Mecanismele de apărare ale Eului

Mecanism, sistem, ansamblu, elemente interdependente, mişcare, blocaj, reparaţie, proces, viaţă, moarte, organizare, dezorganizare, echilibru, dezechilibru... probabil că fiecare dintre aceşti termeni ar putea fi folosiţi pentru a defini, a descrie, a releva faţete ale procesului de apărare ce caracterizează fiinţa umană în ansamblul său. În Vocabularul psihanalizei (Editura Humanitas, Bucureşti, 2004), J. Laplanche şi J. B. Pontalis definesc apărarea ca ansamblu de operaţii a căror finalitate este de a reduce, de a suprima orice modificare susceptibilă să pună în pericol integritatea şi constanţa individului biopsihologic. Cum Eul este instanţa care întrupează această constanţă şi caută să o menţină, el poate fi descris ca miză şi agent al acestor operaţii defensive. Termenul de "mecanism" a fost pentru prima dată utilizat de Freud şi Breuer în 1893, în lucrarea Despre mecanismul psihic al fenomenelor isterice, pentru a evidenţia faptul că fenomenele psihice conţin structuri ce pot fi observate şi analizate; apoi a fost asociat conversiei isterice în Noiobservaţii asupra psihonevrozelor de apărare. Termenul în sine de “mecanism de apărare” figurează în volumulMetapsihologia (1915), pentru a desemna fie ansamblul procesului defensiv caracteristic unei anumite nevroze, Fie pentru a conota utilizarea defensivă a unui anumit destin pulsional: refulare, întoarcere asupra propriei persoane, transformarea în contrariu. În Inhibiţie, simptom şi angoasă, Freud se întoarce la vechiul termen de "apărare" pe care îl înţelege ca fiind cea mai generală determinare pentru toate tehnicile de care se foloseşte Eul în conflictele sale, care pot duce eventual la nevroze, în timp ce refularea va rămâne numele unei anumite astfel de metode de apărare. In aceeaşi lucrare, el scrie despre legătura dintre utilizarea predominantă a unei forme de apărare şi anumite afecţiuni psihice, precum refularea în isterie sau izolarea în nevroza obsesională. În 1936, Anna Freud publică lucrarea Eul şi mecanismele de apărare, în care psihanalista descrie scopurile şi motivele apărărilor, face o sinteză a cunoştinţelor

1

(Anna Freud. Convorbiri cu Anna Freud (1985 / 1989). chiar şi aşa. ele reprezintă singurele mijloace de care dispune o persoană pentru a face faţă propriilor sale dificultăţi.existente până atunci şi vine cu propriile sale contribuţii. negarea realităţii psihice. Iaşi. idealizare şi identificare proiectivă.. cum ar fi mecanismele de identificare cu agresorul şi negarea prin fantasmă. pe care le concepe ca fiind tocmai procesele prin care se dezvoltă şi se diferenţiază Eul de lumea exterioară şi nu ca intrând în acţiune după ce o oarecare diferenţiere a avut deja loc. Între 1972 şi 1973. O altă contribuţie importantă în domeniu apărărilor. dar pot deveni şi. ceea ce denotă caracterul lor inconştient. Supraeu şi forţele lumii externe. [. este a Melaniei Klein. Polirom. După cum afirmă Daniel Widlöcher. toate comportamentele noastre pot fi considerate nişte mecanisme de apărare. Melanie Klein are o altă viziune referitoare la proiecţie şi introiecţie. apărările nu sunt altceva decât un răspuns adaptativ în faţa prăbuşirii Eului. adică atunci când îi permit să limiteze angoasa şi neplăcerea şi astfel să transforme pulsiunile. p. M. comportamente manifeste sau atitudini mentale. În încheierea lucrării sale amintite. Eul şi mecansimele de apărare. Lhote.] toate atitudinile noastre. Anna Freud şi Joseph Sandler poartă un dialog continuu referitor tema apărărilor. Pornind de la cea de-a doua teorie a pulsiunilor. 145). Anna Freud scrie: Eul iese victorios atunci când mecanismele sale de apărare îşi ating scopul.. a morţii psihice şi poate chiar fizice. au funcţii de apărare în raport cu ceva. este de la sine înţeles că un subiect nu este bolnav pentru că posedă apărări. fie ele atitudini exteriorizate. în care aceste mecanisme sunt numite un gen de maşinărie mentală inevitabilă.-M. Ed. care vorbeşte despre clivaj (al Eului şi al obiectului). Având în vedere că scopul mecanismelor de apărare este păstrarea unei homeostazii. Bucureşti. p. a unui echilibru al aparatului psihic. tocmai de aceea mecanismele de apărare nu sunt în sine patologice. 2002. 44). care sunt satisfăcute într-o oarecare măsură chiar şi în condiţiile cele mai dificile. 2007. (Ş. 2 . interioare. fără excepţie. stabilind astfel una dintre cele mai armonioase relaţii posibile între Sine. Editura Fundaţiei Generaţia. control omnipotent al obiectului. Ionescu. oricât de dezorganizate sau condamnabile ar putea părea pentru ceilalţi. un sistem bine pus la punct şi dinamic. C. mai ales a celor arhaice.Mecanismele de apărare – Teorie şi aspecte clinice. ce se finalizează cu publicarea cărţii lui Sandler Analiza apărărilor. Jacquet.

până când tot eşafodajul se va prăbuşi sub lupta dintre pulsiuni şi Eu. chiar dacă aceste delimitări sunt inseparabile în psihic. de instalare a principiului realităţii. foamea devine voracitate. nu e normală sau anormală. trece de la o extremă la alta. dar. în adolescenţă creşterea libidoului intensifică pulsiunile agresive. aceea dintre reprezentări (amintiri. pendulează între ascetism şi exces. 3 . sau se prăbuşeşte. numai în drumul său către Eu ea se metamorfozează. Supraeul ameninţă. pe de o parte. îl reduce la stadiul de copil speriat care a fost odată. pentru a evita consecinţele ce ar decurge din descărcarea brută a pulsiunilor. generează sentimente de culpabilitate ca semnal de angoasă. nu e rea sau bună. când s-a încheiat pactul între instanţele psihice. persecută Eul. p. Anna Freud scrie.Un aspect care mi-a atras atenţia încă de la începutul cărţii Annei Freud şi până la fraza de final pe care am citat-o mai sus este ideea de luptă. 58). electiv. afect care la începutul vieţii a fost generat de interacţiunea dintre pulsiunile copilului şi lumea externă. motive sau semnale ale apărării. mai rigid. obiecte ale acesteia. pot fi. acea situaţie capabilă să declanşeze această excitaţie în măsura în care ea este incompatibilă cu echilibrul Eului şi. un sâmbure de ameninţare reală a existat. (J. ce pericole l-ar paşte? Laplanche şi Pontalis consideră că apărarea vizeaza excitaţia interna (pulsiunea) şi. mai instabil în funcţie de stadiul de dezvoltare psihică şi biologică. doar prin el putem cunoaşte dinamica inconştientă. doar există şi atât. au o desfăşurare. tolerant în faţa pulsiunilor. Depăşirea acestui conflict dintre Eu şi Sine are loc doar atunci când a avut loc o elaborare. Însuşi termenul de "apărare" înseamnă luptă. când s-au întins punţi între extreme. astfel dezvoltându-se. de câmp de bătălie pe care se desfăşoară atacul (dacă privim din perspectiva Eului) din partea pulsiunilor Sinelui. despre apărarea împotriva unui afect neplacut. iar pe de alta. fuge de războiul pulsional refugiindu-se în lumea ideilor. el poate fi mai slab. Eul menţine echilibrul între presiunea pulsională ce tinde să se descarce şi cea generată de nedescărcare. dar există perioade în viaţa fiecăruia când atacul pulsional e atât de mare. arhaicul iese la suprafaţă. cu atât ea îşi va cere mai fervent dreptul şi cu atât energia investită în apărări va creşte. B. despre apărarea împotriva pulsiunii. de elaborare a conflictului. cit. Laplanche. găseşte alte moduri de satisfacere acceptate social. fantasme) de care pulsiunea este legată. aparent „silenţioasă”. Cu cât unei pulsiuni nu i se permite satisfacerea. se rigidizează. de asemenea. urmat de contraatacul din partea Eului şi apoi de stabilirea punţilor de legătură. Ştim că pulsiunea în esenţa ei nu are nimic periculos.. dar Eul nu. de armonizare a celor două tabere. Pontalis. maturizându-se. se acomodează în timp cu amânarea împlinirii dorinţelor. neplacută pentru acesta. din acest motiv. crescând. diferitelor tendinţe pulsionale li se asociază un afect care poate fi plăcut sau nu. mai puternic. Dar totuşi de ce se se luptă Eul.. când poate. care între timp a devenit internalizată.. op. Eul. când Eul a devenit plastic. J. construindu-ne ca personalităţi. Afectele neplacute. temerii de o ameninţare reală la copil şi angoasei pulsionale. încât stabilitatea Eului este zdruncinată. unde procesele secundare leagă. a devenit temută şi apoi internalizată. unde există doar presiune şi tendinţa la descărcare. Eul şi Sinele.. trăirea ei. mai stabil.. a raţionalului rece. căci şi el este produsul conflictului dintre Sine şi lumea externă. care încearcă să treacă din zona proceselor primare unde totul e posibil. Sinele trecând la satisfacerea neinhibată a pulsiunilor. caractere umane. ce apare datorită angoasei provocate de Supraeu în nevroza adultului. pe teritoriul Eului. Sinele rămîne aproape neschimbat de-a lungul întregii vieţi. iar răutatea din perioada de latenţă se transformă în comportament antisocial al adolescentului. încearcă să se apere prin toate mijloacele. trăită cu neputiţa vârstei mici.

motivele de defensă îşi au sursa în exterior. lăsându-l pradă fragmentării. Mai mult. viselor. iar în structura perversa Eul e clivat într-o parte care acceptă realitatea şi una care neagă percepţia acesteia. ci totul se înscrie. la randul lor. mediul. În primul caz. un afect căruia nu i-a făcut faţă. Ca o concluzie privind motivele ce generează apărări. Un prim mecanism de apărare ce începe să pună nişte limite în spaţiul psihic este refularea. chiar dacă modul de reacţie al unui subiect este exagerat în raport cu o situaţie prezentă din viaţa lui. se deplasează. când rămâne singur în faţa asaltului pulsional. nimic nu se evaporă. nevrotice şi perverse (Vera Şandor.). în timp ce Eul nevroticului se apără de pulsiune. un al treilea timp. din interior. de cum a acţionat ea pe tensiunea dintre Eu şi Sine (Vera Şandor. actelor ratate. Deci. o reprezentare. se pot pune în evidenţă apărări psihotice. halucinaţiile. inadmisibile legate de o pulsiune. afectându-i activ. de afectul ce i s-a asociat. când transformările corporale aduc cantităţi mari de energie pulsională ce risca să dezechilibreze balanţa instanţelor psihice (Anna Freud. se repetă. ea stă la originea creării Inconştinentului. indaptate. perioade întregi din viaţa unei om. el încearcă să o limiteze cu o forţă de sens opus pentru a contracara pericolul anihilării. neplăcerea. imposibilităţii trăirii unei unităţi. aş spune că Eul se apără împotriva simţirii unui afect de neplăcere în raport cu satisfacerea unei pulsiuni. op. 2005. nimic nu se şterge. Editura Fundaţiei Generaţia. Eul însuşi nu s-ar fi format dacă exteriorul nu ar fi pus nişte limitări pulsiunilor. Anna Freud subliniază că teama Eului se amplifică mai mult atunci când pierde protecţia Supraelui şi a lumii externe sau. Observarea modalităţii în care Eul se raportează la realitate este cel mai important element atunci când analizăm mecanismele de apărare. p. op.Itinerar de psihanaliză. toată existenţa. Mecanismele de apărare generate de teama în faţa forţei pulsionale pot fi uşor observate în adolescenţă şi climacterium. împiedicând funcţionarea armonioasă. după cum spune Jacques André. fantasmelor. operaţie prin care partea inconştientă a Eului respinge reprezentări inacceptabile. astfel. prin cauzarea amneziei. în Inconştient nimic nu trece. încât poate distruge. se multiplică. înseamnă că în spatele ei se ascunde ceva ce cândva a fost real. naturală. 130) de cum i-a făcut faţă.) şi în debutul episoadelor psihotice. normală. mai bine spus. Astfel. delirul. creatoare de nuclee inconştiente ce atrag. refuzată şi înlocuită cu o neorealitate. refularea presupune trei timpi: refularea originară sau primară. Eul se apără împotriva realităţii. iar acest afect de neplăcere corespunde unei defense împotriva excitaţiilor dezagreabile pe care Eul le primeşte din exterior şi din interior atunci când exteriorul ameninţător e interiorizat. în relaţia cu ceilalţi importanţi de la începutul vieţii şi cu toţi ceilalţi din sufletul şi mintea acestora.Presiunea pulsională internă care vrea nestingherit satisfacerea generează Eului o angoasă pe măsura cererii. timpul şi spaţiul scapă legilor fizice. este prezenta în toate mecanismele de apărare şi reprezintă un prototip al reacţiei defensive. când refulatul se întoarce prin intemediul simptomelor. cit. refularea este totodată şi cel mai periculos mecanism de apărare pentru că energia investită pentru menţinerea conţinuturilor refulate este atât de mare. sau. tocmai de aceea. refularea altor reprezentări şi afecte legate de primele prin lanţuri asociative inconştiente şi. dacă nu s-ar fi introiectat interdicţiile. supleţea trăirilor şi a vieţii persoanei. ce e refulat constituie 4 . care e negată. Eficientă. plăcerea. apărarile pot deveni rigide. în modul cum a fost trăită de către eul subiectului acea realitate la acel moment. dar realitatea se înscrie în psihic. prin excelenţă două perioade dificile. cit. dacă ne referim la patologie.

Pontalis. regresia e reacţia subiectului în faţa unor pericole interne sau externe ce pot provoca angoasă. cit. dar în direcţia opusă investirii inconştiente. astfel încât. întoarcerea agresivităţii adresate celuilalt către propria persoană). op. Şi cum refulatul atrage ca un magnet. aşa-numite "vicisitudini ale pulsiunii". psihiza ceea ce vine spre el. p. 100 de cuvinte ale psihanalizei. Mecanismul foloseşte tendinţe pulsionale cu scopuri de sens opus între care există o balanţă. este contrainvestirea unui element conştient cu o forţă egală. 5 . înţeleasă în sensul larg al termenului. cum o mai numeşte Anna Freud. frumos. senzaţia de fuga fără odihnă pe care o generează acest mecanism. ne duce mai puţin în timpuri revolute cât. Procesul regresiv poate însănătoşi. J. Anna Freud scrie că formaţiunea reacţională poate fi cel mai bine studiată atunci când e pe cale să se dezintegreze. (Jacques André. Cum în orice formaţiune reacţională tendinţa inconştientă iese la iveală. aduce la suprafaţă forme psihice primitive. primul referindu-se la deturnarea pulsiunii de la obiect la subiect (spre exemplu. 71). cu atât tendinţa manifestă are o forţă mai mare şi e mai rigidă.) ceea ce permite pulsiunii să forţeze intrarea în conştiinţă. putem afirma că orice manifestare extremă ascunde cealaltă extremă şi generează angoasa întâlnirii dintre cele două tendinţe. se poate dezvolta. Luată fie în sens topic (ea parcurge o succesiune de sisteme psihice în sens invers . de aici rezultă şi caracterul compulsiv. a celui anal-obsesional în special şi a unor trăsături de personalitate izolate. la schimbarea scopului unei pulsiuni (transformările: activitate – pasivitate.J. op. cu cât tendinţa latentă este mai intensă. Editura Fundaţiei Generaţia. structurării şi diferentierii). ne poartă prin locuri de care am rămas fixaţi în mod inconştient. în timp ce al doilea. cât şi Anna Freud au considerat că mecanismul reacţional stă la baza formării caracterului în general. cit. Cum pulsiunea presupune satisfacerea tensiunii (scop) prin intermediul unui obiect. Atât Sigmund Freud.. regresia e procesul pulsional prin care ne reîntoarcem la refulat. aşa cum se întâmplă în destructurările psihotice şi în patologia psihosomatică. sau mai bine spus pe care deja au provocat-o inconştient. Anna Freud pune în evidenţă aspectul moral. masochism –sadism). B. pe care nu le-am părăsit niciodata.partea cea mai vie a memoriei noastre. cea mai indestructibila (Jacques André. dar poate deveni şi patologic în cazul unui Eu slab. apreciat de ceilalţi al unor formaţiuni reacţionale care ascundeau dorinţe refulate de sens contrar. cit. pentru că în astfel de cazuri tendinţa Sinelui este de a reîntări investirea libidinală a pulsiunii pe care formaţiunea reacţională a mascat-o. Menţinerea tendinţelor pulsionale refulate se face cu o mare cheltuială de energie şi cu simţirea angoasei în faţa pericolului întoarcerii refulatului. temporal (întoarcerea subiectului la etape genetice depasite) sau formal (manifestarea unor moduri de expresie şi comportament de nivel inferior din punct de vedere al complexităţii. sau modificarea reactivă a Eului. 357). şi plasticitatea libidoului sunt bine relevate şi în mecanismele de întoarcere împotriva propriei persoane şi / sau transformare în contrariu. pacientul poate evolua. (Anna Freud. Tot ambivalenţa. p. Laplanche. chiar dacă fragil. Formaţiunea reacţională. cele două procese nu pot fi separate. op. mai ales. Ea ignoră timpul. ci se presupun unul pe celălalt. Cura analitică este o invitaţie la regresie pentru că doar desfăcând şi asamblând elementele atemporale ale Inconştientului. care nu mai poate metaboliza. În aşa-numita "renunţare altruistă" descrisă ca formă specială de apărare.). când lipseşte elaborarea psihică a conflictelor.

compulsia cu aspect magic. a unei împăcări între tendinţele opuse. tocmai de aceea se consideră că o nevroză obsesională ascunde o depresie. practicile magice. el vorbeşte chiar şi când este în rezistenţă. Gândirea pur raţională. cât despre a fi înlăturat. câteva luni mai târziu. prin deplasare. o separare a realităţilor psihice ireconciliabile. reprezentările fiind refulate. Reparaţia şi atenuarea presupun conştiinţa unei realităţi de neşters şi a acceptării acestui fapt. separă pulsiunea din contextul ei pe care îl păstrează în conştient. rece. omnipotenţa ce decurge de aici. nemanifestându-şi durerea la mortea surorii sale. o reaşează. începe să plângă în hohote. ci îl suprimă pe moment dar.. care nu sunt uitate. Jacques André afirmă că un clivaj poate fi zdruncinat. cuvinte. Ambivalenţa tendinţelor pulsionale de semn şi intensitate egală. spre exemplu. încercând să anuleze astfel primul gest.Despre transformarea în contrariu Anna Freud scrie în identificarea cu agresorul. ci doar lipsite de afect. în nevroza obsesională este exact invers. mai ales atunci când el devine patologic. Tot un mecanism specific nevrozei obsesionale este anularea retroactivă. gândindu-se că gestul lui e absurd. Însă el rupe toate legăturile dintre asociaţiile sale. astfel este cazul omului cu lupi care. a accederii la ambivalenţa arhaică. plimbându-se pe stradă loveşte cu piciorul o piatră gândindu-se că trăsura prietenei lui va trece peste câteva ore pe acolo şi ea s-ar putea accidenta. reparăm ceva ce am stricat sau atenuăm efectul produs de un gând sau un act printr-o negare.] Obsesionalul nu tace. fragmentând unitatea. devitalizându-i activităţile. iar apoi. abolirea temporalităţii stau mărturie pentru regresia puternică ce caracterizează acest mecanism. într-un mod ce pare iraţional şi imprevizibil. dar totuşi a atenua. Conflictul se joacă pe două niveluri: avem un conflict interpulsional şi unul între pulsiuni şi Eul care se aliază cu una dintre pulsiuni în cel de-al doilea timp. în care primul este anulat de al doilea. obsesionalul povestindu-le fără a putea spune dacă a simţit ceva sau nu. Practic. Anularea presupune dorinţa ştergerii complete a realităţii unui gând. neputinţa unificării între tendinţele pulsionale contrare generează nehotărârea şi inhibiţia obsesionalului. Izolarea. Anularea retroactivă este un act compulsional în doi timpi. gest. acesta izbucneşte la un timp ulterior.. gesturi prin: gânduri. Graţie acestui mecanism se pot exprima două tendinţe pulsionale opuse. Dacă în isterie afectul este în prim plan. a repara nu înseamnă dorinţa intensă de a anula. specifică nevrozei obsesionale. izolând ideile de afecte. logică. ritualurile religioase. comportamente cu semnificaţie opusă. obiectivă trădează apărarea în faţa unor afecte dureroase. paralizându-l. cuvânt. pacientul din cazul lui Freud "Omul cu şobolani". act şi. la decesul cu mulţi ani în urmă al unui poet. semnificaţia emoţională a unor evenimente este ţinută separat de reprezentările acestora. când subiectul încearcă să anuleze retroactiv gânduri. cum acest lucru nu este posibil. 6 . rupând legături. primul având un mai mare potenţial de a lega afectul de reprezentare. obiceiurile populare o reminiscenţă a anulării retroactive. suprimând contactul cu sine şi cu ceilalţi. o imposibilitate de a face doliu. mecanism care la rândul lui include mai multe operaţii defensive.. obsesionalul devine compulsiv în încercarea continuă de a anula primul timp. cel de-al doilea presupunând o disociere mai gravă. o incapacitate a elaborării.. [. în situaţii aparent lipsite de însemnătate. Izolarea nu anulează complet afectul. cuvinte. Freud vede în superstiţii. Există o diferenţă între mecanismul izolării şi cel de clivaj. Există o oarecare legătură între anularea retroactivă şi comportamentul normal atunci când retractăm o afirmaţie.

Negarea este diferită de refuzul realităţii externe sau forcluziunea cum o mai numeşte Lacan. 291). cuvânt şi act. însă nu am deloc această intenţie". gânduri. Nu este mama. În prima frază dată ca exemplu mecanismul negării se îmbină cu cel de proiecţiei. sentimente) sunt negate în acelaşi timp în care. astfel. un fel de acceptare intelectuală. pentru a întări sentimentul neapartenenţei conţinutului pulsional generator de angoasă. care se simte neputincios la o vârstă mică. Angoasa pe care ar genera-o asumarea refulatului este atât de mare. copilul. p. "vă întrebaţi cine este acestă persoană din vis. dar a cărui reprezentare nu ajunge în conştiinţă. chiar daca toate aceste trei forme nu sunt atât de bine delimitate. pentru a explica mai clar mecanismul negării. Mecanismul negării prin fantasmă este normal în condiţiile unui Eu infantil. conţinutul refulat al unei reprezentării poate pătrunde în conştiinţă. 200. "Negarea". încât subiectul păstrează în conştient doar partea plăcută. care neagă realitatea substituindu-i fapte imaginare total opuse (spre exemplu. nu afectivă. În explicarea mecanismului negării prin fantasmă." (Sigmund Freud. scrie despre negarea prin fantasmă. tocmai prin formularea negării sunt de fapt afirmate. Bucureşti. bună a conţinuturilor psihice. in Opere 3: Psihologia inconştientului. a refulatului.În Eul şi mecanismele de apărare Anna Freud. aşa cum se întâmplă în psihoză. Anna Freud discută cazul micului Hans şi dă exemple de alţi copii ale căror fantasme le-au permis să accepte realitatea frustrantă. În articolul său din 1925. fantasmează că este protejat de animale 7 . Editura Trei. când Eul respinge înscrierea psihică a reprezentării şi afectului. Freud dă exemple de replici ale pacienţilor pentru a ilustra mecanismul negării: "veţi crede acum că vreau să spun ceva insultător. ci se presupun una pe cealaltă. ca şi cum percepţia anumitor lucruri din realitate nu s-ar fi petrecut. dar numai sub forma lui negată. Freud scrie că mecanismului negării e un fel de mijloc de a lua cunoştinţă de refulat. nu poţi nega decât ceea ce deja există. Negarea sau denegarea este mecanismul prin care manifestări ale realităţii psihice interne (dorinţe.

ne menţine în nişte limite mai mult sau mai puţin flexibile. 2000.) pentru a scăpa de angoasă dar. cuvinte ("ce băiat mare eşti!" spus unui copil destul de mic) îl plasează pe acesta într-o altă situaţie decât cea reală. interior-exterior. al cărei versant patologic a fost analizat pe larg de Freud în cazul Schreber. stă la baza formării opiniilor. tocmai prin intermediul proiecţiei. a paranoiei. în structurarea subiectivă a lumii. pentru că ea antrenează necunoaşterea pulsiunilor subiectului. dar pe care îl recunoaşte în afara sa. no. a prejudecăţilor. este implicat în formarea psihicului. 817). ne construieşte ca indivizi. a superstiţiilor. calităţi. avem de a face cu o tulburare psihotică. mai mult sau mai puţin patologice. a funcţiei realităţii. şi poate unul dintre cele mai utilizate şi cele mai bogate mecanisme psihice. Când fantasma e investită masiv în detrimentul realităţii externe care e refuzată.. în dezvoltarea individului. poate deveni patologic atunci când intră în conflict cu capacitatea Eului de a recunoaşte şi testa critic realitatea.] el reprezintă suprafaţa aparatului mental.] menţinerea. implicând subiectul într-un mod de relaţie ambivalentă: proiecţia distructivităţii interne asupra unui obiect înseamnă dorinţa de anihilare a obiectului căruia i s-au atribuit pulsiuni ameninţătoare. jocuri. prin plasarea în exterior a unui conţinut intern de care subiectul nu e conştient. ci acolo unde există ceva asemănător. cu o regresie puternică. căci e mai simplu să te aperi de ceva ce vine din afară decât de ceva ce porţi tot timpul cu tine şi a cărui descoperire la interior ar genera o angoasă ameninţătoare la adresa unităţii şi coerenţei Eului. cu repercursiuni asupra percepţiei exteriorului. op. fără discuţii.. cit. a distincţiei între interior şi exterior. născut din ură. cu distanţele. creează Eul constituit din senzaţiile corporale. dar pe care nu le cunoaşte sau refuză să le accepte în sine însuşi. a animismului. după cum spune Freud în scrierile metapsihologice. (Benno Rosenberg. mai ales în paranoia nu se face la întâmplare. instantaneu. dorinţe. tot aşa cum menţine şi o anumită necunoaştere a ceea ce este intern. Laplanche şi Pontalis scriu despre proiecţie ca fiind un mecanism prin care subiectul expulzeaza din sine şi localizeaza în afara sa. a credinţelor. dar indulgenţa pe care adultul o arată faţă de mecanismul de negare al copilului dispare în momentul în care acesta din urmă încetează să mai facă tranziţia de la imaginar la realitate pe loc. Putem afirma că proiecţia organizează cunoaşterea.). Adultul devine complice al copilului în negarea realităţii sau. el fiind investit narcisic cu partea din subiect proiectată. RFP. El poate fi considerat ca o proiecţie mentală a suprafeţei corpului şi mai mult [. Şi cum proiecţia. a geloziei patologice. 3. Essence et limites de la projection.. cu o neputinţă de a renunţa la satisfacerea pulsională. generează o anumită cunoştere a subiectului însuşi prin construcţie de sine 8 . a graniţelor Eului. André Green scrie despre cum proiecţia poate deveni patologică. proiecţia este un mecanism de apărare de origine foarte arhaică. având ca scop diminuarea tensiunii interne. sentimente. mai bine spus. dar. p. prin retroacţiune. începe un joc de proiecţii ce menţine relaţiile de obiect. La începutul vieţii. în deformarea ei atunci când prin poveşti.fioroase care îi sperie pe ceilalţi. jocurile copiilor care intră în roluri de adulţi etc. dar şi dorinţa de a-l păstra aproape. ea presupune o anumită confuzie momentană între interior şi exterior cu pierderea provizorie a simţului realităţii (şi distorsiunea percepţiei) şi [. în special din acelea care îşi au sursa la suprafaţa corpului. a fobiilor.. care se joacă cu limitele eu – non-eu. sau când copilul încearcă să preia din fantasmă un comportament pentru lumea reală. proiecţia primară creează obiectul. în persoane sau lucruri. este cel de proiecţie. care îi aparţin. oferindu-i posibilitatea unei anumite cunoaşteri inconştiente a obiectului asupra căruia s-a proiectat. Unul dintre primele concepte dezvoltate de Freud începând cu Manuscrisul H adresat lui Fliess în 1895. Rolul proiecţiei este dualist şi conflictual. (Anna Freud.

de către copil. preluând agresiunea în sine. 1908-1912. a respinge şi a urî. deoarece. Daniel Lagache atrage atenţia asupra faptului că acest mecanism este situat într-o relaţie duală. 185). sau. În discuţia despre cele două tipuri de apărări. 451). ceea ce ar face el. după cum scrie Anna Freud. a expulza ceea ce e rău în primul caz şi a ingera. 116). op. în exterior. ultima fiind considerată de unii psihanalişti o identificare proiectivă. pentru Eul infantil şi fragil al acestora. Paris. cit. imitând agresorul sau adoptând anumite simboluri de putere care să-i genereze un sentiment de siguranţă. 2005. J. p. nevroticul caută să includă în sfera sa de interes o parte cât de mare posibil din lumea exterioară. Bucureşti. Termenul este introdus de Sandor Ferenczi în 1909 care scrie. transformă angoasa resimţită în agresiune.. sau. cât şi introiecţia se exprimă în termenii pulsiunii orale.93126. 9 . din "afară" în "interior". într-un mod fantasmatic. mecanism conceptualizat pentru prima dată de Melanie Klein. prin care subiectul determină trecerea.. aş spune. ceea ce îmi place. Laplanche. a încorpora ceea ce e bun. (Sandor Ferenczi. a mediului care. Œuvre complète. Psychanalyse I. introiecţiilor şi identificărilor sunt surprinse de Anna Freud în aşa-numitele "două tipuri de apărare". în timp ce în proiecţie ea este deplasată în lumea exterioară. al cărei fond e de natură sado-masochistă (J. apud Élisabeth Roudinesco. delictul este proiectat în exterior. Anna Freud consideră că o oarecare diferenţiere între exterior şi interior trebuie să existe pentru ca cele două procese să aibă loc. p. p. 89).. de obiecte şi calităţi intrinseci acestor obiecte. în lucrarea Transfer şi introiecţie. cit. p. Dicţionar de psihanaliză. (J. Bucureşti. Michel Plon. Anna Freud atrage atenţia asupra unor diferenţieri între concepţiile psihanalitice referitoare la instalarea mecanismelor de proiecţiei şi introiecţiei. în cel de-al doilea.. Cum critica nu poate fi metabolizată de copil într-un prim timp. interdicţii. p. reprezentări) şi eu (Anna Freud. neexistând la începutul vieţii diferenţiere între a mânca şi a iubi. acoperită. Editura Trei. B. astfel. B. este o continuă sursă de frustrare.] Propun ca acest proces opus proiecţiei să se numească introiectie. pe când paranoicul proiectează în exterior emoţii devenite dureroase. p. 1968.insusi (Brînduşa Orăşanu. el se identifică cu agresorul şi proiectează culpabilitatea resimţită. 2002. p. Ce se întâmplă în mecanismul identificării cu agresorul? Cel agresat. a scuipa . Pontalis. op. şi renunţarea altruistă. cum spune Anna Freud în momentul în care critica este internalizată. Editura Trei. Introiecţia este procesul invers proiecţiei. Payot.. limite resimţite ca agresiuni. 199) şi reprezintă un prim timp al identificării. Anna Freud face o asemănare între proiecţie şi refulare. op. Biografia unui concept psihanalitic: identificarea proiectivă. ideea supărătoare este trimisă înapoi în sine. ea stând la baza formării Supraeului prin internalizarea şi introiectarea continuă. ca şi cum ceilalţi fac ceea ce face el. în timp ce şcoala kleiniană e de părere că prin intermediul lor se stabilesc graniţele psihicului şi diferenţierea eu – non-eu. 99) şi că împiedică în întregime sesizarea procesului pulsional. plecând de la ideea că rolul amândurora este de a rupe legătura dintre pulsiunile ameninţătoare (ce iau forma unor idei. angoasa este convertită. Jocul proiecţiilor. în refulare. subiectul trecând de la pasivitatea trăirii fricii la activitatea agresiunii manifeste. cit.. pentru a face din ea obiectul unor fantasme conştiente sau inconştiente [. Pontalis. Identificarea este. op. Laplanche. Atât proiecţia. J. confruntat cu un pericol exterior. una dintre armele cele mai puternice ale Eului împotriva obiectelor externe generatoare de angoasă (Anna Freud. o fază preliminară în evoluţia Supraeului. identificarea cu agresorul. cit.

permite subiectului. împlinirea celorlalţi e împlinirea subiectului. eul devine intolerant faţă de ceilalţi. acest stadiu reprezintă o fază normală. Adolescentul ascetic se teme de cantitatea de pulsiuni ce vine peste el şi fuge de orice plăcere care l-ar putea bucura tocmai pentru că satisfacerea ar putea însemna pierderea de sine. ca urmare. pasivitatea e transformată în activitate. indignarea vehementă faţă de greşelile altora reprezintă un fel de predecesor şi substitut pentru propriile sentimente de culpabilitate. în ciuda interdicţiilor dictate de supraeul său. copleşirea Eului. iar frustrarea. rana narcisică e compensată de sentimentul puterii pe care îl dă rolul de binefăcător. Adolescentul intelectual se refugiază în reveriile intelectuale pe subiecte legate tocmai de ceea ce generează conflictul pulsional. Proiecţia nu se face la întâmplare. când există corenţă pe toate planurile. Astfel. el le proiectează asupra unui tânăr frumos. Este uşor de observat că trăirea propriilor pulsiuni prin intermediul altora anulează limitele dintre eu şi non-eu. pe de altă parte. să-şi satisfacă propriile dorinţe prin interesul deosebit pentru satisfacerea pulsională a altora şi. presiunea satisfacerii dorinţelor subiectului de către ceilalţi. Acest tip de altruism este un proces defensiv. Ceea ce atrage atenţia asupra acestui comportament pentru a putea fi numit mecanism de apărare este tocmai discrepanţa atât de mare între netrăirea unor aspecte ale propriei vieţi şi punerea în sluja îndeplinirii acestora la alţii. subiectul devenind astfel mai tolerant faţă de ceilalţi. urmată de o identificare. nu îşi poate satisface pusiunile sexuale. acceptarea de către eu a propriei culpabilităţi. care începe abia în momentul în care critica interiorizată coincide cu percepţia. proiectarea pulsiunilor proprii asupra altora şi identificarea cu aceştia duc la satisfacerea pulsională a subiectului atunci când ei le satisfac. regresia la fixaţiile din stadiile infantile e masivă. datorită rănii narcisice de care suferă (un nas foarte mare). create de timpuriu. asigurând astfel satisfacerea pulsiunilor în relaţia lor primară cu sine însuşi. eliberează activitatea şi agresivitatea inhibate. ca experienţă pasivă. gândirea lui în abstract ţinându-l departe de emoţia pulsiunii şi având puţine ecouri în comportamentul sau. Cyrano de Bergerac din piesa lui Edmond Rostand. nici prin curajul ce l-au făcut celebru. Când Se-ul devine atât de puternic în adolescenţă. simpla percepere inconştientă a unei pulsiuni interzise subiectului la obiect fiind suficientă pentru a sugera eului că există posibilitatea unei proiecţii. entuziasmul excesiv. de a le aduce în câmpul conştiinţei şi de a le controla. angoasă foarte primitivă. aceste interdicţii autoimpuse pot duce la paralizarea vieţii. care. de a menţine separarea 10 . Ultimul capitol al cărţii Annei Freud referitor la angoasa pulsională din pubertate relevă cel mai bine lupta despre care vorbeam la început. ce nu a putut fi compensată nici prin inteligenţa. este compensată prin preocuparea activă pentru fericirea celorlalţi. preliminară în dezvoltarea moralităţii adevarate. spre deosebire de travaliul intelectual al unui Eu adult. apărându-se astfel de angoasa autocriticii. pune subiectul în slujba obiectului odată invidiat. Dacă în identificarea cu agresorul. legat de satisfacerea anumitor pulsiuni. pulsiunile interzise subiectului sunt proiectate asupra celorlalţi care sunt agresaţi. în renunţarea altruistă. dacă nu există şi momente de satisfacţie pulsională. care doar aşa poate exista. Totuşi intelectualizarea adolescentului este o încercare de a face pace cu pulsiunile. ce serveşte două scopuri: pe de o parte. acestea sunt satisfăcute prin delegare.Proiectând pulsiunile interzise şi introiectând autorităţile care critică în Supraeu. originea acestui proces defensiv este în conflictul infantil cu autoritatea parentală. care nu suferă de aceleaşi defecte ca el şi îl ajută / se ajută cu orice preţ să îşi satisfacă dorinţele. angoasa e extremă. ci este atrasă de inconştientul obiectului. pentru a-i satisface / a-şi satisface tendinţele pulsionale.

Plasticitatea libidoului naşte unul dintre cele mai elevate mecanisme ale psihicului uman. valoarea pentru ceilalţi şi pentru creator deopotrivă. duşmani. apărările sunt în noi. creează. Mai normale sau mai patologice. ne sunt aliaţi. (Jacques André. sublimarea salvează. distruge şi construieşte. ne creează. op. relaţionare. mai flexibile sau mai rigide. ne individualizează. fără de ele nu putem trăi. ne dezvoltă. Nu există mai puţină sexualitate în aur decât în plumb. spaţiu.. unitate a individului. ne regresează. aşa cum o numeşte Anna Freud în finalul cărţii sale. sublimarea. capacitate de psihizare. iar reuşita lor.între Se şi Eu. ştiinţă. ne cresc. ne fragmentează. urî. dar ne pot şi distruge. cit. 81). 11 . descarcă pulsiuni în timp ce repară unitatea psihicului. gândi. Pur şi simplu. ne unifică. nu mai puţină pasiune în "caseta" cu Avarul decât în aspectul anal din care derivă. viaţa sexuală s-a deplasat şi a devenit de nerecunoscut. naşte viaţă. înseamnă armonizare. p. din tenebrele pulsiunii sexuale se plăsmuieşte arta. iubi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful