5.

foloseste antiteza: între omul de geniu (omul superior) si omul comun (luceafarul fata de împarat) între absolut (Demiurg si Hyperion) si efemer (Catalin si Catalina) între lumea contemplatiei pure, reci, a luceafarului si lumea instinctualitatii oa rbe, întâmplatoare a Catalinei Numai omul superior, geniul este capabil de acest sacrificiu suprem, caci este singurul care poate aspira spre idealul de iubire. Deoarece cei doi îndragostiti apartin unor lumi diferite , iubirea ideala ramâne do r un vis. Ceea ce îi ofera iubita este dragostea terestra, iar el, omul de geniu, nu se poate desprinde de lumea lui superioara, ceea ce duce la imposibilitatea împlinirii iubi rii ideale. Imaginea celor doi tineri care dorm, surâzând, sub vechiul salcâm este pura si apartine visului de iubire mereu neîmplinit

Geniul este un concept modern,de extractie culturala renascentist-romantica.. Li mba latina cunoaste cuvantul, dar cu diferente esentiale fata de sensul modern, el insemnand spirit tutelar" al locurilor si al locuintelor, genius loci".in antic hitate, in definitia aristotelica, prin geniu se intelegea acel glas launtric ce calauzea traiectoria oamenilor deosebiti. Viziunea romantica, cu interesul ei pentru cultul individualist al eroului si po stuland rolul suprem al filosofiei ce da expresie elanului spiritului spre absol ut, spre totalitate, transmite literaturii acest concept ambiguu, facand din el una din temele literare specifice curentului romantic. Idei filosofice pre¬luate m ai ales din sfera schopenhaueriana - lumea ca reprezentare si mani¬festare a voint ei de a trai, a instinctului de perpetuare, prezentul etern in care viitorul si trecutul coreleaza reciproc, atractiile reciproce si antinomiile esentiale dintr e sfera omului superior si cea a omului comun - vor circula, in registrul liric sau epic in toata literatura europeana a secolului al XlX-lea. Pe acest raport s e construieste intreaga problematica romantica a geniului, element-cheie al cure ntului cultural si ideologic. Diferentele dintre geniu si omul comun sunt esenti ale: geniul e inzestrat cu inteligenta, obiectivitate, imaginatie exacerbata, as piratie spre absolut, posibilitatea de sacrificare pentru atingerea unui ideal atribute care-i confera capacitatea de depa¬sire a sferei de apartinere, de anula re a propriilor conditionari, cum ar fi limitele de spatiu, timp, societate, soa rta, noroc, dar il si transforma intr-un solitar, neputand a fi fericit pe depli n. in schimb, omul comun se defineste prin afectivitate si instinctualitate, sub iectivitate, pragmatism si oportunism, aspiratie spre implinirea vietii terestre , imposibilitatea jertfirii, sociabilitate -elemente care il impiedica sa-si dep aseasca limitele. Tema geniului va fi frecventata, cu alte coloraturi, si in epoca post¬romantica, i n zorii simbolismului.

Mihai Eminescu: Scrisoarea I Scrisoarea I abordeaza conditia geniului intr-o dubla raportare: la ordinea cosm ica si la cea umana. Incipitul poeziei marcheaza transcenderea eului subiectiv p rin identificarea cu ochiul cosmic al lunii care contempla o lume de ea institui ta, lumea visului scoasa din noaptea amintirii". intr-o ampla fraza ale carei pro pozitii principale au ca subiecte ceasornicul" si ea (luna)", sara" apare ca moment de inflexiune intre doua orizonturi existen¬tiale: cel dominat de timpul masurat de ceasornic ( carare lunga") asociat cu spatiul ingust al odaii - inchis de ferea stra opacizata de perdele si vizibil pentru ochii cu gene obosite" la lumina luman arii" - si cel scaldat de voluptoasa vapaie" a lunii, celebrata ca putere magica de dezmarginire a timpului, caci scoate din noaptea amintirii", trecutul inghitit

apare indi rect si fugar ( de frig. omul de lume)/ caut area adevarului lumii si vremii" intr-o altfel de oglinda. moduri ale lui a fi. ale unei fractiuni a tim-pului-carare. inchipuirea viitorului. Imaginea lumii. socotitul". nic i cojile" ale caror nume trecatoare" sunt insemnate pe raboj" de erudit nu se aprop ie mai mult de adevarul etern decat chipul cu par buclat de frumusetea eterna.punct in miscare ce se opune ca Tatal . care nic i nu are sens in afara celei dintai.in magma nediferentiata a Timpului si a spatiului. in cazul cel ei de a doua perechi. Nu dive rsitatea vietilor .. batranul dasc al este reversul antitetic. imagine a unei clipe. Poetul o face negand succesiv afirmatia si negatia pereche. Inspirata din Rig Veda. cu indreptatire. garbo¬vit". stand deci sub semnul perisabilului.este ironic opusa puterii de Atlas a mintii sale care spri jina lumea si vecia" intr-un numar". si-ncheie") particularul resimtit de om al ciclicei sch imbari a timpului. patruns/nepatruns implicand insinele si in afara sinelui -. reintrarea in eterna pace". Figura batranului dascal inscrisa intr-un moment al vietuirii sale este complex relationata in context: conexat prin socotit" cu cel care. (erudi tul claustrat intre tomuri). alter. in acest tablou concret. Apartenenta la aceasta multime este evidentiata printr-un procedeu insolit in cadrul enumerarii de figuri generice: portretul fi zic. o multiplicare a celei din prima secventa. inteligibil/ininteligibil.facere si desfa cere in acelasi timp se produce printr-o fractura. toate scanteind ca-ntr-un vis.nanta zi-noapte suprapunandu-se celei vara-iarna din u nghiul opozitiei caldura-frig. manifest/ascuns. de pe scandura tarabii" . accentuata de varsta. intre nenumaratele rapturi supuse. fiindca deschide si inglobea za odaia -toate odaile . cautarea perfectiunii propriului chip ajustat in oglinda" dupa efeme¬rele canoane ale modei prin buclarea parului (mondenul.in amplul spatiu terestru. tensiunea dorului le releva identitat ea: modelarea. E de remarcat ca antiteza instituita de soarta func tioneaza doar in aparente. a c anoanelor in infatisarile variate si variabile ale lumii si vremii. fapturile umane conte mplate de luna prin ferestre. caci. Diversitatea gandirilor-dor. este menita sa plaseze fig ura batranului dascal" in ordinea umana. caci este inainte si in afara de orice nume si de insasi ide ea de nume. imaginea intrarii lumilor in fiinta" a starnit. iar gesturile. prezent dintru inceput in identificarea acestei figuri: cu-a lui haina roasa-n coate". dezvolta in fond moti vul batranetii. galbenele file". menite sa dea duratei concretete u mana. apoi stari primordiale. e construita printr-o enumerare in care recu¬noastem forme le statatoare prin care se perinda ciclic viata din Revedere: marea cu mii de val uri" pustiurile.mana de tarana" vu lnerabila si precara . in fata rigorilor timpului in forma sa particulara. oricat de diferite ar parea cautarile celor doi. conditiei de muritor. carora li se a dauga intr-o forma solemn innobilata forme ale civilizatiei umane. Prin cunoasterea numarului sacru. palate si ceta ti". pornind de la realitatea prima in pragul ca reia se opreste cugetul fiinta". pe de alta parte infatisarea lui . simtita ca-n vis" e conditionata de aleat oriul sortii (norocul din Luceafarul). ci cea a gandirilor" carora le da viat a lumina fecioara" o contempla gan-ditoare" luna. care ra man insa in intunericul nediferentierii -. admiratia tutur or comentatorilor creatiei eminesciene prin obligarea limbajului de a numi ceea ce este de nenumit. / isi infunda gatu-n guler si bumbacul in urechi") subliniind vuln erabilitatea lui ca faptura.ce ar fi putut fi evi¬dentiata prin diferenta odailor. dincolo de ele. sunt urmate de cel e ale vremelniciei. epu rate de durere sau cu durerea amortita". ele sunt evocate in perechi in antiteza: g lobul" impanzit in planuri pe un veac" cugetat de un rege / ziua cea de maine" cug etata de un sarac. codrii ce ascund in umbra stralucire de izvoare". fara exceptie. uscativ". printr-o miscare si desprinde re din imobi¬lismul eternei paci a lui unu . complementar. dau pregnan ta particularului clipei in care este contemplat ( la piept-si incheie tremurand h alatul vechi. Aceste forme ale duratei. la prima pereche. constiinta batranului dascal este un fel de centru al universului in care viitorul si trecu tul se incheaga". Ultima pereche care are in comun calculul. fermecata si privita de luna (caci ea isi arata siesi lumea strab atuta" de farmecul ei). cautarea tiparelor. pre zent/absent (lipsa).. La lumina lunii ea capteaza in imagine inceputul Timpului si a l timpurilor ca si sfarsitul. al nimicniciei. imparte lumea socotind cat aur poarta marea-n negrele-i corabii". Nasterea fiintarii . Epitetele care servesc individualizarii.

care ca si frunzele de toamna" pier. r ece. Urmarind aceasta deslusire in spiritul uman genial a enigmei universului fara ma rgini. destinul um anitatii ii apare gandului batranului dascal ca derizoriu ironic: copiii lumii mi ci" nu sunt decat musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul". a indivizilor ale caror vise scoase din noaptea amintirii " de lumina fecioara au fost prezentate in panoramica imagine cuprinsa de ochiul ganditor al lunii. se incheaga si cea a sfarsitului. cand scara timpului devine Istoria si lumile micro¬scopice popoare". in spiritul poetului. se azvarl in spatiu intr-o miscare rebela. legand. naste doar informa stare a nefiintei divin e si aparitia punctului care se misca.munciti" fiind de a v ietii lor enigma". Aceasta f orma de dainuire ce o transcende pe cea a individului si pare din unghiul lui fa ra sfarsit ocupa partea mediana intre nasterea si exctinctia universului. Simetric imaginii. Comparatia ultima este conexa imaginii simbol a umanitat ii ca mare framantata de valuri in bataia vantului pe care o regasim in Luceafar ul si in alte numeroase poezii. pamantul nostru" este totusi un pol prin spiritul care cuprind e necuprinsul. in imaginea a ceea ce uitam" . constatam ca infiorarea. fiintarea de gandire.e sintetic si metaforic numit catapeteasma lumii" (catapeteasma e perdeaua brodata ce desparte altarul de naos). Petrescu. deslusite in cugetul batranului dascal. caci unul e in toti asa cum una e in toate". in taina ca si spuma nezarita". c ugetatorul (minte care pricepe si ochi care vede) ipostaziindu-se in lumea price puta si vazuta ca noi. ci mai cu seama din acela al agoniei in derizoriu a lucrarii spiritului sau. Din uriasa perspectiva spatiala a roiurilor luminoase izvorand din infinit" si di n cea temporala a miilor de veacuri" de la brusca desprindere a celui dintai si si ngur". facut muma. perspectiva ce o depaseste pe cea a ochiului cosmic al lunii. aidoma unui s pectacol prezent. Petrescu ii da intelesul de dor de autocunoaster e.universul . prezentata prin exclamatii. indiferent de rolul si locul harazit de aleatoriul soartei oarbe" si indiferente.imensitatea de dincolo de sistemul solar. functia de a xis mundi a batra¬nului dascal. marcata prin succesiune de intrebari ( Fu prapasti e? Genune? Fu noian intins de apa?"). pornind insa dinsp re sistemul planetar al Soarelui care trist si ros" se-nchide ca o rana". Invadat in adanc" de intuneric si golit de stele. care incape bine in patru scanduri". insa cu o nota de compasiune pentru cei cu inima smerita" ce se pierd nestiuti.amortita" doar in vis .grandioasa izvorare a roiurilor lumi noase" pierdute pe carari necunoscute".si in intreaga aceasta secventa discursul se personalizeaza.lui tot-haos. reia imagi nea diversitatii umane. in vecinicie". acum descentrat si absorb it in negura . sugerandu-se astfel calitatea lui de imagine lume de vazut. o himera vis al nefiintei". apare minimizata prin ampla comparatie cu jocul firel or de pulbere in lumina unei raze a carei stingere face ca totul sa piara ca o umbra-n intuneric". asa cum remarca Ioana Em. uitand cu t otul" ca intr-a veciniciei noapte pururea adanca" prezentul . Perife ric in imensitatea himerica a lumilor al carei centru .de dorul nemarginit devine ironie dizolvanta. in viata.. Nivel ul urmator .in acceptiunea de c eea ce este . Faptul ca spiritul genial a descifrat enigma si ca sub frunte-i viitorul si trecu . desfacand negura eterna" in colonii de lumi pierdute" c e vin din sure vai de haos pe carari necunoscute" atrase in fiinta de un dor nemar ginit".e doar o clipa suspendata". restrangand perspectiva asupra totalitatii in extinctie. statuand astfel. toti. aidoma musunoaielor de furnici" pe care le facem pe pamantul nostru". interpretat de eminescologi ca schopenhaueriana vointa oarba de a fi. De aceea suprema ironie a destinului cugetatorului e relevata nu numai din unghiul vremelniciei manii de tarana". infatisarea nemuririi" mandrului spirit genial e intermediata de o strofa ce. universul se resoarbe in noaptea nefiintei" iar t impul mort. Melancolia ce strabate din evocarea lumilor pierdute atrase in fiinta . Acestui dor nemarginit". a nasterii visului ne fiintei divine . copii ai lumii mici" . au parte de durere . scapate din franele" lui.. Transpare aici fugar motivul lumii ca teatru" cu o multitudine de masti repetand aceeasi piesa din Glossa. Ioana Em. iar plan etele. fara a fi constienti ca aceasta nu e decat enigma universului .daca se poate spune asa e nefiinta divina.si deci in marginire .

nu pe masura puterii sale de a descif ra nemarginirea. Strofele dedicate vietii dincolo de moartea manii de tarana a spiritului ce-a cuprins tot universul" sunt incarcate de sarcasm: se perinda rand pe rand pedantul cu ochi verzui". Absorbtia in acest noi" a extraordinarei varietati de indivizi priviti in desfasurarea dis cursului poetic cu detasare. ca spre a marca regasirea linistii fermecate emanate de astrul selenar.. reia prima imagi ne. compa¬siune sau sarcasm . Ideea de care i se leaga viata-nt reaga / Ca si iedera de-un arbor" ca va dainui dincolo de moarte in scrierile sa le ce-si vor gasi adapost in ungherul unor crieri". slabiciunea" fatal legate de mana de pamant". cugetatorul . Ultima strofa. mititelul" care va vorbi la inmo rmantare lustruindu-se pe el sub a numelui tau umbra" si savantii" posteritatii ne putinciosi sa inteleaga lumina ce in lume-ai revarsat-o".incluzandu-1 si pe cugetato r. despartita grafic printr-un rand de puncte de suspensie. care va cantari aticismul limbii" consemnand doua si ruri intr-o nota prizarita sub o pagina neroada". ci pe masura spiritelor cu totul marginite care-1 vor reduce la dimensiunea lor. Ne murirea care-i este rezervata e derizorie. pretutindeni" nu este decat o iluzie. iar numele lui or sa-1 poarte secolii din gura-n gura. oboseala. indreptateste concluzia Ioanei Em. / Cum revarsa luna plina linistita ei s plendoare!" Apoi elogiul ei ca stapana a lumii visului ce se sustrage timpului s i durerii fiintarii se desfasoara in aceleasi cadente largi extinzand orizontul cuprins de vraja ei.una din ipostazele genialitatii din poezia eminesc iana . intre ziduri. in care nefiinta divi na se cunoaste. Multitudinea fruntilor pline de ganduri" dominata de batranu l dascal nu mai este numita decat prin sintagma unificatoare si egalizatoare toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii" in corelatie cu unica forma a pronum elui personal. a caror lauda ipocrita si suficienta tinteste perfid reducerea spiritului la dimensiunea unei biografii cu pacatele si vina.este un erou tragic. Expresie suprema a gandirii omenesti. persoana I plural in caz oblic ne" (deci nu ca subiect).tul se incheaga" nu modifica insa destinul lui. intoarcerea din periplul din lumea si lumile cugetelor e marcata printr-o ma i accentuat particulara imagine a spatiului deschis prin fereastra. de a pururi. . Petrescu ca Scrisoarea I este o poezie a De stinului in genere". printre arbori ce se scutura de floare.. replica de peste vreun veac" a strangatorului d e coji" de pe galbenele file".

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful