Triticale

CERCETĂRI ECOLOGICE
ASUPRA CULTURILOR DE TRITICOSECALE

ÎNFIINŢATE PE SOLURILE PODZOLICE
DE LA ALBOTA - ARGEŞ
ECOLOGICAL RESEARCH
ON THE TRITICOSECALE CROPS FOUNDED
ON THE PODZOLIC SOIL OF ALBOTA - ARGEŞ
Mulţumiri celor care au fost alături de mine la elaborarea acestei teze:
dl. prof. univ. dr. Marin Falcă – coordonator ştiinţific,
d-nei. dr. ing. Maria Voica,
soţului şi fiului nostru, părinţilor, socrilor şi colegilor mei.
CUVINTE CHEIE
Triticale, sol podzolic, ameliorare, densitate de semănat, fertilizare

foliară, ecologic, sănătate, morărit, panificaţie, temperatură, precipitaţii,
înfrăţire, soiuri, producţie, eficienţă economică.
Teză de doctorat Tudose Sinescu Vasilichia
LE TRITICALE, UNE CEREALE

AUX MULTIPLES AVANTAGES
Connu depuis la fin du XIXe siècle, le triticale est une espèce fertile, issue du
croisement entre le blé et le seigle, d’où son nom, combinaison des noms latins
«Triticum» (blé) et «Secale» (seigle). Cette céréale allie des qualités de ses deux parents,
c'est-à-dire la productivité du blé et la rusticité du seigle (résistance au froid et aux
maladies). Elle présente en outre des caractéristiques originales, concernant notamment la
composition du grain.
Le potentiel de rendement du triticale est très élevé supérieur de 30 à 50% à celui du

blé ou de l'orge. Le triticale est supérieur à l'orge et plus régulier que le blé en deuxième et
troisième paille. Plante rustique, vigoureuse, le triticale est une espèce productive qui
s'adapte à tous les types de sols. Sa tolérance au froid, à l'excès d'eau, lui confère une
adaptation à tous les milieux. La résistance du triticale vis-à-vis des maladies (du feuillage
notamment) permet une utilisation moindre de fongicides et en fait une culture à la fois
moins coûteuse, moins risquée et plus respectueuse de l’environnement (un seul fongicide
bien positionné suffit généralement).
Le triticale constitue une matière première intéressante pour l'alimentation

animale, dans des conditions analogues au blé. Sa valeur énergétique est comparable à
celle du blé et supérieure à celle des orges et du seigle; contrairement à ce dernier, le
triticale est bien accepté dans la ration et ne contient pas d’inhibiteur de croissance pour
les animaux. Enfin, certaines variétés présentent une teneur en lysine (acide aminé
essentiel) supérieure à celle du blé.
TRITICALE, THE CEREALES

WITH MULTIPLE ADVANTAGES
Triticosecale or triticale belongs to plantae kingdom, trachebionta, subkingdom,

liliobsida class, cipperalisS order, poaceae family. The binominal denomination is x
triticosecale witt.
Triticale – a synthetic man-made species by crossing wheat (Triticum sp.) and rye
(Secale cereale) which slowly entered in production because of the flows presented by the
first forms especially due to the fertility of ears, the behavior of falling, the development of
endosperm and the germination in the ear (ITTU and colab., 1986).
According to the research made described in the specialty literature, it is established
that triticales react well on soils with reduced natural fertility, humid and with high acidity,
such as albic or brown luvic soils.
At the same time, it emphasizes a higher tolerance compared to the toxicity of
mobile aluminium ions in soil (ITTU and colab. 1988).
CUPRINS
Pagina nr.
INTRODUCERE
Partea I – Stadiul cunoaşterii
CAPITOLUL I - CERCETĂRI ASUPRA CULTURII DE TRITICALE

1
ÎN ROMÂNIA
1.1. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale în România 1
1.1.1. Istoricul triticalelor 1
1.1.2. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale din România 1
1.1.3. Stadiul cercetărilor pe plan mondial 3
1.1.4. Stadiul semănatului în judeţul Argeş 4
CAPITOLUL II – BIOLOGIA TRITICALELOR 5
2.1. Importanţa culturii de triticale 5
2.1.1. Răspândirea speciei în cultură 5
2.1.2. Valoarea nutritivă a triticalelor 6
2.2. Fecundarea şi embriogeneza la hibrizii de grâu x secară 6
2.3. Cercetări privind aspecte morfologice, fizice, biochimice şi ereditatea

8
speciei la triticale
2.3.1. Însuşirile triticalelor 8
2.3.2. Destinaţia către terenuri agricole 9
2.4. Particularităţi biologice ale triticosecalelor 9
2.4.1. Capacitatea de încrucişare a grâului cu secara 9
2.4.2. Organogeneza triticalelor 10
2.5. Biologia triticalelor 12

Pagina nr.
2.5.1. Repausul seminal 12
2.5.2. Germinarea 12
2.5.3. Răsărirea 13
2.5.4. Înrădăcinarea 13
2.5.5. Înfrăţirea 13
2.5.6. Călirea 14
2.5.7. Apariţia paiului 16
2.5.8. Înspicarea 16
2.5.9. Înflorirea, fecundaţia şi polenizarea 17
2.5.10. Formarea şi coacerea bobului 17
2.6. Compoziţia chimică a bobului 18
2.7. Valoarea tehnologică 20
2.8. Valoarea furajeră 22
2.9. Încrucişarea grâu/secară 25
2.10. Cercetări privind unele aspecte morfologice, fiziologice, biochimice şi

27
genetice ale speciei de triticale
2.10.1. Cercetări privind unele aspecte morfologice ale speciei de triticale 27
2.10.2. Cercetări privind unele aspecte fiziologice ale speciei de triticale 29
2.10.3. Cercetări privind unele aspecte biochimice şi enzimatice ale speciei

33
de triticale
2.10.4. Cercetări privind unele aspecte genetice ale speciei de triticale 35
2.11. Cerinţele biologice ale speciei triticale 45
2.11.1. Cerinţele faţă de temperatură 45
2.11.2. Cerinţele faţă de fotoperioadă 46

Pagina nr.
2.11.3. Cerinţele faţă de umiditate 47
2.11.4. Cerinţele faţă de sol 47
2.11.5. Cerinţele faţă de nutriţia minerală 48
CAPITOLUL III - ASPECTE GENERALE FITOPATOLOGICE,

51
ENTOMOLOGICE ŞI METODE DE SELECŢIE
3.1. Principalele buruieni 51
3.2. Principalele boli ale triticalelor 51
3.2.1. Mucegaiul de zăpadă 51
3.2.2. Fuzarioza spicelor 52
3.2.3. Făinarea 52
3.2.4. Rugina 53
3.2.5. Malura 53
3.2.6. Tăciunele spicelor 53
3.2.7. Septorioza 54
3.2.8. Îngenunchierea şi înnegrirea bazei tuipinii 54
3.2.9. Pătarea lanceolară a bazei tulpinii 54
3.3. Dăunătorii la triticale 54
3.3.1. Tripsii cerealelor 55
3.3.2. Gândăcelul ovăzului 55
3.4. Obiectivele ameliorării - scopul urmărit - materiale şi metode utilizate 55
3.4.1. Preocupări actuale de ameliorare la triticale 55
3.4.2. Tehnici de ameliorare 57
3.4.3. Capacitatea de producţie 57
3.4.4. Fertilitatea plantelor 61

Pagina nr.
3.4.4.1. Metode de selecţie 62
3.4.5. Capacitatea de umplere a bobului 63
3.4.5.1. Metode privind cercetarea ameliorării formei şi densităţii bobului 64
3.4.6. Selecţia 64
3.4.7. Rezistenţa la cădere 65
3.4.7.1. Metode privind condiţionarea taliei pitice 66
3.4.8. Precocitatea 68
3.4.9. Calitatea 69
3.4.10. Rezistenţa la boli, dăunători şi încolţirea în spic 71
3.4.11. Rezistenţa la secetă 79
3.4.12. Rezistenţa la scuturare 80
3.4.13. Toleranţa la toxicitatea solului 81
3.4.14. Reacţia la fotoperioadă 82
3.4.15. Formarea recoltei 83
CAPITOLUL IV - CARACTERISTICILE ECOLOGICE

85
ALE CÂMPULUI DE EXPERIENŢE
4.1. Tipul de sol şi caracterizarea climatică a zonei Albota 85
4.1.1. Aşezarea geografică a câmpului experimental 85
4.1.2. Hidrografia 86
4.1.3. Vegetaţia 86
4.1.4. Caracterizarea pedologică şi agrochimică a solurilor 87
4.1.5. Caracterizarea climatică a zonei 90
4.1.5.1. Regimul termic 90
4.1.5.2. Temperaturi absolute 91

Pagina nr.
4.1.5.3. Regimul precipitaţiilor 91
4.1.5.4. Favorabilitatea climatică pentru cultura triticalelor 95
4.1.5.5. Caracterizarea climatică a anilor de experimentare 97
Partea a II-a – Cercetări personale
CAPITOLUL V - MATERIAL ŞI METODĂ DE TEHNICĂ

101
EXPERIMENTALĂ PRIVIND CERCETĂRILE ECOLOGICE
5.1. Argumentare tehnică 102
5.1.1. Agricultura ecologică – investiţia sigură pentru viitor 102
5.2. Materialul biologic studiat, baza ecotehnică 104
5.3. Îngrăşămintele chimice folosite 106
5.4. Metoda experimentală 106
5.4.1. Metoda experimentală efectuată în câmp 106
5.4.1.1. Buruienile determinate 114
5.4.2. Metoda experimentală din laborator 114
CAPITOLUL VI - REZULTATE OBŢINUTE ŞI DISCUŢII 116
6.1. Rezultatele obţinute din cercetări, privind corelaţia soi x densitatea de semănat
116
a triticalelor, asupra capacităţii de producţie biologică la triticalele de toamnă
6.1.1. Numărul de plante răsărite/mp 116
6.1.2. Numărul de spice rezultate pe mp 117
6.1.3. Numărul de spiculeţe dintr-un spic 119
6.1.4. Numărul de boabe viabile/spiculeţ 121
6.1.5. Numărul de boabe în spicul de triticale 123
6.1.6. MMB (Masa a 1.000 de boabe) 125
6.1.7. Producţia biologică 127

Pagina nr.
6.2. Rezultatele cercetărilor privitor la corelaţia soi (a) x densitate de semănat

128
a triticalelor de toamnă, asupra producţiei fizice
6.3. Rezultatele obţinute din cercetări prinvind corelaţia soi (a) x densitatea de
131
semănat asupra masei hectolitrice
6.4. Rezultatele studiilor privind corelaţiile dintre soi (a) şi densitatea de

134
semănat a triticalelor, asupra caracteristicilor de morărit şi panificaţie
6.4.1. Cantitatea de gluten umed 134
6.4.2. Conţinutul în substanţe proteice 136
6.4.3. Conţinutul triticalelor de toamnă în cenuşă 138
6.5. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi x fertilizare chimică cu

140
îngrăşăminte foliare a triticalelor de toamnă
6.5.1. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi x fertilizare, asupra

140
productivităţii fizice şi biologice, la triticalele de toamnă
6.5.1.1. Înfrăţirea-numărul spicelor pe mp 140
6.5.1.2. Numărul de spiculeţe dintr-un spic 142
6.5.1.3. Numărul boabelor din spiculeţ 144
6.5.1.4. Numărul de boabe în spic, la soiul GORUN 146
6.5.1.5. Masa a 1.000 de boabe (MMB) 148
6.5.1.6. Producţia biologică 150
6.5.2. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi (a) x îngrăşăminte

152
chimice foliare (b), asupra producţiei fizice la triticalele de toamnă (2007-2009)
6.5.3. Rezultatele studiilor privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare cu

154
azot, asupra masei hectolitrice (MH), la triticalele de toamnă
6.5.4. Rezultatele studiilor privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare cu

156
azot, asupra caracteristicilor de morărit şi panificaţie, la triticalele de toamnă
6.5.4.1. Conţinutul în gluten umed la soiul GORUN 156

Pagina nr.
6.5.4.2. Conţinutul în substante proteice la soiul GORUN 158
6.5.4.3. Conţinutul în cenuşă, la soiul GORUN 160
CAPITOLUL VII - EFICIENŢA ECONOMICĂ OBŢINUŢĂ

162
DE LA VARIANTELE EXPERIMENTALE
7.1. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu soiul de

163
triticale (2007-2009)
7.2. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu îngrăşămintele

164
foliare administrate la triticale (2007-2009)
CAPITOLUL VIII - CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI 166
8.1. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x densitate de semănat,

166
asupra producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă
8.1.1. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat asupra

166
elementelor de productivitate şi producţiei biologice la triticalelor de toamnă
8.1.2. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat a triticalelor

167
asupra producţiei fizice
8.1.3. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat asupra masei

167
hectolitrice la triticalele de toamnă
8.1.4. Concluzii privind corelaţia soi x densitate de semănat, asupra

167
indicilor de panificaţie la triticalele de toamnă
8.2. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare,

168
8.2.1. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra

168
productivităţii şi producţiei biologice, la triticalele de toamnă
8.2.2. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra

168
producţiei fizice la triticalele de toamnă
8.2.3. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra masei

169
hectolitrice, la triticalele de toamnă
Pagina nr.
8.2.4. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare asupra unor

169
însuşiri de morărit şi panificaţie, la triticalele de toamnă
8.2.5. Concluzii ale cercetărilor privind eficienţa economică a factorilor

169
tehnologici în corelaţie cu soiurile de triticale
8.2.6. Concluzii ale cercetărilor privind eficienţa economică a factorilor

170
tehnologici, în corelaţie cu îngrăşămintele foliare
8.2.7. Rezultatele cercetărilor privind eficienţa solului 170
8.3. Recomandări 171
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Cultura de triticale sau triticosecale este o cerinţă a agriculturii actuale, care constă
în exploatarea suprafeţelor mai puţin productive pentru grâu şi porumb, suprafeţe acide,
afectate de secetă, băltire, sărace în elemente nutritive.
Factorii ecologici care sunt studiaţi şi cercetaţi în vederea înfiinţării culturii de
triticale pe solurile acide de la Albota, judeţul Argeş sunt:
a) factorii climatici reprezentaţi de: temperatură, umiditate, durată de strălucire a
soarelui, lumină;
b) factorii geografici reprezentaţi de altitudine;
c) factorii agrotehnici reprezentaţi de densitatea de înfiinţare a culturii şi reacţia de
răspuns a soiului de triticale la administrarea de îngrăşăminte chimice cu azot.
Obiectivele lucrării:
Principalele obiective propuse au fost:
- cuantificarea efectului îngrăşămintelor foliare cu azot fosfor şi microelemente
chimice la triticalele de toamnă;
- stabilirea influenţei fertilizanţilor asupra conţinutului în proteine, gluten umed şi
alţi indicatori de calitate;
- stabilirea legăturii dintre densitatea de însămânţare a triticalelor de toamnă şi
producţia fizică per hectar;
- eficienţa economică a producţiei obţinute;
- sporirea încrederii cultivatorilor în scopul creşterii eficienţei culturii pe soluri
sărăcăcioase, de tip podzolic.
Scopul lucrării:
Direcţia principală de cercetare este dictată de necesitatea actuală şi de viitor a ţării
în asigurarea securităţii alimentare. Crizele climaterice, energetice şi alimentare globale şi
regionale impun în faţa societăţii ştiinţifice, îndeosebi a geneticii şi fiziologia plantelor,
mari probleme de a obţine noi cunoştinţe fundamentale şi aplicate în evidenţierea,
evaluarea şi dirijarea mecanismelor genetico-fiziologice a procesului de producţie şi de
rezistenţă ecologică a plantelor, în cazul de faţă, triticalele.
Scopul lucrării constă în îmbunătăţirea adaptabilităţii triticalelor la condiţiile
climatice nefavorabile prin creşterea rezistenţei la stres hidric şi termic şi obţinerea de
producţii sănătoase, prin fertilizare foliară, şi stabilirea unor densităţi optime de producţie.
Triticale este regina solurilor sărace. Lucrările s-au realizat pe parcele în blocuri
randomizate, pentru 3 soiuri de triticale cultivate pe sol acid din localitatea Albota, judeţul
Argeş. Determinările vizuale s-au realizat în câmp; determinările de laborator s-au efectuat
la SCDA Albota; determinările chimice asupra solului s-au produs la OSPA Argeş. Iar
analizele asupra glutenului, substanţelor proteice şi cenuşei s-au realizat la Inspectoratul de
Stat al Seminţelor Argeş.
Consider că acest subiect constituie o necesitate pentru fermieri în condiţiile actuale
de încălzire globală accentuată, cu secetă atmosferică şi pedologică, instalată pe un areal cu
terenuri slab fertile, pe care cultura de triticale le valorifică eficient din plin, prin sporuri de
producţie, fără aport mărit de îngrăşăminte chimice. Se contribuie în acest fel la diminuarea
impactului negativ al chimicalelor asupra solului.
Structura lucrării cuprinde: stadiul cunoaşterii – informaţii ştiinţifice publicate şi
însuşite din bibliografie – şi contribuţia proprie, exprimată prin studiu, experienţe,
documentare, prelucrare date, analize de laborator întreprinse asupra triticalelor pe
parcursul anilor agricoli 2007 – 2009.
Rolul cercetărilor şi observaţiilor de fiziologia triticalelor, întreprinse personal la
Albota, este de a participa la procesul de sporire a producţiei vegetale prin valorificarea
întregului potenţial biologic de producţie al triticalelor, dar şi al solurilor sărace sub
randament economic.
Pentru realizarea acestui deziderat au fost necesare cercetări de fiziologie pentru a

obţine date concludente privind procesele fundamentale ale formării recoltelor prin:
* studiul proceselor fiziologice şi biochimice implicate în reacţia plantelor de
triticale, supuse la condiţii de stres hidric datorate secetei pedologice şi atmosferice mai
ales din anul 2007;
* studii privind creşterea şi dezvoltarea plantelor, nutriţia minerală, productivitatea;
* studii privind calitatea recoltelor;
* utilizarea modelelor matematice în agricultură.
Datele experimentale au fost prelucrate statistic, prin analiza varianţei şi a regresiei,
folosind funcţiile de gradul I şi II de tipul:
Y=a+bx
Y=a+bx+cx2
Partea I – Stadiul cunoaşterii
CAPITOLUL I
CERCETĂRI ASUPRA CULTURII DE TRITICALE ÎN ROMÂNIA
CHAPTER I
RESEARCHES ON TRITICALE CROPS IN ROMANIA
1.1. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale în România

1.1.1. Istoricul triticalelor
Specia triticale, care se poate semăna cu succes în condiţii de cultură ecologică, a

avut o evoluţie relativ scurtă, prima hibridare grâu/secară fiind realizată de către WILSON
în anul 1875 (VARUGESE şi colab., 1996). În ţara noastră primii hibrizi de grâu şi de
secară au fost descrişi în anul 1927 (SĂULESCU, 1927), iar prima formă de triticale
octoploidă a fost obţinută în anul 1939 (PREDNICEANU, 1952). Dar un program
sistematic de ameliorare la această specie a fost iniţiat la I.C.C.P.T. Fundulea în anul 1971.
1.1.2. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale din România
Istoric vorbind, triticalele au fost obţinute pentru prima dată la noi în ţară, la Staţiunea
de Cercetări şi Plante Tehnice, de la Fundulea, în anul 1971 (soiul TF2). Triticalele au
precocitate, rezistenţă bună la iernare şi redau circuitului agricol suprafeţe de teren improprii
altor culturi agricole.
Triticalele – specie de sinteză creată de om prin amfiploidizarea hibridului între grâu
(Triticum sp.) şi secară (Secale cereale) – au pătruns încet în producţie din cauza defectelor
pe care primele forme create le prezentau mai ales din punct de vedere al fertilităţii
1
spicului, comportării la cădere, dezvoltării endospermului şi încolţirii în spic (ITTU şi

colab., 1986). Între culturile cerealiere triticale se află şi una dintre marile realizări obţinute
de om în domeniul geneticii teoretice şi aplicate şi care dispune de largi posibilităţi
potenţiale pentru mărirea randamentului la unitatea de suprafaţă a produselor pentru
alimentaţia omului şi furajarea animalelor, cu deosebire în zonele cu condiţii de cultură mai
puţin prielnice pentru alte cereale (ITTU şi colab., 1986), aceasta fiind de fapt importanţa
acestei culturi.
În ultimele decenii, datorită progreselor genetice obţinute în ameliorare au fost
create soiuri mult mai competitive decât genotipurile actuale de cereale păioase şi chiar de
porumb, mai ales pentru zona colinară cu soluri slab fertile şi pH scăzut (ITTU şi colab.,
2005). Aceste soiuri sunt mai bune datorită capacităţii ridicate de producţie, însuşirilor largi
de adaptare, a însuşirilor de calitate şi a unor însuşiri agronomice utile (rezistenţă la cădere,
rezistenţă la condiţiile nefavorabile de mediu, umplerea bobului, etc.). Subliniem ca în anul
1971 s-a iniţiat la I.C.C.P.T. Fundulea programul de ameliorare la specia triticale, specie
creată de om, iar în anul 1984 este înregistrat aici primul soi la această specie, TF2, care a
inagurat introducerea în cultură, în România, a speciei triticale, specie cu potenţial
productiv şi de adaptabilitate superior altor cereale, îndeosebi în zona colinară, precum
zona Albota, cu soluri cu pH scăzut, slab fertile.
În continuare, au fost înregistrate soiurile Plai (1992) şi Colina (1993), soiuri care au
reprezentat un progres în ameliorarea potenţialului de producţie, dar mai ales pentru
umplerea boabelor, o caracteristică deficitară a acestei specii la iniţierea programului de
ameliorare. O etapă importantă în ameliorarea la triticale a constituit-o introducerea în
germoplasma autohtonă de triticale a genelor de reducere a taliei, Rht1 (transferată de la
grâu) şi Hl (transferată de la secară), care au permis crearea de soiuri intensive de triticale
româneşti, capabile să fie cultivate cu eficienţă economică ridicată nu numai pe solurile
podzolice acide, dar şi pe solurile cu fertilitate ridicată din zona de câmpie. Astfel de soiuri
sunt Titan (1998), Trilstar (2001), Stil (2003), Gorun (2005) şi Haiduc (2006). Progresul
genetic pentru producţia de boabe, estimat de la înregistrarea primului soi TF2 (în 1984)
până în prezent, a fost de 60 kg/ha/an sau de 1,06% pe ha/an, spor genetic similar cu cele
realizate în programele cele mai importante din lume (CIMMYT - Mexic şi Polonia).
2
Din punct de vedere tehnic triticalele prezintă marea capacitate de a se adapta la cele
mai diferite climate, ceea ce îi conferă incontestabile avantaje faţă de alte culturi mai
pretenţioase la factorii naturali. De asemenea se pretează la mecanizarea totală a lucrărilor,
fapt deosebit de important într-o societate care tinde să micşoreze continuu consumul de
muncă vie pe unitatea de produs.
Sub aspect agricol, cultura de triticale este componenta principală a asolamentelor,
din zonele mai puţin favorabile grâului şi orzului, datorită calităţii sale de bună
premergătoare, în special pentru culturile mai sensibile la pregătirea terenului şi respectarea
epocii de semănat, ca de exemplu rapiţa de toamnă.
1.1.3. Stadiul cercetărilor pe plan mondial
Pe plan mondial, programe similare de ameliorare au început din anul 1969 când în
Ungaria s-a obţinut soiul de toamnă KT 64 de către KISS şi două soiuri de primavară,
Cachuluru, create de Sanghez-Monge în Spania, şi soiul Rosner, creat la Universitatea
Manitoba, din Canada. A urmat apoi programul din Mexic, CIMMYT, din 1964, şi
programul din Polonia din anul 1968, sub coordonarea lui Wolski (VARUGEZE şi colab.,
1996), mai ales pentru umplerea boabelor, o caracteristică deficitară a acestei specii la
iniţierea programului de ameliorare.
Realizările obţinute în programul de ameliorare de la I.N.C.D.A. Fundulea s-au
dovedit a fi competive cu cele înregistrate în cadrul altor programe din lume, fapt
demonstrat prin îngregistrarea soiului Titan în Canada, Franţa şi Ungaria şi a liniei Decor în
S.U.A.
Ca urmare a realizărilor obţinute în ameliorare, mai ales în ultima perioadă de timp,
triticalele sunt în prezent o cultură în plină extindere în producţie în România, fiind o
posibilitate de creştere a producţiei totale de cereale, dar şi de diversificare a destinaţiilor de
utilizare (furajarea animalelor, industria alcoolului, biocarburanţi etc).
Triticale a devenit o cereală importantă, ocupând suprafeţe apreciabile în cultură în
ţări ca Polonia (750-800 mii ha.), Germania (500-550 mii ha.), Franţa (250 mii ha.),
Ungaria (150-160 mii ha.) etc. În lume se cultivă cu această specie o suprafaţă de cca. 3,5
3
milioane hectare, din care peste 70% în Europa (WOLSKI şi colab., 1998; ARSENIUC şi
OLEKSIAK, 2002; ITTU şi colab., 2004).
1.1.4. Stadiul semănatului în judeţul Argeş
Tabelul nr. 1
Comuna Albota
Categorii de folosinţă Suprafaţa
ha
Porumb 289
Grâu 170
Triticale 32
Floarea soarelui 103
Cartof 56
Legume 20
Plante de nutreţ 130
Plantaţii viticole -
Plantaţii de pomi 10
Total Arabil 810
Sursa: Buletin Statistic DADR Argeş
4
CAPITOLUL II
BIOLOGIA TRITICALELOR
CHAPTER II
THE BIOLOGY OF TRITICOSECALE
2.1. Importanţa culturii de triticale

2.1.1. Răspândirea speciei în cultură
Triticosecale sau triticale face parte din Regnul Plantae, Subregnul Tracheobionta,
Clasa Liliobsida, Ordinul Cipperalis, Familia Poaceae. Nomenclatura binominala este X
Triticosecale Witt, ex. A Camus, şi este o plantă cerealieră obţinută prin încrucişarea
grâului cu secară, prin metode de ameliorare. Această plantă cerealieră prezintă toleranţă la
toxicitatea ionilor de aluminiu, ce determină cultura să poată fi amplasată pe solurile acide,
nemaifiind necesară amendarea cu calcar a acestora.
Avantajul pe care îl conferă această specie este capacitatea de a realiza producţii
ridicate de boabe şi de biomasă într-o diversitate mare de condiţii pedoclimatice şi cu
tehnologii de cultură cu inputuri mai scăzute comparativ cu alte cereale păioase. Acest
avantaj a făcut ca triticale să devină o cultură tot mai mult apreciată de fermieri, fiind în
prezent în continuă extindere. În România au fost înregistrate până în prezent mai multe
soiuri de triticale, însă odată cu introducerea în producţie a soiurilor cu talia semi-pitică a
plantei, Titan şi Trilstar (purtătoare a genei RHt1 transferată de la grâu), soiuri cu potenţial
şi stabilitate ridicată a producţiei, extinderea în producţie a speciei triticale este în continuă
creştere (ITTU şi colab., 2004). În România, la nivelul anului 2008, triticalele s-au cultivat
pe circa 20.000 ha cu tendinţa de creştere în viitor a arealului de cultură.
5
2.1.2. Valoarea nutritivă a triticalelor
Valoarea nutritivă a produselor obţinute din triticale este dată, în cea mai mare parte, de
conţinutul sporit de substanţe proteice, care depăşeşte pe cel al grâului, precum şi de structura
de acizi aminici ai complexului de proteine şi îndeosebi de conţinutul mai bogat în lizină.
Valoarea nutritivă, digestibilitatea ridicată a hidraţilor de carbon şi a substanţelor proteice
conferă prioritate triticalelor îndeosebi în furajarea animalelor nerumegătoare, a porcilor şi a
păsărilor. Cercetările efectuate în această privinţă au demonstrat că raportul proteină – energie
este în general mai mare în cazul nutreţurilor obţinute din triticale decât al nutreţurilor
concentrate tradiţionale (BROUWER; 1976, 1977). Din boabe se extrage alcool, realizându-se,
în medie, 400 l alcool din 1.000 kg sămânţă de triticale.
2.2. Fecundarea şi embriogeneza la hibrizii de grâu x secară
În anul 1989, Palada şi colaboratorii săi au efectuat studii privind optimizarea

culturii anterelor şi obţinerii haploizilor şi dubluhaploizilor prin androgeneză la grâu,
triticale şi orez.
Verzea şi colaboratorii (1992) au efectuat numeroase cercetări cu privire la
utilizarea androgenezei experimentale, la formele hexaploide de triticale şi rolul unor
factori implicaţi în obţinerea plantelor cu origine polinică. S-a concluzionat că în
germoplasma speciei triticale de la I.N.C.D.A. Fundulea există gene care conferă
capacitatea de a parcurge androgeneza în vitro. Încrucişarea unor linii şi soiuri care posedă
această capacitate conduce la obţinerea unor hibrizi la care se manifestă efectul heterozis
pentru acest caracter. În prezent, se obţin anual prin androgeneză în medie 2.000 de plante
haploide, care sunt utilizate în programul de ameliorare al speciei Triticale.
Cercetările de androgeneză la forme hexaploide de triticale (BADEA şi colab.,
1992) au avut drept scop stabilirea influenţei mediilor de cultură şi a genotipului asupra
abilităţii androgenetice. S-au folosit cinci forme de triticale şi 20 de hibrizi F1 obţinuţi din
încrucişarea lor. Rezultatele obţinute au evidenţiat faptul că încrucişarea unor linii şi soiuri
care posedă capacitate androgenetică ridicată conduce la obţinerea de hibrizi la care se
manifestă efectul heterozis pentru acest caracter.
6
Cealâcu şi colaboratorii săi (1992) au efectuat studii referitoare la controlul

biochimic al embriogenezei somatice şi au evidenţiat specificitatea de soi şi de tip de
explant a peroxidazei la trei soiuri cu potenţial embriogen diferit. Din ţesuturile cultivate în
vitro au fost identificate două tipuri de zimograme caracteristice).
În 1993, Verzea şi colaboratorii au studiat embriogeneza somatică la formele
parentale şi hibrizi F1 rezultaţi din încrucişări dialele (6x6) la triticale 6x, în vederea
identificării genotipurilor hexaploide care să posede capacitate androgenetică ridicată şi
acumularea unor date care să contribuie la elucidarea unor aspecte privind determinismul
genetic al abilităţii androgenetice. Din aceste experimente s-a constatat că performanţa per
se a părinţilor nu este reflectată într-o performanţă similară la combinaţiile hibride în care
sunt implicate. Selectia părinţilor pentru programul de încrucişări trebuie efectută pe baza
analizei capacităţii lor de combinare. Diferenţele mari obţinute în privinţa valorilor
înregistrate la hibrizii reciproci sugerează ideea influenţei citoplasmei asupra intensităţii
exprimării diferitelor componente ale capacităţii androgenetice.
Verzea (1989, 1990), folosind tehnica „embryo rescue” pentru obţinerea hibrizilor
grâu x secară, a concluzionat că metoda aplicată constituie o cale eficientă de obţinere a
plantelor viabile F1.
În anul 1991, Papa şi colaboratorii săi au efectuat cercetări în scopul testării
potenţialului regenerativ în cultura de durată (long term culture) la 21 de genotipuri de
grâu, constatând că intensitatea procesului de variabilitate somaclonală este direct
proporţională cu durata culturii. A fost, de asemenea, evaluată variabilitatea cromozomală a
calusurilor neregenerative menţinute timp de 150 de zile prin subculturi repetate.
Rezultatele studiului au evidenţiat faptul că la unele linii pierderea capacităţii embriogene
este asociată cu variaţii numerice şi structurale ale cromozomilor, prezente în celulele
calusale cu frecvenţă vizibilă în funcţie de genotip.
Moraru şi Răducanu (1994) au efectuat studii privind cultura de antere la specia
Triticum aestivum, luând în studiu 10 genotipuri de grâu de toamnă create în România, 5
dintre ele fiind cunoscute ca fiind purtătoare ale translocaţiei 1B/1R. S-a constatat că
genotipurile purtatoare ale translocaţiei 1B/1R au manifestat o pretabilitate superioară,
asigurată statistic, la toţi parametrii studiaţi, iar frecvenţa plantelor verzi/100 antere cultivate
7
au fost semnificativ corelate cu frecvenţa anterelor cu răspuns şi rata regenerării, dar nu şi cu

producţia de embrioizi şi frecvenţa plantelor albinotice.
La grâu şi triticale (MORARU şi colab., 1994) au fost investigaţi diferiţi agenţi selectivi
(NaCl, PEG şi ABA), în vederea testării şi selecţiei pentru rezistenţă la diferiţi factori abiotici de
stres (salinitate, stres termic/hidric). A fost evidenţiată existenţa corelaţiilor pozitive între reacţia
genotipurilor în condiţii in vitro, în prezenţa agenţilor selectivi, şi comportamentul plantelor în
condiţii de stres de aceeaşi natură, în vivo.
Tabelul nr. 2
Soiurile de triticale de toamnă din România, create între anii 1984-2008
Nr. crt. Soiul de triticale creat Anul
1. TF 2 (Triticale Fundulea 2) 1984
2. PLAI 1992
3. COLINA 1993
4. TITAN 1998
5. TRIL 2001
6. STIL 2003
7. GORUN 2005
8. HAIDUC 2006
2.3. Cercetări privind aspecte morfologice, fizice, biochimice şi ereditatea

speciei la triticale
2.3.1. Însuşirile triticalelor
Ritmul de creştere, puternic în primele faze de creştere, şi masa vegetativă bogată a

plantelor concurează cu creşterea buruienilor pe care le înăbuşă, contribuind astfel la
curăţirea terenului de buruieni (GAŞPAR; BUTNARU; 1985). Apreciind însuşirile
esenţiale ale speciei triticale, comparativ cu cerealele de bază, porumbul şi grâul
(ZILLINSKI şi BORLAUG, 1971) atribuie acestei specii următoarele însuşiri prioritare:
capacitate de creştere pe soluri sărace, potenţial înalt de productivitate, conţinut ridicat de
proteină în bob, rezistenţă la frig, la seceta, insensibilitate la lungimea zilei, posibilitate de
utilizare complexă atât ca furaj cât şi în alimentaţia omului.
8
2.3.2. Destinaţia către terenuri agricole
Destinată să ocupe terenuri mai puţin favorabile culturii orzului şi grâului, pe

soluri cu aciditate ridicată şi exces de ioni de aluminiu ori pe soluri nisipoase – condiţii
în care s-a dovedit a realiza producţii mai mari decât orzul şi grâul – triticalele vor
contribui la mărirea producţiei de cereale şi totodată la valorificarea mai eficientă a
acestor soluri. De asemenea se poate cultiva în zonele cu terenuri şi condiţii climatice
favorabile dezvoltării agenţilor patogeni, care limitează în mod sever producţia de grâu
sau alte cereale. În perspectivă se prevede o continuare a politicii de reconsiderare a
culturii de triticale dată fiind importanţa sa ca furaj concentrat cât şi avantajele
economice pe care le prezintă în comparaţie cu porumbul; pretabilitate la condiţii
vitrege de cultură şi posibilitatea extinderii sale în zone de deal şi munte, cu efect
ameliorator al terenurilor supuse eroziunii, un grad de mecanizare al lucrărilor agricole
de 100%, ceea ce conduce la un cost redus al producţiei.
2.4. Particularităţi biologice ale triticosecalelor

2.4.1. Capacitatea de încrucişare a grâului cu secara
La triticale (hibrid artificial între grâul tare (Triticum durum) şi secară (Secale
Cereale)) şi la plantele care se înmulţesc în principal pe cale vegetativă, simpla selecţie a
mutantelor spontane a contribuit, de asemenea, la sporirea biodiversităţii plantelor cultivate.
Prin suprimarea barierelor naturale, care, până în prezent, împiedicau schimburile de gene
între specii şi regnuri diferite, geniul genetic permite crearea de organisme transgenice,
dotate cu proprietăţi noi, total necunoscute înainte, şi toate acestea într-un timp scurt (un
deceniu), fără nici o relaţie cu ritmul multimilenar al evoluţiei fiinţelor vii.
Tehnicile transgenezei conferă astfel omului puterea cvasinelimitată (cel puţin
teoretic) de a modifica patrimoniul ereditar al tuturor fiinţelor care-l înconjoară, inclusiv al
propriei sale specii. Este vorba, aşadar, de o veritabilă revoluţie biologică.
9
2.4.2. Organogeneza triticalelor
De-a lungul ciclului biologic se disting două faze: vegetativă şi generativă.

Separarea celor două etape corespunde momentului când merismenul apical al
tulpinii pierde capacitatea de diferenţiere a frunzelor şi câştigă capacitatea de diferenţiere a
spicului. Distingem 12 etape de organogeneză, ale căror caracteristici sunt prezentate în
tabelul de mai jos.
Tabelul nr. 3
Formarea elementelor productivităţii la triticale; organogeneza
Fazele Etapele Elementele productivităţii
Germinare şi răsărire I. Diferenţierea şi creşterea Răsărirea în câmp; densitatea
organelor embrionare culturii
Frunza a treia, înfrăţire II. Diferenţierea conului de Numărul de frunze,
creştere (aplexului vegetativ) în capacitatea de înfrăţire,
primele noduri, internodii şi frunze rezistenţa la ger
tulpinale (primodii foliare)
"Criptovegetaţia'' III. Inducţia florală, începutul Numărul segmentelor de
diferenţierii spicului (diferenţierea rahis
axului principal al inflorescenţei şi
a glumelor)
Începutul alungirii IV. Diferenţierea primordiilor Numărul spiculeţelor în spic,
paiului spiculeţelor; formarea paleelor şi a rezistenţa la secetă
primordiilor florale
Alungirea paiului V. Formarea lodiculelor în flori; Numărul de flori în spiculeţe
diferenţierea primordiilor
staminelor şi a primordiului
carpelei (pistilului)
"Burduf'' ("crăparea VI. Formarea elementelor de
burdufului'') reproducere (micro- şi
macrosporogeneza)
VII. Microgametogeneza, Fertilitatea florilor,
creşterea componentelor florale, a densitatea spicului, rezistenţa
paleelor, alungirea segmentelor de la temperaturi ridicate
rahis
Înspicarea (apariţia VIII. Macrogametogeneza,
spicului) definitivarea proceselor de formare
a tuturor organelor inflorescenţei
şi florilor
Înflorirea IX. Fecundarea şi formarea Numărul de boabe în spic
zigoţilor
10
Fazele Etapele Elementele productivităţii

Formarea boabelor X. Formarea şi creşterea Mărimea boabelor
cariopselor proembriogeneza
Umplerea boabelor; XI. Acumularea substanţelor Greutatea boabelor
coacerea în lapte nutritive în boabe: embriogeneza
Coacerea în pârgă şi XII. Transformarea substanţelor Rezistenţa la şiştăvire
deplină nutritive în substanţe de rezervă în
cariopsă
Fotosinteza se desfăşoară în două etape succesive, interdependente: una la lumina şi

alta la întuneric. Etapa de lumină se produce în zona cloroplastelor; clorofila absoarbe
energia luminoasă şi o utilizează pentru:
a. sinteza unor substanţe necesare în următoarea etapă, între care ATP-ul
(adenozintrifosfat) - substanţa macroergică a organismelor, care contribuie la conversia
energiei luminoase în energie chimică;
b. descompunerea apei în hidrogen şi oxigen (fotoliza), acesta din urmă fiind
eliminat în atmosferă.
Etapa de întuneric are loc la nivelul stromei. Ea constă în reacţii care folosesc
energia stocată în ATP pentru încorporarea CO2 din aer în compuşi organici – hidraţi de
carbon (în special, glucoza). Monozaharidele sunt convertite în polizaharide (amidon,
celuloză), acizi organici, lipide. Substanţele organice sintetizate în frunză (seva elaborată)
sunt conduse prin vasele de liber la ţesuturile din întreaga plantă, unde sunt consumate sau
depozitate.
Fotosinteza este un proces supus influenţelor factorilor de mediu. Dintre aceştia
enumerăm: temperatura, cantitatea şi calitatea luminii, cantitatea de O2 şi de CO2.
În general, procesul de fotosinteză începe la o temperatură uşor inferioară valorii de
00C, creşte în intensitate odată cu ridicarea temperaturii, atingând la unele plante maximum
de intensitate la 30-370C, după care, prin mărirea în continuare a temperaturii, descreşte
rapid, încetând în jurul temperaturii de 500C. Există mari variaţii între diferite specii,
variaţii care se datorează mediului în care trăiesc plantele respective, temperaturilor la care
sunt adaptate. Temperatura optimă pentru fotosinteză este în strânsă legătură cu condiţiile
de iluminare şi cu concentraţia CO2 din mediu. În general, la plantele din zona temperată,
temperatura optimă a fotosintezei este cuprinsă între 20-300C.
11
Ecuaţia generală a procesului de fotosinteză este:

6 CO2 + 6 H2O → C6H12O6 + 6O2.
Respectiv, din şase molecule de CO2 şi şase de H2O se formează o moleculă de
glucoză şi şase molecule de O2.
2.5. Biologia triticalelor

2.5.1. Repausul seminal
Repausul seminal reprezintă perioada în care seminţele de triticale îşi manifestă

rezistenţa la încolţire. În condiţii normale de păstrare, repausul seminal durează de la câteva
zile la câteva săptămâni, depinzând de soi, condiţii de păstrare şi factorii de climă din
perioada de coacere (CEAPOIU şi colab., 1984). Scurtarea repausului seminal este
provocată şi de vremea caldă şi uscată.
2.5.2. Germinarea
Germinarea boabelor de triticale normal dezvoltate are loc atunci când acestea sunt
puse în condiţii favorabile de umiditate, aer şi temperatură. Substanţele nutritive şi
energetice necesare germinării se găsesc în bob (embrion, scutişor şi endosperm). Pentru
germinare, boabele absorb o cantitate de apă egală cu 26-40% din greutatea lor uscată
(BÂLTEANU şi BÂRNAURE, 1979).
Temperatura necesară germinării este diferită în funcţie de specie, varietate şi stare
fizică, chimică, fiziologică şi sanitară a seminţelor. Temperatura optimă pentru germinarea
triticalelor este 21-250C. Temperaturile sub 3-40C sau peste 30-400C, scad ritmul
germinaţiei grâului (CEAPOIU şi colab., 1984).
Germinaţia este evidenţiată de apariţia rădăcinilor seminale. În general, triticalele
formează şase rădăcini seminale, dar curent se întâlnesc 3-4. Concomitent cu creşterea
rădăcinilor seminale are loc şi creşterea coleoptilului. În condiţii normale de semănat la o
adâncime corespunzătoare, coleoptilul ajunge până la 6-7 cm lungime.
12
2.5.3. Răsărirea
Răsărirea începe prin apariţia la suprafaţa solului a coleoptilului, după care la scurt
timp apar şi frunzele ce iau naştere din nodurile tulpinii. Acestea au o dispunere alternă. În
condiţii normale de umiditate (15-30 mm în stratul arabil) se obsevă la triticale că durata
răsăririi depinde de nivelul temperaturilor.
Astfel, la temperatura de 15-180C şi cu suficienta umiditate în sol, triticalele apar în
5-6 zile. O răsărire normală este cea care are loc într-o perioadă de 10 zile de la semănat.
Pentru a răsări, are nevoie de 100-1450C şi de o umiditate în sol egală cu 70-80% din
capacitatea de câmp pentru apă. Limita inferioară a capacităţii de câmp pentru apă a solului,
la care se produce răsărirea este de 40%. Sub această limită, triticalele apar după prima
ploaie sau, dacă seceta se prelungeşte, răsare în iarnă sau primăvară timpuriu.
Din momentul răsăririi, triticalele si-au început vegetaţia, care cuprinde 4 etape mai
importante:
a) Perioada activă de vegetaţie din toamnă cuprinde două faze distincte:
înrădăcinarea şi înfrăţirea.
2.5.4. Înrădăcinarea
Înrădăcinarea, materializată iniţial prin rădăcinile seminale, se continuă la scurt timp

prin rădăcinile coronare, care se formează din nodurile de înfrăţire, la circa 2 săptămâni de
la răsărire. Ele se dezvoltă în stratul din imediata vecinătate a suprafeţei şi au rol de
aprovizionare a plantelor cu apă şi săruri minerale. Unele rădăcini coronare pot ajunge până
la 1,5 m adâncime în solurile profunde.
2.5.5. Înfrăţirea
Înfrăţirea constă în aparitia la baza tulpinii a unor lăstari laterali, care se constituie în
tulpini secundare sau fraţi, ce apar din nodul de înfrăţire. Înfrăţirea începe la circa două
săptămâni de la răsărirea plantelor şi continuă până la scăderea temperaturii sub 50C.
Procesul se desfăşoară în condiţii optime, când temperaturile sunt mai scăzute de 8-100C.
13
Temperaturile mai ridicate conduc la formarea nodurilor de înfrăţire mai aproape de

suprafaţă, ceea ce provoacă scăderea rezistenţei la ger a plantelor în sezonul rece.
Înfrăţirea este un caracter ereditar şi este influenţat de factorii climatici, trofici, ca şi
de măsurile culturale aplicate.
În perioada înfrăţitului, triticalele au nevoie de multa apă, deoarece în această fază
de vegetaţie are loc o creştere intensă a plantelor (se formează fraţi, frunze, noi rădăcini).
Stânjenirea înfrăţirii este provocată de excesul de umiditate din sol sau lipsa acesteia, lipsa
aerului şi existenţa temperaturilor scăzute.
Potenţialul de înfrăţire este diferit de la un soi la altul. În mod normal, plantele de
triticale formează 3-5 fraţi, dar s-a constatat că nu fructifică toţi, fraţii sterili devenind
dăunători în perioadele de secetă, datorită consumului în plus de apă şi de substanţe
hrănitoare.
Adâncimea de formare a nodului de înfrăţire, deşi este un caracter de soi, depinde în
mare măsură şi de adâncimea la care s-a încorporat sămânţa ca şi de condiţiile de climă din
perioada înfrăţitului. Epoca de semănat are influenţă asupra înfrăţirii. Astfel, triticalele
semănate toamna timpuriu în condiţii de căldură şi lumină multă, având şi o perioadă lungă
de asimilare, înfrăţesc mai abundent decât cele semănate mai târziu.
În cursul perioadei de vegetaţie din toamnă, în plantele de triticale se desfăşoară
importante procese cantitative şi calitative, determinate de particularităţile biologice ale
soiului, ca şi de condiţiile de vegetaţie (BÂLTEANU, 1985).
2.5.6. Călirea
Călirea reprezintă cel mai important proces din această perioadă, care durează 30-
35 de zile şi se desfăşoară în două etape: prima are loc la temperaturi diurne de 10-150C
şi nocturne de 1-50C, iar a doua etapă se desfăşoară la temperaturi care variază de la -50C
la -1,00C.
Procesul de călire constă în acumularea în celulele plantelor a unor cantităţi mari de
zaharuri. După prima fază de călire, care durează 10-15 zile, plantele rezistă la temperaturi
minime la nivelul nodului de înfrăţire de -110C. În faza a doua de călire, când temperaturile
sunt negative, plantele elimină prin îngheţ şi transpiraţie 30-50% din apa celulelor,
14
mărindu-se astfel concentraţia sucului celular şi rezistenţa la îngheţ (plantele pot suporta
temperaturi de -16-220C).
Pentru a se asigura condiţii optime de călire, în vederea asigurării rezistenţei la
iernare a triticalelor, trebuie să se respecte timpul optim de semănat. La semănatul prea
devreme se realizează o masă vegetativă bogată, cu un conţinut mare de apă, iar la
semănatul prea târziu nu se mai parcurge procesul de călire. În ambele situaţii rezistenţa la
ger a plantelor va fi mult diminuată, în anii secetoşi (BÂLTEANU şi colab, 1985).
b) Perioada de vegetaţie din timpul iernii se petrece în majoritate în condiţii cu
temperaturi scăzute. În această perioadă, în plantele de triticale se desfăşoară procese
fiziologice importante, a căror intensitate depinde de nivelul temperaturilor. Cel mai
important proces fiziologic din această perioadă este absorbţia azotului, în caz de
administrare, transformarea şi utilizarea acestuia în procese morfo-genetice. Tot în această
perioadă, în masa foliară se desfăşoară şi procese de fotosinteză, care au loc până la
temperaturi de -50C (BÂLTEANU şi BÂRNAURE, 1985).
Oscilaţiile mari de temperatură dintre zi şi noapte şi, mai ales, alternanţa repetată a
perioadelor de îngheţ cu cele de dezgheţ sunt dăunătoare, întrucât provoacă ruperea
rădăcinilor şi dezrădăcinarea plantelor de triticale. La fel de dăunătoare în această perioadă
este şi persistenţa unui strat gros de zăpadă peste solul dezgheţat. În acest caz se produce
asfixierea plantelor concomitent cu activarea ciupercilor, care produc mucegaiul de zăpadă.
Acelaşi proces de asfixiere se produce pe soluri acide, cum sunt cele din zona Albota, şi
datorită existenţei crustei de gheaţă sau a băltirii apei provenită din topirea bruscă a zăpezii.
Rezistenţa la iernare a plantelor este importantă pentru asigurarea unor culturi
încheiate în primavară. Ea depinde de procesele fiziologice, biochimice şi biofizice, care se
petrec în plante în perioada temperaturilor scăzute. Acest proces constituie mecanismul de
apărare al plantelor împotriva stresului provocat de factorii nefavorabili ai iernii.
c) Perioada de regenerare a plantelor în primăvară este timpul când se
intensifică procesele vitale din plante, perioadă în care un rol important revine rezervelor de
azot acumulate în perioada anterioară. Ritmul mai rapid sau mai lent de regenerare a
plantelor în primavară variază în funcţie de mersul vremii şi concentraţia solului în azot.
d) Perioada creşterii intensive în primăvară se caracterizează prin creşterea
accentuată a organelor vegetative şi formarea organelor de reproducere.
15
2.5.7. Apariţia paiului
După înfrăţirea triticalelor urmează o fază de creştere rapidă a întregii plante. Începe
alungirea primului internod bazal de deasupra nodului de înfrăţire, după care urmează
succesiv celelalte, ultimul fiind al şaselea, din care ia naştere spicul. Încetarea creşterii
internodurilor decurge în aceeaşi ordine ca şi alungirea lor. Internodul cel mai scurt şi cu
pereţii cei mai groşi este cel bazal, ceea ce asigură o bună susţinere a plantelor de triticale.
Apariţia paiului se desfăşoară în condiţii bune când temperatura aerului este
cuprinsă între 14-180C. Lungimea paiului variază între 50-60 cm la soiurile pitice, la 130-
140 cm la soiurile foarte înalte. Soiurile cu talie mică sunt mai rezistente la cădere decât
cele cu talie înaltă.
Rezistenţa la cădere depinde în primul rând de structura anatomică a tulpinii şi în
mod deosebit de structura internodurilor bazale. Căderea plantelor este influenţată de
factori climatici, dar şi de unele măsuri fitotehnice. Astfel, lumina insuficientă, spaţiul
limitat, umiditatea mare din sol şi aer, fertilizarea în exces şi unilaterală cu azot favorizează
căderea, deoarece nu permit fortificarea paiului.
Efectele păgubitoare ale căderii asupra producţiei sunt mai mari sau mai mici, în
functie de intensitate şi faza la care se produce căderea. Cele mai mari pagube se produc
atunci când căderea este masivă şi are loc în faza înspicării, deoarece stânjeneşte recoltarea
şi favorizează atacul bolilor criptogamice.
2.5.8. Înspicarea
Înspicarea constă în ieşirea spicului din teaca frunzei. Temperaturile optime pentru
ca această fază să se desfăşoare normal sunt situate între 16-180C.
Cerinţele plantelor de triticale faţă de umiditate, în faza de înspicare, sunt mari.
Insuficienţa apei din sol, însoţită de secetă atmosferică şi arşiţă, determină modificări în
sens negativ în metabolismul plantelor şi scăderea producţiei.
Deşi data înspicatului este caracter de soi, condiţionat genetic, totuşi aceasta este
influenţată de mai mulţi factori: latitudine, altitudine, precipitaţii, temperatură, lumină şi
16
unele elemente tehnologice. Pentru producţie, în zona solurilor acide, sunt preferate soiurile
precoce, deoarece plantele scapă de arşiţele din vară, ca şi de unele boli foliare.
2.5.9. Înflorirea, fecundaţia şi polenizarea
Înflorirea la triticale este mult influenţată de temperatură, ea putându-se declanşa

imediat după înspicare dacă temperatura este ridicată sau după 8-9 zile dacă temperatura
este scăzută.
În condiţii optime de căldură, lumină şi umiditate, înflorirea unui spic durează 3-6
zile, iar a unei plante 8-9 zile.
Polenizarea este directă, iar în situaţia când florile rămân mai mult timp deschise, se
poate produce şi o polenizare încrucişată. Dacă în timpul înfloritului apar temperaturi de
400C timp de 2-3 zile, se produc tulburări în diviziunea miotică, care conduc la sterilitatea
polenului şi a ovulelor.
Efect deosebit asupra înfloririi şi fecundaţiei, îl are lumina prin intensificarea
procesului de fotosinteză sau încetinirea acestuia.
2.5.10. Formarea şi coacerea bobului
Ca urmare a acumulărilor de apă şi substanţe nutritive, după fecundare, ovarul creşte

în volum. Depunerile în bob sunt influenţate de umiditatea din sol şi aer, de temperatură şi
lumină. Temperaturile ridicate asociate cu insuficienţa apei din sol şi cu seceta atmosferică,
determină modificări în metabolismul plantelor.
În aceste condiţii bobul se opreşte din dezvoltare, pierde apă, se încreţeşte, iar dacă
fenomenul se produce de timpuriu, în partea superioară a spicului nu se mai formează
boabele.
După ce boabele ajung la volumul maxim, acestea încep să piardă apă şi să capete
consistenţă, intrând astfel în perioada de coacere. În cadrul acestui proces se disting patru
faze: coacerea în lapte, în ceară, deplină şi răscoacere.
Temperatura ridicată şi seceta, în primele două faze ale procesului de coacere, au
efecte negative asupra boabelor şi asupra producţiei. În schimb, în faza de coacere deplină,
17
timpul secetos asigură o bună maturare a boabelor ca şi recoltarea în timp mai scurt. Ploile
favorizează încolţirea boabelor în spic şi produc dificultăţi mari în păstrarea seminţelor.
Prezentăm, în continuare, o imagine ce a surprins încolţirea boabelor în spic, cu
efecte negative asupra producţiei.
Fig. 1 - Încolţirea în spic la triticale
2.6. Compoziţia chimică a bobului
Importanţa speciei triticale pentru economie este explicată, pe de o parte, prin

cerinţele sale mai modeste faţă de condiţiile de climă şi sol şi, pe de altă parte, prin
compoziţia chimică a boabelor, care le conferă însuşiri deosebite de utilizare în alimentaţie,
în furajarea animalelor, precum şi în industrie.
Triticale – cereală cu valoare nutritivă ridicată a boabelor, datorită conţinutului
ridicat în lizină, superior grâului – deschide noi perspective în îmbunătăţirea valorii
nutritive a raţiilor umane şi animale (KNIPTEL, 1969, CHEN şi colab., 1970;
RASHEEDUDDIN şi colab., 1974, VILLEGAS, 1980; BERTONI şi colab., 1981;
SKIEBE, 1982)
18
Compoziţia chimică a bobului de triticale se poate aprecia prin valorile medii ale
principalelor substanţe ce intră în alcătuirea complexă a acesteia. Se constată că, în medie,
14,8 % din complexul chimic al bobului revine substanţelor proteice, triticalele depăşind în
această privinţă celelalte culturi cerealiere. Conţinutul în substanţe proteice, ca şi la
celelalte culturi cereale, variază în limite largi, înregistrând valori mai ridicate în condiţii
bune de cultură şi fertilizate cu doze sporite de azot.
Tabelul nr. 4
Compoziţia chimică a triticalelor, comparativ cu alte cereale şi soia
Specia
Specificare
Triticale Secară Grâu Orz Porumb Ovăz Orez Soia
Proteină % 14,8 13,4 14,3 13,1 10,4 13,0 8,2 42,8
Substanţe solubile în 1,9 1,8 1,9 2,1 4,5 5,8 2,2 19,6
eter%
Celuloză brută % 2,9 2,6 2,9 6,0 2,4 11,8 10,1 5,5
Cenuşă % 2,0 2,1 2,0 3,1 1,5 3,7 5,7 5,0
Substanţe neazotate% 78,9 80,1 78,9 75,7 81,2 66,0 73,8 27,1
Un component de bază al substanţelor extractive neazotate, care la triticale

înregistrează în medie 78,90%, este amidonul. Conţinutul acestuia se găseşte întotdeauna în
raport invers proporţional cu conţinutul în substanţe proteice. Conţinutul în celuloză are o
valoare medie de 2,9%, relativ asemănătoare cu cea de la grâu şi secară. De asemenea, în
compoziţia chimică a bobului de triticale se pot găsi, cu o valoare medie de 1,9%, diferite
substanţe solubile în eter, precum şi diverse minerale reprezentate printr-un conţinut de 2%
cenuşă.
Cercetări recente asupra principalelor componente chimice ale bobului, la un număr
însemnat de genotipuri de triticale, au evidenţiat un conţinut bogat în proteine şi amidon.
Prin valori medii de 14,5%, 63% amidon, 1,6% grăsimi, 2% cenuşă, precum şi după
conţinutul mediu în elemente minerale, P2O5 şi K2O, triticalele ocupă o situaţie
intermediară între grâu şi secară, apropiindu-se în această privinţă mai mult de soiurile de
grâu. Pe baza cercetărilor, s-a stabilit că conţinutul în cenuşă este mai ridicat în stratul
aleuronic al bobului, ca urmare a prezenţei în celulele acestuia a corpurilor aleuronice,
alcătuite din granule compuse din amestec de săruri de potasiu şi magneziu şi înconjurate
19
de membrane cu conţinut proteic. Substanţe minerale se găsesc, de asemenea, concentrate

în pericarpul exterior al bobului, în pereţii celulari ai stratului aleuronic şi ai
endospermului. De asemenea s-a găsit o cantitate neînsemnată de fier şi calciu.
Proteinele constituie una dintre cele mai importante şi mai valoroase grupe de
substanţe chimice ale bobului. Ca şi la alte cereale panificabile, în complexul proteinelor
intră şi alte substanţe cum ar fi: aminoacizii şi amidele acestora. Multiple cercetări în
domeniul biochimiei au arătat că în compoziţia chimică a proteinelor din boabele de
triticale se pot separa prin metoda fracţionării, patru fracţiuni proteice principale, diferite
după însuşirile şi modul lor de solubilizare, şi anume: albumina solubilă în apă; globulina
solubilă în soluţii diluate de săruri neutre; prolamina solubilă în alcool 50-80%; gluteina
solubilă în soluţii diluate alcaline (CIMMYT, 1982).
Dintre aceste substanţe proteice mai importante sunt prolamina şi glutenina, care,
datorită conţinutului lor mai bogat în anumiţi aminoacizi, conferă boabelor însuşiri de
calitate bună. Aceste două fracţiuni proteice sunt generatoarele de gluten.
2.7. Valoarea tehnologică
Triticale este asemănător grâului şi secarei din punctul de vedere al obţinerii făinii.
Ca şi la secară, aluatul de triticale se diferenţiază de cel al grâului printr-o serie de însuşiri
de panificaţie relativ mai slabe. Analizele efectuate asupra calităţii proteinelor din făină au
demonstrat că la triticale proteinele de rezervă se caracterizează printr-un conţinut destul de
ridicat de glutamină (peste 32%) şi în prolină (peste 12,5%) şi, în acelaşi timp, prin cantităţi
sporite de aminoacizi esenţiali: lizină, metionină, triptofan (BUSHUK, 1978, 1980;
ACHMED şi Mc DONALD, 1978). Sub acest aspect, proteinele de triticale, exceptând pe
cele ale grâului, prezintă o valoare biologică mai mare decât proteinele altor cereale.
Cercetările privind însuşirile de morărit şi posibilităţile de obţinere a unor sorturi de făină
cu calităţi bune de panificaţie au demonstrat că triticalele dau un randament de făină mai
scăzut decât grâul. S-a constatat că făina de triticale conţine mai puţine glicolipide în formă
liberă comparativ cu făina de grâu, însă în făina de triticale s-a găsit o cantitate mai mare de
fosfolipide şi relativ mai mulţi acizi graşi decât în făina de grâu.
20
Testarea comportării făinii de triticale în procesul de panificaţie a arătat că formele

octoploide de triticale au caracteristici mai bune de panificaţie comparativ cu formele
hexaploide (UNRAU şi colab., 1964; MAKHALIN, 1977; IVANOV şi colab., 1977 şi
GUPKA şi colab., 1982).
Formele hexaploide de triticale, care sunt cele mai răspândite în cultură, datorită
unor caracteristici agronomice superioare formelor octoploide (capacitate de producţie,
rezistenţă la cădere, fertilitatea spicului), au în general o comportare în panificaţie mai slabă
din cauza unei activităţi prea ridicate a amilazei, a calităţii tehnologice slabe a glutenului şi
a durităţii scăzute a bobului (SULINDIN, 1974; MAKHALIN şi colab., 1977). Din aceste
considerente pentru obţinerea unei pâini de bună calitate (bine crescută, cu porozitate
uniformă, aspect exterior plăcut) este necesar ca în procesul de panificaţie făina de triticale
să fie amestecată cu făină de grâu de bună calitate sau să se adauge unele substanţe ca:
monogligeride, steroidele de sodiu, bromat de potasiu, etc. (LORENZ şi colab., 1972;
TSEN şi colab., 1973; LORENZ şi colab., 1977; SAURER şi colab., 1979; ZERINGUE şi
colab., 1981; ELENA OPROIU, 1982).
Deşi destinaţia principală a boabelor de triticale este de a fi utilizate în nutriţia
animală, testele de laborator au indicat că se poate folosi şi în panificaţie (în nutriţia
umană), prin aplicarea unei tehnologii speciale. Analizând comportarea în panificaţie s-a
constatat că soiurile noi de triticale au caracteristici de calitate inferioare soiului de grâu
Dropia, care este cel mai bun soi de grâu în ceea ce priveşte calitatea de panificaţie
(Tabelul nr. 5), dar prin utilizarea în fabricarea pâinii a unui amestec de 50% făină de
triticale cu 50% făină din soiul Dropia pâinea obţinută a avut parametrii de calitate
asemănători cu cei ai pâinii produse din făina soiului de grâu utilizat în amestec (ITTU şi
colab., 1999; ITTU şi colab., 2004) .
21
Tabelul nr. 5
Caracteristicile de calitate ale unor soiuri de triticale, comparativ cu soiul de grâu
Dropia (după ITTU şi colab., 2004)
Volumul pâinii din
Volumul pâinii
Conţinutul Producţia Valoarea de amestec 1:1
din făină
Soiul de proteine de proteine sedimentare făină de triticale
de triticale
cu făină de grâu
% Kg/ha ml cm3 cm3
Dropia 13,0 - 60,50 - 432
Titan 13,0 578,0 27,50 365,0 410
Tril 12,7 670,5 27,50 355,0 410
Stil 13,2 700,0 25,75 359,0 415
2.8. Valoarea furajeră
Caracteristicile de calitate ale triticalelor le recomandă a fi folosite cu predilecţie în

nutriţia animalelor. Valoarea lor în această privinţă creşte cu atât mai mult cu cat în furajare
se pot folosi atât masa vegetativă, cât şi producţia de boabe. Boabele prelucrate, sub formă
de tărâţe sau făină furajeră, reprezintă furaje concentrate deosebit de valoroase. Folosite în
raţiile de furajare a puilor, porcilor, oilor şi bovinelor, pentru carne şi lapte, produsele de
prelucrare de la triticale au înlocuit cu succes grâul, porumbul, orzul şi sorgul. În această
privinţă s-a precizat că digestibilitatea proteinelor şi asimilarea grăsimilor pentru animalele
nerumegatoare şi chiar pentru om reprezintă 60-80% din valorile lor teoretice. După cum se
constată din Tabelul nr. 6, cea mai ridicată digestibilitate a proteinelor, 87%, se
înregistrează la triticale, aceasta depăşind grâul, orzul şi secara.
Tabelul nr. 6
Digestibilitatea proteinelor la principalele cereale (modificat după Rakovska şi
colab., 1979, citaţi de GAŞPAR şi GALIA BUTNARU, 1985)
Protein digestibility for the Digestibilitatea proteinelor
main cereal aparentă reală
Protein digestibility for the
80 87
main cereal
78 83
Protein digestibility for the
67 75
main cereal
78 82
22
Conţinutul ridicat de celuloză din tărâţele de triticale nu permite o utilizare largă a

acestora în produsele alimentare, dar prezintă o sursă bogată de proteine, de calitate
superioară, de grăsimi nesaturate, vitamine şi substanţe minerale (Tabelul nr. 7).
Tabelul nr. 7
Compoziţia chimică a tărâţelor de triticale (după SAUNDERS şi colab., 1978, citaţi
de GAŞPAR şi GALIA BUTNARU, 1985)
% la S.U.
Specificare
proteină N x 6,25 grăsimi celuloză cenuşă
Tărâţe 24,5 5,1 6,7 5,4
Tărâţe fine 23,7 4,9 5,3 5,2
Făină 16,9 1,5 0,8 0,9
Din cauza cantităţii mari de tegumente seminale, tărâţele de triticale erau mai puţin
digestibile decât făina furajeră şi se foloseau cu precădere în furajarea bovinelor, iar făina
furajeră în hrănirea porcilor şi a altor nerumegătoare. Odată cu crearea soiurilor noi de
triticale, cu boabe cu umplere foarte bună s-a pus capăt acestui fenomen. Teste speciale,
efectuate asupra animalelor tinere, au demonstrat calitatea proteinelor din triticale, grâu şi
secară, arătând totodată ca indicele de eficienţă al proteinelor de triticale corespunde cu
acela al secarei şi este mult superior celui al grâului. Se apreciază că importanţa mai mare a
indicelui de eficienţă a proteinelor de triticale rezultă din conţinutul mai mare în lizină, care
înregistrează valori mai mari decât la grâu.
Tabelul nr. 8
Conţinutul în proteină şi în lizină al soiurilor de triticale, grâu şi secară (după ITTU şi
colab., 1999)
Conţinutul în lizină g
Soiul Conţinutul în proteine %
la 100 g proteină
Titan 14,46 3,55
Plai 14,45 3,65
Gloria 13,25 3,91
Fundulea 29 14,15 2,74
23
Numeroase testări de furajare au evidenţiat valoarea deosebită în furajarea

animalelor celor mai diverse specii de animale. Astfel s-a constatat că pentru animalele
rumegătoare valorile pentru energia netă, necesară pentru creşterea în greutate a animalelor
furajate cu triticale, au fost foarte apropiate de cele înregistrate la furajarea cu orz, depăşind
pe cele de la furajarea cu grâu, sorg şi cu alte cereale. Testările făcute în ţara noastră pe un
lot de pui de carne au demonstrat că valoarea energetică a furajelor de triticale este
echivalentă cu cea a porumbului Opaque. Folosit în furajarea tăuraşilor la îngrăşat, simplu
sau în amestec cu orzul sau cu sorgul, triticale a realizat sporuri de creştere ridicate, egale
cu cele rezultate prin furajarea cu orz.
Tabelul nr. 9
Sporul mediu zilnic în greutate al tăuraşilor furajaţi cu diferite cereale (după
GASPAR şi GALIA BUTNARU, 1985)
Spor mediu zilnic, Raportul furaj/spor de
Cultura Consum furaj, kg
kg creştere
Orz 1,54 9,50 6,19
Sorg 1,42 9,23 6,50
Triticale 1,50 9,30 6,20
Orz + triticale 1,55 9,55 6,15
Sorg + triticale 1,46 9,00 6,16
Triticalele constituie o sursă importantă de nutreţuri verzi, asigurând o masă verde

gustoasă şi cu valoare nutritivă ridicată, care este consumată cu plăcere de către animale şi
în cantităţi mari. Soiurile de triticale depăşesc producţia de masă verde a orzului, ovăzului
sau a grâului. Având un ritm de creştere intens la temperaturi scăzute, triticale intră în
vegetaţie primăvara devreme, folosind mai bine decât grâul sau orzul umezeala acumulată
peste iarnă în sol, şi reuşeşte să realizeze o producţie de masă verde corespunzătoare, într-o
perioadă în care furajarea animalelor are mari carenţe. Analizele efectuate asupra
compoziţiei chimice a plantelor de triticale la nivelul principalelor faze de vegetaţie au
demonstrat că valoarea nutritivă şi perioada cea mai indicată pentru folosirea plantelor ca
furaj verde nu trebuie să depăşească faza de înspicare. În faza de burduf – înspicare,
plantele au un conţinut ridicat de glucide, proteine, săruri şi vitamine, care completează
valoarea nutritivă a furajelor.
24
Tabelul nr. 10
Compoziţia chimică a plantelor de triticale în diferite faze de vegetaţie (după
GASPAR şi GALIA BUTNARU, 1985)
% la S. U.
Faza de vegetaţie Proteina Zahăr
data P2O5 K2O Ca Mg cenuşă
(Nx6,25) reducător
Împăiere-burduf 15 mai 23,0 1,25 4,94 0,23 0,34 11,25 15,4
Burduf-înspicare 30 mai 13,0 0,71 3,85 0,24 0,25 9,65 21,3
Înflorire 15 iunie 10,3 0,48 2,29 0,28 0,28 8,58 21,7
Pentru obţinerea de recolte mari de masă verde, cu calităţi nutritive superioare, se

recomandă ca recoltarea să se facă în faza de început de înspicare. Tot în această fază se va
recolta şi pentru siloz.
Sensibilitatea la cădere, determinată de talia înaltă a plantei, caracteristică comună a
majorităţii soiurilor hexaploide de triticale cultivate, este unul din principalii factori limitativi
ai recoltei la această specie. Din această cauză, reducerea taliei plantei, prin introducerea
genelor pentru talie scurtă atât de la grâu cât şi de la secară, a constituit obiectivul major
urmărit în ameliorarea noilor soiuri de triticale.
2.9. Încrucişarea grâu/secară
Dintre genele implicate în reducerea taliei la grâu, care au fost transferate primele
în germoplasma de triticale, sunt: gena de la soiul Norin 10, parţial dominantă, Rht1,
localizată pe cromozomul 4A şi gena semidominantă alelică cu aceasta din soiul de grâu
Tom Trumb, Rht3 (ZILLINSKI şi BORLAUG, 1971; GREGORY, 1980; SKOVMAND
şi colab., 1984). Rezultate mai bune în ameliorare la triticale s-au obţinut până în prezent
cu gena Rht1, prezentă mai ales în germoplasma de triticale de primăvară, creată la
CMMYT – Mexico, care, chiar dacă efectul ei în reducerea taliei la triticale a fost mai
puţin pregnant ca la grâu, a avut un efect favorabil asupra îmbunătăţirii fertilităţii spicului
şi a sincroniei înfrăţirii. Gena Rht3, prezentă în special în germoplasma de triticale de
toamnă, este mai puţin utilizată, deşi efectul ei asupra reducerii taliei este foarte mare,
25
deoarece are influenţă nefavorabilă asupra umplerii boabelor şi mai ales determină un
grad ridicat de aneuploizi care, în generaţii succesive de înmulţire, produc plante sterile.
De la secară au fost folosite mai multe surse de talie scurtă, dar rezultatele cele mai
promiţătoare au fost obţinute cu mutanta EM1, purtătoare a genei parţial dominante H1
(WOLSKI şi POJMAN, 1984; REKHMETULIN, 1984). În privinţa genelor de talie scurtă,
există posibilitatea de diversificare genetică la triticale în viitor, atât prin folosirea de
germoplasmă de secară cât şi de grâu. BŐRNER (1991) descrie la secară alte trei gene de
reducere a taliei, recesive şi insenzitive la acidul giberelic în faza de plantulă: ct1
(localizată pe cromozomul 7R) şi dw6 (localizată pe cromozomul 5R) şi ct2 (localizată în
cromozomul 5RL). De asemenea, este posibilă folosirea genelor de talie scurtă, larg
utilizate în ameliorarea grâului, Rht2 şi Rht8, chiar dacă transferul acestora va fi mai dificil
de realizat, deoarece sunt localizate pe genomul D, respectiv pe cromozomii 4DS şi 2D.
În lucrările de ameliorare de la INCDA Fundule au existat preocupări de introducere
a genelor pentru reducerea taliei, atât de la grâu, cât şi de la secară, prin utilizarea în special
a tipului de încrucişări grâu/secară/triticale şi triticale/grâu/triticale, folosindu-se în acest
scop germoplasma de grâu şi secară, adaptată condiţiilor climatice din ţara noastră. Pe baza
acestui program s-au creat o serie de linii de triticale cu talie scurtă. Având în vedere că în
generaţiile de segregare ale combinaţiilor hibride interspecifice, folosite în aceste lucrări, se
înregistrează un grad mare de sterilitate datorită instabilităţii meiotice, se realizează cu
uşurinţă contaminări cu polen străin, astfel că este dificil de stabilit cu precizie, numai pe
baza analizei genealogiei liniilor, ce gene de reducere a taliei s-a reuşit să se transfere.
Pentru o primă orientare asupra genelor implicate în controlul taliei scurte la liniile
de triticale create se utilizează testarea pentru lungimea coleoptilului şi pentru reacţia lor în
faza de plantulă la tratamentul exogen cu acid giberelic. Pe baza acestor teste pot fi
identificate genele Rht1, Rht3 şi Rht8. Este cunoscut că genele Rht1, Rht3 determină
coleoptilul scurt şi insensibilitate la tratamentul exogen cu acid giberelic, cu menţiunea că
în cazul genei Rht3 coleoptilul este foarte scurt, iar la tratamentul exogen cu acid giberelic
creşterile plantulelor sunt foarte reduse, iar culoarea acestora este verde închis (ALLAN şi
colab., 1959; GALE şi LAW, 1974). Gena Rht8 de la linia de grâu Sincron determină
coleoptilul lung şi reacţionează prin creşterea foarte pronunţată a plantulelor la tratamentul
exogen cu acid giberelic (SĂULESCU şi colab., 1988). În germoplasma de triticale creată
26
în programul de ameliorare de la INCDA Fundulea sunt prezente genele de reducere a taliei

plantei Rht1, Rht3 şi Rht s (genă transferată de la linia de secară, Snoopy Danae) (ITTU şi
colab., 1994).
2.10. Cercetări privind unele aspecte morfologice, fiziologice, biochimice şi

genetice ale speciei de triticale
2.10.1. Cercetări privind unele aspecte morfologice ale speciei de triticale
Triticalele impresionează prin robusteţea plantelor, portul şi mărimea frunzelor, prin

bogăţia spicului. Ca aspect general, plantele de triticale sunt asemănătoare grâului, însă au
habitusul mult mai robust şi viguros, spice foarte mari cu multe spiculeţe. Diversitatea
morfologică a plantelor este foarte mare, de la forme de tipul grânelor asiatice, cu spicul
mai mic, frunze erecte şi mici sau speltoid, la cele de tipul indo-european, cu spic mare,
frunze mari, cel mai adesea curbate sau de tip Triticum turgidum, glabre sau pubescente sub
spic, aristate sau nearistate.
Rădăcina este fibroasă. Numărul rădăcinilor adventiv embrionare, care se
formează prin germinarea unui bob, este relativ asemănător cu cel întâlnit la secara şi
grâul tare. Prin încolţirea unui bob la triticale, pe lângă radiculă, se formează 5-6 rădăcini
adventiv embrionare. Determinările făcute SCDA Albota asupra ritmului mediu zilnic de
creştere a rădăcinilor în primele 10 zile de la germinare, au arătat ca acesta este între cel
de la Triticum durum şi cel de la Secale cereale şi superior celui de la Triticum aestivum
(Tabelul nr. 11).
Numărul sporit de rădăcini embrionare, ritmul rapid de creştere a acestora, asigură
vigurozitatea plantulelor şi, totodată, formarea unui sistem radicular bine dezvoltat,
conferindu-i astfel plantei o rezistenţă sporită faţă de condiţiile de sol nefavorabile. S-a
demonstrat că sistemul radicular la triticale acoperă o suprafaţă de contact de 18,59 mp faţă
de 17,32 mp la secară şi de numai 16,32 mp la grâu.
27
Tabelul nr. 11
Ritmul de creştere al rădăcinilor embrionare la principalele cereale (Institutul
Agronomic Timişoara)
Specia Lungimea rădăcinilor, în mm, după
5 zile 10 zile Ritmul mediu zilnic de creştere, mm
Triticum aestivum 55,5 86,0 5,39
Triticum durum 40,8 107,1 5,50
Secale cereale 67,5 119,4 7,32
Triticale 47,9 111,0 6,43
În perioada toamnă-iarna, prin diferenţierea conului de creştere, alungirea

internodurilor şi formarea primordiilor frunzelor, la partea superioară a fiecărui nod, se
formează tulpina.
Paiul sau tulpina este împărţită în 5-7 noduri, care sunt străbătute de diafragmă.
Primul şi cel de-al doilea internod sunt cel mai adesea umplute cu un ţesut parenchimatic
pufos. Celelalte internodii sunt incomplet umplute. Internodul superior al tulpinii este gol.
Internodurile sunt diferite ca mărime – mai scurte în partea inferioară a tulpinii –,
lungimea lor crescând total spre vârf, ultimul fiind de două ori mai lung ca penultimul şi cu
aproape de cinci ori mai lung decât internodurile bazale. Grosimea paiului în diametru
oscilează în limite largi de la 2 la 6 mm, la formele normale, şi de la 5 la 8 mm, la formele
pitice. Formele de triticale cu talie înaltă au de obicei o rezistenţă slabă la cădere, defect care
a constituit un serios impediment în extinderea în cultură a triticalelor. Reducerea taliei a fost
un obiectiv greu de atins deoarece talia pitica este determinată de prezenţa genelor Kr, care
sunt înlănţuite cu susceptilitate de sterilitate (KISS şi colab., 1977). În prezent acest obiectiv
este îndeplinit şi s-au creat soiuri care au talia cuprinsă între 40 şi 130 cm.
Frunza este constituită din teacă, limb, ligulă şi urechiuşe. Frunzele sunt dispuse
altern, pornind de la fiecare nod, şi de formă diferită: liniare sau liniar lanceolate, de tip
xerofitic, înguste, scurte, erectoide, uşor răsucite şi ţepoase, sau de tipul maritim, indo-
european, late, lungi, puternic curbate. La baza limbului se găseşte ligula şi pe marginea ei
urechiuşele, care sunt mari, cu bordura uşor încreţită, sau mici. La unele forme, ligula este
conturată cu roşu datorită pigmenţilor antocianici. Culoarea frunzelor poate fi verde-
28
argintie, datorită stratului ceros de pruină, verde închis sau verde gălbui, cu mici pete de
culoare deschisă.
Inflorescenţa este un spic cu dimensiuni şi forme diferite. Spicele prezintă o largă
variabilitate, putând fi laxe de tip speltoid, cu 29-30 de spiculeţe, compacte de tip durum
sau turgidum, cu mai mult de 40 de spiculeţe şi cu ariste lungi, mijlociu de compacte, cu un
număr de 33-36 spiculeţe. Primordiile florale se diferenţiază în conul de creştere ca
elemente ale spicului, în perioada vegetaţiei timpurii de primăvară. Mai târziu se
diferenţiază şi florile. Până la sfârşitul lunii aprilie are loc formarea completă a spicului,
florilor, a gineceului şi androceului. După forma spicului, se întâlnesc următoarele tipuri
mai răspândite: fusiform, prismatic, alungit eliptic, triunghiular, ramificat. Spicele pot fi
aristate cu ariste lungi aspre şi răsfirate, sau cu ariste mai scurte, semiaristate sau nearistate.
Culoarea spicelor variază de la galben aurie până la roşcată tip ferugineum, şi chiar până la
maro întunecat, cu nuanţă neagră. Structura spicului este dată de lungimea şi consistenţa
rahisului, numărul spiculeţelor, numărul florilor în spiculeţ, morfologia glumei şi glumelei.
În ceea ce priveşte dimensiunea spiculeţelor, lungimea şi lăţimea glumelor şi glumelelor,
există o mare variabilitate.
Fructul de triticale este o cariopsa. La maturitate, când are umiditatea de 14-15%, cel
mai adesea bobul are un aspect uşor creponat cu cute mai adânci, sau are aspect de sistavit.
Boabele sunt mari, cu şanţul de pe faţa ventrală mai larg sau mai îngust. Masa a 1.000 de
boabe variază în limite largi, în funcţie de soi şi de condiţiile de mediu, de la 32 de grame la
65 de grame. Greutatea hectolitrică este cuprinsă între 63-81 kg/hl. Culoarea boabelor este
galben maronie sau galben verzuie. Gradul de acoperire al bobului cu pleve este diferit în
funcţie de soi şi de poziţia bobului în spic, dar, în general, bobul prezintă o acoperire bună.
Formele cu acoperire slabă de pleve sunt în general sensibile la scuturare.
2.10.2. Cercetări privind unele aspecte fiziologice ale speciei de triticale
Observaţii de durată asupra dezvoltării plantelor au demonstrat că perioada de

vegetaţie la triticale oscilează între 228-238 de zile, iar suma gradelor de temperatură are
limite largi, fiind cuprinsă între 1.100 şi 1.3000C.
29
Studiind însuşirile genetico-fiziologice ale creşterii şi dezvoltării în toamnă, ale

rezistenţei la ger şi iernare, la un număr mare de combinaţii hibride, între formele de
toamnă şi de primăvară, au demonstrat că formele trispecifice de triticale, după rezistenţa la
ger şi iernare, întrec grâul sau sunt egale cu acesta, dar cedează în faţa secarei. Formele de
toamnă evidenţiază o creştere de trei ori mai lentă decât formele de primăvară, acumulează
o cantitate mare de zaharuri, ceea ce le face mai rezistente la ger. Intrând în iarnă cu o masă
vegetativă abundentă (mai ales formele foarte înalte), triticalele suferă mult în condiţii de
asfixiere. Pierderea plantelor în iarnă este determinată cel mai adesea de descălţare. Slaba
rezistenţă la iernare este unul dintre defectele importante ale formelor de triticale. Procentul
de plante dispărute poate varia de la 20 la 100%. Cu toate acestea, prin lucrări de
ameliorare, a fost posibilă obţinerea de linii şi soiuri de triticale foarte rezistente la ger şi la
alte condiţii nefavorabile din timpul iernii. Triticale, ca şi secara, porneşte de timpuriu în
vegetaţie. Ritmul lor de creştere, în primăvară şi în celelalte perioade, este în general
intermediar între cel al grâului şi cel al secarei. Cercetări efectuate recent asupra unui
număr mare de soiuri de grâu, secară şi triticale, diferite ca înălţime, au arătat că, la nivelul
principalelor faze de dezvoltare, soiurile de triticale se înscriu cu valori intermediare între
cele de la grâu şi cele de la secară, în ceea ce priveşte ritmul de creştere în înălţime a
plantelor, cu precizarea că formele înalte au un ritm de creştere apropiat de cel al secarei,
iar formele cu talie scurtă de cel al grâului.
Cel mai intens ritm de creştere s-a înregistrat la nivelul fazelor burduf – timpuriu –
înspicat – începutul formării bobului, când plantele de triticale au crescut în înălţime de la
40 cm la 80 cm şi respectiv 117 cm. O comportare asemănătoare s-a înregistrat şi la
acumularea de substanţă uscată în plantă, soiurile de triticale situându-se între mediile de
acumulare ale grâului şi cele ale secarei. La începutul formării bobului şi în faza de lapte
ritmul de acumulare în substanţă uscată, la triticale, este chiar mai mare ca la secară. În
perioada de înspicare, triticale este sensibil la temperaturile scăzute, însă, cele mai
dăunătoare sunt temperaturile scăzute când sunt însoţite şi de ploi. Cu toate acestea totuşi,
triticalele au o mare plasticitate ecologică, putând fi cultivate de la ecuator până în zona
subpolară, iar la altitudine ridicându-se până la 2.500 metri.
Este tolerant la cultură, atât în condiţii de aciditate cât şi de alcalinitate ale solurilor.
Poate creşte pe soluri nisipoase, în curs de formare, pietroase, precum şi pe soluri grele.
30
Principalele faze ale dezvoltării plantelor sunt: germinarea seminţelor, răsărirea

plantelor, înfrăţirea, împăierea, înspicarea, înflorirea şi maturitatea plantelor.
Tabelul nr. 12
Ritmul de creştere în înălţime şi greutate al triticalelor la Albota, în 2008
Grâu Triticale Secară
Nr.
Faza de vegetaţie Data Înălţime Greutate Înălţime Greutate Înălţime Greutate
ctr.
(cm.) S.U., g (cm.) S.U., g (cm.) S.U., g
1 Înfrăţire 2 IV 15,2 0,08 17,5 0,10 20,8 0,25
2 Împăiere 15 IV 25,4 0,21 30,8 0,23 32,5 0,48
3 Burduf 28 IV 36,1 0,48 41,2 0,80 49,7 1,39
4 Înspicare 8V 70,4 3,42 80,7 5,30 100,3 7,92
5 Înflorit – 15 V 84,3 6,58 119,4 13,82 135,8 12,65
începutul formării
bobului
6 Faza de lapte 30 V 84,7 7,35 119,5 14,30 142,8 14,25
7 Faza de lapte 15 VI 84,8 8,01 119,8 16,25 143,1 19,75
ceară
8 Maturitate deplină 30 VI 85,2 9,75 120,1 20,96 144,3 23,51
Limitele termice pentru germinarea seminţelor sunt cuprinse între 1-20C şi 28-300C.
Comparativ cu grâul şi secara, boabele de triticale germinează mai repede, germinaţia
rapidă se datorează permeabilităţii învelişului şi activităţii enzimatice a alfaamilazei, care,
încă din perioada de repaus, este activă şi hidrolizează amidonul în zaharuri simple uşor
asimilabile. În prezent se ştie că prezenţa activă a alfaamilazei este una dintre cauzele
repausului seminal scurt, ale încolţirii în spic şi, în parte, ale şiştăvirii bobului. Energia
germinativă este mai mare la triticale comparativ cu grâul. Acest lucru se datorează
neuniformităţii structurii stratului de celule cu aleurona. Aceste celule au aspect neregulat,
cu spaţii mari între ele, fapt care uşurează pătrunderea apei în endosperm.
După una-două zile de la ivirea radicelelor, se observă muguraşul care este protejat
de coleoptil. Când coleoptilul ajunge la lungimea de 6-7 cm apare prima frunză. Creşterea
coleoptilului este mai lentă decât creşterea rădăcinilor. Ritmul mediu zilnic de creştere al
plantulelor de triticale depăşeşte pe cel al plantulelor de grâu.
La aproximativ 10-12 zile de la răsărire, plantele îşi încetează creşterea în înălţime şi
intră într-o noua fază ontogenetică, faza de înfrăţire. Capacitatea de înfrăţire a plantelor de
triticale este destul de mare, mai mare ca la grâu, apropiindu-se de cea a secarei. Nodul de
31
înfrăţire format în adâncime asigură plantelor de triticale rezistenţă sporită la ger, secetă şi
favorizează obţinerea de producţii superioare.
Înfrăţirea este influenţată de factorii tehnologici ca spaţiul de nutriţie, fertilitatea
solului, epoca de semănat, adâncimea de semănat, precum şi de factorii de mediu:
umiditate, temperatură şi lumină. Temperatura optimă necesară înfrăţirii trebuie să nu
depăşească 140C şi, în acelaşi timp, să existe o alternanţă de zile cu lumină şi temperaturi
mai ridicate şi nopţi răcoroase. După înfrăţire plantele de triticale formează tufe erecte,
semi-culcate şi culcate. În anii cu condiţii nefavorabile înfrăţirea are loc primăvara, ceea ce
duce la formarea unui număr mic de fraţi, dar de fertilitate bună. Un fenomen care apare şi
la cereale este înfrăţirea de vară, care apare după coacerea în lapte a fraţilor normal formaţi,
mai ales în cazul când aceştia au căzut din cauza ploilor şi a vântului. Fenomenul este
favorizat de precipitaţiile abundente, însoţite de temperaturi scăzute. Înfrăţirea de vară este
o însuşire negativă care duce la coacerea neuniformă şi deprecierea calităţii producţiei.
Numărul de fraţi fertili pe care îi formează o plantă de triticale poate fi de 1 – 16 şi este în
funcţie de condiţiile pedoclimatice şi tehnologia aplicată.
Împăierea începe primăvara, când temperatura aerului creşte la 10-150C şi se
realizează prin creşterea fiecărui internod, începând cu cel bazal. Pe rând fiecare internod se
alungeşte prin divizarea celulelor din zona nodului bazal. Ultimul internod creşte cel mai
repede, fiind şi cel mai lung. Soiurile cu talie redusă au creşterea internodiilor mai lentă,
mai ales a ultimului internod. Finalizarea fazei de creştere a internodiilor, coincide cu
înspicatul. Numărul de zile de la răsărire până la finalizarea împăierii este de 150-200 de
zile, fiind influenţat de zona de cultură şi genotip. În condiţiile ţării noastre, în condiţii
climatice normale, împăierea la triticale are loc la începutul lunii mai, după secară.
Înspicarea începe cu ieşirea spicului din teaca ultimei frunze din burduf. Momentul
înspicării se notează când 75% din spice au ieşit din burduf. Faza de înspicare depinde de
genotip, condiţiile de mediu şi de condiţiile de cultură.
Înflorirea are loc la 195-210 zile de la răsărire, după 5-7 zile de la înspicare.
Înflorirea începe de la mijlocul spicului spre cele două extremităţi, vârf şi bază. Înflorirea
unui spic durează 3-5 zile, în timp ce plantele unui genotip înfloresc în decurs de 8-12 zile,
şi este influenţată de climă; în mod deosebit de temperatură şi arşiţă. Triticale este o plantă
autogamă, dar are un procent de 5-10% de alogamie. La 2-3 zile de la polenizare stigmatul
32
se ofileşte, semn că a avut loc fecundarea. Dacă fecundarea nu are loc, floarea se deschide
puternic rămânând deschisă până la polenizare.
După înflorire şi fecundare începe o nouă fază, care este de obicei mai lungă şi se
prelungeşte în funcţie de condiţiile climatice şi de genotip la 25-45 de zile, iar în anumite
situaţii chiar mai mult. În acest timp se formează bobul cu embrionul şi endospermul.
Formarea bobului parcurge următoarele faze: perioada de creştere, coacerea în lapte –
când bobul are consistenţă lăptoasă –, coacerea în pârgă – când bobul este consistent, dar
moale ca de ceară, iar plantele îşi schimbă culoarea în galben, embrionul este format şi
viabil – şi coacerea deplină – când bobul are consistenţă tare, culoare specifică, iar planta
devine galben brună. Timpul de la coacerea în lapte până la cea în pârgă durează mult,
timp în care poate apărea fenomenul de şiştăvire datorat pierderii masive a apei din bob.
În această perioadă are loc acumularea de substanţe plastice în bob. Ritmul de formare al
boabelor la triticale este diferenţiat în funcţie de genotip şi este deosebit de cel al grâului.
Noile genotipuri de triticale au boabele aproape netede, asemănătoare cu cele ale grâului,
dar mai mari.
2.10.3. Cercetări privind unele aspecte biochimice şi enzimatice ale speciei de

triticale
Tehnicile de laborator bazate pe electroforeză se dovedesc din ce în ce mai utile în

ameliorarea plantelor, datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă. Studiul variantelor
electroforetice ale proteinelor şi enzimelor s-a efectuat la diferite, plante printre care şi la
triticale. Acest studiu al variabilităţii biochimice privind fosfataza acidă şi beta-amilaza
totală la unele forme de triticale se face în scopul unei posibile utilizări a acestor diferenţe
genotipice în ameliorarea unor caractere agronomice utile la această specie.
Fosfataza acidă a fost studiată atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, iar
beta-amilaza numai calitativ. După metoda utilizată de HAGIMA şi ITTU (1986), în
boabele de triticale s-au identificat maximum şase izoenzime.
După numărul, dispoziţia şi activitatea activităţii izoenzimelor s-au stabilit patru
tipuri de enzimogramă pentru fosfataza acidă, notate în mod convenţional de la I la IV.
33
Primul tip de enzimogramă se caracterizează prin prezenţa a şase izoenzime, dintre

care trei cu activitate semnificativă şi identică şi cu activitate electroforetică medie. Liniile
care aparţin acestui tip au în genealogia lor soiul de triticale AD 206 şi se caracterizează
printr-o vigoare scăzută a plantulei.
Cel de-al doilea tip de enzimogramă relevă tot şase izoenzime ca şi primul tip, cu
menţiunea că cele trei izoenzime cu mobilitatea electroforetică medie au activităţi
fosfatazice net diferite. Astfel, izoenzima cu numărul cinci este cea mai activă, urmată de
izoenzimele cu numărul trei şi patru. Acest tip de izoenzimă se întâlneşte la soiul cu port
culcat şi talie mijlocie spre mare, dar cu rezistenţă slabă la cădere, Lasko.
Al treilea tip de enzimogramă prezintă cinci izoenzime net conturate, dintre care cea
cu numărul trei este cea mai intensă ca activitate. În acest tip sunt incluse triticalele de talie
mijlocie cu rezistenţă bună la cădere, Juanillo 85.
Cel de-al patrulea tip de enzimogramă conţine şase izoenzime repartizate echidistant
în regiunea dintre catod şi anod a tubului de migrare. Acesta s-a evidenţiat la soiul cu talie
mare, TF2.
Comparând cele patru tipuri de enzimograme conturate la analiza unui set de
genotipuri de triticale, se poate menţiona faptul că asemănări mai evidente prezintă tipul
trei de enzimogramă din care fac parte genotipurile de talie mijlocie şi rezistente la cădere.
Variabilitatea beta-amilazei totale din formele de triticale analizate este mai
accentuată comparativ cu fosfataza acidă. Astfel s-au stabilit şapte tipuri de enzimograme,
evidenţiindu-se între două şi şase izoenzime. Primul tip de enzimogramă conţine patru
izoenzime, dintre care trei cu activitate echilibrată şi a patra cu activitate şi mobilitate
electroforetică redusă.
Cel de-al doilea tip de enzimogramă prezintă trei izoenzime ale beta-amilazei totale
cu activitate enzimatică intensă şi egală.
Al treilea tip de enzimogramă se caracterizează prin prezenţa a două izoenzime ale
beta-amilazei totale inegale ca distribuţie a activităţii.
Tipul patru de enzimogramă conţine patru izoenzime, dintre care trei cu activitate
intensă, iar cea de-a patra cu activitate semnificativ mai redusă, dar cu mobilitatea
electroforetică cea mai mare.
34
Alt tip de enziogramă, cel de-al cincilea, însumează cinci izoenzime ale beta-
amilazei totale, dispuse în două grupuri, unul compus din trei izoenzime şi celălalt din
două. Cel de-al şaselea tip de enziogramă are trei izoenzime ale beta-amilazei totale, clar
conturate şi cu activitate semnificativă, iar cel de-al şaptelea conţine şase izoenzime.
Din studiile întreprinse de HAGIMA în anul 1984, pe diferite soiuri de grâu, s-a
degajat ipoteza că indicele activităţii fosfatazei acide se poate corela cu capacitatea unui soi
privind rezistenţa sa la ger.
În anul 1986, HAGIMA şi ITTU au extins aceste cercetări şi la triticale, folosind un
set de genotipuri care se diferenţiau în ceea ce priveşte rezistenţa la ger. Comparativ cu cele
remarcate la grâu, privind relaţia posibilă în unele cazuri între activitatea crescută a
fosfatazei acide şi rezistenţa la ger, această relaţie nu s-a regăsit în cazul sortimentului de
triticale analizat. Astfel, forme cu activitate fosfatazică crescută, ca: AD 202, Lasko şi TF 2,
sunt caracterizate prin rezistenţa redusă la ger, în timp ce alte linii mai noi create, cu
activitate fosfatazică redusă, manifestă o rezistenţă ridicată la ger.
Tabelul nr. 13
Clasificarea unor forme de triticale după enzimogramele fosfatazei acide din bob
(HAGIMA şi ITTU, 1986)
Tipul de Număr Formele studiate
enzimogramă forme
I 13 AD 206, Foton, 37TK1, 31TK2, 121 TJ 2-1, 121 TJ 2-3, 123
TJ 1-2, 235 TJ 6-1, 12 TH 1021, 12 TH 1 2021, 143 TM 2-2,
149 TM 1-1, 27 TM 1
II 3 Lasko, 23 TG 1- 11, 113 TJ 1-2
III 6 AD 202, Juanillo 85, TF 4, TF 6, 58 TJ 3-2, 58 TJ 7-1, tt
575-79, TF 5
IV 2 TF 2, TF 7
2.10.4. Cercetări privind unele aspecte genetice ale speciei de triticale
Lucrările de analiză citologică ale lui LEVITSKI şi BENETSKAIA (1930, 1931)

asupra mitozei la hibrizii fertili dintre grâu şi secară au scos în evidenţă starea amfidiploidă
a lor şi au deschis calea a numeroase şi diferite studii citogenetice. Prima reprezentare a
cromozomilor de triticale datează din 1929.
35
BERG şi OEHLER (1928) au făcut prima analiză citologică detaliată, la mai multe
forme de triticale octoploid, printre care şi triticale Rimpau.
În „The cytogenetics of Triticale”, O’MARA (1953) face o sinteză a informaţiilor
privind citologia formelor de triticale, referindu-se cu precădere la cercetările lui BERG
(1937), BERG şi OEHLER (1938) şi Munzing (1939).
Formele octoploide (2n=56), hexaploide (2n=42) şi tetraploide (2n=28) se
diferenţiază mult între ele în ceea ce priveşte caracteristicile citologice şi citogenetice.
Triticalele se pot obţine pe mai multe căi, de aceea şi structura citogenetică este
diversă, cu particularităţi citologice diferenţiate după cantitatea de heterocromatină,
morfologia cromozomilor, prezenţa sau absenţa cromozomilor B etc.
Genotipul unei specii este transmis printr-un proces cromozomal caracteristic,
determinat de numărul, lungimea, forma şi structura cromozomilor.
Formele de triticale provin din genitori foarte diverşi. Complexul cromozomal
diferenţiat al formelor parentale se regăseşte în amfidiploidul de triticale într-o măsura mai
mare sau mai mică. Pentru aceste considerente este necesar să se prezinte cariotipul unor
genitori ai formelor de triticale.
Cariotipul speciei Secale cereale (2n=14) este alcătuit din grupe de cromozomi
morfologic distincte şi anume: două perechi metacentrici, două perechi submetacentrici/
submetacentrici, două perechi submetacentrici şi o pereche submetacentrici cu satelit.
Cariotipul speciei Triticum turgidum (2n=28) este alcătuit din şapte cromozomi
metacentrici, cinci cromozomi submetacentrici şi cinci cromozomi submetacentrici cu
satelit.
Cariotipul speciei Triticum durum (2n=28) este alcătuit din trei grupe de cromozomi
şi anume; metacentrici cromozomii 8, 12 şi 14, submetacentrici cromozomii 2, 3, 7, 9, 10,
11 şi 13 şi telocentrici cromozomii 1, 4 şi 5. Cromozomii 4 şi 10 poartă sateliţi.
Cariotipul amfidiploidului T turgidum x Secale cereale (2n=42) conţine 13 perechi
de cromozomi metacentrici, patru perechi submetacentrici, şi patru perechi cu sateliţi.
Prezenţa cromozomilor cu sateliţi la cariotipul de triticale este controversată, astfel că
TUDOSE (1969, 1970 şi 1972) evidenţiază la formele studiate cinci cromozomi cu sateliţi.
EVANS şi JENKINS (1960), BHATTACACHARYYA şi colaboratorii săi (1961)
consideră că regiunea constricţiei secundare a perechii a VII-a de la secară nu se
36
evidenţiază la amfidiploizi în prezenţa cromozomilor de la grâu. Analizele efectuate asupra

cariotipului la unele forme hexaploide au evidenţiat prezenţa a cinci cromozomi
metacentrici, 13 submetacentrici, o pereche subterminală, şi doi cromozomi cu sateliţi. La
amfidiploizii de triticale numărul şi mărimea sateliţilor e variabilă.
Morfologia cromozomilor din cariotipul de triticale este modificată în comparaţie cu
cariotipul speciilor utilizate ca forme parentale. Se consideră că prezenţa cromozomilor de
secară şi de grâu în citoplasma de grâu duce la modificări în morfologia cromozomilor.
Morfologia cromozomilor de secară se modifică atunci când sunt incluşi în nucleul de la
triticale. Analiza cariotipului de triticale a evidenţiat şi prezenţa cromozomilor B în număr
variabil. Prezenţa cromozomilor B atestă modificări cantitative şi calitative la nivelul
materialului genetic şi o creştere inegală a ADN-ului din celule. În cercetările efectuate la
USAMV Timişoara, DRACEA şi GALIA BUTNARU, în anul 1978, observă că în
cariotipul hibrizilor direcţi şi reciproci de grâu x triticale cromozomii B sunt în proporţie
diferită. La trei hibrizi Triticale x Triticum aestivum s-au identificat 1-2 cromozomi B la 5
până la 90% din plante. În hibridarea reciprocă Triticum aestivum x Triticale frecvenţa
cromozomilor B creşte de la 15 până la 95% din plantele analizate, numărul lor variind de
la unu la patru. Frecvenţa cromozomilor B în populaţiile hibride din F2 este superioară faţă
de F1, ceea ce permite să se considere că prezenţa cromozomilor B conferă microsporilor
viabilitate sporită şi o distribuţie preferenţială.
În diviziunea mitotică la Triticale nu se disting anomalii evidente. Aneuploidia nu
duce la perturbarea mitozei. Ciclul mitotic se desfăşoară în decurs de 11-12 ore, timp care
este intermediar între cel al formelor parentale (KALTSIKES, 1971, 1972).
Ciclul celular la formele hexaploide primare de triticale este mai scurt decât cel al
formelor parentale. Ciclul celular al formelor hexaploide secundare, avansate în procesul de
ameliorare, este mai lung faţă de cel al formelor primare. Modificările observate în durata
fazei de sinteză a ADN au determinat efectuarea analizelor cantitative, care au scos în
evidenţă diferenţe în conţinutul în ADN dintre diferitele linii şi forme parentale.
KALTSIKES (1971) a constatat, în cazul formelor hexaploide de triticale, o
cantitate de ADN superioară celei de la formele parentale, iar această creştere nu este
datorată prelungirii ciclului mitotic. Determinările cantitative efectuate de BENNETT şi
SMITH (1972) la formele octoploide indică valori cantitative intermediare între cele ale
37
formelor parentale. Observaţiile efectuate asupra mitozei din vârfurile rădăcinii, la unele
linii de triticale, au evidenţiat o rată scăzută de anomalii (6,5-8,3%), cel mai adesea fiind
observate anomalii de tipul cromozomilor retardatari, fragmente, punţi cromatidice în
anafază şi telofază, fusuri nucleare multipolare, micronuclei şi celule poliploide. Aproape
aceleaşi anomalii s-au observat şi în mitoza celulelor tapetale. Anomaliile din mitoza
premeiotică duc la formarea de celule mamă ale polenului cu număr diferit de cromozomi
fie hiponumerari, fie supranumerari. La formele primare, frecvenţa aberaţiilor este net
superioară faţă de aceea de la formele secundare sau ameliorate.
La triticale meioza decurge diferit la formele cu grad de ploidie diferenţiat. Durata
ciclului meiotic la formele octoploide este mai scurtă decât la formele parentale. La formele
hexaploide este intermediară, fiind mai scurtă decât la secară, dar mai lungă decât la grâu
(BENNETT şi KALTSIKES, 1973).
În leptonem este dificil de identificat anomalii cromozomale. TARCOWSKI (1968)
şi SKUTINA şi KVOSTOVA (1971) au constat diferenţe între numărul nucleolilor în
celulele mamă ale polenului. Liniile cu un singur nucleol, în celulele mamă, prezentau
stabilitate meiotică ridicată, în timp ce la liniile cu doi nucleoli labilitatea meiotică era
foarte accentuată. În leptonem are loc un proces de heterocromatizare, urmat de aglutinarea
unei mase variabile de cromozomi. Heterocromatizarea indică procese certe de alterare a
ADN, ceea ce duce la migrarea din celule a unei părţi din cromozomi prin citomixis.
În pachinem şi diplonem sunt observabili univalenţii; bivalenţii par a fi normal
formaţi, la aceştia chiasmele apar de asemenea normale.
În diachineză se observă bivalenţi normal formaţi, alături de univalenţi şi
multivalenţi. TSUCHIYA (1970) a explicat frecvenţa mai ridicată a univalenţilor din
metafaza I, în comparaţie cu cea din diachineză, prin separarea timpurie a bivalenţilor
achiasmatici şi separarea timpurie a bivalenţilor în timpul migrării către placa ecuatorială.
Faza în care se disting cu uşurinţă şi exactitate anomaliile din meioză este metafaza
I. Univalenţii, de obicei, se dispun la periferia plăcii ecuatoriale. Prezenţa univalenţilor
depinde de mai multe cauze şi anume: gradul de ploidie (la formele hexaploide frecvenţa
univalenţilor este mai redusă faţă de formele octoploide), condiţiile de mediu şi stabilitatea
liniilor. Multivalenţii sunt observaţi cu o frecvenţă mai mare la liniile instabile. Frecvenţa
mai ridicată a multivalenţilor se explică prin heterozigoţia de translocaţie. Translocaţia este
38
un proces comun la formele hexaploide de grâu, dar şi la formele tetraploide de grâu;

translocaţia este un fenomen frecvent, de aceea formarea de multivalenţi în cazul liniilor de
triticale cu un pedigreu complex pare a fi normală încât şi la specii diferite de secară au fost
observate translocaţii, ceea ce explică formarea de multivalenţi în cazul liniilor de triticale
în a cărui pedigreu intră mai multe specii de secară.
În anafaza I, univalenţii au o comportare foarte diferită; ei pot migra neordonat la
polii fusului nuclear, formând celule cu număr diferit de cromozomi; pot rămâne pe placa
ecuatorială, reorganizându-se în micro-nuclei, în celulele diadei; sau pot să cliveze ca în
mitoză, migrând câte o cromatină în polii celulelor fiice şi astfel se formează diade
normale. În telofaza I pot fi observaţi univalenţi rămaşi în afara nucleilor fii, care cel mai
adesea se organizează în micronuclei. În cea de-a doua parte a meiozei, frecvenţa
anomaliilor este mai redusă, deoarece în interfază celulele cu aberaţii cromozomale pot fi
excluse de la diviziune.
În anafaza II au fost observaţi retardatari cromatidici, care sunt incluşi în nucleul
tetradei sau formează micronuclei. Atât la formele octoploide, cât şi la cele hexaploide, au
fost remarcate celule poliploide. Poliploidia, care la unele linii octoploide poate să fie într-o
proporţie mai mare de 10% din celulele observate, se poate explica prin inhibarea formării
fusului nuclear în metafaza I. Instabilitatea meiotică, exprimată prin formarea de univalenţi,
punţi cromatice, fus multipolar sau inhibarea formării lui, este cauzată de diferenţele dintre
ciclul meiotic al cromozomilor de la grâu şi secară (alocilie genomică), de prezenţa
heterocromatinei factorilor citoplasmatici, condiţiilor de mediu variabile sau a modului de
polenizare.
Alocilia genomică este o încercare de a explica formarea univalenţilor la triticale.
Durata meiozei la formele diploide, tetraploide şi hexaploide este mai lungă la plantele care
conţin cromozomi de secară. BENNET (1974) a constatat că anomaliile din meioză se
datorează timpului insuficient pentru formarea bivalenţilor de la secară în zigo-pachiten,
ceea ce duce la alocilia genomică, care nu în toate cazurile este vizibilă. La formele
octoploide timpul de zigoten şi pachitem este suficient pentru formarea bivalenţilor de la
grâu, dar insuficient pentru formarea celor de la secară. Conţinutul mai ridicat în ADN din
celulele mamă ale polenului de la secară reclamă un timp meiotic mai îndelungat faţă de cel
de la grâul tetraploid. Când sunt combinate genomurile de la grâul tetraploid cu cel de la
39
secară, la hibridul hexaploid ciclul meiotic este mai scurt, ceea ce duce la formarea
univalenţilor. ROUPACHIAS şi KALTSIKES (1977) au studiat efectele genomurilor D şi
R asupra diferitelor faze ale meiozei, constatând că factorii genetici din genomurile D şi R
au un rol mai hotărâtor în formarea bivalenţilor decât schimbările cantitative la nivelul
cromozomilor şi conţinutul de ADN. Ca şi la grâu, şi la triticale durata meiozei este afectată
prin adiţia sau eliminarea diferitilor cromozomi. Prezenţa heterocromatinei în cantitate mai
mare în cromozomii de secară a dus la ideea că aceasta ar fi implicată în sinapsa
cromozomală. THOMAS şi KALTSIKES (1976) au observat că zonele heterocromatice de
pe cromozomii de secară nu se împerechează în metafaza I la triticale. MERKER (1976) a
găsit diferenţe în conţinutul şi în modul de dispunere a heterocromatinei la diferite linii de
triticale. Utilizând plante la care zona heterocromatică telomerică largă era absentă, prin
deleţie, acelaşi autor a constatat creşterea sinapsei cu 2/3 faţă de plantele care conţineau
zona heterocromatică telomerică şi la care perechea cromozomală forma un bivalent
deschis sau rămânea sub formă de univalenţi. Aceste observaţii au condus la concluzia că
heterocromatina joacă un rol important în formarea bivalenţilor şi în stabilitatea citologică
la triticale. La multe linii de triticale bune ca fertilitate a fost observată o cantitate mai mică
de heterocromatină, ceea ce indică o tendinţă de selecţie împotriva omologilor purtători ai
regiunii heterocromatice telomerice. Utilizarea unor linii de triticale la care heterocromatina
telomerică să fie complet îndepărtată ar fi o cale de sporire a fertilităţii.
Datorită posibilităţilor de identificare al fiecărui cromozom cu zonele
heterocromatice şi eurocromatice specifice, WEIMARCK (1975) a putut analiza incidenţa
heterocromatinei la linii consangvinizate de secară. Tehnica de bandare Giemsa a condus la
identificarea individuală a cromozomilor, atât a celor de la secară, cât şi a celor de la grâu.
Interacţiunea nucleu – citoplasmă poate fi responsabilă de formarea univalenţilor şi de
instabilitatea meiotică. LARTER şi HSAM (1973) au obţinut linii identice, dar cu
citoplasmă diferită, la care numărul univalenţilor pe celulă a fost diferit.
LARTER şi colaboratorii săi (1968) au constatat că instabilitatea meiotică şi
formarea univalenţilor sunt o consecinţă a condiţiilor de mediu şi anume, la temperaturi
diferite, frecvenţa univalenţilor pe celulă este diferită.
Polenizarea influenţează formarea bivalenţilor în mod diferit. Triticalele conţin
cromozomi de la grâu, la care formarea bivalenţilor este controlată de câteva gene
40
specifice şi cromozomi de la secară, la care formarea bivalenţilor este sub control

poligenic. Autopolenizarea sau alopolenizarea sporeşte formarea univalenţilor, ceea ce
măreşte frecvenţa anomaliilor din meioză. Cert este că meioza decurge anormal, formarea
univalenţilor, care duce la perturbaţii meiotice grave, fiind sub controlul la o serie de
factori ce nu sunt încă elucidaţi în totalitate. Procesul de regularizare al meiozei duce în
final la un grad diferit de viabilitate a polenului. În urma gametogenezei se formează
gameţii a căror funcţionalitate este diferită. Megasporul rămâne funcţional în condiţii de
aneuploidie ridicată, producând plante F1 şi atunci când numărul de cromozomi variază
de la 24 la 30, în timp ce polenul este rareori funcţional în asemenea condiţii. Toleranţa
diferită la aneuploidie şi capacitatea de transmitere a unui număr diferit de cromozomi
prin microspori sau megaspori devin clare dacă avem în vedere că în timpul germinaţiei
are loc competiţia între microspori şi că tubul polinic se formează din rezervele existente
în acesta, în timp ce oosfera este hrănită de planta mamă şi nu intră în concurenţă cu alte
oosfere. În felul acesta, formele euploide instabile vor produce oosfere aneuploide
funcţionale, ceea ce va mări procentul aneuploidiei cu fiecare generaţie reproductivă.
Germinarea defectuoasă a grăuncioarelor de polen aneuploide sporeşte sterilitatea la
triticale. În grăunciorul de polen se disting cele două spermatii în celula vegetativă. O
anteră de triticale formează 3.000 - 9.000 de microspori, cu mult mai puţin decât o anteră
de grâu (12.000 - 130.009 sau la secară 15.000 - 18.000).
În comparaţie cu alcătuirea normală, au fost observaţi microspori cu spiralare
incompletă a uneia sau a ambelor spermatii, datorită diviziunii de maturare incomplete
sau aberante. Citodiferenţierea aberantă duce la formarea de microspori cu spermatii sau
celule vegetative suplimentare. Faţă de procentul de anomalii observat în meioză,
proporţia microsporilor anormal structuraţi morfologic este mult mai mică, ceea ce
dovedeşte că procesul de autoreglare, prin eliminarea celulelor cu anomalii majore,
acţionează pe tot parcursul procesului de gametogeneză. Variabilitatea dimensiunilor
grăuncioarelor de polen este mare şi asemănătoare cu cea observată la grâu. Raportul
dintre cele două diametre situează formele de triticale în grupe distincte de morfologie,
mai aproape de grâu (1,05) sau mai aproape de secară (1,28). În medie, raportul celor
două diametre la triticale este intermediar între cel al grâului şi cel al secarei.
41
Megagametofitul la triticalele hexaploid conţine oosfera, două sinergide, doi

nuclei polari (nuclei secundari) şi un aparat antipodal mare, în care numărul şi mărimea
celulelor sunt foarte diferite. Când în microspor se desfăşoară diviziunea de maturare,
gametofitul femel este transformat în patru nuclei dispuşi liniar. După 4 până la 15 ore de
la polenizare are loc dubla fecundare prin fuziunea unei spermatii cu nuclei polari (după
4-5 ore) şi a altei spermatii cu oosfera (după 10-15 ore). În formarea endospermului şi a
embrionului se produc decalaje evidente de la început. Prima diviziune a endospermului
are loc după 6-8 ore de la polenizare, în timp ce prima diviziune a zigotului se produce
după 15-20 de ore.
Formarea endospermului începe după 6-8 ore de la polenizare, prin diviziuni
mitotice succesive sincrone. Între diferite linii de triticale există diferenţe din punctul de
vedere ale ciclului mitotic, la unele linii mitoza fiind mai activă, iar la altele mai lentă.
Durata ciclului endospermic (3n) pare să fie de 6-7 ore, fiind mult mai scurtă decât a
ciclului mitotic din celulele meristemului radicular (2n) (10-12 ore). Durata ciclului
celular descreşte prin creşterea nivelului de ploidie. După 60 de ore de la polenizare,
diviziunea endospermului se diferenţiază de la individ la individ, de la linie la linie.
Astfel la liniile de triticale ameliorate sincronia şi ciclul de diviziune a endospermului
au fost mai stabile în comparaţie cu liniile mai noi. Procesul de celularizare a
endospermului începe după 96-120 de ore după polenizare. Diviziunea endospermului
este mai rapidă în zona micropolară, în jurul embrionului, de unde începe şi
celularizarea. În diviziunea endospermului au fost observate anomalii ca: punţi
cromatidice, picnoze, nuclei fuzionaţi cu o rată scăzută. După ce procesul de
celularizare s-a produs şi cel de depunere al amidonului în celule este în curs, din zona
centrală începe degenerarea celulelor, cel mai frecvent din zona antipodală şi numai
rareori cu cea embrionară. Degenerarea endospermului determină o slabă aprovizionare
a embrionului şi, în final, duce la moartea lui. Cantitatea de ADN în celulele
endospermului este variabilă, adesea fiind mai ridicată.
Formarea embrionului la triticale decurge mult mai lent decât cea a
endospermului. Diviziunea embrionului nu este sincronă. La 24 de ore de la polenizare,
proembrionul, la prima sa diviziune, s-a format din 2-5 celule. La 72 de ore de la
polenizare embrionul este piriform (20-30 de celule) cu o celulă mai mare, orientată către
42
micropil. Aparatul antipodal se formează pe seama endoreduplicării, numărul, forma şi

volumul celulelor fiind variabile. Diviziunea antipodelor continuă până la 20-60 de ore de
la polenizare, în timpul fecundării morfologia antipodelor se modifică. La începutul
fecundării antipodele sunt în interfază, în care se observă zone intens colorate numite
cromomeri care reprezintă cromozomii de secară şi câte un nucleol mare. La 96 de ore de
la polenizare, aparatul antipodal începe să degenereze. Degenerarea antipodelor poate fi
mai timpurie sau mai târzie, în funcţie de genotip. La liniile cu un grad de şiştăvire redus
aparatul antipodal a crescut în dimensiuni până la 40-50 de ore de la polenizare şi şi-a
menţinut funcţiile până la 120 de ore de la polenizare. Prezenţa unui aparat antipodal
masiv şi funcţional timp îndelungat, după polenizare, constituie un factor esenţial pentru
formarea seminţelor normale, neşiştăvite. Se crede că secara este forma parentală care
este responsabilă de degenerarea timpurie a antipodelor, de formarea nucleilor
endospermici aberanţi şi de şiştăvirea boabelor de triticale.
Poliploizii de substituţie sunt forme la care unul sau mai mulţi cromozomi de
secară au fost substituiţi de un număr egal de cromozomi homeologi din genomul D.
Triticale hexaploid are formula genomică AABBRR şi grâul hexaploid formula
AABBDD. Încrucişind aceste forme se obţin hibrizi hexaploizi, care în F1 au genomul
AABBRD. După cum rezultă, două genomuri în asemenea organisme, R şi D, se află în
stare haploidă, regăsindu-se în meioză în stare univalentă.
În meioza hibrizior genomul A formează 7 bivalenţi, genomul B alţi 7 bivalenţi,
alături de care se găsesc 7 univalenţi R şi 7 univalenţi D, după formula 7II A+7II B + 7 IR
+ 7ID.
În timpul meiozei, parte din univalenţi sunt eliminţi, parte pot fi transformaţi în
generaţia următoare. Între descendenţe ar trebui să se găsească toate formele de
cornbinaţii posibile de la Triticale la grâu, printre care şi forme cu cromozomi R şi D.
O astfel de combinaţie favorabilă este Armalillo, la care a fost depistată perechea
2D, care a substituit o pereche de cromozomi 2R din genomul R (GUSTAFSON şi
ZILLINSKI, 1973). Această substituţie 2R cu 2D a favorizat vizibil creşterea fertilităţii.
Ulterior s-a demonstrat că cromozomii: 4R, 5R, 6R influenţează dezvoltarea
endospermului. Formele la care lipsesc chiar şi numai doi dintre aceşti cromozomi
formează boabe bine umplute.
43
Având în vedere posibilităţile foate largi de transmitere în gameţi a

cromozomilor din genomurile R şi D, la care raportul poate varia de la 0:7 până la 7:0,
apare întrebarea: care dintre aceste forme cu cel de-al treilea genom combinat prezintă
interes pentru ameliorari. Răspunsul este dat de cercetările efectuate de SEMENOV şi
SEMENOVA (1983), precum şi de FEDOROVA (1984), care, pe baza analizei
cromozomilor prin metoda C – colorare a unui număr mare de hibrizi de triticale de
tip grâu –, au demonstrat că sub raport practic cele mat interesante forme de
substituţie sunt cele care conţin 4 până la 7 cromozomi de secară. Deosebit de
valoroase s-au dovedit liniile cu 5 perechi de cromozomi de secară în următoarea
componenţă: l R, 3R, 5R, 6R, 7R.
Liniile cu 4 perechi de cromozomi în componenţă (1R, 5R, 6R, 7R) s-au dovedit
mai puţin valoroase. Valoroase sunt şi alte forme de substituţie cu 5 perechi de
cromozomi R, cu 6 perechi şi chiar cu 4 perechi de cromozomi R, dar cu altă
componenţă. Aceiaşi autori au semnalat pentru prima data substituţia cromozomului 1R,
care de obiecei nu lipseşte, pentru că lângă satelitul acestui cromozom se află gena care
condiţionează producerea de ARN şi deci cromozomul are, importanţă adaptivă.
Formele care pierd acest cromozom nu au posibilitate de adaptare şi deci sunt
foarte rare. După aspectul exterior şi componenţa cromozomală, formele de substituţie se
pot separa în 3 grupe: forme de substituţie de grâu, care poartă una sau două perechi de
cromozomi de secară (R), forme de substituţie intermediare cu 3-4 perechi de cromozomi,
triticale de substituţie, care au 5-6 perechi de cromozomi de secara (R).
Pentru ameliorare sunt importante şi liniile de grâu de substituţie cu 1-2 perechi
de cromozomi R, pentru că indică ce caractere conţin aceşti cromozomi. Importante s-
au dovedit liniile de grâu cu cromozomi translocaţi, ca 1B/1R şi 1B/1R - 1B. Până în
prezent nu există date care să ateste prezenţa unei linii de grâu cu alt cromozom de
secară decât 1R. Se cunosc însă situaţii când cromozomii sunt translocaţi: 1R/2R şi
IR/6R, dar şi în asemenea cazuri este prezent măcar un segment din cromozomul 1R.
Se apreciază că poliploizii de substituţie constituie, probabil, cauza superiorităţii
fomelor de triticale rezultate din hibridarea dintre Triticale x T. aestivum.
Liniile de substituţie cu una, două sau trei perechi de cromozomi ai genomului D
au caractere agronomice deosebit de favorabile şi o producţie ridicată. Cromozomii de
44
secară R sunt primii care se pierd şi sunt prezenţi numai atunci când există întregul
complex cromozomal R. Cromozomii 3R, 4R/7R, 5R, 6R sau 7R/4R s-au găsit prezenţi în
proporţie de 70, 77, 60, 73 şi 50% din plante. Concluzia care se desprinde este aceea că
sunt posibile diverse substituţii de cromozomi care induc în genotipurile respective
însuşiri noi şi utile, dar deocamdată problema formelor de substituţie rămâne încă prea
puţin studiată.
F
Fig. 2 – Condiţionalitatea producţiei la triticale
2.11. Cerinţele biologice ale speciei triticale

2.11.1. Cerinţele faţă de temperatură
La triticale, ca la grâu şi la secară, germinarea seminelor are loc începând de la

temperaturi scăzute de 1-20C. Temperaturile de 10-250C asigură o răsărire rapidă şi
uniformă.
45
Am constatat că în cursul vegetaţiei, triticalele necesită o sumă de peste 2.200-

0
2.300 C. Pentru o înfrăţire optimă, triticale are nevoie în toamnă de o perioadă mai lungă de
vegetaţie activă cu temperaturi de peste 120C.
Desăvârşirea înfrăţirii în toamnă necesită epoci de însămânţare mai timpurii pentru a
se termina înfrăţirea plantelor înainte de apariţia fazei de călire a acestora, care intervine de
obicei când temperatura aerului coboară sub 50C.
În condiţii mai puţin favorabile de realizare a călirii plantelor, rezistenţa la ger a
formelor de triticale se reduce simţitor. După tipul de dezvoltare şi cerinţele faţă de regimul
termic, triticale prezintă forme de toamnă, care solicită pentru stadiul de vernalizare o
perioadă cu temperaturi scăzute, şi forme de primăvară, la care cerinţele pentru vernalizare
sunt mult reduse. În afară de acestea există o mare diversitate de forme care se diferentiază
după intensitatea cerinţelor faţă de temperatură. În experienţe am folosit 7 soiuri de triticale
de toamnă, şi anume: Plai, Trilstar, Gorun, Stil, Titan, Haiduc şi TF2.
Deşi formele de triticale reclamă temperaturi mai ridicate, ele sunt totuşi mai
sensible, nesuportând temperaturile excesive. Prin masa foliară abundentă, în condiţiile de
insolaţie puternică, se pierde prin transpiraţie o cantitate mare de apă, ceea ce stânjeneşte
evident dezvoltarea plantelor. Triticale, mai mult decât alte cereale, necesită temperaturi
mai moderate în faza de umplere a bobului, fapt pentru care realizează producţii mai mari şi
de mai bună calitate, sub aspectul umplerii bobului în ani mai termostabili.
2.11.2. Cerinţele faţă de fotoperioadă
Spre deosebire de alte plante de cultură, triticale creşte tot atât de bine în condiţii de
zi lungă, cât şi de zi scurtă, fiind planta care din acest punct de vedere are plasticitatea cea
mai largă. Triticale este totuşi o plantă de zi lungă. KISS (1968) a urmărit şi a reuşit
obţinerea unor forme dc zi scurtă care să poată să crească bine şi la altitudini înalte. Pe baza
cercetărilor efectuate s-a tras concluzia că sensibilitatea mai redusă la durata zilei la triticale
este un caracter cu ereditate intermediară şi că aceasta este înlănţuită cu însuşirea de
rezistenţă la ger. Reacţia mai slabă la durata fotoperioadei influenţează favorabil creşterea
rapidă din primăvară, acumularea de substanţă uscată, a hidraţilor de carbon şi a
conţinutului în aminoacizi şi în final producţia.
46
Determinări efectuate în această privinţă pe parcelele unde am avut experienţe

precum silla SCDA - Albota au demonstrat că cea mai mare intensitate a regimului de
creştere în înălţime se realizează la triticale la nivelul fazei de înspicare. În acestă direcţie,
triticale evidenţiază o comportare intermediară între cea a grâului şi cea a secarei.
Lipsa de reacţie la durata fotoperioadei influenţează adaptabilitatea ridicată a
formelor de triticale în diferitele zone geografice şi utilizarea mai eficientă a energiei
solare.
2.11.3. Cerinţele faţă de umiditate
Experienţele efectuate recent în condiţii naturale de secetă excesivă din anul 2007 au
demonstrat ca triticale suportă mai bine decât grâul lipsa de apă, datorită sistemului
radicular mai puternic. Nevoile cele mai ridicate de apă sunt evidente în timpul împăierii,
înspicării, înfloririi şi începutului formării boabelor imediat după polenizare. Dacă intervin
perioade de secetă de la împăiere la înspicare, spiculeţele de la baza spicului degenerează şi
se atrofiază.
Seceta din faza de înspicare - înflorire determină, de asemenea, sterilitatea, fie prin
degenerarea spiculeţelor din partea superioară a spicului sau a florilor centrale din spiculeţ,
fie prin formarea de celule reproducătoare afuncţionale. Asemenea situaţii s-au semnalat în
anul 2007 când culturile de triticale au evidenţiat o sterilitate parţială a spiculeţelor de la
baza şi de la vârful spicului. Dimpotrivă, prelungirea perioadei de înflorire - maturitate face
ca plantele să-şi desăvârşească producţia de boabe în condiţii de secetă şi temperaturi
ridicate, ceea ce adesea conduce la şiştăvirea boabelor şi reducerea recoltelor.
2.11.4. Cerinţele faţă de sol
Triticale se caracterizează printr-o plasticitate genetică evidentă şi creşte destul de

bine pe orice tip de sol, de la solurile nisipoase până la cele podzolice, chiar şi pe cele
foarte superficiale, ori în curs de formare.
47
Pe baza cercetărilor efectuate s-a constatat că reacţionează bine pe terenuri cu

fertilitate naturală redusă, umede şi cu aciditate ridicată, cum sunt solurile albice sau brun
luvice de la Albota.
În acelaşi timp evidenţiază o toleranţă superioară faţă de toxicitatea ionilor mobili de
aluminiu în sol (ITTU şi colab., 1988). Deşi este puţin sensibil la aciditatea solului, s-a
constatat totuşi că pe solurile cu un pH (H2O) de 4,5-4,0 recolta este sensibil influenţată. În
asemenea condiţii se înregistrează o reducere a taliei plantelor şi o înfrăţire mai slabă. Pe
solurile mai indicate pentru secară, triticale realizează producţii superioare grâului, dar
relativ egale sau mai scăzute decât secara.
Din aceasta cauză, zonarea culturilor de triticale urmăreşte cu precădere terenurile
marginale din zona de cultură a grâului. Faţă de condiţiile de fertilitate a solului s-a
constatat că există o specificitate genotipică la triticale. Unele linii hexaploide din
sortimentul cunoscut de triticale au manifestat o comportare mai bună pe terenunile foarte
uşoare, nisipoase, în timp ce alte forme, din contră, s-au dovedit mai productive pe
terenurile cu fertilitate naturală mai bună.
2.11.5. Cerinţele faţă de nutriţia minerală
Cerinţele faţă de substanţele nutritive la triticale, pe parcursul perioadei de vegetaţie,

sunt diferite, fiind impuse de starea plantelor, condiţiile de climă şi sol, planta
premergătoare şi îngrăşămintele aplicate.
Unul dintre elementele importante pentru triticale, ca şi pentru celelalte cereale, este
azotul. Aceasta şi pentru faptul că triticale se cultivă în general pe soluri mai sărace. Lipsa
azotului din sol şi din plantă este pusă în evidenţă prin îngălbenirea frunzelor, chiar oprirea
creşterii şi apoi înroşirea şi uscarea plantelor.
Fertilizarea plantelor cu azot măreşte gradul de înfrăţire, creşte vigoarea generală a
acestora şi contribuie la sporirea produţiei. Date experimentale, efectuate cu doze diferite
de azotat, au demonstat că pe măsura creşterii dozelor de îngrăşăminte de la 18 până la 90
kg/ha azot s.a. a crescut simţitor producţia, însă la doze mai mici de azot, triticalele dau
producţii mai mari decât grâul. Pe măsura creşterii dozelor de îngrăşăminte cu azot în
boabele de triticale creşte conţinutul de azot, mangan, molibden, şi s-a redus conţinutul de
48
calciu şi zinc. Nu s-au semnalat modificări ale conţinutului de fosfor, potasiu, magneziu,
fier şi cupru în bob, dar s-a înregistrat reducerea cantităţii de molibden şi sporirea potasiului
în tulpină.
Fosforul este necesar atât ca element nutritiv, cât şi pentru folosirea mai eficientă a
azotului de către plante. Lipsa fosforului frânează şi la triticale sinteza albuminelor, fapt
pentru care este indispensabil în dezvoltarea plantelor tinere, el participând la procesul de
formare a produselor primare ale fotosintezei şi la sinteza moleculelor de clorofilă. Prezenţa
fosforului favorizează formarea sistemului radicular, grăbeşte maturitatea plantelor, pe când
insuficienţa lui întârzie dezvoltarea, înflorirea şi maturitatea plantelor.
Potasiul se găseşte mai mult în părţile tinere ale plantelor, mai ales în sucul celular.
Ca şi fosforul, potasiul ajută la creşterea conţinutului în clorofilă, carotin, xantofilă şi
influenţează intensitatea creşterii fotosintezei şi sinteza albuminelor. Lipsa potasiului
influenţează negativ înfrăţirea plantelor şi rezistenţa acestora la cădere şi faţă de atacul unor
ciuperci. Carenţele mari în potasiu se evidenţiază prin aceea că frunzele devin mate, iar
marginile acestora cafenii, răsucindu-se.
Calciul joacă un rol important în schimbul de hidraţi de carbon. Insuficienţa lui
influenţează dereglarea sintezei zaharurilor şi a albuminelor, reducând intensitatea
respiraţiei şi fotosintezei. Calciul serveşste la neutralizarea acidităţii solurilor şi slăbirea
activităţii ionilor de hidrogen şi aluminiu. Cercetările au demonstrat şi la triticale
necesitatea unor microelemente pentru creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor. Printre
acestea o importanţă deosebită revine cuprului, care s-a constatat că intră în compoziţia
unor acizi şi fermenţi, şi zincului, care, de asemenea, participă la o serie de reacţii de
fermentare ce influenţează la rândul lor, intensitatea respiraţiei şi fotosinteza (CIMMYT -
Rev., 1979, 1980).
Un rol important are manganul, borul şi molibdenul, microelemente care participă în
metabolismul plantelor, în diferite procese de fermentare influenţând sinteza anumitor
substanţe zaharoase, precum şi reacţiile de fixare biologică a azotului. Faţă de acţiunea
sărurilor (NaCl, KCl, CaCl2) s-a constatat că formele de triticale se comportă asemănător
grâului, în timp ce secara s-a dovedit mai rezistentă (CEAUŞU, C., CREMENESCU şi
colab., 1986).
49
Cercetările privind sistemul de fertilizare au precizat că azotul este principalul

element nutritiv care determină cantitatea şi calitatea producţiei agricole, solul putând
furniza numai parţial necesarul pentru o recoltă mare. S-a stabilit, de asemenea, că fosforul
este deficitar pe cele mai mari suprafeţe cultivate şi că acesta determină cantitatea, calitatea,
dar mai ales stabilitatea producţiei, în diferite condiţii climatice. S-a stabilit că în condiţiile
unui disponibil limitat de îngrăşăminte este preferabil, sub raport economic, ca azotul şi
fosforul să fie aplicate în doze mici sau moderate pe suprafeţe cât mai mari, la grâu,
porumb şi sfeclă de zahăr. S-au stabilit reguli precise pentru aplicarea gunoiului proaspăt
sau fermentat, s-au precizat dozele, culturile şi perioadele optime de încorporare,
valorificându-se cercetările clasice efectuate în perioada interbelică de GORDON, la
Beltsville (S.U.A.) şi în România de HULPOI (1940-1945).
50
CAPITOLUL III
ASPECTE GENERALE FITOPATOLOGICE, ENTOMOLOGICE
ŞI METODE DE SELECŢIE
CHAPTER III
GENERAL PHYTOPATHOLOGYCAL, ENTOMOLOGYCAL ASPECTS
AND SELECTION METHODS
3.1. Principalele buruieni
Buruienile cele mai răspândite în cultura de triticale sunt: Centaurea cyanus,

Cirsium arvense, Raphanus raphanistrum, Sinapis arvensis, Galium aparine, Stellaria
media, Polygonum convolvulus, Ranunculus sp., Viola tricolor, Matricaria sp., Bifora sp.,
Veronica sp., Papaver rhoeas, Capsella bursa pastoris, Chenopodium sp., Amaranthus sp..
3.2. Principalele boli ale triticalelor
Triticale evidenţiază o rezistenţă bună la atacul agenţilor patogeni. În general, s-a

constatat că soiurile şi liniile actuale de triticale sunt atacate de aproximativ aceleaşi boli ca
şi formele parentale din care provin. Este posibil ca în viitor, pe măsura diversificarii
germoplasmei şi a răspândirii acesteia în cultură, să apară şi alţi agenţi patogeni mult mai
agresivi decât cei cunoscuţi în prezent.
3.2.1. Mucegaiul de zăpadă
Mucegaiul de zăpadă (Fusarium nivale (Fr.) Ges.) este o boală răspândită în zonele
umede, înregistrând atacuri puternice îndeosebi în regiunile unde zăpada în timpul iernii
este abundentă şi se topeşte greu în primăvară. Boala atacă triticalele de toamnă şi se
51
manifestă începând de la răsărire şi până în faza de rozetă a plantelor. Boabele contaminate

dau naştere la colţi infectaţi, care au putere slabă de străbatere şi răsar greu. Miceliul care se
dezvoltă pe frunze este fin, alb-roz şi apare de obicei sub formă de vetre, dând aspectul
denumit ,,mucegai de zăpadă”. Faza cea mai păgubitoare este aceea când atacul se extinde
şi asupra paiului, producând brunificarea şi putrezirea ţesuturilor de la baza acestuia,
slăbindu-i rezistenţa la cădere.
Ciuperca atacă şi spicele, pe care formează un mucegai fin, roşiatic. În această fază
boala mai este cunoscută şi sub denumirea de ,,fuzarioză”, dăunând plantelor prin aceea că
boabele şiştăvesc şi îşi pierd culoarea, devenind albicioase. Boala poate fi prevenită prin
utilizarea pentru semănat a unor seminţe sănătoase şi tratate împotriva acestei boli.
3.2.2. Fuzarioza spicelor
Fuzarioza spicelor (Giberella zae sau Fusarium graminearum) este o boală

păgubitoare.
Atacul se produce în toate fazele de dezvoltare a plantelor, de la germinaţie până la
maturitate.
Plantulele atacate înainte de răsărire se îngălbenesc, se brunifică, se îndoaie, se
răsucesc ca o spirală şi apoi putrezesc în sol. În faza de înfrăţire, plantele se brunifică în
zona coletului sau se înnegresc, apoi rămân mici, nu mai înfrăţesc şi formează spice mici şi
cu boabe puţine. Pe tulpină boala apare la primul internod, care se înnegreşte. Spicele
atacate au de obicei culoarea roşiatică. Prevenirea bolii se face prin folosirea de sămânţă
sănătoasă tratată înainte de semănat cu substanţe specifice acestei boli (Dividend, Dinitin,
Protilyn, Vitalin etc.)
3.2.3. Făinarea
Faţă de atacul de făinare (Erysiphe grarninis f. tritici) majoritatea formelor de

triticale sunt foarte rezistente. Cu toate acestea, există şi forme de triticale mai sensibile,
care însă suportă destul de uşor boala, fără a înregistra pierderi evidente din producţie.
52
3.2.4. Rugina
Rugina atacă culturile de triticale în mod diferit, în funcţie de condiţiile ecologice şi

genotipurile formelor respective.
Tabelul nr. 14
Conţinutul de alcaloizi (%) în scleroţii de cornul secarei la triticale, la SCDA
Suceava, 1980 - 1981
Tipul alcaloidului Triticale Secară
Ergocriptină 0,61 0,40
Ergocornină 0,63 0,45
Ergotamină 0,52 0,45
Scleroţii ciupercii Claviceps purpurea au un conţinut bogat de alcaloizi foarte

preţuiţi pentru utilizarea lor în industria farmaceutică. Cercetări efectuate la SCDA
Suceava, în perioada 1980-1981, au demonstrat că între formele de triticale există
genotipuri cu receptivitate sporită la atacul ciupercii, care produc tipuri alcaloidice diferite
(Tabelul nr. 14). S-a constatat că prin infecţia artificială a plantelor de triticale şi de secară
cu spori de la aceeaşi tulpină de Claviceps purpurea, la triticale se obţin scleroţi cu un
conţinut mai bogat de alcaloizi decât la secară. Acest fapt oferă posibilitatea folosirii
culturii acestei plante pentru producerea de scleroţi necesari industriei farmaceutice, pentru
producerea de medicamente. În condiţii optime, prin infecţii artificiale, numărul de scleroţi
la un spic poate depăşi 12 - 15, mărindu-se în acelaşi timp şi conţinutul de alcaloizi.
Alte boli ale bobului:

3.2.5. Malura (Tiletia caries) şi 3.2.6. Tăciunele spicelor (Ustilago tritici) se
întâlnesc sporadic în culturile de triticale, fără a prezenta un pericol deosebit pentru
producţie. În general, faţă de aceste boli, triticale manifestă o rezistenţă mai mare decât
grâul.
53
3.2.7. Septorioza (Septoria tritici), care se manifestă la grâu, în ultimii anii din ce în
ce mai frecvent, este semnalată şi la triticale, cu frecvenţă şi intensitate mai redusă. Atacă
de obicei limbul frunzelor, dar poate infecta şi tecile, tulpinile şi chiar spicele. Pe frunze,
boala apare începând de la baza spre vârf, sub formă de pete eliptice, dispuse în direcţia
nervurilor, la început galbene, apoi brune şi rnai târziu de culoare deschisă, înconjurate de o
margine brună. Petele iniţial sunt mici, apoi se măresc, ocupând suprafeţe tot mai mari din
limb. Frunzele puternic infectate se usucă şi cad.
3.2.8. Îngenunchierea şi înnegrirea bazei tuipinii (Ophiobolus graminis) are o arie

mai redusă de răspândire la triticale. S-a constatat că formele octoploide sunt mai sensibile.
La plantele atacate tulpinile se rup sau se îndoaie uşor la nivelul solului. Din cauza
putrezirii rădăcinilor, plantele se ofilesc, spicele devin albicioase şi rămân sterile sau
formează boabe mici şi şiştave.
3.2.9. Pătarea lanceolară a bazei tulpinii (Cercosporella herpotricoides) apare

frecvent în ţările cu climă mai umedă şi rece, unde atacă majoritatea cerealelor. La triticale
a fost semnalată atât în Mexic, cât şi în Europa. În condiţii deosebit de favorabile, în
primăverile reci şi umede, ciuperca atacă şi paiul, în zona internodurior 1 şi 2, unde
formează pete mici, ovale, ,,în formă de ochi”, gălbui la centru şi cu un halou brun la
periferie. Plantele bolnave rămân mici, parţial sau total sterile.
Bacteriozele şi virozele sunt boli care pot să provoace pagube însemnate culturilor
de triticale cu rezistenţă mai redusă. În ambele cazuri de îmbolnăvire, infecţia cuprinde
planta în întregime. Nu s-au semnalat diferenţieri în privinţa receptivităţii între formele
octoploide sau hexaploide de triticale. Prin selecţie pot fi create forme rezistente la
bacterioze.
3.3. Dăunătorii la triticale
În culturile de triticale se întâlnesc de obicei aceiaşi dăunători cunoscuţi pentru

culturile de grâu şi secară. Deşi s-au efectuat puţine cercetări sistematice privind rezistenţa
54
la dăunători, totuşi, pe baza observaţiilor acumulate, s-a constatat că la triticale, în condiţii

de cultură mai restrânsă, atacul dăunătorilor nu este semnificativ.
3.3.1. Tripsii cerealelor (Limothrips denticornis) au o răspândire foarte largă, putând

fi întâlniţi în cele mai diferite zone geografice. Tripsii atacă plantele atât ca adulţi, cât şi ca
larve. Spicul tânăr este atacat de adulţi, iar după formarea boabelor începe atacul larvelor,
astfel că în final, în funcţie de frecvenţa dăunătorilor, se obţin spice cu sterilitate parţială şi
cu boabe şiştave.
3.3.2. Gândăcelul ovăzului (Lema melanopus)
Atacul adultului este nesemnificativ, însă larva gândăcelului ovăzului, care de obicei
atacă în vetre, poate compromite cultura în condiţii optime de atac. Atacul poate începe de
primăvara devreme, până în faza de înspicat, cu condiţia ca temperaturile să fie ridicate.
Larvele consumă clorofila din frunze, iar în condiţii de atac puternic frunzele se usucă.
Pentru a proteja cultura de triticale, în anii cu condiţii optime de dezvoltare a gândăcelului
(ani secetoşi), în soluţia de erbicidat se adaugă un insecticid.
Plantele de triticale mai sunt atacate şi de o serie de alte muşte, ca: musca de Hesa
(Mayetiola destructor), buha semănăturilor (Scotia segetum), musca neagră a cerealelor
(Oscinella frit), musca galbenă a cerealelor (Chlorops pumilionis) şi opomizidul gaben
al cerealelor (Opomyza florum). Atacul acestor insecte, îndeosebi în condiţiile de cultură
din ţara noastră, nu provoacă pagube mari culturilor de triticale.
3.4. Obiectivele ameliorării - scopul urmărit - materiale şi metode utilizate

3.4.1. Preocupări actuale de ameliorare la triticale
Obiectivele ameliorării la triticale trebuie să răspundă întru totul cerinţelor pe care le

reclamă cultura celor mai intensive soiuri de grâu şi anume rezistenţa mare la cădere,
plasticitate ecologică largă, rezistenţa la încolţirea în spic, grad înalt de reacţie la nivelul
55
ridicat de agrotehnică, rezistenţa bună la atacul bolilor şi dăunătorilor, precum şi calitate

superioară de morărit şi panificaţie.
În prezent activitatea de ameliorare la triticale este orientată în două direcţii:
1). crearea unui tip de triticale cu destinaţie pentru boabe, de mare productivitate,
capabil să realizeze producţii de 100-120 q/ha, cu pai scurt şi gros, cu o înălţime medie de
80-100 cm. Sub raportul calităţii, acest tip se caracterizează prin boabe mari, bine formate,
având greutatea a 1.000 de boabe de peste 50 de grame, cu un conţinut ridicat de proteină şi
lizină în bob, la formele furajere, şi cu gluten de calitate bună, la formele destinate pentru
alimentaţie.
În cadrul acestui tip se vizează şi realizarea unor forme rezistente la boli şi iernare,
care să prezinte un raport între boabe şi paie cât mai apropiat de 1:1.
2). crearea unui tip de talie mijlocie cu destinaţie mixtă, pentru boabe şi masă
verde, cu înălţimea plantelor de 100-120 cm, cu rezistenţă bună la cădere, cu un potenţial
de producţie ridicat, care să asigure realizarea unor recolte de boabe de 100-120 q/ha şi o
cantitate de peste 30-35 t/ha masă verde. Valoarea furajeră a acestor forme de triticale
trebuie să fie întregită de conţinutul ridicat de proteină digestibilă, atât în bob cât şi în
plantă, precum şi de capacitatea mare de înfrăţire, de ritmul timpuriu de creştere al
plantelor, precum şi de însuşirea de otăvire a acestora, după cosire ori păşunat.
În ameliorarea formelor furajere se ridică probleme serioase legate de faptul că
triticalele, în general, sunt predispuse la infecţia cu cornul secarei, fapt ce constituie un
mare neajuns pentru furajare şi impune în mod obligatoriu introducerea de gene de
rezistenţă la atacul acestei ciuperci. Pe lângă însuşirile complexe care trebuie să
caracterizeze în ansamblu formele perfecţionate de triticale, în preocupările actuale se
înscriu şi probleme de perspectivă, printre care folosirea heterozisului şi elaborarea
metodelor de obţinere a seminţei hibride. Legat de aceasta s-a conturat deja părerea că
efectul heterozis la triticale poate avea o importanţă nu mai puţin însemnată decât la
porumb. Această părere se sprijină în principal pe faptul că numeroase forme de triticale
manifestă o tendinţă evidentă de înflorire deschisă, o capacitate ridicată de a produce
polen şi o împrăştiere abundentă a acestuia în aer.
Pornind de la prezenţa genelor de secară în genotipul de triticale, se apreciază
posibilitatea de mărire a alogamiei plantelor şi chiar de inducere la aceasta a sterilităţii
56
citoplasmatice masculine. Acest fapt poate fi posibil prin utilizarea citoplasmei de

Aegilops.ovata, Aegilops caudata şi Triticum tirnopheevii, care induc vizibil efectul
sterilităţii masculine.
3.4.2. Tehnici de ameliorare
Pentru realizarea obiectivelor de ameliorare se folosesc tehnici moderne adecvate,

atât pentru obţinerea de hibrizi, cât şi pentru selecţie, ca de exemplu:
1. cultura de embrioni pentru hibridările îndepărtate, care în mod obişnuit nu
produc boabe;
2. cultura de ţesuturi, folosirea mutantelor la locusul care controlează împerecherea
cromozomilor, pentru a facilita transferul de gene între cromozomi neomologi;
3. metoda haploizilor dublaţi, folosind hibrizii „grâu x secară”;
4. metode de infecţie artificială adecvate pentru fiecare din boli, incluzând metoda
“frunzelor detaşate” pentru Septoria, injectarea de inocul în florile mediane
pentru Fusarium etc., în scopul selecţiei descendenţelor rezistente;
5. selecţia pentru reglare osmotică ridicată, pe baza expresiei genei corespunzătoare
la grăunciorii de polen etc.
Activitatea de ameliorare ar trebui să ducă în final la crearea unor soiuri noi de
triticale, în care să se regăsească combinate în mod favorabil o serie de însuşiri, precum:
capacitatea mare de producţie, rezistenţa sporită la cădere, scuturare, la încolţirea
boabelor în spic, rezistenţa la ger, iernare, precocitate, rezistenţa complexă la boli şi
dăunători, cu însuşiri îmbunătăţite de calitate a glutenului pentru morărit şi panificaţie,
hibridarea şi selecţia.
3.4.3. Capacitatea de producţie
Capacitatea de producţie este cea rnai importantă însuşire a unui soi şi din această
cauză se constituie ca obiectiv fundamental al activităţii de ameliorare. Capacitatea de
producţie la triticale, ca şi la celelalte cereale, este condiţionată de factori intrinse şi de
factori de influenţă. De prima grupă de factori aparţin componentele de producţie, şi
57
anume: productivitatea spicului evidenţiat prin creşterea numărului de spiculeţe în spic şi

numărului de boabe în spiculeţ; mărimea şi greutatea boabelor din spic; capacitatea de
înfrăţire şi de a forma fraţi fertili, care asigură sporirea numărului de spice la unitatea de
suprafaţă (m2).
Dintre factorii de influenţă cu acţiune ecologică sau patologică, au mare importanţă:
rezistenţa la condiţiile nefavorabile de mediu, precum şi rezistenta la încolţirea boabelor în
spic, la atacul de boli şi dăunători şi rezistenţa la cădere.
Principalele elemente ale productivităţii se formează începând cu etapa a V-a a
organogenezei (LELLEY 1980). În această etapă se definitivează numărul de spiculeţe şi de
flori în spiculeţ. În ultima etapă a organogenezei are loc fecundarea şi se definitivează şi
numărul de boabe din spic. Observaţiile efectuate asupra posibilităţilor de realizare a
componentelor de producţie ale spicului au demonstrat că numărul de boabe în spic poate
să depindă fie de un număr mare de flori fertile într-un număr relativ mai mic de spiculeţe,
fie invers, de un număr mai mic de flori fertile, dar într-un număr mare de spiculeţe în spic.
Această situaţie prezintă mare importanţă în procesul de ameliorare pentru că, în
funcţie de aceasta, amelioratorul îşi poate preciza şi urmări din timp tipul şi forma spicului,
la soiul nou ce se va obţine. În legătură cu aceasta, şi la triticale, ca şi la grâu, sunt de
preferat, în procesul de ameliorare, formele cu spicul mai lung, care să formeze în mod
normal uneori chiar până la patru boabe în spiculeţ, faţă de formele cu spice scurte,
măciucate, cu peste patru boabe în spiculeţ. În această ultimă situaţie, producţia de boabe în
cadrul spicului este mult diferenţiată sub aspectul mărimii boabelor, fapt care influenţează
negativ randamentul de sămânţă. S-a precizat deja că în multe situaţii spicul lung corelează
pozitiv cu numărul de boabe. După alte date, s-a stabilit că la formele hexaplode de triticale
există o corelaţie pozitivă între productivitatea plantei şi masa a 1.000 de boabe, precum şi
între acestea şi lăţimea frunzei superioare şi cantitatea de stomate de pe aceasta
(KALTSIKES, 1974). Creşterea productivităţii la triticale este strâns legată şi de o mai
bună intensificare a activităţii fotosintetice, cu coeficientul de utilizare a energiei solare.
În prezent se ştie că elementele de producţie sunt caractere de soi şi reprezintă în
sine însuşiri cantitative al căror determinism genetic nu este încă foarte bine cunoscut. În
general se admite că asemenea însuşiri sunt determinate polligenic, iar la triticale sunt cu
atât mai complexe cu cât însăşi natura genetică a acestor forme hibride este complexă. Cu
58
toate ca sunt determinate genetic, componentele producţiei sunt puternic influenţate de

factorii ecologici şi agrofitotehnici. În această privinţă s-a constatat că cel mai puţin
influenţată este greutatea boabelor, elementul cel mai variabil rămânând totuşi numărul de
boabe în spic. În prezent, părerea amelioratorilor de triticale este unanimă în ceea ce
priveşte posibilităţile largi de sporire a capacităţii de producţie, care depăşesc în această
direcţie cele mai bune soiuri de grâu şi de secară. Lucrările de ameliorare în direcţia
capacităţii de producţie la noi în ţară, cât şi pe plan mondial, utilizând cele mai noi şi
eficiente metode de selecţie, vizează realizarea în viitor a unor soiuri de triticale cu
potenţial de producţie foarte ridicat, care să poată depăşi 10.000 — 12.000 kg/ha. Se
consideră că la asemenea nivel de producţie se va putea ajunge prin crearea de forme cu
capacitate ridicată de înfrăţire, capabile să formeze în acelaşi timp plante cu spice mari,
care la maturitate să-şi păstreze poziţia puţin aplecată ca să evite stagnarea apei pe spice, să
producă un număr mare de boabe în spic, normal dezvoltate, cu o greutate pentru masa a
1.000 de boabe de peste 50-60 g.
Gradul de îmbrăcare a boabebor în palee diminuează posibilităţile de scuturare a
boabebol şi contribuie la realizarea unor producţii sporite. Prin selecţie şi hibridări repetate
se urmăreşte realizarea unor linii fără spiculeţe sterile, la baza şi la vârful spicului, cu toate
că sterilitatea spiculeţelor ajunge la triticale până la 15,5%, comparativ cu nivelurile de 8%
la grâu şi 6,5% la secară. În această privinţă, în lucrările de hibridare, se utilizează cele mai
valoroase gene cunoscute în sortimentul de grâu şi secară, pentru formarea unui material
iniţial cu spice mari, cu boabe numeroase şi grele. Se utilizează, de asemenea cu succes,
materialul genelor liniilor de triticale hexaploid pentru inducerea fertilităţii spicului şi a
formării unor boabe cu endosperm bine dezvoltat. În acelaşi sens sunt întrebuinţate şi alte
surse genetice, care pe langă elementele de productivitate ale spicului, transmit la descenţi
genele de scurtare a taliei şi sporire a rezistenţei plantelor la cădere.
Succesul ameliorării la triticale, în direcţia sporirii capacităţii de producţie, s-a
datorat în ultima vreme lărgirii fondului genetic prin utilizarea celor mai noi creaţii
înregistrate în ameliorarea grâului, secarei şi chiar a noilor forme de triticale şi prin
precizarea comportării acestora ca surse genice. Prin numeroase cercetări s-a stabilit că
pentru obţinerea de soiuri de triticale cu număr mare de boabe în spic se pot utiliza linii din
colecţia CIMMYT, precum şi liniile create în Europa în ţările vecine României. Numărul
59
liniilor valoroase pentru folosire ca sursă de gene în ameliorarea capacităţii de producţie a

crescut mult şi în ţara noastră prin crearea liniilor şi soiurilor performante de triticale, atât
de INCDA Fundulea, cât şi de SCDA Turda şi SCDA Suceava, care au preocupări serioase
în acest sens.
Această germoplasmă, care reprezintă materialul folosit, are la bază atât germoplasmă
de la CIMMYT, cât şi din alte centre de ameliorare ca: Rusia, Ukraina, Polonia, Ungaria,
Germania, Spania.
Pentru realizarea unor linii de triticale cu capacitate ridicată de producţie şi cu o
plasticitate cât mai largă este necesar şi obligatoriu ca experimentarea şi selecţia
populaţiilor hibride să se efectueze în zone ecologice diferite. Prin aceasta formele
segregante pot fi mai uşor evidenţiate şi separate ca material inţial valoros.
Cercetările de agricultură ecologică continuă tradiţia de la INCDA Fundulea, unde,
în anul 1994, a fost înfiinţat Colectivul de agricultură ecologică, care ulterior, în anul 2005,
a devenit Centrul Agroecologic de Cercetare, Inovare şi Transfer Tehnologic. Realizările
obţinute în programul de ameliorare de la INCDA Fundulea s-au dovedit a fi competitive
cu cele înregistrate în cadrul altor programe din lume, fapt demonstrat prin înregistrarea
soiului Titan în Canada, Franţa şi Ungaria şi a liniei Decor în S.U.A. Ca urmare a
realizărilor obţinute în ameliorare, mai ales în ultima perioadă de timp, triticale este în
prezent o cultură în plină extindere în producţie în România, fiind o posibilitate de creştere
a producţiei totale de cereale, dar şi de diversificare a destinaţiilor de utilizare (furajarea
animalelor, industria alcoolului, biocarburanţi etc.).
Obiectivele cele mai importante de cercetare sunt:
stabilirea particularităţilor şi soluţiilor agroecologice, inclusiv agroforestiere, de
cultivare a terenurilor cu cereale, leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi
furajere etc., de creştere a animalelor şi de prelucrare a produselor agricole;
identificarea genotipurilor de cereale (grâu, secară, triticale), plante tehnice şi
furajere corespunzătoare tehnologiilor agroecologice de cultivare a terenurilor, în
special a celor acide, mai sărăcăcioase;
proiectarea de tehnologii agroecologice şi agroforestiere integrate şi
multifuncţionale;
60
participarea la programele naţionale şi internaţionale de cercetare-dezvoltare,

inovare şi de educare agroecologică;
instruirea, perfecţionarea şi îndrumarea elevilor, studenţilor, masteranzilor,
doctoranzilor, fermierilor şi a altor întreprinzători agroecologişti.
Studiile agroecologice au caracter predominant aplicativ şi vizează în principal
îmbunătăţirea şi conservarea fertilităţii solului, inclusiv prin valorificarea resturilor vegetale
şi identificarea genotipurilor de cereale, leguminoase pentru boabe şi de plante tehnice şi
furajere, care conferă avantaje de calitate şi productivitate în condiţii tipice agriculturii
ecologice.
3.4.4. Fertilitatea plantelor
Fertilitatea scăzută la triticale a constituit multă vreme una dintre cele mai mari
greutăţi în ameliorarea acestei culturi. În legătură cu aceasta s-a emis şi acceptat aproape în
totalitate părerea că unul dintre factorii de bază care influenţează fertilitatea mai redusă
constă în desfăşurarea anormală a meiozei. Ca urmare are loc atât reducerea procentului de
formare a seminţelor în cadrul liniilor, cât şi apariţia de forme aneuploide în populaţie.
Instabilitatea citologică la triticale constituie una dintre cele mai serioase probleme
de cercetare, sub raportul cauzalităţii şi mecanismului de manifestare, asupra căreia sunt
concentrate eforturi susţinute în cadrul tuturor programelor de ameliorare. Referitor la
aceasta s-a precizat că deranjamentele cromozomale din meioză implică de obicei
cromozomii secarei, care nu pot manifesta o comportare normală şi un ritm corespunzător
de parcurgere a fazelor în citoplasma grâului.
În ceea ce priveşte gradul diferit de fertilitate s-a constatat că acesta poate fi
determinat de anomaliile meiozei, dar poate fi, în acelaşi timp, influenţat şi de alţi numeroşi
factori. Când fertilitatea este exprimată prin numărul de boabe în spiculeţ, ea nu corelează
perfect cu gradul de instabilitate cromozomală, pentru că numărul de boabe dintr-un
spiculeţ este determinat nu numai de sterilitatea gameţilor, ci şi de alţi factori, care
influenţează numărul mediu de flori în spiculeţ, cantitatea de polen şi receptivitatea
stigmatelor pentru polenul străin etc.
61
Fertilitatea şi comportarea meiotică a cromozomilor pot fi condiţionate de diferiţi

factori. Cercetările efectuate asupra liniilor de triticale din seria Armadillo au demonstrat că
acestea au o fertilitate a spiculeţului superioară altor forme, cu toate că au o stabilitate
cromozomală mai slabă. În general însă, în cazul unor constituţii genetice asemănătoare,
regularitatea rneiozei are o influenţă determinantă asupra fertilităţii (SĂULESCU şi
EUSTATIU, 1972).
În lucrările de ameliorare, în direcţia creşterii fertilităţii şi productivităţii plantelor, o
metodă eficientă constă în selectarea formelor fertile din populaţiile hibride rezultate prin
încrucişarea formelor hexaploide de triticale între ele, precum şi cu cele octoploide sau prin
hibridarea între triticale şi grâul comun, hexaploid. În acest caz prin selecţie se reţin de
obicei plantele cu număr mare de boabe în spiculeţ şi în spic, precum şi cele cu boabe mari,
care s-au dovedit că produc plante cu fertilitate ridicată.
3.4.4.1. Metode de selecţie
Metoda de cercetare hibridologică

Efectuate de TVETKOV (1983) asupra hibrizilor între forme de triticale cu acelaşi
grad de ploidie, precum şi asupra celor dintre forme cu grad diferit de ploidie, aceste
cercetări au demonstrat că fertilitatea spiculeţului la hibrizii dintre formele hexaploide este
mai ridicată, iar anomaliile meiotice sunt mai reduse decât în cazul hibrizilor dintre forme
cu grad diferit de ploidie (2n=56x2n=42). În medie s-au înregistrat 53,4-76,8 boabe în spic,
în primul caz, faţă de numai 32,3-40,4 boabe în spic, în cel de-al doilea caz, ceea ce
reprezintă de la 1,6 până la 2,7 boabe în spiculeţ şi respectiv de la 0,8 până la 1,5 boabe în
spiculeţ. S-a constatat că posibilităţile de selecţie a formelor productive în F2 şi F3 sunt
mult mai mari la hibrizii din grupa hexaploidă (2n=42x2n=42), la care şi greutatea boabelor
în spic este mai mare (3,1 - 3,3 g) faţă de cea de la hibrizii dintre formele de triticale cu
grad diferit ploidie (2,4 - 2,8 g).
Selecţia în direcţia fertilităţii trebuie să urmărească, de asemenea, gradul de
fecunditate şi capacitatea de formare a boabelor în raport cu numărul florilor primare
fecundate.
62
Metoda de analiză citolologică

A fost posibilă creşterea fertilităţii la triticale, astfel încât în prezent sterilitatea nu
mai constituie o problemă îngrijorătoare pentru amelioratori. În legătură cu aceasta se
apreciază că prin descoperirea liniei de triticale Armandillo, în anul 1968, la Staţiunea
Ciudad Obregon din Mexic, s-a constituit prima sursă genică pentru introducerea şi
diversificarea germoplasmei cu fertilitate normală. Linia Armandillo se încrucişează uşor
atât cu grâul, cât şi cu secara, transmiţând fără complicaţii la urmaşi însuşiri valoroase,
precum: fertilitate bună, producţie mare de boabe, precocitate, talie scurtă, calitate bună a
bobului şi cerinţe scăzute faţă de fotoperioadă. În perioada care s-a scurs după obţinerea
acestei forme de triticale, s-au realizat numeroase alte linii şi soiuri înrudite cu Armandillo,
care se utilizează în prezent ca genitori pentru obţinerea de noi soiuri cu fertilitate ridicată.
3.4.5. Capacitatea de umplere a bobului
Zbârcirea boabelor, precum şi formarea incompletă a acestora au reprezentat unele

dintre neajunsurile de seamă ale calităţii producţiei la triticale, care au însoţit în mod
permanent evoluţia acestei culturi de la începuturi până în prezent. Din această cauză
boabele au o structură afânată şi scad mult în greutate, capată un aspect exterior
nesatisfăcător şi, în mod deosebit, se reduc calităţile de morărit şi panificaţie ale bobului.
Cauzele care conduc la formarea boabelor zbârcite sunt condiţionate genetic şi se
regăsesc în majoritate la nivelul modificărilor structurale care se produc în unele stadii
timpurii de dezvoltare ale bobului.
Astfel, s-a precizat că evidenţierea acestui neajuns se manifestă aproximativ după 34
de zile de la înflorit, când începe uscarea bobului, care este însoţită de scăderea greutăţii şi
a dimensiunilor acestuia. În acest stadiu, pericarpul exterior devine strâns alipit de stratul de
celule cu aleuronă şi endosperm. De altfel, pe baza a numeroase cercetări, s-a demonstrat că
zbârcirea poate fi semnalată chiar în stadii mult mai timpurii, începând cu dezvoltarea
incorectă a endospermului, ca urmare a diviziunii celulare asincronice, cu pierderea
funcţiilor stratului meristematic, periferic al acestuia şi terminând cu distrugerea sau cu
pierderea unor sectoare ale stratului aleuronic. Se apreciază că toate aceste modificări ale
straturilor de celule se produc sub acţiunea fermenţilor şi, în mod deosebit, a alfaamilazei.
63
Dezvoltarea a numeroase malformaţii în straturile cu aleuronă şi periferic ale

endospermului este condiţionată de producerea timpurie a unor cantităţi mai mari de
alfaamilază, în multe cazuri legată de lipsa repausului germinativ, care duce la încolţirea
boabelor în spic. Rezolvarea problemelor privind ameliorarea capacităţii de umplere mai
bună a bobului şi evitarea neajunsunilor legate de zbârcirea sau dezvoltarea incompletă a
acestuia presupune cercetarea morfologică şi citogenetică a acestor însuşiri şi precizarea
corectă a cauzelor de apariţie a acestora. În această privinţă, un rol important a revenit
îmbunătăţirii metodelor de ameliorare.
3.4.5.1. Metode privind cercetarea ameliorării formei şi densităţii bobului
Metoda de selecţie repetată

Rezultatele obţinute în direcţia ameliorării formei şi densităţii bobului demonstrează
rolul pe care l-a jucat în această privinţă Metoda de selecţie repetată şi riguroasă asupra
populaţiilor obţinute din încrucişarea formelor de triticale octoploide cu cele hexaploide,
precum: Triticum aestivum x Secale cereale // Triticale hexaploid. Sub acţiunea selecţiei au
fost realizate forme de triticale cu însuşiri de formare şi umplere normală a boabelor, forme
care, îndeosebi începând din anul 1970, au contribuit la creşterea evidentă a producţiilor de
boabe în general şi a greutăţii hectolitrice în special.
3.4.6. Selecţia
Progresul în această privinţă a fost lent, devenind foarte evident şi uşor de

generalizat, mai ales după obţinerea în cadrul programului de ameliorare de la
CIMMYT, în anul 1971, a liniei Camel, care, ca şi Armadillo, în privinţa fertilităţii, a
constituit sursa genică de bază în ameliorarea acestei însuşiri. Prin încrucişările multiple
efectuate ulterior cu linia Camel, au fost realizate numeroase alte forme valoroase de
triticale, dintre care în anul 1976 a fost obţinută linia Panda, competitivă cu grâul
moale, sub raportul greutăţii bobului. Ambele linii au fost mult utilizate ca surse genice,
folosindu-se cu succes şi în prezent pentru transmiterea însuşirii de umplere normală a
64
bobului. Se poate spune că majoritatea soiurilor actuale de triticale conţin gene din
zestrea ereditară a acestor prime linii.
În ultimul deceniu se utilizează rnult la încrucişări Triticum persicum, Triticum
timopheevi, precum şi secară, care transmit la hibrizi însuşiri superioare în privinţa
aspectului şi greutăţii bobului. Se caută, de asemenea, obţinerea şi utilizarea unor forme de
secară cu conţinut scăzut de alfaamilază. În prezent, în cadrul programelor de ameliorare
pentru îmbunătăţirea capacităţii de umplere normală a boabelor şi eliminarea fenomenului
de zbârcire a acestora, se folosesc şi alte soiuri şi linii noi de triticale.
În ţara noastră, ca urmare a lucrărilor de ameliorare, au fost realizate o serie de linii
şi soiuri noi, care se remarcă prin boabe normal dezvoltate şi care se pot utiliza ca genitori
pentru obţinerea de soiuri cu boabe mari şi grele.
Sensibilitatea la cădere, determinată de talia înaltă a plantelor, caracteristica comună
a majorităţii soiurilor hexaploide de triticale cultivate, este unul din principalii factori
limitativi ai recoltei la această specie. Din această cauză reducerea taliei plantei, prin
introducerea genelor pentru talie scurtă, atât de la grâu, cât şi de la secară, a constituit
obiectivul major urmărit în ameliorarea noilor soiuri de triticale. Sporirea rezistenţei la
cădere s-a impus ca un obiectiv de cea mai mare importanţă în ameliorarea formelor de
triticale, aceasta cu cât se cunoaşte că primele linii aparţinând formelor de plante înalte şi
mai tardive s-au caracterizat prin sensibilitate.
3.4.7. Rezistenţa la cădere
La Triticale, ca şi la grâu sau secară, există două tipuri de cădere a plantelor:

* îndoirea ireversibilă a tulpinilor de la nivelul nodurilor, caracteristică formelor
înalte şi cu pai subţire;
* aplecarea plantelor ca urmare a răsturnării lor din rădăcină, mai ales pe terenunile
umede sau afânate.
Ambele tipuri de cădere sunt provocate de creşterea greutăţii spicului şi a plantei în
totalitate, în urma ploilor şi a vânturilor puternice. În această privinţă s-a constatat că
greutatea masei vegetative a plantei, în urma ploilor, poate spori cu până la 33%. Calea cea
mai sigură pentru ameliorarea rezistenţei la cădere constă în scurtarea paiului, în condiţiile
65
menţinerii potenţialului de producţie. Sub acest aspect sunt de învins o serie de dificultăţi
legate de faptul că la triticale s-au semnalat anumite corelaţii directe între talia plantelor şi
productivitatea mai scăzută a acestora, ca urmare a transmiterii înlănţuite dintre genele
taliei scurte şi unele însuşiri nefavorabile cum sunt: fertilitatea scăzută, susceptibilitatea la
boli, spice şi boabe mai mici etc. În pofida acestor greutăţi, în programele de amelirare, se
prevăd crearea şi introducerea în cultură a unor forme de triticale cu talia mai redusă, cu
paiul gros şi cu un sistem radicular dezvoltat, capabile să susţină cantităţi sporite de masă
vegetativă. După înălţimea plantelor, formele de triticale se pot clasifica în patru grupe:
- forme pitice, cu talia scurtă, având înălţimea medie cuprinsă între 40 şi 60 cm;
- forme-semipitice, cu talia cuprinsă între 60 şi 85 cm;
- forme mijlociu de înalte, cu lungimea paiului cu valori cuprinse între 85 şi 105 cm;
- forme înalte, cu talia plantelor care depăşeşte 105 cm, ajungând până la 150 cm.
Cercetări privind genetica rezistenţei la cădere au demonstrat că aceasta depinde de
un complex de particularităţi morfologice, anatomice şi fiziologice, influenţate şi de
desimea la semănat, şi că reprezintă în sine un caracter cu un determinism genetic
complicat, condiţionat poligenic (CIMMYT Rev. 1980, 1982).
3.4.7.1. Metode privind condiţionarea taliei pitice
Metoda de introducere în triticale a genelor ce condiţionează talia pitică

În majoritatea centrelor de ameliorare din lume s-a demonstrat că scurtarea taliei se
poate realiza cu succes prin Metoda de introducere în triticale a genelor ce condiţionează
talia pitică. În acest scop, îndeosebi în primele etape ale ameliorării la CIMMYT, s-au
utilizat o serie de surse genice mai cunoscute, precum UM 940 şi Beavor, care posedă una
dintre genele taliei pitice de tip Norin 10, de la grâul mexican P 160 E1. Utilizarea lor a
demonstrat că forma UM 940 este mai puţin favorabilă pentru scurtarea taliei, întrucât
determină în descendenţa hibridă o frecvenţă ridicată de anomalii meiotice şi o fertilitate
nesatisfăcătoare. În această direcţie, soiul Beavor s-a dovedit mai indicat, mărind rezistenţa
paiului. O serie de linii din acest soi se utilizează şi în prezent; mai ales în combinaţie cu
linii din seria Armadillo, pentru ameliorarea rezistenţei la cădere la formele cu spic fertil.
Dintre genele implicate în reducerea taliei la grâu, care au fost transferate primele în
66
germoplasma de triticale, sunt: gena de la soiul Norin 10, parţial dominantă, RHt1,
localizată pe cromozomul 4A şi gena semidominantă alelică cu aceasta din soiul de grâu
Tom Trumb, Rht 3 (ZILLINSKI şi BORLAUG, 1971; GREGORY, 1980; SKOVMAND şi
colab., 1984).
Ca deosebit de valoroase se comportă formele pitice conţinând două şi trei gene
pentru paiul scurt de la soiul de grâu japonez Norin 10, precum şi alte surse de gene
existente în sortimentul formelor de grâu comun şi Durum din Orientul Îndepărtat.
În prezent, genele taliei pitice provenite de la grâul Norin 10 se regăsesc într-o
multitudine de forme noi, de recombinare genică, atât în sortimentul de grâu, cât şi la
triticale.
Pe această bază se poate aprecia că soiul Norin 10 a deschis mari posibilităţi în
ameliorarea rezistenţei la cădere şi a capacităţii de producţie atât la grâu, cât şi la triticale.
Din punct de vedere genetic, talia scurtă a paiului la soiul Norin 10 este condiţionată de
două gene parţial recesive; Sd1 şi Sd2. Transmiterea cu uşurinţă a acestei însuşiri a făcut
posibilă obţinerea unor noi soiuri de grâu, binecunoscute pe plan mondial, precum Gaines,
Pitik 62, Lerrna Royo 64, Sonora 6, Inia 66 şi multe altele, care în prezent constituie surse
genice deosebit de valoroase pentru scurtarea paiului la triticale. Posibilităţile de utilizare a
acestor gene s-au lărgit mult după transformarea în forme pitice a soiului Tom Thumb (C.I.
23563), care transmite talia pitică în mod dominant sau semidominant. Ulterior, genele
acestei însuşiri, situate pe cromozomul 4A, au fost transferate şi la alte soiuri de grâu.
De reţinut în această privinţă rămâne şi comportarea bună a soiului pitic Ble Tom
Pouce, care, deţinând o genă incomplet dominantă pentru această însuşire, s-a folosit, şi
continuă să fie utilizat mult şi în prezent, în inducerea taliei scurte a plantelor de triticale. O
altă sursă de gene valoroase s-a identificat prin selecţia formei pitice de secară Snoopy, din
soiul american Gator. S-a precizat că secara Snoopy posedă genele taliei scurte în stare
heterozigotă, fapt pentru care scurtarea taliei la triticale se evidenţiază adeseori insuficient.
S-a constatat că genele de la grâul Norin 10 sunt puternic hipostatice în raport genetic,
adică controlează înălţimea paiului la secară.
În ultimii ani a devenit posibilă utilizarea unor forme de secară cu paiul scurt, cu
determinism genetic de tip monofactorial dominant, create în România, care, odată cu
scurtarea taliei, transmit şi alte elemente de productivitate, precum lungimea spicului,
67
numărul şi greutatea boabelor în spic. Inducerea genelor de talie scurtă la triticale se

realizează în procesul de ameliorare prin folosirea hibridării, îndeosebi a hibrizilor de
saturaţie, a formelor amfiploide hexaploide cu diverşi donatori. În prezent a căpătat o largă
folosire şi metoda mutagenezei induse. După părerea unor cercetători, aceasta poate fi mai
eficientă decât hibridarea, care adesea transmite şi gene nedorite ca scăderea productivităţii
sau alte efecte neasteptate (SANCHEZ-MONGE, 1958; VETTEL, 1960; MUNTZING,
1972; TVETKOV 1983; SULINDIN şi SCIPAK, 1984).
3.4.8. Precocitatea
Majoritatea formelor de triticale sunt mai tardive, având o durată de vegetaţie mai
lungă decât formele parentale. Cu toate acestea, în ultimul timp, prin selecţie repetată,
asupra unui material iniţial infuzat cu genele precocităţii, au fost create o serie de soiuri şi
linii cu perioadă scurtă de vegetaţie. Pentru condiţiile de cultură din ţara noastră şi în
general din emisfera nordică, precocitatea constituie un factor al siguranţei producţiei, care
adeseori poate salva culturile de atacul bolilor, îndeosebi de cel al ruginilor, precum şi de
efectul negativ al unor factori nefavorabili. Aceasta are o mare însemnătate mai ales pentru
zonele nordice de cultură, ca şi pentru cele montane şi submontane, unde perioada de
vegetaţie activă este mult limitată. Tardivitatea la triticale poate, deci, constitui o dificultate
în răspândirea culturii, atât în zonele nordice, cât şi în cele sudice, mai ales pentru acelea cu
condiţii de irigare, unde prelungirea vegetaţiei ar solicita consum suplimentar de apă şi
energie.
Prin cercetările efectuate s-a demonstrat că gradul de precocitate a soiurilor de
grâu influenţează precocitatea la triticale. Din încrucişarea grânelor timpurii cu secara
rezultă de obicei triticale tirnpurii, în timp ce din încrucişarea soiunilor tardive cu
aceeaşi secară se obţin forme tardive.
Durata perioadei de vegetaţie reprezintă un caracter genetic, cu condiţionare
poligenică, ce poate fi transmis de la o formă la alta. Pe această cale au fost introduse gene
de precocitate în numeroase soiuri de triticale. S-a constatat că, prin încrucişarea soiurilor
cu durată de vegetaţie diferită, precocitatea se transmite dominant, observându-se frecvent
fenomene transgresive.
68
Triticale înspică şi înfloreşte în general mai devreme decât grâul, dar maturitatea are
loc mai târziu. De aceea, în lucrările de ameliorare se urmăreşte ca o direcţie independentă
obţinerea de forme timpurii. O altă direcţie o constituie precocitatea indusă prin secară,
plantă care se apreciază că ar putea fi cauza întârzierii relative a precocităţii la triticale.
Pentru precocizarea germoplasmei actuale de triticale se utilizează mult forme
timpurii de secară, îndeosebi colectate de la altitudini mari, de pe platouri înalte, deoarece
s-a constatat că secara, ca părinte, are un rol dominant în transmiterea precocităţii
(CIMMYT- Rev., 1982).
În ceea ce priveşte corelaţia dintre nivelul productivităţii şi durata perioadei de
vegetaţie există tendinţa neargumentată pe deplin, de a se crede că formele timpurii nu pot
avea o capacitate mare de producţie. În legătură cu aceasta se poate admite că într-adevăr o
perioadă extrem de scurtă de vegetaţie nu poate condiţiona un potenţial productiv foarte
înalt, dar în prezent se cunosc în cadrul sortimentului naţional şi mondial, numeroase forme
care dau producţii mari şi chiar record şi nu sunt deloc tardive. De aici se poate desprinde
concluzia că nu întotdeauna capacitarea mare de producţie este condiţionată de perioada
lungă de vegetaţie. În realizarea producţiei, o deosebită importanţă o are perioada de
dezvoltare a embrionului, după fecundare, care durează între 10 de 20 de zile, uneori chiar
mai mult, precum şi durata perioadei de depunere a amidonului, care, pe lângă
determinismul genetic, este mult influenţată şi de factorii de mediu. Această din urmă
însuşire constituie un factor de bază care influenţează masa a 1.000 de boabe şi probabil şi
calitatea. De aceea, în lucrările de ameliorare a precocităţii, concomitent cu observaţiile
asupra uniformităţii maturităţii spicelor principale şi a spicelor fraţilor formaţi, trebuie
acordată o atenţie deosebită duratei perioadei de umplere a bobului.
3.4.9. Calitatea
La triticale, ca şi la grâu şi secară, calitatea este determinată de complexul însuşirilor

de morărit şi panificaţie, iar acestea depind în primul rand de conţinutul în substanţe
proteice, de cantitatea şi calitatea glutenului, şi de structura chimică a bobului. Numeroase
cercetări efectuate în ultimele două decenii, în diferite laboratoare de biochimie şi chimie
69
alimentară, au demonstrat că conţinutul în proteină din bobul de triticale înregistrează

valori superioare celor de la grâu evidenţiind o variabilitate largă de la 11,7 până la 22,5%.
La formele actuale de triticale conţinutul mediu în substanţe proteice din bob a
înregistrat faţă de liniile mai vechi o scădere de la 19 la 17,5% (KNIPFEL, 1969; FINLEY
şi FREEDMAN, 1973), însă toate soiurile de triticale omologate în ţara noastră au peste
15,1% proteină.
Conţinutul mai ridicat în proteină din boabele formelor de triticale mai vechi a fost
condiţionat în mare măsură de dezvoltarea incompletă a endospermului (umplere
defectuoasă a boabelor), ceea ce a sporit cota de participare în alcătuirea bobului a
embrionului şi a pericarpului, care conţin, de fapt, cea mai mare cantitate de proteină.
Perfecţionarea formelor de triticale prin ameliorarea dimensiunii şi capacităţii de umplere a
bobului a condus la creşterea conţinutului de amidon din endosperm şi, în acelaşi timp, la
scăderea substanţelor proteice din bob. S-a constatat că scăderea conţinutului de proteină
din bob, prin umplerea normală a acestora, a fost compensată prin creşterea cantităţii de
proteină la hectar, ca urmare a creşterii producţiei de boabe. Legat de aceasta s-a semnalat
faptul că în ultimii ani, la triticale, producţia de proteină la hectar a crescut de peste trei ori
ajungând de la 400-450kg/ha la peste 1.500 kg/ha.
Valoarea nutritivă a proteinei de la triticale depinde de conţinutul şi structura
aminoacizilor esenţiali pe care îi conţine. Triticale este planta care se caracterizează în
general printr-un conţinut sporit în lizină, aminoacidul esenţial cel mai limitat. După
conţinutul în lizină, care are valori medii de la 3,7 până la peste 5% din proteină, triticale
egalează şi chiar depăşeşte formele de porumb Opaque, specializate pentru producerea de
lizină.
În legatură cu calitatea de panificaţie, acestea presupun ca în procesul de ameliorare
să se urmărească crearea de linii cu însuşiri îmbunătăţite sub raportul morăritului. Din acest
punct de vedere se apreciază că sunt bune pentru panificaţie formele care dau un randarnent
mare de făina şi care produc o cantitate redusă de tărâţe. Valoarea de panificaţie creşte mult
dacă, pe lângă calităţile amintite, făina conţine puţină cenuşă, deci are un conţinut scăzut în
săruri minerale şi are o culoare albă strălucitoare. Calitatea de morărit şi panificaţie depind
în mare măsură de dimensiunile şi uniformitatea boabelor, structura endospermului,
conţinutul pericarpului seminal, culoarea endospermului şi pericarpului.
70
Toate aceste însuşiri sunt caractere genetice foarte complexe, condiţionate poligenic,
care, în acelaşi timp, pot fi mult influenţate de condiţiile ecologice, precum şi de nivelul de
fertilizare cu azot al solului. Numeroase cercetări privind îmbunătăţirea calităţii la triticale
şi studierea geneticii acesteia, au precizat o serie de legităţi care sunt comune la grâu şi la
triticale. În această privinţă s-a stabilit că genomurile grâului comum sunt determinante
pentru calitatea bobului la triticale. Dintre acestea, genomul D se consideră a condiţiona
calităţile de panificaţie.
Îmbunătăţirea calităţii de panificaţie s-ar putea realiza prin utilizarea drept
component tetraploid în sinteza de triticale a soiului Tetra Prelude, extras din soiul
hexaploid Prelude, tetraploid cu calităţi bune de panificaţie, datorită unei translocaţii a unui
fragment din cromozomul 1D (SĂULESCU şi EUSTATIU, 1972). Folosirea amestecurilor
de făină de triticale cu făină de grâu de bună calitate, în proporţie de cel puţin 50/50, poate
asigura obţinerea unei pâini calitativ apropiate de pâinea obţinută de grânele de calitate
bună (ELENA OPROIU şi colab, 1982).
Pentru ameliorarea conţinutului în proteină bogată în aminoacizi esenţiali, îndeosebi
în lizină şi în triptofan, s-au dovedit valoroase unele linii de triticale obţinute în Canada,
Mexic, fosta U.R.S.S etc., linii care au provenit din încrucişarea unor grâne de calitate bună
cu diferite specii de secară perenă. Dintre acestea Secale montanum şi Secale kuprijanovii
s-au remarcat ca genitori valoroşi, capabili să transmită un conţinut bogat în proteină de
până la 22-24%.
3.4.10. Rezistenţa la boli, dăunători şi încolţirea în spic
Comparativ cu alte însuşiri, rezistenţa la boli şi dăunători la triticale a fost studiată

mai intens în ultimii ani. Odată cu diversificarea germoplasmei şi răspândirea acesteia în
diferite zone ecologice, s-a constatat că triticale este atacat, în mod diferenţiat, de
aproximativ aceleaşi boli ca şi grâul sau secara. Printre bolile cu o frecvenţă mai mare în
lanurile de triticale din România, s-a constatat a fi fuzarioza plantelor şi spicelor, cornul
secarei, piticirea orzului, (BYDV) septorioza, rugina brună, făinarea etc. În zonele umede şi
mai răcoroase, semănăturile de triticale sunt atacate de diferite specii de fusarium care
produc mucegaiul de zăpadă, o boală importantă care poate produce pagube însemnate în
71
desimea lanului, uneori ajungând până la calamitarea totală a culturii. Fuzarioza spicelor
este favorizată de umiditatea relativ ridicată din perioada înfloritului şi a umplerii bobului.
Este bine cunoscut efectul acestei boli asupra reducerii cantitative, dar mai ales calitative, a
producţiei. S-a constatat că boabele de triticale contaminate cu fuzarioză conţin o serie de
toxine (din grupurile zearralenon şi trichothecene) cu efecte nefavorabile în nutriţia
animalelor şi a omului (BARNICOL şi colab., 1985; TOBIN, 1988). Deşi cercetările
efectuate asupra rezistenţei speciei triticale la fuzarioza spicelor sunt puţin numeroase
(FRAUESTEIN, 1983; BEKELE şi colab.,1985), totusi sursele de rezistenţă faţă de acest
patogen, identificate la formele parentale ale acestei specii, Secale sp. (LIU, 1984) şi
Triticum sp. (ITTU MARIANA şi colab., 1990), precum şi progresele obţinute deja în
ameliorarea rezistenţei la fuzarioza spicelor la grâu, în diferite programe de grâu din lume
(LIU, 1984; MESTERHAZY, 1983; MOLDOVAN MARIA, 1986; ITTU MARIANA şi
colab, 1990), justifică speranţa de a realiza progrese în acest domeniu şi la triticale.
Până în prezent s-au creat mai multe soiuri şi linii de triticale hexaploide cu un
nivel bun şi chiar foarte bun de rezistenţă. Printre acestea s-au remarcat mai multe linii
care au în comun, în genealogia lor, linia românească 37TK, una dintre posibilele surse de
rezistenţă la fuzarioza spicelor existente în germoplasma de triticale de la INCDA
Fundulea. În afară de această sursă este de remarcat rezistenţa bună a soiului polonez
Malno (ITTU şi colab., 1990).
Îngălbenirea şi piticirea, boală virală cu importanţă economică la cerealele păioase
în toată lumea, produce înroşirea frunzelor şi piticirea sau stagnarea creşterii vegetative a
plantelor. Sindromul îngălbenirii şi piticirii cerealelor s-a descoperit pentru prima dată în
California, ca fiind o boală virală produsă cu ajutorul afidelor vectoare (OSWALT şi
HOUSTON, 1951).
Recent, despre semnalarea bolii în culturile de cereale păioase, se fac multe referiri
în rapoartele fitosanitare din ţările Africii de Nord şi Africii de Sud, Egipt, Siria etc., ţări
unde nu se cunoştea până acum, datorită lipsei cercetărilor în acest domeniu (BURNETT,
1990). Această boală poate fi deseori mascată sau confundată cu stresuri abiotice, ca
deficienţe de nutritie, fitotoxicitatea unor produse chimice, umiditatea în exces sau prezenţa
altor boli (AURELIA JILĂVEANU şi colab, 1992).
72
La triticale, la început, s-a acordat o mică atenţie fenomenelor patologice produse de

infecţia cu virusul BYDV, până când cercetările efectuate la CIMMYT (1979) au
demonstrat prezenţa acestui agent patogen şi în culturile de triticale. Testarea unui număr
mare de genotipuri de triticale au evidenţiat existenţa unor surse de rezistenţă la BYDV, în
special în formele de toamnă şi în mai mică măsură la formele de primăvară (COLLINS şi
colab., 1990).
COLLINS şi colaboratorii săi (1990) sugerează că triticalele ar putea constitui o
sursă valoroasă de gene de rezistenţă şi pentru ameliorarea grâului, prin hibridare
interspecifică. ITTU şi colaboratorii (1990) au arătat că numărul redus de forme la triticale
rezistente la BYDV constituie o preocupare a geneticienilor.
Frecvenţa formelor rezistente la BYDV s-a dovedit a fi mai mare la specia triticale
decât la grâul comun şi grâul durum. Rezistenţa la BYDV la triticale, care pare a fi
transmisă de la secară (ITTU şi colab., 1990), presupune o complexitate genetică a
rezistenţei la acest virus al secarei pe de o parte, cât şi represarea parţială sau totală a
genelor de rezistenţă la BYDV de la secară, în cadrul hibridului interspecific, respectiv la
triticale, pe de altă parte.
Se subliniază, de asemenea, că nivelul de rezistenţă la BYDV, existent în triticale,
permite realizarea unui progres genetic în crearea soiurilor rezistente, dar că acest nivel de
rezistenţă poate fi îmbunătăţit prin folosirea la crearea materialului iniţial de triticale a unor
surse de grâu comun şi secară cu un grad ridicat de rezistenţă la această boală virală.
SHUKLE şi colaboratorii (1987) au testat gradul de contaminare cu BYDV a speciilor de
Agropyrum stabilind că, în majoritatea cazurilor, rezistenţa era exprimată prin reducerea
concentraţiei de virus în plante, iar în alte situaţii prin incapacitatea afidelor de a localiza
floemul pentru a produce infecţia.
XIN şi colaboratorii (1988) au identificat că amphiploidul cu 56 de cromozomi de
Triticum aestivum-Tynopyrum intermedium (Host) Zhone 4, la determinările cu testul Elisa,
a manifestat o rezistenţă bună la BYDV.
LARKIN şi colaboratorii (1990) indică numeroase surse de rezistenţă la BYDV,
incluzând specii de Thinopyrum, Agropyrum, Elymus, şi Elytrigia, iar QUALSET (1990)
raportează despre un grâu de primăvară chinezesc şi despre specia Lophopyrum elongatum
(Egenome) cum că ar fi promiţătoare sub aspectul rezistenţei la această boală, în condiţiile
73
din California. Toate aceste surse pot constitui o germoplasmă potenţială pentru
ameliorarea rezistenţei la BYDV a speciei triticale. La grâu şi triticale nu se cunoaşte însă
nici o genă dominantă de rezistenţă la acest virus, dar au fost identificate genotipuri cu
grade diferite de rezistenţă.
Linia de triticale 5385 TW 1-1, creată de INCDA Fundulea, s-a manifestat ca
rezistentă la acest patogen de natură virală. Totuşi numărul redus de forme de triticale
rezistente la BYDV presupune, pe de o parte, complexitatea genetică a rezistenţei la BYDV
de la secară, iar pe de altă parte, represarea parţială sau totală a genelor de rezistenţă la
BYDV de la secară în hibridul interspecific, care este specia triticale (COMEAU şi colab.,
1983). Acest fenomen, de altfel, a fost observat şi pentru alte caractere, un exemplu
concludent constituindu-l rezistenţa la temperaturi scăzute (FOWLER, 1985).
Este important de subliniat, totuşi, că nivelul de rezistenţă la BYDV, existent în
specia triticale, poate permite realizarea unui progres genetic în crearea de soiuri rezistente
şi, totodată, acest nivel este posibil să fie îmbunătăţit şi diversificat prin folosirea în sinteza
formelor primare de triticale a unor genotipuri de grâu şi secară cu nivel ridicat de
rezistenţă.
Iniţierea unor lucrări eficiente în ameliorarea rezistenţei la BYDV la triticale, în
România, au fost posibile în urma cercetărilor efectuate de JILĂVEANU şi colaboratorii
(1987) privind izolarea, purificarea şi manipularea virusului ce produce BYDV, precum şi
elaborarea metodologiei de triere pe scară largă, în condiţii de inoculare artificială în câmp
şi în condiţii de seră, a unui volum mare de material bioplogic aflat în procesul de
ameliorare. Pentru stabilirea comportării la BYDV a diferitelor genotipuri de triticale a fost
adoptată, pentru prima dată la noi în ţară, o metodologie de testare prin infecţii artificiale în
câmp, prin utilizarea afidelor virulifere (Ropalosiphum padi) produse în seră, purtătoare ale
unei anumite tulpini de BYDV.
Cornul secarei produs de ciuperca Claviceps purpureea poate provoaca pierderi
calitative serioase îndeosebi culturilor destinate pentru furaj. Se apreciază că sensibilitatea
se datorează în mare măsură sterilităţii şi înfloririi deschise. În prezent se urmăreşte crearea
de linii rezistente la cornul secarei prin folosirea de forme de secară rezistente, precum şi de
gene de rezistenţă existente în diferite genotipuri de grâu, ca, de exemplu, Kenya Farmer.
74
Îmbunătăţirea rezistenţei la boli prezintă o serie de particularităţi, prin aceea că sunt

afectate atât genotipul plantelor, cât şi variabilitatea neîntreruptă a patogenului, care tinde
să se adapteze la shimbarea soiului şi să conserve specia. De aceea, în programele de
ameliorare a rezistenţei se efectuează cercetări privind rezistenţa oligogenică şi poligenică a
soiurilor parentale de grâu şi secară, caracterul înlănţuirii genelor, condiţionarea rezistenţei
şi posibilităţile lor de înlănţuire şi cu alte caractere şi însuşiri. În acelaşi timp sunt studiate
posibilităţile de interacţiune a genelor de grâu şi secară care controlează raportul
gazdă/patogen. Deşi triticale, în general, este predispus la atacul aceloraşi boli şi dăunători
ca şi formele sale parentale, totuşi s-a constatat că la anumite boli manifestă rezistenţă
datorită influenţei epistatice a genelor de la secară. Astfel, la făinare, majoritatea formelor
recent selecţionate sunt mult mai rezistente decât soiurile de grâu. În prezent, pentru
obţinerea formelor cu rezistenţă sporită la atacul bolilor, se utilizează multe gene de
rezistenţă, atât de la secara de munte (Secale montanum), cât şi de la grâu, îndeosebi de la
Triticum Timopheevii. Se urmăreşte realizarea unui tip de rezistenţă orizontală, de câmp sau
generală, care s-a dovedit a fi mai de durată şi mai avantajoasă decât rezistenţa verticală sau
monogenică.
În ceea ce priveşte dăunătorii, sunt aceiaşi ca şi la grâu; mai virulent se comportă
gândăcelul ovăzului când plantele sunt foarte tinere (Lema melanopus), însă aceştia se
combat foarte bine prin mijloace agrotehnice şi chimice, însuşirea de rezistenţă
neconstituind un obiectiv major al ameliorării.
Rezistenţa la încolţirea în spic reprezintă o însuşire importantă pentru triticale, mai
ales pentru soiurile şi liniile destinate pentru cultură, în zonele cu precipitaţii abundente şi
cu umiditate atmosferică ridicată.
Producţia la specia triticale, cu destinaţie specială în nutriţia animală, dar şi în
nutriţia umană, este puternic influenţată, atât cantitativ, cât şi calitativ, de factorii climatici.
Ploile din faza coacerii depline, înaintea recoltării, au influenţă majoră asupra compoziţiei
chimice, dar şi asupra nivelului de producţie, prin declanşarea procesului încolţirii în spic a
boabelor. Fenomenul de încolţire în spic la specia triticale se manifestă când lanurile la
majoritatea deplină sunt surprinse de ploi cu o durată mai lungă de timp. Efectele
nefavorabile ale acestui fenomen sunt multiple: reducerea valorii nutritive şi a producţiei de
boabe, prin pierderea unei cantităţi mari de hidraţi de carbon acumulaţi în bob; reducerea
75
drastică a masei hectolitrice a boabelor; reducerea valorii culturale a seminţelor, prin

diminuarea vigorii şi a energiei germinative ale acestora, care poate duce la compromiterea
lanurilor semincere, favorizând contaminarea cu diferite microorganisme, ce pot produce
micotoxine dăunătoare atât omului, cât şi animalelor. Rezistenţa la încolţirea în spic, la
cerealele păioase, rezultă din combinarea efectelor mai multor factori care influenţează
absorţia apei în spic şi uscarea acestora, repausul seminal şi rata de degradare a
componentelor bobului în timpul germinaţiei. Efectul total al acestor factori a fost denumit
de DERERA şi colaboratori (1977) cu termenul generic de robur contra pluvium (rezistenţa
la ploaie).
Selecţia împotriva încolţirii la spic a cerealelor păioase a început să se facă odată cu
domesticirea acestora (mai ales la grâu), dar până în prezent au rămas o serie de probleme
nerezolvate ale acestui fenomen (KING, 1983). Astfel, numeroase echipe de cercetare din
lume au abordat şi abordează şi în prezent în studiile lor diferitele aspecte ale acestei
caracteristici complexe, pentru a putea identifica diferente genotipice, care să fie folosite în
ameliorarea rezistenţei. La triticale s-au utilizat pe scară largă rezultatele cercetărilor
îndelungate care s-au obţinut la grâu, ca bază de dezvoltare a lucrărilor de creare de soiuri
cu rezistenţă îmbunătăţită la încolţirea în spic.
Pentru stabilirea diferenţierilor genotipite în privinţa rezistenţei la încolţirea în spic
sunt utilizate diferite metode de testare, din care enumerăm: testul direct de încolţire în spic,
repausul seminal (PLETT şi LARTER, 1986) activitatea amilolitică în bob la maturitate
deplină, indicele de cădere (PLETT şi LARTER, 1986; HUMPHREYS & NOLL, 2002;
POJMAJ& POJMAJ, 2006). Dintre acestea, pentru repausul seminal (dormantă) se
foloseşte o metodă prin care se creează condiţii de umiditate ridicată (în simulatoare de
ploaie) pentru spice intacte recoltate la maturitate deplină sau germinarea boabelor imediat
după recoltat, în cutii Petri. Rezultatele testelor cu spice intacte depind nu numai de durata
repausului seminal, ci şi de culoarea boabelor (ATSUSHI şi YOICHI, 2002), prezenţa unor
substanţe inhibitoare din palei (XIAO şi colab., 1998), precum şi de unele bariere fizice
care împiedică pătrunderea apei în spic, precum: poziţia spicelor, lipsa aristelor etc.
(TRETHOWAN şi colab., 1994) şi care contribuie la mărirea rezistenţei.
La triticale s-a constatat că, genotipurile care au capacitatea de a acumula o cantitate
mai mică de acizi fenolici şi acid fitic în bob la maturitate, au o dormantă mai lungă a
76
embrionului (NIZIOLEK, 1995 şi WEIDNER şi colab., 2002). Totuşi este de remarcat că

nivelul de rezistenţă este mult influenţat şi de condiţiile de mediu. De exemplu coacerea
forţată, datorată secetei şi arşiţei, induce un repaus seminal mai lung, iar îngrăşămintele cu
azot în exces, în condiţii de umiditate ridicată, măresc activitatea diastatică (DETJE şi
GEISLER, 1989; KING şi colab., 1983). Din aceste considerente este necesar ca testarea
rezistenţei, cu metodele menţionate anterior, trebuie să se facă pe material produs în diferite
zone ecologice şi repetată mai mulţi ani.
În cercetările efectuate de CIMMYT în Mexic (TRETHOWAN şi colab., 1993) a
rezultat că, la triticale, dormanta contribuie cu 78% la rezistenţa la încolţirea în spic, cu
variaţii semnificative între genotipuri, dată de inhibitorii din învelişul bobului (palei),
barierele mecanice ale paleilor (grosimea paleelor, cerozitatea spicelor) şi de indicele de
cădere (failling number). Activitatea amilolitică din bob, la maturitate (activitatea enzimei
a-amilază), se apreciază prin determinarea indicelui de cădere, cu aparatul Perten
Inframatic 1900 (ITTU şi colab., 2006). Indicele de cădere determinat cu acest aparat
măsoară timpul de gelifiere, la temperatura de 1000C, a amidonului dintr-o proba de 6 g de
făină, într-o soluţie alcalină. Timpul de gelifiere a amidonului se măsoară în secunde,
valorile scăzute ale acestui indice (valoarea minimă fiind de 62 de secunde) arată că probele
respective au activitate amilolitică ridicată, iar valorile mari – activitate scăzută. De
asemenea, din experienţele făcute la CIMMYT, a rezultat că formele de triticale de
substituţie, 2D (2R) au rezistenţă la încolţirea în spic asemănătoare cu cea a grâului.
Componentele ce dau rezistenţă la încolţirea în spic la grâu şi secară (formele parentale ale
speciei triticale) sunt în grade diferite supresate în formele primare de triticale. În general se
consideră că la triticale, pentru ameliorarea rezistenţei la încolţirea în spic, un prim pas care
trebuie făcut este să se obţină o germoplasmă cu un indice de cădere ridicat şi stabil, care
ulterior să fie supusă selecţiei pentru o dormantă cât mai mare sau pentru alţi factori
implicaţi în determinarea acestui caracter.
Există o asociere destul de bună, atât la grâu, cât şi la triticale, între genele de
reducere a taliei, insensibile la acidul giberelic exogen (Rht1, Rht2 şi Rht3) şi activitatea
redusă a enzimei a-amilază. Dintre aceste gene, efectul cel mai puternic îl are, la triticale,
gena Rht3 (MRVA şi MARES, 1996).
77
Studiile privind genetica rezistenţei la încolţirea în spic au scos în evidenţă

determinismul genetic complex al acestui caracter (DERERA, 1977; FLINTHMAN, 2002).
Factorii implicati în rezistenţă sunt divizaţi în două: cei care afectează rata de germinare şi
cei care afectează activitatea enzimatică a boabelor. În categoria celor din urmă sunt incluse
genele de reducere a taliei şi unii loci localizaţi pe cromozomii 6B şi 7A. Prin utilizarea
seriilor de linii aneuploide şi de sustituţie au fost identificate, cu rol în controlul repausului
seminal, grupele de cromozomi 1, 3, 4, 5 şi 7 Rht3 (MRVA şi MARES, 1996). Recent,
FLINTHMAN şi colaboratorii săi (2002) fac o sinteză a cercetărilor privind localizarea
genelor pentru caracterele cantitative (QTLs), implicate în controlul rezistenţei la încolţirea
în spic la grâu, informaţii utile în parte (cele care se referă la genoamele A şi B) şi pentru
cercetările ce se desfăşoară şi la triticale.
Cauzele încolţirii în spic la triticale ţin, ca şi la secară, de prezenţa unor corelaţii
strânse între activitatea amilolitică a fermenţilor din boabe şi încolţirea acestora.
Pe baza cercetărilor efectuate s-a precizat că formele care în perioada de maturitate
evindenţiază o activitate mai intensă a fermentului alfaamilaza manifestă de obicei o
sensibilitate accentuată la încolţirea boabelor în spic şi, invers, cele la care activitatea
alfaamilazei este mai redusă au un repaus seminal mai profund şi o rezistenţă sporită la
încolţire. Legat de aceasta determinarea activităţii alfaamilazei se utilizează în ameliorare, o
metodă indirectă de selecţie a materialului, reţinându-se de obicei liniile a căror activitate
fermentativă este mai redusă. Paralel cu metodele biochimice indirecte, se folosesc metode
de apreciere directe a materialului de ameliorare, prin expunerea spicelor în camere special
amenajate, cu temperatură şi umiditate controlată, pentru provocarea artificială a încolţirii
boabelor în spic (SĂULESCU şi EUSTATIU, 1972; SULANDIN, 1979; MOGHILEVA,
1980, 1982).
Încolţirea în spic, deşi este influenţată de condiţiile de mediu, prezintă un caracter
genetic transmis formelor de triticale de la secară. De aceea, în lucrările de ameliorare a
rezistenţei la încolţire, se acordă o atenţie deosebită folosirii formelor de secară cu
rezistenţă sporită. Recent s-au identificat noi surse de rezistenţă la încolţirea boabelor în
spic, între soiurile şi liniile de triticale de toamnă. Soiurile de triticale de toamnă, create şi
omologate la noi în ţară, sunt destul de diferenţiate între ele în privinţa rezistenţei la
încoltirea în spic. Valorile medii pe doi ani ale indicelui de cădere şi, respectiv, nota de
78
rezistenţă la încolţirea în spic ale acestor soiuri arată că soiul Titan, cel mai răspândit în
prezent în cultură, are o rezistenţă bună pentru încolţirea în spic, urmat de Stil şi Haiduc.
Cele mai vulnerabile la încolţirea în spic sunt soiurile Plai şi Gorun. Dintre liniile
noi studiate s-au remarcat soiurile: Cascador, Lotru şi Leopard, care recombină nivelul bun
de rezistenţă la încolţirea în spic, cu potenţialul ridicat de producţie şi cu unele însuşiri de
adaptabilitate la factorii nefavorabili de mediu pentru indicele de cădere, care măsoară
activitatea amilolitică din bob la maturitate deplină. Aceste linii de perspectivă au fost
superioare celor mai importante soiuri de triticale cultivate, Plai, Tril şi chiar Titan, cel mai
bun dintre ele pentru acest indice. În privinţa duratei repausului seminal, aceste linii au fost
la nivelul celui mai bun soi comercial, Titan, dar au fost net superioare soiurilor Trilstar şi
Plai (ITTU şi colab. 2006).
3.4.11. Rezistenţa la secetă
Printre factorii care stânjenesc vegetaţia şi provoacă pagube culturilor de triticale se

numără seceta atmosferică, seceta solului şi arşiţa. Ca şi la alte cereale, rezistenţa la secetă
este o însuşire complexă. Deşi triticalele s-au impus ca o cultură rezistentă la secetă,
combinând în această privinţă însuşiri valoroase de la secară, totuşi, pentru acoperirea
zonelor ecologice foarte largi, pentru care este destinat, se cere crearea, introducerea şi
generalizarea în cultură a unor soiuri cu rezistenţă sporită, capabile să asigure producţii
mari şi constante, atât pe solurile impermeabile, cât şi pe cele nisipoase.
În ceea ce priveşte aspectele genetice ale însuşirii de rezistenţă la secetă, acestea
sunt foarte puţin studiate. Se cunoaşte că determinismul genetic al acestei însuşiri este
poligenic şi, prin hibridarea formelor rezistente cu cele sensibile, sau mai puţin rezistente,
rezultă de obicei descendenţi sensibili. De aceea, pentru sporirea sanselor de a obţine un
material iniţial valoros, se recomandă încrucişarea între ele a formelor rezistente sau a unor
soiuri foarte rezistente cu cele rezistente.
Din cauza secetei, regimul hidric al plantelor se deranjează treptat. Conţinutul în
apă al citoplasmei se reduce, provocând o situaţie similară celei întâlnite în urma
îngheţului. Concentraţia sucului celular creşte până la nivelul când se declanşează
79
acţiunea toxică, care provoacă schimbări ireversibile în cloroplaste şi mitocondrii, ceea ce

determină moartea celulei.
Fazele critice în decursul dezvoltării plantelor se regăsesc la începutul formării
frunzei a treia, în timpul înfrăţirii, împăierii şi mai ales al înspicării. Deosebit de sensibile la
secetă devin plantele în perioada înflorii şi formării bobului. Seceta din timpul înfrăţirii
influenţează numărul de spice la plantă şi chiar dimensiunile spicului, iar seceta din
perioada înfloririi reduce fecundarea şi micşorează numărul de boabe în spic. S-au
constatat, de asemenea, unele corelaţii între rezistenţa la secetă şi ritmul de creştere a
rădăcinilor embrionare, în general a sistemului radicular, cantitatea de clorofilă şi ritmul de
acumulare a substanţei uscate.
Un indiciu utilizat în selecţia timpurie a formelor rezistente la secetă îl constituie, ca
şi la grâu, acumularea în plantă a unor aminoacizi liberi ca asparagina, glutamina, prolina şi
alanina. Precocitatea şi ritmul intens de creştere primăvara devreme sunt însuşiri importante
în lupta împotriva secetei. Ca metode practice de lucru în ameliorarea rezistenţei la secetă
rămân hibridarea şi selecţia individuală, pe baza însuşirilor enumerate anterior. Există şi
posibilitatea utilizării mutaţiilor, dar până în prezent nu s-au înregistrat rezultate deosebite.
În aprecierea rezistenţei la secetă se utilizează adeseori metode indirecte, cum ar fi
unele însuşiri fiziologice, precum concentraţia sucului celular şi conţinutul în zahăr din
frunze, sau anumite caractere morfologice. Legat de aceasta s-a constatat că unele forme cu
paiul mai subţire, cu strat ceros, cu frunze şi tulpină cu stomate numeroase şi mici, cu
cuticula îngroşată şi celule buliforme dezvoltate, prezintă o rezistenţă mai mare la secetă.
3.4.12. Rezistenţa la scuturare
Rezistenţa plantelor la scuturare, care influenţează în mare măsură producţia de

boabe, este o însuşire complexă ce depinde de mai mulţi factori. Printre aceştia, prezintă
importanţă caracterele morfoanatomice ale glumelor şi paleelor, modul de fixare a bazei
bobului pe rahis, rezistenţa rahisului, compactitatea spicului, precum şi factorii ecologici.
Aspectele genetice ale rezistenţei la scuturare au preocupat mai puţin pe amelioratorii de
triticale, fiind destul de slab studiate până în prezent. Observaţiile efectuate au dus la
concluzia că sensibilitatea la scuturare se transmite în mod dominant sau prevalent. Fiind o
80
însuşire complexă se apreciază că are un determinism genetic polifactorial în ameliorarea

rezistenţei la scuturare se folosesc pentru încrucişare soiuri de grâu cu bună rezistenţă şi, de
asemenea, forme de secară asiatice, care au bobul bine îmbrăcat în pleve şi posedă o
rezistenţă bună la scuturare.
3.4.13. Toleranţa la toxicitatea solului
Un obiectiv de bază în programele de ameliorare la triticale îl constituie crearea de

soiuri cu plasticitate foarte largă, capabile să se cultive în condiţii pedoclimatice dintre cele
mai diferite. Se ştie că triticale prezintă deja un avantaj de adaptare, compativ cu grâul, pe
solurile acide caracterizate prin prezenţa unor toxine de aluminiu sau cupru. Toleranţa faţă
de toxicitatea ionilor de aluminiu s-a transmis la triticale de la secară, specie care se
evidenţiază prin rezistenţa la condiţiile de cultură pe solurile acide, reci. Între grâne,
majoritatea soiurilor cultivate, manifestă o toleranţă mult mai scăzută pentru cultură pe
terenurile cu aciditate ridicată. Cu toate acestea, există în prezent şi unele linii de grâu cu
toleranţă îmbunătăţită faţă de toxicitatea ionilor de aluminiu (VOICA, 2002). Cu toate că
specia triticale are o toleranţă mai bună la toxicitatea ionilor de aluminiu, dată de genomul
de secară, comparativ cu actualele soiuri de grâu şi orz raionate, amplitudinea mare a
conţinutului în ioni liberi de aluminiu, evidenţiaţi pe diferite soluri acide din România, face
necesară urmărirea în lucrările de ameliorare, la această specie, a creării de soiuri cu un
grad cât mai ridicat de toleranţă. În determinismul genetic al acestui caracter este implicat
un număr redus de gene majore cu acţiune dominantă. La secară, ANIOL şi GUSTAFSON
(1984) au localizat toleranţa de aluminiu pe cromozomii 6RS, 3R şi 4R, iar la grâu, la soiul
Atlass 66, ELLIOT (1985), ELLIOT şi MORRIS (1985) au identificat o genă dominantă pe
cromozomul 5D şi MARIO LAGOS şi colaboratorii săi (1986), la soiul BH ii46, o genă
dominantă pe cromozomul 4D. Totuşi, din testările efectuate de ANIOL (1985) pe 400 de
genotipuri de triticale pentru toleranţa la aluminiu, s-a constatat că marea majoritate a
acestora au fost heterogene în privinţa toleranţei.
S-a sugerat că pentru obţinerea de soiuri de triticale cu o omogenitate cât mai
ridicată pentru aceste caracteristici, este necesară testarea materialului de ameliorare în
generaţii succesive de selecţie. Metoda constă în testarea toleranţei la toxicitatea ionilor
81
de aluminiu a materialului de ameliorare la triticale pe soluţii nutritive cu aluminiu,

metodă elaborată de CIMMYT. Metoda constă în germinarea şi creşterea plantelor pe
rulouri de hârtie de filtru la temperatura de 22-250C, timp de 48 de ore, după care
plantele cu rădăcinile embrionare de 1,5-2,00 cm lungime sunt trecute pe soluţia
nutritivă cu aluminiu.
Pe soluţia cu aluminiu aerată continuu plantele sunt crescute 48 de ore, după care
li se măsoară rădăcinile şi apoi sunt trecute pe soluţia nutritivă aerată fără aluminiu timp
de 72 de ore. După acest interval sunt măsurate din nou rădăcinile, iar prin diferenţa faţă
de prima determinare se apreciază creşterea care reflectă gradul de toleranţă la toxicitatea
ionilor de aluminiu. În timpul testărilor se menţine temperatura constanta la 250C şi
lumină continuu, pH-ul soluţiei fiind de 4,5-5,00, iar concentraţia soluţiei de testare în
aluminiu este de 15 şi 30 ppm. Calculul şi interpretarea rezultatelor s-au făcut prin analiza
varianţei. Ca martor pentru toleranţa la aluminiu se folosesc soiuri foarte tolerante (Atlass
66, TF2). Crearea de soiuri de triticale cu toleranţă cât mai ridicată la toxicitatea ionilor
de aluminiu necesită realizarea unei presiuni de selecţie cât mai timpuriu în procesul de
ameliorare pentru acest caracter, fie în condiţii artificiale (soluţii nutritive), fie în condiţii
naturale, prin cultivarea materialului supus selecţiei pe soluri cu concentraţii ridicate de
ioni liberi de aluminiu. De asemenea, o altă cale de îmbunătăţire a nivelului de toleranţă
la toxicitatea ionilor de aluminiu la triticale ar fi utilizarea, în crearea materialului iniţial,
de soiuri şi linii de grâu cu gene eficace de toreranţă la toxicitatea ionilor de aluminiu
(ITTU şi SĂULESCU, 1988).
Fertilizarea foliară cu azot, fosfor şi microelemente aplicate triticalelor în faza de
burduf duce la producţii mai sănătoase, pe un sol pe care se evită administrarea directă pe
sol a îngrăşămintelor (LARKIN, 1990).
3.4.14. Reacţia la fotoperioadă
Reacţia formelor de triticale la lungimea zilei constituie o caracteristică irnportantă

pentru adaptabilitatea ecologică. În această privinţă s-a constatat că lipsa reacţiei de
fotoperioadă se prezintă ca un indiciu al plasticităţii soiurilor. Atenţia cercetătorilor asupra
reacţiei formelor de triticale la fotoperioadă a fost reţinută după ce s-a constatat că una
82
dintre cele mai valoroase linii, sub raport productiv, create în Canada, a evidenţiat o
comportare total necorespunzătoare în Mexic, unde linia respectivă nu a mai depăşit faza de
înfrăţire (RINGHIN şi ORLOVA, 1977).
În privinţa reacţiei la fotoperioadă, soiurile de grâu se manifestă diferit, existând
soiuri insensibile la lungimea zilei, care înspică şi realizează producţii de boabe şi la zi
lungă, dar şi la zi scurtă, dar şi soiuri de grâu care reacţionează slab la lungimea zilei.
Existenţa unor asemenea surse de germoplasmă uşurează lucrările pentru obţinerea unor
forme de triticale cu cerinţe reduse faţă de fotoperioadă, capabile să se adapteze cu uşurinţă
la condiţii ecologice cât mai diferite.
În urma lucrărilor de ameliorare s-au obţinut numeroase soiuri şi linii de triticale, cu
posibilităţi de adaptare, în zone geografice foarte întinse, care realizează producţii egale sau
chiar superioare soiurilor de grâu cultivate în asemenea zone.
3.4.15. Formarea recoltei
Recolta este un rezultat nu numai al activităţii fotosintetice ce vizează plantele, ea se

datorează şi acţiunii complexe, reciproce dintre plantă, sol, substanţe nutritive cu factorii
climatici, genetici, fito-sanitari şi tehnologici (fig. 3).
Formarea recoltei se află sub permanenta supraveghere a omului, care depune o
activitate productivă creatoare, în vederea dirijării şi conducerii ştiinţifice a procesului de
producţie.
83
Fig. 3 - Relaţia dintre recoltă şi factorii mediului ambient
Este bine de reţinut că factorii care participă în producţia agricolă şi la formarea

recoltei, de orice natură ar fi ei, au o importanţă egală în orice moment sau fază a
procesului tehnologic, neputând fi înlocuiţi unul de altul. Cele mai bune rezultate în
realizarea recoltei se obţin atunci când aceşti factori se află la un nivel optim, care variază
în funcţie de specie şi soi.
DAVIDESCU, D. (1968) arată că recolta este o funcţie complexă a unui mare număr
de factori, unii fiind foarte variabili, alţii constanţi.
84
CAPITOLUL IV
CARACTERISTICILE ECOLOGICE
ALE CÂMPULUI DE EXPERIENŢE
CHAPTER IV
ECHOLOGICAL CHARACTERISTICS OF THE EXPERIMENTAL FIELD
4.1. Tipul de sol şi caracterizarea climatică a zonei Albota

4.1.1. Aşezarea geografică a câmpului experimental
Suprafeţele de cercetate agricolă de la Albota sunt situate în partea de sud-vest a

oraşului Piteşti, la 5 km, pe drumul naţional Piteşti – Slatina – Craiova, la o altitudine de
310 m, pe o suprafaţă de 1.000 mp, unde am amenajat, în teren arabil, blocuri randomizate
pentru semănat de triticale şi efectuare de observaţii privind ritmul de creştere, înălţimea
plantelor, rezistenţa la factorii climatici şi de sol.
Marea majoritate a fondului funciar s-a retrocedat proprietarilor în baza legilor
funciare: Legea 18/1991, Legea nr 169/1997, Legea 247/2007. Teritoriul este situat pe
terasa a treia şi a patra a râului Argeş, la limita de trecere de la Câmpia înaltă a Piteştiului
către zona colinară, la extremitatea sudică a Platformei Cotmeana, la sud-vestul Podişului
Cândeşti. Terenul este în cea mai mare parte de tipul brun luvic - vertic pseudogleizat slab.
Apa freatică se află la o adâncime mai mare de 30 de metri. Date meteorologice am extras
de la Staţia meteo Piteşti, la care am lucrat în urmă cu 15 ani, precum şi de la Punctul
Meteo al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Albota.
Comuna Albota se află la jumătatea de sud a judeţului Argeş, la SV faţă de
municipiul Piteşti, pe şoseaua naţională E-65, având suprafaţa de 59 km pătraţi.
85
4.1.2. Hidrografia
Teritoriul localităţii este scăldat de râurile Teleorman şi Teleormănel, iar în partea

de nord a localităţii îşi are izvoarele râul Dâmbovnic. Vecinătăţile localităţii sunt: la N –
comunele Moşoaia şi Poiana Lacului, la E – comuna Bradu, la SE – comuna Podu-Broşteni,
Costeşti, la SV – comuna Lunca Corbului, iar la V comuna Săpata.
Zona de relief corespunzătoare teritoriului se încadrează în prelungirea dealurilor
subcarpatice, care în partea de sud scad în înălţime, pierzându-se treptat în câmpie. Aceste
prelungiri ale dealurilor subcarpatice, acoperite cu păduri de foioase, dau un aspect de relief
larg vălurit. Cel mai înalt vârf de deal din comuna Albota este punctul Moţoc, cu altitudine
de circa 385 m. Zona estică şi sud-estică a comunei Albota constituie zona Piemontului
Argeşului şi dealurile sale se pierd în câmpia Piteştilor, către zona înaltă.
4.1.3. Vegetaţia
Vegetaţia specifică zonei este reprezentată de arbori şi arbuşti pentru vegetaţia

lemnoasă, plante perene şi anuale, pentru vegetaţia ierboasă din păşuni.
Vegetaţia lemnoasă, este caracteristică zonei pădurilor de Quercinee – predominant
fiind stejarul (Quercus rubus), cedrul (Quercus cerris), ulmul (Ulmus lonis), frasinul
(Fraximus excelsior).
Cei mai răspândiţi arbuşti sunt: măceşul (Rosa canina), porumbarul (Prunus
spinosa), păducelul (Crategus monogyna), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare).
Vegetaţia ierboasă întâlnită în cultură este formată din: volbură (Convolvulus
arvensis), pir gros (Cynodon dactylon), mohor (Setaria viridis), pălămidă (Cirsium
arvense), ştir (Amaranthus retroflexus), costrei (Echinocloa crus galii), zemosită (Hibiscus
ternatus), rug (Rubus caesius).
Ca plante hidrofile sunt întâlnite rogozul (Carex specia), isma (Mentha sp.), stuful
(Phragmites Communis). Vegetaţia cultivată este reprezentată de grâu, porumb, triticale,
floarea soarelui, plante furajere.
Factorii pedoclimatici din zonă oferă condiţii satisfăcătoare pentru majoritatea
culturilor.
86
4.1.4. Caracterizarea pedologică şi agrochimică a solurilor
Experienţele au fost amplasate pe sol podzolic acid, care ocupă terasa a patra a
Câmpiei Piteştiului, zona localităţii argeşene Albota, pe un teren de .1000 mp lot
demonstrativ.
În România, solurile acide grele ocupă o suprafaţă de peste două milioane hectare,
din care peste 800.000 de hectare sunt plasate în zona de nord a Câmpiei Române. Aceste
soluri prezintă defecte hidrice pronunţate, fapt ce face ca periodic să fie afectate de exces
de umiditate sau de secetă (HOROBEANU şi FURDUI, 1968; PUIU, 1983; RĂUŢĂ şi
colab., 1984).
Fiind soluri umede, reci şi acide sunt în acelaşi timp şi slab fertile (aprox. 1,5%
humus; 1,0-1,5 mg/100 g. sol fosfor asimilabil; 7,8 mg./100g. sol K2O şi 0,1% azot), pe
care se obţin producţii mici la majoritatea culturilor.
Sărăcirea în materie organică, aportul redus de azot, fosfor, potasiu, aciditatea
ridicată pe mari suprafeţe, conţinutul ridicat de aluminiu mobil, argilozitate ridicată, drenaj
global imperfect sunt însuşiri care presupun măsuri ameliorative specifice acestor soluri,
fără de care nu s-ar putea obţine producţiile scontate (NICOLAE şi colab., 1970;
CREMENESCU şi colab., 1974).
Solurile acide prezintă un orizont arabil de 20-22 cm grosime, cu textură mijlocie
(luto-argiloasă), sub care se găseşte orizontul eluvial cu o grosime de 20-30 cm, foarte slab
structurat, puternic pseudogleizat, cu conţinut ridicat în aluminiu şi foarte scăzut în humus.
În adâncime urmează orizontul impermeabil cu 60-70% argilă, care împiedică pătrunderea
apei şi a sistemului radicular.
Din punct de vedere al rocilor mamă, pe care s-au format principalele tipuri de sol,
se remarcă două situaţii distincte, uniformitatea dată de prezenţa depozitelor argiloase
pleistocene, cu o mare grosime, care ocupă în întregime zonele de câmpie şi dealuri joase,
şi caracterul foarte variat al depozitelor de suprafaţă din zona dealurilor înalte şi zona
montană. Aceste aspecte diferenţiază substanţial solurile acide, din zona nordică a
Câmpiei Române, de cele existente în Câmpia de N-V a ţării.
87
Condiţiile de mediu au condus la favorizarea unor procese pedogenetice, în care

influenţa singulară sau asociată a factorilor de formare a solurilor a determinat apariţia unui
înveliş variat solificat.
Procesul pedogenetic cu cea mai mare extindere în zona agricolă, atât la câmpie, cât
şi în zona dealurilor joase cu materiale parentale fine, este argilo-eluvierea asociată în mare
parte cu caracterul vertic, proces favorizat de creşterea cantităţii de precipitaţii şi scăderea
temperaturii de la sud la nord.
Ca urmare, prezenţa orizontului argilo-iluvial, adesea cu caractere vertice îmbogăţit
în argilă şi foarte tasat, accentuează însuşirile nefavorabile imprimate de sedimentele de
textură fină (RĂUŢĂ şi colab., 1982).
În cea mai mare parte dintre soluri (peste 38%), concomitent cu translocarea argilei,
are loc procesul de debazificare a complexului adsortiv exprimat prin prezenţa orizontului
eluvial şi, ca urmare, acidifierea solului cu implicaţii importante pentru măsurile de
fertilizare. Acest proces este foarte accentuat în cazul luvisolului albic.
Aşa cum rezultă din studiul lui RĂUŢĂ şi colaboratorii săi (1982), o bună parte din
aceste soluri sunt debazificate. Din suprafaţa arabilă a zonei, 51% reprezintă soluri cu
reacţie puternic acidă cu pH sub 5,7; 78% au rezervă de materie organică foarte redusă;
66% sunt slab aprovizionate cu fosfor, iar peste 45% sunt slab aprovizionate cu potasiu.
Solul brun luvic are caracteristică prezenţa orizontului EL (luvic).
Stratul arabil este format din orizontul Ap şi o parte din orizontul luvic.
Solul brun luvic de la Albota se caracterizează prin însuşiri fizice şi chimice ceva
mai bune pentru creşterea plantelor comparativ cu cele ale luvisolului albic.
Prezentând o fertilitate potenţială mai bună, prin lucrări de ameliorare, solurile brun-
luvice pot deveni mai prductive, capabile să asigure producţii mari la toate culturile şi mai
ales la grâul de toamnă.
Indicii, precum: densitatea aparentă (DA g/cm3), porozitatea totală (PT %),
porozitatea de aeraţie, au valori ce oferă condiţii de creştere şi dezvoltare a plantelor
agricole ceva mai bune decât cele oferite de luvisolul albic.
88
Tabelul nr. 15
Însuşirile fizice ale solului podzolic de la Albota
% K CC CO CT
Adâncimea DA PT PA GT RP
Orizontul argilă sat.
cm. g/cm3 % % % kgf/cm2 % din masă
<0.002 mm mm/h
Ap+E1 0 – 22 27,3 1,27 52 13,9 -0,2 14 16,3 25,6 8,4 41
EL 22 – 31 26,1 1,56 42 4,3 16 25 3,6 23,5 8,2 26,9
EB 31 – 42 30,9 1,52 43 0,5 14 29 3,3 23,5 10,2 28,2
Bt1yw2 42– 64 44,6 1,45 46 9 6 32 2 24,5 14,5 31,7
Bt2yw2 64 – 84 48,9 1,4 50 14,3 -4 25 1,6 26,6 19,4 37,3
Bt3y 84 - 100 53 1,46 45 7,4 6 24 0,5 25,7 19,2 30,8
DA – densitatea aparentă; GT – greutatea totală; CC – capacitatea de apă pentru

câmp
CO – coeficient de ofilire; CT – capacitate totală; RP – rezistenţa la penetrare
PA – porozitatea de aeraţie; PT – porozitatea totală; K sat. – conductivitate saturată
Tabelul nr. 16
Însuşirile chimice ale solului podzolic de la Albota
Adâncime Humus Al schimbabil N total P K pH
Orizontul V% C/N
cm. Ctx1,72 me/100g sol % ppm ppm (H2O)
Ap+E1 0 – 22 57,3 2,94 0,92 0,135 75 49 75 5,02
EL 22 – 31 58,4 2,70 1,39 0,120 69 11 69 5,03
EB 31 – 42 73,9 1,56 0,86 5,18
Bt1yw2 42 – 64 76,1 1,33 1,28 0,081 92 3 92 5,18
Bt2yw2 64 – 84 82,4 1,42 1,09 103 3 103 5,32
Bt3y 84 - 100 87,2 1,59 5,78
Astfel pH-ul în stratul arabil este cuprins între 5,03-5,02; cantitatea de humus este
cuprinsă între 2,70-2,94, iar aprovizionarea cu elemente nutritive este mai bună ca la
luvisolul albic. Cantitatea de aluminiu mobil este mai mică pe solul brun luvic, numai de
0,92 me /100g sol. Pe acest tip de sol este nevoie de o tehnologie specială cu amendare,
afânare adâncă, folosirea gunoiului de grajd sau folosirea de genotipuri tolerante la factorii
nefavorabili de sol, capabile să valorifice foarte bine condiţiile naturale ale zonei.
89
4.1.5. Caracterizarea climatică a zonei
S-au folosit informaţii meteo de la staţiile meteorologice prezentate în tabele.

Climateric, zona se caracterizează printr-o temperatură medie anuală de 9,80C (în
ianuarie - 2,40C, iar în iulie 20,80C), cu o sumă a precipitaţiilor medii anuale cuprinsă între
450-700 mm, evapotranspiraţia de 662 mm şi cu un indice de ariditate de 34. Vegetaţia
naturală este specifică subzonei pădurilor de gorun, iar folosinţa agricolă este arabil.
După criteriul zonelor climatice reale, DISSESCU (1952) încadrează zona solurilor
podzolice din sudul ţării în regiunea climatică Dfbx, caracterizată prin veri mai răcoroase şi
ierni aspre.
Precipitaţiile sunt de tip continental, cu un maxim în luna iunie. CANARACHE şi
colaboratorii săi (1987) o situează în zona climatică doi, moderat călduroasă şi semiumedă.
Tabelul nr. 17
Principalele caracteristici ale zonei climatice doi (după CANARACHE şi colab.,
1987)
Specificare Valori
temperatura medie anuală 8,0-10,5
radiaţia solară (Kcal/cm2) 114-128
suma temperaturilor mai mari de 00C 3.400-4.100
suma temperaturilor mai mari de 100C 2.800-3.500
suma temperaturilor mai mari de 100C efective 1.100-1.600
precipitaţii medii anuale mm 450-700
precipitaţii medii mm (aprilie - octombrie) 325-475
deficit evapotranspiraţie mm (aprilie – octombrie) 220-391
4.1.5.1. Regimul termic
Factorul termic limitează nivelul producţiilor prin acumulările insuficiente din

toamnă, când la păioase se realizează răsărirea şi înfrăţirea plantelor. În vară, temperaturile
ridicate, chiar şi arşiţele, se fac simţite din luna iunie, repercursiunile vegetative fiind
simţite în perioada umplerii boabelor.
90
Marea variaţie a datelor calendaristice, când s-au realizat 100-200-4000C,

demonstrează riscul ridicat de a cultiva unele genotipuri, care nu sunt bine adaptate zonal.
Suma temperaturilor de 1000C se realizează în 68% din ani până în prima decadă a lunii
martie, cea de 2500C se realizează în 86% din ani până la 10 aprilie, iar pragul de 4000C
este realizat până la 1 mai.
Resursele termice din toamnă, necesare înfrăţitului grâului (4000C), la Albota, se
realizează numai în cazul semănatului în perioada 1-10 octombrie. Vremea se încălzeşte
treptat începând cu luna martie, când temperatura ajunge la 30C în mod constant.
4.1.5.2. Temperaturi absolute
Temperatura maximă absolută înregistrată la Albota a fost de 38,80C, la data de 28

iulie 2007. Temperaturile maxime s-au înregistrat cu o frecvenţă de 4% în luna mai, 12% în
luna iunie, 46% în luna iulie, 38% în luna august şi 4% în luna septembrie.
În zona Albota temperatura minimă absolută a apărut între lunile decembrie şi
martie, cu o frecvenţă de 23% în decembrie, 35% în ianuarie, 38% în februarie şi 4% în
martie.
În perioada 1898-1998 primul îngheţ a apărut cel mai timpuriu la 8 septembrie şi cel
mai târziu la 24 mai. Data medie a ultimului îngheţ a fost la 13-17 aprilie. Datorită
fenomenului de încălzire globală, numărul zilelor cu temperaturi negative critice este
progresiv în reducere, dar există riscul arşiţelor în perioada lunilor iulie şi august, cu efecte
asupra plantelor şi a solului.
4.1.5.3. Regimul precipitaţiilor
O analiză a precipitaţiilor pe ultimii 37 de ani scoate în evidenţă o medie anuală de

680 mm, mediile pe sezoane fiind de 242 mm în sezonul rece (octombrie-martie) şi 438
mm în sezonul cald (aprilie-septembrie). Această cantitate de precipitaţii ar putea asigura
cerinţele plantelor de triticale, dacă ar fi bine repartizată. Dar este de remarcat marea
neuniformitate a cantităţii de apă din precipitaţii căzute în ambele sezoane şi pe total an,
fapt ce împarte perioada exemplificată în 13% ani secetoşi, 63% ani normali şi 24% ani
91
ploioşi, cu exces de umiditate. O siguranţă de 80% în privinţa acumulării unei cantităţi de

aproximativ 300 litri de apă în sezonul cald se situează în mare contradicţie cu valorile
lunare ce oscilează între 16 şi 41 mm (Tabelul nr. 18).
Bilanţul apei, privit ca diferenţă între aportul precipitaţiilor şi evapotranspiraţia
potenţială, conduce la o caracterizare a lunilor din sezonul rece, ca luni cu exces, iar a
lunilor din sezonul cald, ca luni cu deficit (1-60 mm). Cantitatea totală excedentară ajunge
la 166 mm, iar cea deficitară la 150 mm. Încălzirea globală generează fenomene extreme,
precum seceta excesivă, arşiţa toridă, crăpături în scoarţa pământului.
Tabelul nr. 18
Bilanţul apei din punct de vedere al diferenţei (precipitaţii-evapotranspiraţie
potenţială) în Albota, în perioada 2007-2008
Evapotranspiraţia
Precipitaţii P – ETP Caracterizarea
Luna potenţială
(mm) (mm) perioadei
ETP (mm)
+ - Exces Deficit
X 40 44 - 4 - -
XI 50 13 37 - Exces -
XII 43 2 41 - Exces -
I 39 0 39 - Exces -
II 37 0 37 - Exces -
III 33 17 16 - Exces -
Total X-III 242 76 +166 Excedentară
IV 49 50 - 1 - -
V 84 89 - 5 - Deficit
VI 98 118 - 20 - Deficit
VII 99 130 - 31 - Deficit
VIII 60 120 - 60 - Deficit
IX 48 81 - 33 - Deficit
Total IV-IX 438 588 -150 Deficitară
Total an 680 664 +16 mm/an Echilibrat
92
Tabelul nr. 19
Caracterizrea anilor 1970 – 2008 după precipitaţiile înregistrate la Albota
Precipitaţii în Precipitaţii în
Total precipiaţii în Caracterizarea
Anul sezonul rece sezonul cald
anul agricol (mm) anului
1 X – 31 III (mm) 1 IV – 30 IX (mm)
1970 396 470 866 P
1971 228 653 881 P
1972 161 477 638 N
1973 431 278 709 N
1974 101 515 616 N
1975 213 683 896 P
1976 186 388 574 N
1977 245 404 649 N
1978 191 528 719 N
1979 238 642 880 P
1980 264 490 754 N
1981 362 388 750 N
1982 202 318 520 S
1983 136 508 644 N
1984 339 502 841 P
1985 210 273 483 S
1986 271 303 574 N
1987 199 332 531 N
1988 313 295 608 N
1989 214 227 441 S
1990 200 374 574 N
1991 209 528 728 N
1992 153 208 361 S
1993 189 282 471 S
1994 180 379 559 N
1995 268 438 706 N
1996 347 442 789 P
1997 203 546 749 N
1998 278 442 720 N
1999 239 538 777 N
2000 268 304 572 N
2001 183 341 524 N
2002 80 521 601 N
2003 338 319 657 N
2004 345 491 836 P
2005 346 810 1156 P
2006 239 583 822 P
2007 167 403 506 S
93
Precipitaţii în Precipitaţii în
Total precipiaţii în Caracterizarea
Anul sezonul rece sezonul cald
anul agricol (mm) anului
1 X – 31 III (mm) 1 IV – 30 IX (mm)
2008 259 580 747 N
Medie 242 438 680 N
Secetoşi % - - 5 ani 13 %
Normali % - - 23 ani 64 %
Ploioşi % - - 9 ani 24 %
S = secetos <523 mm/an

N = normal =523-785 mm/an
P = ploios >785 mm/an
Toate aceste date aduc în prim plan cât de incompletă este informaţia climatică,
interpretată pe total an, care poate caracteriza cantitatea precipitaţiilor ca echilibrată,
diferenţa fiind de numai 16 mm. Concluzia este susţinută de valoarea coeficientului de
variaţie lunară a precipitaţiilor (Tabelul nr. 20), care este cuprins între 40-133%, cu mult
peste cea anuală care este de numai 20% (ŞTEFAN şi colab, 1990), ceea ce ne arată că
valorile acestui indicator, pe luni, se află în afara limitelor admise.
Tabelul nr. 20
Valoarea coeficientului de variaţie (S%) a precipitaţiilor
Luna Drăgăşani Piteşti Rm. Vâlcea Tg. Jiu
Ianuarie 69 71 72 59
Februarie 53 54 64 70
Martie 62 60 67 59
Aprilie 39 40 32 45
Mai 68 58 58 57
Iunie 54 62 57 59
Iulie 60 49 52 67
August 74 54 46 68
Septembrie 92 76 79 81
Octombrie 128 133 107 108
Noiembrie 68 60 62 77
Decembrie 70 77 74 76
Anual 20 20 16 20
94
Prin urmare, riscul limitării creşterii şi dezvoltării culturilor în orice perioadă a

anului este extrem de mare, lipsa precipitaţiilor poate compromite pregătirea
corespunzătoare a terenului şi răsărirea culturilor.
Durata medie de acoperire a solului cu zăpadă a fost de 45 de zile, cu variaţii medii
de la 33 la 55 de zile. Variaţiile anuale au fost foarte mari, de la 7 la 120 de zile, ceea ce
arată existenţa a două mari perioade nefavorabile pentru grâul de toamnă şi anume
asfixierea plantelor (1996) sau expunerea la ger în intervale mari de timp în care nu există
strat protector de zăpadă.
Umiditatea relativă a aerului satisface, în general, în limite optime, cerinţele
plantelor, iar valorile medii lunare din perioada aprilie-octombrie variază între 62-83%,
limitele inferioare fiind întâlnite în luna iulie, iar cele maxime în octombrie (ŞTEFAN şi
colab., 1990).
Valorile scăzute ale umidităţii relative de la amiază, în lunile din prima parte a
vegetaţiei, accentuează perioadele de secetă, întăresc şi înăspresc caracterul continental al
condiţiilor climatice din zonă şi influenţează negativ recoltele de grâu, cu atât mai mult cu
cât frecvenţa cazurilor în care umiditatea relativă a aerului scade sub 30% în lunile aprilie,
mai şi iunie.
4.1.5.4. Favorabilitatea climatică pentru cultura triticalelor
Analizând datele climatice prezentate, rezultă că în zona în care s-au desfăşurat

cercetările se întrunesc în bună măsură condiţiile necesare de creştere şi dezvoltare a
cerealelor de toamnă.
Regimul pluviometric asigură necesarul de apă al acestei culturi, iar uneori provoacă
solului exces temporar de umiditate, deoarece cantităţi mari de precipitaţii cad în perioada
rece a anului când consumul este foarte mic. Caracteristic zonei este şi variaţia mare a
precipitaţiilor în perioada septembrie-octombrie. Faţă de media de 88 mm, numai 23% din
ani se regăsesc cu valori superioare, cea mai mare parte fiind sub 50 mm.
Datorită faptului că terenul este uscat, lucrările solului în vederea semănatului se
execută cu dificultate şi cu consumuri sporite de energie. Încorporarea seminţelor în solul
uscat sau puţin umed, nepregătit corespunzător, duce la o răsărire neuniformă a culturii sau
95
la prelungirea acestui proces pe perioade mari de timp, care durează uneori până în
primăvară, cu repercusiuni negative asupra producţiei.
Prelungirea secetei din toamnă conduce uneori şi la dispariţia unui număr însemnat
de plante abia răsărite, cu implicaţii importante asupra desimii culturii. În anii cu
precipitaţii suficiente în toamnă, triticalele întâlnesc în toată zona condiţii optime pentru
răsărit şi înfrăţit înainte de apariţia primelor geruri, atunci când condiţiile climatice permit
semănatul în epoca optimă (1-10 oct).
Primăvara există, de regulă, suficientă apă în sol care să asigure creşterea şi
dezvoltarea. Uneori apar în cursul lunii mai şi iunie secete de scurtă durată cu efect negativ
asupra producţiei triticalelor de toamnă. Din cauza cantităţii mari de zăpadă din timpul
sezonului rece plantele se pot asfixia sau debilita, reducându-se în acest fel desimea
culturii. Foarte păgubitoare la Albota sunt ploile din luna mai şi iunie, foarte rapide, însoţite
de vânt puternic, care adesea provoacă căderea masivă a plantelor, diminuând foarte
puternic producţia atât cantitativ, cât şi calitativ.
Din punct de vedere termic, temperaturile înregistrate pe întreaga zonă permit ca în
cea mai mare parte a anilor triticalele de toamnă să-şi parcurgă normal toate fazele de
creştere şi dezvoltare. Limitele extreme ale temperaturilor medii lunare variază între 21,90C
în luna iulie, aceasta fiind cea mai caldă lună, şi –3,20C în ianuarie, luna cea mai rece a
anului, cu o amplitudine uneori de până la 24,90C.
Tabelul nr. 21
Temperatura aerului (0C). Media lunară şi anuală (1970 – 2008)
Luna
Amplit
Anual
Staţia
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Drăgăşani -2,4 -0,5 4,8 10,9 16,2 19,8 21,9 21,1 17,0 11,2 5,2 0,0 10,4 24,3
Piteşti -3,2 -1,2 4,2 10,0 15,3 18,8 21,9 20,1 16,2 10,4 4,6 0,2 9,76 24,9
Rm.
-2,4 -0,4 4,9 10,8 16,0 19,3 21,3 20,7 16,8 11,0 5,0 0,2 10,3 23,7
Vâlcea
Tg. Jiu -2,5 -0,4 4,9 10,8 15,8 19,4 21,6 20,7 16,9 11,0 4,9 -0,1 10,2 24,1
Se remarcă şi faptul că aproape 2/3 din numărul anilor înregistrează temperaturi

medii normale. Lipsa în general a temperaturilor prea scăzute din timpul iernii face ca
96
plantele de triticale să sufere mai puţin din cauza gerului. Mult mai păgubitoare sunt,
uneori, arşiţele atmosferice, cu temperaturi ce depăşesc 350C, care apar în perioada iunie-
iulie şi produc şiştăvirea boabelor de triticale, de aceea se impune cultivarea în zonă a
soiurilor de triticale cu perioadă de vegetaţie mijlocie. Apariţia în luna februarie a
oscilaţiilor termice mari, cu perioade de îngheţ şi dezgheţ, determină dezrădăcinarea
plantelor de triticale pe suprafeţele unde acesta a fost semănat la adâncime mică sau unde
nu s-a dezvoltat corespunzător.
4.1.5.5. Caracterizarea climatică a anilor de experimentare
Experienţele s-au efectuat pe parcursul anilor agricoli 2006-2007, 2007-2008 şi

2008-2009 motiv pentru care în tabel este prezentată perioada august - anul precedent, iulie
- anul de recoltare.
Regimul termic. În Tabelul nr. 22 sunt prezentate temperaturile medii lunare pentru
perioada 2007-2008 şi media multianuală 1896-2008.
Se constată că cea mai mică valoare medie lunară s-a înregistrat în luna
ianuarie 2006 (-4,80C), cu valori zilnice de –190C timp de mai multe zile, iar cea mai
mare valoare medie lunară s-a înregistrat în luna iunie 2007 (22,70C), cu variaţii
zilnice de 18-360C.
Anul cel mai bine echilibrat din punct de vedere termic a fost 2008 şi cel mai
dezechilibrat 2007.
Tabelul nr. 22
0
Temperatura aerului (medii lunare şi multianuale C) – Albota
ANUL LUNA
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII medie
an
2006 -4,8 -2,3 3,7 11,8 16,1 19,5 22,6 20,9 17,0 13,7 8,2 3,6 10.8
2007 5,0 3,3 7,7 13,0 19,1 22,7 22,9 22,4 16,6 11,5 3,5 -0,4 12,27
2008 -1,3 3,7 7,8 11,8 15,5 20,4 22,8 22,5 17,3 12.3 3,6 0.0 11,3
Medie -1,1 0,2 4,7 10,2 15,6 19,1 20,8 20,3 15,7 10,3 4,4 0,4 10,10
1970-
2008
M. -2,0 -0,1 4,2 10,2 15,3 18,8 20,7 20,1 16,0 10,4 4,6 0,3 9,9
1896-
2008
97
Regimul precipitaţiilor. În Tabelul nr. 23 sunt prezentate precipitaţiile medii lunare

din anii 2007-2008 şi media multianuală 1889-2008. În perioada de experimentare, cea mai
mare cantitate de precipitaţii a căzut în anul 2008 (-mm), cu un excedent de mm faţă de
media multianuală, şi cea mai mică cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 2006 (784
mm) cu un deficit de 21 mm faţă de media multianuală.
Tabelul nr. 23
Precipitaţiile atmosferice (sume lunare şi medii anuale) înregistrate la Staţia
meteorologică Piteşti
ANUL LUNA
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Suma
an
mm
2006 42 25 78 82 87 128 87 108 91 31 8 17 784
2007 21 19 67 2 62 67 60 199 66 98 86 38 785
2008 24 5 7,8 93,3 97 53
Medie 1970- 35 34 37 59 79 93 85 59 52 48 43 42 666
2007
Medie 1896- 37 38 42 56 86 93 77 60 57 48 41 47 682
2007
Diferenţa ( + ) -2 -4 -5 +3 -7 0 +8 -1 -5 0 +2
Tabelul nr. 24
Condiţiile climatice pe faze de vegetaţie Albota -2007-2009
Creştere Temperatura Temperatura
Sem-
Rezerva de intensă- Umplere februarie iunie
Nr răsărit 0 0
Anul iarnă XI- înflorit bob VI C C
crt. IX-X
III (mm) IV-V (mm)
(mm) Med min Med max
(mm)
1 2007 175 227 168,5 128,4 -2,3 -4,9 19,5 26,3
2 2008 121,7 132,5 64,1 66,7 3,3 -3,3 22,7 28,5
3 2009 163,9 161,1 190,3 53,0 3,7 0,9 20,4 27,1
Media
multianuală 153,5 173,5 140,9 82,7 1,6 -2,6 20,9 27,3
mm
Aşa după cum este cunoscut, elementul climatic poate influenţa în mod decisiv
realizarea unui anumit nivel de producţie. Spunem acest lucru deoarece nivelul tehnologic
98
practicat la o anumită specie, variază în limite destul de strânse de la un an la altul. Pe lângă

realizarea unui anumit nivel de producţie, condiţionat în principal de mersul regimului
pluviometric, se realizează şi un anumit nivel de cheltuieli cu efectuarea lucrărilor agricole.
În ultimii ani s-au acumulat numeroase rezultate ştiinţifice şi observaţii practice care
sugerează că prin alegerea celui mai adecvat genotip se poate îmbunătăţi eficienţa utilizării
substanţelor nutritive, poate creşte competitivitatea cu buruienile, se poate reduce impactul
bolilor asupra recoltelor şi se pot obţine recolte diversificate şi de bună calitate, crescând
astfel profitabilitatea agriculturii ecologice.
Tabelul nr. 25
Însuşirile chimice ale solului cu experienţe de la Albota
solul pH Al ppm Pppm N ppm

Brun luvic 4,90-5,00 49,00 23,07 13,30
Fig. 4 – Boabe de triticale de toamnă, soiul Stil, producţie 2008
99
Fig. 5, 6 – Lungimea spicelor la triticale
100
Partea a II-a – Cercetări personale
CAPITOLUL V
MATERIAL ŞI METODĂ DE TEHNICĂ EXPERIMENTALĂ
PRIVIND CERCETĂRILE ECOLOGICE
CHAPTER V
THE MATERIAL AND THE EXPERIMENTAL METHOD
CONCERNING ECOLOGICAL RESEARCH
Pentru realizarea acestei teze am efectuat un număr de trei experienţe ecologice,

după cum urmează:
Experienţa 1:
Studii şi cercetări despre influenţa densităţii de semănat în corelaţie cu soiul, asupra
producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă înfiinţate pe soluri acide.
Experienţa 2:
Studii şi cercetări despre influenţa îngrăşămintelor chimice foliare cu azot,
administrate triticalelor de toamnă înfiinţate pe soluri acide.
Experienţa 3:
Studii şi cercetări despre administrarea de azot la 7 soiuri de triticale şi producţiile
obţinute.
101
5.1. Argumentare tehnică
Aplicarea elementelor nutritive prin stropiri foliare reprezintă un element tehnologic

neconvenţional şi nepoluant de stimulare, cu doze mici pe parcursul vegetaţiei a
metabolismului plantelor (BORLAN 1988 şi 1989, BIREESCU şi colab. 2002).
Suplimentarea pe cale foliară a nutrienţilor contribuie nu numai la reglarea unor
deficienţe de nutriţie, dar şi la asigurarea unor sporuri importante de producţie la plantele
de cultură (NEUMANN et colab. 1981, PARKER et al. 1980, BOOTE et al. 1978) chiar şi
atunci când se aplică singure, fără o prealabilă fertilizare.
Tabelul nr. 26
Evoluţia repartiţiei terenurilor agricole pe tipuri de cultură, în judeţul Argeş, în perioada

2000-2008
Categorii de folosinţă Suprafaţa %
ha
Porumb 44.160 25,73
Grâu 33.981 19,80
Triticale 1.927 1,12
Floarea soarelui 15.750 9,17
Cartof 4.500 2,62
Legume 6.400 3,73
Plante de nutreţ 22.625 13,18
Plantaţii viticole 1.242 0,72
Plantaţii de pomi 22.692 13,22
Total Arabil 171.621 100
Sursa: Buletin Statistic DADR
5.1.1. Agricultura ecologică – investiţia sigură pentru viitor
Integrarea României în Uniunea Europeană presupune şi o importantă angajare a

factorilor decizionali, dar şi a operatorilor la toate nivelele în protejarea mediului, în
asigurarea unui cadru natural care să stimuleze armonioasa dezvoltare a plantelor, fără a
antrena schimbări ambientale nocive pentru om. Este o dovadă certă de responsabilitate,
atât faţă de natură, cât şi faţă de sănătatea noastră. Evident, aceasta se poate realiza prin
102
transformări semnificative, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi în ceea ce priveşte
mentalităţile, cu un ridicat grad de informare, dar şi de implicare concretă. Astfel, termenul
de „ecologie” a intrat tot mai mult în limbajul curent, iar sintagme precum „protecţia
mediului”, „agricultura ecologică” pun tot mai mult în evidenţă recursul la potenţialul
biologic ca mijloc de îmbunătăţire a calităţii vieţii.
Supranumele de „Grânarul Europei”, ca şi actuala situare pe locul doi după Polonia,
în rândul producătorilor agricoli est-europeni, dar mai ales suprafaţa agricolă importantă pe
care o deţine România (14,8 milioane de hectare), ne îndreptăţesc să abordăm complexa
tematică a ecologiei cu toată seriozitatea, cu atât mai mult cu cât, dincolo de noile orientări
legislative în domeniu, cererea de produse agricole „bioquality” a crescut exponenţial în
ultimii ani în Uniunea Europeană, care la nivelul anului 2000 absorbea cca. 48% din
exporturile agricole româneşti. Fără îndoială că pornim într-un astfel de demers cu un mare
avantaj: condiţiile naturale favorabile practicării ecologiei în agricultură. La aceasta s-ar
mai putea adăuga câteva date statistice încurajatoare: suprafaţa agricolă a României, ce
reprezintă cca. 62,3% din suprafaţa totală a ţării şi 25% din suprafaţa agricolă a ţărilor
central şi est europene, oferă un potenţial apreciabil în raport cu cererea de produse agricole
pe plan european, ştiut fiind că din această suprafaţă agricolă 63,3% reprezintă terenurile
arabile, iar sectorul privat, care are o mai mare disponibilitate şi flexibilitate în adoptarea
noilor tehnologii deţinea încă din anul 2002 peste 96,2% din suprafaţa arabilă. Şi încă un
aspect favorabil, de loc neglijabil: utilizarea redusă a îngrăşămintelor - cantitatea de
îngrăşăminte chimice folosite în România fiind de patru ori mai mică comparativ cu cea
consumată în ţările UE - face ca terenurile din România să fie mai puţin epuizate, mai puţin
poluate, putând constitui într-un timp cât mai scurt fundamentul unor culturi ecologice. Mai
mult chiar, nu de puţine ori s-a afirmat că producătorii români ar practica deja agricultura
biologică spontan, datorită lipsei de fonduri pentru cumpărarea de produse chimice pentru
agricultură. Toate aceste informaţii s-au constituit în argumente pentru societatea noastră în
a stimula interesul pentru agricultura „chemical free” şi a promova în ţara noastră o
tehnologie care se bucură de unanimă apreciere în domeniul protecţiei mediului şi
agriculturii ecologice prin folosirea fertilizanţilor foliari.
103
5.2. Materialul biologic studiat, baza ecotehnică
La prima experienţă, despre influenţa densităţii de semănat în corelaţie cu soiul

asupra producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă, am luat în studiu un număr de trei soiuri
de triticale de toamnă, pe care le prezentăm în continuare.
Soiul de triticale de toamnă PLAI a fost creat la Institutul de Creare şi Cercetare
Plante Tehnice Fundulea (ICCPT), în anul 1991. Acest soi valorifică bine solurile mai puţin
fertile, de tipul celor acide (podzolice) şi răspund foarte bine la fertilizare. Densitatea
recomandată de amelioratori este de 450-500 boabe germinabile/mp. Se foloseşte mai ales
în raţia de furajare a animalelor: porcine, taurine, precum şi a păsărilor.
Tabelul nr. 27
Caracteristicile şi însuşirile agricole ale soiului PLAI
(Lista oficială a soiurilor şi hibrizilor de plante din România 1988)
Masa a 1.000 boabe 43 – 45 g

Masa hectolitrică 60 – 62 kg/hl
Rezistenţa la iernare bună
Rezistenţa la cădere bună
Rezistenţa la făinare mijlocie
Rezistenţa la rugina galbenă mijlocie
Rezistenţa la rugina brună mijlocie
Rezistenţa la septorioză mijlocie
Potenţial mediu de producţie 8.200 kg/ha
Soiul de triticale STIL a fost creat prin selecţie şi ameliorare în cadrul Institutului de
Creare şi Cercetare Plante Tehnice Fundulea (ICCPT), în anul 2003. Este un soi de toamnă,
productiv, care pune bine în valoare terenurile acide. Se foloseşte ca nutreţ-boabe şi ca furaj
masă verde, în hrana animalelor. Făina se foloseşte în panificaţie, dar în amestec într-o
proporţie de 1:1 cu făină de grâu.
104
Tabelul nr. 28
Caracteristicile şi însuşirile agricole ale soiului STIL
Masa a 1.000 boabe 41–44g

Masa hectolitrică 62–64 kg/hl
Rezistenţa la cădere bună
Rezistenţa la făinare bună
Rezistenţa la rugina galbenă mijlocie
Rezistenţa la rugina brună sensibil
Rezistenţa la septorioză mijlocie
Soiul de triticale de toamnă GORUN a fost creeat prin selecţie şi ameliorare în cadrul
Institutului de Creare şi Cercetare Plante Tehnice Fundulea (ICCPT), în anul 2005. Este un soi de
toamnă, productiv, care pune în valoare terenurile slabe, acide. Se foloseşte ca nutreţ-boabe şi ca
furaj masă verde în hrana animalelor. Făina se foloseşte şi în industria de panificaţie, dar în
amestec în proporţie de 2:1 cu făina de grâu. Reacţionează foarte bine la îngrăşăminte chimice cu
azot, dar se obţin producţii bune şi în condiţii de neaplicare a îngrăşămintelor chimice.
Tabelul nr. 29
Caracteristicile şi însuşirile agricole ale soiului GORUN
Masa a 1.000 boabe 43

Masa hectolitrică 64,5
Rezistenţa la cădere mijlocie
Rezistenţa la făinare sensibil
Rezistenţa la rugina galbenă rezistent
Rezistenţa la rugina brună sensibil
Rezistenţa la septorioză sensibil
105
5.3. Îngrăşămintele chimice folosite
Pentru a doua experienţă, studii şi cercetări despre influenţa îngrăşămintelor chimice

foliare asupra producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă, au fost cercetate un număr de trei
îngrăşăminte chimice foliare, aplicate soiului GORUN: MICROFERT-U-, PLANTFERT şi
NUTRIENT EXPRES.
5.4. Metoda experimentală

5.4.1. Metoda experimentală efectuată în câmp
Experienţa nr. 1
Studii şi cercetări despre influenţa densităţii de semănat în corelaţie cu soiul, asupra
producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă.
Am luat în studiu 2 factori:
Factorul A, soiurile de triticale de toamnă, cu graduările:
a1 - STIL
b1 - GORUN
c1 - PLAI
Factorul B, densitatea de semănat a triticalelor de toamnă, cu graduările:
b1 - 300 boabe germinabile /mp
b4 - 500 boabe germinabile/mp
R1 V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10 V11 V12
R2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10 V11 V12 V1 V2
Fig. 7 - Parcele din blocurile randomizate din prima experienţă cu densitatea de

semănat
106
Tabelul nr. 30
Experienţa cu 12 variante
V1 a1b1 300 b.g./mp
V2 a1b2 400 b.g./mp Soiul STIL
V3 a1b3 450 b.g./mp
V4 a1b4 500 b.g./mp
V5 a2b1 300 b.g./mp
V6 a2b2 400 b.g./mp Soiul GORUN
V7 a2b3 450 b.g./mp
V8 a2b4 500 b.g./mp
V9 a3b1 300 b.g./mp
V10 a3b2 400 b.g./mp Soiul PLAI
V11 a3b3 450 b.g./mp
V12 a3b4 500 b.g./mp
Prin combinarea factorilor şi a graduărilor rezultă experienţa de tip 3 x 4 = 12

variante:
Varianta Combinaţia Factorul A x Factorul B

V1 a1b1
V2 a1b2
V3 a1b3
V4 a1b4
V5 a2b1
V6 a2b2
V7 a2b3
V8 a2b4
V9 a3b1
V10 a3b2
V11 a3b3
V12 a3b4
Ca variantă test am luat media variantelor (X).
107
Experienţa nr. 2
Studii şi cercetări despre influenţa îngrăşămintelor chimice foliare asupra producţiei
şi calităţii triticalelor de toamnă.
Factorii luaţi în studiu:
Factorul A - îngrăşăminte chimice foliare cu azot, potasiu şi microelemente, aplicate
prin stropire sau pulverizare pe plante, în soluţie cu concentraţie de 1-2% (1-2 litri la 100
litri de apă)
a1 - Microfert U
a2 - Plantfert
a3 - Nutrient Express
Factorul B – faza de aplicare, cu următoarele graduări:
1. faza de înfrăţire a triticalelor de toamnă
2. faza de burduf a triticalelor de toamnă
a). Prezentarea produsului foliar MICROFERT U

COMPOZIŢIA PRODUSULUI ŞI PRINCIPALELE CARACTERISTICI:
Compoziţie [g/l]
Element
(minim)
Nutrienţi principali:
· Azot total (N) din uree
90
(conţinut de biuret maxim – 0,24%)
· Potasiu, sub formă de oxid de
25
potasiu (K2O), solubil în apă
Nutrienţi secundari:
· Magneziu (Mg+2) solubil în apă 4,5
· Sulf (S) din SO-24 25
Micronutrienţi:
· Bor (B)
3
· Fier (Fe+2) complexat cu acid citric
25
· Mangan (Mn+2) complexat cu acid
0,7
citric
0,25
· Zinc (Zn+2) complexat cu acid citric
108
b). Prezentarea îngrăşământului foliar PLANFERT
PLANTFERT U
Caracteristici fizice şi chimice
(8 – 8 – 7)
Aspect Lichid limpede de culoare verde
Azot total (N), g / dm3 100
Fosfor (P2O5), g / dm3 100
Potasiu (K2O), g / dm3 90
Bor (B), g / dm3 0,3
Cobalt (Co), g / dm3 0,01
Cupru (Cu), g / dm3 0,3
Fier (Fe), g / dm3 0,6
Magneziu (Mg), g / dm3 0,3
Mangan (Mn), g / dm3 0,4
Molibden (Mo), g / dm3 0,01
Sulf (S), g / dm3 0,9
Zinc (Zn), g / dm3 0,3
pH, unitati de pH 4-5
109
c). Prezentare îngrăşământ foliar NUTRIENT EXPRES

COMPOZIŢIA PRODUSULUI ŞI PRINCIPALELE CARACTERISTICI:
Compoziţie [g/l]
Element
(minim) %
AZOT 18
FOSFOR 18
POTASIU 18
Lichid
Tabelul nr. 31
Variantele 6+1 test
Din combinaţia factorilor cu graduările, a rezultat o experienţă de tipul 3 x 2 = 6
variante şi încă o variantă test, astfel:
Varianta Combinaţia Factorul A x Factorul B

V1 F0 (nefertilizat)
V2 a1b1
V3 a1b2
V4 a2b1
V5 a2b2
V6 a3b1
V7 a3b2
R1 V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7
R2 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V1
R3 V6 V7 V1 V2 V3 V4 V5
V1 F0 Nefertilizat NEFERTILIZAT
V2 a1b1 Faza de înfrăţire
MICROFERT U
V3 a1b2 Faza de burduf
V4 a2b1 Faza de înfrăţire
PLANTFERT
V5 a2b2 Faza de burduf
V6 a3b1 Faza de înfrăţire NUTRIENT
V7 a3b2 Faza de burduf EXPRESS
Fig. 8 - Parcele din blocurile randomizate din a doua experienţă cu fertilizarea
foliară cu azot
110
Parcelele au fiecare suprafaţa de 30 mp (L=10m, l=3m).

În câmp s-au efectuat determinări biometrice anuale, iar înainte de faza de recoltat s-
au luat probe din recoltă pentru a determina elementele de productivitate şi pentru a calcula
producţia triticalelor.
Experienţa nr. 3
Studii şi cercetări despre administrarea de azot la 7 soiuri de triticale şi producţiile
obţinute.
8000
7000 Productie triticale
6000 fertilizat 2007 4350
4350 4360 4160
5000 4570 4570 4160
4000
3000 Productie triticale
2000 fertilizat 2008 8027
6203 6943 6616
1000 7102 7768 6433
0
media
Fig. 9 – Producţie fertilizată cu azot
9000
8000
7000
6000 Series1
5000 Series2
4000 Series3
3000 Series4
2000
1000
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Fig. 10 – Producţie nefertilizată (azot suboptim)
111
Tabel nr. 32
Coeficientul de regresie în perioada 2007-2008
soiuri Productie triticale
fertilizat nefertilizat
2007 2008 media Coeficient 2007 2008 media Coeficient
regresie regresie
Plai 4350 8027 6189 1.38 3850 7801 5826 1.10
Titan 4350 6203 5277 0.69 3410 6429 4920 0.84
Trilstar 4360 6943 5652 0.97 3210 6937 5074 1.04
Stil 4160 6616 5388 0.92 3210 6656 4933 0.96
Gorun 4570 7102 5836 0.95 2980 5950 4465 0.82
Haiduc 4570 7768 6169 1.20 3250 7875 5563 1.29
TF2 4160 6433 5297 0.85 3290 6515 4903 0.90
media 4360 7013 5687 3314 6880 5097
Tabel nr. 33
Producţia medie a soiurilor de triticale şi variaţia
Fertilizat cu azot în optim Fertilizat cu azot în suboptim

Nr. % din Product % din Product
crt. Soiul Prod. Productia
s% product medie- s% product medie-
kg/ha kg/ha
maximă minimă maximă minimă
1 Plai 6189 26.00 77 1839 5826 27.93 66 1976

2 Titan 5277 13.03 85 927 4920 21.34 69 1510
3 Trilstar 5652 18.26 81 1292 5074 26.35 63 1864
4 Stil 5388 17.37 81 1228 4933 24.36 65 1723
5 Gorun 5836 17.90 82 1266 4465 21.00 66 1485
6 Haiduc 6169 22.61 79 1599 5563 32.70 58 2313
7 TF 2 5297 16.07 82 1137 4903 22.80 67 1613
8 media 5687 18.76 81 1327 5097 25.21 65 1783
112
coeficientul de regresie
Plai
Haiduc
1 Stil Gorun
Trilstar
TF2
Titan
0
4000 5687 7374
Productia medie kg/ha

Fig. 11 – Relaţia între producţia medie de triticale (fertilizat cu azot optim) şi
adaptarea la condiţiile de mediu (ALBOTA 2007-2008)
2
coef icientul de regresie
Haiduc
Trilstar Plai
1 Stil
Gorun TF2
Titan
0
4000 5097 6194
Productia medie kg/ha
Fig. 12 – Relaţia între producţia medie de triticale (fertilizat cu azot suboptim) şi

adaptarea la condiţiile de mediu (ALBOTA 2007-2008)
113
Concluzii
Recomandăm folosirea limitată a azotului şi încurajăm administrarea nutrienţilor
foliari.
5.4.1.1. Buruienile determinate
Buruienile cele mai răspândite în cultura de triticale sunt: Centaurea cyanus,

Cirsium arvense, Raphanus raphanistrum, Sinapis arvensis, Galium aparine, Stellaria
media, Polygonum convolvulus, Ranunculus sp., Viola tricolor, Matricaria sp., Bifora sp.,
Veronica sp., Papaver rhoeas, Capsella bursa pastoris, Chenopodium sp., Amaranthus sp..
5.4.2. Metoda experimentală din laborator
În laboratorul de seminţe din eşantionul luat din câmp înaintea recoltării am făcut
următoarele determinări:
a) numărul de spice /mp
b) numărul de spiculeţe/spic
c) numărul de boabe în spiculeţ
d) numărul de boabe în spic
e) masă la 1.000 de boabe (MMB)
f) masă hectolitrică (MH)
g) cantitatea de gluten umed
h) cantitatea de proteine
i) cantitatea de cenuşe
Analizele de mai sus le-am efectuat la Laboratorul Inspectoratului de stat pentru
seminţe Argeş.
În funcţie de elementele de productivitate (numărul mediu al spicelor/mp, numărul

mediu al boabelor/spic şi masa a 1.000 de boabe) am calculat producţia biologică a
triticalelor, în intervalul 2007-2009.
114
S-a folosit următoarea formulă:

Q kg/ha = (Nsp x NbxMMB)/100, unde
Q kg/ha = producţia medie/ha exprimată în kg;

Nsp = numărul mediu al spicelor/mp;
Nb = numărul mediu al boabelor dintr-un spic;
MMB = masa a 1.000 de boabe, exprimată în g.
Determinarea producţiei fizice obţinute de la fiecare parcelă s-a efectuat prin
operaţiunea de cântărire.
Determinările din laborator asupra conţinutului de gluten, de proteine şi cenuse s-au

făcut prin următoarele metode:
* Spălarea cu soluţie de clorură de sodiu 2%, pentru determinarea cantităţii de
gluten;
* Descompunerea substanţelor organice cu azot în acid sulfuric, pentru determinarea
conţinutului de proteine.
* Calcinarea la 6000C pentru determinarea cantităţii de cenuşă.
Rezultatele au fost prelucrate statistic prin metoda variaţiei (CEAPOIU).
115
CAPITOLUL VI
REZULTATE OBŢINUTE ŞI DISCUŢII
CHAPTER VI
RESULTS AND DISCUSSIONS
6.1. Rezultatele obţinute din cercetări, privind corelaţia soi x densitatea de

semănat a triticalelor, asupra capacităţii de producţie biologică la triticalele de
toamnă
6.1.1. Numărul de plante răsărite/mp
Numărul de plante răsărite pe mp, în funcţie de densitatea/mp, este prezentată în

Tabelul nr. 34. A rezultat că cel mai mare procent de răsărire al celor trei soiuri de triticale s-a
realizat în cazul variantelor în care am folosit 300, respectiv 400, boabe germinabile pe mp.
Tabelul nr. 34
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat (b) asupra numărului de triticale răsărite
pe mp (2007-2009)
Numărul de plante răsărite la m2
Nr. b.g./m.p Combinaţia
nr. %
300 a1b1 292,56 97,52
400 a1b2 385,22 96,31
450 a1b3 470,00 94,00
500 a1b4 559,22 93,20
300 a2b1 293,67 97,89
400 a2b2 385,11 96,28
450 a2b3 467,56 93,51
500 a2b4 554,44 92,41
300 a3b1 294,00 98,11
400 a3b2 387,50 96,89
450 a3b3 474,00 94,87
500 a3b4 500 93,83
116
6.1.2. Numărul de spice rezultate pe mp
Acest aspect este prezentat în Tabelele nr. 35 şi 36.
Tabelul nr. 35
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) asupra
numărului de spice viabile /mp (2007-2009)
Numărul de fraţi (spice/m2)

Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
nr. %
1 a1b1 695,33 97,9 -14,67 000
2 a1b2 707,67 99,7 -2,33 -
3 a1b3 717,33 101,0 +7,33 ***
4 a1b4 738,33 104,0 +28,33 ***
5 a2b1 687,33 96,8 -22,67 000
6 a2b2 698,67 98,4 -11,33 000
7 a2b3 704,33 99,2 -5,67 00
8 a2b4 716,67 100,9 +6,67 **
9 a3b1 694,67 97,8 -15,33 000
10 a3b2 706,67 99,5 -3,33 -
11 a3b3 711,33 100,2 +1,33 -
12 a3b4 736,67 103,8 +26,67 ***
13 X 710,00 100,0 0,00
117
Tabelul nr. 36
Corelaţia soi (a) x densitatea de semăanat a triticalelor de toamnă (b) asupra
înfrăţirii /mp ) (2007-2009)
Factorul „B” – desimea de
Mediile factorului „B”
însămânţare
Factorul „A”
Numărul de fraţi
300 400 450 500
(soiul)
%
Semnificaţia
Diferenţa
felii / m2
b1 b2 b3 b4
STIL 695,33 707,67 717,33 738,33 714,67 100,7 +5,08 -
GORUN 687,33 698,67 704,33 716,67 701,75 98,9 -7,83 0
PLAI 694,67 706,67 711,33 736,67 712,34 100,4 +2,75 -
X 692,44 704,34 711,00 730,56 709,58 100,0 0,00
% 97,60 99,30 100,20 103,00 100,0

DL 5% 6,50
DL 1% 9,84
Diferenţa -17,14 -5,25 +1,41 +20,97 0,00 DL 0,1% 15,80
Semnificaţia 00 - - *** Mt.

DL 5% 7,50
DL 1% 11,36
DL 0,1 18,25
Din datele prezentate mai sus, am constatat că:

- cel mai mare număr de spice/mp a fost obţinut la soiul STIL în toate densităţile
folosite (V1-v4).
Diferenţa faţă de media experienţei este foarte semnificativă la densitatea de 450 şi
500 b,g./mp, este nesemnificativă la 400 b.g/mp şi foarte semnificativ inferioară la 300
b.g/mp. (Tabelul nr. 35).
- la soiurile GORUN şi PLAI cel mai mare număr de spice a fost obţinut la
densităţile de 450 şi 500 b.g./mp.
118
- se constată că, dacă creşte densitatea de semănat, scade înfrăţirea.

- la toate soiurile numărul de fraţi fertili este foarte semnificativ superior la
densitatea de 500 b.g./mp şi distinct semnificativ inferior la densitatea de 300 b.g /mp.
(Tabelul nr. 36).
6.1.3. Numărul de spiculeţe dintr-un spic
Influenţa densităţii folosite la semănatul triticalelor de toamnă asupra numărului de

spiculeţe/spic este redată în Tabelele nr. 37 şi 38.
Tabelul nr. 37
numărului de spiculeţe /spic (2007-2009)
Numărul de spiculeţe în spic
nr. %
1 a1b1 20,28 122,0 +3,65 ***
2 a1b2 17,64 106,1 +1,02 ***
3 a1b3 14,87 89,4 -1,76 000
4 a1b4 13,29 79,9 -3,34 000
5 a2b1 20,28 122,0 +3,65 ***
6 a2b2 18,12 109,0 +1,50 ***
7 a2b3 15,36 92,4 -1,27 000
8 a2b4 13,17 79,2 -3,46 000
9 a3b1 20,31 122,2 +3,69 ***
10 a3b2 17,69 106,4 +1,06 ***
11 a3b3 14,98 90,1 -1,65 000
12 a3b4 13,5 81,2 -3,13 000
13 X 16,63 100,0 0,00
DL 5% 0,36
DL 1% 0,49
DL 0,1% 0,65
119
Tabelul nr. 38
Număr de spiculeţe/spic în funcţie de soi (a) x densitatea de semănat (b), cu
graduările folosite (2007-2009)
Factorul „B” –densitatea de semănat Mediile factorului „B”
spiculeţe în spic
Factorul „A” 300 400 450 500
Semnificaţia
Numărul de
(soiul) %
Diferenţa
b1 b2 b3 b4
STIL 20,28 17,64 14,87 13,29 16,52 99,4 -0,10 -
GORUN 20,28 18,12 15,36 13,17 16,73 100,7 +0,11 -
PLAI 20,31 17,69 14,98 13,50 16,62 100,0 0,00 -
X 20,29 17,82 15,07 13,32 16,62 100,0 0,00
% 122,1 107,2 90,7 80,1 100,0

DL 5% 0,34
DL 1% 0,52
Diferenţa +3,67 +1,19 -1,55 -3,30 0,00 DL 0,1% 0,84
Semnificaţia *** *** 000 000 Mt.

DL 5% 0,40
DL 1% 0,60
DL 0,1 0,97
Constatări:
- cel mai mare număr de spiculeţe/spic l-a dat soiul STIL (varianta 9) – Tabelul
nr. 37.
- se observă că la toate soiurile de triticale de toamnă folosite în experienţe, s-a
obţinut cel mai mare număr de spiculeţe în spic la variantele cu densităţi mici de semănat,
300, respectiv 400 b.g/mp – semnificativ superioare şi respectiv semnificativ inferioare la
densităţile de 450 şi 500 b.g./mp.
120
6.1.4. Numărul de boabe viabile/spiculeţ
Acest aspect este prezentat în Tabelele nr. 39 şi 40.
Tabelul nr. 39
numărului de boabe/spiculeţ (2007-2009)
Numărul de boabe în
Varianta Combinaţia spiculeţe Diferenţa Semnificaţia
nr. %
1 a1b1 1,71 112,7 +0,19 ***
2 a1b2 1,64 108,4 +0,13 ***
3 a1b3 1,43 94,1 -0,09 000
4 a1b4 1,22 80,2 -0,30 000
5 a2b1 1,71 112,5 +0,19 ***
6 a2b2 1,65 108,6 +0,13 ***
7 a2b3 1,45 95,4 -0,07 000
8 a2b4 1,29 85,1 -0,23 000
9 a3b1 1,70 112,3 +0,19 ***
10 a3b2 1,63 107,5 +0,11 ***
11 a3b3 1,49 98,0 -0,03 -
12 a3b4 1,27 83,5 -0,25 000
13 X 1,52 100,0 0,00

DL 5% 0,03
DL 1% 0,04
DL 0,1% 0,06
121
Tabelul nr. 40
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) în graduări
diferite asupra numărului de boabe /spiculeţ (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat a
triticalelor de toamnă
Factorul „A”
300 400 450 500
(soiul)
%
Semnificaţia
Diferenţa
spiculeţe
b1 b2 b3 b4
STIL 1,71 1,64 1,43 1,22 1,50 99,0 -0,02 -
GORUN 1,71 1,65 1,45 1,29 1,53 100,6 +0,01 -
PLAI 1,70 1,63 1,49 1,27 1,52 100,4 +0,01 -
X 1,71 1,64 1,46 1,26 1,52 100,0 0,00
% 112,6 108,2 96,1 83,1 100,0

DL 5% 0,04
Diferenţa +0,19 +0,12 -0,06 -0,26 0,00
DL 1% 0,06
DL 0,1% 0,11
DL 5% 0,05
DL 1% 0,07
DL 0,1 0,1
Constatări din datele expuse în Tabelele nr. 39 şi 40:

- soiul cu cel mai mare număr de boabe este soiul STIL (V1) (Tabelul nr. 39);
- la densităţi mici de 300-400 b.g./mp s-au obtinut cele mai bune rezultate;
- diferenţele sunt foarte semnificativ superioare faţă de media variantelor;
- la toate soiurile, numărul de boabe în spiculeţ se prezintă foarte semnificativ superior
la densităţile de 300 şi 400 b.g./mp, semnificativ inferior la densitatea de 450 b.g./mpsi,
foarte semnificativ inferior la densitatea practicată de 500 b.g./mp. (Tabelul nr. 40).
122
6.1.5. Numărul de boabe în spicul de triticale
În Tabelele nr. 41 şi 42 este prezentată influenţa densităţii asupra numărului de

boabe în spic.
Tabelul nr. 41
numărului de boabe în spic (2007-2009)
Varianta Combinaţia spic Diferenţa Semnificaţia
nr. %
1 a1b1 35,00 136,5 +9,36 ***
2 a1b2 28,67 111,8 +3,03 ***
3 a1b3 21,33 83,2 -4,31 000
4 a1b4 16,00 62,4 -9,64 000
5 a2b1 35,00 136,5 +9,36 ***
6 a2b2 29,67 115,7 +4,03 ***
7 a2b3 22,33 87,1 -3,31 000
8 a2b4 17,00 66,3 -8,64 000
9 a3b1 34,67 135,2 +9,30 ***
10 a3b2 28,67 111,8 +3,03 ***
11 a3b3 22,33 87,1 -3,31 000
12 a3b4 17,33 67,6 -8,31 000
13 X 25,64 100,0 0,00

DL 5% 1,13
DL 1% 1,54
DL 0,1% 2,06
123
Tabelul nr. 42
Numărul de boabe în spic în funcţie de soi (a) x densitatea de semănat (b) în
graduări diferite la triticalele de toamnă (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”
Factorul „A” 300 400 450 500
(soiul) %
Semnificaţia
Diferenţa
b1 b2 b3 b4
spic
STIL 35,00 28,67 21,33 16,00 25,25 98,4 -0,42 -
GORUN 35,00 29,67 22,33 17,00 26,00 101,3 +0,33 -
PLAI 34,67 28,67 22,33 17,33 25,75 100,3 +0,08 -
X 34,89 29,00 22,00 16,78 25,67 100,0 0,00
% 135,90 113,00 85,70 65,40 100,0

DL 5% 0,77
DL 1% 1,17
Diferenţa +9,22 +3,34 -3,67 -8,89 0,00 DL 0,1% 1,88

DL 5% 0,89
DL 1% 1,35
DL 0,1 2,17
Constatări:
- din datele prezente în Tabelele nr. 41 şi 42 rezultă că cel mai mare număr de boabe
pe spic le-am obţinut la soiurile STIL (V1) şi GORUN (V5), cu valoarea de 35 boabe pe
spic;
- la toate cele trei soiuri cercetate, cele mai bune variante s-au obţinut la variantele
unde am practicat densităţi mici de semănat, 300 şi 400 b.g/mp;
- numărul boabelor este foarte semnificativ superior la densităţile de 300 şi 400 b
.g./mp şi semnificativ inferior la densităţile mari de 450 şi 500 b.g./mp. (Tabelul nr. 42).
124
6.1.6. MMB (Masa a 1.000 de boabe)
Studiul densităţii de semănat a triticalelor de toamnă asupra MMB este redată

sintetic în Tabelele nr. 43 şi 44.
Tabelul nr. 43
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) asupra MMB
(2007-2009)
Masa a 1.000 de boabe
g %
1 a1b1 51,00 116,3 +7,15 ***
2 a1b2 49,32 112,3 +5,42 ***
3 a1b3 48,30 110,0 +4,39 ***
4 a1b4 46,55 106,0 +2,64 ***
5 a2b1 47,49 108,1 +3,57 ***
6 a2b2 46,78 106,5 +2,87 ***
7 a2b3 45,6 104,2 +1,83 ***
8 a2b4 44,57 101,5 +0,65 ***
9 a3b1 37,81 86,0 -6,10 000
10 a3b2 36,81 83,8 -7,10 000
11 a3b3 36,50 83,1 -7,40 000
12 a3b4 35,95 81,9 -7,96 000
13 X 43,91 100,0 0,00

DL 5% 0,38
DL 1% 0,52
DL 0,1% 0,70
125
Tabelul nr. 44
MMB obţinută la triticalele de toamnă, în functie de soi (a) x densitatea de semănat
(b), (2007-2009)
Factorul „A” Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”
(soiul) 300 400 450 500 %
Masa a 1.000 de
Semnificaţia
Diferenţa
boabe
b1 b2 b3 b4
STIL 51,01 49,33 48,30 46,55 48,82 111,1 +4,90 ***
GORUN 47,49 46,78 45,72 44,57 46,15 105,1 +2,23 **
PLAI 37,81 36,81 36,51 35,93 36,77 83,6 -7,14 000
X 45,47 44,31 43,52 42,36 43,91 100,0 0,00
% 103,5 100,9 99,1 96,5 100,0

DL 5% 1,01
Diferenţa +1,55 +0,40 -0,39 -1,55 0,00 DL 1% 1,53
DL 0,1% 2,46
Semnificaţia * - - 0 Mt.
DL 5% 1,18
DL 1% 1,78
DL 0,1 2,86
Din datele expuse în Tabelele nr. 43 şi 44 constatăm că:

- MMB are valorile cele mai mari la soiul Stil în toate variantele din experienţe;
- densitatea de 300 b.g./mp a dat cel mai bun rezultat privitor la MMB, la toate
soiurile, pe primul loc situându-se soiul STIL cu 51,0 g.;
- MMB este superioară la soiul STIL, foarte semnificativ faţă de media soiurilor de
triticale de toamnă;
- la toate soiurile, MMB este semnificativ superior la densitatea efectuată cu 300
b.g/mp şi semnificativ inferior la densitatea mare de 500 b.g./mp.
126
6.1.7. Producţia biologică
În Tabelele nr. 45 şi 46 prezentăm interrelaţia dintre densitatea aplicată şi cantitatea

de producţie biologică.
Tabelul nr. 45
Influenţa marcată de soi (a) şi densitatea de semănat a triticalelor de toamnă
(2007-2009)
Varianta Combinaţia Producţia biologică Diferenţa Semnificaţia
kg/ha %
1 a1b1 12.261,33 153,2 +4.255,90 ***
2 a1b2 10.178,67 127,1 +2.173,24 ***
3 a1b3 7.364,33 92,0 -641,10 -
4 a1b4 5.612,00 70,1 -2.393,43 000
5 a2b1 11.287,33 141,0 +3.281,90 ***
6 a2b2 9.781,00 122,1 +1.775,57 ***
7 a2b3 7.192,65 89,8 -812,76 0
8 a2b4 5.446,66 68,0 -2.558,76 000
9 a3b1 9.070,67 113,3 +1.065,24 **
10 a3b2 7,522,33 94,0 -483,10 -
11 a3b3 5.774,00 72,0 -2.231,43 000
12 a3b4 5.570,00 69,6 -2.435,43 000
13 X 8.005,43 100,0 0,00
DL 5% 764,15
DL 1% 1.038,66
DL 0,1% 1.391,10
127
Tabelul nr. 46
Relaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) pe graduări
diferite, asupra producţiei biologice (2007-2009)
Factorul Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”

„A” 300 400 450 500 %
Semnificaţia
(soiul) b1 b2 b3 b4
Producţia
Diferenţa
biologică
STIL 12.261,31 10.178,6 7.364,3 5.612,00 8.854,08 109,4 +765,66 -
GORUN 11.287,33 9.781,00 7.192,6 5.446,67 8.426,92 104,2 +338,50 -
PLAI 9.070,68 7.522,32 5.774,0 5.570,00 6.984,25 86,3 -1.104,17 -
X 10.873,10 9.160,65 6.777,0 5.542,88 8.088,42 100,0 0,00

% 134,4 83.8 83,8 68,5 100,0
DL 5% 1,01
Diferenţa +2.784,69 -1.311,42 -1.311,4 -2.545,51 0,00 DL 1% 1,53
Semnificaţia ** - - 00 Mt DL 0,1% 2,46
DL 5% 1.486,06
DL 1% 2.250,35
DL 0,1 3.615,12
Din datele prezentate în Tabelele nr. 45 şi 46, am constatat următoarele:

- soiul STIL a înregistrat cele mai mari valori ale producţiei biologice la densităţi
mici, 300 b.g./mp;
- soiul GORUN are producţia foarte semnificativă, iar soiul PLAI are producţia
distinct semnificativă;
- toate soiurile cercetate în experienţe au producţia biologică distinct semnificativ
superioară la densitate mică şi distinct semnificativ inferioară la densitate mare (500
b.g./mp).
128
6.2. Rezultatele cercetărilor privitor la corelaţia soi (a) x densitate de semănat a

triticalelor de toamnă, asupra producţiei fizice
Datele obtinute sunt expuse în Tabelele nr. 47 şi 48.
Tabelul nr. 47
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat asupra producţiei fizice, la triticalele de
toamnă (2007-2009)
Varianta Combinaţia Producţia fizică Diferenţa Semnificaţia
kg/ha %
1 a1b1 7.298,69 1310 +1.731,61 ***
2 a1b2 6.524,67 117,2 +957,63 ***
3 a1b3 5.571,00 100,0 +3,96 -
4 a1b4 4.069,67 73,1 -1.497,37 000
5 a2b1 6.602,30 118,6 +1.035,30 ***
6 a2b2 7.039,67 126,5 +1.472,63 ***
7 a2b3 5.628,00 101,0 +60,96 **
8 a2b4 4.515,00 81,1 -1.052,04 000
9 a3b1 5.832,67 104,8 +265,63 ***
10 a3b2 5.062,33 90,9 -504,70 000
11 a3b3 4.910,67 88,2 -656,37 000
12 a3b4 3.749,33 67,3 -1.817,70 000
13 X 5.567,02 100,0 0,00
DL 5% 39,24
DL 1% 53,34
DL 0,1% 71,44
129
Tabelul nr. 48
Corelaţia între soi (a) x densitate de semănat în graduări diferite asupra producţiei
fizice la triticalele de toamnă, Albota (2007-2009)
300 400 450 500 %
Producţia biologică
Semnificaţia
Diferenţa
b1 b2 b3 b4
7.298,66 6.524,67 5.571,00 4.069,67 5.866,00 105,3 +299,00 -
6.602,33 7.039,66 5.628,00 4.515,00 5.946,25 106,8 +379,25 -
5.832,67 5.062,35 4.910,67 3.749,33 4.888,75 87,8 -678,25 -
6.577,89 6.208,89 5.369,89 4.111,33 5.567,00 100,0 0,00
118,2 111,5 96,5 73,9 100,0

DL 5% 714,52
+1010,6 +641,89 -197,10 - 0,00 DL 1% 1.081,98
1.455,67 DL 0,1% 1.738,15
* - - 00 Mt.
Din datele prezente în Tabelele nr. 47 şi 48 se constată că:

- cea mai mare producţie fizică s-a obţinut la soiul STIL cu 7.298,66 kg;
- soiurile STIL şi PLAI au dat cele mai bune producţii în cazul densităţii mici, de
300 b.g./ha. La soiul GORUN s-a obţinut cea mai mare producţie la densitatea de 400
b.g./mp;
- la soiul PLAI, în cazul densităţilor de 400 şi 450 b.g./mp, producţiile sunt aprope la
fel; 5.062,35 şi 4.910,67 kg./ha;
- dacă densitatea de semănat creşte, producţia fizică scade datorită concurenţei pe
spaţiul de nutriţie al unor soluri acide (Tabelul nr. 47);
130
- se observă că producţia fizică este demnificativ superioară la densitatea de 300

b.gh./mp şi distinct semnificativ inferioară la densitatea de semănat de 500 b.g./mp. la toate
cele trei soiuri din câmpul de experienţe.
6.3. Rezultatele obţinute din cercetări prinvind corelaţia soi (a) x densitatea de
semănat asupra masei hectolitrice
Datele sunt expuse în Tabelele nr. 49 şi 50.
Tabelul nr. 49
Corelaţia soiului (a) x densitatea de semănat (b) asupra masei hectolitrice (MH)
Varianta Combinaţia Producţia fizică Diferenţa Semnificaţia
kg/ha %
1 a1b1 63,80 100,3 +0,22 *
2 a1b2 63,70 100,2 +0,12 -
3 a1b3 63,12 99,2 -0,47 000
4 a1b4 61,52 97,2 -2,07 000
5 a2b1 63,10 99,3 -0,49 000
6 a2b2 62,96 99,1 -1,64 000
7 a2b3 62,78 98,9 -0,85 000
8 a2b4 62,20 98,1 -1,40 000
9 a3b1 65,82 103,0 +2,23 ***
10 a3b2 65,33 102,4 +1,74 ***
11 a3b3 64,76 101,6 +1,16 ***
12 a3b4 64,16 100,8 +0,57 ***
13 X 63,59 100,0 0,00
DL 5% 0,19
DL 1% 0,26
DL 0,1% 0,34
131
Tabelul nr. 50
Corelaţia soiului (a) x densitatea de semănat (b) în diferite graduări la triticale,
asupra masei hectolitrice (2007-2009)
Factorul „A” 300 400 450 500
Masa hectolitrică
(soiul) %
Semnificaţia
Diferenţa
b1 b2 b3 b4
STIL 63,81 63,71 63,12 61,52 63,04 99,2 -0,56 -
GORUN 63,10 62,96 62,76 62,20 62,76 98,8 -0,85 0
PLAI 65,82 65,33 64,76 64,16 65,02 101,9 +1,41 **
X 64,24 64,00 63,55 62,63 63,60 100,0 0,00
% 100,9 100,5 99,9 98,7 100,0

DL 5% 0,63
DL 1% 0,96
Diferenţa +0,64 +0,40 -0,06 -0,98 0,00 DL 0,1% 1,54
Semnificaţia - - - 0 Mt.
DL 5% 0,73
DL 1% 1,11
DL 0,1 1,78
Analizând datele expuse în Tabelele nr. 49 şi 50 rezultă că:

- soiul Plai a avut cea mai mare masă hectolitrică la toate densităţile de semănat
(V9-V12);
- la toate soiurile studiate, cele mai bune rezultate s-au obţinut la semănatul cu
densitate mică de b.g./mp., adică la 300 şi respectiv 400 b.g./mp;
- dacă densitatea de semănat creşte, masa hectolitrică scade, la toate soiurile
(Tabelul nr. 49);
132
- toate cele trei soiuri au valori mici ale masei hectolitrice, la variantele cu densităţi
mari de semănat diferenţele fiind semnificativ inferioare (Tabelul nr. 50);
- soiul PLAI are diferenţe semnificativ distincte superioare, fiind urmat de soiul
STIL şi soiul GORUN;
- soiurile luate în studiu au masa hectolitrică mică la variantele cu densitatea de
semănat de 500 b.g./mp.
Fig. 13 - Spice de triticale soiul Stil, iulie 2008, Albota
133
6.4. Rezultatele studiilor privind corelaţiile dintre soi (a) şi densitatea de

semănat a triticalelor, asupra caracteristicilor de morărit şi panificaţie
6.4.1. Cantitatea de gluten umed
Datele despre cantitatea de gluten umed sunt prezentate în Tabelele nr 51 şi 52.
Tabelul nr. 51
Influenţa soiului (a) şi a densităţii de semănat (b) asupra cantităţii de gluten umed
la triticalele de toamnă (2007-2009)
Conţinutul în gluten
Varianta Combinaţia umed Diferenţa Semnificaţia
% %
1 a1b1 40,33 117,0 +6,10 ***
2 a1b2 36,39 106,8 +2,16 ***
3 a1b3 35,12 102,6 +0,89 ***
4 a1b4 34,79 101,6 +0,54 **
5 a2b1 35,01 102,5 +0,78 ***
6 a2b2 32,92 96,2 -1,34 000
7 a2b3 32,71 95,6 -1,52 000
8 a2b4 30,19 88,2 -4,04 000
9 a3b1 37,84 110,7 +3,65 ***
10 a3b2 33,40 97,8 -0,77 000
11 a3b3 32,61 95,4 -1,56 000
12 a3b4 29,33 85,71 -4,90 000
13 X 34,23 100,0 0,00
DL 5% 0,33
DL 1% 0,45
DL 0,1% 0,60
134
Tabelul nr. 52
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat (b), în graduări diferite, asupra
conţinutului de gluten umed la triticalele de toamnă (2007-2009)
Factorul „A” 300 400 450 500
(soiul) %
Semnificaţia
Diferenţa
umed
b1 b2 b3 b4
STIL 40,31 36,39 34,77 35,12 36,65 107,1 +2,42 *
GORUN 35,01 32,91 32,71 30,19 32,70 95,5 -1,51 -
PLAI 37,87 33,46 32,67 29,33 33,34 97,4 -0,90 -
X 37,73 34,24 33,38 31,53 34,23 100,0 0,00

DL 5% 1,95
% 110,2 100,1 97,3 92,2 100,0
DL 1% 2,95
DL 0,1% 4,75
Diferenţa +3,51 +0,02 -0,85 -2,68 0,00
Semnificaţia ** - - 0 Mt.
DL 5% 2,24
DL 1% 3,41
DL 0,1 5,48
Din analiza datelor prezentate în Tabelele nr. 51 şi 52 am constatat că:

- soiul STIL a avut cea mai mare cantitate de gluten umed la toate densităţile de
semănat ale triticalelor de toamnă;
- la densitatea de 300 b.g./mp cantitatea de gluten umed are rezultatele cele mai bune,
diferenţele faţă de media variantelor fiind foarte semnificativ superioare (Tabelul nr. 51);
- pe măsură ce densitatea de semănat creşte, scade conţinutul în gluten umed la
triticale;
- soiul STIL are valori distinct semnificative superioare la conţinutul în gluten umed.
135
6.4.2. Conţinutul în substanţe proteice
Corelaţia între densitatea de semănat şi conţinutul în substanţe proteice la triticalele

de toamnă este prezentată în Tabelele nr. 53 şi 54.
Tabelul nr. 53
Corelaţia între soi (a) x densitatea de semănat (b) şi conţinutul în substanţe proteice
la triticalele de toamnă (2007-2009)
Conţinutul în
Varianta Combinaţia substanţe proteice Diferenţa Semnificaţia
% %
1 a1b1 18,44 123,4 +3,50 ***
2 a1b2 15,60 104,4 +0,66 ***
3 a1b3 14,85 99,4 -0,09 -
4 a1b4 12,98 86,9 -1,96 000
5 a2b1 16,27 108,9 +1,34 ***
6 a2b2 16,11 107,8 +1,17 ***
7 a2b3 13,31 89,1 -1,63 000
8 a2b4 11,60 77,6 -3,34 000
9 a3b1 16,28 109,0 +1,34 ***
10 a3b2 15,396 103,0 +0,45 **
11 a3b3 14,13 94,6 -0,81 000
12 a3b4 12,98 86,9 -1,96 000
13 X 14,94 100,0 0,00

DL 5% 0,30
DL 1% 0,41
DL 0,1% 0,54
136
Tabelul nr. 54
Cantitatea de substanţe proteice la triticale, în funcţie de soi (a) x densitatea de
semănat în graduări diferite (2007-2009)
Conţinutul în substanţe
Factorul „A” 300 400 450 500
(soiul) %
Semnificaţia
Diferenţa
proteice
b1 b2 b3 b4
STIL 18,44 15,60 14,85 12,96 15,47 104,3 +0,64 -
GORUN 16,27 16,11 13,31 11,60 14,32 96,6 -0,51 -
PLAI 16,28 15,39 14,13 12,98 14,70 99,1 -0,31 -
X 17,00 15,70 14,10 12,52 14,83 100,0 0,00

DL 5% 2,22
% 114,5 105,9 95,1 84,4 100,0
DL 1% 3,37
DL 0,1% 5,41
Diferenţa +2,16 +0,87 -0,73 -2,30 0,00
Semnificaţia - - - - Mt.
DL 5% 2,57
DL 1% 3,89
DL 0,1 6,24
Din datele prezentate în Tabelele nr. 53 şi 54 am constatat că:

- cel mai mare conţinut în substanţe proteice s-a manifestat la soiul de triticale STIL,
la toate densităţile de semănat;
- diferenţa faţă de media experienţei este distinctă şi foarte semnificativă la
densitatea de 300 şi 400 b.g./mp., nesemnificativă la 450 b.g./mp şi foarte semnificativă
inferioară la densitatea de semănat folosită cu 500 b.g./mp;
- calculul statistic dintre corelaţia soi x densitate de semănat relevă că faţă de media
experienţelor, nu avem diferenţe semnificative (Tabelul nr. 54).
137
6.4.3. Conţinutul triticalelor de toamnă în cenuşă
Datele rezultate din experienţa cu influenţa soiului (a) x densitatea de semănat (b) a
triticalelor de toamnă sunt prezentate în Tabelele nr. 55 şi 56.
Tabelul nr. 55
Cercetări privind influenţa soiului (a) x densitatea de semănat (b) a triticalelor de
toamnă asupra conţinutului în cenuşă
Conţinutul în cenuşă
% %
1 a1b1 1,46 114,6 +0,19 ***
2 a1b2 1,44 112,5 +0,16 ***
3 a1b3 1,34 104,7 +0,06 *
4 a1b4 1,23 96,1 -0,05 0
5 a2b1 1,37 107,6 +0,10 ***
6 a2b2 1,28 100,3 0,00 -
7 a2b3 1,23 96,1 -0,05 0
8 a2b4 1,14 89,6 -0,13 000
9 a3b1 1,35 106,0 +0,08 **
10 a3b2 1,21 94,8 -0,07 00
11 a3b3 1,16 90,9 -0,12 000
12 a3b4 1,13 88,8 -0,14 000
13 X 1,28 100,0 0,00

DL 5% 0,05
DL 1% 0,07
DL 0,1% 0,09
138
Tabelul nr. 56
Cantitatea de cenuşă în funcţie de soi (a) x densitatea de semănat (b) a triticalelor
de toamnă, în graduări diferite (2007-2009)
Factorul „A” 300 400 450 500
(soiul) %
Semnificaţia
Diferenţa
b1 b2 b3 b4
STIL 1,48 1,44 1,34 1,23 1,37 107,0 +0,09 **
GORUN 1,37 1,28 1,23 1,13 1,26 98,2 -0,02 -
PLAI 1,35 1,20 1,16 1,13 1,21 94,9 -0,07 0
X 1,37 1,31 1,24 1,17 1,28 100,0 0,00
DL 5% 0,05
% 109,0 102,5 97,3 91,4 100,0 DL 1% 0,08
DL 0,1% 0,13
Diferenţa +0,12 +0,03 -0,03 -0,11 0,00
Semnificaţia ** - - 00 Mt.
DL 5% 0,06
DL 1% 0,09
DL 0,1 0,15
Din datele expuse în Tabelele nr. 55 şi 56 am constatat că:

- cea mai ridicată valoare a cantităţii de gluten umed s-a înregistrat la soiul STIL;
- diferenţele faţă de media variantelor se prezintă astfel: foarte semnificative la
densitatea mică de semănat, cu 300 şi 400 b.g./mp; semnificative la densitatea de 450
b.g./mp şi semnificativ inferioară la densitatea de semănat cu 500 b.g/mp;
- pe măsură ce creşte densitatea de semănat, conţinutul de cenuşă scade.
139
6.5. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi x fertilizare chimică cu

îngrăşăminte foliare a triticalelor de toamnă
Cercetările privind influenţa fertilizării cu azot s-au efectuat pe un singur soi, şi

anume soiul GORUN. Rezultatele sunt prezentate în Tabelele nr. 57 şi 58.
6.5.1. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi x fertilizare, asupra productivităţii

fizice şi biologice, la triticalele de toamnă
6.5.1.1. Înfrăţirea-numărul spicelor pe mp
Tabelul nr. 57
Numărul de spice /mp la soiul GORUN, în functie de fertilizarea foliară (a) şi faza
de aplicare (b) (2007-2009)
nr. %
Nefertilizat
1 719,00 100,0 0,00 Mt.
(Mt)
2 a1b1 723,34 100,6 +4,33 ***
3 a1b2 719,68 100,0 +0,67 -
4 a2b1 726,00 101,0 +6.99 ***
5 a2b2 720,33 100,2 +1,33 -
6 a3b1 724,00 100,8 +5,00 ***
7 a3b2 719,32 100,0 +0,33 -

DL 5% 1,98
DL 1% 2,78
DL 0,1% 3,92
140
Tabelul nr. 58
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de aplicare (b), în graduări diferite,
asupra numărului de spice la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Numărul de fraţi
Factorul „A”
Semnificaţia
(Fertilizantul) Înfrăţire Burduf
%
(spice/m2)
Diferenţa
fertili/m2
b1 b2
Nefertilizat 719,00 719,00 719,00 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U 723,33 719,67 721,50 100,3 +2,50 -
PLANFERT 726,00 720,33 723,17 100,6 +4,17 -

NUTRIENT
724,00 719,33 721,67 100,4 +2,67 -
EXPRES
Numărul de fraţi DL 5% 5,56
723,08 719,58
fertili/m2 DL 1% 10,21
DL 0,1% 22,63
% 100,00 99,5
Diferenţa 0,00 -3,50
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 3,93
DL 1% 7,22
DL 0,1 16,00

- la toţi fertilizanţii utilizaţi, cel mai mare număr de spice/mp s-a înregistrat la
variantele V2, V4, V6, în faza de fertilizare fazială 1 şi respectiv la faza de înfrăţire a
triticalelor de toamnă;
- din calculul statistic efectuat a rezultat ca între momentele aplicării tratamentelor
chimice cu azot, diferenţele sunt nesemnificative.
141
6.5.1.2. Numărul de spiculeţe dintr-un spic
În ceea ce priveşte numărul de spiculeţe dintr-un spic de triticale, în funcţie de

fertilizarea chimică cu azot, datele sunt prezentate în Tabelele nr. 59 şi 60.
Tabelul nr. 59
Numărul de spiculeţe/spic, în funcţie de fertilizarea chimică foliară cu azot (a) şi
faza de aplicare (b), la soiul GORUN (2007-2009)
Numărul de spiculeţe
Varianta Combinaţia în spic Diferenţa Semnificaţia
nr. %
Nefertilizat
1 14,43 100,0 0,00 Mt.
(Mt)
2 a1b1 15,12 104,8 +0,70 ***
3 a1b2 14,83 102,6 +0,40 **
4 a2b1 14,96 103,7 +0,53 ***
5 a2b2 14,80 102,6 +0,36 **
6 a3b1 14,97 103,7 +0,53 ***
7 a3b2 14,87 103,0 +0,42 **
DL 5% 0,23
DL 1% 0,31
DL 0,1% 0,46
142
Tabelul nr. 60
Influenţa îngrăşămintelor chimice foliare cu azot (a) şi a fazei de aplicare (b) în
graduări diferite asupra numărului de spiculeţe/spic la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
spiculeţe în spic
Factorul „A”
Semnificaţia
Înfrăţire Burduf
Numărul de
(Fertilizantul)
%
Diferenţa
b1 b2
Nefertilizat 14,43 14,43 14,43 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U 15,13 14,83 14,98 103,8 +0,55 **
PLANTFERT 14,97 14,80 14,89 103,2 +0,45 *

NUTRIENT
14,97 14,87 14,92 103,4 +0,49 *
EXPRES
Numărul de DL 5% 0,28
14,88 14,73
spiculeţe în spic DL 1% 0,52
DL 0,1% 1,15
% 100,00 99,0
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,20
DL 1% 0,37
DL 0,1 0,82
Din datele prezentate în Tabelele nr. 59 şi 60 am constatat că:

- îngrăşămintele foliare cu azot, cu absorbţie prin frunze, au stimulat formarea şi
dezvoltarea spiculeţelor în spic la triticalele de toamnă, faţă de varianta netratată, în mod
foarte semnificativ la tratamentul primar sau timpuriu (b1) şi distinct semnificativ la
tratamentul târziu (b2);
- recolta a fost stimulată distinct semnificativ cu fertilizatorul foliar MICROFERT U;
- ceilalţi fertilizatori foliari au stimulat recolta de triticale de toamnă distinct
semnificativ (Tabelul nr. 60).
143
6.5.1.3. Numărul boabelor din spiculeţ
Influenţa dată de îngrăşămintele foliare asupra numărului de boabe în spiculeţul

triticalelor de toamnă este evidenţiată în Tabelele nr. 61 şi 62.
Tabelul nr. 61
Numărul de boabe în spiculeţul triticalelor de toamnă în funcţie de îngrăşămintele
foliare (a) şi faza de aplicare la soiul GORUN (2007-2009)
Varianta Combinaţia spiculeţe Diferenţa Semnificaţia
nr. %
Nefertilizat
1 1,44 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 1,48 103,5 +0,06 ***
3 a1b2 1,50 104,2 +0,06 ***
4 a2b1 1,48 102,6 +0,04 ***
5 a2b2 1,50 103,9 +0,06 ***
6 a3b1 1,47 102,3 +0,03 **
7 a3b2 1,49 103,5 +0,05 ***
DL 5% 0,02
DL 1% 0,02
DL 0,1% 0,03
144
Tabelul nr. 62
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b) în graduări
diferite, asupra numărului de boabe în spiculeţ la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Numărul de boabe
Factorul „A”
Înfrăţire Burduf
Semnificaţia
(Fertilizantul)
în spiculeţe
%
Diferenţa
b1 b2
Nefertilizat 1,42 1,44 1,44 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U 1,48 1,50 1,50 103,8 +0,05 **
PLANTFERT 1,48 1,50 1,49 103,5 +0,05 **
NUTRIENT EXPRES 1,47 1,49 1,48 102,8 +0,04 **
Numărul de boabe în spiculeţe 1,46 1,48
% 100,0 100,9 DL 5% 0,02

DL 1% 0,04
Diferenţa 0,00 +0,01 DL 0,1% 0,09
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,02
DL 1% 0,03
DL 0,1 0,06
Din datele prezentate în Tabelele nr. 61 şi 62 am constatat urmatoarele:

- toate îngrăşămintele foliare folosite în experienţă au avut ca efect stimularea
numărului de boabe în spiculeţele soiului Gorun;
- cele mai multe boabe au fost numărate la variantele tratate foliar în faza de
burdu f (V1,V5, V7).
- diferenţele faţă de varianta netratată au fost foarte semnificative ori distinct
semnificative (Tabelul nr. 61).
145
6.5.1.4. Numărul de boabe în spic, la soiul GORUN
Influenţa îngrăşămintelor foliare asupra numărului de boabe în spicul de triticale, la

soiul GORUN, este prezentată în Tabelele nr. 63 şi 64.
Tabelul nr. 63
Numărul boabelor în spic în funcţie de îngrăşământul foliar administrat (a) şi faza
de aplicare la soiul GORUN (2007-2009)
Varianta Combinaţia spic Diferenţa Semnificaţia
nr. %
Nefertilizat
1 21,00 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 22,27 106,2 +1,33 ***
3 a1b2 22,10 104,9 +1,00 ***
4 a2b1 22,20 104,7 +1,00 ***
5 a2b2 22,00 104,7 +1,00 ***
6 a3b1 22,08 104,6 +1,00 ***
7 a3b2 22,03 104,2 +1,00 ***
DL 5% 0,39
DL 1% 0,53
DL 0,1% 0,77
146
Tabelul nr. 64
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b), în graduări
diferite, asupra numărului de boabe în spic, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Factorul „A”
boabe în spic
Semnificaţia
Înfrăţire Burduf
Numărul de
(Fertilizantul)
%
Diferenţa
b1 b2
Nefertilizat 21,00 21,00 21,00 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U 22,32 22,00 22,16 105,5 +1,17 **
PLANTFERT 22,00 22,00 22,00 104,8 +1,00 **

NUTRIENT
22,00 22,00 22,00 104,8 +1,00 **
EXPRES
Numărul de boabe în DL 5% 0,36
21,83 21,75
spic DL 1% 0,68
DL 0,1% 1,51
% 100,0 99,6
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,26
DL 1% 0,48
DL 0,1 1,07
Din datele prezentate în Tabelele nr. 63 şi 64 am constatat urmatoarele:

- cele trei îngrăşăminte foliare (care protejează solul de efectele directe ale
chimizării) au stimulat foarte semnificativ numărul boabelor în spic, la soiul GORUN, faţă
de martorul nefertilizat;
- cel mai mare rezultat s-a realizat cu fertilizatorul MICROFERT U;
- s-a realizat un spor distinct semnificativ la boabe, datorită celor trei îngrăşăminte
foliare (Tabelul nr. 64).
147
6.5.1.5. Masa a 1.000 de boabe (MMB)
Influenţa îngrăşămintelor foliare asupra MMB este redată în Tabelele nr. 65 şi 66.
Tabelul nr. 65
MMB în funcţie de îngrăşământul foliar (a) şi faza de aplicare (b), la soiul
GORUN (2007-2009)

g %
Nefertilizat
1 48,10 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 50,42 104,8 +2,34 ***
3 a1b2 51,39 106,6 +3,29 ***
4 a2b1 49,68 103,3 +1,58 ***
5 a2b2 51,30 106,5 +3,19 ***
6 a3b1 50,70 105,4 +2,61 ***
7 a3b2 51,54 107,2 +3,44 ***
DL 5% 0,13
DL 1% 0,18
DL 0,1% 0,25
148
Tabelul nr. 66
diferite, asupra MMB, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)

Factorul „A”
Înfrăţire Burduf
(Fertilizantul)
%
Semnificaţia
Diferenţa
b1 b2
Nefertilizat 48,10 48,10 48,10 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U
50,43 51,39 50,91 105,8 +2,81 **
PLANFERT 49,67 51,30 50,48 105,0 +2,39 *

NUTRIENT
50,70 51,54 51,13 106,3 +3,03 **
EXPRES
Numărul de boabe în DL 5% 1,50
49,73 50,58
spiculeţe DL 1% 2,75
DL 0,1% 6,08
% 100,0 101,7
Diferenţa 0,00 +0,85
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 1,06
DL 1% 1,94
DL 0,1 4,30
Din datele prezentate în Tabelele nr. 65 şi 66 rezultă că:

- fertilizarea foliaăa, bogată în N, P, K şi microelemente chimice, a produs o
influenţă uşor stimulatoare asupra indicatorului MMB;
- faţă de varianta martor diferenţa este foarte semnificativă la toate variantele;
- fertilizatorul foliar NUTRIENT EXPRES a avut cele mai mari valori (Tabelul nr. 65);
- tratamentul foliar aplicat în faza de burduf a avut cele mai mari valori (V3.V5,V7);
149
- faţă de martorul nefertilizat, îngrăşămintele foliare NUTRIENT EXPRES şi

MICROFERT U au avut diferenţe distinct semnificative;
- fertilizatorul PLANTFERT a avut diferenţe semnificative faţă de varianta
martor (Tabelul nr. 66).
6.5.1.6. Producţia biologică
Influenţa îngrăşămintelor foliare asupra producţiei biologice a soiului GORUN este

redată în Tabelele nr. 67 şi 68.
Tabelul nr. 67
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b) asupra producţiei
biologice la soiul GORUN (2007-2009)
kg/ha %
Nefertilizat
1 7.118,00 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 8.412,33 118,2 +1.294,33 ***
3 a1b2 8.211,31 115,4 +1.093,33 ***
4 a2b1 7.959,00 111,7 +841,00 ***
5 a2b2 8.157,00 114,6 +1.039,00 ***
6 a3b1 8.080,00 113,5 +962,00 ***
7 a3b2 8.169,33 114,8 +1.051,33 ***

DL 5% 325,67
DL 1% 457,17
DL 0,1% 645,39
150
Tabelul nr. 68
diferite, asupra producţiei biologice, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Factorul „A”
(Fertilizantul) toamna primăvara
Semnificaţia
%
Diferenţa
b1 b2
Nefertilizat 7.118,00 7.118,00 7.118,00 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U 8.412,33 8.211,33 8.311,83 116,8 +1.193,83 **
PLANTFERT 7.959,00 8.157,00 8.058,00 113,2 +940,00 **

NUTRIENT
8.080,00 8.169,33 8.124,67 114,1 +1.006,67 **
EXPRES
DL 5% 380,10
Producţia biologică 7.892,33 7.913,92
DL 1% 698,04
DL 0,1% 1.546,69
% 100,0 100,3
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 268,77
DL 1% 493,59
DL 0,1 1.093,68
Din datele prezentate în Tabelele nr. 67 şi 68 am constatat următoarele:

- cel mai mare rezultat s-a obţinut cu îngrăşământul foliar MICROFERT U, în V1 şi
V3, cu producţiile de 8.412,33 şi 8.211,33 kg/ha;
- aceste rezultate se datorează în egală măsură şi apei din soluţiile preparate pentru
stropiri foliare, care au barat efectul secetei din 2007;
151
- sporul de producţie faţă de varianta netratată este de 1.300 kg/ha (Tabelul nr. 67);
- îngrăşământul foliar MICROFERT U a realizat producţia maximă în faza de
înfrăţire;
- PLANTFERT şi NUTRIENT EXPRES au reacţionat favorabil în faza de burduf.
6.5.2. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi (a) x îngrăşăminte chimice

foliare (b), asupra producţiei fizice la triticalele de toamnă (2007-2009)
Datele obţinute despre parametrul producţie fizică sunt prezentate în Tabelele nr.
69 şi 70.
Tabelul nr. 69
Producţia fizică raportată la îngrăşământul foliar (a) şi faza de aplicare (b), la soiul
GORUN (2007-2009)
Producţia fizică
kg/ha %
Nefertilizat
1 5.398,00 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 5.704,63 105,5 +306,66 ***
3 a1b2 5.931,66 109,9 +533,67 ***
4 a2b1 5.605,65 103,7 +207,66 ***
5 a2b2 5.805,00 107,5 407,00 ***
6 a3b1 5.998,33 111,1 600,33 ***
7 a3b2 6.169,00 114,3 771,00 ***

DL 5% 30,09
DL 1% 42,22
DL 0,1% 59,62
152
Tabelul nr. 70
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b) în graduari
diferite, asupra producţiei fizice la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Semnificaţia
Factorul „A” toamna primăvara
(Fertilizantul)
Producţia
Diferenţa
biologică
%
b1 b2
Nefertilizat 5.398,00 5.398,00 5.398,00 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT 5.704,65 5.931,62 5.818,66 107,6 +420,16 *
PLANTFERT 5.605,64 5.803,88 5.705,34 105,6 +307,34 *

NUTRIENT
5.998,33 6.167,00 6.083,67 112,7 +685,67 **
EXPRES
Producţia fizică 5.676,63 5.825,92 DL 5% 229,63
DL 1% 421,71
% 100,0 102,6 DL 0,1% 934,42

Semnificaţia Mt. -
DL 5% 162,32
DL 1% 298,20
DL 0,1 660,74
Conform datelor din Tabelele nr. 69 şi 70 am constatat următoarele:

- toate îngrăşămintele foliare utilizate pe bază de azot au stimulat foarte
semnificativ producţia fizică a soiului GORUN, atât în faza de înfrăţire, cât şi în faza de
burduf, cu 11,1 şi 14,3 (Tabelul nr. 69);
- conform rezultatelor obţinute, îngrăşământul foliar NUTRIENT EXPRES a dat cel
mai mare spor de producţie (11,1%), urmat de MICROFERT U, cu sporuri de 5,7 şi 9,9%,
şi PLANTFERT cu sporuri de 3,8 şi 7,5%;
- nivelul producţiilor obţinute se prezintă astfel în faza îngrăşării foliare cu azot, din
faza de burduf: 5.398 kg, la varianta nefertilizată; 6.167 kg, la varianta fertilizată cu
153
NUTRIENT EXPRESS; 5.932 kg, la varianta fertilizată cu MICROFERT U şi 5.803,88 kg,

la fertilizarea foliară cu PLANTFERT (Tabelul nr. 69).
- s-a observat că producţiile cele mai mari s-au obţinut când fertilizările foliate cu
azot au fost administrate în faza de burduf (Tabelul nr. 70).
- îngrăşământul foliar NUTRIENT EXPRES a avut diferenţe distinct semnificative
faţă de martor.
6.5.3. Rezultatele studiilor privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare cu azot,

asupra masei hectolitrice (MH), la triticalele de toamnă
Rezultatele obţinute asupra influenţei manifestate de îngrăşămintele foliare cu azot,

asupra MH, sunt prezentate în Tabelele nr. 71 şi 72.
Tabelul nr. 71
Masa hectolitrică obţinută în funcţie de îngrăşămintele foliare cu azot (a) şi faza de
aplicare la soiul GORUN (2007-2009)
Masa hectolitrică
kg/hl %
Nefertilizat
1 63,17 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 64,05 101,1 +0,87 ***
3 a1b2 64,24 101,5 +1,06 ***
4 a2b1 64,48 101,8 +1,30 ***
5 a2b2 64,48 102,1 +1,60 ***
6 a3b1 64,43 101,7 +1,25 ***
7 a3b2 64,66 102,0 +1,48 ***

DL 5% 0,07
DL 1% 0,10
DL 0,1% 0,15
154
Tabelul nr. 72
Influenţa îngrăşămintelor foliare cu azot (a) şi a fazei de aplicare (b), în diferite
graduări, asupra MH, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Masa hectolitrică
Factorul „A”
Înfrăţire Burduf
Semnificaţia
(Fertilizantul)
%
Diferenţa
b1 b2
Nefertilizat 63,17 63,18 63,18 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U 64,06 64,25 64,15 101,3 +0,97 **
PLANTFERT 64,47 64,77 64,63 102,0 +1,44 ***

NUTRIENT
64,42 64,65 64,55 101,9 +1,35 ***
EXPRES
Masa hectolitrică 64,04 64,22
% 100,0 100,2 DL 5% 0,29

DL 1% 0,53
Diferenţa 0,00 +0,18 DL 0,1% 1,17
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,20
DL 1% 0,37
DL 0,1 0,83

- efectul superior asupra MH s-a obţinut când a fost administrat în faza de burduf (b2);
- diferenţele faţă de martor sunt nesemnificative;
- fertilizarile foliare cu azot, din formula produsului NUTRIENT EXPRES, asupra
soiului de triticale GORUN, sunt nesemnificative faţă de varianta care nu a fost fertilizată.
155
6.5.4. Rezultatele studiilor privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare cu azot,

asupra caracteristicilor de morărit şi panificaţie, la triticalele de toamnă
6.5.4.1. Conţinutul în gluten umed la soiul GORUN
Rezultatele obţinute sunt prezentate în Tabelele nr. 73 şi 74.
Tabelul nr. 73
Conţinutul în gluten umed, în funcţie de îngrăşămintele foliare cu azot (a) x faza de
aplicare, la soiul GORUN (2007-2009)
Varianta Combinaţia umed Diferenţa Semnificaţia
% %
Nefertilizat
1 36,48 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 40,87 112,0 +4,36 ***
3 a1b2 42,55 116,6 +6,06 ***
4 a2b1 37,49 102,7 +1,00 ***
5 a2b2 38,41 105,3 +1,92 ***
6 a3b1 39,51 108,3 +3,02 ***
7 a3b2 40,86 112,0 +4,38 ***

DL 5% 0,04
DL 1% 0,06
DL 0,1% 0,08
156
Tabelul nr. 74
graduări, asupra conţinutului în gluten umed, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Factorul „A”
Conţinutul în
Semnificaţia
Înfrăţire Burduf
gluten umed
(Fertilizantul)
%
Diferenţa
b1 b2
Nefertilizat 36,47 36,49 36,49 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U
40,86 42,53 41,71 114,3 +5,22 **
PLANTFERT 37,49 38,41 37,95 104,0 +1,46 -
NUTRIENT
39,50 40,87 40,19 110,1 +3,70 **
EXPRES
Conţinutul în gluten DL 5% 1,64
38,59 39,58 DL 1% 3,01
umed
DL 0,1% 6,68
% 100,0 102,6
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 1,16
DL 1% 2,13
DL 0,1 4,72
Din datele expuse în Tabelele nr. 73 şi 74 rezultă următoarele:

- conţinutul cel mai mare de gluten umed a fost înregistrat când s-a administrat în
faza de burduf (Tabelul nr. 74);
- toate îngrăşămintele foliare cu azot au determinat o influenţă favorabilă foarte
semnificativă asupra conţinutului în gluten umed, semnalând o creştere de la 36,47%, la
157
varianta nefertilizată, la 40,86% şi 42,53%, la fertilizantul MICROFERT U, 39,50% şi

40,87, la NUTRIENT EXPRES şi 37,49% şi 38,41%;
- toate cele trei îngrăşăminte foliare, aplicate în ambele faze de vegetaţie au avut
influenţă favorabilă foarte semnificativă asupra conţinutului procentual de gluten umed.
6.5.4.2. Conţinutul în substante proteice la soiul GORUN
Tabelul nr. 75
Conţinutul în substanţe proteice, în functie de îngrăşămintele foliare cu azot (a) şi
faza de aplicare, la soiul GORUN (2007-2009)
Conţinutul în substanţe
Varianta Combinaţia proteice Diferenţa Semnificaţia
% %
Nefertilizat
1 15,55 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 16,98 109,2 +1,43 ***
3 a1b2 17,51 112,6 +1,96 ***
4 a2b1 15,73 101,1 +0,18 ***
5 a2b2 16,19 104,1 +0,64 ***
6 a3b1 16,25 104,5 +0,70 ***
7 a3b2 16,72 107,5 +1,17 ***
DL 5% 0,08
DL 1% 0,12
DL 0,1% 0,17
158
Tabelul nr. 76
graduări, asupra conţinutului în substante proteice, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Semnificaţia
Factorul „A”
în substanţe
Conţinutul
Diferenţa
%
proteice
b1 b2
Nefertilizat 15,54 15,55 15,55 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U 16,98 17,50 17,25 110,9 +1,69 **
PLANTFERT 15,72 16,19 15,96 102,6 +0,41 -

NUTRIENT
16,25 16,72 16,49 106,0 +0,94 *
EXPRES
Conţinutul în DL 5% 0,55
16,13 16,49
substanţe proteice DL 1% 1,01
DL 0,1% 2,24
% 100,0 102,4
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,39
DL 1% 0,72
DL 0,1 1,59
Analizând rezultatele prezentate în Tabelele nr. 75 şi 76, se constată că:

- la varianta fertilizată cu MICROFERT U s-a obţinut cea mai mare valoare a
conţinutului în substanţe proteice în V3 (Tabelul nr. 75);
- toţi fertilizanţii foliari utilizaţi în ambele faze de aplicare au manifestat o influenţă
favorabilă foarte semnificativă asupra conţinutului de substanţe proteice, cu o creştere de la
15,54%, la varianta netratată, până la 17,50 şi 16,25%, la NUTRIENT EXPRES, şi 16.19%
şi 15,72 %, la PLANTFERT;
- conţinutul cel mai mare de substanţe proteice s-a marcat în faza de burduf (Tabelul
nr. 76).
159
6.5.4.3. Conţinutul în cenuşă, la soiul GORUN
Tabelul nr. 77
Conţinutul în cenuşă, în funcţie de îngrăşămintele foliare cu azot (a) şi faza de
aplicare la soiul GORUN (2007-2009)
Conţinutul cenuşă
% %
Nefertilizat
1 0,50 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 0,59 118,1 +0,09 ***
3 a1b2 0,74 148,3 0,24 ***
4 a2b1 0,51 102,7 0,01 *
5 a2b2 0,56 113,4 +0,07 ***
6 a3b1 0,56 113,4 +0,07 ***
7 a3b2 0,58 116,1 +0,08 ***
DL 5% 0,01
DL 1% 0,02
DL 0,1% 0,02
160
Tabelul nr. 78
graduări, asupra conţinutului în cenuşă, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
(Faza de aplicare)
Factorul „A”
Conţinutul în
Semnificaţia
%
Diferenţa
cenuşă
b1 b2
Nefertilizat 0,50 0,50 0,50 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U 0,59 0,74 0,67 133,0 +0,17 *
PLANTFERT 0,51 0,56 0,54 107,0 +0,03 -

NUTRIENT
0,56 0,57 0,57 114,0 +0,07 -
EXPRES
DL 5% 0,15
Conţinutul în cenuşă 0,54 0,60
DL 1% 0,27
DL 0,1% 0,61
% 100,0 110,2
Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,11
DL 1% 0,19
DL 0,1 0,43

- cel mai mare conţinut de cenuşe s-a înregistrat cu îngrăşământul foliar
MICROFERT U în V3 (Tabelul nr. 77);
- PLANTFERT şi NUTRIENT EXPRES au manifestat diferenţe foarte
semnificative faţă de varianta netratată, atât în faza de înfrăţire, cât şi în faza de burduf.
161
CAPITOLUL VII
EFICIENŢA ECONOMICĂ
OBŢINUŢĂ DE LA VARIANTELE EXPERIMENTALE
CHAPTER VII
ECONOMIC EFFICIENCY OF EXPERIMENTAL VARIATIONS
Pentru determinarea rentabilităţii culturii de triticale de toamnă, în condiţiile de

sol acid de la Albota, judeţul Argeş, s-a calculat eficienţa economică a variantelor
experimentale, după urmatoarele elemente:
* Total cheltuieli efective (RON):

- pregătirea şi realizarea semănatului triticalelor;
- fertilizarea cu fertilizatori foliari (îngrăşăminte chimice foliare);
- tratamente fitosanitare;
- recoltatul producţiei;
- transportul producţiei;
- alte cheltuieli.
* producţia medie / ha, realizată pe variante;

* preţul de vânzare (RON/kg);
* profitul net (beneficiul) (RON/ha);
* rata profitului (%).
162
7.1. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu soiul de

triticale (2007-2009)
Tabelul nr. 79
Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu soiul (2007-2009)
Producţia Preţ de Cheltuieli Venituri Profitul Rata

medie vânzare totale totale profitului
Combinaţia
obţinută
Varianta
kg/ha ron/kg ron/ha ron/ha Ron/ha %
1 a1b1 7.298,5 0,60 2.948,40 4.379,20 +1.430,77 32,7
2 a1b2 6.524,67 0,60 2.965,06 3.914,80 +949,74 24,3
3 a1b3 5.571,00 0,60 2.969,14 3.3342,60 +373,46 11,2
4 a1b4 4.069,67 0,60 2.934,88 2.441,80 -493,07 -20,2
5 a2b1 6.602,33 0,60 2.830,93 3.961,40 +1.130,46 28,5
6 a2b2 7.039,67 0,60 2,909,47 4.223,80 +1.314,31 31,1
7 a2b3 5.628,00 0,60 2,858,58 3.376,80 +518,22 15,3
8 a2b4 4.515,00 0,60 2.828,59 2.709,00 -119,59 -4,4
9 a3b1 5.832,66 0,60 2.745,10 3.499,60 +754,50 21,8
10 a3b2 5.062,31 0,60 2.728,44 3.037,40 +308,96 10,2
11 a3b3 4.910,67 0,60 2.755,10 2.946,40 +191,31 6,5
12 a3b4 3.749,33 0,60 2.711,07 2.249,60 -461,47 -20,5
13 X 5.567,04 0,60 2.848,73 3.340,20 +491,47 14,7
163
Din datele prezentate în Tabelul nr. 79 reiese că:

- cel mai mare profit s-a obţinut la soiul STIL, la densitatea de 300 b.g./mp, cu
valoarea de 1.430,77 RON/ha şi 32,7% (V1);
- soiul GORUN a realizat profit maxim la densitatea de 400 b.g./mp, având valorile
de 1.314,31 RON/ha şi 31,1% (V6);
- soiul PLAI a realizat, la densitatea mică de 300 b.g./mp, valorile de 754,51
RON/ha şi, respectiv, 21,6% (V9).
7.2. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu îngrăşămintele

foliare administrate la triticale (2007-2009)
Tabelul nr. 80
Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu îngrăşămintele foliare
utilizate la soiul GORUN (2007-2009)
Producţia Preţ de Cheltuieli Venituri Profitul Rata

medie vânzare totale totale profitului
Combinaţia
obţinută
Varianta
kg/ha ron/kg ron/ha ron/ha Ron/ha %
1 Nefertilizat 5.398,00 0,60 2.812,03 3.238,80 426,77 13,2
2 a1b1 5.704,67 0,60 2.933,49 3.422,80 489,31 14,3
3 a1b2 5.931,67 0,60 2.949,38 3.559,00 609,61 17,0
4 a2b1 5.605,67 0,60 2.989,06 3.363,40 374,34 11,1
5 a2b2 5.805,00 0,60 3.003,02 3.483,00 479,98 13,8
6 a3b1 5.998,33 0,60 3.005,55 3.599,00 593,45 16,5
7 a3b2 6.169,00 0,60 3.017,50 3.701,40 683,88 18,49
164
Din Tabelul nr. 80, expus mai sus, rezultă următoarele:

- administrarea îngrăşămintelor foliare, în faza de burduf, este cea mai economică;
- profitul cel mai mare s-a obţinut cu îngrăşământul foliar NUTRIENT EXPRES
(V7), cu profit de 683,98 RON/ha şi rata profitului de 18,49%;
- îngrăşământul foliar MULTIFERT U a avut un profit de 609,61 RON/ha şi
rata profitului de 17,0%;
- îngrăşământul foliar PLANTFERT a avut un profit de 479,98 RON/ha şi o
rată a profitului de 13,8%.
165
CAPITOLUL VIII
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
CHAPTER VIII
CONCLUSIONS AND SUGGESTIONS
8.1. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x densitate de semănat,

Din datele obţinute între anii 2007-2009 pe câmpul de experienţe, pe care l-am
înfiinţat în localitatea Albota, judeţul Argeş, pe soluri acide cu pH de 4,5, în condiţii de an
secetos – an normal din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, se desprind
următoarele concluzii:
8.1.1. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat asupra elementelor

de productivitate şi producţiei biologice la triticalelor de toamnă
# Am constatat că înfrăţirea productivă este maximă la densitatea de 300 b.g./mp, la

toate soiurile de triticale;
# Numărul de spice/mp este superior la densitatea de 500 spice/mp, iar cea mai mare
valoare s-a produs la soiul STIL;
# Privitor la celelalte elemente de productivitate ale triticalelor de toamnă,
reprezentate de numărul spiculeţelor în spic, numărul boabelor în spiculeţe, numărul
boabelor în spic şi MMB, au valori mai scăzute pe măsură ce densitatea de semănat creşte
de la 300 la 500 b.g/mp, la toate soiurile;
# La densitatea de semănat mică, de 300 b.g./ mp, producţia biologică a avut
valoarea cea mai mare, pe măsură ce densitatea de semănat a crescut.
166
8.1.2. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat a triticalelor

asupra producţiei fizice
# Producţia fizică la soiul de triticale de toamnă STIL a înregistrat cele mai mari
valori la densităţile de 300 şi 400 b.g./mp, cu 7.298,66 kg/ha, respectiv 6.254,66 kg/ha;
# Producţia fizică la soiul de triticale GORUN a înregistrat cele mai mari valori la
variantele de semănat cu densităţile de semănat de 400 şi respectiv 300 b.g./mp, cu
7.039,66 kg/ha, respectiv 6.602,33 kg/ha;
# Producţia fizică la soiul de triticale PLAI a înregistrat cea mai mare producţie la
densitatea de 300 b.g./mp, cu 5.823,66 kg/ha, iar la densităţile de 300 b.g./mp s-au obţinut
5.062,31 kg/ha şi la densităţile de 400 şi 500 b.g./mp s-a obţinut aproximativ acelaşi
rezultat al producţiilor şi anume 5.062,31 kg/ha şi, respectiv, 4.910,66 kg/ha;
# La densităţile maxime de semănat cu 500 b.g./ha, de la cele trei soiuri, s-au obţinut
cele mai mici producţii, astfel: soiul STIL a realizat 4.515 kg/ha, soiul PLAI a înregistrat
4.069,66 kg/ha, soiul GORUN a înregistrat 3.749,32 kg/ha.
8.1.3. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat asupra masei

hectolitrice la triticalele de toamnă
# Masa hectolitrică a avut cele mai valori înregistrate la semănatul în densitate mică,
de 300 şi 400 b.g./mp, la toate cele trei soiuri;
# Cea mai mare valoare la masa hectolitrică s-a obţinut la TURDA, cu 63,10 kg/hl;
# Pe măsură ce densitatea de semănat creşte, masa hectolitrică scade.
8.1.4. Concluzii privind corelaţia soi x densitate de semănat, asupra indicilor de

panificaţie la triticalele de toamnă
# La densitate mică, de 300 b.g./mp, conţinutul în gluten umed are valorile cele mai
mari, la toate soiurile. Soiul STIL a avut cel mai ridicat nivel al glutenului umed (40,32);
# La densitatea de 500 b.g./mp s-a înregistrat cea mai mică valoare la soiul PLAI, cu
30,18%;
167
# Toate cele trei soiuri au avut valori mari ale conţinutului în substanţe proteice;
soiul STIL a ocupat primul loc, cu 15,47% conţinut în substanţe proteice;
# Conţinutul în cenuşă a avut valori mari la toate cele trei soiuri de triticale semănate
cu densitate mică, de 300 b.g./mp. Astfel soiul STIL a avut 1,45% conţinut de cenuşă,
situându-se pe primul loc, urmat de soiurile ARDEAL cu 1,36% şi, respectiv, soiul
GORUN cu 1,35%;
# Conţinutul în cenuşă a scăzut odată cu creşterea densităţii de semănat a
triticalelor de toamnă.
8.2. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare,

8.2.1. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra productivităţii şi
producţiei biologice, la triticalele de toamnă
# Îngrăşămintele foliare, cu înglobare în formula lor cu azot, fosfor, potasiu şi

microelemente, folosite în fertilizarea triticalelor, au influenţat favorabil productivitatea şi
producţia biologică;
# Cele mai bune rezultate s-au obţinut prin fertilizarea foliară cu produsul
MICROFERT U.
8.2.2. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra producţiei fizice
la triticalele de toamnă
# Comparativ cu martorul netratat, cei trei fertilizanţi foliari au acţionat favorabil

asupra producţiei fizice la triticalele de toamnă;
# Cel mai bine s-a comportat produsul NUTRIENT EXPRES, care a asigurat o
producţie de 6.168 kg/ha (perioada 2007-2009), în faza de burduf.
168
8.2.3. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra masei

hectolitrice, la triticalele de toamnă
# Îngrăşămintele foliare aplicate au dus la creşterea masei hectolitrice, fără să se

manifeste diferenţe semnificative între îngrăşămintele foliare, raportat la faza de aplicare;
# Diferenţele faţă de martorul netratat sunt foarte semnificativ superioare, la cele trei
îngrăşăminte foliare;
# MH are valoarea cea mai mare datorată îngrăşămantului foliar numit
PLANTFERT (74,77 kg./hl).
8.2.4. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare asupra unor însuşiri de
morărit şi panificaţie, la triticalele de toamnă
# Conţinutul în gluten umed a fost stimulat de îngrăşămintele foliare folosite în

experienţe, cu diferenţe foarte semnificative faţă de martor.
# În faza de burduf, MICROFERT U a realizat 42,54% gluten umed;
# Conţinutul în substanţe proteice a fost stimulat de îngrăşămintele foliare folosite în
experienţe, în faza de burduf;
# MICROFERT U a realizat 17,50% substanţe proteice, urmat de NUTRIENT
EXPRES, cu 16,70% substanţe proteice şi PLANTFERT, cu 16,97% substanşe proteice;
# Conţinutul în cenuşă a fost stimulat de îngrăşământul MICROFERT U, aplicat în
faza de burduf, cu valoarea de 0,74%.
8.2.5. Concluzii ale cercetărilor privind eficienţa economică a factorilor tehnologici

în corelaţie cu soiurile de triticale
# Referitor la densitatea de semănat, profitul maxim s-a înregistrat la soiul

PLAI, cu 1.430,80 RON/ha şi rata profitului de 32,7%, la densitatea de semănat mică,
de 300 b.g./ha;
# La soiul STIL, profitul şi rata profitului au fost maxime la densitatea de 400
b.g./ha, cu 1.314,32 RON/ha, respectiv 31,2%;
169
# La soiul GORUN s-a înregistrat profit de 754,50 RON/ha, cu rata profitului de 21,
6%, deci valorile cele mai mici, la densitatea de semănat de 300 b.g./mp;
# La densitatea maximă de 500 b.g./mp s-au înregistrat pierderi la toate cele trei
soiuri de triticale semănate;
# La soiurile PLAI şi GORUN am constatat că, pe măsură ce densitatea de semănat
creşte, profitul şi rata profitului scad;
# La soiul STIL profitul şi rata profitului au crescut la densităţile de 300 şi 400
b.g./ha şi apoi scad pe măsură ce densitatea creşte.
8.2.6. Concluzii ale cercetărilor privind eficienţa economică a factorilor tehnologici,

în corelaţie cu îngrăşămintele foliare
# Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu îngrăşământul foliar NUTRIENT

EXPRES, cu profitul de 683,80 RON/ha şi rata profitului de 18,4%;
# Cele mai mici rezultate economice le-a dat PLANTFERT, cu profitul de numai
374,33 RON/ha şi rata profitului de 11%;
# Cele trei îngrăşăminte chimice foliare au avut cele mai bune rezultate când
aplicarea s-a efectuat în faza de burduf.
8.2.7. Rezultatele cercetărilor privind eficienţa solului
# Solurile acide din zona Albota, judeţul Argeş, au dat producţii foarte bune, în
condiţiile unei fertilizări foliare aplicate în fazele de înfrăţire şi de burduf;
# Îngrăşămintele chimice foliare, absorbite prin masa foliară, sunt ecologice pentru
sol;
# Îngrăşămintele foliare aplicate asigură şi deficitul de apă, contribuind la creşterea
producţiei triticalelor;
# Cultura de triticale dă eficienţă terenurilor acide, sărăcăcioase.
170
8.3. Recomandări
Rezultatele cercetărilor privind tehnologia aplicată, adică densităţile de semănat şi

fertilizarea cu îngrăşăminte foliare, au condus la formularea următoarelor recomandări:
În zonă se pot cultiva cu succes soiurile de triticale STIL şi GORUN.
În această zonă se pot cultiva triticale la densitatea mică de 300 b.g./ha, în anii
normali.
În zonă se pot cultiva triticale la densitate mai mare, de 450 b.g./ha, în anii secetoşi.
Cel mai bun îngrăşământ foliar pentru triticale este NUTRIENT EXPRES, aplicat în
vegetaţie, în faza de burduf.
171
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAPHY
1. ACHMED, S.P., McDONALD, S.E., 1978 – Triticale - pervaia zernovaia

kultura, sozdannaia celovekom, sub red. IU. L. GUJOV, Kolos, Moskva, 151
2. ALLAN, R.E., VOGEL D.A., CRADDOCK, J.C., Jr., 1959 - Comparative
reponse to gibberellic acid of dwarf, demi dwarf and standard short and tall winter wheat
varieties. Agronomy Journal 51., 737-740
3. ANIOL, A., GUSTAFSON, J.P., 1984 - Cromosome location of genes
controlling aluminium tolerancein wheat, rye and triticale. Canad. J. Gen and Cytology
26(6), 701-705
4. ANIOL, A., 1985 – Breeding of triticale for aluminium tolerance. Genetics and
breeding of triticale, Paris, France, 573-582
5. ARSENIUK, E., OLEKSIAKK, T., 2002 - Production and breeding of cereals
în Poland. 1:11-26
6. ATSUCHI, T., YOICHI, A., 2002 - Effect of seed coat color on seed dormancy
în different enviroment. Eufhitica 126, 99-105
7. BARNICOL, H., THAIMANN, A., WENGERT, D., 1985 - Hautschaden bei
neugeborenen ferkeln în zusammenhang mit einem Fusarien toxin (T2-toxin) und
Muttercorn. Tierarzttiche Umschau Zeitschrift fur alle Gabiete der Veterinarmedizin 40 (9),
658-666
8. BÂLTEANU, GH., 1973 - Fitotehnie, curs USAMV, p. 22-33
9. BÂLTEANU, GH., 1977 - Fitotehnie, curs USAMV, p. 27-39
10. BÂLTEANU, GH., BÂRNAURE, I., 1998 - Fitotehnie, curs USAMV, p. 123-139
11. BEKELE, E., 1985 - The Biology of Cereal Land Race Populations I. Problems
of Gene Conservation Plant-Breeding Selection Schemes and Sample Size Requirement.
Hereditas (Lund) 103, 119-34
12. BEKELE, G.T., SKOVMAND, B., GILCHRIST, L.I., WARHAM, E.J., 1985 -
Screening triticale for resistence to certain diseases occuring în Mexico. Genetics and
breeding of triticale (edited by Bernard, M., Bernard, S.) Paris, France, 559-564
13. BENNETT şi SMITH, 1972 - The effects of polyploidy on meiotic duration and
pollen development în cereal anthers. Proceedings of the Royal Society of London B.
1972;181:81–107
14. BENNETT, M.D. şi KALTSIKES, P.J., 1973 - The duration of meiosis în a
diploid rye, a tetraploid wheat and the hexaploid triticale derived from them. Canadian
Journal of Genetics and Cytology. 1973;15:671–679. Canad. J. Genet. Cytol. 15,671-679
15. BENNETT, M.D., 1974 - Meiotic, gametophytic and early endosperm
development in Triticale. Proc Int Symp, El Batan, Mexico, pp.137–148
16. BERG, K.H., 1937 - B. Beitrag Zytol, Pflanzenzucht. Forchungsd., 4, 561-571
17. BERG, K.H., OEHLER, E., 1938 - Untersuchungen über die Cytogenetik
amphidiploider Weizen-Roggen-Bastarde. - Züchter 10: 226–238
18. BERTONI, G., ROSSI, L., 1981 - Caracteristiche chimico-nutrizionali della
granella di nuovo linee di triticale. Zootehnica e nutrizione animale, nr. 1, 17-25
19. BHATTACACHARYYA, N.K., Evans, L. E., Jenkins, B.C., 1961 - Karyotype
analysis of the individual "Dakold" fall rye chromosome additions to "Kharkov" winter
wheat. Nucleus, 4, 25-38
20. BIREESCU, L., DORNEANU, EMILIA, BIREESCU, GEANINA,
MURARIU, ALEXANDRINA, 2002 – Rolul fertilizării foliare pentru echilibrarea
nutriţiei minerale, Simpozionul Internaţional al Institutului Internaţional al Potasiului
(IPI) Braşov, pag. 301-307
21. BŐRNER, A., 1991 - Genetic studies of gibberellicacid insensivity în rye
(Secale cereale) genes., Plant breeding 10., 53-57
22. BORLAN, Z., 1988 – Îngrăşăminte complexe foliare în producţia vegetală,
Cereale şi Plante Tehnice nr.10, pag. 20-25
23. BROUWER, J.B., 1976 - Proc. First austr. Poultry and stokfeed convention,
Melbourne, 2:10-15, 344
24. BROUWER, J.B., 1977 – Victorian oat and triticale variety comparisons, J.
agr., Victoria, 75, 9, 310-313
25. BURNETT, P.A., 1990 - Breeding for resistanceto barley yellow dwarf.
Proceedings Aphid, Plant Interactions, Populations to Molecules, Oklahoma USA:179-193
26. BUSHUK, W., 1978 – Triticale - pervaia zernovaia kultura, sozdannaia
celovekom, sub red. IU. L. GUJOV, Kolos, Moskva, 143
27. BUSHUK, W., 1980 - Roji, proizvodstvo, himiiai tehnologia, sub red. V.I.
Dasevski şi N.A Emilianova, Kolos, Moskva
28. BUTNARU, G., PĂTRU, L., 1979 - The effect of ionizing radiation în early
stages of ontogeny în some forms of triticale, Lucrări Ştiinţifice, Institutul Agronomic
Timişoara, 16, ROM
29. CANARACHE, A., TRANDAFIRESCU, T., DUMITRU, E., DUMITRU, R.,
1987 – Metodologia elaborării studiilor pedologice - partea a III-a - Indicatori
ecopedologici. Red. prop. tehn. agric., Bucureşti, p. 23-36
30. CEALÂCU, M., şi colab., 1992 – General Genetics and Evolution Department,
Bucharest University, p. 108-109
31. CEAPOIU, N., 1984 – Metode statistice aplicate în experienţele agricole şi
biologice. Ed. Agro-silvică, Bucureşti, p. 36-93, 225-241
32. CEAUŞU, C., ŞTEFAN, I., NICULESCU, R., ROMAN MARIANA, DINCĂ,
B., SAFTA, I., DIACONU ILEANA, 1990 – Condiţiile pedoclimatice ale zonei. Cultura
grâului de toamnă pe solurile podzolice şi podzolite. Red. de prop. şi tehn. agric., p. 9-27
33. CHEN, C.H., BUSHUK, W., 1970 - Natures of proteines în Triticale and its
parental species. Solubility characteristics and amino acid composition of endosperm
proteins. Canad. J., Plant. Sci., 50, 9
34. COLLINS, J., ST-PIERRE, C.A., COMEAU, A., 1990 - Annalysis of genetic
resistance to barley yellow dwarf virus în triticale and evaluation of various estimatoreof
resistabnce. Word Perspective son Barley Yellow Dwarf, Proc. Of the International
Worksop, july 6-11
35. COMEAU, A., DUBUC, J.P., ST-PIERRE, C.A., 1983 - Genetic variability for
resistance to barley yellow dwarf virus în spring triticale. Cereal Research
Communications, 11(3/4), 259-262
36. COTIANU, R., IOANA, BARBU, COTIANU, R.D., 2005 - Politici şi strategii
globale de securitate alimentară. ASA Bucureşti: 100-115
37. CREMENESCU, GH., BOERIU, I., BUZDUGAN, I., MATE, ST., POP, M.,
CĂTĂNESCU, V., CEAUŞU, C., 1974 – Sistemul de fertilizare şi amendare pe solurile
podzolice şi podzolite. Probl. agric., XXVI, Vol. I, p. 47-59
38. DAVIDESCU, D., DAVIDESCU, V., 1968 – Agrofitotehnie, curs USAMV
Buc., p.112-114
39. DERERA, N.F., BATT, M.G., Mc MASTER, J.C., 1977 - On the problem of
pre-harvest sprouting of wheat. Euphytica, 26, 299-308
40. DETJE, H., GEISLER, G., 1989 - Influence of varying N fertilizer rate son
amylase activity, primary dormancy and resistance to pre-harvest sprouting în wheat, rye
and triticale. J. Agronomy&Crop Science 162(3), 201-213
41. DIONIGE, A., 1970 – Genetica, 1974 USAMV Buc, curs litografiat
42. DISSESCU, C., 1952 – Climatologia în manualul inginerului agronom. Ed.
Tehnică, Vol. I, Bucureşti
43. DRACEA, I., BUTNARU, G., 1980 - Triticale research în România. Hodowla
Roslin, Aklimatyzacja i Nasiennictwo, 24, ROM
44. 1978 - Lucrări ştiinţifice. IAT XI seria A, 15-18
45. ELLIOT, D.M., 1985 - Cromosomal location of genes for aluminium tolerance,
leaf rust and high protein în wheat cultivar Atlas 66 using monosomic method. Abstract
from PH\h. D. disertation, Nebraska University
46. ELLIOT, M.D., MORRIS, R., 1985 – Observation on inheritance of aluminum
tolerance în wheat. Agron. Abstr., p. 52-53
47. EVANS, L.E., JENKINS, B.C., 1960 - Individual Secale cereale cromsoms
addition to triticum aestivum I. The adition of individual „Dacold” all rye chromosomes
to „Karkov” winter wheat and their subsequent identification. Canad. J. Genet. Cytol. 2,
205-215
48. FEDOROVA,T.N., KOLESNIKOVA, O.S., CHICHKIN, S.N., 1982 -
Biological peculiarities of flowering of octo- and hexaploid triticale,
Sel'skokhozyaistvennaya. Biologiya, 17(3)
49. FISCHER, R.A., MAURER, R., 1978 - Drought resistance în spring wheat
cultivars, Grain yield responses. Austr. J. Agric. Res., 29, 897-912
50. FINLAY, K.W., WILKINSON, G.N., 1963 - The analisys of adaptation în plant
–breeding programe. Aust. j. agr. Res.., 14, 742-754
51. FINLAY, K.W., FRIEDMAN, M., 1973 - Chemical methods for available
lysine. Cereal chem, 50, 101
52. FLINTHMAN, J., ADLAM, R., BASSOI, M., HOLDSWORTH, GALE, M.,
2002 - Mapping genes for resistance to sprouting damage în wheat. Euphytica 126, 39-45
53. FRAUENSTEIN, KATE, 1983 - Zur Krankheitsanfalligkeit von triticale. Arch.
Zuchtungsforsch., Berlin 13(1), 43-55
54. FREEMAN, G.H., 1973 - Statistical methode for the analisys of genotype-
environment interactione. Heredity, 31, 339-354
55. FOWLER, A.E., 1985 - Cold hardines în hexaploid triticale. Can. j. Plant. Sci.,
65(3),487-490
56. GALE, M.D., LAW, C.N., 1974 - The identification and exploitation of Norin
10 semidwarfing genes. Plant breeding Institute, Anual report, Cambridge, 21-35
57. GAŞPAR, I., BUTNARU, G., 1985 - Triticale o nouă cereală. Ed Academiei
RSR Bucuresti
58. GREGORY, R., 1980 - A tehnique for identifying major dwaefiggenes and its
application în a triticale breeding programe. Hodowli Roslin Akklimatyzacja
Nassiennictwo, 24(4). 407-418
59. GUPTA, P.K., AND PRIYADARSHAN, P.M., 1982 - Triticale: present status
and future prospects. Advances în Genetics, 21, 256–341
60. GUSTAFSON, J.P., ZILLINSKI, F.J., 1973 - Identification of genome
croosomes for hehaploid wheat în a 42 chromosome triticale. Proc 4 th Int wheat Genet.
Symp. 225-231
61. HAGIMA, I., ITTU, GH., 1986 - Polimorfismul fosfatazei acide şi al beta-
amilazei totale la unele forme de triticale (Triticosecale Wittmach). Probl. Genet. Teor.
Aplic. XVIII(1), 41-52
62. HOROBEANU, I., FURDUI, N., 1968 – Soluri acide. Ed. Acad. RSR. Buc.
63. HULPOI, I., 1940 – Fertilizarea, curs Fitotehnică, Buc., EDP, p. 113-130
64. HUMPHREYS, G.D., NOLL, J., 2002 - Metods for caracterization of pre-
harvest sprouting resistance în wheat breeding program. Euphytica, 126, 61-65
65. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., TAPU, C., CEAPOIU, N., 1986 - Soiul de
triticale TF2 (xTriticosecale Wittmack) An. I.C.C.P.T. Fundulea, LIV:43-55
66. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., 1988 - Ameliorarea toleranţei la toxicitatea de
aluminiu la Triticale. Probl. Genet. Teor. Aplic. XX(2), 67-74
67. ITTU, M., SĂULESCU, N.N., ITTU, GH., 1990/1 - Influenţa unor factori de
mediu asupra rezultatelor testării rezistenţei la fuzarioza spicului (Fusarium sp.) în condiţii
de infectii artificiale în câmp. Probl. Genet. Teor. Aplic. XXII(1), 9-18
68. ITTU, GH., ITTU, M., SĂULESCU, N.N., 1990/2 - Rezultate preliminare
privind rezistenţa la fuzarioza spicelor, la un sortiment de soiuri şi linii de triticale
(Triticosecale Witt.) Probl. Genet. Teor. Aplic. XXII(3), 91-98
69. ITTU, GH., JILĂVEANU, A., SĂULESCU, N.N., 1990/3 - Rezultate
preliminare privind rezistenţa la virusul îngălbenirii şi piticirii orzului a triticalelor. Probl.
Genet. Teor. Aplic. XXII(4), 147-158
70. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., 1994 - Gene pentru reducerea taliei plantei
utilizate în programul de ameliorare la triticale (Triticosecale Wittmach) de la
FUNDULEA. Cercet. Genet. veget. an. III. 37-44
71. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., ITTU, M., MUSTĂŢEA, P., 1999 - Titan –
primul soi intensiv de triticale românesc. An I.C.C.P.T. Fundulea, LXVI:33-41
72. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., ITTU, M., MUSTĂŢEA, P., 2004 - Soiul de
triticale Stil (xTriticosecale Wittmack) An. I. N. C.D. A. Fundulea, LXXI: 17-25
73. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., ITTU, M., MUSTĂŢEA, P., 2005 - Realizări
şi perspective în ameliorarea speciei triticale în România. Lucrări ştiinţifice
U.S.A.M.V.B. XLV
74. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., ITTU, M., MUSTĂŢEA, P., 2006 - Rezistenţa
la încolţirea în spic a germoplasmei româneşti de triticale (xTriticosecale Wittmack),
Probl. Genet. Teor. Aplic. XXXVIII(1-2), 31-47
75. IVANOV, A.P., PROKOPENKO, S.M., 1977 - Physical, chemical and baking
quality of the grain în wheat rye amphyploides(triticale) P.B.A. vol. 3, 47
76. JILĂVEANU, A., SĂULESCU, N.N., ITTU, GH., 1987 - Cercetări
metodologice privind testarea rezistenţei cerealelor păioase faţă de virusurile transmise
prin afide. Probl. Genet. Teor. Aplic. XIV(3), 125-134
77. JILĂVEANU, A., ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., BUDE, AL., DUTA, Z.,
1992 - Aspecte ale rezistenţei cerealelor opăioase la virusul îngălbenirii şi piticirii orzului.
Probl. Genet. Teor. Aplic. XXIV(3-4),71-90
78. KALTSIKES, P.J., 1971 - The mitotic cycle în an amphiploid (Triticale) and its
parental species. Can. J. Genet. CytoL 13:656-662
79. KALTSIKES, P.J., 1972 - Duration of the mitotic cycle în triticale. Caryologia
25:537-542
80. KALTSIKES, P.J., 1974 - Methods for triticale production. Zeith,
Pflanzenzucht., 71, 3, 264-286
81. KALTSIKES, P.J., AND ROUPAKIAS, D.G., 1976. - Hetero-chromatin and
chromosome pairing în triticale. Crop Sci Soc Am Ann Meet, Houston, p. 54
82. KING, R.W., 1983 - The physiology of pre harvest sprouting-a review. Third.
Int. Sym.of pre-harvest sprouting în cereals. Boulter Colorado, 11-21
83. KISS, J., 1968 – Triticale. Mezogazdasagi Klado, Budapest, HUN
84. KNIPTEL, J. E., 1969 - Comparative protein quality of triticale wheat and rye.
Cereal Chem., 46, 313-317
85. KUPERMAN, E., 1955 – Gitegenetics on hexaploid triticale, Genet
Polonica, 85-86
86. LAGOS, M., FERNANDEZ, M.O.B., CARVALHO, F.I.F., CAMARGO, C.E.O.,
1986 – Identification of wheat chromosomal 4D as responsable for tolerance to aluminum
(Al3+) toxicity prevailing în souther Brazil. Annual Wheat Newsletter, 32 p. 32-41
87. LARKIN, P.J., BRETTEL, R.I.S., BANKS, P., APPELS, R., WATERHOUSE,
P.M., CHENG., Z.M., ZHOU, G.H., XIN, Z.I., 1990 - Indentification, characterization and
utilization of sources of resistance to barley yellou dwarf virus. Word Perspective son
Barley Yellow Dwarf, Proc. Of the International Worksop, 415-421
88. LARTER, E.T., TSUCHIYA, L., EVANS, 1968 - Breeding and genetics of
triticale, p. 93-101
89. LARTER, E.N., HSAM, S.L.K., 1973 - Performance of hexaploid Triticale as
influenced by source of wheat cytoplasm. Proc. 4th. Int. Wheat Genet. Symp.: 245-251
90. LIU, Z.Z., 1984 - Recent advancesin research on wheat scab în China. Wheat
for more tropical enviroments. Proceedings of the International Symposium CIMMYT
1985, 174-182
91. LORENZ, K., WELSH, J., NORMANN, R., MAGA, J., 1972 - Comparative
mixing and baking properties of wheat and triticale flour, Cereal Chem, 49, 187-193
92. LORENZ, K., WELSH, J., 1977 - Agronomic and baking performance of semi-
dwarf triticale. Cereal chem. 54(5), 1049-1056
93. LELLEY, T., AND LARTER, E.N., 1980 - Meiotic regulation în triticale:
Interaction of the rye genotype and specific wheat chromosomes on meiotic pairing în the
hybrid. Can J Genet Cytol, 22, 1–6
94. LEVITSKY, G.A., BENETSKAJA, G.K., 1927 - On the karyotype of Secale
cereale. L. Bul. Appl. Bot. and Plant Breeding 17: 289-303
95. LEVITSKI, G.A., şi BENETSKAJA, G.K., 1930 - Proc. All Unton Congr.
Genet. Sel. Leningrad, 345-352
96. LEVITSKI, G.A., şi BENETSKAJA, G.K, 1931 - Bull Appl. Bot genet. Plant
breed. Leningrad, 27. 241-26
97. MAKHALIN, M.A., GRUZDEVA, E.D., DOLGOVA, S.P., 1977 - The baking
qualities of hybrid hexaploid triticales. P.B.A. vol 47 no. 1
98. MAKHALIN, M.A., 1977 - Results and future prospects of breeding triticale.
P.B.A. vol 47, no. 1
99. MERKER, A., 1976 - The cytogenetic effect of heterochromatin în hexaploid
triticale. Hereditas, 83, 215–222.
100. MESTERHAZI, A., 1983 - Breeding wheat for resistance to Fusarium
graminearumand culmorum. Z. Plaanzenzuchtung 91, 295-311
101. MOGHILEVA, V.I., 1979 - Sources of short straw in breeding triticale in
Czechoslovakia, Doklady Vsesoyuznoi Ordena Lenina i Ordena Trudovogo Krasnogo
Znameni Akademii Sel'skokhozyaistvennyk Nauk Imeni V.I. Lenina, 9, SUN
102. MOGHILEVA, V.I., 1980 - Tag. Ber. Akad. Landwirtsch - Wiss Berlin
DDR, 171, 67-72
103. MOGHILEVA, V.I., 1982 - Tag. Ber. Akad. Landwirtsch - Wiss Berlin
DDR, 198, 117-127
104. MOLDOVAN, M., NEGULESCU, F., CEAUŞU, C., SĂULESCU, N.N.,

BOTEZAN, V., ITTU, GH., MOLDOVAN, V., 1986 - Aspecte privind comportarea unor
genotipuri de grâu la fuzarioza spicelor. Probl. Gen. teor şi aplic 18 (1), 17-40
105. MORARU, I., RĂDUCANU, F., 1990 – INCDA Fundulea, Realizări în
domeniul biotehnologiei vegetale, Analele INCDA, vol. LXXV, p. 88-93
106. MRVA, K., MARES, J.D., 1996 - Expression of late maturity amilase
activity în wheat containing gibberellic acid intensivity genes. Euphityca, 88, 69-76
107. MUNZING, A., 1939 - Studie son the properties and the ways of production
of rye-wheat amphiploides. Hereditas 25, 387-430
108. MUNZING, A., 1972 - Experiences from work wicht octoploid and
hexaploid tye wheat Biol. Zentralb., 91, 69-80
109. MUNZING, A., 1974 - Historical revievw of the development of triticale.
Triticale Proceeding International Symposion El Batan, Mexico, 13-30
110. NICOLAE, C., CREMENESCU, CEAUŞU, C., GH., ENESCU STELA,
ENESCU, D., 1970 – Bazele ştiinţifice ale extinderii şi rentabilizării culturii grâului în
zona solurilor acide din nordul Câmpiei Române. Probl. agric., 7, p. 1-16
111. NIZIOLEK, S., 1995 - Changes în phytic acid, phytase activity and
inorganic phosphorus during maturation of triticale varieties resistant and susceptibile to
pre-harvest sprouting. Acta Physiologiae Plantarum, 17(3), 269-274
112. OPROIU, E., ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., CERNESCU, L., 1982 -
Caracteristicile de panificaţie ale unor soiuri de triticale. Probl. Gen. teor şi aplic 6:419-427
113. OSWALT, J.W., HOUSTON, B.R., 1951 - A new virus disease of cereale
transmisible by aphide. Plant. Dis. Rep. 35, 471-475
114. QUALSET, C.O., 1990 - Barley Yellou Dwarf Virus resistance în cereale a
proven approach. Perspective son Barley Yellow Dwarf, Proc. Of the International Worksop
115. PALADA, N., POPA, J., 1989 – Anelele INCDA Fundulea, vol. LXXV,
p. 99-105
116. PLET, S., LARTER, E.N., 1986 - Influence of maturity temperature and stage
of development on sprouting tolerance wheat and triticale. Crop Science 26(4), 804-807
117. POJMAJ, M.S., POSMAJ, R., 2006 - Breeding triticale for sprouting
resistanceand baking quality. Proc. of. 6 th Intr. Sym. Stellenbosch, Sout Africa, 3-7 sept, 60
118. PREDNICEANU, N., 1957 – Bazele ecotehnicii

119. PUIU, I., RĂUŢĂ, SH., 1985 – Soluri afectate de secetă. Analele ASAS
120. RASHEEDUDDIN, S.A., MC. DONALD, C.E., 1974 - Aminoacid
compozition, protein fractions and baking quality of triticale. Triticale: irst man-made
cereal, edited by CHO C.Tsen, published by the AACC. INC., 137-149
121. RĂUŢĂ, C., CANARACHE, A., POPOVĂŢ, A., CÂRSTEA, S.,
ZARIOIU, V., CREMENESCU, GH., GEORGESCU, M., 1982 – Resursele de sol din
judetul Argeş şi măsurile de creştere a capacităţii lor de producţie. Probl. de agrofit. teor.
şi aplic., Vol IV, nr. 3, p. 269
122. REKHMETULIN, R.M., 1984 – Inheritance of shortness of straw în
triticale. Sbornic nauchnykh trudov po prikladnoi botanike, genetike i selectsii 85, 61-66
123. RINGHIN, B.V., ORLOVA, O.N., 1977 - Psenicinorijanie amfidiploid.
Kolos, Leningrad
124. ROUPAKIAS, D.G., AND KALTSIKES, P.J., 1977 - The effect of
telomeric heterochromatin on chromosome pairing of hexaploid triticale. Can J Genet
Cytol, 19, 543–548
125. SANCHEZ-MONGE, E., 1958 - Hexaploid triticale. Proc. Of the first
international wheat genetics symp. Winnipeg, Manitoba, Canada, Sug.11-15, The Public.
PressmLtd., Winnipeg Canada, 181-194
126. SĂULESCU, N., EUSTAŢIU, N., 1972 – Triticale – realizări - perspective
în ameliorare. Probl. Genet. Teor. Aplic. 5, 314-346
127. SĂULESCU, N.N., ITTU, GH., GIURA, A., 1988 - Identificarea genelor
care determină reducerea taliei plantelor la câteva soiuri semipitice româneşti de grâu de
toamnă. Probl. Genet. Teor. Aplic. XX(4), 227-237
128. SAURER, W., DORMAN, A., 1979 - Einige Untersuchungen uber die
Backeigenschaften von triticale, Mitt Scweiz Landwirtsch, 27, 69-75
129. SEMENOV, V.I., SEMENOVA, E.V., 1983 - Ghenetika XIX, 7, 1176-1185
130. SHKUTINA, F.M., KHUVOSTOVA, 1971 - Cytological investigation of
triticale. Teor. applic. Genet., 41, 109-119
131. SKIEBE, K., 1982 - Eiweissgehalt und Eiweissqualitat bei neuartigen

Weizen-Roggen-Allo-poliploiden unter Beruk – sichtigung der Kornzal pro ahre. Arch.
Zuchtungsforsch 12, 1, 3-9
132. SKOVMAND, B., FOX, P.N., VILLAREAL, R.I., 1984 - Triticale in
commercial agriculture: progress and promise. Advantage în Agronomy, 37, 1-44
133. SUKLE, R.H., LAMPE, D.J., LISTER, R.M., FOSTER, J.E., 1987 - Aphid
feeding behavior to barley yellou dwarf virus resistance în Agropyron species.
Phytopatol.77, 725-729
134. SHULINDIN, A.F, 1971 - Vestnik s-h nauki, 11, 60-71
135. SULINDIN, A.F., 1974 - Baking quality în wheat- rye amphyploids.
P.B.A., 44, 2
136. SHULYNDIN, A.F., 1979 - Selektia i semenovodstvo, 2, 14-15
137. SHULYNDIN, A.F., SOTNIKOV, P.M., 1980 - Economic and biological
features of the new fodder triticale variety Amfidiploid 257, Selektsiya i Semenovodstvo,
Ukrainian SSR, 45, SUN
138. SHULYNDIN, A.F., SCIPAK, G., 1984 - Ghenetika XX(1), 82-89
139. ŞTEFAN, M., 1990 – Analele INCDA Fundulea, vol. LXXXI, p. 190-197
140. TARKOWSKI, C., 1969 - Cytogenetics on hexaploid triticale hybrids with
wheat and rye. Genet Polonica, 1, 85–86
141. THOMAS, J.B., KALSIKES, P.J., 1976 - The genomic origin of the
unpaired chromosomes in triticale. Canad. J. Genet. Cytol 18, 687-700
142. TOBIN, N.F., 1980 - Presence of deoxynivalenol in Australian wheat and
triticale-New South Wales Northern Rivers region. Austr. J. Exp. Agr. 28, 107-110
143. TRETHOWAN, R.M., PFEIFFER, W.H., PENA, R.J., ABDALLA, S.O.,
1993 - Pre-harvest sprouting tolerance în three triticalebiotypes. Australian Journal of
Agricultural Research, 44, 1789-1798
144. TRETHOWAN, R.M., PENA, R.J., PFEIFFER, W.H., 1994 - Evaluation of
pre-harvest sprouting în triticale compared with wheat and rye using a line sources of
gradient. Australian Journal of Agricultural Research 45(1), 65-67
145. TUDOSE SINESCU, VASILICHIA, 2010 - The Influence of Nitrogen

Fertilisation on the Triticale Culture Established on the Acid Soils from Albota – Argeş, in
scientific papers series a LIII Agronomy bbUC 2010, 194
146. TUDOSE SINESCU, VASILICHIA, 2010 - Fertilizarea foliară a culturii de
triticale, Buletinul AGIR, nr. 2-3, 196-199
147. TSEN, C.C., HOUVER, W.J., FARRELL, E.P., 1973 - Baking ouality of
triticale flours. Cereal chem., 50, 16-26
148. TSUCHIYA, T., 1970 - Chromosome pairing at diakinesis în hexaploid
Triticale. Wheat Inform. Serv. 31: 22–23
149. TSVETKOV, S., STAVREVA, N., 1983 - Study of the type and dynamics of
flowering în triticale and F1 hybrids, Voprosy selektsii i genetiki zernovykh kultur, ed.
Sechnyak, L.
150. UNRAU, AM., JENKINS, B.D., 1964 - Investigations on syntetic cerel
species. Milling, baking and some compozitional caracteristics of some triticale and
parental species. Cereal Chem 41, 365-372
151. VARUGHESE, E., 1962 - Triticale
152. VERZEA, M., 1990 – Analele INCDA Fundulea, vol. LXXII, p. 113-117
153. VETTEL, F.K., 1960 - Mutation versuchean Weizen-Roggen-Bastarden. II.
Cytologiske, Untersuchung und Fertilitatsbe ti sumungen and Triticale Rimpau und einigen
Mutanten, Zuchter, 30 nr. 5, 181-188
154. VILLEGAS, E.,M., EGGUM, B.O., VASAL, S.K., KOHLIN, M., 1980 -
Progres in nutritional improvement of maize and triticale. Food and nutrition bulletin 2,
1, 17-24
155. VOICA, M., DUMITRAŞCU, N., 2002 - Toleranţa unor genotipuri de grâu
de toamnă la toxicitatea ionilor de aluminiu - Anale ICCPT Fundulea vol. XIX pag. 51-63
156. VOICA, M., 2008 - Comportarea soiurilor de cereale de toamnă în zona
colinară din sudul ţării în perioada 2005-2007. An INCDA Fundulea, LXXVI, 23-34
157. XIN, Z.I., XIUO, W., B,RETTEL, R.I.S., CHENG., Z.M., WATERHOUSE,
P.M., APPELS, R BANKS, P., ZHOU, G.H., Chen, X., LARKIN, P.J., 1988 -
Caracterization of a potential source of barley yellou dwarf virus resistance în wheat.
Genome, 301, 250-257
158. ZILLINSKI, F, J., BORLAUG, N, E., 1971 - Progress în developing

triticale as an economic crop. Res, Bull, International Maize and Wheat Center Res. Bull
CIMMYT, 17, 1-27
159. ZERINGUE, H. J., SINCH, B., FEUGE, R.O., 1981 - Triticale, lipide
composition and bread making characteristics of triticale flours. Cereal chem., 58, 351-354
160. WEIDNER, S., KRUPA, U., AMAROWICZ, R., KARAMAC, M., 2002 -
Phenolic compounds in embryos of triticale caryopses at different stages of development
and maturation in normal environment and after dehydration treatment. Euphytica, 126,
115-122
161. WEIMARCK, A., 1975 - Cytogenetic behaviour in octoploid Triticale 11.
Meiosis with specialreference to chiasma frequency and fertility in F1 and parents.
Hereditas 80: 121-130. Lund, Sweden
162. WOLSKI, T., POJMAR, M.S., 1984 - Some prospect of hibrid triticale
breeding. Current opinion for cereal inprovement (Ed. By M Maluszynski) 185-192
163. WOLSKI, T., SZOLKOWSKI, C.J., GRYCA, J., POJMAN, M., 1998 -
Current status of winter triticale breeding in DANKO, Bulletyn Institu Hodovli i
Aklimatyzacji Roslin, 205-206, 287-289
164. CIMMYT, 1978 - Results of the eighth Internatinal Triticale Yield Nuresry
(ITYN) 1976-77, CIMMYT Information Bulletin No. 41, 41, MEX
165. CIMMYT, 1979 - Results of the ninth International Triticale Yield Nursery
(ITYN) 1977-78, Information Bulletin, CIMMYT, 49, MEX
166. CIMMYT, 1980 - Results of the eleventh international triticale yield nursery
(INYT) 1979-80., CIMMYT Information Bulletin No.70., CIMM, MEX
167. CIMMYT, 1982 - Performance of triticale in comparison with barley and
wheat, (REVIEW: 71-77)

Triticale

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Triticale

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

CERCETĂRI ECOLOGICE

ASUPRA CULTURILOR DE TRITICOSECALE

Triticale, sol podzolic, ameliorare, densitate de semănat, fertilizare

LE TRITICALE, UNE CEREALE

Le potentiel de rendement du triticale est très élevé supérieur de 30 à 50% à celui du

Le triticale constitue une matière première intéressante pour l'alimentation

TRITICALE, THE CEREALES

Triticosecale or triticale belongs to plantae kingdom, trachebionta, subkingdom,

Partea I – Stadiul cunoaşterii

CAPITOLUL I - CERCETĂRI ASUPRA CULTURII DE TRITICALE

1.1. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale în România 1

1.1.1. Istoricul triticalelor 1

1.1.2. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale din România 1

1.1.3. Stadiul cercetărilor pe plan mondial 3

1.1.4. Stadiul semănatului în judeţul Argeş 4

CAPITOLUL II – BIOLOGIA TRITICALELOR 5

2.1. Importanţa culturii de triticale 5

2.1.1. Răspândirea speciei în cultură 5

2.1.2. Valoarea nutritivă a triticalelor 6

2.2. Fecundarea şi embriogeneza la hibrizii de grâu x secară 6

2.3. Cercetări privind aspecte morfologice, fizice, biochimice şi ereditatea

2.3.1. Însuşirile triticalelor 8

2.3.2. Destinaţia către terenuri agricole 9

2.4. Particularităţi biologice ale triticosecalelor 9

2.4.1. Capacitatea de încrucişare a grâului cu secara 9

2.4.2. Organogeneza triticalelor 10

2.5. Biologia triticalelor 12

2.5.1. Repausul seminal 12

2.5.7. Apariţia paiului 16

2.5.9. Înflorirea, fecundaţia şi polenizarea 17

2.5.10. Formarea şi coacerea bobului 17

2.6. Compoziţia chimică a bobului 18

2.7. Valoarea tehnologică 20

2.8. Valoarea furajeră 22

2.9. Încrucişarea grâu/secară 25

2.10. Cercetări privind unele aspecte morfologice, fiziologice, biochimice şi

2.10.1. Cercetări privind unele aspecte morfologice ale speciei de triticale 27

2.10.2. Cercetări privind unele aspecte fiziologice ale speciei de triticale 29

2.10.3. Cercetări privind unele aspecte biochimice şi enzimatice ale speciei

2.10.4. Cercetări privind unele aspecte genetice ale speciei de triticale 35

2.11. Cerinţele biologice ale speciei triticale 45

2.11.1. Cerinţele faţă de temperatură 45

2.11.2. Cerinţele faţă de fotoperioadă 46

2.11.3. Cerinţele faţă de umiditate 47

2.11.4. Cerinţele faţă de sol 47

2.11.5. Cerinţele faţă de nutriţia minerală 48

CAPITOLUL III - ASPECTE GENERALE FITOPATOLOGICE,

3.1. Principalele buruieni 51

3.2. Principalele boli ale triticalelor 51

3.2.1. Mucegaiul de zăpadă 51

3.2.2. Fuzarioza spicelor 52

3.2.6. Tăciunele spicelor 53

3.2.8. Îngenunchierea şi înnegrirea bazei tuipinii 54

3.2.9. Pătarea lanceolară a bazei tulpinii 54

3.3. Dăunătorii la triticale 54

3.3.1. Tripsii cerealelor 55

3.3.2. Gândăcelul ovăzului 55

3.4. Obiectivele ameliorării - scopul urmărit - materiale şi metode utilizate 55

3.4.1. Preocupări actuale de ameliorare la triticale 55

3.4.2. Tehnici de ameliorare 57

3.4.3. Capacitatea de producţie 57

3.4.4. Fertilitatea plantelor 61

3.4.4.1. Metode de selecţie 62

3.4.5. Capacitatea de umplere a bobului 63