You are on page 1of 13

Capitolul 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE UTILE ÎN TEHNICA EVALUĂRII SAU TESTĂRII


APARATULUI LOCOMOTOR

Aparatul locomotor = un aparat specializat, care îndeplineşte funcţia


locomotorie a organismului. Mai este denumit aparat neuro-musculo-artrokinetic
(NMAK).
Este alcătuit dintr-un complex de organe cu structuri şi funcţii diferite :
 206 segmente osoase
 >430 muşchi striaţi
 >310 articulaţii
 ≥650 muşchi
 reţea nervoasă (cu căi aferente şi eferente)
 reţea vasculară, care irigă toate aceste organe specializate.
La baza mişcării stă unitatea kinetică alcătuită din: articulaţii, muşchi, nervi.
Kinetologia medicală = studiază mecanismele neuro-musculare şi articulare
care asigură omului activitatea motrice normală, preocupându-se totodată de
înregistrarea, analizarea şi corectarea mecanismelor neuro-musculo-articulare
deficitare.
Limitarea activitătii motorii poate fi determinată de:
- Scăderea forţei musculare (=hipotonie) sau din contră, contractura
musculară sau spasticitatea (=hipertonie);
- Redoarea articulară (=limitarea de mişcare articulară)
- Lipsa coordonării mişcărilor.
Pentru a le identifica apelăm la tehnologia evaluării/testării.
Testarea clinică/evaluarea clinică reprezintă modalitatea prin care se va
aprecia calitativ şi cantitativ capacitatea funcţională a aparatelor şi sistemelor.

1
Evaluarea clinică utilizează metodologia examenului clinic din Semiologia
medicală: inspecţie, palpare, percuţie, auscultaţie. La acestea se adaugă evaluări
particulare aparatului locomotor: mobilizarea articulară (pentru bilanţul articular),
testarea forţei musculare (pentru bilanţul muscular). Dar se impune şi evaluarea
sistemului nervos fără de care aparatul locomotor nu este funcţional. Aceasta
presupune evaluarea sensibilităţii, reflectivităţii, echilibrului şi coordonării. La final,
după identificarea unor deficienţe segmentare, se face o apreciere globală, anume a
mersului şi prehensiunii.
1.1 ASPECTE POSTURALE ŞI DE POZIŢIE
Somatoscopia/inspecţia urmăreşte :
 forma şi dezvoltarea generală a organismului,
 conformaţia şi asimetria diferitelor segmente ale corpului,
 observarea reliefurilor corpului,
 observarea tegumentelor şi dezvoltarea ţesutului celular subcutanat.

Orice activitate motorie începe şi se termină într-o anumită poziţie. Cele mai
frecvent utilizate au fost denumite poziţii fundamentale.
A. Poziţia anatomică
Convenţional, pentru evaluarea corpului uman, s-a acceptat ca şi poziţie
iniţială – poziţia anatomică (fig. 4).
Pentru aprecierea activităţii motorii se mai iau în considerare planurile
anatomice (fig. 5) şi axele de mişcare (fig.11).
Poziţia anatomică (fig.4) este echivalentă cu poziţia de drepţi din gimnastică :
 Membrele inferioare sunt lipite, cu picioarele în unghi drept faţă de gambe,
genunchii şi şoldurile extinse;
 Membrele superioare sunt lipite de părţile laterale ale trunchiului, cu
coatele extinse, antebraţele rotate înafară iar palmele cu degetele extinse
privesc înainte.

2
Fig. 4 Poziţia anatomică a scheletului Fig. 5 Planuri anatomice (din poziţie
anatomică)

Poziţia normală a corpului este diferită de cea a animalelor, bipedia fiind


specifică. Constă în eliberarea membrelor superioare care devin organe de
prehensiune (fig. 6) (prehensiunea = capacitatea de apucare ; se realizează prin
prizele digitale ale mâinii) şi din verticalizarea coloanei vertebrale şi instalarea unor
curburi adaptative.

Fig. 6 Forme de prehensiune


uzuale (după C. Baciu)

3
B. Tipuri de postură ale spatelui
Există 5 tipuri de posturi ale spatelui în funcţie de curburile vertebrale (fig.7):
1. postura normală – cu uşoară lordoză cervicală şi lombară şi uşoară cifoză
dorsală ;
2. spatele rotund – cu ştergerea lordozei cervicale şi lombare şi accentuarea
cifozei dorsale ;
3. spatele plat – cu ştergerea lordozei cervicale, lombare şi a cifozei dorsale ;
4. spatele plat- concav - cu ştergerea lordozei cervicale şi a cifozei dorsale şi
accentuarea lordozei lombare ;
5. spatele rotund-concav – cu ştergerea lordozei cervicale şi accentuarea
cifozei dorsale şi a lordozei lombare.

Fig.7 Tipuri de postură ale spatelui (după C. Baciu)

a – spate normal ; b – spate rotund ; c – spate drept; d –spate concav-plat; e – spate


concav-rotund

4
C. Devierile segmentelor de corp
La determinarea posturii participă şi devierile în plan frontal sau orizontal ale
axului unui segment de corp (fig.8).

Fig.8 Devierile în ax ale coloanei vertebrale, în plan frontal şi sagital (după C.


Baciu)
a – din spate ; b – din profil
- Devierile spre lateral faţă de axul longitudinal al unui segment de corp =
varus (fig 9),
- Devierile spre medial faţă de axul longitudinal al unui segment = valgus.

Fig.9 Devierile în var (1,2) şi valg(3) ale genunchilor (în plan frontal)

5
1.2 MIŞCAREA
În fizică, mişcarea este o schimbare în poziţie al unui obiect în timp, în raport
cu un cadru de referinţă.
La om, mişcarea se produce în anumite planuri, denumite planuri anatomice şi
în jurul anumitor axe denumite axe biomecanice articulare, implicând anumite tipuri şi
direcţii de mişcare. Le explicăm după cum urmează :
A. Planurile anatomice
Sunt suprafeţe care secţionează imaginar corpul omenesc sub o anumită
incidenţă. Planurile anatomice ale corpului uman sunt: planurile frontale, transversale
şi sagitale (fig.10, 11).
TERMINOLOGIE
Părţile corpului
Corpul uman este format din: cap, gât, trunchi şi membre. Capul şi gâtul
alcătuiesc împreună extremitatea cefalică a corpului.
Capul este alcătuit din două părţi:
- una craniană, situată superior şi posterior, corespunzătoare
neurocraniului sau cutiei craniene
- alta, reprezentată de faţă, aşezată anterior şi inferior.
Gâtul este partea corpului care leagă capul de trunchi. El are:
- o regiune posterioară sau nucală, alcătuită din vertebre, articulaţii şi
muşchi
- o regiune cervicală anterioară care conţine muşchi, fascii, osul hioid, dar
şi organe ale gâtului: laringe, trahee, esofag, tiroidă, etc.
Trunchiul este format din trei părţi suprapuse: torace, abdomen, pelvis. În
interiorul lor se găsesc cavităţile viscerale: toracică, abdominală, pelvină. Cavitatea
toracică este despărţită de cea abdominală prin muşchiul - diafragma. Cavitatea
abdominală se continuă caudal cu cavitatea pelvină, care este închisă inferior de
diafragma pelvină şi de diafragma urogenitală.
Pereţii trunchiului sunt formaţi din elemente somatice: oase, articulaţii,
muşchi, fascii, vase, nervi. Peretele posterior al toracelui şi abdomenului formează
spatele. Anterior şi lateral se află pereţii anterolaterali ai toracelui şi abdomenului.
Peretele anterior al toracelui conţine glanda mamară.
Membrele
Membrele superioare se leagă de trunchi prin centura scapulară. Partea
liberă a membrelor superioare este formată din trei părţi: braţ, antebraţ şi mână.
Membrele inferioare se leagă de trunchi prin centura pelviană. Partea liberă
a membrelor inferioare este alcătuită din trei părţi: coapsă, gambă şi picior.
Partea somatică a corpului cuprinde totalitatea formaţiunilor anatomice, cu
excepţia viscerelor. Ea este constituită în special din organele aparatului
locomotor, a căror masă reprezintă aproape 2/3 din greutatea corpului.

6
Când descriem poziţi relative ale unor părţi ale organismului sau legătura dintre
aceste părţi, este recomandabil ca toţi să utilizăm aceeaşi terminologie standard.
 Anterior = în partea din faţă a corpului, frontal ; ex. muşchii pectorali sunt în
partea anterioară a corpului.
 Posterior = în partea din spate a corpului, dorsal ; muşchii romboizi sunt în
partea posterioară a corpului.
 Superior = înspre cap, sau partea de sus a unei structuri, cranial ;
humerusul este superior faţă de radius.
 Inferior = înspre picioare, sau partea de jos a unei structuri, caudal ; tibia
este situată inferior faţă de femur.
 Medial = spre axa centrală a corpului sau partea din interior ; adductorii sunt
pe partea medială faţă de abductori ; ulna este situată la nivelul antebraţului
medial (vă gândiţi că membrul superior este plasat în poziţie anatomică).
 Lateral = la distanţă de axa centrală a corpului ; abductorii sunt pe partea
laterală a coapsei ; radiusul este situat lateral la nivelul antebraţului (vă
gândiţi că membrul superior este plasat în poziţie anatomică).
 Proximal = mai apropiat de un punct de referinţă, exemplu axa centrală a
corpului sau rădăcina membrului superior/inferior, etc.
 Distal = la distanţă faţă de originea punctului de referinţă ; piciorul este distal
faţă de genunchi.
https://www.slideshare.net/AmjadAli29/understanding-planes-and-axes-of-
movement-31257047

Fig.10 Planurile anatomice Fig.11 Planuri anatomice cu


axe biomecanice
corespunzătoare

7
 Planurile frontale:
- Sunt dispuse paralel cu fruntea, vertical şi latero-lateral şi împart corpul
într-o parte anterioară şi o parte posterioară;
- Planul frontal care împarte greutatea corpului într-o jumătate anterioară
şi o jumătate posterioară reprezintă planul medio-frontal.
 Planurile sagitale
- Sunt dispuse vertical şi antero-posterior şi împart corpul într-o jumătate
dreaptă şi o jumătate stângă;
- Planul sagital care împarte greutatea corpului într-o jumătate dreaptă si
o jumătate stângă reprezintă planul medio-sagital.
 Planurile transversale
- Sunt dispuse orizontal şi împart corpul intr-o jumătate superioară şi o
jumătate inferioară;
- Planul transversal care împarte greutatea corpului într-o jumătate
superioară şi o jumătate inferioară reprezintă planul medio-transversal.
B. Axele biomecanice articulare
Articulaţiile mobile pot prezenta unul, două sau chiar trei grade de libertate,
prezentând una, două sau chiar trei axe de mişcare.
Axa de mişcare reprezintă linia situată într-un anumit plan (sagital, frontal sau
transversal), în jurul căreia unul dintre segmentele osoase se deplasează faţă de
celălalt.
Există trei axe fundamentale perpendiculare una pe alta şi care corespund
planurilor de referinţă : axa sagitală, axa frontală şi axa longitudinală (fig. 11).
 Axa sagitală – este situată în plan sagital fiind orientată dinainte înapoi ;
această axă permite mişcări de abducţie-adducţie în plan frontal.
 Axa frontală – este situată în plan frontal ; în direcţie orizontală şi dirijată
transversal ; permite mişcări de flexie şi extensie în plan sagital.
 Axa longitudinală este verticală şi permite mişcări de rotaţie internă şi rotaţie
externă în plan transversal.

8
C. Tipuri şi direcţii de mişcare
În funcţie de planurile şi axele de referinţă distingem (fig.12, tabel 4):
 Flexia şi extensia – în plan sagital în jurul axei frontale ;
 Abducţia şi adducţia – efectuate în plan frontal în jurul axei sagitale ;
 Înclinarea laterală şi mişcări de lateralitate ale capului, gâtului, trunchiului, în
plan frontal în jurul axei sagitale ;
 Rotaţia – în plan transversal, în jurul axei longitudinale (mai puţin omoplatul şi
clavicula) ;
 Bascula – mişcări ale bazinului şi omoplatului
o pentru omoplat – bascula traduce rotaţia în jurul axei sagitale ;
o pentru bazin – poate fi anteversie (flexie anterioară), retroversie
(flexie posterioară) sau laterală (spre stânga sau dreapta);
 Circumducţia – reprezintă mişcarea care se execută simultan pe mai multe
planuri, fiind o combinaţie succesivă de mişcări de flexie şi extensie, abducţie
şi adducţie, rezultând o mişcare circulară particulară ;
 Glisarea şi hiperextensia – sunt mişcări care depăşesc limitele fiziologice.
o glisarea – are loc la nivelul suprafeţelor articulare plane sau foarte
uşor încurbate ;
o hiperextensia – reprezintă depăşirea limitelor fiziologice ale
rezistenţei.

Fig.12 Tipuri şi direcţii de mişcare

9
Tabel 4
MOBILITĂŢI ARTICULARE ŞI PLANURI CORESPUNZĂTOARE
PLANURI DE AXE DE MIŞCARE MIŞCĂRI
MOBILITATE ARTICULARE
- flexie
- extensie
Sagital Transversală/frontală - hiperextensie
- flexie plantară
- dorsiflexie
- abducţie
- adducţie
- deviaţie radială
- deviaţie ulnară
- inversie
- eversie
Frontal Anteroposterioară / - ridicare
sagitală - coborâre
- rotaţie în sus
- rotaţie în jos
- flexie laterală
dreaptă
- flexie laterală
stângă
- rotaţie externă
- rotaţie internă
- pronaţie
Transversal Longitudinală - supinaţie
- abducţie orizontală
- adducţie orizontală
- rotaţie la dreapta
- rotaţie la stânga

 Noi funcţionăm într-un mediu tridimensional


 Metodele de antrenament kinetic tradiţional tind să antreneze mişcarea într-
un singur plan.
 Planul transversal este adesea neglijat în programele de antrenament

10
1.3 CENTRUL DE GREUTATE
Acţionează asupra corpului sub forma unui mănunchi de linii verticale dirijate
spre centrul pământului. Toate aceste forţe asociate vectorial, au o rezultantă care
acţionează asupra unui punct al masei corpului, situat la intersecţia planurilor
mediofrontal, cu mediosagital şi mediotransversal, numit centru de greutate (fig.13).

Fig.13 Centrul de greutate al corpului omenesc (corespunde la S2) (După


Wikipedia)
1.4 POZIŢII FUNDAMENTALE ŞI VARIANTELE LOR
 Poziţia anatomică, corespunde pozitiei de drepţi din gimnastică, cu palmele
orientate anterior (fig. 4,5);
 Poziţia orizontală : sprijinul se efectuează pe tot corpul, poziţia principală fiind
cea de culcat. Variantele posibile de poziţii orizontale sunt :
- pe spate = decubit dorsal (DD),
- pe burtă = decubit ventral (DV),
- pe lateral = decubit lateral (DL).
 Poziţii verticale, la care sprijinul se poate efectua pe membrele inferioare sau
superioare.

11
- Poziţii verticale cu sprijinul pe membrele inferioare - poziţii principale :
o stând (în picioare) : apropiat (=drepţi), depărtat, fandat ;
o pe genunchi ;
o ghemuit ;
o şezând.
- Poziţii verticale cu sprijinul pe membrele superioare - poziţii principale :
o stând pe mâini,
o atârnat,
o sprijinit.

 Poziţii înclinate, la care sprijinul se efectuează atât pe membrele superioare


cât şi pe cele inferioare. Sprijinul culcat (ca şi la flotări) reprezintă poziţia
principală şi se poate efectua :
- Sprijinul culcat :
o înainte,
o înapoi,
o lateral.
 Variantele poziţiei. Orice poziţie principală poate prezenta şi variante derivate
legate de modificarea poziţiei sau de caracteristicile individuale ale
executantului.

12
13