Istoria bijuteriilor

Bijuteriile antice si clasice
Cele mai vechi dovezi privind producerea bijuteriilor s-au găsit în Egipt. Pe pereții zidurilor de piatră de la capelele camerelor mortuare se află o adevarată istorie a începuturilor bijuteriilor. Pe aceste ziduri se găsesc reproduceri ale șlefuitorilor egipteni la locul de muncă. Acești meșteșugari au avut o importanță vitală pentru bijuteriile egiptene, întrucat era treaba lor să taie şi să graveze multe pietre mici găsite în aproape toate site-urile egiptene. În acest timp, bijutierul nu a fost doar un meșteșugar care făcea ornamente pentru propria împodobire, ci și aurar şi gravor de metale destinate diferitelor scopuri, inclusiv pentru fabricarea de monede. Deşi erau la începuturile producerii bijuteriilor așa cum le cunoaştem noi astăzi, egipteni au avut forme caracteristice ale ornamentelor bijuteriilor, pentru care nu există în prezent nici un echivalent. Pieptarul este unul dintre acestea. Aceasta consta într-un ornament pentru piept atârnat de gât cu o panglică sau cu un lanţ. Pieptarele erau denumite "sanctuare portabile ale zeilor", pentru că prezentau adesea desene cu diferite zeități. Pieptarele erau făcute din bronz şi acoperite cu frunze de aur, cu cele mai fine detalii din aur pur. Uneori erau încrustate cu Lapis lazuli, carneol și turcoaz. O alta formă importantă de bijuterie egipteană, în privința căreia avem puţine cunoștinte, a fost coafura. Această podoabă spectaculoasă a luat de multe ori forma unei peruci. Cleopatra este frecvent reprezentată purtând o coafură cu șiruri lungi flexibile de mărgele de aur sau bijuterii tip medalion care se încadrează vag peste umeri și care erau ţinute în loc de o bandă aurită de pe cap. Bijutierii egipteni au manifestat iniţiativă şi creativitate în multe domenii, dar cea mai mare parte a muncii lor a constat în producerea de amulete şi talismane. Ei nu au fost primii care au investit podoabele cu puteri magice, dar au dezvoltat acest aspect. Acestă personalizare a purtării de amulete pare să fi fost folosită din cele mai vechi timpuri. Prima utilizare cunoscută a fost impodobirea mumiilor ca paznici și protectori ai morții. Acesta împodobire a fost apoi răspândită la cei vii. Adesea, amuletele reprezintă recipientul sau bijuteria care conţine un farmec. În Egipt, sha-sha sau mărgelele au avut importanță esenţială în domeniul amuletelor. Cuvântul de bază pentru denumirea mărgelelor a fost sha, cuvantul egiptean pentru noroc. Orice egiptean, indiferent de clasa socială, putea purta mărgele tipul acestora depinzand de bogăţia lor. Materialele au variat de la perle la ceramică din argilă, astfel încât chiar şi cei mai săraci muncitori puteau avea un șirag de mărgele.

în funcţie de culoare. Scarabeul a devenit "sigiliu" când s-a dezvoltat gravura pe baza de acizi (aceasta era o metoda de tăiere a pietrelor). sufletului. care lipseau în Egipt. Pietrelor prețioase le-au fost atribuite puteri supranaturale. Acestă amuletă era montată în aur şi de cele mai multe ori era purtată în jurul gâtului. care provin de la sensul cuvântulul "a deveni".Hr. în timp ce la bază era sculptate numele proprietarului. în timp ce asirienii au folosit în prelucrare beneficiile unor pietre mai dure. La început scarabeii erau purtați atârnați la gât de un lanț de lână. Sârma utilizată reprezenta de fapt fâșii de aur. inclusiv din aur. . suspendată de lanţuri. caracteristici şi legendele mistice asociate lor. smălţuiți în verde sau sculptați în piatră. Acestea sunt cunoscute de către omul modern ca un mic gândac. în special în domeniul auririi. Scarabeii erau produși din diferite materiale. Desenele aurite erau simbolice. au fost kheptra sau kheper. spiritului şi a inimii. numit scarabeu. Alte desene populare erau vulturul sacru. Eternitatea era simbolizata de ochii lui Horos.Dispozitivele ornamentale egiptene au avut importanţă egală sensului/menirii lor. Pe mormintele egiptene. Egipteni foloseau în crearea bijuteriilor numai pietre moi. Aceste simboluri. floarea de lotus şi șoimul. neferul. agatele erau utilizate ca protecție împortiva mușcăturilor de păianjen şi împotriva furtunilor. au exercitat o putere magică asupra purtătorului. lapis lazuli. acesta a fost folosit ca amuletă. Reproducerea omului cu cap de vultur reprezenta uniunea corpului. Sigiliile scarabeu erau purtate întotdeauna de proprietarii lor. cu rol de protecţie împotriva răului. Sigiliile tip scarabeu au fost folosite drept ştampile sau mărci. jad sau orice altă piatră prețioasă pe care și-o putea permite proprietarul. în timpul dinastiei a XII-cea din anii 1991-1786 î. simbol care s-a răspândit rapid și în Phoenicia. Piesele de bijuterii produse de egiptenii. Bijuteriile au devenit mai pline de culoare. regelui domnitor şi anumite simboluri ale zeităților. Pietrele puteau varia de la steatit. Bijutierii egipteni au atins apogeul. Etruria şi Grecia unde a devenit un nesfarșit motiv pentru crearea bijuteriilor. argint sau bronz. carneol.sârma. fiind utilizate pe lânga pietre şi metale și sticlă. Pentru a se feri de atacul şerpilor egiptenii purtau Lapis lazuli. scarabeul a fost sculptat în partea superioară a pietrei. care avea avantajul de a fi mai durabilă. Jadul verde era utilizat ca protecție împotriva ploii. dar erau și modelați în lut. Zburătorul cu un cap de om dădea purtatorului puterea de a urca până la cer.. hematit. Scarabeul a fost folosit ca amuletă înainte de a fi utilizat ca sigiliu. serpentin. în funcţie de credinţa populară. ulterior s-a găsit un înlocuitor al lânii . Scarabeul era un important simbol religios în Egipt. Cea mai veche amuletă a fost sistrum. Simbolurile erau produse în modele variate. Cand scarabeul a fost fixat într-un inel.

Cea mai mare parte a bijuteriilor din Grecia antică sunt realizate în întregime de aur. Acest lucru putea fi văzut in bijuteriile care reprezentau zeități grecesti. Doamnele grecoaice au fost înfrumusețate cu aur de delicateţea dantelei sau a broderiilor fine. aurul s-a menţinut pe primul loc ca importanţă. Primul aflux important de stil a venit din Egipt şi Asiria. Mitologia şi istoria greacă apare in bijuteriile grecesti. Deoarece culoarea a avut un rol secundar s-au aplicat rar pietre preţioase şi emailarea. Thessaloniki. Coroana stejar. aranjată în modele complexe cu numeroase pandantive mici. De-a lungul istoriei bijuteriilor grecești. design-ul şi modele ale altor culturi. acvamarin şi granat sirian. Metode de lucru cu metalul au inclus gravarea modelelor filigranate și a desenelor în mod asemanator cu granularea feniciană a aurului şi utilizarea mărgelelor de aur. Filigranele de aur erau folosite în fixarea părului. sfârsitul sec. grecii nu au avut un stil anume. pentru că atunci bijutierii greci au început să utilizeze mai multe pietre. 4 I. Colierele reprezentau o panglică de lucru. ametist. motiv pentru care a existat o mare influență din partea altor ţări.Bijuteriile in Grecia antica În istoria bijuteriilor. subiecți ai legendelor eroice și sporturilor. Singura perioadă în istoria greacă care a dominat în mare măsură stilul și designul grec a fost perioada arhaică. Influența romană a fost notabilă.C. Desenele şi modelele lor nu reprezentau o idee naţională. ei au deţinut primul loc printre aurari. Muzeul de arheologie Chiar dacă grecii au reunit diferite stiluri.. în special topaz. . ce reprezentau credinţele populare. Filigranul de aur grecesc a fost dezvoltat extrem de bine în bijuterii.

British Museum Utilizarea pietrelor ca bijuterii în cultura greacă a fost conjuncturală și rară. în timp ce chihlimbarul şi coralii erau folosite pentru problemele ochilor şi gâtului. Destul de ciudat. pentru că grecii credeau ca acestea nu deţin toate puterile magice pe care li se atribuiseră de alte culturi. ci erau prescrise ca tratamente. . Scarabeii au fost sculpați mai realist. Din pietrele moi se preparau.În rândul bijuteriilor grecesti a fost caracteristică utilizarea pandantivelor. care era pusă pe partea bolnavă sau pe rană. artizanii greci au dezvoltat tradiția egipteană în ceva adaptat nevoilor grecești. Jaspul era cunoscut ca tratament pentru epilepsie. Cercei decorați cu o sirenă si cu scoici la capete. Dacă pietrele erau dure. Pietrele în Grecia antica nu erau purtate ca amulete. Aceste mici vase din aur masiv au fost tipice printre cei care si le putea permite. Un alt pandantiv popular a fost crucea. prin zbrobire.. Multe dintre cele mai spectaculoase piese erau suspendate și petrecute pe umeri. se purtau frecvent împreuna cu "vase". se prepara din ele o pastă. I n ceea ce priveşte scarabeul. Ceea ce a început ca mici imagini ale zeilor. A devenit necesară ataşarea de cercel a unei diademe. sfârsitul sec.C. Cerceii au fost deosebit de variați. Londra. astfel încât acestea atârnau peste urechi. arătând ca un pseudo-cercel. care exista cu secole înainte de era creştină. în timp ce baza gravării a devenit o reflectare a artei grecești. prafuri care erau înghițite. nici medicii progresiști din Grecia nu au putut spulbera credinţa în puterea de vindecare a anumitor pietre. s-a transformat în curând în obiecte cărora urechea abia le mai putea susţine greutatea. 5 I. Coliere de şaptezeci şi cinci de cm sau mai mult.

pentru ca piatra era sculptata în relief. După moartea lui Severus din Roma. sculptorul crea imaginea in piatra. nu a mai fost folosită sculptarea medalioanelor. În acest caz. Medalionul reprezenta reversul lui intaglio. datorită influenţei lui Constantin cel Mare. din acest motiv medalioanele reprezentau o formă idealistă. și în acest fel portretele de pe medalioane erau mai realiste. La început era permisa prin lege doar sculparea portretului lui Alexandru cel Mare. o dovada este renașterea acestui stil de impodobire. Pentru a demonstra puterea acestor bijuterii. După moartea lui Alexandru cel Mare. une doamnele s-au alăturat celor din Grecia în purtarea medalioanelor în părul lor şi drept broșe pentru robele lor. Probabil. Militari le purtau ca metodă de fixare pe umăr a pelerinelor. . Medalioanele s-au răspândit rapid până la Roma. medalioanele prezentau urme ale schimbărilor care au avut loc în religie. Aceste mici portrete din piatră au apărut prima data in timpul domniei lui Alexandru cel Mare.Cea mai importantă şi marcantă contribuţie a bijutierilor greci a fost cameo sau medalionul. Când au reaparut în epoca medievală şi Victoriana. au fost scuptate pe medalioane și chipurile altor persoane.

Cele mai populare pietre montate într-un inel erau safirele. Romanii erau iubitori de chihlimbar şi jasp. reguli strict respectate. Pe la mijlocul primului secol. vechimea. ametistul se presupunea că ar fi trebuit să ţină purtatorul sobru şi turcoazul și-ar fi schimbat culoarea în prezenţa otrăvurilor. Au existat anumite reguli în moda inelelor. impunătoare erau purtate iarna. De exemplu. că atât spirite bune. Este important de stiut că doar trei culturi nu au folosit inelele. Deşi celții nu erau purtători de inele. Romanii înstăriți aveau inele pe care le purtau în funcție de anotimpuri. Inele au fost extrem de populare printre romani. Exista o credință puternică. Credinţa în puterile curative ale pietrelor şi puterile protective atribuite unora dintre ele a indus deținătorilor lor idea de a le purta prin montarea lor în inele de aur. argint sau bronz. pentru a putea fi purtat pe degete. care să fi aparţinut celților. însă inelele cu montura de pietre erau considerate efeminante. pentru care inelul nu a manifestat nici o atracţie si acest grup a fost descoperit de amiralul Robert Peary. În toate depozitele secrete de bijuterii descoperite pe insula de smarald nu au fost găsite inele. În timpul Evului Mediu erau prețuite inelele gravate cu figuri de sfinți. a trădarii sau condamnărilor nelegale. pietre care erau purtate în primul rând ca amulete. Annulus natalitus era inelul zilei de naștere la romani. dar acestea erau înlocuite cu inele sigiliu de fier. fiind evident faptul că el nu studiase istoria inelelor. Pietrele prețioase erau încă folosite pentru a oferi imunitate. a multiplelor lui scopuri practice şi de împodobire. Primul inel anglo-saxon era făcut în mod primitiv din bucațele de . Inele se încadrau în acesta moda fiind purtate pe fiecare deget.Inelele Inelul a fost în mod constant cea mai populară bijuterie. utilitatea şi sensul simbolic cu cel mai mare caracter omagial". era folosită pentru păstrarea castității purtatorului. și aveau dimensiuni diferite pentru fiecare secţiune a degetului. O altă societate în care nu s-au purtat inele a fost societatea celtă din Irlanda. Există un alt grup. Aceastei pietre magice albastre îi erau atribuite puteri curative pentru bolile de ochi. era considerată antidot pentru otravă. atunci când se participa la un o înmormântare. datorita climatului dur în care traiesc . Inele de aur puteau fi purtat la anumite ocazii. Eschimosii nu purtaseră niciodată inele si nici acum nu poartă. Din toate informaţiile disponibile. Aceste inele mari aveau de cele mai multe ori găuri şi puteau fi uşor zdrobite.chiar și uşoara presiune exercitată de un inel ar putea împiedica circulaţia sângelui. Una din multele acuzatii aduse Joanei D'Arc a fost că deţinea inele de magie. cât şi rele stăpânesc inelele. Irlanda preistorică a lăsat o istorie a inelelor de piatră. Sigiliile plane şi inele de bronz se purtau pe fiecare mână. Inelele de pietre nu erau mai puţin cunoscute în vechile timpuri. Acestea nu erau inele din metal cu pietre montate. Exista obiceiul ca doamnă casnică romană să poarte un inel cu o cheie micuță ataşată de el. Peary s-a înzestrat cu inele pentru face schimb cu eschimoșii. S-a spus că inelul este "articolul de bijuterie care concentrează tradiţia. daca erau purtate pe mâna dreaptă. şi ca modalitate de prevenire a sărăciei. din cele mai importante portrete și sculpturi ale timpului Asirienii nu au purtat inele. exista moda de a purta o cantitate extravagantă de bijuterii. Într-una dintre primele sale excursii artice. Scriitorul englez al secolului al XVIII-lea. Inelele subţiri erau de vara și cele mari. Aceasta reprezenta simbolul autorităţii pe care ea o avea în casă. ci inele tăiate în pietre solide." Din fericire Sam Johnson nu avea dreptate. O atmosferă de magie şi farmec a înconjurat mereu inelele. Samuel Johnson a descris inelul ca "un instrument circular plasat pe nasul porcinelor şi pe degetele femeilor pentru a le stăpâni şi a le supune. și putea fi purtat când se sărbătorea ziua de naştere.

aveau noduri pentru a reprezenta mătănii și erau utilizate în acelaşi scop. Pe ansamblu fiecare societate credea că alegerea tipului corect de inel vindeca bolile corpului. Bărbatul își sigila valorile acasă. Inelul pescarului era făcut din aur pur şi era inscripţionat cu simbolul bărcii în care este reprezentat așezat Sfântul Petru. Pentru mai multă protecție inelele erau făcute din bronz poleit cu pastă de pietre. ca metodă de marcare a pergamentelor documentelor oficiale. Aceste inele. dar se purtau și multe lanţuri. Nu numai că acestea puteau fi utilizate pe "prieteni". inelul Papei anterior este zdrobit la moartea acestuia şi se produce unul nou. Prima schimbare la mâna stângă a fost observată în cartea de rugăciune comună a lui Edward VI (1549). când inelul devenit bijuterie folosită pentru a sprijini toate emoţiile umane. Pentru profani modelele preferate erau craniul şi oasele încrucișate. pentru că ele nu reprezentau o anumită pierdere. smaraldele calm şi cristalele simplitate. În secolul al XVI-lea au câştigat popularitate inelele decadă. în ideea de a aminti de moarte. Oamenii cumpărau aceste inele dintr-un fel de farmacie. suferinței şi a tuturor emoţiilor logodnei. În timpul Renașterii cantitatea bunurilor de preț a devenit importantă. purtate ca metoda de protecţie împotriva crampelor. Inele nu au fost folosite întotdeauna în scopuri bune. Acestea nu erau bijuterii de doliu. Mai târziu inelele anglo-saxone au fost destul de tehnice. ci ideea de inevitabilitate a morţii. fapt de care bandiții cunoscători ai drumurilor erau conștienți. Cesare Borgia era cunoscut pentru inelul leu. un dinte de peşte fosilizat reprezenta piatra lingusitoare. acestea au fost definite mai clar în funcţie de utilizare. Două alte tipuri de inele ecleziastice erau: inelul raclă şi inelul decadă. sufletului. În vremurile clasice existau inele de logodnă şi de nuntă. Deşi mai puţin obisnuite aceste inele nu erau rare. cât şi Demostene purtau inele cu otravă. Se credea că şi simpla mutare a inelului de la mijlocul deget de la mâna stângă la deget mijlociu de la mâna drepta putea opri sughițurile şi strănuturile. In Evul Mediu aceste inele erau combinate în verighete de nunta şi erau purtate numai la mâna dreaptă. Aceste inele ale romantismului erau folosite ca emblemă a bucuriei. despre care se credea ca avea multe virtuţi medicinale. luând locul semnăturii personale a omului. Din momentul în care inelele au început să aibă mai multe scopuri. fiecare comerciant avea propriul său sigiliu distinctiv cu care își marca baloturile de marfă. În acelele timpuri existau cinci tipuri de inele de bază. Ghearele de leu conțineau o otrava. Inele nu numai că se purtau câte trei pe fiecare deget. în care pietrele au jucat un rol semnificativ. In racla inelului era inserată o relicvă a unui martir sau sfânt. A treia categorie de inele a aparut cu mult înainte de Renaştere. dar. Inelele Papale erau date ambasadorilor papali ca un fel de asigurare. Cel de-al doilea tip de inel este inelul curativ sau inelul de vindecare. Inelul pescarului este dat noului Papa și în zilele nostre. pentru ca pe acest deget erau purtate inelele ca însemn al nobilimii. Inelele evreieşti de nuntă erau doar inele ceremoniale. Pietrele aveau din nou semnificaţii: safirele dădeau puritate. sau stările în funcţie de nevoi. rubinele reprezentau glorie." Inele de sigiliu au fost realizate și în perioada elizabetană. Atât Hannibal. Momento Mori a devenit moda sub Henry II al Franţei. foarte răspândite printre laici. Cel de-al III-lea deget de la mâna dreapta era cunoscut sub numele de "deget de aur". Primul dintre acestea este denumit inel ecleziastic . care putea fi letală la o strângere de mână. Ele au evoluat din punct de vedere a utilizării depline în perioada imperiului roman. Inelele de crampe erau inele populare. Un inel de fier putea vindeca problemele intestinale şi granatele erau bune pentru înțepăturile de albine.sârmă răsucită într-un inel. purtate . Prima utilizare practică a inelelor a fost ca sigilii. indiferent de perioada în care au fost găsite.acesta era marcă de birou. dând crezare acestor convingeri. practică despre care istoricul Plinius a notat: "un singur inel pe degetul mic nu este decat un mod ostentativ de a avertiza că deținătorul are drept de sigiliu acasă. și pe sine în cazul unor circumstanţe justificate.

Cea de-a patra categorie este reprezentată de talmeşbalmeşul inelelor mici. Recipiente de parfum. Corespunzătoare inelelor floare erau inelele cu pietre. în care pietrele erau montate pentru a indica un cuvânt. Inele regale erau păstrate în mare măsura de catre regii asirini. cadrane. chiar de catre cele mai salbatice rase si au fost deosebit de favorizate in est. Cele mai multe dintre aceste bratari antice din aceasta perioada erau facute din bronz si erau decorate cu modele geometrice.numai în ziua nunţii. ceasuri şi puzzle-uri. Ambele nume au radacini romane. Inelele mărturie încheie secţiunea inelelor. inseparabile de bijuteriile coroanei. Bronzul a fost folosit si mai tarziu in special in Insulele Britanice. Aceasta era probabil o practică. Inelele Fede erau inele similare inelului Gimmel. Inele aveau forme de fluiere. opalul. regine şi alte persoane influente. Bratara spin era o bratara purtata de femeia . fiind inele busolă şi inele purtătoare de tutun. În Anglia secolului XVI inele cu diamante mici erau folosite de iubiti pentru a scrie mesaje pe ferestre. Inelele Hinduse se purtau la degetul mare şi aveau oglinzi micuțe. Inelele de logodna au luat locul inelelor floare în ultimele două secole. Britanicii purtau bratari extrem de masive. desi de forme si modele diferite. Pe aceste inele erau înscrise motto-uri sentimentale adresate mai mult prietenilor decât iubiților. Bratarile de aur erau simple si foarte rar ornamentate. Aceste ornamente au fost purtate initial ca dovezile ale avutiei. Lapis lazuli. deseori aurite si smaltuite. Bratarile romane au luat multe forme. În caz de urgenţă inelele marturie puteau fi un mijloc de a cere scuze sau un simbol de protecţie din partea unor persoane de rang înalt. care puteau fi separate astfel încât fiecare iubit putea avea propria jumătate de inel. Erau cunoscute alte inele sentimentale. De exemplu. Cele mai vechi bratari vestice dateaza din epoca bronzului. dar în realitate erau două inele. egipteni şi evrei. a brachium insemnand brat si au fost purtate pe incheietura. ca inelul făcut din metal greu sa aibă atașat un fronton sau templul lui Solomon. Acestea inele nobile reprezentau embleme vechi de birou. erau purtate pe inele în secolul XVI și erau lucrate în acelaşi mod ca şi un pulverizator. pietre rare de jasp şi grupări de diamante aranjate în forme ovale sau alungite. Bratarile si cerceii Bratarile si banderolele. erau egale in antichitate. Acestea erau oferite prietenii lor de regi. Inelele au fost purtate pur şi simplu pentru frumusețea lor începând cu secolul în al XVIII-lea. reprezentând mărcile de birou. similare pomander-urilor. smaraldul verde antic şi indicau dragoste. Inelele Flori au aparut în evul mediu şi au continuat să fie folosite până în secolele XVII și XVIII. in timp ce banderola a fost purtata pe partea superioara a bratului. De asemenea. Inelul Gimmel dădea impresia unui inel solid. Cele mai multe dintre aceste inele erau auto-explicative. în acest grup se încadreaza sigiliile regale. Acest lucru a dat bijutierilor posibilitatea de a monta în inele medalioane mari de Wedgwood.

In timpul evului mediu cercei nu s-au purtat deloc.romana pe mana stanga mai sus de cot. pietre colorate si stralucitoare. Primul indiciu privind cerceii apare in era anglosaxona. Cerceii. pana dupa caderea puterii si influentei bizantine. Semnificatia lor era insemnul regal de stat al purtatorului. dar atunci cand bratarile au ajuns in Europa si-au pierut aceasta semnificatie. Lider in design-ul cerceilor a devenit in secolul al XVII-lea Peninsula Iberica. Calugarii aurari si argintari din evul mediu au utilizat putin bratarile. Pentru acestea s-au folosit materiale cum ar fi de coralul. Bratarile nu au fost cunoscute in Europa. Acesta personalizare pare sa fi continuat si in Grecia si Roma. Putini cercei au fost descoperiti cu mai mult de-o mica bijuterie sau o margea. la fel ca si bratarile. s-a utilizat aurul si monturile dantelate. cercei au reprezentat un motiv in plus ca Elizabeth sa poarte mi multe perle. Popularitatea acestora a fost egala cu a bratarilor in randul tuturor culturilor estice. Regina Elisabeta a Angliei era recunoscuta pentru purtarea perlelor. Cand cercei si-au recastigat popularitatea designul lor. Biblia ne spune ca cercei erau purtati ca amulete si talismane. otelul si chiar lava. au fost subiect al desenelor sau modelelor dominante. a intrat sub influenta bijutierilor francezi. Cercei nu au fost la moda sute de ani. cu bijuterii sau catarame cu medalioane. Aici s-au dezvoltat caracteristici distinctive ale cerceilor privind marimea. S-au purtat de multe ori impreuna cu coliere din benzi de catifea. Cele cateva bratari purtate constau intr-un design foarte simplu. intrucat cercei au fost deseori decorati cu mici zeitati. si au fost raspandite prin ordonante romane. Cerceii . Cele mai vechi bratari cunoscute au fost purtate in est. Cercei gasiti erau deosebit de mici si simpli. Poate ca cel mai important motiv al aceastei schimbari a fost stilul de coafura purtata mai jos de lobul urechii. Incepand cu secolul al XVII-lea bratarile au fost asortate cu stilul altor bijuterii. la fel ca la toate celelalte bijuterii. cu exceptia perioadei imperiului roman. astfel incat ca cercei mici ca cei anglo-saxoni nu s-ar fi vazut. Intr-o vreme a acestei ere bratarile erau considerate efeminate si considerate podoabe care discriminau barbatii. dar si ca modalitate de a impresiona adversarul. Astfel. Bratarile sarpe erau cunoscute purtatorilor de toate varstele. Razboinicii romani purtau banderole de aur in lupta pentru asi proteja partea superioara a bratului. Aceste bratari terminate in capete de serpi se spune ca au fost copiate de la greci. Ele au fost concepute impreuna cu medalioane si pietre fixate impreuna in inele si lanturi. Rar au fost gasiti cercei in randul popoarelor preistorice.

De exemplu. Cerceii medalion erau purtati pentru a se potrivi tuturor celorlalte medalioane purtate la inceputul secolului. Aurul a continuat să fie utilizat ca metal ornamental şi ca simbol al bogăţiei. argintul sau fierul puteau fi utilizate în funcţie de statutul proprietarului. inelele de aur date senatorilor nu puteau fi purtate în viaţa privată. precum inelele acesta nu mai reprezentau doar un semn de rang. pentru a forma vase mici. care și-au continuat tradițile și modul de lucru din locurile lor natale. toate fiind sculptate cu un realism uimitor. şi multe erau însoţite de ace de păr care aveau la un capăt bile sau ghinde. Chihlimbarul a fost piatra favorită şi era fixată în argint sau aur. Aceste pendantive numite bullas erau modelate din aur. dar coexistau împreună cu medalioanele și monedele grecești. odata cu civilizaţia etruscă. Lucrările etruscilor din granule de aur erau fine ca ale fenicienilor. dar și-au pierdut popularitatea odata cu pătrunderea influențelor filigranului grecesc. Cuceririle armatelor romane au adus în imperiu artişti şi meşteşugari. doar în cazul în care senatorul era trimis la o ambasadă. Toate aceste podoabe erau produse din aur fin. dar . diademe şi coroane minuţioase de flori împodobeau capetele multor femei. Se consideră că au existat trei perioade cu diferenţe notabile în ceea ce priveşte bijuteriile şi prelucrătorii etrusci de aur: prima perioadă a fost în strânsă legatură cu creaţiile egiptene. ca însemn al biroului. Colierele erau facute din perle și mărgele. Singurul tip de inel a cărei purtare nu era interzisă prin cenzură a fost inelul de sigiliu din fier. Cel mai important rezultat al contopirii design-ului grec cu cel etrusc a fost apariția bijuteriilor romane. Apoi cercei au devenit podoabe destul de greoaie incrustate cu aur. Podoabe pentru cap. cea de-a doua a fost influenţa Greciei şi o perioadă de declin compune cea dea treia perioadă.secolului al XIX-lea au trecut prin multe schimbari ca toate celelalte podoabe. Printre etrusci erau populare toate bijuteriile. în funcție de anumite condiții. În aceste condiții inelele bărbătești erau mai puțin purtate. Romanii deveniseră atât de frivoli în ceea ce privea bijuteriile încât Cato a adoptat legi cu privire la cantitea de podoabe care puteau fi purtate. Bijuteriile italiene Începuturile istoriei italiene a bijuteriilor a fost cu aproximativ trei mii de ani în urmă. Inele au fost populare și în rândul doamnelor romane. Utilizarea universală a amuletelor nu a fost ignorata de etrusci. Etruscii care populau sudului Italiei de astăzi au creat bijuterii care nu a fost niciodată egalate. Bărbaţi şi femei purtau inele pe fiecare deget. chipuri de zei sau animale mici. Coliere lor aveau adesea un pandantiv cu gaură. în care era plasat un simbol magic. Aurul. În timpul formării podoabelor tradiționale romane.

Dupa caderea Imperiului Roman. Acestea erau produse de multe ori din aur masiv şi erau lungi de 8cm sau mai mult. pentru ca utilizau metodele pastrate de la "paganii". Aliajele de metale. Contrar multor credintele populare Evul Mediu nu fost reprezentat de lipsa de creativitate. Calugarul artizan nu era numai aurar. A existat. de asemenea. Extinderea religioasa a avut multe efecte in intreaga lume zbuciumata incepand cu formarea de universitati si incheind cu violenta cruciadelor. sculptor. bijutierii au creat ace de păr. un renascentism irlandez. multe . Acesti ani cuprind in sine cea mai lunga perioada din istoria omenirii. Cea mai mare parte a talentului lor pentru aceasta arta a fost concentrat pe bijuteriile ecleziastice. artişti meşteşugari își permiteau să-și concentreze timpul şi eforturile pe frumusețea și design-ul bijuteriilor.Hr. Întrucât evoluaseră deja bazele domeniul bijuteriilor. oferind multor popoare o similaritate in ceea ce privea convingerile. precum si evenimente decisive in ceea ce priveste bijuteriile. Se stie mai putin despre creatiile acestor calugari decat despre creatiile bijutieriilor timpurii. Metodele lor de lucru nu au fost mult imbunatatite. Viteza a fost preferata calitatii. Chiar si in cazul in care bijuteriile erau comandate de patroni privati a existat intotdeauna o puternica influenta religioasa in bijuteriile create. Crestinismul a continuat sa se extinda. unii dintre ei au preferat aurirea. este reprezentata de perioada dintre caderea Imperiului Roman (de la aproximativ anul 500 D. Brațări nu s-au purtat doar la încheietura mâinii. cel mai popular în crearea brațărilor. Monedele de aur au fost folosite pentru a decora toate bijuteriile purtate de către femeile bogate. deasemenea. Bijuteriile in Evul Mediu Perioada la care se face referire ca la Evul Mediu. Aurul a fost. Pentru oameni care deveneau calugari era crucial ca ei sa practice o meserie pentru a pastra manastirea infloritoare. design-ul bijuteriilor au devenit mai putin important decat portretizarea unei semnificatii mistice in piesele de bijuterii.bijuteriile lor constau în mult mai multe. asa cum era ea cunoscuta. Sub auspiciile Charlemagne a aparut renascentismul Carolingian. Pentru a completa extravagantele coafuri ale femeilor romane. pentru ca practica de ingropare a unui om cu bunuri sale a fost respinsa de religia crestina. dar si un bun designer.) pana la expulzarea musulmanilor din Spania in 1492. topitor. cum ar fi cartea Kells. fixarea și emailarea pietrelor constituiau toate premiere pentru bijutieri acelor vremuri. In timp ce marea majoritate a calugarilor au apelat la agricultura sau la vinificatie. Pe masura raspandirii crestinismului a fost creata o institutie care s-a intors la perfectiunea atinsa in istoria timpurie a bijuteriilor si poate parea ciudat ca manastirea detinea aceasta pozitie. Din acest motiv. pe care multi istorici o considera sfarsitul istoriei medievale. lucrator si incrustator de smalt si un expert in taierea si montarea pietrelor. cel mai probabil din cauza sentimentului de "Doom iminente" ca urmare a schimbariilor drastice din viata. ci la fiecare secţiune a braţului.

Similitudinea de baza consta in subiectul material. In Franta aceste grupari de bijutieri au fost cunoscute sub numele de companii. turcoazul si sideful manifestandu-se un simulacru de la designul estic. intr-un mod atat de ingenios ca publicul era usor inselat. Influenta bizantina in design-ul bijuteriilor a caracterizat toata perioada Evului Mediu. Un exemplu de astfel de organizatie de bijutieri a fost compania aurarilor cu sediul in Londra. Acest lucru creea aspectul incrustat. Pe parcursul Evului Mediu tarziu traditiile . in anul 330 D. plata. In plus erau folosite pietre false pentru a inlocui bijuteriile cu adevarat valoroase. La fel ca multe dintre bresle. medalioanele tarzii erau lucrate intr-un relief mai mare decat cele antice. Cand Constantin a fondat marele Constantinopol. cunoscute sub numele de "barbari". mestesugarul medieval folosea pietre clasice. in timp ce in Anglia si-au asumat numele de breasla. Chiar daca design-ul bijuteriilor era dominat de idei crestine erau exprimate si impresiile altor culturi. Aceasta a condus la consecventa in afaceri. Una dintre aceste caracteristici era o mai mare utilizare a pietrelor.pietre pretioase au fost extrase din piesele create in Evul Mediu si metalul topit pentru a fi reutilizat la crearea de noi modele sau cand era nevoie de capital pentru a sprijini un conflict sau cand un monarh vroia sa continue sa traiasca in modul de a care era obisnuit. cu o inclinare deosebita catre culorii. Compania era patronata de Sf. erau organizati. Triburile germane. au contribuit la bijuteriile populare incrustate. Una dintre cele mai importante obligatii asociate cu crearea de bijuterii a fost calitatea deosebita pe care fiecare articol pus in vanzare trebuia sa o aiba. Cositorul era de multe ori acoperit cu aur. Aceasta asociatie a aurarilor a stabilit un standard prin care "calitatea marfurilor produse de catre membrii era apreciata si cunoscuta". Existau cateva diferente esentiale intre medalioanele clasice si cele medievale.. Dustan. Cele mai ocupate dintre bresle erau implicate in producerea de brose. Bijutierii cu interese similare produceau obiecte similare. lucratorii metalelor au dezvoltat o metoda diferita de productie. bijuteriile au inceput sa capete un aspect oriental. Medalioanele grecesti aveau partea inferioara destul de plata. prin care erau protejate breslele. in timp ce medalioanele din timpul renasterii medievale erau iesite in afara. Pe masura ce activitatea de fabricare de bijuterii s-a dezvoltat. breslele s-au impartit in diferite domenii. aceasta breasla a capatat un mare renume. Cloisonné a fost folosit in loc de pietre mai multe culori speciale. aceasta era dezvoltata intr-un mod semi-religios. Au fost folosite o serie de practici impotriva bijuteriilor ieftine. De asemenea. locuiau pe aceeasi strada si aveau aceleasi metode de protectie. in brose delicate facute de aurari si in brose de zi cu zi create pe comenzi mai mici de catre artizani. Pietrele erau plate si fiecare era fixata in propriul compartiment. Erau folosite granatul. Efectul parea sa fie cautat pentru a se atinge o culoare bogata. Cand manastirile au transformat religia in mai mult decat o afacere in Evul Mediu tarziu. Agatul german a fost ales drept cel mai bun material pentru crearea medalioanelor. Medalioanele clasice din epoca greco-romana erau depasite in timpul renasterii medievale. Pentru ca in cadrul institutiei exista un sistem de puritate al metalului utilizat. Niello a fost folosit de multe ori ornamentarea aurului si argintului.Hr. Aceasta organizatie a fost impartita in continuare.

Pana in perioada Renasterii aceste simboluri au evoluat intr-o bijuterie mai mult decat formala numita "enseigne". Aceste oase erau colectate de bijutieri pentru a demonstra viitorilor lor patronii finetea si maiestria lucraturii pe care o puteau face. La mutarea celtilor inapoi pe continent. Exista multe particularitati care separa aceste desene sau modele de altele din acelasi perioada de timp. una fiind utilizarea ciocanului si a niturilor. Acest semn se purta pe palarii si era luat ca talismane sau amintire. Poate ca cea mai populara si utilizata pe scara larga a fost piesa ornamentala pentru pelerine. o dimensiune mare si scopul de a demonstra nivelul de indemanarea cu care celtii realizau smaltuirea. Un tip important de bijuterii a fost creat in Evului Mediu. Au inceput sa apara noi modele de fixare. Datorita separarii fizice de restul culturii medievale. dar s-au gasit si torque de aproape cinci feets in diametru. care erau purtate de la umar le-a lungul pieptului. Pomme d'ambre era o alta podoaba medievala. in general. Se poate intelege nevoia de a purta aceste obiecte intrucat curatenia nu era la ordinea zilei.bizantine si-au mentinut influentele puternice. din aur rasucit destul de masiv. Una dintre acestea a fost brosa penannular. Alta bijuterie originala celtica a fost torque. Cele mai populare talismane/amintiri se gaseau la racla lui Thomas Becket. pomander nu au putut fi purtat ca pandantive. probabil in scopuri ceremoniale. Punctul culminant al podoabelor celtice a fost atins odata cu patrunderea influentelor crestine in Irlanda. dar acesta nici nu a fost influentat de alte bijuterii si nici nu a influentat restul bijuteriilor din lume. Modele erau mai degraba geometrice. pentru a vedea cum va arata design-ul pe metal. Cele mai multe dintre ele s-au purtat in jurul gatului. in bijuterii au existat doua evolutii stinct medievale. care au continuat sa se dezvolte in Renastere. Acesta era facut din plumb sau din aliaj de cositor si plumb. Acesta era un inel pentru gat fabricat. Dar doua dintre cele mai raspandite piese de bijuterii sunt de design pur celtic. fiind colectat de catre multe persoane care vizitau moastele. Popularitatea broselor si bratarilor in toate culturile nu a lipsit nici in bijuteriile celtice. Pietrele erau taiate en cabochon si aveau planuri neregulate. motiv pentru care erau atarnate la brau. Ele au devenit foarte curand podoabe si au fost impartite in sectiuni. Din acest motiv brosele aveau. comparabile cu mozaicurile de la arabi. Merele de chihlimbar sau pomanders au fost elaborate in metal in forma de sfera cu o gaura in interior. Asa cum Cato a gasit necesara la . Atunci cand un pelerin a facut o calatorie la moastele unui sfant. de obicei. Datorita mai degraba dimensiunilor lor mari. cel mai probabil datorita lipsei de materiale. pelerinul a primit sau a cumparat un semn. fiecare dintre acestea pastrand un alt parfum. Scopul acestei brose a fost de a se agata de mantiile grele ale Celtilor. Pomanders au fost folosite initial pentru realizarea unei imagini sau relicve religioase. lucratura in metalul Celtic si-a mentinut independenta existenta. si a evoluat in partea vestica a Irlandei. Diagramele erau lucrate mai intai in os de animal.

Până atunci diamantele nu erau foarte utilizate pur şi simplu datorita lipsei lor de culoare. Este posibil ca un eveniment istoric să fi avut o mai mare importanță în schimbarea design-ului bijuteriilor decât altele. Bijuteriile erau importante în acestă căutare. afişa o colecție fantastică de pietre rare fixate în mod . În timpul acestui secol şi jumătate au fost ani foarte tensionați. el a facut posibila continuarea metodelor de fabricatie si concepere a bijuteriilor. au fost adoptate in Spania legi si mai stricte de limitare a purtarii bijuteriilor. perle si o serie de bijuterii din aur sau argint. englezii erau cei cu putere de cumpărare. Bijuteriile in perioada renasterii Căutarea frumuseții a fost o caracteristică importantă a Renașterii. le-a fost interzis sa poarte orice bijuterie din aur sau argint. In anul 1283 a fost proclamat un edict francez prin care se interzicea cetatenilor sai sa poarte pietre pretioase. o piatra mare reprezenta baza pe care erau concepute bijuteriile. fiind solicitate în mod special în secolul al-XVIII-lea. Edward III din Anglia a conceput un fel de costum podoaba la care puteau sa aspire diferite clase ale societatii. mai ales în timpul domniei lui Henry VIII. motiv pentru care bogații își concentrau bogăţiile în forme uşor de schimbat și purtat. Inca de cand bijuteriile au devenit un simbol al bogatiei au fost stabilite adesea restrictii de utilizare a acestora de catre cei bogati. obiecte de împodobire în scopul înfrumuseţării şi simbol al bogăției. In acele vremuri bijutierii regali erau extrem de apreciati. în bijuteriile renascentiste pietrele preţioase au jucat rol de accesoriu în raport cu poleirea cu aur. indiferent de cantitatea de metale rare necesare producerii lor. precum bijuteriile. Aceasta consta într-o tăietura cu fațetă înfundată în partea inferioară și o parte rotunjită la partea superioară. Diamantele Rose au continuat să fie din ce în ce mai populare în următoarele 3 secole.Roma limitarea purtarii de bijuterii. Culoarea era vie şi exotică în bijuterii. domnitorii Europei aveau cele mai spectaculoase bijuterii. In primul rand cum ar fi putut sa si le permita? este o alta intrebare. Aceasta descoperire a fost cucerirea Peru-ului şi a Mexic-ului. Renașterea a fost perioada în care bijuteriile. Prima tăiere a faţetelor în "regularitate plană" a fost atribuită bijutierului Louis de Berquem din Bruges. luate în sensul lor mai modern. motivul principal fiind frumusețea lucrurilor vii. șoparlele şi pelicani reprezentau o parte importantă a diversității modelelor create. pentru că acolo au fost descoperite cele mai mari cantități de aur şi argint cunoscute vreodată. Bijutierii şi bijuteriile din renaștere copiau obiecte din viata reală. care reprezinta cu adevarat perioada de crestere si de noi idei. Animale exotice precum papagalii. la fel s-a intamplat si in Evul Mediu. erau obiecte de artă. O altă descoperire a ajutat la ceea ce în renaștere era numit vârsta bijuteriei. Odata cu descoperirea Incasilor şi Aztecilor. Celor mai mici clase. nu era necesară tăierea pietrelor. Efectul reprezentativ al bijuteriilor era culoarea lor. În anul 1475 el a obţinut ceea ce a considerat "taietura perfecta" În secolul al XVI-lea a fost dezvoltată fațetarea prin tăietura rose. Curtea Angliei. La început. dar și utilizarea intensivă a diamantelor. secolul Victorian. Acest eveniment a fost descoperirea lumii noi. De pe acele meleaguri au fost aduse o mare varietate de animale care le-a marcat imaginația bijutierilor și cumpărătorilor. ele fiind lustruite in stil cabochon. Intr-o statuie a "de victu et vestitu". inclusiv clasei mestesugarilor. Poate că cea mai radicală schimbare de design din Evul Mediu la Renaştere a fost reducerea influențelor ecleziastice în aspectul bijuteriilor. Desi Evul Mediu nu a fost la fel de productiv ca era precedent. De obicei. In anii 1380 si 1404. Numai nobili si negustori cu anumite venituri aveau voie sa poarte propriile pietre pretioase. Un lucru este clar. dintre sfarșitul secolului al XV-lea și secolul XVII-lea. Deși francezii dădeau tonul în materie de modă.

Materialul de baza al talismanelor de pelerinaj. indiferent dacă erau realizate din pietre preţioase sau prundiș. Colierele Primele obiecte făcute de om pentru purtare în jurul gâtului au fost mărgele. ele demonstrează că ceasurile aveau o mare varietate de forme. Acesta invenție a fost corsetul. cunoscute sub numele de perle în stil baroc. dar cele mai multe dintre acestea au fost făcute în timpul renaşterii din Evul Mediu. diamantelor fațetate și a pietrelelor colorate. Oricat de decorative. Aurarii aveau materiale varietate și împreună cu cheltuielile extravagante percepute de la patroni. Aceste obiecte mici și rotunde au fost adesea denumite "bijuterii Adam şi Eva". a emailărilor. Cel mai popular şi încă necesar obiect agăţat de aceste corsete era pomander-ul. Extrem de populare erau formele neregulate ale perlelor. Bijutierii au imitat acestă practică predominantă de a produce corsete plate din lanţuri de argint poleit cu aur sau de bronz aurit sau argintat. Acestea erau fie sculptate. la pandantiv recurgeau atât bijutierii. Cu ocazii mai formale corpul era înconjurat ferm şi decorat cu podoabe cu emailuri și pietre preţioase. De asemenea. Desenele sau modele aveau două influenţe: continuarea sentimentelor creștine şi expresia mitologica a idealurilor păgâne ale renașterii. împreună cu defunctul. dar a cărui istorie nu a fost onorată ca cea a pomander-ului. Bijuterii au devenit spectaculos de excentrici prin utilizarea perlelor în stil baroc. fie ştampilate cu o ștanță. ca medalioane în miniatură şi sub forma de raclă.rafinat în aur. unele dintre ele erau suspendate de gâtul acestuia. dar și pe cele din Renaştere. Adesea o mare varietate de mărgele au fost îngropate în morminte. O invenţie a bijutierilor renaștentiști a avut originea într-o îmbrăcăminte populară la acea dată. Medalioanele antice erau colectate şi imitate. Pietrele preistorice și mărgelele de . a fost inventat dupa secolul al XVI-lea. perlele în stil baroc au fost deseori utilizate în calitate de centru de design. Moda medalioanelor s-a răspândit rapid. Acest tip de podoabă a fost primul tip de lanţ pentru gât. Ceasurile erau prezentate în formă de cruce. dar nu erau rotunde. le permiteau artizanilor să își utilizeze întreaga ingeniozitate. Bogații își permiteau să beneficieze de medalioane sculptate. purtate la pălărie. mărgelele nu își serveau scopul cu excepţia cazului în care acestea erau puse într-un tip de podoabă care putea fi purtată. Există dovezi ale interesului bijutierilor preistorici pentru mărgele. O alta podoaba purtata la aceste corsete bijuterii. argint şi picturi pe email. care a început ca o bucată de piele purtată în jurul taliei şi a şoldurilor. Datorită acceptării acestora pe scară largă. La moartea lui Henry VIII au fost gasite în colectia sa personală de bijuterii 234 de inele şi 324 de broșe. importantă a fost plasarea în falduri a pielii. Acesta a fost primul ceas portabil. Inspiraţia din antichitate a pus stăpânire nu numai pe mințile medievale. Cea mai frecventă utilizare a mărgelelor a fost sub forma de colier. care să le completeze forma. Cel mai renumit portret al lui Henry VIII îl prezintă pe acesta dârz. Scopul acestuia a fost înlocuit de utilizarea buzunarelor moderne. gravate sau lustruite. cât şi clienții. afişandu-și colierul de rubine şi perle și cu câte un inel mare pe fiecare deget. Spatele unei şopârle sau o navă in valuri aveau în mod frecvent o perla în stil baroc. Pentru toate aceste motive. Pandantivul a luat multe forme şi a întruchipat multe semnificații. era cuprul sau bronzul. Portretele din acele timpuri arată că ceasurile se purtau la brâu. Contributia renașterii la istoria bijuteriilor s-a manifestat prin culori vii.

Fenicieni aveau lanturi de aur de care suspendau panglici de aur ce susțineau alte ornamente. Cele mai frumoase dintre acestea conțineau adesea sute de amulete sau talismane legate cu cleme de aur. Pandantivele au căpătat o mare importanţă spre sfârșitul secolului al XV-lea.bijuterie tipic egipteană. Se pare că lantul are origini străvechi. care reprezentau iniţialele numelui proprietarului sau al monarhului. ornamentaţia cu mărgele a atins perfecțiunea în timpul dinastiei a XVIII-cea. fine și rotunde. Se purtau lanţuri mai ales ca marcă de birou sau în legătură cu marcă decorată cu desene heraldice. Pandantivele erau scobite în materiale care reprezentau o amintire. S-au gasit frecvent și broboane de chihlimbar. Aurarii și-au unit eforturile creând manșete și gulere de aur. Aceastea au condus la o mai mare utilizare a lanţurilor şi podoabelor aferente lor. Acest tip de bijuterii a fost găsit printre rămășițele locuitorilor din Elveţia. Mărgelele erau obiecte esenţiale în comerțul timpuriu. au fost adoptate pandantivele în formă de litere. vindecare sau prevenire a pericolelor. . cuarţ şi sticlă. Un alt element important a fost lanţul. De cele mai multe ori se purtau panglici fără nici un ornament. Colierele au avut probabil cea mai mare influenţă în lumea bijuteriilor în timpul Evului Mediu. Aceste obiecte mici. Torque (cuvânt preluat din latină pentru metalul sucit) a fost de multe ori lipsita de desene sau gravuri cu bronz sau aur fiind sucită pentru a forma un inel de purtat în jurul gâtului. Cele mai imaginative obiecte prinse de lanțuri au fost pandantivele. Mai târziu. emailuri și multe bijuterii rare. intrucât colierele din metal sau din mărgele nu se asortau cu hainele purtate. Mărgelele din sticla erau mult colorate și cele din ceramică erau smălţuite în albastru şi verde. Alt tip de guler a fost torque celtică. sigilii şi chiar pentru ochelarii de vedere.în formă de guler purtat pe umeri. despre care se crede că sunt strămoşii celților irlandezi. Se pare că în timpul perioadei anglo-saxone mărgelele terra-cotta au luat locul mărgelelor de sticla de la Roma. Aceasta era un colier . Datorită intervenției romane. Mărgele nu mai puteau satisface suficient strălucirea civică. cu semnificații simbolice de putere şi onoare. Colierele de toate tipurile şiau pierdut locul important în modă în timpul secolului al XVII-lea. Deşi a XIIcea dinastie egipteana a produs un tip de mărgele mari. ametist. Pentru a comemora Armada din 1588 au fost făcute pandantive în formă de navă. Bijutieri erau ocupați cu producerea de lanţuri pentru pandantive. Cel mai rar tip de şirag de mărgele găsite în orice cultură sunt cele confecţionate din metal. Această modă a ajuns la apogeu în secolul al XVI-lea. Unul dintre acestea a fost gulerul usekh din Egipt. de multe ori uitate. sau un obiect venerat cu rol în farmece.argilă erau lucrate manual. bogăția podoabelor ecleziastice şi splendoarea regală. când era folosit trocul în locul oricărei monezi. sunt utilizate astăzi de către arheologi ca marker pentru a măsura gradul de civilizaţie al unei vechi naţiuni. În secolul al XIX-lea a fost relansat lanţul ca podoabă independentă. sticla a fost folosită pe acelaşi principiu ca si sticla Millefiori. Există însă două cazuri în care s-a remarcat inflexibilitatea lor. ceasuri. Aceste mărgele indică o artă avansată. dar și din punct de vedere al urmăririi călătoriilor făcute de om. Aceste mărgele terra cotta erau sculptate şi colorate. Alte exemple de podoabe timpurii de tip mărgele au fost găsite în Egipt. Femeia etrusca timpurie folosea pandantive prinse de coliere. Flexibilitatea colierului a fost întotdeauna una dintre principalele sale componente. Mărgelele sunt importante nu numai în raport cu colierele. Mărcile sau pandantivele erau în ascensiune.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful