Experimentul Rutherford

În 1909 Ernest Rutherford a sugerat efectuarea unui experiment folosind particule alfa şi o foiţă de aur. Rezultatele acestui experiment au condus la schimbarea modului de înţelegere a structurii atomului. "Noul" atom era în cea mai mare parte spaţiu gol şi constituit din nucleu şi electroni orbitând în jurul acestuia. Experimentul Rutherford Experimentul "Rutherford" a fost cel care a condus la "reproiectarea" atomului şi a fost în fapt efectuat, la sugestia lui Rutherford, de către Hass Geiger şi Ernest Marsden în anul 1909. Experimentul a constat în bombardarea unei foiţe de aur cu particule alfa emise prin descompunerea radioactivă a atomilor de radiu. Recepţia particulelor alfa s-a făcut prin intermediul unei plăcuţe detectoare din sulfat de zinc. Bazându-se pe cunoştinţele vremii privind structura atomului (vezi modelul atomic al lui J.J.Thomson), Geiger şi Marsden se aşteptau ca cea mai mare parte a particulelor alfa să călătorească drept prin foiţa de hârtie, în timp ce numai o foarte mică parte va fi deviată sub un unghi foarte mic. Aceste aşteptări erau fundamentate prin presupunerea că sarcinile pozitive şi negative ce formau atomul erau distribuite uniform în interiorul acestuia şi că asupra particulelor alfa se va exercita o forţă electrică foarte slabă.

Ce au descoperit cei doi cercetători, Hass Geiger şi Ernest Marsden, a fost surprinzător: cele mai multe particule alfa treceau de foiţa de aur fără a suferi devieri, indicând că atomul este, în cea mai mare parte, spaţiu gol. O mică parte din particulele alfa au fost deviate sub diverse unghiuri, arătând astfel că sarcina pozitivă a atomului trebuie să fie

nici un orbital nu conţine electroni identici (cu aceleaşi numere cuantice) (restricţia este impusă de principiul de excluziune al lui Wolfgang Pauli).atomul este constituit din nucleu (quarcuri care formează protoni şi neutroni) şi electroni distribuiţi în jurul nucleului. Rutherford a putut explica de ce numai unele particule alfa întâlneau în drumul lor nuclee care să le devieze.concentrată într-o zonă foarte restrânsă a atomului. funcţie de tipul de atom. Un număr de întrebări ca de exemplu: de ce electronii sunt ţintuiţi pe . cea mai mare parte a atomului este spaţiu gol. d.electronii nu se mişcă pe orbite fixe în jurul nucleului. numărul protonilor este egal cu cel al electronilor.nivelurile de energie sunt compuse din mai multe substraturi energetice. orbitalul reprezintă volumul din spaţiul din jurul nucleului caracterizat de o mare probabilitate de a găsi electroni. electronii orbitează în jurul nucleului. Caracteristicile fundamentale ale modelului atomic ale lui Ernest Rutherford sunt următoarele: a. care sunt încărcaţi pozitiv. MODELUL CUANTIC AL ATOMULUI . pentru a devia sub unghiuri mari particulele alfa erau necesare forţe foarte mari. dar nu este adecvat atomilor cu un număr mai mare de electroni. În sfârşit. . nucleul este format din protoni.PE SCURT Principalele caracteristici ale modelului cuantic al atomului sunt următoarele: . Prin urmare. atomii au în mijloc un nucleu foarte mic ce conţine cea mai mare parte a masei atomului. ci ocupă orbitali cu diferite forme. dar care reprezenta cea mai mare parte a masei atomului. b. . o foarte mică parte a particulelor alfa au fost reflectate în direcţia din care veneau. Avansând ideea unui nucleu atomic. foarte mic în comparaţie cu dimensiunea atomului. c. Modelul atomic al lui Niels Bohr (1885-1962) funcţionează foarte bine pentru atomul de hidrogen şi explică spectrul atomic.starea atomului este descrisă de funcţii matematice. electronul nu putea fi bănuit ca fiind cauza acestor devieri. Particulele alfa au o masă de aproximativ 8000 de ori mai mare decât masa unui electron. e. . .

Astfel. De Broglie şi-a expus ipoteza într-o formulă foarte simplă: λ = h/(m x v). ori nu-i ştim precis poziţia. care are o masă foarte mică. h este constanta lui Planck cu valoarea 6. cu celelalte variabile neschimbate. de ce prima orbită poate ţine doar 2 electroni. având masă.anumite niveluri energetice. distanţă comparabilă cu distanţa dintre doi atomi dintr-un cristal.a avansat ipoteza că poate şi materia. Nu este chiar ca în fizica clasică unde calculele ne permit să aflăm fără erori poziţia ori . Electronii erau consideraţi particule şi atât. Acest principiu spune . cu atât precizia privind viteza scade şi invers. iar partea dreaptă fiind pentru particulă. căci pentru electron de pildă. nu pot fi lămurite de către teoria ce susţine modelul atomic al Bohr. WERNER HEISENBERG ŞI PRINCIPIUL INCERTITUDINII Heisenberg (1901-1976) şi-a adus contribuţia la o mai bună înţelegere a modelului cuantic al atomului prin teoria sa cunoscută sub numele de Principiul incertitudinii.. iar v este viteza. Cu cât precizia de determinare a poziţiei creşte. După această formulă vă puteţi calcula lungimea de undă a corpului dumneavoastră. partea stângă fiind pentru undă. LOUIS DE BROGLIE ŞI DUALITATEA UNDĂ-PARTICULĂ A MATERIEI Louis de Broglie (1892-1987). iar celelalte orbite câte 8 etc. studiind ideea că lumina are o dublă natură . m este masa. cu atât lungimea de undă va fi mai mare. Prin această ecuaţie sunt surprinse ambele naturi ale materiei.63x10-34 Js. numai că rezultatul va fi incomprehensibil de mic. în cazul electronului. ori nu ştim unde se va afla în viitor (pentru că nu-i ştim viteza cu exactitate). un fascicul de electroni trimis către cristal va produce fenomenul difracţiei. viteză şi celelalte caracteristici ale unei particule.următoarele: în cazul unui electron (ori al unei particule de dimensiuni foarte mici) este imposibil de determinat cu precizie atât poziţia. Se poate observa un lucru privind ecuaţia: cu cât este mai mică masa unui lucru. ecuaţia va da o soluţie de altă natură. Dar aplicată în domeniul subatomic. considerată a fi constituită din particule prin excelenţă. în sensul că poate fi verificată experimental. unde λ este lungimea de undă. undă şi particulă. are o dublă natură. cât şi impulsul (viteza) acestuia. Ce rămâne de făcut? Să folosim statistica pentru a determina regiunile de probabilitate ale prezenţei electronilor. adică de 43000 de ori mai mare decât diametrul acestuia.21x10-16 m.în esenţă .undă şi particulă . lungimea de undă este 1. Acest lucru înseamnă că.

Electronii din învelişul electronic (spaţiul din jurul nucleului electronic în care se găsesc electronii atomului). Unui orbital îi pot fi atribuiţi maximum 2 electroni. şi anume că mecanica cuantică. n: acesta descrie apartenenţa unui electron la un anumit nivel energetic. Pe un orbital încap maxim 2 electroni. Numărul cuantic magnetic. ORBITALII ATOMICI. n.viteza unor obiecte. pentru un substrat "d". l: acestea descriu apartenenţa electronilor la un anumit subnivel. spinul.0 sau 1. pentru doi electroni identici. Odată cu creşterea numărul cuantic principal. ml: descrie orientarea spaţială a orbitalilor. Poate lua valori de la 1 la infinit. funcţie de energia de care dispun. primul ocupant fiind de spin paralel (+1/2). Aşadar. . ms: descrie impulsul propriu de rotaţie al electronilor şi poate avea valorile +1/2 sau -1/2. ml poate fi -2. Orbitalii reprezintă volumul din jurul nucleului atomic în care probabilitatea de a găsi un electron cu o anumită cantitate de energie este de 90%. de spin opus. în mod obligatoriu.). iar al doilea. care identifică orbitalii în cadrul substraturilor.1 sau 2 etc. fiind caracterizaţi de patru numere cuantice (citiţi în detaliu despre aceste numere cuantice aici). dar trebuie să ne obişnuim cu acest lucru. funcţionează şi descrie lumea pe baza probabilităţilor.-1. Numărul cuantic de spin. aşa cum considera Niels Bohr. teoria care descrie lumea subatomică. NUMERELE CUANTICE Numărul cuantic principal.ml poate fi -1. mecanica cuantică nu mai priveşte electronii ca fiind în mişcare orbitală în jurul nucleului. iar orbitalii ocupă un spaţiu mai mare.0. iar fiecare valoare a lui ml corespunde uneia din orientările permise pentru câmpul magnetic asociat orbitalului (pentru un substrat "p" . l şi ml sunt identice. ms. creşte şi energia electronului. sunt ordonaţi pe niveluri energetice (straturi energetice). Nivelurile energetice se subîmpart în subniveluri care conţin un număr de orbitali. Numărul cuantic secundar. TEORIE ŞI REPREZENTARE GRAFICĂ Aşadar. Straturile electronice sunt numerotate în funcţie de energie. crescător. Principiul excluziunii a fost formulat de Wolfgang Pauli (1900-1958) în 1925 şi afirmă că în învelişul electronic al unui atom nu pot exista doi electroni cu aceleaşi patru numere cuantice în acelaşi timp. trebuie să fie diferit. dacă numerele cuantice n. numărul stratului fiind egal cu numărul cuantic principal. ci afirmă simplu că aceştia se află pe diverse niveluri energetice.

Subnivelurile sunt notate cu s (de la eng. care sunt împărţite pe subniveluri care conţin orbitali.fundamental). Aşadar. pe subnivelul d avem maximum 10 electroni. pe subnivelul p avem maximum 6 electroni. p (eng:principal). . Rezultă. l. subnivelul p are l=1. subnivelul d are l=2 şi subnivelul f are l=3. unde l este numărul cuantic secundar. Formula de calcul a numărului maxim de electroni pe fiecare subnivel este următoarea: Numărul maxim de electroni ai unui subnivel=4l + 2. ştim că învelişul electronic al atomului este structurat pe niveluri energetice. deci 5. fiecărui subnivel îi este asociat un anume număr cuantic secundar. Numărul de orbitali ai subnivelurilor Fiecărui subnivel îi este asociat un anume număr cuantic secundar l.sharp). că pe subnivelul s avem maximum 2 electroni. d (eng. Numărul de orbitali pentru fiecare subnivel se poate calcula cu formula: 2l+1. subnivelul 2d are 2x2+1 orbitali. astfel: subnivelul s are l=0. aşadar. iar pe subnivelul f avem maximum 14 electroni. Cum se calculează numărul de electroni al fiecărui subnivel energetic? După cum am arătam mai sus. diffus) şi f (eng.Aşadar. de pildă.

unde n este numărul nivelului.maxim Denumire electroni 1s 2 2s 2 2p 6 3s 2 3p 6 3d 10 4s 2 4p 6 4d 10 4f 14 4 32 Care este logica ocupării orbitalilor cu electroni? Distribuirea electronilor în învelişul electronic respectă trei principii: principiul lui Pauli (vezi mai sus explicaţia). în cadrul aceluiaşi atom putem găsi mai multe tipuri de orbitali. cu orbite ordonat puse în jurul nucleului atomic.. după care orbitalii se ocupă cu un al doilea electron de spin antiparalel. adică 18 şamd. căci în loc să avem un atom uşor de desenat. pe nivelul energetic numărul 3 vom avea 2x32. Iată acelaşi lucru pus sub formă tabelară: Nivel energetic Nr. ba. Regula lui Hund afirmă că la ocuparea cu electroni a orbitalilor se ocupă mai întâi orbitalii care corespund unui subnivel cu câte un electron cu spin paralel. ceea ce face imposibilă crearea unei imagini unice asupra modului în care electronii sunt distribuiţi sau . pe primul nivel vom avea maximum 2 electroni. .. adică 8. pe nivelul 2 vom avea 2x22. AŞADAR? CUM ARATĂ MODELUL CUANTIC AL ATOMULUI? Se pare că natura este nedreaptă cu noi.nivel Nr. principiul energetic şi regula lui Hund. Principiul energetic spune că orbitalii sunt ocupaţi cu electroni în ordinea creşterii energiei. Astfel. care înseamnă mai multe reprezentări grafice. maxim energetic electroni 1 2 2 3 8 18 Subnivel Nr.asupra modului în care atomul arată. mai mult.mai superficial spus .Cum se calculează numărul de electroni de pe fiecare nivel energetic? Numărul maxim de electroni ai unui nivel energetic = 2 x n2. forma norului de probabilităţi ale prezenţei electronilor în preajma nucleului este diferită de la atom la atom.

Bohr a putut explica foarte bine lungimile de undă discrete (cu valori fixe) ale radiaţiei emise de atomul de hidrogen. deşi erau privite cu suspiciune de fizicienii vremii: . Niels Bohr a postulat că la scară atomică anumite stări staţionare (orbite) erau stabile . Dar această emisie are loc numai la anumite frecvenţe. . doar când un electron al hidrogenului face saltul de la o stare staţionară (orbită) superioară. În 1914 fizicienii James Franck şi Gustav Hertz au dovedit experimental că atomii absorb şi emit radiaţie numai atunci când electronii realizează saltul dintre stările staţionare (orbite). Pentru a susţine aceste ipoteze. Bohr a dezvoltat o teorie prin care se putea prezice lungimea de undă a radiaţiei atomului. Teoria lui Bohr a fost deosebit de îndrăzneaţă. iar diferite elemente şi compuşi chimici emit radiaţii de diferite lungimi de undă. Aşadar. Energia pierdută de electron este exact aceeaşi cu energia cuantelor de lumină. după cum uşor se poate înţelege.radiaţia poate fi emisă numai când un electron face un "salt" dintr-o stare staţionară într-alta (de pe o orbită superioară pe una inferioară). Bohr şi atomul de hidrogen Prin stabilirea unor orbite ferme pe care electronii se pot situa în mişcarea lor în jurul nucleului atomic. iar electronii aflaţi pe aceste niveluri stabile nu emit radiaţie (Bohr nu a putut justifica de ce se întâmplă astfel). altfel spus pe baza liniilor spectrale.atomii emit radiaţie numai la anumite frecvenţe (frecvenţe discrete). a "redesenat" în 1913 structura atomică. gazul emite lumină. deci radiaţii electromagnetice. folosindu-se de noile teorii referitoare la capacitatea atomului de a emite radiaţii. .electronii pot orbita numai la anumite distanţe de nucleu. spectrul de emisie al atomilor şi al substanţelor diferă. la una mai aproape de nucleu. intrând în contradicţie cu modelul atomic al lui Rutherford care lăsa libertate de mişcare absolută electronilor. Astfel. Chiar şi corpuri îndepărtate. fundamentându-se pe câteva ipoteze ce au revoluţionat modul de înţelegere a atomului. a susţinut Bohr.Modelul atomic al lui Bohr De la modelul atomic al lui Ernest Rutherford la atomul lui Bohr Fizicianul danez Niels Bohr. cum ar fi stelele. determinând spectrul de emisie al acestora. Având ca punct de plecare atomul lui Rutherford (Bohr şi Rutherford au lucrat împreună pentru a înţelege radiaţia atomului). . pornind de la modelul atomic al lui Rutherford. Radiaţia se manifestă. atomii diferitelor elemente ori diferite substanţe pot fi determinate pe baza lungimii de undă a radiaţiei emise. pot fi înţelese sub aspectul elementelor constituente. Fizicienii secolului al XIX-lea au descoperit că atunci când un gaz este expus unui câmp electric.

electronul poate cădea în starea staţionară originală emiţând în acest caz radiaţie electromagnetică (fotoni). - .electronul poate avea numai anumite niveluri de energie.primul model al unui atom care nu mai era atomos (gr. Modelul atomic al lui Thomson La aproximativ o sută de ani de la conceperea modelului atomic al lui John Dalton. nu toate s-au dovedit perene.în urma experimentelor efectuate cu tuburi catodice . Joseph John Thompson (1856-1940) a imaginat în 1904 . schimbând odată pentru totdeauna concepţia atomului indivizibil. . . fiind invalidate de cercetări ulterioare.electronii se mişcă în jurul nucleului în orbite fixe (stări staţionare). Două sunt însă conceptele care au "supravieţuit" progreselor fizicii secolului al XX-lea: (1) existenţa unor stări staţionare fundamentale ale electronilor (orbite în care electronul nu radiază). fizicianul englez Joseph John Thompson (1856-1940) imaginează un nou tip de atom. bazat pe constatările făcute în urma experimentelor cu tuburile catodice.Caracteristicile fundamentale al modelului atomic creat de Niels Bohr Modelul atomic al lui Niels Bohr (1913) Atomul lui Bohr are următoarele trăsături definitorii: . (2) relaţia dintre frecvenţa radiaţiei electronului şi diferenţa de energie dintre stările iniţiale şi finale ale electronului.electronul poate absorbi energie şi astfel face un salt pe o altă stare staţionară (orbită) cu un nivel superior de energie. Ce a "supravieţuit" din modelul atomic al lui Bohr? Deşi ideile lui Niels Bohr privitoare la mecanismele atomului au fost revoluţionare. .

care făcuse referire la "unitatea fundamentală ce constituie electricitatea". La acea dată (1897) razele catodice erau un mister asupra căruia mulţi fizicieni se aplecaseră deja. În urma acestor experimente J. Sarcina pozitivă a sferei era egală cu sarcina totală a corpusculilor din interior. Termenul de "electron" va fi folosit pentru a desemna aceşti "corpusculi" mai târziu (din 1891).J. Deşi modelul său a avut o viaţă scurtă. dar şi existenţa izotopilor (atomi ai aceluiaşi element.sarcini negative purtate de particule de materie .indivizibil). dar plină de mici "corpusculi" încărcaţi negativ. Tot Stoney va fi acela care va introduce şi termenul "electron". erau parte a acestuia. dar număr diferit de neutroni). în fapt. care nu poate fi spart) este dovedită experimental.Thomson a fost un fizician englez extrem de prolific. J. Thomson? . cu acelaşi număr de protoni. fiind cel care a descoperit electronii.J. În anul 1906 Thomson a primit premiul Nobel "in recognition of the great merits of his theoretical and experimental investigations on the conduction of electricity by gases" (pentru recunoaşterea meritelor deosebite ale investigaţiilor teoretice şi experimentale asupra conductivităţii electricităţii în gaze). Pentru prima dată ideea de atom compus din mai multe entităţi (contradicţie în termeni.J. observând faptul că aceasta putea fi deviată de un câmp electric.Thomson la modelul său atomic? Fizicianul a efectuat o serie de experimente cu tuburi catodice. căci atomos înseamnă indivizibil. ci o sferă încărcată pozitiv. deşi conceptul fusese introdus deja de fizicianul irlandez George Johnstone Stoney.Thomson a tras concluzia că radiaţia emisă de catod este formată din "corpusculi".J. Thomson a avansat ipoteza că aceşti corpusculi .erau mai mici decât atomul şi că. Cum arată modelul atomic al lui J. acesta a reprezentat o detaşare definitivă de imaginea atomului indestructibil creată de John Dalton cu mai bine de o sută de ani în urmă. Cum a ajuns J.

corpusculară şi ondulatorie. Lungimea de undă asociată materiei poartă numele de lungime de undă de Broglie. fizicianul francez Louis Victor de Broglie. prezentată în 1923. Câţi ani a rezistat acest model atomic? Unul dintre studenţii profesorului J. electronii se puteau roti în cerc în substanţa încărcată pozitiv din interiorul atomului. încă nu era dezvăluită existenţa nucleului atomic. asemenea radiaţiei electromagnetice. care seamănă cu sistemul solar. şi constanta lui Planck joacă un rol în ecuaţia propusă de Louis de Broglie: λ=h/p. oare în cazul particulelor elementare. Dualitatea corpuscul-unda Dacă lumina manifestă în anumite circumstanţe proprietăţi corpusculare. şi anume ideea că particulele considerate la vremea respectivă corpusculi de materie (de exemplu electronii). având pe post de Soare o nouă descoperire excepţională privind structura atomului: nucleul atomic. Conform lui Thompson. Francezul propune şi o formulă de calcul a lungimii de undă asociată unei particule elementare. în 1924. La data creării acestui model atomic. precum electronii sau protonii am putea vorbi de un comportament similar undelor? Fizicianul francez Louis de Broglie oferă un prim răspuns atunci când îşi susţine teza de doctorat. acesta fiind motivul pentru care imaginea de mai sus descrie o distribuţie relativ uniformă a electronilor. oprindu-se în mod special la descrierea naturii duale a electronului. Acesta din urmă este cel care după numai şapte ani de la conceperea modelului atomic al lui Thompson a propus un alt model.J.Atomul lui J. o regiune din nordul Franţei. Louis de Broglie primeşte Premiul Nobel pentru teza sa de doctorat în anul 1929. Ipoteza lui de Broglie În cadrul tezei sale de doctorat.Thompson este format din corpusculi încărcaţi negativ ce stau într-un fel de "supă" încărcată pozitiv.J. apoi Einstein o folosise pentru a explica efectul . formulează o ipoteză foarte curajoasă. De Broglie asociază o undă de o anumită frecvenţă fiecărei particule. modelul planetar. Desigur. Dacă Planck introdusese constanta care avea să-i poarte numele pentru a descrie în mod corect radiaţia corpului negru.Thomson la Universitatea din Cambridge a fost Ernest Rutheford. unde p=mxv. în funcţie de impulsul (deci viteza şi masa) particulei. au o natură duală. un tânăr născut la 15 august 1892 într-o familie nobiliară din Piemont.

Ca o concluzie. sugerează în mod indirect în contextul formulei propuse de Louis de Broglie natura ondulatorie a constituenţilor fundamentali ai materiei şi. atunci λ->0). atunci λ->0). comportamentul ondulatoriu al unui obiect se manifestă şi devine observabil la interacţiunea sa cu un sistem de dimensiuni comparabile cu lungimea sa de undă. Studiind formula propusă de Louis de Broglie pentru descrierea “undelor de materie”. şi anume constituenţii atomilor. cum sunt denumite undele asociate materiei propuse de francez. existenţa unei unde asociate lor.fotoelectric. lungimile de undă asociate obiectelor sunt prea mici pentru a produce efecte observabile. cuantic şi nu cum s-a crezut până atunci. fapt echivalent matematic cu o valoare nulă asociată constantei lui Planck. Aşadar. pentru cazul electronului. Cel puţin în principiu. Ceea ce înseamnă că în cazul electronilor natura lor ondulatorie ar trebui să creeze efecte observabile cu ajutorul anumitor montaje experimentale. granular. atunci şi lungimea de undă propusă de Louis de Broglie ar deveni 0 (dacă h->0. şi nicidecum în cazul structurilor macroscopice. unul continuu. extinzând natura cuantică a Universului dincolo de caracteristicile radiaţiei electromagnetice. mecanica cuantică. Este numărul care impune şi întăreşte ideea că lumea microscopică are un caracter discontinuu. Altfel spus. anulând aspectul ondulatoriu al particulelor elementare. se observă că dacă lumea microscopică nu ar prezenta acest caracter granular. redusă la ideea centrală că există o limită minimă. la nivel macroscopic. Numai că. aspectele ondulatorii ale materiei devin observabile pentru particulele elementare. . Semnificaţia constantei lui Planck Constanta lui Planck devine la început de secol XX o prezenţă obligatorie în matematica folosită de oamenii de ştiinţă care descriau pe atunci lumea atomului. nenulă. formula lui de Broglie furnizează o lungime de undă asociată comparabilă cu dimensiunile sistemelor cu care electronul interacţionează în mod natural. mai ales pe fondul electromagnetismului maxwellian al secolului XIX. venise iată rândul lui Louis de Broglie să acorde un rol principal în ecuaţiile sale acestei constante fundamentale a naturii. iar Bohr apelase la această mărime pentru a caracteriza din punct de vedere matematic modelul atomic introdus de el în 1913. în cazul obiectelor macroscopice ordinul de mărime al masei acestora generează lungimi de undă care tind spre valoarea zero (dacă m este foarte mare. În schimb. Putem vorbi de unde de materie şi în cazul obiectelor macroscopice? Există fizicieni care susţin că răspunsul la întrebarea de mai sus este da. Pe de altă parte. Teoriile recente ale unificării vorbesc chiar şi despre un caracter granular al timpului şi spaţiului. până la care poate fi divizată energia. limită stabilită de valoarea constantei lui Planck. aşa cum sugerează formula lui de Broglie. în consecinţă.

Acum câţiva ani s-a reuşit acest lucru obţinându-se în laborator aşa-numitul condensat Bose-Einstein. Bohr a descris electronii drept particule care aveau orbite fixe. Ce progrese a adus ipoteza lui de Broglie în mecanica cuantică? Dincolo de ideea lui de Broglie. iar modelul vizual asociat atomului său este utilizat şi astăzi pe scară largă. ipoteza francezului a oferit o modalitate nouă de a interpreta teoria atomică pe care Niels Bohr a formulat-o în 1913. Davisson şi Thomson şi-au împărţit Premiul Nobel în 1937 pentru „descoperirea fenomenelor de interferenţă care se produc când cristalele sunt expuse acţiunii unor fascicule de electroni”. . folosind însă electroni (nu fotoni. Când au apărut primele dovezi experimentale în sprijinul ipotezei lui Louis de Broglie? Confirmarea experimentală a existenţei “undelor de materie” vine în anul 1927 de la fizicienii americani Clinton Davidsson şi Lester Germer.P. Aşadar. undele respective încep să “se simtă” reciproc. Cum undele de materie asociate acelor atomi au lungimi de ordine de mărime comparabile cu distanţele dintre atomi. fizica temperaturilor foarte scăzute este un domeniu care poate fi folosit pentru a pune în evidenţă unele dintre predicţiile mecanicii cuantice. Aceştia au pus în evidenţă pe cale experimentală difracţia unui fascicul de electroni la contactul cu un cristal de nichel. printre care şi faptul că electronii pot orbita numai la anumite distanţe de nucleu. pentru ca în 1989 Akira Tonomura şi colegii săi de la Hitachi să pună în evidenţă franjele de interferenţă folosind o sursă foarte slabă de electroni (trimiţând practic rând pe rând câte un electron spre o biprismă). revoluţionară în sine. Thomson a reuşit acelaşi lucru ulterior folosind un film fotografic din celuloid şi apoi şi alte materiale. viteza din formula lui de Broglie este de fapt un indicator al agitaţiei termice a sistemului (nu vorbim de viteza de deplasare a unui anume obiect. un gaz foarte dens din atomi aduşi aproape de 0 K. coordonându-şi starea şi ducând la apariţia unui “superatom”. George G. n 1961. Ce se întâmplă însă cu structurile macroscopice dacă viteza din formula lui de Broglie este nulă? În context macroscopic. ci de viteza unui sistem macroscopic prin prisma energiei de mişcare a constituenţilor fundamentali ai sistemului). se poate obţine prin scăderea drastică a temperaturii respectivului sistem. adică reducerea spre zero a mişcării (vitezei) particulelor constituente. În mod ideal.O excepţie – structurile macroscopice aflate la temperaturi apropiate de 0 K. Modelul atomic al lui Niels Bohr se baza însă pe câteva ipoteze. ipoteze pentru care Bohr nu a oferit nicio justificare. un sistem complex descris de o funcţie de undă asociată lui. energia (deci viteza) sistemului macroscopic poate fi redusă la o valoare aproximativ nulă doar în condiţiile în care sistemul este răcit la temperaturi foarte apropiate de zero absolut. Se ştie din teoria cinetică a gazelor că scăderea agitaţiei termice a unui sistem. Claus Jönsson a reuşit pentru prima dată punerea în scenă a celebrului experiment al lui Thomas Young. prima situaţie când sunt observate caracteristici similare undelor în cazul electronilor. ca în original) şi observând apariţia fenomenului de interferenţă.

figura ilustrează o orbită nepermisă pentru electronul care orbitează în jurul nucleului de hidrogen. Observaţi în imaginile de mai jos despre ce este vorba: În teoria lui de Broglie pot exista doar orbitele pe a căror circumferinţă se încadrează un număr întreg de lungimi de undă. ceea ce rezultă fiind trecerea electronului pe o orbită superioară (lungimea respectivei „corzi” vibrante circulare creşte prin înglobarea unui foton). o undă adiţională este încorporată. reprezentând electronul ca o undă circulară. La absorbţia unui foton. circumferinţa trebuie să fie un multiplu întreg al lungimii de undă de Broglie (λ). În consecinţă. În cazul unui atom de hidrogen real. poate fi explicat astfel: doar orbitele care conţin pe toată circumferinţa lor un număr întreg de lungimi de undă sunt permise. dar cea albastră nu este permisă ! (figura din stânga) În figura din dreapta unda de Broglie nu se "încadrează" perfect pentru că circumferinţa nu este un multiplu întreg al lungimii de undă.Orbită electronică permisă (stânga). Orbita exterioară de culoare verde şi cea interioară îndeplinesc condiţia. . respectiv interzisă (dreapta) de teoria lui Louis de Broglie Asociind electronilor proprietăţi ondulatorii. Postulatul lui Bohr. de Broglie schimbă modelul vizual al lui Bohr. deci faptul că orbitarea poate avea loc doar la anumite distanţe de nucleu.

în timp ce undele asociate electronilor folosiţi în microscoapele electronice moderne au valori mai mici de 1pm. Microscopul electronic Una dintre cele mai importante aplicaţii practice care se folosesc de aspectul ondulatoriu al electronilor este microscopul electronic. Nu vom detalia aici tehnologia din spatele acestei extraordinare invenţii. un precursor al mecanicii cuantice. Pentru undele electromagnetice din spectrul vizibil lungimea de undă este în zona 400-800 nm. Aplicaţii. Experimentul Franck-Hertz a fost un experiment fizic care a furnizat suport pentru modelul Bohr al atomului. cu electroni orbitând nucleul cu niveluri discrete specificate de energie. Pentru a observa comportamentul electronului este necesar un anumit experiment care. Un experiment care îşi propune să studieze electronul poate fi asemănat cu “datul cu banul”.Dualitatea particulă-undă în contextul interpretării Copenhaga Bohr a extins ideea dualismului corpuscul-undă formulând un principiu al complementarităţii. pe când cele mai bune microscoape optice măresc de doar 2 000 de ori. demonstrând că atomii pot să absoarbe sau să cedeze energie doar în anumite cuante. Vom prezenta în schimb principiul teoretic care permite funcţionarea acestui aparat. nicidecum pe ambele. Experimentul Franck-Hertz a confirmat modelul cuantizat al lui Bohr pentru atom. Dacă ne raportăm la formula lui de Broglie (λ=h/p) şi facem o comparaţie între fotoni şi electroni. fie pajura. Fineţea de percepţie a microscoapelor este strâns legată de lungimea de undă a razelor cu care se “iluminează” obiectul studiat. nu poţi vedea decât fie capul. O analogie superbă este cea cu o monedă. Franck şi Hertz au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1925 pentru acest experiment. Astfel. iar nu contradictorii. Astăzi celebrul experiment Franck-Hertz a adus dovada experimentală a modelului atomului propus de Niels Bohr. . La final. Conform acestui principiu. anumite microscoape electronice ajung să mărească de 2 milioane de ori. a te întreba care este adevărata natură a unei particule fundamentale este o eroare de logică. fizicienii germani James Franck şi Gustav Ludwig Hertz au încercat să probeze experimental nivelele energetice ale atomului. În 1914. scoate la iveală doar una dintre faţetele electronului. rezultă în mod clar faptul că undele de materie asociate electronului au lungimi de undă mai mici decât cele ale luminii vizibile. Cu cât lungimea de undă a acestora este mai mică. care spune că cele două aspecte sunt complementare. susţine Bohr. cu atât rezoluţia obţinută creşte.

9 volţi continuă vizibil până la potenţiale de cel puţin 100 de volţi.9 în 4. cantitatea totală de energie cinetică din sistem rămâne aceeaşi. până când potenţialul de accelerare ajunge la 4. La 9. astfel încât electronii să aibă o energie cinetică mică după trecerea de grilă.curentul prin tub creştea constant cu creşterea diferenţei de potenţial. Pierzându-şi astfel toată energia cinetică acumulată. ei participau la ciocniri pur elastice. înseamnă că electronii deţin marea majoritate a acelei energii cinetice. Tensiunea mai ridicată mărea câmpul electric din tub şi electronii erau atraşi cu forţă mai mare spre şi prin grila de accelerare. iar curentul măsurat scade astfel brusc.9 electron-volţi (eV). Curentul creşte constant din nou dacă tensiunea este crescută mai mult.9 eV energie cinetică (peste energia sa de repaus la acea temperatură) când ajunge la grilă. Anodul era ţinut la un potenţial electric uşor negativ relativ la grilă (deşi pozitiv faţă de cel al catodului).8 volţi se observă o cădere bruscă similară. Cu coliziuni pur elastice. • • • • • La diferenţe de potenţial reduse—până la 4. până se ajunge la 9. Potenţialele mai înalte servesc pentru a aduce mai mulţi electroni prin grilă spre anod şi a mări curentul măsurat. aproape până la zero. electronul liber nu mai poate depăşi diferenţa de potenţial uşor negativă dintre grilă şi anod. dotat cu trei electrozi: un catod care emite electroni. Când potenţialul de accelerare ajunge la 4. şi un anod. . o coliziune între un atom de mercur şi un electron liber la acel punct poate fi inelastică.Experimentul Expreimentul clasic implica un tub cu gaz la presiune joasă. La întâlnirea atomilor de mercur din tub. La potenţiale scăzute. o grilă pentru accelerare.9 volţi). electronii acceleraţi căpătau doar o cantitate modestă de energie cinetică. Interpretarea rezultatelor Franck şi Hertz şi-au explicat experimentul în termeni de ciocnire elastică şi inelastică.9 volţi curentul scade brusc.9 volţi.9 volţi când tubul conţinea vapori de mercur . În consecinţă.8 volţi (exact 4. Deoarece electronii au masă de peste o mie de ori mai mică decât cei mai uşori atomi. Excitarea electronică cu cea mai mică energie în care poate participa un atom de mercur necesită 4. Aceasta se datorează predicţiei mecanicii cuantice că un atom nu poate absorbi energie până când energia de coliziune depăşeşte cea necesară pentru a ridica un electron la o stare de energie superioară. Instrumentele au fost calibrate pentru a măsura curentul electric dintre cei doi electroni. La 4.9 volţi. adică energia cinetică a unui electron liber poate fi convertită în energie potenţială prin creşterea nivelului de energie al unui electron legat de un atom de mercur: aceasta se numeşte excitarea atomului de mercur.9+4. şi a ajusta diferenţa de potenţial dintre catod (electrodul negativ) şi grila de accelerare. Această serie de căderi ale curentului din 4. fiecare electron liber are exact 4.

9 V. Nucleul. La intervale de 4. un electron de pe un strat interior (de exemplu de pe stratul K) poate fi dislocat. Electronii cu viteză mare ciocnesc anticatodul care emite radiaţii X. Obţinerea razelor X [modifică] În laborator Razele X se pot obţine în tuburi electronice vidate. vor pierde 4. ei sunt frânaţi de câmpul electric al nucleului. şi apoi să rămână fără energie cinetică. în acest proces se emit radiaţii X. cu lungimi de undă mici.8 V. electronii vor participa la o ciocnire inelastică. La trecerea prin învelişul de electroni al atomilor anticatodului. Rearanjarea electronilor atomilor anticatodului este însoţită de emisia radiaţiilor X. radiaţii pe care le-a denumit raze X. să excite doi atomi de mercur. în care electronii emişi de un catod incandescent sunt acceleraţi de câmpul electric dintre catod si anod (anticatod). electronii suferă încă o ciocnire inelastică. electronii rapizi pot ciocni electronii atomilor acestuia. cuprinse între 0. dar vor continua să fie acceleraţi. situaţia se schimbă din nou. În urma ciocnirii. de fiecare dată.1 şi 100 Å (ångström). fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen.9 eV. îi deviază de la direcţia lor iniţială. . Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul interacţionează cu atomii acestuia în două moduri: • • Electronii. M sau N). Radiatii X Razele X sunt radiaţii electromagnetice ionizante. Locul rămas vacant este ocupat de un electron aflat pe straturile următoare (de exemplu de pe straturile L. curentul creşte din nou după ce potenţialul de accelerare depăşeşte 4. trec prin învelişul de electroni al atomilor anticatodului şi se apropie de nucleu.Cu creşterea tensiunii. Din nou.9 volţi acest proces se repetă. La 9. Acolo. fiind pozitiv. a descoperit că acesta emite radiaţii foarte penetrante. Când electronii se îndepartează de nucleu. În acest fel. având viteză mare. bombardând un corp metalic cu electroni rapizi. fiecare electron are atâta energie cât să poată participa la două ciocniri inelastice. curentul observat scade. În timpul unor experimente. Radiaţiile X au fost numite mai târziu radiaţii Roentgen sau Röntgen.

a.. pătrund cu uşurinţă prin unele substanţe opace pentru lumină. Puterea lor de pătrundere depinde de masa atomică şi grosimea substanţei prin care trec. . lemn. lamele metalice cu densitate mică. impresionează plăcile fotografice. nu sunt deviate de câmpuri electrice şi magnetice. de exemplu prin corpul omenesc. hârtie. Proprietăţile radiaţiilor X Ele prezintă următoarele proprietăţi: • • • • • • în vid ele se propagă cu viteza luminii. nu impresionează ochiul omului. emiţând raze X cu un flux deosebit de ridicat. dar sunt absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb).La un sincrotron Electroni cu o energie de ordinul GeV sunt constrânşi la o orbita aproximativ circulară într-un inel de acumulare. sunt invizibile. adică spre deosebire de lumină. sticlă ş. produc fluorescenţa unor substanţe (emisie de lumină).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful