PARTEA I Psihanaliza, Gestaltismul, Behaviorismul

PSIHANALIZA Psihanaliza este prima dintre teoriile psihodinamice. Asumpţiile de bază ale teoriilor psihodinamice sunt: 1. comportamentul este motivat (cauzat) de procese mentale, unele dintre acestea operând în afara conştienţei 2. comportamentul este văzut ca aparţinând unei structuri unitare, coerente – personalitatea, care reflectă atât motivaţia curentă cât şi experienţele trecute Termenul de psihanaliză este folosit de Freud în trei accepţiuni: a) procedeu de investigare a proceselor psihice. b) metodă de psihoterapie a nevrozelor c) teorie despre psihicul uman normal şi patologic. Astăzi, termenul psihanaliză are următoarele accepţiuni: 1. o teorie a personalităţii, mai exact o teorie despre funcţionarea psihologică centrată pe procesele mentale inconştiente 2. o metodă de investigaţie a funcţionării psihologice a individului bazată pe explorarea asociaţiilor libere pe care acesta le realizează; această investigaţie este de natură terapeutică 3. o metodă de tratament a unor manifestări de natură psihopatologică incluzând mai ales nevrozele simptomatice (precum: stările de anxietate, tulburarea obsesivcompulsivă şi patologia disociativă isterică); inhibiţiile sexuale şi preversiunile (“paraphilias”) şi tulburări de personalitate. Psihanaliza a fost de asemenea aplicată (de obicei în formele sale ulterioare modificate) în tratarea unor tulburări de personalitate severe, stări psihosomatice şi tulburări psihotice.

1

Toate aceste trei aspecte ale psihanalizei a fost dezvoltate de Freud şi se regăsesc în teoriile pe care acesta le-a elaborat cu privire la: dinamica inconştientului, dezvoltarea şi structura personalităţii, psihopatologie, metodologia investigaţiei psihanalitice, iar metodele de tratament descoperite influenţează încă cercetările din acest domeniu (fie prin preluarea şi modificarea anumitor aspecte care le caraterizează, fie prin controversele pe care le-a generat). Dacă suntem atenţi la accepţiunile termenului psihanaliză pe care Freud le-a descris ne putem da seama că abordarea psihanalitică este un model explicativ al funcţionării psihicului uman menit să dea seama atât de comportamentul considerat “normal” cât şi de cel patologic. Astăzi nu considerăm ca fiind un element de noutate faptul că un model explicativ al psihismului uman este în acelaşi timp fundamentul unei intervenţii terapeutice. Dar, în perioada în care Freud a început să-şi elaboreze teoriile încă nu se instiuise o teorie unitară asupra psihicului uman cu valenţe explicative în domeniul clinic. În continuare vom prezenta principiile care caracterizează demersul psihanalitic, urmând ca pe baza acestora să răspundem la următoarea întrebare: cum s-a născut psihanaliza? (care au fost factorii care au contribuit la apariţia acestei abordări, denumită prima forţă în psihologie). Modelul explicativ psihanalitic elaborat de Freud este fundamentat de următoarele principii: (William E. Glassman and Marilyn Hadad, 2009): 1. Determinismul psihic: orice comportament are o cauză care aparţine domeniului mental. 2. Importanţa proceselor inconştiente. Rolul cauzal pe care Freud îl atribuie proceselor inconştiente în determinarea personalităţii noastre şi a comportamentelor pe care le exercităm a făcut ca mulţi cercetărori să se refere la teoria psihanalitică denumind-o teorie a inconştientului. 3. Continuitatea dintre comportamentele normale şi cele patologice. Freud a luptat pentru încetăţenirea ideii că tulburările psihice pot fi explicate prin înţelegerea unor mecanisme fundamentale după care funcţionează psihismul uman.

2

4. Valoarea datelor clinice. Cariera lui Freud a gravitat în jurul statutului său de terapeut. Datele obţinute prin observaţiile clinice sunt cele pe care şi-a fundamentat teoria. La acestea se adaugă două idei cheie care descriu abordarea psihanalitică: 1. Psihicul este un mecanism care necesită un anume tip de energie pentru a funcţiona. Acest tip de energie este numit de Freud energie psihică sau libido. Principala sursă a acestei energii se regăseşte în inconştient. 2. Conflictul psihic caracterizează funcţionarea sistemului psihic, care, vom vedea, că este contituit din trei instanţe (Id, Ego. Supraego). Sumarizând cele menţionate anterior reiese că în abordarea psihanalitică obiectul de studiu al psihologiei este investigarea mecanismelor inconştiente şi a dinamismului care caracterizează funcţionarea sistemului psihic. Apariţia acestui curent de gândire este strâns legată de felul în care Freud a reuşit să contopească într-o formă nouă aceste idei care apăruseră deja în sânul filosofiei, a practicii clinice franceze şi în psihofizică. Prezentate într-o formă succintă antecedentele teoriei psihanalitice sunt: tematica inconştientului, darwinismul, dinamismul (energetismul) şi ideea de conflict. La acestea se adaugă un eveniment important din cariera lui Freud: perioada de 6 luni petrecută de către acesta la Salpêtrière (1885-1886) sub îndrumarea lui Charcot, care la acea vreme era unul dintre cei mai cunoscuţi neurologi din Europa. I. CERCETĂRI ANTERIOARE ŞI EVENIMENTE CARE AU CONTRIBUIT LA APARIŢIA PSIHANALIZEI A. Tematica inconştientului Tematica inconştientului a fost abordată înainte de Freud în literatură, filosofie şi psihologie. Filosofii ale căror concepţii au influenţat gândirea lui Freud sunt: Leibniz (1646-1716), Herbart (1776-1841), Schopenhauer (1788-1860) şi K. E. Von Hartmann (1842-1906) (B. R. Hergenhahn, 2000)

3

Leibniz susţinea existenţa unor grade diferite de conştiinţă. Tematica dinamismului Helmholtz (1821–1894) considera că organismul este un sistem energetic ale cărui mecanisme pot fi explicate în întregime pe baza principiilor fizice. Această analogie este asemănătoare cu metafora pe care a folosit-o Freud încercând să explice relaţia care există între inconştient şi Eu (inconştientul este asemănat cu un cal plin de forţă şi greu de stăpânit care încercă să scape de călăreţul său – Eul). Johann Herbart considera că o idee poate apărea la nivel conştient dacă ea este compatibilă şi congruentă cu celelalte idei existente la nivelul conştiinţei. şi ajung la nivelul gândirii raţionale. Ideile incongruente care nu pot exista decât în inconştient au fost numite de Herbart idei inhibate. Acest sistem funcţionează asemeni unui mecanism care primeşte a anumită cantitate de energie pe care o converteşte în acţiuni. Schopenhauer compară relaţia dintre voinţa inconştientă şi intelect cu imaginea unui orb puternic care duce în spate un schilod care vede. începând cu percepţiile obscure sau inconştiente. reprezintă conştiinţa – aproximativ 1/10 din întreg. capătă forma voinţei şi a gândirii. Spre deosebire 4 . Aceste idei luptă pentru a ajunge la conştiinţă. care sunt prezente chiar şi în lumea anorganică. Energia consumată de organism pentru a supravieţui respectă principiul conservării energiei (cantitatea de energie folosită de organism pentru a funcţiona este aceeaşi cantitate de energie pe care o primeşte în mediu). ale universului sunt entităţi psihice lipsite de extensiune şi de consistenţă materială. Monadele – elemente ultime ale realităţii. Important de reţinut este faptul că Leibniz considera că nu este firesc să reducem viaţa psihică numai la procesele conştiente. care a folosit în acest sens metafora icebergului (mintea e asemeni unui iceberg a cărui vârf. Leibniz considera că acestă activitate este prezentă în mod continuu în toate procesele spiritului.Voinţa este cea care forţează intelectul să o asculte. Freud a preluat acestă idee a sistemului energetic pe care o va aplica psihismului uman. B. la nivelul conştiinţei. Esenţa acestora constă în activitatea pe care o generează şi care. Arthur Schopenhauer considera că adevărata forţă internă care determină viaţa psihică a omului este voinţa a cărei natură este inconştientă. iar restul reprezintă inconştientul. Ideea că inconştientul este regiunea cea mai extinsă parte a minţii noastre a fost formulată de Fechner.

2002) D. Pentru a identifica forţele motivaţionale de bază. iar cele mai puternice. asemeni celorlate animale sunt motivaţi mai degrabă de instincte decât de raţiune. Freud s-a împrietenit cu Joseph Breuer (1842-1925) care începând cu anul 1880 avea sub tratament o pacientă. Încă înainte de a pleca în Franţa. repectiv. şi anume că oamenii. pe care Freud le-a folosit în explicare personalităţii umane.de Helmholtz care avea o viziune materialistă incorporată într-un model explicativ biologic. La recomandarea lui Meynert. Freud a obţinut o bursă de 6 luni la Paris unde a studiat cu Charcot.. unul dintre profesorii săi de la Universitatea din Viena. cele agresive. Astfel. Freud va dezvolta o perspectivă explicativă psihologică menită să explice funcţionarea psihismului uman. Pe lângă ideea conflictului care caracterizează relaţia dintre raţional-iraţional se mai regăsesc şi alte concepte care au devenit ulterior constructe fundamentale ale paradigmei psihanalitice: sublimarea. care considera factorii motivaţionali ca fiind foarte importanţi în determinarea proceselor mentale. La acea vreme neurologul francez era deja renumit pentru aplicarea hipnozei în tratarea isteriei. Freud va folosi ca principiu fundamental în explicarea dinamismului psihic forţele motivaţionale. Simptomele descrise de pacienţi erau centrate pe anumite incapacităţi fizice (amorţeli. Freud a făcut practică clinică sub îndrumarea neuro-anatomistului Theodore Meynert (1833–1898) cercetând cu precădere aspecte legate de diagnosticarea anumitor tulburări cerebrale. Freud a folosit ideea centrală a darwinismului. represia. (S. cunoscută sub numele de Anna O.Greer. Charcot considera că o posibiliă cauză a acestei tulburări este o traumă pe care pacientul a avut-o înainte de declanşarea simptomelor. C. paralizii etc). influenţat de Brentano (1838–1917). influenţa pe care acesta a avut-o asupra gândirii lui Freud. care avea o serie de simptome asociate cu isteria 5 . Ideea conflictului Ideea existenţei unui conflict între partea raţională şi iraţională a fiinţei noastre a fost formulată de Nietzsche (1844–1900). Practica clinică La Viena. Reîntors la Viena a început să popularizeze aceste idei care au întâmpinat rezistenţa Asociaţiei Medicale Vieneze. cărora nu li se identifica o cauză la nivel biologic. În ultimii ani cercetările asupra corespondenţei lui Freud au scos la iveală. vor deveni cele sexuale şi. în ciuda faptului că în anumite circumstanţe Freud nega că ar fi citit lucrări scrise de Nietzsche.

Distanţându-se de Breuer. Hergenhahn. Hergenhahn. avem trei niveluri: inconştient. Astfel. Simptomele Annei au apărut după moartea tatălui său. dezorientare). a renunţat la hipnoză datorită anumitor inconveniente cum ar fi de pildă dificultatea de a hipnotiza anumiţi pacienţi şi dificultatea de a discuta cu unii dintre aceştia elementele descoperite în timpul procedurii. pe când Breuer considera că orice traumă poate să consitutie factorul cauzal în declanşarea acestui tip de tulburare. pe care ea îl veghease în ultimele momente ale vieţii. poate din acest motiv şi-au scris concluziile separat la finalul acestei lucrări. A. 2000). II. (B. În anul 1895 Breuer împreună cu Freud au publicat lucrarea Studii asupra isteriei prin care se consideră că s-a semnat actul de naştere al psihanalizei. pierderi de memorie.(paralizie temporară a braţelor şi picioarelor. pe care Anna O. Breuer a descoperit că acestă metodă. R. Structura personalităţii 6 . 2000). tulburări de vedere şi vorbire. Dar cel mai important aspect care diferenţiază cei doi cercetători este faptul că Freud. În timpul tratamentului Breuer a descoperit că pacienta a început să i se adreseze terapeutului ca şi cum acesta ar fi tatăl său şi de asemenea că el însuşi a început să dezvolte anumite emoţii faţă de pacienta sa (mai târziu aceste fenomene au fost denumite transfer şi contratransfer). în special metoda asociaţiilor libere care permite psihologului să fie în adevăratul sens al cuvântului psihanalist. În anumite aspecte cei doi autori au păreri diferite. Doctrina psihologică freudiană şi terapia psihanalitică În primele sale teoretizări Freud a oferit un model topografic asupra structurii personalităţii. conform gradului de conştienţă. Freud considera la acea vreme că o persoană cu viaţă normală din punct de vedere sexual nu poate deveni nevrotică. o denumea “talking cure” sau “chimney sweeping” funcţionează în timpul transei hipnotice sau atunci când pacienta era într-o stare de relaxare foarte puternică. Propriu-zis de la hipnotism Freud mai face un pas şi anume descoperă terapia analizei psihice – psihanaliza. Freud a început să folosească alte metode. În tratament a folosit metoda cathartică (catharsis-purificare) al cărei scop era ca prin discuţiile cu pacientul să se identifice originea traumatică a unor simptome. Breuer a descoperit folosind hipnoza că simptomele pacientei sale se legau într-un fel sau altul de acest eveniment traumatic. spre deosebire de Breuer. R. (B.

Este.). 2006. autoconservativ. Aceste concepte descriu gradul de conştientizare a unui fenomen. asociaţii libere etc. În 1923 Freud a elaborat un model alternativ al personalităţii: modelul structural. parţial conştient Oprează conform imperativelor morale interiorizate. Inconştientul conţine fenomenele sau reprezentările care nu sunt accesibilie conştienţei şi care nu pot fi accesate decât dacă folosim tehnici speciale (hipnoză. Ulterior Freud şi-a dat seama că acest model topografic nu poate explica de ce anumiţi pacienţi care iniţial aveau sentimente de culpabilitate nu erau conştienţi de procesul prin care le reprimau. Ego. Parţial inconştient. Este haotic. Iniţial. Preconştientul reprezintă fenomenele care pot deveni conştiente în cazul în care ne centrăm atenţia asupra acestora. Formarea sa este facilitată de senzaţiile corporale care-l ajută pe şi non-eu. capabil să producă imagini prin care gratifică plăcerea individului împlinindu-i dorinţele 7 . Freud a considerat că mecanismul de a împinge în inconştient anumite conţinuturi supărătoare aparţine celorlalte două instanţe. parţial conştient Operează în baza procesului secundar. însă. Pate fi realist şi autoconservator.2006).preconştient şi conştient. copil să diferenţieze între eu parentale şi rezolvarea În întregime inconştient Operează în baza procesului primar. Conştientul conţine toate acele fenomene sau reprezentări de care suntem conştienţi. ilogic şi atemporal. 23) ID Prezent la naştere Ego Se dezvoltă din id începând de la 6-8 luni. (Opre. Rezultă din interiorizarea standardelor complexului lui Oedip. p. Parţial inconştient. Supra-Ego sunt într-o relaţie de interdependenţă. Caracteristici ale componentelor modelului structural (Opre. Este logic. iraţional. ajută individul să-şi rezolve problemele în sens adaptativ Supra-Ego Se dezvoltă din ego începând cu vârsta de 3-5 ani. Cele trei componente ale acestuia ID.

pe parcursul dezvoltării energia instinctuală este ghidată pe anumite regiuni specifice ale corpului (zone erogene). Dezvoltarea personalităţii : (William E. Îşi întăreşte standardele prin folosirea sentimentelor de culpă sau mândire plăcerii. De asemenea. Glassman and Marilyn Hadad. limba Durata Sursa conflict Hrănirea de Caracteristici de personalitate Comportament oral cum ar fi fumatul alimentaţia excesivă. cât şi modul de satisfacere a acestora. evitând astfel. Transformă nevoile realităţii. Astfel. pericolul şi pedeapsa Cu cât este mai puternic ego-ul. 48) Stadiul Oral Zona erogenă Gura. comportamentele noastre sunt motivate de nevoia de a ne satisface instictele primare. De-a lungul vieţii. cu atât este mai sănătoasă personalitatea Motivat de energia folosită în formarea lui. în cursul dezvoltării expresia acestor nevoi se schimbă. Dat fiind faptul că acestor etape le sunt asociate anumite schimbări la nivelul funcţionării psihice au fost denumite Stadii psihosexuale ale dezvoltării. Fiecare stadiu al dezvoltării este definit de zona erogenă care canalizează energia instinctuală. Stadiile psihosexuale ale dezvoltării (Opre. erorile.Motivat de principiul biologice în tensiuni psihologice Motivat de principiul descărcarea tensiunii până când condiţiile de mediu permit. 2006. dependenţa ceilalţi de şi buzele 0-18 luni 8 . p. Se schimbă atât obiectul către care converg nevoile noastre. 2009) Freud a fost primul autor care a oferit un model psihologic detaliat al dezvoltării umane. Întârzie Poate fi atât de puternic şi crud (sau slab) încât să conducă la psihopatologie Poate fi atât de puternic şi crud (sau slab) încât să conducă la psihopatologie B.

Oedip Dificultăţile inevitabile vieţii nesăbuit Interes sincer ale pentru efectivă ceilalţi. încăpăţânat Ambiţios Uretral Falic Genital Uretra Penis şi clitoris Penis şi vagin Nu este distinct Micţiuni în pat de stadiul anal 2-5 ani Adult Complexul lui Vanitos. Rezolvarea anxietăţii de castrare presupune înlăturarea dorinţei de a lua locul tatălui prin intensificarea dorinţei de identificare cu acesta.Anal Anus 1-3 ani Mersul toaletă la Disciplinat. Freud foloseşte termenul de fixaţie care înseamnă blocarea evolutivă a unei persoane la un anumit stadiu. Complexul lui Oedip este un patern afectivrelaţional se manifestă printr-o conştientizare timpurie a masculităţii concretizată prin dorinţa de a lua locul tatălui. Acest blocaj se manifestă prin continuarea investirii energiei libidinale în acest stagiu. zgârcit. Acest tip de anxietate se dezvoltă la finalul unui raţionament uimitor pe care băieţii îl fac cu privire la inexistenţa penisului la fete. ordonat. Un interes deosebit manifestat atât de Freud cât şi de urmaşii acestuia este controversatul Complex al lui Oedip. Cu 9 . Caracteristicile de personalitate prezentate în tabel sunt exemplificări ale comportamentul care indică regresia în etapele de dezvoltare corespondente. Acestă dorinţă este însoţită de temerea că pe de o parte va pierde afecţiunea tatălui. iar pe de altă parte de anxietate de castrare. sublimare Analiza acestor transformări stadiale permite identificarea anumitor trăsături ale personalităţii adultului. Un alt aspect important pe care l-a subliniat Freud este faptul că parcurgerea cu succes a acestor stadii (care presupune rezolvarea conflictelor aferente) este condiţia dezvoltării sănătoase a individului din punct de vedere psihologic. Regresia este tocmai acest mecanism defensiv prin care individul se reîntoarce la stadiul de dezvoltare. care are drept consecinţă posibilă regresia persoanei în această etapă în anuite condiţii de stres puternic.

pentru a fi eficiente aceste mecanisme distorsionează realitatea 10 .anxietatea este fundamentată biologic şi este un mecanism adaptativ prin care ego-ul era avertizat de existenţa unor ameninţări în mediu. Freud a reuşit să identifice mecanismele defensive care blocau reamintirea evenimentelor traumatice. iniţiate la nivelul inconştientului 2. La acest nivel individual poate experienţa anxietate nevrotică (care survine atunci când cedează unui impuls puternic şi periculos al Id-ului) şi anxietate morală (ruşine şi culpabilizare resimţite de individ în urma încălcării unor standarde morale). Treptat pacienţii reuşeau să îşi amintească anumite aspecte legate de trăirea unor evenimente traumatice. 1936). cât şi presiunilor din partea supra-ego-ului sau ale lumii externe. cu excepţia represiei sunt forme prin care sunt satisfăcute nevoile care presează ego-ul într-o formă indirectă 3. Aceste sesiuni durau aproximativ o oră şi aveau loc de 5 sau 6 ori pe săptămână. (William E. Glassman and Marilyn Hadad. Anxietatea şi mecanismele defensive Metoda asociaţiilor libere presupune încurajarea pacienţilor pentru a încerca să exprime liber tot ceea ce le trece prin minte. În lucrarea Problema Anxietăţii (1926). Freud descrie problema anxietăţii în următorii termeni: . . încercând astfel să elimine pe cât este cu putinţă cenzura pe care conştientul o impune. Aplicând această metodă.toate că au fost realizate studii experimentale menite să testeze experimental complexul lui Oedip (de exemplu studiile de activare subliminală) acest aspect rămâne în momentul de faţă controversat. Pentru a face faţă anxietăţi ego-ul foloseşte mecanisme defensive (termen care a fost încetăţenit datorită fiicei lui Freud. 2009) Caracteristicile mecanismelor defensive: 1.un alt tip de avertisment este generat însă şi în momentul în care ego-ul trebuie să facă faţă unor conflicte intrapsihice (între id şi supra-ego). Mecanismele defensive sunt iniţiate la nivel inconştient (din acest motiv nu suntem conştienţi de ele) şi sunt folosite de ego atât pentru a face faţă ameninţărilor din partea id-ului. C.

Exemplu: un angajat nu poate striga la şeful său. Exemplu: refuzul de a accepta moartea unei persoane dragi Fantasmarea – nevoile neîmplinite sunt gratificate în imaginaţie Raţionalizarea – explicarea unui comportament. Printre cercetătorii care contestă validitatea tehnicilor prin care se încearcă recuperarea amintirilor la copiii despre care se presupune că au fost abuzaţi este E. Negarea – refuzul de a conştientiza ameninţarea. Exemplu: pacienţi care vorbesc detaşat despre problemele lor 11 . 482) Reacţia inversă – convingerile. Exemplu: O notă mică e rezultatul neînţelegerii profesorilor Intelectualizarea: separarea emoţiilor de gândurile despre ele. Semnul cel mai mare de întrebare pe care cercetătoarea îl ridică în ceea ce priveşte constructul amintiri reprimate este următorul: „dacă terapeuţii pun în aşa fel întrebările încât să-i ajute să descopere comportamente şi experienţe pe care ei le consideră relevante pentru o victimă care a fost abuzată în copilărie ne putem întreba dacă nu cumva ei înşişi creează această realiate socială” ((B. Transferul –canalizarea energiei către un alt obiect mai puţin ameninţător. Acest mecanism l-a condus pe Freud la încercarea de a explica felul în care se formează tulburările de personalitate. în consecinţă. gândurilor. Hergenhahn.Represia – este mecanismul defensiv primar şi constă în eliminarea automată din conştient a dorinţelor. Acest aspect a produs o serie de contestaţii care pornesc de la următoarea întrebare: amintirile reprimate sunt reale sau sunt fantezii induse de către terapeut? Astăzi acest aspect este controversat. Proiecţia – ascunderea unor impulsuri periculoase atribuindu-le altor persoane. 2000. Rezultatul acestui fenomen este un consum excesiv de energie psihică. Exemplu: faţă de un părinte abuziv şi autoritar în faţa căruia se teme să-şi manifeste furia se manifestă contrar impulsului abord\nd un comportament respectuos şi plin de afecţiune. Pe baza represiei s-a explicat şi pierderea amintirilor dureroase legate de evenimentele dureroase. strigă la o persoană apropiată. ideile. gând folosind explicaţii plauzibile dar nerealiste. p. Exemplu: un bărbat însurat care este atras de o colegă o acuză pe acesta că flirtează cu el. emoţie. R. Freudienii au considerat represia excesivă un factor cauzal care determină formarea depresiei. mai ales în ceea ce priveşte problema abuzurilor suferite de copii. sentimentelor sau amintirilor neplăcute. Loftus. emoţiile ameninţătoare sunt reprimate şi înlocuite cu opusul lor.

Astfel. Toate aceste conflicte sunt exprimate clinic prin următoarele fenomene: 1. a anumitor forme de tulburări psihotice şi psihosomatice pe baza conflictului intrapsihic între impulsurile de satisfacere a plăcerilor şi mecanismele defensive care reflectă principiul realităţii şi motivaţiile inconştiente ale supraego-ului. inhibarea funcţionării normale a ego-ului referitoare la sexualitate. F. Teoria psihanalitică a psihopatologiei (O. treptat sunt scoase la lumină impulsurile reprimate folosind relaţia terapeutică şi eventual încercând integrarea lor în ego-ul adult. expresiile disociate ale presiunii id-ului ca apărare împotriva presiunii supra-ego-ului. 2004) Teoria psihanalitică a psihopatologiei explică manifestările nevrozelor simptomatice. a patologiilor caracteriologice. a inhibiţiilor sexuale. supra-ego-ul care motivează inhibarea şi restricţiile la nivelul ego-ului. exprimare disociativă a impulsurilor şi mecanismelor de apărare În esenţă terapia psihanalitică consistă în facilitarea reactivării conflictelor inconştiente în setting-ul terapeutic prin analizarea sistematică a mecanismelor defensive care le blochează accesul în sfera conştienţei. Integrarea se operează folosind mecanismul sublimării. Exemplu: un student agresat verbal de un profesor poate adopta inconştient mimica acestuia Regresia – întoarcerea la un eveniment tipic dintr-o perioadă anterioară Sublimarea – canalizarea unor impulsuri indezirabile social spre comportamente dezirabile social Exemplu: nevoia de a fi agresiv convertită prin practicarea sportului D. crearea unei atmosfere de încredere şi siguranţă 2. ce presupune identificarea unor forme de gratificare a impulsurilor într-o manieră acceptabilă social. relaţii sociale şi activarea afectivă 2. Kernberg. a pervesiunilor. (compulsii repetitive). intimidate. şedinţe de aproximativ 45-50 de minute de 3 sau 4 ori pe săptămână 12 .Identificarea: preluarea unor comportamente ale unor alte persoane. În procesul terapeutic se aplică următoarele principii: 1. formarea unor compromisuri între impusurile reprimate şi mecanismele defensive direcţionate împotriva lor 3. Conflictele inconştiente între impulsuri şi mecanismele de apărare se exprimă într-o formă tripartită: apărarea ego-ului în faţa impulsurilor id-ului.

supra-ego. R. de obicei pacientul stă aşezat pe canapea iar terapeutul în spatele acestuia şi încearcă să îl facă conştient de mecanismele defensive pe care le foloseşte oferindu-i interpretări ale aspectelor descrise de acesta 4. Freud se considera fondatorul şi leader-ul mişcării psihanalitice (fapt care este adevărat) dar se pare că nu tolera idei contrare 4. De asemenea unii critici consideră că observaţiile sale au fost probabil influenţate de propriile sale aşteptări.3. Metoda asociaţiilor libere şi interpretarea visurilor a fost criticată din acest punct de vedere deoarece nu exista nici o formă prin care să se verifice obiectivitatea interpretărilor. . Nevoia de împlinire a propriilor expectanţe. rezistenţe ale id-ului care se manifestă în compulsii repetitive – în aceste situaţii pacientul este tentat nu să-şi amintească ceva anume ci să repete anumite lucruri sau gesturi 6. pacienţii săi nu reprezentau populaţia. Exagerarea importanţei instinctului sexual. E. Sursele principale de informaţii folosite de Freud erau datele furnizate de către pacienţii săi .vină excesivă care se manifestă pe parcursul tratamentului. Hergenhahn. Metoda de colectare a datelor. Nu a folosit metoda experimentală şi mai ales. 13 . Evaluarea teoriei Freudiene (B. Marea majoritate a conceptelor folosite sunt prea nebuloase pentru a putea fi operaţionalizate 3. Mecanismele defensive sunt clasificate în funcţie de instanţele care le operează (ego. Definirea termenilor. Ulterior alte teorii psihanalitice au folosit şi alte tipuri de forme de motivaţii prin care să descrie personalitatea umană 5. 2. 2000) Criticile cele mai frecvente care au fost aduse teoriei lui Freud sunt: 1. Interpretarea sistematică a rezistenţelor permite terapeutului să investigheze mai adânc dorinţele şi temerile inconştiente ale pacientului şi să folosească cu un grad mai mare de libertate tehnica asociaţiilor libere 5. Analiza transferului este un punct cheie. Dogmatismul.

Astfel.6. Contribuţii 1. visurile. G. 2006) C. umorul şi mecanisemle defensive pe care le folosim cu toţii. anxietatea 2. şi o metodă proprie de terapie numită terapia analitică. În cazul teoriei freudiene se dau explicaţii despre felul în care se comportă o persoană şi nu despre felul în care se poate comporta în viitor. când Jung şi-a deschis un cabinet privat la Zürich unde a locuit şi a muncit până la moartea sa în 1961. Psihologia analitică (M. şi dorinţe reunite în 14 . Jung a călătorit în Africa. Complexul este un nucleu de percepţii. sunt cercetători care consideră metoda psihanaitică cea mai eficientă în tratarea nevrozelor 3. Concepţia lui Jung este diferită de cea a lui Freud prin instiuirea şi explicitarea unor termeni cheie specifici: inconştientul personal şi inconştientul colectiv. această teorie nu permite predicţia ci doar postdicţia. emoţii. Durata. Întâlnirea cu Freud în anul 1907 marchează debutul unei colaborări strânse care se derulează până în anhul 1912. Aniţei. a fost onorat şi apreciat de mari universităţi ale lumii şi a întemeiat un sistem propriu de gândire numit psihologie analitică. Inconştientul personal se referă la tot ceea ce a fost reprimat dar şi aspecte mai puţin importante ale existenţei. Freud a oferit explicaţii unor comportamente coditiene cum ar fi visurile. Lipsa falsificabilităţii. costurile şi eficienţa limitată – nu este eficientă în cazul pacienţilor cu tulburări psihotice deoarece aceştia nu sunt capabili să urmărească interpretările făcute de terapeut. Înţelegerea comportamentelor considerate normale. Conform concepţiei lui Popper o teorie este falsificabilă dacă poate prevede anumite experimente care ar putea să o infirme. India. 7. Jung (1875-1961) s-a născut în Elveţia. Europa. faptul că suntem în situaţia de a uita anumite aspecte pe care le-am trăit. amintiri. Metoda psihanalitică. a studiat medicina la Basel şi s-a specializat în psihiatrie. motivaţia inconştientă. Relevanţa psihologiei pentru domenii de activitate diverse. Extinderea domeniului psihologic. 4. Statele Unite. A iniţiat noi domenii investigative: sexualitatea. greşelile pe care le facem.

prezenţă puternică. mamă. Arhetipurile sunt imagini ale trecutului speciei. model. sentimentul este funcţia simţământului. sfială. putere. rolurile jucate în profesie şi în viaţa publică). Arrhetipul are următoarele forme de manifestare: Umbra (partea întunecată a personalităţii). Atitudinea extrovertă se manifestă prin activism. prin raportarea la gândire. preferinţă pentru socializare. termen sinonim cu cel de şablon. Tipologia psihologică dezvoltată de către Jung porneşte de la atitudinile şi funcţiile Eu-lui în raport cu realitatea. Animus şi Anima (ca simbolurile ale masculinităţii şi feminităţii).jurul unei teme. introvert intuitiv. companie socială. cucerire. senzaţie şi intuiţie. spiritualistă. F. Jung consideră că cele două atitudini se manifestă la fiecare dintre persoane prin dorinţe inconştiente pentru orientarea opusă. R. introvert sentimental. religie. extrovert sentimental. erou. Atitudinea introvertită se manifestă prin retragere. neştiinţifică deoarece foloseşte simboluri şi concepte din artă. De exemplu. introvert gânditor. Persoana este ghidată de complexul său pentru că acesta îi va direcţiona energia cu scopul de a reuşi să se dezvolte în conformitate cu tema dominantă. Senzaţia este funcţia realului. Inconştientul colectiv include arhetipurile. Critici aduse concepţiei lui Jung (B. gândirea funcţia raţiunii. iar intuiţia este funcţia înţelegerii spontane. tată. Persoana (masca personalităţii. Experienţa colectivă este prezentă în experienţa fiecărui individ jucând un rol important în structura şi dinamica personalităţii. sânge. sentiment. Conceptul cheie al concepţiei lui Jung Arhetipul a 15 . Anima este arhetipul femeii în bărbat şi Animus este arhetipul masculin în femeie. Sinele un principiu unificator care permite autoactualizarea şi autorealizarea. Cele două atitudini majore se asociază cu patru tipuri funcţionale. copie sau prototip. originea lor se regăseşte în trecutul acesteia şi sunt prezente în mintea fiecărui om ca modele potenţiale sau prototipuri arhetipale de gândire. preferinţă pentru singurătate. arhetipurile vizează experienţele legate de întuneric. Hergenhahn. naştere. influenţă asupra celorlalţi. moarte. imaginar uman pentru a-şi verifica ipotezele. Rezultă opt tipuri de personalitate: extrovert gânditor. extrovert intuitiv. cum ar fi de exemplu nevoia de putere. linişte şi companie selectă. extrovert senzitiv. mistică şi. 2000) Teoria lui Jung a fost criticată ca fiind ocultă. dezvoltarea unei abilităţi. introvert senzitiv. în mod special.

Acest complex poate fi depăşit prin compensare prin dezvoltarea unor alte abilităţi fizice care nu sunt deficitare. Exemplul cel mai cunoscut în 16 . în Statele Unite şi în alte ţări europene. Aniţei. În anul 1911 a rupt legăturile cu psihanaliştii şi a fondat Societatea de psihologie a individualităţii. Eyesenk. Astfel. Adler a fost preocupat să înţeleagă personalitatea bolnavului în ansamblul raporturilor dintre simptomele psihice şi cele fizice. Adler şi-a făcut cunosucte ideile prin organizare unor turnee. Psihologia individuală(M. Psihologia promovată de către acesta se numeşte individuală deoarece consideră individul ca un tot unitar. 3. Contribuţiile cele mai importante pe care le-a adus psihologiei sunt considerate consilierea şi formarea de grup. Sentimentul de inferioritate este expresia unui sentiment de neajutorare pe care copilul îl trăieşte în mod normal în raport cu adultul.fost criticat ca fiind metafizic şi neverificabil. contribuţia lui Jung în domeniul psihologiei nu poate fi contestată deoarece a introdus concpete precum autoactualizarea. ideea de introvertit/extrovertit care a influenţat dezvoltarea testelor de personalitate precum Minnesota Multiphasic Personality Inventory şi Myers-Briggs Type Indicator Test şi gândirea lui Hans J. 2006) Alfred Adler (1870-1937) s-a născut la Viena şi a studiat medicina la Universitatea din Viena.4. De exemplu o persoană cu deficienţe de vedere îşi poate dezvolta în mod excepţional simţul auditiv. Altă cale se numeşte supracompensare capre presupune transformarea deficienţei într-un atuu. Complexele de inferioritate se manifesta în trei variante: inferioritatea organică rezultă dintr-o infirmitate fizică ce se răsfrânge asupra dezvoltării personalităţii copilului. Pe de altă parte. Colaborarea cu Freud a durat timp de nouă ani dar nu a fost atât de apropiată ca şi cea cu Jung. În condiţiile în care copilul este incapabil să compenseze sentimentul de inferioritate acesta se va transforma într-un complex de inferioritate definit de către Adler ca incapacitate de a rezolva problemele de viaţă. Două constructe esenţiale particularizează concepţia lui Adler: „complexul de inferioritate” şi „sentimentul de inferioritate”. Ca medic. corpul şi sufletul nu sunt două entităţi distincte. care au început să se desfăşoare începând cu anul 1926.

încăpăţânare refuz. În funcţie de poziţia adoptată faţă de aceste probleme el identifică patru tipuri de personalitate corespunzătoare pentru. prin exerciţiu intens. dezvoltă competivitate în raport cu fratele mai mare dar şi manifestări 17 . Al doilea născut este mai puţin anxios. tipul evitant. Dacă primeşte o ripostă dură atunci reacţia lui va fi confirmată. dimpotrivă să constituie un factor de demotivare. rezultă din străduinţa spre superioritate. De aici decurge un sentiment de frustrare urmat de tentative de recâştigare a poziţiei pierdute. El apreciază că străduinţa spre superioritate este înnăscută întrucât altfel specia umană nu ar supravieţui. Răsfăţul poate contribui la dezvoltarea unui complex de inferioritate mai ales la copii unici care sunt excesivi răsfăţaţi în viaţa de familie. pasiv. iar viaţa se manifestă printr-o tendinţă de îmbunătăţire a individului şi a speciei. Ieşirea lor în lume este însoţită de incapacitatea de a se confrunta cu problemele reale. răsfăţ. aşteptând totul de la ceilalţi. tiran. Se constată că cu cât diferenţa de vârstă este mai mare cu atât aceste fenomene sunt mai atenuate. care încearcă să evite înfrângerea evitând înfruntarea. Primeşte sarcini.istorie este cazul lui Demostene care a devenit un bun orator. Adler consideră că primul născut tinde să fie orientat spre trecut este nostalgic şi pesimist în privinţa viitorului. Uneori pot apărea comportamente dure. Neglijarea dezvoltă un complex de inferioritate datorită sentimentului de inutilitate şi devalorizare pe care îl provoacă indiferenţa sau ostilitatea părinţilor. Adler dezvoltă o psihologie puternic ancorată în problemele cotidiene. tipul dependent. Fiinţa poartă în sine acest impuls ascendent. Adler acordă un rol determinant factorilor sociali în viaţa individului. în ciuda defincienţelor de vorbire. Complexul de inferioritate are o dublă valenţă: el poate motiva individul să se dezvolte prin perfecţionare sau. Viziunea optimistă a lui Adler cu privire la sensul vieţii. agresiv. sadic. în relaţiile cu ceilalţi. cu profesia şi în relaţiile de dragoste. Adler înţelege prin această străduinţă năzuinţa spre perfecţiune. aşa cum se numeşte una dintre cărţile sale. afectivitate până la venirea celui de al doilea copil care îi ocupă locul în afecţiunea şi interesul celorlalţi. şi tipul capabil social care poate coopera cu ceilalţi şi acţionează în concordanţă cu nevoile lor. agresive. este mai ascultător. preocupat de menţinerea ordinii şi autorităţii. Între problemele interesante de ordin educaţional pe care le-a abordat este şi cea a ordinii naşterii: primul născut se bucură de siguranţă. patru stiluri de viaţă: tipul dominator.

Luca. Autoarea considera că inhibarea feminităţii este rezultatul refuzului condiţiei de femeie şi are ecouri şi la nivelul sexualităţii acesteia. riscul rezultă din răsfăţul excesiv ce va dezvolta dependentă şi neajutorare. este orientat mai mult spre viitor. 2003) 3. 2006) Karen Horney (1885-1952) s-a născut în Germania şi la vârsta de 41 de ani a emigrat în Statele Unite. în timp ce caracterizarea binevoitoare a celui de al doilea născut nu este întâmplătoare întrucât Adler avea această poziţie în familia lui. Paradoxal femeile exercita control asupra celorlalţi prin slăbiciune şi suferinţă. nu ştie să lupte. Sullivan. Este mai puţin preocupat de problema puterii sau a redobândirii ei şi de nostalgia trecutului. Astfel ele acceptă să suporte agresivitatea masculină din spirit de sacrificiu. Pur şi simplu este expresia dorinţei de a dispune de acele atuuri şi ( D. În acest context dorinţa femeii de a fi bărbat nu trebuie să fie raportată la celebra invidie pe penis invocată de Freud.revendicative. Horney este remarcabilă în ceea ce priveşte psihologia feminină. Cu titlu de amuzament să spunem că Adler spunea despre Freud că este un prim născut tipic. Schultz. Rivalitatea conduce la dezvoltarea psihomotorie a celui de al doilea născut. Nu are experienţa competiţiei cu un frate mai mic. Contribuţia lui K. Marcela Rodica 18 . Aniţei. Discriminarea femeii în multe societăţi de-a lungul istoriei a accentuat caracterul degradant şi păcătos al sexualităţii ceea ce a făcut din femeie simbolul păcatului. În ceea ce priveşte complexele de inferioritate feminină. mai ales atunci când diferenţa de vârstă este mare. 1986. Tinde să se dezvolte rapid şi să se realizeze la maturitate. A urmat stagii de formare în psihanaliză iar în Statele Unite a fost apropiată de E. Cel mai mic copil este de obicei răsfăţatul întregii familii. prin căutarea în boală a unui alibi pentru eşec.S. şi de aceea va fi dezamăgit. Femeile tind să manifeste un masochism ce rezultă din asumarea inferiorităţii lor fizice şi asumarea inferiorităţii induse social. Masochismul feminin este o încercare de a dobândi siguranţă şi acceptare în viaţă printr-o atitudine rezervată şi prin dependenţă. Fromm şi H. Copilul unic are o poziţie total favorizată în familie dar frustrările survin la grădiniţă şi la şcoală unde nu mai este centrul atenţiei. Horney se îndepărtează total de viziunea freudiană şi consideră că ele sunt rezultatele unor influenţe sociale.5 Neopsihanaliza (M.

Copii au două nevoi fundamentale: să se simtă în siguranţă în ceea ce priveşte frica. durerea. În general opoziţia acestei cercetătoare faţă de teoria lui Freud poate fi sumarizată prin următoarea idee: ceea ce persoana experienţiază la nivel social are o influenţă majoră asupra tulburărilor psihice şi nu conflictul intrapsihic. 2003). Fuziunea simbiotică este expresia 19 . impredictibil. În situaţia în care în relaţiile cu părinţii anumite aspecte care sunt legate de aceste nevoi sunt încălcate (de exemplu fie prin pedeapsă excesivă. A emigrat în 1934 în Statelor Unite datorită ameninţării naziste. Această ostilitate se poate generaliza asupra mediului care poate să devină în ochii copilului periculos. În Statele Unite a fost apropiat de K. evitare. neajutorare vis a vis de o lume percepută ca fiind ostilă. stagii în psihanaliză la München şi Berlin fiind apropiat iniţial de psihanaliza clasică. distrugere. Copilul va dobândi independenţă şi liberate pe măsură ce creşte şi slăbesc legăturile iniţiale cu mama sa. a predat psihanaliza în Statele Unite şi în Mexic. Dacă se dezvoltă un asemena tip de anxietate. succesul. dreptul de alegere al partenerului (D. Hergenhahn. dragoste. individul poate opera cu anumite ajustări care au funcţia de mecanisme de coping: îndreptarea către oameni (tipul compliant). R. Fromm considera că ontogeneza repetă filogeneza şi sub aspect psihologic. În procesul terapeutic este importantă identificarea factorilor sociali şi cei legaţi de relaţiile interpersonale care afectează sănătatea mentală a individului. (B. Acest tip de ostilitate poate genera anxietate de bază care se exprimă prin trăirea uneui sentiment de singurătate. Horney şi H. fie prin ostilitate. să îi fie satisfăcute nevoile biologice. Printre realaţiile interumane care au cea mai mare pondere în generarea tulburărilor psihice Horney identifică relaţiile dintre părinţi şi copii. În cadrul interacţiunii cu părinţii Fromm identifică patru modalităţi de relaţionare: fuziune simbiotică. Sullivan. îndreptare împotriva oamenilor (tipul ostil) şi retragerea (tipul detaşat). Schultz. Referitor la dezvoltarea personalităţii. Erich Fromm (1900-1980) născut în Germania a studiat la Heidelberg psihologia. Gradientul de independenţă şi libertate se află într-un raport invers proporţional cu cel de securitate. Marcela Rodica Luca. sociologia şi filozofia. S. 1986. nesiguranţă. libertatea sexuală. 2000). indiferenţă etc) copilul poate dezvolta o ostilitate de bază faţă de părinţii săi. pericolul şi de aemenea.privilegii pe care societatea contemporană le acordă bărbatului: independenţa.

de dominare. Omul are posibilitatea să intervină voluntar în propria lui schimbare. S-a apropiat de Jung . de existenţă socială. apoi la Faculatea de Medicină a Universităţii Columbia. nivelul de securitate conferă intimitate. de autonomie. a început să fie preocupat de factorii psihologici implicaţi în simptomatologia pacienţilor săi. Fromm acordă un rol foarte important factorilor sociali în dezvoltarea personalităţii. manifeste şi ascunse. de afiliere. Fromm apreciază drept foarte periculoasă tendinţa de uniformizare excesivă a indivizilor prin impunerea unor cerinţe contrare nevoilor fundamentale ale fiinţei umane. independenţa. de senzualitate. A susţinut cursuri la Harvard şi a exercitat o puternică influenţă asupra psihologilor vremii lui. Dragostea este forma superioară a interacţiunii părinte copil care se realizează printr-un echilibru între securitate şi responsabilitate. El consideră că personalitatea cunoaşte determinări multiple care vin atât din partea instinctelor cât şi din partea mediului. responsabilitatea individuală. de contracarare. proiective şi reactive. de sex. Contribuţia lui Murray este legată mai ales de analiza conceptului de trebuinţă. de înţelegere. de rejecţie sau de separare. El a descris 20 de trebuinţe specific umane: de supunere. de realizare. Evitarea şi tendinţa spre distrugere implică distanţarea. Henry Murray (1893-1969) născut la New York a urmat cursurile la Universitatea Harvard. de ajutor. durerea. de a înlătura răul. A introdus termenul de „personologie” prin care desemna acea ramură a psihologiei care se ocupă de studiul personalităţii. separarea. Impresionat de cartea lui Jung „Tipurile psihologice”. de agresiune. dar în acelaşi timp fiecare societate îşi educă cetăţenii după chipul şi asemănarea sa. 20 . de a face impresie.perioadei iniţiale în care intimitatea părinte copil este maximală. Astfel. de joc. El a creat împreună cu Christiana Morgan testul T.T (testul aperceptiv tematic). Educaţia are un rol pozitiv. În acest sens el se manifestă foarte critic la adresa societăţii de consum contemporane care alienează individul. de apărare. Murray apreciază că scopul final al vieţii este reducerea tensiunii. Cele 20 de categorii sunt grupate în trebuinţe viscerogene şi psihogene. de ordine. societăţile totalitare tind să modeleze cetăţeni obedienţi şi pasivi în timp ce societăţile democratice vor stimula activismul. de a evita situaţiile neplăcute. a avut o întâlnire cu Freud la Viena şi a fost puternic impresionat de personalitatea celor doi savanţi. de deferenţă. focalizate şi difuze.A.

a personalităţii şi prezintă o viziune mai optimistă asupra posibilităţilor de dezvoltare a personalităţii. culturali în dezvoltarea vieţii psihice. 21 .În concluzie. neopsihanaliza marchează rolul factorilor sociali.

GESTALTISMUL Gestalt (în germană) înseamnă structură, formă, configuraţie. Ideea fundamentală care particularizează gestaltismul printre celelalte curente psihologice este faptul că fenomenele, procesele psihice sunt structuri, configuraţii care nu se reduc la o simplă asociaţie a elementelor componente. Termenul a fost introdus prima dată de Christian von Ehrenfels (1859 – 1932) sub forma de “gestaltqualität,” calitatea de întreg sau calităţi ale formei – prin care autorul desemna un nou element al conştiinţei prin care a încercat să explice următorul fenomen: structura unei percepţii poate rămâne nemodificată chiar atunci când senzaţiile corespunzătoare variază. De exemplu o figură se compune din linii şi puncte, o melodie se compune din sunete şi este percepută ca fiind aceeaşi indiferent dacă este cântată la diverse instrumente muzicale sau dacă este transpusă în tonalităţi diferite. Obiectul psihologiei din perspectivă gestaltistă este studiul experienţei imediate a întregului organism. Spre deosebire de behaviorism, gestaltiştii şi-au centrat analizele pe studierea percepţiei considerată din perspectiva condiţiilor situaţiei prezente şi a antecedentului. Apariţia curentului gestalitst este un fenomen complex la care au contribuit mai mulţi factori. 1. Specificul socio-cultural – background-ul Reprezentanţii gestaltismului pot fi caracterizaţi în conformitate cu obiectivul lor fundamental preluat din mentalitatea ştiinţifică germană cunoscut sub numele Bildungsburger. Perspectiva Bildungsburger s-a dezvoltat în contextul intelectual german ca rezultat al tendinţei de a moderniza Prusia şi apoi Germania prin efortul Împăratului German care a debutat la începutul secolului al XIX-lea. Un aspect esenţial al acestei modernizări era crearea unei elite intelectuale care, în mediul universitar, să promoveze un ideal al cunoaşterii bazat pe principiile unei educaţii umaniste (Bildung). Credinţa în rolul major al elitei intelectuale germane se înrădăcinează în Romantism şi idealismul

22

kantian conform cărora valoarea cea mai de preţ a unei societăţi este comunitatea şi idealul de unitate. Acest ideal era ameninţat de efectele industrializării asupra societăţii. Acestă poziţie a fost afirmată şi de perspectiva gestalitstă care se opunea viziunii reducţioniste asupra societăţii şi fiinţei umane (mecanicismul, darwinismul social). În consonanţă cu alte orientări culturale care au apărut în spaţiul cultural german, gestaltismul a promovat o perspectivă holistă în explicarea naturii minţii umane considerată ca parte integrantă a culturii. Psihologia Gestaltistă nu a fost doar o perspectivă teoretică ci o formă de rezistenţă a valorilor Bildungsburger împotriva schimbărilor sociale. (D. Jones, J. Elcock, 2001). Reacţia împotriva atomismului psihologic impus de structuralism şi asociaţionism. Astfel, simpla asociere mecanică nu era considerată un principiu explicativ pentru formarea gândirii logice şi pentru organizarea psihicului omenesc. 2. Fondatorii gestaltismului M. Werheimer, V. Köhler şi K. Koffka sunt consideraţi fondatorii gestaltismului experimental. Termenul gestalt nu mai este folosit cu scopul de a desemna un nou element al conştiinţei ci propriu-zis natura organizată a experienţei conştiente. În istoria psihologiei anul 1912 este considerat ca fiind debutul gestaltismul experimental, odată cu publicarea cercetărilor lui Max Wertheimer (1880-1943) asupra percepţiei mişcării aparente, aşa numitul fenomen phi (miscare aparentă). M. Wertheimer a studiat acest fenomen la universitatea din Frankfurt folosind un tahitoscop (dispozitiv care permite aprinderea şi stingerea unor lumini la intervale de timp care pot fi măsurate cu precizie). La aprinderea succesivă a două spoturi luminoase s-au constatat următoarele: a) dacă timpul scurs între cele două apariţii luminoase este de cel puţin 200 milisecunde observatorul le percepe ca fiind două spoturi luminoase distincte care se sting şi se aprind succesiv b) dacă timpul scurs între cele două apariţii luminoase este foarte scurt 30 milisecunde sau mai puţin observatorul le percepe ca fiind două spoturi luminoase distincte care se sting şi se aprind simultan

23

c) dacă timpul scurs între cele două apariţii luminoase este de aporx. 60 milisecunde observatorul percepe un singur spot luminos care se mişcă Întrebarea este cum anume se poate explica acest fenomen. Max Wertheimer nu sa mulţumit cu explicaţiile care erau în consonanţă cu curentele psihologice prezente la acea vreme. De exemplu Wundt explica acest fenomen pe baza mişcării oculare de la un stimul la altul care este folosit şi în perceperea mişcării reale. Astfel, în cazul mişcării aparente senzaţia de mişcare nu este prezentă în senzaţia care o cauzează. Ceea ce se întâmplă de fapt este o sinteză creativă care se realizează pe baza învăţării. Pentru a demostra că explicaţia fenomenului phi pe baza învăţării nu este plauzibilă M. Wertheimer a folosit următorul experiment: Folosind un tahitoscop au fost aprinse trei lumini conform diagramei de mai jos. Toate imaginile care vor fi prezentante în continuare fac parte din lucrarea :B. R. Hergenhahn: Introduction to the History of Psychology Wadsworth Publishing Co., 2000, p. 409 :

Lumina din centru a fost aprinsă, iar la scurt timp luminile din stânga respectiv dreapta au fost aprinse simultan. Observatorul vedea cum lumina din centru aluneca simultan în stânga, respectiv dreapta. Dat fiind faptul că ochii nu se pot mişca simultan în două direcţii opuse, explicarea acestui fenomen pe baza senzaţiilor pe care muşchii globilor oculari le pot realiza este exclusă. Pentru a explica acest fenomen Gestaltiştii au introdus conceptul de izomorfism psihofizic care este o consecinţă a aplicării în psihologie a ideii de câmp de forţe elaborat de fizica cuantică. Astfel, creierul conţine câmpuri structurate de forţe electrochimice care există înaintea formării senzaţiilor. Intrarea datelor senzoriale în acest câmp de forţe determină schimbări atât la nivelul senzaţiei cât şi la nivelul câmpurilor de forţe cerebrale. Ceea ce experenţiem conştient este tocmai rezultatul acestei interacţiuni.

24

1969.. apud B. Similaritatea structurală între cele două domenii a fost explicată prin metafora hărţii. Hergenhahn: Introduction to the History of Psychology Wadsworth Publishing Co. 3. R. Consecinţele izomorfismului psihofizic Acceptarea principiului izomorfismului psihofizic a avut ca şi consecinţe respingerea ipotezei invarianţei şi formularea prevalenţei întregului asupra părţilor Opoziţia faţă de ipoteza invarianţei Folosind conceptul de izomorfism. Atenţie: această corespondenţă de unu la unu nu înseamnă că senzaţiile reflectă acurat stimulul prezent fizic (se acceptă ideea existenţei unor diferenţe între ceea ce apare ca stimul în mediul fizic şi senzaţia pe care o determină). p. de asemenea. 410 ) Cuvântul izomorfism provine din greacă şi în componenţa sa intră două cuvinte iso (simiar) morphic (formă). la nivel cerebral aceasta se regăseşte sub forma unei hărţi a teritoriului respectiv. Astfel dacă de exemplu experienţa conştientă ar fi comparată cu un teritoriu geografic. a fost piatra de temelie a structuralismului instituit de Tiechener. Astfel creierul nu mai este considerat ca fiind un 25 . Această ipoteză a fost acceptată de majoritatea empiriştilor englezi şi francezi şi. Conform ipotezei invarianţei datele fizice determină senzaţii individuale iar aceste senzaţii rămân izolate până în momentul în care una sau multe legi ale asocierii sau în cazul lui Wundt prin intervenţia intenţionalităţii le grupează. gestalitştii s-au opus ipotezei invarianţei conform căreia între stimulii din mediu şi anumite senzaţii există o corespondenţă de tip unu la unu. 2000. Patternurile activităţii cerebrale sunt structural identice cu patternurile experienţei conştiente. Izomorfismul psihofizic a fost explicat de către Kohler după cum urmează: Ordinea experenţiată în spaţiu este întotdeauna structural identică cu o ordine funcţională a proceselor cerebrale (Köhler. Structuraliştii urmând ideile formulate de empirişti considerau că evenimentele mentale sunt reflecţii pasive ale unor evenimente specifice din mediu. Respingând ipoteza invarianţei gestaltiştii au formulat o nouă perspectivă asupra activităţii cerebrale.Întregul (câmpurile electrochimice din creier) există înaintea părţilor şi acest întreg conferă identitate sau semnificaţie părţilor (datelor senzoriale). p.

Părţile întregului nu sunt neutre sau inerte. informaţia senzorială poate să fie fragmentată sau incompletă dar. Conform legii Pragnanz toate experienţele cognitive tind să fie pe atât de simetrice. studiul. ci sunt în relaţii de interdependenţă structurală. organizate. Relaţia figură-fond 26 . Confrom lui Kohler ceea ce guvernează activitatea cerebrală nu sunt programe genetice ci o dinamică invariantă care se regăseşte în toate sistemele fizice. Conform celor prezentate anterior. p. 2000. trebuie să pornească de la întreg pentru a identifica apoi părţile sale inerente. Analiza părţilor nu trebuie realizată prin analiza elementelor ca apoi să se încerce sintetizarea lor într-un întreg ci. astfel analizele trebuie să urmeze acelaşi drum de la întreg la părţi. Hergenhahn: Introduction to the History of Psychology Wadsworth Publishing Co. (Michael Wetheimer 1987. Vom prezenta în continuare câteva dintre acestea: 1. Prevalenţa întregului asupra părţilor Activitatea cerebrală organizată domină precepţiile noastre.. Legile organizării perceptive În decursul anilor psihologii gestalitişti au identificat peste 100 de configuraţii care ordonează informaţia vizuală.receptor pasiv a informaţiei senzoriale ci o configuraţie dinamică de câmpuri de forţe care interacţionează cu datele senzoriale. prin interacţiunea cu câmpurile de forţă din creier se transformă într-o experienţă cognitivă completă şi organizată. apud B. 411) Legea Pragnanz Pragnanz se referă la esenţa sau ultimul înţeles al experienţei. R. Din acest motiv întregul este mai important decât părţile sale: Acestă reformulare implică o reorientare radicală: natura părţilor este determinată de întreg şi nu invers. simple şi regulate pe cât permite patternul activităţii cerbrale la un moment dat.

Principiul continuităţii Majoritatea observatorilor descriu acestă figură ca fiind compusă din două linii curbate care sunt formate din puncte. fondul care este difuz şi asupra căruia nu ne centrăm atenţia Exploatarea acestui principiu se regăseşte şi în grafică datorită impactului vizual oferit de schimbarea atenţiei de la figură la fond şi viceversa: 2. R. p. Hergenhahn: Introduction to the History of Psychology Wadsworth Publishing Co. Distribuţia punctelor este percepută ca tinzând într-o anumită direcţie. Principiul proximităţii 27 .(Rubin. 3. 1915. 2000. unificată şi este obiectul atenţiei 2. apud B. figura care este percepută ca fiind clară.. Această lege descrie principiul de bază al percepţiei: diviziunea câmpului perceptiv în două părţi: 1. 413) Conform imaginii prezentate atunci când ne centrăm atenţia asupra celor două profiluri umane nu putem vedea vasul şi vice-versa.

În figura 4a de exemplu simbolul este greu de identificat deoarece o mare parte dintre componentele sale sunt inserate într-un stimul complex mai mare. Principiul incluziunii 4. 4.a 4. 5. de exemplu în figura 4b dacă principiul învăţării ar fi fost valabil majoritatea observatorilor ar fi identificat prima dată cuvântul men scris în oglindă deoarece acest cuvânt este familiar. Astfel.Când stimulii sunt apropiaţi observatorul tinde să-i perceapă ca fiind grupaţi. Principiul închiderii 28 . În acest exemplu tendinţa este de a vedea stimulii în perechi de câte două elemente. Kohler considera principiul incluziunii o dovadă de necontestat împotriva folosirii experienţei trecute (principiului învăţării) pentru a explica perceperea anumitor stimuli ca întreguri organizate. majoritatea observatorilor percep o figură mai puţin familară care seamănă cu nişte frunze sau inimi dispuse sub formă de şir. Principiul similarităţii Obiectele similare tind să formeze unităţi perceptive 6.b Când în experienţa vizuală este dată mai mult de o singură figură tindem să vedem figura care conţine cel mai mare număr de stimuli. De fapt.

existenţa unei probleme distruge armonia şi echilibrul instaurând o stare de dezechilibru care va persista până la rezolvarea problemei în cauză 3. Realitate obiectivă-subiectivă Distincţia între cele două tipuri de realităţi este prezentă în curentul gestalist şi a fost explicată de Kohler prin introducerea a două concepte: mediul geografic care descrie mediul fizic şi mediul comportamental care reprezintă interpretarea noastră subiectivă a celui fizic. Carateristicile învăţării de tip insight: 29 . un dreptunghi şi un cerc cu toate că aceste figuri sunt imperfecte. figurile prezente în lumea fizică tind să fie percepute ca fiind complete de ex. În imaginea de mai sus observăm cu uşurinţă că este vorba despre un triunghi. explicarea mecanismelor învăţării are la bază trei principii fundamentale: 1. 2. Explicarea gestaltistă a învăţării Din perspectivă gestaltistă. Dat fiind faptul că starea de dezechilibru este nenaturală ea crează o tensiune care motiveză organismul să întreprindă tot ce îi stă în putinţă pentru a rezolva problema Organismul rezolvă problemele în două etape: a) scanează din punct de vedere perceptiv mediul b) prin metoda cognitivă a încercării şi a erorii încearcă să ajungă la soluţionarea problemei Spre deosebire de perspectiva behavioristă acest procedeu nu presupune căutarea soluţiei în mod accidental (încercări repetate care datorită consecinţelor asupra comportamentului conduc într-un final la rezolvarea problemei). Această distincţie a fost introdusă pentru a scoate în evidenţă faptul că realitatea noastră subiectivă ne guvernează acţiunile mai mult decât evenimentele fizice. conform legii Prägnanz activitatea cerebrală tinde în mod natural spre armonie şi echilibru.Deşi incomplete.

cele biologice şi faptele sociale. a fost rănit. performanţa obţinută este ferită de erori 3.I. În 1933 datorită prigoanei naziste a emigrat în Statele Unite. Conceptul cheie este cel de „spaţiu de viaţă” prin care autorul se referă la ansamblul faptelor psihologice care influenţează viaţa unei persoane la un moment dat. Contribuţia cea mai importantă a lui Lewin este teoria câmpului ca mod de interpretare şi explicarea a dinamicii construcţiei şi dezvoltării personalităţii umane. Dar noua psihologie a formei a deschis perspective mult mai largi care au condus la abordarea şi altor teritorii ale vieţii psihice. Kurt Lewin (1890-1947) a extins zona de interes a psihologiei formei în domeniile motivaţiei. Conform concepţiei sale comportamentul este o funcţie a personalităţii şi mediului: c=f(p. Aniţei. psihologiei sociale şi rezolvării conflictelor. Experienţa războiului are ecouri în teoriile sale de mai târziu.m). 2006) Întemeietorii gestaltismului au avut contribuţii mai importante în domeniile percepţiei. învăţării şi dezvoltării.1. „forţă”.). principiul care a condus la rezolvarea problemei poate fi aplicat la alte probleme similare . trecerea de la etapa iniţială (pre-rezolvare) – la rezolvarea problemei este bruscă şi completă 2. ceea ce îl face să fie atractiv sau repulsiv. personalităţii. „zonă”. decorat.transpoziţia Continuatori ai Gestaltismului (M. gândirii. soluţia este reţinută pe o perioadă mai mare de timp 4. A urmat studiile la Universitatea din Berlin unde şi-a susţinut doctoratul. Ceea ce satisface o anumită 30 . o anumită încărcătură cognitiv-afectivă. Această perioadă a marcat concepţia sa gestaltistă. „câmp”. Orientările sale spre psihologia socială l-au făcut repede remarcat şi a fost numit director al Centrului de Cercetare pentru Dinamica Grupului din cadrul Institutului Tehnologic Massachustes (M. Fiecare element al spaţiului de viaţă are o anumită valenţă.T. După război a lucrat la Institutul de Psihologie al Universităţii din Berlin alături de Wertheimer şi Köhler. apoi a fost înrolat în armata germană şi a luptat în primul război mondial. În structura spaţiului de viaţă intră evenimentele fizice. în concepte cum ar fi „graniţă”.

a urmat studiile în Germania. a psihologiei gestaltiste a gândirii. Cercetările lui Lewin s-au oprit asupra unor variate grupuri de lucru de la cele de muncă la cele educaţionale până la grupuri de interese întâmplătoare. Grupul modifică comportamentele şi percepţiile indivizilor la fel cum aceştia modifică comportamentele şi percepţiile grupului. Pornind de la dinamica fluctuantă a valenţelor. Şi-a luat doctoratul în psihologie la Universitatea din Berlin. La capătul unei funii. S-a sinucis la vârsta de 37 de ani. apropiere-evitare şi evitareevitare. Cercetările moderne de psihologie cognitivă au readus în prim plan contribuţiile lui Duncker ca modele experimentale inovatoare pentru studiul gândirii şi rezolvării de probleme. În confruntarea cu o nouă situaţie problematică oamenii tind să rămână fixaţi pe utilizarea unui obiect. Duncker a studiat şi fenomenele de analogie în rezolvarea de probleme. Analogia ne permite să rezolvăm o problemă nouă prin transferul unei metode vechi la o situaţie nouă. Cercetările sale asupra dinamicii grupurilor au un caracter de pionierat în psihologia socială şi studiază interacţiunea dintre indivizi şi grup. Karl Duncker (1903-1940) s-a născut în Germania.nevoie are o valenţă pozitivă. Lewin a descris o serie întreagă de conflicte care se dezvoltă în individ şi care marchează raporturile sale cu lumea. din1938 în Statele Unite. Spre exemplu în una dintre problemele sale ilustrative subiectul trebuia să lege două funii aflate la o distanţă care nu îi permitea să le cuprindă cu mâinile întinse. rămânând fix într-o poziţie. unde a rămas în cadrul Institutului de psihologie condus de către Köhler până în 1935 când a fost nevoit să emigreze în Anglia. jos. Cercetările sale s-au axat asupra studiului fenomenului de fixitate funcţională. a unei situaţii şi nu sunt capabili să găsească noi utilităţi în noi situaţii. Soluţia constă în a lega de capătul unei funii unul dintre obiectele aflate la îndemână şi de a imprima o mişcare de balans. erau puse diferite obiecte. astfel încât să se apropie de cealaltă funie. Fixitatea funcţională se manifestă prin considerarea obiectelor respective în sine şi nefolositoare pentru a rezolva situaţia prezentă. ca incapacitate de a găsi soluţii productive la noile probleme. dar în ciuda unei cariere scurte el a avut contribuţii remarcabile la studiul rezolvării de probleme. iar ceea ce produce frustrări sau teamă are o valenţă negativă. Cele trei tipuri de conflicte sunt cele de apropiere-apropiere. pe podea. 31 . dintre cele mai bizare. Cercetările lui Lewin au marcat profund psihologia socială. dar şi în Statele Unite. iar apoi.

În ultimă instanţă psihologia formei impune o schimbare a accentului de la parte la întreg. Contribuţiile sale sunt remarcabile pe aceeaşi linie deschisă de către S. Sherif a demonstrat că relatările subiecţilor asupra amplitudinii iluziei sunt profund marcate de relatările subiecţilor anteriori.Solomon Asch (1907-1996) s-a născut a Varşovia iar în 1920 a emigrat în Statele Unite şi în anii ’40 s-a alăturat grupului lui Wertheimar şi cercetărilor asupra gândirii productive. Asch a demonstrat felul în care conformismul tinde să modifice şi să distorsioneze judecăţile individului în condiţiile în care acesta este supus presiunii grupului. Analize pertinente întreprinse de către reprezentanţii acestei forme de terapie susţin că nu există o relaţie conceptuală între psihologia formei „neo-analitică” a lui Perls şi psihologia formei în sensul ei clasic. O altă eroare de interpretare este aceea că psihologia formei ignoră total rolul experienţei anterioare. Una dintre erorile de interpretare prezentă frecvent în lumea psihologilor ca şi în cărţile de psihologie este identificarea psihologiei gestaltiste cu gestalt terapia. Asch. O analiză atentă a gestaltismului ne arată că nu este ignorat trecutul şi experienţa trecutului în cadrul activităţii perceptive sau intelectuale. 32 . Gestalt terapia îşi are originile în lucrările psihologului american Fritz Perls şi are puţine tangenţe cu psihologia formei. ceea ce sugerează supunerea la normele grupului. Oamenii tind să judece şi să aprecieze evenimentele raportându-se la opinia grupului. Muzafer Sherif (1906-1988) este psiholog american. de origine turcă. în special asupra învăţării şi memoriei. Contribuţia cea mai importantă a lui Asch o constituie cercetările sale asupra conformismului. de la structură la proces şi de la ştiinţă obiectivă la cea epistemică. 1993). (W. Viney. Sherif a demonstrat conformismul prin experimentele sale asupra efectului autocinetic. Acest efect apare în condiţii de obscuritate când o lumină fixată cu privirea este percepută deplasându-se într-o direcţie sau alta. Psihologia cognitivă modernă a reevaluat contribuţia gestaltismului.

înţelegerea cu predicţia şi produsele umanităţii cu tehnologia socială” (John A. a contribuit semnificativ la dezvoltarea psihologiei în prima jumătate a acestui secol. Scopul său a fost acela de a folosi abordarea ştiinţelor naturale. 1998) Behaviorismul. Principiul watsonian care reflectă această nevoie se regăseşte în următoarea formulare: „Scopul teoretic al psihologiei este predicţia şi controlul comportamentului” Asumpţii centrale ale paradigmei behavioriste 1. Watson a susţinut vehement că obiectul de studiu al acestei ştiinţe trebuie să fie accesibil din punct de vedere ştiinţific. Watson a considerat că conştiinţa este o variabilă pseudoştiinţifică (nu este observabilă. nu poate fi măsurată) care nu are relevanţă în psihologia experimentală. care în acea perioadă s-a concretizat cu success în fizică şi fiziologie pentru a înţelege forţele care guvernează acţiunea umană şi de a înţelege cum anume aceste forţe pot fi folosite pentru a o influenţa. Behaviorismul poate fi distins de celelalte paradigme psihologice prin aderenţa la un principiu specific: posibilitatea unei ştiinţe naturale a comportamentului. Psihologia face parte din familia ştiinţelor naturale asemeni biologiei şi fizicii 33 . cu alte cuvinte trebuie să poată fi legat de aspecte măsurabile şi manipulabile din mediu. Mills.BEHAVIORISMUL “Esenţa behaviorismului este aceea de a pune în ecuaţie teoria cu practica. denumirea sub care a devenit cunoscută concepţia lui Watson. psihologia comportamentului. Tendinţa de a respinge conceptele mentaliste din psihologie a fost influenţată şi de presiunile la care a fost supusă psihologia americană în acea perioadă: nevoia de a avea aplicabilitate practică.

Pentru ei un fapt era ceva de natură fizică. acceptarea versiunilor pragmatiste ale pozitivismului. 7. 5. Tema centrală cercetată de behaviorism este învăţarea care este definită de asocierea evenimentelor din mediu cu răspunsurile generate de subiect. În cadrul paradigmei behavioriste centrul de greutate îl reprezintă legătura mediului cu comportamentele. aceştia sunt minimalişti şi se feresc să folosească constructe ipotetice. Evidenţele psihologice trebuie să fie obiective.2. Deşi există controverse printre behaviorişi în ceea ce priveşte definirea entităţilor teoretice acceptate. Există o ştiinţă a comportamentului diferită de fiziologie. observabilă. Introspecţia ca metodă de investigare a unei lumi subiective. Se presupune că toate comportamentele apar pe baza anumitor legi datorită influenţei mediului. 3. Spre deosebire de stucturalişti. în psihologia funcţionalistă au apărut câteva idei care sunt foarte aproape de poziţia lui Watson. De asemenea. Acest externalism întăreşte obiectivitatea ştiinţei comportamentului uman plasând cauzele apariţiei şi formării acestuia în mediul observabil. Psihologia obiectivă (psihologia care instistă să studieze doar apectele care pot fi direct măsurabile) a fost dezvoltată în Rusia înainte de apariţia behaviorismului. private este problematică şi trebuie evitată. Behavioriştii erau pozitivişti deoarece credeau că adevărul se poate stabili prin raportarea la fapte. Teoriile se nasc din studierea faptelor observabile iar scopul lor este acela de a mări puterea de predictibilitate a acestora (pragmatism) BACKGROUND-UL BEHAVIORISMULUI Behaviorismul a fost precedat de orientarea metodologică reprezentată de reflexologia rusă şi de conexionismul lui Thorndike. 6. obţinute prin observaţie şi experiment conduse asupra unor elemente observabile. se respinge existenţa unor cauze interne ale comportamentului care nu pot fi investigate ştiinţific 8. Astfel. Conceptele teoretice trebuie să fie legate de date comportamentale. în general. 4. care considerau ca singură metodă de investigaţie în psihologie introspecţia iar obiectivul cercetărilor ca fiind studierea 34 .

. Sechenov a încercat să explice toate fenomenele psihice pe baza asociaţionismului şi materialismului.. în care oamenii cred cu putere. Sechenov. de fapt.conţinutului şi proceselor conştiinţei. acestă poziţie nu este corectă: cauza iniţială a oricărei acţiuni este întotdeauna legată de stimularea senzorială externă. de fapt stimularea externă este cea care determină comportamentul: De vreme ce sucesiunea a două acte este de obicei privită ca indicaţie a relaţiei lor cauzale. De asemenea. deoarece fără asta gândirea este de neconceput. Şi-a făcut studiile sale în domeniul psihologiei sub îndrumarea lui Jonannes Müller. pp. Sechenov argumenta vehement împotriva ideii că gândurile cauzează comportamentele.. 1863/1965.. Concepte cheie Inhibiţia Pornind de la cercetările lui Eduard Weber. (Sechenov. Atunci când influenţa externă. care a decoperit că stimularea nervului vagal conduce la inhibarea bătăilor inimii Sechenov a realizat experimente care au condus la 35 . în viziunea sa. Emil DuBoisReymoond şi Hermann von Helmoltz.. extern) cât şi covert behavior (procesele mentale) sunt reflexive în sensul că ambele sunt legate de stimularea externă. Dacă luăm în considerare şi natura subiectivă a gândului. gândul este în general privit ca şi cauză a acţiunii. fiind astfel evidentă influenţa pozitivismului care caracteriza poziţia psihologilor din Berlin. apud . Pentru Sechenov atât overt behavior (comportament deschis. Dar. veţi realiza cât de mult cred oamenii în vocea conştiinţei de sine când afirmă asemenea lucruri. De asemenea abordarea funcţionalistă a deschis psihologiei calea aplicaţiilor practice. 1. 88-89. adică stimulul senzorial rămâne necunoscut – ceea ce se întâmplă foarte des – gândul este acceptat ca şi cauză iniţială a acţiunii.. Psihologia obiectivă din Rusia Fondatorul psihologiei obiective este considerat Ivan M.) Sechenov nu a negat existenţa sau importanţa conştiinţei dar s-a străduit să o explice în termenii relaţiei care există între procesele psihologice şi evenimentele externe. ambele rezultă din procesele fiziologice ale creierului. funcţionaliştii au acceptat pe lângă introspecţionism şi studiul comportamentului.

Psihologia trebuie studiată folosind metodele fiziologiei Psihologia va deveni o ştiinţă pozitivă. este orice mişcare musculară care este precedată de un eveniment care o precede. 36 .. Această descoperire este importantă deoarece a condus la găsirea unei explicaţii ştiinţifice la următoarea întrebare: De ce există adesea o discrepanţă între intensitatea stimulului şi intensitatea răspunsului care îi urmează. Pe baza acestor descoperiri Sechenov şi-a continuat cercetările în direcţia explicării tuturor comportamentelor. reflexologia pavloviană este şi un model care se bazează pe o abordare asociaţionistă. 350351.demonstrarea faptului că anumiţi centrii cerebrali atuci când sunt stimulaţi determină inhibarea comportamentului reflexiv. Aniţei. Calitatea sa de precursor al behaviorismului este evidenţiată de cercetările sale în domeniul elaborării reflexelor condiţionate prin care a demonstrat posibilitatea modificării unui comportament într-o manieră obiectivă. în concepţia lui Sechenov. ca fiind reflexive. Doar fiziologia poate înfăptui acest lucru deoarece doar acesta poate fi cheia analizei ştiinţifice a fenomenelor psihice (pp. Fiziologii se bazau pe principiul asocierii care respectă legea continuităţii: atunci când două procese mentale elementare au fost active împreună ori în imediată succesiune. tinde să-şi propage excitaţia şi asupra celuilalt..) Cercetările lui Sechenov au influenţat noile generaţii de fiziologi care şi-au continuat munca ghidându-se după cele trei idei fundamentale pe care acesta le-a formulat: 1. Reflex. Ivan Petrovitch Pavlov (1849-1936) descoperirea reflexului condiţionat (M. fenomenele psihologice pot fi studiate obiectiv folosind metodele fiziologiei 3. De asemenea. reluat. Acest principiu afirmat prima dată de către Aristotel a fost îmbrăţişat de către asociaţionişti şi întreaga reflexologie se bazează pe el. comportamentul este reflexiv 2. Unul dintre ele. studiul inhibiţiei este centrul cercetărilor 2. inclusiv a celor umane. 2006) Contribuţia lui Pavlov la psihologie este importantă din perspectiva sublinierii rolului activităţii nervoase a creierului ca suport al vieţii psihice. apud.

Atunci când se produce o excitaţie a unui centru cortical centrii învecinaţi sau chiar mai îndepărtaţi prezintă un fenomen de inhibiţie. 1953) La baza formării unui reflex 37 . O altă observaţie este fenomenul de generalizare astfel încât un reflex condiţionat provocat de un stimul poate fi provocat şi de alt stimul diferit de primul. Legăturile temporare sunt conexiuni ce se stabilesc între centri corticali care comandă fiecare o activitate. sunet). la un moment dat numai la apariţia stimulului condiţionat (lumină. Pavlov consideră că întregul complex de legături nervoase temporare. Această observaţie a dezvoltat întreaga metodă experimentală a lui Pavlov cu privire la elaborarea reflexului condiţionat. (Pavlov. Repetând această asociere se fixează relaţia dintre stimulul necondiţionat (hrană) şi cel condiţionat (lumină. în laborator. Funcţionarea reflexului condiţionat se datorează „legăturilor temporare” considerate de către Pavlov drept forma tipică de activitatea a scoarţei cerebrale. Hrana ca stimul necondiţionat este însoţită de reflexul necondiţionat al salivării. sunet) astfel încât. Cercetările lui Pavlov au arătat că stimulul condiţionat trebuie să fie prezentat într-un timp foarte scurt după apariţia stimulului necondiţionat pentru a realiza o asociere stabilă şi un reflex condiţionat puternic. După un timp acest reflex se stinge ceea ce sugerează că trebuie să fie urmat de întăriri succesive. concentrarea şi inducţia reciprocă. Sugestia acestor asocieri i-a venit lui Pavlov în urma unei observaţii empirice în condiţiile în care studia.Modelul experimental clasic propus de către Pavlov este cel al asocierii dintre un stimul condiţionat şi un reflex necondiţionat. de conexiuni între centri corticali care se consolidează sau se dizolvă în mod continuu constituie adevărata expresie a vieţii psihice. El a constatat de fiecare dată o creştere spontană a salivaţiei la venirea îngrijitorului şi la aprinderea luminii. reflexul de salivaţie la câini. Impulsurile care vin pe calea nervilor aferenţi ajung în zona cortexului unde procesul de excitaţie iradiază în zonele înconjurătoare. sunet) se produce reflexul condiţionat (salivare). O dată cu prezentarea hranei se prezintă şi stimulul condiţionat (lumină. Legea inducţiei reciproce este definită prin raportare la focarul de inhibiţie care se înconjoară pe o întindere mai mare sau mai mică cu o zonă de excitabilitate crescută care apare fie imediat fie treptat şi se menţine nu numai pe durata inhibiţiei dar şi după aceea. Pavlov a dezvoltat cercetări asupra activităţii nervoase superioare studiind fenomenele de excitaţie şi inhibiţie precum şi raporturile dintre acestea: iradierea.

Fiecare animal aparţine unuia sau altuia dintre aceste tipuri temperamentale dar caracterul său real (fenotipul) depinde de experienţele sale în mediul înconjurător. O altă contribuţie a lui Pavlov vizează cel de-al doilea sistem de semnalizare. trasarea unei căi noi a excitaţiei nervoase între cei doi centri nervoşi.condiţionat este stabilirea unei legături noi. puternic echilibrat inert (flegmatic) şi tipul slab (melancolic). Reflexele înnăscute asigură adaptarea la mediu în condiţii relativ invariabile. Mecanismele reflexului condiţionat comune omului şi animalului sunt grupate în primul sistem de semnalizare. Pavlov analizează diferenţele dintre reflexele înnăscute. Reflexele condiţionate se construiesc imediat după naştere în condiţiile acţiunii simultane a unui agent indiferent cu un excitant necondiţionat. în schimb vorbirea este expresia celui de-al doilea sistem de 38 . astfel încât caracterul este un aliaj format din caracteristicile tipului şi schimbările produse de mediul extern (Pavlov. condiţionate. Pavlov şi-a imaginat cortexul ca pe un mozaic de puncte cu nivele diferite de intensitate a stărilor de excitaţie şi inhibiţie. Reflexele condiţionate trebuie să fie întărite periodic altfel slăbesc şi se sting. Cercetările lui Pavlov asupra activităţii nervoase superioare l-au condus la identificarea tipurilor de sistem nervos. Concepţia asociaţionistă a lui Pavlov se vădeşte şi în conceptul de stereotip dinamic care stă la baza comportamentului constituind un lanţ de reflexe necesare în raporturile animalului cu mediul. pornind de la procesele fundamentale de excitaţie şi inhibiţie. considerând că dobândirea capacităţii de a vorbi amplifică foarte mult potenţialul uman. necondiţionate şi cele dobândite. Această punte temporară formată între două puncte ale scoarţei cerebrale constituie baza fiziologică a oricărui reflex condiţionat. Pavlov se apropie de Thorndike atunci când afirmă că reflexele condiţionate pot fi numite şi reflexe conexionale. El a identificat patru tipuri de sistem nervos pe care le-a denumit după terminologia rămasă încă de la Hipocrate şi Galenus: puternic neechilibrat excitabil (coleric). sunt reflexe care s-au constituit în raport cu anumiţi stimuli din mediu. 1953). puternic echilibrat mobil (sangvinic). În schimb prin intemediul reflexelor condiţionate se produce o adaptare superioară elaborându-se conduite adaptative în raport cu stimuli variabili. întrucât legătura temporală se formează prin coincidenţa unui agent oarecare cu acţiunea unui excitant necondiţionat.

Conexionismul lui Thorndike este şi el influenţat de concepţia asociaţionistă. Experimentul tipic utiliza o cutie care dispunea de un mecanism de deschidere manevrat de un mâner. Experimentele lui Thorndike asupra animalelor au influenţat profund concepţia sa asupra învăţării la om. O pisică înfometată era introdusă în această cutie şi dacă reuşea să manevreze mânerul uşa se deschidea şi avea acces la mâncarea din afară. Thorndike apreciază că această gradaţie lentă sugerează faptul că pisica a învăţat 39 . G. C. Baza învăţării este conexiunea între impresia asupra simţurilor şi impulsul spre acţiune. Teza sa de doctorat a fost publicată sub titlul „Inteligenţa animală”.L. Monismul materialist a lui Pavlov a pus bazele unei fiziologii ştiinţifice a scoarţei cerebrale şi premisele unei metode obiective în psihologie (M. El consideră că cea mai caracteristică formă de învăţare atât la animale cât şi la om se realizează în procesul de încercare-eroare. muşcături. Ralea. Psihicul se dezvoltă în raport cu mediul care îl condiţionează şi împreună cu care formează o perfectă unitate. New York. A obţinut doctoratul la Universitatea Columbia. Prin repetarea încercărilor timpul necesar ieşirii scădea treptat dar lent. (E.P. 1898.) în 1912. Totuşi. şi a lucrat la acestă universitate până în 1941. 1958). Schema procesului învăţării elaborată de către Thorndike este şi astăzi menţionată în cărţile de specialitate şi nici o teorie supra învăţării nu-şi poate permite să ignore modelul său experimental. Pavlov nu ezită nici o clipă să afirme că legile fundamentale care guvernează activitatea primului sistem de semnalizare trebuie să-l guverneze şi pe cel de-al doilea pornind de la premisa că vorbirea se bazează şi ea pe activitatea aceluiaşi ţesut nervos. agitaţie până ce clanţa se deschidea. Regăsim şi aici o anticipare a behaviorismului. 1974).Thorndike (1874-1949) este considerat ca un predecesor important al behaviorismului.A. Botez. E.semnalizare. reunind studii clasice în psihologia învăţării şi reprezentând fundamentele unei noi teorii a învăţării: conexionism. Bower. Modelul conexionist se află la baza modelului psihologic S-R (stimul-reacţie). Hilgard.I. O independenţă sau o autonomie a organismului faţă de meniu este de neconceput şi viaţa nu este decât o adaptare continuă a organismului la condiţiile de mediu. Anticipări ale behaviorismului se regăsesc în întreaga operă pavloviană. Primele încercări ale animalului se caracterizau prin zgârieturi. Aceasta este o legătură sau o conexiune esenţială în procesul dezvoltării deprinderilor. a fost preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihologie (A. specific omului.

Peirce. Ideile sunt ipoteze de acţiune care ne călăuzesc spre adevăr. Aniţei. Bower. abandonată. În 1908 a fost numit la catedra de psihologie a Universităţii John Hopkins fiind privit ca unul dintre cei mai promiţători tineri psihologi din Statele Unite. unde au debutat şi cercetările sale şi unde a fost numit ca asistent de laborator.Watson (1878-1958) a urmat studiile la Universitatea Furman. este slăbită. Astfel o legătură însoţită sau urmată de succes. Acesta va aplica în psihologia umană metodele obiective utilizate în psihologia animală fiind preocupat să evidenţieze o psihologie riguroasă a faptelor. James 40 . Cercetările aprofundate l-au condus la precizarea legii propagării efectului : reacţiile mai bine stabilizate sunt mai puternic influenţate de sancţiune. O altă sursă a concepţiilor lui Watson este pragmatismul american. W. de satisfacţie este consolidată în schimb dacă este urmată de insucces. ca un instrument de acţiune. La începutul secolului al XX-lea în Statele Unite au cunosc o dezvoltare excepţională cercetările de psihologie animală. apoi şi-a luat doctoratul la Universitatea din Chicago.B. Domeniul central al cercetărilor sale era comportamentul animal. Legea efectului acţionează mecanic asupra tuturor conexiunilor din vecinătatea conexiunilor recompensate şi astfel se minimaliza relaţia internă dintre succes şi ceea ce individul încearcă să facă (E. G. Pragmatismul american îşi are originea în lucrările filozofului Ch. Pragmatiştii considerau cunoaşterea ca o funcţiune practică. 1974). Psihologia trebuie să urmărească pentru ce este nevoie de acele cunoştinţe. Hilgard. El a sistematizat această idee în legea efectului: întărirea sau slăbirea unei legături ca rezultat al consecinţelor care pot avea loc. Întemeietorul pragmatismului în psihologie. iar cele mai puţin stabilizate erau influenţate mai puternic de recompensă. Cuvântul pragmatism îşi are originea în cuvântul grecesc „pragma”(acţiune). Thorndike a dezvoltat legea efectului prin descoperirea fenomenului de propagare a efectului. De altfel cercetările şi metodologia lui Thorndike au fost extrem de apreciate de către Watson. ÎNTEMEIEREA BEHAVIORISMULUI (M. de insatisfacţie. 2006) J. El a demonstrat că influenţa recompensei acţionează nu numai asupra conexiunii recompensate ci şi asupra conexiunilor adiacente.prin selectarea răspunsurilor corecte şi eliminarea celor necorespunzătoare.

Dar strălucita sa inteligenţă şi simţul său pragmatic l-au ajutat. ale învăţării şi condiţionării emoţionale la copii. 1958). S-a angajat pe un post temporar la o firmă ocupându-se cu studiul pieţei de vânzare a cizmelor de cauciuc. Botez. Opiniile sale asupra armatei erau foarte dure. având contribuţii importante pentru psihologia publicităţii şi afacerilor. A urmat o perioadă de dificultăţi sociale. în 1920. dar a intrat în conflict cu şefii lui şi a fost trimis pe câmpul de luptă. a încercat să elaboreze un proiect de cercetare asupra hipoxiei la piloţi. Ralea. Armata i-a lăsat un gust amar şi s-a întors la viaţa civilă după război. Principalele contribuţii ale lui Watson în domeniul psihologiei au făcut din el cea mai importantă figură din istoria gândirii psihologice în timpul primei jumătăţi al sec. Watson întreţine o legătură cu o studentă fiică a unei distinse familii din Baltimore. C. După un an de muncă aprecia că este la fel de încântător să urmărească cota de vânzări a unui produs nou la fel cum era să urmărească cota de învăţare la animale sau la oameni (în W. arătând că nu a văzut niciodată atâta incompetenţă. al XX-lea. Lucrările sale în domeniul publicităţii au contribuit la recunoaşterea publică a psihologiei. studenta care a declanşat demisia lui. Viney. Marele psiholog american pune astfel problema: dacă o anumită teorie ar fi mai adevărată decât alta ce deosebire ar rezulta pentru om? Dacă nici o deosebire practică nu poate fi observată se va socoti că ambele alternative se reduc la acelaşi lucru şi că orice discuţie este inutilă (în M. 41 . au fost publicate copii după scrisorile de dragoste dintre cei doi iar Universitatea s-a văzut obligată să îi ceară să demisioneze. în 1913 Watson publică celebrul său articol „Psihologia văzută de un behaviorist”. În 1921 divorţează de prima soţie şi la vârsta de 40 de ani se căsătoreşte cu Rosalie. 1993). Având aceste premise.arăta că aceasta este o metodă care permite rezolvarea controverselor metafizice interpretând fiecare concepţie potrivit consecinţelor sale practice. atâta extravaganţă şi un asemenea grup de oameni aroganţi şi inferiori. În timpul primului război mondial Watson a fost înrolat în armată şi s-a ocupat de selecţia psihologică a piloţilor pentru avioanele de luptă. financiare fiind un om obişnuit să trăiască în mediul universitar. Watson a devenit vicepreşedintele companiei şi a ajuns rapid un om bogat. Evenimentul a luat amploare. Întors la Universitatea John Hopkins. Sunt contribuţii legate de cercetările experimentale în domeniul psihologiei comparative. un adevărat manifest al noii orientări.

ajustări. Obişnuinţele sunt condiţionate sub impactul mediului extern şi el a demonstrat modul în care se poate condiţiona inclusiv comportamentul emoţional. În aceste condiţii el susţinea că definirea oricărei ştiinţe include în mod necesar definirea tuturor celorlalte ştiinţe şi apoi presupune marcarea unui cerc în jurul părţii pe care o considerăm a fi proprie domeniului studiat. cunoaşterea lui R permite inferenţe despre S. În modelul S-R putem identifica cu uşurinţă S cu variabila independentă şi R cu variabila dependentă. Cea mai apropiată ştiinţă de psihologie este fiziologia. La fel ca şi fizicianul psihologul studiază reacţii. jurişti. este celebră aserţiunea lui Watson care spunea : ”daţi-mi o sută de copii şi vă asigur că indiferent de originea lor socială. Conceptul central al psihologiei lui Watson este cel de obişnuinţă. A considerat introspecţia ca o metodă ezoterică şi nesigură. medici. flegmatic şi stabil emoţional. psihologia este o ştiinţă a comportamentului. R poate fi manipulat prin modificarea lui S. de nivelul lor. Întreaga sa teorie demonstra nu numai pragmatism ci şi optimism faţă de rolul factorilor şi condiţiilor sociale şi de mediu. Behaviorismul este şi o metodă şi a constituit un imbold remarcabil pentru dezvoltarea unor metode. 42 . Rosalie. este o ramură pur obiectivă şi experimentală a ştiinţelor naturii. Este celebru studiul „Reacţii emoţionale condiţionate” realizat de către Watson şi viitoarea sa soţie. tehnici experimentale de studiu a comportamentului. Acest optimism remarcabil a marcat întreaga psihologie americană şi succesele ei în modelarea comportamentelor umane. subliniind conexiunile cu ştiinţele sociale. Însăşi personalitatea este privită ca un sistem complex de obişnuinţe care se aplică în variate domenii ale vieţii. mişcări şi comportamente. de condiţiile lor. deprindere condiţionată. Ţelul noii psihologii este prezicerea şi controlul comportamentului. În acest model cunoaşterea lui S poate permite anticipări asupra comportamentului lui R. El a criticat faptul că psihologia nu s-a apropiat de comportamentul animal ca o sursă majoră de explicare a comportamentului uman. Experimentul s-a desfăşurat asupra unui copil crescut în spital. Drept urmare. Copilul era sănătos şi bine dezvoltat. dar a subliniat importanţa studierii comportamentului în contextul social şi cultural. voi obţine din ei savanţi. avocaţi sau infractori”.Gândirea psihologică a lui Watson expusă în articolul mai sus amintit dar mai ales în cartea sa „Behaviorismul” (1924) aduce o critică devastatoare introspecţionismului care a scris sute de mii de pagini despre analiza a ceva intangibil numit conştiinţă.

copilul începea să plângă şi se îndepărta. În etapa următoare cei doi cercetători au încercat să stabilească un răspuns emoţional condiţionat. măşti şi cu şi fără blană. Atât Pavlov cât şi Watson au fost preocupaţi de probleme practice.Copilul avea vârsta de nouă luni şi cei doi cercetătorii i-au arătat un şobolan alb. Comportamentele viscerale se referă la reacţiile organice care se produc în orice activitate psihică. În schimb manifesta o reacţie violentă la sunetul puternic provocat prin lovirea unei bare de metal cu un ciocan. Watson afirmă că oamenii nu gândesc cu creierul ci cu sistemul de arcuri nervoase ale laringelui şi ale organelor anexe. Reacţia sa era generalizată şi la alte animale cu haină de blană. anxietăţile. un câine. Copilul nu a manifestat frică faţă de nici unul din aceste lucruri. era o psihologie sterilă. o maimuţă. fobiile nu sunt înnăscute. Dincolo de disputele teoretico-metodologice Watson s-a arătat preocupat de la bun început de aplicaţiile psihologiei. 1993). astfel încât atunci când i se arăta şobolanul în absenţa zgomotului. Iar cele laringeale la limbaj şi gândire. un obiect sau un animal apare prin asocieri cu circumstanţe agreabile. Gândirea este identificată cu limbajul întrucât se reduce la mişcări musculare ale laringelui. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre ataşamentele pozitive: dragostea faţă de o persoană. lână. În organizarea vieţii psihice Watson identifică trei comportamente: viscerale. A gândi înseamnă a vorbi încet pentru sine. Ulterior cercetătorii au demonstrat posibilitatea refacerii unor raporturi emoţionale normale cu animale în cauză prin asocierea treptată între apariţia animalului şi primirea unei recompense (ciocolată). ziare în flăcări. Pe această cale Watson a încercat să demonstreze psihanalizei faptul că temerile . Viney. că anxietăţile şi fobiile pot rezulta din experienţe de condiţionare. La vârsta de 11 luni i s-a arătat şobolanul alb şi în timp ce copilul a încercat să îl ia în mână s-a produs zgomotul puternic şi copilul a tresărit dar nu a plâns. musculare şi laringeale. de faptul că psihologia timpului său nu era utilizată de către alţi specialişti. Aşa cum Pavlov s-a preocupat în ultima parte a carierei 43 . Cele musculare se referă la mişcările adaptative. (în W. Concluzia lui Watson era că emoţiile. Insistenţa asupra rolului proceselor periferice în gândire a adus contribuţii importante la studiul mecanismelor psihofiziologice ale limbajului şi gândirii dar a constituit şi un reducţionism excesiv al gândirii la nivelul unor comportamente primare. S-a repetat asocierea de şapte ori. ataşamentul apare prin condiţionare. bumbac. un iepure.

Studiul procesului de învăţare oferă mijloace remarcabile pentru înţelegerea şi controlul comportamentului. B. McDougall. Cea mai mare parte a activităţii sale s-a desfăşurat la Universitatea Yale. Hilgard şi Bower (1974) vorbesc despre Hull şi teoria sistematică a comportamentului. Munca lui Watson a marcat definitiv interesul psihologiei americane pentru studiul învăţării. Esenţele comportamentului (1951). Lucrările sale de bază sunt Teoria matematico-deductivă a învăţării mecanice (1940). 1. Aceste cercetări stau la baza tehnicilor de terapie comportamentală. Neobehaviorismul modifică schema iniţială S-R introducând termenul O prin care se desemnează organismul şi ceea ce se întâmplă cu acesta astfel încât răspunsul nu va depinde într-o manieră simplistă de stimul ci şi de organism.sale de psihologia clinică. Hull. E.1 Neobehaviorismul : Cei mai importanţi reprezentanţi ai neobehaviorismului sunt Cl. Viney (1993) drept figura dominantă a mediului academic al psihologiei între 1930 şi 1950. Principiile comportamentului (1943). Ed. K. Clark Hull (1884-1952) este considerat de către W. W. Lashley. Skinner. Tolman. Hunter. Holt. Între continuatorii lui Watson în spiritul behaviorismului clasic putem să-i amintim pe Max Meyer. Conceptul central al teoriei lui Hull este deprinderea. Weiss. Un sistem comportamental (1952). A. Acest termen mediator între S şi R se referă la istoria învăţării 44 . Pe această linie constatăm o continuitate cu lucrările lui Thorndike şi Watson. Behaviorismul clasic şi apoi neobehaviorismul au subliniat importanţa experimentării ca mijloc de verificare a conceptelor şi teoriilor. Psihologia behavioristă a considerat învăţarea ca un obiect fundamental de studiu al psihologiei. Watson s-a preocupat de studiul condiţionării fricii. Aceasta a constituit un impuls remarcabil pentru dezvoltarea psihologiei şi mai ales pentru elaborarea unui model unanim acceptat al cercetării în psihologie. care cunosc o expansiune remarcabilă şi succese demonstrate ştiinţific. În perioada de expansiune a neobehaviorismului între 1920 şi 1950 au fost publicate un număr extraordinar de mare de cercetări experimentale asupra celor mai variate domenii ale vieţii psihice. W. Guthrie. E.

Paradigma de bază a întăririi constă în reducerea trebuinţei. salvarea de la şoc (electric). Treptat se introduce o separaţie între stimul şi răspuns faţă de modelul clasic al condiţionării. În al doilea război mondial a fost şeful psihologilor în Divizia Maritimă a Oficiului Informaţiilor de Război. Este vorba despre introducerea unui interval de timp între performanţa care trebuie recompensată şi atingerea obiectivului care asigură întărirea. reduce tensiunea şocului (Hilgard şi Bower. teoria lui Hull are meritul de a considera învăţarea în termeni de interacţiune complexă între organism şi mediu.anterioare.a. Pe măsură ce întărirea secundară se amplifică. A fost un continuator al cercetărilor lui Thorndike şi Watson. 45 . Astfel hrănirea ca recompensă pentru apăsarea pedalei poate fi amânată cu un număr de secunde pentru a se studia efectul asupra cobaiului care învaţă acest fel de amânare. Această întărire întârziată este menită să dezvolte un comportament din ce în ce mai puţin dependent de întărirea iniţială. Astfel calitatea de întărire primară a recompensei sau pedepsei este aceeaşi: recompensa reprezentată de hrană reduce tensiunea foamei. Analiza sa asupra mecanismului întăririi l-a condus la introducerea conceptului de gradient de întărire. injectarea de droguri ca variabile experimentale. dar nu a agreat modelul mult prea tehnicist a lui Hull. 1974). În concluzie. Este un fel de „decondiţionare” în raport cu stimulul necondiţionat iniţial. Edwin Guthrie (1886-1959) şi-a desfăşurat activitatea la Universitatea din Washington şi a fost puternic implicat în aplicaţiile psihologiei în primul şi al doilea război mondial. învăţarea prin discriminare. Tot ceea ce se întâmplă la nivelul organismului trebuie sa fie luat în consideraţie în structura experimentului ca variabilă intermediară. Hull vorbeşte despre două forme de întărire: întărirea primară care face apel la trebuinţele de bază ce trebuie să fie satisfăcute şi întărirea secundară ca stimulent ce consolidează învăţarea. În cercetările sale asupra învăţării Hull consideră întărirea drept prima condiţie a formării deprinderilor. programele de deprivare senzorială. Aşadar gradiente de întărire cu intervale mai lungi pot fi eficiente pentru învăţare. Hull a avut în vedere variate forme de învăţare în experimenţele sale: învăţarea prin încercare şi eroare. se consolidează învăţarea. învăţarea labirintului. memorarea mecanică ş. Guthrie s-a făcut cunoscut prin modelul condiţionării prin contiguitate.

Prin experimentul lor cei doi autori au vrut să sugereze existenţa învăţării dintr-o singură încercare. Deci foloseşte mereu aceeaşi soluţie. Tolman dezvoltă un behaviorism cognitiv. focalizat pe o observaţie obiectivă. O anumită experienţă puternică fixează la om un anumit comportament care este repetat în toate împrejurările. pe comportamente globale proprii activităţii de zi cu zi. iar poziţiile adoptate în soluţionare erau fotografiate instantaneu când acţiona maneta de deschidere. Uşa din faţă era lăsată întredeschisă pentru ca pisica să vadă hranarecompensă. Această lege este completată astfel „un model de stimul îşi capătă întreaga forţă asociativă cu ocazia primei asocieri cu o reacţie” (în Hilgard şi Bower. Sugestia lor este pertinentă şi găsim în comportamentul animalelor si al omului multiple dovezi ale învăţării dintr-o singură încercare. 1974). Cei doi autori susţin că experimentul lor confirmă cele semnalate de Thorndike. Orice acţiune asupra mecanismului declanşa fotografierea mişcării respective. În cutia lui Thorndike pedala era mai greu de manevrat şi nu avea întotdeauna aceeaşi poziţie. Este un stereotip. pentru că pisica nu consumă întotdeauna alimentele pregătite. Modelul lui Guthrie descrie cel mai scăzut nivel al învăţării. Sunt şi excepţii de la aceste comportamente pe care autorii le consideră drept rezultat al unor confuzii accidentale. situaţii. Tot el şi-a 46 . bazat pe principiul recenţei. Dacă era acţionat mecanismul uşa din faţă se deschidea. care permitea ca animalul cobai să fie observat pe tot parcursul perioadei până la soluţionarea problemei. la repetare tinde să fie urmată de aceeaşi mişcare”. iar recompensa prin mâncare este nesemnificativă. indiferent de cât de nefirească a fost poziţia care a ajutat-o. sau evenimente cu impact foarte puternic. Acest fapt se vădeşte de exemplu în anumite reacţii alimentare. În cutia lui Guthrie mecanismul de deschidere era neschimbat şi întotdeauna în aceeaşi poziţie. Edward Tolman (1886-1957) şi-a desfăşurat întreaga activitate la Universitatea Berkeley din California. Pisica intra prin spatele cutiei iar mecanismul de deschidere se afla la mijlocul podelei cutiei. Rezultatele demonstrează un comportament repetitiv cu totul remarcabil. dar că sugerează stereotipia prezentă în comportament. în anumite reacţii faţă de persoane. Pisica va repeta la infinit reacţia care a condus-o la succes.Pentru Guthrie legea unică a învăţării a fost formulată într-o manieră foarte concisă: o combinaţie de stimuli care a însoţit o mişcare. În experimentele lor Guthrie şi Horton au utilizat aşa numita cutie-enigmă.

De exemplu. Ne construim o reprezentare a lumii în care trăim şi muncim. care face apropierea de viitorul curent cognitivist în psihologie îl constituie termenul de hartă mentală. o expectaţie se dezvoltă atunci când o recompensă este dată după fiecare răspuns corect. urmărind o cale. Lucrări mai importante: 47 . Burrhus Skinner (1904-1990) a fost marcat profund de lucrările lui Pavlov şi Watson.d. scopurile. Tolman consideră că oamenii se confruntă cu astfel de hărţi mentale în viaţa cotidiană şi aminteşte labirinturile complicate pe care un elev trebuie să le parcurgă pentru a ajunge dintr-un loc în altul al şcolii sau al casei. expectaţiile. Indiana şi Harward unde a lucrat cea mai mare parte din timp. Se constată că timpul de rezolvare şi numărul de erori au scăzut într-o manieră impresionantă. Oamenii dezvoltă hărţi mentale care includ un sens al locaţiei şi un sens al aranjamentului cotextual incluzând multe căi posibile care conexează diferite locaţii. În experimentul său utilizează două grupuri de cobai: primul grup primeşte recompensa după fiecare parcurgere reuşită a labirintului.m. apoi alta ş. simţul locaţiei şi al cauzalităţii precum şi capacitatea de a dezvolta expectanţe (aşteptări). În categoria variabilelor intermediare include cogniţiile. ci şi conexiuni specifice hărţilor mentale complexe. al doilea grup nu a primit recompensa şi a fost lăsat să parcurgă labirintul la întâmplare. S-a bucurat încă din timpul vieţii de o recunoaştere unanimă în lumea academică americană şi internaţională. În ziua a unsprezecea cobaii din grupul doi au început să primească recompensa.denumit sistemul ca un behaviorism intenţional. Termenul de cognitiv se referă la abilităţi precum capacitatea de discriminare. Tolman doreşte să sublinieze că învăţarea nu implică doar conexiuni stimuli răspuns. nu ne mişcăm într-o manieră mecanică.a. Astfel oamenii dezvoltă expectaţii de fiecare dată când se stabilesc relaţii între răspunsuri si stimuli din mediu. Contribuţia remarcabilă a lui Tolman. ci într-una flexibilă. A activat la Universitatea din Minnesota. ipotezele şi dorinţele. Alături de ceilalţi neobehaviorişti Tolman introduce conceptul de variabilă intermediară care se interpune între stimulii din mediu şi răspunsurile observabile. psihologia americană plasându-l de ani buni pe primul loc al psihologilor din lumea întreagă. astfel întărirea influenţează motivaţia şi performanţa dar învăţarea în sine este un proces independent. Concluzia lui Tolman este că aceşti cobai învaţă relaţiile spaţiale şi dezvoltă aşa numite hărţi mentale ale labirintului. urmărind finalitatea comportamentului.

Răspunsurile provocate de stimuli cunoscuţi sunt reacţii de răspuns. operantă (Skinner). iar primirea întâmplătoare a întăririi creşte numărul de acţionări ale pedalei. vorbeşte despre două clase de răspunsuri: răspunsuri provocate (elicided responses) şi răspunsuri emise (emited responses). Cu alte cuvinte animalul învaţă să acţioneze pedala fără a vedea mâncarea. El face deosebirea între comportamentul de răspuns (respondend behavior) şi comportamentul operant (operant behavior). 1974). Ştiinţa şi comportamentul uman. Nu întâmplător în cazul de întârziere a întăririi poate fi consolidat un alt comportament. Comportamentul verbal. Concluzia cea mai importantă a cercetărilor lui Skinner este că urmarea evidentă a întăririi unui operant se manifestă prin creşterea ritmului răspunsurilor emise. Skinner a imaginat un dispozitiv complex pentru studiul condiţionării operante: o cutie fără lumină.Comportamentul organismelor. Pentru comportamentul operant stimulul devine o ocazie. Mai departe experimentele au fost complicate şi animalele cobai au fost învăţate să apese maneta pentru a evita un lucru neplăcut. În acest caz răspunsul se află în corelaţie cu întărirea. (1953). pentru că întărirea este condiţionată de stimul (modelul pavlovian). (1968). izolată fonic. Au fost constatate chiar şi comportamente paradoxale. Întărirea este întâmplătoare faţă de răspuns. Tehnologia predării. (1957). În schimb mai există o altă categorie de reacţii care nu se corelează cu un stimul cunoscut. superstiţioase ale cobailor (spre 48 . dar nu este un stimul care provoacă răspunsul. Acestea sunt reacţii operante deosebite de cele de răspuns. Prima este condiţionarea de tipul S. Numărul de apăsări ale pedalei este înregistrat şi reprodus de un grafic. Skinner introduce lege condiţionării reacţiei de tipul R: dacă apariţia unui operant este urmată de prezentarea unui stimul de întărire forţa este mai mare (în Hilgard şi Bower. Skinner a descoperit că întărirea trebuie să fie aplicată imediat după manifestarea comportamentului operant şi că întărirea intensifică ultimul comportament pe care l-a manifestat animalul. cum ar fi un şoc electric. Contribuţia cea mai importantă a lui Skinner o constituie condiţionarea operantă. înăuntru se află o mică pedală care atunci când este apăsată face să cadă bucăţele de mâncare într-un jgheab. Acest răspuns poate fi întărit prin mâncarea care îi urmează.(1938). şi a doua este cea de tipul R. Dar nu vederea pedalei este importantă ci apăsarea pe pedală. Despre behaviorism (1974). Corespunzător. Corespunzător celor două tipuri de răspuns Skinner consideră că există două tipuri de condiţionare.

deoarece în trecut acest comportament a fost asociat cu recompensa). stimularea electrică a creierului care nu a fost utilizată de către Skinner şi care a produs efecte remarcabile. cu cea negativă. constă în prezentarea unui stimul pozitiv şi astfel 49 . O altă contribuţie semnificativă a lui Skinner este studiul raportului dintre pedeapsă şi ameninţare. Răspunsul este construit treptat pornind de la unul deja învăţat.exemplu un animal îşi scarpină urechea sau se învârte înainte de a se uita în cutia cu mâncare. de obicei. întărirea la proporţie variabilă mai rezistentă la stingere decât întărirea la proporţie fixă. în al treilea rând pedeapsa indică. În aceste condiţii Skinner insistă asupra următoarelor trei mecanisme care reglează raportul dintre pedeapsă şi ameninţare: întărirea pozitivă. Sunt forme de dresaj ce apelează la recompensarea fiecărui succes. care permite evitarea unor stimuli neplăcuţi. iar subiecţii umani stimulaţi au declarat că se simt minunat. întărirea la interval fix prezintă o rezistenţă scăzută la stingere şi răspunsul dispare rapid dacă nu mai este întărit de mult timp. Pentru condiţionarea operantă sunt decisive programele de întărire: întărirea pozitivă. în al doilea rând o pedeapsa poate fi asociată cu cel care o aplică şi nu cu comportamentul indezirabil. recompensa. întărirea la proporţie fixă care se aplică în funcţie de numărul de răspunsuri corecte date. care furnizează recompensa aşteptată. retragerea răsplăţii. întărirea primară satisface direct nevoi primare. întărirea secundară (de exemplu banii) este asociată cu lucruri care satisfac nevoi primare (dupa N. ceea ce nu trebuie să facă şi nu ceea ce este bine să facă. Pedeapsa nu este automat eficientă din următoarele motive: în primul rând pedeapsa îl determină pe individ să o evite şi nu să renunţe la comportamentul nedorit. Modelarea se realizează prin modificarea treptată a ceea ce animalul trebuie să facă pentru a obţine întărirea. biologice. 1997 ). întărirea negativă. întărirea la interval variabil este mai eficientă. S-a vorbit despre un centru al plăcerii. fericiţi şi au solicitat continuarea stimulării mai multe ore în continuu. Hayes şi Sue Orrell. Skinner a dezvoltat modelele sale experimentale studiind capacitatea de discriminare şi modelarea comportamentală. Prin stimularea unei anumite zone a creierului s-a constata că şobolanii flămînzi preferau stimularea electrică în continuu în defavoarea hranei. Ceea ce Skinner denumeşte comportament „superstiţios” Guthrie considera învăţare prin contiguitate. S-a constatat că este mai eficientă combinarea întăririi pozitive.

La începutul primului semestru şi-a dat seama că volumul de muncă De asemenea sunt şi aplicaţii militare dar cu 50 . designer de interioare mama). El este muncitor. SAM Sam este student în primul an. Adesea îi spuneau” Tu ai abilitatea de a reuşi şi noi ştim că aşa va fi”. Sam a muncit din greu pentru a ajunge student (era atent la notele pe care le obţinea şi lupta pentru note mari) şi considera că este bine pregătit pentru a face faţă încercărilor. I s-a reproşat faptul că ignoră sinele. La început a avut dificultăţi în a se adapta la situaţia de a fi departe de casă dar a început să-şi facă prieteni. personalitatea. frica de a-i cere Vanessei o întânire. întărirea negativă constă în întreruperea sau absenţa unui stimul negativ aşteptat. un tip de persoană despre care oamenii spun că este “un tip de treabă” Sam provine dintr-o familie de clasă medie şi părinţii lui au fost întotdeauna iubitori şi suportivi. Opera şi realizările lui Skinner s-au bucurat nu numai de aprecieri dar şi de critici severe. pedeapsa implică transformarea unui comportament nedorit prin aplicare unui stimul aversiv. Viney. A fost admis la o facultate bine cotată (prima lui opţiune) într-un oraş situat departe de orăşelul în care s-a născut. având o valabilitate redusă în lumea reală. Alţi autori apreciază că cercetările sale oferă rezultate doar în laborator. creativitatea. Ambii părinţi lucrează (contabil tata. 1993). care dezumanizează individul (W. EXERCIŢIU Analizaţi problemele lui Sam din perspectivă behavioristă.comportamentul se va schimba atunci când este stimulat în mod plăcut. procrastinarea. sentimentele. Aplicaţiile condiţionării operante sunt mai ales în domeniul învăţării şi în domeniul terapiei comportamentale. cogniţia. prietenos şi uşor de convins. scopurile. Marele psiholog umanist Karl Rogers a criticat foarte dur teoria lui Skinner considerând-o fascistă. Ei i-au insuflat dorinţa de a munci din greu pentru a avea success în viaţă. Folosindu-vă de procesele condiţionării clasice şi operante încercaţi să explicaţi următoarele probleme cu care se confruntă Sam: frica de testele scrise. A fost acuzat că propune o ştiinţă mecanicistă. caracter secret. La jumătatea anului universitar a consatat dezamăgit că rezultatele la examene nu au fost atât de bune pe cât se aştepta.

a început să procrastineze. Astfel. Sam a reuşit să treacă de primul semestru dar era atât de epuizat încât în săptămâna de vacanţă dintre semestre a zăcut în pat doborât de o răceală. Dar îi era teamă să o întrebe dacă vrea să se întâlnească cu el întrebându-se mereu: Dacă va spune nu? Se gândea că Vanessa este o tânără independentă cu o dorinţă puternică de a face carieră şi se temea că ea l-ar putea considera o persoană prea tradiţională pentru gustul ei. Străduindu-se intens nopţile dinaintea examenelor. Acum la debutul celui de-al doilea semestru Sam este şi mai anxios: volumul de muncă nu pare să fie mai mic şi numai gândindu-se la asta simţea cum i se strânge stomacul. Va avea oare curajul să vorbească cu Vanessa înainte ca aceasta să îşi găsească pe altcineva? Ţinând cont de ceea ce ştim despre Sam şi despre comportamentele actuale cum putem înţelege situaţia în care este acum? Rezvolvare Probleme lui Sam analizate din perspectivă behavioristă Folosind condiţionarea clasică şi operantă putem analiza situaţia lui Sam din perspectivă behavioristă. Apoi a început să devină anxios în ceea ce priveşte testele scrise iar pe măsură ce semestrul se apropia de sfârşit a început să se simtă copleşit de volumul de muncă. să se simtă vinovat şi să se întrebe dacă este capabil să reuşească la facultate.amânarea rezolvării sarcinilor sau a problemelor). frica de a-i cere Vanessei o întânire. Dat fiind faptul că Sam a fost un elev care întotdeuana a muncit din greu pentru a obţine rezultate bune la învăţătură pe baza condiţionării clasice putem presupune că a ajuns să 51 . el amâna studiul şi să rezolvarea temelor în ultima clipă. Aceste activităţi îi plăceau dar totuşi Sam se gândea că ar trebui să muncească şi asta îl făcea să se simtă vinovat. Din situaţia descrisă reiese că Sam se confruntă cu următoarele probleme: frica de testele scrise. Petrecea mult timp gândindu-se dacă aceasta ar putea să devină iubita lui în viitorul apropiat. La scurt timp. procrastinarea Frica de testele scrise. Dar în loc să muncească intens a început să procrastineze (procrastinare. preferând în schimb să socializeze cu prietenii (Nigel şi Rajiv). să se joace pe calculator şi să se uite la TV.condiţionare clasică Mai întâi se pare că Sam a dezvoltat o frică condiţionată în ceea ce priveşte testele scrise. În aceeaşi perioadă a întâlnit-o pe Vanessa.este mai mare decât se aştepta şi a început să se îngrijoreze privitor la reuşitele sale.

Din perspectiva condiţionării operante prietenia Vanessei reprezintă pentru Sam o întărire pozitivă. Astfel.Condiţionare clasică + Condiţionare operantă Tot prin condiţionare clasică se poate explica şi teama lui Sam de a îi cere Vanessei o întîlnire. Frica de a-i cere Vanessei o întâlnire. De vreme ce în acest caz nu se specifică circumstanţele putem presupune că Sam a avut în trecut experienţe negative referitoare la testele scrise (nu a reuşit întotdeauna să obţină note mari). Este posibil ca în trecut Sam să fi fost respins de fete independente şi inteligente (SNC). Dat fiind faptul că procrastinarea înlătură stimulii negativi. astfel acum chiar dacă este atras de Vanessa ea este pentru Sam SC pentru anxietatea lui (RC). Dat fiind faptul că munca de la şcoală este puternic aversivă –“ La începutul primului semestru şia dat seama că volumul de muncă este mai mare decât se aştepta şi a început să se îngrijoreze privitor la reuşitele sale” (întăritor condiţionat negativ) el o evită prin procrastinare. chiar dacă erau într-un fel limitate de sentimentul de vină (întărire negativă). Frica şi anxietatea produse (RNC – răspuns necondiţionat) de aceşti stimuli au devenit apoi asociate cu situaţia specifică de a da teste scrise. teama şi ruşinea resimţite atunci (RNC) au devenit asociate cu fete de acest gen. Sam se teme că în postura de iubit va primi din partea Vanessei o întărire negativă astfel el este tentat să abordeze doar comportamentul de prieten care îi asigură din partea fetei o întărire pozitivă Astfel. sau ea va avea comportamente diferite faţă de Sam prietenul şi Sam iubitul. el evită posibilitatea de a simţi anxietatea care ar putea să apară în situaţia în care Vanessa îl va respinge ca iubit Procrastinarea – Condiţionare clasică + Condiţionare operantă Procrastinarea lui Sam reprezintă o formă de condiţionare operantă. privitul la TV reprezentau pentru Sam activităţi plăcute fiind astfel întăriri pozitive. socializarea cu prietenii.asocieze munca de la şcoală cu anxietatea. În acelaşi timp. astfel testul scris a devenit stimul condiţionat (SC) pentru anxietate (RC). Sam nu este sigur dacă acest răspuns pozitiv din partea Vanessei se va generaliza şi în cazul unei relaţii romantice. deci el continuă să evite realizarea temelor de la facultate. ea este o formă de întărire negativă. este posibil ca notele mici obţinute să fi fost însoţite de dezaprobarea părinţilor sau poate chiar de sentimente de ruşinare faţă de prieteni (SNC. De menţionat este faptul că întăririle pentru procrastinare sunt 52 .stimul necondiţionat).

Sam a continuat acest comportament şi l-a generalizat la toate materiile studiate în facultate. ca orice individ. Proximitatea examenelor reprezintă pentru Sam stimul discriminativ. Astfel întăririle pentru procrastinare erau mai puternice. aceştia semnalizau munca de la şcoală pe care Sam a învăţat prin condiţionare clasică să o asocieze cu anxietatea.imediate. Din prezentarea situaţiei lui Sam reiese că înainte de a junge la facultate ceea ce reprezenta pentru el întărire pozitivă pentru a-şi realiza sarcinile şcolare era obţinerea unor note bune. mediul universitar îi furniza acestuia un program variabil de întăriri. Sam a continuat să evite aceşti stimuli (se apuca de învăţat doar în ultima clipă). Recomandarea lor pentru Sam ar fi să se folosească strategii de modificare a comportamentului pentru a face faţă anxietăţii. care îl anunţă că dacă nu învaţă nici în acest moment este în pericol de a nu trece examenele (a nu trece examenele= întărire negativă). Dat fiind faptul că programele de aplicare variabilă a întăririlor promovează comportamente rezistente la extincţie. are o istorie complexă de comportamente învăţate de-a lungul istoriei sale. procrastinării în ceea ce priveşte sarcinile de la facultate şi evitării a unei posibile legături romantice cu Vanessa. aşa se explică faptul că în ciuda limitelor pe care le avea strategia lui Sam de a învăţa doar înainte de examene acesta a continuat să promoveze acest comportament. Cărţile. temele pe care le avea de realizat reprezentau pentru Sam sitmuli discriminativi. Astfel. Dat fiind faptul că acum la facultate examinarea se realiza spre sfârşitul semestrului iar succesul academic nu părea să fie pentru Sam consistent. în timp ce întărirea care ar fi putut fi reprezentată de obţinerea unor note mari nu se putea concretiza imediat. 53 . Behavioriştii ar spune că Sam.

2001. Yale university press / New Haven and London Hergenhahn . Ed. M. II-a. ClujNapoca Kernberg. Editura ASCR. O. ediţia a II-a. 2006. A critical perspective. Istoria psihologie. Aniţei. F. D. B. Opre. 2000. 2004..: Introduction to the History of Psychology Wadsworth Publishing Co..BIBLIOGRAFIE Aniţei. Contemporary controversies in psychoanalytic theory.. 2009. Ed.. Elcock. Universitatea din Bucureşti. suport de curs.. J.. A. 54 . History and theory of psychology. M. Istoria psihologiei. techniques. R. Arnold. Psihomedia Jones. Introducere în teroiile personalităţii. 2006. and their applications.. ed.

2006. History of Psychology 55 . George Boeree.Anexa I C.

56 .

57 .

58 .

59 .

60 .

61 .

62 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful