You are on page 1of 20

Arta românească

Arta românească în secolele XIX, XX ne dezvăluie transformările apărute
în arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce
aduceau aerul modernist și în România. Astfel în arhitectură,
neoclasicismul, clasicismul, ecletismul sau linia națională sunt curente ce
aduc elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da o înfățișare cât mai
plăcută. Putem aminti arhitecți de seamă precum: Ion Mincu, Petre
Antonescu, Alexandru Orăscu și alții. Sculptura aduce elemente noi,
moderniste, prin schimbarea stilului de lucru și ai viziuni artistice fiind
realizate nenumărate capodopere artistice. Numeroși sculptori realizează
sculpturi în piatră, lemn sau modelaj precum: Karl Storck, Carol Storck, Ion
Georgescu, Vladimir Hegel, Dimitrie Paciurea și Constantin Brâncuși.
Pictura ne aduce o întreagă paletă de schimbări majoritatea pictorilor români
făcându-și studiile la Paris, la München sau în București încearcă să-și
definească propiul stil de lucru îmbinând elemente ale modernismului cu
cele ale tradiționalismului. În domeniu picturii întâlnim foarte mulți artiști
români cum ar fi: Ștefan Luchian, George Tăttărăscu, Theodor Aman, Ion
Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady și alții.

Cuprins
• 1 Arta românească în sec. al XIX-lea
o 1.1 Arhitectura
 1.1.1 Neoclasicismul
 1.1.2 Eclectismul
 1.1.3 Linia națională
o 1.2 Sculptura
o 1.3 Pictura
 1.3.1 Academismul
 1.3.1.1 Theodor Aman (1831-1891)
 1.3.1.2 Nicolae Grigorescu (1838-1907)
 1.3.1.3 Ion Andreescu (1850-1882)
• 2 Arta românească în prima jumătate a secolului XX
o 2.1 La Belle époque
 2.1.1 Ștefan Luchian (1868-1916)
• 3 Perioada interbelică

o 3.1 Pictura
 3.1.1 Gheorghe Petrașcu (1872-1949)
 3.1.2 Theodor Pallady (1871-1956)
 3.1.3 Jean Al. Steriadi (1880-1956)
 3.1.4 Nicolae Dărăscu (1883-1959)
 3.1.5 Nicolae Tonitza (1886-1940)
 3.1.6 Iosif Iser (1881-1958)
 3.1.7 Camil Ressu (1880-1962)
o 3.2 Sculptura
 3.2.1 Dimitrie Paciurea (1873-1932)
 3.2.2 Constantin Brâncuși (1876-1957)

• 4 Bibliografie

Arta românească în sec. al XIX-lea

Ca și în țările din sud-estul Europei, pe teritoriul României la sfârșitul
secolului al XVIII-lea, se resimte influența culturii bizantine. Îndeosebi în
Moldova, și Țara Românească, această cultură se dezvoltă mai rapid. Spre
deosebire de cele două țări românești, în Transilvania sunt prezente
influențe ale curentelor artistice provenite din zona Europei centrale. Astfel,
întâlnim influențe și chiar putem vorbi de arta romanică, arta gotică,
renascentită, sau barocă. În secolul al XIX-lea, numit și „secolul națiunilor”,
datorită noilor condiții politice, se pune accent pe legăturile cu Occidentul și
astfel, se produce trecerea de la epoca medievală la epoca modernă. Pe
teritoriul României, multă vreme au coexistat elementele orientale și
occidentale, dând artei românești o imagine pitorească. România face
legături directe și cu țări precum Franța și Italia de unde tinerii ce merg să
studieze, aduc idei noi ce vor puse în practică în timpul revoluției din 1848.
Atât Occidentul cât și Orientul, aduc schimbări accelerate determinând un
efort de sincronizare a culturii și artei românești cu țările din aceste locuri.
Asimilarea în ritm accelerat a schimbărilor în arta și cultura românească, au
dat naștere unor fenomene specifice cum ar fi așa-zisa „ardere a etapelor” în
care, anumite curente se succed într-un ritm rapid fără a mai urma evoluția
normală. V. Florea, în lucrarea „Arta românească modernă”, afirmă în
legătură cu acest fenomen:

„Zămislirea noilor forme de artă este adesea șovăielnică. În virtutea
inerției, multe forme vechi dăinuie și după ce și-au pierdut fondul de

Chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea neoclasicismul. vechiul sediu. în timp ce forme noi se impun fără a dobândi și conținuturi corespunzătoare. acesta terminându-și studiile în Germania. caselor boierești. de aici . a fost construită în stil neoclasic ca și Hotelul Bulevard de primul arhitect român important. Primele cursuri de arhitectură. Eclectismul Numeroși arhitecți francezi. Alexandru Orăscu.” —V. primul curent va fi neoclasicismul. Arta românească modernă Dintre curentele artistice de proveniență din Apus. ce aveau un aer parizian. se observă și în cadrul arhitecturii. După anul 1830. este prezent punându-și amprenta în edificii religioase. își vor mai face simțită prezența și alte curente occidentale. fără a fi pe deplin asimilate și adaptate la condițiile specifice locale. Arhitectura Neoclasicismul Universitatea din Bucureşti. construcția de edificii mari se accentuează. chiar dacă uneori va avea influențe ale academismului. care adaptează elemente decorative specifice clasicismului pe structuri de tip bizantin. vor fi predate la Iași și la București. dar din lipsă de specialiști se apelează la arhitecți străini. După apariția neoclasicismului. Clădirea Universității București. diminuând simțitor decalajul în timp față de arta Apusului. Aceste influențe. formați în spiritul eclectismului au realizat în București un număr mare de construcții.odinioară. Florea.

1888 (arhitect A. Galleron). epocă. Curentul Art Nouveau francez. Atheneul Român. Socolescu. elemente ce pot fi observate la Casa Lahovary (1886). 1900. Castelul Peleș. Petre Antonescu va continua stilul lui Ion Mincu. îmbină în mod armonios. din Sinaia. în paralel cu arhitectura eclectică. Linia națională La sfârșitul secolului XIX. Arhitectura românească din 1900 (sau Arta 1900). Bernard și A. elemente din arhitectura noastră medievală. toate fiind construite în București.sediul din Vechiul sediu Bucureşti. imagine de Bucureşti in jurul anilor 1930. va . Un alt arhitect român. reprezentând cel mai tipic monument de inspirație romantică de la noi. Nicolae Ghica–Budești sau I. Exemple de arhitectură eclectică pot fi: Palatul Băncii Naționale. Construcții ce aparțin acestui stilului specific aniilor 1900 se pot găsi în Transilvania. exemple putând fii: Palatul Culturii din Târgu Mureș terminat în 1913 (de arhitecții Jacab Dezso și Marcel Komor). Palatul Administrativ din Iași. Galleron). (arhitect Paul Gottereau). având influențe ale secesionismului vienez. se pune accent pe orientarea romantică care presupune preluarea stilistică din arhitectura gotică. aceștia fiind: Grigore și Cristofi Cerchez. Stilul lui I. se afirmă și arhitectura veche românească. Casa de Economii și Consemnațiuni. 1885 (arhitect C. În arhitectura veche românească. D. Mincu este preluat de o serie de arhitecți care pun în valoare elementele ornamentale din stilul brâncovenesc. Linia națională a fost inițiată de Ion Mincu. Ion Mincu. punând accent pe pridvorul cu arcade sau arcaturile în acoladă. BNR. Berindei). Acesta a creat clădirea primăriei din București sau Palatul Administrativ din Craiova. toate din București.provenind și supranumele lui de „micul Paris”. Casa de Economii şi Ateneul român din Consemnaţiuni(CEC). valorificându-se tradițiile arhitecturale românești. 1925 (arhitecți I. aceasta fiind numită și stil neo-românesc. Exemple elocvente sunt: Casa Filipescu (Casa Universitarilor) din București. (arhitecți Doderer și Schultz). Bufetul de la Șosea (1892) sau Școala Centrală de fete (1890). 1880. are influențe provenite din mai multe curente de la începutul secolului XX. dar și din stilul neoromânesc.

caracterizată prin forță și dramatism. realizează portrete într-un mod realist datorită unor vaste cunoștiințe anatomice(„Actorul Miahil Pascaly”). german la origine se stabilește în București și având un stil neoclasic. își va continua studiile în Italia și Statele Unite ajungând astfel la un nivel profesional de invidiat. Ion Georgescu. Brâncuși.fi mai prezent în fostul regat. Acesta are realizări și în domeniul sculpturii monumentale. Acesta. P. dar are și înclinații spre romantism(„Copiliță rugându-se”). Vladimir Hegel de origine poloneză. realizează o operă varită remarcându-se în portretistică („portretul lui Theodor Aman”) dar realizând și numeroase monumente. Dintre lucrările sale se remarcă „Mihai Nebunul” și „Speriatul” fiind tratate cu un modelaj nervos. unde putem întâlni ce exemple Hotelul Athenée Palace și Casinoul din Constanța. Pictura . Fiul său. și sculptură monumentală („Carol Davilla”). „Electricitatea”). se dezvoltă în România sculptura rond-bosse. cum ar fi: „Domnița Bălașa”. fiind și el elev al Școlii de Arte Frumoase din București. predând la catedra de sculptură din București. în calitate de profeseor îi va avea ca elevi pe D. Un oponent al neoclasicismului lui Georgescu este Ștefan Ionescu-Valbudea. „Spătarul Mihail Cantacuzino” (București). Paciurea și C. anticipând opera îndrăzneață a lui Paciurea. Sculptura Sculptura în arta medievală românească pune accent pe decorațiuni. Carol Storck fiind elevul acestuia. alegorii („Progresul”. Carol Storck creează portrete („B. Un alt sculptor. După mijlocul secolului al XIX-lea. Acest sculptor are o contribuție deosebită în ceea ce privește începuturile învățământului academic. ce pune accent pe anatomia umană. Karl Storck. dar și figuri alegorice „Justiția” și „Agricultura” de la Banca Națională din București. creeând statuia lui „Gheorghe Lazăr” din Piața Universității din București și statuia lui „Gheorghe Asachi” de la Iași. Hasdeu”). stabilit în București realizează câteva lucrări importante printre care se numără și „Monumentul pompierilor din Dealul Spirii” din București.

„România Revoluţionară” de C. Rosenthal Familia vornicului Vasile Alecsandri de Nicollo Livaditti . D.

A. primele inițiative. renumit în arta portretului(„N. apar și în România. Giovanni Schiavoni stabilit o perioadă la Iași realizează chipul unui personaj. stăpânind foarte bine știința clarobscurului. Se fac remarcați la începutul secolului al XIX-lea pictori ca Nicolae Polcovnicul(„Autoportret”). Bălcescu”. a foștilor pictori de biserici sau din pictorii străini experimentați în țările de unde provin. cum este „Vornicul Burada”. Ion Baromir. La Colegiul „Sfântul Sava” din București. La sfârșitul secolului al XVIII-lea pictorii se diferențiază de vopsitorii de tot felul. Alt pictor este și Constantin Daniel Roshental ce va fi cunoscut prin realizarea tabloului alegoric „România revoluționară”. Eustatie Altini îmbrățișând neoclasicismul vienez și având calități de colorist. Rossetti”) realizează o lucrare . realizarea „tabloanelor istorice”. În pictură această tradiție este confirmată prin numărul mare de portrete. Gheorghe Asachi inaugurează „clasul de zugrăvie” de la Academia Mihăileană din Iași recomandându-le pictorilor. astfel ei sunt numiți „zugravii de subțire” iar ceilalți „zugravii de gros”. Pictorii de pe meleagurile României provin din rândul iconarilor. arta grafică este mai detailată insistând pe realizarea detaliului în vestimentație. autorii nu își puneau semnătura neavând conștiința paternității artistice. dar este cunoscut și prin faptul că va avea printre ucenicii săi și pe Nicolae Grigorescu. Un merit deosebit îl are un alt reprezentant al școlii italiene pe nume Niccolo Livaditti ce introduce și la noi portretul de grup(„Familia Vornicului Alecsandri”). În prima jumătate a secolului XIX.„Bărăţia din Câmpulung” de Ion Negulici La începutul secolului al XIX-lea. Astfel. creeând „o figură eroică. fie orientală sau occidentală. pictura românească având tente de romantism. Ion Negulici. își face simțită prezența tradiția occidentală și pe meleagurile românești. Cehul Anton Chladek lucrează portrete folosind o tehnică miniaturală. la catedra de desen se află Carol Valstain ce a realizat „Portret în albastru” stabilind o armonie de tonuri reci. trece printr-o schimbare aceasta fiind la nivelul transmiterii mesajului artistic. în domeniul învățământului artistic. Lucrările realizate în această perioadă erau în mare parte anonime deoarece. „C. În anul 1848 în momentele de entuziasm ale revoluției. Portretele realizate de „zugravii de subțire” sunt hieratice. prezentând naivități de desen și în general convenționalism. nobilă și blândă”. Spre deosebire de pictură.

Barbu Iscovescu printre lucrările sale cele mai cunoscute. Un important pictor academist român este Gheorghe Tăttărăscu care mai întâi ca „zugrav de subțire” își arată interesul pentru portretism. artiști români acordă o importanță momentului Unirii Principatelor. Tăttărăscu este capabil de a transmite sentimente deosebite prin lucrările sale pline de prospețime cum sunt „Portretul lui Bălcescu” sau „Peștera Dâmbovicioara”. Deși există o paletă mare a genurilor. Academismul Alexandru Ioan Cuza de Carol Popp de Szathmary. deosebită prin prospețimea culorilor numită „Bărăția din Câmpulung”. reîntors în țară relizează numeroase compoziții mitologice și religioase(„Agar în deșert”). transmițând cu generozitate idealuri naționale este tratată cu mai puțin interes. dar și numeroase ansambluri de pictură murală bisericească. deși în pictură se regăsesc și elemente venind dinspre Romantism sau Realism. portretul rămâne încă de actualitate. întâlnim și portretele unora dintre conducătorii revoluției cum ar fi „Avram Iancu”. Stilul academic pătrunde încet încet pe la mijlocul secolului al XIX-lea și în România. Fiind atras de arta academică de factură clasică și formându-se în spiritul frumosului ideal dobândit prin absolvirea „Academiei di San Luca” din Roma. O compoziție deosebită este „Deșteptarea României”. În a doua jumătate a secolului XIX. un exemplu fiind compoziția istorică a ardeleanul Constantin Lecca numită „Uciderea lui .

Artistul are un merit deosebit și în învățământ deoarece înființează în București în anul 1865 „Academia de Belle-Arte” pe care o va conduce timp de peste 25 . romantice. mai moderne. Față de Tăttărăscu. oameni și monumente adunate în călătoriile sale prin țară sau orient folosindu-se de creion sau aparatul de fotografiat. realizând lucrări de mici dimensiuni în care personajele sunt plasate în mijlocul peisajului căpătând prospețime datorită libertății pensulației și luminiozității culorilor. Theodor Aman este apreciat datorită manierei asemănătoare neoclasicilor ce finisau fiecare formă în parte și subordonau culoarea desenului. acesta pune accent pe observarea directă a realității și realizează în picturile sale aspecte pline de pitoresc surprinse în târguri sau bâlciuri. „Țăran cu căciula în mână”). gravurii sau sculpturii folosiind toate genurile din pictura secolului al XIX-lea. exemplu fiind compoziția neterminată „Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș”. Constantin Lecca ca și pictorul Mișu Popp. Datorită faptului că gravura autohtonă era la început. „Glume de peste Olt”. Theodor Aman (1831-1891) O importanță deosebită pentru pictura românească este Theodor Aman (1831-1891) fiind un artist desăvârșit cu studii academice la Paris și cu succese deosebite cum ar fi în 1853 „Autoportretul” și compoziția „Bătălia de la Oltenița” din 1854. „Dama cu câinele”. Aman abordează și această secție artistică și învață tehnicile reușind lucrări deosebite în acvaforte („Autoportret”. și chiar preimpresioniste. „Serată”. realizând o adevărată cronică mondenă pictată. sau „Siestă în grădină”. Fiind foarte talentat. dobândind un stil de pictură de o corectitudine „pedantă și rece” înființează Școala de Arte Frumoase din Iași. Gh. Aman este interesat de tehnicile artistice ale picturii. Exemple de astfel de picturi sunt:„Petrecere cu lăutari”. Viața la țară este o altă temă abordată de pictor. „La fereastra atelierului cel mic”. Respectă normele compoziției academice și pictează evenimente istorice trecute exemplu fiind „Izgonirea turcilor la Călugăreni” și „Vlad Țepeș și soli turci”. Pictorul fascinat de stilul de viață al bucureșteniilor. Ca desenator. „În grădina pictorului”. Tot în sfera academismului găsim și pe „Carol Popp de Szathmary” pictor și grafician cu înclinații romantice.Mihai Viteazul”. pictează portrete feminine punând în valoare sufletul feminin. Panaiteanu- Bardasare. a putut să abordeze diverse modalități de tratare. Exemple pot fi: „Hora la Aninoasa”. dar și lucrări inspirate din evenimentele contemporane cum este „Hora Unirii la Craiova”. un alt pictor important școlit la Academia din München. „Bal mascat în atelier”. pictează petrecerile date în atelierul său. realiste.

Corot sau Courbet el realizează un stil personal contopind stilurile celor trei. Grigorescu este . Noul stil al lui Grigorescu constă în delimitarea formelor plastice de pete de culoare și nu de linie utilizând o pensulație rapidă și energică. Până la vârsta de 23 de ani. stil nepracticat înnainte de plecarea în Franța și foarte rar abordat de înnaintașii săi. dar care îl va urma în întreaga activitate. prima fiind „Expoziția artiștilor în viață” din 1865. Grigorescu picta icoane (Căldărușani) și biserici(Agapia). Pictorul inițiază un nou mod de a gândi plastic fiind mai aproape de peisajul plein-air-iștilor de la barbizon. „Vlad Ţepeş” şi Hora Unirii la Bal mascat în atelier Theodor Aman soli turci Craiova (Autoportret) Boierii surprinşi la ospăţ de trimişii lui Hora de la Izgonirea turcilor Vlad Ţepeş (lucrare Aninoasa la Călugăreni neterminată) Coş cu fructe Nicolae Grigorescu (1838-1907) Un alt mare pictor român. un exemplu fiind lucrarea „Paznicul de la Chailly”(1867) punând accent în principal pe trăirile sufletești ale personajelor. Cea mai importantă schimbare se evidențiază în peisaj.de ani. aduce un suflu nou în pictura românească. El organizează „Pinacoteca Statului” și tot el inițiază expoziții colective ca la Paris. Cu timpul stilul se perfecționează ajungând a fi o variantă proprie a plein-air-ismului deosebindu-l de cel al barbizoniștilor cât și de cel al impresioniștilor. Totodată este influențat și de pictura lui Millet. ajunge la Paris cu o bursă de studii devenind elev al Școlii de Belle-Arte și studiind conștiincios pe marii maeștri cum ar fi Rembrandt. În 1861. Nicolae Grigorescu (1838-1907). În 1877. Experiența acumulată face ca Grigorescu să fie un deschizător de drumuri din punct de vedere al viziuni. Rubens sau Géricault.

portrete dar adevărata vocație o are . „Țărancă torcând”. „Case la Vitré”. La bătrânețe. Importanța luminii în peisajele grigoresciene este deosebită subordonând componența limbajului plastic și anume forma. nu urmărește specificul etnografic ci. Car cu boi Autoportret Atacul de la Smârdan Ţăranca voioasă Toamna la Car cu boi Andreescu la Fontainebleau Cap de ţărancă Barbizon Ion Andreescu (1850-1882) Absolvent al Școlii de Belle-Arte din București. „Vatra la Rucăr”. Lucrările mai cunoscute ale lui Grigorescu sunt: „Mocan”. sugestiile plastice. Ca peisajist. acesta predă timp de șapte ani la Buzău fără a prevede viitorul său ca pictor. pictează care cu boi sau ciobănași reluând astfel subiectele sale de succes. Grigorescu. peisajele din România sunt realizate cu o tendință de a așterne o „surdină” ce se va accentua o dată cu scurgerea timpului. folosind pensulația energică. „Andreescu la Barbizon”.prezent pe front ca reporter și realizează o compoziție istorică(„Atacul de la Smârdan”) punând în valoare mișcarea unui personaj din câteva linii. naturi moarte. autoportrete. „Întoarcerea de la târg”. culoarea și spațiul. În pictură debutează mai întâi cu subiecte modeste. „Evreul cu Gâsca”. Față de motivele din nordul Franței pictate în tonuri intense. Tehnica folosită dă posibilitatea artistului de a pune în evidență pe pânză vibrațiile sentimentului. Grigorescu. Peisajul realizat de acesta. determinând un univers ireal. are o tentă lirică înfățișând seninătatea verilor toride de pe meleagurile românești luminate puternic.

Andreescu pictează peisaje din toate anotimpurile. Lucrările precum „Pădurea desfrunzită”. Spre deosebire de peisajistica lui Grigorescu plină de lumină. La îndemnul lui Grigorescu acesta va lucra mai mult la Barbizon decât va frecventa Academia Juliană. „Iarna în pădure”. La Paris. „Stejarul”. Ghiocei Câmp înflorit Pădure de fagi vara Autoportret Pădurea desfrunzităIarna la Barbizon Crizanteme Stejar Arta românească în prima jumătate a secolului XX La Belle époque De la sfârșitul secolului al XIX-lea până la intrarea României în primul război mondial parcurgem o perioadă cunoscută în Europa sub numele de "la . Ca peisajist mai întâi pictează imagini nesemnificative a marginilor de sat din preajma Buzăului. Datorită capacității sale de a pătrunde în adâncul lucrurilor și a lipsei de sentimentalism. arta sa devine mai senină și capătă un dezechilibru sufletesc. înfățișând diverse aspecte de vară. De remarcat este claritatea formei care nu se destramă sub influența luminii. Andreescu se deosebește atât de artiștii obișnuiți dar și de alți mari pictori. fiind descoperit de Grigorescu cu prilejul unei ample expoziții a acestuia la București în anul 1873.ca peisajist. Datorită contactului său cu stilul parisian. Acesta abordează o tentă gravă și concentrată cu o dominantă rece. ajunge în ultimii 3 ani ai vieții pentru a asimila noutatea în pictura momentului. impresionând prin senzația că privirea noastră ne introduce într-un spațiu imens dar foarte tensionat. „Iarna la Bardizon” exprimă personalitatea sa contemplativă.

Putem aminti pictori ca: Ștefan Luchian. Are un rol important în organizarea „Expoziției artiștilor independenți” din 1896. Luchian este un iubitor al universului citadin. cunoscând lumea boiemei bucureștene(„Alecu literatu”. fove sau expresioniste și mai puțin cubiste. Ștefan Luchian (1868-1916) Pictor de excepție ce va fi un deschizător de drumuri în școala de pictură. Ștefan Popescu. și este realizată în contururi lineare ce închid ferm suprafețele de culoare. Luchian realizează peisaje. Luchian acordă un loc important în . Artistul nu renunță în totalitate la tradiționalism ci păstrează elemente ale acestuia combinândule cu cele ale modernismului. Lucrări ca: „Fântâna de la Brebu”. reușind să vadă multe expoziții ale unor pictori de seamă. În această perioadă. portrete. dar fără ca forma să se piardă sunt capodopere ale genului. Una din problemele teoretice ale timpului era cea legată de „specificul național”. Moinești sau Filipeștii de Pădure. Înainte de primul război mondial. Abgar Baltazar. „Scrânciobul”. „Spălătoreasa”. Datorită contactului său cu tendințele din afara țării. „Moara de la poduri”. pictorul realizează o lucrare deosebită numită „Safta florăreasa” ce are o încărcătură melancolică. În 1899 această societate își închide activitatea dar numele ei este preluat de o revistă de artă. la care Luchian este un colaborator activ. Arta anilor 1900 este arta artiștilor reveniți în țară după studiile făcute în Germania și Franța. Nicolae Vermont. „Birt fără mușterii”) dar și. În 1901. Datorită lui Luchian pictura românească va trece de impresionism apropiindu-se din ce în ce mai mult de postimpresionism. Vara obișnuia să plece din București în căutarea motivelor picturale la Brebu. cea a mahalalei(„Safta florăreasa”. tradiționalismul și modernismul sunt într-o aprigă confruntare. „Colț din strada Povernei”). în arta românească se regăsesc tendințe primitiviste. dar și în cazul înființări societății „Ileana” ce avea ca scop răspândirea simțului artistic în România. „Ghereta din Filantropia”. compoziții cu personaje dar și un număr important de pasteluri de o calitate artistică deosebită rămânând cel mai important artist român ce a folosit această tehnică. Kimon Loghi sau Cecilia Cuțescu-Storck. toate realizate în culori pastelate ce absorb lumina albăstruie a cerului. el revine în țară luptând împotriva academismului și artei oficiale. Se simte mai aproape de pictura grigoresciană decât de cea academică. naturi moarte.belle époque". Ștefan Luchian (1868-1916) aduce un aer de modernism de la München sau de la Paris. „Sălciile de la Chiajna”. Ipolit Strâmbu.

. O dată cu realizarea compoziției „Lăutul”. Chiar dacă ecourile cubismului și clasicismului modern stârnesc controverse. „Cascada tăcută a culorilor”. îl anunță defapt pe Pallady și pe Tonitza. Pictura . acestea sunt benefice.” —V. „Un tablou ca <Lăutul>. dându-le viață și strălucire în lucrări precum: „Anemone”. „Scara cu flori”. care prin valorile sale decorative poate fi socotit un veritabil testament plastic. Luchian marchează o nouă etapă în pictura românească.. acesta din urmă și mulți alți adoptând tipul de expresie plastică folosit de Luchian . Peisaj Safta Anemone Lăutul florăreasa Colţ din Strada Alecu literatu Scara cu flori Un zugrav Povernei Perioada interbelică În perioada interbelică. arta românească cunoaște schimbări majore. acesta impresionând prin patetismul său. Florea A pictat și autoportrete dar cel mai celebru este cel intitulat „Un zugrav”.arta sa și florilor.

iar florile pictate de acesta au un aspect pe care îl întâlnim și la Ștefan Luchian. München și Paris unde face cunoștiință cu ultimele noutăți în domeniul tehnicii artistice. Gheorghe Petrașcu abordează în lucrările sale o atmosferă sumbră.” —Amelia Pavel În contrast cu arta occidentală. Acestea se întrepătrund adesea dând naștere la elemente artistice moderne. . însă apropriindu-se mai mult peisajul urban. Tonitza.Se poate constata că fiecare din artiști de seamă. De aceea. Pătrașcu-își vor schimba maniera de a picta și viziunea după 1918 și încă brusc.. artistul participă ca membru fondator la înființarea grupării „Tinerimea artistică”. deja afirmați în intervalul 1900-1916 cu viziuni înnoitoare-Ressu. el nu mai folosește elementul vegetal ci își îndreaptă atenția spre ziduri pentru că. în care se folosește mult negru de aceea fiind numit „primul mare poet al nocturnului” din pictura românească. „. Interioarele pictate de el sunt la fel. culorile pun în evidență densitatea materiei „împietrită asemenea magatelor”. Pentru artist.Pictura românească interbelică are trei izvoare de plecare: lirismul grigorescian. deși apropiindu-se de opera lui Nicolae Grigorescu. Petrașcu ca și Grigorescu a abordat peisagistica dar. Gheorghe Petrașcu (1872-1949) Școlit la academiile de la București. ajunge să se deosebească de aceasta prin evoluția artei sale ce are un parcurs sigur spre perfectionism. întreaga pictură este o zidărie. forma și anvelopa” —Un critic francez Henri Focillon Petrașcu pictează și naturi moarte. pentru el. romantică. Pallady. în România. nici avangarda și nici modernitatea artiștilor noștri nu au negat în totalitate tradiția.. suculenșa tușei cu care surprinde dintr-o dată tonul. uitate de vreme ca niște naturi moarte supradimensionate. „Petrașcu are omogenitatea subtilă și puternică a materiei. Iser. Gheorghe Petrașcu. dar acestea sunt alcătuite din lucruri vechi pe care și-a pus amprenta timpul. Șirato. ea având continuitate de la Theodor Aman până la sfârșitul perioadei interbelice. ecourile curentelor noi în arta Europeană și interpretarea modernă a tradiției populare și culte. Întors în București în 1901.

realizate riguros unele având chiar efect de clarobscur(„Hamali în port”). lucrare ce prezintă chipul hieratic al pictorului asemănat cu o icoană. compoziții. În peisajele sale sunt imortalizate momente ale amiezii de vară cu aer încins și lumină intensă. Steriadi (1880-1956) parcurge același itinerariu pentru a se forma ca pictor desăvârșit. Nicolae Dărăscu (1883-1959) . și de atunci am fost eu acela care a stăpânit-o pe ea. „Până la 50 de ani pictura a fost aceea care m-a stăpânit pe mine. după ce am împlinit 50 de ani am izbutit s-o supun. peisaje. El preia elemente de inspirație Art-Nouveau sau tendințe decorativiste din arta nabiștilor și fovilor toate aceste tendințe Pallady le va armoniza și va da naștere celei mai originale sinteze din pictura românească. acesta realizează lucrări deosebite cum ar fi: „Crapii”. Theodor Pallady se formează la școlile din Paris în atelierele marilor pictori. Având un rafinament și o cultură vizuală demnă de un artist modern. la „Salonul de Toamnă” o pânză numită „Chivuțele din Piața Mare”. este acordată tehnici gravuri. Steriadi fiind foarte pasionat de aceasta. Întors în țară. În evoluția artei sale ajunge treptat la un stil modern dar fără excese. Pallady având o personalitate cu structură clasică se apropie de pictura lui Ingres și va admira opera lui Leonardo.” —Theodor Pallady Pictura lui Pallady conține toate elementele de limbaj plastic ale tabloului: linii. culori. și Jean Al. Pallady folosește tonuri stinse de griuri îmbinate cu desene geometrice. intră în rândurile „tinerimii artistice” unde expune numeroase tablouri exprimând portrete. O importanță deosebită. Din punct de vedere cromatic. folosește desenul cu măiestrie dar și compoziția cromatică într-un stil desăvârșit.Theodor Pallady (1871-1956) Ca și Petrașcu. În 1904 la Paris expune. În 1942 pictează lucrarea „Autoportretul”. „Natură moartă cu pipă și fructe” sau „Farfurie cu raci”. Marquet. O lucrare deosebită este „Pălăria și umbrela artistului” în care artistul își demonstrează calitatea deosebită de colorist și în același timp de mare desenator. având colegi pe Matisse. Steriadi (1880-1956) Ca alți pictori ai epocii. forme. și Rouault. Jean Al.

Își îndreaptă atenția mai ales spre vederile panoramice ca în peisajul bucureștean „Piața Teatrului Național pe ploaie”. Dărăscu face parte din grupul pictorilor români cum ar fi Grigorescu. Preferă motivele acvatice. În acest tablou se observă forme aspre. profesor pentru elevii săi printre care se număra și Corneliu Baba. dar vine și cu influențe din pictura modernă. creându-și propriul său stil. iar formele sale absorb lumina sau sunt învăluite de ceața unei zile mohorâte. aceasta fiind una din cele mai cunoscute lucrări ale sale. „Cătiușa Lipoveanca” sau „Fetița olandeză”). Nicolae Tonitza Irina Galaction Fetiţa pădurarului Autoportret . Tonitza nu este numai pictor ci și un desăvârșit grafician. În picturile înfățișând naturi moarte. colțuroase sugerând tragicul. Andreescu și Luchian datorită stilului de pictură folosit. sau nuduri ce exprimă un subtil lirism ca în portretul scriitorului „Gala Galaction”. adoptă stilul acestuia. Începutul său în pictură are o tentă expresionistă cu accente narative pusă în evidență mai ales în desene. cu accente decorative. Nicolae Tonitza (1886-1940) Nicolae Tonitza. Tonitza are o operă vastă compusă din peisaje.Dărăscu după ce a terminat studiile la Paris se întoarce în țară fiind un adept al neoimpresionismului dar în același timp apropiindu-se prin culoare de influență cezanniană și acceptând ecouri ale fovismului din acea perioadă. Chiar și pe chipurile pure ai copiilor pictați de acesta se întrevede o umbră de tristețe („Fetița pădurarului”. naturi moarte. având mereu o consistență observabilă. fiind un admirator al lui Luchian. portrete. Tonitza înfățișează obiecte de artă populară și sporește luminozitatea culorilor. interioare.

această trăsătură fiind întâlnită în majoritatea picturilor sale. Camil Ressu este inspirat de lumea satului. Camil Ressu abordează și lumea citadină a intelectualilor și artiștilor. „Țărănci din Vlaici”). este unul dintre pictorii români ai epocii ce va fi cel mai marcat de atmosfera artistică parisiană. acesta își îmbogățește paleta coloristică renunțând la obișnuitele brunuri și griuri în favoarea unei cromatici pline de puritate. apoi de la München și Paris. Pe lângă universul rural. Această lucrare înfățișează personaje ce au o tentă tragică. Camil Ressu (1880-1962) A studiat la școlile de arte frumoase din București și Iași. Studiind arta populară. Piaţa Sf. Dimitrie Paciurea (1873-1932) . Picturile sale oferă prospețime și realism înfățișând țăranul român și lumea lui („Cosaș odihnindu-se”. Artistul aduce schimbări în arta românească fiind în contact cu cele mai noi manifestări artistice. Cătiuşa Grădina din Văleni Coadă la pâine Spiridon Lipoveanca Iosif Iser (1881-1958) Iosif Iser. un adept al expresionismului și al cubismului. Compoziția „Familie de tătari” este o lucrare deosebită. realizând compoziții încărcate de pitoresc și sentimentalism. Sculptura În prima jumătate a secolului XX. realizând portrete pline de lirism („Portretul de fetiță”. sculptura românească va fi marcată de doi mari sculptori și anume Dimitrie Paciurea și Constantin Brâncuși. el pictează de nenumărate ori peisaje dar și chipuri umane încărcate de exotism. cu elemente ale cubismului într-o notă modernistă. Iser se inspiră din lumea țărănească având contact cu universul dobrogean.„Terasa Oteteleșeanu”).

abordând alt stil în sculptură. el studiază la Paris. remarcat prin talentul său. fiind impresionat de arta lui Rodin și luând contact și cu atmosfera Art-Nouveau-lui. Luchian. sau a unor personalități ale culturii universale: Spiru Haret. Beethoven. Shakespeare. frecventează cursurile Școlii de Arte și Meserii din Craiova. Paciurea a studiat la „Școala de Arte Frumoase din București” avându-l ca profesor pe Vladimir Hegel. fiind singura comandă importantă care a primit-o după întoarcerea în țară. una din capodoperele sale. Între anii 1896 și 1900. Brâncuși se află la polul opus față de Paciurea. este destinată parcului Filaret. Școala de Belle-Arte din București apoi Școala de Arte Frumoase din Paris. El învață tehnica modelajului în . Paciurea se va împlini doar în portretistică realizând lucrări ca „Himerele”. „Gigantul”(1907). Acesta execută numeroase portrete ale contemporanilor săi: Petrașcu. Tolstoi.Dimitrie Paciurea fotografie Himera pământului de Dimitrie Paciurea Numit și „Luchian al sculpturii românești”. Constantin Brâncuși (1876-1957) Constantin Brâncuși. Hașdeu. Dimitrie Paciurea aduce o notă de modernism în sculptura românească.

În 1910. În 1918 sculptează în lemn primele coloane. Brâncuși renunță la modelaj folosind cioplitul în piatră pentru a da senzația unei lucrări arhaice. În cele două lucrări: „Sărutul” și „Cumințenia pământului”. Istoria Artei și Arhitecturii. apoi biserica așezată pe același ax și se încheie cu „Coloana” ca simbol al ascensiunii spirituale. „Sărutul”. Bibliografie Mihaela Buliga și Bogdan Panțu. întorcându-se la tehnicile sculpturii din arta românească populară dar și din sculptura africană precum este sculptura numită „Pasărea măiastră”. Printre numeroase lucrări cum ar fi: „Portretul pictorului Dărăscu”. „Orgoliu”. pag. Ansamblul de la Târgu Jiu a fost realizat în memoria soldaților căzuți în primul război mondial. 121-147 . „Cumințenia pământului”. „Rugăciunea”. Unele lucrări sunt inspirate din stilistica artei bizantine („Rugăciunea”). care vor căpăta formă definitivă în 1938 sub forma „Coloanei fără sfârșit” făcând parte din ansamblul de la Târgu Jiu. „Supliciu”. se continuă cu „Poarta sărutului” reprezentând teritoriul iubirii. Traseul pe care sunt amplasate elementele ansamblului începe de la „Masa tăcerii”. acesta începe să sculpteze în lemn.atelierul lui Rodin din Paris.