Convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

*)
din 04/11/1950 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 31/05/1994 *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971, şi ale Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990 şi cuprinzând, în afară de acestea, textul Protocolului nr. 2 care, în conformitate cu art. 5 paragraful 3, face parte integrantă din convenţie o dată cu intrarea sa în vigoare la 21 septembrie 1970. Roma, 4.XI.1950 Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luând în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948, considerând că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă, considerând ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg, hotărâte, în loc de guvernare ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală, au convenit asupra celor ce urmează: ARTICOLUL 1 Înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în titlul I al prezentei convenţii. TITLUL I ARTICOLUL 2 1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie. ARTICOLUL 3 Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. ARTICOLUL 4 1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire. 2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.

1

3. Nu se consideră muncă forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol: a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de art. 5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se află în libertate condiţionată; b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu; c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii; d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale. ARTICOLUL 5 1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent; b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege; c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia; d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente; e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. 2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. 3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală. 5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii. ARTICOLUL 6 1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

2

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limba pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere. ARTICOLUL 7 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituie o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. ARTICOLUL 8 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţă publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. ARTICOLUL 9 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. ARTICOLUL 10 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. ARTICOLUL 11 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

3

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat. ARTICOLUL 12 Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept. ARTICOLUL 13 Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. ARTICOLUL 14 Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. ARTICOLUL 15 1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 şi art. 7. 3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou deplin aplicabile. ARTICOLUL 16 Nici o dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând înaltelor părţi contractante să impună restrângeri activităţii politice a străinilor. ARTICOLUL 17 Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie. ARTICOLUL 18 Restrângerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute. TITLUL II ARTICOLUL 19 Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru înaltele părţi contractante din prezenta convenţie, se instituie:

4

a) o Comisie Europeană a Drepturilor Omului, denumită în continuare Comisia; b) o Curte Europeană a Drepturilor Omului, denumită în continuare Curtea. TITLUL III ARTICOLUL 20*) 1. Comisia se compune dintr-un număr de membri egal cu acela al înaltelor părţi contractante. Comisia nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. 2. Comisia se întruneşte în şedinţă plenară. Totuşi, ea poate constitui în cadrul ei Camere, compuse fiecare din cel puţin şapte membri. Camerele pot examina cererile introduse în aplicarea art. 25 al prezentei convenţii, care pot fi soluţionate pe baza unei jurisprudenţe consacrate sau care nu ridica o problemă gravă relativ la interpretarea sau la aplicarea convenţiei. În aceste limite şi sub rezerva paragrafului 5 al prezentului articol, Camerele exercită toate competenţele încredinţate Comisiei de către convenţie. Membrul Comisiei ales în numele înaltei părţi contractante împotriva căreia a fost introdusă o cerere are dreptul de a face parte din Camera sesizată cu această cerere. 3. Comisia poate constitui în cadrul ei comitete, compuse fiecare din cel puţin trei membri, având puterea de a declara în unanimitate ca inadmisibilă sau scoasă de pe rol o cerere introdusă în aplicarea art. 25, atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare mai amplă. 4. O Camera sau un comitet poate, în orice stadiu al cauzei, să se desesizeze în favoarea Comisiei în plenul sau, care poate, de asemenea, examina orice cerere încredinţată unei Camere sau unui comitet. 5. Numai Comisia în plenul sau poate exercita competenţele următoare: a) examinarea cererilor introduse potrivit art. 24; b) sesizarea Curţii conform art. 48 lit. a); c) stabilirea regulamentului interior conform art. 36. ARTICOLUL 21*) 1. Membrii Comisiei sunt aleşi de Comitetul Miniştrilor cu majoritate absolută de voturi, dintr-o listă de nume întocmită de Biroul Adunării Consultative; fiecare grup de reprezentanţi ai înaltelor părţi contractante în Adunarea Consultativă prezintă trei candidaţi, dintre care cel puţin doi vor avea cetăţenia acestuia. 2. În măsura în care este aplicabilă, aceeaşi procedura este urmată pentru a completa Comisia în cazul în care şi alte state ar deveni ulterior părţi la prezenta convenţie şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante. 3. Candidaţii vor trebui să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să întrunească condiţiile cerute pentru numirea în înalte funcţii judiciare sau să fie persoane recunoscute pentru competenţa lor în domeniul dreptului naţional sau internaţional. _________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. ARTICOLUL 22*) 1. Membrii Comisiei sunt aleşi pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere, mandatul a şapte membri va înceta după 3 ani. 2. Membrii ale căror mandate se vor încheia la sfârşitul perioadei iniţiale de 3 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după ce se va fi procedat la prima alegere. 3. Pentru a se asigura pe cât posibil reînnoirea unei jumătăţi din Comisie la fiecare trei ani, Comitetul Miniştrilor poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, să decidă ca unul sau mai multe mandate ale membrilor care urmează să fie aleşi să aibă o altă durată decât aceea de 6 ani, fără ca totuşi această durată să poată depăşi 9 ani sau să fie mai mică de 3 ani.

5

4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Comitetul Miniştrilor face aplicarea paragrafului precedent, repartiţia mandatelor are loc printr-o tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere. 5. Membrul Comisiei ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat va duce la sfârşit mandatul predecesorului sau. 6. Membrii Comisiei rămân în funcţie până la înlocuirea lor. După înlocuire, ei continuă să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi. ____________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971. ARTICOLUL 23*) Membrii Comisiei îşi desfăşoară activitatea în cadrul Comisiei cu titlu individual. Pe întreaga durată a exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcţii incompatibile cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate şi de disponibilitate inerente acestui mandat. ____________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. ARTICOLUL 24 Orice parte contractantă poate sesiza Comisia, prin intermediul secretarului general al Consiliului Europei, de orice încălcare a dispoziţiilor prezentei convenţii pe care o socoteşte imputabilă unei alte părţi contractante. ARTICOLUL 25 1. Comisia poate fi sesizată printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care înalta parte contractantă aflată în cauză a declarat că recunoaşte competenţa Comisiei în această materie. Înaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează să nu împiedice prin nici o măsură exercitarea efectivă a acestui drept. 2. Aceste declaraţii pot fi făcute pentru o durată determinată. 3. Ele sunt înmânate secretarului general al Consiliului Europei care transmite copii ale acestora înaltelor părţi contractante şi asigura publicarea lor. 4. Comisia nu va exercita competenţa pe care i-o atribuie prezentul articol decât atunci când cel puţin şase înalte părţi contractante vor fi legate prin declaraţia prevăzută în paragrafele precedente. ARTICOLUL 26 Comisia nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs intern, aşa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute şi într-un termen de 6 luni, începând cu data deciziei interne definitive. ARTICOLUL 27 1. Comisia nu reţine nici o cerere introdusă potrivit art. 25, dacă: a) este anonimă; b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Comisie sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi. 2. Comisia declara inadmisibilă orice cerere introdusă potrivit art. 25, atunci când ea consideră cererea incompatibilă cu dispoziţiile prezentei convenţii, în mod vădit nefondat sau abuzivă. 3. Comisia respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă prin aplicarea art. 26. ARTICOLUL 28*) 1. În cazul în care Comisia reţine cererea:

6

25. 3. astfel cum le recunoaşte prezenta Convenţie. cauza nu este deferită Curţii în aplicarea art. Opiniile individuale ale membrilor Comisiei asupra acestui punct pot fi exprimate în acest raport. Comitetului Miniştrilor. ea procedează la un examen în contradictoriu al cererii împreună cu reprezentanţii părţilor şi. Acest raport se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate. ____________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990 şi în conformitate cu prevederile Protocolului nr. Comisia poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că: a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină. sau b) litigiul a fost rezolvat. 29 sau 30. 3. 8. Comisia poate să îl publice. la o anchetă pentru a cărei conducere eficientă statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare. Comitetului Miniştrilor şi secretarului general al Consiliului Europei. 27. precum şi. care să se inspire din respectarea drepturilor omului. În orice stadiu al procedurii. cu majoritate de două treimi din membri săi. Într-un asemenea caz. Comisia continua examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie o cere. Comisia întocmeşte un raport care este transmis statelor interesate. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. decizia este comunicată părţilor. Raportul este transmis părţilor. printr-un vot cu majoritatea a doua treimi din reprezentanţii având dreptul de a face parte din Comitet. 48 din prezenta convenţie. în cursul examinării. o decizie asupra constatării încălcării sau nu a convenţiei. ea constată existenţa unuia dintre motivele de inadmisibilitate prevăzute în art. ARTICOLUL 31*) 1. ARTICOLUL 29*) După ce a reţinut o cerere introdusă potrivit art. ____________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. Comisia redactează un raport în care constată faptele şi formulează un aviz pentru a stabili dacă faptele constatate dovedesc. Dacă în termen de 3 luni de la transmiterea raportului Comisiei către Comitetul Miniştrilor. Dacă examinarea unei cereri nu s-a încheiat prin aplicarea art. din partea statului interesat. o încălcare a obligaţiilor ce îi revin în temeiul dispoziţiilor convenţiei. Comisia întocmeşte un raport care cuprinde o expunere a faptelor şi o decizie motivată de scoatere de pe rol. Transmiţând raportul Comitetului Miniştrilor. Comisia poate formula propunerile pe care le consideră necesare. ____________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. să o respingă dacă. 8. ARTICOLUL 32 1. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. sau c) pentru orice alt motiv constatat de Comisie care nu mai justifică continuarea examinării cererii. de asemenea. 3. Comisia poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică. 8. dacă este cazul. el este. Comisia poate totuşi să hotărască. 7 . 2. Raportul este transmis Comitetului Miniştrilor. după un schimb de păreri cu Comisia.a) pentru a stabili faptele. Dacă hotărăşte să scoată de pe rol o cerere după ce o reţinuse. 28 (paragraful 2). pentru informare. intrat în vigoare la 21 septembrie 1970. 2. Totuşi. comunicat statelor interesate care nu au dreptul să-l publice. Dacă reuşeşte să obţină rezolvarea cauzei prin bună înţelegere. 2. b) ea se pune în acelaşi timp la dispoziţia celor interesaţi în vederea ajungerii la rezolvarea prin buna înţelegere a cauzei. Comitetul Miniştrilor ia. ARTICOLUL 30*) 1. în vederea publicării.

ARTICOLUL 37 Secretariatul Comisiei este asigurat de secretarul general al Consiliului Europei. mandatele a patru dintre membri vor lua sfârşit la împlinirea a 3 ani. hotărârile Comisiei se iau cu majoritatea membrilor prezenţi şi votanţi. Totuşi. dintre care cel puţin doi având cetăţenia sa. Membrii Curţii sunt aleşi pentru o durată de 9 ani. Ea nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. fiecare dintre aceştia trebuind să prezinte trei candidaţi. 3. Comitetul Miniştrilor. imediat după ce se va fi procedat la prima alegere. Comitetul Miniştrilor fixează un termen în care înalta parte contractantă interesată trebuie să ia măsurile care decurg din hotărârea Comitetului Miniştrilor. Membrii ale căror mandate se vor încheia la împlinirea perioadelor iniţiale de 3 şi 6 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. 2. ARTICOLUL 33 Comisia îşi desfaşoară activitatea cu uşile închise. cu majoritatea prevăzută la paragraful 1 de mai sus. În caz afirmativ. Înaltele părţi contractante se angajează să considere ca obligatorie pentru ele orice hotărâre pe care Comitetul Miniştrilor o poate lua în aplicarea paragrafelor precedente. Ea este convocată de secretarul general al Consiliului Europei. TITLUL IV ARTICOLUL 38 Curtea Europeană a Drepturilor Omului se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al membrilor Consiliului Europei. ____________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. ARTICOLUL 40*) 1. 2. Candidaţii vor trebui să se bucure de cea mai înaltă consideraţie morală şi să întrunească acele condiţii cerute pentru exercitarea unor înalte funcţii judiciare sau să fie jurişti având o competenţa recunoscută. iar cele ale altor patru membri se vor încheia la împlinirea a 6 ani. 20 (paragraful 3) şi 29. ARTICOLUL 39 1. ARTICOLUL 35 Comisia se întruneşte atunci când împrejurările o cer. 3. aceeaşi procedură este urmată pentru a completa Curtea în cazul admiterii de noi membri în Consiliul Europei şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante. 8 . Dacă înalta parte contractantă interesată nu a adoptat măsuri satisfăcătoare în termenul stabilit.2. Membrii Curţii sunt aleşi de Adunarea Consultativă cu majoritatea voturilor exprimate de pe o listă de persoane propusă de membrii Consiliului Europei. Ei pot fi realeşi. În măsura în care este aplicabilă. şi ale Protocolului nr. 3. în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere. 4. 8. ARTICOLUL 36 Comisia îşi stabileşte regulamentul sau interior. da hotărârii sale iniţiale urmarea pe care o comportă şi publică raportul. intrat în vigoare la 21 septembrie 1970. ARTICOLUL 34*) Sub rezerva dispoziţiilor art.

numele celorlalţi judecători sunt trase la sorţi. ARTICOLUL 44 Numai înaltele părţi contractante şi Comisia au calitatea de a se prezenta în faţa Curţii. Curtea se constituie într-o Cameră compusă din noua judecători. În tot cursul exercitării mandatului lor. 8. prin grija preşedintelui. Pentru a asigura. înainte de începerea examinării cauzei. 7. ____________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. ARTICOLUL 46 1. 8. judecătorul cetăţean al statului interesat sau. să decidă ca unul sau mai multe mandate ale membrilor ce urmează să fie aleşi vor avea o altă durata decât cea de 9 ani. 5. 2. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. ARTICOLUL 45 Competenţa Curţii acoperă toate cauzele privind interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii pe care înaltele părţi contractante sau Comisia i le supun. ___________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. intrat în vigoare la 20 decembrie 1971 şi în conformitate cu prevederile Protocolului nr. jurisdicţia Curţii privind toate cauzele referitoare la interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii. ARTICOLUL 42 Membrii Curţii primesc o indemnizaţie. 48. ____________ *) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. fixată de Comitetul Miniştrilor. Aceste declaraţii vor fi înaintate secretarului general al Consiliului Europei care va transmite copii înaltelor părţi contractante. ei continuă să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi. 8. în măsura posibilului. înainte de a proceda la orice alegere ulterioară. fără ca totuşi ea să poată depăşi 12 ani sau să fie mai mică de 6 ani. Membrii Curţii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. se declare că recunoaşte ca obligatorie de drept şi fără o convenţie specială.3. În cadrul Curţii. Declaraţiile mai sus menţionate vor putea fi făcute pur şi simplu sau sub condiţia de reciprocitate din partea mai multor sau a anumitor alte părţi contractante sau pentru o durată determinată. Din aceasta va face parte din oficiu. 6. în lipsă. ARTICOLUL 41*) Curtea îşi alege preşedintele şi unul sau doi vicepreşedinţi pentru o durata de 3 ani. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. reînnoirea unei treimi a Curţii la fiecare 3 ani. Fiecare dintre înaltele părţi contractante poate. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Adunarea Consultativă aplică paragraful precedent. Ei pot fi realeşi. 5. ei nu pot îndeplini funcţii incompatibile cu cerinţele de independenţă. pentru fiecare zi de exercitare a funcţiei lor. Un membru al Curţii ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat duce la sfârşit mandatul predecesorului sau. o persoană aleasă de el pentru a funcţiona în calitate de judecător. de imparţialitate şi de disponibilitate inerente acestui mandat. în orice moment. Adunarea Consultativă poate. în condiţiile prevăzute de art. 3. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. ARTICOLUL 47 9 . ARTICOLUL 43*) Pentru examinarea fiecărei cauze care este adusă înaintea sa. repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere. După această înlocuire. membrii acesteia îşi exercită mandatul cu titlu individual. 4.

2. d) de către o înaltă parte contractantă pusă în cauză. oricare judecător va avea dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale. dacă este numai una. ARTICOLUL 54 Hotărârea Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează punerea ei în executare. dacă sunt mai multe. ARTICOLUL 52 Hotărârea Curţii este definitivă. 46 vor fi atins numărul de opt. părţii lezate o reparaţie echitabilă. o cauza poate fi deferită Curţii: a) de către Comisie. dacă sunt mai multe. dacă este cazul. 32. Curtea nu poate fi sesizată înaintea acestei alegeri. ARTICOLUL 48 Cu condiţia ca înalta parte contractantă interesată.Curtea nu poate fi sesizată cu o cauză decât după constatarea de către Comisie a nereuşitei unei reglementări prin bună înţelegere şi în termenul de 3 luni prevăzut în art. 2. explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul sau intern asigura aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei convenţii. să fie supuse jurisdicţiei obligatorii a Curţii sau. c) de către o înaltă parte contractantă care a sesizat Comisia. TITLUL V ARTICOLUL 57 Oricare înaltă parte contractantă va furniza. ARTICOLUL 56 1. Dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor. Prima alegere a membrilor Curţii va avea loc după ce declaraţiile înaltelor părţi avute în vedere în art. sau al înaltelor părţi contractante. ARTICOLUL 55 Curtea îşi stabileşte regulamentul sau şi îşi fixează procedura. b) de către o înaltă parte contractantă al cărei cetăţean este victimă. ARTICOLUL 50 Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură dispusă de o autoritate judiciară sau de orice altă autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri prin hotărârea Curţii se acordă. dacă nu este decât una. ARTICOLUL 53 Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor Curţii în litigiile în care ele sunt părţi. 10 . sau înaltele părţi contractante interesate. Curtea hotărăşte. ARTICOLUL 49 În caz de contestare a competenţei Curţii. la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei. ARTICOLUL 51 1. în caz contrar. cu consimţământul sau acordul înaltei părţi contractante interesate. Hotărârea Curţii trebuie motivată.

Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă expunere privind legea în cauză. a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de numita convenţie. ARTICOLUL 64 1. ARTICOLUL 60 Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care aceasta parte contractantă este parte. Această denunţare nu poate avea drept efect să dezlege înalta parte contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care. 4. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol. în momentul ratificării. în vederea supunerii. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu a 30-a zi socotită de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit această notificare. Orice stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior.ARTICOLUL 58 Cheltuielile Comisiei şi ale Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei. putând constitui o încălcare a acestor obligaţii. ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi produce efectele. 11 . să se prevaleze de tratatele. 3. în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul sau nu este conformă cu această dispoziţie. să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie că acceptă competenţa Comisiei de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice. în orice moment. ARTICOLUL 62 Înaltele părţi contractante renunţă reciproc. că prezenta convenţie se va aplica tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigură. ARTICOLUL 65 1. convenţiile sau de declaraţiile care există între ele. O înaltă parte contractantă nu poate denunţa prezenta convenţie decât după expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni. în afara unei înţelegeri speciale. 3. în momentul semnării prezentei convenţii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare. ARTICOLUL 63 1. Oricare stat poate. conform art. pe timpul exercitării funcţiilor lor. 40 al Statutului Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol. dispoziţiile prezentei convenţii vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale. dat printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei care informează despre aceasta celelalte părţi contractante. ARTICOLUL 59 Membrii Comisiei şi ai Curţii se bucură. de privilegiile şi imunităţile prevăzute de art. 2. prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare. 25 din prezenta convenţie. să formuleze o rezerva în legătură cu o dispoziţie anume a convenţiei. 2. pe calea unei cereri. ARTICOLUL 61 Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere competenţelor conferite Comitetului Miniştrilor prin Statutul Consiliului Europei. sau în orice alt moment ulterior să declare. În respectivele teritorii. Orice stat poate. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta convenţie orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei. 2.

7 LA CONVENŢIE PROTOCOLUL Nr. 13 privind abolirea pedepsei cu moartea 12 .4. PRIMUL PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONVENŢIE PROTOCOLUL Nr. 2. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea PROTOCOLUL Nr. ARTICOLUL 66 1. la 4 noiembrie 1950. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a convenţiei. numele înaltelor părţi contractante care au ratificat-o. Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor. 11 LA CONVENŢIE PROTOCOLUL Nr. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. ambele texte fiind egal autentice. 9 LA CONVENŢIE PROTOCOLUL Nr. Ratificările vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior. precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior. 3. 4 recunoscând anumite drepturi şi libertăţi. 4. 2 atribuind Curţii Europene a Drepturilor Omului competenţa de a da avize consultative PROTOCOLUL Nr. 10 LA CONVENŢIE PROTOCOLUL Nr. convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare. Încheiată la Roma. Ea va fi ratificată. 63. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit art. Prezenta convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. în limbile franceză şi engleză. altele decât cele deja înscrise în convenţie şi în primul Protocol adiţional la convenţie PROTOCOLUL Nr.

1993.H. Franţa. Consiliul Europei fusese înfiinţat la Londra. 3 din Statut. Macdonald a. despre structura mecanismului de supraveghere şi despre unele schimbări ce vor interveni în viitor în sistemul de la Strasbourg. in: R.A.). 2000. În timpul războiului. Irlanda. xv. in: R. 50 Jaar EVRM. R. Italia. The European System for the Protection of Human Rights. Olanda. de exemplu. Lawson & E. Conform Art. 3-18 and P. de către zece guverne: Belgia.CAPITOLUL AL 2-LEA ISTORIA EVOLUŢIEI CONVENŢIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI Scopul următorului capitol este să se constituie în baza generală a discuţiei din capitolele următoare care se vor referi mai ales la condiţiile de independenţă a justiţiei şi imparţialitate asociate Curţii Europene a Drepturilor Omului. principii care sunt baza oricărei democraţii adevărate”. Schermers. ceea ce se vede din preambulul Statutului Consiliului Europei. unde statele semnatare îşi reafirmă “devotamentul faţă de valorile morale şi spirituale care constituie atât moştenirea comună a popoarelor lor cât şi adevărata sursă a libertăţii individuale. “Introduction to the European Convention on Human Rights”. dar acestea au fost analizate mai atent abia după război. Lawson. Lawson & H. Leiden: NJCM-Boekerij.A. p. Norvegia.o. fiecare stat membru al Consiliului Europei trebuie să accepte “principiile statului de drept şi ale faptului că toţi cetăţenii aflaţi sub jurisdicţia sa se bucură de drepturile şi libertăţile omului”. Consiliul Europei era în primul rând o organizaţie inspirată din nevoia de a lupta contra oricărei posibile reveniri a fascismului ca şi contra unei posibile expansiuni a influenţei comunismului.St. a libertăţii politice şi a statului de drept. Convenţia a fost încheiată în cadrul Consiliului Europei. la Palazzo Barberini. Myjer (eds. ceea ce a dus la apariţia ideii că era nevoie de un fel de organizare europeană.2 În timpul Conferinţei de la Haga din 1948 s-au făcut unele propuneri referitoare la o asemenea organizaţie europeană. Luxemburg. “50 jaar EVRM in vogelvlucht”. Vezi R.J. mişcările de eliberare şi guvernele aflate în exil au cooperat strâns în lupta lor contra nazismului.). Paragraful 1 Apariţia Convenţiei1 Pe data de 4 noiembrie 1950 s-a semnat în mod oficial Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. iar în 1949 Winston Churchill a convocat o reuniune a reprezentanţilor guvernelor pentru a discuta crearea Consiliului Europei. 11. iar documentul a fost semnat de către treisprezece reprezentanţi ai “guvernelor ţărilor europene care au aceleaşi concepţii ca şi o moştenire comună ce cuprinde tradiţia politică. Suedia şi Marea Britanie. Nijmegen: Ars Aequi Libri. 2 13 . la data de 5 mai 1949. Dordrecht: Martinus Nijhoff. pp. libertatea şi statul de drept”. Orice stat european considerat capabil şi dornic să îndeplinească aceste standarde 1 Vezi.A. (eds. Denemarca. Încă din perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial existau iniţiative referioare la o mai strânsă cooperare europeană.G. idealurile. Leading Cases of the European Court of Human Rights. p. Evenimentul a avut loc la Roma. Teitgen. Înainte de a examina jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ar fi util să facem câteva remarci introductive despre istoria evoluţiei Convenţiei. 1999.

În acest scop. ceea ce ne educe înapoi la momentul adoptării Convenţiei. Îndeplineşte sarcini importante în domeniul urmăririi respectării de către statele membre a standarelor proclamate ale drepturilor omului şi constituie motorul politic aflat la originea câtorva iniţiative în domeniul protecţiei drepturilor omului. Activitatea a început în 1949 când Mişcarea europeană (iniţial o alianţă formată din organizaţii neguvernamentale) a propus un proiect de tratat. ţările europene doreau să extindă standardele stabilite în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată în 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. în cadrul Consiliului Europei s-au iniţiat discuţii referitoare la adoptarea unui tratat privind drepturile omului. Astfel. când Grecia s-a retras din organizaţie deoarece era pe cale de a fi exclusă din cauza încălcărilor drepturilor omului comise de dictatura militară. Conform Preambulului. Ce însemnau de fapt “drepturile omului”? S-a simţit nevoia de a face ca acestă noţiune abstractă să devină mai vizibilă şi mai concretă. Una dintre metodele prin care se putea atinge scopul ultim al Consiliului Europei era. conform Statutului acestei instituţii. în 1969. Ţările europene. la fel de interesante sunt şi recomandările pe care Comitetul le adresează statelor membre. poate fi suspendat sau chiar eliminat din organizaţie. Pe de altă parte. în principal. Iată care este. s-au pus bazele unei proceduri interstatale de înaintare a plângerilor 14 . Ultima insituţie pe care doresc să o menţionez este secretariatul independent condus de Secretarul General. Comitetul urmăreşte modul în care statele membre se conformează standardelor pe care le-au proclamat în domeniul drepturilor omului. Din punct de vedere teoretic.poate fi invitat să devină membru al Consiliului Europei (deşi trebuie să recunoaştem că. dacă un stat deja membru al Consiliului Europei nu mai îndeplineşte standardele necesare. Acesta organizează cooperarea interguvernamentală în domeniile de interes pentru Consiliu. O astfel de situaţie nu a avut loc decât o singură dată. au simţit nevoia de a merge ceva mai departe. Declaraţia Universală era un document minunat. dar nu avea caracter juridic obligatoriu. adică un document cu caracter juridic obligatoriu ce beneficia de un mecanism autonom de supraveghere. În fine. dar existau şi unele motive distincte de a dori apariţia unui document separat privind drepturile omului. În primul rând. este vorba despre Comitetul de Miniştri. statele membre ale Consiliului Europei erau conştiente şi de eforurile depuse simultan de Naţiunile Unite pentru a stabili nişte standarde în domeniul drepturilor omului. S-au făcu progrese rapide aşa încât în noiembrie 1950 a fost adoptată Convenţia Europeană privind Drepturile Omului. care fuseseră direct confruntate cu nazismul şi fascismul. Convenţia este primul pas “în sensul aplicării colective a anumitor drepturi stabilite în Declaraţia Universală”. Comitetul poate adopta acorduri şi convenţii cu caracter juridic obligatoriu pentru statele care sunt dispuse să ratifice aceste instrumente. dar are o influenţă substanţială în domeniul protecţiei drepturilor omului. structura organizatorică a Consiliului. Adunarea parlamentară nu are nici un fel de putere legislativă oficială. Acestea trei instituţii sunt cei trei actori principali ai organizaţiei politice care susţine Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. în trecut. Comitetul poate adopta şi rezoluţii şi declaraţii care conţin declaraţii de poziţie ca şi propuneri de acţiune. Adunarea parlamentară este alcătuită din delegaţii ale membrilor parlamentului numiţi de către (şi din rândurile) parlamentelor naţionale. dar nu are nici o putere supranaţională. considerentele politice au afectat respectarea strictă a acestei condiţii de aderare). Evident. În al doilea rand. În primul rând. Statutul Consiliului Europei se referă vag la conceptul de “drepturi ale omului” fără a se putea referi în mod expres la un document mai concret. După Comitetul de Miniştri a fost instituită o Adunare parlamentară. ce a fost apoi discutat în cadrul Consiliului Europei. “menţinerea şi realizarea în continuare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

5 Protocolul 11 a intrat în 3 Vezi H. de Blois (eds. The Dynamics of the Protection of Human Rights in Europe – Essays in honour of H. Drzemczewski. 13”. pp. s-a dovedit a fi dificil de acceptat că persoanele fizice au dreptul de a se plânge împotriva propriului stat şi că există o supraveghere supremă efectuată de către o instanţă ce funcţionează doar în baza unei proceduri pur juridice. O altă realizare strâns legată de aceasta a fost creşterea importanţei rolului plângerilor înaintate Curţii de către persoanele fizice. Y. H. a trebui amendat mecanismul de supraveghere. 1993). “European Court of Human Rights”.). 1994. pp. The Hague: T.în faţa aşa-numitei Comisii Europene a Drepturilor Omului în cazul unei acuzaţii de încălcare a unuia dintre drepturile “clasice” ale omului de către autorităţile de stat ale uneia dintre Înaltele Părţi Contractante. Este o practică criticată de multe guverne. Dacă plângerea fusese intentată unui stat care acceptase jurisdicţia Curţii. 4 5 15 . O a doua realizare importantă a fost creşterea importanţei activităţii “organelor de la Strasbourg” (atât Comisia cât şi Curtea erau amplasate în Palais des droits de l’homme de la Strasbourg). solicitantul nu avea nici un fel de implicare oficială în procedurile din faţa Curţii. The Influence of the European Commission of Human Rights (Mordenate College Publications No. din anii 1990.). Klerk. Schermers.S. dar care a fost treptat acceptată. Dacă plângerea fusese intentată unui stat care nu acceptase jurisdicţia Curţii.G. 1995). H. În ciuda dorinţei ţărilor europene de a eficientiza cât mai mult protecţia drepturilor omului. 515604.G. Dacă nu era posibilă o rezolvare pe cale amiabilă. Schermers.A. K. în: Weber (ed. Au existat mai multe motive pentru a amenda vechiul mecanism de supraveghere (dincolo de dorinţa de a spori eficienţa sistemului). atunci statul sau Comisia trimiteau cazul spre rezolvare Curţii.). Fundamental Rights in Europe and North America.G. Apoi. Nijmegen: Ars Aequi Libri. Comisia a introdus practica includerii unui reprezentant legal al solicitantului ca delegat al acestuia în faţa Curţii. examina fondul cazului şi ajungea la o hotărâre în urma unei proceduri publice şi juridice. după adoptarea Protocolului 9 solicitantului i s-a dat dreptul de a-şi transmite direct cazul Curţii fără a mai depinde de Comisie. 121210. Curtea examina dacă se poate admite plângerea. 3-29.2 *** se va referi mai pe larg la evoluţia mecanismului de supraveghere. în: Collected Courses of the Academy of European Law VI/2 (1995). Vezi şi numărul special dedicat Protocolului 11 al publicaţiei NJCMBulletin 22/7 (1997). “Reform of the European Convention on Human Rights in a changing Europe”. cazul era trimis spre hotărâre Comitetului de Miniştri. de Vey Mestdagh. The Hague: Martinus Nijhoff. ECHR-8. “A major overhaul of the European human rights convention control mechamism: Protocol No. Orice hotărâre a Curţii avea caracter obligatoriu. Asser Instituut. astfel încât ambele elemente au fost incluse în clauze opţionale. Comisia încerca să medieze între ambele părţi şi să ajungă la o rezolvare pe cale amiabilă.3 Dacă se hotăra că se poate admite o plângere. În final. Iniţial.C. Astfel. 337-360. 1992. The Hague: Kluwer Law International. Maastricht. Una dintre cele mai importante realizări din primii 20 de ani de existenţă a Convenţiei a fost acceptarea treptată a celor două clauze opţionale de către majoritatea covârşitoare a statelor. rolul Comitetului de Miniştri era limitat la supravegherea conformării cu hotărârile Curţii. Het ECRM-toezichtsmecanisme (diss. Een nieuw Europees Hof voor de Rechten van de Mens (oratie Leiden. 11”. Schermers. 1). Toate cazurile compăreau în faţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului care stabilea faptele şi hotăra dacă plângerile se pot admite prin proceduri confidenţiale. Paragraful *** 1. art. În fine. pp.M. pp.G. Lawson & M. primirea de noi state membre în Consiliului Europei avea să fie condiţionată de acceptarea ambelor clauze opţionale. Interesul crescând pentru activitatea Comisiei şi a Curţii a dus la o creştere accentuată a volumului de muncă. p. Următorul pas a fost faptul că solicitantul (sau reprezentantul său) se puteau adresa direct Curţii. 4 Mai mult. in: R. Comisia îşi formula opinia cu privire la fondul cazului într-un document numit “Raport cf. 2001. 1995. Schermers (ed. Vezi: A.

deşi scrisoarea redactată de registratură nu reprezenta decât un simplu sfat. în: M. Preşedintele fiecărei secţii face parte din completul de judecată al fiecărui dosar ce urmează a fi judecat la secţia respectivă. 2002. După ce se trimite o scrisoare iniţială ce conţine esenţa plângerii. aducând schimbări profunde în sistem. acestă practică a fost recent abandonată. Rolul Comitetului de Miniştri a fost limitat la supravegherea executării hotărârilor. Comisia şi Curtea (care nu funcţionaseră niciodată cu program complet) au fost înlocuite de o Curte unică de sine stătătoare. 19-62. Judecătorii nu sunt reprezentanţi ai guvernelor “lor”. Nijmegen: Ars Aequi Libri. registratura l-ar îndemna pe reclamant să-şi retragă plângerea. De obicei este vorba despre judecătorul “naţional”. ceea ce înseamnă că personele fizice au acces direct la Curte. Paragraful 2 Mecanismul de supraveghere Iată noua procedură intodusă prin Protocolul 11. Pe baza acestei evaluări raportorul poate repartiza dosarul (în strânsă 6 Vezi T. registratura va trimite un formular de solicitare în engleză sau franceză (ambele fiind limbi oficiale ale Curţii) dar şi în limba ţării reclamantului. van Emmerik & E. “Pratiques de la Commission: Ses Relations avec les Requérants (Correspondance et Assistance Judiciaire)”. Rieter.R. Franţa. După înregistrare. de Salvia & M. 1998. M. Dreptul individual de petiţionare ca şi jurisdicţia Curţii au devenit obligatorii. Alcătuirea acestor secţii este fixă pe o perioadă de trei ani. Pentru a asigura consecvenţa jurisprudenţei. Baden-Baden: Nomos. 339-345. het IVBPR en andere VN-verdragen. Villiger (eds. Nu este obligatorie reprezentarea printr-un avocat. F-67075 Strasbourg Cedex.vigoare la 1 noiembrie 1998. sau în cazul în care jurisprudenţa existenţă a Curţii referitoare la fondul dosarului ar indica faptul că reclamantul nu va avea câştig de cauză. Raportorul va face o primă evaluare a dosarului pe baza activităţii preliminare întreprinse de registratură care întocmeşte un rezumat concis al plângerii.6 Curtea este compusă dintr-un număr de judecători egal cu cel al Înaltelor Părţi Contractante (art. În cazul în care plângerea nu cade sub incidenţa Convenţiei nu se îndeplineşte criteriul admisibilităţii. Procederen over mensenrechten onder het EVRM. pp. Consiliul Europei.20). 7 16 . Judecătorii aleşi sunt împărţiţi în patru Secţii a câte aproximativ 10 judecători. Pentru detalii referitoare la corespondenţa dintre Secretariatul (Comisiei) şi solicitanţi vezi: A. dosarul este atribuit unui judecător raportor. adică judecătorul ales în funcţie de statul respectiv pentru a evita posibilele probleme de limbă (deoarece solicitanţilor nu li se cere să înainteze o plângere într-una dintre cele două limbi oficiale) şi pentru a evita lipsa de cunoaştere a legislaţiei naţionale atât de necesară.E.). Judecătorii sunt aleşi de către Adunarea Parlamentară pe o perioadă de şase ani dintr-o listă de candidaţi nominalizaţi de guvernele respective. Din perspectiva Strasbourg-ului era o măsură de eficienţă lesne de înţeles. dar crea confuzie atât pentru reclamanţi cât şi pentru reprezentanţii lor legali deoarece se folosea hârtie cu antetul oficial al Curţii. Registratura ar face-o conform autorităţii Curţii. Barkhuysen. 7 Pe bună dreptate. Plăngerile pot fi adresate la registratura Curţii Europene a Drepturilor Omului. ci judecă în virtutea capacităţii lor personale. Înaltele Părţi Contractante nu trebuie neapărat să nominalizeze pe unul dintre cetăţenii lor. Wampach. The Birth of European Human Rights Law. pp. De-a lungul anilor s-a dezvoltat o practică conform căreia personalul registraturii scrie o scrisoare adresată reclamantului prin care îşi exprimă propria opinie privind şansele de reuşită ale plângerii. Actualmente Convenţia are un număr de 45 de Înalte Părţi Contractante.L. Pentru a putea înainta o plângere există foarte puţine formalităţi de îndeplinit.

ECHR. Totuşi. Completul alcătuit din şapte judecători examinează iniţial admisibilitatea dosarului în baza art. §66). §45). 13 July 1995. Eckle – Germany (Series A-51). 35 prevede celelalte criterii de admisibilitate: epuizarea căilor interne de atac (cu accent pe natura subsidiară a Convenţiei)10. completul nu poate soluţiona o plăngere în acest fel decât dacă este vorba de o hotărâre unanimă. În această situaţie. Numai puţine plângeri ajung în faţa unui complet alcătuit din şapte judecători. Completul alcătuit din trei judecători judecă dosarele “evidente”. dosarul va fi remis procedurii din completul “ordinar”. iar pe de altă parte. dosarele pot fi repartizate şi unei alte secţii. Nasri – France (Series A-320-B)) sau pur şi simplu pentru a asigura eficacitatea protecţiei oferite de Curte(de exemplu.9 Art. În acelaşi sens. 28 August 1986. Solicitantului I se cere să epuizeze căile de atac pe care le are la dispoziţie ca un drept. 6 September 1978. Soering – United Kingdom (Series A-161). The Hague: Kluwer Law International. Curtea a acceptat şi victime indirecte. 98-165. orice dosar este trimis spre soluţionare unui complet din care face parte judecătorul “naţional” al statului reclamant. Cea mai mare parte a plângerilor sunt soluţionate de un complet alcătuit din trei judecători. 2260). hotărârea Curţii capătă mai multă autoritate în ordinea legală a statului implicat. care dă o hotărâre pe baza dosarului privind cauza respectivă.H. 9 10 17 . Dacă unul dintre cei trei judecători nu este de accord. tinând cont de faptul că victima era în imposibilitate să dovedească că a fost direct afectată (plângeri legate de legalitatea unor măsuri de supraveghere secretă: ECHR. Totuşi. Cureta a acecptat şi victime potenţiale. Există împrejurări speciale care îl pot absolvi pe solicitant de obligaţia de a epuiza căile de atac interne(see ECHR. 1998. 18 December 1996. Aksoy – Turkey (Reports 1996. judecătorul naţional poate explica legislaţia naţională a statului său celorlalţi judecători în cazul în care apar întrebări privind interpretarea legislaţiei interne pe parcursul deliberărilor Curţii. şi mai puţine sunt notificate guvernului reclamat pentru ca acesta să prezinte observaţii scrise cu referire la admisibilitatea sau fondul plângerii. 27 paragraful 2). van Dijk & G. 22 February 1994. ECHR. Motivele existenţei acestei reguli sunt următoarele: pe de-o parte. De obicei. Glasenapp – Germany (Series A-104). Curtea a dat o interpretare restrânsă acestei condiţii. judecătorul “naţional” este membru din oficiu al completului de judecată (regulile 26 şi 52 din Regulamentul Curţii). membri familiei directe pot uneori să depună plângeri în numele victimei “reale”(vezi de exemplu. Dacă judecătorul ales în raport de acel stat-parte nu poate face parte din completul de judecată. plângerea trebuie să fie înaintată în termen 8 Vezi de exemplu: P. The European Convention in Theory and Practice. §44). se poate declara admisibilă numai a plângere introdusă de o persoană direct afectată de către actul sau omisiunea contestată. dosar întocmit de registratură.3: ECHR. §90 sau în dmeniul art. 34 şi art. 18 December 1986. nu ca un privilegiu. Art. în sensul Convenţiei nu se poate vorbi de actio popularis).8: ECHR. Johnston – Ireland (Series A-112). de exemplu. Burghartz – Switzerland (Series A-280-B).cooperare cu registratura) fie unui complet alcătuit din trei judecători fie unuia (Chamber) alcătuit din şapte judecători. Klass – Germany (Series A-28).J. pp.6şi al dreptului la o audiere într-un termen rezonabil ).În principiu. alături de acele dosare pe care raportorul le-a trimis spre soluţionare direct Completului format din şapte judecători. în domeniul art. Pentru a repartiza corect volumul de lucru diferitelor secţii. 7 July 1989.(vezi. 34 prevede că solicitantul trebuie să susţină că a fost “victima” unei încălcări a unui drept prevăzut în Convenţie. 15 July 1982. §18). numai căile de atac eficace trebuie să fie epuizate(ECHR. §§30-38) sau pe baza gravităţii şi caracterului ireparabil ale riscului suferinţeiincriminate(în domeniul Art. Solicitările interstatale sunt automat soluţionate de acest complet format din şapte judecători. §§51-57). Aceasta este o decizie definitivă care nu mai poate fi atacată. comisă de către una dintre Înaltele Părţi Contractante (aşadar. Solicitantul nu este obligate să invoce în mod expres prevederile Convenţiei în faţa instanţelor interne. statul respectiv poate numi un judecător ad hoc (art. van Hoof.În plus. şi poate respinge dosarul (de obicei pe motiv că este evident nefondat) sau poate scoate o solicitare de pe rol. 358. dacă este necesar. atâta timp cât plângerea a fost prezentată “în materialitatea ei” în faţa instanţelor interne (see ECHR.

Propunerea de fuzionare a fost discutată de experţii guvernamentali iar rezultatul a fost un raport publicat în 1989. noţiunea de „evident nefondată” era destinată dosarelor care nu aveau sens. noţiunea a evoluat prin practica Comisiei. Marele Complet are o compoziţie fixă: Preşedintele Curţii. Comisia şi Curtea vor fuziona formând o nouă Curte de sine-stătătoare care oferă posibilitatea unui fel de apel intern (reaudierea în faţa 12 18 . având o posibilitate de apel limitată în faţa Curţii pentru a proteja consecvenţa cu jurisprudenţa (aşa-numitul sistem cu două nivele). Aceasta se poate produce “în orice moment înainte ca [acest complet. Se consideră de asemenea inadmisibil un dosar considerat ca un abuz al dreptului de aplicare. Iniţial.de şase luni de la data pronunţării unei hotărâri definitive pe plan intern11. Această cerere este examinată de către un complet format din cinci judecători. ambele părţi au posibilitatea să obiecteze contra renunţării la competenţă. Curtea poate să declare că o plângere este evident nefondată dacă consideră că plângerea este incompatibilă cu prevederile Convenţiei. sau dacă soluţionarea unei chestiuni în faţa acestui complet alcătuit din şapte judecători ar putea duce la un rezultat inconsecvent faţă de o hotărâre anterioară a Curţii” completul renunţă la competenţa sa în favoarea unui Mare Complet format din şaptesprezece judecători. Totuşi. În acest caz. Completul format din cinci judecători va accepta cererea numai dacă membrii săi sunt de acord că respectivul dosar ridică o chestiune serioasă referitoare la interpretarea şi aplicarea Convenţiei sau dacă ridică o problemă serioasă de inters general. Dacă un dosar ridică o “chestiune serioasă care afectează interpretarea Convenţiei sau a protocoalelor incluse. 43 oricare dintre părţile din respectivul dosar poate cere ca dosarul să fie trimis Marelui Complet după hotărârea dată de completul alcătuit din şapte judecători (în termen de trei luni). În plus. Pe baza Art. Pentru a face economii de procedură Comisia declara ca evident nefondate toate cazurile (chiar dacă avusese loc o dezbatere amplă) în situaţia în care majoritatea membrilor Comisiei erau convinşi că nu era vorba despre o încălcare a Convenţiei. În 1990 guvernele olandez şi suedez au făcut o propunere alternativă: Comisia va fi împuternicită să dea hotărâri cu character juridic obligatoriu. Totuşi. Experţii au avut păreri împărţite privind propunerea şi nu a existat o majoritate. În practică. membrii Comisiei şi judecătorii curţii au fost în favoarea acestei propuneri. conform Art. Dacă un asemenea complet admite dosarul. completul este obligat să dea o hotărâre. Mai există şi o a doua posibilitate privind implicarea Marelui Complet. au existat mai multe plângeri declarate „evident nefondate” după o analiză temeinică a substanţei lor. Această ciudată procedură a “apelului intern” a fost rezultatul unui compromis politic în timpul pregătirii Protocolului al 11-lea12. plângerea nu poate fi esenţialmente aceeaşi ca o problemă care a fost deja examinată de Curte sau care a fost deja supusă unei alte proceduri de cercetare internaţională sau unei înţelegri şi nu conţine nici o altă informaţie nouă şi relevantă. Chiar dacă şi 11 Data de la care curge termenul de şase luni se poate referi şi la data la care solicitantul a luat la cunoştinţă acestă hotărâre. Fuzionarea celor două instituţii avea să accelereze procesul şi să-l facă mai puţin costisitor deoarece avea să se abordeze problema duplicării sarcinilor efectuate de Comisie şi Curte. cu atât mai puţin consens. vicepreşedinţii şi preşedinţii completelor ca şi judecătorii naţionali fac parte qualitate qua din Marele Complet. Ceilalţi judecători alternează după perioade de nouă luni. completul alcătuit din şapte judecători va da o hotărâre pe baza fondului plângerii. Cererea de reaudiere a dosarului poate fi îndeplinită numai în “cazuri excepţionale”. chiar presupunând că toate cele susţinute de solicitant erau corecte. acesta se “pune la dispoziţia părţilor interesate cu scopul de a se ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă în problema respectivă (Art. După mulţi ani de dezbateri Părţile Contractante au ajuns la un compromis: cel de-al unsprezecelea Protocol. Dacă se dovedeşte că este imposibil să se ajungă la o soluţie pe cale amiabilă. dar a fost imposibil să se ajungă la un consens. solicitantul nu poate fi anonim. MK] să fi dat o hotărâre”. 38 paragraful 1(b)). Majoritatea experţilor guvernamentali. În 1985 guvernul elveţian a propus fuzionarea Comisiei şi a Curţii. nu se poate ataca o hotărâre a completului alcătuit din şapte judecători când acesta hotărăşte că o plângere este inadmisibilă. 30.

Cel de-al unsprezecelea Protocol nu a modificat domeniul jurisdicţiei Curţii Europene ratione personae. Opiniile separate ( minoritare/divergente sau conforme) se pot anexa hotărârii.13 În hotărâre se menţionează numărul de voturi cu care a fost adoptată. ratione materiae (reţinerile depuse de Înaltele Părţi Contractante rămân valabile) şi ratione temporis (data ratificării sau data iniţială a acceptării jurisdicţiei Curţii). Hotărârile date de Curte (Completul format din şapte judecători sau marele Complet) sunt definitive (Art. În timpul redactării proiectului Convenţiei. Cu toate acestea. Mai sunt de făcut câteva observaţii legate de alte două probleme. aşa încât adesea face referire la jurisprudenţa ambelor instituţii anterioare. 14 19 . În general. in: NJCM-Bulletin 1994. Pe baza Art.alte tribunale au proceduri similare de “apel intern” (de exemplu. Protocolul nr. 44).9 pentru mai multe detalii). În primul rând problema măsurilor interimare. “noua” Curte a stabilit clar că va prelua în totalitate jurisprudenţa Comisiei şi a Curţii “vechi” pe care o consideră drept a sa proprie. Înaltele Părţi Contractante nu au putut cădea de acord asupra unei prevederi specifice care să împuternicească (Comisia sau) Curtea să adopte măsuri interimare. 20 martie 1991. 51564/99). Încă de la început. 5 februarie 2002. ICTY). 41 Curtea poate să-i asigure părţii vătămate satisfacerea justă în cazul în care Curtea constată că a fost încălcată Convenţia. 679-680. 1997. Nu a avut ca scop modificarea jurisprudenţei materiale.14 După introducerea Protocolului 11 situaţia nu s-a modificat (ultima propoziţie din art. de Vey Mestdagh. Totuşi. pare să fie de preferat ca “noua” revizuire prin prodecura de apel să fie încredinţată unei instituţii diferite de cea care a luat hotărârea contestată. (vezi Capitolul 4 §4. 25 [cel vechi] presupun şi includ dreptul ca persoanei fizice să i se acorde cel puţin posibilitatea ca cererea sa să fie analizată mai îndeaproape de organele Convenţiei”. Curtea a a hotărât întotdeauna că puterea de a dispune măsuri interimare cu caracter obligatoriu nu poate fi dedusă din Convenţie. 34 CEDO se referă doar la datoria Părţilor Contractante de “a nu împiedica în nici un fel exercitarea efectivă” a dreptului individual de petiţionare). 11 a modificat procedura faţă de mecanismul Convenţiei pentru a îmbunătăţi eficienţa şi pentru a scurta lungimea procedurii la Strasbourg. 13 Vezi M. mai ales în cadrul unui tribunal internaţional care se ocupă de încălcări ale drepturilor omului. pp. În ciuda existenţei oricărei puteri explicite. Curtea a decis că măsurile interimare adoptate de Curte pot avea caracter obligatoriu pentru Înaltele Părţi Contractante dacă nerespectarea Marelui Complet). Leiden: NJCM-Boekerij. Cruz Varas – Suedia (Seria A-201). 11 bij het Europese Verdrag voor de Rechten van de Mens”. Čonka – Belgium (cererea nr. “Protocol Nr. Schadevergoeding bij schending van mensenrechten (thesis Leiden University). Comisia şi Curtea s-au îngrijit de existenţa posibilităţii de a “indica” măsuri interimare în regulile lor de procedură (după intrarea în vigoare a Regulii 39 din Protocolul 11). poziţia majorităţii în Dosarul Cruz Varas a fost iniţial ‘confirmată’ de ‘noua’ Curte în ECHR. §102. van Emmerik. ECHR. 46 paragraful 2).L. aceasta este o problemă de cea mai mare importanţă pentru a putea oferi o protecţie eficientă solicitanţilor astfel încât să se impiedice producerea unor daune ireparabile în timpul procedurii procesuale. Curtea şi-a modificat recent poziţia. Minoritatea a argumentat că “garanţiile procedurale conţinute în Art. Curtea nu este ţinută de jurisprudenţa anterioară. În cazul Mamatkulov. Cu toate acestea. Curtea cea “nouă” (tinând de asemena cont de faptul că jumătate din judecătorii actuali nu au făcut parte din vechea Curte sau Comisie) a adoptat uneori opinii diferite cu privire la unele chestiuni materiale sau de admisibilitate. Totuşi. De altfel. Este o poziţie care a fost contestată la nivelul Curţii (zece voturi la nouă). Comitetul de Miniştri supraveghează executarea hotărârilor Curţii (Art. Vezi de exemplu raportul negociatorului olandez K. jurisprudenţa anterioră datei de 1 noiembrie 1998 poate fi considerată ca având aceeaşi autoritate.

Matscher & H. 16 17 18 19 20 . Wiarda. pp. nerespectarea măsurilor interimare este “o situaţie excepţională”. Convenţia numără mai mult de 40 de state semnatare. După cum spune R. să invite orice Înaltă Parte Contractantă care nu este parte în dosarul respectiv sau orice persoană interesată (sau organizaţie neguvernamentală. iar un număr din ce în ce mai mare de cetăţeni apelează la Curte. 1999. Kuijer (eds. 341-350 and J. Totuşi. în: M. Protecting Human Rights: The European Dimension – Essays in honour of G. 111. Leading Cases of the European Court. pp. “Amici curiae: third-party interventions before the European Court of Human Rights”.). Preşedintele Curţii poate deci. Nijmegen: Ars Aequi Libri. de exemplu Amnesty International sau Interights) să prezinte comentarii scrise sau să ia parte la audieri (Art. Ryssdal. Mamatkulov – Turkey (cererea nr.A. Schermers.18 Raportul pe 2003 al Comitetului de iniţiativă pe probleme de drepturi ale omului conţinea propuneri de garantare pe termen lung a eficienţei Curţii. 82. De-a lungul primilor 25 de ani de existenţă Convenţia poate fi considerată drept frumoasa din pădurea adormită. Loof. Compliance with Judgments of International Courts. Dar mai trebuie spus şi că nu s-a observat imediat care avea să fie relevanţa juridică a Convenţiei din perspectiva dezvoltării viitoare a dreptului naţional din diversele state implicate. Atunci nimeni nu ar fi putut prezice cât success va avea Convenţia în următorii 50 de ani. deoarece Curtea exista în stare latentă.G.15 În practică. pe scară largă. Pe lângă aceste situaţii specifice. p. Se face o comparaţie cu Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în faţa căreia de fapt există o asemenea procedură fără a da naştere. Petzold (eds. statele nu iau parte la asemenea proceduri. Bulterman & M. R. Lawson & H.K. însă. în: F. 1996. Köln: Carl Heymanns Verlag.).acestor măsuri ar duce la producerea unor daune ireparabile. aşa încât Curtea poate considera util să obţină informaţii suplimentare referitoare la contextul (juridic) al unui litigiu sau să obţină o analiză juridică comparativă cu privire la situaţia juridică din alte ţări. din cele constatate până acum. Unii comentatori au susţinut idea că ar fi utilă introducerea unui mecanism care să ofere automat statelor membre interesate posibilitatea să intervină în dosarele ce compar în faţa Curţii. 6 februarie 2003. p. Puţini sunt cei care au prevăzut ce impact juridic avea să aibă Convenţia asupra tradiţiilor dreptului lor intern. 1988. orice Înaltă Parte Contractantă are dreptul să intervină într-o cauză între unul dintre cetăţenii săi şi o altă Înaltă Parte Contractantă. una dintre ele fiind lărgirea posibilităţii altor state de a interveni. The Hague: Martinus Nijhoff.P. 36 paragraful 2). 46827/99). 13-31. “Amicus curiae in Straatsburg: een rol voor NGO’s binnen het EVRM-toezichtmecanisme”. fost preşedinte al Curţii. a celor mai elementare 15 ECHR.16 În fine. în acelaşi timp importanţa Convenţiei pentru ordinea legală naţională din statele Înaltelor Părţi Contractante este în continuă creştere. Ca urmare a confruntării directe cu încălcarea sistematică. Lester.19 Paragraful 3 Ultimii 50 de ani După cum s-a arătat deja. pe data de 4 noiembrie 1950 a fost semnată la Palazzo Barberini din Roma Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Vezi CDDH-GDR (2003) 006 Final. problema permiterii intervenţiei terţilor.17 În baza art. in: NJCM-Bulletin 1996.În prezent dosarul este pe rol la Marele Complet al Curţii. la întârzieri nedorite sau presiuni asupra judecătorlor. în interesul administrării corecte a justiţiei. 36 paragraful 1. Astăzi. Vezi şi: A. În această primă perioadă importanţa Convenţiei a fost în primul rând teoretică. rezulatatul unui dosar anume poate avea un impact asupra legislaţiei interne dintr-o ţară terţă. în practică.

drepturi ale omului de către regimul nazist. în: NILR 1964. Vezi M. Paragraful 4 Privire către viitor Ultimii 50 de ani au scos la iveală şi slăbiciunile sistemului. 1992. aşa încât au acţionat cu reţinere şi grijă în primii ani de existenţă. în: Ars Aequi 2001.G. se poate observa o interesantă modificare a mentalităţii la nivel naţional. Pentru prima dată în istorie s-a introdus un mecanism internaţional de supraveghere. 5-6. Schermers. Aşa cum în primii 25 de ani de existenţă importanţa Convenţiei este în primul rand teoretică. Kuijer. pp. fiind unul dintre cele mai delicate domenii de startegie politică. A fost un pas important în evoluţia dreptului internaţional public. Dar. Curtea devine din ce în ce mai mult un organ legislativ cu impact asupra ordinii naţionale de drept din statele membre. document cu caracter juridic obligatoriu referitor la drepturile omului. În cele ce urmează vor fi discutate unele dintre cele mai stringente provocări pentru următorii 50 de ani. The Influence of the European Commission of Human Rights (Mordenate College Publications No. în următorii 25 de ani ea devine mai practică. Asser Instituut.M. Protecţia juridică pe care o asigură Curtea în acest fel atrage mai mulţi solicitenţi. 650-653 & 892-895. accentul s-a deplasat asupra garantării unei protecţii mai eficiente a reclamanţilor. Guvernele au observat că organismele ‘străine’ de la Strasbourg nu propagau nici o poziţie extremă. Instituţiile de la Strasbourg erau conştiente de această atitidine ambivalentă. 1). iar judecătorii naţionali trebuie deci să-şi prezinte opiniile privind compatibilitatea prevedrilor legale cu cerinţele Convenţiei. “European Commission on Human Rights: The Norwegian Dentist Case on Compulsory Labour”. deşi statele continuau să aibe temeri privind posibilele încălcări ale unui asemenea tratat despre drepturile omului de către anumite elemente chiar din interiorul societăţilor lor. 21 21 .C. Schermers (ed.21 20 Vezi H.). în acelaşi timp. “De volgende 50 jaar voor het EVRM”. Analizând evoluţia ultimilor 50 de ani nu se poate ajunge decât la concluzia că această Convenţie a ajuns să fie unul dintre documentele internaţionale de cea mai mare importanţă pentru ordinea internă de drept din peste 40 de ţări. The Hague: T. Atrocităţile comise în cel de-al doilea război mondial au accentuat nevoia existenţei unui mecanism internaţional cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. îndreptate contra propriilor state. oferind protecţie juridică unui număr de peste 800 milioane de personae. Această convingere politică a facilitat introducerea unui document.20 Numai în momentul în care s-au asigurat atât încrederea necesară în abordarea prudentă a Comisiei şi a Curţii cât şi cooperarea Înaltelor Părţi Contractante. Era nevoie de înfiinţarea unui mecanism internaţional de control. statele europene erau convinse că protecţia eficientă a drepturilor omului nu potea fi încredinţată doar autorităţilor naţionale. pp. iar cetăţenii puteau adresa unui tribunal internaţional plângeri referitoare la încălcări ale drepturilor omului. Avocaţii au început să înţeleagă semnificaţia Convenţiei pentru clienţii lor aşa că au început să invoce mai des Convenţia (justificat sau nu). Curtea Europeană oferă o interpretare dinamică. pp. modificând substanţial rolul atribuit persoanei fizice în dreptul internaţional clasic. în timp ce organele legislative verifică mai sistematic dacă propunerile legislative făcute sunt “conform Strasbourg”.G. 366-371 şi H. revoluţionar la momentul respectiv. Faptul că statele s-au obişnuit în timp cu existenţa unui mecanism internaţional de supraveghere (inclusiv dreptul individual de petiţionare) s-a dovedit a fi o abordare rezonabilă. Multe state continuau să considere problematica drepturilor omului drept o chestiune de drept intern. Accentul jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului se deplasează către ideea de a oferi cât mai mult posibil o protecţie efectivă a drepturilor protejate prin Convenţie. teleologică şi extensivă a Convenţiei.

A.000 de plângeri individuale. s-au dat 17. Lawson. p. În fiecare lună se adaugă alte 1000 de 22 Aparent fără ironie. nu au fost suficiente. Curtea Europeană nu a avut un program încărcat în primii 25 de ani de existenţă. în vreme ce principala sarcină a Curţii a devenit interpretarea temeinică a Convenţiei.P. Nijmegen: Wolf Legal Publishers.1 “Povara succesului”: volumul de muncă Aşa cum s-a spus.22 Dar situaţia s-a modificat spectaculos în anii din urmă (Art.915 hotărâri de respingere a unei solicitări (sau de scoatere de pe rol). Judecătorul Wiarda a declarat odată că Registratura îi spusese. cum ar fi practica folosită de Comisie de a-i informa pe solicitanţi în cazul în care plângerile lor nu au sorţi de izbândă. Această idee pare să fie greşită: principala sarcină a Comisiei a devenit cea de filtrare rapidă a plângerilor. CDDH (2003) 006 Final. p. Bij een vijftigste verjaardag. p. 23 24 25 22 . În 2001. 6 CEDO fiind de fapt prevederea Convenţiei cel mai des invocată). un commentator al anilor 1970 scria: “Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut un an încărcat în 1976 şi a dat hotărâri în cinci dosare” (vezi J. Myjer. 11. Se poate spune că problemele Comisiei au fost trecute noii Curţi. Astfel. S-au elaborat câteva măsuri de eficientizare (mai ales de către Comisie). “Council of Europe”. Dacă am compara numărul de dosare înregistrate în 1999 (700) cu rezultatele anului 2001 (adică 823). Andrews. după mulţi ani de negociere. principalul motiv al scepticismului fiind aderarea atât de multor ţări din Europa centrală şi de est. 7 (nota de subsol 14). p. in: R. 154). Vezi diferitele anuare ale Curţii Europene de Justiţie la titlul ‘Survey and statistics’. în momentul preluării postului în 1966. Myjer (eds.23 Era deci iminentă o prăbuşire a sistemului de la Strasbourg din cauza propriului succes. Lawson & E. În 1994. sau posibilitatea de a aborda plângerile evident nefondate în complete mai mici formate din trei membri. în fiecare lună s-au înregistrat 700 de noi plângeri şi s-au dat soluţii în 308 de dosare.4. “50 Jaar EVRM in vogelvlucht”. în fiecare lună s-au înregistrat 873 noi plângeri şi s-au dat soluţii în 622 de dosare. etc. Dar numărul de plângeri înaintate a crescut considerabil. 3. 25 Cifrele statistice ale noii Curţi arată că încă se mai confruntă cu probleme logistice. Un al motiv al scepticismului a fost faptul că Protocolul 11 se baza pe idea conform căreia Comisia şi Curtea erau două instituţii identice ce îndeplineau funcţii identice.). Protocolul 11 nu pare să ofere altceva decât o codificare a măsurilor de eficientizare dezvoltate deja de Comisie pentru a contracara volumul de muncă din ce în ce mai mare. Curtea Europeană şi mai ales Comisia Europeană se confruntau permanent cu intensificarea volumului de muncă.24 În 1999. Înaltele Părţi Contractante au iniţiat discuţii privind reforma drastică a mecanismelor de supraveghere. Chiar dacă aceste măsuri au uşurat considerabil volumul de lucru.E. 50 Jaar EVRM. Numărul total de dosare lucrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a dublat din 1980 încoace (sau chiar s-a triplat) aproximatix la fiecare cinci ani. În 2002 au fost introduse mai mult de 30. Leiden: NJCM-Boekerij. 2000. 2001. in: ELR 1977. că a fi judecător la Curte îi va ocupa două zile pe an (vezi B. În 2000. în fiecare lună s-au înregistrat 1154 noi plângeri şi s-au dat soluţii în 823 de dosare. s-au dat 577 hotărâri de admitere a unei solicitări iar Curtea a dat un număr de 844 de hotărâri. Vezi de asemenea: R. măsurile de eficientizare stabilite prin Protocolul al 11-lea ar fi putut fi suficiente. Acest nou mecanism a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998. statele au ajuns la un compromis formulat în Protocolul al 11-lea: Comisia şi Curtea vor fuziona şi vor forma un organism cu funcţionare permanentă. numărul de plângeri noi înregistrate a crescut în ultimii 20 de ani de la câteve sute la câteva mii. Încă un element important. dar curând au apărut dubii legate de noul sistem elaborat prin Protocolul al 11-lea şi de posibilitatea sa de a oferi remedii pe termen lung.

[…] Poate că soluţiile nu sunt uşor de întrevăzut. îmbunătăţirea procedurilor de verificare a compatibilităţii Convenţiei cu proiectele de lege. E. ci să şi declare admisă o solicitare şi să dea o hotărâre pe baza fondului dosarului în cazul în care chestiunea aflată în discuţie face obiectul unei jurisprudenţe bine stabilite a Curţii. Preşedintele Curţii a accentuat nevoia înfăptuirii unei a doua reforme majore a Curţii ca urmare a restructurării efectuate prin Protocolul 11: ar fi existat speranţa că Protocolul 11 ar fi fost suficient numai dacă numărul de Înalte Părţi Contractante şi numărul de plângeri ar fi rămas la acelaşi nivel ca la începutul anilor 1990. Comitetul de iniţiativă pentru drepturile omului (CDDH) a prezentat un raport final ce conţine propuneri de garantare pe termen lung a eficienţei activităţii Curţii.coe. Statisticile pentru anul 2001 arată o creştere substanţială a ieşirilor.M. Diverşi membri CDDH ca şi unii comentatori şi-au exprimat rezerve serioase.int]. Dacă durează prea mult rezolvarea unei plângeri (aşa cum se întâmplă adesea în mod curent). Mai există şi o altă propunere. Vezi diversele contribuţii ale următorilor: M. 808.echr. Preşedintele Curţii Europene.30 Între timp.28 La data de 28 septembrie 2000 Preşedintele Curţii a repetat acestă preocupare: “Productivitatea Curţii şi a Registraturii au înregistrat creşteri semnificative. […] Continuă să existe totuşi o mare discrepanţă între numărul de dosare intrate şi numărul de dosare rezolvate.int. “Interview with Mr.coe.dosare restanţelor deja existente.L. p. Lawson. se găseşte pe pagina de internet a Curţii: http://www. (b) dosarul nu pune o problenă serioasă care să afecteze interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale. van Emmerik în ‘Rode Draad’ of the NJCM-Bulletin 2003.E. Alkema. 1296. CDDH (2003) 006 Final. Thomassen.29 Rezolvarea problemei supraîncărcării sistemului este importantă şi pentru a menţine încrederea cetăţenilor în sistemul de la Strasbourg. (c) dosarul nu ridică o problemă srioasă de importanţă generală. 27 28 29 30 31 32 23 . Bruinsma & S. Comunicatul de presă poate fi găsit în NJCM-Bulletin 1999. Comunicatul de presă nr. Parmentier. M. se găseşte pe pagina de internet a Curţii: http://www. Curtea îşi pierde rolul de a oferi o protecţie juridică efectivă.A. Pe data de 21 iunie 1999 s-a dat un asemenea semnal de către Preşedinte într-un comunicat de presă (‘Steep rise in workload for European Court of Human Rights’). şi anume introducerea unui nou criteriu de admisibilitate. 190. etc. în: Netherlands Quarterly of Human Rights 2003. măsuri de îmbunătăţire a aplicării hotărârilor Curţii. 31 Trăsăturile cele mai importante ale acestor propuneri sunt următoarele: îmbunătăţirea căilor de atac interne32. împuternicirea completului de trei judecători nu numai să declare că o solicitare nu poate fi admisă (aşa cum este cazul actualmente). ‘European governments urged to increase support for Human Rights Court’. Luzius Wildhaber a accentuat această situaţie alarmantă. Vezi şi DH-PR (2003) 007. adică cu aproximativ 30% mai multe hotărâri şi decizii judecătoreşti date în 2001 faţă de 2000 [vezi comunicatul de presă nr. cu excepţia uneia singure – este absolut clar că este nevoie de mai multe resurse pentru activitatea Curţii”.26 Prin câteva declaraţii de presă. 32 din 21 ianuarie 2002 ‘Substantial increase in output for the European Court of Human Rights’. O asemenea 26 F. p.27 Pe 8 iunie 2000. p.echr. apare în NJCM-Bulletin 2000. W. de Boer-Buquicchio. ceva mai radicală. Introducerea acestui nou criteriu (propunerea B. Barkhuysen. R. Luzius Wildhaber. President of the ECHR”.A.418 din 8 iunie 2000 ‘Spotlight on second restructuring of European Court of Human Rights’.4) ar permite Curţii să respingă dosarele care ar satisface cumulativ următoarele trei criterii: (a) solicitantul nu a suferit un dezavantaj semnificativ.J. T.

47 CEDO): este posibil ca o opinie consultativă să nu se refere la nici o chestiune legată de drepturile pozitive menţionate în Convenţie.P.Consiliul de Stat). Statele trebuie să facă eforturi conştiente de a găsi soluţii la nivel naţional cât mai multor plângeri referitoare la încălcări ale drepturilor prevăzute în Convenţie (hotărârea Curţii în cazul Kudla36 pare să accentueze tocmai această preocupare anume). pp. in: J. Leiden: NJCM-Boekerij. “Effectieve nationale rechtsbescherming bij overschrijding van de redelijke termijn vereist op grond van artikel 6 en 13 EVRM”. şi anume sporirea posibilităţii Curţii de a-şi interpreta una dintre propriile hotărâri (Regula 79 din regulamentul Curţii). 34 Din punctual de vedere al imparţialităţii juridice ar putea apărea probleme legate de o mai mare posibilitate de a formula opinii consultative (cumularea funcţiilor juridice şi consultative poate fi o încălcare chiar a jurisprudenţei Curţii. in: NJCM-Bulletin 2001. Barkhuysen. Mecanismul European de control este o plasă de siguranţă subsidiară. Curtea Europeană nu are nici resursele financiare nici pe cele administrative şi nu are nici mandatul de a funcţiona ca o curte constituţională europeană (vezi şi capitolul 3 §15).35 Comitetul de Miniştri a dat instrucţiuni de elaborare a unui protocol pe linia propunerilor făcute de CDDH.2 Coperarea cu Înaltele Părţi Contractante Eficienţa Convenţiei depinde în mare măsură de disponibilitatea Înaltelor Părţi Contractante de a coopera cu această Curte. 71-88. 2042 and T. Responsabilitatea primară de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie cade în sarcina statelor. “De wetgever en artikel 6 EVRM”. “EHRM om ten aanzien van art. aşa cum vom vedea în Capitolul 4).). p. deşi Curtea nu este ţinută oficial de propria sa jurisprudenţă. Conform practicii comentariilor generale prezentate de Comitetul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite Vezi M.propunere ajunge chiar la esenţa modului în care se percepe rolul Curţii – rolul Curţii este de a oferi protecţie juridică solicitanţilor individuali sau sarcina sa principală este de a formula standarde aplicabile în termeni mai generali? După părerea mea. una dintre ele fiind direct legată de Articolul 6 CEDO. inevitabil se va petrece o deplasare spre cel de-al doilea rol. 40016/98).F. de Werd. 33 În acest sens. iar Curtea poate formula o opinie consultativă numai ca urmare a unei cereri a Comitetului de Miniştri. astfel încât şi alte guverne să poată cere Curţii să-şi clarifice poziţia ca urmare a unei hotărâri care ar putea influenţa sistemul juridic al diverselor Înalte Părţi Contractante. 4. Martens. unii comentatori şi-au exprimat regretul în legătură cu posibilităţile limitate ale Curţii de a formula opinii consultative (Art. 24 July 2003. Karner – Austria (solicitarea nr. 1999. intervenţia guvernului francez într-un caz olandez legat de instituţia olandeză numită Conseil d’Etat. Kudla – Poland (solicitarea nr. O altă soluţie mai poate fi o politică mai activă de intervenţie a guvernelor în dosarele în care este vorba despre probleme ce pot fi relevante pentru propriile lor sisteme juridice (de exemplu. ECHR.M. 30210/96). 41. Loof (ed.K.Vezi şi: S. Ar mai exista o variantă. in: NJB 2000. 34 35 36 24 . În acest context. Se aşteaptă prezentarea acestui protocol la reuniune a Comitetului de Miniştri din 2004. §26. p. Prima problemă este legată de durata procedurilor (în Italia) – sute şi sute de solicitanţi anual au adresat plângeri Curţii reclamând faptul că în Italia procedurile în faţa instanţelor naţionale durează mult prea mult timp (ceea ce duce la o încălcare a dreptului la un proces 33 Vezi şi ECHR. putem vorbi despre două situaţii specifice ce trebuie discutate separat. Onafhankelijkheid en onpartijdigheid.J. 13: voortaan dient burger te kunnen klagen tegen te lange duur procedures”. 26 October 2000.

Jansen. în: M. Kuijer. Nijmegen: Ars Aequi Libri. Totuşi. Astfel s-au produs deja ciocniri serioase între Turcia şi CPT (Comitetul pentru prevenirea torturii al Consiliului Europei). 211-216. în aprilie 1993. 584591. 33440/96). astfel încât Curtea Europeană să nu mai fie aglomerată din cauza acestor plângeri relativ clare dar niciodată identice. 28 July 1999. Baden-Baden: Nomos Verlag. Schermers. În multe state membre ale Consiliului Europei se face simţită problema supraîncărcării sistemului juridic. pp. un program al unei televiziuni italiene a informat opinia publică despre posibilităţile de a beneficia de despăgubiri financiare de la Strasbourg în situaţia în care dosarele duraseră prea mult în faţa instanţelor naţionale. Primul caz în 37 Vezi şi: S. §21: “Frecvenţa cu care apar asemenea încălcări arată că se acumulează încălcări similare.E. Mare parte din activitatea zilnică a Curţii este dedicată acum rezolvării acestor plângeri. 1999. Lawson and H. in: Nederlands Juristenblad 2002.). The Birth of European Human Rights Law – Studies in honour of Carl Aage Nørgaard. ECHR. această acumulare de încălcări constituie o practică incompatibilă cu Convenţia”. pp. Lawson. Între timp guvernul Italian a adoptat o lege (aşa-numita lege ‘Pinto’) care prevede posibilitatea de a cere daune la nivel naţional pentru temporizarea actului de justiţie.1 al Convenţiei)40. Alte lucrări pe aceeaşi temă: T. în: Ars Aequi 1994. puterea judecătorească pare să nu poată rezolva toate dosarele aflate pe rol într-o perioadă de timp rezonabilă. Vezi: M. ce sunt suficient de numeroase pentru a nu rămâne simple incidente izolate […] Aşadar. 512. Vezi R. de Salvia & M. pp. 1998. Curtea poate ajunge la concluzia că s-a încălcat art. 38 39 40 41 42 25 . Barkhuysen & A.A.L. Leading Cases of the European Court of Human Rights. Luptând contra supraaglomerării sistemului Curtea a ajuns la concluzia că practica italiană nu este compatibilă cu Convenţia. 841-848. “Durée de la Procédure Civile en Italie”. “Systematische schending van artikel 6 EVRM: Italië de wacht aangezegd”.echitabil “într-un interval de timp rezonabil” aşa cum prevede Articolul 6 CEDO). A mai durat până ce asemenea plângeri au ajuns în faţa Curţii (în parte din cauza faptului că Turcia a acceptat jurisdicţia Curţii abia în 1990).38 Astfel a apărut un lung şir de plângeri similare. O mare parte din procesele aflate pe rolul Curţii cuprinde dosarele italiene cauzate de lungimea excesivă a procedurilor la instanţele italiene. Se poate spune că există prezumţia conform căreia în cazuri similare Convenţia este încălcată. dar majoritatea covârşitoare a acestor plângeri vin din Italia. Şirul acesta nesfârşit de cazuri a început după ce. Ar fi însă de preferat să se găsească soluţii la nivel naţional (ceea ce este de fapt obligatoriu în baza art. “Rechtsmiddelen tegen rechterlijke en bestuurlijke traagheid: het EVRM noopt tot aanpassing van het Nederlandse recht”. Sansotta. Tensiunile dintre autorităţile turce şi partidul kurd PKK duc adesea la izbucniri violente în acestă regiune. p. legea nu prevede posibilitatea de a împiedica procedurile foarte lungi.37 În Italia.41 A doua problemă care merită atenţie este situaţia din sud-estul Turciei. “Foltering in Turkije: de publieke verklaring van het CPT”.G. dar de câţiva ani Curtea se confruntă cu un număr de plângeri similare. Ferrari – Italy (solicitarea nr.M.42 CPT a făcut o declaraţie publică pe 6 decembrie 1996 arătând că “au avut loc în practică cazuri de tortură şi alte forme de maltratări grave”. Villiger (eds.6 CEDO numai după un test sumar. În iulie 2001 Consiliul Europei a organizat o conferinţă multilaterală la Madrid pentru a formula directive având ca scop combaterea amânărilor din procedurile civile la nivel naţional. pp. Majoritatea reclamanţilor sunt kurzi bănuiţi sau condamnaţi pentru acte teroriste. Cel de-al doilea element a fost criticat în Rezoluţia DH (2001) 136 a Comitetului de Miniştri din 15 noiembrie 2001.39 Aceasta reprezintă un avantaj major pentru volumul de lucru al Curţii: pusă în faţa unor plângeri similare în viitor. 975-984.A. Vezi de asemenea: R. in: NJCMBulletin 1999. şi de multe ori populaţia locală a fost victima acestor lupte.

§79 şi ECHR.25803/94). Salman – Turkey (solicitarea nr.45 O încercare parţială a fost adoptarea răsturnării sarcinii probei46. în: Netherlands Quarterly of Human Rights 2003. cum ar fi Comitetul pentru prevenirea torturii. 44 În majoritatea acestor plângeri apare clar lipsa unei anchete la nivel naţional cu referire la încălcările drepturilor omului. şi anume accentuarea mai puternică în hotărârile mai recente a constatărilor altor organisme internaţionale. În trecut. 193. no.37453/97). 2260). Wildhaber accentuează faptul că hotărârile Curţii se referă uneori la încălcări care au avut loc cu zece ani înainte. 4 Decembrie 1995. Dougoz – Greece (solicitarea nr. Astfel.A. 1999. p. trebuie să atragem atenţia şi asupra faptului că guvernul turc pare să-şi fi modificat politica cu privire la acest tip de plângere – recent guvernul turc a oferit înţelegeri mult mai amiabile reclamanţilor decât o făcea în trecut. Lawson and H. Hagens and B. Curtea depinde de bunăvoinţa statelor membre de a coopera cu această Curte. 27 June 2000.E.47 A existat şi un al doilea tip de reacţie. Vezi de exemplu: ECHR. Kuijer.48 Din ce în ce mai mult. 2260). În consecinţă. Curtea nu are puterile potrivite pentru a duce la îndeplinire o asemenea sarcină şi nici nu are personal sau buget suficient. 28 July 1999 Selmouni – France (solicitarea nr. Bruinsma & S.43 Începând cu Aksoy Curtea a trebuit să se confrunte cu multe plângeri similare. 28135/95). multe dintre ele fiind încă pe rolul Curţii Europene. Mai mult. în: NJCM-Bulletin 1996.G. Kelly a. 562-571. “De toenemende betekenis van artikel 3 EVRM en van het CPT als fact-finder voor het EHRM”. pp. ECHR. 654-670 şi R. Schermers. Myjer. În afara unor acţiuni întreprinse de Curte.3 Despăgubiri în baza Convenţiei Cooperarea dintre diversele state membre este un elemnt crucial dacă analizăm cea de-a treia provocare pusă în faţa Curţii – îmbunătăţirea posibilităţilor de a oferi despăgubiri în baza Convenţiei în cazul 43 ECHR. §100. pp. Akman – Turkey (solicitarea nr. Aksoy – Turkey (Reports 1996. Aksoy – Turkey (Rapoartele pe 1996. Lipsa de cooperare a dus deja la apariţia unor probleme majore pentru o Curte supraîncărcată. Ribitsch – Austria (Series A-336). De exemplu: ECHR. ceea ce evident uşurează volumul de muncă al Curţii. §113. 167-188. Leading Cases of the European Court of Human Rights. 18 December 1996. Curtea Europeană a trebui să funcţioneze ca o primă instanţă pentru a constata care este versiunea adevărată a faptelor.J. – United Kingdom (solicitarea nr. autorităţile interne nu au cooperat total pe parcursul anchetelor. Curtea a avut reacţii variate la acestă problemă specifică.o.3 CEDO a fost cazul Aksoy.30054/96). Vezi de asemenea: M. in: NJCM-Bulletin 1997. Lawson.P. ceea ce uşurează volumul de muncă al Curţii. ECHR.40907/98). 6 March 2001. Nijmegen: Ars Aequi Libri. De exemplu: ECHR. 780-790. CPT devine organul constator al Curţii Europene pentru acest gen de cazuri. Vezi de exemplu ECHR. “Foltering en incommunicado detentie in Turkije”. pp. “Interview with Mr. Parmentier. President of the ECHR”. 4. “Mishandeling van preventief gedetineerden door de politie”. Curtea a trebuit să trimită aşanumitele misiuni de constatare în acea regiune pentru a stabili faptele şi pentru a găsi dovezile necesare pentru a putea da o hotărâre referitoare la validitatea plângerii. iar o alta dând hotărâri din care să reiasă că se produc încălcări ale Convenţiei numai prin simplul fapt că nu s-au făcut anchete eficiente şi independente referitoare la acuzaţiile respective de către autorităţile naţionale (sporind astfel presiunea asupra autorităţilor naţionale de a efectua astfel de anchete în viitor). Luzius Wildhaber. art. în: NJCM-Bulletin 2001.care Turcia a fost considerată responsabilă de încălcarea interdicţiei de aplicare a torturii cf.21986/93). §34 şi M. ECHR. §81 & §114. 4 May 2001. 18 December 1996. Vezi şi: R. 44 45 46 47 48 26 .A. 6 June 2000. pp. F. §43. 26 June 2001. Magee – United Kingdom (appl.

“Rechtsbescherming bij schending van het EVRM: betere (samen)werking van Straatsburgse en Nederlandse instanties gewenst”. dar acesta este un caz special. Din echitate faţă de Curte trebuie spus că unii solicitanţi nu cer compensaţii financiare.DH (2000) 105 of 24 July 2000 and Int. în condiţii specifice. pp. rezultatul practic al câştigării unui caz la Strasbourg este adesea numai de natură financiară (adică compensarea justă a pierderilor materiale şi nemateriale ca şi a costurilor şi cheltuielilor induse de procedurile naţionale şi de cele de la Strasbourg. p. Myjer (eds. Compliance with Judgments of International Courts. la o plângere referitoare la o acuzaţie de părtinire juridică. care reprezintă a încălcare a Articolului 6 CEDO. În general. aşa încât constanţa cu care se determină suma considerată drept compensare justă este scăzută. 61-83. The Execution of Strasbourg and Geneva Human Rights Decisions in the National Legal Order. Leiden: NJCM-Boekerij. Bulterman & M. conformarea cu hotărârile Curţii pare să fie la un nivel satisfăcător. Care este problema? Problema este că o ‘victorie’ la Strasbourg nu îi dă prea multe solicitantului individual.constatării unei încălcări. 185: “[…] în medie. Singurul precedent periculos de neconformare (cel puţin pentru moment) este cazul Loizidou52. Leiden: Stichting NJCM-Boekerij.A. Vezi: F. Mai mult. 41: pronunţările date de Curte se bazează pe conceptul de ‘compensare justă’. În primul rand. The Hague: Martinus Nijhoff Publishers. conform prevederilor articolului 41 CEDO). În afara victoriei morale. acea ‘compensare justă’). 2000. “The Enforcement System set up under the European Convention on Human Rights”. Bruinsma & S.L.46 CEDO Înaltele Părţi Contractante s-au angajat să respecte hotărârile definitive ale Curţii în orice dosar în care sunt parte.). The Hague: Martinus Nijhoff Publishers.L. “Artikel 5 EVRM en de (procedurele) bescherming van de psychiatrische patiënt”.H. deşi se constată că există o încălcare a Convenţiei (adesea Curtea consideră că simpla constatare a încălcării Convenţiei oferă victimei. în: Netherlands Quarterly of Human Rights 2003. 50 Au existat câteva cazuri de minimă conformare ca şi unele cazuri de lungi amânări ale executării corespunzătoare a hotărârii (de exemplu caul olandez Winterwerp51). dar acest raţionament este minimal sau inexistent. Cu ce se alege persoana care înaintează o plângere la Curtea Europeană? În baza art. 67. iar reclamantului nu i se acordă adesea nici o compensaţie. de obicei solicitanţii pot cere compensaţii instanţelor naţionale. Kuijer (eds. 50 51 52 53 27 . “Interview with Mr.Res. van Emmerik. Vezi de asemenea: R. Pentru detalii vezi: M. van Emmerik. Solicitantul nu doreşte 49 Vezi de asemenea: T. Există două chestiuni separate care merită atenţie. în: M. de exemplu.). dar în general statele membre îşi respectă obligaţiile. pp. Luzius Wildhaber. Kuijer. Lawson & E. hotărârile noastre au fost întotdeauna executate de state. in: R. Turcia (statul condamnat) nu se consideră responsabilă pentru încălcările drepturilor omului comise în nordul Ciprului. in: NJCM-Bulletin 1998. 1999 and T. p. M. Comitetul de Miniştri a condamnat autorităţile turce pe un ton deosebit de puternic având în vedere refuzul Turciei de a plăti daunele prevăzute de hotărârea Curţii. Să ne gândim.DH (2001) 80 of 25 July 2001. 50 Jaar EVRM. Pentru mai multe detalii legate de acestă chestiune: M. van Emmerik & P. deşi nu întotdeauna prompt şi cu entuziasm”. 1996. President of the ECHR”. Barkhuysen. 678-688. Barkhuysen & M. Ryssdal. Schadevergoeding bij schending van mensenrechten – De rechtspraktijk onder het EVRM vergeleken met die in Nederland.K. Prima critică ar fi legată de modul în care Curtea se pronunţă în problemele legate de art. Parmentier.J.Res.). van Kempen (eds. Comitetul de Miniştri va urmări executarea hotărârilor Curţii. ceea ce se numeşte ‘recours subjectif’. 49 Despăgubirile includ două elemente diferite – este vorba despre ‘recours objectif’ (efectul general de a oferi protecţie juridică controlând modul în care statele respectă drepturile omului prin intermediul solicitărilor individuale) şi despre ‘recours subjectif’ (‘adminsitrarea justiţiei’ într-un caz individual).53 O a doua critică se referă la faptul că adesea Curtea nu poate oferi o compensare totală unui solicitant prin simpla acordare a unei reparaţii financiare. 1997.

55 56 57 28 .doar să obţină o sumă de bani. Vezi Kamerstukken II 2000/01. Vezi de exemplu: B. În literatura de specialitate.E. În speţa Sadak a. Austria. într-o manieră mai generală. Posibila revizuire a sentinţei judecătoreşti iniţiale dată de o instanţă naţională va fi hotărâtă de (prevăzută în) legislaţia naţională. pentru solicitanţi. Van Mechelen – Netherlands (Rapoartele 1997. ‘încurajând’ statele să ia măsuri specifice în acest sens.P. in: NJCM-Bulletin 2001. Vezi T.o. 691)) în care Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 CEDO deoarece s-au folosit martori anonimi. 2003. 705-708. p. Wortmann. 4-13.M. Curtea a constatat că Turcia a încălcat Articolul 6 CEDO. statele membre ar trebui să adopte rapid această posibilitate de a avea proceduri de revizuire (cel puţin în dosarele penale) pentru a putea asigura efectiv ceea ce se numeşte ‘recours subjectif’ pentru solicitanţii persoane fizice. Mai mult decăt atât.56 În unele cazuri Comitetul de Miniştri poate juca un rol important în această privinţă.P. 23 aprilie 1997. în: NJB 2001. 2426)) Curtea a consemnat: “Curtea nu poate presupune că rezultatul procedurilor ar fi fost altul dacă nu ar fi avut loc o încălcare a Convenţiei. 1291-1294 şi în editorialul “Bij nadere herziening”. Myjer. in: NJCM-Bulletin 1998. au introdus posibilitatea de revizuire în sistemele lor naţionale de drept. T. se poate exclude posibilitatea unor proceduri de revizuire în cazul în care ar fi afectate drepturile terţilor. Barkhuysen şi M. Comitetul de Miniştri a încurajat toate Părţile Contractante “să-şi examineze sistemele naţionale de drept pentru a se asigura că există posibilităţi adecvate de reexaminare a dosarelor. Dar există şi multe state care nu au introdus această prevedere. Critică la adresa domeniului limitat de aplicare a proiectului de lege şi argumente în favoarea dechiderii posibilităţii de apariţie a procedurilor de revizuire şi în dosarele civile: S.C. Analiza critică a acestui proiect de lege se poate consulta în H. aşa cum au declarat solicitanţii şi aşa cum guvernul nu a contestat. “Het gemiste erfdeel”.57 54 In Olanda s-a iniţiat o discuţie teoretică pe marginea acestui subiect după pronunţarea hotărârii Curţii în Dosarul Van Mechelen (ECHR. “Nu toch maar in de revisie?”. Unele dintre Înaltele Părţi Contractante. in: NJCM-Bulletin 2002. solicitantul poate spera o redeschidere a dosarului său la nivel naţional. pp. Nijmegen: Wolf Legal Publishers.. Desigur. 30 octombrie 1997. 730.L. Recomandarea Nr. Heropening van procedures na veroordelingen door het EHRM (thesis University of Tilburg 2003).L. van Emmerik. van Emmerik. pp.55 După părerea mea. 1291-1294. Pe de altă parte. cert este faptul că procedurile penale nu s-au desfăşurat în conformitate cu Convenţia. 263-269. in: NJB 2001. adoptată la 19 ianuarie 2000. trebuie avute în vedere aşteptările legitime referitoare la drepturile dobândite de terţi în cazul unor proceduri de revizuire de natură civilă. conform lehislaţiei olandeze nu este posibil ca solicitantul să obţină o rejudecare a dosarului”.H. de exemplu. inclusiv proceduri de redeschidere a procedurilor” în cazul în care partea vătămată suferă consecinţe negative grave. În Recomandarea Nr. “Herzie het herzieningsvoorstel”. Convenţia în sine nu obligă statele membre să instituie proceduri de revizuire ca urmare a unei hotărâri a Curţii. consecinţele încălcărilor constatate”. Într-o altă sentinţă referitoare la o compensare justă (ECHR. publicată în NJCMBulletin 2000. Olanda a introdus recent posibilitatea unor proceduri de revizuire (în cazul procedurilor penale) după o hotărâre de condamnare dată de Curtea Europeană. pp. van Kempen. R (2000) 2. numerele 1-4. Comitetul de Miniştri a încurajat de asemenea statele membre să prevadă. “Herzie het herzieningsvoorstel”. posibilitatea redeschiderii dosarelor la nivel naţional ca urmare a hotărârilor date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. pp. ci doreşte de cele mai multe ori să anuleze o hotărâre judecătorească injustă. R (2000) 2 a Comitetului de Miniştri. Barkhuysen and M. Pe data de 3 mai 2002. pp. 27 726. Van Mechelen Article 50 (Rapoartele 1997.54 Totuşi. Franţa. După ce Curtea a constatat că s-a încălcat Articolul 6 CEDO. de exemplu Elveţia. comentatorii olandezi au adus argumente în favoarea ideii de revizuire. Comitetul de Miniştri a cerut cu putere autorităţilor turce să remedieze situaţia solicitanţilor şi “să ia măsurile necesare pentru a redeschide dosarul […] sau orice alte măsuri ad hoc care ar putea şterge. De exemplu.

§41 & §48). 8 februarie 2000. Curtea nu este împuternicită să hotărască măsuri anume. În paragraful 41 Curtea opinează: “[…] obligaţiile impuse anumitor categorii de oficiali publici inclusiv ofiţerii de poliţie de a se abţine de la activităţi politice are ca scop depolitizarea serviciilor respective şi astfel contribuie la consolidarea şi menţinerea democraţiei pluraliste în ţară […] Acest obiectiv are o semnificaţie istorică specială în Ungaria din cauza faptului că această ţără are experienţa unui regim totalitar care s-a bazat în mare parte pe angajarea directă a poliţiei faţă de partidul conducător”. 901-905. “Naar een EVRM op twee snelheden?”. un semnal de alarmă este hotărârea Curţii în cazul Majaric. măsurile adoptate în Ungaria pentru a proteja poliţia faţă de influenţa directă a partidelor politice pot fi considerate un răspuns ‘la o nevoie socială presantă’ într-o societate democratică” (ECHR. Bulgaria. context faţă de care au fost interpretate prevederile Convenţiei în primele decenii de existenţă. 58 În termenii unei înţelegeri pe cale amiabilă. Orice hotărâre a Curţii are o natură declarativă – Curtea pur şi simplu stabileşte că s-a produs o încălcare a Convenţiei. În paragraful 48 Curtea conchide: “Cu tot respectul faţă de limitele lăsate la aprecierea autorităţilor naţionale în acest domeniu. cum ar fi modificarea unor legi specifice58. Curtea constată că. pp. Armenia. raport ce conţinea propuneri de garantare pe termen lung a eficienţei Curţii.În final. Vezi Rezoluţia 1226 (2000) a Adunării Parlamentare ‘Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului’ din 28 septembrie 2000. Rekvényi – Hungary (solicitarea nr. autorităţile naţionale pot fi obligate să modifice legislaţia existentă. solicitantul a reclamat durata procedurilor penale intentate împotriva sa. La sfârşitul războiului rece fostele state comuniste au devenit pe rând membre ale Consiliului Europei. 59 O soluţie similară a fost sugerată în Raportul din 2003 al Comitetului de Iniţiativă pentru Drepturile Omului.A. Majaric – Slovenia (solicitarea nr.28400/95). În acest sens. ceea ce înseamnă că acum numărul total de state membre ale Consiliului Europei este de 45. Vezi şi: R.4 Extinderea Consiliului Europei Pe 3 aprilie 2003 a aderat la Consiliul Europei Serbia-Muntenegru.61 În acest caz. În Dosarul Rekvényi era vorba despre o ingerinţă în libertatea de exprimare a ofiţerilor de poliţie. ceea ce este regretabil. căteva remarci pe marginea a ceea ce numim ‘recours objectif’ (căile generale de atac din ordinea internă de drept a fiecărui stat membru pentru a evita viitoarele încălcări similare ale Convenţei).60 4. 20 mai 1999. 25390/94). totuşi. Rusia şi multe alte state din Europa centrală şi de est erau deja părţi semnatare ale convenţiei. Ţări cum ar fi Albania. statele au libertatea de a alege mijloacele de a-şi îndeplini obligaţiile conform Convenţiei. Contexul politic şi economic în care au loc posibilele încălcări ale Convenţiei în aceste noi state membre ale Consiliului Europei este adesea complet diferit de cel existent în vechile state membre ale Consiliului. Azerbaijan. trebuie menţionată o interesantă rezoluţie a Adunării Parlamentare îndemnând Curtea ‘să-şi asume obligaţia că va indica în hotărârile sale care sunt modalităţile în care se aşteaptă ca autorităţile naţionale respective să execute hotărârea astfel încât să se conformeze deciziilor şi să ia măsurile generale şi individuale necesare’. Mai există un exemplu în contextual Articolului 10 CEDO. Activităţile lor politice erau restricţionate pentru a sublinia neutralitatea faţă de opinia publică. În acest sens. practica existentă conform Convenţiei are unele deficienţe. in: NJCM-Bulletin 2000. România. Apoi. ceea ce pune diverse provocări în faţa mecanismului de supraveghere de la Strasbourg. CDDH (2003) 006 Final. Lawson. Curtea trebuie să se asigure că nivelul existent de protecţie juridică nu se estompează şi că nu încep să evolueze nivele separate de protecţie în cadrul aceluiaşi mecanism al drepturilor omului (un model cu două viteze). mai ales în acest context istoric. În primul rand. Şi aici. deoarece nu este întotdeauna clar pentru autorităţilor naţionale ce trebuie să facă pentru ca legile lor să fie conform standardelor de la Strasbourg. ECHR. 59 60 61 29 .

2 al acestui capitol. O a doua provocare ar fi legată de faptul că.invocând Articolul 6 CEDO. Încă o remarcă finală legată mai ales de Art. Ferrari – Italy (solicitarea nr.” Se pare că problemele provizorii pot fi o raţiune pentru care Curtea să conchidă că articolul 6 CEDO nu a fost încălcat. După cum se va vedea în capitolele următoare. în rapoartele întocmite de Adunarea Parlamentară în timpul procesului de aderare a statelor din Europa Centrală şi de Est accentul pare să se fi deplasat către problema independenţei justiţiei. Kamminga. aceste temeri sunt deosebit de importante cu privire la o prevedere cum ar fi Art. În contectul Art. perspective” desfăşurată la Chişinău între 23-24 august 2001. 6 CEDO se poate observa aceeaşi strădanie a Curţii.62 Aparent. jurisprudenţa Curţii referitoare la independenţa justiţiei este puţin dezvoltată în comparaţie cu bogata jurisprudenţă referitoare la imparţialitatea justiţiei. Guvernul a susţinut că amânările se datorau faptului că instanţele naţionale se confruntau cu schimbări radicale ale sistemului economic şi juridic din Slovenia.2 ***). 3 CEDO. De exemplu. Totuşi. strădania de a avea o reacţie mai eficace la încălcări grave şi sistematice ale Convenţiei va rămâne o provocare viitoare pentru Curte.T. tocmai în jurisprudenţa sa referitoare la Art. 33440/96). ceea ce le-a sporit volumul de lucru. discutată în paragraful 3. ceea ce poate creea impresia conform căreia Convenţia Europeană dezvoltă o protecţie cu „două viteze”.63 Acestea fiind spuse. Curtea nu a fost convinsă de argumentele guvernului sloven în această speţă. Ar trebui să existe un standard minim aplicabil în toată zona acoperită de Convenţie. 3 (interzicerea torturii şi a tratamentului inuman şi degradant). În paragraful 39 Curtea răspunde după cum urmează (vezi şi Capitolul 3 §11): “Curtea nu deţine nici o informaţie care să indice că dificultăţile apărute în Slovenia în perioada relevantă erau de aşa natură încât să-l lipsească pe solicitant de dreptul său la o soluţie juridică dată într-un timp rezonabil. Totuşi. probleme. După părerea unor comentatori mecanismul Convenţiei nu s-a dovedit a fi deosebit de eficace în relaţie cu acest gen de încălcări. §21. pp. Odată cu aderarea noilor Înalte Părţi Contractante din Europa Centrală şi de Est pare să se fi produs o revenire a importanţei ideii de independenţă a justiţiei. “Is the European Convention on Human Rights sufficiently equipped to cope with gross and systematic violations?”. 6 CEDO. Aşa ceva pare inacceptabil având în vedere faptul că în Convenţie se stabilesc nişte garanţii minime. Independenţa justiţiei rămâne un subiect fierbinte şi după aderare. independenţa şi credibilitatea sistemului juridic din Moldova a fost obiectul unei dezbateri la conferinţa Consiliului Europei intitulată “Reforma justiţiei: realizări. 28 July 1999. Curtea şi-a întărit parţial poziţia acolo constatând că există ‘o practică administrativă stabilă’ cu privire la dosarele italiene referitoare la durata excesivă a procedurilor. Curtea s-a dotat cu mijloacele de a aborda mai eficient acest gen de plângeri (vezi *** §3. Conferinţa a făcut un apel la autorităţile moldovene să-şi onoreze angajamentele pe care şi le asumase când a devenit 63 64 30 . Aceasta pare să arate că această Curte va ţine cont de dificultăţile din ţările Europei Centrale şi de Est atunci când se analizează solicitările. mai ales independenţa justiţiei.64 Se poate observa o evoluţie similară cu privire la accesul statelor din Europa 62 M. raportul Biroului Adunării Parlamentare din data de 7 noiembrie 2001 privind conformarea ordinii de drept din Republica Federală Iugoslavia cu standardele Consiliului Europei: “Porţiuni extinse ale cadrului legal care guvernează instituţiile de stat sunt învechite şi anumite domenii. necesită reforme urgente şi radicale”. Vezi. ECHR. Curtea se va confrunta probabil mai des cu încălcări mai sistematice şi mai grave ale Convenţiei. Dar. 153-164. în: Netherlands Quarterly of Human Rights 1994. în viitor. de exemplu.

rolul protecţei drepturilor omului în cadrul Comunităţilor era minimal. 70 Alţii membră a Consiliului Europei în 1995. Dosarele C-36. Nold II. Curtea de Justiţie a refuzat să ia în considerare solicitările referitoare la drepturile omului care nu erau concret menţionate în tratate. respectul pentru drepturile fundamentale era “o parte integrantă a principiilor generale ale dreptului comunitar”.City of Ulm. Dosarul C-29/69. II. Comunităţile s-au concentrat exclusiv pe chestiunile economice şi nu s-au mai făcut referiri la protecţia drepturilor omului. Dosarul C-1/58. [1969] ECR 419 şi ECJ. În cazuri cum ar fi Stork. [1970] ECR 1125.68 În cele din urmă.67 Traptat. p. Human Rights and the European Community. Lawson. Geitling şi Sgarlata. 69 ECJ. A. Stauder .K. Totuşi. în care protecţia drepturilor omului era stabilită ca unul dintre cele mai importante obiective. această evoluţie se pot vedea în rapoartele întocmite de experţi în cadrul programului PHARE orizontal pe probleme de justiţie şi afaceri interne numit “Întărirea statului de drept” şi este confirmată de rapoartele anuale ale Comisiei privind progresele către aderare făcute de statele membre. 11-32 şi contribuţiile lui of R.). Dosarul C-40/64.High Authority.Commission. “The EU Charter: Text and Structure”. însă. [1960] ECR 423 and ECJ. 38 şi 40/59. 423-429.W. 924-967. [1974] ECR 508. Weiler in Weiler. [1965] ECR 215. [1959] ECR 17. E.High Authority.W.66 Proclamarea cartei a fost precedată de discuţii prelungite în cadrul Uniunii Europene legate de problema exprimării în ordinea de drept europeană a unui angajament mai puternic faţă de drepturile fundamentale. deoarece este singurul tratat privind drepturile omului din zona europeană. Internationale Handelsgesellschaft. Stork . pp. Cassese and Clapham (eds. rolul protecţei drepturilor omului în ordinea de drept a Comunităţilor Europene a început să crească. 70 De exemplu. §13. care era protejată de Curtea de Justiţie. pp. 1991. Heringa & L. în timpul întâlnirii la nivel înalt a Consiliului European de la Nisa s-a proclamat Carta Drepturilor Fundametale a Uniunii Europene. Dacă analizăm istoria şi contextual semnării tratatelor iniţiale. ECJ. Vezi şi: M.Centrală şi de Est care sunt şi candidate la Uniunea Europeană. Lawson. Vol. Geitling . 579. După refuzul de a adopta propunerea de a crea Comunitatea Politică Europeană (elaborată în 1953).6 Relaţia dintre Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene De 50 de ani Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se bucură de privilegiul de a avea monopolul. Această atitudine politică s-a reflectat în jurisprudenţa iniţială a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.A. Sgarlata . C 364/1. Dosarul C-11/70. “Het EU-Grondrechtenhandvest: meer dan een festijn voor juristen”. 37. 31 . 3. Heringa in NJCM-Bulletin 2000. în: Internationale Spectator 2000. 6 CEDO. 65 De exemplu. 65 Această deplasare a accentului către independenţa justiţiei în documentele “politice” nu poate fi găsită deocamdată în jurisprudenţa Curţii referitoare la Art.A. Derijcke and A. 67 ECJ. 68 ECJ. 69 Care au fost motivele acestei schimbări de atitudine? Unii comentatori accentuează absenţa unei legi scrise a drepturilor omului ca şi “deficitul democratic” în creştere al Comunităţilor mai ales cu privire la acest domeniu. Dosarul C-4/73. pp. 66 Textul Cartei este publicat în OJ 2000. Bulterman & R. pe data de 7 decembrie 2000. în: Maastricht Journal 2001. Verhey.

P. 75 Privind relaţiile dintre ‘Strasbourg’ şi ‘Luxemburg’ vezi şi: I. Case C-149/77. 889-907. Defrenne .72 Ca reacţie Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene se temea că instanţele naţionale vor pune drepturile fundamentale garantate în constituţiile naţionale mai presus de legislaţia comunitară. Curtea a accentuat mereu autonomia principiilor generale ale Comunităţii faţă de principiile specifice protejate în constituţiile fiecărui stat membru sau în acordurile internaţionale. [1979] ECR 3727 şi ECJ. The European System for the Protection of Human Rights. 72 Vezi aşa-numita hotărâre Solange dată de Bundesverfassungsgericht ([1974] 2 CMLR 540). Pe de-o parte. 73 ECJ. Macdonald a.J. Oricare ar fi motivul. pp. pp. Totuşi.consideră că de fapt Curtea a dorit să apere supremaţia dreptului comunitar faţă de dreptul naţional. P.A. 1995. in: ELRev 2000. ECJ.o.71 Cei din urmă se referă la temerea instanţelor naţionale germane existentă în anii ’60 şi anume că rolul constituţiei naţionale se va eroda dacă puterile Comunităţii vor continua să crească fără a garanta în acelaşi timp şi protecţia drepturilor fundamentale. Jacqué. sub preşedinţia germană. ‘Bogăţia’ de cataloage ale drepturilor omului din Europa poate spori posibilitatea apariţiei unor interpretări divergente (în sensul unei mai mari vizibilităţi a standardelor Uniunii în domeniul drepturilor omului) şi a unui potenţial conflict între Strasbourg şi Luxemburg. O’Neill. p. in: R. pp.A. Leiden 1999). “Primus inter pares. Who is the ultimate guardian of fundamental rights in Europe?”. 74 După ce s-a făcut o referire la CEDO în Actul Unic European din 1986. Rutili. 1994. s-a datorat înţelegerii crescânde a faptului că procesul de integrare europeană cuprindea în mod necesar mai mult decât chestiunile financiare şi monetare. Lawson & M. J. ECJ. Hauer .Land Rheinland-Pfalz. Teama de a pierde supremaţia legislaţiei comunitare a îndemnat Curtea să adopte o pespectivă diferită asupra drepturilor fundamentale ale omului. statelor membre cu o puternică tradiţie constituţională. de Blois (eds. pp. de Búrca. R. cum ar fi Germania postbelică. Referirea specială la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost apoi confirmată în 1992 în Tratatul de la Maastricht. din decembrie 2000 în Europa există două documente separate care se referă la drepturile omului (dintre ele. Dosarul C155/79. dar şi Carta Socială Europeană şi câteva Convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii). “The Convention and the European Communities”. Canor. Lawson. EC law. aşa încât.). [1974] ECR 491. în timp ce anumite graniţe limitau procesul de concepere a strategiilor.Sabena. in: R. (eds. Lawson. 1993. S-a făcut simţită necesitatea unui alt document al UE care să conţină un catalog al drepturilor omului. Dordrecht: Nijhoff. Dosarul C-36/75. Dosarul C-44/79. [1975] ECR 1219. Curtea a introdus respectul pentru drepturile omului în ordinea de drept a Comunităţii. in: CMLRev 1992. ECJ. “Confusion and Conflict? Diverging interpretations of the European Convention on Human Rights in Strasbourg and Luxembourg”.74 În articolul F (devenit apoi Articolul 6 TEU) se prevede că Uniunea va respecta drepturile omului garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (ca şi de tradiţiile juridice ale diverselor state membre). Dosarul C-4/73. 1999. Het EVRM en de Europese Gemeenschappen (diss. 219-252. The Dynamics of the Protection of Human Rights in Europe. 287 & 302. Coppe & A. li se părea greu să conceapă că o organizaţie supranaţională atât de puternică nu era oficial ţinută de anumite drepturi fundamentale. & S.M.. Nold . s-a luat decizia de a redacta Carta Drepturilor Fundamentale. Dar această confirmare a jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie nu a pus capăt discuţiei. Oxford: Clarendon Press. Craig & G. A. Carta UE este deocamdată o declaraţie politică şi nu un document cu caracter obligatoriu). [1982] ECR 1575. Pentru a determina existenţa şi graniţele specifice ale drepturilor fundamentale specifice Curtea are mai multe surse de inspiraţie. 669 and P.A. Deventer: Kluwer. “The European Court of Justice: Taking rights seriously?”.St. Pe de altă parte. [1978] ECR 1365.73 în primul rând din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre şi în al doilea rând din instrumentele internaţionale pe care le-au agreat statele membre sau la care au colaborat (mai ales Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 3-21.Commission. Astfel. R. “La Cour 32 .75 71 J. Pescatore. The Hague: Martinus Nijhoff. în iunie 1999.).

După părerea mea conflictul potenţial dintre cele două curţi europene este adesea exagerat. Jurisdicţia celor două curţi nu este identică. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se concentrază asupra conceptului de responsabilitate a statului, adică un reclamant nu poate avea câştig de cauză la Strasbourg decât dacă poate dovedi că există o legătură directă sau indirectă între încălcarea drepturilor sale şi o acţiune (sau lipsă de acţiune) întreprinsă de o instituţie a statului (vezi şi Capitolul 3 §8). Pe de altă parte, Carta UE se concentrază pe responsabilitatea Comunităţii ca urmare a unor acţiuni întreprinse de instituţiile UE dar şi asupra responsabilităţii statelor membre, adică acele acţiuni întreprinse de autorităţile de stat în exercitarea puterilor Comunităţii. Fără îndoială, există o zonă cenuşie între aceste două concepte (care se va adânci pe măsură ce competenţele Uniunii Europene vor spori şi care este accentuată de interpretarea mai largă a conceptului de responsabilitate a statului conform CEDO aşa cum a fost dezvoltat de hotărârea Matthews76), dar rămâne o diferenţă fundamentală. Desigur, angajamentul suplimentar de a garanta nevoile din domeniul drepturilor omului trebuie apreciat şi el. În acest context, se poate spune că formularea diferită a unor drepturi în cele două documente poate genera confuzii şi, mai mult decât atât, interpretări divergente ale aceloraşi drepturi ale omului în aceeaşi zonă geografică77, ceea ce este cu atât mai adevărat cu privire la dreptul la un proces echitabil. În textele Cartei UE apare o diferenţă interesantă prin comparaţie cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În Articolul 47 al Cartei UE dreptul la un proces echitabil apare cu următoarea formulare: “Orice persoană are dreptul la un proces public şi echitabil într-o perioadă de timp rezonabilă în faţa unei instanţe independente şi imparţiale legal constituite”. Domeniul de aplicare al acestei prevederi este mult mai larg decât art.6 CEDO, care asigură doar dreptul la un proces echitabil acelor persone care sunt părţi în proceduri referitoare la determinarea unor ‘drepturi şi obligaţii civile’ sau a ‘unei acuzaţii penale’. Va fi interesant de văzut dacă abordarea mai liberală din Carta UE va inspira Curtea Europeană a Drepturilor Omului când va interpreta conceptele autonome sus-menţionate. Există deja interpretări divergente între Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Conform jurisprudenţei CEDO dreptul la un proces echitabil implică dreptul la proceduri adversariale. Aceasta înseamnă că părţile într-un proces civil sau penal trebuie să aibe posibilitatea de a avea cunoştinţă de, şi de a putea comenta, toate probele aduse sau observaţiile înaintate pentru a putea influenţa hotărârea curţii. Aceasta se aplică şi susţinerilor înaintate de avocaţii generali,

de justice des Communautés européennes et la Convention européenne des Droits de l’Homme”, in: F. Matscher & H. Petzold (eds.), Protecting Human Rights: The European Dimension, Köln: Carl Heymanns Verlag, 1988, pp. 441-455; J.-P. Puissochet, “La Cour européenne des Droits de l’Homme, la Cour de justice des Communautés européennes et la protection des Droits de l’homme”, in: P. Mahoney, F. Matscher, H. Petzold & L. Wildhaber (eds.), Protecting Human Rights: The European Perspective – Studies in memory of Rolv Ryssdal, Köln: Carl Heymanns Verlag, 2000, pp. 11391152; D. Spielmann, “Human rights case law in the Strasbourg and Luxembourg courts: conflicts, inconsistencies, and complementarities”, in: Ph. Alston (ed.), The EU and Human Rights, Oxford: Oxford University Press, 1999, pp. 757780.
76

ECHR, 18 februarie 1999, Matthews – United Kingdom (appl. no. 24833/94), §32: “Curtea observă că actele Comunităţii Europene ca atare nu pot fi atacate în faţa Curţii deoarece Comunitatea Europeană nu este Parte Contractantă. Convenţia nu exclude trasferul de competenţe la organizaţiile internaţioanle cu condiţia ca drepturile recunoscute prin Convenţie să continue să fie ‘asigurate’. Răspunderea statelor membre continuă chiar şi după un asemenea transfer”. Chiar dacă Preambulul Cartei UE face referiri explicite la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

77

33

chiar dacă aceste susţineri sunt făcute cu cea mai strictă obiectivitate. 78 Totuşi, în soluţia Emesa79 Curtea de Justiţie nu pare să se fi îndepărtat de jurisprudenţa sa. Curtea Europeană de Justiţie consideră că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului “nu pare să fie opozabilă opiniei avocaţilor generali ai Curţii” deoarece avocatul general al Curţii de Justiţie nu poate fi comparat cu avocaţii generali ai unor instanţe naţionale. Interpretările divergente dintre cele două Curţi europene se pot accentua şi ca rezultat al faptului că este posibil să se înregistreze o scădere a orientării Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene către jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai ales acum când Curtea de la Luxemburg are ‘propriul’ său document referitor la drepturile omului şi nu mai trebuie să considere Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca sursă de inspiraţie. Pe termen lung, această situaţie ar putea submina autoritatea Curţii Europene a Drepturilor Omului ca vocea autorizată să interpreteze problemele legate de drepturile omului în Europa. Această problemă potenţială s-ar putea rezolva în cazul în care Comunităţile Europene/Uniunea Europeană ar accede la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Însă, în trecut, Curtea de Justiţie s-a pronunţat contra accederii în Avizul nr.2/94.80 Cauza pentru care a opinat astfel este neclară. Accederea la Convenţie ar “determina o schimbare substanţială a prezentului sistem al Comunităţii de protecţie a drepturilor omului, în sensul că ar presupune intrarea Comunităţii într-un sistem instituţional internaţional distinct ca şi o integrare a tuturor prevederilor Convenţiei în ordinea de drept a Comunităţii”. Totuşi, ideea de accedere a fost reintrodusă de către Preşedintele Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în ianuarie 2002.81 Ulterior, liderii politici europeni au hotărât să includă problema pe ordinea de zi a următoarei Convenţii ce se pregăteşte după Conferinţa Interguvernamentală de la Nisa. În proiectul de Constituţie, prezentat în ianuarie 2003 de către Prezidiul Convenţiei, la art.I-7 §2 s-a prevăzut posibilitatea ca Uniunea Europeană să devină parte semnatară a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului: “Uniunea va căuta să adere la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.82 În acelaşi timp, proiectul de Constituţie stabileşte că Uniunea “va recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile stabilite în Carta Drepturilor Fundamentale”, aşa cum s-a precizat în Partea a II-a a proiectului de Constituţie. De aici derivă faptul că această Cartă va devei un document cu caracter obligatoriu şi rămâne de văzut care va fi rezultatul politic al Conferinţei Interguvernamentale.

78

Vezi de exmplu ECHR, 20 februarie 1996, Vermeulen – Belgium (Rapoartele 1996, 224), §§29-30. ECJ, Dosarul C-17/98, Emesa Sugar (Free Zone) – Aruba, Ordinul Curţii de Justiţie din 4 februarie 2000 (vezi şi adnotările lui R.A. Lawson in CMLRev 2000, pp. 983-990). [1996] ECR I-1759.
81

79

80

Dl. Gil Carlos Rodriguez Iglesias a declarat la deschiderea anului judecătoresc al Curţii Europene a Drepturilor Omului pe data de 31 ianuarie 2002: “Dacă Curtea a evitat mereu să ia poziţie privind oprtunitatea aderării la Convenţie, şi pe bună dreptate, aparent, anumiţi membri ─ între care şi eu─ şi-au exprimat opinii personale referitoare la această problemă, în sensul unei poziţii favorabile unei asemenea aderări, care ar întări uniformitatea sistemului de protecţie a drepturilor fundamentale în Europa“. Textul discursului se găseşte la următoarea adresă de internet: http://www.echr.coe.int/BilingualDocuments/Legal%20Year%202002.htm. CONV 820/03, proiect de Tratat pentru elaborarea unei Constituţii a Europei prezentat de către Preşedintele Convenţiei Consiliului European la reuniunea de la Salonic pe 20 iunie 2003.

82

34

CAPITOLUL 3 DOCTRINA GENERALĂ ELABORATĂ DE CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Acest capitol asigură baza generală de discuţie pentru capitolele următoare, care se vor concentra mai ales asupra cerinţelor legate de independenţa justiţiei şi imparţialitatea conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Înainte de examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ne va fi de folos să examinăm doctrina generală elaborată de Curte, cum ar fi metodele de interpretare, doctrina marjei de apreciere, obligaţiile pozitive, efectul orizontal, forţa majoră, renunţarea la drepturi, relaţia cu judecătorul naţional, relaţia cu principiile generale de drept, etc.

Paragraful 1

Conceptele autonome

Multe dintre noţiunile utilizate în Convenţie sunt interpretate de Curte în mod autonom. Definiţiile elaborate de tradiţia juridică a Înaltelor Părţi Semnatare nu sunt decisive pentru Curte. Curtea a subliniat întotdeauna poziţia conform căreia clasificarea din legislaţia naţională poate fi un factor relevant, dar nu unul decisiv. Se pot identifica două motive pentru această subliniere a autonomiei concepţiilor Convenţiei: lipsa de uniformitate în tradiţiile juridice ale diferitelor state (datorată, parţial, diferenţelor dintre sistemul juridic de drept cutumiar şi cel de drept civil) pe de o parte şi teama de o posibilă subminare a eficienţei protecţiei prevăzute de Convenţie pe de altă parte. Această situaţie poate fi prevăzută şi din speţa Öztürk, în care Curtea a fost nevoită să definească conceptul de “faptă penală” folosit în art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului:

“[…] dacă Statele Semnatare ar putea, conform dorinţei lor, să excludă valabilitatea clauzelor fundamentale din articolele 6 şi 7 prin clasificarea unei infracţiuni ca fiind “o încălcare a reglementărilor” şi nu o faptă penală, aplicarea acestor prevederi ar fi subordonată voinţei lor suverane. O astfel de libertate de alegere ar duce la rezultate incompatibile cu obiectul şi scopul Convenţiei.” 83
Se subliniază, de asemenea, libertatea de a evalua anumite concepte din speţa Welch, cu privire la interpretarea termenului “penalizare” folosit în art. 7 CEDO: “[Curtea, MK] trebuie să-şi păstreze libertatea de a trece dincolo de aparenţe şi de a evalua dacă o anumită măsură reprezintă o penalizare sau
83

CEDO, 21 Februarie 1984, Öztürk – Germania (Seria A-73), §49.

35

nu”.84 Multe concepte autonome se găsesc în art. 6 CEDO: „faptă penală”, „drepturi şi obligaţii civile”, „martor”85, etc. Paragraful 2 Metode de interpretare

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului conţine unele noţiuni vagi.86 Aplicarea acestor noţiuni vagi şi abstracte în situaţiile legate de plângerile primite necesită un mare efort de interpretare din partea Curţii. Există în art. 31-33 ale Convenţiei de la Viena asupra Tratatelor de Drept unele linii directoare cu privire la interpretarea acestor tratate. Curtea se va folosi de aceste linii directoare generale87, dar şi-a creat şi o cultură proprie, care priveşte interpretarea conceptelor autonome folosite în Convenţie.88 În mod clar, textul în sine al Convenţiei este punctul de plecare al oricărei interpretări. Interpretarea literală este metoda cea mai evidentă, care priveşte înţelesul „obişnuit” al termenilor folosiţi în diferite prevederi.89 Câteodată se pot rezolva probleme legate de interpretare prin compararea celor două versiuni autentice ale Convenţiei (cea în limba engleză şi cea în limba franceză).90 În acelaşi timp, Curtea foloseşte numai rareori ceea ce se numeşte interpretarea sistematică. Curtea încearcă să precizeze înţelesul dat unei anumite prevederi examinând locul acesteia în cadrul Convenţiei şi relaţia cu alte prevederi.91 O altă metodă de interpretare folosită în jurisdicţia Curţii este interpretarea istorică. Prin aceasta, Curtea interpretează noţiunile Convenţiei examinând istoricul elaborării Convenţiei, cu referire la
84

CEDO, 9 Februarie 1995, Welch – Marea Britanie (Seria A-307 A), §27. CEDO, 6 Mai 1985, Bönisch – Austria (Seria A-92), §§31-32. Citatul următor al unui specialist olandez pare să reflecte opinia generală: “Het Verdrag van Rome tot bescherming van de rechten van de mens is zo vaag en houdt binnen die vaagheid nog zoveel slagen om de arm, dat wij wel volslagen tot barbarij zullen moeten zijn vervallen, voor iemand er – alle directe werking ten spijt – met succes een beroep op kan doen en zijn we eenmaal barbaren geworden, dan trekken we ons zelfs van het Verdrag niets meer aan” (J.C.M. Leijten, Het fluorideringsarrest, în: ‘t Exempel dwinght, Zwolle: Tjeenk Willink, 1975, p. 314). Vezi în contextul Art. 6: CEDO, 21 Februarie 1975, Golder - Marea Britanie (Seria A-18), §29. confirmat recent de CEDO, 4 Aprilie 2000, Witold Litwa - Polonia (cerere nr. 26629/95), §57. Vezi mai general: R. Bernhardt, „Idei despre interpretarea tratatelor de drepturile omului”, în: F. Matscher & H. Petzold (editori), Protecting Human Rights: The European Dimension – Essays în Honour of G.J. Wiarda, Köln: Carl Heymanns Verlag, 1988, pp. 65-71 şi F. Matscher, „Metode de interpretare a Convenţiei”, în: R.St.J. Macdonald, F. Matscher & H. Petzold (editori), The European System for the Protection of Human Rights, Dordrecht: Nijhoff, 1993, pp. 63-81. Vezi, de exemplu CEDO, 1 Iulie 1961, Lawless – Irlanda (Seria A-3), §28: „Pe când, în contextul general al Art. 15 al Convenţiei, înţelesul natural şi obişnuit al cuvintelor „alte urgenţe publice care ameninţă viaţa naţiunii” este suficient de clar. Curtea s-a bazat pe o comparaţie a ambelor texte atunci când a primit întrebarea (într-o speţă englezească) dacă accesul la justiţie a fost inclus implicit în Art. 6 CEDO: „Cel mai clar indiciu se găseşte în textul francez, prima propoziţie. În ce priveşte ‘contestations civiles’ (acţiunile civile) oricine are dreptul ca procedurile iniţiate sau la care este supus să fie realizate într-un anumit mod […] dar şi ‘à ce que sa cause soit entendue’ (ca şi cauza sa să fie audiată)” (vezi CEDO, 21 Februarie 1975, Golder – Marea Britanie (Seria A-18), §32). Vezi, de exemplu CEDO, 6 Septembrie 1978, Klass – Germania (Seria A-28), §68: “[…] Convenţia trebuie citită ca un întreg”. Sau CEDO, 24 Octombrie 1979, Winterwerp – Olanda (Seria A-33), §46: “[…] logica sistemului de garanţii stabilite de Convenţie stabileşte limitele acestei revizuiri [de către CEDO, MK]”.

85

86

87

88

89

90

91

36

lucrările pregătitoare (travaux préparatoires), pentru a stabili intenţia iniţială a celor care au redactat Convenţia.92 De exemplu, putem face referire la hotărârea în speţa Maaouia, în care Curtea a interpretat în termeni restrânşi art. 6 CEDO, în lumina istoricului elaborării celui de-al 7-lea Protocol al Convenţiei. 93 Totuşi, în practică, importanţa istoricului de redactare a Convenţiei este scăzută (vezi *** §3 ***). Cea mai importantă metodă de interpretare a Curţii este interpretarea teleologică a Convenţiei.94 Curtea va interpreta Convenţia în lumina scopurilor generale şi particulare ale Convenţiei: aceea de a oferi o protecţie „reală şi efectivă” persoanei.95 Metoda interpretării teleologice este foarte potrivită pentru a da interpretări largi noţiunilor Convenţiei. Unul dintre cele mai clare exemple se găseşte în speţa Airey – Irlanda, în care se pune întrebarea dacă dreptul la asistenţă juridică gratuită poate fi acceptat în procedurile civile, în anumite cazuri. Dreptul la asistenţă juridică este garantat de art. 6 par. 3 litera c CEDO în ce priveşte procedura penală. Problema acordării asistenţei juridice în probleme civile a fost lăsată special în afara Convenţiei în cadrul procesului de redactare a acesteia. Mai mult, la ratificarea Convenţiei, Guvernul irlandez a făcut următoarea declaraţie:
“Prin prezenta, Guvernul Irlandei confirmă şi ratifică susmenţionata Convenţie şi se obligă să realizeze şi să respecte întocmai dispoziţiile acesteia, sub rezerva interpretării art. 6, par. 3 (c) din Convenţie ca nefiind o cerere de asigurare a asistenţei juridice gratuite într-un domeniu mai larg decât cel stipulat la momentul actual în Irlanda.”

Co toate acestea, Curtea a subliniat în sentinţa dată: „Convenţia are ca menire nu garantarea drepturilor teoretice sau iluzorii, ci a drepturilor concrete şi efective”.96 Apoi, Curtea a ajuns la concluzia că dreptul la judecată nu ar fi unul efectiv dacă nu s-ar asigura asistenţă juridică gratuită în anumite cazuri, indiferent de natura civilă a procedurilor naţionale. Paragraful 3 Caracterul evolutiv al Convenţiei

92

De exemplu cu privire la întrebarea dacă accesul egal la servicii publice este protejat de Art. 10 CEDO, Curtea subliniază că „statele Semnatare în mod deliberat nu au inclus un astfel de drept: istoria Protocoalelor 4 şi 7 arată în mod neechivoc acest lucru” (vezi CEDO, 28 August 1986, Glasenapp – Germania (Seria A-104), §48). CEDO, 5 Octombrie 2000, Maaouia – Franţa (cerere nr. 39652/98), §36. De exemplu CEDO, 23 Martie 1995, Loizidou – Turcia (obiecţii preliminare) (Seria A-310), §72: “[…] obiectul şi scopul Convenţiei ca instrument de protecţie a persoanei cere ca aceste prevederi să fie interpretate şi aplicate pentru a face aceste garanţii practice şi eficiente”. Curtea a adoptat doctrina effet utile (vezi, de exemplu, CEDO, 6 Februarie 2003, Mamatkulov – Turcia (cerere nr. 46827/99), §109: „Curtea reiterează faptul că prevederile tratatelor trebuie interpretate de bună credinţă, în lumina obiectului şi scopului tratatului şi conform principiului eficienţei”). O doctrină similară a fost adoptată în jurisdicţia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Principiul eficienţei în asigurarea drepturilor comunitare poate fi observat în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale. În speţa Heylens, de exemplu CEJ, inspirându-se din Art. 6 şi 13 CEDO, a precizat că: „deoarece liberul acces la un loc de muncă este un drept fundamental pe care Tratatul îl conferă individual fiecărui lucrător din comunitate, existenţa unei căi de atac de natură judiciară împotriva unei autorităţi naţionale care refuză cuiva acest drept este esenţială pentru a se asigura protecţia efectivă a acestui drept” (vezi CEJ, Speţa C-222/86, UNECTEF – Heylens [1987] ECR 4097, §14). CEDO, 9 Octombrie 1979, Airey – Irlanda (Seria A-32), §24.

93

94

95

96

37

Încă din anul 1978, Curtea a subliniat faptul că nu trebuie trecute cu vederea schimbările şi evoluţiile care au avut loc de la redactarea Convenţiei: „[…] Convenţia este un instrument viu care […] trebuie interpretat în lumina condiţiilor actuale”.97 Curtea nu poate ignora faptul că ştiinţa a progresat, iar opiniile morale din societate, atitudinile şi posibilităţile tehnologice s-au schimbat în mod substanţial din anii 50. Sau, după cum spunea fostul Preşedinte Ryssdal: „Societatea democratică şi valorile ei sunt în continuă evoluţie, ca atare şi Convenţia trebuie să respecte aceeaşi cale, altfel va pierde contactul cu forţele care îi asigură legitimitatea”.98 Metoda interpretării evolutive a devenit din ce în ce mai importată după „mai mult de 40 de ani” de la procesul iniţial de redactare. 99 Un pasaj destul de curajos din sentinţa în speţa Loizidou precizează:

“Jurisprudenţa Curţii arată cu fermitate caracterul de instrument viu al Convenţiei, care
trebuie interpretat în lumina condiţiilor actuale […] Din punctul de vedre al Curţii, o astfel de abordare nu este limitată la prevederile de substanţă ale Convenţiei, ci se referă şi la prevederile […]care guvernează funcţionarea mecanismelor interne ale Curţii. Ca urmare, aceste prevederi nu pot fi interpretate numai conform intenţiilor autorilor, din redactarea de acum mai mult de 40 de ani […] într-un moment în care numai o minoritate a Părţilor Semnatare actuale adoptaseră Convenţia.” 100 Doctrina „instrumentului viu”, sau metoda sociologică101, indică libertatea finală a Curţii de a interpreta Convenţia în mod autonom.102 Această situaţie poate fi explicată prin poziţia din în ce mai puternică a Curţii. Pe măsură ce Curtea a fost acceptată de autorităţile statale, şi a fost stabilită autoritatea acesteia, Curtea a putut deveni mai critică la adresa statelor. O situaţie care trebuia acceptată în primele stadii de aplicare a Convenţiei a devenit inacceptabilă mai târziu. Această evoluţie a fost sprijinită de creşterea importanţei legislaţiei drepturilor omului în Europa în general.103

97

CEDO, 6 Septembrie 1978, Tyrer – Marea Britanie (Seria A-26), §31. R. Ryssdal, “Rudolf Bernhardt la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, în: U. Beyerlin a.o. (editori), Recht zwishen Umbruch und Bewahrung (Festschrift für Rudolf Bernhardt), Berlin: Springer, 1995, p. 2. Vezi şi: F.G. Jacobs, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Oxford: Clarendon Press, 1975, pp. 17-19. Vezi: S.C. Prebensen, „Interpretarea evolutivă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”, în: P. Mahoney, F. Matscher, H. Petzold & L. Wildhaber (editori), Protecting Human Rights: The European Perspective – Studies în memory of Rolv Ryssdal, Köln: Carl Heymanns Verlag, 2000, pp. 1123-1138. CEDO, 23 Martie 1995, Loizidou – Turcia (obiecţii preliminare) (Seria A-310), §71 şi CEDO, 12 Decembrie 2001, Bankovic a.o. - 17 state europene membre NATO (cerere nr. 52207/99), §64. Vezi M. de Blois, „Libertatea fundamentală la Curtea Europeană”, în: R.A. Lawson & M. de Blois (editori), The Dynamics of the Protection of Human Rights în Europe – Essays în Honour of Henry G. Schermers, The Hague: Martinus Nijhoff, 1994, p. 57. Vezi R.A. Lawson, “Adieu les travaux! Het afgenomen belang van de travaux préparatoires voor de uitleg van het EVRM”, în: NJCM-Bulletin 1996, pp. 61-74. Vezi pentru un exemplu de importanţă remanentă a cuvântului travaux: CEDO, 4 Aprilie 2000, Witold Litwa – Polonia (cerere nr. 26629/95). Vezi R.A. Lawson & H.G. Schermers, Speţe celebre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Nijmegen: Ars Aequi Libri, 1999, p. 426, n. 11.

98

99

100

101

102

103

38

W. în: ZaöRV 1996.G. Vezi şi: E. „Marja de apreciere în jurisprudenţa de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”. p. Mahoney. în: Veertig jaar EVRM (special of the 105 106 107 108 39 . Matscher. 25 Martie 1992. Dordrecht: Nijhoff. Autorităţile naţionale trebuie să facă evaluarea iniţială cu privire la intervenţia într-o situaţie legată de un drept înscris în Convenţie. – Elveţia (Seria A-128). Curtea nu dă Statelor Semnatare o putere nelimitată de apreciere. §60).107 Paragraful 4 Marja de apreciere Doctrina „marjei de apreciere” subliniază natura subsidiară a mecanismelor de la Strasbourg. Sau în speţele cu privire la transsexualitate: „Curtea consideră că nu se poate nega faptul că atitudinile s-au schimbat. Borgers – Belgia (Seria A-214-B). Macdonald. Înaltele Părţi Contractante puteau încă să pedepsească homosexualitatea (vezi ComEDO. Wildhaber (editori). Yearbook of the CEDO Vol. În speţa Borgers. 837-844. în: P. F. The European System for the Protection of Human Rights. 22 Octombrie 1981.St. atât în ce priveşte legiuitorul. Mahoney. Protecting Human Rights: The European Perspective – Studies în memory of Rolv Ryssdal. Curtea lasă marja de apreciere la latitudinea Statelor Semnatare. Macdonald. “De margin of appreciation doctrine în de jurisprudentie van het Europese Hof”. ca atare. 6 CEDO. 12 Decembrie 1976. pp. 30 Octombrie 1991.J. Curtea nu poate trece cu vederea aceste schimbări care au avut loc în legislaţiile statelor membre (CEDO. în speţele cu privire la homosexualitate. Totuşi. p. Köln: Carl Heymanns Verlag. – Franţa (Seria A-232-C). Petzold & L. Dudgeon – Marea Britanie (Seria A-45). CEDO. Ca atare. Totuşi. 18 Decembrie 1987. Curtea Europeană lasă într-o oarecare măsură la discreţia autorităţilor naţionale răspunsul pe care îl dau acestea la nevoile propriilor societăţi. §48). iar în majoritatea ţărilor membre ale Consiliului Europei nu mai este considerată necesară tratarea practicilor homosexuale ca fiind în sine incriminabile penal. care trebuie să interpreteze şi să aplice legislaţia în vigoare. iar problema transsexualităţii are acum o mai mare importanţă”. „Principiul consensului – rolul dreptului cutumiar în jurisprudenţa CEDO ".106 Cu toate acestea. pp. H. „Acceptarea supravegherii internaţionale a drepturilor omului . în: Leiden Journal of International Law 1999. 826). 2000. Marja naţională de apreciere este corelată cu supravegherea europeană. Matscher & H. 2000. “ Marja de apreciere şi nevoia de echilibru”. H. R. 8 CEDO. pornindu-se de la percepţiile schimbate cu privire la moralitate.C. I. De exemplu. conform convingerilor morale din ţările membre ale Consiliului Europei: „Prin comparaţie cu epoca în care se punea în practică această legislaţie. F. acum se înţelege mai bine şi. Heringa. 240-314. în: P. 1993. §§48-49. . Curtea a introdus doctrina „marjei de apreciere” în: CEDO. aplicarea principiului consensului a dus Curtea la concluzia că nu există încă un consens stabilit între statele membre pentru a se renunţa la jurisprudenţa anterioară (vezi CEDO. cât şi în ce priveşte diferitele organisme. Curtea se referă la „sensibilitatea crescută a publicului faţă de administrarea corectă a justiţiei” pentru a reconsidera jurisprudenţa anterioară.O altă doctrină strâns legată de aceasta este cea numită „principiul consensului”. Protecting Human Rights: The European Perspective – Studies în memory of Rolv Ryssdal. Wildhaber (editori). Schermers.J. §24. “Quel avenir pour la marge d’appréciation?”.Germania (cerere nr. Petzold & L. Brems. Matscher. dacă la sfârşitul unei evoluţii o ţară se găseşte într-o poziţie izolată în termenii legislaţiei de alte ţări. Deşi Curtea a clarificat faptul că. Callewaert. Curtea a inversat această poziţie după mulţi ani. Köln: Carl Heymanns Verlag.104 Evoluţia jurisprudenţei Curţii poate fi realizată şi prin analiza practicilor statale. F. Petzold (editori). Lord Mackay of Clashfern. 108-145. J.105 Acest principiu se aplică şi în ce priveşte art.St. Progresia totală a dreptului legii şi practicilor europene poate duce la concluzia că legislaţia neschimbată dintr-un stat care a „rămas în urmă” a ajuns să „încalce” Convenţia. X. B. în: Maastricht Journal 1996. 17 Decembrie 1955. aceasta nu presupune în mod necesar o încălcare a Convenţiei (vezi CEDO. „principiul consensului” a fost foarte important în jurisprudenţa Curţii în ce priveşte interpretarea art. În unele dintre deciziile mai vechi ale Comisiei. există mai multă toleranţă faţă de comportamentul homosexual. 147-166. 104/55.G. §33). J. pp. juridice printre altele. “ Marja de apreciere”. în: R. F. 228) şi H. 83-124. ştiinţa a progresat. Schokkenbroek. pp.108 Motivaţia unei "marje de apreciere” este comparabilă cu doctrina 104 Vezi A. Handyside – Marea Britanie (Seria A-24). pp.

J. Sentges – Olanda (cerere nr. ea nu dă. Totuşi. într-o poziţie mai favorabilă în ce priveşte opiniile despre circumstanţele legate de o anumită speţă decât un judecător internaţional. lăsând observatorii să ghicească ceea ce nu a precizat clar” 111. în: R. – Olanda (Seria A-274). Macdonald. The Hague: Kluwer Law International. §32. De exemplu: Curtea a precizat în mod explicit faptul că Părţile Semnatare vor avea o „marjă de apreciere mai mare” în procedurile civile: „[…] cerinţele inerente conceptului de „audiere echitabilă” nu sunt neapărat aceleaşi în speţele care privesc stabilirea unor drepturi şi obligaţii civile şi în cele care privesc fapte penale […] Statele Semnatare au o mai mare latitudine de acţiune în speţele privind drepturi şi obligaţii civile decât în cele care privesc fapte penale. The margin of appreciation în the dynamics of European human rights jurisprudence. 27677/02).C.). Macdonald. Mai întâi. 110 111 40 . ci exprimă concluzia că nu intervine. cum ar fi imparţialitatea justiţiei. 27 Octombrie 1993. de fapt. putem spune că „marja de apreciere” este un instrument de politică pentru Curtea Europeană. 6 CEDO. pp. care poate fi folosit pentru a stăvili avalanşa de plângeri. foarte importantă în domeniul moral şi dacă nu există nici o practică comună printre Statele Semnatare. Statele Semnatare sunt. 1996. F. autorităţile naţionale trebuie să aibă propriul discernământ. În acelaşi mod. cu atât rolul Curţii va fi mai puţin important. interpretate similar în speţele civile şi în cele penale. se poate distinge esenţa doctrinei (lăsarea unor acţiuni la latitudinea autorităţilor naţionale) şi în jurisprudenţa Curţii cu privire la art. Doctrina este. în principiu.St. CEDO. p. Dordrecht: Nijhoff. pe baza naturii subsidiare a mecanismelor Convenţiei. Deşi terminologia este oarecum diferită. 1990. 6 CEDO. deci. Curtea nu a precizat încă aceste lucruri în jurisprudenţă. Rolul instituţiilor europene este acela de a crea o „plasă de siguranţă”. nici un motiv pentru neintervenţie. Cel de-al doilea motiv este de natură mai practică. trebuie să fie. citatul de mai sus cu privire la „audierea echitabilă” se poate aplica şi altor elemente garantate de art. Datorită contatului lor direct şi continuu cu forţele vitale din ţările lor. Doctrina este criticată (pe drept) de unii comentatori: „dacă Curtea motivează neintervenţia prin marja de apreciere a autorităţilor naţionale. Dezvoltarea celor două doctrine este aproximativ analogă. Leiden: NJCM-Boekerij. în principiu. Totuşi. 109 CEDO (dec. conceptele cum ar fi acelea de independenţă şi imparţialitate a justiţiei.„subsidiarităţii” din dreptul comunitar.V. marja de apreciere acordată autorităţilor naţionale va fi mai mare atunci când problemele dezbătute implică o evaluare a priorităţilor în contextul alocării resurselor limitate ale statului. „Marja de apreciere”. Marja de apreciere nu ar trebui să permită Curţii să evite răspunderea pe care o are în precizarea motivelor pentru NJCM-Bulletin). R. Dombo Beheer B. The European System for the Protection of Human Rights. Există mai multe motive pentru care există o astfel de doctrină a „marjei de apreciere”. 8 Iulie 2003. 6 CEDO. Matscher & H. 1993. Yourow. Doctrina a fost elaborată în contextul „paragrafului 2” din articolele 8 la 11 CEDO. Sarcina de a asigura drepturile şi libertăţile din Convenţie revine în primul rând fiecăruia dintre Statele Semnatare.St. 85. Petzold (editori).” 110 După părerea mea. incluse în art.109 În al treilea rând. Cu cât autorităţile naţionale au o marjă de apreciere mai mare. 41-58 şi H.J.

Tradiţiile juridice din statele independente nu se pot schimba radical. 6 dacă nu se urmăreşte un scop legitim şi dacă nu există „o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul dorit”. din motive de scară sau efecte ale acţiunii propuse. trebuie realizate de Comunitate”. Speţa limbilor din Belgia (fond) (Seria A-6). §57. Soering – Marea Britanie (Seria A-161). p. Paragraful 5 Proporţionalitate Curtea va verifica dacă autorităţile naţionale au asigurat un echilibru între interesele implicate. În jurisprudenţa mai veche Curtea a formulat testul de echilibru într-un mod uşor diferit: “Convenţia implică un echilibru între protecţia intereselor generale ale comunităţii şi respectul datorat drepturilor fundamentale cu o importanţă mai mare acordată celor din urmă [sublinierea noastră. Ashingdane – Marea Britanie (Seria A-93). 7 Iulie 1989. Această abordare a fost explicitată în speţa Hatton. CEDO. Conceptul de subsidiaritate se leagă de principiul fundamental al suveranităţii naţionale. modificat de Tratatul Uniunii Europene: „Comunitatea va acţiona […] numai dacă obiectivele acţiunii propuse nu pot fi realizate de statele membre şi astfel.115 Paragraful 6 Subsidiaritate 116 Termenul „subsidiaritate” poate avea mai multe înţelesuri. Limitările dreptului de acces la justiţie. 3b al tratatului CE.. adică interesul persoanei faţă de interesul societăţii în general. 113 114 115 116 41 . MK]”. totuşi la conceptul de subsidiaritate în sine. 2001. La proportionnalité dans le droit de la convention européenne des droits de l'homme. ci şi fratele său geamăn european.” 114 Principiul proporţionalităţii joacă un rol important în jurisprudenţa Curţii şi cu privire la Art.113 Principiul proporţionalităţii are impact asupra întregului mecanism al Convenţiei. §89. 23 Iulie 1968. de exemplu. În sentinţa pentru speţa Soering. în care 112 Ibid. Berrehab – Olanda (Seria A-138). 124. CEDO. Vezi şi: S. ci mai degrabă la motivaţia nesusţinută a hotărârilor Curţii. Ca urmare a principiului subsidiarităţii. §5. li se poate cere statelor să cerceteze modul în care pot reduce intervenţiile legate de drepturile omului şi realiza un „raport cu privire la efectele asupra drepturilor omului” la nivel naţional. 6 CEDO. Curtea a precizat că principiul proporţionalităţii este unul dintre principiile de bază ale mecanismului Convenţiei: “[…] căutarea unui echilibru între cererile legate de interesul general al comunităţii şi cerinţele fiecărui individ pentru protecţia drepturilor sale fundamentale este inerentă în întreaga Convenţie. 28 Mai 1985. Vezi. Bruxelles: Bruylant. 21 Iunie 1988. de exemplu. van Drooghenbroeck. Principiul subsidiarităţii permite dezvoltarea treptată a normelor juridice şi morale în Uniunea Europeană. Câteodată reflectă obligaţia autorităţilor statale de a alege cea mai puţin intruzivă măsură dacă trebuie să intervină în drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Dreptul european a introdus un concept similar în Art. §29. vezi CEDO.112 Această critică nu se referă.care intervenţia ei în anumite cazuri este potrivită sau nu. nu vor fi compatibile cu Art. Nu numai sistemul de la Strasbourg se bazează pe subsidiaritate. CEDO.

Speţa a fost trimisă Înaltului Complet. sunt necesare un studiu şi o cercetare complete şi corecte pentru a se putea găsi cea mai bună soluţie care. 252). în susmenţionata speţă Lopez Ostra contra Spaniei. completul Curţii nu a fost convins că autorităţile naţionale au evaluat contribuţia zborurilor de noapte la economia naţională sau impactul creşterii numărului de zboruri de noapte asupra reclamanţilor. 1994/63. Acest principiu este prevăzut şi de Art. Köln: Carl Heymanns Verlag. Ahmet Sadik – Grecia (Rapoarte 1996. Ooms şi Versyp – Belgia (Seria A-12). “Contrôle européen et principe de subsidiarité: faut-il encore (et toujours) émarger à la marge d’appréciation?”. Mai mult.” 117 Pe baza faptelor din speţă. 8 care vizează o creştere a nivelului poluării fonice în locuinţele lor din cauza avioanelor care folosesc aeroportul Heathrow noaptea: “ […] 97. şi fără a trece cu vederea interesul economic evident al ţării respective în privinţa tăbăcăriilor menţionate. Hatton – Marea Britanie (cerere nr. p. F. după cum am văzut în mai multe rânduri. 18 Iunie 1971. 13 CEDO121 şi a fost reiterat şi în mai multe documente de politică. pe cât posibil. ComEDO. dar nu a considerat că este nevoie de un „raport cu privire la efectele asupra drepturilor omului”.reclamanţii au reclamat o încălcare a Art. statele trebuie să ia în considerare toate problemele materiale. simpla referire la bunăstarea economică a ţării nu este suficientă pentru a contrabalansa drepturile altora. §97. în realitate. trebuie să fi fost epuizate toate căile de atac naţionale (Art. Vezi şi: CEDO. Mahoney. 373-386. de exemplu. înainte de a se începe un anumit proiect. §55). Cf. Matscher.118 Noţiunea de subsidiaritate se poate referi şi la rolul primar al autorităţilor naţionale. Art. Pentru aceasta. Vezi.. 8 Iulie 2003. Wildhaber (editori). §157: „Aşa cum a spus în mai multe rânduri Curtea. CEDO [GC]. CEDO. Fifty-seven inhabitants of Louvain – Belgia (cerere nr. 30210/96). 35 CEDO) deoarece statul respondent „trebuie să aibă mai întâi şansa de a redresa situaţia la care se face referire prin propriile mijloace şi în cadrul sistemului juridic naţional”. faptul că. Curtea îşi aminteşte că. Yearbook of the CEDO 1964. va duce la acel echilibru corect. pp. în: P. M. Se consideră să statele au datoria să reducă. De Wilde.119 Înainte de a putea aduce speţa în faţa Curţii Europene.120 Autorităţile naţionale poartă primele răspunderea pentru a asigura drepturile şi libertăţile înscrise în Convenţie. în domeniul atât de sensibil al protecţiei mediului. de exemplu raportul din 2003 al 117 CEDO. totuşi. prin comparaţie cu rolul Curţii de la Strasbourg. 13 al Convenţiei garantează disponibilitatea unei căi de atac la nivel naţional 118 119 120 121 42 . Hatton – Marea Britanie. 2000. de Salvia. pentru a realiza echilibrul dorit. Curtea trebuie să sublinieze. Petzold & L. §50 („epuizarea căilor de atac naţionale” impun faptul că statele nu pot fi trase la răspundere în faţa unui organism internaţional înainte de a avea ocazia de a pune lucrurile la punct în propriul sistem juridic”). Protecting Human Rights: The European Perspective – Studies în memory of Rolv Ryssdal. încercând să găsească soluţii alternative şi să-şi atingă scopurile într-un mod care să lezeze cât mai puţin drepturile omului. p. Kudla – Polonia (cerere nr. H. 55. 26 Octombrie 2000. Speţa a fost adusă în faţa Înaltului Complet de Judecată al Curţii. 36022/97). viaţa privată şi de familie. Curtea a analizat în detaliu „dacă autorităţile naţionale au luat măsurile necesare pentru a proteja dreptul reclamantei de a-i fi respectate locuinţa. 2 Octombrie 2001.. Şi mai recent: CEDO. §30.” (sentinţa din 9 decembrie 1994. 15 Noiembrie 1996. intervenţia în exercitarea acestor drepturi. Înaltul Complet a fost de acord cu faptul că sondajele efectuate de autorităţile britanice nu au fost suficiente. 1638). Această abordare a conceptului de subsidiaritate este precizată în toate aspectele sistemului.

Macdonald. Curtea a precizat de mai multe ori că termenul „să asigure” din Art. şi este specificată şi în jurisprudenţa Curţii. Această percepţie negativă asupra legislaţiei drepturilor omului a fost şi mecanismul iniţial care a stat la baza Convenţiei. o chestiune de reglementare prin legislaţia naţională.H. CEDO.128 Convenţia se consideră încălcată dacă statul nu a acţionat. §46. care conţine propuneri de garantare a eficienţei pe termen lung a Curţii. §3. de exemplu. 13 August 1981. 2. 12 Iulie 1988. În speţa Schenk Curtea a subliniat faptul că admisibilitatea probelor este. 123 124 125 126 127 128 43 .126 Paragraful 7 Obligaţii pozitive Legislaţia tradiţională legată de drepturile omului se concentrează pe ceea ce nu trebuie să facă statul în relaţia cu anumite drepturi fundamentale: statul nu se va amesteca în viaţa privată a individului. 5 şi 8 CEDO. Comisia care a redactat Convenţia „a fost de acord fără nici o dificultate că aplicarea colectivă a legii trebuie să cuprindă numai drepturile şi libertăţile care impun statelor obligaţia de a nu face […]”. Convenţia pentru a pune în practică substanţa drepturilor şi libertăţilor Convenţiei în orice formă sunt acestea asigurate în legislaţia naţională.127 Această percepţie asupra drepturilor omului s-a schimbat treptat.o. Vezi. Messegué şi Jabardo – Spania (Seria A-146). 6 Decembrie 1988. Belgian Linguistic (Seria A-6). CEDO. Conceptul de obligaţii pozitive se referă la consecinţele care derivă dintr-un drept înscris în Convenţie. libertatea de a face parte dintr-un sindicat. Barberà. §10. Petzold (editori). de asemenea. 123 „Marja de apreciere” (discutată mai sus în *** §4 ***) este una dintre cele mai evidente manifestări ale subsidiarităţii mecanismului Convenţiei. regula generală spune că analiza probelor care se aduc în faţa instanţei este atributul instanţelor naţionale. prin care Curtea impune statelor să realizeze o cercetare eficientă şi amănunţită. Z. a. CEDO. P. faptul că angrenajul de protecţie stabilit de Convenţie este subsidiar sistemelor naţionale care asigură respectarea drepturilor omului. CEDO. Efectul Art. 29392/95). Ce de-a doua noţiune se referă la substanţa dreptului din Convenţie. de exemplu. în: R. Schenk – Elveţia (Seria A-140). 10 Mai 2001. James & Webster – Marea Britanie (Seria A-44). 23 Iulie 1968. Înţelegerea faptului că drepturile omului pot fi efectiv protejate în anumite cazuri numai dacă statul este obligat să acţioneze (în loc să evite acţiunea) duce la o doctrină din ce în ce mai mult acceptată a obligaţiilor pozitive din cadrul Convenţiei. „Introducere în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.J. 6 CEDO se pot distinge mai multe nivele de subsidiaritate. Mai mult. §68. 3-14. F. Teitgen. pp. §§51-57). Prima răspundere a autorităţilor naţionale este aceea de a se ocupa efectiv de încălcările drepturilor omului. privind obligaţiile procedurale la Art. The European System for the Protection of Human Rights. nu va împiedica libertatea de exprimare etc. §108. 13 este acela de a cere prevederea unei căi de atac naţionale pentru a rezolva problema unei „plângeri justificate” conform Convenţiei în mod adecvat”. nu va trata individul în mod inuman. 3. Noţiunea de obligaţii pozitive şi negative derivate din prevederile Convenţiei nu trebuie confundată cu cea de elemente pozitive şi negative ale dreptului înscris în Convenţie.124 Dar şi în jurisprudenţa Curţii despre Art. Matscher & H.Comitetului Director pentru Drepturile Omului. 1 CEDO nu implică numai obligaţia statelor de a nu interveni.St. 122 CDDH (2003) 006 Final. în primul rând.125 În mod similar. Dordrecht: Nijhoff. şi include şi dreptul de a nu face parte dintr-un sindicat (vezi CEDO. 1993. Young.122 S-a subliniat. – Marea Britanie (cerere nr.

În speţa Airey.A. Vezi R.132 Obligaţiile pozitive joacă şi un rol important în jurisprudenţa Curţii pentru Art. în: NJCM-Bulletin 1995. 13 Iunie 1979. 130 131 132 44 . 18. Speţe celebre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. ceea ce dă o mai mică importanţă marjei de apreciere în cazul obligaţiilor pozitive.H. conform Art. imediată şi independentă a presupusei încălcări a Convenţiei. Lawson & H. care face distincţia dintre obligaţiile pozitive şi intervenţii. Wijte.A. 8 CEDO: “[…] nu numai că obligă statul să se abţină de la astfel de intervenţii. obligaţia de a asigura asistenţă financiară.G. Curtea a trebuit să judece o situaţie în care se punea problema dacă dreptul la judecată include şi obligaţia pozitivă a autorităţilor statale de a asigura asistenţă juridică gratuită în procedurile civile. iar importanţa doctrinei lor creşte. The Concept of Positive Obligations în the Case-law of the European Court of Human Rights (thesis University of Utrecht). 1999. §31. 8 CEDO. Marckx – Belgia (Seria A-31).E. Obligaţiile pozitive sunt din ce mai mult acceptate. 82. obligaţia de a realiza o cercetare eficientă. Majoritatea implică respectul pentru viaţa privată şi de familie.impune şi obligaţii pozitive.M. Obligaţiile pozitive au fost identificate în mai multe situaţii. Curtea a precizat că “[…] îndeplinirea unei obligaţii conform Convenţiei poate necesita unele acţiuni pozitive din partea statului. p. 6 CEDO. statul nu poate să rămână pur şi simplu 129 CEDO. Schermers. de exemplu. mai pot fi şi obligaţii pozitive care sunt inerente în cazul „respectării” efective a vieţii de familie. Curtea se temea de o reacţie negativă puternică din partea Înaltelor Părţi Semnatare. “Positieve verplichtingen onder het EVRM: opkomst en ondergang van de ‘fair balance’test”.” 129 În acele primele zile de existenţă. în anumite cazuri.130 Într-un sens mai larg. în jurisprudenţa mai recentă. Conceptul de obligaţie pozitivă a fost introdus în jurisprudenţa Curţii în sentinţa din speţa Marckx din 1979 care se referă la o presupusă încălcare a Art. Pare a exista o tendinţă. şi obligaţia de a interveni în relaţia dintre persoane pentru a preveni încălcările „private” ale drepturilor prevăzute în Convenţie. n. 558-573 şi 727-750. se pot distinge patru categorii de obligaţii pozitive în jurisprudenţa Curţii: 'Tipul A' 'Tipul B' 'Tipul C' 'Tipul D' obligaţia de a schimba legislaţia sau practicile administrative sau de a crea noi legi. pp. urmează. Vezi R. 131 Această ultimă categorie se speţe va fi discutată mai pe larg în *** paragraful 8***. care ar fi protestat împotriva unor astfel de concepte largi de responsabilitate statală conform Convenţiei. Nijmegen: Ars Aequi Libri. Curtea a încercat să „calmeze” Înaltele Părţi Semnatare introducând un „test de echilibru corect” (în locul aşa-numitului test de „necesitate”) şi acceptând o mai mare marjă de apreciere în relaţia cu obligaţiile pozitive. în atare situaţii. Vezi o discuţie mai amănunţită a conceptului de obligaţii pozitive: S. Lawson. pe lângă această obligaţie în primul rând negativă.

Legislaţia tradiţională a drepturilor omului se preocupă de aplicarea drepturilor fundamentale pe relaţia „verticală”. A. 6 §1 impune Statelor Semnatare datoria de a-şi organiza sistemele juridice de aşa natură încât instanţele lor să poat[ îndeplini fiecare dintre prevederile articolului. 34 CEDO. 6 CEDO. Pe baza Art. de a „asigura” respectarea drepturilor înscrise în Convenţie pentru orice persoană de sub jurisdicţia lor. Statul nu mai este unicul actor puternic în societatea modernă. Paragraful 8 Efectul orizontal Convenţia este un tratat clasic de drept public internaţional. Se poate da curs plângerii numai dacă se poate atribui un anumit comportament autorităţilor statale. în ceste cazuri. §24. CEDO. 23 Septembrie 1998. 133 CEDO. care se adresează numai statelor. pentru a preveni încălcarea „privată a drepturilor protejate de Convenţie. a fost acceptată opinia că protecţia eficientă a drepturilor înscrise în Convenţie poate fi atinsă numai acceptându-se un anumit gen de efect orizontal al Convenţiei. Numai atunci va putea Curtea să verifice compatibilitatea acestei „acţiuni a statului” cu cerinţele Convenţiei. corelat cu Art.]". adică între autorităţile statale şi individ (sau grup de indivizi. 26 Martie 1985. ca atare. 134 135 136 45 . în mod obişnuit. Curtea poate primi plângeri numai de la persoanele care sunt presupuse victime ale uneia dintre „Înaltele Părţi Semnatare”. Curtea a acceptat. drepturile şi libertăţile definite în Convenţie. la obligaţia generală a Înaltelor Părţi Semnatare.. uneori. Airey – Irlanda (Seria A-32). acest efect orizontal indirect. 135 Totuşi. formulată în Art.136 Aceasta nu înseamnă. 2692). De exemplu în speţele cu privire la pedeapsa corporală administrată de persoane fizice şi întrebarea dacă această pedeapsă poate fi considerată rele-tratamente în sensul Art.” 134 Această problemă va fi discutată pe larg în *** paragraful 11 ***. 9 Octombrie 1979. §25. 3 CEDO. de exemplu. §22: „Curtea consideră că obligaţia Înaltelor Părţi Semnatare conform Art. treptat. Instituţiile private şi persoanele pot să reprezinte ameninţări la fel de reale faţă de drepturile omului. X & Y – Olanda (Seria A-91). 3. – Marea Britanie (Rapoarte 1998. Răspunderea statului pentru încălcarea Convenţiei pe relaţia orizontală poate fi interpretată ca o obligaţie pozitivă de tip D (vezi *** paragraful 7 ***): statul avea obligaţia de a interveni în relaţia dintre indivizi. 1 CEDO. 1 al Convenţiei de a asigura fiecăruia. în jurisdicţia respectivă. inclusiv rele-tratamente administrate de persoane fizice [. 26 Februarie 1993.pasiv şi nu există posibilitatea de a se face distincţia între acţiuni şi omisiuni […] obligaţia de a asigura efectiv dreptul la judecată se înscrie în această categorie de obligaţii. Curtea a hotărât. CEDO. CEDO. Vezi. Curtea a acceptat şi o obligaţie pozitivă mai generală „de tip A” care poate avea o importanţă mai mare pentru această lucrare. În paragraful 24 al hotărârii în speţa Salesi Curtea a precizat: “[…] faptul că Art. că aplicarea drepturilor omului în relaţiile dintre indivizi este „în principiu o problemă care se va rezolva în marja de apreciere a statelor”. Salesi – Italia (Seria A-257-E). Curtea se va referi. sau persoană juridică). §24..” 133 În speţa Airey Curtea a acceptat o obligaţie pozitivă „de tip B” conform Art. cere statelor să ia măsuri pentru a se asigura că persoanele de sub jurisdicţia lor nu sunt supuse la tortură sau tratamente inumane sau degradante.

137 Conceptul de efect orizontal nu a jucat nici un rol în jurisprudenţa Curţii cu privire la Art. 6 (vezi. §54. Rezoluţia Consiliului (nr. 29 Aprilie 1999.Marea Britanie (Seria A-18). dacă o speţă se referă în mod esenţial la relaţii pe orizontală. Dombo Beheer – Olanda (Seria A-274). Se mai poate spune şi să încălcările Art. că statele sunt criticate prea des de Curte pentru încălcarea acestor drepturi pe orizontală. Veeber . 7 §2 CEDO se referă în mod explicit la principiile generale de drept: „Acest articol nu va prejudicia judecata şi sancţionarea oricărei persoane pentru orice acţiune sau lipsa acesteia care. 21 Februarie 1975. Art. CEDO. în general. Dreptul la un proces echitabil este. aceste reguli fac parte din dreptul obişnuit”. Mai mult. §38). 6 CEDO (vezi CEDO.Estonia (Nr.138 S-a luat în consideraţie efectul orizontal în contextul dreptului de a nu se autoincrimina emis de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. Golder . 1999. §34-35].totuşi. Lawson & H. 1) (cerere nr. S/25704. CEJ. o poziţie restrictivă şi va permite autorităţilor naţionale o mai mare marjă de apreciere. şi Carta Tribunalului Militar Internaţional din 8 August 1945” [UN doc.o. Textul Convenţiei nu clarifică ce se înţelege prin „principii generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”. Prin aceasta se includ principiile general acceptate ale dreptului internaţional. prin natura lui. Poate că o referire la Tribunalul Internaţional pentru Fosta Iugoslavie poate fi de folos. În speţa Otto – Postbank Curtea de Justiţie a hotărât că persoanele fizice nu pot (în cadrul dreptului comunitar) să se bazeze pe acest drept în procedurile împotriva altor părţi civile. 37571/97). aplicarea principiului nullum crimen sine lege necesită aplicarea regulilor de drept umanitar internaţional de către tribunal. 7 CEDO. – Franţa (cerere nr. în momentul în care a fost comisă. 25088/94 a. era de natură penală conform principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”.Portugalia (Rapoarte 1998. 7 CEDO. 31 §3 (c) al acelui tratat indică faptul că trebuie luate în consideraţie „orice reguli relevante ale dreptului internaţional aplicabile în relaţia dintre părţi”. 739). 6 CEDO ca urmare a deficienţelor de relaţionare între client şi avocat trebuie considerate efect orizontal indirect al Art. 139 CEDO nu a judecat cazuri similare. 141 Importanţa rolului principiilor 137 Vezi. 138 139 140 141 46 . Vezi şi pentru referiri mai generale CEDO.o. Nijmegen: Ars Aequi Libri. Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea genocidului din 9 Decembrie 1948.).A. Consiliul de Securitate al ONU a creat un astfel de Tribunal în 1993. Curtea va lua. Daud . §35 fine). Convenţia de la Haga (IV) Respectarea legilor şi obiceiurilor în caz de război pe uscat şi Regulamentele anexate din 18 Octombrie 1907. în care s-au făcut propuneri cu privire la organizarea tribunalului. Curtea a afirmat că întreaga Convenţie trebuie interpretată în lumina regulilor stabilite de Convenţia de la Viena din 23 Mai 1969 cu privire la Legea Tratatelor. Informaţia a fost găsită în R. Se poate spune că speţele care se referă la egalitatea puterilor în procedura civilă se referă indirect şi la „efectul orizontal” din Art. Otto – Postbank [1993] ECR 5711-5712.G. În acel raport se preciza: „Din punctul de vedere al Secretarului General. CEDO. Speţe celebre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Chassagnou a. 827) s-a bazat pe un raport al Secretarului general ONU. 21 Aprilie 1998. p. iar statele Semnatare trebuie să aibă o marjă de apreciere largă în acest sens”. §113: „Echilibrul între interesele individuale care pot fi contradictorii este dificil. 615. Paragraful 9 Principiile generale de drept Art.140 Principiile generale de drept pot fi importante şi în afara contextului Art. Speţa C-60/92. Poate această listă (incompletă) de principii generale poate fi luată în consideraţie la interpretarea Art. 6 CEDO până acum. de exemplu. 27 Octombrie 1993. de exemplu. legat de relaţia dintre persoana fizică şi autorităţile naţionale (justiţie). §29. nu dintre două entităţi private. Schermers. Raportul enumera în continuare documentele relevante: „Convenţiile de la Geneva din 12 August 1949 pentru protecţia victimelor războiului. CEDO. 7 Noiembrie 2002.

. reclamantul a afirmat că i-a fost negat accesul la justiţie pentru rezolvarea speţei pe care o avea împotriva guvernului din Kuweit şi că aceasta constituia o încălcare a Art. văzute ca o restricţie disproporţionată a exercitării drepturilor din Convenţie: “ [.C. prin care un stat nu poate fi supus jurisdicţiei unui alt stat. În acest caz. şi să ia în considerare şi regulile relevante ale dreptului internaţional (vezi. §35. 35763/97). prin respectarea suveranităţii unui alt stat.. ca o restricţie disproporţionată a accesului la justiţie prevăzut de Art. Ca atare. Accesul la justiţie este parte integrantă a procesului echitabil garantat în acel articol. Curtea trebuia să decidă dacă interzicerea torturii poate fi considerată o normă de ius cogens. În această speţă. pe baza acestor autorităţi.. inclusiv cele cu privire la acordarea imunităţii statale..] 55. pp. speţa prezentă nu se referă. 760-770. CEDO. 143 Este la fel de relevantă referirea la principiile generale de drept 142 CEDO. Curtea a considerat că acordarea imunităţii suverane unui stat în procedurile civile urmăreşte scopul legitim de respectare a dreptului internaţional.. 56. de exemplu acele limitări general acceptate de comunitatea naţiunilor ca parte a doctrinei imunităţii statale. reclamantul a fost împiedicat să înainteze o plângere instanţelor britanice. staatsimmuniteit en ius cogens”. Vezi şi: M. ca speţele Furundzija şi Pinochet. Convenţia trebuie interpretată. în: NJCMBulletin 2002. [. Curtea a făcut unele observaţii interesante de natură mai generală. în materie de drept internaţional. mutatis mutandis. Indiferent de caracterul deosebit al interzicerii torturii în dreptul internaţional.Marea Britanie (cerere nr. “Het EHRM. [. 21 Noiembrie 2001.] Convenţia. nu poate fi interpretată într-un vid.] nu pot fi privite.] “ Ce principii generale de drept au fost recunoscute de Curte în jurisprudenţa sa? În speţa Golder Curtea s-a referit la principiile generale de drept pentru a accepta faptul că accesul la justiţie este prevăzut implicit de Art. Rapoarte 1996-VI. în virtutea principiului par in parem non habet imperium. 6 §1. În paragraful 61 Curtea spune: „În timp ce Curtea acceptă. Al-Adsani . Curtea nu poate discerne în instrumentele internaţionale. care reflectă la modul general regulile recunoscute de dreptul public internaţional [. prin corelaţie cu alte reguli ale dreptului internaţional din care face parte. Apoi Curtea a trebuit să analizeze dacă restricţia era proporţională cu scopul urmărit.. la răspunderea penală a unei persoane pentru presupuse acte de tortură pe teritoriul statului respectiv. Curtea a trebuit să stabilească dacă a existat o restricţionare legitimă şi proporţională a accesului la justiţie. 6 CEDO. 143 47 . faptul că interzicerea torturii a devenit o normă peremptorie în dreptul internaţional. un stat mai beneficiază de imunitate în procesele civile în instanţele altui stat unde au avut loc presupusele acte de tortură”... autorităţile judiciare sau alte materiale pe care le-a studiat vreo bază pentru a concluziona că. deoarece Curtea pare să accepte că măsurile luate de State care sunt conform cu principiile generale de drept nu pot fi. deci unele restricţii trebuie şi ele considerate inerente. 6 §1 al Convenţiei. Golder . acela de tratat de drepturile omului. §43). măsurile luate de o Înaltă Parte Semnatară. 21 Februarie 1975. promovând buna înţelegere şi bunele relaţii între state.generale de drept a fost subliniată în speţa Al-Adsani. Curtea trebuie să ţină seama de caracterul special al Convenţiei. inclusiv Art. pe cât posibil.Marea Britanie (Seria A-18). în principiu. Curtea a acceptat că interzicerea negării dreptului la judecată este unul dintre principiile directoare la interpretarea Convenţiei. 6. în principiu. Speţa este la fel de interesantă şi din alt punct de vedere.142 În această speţă britanică. Zwanenburg. sentinţa în speţa Loizidou contra Turcia din 18 decembrie 1996.

o caracteristică fundamentală a ordinii publice europene […] Astfel. CEDO. 1). Coëme a. CEDO. Refah Partisi – Turcia (cerere nr. §49. Refah Partisi (Partidul Prosperităţii) a. 12 Decembrie 1976. pe de o parte. 148 Curtea a adus detalii în speţa Young. democraţia apare ca unic model politic recunoscut de Convenţie şi. Curtea a precizat că „incertitudinea datorată inexistenţei regulilor procedurale stabilite anterior l-a pus pe reclamant într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror. Young. 22 Iunie 2000. 13 August 1981. CEDO. Busk Madsen şi Petersen – Danemarca (Seria A-23). §45. 145 146 147 148 149 150 48 . Coëme nu a beneficiat de un proces echitabil conform prevederilor Art. 13 Iunie 1979. CEDO. unicul model compatibil cu aceasta. MK] şi pe de altă parte printr-o înţelegere comună şi respectarea drepturilor omului de care depind acestea”. 7 Decembrie 1976. 32492/96). §§102-103. Faptul că acest concept mai larg de democraţie este piatra de hotar în interpretarea Convenţiei a fost reiterat şi de Curte: interpretarea oricărui drept înscris în Convenţie trebuie să fie în conformitate cu „spiritul general al Convenţiei.146 Acest rol capital este subliniat de Curte şi în sentinţa dată în speţa Partidul Comunist Unit din Turcia: “Democraţia este. §43. toleranţă şi deschidere a minţii”. ca atare. un instrument creat pentru a păstra şi promova idealurile şi valorile unei societăţi democratice”.o. §58. Vezi şi: CEDO. Kjeldsen. Partidul Comunist Unit din Turcia – Turcia (Rapoarte 1998. fără îndoială. – Belgia (cerere nr. 30 Ianuarie 1998. Marckx . James şi Webster – Marea Britanie (Seria A-44). 13 Februarie 2003. 41340/98). 31 Iulie 2001. §63. ceea ce a însemnat că dl. în speţa Coëme Curtea a reiterat faptul că principiul care spune că regulile procedurii penale trebuie exprimate în lege este un principiu general de drept.” 147 Democraţia este caracterizată de Curte astfel „pluralism.Belgia (Seria A-31).145 Paragraful 10 Drepturile omului ca parte a conceptului mai larg de democraţie Unele dintre bazele Convenţiei au fost puse în Preambul. 6 §1 din Convenţie”. 41340/98).144 La fel.făcută de Curte în speţa Marckx. precum şi nevoia unei justiţii independente: " […] 144 CEDO. – Turcia (cerere nr.o. 149 Şi în sentinţa Refah Partisi150 Curtea a subliniat legătura dintre democraţie şi Statul de Drept. în anumite cazuri. Înaltele Părţi Semnatare îşi reafirmă „credinţa profundă în libertăţile fundamentale care constituie fundamentul justiţiei şi păcii în lume şi care se păstrează cel mai bine. democraţia nu înseamnă pur şi simplu că părerea majorităţii trebuie să prevaleze de fiecare dată: trebuie realizat un echilibru care să asigure şi tratamentul corect şi potrivit al minorităţilor şi să evite abuzurile celor aflaţi în poziţii dominante”. Curtea a subliniat principiul siguranţei juridice care – conform Curţii – este „în mod necesar integrat în Convenţie”. printr-o democraţie politică eficientă [sublinierea noastră. CEDO. CEDO. Handyside – Marea Britanie (Seria A-24). James şi Webster: „Deşi interesele individuale trebuie să fie subordonate celor de grup. Aici. §53.

151 CEDO. Aceste ameninţări pot avea impact şi asupra drepturilor înscrise în Art.” 151 Aceasta înseamnă că. se va lua în considerare natura deosebită a terorismului. democraţia şi statul de drept joacă un rol foarte important. de exemplu impactul folosirii martorilor anonimi asupra unui proces echitabil. legile organice trebuie interpretate şi aplicate de o putere judecătorească independentă.152 După părerea mea. Curtea va accepta măsurile efective luate de autorităţile statale împotriva terorismului şi criminalităţii. CEDO. chiar şi printr-o decizie majoritară. Curtea este pregătită să accepte nevoia legitimă de luptă împotriva criminalităţii şi terorismului: “[…] cu scopul interpretării şi aplicării prevederilor relevante din Convenţie. 6 CEDO. în jurisprudenţa Curţii se acordă o mai mare greutate celei din urmă abordări. Şi cetăţenii trebuie să joace un anumit rol într-o democraţie. 28 Octombrie 1994. fără îndoială. împotriva abuzului. Există două tipuri de situaţii pe care le cuprinde jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg: suprasolicitarea şi problemele de tranziţie. Nu poate să fie numită o ţară democratică aceea în care cetăţenii. de fapt. fie că este vorba despre una laică sau religioasă. Statele încearcă să aducă argumentul forţei majore. ameninţarea pe care o reprezintă faţă de societatea democratică şi exigenţele necesare în abordarea acestei chestiuni. §47. Drepturile omului formează un sistem integrat de protecţie a demnităţii umane. 6 CEDO. aceste măsuri trebuie să fie însoţite de prevederi de siguranţă adecvate. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului trebuie înţeleasă şi interpretată ca un întreg. în acest sens. Ibidem. Acest lucru s-a întâmplat şi în sentinţa dată în speţa Kostovski: “Deşi dezvoltarea crimei organizate necesită. […] " Însăşi esenţa democraţiei poate fi pusă în pericol de terorism şi crima organizată.” 153 *** Capitolul 4 §1 *** va discuta mai detaliat importanţa dreptului la un proces echitabil în lumina statului de drept.43. introducerea de măsuri adecvate. §44. Kostovski – Olanda (Seria A-166). §58. Numai instituţiile create de şi pentru oameni pot fi învestite cu puterile şi autoritatea statului. Murray – Marea Britanie (Seria A-300-A). Curtea consideră că demersurile Guvernului nu pun destul accent pe ceea ce avocatul reclamantului a numit „interesul oricărei persoane într-o lume civilizată de a beneficia de proceduri judiciare controlabile şi echitabile. 20 Noiembrie 1989. Paragraful 11 Forţa majoră în cadrul Convenţiei Mai ales în cadrul Art. 152 153 49 . renunţă la puterile lor legislative şi juridice în favoarea unei entităţi care nu este responsabilă în faţa cetăţenilor pe care îi guvernează. autorităţile naţionale invocă în mod frecvent circumstanţele excepţionale prin care vor să justifice posibilele încălcări. Totuşi. În general.

6 §1 impune statelor Semnatare sarcina de a-şi 154 Vezi. sentinţa în speţa Benthem contra Olanda care a obligat Olanda să reorganizeze complet sistemul justiţiei administrative. Regula de bază pare a fi aceea că Curtea Europeană nu este prea impresionată de astfel de argumente de forţă majoră.Multe ţări au încercat să convinge Curtea Europeană că încălcarea dreptului de a fi judecat într-o perioadă rezonabilă de timp se datoreşte suprasolicitării instanţelor naţionale. Curtea Europeană a luat o poziţie clară faţă de acest argument: „[…] Art. Speţa Podbielsky poate constitui un exemplu: “Curtea observă că […] întârzierea în luarea unei hotărâri definitive asupra acţiunii reclamantului a fost. care a dus la întârzieri în administrarea justiţiei.. iar ţara trecea printr-o recesiune economică gravă.Austria (Seria A-312). guvernul portughez a subliniat faptul că sistemul juridic de la acea dată (mijlocul anilor 70) funcţiona într-o situaţie excepţională: tocmai fusese restaurată democraţia. 6 fusese încălcat. CEDO. 6 §1 impune Statelor Semnatare să-şi organizeze sistemele judecătoreşti astfel încât instanţele lor să realizeze fiecare dintre prevederile înscrise”. Dar. 6 către domeniul procedurii administrative.] trebuie să fim atenţi şi să nu dăm o prea mare greutate particularităţilor şi tradiţiilor locale în ce priveşte organizarea justiţiei administrative [. CEDO. În lupta împotriva „timpului lung din Italia”. instanţele naţionale trebuiau reorganizate. de exemplu. Curtea a hotărât. (CEDO. Curtea a adoptat o poziţie strictă cu privire la interpretarea acestui criteriu şi a concluzionat că măsurile portugheze au fost „evident insuficiente şi întârziate”. 26 Aprilie 1995. că „o întârziere temporară a unor dosare nu angajează răspunderea internaţională a unui stat conform Convenţiei. pe de o parte. Salesi – Italia (Seria A-257-E). §40. în timp ce o serie de alte sentinţe au obligat Suedia la aceleaşi măsuri. Această abordare strictă poate fi întâlnită şi în speţele din Europa de Est.. Poziţia Curţii cu privire la acest argument. în mare parte. În speţa Zimmermann & Steiner instanţa naţională a încercat să prevină încălcările „perioadei rezonabile” ocupându-se mai întâi de speţele urgente. 10 Iulie 1984. iar statul nu va mai putea amâna adoptarea de măsuri eficiente. Fischer . de exemplu CEDO.. urmarea schimbărilor legislative necesitate de tranziţia de la economia de stat la cea de piaţă liberă […] Curtea aminteşte în acest sens că Art.. 156 S-a afirmat unanim faptul că Art. 26 Februarie 1993. apoi. Totuşi.] În acest sens se poate reaminti. Opinia contrarie a judecătorului Martens. indiferent cât de neaşteptată poate părea această evoluţie a jurisprudenţei”. unde s-a invocat tranziţia.154 Măsurile temporare de urgenţă luate pentru a se rezolva speţele rămase neabordate multă vreme nu vor mai fi acceptate multă vreme de Curte. §24. 13 Iulie 1983. §29. nu este atât de clară şi fermă. de natură mai politică. 155 156 50 . Alte state nu pot susţine că ele nu pot fi obligate la aceleaşi consecinţe prin lărgirea ariei de acoperire a Art. În speţa Guincho. sub 9). Zimmermann & Steiner – Elveţia (Seria A-66). astfel de metode nu mai sunt suficiente.” 155 Statele au mai invocat şi problema tranziţiei în societate. Curtea a precizat că “dacă o astfel de stare de fapt se prelungeşte şi devine o chestiune de organizare structurală. dacă acest stat ia măsuri de remediere a situaţiei şi acţionează cu promptitudine în acest sens”. Guincho – Portugalia (Seria A-81). Vezi şi – pentru o concluzie similară cu privire la justiţia administrativă – opinia contrarie a judecătorului Martens în speţa Fischer: "[.

Faptul că poziţia Curţii cu privire la forţa majoră nu este destul de clară este destul de nesatisfăcător. 22 Mai 1998. James & Webster reclamanţii fuseseră 157 CEDO. În principiu. 28 Octombrie 1998. 28 Octombrie 1999. Totuşi au existat şi câteva speţe în care Curtea a abordat o atitudine mai flexibilă.” 158 Cealaltă speţă în care Curtea a adoptat o poziţie mai flexibilă a fost reacţia la problemele de tranziţie din Slovenia (speţa Majaric a fost discutată în *** Capitolul 2 §4. Klerk. 1158). heden.C.159 În speţa Young. Süβmann – Germania (Rapoarte 1996. CEDO. Vezi despre această doctrină J. Zwolle: Tjeenk Willink. pp. Assenov – Bulgaria (Rapoarte 1998. CEDO. punctul de vedere al Curţii este acela de a nu emite o sentinţă generală (abstractă) cu privire la starea legislaţiei naţionale. se poate presupune că hotărârea Curţii a fost influenţată de faptul că plângerea era adresată împotriva Curţii Constituţionale care are un rol special în ordinea juridică naţională: “[…] rolul de păzitor al Constituţiei poate duce la situaţia în care Curtea Constituţională va lua în considerare şi alte aspecte decât ordinea cronologică în care au fost introduse pe listă speţele. Curtea a hotărât că “ţinând seama de contextul politic unic al reunificării Germaniei şi implicaţiile sociale adânci ale conflictelor care au dus la încetarea unor contracte de muncă.” 157 Din nou Curtea concluzionat în unanimitate că era vorba de o încălcare a Convenţiei. Het ECRM-toezichtsmechanisme: verleden. toekomst. 1996. se pare că Curtea nu va accepta cu uşurinţă susţinerea de către un stat a forţei majore ca argument în apărare. Brumarescu – România (cerere nr.4 ***). Schokkenbroek.” Totuşi.organiza sistemele judecătoreşti astfel încât instanţele naţionale să poate îndeplini fiecare dintre prevederile acestuia […] De aceea întârzierea procedurilor trebuie atribuită în principal autorităţilor naţionale. Paragraful 12 Examinarea speţelor pe baze concrete Curtea a subliniat de nenumărate ori că răspunsul la o anumită plângere examinată de Curte este unul bazat pe faptele concrete. 3387). 16 Septembrie 1996. Süβmann a înaintat un apel constituţional în perioada reunificării Germaniei. 3264) şi CEDO. În speţa Süβmann Curtea trebuia să judece o plângere cu privire la lungimea procedurilor din Bundesverfassungsgericht în Germania. Podbielsky – Polonia (Rapoarte 1998. În această situaţie specifică. §38. §56 şi §60. Nijmegen: Ars 158 159 51 . 1064). Vasilescu – România (Rapoarte 1998. 30 Octombrie 1998. Curtea Constituţională Federală a avut dreptate să dea prioritate celor din urmă cazuri.S. în general.G. cum ar fi natura lor şi importanţa politică şi socială. Această aplicare strictă a Convenţiei în speţe împotriva noilor state Semnatare poate fi întâlnită în speţele: CEDO. Totuşi. Toetsing aan de vrijheidsrechten van het Europese Verdrag tot bescherming van de Rechten van de Mens en de fundamentele vrijheden (thesis Leiden University). 28342/95). 213-216 şi Y.

9976/82. includ: CEDO. îşi va limita examinarea la efectele acestui sistem asupra reclamanţilor. fără a pierde din vedere contextul general.] Ca atare. 9186/80.Austria (cerere nr. Pe baza acestei Aequi Libri. 1418/62. 6 §1". Dudgeon .Marea Britanie (Seria A-18). în A-127-A). 1). Mellacher . 24 Aprilie 1990. Hauschildt constituie o încălcare a Art. trebuie ca această lege să fi fost aplicată în detrimentul lui. Young.Franţa (Seria A-176-A). pp.162 Totuşi.nevoiţi să se înscrie într-un sindicat. persoanelor fizice nu le este permis să se plângă de o lege în abstracto. Hauschildt . MK] nu reprezintă pentru persoana fizică un fel de actio popularis pentru interpretarea Convenţiei. Curtea a subliniat că: "[. CD 12 (1964). 13 August 1981." 160 Această abordare concretă corespunde celei cerute de victimă. Ben Yaacoub . 21 Iunie 1963. CEDO. ci de a determina dacă modul în care aceasta au fost aplicate sau l-au afectat pe dl. sau să-şi exprime opinia cu privire la toate consecinţele sau formele de obligaţie pe care le poate determina acesta. ComEDO. §§31-35. 21 Februarie 1975. §106. mai rar.] în procedurile care au pornit de la plângerea iniţială. §65.. Golder . Speţa Van de Hurk din Olanda este un exemplu de examinare în abstracto a Curţii europene. în situaţia prezentă. nu este suficient ca un reclamant să pretindă că simpla existenţă a unei legi îi încalcă drepturile conform Convenţiei. 161 162 163 52 . Kruslin . p. în A-86). James & Webster .Austria (Seria A-169). CEDO. 5 Iulie 1983. 215-231. Curtea dă sentinţe pornind de la o plângere concretă.Italia (Seria A-257B). 19 Decembrie 1989. imparţialitatea) sentinţele Curţii sunt mai abstracte şi mai structurale. faţă de Convenţie. mai ales în ce priveşte plângerile cu privire la independenţa justiţiei (şi. CEDO.Danemarca (Seria A-154). Un reclamant poate compărea ius standi în faţa Curţii numai dacă poate invoca statutul de victimă: "[dreptul la plângerea individuală. X. §39 şi CEDO. Klass .Marea Britanie (Seria A-45). ComEDO. 26 Februarie 1993.Marea Britanie (Seria A-44). din cauza a ceea ce se numeşte „acord de închidere”. §53. nu în domeniul Art. În speţa Hauschildt Curtea a notat că sarcina ei „nu este aceea de a revizui legea şi practica în abstracto. .Germania (Seria A-28). numai pentru că ei sunt de părere că aceasta contravine Convenţiei. 6 CEDO. §41 şi CEDO. să îşi concentreze atenţia pe cât posibil asupra problemelor ridicate de speţa concretă [. CEDO. 6 Septembrie 1978.Belgia (cerere nr." 161 Această abordare se regăseşte şi în cazul plângerilor legate de Art. a fost nevoită. 6 CEDO. De Cubber . 24 Mai 1989. nu este chemată să revizuiască sistemul de închidere însuşi. §33. 1995. 160 CEDO.163 Reclamantul s-a plâns de o prevedere din legislaţia olandeză prin care Coroana putea să suspende o hotărâre judecătorească a aşanumitului Tribunal pentru Apeluri Industriale (College van Beroep voor het Bedrijfsleven). §45. Padovani . 7 Mai 1985. 22 Octombrie 1981.. dar consecinţele acelei sentinţe vor avea întotdeauna impact asupra sistemului ca atare.Belgia (cerere nr. §61. Alte exemple.. §24.. În principiu. Vezi şi de exemplu: ComEDO.

Ministrul putea anula parţial sau total efectele unei sentinţe date de acest Tribunal. 975-984. CEDO. 1999. Curtea urmează abordarea concretă. Curtea are posibilitatea de a declara faptul că o anumită practică este incompatibilă cu Convenţia. care nu era compatibilă cu Art. 164 CEDO. am menţionat deja faptul că. p. §50. Vezi R.] să se folosească de puterile conferite.A. dacă ar fi considerat că o astfel de acţiune este necesară sau dezirabilă pornind de la ceea ce ar fi putut fi considerat interes general ". La discutarea luptei împotriva suprasolicitării instanţelor.A. deci. în: NJCM-Bulletin 1999.165 Mai există o excepţie în jurisprudenţa Curţii. 165 166 53 . deoarece sentinţele se dau pe baza sistemului existent. în detrimentul uneia dintre părţile individuale.G.. Ferrari – Italia (cerere nr. 33440/96). Curtea nu putea să ia în calcul puterile Coroanei decât dacă examina independenţa judecătorească a Tribunalului în abstracto. 28 Iulie 1999. dacă Van de Hurk putea fi considerat victimă în sensul dat de Convenţie acestui termen. În situaţii extreme. Lawson & H. Curtea trebuie să formuleze standardele aplicabile în termeni mai generali.. cât şi în ce priveşte doctrina Curţii [. În *** Capitolul 2 §3.Olanda (Seria A-288). Vezi şi: R. care sunt suficient de numeroase pentru a nu mai fi considerate incidente izolate […] Această acumulare de încălcări constituie o practică incompatibilă cu Convenţia.164 Această examinare este foarte apropiată de una în abstracto (deoarece puterea Coroanei de a anula o hotărâre a tribunalului nu ameninţa independenţa judecătorească numai în cazul lui Van der Hurk. 6 CEDO: “Frecvenţa acestor încălcări arată faptul că există o acumulare de încălcări identice. 6 CEDO. Faptul că puterea Coroanei nu fusese niciodată folosită nu a fost considerat relevant: „Nu exista nici o prevedere care să oprească Coroana [.prevederi. Judecătorul Martens spunea deja în 1995 că Curtea nu trebuie să ezite atât de mult în darea unor sentinţe mai abstracte: "Nici o prevedere a Convenţiei nu obligă Curtea să decidă numai pe baza fiecărei speţe în parte. Curtea nu doreşte să dea astfel de sentinţe abstracte decât în situaţii de această natură extraordinară.. Speţe celebre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 562. “Systematische schending van artikel 6 EVRM: Italië de wacht aangezegd”. Jurisprudenţa elaborată de la o speţă la alta duce în mod necesar la incertitudine atât în ce priveşte aria exactă de aplicabilitate a fiecărei sentinţe. 19 Aprilie 1994. Curtea a constatat că exista o situaţie generală în Italia. pp.2 *** s-a discutat speţa Ferrari. ci în toate cazurile aduse în faţa acelui tribunal olandez). În lupta sa împotriva „lungimii procedurilor” din Italia. Schermers. după părerea mea.] Autorităţile naţionale sunt obligate să caute îndrumări în această jurisprudenţă. §21. În mod normal.” 166 Totuşi. dar nu mai este potrivită. Nijmegen: Ars Aequi Libri. Se poate sublinia şi importanţa vitală pe care o dă Curtea independenţei complete a puterii judecătoreşti. În ce priveşte plângerea cu privire la independenţa judecătorească este necesar un test mai abstract. S-a pus problema.. Această restricţie autoimpusă poate să fi fost înţeleaptă la începuturile Curţii. Van de Hurk . Majoritatea Curţii a fost de părere că se încălcase Art. Lawson. Guvernul olandez a precizat că această posibilitate era numai una teoretică şi că nu fusese niciodată aplicată (nici în cazul particular al lui Van de Hurk).

De aceea. Aceasta a dus la noi plângeri pe aceeaşi temă adresate Curţii. §16. ridicând. CJCE a dat o hotărâre generală care privea compatibilitatea reglementărilor de personal ale oficialilor UE. deci. probabil. 40016/98). Părţile vor depune astfel de plângeri în faţa Curţii deoarece aria exactă a Convenţiei nu este clară. Dacă o sentinţă a Curţii este prea aplecată asupra faptelor specifice unei speţe. aceasta a subliniat în mod special sarcina pe care o are de a elucida şi elabora standardele generale de protecţie conform Convenţiei: “deşi scopul primar al sistemului Convenţiei este acela de asigura o rezolvare individuală. Connolly – Comisia Europeană (n.Austria (Seria A-312). La evaluarea fondului unei speţe. este de datoria Curţii să se asigure că această jurisprudenţă îndeplineşte aceleaşi standarde de claritate. În această speţa. Curtea va enunţa mai întâi principiile generale care se aplică înainte de a-şi îndrepta atenţia asupra principiilor specifice speţei respective. misiunea ei este şi aceea de a rezolva problemele de politici publice în interesul comun. Speţa Procola poate fi dată ca exemplu în acest sens. În acest sens Curtea poate lua exemplu de la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. 24 Iulie 2003. chiar mai convingătoare astăzi. de exemplu. care indică o politică judiciară mai prevăzătoare a Curţii. 168 169 54 .r. 270-280. Curtea recunoaşte faptul că sentinţele sale reprezintă un precedent valabil pentru toate statele Semnatare: 167 CEDO. Vezi şi adnotările de lui L. pp. CEJ. CEDO. Curtea trebuia să decidă cu privire la compatibilitatea cumulului de funcţii de către Consiliul de Stat din Luxemburg cu Art. în care aceştia sunt obligaţi să se abţină de la exprimarea în public a unei opinii ce poate avea repercusiuni asupra funcţiei lor cu cerinţele legate de libertatea de exprimare. vor urma şi alte plângeri cu privire la aceeaşi problemă. Fischer . 26 Aprilie 1995.y. În sentinţa Karner dată recent de Curte. Karner – Austria (cerere nr. În speţa Connolly. Sentinţa Curţii a fost atât de criptică încât a dat naştere unor discuţii prelungite în literatura de specialitate privind consecinţele acelei sentinţe.168 O tendinţă pozitivă înregistrată este aceea că şi Curtea de la Strasbourg a început să-şi structureze sentinţele diferit. Verhey în NJCM-Bulletin 2002. de exemplu. 6 CEDO (speţa Procola este discutată pe larg în *** Capitolul 8 ***). În ciuda doctrinei concrete. standardele generale de protecţie a drepturilor omului şi extinzând jurisprudenţa drepturilor omului în toate statele Semnatare ale Convenţiei”169 La fel de interesantă este şi hotărârea Curţii în speţa Sentges. Speţa C-274/99 P.)." 167 Aceste argumente sunt. Opinia contrarie a judecătorului Martens. precizie şi previzibilitate prin care Curtea măsoară de obicei legislaţia statelor membre în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Aceasta nu are atât de multe constrângeri în a da o evaluare mai mult sau mai puţin generală în ce priveşte compatibilitatea anumitor reguli cu drepturile fundamentale. 6 Martie 2001. §26.

printre altele. pe de altă parte. 8 Iulie 2003. 637. 1997. într-o oarecare măsură. conform Art.). poate fi mai dificilă acceptarea faptului că există persoane care renunţă la aceste drepturi. Veldt. Pe de altă parte. Speţe celebre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Deventer: Gouda Quint. hotărârea luată în speţa individuală va stabili.A. un precedent […]. 171 172 55 . 27677/02).G. 157. dacă aceasta se face voluntar. Conform explicaţiilor lui Lawson şi Schermers. atunci nu poate exista nici o obiecţie de principiu în cazul renunţării la drepturi. valabil pentru toate statele Semnatare. renunţarea la drepturi nu este în mod explicit interzisă iar doctrina renunţării la drepturi este cunoscută în mai multe sisteme juridice ale ţărilor membre ale Consiliului Europei. 34. în cazul amenzilor plătite ca urmare a înţelegerii între părţi. 1999. p. 170 CEDO (dec. Poate că individul nu simte nevoia de a-şi exercita dreptul. CDDH-GDR (2003) 027 of 24 Septembrie 2003. Sentges – Olanda (cerere nr. deşi va aplica Convenţia faptelor concrete din speţa respectivă. Vezi şi M. Această tendinţă poate fi înţeleasă şi din dezbaterea asupra eficienţei pe termen lung a Curţii. R. dar ordinea publică impune respectarea normei respective.I.“[…] Curtea trebuie să fie atentă şi la faptul că.” 172 Curtea europeană acceptă renunţarea la un drept înscris în Convenţie: “În sistemele juridice al statelor Semnatare se întâlneşte des o astfel de renunţare în materii civile. Nijmegen: Ars Aequi Libri. 33 bis CEDO. Schermers. şi în materiile penale. p. Het EVRM en de onpartijdige strafrechter. doctrina renunţării la drepturile incluse în Convenţie atinge chiar raţiunea de a fi a drepturilor omului: „Dacă drepturile omului sunt văzute în principal ca instrumente de asigurare a libertăţii şi autonomiei maxime a persoanei. Renunţarea. Art. care să reglementeze puterile Comisarului de a introduce o plângere în faţa Curţii împotriva uneia dintre Înaltele Părţi Semnatare în cazul unei probleme grave de natură mai generală. Lawson & H.171 Paragraful 13 Renunţarea la drepturile conferite de Convenţie Nu există nici o prevedere în cadrul Convenţiei care să se ocupe în mod specific de problema renunţării la drepturi (renunţarea voluntară la un drept material) sau decăderea din drepturi (imposibilitatea reclamantului de a invoca un anumit drept inclus în Convenţie din cauza comportamentului procedural al reclamantului). Comisarul pentru Drepturile Omului a propus introducerea unui nou articol.” 170 Poate Curtea va avea o mai mare disponibilitate de a accepta reevaluarea doctrinei concrete. Dacă. drepturile omului sunt privite ca norme fundamentale ale unei societăţi civilizate. mai ales în clauzele de arbitraj din contracte.

Deweer – Belgia (Seria A-35). Pfeifer & Plankl . 10 Februarie 1983.. Vezi şi J. Curtea a avut o abordare ezitantă şi a dat rareori o declaraţie generală cu privire la posibilitatea renunţării la unul sau altul dintre drepturile din Convenţie. §37. CEDO. 10 Februarie 1983. renunţarea la drepturi nu este posibilă în toate cazurile – chiar dacă nu contravine ordinii publice în general. nici spiritul acestei prevederi nu împiedică individul să renunţe [. 174 175 176 177 178 179 180 56 . în principiu. Leiden. Albert & Le Compte . Artikel 6 EVRM en arbitrage .. în care Curtea a spus: „Dreptul la libertate este prea important într-o societate democratică pentru ca o persoană să piardă dreptul la protecţia Convenţiei numai pentru că se predă [. 18 Iunie 1971.J. §35.. p... 179 Şi în al treilea rând. nu lezează. 1995. renunţarea trebuie să fie conformă cu cerinţele legislaţiei naţionale. 1997. este nevoie de garanţii minime măsurate în funcţie de importanţa acesteia ".Suedia (Seria A-171-A).Belgia (Seria A-58).. autorul spune că reclamantul nu poate renunţa la toate elementele din Art. De exemplu. În speţa Deweer Curtea a confirmat că “[…] absenţa constrângerii este. van Alebeek.Austria (Seria A-227). Nijmegen: Ars Aequi Libri. Mai întâi. Curtea a clarificat faptul că nu consideră că este posibil ca un reclamant să renunţe la toate drepturile şi libertăţile cuprinse în Convenţie. Ooms & Versyp .-F. 25 Februarie 1992. CEDO. 27 Februarie 1980.177 Numai în unele cazuri rare Curtea a hotărât că un drept face parte din „ordinea publică” şi renunţarea la el este imposibilă.] Totuşi. cât şi pentru administrarea justiţiei..] Dacă problema este una de ordine publică în Consiliul Europei trebuie instituită o supraveghere strictă din partea organelor Convenţiei asupra tuturor măsurilor care pot încălca drepturile şi libertăţile pe care le garantează.178 În ce priveşte majoritatea drepturilor din Convenţie.] nici litera. În opinia mea referirea Curţii la drepturile procedurale se poate extinde şi la cele neprocedurale. Håkansson & Sturesson . Albert & Le Compte .care are avantaje clare atât pentru individul în cauză. "L'application de l'art. De vaststelling van de reikwijdte van de rechten van de mens. 6 (1) de la Convention européenne des droits de l'homme aux procédures arbitrales".Belgia (Seria A-58).Belgia (Seria A-12). Mai întâi. §66. p. în orice caz.174 Asigurarea acestor garanţii este o problemă care nu poate fi lăsată la discreţia autorităţilor naţionale. Convenţia.180 Câteva remarci care privesc condiţiile procedurale. ci va fi testată de Curtea europeană în mod autonom. §49.een heilige koe în de porseleinkast?. 408. Flauss.176 În al doilea rând. în: Gazette du Palais 3 Iulie 1986.] la dreptul de a i se audia public cauza [. renunţarea nu poate fi acceptată [. CEDO. În speţa Albert & Le Compte Curtea a precizat: „Natura unora dintre aceste drepturi asigurate de Convenţie nu permite exercitarea renunţării la ele". renunţarea trebuie făcută fără nici o formă de coerciţie. De Wilde. renunţarea nu poate fi acceptabilă decât dacă se îndeplinesc anumite condiţii: „Pentru ca renunţarea la drepturile procedurale să fie efectivă din punctul de vedere al Convenţiei.] dacă contravine unui interes public important". Nu este clar la ce elemente ale Art. §65). §35. la fiecare speţă” (CEDO. Unul dintre cele mai explicite exemple a fost speţa Vagrancy. Structura este luată din R. în sentinţa dată de Curte în speţa Håkansson & Sturesson: "[. 6 CEDO dar există şi multă incertitudine cu privire la care elemente sunt "droits strictement procéduraux" şi care "regles du fond". o 173 CEDO.” 173 Totuşi.175 Condiţiile materiale pot fi rezumate după cum urmează. C. Staal. 342). CEDO. 6 CEDO se poate renunţa de către reclamanţi şi ce elemente trebuie considerate ordine publică. 21 Februarie 1990.. Garanţiile aplicabile pot fi împărţite în anumite condiţii materiale pe care le impune Curtea şi anumite condiţii. însă. cu excepţia celor care nu pot fi derogate (cf. nepublicat...

una dintre cele mai importante cerinţe [adică ale Art. CEDO. în afara renunţării.condiţie care trebuie satisfăcută. §38. 1995. a intenţionat să renunţe la dreptul de a compărea în instanţă şi de a se apăra”). §27 şi opinia concurentă a preşedintelui Ryssdal în speţa Pelladoah – Olanda (Seria A-297B). pe care un necunoscător în ale legii nu o putea judeca la adevărata dimensiune. §49. Cf. Van Leuven & De Meyere – Belgia (Seria A-43). Vezi R.182 Faptele din speţa Pfeifer & Plankl pot fi date de exemplu. 12 Octombrie 1992. T. 6 CEDO face parte din domeniul ordinii publice. 21 Februarie 1990. Vezi R. Au existat şi decizii redactate ambiguu de comisie. T. CEDO. în: Tijdschrift voor Arbitrage 1996. – Irlanda 182 183 184 185 186 187 188 57 .B. Lawson. persoana trebuie să renunţe de bunăvoie. vezi CEDO. – Italia (Seria A208-B). dar nu a existat un punct de vedere general. Le Compte. renunţarea nu poate fi făcută decât de bunăvoie. Staal. “Arbitrage en artikel 6 EVRM: vrijheid în gebondenheid”. Totuşi. 25 Februarie 1992. – Italia (Seria A-245-C). §§66-67. că se poate aştepta de la necunoscători – în limite rezonabile – să îşi asigure consiliere juridică adecvată (vezi. 346. 28 Martie 1990. Totuşi trebuie spus că renunţările tacite sunt probate mai ales când este vorba de renunţarea la dreptul la audiere publică. fără îndoială. §35: “[…] dacă concordă cu dorinţa persoanei în cauză”. Curtea a subliniat importanţa imparţialităţii judecătorului în speţa De Cubber. 184 Şi în al treilea rând. expres sau măcar neechivoc..C. poate fi menţionat faptul că Curtea a stabilit. în speţa D. 23 Iunie 1981. Håkansson & Sturesson – Suedia (Seria A-171-A). 3 Decembrie 1986. CEDO.183 În al doilea rând. p. §33 (“[…] nu pare că dl. Vezi. De vaststelling van de reikwijdte van de rechten van de mens. De exemplu. Singurul exemplu alternativ – oarecum ambiguu – se referă la dreptul la audiere.A. Albert & Le Compte – Belgia (Seria A-58). Lipsa coerciţiei în sine nu este suficientă. F. C. 6 CEDO]”. în: Tijdschrift voor Arbitrage 1996. Curtea concluzionează: „renunţarea la drepturi exprimată în acel loc şi moment pare cel puţin discutabilă”. de exemplu. Open Door – Irlanda (Seria A-246). p. D.B. 37 (“[…] nu este necesar să se determine dacă şi în ce condiţii acuzatul poate renunţa la exercitarea dreptului la audiere”). §§27-28. §60). precizând că „imparţialitatea este. Curtea europeană nu a considerat necesar să stabilească dacă au fost exercitate presiuni asupra reclamantului. F. – Italia (Seria A-245-C). care se refereau la un anumit domeniu188. 10 Februarie 1983. §59. se pare. p. De exemplu CEDO.A. la discuţii în cadrul Curţii.J. Doctrina juridică a 181 CEDO. de exemplu CEDO. dacă acea persoană este în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la drepturile la care renunţă. Judecătorul naţional a abordat reclamantul (în absenţa avocatului acestuia) şi l-a întrebat dacă nu doreşte să renunţe la a mai ridica problema recuzării judecătorilor. 186 S-a spus de mai multe ori că Curtea nu ar accepta renunţări tacite referitoare la alte elemente ale Art. Groppera Radio – Elveţia (Seria A173).Irlanda Comisia a decis implicit că una dintre părţi poate renunţa la dreptul de a fi judecată de un judecător care nu are legături personale cu cealaltă parte (vezi ComEDO. Dar aceasta a dus.C. . Vezi şi: CEDO. Curtea şi comisia au evitat mult timp să ia o poziţie clară în acest sens. 6 CEDO. Pfeifer & Plankl – Austria (Seria A-227). Nijmegen: Ars Aequi Libri.187 Astfel ajungem la întrebarea dacă un reclamant poate renunţa la dreptul la un judecător independent şi imparţial sau dacă acest element al Art. 159. 27 Februarie 1980. 28 August 1991.185 Această ultimă condiţie nu înseamnă neapărat că renunţarea trebuie să fie întotdeauna explicită. 159. această abordare este dictată de un instrument juridic internaţional care se bazează pe libertate şi statul de drept”.181 Jurisprudenţa următoare a detaliat această chestiune. p. 12 Octombrie 1992. Totuşi. 29 Octombrie 1992. vezi CEDO. “Arbitrage en artikel 6 EVRM: vrijheid în gebondenheid”. §68 şi CEDO. renunţarea trebuie să fie „neechivocă”. A fost suficient să realizeze că judecătorul îl abordase pe reclamant în absenţa avocatului acestuia şi îi pusese o întrebare de drept. Deweer – Belgia (Seria A-35). Lawson. Curtea a acceptat şi renunţări tacite.

Pfeifer & Plankl – Austria (Seria A-227). 11489/85. Ergec. J. Harris. London: Butterworths. în: Tijdschrift voor Arbitrage 1996. 346).A. CEDO. Dar avocatul nu a răspuns. Moitry.189 În jurisprudenţa anterioară. Pettiti. p. 6 CEDO. Pe parcursul procedurilor penale deschise împotriva lui Bulut. 1995.190 Totuşi. Avocatul reclamantului a fost rugat să informeze instanţa dacă doreşte să recuze judecătorul. Argumentul guvernului a fost acela că Bulut a renunţat la dreptul de a fi audiat de un tribunal imparţial prin aceea că nu a cerut recuzarea judecătorului. Bulut a fost găsit vinovat.fost şi ea împărţită pe această temă. Dommering în Nederlandse Jurisprudentie 1994.H.191 Comisia a fost de acord cu poziţia guvernului. §38. J. „Dreptul la un proces echitabil şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”. Zwolle: Tjeenk Willink. 162. deoarece ea este o condiţie fundamentală. CEDO.-H. D&R 51. nr. §34. iar exercitarea lui nu poate fi lăsată la latitudinea părţilor”. printre alţii: P. Paris: Economica. de Salvia. Vezi şi opinia contrarie a judecătorului Morenilla în speţa respectivă. Lawson. p.” 192 (cerere nr. de exemplu D. Conform Codului de procedură Penală din Austria. p. 117)). Warbrick. E. în: Journal of International Arbitration 1989. 542. 244 şi J. judecătorul Schaumburger care interogase doi martori în timpul urmăirii penale a participat şi ca membru al completului de judecată. 190 191 192 58 . câţiva ani mai târziu (în 1996) Curtea a adoptat o poziţie destul de diferită în speţa Bulut. 299 şi E. că reclamantul nu a fost în nici un fel supus presiunilor din partea autorităţii judecătoreşti şi că judecătorul contestat nu a luat parte la procedurile judiciare decât în momentul în care a fost clar că reclamantul nu are nici o obiecţie la participarea lui. Soyer & M. judecătorul trebuie recuzat dintr-un complet dacă a participat la urmărirea penală în speţa respectivă.-C. Brussel: Bruyant. La Convention européenne des Droits de l’Homme. 118-119. atunci când a avut dreptul de a recuza un membru al completului dar nu a făcut-o. 1995. în obiter dictum: „În orice caz. în care se spune că renunţarea la dreptul de a fi audiat de un judecător independent şi imparţial nu poate fi considerată compatibilă cu Convenţia. 189 Vezi. prin care l-a informat despre participarea judecătorului în cauză. Velu & R. 1996. La Convention européenne des droits de l’homme. Autorii care nu acceptă posibilitatea renunţării. “Arbitrage en artikel 6 EVRM: vrijheid în gebondenheid”. 6”. Bulut – Austria (Rapoarte 1996. Preşedintele completului a trimis o notă avocatului reclamantului. Factori relevanţi au fost aceia că preşedintele completului (şi nu judecătorul disputat) a contactat reclamantul. Decaux & P. O’Boyle & C. dar majoritatea comentatorilor par să spună că nu se poate renunţa la imparţialitatea judecătorului. 239. În Pfeifer & Plankl Curtea a spus: “[…] un astfel de drept este de importanţă capitală. reclamantul nu se poate plânge că a avut motive legitime de a pune la îndoială legitimitatea instanţei care l-a judecat. adică comportamentul procedural al reclamantului în procedurile naţionale nu i-a permis să înainteze plângerea în faţa Curţii de la St. Curtea a fost de acord cu părerea comisiei şi a afirmat. Law of the European Convention on Human Rights.J. Curtea însăşi a părut că adoptă punctul de vedere conform căruia nu se poate renunţa la acest element al Art.J. în: L. Imbert (editori).E. 117. 25 Februarie 1992. Această speţă va fi discutată mai pe larg în *** Capitolul 7 §2. nr.1 ***. 22 Februarie 1996. pp. R. Stenograma şedinţei arată că părţile au renunţat la dreptul de a invoca această problemă ca o cauză pentru anulare. “Art. M. Se poate spune şi că speţa Bulut se referea la decăderea din drepturi. Smits. Artikel 6 EVRM en de civiele procedure (thesis Erasmus University). p. La începutul audierilor preşedintele completului a amintit din nou faptul că judecătorul respectiv a fost implicat în urmărirea penală. 1990. sub 2. În faţa Curţii de la Strasbourg el a susţinut că a fost audiat de un judecător care ar fi trebuit recuzat prin lege din completul respectiv. p.

n. în ce priveşte arbitrajul. Posibilitatea propusă de a nu se renunţa la dreptul la o judecată imparţială trebuie separată de întrebarea cum poate cineva să interpreteze acest drept înscris în Convenţie în lumina circumstanţelor speciale ale unei speţe. Nijmegen: Ars Aequi Libri. spunând că nu este cazul: „Oare Curtea doreşte să spună că dl. Lawson şi Schermers argumentează corect. 25 [.Curtea a observat." Rămâne întrebarea dacă sentinţa Curţii în speţa Bulut înseamnă că se poate renunţa la dreptul la o judecată independentă şi imparţială.A. chestiunea neepuizării căilor de atac naţionale este strâns legată de renunţarea la drepturi.G. p. 34. sună ilogic să se presupună că o parte nu este interesată de obiectivul şi rezolvarea imparţială a unui conflict. dacă participarea judecătorului Schaumburger în completul de judecată după ce fusese implicat în faza de urmărire poate să arunce vreo îndoială asupra imparţialităţii instanţei. Pentru asigurarea încrederii în rezolvarea paşnică a unei dispute această imparţialitate este imperios necesară. Totuşi. Speţe celebre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. După cum am văzut. pentru că nu urmat toate căile de atac de la nivel naţional […]? Şi în al doilea rând: care este legătura dintre renunţare şi acord?” 193 După părerea mea. Curtea nu a dorit să accepte consecinţa logică a unei astfel de afirmaţii. dar ridică două întrebări. Această propunere are două implicaţii. MK]). Curtea trebuie să decidă. 638. care este pierdut dacă reclamantul nu face paşii necesari în cadrul procedurilor naţionale. acum Art. 6 în această situaţie? Cea de-a doua interpretare ar implica o distincţie între dreptul de substanţă la un tribunal imparţial (Art. 1999. Schermers. Curtea a revizuit şi fondul speţei: "Indiferent dacă s-a renunţat sau nu la acest drept. Instituţiile de la Strasbourg au decis că recuzarea unui judecător disputat trebuie percepută ca o „cale de atac internă”. Pe de altă parte. la care se poate sau nu renunţa. Pe de o parte. reclamantul nu va fi considerat 193 R. De exemplu. Ea este esenţa unui proces echitabil. 59 . 6). pierzându-şi dreptul de a se plânge la Strasbourg despre încălcarea Art. Cea de-a doua explicaţie pare plauzibilă. Bulut nu a recuzat judecătorul. Lawson & H. renunţarea la dreptul de a recuza un judecător pare să fie posibilă în principiu. după părerea mea. Ca atare. Paragraful care se referă la arbitraj va cuprinde mai multe amănunte despre această problemă (vezi *** Capitolul 7 §5 ***). 12. Curtea ar trebui să decidă în mod explicit că imparţialitatea judecătorească face parte din domeniul ordinii publice. nu ar fi trebuit speţa respinsă de la început. În ciuda unui obiter dictum ferm. Mai întâi: dacă dl. este logic să se interpreteze diferit cerinţa cu privire la imparţialitatea judecătorească faţă de angrenajul judecătoresc de tip clasic. Bulut a fost de acord cu situaţia în timpul procedurilor. din punctul de vedere al Convenţiei. că instanţele naţionale au interpretat legislaţia spunând că s-a renunţat la drept în mod legal şi nu a considerat că este necesar să pună la îndoială decizia instanţelor austriece. şi dreptul procedural de a înainta o plângere despre încălcarea Convenţiei (Art. în continuare.

în care a spus că nu se va folosi de dreptul de a recuza judecătorii. 37).Germania (cereri nr. În faţa Curţii. deşi renunţase la dreptul de a ataca procedurile naţionale: „Comisia reaminteşte declaraţia reclamantului în faţa Curţii de Apel. reclamantul ar fi putut recuza aceşti doi judecători. 35 după Protocolul 11. 7586/76 & 7587/76. 34) şi ComEDO. 28 Octombrie 1998. MK] este inadmisibilă conform Art. un reclamant dezamăgit ar putea crea o nouă instanţă.195 Raţiunea unei atare abordări este. în D&R 14. Mulders – Olanda (cerere nr. cu privire la pretinsa parţialitate a judecătorilor." 196 Decizia comisiei a fost confirmată de Curte în speţa Castillo Algar. de exemplu. ComEDO. 3444/67. el a adus în faţa Curţii de Apel argumentele pe care le aduce acum şi în faţa comisiei. 3103). MK] al Convenţiei pentru că nu au fost epuizate toate căile de atac naţionale. 7572/76. însă. guvernul spaniol a susţinut că reclamantul fusese informat la timp despre componenţa completului. 8 Iulie 1978. 35 din Convenţie ar fi cu siguranţă respinsă chiar de la început (articolul prevede că Curtea nu se poate ocupa de o speţă decât după epuizarea tuturor căilor de atac naţionale) dacă nu a fost efectuată recuzarea. ComEDO. – Norvegia (cerere nr.Spania (Rapoarte 1998.197 In casu teama că instanţa militară nu a fost imparţială a provenit din faptul că doi dintre judecătorii de şedinţă fuseseră incluşi şi în completul care admisese ordinul de începere a urmăririi. Ca urmare. nici avocatul acestuia nu iau recuzat pe cei doi judecători înainte de începutul procesului. 1. o plângere înaintată pe baza Art. în CD 35 (1971). În acest caz este interesantă speţa Mulders. – Austria (cerere nr. X. Altfel. În acest sens comisia nu poate stabili că plângerea reclamantului cu privire la parţialitatea Curţii de Apel [nu a unui anumit judecător al Curţii de Apel!. 830-836). 195 196 197 60 . Ca atare. Castillo Algar . Curtea nu cere ca reclamantul să-şi fi exercitat dreptul de a recuza judecătorii. în ciuda faptului că nici reclamantul. dacă instanţele naţionale au avut ocazia de a examina substanţa plângerii cu privire la parţialitate. p. 6 Aprilie 1995. S-a admis faptul că reclamantul nu şi-a exercitat dreptul de recuzare dar el s-a plâns de componenţa completului şi în faţa Curţii Supreme şi în faţa Curţii Constituţionale. X. pp. Curtea nu admite obiecţia preliminară a guvernului. §§23-25. Paragraful 14 194 Relaţia cu instanţele naţionale ComEDO. 23231/94." Ca atare. 64). în NJCM-Bulletin 1995. Baader & Raspe . în care comisia a decis că reclamantul a epuizat căile de atac naţionale. de Curtea Supremă. în CD 21 (1967). Aceste argumente au fost luate în considerare şi respinse de Curtea de Apel şi.194 Pe de altă parte. apoi. 6 par. Art. Curtea: „În această situaţie. instanţele statului respondent au avut ocazia de a îndrepta pretinsa încălcare a Art. CEDO. Vezi. aceea că Curtea doreşte să prevină plângerile cu privire la judecători după ce judecătorul s-a exprimat în defavoarea reclamantului. 16 Iulie 1970.victimă a încălcării cerinţei legate de imparţialitatea judecătorească după o recuzare. Ensslin. probabil. 3 [vechi. 27 par. p. În acelaşi timp. 4 Octombrie 1966. 1706/62. p.

§45 şi §46. adică o Curte europeană de Apel care să revizuiască complet soluţile date de instanţele naţionale. §37. 199 200 201 202 61 . Totuşi. 24 Octombrie 1979.202 Având în vedere cele de mai sus nu trebuie să pară o surpriză că CEDO a refuzat de mai multe ori să acţioneze ca o „a patra instanţă”. cât şi al timpului.G. Curtea a precizat că din Art. Platakou – Grecia (cerere nr. Vezi. 20 Noiembrie 1989. În Art. În primul rând. După Lawson şi Schermers. de exemplu CEDO. scopul testului de la St. să rezolve problemele de interpretare a legislaţiei interne. §68 şi CEDO. 12 Iulie 1988. Această afirmaţie este cu atât mai adevărată în ce priveşte dreptul procedural naţional. Klaas – Germania (Seria A-269). de „instanţe pentru Convenţie”. Chiar şi aşa. 38460/97). 337. Vezi CEDO. 2000. În sentinţa în speţa Platakou Curtea a precizat: „Curtea reiterează faptul că nu este în sarcina acesteia să ia locul instanţelor naţionale. §30. Barberà. instanţele naţionale trebuie să evalueze probele pe care le primesc şi să hotărască dacă ele sunt admisibile. Leiden: Stichting NJCM-Boekerij. instanţele naţionale sunt mult mai apropiate de pretinsa încălcare a Convenţiei decât ar putea fi vreodată CEDO. La sfârşitul acestui paragraf voi face câteva remarci şi cu privire la instanţele naţionale şi posibilul rol pe care l-ar putea avea. CEDO va verifica numai dacă interpretarea dată de instanţele naţionale nu a fost arbitrară” (vezi CEDO.A. adică instanţele. “Artikel 5 EVRM en de (procedurele) bescherming van de psychiatrische patiënt”. Ca regulă generală. §32. p. Curtea Europeană nu este legată de constatările instanţelor naţionale. Atât din punctul de vedere al distanţei. 1999. Rolul Curţii este numai acela e a se asigura că efectele unei astfel de interpretări sunt compatibile cu Convenţia. Încrederea completă în autorităţile naţionale nu va exista într-o aşa de mare măsură dacă Convenţia se referă la legislaţia naţională. Lawson & E. de exemplu. adică instanţele. Ribitsch – Austria (Seria A-336). §46. Kuijer.A. Autorităţile naţionale. Schermers. CEDO. în afara cazurilor că există indicii clare de încălcare a Art. Lawson & H. 11 Ianuarie 2001. Myjer (editori). 50 Jaar EVRM. 6 §1 CEDO 198 R.200 Mai mult. Winterwerp – Olanda (Seria A-33). rolul instanţelor naţionale în jurisprudenţa CEDO. CEDO. 5 §1. această relaţie este sprijinită de un argument practic: strângerea de date. CEDO. Nijmegen: Ars Aequi Libri. Schenk – Elveţia (Seria A-140). 199 Ea se va îndepărta de constatările de fapt ale instanţelor naţionale dacă „sunt asigurate elemente convingătoare în acest sens”. jurisprudenţa existentă ajută în principal autorităţile naţionale.198 Determinarea şi verificarea faptelor este în primul rând apanajul instanţelor naţionale. Messegué & Jabardo – Spania (Seria A-146). textul Convenţiei spune că o persoană poate fi privată de libertate numai „în conformitate cu o procedură descrisă de lege”. 22 Septembrie 1993.Relaţia dintre Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi instanţele naţionale poate fi privită din două puncte de vedere. 77). în: R.” 201 Acest raţionament se aplică şi chestiunilor legate de probe. 6 Decembrie 1988. Speţe celebre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea se bazează în multe feluri pe puterea judecătorească naţională (vezi şi *** §4 ***). 6 CEDO în ce priveşte strângerea probelor. Voi începe cu relaţia cu instanţa naţională din punctul de vedere al CEDO. trebuie să rezolve problemele de interpretare a legislaţiei interne […] Aceasta se aplică mai ales în cazul interpretării de către instanţe a unor reguli procedurale cum ar fi modul şi durata prescrisă pentru procedurile de apel […]. În speţa Van de Hurk. 4 Decembrie 1995. de exemplu. va fi unul marginal. Kostovski – Olanda (Seria A-166). p. §39. M.

Luzius Wildhaber. Marc Fouquet – Franţa (cerere nr. 12 Octombrie 1994. §61. ComEDO. Haser . Obligaţia din Art. 4 Decembrie 1995. H. care au dus la încălcarea dreptului la un proces echitabil.204 Există numeroase exemple în jurisdicţia de la Strasbourg în care CEDO a constatat o încălcare a Art. 1282-1284.Elveţia (cerere nr.G. Vezi şi ComEDO. §38.1 ***). Numai după ce instanţele naţionale şi-au îndeplinit responsabilitatea de a aplica drepturile şi libertăţile Convenţiei va putea CEDO să se ocupe de solicitările pe care le primeşte. Hirvisaari – Finlanda (cerere nr. Principiul subsidiarităţii. p. Pe baza principiului de subsidiaritate. depindem complet de instanţele naţionale să-şi facă datoria”.203 Un astfel de punct de vedere este de înţeles din pricina suprasolicitării Curţii. 6 Curtea a acţionat în anumite ocazii ca o „a patra instanţă” re-evaluând probele prezentate în procedurile naţionale. În acest sens se poate spune că există o tendinţă din ce în ce mai evidentă de a se considera instanţele naţionale „instanţe de aplicare a Convenţiei”.205 În speţa Hirvisaari. §31. Daniel Bellet – Franţa (cerere nr. Köln: Carl Heymanns Verlag.G. 19 Aprilie 1994. 2000. În documentele recente legate de reforma CEDO (vezi *** Capitolul 2 §3. MK] la fiecare argument. 13 CEDO subliniază şi faptul că această responsabilitate aparţine autorităţilor naţionale. Exemplele sunt luate din: H. 19935/92). Nici Curtea Europeană nu trebuie să examineze dacă s-a dat un răspuns potrivit la argumentele respective [sublinierea noastră]”. Wildhaber (editori). în: NJCM-Bulletin 2001. este subliniat de nenumărate ori rolul instanţelor naţionale în aplicarea Convenţiei. pp. Bellet – Franţa (Seria A-333 B). “Interviu cu dl.J. CEDO. 0 204 205 206 207 208 209 62 . 6 CEDO prin unele greşeli grave făcute de judecătorii din instanţele naţionale. 203 CEDO. 20398/92). În acest context. Schermers. Mahoney. 186: „Deoarece Curtea este un sistem de subsidiaritate. Matscher. Preşedinte al CEDO”. care este în mod evident relevant în acest context. Protecting Human Rights: The European Perspective – Studies în memory of Rolv Ryssdal. p.206 Şi în speţa Haser Comisia a afirmat clar că va accepta interpretarea dată de instanţa naţională dacă aceasta nu apare ca arbitrară sau bazată pe presupuneri evident greşite. în: Netherlands Quarterly of Human Rights 2003. prima instanţă chemată să aplice Convenţia este cea naţională.„nu se poate înţelege necesitatea de a se da un răspuns detaliat [de către instanţa naţională. F. în: P. „O Curte Supremă europeană”. ComEDO. mai ales în virtutea speţelor pe Art. 27 Septembrie 2001. practica actuală a Curţii de a enumera principiile generale înainte de a se ocupa de faptele concrete este una de lăudat. H. care arată instanţelor (şi comentatorilor) ce considera Curtea a fi jurisprudenţa de bază. Schermers. 6 CEDO pentru instanţele naţionale care trebuie să argumenteze deciziile pe care le iau va fi discutată pe larg în paragraful *** 5.208 Punctul de vedere invers: cel al instanţei naţionale. Este şi un instrument folositor pentru instanţele naţionale. “Een nalatige deurwaarder”. Parmentier. 49684/99). 209 Art. Van de Hurk – Olanda (Seria A-288). a fost deja discutat în paragraful *** 6 *** al acestui capitol. Totuşi. 19 Ianuarie 1995. Curtea a decis că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat deoarece instanţa naţională şi-a bazat decizia pe o constatare evident greşită cu privire la poziţia reclamantului. Petzold & L. 30 Noiembrie 1994. 207 Poate că exemplul cel mai elocvent de rejudecare de către CEDO este acela legat de speţa Daniel Bellet în care instituţiile de la Strasbourg au revizuit eroarea judiciară comisă de Curtea de Casaţie din Franţa.3 din Capitolul 4 ***. §4. 23805/94) şi CEDO. 465. F. Bruinsma & S.

Bruinsma & S. în care tratatele internaţionale sunt considerate parte din legislaţia internă (vezi.212 Paragraful 15 Curtea Europeană a Drepturilor Omului este Curtea Constituţională a Europei? În sentinţa în speţa Loizidou. Institutul Universităţii Europene din Florenţa. În această situaţie. în care instanţele naţional aplică numai legislaţia naţională. Vermeire – Belgia (Seria A-214-C). Convenţia nu impune o obligaţie generală de încorporare a prevederilor ei în sistemul juridic naţional. F. poziţiei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în speţa Van Schijndel. “Pe drumul către o Curte Constituţională Europeană” (Winston Churchill Lecture). 185: „Percep Curtea ca pe o Curte constituţională europeană „. dacă dreptul procedural permite (sau obligă) unei instanţe naţionale să ridice o problemă de drept comunitar din proprie iniţiativă. Loizidou . în: Collected Courses of the Academy of European Law. §25. Van Schijndel & Van Veen.210 Convenţia lasă la latitudinea autorităţilor naţionale modul în care drepturile şi libertăţile înscrise sunt asigurate la nivel naţional. 211 212 213 214 215 63 . „Interviu cu dl. Danemarca.213 Au fost făcute referiri similare la CEDO ca la o viitoare Curte constituţională a Europei şi în câteva discursuri ale fostului Preşedinte al CEDO. Instanţele naţionale nu sunt obligate să aplice Convenţia din oficiu. Trieste. [1995] ECR I-4738). Speţa C-430&431/93. Acestea vor lua în considerare tratatele internaţionale numai dacă acestea au fost încorporate în legislaţia naţională. Vermeire s-a bazat în mod explicit pe sentinţa din cazul Marckx în faţa instanţelor belgiene.Turcia (obiecţii preliminare) (Seria A-310). 1638). CEDH Cour (90) 308 cu referire la faptul că preşedintele Andreotti a numit Convenţia „embrionul unei noi Europe” şi R. CEDO a fost încorporată în. şi în raportul final al Comitetului Director pentru Drepturile Omului asupra 210 Numai unele state din Consiliul Europei au un aşa-numit sistem monistic. În speţa Ahmet Sadik Curtea Europeană a precizat: “[c]hiar dacă instanţele greceşti ar putea sau ar fi obligate să examineze speţa în lumina Convenţiei.J. Luzius Wildhaber215. Curtea de la Strasbourg a remarcat: „nu este de înţeles de ce Curtea de Apel din Bruxelles şi Curtea de Casaţie nu au respectat constatările din sentinţa în speţa Marckx”. 18 Decembrie 1990. 15 Noiembrie 1996. în: Netherlands Quarterly of Human Rights 2003. Cf. pp. 1991. Suedia. atrăgându-le astfel atenţia asupra faptului că are intenţia să înainteze dosarul pentru examinare instituţiilor responsabile de la nivel european. Curtea constatase deja o încălcare într-o speţă comparabilă. Parmentier. 21 Iunie 1991. Diferenţa importantă dintre legislaţia CE şi Convenţie este aceea că instanţele naţionale trebuie să aplice legislaţia UE din oficiu. CEDO. 23 Martie 1995. Comisia a făcut un comentariu similar în raportul asupra admisibilităţii speţei în §21. Ahmet Sadik – Grecia (Rapoarte 1996. §75. 93 din constituţia olandeză). Norvegia. CEDO. de exemplu Art. Dordrecht: Martinus Nijhoff. CEJ a notat că „dreptul comunitar nu cere instanţelor naţionale să ia măsuri cu privire la o încălcare a prevederilor dreptului comunitar” (CEJ. Alte state au un sistem juridic dual. Islanda şi (cu unele excepţii) Marea Britanie. p. 1-20. Ceremonie la cea de-a 40-a aniversare a Convenţiei Europene Drepturilor Omului. CEDO. 29 Noiembrie 1991. de către Preşedintele CEDO. sau de la folosirea argumentelor respective în faţa lor. Rolv Ryssdal. Preşedinte al CEDO”. inter alia.” 211 În speţa Vermeire a apărut o situaţie interesantă. Luzius Wildhaber. Ryssdal.Totuşi. Rolv Ryssdal 214. §33. Curtea a numit Convenţia „un instrument constituţional al ordinii publice europene (ordre public)”. aceasta nu îl absolvă pe reclamant de folosirea Convenţiei în acele instanţe. speţa Marckx.

garantării eficienţei pe termen lung a Curţii216. Alkema. Şi: E. Protecting Human Rights: The European Perspective Studies în memory of Rolv Ryssdal. (editori). că alegerea se poate face între două viziuni radical opuse: una în care Curtea judecă „individual” şi cealaltă în care Curtea ar judeca „cvasi-constituţional”. în: A. Mahoney a. J. Mahoney. deşi din punct de vedere oficial nu corespunde acestei descrieri. 1990. Speţe celebre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Heringa. Totuşi. o astfel de analiză elaborată nu se înscrie în scopul acestei teze. „O Curte Supremă europeană”. nepublicat. 353. "De Europese Conventie: begin van een Europese Constitutie?". Trechsel. Referirea la "instrumentul constituţional” trebuie privită ca o reafirmare a faptului că Convenţia „asigură unele reguli şi principii fundamentale de drept care reglementează conduita statelor europene şi le stabileşte. decizii care pot avea impact asupra supremaţiei Parlamentului. până la un punct.218 Curtea europeană poate lua hotărâri cu privire la cadrul constituţional al Înaltelor Părţi Semnatare de exemplu.217 Pur şi simplu nu există un stat european. S. Schokkenbroek & J. Protecting Human Rights: The European Perspective. Pe scurt. „Convenţia Europeană ca o constituţie şi Curtea ei ca o Curte constituţională” . 605. pp.G.219 216 CDDH (2003) 006 Final adoptat de CDDH pe 4 Aprilie 2003. Köln: Carl Heymanns Verlag. p.A. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca o Constituţie europeană (discurs la Universitatea Leiden pe 14 Mai 2001). Matscher. Leiden: NJCM. Se pot spune multe despre cât poate fi considerată Convenţia un instrument constituţional. pp. 217 218 219 64 . F. în: P. legitimitatea ". Alkema. 1999. p. 2000.A. totuşi. H. executivul şi justiţia) şi nici nu rezolvă problemele legate de componenţa sau puterile acestora. Schermers. opinia mea este că nu se poate considera Convenţia ca o „lege fundamentală” a „Statului European”. §11: „CDDH nu crede. Vezi şi H.G. Nijmegen: Ars Aequi Libri. Iar Convenţia nu împarte competenţele între diferitele puteri europene (legislativul. 1271-1284. Schermers.W. Vezi E.o. Köln: Carl Heymanns Verlag.G. 2000. 40 Jaar Europees Verdrag voor de Rechten van de Mens. Petzold & L. Lawson & H. R. van der Velde (editori). Ambele funcţii sunt legitime pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului”. Wildhaber (editori).C. Acest control este şi motivul pentru care unii reclamanţi (şi poate şi unii judecători naţionali) percep Curtea ca pe o Curte constituţională. 41-63. în: P.A.

...........102 IV...................................87 1) Protejarea vieţii ameninţate de comportamentul criminal al terţilor ..........................................71 A) Consideraţii generale. Importanţa dreptului protejat de articolul 3 din Convenţie ....87 2) Alte obligaţii legate de protejarea vieţii..............................................................................................................................103 65 ...................................................................................................... Drept penal român.......................................................91 a) Situaţia deţinuţilor........77 II) Aplicare specială în cazul deţinuţilor............................................................................. tulburări violente sau o insurecţie.................................................................................................................................................................................16 I) Consideraţii generale...............................................................................101 III.............................................................................................................................................................................................................................................................................................101 2) Instrumente regionale ..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................91 b) Sistemul de sănătate publică.................................................................................................................................................................................................................................... conform legii.................74 i) Circumstanţele în care dreptul la viaţă al unei persoane poate fi atins (limitările dreptului la viaţă).............................................................................................................74 I) Principii.76 ii) Caracterul absolut necesar al recurgerii la forţă .....................74 a) Forţa absolut necesară pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale....................................73 1) Obligaţia substanţială negativă – recurgerea absolut necesară la forţă..................................................................................68 III) Importanţa...................................................................95 VI) Concluzie..............................92 c) Alte obligaţii................................................................................................................................68 II) Alte reglementări internaţionale.....................................................................................97 I............................................................................. Alte reglementări internaţionale.........75 c) Forţa absolut necesară pentru a pentru a reprima........................................... Consideraţii generale ................................................................................................................74 b) Forţa absolut necesară pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute..........1 Paragraful 2 Mecanismul de supraveghere...........................81 2) Obligaţia procedurală – necesitatea unei anchete efective privind circumstanţele morţii 82 C) Obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă...............69 V) Conţinutul şi limitările dreptului la viaţă în sensul articolului 2 al Convenţiei................................................102 V) Conţinutul dreptului .........................................................69 IV) Titularii dreptului la viaţă.......................................................................................................................................................................................................................................71 B) Obligaţia negativă generală de a nu cauza moartea unei persoane ....101 II...101 1) Instrumente universale.............Articolul 2 – dreptul la viaţă Dragoş Bogdan Convenţie....

..315 Comunicarea de bază: modelul emiţător-receptor ........................................................................................................................................................................................................................ Tratament degradant .... Pedepse degradante sau inumane ......................................................... evolutia curiculei si moderarea...................................................................................................... Tratament inuman.................... În sfârşit.....................................................124 Conformitatea cu legea internă..................................104 a) Măsuri pentru evitarea riscului supunerii la rele tratamente ...............................................283 Notiuni generale privind metodele didactice...............................................109 4.......234 CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI..............................................................................128 Articolul 5 paragraful 3...............................................................................................................................105 c) Asigurarea unui tratament medical adecvat ............................184 Curtea Europeană a Drepturilor Omului..1) Obligaţii negative ...........................................................................................................................................................................221 Curtea Europeană a Drepturilor Omului..................................108 2...............................................................................................................124 Articolul 5 paragraf 2...................................................................... Paragrafele 2-4 arată care sunt drepturile unei persoane private de libertate în conformitate cu primul paragraf........................309 Introducere..............................................104 1) Obligaţia substanţială de a lua măsuri preventive pentru asigurarea integrităţii corporale şi morale a persoanelor private de libertate..................... În primul paragraf este enunţat principiul protejării libertăţii individuale şi sunt enumerate în mod limitativ cazurile în care o persoană poate fi privată de libertate...........203 Curtea Europeană a Drepturilor Omului.......................................................................................................................................................123 Lipsire de libertate.......... Tortura..316 66 .........................................................................................................RECEPTOR ........................................................................106 2) Măsuri preventive de natură a împiedica exercitarea relelor tratamente de către particulari .....................244 Executarea mandatului..112 Scopul urmărit de acest articol este de a asigura că nimeni nu este lipsit de libertate în mod arbitrar (hotărârea Lawless)............................ În aceste context trebuie înţeleasă noţiunea de siguranţă........................................315 MODELUL EMIŢĂTOR ........259 DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ....109 3.. paragraful 5 creează pentru persoana privată de libertate în condiţii contrare dispoziţiilor primelor 4 alineate un drept la despăgubiri...............103 2) Obligaţii pozitive ............................................................................................................. care face corp comun cu cea de libertate şi vizează protejarea libertăţii individuale (hotărârea Engel)...................................104 b) Asigurarea unor condiţii de detenţie minimale .....................................................................................................110 VII) Obligaţia procedurală (pozitivă): realizarea unei anchete oficiale.................................................. aprofundate şi efective......................................................................................................................................................123 Structura articolului 5 din Convenţie este destul de simplă......... ..........................................129 Articolul 5 paragraful 4....................................123 Condiţiile pe care trebuie să le respecte măsura privativă de libertate..................................................135 Curtea Europeană a Drepturilor Omului.................133 Articolul 5 paragraf 5...........................................................107 1........................................................................................................................................................106 VI) Categorii de rele tratamente contrare articolului 3............................................................................

......................................................................................................................................................................319 67 ...........316 Proces ....................................................................316 Procedură.....................................................................RECEPTOR......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................316 EMIŢĂTOR...316 Sentimente .......317 Concluzie......

30 din 18 mai 1994. Ion Oancea. Ed. au prioritate reglementările internaţionale. Rodica Şerbănescu. 30. b. prin Decretul nr. legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte220. Emil Marinache. Emil Marinache. reglementat de articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului223. decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. Curtea Constituţională reţinând că „interpretarea instanţei de contencios european. pentru a reprima. în acelaşi sens. 212. ne propunem să analizăm jurisprudenţa Curţii Europene cu privire la dreptul la viaţă. Bucureşti. 2000. 225 A se vedea „Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte”. 14 din 25 ianuarie 1995.”. A se vedea. „Instrumente universale”. „Protecţia internaţională a drepturilor omului – surse. intrat în vigoare la 23 martie 1976226) precizează la articolul 6 că: ART. În studiul de faţă. conform legii. I. nu numai instanţei de contencios constituţional. „Instrumente universale”. „Drept Internaţional contemporan – Texte esenţiale”.n. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Pactul Internaţional privitor la drepturile civile şi politice225 (adoptat şi deschis spre semnare la 16 decembrie 1966. I. 2. 2000. 240 din 10 aprilie 2002. 81 din 15 Iulie 1994 a Curţii Constituţionale. 349/2001. se impune şi faţă de instanţa de contencios constituţional naţional (s. şi Decizia nr. Regia Autonomă Monitorul Oficial.” 221 A se vedea în acest sens C. 20: „Tratatele internaţionale privind drepturile omului (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Bucureşti. 224 A se vedea „Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte”. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. instituţii. 222 Decizia nr. 226 România a ratificat acest pact la 31 octombrie 1974. coordonatori Irina Moroianu Zlătescu. pag. Institutul român pentru drepturile omului. şi legile interne. revizuită şi adăugită. care prevede că: „1. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : a. 146 din 20 noiembrie 1974. Bucureşti. pag. vol. din 19 decembrie 2001 a Curţii Constituţionale. coordonatori Irina Moroianu Zlătescu. publicată în Monitorul Oficial nr. Aurescu. 135 din 31 mai 1994. revizuită şi adăugită. Ion Oancea. 223 România a ratificat Convenţia prin legea nr. adoptată de către Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 prin Rezoluţia 217 A (III). 8. a se vedea şi A. All Beck. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Năstase.I) Consideraţii generale 1. 220 68 . vol. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern221. proceduri”. la libertate şi la securitatea sa”. Bucureşti. 1999. Credem că cele reţinute de Curtea Constituţională se aplică tuturor instanţelor române. Rodica Şerbănescu. partea I. Institutul român pentru drepturile omului. Conform art. c. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat.-L. publicat în „Buletinul Oficial al României”. pag. la care România este parte. pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute . 20 din Constituţie. ediţia a 4 a. Articolul 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului224. nr. Popescu. 1999. 270. publicată în Monitorul Oficial nr. prevede că „orice fiinţă are dreptul la viaţă. tulburări violente sau o insurecţie. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. publicată în Monitorul Oficial nr. în virtutea principiului subsidiarităţii.)”222. II) Alte reglementări internaţionale 3. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale . 2. B. pag. 293 şi urm. ediţia a 4 a.

Germaniei. op. J. 9/2002. 6. Bîrsan. Bîrsan. 147.231 IV) Titularii dreptului la viaţă 5. par.) ”. hotărârea din 26 februarie 2004. Curtea a reţinut că acesta „constituie unul dintre articolele primordiale ale Convenţiei. www. hotărârea din 29 aprilie 2002.int. 2346/02. cauza nr. Nachova şi alţii c. de aceea. 35532/97 şi 44801/98. 97. 53924/00. cit. Articolul 2 protejează dreptul la viaţă. 1. Curtea EDO. adoptată la 22 noiembrie 1969 la San José (Costa Rica). Curierul Judiciar. 27 iunie 2000. interesează în special calificarea termenilor de „viaţă” şi de „persoană”. Curtea concluzionează „convergenţa instrumentelor internaţionale este semnificativă: ea indică faptul că dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei umane şi că formează valoarea supremă pe scara drepturilor omului (s. Curtea.)”229. 21986/93. Paris. Turciei. 231 Curtea EDO. Pretty c Marii Britanii. hotărârea din 27 iulie 2004. după ce menţionează reglementarea dreptului la viaţă în Declaraţia Universală a drepturilor Omului şi în Pactul Internaţional privitor la drepturile civile şi politice. LGDJ. Convenţia Europeană protejează dreptul la viaţă. iar Curtea aplică un control strict de fiecare dată când asemenea excepţii au fost invocate de guvernele pârâte”. El defineşte circumstanţele limitate în care este permisă cauzarea intenţională a morţii. În consecinţă.echr. lăsând soluţia la aprecierea statelor contractante. cauza nr.-F. (…) el consacră una dintre valorile fundamentale ale societăţilor democratice care formează Consiliul Europei (…). de la care nici o derogare nu ar putea fi autorizată. în alte cauze – a se vedea. Acest drept trebuie să fie protejat de lege. 3e édition. par. şi nici pe aceea dacă „copilul ce se va naşte” este titularul unui asemenea drept 233. Importanţa dreptului reglementat de articolul 2 a fost subliniată de Curte în numeroase rânduri. nr. Ciprului. Franţei. acordă preeminenţă articolului 2. hotărârea din 27 septembrie 1995. par. dar lucrurile nu stau nici pe departe aşa.org. Kessler şi Krenz c. „Problema pusă în discuţie poate părea superfluă. Turciei. Curtea EDO. „Protecţia dreptului la viaţă în Convenţia europeană a drepturilor omului”. Încă de la prima cauză în care trata în mod direct problema aplicării articolului 2. 232 C. Curtea EDO.„Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. fără de care exercitarea oricăruia dintre celelalte drepturi şi libertăţi garantate de Convenţie ar fi iluzorie 230. reglementează dreptul la viaţă în articolul 4: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale. n. 64. Streletz. par. în general începând din momentul concepţiei (s. a se vedea. Marii Britanii. „Droit européen des droits de l’homme”. 26144/95.oas. problemele cu care a fost sesizată Comisia Europeană priveau legislaţia ce permitea întreruperea voluntară a sarcinii. cauza nr. Ikincisoy c. Renucci. 3. par. 43577/98 şi 43579/98. exemplificativ. pag. Iniţial. C. Într-o primă fază. 171. aproape identic. par. pag. par. Comisia a refuzat să examineze in abstracto Site-ul Organizaţiei Statelor Americane http://www. hotărârea din 9 octombrie 1997.”228 Într-o cauză ulterioară. 34044/96. cauzele nr. 233 Curtea EDO. Convenţia Americană a Drepturilor Omului227. formularea este reluată apoi. cauzele nr. cauza Andronicou şi Constantinou c. 77.”232 Aşa cum rezultă din cele ce urmează. hotărârea din 22 martie 2001. Vo c. III) Importanţa 4.n. 92. Până la această dată organele Convenţiei nu au tranşat problema începutului dreptului „fiecărei persoane la viaţă”. importanţa articolului 2 este subliniată chiar şi faţă de celelalte articole primordiale ale Convenţiei: „Între dispoziţiile Convenţiei pe care le consideră primordiale. hotărârea Marii Camere din 8 iulie 2004. în virtutea articolului 15. Bulgariei.coe. pag. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. 2002. 228 227 69 .n. Curtea EDO. 230 N.. în practică au apărut probleme în definirea exactă a titularilor dreptului la viaţă. 37. dar nu defineşte viaţa. Manţionăm că toate hotărârile sau deciziile la care facem trimitere sunt accesibile pe site-ul Curţii. – în sensul că „Dreptul la viaţă reprezintă condiţia esenţială a posibilităţii exercitării tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale”. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar”. cauza nr. Curtea EDO. cauza McCann şi alţii c. pe timp de pace. 94. Salman c. 229 Curtea EDO. în jurisprudenţa sa.

În cazul unui avort determinat de motive de sănătate ale mamei. făcut în contra voinţei tatălui. 241 Reclamantele. erau două asociaţii irlandeze. Dacă s-ar considera că articolul 2 se aplică şi fetusului şi că protecţia acordată de acest articol ar trebui. Republicii Federale Germane. „în anumite condiţii. 234 70 . A. în dispreţul dreptului la viaţă al copiilor care urmează să se nască. în decizia X. c. Bîrsan. cit. 50490/99. Favoreu. este aplicabil şi în cazul fetusului. Pfersmann. referitoare la posibilitatea de a avorta. Mélin-Sucramanien. R. 4 şi urm. Dalloz 2e éd. negându-le calitatea de „victime directe” reclamanţilor235. Italiei. „Droit des libertés fondamentales”. c. c. 867/60. p. cauzele nr. Irlandei240. Irlandei. Norvegiei238. par. În cazul unei întreruperi voluntare de sarcină care nu era determinată de motive de sănătate. cauza nr. cauza nr. Într-o cauză mai recentă242. cauza nr. a se vedea pentru amănunte. 242 A se vedea Curtea EDO. Norvegiei. recunoscut de articolul 2. Institutul român pentru drepturile omului.. C. pag. garantat în mod expres de Constituţia Irlandei. că nu este pertinent pentru rezolvarea cauzei să determine dacă „Convenţia garantează un drept la avort sau dacă dreptul la viaţă.în sensul general al termenului şi în contextul în care este folosit în dispoziţia convenţională. reclamantele se plângeau de faptul că o decizie a Curţii Constituţionale germane limita posibilitatea de a avorta. H. Paris. 239 L. 238 Comisia EDO. întreruperea sarcinii a fost făcută în conformitate cu legea” italiană. ele semnalau posibilităţile de a avorta în clinicile din Marea Britanie.. în sensul articolului 2 al Convenţiei (…)”236. Comisia a considerat că „nu este „necesar să se examineze. c. 240 Curtea EDO. în decizia H. Berger. Marii Britanii237 Comisia a considerat că termenul „orice persoană”.compatibilitatea legilor privind avortul cu articolul 2 al Convenţiei234. Apoi. căci. a se vedea pentru amănunte. hotărârea din 29 octombrie 1992. aceasta realizând un just echilibru între interesele femeii şi necesitatea de a asigura protecţia fetusului. la acel moment larg consacrat în legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei. 348. Bosso c. 19) 8. 12. chiar şi atunci când sarcina ar pune în pericol viaţa mamei. decizia din 29 mai 1961. Austriei. decizia din 10 decembrie 1976. c. Comisia EDO. 236 A se vedea Raportul Comisiei din 12 iulie 1977. Open Door and Dublin Well Woman c. Bucureşti. Marii Britanii. probabil. pag. hotărârea este tradusă în limba română în V. F. decizia de admisibilitate din 5 septembrie 2002. Comisia EDO. Tremeau. Gaïa. 2001. care consiliau femeile însărcinate din Irlanda. ar trebui să se deducă de aici că avortul este interzis. X. La cerere. în anumite circumstanţe. cit. în cauza Open Door and Dublin Well Woman c. 7045/75. contribuie la distrugerea vieţii pe cale de a se naşte.. op. fără însă să excludă că. fetusul ar putea fi considerat ca fiind titularul drepturilor protejate de articolul 2 al Convenţiei. să evite repunerea în discuţie a dreptului la avort. Acest lucru ar însemna că viaţa fetusului ar fi considerată ca fiind mai preţioasă decât viaţa mamei însărcinate. O. în cauza de faţă (…). Open Door Counselling Ltd. Curtea a arătat că „nu trebuie să decidă dacă fetusul poate să beneficieze de protecţie în virtutea articolului 2”. cauza nr. P. cauza nr. pag. 443.. folosit în mai multe articole ale Convenţiei. decizia din 13 mai 1980. X. nu se poate aplica anterior naşterii. în cauza Brüggemann şi Scheuten c.”241 9. în cauză. 237 A se vedea Comisia EDO. J. . copilul ce urmează a se naşte nefiind o persoană . X c. ar putea fi cazul. 3 şi urm.239 De asemenea. şi nu ar putea fi avută în vedere separat. Comisia a mai reţinut că articolul 2 nu poate fi interpretat ca recunoscând fetusului un drept la viaţă cu caracter absolut. să fie considerată ca absolută. Comisia a considerat că „nu trebuie să decidă dacă fetusul poate beneficia de o anume protecţie în baza articolului 2”. G. 7. Roux. Pini. deoarece „viaţa acestuia este intim legată de viaţa femeii care îl poartă. C. Curtea Supremă de Justiţie din Irlanda a considerat că acest gen de consiliere. „Jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului”. şi Dublin Well Women Center Ltd. dacă copilul ce se va naşte trebuie să fie considerat ca o „viaţă”. Norvegiei. 235 Aceştia se plângeau pur şi simplu de adoptarea unor legi privind avortul.” Această poziţie prudentă încerca. considerând. referitoare la un avort neimpus de cauze medicale. (…). chiar dacă există divergenţe considerabile între statele contractante asupra problemei de a şti în ce măsură articolul 2 protejează dreptul la viaţă al unui copil ce se va naşte. Scoffoni. 14234/88 şi 14235/88. Ghevontian.” (par. în această privinţă. decizia din 19 mai 1992. 1997. „presupunând chiar că. Bîrsan. o poziţie prudentă a adoptat şi Curtea Europeană. în absenţa unor limitări exprese. op. 8416/1979. 17004/90. J.

10. o persoană putând să refuze un tratament medical de natură să-i salveze viaţa sau să aleagă să se sinucidă. Comisia a considerat că legiuitorul naţional nu poate fi criticat pentru faptul de a nu o fi incriminat... Marea Cameră a Curţii a decis că „punctul de plecare al dreptului la viaţă ţine de marja de apreciere a statelor (s. Pretty c. 6 şi urm. cauza nr. 7. în general. în acest sens. 53924/00. Totuşi. pag. fie cu ajutorul unui terţ. decizia din 10 februarie 1993. Pettiti. reclamanta suferea de o boală degenerativă progresivă incurabilă. cit. anume dreptul de a muri. 250 A se vedea în acest sens. Curtea a considerat însă că dreptul la viaţă nu poate fi interpretat ca implicând un aspect negativ. A) Consideraţii generale 12. uciderea unei femei însărcinate constituie omor deosebit de grav. Curtea a considerat că nu era necesară o sancţiune penală. Bîrsan. hotărârea Marii Camere din 8 iulie 2004: reclamanta pierduse sarcina în urma unei erori medicale şi se plângea de faptul că legislaţia franceză nu incrimina acest gen de faptă. Curtea consideră că acest articol nu a fost încălcat.)”. „nu poate.” Aşadar. iar nu viaţa însăşi. Neputându-se sinucide singură.n. hotărârea din 29 aprilie 2002.” 244 A se vedea pentru amănunte.” În acest context. Curtea a considerat că „nu se poate deduce din articolul 2 al Convenţiei nici un drept de a muri. fiind complet paralizată. fie cu ajutorul unei autorităţi publice. pag. evitând astfel să se amestece în dezbaterea legată de determinarea a ceea ce este o persoană şi când începe dreptul la viaţă. ele pot fi analizate împreună. 39 al hotărârii Pretty. 247 Curtea EDO. Elveţiei. Într-o hotărâre foarte recentă243. Guillaume. 2346/02. reamintim că dreptul penal român sancţionează uciderea unei persoane. Paris. fără a risca o distorsiune de limbaj. Decaux. să fie interpretat în sensul că ar conferi un drept diametral opus dreptului la viaţă. Franţei. 20527/92. în urma căreia starea sănătăţii i se deteriorase rapid. Curtea a răspuns nuanţat la această întrebare. op. C. A. în literatura de specialitate considerându-se că viaţa începe de la naştere244. dată fiind legătura strânsă între cele două probleme. în ”La Convention Européenne des Droits de l’homme – commentaire article par article”. 148 şi urm. Marii Britanii.-H.E. În doctrină se analizează. Boroi. Reclamanta susţinea că articolul 2 al Convenţiei protejează „dreptul la viaţă”. G. Widmer c. eutanasia activă (cazul în care persoana respectivă este ajutată de o terţă persoană sau de o autoritate publică) nu este impusă de articolul 2 al Convenţiei. Se poate deduce din articolul 2 al Convenţiei Europene (care reglementează dreptul la viaţă) şi dreptul de a muri?246 Într-o hotărâre recentă247. În ceea ce priveşte însă eutanasia pasivă. separat conţinutul şi limitările dreptului la viaţă245. cit. „Infracţiuni contra vieţii”. şi apoi la Curtea Europeană. În cauza Pretty c Marii A se vedea Curtea EDO. op.Imbert. pag. All Beck. şi pentru diversele controverse din literatura de specialitate. în stadiul actual al jurisprudenţei Curţii. 246 A se vedea pentru această întrebare C. „Articolul 2 nu are nici o legătură cu calitatea vieţii248 sau cu ceea ce o persoană alege să facă cu viaţa sa” şi de aceea. În această cauză. nemaiputându-se exprima coerent şi alimentându-se cu ajutorul unui tub. 245 A se vedea. sub coordonarea lui L. 248 Reclamanta se plânsese de faptul că viaţa sa devenise penibilă datorită bolii. Ed. E. Refuzul autorităţilor engleze a fost atacat în faţa instanţelor naţionale. a cerut acordul autorităţilor britanice ca soţul să o ajute la îndeplinirea acestui act. « Article 2 ». şi recunoaşte oricărei persoane dreptul de a alege între a trăi sau nu. cauza nr. 249 A se vedea par. P.”249 În consecinţă. 13. Vo c. pag. Bîrsan. V) Conţinutul şi limitările dreptului la viaţă în sensul articolului 2 al Convenţiei 11. 243 71 . mai degrabă decât viaţa. Calităţile intelectuale erau însă intacte.. Comisia EDO. în cauză fiind suficientă răspunderea civilă şi a conchis că „Presupunând chiar că articolul 2 al Convenţiei este aplicabil în cauză. 11 şi urm. cauza nr. Ni se pare însă că. Editions Economica. potrivit căruia un individ ar putea să aleagă moartea. 1999. El nu poate crea un drept la autodeterminare. spre exemplu. într-o primă cauză250. 1995.

sub coordonarea lui L. op cit. par. de asemenea.J. În aceeaşi hotărâre Pretty c. în cazul dat. pag. pag. reclamantul fusese grav rănit în urma căderii sale de la balconul domiciliului său. în cauza Grass c. Mari Britanii se arată că „articolul 2 nu are nici o legătură cu calitatea vieţii”252. Marii Britanii. E. Rezultă de aici că. cauza nr. Turciei258. Michel Levinet. Jean-Pierre Marguénaud. Marii Britanii. printre alte elemente. în cauza Berktay c. 54. Frédéric Sudre. să fie pertinente pentru a aprecia dacă. Paris 2002. dar supravieţuiseră acestor tentative de asasinat. 153. 254 A se vedea în acest sens. 257 Curtea EDO.Imbert. cauza Osman c. G. ci. 2003. PUF. la un anumit nivel de trai. 260 Curtea EDO. Antonio Perez Ortin c. Grass c. pretinzând că această boală era rezultatul expunerii tatălui său la radiaţii rezultate în urma testelor nucleare. F. 2346/02. Curtea merge chiar mai departe.B. 255 Curtea EDO. chiar dacă victima nu a decedat254. în cauzele Osman c. Marii Britanii. în jurisprudenţa Curţii. pag. 100. anterior citat.D. reclamanta suferea de leucemie. 259 Curtea EDO. chiar dacă nu a survenit decesul victimei. par. hotărârea din 1 martie 2001. Turciei. dar supravieţuise. « Article 2 ». de asemenea. „Les grands arrêts de la Cour Européene des Droits de l’Homme”. 14. în cursul unei percheziţii efectuate de poliţie. Marii Britanii. Turciei259. Din redactarea articolului 2 al Convenţiei. 256 Curtea EDO. 61827/00. în ”La Convention Européenne des Droits de l’homme – commentaire article par article”. în circumstanţe excepţionale. Decaux. reclamantul se plângea de faptul că tratamentul medical greşit îi pusese viaţa în primejdie. 78. cauza Yaşa c. Pretty c.G. 1995.. că „prima frază a alineatului 1 al articolului 2 obligă statele nu numai să se abţină să provoace moartea în mod ilegal şi intenţionat. Curtea nu a acceptat o asemenea interpretare restrictivă. hotărârea din 28 octombrie 1998.C. Ilhan c. 15.B. Marii Britanii261. Turciei. hotărârea din 9 iunie 1998. cauza nr. 253 A se vedea în acest sens. cauza L. Turciei. hotărârea din 1 martie 2001. 11. C. actele agenţilor statului responsabili de cauzarea leziunilor ce nu au antrenat moartea. L.C. 39. Antonio Perez Ortin c. par. Joël Andriantsimbazovina. Spaniei. Guillaume. „Curtea consideră că numai în circumstanţe excepţionale leziunile corporale cauzate de agenţi ai statului pot fi analizate ca o încălcare a articolului 2 al Convenţiei. aşa cum se arată de altfel şi în doctrină253. 3e édition. reţinând. deducând din articolul 8 al Convenţiei că o „persoană poate revendica dreptul de a exercita alegerea de a muri refuzând să consimtă la un tratament care ar putea avea ca efect prelungirea vieţii sale”251. aceasta este cu siguranţă străină procedurii realizate în baza Convenţiei. Curtea EDO.Britanii. iar nu dreptul la anumite condiţii de viaţă. Spaniei 257 sau Yaşa c. al hotărârii Pretty. cauza nr. c. Paris. Berktay c. Turciei. 63. Ed. actele de natură a aduce atingere integrităţii fizice a unei persoane pot fi considerate ca incompatibile cu obiectul şi scopul articolului 2 al Convenţiei. cauza nr. Astfel. Marii Britanii260. articolul 2 al Convenţiei protejează viaţa în sine. 252 251 72 . pot fi considerate ca incompatibile cu obiectul şi scopul articolului 2 al Convenţiei. hotărârea din 8 iulie 1999. dar nu este mai puţin adevărat că gradul şi tipul forţei utilizate. decizie de inadmisibilitate din 9 septembrie 2003 258 Curtea EDO. în cauza L. c. 16.B. Pettiti. Berktay c.. cauza nr. ca şi intenţia sau scopul neechivoc subiacente folosirii forţei pot.”255 Totuşi.E. Deşi de cele mai multe ori sunt examinate sub umbrela articolului 3 al Convenţiei (care interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante). 22493/93.-H. Aşa cum a reţinut într-o cauză. în care leziunile corporale cauzate de agenţi ai statului au fost analizate ca o încălcare a articolului 2 al Convenţiei. hotărârea din 29 aprilie 2002. 76. 261 Curtea EDO. decizia de inadmisibilitate din 18 martie 2003.C. pag. A se vedea par. “Droit européen des droits de l’homme”. ar părea să rezulte că statele au doar obligaţia de a nu cauza intenţionat moartea unei persoane aflate sub jurisdicţia lor. c. să ia măsurile necesare pentru a proteja viaţa celor aflaţi sub jurisdicţia Curtea EDO. J. există exemple. exemplificativ. Renucci. Bîrsan. Adeline Gouttenoire. leziunile corporale putând fi analizate ca o încălcare a acestei dispoziţii. Editions Economica. În ceea ce priveşte răspunderea penală a persoanelor care au recurs la forţă. reclamanţii fuseseră grav răniţi de gloanţe trase asupra lor de către agresori înarmaţi. în care Curtea concluzionează că „prima frază a articolului 2 impune statului obligaţia de a proteja viaţa individului de terţi sau contra riscului unei boli”. Marii Britanii. 33229/02. hotărârea din 2 septembrie 1998. 22493/93. 22277/93. Totuşi. P. Marii Britanii256. atunci când nu a survenit decesul victimei. pentru prima dată în cauza L. cauza nr.

Curtea a considerat că „obligaţia de a proteja dreptul la viaţă pe care o impune această dispoziţie. par.) nu vizează exclusiv provocarea deliberată a morţii prin folosirea forţei de către agenţii statului. hotărârea din 19 februarie 1998. 91. a se vedea în acest sens. . cauza nr. 267 Curtea EDO. şi.C. moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea Convenţiei în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă.”. pag. sub coordonarea lui L. cu privire la obligaţiile ce rezultă în sarcina statelor din articolul 8 al Convenţiei. c. Totuşi. Guillaume. Adeline Gouttenoire.”262 Principiul este reluat ulterior. de ordin general. Frédéric Sudre. Mahmut Kaya c. A. 23657/94. cauza nr. în prima frază a articolului 2 alineatul 1. par. să ia toate măsurile necesare protejării vieţii persoanelor ce ţin de jurisdicţia sa. 262 Curtea EDO.”264 În consecinţă. hotărârea din 8 iulie 1999. ci cuprinde. Marii Britanii. par. Joël Andriantsimbazovina. Michel Levinet. 100 şi urm. Çakici c. Kessler şi Krenz c. hotărârea din 27 iulie 2004. Pettiti. Curtea face trimitere la raţionamentul din cauza Guerra şi alţii c. pentru scopurile menţionate limitativ în această prevedere convenţională. dintre care mai menţionăm Curtea EDO. spre exemplu: Curtea EDO. pe lângă o obligaţie substanţială negativă (de abţinere). Turciei. Slimani c. în ”La Convention Européenne des Droits de l’homme – commentaire article par article”. op. Convenţia impune aşadar statelor semnatare obligaţia substanţială negativă de a evita folosirea excesivă a forţei legale. 101. par. « Article 2 ». combinată cu obligaţia generală ce revine statului în virtutea articolului 1 al Convenţiei de „a recunoaşte fiecărei persoane ce ţine de jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în (…) Convenţie”. Curtea EDO. hotărârea Marii Camere din 10 mai 2001. 25781/94. de a nu cauza. 26144/95. cauza nr. Turciei. Ideea obligaţiei procedurale – realizarea unei anchete efective în cazul recurgerii la forţă de către agenţii statului – rezultă din foarte multe alte hotărâri ale Curţii. Marii Britanii. cauzele nr.n. cauza nr. obligaţia negativă. În formulări asemănătoare. cauza nr. Decaux. din jurisprudenţa Curţii rezultă că articolul 2 dă naştere. hotărârea din 22 martie 2001. la două mari tipuri de obligaţii265: pe de o parte. 27229/95 Keenan c. anterior citată. „Curtea reaminteşte că prima frază a articolului 2 alineatul 1 obligă statul nu numai să se abţină să provoace moartea de o manieră voluntară şi ilegală. 265 A se vedea în acest sens şi C. Marii Britanii din 3 aprilie 2002. principiul se regăseşte în foarte multe hotărâri. Salman c. par. obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă. Curtea EDO. 263 A se vedea Curtea EDO. 97. 34044/96. dar şi atunci când alte persoane agenţii statului au recurs la forţa ucigaşă. prin agenţii săi. E. Turciei. în aceeaşi formulare ca cea redată în text. Bîrsan.E.n. cauza nr. 22277/93. Într-o altă formulare. Turciei. cauza nr. Curtea EDO. P. 23763/94. Curtea EDO. Conform alineatului 2 al articolului 2. cit. Ilhan c. Tanrikulu c. par. B) Obligaţia negativă generală de a nu cauza moartea unei persoane 17. 115. par. şi alţii c. cit. ci. 57671/00. de asemenea. Turciei263: „Obligaţia impusă (de articolul 2 al Convenţiei – n.. hotărârea din 28 octombrie 1998. Paris. Franţa. 131. 22535/93. pag. cauza L. moartea unei persoane. Curtea EDO.”267 Aşadar. Franţa. 35532/97 şi 44801/98 Streletz. Germaniei. G.A. Turciei. Jean-Pierre Marguénaud. 36. 27 iulie 2004. cauza nr. 266 Curtea EDO.B. op. 52.Imbert. implică de asemenea ca articolul 2 să fie interpretat şi aplicat de o manieră care să-i facă garanţiile concrete şi efective”266. cauza nr. hotărârea din 8 iulie 1999. instrument de protecţie a fiinţelor umane. Turciei. 89. Cipru c. 57671/00. pe de altă parte. hotărârea din 28 martie 2000. în sarcina statului. 86. 85. Curtea EDO. 30015/96. Slimani c. şi o obligaţie procedurală pozitivă în sarcina statului. hotărârea din 27 iulie 2004. 1995. recurgerea la forţă trebuie să fie absolut necesară pentru atingerea scopurilor respective. 264 Curtea EDO. cauza nr. Curtea a dedus din articolul 2. hotărârea din 27 iunie 2000. Curtea EDO. İkincisoy c. sau în unele apropiate.) atunci când recurgerea la forţă de către agenţii statului a avut ca rezultat moartea unui om. Turciei. Editions Economica. cauza Osman c. de asemenea. şi obligaţia pozitivă pentru statele contractante de a proteja prin lege dreptul la viaţă. Italiei. Turciei. 12. par. par. pag. hotărârea din 8 iulie 1999. spre exemplu în cauza Çakici c. hotărârea din 9 iunie 1998.-H. aceea de a desfăşura o anchetă oficială şi efectivă pentru a cerceta împrejurările morţii.sa. 21986/93. deoarece „obiectul şi scopul Convenţiei. cauza nr. par. 27 iulie 2004. implică şi impune realizarea unei forme de anchetă eficace (s.. 148 şi urm. 73 .

L. cit. care autorizează.Imbert. 1997. 2002. pentru a reprima. Bucureşti. „Manual de Drept Penal.Imbert. i) Circumstanţele în care dreptul la viaţă al unei persoane poate fi atins (limitările dreptului la viaţă)269 19. Ed. dreptul la succesiune. P. 237. 2000. All. a) Forţa absolut necesară pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale 20. Bîrsan. 152 . a se vedea C. dreptul de proprietate. 21 şi urm. fie a altor persoane. c. etc. Guillaume. în ”La Convention Européenne des Droits de l’homme – commentaire article par article”. recurgerea la forţă trebuie să îndeplinească două condiţii: pe de o parte. Ed.. este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material. 24. cum ar fi: inviolabilitatea domiciliului. hotărârea din 26 februarie 2004 272 J. pag. pag. integritatea ei corporală şi sănătatea. a 3 a ediţie. cauzele nr. 151. Guillaume. Paris. sub coordonarea lui L. b. cât şi alte drepturi ale persoanei decât cele legate intim de existenţa sa fizică şi morală. 268 74 . Nachova şi alţii c.-H. 270 G. N. Iaşi. Decaux. Pettiti. în acest context. Dat fiind faptul că. C. prevăzută tot de articolul 2 al Convenţiei este şi pedeapsa cu moartea. protecţia bunurilor fiind din start exclusă272. că poate exista o uşoară neconcordanţă între legislaţia internă şi Convenţia Europeană.E. „Drept Penal General”. 274 În acest sens. cit. 2. « Article 2 ». pag. Curtea EDO. şi. ediţia a 2-a. pag. Paris. în caz de survenire a unui pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii. a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.-H. op. această limitare a dreptului la viaţă priveşte numai legitima apărare a persoanei.-F. imediat şi injust. 273 A se vedea în acest sens. sub coordonarea lui L. Editions Economica. conform legii. Paris. libertatea. Această prevedere convenţională consacră ceea ce în dreptul intern se numeşte „legitima apărare”. În consecinţă. este justificată nu numai atunci când atacul vizează persoana aflată în Cele trei litere ale alineatului 2 sunt: „a. pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute . Aceste circumstanţe sunt enumerate limitativ270 în alineatul 2 al articolului 2 şi trebuie să fie interpretate restrictiv271. Astfel. îndreptat împotriva sa. în ”La Convention Européenne des Droits de l’homme – commentaire article par article”. pe de altă parte. în dreptul intern. op. pag. E. « Article 2 ». să vizeze scopurile enumerate limitativ în alineatul 2 literele a) – c)268. legitima apărare. Giurgiu.” Pentru detalii asupra acestor două limitări. C. 43577/98 şi 43579/98. Partea Generală”. Bîrsan. În schimb. tulburări violente sau o insurecţie. 274. pag.J. pag. 271 A se vedeam spre exemplu. E. conform articolului 44 din Codul Penal. în România pedeapsa cu moartea este interzisă. „decesul rezultat din acte licite de război. « Droit européen des droits de l’homme ». Bulai. Renucci. în cazul Convenţiei. chiar dacă a avut drept consecinţă uciderea unei persoane. Aşa cum rezultă chiar din textul articolului 2 al Convenţiei.D.Cantes. Editions Economica. 90 . prin această prevedere legală sunt apărate împotriva atacului atât valorile sociale legate de persoană: viaţa. Pettiti. 377. Decaux. Constatăm însă.E. P. 1995.. G. dreptul de a deţine un lucru. O altă limitare a dreptului la viaţă este prevăzută de articolul 15 alin. Bulgariei.G. dar care constituie mijloace juridice importante pentru desfăşurarea unei existenţe individuale şi sociale normale. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale . fie cea a propriei persoane. nu vom trata această chestiune. 1995. direct.1) Obligaţia substanţială negativă – recurgerea absolut necesară la forţă I) Principii 18. demnitatea 273. să fie absolut necesară pentru atingerea acestui scop.” 269 Una dintre limitările dreptului la viaţă. Aşa cum se arată în literatura de specialitate.

20. Emrk Kommentar”. citaţi de J. dreptul intern nu corespunde Convenţiei Europene. Nachova şi alţii c. Peukert. pag. 90 şi C. în următoarele situaţii (…): d) pentru imobilizarea infractorilor care. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. 43577/98 şi 43579/98. a se vedea infra. nu poate fi disociat de scopul acestei prevederi: protejarea vieţii.legitimă apărare. publicată în Monitorul Oficial al României. Kehl. Partea I nr. 1985. care rămân în vigoare pentru fiecare instituţie care are încadrate persoane ce ocupă funcţii care implică exerciţiul autorităţii publice.” 75 . 43 a condiţiilor în care acestea pot purta şi folosi armele din dotare. 24. « Droit européen des droits de l’homme ».G. pe baza acestui principiu. 2. b) Forţa absolut necesară pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute 21. f) pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanei. în sensul articolului 2 alineatul 2 al Convenţiei. 277 Pentru detalii. op. consacrat de articolul 2 al Convenţiei. existând indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune ori că este iminentă săvârşirea unei infracţiuni. într-o cauză recentă. Frowein. „Prin uz de armă.”276 În consecinţă. nr. înarmate cu arme de apărare şi pază. În dreptul intern. W. publicată în Monitorul Oficial. eventual. ci şi când vizează valori sociale ce nu au legătură cu „apărarea persoanei”. 43577/98 şi 43579/98. Renucci. Partea I. Curtea a decis că „numai în subparagrafele (a) şi (c) ale articolului 2 alin.J. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (din 28/06/2004. se înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor sau bunurilor. persoană despre care se ştie că nu reprezintă o ameninţare pentru viaţa terţilor. Conform art. în doctrină se arată că „utilizarea armelor pentru a opera o arestare sau pentru preveni realizarea unei evadări nu trebuie să pornească niciodată de la intenţia de a ucide. cauzele nr. pag. b) şi c). 74 din 11 aprilie 1996. 279 Legea nr.n. folosirea unor arme de foc în scopul arestării unei persoane suspectate de comiterea fără violenţă a unei infracţiuni. În această ultimă ipoteză. (s. 276 Curtea EDO. În această privinţă. Acest lucru implică faptul că o condiţie similară se aplică şi cazurilor de la subparagraful (b). Referitor la folosirea forţei pentru efectuarea unei arestări. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. Bulgariei. după săvârşirea unor infracţiuni. din 02/04/1996. legea nr. 145 alin. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor279 prevede la articolul 47 că „Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă 280. a 3 a ediţie. Bulgariei. Moartea nu poate apărea decât. din 30/06/2004). violenţa este menţionată expres ca o condiţie ce poate justifica folosirea unei forţe potenţial letale. Paris.-F..D. g) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflaţi în stare legală de deţinere. hotărârea din 26 februarie 2004. „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.” 280 Potrivit articolului 46 din aceeaşi lege. 2 al legii nr. Partea I. subsecţiunea „ii) Caracterul absolut necesar al recurgerii la forţă”. publicată în Monitorul Oficial. Totuşi. pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare.)”278 23. cauzele nr. încearcă să fugă. principiul proporţionalităţii stricte. considerăm că dreptul intern nu este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii. chiar atunci când faptul de a nu folosi astfel de arme ar avea ca rezultat pierderea oportunităţii de a-l aresta pe evadat. 74. 583. până la stabilirea în legile prevăzute la art. pag. în sensul prezentei legi. din 11/04/1996. 46-52. (…)” 275 J. 2002. cu excepţia prevederilor art. Strasbourg. Nachova şi alţii c. hotărârea din 26 februarie 2004. drept consecinţa involuntară a unei asemenea utilizări. Curtea a dedus că nu în orice condiţii se poate recurge la forţa letală pentru a efectua o arestare legală277: „în nici o circumstanţă. nu poate fi „absolut necesară”. Comentându-se această prevedere a Convenţiei Europene. precum şi împotriva conducătorilor acestora care refuză să oprească la semnalele regulamentare ale organelor abilitate. cit. „Europäische Menscherechtekonvention. nr. L. 278 Curtea EDO. Bîrsan. e) împotriva oricărui mijloc de transport folosit de persoanele prevăzute la lit.” 275 22.

de natură să producă importante prejudicii atât persoanelor cât şi bunurilor. se somează din nou prin cuvintele: "Stai. se face în aşa fel încât să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se foloseşte arma. se face uz de armă numai după ce s-a repetat de trei ori. . Paris. la picioare.E. iar apoi se va trage în pneurile acestora în scopul imobilizării. privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Stewart c. dacă lipseşte timpul necesar pentru aceasta. privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. 51. că nu întotdeauna lipsa „caracterului paşnic şi civilizat” al unei adunări care „tulbură grav ordinea şi liniştea publică” este echivalentă cu o „tulburare violentă” sau o „insurecţie”. Posibilitatea folosirii forţei letale pentru reprimarea unor manifestări violente este reglementată. Somaţia se face prin cuvântul "Stai!". Bruxelles. precum şi la art. 1. persoana în cauză nu se supune. cauza nr. În cazul folosirii armelor împotriva autovehiculelor se execută un foc în plan vertical.-H. în plan vertical. şi deci supusă interpretării Comisiei şi Curţii europene a drepturilor omului. 26. 286 Comisia EDO. E. c) Forţa absolut necesară pentru a pentru a reprima. 189.. – „Uzul de armă. 153 şi C. op. la intervale de timp suficiente pentru dispersarea participanţilor. a se vedea J. Asemănător cu alte concepte din Convenţie. că „În cazul în care adunările publice îşi pierd caracterul paşnic şi civilizat. d).Imbert. remarcăm faptul că legea română nu face nici o distincţie în funcţie de natura infracţiunii de care este suspectat „infractorul (…) care încearcă să fugă”. Ergec. « Article 2 ». f) şi j). ipoteza nesuprapunându-se cu cea de la litera a). Fosta Comisie a considerat că „definirea legală a „insurecţiei” este o chestiune cu privire la care pot exista diferenţe în dreptul şi practica statelor membre. se poate face uz de armă fără somaţie.” Remarcăm. de legea 60/1991287. este vorba despre împrejurări de o extremă gravitate. republicată în Monitorul Oficial. după executarea somaţiei legale.„ (…) infractorilor care. Art. somaţia: "Părăsiţi. 60/1991. în ”La Convention Européenne des Droits de l’homme – commentaire article par article”. se va face uz de armă numai după ce s-a făcut somaţia legală. 47 lit. 888 din 29/09/2004. poliţia şi trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea şi liniştea publică. Dacă cel în cauză nu se supune nici de această dată. după săvârşirea unor infracţiuni (…)” – poate pune probleme din punctul de vedere al prezumţiei de nevinovăţie dată fiind formularea prea rigidă. de pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru agenţii statului sau alte persoane. trăgându-se. pag. vom folosi arme de foc!". pun în pericol viaţa. se somează prin tragerea focului de armă în sus. g). 26 şi urm. Partea I nr. conform legii. 285 Nu este însă necesar ca autorităţile statului să se afle în legitimă apărare.Deşi articolele 49281 şi 51282 din aceeaşi lege reglementează condiţiile în care se poate face uz de armă. De asemenea. în condiţiile şi situaţiile prevăzute în prezentul capitol. 2. 10044/82. sub coordonarea lui L. h) şi i). 47 lit. 285 În acest sens. P. 1995. 284 Pentru mai multe detalii. b).„În cazurile prevăzute la art. Pettiti. integritatea corporală a cetăţenilor. din 23/09/1991.. op. 47 lit. Bîrsan. h) şi i).”286 25. pag. Veln. potrivit alin. a se vedea C. se încetează recurgerea la un asemenea mijloc. Decaux. În cazul prevăzut la art. „La Convention européenne des droits de l’homme”. pe cât posibil. citaţi de G. 281 76 . a trupelor de ordine sau ameninţă cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat. a).. p. care prevede în articolul 17. Marii Britanii. Dacă uzul de armă şi-a atins scopul prevăzut la alin. pentru a evita cauzarea morţii acestora.” 282 Art. trebuie deci ca aceasta să fie considerată ca fiind „autonomă”. În caz de nesupunere. conform legii române. R. În cazul în care.. în acest sens. 287 Lege nr. 48. pag. c). se poate face uz de armă împotriva acesteia. Aşa cum se subliniază în literatura de specialitate. tulburări violente sau o insurecţie284 24. În situaţiile prevăzute la art. în dreptul intern. cit.. Bîrsan. că trag!".” 283 Ni se pare că formularea legiuitorului . scopul folosirii armei este prinderea „infractorului”283. Guillaume. 49. Editions Economica. cit. 1990.

18. Lipsa unui asemenea echipament este cu atât mai greu de înţeles şi acceptat cu cât. . În situaţia în care nu este vorba despre o „manifestare violentă”. 82 şi urm. publicată în Monitorul Oficial al României. ii) Caracterul absolut necesar al recurgerii la forţă 27. din 02/04/1996. ceea ce poate cauza uciderea 288 „Art. 583. cauza Gülec c. Partea I. prin mijloace de amplificare sonoră. 20. Pentru perceperea somaţiilor de către toţi participanţii. Partea I nr. Art. Avertizarea şi somarea nu sunt necesare în cazul în care asupra organelor de ordine se exercită violenţe ori acestea se află într-un pericol iminent.În cazurile prevăzute de art. 19.Folosirea mijloacelor de împiedicare sau constrângere va înceta de îndată ce s-a realizat degajarea spaţiilor. în condiţiile legii şi în raport cu situaţiile create. 17. – în care se desfăşurase manifestaţia) este o regiune în care a fost declarată starea de urgenţă. după trecerea perioadei de timp necesare pentru împrăştiere. Conform art.” 289 Curtea EDO. 2 al legii nr. 23. în condiţiile legii şi în raport cu situaţiile create. în condiţiile legii. 74 din 11 aprilie 1996. integritatea corporală sau sănătatea acestora ori a altor persoane sau când există indicii temeinice că participanţii pregătesc sau au comis o faptă ilegală.În caz de absolută necesitate. anterior citată. împrăştierea participanţilor şi s-a restabilit ordinea publică. publicată în Monitorul Oficial. se provoacă moartea unei persoane. o tulburare era de aşteptat. cu excepţia prevederilor art. urmate de semnale sonore şi luminoase. provincia Şirnak (n. asupra necesităţii dispersării lor şi respectării legii. Art. din 30/06/2004). . gloanţe din cauciuc sau gaz lacrimogen. Pentru executarea dispersării se lasă la dispoziţie participanţilor un timp corespunzător. după avertizare. 148 şi 149.Intervenţia în forţă va fi aprobată de prefect sau de înlocuitorul acestuia la solicitarea comandantului forţelor de jandarmi care asigură măsurile de ordine publică la locul adunării publice.. care rămân în vigoare pentru fiecare instituţie care are încadrate persoane ce ocupă funcţii care implică exerciţiul autorităţii publice. 43 a condiţiilor în care acestea pot purta şi folosi armele din dotare. Cu privire la aceste mijloace din dotare.n. Folosirea armei letale împotriva „grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care încearcă să pătrundă fără drept în sediile sau în perimetrele autorităţilor şi instituţiilor publice” este permisă de articolul 47 din legea nr. 24. Partea I. vă rugăm să părăsiţi . 46-52. în cauza Gülec c Turciei289 (folosirea unei mitraliere de pe un tanc pentru a împrăştia o manifestaţie). la momentul respectiv. . 74.Folosirea forţei se va face numai după avertizarea şi somarea participanţilor de a se dispersa.. nr. Marii Britanii. 290 Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor290. Art. par. Art. hotărârea din 14 decembrie 2000. se emite un semnal luminos prin rachetă de culoare roşie. prevăzută în articolul 2. „organele de ordine (…) folosind. ultima somaţie şi semnalul luminos prin rachetă de culoare roşie. urmate de semnale sonore şi luminoase. înarmate cu arme de apărare şi pază. publicată în Monitorul Oficial.Avertizarea constă în folosirea de semnale sonore sau luminoase şi atragerea atenţiei participanţilor.Intervenţia forţelor de ordine se realizează în condiţiile articolelor 18 – 24288 din aceeaşi lege. nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (din 28/06/2004. până la stabilirea în legile prevăzute la art. . se repetă. mijloacele tehnice din dotare. şi. 77 . prin rostirea cuvintelor "Ultima somaţie: Părăsiţi . . ci descrie cazurile în care este posibilă „recurgerea la forţă”. înainte de folosirea mijloacelor de împiedicare sau constrângere. Turciei. 22. participanţii nu s-au împrăştiat. tunuri cu apă.Dacă. când se impune folosirea armelor de foc de către organele de ordine. Curtea a arătat că „(…) din interpretarea sistematică a articolului 2 rezultă că alineatul 2 al acestuia nu defineşte numai situaţiile în care este permisă uciderea intenţionată. organele de ordine vor interveni folosind. se constată că prima somaţie a rămas fără rezultat. Aprobarea intervenţiei în forţă nu este necesară în cazul în care asupra forţelor de ordine se exercită violenţe care pun în pericol iminent viaţa. în hotărârea McCann c Marii Britanii291. hotărârea din 27 septembrie 1995. în urma unei asemenea folosiri. . vom folosi forţa". 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. Dacă. mijloacele tehnice din dotare”. . Jandarmii au folosit o armă foarte puternică deoarece se pare că nu aveau în dotare bastoane. 21. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. şi. se spun prin mijloacele de amplificare sonoră cuvintele "Prima somaţie: Atenţiune.” 26. se poate pune problema concordanţei legii române cu Convenţia. determinat în raport cu numărul acestora şi cu căile de afluire. aşa cum a arătat Guvernul.. par. în prealabil. din 11/04/1996. Art. Art.. se trece la folosirea ultimei somaţii..” 291 Curtea EDO. Curtea a reţinut că „trebuie găsit un echilibru între scopul urmărit şi mijloacele folosite pentru a-l atinge. În ceea ce priveşte condiţia ca recurgerea la forţă să fie absolut necesară. scuturi. de către ofiţerul de jandarmi desemnat ca şef al dispozitivului de ordine. cauza McCann şi alţii c. „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.. se va folosi forţa". 145 alin.

Curtea verifică dacă autorităţile au fost suficient de vigilente pentru a reduce la minimum recurgerea la forţa letală. exemplificativ Curtea EDO. ci toate circumstanţele cauzei294. 297 Curtea EDO. decizia din 6 octombrie 1986 – deces al unor persoane arestate în cursul unei spargeri la o bancă. 298 Curtea EDO.” 292 În consecinţă. cauzele nr. cauza Andronicou şi Constantinou c. Curtea admite recurgerea la forţă atunci când „este fondată pe o convingere onestă. 79 (femeie despre care se pretindea că a fot ucisă de tirurile teroriştilor kurzi). Nu s-a stabilit că glonţul respectiv fusese tras de forţele de securitate sau de membrii PKK (par.n. Curtea EDO. Controlul priveşte nu numai actele de executare a acţiunii.aşa cum trebuie .”300 30. 194. Forţa utilizată trebui în special să fie strict proporţională scopurilor menţionate (s. astfel încât să minimizeze.) pentru atingerea unuia dintre obiectivele menţionate (…). hotărârea din 28 iulie 1998. anterior citată. hotărârea din 28 iulie 1998. Nachova şi alţii c. în cadrul acestei acţiuni cei doi sunt împuşcaţi). că teroriştii erau pe cale să detoneze o bombă. 300 Curtea EDO. ci şi organizarea – pregătirea şi controlul – operaţiei care a avut ca rezultat moartea unei persoane296. par. Autorităţile trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că riscul pierderii de vieţi omeneşti este cât mai mic. par. Bulgariei. în cea mai mare măsură posibilă. Curtea consideră „necesar să examineze dacă operaţiunea era planificată şi controlată (s. 293 Curtea EDO. anterior citată. 29. anterior citată. ca valabilă la momentul evenimentelor. Folosirea termenului „absolut necesară” în articolul 2 alineatul 2. Germaniei de Vest. ci răspunderea statului poate. Bulgariei. hotărârea din 27 septembrie 1995. 299 Curtea EDO. hotărârea din 26 februarie 2004. a se vedea. în vederea evitării. cauzele nr. 43577/98 şi 43579/98. 301 Curtea EDO. cauza Andronicou şi Constantinou c. considerată. în focul acţiunii.) de către autorităţi. „nu au fost neglijente în alegerea măsurilor luate”297 şi au luat în considerare . Turciei forţele de securitate turce au organizat o ambuscadă pentru nişte membrii PKK în apropierea unui sat. 79. par. 28. Recurgerea la forţă trebuie totuşi să fie absolut necesară (s. controlul riguros al Curţii293 ia în considerare nu numai acţiunea agenţilor statului. hotărârea din 28 iulie 1998. cauza McCann şi alţii c. de asemenea. pericolul pentru vieţile oamenilor sau integritatea corporală a acestora sau riscul ca forţa folosită să facă victime295. 79). hotărârea din 20 mai 1999. în mod greşit. Bulgariei. cauza McCann şi alţii c. Marii Britanii. „neînţelegând să substituie propria sa apreciere a situaţiei celei a agenţilor care trebuiau să acţioneze. par. cauza Ergi c. Curtea EDO. par. 38361/97. par. hotărârea din 27 septembrie 1995. Ciprului. 110.n. par. În consecinţă. hotărârea din 13 iunie 2002. în orice caz. pentru bune motive. hotărârea din 27 septembrie 1995. cauza nr. Wolfram c. anterior citată. 82. hotărârea din 26 februarie 2004. În cauza Ergi c. Curtea va ţine seama de scopul acţiunii. Marii Britanii. par.) la paragraful 2. cauza McCann şi alţii c. Curtea a considerat însă că „statul răspunde nu numai în situaţia în care există dovezi semnificative că focuri de armă prost direcţionate de agenţii statului au ucis un civil. cauza Ergi c. hotărârea din 9 octombrie 1997. par. dar care se dovedeşte ulterior eronată”301. Marii Britanii.n. să fie angajată şi atunci când autorităţile nu au luat toate măsurile de precauţie în alegerea mijloacelor şi metodelor unei operaţiuni de securitate îndreptată împotriva unui grup opozant. Turciei. Ciprului. a micşorării pierderii incidentale de vieţi civile. anterior citată. Oğur c. par. 171. b) şi c) al articolului 2. recurgerea la forţa letală. indică faptul că trebuie aplicat un criteriu de necesitate mai strict şi imperios decât cel folosit în mod normal pentru a determina dacă intervenţia statului este „necesară într-o societate democratică” în cadrul alineatului 2 al articolelor de la 8 la 11 ale Convenţiei. cauza nr. Anguelova c. cât şi în situaţia în care este rezultatul „neintenţionat” al unei acţiuni a autorităţilor. 294 Curtea EDO. 21594/93. Nachova şi alţii c. Turciei. hotărârea din 9 octombrie 1997. Turciei.involuntară. 29 (acţiune a agenţilor speciali pentru eliberarea unei femei sechestrate de logodnicul său. cauza Ergi c. a ceea ce era pentru ei o operaţiune unică şi fără precedent de salvare a unei Pentru menţionarea caracterului strict proporţional.298 Într-o altă formulare. în schimbul de focuri fiind ucisă sora reclamantului. prevederile articolului 2 sunt aplicabile atât în cazurile în care moartea unei persoane este cauzată cu intenţie directă sau indirectă de agenţii statului. literele a). 78. 292 78 . 296 Curtea EDO. Turciei. 201. 295 Comisia EDO. 200 – militarii considerau. Curtea EDO. Curtea trebuie de asemenea să examineze dacă autorităţile nu au fost neglijente în alegerea tipului de acţiune”299. sau. care ameninţa că o ucide şi apoi se sinucide. 43577/98 şi 43579/98. În aprecierea proporţionalităţii.dreptul la viaţă al persoanelor suspectate.

Portugaliei. cauza nr. aşa cum a afirmat. persoană despre care se ştie că nu reprezintă o ameninţare pentru viaţa terţilor. în nici o circumstanţă. Curtea EDO. hotărârea din 9 octombrie 1997. deşi în realitate nu era) reţinând că. însă. Bulgariei. Nachova şi alţii c. deşi nu existau dovezi care să susţină impresia jandarmului că victima era înarmată. era cunoscut unor ofiţeri.n. deşi nu era necesară. Germaniei. hotărârea din 9 octombrie 1997. chiar atunci când faptul de a nu folosi astfel de arme ar avea ca rezultat pierderea oportunităţii de a-l aresta pe evadat. Marii Britanii. să fi tras de la o distanţă de aproximativ 20 de metri. decizia din 6 octombrie 1986. Olah c. Curtea EDO. potenţial letale. decizia din 7 aprilie 1997. (n. (ii) Maiorul G. par. Curtea a aplicat recent aceste principii în cauza Olah c. (iii) Având în vedere locul unde au fost găsite cartuşele. Astfel. dar a ales să folosească mitraliera. la numai câţiva metri de locul în care au fost găsiţi evadaţii. recurgerea automată la forţă (par. decizia din 30 iunie 1997. considerând că. chiar şi în situaţia în care există reguli create în scopul minimizării riscului. cauza nr. folosirea armelor de foc a fost considerată justificată. Într-o cauză foarte recentă. ca valoare fundamentală. Comisia EDO. în toate aceste cazuri „agenţii statului implicaţi au acţionat crezând în existenţa unei ameninţări cu reacţii violente sau pentru a aresta persoane suspectate că au comis infracţiuni cu violenţă: Comisia EDO. cauza nr. 307 Curtea aduce încă un argument. în timpul zilei. 24520/94. 28955/95. avea şi un pistol. 212): decizia de a lăsa suspecţii să intre în Gibraltar. aceasta fiind dedusă şi din următoarele împrejurări: „(i) Maiorul G. W. Marii Britanii. expune inevitabil viaţa umană pericolului. cauza nr. Turciei. cauza nr. 192. este improbabil ca maiorul G. 306 (…) Folosirea unor arme de foc. c. în modul automat. conform căreia a avut grijă să ţintească picioarele victimei. 17579/90. după o analiză atentă a circumstanţelor specifice fiecăreia. folosirea armelor de foc nu avea cum să fie „absolut necesară”. Ciprului. Comisia EDO. hotărârea din 26 februarie 2004. folosirea unor astfel de arme de foc în scopul arestării unei persoane suspectate de comiterea fără violenţă a unei infracţiuni. „mai mult. cauza nr. Curtea a considerat că proporţionalitatea a fost încălcată în mai multe cauze.unul dintre ofiţerii de poliţie care a efectuat „arestarea”. aceştia fiind împuşcaţi mortal în cursul operaţiunii de capturare. singurul care a deschis focul) a decis să deschidă focul în momentul în care un alt ofiţer încerca să-i ajungă pe evadaţi şi existau alte opţiuni pentru efectuarea arestării: unii dintre ofiţeri cunoşteau satul Lesura. 11257/84. Nachova c. 28518/95. nu poate fi „absolut necesară”. – În cauză era vorba despre încercarea de a captura doi evadaţi neînarmaţi. Cauza Andronicou şi Constantinou c. 305 N. decizia din 13 ianuarie 1993. Ungariei303 (soţul reclamantei fusese împuşcat de un jandarm care considerase că acesta era înarmat. Curtea consideră că. insuficienta luare în considerare a posibilităţii unei erori în privinţa informaţiilor primite. este incompatibilă cu modul în care a tras: nu avea cum să ţintească cu grad suficient de precizie folosind o armă automată.n. în cauză a fost folosită forţa excesivă”. Curtea a considerat că. c. dând ca exemplu numeroase cazuri în care. această impresie nu era nerezonabilă în circumstanţele cauzei. Comisia EDO. în cauza respectivă. Curtea consideră că. analizând modul de executare al operaţiunii de arestare şi aplicând aceste principii. Caraher c. Bulgariei304. ofiţerii aveau un jeep şi operaţiunea avea loc într-un mic sat.)”307 Într-o primă etapă. cu o altă ocazie. (s. „în raport cu nevoia imperativă de a proteja viaţa. scopul legitim al efectuării unei arestări legale nu poate justifica ameninţarea pierderii unei vieţi omeneşti atunci când evadatul305 a comis o infracţiune neviolentă şi nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni. În consecinţă. 31. unul dintre evadaţi fusese deja arestat. Kelly c. Curtea EDO. Ungariei. cauzele nr. Curtea a reţinut încălcarea articolului 2 ţinând seama de „lipsa de precauţie în organizarea şi controlul operaţiei de arestare” (par. 43577/98 şi 43579/98. Curtea stabileşte nişte principii esenţiale în aprecierea proporţionalităţii în cazul în care recurgerea la forţa letală a fost făcută în scopul realizării unei arestări legale. anterior citată. astfel cum este în mod universal acceptat în zilele noastre. în cauza McCann. în sensul articolului 2 alineatul 2 al Convenţiei. Oricare altă abordare ar fi incompatibilă cu principiile de bază ale unei societăţi democratice. . decizia de inadmisibilitate din 14 septembrie 2004. 56558/00. 306 Curtea face trimitere la documentul „Principiile de bază ale Naţiunilor Unite în privinţa folosirii forţei şi a armelor de foc de către autorităţile care aplică legea”.D. care nu comiseseră infracţiuni violente.vieţi omeneşti”302. în jurisprudenţa anterioară. Ciprului. 213). Laginha de Matos c. decizie de inadmisibilitate” 303 302 79 . 304 Curtea EDO. anterior citată.n. Afirmaţia sa. cauza Andronicou şi Constantinou c. M.

Nachova şi alţii c. conform căreia acest deţinut a fost surprins în momentul în care încerca să sară gardul. 311 Ibidem. cauzele nr. Curtea EDO. civilii dintr-un sat aflat în apropiere puteau fi prinşi în schimbul de focuri. Gül c. 310 Idem. cauzele nr. Încălcarea articolului 2 este agravată de faptul că s-a folosit excesiv puterea de foc. Curtea a observat că „reglementările privind folosirea armelor de foc de către poliţia militară nu erau publicate. (s. hotărârea din 26 februarie 2004. nu impuneau o evaluare a naturii infracţiunii comise de evadat sau de ameninţarea pe care o reprezenta. Problema dacă. 316 Curtea EDO. 43290/98.n. Bulgariei. (s. Curtea EDO. după împuşcare. McShane c. iar nu pe cealaltă parte (…). cauza nr. Turciei314).n. analizând modul de planificare şi control al operaţiunii. ambele victime au căzut în faţa gardului pe care – se afirmă – încercau să-l sară. 314 Curtea EDO. Curtea reţinut că folosirea forţei înseamnă nu numai folosirea unor arme letale sau a violenţei.(iv) Unul dintre evadaţi a fost rănit în piept. 28 mai 2002.”310 În consecinţă. nu a existat nici o dovadă cu privire la precauţii sau măsuri luate pentru a-i proteja pe săteni. 82. pentru un moment. Explicaţia Guvernului. mai ales. ceea ce poate sugera că se întorsese pentru a se preda în ultimul moment. Marii Britanii. „Curtea consideră că. (…) nu poate fi acceptată.”312 În alte cauze. Bulgariei. 312 Ibidem. inclusiv. 126 – manifestant zdrobit de un blindat în Ulster. Nachova şi alţii c. întorcându-se astfel cu faţa către maiorul G. un element crucial în planificarea operaţiunii de arestare. şi. având în vedere că. hotărârea din 26 februarie 2004. Turciei. „ofiţerii implicaţi au făcut un plan de acţiune sumar. cauza Ergi c. Curtea a considerat că statul este responsabil pentru moartea celor doi evadaţi. deoarece „au fost folosite arme de foc pentru a aresta persoane suspectate de infracţiuni comise fără violenţă.” În cea de-a doua etapă. din pricina poziţiei luate şi a drumului pe care au sosit membrii PKK. De asemenea.)”308 În cauza respectivă. provocând moartea fiului acestuia (cauza Gül c.al persoanei respective. fără a lua în considerare chestiunea dacă evadaţii reprezentau o ameninţare. deschiderea focului cu o mitralieră asupra uşii reclamantului. 82. par. par. par. „în ceea ce priveşte obligaţia de planificare şi control al operaţiunii autorităţile nu au executat obligaţia de a minimiza riscul pierderii de vieţi omeneşti. în organizarea unei ambuscade împotriva unor membri ai PKK. iar circumstanţele în care recurgerea la arme de foc ar putea avea loc – dacă era cazul – nu au fost discutate. 315 Curtea EDO. a unui antrenament adecvat şi în lumina informaţiilor menţionate. cauza Gülec c. 43577/98 şi 43579/98. în cauza Nachova. 82 şi urm. deoarece. şi în ce circumstanţe. În cauza Ergi c. nu au luat toate măsurile necesare pentru a minimiza riscul uciderii unor civili. ci folosirea unui blindat pentru a dispersa o manifestaţie315. Turciei316 Curtea a concluzionat că autorităţile. nu condiţionau folosirea armelor de foc de evaluarea circumstanţelor cauzei. cauza nr. Statul este de asemenea responsabil pentru faptul că plănuirea şi controlul operaţiunii de arestare nu a fost făcută într-o manieră compatibilă cu articolul 2 al Convenţiei. recurgerea la arme de foc ar trebui să fie avută în vedere dacă persoana arestată încearcă să scape. Turciei. hotărârea din 28 iulie 1998. aparent din pricina regulamentelor deficiente şi a lipsei de antrenament adecvat. care nu erau înarmate şi nu reprezentau nici un pericol pentru ofiţerii care încercau arestarea sau pentru alte persoane. ca un minim absolut necesar. 309 308 80 . 43577/98 şi 43579/98. trebuie să fie analiza tuturor informaţiilor disponibile cu privire la circumstanţele cauzei. trebuie să fie decisă pe baza unor reguli legale clare. hotărârea din 14 decembrie 2000. 22676/93.)”311 Concluzionând. Turciei. pentru respectarea obligaţiei de a proteja viaţa. ce poate implica folosirea armelor de foc.”309 De asemenea. hotărârea din 14 decembrie 2000. 313 Curtea EDO. natura infracţiunii comise de persoana a cărei arestare se încearcă şi gradul de pericol – dacă există vreunul . par. dat fiind faptul că natura infracţiunii comise de evadaţi şi faptul că aceştia nu reprezentau un pericol nu au fost luate în considerare. Curtea a considerat disproporţionată utilizarea unei mitraliere de pe un tanc pentru dispersarea unor manifestanţi (Gülec c Turciei313) sau.

şi „responsabilitatea pozitivă de a proteja viaţa persoanelor private de libertate. într-o hotărâre recentă. într-o cauză împotriva Turciei. obligaţia de a dovedi că recurgerea la forţă de către agenţii statului era absolut necesară şi proporţională. 41488/98. Slimani c. în întregime sau în mare parte. cauza nr. obligaţia pozitivă de a proteja viaţa persoanelor deţinute implică acordarea îngrijirilor medicale. Sarcina probei. 77. Tanli c.” 318 Obligaţia pozitivă a statelor contractante de a proteja viaţa are un caracter particular în cazul deţinuţilor. 14 februarie 2002. autorităţile au datoria să-i protejeze319. atunci este angajată răspunderea acestuia. 27 iulie 2004. Anguelova c. par. Curtea EDO. Curtea reţinând că „nu au fost făcute teste apte să stabilească prezenţa semnelor subtile de tortură (s. Franţa. İkincisoy c. hotărârea din 8 iulie 1999. hotărârea din 27 iunie 2000. hotărârea din 10 aprilie 2001 (Guvernul susţinea că deţinutul murise din cauza unei embolii cardiace.324 Orice rană sau deces al unui deţinut „dă naştere la puternice prezumţii de fapt”325. 38361/97. responsabilitatea statului este angajată dacă nu poate furniza o explicaţie plauzibilă asupra rănilor ce au provocat decesul320 sau asupra dispariţiei321 deţinutului. Curtea a considerat că. 327 Curtea EDO. 321 A se vedea Curtea EDO. Curtea EDO. ca în cazul persoanelor în detenţie (aflate în controlul autorităţilor). 26129/95. 14 februarie 2002. Turciei. în urma unei probleme de sănătate. 57671/00. va reveni autorităţilor. hotărârea din 18 mai 2000. Çakici c. Curtea EDO. 82. 322 Curtea EDO. printre alte lipsuri ale acestuia numărându-se şi faptul că inima nu fusese disecată. Turciei. Curtea EDO. Turciei. Franţa. Mai mult. nu au fost îndepărtate afirmaţii mamei deţinutului (reclamanta din cauza respectivă) conform cărora fiul său ar fi ost torturat până la moarte. 57671/00. ci toate circumstanţele cazului. În cazul decesului unei persoane private de libertate. Turciei. par. Salman c. hotărârea din 27 iulie 2004. Turciei. De asemenea. în aceste circumstanţe Curtea a considerat că nu a fost stabilită cauza morţii. Curtea EDO. 85. cauza nr. par. Bilgin c. statul trebuie să furnizeze explicaţii cu privire la cauzele morţii şi îngrijirile care iau fost acordat pentru a preveni moartea. 326 Curtea EDO. Turciei. cauza nr. hotărârea din 13 iunie 2002. 69. cauza nr. Curtea EDO. 326. în situaţia în care circumstanţele morţii unei Curtea EDO. Ertak c. 21986/93. Turciei. nedemonstrând. cauza Orak c. Ca şi în cazul articolului 3. 323 Curtea EDO. Curtea EDO. Curtea EDO. 18 iunie 2002. În plus. Curtea analizează îndeaproape privările de liberate. cauza nr. cauza nr. 327 În cazul în care evenimentele în cauză sunt. 31889/96. Bulgariei.326 De o manieră generală. hotărârea din 9 mai 2000. par. cauza Orak c. Turciei. Turciei. cunoscute numai de autorităţi. Bulgariei. Abdurrahman Orak c. hotărârea din 9 mai 2000. par. 131. par. pe lângă obligaţia generală de a nu recurge la forţa excesivă. Timurtaş c. 74. Orhan c. 328 Curtea EDO. par. 325 Curtea EDO. că simplul fapt că un individ a decedat în condiţii suspecte în perioada în care este privat de libertate. Ertak c. dar raportul de autopsie era incomplet. statele au. cu mijloace de probă convingătoare. Slimani c. par. datorită faptului că raportul de autopsie era incomplet. cauza nr. Çakici c. hotărârea din 14 februarie 2002. Franţa. 318 317 81 . nefiind „dovedit că deţinutul a murit din cauze naturale (s. este de natură să ridice probleme cu privire la respectarea de către stat a obligaţiei sale de a proteja dreptul la viaţă al acestei persoane. 33. luând în considerare nu numai acţiunile agenţilor statului.II) Aplicare specială în cazul deţinuţilor 32.n. Turciei. 32. că moartea a survenit din cauze naturale. 320 Curtea EDO. hotărârea din 17 iulie 2001. Slimani c. cauza nr. cauza nr. cauza nr. 23657/94.317 În cazul persoanelor deţinute. cauza nr. par. 324 Curtea EDO. revine statului. 319 Curtea EDO. prezumţii puternice rezultă din rănile sau moartea survenite în cursul detenţiei. Curtea a reţinut. Turciei. 23657/94.322 34. subsecţiunea „C) Obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă”. în scopul prevenirii morţii323. 26144/95. 25656/94. 130. Dată fiind importanţa protecţiei oferite de articolul 2. par. 70. cauza nr.)”. cauza nr. 57671/00. par. furnizarea unei explicaţii satisfăcătoare şi convingătoare. În plus. 25659/94. par. cauza nr. 20764/92. cauza nr. 100. 138 – 139. dacă Guvernul nu furnizează o explicaţie plauzibilă şi satisfăcătoare cu privire la cauza morţii unui deţinut. par. 27 iulie 2004. Turciei.n. 20764/92. 27 iulie 2004.)”. Curtea foloseşte o prezumţie simplă: atunci când cel interesat se găsea într-o bună stare de sănătate şi nu prezenta nici patologie şi nici răni anterioare arestării sau detenţiei sale. hotărârea din 8 iulie 1999. deoarece acestea se regăsesc în întregime sub controlul autorităţilor: dată fiind vulnerabilitatea lor. 87. cauza nr. 23531/94. Turciei. hotărârea din 13 iunie 2000. a se vedea infra.328 În consecinţă. Velikova c.

care trebuie să stabilească „dincolo de orice îndoială rezonabilă” circumstanţele morţii. Turciei. Tahsin Acar c. cauza nr. hotărârea din 19 februarie 1998. 26144/95. Curtea EDO. hotărârea din 27 iulie 2004. Turciei. hotărârea din 19 februarie 1998. 102. ar fi în practică ineficace. sarcina probei va reveni Guvernului. protecţia procedurală a dreptului la viaţă presupune ca actele ce au cauzat moartea să fie „supuse unei anchete independente şi publice pentru a se determina dacă recurgerea la forţa letală era sau nu justificată în circumstanţele specifice ale unei cauze. İkincisoy c. în toate cazurile în care un deţinut decedează334. iar Guvernul că respectivul nu fusese prins de autorităţi şi că murise în cursul unei confruntări armate ce avusese loc în ziua următoare evenimentelor. hotărârea din 28 octombrie 1998. Turciei. cauza nr.persoane sunt controversate. hotărârea din 19 februarie 1998. Turciei. Curtea precizează expressis verbis că „simplul fapt că autorităţile au fost informate de moartea unui deţinut. Turciei. 82. În concepţia Curţii Europene. cauza Assenov şi alţii c. de o manieră credibilă. 46477/99. 47916/99. „interdicţia legală. 334 Curtea EDO. Turciei. 329 Curtea EDO. Salman c. Obligaţia procedurală – realizarea unei anchete oficiale şi efective . 26307/95. indiferent dacă aceste răni au fost cauzate de agenţii statului sau de terţe persoane. Marii Britanii. par. Aceasta include. hotărârea din 10 aprilie 2001. ori în cazurile de dispariţie a unei persoane în circumstanţe care pot fi privite ca ameninţându-i viaţa337. 330 Curtea EDO. cu atât este mai mare probabilitatea ca aceasta să fi murit. par. par. sau se sinucide335. 87. cauzele nr. Turciei. 47916/99. hotărârea din 27 iulie 2004. A. În consecinţă. imparţială şi aprofundată a circumstanţelor în care au fost comise omuciderile”332. 338 A se vedea. cauza Ülku Ekinci c. 332 Curtea EDO. hotărârea din 14 martie 2002. hotărârea din 16 iulie 2002. par. hotărârea din 8 aprilie 2004. Turciei. şi alţii c. de natură generală. 36. pe care articolul 2 o impune agenţilor statului de a cauza în mod ilegal moartea. O asemenea anchetă trebuie realizată. cauza Ergi c. 74. hotărârea din 28 iulie 1998. familia decedatului susţinând că decesul survenise în timpul detenţiei. Curtea EDO. în condiţiile precizate mai jos.” – a se vedea în acest sens . cauza Kaya c. A se vedea. Turciei. În alte cauze. 30015/96. Marii Britanii. İkincisoy c. hotărârea din 9 mai 2000. Alex Menson şi alţii c. că a fost supus de poliţie sau alte autorităţi ale statului unui tratament contrar articolului 3 336.Curtea EDO. cauza nr. anterior citată. ci şi când moartea a fost rezultatul activităţii unei terţe persoane338. unei obligaţii de a efectua o investigaţie efectivă a circumstanţelor privind moartea. 82 . inclusiv a cauzei morţii. 86. cauza nr. Turciei. 135. 22947/93 şi 22948/93. exemplificativ. ipso facto. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003. nu au cauzat în final moartea acesteia din urmă. Tanli c.329 2) Obligaţia procedurală – necesitatea unei anchete efective privind circumstanţele morţii 35.333 37.339 cauza nr. par. 20764/92. cauza nr. Alex Menson şi alţii c. cauza nr. par. par. Curtea putând condamna un stat pentru neîndeplinirea obligaţiei procedurale după ce l-a exonerat de orice încălcare a obligaţiei substanţiale. cauza nr. sau în care un individ afirmă. 21986/93. Akkoç c. Curtea EDO. dă naştere. de asemenea.este independentă de obligaţia materială. 336 Curtea EDO. cauza Kaya c. 337 Curtea EDO. dacă situaţia o cere. 339 Curtea EDO. hotărârea din 27 iulie 2004. cu cât trece mai mult timp fără nici o veste despre persoana dispărută. Ertak c. ancheta este necesară şi în situaţia în care rănile. De asemenea.”331 Investigaţia presupune „o examinare completă. hotărârea din 27 septembrie 1995. Realizarea unei anchete oficiale şi efective este necesară nu numai atunci când recurgerea la forţă din partea agenţilor statului a condus la moartea unei persoane. Turciei. cauza McCann şi alţii c. hotărârea din 10 octombrie 2000. Curtea a considerat că. 163. cauza nr. Marii Britanii. Curtea EDO. par. Curtea EDO. dacă nu ar exista o procedură care să permită controlarea legalităţii recurgerii la forţa letală de către autorităţile statului”330. Bulgariei. 26144/95. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003. Turciei. hotărârea din 27 iunie 2000. Turciei. 26129/95. 333 Curtea EDO. de natură a pune în pericol viaţa victimei. 331 Curtea EDO. Marii Britanii. cauza Kaya c. Paul şi Audrey Edwards c. cauza nr. Curtea EDO. 335 Curtea EDO. 98 şi urm. o autopsie care să furnizeze o evidenţă clară şi completă a tuturor semnelor de rele tratamente sau răni precum şi o analiză obiectivă a datelor clinice.A.

cauza nr. Marii Britanii. a se vedea Curtea EDO. oricare ar fi modalitatea de desfăşurare a anchetei. 87. par. o autopsie aptă să furnizeze o evidenţă completă şi precisă a rănilor şi o analiză obiectivă a constatărilor clinice. cauza Kaya c. să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili344. 23763/94. efectivitatea anchetei impune. chiar în cadrul unei acţiuni civile întemeiată pe răspunderea obiectivă a statului pentru faptele ilicite ale agenţilor săi. ca autorităţile să ia măsuri rezonabile pentru a asigura obţinerea probelor privind faptele examinate. Mastromatteo c. Curtea EDO. 22277/93. Ancheta trebuie de asemenea să fie efectivă. par. cauza nr. 39. 37703/97. cauza nr. hotărârea din 27 iulie 2004. Curtea EDO. Aceasta este însă o obligaţie de mijloace. hotărârea din 27 iulie 2004. cauza nr. Nachova şi alţii c. Slimani c. Curtea EDO. să determine dacă forţa a fost folosită în mod justificat sau nu. Turciei. 47916/99. depoziţii ale martorilor oculari347. par. pentru motivul de ordin practic că victima este decedată şi este posibil ca numai agenţii statului să cunoască circumstanţele în care a survenit decesul.38. Totuşi. 91 (Curtea menţionează că „există situaţii în care iniţiativa trebuie să aparţină statului. cauza nr. în primul rând. iar apoi. Ele nu pot lăsa apropiaţilor defunctului iniţiativa depunerii unei plângeri formale sau nu le pot permite acestora să-şi asume responsabilitatea unei proceduri de anchetă342. hotărârea din 4 mai 2001. Turciei. Curtea EDO.341 În legătură cu ancheta ce trebuie desfăşurată. Curtea EDO. 342 Curtea EDO. McKerr c. 341 Curtea EDO. De asemenea. în funcţie de circumstanţele fiecărui caz. par. cauza nr. hotărârea din 20 mai 1999. în sensul că este capabilă. cauza nr. 49 (acţiunea penală îndreptată împotriva unui medic pentru omucidere involuntară se prescrie datorită întârzierilor în procedura penală). Calvelli şi Ciglio c. Italiei. Turciei. hotărârea din 19 februarie 1998. hotărârea din 4 mai 2001. hotărârea din 4 mai 2001. în circumstanţele cauzei 343. 345 Curtea EDO. iar nu una de rezultat345. cauza nr. litera c) „Alte obligaţii”. hotărârea din 8 iulie 1999. 26307/95. În unele situaţii. 48939/99. din jurisprudenţa de până acum a Curţii se desprind câteva principii generale a căror respectare este verificată de Curte în fiecare cauză. Hugh Jordan c. Astfel. hotărârea din 24 octombrie 2002 (fiul reclamantului fusese ucis de doi deţinuţi eliberaţi provizoriu). tipul de anchetă ce trebuie să permită atingerea obiectivelor menţionate poate varia în funcţie de circumstanţe. Bulgariei. 30015/96. 67. mai întâi. În consecinţă. hotărârea din 24 octombrie 2002. Pentru situaţii în care nu agenţii statului sunt răspunzători de moarte. hotărârea din 8 April 2004. exemplificativ. Marii Britanii. cauzele nr. 343 Curtea EDO. hotărârea din 19 februarie 1998. Tahsin Acar c. Marii Britanii. hotărârea din 14 martie 2002. par. Curtea EDO. 71. şi. a se vedea Curtea EDO. între altele.”). scopul unei asemenea anchete este de a asigura aplicarea efectivă a legilor interne care protejează dreptul la viaţă şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru decesele survenite din cauza lor. 28883/95. hotărârea din 27 iulie 2004. hotărârea din 1 iulie 2003. cauza nr. 26144/95. 26144/95. par. 136 – 140. din momentul în care cauza le-a fost adusă la cunoştinţă.340 Ancheta desfăşurată trebuie să fie aptă conducă la identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile. expertize348. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003. hotărârea din 8 iulie 1999. Tanrıkulu c. Mastromatteo c. 24746/94. cauza nr. par. Turciei. Turciei. hotărârea din 18 iunie 2002. 88. Marii Britanii. infra. cauza nr. chiar dacă acţiunea penală nu este accesibilă. İkincisoy c. subsecţiunea „2) Alte obligaţii legate de protejarea vieţii”. hotărârea din 27 iulie 2004. Turciei. A se vedea de asemenea. McKerr c. Oğur c. hotărârea din 8 April 2004. tot pentru martori a se vedea şi Curtea EDO. 52. İkincisoy c. Tahsin Acar c. Alex Menson şi alţii c. hotărârea din 26 februarie 2004. nefiind suficientă acordarea de despăgubiri urmaşilor victimei. inclusiv. autorităţile trebuie să acţioneze din oficiu. Curtea EDO. Turciei. 29178/95. 74. cauza nr. 47916/99. Curtea EDO. Curtea EDO. 46477/99. a se vedea Curtea EDO. Alex Menson şi alţii c. 37703/97. Marii Britanii. secţiunea „C) Obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă”. cauza nr. 40. 57671/00. printre cele mai noi : Curtea EDO. Turciei. par. cauza nr. Paul şi Audrey Edwards c. Ilhan c. Turciei. 111. Pentru o situaţie în care nu agenţii statului sunt răspunzători de moarte. cauzele Curtea EDO. cauza nr. Turciei. cauza nr. cauza nr. Aşa cum precizează Curtea în mai multe cauze. Turciei. Curtea a considerat că obligaţia procedurală este îndeplinită dacă există la îndemâna părţilor numai o acţiune civilă sau disciplinară. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003. 43577/98 şi 43579/98. Italiei. Curtea EDO. 346 A se vedea sub acest aspect şi pentru dezvoltări ale obligaţiei procedurale.A. Öneryildiz c. par. Marii Britanii. şi alţii c. A. 32967/96. 28883/95. Finucane c. 21594/93. cauza Kaya c. Franţa. mai ales a 340 A se vedea. Curtea EDO. Italiei. par. 347 Pentru imposibilitatea obligării unor martori direct implicaţi în folosirea forţei să depună mărturie. în cadrul unor proceduri speciale. cauza nr. 144. 109. Curtea EDO. cauza nr. 26307/95.346 41. cum ar fi în cazul unei simple neglijenţe. 344 Curtea EDO. par. cauza nr. hotărârea din 17 ianuarie 2002. 83 . 27 iulie 2004. Marii Brtianii. par.

pentru aceleaşi motive cu cele menţionate anterior. 83-84 (lipsa de independenţă a procurorului care investiga moartea unei femei în cursul unei confruntări armate. par. Turciei. Nachova şi alţii c. pe de altă parte. par. Curtea EDO. cauza Taylor şi alţii c. 46477/99. să fie considerat ca esenţial pentru a păstra încrederea publicului în respectarea principiului legalităţii. 57671/00. cauza nr. în circumstanţele cauzei. Curtea EDO. par. 356 Pentru o situaţie în care nu agenţii statului sunt răspunzători de moarte. 335. 358 Comisia EDO.cauzei morţii349. 357 Curtea EDO. Curtea EDO. McKerr c. 83. cauza Yaşa c. Curtea EDO. hotărârea din 20 mai 1999. cauza Güleç c. Marii Britanii. cauza nr. 352 Curtea EDO. 70. este foarte important ca investigaţia să fie efectuată cu imparţialitate şi eficacitate. 42. hotărârea din 8 iulie 1999. Turciei.354 Acest lucru este valabil în toate cazurile în care o persoană moare în perioada în care este în custodia autorităţilor. Slimani c. hotărârea din 14 decembrie 2000. este necesar ca persoanele responsabile de conducerea anchetei să fie independente de cele care sunt. hotărârea din 26 februarie 2004. a părinţilor victimelor. Orhan c. cauza nr. cauza nr. cauza nr. Turciei. a fost dedusă din faptul importanţa pe care acesta o ataşase informaţiilor primite de la jandarmii implicaţi în incident). Franţa. Marii Britanii. 351 Curtea EDO. Oğur c. 47916/99. în special. par. Bulgariei.356 44. 349 A se vedea. Franţa. 28883/95. 72. 43. Curtea EDO. hotărârea din 2 septembrie 1998. pentru autopsie. par. şi. implicate în deces. şi pentru a evita orice aparenţă de complicitate sau de toleranţă cu privire la actele ilegale. 21594/93. care diminuează capacitatea acesteia de a stabili cauza morţii sau persoana responsabilă riscă să ducă la concluzia că ancheta nu corespunde standardului cerut de Curte. 89. par. Curtea a decis că „o exigenţă de celeritate şi de diligenţă rezonabilă este implicită în acest context”353. 353 Curtea EDO. Turciei. cauza nr. par. pe de o parte. par. 350 Curtea EDO. par. 350 O anchetă nu va fi efectivă decât dacă toate dovezile sunt analizate corespunzător şi concluziile sunt concordante şi motivate351. par. Tanrıkulu c. hotărârea din 14 martie 2002. în cauzele în care folosirea forţei de către autorităţi a dus la decesul unui individ. ele trebuie. Alex Menson şi alţii c.357 Este importantă aducerea faptelor la cunoştinţa publicului şi. Turciei. cauza nr. cauza nr. 27 iulie 2004. cauza nr.358 348 A se vedea pentru probe criminalistice. Turciei. 43577/98 şi 43579/98. 21986/93. 23763/94. Turciei. cauza Ergı c. eventual. par. cauza nr. hotărârea din 27 iulie 1998. hotărârea din 27 iunie 2000. Turciei. hotărârea din 14 martie 2002. De asemenea. 18 iunie 2002. 46477/99. având în vedere nevoia de a reafirma continuu condamnarea rasismului de societate şi de a menţine încrederea minorităţilor în abilitatea autorităţilor de a le proteja de ameninţarea violenţei rasiste. a se vedea Curtea EDO. pentru a garanta că responsabilii vor fi traşi la răspundere. 355 De asemenea. În plus. 355 Curtea EDO. Paul şi Audrey Edwards c. să nu le fie subordonate din punct de vedere ierarhic sau instituţional. 26129/95. Gül c. cauza nr. 91-92. Marii Britanii. cauzele nr. 22676/93. 106. Paul şi Audrey Edwards c. atât în teorie cât şi în practică. Orice deficienţă a anchetei. Marii Britanii. hotărârea din 28 iulie 1998. par. Marii Britanii. Marii Britanii. Curtea EDO. par. par. 113. hotărârea din 10 aprilie 2001. 46477/99. pentru ca anchetă să poată fi considerată efectivă. Curtea a indicat însă că publicitatea procedurilor de anchetă sau a rezultatelor poate satisface cerinţele articolului 2 numai dacă. trebuie să existe un element suficient de control public al anchetei sau al rezultatelor sale. cauza nr. 127. atunci când actele care au cauzat moartea sunt determinate de rasism. cauza nr. hotărârea din 4 mai 2001. Paul şi Audrey Edwards c. 109. să fie independente din punct de vedere practic352. decizia din 30 august 1994. 46477/99. Curtea a subliniat că. Tanli c. 25656/94. a agenţilor statului implicaţi în eveniment. Curtea EDO. 71. un răspuns rapid al autorităţilor putând. Marii Britanii. Curtea EDO. Curtea EDO. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003. hotărârea din 14 martie 2002. hotărârea din 14 martie 2002. Paul şi Audrey Edwards c. 81-82. 27 iulie 2004. cauza nr. Curtea EDO. 102 – 104. deoarece adunarea elementelor susceptibile de a determina cauzele morţii devine hazardată pe măsură ce trece timpul. în general. Salman c. 84 . Slimani c. Turciei. 354 Curtea EDO. 57671/00. gradul de publicitate asigură posibilitatea tragerii la răspundere.

A. autorităţile naţionale nu au condus o anchetă efectivă. par. Curtea EDO. Ancheta nu trebuie. cauza Güleç c. cauza nr. Akkoç c. 360 Curtea EDO. autorităţile au considerat că. nu era necesară angajarea răspunderii ofiţerului care deschisese focul. impune investigaţii profunde şi efective. hotărârea din 18 mai 2000. 24746/94. 367 Curtea EDO. 369 Curtea EDO. 43577/98 şi 43579/98. Turciei. A. ancheta nu s-a desfăşurat cu promptitudine sau diligenţă rezonabilă368. ancheta a avut o întindere limitată ca obiective şi o durată scurtă369. hotărârea din 20 mai 1999. Finucane c. cauza nr. par. cauza nr. 57671/00. cauza nr. iar nu pe cel convenţional. în sensul arătat mai sus. 49. în situaţia în care apropiaţii victimei trebuie să depună o plângere cu constituire de parte civilă pentru a putea fi implicaţi în procedura de anchetă. hotărârea din 1 iulie 2003. par. Marii Britanii. Turciei.363 Aşa cum arată chiar Curtea. McKerr c. cauzele nr. imparţial şi aprofundat al anchetei. 22947/93 şi 22948/93. hotărârea din 19 februarie 1998. deoarece reglementările interne referitoare la folosirea armelor de foc au fost respectate. 364 Curtea EDO. Nu este posibil să se reducă varietatea situaţiilor care ar putea apărea la o simplă listă de acte de investigare sau alte tipuri de criterii simplificate”364. 41488/98. Turciei. Germaniei. în toate cazurile. lipsa acestora de interes în participare (prin solicitarea obţinerii unor tipuri de probe. 33677/96. de exemplu) neputând avea ca efect eliberarea autorităţilor de sarcina de a lua toate măsurile posibile pentru a stabili adevărul şi răspunderea celor vinovaţi361. aplicând standardul intern. 43577/98 şi 43579/98. Turciei. Curtea EDO. cauza nr. Curtea EDO. 365 Curtea EDO. care. câtă vreme aceste lipsuri nu sunt de natură să afecteze caracterul complet.360 Atitudinea acestora este însă indiferentă. să fie asociaţi. 107. Oğur c. exigenţele articolului 13 depăşesc obligaţia procedurală de anchetă efectivă365. par. 99. 115. însă. la care apropiaţii defunctului trebuie. 27 iulie 2004. 26307/95. hotărârea din 26 februarie 2004. şi alţii c. par. 362 Idem. cauza nr. să fie perfectă pentru a corespunde exigenţelor stabilite de Curtea Europeană. hotărârea din 4 mai 2001. cauza Kaya c. hotărârea din 27 iulie 1998. Ele trebuie apreciate pe baza faptelor relevante şi având în vedere realităţile practice ale muncii de investigare. ea poate avea unele lipsuri. 21594/93. Marii Brtianii. Curtea EDO. 48. cauzele nr. Nachova şi alţii c. Ruth şi Werner Grams c. 28883/95. cauza nr. pe lângă „plata unor despăgubiri. apte să conducă la identificarea şi pedepsirea responsabililor de ucidere şi presupune un acces efectiv al reclamantului la procedura de anchetă. ancheta nu viza determinarea circumstanţelor exacte ale morţii ci dacă victima suferise rele tratamente anterior morţii367.45. În acest context. hotărârea din 26 februarie 2004. par. decizia de inadmisibilitate din 5 octombrie 1999. şi alţii c. Franţa. cauza nr. hotărârea din 27 iulie 2004. Turciei.A. în cauza Nachova. Curtea EDO. Curtea EDO. Bulgariei. „natura şi gradul intensităţii anchetei care satisfac pragul minim de efectivitate depinde de circumstanţele cauzei. apropiaţii victimei trebuie. Bulgariei. par. Tahsin Acar c. Curtea a constatat o încălcare a laturii procedurale a articolului 2 deoarece. Nachova şi alţii c. ancheta nu a fost 359 Curtea EDO. 136. de asemenea din oficiu.A. 82. 30015/96. cauza nr. 30015/96. Turciei. după ce a constatat că reglementările interne nu corespundeau standardului convenţional (ca recurgerea la forţă să fie absolut necesară). Curtea a reţinut că obligaţia procedurală a statului a fost încălcată în cazuri ca: absenţa sistematică a oricărei anchete366. Bulgariei. hotărârea din 27 iulie 2004. Velikova c.. Curtea a apreciat că ancheta nu este „efectivă”. 361 Curtea EDO. Turciei. Protecţia procedurală este întărită de aplicarea articolului 13 al Convenţiei. Slimani c. 47. să fie asociaţi procedurii în măsura necesară protejării intereselor lor legitime359. Cipru c. Turciei. hotărârea din 10 octombrie 2000. hotărârea Marii Camere din 10 mai 2001. Marii Britanii. cauza nr. în consecinţă. 46. 25781/94. 29178/95. din momentul în care au cunoştinţă de un deces survenit în condiţii suspecte. hotărârea din 4 mai 2001. 109 . Hugh Jordan c. din oficiu. să conducă o anchetă. 92. cauza nr. Dacă gradul de control public necesar poate varia de la o cauză la alta. hotărârea din 8 April 2004. O altă cerinţă pe care trebuie să o îndeplinească este ca ea să se conducă după „standarde comparabile cu cele cerute de articolul 2 al Convenţiei. 368 Curtea EDO.”362 Astfel. cauzele nr. 366 Curtea EDO. 363 Curtea EDO. 85 . autorităţile trebuie.

43577/98 şi 43579/98. lipsind astfel elementele de control public şi accesibilitate a apropiaţilor. deşi aceasta era necesară379. Turciei. hotărârea din 2 septembrie 1998. 144. Finucane c. cauza nr. 89. İkincisoy c. 82. 20764/92. Akkoç c. hotărârea din 27 iulie 2004. 28 iulie 1998. par. Turciei. 373 Curtea EDO. par. Mahmut Kaya c. 381 Curtea EDO. decizia de a nu urmări penal nu a fost motivată. 29178/95. cauza nr. cauzele nr. cauzele nr. 4 hotărâri din 4 mai 2001 – indivizi omorâţi de membrii Poliţiei Regale din Ulster. Bulgariei. 22947/93 şi 22948/93. par. 98 şi urm. Marii Brtianii. 43290/98. absenţa motivării deciziei de a nu urmări penal. cauza Ergi c. 126 – manifestant zdrobit de un blindat în Ulster. hotărârea din 10 aprilie 2001. hotărârea din 14 decembrie 2000. 157. 375 Curtea EDO. 372 părinţii victimei nu au avut posibilitatea de a pune întrebări martorilor şi au trebuit să aştepte publicarea raportului de anchetă pentru a afla toate dovezile privind faptele373. 135. Curtea EDO. 380 Curtea EDO. cauza nr. Turciei. par.condusă de persoane independente de cele implicate în evenimentele litigioase370. par. 370 Curtea EDO. Finucane c. Curtea EDO. 86-92. ceea ce ar fi putut conduce la ideea respectării supremaţiei legii.” În acelaşi sens. 109. Turciei. cauza nr. par. 26144/95. cauzele nr. Salman c. Turciei. cauza nr. İkincisoy c. cauza nr. 371 Curtea EDO. Curtea EDO. (…) nici un motiv nu a fot înaintat pentru a justifica decizia de a nu urmări. 379 Curtea EDO. par. 377 Curtea EDO. în ea însăşi. nu a existat un examen medico-legal corespunzător sau o autopsie. hotărârea din 19 februarie 1998. Tanli c. 382 Curtea EDO. cauza Kaya c. nu au fost audiaţi membrii familiei decedatului. Kelly şi alţii. 28 iulie 1998. 83 – 84. 26144/95. procurorul ar fi luat alte măsuri pentru investigarea cauzei) 376 sau raportul acestora despre evenimente a fost însuşit de procuror fără a fi confruntat cu alte probe 377. a se vedea Curtea EDO. McKerr. este de o mare importanţă ca ofiţerul care decide dacă va urmări penal sau nu să aibă aparenţa independenţei în luarea acestei decizii. 89. Turciei. 384 EDO. Abdurrahman Orak c. hotărârea din 26 februarie 2004. cauza Ergi c. şi nici o informaţie nu a fost disponibilă nici pentru reclamant şi nici pentru public. Paul şi Audrey Edwards c. impunitatea de care se bucura poliţia384. Turciei. 123. cauza nr. în anumite circumstanţe383. cauza Kaya c. Hugh Jordan. Curtea EDO. nu a fost efectuată o reconstituire. ori a fost înlăturată depoziţia unui martor esenţial. hotărârea din 19 februarie 1998. Nachova şi alţii c. Turciei. hotărârea din 9 mai 2000. Marii Britanii. 95. 43577/98 şi 43579/98. hotărârea din 27 iunie 2000. 28 mai 2002. hotărârea din 27 iulie 2004. par. Aşa cum Curtea a observat în Hugh Jordan c. Marii Britanii. 24746/94. McShane c. cauza Kaya c. 93. Acest lucru nu poate fi considerat compatibil cu cerinţele articolului 2. par. Orak. hotărârea din 19 februarie 1998. Turciei. cauza nr. par. 29178/95. spre exemplu prin faptul că nu a audiat membrii forţelor de securitate implicaţi sau a acceptat rapoartele incidentelor făcute de membrii forţelor de securitate care atribuiau incidentele grupului PKK pe baza unor dovezi minime sau inexistente385. hotărârea din 17 iulie 2001. 81 şi urm. spre exemplu raportul forţelor de securitate nefiind pus sub semnul întrebării atâta vreme cât nu existau elemente care să-l contrazică (numai în situaţia în care existau asemenea elemente. 142. Marii Brtianii. par. hotărârea din 1 iulie 2003: „În cazul în care procedura de anchetă a poliţiei poate fi ea însăşi pusă la îndoială în privinţa lipsei independenţei şi nu este susceptibilă de a fi supusă controlului public.. 46477/99. favorabilă unei încrederi a publicului. cauza nr. cauza Gülec c. par. Curtea EDO. cauza nr. 24746/94. Nachova şi alţii c. Turciei. poate să nu fie. şi poate să lipsească familia victimei de accesul la informaţii într-un domeniu de o importanţă crucială pentru ei. nu a fost luate măsuri de prezervare a dovezilor la locul faptei şi nu au fost efectuate toate măsurătorile necesare374. Ertak c. 376 Curtea EDO. hotărârea din 1 iulie 2003. Curtea EDO. În general. 385 Curtea EDO. 21986/93. par. Marii Britanii. par. au fost privilegiate informaţiile primite de la agenţii statului375. Hugh Jordan c. Turciei. hotărârea din 27 iulie 2004. Turciei. 383 Curtea EDO. Turciei. mai multe cazuri împotriva Turciei au ca element comun faptul că procurorul nu a dat curs plângerilor făcute de persoane care afirmau că forţele de securitate erau implicate într-un act ilegal. Turciei. 31889/96. par. nu au fost audiaţi unii martori oculari382. 372 Curtea EDO. Curtea EDO. cauza nr. hotărârea din 26 februarie 2004. Hanagan c. cauza Yaşa c. cauza nr. Turciei. 374 Curtea EDO. 24746/94. hotărârea din 14 decembrie 2000.371 raportul de anchetă nu a fost făcut public şi rezultatele anchetei nu au fost comunicate reclamantului. Curtea EDO. Turciei. 82-85. şi săi împiedice să atace decizia. 106. par. 4 hotărâri din 4 mai 2001. Marii Britanii. cauza nr. Turciei. Turciei. în cazuri controversate. Marii Britanii. hotărârea din 4 mai 2001. Hugh Jordan. Curtea EDO. 83 şi urm. 26129/95. cauza Gülec c. 25659/94. par. 26144/95. 98-108. Kelly şi alţii. hotărârea din 14 martie 2002. hotărârea din 4 mai 2001. McKerr. par. cauza nr. par. raportul de autopsie nu conţinea informaţii importante care ar fi putut clarifica circumstanţele morţii381. İkincisoy c. cauza nr. hotărârea din 14 februarie 2002. hotărârea din 10 octombrie 2000. Curtea EDO. cauza nr. Marii Britanii. Bulgariei. par. 136 şi 122. numai pe baza declaraţiilor acuzaţiilor sau a colegilor acestora378. Bilgin c. 22535/93. hotărârea din 28 martie 2000. 378 Curtea EDO. Curtea 86 . nefiind posibilă stabilirea cauzei morţii380. Hanagan c.

c. în scopul prevenirii. au putut prezenta contra-expertize. urmând ca apoi să analizăm celelalte obligaţii legate de protejarea vieţii. Turciei. par. 33677/96. Turciei. Curtea a hotărât. subsecţiunea „A. legislaţie dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa. cauza nr. faptul că statele au şi obligaţia generală de a lua măsurile necesare pentru protecţia vieţii indivizilor care se află sub jurisdicţia sa. cauza Osman c. erau contrare clasării cauzei. hotărârea din 28 octombrie 1998. Marii Britanii .”386 C) Obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă 51. Turciei. hotărârea din 8 iulie 1999. Turciei. reclamanţii au fost. pe de o parte. invitându-i pe autorii primelor expertize să-şi exprime punctul de vedere asupra expertizelor care aveau un alt punct de vedere decât cele realizate de ei. Conţinutul dreptului la viaţă în sensul articolului 2 al Convenţiei”. par. par.50. Curtea EDO. Turciei. Curtea a reţinut pentru prima oară. cauza nr. hotărârea din 8 aprilie 2004. pe de altă parte. cauza L. a respins cererea formulată. par. în cauza L. Consideraţii generale”. În schimb. Marii Britanii. cauza nr. Turciei. hotărârea din 8 iulie 1999. par. Curtea EDO. 87 . în cauza respectivă reclamanta. În consecinţă. Aşa cum arătam anterior387. 22535/93. În ceea ce priveşte obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă. ancheta a îndeplinit cerinţele stabilite de Curte. În această cauză. conform opiniei lor. 45. Curtea EDO. Mahmut Kaya c. au putut să ia cunoştinţă de conţinutul expertizelor şi al depoziţiilor martorilor. 32457/96. c. (…) articolul 2 al Convenţiei implică de asemenea. că aceasta depăşeşte obligaţia primară de „adoptare a unei legislaţii penale efective (s. cauza nr. Curtea a considerat că. 134-35. obligaţiile statului în cazul în care viaţa unei persoane este ameninţată de comportamentul altei persoane. cauza nr. Curtea EDO. 23531/94. mai întâi. deşi tatăl său – militar de carieră – fusese expus radiaţiilor datorate testelor nucleare. hotărârea din 9 mai 2000. realizându-se un mare număr de expertize. 115. Marii Britanii.n. hotărârea din 13 iunie 2000. Özalp şi alţii c. par. atunci când „mai mult de 60 de martori au fost audiaţi. în faţa parchetului şi a curţii de apel. decizia de inadmisibilitate din 5 octombrie 1999. posibilitatea ca tatăl reclamantei să fi fost expus la niveluri periculoase de radiaţie.C. hotărârea din 9 iunie 1998. 388 Curtea EDO. cauza nr. Curtea EDO.C. Ruth şi Werner Grams c. Timurtaş c. 23657/94.B. în mod constant. Principiul stabilit în această cauză a rămas.) care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viaţa unei persoane. hotărârea din 28 martie 2000. reproşa statului că nu-i informase părinţii şi nici nu-i supraveghease sănătatea după naştere. ţinuţi la curent cu evoluţia anchetei. 36. În cele ce urmează vom examina. Marii Britanii.n. 389 Curtea EDO. 20764/92. Ertak c. 23763/94. Çakıcı c. măsuri de ordin practic (s. 386 Curtea EDO. şi atât procurorul general cât şi curtea de apel au răspuns acestor argumente. din cadrul secţiunii „V. 87-90. 387 A se vedea supra. reclamanţii şi-au putut prezenta toate argumentele care.B. 102-09. bolnavă de leucemie infantilă. în cauza Osman c. o obligaţie pozitivă a autorităţilor de a lua preventiv.”389 EDO. date fiind informaţiile de care dispunea statul la momentul respectiv (privind. 388 1) Protejarea vieţii ameninţate de comportamentul criminal al terţilor 52.) pentru a proteja individul a cărui viaţă este ameninţată de actele criminale ale altui individ. Tanrikulu c. par. ca această expunere să fi creat un risc pentru sănătatea reclamantei) nu i s-ar fi putut pretinde acestuia să acţioneze din proprie iniţiativă. Germaniei. cauza nr. 101-11. reprimării şi sancţionării încălcării prevederilor sale. fiind aplicat de Curte în cele mai diverse circumstanţe. şi. în anumite circumstanţe bine-definite. în sensul informării părinţilor reclamantei asupra acestor probleme. de care anchetatorii au ţinut cont.

ar fi fost apreciate ca putând să evite riscul (s. un drept fundamental în sistemul Convenţiei. cauza W. cauza nr. 391 390 88 . îi hărţuieşte acestuia familia în diverse moduri. statele mai şi obligaţia ca. trebuie să se stabilească că autorităţile ştiau sau ar fi trebuit să ştie la timp de existenţa unui risc real şi imediat cu privire la viaţa unui individ (sau indivizi) determinat. Curtea EDO. Rezultă din această primă hotărâre. 392 Curtea EDO. decizia din 28 februarie 1983. 116. Italiei. Curtea EDO. şi având în vedere natura dreptului protejat de articolul 2. A se vedea în acest sens. 37703/97. în anumite circumstanţe speciale. pentru protejarea unui anumit individ de ameninţările venite din partea altor persoane.”390 Rezultă din acest fragment elementele esenţiale pentru încălcarea obligaţiei pozitive a statului de a lua măsuri concrete pentru protejarea vieţii unei persoane: 1) să existe un risc real şi imediat pentru viaţa unei persoane. hotărârea din 28 octombrie 1998.n. Mastromatteo c. imprevizibilitatea comportamentului uman sau alegerile operaţionale care trebuie făcute în funcţie de priorităţi şi resurse. Antonio Perez Ortin c. îl răneşte pe elev şi îi omoară tatăl. În opinia Curţii. puternic „ataşat” de unul dintre elevii săi. decizia din 2 septembrie 1991. Un standard atât de rigid trebuie să fie considerat ca incompatibil cu cerinţele articolului 1 al Convenţiei şi cu obligaţiile ce decurg din acest articol în sarcina statelor. despre care ştiau sau ar fi trebuit să ştie (s. având în vedere dificultăţile poliţiei în exercitarea funcţiilor sale în societăţile contemporane. Comisia EDO. este suficient pentru un reclamant să dovedească faptul că autorităţile nu au făcut tot ce putea fi în mod rezonabil aşteptat de la ele pentru a evita un risc real şi imediat pentru viaţa cuiva. pentru ca această afirmaţie să fie adevărată. Curtea nu acceptă aşadar că există obligaţia pozitivă a statului de a împiedica orice violenţă potenţială391. O altă consideraţie relevantă este necesitatea de a se asigura că poliţia îşi exercită puterile de a controla şi preveni criminalitatea într-o manieră care respectă în întregime căile legale şi alte garanţii care restrâng în mod legitim întinderea actelor de investigare şi posibilitatea aducerii infractorilor în faţa justiţiei. o asemenea obligaţie trebuie interpretată într-un mod care nu impune o sarcină imposibilă sau disproporţionată asupra autorităţilor. 33229/02. Marii Britanii. Spaniei. inclusiv în articolul 2. cauza nr. de ordin practic. nu orice risc afirmat dă naştere obligaţiei pozitive a statului de a lua măsuri preventive de natură a împiedica materializarea riscului392. nu orice risc prezumat dă naştere. Dujardin c. atunci când se afirmă că autorităţile şi-au încălcat obligaţia pozitivă de a proteja viaţa (…).În cauza respectivă. şi că nu au luat măsurile aflate în puterea lor. măsuri care.). un profesor. cauza nr.n. la o obligaţie convenţională de a lua măsuri operaţionale pentru a-i preveni materializarea. c. să ia măsuri concrete. Franţei. Mastromatteo c. risc rezultat din actele criminale ale unei terţe persoane. 16734/90. Marii Britanii. decizie de inadmisibilitate din 9 septembrie 2003. judecate într-un mod rezonabil. Aceasta este o problemă la care se poate răspunde numai în lumina circumstanţelor unui caz particular.). Curtea EDO. În afară de această obligaţie de natură oarecum generală. cauza Osman c. Italiei. 2) autorităţile cunoşteau sau trebuiau să cunoască existenţa riscului (lucru care trebuie dovedit de reclamant). inclusiv garanţiile conţinute în articolele 5 şi 8 din Convenţie. că articolul 2 produce efecte interindividuale. Reclamanţii au afirmat că statul nu-şi îndeplinise obligaţia de a proteja viaţa. în sarcina autorităţilor. de a asigura protecţia practică şi efectivă a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie. Curtea nu acceptă punctul de vedere al Guvernului că neperceperea riscului din circumstanţele cunoscute la timp sau neluarea măsurilor preventive pentru a evita riscul trebuie să corespundă neglijenţei grave sau nerespectării intenţionate a obligaţiei de a proteja viaţa. ar fi fost apreciate ca putând să evite riscul. Comisia respinsese deja interpretarea conform căreia articolului 2 impune „o obligaţie pozitivă de a împiedica orice posibilitate de violenţă” – Comisia EDO. 37703/97. În consecinţă. cauza nr. hotărârea din 24 octombrie 2002. hotărârea din 24 octombrie 2002. 3) autorităţile puteau să ia măsuri care. par. pe care îl redăm în întregime dată fiind importanţa sa: „Pentru Curte. neluând măsuri în acest sens deşi existau dovezi de hărţuire din partea profesorului. Detalierea acestei obligaţii este făcută de Curte în paragraful următor. Pentru Curte. în sensul că statele semnatare ale Convenţiei au obligaţia pozitivă de a adopta o legislaţie penală efectivă şi de a crea mecanismele instituţionale necesare pentru a asigura aplicarea eficientă a acestei legislaţii. judecate într-un mod rezonabil.

după ce primise telefoane de ameninţare cu moartea. Aşa cum arătam şi anterior394. care agresase deja un codeţinut. cauza nr. în ciuda cunoaşterii de către poliţie a „ataşamentului” profesorului faţă de elev. 32457/96. doctor. Michael Menson. cauza Yaşa c. reclamanţii nu au reuşit să indice nici o fază decisivă în secvenţa de evenimente ce au condus la împuşcarea tragică. 46477/99. În consecinţă. 47916/99. Turciei. 395 Curtea EDO. par. Curtea EDO. 397 Curtea EDO. cauza nr. inclusiv garanţiile conţinute în articolele 5 şi 8 din Convenţie”. 46477/99. Turciei.”. hotărârea din 28 martie 2000. din cadrul secţiunii „V. Curtea a considerat că ameninţările cu moartea vizând un militant kurd într-o regiune marcată de mai multe sute de execuţii extra-judiciare realizate cu ştiinţa autorităţilor. Ancheta trebuie să respecte principiile pe care le-am tratat deja anterior. acest ataşament nu putea fi considerat ca reprezentând un risc pentru viaţa elevului au al membrilor familiei sale. Aşa cum rezultă din cauza Osman. 37. 399 Curtea EDO. cauza Osman c.396 54. de patru persoane. Paul şi Audrey Edwards c. iar reclamanţii sunt privaţi de posibilitatea de a participa la procedura (care nu era publică). par. Principiile stabilite de Curte în cauza Osman au fost aplicate ulterior în mai multe cazuri în care viaţa unei persoane determinate era ameninţată de un risc real şi imediat. par. prin bătaie. 394 393 89 . 22535/93. Marii Britanii. hotărârea din 2 septembrie 1998. cauza Ergi c.”393 53. în cauza respectivă. în măsura necesară protejării intereselor lor (Curtea EDO. par. 84 şi 87).4) autorităţile nu au făcut tot ce putea fi în mod rezonabil aşteptat de la ele pentru a evita producerea evenimentului (nu au luat măsurile menţionate anterior). Marii Britanii. Paul şi Audrey Edwards c. Turciei. cauzele nr. percheziţiona şi confisca. Akkoc c. hotărârea din 10 octombrie 2000. în cauza Mahmut Kaya c. 89 . În ceea ce priveşte soluţia din cauza Osman. Mahmut Kaya c. par. Turciei. fusese ucis. 400 Curtea EDO. deoarece. Curtea a considerat că fratele reclamantului era ameninţat de un risc real şi imediat. cauza nr. Astfel. Akkoc. bănuit de autorităţi că trata membri ai PKK). tocmai dată fiind situaţia creată în sudestul Turciei şi a faptului că era cunoscut ca simpatizant PKK. 22535/93. 79. În cauza Edwards c. sau de a nu-şi fi folosit puterea de a aresta. cauza nr. cauzele nr. Özalp şi alţii c. Curtea a considerat că statul şi-a încălcat obligaţia pozitivă prin plasarea în celula victimei a unui bolnav mental extrem de violent. Curtea EDO. „nu ar putea fi criticat faptul că s-a acordat greutate prezumţiei de nevinovăţie. Alex Menson şi alţii c. fază în care s-ar putea spune că poliţia ştia sau ar fi trebuit să ştie că vieţile componenţilor familiei Osman erau ameninţate cu un risc real şi imediat de către P.121. în încercarea de a le Curtea EDO. hotărârea din 8 aprilie 2004. tatăl reclamanţilor murise din pricina unei explozii. cauza nr. 89 şi urm. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003 (fratele reclamantului. Curtea a constatat încălcări în situaţia în care cei care conduceau ancheta nu-i pot constrânge pe martorii esenţiali să se prezinte. hotărârea din 10 octombrie 2000. Marii Britanii. Curtea EDO. Curtea a respins cererea. 396 Curtea EDO. hotărârea din 28 martie 2000. 82 (femeie despre care se pretindea că a fot ucisă de tirurile teroriştilor kurzi). L. hotărârea din 28 iulie 1998. sau atunci când ancheta are un caracter prea limitat (Curtea EDO. Turciei. hotărârea din 14 martie 2002. (fratele reclamantului. Turciei. 22947/93 şi 22948/93. asasinat de ucigaşi necunoscuţi. subsecţiunea „Obligaţia procedurală – necesitatea unei anchete efective privind circumstanţele morţii”. Turciei398. A se vedea supra. implicat în activităţi politice. Mahmut Kaya c. În consecinţă. 47916/99. hotărârea din 14 martie 2002. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003. par. Marii Britanii. în cauza Akkoç c. Marii Britanii399. De asemenea. 59 – 60. Marii Britanii. Turciei. pe care le adusese la cunoştinţa poliţiei). În cauza Özalp şi alţii c.91. par. 81. cauza nr. c. care ulterior au fost identificaţi şi condamnaţi la pedepse cu închisoarea). anterior citată. cauza nr. cauza nr. Conţinutul dreptului la viaţă în sensul articolului 2 al Convenţiei”. hotărârea din 28 octombrie 1998. par. „din punctul de vedere al Curţii. când moartea a fost rezultatul activităţi unei terţe persoane se impune realizarea unei anchete oficiale şi efective395. în alte cauze concluzia a fost diferită. cunoscut de autorităţi. Turciei397 (învăţător kurd. Dacă în cauza Osman Curtea a considerat că reclamanţii nu au reuşit să demonstreze cunoaşterea riscului de către poliţie. Turciei400. Alex Menson şi alţii c. 22947/93 şi 22948/93. statele trebuie să-şi îndeplinească obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă ţinând seama de „necesitatea de a se asigura că poliţia îşi exercită puterile de a controla şi preveni criminalitatea într-o manieră care respectă în întregime căile legale şi alte garanţii care restrâng în mod legitim întinderea actelor de investigare şi aducerea infractorilor în faţa justiţiei. ca o altă obligaţie pozitivă a statului. 99). par. 398 Curtea EDO. după o analiză detaliată a faptelor cauzei. reprezentau un risc real şi imediat.

402 401 90 . c. în ele însele.care să implice posibilitatea părăsirii închisorii – este posibilă numai în situaţia în care condamnatul respectiv a avut un comportament bun406. 403 Curtea EDO. 78. în cauza Perez Ortin c. Curtea a constatat încălcarea articolului 2. chiar dacă au fost condamnaţi pentru infracţiuni comise cu violenţă. În toate cazurile anterior menţionate era vorba despre ameninţarea unei sau unor persoane determinate402.” Deoarece. cauza nr. Despre o situaţie asemănătoare este vorba şi în cauza Mastromatteo c. cerute. 33229/02. Antonio Perez Ortin c. respectând articolul 2. în mod rezonabil. 37703/97. deşi internat de mai multe ori la un spital psihiatric. pe de o parte. Curtea EDO. Statul este îndreptăţit Curtea EDO. cauza nr. în care doi deţinuţi eliberaţi provizoriu din închisoare au ucis o persoană. 27308/95. deşi erau conştiente de riscul exploziei (soldaţii care-l însoţeau pe tatăl reclamanţilor se adăpostiseră) autorităţile nu au luat nici o măsură în vederea protejării vieţii victimei. Curtea consideră că „una din funcţiile esenţiale ale unei pedepse cu închisoarea este aceea de a proteja societatea. Curtea a statuat că. hotărârea din 21 noiembrie 2000. Mastromatteo c. cauza nr. Deoarece. Curtea a considerat că. 56. În această cauză reclamantul a fost atins de gloanţe din pură întâmplare. par. În acelaşi timp. cauza nr. Italiei. fiind surprins de evenimente. 55. condamnatul respectiv trebuind să manifeste o dorinţă reală de a participa la programul de reintegrare şi reabilitare. Italiei. Curtea a considerat că acest sistem conţine suficiente măsuri de protecţie pentru societate. nici un element al dosarului nu indica faptul că autorul reprezenta o ameninţare reală şi imediată pentru viaţa sau integritatea altei persoane. aplicarea unei asemenea măsuri alternative . cu excepţia cazului în care sunt rezultatul unei practici generale vizând împiedicarea sistematică a urmăririi autorilor unor asemenea crime. 404 Curtea EDO. conform sistemului italian. Aceeaşi soluţie a fost adoptată în cauza Demiray c. dacă însuşi sistemul italian de măsuri alternative la pedeapsa cu închisoarea este de natură a angaja răspunderea statului (în situaţia în care cei condamnaţii pentru infracţiuni comise cu violenţă şi eliberaţi provizoriu în concordanţă cu acel sistem provoacă moartea unei persoane) şi. În ceea ce priveşte analiza in abstracto a sistemului. 37703/97. 22947/93 şi 22948/93. în care soţul reclamantei fusese folosit ca scut uman pentru descoperirea unui depozit de arme. bolnavul respectiv nu avea cazier şi nici nu fusese subiectul unor plângeri pentru acte violente. aplicarea „in concreto” în cazul respectiv. Curtea analizează. hotărârea din 24 octombrie 2002. în circumstanţele proprii acestei cauze. decizie de inadmisibilitate din 9 septembrie 2003. Demiray c. Analizând. Există însă şi cazuri în care riscul respectiv priveşte mai degrabă publicul în general. a rămas paralizat. in concreto. spre exemplu prin prevenirea recidivei. pe de altă parte. iar eliberarea sa nu prezintă un pericol pentru societate.403 Astfel. Spaniei. De asemenea. Akkoc. În consecinţă. autorităţile naţionale nu cunoşteau şi nu trebuiau să cunoască faptul că eliberarea autorilor crimei reprezenta un risc real şi imediat pentru viaţa oricărei persoane. hotărârea din 24 octombrie 2002. reclamantul invoca lipsa de diligenţă a autorităţilor în gestionarea unui conflict provocat de o persoană bolnavă psihic. Spaniei404. Mastromatteo c. având în vedere informaţiile de care dispuneau autorităţile. Fosta Comisie a considerat că aceste legi de amnistiere „nu contravin. În legătură cu interesul general al publicului este şi situaţia legilor de amnistiere a unor infracţiuni ce au avut ca rezultat moartea unor persoane. aplicarea acestor măsuri în cazul Mastromatteo. Italiei405. Turciei. cauzele nr. Turciei. Curtea recunoaşte scopul legitim al politicii de reintegrare socială progresivă a persoanelor condamnate la închisoare. 405 Curtea EDO. din cauza leziunilor suferite. care.arăta autorităţilor o ascunzătoare a PKK. 406 Curtea menţionează că simpla absenţă a sancţiunilor disciplinare nu este suficientă. decât unul sau mai mulţi indivizi identificaţi. încercând de asemenea să determine întinderea acestei obligaţii. Convenţiei. Turciei401. printre care şi reclamantul. Curtea recunoaşte utilitatea măsurilor – cum ar fi eliberarea temporară – care permit reintegrarea socială a infractorilor. După o analiză amănunţită a situaţiei de fapt. Din acest punct de vedere. În cauza respectivă Curtea consacră obligaţia pozitivă a statului de a acorda o protecţie generală societăţii împotriva actelor potenţiale ale uneia sau mai multor persoane ce execută o pedeapsă cu închisoarea pentru infracţiuni comise cu violenţă. hotărârea din 10 octombrie 2000. Curtea a apreciat că acestea au luat toate măsurile care le putea fi. conflict în cadrul căruia bolnavul respectiv a agresat şi împuşcat mai multe persoane.

par. acest lucru nu înseamnă că „orice prizonier ar trebui tratat ca prezentând un risc real şi imediat de suicid. cauza Tanribilir c. 409 Curtea EDO. cu condiţia totuşi. (…) Mai mult.”411 Totuşi. prin chiar natura sa. 413 Curtea EDO. 27229/95 Keenan c. Turciei. Curtea EDO. 71. ar impune nu numai o sarcină disproporţionată asupra autorităţilor în situaţia neobişnuită în care au obligaţia pozitivă de a împiedica o persoană să-şi ia propria viaţă.”410. În consecinţă. Obligaţia pozitivă de a proteja viaţa persoanelor deţinute implică acordarea îngrijirilor medicale. că „atunci când un deţinut a decedat în urma unor probleme de sănătate. Bulgariei. 412 Curtea EDO. 30015/96. cauza Tanribilir c. Margaret Younger c. cauza nr. 70 (sinuciderea prin spânzurare a unui simpatizant kurd aflat în detenţie). pur şi simplu în virtutea faptului de a fi prizonier. cauza nr. 130. Turciei. şi ar putea accepta că. hotărârea din 13 iunie 2002.”409 58. Curtea EDO. Velikova c. Marii Britanii. legile pe care le consideră necesare. Curtea EDO. ci şi o restrângere nepotrivită şi potenţial nenecesară a libertăţii deţinutului. contra lui însuşi. şi alţii c. decizia din 2 septembrie 1991 Curtea EDO. în general. într-o hotărâre recentă. 414 Curtea EDO. riscuri de suicid. a se vedea. cauza nr. Franţa. Pentru încălcarea acestei obligaţi. par.”407 2) Alte obligaţii legate de protejarea vieţii a) Situaţia deţinuţilor 57. 57420/00. riscul de suicid pentru deţinuţi poate fi mai mare decât în cazul populaţiei. Turciei. în scopul prevenirii morţii408. Margaret Younger c. şi. cauza Tanribilir c. Deşi Curtea recunoaşte vulnerabilitatea celor aflaţi în custodie. în cadrul politicii sale penale.A. Curtea a considerat. decizia de inadmisibilitate din 7 ianuarie 2003 (sinuciderea fiului reclamantei prin spânzurare. decizia de inadmisibilitate din 7 ianuarie 2003. Marii Britanii. Marii Britanii din 3 aprilie 2002. hotărârea din 27 iulie 2004. Bulgariei.”412 Realizarea acestei obligaţii este supusă aceloraşi principii ca şi cele care guvernează protejarea vieţii împotriva comportamentul criminal al terţilor413: „autorităţile penitenciare trebuie să se achite de sarcinile lor de o manieră compatibilă cu drepturile şi libertăţile individului vizat”. decizia de inadmisibilitate din 7 ianuarie 2003. Anguelova c. trebuind „să decidă măsurile şi precauţiile generale … în scopul diminuării riscurilor de automutilare fără să impieteze asupra autonomiei individuale”. 408 407 91 . menajării unui echilibru între interesele legitime ale statului şi interesul justiţiabililor ca dreptul la viaţă să fie protejat de lege. cauza nr.să adopte. Turciei. 16734/90. hotărârea din 16 noiembrie 2000. nu există nici o dovadă din care să rezulte altceva decât că suicidul în închisorile din Marea Britanie este rar. hotărârea din 16 noiembrie 2000. în consecinţă. Dujardin c. Slimani c. 38361/97. cauza nr. cauza nr. articolul 2 putând „să pună în sarcina autorităţilor obligaţia pozitivă de a lua preventiv măsuri practice pentru a-l proteja pe individ … în anumite circumstanţe specifice. Curtea EDO. cauza nr. 57420/00. hotărârea din 18 mai 2000. 91 (spânzurarea într-o celulă de izolare a unui deţinut ce suferea de tulburări de comportament). şi având în vedere că „orice privare de libertate poate antrena. cauza nr. par. Margaret Younger c. 27 iulie 2004. 74. cauza nr. tulburări psihice la deţinuţi. par. 410 Curtea EDO. în închisoare). a privi toţi deţinuţii ca prezentând un risc de suicid. 411 Curtea EDO. par. hotărârea din 16 noiembrie 2000. sau „măsuri mai stricte” pentru anumiţi deţinuţi în funcţie de circumstanţele cauzei. Curtea consideră că articolul 2 nu impune un astfel de standard minim în sarcina statului în situaţia în care nu există nici o altă dovadă că un individ determinat prezintă un risc cunoscut de suicid. Curtea consideră că. A. 57420/00. 41488/98. De asemenea. 57671/00. Franţei. Marii Britanii. implică obligaţia de a preveni sinuciderea acestora. statul trebuie să furnizeze explicaţii cu privire la cauzele morţii şi la îngrijirile medicale ce au fost acordate acelei persoane înainte a surveni moartea.414 Curtea verifică dacă „autorităţile ştiau sau trebuiau să ştie că exista un risc real şi imediat ca Comisia EDO.

Raţionamentul respectiv este derivat din hotărârea Osman. 92. 419 Comisia EDO. par.n. dacă ele au făcut tot ceea ce se putea în mod rezonabil pretinde pentru a preveni acest risc. Calvelli şi Ciglio c. 62. 415 92 . Marii Britanii din 3 aprilie 2002. Curtea EDO. c. faptul că viaţa fiului lor era ameninţată de un risc imediat. autorităţile au obligaţia de a realiza o anchetă oficială şi efectivă417.” Curtea EDO. de exemplu. (…) Prima frază a articolului 2 obligă statele nu numai să se abţină de la uciderea intenţionată şi nelegală. 57420/00. 418 A se vedea în acest sens. atât în ceea ce priveşte contextul. Marii Britanii. c. precauţii pentru reducerea riscurilor unui program de vaccinare obligatorie419. În ceea ce priveşte unele erori medicale. 417 A se vedea. sunt suficiente. la momentul respectiv. par. deşi fiul reclamantei se droga şi solicitase de două ori. în circumstanţele cauzei. decizia de inadmisibilitate din 4 mai 2000. cauza L. 416 A se vedea supra.n.) în baza obligaţiei pozitive de a proteja dreptul la viaţă (…). În cauza Younger. Curtea a avut în vedere. hotărârea din 17 ianuarie 2002. Curtea EDO. Curtea a observat că „reclamanţii nu afirmă sau insinuează că fiul lor a fost omorât intenţionat de către doctorii responsabili de îngrijirea şi tratamentul său. să fie văzut de un medic.). circumstanţele în care s-ar putea reţine o obligaţie în sarcina autorităţilor de a lua măsuri preventive pentru a proteja un individ a cărui viaţă este ameninţată de actele unui terţ. dar nu au luat măsurile necesare tratării sale. decizia din 12 iulie 1978. prin ele însele. 45305/99. Curtea EDO. să angajeze responsabilitatea acestora (s. Turciei. Marii Britanii. hotărârea din 27 iulie 2004. Italiei. 36. În cazul sinuciderii unei persoane aflate în detenţie. Acest lucru ar putea implica. 30015/96.persoana respectivă să se sinucidă. Totuşi.”415 59. b) Sistemul de sănătate publică 61. în anumite circumstanţe. ci şi să ia măsurile necesare pentru a proteja vieţile persoanelor de sub jurisdicţia sa421. subsecţiunea „2) Obligaţia procedurală – necesitatea unei anchete efective privind circumstanţele morţii”. 7154/75. decizia de inadmisibilitate din 7 ianuarie 2003. Marii Britanii. atunci când un stat contractant a făcut ceea ce trebuia să facă pentru a asigura un înalt nivel de competenţă la profesioniştii din domeniul sănătăţii şi pentru a garanta protejarea vieţii pacienţilor (s. şi alţii c. anterior menţionată. Curtea a considerat că autorităţile cunoşteau faptul că deţinutul prezenta un risc real şi imediat de suicid. Powell c. În opinia Curţii. Asociaţia X. se poate considera că trebuiau să cunoască. Curtea a considerat că. în aplicarea principiilor generale analizate anterior416. spre exemplu. A. plasându-l.) pentru nerespectarea obligaţiei pozitive ce rezultă din articolul 2. Marii Britanii420. 420 Curtea EDO. pentru a angaja răspunderea statului (s. Margaret Younger c. 60. Curtea EDO. nu se poate admite ca unele probleme. A. Reclamanţii susţin însă că doctorii responsabili cunoşteau sau.B. în cazul afirmativ.n. Curtea acceptă că actele şi omisiunile autorităţilor din domeniul sănătăţii publice pot. în spital. şi. dat fiind faptul că era bolnav mintal şi ameninţa cu sinuciderea. 32967/96. cauza nr. şi alţii c. cauza nr. nu se poate considera că autorităţile cunoşteau sau trebuiau să cunoască faptul că acesta reprezenta un risc real şi imediat de suicid. Marii Britanii. în cazul respectiv. raţionamentul reclamanţilor (…) nu poate fi acceptat. 421 Curtea EDO. Problema din cauza de faţă este total diferită. cauza nr. De asemenea a considerat că autorităţile au luat toate măsurile ce puteau fi rezonabil cerute pentru a preveni sinuciderea acestuia. 49 (acţiunea penală îndreptată împotriva unui medic pentru omucidere involuntară se prescrie datorită întârzierilor în procedura penală). anterior citată. cauza nr. cum ar fi o eroare de judecată din partea unui profesionist al sănătăţii sau o coordonare neglijentă între aceştia în tratamentul unui anume pacient. Curtea EDO.C. secţiunea „B) Obligaţia negativă generală de a nu cauza moartea unei persoane”. cât şi în ceea ce priveşte întinderea obligaţiei. în cursul dimineţii din ziua sinuciderii. 27229/95 Keenan c. Totuşi. hotărârea din 9 iunie 1998. Obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a protejarea efectivă a dreptului la viaţă există şi în domeniul sănătăţii publice418. 27229/95 Keenan c. 30015/96. Marii Britanii din 3 aprilie 2002. Turciei. În cauza Keenan. în cauza Powell c. cauza nr. cauza nr. cauza nr. cauza nr. sub atentă supraveghere.A. hotărârea din 27 iulie 2004. par.A.

obligaţia pozitivă ce rezultă din articolul 2. de a realiza un sistem judiciar eficace. cauza nr. Mahmut Kaya c. a intervenit prescripţia răspunderii penale a unui medic. 53924/00. Curtea a afirmat de multe ori că sistemul judiciar eficace cerut de articolul 2 poate cuprinde. dreptul la începerea urmăririi penale contra terţilor. adoptarea de măsuri apte să asigure protecţia vieţii bolnavilor). o asemenea obligaţie poate fi de asemenea îndeplinită. şi. Ele implică de asemenea. hotărârea din 28 martie 2002. cauza nr. statele au atât o obligaţie substanţială (realizarea unui cadru reglementar care să impună spitalelor. 51 – 55. 427 Curtea EDO. atât cei care acţionează în cadrul sectorului public. de asemenea. cât şi cei ce muncesc în structuri private. hotărârea din 17 ianuarie 2002. cauza nr. publice sau private. în scopul stabilirii răspunderii medicilor în cauză. hotărârea din 17 ianuarie 2002.). datorită duratei excesive a procedurii judiciare. obligaţia este îndeplinită atunci când dreptul intern oferă. 426 Curtea EDO. Curtea EDO. Kılıç c. în cauza Mastromatteo c. hotărârea din 24 octombrie 2002. 428 Idem. Calvelli şi Ciglio c. cauza nr.”425 Aşadar. cât şi cei ce muncesc în structuri private. cauza nr. 22535/93. hotărârea din 28 martie 2000. în cazul unei neglijenţe medicale. Italiei. Italiei. a aplicării sancţiunii civile corespunzătoare. Italiei. După ce reaminteşte obligaţia statelor de a lua măsurile necesare protejării vieţii. Italiei. mai ales. 425 Curtea vizează prescrierea răspunderii penale din speţa respectivă. Principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii în ceea ce priveşte erorile medicale au fost semnificativ dezvoltate în cauza Calvelli şi Ciglio c. în termene care să permită încheierea examinării fondului cauzelor concrete care îi sunt supuse atenţiei. se arată că „chiar dacă Convenţia nu garantează. 424 Curtea EDO. mai recent. dacă atingerea dreptului la viaţă sau integritate fizică nu este voluntară. reclamantul invoca faptul că nu a putut solicita despăgubiri în baza legii privind răspunderea judecătorului deoarece actul normativ condiţiona admiterea acţiunii de existenţa dolului sau a culpei grave). ci. 32967/96. Calvelli şi Ciglio c. calea civilă sau disciplinară poate fi suficientă” 427. cât şi o obligaţie procedurală (instaurarea un sistem judiciar eficace şi independent care să permită stabilirea cauzei decesului unui individ ce se găsea sub responsabilitatea profesioniştilor din domeniul sănătăţii. fie singur. cum ar fi plata de daune – interese şi publicarea hotărârii. În acelaşi sens. dacă este cazul. În aceeaşi hotărâre. 95 (fiul reclamantului fusese ucis de doi deţinuţi eliberaţi provizoriu. Italiei. să funcţioneze efectiv în practică. acuzat că provocase moartea unui nou-născut). De asemenea. adoptarea de măsuri apte să asigure protecţia vieţii bolnavilor (s.n.”424 Articolul 2 „implică însă ca mecanismele de protecţie prevăzute în dreptul intern să existe nu numai în teorie. 423 Curtea EDO. Turciei. cauza nr. nu impune necesarmente în toate cazurile un recurs de natură penală. trebuie să cuprindă423. Italiei422.”428 Curtea EDO. Măsuri disciplinare pot de asemenea să fie avute în vedere. 90. atât cei care acţionează în cadrul sectorului public. în anumite circumstanţe. 422 93 . şi. Franţei. 62. 32967/96. par. 32967/96. În contextul specific al neglijenţelor medicale. iar faptul că recursul intern este subordonat dovedirii dolului sau culpei grave a judecătorului în cauză nu este de natură a lipsi de substanţă protecţia procedurală oferită de dreptul intern. spre exemplu. Mastromatteo c.” Aşadar.63. 22492/93. obligaţia de a instaura un sistem judiciar eficace şi independent care să permită stabilirea cauzei decesului unui individ ce se găsea sub responsabilitatea profesioniştilor din domeniul sănătăţii (s. Vo c. în domeniul sănătăţii publice. cauza nr. 51 – 55. ca atare. reclamantul criticând atât sistemul italian de eliberare provizorie. şi că „articolul 2 al Convenţiei nu impune statelor obligaţia de a prevedea o despăgubire pe baza unei răspunderi obiective. posibilitatea angajării unei acţiuni în răspundere civilă şi interesaţii au renunţat la o asemenea procedură. a se vedea. par. obligarea acestora să răspundă pentru actele lor). 37703/97. anterior citată. prescriere care împiedicase examinarea fondului cauzei. (…) Totuşi. par. dacă este cazul. obligarea acestora să răspundă pentru actele lor. hotărârea Marii Camere din 8 iulie 2004. şi. pe lângă acţiunea penală. par. dacă este cazul. fie împreună cu un recurs în faţa instanţelor penale. dacă sistemul judiciar în cauză oferă celor interesaţi un recurs în faţa instanţelor civile. Turciei. cât şi aplicarea sa în cauza respectivă. par. 85. Obligaţiile pozitive enunţate anterior implică realizarea de către stat a unui cadru reglementar care să impună spitalelor. par. hotărârea din 17 ianuarie 2002.). Curtea consideră că această obligaţie „se aplică şi în cazul sănătăţii publice.n. Curtea EDO. publice sau private. un mecanism de represiune penală. Calvelli şi Ciglio c. par. încheind o tranzacţie426. 49 (reclamanţii e plângeau de faptul că. şi. Curtea a reţinut că „în cazul neglijenţei.

decizia de inadmisibilitate din 4 mai 2000. Turciei434. Astfel.64. nu se poate susţine că acest cadru reglementar dezvăluie vreo lipsă”. constată că „având în vedere regulile detaliate şi standardele stabilite în dreptul şi practica internă a statului în domeniul vizat. 431 „(…) atunci când un stat contractant a făcut ceea ce trebuia să facă pentru a asigura un înalt nivel de competenţă la profesioniştii din domeniul sănătăţii şi pentru a garanta protejarea vieţii pacienţilor (s. Curtea EDO. să angajeze responsabilitatea acestora pentru nerespectarea obligaţiei pozitive ce rezultă din articolul 2”. Poloniei432 rezultă chiar o obligaţie a statului de compensa. Curtea a concluzionat că nici obligaţia procedurală nu a fost încălcată. În plus. decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2002. Marii Britanii. care să poată constitui baza răspunderi a statului pe temeiul articolului 2. afirmând că acestea puseseră în pericol viaţa unuia dintre ei430. 430 429 94 . Cipru c. prin faptul că nu a plătit şi restul de 30% din preţul medicamentului. cauza nr. dar reclamantul pretindea că nu-şi permite să suporte restul de 30%. După ce reaminteşte principiul stabilit în cauza Powell (în anumite condiţii. obligaţiile pozitive ce rezultă din articolul 2. cauza nr. anterior citată. 219. decizia de inadmisibilitate din 27 ianuarie 2004 (reclamantul. faptul că „actele şi omisiunile autorităţilor din domeniul sănătăţi publice pot. 66.)” Deoarece „reclamantul nu a furnizat nici o dovadă în sprijinul afirmaţiilor conform cărora Curtea EDO. Grass c. Marii Britanii 429. şi. sunt suficiente. Reclamantul s-a plâns de faptul că refuzul de a-i compensa în totalitate preţul unui medicament vital. Curtea a respins cererea. prin ele însele. Turciei. compensarea a 70% din preţ fiind considerată rezonabilă de Curte. cauza nr.) în baza obligaţiei pozitive de a proteja dreptul la viaţă. cum ar fi o eroare de judecată din partea unui profesionist al sănătăţii sau o coordonare neglijentă între aceştia în tratamentul unui anume pacient. inclusiv compensarea unei mari părţi a medicamentului solicitat. par.n. hotărârea Marii Camere din 10 mai 2001. obligaţia pozitivă a statului fusese îndeplinită. cauza nr. Medicamentul respectiv era compensat în proporţie de 70%. se plângea de faptul că viaţa sa fusese pusă în pericol în măsura în care i se interzisese să părăsească teritoriul polonez pentru a pleca în Canada. Curtea a făcut trimitere la obligaţia reţinută în cauza Cipru c. în circumstanţele specifice ale cauzei de faţă. (s. nu se poate admite ca unele probleme. pentru a angaja răspunderea statului (s. 45305/99. diabetic şi suferind de hipertensiune. 435 Curtea EDO. în general. 434 Curtea EDO. Poloniei. care trăise în Canada. În ceea ce priveşte însă sistemul de sănătate publică. Poloniei. decizia de inadmisibilitate din 18 martie 2003. analizând îndeplinirea obligaţiei substanţiale.). ca atare. Turciei. din cauza Nitecki c. 61827/00. în anumite circumstanţe. mamă şi fiu. Nitecki c. Curtea constată că reclamantul beneficia de acelaşi regim ca şi restul populaţiei poloneze. într-o proporţie cel puţin rezonabilă. Powell c. fiind aşadar respectată obligaţia reţinută în cauza Cipru c. „având în vedere faptul tratamentul şi facilităţile oferite reclamantului. Guvernul a invocat faptul că articolul 2 al Convenţiei „cu greu ar putea fi considerat aplicabil ratione materie în cazul de faţă”. Este vorba despre fiu. Curtea a reţinut însă că „articolul 2 al Convenţiei nu ar putea fi interpretat ca garantând oricărei persoane. Curtea consideră că nu se poate reţine că statul nu a respectat. Borzecki c. cauza nr. încalcă dreptul său la viaţă. Poloniei435. de nu se pune în primejdie viaţa unui individ refuzându-i îngrijirile medicale furnizate ansamblului populaţiei. În cauza Nitecki. 433 A se vedea. De asemenea. cererea fiind aşadar nefondată. având în vedere ancheta desfăşurată atât de Consiliul General al Medicilor. După ce a reamintit obligaţia pozitivă a statelor de a prezerva viaţa. o decizie profesională eronată nu este suficientă pentru a angaja răspunderea statului)431. criticau deciziile doctorilor. Aceste principii au fost aplicate de Curte într-o cauză ulterioară.” 432 Curtea EDO. preţul medicamentelor vitale. Curtea.n. 25781/94. de a beneficia gratuit de prestaţii medicale chiar dacă ar fi vorba despre îngrijiri medicale în cadrul unei instituţii publice. cât şi de poliţie.” În consecinţă. Marii Britanii. în care reclamanţii. deşi nu dispunea de mijloace financiare suficiente pentru a beneficia de îngrijirile indispensabile stării sale de sănătate). obligaţiile statului sunt chiar mai întinse. Borzecki c. iar nu numai în privinţa spitalelor şi a erorilor medicale.n. 10469/02. 65653/2001. în circumstanţele cauzei respective. Într-o cauză ulterioară. dar nu pe motivul invocat de Guvern – articolul 2 nu este aplicabil „ratione materiae” (adică nu ar exista obligaţia pozitivă de a compensa preţul medicamentului) ci pentru că. Grass c. dreptul. citând din decizia dată în cauza Powell433. 65. care însă supravieţuise greşelii de tratament afirmate.

64599/01. Curtea EDO. 64 şi 65. În cauză. în situaţia în care au fost dovedite motive puternice de a crede că persoana respectivă. 36. în special cu privire la instalaţiile de depozitare a gunoiului menajer şi riscurile inerente prelucrării acestora. articolul 3 implică obligaţia de a nu expulza persoana respectivă în acea ţară. 68. Curtea EDO. ar fi confruntată cu un risc real de a fi supusă torturii sau unui tratament inuman sau degradant în ţara în care ar fi expulzată. Marii Britanii. în urma procesului de descompunere a acestuia Curtea EDO.i s-ar fi refuzat îngrijiri medicale indispensabile.B. cauza nr. sau că serviciile medicale i-ar fi solicitat o sumă excesivă ca reprezentând cheltuielile cu tratamentul său”. omisiunile şi „neglijenţa” autorităţilor naţionale în examinarea îndeplinirii de către acestea a obligaţiei respective. contrar afirmaţiilor Guvernului. c. 438 A se vedea în acest sens. Curtea a considerat că „(64) (…) încălcarea dreptului la viaţă poate fi examinată şi în raport cu probleme legate de mediul înconjurător. mai întâi. Marii Britanii. După ce reaminteşte că. Sinnarajah c. odată expulzată. Curtea EDO. existând o reglementare precisă cu privire la controlul navelor. 4461/98. o prevenţie corespunzătoare situaţiei generale prin instaurarea unor reguli de protecţie (s. Curtea a considerat că articolul 2 nu a fost încălcat. Mai mult. Curtea consideră că „aceasta presupune. Curtea a reţinut că „expulzarea unui străin de către un stat contractant. obligaţia pozitivă ce derivă din articolul 2 este. necesită ca prevederile sale să fie interpretate şi aplicate astfel încât garanţiile consacrate să fie practice şi efective. aplicabilă sferei activităţilor publice analizate în cauza de faţă. hotărârea din 18 iunie 2002. decizia de inadmisibilitate din 16 ianuarie 2001. ci şi cu privire la alte domenii ce pot da naştere la un risc serios pentru viaţă sau pentru diverse aspecte ale dreptului la viaţă. Marii Britanii437articolul 2 implică obligaţia statului de a lua „măsuri adecvate pentru a preveni decesul oricărei persoane ce ţine de jurisdicţia sa”. F. nu trebuie făcută nici o distincţie între actele. 439 Curtea EDO. Leray şi alţii c. Curtea a respins cererea ca nefondată. Într-o hotărâre recentă. cauza nr.”439 În cauza respectivă. şi astfel să angajeze răspunderea statului. cauza L. 437 436 95 . Astfel. anterior citată. poate să dea naştere la o problemă sub articolul 3 al Convenţiei. Turciei. articolul 2 presupune instaurarea unui sistem judiciar de anchetă eficace (…)”. care realizaseră o analiză detaliată şi motivată. care. Orice altă abordare ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul Convenţiei. par. ca instrument de protecţie a indivizilor. 48939/99. Öneryildiz c. c. „Apoi. această cerinţă era îndeplinită.B. În această privinţă ar trebui menţionat că dezvoltările recente ale standardelor europene în această privinţă nu face decât să confirme o conştientizare crescândă a obligaţiilor ce revin autorităţilor publice naţionale în domeniul mediului înconjurător. încălcând astfel articolul 2. par. Elveţiei. (65) Din punctul de vedere al Curţii. cauza nr. în cauza Leray şi alţii c. cauza nr. în conformitate cu hotărârea pronunţată în cauza L. decizia de inadmisibilitate din 11 martie 2003. c) Alte obligaţii 67.)”. nu numai cele menţionate de Guvern. De asemenea. privind moartea unor marinari în urma unui naufragiu. În aceste circumstanţe. reglementare care fusese aplicată. Curtea nu exclude că un raţionament analog se poate aplica şi articolului 2 al Convenţiei.C. În jurisprudenţa Curţii s-a reţinut că statului îi revin obligaţii inclusiv în materia naufragiilor de nave. indiscutabil. în cazul în care expulzarea unui străin îi pune acestuia viaţa în pericol. reclamanţii considerau că autorităţile competente ale statului francez au comis greşeli atât în controlul tehnic al navei cât şi în maniera în care au participat la operaţiunile de salvare. 17341. în ceea ce priveşte expulzarea străinilor. nouă membri ai familiei reclamantului muriseră în urma exploziei gazului metan acumulat într-un depozit de gunoi menajer.n. Cum în cauză fuseseră efectuate mai multe anchete penale şi administrative.”438 69.C. Franţei436. decizia de inadmisibilitate din 22 iunie 2004. hotărârea din 9 iunie 1998. ca rezultat al condamnării sale la pedeapsa cu moartea sau în alte circumstanţe. Franţei. c.

Curtea nu observă nici o diferenţă între circumstanţele cauzei de faţă şi cele din cauza Guerra şi alţii c. Turciei. hotărârea este importantă pentru că dezvoltă soluţia din cauza Calvelli şi Ciglio.n. Italiei. 71.atunci când situaţia o cere.(metanogeneză). Cu privire la dreptul publicului de a fi informat. nu şi-au îndeplinit obligaţia de a informa locuitorii din aria respectivă cu privire la riscurile la care sunt supuşi. În concluzie. neputându-se presupune că un cetăţean normal ar fi cunoscut riscurile specifice inerente procesului de metanogeneză. Termenul de recurs este folosit aici în sensul articolului 13 şi al articolului 35 din Convenţie.n. Mahmut Kaya c. în scopul prevenirii. precum şi adoptarea unei legislaţii penale efective (s. autorităţile nu au luat măsuri rezonabile pentru ca acesta să nu se concretizeze. 22492/93. un oraş foarte expus pericolului în cazul unui accident la fabrică. o asemenea obligaţie poate fi îndeplinită. implementarea măsurilor necesare pentru a preveni explozia. par. 441 440 96 . Turciei. presupune. iar apoi. reglementări care însă în cauză nu fost respectate de autorităţile locale. 22535/93. par. par. mai mult. legislaţie dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa. reprimării şi sancţionării încălcării prevederilor sale443. trebuie să includă recurgerea la legea penală440 (s. şi. obligaţia pozitivă impusă de articolul 2 de a organiza un sistem judiciar nu impune în mod necesar un recurs de natură penală pentru orice situaţie. organizarea unui sistem judiciar eficient care. Din punctul de vedere al obligaţiei materiale Curtea examinează. 443 Curtea face trimitere la cauzele: Kılıc c. În ceea ce priveşte prima problemă. mai întâi. permiţând autorităţii naţionale corespunzătoare atât să analizeze în substanţă „pretenţia aparent îndreptăţită” cât şi să acorde reparaţia corespunzătoare pentru respectiva încălcare (s. 51. 70. Aşa cum s-a menţionat în cazul Calvelli şi Ciglio. şi impune existenţa unui recurs intern441 „adecvat şi efectiv” cu privire la încălcarea afirmată.) care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viaţa unei persoane.n. par. par. iar nu o cale de atac în sensul procedurii civile sau penale române. pe lângă plata unei compensaţii . iar. semnificând posibilitatea remedierii pe plan intern a încălcării respective. spre exemplu. dacă ar fi continuat să trăiască în Manfredonia. pe de o parte. în ceea ce priveşte dreptul fundamental la protejarea vieţii. pe de altă parte. Curtea a reţinut în numeroase ocazii că. Curtea a considerat că statul turc şi-a încălcat obligaţia materială de a lua măsurile necesare pentru a proteja viaţa atât prin faptul că. o anchetă completă şi efectivă. hotărârea din 19 februarie 1998. Italiei. în cazul specific al neglijenţei medicale. 115. nr. Italiei. este pe deplin aplicabil în cazul de faţă. care nu este arbitrară cu privire la evaluarea evenimentelor ce au cauzat moartea. cât şi din punctul de vedere al obligaţiei procedurale. Dacă încălcarea dreptului la viaţă sau la integritatea persoanei nu este cauzat intenţionat. 86 şi 105 – 107. Curtea constată existenţa unor reglementări privind siguranţa procesării gunoiului menajer. a considerat că statul a încălcat articolul 8 al Convenţiei din cauza faptului că nu a comunicat reclamanţilor informaţii esenţiale „care le-ar fi permis să evalueze riscurile la care ar fi fost supuşi ei şi familiile lor. aptă să ducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili de moarte442. Turciei. Din punctul de vedere al obligaţiei procedurale. Acestea cunoşteau sau trebuiau să cunoască existenţa unui risc real şi imediat. mai presus de orice. în cauza Guerra şi alţii c. Marii Britanii. articolul 2 impune. 62. Curtea consideră că informaţiile despre riscul exploziei gazului metan nu pot fi considerate ca fiind direct accesibile reclamantului. Această obligaţie se bazează pe obligaţia – mai generală – prevăzută de articolul 13. având în vedere faptul că exista un raport de expertiză din care rezulta posibilitatea unei explozii a gazului metan.). dacă sistemul legal pune la Curtea face trimitere la cauza Calvelli şi Ciglio c. având în vedere faptul că raţionamentul din acea hotărâre este aplicabil a fortiori în cazul articolului 2.). Hotărârea este importantă atât sub aspectul obligaţiei materiale a statului.” Plecând de la această premisă. „Curtea reaminteşte că. respectarea de către autorităţi a dreptului publicului de a fi informat cu privire la existenţa pericolului. nr. deşi cunoşteau sau trebuiau să cunoască riscul real şi imediat al exploziei gazului metan. în anumite circumstanţe. 442 Curtea face trimitere la cauza Kaya c. bazată pe realizarea unei anchete efective. 85 şi Osman c. cu privire la recurgerea la o cale penală sau civilă în cazul unei neglijenţe: „Curtea arată că obligaţia procedurală impusă statelor contractante conform articolului 2 al Convenţiei. anterior citată.

pentru a decide că numai calea civilă nu era suficientă.” Curtea specifică. fără ca instanţele să aibă în vedere efectele pe care această neglijenţă le avusese asupra vieţii familiei reclamantului. That amounts to a disregard for the State's obligation to deal with acts that cause death by strictly applying the criminal-law machinery set up under domestic law. 51. probabil. având în vedere sectorul activităţilor publice ce se află la originea cererii de faţă. într-o manieră efectivă. to deter others from committing them. “The Court considers that the criminal authorities' reluctance to examine the life-endangering aspect of the present case served merely to grant the mayors virtual impunity. că există totuşi „posibilitatea ca toate recursurile disponibile conform dreptului intern. o procedură creată pentru a-i sancţiona penal. natura tragică a evenimentelor care au avut loc în cauza de faţă. nu orice neglijenţă presupune numai o cale civilă. dreptul la viaţă este un drept fundamental al omului. Rezultă de aici că. un recurs intern care ar putea cel mult să constea în acordarea unei compensaţii. a-i descuraja pe alţii să le comită. Acest lucru constituie o încălcare a obligaţiei statului de a trata actele cauzatoare de moarte prin stricta aplicare a mecanismului legal de natură penală organizat conform dreptului intern. Italiei. să poată. nu îndeplineşte în întregime cerinţele dispoziţia respectivă. probabil. utilizând metoda interpretării teleologice. Curtea a decis. fie singur. numărul şi statutul autorităţilor care.natura tragică a evenimentelor. VI) Concluzie 72. . accordingly.444 Totuşi.”445 În consecinţă. fie împreună cu un recurs în faţa instanţelor penale.numărul şi statutul autorităţilor care şi-au încălcat atribuţiile. oficialii responsabili pentru producerea accidentului fuseseră condamnaţi de instanţele interne numai pentru „neglijenţă în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu”. în anumite circumstanţe.dispoziţia victimei un recurs în faţa instanţelor civile. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii. lucru care implica.” În cauză. mai mult de un individ. în schimb. Curtea face trimitere la cauza Calvelli şi Ciglio c. după cum s-a constatat. considerat individual. în mod corespunzător. Curtea a avut în vedere următoarele elemente: . să îndeplinească în mod colectiv cerinţele articolului 2. nu poate fi considerat o cale potrivită de reparare sau una aptă să elibereze statul contractant de obligaţia sa de a implementa un mecanism legal de natură penală care să corespundă cu cerinţele articolului 2 al Convenţiei. par. involving above all a procedure designed to penalise effectively those responsible for such acts and. chiar dacă nici unul dintre ele. în circumstanţele cauzei de faţă. mai mult de un individ.faptul că repercusiunile riscului din cauză erau de natură să afecteze. în sfârşit. . că obligaţiile statului sunt nu numai de a nu provoca moartea prin acţiuni intenţionate. anterior citată. Curtea consideră că situaţia reclamantului nu poate fi comparată cu cea a reclamanţilor Calvelli şi Ciglio.sectorul activităţilor publice ce se află la originea evenimentelor. într-un fragment ulterior. ci şi de a lua măsurile necesare pentru protejarea vieţii. Curtea a considerat că „reţinerea autorităţilor penale în a examina aspectele ce periclitau viaţa ale cauzei de faţă nu a făcut altceva decât să ofere (acestor oficiali) o impunitate virtuală. mai presus de orice. în ceea ce priveşte conţinutul. prezentată pe scurt anterior. ce apare ca esenţial în sistemul de protecţie a drepturilor şi libertăţilor consacrate în Convenţia Europeană. . şi-au încălcat atribuţiile. în cauza de faţă. faptul că repercusiunile riscului din situaţia de faţă erau de natură să afecteze. şi. Dacă în ceea ce priveşte limitele dreptului la viaţă jurisprudenţa nu este poate foarte clară.” 445 444 97 . pe cei responsabili pentru asemenea acte şi.

...........................74 I) Principii..............74 b) Forţa absolut necesară pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute....16 I) Consideraţii generale......................................74 i) Circumstanţele în care dreptul la viaţă al unei persoane poate fi atins (limitările dreptului la viaţă)............... tratamente inumane sau degradante Claudia Roşianu Dragoş Bogdan Convenţie.91 a) Situaţia deţinuţilor..................69 IV) Titularii dreptului la viaţă...............................................69 V) Conţinutul şi limitările dreptului la viaţă în sensul articolului 2 al Convenţiei............................................68 II) Alte reglementări internaţionale.................................................87 2) Alte obligaţii legate de protejarea vieţii...............................................................................................................................“Nothing is so unworthy of man than to suffer violence.........................................................................................87 1) Protejarea vieţii ameninţate de comportamentul criminal al terţilor ...................75 c) Forţa absolut necesară pentru a pentru a reprima................... “On the Sublime”).....................................................................................................................................” (Friederich Schiller.....................76 ii) Caracterul absolut necesar al recurgerii la forţă . conform legii.81 2) Obligaţia procedurală – necesitatea unei anchete efective privind circumstanţele morţii 82 C) Obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă..77 II) Aplicare specială în cazul deţinuţilor...................................1 Paragraful 2 Mecanismul de supraveghere...................................................................................................................................................................................................................................................................................91 98 .........................................................................................................................................................73 1) Obligaţia substanţială negativă – recurgerea absolut necesară la forţă............74 a) Forţa absolut necesară pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale..................................68 III) Importanţa.................. tulburări violente sau o insurecţie..........................................................................................................................................71 A) Consideraţii generale........................71 B) Obligaţia negativă generală de a nu cauza moartea unei persoane .............................................................................................................................................................................. Articolul 3 Dreptul de a nu fi supus la tortură...................... whoever suffers this cravenly throws his humanity away...................................................................... for violence undoes him................................................................................. Who ever offers us violence calls into question nothing less than our humanity.................................................................

.............124 Conformitatea cu legea internă................ În aceste context trebuie înţeleasă noţiunea de siguranţă..................................................101 II.............128 Articolul 5 paragraful 3..103 2) Obligaţii pozitive .............................................................................................................b) Sistemul de sănătate publică...........................................................................................................109 3........................................................ aprofundate şi efective.....................................101 1) Instrumente universale......................................................................................................................................124 Articolul 5 paragraf 2.........................................................................................92 c) Alte obligaţii................................................................................................101 III.......................................... care face corp comun cu cea de libertate şi vizează protejarea libertăţii individuale (hotărârea Engel)................................................................................ În sfârşit..........107 1...............................................................102 IV...................................................................................129 Articolul 5 paragraful 4............................................................................................. Tratament inuman................104 a) Măsuri pentru evitarea riscului supunerii la rele tratamente .... Paragrafele 2-4 arată care sunt drepturile unei persoane private de libertate în conformitate cu primul paragraf................................................................................................... Drept penal român..............................................109 4.............................................................................................102 V) Conţinutul dreptului ...................................................112 Scopul urmărit de acest articol este de a asigura că nimeni nu este lipsit de libertate în mod arbitrar (hotărârea Lawless)....................................... Alte reglementări internaţionale............................................ Tortura.......................97 I..................................................101 2) Instrumente regionale ..............................................................................................110 VII) Obligaţia procedurală (pozitivă): realizarea unei anchete oficiale.....105 c) Asigurarea unui tratament medical adecvat .......106 2) Măsuri preventive de natură a împiedica exercitarea relelor tratamente de către particulari .................103 1) Obligaţii negative ................................................................ ............................106 VI) Categorii de rele tratamente contrare articolului 3............................................. Importanţa dreptului protejat de articolul 3 din Convenţie ......................................... Consideraţii generale ........................ Pedepse degradante sau inumane .................................................................................... paragraful 5 creează pentru persoana privată de libertate în condiţii contrare dispoziţiilor primelor 4 alineate un drept la despăgubiri...........................104 b) Asigurarea unor condiţii de detenţie minimale .......................123 Lipsire de libertate.......................................................................................................................................133 Articolul 5 paragraf 5..............................................................................................................................108 2....................... Tratament degradant ........................ În primul paragraf este enunţat principiul protejării libertăţii individuale şi sunt enumerate în mod limitativ cazurile în care o persoană poate fi privată de libertate................95 VI) Concluzie.....................................................................................................................................................123 Structura articolului 5 din Convenţie este destul de simplă..................................................104 1) Obligaţia substanţială de a lua măsuri preventive pentru asigurarea integrităţii corporale şi morale a persoanelor private de libertate..........135 99 .................................................................................................123 Condiţiile pe care trebuie să le respecte măsura privativă de libertate.........................................................................................................................................................................................

.............316 RECEPTOR........ evolutia curiculei si moderarea......................................................................184 Curtea Europeană a Drepturilor Omului......................................................................234 CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI..............................................................................................315 Comunicarea de bază: modelul emiţător-receptor ...........................................283 Notiuni generale privind metodele didactice......................................................259 DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ..........................................................................................................................................................................................316 EMIŢĂTOR....315 MODELUL EMIŢĂTOR ..............................................244 Executarea mandatului.......................................................................................316 Procedură........................................................................................................................................................................................................................................................................................................309 Introducere.......................................................317 Concluzie.....RECEPTOR ..........................319 100 ...............221 Curtea Europeană a Drepturilor Omului......................................................................................................................................................................................................................................................................316 Proces .....................203 Curtea Europeană a Drepturilor Omului............................................316 Sentimente .................................................................................................................................................Curtea Europeană a Drepturilor Omului................................................

defineşte noţiunea de tortură şi instituie pentru statele contractante o serie de obligaţii pozitive şi negative atât la nivelul prevenţiei. cu formularea de recomandări pentru statul parte sub jurisdicţia căruia se află locul de deţinere.446 3. coordonatori Irina Moroianu Zlătescu. aceasta fixează cadrul cooperării între statele-părţi în îndeplinirea acestor obligaţii şi creează un instrument de monitorizare. 8. a cărui formare şi funcţionare este reglementată prin acest instrument internaţional. nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Institutul român pentru drepturile omului. Totodată. adoptată şi deschisă spre semnare prin Rezoluţia 39/46 din 10 decembrie 1984. a celor două protocoale adiţionale la aceasta. vol. adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987. garantat de articolul 3 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale (în continuare. tratamentelor inumane sau degradante. Rodica Şerbănescu. „Curtea”) cu privire la dreptul de a nu fi supus torturii. menit a contribui la prevenirea aplicării unor astfel de tratamente persoanelor private de libertate. cât şi la cel reprimării. adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 prin Rezoluţia 217 A (III). Consideraţii generale 1. 80/1994 448. „Convenţia”). 446 A se vedea „Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte”. Emil Marinache. instituie un mecanism extrajudiciar. 80/1994 privind ratificarea Convenţiei europene pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. revizuită şi adăugită. „Instrumente universale”. ratificată de România prin Legea nr. Comitetul organizează vizitarea locurilor în care persoanele sunt private de libertate de către o autoritate publică (statele-părţi având obligaţia de a autoriza vizita) şi redactează rapoarte cu privire la vizitele efectuate. care prevede că: “Nimeni nu poate fi supus torturii. inumane sau degradante447. Alte reglementări internaţionale 1) Instrumente universale 2. 447 Idem. Ion Oancea. ediţia a 4 a. mecanism bazat pe cooperarea între autorităţile naţionale competente şi un Comitet european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT). 101 . 2) Instrumente regionale 4. 1999.” II.I. Articolul 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 285 din 7 octombrie 1994. nici la pedepse sau tratamente crude. inumane sau degradante. publicată în Monitorul Oficial nr. 448 Legea nr. prevede că: „ Nimeni nu poate fi supus la tortură. p. I. Comitetul împotriva torturii. Bucureşti. Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente crude. Articolul de faţă îşi propune să realizeze o analiză a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare. Activitatea Comitetului european pentru prevenirea torturii este monitorizată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.111-128. pag. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

hotărârea Aydin c. Culegerea de hotărâri şi decizii 2001XI. 7. Articolul 342 din Noul Cod penal. ca latură obiectivă o acţiune sau inacţiune ce poate fi catalogat. de asemenea. 452 Curtea EDO. Seria A 161. tortura este „fapta prin care se provoacă. Conform articolului 346 din Noul Cod penal. 451 Curtea EDO. relele tratamente aplicate minorului) au. cât şi tratamentele inumane sau degradante. se pedepseşte cu închisoare strictă (…) sau cu zile-amendă”. iar întrebuinţarea „ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de urmărire penală ori de judecată sau împotriva unui martor. a dezvoltării fizice. sub aspectul raportării la Convenţie. măsuri de siguranţă sau educative. prohibind.453 Interzicerea torturii a devenit un principiu de drept internaţional”. §119. § 34. § 89. Curtea EDO. hotărârea Sadik Onder c. într-o jurisprudenţă constantă. Turciei din 25 septembrie 1997. hotărârea Al-Adsani c. § 8. Culegerea de hotărâri şi decizii 1998-II. 2004. de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare. fizice ori psihice. Turciei din 8 ianuarie. Culegerea de hotărâri şi decizii 1997-VI. Conform articolului 229 din Noul Cod penal. hotărârea Dikme c. Italiei din 6 aprilie 2000.§ 60. Culegerea de hotărâri şi decizii 2000-IV. tortura şi pedepsele şi tratamentele inumane sau degradante. Legislaţia penală românească incriminează atât tortura. hotărârea Selçuc şi Asker din 24 aprilie 1998. 301/2004 privind Noul Cod Penal. cu scopul de a obţine de la acea persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri. ca tratament contrar a articolului 3. hotărârea Kudla c. ce incriminează arestarea nelegală cercetarea abuzivă prevede în alineatul 2 şi 3 că „supunerea unei persoane la executarea unei pedepse. hotărârea Labita c. Culegerea de hotărâri şi decizii 2000 XI. § 90. Drept penal român 5. 454 Curtea EDO. unei persoane. 8. atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane” şi se pedepseşte cu închisoare strictă. hotărârea Soering din 7 iulie 1989. Potrivit articolului 343 din Noul Cod penal449. în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale. în termeni absoluţi. chiar şi în circumstanţe dificile. cu intenţie. „supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reţinere. Culegerea de hotărâri şi decizii 2000-VII. se pedepseşte cu închisoare strictă (…). că articolul 3 din Convenţie consacră una dintre valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. intelectuale sau morale a minorului. o normă de jus cogens. precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate450. deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative se pedepseşte cu închisoare strictă (…).451 Caracterul absolut al protecţiei garantate de articolul 3 subzistă indiferent de comportamentul victimei452 sau de infracţiunea pentru a cărei săvârşire este acuzată victima. Importanţa dreptului protejat de articolul 3 din Convenţie 10.§ 88. prin măsuri sau tratamente de orice fel. „punerea în primejdie gravă. o durere intensă sau suferinţe puternice.” 9.454 Legea nr. 453 Curtea EDO. O serie de alte infracţiuni (cercetarea abuzivă. Turciei din 11 iulie 2000. se pedepseşte cu închisoare strictă (…). Regatului Unit din 21 noiembrie 2001. Poloniei din 26 octombrie 2000. de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terţe persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea. publicată în Monitorul Oficial nr.III. 6. 450 449 102 . § 75. de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis. 575 din 29 iunie 2004. expert sau interpret pentru obţinerea de declaraţii.” IV. §62. Curtea a statuat.

având ca obiect acte de agresiune exercitate de poliţişti în timpul unui interogatoriu. în speţă. §§ 177-187. § 50. 14. 269. potrivit căreia îndată ce o persoană. aspect ce îl diferenţiază de majoritatea drepturilor protejate de Convenţie 456. la sediul poliţiei. în timp de război sau în situaţii de urgenţă ce pun în pericol existenţa naţiunii. hotărârea Dikme c. 55-56. §§ 52. României din 3 iunie 2003. precitată §78. tratamente inumane şi degradante este un drept intangibil. Este interesant faptul că. Curtea a apreciat că autorităţile ungare au realizat o anchetă minuţioasă ce răspundea exigenţelor articolului 3 din Convenţie. Regatului Unit din 25 aprilie 2002. § 93. probează existenţa unor leziuni.457 Curtea a sancţionat. de la articolul 3 nu se poate deroga. din 22 septembrie 1993. Bulgariei din 19 mai 2004. 462 Curtea EDO. Bulgariei din 28 octombrie 1998. Susţinerile având ca obiect supunerea la rele tratamente trebuie dovedite de către reclamant cu mijloace de probă adecvate.11. calificând ca acte tortură loviturile de o intensitate deosebită aplicate acestuia. seria A nr. organele Convenţiei folosind criteriul probei apte să elimine „orice îndoială rezonabilă”463. hotărârea Pretty c. Jurisprudenţa organelor Convenţiei a instituit o prezumţie. Culegerea de hotărâri şi decizii 1998- VIII. Culegerea de hotărâri şi decizii 2002-III. hotărârea Toteva c. Astfel. lovituri ce i-au provocat multiple echimoze şi un traumatism cranian cu edem cerebral cu consecinţe durabile. hotărârea Pantea c.461 autorităţilor incumbându-le sarcina prezentării unor explicaţii plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor. în temeiul articolului 15 din Convenţie. Culegerea de hotărâri şi decizii 1999-V. 459 Curtea EDO. Curtea EDO. României. §§ 78-92. 463 Curtea EDO. arestate preventiv459 sau aflate în executarea pedepsei). nefiind permis a i se aduce limitări nici măcar în circumstanţe care pot pune în pericol suveranitatea naţională455. Turciei. reţinut în vederea luării declaraţiei sale cu privire la implicarea unui scandal provocat într-un bar. hotărârea Selmouni c. Franţei din 28 iulie 1999. Dreptul de a nu fi supus la tortură. Culegerea de hotărâri şi decizii 2000-XII. României din 12 octombrie 2004. în repetate rânduri. hotărârea Balogh c. §95. După ce a constatat că existenţa leziunilor a fost probată de reclamant. în cauză. o astfel de probă poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii 455 Curtea EDO. Curtea a reţinut că articolul 3 a fost încălcat. deşi aceasta nu a reuşit să stabilească circumstanţele desfăşurării evenimentelor litigioase. De asemenea. hotărârea Bursuc c. hotărârea Bursuc c. urmare a faptului că autorităţile nu au furnizat explicaţii plauzibile cu privire la posibilele cauze ale acestora. V) Conţinutul dreptului 1) Obligaţii negative 12. 13. reclamantul se plângea că i-a fost spart timpanul. 460 Curtea EDO. Statele contractante au obligaţia negativă de a nu supune persoanele aflate sub jurisdicţia lor la tratamente contrare articolului 3 din Convenţie. într-o cauză împotriva Ungariei462. § 30. Ungariei din 20 iulie 2004. 461 Curtea EDO. Sloveniei din 28 noiembrie 2000. hotărârea Klaas c. se consideră că există o legătură de cauzalitate între acestea şi pretinsele rele tratamente din partea agenţilor statului. Germaniei. hotărârea Assenov şi alţii c. §§ 68-78. hotărârea Rehbock c. în aprecierea faptelor pretinse. Curtea a condamnat violenţele exercitate de cinci poliţişti împotriva reclamantului. actele de violenţă exercitate de agenţi ai statului asupra unor persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate (reţinute458. care a intrat în stare de sănătate bună în custodia autorităţilor statale. 458 Curtea EDO. precitată. 457 456 103 . Curtea EDO. Astfel. urmare a violenţelor (pălmuire) la care a fost supus. într-o cauză românească recentă460 având ca obiect comportamentul agresiv al organelor de poliţie în exercitarea atribuţiilor de cercetare penală.

Astfel. în repetate rânduri.D. hotărâre ce privea conduita abuzivă a unor poliţişti în timpul unui misiuni de control rutier (reclamantul susţinea că a fost agresat verbal şi fizic. Culegerea de hotărâri şi decizii 1997-VI. că autorităţilor statale le revine obligaţia de a lua. Franţei din 20 iulie 2000. Franţei din 28 iulie 1999. §§ 100-101. hotărârea Krastanov c. La o concluzie similară a ajuns Curtea într-una din hotărârile româneşti pronunţate în cursul anului 2004467. § 161. vol. în cazul în care recursul la forţă din partea agenţilor statului a fost determinat de comportamentul victimei. §58. 466 Curtea EDO. Curtea a manifestat rezerve în a constata încălcarea articolului 3. hotărârea Caloç c. Curtea a condamnat. decizie de admisibilitate du 5 octombrie 2000. Regatului Unit din 18 ianuarie 1978. § 88. Poloniei. 464 104 . raziilor efectuate de aceştia. Această atitudine rezervată ar putea fi explicată prin faptul că agenţii statului au recurs la forţă doar pentru a contracara comportamentul agresiv al victimei (fapt ce rezulta din declaraţiile martorilor). hotărârea Aydin c. ci pun în sarcina acestora şi o serie de obligaţii pozitive470. totuşi mai reticentă. Affaires grecques. constituie tratamente contrare articolului 3. Curtea s-a arătat.465 15. 467 Curtea EDO. decizie de admisibilitate din 21 octobre 1998. §26. § 49-54. Poloniei. şi hotărârea Selmouni c. Jurisprudenţa Curţii a evidenţiat. Bulgariei din 30 septembrie 2004. conduita abuzivă a agenţilor statului în cadrul controalelor. Turciei din 10 aprilie 1995. deşi nu se sustrăsese controlului alcoolemiei şi prezentase poliţiştilor documentele prevăzute de lege). necesare asigurării protecţiei integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor private de libertate. fie că se află în stare de reţinere sau de arest preventiv. Culegerea de hotărâri şi decizii 1999-V. de opt poliţişti asupra reclamantului în timpul unei razii într-o cafenea. fără nici o justificare. 2) Obligaţii pozitive 17. 468 Cauza Kopcyck c. a se vedea secţiunea VII a prezentului studiu. 13. 465 Comisia Europeană. fie că Curtea EDO. 469 Curtea EDO. cauza D. deşi reclamantul făcuse proba unor leziuni care ar fi putut rezulta din aplicarea unor tratamente contrare dispoziţiilor convenţionale (reclamantul invoca faptul că loviturile aplicate de poliţişti cu ocazia reţinerii sale sub motivaţia că nu a respectat ordinul acestora de a evacua o clădire – motivul acestui ordin fusese o alarmă falsă privind instalarea unei bombe – i-au provocat pierderea a trei dinţi şi o serie de plăgi la nivelul braţelor şi abdomenului). 1. hotărârea Erdagoz c. 470 Pentru obligaţia pozitivă a desfăşurării unei anchete oficiale şi efective. de asemenea.469 Astfel. 16. suficient de grave. Turciei din 25 septembrie 1997.468 În aceste cazuri. c.sau de prezumţii. ci ea rezultă din ansamblul circumstanţelor cauzei. hotărârea Irlanda c.464 O îndoială rezonabilă nu este formată pe o posibilitate pur teoretică. Curtea a constatat că violenţele exercitate. precise şi concordante. Curtea a statuat că folosirea forţei împotriva unei persoane nu poate depăşi nivelul strict necesar imobilizării acesteia. p. Dispoziţiile articolului 3 din Convenţie impun autorităţilor statelor contractante nu numai să se abţină de la a supune o persoană la astfel de tratamente. într-o hotărâre recentă împotriva Bulgariei 466. hotărârea Anghelescu împotriva României din 5 octombrie 2004. 1) Obligaţia substanţială de a lua măsuri preventive pentru asigurarea integrităţii corporale şi morale a persoanelor private de libertate a) Măsuri pentru evitarea riscului supunerii la rele tratamente 18. Seria A 25. măsuri de natură practică. § 73. într-o plângere împotriva Ungariei. în mod preventiv.

De asemenea.474 Curtea a statuat că. în mod obişnuit. în care erau relevate o serie de aspecte apreciate de instanţa europeană ca neîntrunind exigenţele articolului 3: „acces limitat la lumina naturală. o astfel de pedeapsă sau măsură”. fiind acuzat. ci. Bulgariei. 21422/93 Tanrikulu c. autorităţilor penitenciare le revenea obligaţia de a lua măsuri concrete în vederea evitării materializării riscului lezării integrităţii fizice a reclamantului şi agravării afecţiunilor sale psihice. Culegerea de hotărâri şi decizii 2002-IX. că statul este ţinut la a nu supune un deţinut la rele tratamente. singurele ocupaţii fiind lecturarea unor cărţi. Poloniei475şi consolidată ulterior într-o practică bogată.B. o astfel de măsură aducea atingere demnităţii sale. Turciei. de a lua măsuri concrete pentru ca executarea unei pedepse sau starea de arest preventiv „să nu atragă suferinţe psihice sau fizice la un nivel superior celui pe care îl presupune. contrar articolului 3 din Convenţie. apte să împiedice lezarea integrităţii corporale sau sănătăţii de către însăşi persoana privată de libertate sau de către codeţinuţi. 476 Curtea EDO. § 71. lumină artificială slabă. apreciind că. 471 Totuşi. într-o plângere împotriva Austriei. inaugurată de hotărârea Kudla c. odată ce el hotărâse să declare greva foamei. 471 105 . respectarea credinţelor Curtea EDO. ziare şi redactarea de scrisori. 22. Curtea face trimitere. Curtea a statuat că articolul 3 impune statelor obligaţia de a oferi oricărei persoane private de libertate „condiţii de deţinere care să asigure respectarea demnităţii umane”. 472 Curtea EDO. § 110. Curtea a apreciat că obligarea persoanei de a se hrăni nu contravine dispoziţiilor articolului 3 din Convenţie. Franţei din 14 noiembrie 2002. în care reclamantul contesta măsura hrănirii sale forţate. reclamantul. într-o plângere împotriva statului român. Culegerea de hotărâri şi decizii seria A 244. în care reclamantul invoca faptul că fusese suspus la rele tratamente de către codeţinuţi. activitate în afara celulei de numai 15 minute pe zi. Astfel. Ulterior acestei hotărâri. această obligaţie nu trebuie interpretată de aşa manieră încât să impună statelor o sarcină imposibil de realizat sau excesivă. lipsa accesului la bibliotecă sau in sala –TV. c. Marii Britanii. hotărârea Pantea. Astfel. apoi trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni în concurs (înşelăciune şi fals). precitată. în mod expres. invoca faptul că regimul de deţinere la care a fost supus era incompatibil stării sale de sănătate şi. dimpotrivă. În cauza Kudla.472 19. § 40. contact redus cu alte persoane. 474 Curtea EDO. obligaţia de a asigura condiţii de detenţie la anumite standarde constituie o creaţie a jurisprudenţei.” 24. § 90. Curtea face trimitere la concluziile Raportului CPT /1995. cererea nr. concluzia de încălcare a Convenţiei pe informaţiile oferite de Rapoartele oficiale cu privire la statele pârâte. hotărârea Herczegfalvy c. hotărârea Mouisel c. Culegerea de hotărâri şi decizii 2000-XI. prin aceasta. Culegerea de hotărâri şi decizii 2001-III.sunt deţinuţi în vederea executării unei pedepse. în jurisprudenţa sa. b) Asigurarea unor condiţii de detenţie minimale 21. în care o persoană aflată în regim strict de detenţie în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. reprezintă o măsură practică menită a preveni producerea unor consecinţe grave pentru sănătatea deţinutului. Analizând ansamblul de circumstanţe ale cauzei. în cauze similare. la Normele477 europene privind regimul de deţinere în închisori. hotărârea Keenan c. hotărârea Kudla. aflat în stare de arest preventiv. Poloniei din 26 octombrie 2000. elaborate de Comitetul european pentru prevenirea torturii. hotărârea din . Curtea îşi sprijină. norme ce prevăd interdicţia discriminării.476 23. 475 Curtea EDO.473 20. Această obligaţie vizează luarea de măsuri practice. hotărârea Kudla c. 473 Curtea EDO. Dacă articolul 3 din Convenţie prevede. De asemenea. Austriei. precitată. urmare a vizitelor efectuate în locuri de deţinere aflate sub jurisdicţia acelor state. în cauza G. fiind cunoscute labilitatea psihică a reclamantului şi agresivitatea persoanelor deţinute în aceeaşi celulă cu acesta.

477 106 . 478 totuşi condiţiile concrete de izolare. Butterworths. totodată. prin efectele negative pe care le are asupra personalităţii.479 2) Măsuri preventive de natură a împiedica exercitarea relelor tratamente de către particulari 28. care a suferit o fractură. London. impune acestora luarea de măsuri apte să împiedice ca persoanele aflate sub jurisdicţia sa să fie supuse la tratamente contrare articolului 3 de către particulari. În ceea ce priveşte tratamentul medical acordat unui deţinut împotriva voinţei sale. mai ales când deţinutul este arestat preventiv. Aceasta este o întrebare al cărei răspuns depinde de ansamblul circumstanţelor cauzei. citată în D. Baader şi Raspe c. astfel încât deţinutul să poată citi şi scrie fără repercusiuni pentru vedere. de tipul de infracţiune săvârşită şi de periculozitatea infractorului. Edinburgh. În opinia Curţii. într-o cauză împotriva Elveţiei. fiind permisă din raţiuni de securitate sau disciplină ori în vederea bunei administrări a justiţiei (coautorii unei infracţiuni). în sine contrară Convenţiei. izolarea completă. Curtea a constat încălcarea articolului 3. 27. izolarea prelungită ridică probleme sub aspectul compatibilităţii cu dispoziţiile convenţionale. repartizarea în celule a deţinuţilor în funcţie de sex. în mod rezonabil. care prevede o obligaţie generală a statelor contractante de a garanta oricărei persoane respectarea drepturilor recunoscute de Convenţie. de stadiul procedurii penale (arestaţi preventiv/ condamnaţi). era de aşteptat să facă pentru a împiedica materializarea unui risc real şi imediat pentru integritatea fizică a reclamantului. Dublin.Harris. nu poate fi catalogat ca incompatibil cu dispoziţiile articolului 3. în măsura în care acesta corespunde principiilor de tratament general acceptate şi a fost aplicat pentru a prezerva starea de sănătatea fizică şi mentală reclamantului. A 244. C. În general. Sunt. M. Articolul 3 coroborat cu articolul 1 din Convenţie. Curtea a statuat că. 479 Hotărârea Herczegfalvy c. a fost inclusă de organele Convenţiei în categoria tratamentelor inumane. adoptată la 12 februarie 1987. RFG. 29. durata. Turciei. 25. 59. personalitatea. celula să aibă lumină naturală şi artificială suficientă. Deşi izolarea deţinuţilor nu este. cazier judiciar. 14 DR 64 (1978).O’Boyle. vârstă. De asemenea. 480 Curtea Edo. starea de sănătate a deţinutului constituie elemente care pot conduce la constatarea încălcării articolului 3. 478 Cauza Ensslin. “Law of the European Convention on Human Rights”. instituite o serie de reguli privitoare la cazare (în principiu. şi nu condamnat. o persoană-celulă).480 Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei R 87 (3) cu privire la Normele europene privind regimul de deţinere în închisori. §82. Articolul 3 impune statelor contractante obligaţia de a acorda tratament medical adecvat persoanelor private de libertate. conduita neglijentă a administraţiei penitenciare determinând apariţia unor consecinţe negative durabile pentru starea de sănătate a reclamantului. pag. Austriei. Astfel. este suficient ca reclamantul să demonstreze că autorităţile nu au făcut ceea ce.J. c) Asigurarea unui tratament medical adecvat 26. hotărârea Keenan c. un risc de care acestea aveau sau trebuia să aibă cunoştinţă.religioase ale deţinuţilor. dată fiind natura dreptului protejat de articolul 3. urmare a faptului că reclamantului. nu i s-a făcut o radiografie decât după şase zile de la data producerii leziunii. 1995.Warbrick.

Aceste dispoziţii trebuie să permită o protecţie eficientă în special copiilor şi altor persoane vulnerabile şi să includă măsuri rezonabile prevenirea unor rele tratamente de a căror iminentă producere autorităţile aveau cunoştinţă sau trebuia să aibă cunoştinţă. vârsta.483 VI) Categorii de rele tratamente contrare articolului 3 34. n.30. de care aveau sau trebuia să aibă cunoştinţă.488 36. totuşi ea prezintă importanţă sub aspectul justei reparaţii ce urmează a fi acordată victimei în temeiul articolului 41 din Convenţie şi sub aspectul reputaţia statului. starea de sănătate a acesteia. în anumite cazuri.) la adăpost de atingeri atât de grave aduse integrităţii persoanei. hotărârea Anghelescu c. hotărârea Labita c.” 482 33. Culegea de hotărâri şi decizii 1998-IV. Într-o cauză britanică.486 În scopul determinării caracterului real şi imediat al riscului de a fi supus la rele tratamente. copii abuzaţi de părinţi. durata tratamentului şi efectele psihice sau psihologice asupra victimei şi. Curtea EDO. Regatului Unit. §115. 32. sexul. Curtea. starea psihică a victimei) cel puţin un tratament inuman. hotărârea Balogh c. dacă este suficient de real şi imediat. § 107 488 Curtea EDO. Pentru a incluse în sfera de aplicare a articolului 3. În ceea ce priveşte nivelul minim de gravitate ce trebuie atins de o măsură sau un tratament pretins contrar articolului 3. angajată în cazul în care legislaţia internă nu asigură o protecţie suficientă sau când autorităţile nu au luat măsurile necesare pentru a împiedica materializarea riscului relelor tratamente. Ungariei din 20 iulie 2004. Curtea a concluzionat că. hotărârea Mahmut Kaya. Astfel. Italiei. Culegerea de hotărâri. Aceşti factori sunt relevanţi atât pentru stabilirea limitei inferioare a sferei de aplicare a articolului 3. 484 Curtea EDO. în speţă. §29. recunoscând faptul că serviciile sociale trebuie să facă faţă unor circumstanţe extrem de dificile şi sensibile şi că o decizie a acestor servicii trebuie să aibă în vederea respectarea şi prezervarea vieţii de familie. Responsabilitatea statului este. Regatului Unit. aptă de a-i pune (victimele. relele tratamente trebuie să atingă un minimum de gravitate. precitată. Idem. judecătorul european a manifestat o preferinţă 481 482 Curtea EDO. Urmând acest criteriu. § 120. § 29. ameninţarea unei persoane cu tortura poate constitui. 483 Curtea EDO. hotărârea Cruz Varas. din oficiu. hotărârea Cambell şi Cosans 25 iulie 1987. depinzând de ansamblul circumstanţelor cauzei. Deşi distincţia între cele trei categorii de tratamente contrare articolului 3 nu este relevantă pentru constatarea de către Curte a încălcării acestuia.487 35. hotărârea Tekin c. hotărârea Z şi alţii c. consacrată printr-o folosire îndelungată. § 75. Criteriul aprecierii relative a gravităţii relelor tratamente a permis Curţii să califice in concreto violenţele incriminate. Curtea a statuat că statul este obligat să asigure „ prevenţie eficientă. în care reclamanţii. 487 Curtea EDO. Într-o cauză similară.485 O astfel de ameninţare nu poate fi exclusă din sfera de aplicare a articolului 3 cu motivaţia că ea priveşte o măsură general acceptată.481 31. hotărârea Vilvarajah.§52. c. 486 485 107 . acesta este relativ. precum. Curtea analizează ansamblul probe produse de părţi sau procurate. autorităţile nu şi-au îndeplinit obligaţia de a proteja copiii – reclamanţi împotriva neglijenţei şi abuzurilor la care i-au supus pentru o lungă perioadă părinţii lor. României din 5 octombrie 2004. 37.484 Riscul de a fi supus unor tratamente contrare articolului 3 poate intra în sfera de aplicare a acestei dispoziţii. §73. §24. Hotărârea A. Turciei din 9 iunie 1998. cât şi pentru definirea tipurilor de tratamente prohibite de acest text. în anumite circumstanţe (vârsta. Curtea EDO. Seria A 48. contestau pasivitatea statului în raport cu o situaţie de care aveau cunoştinţă. de asemenea.n.

Jurisprudenţa organelor Convenţiei a relevat şi alte aspecte care pot dobândi accente degradante. impunerea unei regim discriminatoriu pe criteriul rasial unui grup de persoane poate. 493 Comisia Europeană. 43. 1.496 489 490 Curtea EDO. 491 Curtea EDO. Trebuie precizat că absenţa publicităţii măsurii sau tratamentului nu împiedică includerea acestora în categoria de tratament degradant. deşi acelaşi tip de regim. Curtea a calificat relele tratamente ca acte de tortură. hotărârea Irlanda c. Discriminarea pe motive rasiale poate. c. în speţă.493 42. Curtea defineşte tratamentul degradant ca fiind „un tratament care umileşte individul în faţa lui însuşi sau a altor persoane în altor persoane ori care îl determină să acţioneze contrar voinţei sau conştiinţei sale. aceste tratamente pot fi calificate ca „tratamente degradante. V. De asemenea. că acest tratament discriminatoriu nu a atins nivelul minim de gravitate prevăzut de articolul 3). producând leziuni minore. nu ar avea acelaşi efect. date fiind numărul redus de zile îngrijiri medicale necesare vindecării şi lipsa unor efecte de durată asupra sănătăţii reclamantului. § 26. hotărârea Anghelescu. 496 Curtea EDO. Asiatiques d’Afrique Orientale.” 41. precitată. § 5.490 Doar în cazuri excepţionale. în sine un tratament degradant.Regatului Unit din 25 aprilie 1978. Regatului Unit . hotărârea Tyrer c. analizând ansamblul de circumstanţe ale cauzei. de către un agent al statului. Curtea apreciind că. fie că era vorba de acte de violenţă ocazionale489 sau de o practică administrativă. bazat pe anumite prejudecăţi ale unei majorităţi heterosexuale. hotărârea Raninen. în anumite circumstanţe.495 Totodată. § 56. să constituie. 495 Curtea EDO. precitată. Curtea a apreciat. 492 Curtea EDO. constitui un tratament degradant. hotărârea din 25 iulie 2000. având ca obiect plângerea a două persoane de orientare homosexuală (o lesbiană şi un homosexual). Curtea nu exclude că un tratament diferenţiat. p. Curtea a precizat că revocarea din armata britanică din cauza orientării sexuale şi supunerea la o anchetă disciplinară care era marcată de însemnate diferenţe în raport cu ancheta disciplinară privind revocarea pentru alte motive pot constitui tratamente degradante (în cauză însă. hotărârea Tomasi Curtea EDO. a unor lovituri uşoare. Culegerea de hotărâri Seria A 2. Cu titlu exemplificativ. hotărârea Smith şi Grady. Astfel. diferenţiat însă în funcţie de alte criterii. în anumite circumstanţe. precitată.pentru calificarea actelor de agresiune ca „tratamente inumane sau degradante”. Regatului Unit din 18 ianuarie 1978. Acesta este cazul loviturilor suferite de reclamant într-una dintre cauzele româneşti recente 492 (o palmă şi un pumn). 5 494 Curtea EDO. fiind suficient ca victima să fie fost umilită în proprii săi ochi pentru ca acea măsură să fie catalogată ca degradantă. faţă cu o minoritate homosexuală poate intra în sfera de aplicare a articolului 3 din Convenţie.”491 39. Aviz 207. Astfel într-o hotărâre împotriva Regatului Unit494. Tratament degradant 38. DR 78-B. 108 . Mai mult. 40. modalitatea practică în care se desfăşoară un proces penal împotriva unui minor poate ridica întrebări sub aspectul compatibilităţii cu dispoziţiile articolului 3. § 121. încătuşarea unei persoane în situaţii care nu impun această măsură şi expunerea sa în public pot constitui un tratament degradant în sensul articolului 3. ce se bucurau de toleranţa agenţilor statului. constând în acte de agresiune repetate. precizăm că a fost calificată de Curte ca tratament degradant aplicarea.

A fost de asemenea catalogat ca tratament inuman menţinerea în închisoare a unei persoane.498 47. aduce atingere demnităţii umane şi constituie. de „privare senzorială”. hotărârea Balogh. Turciei din 9 iunie 1998. Curtea EDO. circumscrisă noţiunii de tratament inuman. Mai mult.499 50. Pentru ca o pedeapsă să fie „degradantă” este necesar ca sentimentul de umilire creat urmare a executării ei să depăşească nivelul de umilire pe care îl presupune orice pedeapsă penală. 499 Curtea EDO. 498 109 . cel puţin suferinţe psihice intense”. §30. Regatului Unit. în acelaşi timp. în virtutea obligaţiei substanţiale de a preveni materializarea riscului lezării integrităţii fizice sau psihice a persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. constând în menţinerea persoanelor de-a lungul a mai multor ore în poziţie verticală. precitată. hotărârea Irlanda c. § 167. c. Articolul 16 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente crude. deşi starea de sănătate extrem de gravă era incompatibilă cu deţinerea în regim penitenciar şi neacordarea tratamentului medical adecvat. Astfel. lipite de un zid. întrucât au „provocat dacă nu leziuni. hotărârea Pantea. în perioada de deţinere. şi ca degradante. 48. catalogându-le ca „alte acte (…) care nu sunt acte de tortură. de asemenea. Tratament inuman 44. hotărârea Tekin c. Curtea a statuat că folosirea forţei fizice de către un agent al statului. într-o încăpere unde se auzea continuu un zgomot puternic. de natură a persoana în proprii ochi. privarea de somn. precitată. Au fost calificate ca tratamente inumane violenţele exercitate de poliţişti în exercitarea atribuţiilor de organ de cercetare penală497 sau de gardieni.2. de angoasă şi inferioritate. Este definit ca inuman „tratamentul care provoacă. Efectuarea de tratamente medicale experimentale asupra unei persoane. §§ 52 şi 53. au fost catalogate Curte ca inumane. suferinţe fizice sau mentale de o mare intensitate. înainte de interogatoriu. 49. în sine. Pedepse degradante sau inumane 51. exercitate de terţi. când asemenea acte sunt săvârşite de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al acesteia” 46. chiar şi în perioada în care persoana era interogată.” 45.”500 3. introducerea deţinutului. cele cinci tehnici de interogatoriu (numite tehnici de „dezorientare”. privarea de hrană). precitată. hotărârea V. precitată.501 497 Curtea EDO. 500 Curtea EDO. fără consimţământul acesteia a fost. menţinerea cu capul într-un sac negru. Anumite tratamente pot fi. 501 Curtea EDO. §30. căci au fost „de natură a crea sentimente de teamă. precitată. precitată. Regatului Unit. hotărârea Costello-Roberts. degradante şi inumane. inumane sau degradante defineşte tratamentele inumane prin raportare la noţiunea de tortură. tehnici folosite de autorităţile britanice în Irlanda de Nord în contextul tensiunilor între populaţia protestantă şi cea catolică din Irlanda de Nord şi a luptei pentru independenţă. Statul a fost ţinut răspunzător pentru tratamente calificate ca inumane. hotărârea Tyrer. cu intenţie. o încălcare a dreptului garantat de articolul 3. dacă aceasta nu este determinată de însuşi comportamentul victimei.

§61. §§ 69-88. Cât priveşte pedeapsa capitală. în care a fost constată încălcarea articolului 3 de către autorităţile britanice. Atitudinea actuală a statelor contractante faţă de pedeapsa capitală este un element important ce trebuie avut în vedere la aprecierea nivelului tolerabil de suferinţă sau umilire. Bulgariei din 11 martie 2004. astfel de consideraţii. împotriva Bulgariei.”503 54. fără o justificare pertinentă. 110 . c. A nu lua în considerare modificările personalităţii ce intervin inevitabil prin maturizare ar însemna să privezi de libertate un tânăr pentru tot restul vieţii. probleme sub aspectul compatibilităţii unei astfel de pedepse cu dispoziţiile articolului 3 din Convenţie. În cea de-a doua. ceea ce ar putea pune probleme pe terenul articolului 3 din Convenţie. hotărârea Hussain din 21 februarie 1996. Astfel. c. hotărârea G. 506 Curtea EDO. o persoană răspunde penal de la vârsta de 10 ani. §§ 195-198. Regatului Unit. într-o hotărâre împotriva Turciei. în sine. Turciei. totuşi nu se poate aprecia că acesta este disproporţionat în raport cu cel reţinut în alte state europene. condiţiile de detenţie în perioada premergătoare executării hotărârii sunt elemente care pot determina includerea pedepsei cu moartea în categoria celor contrare articolului 3. care a statuat că „actualmente. poate ridica. iar după punerea în libertate şi-a omorât a doua soţie). Chiar dacă Anglia şi Ţara Galilor figurează între statele care fixează un nivel foarte scăzut al vârstei de la care se răspunde penal. 53. în cauza Ocalan c. în sine. 503 Curtea EDO. raportate în principal la examinarea caracteristicilor personalităţii tânărului delincvent. hotărârea Ocalan c. Tortura 502 Curtea EDO. § 53. Condamnarea unui tânăr la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. o încălcare a dispoziţiilor articolului 3. disproporţia în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite. În prima dintre ele. pe măsură ce acesta se înaintează în vârstă. 204-207. hotărârea Singh din 21 februarie 1996. Astfel într-o hotărâre împotriva Regatului Unit504. şi luând în considerare consensul quasi-unanim la nivelul statelor europene cu privire abrogarea pedepsei capitale. spre exemplu. §§ 103-104. Curtea a statuat că aplicarea pedepsei cu moartea poate constitui. Turciei din 12 martie 2003. totuşi modul în care este executată poate releva aspecte care să intre în sfera de aplicare a acestuia. precitată.52. trebuie să ţină cont de evoluţia comportamentului condamnatului. 504 Curtea EDO. 505 Curtea EDO. hotărârea Soering c. 4. Regatului Unit. nu există o normă comună la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei cu privire la vârsta minimă de la care poate fi angajată răspunderea penală a unei persoane. Curtea a statuat că „modul în care este pronunţată sau executată. în cazul în care ea a fost pronunţată într-un proces inechitabil. Mai mult. Analizând rapoartele Comitetului pentru prevenirea torturii cu privire la Turcia. care poate fi egală cu durata vieţii persoanei.506 55. Curtea a concluzionat că regimul extrem de sever de detenţie la care reclamanţii au fost supuşi în perioada în care s-au aflat în aşteptarea executării pedepsei. 502 Curtea a statuat că „pedeapsa detenţiunii pe o perioadă nedeterminată. cealaltă. § 74. nu ar putea fi justificată decât de necesitatea protejării altor persoane. sentimentele puternice de angoasă trăite de aceştia constituie tratamente contrare articolului 3.” Aceeaşi soluţie a fost adoptată de Curte în două cauze recente. una împotriva Turciei505. Culegerea de hotărâri şi decizii 1996-I. aplicate unui tânăr. nu constituie.B. la periculozitatea acestuia pentru societate. In Marea Britanie. Angajarea răspunderii penale a unui tânăr. Culegerea de hotărâri şi decizii 1996-I. de asemenea. Această prevedere legală a fost contestată în faţa Curţii. un tratament inuman. respectiv Bulgaria. Or. deşi aceasta nu este prohibită de articolul 3. fără posibilitatea comutării sale. chiar la o vârstă foarte fragedă. un cetăţean bulgar a fost condamnat la pedeapsa cu moartea pentru săvârşirea unei a doua infracţiuni de omor (acesta executase o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale. hotărârea V.

Turciei. Astfel. Regatului Unit. hotărârea Dikme c. a statuat că „anumite acte considerate în trecut tratamente inumane sau degradante. Aceste tratamente au fost exercitate deliberat de către agenţi ai statului aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. violarea unei tinere de către mai mulţi poliţişti a fost calificată de Curte ca act de tortură. o mai accentuată fermitate în aprecierea atingerilor aduse valorilor fundamentale ale unei societăţi democratice. scop determinat şi grad extrem de ridicat de suferinţă. § 114. o durere sau suferinţe puternice de natură a fizică sau psihică. distingându-se de acesta prin intensitatea suferinţelor victimei. al exigenţelor în materia protecţiei drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale implică. de la această persoană sau de la o persoană terţă. constituie un tratament de o cruzime şi o gravitate deosebite. hotărârea Irlanda c.” 62. Curtea identifică noi criterii în baza cărora un tratament poate fi calificat ca tortură. în permanentă creştere. în contextul exigenţelor actuale de protecţie. 514 Curtea EDO. Tortura apărea. Turciei. Cipru din 23 mai 2001. hotărârea Aksoy c. atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial. Curtea a calificat ca acte de tortură rele tratamente aplicate în perioada de reţinere514. 57.” 507 508 Curtea EDO. Iniţial. §95 512 Curtea EDO. precitată. Curtea EDO. §82 511 Curtea EDO. pot fi calificate. De asemenea. precitată. § 85. inumane sau degradante.”511 61. Franţei. oricare ar fi ea. hotărârea Selmouni c. precitată. § 63 510 Curtea EDO.” 508 58. Turciei. ce trebuie interpretat din perspectiva condiţiilor actuale de viaţă” şi subliniind faptul că nivelul.56. fiind definite ca „tratamente inumane exercitate deliberat. Noţiunea de tortură este definită în jurisprudenţa organelor Convenţiei prin raportare la tratamentul inuman. hotărârea Ilhan c. § 63. în opinia sa. Turciei. Turciei. cu scopul obţinerii de declaraţii cu privire la faptele penale de a căror săvârşire era acuzat. Curtea foloseşte ca reper512 definiţia prevăzută de articolul 1 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente crude. de a o intimida sau de a sau de a face presiune unei terţe persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare. premeditat. noţiunea de tortură reuneşte trei elemente: intenţia. § 167. deci. a unei persoane la tratamentul numit „spânzurătoarea palestiniană”. Dikme c. În acest proces de reconsiderare a noţiunii de tortură. 509 Curtea EDO. potrivit căreia tortura reprezintă „orice act prin care se provoacă unei persoane. hotărârea Aksoy c.§ 101. precitată. Turciei. notând că „ reclamantul a trăit într-o permanentă stare de durere fizică şi angoasă din cauza incertitudinii cu privire la ceea ce i se va întâmpla „ şi că „i-au fost aplicate lovituri repetate în timpul lungilor interogatorii la care a fost supus pe întreaga perioadă de reţinere. informaţii sau mărturisiri. ca o încălcare flagrantă a unuia dintre principiile fundamentale al unei societăţi democratice. caracterizându-se prin cruzime şi provocând suferinţe extrem de puternice.513 Folosind aceste criterii. Ulterior. 111 . actele de tortură erau însoţite de un puternic caracter infamant. în timp ce se afla în stare de reţinere. § 95. cu intenţie. evidenţiind caracterul Convenţiei de „instrument viu. ca acte de tortură. 513 Curtea EDO. precitată. în special cu scopul de a obţine. § 82. Pornind de la această definiţie.507 Această termen a cunoscut o interpretare evolutivă. Aydin c. 60. ineluctabil. Turciei. Culegerea de hotărâri şi decizii 2001-V. hotărârea Aydin c. hotărârea Salman c. precitată. de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis. Turciei. precitată. hotărârea Denizci c. 509 care presupunând „premeditare şi practică” şi fiind de natură a provoca paralizia ambelor braţe. Curtea. A fost considerat act de tortură supunerea. sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.510 59.

relativ recent. “Law of the European Convention on Human Rights”. ci practice şi efective. Decaux.echr. de a realiza o anchetă efectivă. realizarea unei anchete oficiale şi efective. E. hotărârea din 8 iulie 1999. sub coordonarea lui L. hotărârea din 28 octombrie 1998. anterioare518. 518 A se vedea în acest sens. aşa cum afirma acesta. 2003. Bulgariei. hotărârea din 12 octombrie 2004. în acest moment. Bulgariei522. cauza Aksoy c. care garantează dreptul la viaţă. faptului că autorităţile nu au reacţionat efectiv la plângerile reclamantului în timp util. 309 . Ed. hotărârea din 18 decembrie 1996. Toate cauzele citate în acest studiu se găsesc pe site-ul Curţii Europene. 107. în cauza respectivă. Ilhan c. Bursuc c. atunci când acest lucru a fost considerat necesar pentru ca drepturile garantate de Convenţie să nu fie teoretice şi iluzorii. implicit. C. Însă. României. a se vedea Frédéric Sudre. Editions Economica.” 64. pag. pentru acest motiv. Pettiti. aprofundate şi efective 63.-H. hotărârea din 28 octombrie 1998. pag. 517 Exemplificativ. Prin hotărârea dată în cauza Ilhan c. dedusă din articolul 2. Kluwer Law International. hotărârea din 25 septembrie 1997. în principiu. Pantea c. PUF. măcar parţial. „Les grands arrêts de la Cour Européene des Droits de l’Homme”. » 520 Vorbind despre „raporturi empirice”. 1998. României. „Curtea reaminteşte că. „Theory and Practice of the European Convention on Human Rights”. ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate. par. Curtea reţinuse obligativitatea desfăşurării unei asemenea anchete în baza articolului 13 al Convenţiei. Paris.coe. 102. atunci când o persoană afirmă că a fost supusă la tratamente contrare articolului 3 din Convenţie de către organele de poliţie sau alte autorităţi similare ale statului.J. D. această dispoziţie. în alte cauze. 199. M. cauza nr. P. cauza Assenov c. 46430/99. Curtea EDO. 155 . London. chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. van Dijk. Barbu Anghelescu c. are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale. privind dreptul la un recurs efectiv. Bulgariei. Bulgariei516. Curtea EDO. din prevederile articolului 3 al Convenţiei.Harris. cauza nr. 55 . Imposibilitatea acestei concluzii era datorată. Adeline Gouttenoire. anterior citată. Turciei521. Această prevedere 515 A se vedea. hotărârea din 5 octombrie 2004. 521 Curtea EDO. coroborată cu obligaţia generală impusă statului de articolul 1 din Convenţie de a „recunoaşte oricărei persoane aflată sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie” impune.VII) Obligaţia procedurală (pozitivă): realizarea unei anchete oficiale. 1995. Boston.H. în jurisprudenţa Curţii520. Sudre.Imbert. României. Turciei. în cazul în care o persoană afirmă că a fost supusă la tratamente contrare articolului 3 de către organele de poliţie sau alte autorităţi similare ale statului. Curtea nu a reuşit să ajungă la concluzia că leziunile reclamantului fuseseră provocate de poliţie. G. Dublin. London. Joël Andriantsimbazovina. cauza Aydin c. „Article 3”. Curtea a considerat că latura procedurală a articolului 3 a fost încălcată datorită investigaţiei neadecvate făcute de autorităţile bulgare în privinţa plângerii reclamantului conform căreia acesta fusese maltratat grav de către poliţie.Warbrick. Michel Levinet.O’Boyle. este absorbită.int. Jean-Pierre Marguénaud. pag. 112 .E. Turciei.89. în cauza Assenov c. Turciei. 22277/93. pag. par. de noţiunea de recurs efectiv din articolul 13: „În cazul Assenov şi alţii c. în ”La Convention Européenne des Droits de l’homme – commentaire article par article”. 516 Curtea EDO. cauza Assenov c.175. cauza nr. Curtea EDO. 1995. Obligaţii procedurale au fost deduse în contexte variate din textele Convenţiei.J. Obligaţia procedurală pozitivă de a desfăşura o anchetă oficială şi efectivă. exemplificativ. a se vedea F. 33343/96. În numeroase cauze515. www. Butterworths. Edinburgh. hotărârea din 3 iunie 2003. P. cauza nr. Curtea a considerat că obligaţia procedurală rezultată din articolul 3. The Hague. 522 Curtea EDO. (…) Totuşi. Obligaţia de a realiza o anchetă efectivă în situaţia morţii cauzate de forţele statului a fost. Curtea EDO. 42066/98. van Hoof. a fost dedusă de Curte.333. Raporturile dintre latura procedurală a articolului 3 şi articolul 13519 nu sunt foarte clare. 65. Din acest motiv lucrările de specialitate mai vechi nu menţionează existenţa acestei obligaţii517. 519 Articolul 13 : Dreptul la un recurs efectiv : « Orice persoană. Curtea EDO.

Turciei. 42066/98. 22493/93. că a fost supusă torturii sau unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţie de către reprezentanţi ai statului. uneori chiar amintind soluţia dată în cauza Ilhan525. oferă reclamantului posibilitatea reparării încălcării dreptului recunoscut de articolul 3 din Convenţie şi garanţiile procedurale împotriva unui eventual abuz din partea agenţilor statului. Altun c. Curtea EDO. par. 66. Pantea c. a se vedea. cauza nr. sub aspect procedural. cauza nr. hotărârea din 8 iulie 1999. cauza nr. hotărârea din 8 iulie 1999. Berktay c. hotărârea din 10 februarie 2004.). în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei. 20869/92. hotărârea din 21 decembrie 2000. Poloniei. României. Gennadiy Naumenko c. cauzele nr. cauza nr. în temeiul căreia orice persoană care susţine. 31143/96. hotărârea din 8 iulie 1999. Curtea EDO. hotărârea din 1 martie 2001. Ucrainei. hotărârea din 20 iulie 2004. şi care să permită accesul efectiv al celui ce a formulat plângerea la anchetă. totuşi. Bati şi alţii c. cauza nr. cauza nr. în acest context. Curtea EDO. Turciei. Turciei. hotărârea din 3 iunie 2003. Mai mult.). de cazurile în care a fost folosită forţa letală sau se bănuieşte că a intervenit moartea victimei. 33343/96.”523 Totuşi. României. României. Turciei. Bati şi alţii c. şi obligaţia de a realiza o anchetă efectivă şi aprofundată. cauza nr. în aceste condiţii. având în vedere faptul că. articolul 3 este formulat în termeni diferiţi. Curtea EDO. hotărârea din 10 februarie 2004. 42023/98. Dikme c. hotărârea din 4 aprilie 2000. Ilhan c. hotărârea din 30 septembrie 2004. 28520/95. Turciei. hotărârea din 20 iunie 2002. Curtea a preferat să abordeze problema investigaţiei oficiale şi efective pe tărâmul articolului 13526. 33097/96 şi 57834/00. aptă să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili şi care să permită accesul efectiv al celui ce a formulat plângerea la anchetă (s. exemplificativ: Curtea EDO. Barbu Anghelescu c. Bulgariei. 40154/98. Criteriile după care Curtea decide să examineze cauza din punctul de vedere al articolului 3 sau al articolului 13 sunt neclare în acest moment527. hotărârea din 3 iunie 2004. în numeroase rânduri. În alte cazuri însă. Franţei. cauza nr. Turciei. hotărârea din 8 ianuarie 2004.include. Bursuc c. hotărârea din 20 iulie 2000. cauza nr. Pentru abordarea din punctul de vedere al articolului 3. Curtea EDO. Labita c. Ilhan c. hotărârea din 5 octombrie 2004. 46430/99. 22277/93. trebuie să dispună de un recurs efectiv. cauza nr. Ungariei. Bulgariei. Indelicato c. Totuşi. Caloc c. Italiei. Curtea EDO. Curtea a precizat că poate fi necesar sau potrivit. Curtea EDO. hotărârea din 12 octombrie 2004. 50222/99. impune obligaţia de a realiza o anchetă efectivă şi aprofundată. Turciei. cauza nr. a se vedea Curtea EDO. Curtea EDO. Turciei. hotărârea din 19 mai 2004. Balogh c. cauza nr. Din punct de vedere practic însă. Gennadiy Naumenko c. deşi victima unei încălcări afirmate a acestei prevederi poate fi într-o situaţie vulnerabilă. 92. impune. Ilhan c. hotărârea din 20 iulie 2004. Poate de asemenea privi situaţii în care iniţiativa aparţine statului pentru motivul practic al decesului victimei şi faptului că. 527 Pentru motive de procedură.”528 Curtea EDO. 528 Curtea EDO. „atunci când o persoană susţine. hotărârea din 3 iunie 2004. aptă să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili pentru orice rău-tratament. Curtea EDO.n. latura procedurală. Curtea EDO. cauza nr. cu o aparenţă de temeinicie („grief défendable”). cauzele nr. în acest context. cauzele nr. Curtea consideră că obligaţia statului decurgând din articolul 13 din Convenţie. 33951/96. Büyükdağ c. Turciei. hotărârea din 18 octombrie 2001. că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţie. circumstanţele cauzei morţii pot fi cunoscute. a se vedea. 13. exemplificativ: Curtea EDO. Necesitatea sau oportunitatea constatării într-o cauză dată a încălcării articolului 3 din Convenţie. Sadik Önder c. Berlinski c. Toteva c. 42027/98. 47940/99. Curtea EDO. 26772/95. cauza nr. va depinde de circumstanţele specifice speţei (s. cauza nr. cerinţa ca dreptul la viaţă să fie „protejat prin lege”. Mehmet Emin Yüksel c. Italiei. 33097/96 şi 57834/00. cu o aparenţă de temeinicie („grief défendable”). Curtea EDO. fără a aminti de posibilitatea abordării din punctul de vedere al articolului 13. Krastanov c. adesea. Din jurisprudenţa Curţii rezultă că noţiunea de „recurs efectiv”. 27715/95 şi 30209/96. par. uneori. 42023/98. cauza nr. Turciei. cauza nr. hotărârea din 20 iulie 2000 (în această cauză reclamantul nu invocase articolul 13). hotărârea din 1 iunie 2004. Curtea EDO. 179. confuzia care domneşte în jurisprudenţa Curţii cu privire la temeiul obligaţiei de a efectua o anchetă efectivă şi aprofundată nu este atât de importantă. 28340/95. atunci când este cazul. 24561/94. 525 Spre exemplu. Curtea EDO. Ucrainei. noţiunea de „recurs efectiv”.n. 524 523 113 . 526 Pentru abordarea din punctul de vedere al art. cauza nr. Curtea EDO. Turciei. 22277/93. cauza nr. numai de agenţii statului. cauza nr. exigenţele practice ale situaţiei vor diferi. Curtea EDO. pe lângă plata de despăgubiri. ca obligaţia respectivă să fie examinată din punctul de vedere al articolului 3524. 22277/93. Curtea EDO. Curtea EDO.

ancheta efectivă realizată în baza articolului 3 şi cea realizată în baza articolului 2 corespund în totalitate. în numeroase rânduri. pentru articolul 2: Curtea EDO. 50222/99. că. Curtea EDO. cauza nr. Kmetty c. interdicţia legală generală de a supune o persoană la tratamente inumane sau degradante ar deveni ineficientă în practică şi ar fi posibil.este independentă de obligaţia materială. Curtea EDO. Grzegorz Olszewski c. deşi au multe caractere comune. „această anchetă. hotărârea din 16 decembrie 2003. României. hotărârea din 20 iulie 2000. a se vedea şi: Curtea EDO. ca reprezentanţi ai statului să desconsidere în totalitate. fie în temeiul articolului 13. Bati şi alţii c. hotărârea din 19 februarie 1998. Ca şi în cazul articolului 2533. Labita c. hotărârea din 10 octombrie 2000. exemplificativ: Curtea EDO. 40154/98. că a fost supusă torturii sau unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţie de către reprezentanţi ai statului535.”530 Curtea face.536 Se pune problema dacă. Turciei. Aşa cum rezultă chiar din jurisprudenţa Curţii. Turciei. fie în temeiul articolului 3529 – latura procedurală – autorităţile au obligaţia de a realiza o anchetă efectivă. cauza nr. Curtea EDO. României. aşa cum rezultă din jurisprudenţa actuală a Curţii. cauzele nr. cauza nr. exemplificativ. 69. cauza nr. în acest sens.Rezultă că. Curtea EDO. hotărârea din 30 septembrie 2004. cauza nr. par. pentru art. Turciei. cauza nr. 46430/99. Nu credem însă. hotărârea din 3 iunie 2004. în stadiul actual al jurisprudenţei. cauzele nr. în anumite cazuri. hotărârea din 4 aprilie 2000. Michael Menson. în actualul stadiu al jurisprudenţei. hotărârea din 20 iulie 2004. Curtea EDO. hotărârea din 12 octombrie 2004. 131. României. 47916/99. Dikme c. cauza nr. drepturile persoanelor aflate sub controlul lor. cauza nr. 531 În afară de cele menţionate la nota anterioară. Akkoç c. 3: Curtea EDO. cauza Ergi c. Ungariei. Caloc c. Curtea EDO. Bulgariei. par. Curtea EDO. Curtea EDO. cauza Ülku Ekinci c. cauza nr. Turciei. Curtea EDO. 33951/96. 57967/00. Poloniei. care ulterior au fost identificate şi condamnate la pedepse cu închisoarea). Italiei. Curtea EDO. Krastanov c. trebuie să fie capabilă să conducă la identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile (s. Italiei. Gennadiy Naumenko c. Coroborat cu articolul 1. Turciei. 534 Curtea EDO. cauza Yaşa c. comparativ cu cele ale anchetei impusă de articolul 2. 26772/95. trimitere la obligaţia procedurală (privind realizarea unei anchete efective) rezultată din articolul 2531. Barbu Anghelescu c. cauza Kaya c. cauza nr.n. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003 (fratele reclamantului. ancheta este obligatorie şi atunci când moartea a fost rezultatul activităţii unei terţe persoane. asemenea celei impuse de articolul 2 din Convenţie. hotărârea din 12 octombrie 2004. cauza nr. Curtea putând condamna un stat pentru neîndeplinirea obligaţiei procedurale după ce l-a exonerat de încălcarea obligaţiei substanţiale534. Mehmet Emin Yüksel c. sau chiar la hotărâri în care s-a constatat numai încălcarea articolului 2532. par. României. României. 42023/98. ancheta trebuie să fie realizată atunci când o persoană susţine. 46430/99. cauza nr. Curtea EDO. Bulgariei. cauza Assenov c. în cele ce urmează caracteristicile anchetei pentru articolul 3. Turciei. 33343/96. hotărârea din 8 ianuarie 2004. cauza nr. Barbu Anghelescu c. par. cauza nr. dintre cauzele cele mai noi. În caz contrar. hotărârea din 10 februarie 2004. hotărârea din 5 octombrie 2004. hotărârea din 4 aprilie 2000. soluţia ar putea fi extinsă şi pentru articolul 3. 55264/00. 199. 67. cu o aparenţă de temeinicie („grief défendable”). folosindu-se de impunitatea absolută de care se bucură. Turciei. hotărârea din 5 octombrie 2004. Sadik Önder c. fusese ucis. 530 533 A se vedea. 31143/96. 532 A se vedea. 536 A se vedea. Vom analiza. 20869/92. 42066/98. hotărârea din 2 septembrie 1998. Turciei. decizia de admisibilitate din 13 noiembrie 2003. Bursuc c. 22947/93 şi 22948/93. pentru articolul 3.. Indelicato c. hotărârea din 16 iulie 2002. Bursuc c. 131. 70. 535 A se vedea. hotărârea din 18 octombrie 2001. 68. aşa cum arată Curtea în primele hotărâri. Curtea EDO. Pentru art. cauza nr. hotărârea din 3 iunie 2003. cauza nr. par. obligaţia procedurală – realizarea unei anchete oficiale şi efective . cauza nr. În cazul articolului 2. Labita c. Curtea EDO. hotărârea din 20 iulie 2000. prin bătaie. hotărârea din 28 iulie 1998. 28520/95. Marii Britanii. Pantea c.). 42066/98. Curtea EDO. Curtea EDO. 26772/95. Franţei. Turciei. hotărârea din 28 octombrie 1998. 529 114 . Aş cum rezultă din multe hotărâri ale Curţii. Ucrainei. Alex Menson şi alţii c. Italiei. 82 (femeie despre care se pretindea că a fot ucisă de tirurile teroriştilor kurzi). Curtea EDO. Curtea EDO. 98 şi urm. 33097/96 şi 57834/00. 13: Curtea EDO. în ciuda importanţei sale fundamentale. de patru persoane. unele elemente putând fi diferite. Curtea EDO.

cauza nr. care nu dispar la fel de repede cu trecerea timpului ca alte forme de violenţă mentală sau psihică. Marii Britanii. şi alţii c. dată fiind uşurinţa cu care violatorul poate exploata vulnerabilitatea şi rezistenţa slabă a victimei. cauza nr. obligaţia de a desfăşura o anchetă oficială şi efectivă în situaţia când moartea a fost cauzată de persoane care nu sunt reprezentanţi ai statului.C. În special. aşa cum rezultă din cele anterior menţionate. Marii Britanii. Curtea consideră că statele au obligaţia pozitivă inerentă articolelor 3 şi 8 ale Convenţiei de a adopta o legislaţie penală care să pedepsească efectiv violul şi să o aplice în practică printr-o anchetă şi urmărire penală (prosecution) efectivă. Curtea EDO. necesită existenţa unor prevederi legale eficiente. hotărârea din 23 septembrie 1998. cauza Z. că aceasta depăşeşte obligaţia primară de „adoptare a unei legislaţii penale efective (s. care afectează valori fundamentale şi aspecte esenţiale ale vieţii private. (s. fiind calificat ca tortură într-o hotărâre a Curţii544. hotărârea din 26 noiembrie 2002. în anumite circumstanţe binedefinite. Violul unei deţinute de către un oficial al statului trebuie considerat ca o formă extrem de gravă şi dezgustătoare de rele tratamente. hotărârea din 4 decembrie 2003. c. cauza Osman c. impune statelor să ia măsuri destinate să asigure că persoanele din jurisdicţia lor. reprimării şi sancţionării încălcării prevederilor sale. anterior citată. Marii Britanii. c. 97 de membri ai Congregaţiei martorilor lui Iehova şi alţi 4 c.n. Bulgariei că pentru toate formele de rele tratamente statul are obligaţii pozitive. par. Marii Britanii.)”543 Este adevărat că violul reprezintă o formă foarte gravă de rele tratamente. „Curtea reaminteşte că obligaţia Înaltelor Părţi Contractante cuprinsă în articolul 1 al Convenţiei de a asigura oricărei persoane din jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Convenţie. de natură penală. de a lua măsuri concrete pentru protejarea viaţii.n. nu sunt supuse relelor tratamente „administrate” de persoane private538. în cauza Osman c. şi alţii c. cauza nr. la Curtea EDO. August c. 543 Curtea EDO. Marii Britanii.) care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viaţa unei persoane. 32967/96. împreună cu articolul 3. cauza A. în celelalte cazuri statul neavând nici o obligaţie. (…) articolul 2 al Convenţiei implică de asemenea. aceste obligaţii putând implica adoptarea unor măsuri chiar în sfera relaţiilor dintre persoane private. deocamdată. (…) împiedicarea eficace a actelor grave. Curtea EDO. hotărârea din 17 ianuarie 2002. măsuri de ordin practic (s. mutatis mutandis. E. 22.) Mai mult.În cazul articolului 2. c. Obligaţii pozitive pentru state sunt inerente dreptului la respectarea viaţii private. 540 Asemenea obligaţii pozitive nu pot fi considerate. nu există o jurisprudenţă expresă a Curţii în acest sens. a se vedea şi Curtea EDO. anterior citată. par. Italiei. 73-75. legislaţie dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa. Curtea hotărând. Această obligaţie generală implică obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă. Bulgariei. 128. (s. se rezumă numai la această formă de rele tratamente. Marii Britanii. o obligaţie pozitivă a autorităţilor de a lua preventiv. Turciei. dar credem că se poate deduce din hotărârea M. În ceea ce priveşte articolul 3. M. hotărârea din 28 octombrie 1998. decizia de admisibilitate din 6 iulie 2004. În anumite situaţii. conform articolului 8.n. Nu credem însă că obligaţiile pozitive ale statelor. violul lasă cicatrice psihologice adânci.C. cauza nr. a căror întindere poate varia (spre exemplu. cauza Aydin c. Bulgariei. Mai mult. Calvelli şi Ciglio c. 39272/98.) pentru a proteja individul a cărui viaţă este ameninţată de actele criminale ale altui individ. de a realiza o anchetă oficială şi efectivă şi. în anumite condiţii. În acelaşi sens. par. 33218/96. 541 Curtea face trimitere. în cazul unor forme de Curtea EDO. în scopul prevenirii. articolul 3 impune obligaţia pozitivă de a realiza o anchetă oficială. ca limitându-se numai la cazurile în care relele tratamente sunt realizate de agenţii statului541. 542 Curtea face trimiterea la cauza Osman. 71156/01.542 Pe această bază. Curtea face trimitere la următoarele hotărâri: Curtea EDO. Curtea nu a exclus posibilitatea ca obligaţiile pozitive ale statului în baza articolului 8 de a garanta integritatea fizică a persoanelor se pot extinde şi la chestiuni legate de efectivitatea anchetei penale. 115.” 538 537 115 .n. Este adevărat că. copiii şi alte persoane vulnerabile au dreptul la o protecţie efectivă539. în principiu. 539 Curtea face trimitere la decizia de admisibilitate din 21 ianuarie 2003. 544 Curtea EDO. 36505/02. Georgiei. cauza nr.”537 Articolul 2 produce aşadar efecte interindividuale tocmai prin aplicarea obligaţiilor pozitive ale statului de a adopta o legislaţie penală. hotărârea din 25 septembrie 1997: „În perioada în care s-a aflat în detenţie reclamanta a fost violată de o persoană a cărei identitate a rămas necunoscută. ca violul. reprezintă o aplicare a obligaţiei generale a statului de a proteja viaţa. par. 540 Curtea face trimitere la cauza Assenov c.

Krastanov c. cauza nr. İkincisoy c. 548 Curtea EDO. atât în cazul articolului 2548. cauza nr. cauza nr. 26144/95. cu temeinicie („grief défendable”). D. 52. Alex Menson şi alţii c. hotărârea din 27 iulie 2004. cauza nr. Asemenea obligaţii pozitive nu pot fi considerate. în primul rând. cauza nr. relele tratamente la care reclamantul fusese suspus de cei doi colegi de celulă ai săi. hotărârea din 4 aprilie 2000. Identificarea şi pedepsirea celor responsabili este o obligaţie de mijloace. 33097/96 şi 57834/00. 37703/97. 552 Curtea EDO. Ele nu pot lăsa apropiaţilor defunctului iniţiativa depunerii unei plângeri formale sau nu le pot permite acestora să-şi asume responsabilitatea unei proceduri de anchetă. cauza nr. cauza nr. 549 Curtea EDO. cauza nr. 47916/99. 22277/93. o anchetă care „poate avea ca rezultat numai acordarea de despăgubiri. Curtea EDO. Curtea spune expresis verbis că „În anumite situaţii. în mod necesar. printre cele mai noi cauze: Curtea EDO.n. Convenţia impune numai „iniţierea şi derularea unei anchete apte să conducă la pedepsirea persoanelor responsabile”. Tahsin Acar c. hotărârea din 21 decembrie 2000. Barbu Anghelescu c. hotărârea din 27 iulie 2004. Italiei. În cazul articolului 2. 209. cât şi în cazul articolului 3549: „Curtea reaminteşte că obligaţia autorităţilor interne de a pune un recurs efectiv la dispoziţia unei persoane care susţine. 26307/95. hotărârea din 27 iulie 2004.A. 26144/95. Mastromatteo c. fără a menţiona expres că obligaţia procedurală există şi în situaţia în care relele tratamente nu au fost realizate de agenţii statului. Alex Menson şi alţii c. a se vedea şi Curtea EDO. 33310/96. hotărârea din 24 octombrie 2002. poate nu este necesară întotdeauna incriminarea prin adoptarea unei legislaţii penale. În acelaşi sens. 27 iulie 2004. par. (s. a se vedea Curtea EDO. cauza nr. 50222/99. României545. cauza nr. autorităţile trebuie să acţioneze din oficiu. În acelaşi sens. Turciei. Marii Britanii. în principiu.”551 73. Dacă lucrurile ar sta altfel. Ceea ce interesează însă. 551 Curtea EDO. nu poate fi considerată ca satisfăcând exigenţele procedurale ale articolului 3. hotărârea din 3 iunie 2003. ca agenţii statului să calce în picioare.n. României. hotărârea din 27 iulie 2004. menţionăm că. decizie de admisibilitate. Turciei. 71. „asemănător celei de la articolul 2. Turciei. 33343/96. pentru prima oară. Franţa. Bulgariei. hotărârea din 3 iunie 2003. exemplificativ. Cu privire la scopul unei asemenea anchete. par. 57671/00. a se vedea şi Curtea EDO. sub imperiul laturii procedurale a articolului 3. Pantea c. Curtea EDO. 33343/96. cauza nr. Cipru. cauza nr. în ciuda importanţei sale fundamentale. şi ar fi posibil în unele cazuri. par. iar nu şi pedepsirea celor responsabili pentru relele tratamente. a se vedea Curtea EDO..552 Curtea EDO. hotărârea din 8 iulie 1999. cauza nr. Curtea EDO. şi alţii c. 47916/99. în cauza Pantea c. cauza nr. Curtea EDO.550 Totuşi. conform jurisprudenţei de interpretare a articolului 2. Pantea c. cauza nr. 46430/99. hotărârea din 8 April 2004. Pantea c. cauza nr. hotărârea din 3 iunie 2003. Curtea a analizat. 111. Pentru o situaţie în care nu agenţii statului sunt răspunzători de moarte. 26772/95. Turciei. Italiei. Curtea precizează că. Poloniei. iar nu una de rezultat. 546 În ceea ce priveşte ancheta asupra unui tratament pretins contrar articolului 3. Nachova şi alţii c. A. 30873/96. cauza nr. articolul 3 impune obligaţia pozitivă de a realiza o anchetă oficială. 26307/95. interdicţia legală generală a tratamentelor inumane sau degradante ar fi ineficace în practică. H. Turciei. c. Curtea EDO. Bulgariei. Egmez c. acesta este de a asigura aplicarea efectivă a legilor interne care protejează dreptul la viaţă şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru decesele survenite din cauza lor. României. Marii Britanii. drepturile celor supuşi controlului lor. României. Curtea EDO. 547 Curtea EDO.”547 72. cauza nr. Marii Britanii. 43577/98 şi 43579/98. Curtea EDO. 42066/98. României. Slimani c. hotărârea din 8 April 2004. 28883/95. Turciei. României.)”. cauzele nr. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003. această anchetă trebui să conducă la identificarea şi sancţionarea celor responsabili (s. 550 Curtea EDO. ca limitându-se numai la cazurile în care relele tratamente sunt realizate de agenţii statului. hotărârea din 26 februarie 2004. hotărârea din 12 octombrie 2004. Labita c. cauza nr. cauzele nr. 33343/96. Pentru situaţii în care nu agenţii statului sunt răspunzători de moarte. Curtea EDO. Curtea EDO.rele tratamente mai puţin grave.). McKerr c. Bursuc c. Ilhan c. Tahsin Acar c. 91 (Curtea menţionează că „există situaţii în care iniţiativa trebuie să aparţină statului. decizia de inadmisibilitate din 6 mai 2003. 30015/96. par. Turciei. A se vedea. hotărârea din 30 septembrie 2004. bucurându-se de o cvasi-imunitate. că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţie nu implică. În acest sens. cauza nr. sancţionarea făptuitorilor. İkincisoy c. hotărârea din 5 octombrie 2004. din momentul în care cauza le-a fost adusă la cunoştinţă. hotărârea din 3 iunie 2004. Bati şi alţii c. ori condamnarea penală a celor vinovaţi). hotărârea din 4 mai 2001. pentru motivul de ordin practic că victima este decedată şi este posibil ca numai agenţii statului să cunoască 546 545 116 . studiul de faţă este faptul că. Curtea EDO.

136 – 140. a se vedea Curtea EDO. Turciei.E. Autorităţile trebuie să aibă în vedere situaţia deosebit de vulnerabilă a victimelor torturii şi faptul că dacă o persoană a suferit maltratări 555 serioase. În timpul acestei detenţii. 560 A se vedea pentru probe criminalistice. nu a acţionat în nici un fel. rănile pe care le avea trebuie să fi fost vizibile în cursul întâlnirii cu procurorul. 1995. hotărârea din 27 iunie 2000. 24746/94. 89. iar nu pe latura procedurală a articolului 3. par. capacitatea sau voinţa sa de a se plânge sunt adesea slăbite556.). Curtea EDO. 29178/95.n. această obligaţie va fi extinsă de Curte şi alte situaţii. în ciuda faptului că. anterior citată.”). tot pentru martori a se vedea şi Curtea EDO. care diminuează capacitatea acesteia de a stabili cauza morţii sau persoana responsabilă poate conduce la concluzia că ancheta nu corespunde standardului cerut de Curte. Turciei. D. par. 18 iunie 2002. par. Turciei. a suferit răni grave. adică maltratări. 554 Curtea face trimitere la cauza nr. 106. 109. Curtea EDO. eventual. poate fi transpusă şi pentru această ultimă situaţie. 46477/99. hotărârea din 10 aprilie 2001. este cazul deschiderii unei anchete (s. dacă există indicaţii suficient de precise în baza cărora se poate considera că există fapte de tortură sau de rele tratamente554. este de înţeles că reclamantul şi-a format convingerea că nu putea spera să obţină satisfacţie prin căile naţionale de recurs. Din această cauză rezultă că. De asemenea. Bulgariei. 21986/93. 553 Menţionăm că lipsa plângerii s-ar putea analiza. 117 . în stadiul actual al jurisprudenţei. hotărârea din 14 martie 2002. par. pentru autopsie. par. 562 Curtea EDO. 558 A se vedea. Tanli c. cel puţin în cazul în care relele tratamente erau grave şi erau aplicate de agenţi ai statului. mai ales a cauzei morţii561. hotărârea din 4 mai 2001. o autopsie aptă să furnizeze o evidenţă completă şi precisă a rănilor şi o analiză obiectivă a constatărilor clinice. pag. Ed. Gül c. „autorităţile trebuie să acţioneze din momentul în care o plângere oficială a fost formulată. Orice deficienţă a anchetei. în cadrul unor proceduri speciale. Chiar şi atunci când o plângere propriu-zisă553 nu a fost formulată. Hugh Jordan c. 490. Fie şi numai aceste circumstanţe l-ar fi făcut să se simtă vulnerabil. În această cauză. 56. cauza nr. 144. Teora. între altele. 71. 44625/98. hotărârea din 1 iulie 2003. a fortiori. Curtea EDO. chiar dacă s-ar accepta că reclamantul nu a făcut nici o plângere la procuror pentru relele tratamente pe care le suferise în perioada de detenţie. Văzându-l pe procuror că. deşi avea cunoştinţă de rănile sale.” 557 Curtea EDO. În cauza în care Curtea a pronunţat această soluţie mai mulţi deţinuţi fuseseră torturaţi de reprezentanţi ai statului. Curtea EDO. în conformitate cu legea turcă. 22676/93. Marii Brtianii.În cazul articolului 3. hotărârea din 4 mai 2001. Pentru articolul 2. Turciei. decizia de admisibilitate din 1 iulie 2004. 335. în acest sens. Credem însă că. 25656/94. 559 Pentru imposibilitatea obligării unor martori direct implicaţi în folosirea forţei să depună mărturie. 60 000 de cuvinte”. McKerr c. 74. 31883/96. Credem însă că. şi. chiar dacă nu este nevoie de o plângere propriuzisă. Curtea EDO. 561 A se vedea. 562 circumstanţele în care a survenit decesul. pe viitor. Bati şi alţii c. Turciei. „ (56) Curtea consideră că. Turciei. (57) Curtea consideră că există circumstanţe speciale care l-au exonerat pe reclamant de obligaţia sa de a epuiza căile interne de recurs (…). Finucane c. inclusiv. fără putere şi temător faţă de reprezentanţii statului. ca autorităţile să ia măsuri rezonabile pentru a asigura obţinerea probelor privind faptele examinate. c. Totuşi. Turciei. hotărârea din 14 decembrie 2000. Salman c. cauza nr. analizând excepţia neepuizării căilor de recurs interne. cauza nr. hotărârea din 3 iunie 2004. care au necesitat spitalizare. 556 Curtea face trimitere la cauza Aksoy c. cauza nr. întinderea şi cauza rănilor. depoziţii ale martorilor oculari559. cauza nr. Marii Britanii. 555 Varianta franceză foloseşte termenul „sévices”. Mihăescu – Cîrsteanu. cauza nr. Tanrıkulu c. 23763/94. hotărârea din 8 iulie 1999. Marii Britanii. conform . în situaţia în care au cunoştinţă de existenţa acestor fapte. par. Marii Britanii. cauza nr.”557 Totuşi. „Dicţionar francez – român.558 Soluţia Curţii (cu privire la lipsa necesităţii unei plângeri propriu-zise) este cu atât mai neortodoxă cu cât ea este dată pe tărâmul articolului 13. fără a avea acces la asistenţă medicală. Curtea EDO. S. Aksoy fusese deţinut la poliţie pentru cel puţin 14 zile. ca o neepuizare a căilor interne. 28883/95. Trebuie reamintit că această omisiune a procurorului a avut loc după ce dl. cauza nr. în funcţie de circumstanţele fiecărui caz. 33097/96 şi 57834/00. par. expertize560. este necesar ca autorităţile să fie în mod efectiv încunoştinţate de afirmaţiile victimei cu privire la relele tratamente. cauzele nr. decizia de admisibilitate din 8 martie 2001. Orhan c. Turciei. 67. efectivitatea anchetei impune. în primul rând. Hasan Hüseyin Özbey c. par. 26129/95. Paul şi Audrey Edwards c. cauza nr. Curtea EDO. avea obligaţia de a le investiga. autorităţile au obligaţia de a porni din oficiu o anchetă în cazul torturii aplicate de reprezentanţi ai statului unor deţinuţi. par. acesta nu a adresat nici o întrebare cu privire la natura. cauza nr.

33097/96 şi 57834/00. Curtea apreciază. McKerr c. hotărârea din 14 martie 2002. cât şi în cel al articolului 3566. Orice deficienţă a anchetei. cauzele nr. În al doilea rând. să fie independente din punct de vedere practic. atât în cazul articolului 2 cât şi al articolului 3. hotărârea din 8 iulie 1999.”570 77. Slimani c. 109. cauza Yaşa c. să nu le fie subordonate din punct de vedere ierarhic sau instituţional. cauzele nr. Bati şi alţii c. trebuie să existe un element suficient de control public al anchetei sau al rezultatelor sale. decizia de admisibilitate din 24 septembrie 2002 (Curtea analizează excepţia de neepuizare a căilor de recurs interne deoarece ancheta internă era în continuare pe rol. României. Barbu Anghelescu c. Paul şi Audrey Edwards c. în general. cauza Güleç c. micşorând capacitatea acesteia de a stabili cauza rănilor sau persoanele răspunzătoare. Pantea c. Paul şi Audrey Edwards c. României. 83. Turciei. Curtea EDO. şi. Bursuc c. hotărârea din 27 iulie 1998. Curtea EDO. Italiei. cauza nr. 570 Curtea EDO. Özgür Kılıç c. Turciei. 24561/94. 27 iulie 2004. 566 Curtea EDO. hotărârea din 3 iunie 2004. Indelicato c. Turciei. 33097/96 şi 57834/00. de o manieră generală. a se vedea. 57671/00. 42591/98. deschiderea promptă a unei anchete de către autorităţi poate. atât în cazul articolului 2565. 33343/96. cauzele nr.O obligaţie similară există şi sub imperiul articolului 3: „Autorităţile trebuie să fi luat măsurile rezonabile pe care le puteau lua pentru a obţine probele relative la faptele respective563. hotărârea din 1 iunie 2004. Bati şi alţii c.”564 75. că autorităţile nu trebuie să sugereze în nici un caz. 567 Pentru articolul 2. Marii Britanii. 102 – 104. nu mai puţin. hotărârea din 3 iunie 2003. Turciei. pentru aceleaşi motive cu cele menţionate anterior. 33097/96 şi 57834/00. cauza nr. 564 563 118 . pentru ca ancheta realizată în cadrul ambelor articole să fie considerată efectivă. 113. 565 Curtea EDO. hotărârea din 3 iunie 2004. 33097/96 şi 57834/00. Curtea EDO. 42066/98. un răspuns rapid al autorităţilor putând. 571 Pentru articolul 2. eventual. cauza nr. între altele. hotărârea din 20 iulie 2004. par. Marii Britanii. 40154/98.568 „Dacă se poate întâmpla ca obstacole sau dificultăţi să împiedice o anchetă să progreseze într-o situaţie particulară. par. hotărârea din 3 iunie 2004. Pentru articolul 3. Mehmet Emin Yüksel c. cauzele nr. deoarece aceasta durase mai mult de 5 ani. Tanrıkulu c. fără a se lua nici o decizie. Pentru articolul 3. 568 Pentru articolul 2 a se vedea în acest sens Curtea EDO. Turciei. cauza nr. hotărârea din 12 octombrie 2004. a se vedea Curtea EDO. Turciei. 33097/96 şi 57834/00. 569 Curtea EDO. Turciei. a se vedea Curtea EDO. Turciei. Curtea EDO. Curtea EDO. Pentru articolul 3. expertize şi. şi pentru a evita orice aparenţă de complicitate sau de toleranţă cu privire la actele ilegale. riscă să nu corespundă acestui standard. hotărârea din 4 mai 2001. 46430/99. Franţa. hotărârea din 3 iunie 2004. să fie considerată ca fiind de o importanţă capitală pentru a menţine încrederea publicului şi adeziunea sa la statul de drept şi pentru a preveni orice aparenţă de toleranţă a actelor ilegale sau de coluziune în efectuarea lor. declaraţia detaliată a victimei prezumate. cauza nr. cauza nr. să fie considerat ca esenţial pentru a păstra încrederea publicului în respectarea principiului legalităţii. 31143/96. 46477/99. hotărârea din 14 martie 2002. Marii Britanii.571 A se vedea în acest sens şi Curtea EDO.”569 Curtea consideră că „autorităţile nu trebuie să subestimeze importanţa mesajului pe care ele îl transmit persoanelor implicate şi publicului larg. implicate în cauzarea morţii sau a relelor tratamente. cauza nr. hotărârea din 18 octombrie 2001. hotărârea din 5 octombrie 2004. par. inclusiv. atunci când decid să înceapă sau nu urmărirea penală împotriva unor agenţi ai statului acuzaţi că au supus o persoană unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţie. ele trebuie. 76. cauza nr. Curtea a considerat că nu putea fi vorba despre un recurs efectiv). că sunt dispuse să lase nepedepsite astfel de tratamente. României. Bati şi alţii c. Curtea EDO. cauza nr. cauzele nr. hotărârea din 2 septembrie 1998. cauza nr. 210. 23763/94. Turciei. Turciei. atât în teorie cât şi în practică. Bati şi alţii c. pentru ca ancheta să poată fi considerată efectivă. Bati şi alţii c. Curtea EDO. în special. 46477/99. hotărârea din 3 iunie 2004. „o exigenţă de celeritate şi de diligenţă rezonabilă este implicită în acest context”567. pe de o parte. par. este necesar ca persoanele responsabile de conducerea anchetei să fie independente de cele care sunt. pe de altă parte. cauza nr. a se vedea. certificate medico-legale complementare apte să furnizeze o dare de seamă completă şi precisă a rănilor şi o analiză obiectivă a constatărilor medicale. exemplificativ: Curtea EDO. În al treilea rând. Turciei. exemplificativ: Curtea EDO. par. 81-82. Altun c. Apoi. pentru a garanta că responsabilii vor fi traşi la răspundere. Curtea EDO. par. mai ales a cauzei rănilor. Curtea EDO. 28883/95. 70. par. dacă situaţia o cere. depoziţiile martorilor oculari. cauza nr.

n. cauza nr. hotărârea din 4 mai 2001. pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Or. Curtea dezaprobă. Curtea remarcă faptul că. Turciei.) sau ca introdusă în termen (având valoarea unei plângeri penale. hotărârea din 26 februarie 2004. 572 119 . raportul de expertiză a fost finalizat abia la 27 august 1997. 47940/99. cauza nr. În ceea ce priveşte referatul prin care a fost respinsă plângerea reclamantului. Turciei. în măsura în care de această calificare depinde considerarea plângerii reclamantului ca tardivă (ea fiind calificată drept plângere prealabilă. parchetul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale (paragraful 130. parchetul nu a acordat atenţie acestei Pentru articolul 2. Curtea EDO. Curtea EDO. Curtea EDO. 79. şi a căror independenţă nu este limitată de instrucţiunile date de autorităţile ce efectuează ancheta în privinţa obiectivelor examinării. în jurisprudenţa Curţii sunt menţionate cerinţe specifice. Pentru ancheta realizată în cazul articolului 3. 109 . cauza nr. întemeindu-se pe un raport de expertiză care preciza. infracţiuni prevăzute de articolul 174. coroborată cu articolul 284 din Codul de procedură penală. n. accesul efectiv al reclamantului la procedura anchetei este indispensabil572. cauza nr. a se vedea Curtea EDO. deşi reclamantul a declarat. hotărârea din 4 mai 2001. introducerea. Nachova şi alţii c. la data de 11 iulie 1997. McKerr c. hotărârea din 20 iulie 2004. Turciei. Curtea estimează că în speţă un rol decisiv revenea stabilirii. dispoziţie care. În cauza Pantea c. 28340/95.). Curtea notează. coroborat cu articolul 284 din Codul de procedură penală. hotărârea din 1 iunie 2004. Bulgariei. hotărârea din 3 iunie 2004.78. că ceea ce distinge elementul material al infracţiunii de loviri şi alte violenţe de cel al vătămării corporale grave este. prevăzute de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal. Mai mult. prevede că acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă şi că persoana vătămată poate introduce această plângere în termen de 2 luni. Marii Brtianii. în plângerea sa din 24 iulie 1995. 203. de mai sus). a se vedea Curtea EDO. 206. a consecinţelor pe care incidentul cu codeţinuţii le-a avut asupra stării de sănătate a reclamantului. Curtea notează că. Ni se par importante soluţiile (în legătură cu ancheta efectivă) pronunţate de Curte în cauzele împotriva României. par. a calificat tratamentele la care a fost supus de către codeţinuţi ca tentativă la omor sau tentativă la vătămare corporală gravă. numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare şi consecinţele faptei asupra sănătăţii . Curtea notează că reclamantul. dar analizată de Curte sub aspectul articolului 13. hotărârea din 21 decembrie 2000. Altun c. hotărârea din 27 iulie 1998. Büyükdağ c. hotărârea din 18 decembrie 1996. de mai sus). adică la mai mult de doi ani şi şapte luni de la incident. „ancheta în cazul plângerii pentru viol comis de un agent al statului presupune ca victima să fie examinată (…)de doctori cu competenţă specială în acest domeniu. 115. Sub acest aspect. parchetul a apreciat că faptele constituiau elementul material al infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Curtea aminteşte faptul că modul de încadrare juridică a faptelor este. Curtea a reţinut că: „a) Cu privire la ancheta efectuată în legătură cu codeţinuţii 202. motiv pentru care le vom reda mai larg. faptul că procurorul a concluzionat atât de rapid că leziunile suferite de reclamant i-au cauzat acestuia o incapacitate temporară de muncă de 18 zile.n. cauzele nr. în mod special. 24561/94. esenţial. într-un anumit termen. Curtea EDO. Or. cauza Aydin c. că a efectuat toate examenele recomandate şi că a depus rezultatele acestora la laboratorul de medicină legală (paragraful 132. Bati şi alţii c. Turciei. încă de la început. astfel. Balogh c. cauza Aksoy c. că reclamantul nu s-a prezentat la examenele medicale recomandate.”573 80. Hugh Jordan c. Curtea EDO. referitor la participarea apropiaţilor victimei. Curtea EDO. par. României. Turciei. Curtea EDO.dacă lovirile au avut sau nu ca efect pierderea unui organ sau simţ ori o infirmitate permanentă fizică sau psihică (a se vedea capitolul „Drept intern aplicabil ”. în continuare. abia la un an după depunerea plângerii. par. Pentru unele tipuri de rele-tratamente. Marii Britanii. în acest scop. respectiv 182 din Codul penal. paragraful 154. hotărârea din 25 septembrie 1997. prin referatul din 20 octombrie 1997. de către Parchet. 82. cauza nr. cauza Güleç c. în cauză. În sfârşit. 205. Curtea apreciază ca deosebit de surprinzător faptul că. cauzele nr. În schimb. în ambele cazuri. 24746/94. a unei plângeri prealabile. 573 Curtea EDO. întrucât aceasta fusese depusă după expirarea termenului prevăzut de articolul 180 din Codul penal. Turciei. în special. de mai sus). parchetul a respins plângerea împotriva codeţinuţilor ca tardiv introdusă. 204. 28883/95. n. Ungariei. 43577/98 şi 43579/98. nefiind necesară. 33097/96 şi 57834/00.

sub acest aspect. b) Cu privire la ancheta efectuată în legătură cu gardienii 208. Având în vedere cele expuse anterior. şi împotriva comandatului adjunct P. şi S. Curtea dezaprobă faptul că. în referatul menţionat. cu temeinicie. în această privinţă. pe 10 iunie 1997. atunci când decid să înceapă sau nu urmărirea penală împotriva unor agenţi ai statului acuzaţi că au supus o persoană unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţie. că autorităţile interne nu au manifestat pasivitate în procedura penală iniţiată ca urmare a plângerii reclamantului. parchetul nu a menţionat şi nu a justificat în nici un fel aceste fapte în amintitul referat. că autorităţile nu trebuie să subestimeze importanţa mesajului pe care ele îl transmit persoanelor implicate şi publicului larg. 212. Curtea apreciază ca deosebit de surprinzător faptul că parchetul nu a încercat să clarifice. 211. şi împotriva comandatului adjunct al penitenciarului.” 81. hotărârea din 12 octombrie 2004 (reclamantul se plângea de faptul că a fost bătut de poliţişti). Curtea menţionează că. de care depindea calificarea faptelor şi. nu rezultă dacă parchetul a admis cererea reclamantului de a fi supus unui examen tomografic (paragraful 138. examen ce ar fi permis să se stabilească. Or. sub aspect procedural. 574 120 . deşi era vorba de un aspect esenţial. o asemenea concluzie nu poate fi acceptată.S. acest lucru nu este compatibil cu principiul absenţei legăturilor ierarhice sau instituţionale între persoanele însărcinate cu efectuarea anchetei şi cele implicate în evenimente. Curtea a reţinut că: „(…) ancheta a fost mai întâi efectuată de parchetul de pe lângă tribunalul judeţean Neamţ şi direcţia judeţeană de poliţie Neamţ şi privea atât faptele denunţate de reclamant. că a fost supus în perioada de arestare preventivă. cât şi bănuielile privindu-l pe reclamant referitoare la ultrajul contra poliţiştilor. totuşi. 213. 110 şi 128. României574. în consecinţă. si după ce l-a audiat pe reclamant. României. în special. cu precizie şi în mod obiectiv. Bursuc c. cauza nr. la ordinul comandantului adjunct al penitenciarului. În speţă. de mai sus. posibilitatea de a angaja răspunderea făptuitorilor.A. (…) 210. Curtea constată că articolul 3 din Convenţie a fost încălcat. Este adevărat. Curtea reaminteşte. în absenţa unor motive convingătoare de natură să justifice numeroasele contradicţii între declaraţiile deţinuţilor. deşi poliţiştii acuzaţi erau în funcţie de asemenea la poliţia Piatra Neamţ. potrivit dispoziţiilor articolului 3 din Convenţie. la care pretindea.contradicţii. (…) 215. Curtea apreciază. aşa cum de altfel indică şi Guvernul. cele ale reclamantului şi ale gardienilor şi menţiunile din registrul penitenciarului. era menţionat faptul că reclamantul se autoagresase (paragrafele 106.V. sunt nefondate. 42066/98. in fine). Curtea notează că în referatul elaborat la finalizarea cercetării penale. şi după ce a ordonat o expertiză medicoCurtea EDO. comise de poliţişti. Curtea notează că parchetul a dispus respingerea ca nefondată a plângerii împotriva gardienilor P. în opinia Curţii. de mai sus). Curtea apreciază că autorităţile nu au realizat o anchetă aprofundată şi efectivă cu privire la plângerea reclamantului ce avea ca obiect relele tratamente. În special. din actele dosarului. de mai sus). că autorităţile nu trebuie să sugereze în nici un caz. şi S. deşi existau declaraţii concordante ale mai multor martori cu privire la refuzul gardianului S.A. Or. Curtea remarcă faptul că probele au fost adunate şi martorii audiaţi de poliţia judiciară Piatra Neamţ. de a interveni pentru a-l apăra pe reclamant şi cu privire imobilizarea acestuia de către acest gardian. 207. în sensul articolului 182 din Codul penal. Curtea notează că un astfel de examen medical a fost recomandat şi de medicii care l-au tratat pe reclamant după punerea sa în libertate (paragraful 114. în scopul stabilirii stării sale de sănătate. În cauza Bursuc c. trei martori şi poliţiştii acuzaţi de rele tratamente. că sunt dispuse să lase nepedepsite astfel de tratamente. Curtea notează apoi că cinci luni după data faptelor. motivul pentru care în registrele penitenciarului şi în fişele medicale completate la infirmeria închisorii. dacă leziunile au generat sau nu o infirmitate.A. acte care au fost solicitate de parchet şi depuse la dosar. parchetul s-a limitat să afirme că acuzaţiile reclamantului împotriva gardienilor P.S. absenţa inactivităţii nu este suficientă pentru a exonera statul de responsabilitatea care îi revine.

Ea subliniază că. la fel ca şi poliţiştii. în cauza de faţă. Curtea consideră că autorităţile nu au efectuat o anchetă aprofundată şi efectivă cu privire la afirmaţia aparent întemeiată a reclamantului de a fi fost supus unor rele tratamente în cursul reţinerii sale. 3). Curtea consideră deosebit de surprinzător faptul că parchetul militar nu s-a aplecat deloc. cauza nr. ci numai la acordarea de despăgubiri576. parchetul militar Bacău a dat neînceperea urmăririi penale pentru cei 8 poliţişti acuzaţi de rele tratamente. României. la epoca faptelor. concret. făcând parte din structura militară. bazată pe existenţa acestei legături de natură instituţională. Curtea EDO. Alte cauze pentru care Curtea a constatat încălcarea articolului 13 sau a articolului 3 (latura procedurală) sunt: ancheta nu putea duce la pedepsirea celor responsabili de rele tratamente. 40154/98. care menţionează o agresiune suferită de reclamant. la epoca faptelor. absenţa independenţei procurorului militar s-a tradus.lipsa de independenţă a procurorilor militari: „procurorii militari sunt ofiţeri activi. nu erau independente deoarece erau conduse de guvernatori sau adjuncţii acestora. cauza nr. 42066/98. atunci când a luat decizia de neîncepere a urmăririi penale din 11 septembrie 2002. făcând parte din structura militară. 46430/99. hotărârea din 1 iunie 2004. 54/1993. cauza nr. (…) Ţinând seama de cele de mai sus. la fel ca şi poliţiştii. Bulgariei.legală. procurorii militari sunt ofiţeri activi. Barbu Anghelescu c. ultimul datând din 28 martie 1997. şi compuse din reprezentaţii locali ai executivului. Curtea notează apoi că independenţa procurorului militar. indicaţiile date de tribunalul militar Timişoara pe 25 mai 2001. fondată pe principiul subordonării ierarhice: ei beneficiază de grade militare. articolul 3 a fost încălcat. organele care efectuau ancheta nu erau independente de cei anchetaţi577. indicându-i cercetările care trebuiau realizate. datorită calităţii de militari a poliţiştilor acuzaţi. Curtea constată de asemenea că pe 4 februarie 1998. hotărârea din 5 octombrie 2004. care sunt dependenţi. Curtea a reţinut că: „Curtea notează mai întâi că independenţa procurorului militar. cauza nr. În consecinţă. Curtea observă că. 577 Curtea EDO.” 83.” 82. Curtea EDO. Curtea consideră că autorităţile nu au efectuat o anchetă aprofundată şi efectivă cu privire la afirmaţia aparent îndreptăţită a reclamantului de a fi fost supus unor rele tratamente în cursul reţinerii sale. hotărârea din 12 octombrie 2004 şi Curtea EDO. României. asupra concluziilor rapoartelor de expertiză medicolegală efectuate în cauză. Krastanov c. cauza nr. fondată pe principiul subordonării ierarhice: ei beneficiază de grade militare. În plus. efectuat la cererea parchetului de pe lângă tribunalul judeţean Neamţ. Consiliile administrative. în lipsa de imparţialitate cu care a condus ancheta cu privire la poliţiştii acuzaţi. Curtea consideră deosebit de surprinzător faptul că parchetul militar nu a luat deloc în considerare. în ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale. 3 . Barbu Anghelescu c. Curtea EDO. 46430/99. Altun c. parchetul nu a efectuat totuşi cercetările descrise de tribunalul militar pentru completarea anchetei. Bursuc c. Aşa cum rezultă din dosarul de anchetă trimis de Guvern. hotărârea din 20 iulie 2004 (ambele pe art. procurorii militari sunt ofiţeri activi. în virtutea legii nr. hotărârea din 5 octombrie 2004 (ambele pentru art. bucurându-se de toate privilegiile subordonării ierarhice în materie şi fiind responsabili de încălcarea regulilor disciplinei militare. În cauza Barbu Anghelescu c. 13 . de guvernatori). 50222/99. Într-adevăr. 24561/94. Parchetul militar a dat o nouă decizie de neîncepere a urmăririi penale pe 11 septembrie 2002. Turciei. Mehmet Emin Yüksel c. Turciei. Curtea notează că un tribunal naţional a considerat într-o hotărâre definitivă că ancheta era incompletă şi a trimis cauza la parchetul militar. Având în vedere cele menţionate anterior. lipsa Curtea EDO. Ea subliniază că. României575. hotărârea din 30 septembrie 2004 (art. din punct de vedere ierarhic. Decizia era motivată prin faptul că nu s-a dovedit că poliţiştii respectivi comiseseră o infracţiune. fără să-l fi audiat pe reclamant. cauza nr. la fel 576 575 121 . bucurându-se de toate privilegiile subordonării ierarhice în materie şi fiind responsabili de încălcarea regulilor disciplinei militare.organele de anchetă. parchetul de pe lângă tribunalul judeţean Neamţ şi-a declinat competenţa în favoarea parchetului militar Bacău. României. în virtutea legii nr. 54/1993. care a condus ancheta cu privire la poliţişti poate fi pusă la îndoială având în vedere reglementarea naţională de la data faptelor. care a condus ancheta cu privire la poliţişti poate fi pusă la îndoială având în vedere reglementarea naţională de la data faptelor.

Kmetty c. 3 – reclamantul depusese plângerea la 2 octombrie 1993. 31143/96. 582 Curtea EDO. 581 Curtea EDO. 20869/92. hotărârea din 20 iulie 2000 (art. 3 – trecuseră mai mult de 8 ani şi ancheta nu produsese nici un rezultat tangibil). Toteva c. 28490/95.de promptitudine şi de diligenţă în efectuarea anchetei578. cauza nr. Poltoraski c. 57967/00. cauza nr. Ucrainei. Turciei. acesta nefăcând nici o încercare de a inspecta scena incidentului şi de a stabili adevărata versiune a faptelor prin luarea de declaraţii de la alţi săteni care ar fi putut asista la evenimente sau de la membrii forţelor de securitate despre care se afirma că erau implicaţi. 42027/98. 587 Curtea EDO. Curtea EDO. 24561/94. sau între martori ale căror declaraţii erau contradictorii582. 28520/95. ancheta procurorului se limitase la luarea declaraţiilor reclamanţilor. Poltoraski c. Italiei. 388812/97. într-un moment când urmele agresiunilor dispăruseră). insuficienta evaluare a credibilităţii declaraţiilor contradictorii făcute în cursul anchetei583. 3 – ancheta durase mai mult de 8 ani şi nu se terminase la momentul pronunţării hotărârii). acesta afirmând că fusese bătut în cursul interogatoriului584. cauza nr. hotărârea din 29 aprilie 2003. 14 şi 22 septembrie. Toteva c. c. 39272/98. Bulgariei. M. după efectuarea unei anchete care a dus la identificarea celor vinovaţi. Turciei. cauza nr. Turciei. hotărârea din 29 aprilie 2003 (deşi deţinutul afirma că fusese bătut pe 2. a poliţiştilor sau oricărui alt martor). făcând parte din structura militară. 13). Bulgariei. cauza nr. Curtea EDO. cauza nr. hotărârea din 16 decembrie 2003. 10. 578 Curtea EDO.C. 583 Curtea EDO. 579 Curtea EDO. c. procesul fiind încă pe rol. de asemenea. Ilhan c. Italiei. 39272/98. cauza Aydin c. neîndeplinirea de către procuror a obligaţiei de a aduna şi înregistra dovezi care să stabilească cu exactitate faptele 580. fusese audiat pe 5 ianuarie 1994 şi apoi. Bulgariei. între timp intervenise prescrierea răspunderii penale). Turciei.la mai mult de 8 ani după data faptelor. nu a condus o anchetă independentă asupra alegaţiilor sale că a fost maltratată de poliţişti: a încredinţat ancheta aceloraşi ofiţeri care se ocupaseră de ancheta împotriva reclamantei şi care depuseseră mărturie împotriva ei în cadrul acestei anchete (urmărirea penală a acesteia). cauza nr. Curtea EDO. Ungariei. deciziile autorităţilor naţionale menţionau numai respingerea plângerilor. hotărârea din 19 iunie 2003. nu şi etapele anchetei (măsurile luate de autorităţi în cursul acesteia) 587. neîndeplinirea obligaţiei ca victima unui „viol comis de un agent al statului (…) să fie examinată (…) de doctori cu competenţă specială în acest domeniu. Curtea EDO. Bulgariei. cauza nr. hotărârea din 29 aprilie 2003. 122 . Labita c. Bati şi alţii c. 586 Curtea EDO. hotărârea din 19 mai 2004 (art. procurorul a decis că reclamantul nu fusese supus la rele tratamente în perioada în care fusese deţinut. Cipru. cauza nr.C. hotărârea din 4 decembrie 2003. 580 Curtea EDO. 39042/97. hotărârea din 19 mai 2004 (art. cauza nr. procurorul nu a declanşat acţiunea penală împotriva acestora. timp de 14 luni autorităţile nu făcuseră altceva decât să obţină nişte fotografii). Ucrainei. 42027/98. Curtea EDO. hotărârea din 4 aprilie 2000 (art. neorganizarea unei confruntări între victimă şi agresori581. hotărârea din 3 iunie 2004 (art. Turciei. Curtea EDO. Dikme c. cauza nr. M. Sadik Önder c. Ucrainei.). cauza nr. hotărârea din 8 ianuarie 2004 (art. examinarea medicală fusese realizată după un timp în care urmele agresiunii puteau să dispară 585. Hulki Güneş c. ofiţerilor despre care se afirma că o bătuseră pe reclamantă). şi era şi superior. hotărârea din 25 septembrie 1997. 584 Curtea EDO. 585 Curtea EDO. cauza nr. Curtea EDO. achitarea celor acuzaţi de rele tratamente pe motivul că nu au fost identificaţi de către victime. deşi aceste date erau deja disponibile). 22277/93. cauzele nr. 33097/96 şi 57834/00. cauza nr. procurorul nu a luat declaraţia reclamantului. 26772/95. Kuznetsov c. hotărârea din 21 decembrie 2000. Turciei. cauza nr. 33097/96 şi 57834/00. 388812/97. 30873/96. cauza nr. la aproape două luni după prima plângere. hotărârea din 8 iulie 1999. 13 .589 Capitolul III Articolul 5 din Convenţie ca şi poliţiştii. 3 – bazându-se numai pe un raport medico-legal întocmit la circa o lună de la data faptelor. 3 – acelaşi procuror care făcuse urmărirea penală împotriva reclamantei. Turciei. Bati şi alţii c. la epoca faptelor. hotărârea din 4 decembrie 2003. Altun c. Egmez c. în condiţiile în care victimele nu avuseseră ocazia de ai vedea în cursul anchetei pe acuzaţi579. bucurându-se de toate privilegiile subordonării ierarhice în materie şi fiind responsabili de încălcarea regulilor disciplinei militare”). hotărârea din 3 iunie 2004 (art. hotărârea din 1 iunie 2004 (reclamanţii se plânseseră de distrugerea caselor lor. ancheta nu era terminată. deciziile de respingere a plângerilor nu erau motivate586. examinarea sa medicală fusese realizată numai pe 28 octombrie. fondată pe principiul subordonării ierarhice: ei beneficiază de grade militare. hotărârea din 18 octombrie 2001 (art. Curtea EDO. cauzele nr. din punct de vedere ierarhic. şi a căror independenţă nu este limitată de instrucţiunile date de autorităţile ce efectuează ancheta în privinţa obiectivelor examinării”588. Turciei. Indelicato c. 3 – autorităţile de anchetă nu adunaseră suficiente date medicale despre rănile reclamantei. imposibilitatea autorităţilor de a-i identifica pe cei care-l interogaseră pe reclamant. 588 589 Curtea EDO.

Este vorba. măsurile disciplinare împotriva deţinuţilor nu reprezintă lipsiri de libertate. Deci. în materie de disciplină militară. Paragrafele 2-4 arată care sunt drepturile unei persoane private de libertate în conformitate cu primul paragraf. să intervină şi atunci când atingerea adusă dreptului la libertate şi siguranţa provine de la o persoană fizică sau de la una juridică de drept privat. diferenţa dintre lipsirea de libertate şi simplele restrângeri ale libertăţii individuale se poate dovedi destul de dificilă în practică. un control riguros din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare Curtea) cu privire la oricare măsură care ar putea aduce atingere acestei valori (hotărârea De Wilde. în timp ce încarcerarea. consemnarea în cazarmă după programul normal şi interdicţia de a ieşi în oraş nu reprezintă privări de libertate. care face corp comun cu cea de libertate şi vizează protejarea libertăţii individuale (hotărârea Engel). durata. În primul paragraf este enunţat principiul protejării libertăţii individuale şi sunt enumerate în mod limitativ cazurile în care o persoană poate fi privată de libertate. Lipsire de libertate Uneori. Astfel. În sfârşit. soluţia depinzând în mare măsură de împrejurările fiecărui caz. pentru a stabili care este domeniul de aplicare al articolului 5. nu putem vorbi despre privare de libertate decât dacă: “restricţiile se îndepărtează net de condiţiile normale de viată în sânul forţelor armate. despre atingerile provenite de la autorităţile publice. s-a arătat că revocarea liberării condiţionate reprezintă o lipsire de libertate în sensul primului paragraf al articolului 5 din Convenţie şi deci va trebui să respecte exigenţele acestui articol. Restricţiile specifice serviciului militar reprezintă o altă categorie de restricţii adusă în discuţia Curţii europene. demersul instanţei de la Strasbourg este unul de la caz la caz. Ooms şi Versyp). în mod indirect. Structura articolului 5 din Convenţie este destul de simplă. Aceasta a arătat că serviciul militar în sine nu reprezintă o privare de libertate şi că deşi articolul 5 nu face distincţie între militari şi civili – aplicându-se deopotrivă – limitele pe care articolul 5 le impune statelor nu sunt aceleaşi pentru cele două categorii (Hotărârea Engel).Dreptul la libertate şi siguranţă Aurel Ciobanu Dordea Mihai Selegean Libertatea individuala este una dintre valorile fundamentale protejate de Convenţia europeană a drepturilor omului. Aceasta în ciuda faptului că este o măsură care afectează o persoană deja condamnată de către o instanţă. 123 . Scopul urmărit de acest articol este de a asigura că nimeni nu este lipsit de libertate în mod arbitrar (hotărârea Lawless). trebuie determinat ce se înţelege prin noţiunea de lipsire de libertate. Pe de altă parte. impunând. Obligaţiile statului în virtutea acestui articol nu se opresc însă aici: el este obligat. paragraful 5 creează pentru persoana privată de libertate în condiţii contrare dispoziţiilor primelor 4 alineate un drept la despăgubiri. În primul rând însă. în primul rând. din cauza importanţei sale. efectele şi modalităţile de executare ale sancţiunii în discuţie”. Astfel. da (hotărârea Engel). Pentru a şti dacă este cazul trebuie luate în considerare mai multe elemente cum ar fi natura. Tocmai de aceea. aceştia neaflându-se în stare libertate. În aceste context trebuie înţeleasă noţiunea de siguranţă.

Astfel. Ooms şi Versyp. Conformitatea cu legea internă Analiza respectării legii interne nu se limitează la verificarea existenţei unei legi care să prevadă respectiva măsură. contactele sociale erau limitate. Curtea este autorizată să verifice ea însăşi atât respectarea de către autorităţi a condiţiilor de formă şi de fond instituite de legea internă. reţinerea în fapt a unei persoane constituie – potrivit Curţii – o negare completă a garanţiilor de importanţă fundamentală conţinute de articolul 5 şi constituie una dintre încălcările cele mai grave ale acestuia. pe de altă parte. Mai mult. adică persoana vizată trebuie să poată deduce din conţinutul legii care este comportamentul interzis şi care sunt consecinţele care decurg din actele sale din partea autorităţilor (hotărârea Steel şi alţii împotriva Regatului Unit). ea trebuie să fie luată în conformitate cu dreptul intern al statului în cauză şi. Astfel. Internarea unui minor într-o instituţie psihiatrică. o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte reprezintă o restricţie (cauza Cipru contra Turciei). Condiţiile pe care trebuie să le respecte măsura privativă de libertate Articolul 5 instituie două condiţii pentru ca o asemenea măsură să fie conformă cu Convenţia. ea trebuie să poată fi inclusă în cel puţin una din ipotezele prevăzute de articolul 5 paragraf 1. Aşa cum a arătat Curtea (hotărârile Winterwerp şi Chahal). diferenţa fiind mai degrabă una ce ţine de intensitatea măsurii decât de esenţa ei. nu este suficient să existe o lege în temeiul căreia măsura în cauză a fost dispusă. Astfel. în timp ce închiderea unor locuitori în case particulare va fi o privare de libertate (idem). să fi avut posibilitatea să le cunoască în prealabil. să fie executată de către o astfel de autoritate şi să nu aibă un caracter arbitrar”. ora şi locul deţinerii. Cauza cea mai reprezentativă în acest sens este Guzzardi împotriva Italiei. se afla sub supraveghere strictă şi constantă. ideea că orice măsură privativă de libertate trebuie să emane de la autoritatea competentă. Mai greu de delimitat este privarea de libertate de simple restricţii ale libertăţii de mişcare. numele persoanei afectate de această măsură. ci legea în sine trebuie să aibă anumite calităţi pentru a fi considerată lege. adică persoana în cauză să fi avut acces la normele juridice aplicabile. în care unui presupus membru al mafiei italiene i-a fost stabilit domiciliul forţat pe o insulă izolată. Publicarea legilor fără îndoială că asigură această garanţie. reprezintă o lipsire de libertate şi va trebui să respecte prescripţiile articolului 5 (cauza Nielsen). ea trebuie să fie accesibilă. “la baza sintagmei «în conformitate cu legea» se găseşte noţiunea de procedură echitabilă şi adecvată. pentru ca o măsură să poată fi considerată ca prevăzută de lege în sensul Convenţiei. motivele luării măsurii şi numele 124 . Curtea a ajuns la concluzia că a avut loc o privare de libertate datorită efectului cumulat al mai multor elemente: spaţiul de care dispunea reclamantul era destul de mic. În acelaşi timp. iar măsura s-a întins pe o durată de 16 luni. Iar acest lucru se întâmplă chiar atunci când dreptul intern al statului în cauză oferă garanţii mai întinse decât Convenţia europeană în această materie. cât şi compatibilitatea legii interne cu Convenţia (hotărârile Erkalo împotriva Olandei. pentru a da un exemplu. aplicarea legii trebuie să fie previzibilă.Faptul că privarea de liberate s-a făcut în mod voluntar nu face inaplicabil articolul 5 din Convenţie. În virtutea acestei dispoziţii. Absenţa unei înregistrări scrise a unor informaţii precum data. chiar cu acordul părinţilor. Pe de o parte. astfel cum rezultă din hotărârea De Wilde. Baranowski împotriva Poloniei).

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia. Cea de a doua condiţie pentru ca o măsură privativă de libertate să fie conformă cu Convenţia este ca ea să poată fi inclusă în cel puţin una din ipotezele prevăzute de primul paragraf al articolului 5.-F.persoanei care a pus măsura în executare. să îndeplinească exigenţele arătate în articolul 6 din Convenţie. totuşi. persoana să fi avut posibilitatea de a o respecta şi să nu o fi făcut (cauzele Ciulla şi McWeigh). şi. “executarea unei obligaţii prevăzute de lege”. noţiunea de instanţă competentă este o noţiune autonomă. măsura vizează unul din scopurile legitime astfel arătate. Jurisprudenţa referitoare la această clauză este şi ea puţin edificatoare. Astfel. ci permite numai verificarea respectării unor condiţii de formă: persoana în cauză să fi fost privată de libertate ca urmare a unei condamnări pronunţate de către o instanţă competentă. Câmpul de aplicare al acestei dispoziţii este determinat de două noţiuni: “nerespectarea unei decizii a instanţei” şi. în realitate. să judece după o procedură echitabilă. împotriva Germaniei). Acest articol nu autorizează o nouă cercetare de către Curtea Europeană a corectitudinii condamnării – de acest lucru ocupându-se articolul 6 din Convenţie –. de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege. este interpretată ca incompatibilă cu însuşi scopul articolului 5 (hotărârile pronunţate împotriva Turciei în cauzele Kurt şi Çakici. în general. respectiv. Articolul 5 paragraf 1 b) b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată. De asemenea. şi hotărârea Anguelova împotriva Bulgariei). obligaţia trebuie să fie precisă. Curtea are posibilitatea de a verifica dincolo de aparenţe dacă. Enumerarea din acest paragraf este limitativă ceea ce înseamnă că statul nu poate reţine pe cineva pentru un alt motiv în afara celor permise de Convenţie. specifică Convenţiei. Articolul 5 paragraf 1 a) a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent. conform legii. Articolul 5 paragraf 1 c) c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente. Pentru ca un organ cu atribuţii jurisdicţionale să poată fi considerat “instanţă” în sensul acestui articol el trebuie să îndeplinească anumite condiţii. în virtutea acestei dispoziţii. sau pentru supunerea unei persoane unui examen psihiatric – este mai puţin clar la ce cazuri se referă cea de a doua. el cere o legătură de cauzalitate între condamnare şi privarea de libertate. 125 . Mai mult. Dacă înţelesul celei dintâi este destul de clar – ea fiind folosită în special pentru aducerea cu mandat a martorilor care refuză să se prezinte în faţa instanţei. iar interpretarea acestor motive trebuie făcută într-un mod restrictiv. câteva principii de interpretare au fost arătate de către organele de la Strasbourg. căci ele sunt excepţii de la o garanţie fundamentală (hotărârile Quinn împotriva Regatului Unit şi K. Pe de altă parte. pentru a putea fi invocat un asemenea motiv este necesară existenţa în legea internă a posibilităţii privării de libertate pentru acest motiv. El trebuie să se bucure de independenţă şi imparţialitate faţă de părţi şi faţă de executiv.

Faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere şi autentice ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracţiune. Ea trebuie citită împreună cu articolul 5 paragraf 3 care se referă exclusiv la ipoteza prevăzută în articolul 5 paragraf 1 c). Curtea a arătat că articolul 5 paragraful 1 (c) nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării. În hotărârile pronunţate tot împotriva Marii Britanii în cauzele Brogan şi Murray. Dispoziţia cuprinsă în articolul 5 nu presupune că poliţia a adunat suficiente probe pentru a susţine o acuzaţie nici în momentul arestării. nici pe timpul detenţiei preventive. Aceste criterii se aplică nu doar când există bănuieli că o persoană a comis o infracţiune ci şi atunci când există bănuieli că va comite o infracţiune sau că va fugi după comiterea unei infracţiuni. ci – chiar în astfel de cause – autorităţile sunt obligate să ofere un set minim de fapte şi informaţii care să convingă instanţele privind bănuielile. Rezultă că o persoană bănuită că intenţionează să comită o infracţiune nu poate fi lipsită de libertate dacă măsura nu a fost luată de o persoană ce îndeplineşte funcţiuni judiciare (adică doar pe bază de decizii administrative) (hotărârea Baranowski împotriva Poloniei). temeiul pentru prelungirea acestei măsuri (adică să ţină loc de prelungire). Tocmai de aceea noţiunea de autoritate judiciară competentă este sinonimă cu cea de “judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege să exercite atribuţii judiciare” din articolul 5 paragraf 3 c) (a se vedea mai jos).Această dispoziţie priveşte reţinerea şi arestarea preventivă. Absenţa inculpării sau a trimiterii în judecată nu înseamnă neapărat că privarea de libertate nu a urmărit scopul cerut de articolul 5 paragraf 1 c). de exemplu. Faptele care suscită bănuieli nu prezintă acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi. Curtea a arătat însă că ele nu pot justifica o interpretare atât de generoasă a caracterului convigător al motivelor care să ducă la anihilarea acestui concept. precum cele legate de terrorism. Astfel. Scopul arestării sau reţinerii îl reprezintă aducerea persoanei în cauză în faţa autorităţii judiciare competente. Noţiunea de "motive plauzibile" este o noţiune autonomă dezvoltată de Curte în mai multe hotărâri. Curtea a arătat că o serie de infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social. Campbell şi Hartley şi Berktay). aducerea celui lipsit de libertate înaintea persoanei care exercită funcţiuni judiciare trebuie să aibă loc repede şi în mod efectiv.prin prisma Convenţiei . Prin această normă se interzice orice lipsire de libertate în mod preventiv în afara unei proceduri penale (hotărârea Guzzardi). În hotărârea pronunţată în cauza O’Hara împotriva Regatului Unit.trebuie să existe "motive plauzibile" (hotărârile Fox. Existenţa unui asemenea scop trebuie cercetată independent de realizarea lui. cut atât mai puţin. Pentru ca o măsură de reţinere sau arestare să fie permisă . Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau. de asemenea. suscită probleme deosebite. Articolul 5 paragraf 1 d) 126 . Nu este suficient. în special cea citată mai sus. Dar o arestare sau o reţinere realizată conform articolului 5 paragraf 1 litera c) nu trebuie să fie urmată întotdeauna de actul de inculpare sau de trimitere în judecată (Brogan). dimpotrivă. În cauza Jėčius împotriva Lituaniei. cu cele care permit condamnarea. în sine. înlăturarea suspiciunilor. dar care nu pot fi divulgate celui bănuit sau probate în instanţă fără a pune în pericol sursele informaţiilor. iar aceasta în toate cele trei cazuri enunţate în acest alineat. Totodată. ca respectiva persoană să fi fost interogată pe timpul detenţiei preventive în legătură cu acte precise de terorism. nu este suficient ca persoana respectivă să fi fost condamnată anterior pentru infracţiuni de natura celora pentru care este reţinută. Curtea a apreciat că simpla transmitere a dosarului către instanţa care urma să se pronunţe asupra măsurii nu poate constitui. Ea depinde de circumstanţele particulare ale fiecărui caz. Admiţând asemenea imperative. forţele de poliţie se pot afla în situaţii în care – în interesul siguranţei publice – trebuie să aresteze suspecţi pe baza unor informaţii credibile.

în ceea ce priveşte bolile contagioase. Curtea cere reunirea a cel puţin trei condiţii minime pentru ca detenţia unei persoane alienate mintal să fie conformă cu Convenţia. Aşadar. Cu toate acestea. ea va beneficia de garanţiile oferite de această dispoziţie. a unui alienat. a unui toxicoman sau a unui vagabond. cu alte cuvinte să fi fost demonstrat în faţa autorităţii competente. atunci este necesară intervenţia ulterioară a unei instanţe în conformitate cu dispoziţiile articolului 5 paragraf 4 din Convenţie. de exemplu. În asemenea situaţii însă este necesar ca măsura de internare sî fie urmată rapid de aplicarea unui asemenea program în regim închis ori deschis (hotărârea D. împotriva Irlandei). Articolul 5 paragraf 1 e) e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă. în cauza Bouamar împotriva Franţei. o definiţie.d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor. însă. o astfel de măsură poate fi decisă fie de o instanţă. Curtea a arătat că în cazul consemnării unui minor într-un penitenciar nu se încalcă în mod necesar această dispoziţie a Convenţiei. hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere. În plus. în sfârşit. criteriile pentru determinarea lor nu lipsesc. 127 . cu diversificarea tratamentelor medicale şi cu toleranţa sporită a societăţii faţă de aceste boli (hotărârea Winterwerp). în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente. existenţa unei boli mintale reale. pe bună dreptate. dacă un organ administrativ o dispune. fie de un organ administrativ. Nici în cazul persoanelor alienate mintal Curtea nu a dat. a unui alcoolic. Întradevăr. fie de un organ administrativ. chiar dacă nu se urmăreşte nici măcar educarea supravegheată a minorului respective. atunci este necesară intervenţia ulterioară a unei instanţe în conformitate cu dispoziţiile articolului 5 paragraf 4 din Convenţie. Cu toate acestea. În orice caz este vorba despre un motiv justificând detenţia unei persoane datorită stării sale mentale fără nici o legătură cu chestiunea vinovăţiei sale intr-un proces penal. aceasta trebuie să aibă un caracter sau o amploare care să justifice internarea. G. Curtea s-a ferit să definească noţiunile care determină câmpul de aplicare al acestei dispoziţii. dacă un organ administrativ o dispune. sensul acestei noţiuni este în continuă evoluţie odată cu progresele făcute de cercetarea ştiinţifică. însă. prin intermediul unei expertize medicale obiective. Astfel. se pare că se va lua în considerare accepţiunea pe care Organizaţia Mondiala a Sănătăţii a dat-o termenului. Ca şi în cazul paragrafului anterior. internarea nu se poate prelungi în mod valabil fără persistenţa bolii mintale în cauză” (hotărârea X împotriva Regatului Unit). O astfel de măsură poate fi decisă fie de o instanţă. “Trebuie să fi fost dovedită în mod convingător alienarea mintală a persoanei interesate. fie că persoana alienată mintal a fost internată ca urmare a unei proceduri penale sau civile. sau despre detenţia sa legală. trebuie să existe o legătură de proporţionalitate între motivele pentru care măsura privativă de libertate a fost luată şi condiţiile în care măsura este executată de cel în cauză (hotărârea Aerts împotriva Belgiei).

în caz contrar detenţia încetează să mai fie conformă acestei dispoziţii. Curtea a arătat însă ca această dispoziţie nu cere ca măsura arestării să fie justificată de interesul de a-l împiedica pe cel în cauză să încalce legea ori să fugă. Articolul 5 paragraf 2 Orice persoană arestată trebuie să fie informată. controlul trebuie să aibă în vedere starea mentală a persoanei din momentul luării măsurii. Modul în care această consultare se face poate depinde de împrejurările cauzei: în cazurile violente. detenţia unui bolnav ar trebui să aibă loc într-un spital sau clinică echipată în mod adecvat” (hotărârea Ashingdane împotriva Regatului Unit). asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. Totuşi. Mai mult. controlul trebuie să se facă măcar prin analizarea dosarului medical. litera f) a primului alineat cere. pentru ca detenţia să fie conformă cu Convenţia. acest viciu se va extinde şi asupra detenţiei în vederea expulzării sau extrădării. Dacă e adevărat că durata rezonabilă cerută de paragraful 3 al articolului 5 se referă exclusiv la detenţia preventivă. Astfel cum a arătat Curtea (hotărârea X contra Marii Britanii): “o persoană care are dreptul să introducă un recurs în vederea obţinerii unei decizii rapide cu privire la legalitatea detenţiei nu ar putea să se prevaleze în mod eficient de acest drept dacă nu i-ar fi dezvăluite în cel mai scurt timp şi suficient de detaliat faptele şi normele juridice pe care se întemeiază detenţia”. ca de altfel nici o altă dispoziţie din Convenţie. Astfel. În toate cazurile. În cauza Conka împotriva Belgiei. O ultimă chestiune în acest context o reprezintă necesitatea existenţei unei legături de cauzalitate între motivul privării de libertate şi locul în care se desfăşoară aceasta şi că “în principiu. cazurile pentru care detenţia unei persoane este permisă în virtutea acestei norme au un caracter excepţional şi necesită o interpretare strictă. Nici această dispoziţie. iar în cazul persoanelor aflate în aceste ipoteze. ci se limitează la „scopul expulzării” (a se vedea şi cauza Chahal împotriva Regatului Unit). Această dispoziţie trebuie interpretată în legătură cu cea din paragraful 4. Articolul 5 paragraf 1 f) f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. în măsura în care chiar decizia de expulzare sau extrădare este afectată de un viciu. este necesară existenţa unei proceduri de extrădare sau expulzare care să se afle în curs de desfăşurare. cu condiţia ca mijloacele utilizate de forţele de ordine să fie conforme cu litera şi spiritul Convenţiei. eliminarea arbitrariului presupune consultarea unui expert medical. şi cu precădere a bolnavilor psihic. şi nu antecedentele sale. mai ales dacă s-a scurs o perioada de timp semnificativă de la momentul consemnării lor. aşa cum reiese din cauza Bozano împotriva Italiei. Deci. ea se poate face imediat după luarea măsurii privative de libertate. nu interzice extrădarea sau expulzarea. Dacă persoana în cauză refuză examinarea. ca procedura de expulzare sau extrădare să se desfăşoare cu celeritate. implicit dar incontestabil. există o legătură directă între legalitatea detenţiei şi legalitatea măsurii de expulzare sau extrădare. dar în alte cazuri este necesară consultarea prealabilă. Curtea a arătat că un element indispensabil pentru asigurarea legalităţii este absenţa oricărui arbitrariu. în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege.În hotărârea pronunţată în cauza Varbanov împotriva Bulgariei. 128 .

” Articolul 5 paragraful 3 conţine două garanţii distincte: prima vizează protejarea individului împotriva oricărei arestări arbitrare făcând să intervină "de îndată" autoritatea judiciară care va asigura controlul măsurii. Articolul 5 paragraful 3 Potrivit textului acestuia: „Orice persoană arestată sau deţinută. rezultă în mod clar că această dispoziţie se aplică tuturor cazurilor de lipsire de libertate arătate în primul paragraf. Dacă informarea trebuie să aibă loc în termenul cel mai scurt. în temeiul acestei dispoziţii. c) din prezentul articol. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. în condiţiile prevăzute de paragraful l lit. Obligaţia de a fi adus înaintea unui magistrat independent şi imparţial are un caracter automat. oricărei personae lipsite de libertate trebuie să i se aducă la cunoştinţă. - a) necesitatea de a fi adus de îndată în faţa unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege să exercite atribuţii judiciare Această dispoziţie se aplică de îndată ce o persoană este lipsită de libertate. în detenţie a persoanelor înainte de a fi judecate. Sintagma “într-o limbă pe care să o înţeleagă” presupune că statul trebuie să asigure persoanei deţinute serviciile unui interpret. o perioadă îndelungată. neavând relevanţă dacă este deschisă sau nu împotriva ei o procedură judiciară. nu este necesar ca ea să fie făcută în întregime de către oficialul care execută măsura arestării. nejuridici. întrucât altfel dreptul de a face recurs în temeiul paragrafului 4 ar fi lipsit de eficienţă. nici bunăvoinţa acuzării (hotărârea Sabeur ben Ali împotriva Maltei). trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. adică nu reclamă nici demersurile celui lipsit de libertate. cea de-a doua are ca şi obiectiv evitarea menţinerii. dacă doreşte. pe care îi poate înţelege. În cazul în care se modifică temeiurile care justificau iniţial detenţia. iar promptitudinea şi suficienţa informaţiilor iniţiale diferă de la un caz la altul (hotărârea Murray împotriva Regatului Unit). 129 .Având în vedere cele de mai sus. informare menită să îi permită. care sunt elementele esenţiale de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii. Potrivit hotărârii Fox. să se adreseze unei instanţe judecătoreşti pentru a contesta legalitatea măsurii. în termeni simpli. În cazul în care detenţia este întemeiată pe dispoziţiile articolului 5 paragraf 1 e) informarea cerută de paragraful 2 trebuie să cuprindă şi motivele de expulzare sau extrădare. iar cheltuielile astfel ocazionate vor cădea în sarcina statului. este necesară o nouă informare cu privire la aceste modificări. Campbell şi Hartley.

care puneau în cauză calitatea de magistrat a unui auditor militar. .să existe obligaţia ascultării personale a celui în cauză. In afacerea Schiesser împotriva Elveţiei."de îndată" şi "judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege să exercite atribuţii judiciare" .durata maximă atunci când există circumstanţe deosebite . • însă. în care s-a arătat că: . distinct de cel din dreptul intern al statelor părţi. Aprecierea respectării termenului "de îndată" de către autorităţile naţionale se face de către Curte prin luarea în considerare a circumstanţelor fiecărui caz în parte. Zuiderveld şi Klappe şi Duinhof şi Duiff. Goff . şi în lipsa acestora. Articolul 5 paragraf 3 înglobează atât magistraţii din Parchet cât şi pe cei care judecă. el trebuie să posede anumite calităţi ale acestuia. astfel cum a arătat Curtea în cauza Mc. . calităţi care să-i permită evitarea arbitrariului. problema este de a se şti ce se înţelege prin "magistrat" în sensul articolului 5 paragraf 3. - Problema interpretării noţiunii de magistrat s-a pus şi în cauzele De Jong. atribuţii judiciare" nu se limitează la judecarea propriu-zisă a cazurilor. tendinţa în Europa este ca durata să nu depăşească 2 zile. trebuie arătat că doi termeni utilizaţi de această dispoziţie a convenţiei . aplicându-i-se exigenţele de imparţialitate obiectivă (cauza Huber).nu poate depăşi 4 zile şi 6 ore. şi anume: să se bucure de independenţă faţă de puterea executivă şi faţă de părţi. Termenul se aproprie tot mai mult de noţiunea de "instanţa independenta şi imparţiala" conţinută în articolul 6 paragraf 1 din Convenţie. ”în faţa unui judecător sau a altui magistrat abilitat prin lege să exercite funcţii judiciare” Daca noţiunea de judecător nu ridică probleme de interpretare. Cauza fundamentală în această materie este Brogan şi alţii împotriva Marii Britanii. Baljet şi Van Den Brink.pun unele probleme de interpretare. astfel că un judecător de instrucţie sau un membru al Ministerului Public exercită funcţii judiciare cu toate că nu judecă. Termenul de "magistrat" are un sens autonom.în cauze normale ea nu poate dura mai mult de 4 zile. să ordone eliberarea persoanei. Van Der Sluijs. În aceste cazuri Curtea a concluzionat în existenţa unei violări a articolului 5.O dată ce au fost precizate aceste elemente generale. . dedusa din faptul că auditorul respectiv putea continua procedura în faţa Consiliului de 130 .în cauza Brogan exista contextul atacurilor teroriste din Irlanda de Nord .să examineze circumstanţele care pledează pentru sau împotriva măsurii privării de libertate.să se pronunţe pe baza unor criterii juridice stabilite. In această materie există 2 decizii fundamentale (cauzele Schiesser si Huber). Curtea a instituit următoarele principii: • • noţiunea de "magistrat imputernicit prin lege să exercite atribuţii judiciare" nu se confundă cu cea de "judecător". . asupra existenţei unor motive care să justifice măsura. "de îndată" Fără îndoială că aducerea persoanei reţinute nu poate fi subordonată unei cereri a acesteia (este deci vorba despre o obligaţie automată şi necondiţională). cu toate că magistratul nu se confundă cu judecătorul. în sistemul Convenţiei .

război. In aceste cauze s-a arătat de asemenea că obligaţia din art. 5 par. 3 de a conduce persoana arestată în faţa unei autorităţi judiciare este o obligaţie automată care nu poate depinde de o cerere în acest sens a persoanei private de libertate. Curtea europeană şi-a stabilit definitiv jurisprudenţa în cauza Huber, precizând că: “de îndată ce există o şansă ca procurorul respectiv (care se pronunţă asupra detenţiei preventive) să devină organ de urmărire, el încetează să mai fie imparţial în sensul articolului 5 paragraf 3. Nu are importanţă dacă magistratul a luat sau nu parte la proces, ulterior, întrucât simpla eventualitate este suficientă pentru a arunca o umbră de îndoială asupra independenţei şi imparţialităţii sale”. Această jurisprudenţă a fost confirmată prin hotărârile Brincat c. Italiei şi Niedbala c. Poloniei. Hotărârea Niedbala c. Poloniei este în mod special relevantă pentru România, întrucât procurorul în sistemul de drept polonez avea (până în 1996, când a fost modificat codul de procedură penală polonez) un statut similar procurorului din sistemul nostru de drept. Astfel, procurorii îşi desfăşurau activitatea conform principiului imparţialităţii şi al subordonării ierarhice mergând până la Procurorul General. De asemenea, aceştia erau obligaţi să respecte legea şi să caute probe atât în favoarea cât şi în defavoarea persoanei acuzate. Arestarea preventivă în timpul urmăririi penale cădea în sarcina procurorului, decizia acestuia putând fi atacată în faţa instanţei. Cu toate acestea, alte trăsături ale procurorului au condus Curtea Europeană la concluzia că nu îndeplineşte cerinţele de independenţă cerute de noţiunea de magistrat din art. 5 par. 3 din Convenţie. Pe de o parte întrucât îşi desfăşoară activitatea conform principiului subordonării ierarhice, procurorul aparţine mai degrabă puterii executive decât de celei judecătoreşti. În plus, procurorul care avea competenţă să decidă necesitatea luării măsurii arestării preventive îndeplinea şi atribuţii de investigare şi de urmărire. Magistratul la care face referire articolul 5 paragraf 3, trebuie să aibă puterea de a ordona punerea în libertate a persoanei în cauză, un simplu comitet consultativ nesatisfăcând exigenţele articolului 5 (Irlanda c. Regatul Unit). În sfârşit, în cauza Hood c. Marea Britanie, Curtea s-a pronunţat cu privire la această problemă în contextul justiţiei militare, arătând că dacă în momentul pronunţării asupra măsurii arestării este ştiut că ofiţerul care se pronunţă va interveni şi în continuare ca reprezentant al acuzării, atunci el nu îndeplineşte condiţiile acestei dispoziţii a Convenţiei. b) Dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii. În mai multe cauze, Curtea a arătat că avantajele pe care le prezintă detenţia preventivă sunt cunoscute şi nu pot fi negate: să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice săvârşirea unor noi infracţiuni sau, eventual, să-l protejeze împotriva furiei publicului sau a victimei. Dar adversarii detenţiei provizorii nu încetează să afirme că aceasta prezintă şi numeroase inconveniente: reprezintă o atingere adusă prezumţiei de nevinovăţie, produce o ruptură de mediul familial şi profesional şi poate constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească. Astfel Curtea europeană a precizat care este principiul general în această materie în afacerea Wemhoff:

131

“detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală - şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă”. S-a pus astfel problema interpretării noţiunii de "limite rezonabile". Această apreciere va fi una in concreto, urmând a se analiza circumstanţele fiecărui caz în parte. Pentru înţelegerea acestei noţiuni trebuie explicată legătura dintre ea - limitele rezonabile ale detenţiei preventive - şi dispoziţia asemănătoare cuprinsă în articolul 6 paragraf 1 - intervalul de timp rezonabil în care trebuie judecată o cauză. Cu privire la aceasta, Curtea, în cauza Stögmüller împotriva Austriei, notează că: “dispoziţia din articolul 6 paragraf 1 se întinde asupra tuturor justiţiabililor şi are ca scop să îi protejeze împotriva duratei excesive a procedurii; în materie penală, ea vizează în mod special să evite prelungirea pe o perioadă prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta inculpatului. Articolul 5 paragraf 3 se referă la persoanele aflate în detenţie preventivă. El cere o diligenţă sporită pentru procedurile de acest tip. Tocmai din acest punct de vedere intervalul prevăzut de articolul 5 se deosebeşte de cel prevăzut de articolul 6. Pe de altă parte însă, chiar dacă durata instrucţiei penale nu depăşeşte limitele considerate rezonabile, cea a detenţiei o poate face”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (hotărârea Labita împotriva Italiei). În acest sens s-a pronunţat Curtea şi în cauzele Neumeister c. Austria şi Stasaitis c. Lituania. Dacă motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate sunt cam aceleaşi în toate legislaţiile - pentru conservarea probelor, pentru a împiedica exercitarea de presiuni asupra martorilor sau victimei, sau o posibilă înţelegere între inculpat şi complicii săi, ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracţiunilor cu puternic ecou în rândul comunităţii, pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni sau pentru a împiedica fuga acuzatului - Curtea nu se mulţumeşte să constate simpla invocare a lor de către instanţe, ci – supunând aceste motive unui examen atent – obligă instanţele naţionale să argumenteze cu probe motivele pentru care măsura arestării preventive a fost prelungită, demonstrând astfel că au depus diligenţe speciale în desfăşurarea procedurii (hotărârea Jabłoński împotriva Poloniei). Trebuie spus, în primul rând, că persistenţa motivelor plauzibile de a crede ca persoana în cauză a săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua non a conformităţii lipsirii de libertate cu dispoziţiile articolului 5. Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate (hotărârile W. împotriva Elveţiei şi Stasaitis împotriva Lituaniei). Curtea va examina deci pertinenţa celorlalte motive invocate de instanţele naţionale. În plus, Curtea va cerceta dacă procedura s-a desfăşurat cu o diligenţă sporită (hotărârile Contrada împotriva Italiei şi Barfuss împotriva Republicii Cehe). Astfel, referindu-se la "pericolul de fugă", Curtea a precizat următoarele (cauzele Wemhoff şi Neumeister ): pericolul de fugă nu poate fi apreciat doar cu referire la gravitatea pedepsei pe care o poate primi acuzatul. Alte circumstanţe cum ar fi: caracterul persoanei în cauză, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele sale financiare, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu ţara în care se desfăşoară urmărirea penală, pot confirma sau infirma existenţa unui asemenea pericol; trebuie, de asemenea, ţinut cont de faptul că pericolul de fugă descreşte odată cu timpul petrecut în detenţie preventivă, astfel că un motiv ce iniţial justifica luarea

132

măsurii, odată cu trecerea timpului se poate să nu mai fie suficient pentru menţinerea în arest. Cu privire la riscul săvârşirii unor noi infracţiuni, Curtea a subliniat următoarele (cauza Matznetter): - un asemenea motiv este conform cu cerinţele articolului 5 paragraful 3 atunci când din consecinţele grave ale crimei sau delictelor săvârşite şi din caracterul acuzatului riscul de a vedea asemenea fapte repetându-se este apreciat de judecător ca fiind considerabil. În câteva cauze împotriva Franţei (cu titlu de exemplu, Letellier) Curtea s-a pronunţat asupra unui alt criteriu: protejarea ordinii publice, ea admiţând că - în măsura în care şi dreptul naţional o recunoaşte prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita "o tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă, însă doar pe un termen limitat. În orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menţinerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv ameninţată (a se vedea şi cauza Kemmache împotriva Franţei). Un alt criteriu - foarte important în aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenţiei preventive – îl reprezintă modul în care cazul a fost instrumentat de către autorităţile judiciare. În legătură cu aceasta, Curtea şi-a precizat opinia în cauzele Wemhoff împotriva Germaniei, B. împotriva Austriei, Toth împotriva Austriei (opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei): - trebuie ţinut seama de complexitatea cazului; - dacă e adevărat că un acuzat reţinut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraţilor: de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât şi acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă şi explicaţiile pe care le consideră necesare; în sfârşit, de a se pronunţa doar după ce au reflectat îndelung asupra existenţei infracţiunii şi a pedepsei. - trebuie ţinut cont de eventualele desesizări ale magistraţilor ce au instrumentat cazul, unii în favoarea altora - aceasta putând conduce - ca în cauza Toth împotriva Austriei - la o constatare de violare; se iau în considerare rapiditatea comunicării dosarului între autorităţile judiciare competente, perioadele de timp în care ancheta a stagnat, ca şi o eventuală încetinire a procedurii cauzată de lipsa efectivului organelor de anchetă, de lipsa echipamentelor necesare (Tomasi împotriva Franţei, W împotriva Elveţiei). Potrivit Curţii, sub imperiul articolului 5 paragraful 3, atunci când decid cu privire la prelungirea lipsirii de libertate, autorităţile sunt obligate să analizeze în ce măsură este suficientă plata unor garanţii care să asigure prezenţa persoanei în cauză la judecată (Neumeister împotriva Austriei). În cauza Wemhoff, Curtea a precizat următoarele: atunci când menţinerea în detenţie este motivată doar de teama că inculpatul să nu fugă, poate fi ordonată eliberarea lui dacă este posibilă obţinerea unor garanţii care să asigure prezenţa sa la judecată. Mărimea acestei garanţii nu trebuie evaluată doar prin raportare la prejudiciul suferit întrucât această garanţie tinde să asigure prezentarea acuzatului la judecată şi nu repararea prejudiciului; importanţa sa trebuie deci apreciată prin raportare, în principal, la persoana acuzatului, la resursele sale financiare, la legăturile sale cu persoanele care îi servesc ca şi cauţiune.

Articolul 5 paragraful 4

133

„Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.” Trebuie lămurit, în primul rând, care este domeniul de aplicare al acestei dispoziţii. Acest text, spre deosebire de articolul 5 paragraful 3, este un text mai general care se aplică tuturor persoanelor lipsite de libertate, indiferent de motiv şi indiferent de autoritatea care este la originea măsurii. Patru noţiuni trebuie explicate pentru înţelegerea acestei dispoziţii şi anume: ce se înţelege prin: recurs, tribunal, termen scurt şi care este amploarea controlului realizat de către tribunal. a) recurs Noţiunea de recurs trebuie înţeleasă în sens larg, drept cale de atac ce poate fi exercitată împotriva unei măsuri privative de libertate, luate printr-o procedură administrativă ori judiciară. Atunci când decizia privativă de libertate emană de la un organ administrativ, este obligatoriu ca persoanele afectate de această măsură să aibă la dispoziţie o cale de atac împotriva măsurii, înaintea unui organ judiciar independent (Dougoz împotriva Greciei), sau să poată iniţia periodic o procedură judiciară care să evalueze subzistenţa cauzelor care au dus la lipsirea sa iniţială de libertate (hotărârile Rutten împotriva Olandei şi Musiał împotriva Poloniei). În cazul însă în care decizia este luată de un tribunal în urma unei proceduri judiciare, controlul cerut de articolul 5 paragraful 4 se găseşte încorporat în aceasta. Trebuie totuşi, distins, chiar şi în cazul procedurilor judiciare, între decizia de lipsire de libertate iniţială şi deciziile ulterioare de menţinere în detenţie sau de repunere în detenţie după eliberare. Acestea din urmă vor fi supuse controlului cerut de articolul 5 paragraful 4 pentru a se verifica dacă au apărut noi probleme de legalitate ce ar putea schimba decizia iniţială. Se poate spune deci, că recursul prevăzut de articolul 5 paragraful 4 este un drept relativ, întrucât depinde de calitatea organului care stă la originea măsurii privative de libertate, ca şi de durata şi desfăşurarea lipsirii de libertate.

b) tribunal În această privinţă, Curtea - în cauzele De Wilde, Ooms şi Versyp, Winterwerp împotriva Olandei, X împotriva Regatului Unit, Van Droegenbroeck contra Belgiei şi Weeks contra Regatului Unit - a precizat că: - prin “tribunal” nu se înţelege neapărat o jurisdicţie de tip clasic, integrată în structurile judiciare obişnuite ale ţării, ci este desemnat orice organ care însă trebuie să fie independent şi imparţial (D. N. împotriva Elveţiei) şi să îndeplinească nu atribuţii consultative, ci să aibă competenţa de a dispune eliberarea în caz de detenţie ilegală. De exemplu, o cale de atac asupra căreia decide un procuror nu întruneşte această exigenţă (Vodenicarov împotriva Slovaciei); - procedura aplicată trebuie să ofere garanţiile fundamentale cerute în materie de lipsire de libertate, chiar dacă aceste garanţii nu trebuie să fie întotdeauna identice cu cele oferite de articolul 6 paragraf 1 în cazul litigiilor penale (Kawka împotriva Poloniei, Wloch împotriva Poloniei). În mod deosebit, este necesar ca această procedură să aibă un caracter contradictoriu, fiecare dintre părţi trebuind să poată cunoaşte observaţiile celeilalte şi să le poată comenta (Schöps împotriva Germaniei). De asemenea, procedura trebuie să respecte principiul „egalităţii armelor” între procuror şi cel acuzat (hotărârile pronunţate în cauzele Sanchez-Reisse împotriva Elveţiei, Kampanis împotriva Greciei, Nikolova împotriva Bulgariei). Principiul egalităţii armelor este însă încălcat atunci când, de pildă, avocatului apărării nu i se permite să ia cunoştinţă de actele şi probele aflate în dosarul de urmărire

134

-

penală şi care sunt esenţiale pentru contestarea legalităţii lipsirii de libertate a clientului pe care îl reprezintă (Lamy împotriva Belgiei); deţinutul trebuie să compară personal şi trebuie să se bucure de asistenţa efectivă a unui avocat (Schiesser împotriva Elveţiei, Bouamar împotriva Franţei).

c) întinderea controlului exercitat de tribunal Este vorba despre un control de legalitate (De Wilde, Ooms şi Versyp împotriva Belgiei). Controlul se va întinde doar asupra legalităţii măsurii, întrucât articolul 5 paragraf 4 nu garantează dreptul la un examen judiciar de o asemenea întindere încât să permită "instanţei" să statueze asupra tuturor aspectelor cauzei, incluzând aici şi consideraţii de oportunitate - substituindu-se astfel organului care a luat măsura (hotărârea Chahal împotriva Regatului Unit). Pe de altă parte însă, controlul trebuie să fie suficient de amplu pentru a se întinde asupra fiecărei condiţii indispensabile, conform Convenţiei, pentru declararea ca legală a unei măsuri privative de libertate. Articolul 5 paragraf 4 al Convenţiei dă dreptul persoanelor lipsite de libertate să ceară şi să obţină reexaminarea periodică a condiţiilor procedurale şi de fond care sunt esenţiale pentru conformitatea cu Convenţia a măsurilor luate la adresa lor (hotărârea Butkevicius împotriva Lituaniei). Aceasta înseamnă că instanţa competentă trebuie să examineze nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la luarea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. Articolul 5 paragraf 4 nu garantează nici un drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire a acesteia, însă garantează cel puţin un grad de jurisdicţie reprezentat de o instanţă independentă (hotărârile împotriva Lituaniei Jėčius şi Stasaitis). În concluzie, controlul trebuie să se limiteze numai la aspectele de legalitate, dar va trebui să discute toate aceste aspecte (hotărârile pronunţate împotriva Marii Britanii în cauzele Weeks, X şi Ashingdane, precum şi împotriva Olandei în cauzaVan Droegenbroeck). Ce înseamnă toate aspectele de legalitate? Înseamnă că examenul va trebui făcut nu doar prin prisma dreptului intern ci şi cu referire la Convenţia europeană, şi să vizeze nu doar aspecte de procedură, ci şi aspecte de fond. d) termen scurt Garantând persoanelor lipsite de libertate dreptul de a solicita verificarea legalităţii măsurii luate împotriva lor, articolul 5 paragraf 4 proclamă totodată dreptul acestora de a beneficia, în cadrul acestei verificări, de o procedură rapidă (hotărârea Musiał împotriva Poloniei). Această noţiune se apreciază în funcţie de circumstanţele fiecărui caz (Sanchez-Reisse) şi în funcţie de motivul care stă la baza lipsirii de libertate. De exemplu, o perioadă de aproximativ opt săptămâni, scursă din momentul înregistrării cererii este, la prima vedere, greu de conciliat cu noţiunea de celeritate (hotărârea E. împotriva Norvegiei). Un alt exemplu îl constituie faptul că, în materia detenţiei preventive, se deduce din jurisprudenţa Curţii că o instanţă ar trebui să examineze periodic persistenţa motivelor lipsirii de libertate la intervale care nu ar trebui sa depăşească 3 luni (Herczegfalvy împotriva Austriei, Baranowski împotriva Poloniei). Intervalul va fi mai mare în cazul persoanelor alienate mintal, depinzând şi de evaluările medicale.

Articolul 5 paragraf 5 Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.

135

Acest drept la despăgubiri există nu doar atunci când este încălcat articolul 5 din Convenţie ci şi atunci când sunt încălcate dispoziţiile de drept intern care asigură o protecţie mai extinsă decât cea oferită de articolul 5 paragrafele 1-4. Pe de altă parte, încălcarea unor dispoziţii de formă va crea un drept la despăgubiri în aceeaşi măsură cu încălcarea unora de fond. Două condiţii sunt necesare pentru a putea fi sesizată Curtea europeană în această materie. În primul rând este necesar ca o instanţă internă să fi constatat încălcarea unuia din drepturile garantate de primele patru paragrafe ale articolului 5. Mai este necesară epuizarea căilor de recurs intern în ceea ce priveşte chestiunea despăgubirii. Însă, exercitarea acestui drept nu este condiţionată de constatarea făcută de către o instanţă internă. În măsura în care Curtea este sesizată, chiar şi atunci când instanţele interne nu au constatat o încălcare a articolului 5 din Convenţie, şi constată ea pentru prima dată o astfel de încălcare, ea poate acorda o despăgubire echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenţie. Ca şi în cazul celorlalte drepturi garantate prin Convenţie, articolul 5 paragraf 5 garantează un drept concret şi efectiv. Aceasta înseamnă că existenţa dreptului ca şi a mijloacelor procedurale pentru realizarea sa concretă trebuie să fie stabilită cu certitudine (cauza Ciulla).

136

Walker. 1 iunie 1967. M. dacă are acces la articolele din presă. Londra 1992. a contrario.V. S-ar putea pune sub semnul întrebării avantajul unei discuţii publice referitoare la dosarele pe rol înainte ca judecătorul să se pronunţe în cauza respectivă (aşa-zisul principiu sub judice). C. Robertson şi A. 8723/79 &8729/79. Tanassi & Lefebvre d'Ovivio . Walker.592 Care este însă perspectiva europeană? Comisia Europeană a Drepturilor Omului a decis că nu a fost încălcată Convenţia dacă. inter alia. judecătorul a avut acces la presă. o atitudine părtinitoare faţă de un dosar.J. în: Justice of the Peace 1987. G. p.J. Ministerul Justiţiei. Nicol. După asasinarea politicianului olandez Fortuijn. 263. Media Law. ComEDO. în: Modern Law Review 1996. p. 1007-1008 şi C. "Interfering with the proper administration of justice". Această recomandare este dezbătută de D. dreptul la un proces echitabil). McCormac. Media Law. Iar acest efect ar fi relevant pentru Curte atunci când se testează imparţialitatea judecătorească (sau.595 590 Dr. un judecător poate să ajungă la nişte informaţii care nu i-au fost aduse la cunoştinţă în mod oficial în cursul procedurilor judecătoreşti. pet. Contempt of Court. G. Kuijer. p. 20). 1982. – Austria (nr. În special în Regatul Unit. 39-41. newsworthy". 147). Eady. K. fair trials and the new audiovisual sector". C. Şi acest aspect dă naştere unei dispute aprinse în literatura engleză. p. în: Modern Law Review 1996. Acest lucru îl poate face pe judecător să adopte (subconştient). The Blindfold of Lady Justice – Judicial Independence and Impartiality in Light of Article 6 ECHR. 147. mai mulţi membri ai parlamentului (candidaţi) şi chiar miniştri ai guvernului şi-au exprimat opinia cu privire la procedurile penale pe rol împotriva celui care era atunci învinuit. editorialul "Hidden Justice". p. "Contempt. 8722/79. în “Mediaberichtgeving in strafzaken: Raad van Europa wil soberder gerechtsjournalistiek”. Juraţii sunt. 148-151. p. Miller. Borrie and N. T. Textul de faţă este extras din: M.J. 18 decembrie 1980. editorialul "The press and the criminal courts". faptul că presa a relatat într-o manieră părtinitoare despre un anumit proces nu este relevant atunci când se evaluează imparţialitatea unei instanţe de judecată. Vezi. Welsh. ComEDO. în: The Sollicitors' Journal 1987. 2291/64. A. Cf.LIBERTATEA DE EXPRIMARE SUB JUDICE ŞI IMPARŢIALITATEA JUSTIŢIEI de Dr. p. Martin Kuijer 590 În principiu. Law of Contempt. X. Kuijer. în: Civil Justice Quarterly 1992. pe durata procesului. 11/12. Miller. Curtea de Apel din Amsterdam 591 592 593 594 595 137 . poate. 2004. Nicol. Londra 1992. în: The Law Quarterly Review 1993. Contempt of Court. Robertson şi A. 175-192. în care procesul cu juraţi reprezintă o modalitate importantă de soluţionare a litigiilor. "Fundamental rights. judecătorii ezită să-i permită presei să relateze despre cauzele pe rol. Arlidge şi D. în: New Law Journal 1995.F. 8603/79. 1988. Palmiotti.594 Deciziile (Comisiei şi) Curţii au indicat mai mulţi factori în condiţiile evaluării rolului mass-media în aceste cauze. Ingman. p.591 Una dintre cauzele acestei perspective ar putea fi aceea că Regatul Unit este unul din statele membre ale Consiliului Europei. G. pet. "Fundamental rights. Voorhoof. influenţaţi mult mai uşor de declaraţiile din presă decât judecătorii.593 Nici statul nu poate fi făcut responsabil dacă presa a influenţat anumiţi martori. Vezi. în: Justice of the Peace 1990. din: Mediaforum 2003. unsafe convictions and bias". 1983. Crociani. nr. CD 24 (1967). pe durata procedurilor. D&R 22. accurate. p. în general. Totuşi. un exemplu din practica naţională olandeză. "Fair.Italy (nr. fair trials and the new audiovisual sector". 534. p. Vezi Principiul 10 al Recomandării (2003)13 Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei privind furnizarea de informaţii în legătură cu procedurile penale prin intermediul mass-media (adoptată la 10 iulie 2003). p. 274-275. 517-539. Wolf Legal Publishers. Olanda. Lowe. T. "Open Justice". C.

– Norway (nr. Deşi litigiul era. În decizia sa din data de 18 iulie 2003 (reprodusă în NJCM-Bulletin 2003. 37). CD 35 (1971). şi (e) faptul că dosarul penal nu era instrumentat de juraţi. în suspensie. Datorită consternării politice de la început. reclamantul era un funcţionar public de rang înalt dintr-un minister. deşi este posibil ca opinia judecătorului să fie influenţată. înainte de încheierea audierii cauzei în instanţă. acţiunile în justiţie intentate de părinţii acestor copii Thalidomide împotriva fabricantului de Thalidomide din Regatul Unit se aflau pe rolul instanţelor. ci de judecători de profesie care nu erau atât de uşor influenţaţi de declaraţiile unor figuri publice. . „de nivel înalt”? În speţa X. acesta este un risc pe care reclamanţii trebuie să şi-l asume. p. (d) dacă declaraţiile fuseseră făcute înainte sau după ce învinuitul îşi mărturisise fapta. Primul şi cel mai important factor este obiectul procedurilor şi atragerea atenţiei mass-media. Raţionamentul Comisiei pare să conchidă că. în faţa unui tribunal independent şi imparţial. În contextul politic delicat al cauzei. la acea dată. în: Nederlands Juristenblad 2003. dar în ultimul caz.Norway596. 138 . că libertatea presei ar fi fost interpretată mai restrictiv de către Comisie dacă procedurile juridice ar fi fost relatate de către mass-media pentru faptul că reclamantul era un cântăreţ celebru sau un star de film sau de televiziune. “Onafhankelijkheid als rechterlijk paternalisme”. care se aflase sub presiunea politică crescândă a Parlamentului. era că ar putea împiedica administrarea corectă şi imparţială a actului de justiţiei. fiindcă imparţialitatea judecătorului fusese pusă în pericol de atenţia acordată de mass-media. 16 iulie 1970. Sunt procedurile juridice de o natură. Fostul funcţionar public a înaintat o plângere la organismele de la Strasbourg deoarece nu avusese parte de un proces echitabil. Atunci când i-a analizat plângerea. Această libertate îi este acordată presei datorită rolului esenţial (informativ) al presei într-o societate democratică.Switzerland (Series A-177). Probabil cel mai celebru caz în această privinţă este dosarul Sunday Times. “nefericite” şi “neînţelepte”. Cf. Obiecţia la comentariul unilateral. Mass-media nu comentează ceva de „interes public”. pet. p. nici la judecarea învinuitului. 2155. dar nu a considerat că a existat o încălcare a Articolului 6 din CEDO în circumstanţele specifice ale cauzei. Totuşi. Vezi şi: CEDO. s-a iniţiat o acţiune în instanţă împotriva reclamantului pe baza acuzaţiilor de incompetenţă în îndeplinirea sarcinilor sale. nu va fi întotdeauna clar unde se termină rolul informativ al presei şi unde începe bârfa. Şi reclamanţii şi fabricantul de Thalidomide. X. Curtea de Apel a utilizat mai multe criterii: (a) declaraţiile fuseseră punctuale. în mare parte. Cauza a ridicat chestiuni juridice de o dificultate considerabilă conform legislaţiei engleze. Roos. Ulterior. secţia relevanta a Tribunalului Coroanei a decis să împiedice publicarea articolului. doreau foarte mult să cadă la o înţelegere pentru a nu se ajunge în instanţă. 874-876) Curtea de Apel a calificat declaraţiile ca fiind “nepotrivite”. (b) persoanele care făcuseră declaraţiile nu luaseră parte nici la întocmirea rechizitoriului. p. La fel şi atenţia presei nu poate fi evitată. Weber . procesul împotriva reclamantului s-a bucurat de o atenţie considerabilă din partea presei. N. 3444/67. S-ar putea argumenta. deoarece ar afecta şi ar aduce atingere raţionamentului a trebuit să decidă dacă declaraţiile făcute de autorităţile publice încălcaseră dreptul învinuitului la un proces echitabil. Ceea ce indică faptul că presa primeşte o mai mare libertate din partea Comisiei. presa nu-şi îndeplineşte rolul său esenţial informativ dintr-o societate democratică. “riscante”. §48. dar scara propusă ar putea servi Curţii drept un îndrumar util. aşa-numită. (c) instanţa naţională a examinat dacă declaraţiile se refereau la găsirea vinei sau la severitatea pedepsei. 22 mai 1990. Totuşi. aşa că ambele părţi aveau un interes să soluţioneze cauza fără a se ajunge în instanţă. era inevitabilă relatarea acestuia de către presă. prin urmare. 596 ComEDO. Distillers. Ziarul Sunday Times dorea să publice un articol cu privire la aşa-zişii „copii Thalidomide”. totuşi. Comisia a acordat importanţă naturii „de nivel înalt” a procesului.

F. Curtea.598 În sfârşit. În opinia Curţii. – Belgium (nr. la noţiunea că instanţele sunt. Curtea a clarificat aceste noţiuni în alineatul 55 al hotărârii sale: Termenul „puterea judecătorească” („pouvoir judiciaire”') se referă la aparatul de justiţie sau ramura judecătorească a guvernului. garantată prin Articolul 10 al Convenţiei. MK] care este superioară oricărei alte instituţii din sistemele lor juridice naţionale”. Pentru a apăra decizia judecătorului englez. D&R 34. gata să iniţieze o revizuire detaliată a situaţiei naţionale. 9 voturi împotrivă) a ajuns la concluzia că nu fusese încălcată Convenţia. precum şi la judecători în capacitatea lor oficială. de exemplu. 512: „Ar fi cu siguranţă uimitor dacă judecătorii străini. Fraza „autoritatea magistraţilor” se referă. 598 599 139 . Judecătorul englez opina că Sunday Times se folosea de opinia publică pentru a face presiuni asupra Distillers.. în: L. că articolul conţinea formulări moderate şi că era echilibrat. Sunday Times – United Kingdom (Series A-30). §§62-67. p. CEDO. forumul potrivit pentru evaluarea drepturilor şi a obligaţiilor legale şi pentru soluţionarea litigiilor referitoare la acestea. şi că – cel mai important – exista un interes public însemnat cu privire la această cauză. 14 iulie 1983. speţa Sunday Times este una dintre cele mai importante în acest domeniu. iar dosarul a ajuns la instituţiile de la Strasbourg. examinând motivele pentru care proiectul de articol al ziarului fusese considerat drept inadmisibil de Camera Lorzilor. că litigiul era în suspensie. acest aspect se include la menţinerea autorităţii magistraţilor. Dar a fost şi destul de criticat. prin urmare. p. Vezi.ar condamna o instituţie [legea privind sfidarea instanţei. pentru a-i incita pe aceştia să facă o ofertă mult mai generoasă de înţelegere decât ar fi făcut în alte condiţii. 26 aprilie 1979. prin impactul asupra martorilor care trebuiau să depună mărturie. şi Curtea era. că hotărârea de suspendare era formulată în termeni mult prea generali.. şi sunt acceptate de publicul în general ca fiind.R.Q. 158).599 597 Mai multă jurisprudenţă privind clarificarea acestor noţiuni: ComEDO. Sunday Times a considerat că această decizie era o încălcare a libertăţii lor de exprimare. Curtea a considerat că judecătorul englez nu acordase greutatea corespunzătoare dreptului la libera exprimare. "Britain's Bill of Rights". mai mult. Consecinţa era că latitudinea de apreciere a statului este mai mică. 1978. T. sau prin faptul că se aducea atingere liberei alegeri şi conduitei unei părţi la litigiu. Mann. în special. Curtea a decis că nu exista nici o necesitate socială presantă pentru o hotărâre de suspendare împotriva ziarului Sunday Times. Fără îndoială. pet. 9777/82. O majoritate destul de strânsă a Curţii (11 voturi pentru. publicul în general are respect pentru şi încredere în capacitatea instanţelor de a-şi îndeplini această funcţie 597 Curtea a continuat prin a susţine că măsurile „în scopul menţinerii autorităţii magistraţilor” protejează un interes determinabil în mod obiectiv.tribunalului. guvernul britanic a făcut trimitere la clauza de limitare menţionată anterior de la Articolul 10 §2 („în scopul menţinerii autorităţii şi imparţialităţii magistraţilor”). Cea de-a treia formă de prejudiciu era cea relevantă în cazul de faţă. a conchis că Lorzii erau îngrijoraţi de pericolul unui „proces instrumentat de ziar”.

602 S-ar putea pune întrebarea de ce a ajuns Curtea la o poziţie atât de diferită de perspectiva adoptată în cauza Sunday Times. Worm a fost ulterior condamnat pentru „influenţarea interzisă a procedurilor penale”. Kuijer. p. CEDO. Curtea a avut în vedere măsurile luate pentru a garanta „autoritatea magistraţilor”. Curtea nu este interesată să testeze dacă potenţialul comentariilor are vreo influenţă asupra rezultatului procedurilor. 29 august 1997. 1534). De Haes and Gijsels – Belgium (Reports 1997. CEDO. se limita latitudinea de apreciere a autorităţilor statului în sensul luării de măsuri restrictive. 47. Curtea a subliniat că interzicerea publicaţiei nu era justificată suficient. Curtea nu subliniază faptul că nu se poate evita relatarea în presă a unui proces la nivel înalt în care este implicat un politician. ziaristul fusese pedepsit după publicare. În speţa Worm. Curtea doreşte să fie mult mai strictă cu privire la cenzura preventivă. ci.600 Ziariştii francezi au fost condamnaţi pentru că au făcut comentarii la adresa unui litigiu pe rol în care erau implicaţi politicieni. în timp ce în speţa Worm. a procurorului. Pare justificată o revizuire mai strictă a acţiunilor mass-media. acuzate că ar fi comis acţiuni frauduloase în calitate de directori ai unei societăţi publice care se ocupa cu asigurarea de locuinţe pentru imigranţi”. publicaţia lui Worm a făcut o analiză detaliată a judecătorului.603 Mai întâi. Cram. Oarecum surprinzător. A fost deja subliniată importanţa doctrinei latitudinii de apreciere în opinia discordantă a judecătorului Morenilla din CEDO. în schimb. Androsch. Du Roy et Malaurie – France (nr. Worm. ci doreşte să păstreze sala de judecată ca forum potrivit pentru soluţionarea litigiilor. “Persvrijheid sub judice”. Vezi M. §60. în cauza Sunday Times. Vezi şi J. Pentru o lectură critică a cauzei Worm vezi şi: I. în: European Law Review 1998. Observer and Guardian – United Kingdom (Series A-216). mai precis. pet.601 Singura verificare pe care o face Curtea este să vadă dacă au fost relevante şi suficiente motivele condamnării lui Worm şi dacă sancţiunea impusă nu a fost disproporţionată. McBride. “Judges. “Criminal contempt.604 Cea de-a doua diferenţă ar putea fi aceea că în speţa Sunday Times. existase cenzură anterioară. 26 noiembrie 1991. p. În cauza austriacă Worm s-a ajuns la o concluzie diferită. dacă se au în vedere potenţialele consecinţe cu impact mare asupra învinuiţilor. un ziarist austriac făcuse cercetări pe durata mai multor ani. delictele fiscale comise pe perioada mandatului. 245-272 at 270-272. 601 602 603 604 605 140 . Se poate explica acest lucru prin cele două diferenţe dintre speţe. 332-345. referitoare la comportamentul fraudulos al fostului ministru de finanţe. Article 10 and the First Amendment – A case for importing aspects of US free speech jurisprudence?”. latitudinea de apreciere naţională este mai mare. 49 şi 54. în: Maastricht Journal of European and Comparative Law 2000. §§38. §35. În acest caz. 3 octombrie 2000. prin urmare. în sensul că publicul avea dreptul să fie informat cu privire la o chestiune de interes public „deoarece erau (implicate) figuri politice franceze. Politicians and the Limits to Critical Comment”. Worm – Austria (Reports 1997. Curtea a adoptat o perspectivă puţin mai diferită: măsurile restrictive fuseseră luate pentru a se garanta învinuitului un proces echitabil. 34000/96).Raţionamentul din cauza Sunday Times a fost urmat de Curte şi în speţa Du Roy et Malaurie. A susţinut că prezintă un interes determinabil în mod obiectiv şi. a învinuitului şi a apărătorului acestuia. insistă asupra rolului acesteia în subsidiar şi asupra doctrinei latitudinii de apreciere.605 600 CEDO. p. Pe durata procesului. 24 februarie 1997. 85. 198). în: NJCM-Bulletin 1998. Articolul părea să se bazeze pe presupunerea că Androsch era vinovat.

CEDO. Sunday Times No.R.607 Motivele „relevante” pentru limitarea presei nu sunt şi „suficiente” în mod necesar. în timp ce declaraţiile care reflectă o opinie conform căreia persoana respectivă este  606 G.610 Au fost considerate acceptabile în diferite cauze afirmaţiile care nu fac decât să descrie un stadiu al suspiciunii. §68 şi CEDO. 16 decembrie 1966. în: Cambridge Law Journal 1994. 10486/83. Comisia a considerat că era foarte puţin probabil ca juraţii să fie influenţaţi de relatările din presă. Legătura cauzală dintre relatarea faptelor în presă şi influenţa presei asupra procesului va fi mai uşor de acceptat în ultimul caz. în special. Motivele „relevante” ar putea deveni insuficiente datorită scurgerii timpului. judicial remedies. Observer and Guardian – United Kingdom (Series A-216). Allenet de Ribemont . Se consideră că învinuitul este nevinovat până ce i se dovedeşte vinovăţia. 409.France (Series A-308). 26 noiembrie 1991. §51. 10 februarie 1995. Articolul 6 §2 este destul de important în această privinţă deoarece garantează prezumţia de nevinovăţie oricărei părţi învinuite de săvârşirea unei fapte penale. CD 23 (1967). Vezi şi: CEDO. p. CEDO. în anumite circumstanţe. însă distribuţia trebuie să fie astfel făcută pentru a nu încălca presumptio innocentiae.606 În speţa X. Kramer. 607 608 609 610 141 . un aspect dezbătut în decizia Comisiei în speţa Hauschildt 609 : „O campanie virulentă de presă poate. §§68-70 şi ComEDO. 26 noiembrie 1991. Hauschildt – Denmark (nr. 22 mai 1990. 86). Weber . 2413/65. Un al doilea factor care poate fi important." Aşadar. juraţii au trebuit să dea un verdict la un an după ce în mass-media existase consternare cu privire la acest dosar. Articolul 6 §2 nu interzice distribuirea de anumite informaţii cu privire la procese aflate pe rol.P. 1475). "Pretrial publicity. O hotărâre care să interzică presei să comenteze pe marginea unei cauze va trebui întotdeauna să fie limitată în timp. Vezi şi alineatul 22 din Recomandarea Adunării 1003 (1993) Consiliului Europei privind deontologia jurnalismului (Doc 6854): „informaţiile şi opiniile ziariştilor trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie. Comisia ar fi mult mai puţin tolerantă faţă de autorităţile respectivului stat membru. în special în cauzele care sunt încă sub judice. 2 – United Kingdom (Series A-217). §41 şi Opinia Comisiei. 496-497.608 Un al treilea factor relevant se referă la responsabilitatea statului în privinţa publicării. Vezi Practice Direction pentru judecătorii din Regatul Unit ([1982] 1 W. iar aceştia trebuie să se abţină de la a emite judecăţi”. p. and jury bias". p. – Norway. Naylor. X. D&R 49.L. ComEDO. "Fair trial or free press: legal responses to media reports of criminal trials". Vor fi dificil de justificat restricţiile nelimitate. dacă este iniţiată de unul dintre organismele statului. – Germany (nr. citat de: B. 1). pet.Switzerland (Series A-177). dacă sursa relatării din presă ar putea fi una dintre instituţiile statului. p. 9 octombrie 1986. se referă la intervalul de timp dintre momentul în care cazul se bucură de atenţia mass-media şi momentul în care judecătorul (sau juraţii) trebuie să ajungă la un verdict. pet. să afecteze în mod advers procesul echitabil şi să implice responsabilitatea statului. în: Law and Human Behaviour 1990. Din acest motiv.

prezentată deja în parte. este o cerinţă fundamentală a administrării corespunzătoare a justiţiei”. de asemenea. "Fair trial-free press? Reporting restrictions in law and practice". pet. p. Naylor. 17265/90. p. în: Public Law 1992. D&R 51. D&R 75.. 17-18 şi M. 14 martie 1989. p. Recomandarea se adresează în mod special mass-media şi autorităţilor (judiciare) şi reiterează necesitatea ca autorităţile judiciare să furnizeze mass-media doar informaţii verificate (Principiul 3). 76).. 11553/85 şi 11658/85.611 Totuşi.616 În sfârşit.10107/82. 17265/90. destul de relevantă. în: Law Society's Gazette 1991. 13 aprilie 1989. §37. A.Corectitudinea meticuloasă atunci când se relatează o cauză în întregime. p. "Fair trial or free press: legal responses to media reports of criminal trials". necesitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie (Principiul 2) şi necesitatea respectării dreptului la intimitate al (familiilor) suspecţilor. D&R 48. 25 martie 1983. ComEDO. 4 decembrie 1985. Open University Press.o. "Reporting in court". 76). 285). Baragiola – Switzerland (nr. pet. 21 octombrie 1993. Baragiola – Switzerland (nr.615 Cel de-al şaselea factor se referă la aspectul dacă mass-media este prevenită de pericolul unui proces prematur instrumentat de presă. D&R 75. C. pet.   611 CEDO.Switzerland (Series A-62). pet. de către mass-media. 17265/90. 12748/87). În cadrul procedurilor ulterioare derulate de Curtea de Apel. – United Kingdom (nr. Channel Four Television a. Comisia a acceptat dacă procuratura unui stat membru a emis un comunicat de presă cu scopul de a împiedica diseminarea de informaţii incorecte. and C. şi anume. Vezi şi Sparks. Minelli . 136) şi ComEDO. D&R 75. Nicol.J.   Un alt factor relevant pentru a evalua rolul mass-media este să se verifice dacă relatarea completă a presei a exprimat în mod unanim o anumită evaluare a procedurilor judiciare. 1992. cât a fost de nuanţată relatarea. 4 al Comisiei de plângeri împotriva presei. Beloff. 35) şi ComEDO.612 Ar trebui făcută. ComEDO. a procesului şi a judecătorilor naţionali în luarea deciziilor este. ComEDO. 492. Grabemann – Germany (nr. pet. 14132/88. 76). p. victimelor şi martorilor (Principiul 8). 9 martie 1987. p. judecătorii examinaseră în mod explicit influenţa presei asupra procesului. – United Kingdom (nr. D&R 61. menţionat la pagina 95: „Comisia deplânge poziţia de lungă durată şi tendinţa continuă a anumitor ziare de a sublinia deschiderea acţiunilor când se oferă probe dramatice şi dăunătoare în timp ce se publică doar discret rezultatul acestora. pet. în această privinţă. Comisia a indicat că şi analizarea explicită a influenţării potenţiale. Baragiola – Switzerland (nr. În speţa Baragiola motivarea hotărârii luate de judecătorii de la prima instanţă arată că aceştia analizaseră atent toate probele. 21 octombrie 1993. ComEDO. p.614 Presa va aduce drept argument faptul că apără „interesul public” de corupţie şi abuz. Television and the drama of crime. iar această examinare explicită de către magistraţii naţionali a părut să satisfacă dorinţele Comisiei.vinovată. în: Cambridge Law Journal 1994. ComEDO. p. 21 octombrie 1993. pet.613 Pare la fel de importantă evaluarea naturii exacte a comentariilor făcute în mass-media. p. – Switzerland (nr. vor fi de nepermis. 612 613 614 615 616 142 . o menţiune la Recomandarea (2003)13 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind furnizarea de informaţii în legătură cu procedurile penale prin intermediul mass-media (adoptată la 10 iulie 2003). 92-101 şi citarea Raportului nr. B. dar nu ar trebui uitat că presa este o industrie comercială unde „ştirile au valoare” în măsura în care favorizează conflictualul şi senzaţionalul. I.

însă Curtea a luat notă că. o astfel de situaţie fiind în dosarul Schöpfer. CEDO. Vezi şi: CEDO. care a înaintat la rândul lui plângerea către consiliul de disciplină. deoarece constau din „manipulare şi prezentare ilegală de probe”. În consecinţă. Cel deal treilea dosar este comparabil cu dosarul Nikula. §§96-108. pentru a dovedi aceste acuzaţii. 5 decembrie 2002. care punea sub semnul întrebării moralitatea unor funcţionari publici de rang înalt şi legăturile dintre lumea politică şi cea de afaceri. procurorul a intentat acţiune penală pentru calomnie împotriva petentei. În opinia Curţii. Casado – Spain (Series A-285-A).Speţa Craxi617 clarifică faptul că aceste criterii anterior menţionate au fost. însă criticile lor nu trebuie să depăşească anumite limite. Curtea a constatat că interesul mass-media se datora poziţiei înalte ocupate de Craxi. el a declarat că autorităţile încălcaseră flagrant drepturile omului de mai mulţi ani de zile. CEDO. Presa a relatat despre acţiunile penale împotriva lui Craxi şi a altor figuri politice. 618 619 620 143 . Craxi a înaintat Curţii o plângere în care susţinea că nu a avut parte de un proces echitabil datorită acestei campanii de presă. 31611/96). §29 şi §33. Craxi mai susţinea că procuratura furnizase deliberat şi sistematic informaţii confidenţiale presei. Craxi nu adusese nici un fel de probă. economice din stat. Împotriva clientului lui Steur au fost intentate acţiuni civile şi penale. §54. pet. În mod evident. 24 februarie 1994. CEDO. Trebuie să se facă o distincţie între cauzele menţionate anterior şi situaţiile în care nu presa. Avocaţii au o poziţie centrală în administrarea actului de justiţie. ci au rămas în sala de judecată. Petenta era o avocată a apărării care a înaintat instanţei o notă prin care a denunţat tacticile procurorului. s-a pus în dosarul Nikula619. 21 martie 2002. Steur a susţinut că funcţionarul instituţiei care ancheta dosarul obţinuse declaraţii de la clientul său deoarece l-a supus pe acesta unei presiuni inacceptabile. Ulterior. deoarece sunt intermediari între public şi instanţe. utilizate de Curte atunci când a examinat o încălcare a Articolului 6 CEDO (dreptul la o audiere echitabilă) în cursul unei campanii de presă.618 Petentul era un avocat care s-a plâns presei că clientul său fusese arestat fără un mandat de arestare. 20 mai 1998. Craxi – Italy (nr. 34896/97). În cadrul procedurilor civile împotriva clientului său. un avocat olandez. era inevitabil ca presa să nu facă anumite comentarii dure într-un dosar sensibil. 28 octombrie 2003. libertatea de exprimare le este garantată şi avocaţilor. Craxi era Primul-ministru al Italiei. pet. Nikula . 1042). În cadrul unei conferinţe de presă. de asemenea. deoarece criticile s-au limitat la sala de judecată: dosarul olandez Steur. Steur – Netherlands (nr. Curtea a luat notă că dosarul lui Craxi fusese instrumentat de un complet compus exclusiv din judecători de profesie şi că nimic nu sugera că aceşti judecători fuseseră influenţaţi de declaraţiile din presă.Finland (nr. După ce au fost descoperite nişte grave nereguli. s-a declanşat procedura penală împotriva lui Craxi. care pot face comentarii în public cu privire la administrarea actului de justiţie.620 Steur. O problemă comparabilă. O 617 CEDO. Schöpfer – Switzerland (Reports 1998. Mai întâi. contextului politic şi gravelor acuzaţii aduse. 39657/98). ci avocaţii comentează cu privire la litigiile pe rol. unde criticile nu şi-au găsit ecoul în mass-media. Curtea a făcut câteva remarci cu privire la statutul special al avocaţilor. cu toate acestea distinctă. îşi reprezenta clientul care era acuzat de obţinere de indemnizaţii sociale prin fraudă. Funcţionarul care ancheta dosarul a înaintat o plângere decanului baroului local. În toate cele trei dosare. pet. Curtea a decis că nu existase nici o încălcare a Articolului 6 în această privinţă. Curtea trebuia să se pronunţe dacă existase sau nu o încălcare a Articolului 10.

acest lucru nu este neapărat adevărat. în care apărarea a descris opinia unui judecător ca fiind „ridicolă”.622 621 CEDO. din ce în ce mai mult. T. Curtea nu a considerat acest lucru decisiv şi a luat notă că Steur fusese declarat vinovat. W.] ameninţarea cu o revizuire ex post facto a criticii aduse de apărare unei alte părţi la procedurile penale – fără îndoială că acuzarea trebuie să fie considerată astfel – este greu de reconciliat cu datoria avocatului de a apăra cu mult zel interesele clienţilor. 31611/96).astfel de poziţie explică restricţiile obişnuite în ceea ce priveşte conduita membrilor Baroului. Curtea a permis o mai mare latitudine de a face remarci critice dacă acestea aveau un caracter procedural: „critica era limitată strict la rezultatele lui T ca procuror în dosarul împotriva clientului petentului.. În hotărârea Nikula (§51). Totuşi. ceea ce era diferit de critica adusă calităţilor profesionale generale ale lui T. trebuia să tolereze critica considerabilă adusă de petentă în calitatea acesteia de avocată a apărării”. Ceea ce pare să indice că. Situaţia este total diferită în cazul în care avocatul aduce o insultă personală. fără să fie influenţată de „efectul de răcorire” potenţial al unei sancţiuni penale relativ uşoare sau al unei obligaţii la plata de daune pentru acoperirea prejudiciului suferit sau cheltuielile produse. 14 ianuarie 1998. Curtea este gata să accepte interferenţele privind libertatea de exprimare a avocaţilor atunci când se referă la activităţile lor profesionale. în cadrul unor proceduri disciplinare. ." 621 Curtea se foloseşte de un raţionament similar în privinţa „efectului de răcorire” al sancţiunilor disciplinare. să evalueze relevanţa şi utilitatea unui argument al apărării.. 622 144 .Germany (nr. pet. Mahler . pet.Finland (nr. §54. apărarea a afirmat că procurorul întocmise actul de acuzare „într-un stadiu de beţie totală”. în primul rând. de exemplu. de încălcarea standardelor profesionale aplicabile.Austria (nr. 21 martie 2002. Vezi şi: ComEDO. §50). MK]. Nikula . Curtea a avut în vedere mai mulţi factori ai acestor plângeri:   Curtea acordă o protecţie sporită declaraţiilor în care un învinuit critică acuzarea şi nu atacurilor verbale asupra judecătorului sau instanţei ca atare (Nikula. De exemplu. În dosarul Steur. 26602/95). Curtea a adăugat la consideraţiile sale anterioare: "[. Seriozitatea şi natura generală a criticilor.R. în dosarul Mahler. În acel context procedural. precum şi tonul acestora (Schöpfer. 29045/95). ar trebui ca apărarea. supravegheată de magistraţi [Curtea subliniază că rolul instanţelor şi al preşedintelui de complet este să conducă procedurile astfel încât să garanteze conduita adecvată – şi mai puţin să examineze într-un proces ulterior corectitudinea declaraţiilor făcute de o parte în sala de judecată. Curtea a notat că această constatare ar putea avea un efect de descurajare asupra avocatului. Totuşi. În hotărârea Nikula. petentului nu-i fusese impusă nici o sancţiune. ComEDO. §32). pet. în sensul că ar fi posibil ca el să se simtă restricţionat atunci când şi-ar alege argumentele pentru a-şi apăra clienţii în dosare viitoare. Este legitim să se aştepte de la aceştia să contribuie la administrarea corespunzătoare a actului de justiţie şi la păstrarea încrederii publicului în acesta. 30 iunie 1997. În concluzie.

§54). §80.United Kingdom (nr.o. §34. pet. 11456/85. şi nu au fost critici aduse unui judecător sau procuror. 48553/99). care să-şi găsească ecou în mass-media. Curtea nu poate decât să ia notă că autorităţile ucrainene de la cel mai înalt nivel au intervenit în nenumărate ocazii în cadrul procedurilor. §44 şi CEDO. Mosteanu a. iar faptul că cei doi judecători votaseră înainte în favoarea schimbării jurisprudenţei nu încălca dreptul înscris la Articolul 6 §1. care se detaşase de propria jurisprudenţă în urma unui discurs ţinut în 1994 de Preşedintele României. 29053/95). În opinia mea. Reinforcement of the Rule of Law. Cu toate acestea. Iliescu. în sensul Articolului 6 §1 din Convenţie.Romania (nr. 25 iulie 2002. „Forumul” criticii. petenţii s-au plâns cu privire la independenţa Curţii Supreme din România. 13 martie 1986. 9 iulie 2002. 26 noiembrie 2002. pet. În această speţă. 32943/96). Curtea consideră că. p.Romania (nr. CEDO. pet. 33176/96). ministrul trimite „scrisori ocazionale” în care se recomandă magistraţilor o anumită interpretare a legii (vezi Comisia Europeană.” 624 La fel. Curtea a decis în unanimitate că nu existase nici o încălcare a Articolului 6 §1. Prince .o. 2002. e o situaţie cu totul diferită dacă membrii executivului comentează pe marginea litigiilor pe rol. hotărârea Curţii în speţa Sovtransavto nu doreşte să interzică intervenţiile legale ale autorităţilor ca terţe părţi. . Ciobanu . Se va constata o încălcare a Articolului 6 doar dacă petentul poate să demonstreze că judecătorul 623 Vezi şi ComEDO. Falcoianu a. Oricare ar fi motivele avansate de guvern pentru a-şi justifica astfel de intervenţii. 624 625 145 .Ukraine (nr. acestea erau ipso facto incompatibile cu noţiunea unui „tribunal independent şi imparţial”. Curtea a adoptat o perspectivă destul de blândă. CEDO. având vedere conţinutul acestora şi modalitatea în care au fost făcute […]. În dosarul Schöpfer (§31). p. Curtea a acordat importanţă faptului că avocatul criticase autorităţile judiciare mai întâi în public la conferinţa de presă.Romania (nr. . În consecinţă. 222). în speţa Falcoianu625. D&R 46. În România. pet. 16 iulie 2002. În speţa Sovtransavto. Nijmegen: Wolf Legal Productions. Curtea a constatat că nimic nu sugera că judecătorii care deliberaseră în cauza petenţilor fuseseră influenţaţi de remarcile Preşedintelui. 41). pet. Curtea a decis că o astfel de intervenţie era incompatibilă cu noţiunea de tribunal „independent”: „În sfârşit. Această practică lasă loc abuzului.   La fel de relevant este şi dacă autorităţile naţionale au încercat să stabilească dacă afirmaţiile avocatului erau adevărate sau au fost făcute cu bună credinţă (vezi dosarul Steur). Sovtransavto Holding .623 În speţa Nikula (§52). în care acesta afirmase că hotărârile judecătoreşti de restituire ale proprietăţilor naţionalizate ilegal nu ar trebui executate. Curtea a avut în vedere faptul că afirmaţiile petentei sau limitat la sala de judecată. Vezi şi alte plângeri identice în CEDO. Severitatea pedepsei impuse (Schöpfer. Nikula. §§35-38. dl. drept consecinţă a modificării jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie. §§41-43. înainte de a recurge la calea de atac ce se dovedise a fi eficientă. Preşedintele Ucrainei îi trimisese Preşedintelui Tribunalului Suprem de Arbitraj o scrisoare prin care-l îndemna să „apere interesele cetăţenilor ucraineni” într-un litigiu dintre o companie de stat din Rusia şi o companie de stat din Ucraina. Vezi şi raportul final al Programului PHARE „Întărirea statului de drept”.

Pentru a-şi susţine punctul de vedere. Comisia a considerat că era important faptul că dezbaterea nu avusese drept rezultat un vot sau o declaraţie adresată judecătorului. 146 . acesta a făcut trimitere la anumite dosare.626 Un membru al parlamentului din partea partidului socialist SPD s-a plâns în cadrul dezbaterii cu privire la politica sentinţelor judecătoreşti. Ceea ce va reprezenta un obstacol dificil pentru petent. Raţionamentul nu părea să indice nici o părtinire datorată dezbaterii parlamentare. situaţia în care dezbaterea parlamentară încearcă să influenţeze independenţa justiţiei. Comisia a trebuit să comenteze o dezbatere parlamentară din Bundestag-ul german cu privire la organizarea justiţiei. dintre care unul era pe rolul Curţii de Apel.a fost influenţat în fapt atunci când a deliberat într-un dosar anume. 16 iulie 1962. hotărârea Curţii de Apel fusese motivată corespunzător. subliniind că. pet. în cadrul dezbaterii se făcuse trimitere în mod explicit la necesitatea unei independenţe a justiţiei. Şi.Germany (nr. A însemnat asta că judecătorul de la Curtea de Apel a fost influenţat ilegal de către Parlament? Comisia a decis că nu era cazul. 626 ComEDO. în sfârşit. În 1962. X. în opinia sa. care. Digest. erau mult prea blânde. Şi. . în sfârşit. Această situaţie demonstrează că remarcile parlamentarilor cu privire la dosarele pe rol nu au fost permise în mod necondiţionat de către Comisie. p. 669-670). În plus. 1063/61.

Aspecte relevante ale Convenţie Europeane a Drepturilor Omului în practica judiciara din România 147 .

pedepsită cu închisoarea de 7 la 20 ani.5 al.. se constată îndeplinite condiţia dublei incriminări prev.3 al Legii nr. de a controla intrarea.2/1 lit. Deliberînd asupra cererii privind transferul condamnatei B. adoptată la Strasbourg – 1983.2 lit.76/1996. persoana condamnată B. În fapt..). se reţine că. şi-a exprimat opinia cu privire la transferarea sa într-un penitenciar din România. în calitate de coautor.01. Sentinţa a rămas definitivă la data de 22. A. deci dacă sunt necesare într-o societate democratică. cu regim penitenciar sever. Ministerul JustiţieiDirecţia Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului a transmis Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bucureşti cererea formulată de către Ministerul Justiţiei din Republica Ungară. a fost condamnată la 4 ani şi 6 luni închisoare. constată: Prin adresa nr. C. realizînd conţinutul constitutiv al infracţiunii de tîlhărie.a şi c Cod penal.10. C. 7 B 254/2003/43 a Judecătoriei oraşului Kiskunhalas. K.3 pct. s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive (de la data de 17. Abdalaziz.321 al. partea vătămată a suferit leziuni traumatice.de art. 8 paragraf 1 pot fi luate doar dacă sunt justificate de o necesitate socială presantă şi sunt proporţionale cu scopul urmărit.1.b şi al. aflată în executarea unei pedepse privative de libertate în Republica Ungară...1. produse alimentare ş. M. În consecinţă. împreună cu numiţii L.c din Codul penal ungar. într-un penitenciar din România. Cabales. C. Din examinarea materialului cauzei. pentru săvîrşirea infracţiunii de tîlhărie. numita B. Berrehab. C. C. într-un penitenciar din România. şi B. În urma agresiunii. L..1.211 al.de art. adoptată la Strassbourg-1983. Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate. comisă de mai mult persoane împreună. După cum rezultă din procesul-verbal nr.2004. M. C.01. C. Bv. 148 . care au necesitat pentru vindecare peste 8 zile de îngrijiri medicale.01. pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea. 36/2004/2. C.lit.2003. Fără a ignora dreptul statului. prev. 1 şi 3.14887/II/2004/13 c. a rezultat că prin sentinţa penală nr. trebuie avute în vedere şi hotărîrile Curţii Europene (Moustaquim v Belgia. inculpata B. dîndu-i posibilitatea de a reveni în ţara în care are legături şi în care se va afla într-o poziţie mai bună pentru a se putea reabilita în plan social.lit. procedura transferului persoanei condamnate face parte din cooperarea internaţională în interesul persoanei condamnate. Astfel. se află în prezent încarcerată în Institutul Penitenciar cu Regim Sever şi Moderat din Kalosca. din data de 5 martie 2004.2003.e din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate. prin care se solicită transferarea persoanei condamnate B. a sustras din locuinţa părţii vătămate F. Balkandali v Belgia) în conformitate cu care deciziile ce constituie o interferenţă cu drepturile garantate de art. mai multe bunuri (sume de bai. are corespondent în legislaţia penală română. la data de 22. Aşa cum rezultă din art. prin constrîngere fizică şi ameninţare şi punerea victimei în imposibilitate de a se apăra. aplicată sus numitei de către instanţele din statul solicitant. transferul este legat de punerea în executare a sentinţelor ce implică privarea de libertate în interesul reintegrării condamnatului în ţara de origine.. prev. întocmit de judecătorul desemnat pentru executarea pedepselor din cadrul Tribunalului judeţului Bacs – Kiskun.1. Prin aceeaşi sentinţă.e din Legea nr. în sensul refuzului la transfer. bijuterii.de art. pe teritoriul căreia a fost condamnată intimata B. şederea şi expulzarea străinilor pe teritoriul naţional. Numita B.lit.a. fapta reţinută în sarcina inculpatei B. în noaptea de 17/18.2003 la zi) din pedeapsa aplicată inculpatei şi s-a luat faţă de aceasta măsura expulzării cu interdicţie de intrare în ţară pe o perioadă de 10 ani.756/2001 şi art.

transferul condamnatei în România ar încălca dispoziţiile art. atunci cînd condamnare pronunţată împotriva acesteia conţine o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră. privită prin perspectiva respectului pentru viaţa de familie nu ar conduce la un echilibru între interesele părţilor. deşi ingerinţa este prevăzută de lege. atunci cînd este prevăzut de lege şi în măsura în care constituie o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru securitatea naţională. şederea şi expulzarea străinilor pe teritoriul naţional. pe teritoriul căreia a fost condamnată intimata B. În acelaşi timp. precum şi faptul vă doreşte să-şi întemeieze familie în Ungaria. admiterea cererii nu este oportună.92/1999.3 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate. bună starea economică a ţării. urmează a fi respinsă. unde condiţiile de executare a pedepsei sunt mai bune decît în România. în conformitate cu propriile declaraţii (f. apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale. Fără a ignora dreptul statului. Chiar în condiţiile art. C. Abdalaziz. ratificat de România prin O. nr.. potrivit prevederilor art. ea nu este necesară într-o societate democratică.3 al Protocolului adiţional (ordin de expulzare) opinia persoanei condamnate trebuie luată în considerare. Curtea constată că. Admiterea cererii. deci dacă sunt necesare într-o societate democratică. după executarea pedepsei dorind să rămînă cu acesta.. Curtea apreciază că. la cererea statului de condamnare să îşi dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate fără consimţămîntul acesteia din urmă. Deşi legea permite executarea pedepsei în România. protejarea sănătăţii sau moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.condamnata a precizat că menţine legăturile cu concubinul său din Ungaria şi doreşte –pentru acest considerent-să continue executarea pedepsei în Ungaria. mijlocul folosit nefiind proporţional cu scopul legitim urmărit. aceasta a precizat că trăieşte de 4 ani în Ungaria şi nu menţine nici o legătură cu familia din România.8 din CEDO. 149 .Consimţămîntul persoanei condamnate subliniază raţiunea legii legată de personalizarea măsurii de transfer luată în interesul persoanei condamnate. siguranţa publică. de a controla intrarea. Amestecul autorităţilor publice este permis în ceea ce priveşte viaţa privată şi de familie. În cauză. Astfel. Cabales. 8 paragraf 1 pot fi luate doar dacă sunt justificate de o necesitate socială presantă şi sunt proporţionale cu scopul urmărit. La examinarea cererii nu se poate face abstracţie de motivele pentru care condamnata a refuzat transferul. interferînd cu viaţa sa privată şi de familie. unde trăieşte de 4 ani. Berrehab.G. Balkandali v Belgia) în conformitate cu care deciziile ce constituie o interferenţă cu drepturile garantate de art. condamnata a învederat faptul că nu doreşte să se întoarcă în ţară. trebuie avute în vedere şi hotărîrile Curţii Europene (Moustaquim v Belgia. că nu are legături cu cei rămaşi în România şi că are un logodnic în Ungaria.25 verso dosar 830/II-5/2004) se simte bine în institutul penitenciar din Ungaria. Examinînd cererea formulată. cererea privind transferul condamnatei B. astfel încît. statul de executare poate. Avînd în vedere că. C.

109 alin. motiv pentru care solicită restituirea tuturor acestor bunuri. enumerându-le în conţinutul plângerii formulate.168 Cod procedură penală stabilirea acestui drept şi restituirea ”.1 Cod procedură penală invocate de petenta ca temei de drept al plângerii formulate nu sunt incidente în cauză câtă vreme. Or. fără măcar ca acestea să fie identificate şi inventariate cu exactitate. reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii plângerii formulate.2 Cod procedură penală . sector 5.03. Păunaşul Codrilor nr. cu aceeaşi ocazie fiind ridicate fără drept bunuri proprietatea petentei. L.2003. date referitoare la traficul internaţional de persoane sau date referitoare la utilizatori. tribunalul a constat că: În baza autorizaţiilor nr. str. În considerente. Dispoziţiile art. 2962/24 mai 2004 petenta V. Păunaşul Codrilor nr. la art. 729/P/12.169 Cod procedură penală rap. O acţiune având ca obiect plângerea împotriva restrângerii dreptului de proprietate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă. în temeiul dispoziţiilor art.2004. a solicitat ca. Deliberând asupra recursului declarat de V. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta fără a-l motiva.1 Cod procedură penală „orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere potrivit dispoziţiilor art.889 /2004 Tribunalul Bucureşti a respins ca inadmisibilă plângerea petentei. 63 şi 64 din 16. Analizând admisibilitatea cererii formulate de petent funcţie de dispoziţiile legale incidente în cauză.imobil proprietatea petentei . 63 şi 64 din 16 martie 2004. aceste prevederi se referă la contestarea măsurilor asiguratorii şi restituirea lucrurilor ridicate urmare dispunerii acestor măsuri. 14. L. str. potrivit cu care obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătura cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin.2004 o echipă de jandarmi însoţită de procuror a efectuat o percheziţie domiciliară la imobilul sus menţionat. 108 alin.2004.168 Cod procedură penală să se dispună restituirea tuturor obiectelor şi înscrisurilor proprietatea acesteia şi care i-au fost ridicate cu încălcarea dispoziţiilor legale . petenta a învederat faptul că în data de 187. în şedinţă publică.169 alin. s-au depus în copie următoarele: autorizaţie de percheziţie nr.000 lei cheltuieli judiciare către stat. 729/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. rezoluţie de începere a urmăririi penale „in rem ”nr. A fost obligată petenta la 150. Dimpotrivă aceasta trebuie analizată pe fondul ei pentru a se verifica dacă ingerinţa (restrângerea dreptului ) este permisă de lege. La dosar. împotriva sentinţei nr. În cauză sunt incidente dispoziţiile art. organele de urmărire penală au fost autorizate să efectueze o percheziţie domiciliară la adresa din Bucureşti. La termenul din 29 iunie 2004.03.14 precum şi să ridice obiecte care conţin date informatice. chiar dacă petentul invocă ca temei de drept dispoziţiile sus menţionate la acest moment procesual. nu se poate stabili încă dacă obiectele ridicate au sau nu legătură cu cauza.03.2003. astfel cum prevăd dispoziţiile art. cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la imobilul din Bucureşti. emise de Tribunalul Bucureşti Secţia I-a Penală în dosarul nr. urmare solicitării transmisă cu adresa nr.se la efectuarea percheziţiei la imobilul sus menţionat au fost ridicate mai multe bunuri astfel cum rezultă din conţinutul procesului verbal de percheziţie din 18. 889/2004 constată: Prin sentinţa penală nr. proces verbal de percheziţie din data de 18.2. când încă se administrează probe în vederea soluţionării cauzei în cursul urmăririi penale.03.4 Cod procedură penală. cu motivarea că sunt bunuri personale ce nu au legătură cu obiectul cauzei. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. ca aşa stau lucrurile . Procedîndu . 1480/2004.rezultă din tehnica redactării textului 169 alin. 150 . pentru o parte din aceasta petenta solicitând restituirea.02.

fie conform art.2 lit.109 Cod procedură penală. Dreptul unui justiţiabil de a se adresa instanţelor ar fi iluzoriu dacă o instanţă.169 Cod procedură penală reglementează această instituţie reiese că pot fi restituite lucrurile atunci când sunt realizate următoarele condiţii: lucrurile ridicate de la învinuit. legal sesizată.109 Cod procedură penală. Codul însuşi garantând dreptul de a formula acţiune în baza art. Curtea apreciază că o asemenea excludere este în sine contrară dreptului de acces la justiţie garantat de art. iar o soluţie dată de Curte ar încălca dublul grad de jurisdicţie (în lipsa unei analize anterioare a dreptului) Curtea va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare conform art. la art. restituirea lucrurilor să nu stânjenească aflarea adevărului. Cauza va fi trimisă Tribunalului Bucureşti Secţia I-a Penală la care s-a înregistrat 151 . 385/15 pct. fie conform art. În cauză petenta a invocat faptul că o parte dintre bunurile ridicate în urma percheziţiei la adresa din Bucureşti sector 5 Păunaşul Codrilor nr. România). În principal restituirea lucrurilor este privită ca o modalitate de reparare în natură a pagubelor produse prin infracţiune. cu atât mai mult cu cât. Soluţia instanţei de respingere ca inadmisibilă a plângerii apare ca nelegală. Dispoziţia legală conferă acest drept oricărei persoane care pretinde că lucrurile ridicate îi aparţin. Dreptul la acţiune şi condiţiile de exercitare sunt prevăzute chiar de legea Română. Dimpotrivă aceasta trebuie analizată pe fondul ei pentru a se verifica dacă ingerinţa (restrângerea dreptului ) este permisă de lege. cu prioritate înaintea celorlalte modalităţi de reparare a pagubei.169 Cod procedură penală. art. un terţ. având competenţa de a se pronunţa asupra unei asemenea cereri. iar dreptul de a avea acces la justiţie respectiv dreptul de a declanşa proceduri în faţa unei instanţe civile este o componentă a acestuia (Hornsby v. Codul de procedură penală permite instanţelor de judecată modificarea temeiului sesizării (vezi schimbarea încadrării juridice mutatis mutandis). Curtea va reţine următoarele : Considerată măsură de reparaţie imediată.108 Cod procedură penală în ceea ce priveşte obiectele ridicate.109 Cod procedură penală. ce i-au fost luate pe nedrept. în cuprinsul cererii depuse la fond se face vorbire despre neîndeplinirea cerinţelor art.14 îi aparţin şi nu au legătură cu obiectul cauzei pendinte . Având în vedere că tribunalul nu s-a pronunţa pe fondul cauzei prejudiciind-o astfel pe petentă.169 Cod procedură penală. inculpat sau orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea părţii vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa. rap. Codul de procedură penală dă dreptul oricărei persoane de a cere restituirea bunurilor proprietatea sa. ar respinge-o ca inadmisibilă pe considerentul inducerii greşite a unui text de lege. S-ar fi impus verificarea pe fond a temeiniciei măsurii.6 paragraful 1 include „dreptul la instanţă”. sau în baza art.109 Cod procedură penală) prevăzând că obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin. dar ea poate fi anticipată prin restituirea lucrurilor înainte de rezolvarea definitivă a acţiunii civile în cadrul procesului penal. legea însăşi (art.169 Cod procedură penală sau conform art. restituirea lucrurilor poate fi folosită ca o măsură procesual penală conform art. Hotărârea tribunalului prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea petentei de restituire a bunurilor ridicate în urma percheziţiei făcute la inculpat este nelegală. 6 paragraful 1 din Convenţie (Brumărescu v. în cazul unei cereri a părţii. 168 Cod procedură penală. Din modul în care art. Articolul 6 paragraful 1 CEDO garantează dreptul oricărei persoane de a se plânge unei instanţe judecătoreşti cu privire la drepturile şi obligaţiile sale civile. instanţa poate pune în discuţie un alt temei de drept. O acţiune având ca obiect plângerea împotriva restrângerii dreptului de proprietate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă. indiferent de la cine au fost luate învinuit inculpat.3 Cod procedură penală. 385/6 alin.c Cod procedură penală. Grecia). Relevând că faţă de bunurile ridicate nu s-au dispus măsuri asiguratorii cu atât mai mult instanţa ar fi trebuit să verifice temeiul restrângerii dreptului de proprietate al petentei. Dreptul de acces în justiţie implică existenţa unei căi judiciare pentru cereri care au ca obiect drepturile civile fără distincţie după cum acestea se valorifică în procesul penal sau civil.Analizând hotărârea conform art.

lit.2002. L. pentru infracţiunea prev.2001 a Judecătoriei Sector 5. M. a fost achitat inculpatul R.06.793/20044.02.208 al.p. Neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului.lit.g şi i Cod penal.04.c C. în baza art. împotriva deciziei penale nr..p. conform art.de art.05.333 C.2001 a Judecătoriei Turnu Măgurele.a.315/2000 şi 13/2001 pronunţate de Judecătoria Turnu Măgurele.208 al.2000 a Tribunalului Teleorman şi respectiv sentinţa penală nr. la data comiterii faptei. M. inculpatul s-a aflat în executarea pedepselor la care a fost condamnat prin sentinţele penale nr.a Cod penal.2000 – 16. instanţa poate să considere că numai una dintre ele este expresia adevărului. ar fi 152 . de vreme ce în cauză nu s-a dovedit vinovăţia inculpatului.p. inculpatul A. instanţa de fond a apreciat că.c C. Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.2. fiind privat de libertate.2.p. Pentru a pronunţa această sentinţă. iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. inculpatul se afla în libertate.1.2002.37 lit.10.2002 reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei.1420/16.dosarul de urmărire penală 720/P/2004. L.01.p. având obligaţia de a le înlătura motive pe celelalte. pentru următoarele considerente: S-a constatat că. definitivă prin decizia penală nr. respectiv 25/26. instanţa de fond a apreciat că în cauză au fost efectuate toate cercetările cu privire la inculpatul A.662/28. cu aplicarea art.10..la art. pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a Penală.10 lit.05.1-209 al. acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea vătămată este neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de apel. ori.ca neîntemeiată acţiunea civilă. dacă sar fi avut în vedere aceste aspecte.37 lit. formulată de apărătorul inculpatului. dacă restituirea obiectelor stânjeneşte sau nu stânjeneşte aflarea adevărului.p.i Cod penal. în mod corect. pentru a aprecia. în raport de stadiul procedurii. Referitor la cererea de restituire a cauzei la procuror. Ca urmare.p. constată: Prin sentinţa penală nr.02. astfel cum rezultă din examinarea fişelor de cazier judiciar.10 lit.1420/16. prin care s-a dispus contopirea pedepselor stabilite prin sentinţele penale nr.1. M. a reţinut că sunt expresia adevărului numai acele declaraţii care se coroborează cu fapte şi împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. s-ar fi constatat că. conform sentinţei penale nr.2003 a Judecătoriei Buftea a fost respinsă cererea de restituire întemeiată pe art.333 C.. 3. ca neîntemeiată. s-a respins ca nefondat apelul declarat de parchet.2000 a Judecătoriei Turnu Măgurele. L.a rap. fapta ilicită a acestuia şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.13/18.2463/10.la art. în perioada respectivă. M.11. (25. L. astfel încât..315/09. Tribunalul a constatat apelul declarat de parchet ca fiind nefondat. în cauză neexistând alte date în sensul că inculpatul ar fi fost arestat ulterior liberării sale condiţionate din luna octombrie 2001 sau că s-ar fi aflat în executarea altor pedepse la data la care a fost săvârşită infracţiunea de furt ce formează obiectul cauzei de faţă. Prin decizia penală nr.p. instanţa de apel. într-adevăr. nu avea cum să comită fapta din 25. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea..1-209 al.a rap. cu aplicarea art..2002). motivarea instanţei de fond în sensul că la data când a fost săvârşită infracţiunea de furt calificat reclamată de partea vătămată S. instanţa de fond a reţinut că în perioada 17. din cadrul Judecătoriei Sectorului 4. la pronunţarea hotărârii nu a avut în vedere existenţa sentinţei penale nr.11 pct.793/A/30.02. pentru infracţiunea prev. S-a respins. avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei de achitare şi a ignorat informaţiile furnizate prin referatul Biroului Executări penale.11 pct. motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatului.725/14.2001 în luna octombrie 2001. M.a Cod penal. În baza art. prin sentinţa penală nr. rămasă definitivă în luna iulie 2001. parchetul a arătat că instanţa de fond.de art.2001 a Judecătoriei Sector 4. din care rezultă că inculpatul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei rezultante stabilită în urma contopirii pedepselor. Sub aspectul laturii civile.lit.11. lit.04. astfel că nu se impune restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale.2004. criticând-o sub aspectul greşitei soluţii de achitare a inculpatului A.

2001 a Judecătoriei sector 4. este infirmată chiar de către inculpat care pe tot parcursul procesului penal nu a susţinut nici un moment că ar fi fost imposibil să comită infracţiunea de furt calificat reţinută în sarcina sa. în urma cercetărilor efectuate în cauză. cu privire la data şi modalitatea rămânerii definitive a acestei sentinţe şi la situaţia executării pedepsei.04.530/2002 al Judecătoriei Buftea. inculpatul nu se afla în stare de privare de libertate. însă aceste mijloace de probă dovedesc numai existenţa infracţiunii de furt calificat în dauna patrimoniului părţii 153 . de către organele de poliţie pentru depistarea şi identificarea autorului infracţiunii şi care au fost elementele şi împrejurările care au format convingerea organelor de cercetare penală că autorul acestei fapte este inculpatul din prezenta cauză. stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. întrucât la data respectivă ar fi fost arestat.05.10.2001 a Judecătoriei sector 4. a sesizat lucrătorii Postului de Poliţie Dobroieşti în legătură cu faptul că. precum şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu planşa foto aferentă. însă prin sentinţa penală nr. urmând să expire la 16. situat în comuna Dobroieşti. prin care aceasta justifică soluţia de achitare. prin urmare. Tribunalul a constatat că este cu neputinţă a se stabili în ce anume au constat acele cercetări efectuate în cauză. pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele şi. au pătruns în atelierul societăţii.01. însoţită de un referat întocmit de biroul executări penale al acestei instanţe.02. fiind forţat să dea această declaraţie şi în plus la data când a avut loc acest furt.7113/2003 al Judecătoriei Buftea se află ataşată copia sentinţei penale nr. din actele dosarului a rezultat că la data de 25.2001).la art. ataşat la dosarul cauzei. în valoare totală de 25. din executarea acestei pedepse. Alte probe în dovedirea faptei administrate pe parcursul procesului penal nu au mai fost decât sesizarea părţii vătămate S.02. s-a dispus contopirea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului prin sentinţele penale nr. şos. potrivit art. instanţa de fond a ignorat aceste aspecte ce rezultau în mod evident la o analiză atentă a actelor şi lucrărilor dosarului.2002 când a fost comisă infracţiunea de furt calificat reclamată de partea vătămată. fiind audiat.fost arestat. Mai mult decât atât. el se afla pe raza judeţului Teleorman. M. descriind modalitatea şi împrejurările săvârşirii acesteia. Din referatul întocmit de Biroul Executări Penale al Judecătoriei sectorului 4.05. în noaptea de 25/26.36 al. Cu toate însă că. motivarea instanţei de fond.2002.315/09. M.02.000. sat Fundeni.2001. Este foarte adevărat că. judeţ Ilfov. aflată la fila 14 din dosarul nr.3 Cod penal. a rezultat că executarea acestei pedepse rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare a început la data de 17. la domiciliul său.2002. reţinând că: La data de 26. dată spre executare inculpatului.315/2000 şi 13/2001 ale Judecătoriei Turnu Măgurele.02. s-a dedus perioada deja executată.88 Cod penal rap. ulterior liberării sale condiţionate în luna octombrie 2001 inculpatul ar mai fi fost arestat în alte cauze până la data de 25. în cauză neexistând alte date sau indicii în legătură cu faptul că. de vreme ce era arestat.Fundeni nr.1420/16.2000 şi 13/18. făcându-se menţiune în fişa de cazier judiciar.2463/10.2002 inclusiv.2000. Prin actul se sesizare a instanţei s-a susţinut că. dar argumentele pe care trebuie să se întemeieze această soluţie sunt altele. arătând că nu recunoaşte săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată şi că declaraţia care se află la fila 14 din dosarul de urmărire penală a dat-o într-un moment în care se afla în Arestul Poliţiei Buftea. Astfel. din care. L. prin forţarea unei ferestre. este infirmată de actele şi lucrările dosarului.2002 partea vătămată Stanciu Marian – asociat unic al SC Fundeni Mob 2004 SRL Dobroieşti.10. de unde au sustras trei role de pluş pentru tapiţerie. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului. de la 17.204.2001 a Judecătoriei sectorului 5.A. ar fi fost imposibil ca el să comită această infracţiune. L.05.11. a recunoscut comiterea acestei fapte. M. despre această sentinţă. Prin urmare.1420/16. însă în cursul cercetării judecătoreşti (a se vedea declaraţia sa de la fila 23 din dosarul de fond) a revenit asupra acestor declaraţii. Tribunalul a constatat totuşi că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond şi chiar temeiul achitării sunt corecte. inculpatul.71-64 Cod penal. cu aplicarea art. în cursul urmăririi penale. ar fi fost depistat şi identificat ca autor al acestei infracţiuni de furt calificat inculpatul din prezenta cauză. Prin sentinţa penală nr. autori necunoscuţi. la filele 51-53 din dosarul de fond nr.2000 la zi(16. s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului A.10. aflându-se în executarea pedepselor aplicate prin sentinţele penale nr. adresată organelor de cercetare penală şi declaraţia acestuia dată în faza urmăririi penale.000 lei.

va respinge recursul pentru următoarele considerente: Articolul 63 alin. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. omiţând să analizeze probele administrate în faza urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti. a conformat săvârşirea faptei.vătămate S. Deoarece în cauză prin hotărârile instanţelor nu au fost vătămate drepturile părţilor. analizând toate probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti. în care acesta a descris în detaliu construcţia atelierului de unde a sustras bunurile.de art.p. Analizând hotărârea recurată.p. în mod corect instanţa de apel a dat o interpretare proprie probelor şi a ajuns la concluzia că inculpatul trebuie achitat. În ceea ce priveşte soluţia de achitare – al doilea motiv de casare invocat de Parchet -. ci dimpotrivă. Instanţa de apel arătând că probele au fost greşit apreciate.2..10 C. aceasta apare ca fiind legală şi temeinică. indicând modul de operare „mergând pe lângă gardul care împrejmuia atelierul .11 pct. Motivele de recurs au fost extinse.b .la art. însă pe baza lor nu se poate stabili că inculpatul A.385/15 pct. L. În motivele scrise de recurs se arată că în mod greşit s-a apreciat că declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptei nu se coroborează cu alte probe. criticând-o cu privire la greşita achitare a inculpatului. nu este incident. aspect care. deoarece instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de achitare doar faptul că inculpatul. prin detaliile oferite la urmărire penală asupra locului faptei.10 C. enunţă două principii de drept procesual penal şi anume principiul potrivit căruia probele nu au o valoare mai înainte stabilită şi principiul aprecierii probelor. În motivele de recurs. critica formulată de Parchet conform art.. „am luat trei suluri de pluş pe care le-am aruncat pe geamul deschis”. instanţa de fond l-a achitat cu motivarea că persoana trimisă în judecată nu este autorul faptei. până în dreptul unei ferestre prevăzută cu grilaj metalic .c C. inculpatul a fost achitat. cât timp hotărârea atacată nu s-a dat cu încălcarea unor norme procedurale sancţionate nu nulitatea absolută. într-adevăr se impune o soluţie de achitare a inculpatului pe temeiul art.p. Cum din probatoriul administrat în cauză nu rezultă date certe care să conducă la concluzia că inculpatul A.p.10 C.p. dat fiind modul în care au fost analizate probele. .lit.a rap.p. în baza art. Nu se poate considera că instanţa de apel s-a pronunţat cu nesocotirea dispoziţiilor procedurale care guvernează judecata în apel şi verificarea vinovăţiei inculpatului în triplu grad de jurisdicţie. analizând existenţa vinovăţiei inculpatului.b C. este autorul acestei infracţiuni.197 alin.. . În raport de prevederile art. asupra obiectelor sustrase. Chiar dacă ulterior a negat vinovăţia sa.”.2 C. În aceste condiţii.1. a fost înlăturat. .385/9 pct. numai declaraţiile date de inculpat în faza urmăririi penale neputând fi luate în considerare la stabilirea vinovăţiei sale în săvârşirea faptei având în vedere prevederile art.p.p.379 C.u. M. Se precizează că inculpatul a dat nu una.p.10 lit. lit. 154 ..).2. M.p. M. . la data săvârşirii faptei se afla în penitenciar. tribunalul poate dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată numai în cazurile anume înscrise la pct.p. cu privire la cazul de casare prev. hotărârile fiecărei instanţe bazându-se pe probe care au condus la achitarea inculpatului. constatându-se o eroare în aprecierea situaţiei de fapt. este autorul infracţiunii de furt în dauna părţii vătămate Stanciu Marian. la data săvârşirii faptei era arestat într-o altă cauză. a pronunţat o nouă hotărâre. în sensul art. În speţă.p. se arată că această descriere se coroborează cu procesul verbal de cercetare la faţa locului (fila 7 d.385/9 pct. lit. L.p. ci două declaraţii în faza de urmărire penală. cazul de casare invocat art. este nefondată. asupra modului care l-a determinat să săvârşească fapta „încurajat că în curtea atelierului nu se găsesc câini”. în apel.p. potrivit cărora declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză..p.p. tribunalul a apreciat că. inculpatul.69 Cod penal. În consecinţă.385/9 pct.2 C. în cazul admiterii apelului şi reformării sentinţei primei instanţe.p. Instanţa de fond a motivat într-adevăr soluţia de achitare pe faptul că inculpatul. Curtea. oral.

instanţa de apel.) impun ca acestea să se coroboreze cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probator. că acesta a revenit asupra declaraţiei sale de la urmărirea penală de recunoaştere a faptei. Nu poate fi primită critica formulată în motivele de recurs. pentru a servi la aflarea adevărului. Ca urmare. 155 .p.Neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului.p. a reţinut că sunt expresia adevărului numai acele declaraţii care se coroborează cu fapte şi împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. în conformitate cu care există două declaraţii ale inculpatului în faza de urmărire penală de recunoaştere a faptei pe care instanţele le-au ignorat. Legal şi temeinic instanţa de apel a considerat că recunoaşterea inculpatului făcută în faza de urmărire penală. dispoziţiile legale (art. instanţa poate să considere că numai una dintre ele este expresia adevărului. Indiferent de numărul declaraţiilor inculpatului. având obligaţia de a le înlătura motive pe celelalte. nu poate constitui proba vinovăţiei sale. în mod legal instanţa de apel a apreciat că subzistă prezumţia de nevinovăţie. în mod corect. că în urma cercetării la faţa locului nu s-au găsit urme (impresiuni papilare) care să provină de la inculpat.69 C. Având în vedere că bunurile pretins a fi furate de inculpat nu au fost recuperate. neconfirmată de alte dovezi.

deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.148 Cod procedură penală.4954/2004 constată: Prin încheierea recurată instanţă a dispus în temeiul art. Analizând motivele menţinerii măsurii arestării preventive din perspectiva art. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul Catană Dumitru Adrian în termenul legal.148 lit. criticând-o pe motive de netemeinicie.h Cod procedură penală. 155-156 Cod procedură penală prelungirea arestării preventive a inculpatului.5 CEDO. Analizând încheierea recurată în conformitate cu dispoziţiile art.385/6 Cod procedură penală.2004 pronunţată în dosarul Tribunalului Bucureşti nr. Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăseşte în disp. cu atât mai puţin. 156 . Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că faptele care necesită bănuieli nu prezintă acelaşi nivel de certitudine ce cele care permit inculparea şi. Organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte şi informaţii care să convingă instanţele cu privire la existenţa indiciilor temeinice că s-a săvârşit o infracţiune. Pentru ca o măsură de arestare să fie permisă trebuie să existe motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârşit o infracţiune.148 lit. In cauză in mod corect a reţinut instanţa de fond existenţa de indicii privind săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat constând in aceea că a sustras motorină din conducta C2 aparţinând Petrotrans. Motivele plauzibile depind de circumstanţele particulare ale fiecărui caz. D. Analizând măsura preventivă din perspectiva art. art. Tribunalul a luat în mod corect în considerare gravitatea potenţialelor infracţiuni. Acest aspect nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării(Brogan şi Murray). Pentru a pronunţa această încheiere Tribunalul a apreciat că se menţin temeiurile care au stat la baza acestei măsuri şi anume pericolul pentru ordinea publică decurgând din lăsarea în libertate a inculpatului. desfăşurarea procesului în bune condiţii (Tomasi v Franţa). împotriva încheierii de la 13. Noţiunea de motive plauzibile aparţinând Curţii Europene îşi are corespondent in legea română şi anume în cerinţa de a exista indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanţelor în administrarea probelor. Curtea apreciază că. iar datele ce particularizează pericolul social sunt de maximă generalitate. Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C. Se precizează că în raport de atitudinea sinceră nu s-ar putea reţine că lăsarea în libertate ar putea influenţa aflarea adevărului. Curtea va respinge ca nefondat recursul potrivit art. cu cele care permit condamnarea.1 lit.09.h Cod procedură penală şi 155 . Noţiunea de motive plauzibile aparţinând Curţii Europene îşi are corespondent in legea română şi anume în cerinţa de a exista indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.b Cod procedură penală pentru următoarele considerente: Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. proclamând dreptul la libertate scopul articolului menţionat este de a asigura ca nici o persoană să nu fie lipsită de libertatea sa în mod arbitrar (Amuur v Franţa).385/15 pct.4. pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta dedusă judecăţii. natura faptelor reţinute şi anume sustragerea de motorină din conductele Petrotrans SA . constatând că temeiurile care au stat la baza măsurii de arestare preventivă impun în continuare privarea de libertate.156 Cod procedură penală. Pentru ca o măsură de arestare să fie permisă trebuie să existe motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârşit o infracţiune.159 Cod procedură penală apreciind că în cauză există indicii cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

b Cod procedură penală pentru următoarele considerente: Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. potrivit art.5 CEDO. sănătatea. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P. Protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanţelor în administrarea probelor. Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul P. criticând-o pe motive de netemeinicie. antecedentele inculpatului impun acest lucru.160/b Cod procedură penală menţinerea arestării preventive a inculpatului. în cauzele privitoare la infracţiuni sancţionate cu închisoarea. natura faptelor reţinute şi anume omor calificat.148 Cod procedură penală.148 Cod procedură penală.385/15 pct. Tribunalul a luat în mod corect în considerare gravitatea potenţialelor infracţiuni. reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea la 7/8.1 lit.h Cod procedură penală . Astfel. Instanţa de fond a reţinut în mod corect in încheierea de la 1. art. iar datele ce particularizează pericolul social sunt de maximă generalitate.10. se poate lua măsura arestării preventive a inculpatului dacă gradul de pericol social al faptei.2004 pronunţată în dosarul Tribunalului Bucureşti nr. proclamând dreptul la libertate scopul articolului menţionat este de a asigura ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (Amuur v Franţa). Analizând încheierea recurată în conformitate cu dispoziţiile art. Curtea apreciază că.300/2 Cod procedură penală raportat la art. constatând că temeiurile care au stat la baza măsurii de arestare preventivă impun în continuare privarea de libertate.160/b Cod procedură penală.160/b Cod procedură penală apreciind că în cauză există indicii cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.148 lit. Se precizează că în raport de atitudinea sinceră nu s-ar putea reţine că lăsarea în libertate ar putea influenţa aflarea adevărului.2004 că se menţin condiţiile art.h Cod procedură penală in sensul că natura faptei pentru care este cercetat şi modalitatea concretă in care se presupune că a fost comisă justifică temerea că lăsarea in libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. desfăşurarea procesului în bune condiţii (Tomasi v Franţa). Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăseşte în disp. pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.10. G. împotriva încheierii de la 01. Protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanţelor în administrarea probelor.h Cod procedură penală şi art. 5 CEDO. Analizând măsura preventivă din perspectiva art.148 lit. Curtea apreciază că. în termenul legal. Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăseşte în disp.2004 a unei fapte constând in uciderea tatălui său prin aplicarea de lovituri repetate.136 Cod procedură penală. pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta dedusă judecăţii.148 lit. 157 . G.06. Curtea va respinge ca nefondat recursul potrivit art. Analizând motivele menţinerii măsurii arestării preventive din perspectiva art. vârsta.5348/2004 constată: Prin încheierea recurată instanţă a dispus în temeiul art. deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. De asemenea precizează că nu se face vinovat de infracţiunea dedusă judecăţii.5. desfăşurarea procesului în bune condiţii (Tomasi v Franţa). proclamând dreptul la libertate scopul articolului menţionat este de a asigura ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (Amuur v Franţa).2004. Analizând măsura preventivă din perspectiva art. art. Pentru a pronunţa această încheiere Tribunalul a apreciat că se menţin temeiurile care au stat la baza acestei măsuri şi anume pericolul pentru ordinea publică decurgând din lăsarea în libertate a inculpatului. In cauză inculpatul a fost arestat conform MAP 228/UP/09.06.385/6 Cod procedură penală.

susţinerea sa este infirmată de declaraţia martorilor audiaţi in cauză. Deşi inculpatul a afirmat că nu l-a lovit pe tatăl său.Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu au dispărut şi nici nu s-au modificat. ci doar a încercat să îşi despartă părinţii care se certau. astfel încât in mod corect instanţa a dispus menţinerea acesteia. Probele administrate până in prezent nu înlătură indiciile privind săvârşirea infracţiunii reţinute pentru a se dispune măsura preventivă. 158 .

de la urmărirea penală. inculpatul prin declaraţia dată în faţa procurorului la 13. Instanţa de apel a hotărât asupra vinovăţiei inculpatului fără a administra vreo probă. De altfel.i Cod penal cu aplic. în sensul că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este trimis în judecată (plângerea părţii vătămate formulată la 14.1430/3.pentru săvârşirea infracţiunii prev. din care s-a avansat suma de 400.6. I.c Cod procedură penală.a rap. În concluzie se reţine că nu inculpatul este autorul furtului reclamat de partea vătămată B. date în faţa instanţei nu rezultă cu certitudine că inculpatul este cel care a săvârşit fapta de sustragere a unei roţi la data de 14.83/2004 Tribunalul a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi a desfiinţat sentinţa apelată.208 – 209 alin. M. procesul verbal de reconstituire).1 lit. Rejudecând. iar nu iluzorie. criticând hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate.000 lei onorariul avocatului din oficiu. de art. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Legea recunoaşte dreptul la o apărare efectivă şi eficientă.la art.a. acesta fiind în stare de 159 . Prin decizia penală nr. A obligat inculpatul la 1.1999 din autoturismul părţii vătămate B. I. C.1 lit.b Cod penal. declaraţia acesteia de la aceeaşi dată. în baza căruia aceasta din urmă dispusese achitarea inculpatului.g.2 lit.37 lit. deşi la dosar existau probe care atestau că el este autorul faptei.e.b Cod penal a fost condamnat inculpatul M.2003. se menţionează în decizia de apel..11 pct.2003 a recunoscut că a sustras roata şi a vândut-o martorului D. în baza art.1 lit. s-a reţinut că din declaraţiile inculpatului şi ale martorului D.1999.1 – 209 al.71.208 al.000 lei cheltuieli judiciare către stat. M. A făcut aplicarea art. şi nu de la inculpat. ci ascultarea nemijlocită a inculpatului. declaraţia martorului D. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3. art.600.2004 pronunţată în dosarul nr.6263/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală.i Cod penal cu aplicarea art.05.385/9 pct. Din oficiu s-au pus în discuţia părţilor cazurile de casare prevăzute de art.2003 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti în dosarul nr.37 lit.04.01. cu încălcarea principiului nemijlocirii.10 lit. în sensul că D. din 22. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că în cauză există probe certe care se coroborează între ele.18 Cod procedură penală.10.83/A/20. respectiv greşita condamnare a inculpatului pentru o faptă pe care nu a comis-o. din procesul verbal de conducere în teren. S. cu motivarea că prin declaraţia sa martorul A.7333/2003 s-a dispus achitarea inculpatului M. din procesul verbal şi din procesul verbal de recunoaştere din grup a inculpatului. posibilitatea de a propune probe în apărarea sa.05. Respectarea dreptului la apărare presupune nu numai prezenţa inculpatului şi a apărătorului său în instanţă. criticând-o în ceea ce priveşte cazurile de casare prev.i Cod penal cu aplic. M. 64 Cod penal. A. C. Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M. art. I.208 al. Se reţine ca dovadă a comiterii sustragerii procesul verbal din 6. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul. M.g.385/9 pct.17/1 Cod procedură penală cu referire la greşita reţinere a stării de recidivă postexecutorie. C.2003 de ridicare de la domiciliul martorului a roţii de rezervă aparţinând părţii vătămate.e. Ultimul cuvânt acordat inculpatului nu este de natură a suplini neaudierea acestuia astfel cum a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Constantinescu v România (2000). le-a înlăturat. A constatat că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunului.a Cod penal.. a cumpărat roata de la A. M. S. Această situaţie de fapt rezultă din declaraţia inculpatului făcută la urmărirea penală.05. constată: Prin sentinţa penală nr. Pentru a hotărî astfel.05. reanalizând materialul probator administrat de instanţa de fond.1 – 209 al. A. împotriva deciziei penale nr. Au fost înlăturate declaraţiile date de inculpat şi martor în cursul urmăririi penale.g. A luat act că inculpatul este arestat într-o altă cauză. de art. prin schimbarea încadrării juridice din art. conform art.37 lit. din declaraţia martorului D. întrucât a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Infirmând soluţia primei instanţe de achitare. 160 . în baza căruia aceasta din urmă dispusese achitarea inculpatului. Modalitatea de aplicare a articolului 6 CEDO. să decidă fără a aprecia în mod direct mărturiile prezentate personal de inculpatul care susţine că nu a comis infracţiunea de care este acuzat (Ekbatani v Suedia. contradictorialitatea. posibilitatea de a propune probe în apărarea sa. nici prin modul în care interesele inculpatului au fost apărate şi nici prin natura chestiunilor asupra cărora instanţa trebuia să se pronunţe. Absenţa audierii inculpatului nu se poate justifica nici prin particularităţile procedurale. încălcarea art.385/9 pct. deşi dreptul acuzatului de a avea ultimul cuvânt prezintă importanţă. nici prin competenţa jurisdicţiei în apel. oralitatea. în cazul apelului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o violare a articolului 6 (Constantinescu v România) subliniind că. Este adevărat că în faţa unei instanţe de apel cu puteri jurisdicţionale depline articolul 6 nu garantează în mod necesar dreptul la o audiere publică şi nici pe cel de a asista personal la dezbateri. fără ca acesta să fi avut posibilitatea să fie audiat. aceasta nu poate. nemijlocire şi contradictorialitate la judecată. Analizând hotărârea recurată. Tribunalul având competenţa a se pronunţa atât în ceea ce priveşte chestiunile de fapt cât şi cele de drept. cu încălcarea principiului nemijlocirii. conform art.6 din CEDO cu referire la faptul că instanţa de apel a schimbat hotărârea instanţei de fond reţinând vinovăţia inculpatului fără a-l audia. Dacă legea cere oralitate. a părţii vătămate şi a martorului) conform art. 1988). considerându-l pe inculpat vinovat. Instanţa de apel şi-a însuşit probele strânse de organul de urmărire penală încălcând principiul nemijlocirii. Dreptul la un proces echitabil este încălcat atunci când instanţa se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei în materie penală. Curtea va trimite cauza la Tribunal spre a fi administrate probe (audierea inculpatului. Instanţa de apel a hotărât asupra vinovăţiei inculpatului fără a administra vreo probă. precum şi ansamblul problemelor privind vinovăţia sau nevinovăţia. nu poate fi menţinută hotărârea dată în astfel de condiţii. Ultimul cuvânt acordat inculpatului nu este de natură a suplini neaudierea acestuia astfel cum a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Constantinescu v România (2000).recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. fie să îl condamne după administrarea de probe conform principiului nemijlocirii. dacă o astfel de şedinţă a avut deja loc (Fejde v Suedia. dacă o instanţă de apel este chemată să examineze un caz atât pe fond cât şi în drept.62 – 67 Cod procedură penală.385/15 pct. Curtea va admite recursul conform art. judecata cauzei (atât în primă instanţă cât şi în apel se face în faţa instanţei constituite conform legii şi se desfăşoară în şedinţă oral. Potrivit art. Conform dispoziţiilor legale. iar nu iluzorie. procedura în faţa instanţei de apel urmează aceleaşi reguli ca şi cea în faţa instanţei de fond. acesta nu poate fi confundat cu dreptul de a fi audiat de o instanţă în timpul dezbaterilor. Legea recunoaşte dreptul la o apărare efectivă şi eficientă.2 lit. fiind lovită de nulitate.c Cod procedură penală pentru următoarele considerente: Respectarea dreptului la apărare presupune nu numai prezenţa inculpatului şi a apărătorului său în instanţă. 1991).631/1997 şi. ţine de caracteristicile procedurii şi de rolul care revine jurisdicţie de apel în sistemul de drept intern. din motive legate de regula procesului echitabil. reanalizând materialul probator administrat de instanţa de fond. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că. respectiv.18 Cod procedură penală.17/1 şi pct. Tribunalul l-a condamnat pe inculpat fără să îl audieze. Instanţa de apel putea fie să confirme achitarea inculpatului. Apreciind că dreptul la apărare a fost încălcat. ci ascultarea nemijlocită a inculpatului.289 Cod procedură penală. cu atât mai mult cu cât Tribunalul a fost prima instanţă care l-a condamnat. Deşi instanţei de apel i se recunoaşte dreptul de a da o nouă apreciere probelor administrate trebuie avut în vedere în acelaşi timp că regulile care guvernează judecata în apel sunt nemijlocirea. nemijlocit şi în contradictoriu. Încălcarea unora dintre aceste principii de desfăşurare a judecăţii constituie o atitudine discreţionară a instanţei şi este de natură a aduce o vătămare intereselor legitime ale părţilor în proces.

11). 9). 10 din Convenţia europeană. Fiind de acord cu aplicarea directă a Convenţiei trebuie să recunoaştem faptul că normele acesteia necesită un proces de transformare prin interpretarea oferită de Curte. 30). fiind imposibilă disocierea textului Convenţiei de practica judiciară dezvoltată de Curte. libertatea de exprimare garantată de art. ci are nevoie de sprijinul unei jurisprudenţe ferme de clarificare a notiunilor. 161 . inclusiv Constituţia României din 1991 (art. Limitările libertăţii de exprimare prevazute în normele Codului penal. 20 alin. Instrumentul juridic avut la dispoziţie pentru aplicarea Convenţiei este dat de art. de la Constituţia americană din 1787 şi Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 (art. Sub rezerva paragrafului doi al articolului 10. politicieni şi presă.UK-1976). cu precădere cel penal. libertatea de exprimare a fost enunţată ca o libertate fundamentală a omului în numeroase documente internaţionale: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 2 şi art. De asemenea. toleranţei şi spiritului deschis în absenţa căruia nu există societate democratică” (Handyside v.în caz de neconcordanţă. în măsura în care cuprind dispoziţii mai favorabile titularului dreptului. poarta cu prioritate răspunderea aplicării CEDO şi a practicii judecătoreşti dezvoltate pe baza şi pentru aplicarea Convenţiei. 8). Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art. Curtea a subliniat în mod constant că „libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice. de religie (art.10 CEDO presupune din partea statelor nu numai o obligaţie generală. de convingere. una dintre condiţiile progresului. 1 şi 2 din Constituţia României . prevederile art. de a se abţine de la orice îngrădiri. negativă. Hotărârile Curţii europene au definit standardele în acest domeniu şi au formulat raporturile dintre guvernanţi.Art. Acestea sunt cerinţele pluralismului. libertatea de întrunire şi asociere (art. libertatea de gândire. Aplicarea directă nu decurge automat din dispoziţiile legale. ci şi acelea care ofensează. 11 alin. transmiterea liberă prin mijloace tehnice sau orice alte forme de expresie. Participanţii la procesul judiciar. 19). ale cărei hotărâri sunt în mod obişnuit invocate cu titlul de temei juridic de către instanţa europeană. care au formulat principiul efectului direct (prin includerea în dreptul naţional a tratatelor ratificate de România) şi principiul priorităţii reglementărilor internaţionale privind drepturile omului faţă de legile interne . 11). dar şi o condiţie prealabilă pentru exercitarea altor drepturi şi libertăţi consacrate de Convenţie: libertatea corespondenţei (art. au devenit izvor de drept obligatoriu şi prioritar. după ratificarea acesteia de către România (18 mai 1994) şi publicarea în Monitorul Oficial (31 mai 1994). 19). dar şi o obligaţie pozitivă de a asigura caracterul pluralist al informaţiei. una dintre condiţiile primordiale ale progresului şi ale împlinirii individuale a membrilor săi. Libertatea de exprimare a fost consacrată de toate constituţiile statelor. • Domeniul de aplicare Fundamentul esenţial al unei societăţi democratice. Astfel. ea acoperă nu numai informaţiile şi ideile care sunt primite favorabil sau nu sunt considerate inofensive sau indiferente. • Aplicarea directă a Convenţiei În ceea ce priveşte dreptul intern. dintre autorităţile publice şi libera exprimare a individului. 10 Consideraţii introductive Lavinia Lefterache • Aspecte generale Libertatea de exprimare şi informare nu este numai o piatră de temelie a democraţiei. până la constituţiile postbelice.şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei.

o practică judiciară constantă .278. Din contră. art. libertatea de a căuta informaţii. din perspectiva dreptului intern.451). In mod inevitabil multe legi folosesc formele mai mult sau mai puţin vagi. sub rezerva limitărilor necesare 162 . art. de domeniul de reglementare.de natură a permite evitarea arbitrariului sau acordarea unei puteri discreţionare autorităţilor . a căror interpretări şi aplicări depinde de practică” (Sunday Times v. prin opoziţie cu statele totalitare pentru care libertatea de exprimare este o valoare subordonată interesului general şi altor valori. cu un grad de exactitate rezonabil. divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională. UK . ţinând seama de circumstanţele cauzei. deşi certitudinea este de dorit. 272. In acelaşi timp Curtea a apreciat că nivelul de precizie al legislaţiei interne (…) depinde considerabil de conţinutul instrumentului juridic în cauză.271. ultrajul. 2.Exerciţiul acestui drept necesită stabilirea unui echilibru între protecţia libertăţii de exprimare şi alte interese şi valori pentru evitarea abuzului de drept. 299). 420. manifestări de rasism sau naţionalism şovin. drepturilor politice sau cetăţeneşti (divulgarea secretului statului .290. art.362 ). art. reputaţiei sau drepturilor altuia (calomnia. 8-11: primul paragraf consacră drepturile.302 instigarea publică şi apologia infracţiunilor. art. art. păstrării caracterului confidenţial al anumitor informaţii (scoaterea peste graniţă a documentelor de arhivă art. Normele codului penal îndeplinesc condiţiile accesibilităţii previzibilităţii în virtutea cărora Curtea apreciază dacă ingerinţa statului este prevăzută de lege. răspândirea de informaţii false în scopul provocării unui război. pornografia infantilă.276. divulgarea datelor cuprinse in cererea de brevet sau in cererea de înregistrare a desenelor şi modelelor industriale. furnizarea de date confidenţiale privind patrimoniul cultural naţional mobil. în legătură cu normele juridice aplicabile într-un caz dat (…) Nu poate fi considerată lege decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetăţeanului să-şi adapteze conduita cerinţelor legale. Libertatea de exprimare trebuie exercitată fără “ingerinţa autorităţilor publice”.238). art. de exemplu.246. el trebuie să fie capabil să prevadă. Aceasta echivalează cu negarea pluralismului şi a toleranţei. art. propaganda in favoarea statului totalitar. interceptarea ilegală a unei transmisii de date informative. libertatea de a primi informaţii şi idei. securităţii naţionale (trădarea. Curtea a stabilit că. art. componentă cuprinsă în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi nereluată de Convenţia Europeană.art.361.(răspândire de materiale pornografice. în cadrul Convenţiei. Acestora li se adaugă. ori legea trebuie să se adapteze schimbărilor de situaţie. art.225.Analizând aceste conditii. Fidelă filosofiei sale liberale. dacă este nevoie. dar şi acte prin care se aduce atingere moralei .416.art. comunicarea de informaţii false. art. 1999) stabilind. iar cel de-al doilea cauzele de restrângere a exerciţiului lor. împiedicarea libertăţii cultelor. • Componentele dreptului Art. Dispoziţiile noului Cod penal român incriminează ca infracţiune acte de natură să îngrădească exerciţiul dreptului (confecţionarea de aparate pentru interceptarea comunicaţiilor. ameninţarea/alarmarea in scop terorist.213. de sfaturi competente. consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el.213.428).poate compensa neclaritatea unei legi.291. art. 10 are o structură comună cu art. 273. Componentele dreptului se deduc prin interpretarea gramaticală a textului: 1.298. de numărul şi statutul celor cărora li se adresează (Rekveny v Ungaria. libertatea de a comunica informaţii şi idei. art. Aceste consecinţe nu trebuie să fie previzibile cu o certitudine absolută: experienţa dovedeşte imposibilitatea acestui lucru. libertatea de a susţine propriile idei sau opinii.1979). 237 . art. 3. ea determină uneori o rigiditate excesivă. art. art. art. De altfel. Folosindu-se. In consecinţă. 441). Convenţia europeană a pus accentul pe autonomia libertăţii de expresie.236. ”Cetăţeanul trebuie să poată dispune de informaţii suficiente ţinând seama de circumstanţele cauzei. divulgarea secretului economic. că nivelul de precizie al reglementărilor constituţionale poate fi mai scăzut decât pentru alte tipuri de legislaţie. determinate de asemenea de statul însuşi.

interzicerii publicării de articole şi fotografii referitoare la lideri şi partide politice. libertatea votului. Potrivit Convenţiei. S-a considerat că a fost încălcat dreptul garantat de art. astfel incit art. restricţie sau pedeapsă aplicată trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit.10 în cazul condamnării penale a redactorului şef pentru articole politice violent critice.17. judecăţile de valoare • Limitele libertăţii de exprimare “Libertatea de exprimare constituie una dintre cerinţele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una dintre cerinţele prioritare ale progresului societăţii şi ale dezvoltării fiecărui individ”. libertatea de exprimare cuprinde diverse domenii.pentru un stat.dreptul garantat de articolul 10 nu este unul absolut. toleranţei şi spiritului deschis fara de care nu există o societate democratică” (Handyside vs Regatul Unit . 2 ea acoperă “nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive. 10 precizează că exercitarea acestui drept “presupune îndatoriri şi obligaţii” şi de aceea poate fi supusă diferitelor forme de control din partea statului. libertatea presei. În aceste condiţii. Deşi Curtea subliniază respectul cuvenit ideilor promovate de o minoritate.1976). libertatea cuvântului în comerţ. libertatea de gândire. libertatea de exprimarie a făcut obiectul unei atenţii speciale din partea organelor jurisprudenţiale de la Strasbourg. Deoarece libertatea de exprimare ar putea intra în conflict cu alte drepturi recunoscute prin Convenţie. paragraful 2 al art. precum libertatea de expresie artistică ce “permite participarea la schimbul de informaţii şi idei culturale. Libertatea de exprimare implică libertatea de opinie. şochează sau denigrează statul sau un segment al populaţiei. Libertatea de a comunica informaţii şi idei trebuie analizată şi in raport de libertatea de a primi informaţii şi idei . un grup. 10 alin. dar şi pe acelea care ofensează. În acest sens. un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi . negarea Holocaustului şi a atrocităţilor naziste nu reprezintă forma ale libertăţii de expresie garantate de articolul 10 (Garaudy v. Acestea sunt cerinţele pluralismului. libertatea de exprimare constituie condiţia obligatorie a unei veritabile democraţii. de convingere şi de religie.teorii nu sunt protejate de dispoziţia legală menţionată. Orice formalitate. dreptul la respectul vieţii private şi al corespondenţei. Curtea constată ingerinţa autorităţilor publice în exerciţiul libertăţii de exprimare a persoanei ce a formulat o plângere şi apreciază asupra încălcării drepturilor reclamantului.prevăzute de paragraful 2 al art. subliniază art.decât cele prevăzute de Convenţie. conţinutul mesajului trebuie să fie liber. precum libertatea de asociere. acest drept nefiind prevăzut distinct în cadrul Convenţiei. privind aspecte de interes general. condamnării penale a redactorului şef pentru un articol cu caracter politic în care se critică violent guvernul şi se îndeamnă la grevă generală. iar anumite idei. inadmisibilităţii exceptio veritates într-un proces de calomnie prin presă. criticile. a progresului social. politice şi sociale de orice fel”. exprimarea unui gând sau a unei idei presupune întâi elaborarea. Existenţa libertăţii de exprimare este şi o condiţie pentru exercitarea a numeroase alte drepturi şi libertăţi consacrate prin Convenţie. condiţie. condamnării penale pentru calomnie a unui avocat pentru o pledoarie în şedinţă publică în care a calificat drept ilegale procedeele folosite de procurori. a unei idei liber alese. de exemplu. concepţii. Sub rezerva art. un individ. cum ar fi. cultural. în orice domeniu. 2003). de esenţa societăţii democratice fiind pluralismul şi diversitatea ideilor. nu poate fi interpretată ca implicând. atât în interiorul cât şi în exteriorul graniţelor unei ţări.10 a creat o jurisprudenţă extrem de bogată. Franţa. 163 . Ea reprezintă condiţia dezvoltării societăţii. ştiinţific sau politic. Nici o dispoziţie din Convenţie. Libertatea de informare cuprinde atât datele verificabile cât şi opiniile personale. De exemplu. dreptul la respectul vieţii private sau prezumţia de nevinovăţie. 10. condamnării civile pentru o scrisoare deschisă prin care se imputau fapte ilegale unor persoane determinate. Astfel.

In acest din urmă caz marja de apreciere a statelor in privinţa oportunităţii limitării de exprimare este mai mare. unei condamnari. se impune ca legea să fie accesibilă şi previzibilă: “cetăţeanul să poată dispune de informaţii suficiente . Ingerinta sa fie prevazuta de lege În sensul Convenţiei. pentru a oferi individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. D.ea trebuie să definească întinderea şi modalităţile de excludere ale unei asemenea puteri cu suficientă claritate.1984). 10. “Legea ar fi împotriva supremaţiei dreptului dacă puterea de apreciere acordată executivului nu ar cunoaşte limite. ţinînd seama de scopul legitim urmărit. ingerinţa să fie prevăzută într-o lege naţională (accesibilă şi previzibilă) B. mijloacele utilizate pentru a restrânge dreptul sau libertatea în cauză sunt proporţionale cu scopul legitim urmărit. Estonia 2001).astfel incit dezvăluirea unor aspecte legate de procedura penală declanşată împotriva sa. “Contempt of court” este o creaţie a practicii judiciare şi nu a legislaţiei. Curtea a afirmat că termenul “lege” din expresia menţionată acoperă nu numai legile scrise. Scopurile legitime urmărite stat au fost reţinute a fi fost protecţia reputaţiei judecătorilor şi salvgardarea autorităţii puterii judecătoreşti. ingerinţa statului nu constituie o violare a art. a atras condamnarea făptuitorului. Identificarea scopului legitim urmărit de ingerinţa autorităţii interesează şi din perspectiva severităţii controlului exercitat de Curte.justificată de nevoia de a apăra autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti (Weber v. dar şi pe cele nescrise.ce poate lua forma unei hotărîri judecătoresti definitive. Autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti reprezintă un astfel de scop. dacă sunt respectate condiţiile de la alineatul 2: A.Danemarca 1989) un ziarist a fost condamnat pentru că a acuzat doi judecători de lipsă de imparţialitate in modul in care au rezolvat un litigiu fiscal. În consecinţă. intervenţia să fie în scopul protejării de către stat a cel puţin uneia dintre valorile descrise în alin.Prin ingerinţa statului se înţelege acţiunea autorităţilor naţionale . B Scopul legitim urmarit In cazul in care ingerinţa este prevăzută de lege Curtea verifică dacă aceasta urmăreşte unul dintre scopurile legitime enumerate limitativ de paragraful 2. A. Prin ea însăşi. pentru ca ingerinţa să fie considerată ca “prevăzută de lege”. Curtea exercită un control mai sever al necesităţii unei măsuri luate de autorităţii atunci când in cauză este invocată apărarea autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti decât in ipoteza unor măsuri care vizează protecţia moralei sau apărarea securităţii naţionale. Ar fi însă în mod clar contrar intenţiei autorilor Convenţiei să se susţină că o restricţie impusă în virtutea practicii judiciare nu este “prevăzută de lege”. Revine in primul rând autorităţilor naţionale rolul să interpreteze şi să aplice dreptul intern (Tammer v. pentru unicul motiv că nu este enunţată în legislaţie: aceasta ar priva un stat cu sistem de drept anglo-saxon care este parte semnatară a Convenţiei. Un text redactat in termeni generali (Orice atingere adusă onoarei şi demnităţii altuia in mod deplasat se pedepseşte …) nu reprezintă o normă vagă şi imprecisă in sensul de a nu putea constitui o lege. Într-o altă cauză (Barford v.1990). restrictivă de drepturi în materia libertăţii exprimării. 10 paragraful 2. 164 . iar norma să fie “enunţată cu destulă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi reglementeze conduita” (Sunday Times vs UK. 2 C. în circumstanţele existente cu privire la normele juridice aplicabile într-o situaţie dată. Elveţia . intervenţia să fie necesară într-o societate democratică. de protecţia oferită de art.1979) Astfel a apreciat că multe legi se servesc prin forţa împrejurărilor de formule vagi a căror interpretare şi aplicare depinde de practică. sau unei interdicţii de a publica/difuza un articol de ziar sau o carte . (Malone vs UK .

UK. chiar şi atunci când ele provin de la o jurisdicţie independenţă.10 (Tolstoy Miloslavsky v. Pentru a decide în această privinţă. 1995).53 din Convenţie o protecţie sporită in dreptul intern. 2002). Chiar atunci când aplicarea unei sancţiuni este necesară cuantumul său exagerat poate constitui o încălcare a art. ceea ce nu împiedică statele să acorde conform art. iar necesitatea oricărei restricţii trebuie să fie stabilită in mod convingător. Pluralismul. de exemplu .10 paragraf 2 . 2001). faţă de cea asigurată prin jurisprudenţa Curţii. implică o nevoie socială imperioasă (Tammer v. dezbaterea publică privind caracterul de sectă al unei asociaţii (Jerusalem v. 1979).Elveţia. Necesar într-o societate democratică in sensul art. Statele părţi se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a judeca existenţa unei asemenea nevoi dar aceasta este dublată de un control european purtând atât asupra legii. 1999). trebuind să stabilească dacă autorităţile naţionale au aplicat standarde conforme cu art. 1998). dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a justifica această interferenţă sunt “relevante şi suficiente” conform art.Un text asemanator se regaseste in Constitutia Romaniei.Estonia 2001). Libertatea de exprimare reprezintă garanţia bunei funcţionări a unei societăţi democratice astfel încât o importanţă deosebită o prezintă discutarea liberă a chestiunilor de interes general şi în particular libertatea presei.10.UK. de exemplu. Articolul 10 impune standarde minime in privinţa libertăţii de exprimare.Austria. Dacă însa libertatea de exprimare vizează interesele economice ale individului sau un discurs artistic marja de apreciere a statelor este mai largă (Demuth v. Curţii îi revine sarcina de a stabili dacă ingerinţa este proporţională cu scopul urmărit precum şi dacă motivele invocate de jurisdicţiile internaţionale apar ca pertinente şi suficiente (Tammer v. Atunci când in cauză se află încălcarea libertăţii discursului politic. D. 10 par. implică o nevoie socială imperioasă .informaţiile privind cuantumul salariului directorului unei companii private (Fressoz şi Roire v. toleranţa şi spiritul de deschidere caracterizează societatea democratică. dacă “a fost adecvată scopului legitim urmărit”. marja de apreciere a statelor este foarte redusă. Necesar într-o societate democratică in sensul art. 2001). de exemplu.Franţa. informatiile referitoare la ilegalităţi comise in cadrul retrocedării unui imobil (Maronek v. interdicţie motivată de considerente privind morala. Sunt de interes public.10 şi dacă şi-au întemeiat deciziile pe o interpretare acceptabilă a faptelor relevante.Islanda. deşi aceeaşi care circulase nestingherit in alte ţări europene (Handyside v.2. Curtea examinează ingerinţa in conformitate cu întreaga cauză. Curtea a considerat necesară stabilirea faptului dacă interferenţa menţionată în plângere a corespuns unei “nevoi sociale presante”.Estonia. cât şi asupra deciziilor de aplicarea a ei. Curtea analizeaza.10 interzicerea de către autorităţile britanice a unei cărţi referitoare la educaţia sexuală a copiilor de vârstă şcolară.2001). 2002). amploarea şi caracterul absolut al 165 . care prevade ca in cazul in care exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale si legile interne au prioritate reglementarile internationale. Luând în discuţie respectarea cerinţei “necesităţii într-o societate democratică”. comentarea modului de funcţionare a justiţiei (Wille v. . că nu încalcă disp.art. Ingerinţa să fie necesară într-o societate democrată. Liechtenstein. Ingerinţa să fie proporţională cu scopul urmărit Natura şi severitatea sancţiunii aplicate sunt criteriile in raport de care se apreciază caracterul proporţional la ingerinţei. cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile (art 20 alin2) Curtea a apreciat.Turcia. Articolul 10 apără nu numai afirmaţiile incluse in cazul unei dezbateri politice.C. Libertatea de exprimare este supusă excepţiilor paragrafului 2 care ar trebui interpretat in mod strict. 1999) . Statele părţi se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a judeca existenţa unei asemenea necesităţi. inclusiv valoarea remarcilor reproşate şi contextul in care au fost făcute (Seher Karatas v.Austria .Slovacia. dar aceasta este dublată de un control european exercitat atât asupra legii cât şi a deciziilor de aplicare chiar şi atunci când ele provin de la o autoritate judiciară independentă (Dichand si altii v. ci şi discutarea unor subiecte care interesează opinia publică (Thorgeirson v. 2002).

Pentru aceasta Curtea a ţinut seama de mai multe fapte. Ca urmare. art. cât şi creaţiile şi ideile originale transmise prin intermediul ziarelor. examinând apoi în ce măsură era respectată cerinţa necesităţii într-o societate democratică. Deşi presa nu trebuie să depăşească între alte limite şi pe aceea a protecţiei reputaţiei altora. • Libertatea presei Hotărîrea Curţii. cărţilor. Protecţia acordată ziariştilor cu privire la informarea publicului pentru chestiunile de interes general. libertatea dezbaterii politice este esenţa conceptului de societate democratică ce domină Convenţia. În 19 ianuarie 1974. Distillers Company Ltd. 10 este cea pronunţată în cazul Sunday Times contra Regatul Unit. precum amploarea şi caracterul absolut al restricţiei impuse prin aceste dispoziţii. În sens larg. Principiile enumerate anterior sunt cu atât mai importante atunci când în discuţie este presa. cinematografului dar şi informaţia transmisă prin internet. printr-o hotărâre judecătorească a repetării afirmaţiilor conform cărora un atlet a obţinut performanţe sportive utilizând produse dopante şi obligaţia ziaristului la plata cheltuielilor de judecată.10 cuprinde atât informaţiile obiective. radioului. durata 166 . este de datoria ei să transmită informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public. necesitatea dezbaterii publice. Marja de apreciere a statelor diferă însă după cum este vorba de un discurs cu scop comercial sau dezbaterea publică a unei idei politice Libertatea presei constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace prin care publicul află şi îşi formează opinii despre ideile şi atitudinile conducătorilor politici. în sfîrşit. Limitele critice admisibile sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu indivizii obişnuiţi. săptămânalul britanic Sunday Times publica un articol intitulat “Copiii noştri. peste puţin timp. Curtea Europeană nu exercită un control asupra acţiunilor statului izvorînd din domeniul său propriu de influenţă. La obligaţia presei de a răspândi astfel de informaţii şi idei se adaugă dreptul dreptul publicului de a le primi (Lingens). respectiv buna aministrare a justiţiei. a fost apreciată ca fiind conform disp. În fapt. din 1959 şi până în 1962. televiziunii. Libertatea de exprimare garantată de art. tonul moderat/violent al articolului ce constituia obiect al interdicţiei. La 24 septembrie 1972. Curtea a stabilit că interdicţia răspundea cerinţei de a fi prevăzute de lege şi urmărea un scop legitim. În consecinţă. VR. politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi a fiecărei fapte atât din partea jurnaliştilor cât şi a publicului. un nou articol despre istoricul tragediei. in scopul de a prezenta informaţii corecte şi verificate in acord cu etica profesiei de ziarist astfel încât interzicerea. În analiza făcută. • Limitele criticii admisibile Articolul 10 nu garantează fără nici o restricţie libertatea de exprimare. cu valoare de principiu.restricţiilor impuse de dispoziţia instanţei. care să accepte şi acţioneze cu bună credinţă. puterea discreţionară a statului fiind recunoscută sub denumirea de libertate de apreciere. durata şi caracterul prelungit al procedurilor judiciare şi negocierilor în vederea ajungerii la un compromis şi. editorul revistei Sunday Times solicită Curţii Europene a Drepturilor Omului constatarea încălcării drepturilor garantate prin art. 2002). Compania în cauză solicită instanţei şi obţine interzicerea publicării noului articol. privind libertatea presei în temeiul art.10 (Mc Vicar v. Spre deosebire de cei din urmă. Libertatea de apreciere la nivel naţional este dublată însă de controlul european (Handyside). mai multe sute de copii se nasc în Regatul Unit cu malformaţii grave care s-au datorat faptului că mamele lor au luat în timpul sarcinii thalidomida. mai mulţi părinţi îl cheamă în justitie pe fabricantul acestei substanţe din Regatul Unit. chiar atunci când este vorba despre prezentarea prin presă a unor informaţii care prezintă un interes public serios. victime ale thalidamidei: o ruşine pentru ţară” şi îşi anunţa intenţia de a publica.10 din Convenţie.

Luând în considerare însă faptul că publicaţia în cauză are o difuzare redusă şi foarte îndepărtată de zona de conflict din Turcia. îi revine totuşi obligaţia de a comunica informaţii şi idei atât cu privire la problemele cunoscute de tribunale cât şi la acelea referitoare la alte sectoare de interes public. victime ale tragediei. cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. interzicerea. Curtea a apreciat că ingerinţa (confiscarea tirajului şi condamnarea redactorului şef) nu este necesară într-o societate democratică.Turcia 1998).10 a fost violat prin condamnarea unui jurnalist la închisoare transformată în amendă pentru publicarea unui articol prin care sunt criticate autorităţile statului pentru violarea drepturilor omului. Turcia 2002) Curtea a estimat că o carte redactată sub formă de interviu. aceasta nu înseamnă că îndeamnă la ură între cetăţeni sau că justifică acte injuste. întemeidu-l pe principiul că intersul public este mai bine apărat când i se oferă publicului cele mai cuprinzătoare informaţii cu putinţă. dar şi al opiniei publice. autorităţile naţionale se bucură de o marjă de apreciere mai largă în examinarea unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare.Curtea a decis că ingerinţa nu corespunde unei nevoi sociale imperative.prelungită a procedurilor judiciare şi negocierilor în vederea ajungerii la un compromis. şi. Curtea a reafirmat că art.11 voturi pentru şi 9 împotrivă . nu prezintă. 2002). Curtea a mai arătat că “ […] daca mass-media nu trebuie să depăşească limitele fixate în scopul unei bune organizări a justţiei. Turcia . In articolele respective se critică politica Guvernului anumite aspecte economice. pentru situaţia politică generală. ca încălcând disp. Curtea a apreciat că art. Curtea a constatat că articolele în litigiu nu erau de natură a exacerba gravele tulburări interne (Ayse Ozturk v. în sfîrşit.” Deşi cu o majoritate slabă . Ca urmare a declaraţiilor sale în favoarea independenţei respectivului teritoriu. Turcia 2002). Curtea a apreciat că afirmaţiile în litigiu nu puteau fi restricţionate fără a se încălca art. i se adaugă doar dreptul publicului de a le primi. Apreciind confiscarea tirajului unei reviste şi condamnarea la amendă penală. Acolo unde discursul în litigiu incită la utilizarea violenţei faţă de un individ. Curtea a fixat un nivel ridicat al protecţiei presei.10. Într-un sistem democratic. Curtea a apreciat că dacă un articol are o abordare pesimistă faţă de valorile democratice şi parlamentare. Luxembourg 2001) In acelaşi sens (Yalcin Kucuk v. In acelaşi sens. al redactorului şef al publicaţiei respective. în raport de securitatea şi ordinea publică. Apărarea integrităţii teritoriale şi a ordinii de drept a fost invocată pentru a justifica expulzarea unei membre a Parlamentului european de pe teritoriul Polineziei franceze (Purmont v. D.10 protejează şi opiniile minoritare care ofensează sentimentul majorităţii populaţiei (Incal v. se lăuda boicotul deţinuţilor faţă de curţile de securitate a statului. “ […] aveau un interes fundamental să cunoască fiecare din faptele subsecvente. printr-o decizie a Curţii Constituţionale a funcţionării unui partid politic. Prin hotărârea dată. Curtea a subliniat că familiile. erau încurajaţi tinerii să nu se angajeze în armată.10 . 167 . subliniind caracterul paşnic al discursului şi inexistenţa unei ameninţări pentru ordinea publică.art. Curtea a apreciat că sancţionarea unui ziarist pentru a fi ajutat la difuzarea declaraţiilor unui terţ . marele interes pe care opinia publică îl manifesta faţă de subiectul acelui articol. decât dacă devenea cert că difuzarea lor ar fi ameninţat autoritatea puterii judecătoreşti”. îngreunează contribuţia presei la discutarea problemelor de interes general. a unui reprezentant al statului sau a unei părţi a populaţiei. Ele nu puteau fi lipsite de aceste informaţii. acţiunile sau omisiunile guvernului trebuie să se găsească plasate sub controlul atent nu numai al puterilor legislativă şi judiciară. de o importanţă capitală pentru ele. dar şi fiecare soluţie posibilă. Nu se poate pretinde ca jurnaliştii să se distanţeze in mod sistematic şi formal de conţinutul unui citat care ar putea leza onoarea (Thomas v. scrisă într-un stil metaforic şi literar. Poziţia dominantă pe care guvernul o ocupă îi cere să dea dovadă de reţinere in utilizarea căii penale mai ales dacă dispune de alte mijloace pentru a răspunde atacurilor şi criticilor nejustificate ale adversarilor săi. astfel încât să preleveze faţă de interesul public privind libertatea de exprimare. Franţa 1995). Funcţiei constând în a le comunica. dialogul fiind purtat cu şeful Partidului Muncitorilor din Kurdistan. fiind chemaţi muncitorii şi tinerii la grevă (Seher Karatas v. un caracter periculos de natură să justifice condamnarea penală a autorului cărţii şi confiscarea lucrării.

10. şi implicit a publicului larg. este necesar ca cetăţeanul să cunoască toate aspectele legate de activitatea unui politician. astfel încât dacă “exactitatea primelor poate fi demonstrată. pe de altă parte. Limitele criticilor admisibile sunt deci mai largi pentru un om politic decât pentru un simplu particular: cu toate că primul beneficiază şi el de protecţia paragrafului 2 al art.Atunci când articolele încurajează opinia publică să recurgă la violenţă. 168 . În consecinţă. Nu există nici un motiv care să justifice interzicerea publicării fotografiei unui om politic. Într-o altă cauză (Colombani şi alţii v. presa nu poate încălca limitele stabilite inter alia referitoare la “protecţia reputaţiei altora” însă. exigenţele de protejare a reputaţiei sale trebuie puse în balanţă cu interesele discutării libere a problemelor politice. • Discursul politic În hotărârea dată în cazul Lingens contra Austriei. or imperativele acestei protecţii trebuie puse în valenţă cu interesul discuţiei libere asupra chestiunilor politice. “ei îi revine sarcina de comunica informaţii sau idei asupra problemelor politice şi asupra altor chestiuni de interes general. fapt ce trebuie avut în vedere de către instanţele naţionale atunci când se pune problema administrării probei verităţii. situaţiile în care un politician se poate considera lezat în reputaţia sa sunt mult mai restrânse decât în cazul unui particular. Pentru a fi în cunoştinţă de cauză atunci când îşi exercită dreptul de vot.10. motiv pentru care trebuie să existe un grad mai mare de toleranţă în privinţa criticilor exprimate la adresa acestora. nici că aceste expresii ar purta asupra unor chestiuni de importanţă generală. s-ar justifica prin interesul public. Curtea Europeană a constatat că asemenea fotografii pot fi văzute pe site-ul Internet al parlamentului. prin natura funcţiei pe care o ocupă. Condamnarea unui jurnalist la o amendă echivalentă cu salariul pentru 10 zile pentru utilizarea unor termen injurioşi faţă de soţia unui fost prim ministru şi ministru (spărgătoare de familie. mai ales că fotografia nu privea un aspect al vieţii private. În opinia Curţii. Dichand şi alţii v. Franţa 2002) Curtea a apreciat că inadmisibilitatea exceptio veritates într-un proces de calomnie prin presă nu satisface exigenţele art. Politicianul. arătând că. • Diferenţa dintre fapte şi judecăţi de valoare Tot cu ocazia acestui litigiu. pe de o parte. dreptul de le fi protejată reputaţia chiar în afara cadrului vieţii private.10 (Unabhangigge Initiative Informatiosvielfalt v. Deşi libertatea jurnalistică include şi posibila recurgere la o anumită doză de exagerare. iar motivele avansate de instanţele interne suficiente şi pertinente pentru a justifica măsura (Tammer v.Austria. Instanţa trebuie să stabilească dacă afirmaţia reprezintă o judecată de valoare sau un atac injurios la adresa unei persoane. condamnarea jurnalistului apare ca proporţională cu scopul urmărit (Zana v. In acelaşi sens o hotărâre a instanţei de interzicere a publicării in viitor de articole şi fotografii referitoare la lideri politici şi la partide politice a fost apreciată ca încălcând disp. 2002). reclamând o interpretare strictă. Curtea a stabilit că în cazurile care au ca obiect o presupusă calomniere. se află în mod inevitabil în atenţia continuă a presei. Estonia 2001). Austria. libertatea presei este un instrument esenţial pentru cunoaşterea şi judecarea ideilor şi atitudinilor unor oameni politici. iar publicul are dreptul de a le primi”. excepţiile de la libertatea de exprimare. chiar provocare – Curtea a considerat că nu s-a putut proba că utilizarea termenilor criticaţi pentru a califica viaţa privată a respectivei persoane. mamă care şi-a neglijat copilul) a fost apreciată de Curte ca nefiind disproporţionată faţă de scopul urmărit. Oamenii politici au în mod cert. Curtea a stabilit un prim principiu al libertăţii de exprimare prin presă.Turcia 1997). trebuie distins între fapte concrete şi “judecăţi de valoare”.art. dovada adevărului unei judecăţi de valoare este imposibilă”.

după părerea Curţii. • Protectia surselor jurnalistice Curtea a reafirmat că libertatea de exprimare este unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice. Lipsa unei astfel de protecţii ar împiedica sursele să sprijine presa. al cărui proprietar era dl.În acest proces. presa reprezintă unul din mijloacele importante de care dispune opinia publică pentru a se asigura că judecătorii se achită de înaltele lor responsabilităţi conform cu scopul pentru care au fost investiţi în funcţiile lor. 10 din Convenţie. presa trebuie să ţină seama de misiunea specifică a organelor judecătoreşti. care se confrunta cu mari dificultăţi financiare şi urmărea obţinerea unui împrumut. Sub acest aspect. acesteia îi incumbă obligaţia de a comunica. În final. iar dl.decizia de principiu a fost pronunţată de Curte în cazul Goodwin vs UK. care a publicat în magazinul “Forum”. nu este disproporţionată cu scopul legitim al întăririi autorităţii organelor jurisdicţionale. iar protecţia care trebuie acordată presei este de o importanţă deosebită. sancţionarea reclamanţilor. informaţii şi idei asupra problemelor politice precum şi asupra altor teme de interes general. astfel că invocarea buneicredinţe sau a respectării eticii ziaristice nu pot să reducă din gravitatea faptelor. inclusiv teme care privesc funcţionarea justiţiei. tribunalul austriac a ordonat confiscarea exemplarelor rămase de la revistă. Cu toate acestea. pentru libertatea presei într-o societate democratică. Analizând aspectele prezentate de reclamanţi. În speţă.000 lire sterline. În speţă. ci şi la încrederea cetăţenilor în justiţie. este evident că o astfel de măsură nu este compatibilă cu art. societatea a solicitat instanţei să oblige redacţia ziarului să nu publice informaţiile primite şi totodată să denunţe pe informator spre a se putea porni urmărirea penală contra lui. 169 . Curtea a considerat că aplicarea unei pedepse penale ziaristului care publicase un articol referitor la un politician. articolul incriminat cuprinde afirmaţii grave la adresa judecătorilor. Prager. Ca urmare a acestui articol. Curtea a reamintit că presa joacă un rol important în statul de drept. instituţie esenţială a oricărei societăţi democratice. Oberschlick. Aceasta ar submina rolul vital al presei de “câine de pază” al societăţii şi ar afecta posibilitatea presei de a oferi informaţii corecte şi demne de încredere. a necesităţii protecţiei surselor jurnalistice şi a posibilului efect distructiv pe care dispoziţia de divulgare a surselor l-ar avea asupra exercitării acestei libertăţi. un articol prim care critica sub multiple aspecte comportamentul judecătorilor austrieci. Această ingerinţă este deci “necesară într-o societate democratică”.protecţia sursei jurnaliştilor. În felul acesta s-a atentat nu numai la reputaţia magistraţilor. în speţă nu există o încălcare a prevederilor art. respectiv activitatea de informare a publicului cu privire la chestiunile de interes public. susţinându-se că a violat legea şi că şi-a încălcat obligaţiile profesionale. Protecţia surselor jurnalistice este una din condiţiile esenţiale ale libertăţii presei. acesta a fost condamnat la o amendă de 5. În aceste condiţii.. În legătură cu cea de-a doua chestiune . Aceste afirmaţii nu au putut fi dovedite de reclamanţi. jurnalist. 10 din Convenţie. Curtea a stabilit unele limite ale libertăţii de exprimare prin presă. 10 al Convenţiei decât în măsura în care se justifică printr-o cerinţă imperioasă de protejare a interesului public. Aflând acest lucru. idee regăsită în legislaţia şi în codurile profesionale adoptate de unele state membre şi reafirmată în mai multe instrumente internaţionale referitoare la libertăţile jurnalistice (Ernst v Belgia). De asemenea. deşi constituie incontestabil o restrângere a drepturilor lor de exprimare prin presă. respectând îndatoririle şi responsabilităţile care îi revin. la fel de grave sunt şi reproşurile făcute judecătorului J. la 27 martie 1996. reclamanţii au fost obligaţi la plata de despăgubiri. Prager a fost condamnat la 120 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de defăimare. reclamantul redactor la ziarul “The Engineer” din Londra a primit telefonic o serie de informaţii confidenţiale despre o societate “Tetra”. a reprezentat o încălcare nejustificată a dreptului la liberă exprimare garantat de art. • Functionarea justitiei În hotărârea Prager şi Oberschlick vs Austria. Odată examinată importanţa. Hotărârea a avut la bază plângerea adresată comisiei de către dl. astfel că.

Austria. În consecinţă. Liechtenstein 1999) că atunci când este pusă in joc libertatea de exprimare a persoanelor ocupând o asemenea poziţie. sancţionarea lor fiind compatibila cu spiritul Convenţiei. la 28 sept.10 (Prager şi Oberchlick v.10. 1999. Prin această hotărâre Curtea nu a inovat cu nimic. pentru a contrabalansa interesul public vital al protecţiei sursei ziaristului reclamant”. 2 al art. Finlanda. 1995). • Functionari publici şi magistraţi Libertatea de a susţine propriile idei sau opinii. nu poate fi considerată necesară într-o societate democratică în înţelesul par. Referitor la magistraţi. Curtea nu poate ajunge la concluzia potrivit căreia interesele companiei “Tetra”. ca urmarea ideilor sale privind competenţa Curţii Constituţionale de a interveni in cazul unui dezacord între şeful statului (prinţ) şi cetăţeni a încălcat art. Acuzaţiilor de lipsă de imparţialitate aduse unui magistrat de către presă li se aplică aceleaşi principii ca atunci când se discută de ziarişti chestiuni de interes general (Perna v. pentru a se evita alte condamnări ale statului român de către organul jurisprudenţial de la Strasbourg. nu a creat şi nu a schimbat o jurisprudenţă. de a obţine despăgubiri şi de a demasca un angajat ori colaborator neloial ar fi suficiente.Cât priveşte compania “Tetra”. In acelaşi timp un memoriu intitulat „Rolul de manipulare şi prezentarea ilegală a probei” depus in instanţă şi in care este acuzat procurorul de şedinţă că transformă o persoană vinovată ori martor pentru a susţine acuzarea împotriva celorlalţi inculpaţi este ocrotit de dis part. Se aşteaptă de la magistraţi să uzeze de libertatea de exprimare cu reţinere ori de câte ori este susceptibil să fie puse in discuţie autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare. apare in jurisprudenţa Curţii cu precădere atunci când este vorba despre funcţionarii publici sau magistraţi. prin acţionare în judecată a sursei. Prin natura funcţiei şi aceştia au o obligaţie de neutralitate şi de rezervă care nu contravine art. Rezultă de aici necesitatea cunoaşterii acestor principii şi aplicarea lor în dreptul intern de către instanţele naţionale. nefiind negat nici de autorităţile interne. Curtea a apreciat (Wille v. 2 al art.de art. 10”. Imperativul protejării reputaţiei judecătorilor a avut câştig de cauză atunci când s-a apreciat că o condamnare a ziariştilor care criticaseră activitatea judecătorilor austrieci acuzându-i de imparţialitate nu încalcă art. imposibilitatea exercitării unui drept ori a îndepărtării unei ameninţări nu este un motiv suficient pentru a justifica necesitatea divulgării sursei ziaristului. În situaţia de fapt prezentată. Rezumând. constând în obligarea la dezvăluirea sursei. atât timp cât militantismul politic al magistratului era cunoscut . şi nu a făcut altceva decât să aplice principiile pe care le-a afirmat în multe alte hotărâri anterioare. 10 “înclină balanţa intereselor concurente în favoarea interesului societăţii democratice de a garanta o presă liberă.Cu toate acestea Marea Camera a hotarit ca afirmaţiile jurnalistului nu se aflau in sfera de protecţie art. Afirmând aceasta.10 au o importanţă specială. O atingere adusă libertăţii de exprimare a unui magistrat prin schimbarea sa din funcţie. 2002). chiar luate în considerare cumulativ. Curtea a considerat că “în cauză nu a existat o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între scopul legitim al dispoziţiei judecătoreşti de divulgare a sursei şi mijloacele folosite pentru realizarea acestui scop. • Regimul autorizaţiilor 170 . rezultând necesitatea cunoaşterii lor de către acestea. 10 în cazul Dalban. restricţia aplicată asupra exerciţiului libertăţii de exprimare a reclamantului. care se baza pe elemente de fapt incontestabile. pericolul producerii unor pagube ca urmare a răspândirii informaţiilor confidenţiale altfel decât prin presă. drepturile şi obligaţiile prev. Curtea a subliniat că propria argumentaţie folosită în procesul revizuirii deciziilor naţionale pe baza par. Hotărârile pronunţate de CEDO în domeniul libertăţii de exprimare prin presă au o importannţă fundamentală şi pentru instanţele româneşti. Italia 2001). de a elimina. Germania 1995). Afirmaţiile referitoare la legământul de supunere făcut de magistrat faţă de un anumit partid politic au reprezentat in opinia Curţii o judecată de valoare . Astfel.10. România a fost condamnată pentru încălcarea art.10 iar condamnarea avocatului încalcă dispoziţiile Convenţiei (Nikula v.10 (Vogt v.

Această regulă nu presupune ca măsurile de autorizare să nu fie supuse cerinţelor art. Marja de apreciere a statelor in domeniul transmisiunilor comerciale este mai larga. 171 . printr-un sistem de autorizaţii. Acordarea sau refuzul de a acorda licenţă pot fi condiţionate şi de alte aspecte cum ar fi natura şi obiectivele propuse de postul respectiv.10.Elveţia 2002). Curtea a stabilit (Groppera Radio v. obligaţiile decurgând din normele internaţionale (Demuth v.10 luat in întregime.Articolul 10 prevede că statele pot supune întreprinderile de radio. nu încalcă disp. in special in aspectele lor tehnice. drepturile şi nevoile unor destinatari specifici.art.10 este de a stabili că statele pot controla. ceea ce ar duce la un rezultat contrar obiectului şi scopului art. cinema sau televiziune unui regim de autorizaţii sau licenţe. deci aprecierea libertăţii de exprimare in domeniul comercial are in vedere un standard mai puţin sever (Demuth v. cu motivarea că programele nu vizează şi chestiuni de interes public. Elveţia 1990) că scopul art.10 paragraf 2. modul in care emisiunile radio sau TV sunt organizate pe teritoriul lor. Elveţia 2002) Respingerea cererii de acordare a licenţei pentru difuzarea prin televiziunea prin cablu a unui program referitor la fenomenul automobilistic. potenţiala sa audienţă.

Hotarâri în materie penală ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cazurile împotriva României 172 .

3. La 23 octombrie 1997 Comisia a declarat cererea admisibilă numai cu privire la încălcarea dreptului la libertatea de exprimare şi la lipsa unui proces echitabil. a repartizat ulterior cauza secţiei I. 27 iunie 2000: PROCEDURA 1. 1 şi că nu a existat o încălcare a art. 12 şi art. care a preluat preşedinţia secţiei în cadrul deliberărilor din data de 21 martie 2000. domnul B. Beligrădeanu. 6 alin. domnul J. 279 din 30/05/2001 În cauza Constantinescu împotriva României În cauza Constantinescu împotriva României. 11 la data de 1 noiembrie 1998 şi conform art. 4. în zilele de 21 martie şi 6 iunie 2000. Partea I nr. domnul R. Thomassen. La 27 iulie 1999 şi la 11 septembrie 1999 cetăţeanul român Mihail Constantinescu (reclamantul) şi Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) au sesizat Curtea. şi domnul M. Casadevall. 24 alin. domnul Gaukur Jorundsson. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. domnul Ş. Zupancic. constituită în cadrul secţiei menţionate mai sus. 11 din convenţie. Ceilalţi 173 . a) din regulament]. preşedintele Curţii. şi implicit preşedinţia Camerei [art. 26 alin. domnul L. 10 (21 de voturi împotriva a 7 voturi). avocat în Baroul Bucureşti (România). 28. coroborat cu art. 4 din protocol. 52 alin. Wildhaber. 5 alin. 27 alin. O'Boyle. a pronunţat următoarea hotărâre. constituită în Camera formată din următorii judecători: doamna W. 1 şi art. 2 din convenţie şi art. În raportul din 19 aprilie 1999 (fostul articol 31 din convenţie) Comisia a constatat în unanimitate că a existat o încălcare a art. 1 lit. Comisia fiind sesizată în temeiul fostului articol 25 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia). Turmen. domnul L. Reclamantul a invocat încălcarea dreptului la libertatea de exprimare. 5. după ce a deliberat în Camera de Consiliu. încălcare datorată condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie. 1 lit. 1 din regulament. Marea Cameră a hotărât la 7 iulie 1999 trimiterea cauzei spre examinare uneia dintre camerele constituite în cadrul secţiilor Curţii. adoptată azi. judecători. grefier al secţiei. precum şi încălcarea dreptului la libertatea de asociere. Bîrsan. este reprezentat în faţa Curţii de către domnul Dinu. care a beneficiat de ajutor judiciar. 6 alin.Curtea Europeană a Drepturilor Omului Hotărâre din 27/06/2000 Publicat in Monitorul Oficial. garantat de art. judecător ales pentru România [art. şi pe domnul J. Ferrari Bravo. Camera. 26 alin. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său care funcţionează în cadrul Ministerului Justiţiei. îi includea cu drepturi depline pe domnul C. doamna Rizoiu. 1 din convenţie. 100 alin. preşedinte. garantat de art. A mai invocat lipsa unui proces echitabil şi deci o încălcare a art. 10 din convenţie. 2. în termenul de trei luni prevăzut de fostele articole 32 alin. judecător ad-hoc.871/1995) formulată împotriva României la 4 aprilie 1995 de către domnul Constantinescu. La originea cauzei se află plângerea (nr. 1 şi 47 din convenţie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secţia I). 6 din regulamentul Curţii (regulamentul). Conform art. a) din regulament]. Reclamantul. Casadevall.

este cel mai "rău" sindicat. La o dată neprecizată reclamantul a avut o discuţie cu un ziarist. fiindcă se bate cu toată lumea 174 . folosindu-le pentru înfiinţarea unei noi organizaţii sindicale. 26 alin. domnul R. 11. Dinu. la data de 9 noiembrie 1999. în temeiul art. Şi această scrisoare a rămas fără răspuns. şi R. 9. şi M. Printr-o nouă scrisoare din data de 9 decembrie 1992 reclamantul şi-a reînnoit demersul pe lângă parchet. Reclamantul a fost ales preşedinte. informaţii de la Parchetul Municipiului Bucureşti cu privire la desfăşurarea anchetei. b) şi art. în calitate de lider al sindicatului. . respectiv. 2 din convenţie şi art. plângându-se şi de ritmul lent de desfăşurare a anchetei penale. consilieri. 28 din regulament]. Turmen.. b) din regulament]. la data de 21 martie 2000 a avut loc audierea în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg. a chemat-o în judecată pe R. În consecinţă. Jorundsson. Maruste [art. 12 şi art. 1 lit. a) din regulament].M. Thomassen a preluat preşedinţia secţiei şi implicit a Camerei [art. privind răspunderea civilă delictuală. deoarece participase la examinarea cauzei în cadrul Comisiei (art. Domnul Dinu şi doamnele Rizoiu şi Tarcea au prezentat concluzii orale în faţa Curţii. 29 alin.membri desemnaţi au fost domnul L. şi M. sindicatul) a procedat la alegerea noii conduceri. 12.V. domnul G. La data de 8 iunie 1992 adunarea generală a Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din Sectorul 2 Bucureşti (în continuare.V.P. doamna W. Ferrari Bravo. 27 alin. Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul l-a desemnat în calitate de judecător adhoc pe domnul Şerban Beligrădeanu (art. La data de 6 iunie 2000 doamna W. Aşa cum a decis Camera. învinuindu-le pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare. 6. Au fost prezenţi la audiere: . 5 lit. La data de 8 februarie 1993 procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui A. agent. ÎN FAPT I. foste casiere. 998 şi 999 din Codul civil. domnul Bîrsan a formulat cerere de abţinere. Domnul Maruste. 28 din regulament). 1 din regulament). Rizoiu.M. Ministerul Justiţiei. În anul 1993 reclamantul.. • domnul T. înşelăciune şi furt în paguba avutului obştesc. 13.000 lei.din partea Guvernului: • doamna R. Thomassen şi domnul R. avocat în Baroul Bucureşti. Reclamantul şi Guvernul au depus câte un memoriu la data de 6 şi. afiliat la Federaţia Sindicatelor Autonome ale Învăţământului Preuniversitar din România. fosta lideră a sindicatului. Corlăţean. La data de 29 iunie 1992 sindicatul a introdus o plângere împotriva cadrelor didactice A. solicitând obligarea acesteia. 1 lit. a fost înlocuit de domnul M. la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.P. discuţie în cursul căreia şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la desfăşurarea greoaie a cercetărilor penale. din motive personale. în numele sindicatului. La data de 23 martie 1993 în ziarul "Tineretul Liber" a fost publicat următorul articol: «Sindicatul Învăţământului Preuniversitar din Sectorul 2. Zupancic [art. dar nu a primit nici un răspuns.din partea reclamantului: • domnul C. R. reprezentând cotizaţii sindicale. Sindicatul a arătat că la preluarea funcţiilor de către noua conducere persoanele menţionate mai sus au refuzat să restituie bunurile şi documentele contabile ale sindicatului. 24 alin. 26 alin..V. 7. • doamna C. Circumstanţele cauzei 8. Tarcea. Ulterior. 10. avocat. să restituie sindicatului suma de 170. Printr-o adresă din data de 2 octombrie 1992 reclamantul a solicitat. Soluţia a fost comunicată la data de 18 ianuarie 1994 doar părţilor vătămate.

şi M.V.. 21. 17. P...)..V. de la liceul "Mihail Sadoveanu". 20. Totuşi în concluziile scrise a arătat că reclamantul acţionase în numele sindicatului. deşi a fost prezent. Reclamantul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie la o amendă penală de 50.. cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat. Tribunalul Bucureşti a admis recursul. judecătorul a arătat că au existat anumite sume de bani aparţinând sindicatului care nu au fost predate la timp de părţile vătămate. pe cei 6 martori propuşi de acuzare şi 3 propuşi de apărare. profesoare în sectorul 2. în absenţa reclamantului şi a avocatului său. implicate în acţiuni antisindicale. judecătorul a hotărât achitarea reclamantului. acuzându-le că au fugit cu banii sindicatului. După ce a audiat reclamantul. din diferite motive.M. A făcut referire la declaraţiile martorilor audiaţi la fond.. Tribunalul a mai reţinut că după această dată reclamantul s-a deplasat la instituţiile în care erau angajate A. 24. Aşa susţine preşedintele său. ci a adus la cunoştinţă publicului că sindicatul urma să cheme în judecată poliţia şi procuratura. Pregătim darea în judecată a poliţiei şi a procuraturii. R.000 lei. care se pare că ar fi cerut achitarea reclamantului. încălcând astfel art.pentru respectarea legii şi pentru drepturile cadrelor didactice.. ci consemna doar faptul că s-a dat cuvântul avocaţilor părţilor.. procesul este fixat pentru 29 aprilie. din care se puteau deduce neglijenţa celor 3 cadre didactice în administrarea patrimoniului sindicatului. părţile vătămate. şi M. Prin urmare. adică la 18 ianuarie 1994. Din totalitatea documentelor puse la dispoziţie Curtea nu a putut să stabilească cu certitudine dacă instanţa a permis avocatului reclamantului să pledeze. împotriva cărora avem mărturii scrise şi recunoaşterea a două dintre ele că au asupra lor bani ai sindicatului pe care nu i-au predat. La o dată neprecizată reclamantul a plătit celor 3 cadre didactice sumele la care fusese condamnat. La o dată necunoscută reclamantul a formulat un memoriu prin care a solicitat procurorului general de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie să introducă recurs în anulare împotriva hotărârii din 10 octombrie 1994. Încheierea de şedinţă nu menţiona participarea la dezbateri a procurorului. a respins apelul ca inadmisibil. Nu a fost administrată nici o altă probă. explicând: "Am dat în judecată Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru nerespectarea contractului colectiv de muncă. 175 .A. prof. R. prin decizia din 18 noiembrie 1994. În plus. 23. precum şi refuzul lor de a restitui anumite sume de bani şi documente. 16. Pronunţarea a avut loc la această din urmă dată. 18. La 28 martie 1995 a achitat amenda penală în cuantum de 50. deoarece şi-a exprimat punctul de vedere în presă după ce procuratura a dispus scoaterea de sub urmărire penală la 8 februarie 1993.V. că scopul urmărit era acela de a reconstitui patrimoniul sindicatului şi că noua organizaţie sindicală creată de cadrele didactice fusese declarată ilegală de justiţie. A subliniat că.M. au declarat recurs. R. 19. 22. reclamantul nu dorea să se angajeze întrun proces împotriva presei. a pronunţat hotărârea la data de 18 martie 1994. S-a constatat că la data apariţiei articolului în discuţie cele 3 cadre didactice erau cercetate penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt în dauna avutului public şi că soluţia de scoatere de sub urmărirea penală nu le-a fost comunicată decât după apariţia articolului. nu a fost audiat de instanţă. a casat hotărârea din 18 martie 1994 şi a reţinut cauza spre rejudecare. Mihail Constantinescu." 14.R. M.M. La data de 22 aprilie 1993 A. de tergiversare a cercetării penale în cazul unor delapidatori . Reclamantul. acuzate de tergiversarea cercetărilor. au sesizat Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti cu o plângere penală prin care reclamantul era acuzat de săvârşirea infracţiunii de calomnie. Dezbaterile au avut loc la data de 25 februarie 1994.P. şi M. Dezbaterile au avut loc la data de 26 septembrie 1994. Instanţa. instanţa a considerat că reclamantul nu avusese intenţia de a calomnia pe cele 3 cadre didactice. constatând că hotărârea atacată nu era susceptibilă de a fi atacată cu apel.M. 206 din Codul penal. La data de 19 octombrie 1994 reclamantul a declarat apel împotriva deciziei tribunalului. în complet de judecător unic.P. Pronunţarea deciziei s-a amânat la data de 3 octombrie 1994 şi apoi la 10 octombrie 1994. deşi articolul nu a relatat în mod fidel declaraţiile făcute ziaristului. 15. Acţiunile antisindicale sunt premeditate (.000 lei către fiecare dintre cele 3 cadre didactice.000 lei şi la plata sumei de 500.V. A.P.. Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a constatat că reclamantul a avut intenţia să aducă atingere onoarei şi reputaţiei celor 3 cadre didactice.

S. a refuzat să restituie sindicatului documentele ce dovedeau depunerea în bancă a sumei menţionate. a îndreptat erorile materiale strecurate în încheierea din 26 septembrie 1994 şi în hotărârea din 10 octombrie 1994.V. introdusă în anul 1993 de către sindicat împotriva lui R. de asemenea. constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie. a solicitat admiterea recursului declarat de părţile vătămate şi condamnarea reclamantului la o pedeapsă cu amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie. prin concluziile scrise depuse la dosar. La data de 26 mai 1995 reclamantului i s-a comunicat faptul că soluţia este legală şi temeinică şi că nu este cazul să se declare recurs în anulare. motivând că în speţă nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie. Printr-o sentinţă din 12 martie 1997 Judecătoria Bucureşti a admis cererea de acordare de despăgubiri civile. după rejudecare." 176 . dacă ar fi adevărată. În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 26 septembrie 1994 tribunalul a dispus menţionarea faptului că la dezbateri a participat procurorul L.000 lei. 31.V. Prin scrisoarea din 14 decembrie 1998 Guvernul a informat Comisia că nu se putea transmite şi o copie de pe caietul grefierului cuprinzând menţiunile din şedinţa publică din data de 26 septembrie 1994. Instanţa a arătat. fusese trezorierul sindicatului şi că în această calitate a încasat suma de 170. Dispoziţiile aplicabile din Codul penal sunt următoarele: ARTICOLUL 206 "Afirmarea ori imputarea în public.S.. precum şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral cauzat. S-a mai consemnat faptul că la termenul din 26 septembrie 1994 inculpatului i s-a acordat ultimul cuvânt. precum şi soluţia pronunţată. 27. în sensul că pronunţarea a fost amânată de la 3 octombrie la 10 octombrie 1994. 26. că după plecarea sa din funcţie R. Legea internă aplicabilă A. şi l-a obligat pe acesta din urmă să restituie suma de 170. Guvernul a prezentat.000 lei reprezentând cotizaţiile membrilor sindicatului. care. administrativă sau disciplinară.. prin orice mijloace. deoarece. 29.). 32. La data de 11 decembrie 1998 procurorul general de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a introdus recurs în anulare împotriva deciziei din 10 octombrie 1994.000 lei. de asemenea. 30. 35. Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia Tribunalului Bucureşti şi. se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. a respins recursurile declarate de cele 3 părţi vătămate.. precum şi dobânzile legale aferente sumei. examinând cauza din oficiu în camera de consiliu. La audierea din 21 martie 2000 Guvernul a prezentat Curţii decizia din 4 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.25. Curţii copia de pe o adresă din 6 martie 2000 prin care Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a solicitat Administraţiei financiare a sectorului 3 restituirea către reclamant a sumei de 50. suma neputând fi recuperată. cu participarea procurorului de şedinţă L. (. La data de 6 ianuarie 1998. prin care s-a admis recursul în anulare introdus de procurorul general împotriva deciziei din 10 octombrie 1994. Acest document menţionează numai amânarea pronunţărilor pentru 3 şi 10 octombrie 1994. acestea sunt păstrate doar pe o perioadă de 3 ani. Instanţa a decis. El a cerut achitarea reclamantului. la cererea Comisiei Guvernul a transmis o copie de pe condica de şedinţe din 3 şi 10 octombrie 1994. Prin încheierea de şedinţă din 28 ianuarie 1997 Tribunalul Bucureşti. de asemenea. II.V. în aplicarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 33. 991/C/1993. reprezentând amenda achitată de reclamant în urma condamnării sale din 10 octombrie 1994. a unei fapte determinate privitoare la o persoană. 28. Părţile nu au fost citate şi nu au fost prezente la şedinţa din camera de consiliu din 28 ianuarie 1997. ar expune acea persoană la o sancţiune penală. rectificarea hotărârii din 10 octombrie 1994. Instanţa a reţinut că între 1990 şi 1992 R. 34. Codul penal 36. care. ori dispreţului public.

" ARTICOLUL 38516 "Când instanţa de recurs casează hotărârea şi reţine cauza spre rejudecare potrivit art. în principiu.) 10.) d) dispune rejudecarea de către instanţa de recurs (.. Dispoziţiile aplicabile din Codul de procedură penală sunt următoarele: ARTICOLUL 3856 ALIN. casând hotărârea atacată şi (. 2 "Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute (. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie. a solicitat Curţii să respingă plângerea.. admite recursul. 2 lit. Curtea reaminteşte că "o hotărâre sau o măsură favorabilă. capitolele I şi II." 37.). CEDO 1999-VI)." ARTICOLUL 38515 "Instanţa. 44. titlul II.." ARTICOLUL 38519 "Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială. nu este suficientă pentru ca reclamantul să piardă calitatea de victimă decât atunci când autorităţile naţionale au recunoscut în mod explicit şi apoi au reparat pentru încălcarea unui drept garantat de convenţie" (Hotărârea Dalban împotriva României [GC] nr. Cu privire la excepţia preliminară a Guvernului 38.). se pronunţă şi asupra probelor ce urmează a fi administrate.. (. fixând termen pentru rejudecare. alin.. care se aplică în mod corespunzător. (. deoarece reclamantul a pierdut calitatea de "victimă". 40..ARTICOLUL 207 "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă.. de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului." ÎN DREPT I. judecând recursul.. În consecinţă. 38515 pct... Reclamantul nu a formulat observaţii cu privire la această excepţie. d).) 2. 39..." ARTICOLUL 3859 "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: (.. pronunţă una din următoarele soluţii: (. 28..). dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim.). La şedinţa publică din 21 martie 2000 Guvernul a susţinut că hotărârea din 4 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie prin care reclamantul a fost achitat constituie o recunoaştere "în substanţă a unei eventuale încălcări a convenţiei". 177 .114/95. instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi.

10. nu are în vedere inflaţia din ultimii ani. Reclamantul susţine că nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa Tribunalului Bucureşti.41. decizia din 4 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie nu reprezintă o recunoaştere explicită sau în substanţă a unei încălcări a art. 6 alin. s-a apreciat că faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie. aşa cum susţine Guvernul pârât.) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. 48. 1 din convenţie 45. luând cunoştinţă de aceasta numai atunci când i-a fost comunicată de Comisie. care prevede: "1. deoarece avocatul său nu a putut pleda. În opinia Curţii. la mai mult de 5 ani de la condamnarea reclamantului printr-o hotărâre definitivă. nu încalcă exigenţele unui proces echitabil în sensul art. deşi de la achitarea acesteia de către reclamant au trecut 5 ani.. (. Orice persoană are dreptul la judecare în mod echitabil. care va hotărî (. arătând că nu a luat cuvântul la şedinţa publică din 26 septembrie 1994. Guvernul apreciază că hotărârea de condamnare a reclamantului. respectiv intenţia. tribunalul trebuia să se pronunţe numai asupra problemei de drept privind 178 . 6 alin. 42. 47. rezumată "în 5 rânduri". nici el şi nici avocatul său nu au putut lua cuvântul. permiţându-i-se doar să pună concluzii scrise. Această hotărâre nu conţine nici o referire la modul în care s-a desfăşurat procedura de judecată la Tribunalul Bucureşti şi nici la criticile reclamantului referitoare la aceasta. În speţă Curtea observă că la 4 februarie 2000 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare introdus de parchet şi a anulat hotărârea de condamnare pe care a invocat-o reclamantul în susţinerea cererii privind încălcarea art. adresa din 6 martie 2000. Curtea constată că prin hotărârea de achitare. În şedinţa publică din 26 septembrie 1994. cât şi chestiuni de drept. pronunţată numai pe baza probelor administrate în primă instanţă. În sfârşit. instituită de lege. Reclamantul mai susţine că menţiunile din încheierea de şedinţă din 26 septembrie 1994 nu sunt reale.. Prin urmare. În ceea ce priveşte invocata încălcare a art. pronunţată în urma redeschiderii procedurii. II. 44. Deşi Tribunalul Bucureşti. esenţiale de altfel. în orice caz. iar procurorul ar fi cerut achitarea.)". 34 din convenţie. trimisă de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti Administraţiei financiare a sectorului 3 Bucureşti. 6 alin. A arătat că tribunalul s-a pronunţat doar în baza pieselor din dosarul judecătoriei. 49. 1 din convenţie. totuşi în cauza de faţă nu trebuia să dispună cu privire la chestiuni de fapt. Curtea reţine că. 1 din convenţie şi. avea competenţă să examineze atât chestiuni de fapt. în mod teoretic. în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Reclamantul contestă şi adevărul menţiunilor făcute în încheierea de rectificare a erorilor materiale din 28 ianuarie 1997.. 43. 6 alin. care ar fi durat "cel mult 4 minute". Curtea apreciază că reclamantul se poate considera "victimă" în sensul art. şi anume depoziţiile martorilor şi declaraţia sa. 1 din convenţie. Acest articol nu impune ca acuzatul să fie audiat nemijlocit de către instanţa de recurs atunci când aceasta trebuie să examineze doar chestiuni de drept. în măsura în care aceştia au afirmat că cele 3 cadre didactice nu au restituit sindicatului banii şi documentele şi că reclamantul fusese împuternicit de către sindicat să le recupereze. 46. de către o instanţă independentă şi imparţială. Reclamantul a criticat faptul că a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti fără ca instanţa să îl audieze. şi nu condamnarea sa.. prin care se solicită restituirea sumei respective (paragraful 35 de mai sus). În concluzie. fiind încălcat art. trecând sub tăcere depoziţiile celor 4 martori propuşi în apărare. iar sumele plătite de reclamant celor 3 cadre didactice. deoarece situaţia de fapt stabilită de judecătorie nu a fost contestată de părţi. Astfel reclamantului nu i-a fost acordată nici o despăgubire pentru condamnare. Mai arată că încheierea din 28 ianuarie 1997 nu i-a fost niciodată comunicată. reclamantul se plânge de faptul că decizia din 10 octombrie 1994 a Tribunalului Bucureşti face referire numai la declaraţiile martorilor părţilor vătămate. cu titlu de daune morale. curtea apreciază că aceasta nu oferă o reparaţie adecvată în sensul jurisprudenţei sale. 6 şi 10 (paragraful 34 de mai sus). nu i-au fost restituite. nu oferă o reparaţie în sensul jurisprudenţei Curţii. Cât despre amenda penală. Cu privire la pretinsa încălcare a art. chiar presupunând că hotărârea Curţii Supreme de Justiţie ar constitui o recunoaştere în substanţă.

1996-I. pag. Curtea reaminteşte că aplicarea art. Or. 134. în sensul că procurorul a cerut admiterea recursului şi condamnarea reclamantului. din motive ce ţin de echitatea procedurii. 14. fie să îl condamne. nr. Pe de altă parte Curtea subliniază că există diferenţe între susţinerile reclamantului şi ale Guvernului referitoare la faptul acordării cuvântului. să tranşeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declaraţiilor persoanei care susţine că nu a comis actul considerat ca infracţiune (Hotărârea Ekbatani împotriva Suediei din 26 mai 1988. se vor avea în vedere astfel întreaga procedură internă şi rolul pe care îl are instanţa de control judiciar în sistemul naţional de drept. nr. pentru a stabili dacă a existat o încălcare a art. 2. 6 într-o cale de atac ordinară diferă în funcţie de specificul procedurii în discuţie. cât şi problemele de drept. 58. dar acest drept nu poate fi confundat cu dreptul de a fi audiat în timpul dezbaterilor de către o instanţă. de exemplu. susţine Guvernul. administrând la nevoie noi mijloace de probă (paragraful 37 de mai sus). Curtea constată că Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat cu privire la temeinicia acuzaţiei şi l-a condamnat pe reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie fără ca acesta să fi fost audiat şi fără a i se permite să aducă probe în apărare. instanţa analizând atât situaţia de fapt. după ce a casat hotărârea prin care s-a dispus achitarea. Curtea apreciază că tribunalul trebuia să îl audieze pe reclamant având în vedere mai ales faptul că a dispus pentru prima dată condamnarea. alin. La 10 octombrie 1994 Tribunalul Bucureşti a casat hotărârea din 18 martie 1994 şi a pronunţat o nouă hotărâre pe fond. dar avea această posibilitate. 6 nu garantează neapărat dreptul la o şedinţă publică. sunt stabilite prin art. avocatul a depus concluzii scrise. iar în cazul în care o astfel de şedinţă publică a avut loc. tribunalul. avându-se în vedere natura sistemului intern de atac. Tribunalul putea fie să confirme achitarea reclamantului. 6 în speţă Curtea va examina competenţele Tribunalului Bucureşti şi natura problemelor asupra cărora acesta trebuia să se pronunţe. Guvernul dezminte faptul că avocatul reclamantului nu ar fi luat cuvântul în şedinţa publică din 26 septembrie 1994 şi arată că. În orice caz. Dacă a avut loc o dezbatere publică în primă instanţă. În sfârşit. limitele competenţelor atribuite instanţei de control judiciar. aspect consemnat în încheierea din 28 ianuarie 1997. constatând că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de calomnie. Curtea nu poate accepta punctul de vedere al Guvernului. În faţa unei instanţe de control judiciar care se bucură de plenitudine de jurisdicţie art. Conform art. Seria A. 55. ca instanţă de recurs. alin. respectiv existenţa intenţiei de a calomnia. Curtea reaminteşte că în speţă competenţele Tribunalului Bucureşti. nici dreptul de a participa personal la dezbateri (a se vedea.elementele constitutive ale infracţiunii. Se mai reţine că dreptul acuzatului de a avea ultimul cuvânt are o importanţă semnificativă. 69. 51. Curtea constată că în cauză. 32). De altfel Guvernul contestă afirmaţia reclamantului. cât şi chestiunile de drept şi să studieze în ansamblu problema vinovăţiei. 53. Culegere de hotărâri şi decizii. 56. pag. Hotărârea Fejde împotriva Suediei din 29 octombrie 1991. Faţă de dispoziţiile legale citate mai sus procedura desfăşurată la Tribunalul Bucureşti a fost o procedură complexă. lipsa acesteia într-o cale de atac poate fi justificată prin particularităţile procedurii în cauză. 38515 şi 38516 din Codul de procedură penală. Seria A. În schimb Curtea a hotărât că atunci când o instanţă de control judiciar este competentă să analizeze atât situaţia de fapt. după o examinare completă a problemei vinovăţiei sau a nevinovăţiei. dată în urma soluţionării cererii de îndreptare a erorilor materiale. iar poziţia procurorului în timpul procesului nu poate influenţa judecătorul. conform căruia este suficient faptul că inculpatului i s-a acordat ultimul cuvânt. nu era obligat să pronunţe o nouă hotărâre pe fond. pentru a stabili existenţa acestui element tribunalul nu avea nevoie să îl audieze pe reclamant. asemănătoare unei proceduri de fond. 141. nr. 33). 212-C. Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat cu privire la temeinicia acuzaţiei. Prin urmare. 54. 52. Prin urmare. pag. 57. ea nu poate. 38515. 39). reclamantului i s-a acordat ultimul cuvânt. Guvernul apreciază că judecătorii sunt independenţi. 50. 179 . în orice caz. 59. modul în care drepturile reclamantului au fost expuse şi apărate efectiv şi în special natura chestiunilor care trebuie soluţionate (Hotărârea Botten împotriva Norvegiei din 19 februarie 1996. ca instanţă de recurs. alin. în sensul că procurorul a cerut respingerea recursului invocând menţiunile din încheierea din 28 ianuarie 1997. fără să îl audieze nemijlocit.

Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune. În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată. Curtea va examina afirmaţiile ce au constituit obiectul acuzării. În primul rând. pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. deoarece reclamantul afirmase că cele 3 cadre didactice sunt "delapidatoare". şi anume protejarea reputaţiei şi a drepturilor altor persoane. aspect necontestat de nimeni din moment ce condamnarea reclamantului se întemeia pe dispoziţiile art. în sensul art. aceasta nu era deloc excesivă. 10. III. Pe de o parte. deşi nu au fost condamnate pentru comiterea acestei fapte. paragraful 47). A existat deci o încălcare a art. de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Această limitare a urmărit un scop legitim. Din punctul de vedere al reclamantului condamnarea sa nu a fost conformă dispoziţiilor art. deşi nu au fost condamnate pentru săvârşirea acestei fapte. 63. 10 din convenţie. 206 din Codul penal (paragraful 36 de mai sus). 64. 67. Comisia a apreciat că atingerea adusă dreptului la libertatea de exprimare a fost "necesară într-o societate democratică". alin. Curtea nu are sarcina de a se substitui instanţelor naţionale. protecţia sănătăţii sau a moralei. Această cerinţă nu a fost satisfăcută. 2425. 6 alin. În lumina jurisprudenţei constante a Curţii se va analiza dacă limitarea dreptului la libertatea de exprimare corespundea unei nevoi sociale imperioase. avându-se în vedere suma rezonabilă a amenzii aplicate şi a despăgubirilor acordate. Prin urmare. 10 din convenţie. într-o societate democratică. urmărea un scop legitim şi era "necesară" "într-o societate democratică" (Hotărârea Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1986. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. condiţii. pag. restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. 10 din convenţie. deoarece era de preferat ca reclamantul să găsească o altă modalitate de a-şi exprima părerea decât afirmând despre părţile vătămate că sunt "delapidatoare". Cu privire la pretinsa încălcare a art. având în vedere toate circumstanţele cauzei. hotărârile care au fost pronunţate (a se vedea Hotărârea Dalban împotriva României citată mai sus. 34-37). 66. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. 10 din convenţie 62. protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. neînceperea urmăririi penale dispuse de parchet faţă de cele 3 cadre didactice şi care nu i-a fost comunicată nu dovedeşte că acestea au restituit banii sindicatului. 10. care prevede următoarele: 1. 1. Tribunalul Bucureşti nu i-a permis să dovedească adevărul afirmaţiilor sale.60. 68. Curtea apreciază că atingerea era "prevăzută de lege". 2 al art. integritatea teritorială sau siguranţa publică. 65. 2 al art. 2 al art. garantat de art. motiv pentru care Curtea constată că a existat o încălcare a art. Curtea ia act de faptul că părţile au fost de acord că hotărârea de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie a reprezentat o atingere adusă libertăţii de exprimare a reclamantului. În aceste condiţii ea nu consideră utilă o examinare suplimentară care să stabilească dacă alte elemente ale procedurii din faţa Tribunalului Bucureşti erau conforme sau nu cu această prevedere. şi anume dacă era "prevăzută de lege". 103. 1 din convenţie. faţă de toate circumstanţele cauzei. Guvernul apreciază că hotărârea de condamnare a reclamantului este conformă cerinţelor alin. 6 alin. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. pentru securitatea naţională. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi. Urmează deci să se determine măsura în care o asemenea atingere se justifică faţă de prevederile alin. 180 . care constituie măsuri necesare. 2. 10 din convenţie. Seria A. Rămâne să se examineze dacă limitarea criticată a fost "necesară într-o societate democratică" pentru atingerea unui astfel de scop. dacă era proporţională cu scopul legitim urmărit şi dacă justificările prezentate de autorităţile naţionale sunt pertinente şi suficiente. 10. Pe de altă parte. ci de a verifica din punctul de vedere al art. Reclamantul susţine că prin condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie s-a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare. nr. 61. prevăzut de alin. s-a urmărit protejarea reputaţiei şi a drepturilor altor persoane. 69.

Curtea arată că încălcarea dreptului la libertatea de exprimare se referă doar la al doilea element. Singurul temei care trebuie avut în vedere pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa Tribunalului Bucureşti. în sensul că nu au vrut să finalizeze plângerea depusă împotriva lui A. termen considerat calomnios. Într-adevăr. În acel moment interesul legitim al statului de a proteja reputaţia celor 3 cadre didactice nu ar fi intrat în conflict cu interesul reclamantului de a contribui la dezbaterea menţionată mai sus.U. şi afirmaţia că aceste persoane au "delapidat" fondurile sindicatului. 2 al art. III. În opinia Curţii expresia delapidator desemnează acele persoane care au fost condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare şi era de natură să le ofenseze pe cele 3 părţi vătămate. 72. 10 nu a fost încălcat. atingerea adusă dreptului la libertatea de exprimare a fost proporţională cu scopul legitim urmărit. trebuia să acţioneze în limitele stabilite. există totuşi anumite limite în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare. (Hotărârea Pelissier 181 . 77. 74. Mai pretinde şi un alt fel de prejudiciu. 75. dacă este cazul. arătând că datorită stresului şi angoasei provocate de procedurile judiciare diverse în care a fost implicat nu a putut publica o carte pe care o scrisese şi care fusese acceptată de o editură. Daune 80. Curtea acordă părţii lezate. inclusiv a dreptului la prezumţia de nevinovăţie. Prin urmare.000 de lei amendă penală şi obligarea reclamantului la plata a câte 500. Curtea constată că.P. Curtea este convinsă că motivele invocate de autorităţile naţionale erau "pertinente şi suficiente" în sensul alin. dar apreciază că este rezonabil să se considere că reclamantul a pierdut o şansă reală. şi M.. R. 73. 81. Curtea apreciază că reclamantul putea să îşi formuleze opiniile critice şi astfel să contribuie la o discuţie publică liberă asupra problemelor sindicale fără a folosi cuvântul "delapidator". Prin urmare. date fiind circumstanţele cauzei. nu sunt exagerate.V. Chiar dacă aprecierile reclamantului au fost puse în contextul unei dezbateri asupra independenţei sindicatelor şi asupra funcţionării administraţiei justiţiei. Cu privire la aplicarea art. cu titlu de despăgubiri. În concluzie.M. o reparaţie echitabilă. Prin urmare. precum şi a despăgubirilor civile plătite celor 3 cadre didactice. 41 din convenţie: "Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor la aceasta şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. trebuie stabilit în ce măsură reclamantul a depăşit limitele admise pentru exprimarea unei opinii critice. pentru prejudiciul moral. deoarece nu fuseseră condamnate de nici o instanţă. Guvernul arată că hotărârea pe care o va pronunţa Curtea constituie prin ea însăşi o satisfacţie echitabilă. 10. Reclamantul solicită acordarea a 100 milioane dolari S. Conform art. vizând deci un interes public. 71. Tribunalul Bucureşti a avut în vedere atunci când a dispus condamnarea doar termenul folosit de domnul Constantinescu pentru a caracteriza acţiunile celor 3 cadre didactice. 41 din convenţie 79. În ciuda rolului special pe care l-a avut reclamantul în calitate de reprezentant al unui sindicat. nu şi faptul că reclamantul a făcut unele aprecieri critice cu privire la funcţionarea justiţiei în materie de conflicte sindicale. În ceea ce priveşte despăgubirile materiale reclamantul solicită restituirea amenzii penale. Tribunalul Bucureşti nu a depăşit marja de apreciere permisă autorităţilor naţionale şi se constată că art.A. 76. Curtea observă că declaraţiile reclamantului conţineau două elemente: criticarea activităţii poliţiei şi parchetului. pedeapsa aplicată de 50. În mod cert Curtea nu poate prevedea ce s-ar fi întâmplat dacă procedura ar fi fost echitabilă. solicită 2 miliarde lei (ROL) cu titlu de despăgubiri materiale. 78.000 lei pentru fiecare cadru didactic. mai ales cu scopul "protejării reputaţiei sau drepturilor altor persoane". În primul rând Curtea constată că susţinerile reclamantului privitoare la câştigul nerealizat nu au fost în nici un fel dovedite. pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea sa.70. cu titlu de despăgubiri." A. 82... În plus.

2 şi 3 din regulamentul Curţii. 4. mai puţin 10. Curtea mai constată că domnul Constantinescu a beneficiat de ajutor judiciar acordat de Consiliul Europei în cuantum de 10. B. conform art. hotărăşte.000 ROL la nivelul anului 1994. Michael O'Boyle grefier Wilhelmina Thomassen preşedinte La prezenta hotărâre se află anexată. 80 CEDO 1999-II). Curtea observă că reclamantul şi-a susţinut singur cauza la Comisie şi că a fost asistat de un avocat doar la şedinţa publică ce a avut loc în faţa Curţii. 77 alin. Reclamantul solicită restituirea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurilor naţionale. PENTRU ACESTE MOTIVE. 10 din convenţie în sensul art. W.806 FRF şi 10 (zece) centime. adică 2. 34 din convenţie. 5. că reclamantul se poate considera "victima" unei încălcări a art. Suma este convertibilă în lei româneşti la cursul de schimb în vigoare la data efectuării plăţii. Dobânzi 86. în conformitate cu exigenţele art. că reclamantul se poate considera "victima" unei încălcări a art. 84. că nu a existat o încălcare a art. conform art. 34 din convenţie. cu titlu de despăgubiri materiale şi morale. hotărăşte. Curtea. cu 6 voturi pentru şi 1 vot împotrivă. Curtea consideră că trebuie avute în vedere dobânzile legale practicate în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri.000 (cincisprezece mii) franci francezi. în termen de 3 luni. 1 din convenţie în sensul art. cu titlu de cheltuieli de judecată. 41. 3. Guvernul nu a formulat un punct de vedere cu privire la această problemă. hotărăşte.47% pe an începând cu data expirării termenului menţionat mai sus şi până la data efectuării plăţilor. 25. Judecând în echitate. 6 alin. CURTEA 1. 1 din convenţie. hotărăşte. că a existat o încălcare a art. 10 din convenţie. în unanimitate. 45 alin. 85. 2 din convenţie şi art. în unanimitate. 6.000 (douăzeci de mii) franci francezi. 15. 74 alin.806 FRF. 182 . b) că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2. adică echivalentul a 200. C.444/94. convertibili în lei româneşti la rata de schimb de la data efectuării plăţilor. celelalte capete de cerere privind acordarea de despăgubiri. 2 din regulamentul Curţii.000 FRF convertibili în lei româneşti la cursul de schimb aplicabil în ziua efectuării plăţii. hotărăşte. judecând în echitate.000 FRF. în unanimitate: a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului. respinge.T. şi 20. Redactată în limba franceză. cu 5 voturi pentru şi 2 împotrivă. apoi comunicată în scris la 27 iunie 2000. Având în vedere constatarea încălcării art. opinia separată a domnului judecător Casadevall. 2. 1 din convenţie. 6 alin. 6 alin. Cheltuieli de judecată 83. în unanimitate.47% pe an. nr. alin. Curtea acordă reclamantului suma de 15.şi Sassi împotriva Franţei [GC]. acordă reclamantului 20. din care se va scădea suma deja plătită de Consiliul Europei cu titlu de ajutor judiciar.

2. afirmaţiile litigioase au fost efectuate în cadrul unei discuţii libere asupra independenţei primelor sindicate create în România după căderea fostului regim şi asupra funcţionării administraţiei justiţiei. aşa cum permite oricărui acuzat art. Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că în discuţie este o chestiune de interes public. 1 datorită faptului că reclamantul nu a fost audiat de instanţă. 1 nu ar fi fost încălcat. în schimb. l-a achitat pe reclamant cu motivarea că intenţia de a calomnia. dacă nu se pot face speculaţii asupra hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti dacă ar fi examinat cererea reclamantului de a dovedi adevărul afirmaţiilor sale. condiţie stabilită şi reiterată în mod constant de jurisprudenţa Curţii. admiţând un recurs în anulare introdus tot din oficiu de procurorul general. dacă în timpul dezbaterilor din faţa Tribunalului Bucureşti care l-a condamnat pentru calomnie. În sfârşit. 6 alin. 10 care. Apreciez că o astfel de încălcare nu era necesară. nu fusese dovedită (paragraful 34). după părerea mea. Dacă art. 3. 10. Nu se poate considera că termenii folosiţi de reclamant erau lipsiţi de temei.B. De altfel. nu a fost demonstrată. nici reclamantului (paragrafele 16 şi 63). din moment ce prima instanţă. Este şi mai important faptul că la 5 ani de la condamnare Curtea Supremă de Justiţie. 207 din Codul penal român.M. adusă în discuţie de acesta din urmă. reclamantul ar fi avut posibilitatea să dea o declaraţie. mai degrabă. Aprecierea calificativului "delapidatori" folosit în ceea ce le priveşte pe A. încălcare ce nu răspunde exigenţei necesităţii. 6. analiza globală a faptelor duce. şi la constatarea încălcării art.M. a arătat că respectivele cadre didactice nu restituiseră anumite sume de bani aparţinând sindicatului. nu am aceeaşi opinie în ceea ce priveşte art. este semnificativ faptul că la mai mult de 2 ani Tribunalul Bucureşti a dispus din oficiu îndreptarea erorilor materiale (sau. prin forţa lucrurilor. nu sunt convins de necesitatea încălcării şi nici de caracterul "pertinent şi suficient" al motivelor invocate de autorităţile naţionale în speţă. a fost de asemenea încălcat. evenimentele ulterioare confirmă această teză. 1 din convenţie. trebuie să aibă în vedere cauza în ansamblu şi contextul în care acest cuvânt. Aşa cum a constatat Curtea (paragraful 72). Am votat alături de majoritate în favoarea constatării încălcării art. Într-adevăr. Această tardivă hotărâre din oficiu (pronunţată cu 45 de zile înaintea şedinţei publice de la Curte) constituie cu siguranţă o recunoaştere implicită a încălcării art. 207 din Codul penal român. Aceste două elemente (afirmaţii nu lipsite de temei şi absenţa relei-credinţe) nu au fost contestate de Tribunalul Bucureşti.P. 183 . OPINIA PARŢIAL SEPARATĂ a judecătorului Casadevall 1.V. Prin urmare.O. afirmaţiile al căror adevăr a fost dovedit nu constituie afirmaţii calomnioase în sensul art. rezultatul procedurii penale ar fi putut fi altul. 206 din acelaşi cod) echivalează cu o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare. R. să îşi apere cauza. în special paragraful 43. contrar opiniei majorităţii. din moment ce aceeaşi instanţă a constatat că la momentul la care s-au făcut afirmaţiile în litigiu soluţia de scoatere de sub urmărirea penală dispusă de parchet nu fusese comunicată nici celor 3 cadre didactice vizate. apreciez că lipsa examinării de către instanţa respectivă a acestui mijloc de probă de o importanţă incontestabilă (conform art. adică. care l-a condamnat pe reclamant fără a examina măcar problema exceptio veritatis. Din moment ce Curtea a constatat o încălcare a art. şi M. 6 alin.. a fost pronunţat de reclamant. reluat şi publicat de ziarist. a omisiunilor) strecurate în încheiere şi în hotărârea de condamnare din 10 octombrie 1994. 7. să invoce buna sa credinţă şi mai ales să stabilească adevărul afirmaţiilor sale. Partea de hotărâre ce analizează excepţia preliminară a Guvernului. achitându-l. Reaua-credinţă a reclamantului nu poate fi nici ea stabilită. în special existenţa unei "nevoi sociale importante". 10 din convenţie. 4. 6 alin. element constitutiv al infracţiunii. 5. vine în sprijinul opiniei mele.

Botoucharova. Curtea a fost sesizată.1) 3. J. Straznicka. agent. Comisia fiind sesizată la 22 februarie 1995 în temeiul fostului articol 25 din convenţie. J. A mai invocat şi o încălcare a dreptului de acces la instanţă şi a dreptului de a beneficia de un remediu în faţa unei instanţe naţionale. deliberând în Camera de Consiliu. judecător ad-hoc. Prin raportul din 1 martie 1999 (fostul articol 31 din convenţie) a constatat că a existat o încălcare a art. domnul F. De Salvia. R. la 3 iunie şi. doamna F. Bonello. de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) şi de către un cetăţean român. Reclamantul a invocat încălcarea dreptului la respectarea vieţii private. Olteanu. 28.Curtea Europeană a Drepturilor Omului Hotărâre din 04/05/2000 Publicat in Monitorul Oficial. În procedura desfăşurată la Curte reclamantul a fost reprezentat de domnul I. Costa. G. Rizoiu. respectiv.341/95) îndreptată împotriva României. J. Tulkens. datorată faptului că Serviciul Român de Informaţii deţine şi foloseşte un fişier conţinând date personale. A. Butkevych. la 29 iunie 1999 (art. Maruste. avocat în cadrul Baroului Bucureşti (România) şi de fiul său. Lorenzen. grefier. Makarczyk. Partea I nr. doamna R. 8 şi 13 din convenţie. competentă să se pronunţe asupra cererii de modificare sau de distrugere a fişierului. domnii A. R. 184 . doamna V.. Pastor Ridruejo. la 19 ianuarie şi la 29 martie 2000. doamna S. constituită în Marea Cameră formată din următorii judecători: domnul L. conform dispoziţiilor aplicabile anterior intrării în vigoare a Protocolului nr. Turmen. 5 alin. preşedinte. 11 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia)1). V. Casadevall. Guvernul a fost reprezentat de doamna R. Weber. 19 din 11/01/2001 în cauza Rotaru împotriva României*) _________ *) Traducere. doamna E. domnii P. Fischbach. 2. Wildhaber. domnul Aurel Rotaru (reclamantul). adoptată la data de 29 martie 2000: PROCEDURA 1. Palm. La data de 21 octombrie 1996 Comisia a declarat cererea admisibilă. La originea cauzei s-a aflat plângerea (nr. B. 11 şi fostele articole 47 şi 48 din convenţie). În cauza Rotaru împotriva României. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. M. şi domnul M. pronunţă următoarea hotărâre. Baka. Rotaru.P. 4 din Protocolul nr.

11 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998. Atât reclamantul. Având în vedere. A cerut. solicitând ca perioada în care s-a aflat în executarea pedepsei dispuse prin hotărârea penală din anul 1948 să fie luată în considerare la calcularea anilor de vechime în muncă. 11. după instaurarea regimului comunist.P. cu motivarea că aveau un caracter antiguvernamental. După răsturnarea regimului comunist în anul 1989 noua putere a adoptat Decretul-lege nr. În anul 1946. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii). judecător ales din partea României şi care a luat parte la examinarea cauzei în cadrul Comisiei (art. 12. Judecătoria Bârlad a pronunţat o sentinţă la data de 11 ianuarie 1993. 9. 2. • domnul F. P. Au participat: . 27 alin. 118/1990 10. 118/1990. • domnul T.4. În temeiul acestui decret-lege. precum şi Direcţia muncii din judeţul Vaslui. printre altele. 100 alin. sentinţa de condamnare din anul 1948 şi 185 . 30 de mai jos). Circumstanţele cauzei 1. 8. reclamantului.din partea reclamantului: • domnul I. de asemenea. consilieri. În urma acestor scrisori. Procedura declanşată conform Decretului-lege nr. 29 alin. În prezent este pensionar şi locuieşte la Bârlad.din partea Guvernului: • doamna R. Rizoiu. ataşat pe lângă Reprezentanţa Permanentă a României la Consiliul Europei. În locul domnului Bârsan. Reclamantul s-a născut în anul 1921 şi a fost jurist de profesie. cât şi Guvernul au depus câte un memoriu. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Nemulţumit de acest refuz reclamantul a adresat prefectului două scrisori în care protesta împotriva faptului că noul regim popular a suprimat libertatea de exprimare. 6. ÎN FAPT I. domnul Selegean. Condamnarea reclamantului din 1948 7. 2 din convenţie şi art. restituirea drepturilor băneşti corespunzătoare. ____________ Nota grefei: 1 ) Protocolul nr. Weber (art. domnul Olteanu şi de domnul F. consilier juridic în Ministerul Justiţiei. . "Suflet de student" şi "Proteste". declaraţiile martorilor propuşi de reclamant. 1 din regulament). şi G.. care acorda unele drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist şi care nu au avut activitate fascistă (alin. Rotaru. Curtea a luat act de concluziile verbale prezentate de doamna Rizoiu. Corlăţean. La data de 20 septembrie 1948 Tribunalul Popular din Vaslui l-a condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Selegean. Audierea publică a avut loc la data de 19 ianuarie 2000. la data de 30 iulie 1990 reclamantul a sesizat Judecătoria Bârlad cu o cerere prin care chema în judecată Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale. reprezentant şi fiu al reclamantului.D. Olteanu. avocat. agent. La data de 7 iulie 1999 Marea Cameră a hotărât că această cauză ar trebui examinată chiar de către Marea Cameră (art. 5. pe atunci student. Guvernul a desemnat-o în calitate de judecător ad-hoc pe doamna R. la data de 7 iulie 1948 reclamantul a fost arestat. i s-a refuzat de către prefectul judeţului Vaslui publicarea a două broşuri. • domnul M. Rotaru. 28).

110 din 11 decembrie 1990. cu următoarea motivare: "(.. Instanţa a constatat că informaţiile au fost culese de fostele servicii de siguranţă ale statului. din moment ce acesta nu era decât depozitarul datelor contestate. .R.).R. ca S. Prin sentinţa pronunţată la 6 ianuarie 1993 Judecătoria Bucureşti a respins cererea. 118/1990.) Curtea constată că recursul nu este fondat.I.în anul 1946 a înaintat Cenzurii oraşului Vaslui două broşuri intitulate «Suflet de student» şi «Proteste». 15. 705. a admis cererea reclamantului şi a acordat drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.Ţ. ci au judecat pricina potrivit competenţei prevăzute de Codul de procedură civilă.I." 4. .R. invocând dispoziţiile legale în materia răspunderii civile delictuale.sus-numitul. 21 din Constituţie şi nici dispoziţiile art.I. care este numai depozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de siguranţă ale statului. dar nu a obţinut acest lucru. în urma desfiinţării acestor servicii arhivele au fost transmise Securităţii..).R. În susţinerea apărării sale Ministerul de Interne a prezentat instanţei o scrisoare din 19 decembrie 1990. . că nu a fost nici student la Facultatea de Ştiinţe. Prin urmare.R. a respins recursul declarat. iar în anul 1990 S.I. prin adresa nr. pe perioada efectuării studiilor la «Facultatea de Ştiinţe» din Iaşi a activat ca membru legionar în Asociaţia Studenţilor Creştini.I. Procedura declanşată împotriva S. 17. ci la Facultatea de Drept din Iaşi şi că şi alte informaţii furnizate de S. solicitând publicarea lor. arătând că nu există o culpă a S. să fie obligat să modifice sau să distrugă fişierul conţinând informaţiile cu privire la presupusul său trecut legionar. primită de la Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.R. . vă facem cunoscut că în urma verificărilor efectuate au rezultat următoarele: . Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului civil referitoare la răspunderea civilă delictuală. el a cerut. 99. aşa cum sunt reflectate în documentele relatate în acea perioadă de către organele de siguranţă. 3 din Codul civil.R.I.. 18. Reclamantul a chemat în judecată S.N. 16.adeverinţele de la Universitatea din Iaşi. de asemenea. arătând că nu a fost niciodată membru al mişcării legionare române. Rezultă deci că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să modifice conţinutul adresei redactate de S.dintr-o declaraţie dată în anul 1948 rezultă că a făcut parte din organizaţia P.567/1990 a comunicat Ministerului de Interne împrejurări ce vizează activitatea personală a recurentului în timpul efectuării studiilor universitare. nu se poate vorbi de o răspundere civilă delictuală. deoarece aveau conţinut antiguvernamental. privind pe numitul Rotaru Aurel. în scrisoarea din 19 decembrie 1990 erau false şi defăimătoare.tineret. La data de 15 decembrie 1994 Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul reclamantului declarat împotriva deciziei Tribunalului Municipiului Bucureşti din 18 ianuarie 1994.R. din Bârlad.între anii 1946-1948.. . a preluat arhivele fostei Securităţi. Respingându-i acţiunea. reclamantul solicitând obligarea S. instanţa a constatat că în perioada 1946-1949 reclamantul fusese persecutat din motive politice. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs. Fără a invoca un anume text de lege. datorită concepţiilor sale a fost chemat de mai multe ori de către organele de siguranţă şi audiat în legătură cu atitudinea sa. În virtutea competenţei legale pe care o are Serviciul Român de Informaţii de depozitare a arhivelor fostelor organe de siguranţă. 14. Cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea judecătorilor de a plăti daunele morale 186 . de a plăti unele despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Această scrisoare avea următorul cuprins: "La adresa dumneavoastră nr." 3. La data de 18 ianuarie 1994 Tribunalul Municipiului Bucureşti a constatat că informaţia privind trecutul legionar al reclamantului era falsă. 13. instanţele judecătoreşti nu au încălcat dispoziţiile art. În anul 1949.I. Cu toate acestea.sus-numitul nu are fond penal şi nu a fost arestat în perioada menţionată de el. iar în lipsa culpei.. (.I..

S. în care la numărul 165 era menţionat un anume Aurel Rotaru. 3 din Codul civil cu privire la denegarea de dreptate şi dispoziţiile art. după cum în speţă nu are relevanţă aspectul .R.I. iar persoana inclusă în tabel nu este revizuentul-reclamant.597/1998 şi aflată în prezent pe rolul Curţii.. O copie de pe această scrisoare a fost trimisă reclamantului care la data de 25 iulie 1997 a solicitat Curţii de Apel Bucureşti revizuirea hotărârii pronunţate la 15 decembrie 1994. Întrucât la data întocmirii tabelului respectiv 15. 322 pct. La data de 6 iulie 1997 directorul S.R. Cererea de revizuire 20. unde la poziţia 165 apare «Rotaru Aurel .revizuentul avea vârsta de aproape 16 ani..R.). . nu putea fi student la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi. la data de 5 august 1998 reclamantul a sesizat Comisia cu o nouă cerere.M. să înştiinţeze reclamantul despre acest fapt. înscris care cuprinde date ce nu au putut fi înfăţişate în fazele procesuale precedente dintr-o împrejurare mai presus de voinţa reclamantului-revizuent. La data de 13 iunie 1995 reclamantul a introdus o cerere prin care solicita obligarea la despăgubiri a tuturor judecătorilor care i-au respins cererea prin care solicita anularea sau distrugerea fişierului.R. ministrul justiţiei a solicitat directorului S. au fost obţinute în urma studierii arhivelor S. se constată că acest înscris îndeplineşte condiţiunile legale de act nou.R. 5. ori din ce structură făceau parte fostele organe de siguranţă. Serviciul Român de Informaţii consideră că se află în faţa unei regretabile confuzii de nume. să verifice încă o dată dacă reclamantul aparţinuse mişcării legionare şi. eliberată de Serviciul Român de Informaţii (. rezultă că în fondul de arhivă nr. "în vârstă de aproximativ 16 ani. din verificările amănunţite efectuate de către instituţia noastră pe raza judeţelor Iaşi şi Vaslui nu au apărut date care să confirme identitatea între cele două nume (.. apreciind că. Văzând conţinutul ultimei adrese. se găseşte un tabel cu membrii legionari care nu îşi au domiciliul stabil în Iaşi. Directorul S.567 din 19 decembrie 1990 «S. A fost găsit astfel un tabel întocmit de Biroul Siguranţei din Iaşi. cu următoarea motivare: "Din adresa nr. pentru ca acesta să-l poată folosi ulterior într-o eventuală cerere de revizuire. A invocat dispoziţiile art.. 4." 22. a tuturor taxelor şi cheltuielilor suportate de la începutul procedurii.I. Cu privire la acest aspect. În cererea de revizuire acesta a solicitat anularea documentelor defăimătoare. 21. în baza art. înregistrată sub numărul 46. nu a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi. din 6 iulie 1997. menţionate în scrisoarea din 19 decembrie 1990. un leu cu titlu de despăgubiri morale.R. legionar.R.1937 . Sub aspectul analizat. cererea a rămas fără obiect. că plângerea reclamantului a fost declarată admisibilă de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului. 23. "element de masă.I. 53.I. Reclamantul a afirmat că atât Tribunalul Judeţean Vaslui. 05007 Bucureşti» cuprinde menţiuni ce nu se referă la persoana 187 . credem că ne aflăm în prezenţa unei regretabile erori care a făcut să considerăm că domnul Rotaru Aurel din Bârlad este aceeaşi persoană cu cea înscrisă în tabelul respectiv ca membru legionar.I.I. volum 796 la fila 243. 6 din convenţie. la valoarea actuală.173 din 5 iulie 1997. determinant în cauză prin caracterul său hotărâtor în a schimba total situaţia de fapt reţinută anterior.172. faţă de scrisoarea directorului S. 24. membru al Asociaţiei Studenţilor Creştini". l-a informat pe ministrul justiţiei că datele privind trecutul legionar al reclamantului. nr.de altfel real . 705.Student ştiinţe. dacă această informaţie se va dovedi falsă. precum şi rambursarea. cât şi Curtea de Apel au refuzat să îi înregistreze cererea. deoarece la acea dată domnul Rotaru. Important în cauză este numai că adresa nr.I.I.19.02. a solicitat respingerea cererii de revizuire.că Serviciul Român de Informaţii este doar un depozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de siguranţă. sunt fără de relevanţă în cauză datele la care s-au înfiinţat organele de securitate ale statului. element de masă». iar din verificările efectuate ulterior în evidenţele cu membrii legionari nu apar numele şi prenumele revizuentului ca fiind cu domiciliul la Bârlad şi cu datele personale ale acestuia. În consecinţă.).U. În luna iunie 1997 ministrul justiţiei a comunicat directorului S.R. a arătat că tabelul purta data de 15 februarie 1937 şi a apreciat că. Printr-o hotărâre definitivă din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotărârea din 15 decembrie 1994 şi a admis cererea reclamantului. membru al Asociaţiei Studenţilor Creştini. De altfel. 5 Cod procedură civilă.

acţiunea reclamantului-revizuent va fi admisă aşa cum a fost formulată. datele din această adresă devenind astfel neadevărate cu privire la persoana acestuia şi care." D. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice 188 . a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului." ARTICOLUL 998 "Orice faptă a omului. s-au descoperit înscrisuri doveditoare." ARTICOLUL 21 "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor. sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare. Curtea nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri şi nici cu privire la cheltuielile de judecată.. au prioritate reglementările internaţionale. după darea hotărârii.). va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate. Dispoziţiile aplicabile din Codul civil sunt următoarele: ARTICOLUL 3 "Judecătorul care va refuza de a judeca. pe cale de consecinţă. a-l repara. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.." C.) se poate cere dacă. Decretul nr. şi. II. Constituţia 26. şi legile interne. Dreptul intern aplicabil A. cererea de revizuire promovată de reclamant se apreciază ca fondată şi va fi admisă. 5) "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive (." 25. urmând a fi retractate hotărârile pronunţate anterior în cauză. Faţă de cele ce precedă şi în temeiul textului de lege citat. Dispoziţiile aplicabile din Constituţie sunt următoarele: ARTICOLUL 20 "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. la care România este parte." ARTICOLUL 999 "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa. dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa. Codul de procedură civilă 28." B. obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.. dacă ar fi menţinute. Codul civil 27.reclamantului-revizuent.. i-ar aduce grave prejudicii demnităţii şi onoarei sale. Dispoziţiile aplicabile din Codul de procedură civilă sunt: ARTICOLUL 322 (alin. reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (. care cauzează altuia prejudiciu.

" ARTICOLUL 6 "Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se înfiinţează în fiecare judeţ (. (. 5 şi 6. (. La acea dată dispoziţiile aplicabile din Decretul-lege nr. (.. nr.. timpul cât o persoană. 33 din 3 martie 1992." ARTICOLUL 5 "Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice sunt: ARTICOLUL 54 "1) Persoana care a suferit o atingere în dreptul său (. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai direcţiilor de muncă şi ocrotiri sociale şi cel mult 4 reprezentanţi ai Asociaţilor foştilor deţinuţi politici şi victime ale dictaturii. (.. 2) Totodată." F... spre a ajunge la restabilirea dreptului atins....).. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 30. Dispoziţiile aplicabile ale Legii nr. cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii. publicată în Monitorul Oficial al României.).). în termenul stabilit prin hotărâre. faptele destinate să restabilească dreptul atins. cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să oblige pe autorul faptei săvârşite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă. în funcţie de vechimea în muncă.) la onoare. sunt redactate după cum urmează: ARTICOLUL 2 189 . Decretul-lege nr.. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente." ARTICOLUL 11 "Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor care s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel. pe baza procedurii prevăzute la art. instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata.) sau în orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus menţionate. pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice. 14 din 24 februarie 1992 cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii 31.) prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.. 14 din 24 februarie 1992. socotită de la data expirării termenului de mai sus (. 118/1990 prevedeau: ARTICOLUL 1 "(1) Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă. Dispoziţiile aplicabile ale Decretului nr.29. în folosul statului.)...) câte o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult şase membri. Preşedintele trebuie să fie jurist... a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere." ARTICOLUL 55 "Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte.. după data de 6 martie 1945." E. Partea I. la reputaţie (. Legea nr.

). orice cetăţean român (. precum şi presa scrisă şi audiovizuală. eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.."Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea.). prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie. Dispoziţiile aplicabile ale Legii nr..). ce privesc siguranţa naţională. care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar. în condiţiile legii. în condiţiile legii. intrată în vigoare la data de 9 decembrie 1999. nu pot deveni publice decât după trecerea unei perioade de 40 de ani de la adoptarea prezentei legi.." ARTICOLUL 8 190 . Legea nr." ARTICOLUL 8 "Serviciul Român de Informaţii este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea. sunt următoarele: ARTICOLUL 1 "(1) Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii (. datele şi informaţiile Serviciului Român de Informaţii pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.." ARTICOLUL 2 "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public. Serviciul Român de Informaţii preia spre conservare şi folosinţă fondurile de arhivă ce privesc siguranţa naţională ale fostelor organe de informaţii cu competenţă pe teritoriul României. Documentele. subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele securităţii statului. b) deputat sau senator. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului. 187 din 20 octombrie 1999. denumit în continuare Consiliu. supus controlului Parlamentului (. verificarea. (3) De drepturile prevăzute de alin... prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională.) cu sediul în municipiul Bucureşti. (2) Totodată persoana.. ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.." ARTICOLUL 7 "(1) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (. se păstrează în arhiva sa proprie şi nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului. 187 din 20 octombrie 1999 cu privire la accesul cetăţenilor la propriul dosar deţinut de Securitate şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică 32. potrivit legii.). la cerere..) în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii (.) a persoanelor care ocupă sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnităţi sau funcţii: a) Preşedintele României. (1) şi (2) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate.. în afară de cazul în care aceasta a dispus altfel. partidele politice (.) au dreptul de a fi informate (. verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii." G." ARTICOLUL 45 "Documentele interne de orice fel ale Serviciului Român de Informaţii au caracter de secret de stat. Fondurile de arhivă ale fostului Departament al Securităţii Statului.. să afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor. (... are dreptul. (2) Consiliul este un organism autonom cu personalitate juridică....

.) se exercită de către persoana fizică sau persoana juridică îndreptăţită printr-o cerere adresată Consiliului." ÎN DREPT I.). 34.I. următoarele: a) consultarea dosarelor (. chiar şi după Hotărârea din 25 noiembrie 1997 folosirea de către S... care îi oferă toate garanţiile cerute de convenţie pentru protejarea drepturilor sale. 1 alin. care nu este doar păstrat. Or..R. c) eliberarea unor adeverinţe privind apartenenţa sau neapartenenţa.I. (1) Consiliul verifică probele deţinute. Guvernul a arătat că reclamantul nu se mai poate pretinde "victimă" a unei încălcări a convenţiei în sensul art.).." ARTICOLUL 16 "(1) Împotriva comunicării eliberate potrivit art.... ci şi folosit de S. colaborarea sau necolaborarea cu organele de securitate.) la Curtea de Apel (. la propunerea grupurilor parlamentare."(1) Consiliul este condus de un colegiu compus din 11 membri.)." ARTICOLUL 15 "(1) Dreptul de acces la informaţiile de interes public (.R. (. (1) lit.. Mandatul poate fi reînnoit o singură dată.) (4) Pe baza cererilor primite potrivit alin.. Excepţii preliminare ridicate de Guvern A. a susţinut Guvernul. În al doilea rând... Cu privire la calitatea de victimă 33.. a informaţiilor privitoare la 191 . reclamantul nu are încă acces la dosarul său secret. indiferent de forma lor." ARTICOLUL 13 "(1) Persoanele îndreptăţite pot solicita Consiliului. În primul rând.I.) întocmite până la data de 22 decembrie 1989 de organele de securitate. singura încălcare a drepturilor reclamantului a provenit din această scrisoare. şi înştiinţează de îndată persoana (. în condiţiile prezentei legi. c) poate fi contestat la Colegiul Consiliului (. în conformitate cu prevederile art. 13 alin.)." ARTICOLUL 14 "(1) Conţinutul adeverinţelor eliberate potrivit art. 187 din 29 octombrie 1999.R. potrivit configuraţiei politice a celor două Camere (.) aceste dosare (. În orice caz. b) eliberarea unor copii de pe (. 34. Reclamantul a solicitat Curţii să continue examinarea cauzei. (1)..). (2) Membrii Colegiului Consiliului sunt numiţi de Parlament. Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată (. prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997.. 15 alin. (4) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestaţie (...) pentru un mandat de 6 ani. reclamantul dispune în prezent de procedura deschisă de Legea nr.. În primul rând. în opinia Guvernului... simplul fapt de a recunoaşte eroarea menţiunilor. după hotărârea de admisibilitate a Comisiei. Din această cauză.. a declarat nule menţiunile incluse în scrisoarea Serviciului Român de Informaţii (S.. nu poate constitui o reparaţie adecvată a încălcării drepturilor garantate de convenţie.. A subliniat că reclamantul a obţinut câştig de cauză în faţa Curţii de Apel Bucureşti care. arătând că Hotărârea din 25 noiembrie 1997 nu a schimbat în mod fundamental situaţia care a determinat plângerea iniţială. menţinându-şi poziţia exprimată în faţa Comisiei.) din 19 decembrie 1990.). (..

R. În sfârşit Curtea de Apel Bucureşti. 40. şi nici nu avea competenţa să o facă. 37. În afara considerentelor de mai sus cu privire la calitatea de victimă ce izvorăşte din deţinerea unui fişier secret.R. Curtea mai arată că prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucureşti a anulat menţiunile privind pretinsul trecut legionar al reclamantului. 28. B. fără să fi fost făcută vreo menţiune cu privire la Hotărârea din 25 noiembrie 1997. alin. Curtea concluzionează că reclamantul se poate pretinde "victimă" în sensul art. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice. 38. 18. Guvernul a mai ridicat şi excepţia neepuizării căilor de atac interne.R. Chiar acceptând ideea că într-o anumită măsură reclamantul a obţinut prin această hotărâre o reparaţie în ceea ce priveşte informaţiile false din fişierul său. 35. CEDO 1999-VI). 28. 36. Cu privire la pretinsa încălcare a art. în sensul jurisprudenţei sale. dintre care unele sunt false şi defăimătoare. În ceea ce priveşte noţiunea de victimă Curtea reaminteşte că o persoană poate. Curtea reuneşte această excepţie cu fondul (alin. iar apoi au reparat încălcarea convenţiei" (Hotărârea Amuur împotriva Franţei din 25 iunie 1996. să pretindă că este victimă a unei încălcări. 34). pentru a pierde calitatea de «victimă». explicit sau implicit. Or. În plus Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat. De altfel. 8 din convenţie 41. în orice caz. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne 39. care conţin informaţii cu privire la reclamant. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. inserate în scrisoarea din 19 decembrie 1990. În speţă Curtea observă că reclamantul critică deţinerea unui registru secret conţinând date care îl privesc. Culegere de hotărâri şi decizii 1996-III.I. capătul principal de cerere se referă la faptul că legea internă nu reglementează suficient de precis condiţiile în care S. având în vedere circumstanţele prezentei cauze.R. II. a cărui existenţă a fost dezvăluită în mod public în cursul unei proceduri judiciare. 44. în baza cărora instanţa poate dispune orice măsură pentru a face să înceteze atingerea reputaţiei unei persoane. 13 din convenţie. În ceea ce priveşte Legea nr. Curtea arată că există o strânsă legătură de cauzalitate între această susţinere a Guvernului şi temeinicia cererii privind art. Curtea a avut în vedere şi alte elemente importante. Se pare că informaţiile asupra pretinsului trecut legionar al reclamantului mai sunt încă păstrate în fişierele S. 71 de mai jos). în Hotărârea din 25 noiembrie 1997. 192 . pag. în anumite condiţii. care prevede următoarele: "1. S-a arătat că reclamantul putea invoca dispoziţiile Decretului nr. Curtea apreciază că această reparaţie nu este decât parţială şi că.probabil se refereau la o altă persoană cu acelaşi nume. 187 din 20 octombrie 1999. respinge excepţia invocată de Guvern. 36.I.I. 70 de mai jos). alin. şi Hotărârea Dalban împotriva României [GC] nr. asupra faptului că S. este autorizat de legislaţia română să deţină şi să folosească fişiere create de fostele servicii de informaţii. alin. Reclamantul se plânge că S. în consecinţă. Curtea apreciază. că această lege nu este aplicabilă (alin.I. decât în situaţia în care autorităţile naţionale au recunoscut. pag. ea este insuficientă. constatând că nu erau conforme realităţii . nu s-a pronunţat cu privire la despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral suferit şi nici asupra cheltuielilor de judecată.pretinsul trecut legionar al reclamantului sau a oricăror alte informaţii conţinute în dosarul său nu poate fi exclusă. îşi exercită atribuţiile şi nu pune la dispoziţie persoanei o cale de a obţine repararea eventualelor prejudicii în faţa unei autorităţi naţionale. Prin urmare. Din acest motiv reclamantul se poate pretinde victimă a unei încălcări a convenţiei. "o hotărâre sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă. generată de simpla existenţă a unor măsuri secrete sau a unei legislaţii ce permite astfel de măsuri chiar dacă acestea nu i-au fost efectiv aplicate (Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei din 6 septembrie 1978. pentru pierderea calităţii de victimă. 846. 8 din convenţie. în principiu.114/95. invocată de Guvern. seria A nr. deţine şi poate folosi în orice moment date cu privire la viaţa sa particulară. 34 din convenţie şi. El invocă încălcarea art.

alin. şi Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997.. 46. 8 din convenţie este aplicabil. . Cu privire la existenţa unei încălcări 45. pot fi analizate din punctul de vedere al noţiunii de "viaţă privată". cât şi folosirea lor şi refuzul de a acorda posibilitatea ca acestea să fie contestate constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private.. faţă de procesarea datelor cu caracter personal" (art. cât şi folosirea datelor referitoare la reclamant au avut loc înaintea ratificării convenţiei de către România. 29.). siguranţa publică.înregistrarea să intereseze persoana în discuţie.informaţiile să fi fost folosite. 8. intrată în vigoare la 1 octombrie 1985. respectarea (. activităţilor politice şi cazierului său judiciar. în plus nici o raţiune nu permite excluderea activităţii profesionale sau comerciale din sfera noţiunii de "viaţă privată" (hotărârile Niemietz împotriva Germaniei din 16 decembrie 1992.. care are drept scop "protejarea (. CEDO 2000-. în special asupra studiilor sale. Culegere 1997-III. În consecinţă. 8 alin. 65. din 19 decembrie 1990 conţinea diverse informaţii asupra vieţii reclamantului. din 19 decembrie 1990 nu ţin de viaţa particulară a reclamantului. 22. este vorba de informaţii publice.R. În plus unele date de natură publică pot ţine de viaţa privată atunci când ele sunt în mod sistematic adunate şi introduse în fişiere ţinute de autorităţile publice. art. într-o societate democratică. sistematic culese şi introduse într-un fişier ţinut de agenţi ai statului. 1). Guvernul contestă aplicabilitatea art. Or. seria A nr. apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale.2. Cu privire la respectarea exigenţelor art. protejarea sănătăţii sau a moralei. în sensul art. ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Guvernul susţine că. 44. Hotărând să se implice în activitatea politică şi să publice pamflete. 42-46). 8 alin.. astfel de informaţii. B. reclamantul a renunţat implicit la anonimatul inerent vieţii private. reclamantul are posibilitatea de a contesta datele care contravin realităţii. alin. Curtea a subliniat deja concordanţa dintre această interpretare extensivă şi Convenţia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protecţia persoanelor faţă de procesarea datelor cu caracter personal. ca în prezenta cauză. acestea fiind definite la art. 33. 43. 8 alin.I. este necesară pentru securitatea naţională. În opinia Guvernului trei condiţii trebuie îndeplinite cumulativ pentru a exista o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private: . 1 din convenţie (hotărârile 193 .. 8 42. pag. pag.) oricărei persoane fizice (. În ceea ce priveşte interogarea sa de către poliţie şi cazierul său judiciar. Curtea reaminteşte că atât înregistrarea de către o autoritate publică a unor date privind viaţa privată a unui individ. 8 1. cu atât mai mult cu cât se referă la trecutul îndepărtat al unei persoane. . Respectarea vieţii private include dreptul individului de a întreţine şi de a dezvolta relaţii cu semenii săi. riscând să aducă atingere reputaţiei reclamantului. 10151016. Cu privire la aplicabilitatea art. alin. arătând că informaţiile menţionate în scrisoarea S. dar că el nu a folosit căi de atac adecvate.) în special a dreptului la viaţă privată. 1 din convenţie.R.. 27.. În opinia Curţii. bunăstarea economică a ţării.imposibilitatea persoanei respective de a le contesta. parte din ele fiind culese cu mai mult de 50 de ani înainte.I." A. În ceea ce priveşte pretinsa imposibilitate de a contesta informaţiile. dimpotrivă. garantat de art. 116. În speţă Curtea constată că scrisoarea S. pag.798/95. 48). Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. alin. seria A nr. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât unele informaţii au fost declarate nereale. în speţă atât înregistrarea.]. 2 ca "orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă" [Amann împotriva Suediei (GC) nr. 1 din convenţie este aplicabil atunci când este vorba despre stocarea într-un registru secret şi comunicarea datelor privind "viaţa privată" a unei persoane (Hotărârea Leander împotriva Suediei din 26 martie 1987. Curtea reaminteşte că art. ci de viaţa sa publică.. 251-B.

1 din convenţie. 2 din convenţie. păstrarea şi folosirea fişierului nu sunt măsuri prevăzute de lege. 59) şi constată că prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucureşti a confirmat legalitatea deţinerii de către S. reaminteşte că în primul rând autorităţile naţionale şi mai ales instanţele sunt chemate să interpreteze şi să aplice dreptul intern (Hotărârea Kopp împotriva Elveţiei mai sus citată. pag. stoca şi folosi informaţii cu privire la viaţa lor privată. Culegere 1998-II. alin. şi Amann împotriva Suediei citată mai sus. Reglementând o excepţie la un drept garantat de convenţie. însoţite de refuzul de a-i acorda reclamantului posibilitatea să le conteste. 49. dar şi calitatea legii în cauză: astfel. Nu există totuşi o anumită reglementare cu privire la modalitatea în care poate fi obţinută o astfel de probă şi nici nu se acordă competenţe Serviciului Român de Informaţii de a culege. Justificarea încălcării 47. păstra şi comunica date privind viaţa privată. 42). În cauza de faţă Curtea constată că art. a încetat să deţină informaţii asupra vieţii private a reclamantului. Curtea reaminteşte că supravegherea secretă a persoanelor nu este acceptată de convenţie decât ca o măsură strict necesară pentru apărarea instituţiilor democratice (Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei mai sus citată. să comunice şi să folosească informaţii referitoare la viaţa privată a reclamantului. de exemplu în cadrul acţiunii în revizuire care s-a finalizat prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997. a datelor respective. datată 19 decembrie 1990. garantat de art.I. deoarece dreptul intern nu are reglementări suficient de precise pentru ca cetăţenii să cunoască în ce împrejurări şi condiţii autoritatea publică poate culege. alin. invocată de altfel şi de Guvern. Comisia a considerat că dreptul intern nu definea cu suficientă precizie condiţiile în care S. Cu toate acestea.R.R. că aceste date au fost folosite şi ulterior. Kopp împotriva Suediei din 25 martie 1998. pag. o astfel de ingerinţă trebuie să fie "prevăzută de lege". 51. 118/1990. permite oricărei persoane să facă dovada că răspunde cerinţelor necesare în vederea recunoaşterii anumitor drepturi. Dacă este adevărat că această scrisoare este anterioară datei de 20 iunie 1994.R. 11 din actul normativ menţionat. 22. aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă (a se vedea Hotărârea Amann împotriva Elveţiei mai sus citată. alin. 194 . 6 din Decretul-lege nr. conform căreia "prevăzut de lege" înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern. poate constitui fundamentul legal al acestor măsuri. Conform susţinerilor reclamantului. din scrisoarea S.R. Mai mult decât atât. Pentru a răspunde exigenţelor art. Guvernul nu a susţinut că începând cu această dată S. Cu privire la acest aspect se constată că legea menţionată autorizează S. să arhiveze şi să folosească informaţii care vizează securitatea naţională. 14/1992 cu privire la organizarea şi funcţionarea S. putea să arhiveze.I. Principala problemă care se pune este aceea de a şti dacă încălcarea astfel constatată se poate justifica din punct de vedere al art. 8 alin. Curtea subliniază. reiese fără nici o îndoială că acest serviciu deţine informaţii referitoare la viaţa privată a reclamantului. 53.. pag. 21. 48. care dă posibilitatea persoanelor persecutate de regimul comunist să primească despăgubiri. de asemenea. 118/1990. Recunoscând că într-o societate democratică existenţa unor servicii de informaţii se poate dovedi legitimă. dată la care dispoziţiile convenţiei au intrat în vigoare pentru România. 52. cât şi folosirea lor. În speţă. să culeagă.R.R.I. în cadrul unei proceduri reglementate de Decretul-lege nr. să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului respectiv. Curtea trebuie deci să verifice dacă Legea nr. 541. 50. 2. fie prin orice element cu valoare de probă. Datele au fost folosite de S.I. 50). 540. 2 şi.Leander împotriva Suediei citată mai sus. Conform art. în calitate de depozitar al arhivelor fostelor organe de siguranţă. legea internă nu defineşte cu suficientă precizie modalitatea de exercitare a acestor competenţe şi nu conţine garanţii împotriva abuzurilor.I. în plus. motiv pentru care Curtea are dubii cu privire la relevanţa pentru securitatea naţională a datelor deţinute despre reclamant. alin. constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private. Atât înregistrarea acestor date. 48. alin. 8 din convenţie. pag. 53. acest alineat este de strictă interpretare.I. Guvernul a considerat că măsurile în discuţie erau prevăzute de lege. să urmărească unul dintre scopurile legitime menţionate la alin. 8 alin. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă.. alin. fie prin documente oficiale eliberate de autorităţile competente. 69 şi 80). nu se acordă despăgubiri persoanelor care au avut o activitate fascistă.R. invocat de Guvern ca temei al măsurii incriminate.I.

45 dispune că S. legea trebuie să definească suficient de clar limitele marjei de apreciere acordate executivului. va prelua în păstrare şi folosire arhivele care au aparţinut fostelor organe de informaţii care au avut competenţe pe teritoriul României şi permite consultarea documentelor S. pericolul arbitrarului apare cu o deosebită claritate atunci când o autoritate îşi exercită în secret atribuţiile (. alin. Curtea observă. care oferă cele 195 .să îşi corecteze conduita.) Deoarece aplicarea unei măsuri secrete de supraveghere a convorbirilor telefonice nu poate fi cenzurată de persoana vizată sau de public. «legea» contravine principiului preeminenţei dreptului atunci când marja de apreciere acordată executivului. natura dosarelor. la care se referă în mod expres preambulul convenţiei. nu este limitată. Astfel. dreptul intern nu defineşte genul de informaţie ce poate fi înregistrată. că. deşi art.. Înseamnă . Curtea apreciază că şi cerinţa accesibilităţii legii a fost îndeplinită. 56): "Curtea reaminteşte că sintagma «prevăzută de lege» nu se referă doar la dreptul intern.R. 59. reluată în Hotărârea Amann împotriva Elveţiei mai sus citată.cel puţin şi în ultimă instanţă . poate apela la consultanţă de specialitate . înregistrate şi arhivate în dosare secrete informaţii vizând siguranţa naţională. Curtea a subliniat importanţa acestui concept mai ales atunci când este vorba despre o supraveghere secretă (Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984. 14/1992 împuterniceşte autorităţile competente să autorizeze acele măsuri necesare în vederea prevenirii şi contracarării ameninţărilor la siguranţa naţională. 58.Acesta este motivul pentru care Curtea concluzionează că arhivarea unor date cu privire la viaţa privată a reclamantului are temei legal în dreptul intern. având în vedere scopul legitim al măsurii în discuţie. Art. categoriile de persoane susceptibile să facă obiectul măsurilor de supraveghere.de către puterea judecătorească.). 54. un sistem de supraveghere secretă trebuie să conţină garanţii stabilite de lege. În ceea ce priveşte cerinţa previzibilităţii legii. să verifice dacă există garanţii adecvate şi suficiente împotriva abuzurilor.R. Procedurile de control trebuie să respecte cât se poate de fidel valorile unei societăţi democratice. de asemenea. Or. precum strângerea şi arhivarea datelor. motivul unor astfel de ingerinţe nu este suficient de precis definit. nici împrejurările în care pot fi luate aceste măsuri şi nici procedura care trebuie urmată.I.). din moment ce Legea nr. De asemenea.care. creează riscul de a o submina sau chiar de a o distruge (Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei mai sus citată. procedura care trebuie urmată şi modul în care pot fi utilizate informaţiile astfel obţinute. legea nu stabileşte limite cu privire la vechimea informaţiilor deţinute şi la durata păstrării lor. 8.. prin această expresie se înţelege compatibilitatea legii cu principiul preeminenţei dreptului. 2 din Legea nr. Curtea reaminteşte că o normă este "previzibilă" numai atunci când este redactată cu suficientă precizie. Prin urmare. (." 56. Aceasta înseamnă că orice ingerinţă a executivului în exercitarea drepturilor unei persoane va fi supusă unui control eficient. Curtea trebuie. 49-50). trebuie analizat în ce măsură dreptul intern stabileşte cu suficientă precizie condiţiile în care S. în special principiul preeminenţei dreptului..R.şi aceasta reiese din obiectul şi din scopul articolului 8 .. dar şi modalităţile de exercitare. aplicabile atunci când activitatea structurilor abilitate să supravegheze este controlată.. ci vizează şi calitatea «legii». de asemenea. menţionat explicit în preambulul convenţiei (. Curtea constată că art. pentru a oferi persoanei protecţie adecvată împotriva arbitrarului.I. alin. 14/1992 prevede că pot fi culese. asigurat .că dreptul intern trebuie să ofere o anume protecţie împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate de paragraful 1 (. Totuşi nici o reglementare internă nu prevede limite ce urmează să fie respectate în exercitarea acestei competenţe.. la nevoie. cu aprobarea directorului. motivat de ideea apărării democraţiei.. poate să arhiveze şi să folosească informaţii referitoare la viaţa privată a reclamantului. 33 din 3 martie 1992. deoarece un sistem de supraveghere secretă destinat să protejeze siguranţa naţională. Pentru a fi compatibil cu exigenţele art. 8 din Legea nr. Curtea observă că acest articol nu include nici o dispoziţie explicită şi detaliată cu privire la persoanele autorizate să consulte dosarele. nr.. 14/1992 a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Pentru a se determina "calitatea" dispoziţiilor legale invocate în cauză. 57. 55.). în aşa fel încât să permită oricărei persoane .I. Partea I.

I. Prin urmare. 54 alin. 13 în lumina propriei jurisprudenţe. 13. imparţialitate şi procedură (Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei mai sus citată. Curtea a stabilit că doar pentru cererile ce pot fi considerate "întemeiate" din punct de vedere al convenţiei este necesară existenţa unui remediu în dreptul intern (a se vedea. chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce priveşte modalitatea de a se conforma obligaţiilor impuse de această dispoziţie. 67). dar care să ofere şi reparaţia adecvată. În cauza de faţă Curtea reţine că sistemul românesc de strângere şi de arhivare a informaţiilor nu furnizează astfel de garanţii. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementării. 8 din convenţie. În temeiul art. 8 din convenţie. reclamantul ar putea contesta în faţa unei instanţe veridicitatea informaţiilor conţinute în dosarul său. Guvernul a susţinut că reclamantul a obţinut satisfacţie prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997. 68. care împuterniceşte instanţa să dispună orice măsură necesară pentru restabilirea dreptului încălcat. III. 31/1954. alin. 2 din Decretul-lege nr. 61." 65. 8. 67. a unor informaţii privind viaţa privată a reclamantului nu erau măsuri "prevăzute de lege". Cererea sa ar fi trebuit să aibă drept temei art.R. cât şi al rezultatului practic (Hotărârea Wille împotriva Liechtenstein [GC]m nr. Prin urmare. Reclamantul a arătat că absenţa oricărei forme de atac în faţa unei instanţe naţionale. alin. 8. 66. 14/1992 nu prevede nici o procedură de control în timpul aplicării măsurii sau după ce aceasta a încetat. Curtea constată că dreptul intern nu indică cu suficientă claritate limitele şi modalităţile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităţilor. pag. deoarece Legea nr. 63. 196 . datată 19 decembrie 1990. are fără îndoială un caracter întemeiat. Guvernul apreciază că reclamantul nu a ales calea de atac adecvată. 13 nu trebuie să fie neapărat o instanţă de judecată. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 25-26. 75. Pe de altă parte. Art. este contrară art. de exemplu. subliniază Guvernul. ceea ce este suficient pentru a se constata o încălcare a art. "Autoritatea" la care se referă art. alin. care să dispună anularea fişierului ce conţinea date privitoare la persoana sa şi a datelor inexacte. Interpretând art. 69. În ceea ce priveşte distrugerea sau modificarea datelor din fişierul păstrat de S.. 15 şi 16 din această lege. Reclamantul trebuia deci să beneficieze de o cale de atac internă efectivă în sensul art. 62. 112. Conform art. care să îi fi permis reclamantului să se plângă de o încălcare a art. 187/1999 pentru a lua cunoştinţă de dosarul care i s-a întocmit de Securitate. în scop de arhivare şi utilizare.R. Calea de atac la care art. 13 solicită ca în fiecare ţară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan naţional a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenţie.R.I. chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Această dispoziţie solicită deci o cale internă de atac în faţa unei "autorităţi naţionale competente" care să examineze orice cerere întemeiată pe dispoziţiile convenţiei. pag. În consecinţă. Această încălcare dispensează Curtea de sarcina de a examina legitimitatea scopului urmărit prin măsurile dispuse şi dacă acestea erau "necesare într-o societate democratică". deţinerea şi folosirea de către S. CEDO 1999-IV). Curtea constată că cererea reclamantului privind deţinerea de date privind viaţa personală.mai largi garanţii de independenţă. CEDO 1999-III). în practică sau în drept. Hotărârea Cakici împotriva Turciei [GC] nr. în speţă dreptul la propria onoare şi reputaţie. a existat o încălcare a art. 28396/95. 13 din convenţie 64. reclamantul poate să se prevaleze în prezent de dispoziţiile Legii nr. cu încălcarea art. 13 din convenţie.I. 55). alin. 23657/94. 60. În opinia Comisiei Guvernul nu a reuşit să demonstreze că în dreptul român exista o cale de atac eficientă. care a declarat nule menţiunile făcute în Scrisoarea S. Totuşi atribuţiile şi garanţiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanţă pentru a determina caracterul efectiv al căii de atac oferite (Hotărârea Klass şi alţii mai sus citată. 13: "Oricare persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale. 30.

15 şi 16 nu vizează decât divulgarea de informaţii cu privire la identitatea unor colaboratori şi agenţi ai Securităţii. 13 de a oferi o cale de atac efectivă care să permită introducerea unor cereri privind încălcările convenţiei. Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat cu privire la aceste capete de cerere. Alte informaţii cu privire la alte dispoziţii din dreptul român care să permită contestarea deţinerii de către serviciile de informaţii a unor date referitoare la viaţa privată a reclamantului sau contestarea veridicităţii acestor informaţii nu au fost furnizate Curţii. Or. atunci când este vorba despre un sistem secret de supraveghere. 70-71).) de către o instanţă (. Curtea apreciază că această apărare nu poate fi reţinută. un mecanism obiectiv de control poate fi suficient atâta timp cât măsurile rămân secrete. acesta se plânge şi de faptul că. Curtea observă că. 70. Reclamantul a solicitat acordarea unor despăgubiri în conformitate cu art. 6 din convenţie 74. Curtea apreciază că omisiunea Curţii de Apel Bucureşti de a examina această cerere a adus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil în sensul art. presupunând că s-ar fi înfiinţat consiliul prevăzut. 77. Sistemul de control instituit de art.. excepţia preliminară invocată de Guvern va fi respinsă.. 31..) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (. A existat deci şi o încălcare a art. 41 din convenţie. 72. 1 din convenţie. deşi a solicitat despăgubiri civile şi restituirea cheltuielilor de judecată. alin." 75. Prin urmare..R.) care va hotărî (.. Prin urmare. era abilitat de lege să deţină informaţii cu privire la reclamant.I. Guvernul nu s-a pronunţat în această privinţă. 6 alin. 6 alin. Culegere 1997-V. 1809. Curtea de Apel Bucureşti a arătat în Hotărârea din 25 noiembrie 1997 că S. 41 din convenţie 80. 79. Nu există nici un dubiu asupra caracterului civil. V. 187/1999. 13. care prevede următoarele: "1. 71. care are ca scop apărarea drepturilor nepatrimoniale încălcate. pag. seria A nr. 54 din decret deschide calea unei acţiuni în justiţie cu caracter general. În ceea ce priveşte mecanismul creat prin Legea nr.). 76.. 29). Curtea constată că art. 6 din convenţie. în sensul art. El nu a demonstrat deci că o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă. alin. care prevede următoarele: 197 . Cu privire la aplicarea art. Prin urmare. În cauză Guvernul a susţinut că reclamantul putea introduce o acţiune întemeiată pe art. În primul rând.. 73. Curtea constată că nici dispoziţiile invocate de Guvernul pârât şi nici vreo altă prevedere a acestei legi nu permit contestarea deţinerii de către agenţii de stat a datelor cu privire la viaţa particulară a unei persoane sau contestarea veridicităţii acestor informaţii. Reclamantul a susţinut că nesoluţionarea de către instanţe a cererilor privind despăgubirile civile şi cheltuielile de judecată a reprezentat o atingere a "dreptului la instanţă". Orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale (. al cererii de acordare a despăgubirilor civile şi cheltuielilor de judecată. Curtea constată că reclamantul a fost victima încălcării art. În al doilea rând.În plus. alin. 54 din Decretul nr. Comisia a decis să examineze acest capăt de cerere din punctul de vedere al obligaţiei mai generale impuse de art. pe lângă aspectele referitoare la absenţa unei căi de atac care să permită soluţionarea cererii de modificare sau distrugere a fişierului conţinând datele personale ale reclamantului. 1 (Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994. 78. provenite din dosarele fostelor servicii de informaţii. Guvernul nu a putut prezenta Curţii vreo hotărâre pronunţată în dreptul intern care să constituie jurisprudenţă în materie. 30). iar Curtea de Apel Bucureşti era competentă să se pronunţe cu privire la acestea (Hotărârea Robins împotriva Regatului Unit din 23 septembrie 1997. pag. 31/1954. 6 alin. 303-A. încălcându-se astfel dispoziţiile art. Persoana trebuie să aibă la îndemână o cale de atac numai atunci când măsurile au fost făcute publice (Hotărârea Klass şi alţii mai sus citată. 12. Cu privire la pretinsa încălcare a art.. IV. 1. pag.

87. 10. Ooms şi Versyp împotriva Belgiei din 10 martie 1972 (art. Curtea constată. 79.759. 86. cheltuieli pentru viza franceză a fiului reclamantului. o reparaţie echitabilă.195/96. Ea arată. Se apreciază că reclamantul a suferit totuşi un prejudiciu moral. dacă este cazul. precum şi prin refuzul autorităţilor timp de mai mulţi ani de a admite eroarea şi de a o îndrepta. cheltuieli de călătorie Bârlad-Bucureşti şi 1 milion ROL. cu atât mai mult cu cât reclamantul ar fi solicitat judecarea în lipsă în toate procedurile interne. că reclamantul şi-a apărat singur cauza în faţa Comisiei şi că în faţa Curţii a fost reprezentat în şedinţa publică.). 31. Curtea reaminteşte că în temeiul art. că nu a existat o cale de atac efectivă în această privinţă. Curtea mai observă că informaţiile considerate defăimătoare au fost declarate nule de Curtea de Apel Bucureşti. contrar exigenţelor art. suma simbolică de 1 leu. 83. de asemenea. de asemenea. Cheltuieli de judecată 84. 45.000 ROL. din care 6 milioane ROL.250. în cazul de faţă Curtea constată. cu titlu de prejudiciu moral. seria A nr. mai ales datorită faptului că în faţa instanţelor naţionale reclamantul nu a solicitat astfel de despăgubiri. răspunzând astfel parţial cererii reclamantului. datorită faptului că a existat un fişier secret. În această privinţă trebuie reamintit că reclamantului i se poate acorda de către Curte nu numai plata taxelor şi cheltuielilor în faţa organelor convenţiei.000 FRF reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit. apreciind că nu sunt rezonabile. alin. Despăgubiri 81. 85. nu a avut loc un proces echitabil şi a trecut un număr de ani până când o instanţă să constate că este competentă să anuleze informaţiile defăimătoare. 26103/95.450 FRF. alin. cu atât mai mult cu cât acest lucru nu constituie un obstacol în calea admisibilităţii cererii [Hotărârea De Wilde. cheltuielile de judecată achitate în procedura internă. conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii. Mai mult. Curtea observă că reclamantul nu a fost reprezentat în faţa instanţelor interne. Curtea acordă părţii lezate. Reclamantul a solicitat 38 milioane ROL (13. cheltuielile de transport şi cazare la Iaşi şi Bucureşti şi 10 milioane ROL pentru cheltuieli diverse (taxe de timbru. ci şi plata celor suportate în faţa instanţelor naţionale. taxele necesare în faţa instituţiilor convenţiei. 82.450 FRF) reprezentând: a) 30 milioane ROL. telefon. minus suma deja plătită de Consiliul Europei cu titlu de asistenţă judiciară. 1. 8. 20]. iar suma de 50. fotocopii etc. CEDO 1999-II). alin. 14."Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări.72 FRF cu titlu de asistenţă judiciară. B. CEDO 1999-I). 41 din convenţie ea rambursează cheltuielile care au fost stabilite ca efectiv şi neapărat necesare şi au fost calculate la o sumă rezonabilă (a se vedea. Prin urmare. Curtea acordă integral reclamantului suma solicitată de el. pentru ca acestea din urmă să prevină sau să corecteze încălcările constatate de Curte (Hotărârea Van Geyseghem împotriva Belgiei [GC] nr. pag. contrar susţinerilor Guvernului. din care 20 milioane ROL. 198 . Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă conform căreia împrejurarea că un reclamant nu a solicitat despăgubiri în faţa unei instanţe interne nu va determina respingerea cererii respective ca nefondată. că reclamantul a cerut în faţa instanţelor interne să i se acorde. cheltuieli de traducere şi secretariat. că a fost plătită domnului Rotaru de către Consiliul Europei suma de 9. 50). Suma este convertibilă în lei româneşti la rata de schimb de la data când vor fi făcute plăţile. b) 8 milioane ROL. mai precis 13. printre altele. Curtea constată că în cauză a existat o atingere gravă a drepturilor domnului Rotaru. Guvernul consideră această sumă exorbitantă. Guvernul a solicitat respingerea acestor pretenţii." A. cerere nesoluţionată de instanţe. Această sumă va trebui plătită în lei româneşti. Hotărârea Nikolova împotriva Bulgariei [GC] nr. Reclamantul a solicitat 20 miliarde lei (ROL) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin divulgarea unor informaţii false şi defăimătoare în legătură cu persoana sa.

. excepţia preliminară a Guvernului de neepuizare a căilor de atac interne şi o respinge în unanimitate după examinarea pe fond. în unanimitate. în unanimitate.opinia concordantă a domnului Wildhaber. în unanimitate: a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului. Costa. 45 alin.450 (treisprezece mii patru sute cincizeci) franci francezi cu titlu de taxe şi cheltuieli. următoarele opinii: . respinge. 1 din convenţie. naţionalistă şi antisemită. 2 din regulamentul Curţii. 3. că a existat o încălcare a art. fusese membru al unei mişcări de tip "legionar". conform art. Această informaţie. cele mai multe din perioada 1946-1948. CURTEA 1. la care se alătură opiniile domnilor Makarczyk.opinia concordantă a domnului Lorenzen. 8 din convenţie. începând cu data expirării termenului menţionat şi până la data la care reclamantul îşi va încasa banii. sume convertibile în lei româneşti la rata de schimb din ziua în care vor fi plătite. grefier La prezenta hotărâre se anexează.) a unui fişier conţinând informaţii. cauzată de deţinerea şi utilizarea de către Serviciul Român de Informaţii (S. cu 16 voturi contra 1. decide. a fost declarată 199 . în unanimitate. Redactată în limbile franceză şi engleză. Costa. expediată de Ministerul de Interne. Turmen.R. Luzius Wildhaber. uneşte cu fondul. Una dintre acestea era în sensul că în anul 1937. Dobânzi 88. 74 alin. doamnei Tulkens. 13 din convenţie. în termen de 3 luni. preşedinte Michele De Salvia. în timpul studiilor (atunci când acesta avea doar şaisprezece ani). doamna Tulkens. că a existat o încălcare a art. respinge. 6 alin. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg la data de 4 mai 2000. 7. la care s-au alăturat domnii Makarczyk. domnul Casadevall şi doamna Weber. Turmen. 2. 6.000 (cincizeci mii) franci francezi cu titlu de daune morale şi 13.opinia parţial separată a domnului Bonello. 50.I. * OPINIA CONCORDANTĂ a domnului judecător Wildhaber. 5. 2 din convenţie şi art. adică o organizaţie paramilitară de extremă dreaptă. Curtea consideră potrivit să se reţină nivelul dobânzilor care se aplică legal în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri. dezvăluită într-o scrisoare de la sfârşitul lui 1990. că a existat o încălcare a art. decide. PENTRU ACESTE MOTIVE.74% pe an.74% pe an. b) că aceste sume vor trebui majorate cu o dobândă simplă de 2. 4.72 (nouă mii şapte sute cincizeci şi nouă) franci francezi şi 72 (şaptezeci şi două) centime.C. în unanimitate. alte cereri de satisfacţie echitabilă. excepţia preliminară a Guvernului de pierdere a calităţii de victimă. decide. decide. adică 2. minus 9. .759. în unanimitate. domnului Casadevall şi doamnei Weber În cauza de faţă reclamantul a invocat o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private.

într-un mod nelegal şi arbitrar. seria A nr. dreptul românesc nu îi permite încă reclamantului să conteste deţinerea de către S. motiv pentru care a existat o încălcare a art. a fost respinsă în 1994. alin. 8. aş dori să adaug că în speţă am serioase îndoieli cu privire la faptul că încălcarea drepturilor reclamantului ar fi urmărit un scop legitim din punct de vedere al art. Astfel. 63 de ani.. În ceea ce priveşte scopul legitim. 25. Culegere 1996-V. 21-23. în urmă cu mai mult de 50 de ani şi chiar. alin. Hotărârea Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997. să respingă veridicitatea acestora din urmă sau să solicite distrugerea lor. Curtea din Strasbourg a subliniat în repetate rânduri că "un sistem secret de supraveghere. deoarece aceasta depinde de existenţa unui scop legitim. Curtea apreciază că normele de drept intern care permit strângerea. pentru mine este de necontestat că restrângerea acestui drept nu este necesară într-o societate democratică. 1662. 60. seria A nr. s-ar părea că informaţia încă mai este consemnată în fişierele S. unele dintre ele dovedindu-se că nu corespund adevărului. cu privire la activitatea desfăşurată de o persoană în adolescenţă şi în timpul studiilor. trebuie să existe un echilibru între interesul unui stat de a lua măsurile necesare pentru protecţia siguranţei naţionale şi gravitatea măsurilor care duc la încălcarea dreptului reclamantului la respectarea vieţii private. Cu toate acestea. În plus. 27798/95. 82. 36-37.I. În cauza Rotaru informaţiile culese de regimul trecut. 1.I. a unor informaţii privind viaţa sa privată. alin. sunt încă păstrate.inexactă în anul 1997 de către Curtea de Apel Bucureşti. consemnarea şi arhivarea în dosare secrete a unor informaţii vizând securitatea naţională nu prezintă un grad suficient de previzibilitate. şi Hotărârea Amann împotriva Elveţiei [GC] nr. Acesta este motivul pentru care Curtea trebuie să îşi formeze convingerea că 200 . 6 alin. 2. pag. Totuşi. alin. 176-A.R. 87-88. alin. Culegere 1998IV. alin. 2..I. fără ca hotărârea din anul 1997 să fie şi ea menţionată în acel fişier. Culegere 1998-II. pag. şi 176-B. Aparent.fie că baza legală este sau nu este suficientă -.I. pag. subscriu total acestor concluzii. pag. 56-57. Prin urmare. reclamantul nu a primit nici daune-interese şi nici vreo indemnizaţie pentru taxele şi cheltuielile ocazionate de procedurile iniţiate. 131. că trebuie să existe o reglementare privind dreptul de acces la aceste informaţii sau dreptul de a cere rectificarea acestora ori dacă un alt sistem ar fi conform convenţiei. în unul dintre cazuri. 77). 24-25. alin. alin..R. Conform jurisprudenţei sale constante (Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984.R. pag. a unor informaţii cu privire la viaţa privată a reclamantului nu erau "prevăzute de lege". 1. pag. 35-36. 36-38. de obicei Curtea admite că acesta este legitim atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul 2 din art. Dacă totuşi Curtea ar fi preferat să accepte existenţa unui scop legat de siguranţa naţională. alin. seria A nr. 116.R. Culegere de hotărâri şi decizii 1997-III. O acţiune în despăgubire împotriva S.866. deţinerea şi folosirea de către S. Personal. seria A nr. şi Hotărârea Tinnely & Sons Ltd şi alţii şi McElduff şi alţii împotriva Regatului Unit din 10 iulie 1998. 543. creează riscul de a pune în pericol sau chiar de a distruge democraţia pe motiv că o apără" (Hotărârea Leander împotriva Suediei din 26 martie 1987. În acest context Curtea din Strasbourg decide că a existat o încălcare a art. vezi şi Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei din 6 septembrie 1978. fără a se oferi vreo garanţie adecvată şi eficientă împotriva abuzurilor. pag. ar fi trebuit să reamintească că statele nu dispun de puteri discreţionare nelimitate pentru a supune persoanele fizice unor măsuri de supraveghere secretă. Hotărârea Kruslin şi Huvig împotriva Franţei din 24 aprilie 1990. consider că onorata Curte ar fi trebuit să constate că măsura în discuţie nu urmărea un scop legitim în sensul art. 28. Din punctul meu de vedere păstrarea arbitrară a unor informaţii privind viaţa privată a persoanelor cu scopul asigurării securităţii naţionale este de natură să ridice probleme serioase. CEDO 2000-. mutatis mutandis. 61-62 şi 77-81. Este totuşi greu de precizat ce anume interes privind securitatea naţională poate justifica continua păstrare a informaţiilor privind viaţa privată a reclamantului. 51. având drept scop apărarea siguranţei naţionale. alin. Nu este sarcina Curţii să se pronunţe că aceste informaţii trebuie distruse. 8 alin. Această concluzie nu ar mai fi făcut necesară examinarea împrejurării de a şti dacă măsura era necesară într-o societate democratică. 8. 75-76. 13 şi a art. fiind vorba de securitatea naţională. pag.). pag. 8 alin. Hotărârea Kopp împotriva Elveţiei din 25 martie 1998. 42 şi 49 şi. Hotărârea Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996. Prin urmare. 8-11. De altfel. apreciez că trebuie să existe cel puţin o legătură rezonabilă şi reală între măsurile care aduc atingere vieţii private şi obiectivul invocat pentru ca acest scop să poată fi considerat legitim. Cu toate acestea . 1017.

Într-un cuvânt deci. 8. în mod corect după aprecierea mea. În ce măsură păstrarea unor documente privind activităţile eminamente publice ale unui individ încalcă dreptul acestuia la viaţă privată? Până acum. b) cererea sa pentru publicarea a două pamflete politice. relaţiile profesionale şi comerciale. 8. Aceasta nu înseamnă că aş fi în mod fundamental în dezacord cu observaţiile prezentate de domnul judecător Wilhaber în opinia sa concordantă cu privire la celelalte cerinţe ale art. Primele trei tipuri de informaţie trimit exclusiv la activităţile publice. 8. 2. după părerea mea. 8 alin. bineînţeles. Am votat împreună cu majoritatea în favoarea constatării altor încălcări ale convenţiei. din punct de vedere al convenţiei. dar nu pot să reţin aplicabilitatea art. publice şi care se hrănesc cu adevărat din publicitate nu beneficiază în nici un fel de protecţia oferită de art. Există anumite elemente. precum şi alte probleme de ordin privat în care orice imixtiune a publicului ar constitui o depăşire ilegală a barierelor naturale ale sinelui. 8. 4. 2. care. nimic de-a face cu principiul care ridică protecţia vieţii private la rangul de drept fundamental. Informaţiile secrete deţinute de serviciile de securitate ale statului. 8 vizează unele domenii confidenţiale. fie pe motivul că nici un scop legitim nu justifica perpetuarea păstrării unui sistem abuziv de fişiere secrete. trebuie să tragem concluzia că în speţă nu era deloc necesară încălcarea dreptului reclamantului la viaţă privată într-o societate democratică. 3. Documentele nu arătau că reclamantul ar fi votat pentru un anume partid politic . trebuie să rămână inaccesibile. 8 nu este "prevăzută de lege". în persoana noastră. după ce a constatat că dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile cauzei analizate.ceea ce. c) apartenenţa sa la secţiunea tineret a unui partid politic. activităţi care sunt. Curtea a decis că protecţia oferită de art. 6. orientării sau convingerii unui individ. în modul nostru de a gândi. 8 alin. În schimb. în principal. ci făceau dovada. 13). chiar dacă ar fi existat în cauza Rotaru un temei legal previzibil.supravegherea secretă a cetăţenilor este strict necesară apărării instituţiilor democratice şi că există garanţii adecvate şi suficiente împotriva abuzurilor. pe care reclamantul a solicitat să le consulte. având în vedere aceleaşi motive. Mi se pare esenţială menţinerea acestei jurisprudenţe. eminamente publice aş spune eu. prin însăşi natura lor. activitatea şi orientarea sexuală. Având în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei şi în lumina consideraţiilor de mai sus cu privire la scopul legitim. ar fi constituit o pătrundere în zona interzisă de confidenţialitate -. Majoritatea a decis că a existat o încălcare a art. Art. în măsura în care activitatea politică şi publicistică implică noţiunea de public ca o condiţie a existenţei şi succesului său. fie pentru că această măsură în mod evident nu era necesară într-o societate democratică. pentru atingerea unui scop legat de securitatea naţională. Nu este legitimă disecarea. precum datele medicale şi sanitare. 201 . legăturile de familie. 2. d) faptul că nu avea antecedente penale (alin. OPINIA CONCORDANTĂ a domnului judecător Lorenzen Am votat în speţă în favoarea concluziilor majorităţii. În centrul acestei protecţii se află dreptul oricărei persoane de a nu expune publicului aspectele cele mai intime ale fiinţei sale. erau în principal legate de: a) participarea activă a unui anume Aurel Rotaru la o mişcare politică. 5. Militantismul public în cadrul unor partide politice publice nu are. clasarea sau divulgarea unor date care se referă la domeniile cele mai secrete ale activităţii. a unor manifestări publice de militantism public ale lui Aurel Rotaru în cadrul unor organizaţii publice. 8 protejează viaţa privată a individului. adăpostite în spatele zidurilor confidenţialităţii. OPINIA PARŢIAL SEPARATĂ a domnului judecător Bonello 1. Curtea ar fi trebuit totuşi să se pronunţe pentru încălcarea art. păstrarea. Motivul pentru care nu m-am raliat punctului său de vedere constă doar în faptul că în jurisprudenţa sa Curtea a decis în mod constant că atunci când o măsură ce a dus la încălcarea dreptului garantat de art. nu mai este necesar să se examineze dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii cerute de art.

81).7. confuzia mea nu are ca obiect decât cenzurarea de către Curte a păstrării de informaţii de natură penală. 12. 8. seria A nr. În opinia Curţii chiar şi această informaţie atrage o încălcare a dreptului la viaţă privată al reclamantului. pag. Bineînţeles. Fără îndoială. S-ar părea că în ultimul timp Curtea încearcă să acrediteze ideea că "reputaţia" ar putea pune probleme din punctul de vedere al art. aceasta înseamnă informaţii "false" din punct de vedere al reclamantului. mi se pare mie. 4). 8 către aceste noi perspective ar adăuga protecţiei dreptului omului o nouă dimensiune incitantă. Deschiderea art. valori pe care art. 8. că individul în cauză nu are antecedente judiciare) poate avea consecinţe incalculabile şi importante în ceea ce priveşte securitatea naţională. 50-51. ci la o persoană care avea acelaşi nume. 9. Al patrulea element din informaţiile pe care le conţinea fişierul în ceea ce îl priveşte pe reclamant trimite la o notă în care se arată că acesta nu are cazier judiciar. Dacă aş fi împărtăşit teza majorităţii. 8 (chiar dacă reiese. dar m-aş fi grăbit să adaug că o asemenea ingerinţă se justifică prin prevenirea unor infracţiuni penale şi protejarea securităţii naţionale. aş fi subscris şi eu la pronunţarea cu privire la încălcarea art. 14. deoarece nu am nici o rezervă referitor la concluzia Curţii. 8. pag. Unele dintre datele păstrate în fişierul reclamantului nu se referă în realitate la el. Curtea a subliniat că observaţiile serviciilor române de informaţii (care conţin informaţii dintre care unele datează de mai mult de 50 de ani) includeau şi cazierul judiciar al reclamantului şi a concluzionat că "astfel de informaţii. Curtea pare să acorde o importanţă deosebită faptului că "unele informaţii au fost declarate false şi riscă să aducă atingere reputaţiei reclamantului" (alin. ca în speţa de faţă. Aş fi acceptat. Curtea nu a considerat util să facă aceasta. Este absolut de înţeles că divulgarea gratuită şi nelegitimă a conţinutului cazierelor judiciare pune probleme din punct de vedere al art. 202 . Aceste preocupări pun două probleme distincte: cea a inexactităţii informaţiilor şi cea a caracterului lor defăimător. apărarea ordinii şi prevenirea infracţionalităţii. deşi nu cu toată convingerea. siguranţa publică. 251-B. Dar inexactitatea "unor informaţii intrate în domeniul public" le transformă oare în date cu caracter privat? Logica acestui raţionament îmi scapă. că păstrarea de către poliţie a cazierului judiciar al unei persoane poate constitui o ingerinţă în exercitarea dreptului la viaţă privată. A declara că păstrarea de către poliţie a cazierului judiciar a unei persoane aduce atingere art. seria A nr. Hotărârea Niemietz împotriva Germaniei din 16 decembrie 1992. 8 alin. Încă o dată recunosc fără nici o dificultate că informaţiile "false" stocate erau de natură să îi afecteze reputaţia. 11. atunci când sunt sistematic strânse şi arhivate într-un fişier păstrat de agenţi ai statului. vizează «viaţa privată» în sensul art. depăşeşte în mod periculos sfera art. 1 din convenţie" (alin. 36. conform căreia dreptul la viaţă privată protejează şi informaţii eminamente publice. 294-B. ca o problemă marginală a dreptului la viaţă privată. conform căreia păstrarea şi folosirea de către forţele de ordine a informaţiilor privitoare la reclamant nu erau "prevăzute de lege" (alin. 13. Aceasta. 8. 44). ____________ 1 ) Hotărârea Fayed împotriva Regatului Unit din 21 septembrie 1994. În opinia mea însă Curtea ar trebui să atace frontal această reformă şi nu să o abordeze aproape pe furiş. 10. 8 le protejează în mod expres. 57-63).

1 din regulament). Ulterior domnul C. judecător ad-hoc. doamna Rita Ignaccolo-Zenide. Bârsan. adoptată la această ultimă dată: PROCEDURĂ 1. în funcţie de situaţia de fapt. 26 alin. 2. la data de 22 ianuarie 1996. Palm. doamna A. Camera. 52 alin. pronunţă următoarea hotărâre. Guvernul a desemnat-o pe doamna Ana Diculescu-Şova în calitate de judecător ad-hoc (art. 5 alin. Casadevall. judecători. constituită în Camera având următoarea componenţă: doamna E. 6 din 08/01/2001 în cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României În cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României. În consecinţă. 11 la 1 noiembrie 1998 şi conform art. La origine se află o plângere (nr. Wildhaber. Marea Cameră a hotărât la 31 martie 1999 că examinarea cauzei va avea loc în faţa unei camere constituite în cadrul uneia dintre secţiile Curţii. preşedintele Curţii. cu drepturi depline. după deliberarea care a avut loc în Camera de Consiliu la data de 14 septembrie 1999 şi apoi la data de 11 ianuarie 2000. 1 lit. precum şi declaraţia română care recunoaşte jurisdicţia obligatorie a Curţii (fostul articol 46). Conform art. şi domnul M. Gaukur Jorundsson. 1 şi 47 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia). a) din regulament]. grefier secţie. domnul L. domnul J. 2 din Convenţie şi art. Curtea a fost sesizată de către Guvernul român (Guvernul) la data de 27 ianuarie 1999. 28 din regulament). Partea I nr. prin care Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) fusese sesizată de un cetăţean francez. Ea are ca obiect obţinerea unei decizii prin care să se stabilească dacă. 26 alin. domnul R. domnii J. preşedinta secţiei [art. Diculescu-Şova. 26 alin. Bârsan. 203 . 31. îi includea. doamna W.Curtea Europeană a Drepturilor Omului Hotărâre din 25/01/2000 Publicat in Monitorul Oficial. _________ Nota grefei: 1 ) Intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998. 100 alin. doamna W. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia I). R. 6 din Regulamentul Curţii (regulamentul)1. Turmen. 29 alin. 27 alin. preşedinte. 3. şi pe doamna E. 1 din regulament. au mai fost desemnaţi de către doamna preşedintă a secţiei. b) din regulament]. 1 lit. judecător ales ca reprezentant al României [art. care participase la examinarea cauzei în Comisie. O'Boyle. constituită în cadrul secţiei respective. a) din regulament]. 27 alin. 4 din protocolul menţionat mai sus. pentru completarea Camerei. statul pârât a încălcat art. în temeiul fostului articol 25. 1 lit. Casadevall. 4. în termenul de 3 luni prevăzut de fostele articole 32 alin. a transmis cauza Secţiei I. Thomassen şi domnul Maruste [art. 2 din Convenţie şi art. Maruste. În sesizarea Guvernului se invocă fostele articole 44 şi 48. Thomassen. 8 din convenţie. pe domnul C. 1 şi cu art. coroborat cu art. a formulat cerere de abţinere (art.679/96) îndreptată împotriva României. domnul Gaukur Jorundsson. În plus. 24 alin. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. Palm.

avocat în baroul Nancy. La data de 7 mai 1980 reclamanta s-a căsătorit cu D. În decembrie 1991 D. La data de 3 septembrie 1990 reclamanta a introdus o plângere împotriva acestuia pentru exercitarea necorespunzătoare a drepturilor minorilor. Reclamantei.-L. Popescu. consilieri. Guvernul şi-a formulat propriile comentarii privind observaţiile părţilor interveniente. Conform deciziei Camerei.din partea reclamantei • domnul J. S-au înfăţişat: . a casat hotărârea menţionată. agent. la data de 14 septembrie 1999 a avut loc o audiere publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg. A susţinut că. să se stabilească domiciliul minorilor la mamă şi să i se interzică lui D. 10. D. 7.Z. agentul guvernamental a prezentat propriul său memoriu la data de 5 iulie. • domnul T.Z. nu s-a conformat dispoziţiilor hotărârii şi nu a înapoiat copiii mamei lor. 61 alin. Aceste observaţii au fost primite la data de 1 iulie 1999. 6. • domnul M.Z. din moment ce. respectiv.Z. La data de 30 iulie 1999.5.Z. s-a stabilit în California. nu a mai respectat dreptul la vizită. a anulat decizia Curţii de Apel din Metz şi a încredinţat minorele tatălui.din partea Guvernului • domnul C. La data de 28 mai 1999. 16. Maud şi Adele. 11. preşedinta a autorizat asociaţiile "AIRE Centre" şi "Reunite" să prezinte împreună observaţii scrise asupra unor aspecte ale cauzei. 61 alin. 14. La data de 4 septembrie 1990 reclamanta l-a chemat în judecată pe D. a ţinut copiii în Statele Unite mai mult de jumătate din timpul vacanţei şcolare. care locuia de mai mult de un an în Texas. în anul 1984. începând cu luna septembrie 1990.Z. 5 din regulament. a stabilit domiciliul minorilor la mamă şi a acordat tatălui dreptul la vizită şi găzduire. prin Decizia din 28 mai 1991. Ministerul Afacerilor Externe.Z. născute în anul 1981 şi. petrecută împreună cu mama lor. unde beneficiau de o protecţie şi o atenţie deosebite din partea autorităţilor. După ce a beneficiat de o amânare a termenului. ÎN FAPT I. Reprezentantul reclamantei şi-a prezentat memoriul la data de 19 februarie 1999. Circumstanţele cauzei 9. Printr-o hotărâre din 20 decembrie 1989 Tribunalul din Bar-le-Duc a pronunţat divorţul soţilor şi a luat act de tranzacţia încheiată între cei doi cu privire la reglementarea consecinţelor divorţului. . cetăţean român. În cursul anului 1990 D.. 18. prin hotărârea din 30 septembrie 1991. Soţii au avut doi copii. i s-a acordat doar dreptul la vizită. Curtea a audiat declaraţiile domnului Lagrange şi ale domnului Popescu. care nu a participat la dezbateri şi nici nu a fost reprezentată. Prin hotărârea pronunţată la data de 11 septembrie 1990 judecătorul pentru cauze matrimoniale din cadrul Tribunalului din Metz a respins cererea. Având în vedere avizul formulat de un psiholog. consilier. 8. consilier în Ministerul Justiţiei. reclamanta beneficiind de dreptul de vizitare şi găzduire. 13. Curtea de Apel din Metz. conform căruia copiii nu îşi mai aminteau exact perioada de dinaintea divorţului. Selegean. Corlăţean. Lagrange. Tribunalul districtului Harris. Ministerul Justiţiei. fără să o înştiinţeze. Sesizată de reclamantă. a încredinţat autoritatea parentală ambilor părinţi. Sesizat de către D. 15. în virtutea art. 12. 204 . autoritatea parentală asupra minorilor era atribuită tatălui.Z. împreună cu cei doi copii. D. Conform tranzacţiei. solicitând Tribunalului din Metz ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să i se atribuie autoritatea parentală. instanţa a considerat că ei sunt fericiţi şi s-au integrat bine în Texas. La data de 28 iulie 1999 reprezentantul reclamantei a depus observaţii complementare. conform art. 17. 3 din regulament.. şi erau încântaţi să locuiască împreună cu tatăl şi cu mama lor vitregă.. s-a stabilit în Statele Unite ale Americii împreună cu fiicele sale. să îi scoată de pe teritoriul francez fără consimţământul său.

Mandatul nu a putut fi executat. 24. 3 şi 5 din Convenţia de la Haga. 31. 2 din Convenţia de la Haga. întrucât dreptul reclamantei putea fi afectat în mod ireparabil în caz de întârziere. invocând Convenţia de la Haga cu privire la aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii. Printr-o ordonanţă din 24 februarie 1992 judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului Metz l-a trimis în judecată pe D. care făcea parte din dreptul intern ca urmare a ratificării convenţiei de către 205 .Z. Instanţa s-a pronunţat la data de 14 decembrie 1994. Într-un raport din 17 august 1993 L. a arătat. luând copiii. 357 din Codul penal francez. în lipsa inculpatului. Autoritatea centrală franceză.Z. Reclamanta a declarat că se constituie parte civilă.Z. denumită în continuare Convenţia de la Haga.19. Reamintind autoritatea suverană a instanţelor pe fond în materie de apreciere a valorii şi a influenţei probelor. conform art. stabilind că fetele trebuia să locuiască cu reclamanta. între 1993 şi 1994. 32.. În plus.. a constatat că decizia pronunţată de Curtea de Apel din Metz la 28 mai 1991 a stabilit domiciliul copiilor la reclamantă şi că hotărârile pronunţate în California ordonau înapoierea lor. În decembrie 1994 Autoritatea centrală franceză a solicitat Autorităţii centrale române înapoierea copiilor conform art. că mama ei este "urâtă şi rea" şi că nu le iubeşte. De asemenea. condiţie necesară pentru ca o cerere de ordonanţă preşedinţială să poată fi admisă. 30. l-a condamnat pe D.S. Invocând art. A constatat apoi că D. a obţinut. urmărind doar să asigure respectarea dreptului reclamantei.S. 21. Prin urmare. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel din Metz la 28 mai 1991. să înapoieze copiii mamei lor. înapoierea copiilor. infracţiune prevăzută la art. solicită înapoierea copiilor.Z. să îi înapoieze copiii. În primul rând. 27. acreditat de instanţele californiene. Adele i-a declarat lui L. 26. Reclamanta. 3 şi 5 din Convenţia de la Haga. ci erau fericite alături de tatăl lor şi de noua soţie a acestuia.Z. şi a constatat că părăsirea teritoriului statului California a fost nelegală din moment ce nu a existat o autorizaţie expresă a instanţei. 23. pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare necorespunzătoare a drepturilor minorilor.Z. a respins recursul şi l-a obligat pe recurent la plata unei amenzi civile în valoare de 10. În noiembrie 1994 Autoritatea centrală a Statelor Unite a cerut Ministerului Justiţiei din România. 20. care iniţiase în Statele Unite o procedură pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii din 28 mai 1991. ci vrea numai să le arate celorlalţi şi să le cumpere jucării. pe cale de ordonanţă preşedinţială. să fie obligat la executarea hotărârilor judecătoreşti prin care i-au fost încredinţate minorele.Z. încălcase hotărârile citate mai sus şi că a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind încredinţarea minorilor.Z. expert în psihologia familiei. La data de 18 septembrie 1992 Tribunalul din Metz. adoptată la 25 octombrie 1980. cinci hotărâri ale instanţelor californiene. La o dată neprecizată D. care îl obligau pe D.Z. reprezentată de Ministerul Justiţiei. nu se afla pe teritoriul francez. 29. În iulie 1994. deoarece D. Prin decizia pronunţată la 29 aprilie 1994 Curtea Superioară a statului California a confirmat hotărârea Curţii de Apel din Metz. că acestea nu doreau să locuiască din nou împreună cu mama lor. La data de 10 august 1993 Curtea Superioară a statului California a pronunţat o hotărâre de exequatur şi l-a obligat pe D. în urma unei convorbiri cu fetele. D. precum şi a celor care au dispus înapoierea lor. pe care orice întârziere l-ar fi pus în pericol. care nu prejudeca fondul. În timp ce Maud nu părea să aibă resentimente faţă de mama ei. 22. Printr-o hotărâre din 1 februarie 1994 Curtea de Apel a statului California a stabilit că Tribunalul districtului Harris din statul Texas nu avea competenţa de a schimba hotărârea pronunţată de Curtea de Apel din Metz. 28. măsura solicitată avea un caracter provizoriu. prin Decizia din 25 noiembrie 1992. Autoritatea centrală a României. reclamanta a solicitat la data de 8 decembrie 1994 Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti ca. instanţa a hotărât că în cauză erau aplicabile dispoziţiile Convenţiei de la Haga.000 de franci. Hotărârile statului California nu au fost executate de către D. era evidentă aparenţa dreptului. la pedeapsa cu închisoare pe durată de un an pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind minorii şi a emis mandat de arestare. 25. Instanţa a constatat că erau îndeplinite condiţiile legale privind urgenţa cererii. care a părăsit teritoriul american în martie 1994 şi s-a întors în România împreună cu fiicele sale. Curtea de Casaţie.

sociabile. pe care o stăpânesc foarte bine.Z. în absenţa reprezentantului Ministerului Justiţiei care introdusese cerere de intervenţie accesorie şi a Autorităţii tutelare din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti.. B. Decizia nu a fost motivată. A. Spun că la tată au găsit întotdeauna înţelegere. a introdus recurs la Curtea de Apel Bucureşti care. Ordonanţa nu a putut fi executată. a retras copiii de la şcoală şi i-a dus într-un loc necunoscut.Z..Z.Z. 33.. a declarat din nou recurs împotriva hotărârii. ascultă muzică.Z. 42. 14. duc o viaţă normală. La acelaşi termen a admis cererea de suspendare a executării ordonanţei. A arătat că începând din 1994 locuieşte la Bucureşti într-o vilă spaţioasă.. În decembrie 1994 D. în limba română. La termenul din 9 iunie 1995 Tribunalul Municipiului Bucureşti a amânat cauza pentru 30 iunie 1995 şi a dispus audierea minorelor. pe care şi-o amintesc ca fiind rece şi dezinteresată de ele. Prin ordonanţa preşedinţială executorie fără somaţie instanţa a dispus înapoierea minorelor reclamantei.. 38. 37. 40. Împotriva ordonanţei din 14 decembrie 1994 D. învaţă. a ascuns copiii. a anulat recursul. La data de 30 iunie 1995. s-a constatat că acestea sunt inteligente. La o dată neprecizată primarul municipiului Bucureşti a informat Ministerul Justiţiei că o anchetă socială fusese efectuată în septembrie 1995 de către Primăria Sectorului 2 Bucureşti. a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti reîncredinţarea celor două minore. şi că erau aplicabile mai cu seamă dispoziţiile art. tată şi soţia acestuia există un climat de bună înţelegere şi prietenie. printre care şi-au făcut mulţi prieteni. a declarat apel. Sunt impresionate plăcut de România şi de români.Z. împotriva hotărârii din 14 decembrie 1994. Prin decizia din 1 septembrie 1995 Tribunalul Municipiului Bucureşti a respins apelul declarat de D. Judecătoria Municipiului Bucureşti a respins contestaţia la 7 aprilie 1995. După ce a audiat minorele. apreciem că minorelor Maud şi Adele le sunt asigurate în România cele mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea lor.) locuiesc împreună cu tatăl şi cu soţia acestuia într-o vilă compusă din 8 camere.Z. Cererea de reîncredinţare a minorilor 43. care şi-au reafirmat dorinţa de a rămâne cu tatăl lor. D. La 27 octombrie 1995 D.. Nu doresc să locuiască în Franţa cu mama lor. răspunsul lor este categoric nu şi insistă să se ţină seama de dorinţele lor în orice fel de aprecieri.România prin Legea nr. La o dată neprecizată D. Contestaţie la executare 41. căldură şi afecţiune. scriu. a introdus o contestaţie la executare împotriva hotărârii din 14 decembrie 1994. 36." 39. 100/1992.Z. se joacă cu copiii vecinilor şi cu cei de la şcoală. În vacanţă au fost plecate din Bucureşti în provincie unde s-au simţit minunat. degajate.Z. instanţa a amânat judecarea cauzei. Din discuţiile purtate cu minorele. prin decizia din 14 martie 1996. S-a constatat că între minore. 35. 34. iar prin decizia din 9 februarie 1996 Tribunalul Municipiului Bucureşti a menţinut hotărârea atacată. care îi permitea să se pronunţe cu privire la executarea unei hotărâri pronunţate în străinătate. tatăl preocupându-se material şi moral în asigurarea celor mai bune condiţii de creştere şi educare a acestora. citesc. Întrebate fiind dacă doresc să-şi vadă mama sau să locuiască la aceasta.) Maud şi (. constatând nemotivarea acestuia. Concluziile anchetei erau semnate de primarul sectorului 2. de secretarul primăriei şi de un inspector şi aveau următorul conţinut: "Minorele (. D. deoarece D.) Adele (. La data de 23 august 1995 Ministerul Justiţiei a solicitat Autorităţii tutelare efectuarea unei anchete sociale la domiciliul lui D. fetiţele având camerele lor. fără a se cere procedura exequatur-ului. fiind deosebit de ataşaţi unul de celălalt. Sunt foarte bine îngrijite. Ca o concluzie generală. oferind condiţii 206 .

48. 49. După numeroase amânări instanţa a pronunţat o hotărâre la data de 22 februarie 1996. la dezbaterile din 28 mai 1998 a participat doar D. Prin cererea din 5 ianuarie 1995 D. motivând că Ştefan Constantin avea o procură generală şi. considerând că acesta asigură cele mai bune condiţii de viaţă şi educaţie copiilor. Subliniind prioritatea interesului copiilor şi având în vedere documentele transmise de profesorii fetelor privind bunele rezultate la învăţătură. prin hotărârea din 28 mai 1998 Curtea de Apel Bucureşti a anulat recursul ca nemotivat. pronunţată în absenţa reclamantei sau a unui reprezentant al acesteia.. Curtea nu poate stabili.Z. la apelul nominal au răspuns D. declarase că reclamanta şi-a ales domiciliul la Ştefan Constantin. instanţa a soluţionat cererea lui D. Aşa cum reiese din această decizie. pe baza documentelor care i-au fost prezentate. în absenţa unei procuri speciale pentru această cauză. Oricum ar fi stat lucrurile. citarea ar fi trebuit să se facă la domiciliul din Franţa al reclamantei. în consecinţă. instanţa a pronunţat hotărârea din 5 februarie 1996. o scrisoare a Secretariatului de Stat pentru Culte. constatând lipsa de procedură cu reclamanta. în absenţa reclamantei. conform căreia secta din care ar fi făcut parte reclamanta nu este recunoscută în România. 47. citarea şi comunicarea actelor de procedură la domiciliul mandatarului erau legale. dacă instanţa a considerat drept mandatar al reclamantei pe Florea sau pe Ştefan Constantin. Primăria Sectorului 2 Bucureşti a efectuat o anchetă socială. Prin decizia din 9 aprilie 1997.Z. cât şi psihic. Instanţa. Din documentele de care dispune Curtea reiese că reclamanta nu a fost informată nici în această etapă a procedurii şi nici mai târziu despre chemarea sa în judecată. care nu doresc să locuiască cu mama lor şi pentru motivul că aceasta face parte dintr-o sectă. 50. la 8 şi la 29 ianuarie 1996. o reprezenta pe reclamantă. Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul. personal şi asistat de avocat. pe care. a atacat hotărârea. În urma acesteia. 46. Fără a aduce în discuţie problema reprezentării reclamantei.Z. D. arătând că fetele doreau să rămână cu tatăl lor. adresată Tribunalului de Înaltă Instanţă din Metz 51. La 26 ianuarie 1996.Z. au prieteni la şcoală şi printre vecini şi sunt foarte ataşate de tatăl lor şi de soţia acestuia. Conform încheierii de la acea dată. că duc o viaţă normală. instanţa a respins apelul şi a confirmat astfel hotărârea din 5 februarie 1996. A considerat în primul rând că nu trebuia să se ţină seama de hotărârea pronunţată la 5 februarie 1996 de către 207 . a solicitat judecătorului competent în cauze familiale din cadrul Tribunalului de Înaltă Instanţă din Metz stabilirea domiciliului minorelor şi acordarea autorităţii parentale. Se pare că împotriva deciziei din 30 ianuarie 1998 a fost introdus un recurs în numele reclamantei. precum şi ancheta socială efectuată de Primăria Sectorului 2 Bucureşti. 52. primarul municipiului Bucureşti a informat instanţa că fetele sunt bine dezvoltate atât fizic. care se ocupă foarte bine de ele şi alături de care ele doresc să rămână. La 30 ianuarie 1998. Pe cale de consecinţă. la cererea judecătoriei. constatând că Ştefan Constantin era mandatarul general al reclamantei. După două termene. tot în absenţa reclamantei. asistentul a solicitat amânarea dezbaterilor. care nu a fost transmisă grefei de către Guvernul pârât decât la 13 septembrie 1999. La 16 octombrie 1996 Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis apelul declarat. în faţa căreia D. a casat decizia din 16 octombrie 1996 şi a trimis cauza Tribunalului Municipiului Bucureşti pentru rejudecarea apelului. care le asigura cele mai bune condiţii de viaţă.excepţionale copiilor. a dispus citarea acestuia din urmă. i-a crescut singur după divorţ. precum şi asistentul domnului Florea Constantin. Instanţa a respins această cerere după ce a acordat cuvântul avocatului lui D.Z. că Ştefan Constantin avea procură specială pentru a o reprezenta într-un alt litigiu şi deci. din punctul de vedere al instanţei. a avut loc pronunţarea. B. Primul termen pentru rejudecare a fost stabilit la 23 ianuarie 1998. Instanţa a reţinut că reclamanta domiciliază în Franţa. Arătând că Florea Constantin era absent. Documentele prezentate Curţii nu permit să se stabilească dacă recursul a fost introdus de însăşi reclamanta..Z. în absenţa reclamantei şi a reprezentantului acesteia. 45. şi după ce a audiat minorii în Camera de Consiliu la 16 ianuarie 1996. de altfel. 44. a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare. avocatul care.Z. Cererea de transfer a autorităţii parentale.

Încercări de executare a hotărârii din 14 decembrie 1994 54. care menţine copiii într-un climat de ură faţă de mama lor şi nu le permite nici măcar să-şi formeze o părere. având în vedere că începând cu această dată mama nu a mai avut nici un fel de contact cu copiii ei din cauza tatălui. luată numai pentru a câştiga timp.judecătoria din Bucureşti. instanţa va respinge pur şi simplu cererea (. analizând interesul acestora. sunt extrem de discutabile. care nu o cunosc personal pe mama copiilor. a făcut cunoscut că nu îi va permite executorului să pătrundă în casă decât în prezenţa unui reprezentant al Ambasadei Franţei. de avocatul acesteia. pe de o parte.Z. din moment ce instanţele româneşti nu puteau fi sesizate decât cu o cerere în aplicarea Convenţiei de la Haga. le împiedicase să îşi vadă mama şi le insuflase un sentiment de ură faţă de aceasta. de îndepărtarea timp de 5 ani de mama lor. Începând din anul 1994 reclamanta a fost de 8 ori în România. 53. însoţit de reclamantă.. şi un câine de pază. oferindule ocazia de a o întâlni... dorind ca "imobilul sau apartamentul ei să ia foc. respectiv. un lăcătuş şi 2 poliţişti. a achiziţionat un câine pe care l-a dresat pentru a ataca orice persoană care s-ar apropia de copii. care nu a ezitat. Instanţa a refuzat ulterior audierea celor două minore. 14 ani. din care reiese că domnul Zenide ascunde copiii. având în vedere că abilităţile educative ale unui tată care neagă total imaginea mamei. Cu privire la cererea de stabilire a domiciliului Tribunalul de Înaltă Instanţă din Metz a respins-o în următorii termeni: "Având în vedere că instanţa competentă în cauzele familiale pronunţă stabilirea domiciliului minorilor. "fosta mea mamă". având în vedere că doamna Ignaccolo prezintă la dezbateri diferitele procese-verbale încheiate în România cu ocazia tentativelor de executare a hotărârii de reîncredinţare. pe care nu o mai cunosc." D. în mediul lor de origine din Lorena. a retras copiii de la şcoală în decembrie 1994 pentru a evita localizarea acestora. Într-adevăr. că totuşi nu îşi demonstrează în nici un fel capetele de acuzare. 55. dat fiind că el îşi justifică atitudinea prin faptul că doamna Ignaccolo face parte dintr-o sectă şi nu s-a ocupat de copii în timpul vieţii lor în comun. iar ea să fie înăuntru în acel moment". pentru a scăpa de executarea hotărârilor judecătoreşti. fiind vorba de copii în vârstă de 10 şi.Z. O. având în vedere că interesul nu poate fi stabilit doar pe baza dorinţei copiilor de a rămâne să locuiască împreună cu tatăl lor. dorinţă exprimată atât în scrisorile lor. ţinând seama de faptul că domnul Zenide nu mai poate justifica o situaţie de fapt provenită dintr-o măsură de forţă.. mulţumindu-se cu susţineri şi cu mărturii ale unor persoane din Statele Unite sau din România. 56. vorbind despre mama lor. Instanţa a concluzionat că intoleranţa. cât şi cu ocazia audierii de către instanţele româneşti.Z. în speranţa de a-şi vedea copiii. ţinând seama. executarea hotărârii din 14 decembrie 1994. dar fără succes. deoarece ambii părinţi optaseră pentru naţionalitatea franceză. în scrisorile lor datate 1 şi 3 august 1994. în sensul că interesul copiilor era să locuiască cu mama lor. S-a încercat de mai multe ori. La 22 decembrie 1994 un executor judecătoresc s-a deplasat la domiciliul lui D.Z. fetele folosiseră termeni precum "idioată".. deoarece aceasta din urmă nu era competentă să se pronunţe pe fond în privinţa dreptului de încredinţare a copiilor. scrisorile adresate de Ministerul român al Justiţiei către Biroul de Întrajutorare Judiciară Internaţională. să dezrădăcineze pentru a doua oară şi în mod complet copiii ca să se stabilească într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşteau.). deoarece aceasta ar însemna ca nişte copii de 10 şi 14 ani să aibă responsabilitatea stabilirii propriei lor reşedinţe.Z. de presiunea şi de condiţionările pe care le suportă în casa tatălui lor. iar pe de altă parte. Ea a constatat că începând cu anul 1991 D.. soţia lui D. în Franţa. termeni pe care instanţa i-a considerat deosebit de şocanţi. Acasă se aflau numai O. Reclamanta şi avocatul său s-au deplasat deci la 208 . intransigenţa şi ura exprimate în aceste scrisori demonstrau cu claritate faptul că educaţia primită de copii şi mediul în care trăiau le afectau discernământul. cetăţean francez. faţă de aprecierea din 28 mai 1991 a Curţii de Apel din Metz. având în vedere că interesul copiilor într-o astfel de situaţie este intangibil şi greu de definit.

însoţit de acelaşi câine de pază. Nici D.. 58. la care locuia uneori D. Când reclamanta s-a întors. Delegaţia a putut inspecta casa.Z. O. Din cauza agresivităţii câinelui. Negăsind pe nimeni. nu a putut fi văzut. o plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorilor. În timpul acestor verificări D. care a reiterat refuzul clientului său de a aduce copiii. nu a fost arestat de poliţie pentru refuzul de a înapoia copiii. i-a mai cerut să formuleze plângere împotriva lui D. el i-a explicat executorului că D. sechestrare şi. Reclamanta. avocatul său.Z. retrăsese fetele de la şcoală. dar că acestea rămăseseră fără nici un rezultat.Z. D. 62.Z. refuzând arestarea lui D. în timp ce reclamanta a fost invitată să rămână afară.G.A. Numai executorului şi avocatului reclamantei li s-a permis accesul de către cei 2 poliţişti ai sectorului 6 care erau deja prezenţi. Executorului i s-a refuzat totuşi permisiunea de a verifica el însuşi acest lucru. cu excepţia reclamantei. au pătruns în casă. În consecinţă. fetele nu au fost găsite.Z.. omor. Un căpitan de poliţie. D. în vederea unei audieri a copiilor în prezenţa mamei lor.Z. şi de un translator.Z. Un raport întocmit de Ambasada Franţei la Bucureşti în privinţa vizitei de la 10 mai 1995 arată următoarele: "Contrar celor anunţate de doamna F. dacă va fi cazul. să procedeze la o cercetare a casei. Ea l-a rugat pe ministru să formuleze plângere penală împotriva lui O..Ambasada Franţei. avocatul lui D. şi de translator.A. 64. îl cumpărase pentru a-şi proteja fiicele.. cu care doamna F. Conform spuselor lui D.. a fost înştiinţat oficial să se prezinte împreună cu minorele la Ministerul Justiţiei la data de 15 mai 1995. 209 .Z. avocatul său şi 2 agenţi de poliţie s-au deplasat din nou la domiciliul lui D. s-au adresat unei vecine care le-a spus că la 22 decembrie 1994 D. şi S. la biroul executorilor judecătoreşti. În timpul acestei intervenţii Parchetul. 57.Z. şi nici copiii nu s-au prezentat la întâlnirea din 11 mai 1995. fără însă a găsi copiii.Z. unde au obţinut să fie însoţiţi la domiciliul lui D.. 61. nici pe copii. La 4 decembrie 1995 s-a încercat din nou executarea. 63. reclamanta. S.. la Ministerul Justiţiei s-a prezentat numai domnul G.Z. La 10 mai 1995 o echipă formată din reclamantă. Printr-o scrisoare din 7 februarie 1995 Ministerul Justiţiei din Franţa a informat reclamanta că Ministerul Justiţiei din România a sesizat Parchetul competent cu o plângere penală îndreptată împotriva lui D..30 la judecătorie. Atunci delegaţia s-a deplasat la domiciliul lui G. cerându-i lui D. [.. pentru rele tratamente aplicate minorilor.Z. 66. Printr-o scrisoare din 5 mai 1995 Ministerul Justiţiei din România a informat Ministerul Justiţiei din Franţa că fuseseră făcute numeroase demersuri pe lângă Poliţie pentru localizarea copiilor. a permis persoanelor prezente.A. consul al Franţei.Z. să-i prezinte copiii a doua zi. Afirmând că nu are veşti de la fiicele sale. a sfârşit prin a accepta o propunere a avocatului reclamantei. şi unchiul său.. În sfârşit.Z. G.Z. un reprezentant al Ministerului Justiţiei din România.. O. D. Ministerul Justiţiei din România declara că recunoaşte reaua-credinţă evidentă a lui D. prin care aceasta îl invita să prezinte copiii a doua zi la ora 10.Z. 60. ţinea legătura telefonic.Z. La 23 decembrie 1994 reclamanta i-a scris ministrului român al justiţiei pentru a se plânge de modul în care se desfăşuraseră lucrurile la data de 22 decembrie. plecase cu fetele.Z. şi ale poliţiştilor. pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti. 59. La 27 decembrie 1994 executorul judecătoresc.Z. prevenit de clientul său. Scrisoarea mai preciza că autorităţile româneşti au depus împotriva lui D. cercetarea s-a desfăşurat în grabă.. La 15 mai 1995. fetele nu erau în casă. dând asigurări că va continua să o sprijine pe reclamantă în demersurile sale. în absenţa reclamantei şi în condiţiile în care poliţiştii şi executorul judecătoresc rămăseseră la faţa locului.]".. dar a refuzat să spună mai mult.Z. împreună cu fiicele sale.Z. 2 executori. D. [de la Ministerul Justiţiei din România] înaintea acestei percheziţii. Cât priveşte câinele. D.Z.G. persoană foarte influentă.Z.Z. El a promis totuşi să le prezinte Ministerului Justiţiei la data de 11 mai 1995. pe care nici cei 2 poliţişti şi nici executorul nu-l cunoşteau. a sosit la scurt timp. Acolo l-au găsit pe G. 3 poliţişti şi un agent al Ambasadei Franţei la Bucureşti s-a deplasat la domiciliul lui D. avocatul acesteia şi un executor judecătoresc s-au prezentat la domiciliul lui D. însoţită de T.Z. deoarece D. şi-a reconsiderat poziţia. Se pare că această schimbare de atitudine se datorează intervenţiei avocatului G. le-a relatat că din data de 20 decembrie 1994 nu-i mai văzuse nici pe D.Z.Z. unchiul lui D. În timpul discuţiilor care au urmat şi care au durat 4 ore D. de către T. 65. Între timp.Z. a afirmat că fetiţele se aflau în România.Z.

Dreptul şi practica internă aplicabile A. La întâlnire au asistat un executor judecătoresc. şi legile interne. După ce fetele au fost luate de către cei doi diriginţi. 69. în zadar. a informat Ministerul francez al Justiţiei.Z. 71. În final. Autoritatea centrală română. întâlnirea avea drept scop să convingă persoanele prezente de faptul că fetele refuzau să revină lângă mama lor." 210 . 74. au prioritate reglementările internaţionale. Maud a încercat să fugă şi a ameninţat că se aruncă pe fereastră dacă va fi obligată să aibă vreo legătură cu mama ei. Printr-o scrisoare din 17 iunie 1997 Ministerul Justiţiei din România a comunicat reclamantei mediile obţinute de fete în timpul anului şcoloar 1996-1997. reclamanta s-a plâns că directorul şcolii nu îşi respectase promisiunea de a o ţine în mod constant la curent cu rezultatele şcolare ale fiicelor sale şi şi-a exprimat dezamăgirea faţă de sărăcia informaţiilor furnizate la 17 iunie 1997. Ea şi-a reafirmat dorinţa de a rămâne cu tatăl ei şi de a nu o mai revedea niciodată pe mamă. Printr-o scrisoare din 31 ianuarie 1997 Ministerul Justiţiei din România. Când a văzut-o pe reclamantă. 72. A urmat. 73.Z. Decizia era motivată de refuzul încăpăţânat al copiilor de a-şi revedea mama. 70. precum şi cei 2 diriginţi ai fetelor. consulul general al Franţei la Bucureşti. Autoritatea centrală franceză.Z. potrivit legii. Dispoziţiile aplicabile ale Constituţiei din 1991 prevăd următoarele: ARTICOLUL 11 ALINEATUL (2) "Tratatele ratificate de Parlament. în legătură cu decizia sa de a dispune ca fetele să nu fie înapoiate mamei. directorul şi directorul adjunct ai şcolii. reclamanta a afirmat că nu va mai insista pentru a obţine executarea ordonanţei din 14 decembrie 1994 şi i-a cerut directorului şcolii să o ţină la curent în mod regulat cu rezultatele şcolare ale fetelor. Dirigintele său a luat iniţiativa de a pune capăt întrevederii de teamă ca minora să nu sufere vreun şoc. ea a declarat că nu poate accepta o asemenea "farsă". Cu această ocazie a fost întocmit un proces-verbal. 2 ofiţeri de la Direcţia Generală a Poliţiei. o discuţie în cursul căreia Maud a afirmat că mama ei le minţise şi le făcuse mult rău. Într-o scrisoare din 7 iulie 1997 adresată Ministerului Justiţiei din România. în prezenţa reclamantei. Printr-o scrisoare din 10 mai 1996 ministrul francez al justiţiei i-a comunicat omologului său român temerile reclamantei conform cărora poliţiştii români ar tolera faptele lui D." ARTICOLUL 20 "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. El i-a cerut deci să intervină pe lângă forţele române de poliţie pentru ca acestea să se mobilizeze în scopul obţinerii revenirii copiilor lângă mama lor.67. 2 înalţi funcţionari ai Ministerului Justiţiei din România. funcţiona în calitate de cadru didactic. 68. 75. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. II. La 29 ianuarie 1997 reclamanta şi-a văzut fiicele pentru prima oară după 7 ani. ea a început să plângă şi i-a strigat reclamantei să plece. la care România este parte. Cât despre Adele. Conform procesului-verbal redactat de executor cu acea ocazie. La 5 decembrie 1995 executorul. aşa cum se dovedise cu ocazia întâlnirii din 29 ianuarie 1997. afirmând că nu voia să o mai vadă niciodată. fac parte din dreptul intern. reclamanta şi avocatul acesteia l-au aşteptat pe D. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Întâlnirea a durat 10 minute şi s-a desfăşurat la Bucureşti. în cancelaria şcolii la care însuşi D. Constituţia 76.

) căruia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii. privitoare la situaţia socială a copilului. c) pentru a asigura înapoierea de bunăvoie a copilului sau a înlesni o soluţionare amiabilă.. ei vor da îndrumările necesare. la nevoie.. dacă se dovedeşte util..). să ia toate măsurile potrivite: a) pentru localizarea unui copil deplasat sau reţinut ilicit. obţinerea de asistenţă judiciară şi juridică. menite să obţină înapoierea copilului şi. pe cât posibil. poate cere o declaraţie legată de motivele acestei întârzieri (. Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt îngrijiţi în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizică.)." ARTICOLUL 11 "Autorităţile judiciare sau administrative ale oricărui stat contractant urmează să procedeze de urgenţă în vederea înapoierii copilului. Când autoritatea judiciară sau administrativă sesizată nu a statuat. a înlătura eventualele obstacole ivite cu prilejul aplicării sale. educarea (. inclusiv participarea unui avocat. 211 . g) pentru a acorda sau a înlesni. f) pentru a introduce sau a înlesni deschiderea unei proceduri judiciare sau administrative. înapoierea fără pericole a copilului. reclamantul sau autoritatea centrală a statului solicitat. să îngăduie organizarea sau exercitarea efectivă a dreptului de vizitare.. h) pentru a asigura. dacă este cazul. într-un termen de 6 săptămâni din momentul sesizării sale. Codul familiei 78. Articolul 108 din Codul familiei prevede: "Autoritatea tutelară este obligată să exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului. pe plan administrativ. Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii 77. dacă va fi necesar şi oportun. În special.. b) pentru prevenirea de noi pericole pentru copil sau de pagube pentru părţile interesate. se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.B. dacă este cazul. ele urmează fie direct. fără consimţământul celuilalt părinte (." C. Dispoziţiile aplicabile ale Convenţiei de la Haga sunt următoarele: ARTICOLUL 7 "Autorităţile centrale urmează să coopereze între ele şi să promoveze o colaborare între autorităţile competente în statele lor respective. e) pentru a furniza informaţii generale privind dreptul statului lor în legătură cu aplicarea convenţiei." D. Articolul 307 din Codul penal prevede: "Reţinerea de către un părinte a copilului său minor.. d) pentru schimb de informaţii. luând sau procedând astfel încât să fie luate măsuri provizorii. din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţii centrale a statului solicitant. pentru a asigura imediata înapoiere a copiilor şi a realiza celelalte obiective ale prezentei convenţii. i) pentru a se ţine reciproc la curent asupra aplicării convenţiei şi. fie cu sprijinul oricărui intermediar. Codul penal 79.

în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.... dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant.." ARTICOLUL 285 "Plângerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent..) 8.). Codul de procedură civilă 81. dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţară.. cei care se află în străinătate.) sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură." ARTICOLUL 87 "(.) b) organului de cercetare penală sau procurorului. Plângerea prealabilă se adresează: (.. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate." ARTICOLUL 284 "În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă.. Codul de procedură penală 80.). Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliul şi nici reşedinţa în ţară (. În toate cazurile. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.. va fi citat şi acesta. Dispoziţiile aplicabile ale Codului de procedură penală sunt următoarele: ARTICOLUL 279 "Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate." E.. având domiciliul sau reşedinţa cunoscută." F. dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat. aceasta trebuie să fie introdusă în termen de două luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul (. printr-o citaţie trimisă cu scrisoare recomandată (. în cazul altor infracţiuni decât cele arătate la lit.Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare.. a). numai dacă acest drept i-a fost dat anume. de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul." ARTICOLUL 107 212 . Dispoziţiile aplicabile ale Codului de procedură civilă sunt următoarele: ARTICOLUL 67 "Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. În aceste cazuri plângerea se consideră valabilă. în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere.. în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale (.).

1994). Când consideră necesar." ARTICOLUL 38 "Ministrul justiţiei."Preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii. chiar dacă aceasta are un mandatar în România (Viorel Mihai Ciobanu . pag. Legea nr. Bucureşti." ARTICOLUL 31 ALINEATUL 1. 84. procedura de urmărire penală pentru infracţiunile despre care are cunoştinţă şi să promoveze în faţa instanţelor judecătoreşti acţiuni şi căi de atac necesare apărării interesului public. (.) Ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru combaterea fenomenului infracţional." H. Secţia civilă.. 123. 126. dacă este cazul.. 92/1992 pentru organizarea judecătorească sunt: ARTICOLUL 30 "Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă judecătorească. în mod direct sau prin procurorul general. Jurisprudenţa privind citarea 83. Ministrul justiţiei are dreptul să dea dispoziţie scrisă.. casarea şi trimiterea ei spre rejudecare (Tribunalul Municipiului Bucureşti.. instanţele consideră că dispoziţiile legale cu privire la acţionarea în justiţie sunt imperative. nr. Bucureşti. efectuează controlul prin inspectori generali sau prin procurori detaşaţi (. Curtea Supremă de Justiţie şi-a confirmat jurisprudenţa constantă privind citarea persoanelor care domiciliază în străinătate. Secţia a III-a civilă..) i) apărarea drepturilor şi intereselor minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie. pag. 1997). imparţialităţii şi al controlului ierarhic. ministrul justiţiei. 226/1990. Bucureşti. din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii. vol. în Buletin de jurisprudenţă al Curţii Supreme de Justiţie pentru 1993. 92/1992 pentru organizarea judecătorească 82.). pronunţată în 1993.Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. întrucât ele urmăresc respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. prin procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi din parchetele de pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea hotărârii pronunţate. Hotărârea nr. în Culegere de practică judiciară a Tribunalului Municipiului Bucureşti. În Decizia nr. Conform unei jurisprudenţe constante. Dispoziţiile aplicabile ale Legii nr. Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit principiilor legalităţii. sub autoritatea ministrului justiţiei. 87. exercită controlul asupra tuturor procurorilor. 142 din 24 iulie 1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. pag. în condiţiile legii. procurorului competent să înceapă. 94. II. 779 din 6 aprilie 1993. 142 din 24 iulie 1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. (. dar şi.. Şi în doctrină s-a arătat că este obligatoriu ca persoana domiciliată în străinătate să fie citată la domiciliul acesteia din străinătate. 155. Decizia nr." G.). 1992.. LITERA i) "Atribuţiile Ministerului Public sunt următoarele: (.. Curtea Supremă de Justiţie. 213 . la domiciliul din România al mandatarului.

autorităţile române nu au luat măsurile potrivite pentru executarea hotărârilor judecătoreşti care soluţionaseră chestiunea încredinţării minorilor şi care stabiliseră domiciliul copiilor la ea. Autorităţile menţionate mai sus ar fi încălcat astfel art. Reclamanta susţine că autorităţile române nu au luat măsurile adecvate pentru asigurarea executării rapide a hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi pentru a favoriza întoarcerea fiicelor lângă ea. iar pe de altă parte." 90. autorităţilor române totala inactivitate între decembrie 1995 şi ianuarie 1997. ascunse de tatăl lor de fiecare dată înainte de sosirea executorului judecătoresc. 8 din convenţie şi să îi acorde o despăgubire echitabilă în temeiul art. reclamanta roagă Curtea să constate că a existat o încălcare a art. pe care le califică drept "simulacre". ignorând art. care prevede următoarele: "1. În raportul din 9 septembrie 1998 (fostul articol 31 din convenţie) a constatat încălcarea art. La rândul său. 8 (unanimitate)1). 2. Reclamanta denunţă îndeosebi lipsa de seriozitate a încercărilor făcute pentru executarea ordonanţei din 14 decembrie 1994. în consecinţă. Doamna Ignaccolo-Zenide a sesizat Comisia la data de 22 ianuarie 1996. refuzului copiilor de a locui cu reclamanta. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. ÎN DREPT I.679/96) la 2 iulie 1997.PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 85. Acesta subliniază că. care îi garantează dreptul la respectarea vieţii de familie. 31. nu a existat o încălcare a acestei dispoziţii. 88. pe de o parte. 214 . bunăstarea economică a ţării. dacă hotărârea menţionată mai sus nu a fost executată. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din convenţie 89. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. de asemenea. În primul rând. de exemplu dispunând asistarea executorului judecătoresc de către poliţişti sau convocându-l pe tatăl minorelor la Ministerul Justiţiei. 8 din convenţie. _________ Nota grefei: 1 ) Din raţiuni practice. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. 91. În ceea ce priveşte întâlnirea organizată de autorităţi la 29 ianuarie 1997. 86. ţinând seama de circumstanţe. de care nu poate fi făcut răspunzător Guvernul. Curtea a constatat că în prezenta cauză nimeni nu a negat faptul că trebuie analizat dreptul la viaţa de familie. Ea susţinea că. nu a fost vorba decât de încă un simulacru. 41. Comisia a reţinut plângerea (nr. aceasta se datorează. 93. într-o societate democratică. 8 din convenţie. Guvernul susţine că autorităţile în discuţie au întreprins demersurile adecvate şi suficiente pentru executarea ordonanţei din 14 decembrie 1994. este necesară pentru securitatea naţională. ea apreciază că. Opinia Comisiei a fost în sensul că autorităţile naţionale nu au depus eforturi rezonabile pentru a impune respectarea drepturilor reclamantei. apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 87. în sensul textului mai sus citat. 8 din Convenţie şi că. încălcând astfel dreptul la respectarea vieţii de familie garantat de art. subliniind că nu a fost întreprins nici un demers pentru găsirea fiicelor sale. dar doritorii îl pot procura de la grefă. atitudinii tatălui. acesta nu va figura decât în ediţia tipărită (culegerea oficială cuprinzând o selecţie de hotărâri şi decizii ale Curţii). protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Ea reproşează. 8 din convenţie. În memoriul său Guvernul invită Curtea să constate că el s-a conformat obligaţiilor pozitive care îi revin în virtutea art. siguranţa publică. 92. lucru care iarăşi nu poate fi reproşat Guvernului.

Curtea reaminteşte că. Olsson împotriva Suediei (nr. 90. pag. 99. 250. 71. alin. Curtea trebuie să stabilească dacă obligaţia autorităţilor de a dispune măsurile necesare în vederea executării ordonanţei din 14 decembrie 1994 a încetat în urma hotărârii de reîncredinţare din 28 mai 1998. Guvernul susţine că obligaţia de a lua măsuri pentru facilitarea întâlnirii reclamantei cu fiicele sale a început la 14 decembrie 1994. precum şi obligaţia autorităţilor naţionale de a dispune aceste măsuri (a se vedea. şi a luat sfârşit o dată cu hotărârea irevocabilă din 28 mai 1998. dacă art. alin. Prin urmare. 8 din convenţie încearcă în principal să apere individul împotriva ingerinţelor arbitrare din partea autorităţilor publice. Esenţial în analiza din prezenta cauză este dacă autorităţile naţionale au dispus măsuri rezonabile pentru punerea în executare a ordonanţei din 14 decembrie 1994 (Hotărârea Hokkanen.Z. Cu toate acestea. de exemplu. obligaţia lor de a recurge la coerciţie nu poate fi decât limitată: acestea trebuie să ţină seama de interesele şi de drepturile şi libertăţile acelor persoane şi în special de interesele superioare ale copilului şi de drepturile sale. 91. Cu privire la acest aspect a subliniat că instanţele române au fost sesizate de către D. 156. 19. Perioada ce urmează a fi analizată 97. în materie de reunire a unui părinte cu minorii. pag. cu o acţiune pentru modificarea modului de exercitare a autorităţii părinteşti.Z. seria A nr. Margareta şi Roger Andersson împotriva Suediei din 25 februarie 1992. 96. seria A nr.Z. pag. Fiind vorba de obligaţia statului de a dispune măsuri pozitive. prin care Curtea de Apel Bucureşti a dispus reîncredinţarea minorilor lui D. Şi într-un caz şi în celălalt trebuie avut în vedere raportul de proporţionalitate care trebuie să existe între interesul persoanei şi cel al societăţii. 30. în timp ce o acţiune identică se afla deja pe rol în faţa instanţelor franceze. el implică. 95. Prin urmare. alin. şi Hokkanen împotriva Finlandei din 23 septembrie 1994. 35-36. 1. 16 din Convenţia de la Haga. În plus. dar înţelegerea şi cooperarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important. Curtea a afirmat în permanenţă că art. pag. al cărui articol 7 conţine o listă de măsuri ce trebuie luate de state pentru asigurarea reîncredinţării imediate a copiilor. de asemenea. 58). tot la iniţiativa lui D. seria A nr. Curtea apreciază că obligaţiile pozitive impuse de art. Reclamanta contestă susţinerile Guvernului şi argumentează că hotărârea din 28 mai 1998 nu i-a fost niciodată comunicată şi că nu cunoaşte implicaţiile acesteia. în ansamblul ei. 2) din 27 noiembrie 1992. seria A nr. 226-A. obligaţia autorităţilor naţionale de a lua măsuri în acest scop nu este absolută. 22. ibidem). În sfârşit. din moment ce nu a fost citată în instanţă. 98.94. a negat faptul că ar fi mandatat pe cineva să o reprezinte în respectiva procedură şi a apreciat că. Dacă autorităţile naţionale trebuie să se străduiască să faciliteze o astfel de colaborare în acest domeniu. 8 din convenţie. pag. hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi nu îi este opozabilă. să nu se poată face imediat şi să necesite unele măsuri pregătitoare. seria A nr. 299-A). de asemenea. competenţa exclusivă în materie aparţine instanţelor franceze. 215 . în ambele ipoteze statul se bucură de o anume marjă de apreciere (Hotărârea Keegan împotriva Irlandei din 26 mai 1994. deoarece statul pârât este şi el parte la acest instrument. autorităţile naţionale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporţionalitate între ele (Hotărârea Hokkanen mai sus citată. 290. deoarece este posibil ca reluarea convieţuirii cu minorii care au locuit un timp cu celălalt părinte să nu se realizeze atât de uşor. 8 din convenţie statelor contractante. trebuie stabilit dacă a existat sau nu o încălcare a dreptului la respectarea vieţii de familie a reclamantei. Natura şi anvergura acestora depind de circumstanţele fiecărei cauze. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său. şi unele obligaţii pozitive inerente "respectării" efective a vieţii de familie. stipulate în art. trebuie interpretate în lumina Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii (Convenţia de la Haga). alin. 26-27. În ipoteza în care contactele cu părinţii riscă să ameninţe aceste interese sau să încalce drepturile respective. alin. În cele din urmă reclamanta contestă competenţa instanţelor de a lua o hotărâre pe fond cu privire la autoritatea părintească şi argumentează că. Aceasta este cu atât mai valabil în cauza de faţă. hotărârile Eriksson împotriva Suediei din 22 iunie 1989. 49). dată la care Judecătoria Sectorului II Bucureşti a pronunţat ordonanţa. faţă de dispoziţiile art.

în art. mai precis la 22 şi 27 decembrie 1994. în ciuda dispoziţiilor art. esenţa unei asemenea acţiuni este de a apăra individul împotriva oricărui prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla scurgere a timpului. 8": "Rezultă (. inclusiv executarea hotărârilor pronunţate. procedurile legate de exercitarea autorităţii părinteşti. deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu ei. deşi acesta era cunoscut. 83 de mai sus). Curtea apreciază că procedura care s-a finalizat prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nu îndeplinea cerinţele de procedură stipulate în art. pag. În caz contrar.. considerat ca un întreg. deşi art. Curtea arată că în Convenţia de la Haga se stipulează. 55. Dacă primele tentative de executare au avut loc imediat după ordonanţa din 14 decembrie 1994. 8 nu face referire la o anumită procedură. executorii judecătoreşti s-au deplasat de 4 ori la domiciliul lui D. 102. Curtea reţine că nu s-a dat nici o explicaţie satisfăcătoare pentru justificarea acestor întârzieri. Curtea reţine că nici reclamanta şi nici un reprezentant al acesteia nu au fost prezenţi în momentul pronunţării deciziei din 28 mai 1998 a Curţii de Apel Bucureşti. 87) a considerat că. În speţă. Având în vedere aceste circumstanţe. 87 în fine din Codul de procedură civilă şi jurisprudenţei instanţelor interne (alin. iar a patra a avut loc la 4 decembrie 1995. În speţă. pag. În consecinţă.) că trebuie stabilit. Pe de altă parte. dată la care Guvernul pârât a transmis-o Curţii. acest fapt este cu atât mai adevărat cu cât procedura iniţiată de reclamantă s-a finalizat printr-o ordonanţă preşedinţială. Curtea constată lipsa totală de acţiune a autorităţilor române timp de mai mult de un an. În ceea ce priveşte citarea lui Ştefan Constantin. 103. Curtea nu poate spune acelaşi lucru despre tentativele ulterioare: a treia deplasare a executorilor nu a avut loc decât 4 luni mai târziu.Z. De asemenea. În această privinţă Guvernul pârât nu a dat nici o explicaţie." Ca un prim element. în perioada decembrie 1994 decembrie 1995. la data de 10 mai 1995. În plus. 121-A.. împotriva Regatului Unit din 8 iulie 1987. 8. Curtea trebuie deci să stabilească dacă autorităţile naţionale au luat măsurile necesare şi adecvate pentru punerea în executare a ordonanţei din 14 decembrie 1994. 28 şi 29. reclamanta a luat cunoştinţă de hotărârea în discuţie. a existat o încălcare a dreptului la respectarea vieţii de familie. (8) din Codul de procedură civilă român. adică începând cu decembrie 1995 şi până la 29 ianuarie 1997. alin. Curtea reţine că ea nu putea suplini citarea reclamantei conform art. că autorităţile judecătoreşti sau administrative sesizate trebuie să procedeze de urgenţă în vederea reîncredinţării minorului. Din documentele prezentate de Guvern reiese că. Numai la 13 septembrie 1999. Cu privire la punerea în executare a dreptului reclamantei de a exercita autoritatea părintească şi de ai fi înapoiate minorele 101. 87 alin. 100. iar încălcarea rezultată nu poate fi considerată «necesară» în sensul art. îi este greu să înţeleagă motivarea Tribunalului Municipiului Bucureşti atunci când a hotărât suspendarea executării ordonanţei pe perioada 30 iunie-1 septembrie 1995. Într-adevăr. Or. dată la care a avut loc singura întâlnire între reclamantă şi copiii săi. Într-o cauză de acest gen o măsură este apreciată ca fiind adecvată în funcţie de celeritatea cu care este pusă în aplicare. 11. reclamanta nu a fost prezentă la nici un termen al procedurii care s-a finalizat prin pronunţarea hotărârii în cauză. orice lipsă de acţiune care durează mai mult de 6 săptămâni îndreptăţind statul solicitant să ceară explicaţii cu privire la motivele întârzierii. 104. 8 din convenţie. nu se poate considera că decizia menţionată mai sus a exonerat Guvernul de obligaţiile pozitive care îi incumbă potrivit art. 62 şi 64).Curtea reaminteşte că în Hotărârea McMichael împotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 24 februarie 1995 (seria A nr. seria A nr. necesită urgenţă. un rol atât de important pentru a li se acorda protecţia cerută de interesele lor. 307-B. este necesar totuşi "ca procesul de decizie privind luarea măsurilor să fie echitabil şi să respecte corespunzător drepturile ocrotite de art. reclamanta nu a fost citată la domiciliul său din Franţa. care nici măcar nu a fost comunicată reclamantei. 2. 8 (Hotărârea W. în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze şi în special de gravitatea măsurilor ce urmează a fi luate. alin. 216 . dacă părinţii au putut să aibă în procesul de decizie.

Ea ar fi putut mai ales să ceară conform art. a avut loc la un an după introducerea prezentei plângeri în faţa Comisiei şi la 2 ani după ordonanţa din 14 decembrie 1994.Z. Cu excepţia întâlnirii din 29 ianuarie 1997. deşi ea s-a deplasat în România de 8 ori în speranţa de a le vedea. la care tatăl lor era cadru didactic. care are atribuţia de a da instrucţiuni procurorilor. i-a cerut să întreprindă cele necesare. şi. Hotărârea Olsson citată mai sus. subliniază Curtea. La 31 ianuarie 1997. 111. Curtea nu are sarcina de a examina dacă sistemul de drept intern permite adoptarea unor sancţiuni eficiente împotriva lui D. Mai mult. Ministerul român al Justiţiei. 106. în mod evident deloc pregătite. În legătură cu lipsa unei plângeri penale.. conform căruia reclamanta nu a depus o plângere penală la organul competent. Dacă în acest domeniu delicat nu sunt de dorit măsuri coercitive în privinţa copiilor. a dispus ca minorele să nu fie reîncredinţate. nici o întâlnire între reclamantă şi minore nu a fost organizată de către autorităţi. în măsura în care Guvernul îi reproşează reclamantei că nu a introdus o acţiune pentru stabilirea unor penalităţi pentru fiecare zi de întârziere.105. 71-72).Z. autorităţile nu au organizat nici un contact pregătitor între serviciile de autoritate tutelară. imediat după eşecul acestei unice întâlniri. poliţişti. Întâlnirea s-a desfăşurat în incinta şcolii fetelor. Curtea observă că autorităţile nu au luat nici o altă măsură pentru a crea condiţiile necesare în vederea executării ordonanţei în discuţie. îi revine fiecărui stat contractant sarcina de a adopta mijloace juridice adecvate şi suficiente pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care îi incumbă în temeiul art. La pregătirea acestei întâlniri nu a contribuit nici un asistent social sau psiholog. funcţionari. În plus. Ea observă în această privinţă faptul că neprezentarea lui D. autorităţile române nu au aplicat nici o sancţiune în urma refuzului de a prezenta minorele la biroul executorilor judecătoreşti. pe motiv că ele refuzau să locuiască împreună cu mama lor (alin. va considera ca neîntemeiat argumentul Guvernului pârât. În aceste condiţii. nu i-a atras nici un fel de consecinţă. plus reclamanta şi avocatul său (alin. Or.Z. la Ministerul Justiţiei la 11 şi la 15 mai 1995. s-au prefăcut că fug (alin. Astfel. 112. De asemenea. Or. în condiţii adecvate favorizării unei dezvoltări pozitive a relaţiilor dintre reclamantă şi fiicele sale. Curtea observă că art. 1075 din Codul civil obligarea la daune pentru fiecare zi de întârziere în executarea ordonanţei din 14 decembrie 1994 sau să depună la organele competente o plângere penală pentru nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. reclamantă şi minore şi nici nu au solicitat concursul unor psihiatri sau psihologi (a se vedea. 107. fie că este vorba de măsuri coercitive împotriva lui D. nu s-a luat nici o iniţiativă pentru aflarea locului în care se adăposteau minorele. sau de măsuri pregătitoare în vederea reîncredinţării minorelor. 217 . aşa cum fusese invitat să o facă. lipsa de acţiune a reclamantei nu putea exonera autorităţile de obligaţiile ce le reveneau ca deţinătoare ale autorităţii publice în materie de executare. aceasta nu ar fi întreprins nici un demers în acest sens. pag. această scrisoare nu a fost soluţionată în nici un fel. Curtea apreciază că o astfel de acţiune nu poate trece drept suficientă. Guvernul susţine că astfel de măsuri nu ar fi putut fi adoptate decât la iniţiativa reclamantei. întrucât este vorba de o cale indirectă şi excepţională de executare. şi în prezenţa unei delegaţii numeroase formate din profesori. Curtea arată că într-o scrisoare din 23 decembrie 1994 reclamanta i-a relatat ministrului justiţiei că dorea să depună o plângere penală împotriva lui D. Întrevederea nu a durat decât câteva minute. 109. serviciile de autoritate tutelară cărora art. nu trebuie exclusă recurgerea la sancţiuni atunci când părintele cu care locuiesc copiii are un comportament ilegal. alin. 108 din Codul familiei le conferea totuşi suficiente competenţe în materie nu s-au întâlnit cu minorele decât cu ocazia procedurii de reîncredinţare a minorelor (alin. 70 de mai sus).Z. Mai mult. în calitatea sa de autoritate centrală. Începând cu această dată nu a mai fost întreprins nici un demers pentru a încerca o apropiere între reclamantă şi fiicele sale. după ce a precizat motivele plângerii respective. mutatis mutandis. 44 de mai sus) şi s-au limitat la efectuarea de anchete pur descriptive. 108. în opinia Curţii. 8 din Convenţie. Cât despre întâlnirea din 29 ianuarie 1997. 89-91). care. De altfel. 73 de mai sus). 110. Curtea are doar sarcina de a examina dacă în speţă măsurile adoptate de autorităţile române au fost adecvate şi suficiente. Într-adevăr.Z. ea nu a fost organizată. 30 şi 38 din Legea de modificare a Legii pentru organizarea judecătorească prevăd că Parchetul îşi exercită activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. 35-36. diplomaţi. luând sfârşit atunci când fetele. necesară pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui D. În rest.

000 FRF. Conform informaţiilor de care dispune Curtea. Curtea concluzionează că autorităţile române nu au depus eforturi adecvate şi suficiente pentru a impune respectarea dreptului reclamantei de a-i fi înapoiate minorele. Curtea va acorda 100. Conform art. PENTRU ACESTE MOTIVE. cu toate că statul pârât beneficiază de o anumită marjă de apreciere în materie.000 FRF pentru cheltuielile de deplasare şi de cazare pe care le-a făcut cu ocazia celor 8 deplasări în România. Doamna Ignaccolo-Zenide solicită 200. II. ignorând astfel dreptul la respectarea vieţii de familie. 8. alin. Având în vedere cele de mai sus.000 FRF cu acest titlu. o reparaţie echitabilă. seria A nr. Cheltuieli de judecată 118. Curtea apreciază că acele cheltuieli legate de demersurile făcute atât în România. din care 6. "Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări.000 franci francezi (FRF) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral datorat angoasei şi suferinţei pe care le-ar fi încercat pentru că nu s-a putut bucura de drepturile ei părinteşti. Cu privire la aplicarea art. în măsura în care nu depăşesc un nivel rezonabil [a se vedea. Curtea apreciază că reclamanta a suferit cu certitudine un prejudiciu moral. de exemplu. cât şi la Strasbourg pentru a împiedica sau pentru a redresa situaţia pe care a considerat-o că încalcă art. dacă este cazul." A. b) 40. nivelul dobânzilor legale aplicabile în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri era de 3. care urmează să fie majorată cu orice sumă provenită din taxa pe valoarea adăugată. Curtea îi acordă reclamantei. a existat o încălcare a art. Prin urmare. 1) din 24 martie 1998. cu titlu de taxe şi cheltuieli. Ţinând seama de circumstanţele cauzei şi pronunţându-se în echitate conform art. 119. 120.47% pe an. 104]. prevăzute la art.000 FRF pentru onorariile avocatului său din România şi 40. 41. B. 116. Reclamanta mai solicită şi restituirea sumei de 86. Curtea observă în sfârşit că autorităţile nu au adoptat măsurile adecvate pentru asigurarea înapoierii minorelor reclamantei. Curtea acordă părţii lezate. 7 din Convenţia de la Haga. CURTEA 218 . Dobânzi 122. pag. 8 din convenţie sau pentru a ameliora această situaţie erau necesare. Prejudiciu moral 115. Guvernul nu a formulat un punct de vedere cu privire la acest aspect. 117.000 FRF cheltuieli de judecată în procedura internă. C.000 FRF.000 FRF onorarii datorate avocatului care a reprezentat-o la Strasbourg. Hotărârea Olsson împotriva Suediei (nr. suma de 86. reprezentând: a) 46. 41 din convenţie 114. 41 din convenţie. conform convenţiei încheiate la 15 iulie 1998. garantat de art. 8. 130. Guvernul nu a formulat un punct de vedere. 43. acestea trebuie deci restituite. Reclamanta roagă membrii Curţii să adauge la această sumă "orice eventuală taxă pe valoarea adăugată". 121.113.

hotărăşte.1. Din punctul de vedere al intereselor lor superioare. circumstanţele care au dus la această situaţie şi rolul pe care l-au avut în această privinţă fiecare dintre părinţi. 8. ci şi copiii. în special în procedurile care îi vizează. că a existat o încălcare a art.opinia parţial separată a doamnei Diculescu-Şova. Este stabilit. STE nr. * OPINIA PARŢIAL SEPARATĂ a domnului judecător Maruste Înţeleg şi admit abordarea formală adoptată de majoritate. hotărăşte. 2 din convenţie şi art. respinge. cu 6 voturi pentru şi un vot împotrivă. 2 din regulamentul Curţii. nu se justifică. cu începere de la data expirării termenului menţionat mai sus şi până la momentul plăţii. 8 trebuie să beneficieze nu doar părinţii. împotriva voinţei celor care făceau obiectul hotărârii. Este adevărat că. adevărat că în practică organele de la Strasbourg s-au arătat întotdeauna foarte prudente în misiunea lor de control al deciziilor pronunţate de autorităţile naţionale. În consecinţă. 219 . la 25 ianuarie 2000. cu 6 voturi pentru şi un vot împotrivă. 45 alin. din punctul de vedere al relaţiilor între copii şi părinţii lor divorţaţi sau despărţiţi. precum şi autorităţile publice nu au o importanţă decisivă. această preferinţă trebuie să fie şi ea luată în considerare. 3. că statul pârât trebuie să plătească reclamantei. preşedinte Michael O'Boyle. conform art. Este. cerinţele unei vieţi de familie sunt complicate şi delicate. 4 din aceasta.opinia parţial separată a domnului Maruste. de asemenea. 74 alin. Totuşi consider că de art. majorate cu sumele provenite din taxa pe valoarea adăugată: a) 100. drepturile şi interesele superioare ale copilului trebuie să fie promovate. Redactată în limba franceză. Din dosarul cauzei reiese clar că minorele locuiesc de mult timp împreună cu tatăl lor. 2. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg. Având în vedere Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. 160).000 FRF. 4. punerea în executare a unei vechi hotărâri judecătoreşti. în termen de 3 luni. cererea pentru acordarea altor despăgubiri.000 FRF. Din punctul meu de vedere. . că în speţă copiii au declarat în mod categoric că preferă să locuiască cu tatăl lor. şi aceasta din următoarele motive: Mi se pare că soluţia pronunţată în speţă contravine obiectului şi însuşi conţinutului unei asemenea cauze. grefier La prezenta hotărâre se află anexate. atunci când interesele părinţilor sunt în conflict. Elisabeth Palm. Aş merge chiar mai departe: copiii sunt şi trebuie să fie primii beneficiari atunci când interesele părinţilor lor sunt în conflict şi dacă sunt ei înşişi suficient de maturi pentru a-şi exprima în mod clar propriile preferinţe. cu titlu de taxe şi cheltuieli. cât şi în cele externe. opinia şi preferinţele minorilor trebuie să fie cu adevărat ascultate şi luate în considerare în cadrul procedurilor. b) 86. următoarele opinii separate: . şi mai ales art. şi să se ţină seama cum se cuvine de părerea lor (a se vedea Convenţia europeană cu privire la exercitarea drepturilor minorilor. dar am votat totuşi împotriva constatării unei încălcări a art. 8 din convenţie. următoarele sume. hotărăşte că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3. în unanimitate. cu titlu de daune morale. Regret mult că acest element a fost neglijat atât în procedurile interne. care obligă statele părţi să ia toate măsurile necesare pentru punerea în practică a drepturilor recunoscute de acest instrument. În acest scop se impune să se dea copiilor posibilitatea exercitării drepturilor lor. precum şi cu ocazia adoptării hotărârilor care îi vizează.47% pe an. de asemenea.

8. că timp de 5 ani fetele s-au aflat în afara teritoriului şi a jurisdicţiei statului pârât.De altfel.000 FRF acordată de Curte pentru onorariile cerute de avocatul francez care a apărat-o pe reclamantă la Strasbourg este mult prea ridicată în raport cu munca efectuată (memoriu şi pledoarie). în speţă. îmi exprim dezacordul cu privire la modul în care Curtea a aplicat art. OPINIA PARŢIAL SEPARATĂ a doamnei judecător Diculescu-Şova Ţinând seama de circumstanţele cauzei. cu atât mai mult cu cât la Curte nu s-a făcut dovada achitării acestei sume. prin urmare. 8 din convenţie. 6 din convenţie. Curtea a apreciat că obligaţiile pozitive prevăzute la articolul menţionat în materie de reîncredinţare a minorilor către un părinte trebuie interpretate în lumina convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 cu privire la aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii. 41 din convenţie. Reclamanta a solicitat o despăgubire pentru prejudiciul moral rezultat din imposibilitatea de a-şi exercita drepturile părinteşti. Or. apreciez că lipsurile şi întârzierile care au îngreunat procedura trebuie analizate mai degrabă din punctul de vedere al art. a devenit foarte dificil pentru autorităţile române să respecte ad litteram art. de faptul că originea conflictului şi a pretinsului prejudiciu moral se află în atitudinea adoptată de mamă începând cu anul 1989. în al treilea rând. şi nu al art. 8 din convenţie. În ceea ce priveşte cheltuielile. În aceste condiţii şi ţinând seama. 220 . evitând astfel traumatizarea acestora. în primul rând. iar suma reclamată cu titlu de prejudiciu moral acoperă şi această perioadă. 10 din hotărâre) din raţiuni financiare şi fiscale. Nu poate fi totuşi contestat de reclamantă faptul că în anul 1989 ea a renunţat la drepturile sale părinteşti (alin. o despăgubire suficientă a prejudiciului moral suferit o constituie constatarea încălcării art. consider că. De asemenea. interesul minorelor. Deoarece neacceptarea şi respingerea manifestate de adolescente faţă de mama lor s-au accentuat o dată cu trecerea timpului. în al doilea rând. de situaţia statului pârât în acest stadiu şi în acest conflict. consider că suma de 40. statul pârât a respectat Convenţia de la Haga şi. şi. imposibilitate în care s-ar fi găsit timp de 9 ani. este sigur că din anul 1989 şi până la sfârşitul anului 1994 nu a existat o viaţă de familie împreună cu fiicele sale datorită faptului că între ele nu a existat nici un fel de raporturi.

Întrucât versiunile în limbile franceză şi engleză folosesc inconsecvent denumirile unor instituţii şi funcţii. care să fie interceptată şi controlată de autorităţile penitenciarului. Respectarea art. Regulamentul de aplicare: nepublicat. Concluzie: încălcare (unanimitate). şi nu indică destul de clar întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor. cu familia şi cu autorităţile naţionale. Curtea nu consideră că este necesar să verifice în cauză respectarea celorlalte cerinţe ale alin.111) SUMAR Hotărâre pronunţată de o Cameră România . 8 Recapitularea jurisprudenţei Curţii Dispoziţii interne aplicabile în materia controlului corespondenţei deţinuţilor: Legea nr. Guvernul nu contestă concluziile Comisiei: dreptul intern nu corespunde cerinţei de accesibilitate. Comisia a opinat că a avut loc o încălcare a art. Articolul 8 din convenţie A. traducerea a fost adaptată. 23/1969 lasă prea multă libertate de decizie autorităţilor naţionale. 8 alin. terminologia traducerii s-a supus regulilor intertemporale. 8. Obiectul litigiului Prin cererea ce face obiectul de analiză al Curţii. or. folosindu-se numai denumirile valabile astăzi. 8 prin faptul că a fost deschisă şi întârziată corespondenţa dintre reclamant şi Comisie. independent de orice decizie a vreunei autorităţi judecătoreşti şi nesupus căilor de atac. 2 din convenţie. Versiunile originale sunt în limbile franceză şi engleză. reclamantul invocă încălcarea dreptului său de corespondenţă cu Comisia. reclamantul nu a putut lua cunoştinţă de el. Controlul corespondenţei pare a fi automat. În ceea ce priveşte actele procedurale. impusă de art. Îngrădirea criticată nu este prevăzută de lege. 221 . CAZUL PETRA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI1) (115/1997/899/1. cu excepţia cazurilor expres indicate. 637 din 27/12/1999 Cazul Petra împotriva României1) ________ 1) Nota traducătorului. Dosarul cauzei nu conţine nici o scrisoare adresată de reclamant familiei sale sau autorităţilor din ţara sa. Competenţa ratione materiae a Curţii se exercită în limitele deciziei Comisiei privind admisibilitatea unei plângeri.Curtea Europeană a Drepturilor Omului Hotărâre din 23/09/1998 Publicat in Monitorul Oficial. B. Reclamantul nu s-a bucurat de protecţia minimă cerută de preeminenţa dreptului într-o societate democratică.controlul corespondenţei unui deţinut cu Comisia Europeană pentru Drepturile Omului I. 2 al art. Partea I nr. Curtea consideră că nu trebuie să ia în discuţie aceste capete de cerere.

__________ Notele grefierului: 2) Cauza are nr. intrat în vigoare la 2 octombrie 1998. Domnul A. Primele două numele indică poziţia din anul introducerii plângerii. Guerra şi alţii împotriva Italiei. Pettiti. Bernhardt. pronunţă hotărârea următoare. 19 februarie 1998. Toumanov. Domnul P. Cheltuieli de judecată Absenţa cererii de restituire a acestora Concluzie: Statul pârât trebuie să plătească reclamantului o anumită sumă cu titlu de daune morale (unanimitate). În cazulPetra împotriva României2). într-un complet de judecată alcătuit din judecătorii menţionaţi mai jos: Domnul R. 15 noiembrie 1996. Petzold. şi P. Valticos. 25 mai 1998. 9. se aplică în toate cauzele care privesc statele angajate prin Protocolul nr. 3) Regulamentul B. preşedinte. Kurt împotriva Turciei. Concluzie: încălcare (unanimitate). Spielmann. Domnul M. REFERINŢE LA JURISPRUDENŢA CURŢII 25 martie 1983. 115/1997/899/1. grefier. Articolul 25 alineatul 1 din convenţie Recapitularea jurisprudenţei Curţii Reclamantul a afirmat în faţa Comisiei că a fost ameninţat de două ori de către autorităţile penitenciarului atunci când a cerut să scrie Comisiei . Domnul V. Domnul L. 43 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia) şi dispoziţiilor aplicabile ale Regulamentului său B3). conform art. grefier adjunct.afirmaţii nedezminţite de către Guvernul pârât.-E. Domnul G. Mahoney. Calogero Diana împotriva Italiei. constituită. iar ultimele două arată locul său pe lista cuprinzând cauzele cu judecarea cărora Curtea a fost învestită de la început şi pe lista cuprinzând plângerile iniţiale corespunzătoare (a Comisiei). Kuris. Curtea apreciază că această împrejurare constituie o formă de presiune ilegală şi inacceptabilă. care a îngrădit dreptul la recurs individual. Curtea Europeană a Drepturilor Omului.II. Voicu. 25 martie 1992. Silver şi alţii împotriva Regatului Unit. adoptată la 24 august 1998. precum şi din domnii H. Campbell împotriva Regatului Unit. 222 .111. Daune morale Acordarea unei anumite sume B. Domnul N. după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 mai şi la 24 august 1998. Mifsud Bonnici.J. Articolul 50 din convenţie A. Sir John Freeland. III.

Hotărârea din 30 aprilie 1991 lipsea. Circumstanţele cauzei 7. 5 din Regulamentul B). după ce a constatat îndeplinirea condiţiilor cerute de o astfel de derogare de la procedura obişnuită (art. în prezenţa grefierului. Spielmann. 4. Ciobanu-Dordea. Scrisă pe hârtia regulamentară a penitenciarului. prin intermediul grefierului adjunct. La 22 iulie 1994 Comisia a solicitat reclamantului informaţii suplimentare şi documente pentru a-şi susţine plângerea. 1 şi art. 8 şi 25 din convenţie. Între altele. pe domnul A. aplicată la 30 aprilie 1991 de către Tribunalul judeţean Târgu Mureş. Pettiti. vicepreşedinte al Curţii [art. precum şi la declaraţia română prin care se recunoaşte jurisdicţia obligatorie a Curţii (art. Sir John Freeland. pentru a-l reprezenta (art. La originea cauzei se află o plângere (nr. Ele au ca obiect obţinerea unei decizii care să stabilească dacă situaţia de fapt din cauză demonstrează o încălcare de către statul pârât a cerinţelor art. Valticos. Cererea Comisiei face trimitere la art. 2. 27 şi 40 din Regulamentul B). ea făcea cunoscute dificultăţile întâmpinate de către soţul său în transmiterea corespondenţei din penitenciar. aşa cum au fost modificate prin Protocolul nr. ea avea un număr de înregistrare şi provenea din Bucureşti. ÎN FAPT I. 40). N.PROCEDURA 1. 4 b)]. Născut în 1941. Această scrisoare avea un scris diferit de al precedentelor. A. 44 şi 48 din convenţie. 5. La 26 februarie 1998 Comisia a prezentat dosarul procedurilor care se desfăşuraseră în faţa ei. 21 alin. domnii G. Voicu. 21 alin. Conform ordonanţei date ulterior. Camera care urma să se constituie îi includea de drept pe domnul M. şi a făcut cunoscut că administraţia penitenciarului nu îi permitea să completeze formularul de cerere. 223 . Kuris şi V. pe avocatul reclamantului şi pe delegatul Comisiei. şi anume: domnii L. 6. domnul C. cetăţean român. Ea se plîngea că soţul său nu beneficiase de un proces echitabil în faţa tribunalului. într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. Plângerea reclamantului face trimitere la art. 8. 47 din convenţie. La 20 mai 1994 reclamantul a adresat o scrisoare Comisiei. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (Comisia) la 15 decembrie 1997.-E.273/95) îndreptată împotriva României. 25. 6 din Regulamentul B). 9. la 15 aprilie 1998. 31 din Regulamentul B). în interiorul termenului de 3 luni prevăzut la art. La 10 ianuarie 1994 soţia reclamantului care era deţinut la Penitenciarul Mărgineni (judeţul Dâmboviţa) s-a adresat Comisiei. 27. Deşi era menţionată ca anexă. La 21 ianuarie 1995 a trimis din închisoarea de la Mărgineni o scrisoare care a parvenit Comisiei la 14 februarie 1995. domnul Ioan Petra este în prezent deţinut la Penitenciarul din Aiud (judeţul Alba). prin intermediul soţiei. El se află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. La 22 februarie 1995 Comisia a trimis reclamantului un formular de cerere. La 30 octombrie şi la 9 noiembrie 1994 domnul Petra a scris Comisiei. grefierul o invitase să facă aceasta conform instrucţiunilor preşedintelui Curţii. 39 alin. 10. Toumanov (art. La 31 ianuarie 1998. Reclamantul l-a desemnat pe domnul D. 32 alin. judecător ales de naţionalitate română (art. grefierul a primit memoriul Guvernului şi al reclamantului la 9 şi. 3. domnul Bernhardt i-a consultat. P. Bernhardt. agentul Guvernului român (Guvernul). vicepreşedintele a tras la sorţi numele celorlalţi 7 membri. În calitatea sa de preşedinte al Camerei (art. 11. 12. Cosma. avocat în Baroul Bucureşti. 9 pe care România l-a ratificat. La 24 aprilie 1998 completul de judecată a renunţat să se reunească în şedinţă. 43 din convenţie). 21 alin. prin intermediul soţiei. respectiv. 43 in fine din Convenţie şi art. 1 şi la art. cu privire la organizarea procedurii (art. apoi la 21 ianuarie 1998 de către domnul Ioan Petra (reclamantul). prin care reclamantul sesizase Comisia la 19 noiembrie 1994 în temeiul art. 44 şi 48. şi a cerut ca orice corespondenţă să îi fie trimisă la domiciliu. şi pe domnul R. Bîrsan. Mifsud Bonnici. 46).

din 24 şi din 27 februarie 1997. generalul I. informând Comisia că la 26 septembrie 1995 a fost transferat la Penitenciarul Aiud şi că. 17. de transmiterea plângerii sale către Guvern. La 15 aprilie 1998 reclamantul a trimis grefei Curţii memoriul său. La 14 august 1997 Comisia a primit o nouă scrisoare redactată în penitenciar la 8 iulie 1997 pe hârtie regulamentară. Prima. 19. 224 . La 26 ianuarie 1996 aceasta a răspuns pe adresa Penitenciarului Aiud. împreună cu încă cinci deţinuţi. El a afirmat că scrisese în plic închis. purtând o ştampilă şi un număr de înregistrare. exprimându-se astfel: "Am să-ţi dau eu ţie Consiliul Europei!" 23. 14. domnul Petra a arătat că fusese ajutat de către un coleg "fără nici o legătură cu cauza. i s-a răspuns: "Consiliul Europei se află la Aiud şi nu în altă parte" şi că. 22. nu primise nici unul. purtând ştampilă şi număr de înregistrare. 13. El a adăugat că scrisorile sale către şi de la Comisie erau în mod sistematic desfăcute şi că scrisorile sale erau trimise Comisiei prin intermediul Direcţiei penitenciarelor. 23/1969 asupra executării pedepselor şi regulamentul său "secret" de aplicare. La 3 ianuarie 1997 Comisia a primit două scrisori aflate într-un plic ce purta antetul Ministerului Justiţiei. La 22 aprilie 1996 soţia reclamantului a scris Comisiei pentru a se plânge de condiţiile de detenţie ale soţului său. şi trimisă din Bucureşti la 30 iulie 1997 într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. trimisă prin intermediul soţiei. amândouă deodată şi însoţite de o scrisoare a aceluiaşi general I. care îl ameninţase. Domnul Petra nu a luat cunoştinţă de transmiterea plângerii sale către Guvern decât în aprilie 1996. 20. 24. 15. un om discret şi dezinteresat". temându-se să nu fie denunţat locotenentcolonelului V. Referindu-se şi la dreptul la respectarea corespondenţei sale. Alte două scrisori ale reclamantului. La 18 iulie 1995. Într-o scrisoare din 9 martie 1997. Reclamantul refuzase să îi comunice numele gardienilor care îi băteau pe deţinuţi.C. La 13 iulie 1996 Guvernul a depus la Comisie toate documentele privitoare la procedura juridică care s-a finalizat prin condamnarea reclamantului. cu toate acestea. o celulă de 12m2 şi era supus unor tratamente inumane de către gardieni. dacă insistă. Într-o scrisoare din 24 mai 1996. formularul menţionat a fost trimis Direcţiei Generale a Penitenciarelor la 17 aprilie 1995. nu putea să îl ajute mai mult. expediat din Bucureşti. au fost trimise din Bucureşti de către Ministerul Justiţiei la 14 martie 1997. şi că el nu este niciodată sigur că scrisorile îi sunt efectiv transmise la Strasbourg. În ea nu se făcea nici o referire la o eventuală îngrădire a corespondenţei. 8 şi 25 din Convenţie.. 16. care ocupa. într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. când a primit o copie de pe scrisoarea din 19 octombrie 1995 şi de pe documentele pertinente. scris pe hârtia regulamentară a penitenciarului.C. trimisă prin intermediul soţiei. el a subliniat că directorul penitenciarului. În formular nu figura nici o referinţă la o eventuală îngrădire a corespondenţei. expediat din Bucureşti. La 4 ianuarie 1996 doamna Petra a informat Comisia că soţul ei insistă în plângerea sa şi că denunţă ingerinţa sistematică a autorităţilor penitenciarului în corespondenţa sa cu Comisia. va fi supus regimului de detenţie special. La 9 decembrie 1995 domnul Petra a trimis o scrisoare expediată de soţia sa. atunci când ceruse permisiunea de a comunica schimbarea de adresă. purtând fiecare câte o ştampilă şi un număr de înregistrare. fiindu-i mult prea teamă. reclamantul s-a plâns din nou de cenzurarea corespondenţei sale şi a afirmat că este obligat să îi prezinte scrisorile directorului penitenciarului. A doua era o scrisoare de însoţire a şefului Direcţiei Generale a Penitenciarelor. era datată 4 decembrie 1996 şi purta o ştampilă şi un număr de înregistrare. întrucât administraţia era obligată să aplice Legea nr. Reclamantul afirmă că nu a primit niciodată scrisoarea din 19 octombrie 1995 prin care Comisia îl informa. 18.Completat de către reclamant la 9 martie 1995. El invoca din acest motiv o încălcare a art. El a adăugat că autorităţile penitenciarului îi informaseră despre trimiterea documentelor cerute de Comisie. domnul Petra a informat Comisia că primise decizia asupra admisibilităţii plângerii sale. care. care le transmite Direcţiei penitenciarelor din Bucureşti. între altele. scrisă de reclamant pe hârtia regulamentară a penitenciarului. deşi foarte "flexibil". ca răspuns la o întrebare a Comisiei cu privire la scrisul diferit al corespondenţei primite de către aceasta.C. 21.

. Regulamentul de aplicare a Legii nr. comportarea şi receptivitatea la acţiunea de reeducare... iar cele care au un conţinut necorespunzător se înaintează Direcţiei Generale a Penitenciarelor. atunci când prestează o muncă. preşedintelui tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială se află penitenciarul. (. şi câte o scrisoare la 3 luni. aprobat de Consiliul de Miniştri la 15 decembrie 1969 26. pentru a lua măsurile ce se impun potrivit legii. reclamaţiile şi sesizările să fie expediate în cel mult 5 zile de la data primirii lor." B. Corespondenţa cu conţinut necorespunzător se înaintează." ARTICOLUL 18 "Drepturile condamnaţilor de a primi (. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 225 .. dacă este cazul. sesizări scrise sau verbale comandantului penitenciarului. predându-i-se acestuia la punerea în libertate. ziarele şi revistele.). Administraţia penitenciarului asigură condamnaţilor cele necesare pentru scris"." Conform tabelului anexat la regulamentul sus-menţionat deţinuţii condamnaţi pentru infracţiunea de omor au dreptul să primească şi să trimită câte o scrisoare la fiecare două luni." ARTICOLUL 77 "Comandantul penitenciarului are obligaţia ca cererile. precum şi altor organe. folosirea la muncă.nepublicat . Dreptul intern aplicabil A.) şi trimite corespondenţă se acordă în raport cu natura infracţiunii. organelor competente. durata pedepsei. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor sunt următoarele: ARTICOLUL 17 "Condamnaţii au dreptul (. Articolele aplicabile din Regulamentul de aplicare a Legii nr. reclamaţiile şi sesizările adresate organelor centrale sau locale se înaintează direct de către penitenciar acestor organe." ARTICOLUL 20 "Corespondenţa. ARTICOLUL 76 "Cererile..) de a primi şi trimite corespondenţă şi sume de bani. se reţin şi se păstrează la locul de deţinere. 23/1969. 23/1969 25. existenţa stării de recidivă.. Rezultatul acestora va fi adus la cunoştinţă condamnatului îndată după primirea răspunsului. procurorului. al căror conţinut este apreciat de comandantul penitenciarului ca necorespunzător procesului de reeducare a condamnatului. cărţile.II. atunci când nu prestează nici o muncă. 23/1969 . Legea nr.dispun următoarele: ARTICOLUL 75 "Condamnaţii au dreptul să adreseze cereri. reclamaţii. Dispoziţiile aplicabile din Legea nr.

invocate de către domnul Petra în plângerea sa din 21 ianuarie 1998 (paragraful 31 de mai sus). dar oricine şi-l poate procura de la grefă. El invocă art. ÎN DREPT I. 8. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 şi 25). cu privire la controlul corespondenţei reclamantului cu Comisia. 8 din convenţie)". Guvernul subliniază că domnul Petra nu a invocat niciodată în faţa Comisiei îngrădirea corespondenţei cu autorităţile române şi susţine că limitarea libertăţii corespondenţei reclamantului cu familia sa este justificată din punct de vedere al art. că a fost încălcat art. capătul de cerere al reclamantului privitor la îngrădirea corespondenţei sale (art. siguranţa publică. e) din convenţie). Comisia a concluzionat. §44). Avocatul reclamantului cere Curţii să constate încălcarea articolelor menţionate şi să acorde clientului său o satisfacţie echitabilă. bunăstarea economică a ţării. care prevede: "1. apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale. Totuşi. 8 din convenţie. se referă la aceleaşi fapte. La 23 februarie 1997 Comisia a declarat admisibilitatea plângerii (nr. Guvernul lasă la aprecierea Curţii capătul de cerere. 8 din convenţie şi că nu se pune nici o problemă distinctă cu privire la art. Curtea reaminteşte că. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 29. în unanimitate. mutatis mutandis. 25. Delegatul Comisiei nu a luat nici o poziţie în această privinţă. datorită "deschiderii corespondenţei şi întârzierii expedierii". şi-a expus punctul de vedere conform căruia a existat o încălcare a acestui articol. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. 6 alin. apoi. aceasta este determinată de cadrul deciziei Comisiei asupra admisibilităţii unei cereri (a se vedea. 34. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 8 din convenţie A. În cererea adresată Curţii la 21 ianuarie 1998 reclamantul se plânge de îngrădirea dreptului său la corespondenţă (deschiderea corespondenţei şi întârzieri în expedierea acesteia) nu numai cu Comisia. Prin raportul din 30 octombrie 1997 (art. respingându-le pe celelalte. Comisia a reţinut la 13 ianuarie 1997 că "fără a prejudicia fondul. 27.273/1995) doar în ceea ce priveşte primul capăt de cerere. întemeiat pe art.4) __________ 4) Nota grefierului: Din raţiuni de ordin practic acest text nu va figura decât în ediţia imprimată (Culegere de hotărâri şi decizii 1998). 8 şi 25. Culegere de hotărâri şi decizii 1998-I. în ceea ce priveşte competenţa sa ratione materiae. hotărârea Guerra şi alţii împotriva Italiei din 19 februarie 1998. 1 lit. 5 alin.27. Or. 28. Domnul Petra a sesizat Comisia la 19 noiembrie 1994. chiar dacă ultimele două capete de cerere. de caracterul inechitabil al urmăririi penale (art. dosarul cauzei nu conţine nici o scrisoare adresată de reclamant familiei sale sau autorităţilor din ţara sa. şi o roagă să respingă celelalte capete de cerere. protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora." 32. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. la 30 octombrie 1997. care să fi fost interceptată şi 226 . într-o societate democratică. Textul integral al avizului său figurează în anexa la prezenta hotărâre. 31). 1) şi de încălcarea dreptului la respectarea corespondenţei cu Comisia (art. 2. El se plângea de detenţia sa [art. 33. 30. ci şi cu familia şi cu autorităţile publice. Cu privire la obiectul litigiului 31. este necesară pentru securitatea naţională.

aceasta soseşte desfăcută şi cu întârzieri de mai mult de o lună. 2. art. 8 alin. Înaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează să nu împiedice prin nici o măsură exercitarea efectivă a acestui drept. drept garantat de alin. 25 alin. 8. orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari. II. Curtea constată că ingerinţa în discuţie nu era prevăzută de lege şi că a avut loc o încălcare a art. 1. În speţă. 32. dreptul condamnaţilor de a primi şi de a trimite corespondenţă şi acordă directorilor penitenciarelor autoritatea de a păstra orice scrisoare. Curtea reaminteşte că din moment ce o anumită lege oferă autorităţilor o putere de apreciere este imposibil să fie redactată în termeni foarte cerţi. 1. paragraful 32). 1 al art. De comun acord cu Guvernul şi cu Comisia. Reclamantul afirmă că este obligat să prezinte scrisorile adresate Comisiei comandantului penitenciarului. Reclamantul afirmă că îngrădirea corespondenţei sale cu Comisia constituie o încălcare a art. Curtea apreciază că a avut loc "o ingerinţă din partea unei autorităţi publice" în exercitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondenţei sale. în plus. dacă "nu este prevăzută de lege" şi nu urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime dintre cele menţionate la alin. printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei.controlată de către conducerea penitenciarelor din Mărgineni şi din Aiud. 61. de către orice persoană fizică. producându-se astfel întârzieri considerabile. Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992. Cu privire la pretinsa încălcare a art. care le trimite la Bucureşti. 2 din convenţie. conform cărora regulamentul de aplicare nu corespunde exigenţei de accesibilitate cerute de art. Prin urmare. p. 8. Curtea observă. dispoziţiile interne aplicabile controlului corespondenţei deţinuţilor sunt incluse în Legea nr. El invocă o încălcare a art. 18 şi 20 ale amintitei legi lasă autorităţilor naţionale o marjă prea mare de apreciere: legea se limitează la a indica. 16. 23/1969 şi în regulamentul său de aplicare. 17. 25 alin. Curtea nu consideră că este necesar să verifice în speţă respectarea celorlalte cerinţe ale alin. B. Hotărârea Calogero Diana mai sus citată. p. 227 . 36. o rigiditate excesivă a textului fiind rezultatul probabil al unei astfel de griji pentru certitudine (a se vedea. 1 din convenţie. paragraful 33). ziar. Curtea consideră că nu trebuie să le ia în considerare. În lipsa probelor care să sprijine aceste susţineri. 8. 39. într-o manieră foarte generală. Cât despre corespondenţa provenită de la Comisie. Controlul corespondenţei pare deci automat. O astfel de ingerinţă încalcă dispoziţiile acestui text. p. Or. Cât despre regulamentul de aplicare. 38. Aceste declaraţii pot fi făcute pentru o durată determinată. domnul Petra nu s-a bucurat de protecţia minimă cerută de preeminenţa dreptului întro societate democratică (Hotărârea Calogero Diana mai sus citată. independent de orice decizie a unei autorităţi judecătoreşti şi nesupus căilor de atac. Cu privire la respectarea art.775. atingerea adusă dreptului trebuie să fie "necesară într-o societate democratică" pentru atingerea acestor scopuri (a se vedea hotărârile Silver şi alţii împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983.775. În plus. 2 al art. nr. conform căruia: "1. paragraful 28). 8 35. în cazul în care înalta parte contractantă aflată în cauză a declarat că recunoaşte competenţa Comisiei în această materie. 2. faptul că Guvernul nu contestă concluziile Comisiei. Culegere 1996-V. Comisia poate fi sesizată. 37. 8. p. Având în vedere concluzia precedentă. motiv pentru care reclamantul nu a putut să ia cunoştinţă de conţinutul acestuia. 1. paragraful 34 şi Calogero Diana împotriva Italiei din 15 noiembrie 1996. care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie. p. paragraful 84. seria A. iar legea română nu indică destul de clar întinderea şi modalităţile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autorităţilor. printre multe altele. carte sau revistă "neadecvate reeducării condamnatului" (paragraful 25 de mai sus). În concluzie. 40. acesta nu este publicat. 1 din convenţie 41.776. seria A. nr. 233.

încălcându-se astfel art. afirmaţii care nu au fost dezminţite de către Guvernul pârât. 1. conţinute în scrisorile menţionate. Guvernul şi Comisia consideră că nu se pune nici o problemă distinctă cu privire la această dispoziţie.000 de franci francezi. Prin cuvântul "presiune" trebuie să înţelegem nu numai coerciţia directă şi actele flagrante de intimidare a reclamanţilor. 25 ca reclamanţii sau posibilii reclamanţi să poată comunica liber cu Comisia. Delegatul Comisiei nu se pronunţă. Dobânzi 228 . care a beneficiat de asistenţă juridică în faţa Comisiei şi apoi a Curţii. părţii lezate o reparaţie echitabilă. în absenţa unor probe care să dovedească prejudiciul invocat. 48.3. a familiei acestora sau a apărătorilor lor. Comisia nu va exercita competenţa pe care i-o atribuie prezentul articol decât atunci când cel puţin şase înalte părţi contractante vor fi legate prin declaraţia prevăzută în paragrafele precedente. Aplicarea art. Prejudiciu moral 46. 25. Cheltuieli de judecată 50. destinate să le schimbe hotărârea sau să îi descurajeze să se prevaleze de recursul oferit de convenţie. C. 50 din convenţie 45. 44. Culegere 1998. ci şi acţiunile sau contactele indirecte şi de rea-credinţă. formulări de genul "Consiliul Europei este la Aiud şi nu în altă parte" şi "Am să-ţi dau eu ţie Consiliul Europei!". fără ca autorităţile să facă asupra lor presiuni de vreun fel. prin hotărârea Curţii se acordă. fără a stabili o sumă. Pentru a stabili dacă contactele dintre autorităţi şi reclamant constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. Conform art. Guvernul consideră că. constituie în acest caz o formă de presiune ilegală şi inacceptabilă care a îngrădit dreptul de recurs individual. nu a cerut rambursarea cheltuielilor de judecată suplimentare. Reclamantul. Hotărârea Kurt împotriva Turciei din 25 mai 1998. 4. În această privinţă. în scopul de a-şi retrage sau de a-şi modifica capetele de cerere. o satisfacţie echitabilă pentru daunele morale suferite. Curtea reaminteşte că este de cea mai mare importanţă pentru eficienţa mecanismului recursului individual reglementat de art. 50 din convenţie: "Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură dispusă de o autoritate judiciară sau de orice altă autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri. III." A. cu acest titlu. dacă este cazul. ca şi datorită ameninţărilor pe care le-a primit din partea autorităţilor de la Penitenciarul Aiud. În scrisorile sale din 9 decembrie 1995 şi din 9 martie 1997 către Comisie (paragrafele 15 şi 22 de mai sus) reclamantul a afirmat că a fost ameninţat de două ori de către autorităţile Penitenciarului Aiud atunci când a cerut să scrie Comisiei. constatarea încălcării art. Din acest motiv Curtea îi acordă 10. Din punctul de vedere al Curţii. trebuie să se ţină seama de împrejurările particulare ale cauzei. Domnul Petra solicită. în ultimă instanţă. Ele sunt înmânate secretarului general al Consiliului Europei. care transmite copii ale acestora înaltelor părţi contractante şi asigură publicarea lor. datorită faptului că i-a fost deschisă şi întârziată corespondenţa cu Comisia. 43. paragrafele 159 şi 160)." 42. Curtea consideră că partea interesată a suferit cu certitudine un prejudiciu moral. B. 47. 25 alin. 49. 8 ar fi o satisfacţie echitabilă suficientă. trebuie avute în vedere vulnerabilitatea reclamantului şi riscul ca el să fie înfluenţat de autorităţi (a se vedea.

C. al cărui text integral poate fi obţinut de la secretariatul Comisiei. N. 25 din convenţie. I. 3.-C. J. Soyer. Weitzel. B. Gozubuyuk. L. la Strasbourg la 23 septembrie 1998. b) că această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă de 3. J. Declară că a fost încălcat art. Bratza. Rozakis.H. Declară: a) că statul pârât trebuie să achite reclamantului. Pellonpaa.P. Loucaides. J. [Comisia a avut următoarea componenţă: domnul S. ÎN UNANIMITATE. preşedinte. 8 din convenţie. cuantumul legal al dobânzilor. CURTEA. A. Busuttil.-C. Bekes. Martinez. F.51. Thune. Conform informaţiilor de care dispune Curtea. care vor fi convertiţi în lei româneşti la cursul de schimb aplicabil la data achitării. H. Gaukur Jorundsson. într-un interval de 3 luni. Nowicki. B.36% pe an cu începere de la expirarea termenului menţionat şi până la data achitării.A. M. ca daune morale. Declară că a fost încălcat art. PENTRU ACESTE MOTIVE. 229 . M. 10. Cabral Barreto. Redactată în limba franceză şi în limba engleză. I. doamnele G. preşedinte Herbert Petzold. Rudolf Bernhardt. Marxer.000 (zece mii) franci francezi. grefier ANEXĂ OPINIA COMISIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI (formulată în Raportul Comisiei1) din 30 octombrie 1997) __________ 1) Opinia se referă la unele paragrafe anterioare din Raportul Comisiei. aplicabil în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri.36% pe an. Conforti.S.L. A. este de 3. Trechsel. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului. Geus. Liddy. 1. 2. Danelius. domnii E.

8 din convenţie. pe de o parte. D. M. P. El apreciază că deschiderea corespondenţei sale şi întârzierile în trimiterea acesteia nu sunt prevăzute în dreptul intern. E. . Bielunas. Lorenzen. 2. 23/1969 nu a fost publicat niciodată. Herndl. C. C. Arabadjiev. Reclamantul afirmă că este obligat să predea scrisorile adresate Comisiei la comandantul penitenciarului. care le trimite la Bucureşti. într-o societate democratică. că Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. este necesară pentru securitatea naţională.dacă a existat o încălcare a art. secretar] A." 44. B. apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale. reclamantul apreciază că deschiderea scrisorilor sale şi întârzierile în trimiterea acestora. Mucha. Hion. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. Probleme în litigiu 42. Alkema. care prevede: "1. domnii R. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. cu încălcarea art. de Salvia. doamna M. Invocând hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Campbell împotriva Regatului Unit şi Domenichini împotriva Italiei. 46. 8 din convenţie 43.A. Comisia va trebui prin urmare să stabilească: . 25 din convenţie. Capătul de cerere declarat admisibil 41. K. bunăstarea economică a ţării. şi domnul M. Ress. provocate de personalul administrativ al închisorilor din Mărgineni şi Aiud. În plus. siguranţa publică. Comisia a declarat admisibil capătul de cerere în care reclamantul susţine că deschiderea corespondenţei sale cu Comisia şi întârzierile în derularea acesteia încalcă dreptul său la respectarea corespondenţei. Aceste scrisori ar fi apoi păstrate într-un dosar ţinut de comandantul penitenciarului.J. 8 din convenţie. iar pe de altă parte. A. Nicolini. contravin art. 23/1969 şi nici 230 . E. la Direcţia Generală a Penitenciarelor. el nu poate şti niciodată dacă scrisorile sale au fost cu adevărat trimise destinatarului. G. Vila Amigo. El invocă art. Svaby. Bîrsan. Reclamantul se plânge de ingerinţa autorităţilor penitenciarului în dreptul său la respectarea corespondenţei. Cu privire la încălcarea art. că nici Legea nr. protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. El argumentează. Reclamantul adaugă că scrisorile care îi sunt adresate de Comisie sosesc desfăcute şi cu întârzieri care depăşesc adesea o lună. 8 din convenţie din cauza deschiderii corespondenţei reclamantului cu Comisia şi a întârzierilor în derularea acesteia. din acest motiv existând întârzieri considerabile în trimiterea corespondenţei sale. 45.dacă deschiderea corespondenţei reclamantului cu Comisia a îngrădit exercitarea efectivă a dreptului de recurs individual al reclamantului.

p.) nu se poate considera ca «lege» decât o normă enunţată cu destulă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi ghideze conduita. Această expresie vizează şi calitatea legii. 32. 1 de către puterea publică (Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 2 al art. 8 din convenţie. drept distinct de dreptul la corespondenţă. Cât despre petiţiile adresate organismelor internaţionale. Ea trebuie să stabilească mai întâi dacă ingerinţa era "prevăzută de lege". comportamentul şi atitudinea condamnatului faţă de reeducare. p. întrucât ele urmăresc scopul social al reeducării condamnatului pentru a-i asigura reintegrarea într-o viaţă socială normală. şi care nu cunoaşte nici o restricţie. 51. citite sau nu. 61. care trebuie să fie compatibilă cu preeminenţa dreptului. Comisia reaminteşte că "practica constând în desfacerea scrisorilor provenite de la Comisie. seria A. Conform Guvernului. "(. seria A. 48. şi acest fapt nu este contestat de Guvernul pârât. proba că reclamantul a putut beneficia de dreptul de petiţie constă în faptul că scrisorile sale au ajuns la Comisie. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor garantează dreptul la corespondenţă. nr. Guvernul argumentează că pentru asigurarea respectării dreptului de petiţie. Guvernul pârât arată că autorităţile nu au reţinut nici o scrisoare adresată de reclamant Comisiei. 1 din convenţie (Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 8 alin. care le-a trimis Comisiei. într-un grad rezonabil. nr. în circumstanţele cauzei. hotărârile Silver şi alţii împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983. Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984. 18. paragraful 67). Comisia observă. la art. reprezintă o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea corespondenţei sale" în sensul art. astfel de restricţii sunt conforme alin. că scrisorile reclamantului către Comisie au fost trimise desfăcute la Direcţia penitenciarelor. p. în ceea ce priveşte natura infracţiunii. consecinţele care pot deriva dintr-un anumit act" (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 50. 231 . aceste texte nu prevăd cu destulă precizie şi claritate ingerinţele permise şi garanţiile acordate persoanelor a căror corespondenţă face obiectul acestor ingerinţe. cu privire la normele juridice aplicabile unui caz dat.regulamentul său de aplicare nu constituie "legi" în sensul art. "Legea" în chestiune trebuie să fie suficient de accesibilă. Mai exact. apelând la nevoie la consilieri calificaţi. Guvernul arată. 53. Hotărârea Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979. 49. paragraful 57). 17 din Legea nr. mergând de la 3 până la 6 săptămâni. Hotărârea Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992. 21. 75-77. 30. Comisia notează în plus întârzierile în derularea corespondenţei dintre Comisie şi reclamant. paragraful 90. atât penitenciarele. menţionată în preambulul convenţiei (Curtea Europeană a Drepturilor Omului. prestarea unei munci. întrucât legislaţia în vigoare obligă autorităţile să predea aceste scrisori destinatarului. 47. Golder împotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975. Guvernul susţine că această corespondenţă "prin terţi interpuşi" nu constituie o restricţie sau o interdicţie a dreptului la corespondenţă. paragraful 49). nr. seria A. 2 din convenţie. în circumstanţele cauzei. acestea sunt trimise de Direcţia penitenciarelor la destinatari. Comisia reaminteşte că expresia "prevăzută de lege" presupune cerinţe care merg dincolo de simpla conformare cu legislaţia internă. Guvernul adaugă faptul că corespondenţa reclamantului cu Comisia "prin terţi interpuşi" corespunde unui minimum de precizie în ceea ce priveşte redactarea petiţiilor şi permite mai ales asigurarea apărării reclamantului care nu poate să se apere singur. 55. Reclamantul menţionează cu titlu de exemplu faptul că nici o dispoziţie legală nu prevede care este autoritatea competentă să examineze plângerile privind ingerinţele în corespondenţa deţinuţilor. starea de recidivă. p. 82. durata pedepsei. că regulamentul cu privire la executarea pedepselor garantează. Această cerinţă implică faptul că dreptul intern trebuie să ofere o anume protecţie împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate de alin. 8 din convenţie. 233. seria A. El arată că art. 52. seria A. paragraful 34). nr. cât şi Direcţia penitenciarelor ţin un registru în care înscriu petiţiile adresate de deţinuţi diferitelor autorităţi. 17. 34. 31.. 8 alin. 18) anumitor condiţii. Guvernul pârât nu contestă nici că scrisorile adresate de Comisie reclamantului au ajuns desfăcute la destinatar. în sensul că cetăţeanul trebuie să poată dispune de suficiente informaţii. Mai mult. Acest drept este supus (art. de asemenea. Comisia trebuie deci să stabilească dacă această ingerinţă îndeplineşte condiţiile art. 54. dreptul de petiţie. el trebuie să fie în stare să prevadă. nr. p.. Potrivit Guvernului.

68. 67. p. În cazul Campbell. 57. 40 şi următoarele. Într-adevăr. 25 din convenţie. avocatul. paragraful 69 şi următoarele). 58. presupunând că ingerinţa ar fi fost prevăzută de lege şi ar fi urmărit un scop legitim. Legea nr. p. 23/1969 nu conţine nici o dispoziţie care să descrie sistemul de control al corespondenţei. dacă o lege ce conferă putere de decizie trebuie în principiu să îi determine şi întinderea. Cât despre Acordul european privind persoanele care participă la procedurile în faţa Comisiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. precum şi să decidă reţinerea corespondenţei. Comisia arată că textele aplicabile controlului corespondenţei deţinuţilor sunt. p. din 18 noiembrie 1969. 63. Comisia reaminteşte că. 66. În prezenta cauză Comisia trebuie să examineze dacă textele aplicabile controlului corespondenţei reclamantului din închisoare erau suficient de accesibile şi de previzibile din punct de vedere al principiilor mai sus enunţate. În cazul de faţă totuşi dreptul intern lasă autorităţilor o marjă prea largă de apreciere. legea română nu indică cu destulă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere acordate autorităţilor în domeniul vizat. în sensul art. 64. Comisia arată că Legea nr. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. aprobat de Consiliul de Miniştri la 15 decembrie 1969. 61. paragraful 62). 20 din această lege acordă comandantului penitenciarului o putere discreţionară foarte întinsă atunci când este vorba să verifice dacă conţinutul corespondenţei este "adecvat reeducării condamnatului". Comisia subliniază în această privinţă dreptul reclamanţilor. 60. Hotărârea Domenichini împotriva Italiei din 15 noiembrie 1996. 1. întrucât s-ar ajunge la o rigiditate excesivă a textului (a se vedea. de exemplu dispunerea unui sistem de recurs în materie de control al corespondenţei deţinuţilor. pe de o parte. într-adevăr. deschiderea corespondenţei dintre reclamant şi Comisie şi întârzierile în derularea acesteia nu pot fi 232 . ţinând seama de importanţa confidenţialităţii corespondenţei destinate Comisiei şi de obligaţiile ce revin părţilor contractante conform art. 22. că această lege nu face nici o deosebire între diferitele persoane cu care pot coresponda deţinuţii. art. deşi Legea nr.799-1. de a nu suporta îngrădiri în exercitarea eficientă a dreptului lor de petiţie în faţa Comisiei. prietenii. de asemenea. nu corespunde cerinţei de accesibilitate. publicată în Buletinul Oficial. art. 23/1969 recunoaşte deţinuţilor dreptul de a primi şi de a trimite corespondenţă şi stabileşte criteriile de exercitare a acestui drept.799. Deschiderea scrisorilor Comisiei comportă riscul ca alte persoane în afara destinatarului să poată lua cunoştinţă de conţinutul lor. p. Comisia apreciază că această ingerinţă nu putea fi considerată necesară într-o societate democratică. în ultimă instanţă. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor. 22. text care nu a fost publicat şi care. că ea consideră esenţial ca mijloacele de comunicare cu organele convenţiei. garantat de art. de care beneficiază deţinuţii. întrucât aceasta poate viza plângeri împotriva autorităţilor sau personalului penitenciar. Partea I. În special. 1. 62. din această cauză. dispoziţiile sale nu prevăd cu claritate şi precizie funcţionarea sistemului de control al corespondenţei deţinuţilor. Colecţia de hotărâri şi decizii 1996-V. Comisia reaminteşte.800. Comisia notează că legea nu conţine garanţii împotriva eventualelor abuzuri. regulamentul de aplicare a acestei legi. 3 paragraful 1 a) din acest acord are drept scop împiedicarea interceptării întârzierilor sau modificării corespondenţei (Hotărârea Campbell mai sus citată. opinia Comisiei. În rezumat. să nu fie supuse nici unei restricţii inutile (Hotărârea Campbell mai sus citată. iar pe de altă parte. În sfârşit. 8 alin. paragraful 32). Acum trebuie analizat dacă legea internă defineşte cu suficientă precizie condiţiile exercitării dreptului la corespondenţă al deţinuţilor. este imposibil să se ajungă la o precizie absolută în redactarea sa. autorităţile etc. În această cauză Comisia apreciază că. Comisia observă. adică familia. Mai mult. Curtea subliniase importanţa pe care o acordă confidenţialităţii corespondenţei trimise de Comisie. Din această cauză persoana interesată poate fi expusă unor represalii din partea personalului penitenciar (Hotărârea Campbell mai sus citată. În orice caz. 25 din convenţie. 59. 65. p. paragraful 33). paragraful 63). în aşa fel că reclamantul nu s-a bucurat de gradul minim de protecţie cerut de principiul preeminenţei dreptului într-o societate democratică (Hotărârea Domenichini mai sus citată.56. 2 din convenţie.

Comisia poate fi sesizată printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice persoană fizică. că nici o chestiune distinctă nu se ridică pe terenul art. Comisia trebuie prin urmare să examineze dacă în cauza prezentă deschiderea corespondenţei dintre reclamant şi Comisie şi întârzierile în derularea acesteia provocate de către autorităţile penitenciarului. 25 din convenţie 70. 25 din convenţie. Concluzie 69. E. în unanimitate. în unanimitate. conform cărora deschiderea acestei corespondenţe şi întârzierile în derularea ei erau contrare art. "1.considerate ca fiind "necesar(e) într-o societate democratică" în sensul art. din punct de vedere al art. Comisia decide. Trechsel. secretarul Comisiei 233 . în unanimitate. 2 din convenţie (a se vedea Hotărârea Campbell mai sus citată. în unanimitate. având în vedere concluziile de mai sus. Înaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează să nu împiedice prin nici o măsură exercitarea efectivă a acestui drept. S. că nici o chestiune distinctă nu se ridică pe terenul art. 8 din convenţie (a se vedea paragraful 68). Concluzie 73. 22. 25 alin. în cazul în care înalta parte contractantă aflată în cauză a declarat că recunoaşte competenţa Comisiei în această materie. Comisia decide. Cu toate acestea. p. D. Comisia decide." 71. Comisia decide. 8 din convenţie (paragraful 69). aceasta nu constituie o problemă distinctă. preşedintele Comisiei M. 25 din convenţie. Conform art. 1 din convenţie. 8 din convenţie. paragrafele 61-64). Cu privire la art. de Salvia. că a existat în speţă o încălcare a art. 75. 25 din convenţie. 25. 8 alin. Comisia apreciază că. orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari. care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie. 72. erau sau nu compatibile cu art. Recapitulare 74. că a existat în speţă o încălcare a art.

grefier adjunct. deşi această calitate ar trebui să fie atribuită doamnei Dalban (Hotărârea Ahmet Sadik împotriva Greciei din 15 noiembrie 1996. domnii A. La originea cauzei se află o cerere (nr. 94). prin care un cetăţean al acestui stat. domnul Ionel Dalban. după ce a deliberat în Camera de Consiliu în zilele de 8 ianuarie. 47 din convenţie. Wildhaber. astfel cum au fost modificate de Protocolul nr. Turmen. Greve. Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile fostelor art. Baka. în temeiul art. 27 din Convenţia pentru apărarea drepurilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia).641. pe care România l-a ratificat. Culegere de hotărâri şi decizii. V. 111). J. 1 şi art. precum şi dl P. în termenul de 3 luni prevăzut de fostele art. R. la data de 27 aprilie 1998 şi apoi la data de 5 mai 1998. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. E. Partea I nr. Pentru motive de ordin practic prezenta hotărâre va continua să îl numească pe domnul Dalban "reclamant". B. 1996-V. Pastor Ridruejo. R. adoptată la 9 septembrie 1999: PROCEDURA 1. 32 alin. Dalban împotriva României*) __________ *) Această hotărâre poate suferi schimbări de formă înaintea apariţiei în versiune definitivă în culegerea oficială cuprinzând hotărâri şi decizii ale Curţii. pag. 277 din 20/06/2000 în cauza I. L. în Marea Cameră compusă din următorii judecători: domnii L. 19 din convenţie3). decedat la data de 13 martie 1998. precum şi la declaraţia română. Mahoney. de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia). alin. 1. a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995. astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr.114/95) îndreptată împotriva României. Beşteliu. pronunţă următoarea hotărâre. Butkevych. judecător ad-hoc. 3). Costa. Levits. J. 25. 28. Fischbach. S. Botoucharova. domnii M. 24 ianuarie şi 9 septembrie 1999. R. Maruste. În cauza "I. Curtea a fost sesizată. doamnele S. Makarczyk. doamna F.Curtea Europeană a Drepturilor Omului Hotărâre din 28/09/1999 Publicat in Monitorul Oficial. Kuris. Dalban" împotriva României. în conformitate cu fostul art. V. preşedinte. Tulkens. doamna H. P. de către doamna Elena Dalban. 44 şi 48. văduva reclamantului. şi conform dispoziţiilor aplicabile din regulamentul interior2). prin care se recunoaşte 234 . . constituită conform art.P. Straznicka. A.

respectiv. s-a aplicat până la data de 31 octombrie 1998 tuturor cauzelor privind statele vizate de Protocolul nr. ) Intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1998.jurisdicţia obligatorie a Curţii (fostul articol 46). 4 din regulament. 22 decembrie 1998 grefierul a primit observaţiile complementare ale reclamantului şi ale Guvernului. 2. 29 alin. Straznicka. 21 din fostul regulament B) pentru a analiza în special chestiunile de procedură care s-ar putea ridica înaintea intrării în vigoare a Protocolului nr. Botoucharova. 27 alin. Beşteliu pentru a participa în calitate de judecător ad-hoc (art. 31 alin. Ulterior s-a constatat că domnul Bârsan. a trimis grefei textul deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1999. 3. În calitate de preşedinte al Camerei care fusese iniţial constituită (fostul art. 4. Bârsan. Curtea funcţionează permanent. aflată în imposibilitate de a participa [art. 5. avocatul reclamantului şi pe domnul C. domnul P. După ce i-a consultat pe Agentul guvernamental şi pe avocatul doamnei Dalban Marea Cameră a hotărât că nu era nevoie să se ţină o audiere publică. Costa şi domnul M. S. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 27 alin. doamna V. Butkevych. Turmen. 6. l-a înlocuit pe domnul Bonello aflat în imposibilitate de a participa [art. intrat în vigoare la data de 2 octombrie 1994. În afară de aceştia au mai fost desemnaţi: domnul A. 9. 27 alin. Popescu. Prin urmare Guvernul a desemnat-o pe doamna R. la cererea preşedintelui. domnul C. 11. Preşedintele a hotărât că nu era necesar ca în această cauză Comisia să desemneze un delegat (art. 3 din convenţie şi art. 99 din regulament). 235 . domnul R. 11 la data de 1 noiembrie 1998 examinarea cauzei a fost încredinţată. respectiv.-P. 1 şi ale art. domnul G. Fischbach. domnul A. având în vedere recursul în anulare cu care Parchetul a sesizat Curtea Supremă de Justiţie şi prin care s-a solicitat anularea celor două hotărâri prin care reclamantul a fost condamnat. 11. Cererea citată şi plângerea reclamantului au ca obiect obţinerea unei decizii cu privire la chestiunea de a şti dacă situaţia de fapt este de natură să ducă la concluzia că statul pârât a încălcat exigenţele art. 2 din convenţie şi art. 9. Doamna Dalban a fost reprezentată [art. Marii Camere. Tulkens. Protocolul nr. 1 iunie 1999 reclamantul şi Guvernul au depus. Greve. comentariile lor cu privire la această decizie. 28 din regulament). Palm. domnul Thor Vilhjalmsson i-a consultat. ambii vicepreşedinţi ai secţiei (art. Levits. Bârsan. delegatul Comisiei. 5 b) din regulament]. Popa. 4 ) Intrat în vigoare la data de 1 octombrie 1994. domnul L. respectiv. doamna H. domnul R. domnul J. domnul J. Pastor Ridruejo. Baka. la data de 31 august 1998. l-a autorizat să folosească limba română în procedura scrisă. membru supleant. de domnul I. 5 b) din regulament]. Wildhaber. prin intermediul grefierului. 11. 1 din fostul regulament B 5)]. avocat în Baroul Bacău. Marea Cameră a fost compusă din domnul C. 2 din convenţie şi art.-L. pe care domnul Thor Vilhjalmsson. La data de 16 şi. agent al Guvernului român (Guvernul). La data de 6 mai şi. 5 din protocolul citat. 43 din convenţie şi art. 5 alin. domnul V. care participase la examinarea cauzei de către Comisie. 3 şi 5 a) din regulament)]. a înlocuit-o pe doamna Palm. pe domnul Aurel Ciobanu-Dordea. cu privire la organizarea procedurii scrise. Prin urmare domnul E. Ferrari Bravo. 24 alin. Maruste şi doamna S. 27 alin. 10 din convenţie. Conform ordonanţei emise în urma acestor demersuri grefierul a primit memoriile Guvernului şi ale reclamantului la data de 30 iulie şi. Kuris. _________ Notele grefierului: 1 2 . B. 8. care a amendat această prevedere. prin intermediul noului său agent. doamna E. Acesta din urmă ruga Curtea să amâne pronunţarea. Ulterior domnul L. 9 a fost abrogat prin Protocolul nr. 3 ) Începând cu data intrării în vigoare a Protocolului nr. 1 din regulament). 11. membru supleant. 10. doamna F. 24 alin. vicepreşedintele Curţii la acea dată. în aplicarea art. judecător ales în numele României [art. 6 alin. 24 alin. nu mai era compatibil cu calitatea de membru al Marii Camere (art. La data de 21 mai 1999 Guvernul. preşedinte al Curţii. La data de 8 ianuarie 1999 Marea Cameră a hotărât suspendarea examinării cauzei. 7. Makarczyk. Bonello. 5 ) Regulamentul B. vicepreşedintă a Curţii.

248 din Codul penal). altfel spus. Pentru ce sau." 14. 26 iunie şi. în care dezvăluia fraudele care ar fi fost comise de directorul Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman (fostă I.T. În plus reclamantului i-a fost interzisă exercitarea profesiei pe o durată nedeterminată. Sumele în discuţie se ridicau. primise o indemnizaţie de 55. 19.) o nouă fraudă de proporţii incredibile se dezvăluie la Societatea Comercială «Fastrom» S. survenită la data de 13 martie 1998.S. procesele-verbale întocmite de inspectori financiari la datele de 19 iunie.A. iar prin adresa nr. La data de 24 iunie 1994 Judecătoria Roman l-a condamnat pe reclamant la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie. aparţinând «Fastrom» a fost «achiziţionată» timp de un an şi jumătate de către domnul senator R. dar care încă nu a fost uitată. şi G.. deşi a indicat o sumă greşită. Instanţa a motivat că..A. La data de 6 ianuarie 1993 reclamantul a publicat (în nr. 16. directorul societăţii comerciale. în scopul exercitării activităţilor senatoriale. 206 din Codul penal. domnia sa a ridicat pe statele de plată. la mai mult de 23 milioane lei.000 lei în perioada iunie 1991 . lună de lună. Valoarea pagubei produse de dumnealui [. În ceea ce îl priveşte pe R. S-a stabilit că multe dintre aceste mărfuri au fost înlocuite cu ce au avut nevoie domnul Smîntînă şi apropiaţii săi sau pur şi simplu au fost transformate în lei. reclamantul a subliniat că Judecătoria Roman a constatat prin hotărârea din 24 iunie 1994 că folosea o maşină a Societăţii Comerciale "Fastrom" Roman. În această calitate. a fost cercetat penal în două cauze.A. 18.. care au stat la baza acuzării lui G. pentru a-l duce şi a-l aduce la Aeroportul de la Bacău (şofer R.. Roman. conform regulamentului interior al Senatului.S. Cu privire la afirmaţiile referitoare la indemnizaţia primită de R. de vineri până luni.S. 13. 236 . în calitatea sa de membru al Consiliului reprezentanţilor statului... cum a apărat interesele statului s-a văzut [." 15. poveste deja terminată. Citând rapoartele direcţiei economice din cadrul Poliţiei Generale.849/1991 Prefectura Judeţului Neamţ a solicitat conducerii Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman să pună la dispoziţie biroului senatorial Roman o maşină. Din punctul său de vedere rapoartele Direcţiei economice a poliţiei.S.S. invocând art.S.T.000 lei părţilor civile R...S.. însumat.T. şi R. 90/1992 al respectivei reviste un articol intitulat "Fraude de zeci de milioane la I.T. deşi G. Circumstanţele cauzei 12.. care până în acest an [. G. Reclamantul a declarat recurs. 18 decembrie 1992. 104/1993 al revistei) un articol în care se putea citi: "Dacia break cu număr de înmatriculare 2-NT-173. împărţiţi apoi frăţeşte. ziaristul a scris: "(. Ziarist şi director al revistei săptămânale locale "Cronica Romaşcană".S. după estimările poliţiei economice din Inspectoratul General al Poliţiei şi ale altor experţi din capitală. fost I. parchetul a dispus la data de 7 septembrie 1990 şi la data de 10 decembrie 1992 neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de delapidare şi de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti (art. Roman". Jaf ca în codru! Opinia publică romaşcană se întreabă: cum a fost posibil? Poate ne va spune domnul senator R. În plus. 17. sute de mii de lei.iulie 1992 şi nu "sute de mii" de lei. La data de 23 septembrie 1992 reclamantul a publicat în nr. la peste 23 milioane lei! Frauda constă în documente intrate în gestiunea depozitului central al I. domnul Ionel Dalban a locuit la Roman până la moartea sa. domnul G.A. conform acestor documente. G.).). domnul Dalban a negat orice caracter defăimător. avându-l în prim plan pe un alt răsfăţat al nomenclaturii comuniste locale. dispunând suspendarea executării pedepsei şi obligarea acestuia la plata unei sume de 300. vor pune la dispoziţie senatorilor un mijloc de transport şi o secretară". respectiv. instanţa a constatat că..ÎN FAPT I.] a fost împuternicit al statului la «Fastrom» Roman.M.. În ceea ce-l priveşte pe R. 4. Apreciind aceste afirmaţii ca defăimătoare.T. au formulat plângeri penale prealabile împotriva domnului Dalban.] se ridică.A.T.T.S..S. Roman. dar mărfurile propriu-zise nu sunt de găsit în inventarele unităţilor din subordine.S.]. precum şi declaraţiile membrilor consiliului de administraţie şi ai sindicatului Societăţii Comerciale "Fastrom" Roman constituiau probe ale operaţiunilor contabile ilegale efectuate de G. Judecătorii au constatat că afirmaţiile reclamantului nu corespundeau realităţii. "prefecturile.

Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie. Nimeni nu este infailibil şi nici nu poate pretinde că este. pentru a controla dacă munca lor este satisfăcătoare.S. care. Curtea a anulat cele două hotărâri. se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.20. 26. prin orice mijloace. Pe de altă parte. iar ca urmare.S. apreciind că acesta acţionase cu bună-credinţă. Dispoziţiile aplicabile din Codul penal sunt următoarele: ARTICOLUL 206 "Afirmarea ori imputarea în public. considerând întemeiată condamnarea domnului Dalban.. La data de 24 aprilie 1998 parchetul a sesizat Curtea Supremă de Justiţie cu recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătoreşti în discuţie. Aceste interese sunt prioritare apărării cu orice preţ a propriilor noastre reputaţii. Prin decizia din 2 martie 1999 instanţa supremă a admis recursul în anulare. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 23. ziaristul are dreptul şi obligaţia de a pune în discuţie instituţiile şi oamenii acestora.T. 28. instanţa supremă l-a achitat pe reclamant. dornic să contribuie la asanarea climatului moral al oraşului în care trăieşte şi munceşte (." 22. 21.. Elemente de drept intern 29. dacă ar fi adevărată. Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a dispus la data de 20 iulie 1994 o nouă cercetare penală împotriva lui G. având în vedere decesul acestuia din urmă. dintre care cotidianul naţional de mare tiraj "Adevărul". Interdicţia exercitării profesiei de ziarist a fost în schimb înlăturată "datorită comportamentului corespunzător al reclamantului". Mi se pare nedrept să-l condamnăm pe ziaristul Ionel Dalban atâta vreme cât el nu a făcut decât să-şi îndeplinească datoria de ziarist în mod obiectiv. 25. Prin decizia din 7 decembrie 1994 Tribunalul Neamţ a menţinut. ar expune acea persoană la o sancţiune penală. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. II. Conştiinţă ridicată a cetăţii. dacă ei îşi justifică mandatul cu care au fost învestiţi şi dacă prestigiul cu care sunt înconjuraţi este autentic sau fals. s-a dispus de două ori neînceperea urmăririi penale. fără a examina rapoartele poliţiei furnizate de reclamant pentru a-şi justifica afirmaţiile.) Dezvăluirea adevărului este o condiţie sine qua non pentru îndepărtarea lacunelor şi pentru apărarea intereselor societăţii. În ciuda acestei condamnări reclamantul a continuat să publice informaţii cu privire la frauda pretinsă a fi fost comisă de G. dar. că acestea nu corespundeau realităţii. 24. a unei fapte determinate privitoare la o persoană. instanţa a considerat..S. pedeapsa cu închisoarea şi despăgubirile acordate părţilor civile în prima instanţă. dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim.C.S. cu motivarea că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie. În urma acestor dezvăluiri Comisia de anchetă a abuzurilor de pe lângă Parlamentul României a sesizat Parchetul Neamţ. Judecătorul M. În ceea ce priveşte fapta de calomnie săvârşită în dauna părţii vătămate R." 237 . În ceea ce priveşte fapta de calomnie săvârşită în dauna părţii vătămate G. organizaţia neguvernamentală "Liga democratică pentru dreptate" a reluat aceste dezvăluiri. cu opinia separată a unui judecător.. Constatând că faţă de G. Numeroşi ziarişti au considerat condamnarea reclamantului o "încercare de intimidare" a presei.). a motivat opinia separată după cum urmează: "(.. 27. administrativă sau disciplinară. În ceea ce îl priveşte pe senator instanţa a constatat că folosirea maşinii era legală. ori dispreţului public." ARTICOLUL 207 "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă. După condamnarea reclamantului articole asupra aceluiaşi subiect au fost publicate şi de alte ziare. De altfel reclamantul nu a achitat despăgubirile către părţile civile. a pronunţat încetarea procesului penal.

. (. Avocatul doamnei Dalban a invitat Curtea să constate încălcarea art. 238 . _________ Nota grefierului: 1 ) Din raţiuni de ordin practic textul nu va apărea decât în ediţia tipărită (Colecţie de hotărâri şi decizii. 34." PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 31." ARTICOLUL 505 "Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită potrivit art. Textul integral al opiniei Comisiei figurează în anexa la prezenta hotărâre1). din moment ce văduva reclamantului nu poate invoca. Concluzii prezentate Curţii 33. să radieze cauza de pe rol. care înainte de arestare erau încadrate în muncă. împotrivă un vot). iar persoanelor arătate în alin. Domnul Dalban a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995. de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului. dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există. În subsidiar acesta nu contestă că a avut loc o încălcare a art.) Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care. cu intenţie sau din culpă gravă a stânjenit sau a încercat să stânjenească aflarea adevărului. 1 şi art.. Persoanelor arătate în alin. În final solicită respingerea pretenţiilor formulate de doamna Dalban în virtutea art. Invocând art. 10 din convenţie.. dar invită Curtea să radieze cauza. 1 (31 de voturi.114/94) la data de 9 septembrie 1996. În ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. Comisia a reţinut cererea (nr. Guvernul a rugat Curtea.). dar oricine şi-l poate procura de la grefă. Dispoziţiile aplicabile din Codul de procedură penală sunt următoarele: ARTICOLUL 3859 "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: (. în opinia sa. În raportul din 22 ianuarie 1998 (art.. 10 din convenţie. 6 alin. instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi. 1 şi 2. 10 din convenţie şi să acorde clientei sale o despăgubire echitabilă de 250 milioane lei pentru daune materiale şi morale. 28. li se calculează la vechimea în muncă şi timpul cât au fost arestate. iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa. în principal. Acţiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire. 10 şi că nu a fost nevoie să examineze dacă a avut loc şi o încălcare a art." ARTICOLUL 504 "Orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite. 6 alin.. 1999). în cursul urmăririi penale sau al judecăţii. 31) a constatat în unanimitate că a existat o încălcare a art. 504.. 1 din convenţie Guvernul cere Curţii să constate că aceste dispoziţii nu au fost încălcate. (. el s-a plâns de caracterul inechitabil al procesului şi de o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare. 32. 1 li se calculează la vechimea în muncă şi timpul cât au executat pedeapsa la locul de muncă. un interes personal pentru continuarea procedurii.) 10.30. 41 din convenţie. 6 alin. cu motivarea că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1999 ar fi reparat respectiva încălcare.

. un interes personal pentru continuarea procedurii. care a admis recursul în anulare al parchetului. condiţii. 10 din convenţie 40. precum şi interceptarea de către nişte necunoscuţi a două scrisori adresate Curţii. Deoarece aceste capete de cerere nu au fost făcute cunoscute Comisiei în etapa admisibilităţii.S. Conform susţinerilor reclamantului condamnarea sa pentru calomnie a adus atingere dreptului său la libertatea de exprimare. în primul rând. Curtea recunoaşte calitatea procesuală a doamnei Dalban. a anulat cele două hotărâri de condamnare aflate la originea cererii întemeiate pe art. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. protecţia sănătăţii sau a moralei.ÎN DREPT I. Prin urmare cererea Guvernului. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. nu ar invoca. "având în vedere obiectul cererii (. Guvernul subliniază faptul că. garantat de art. prin care se solicită radierea de pe rol a cauzei. ele nu pot face obiectul de examinare a Curţii (a se vedea în special. 28 de mai sus). Curtea constată. mutatis mutandis. Într-o scrisoare din data de 16 decembrie 1998 adresată Curţii avocatul Popa a reclamat spargerea cabinetului său de avocat şi furtul unor documente care priveau cauza de faţă. Curtea constată mai întâi că reclamantul a fost condamnat de instanţele române pentru calomnie prin presă. 1999). care prevede următoarele: "1. ci sar referi la interesul defunctului său soţ. de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. cu motivarea că văduva reclamantului. 36. într-o societate democratică. pentru securitatea naţională. constituie. că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1991. trebuie respinsă. Ea consideră că văduva domnului Dalban are un interes legitim pentru a se constata că a avut loc o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare datorită condamnării acestuia." A. considerând că domnul Dalban acţionase cu bună-credinţă. conform Guvernului. aşa cum a făcut-o în cererea sa din data de 5 mai 1998.. instanţa supremă a pronunţat achitarea. 37. Cu privire la pretinsa încălcare a art. Colecţie de hotărâri şi decizii. III. o recunoaştere "în substanţă a unei eventuale încălcări a convenţiei şi permite din plin despăgubirea în 239 . 10 din convenţie. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. integritatea teritorială sau siguranţa publică. alături de posibilitatea pe care o avea văduva de a recupera pe cale judiciară civilă daunele pretinse a fi fost suferite. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune. II. Cu privire la pierderea calităţii de "victimă" 41. plângerea avocatului este neîntemeiată. Cu privire la obiectul litigiului 35. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi. protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.)". în memoriul său din data de 31 august 1998. 10 din convenţie (a se vedea alin. În observaţiile sale din data de 1 iunie 1999 Guvernul susţine că în ceea ce priveşte condamnarea reclamantului pentru calomnierea lui G. Această concluzie. Cu privire la cererea de radiere de pe rol 38. 42. Hotărârea Janowski împotriva Poloniei din 21 ianuarie 1999. care constituie măsuri necesare. 39. În observaţiile sale din data de 1 iunie 1999 adresate Curţii Guvernul solicită radierea cauzei de pe rol.

Guvernul invită prin urmare Curtea să respingă cererea pentru pierderea calităţii de "victimă". după ce cercetarea judecătorească s-a finalizat printr-o condamnare confirmată în recurs. Curtea constată că instanţa supremă română a considerat întemeiată condamnarea reclamantului. Guvernul subliniază că cele două hotărâri care făceau obiectul recursului parchetului au fost casate de Curtea Supremă de Justiţie "şi. 30 de mai sus). 44.. Curtea nu are sarcina de a se substitui instanţelor naţionale. deşi Guvernul citează art. 10. calea deschisă de Codul civil prevede existenţa unei culpe. 1999. 60. Guvernul "lasă la aprecierea Curţii" faptele respective. şi că răspundea deci la două dintre condiţiile care permit ca ingerinţa să fie considerată ca justificată din punct de vedere al alin. garantat de primul alineat al art. Cu privire la temeinicia plângerii 46. şi apoi au reparat încălcarea convenţiei" (Culegere. În cazul de faţă. 28).T. şi. Este evident că nu există nici o recunoaştere explicită sau implicită din partea autorităţilor naţionale a încălcării art. între altele. "apărarea reputaţiei (.conformitate cu dreptul intern". 505 din Codul de procedură penală (a se vedea alin. În Hotărârea sa Amuur împotriva Franţei din 25 iunie 1996 Curtea a reafirmat că "o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-şi pierde calitatea de victimă. În ceea ce priveşte condamnarea pentru calomnierea senatorului R. Colecţie de hotărâri şi decizii-I. pe baza unor documente oficiale privitoare la G. 36). care a anulat hotărârile atacate cu motivarea că reclamantul acţionase cu bună-credinţă. (a se vedea mai sus alin. Considerând că în acest mod a reparat pretinsa încălcare a art. B. [aceasta] a pronunţat încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului". 8-46. Nimeni nu contestă în faţa Curţii că a existat o ingerinţă a unei autorităţi publice în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. pe de o parte. 2 al art. Curtea reaminteşte că. 1996-III. având în vedere toate circumstanţele cauzei. Decizia prin care s-a încetat procesul penal nu a fost pronunţată decât datorită decesului domnului Dalban. în mod explicit sau în substanţă. nu este clar dacă şi prin ce mijloace doamna Dalban va putea obţine vreo despăgubire.S. Hotărârea Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei din 20 mai 1999. trebuie stabilit dacă atingerea în litigiu corespundea unei nevoi sociale imperioase. 10 din convenţie. Hotărârea Fressoz şi Roire împotriva Franţei din 21 ianuarie 1999. 10.T. Doamna Dalban afirmă. 240 . În ceea ce priveşte chestiunea de a şti dacă atingerea era necesară "într-o societate democratică". 10 din convenţie. datorată condamnării în litigiu. alin. Curtea a făcut aceleaşi constatări pe care le-a făcut deja Comisia. decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut. inserate în decizia din data de 2 martie 1999. ar putea trece drept o recunoaştere în substanţă a limitării nejustificate a "dreptului la libertatea de exprimare". 43. Pentru ca responsabilitatea civilă să fie angajată. deciziile pe care acestea le-au pronunţat în virtutea puterii lor de apreciere (ibidem. dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt întemeiate şi suficiente (a se vedea. în conformitate cu jurisprudenţa constantă. fără a fi contrazisă de Guvern. Curtea apreciază că decizia menţionată nu constituie o reparaţie adecvată în sensul propriei sale jurisprudenţe. întrucât acesta acţionase în scopul creării unui prejudiciu. chiar dacă decizia Curţii Supreme de Justiţie. Avocatul doamnei Dalban consideră decizia Curţii Supreme "un adevărat rechizitoriu la adresa" defunctului reclamant şi "o apologie explicită a lui R. 10 din convenţie. alin.. fără a verifica înainte informaţiile publicate în articolele incriminate (a se vedea alin. 45. după o nouă judecată.. 998 şi 999 din Codul civil şi art.T. Colecţie de hotărâri şi decizii. 1999). printre altele. În ceea ce priveşte concluziile privindu-l pe senatorul R. pag. 34 din convenţie.". 28 de mai sus). că trebuie plătită o taxă de timbru consistentă. ci de a verifica din perspectiva art. 47.) altora". Într-adevăr. În concluzie Curtea apreciază că văduva reclamantului poate să se pretindă "victimă" în sensul art. Nu se poate contesta faptul că ingerinţa era "prevăzută de lege" şi urmărea un scop legitim. dacă era proporţională cu scopul legitim urmărit. În ceea ce priveşte calea prevăzută de Codul de procedură penală nu ar fi rezonabil să se solicite doamnei Dalban să declanşeze o nouă procedură cu un final cel puţin incert.

T. care va hotărî (. În cauze asemănătoare celei de faţă marja de apreciere a autorităţilor naţionale se circumscrie interesului unei societăţi democratice de a permite presei să îşi joace rolul indispensabil de "câine de pază" şi să îşi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes general (Hotărârea în cauza Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei. Formulele folosite de reclamant pentru a-şi exprima părerea asupra practicilor sus-numitului senator şi asupra modului în care acesta şi-a îndeplinit mandatul au fost considerate de instanţele naţionale ca necorespunzătoare realităţii şi deci calomnioase. Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vieţii particulare ale lui R. 10 din convenţie. pag. în raport cu scopul legitim urmărit.S. condamnarea penală a domnului Dalban la o pedeapsă cu închisoarea a constituit o încălcare disproporţionată a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist. Dacă presa nu trebuie să depăşească anumite limite. 52. a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problemă de interes general.).). Guvernul nu contestă concluzia Comisiei. şi a senatorului R.. 17 şi 20 de mai sus). sarcina sa este totuşi comunicarea. chiar de provocare. respectiv documentele oficiale care au servit ca sursă articolelor sale (a se vedea alin. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 241 . avându-se în vedere chiar îndatoririle şi responsabilităţile unui ziarist atunci când acesta se prevalează de dreptul pe care i-l garantează art. Într-adevăr.T. 13 şi 14 de mai sus). 103.. condamnarea reclamantului nu poate fi considerată ca "necesară într-o societate democratică". 49. IV. Curtea ia act de aceasta şi constată şi ea că. 10 din convenţie (. deoarece "absenţa unor trimiteri explicite la argumentele invocate de domnul Dalban" nu poate fi considerată o neexaminare a argumentelor sale.48.. 6 alin. Faptul că documentele în discuţie au fost admise ca probă şi depuse la dosar conduce la concluzia că judecătorii naţionali au examinat şi au avut în vedere toate actele depuse de reclamant. precum şi necesitatea de a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale. Curtea este conştientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include. este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăţi critice de valoare decât sub condiţia demonstrării veridicităţii (Hotărârea Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1986. punând în discuţie gestionarea Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom". şi recurgerea la o anume doză de exagerare. 51.. şi aceasta fără să se fi examinat anterior probele furnizate de reclamant (a se vedea alin... 13 şi 14 de mai sus). ci la comportamentul şi atitudinea sa în calitate de ales al poporului (a se vedea alin. conform căreia.. (.S. Articolele incriminate tratau un subiect de interes public: administrarea patrimoniului statului şi modul în care oamenii politici îşi îndeplinesc mandatul.T. 28. Pentru a se pronunţa în cauză Curtea trebuie deci să ţină seama de un element deosebit de important: rolul esenţial jucat de presă într-o societate democratică. 59). fiind reprezentantul statului în consiliul de administraţie.. 17 şi 20 de mai sus).. 1 din convenţie 53. Guvernul invită Curtea să declare că nu a existat o încălcare a acestor dispoziţii. acestea au apreciat că neînceperea urmăririi penale dispusă de către parchet era suficientă pentru a stabili că informaţiile conţinute în articole erau false. al cărei director a fost G.)" 54. Al doilea articol menţiona indemnizaţia primită în această calitate de senatorul R. seria A nr.. Reclamantul afirmă că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că instanţele naţionale nu au avut în vedere probele administrate în apărare. 6 alin.) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa (. că nu s-a făcut dovada că faptele descrise în articole erau în totalitate false şi că serveau alimentării unei campanii de defăimare a lui G. alin. cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii. precum şi faptul că a folosit un autoturism pus la dispoziţia sa de către societate (a se vedea pct. În ceea ce îl priveşte pe G. 1 care prevede următoarele: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil.. R. În consecinţă a existat o încălcare a art. El invocă art.. Mai mult. 46). În acest caz Curtea constată.. de asemenea.) de către o instanţă (. Primul articol dădea informaţii extrase din dosarele de cercetare penală ale direcţiei economice a poliţiei..S. la fel ca şi Comisia.T. îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi. citată mai sus la alin. 50.

1. C." A. ÎN UNANIMITATE: 1. este un element care trebuie luat în considerare la evaluarea prejudiciului. B. 41 din convenţie: "Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. 10 din convenţie. Curtea consideră necesar să reţină dobânzile legale aplicabile în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri.55. şi nu o sporire a averii personale. V. iar văduva sa nu a solicitat rambursarea unor taxe şi cheltuieli suplimentare. CURTEA. intervenit înaintea introducerii de către parchet a recursului în anulare. 22 de mai sus). Taxe şi cheltuieli 60.000 FRF. Hotărăşte că moştenitoarea reclamantului are calitatea de a se substitui în drepturile sale. 59. 34 din convenţie. Ea precizează că "această sumă reprezintă o recompensă minimă. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a art. convertibili în lei româneşti la cursul zilei. 10 din convenţie. Având în vedere concluzia în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. simpla constatare a încălcării art. 6 alin. dacă este cazul. Curtea. PENTRU ACESTE MOTIVE. Hotărăşte: 242 . dimpotrivă. adică 3. În privinţa despăgubirilor la care a fost obligat reclamantul. Despăgubiri 57. Curtea va exprima suma acordată în franci francezi (FRF). Conform art. consideră că nu este necesar că examineze faptele reţinute şi din punct de vedere al art. decesul domnului Dalban. 10 din convenţie ar constitui în sine o satisfacţie echitabilă suficientă. Reclamantul a beneficiat de asistenţă judiciară în faţa Comisiei şi apoi a Curţii. Ţinând seama de rata ridicată a inflaţiei în România.47% pe an. că reclamantul şi văduva sa au suferit un asemenea prejudiciu care nu poate fi reparat suficient prin simpla constatare a încălcării. o reparaţie echitabilă. În ceea ce priveşte daunele morale. Guvernul subliniază în primul rând absenţa oricărei legături de cauzalitate între pretenţiile formulate şi prejudiciul material pretins şi consideră că suma indicată ar fi oricum exagerată. 41 din convenţie 56. Hotărăşte că nu se impune examinarea cauzei din punct de vedere al art. Hotărăşte că văduva reclamantului poate să se pretindă "victimă" în sensul art. Dobânzi 61. Curtea acordă părţii lezate. reamintind posibilitatea pe care o are doamna Dalban de a le recupera printro acţiune civilă. destinată exclusiv reapariţiei ziarului". 58. Curtea împărtăşeşte punctul de vedere al Guvernului cu privire la pretinsul prejudiciu material. În ceea ce priveşte prejudiciul moral. 4. Cu privire la aplicarea art. Doamna Dalban solicită acordarea sumei de 250 milioane lei româneşti (ROL) ca reparaţie a prejudiciului moral cauzat de condamnarea care a condus la discreditarea defunctului său soţ şi a prejudiciului material care ar decurge din pierderile suferite în urma dispariţiei revistei "Cronica Romaşcană". 6 alin. 3. În ceea ce priveşte al treilea argument al Guvernului Curtea se limitează să constate că doamna Dalban nu solicită rambursarea despăgubirilor la care a fost obligat reclamantul. Curtea acordă doamnei Dalban 20. ea consideră. În cauză. la fel ca şi Comisia. cu atât mai mult cu cât ele nu au fost plătite (a se vedea alin. 2. 5. 1. Guvernul susţine că ele nu au fost niciodată achitate.

preşedinte Paul Mahoney.47% pe an. începând cu data expirării termenului mai sus menţionat şi până la data achitării sumei. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg la data de 28 septembrie 1999. Luzius Wildhaber. Respinge celelalte cereri privind acordarea de despăgubiri. grefier adjunct 243 . în termen de 3 luni. convertibili în lei româneşti la cursul din momentul plăţii.000 (douăzeci de mii) franci francezi cu titlu de prejudiciu moral. Redactată în limbile franceză şi engleză. 6. b) că această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă de 3. 20.a) că statul pârât trebuie să plătească văduvei reclamantului.

judecători. La data de 1 noiembrie 2001. Reclamantul şi Guvernul au depus observaţii scrise cu privire la fondul cauzei (articolul 59 alineat 1 din Regulament). este un fost procuror care exercită actualmente profesia de avocat. Curtea va proceda la examinarea cauzei în stadiul actual al dosarului. El locuieşte la Timişoara. În cadrul acestei secţii. 3. 33343/96) îndreptată împotriva României de un cetăţean al acestui stat. în special. „Convenţia”). Prin scrisoarea din data de 18 iunie 2002. Pronunţă următoarea hotărâre: PROCEDURA 1. 9. 244 . La data de 16 aprilie 2002. care a sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului (în continuare. Grefa a informat Guvernul că. Guvernul nu a dat curs acestei invitaţii. 6. Grefa Curţii a atras atenţia Guvernului că a omis să-i transmită anumite informaţii şi documente şi l-a invitat să le comunice în cel mai scurt termen. C.CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI HOTĂRÂREA din 3 iunie 2003 în cauza Pantea împotriva României (Cererea nr. 12. Reclamantul. Costa. Mularoni. K. în circumstanţele menţionate la paragrafele 9-11.-P. Doamna A. astfel reorganizate (articolul 52 alineat 1 din Regulament). Plângerea a fost transmisă Curţii la 1 noiembrie 1998. 2.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 14. Prezenta plângere a fost repartizată ulterior celei de-a doua secţii. A. 13. dată la care a intrat în vigoare Protocolul 11 adiţional la Convenţie (articolul 5 alineat 2 din Protocolul 11). IN FAPT I. Doamna S. camera astfel desemnată a declarat parţial admisibilă plângerea. domnul Alexandru Pantea (în continuare. Plângerea a fost repartizată Secţiei I a Curţii (articolul 52 alineat 1 din Regulament). „Comisia”) la data de 28 august 1995. Loukaides. „reclamantul”).I. Tarcea. 4. L. Curtea a solicitat părţilor să transmită informaţii suplimentare. 11. formată din:Domnii: J. Bîrsan. Jungwiert. iar reclamantul prin scrisoarea din data de 6 mai 2002. că luarea măsurii arestării preventive împotriva sa şi menţinerea sa în stare de arest preventiv au fost contrare dispoziţiilor articolului 5 din Convenţie şi că în cursul perioadei de arestare a fost supus la tratamente contrare articolului 3 din Convenţie. camera desemnată a examina cauza (în temeiul articolului 27 alineat 1 din Convenţie) a fost constituită conform articolului 26 alineat 1 din Regulament. Ugrekhelidze. 10. 33343/96) În cauza Pantea împotriva României. în temeiul fostului articol 25 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare. grefieră de secţie După ce a deliberat în Camera de Consiliu. Guvernul României (în continuare. ultima scrisoare a acestuia către Curte datând din 29 aprilie 2002. Prin scrisoarea din data de 23 mai 2002. Baka. Guvernul a răspuns acestei solicitări prin scrisoarea din data 29 aprilie 2002. Prin decizia din 6 martie 2001. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a doua). 5.B. „Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental. La originea cauzei se află o plângere (nr. născut în 1947. 7. doamna C. 8. Dollé. Curtea a modificat structura secţiilor sale (articolul 25 din Regulament). preşedinte. M. Reclamantul susţine. la data de 13 mai 2003.

e) şi h) din Codul de procedură penală. De asemenea. a solicitat reîncadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată. 24. pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. în prezenţa procurorului K. procurorul a motivat necesitatea arestării preventive a reclamantului prin faptul că acesta. 23. în absenţa unui tratament medical adecvat. reclamantul s-a plâns de faptul că procurorul nu i-a permis să scrie el însuşi declaraţia. preşedinte de secţie la Tribunalul Judeţean Bihor. reclamantul a fost trimis în judecată. 16. sub pretextul că era târziu şi nu era timp suficient pentru aceasta.F. în aplicarea art. Se preciza că reclamantul a omis să se prezinte la reconstituirea faptelor din noaptea de 20/21 aprilie 1994. de asemenea. prin calificarea lor ca tentativă la infracţiunea de vătămare corporală şi a pledat pentru achitarea sa. În fişa medicală completată la sosirea în penitenciar. a suferit în noaptea respectivă mai multe fracturi care au necesitat 250 zile de îngrijiri medicale şi care. 20. reclamantul a avut o altercaţie cu D. Apărând pentru prima oară în faţa completului de doi judecători la data de 5 septembrie 1994. La data de 21 iulie 1994. se sustrăgea de la urmărirea penală. 17. Cu această ocazie.. litiază biliară şi psihopatie paranoică. Din încheierea de şedinţă nu rezultă că aspectele privind legalitatea măsurii arestării preventive luate împotriva reclamantului au fost puse în discuţia părţilor sau că au fost examinate de către instanţă. reclamantul nu a fost asistat de un avocat. la care instanţa. cu privire la altercaţia cu D. Prin ordonanţa din 5 iulie 1994.N. 148 lit. asistat de doi avocaţi aleşi şi în prezenţa procurorului K.L. a fost condus. întrucât acesta se sustrăsese urmăririi penale. 14. a luat declaraţiile a 15 martori. reclamantul s-a plâns că a fost „terorizat” de procuror. judecătorul M. La 3. reclamantul. Arestarea preventivă a reclamantului şi acţiunea penală împotriva acestuia 15. Nu rezultă din încheierea de şedinţă că aspectele privitoare la legalitatea măsurii arestării preventive au fost puse în discuţia părţilor sau că au fost examinate de către instanţă.N. era consemnat că reclamantul avea o greutate de 99 kg şi că suferea de ulcer duodenal. şi 21 de martori au fost audiaţi de parchet cu privire la incident. în cursul căreia cel din urmă a fost grav rănit. fiind deţinut la Penitenciarul Oradea. Împotriva reclamantului a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.. 152 din Codul de procedură penală. procurorul D. reclamantul a fost audiat de procurorul D.. procurorul D. La 7.N. a pus în mişcare acţiunea penală împotriva reclamantului şi a dispus arestarea preventivă a acestuia. asistat de avocatul ales. 18. D. 17 octombrie şi 14 noiembrie 2004 au fost fixate în cauză noi termene. 22. reclamantul a fost arestat. ameninţându-l că nu-i va consemna declaraţia şi că va dispune arestarea sa. precum şi la convocarea Parchetului. în acelaşi complet ca şi la primul termen. 25. începând de la data la care va fi arestat de către organele de poliţie. căutat fiind de organele de poliţie. ce avea ca scop luarea unei noi declaraţii. întrucât faptele au fost săvârşite în stare de legitimă apărare. că menţinerea în libertate a reclamantului prezintă pericol pentru ordinea publică. c). asistat de avocaţii aleşi. şi a reclamantului. 16. Se consemna. A subliniat că a răspuns fiecărei convocări a parchetului şi că nu a încercat să se sustragă urmăririi penale. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Bihor a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantului. În cursul acestui interogatoriu. i-ar fi putut pune viaţa în pericol. prin citirea rechizitoriului parchetului. la instanţa judecătorească. La data de 23 iunie 1994. Prin rezoluţia din data de 7 iunie 1994. 174 alineat 2 din Codul penal. 21. ascultând reclamantul în camera de consiliu şi informându-l cu privire la trimiterea sa în judecată. La data de 13 iulie 1994. Întemeindu-şi măsura luată pe dispoziţiile art.N. 30 iunie şi 5 iulie 1994.F.V. 23. prin rechizitoriul procurorului D. reclamantul. După cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală efectuată după incident. punându-i-se întrebări în legătură cu declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală. 245 .A. 19. Din încheierile de şedinţă nu rezultă că aspectele privitoare la legalitatea arestării au fost examinate de instanţă. La data de 21 iulie 1994. care l-a lăsat să aştepte două zile pe culoarul parchetului. În noaptea de 20/21 aprilie 1994. partea vătămată D. În rechizitoriu era consemnat faptul că împotriva reclamantului a fost luată măsura arestării preventive.

. . 31. numindu-l „recidivist”. reclamantul solicita punerea sa în libertate şi soluţionarea. reprezentantul Parchetului a solicitat un nou termen. la audierea sa de către Parchet. instanţa de fond a statuat că urmărirea penală este incompletă şi a restituit dosarul la parchet. 30. reţinând că decizia de restituire a cauzei la Parchet în vederea completării urmăririi penale nu este supusă apelului. procurorul desemnat să efectueze actele de urmărire penală după reluare a ascultat nouă martori cu privire la circumstanţele incidentului din noaptea de 20/21 aprilie 1994. că dreptul reclamantului la apărare a fost încălcat de către procurorul desemnat să instrumenteze cauza. deci.26. nevinovăţia. de asemenea. La data de 6 aprilie 1995. Prin decizia pronunţată în aceeaşi zi. se preciza că reclamantul nu s-a sustras urmăririi penale. şi să fie supus la rele tratamente de către deţinuţi. temerea că. secţia de psihiatrie.curtea de apel a considerat ilegală arestarea reclamantului la data de 20 iulie 1994. 35. în vederea îndeplinirii procedurii de citare a reclamantului. Curtea de Apel Oradea a examinat. care. în opinia sa. reclamantul a fost pus în libertate. Prin aceeaşi sentinţă. În consecinţă. i-a refuzat exercitarea dreptului fundamental la apărare şi a încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie. cu prioritate. Sub acest aspect. la primul termen în faţa Curţii de Apel Oradea. pe culoar. reîncadrarea juridică a faptelor din tentativă de omor în tentativă de vătămare corporală şi achitarea sa. risca să fie victima unor noi abuzuri din partea procurorului D. ci numai recursului. inclusiv a rechizitoriului. Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul. valabil până la data de 19 august 1994 şi că măsura nu a fost prelungită. procurorul lăsându-l să aştepte. contrar art. de la începerea urmăririi penale. La 25 şi 27 februarie 1997. la care a participat avocatul din oficiu al reclamantului. întrucât probele existente la dosarul cauzei îi dovedeau.curtea de apel a apreciat că menţinerea în stare de arest preventiv a reclamantului după data de 19 august 1994 a fost ilegală. 171 din Codul de procedură penală şi că parchetul a omis să prezinte referatul de terminare a urmăririi penale. Instanţa preciza că mandatul de arestare era. iar pe fond. 246 . procurorul desemnat să efectueze urmărirea penală în cauză a ascultat reclamantul şi doi martori. La data de 9 decembrie 1994. 32. din următoarele considerente: . Reclamantul îşi exprima. de asistenţă juridică şi nu i s-a făcut prezentarea materialului de urmărire penală la terminarea urmăririi penale. reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe. Prin sentinţa din 28 noiembrie 1994. Se menţiona că împotriva reclamantului fusese emis un mandat de arestare la data de 5 iulie 1994 pentru o durată de 30 de zile începând cu data arestării sale şi că el a fost arestat la data de 20 iulie 1994. La data de 16 februarie 1995.. La data de 18 aprilie 1995. inclusiv rechizitoriul. La data de 7 aprilie 1995. apreciind că. Parchetul a solicitat internarea reclamantului la Spitalul judeţean Oradea. în realitate. dată fiind gravitatea faptelor săvârşite. 29. exista pericolul comiterii de noi infracţiuni. 28. în vederea completării acesteia. instanţa a admis apelul reclamantului. şi a pus în discuţia părţilor aspectele privitoare la legalitatea actelor de urmărire penală împotriva reclamantului.curtea de apel a constatat. 34. 33. de asemenea. 27. conform legii. în zadar. deşi nu fusese niciodată condamnat anterior. dacă arestarea preventivă va fi prelungită. Instanţa a admis cererea Parchetului şi a fixat un nou termen la 6 aprilie 1995. invocând faptul că nu era necesară reluarea urmăririi penale. invocând lipsa se imparţialitate a procurorului D. apreciind necesară analizarea acestora în condiţiile în care reclamantul nu a beneficiat. a apelului. La data de 26 noiembrie 1996. din oficiu. La data de 11 martie 1997. a desfiinţat sentinţa pronunţată de Tribunalul Judeţean Bihor la data de 28 noiembrie 1994 în ceea priveşte prelungirea arestării preventive. instanţa a dispus punerea în libertate a reclamantului şi a anulat toate actele de urmărire penală efectuate în cauză de Parchet. La data de 24 martie 1997. şi solicitând achitarea sa. el dând curs tuturor convocărilor Parchetului. instanţa a dispus prelungirea arestării preventive. în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice cu scopul elucidării cauzelor incidentului din noaptea de 20/21 aprilie 1994. reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Oradea. restituind dosarul acestei din urmă instituţii pentru reluarea urmăririi penale. Invocând nelegalitatea măsurii arestării preventive dispuse împotriva sa.

în scris. consemnând faptul că reclamantul prezenta tulburări de personalitate. dar concluzionând că reclamantul a comis actele de agresiune împotriva lui D. 53. amânarea judecării apelurilor declarate de părţi. la cererea reclamantului. 50. La 1 şi 3 aprilie 1997. nu a fost fixat nici un termen în cauză. Laboratorul judeţean de medicină legală Bihor a redactat raportul de expertiză. motiv pentru care instanţa a dispus citarea acestuia pentru un nou termen. Prin sentinţa din 12 mai 1999. 49. pentru tentativă la vătămare corporală. reclamantul a solicitat instanţei administrarea unor noi probe. pentru a pune concluzii pe fond. Parchetul a ascultat trei martori şi a procedat la reconstituirea faptelor şi la confruntarea părţii vătămate şi a reclamantului cu un martor. 51. 47. determinate de o provocare din partea părţii vătămate. 48. reclamantul a fost trimis în judecată. reclamantul a formulat. 247 . instanţa a procedat la ascultarea reclamantului şi a soţiei sale. tribunalul a respins cererea reclamantului şi a dispus ca partea vătămată să se prezinte la institutul de medicină legală. Au fost fixate noi termene de judecată la datele de 10. 58. reclamantul a informat Judecătoria Beiuş cu privire la decizia Curţii Supreme de Justiţie de strămutare a cauzei la o altă instanţă. La data de 5 mai 1999. în vederea examinării medico-legale. Tribunalul Judeţean Dolj a dispus. 52. 39. Judecătoriei Craiova. prevăzută de articolul 181 alineat 1 din Codul penal. la o dată neprecizată.36. instanţa a procedat la ascultarea a patru martori. La data de 21 aprilie 1999. 17 iunie şi 9 iulie 1998 reclamantul a fost absent. avocatul reclamantului a informat instanţa cu privire la cererea de strămutare aflată pe rolul Curţii Supreme de Justiţie şi a solicitat un nou termen. faptă incriminată de articolul 182 alineat 1 din Codul penal. La data de 3 decembrie 1998. La data de 13 decembrie 1999. nu a fost fixat nici un termen în cauză. 54. Judecătoria Beiuş. 37. Prin decizia din 12 decembrie 1997. Instanţa a amânat soluţionarea cauzei. respectiv 3 iunie 1999. respectiv 22 aprilie 1998. motivată de internarea sa în spital. La data de 1 aprilie 1997. Instanţa a admis cererea formulată. 57. transmiţând dosarul Judecătoriei Craiova. La data de 9 ianuarie 1998. 40. 38. 46. cerere de amânare a judecării cauzei. În 1997. în vederea asigurării desfăşurării normale a procesului. cu discernământ. 55. La 18 mai. La primele două termene fixate de Judecătoria Craiova. La 19 ianuarie 2000. reclamantul a solicitat instanţei. Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de strămutare a reclamantului şi a trimis cauza. Reclamantul a solicitat ascultarea unui martor prin comisie rogatorie. 24 februarie şi 17 martie 1999. reclamantul nu s-a prezentat. La data de 5 noiembrie 1998. La 10 septembrie şi 8 octombrie 1998. pe perioada vacanţei judecătoreşti. Parchetul a apreciat că reclamantul poate beneficia de circumstanţa atenuantă prevăzută de articolul 73 litera b). acordarea unui nou termen de judecată. Judecătoria Beiuş s-a conformat deciziei Curţii Supreme. La 22 octombrie şi 5 noiembrie 1999 şi la 10 ianuarie şi 21 februarie 2000. motiv pentru care instanţa a amânat soluţionarea cauzei.N. reclamantul a formulat cerere de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecată. întrucât a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări. care aruncase o cărămidă în direcţia sa. instanţa a dispus condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 262 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. La termenele din 20 mai. reclamantul a solicitat Curţii Supreme de Justiţie strămutarea dosarului la o instanţă dintr-un alt judeţ. termene la care reclamantul a fost absent. La data de 16 iunie 1997. Între 1 iulie şi 1 septembrie 1997. 43. 45. 44. instanţa a dat cuvântul reclamantului. Între 1 iulie şi 1 septembrie 1998. La data de 22 aprilie 1998. 59. 42. instanţa a procedat la ascultarea părţii vătămate şi a trei martori şi a dispus ca partea vătămată să fie supusă unei examinări medico-legale. La data de 19 ianuarie 1998. spre soluţionare. La data de 16 aprilie 1997. 56. prin rechizitoriu. pe perioada vacanţei judecătoreşti. 41. La 22 septembrie şi 17 noiembrie 1997. reclamantul şi partea vătămată au declarat apel împotriva acestei sentinţe.

64. Puţin după evenimente. La data de 16 martie 2000. strigând că „vor termina cu el”. Relele tratamente la care reclamantul pretinde că a fost supus la Penitenciarul Oradea şi la Spitalul penitenciar Jilava 1. 68. amânarea cauzei.A. în care şef de celulă era un recidivist. 72. La data de 14 decembrie 2001. La termenul din data de 6 septembrie 2000. Instanţa a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Craiova. deşi avertizat de strigătele reclamantului. Reclamantul susţine că a refuzat să intre în această celulă. dar gardianul P. în cadrul soluţionării cererii de recurs de către Curtea de Apel Craiova. La data de 30 noiembrie 2000. B. în celula nr. ştiind că gardienii foloseau acel deţinut în scopul „eliminării deţinuţilor incomozi”. spunându-i că va fi eliberat după ce va face o baie împreună cu deţinutul „Raj”. La data de 2 februarie 2000. aflat în greva foamei. partea vătămată a solicitat amânarea judecării cauzei. 5 aprilie şi 26 aprilie 2001. a refuzat să intervină. iar la data de 6 martie 2000. reclamantul. 66. dată fiind absenţa avocatului ales. reclamantul a căzut într-o stare de semi-inconştienţă. Prin decizia din 13 martie 2000. instanţa a procedat la ascultarea unui martor. nici reclamantul. 71. La 15 martie. la data de 2 noiembrie 2000. La termenul din data de 17 mai 2001. Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamant şi a casat sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova la data de 12 mai 1999 şi decizia pronunţată de Tribunalul Judeţean Dolj la data de 13 martie 2000. 70. luând în considerare rechizitoriul şi probele administrate în cauză.. la institutul de medicină legală. în scopul efectuării examinării. Curtea de Apel Craiova a transmis dosarul Judecătoriei Craiova. a solicitat amânarea cauzei la termenele din 24 mai şi 14 iunie 2000.S. instanţă căreia reclamantul i-a solicitat.S. cunoscut sub numele „Sisi”. la 1 şi 22 februarie 2001. instanţele inferioare au condamnat reclamantul fără a stabili legătura de cauzalitate între faptele acestuia şi leziunile suferite de partea vătămată. După numeroase lovituri. 65. 69. cauza este încă pendinte pe rolul Judecătoriei Craiova. asistenţa juridică a reclamantului nefiind asigurată. instanţa a acordat un nou termen. reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii şi. în prezenţa şefului de celulă. „Raj” şi un coleg de celulă. Tribunalul Judeţean Dolj a menţinut sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova la data de 12 mai 1999 (paragraf 55 din prezenta hotărâre). a dat cuvântul reclamantului pentru susţinerea motivelor de apel invocate. dar reclamantul a refuzat. iar.60. La data de 27 decembrie 1994. 67. Deţinuţii au continuat să-l lovească pe reclamant. Instanţa a reţinut că. în celula nr. 74. a fost transferat de către administraţia penitenciară. din celula pe care o împărţea până atunci cu un cetăţean turc. Prin decizia din 13 septembrie 2000. cunoscut în închisoare sub pseudonimul „Raj”. Acesta a fost apoi transferat de către gardianul P. În noaptea de 10/11 ianuarie 1995. Curtea nu are cunoştinţă de evoluţia procedurii ulterior datei de 17 mai 2001. La data de 18 octombrie 2000. 42. instanţa a amânat cauza pentru efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală privind starea de sănătate a părţii vătămate şi a dispus ca aceasta din urmă să se prezinte. Gardienii au încercat să-l hrănească forţat. a solicitat instanţei amânarea judecării cauzei şi admiterea cererii privind administrarea de noi probe. La data de 28 iunie 2000. instanţa a dat cuvântul reclamantului pentru susţinerea motivelor de recurs invocate. 39. reclamantul a prezentat instanţei motivele de recurs. Tratamentele incriminate a) teza reclamantului 73. reclamantul a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată. 61. au fixat sonorul radio-ul la maxim şi l-au lovit cu sălbăticie pe reclamant cu două bastoane. i-a „adormit vigilenţa”. La data de 16 august 2000. Conform informaţiilor de care dispune Curtea. l-a văzut intrând în celulă pe comandantul adjunct al 248 . Gardianul S. 63. 62. nici partea vătămată nu s-au prezentat în instanţă.

reclamantul cântărea 54 kg. de asemenea. de asemenea. pe durata transportului. care i-au recomandat să efectueze o tomografie şi o intervenţie chirurgicală la nivelul ochiului stâng şi al piramidei nazale. 85. vina va aparţine reclamantului. comandantul unităţii a dispus transferul reclamantului la secţia neuropsihiatrie a Spitalului penitenciar Jilava. 84. că unghia unui deget de la mână şi cea a unui deget de la picior i-au fost smulse. La data de 13 ianuarie 1995. Conform afirmaţiilor reclamantului. Reclamantul susţine că transferul a avut ca scop îndepărtarea sa de familie. 83.V. la mai mult de 500 km se Oradea. situat aproape de Bucureşti. La data punerii sale în libertate. la propunerea medicului penitenciarului. reclamantul a fost internat în infirmeria unităţii. hrană şi apă. că. de asemenea. în iulie 1994. fractura unei coaste. La întoarcerea la penitenciar. gardienii nu i-au permis să se plimbe prin curte. la secţia de neuropsihiatrie. din cauza numărului foarte mare de deţinuţi transportaţi (150-200). Reclamantul a fost transportat la Spitalul penitenciar Jilava într-o dubă. unde a fost examinat de un neuropsihiatru. dar nu a fost internat. Reclamantul susţine că pe durata transportului (trei zile şi trei nopţi. acesta a fost examinat de medicii Spitalului Militar Central Bucureşti. Urmare a incidentului. reclamantul a fost condus la Spitalul de neurologie şi psihiatrie Oradea. din motive de natură financiară. chirurgie. că medicul a constatat leziunile suferite. reclamantul a fost condus la Spitalul Judeţean Oradea. infectat H. pentru ca aceasta să nu observe multiplele leziuni provocate de lovituri. 78. 81. 86. din cauza leziunilor suferite în perioada în care a fost arestat preventiv. Urmare a tratamentelor la care a fost supus în penitenciar. El susţine. cu mult superior