CFDP – G. D. Curs nr.

8 DLF

CURS Nr. 8

8. POLIEDRE

8.1. GENERALITĂŢI.REPREZENTARE.

Poliedrele sunt corpuri geometrice mărginite de feţe plane.

Intersecţia a doua feţe ale unui poliedru este o dreaptă numita muchie, iar
intersecţia a trei feţe este un punct numit vârf. În fiecare vârf al poliedrului se întâlnesc cel
puţin trei feţe formând un unghi triedru
, iar dacă numărul feţelor este mai mare, ele
formează un unghi poliedru.
Poliedrele pot fi clasificate în convexeşi concave.Un poliedru este convex dacă el
se situează de aceeaşi parte a planului oricăreia dintre feţele sale, prelungind planul
oricărei feţe a poliedrului aceasta nu-l intersectează.
Numărul feţelor (F), vârfurilor (V) şi muchiilor (M) unui poliedru convex sunt legate
prin relaţia lui Euler,
F+V=M+2(I)
Poliedrele mai pot fi clasificate în: regulate, semiregulate
şi neregulate.
Poliedrele regulate
sunt acelea care au toate feţele poligoane regulate egale şi
toate unghiurile diedre şi poliedre egale.
Poliedrele semiregulate
sunt acelea care au feţele poligoane regulate de feluri
diferite iar muchiile şi unghiurile poliedre respectiv egale.
Poliedrele neregulate
sunt acelea care au cel puţin una din feţe un poligon
neregulat.
Pentru un inginer constructor, poliedrele, ca volume sunt mai puţin interesante,
prezintă însă interes suprafeţele poliedrale, deoarece ele pot conduce la suprafeţe
constructive de acoperire.

1 din 8
 CFDP – G. D. Curs nr. 8 DLF

O suprafaţă poliedrală neregulată este generată de deplasarea unei drepte numită

generatoare ce se sprijină pe o linie poligonală plană numită directoare. Dacă
generatoarea rămâne paralelă cu ea însăşi, suprafaţa generată este prismatică. Dacă
generatoarea trece în timpul mişcării printr-un punct fix, suprafaţa generata este
piramidală.
Generatoarea care trece printr-un vârf al liniei poligonale se numeşte muchie.
Fie o linie poligonală deschisă (abcde,a'b'c'd'e'), ca directoare situată in planul
orizontal de proiecţie (fig.8.1) pe care se sprijină o dreaptă oarecare (g, g') în punctul (m,
m'), ca generatoare. Prin deplasarea sa, paralelă cu ea însăşi, dreapta (g, g') generează o
suprafaţă prismatică. În epură au fost figurate numai muchiile suprafeţei poliedrale, adică
generatoarele care trec prin vârfurile liniei directoare.
Reprezentarea suprafeţei include pe lângă figurarea muchiilor şi determinarea
vizibilităţi acestora. Muchiile văzute vor fi desenate cu linie continuă, iar cele nevăzute cu
linie punctată.
Reguli de vizibilitate: conturul aparent este vizibil în orice proiecţie; dacă cel puţin
un punct al unei muchii este nevăzut, muchia este nevăzută.

Fig. 8.1 Fig. 8.2

În proiecţie orizontală(fig. 8.1) conturul aparent este delimitat de muchiile din a şi d şi

o parte a liniei directoare, abcd.
Pentru stabilirea vizibilităţii celorlalte muchii, pe unul din planele de proiecţie, se
consideră pe rând, intersecţiile aparente a câte doua dintre ele. În cazul de faţă (fig. 8.1),

2 din 8
 CFDP – G. D. Curs nr. 8 DLF

pentru stabilirea vizibilităţii pe planul orizontal de proiecţie, s-a considerat intersecţia

aparentă a muchiilor c şi de; în acest loc se află proiecţiile orizontale confundate a două
puncte 1=2, având aceeaşi proiectantă verticală: punctul (1, 1'), aflat pe muchia (de, d'e')
şi punctul (2, 2') situat pe muchia (c, c'). Privind către planul orizontal de proiecţie, pe
direcţia proiectantei verticale a celor doua puncte, un observator aflat undeva foarte sus,
va vedea punctul (2,2') de cota mai mare, fiind mai apropiat de el, care aparţine muchiei
(c, c'), şi nu va vedea punctul (1, 1') de cota mai mica ce aparţine muchiei (de, d'e').
Deci în proiecţie orizontală în intersecţia studiată 1= 2, punctul l este nevăzut şi, conform
regulii nevăzută este şi muchia de pe care se afla acest punct şi de aceea ea s-a desenat
punctat.
Muchia din e este de asemenea nevăzută deoarece ea are cel puţin un punct
nevăzut şi anume punctul e situat pe muchia de, stabilită ca nevăzută. Pentru
determinarea vizibilităţii muchiei din b, se consideră intersecţia ei aparentă cu muchia de şi
se studiază vizibilitatea lor ca în cazul precedent.
În proiecţie verticală(fig. 8.1) conturul aparent este delimitat de muchiile din b' şi e',
precum şi de proiecţia directoarei b'e'd'e'suprapusa pe axa Ox.
Pentru stabilirea vizibilităţi celorlalte muchii, se studiază vizibilitatea picioarelor lor.
Astfel, pe proiectanta de ţintă a vârfului (a, a') se află şi punctul (3, 3'), (fig. 8.l), al
poligonului director. Cele două puncte au proiecţiile verticale confundate a'≡3'. Privind
către planul vertical de proiecţie, pe direcţia proiectantei de ţinta a celor două puncte, un
observator aflat mult depărtat şi în fala planului V, va vedea punctul (3, 3') de depărtare
mai mare, deoarece este mai apropiat de el şi nu va vedea punctul (a, a') ce aparţine
muchiei suprafeţei. În concluzie, în proiecţie verticală,.muchia din a' este nevăzută,
deoarece piciorul ei a' este nevăzut.
Când generatoarea (g, g') (fig. 8.2) trece printr-un punct fix (s, s') şi se sprijină pe o
linie poligonală directoare (abede, a'b'e'd'e'
) generează o suprafaţă piramidală.
Vizibilitatea muchiilor suprafeţei piramidale se stabileşte analog ca la suprafaţa
prismatică.
Pentru a lua un punct pe suprafaţa prismatică sau piramidală el trebuie situat pe o
dreaptă a acesteia, şi cel mai comod este să se ia pe o generatoare a suprafeţei. În
cazurile prezentate (fig, 8.1 şi 8.2) s-a luat punctul (n, n') pe generatoarea din (m, m')
respectiv (ms, m's').

3 din 8
 CFDP – G. D. Curs nr. 8 DLF

8.2. SECŢIONAREA UNEI SUPRAFEŢE POLIEDRALE CU UN PLAN.

1. Secţiunea obţinută într-o suprafaţă poliedrală cu un plan este o linie poligonală

ale cărei vârfuri se găsesc la intersecţia muchiilor cu planul de secţiune.
Într-adevăr, punctul A în care o muchie Sa a suprafeţei piramidale (fig. 8.3)
intersectează planul de secţiune P, aparţine evident secţiunii. Pe de altă parte, punctele de
intersecţie a două muchii adiacente, Sa şi Sb, ce determină o faţă Sab a suprafeţei
piramidale, delimitează segmentul AB de intersecţie a feţei cu planul de secţiune.
Considerând totalitatea punctelor de intersecţie ale muchiilor cu planul de secţiune, rezultă
un lanţ de segmente, AB, BC, CA, adică o linie poligonală ABC.
2. Secţiunea obţinută cu un plan într-o suprafaţă piramidală sau prismatică este
transformată liniei poligonale directoare.

Fig. 8.3 Fig. 8.4

La secţionarea suprafeţei piramidale (fig. 8.3), muchiile sale concurente în vârful S

pot fi considere ca proiectante conice ale vârfurilor liniei poligonale directoare abc pe
planul de secţiune P. De aceea se poate afirma ca linia poligonală directoare abc ∈ H şi
linia poligonală de secţiune ABC ∈ P sunt în corespondenţă perspectivă faţă de axa Ph = P
∩ II, abc ⇔ ABC.
La secţionarea suprafeţei prismatice fig. 8.4 muchiile paralele pot fi considerate ca
proiectante cilindrice ale vârfurilor liniei poligonale directoare abc pe planul de secţiune P.
De aceea se poate afirma ca linia poligonala directoare abc ∈ H şi linia poligonala de
secţiune ABC∈P sunt în corespondenţă afină faţă de axa Ph=P ∩H, abc ⇔ABC.
Dacă considerăm că planul H în care se află directoarea abc este planul orizontal
de proiecţie şi notăm cu a1b1c1, proiecţia orizontală a secţiunii ABC iar cu a2b2c2 rabaterea
secţiunii pe planul H se poate afirma:

4 din 8
 CFDP – G. D. Curs nr. 8 DLF

1 - relaţiile de corespondenţă menţionate mai sus, între poligonul director abc ∈ H

şi secţiunea ABC ∈P, se menţin şi între directoarea abc şi proiecţia orizontală a1b1c1 a
secţiunii, abc ⇔ a1b1,c1.
2 - între proiecţia orizontală a1b1c1 a secţiunii ABC şi rabaterea acesteia a2b2c2 pe
planul orizontal de proiecţie exista relaţii de afinitate, a1b1c1 ⇔a2b2c2.
Din cele arătate rezultă că vârfurile liniei poligonale de secţiune, ca intersecţii ale
muchiilor cu planul de secţiune, se pot determina în două moduri:
a - aplicând procedeul de intersecţie dreaptă - plan;
b - aplicând relaţiile de omologie.
Aplicaţia 1. Sa se secţioneze o suprafaţă piramidală cu vârful în (s, s') şi
directoarea un poligon (abcde, a'b'c'd'e') situat în planul H cu un plan (Pv, Ph) dat prin urme
(fig.8.5).
Rezolvarea a fost efectuată in doua variante:
În prima varianta (fig. 8.5) vârfurile poligonului de secţiune au fost găsite
intersectând fiecare muchie cu planul de secţiune; după procedeul de intersecţie dreaptă -
plan. De exemplu, pentru muchia (sa, s'a'); s-a dus prin aceasta un plan de capăt (Qv' Qh);
s-a intersectat acest plan cu planul de secţiune (Pv' Ph) şi a rezultat

Fig. 8.5

5 din 8
 CFDP – G. D. Curs nr. 8 DLF

dreapta (vh, v'h'); s-a intersectat apoi această dreaptă cu muchia (sa, s'a') şi a rezultat
punctul (a1, a1') în care muchia considerată, intersectează planul de secţiune (Pv Ph).
În ceea ce priveşte vizibilitatea poligonului de secţiune. În ambele proiecţii, laturile
care unesc un vârf văzut cu unul nevăzut sunt nevăzute.
În a doua varianta (fig. 8.6) vârfurile poligonului de secţiune au fost găsite aplicând
relaţiile de perspectivitate existente în planul H între poligonul director abcde şi proiecţia
orizontală a secţiunii a1b1c1d1e1, faţă de axa Ph Datele iniţiale ale problemei nu sunt
suficiente însa pentru a defini aceste relaţii. Se cunosc centrul de omologie s şi axa de
omologie Ph. Lipsesc punctele omoloage sau mai precis omologul unui punct din planul H,
cum ar fi a sau b sau oricare alt punct. De aceea s-a aflat mai întâi omologul punctului a,
intersectând raza proiectantă (sa, s'a') cu planul (Pv Ph) după procedeul de intersecţie
dreaptă - plan. A rezultat punctul (a1, a1) a cărei proiecţie orizontală a1 este omologul
punctului a.

Fig. 8.6

Acum dispunem de toate elementele care definesc relaţiile de perspectivitate: axa

Ph centrul de omologie s şi o pereche de puncte omoloage a ⇔ a1 . Putem afla omologul
oricărui punct din planul H, deci şi a celorlalte vârfuri ale poligonului director, aplicând
relaţiile de perspectivitate. De exemplu, pentru aflarea omologului vârfului b, s-a unit b cu
a şi la intersecţia lui ba cu axa Ph a rezultat punctul a, care unit cu a1, determină omoloaga

6 din 8
 CFDP – G. D. Curs nr. 8 DLF

dreptei ab. Aceasta se intersectează la rândul ei cu raza proiectantă sb, determinând

punctul b1, omologul punctului b.
Pentru aflarea adevăratei mărimi a poligonului de secţiune (a1b1c1d1e1,
a'1b'1c'1d'1e'1), acesta s-a rabatat pe planul orizontal de proiecţie în jurul urmei Ph (fig. 8.6).
Să considerăm vârful (a1 ' a1') care după cum se ştie se găseşte în planul de
secţiune (Pv Ph) întrucât aparţine dreptei (vh, v'h') situata în acest plan. Punctul rabatat a1
se va afla pe rabaterea dreptei vh.
Pentru rabaterea celorlalte vârfuri ale secţiunii se aplică relaţiile de corespondenţă
afină existente, aşa cum s-a arătat mai înainte, între proiecţia secţiunii a1b1c1d1e1 şi
rabaterea sa.
Afinitatea este determinată deoarece sunt cunoscute axa Ph şi direcţia a1 , a1 ⊥ Ph,
dată de perechea de puncte omoloage a 1⇔ a1.

8.3. SECŢIONAREA UNEI SUPRAFEŢE POLIEDRALE CU O DREAPTĂ.

Pentru aflarea punctelor de intersecţie dintre o suprafaţă poliedrală sau curbă şi o

dreapta se foloseşte în general acelaşi procedeu ca pentru aflarea punctului de intersecţie
dintre o suprafaţă plană şi o dreaptă.
Astfel pentru aflarea punctelor de intersecţie dintre suprafaţa S (fig. 8.7) şi dreapta
D, este necesară parcurgerea următoarelor etape:
1 - se duce prin dreapta D un plan ajutător P. Cum printr-o dreaptă se pot duce o
infinitate de plane, se recomandă să se ducă planul care sa secţioneze suprafaţa S după o
secţiune C cât mai simplă şi uşor de construit;
2 - se determină secţiunea suprafeţei S cu planul ajutător P, rezultând linia de
secţiune C;
3 - se intersectează dreapta D cu linia de secţiune C, rezultând punctele l şi J in
care dreapta intersectează suprafaţa.

Fig. 8.7

7 din 8
 CFDP – G. D. Curs nr. 8 DLF

În ceea ce priveşte intersecţia unei suprafeţe poliedrale cu o dreaptă se recomandă

ca planul ajutător P să fie unul din planele proiectante ale dreptei, deci vertical sau de
capăt. Urmând această cale, urmele planului de secţiune rezultă imediat deoarece, dacă
planul este vertical, atunci Ph≡ d , iar dacă este de capăt, atunci Pv ≡d'. În plus, dacă planul
este vertical, proiecţia orizontală a secţiunii se suprapune peste urma Ph a planului, iar
dacă este de capăt, proiecţia verticală a secţiunii se suprapune peste urma Pv a planului şi
din aceste cauze epura este mai simplă.

Aplicaţie. Să se intersecteze suprafaţa piramidală cu vârful în (s, s') şi directoarea

un poligon (abcde, a'b'c'd'e'), situat in planul H cu dreapta (d, d') (fig. 8.8).
S-a dus prin dreapta data (d, d') planul de capăt (Ph,Pv) care secţionează suprafaţa
piramidala după poligonul (12345, 1'2'3'4'5'). Dreapta şi poligonul fiind coplanare s-au
intersectat în punctele (i, i') şi (j, j') care sunt punctele de intersecţie ale dreptei cu
suprafaţa piramidală.
În ceea ce priveşte vizibilitatea, deoarece s-a considerat suprafaţa opacă intre cele
două puncte de intrare şi ieşire, dreapta este nevăzută şi de aceea ea a fost desenată cu
linie punctată. Pe de altă parte s-a ţinut seama că un punct de intersecţie este nevăzut
dacă el aparţine unei laturi nevăzute a secţiunii.

Fig. 8.8

8 din 8