You are on page 1of 41

SUBCARPATI

C1
Date generale

S. o unitate geografică distinctă, desfăşurată la exteriorul Carpaţilor Orientali şi
Meridionali, între văile Moldova şi Motru

La exterior intra în contact cu P. Moldovei, C. Română, P. Getic şi P. Mehedinţi

Suprafaţa: 15100 kmp (6,35% din suprafaţa ţării)

Numele

S-a impus la începutul secolului XX, plecându-se de la denumirea pe care a dat-o L.
Mrazec în 1896 spaţiului depresionar din nordul Olteniei

Aprofundată tot de L. Mrazec în 1900 în studiul depresiunii subcarpatice a Olteniei

Denumire utilizată de Em. De Martonne în mai multe materiale şi în tezele de
doctorat din 1896 şi 1905

Denumirea s-a referit iniţial la spaţiul depresionar rezultat prin tectonica din Carpaţi
(sf. pliocenului şi începutul cuaternarului) în nordul Depr. Getice

Treptat denumirea a cuprins şi unităţile deluroase de la exteriorul Carpaţilor în care
se regăseau structurile cutate cu reflectare in relief.

Astfel denumirea cuprindea unitatea situată în vecinătatea munţilor, la exterior, ale
cărei geneză şi evoluţie au fost strâns legate.

La începutul sec. XX apar şi termenii Precarpaţi – unităţi geografice aflate la
exteriorul Carpaţilor (V. Mihăilescu foloseşte termenul Subcarpaţi Precarpaţi
incluzând aparoape toate subunităţile depresionare şi deluroase de la exteriorul şi
interiorul Carpaţilor) şi Pericarpaţi (Gh. Macovei)

V. Tufescu (1966) “sub” are sensul “la marginea imediată a Carpaţilor”, “pre” indică
o unitate la exterior, dar la o depărtare imprecisă, “peri” se referă la unităţi
dimprejurul Carpaţilor dar la distanţe neprecizate

Lingvistic urmărind doar sensul poziţional primul termen este cel mai apropiat de
realitate.

V. Mihăilescu “S. sunt o unitate geografică asemănătoare Carpaţilor”. S. reprezintă
un tip de precarpaţi care sunt alcătuiţi din formaţiuni cutate, uşor de erodat, cu
altitudini mai mici decât munţii vecini, dar care prin caracteristicile reliefului aparţin
dealurilor.

Em. De Martonnne “S. reprezintă cea mai originală parte a Carpaţilor româneşti
care nu se repetă în forme asemănătoare la nici o altă catenă muntoasă din
Europa” (1931)

V. Tufescu (1966 şi 1974) menţionează trăsăturile Subcarpaţilor: poziţia la marginea
Carpaţilor, structura cutată (ca rezultat al tectonicii carpatice), relief variat şi tânăr,
o reţea hidrografică ce nu a ajuns la echilibru. In baza acestei idei rezultă că S. sunt
o arie complementară a munţilor ce face trecerea la ţinuturile deluroase.

Incepând cu anii 40 si pana chiar în prezent s-a suţinut ideea conform căreia şi
unitatea de contact de la nord de V. Moldovei ar aparţine Subcarpaţilor. Dar
depresiunile Rădăuţi, Solca, Cacica, Păltinoasa sunt de eroziune diferenţială la
contactul dintre două unităţi distincte (Obcinele Bucovinei – fliş paleogen cutat şi P.
Sucevei – structură monoclinală sm). Alt argument – cutele diapire apărute însă
independent de evoluţia ulterioară.

M. David (1945), C. Martiniuc (1950), V. Gârbacea (1957), I. Mac (1972), Gr. Posea
(1968), vorbesc despre relieful subcarpatic de pe latura de vest a Transilvaniei
(forme de relief similare subcarpaţilor exteriori ramei montane, conformitatea
reliefului pe structura cutată, versanţi afectaţi de torenţi şi alunecări, sâmburi de
sare in vatra unor depresiuni).

Dar, caracteristicile de bază rămân (poziţia lângă munte, structură ca rezultat al
cutărilor).

Dar geneza este diferită. În Subcarpaţi sedimentele de molasa din avanfosa
carpatică (dar chiar şi în Depr. Getică) depozitele au fost cutate sub presiunea
orogenului carpatic şi a rezistenţei exercitate de platformele externe. Apare astfel
cea mai nouă pânză numită de v. Mutihac (1990) pânza subcarpatică. În timp ce
în Depr. Transilvaniei morfologia a evoluat într-un bazin tectonic larg, în care s-au
acumulat formaţiuni sedimentare groase, inclusiv strate de săruri. Apariţia lanţului
vulcanic a impus separarea de bazinul tectonic al unor depresiuni intramontane.

Subcarpaţii sunt dealuri cu afinităţi genetico-evolutive carpatice

O regiune deluroasă înaltă, dezvoltată în general în structura cutată recent (pliocen
superior - cuaternar) în avant-fosa carpatică şi nordul depresiunii getice, unde
relieful are o fragmentare accentuată impusă de o reţea hidrografică densă, dar şi
de către neotectonica activă, compusă din aliniamente de dealuri separate de
depresiuni şi culoare de vale largi, cu terase, pe care se desfăşoară un număr mare
de aşezări.

Favorabilitatea pentru locuire: resurse (apă, sol, petrol, gaze, cărbuni, sare), climat
blând

Defavorabilitate peisaj degradat, versanţi afectaţi de alunecări, curgeri noroioase,
torenţi

Caracteristici ale limitelor Subcarpaţilor

Contactul cu Carpaţii se desfăşoară frecvent prin depresiuni subcarpatice întinse,
cu diferenţe de peisaj evidente, “pas” altimetric de aproximativ 300 m (450-500 m
în S. Moldovei,200-450 m în S. Curburii, 200-450 m în S. Getici)

Munţii se termină prin versanţi povârniţi care sunt încă bine împăduriţi, văile se
lărgesc la ieşirea în S., prezintă în depresiuni terase largi, cu aşezări mari

Sunt prezente şei şi glacisuri de contact (S. Moldovei), modificări bruşte în peisaj cu
pinteni montani, cu o linie foarte sinuoasă (S. Curburii), depresiuni de contact
majoritatea de mici dimensiuni şi şei de contact la nivelul interfluviilor exprimate
prin rupturi de pantă în profilul lor longitudinal (S. Getici)

Caracteristici ale limitei externe

Contactul între S. şi Podişul Moldovei se realizează în lungul a două culoare largi de
vale (Moldova şi Siret)

Limita (deşi a presupus discuţii aprinse) merge pe contactul dealurilor externe
subcarpatice cu terasele superioare ale acestor râuri

Limita faţă de C. Română se desfăşoară între văile Trotuş şi Dâmboviţa şi se face
astfel:

Între Trotuş şi Buzău destul de greu de precizat întrucât panta versantului exterior
al dealurilor se prelungeşte până în câmpie. Se poate trasa pe o ruptură de pantă
prezentă la nivelul interfluviilor la altitudini de 260 – 330 m, pe fâşia de trecere de
la Pietrişurile de Cândeşti acoperite de depozit loessoid mai subţire la formaţiunile
noi (pietrişuri şi nisipuri) pe care se află un depozit loessoid mai gros

Între Buzău şi Dâmboviţa limita are un traseu sinuos (marcat petrografic şi genetic),
dar clar, cu pătrunderi în spaţiul subcarpatic pe văi şi retrageri în dreptul dealurilor

Limita faţă de P. Getic se desfăşoară între văile Dâmboviţa şi Motru şi are un traseu
foarte neregulat. Contactul e în general petrografic (între formaţiunile mio-pliocene
argilo-grezoase în structură monoclinală ale Subcarpaţilor şi cele romanian-
pleistocene dominant nisipoase, argiloase slab monoclinale ale podişului). Contact
mai clar printr-un aliniament cuestic, prin bazinete depresionare pe văile principale.

Geologia Subcarpaţilor

Subcarpaţii se desfăşoară în lungul a două unităţi structurale care se află la
contactul dintre Carpaţii Meridionali, Carpaţii Orientali şi vorland, numite
Depresiunea Getică şi Depresiunea Pericarpatică ce au avut caracter de
avantfosă.

Structural: un fundament vechi, fragmentat în blocuri şi un sedimentar cu caracter
de molasă ce are o grosime mare datorită subsidenţei active din diferitele cicluri de
acumulare

Mişcările tectonice din miocen, pliocen şi cuaternar din orogenul carpatic s-au
manifestat în avantfosă deosebit ca intensitate de la un sector la altul şi au creat în
formaţiunile sedimentare structuri care se deosebesc regional (cutate, monoclinale,
cute diapire)

A. Depresiunea Getică

Se desfăşoară între văile Dâmboviţa şi Dunăre în sudul Carpaţilor Meridionali până
la falia pericarpatică ce o desparte de Platforma Valahă (nordul platformei Moesice).

Se suprapune deci şi pe mare parte din P. Getic pe aliniamentul Găeşti-Piteşti-
Drăgăneşti-Strehaia-Drobeta Turnu-Severin

Fundamentul are provenienţă dublă (V. Mutihac, 1990, 2003) carpatică şi nordul
Platformei Valahe

Suprastructura sedimentară s-a realizat în trei cicluri, cu materiale provenite din
Carpaţi, şi în diferite faciesuri (litoral, de mare adâncă, salmastru, lacustru)

Cele trei cicluri sunt: paleogen - miocen inferior (conglomerate, gresii şi intercalaţii
de argile); miocen (depozite burdigaliene – conglomerate, badeniene – marne,
argile, sare şi sarmaţian inferior cu gresii şi marne); sarmato-pliocen cu caracter
transgresiv

B. Depresiunea pericarpatică

Este o unitate structurală la marginea Carpaţilor Orientali cu lăţime foarte mare în
zona curburii. Geologii o încadrează Carpaţilor, considerând-o cea mai nouă unitate
tectonică (pânza subcarpatică) care intră în contact cu unităţile vecine, de
platformă, prin falia pericarpatică.

Fundamentul este mixt: fliş extern la contactul cu muntele şi cristalin proterozoic
de platformă cu sedimentar neogen la partea superioară la exterior. La nord de
valea Trotuşului fundamentul aparţine Platformei Moldoveneşti. La sud însă se
întâlnesc mai multe subunităţi proterozoice ce înaintează dinspre S şi SE şi care
sunt separate de linii de fractură importante. Astfel de la V. Trotuş la falia
Peceneaga –Camena (prelungirea ei spre NV) se află continuare unităţii paleozoice
din nord-vestul Dobrogei. Între aceasta şi falia Ianca-Râmnicu Sarat se contrinuă în
trepte funamentul şisturilor verzi din Dobrogea Centrală. La vest de aceasta în
fundamentul S. intră o unitate baikaliană cu şisturi mezometamorfice din Platforma
Valahă.

Toate se subduc în NV şi N sub unitatea carpatică generând o intensă activitate seismică. marne şi diverse sărururi). cu puternic regim subsident. Depresiunea a apărut la începutul miocenului în condiţiile în care mişcările tectonice din paleogen au ridicat sectorul estic al orogenului carpatic (flişul extern). conglomerate şi calcare oolitice. se diferenţiază sectoare din vecinătatea muntelui alcătuite din formaţiuni cretacice. Mişcările moldavice au definitivat stilul tectonic şi au ridicat munţii din flişul paleogen dar au şi împins această unitate spre est. depozitele de molasă miocenă subcarpatică au fost încălecate de pânza flişului paleogen dar au suferit şi cutări şi o împingere peste Vorland. aproape tot sectorul de la nord de Trotuş devine o câmpie de litorală. marne. În pliocen. tufuri) de la meoţian la pleistocenul inferior (Pietrişurile de Cândeşti). deplasarea pe verticală a . a rezultat fracturarea şi coborârea marginii platformei o depresiune de tip avanfosă. În prima parte a miocenului sedimentele acumulate au provenit atât din Carpaţi cât şi din Vorland. pierderea teraselor etc. prin compensaţie. argile. Ciclul miocen care a dat molasa inferioară este reprezentat de depozite acvitaniene (sub munte. cu numeroase insule miocene care erau erodate. divagarea râurilor. gresii). iar in vecinătatea câmpiei. şi un spaţiu marin. miocene – care au devenit uscat. ea însăşi fiind acoperită de ape şi intrând în regim de sedimentare. aportul din ultima unitate a scăzut. acumulări intense în albie. Aici. La est ele au accentuat cutarea în sectorul subcarpatic intern şi au impus o structură monoclinală (cu formaţiuni uneori redresate la verticală). aria de sedimentară se restrânge treptat (între Trotuş şi Damboviţa). aria de subsidenţă. Prin urmare. structural. unitatea pericarpatică. badeniene (marno-argile cu sâmburi diapiri şi tufuri) sarmaţian inferioare (marne) Ciclul sarmato-pliocen (molasa superioară) se dezvoltă mai ales între Trotuş şi Dâmboviţa şi are o diversitate foarte mare de faciesuri (gresii. burdigaliene (conglomerate. nisipuri. cu argile. paleogene. iar la vest este cea mai mare complexitate structurală din Subcarpaţi. Pe lângă accentuarea cutării lângă munte ea s-a transmis şi în formaţiunile pliocene din sud unde au rezultat anticlinale şi sinclinale. calcare recifale în bazinul Buzăului. Astfel a rezultat cea mai recentă pânză de şariaj. Mişcările pliocene au creat structuri diferite la vest şi la est de Slănicul de Buzău. În faţă. ulterior. Depozitele sedimentare au caracter de molasă şi s-au acumulat în două cicluri separate de paroxismul moldavic şi au avut ca sursă principală aria carpatică şi parţial unităţile de platformă.

cu numeroase terase şi lunci extinse care prezintă o masă importantă de prundişuri. Ele s-au impus antecendent şi epigenetic pe aliniamente de ridicare rapidă (anticlinale). Prahova. Degeraţi). Bistriţa) care şi-au prelungit cursurile pe măsura ridicării unităţii subcarpatice. Olt. Olteniei) . Culmea Pleşu în S. Teleajen. rezultat al evoluţiei rapide de la finele pliocenului şi din cuaternar. favorizată de constituţia petrografică. Vrancei) sau unde rocile (gresii compacte sau conglomerate) au opus o rezistenţă foarte mare la eroziune (Muscelele Argeşului – conglomerate burdigaliene – Mg. Chiciora. Curburii) Depresiuni cu vetre aluviale extinse în sectoare în care există sau au existat zone de subsidenţă (D. Buzău. Cele mai importante văi sunt cele care au caracter transversal şi care izvorăsc din Carpaţi (Jiu. Există încă 3-4 generaţii de văi mai scurte care urmăresc culoarele depresionare structurale (la nord de Trotuş sau în S. A. Târgu Jiu – Câmpu Mare) Culmi cu aspect rotunjit pe anticlinale Culmi cu aspect ascuţit (creste) cu vârfuri şi şei de altitudine. de varietatea pantelor şi de o presiune antropică mare. Trotuş. Moldovei) O morfodinamică extrem de activă. cu alternanţă de straturi groase de gresii şi marno-argile (Muscelele Argeşului) Culoare de vale relativ transversale cu sectoare alternante (chiar chei) cu numeroase praguri lito-structurale Ingustarea de la Brebu.blocurilor de sare a impus boltiri ale depozitelor pliocene şi cuaternare inferioare dând un şir de dealuri exterioare (Bucovel. Relieful – caracteristici generale Paralelismul structurilor cutate cu muntele reflectate prin prezenţa unor ulucuri depresionare şi a unor şiruri de dealuri înalte (S. constituie un sistem de interfluvii şi văi bine conturate. Poiana Câmpina Înălţimile cele mai mari sunt în locurile unde la sfârşitul pleistocenului ridicările au fost mai importante (S. Dl. pe fondul unei tectonici active care a înălţat regiunea şi a creat principalele linii morfostructurale. Sunt văi largi. Elemente morfografice şi morfometrice S. asimetrice (cuestice) pe faciesuri monoclinale. Getici şi ai Moldovei) Dezvoltarea unor aliniamente de bazine depresionare la contactul dintre litofaciesuri cu rezistenţă diferită (S. Argeş. Măţău.

Altimetric valorile cele mai mari sunt legate de câteva vârfuri aflate pe gresii masive. activităţile antropice. alcătuire petrografică şi utilizarea terenurilor. compacte.5 – 0. Măgura Odobeşti 997 m. Versanţii au o formă extrem de variată. paralele şi au versanţi cu o dinamică a cărei intensitate e variată funcţie de pantă. 350-400m pentru culmile secundare faţă de văi şi 50 m pe văi Declivitatea variază de la 5 la 30 şi peste 40 funcţie de condiţiile locale impuse de fragmentarea reliefului. afectaţi de procese actuale (peste 3 km/kmp) Energia de relief variază între 600m pentru culmile principale faţă de văi. Chicioara 1216m Cele mai mari înălţimi sunt concentrate între văile Trotuş şi Argeş datorită efortului tectonic mai mare şi rezistenţei rocilor la eroziune La vest de Argeş şi în S. Moldovei frecvente sunt înălţimile de 450 – 550 m Altitudinile cele mai scăzute sunt în culoarele de vale şi pot ajunge la 200m Fragmentarea este mare şi e legată de adâncirea reţelei hidrografice. Vrancei) Cele mai recente interfluvii (între văile torenţiale) sunt scurte şi au lungimi de 0. .500 m altit. neotectonică. Măţău 1018 m. litologie. dar fizionomia lor diferă funcţie de vechime. Variaţia e foarte mare între văile largi (0. de activităţile neotectonice. de Curbură. şei şi platouri structurale Interfluvii asimetrice în profil transversal (la văile subsecvente din S. Pleşu. sau pe conglomerate: Ceardac 911 m în C. structură şi alcătuire petrografică Există vârfuri la 400. sunt relativ simetrice. Valori medii de 1km/kmp la vest de Olt şi la nord de Trotuş şi 1.8 km/kmp) şi versanţii despăduriţi.În sistemul de interfluvii există tot 3-4 generaţii.5 km. de Curbură ajungem la valori de 3 – 3. determinată de alcătuirea petrografică.5 km/kmp.5 km/kmp în S. Dacă se ia in calcul şi reţeaua temporară atunci în S. la exterior şi 800 – 1000 m spre Carpaţi Şei cu altitudini variate Platouri interfluviale extinse Creste pe aliniamente de hogbacks-uri mai ales pe conglomerate Interfluvii axate pe structură monoclinală (Muscele) unde datorită variaţiei litologice apar suite de vârfuri. de structură. de morfodinamică şi de folosinţa terenurilor.

nivel de eroziune. întrerupte neotectonic.B. importanţă pentru terase având-o cele cu obârşia în Carpaţi sau la contactul cu aceştia. N. Drăgăneasa cu două niveluri la 600 – 650 şi 500 – 450 m şi Cândeşti la exterior). David (1931) ce identifică trei suprafeţe în S. Popp pentru suprafeţele dintre Dâmboviţa şi Prahova (Talea I şi II la 850-900 m. Nordon (1931) pentru suprafaţa levantină. fizionomia lor a fost modificată prin morfodinamica de versant. Ghindăuani şi Grumăzeşti). Curburii şi în nordul S. sau petrografice. creste de intersecţie). dezvoltate pe contacte hipsometrice. Urmele acestei evoluţii sunt consemnate în trepte care apar la nivelul interfluviilor sau în culoarele de vale ca nivele de eroziune şi terase. policiclică între Argeş şi Argeşel. O. Treptele de nivelare S.1967) identifică între Gilort şi Olt o suprafaţă la marginea muntelui şi nivele locale Dinu Mihaela (2001) susţine prezenţa unei suprafeţe lângă munte la 850 m şi două nivele de eroziune pe culoarele de vale principale. Mândruţ (1994) vorbeşte de o singură suprafaţă. M. glacis de eroziune şi felul cum apar ele în peisaj Există diferenţe importante în caracterizarea lor la nivelul subunităţilor subcarpatice principale În S. Moldovei (Corni. Au existat sectoare care au devenit uscat în pliocen (lângă munte în S. Suprafeţele şi nivelele de eroziune au fost studiate de A. De ele sunt legate culoare de . după care ea poate fi generalizată pentru întreaga unitate subcarpatică. C. Evoluţia geomorfologică este diferită prin urmare până în pleistocenul mediu. sunt trepte de nivelare care s-au păstrat pe suprafeţe reduse (interfluvii. L. umeri de vale. Moldovei) şi altele în care acest lucru s-a petrecut la mijlocul pleistocenului. Badea (1966 . Vişan (1998) identifică în Muscelele Argeşului o suprafaţă de bordură carpatică la aproximativ 1100 m şi două suprafeţe la nivelul interfluviilor. multe cu caracter de glacisuri. care le-a înlăturat punând în evidenţă formele structurale Treptele sunt rezultatul unor faze de modelare scurte. structurale. Al Roşu (1967) separă două perioade de formare a nivelelor în Subcarpaţii de la vest de Gilort (Săcelu la 450 – 500 ce corespunde suprafeţei Gornoviţa şi care e mai vechi şi unul mai nou cu 4 trepte). Terasele În S. Gh. s-au dezvoltat mai multe generaţii de văi. Nu s-au exondat în întregime în aceeaşi perioadă de timp. Coroborarea tuturor informaţiilor referitoare la treptele de nivelare arată că: Există deosebiri importante in privinţa înţelegerii unitare a sensului noţiunilor de suprafeţe de nivelare.

de câmpie şi podiş unde s-au găsit repere ce au permis o cronologie a teraselor se pot admite că: nivelele inferioare (sub 25m) aparţin trecerii de la pleistocenul superior la holocen. iar terasele de peste 140 m. Apar convergenţe ale teraselor spre munte (Ialomiţa. Gilort. cele curprinse între 30 şi 90 m au fost realizate în pleistocenul mediu şi superior. episodice. Structural. Numărul teraselor e variabil pe generaţii de văi. la marea majoritate a teraselor se remarcă peste soclul format din rocă dură existenţa unui depozit aluvial cu grosime ce variază de la 0. În cadrul lor. Desfăşurarea teraselor în profil transversal relevă în majoritatea situaţiilor asimetrii evidente fie în numărul lor. neotectonică. Argeş. peste el s-a depus un depozit luto-nisipos care frecvent are grosimi de 1-5m. cele cu altitudini de 90. Cracău. sau aluvionări intense impuse de afluenţi mai bine dezvoltaţi pe unul din versanţi. Buzău). din alunecări sau conuri de dejecţie. Multe terase sunt afectate de morfodinamica actuală. . Teleajen). Argeş. 1976). Teleajen) sau la intrarea în câmpiile din exterior (Prahova. Buzău. Buzău). Getic (3+5 terase). Prahova. Desfăşurarea teraselor în profil longitudinal. Gilort. Tarcău. ce a provenit din spălarea versanţilor. aparţin villafranchian – pleistocen inferior (Relieful României. fie în extensia pe cele două sectoare ale văii. Număr redus de terase este pe generaţiile de văi recente sau în depresiuni cu areale de subsidenţă (Târgu Jiu). Astfel cele mai extinse poduri (1-3 km) sunt în marile depresiuni din Subcarpaţi (Jiu.5m la 10 m. În lungul celor mai mari există 6- 8 terase la altitudini relative ce variază de la 5-10 m la 180 m. Prin racordare la sistemele morfocronologice din regiunile vecine. Română. Teleajen.vale extinse (1-5 km) cu energie de relief de peste 150m. Cracău). Extensiunea teraselor e funcţie de natura petrografică. Geneza teraselor este complexă.140 m sunt legate de pleistocenul inferior. Tazlău. teraselor le revin 40-80% din suprafaţa acestora. Numărul cel mai mare de terase se întâlneşte în sectoare de traversare a unor anticlinale care au suferit în cuaternar ridicări sacadate. structurală. Cricovul Sărat. Vârsta. întrucât evoluţia reliefului s-a realizat pe fondul ridicării cu intensitate diferită şi sacadată a regiunii deluroase a modificărilor alternante ale climatului şi a variaţiei poziţiei lacului cuaternar din C. pe văile de generaţii mai noi sunt 1-5 terase cu altitudini de până la 100m. Asimetriile au drept cauză factori geologici (influenţa unor ridicări care dă asimetrii altimetrice). sau la trecerea spre câmpie sau spre P. sau în sectoare cu faciesuri cu rezistenţă mai mică (Ialomiţa. deformări de la 10 la 50 m la traversarea anticlinalelor (Jiu.

Luncile constituie treapta fluvaială fromată în a doua parte a holocenului. Comarnic pe Prahova. ostroave. panta văii. mai ales în depresiunile cu caracter structural: Pietroşiţa pe Ialomiţa.5 m înălţime şi cu o lăţime de câţiva metri la zeci de metri. grinduri. etc. structură. Nereju pe Zăbala. C2 E. Relieful structural . Factorii care au influenţat evoluţia şi caracteristicile morfologice şi structurale ale luncilor din Subcarpaţi au fost de natură geologică (rocă.5m/km influenţând dinamica albiei. sectorul traversat. Morfologia luncilor diferă în cele două categorii de sectoare (înguste şi largi ale văilor). Depozitele au grosimi şi o alcătuire granulometrică variabilă funcţie de lungimea râului. în profil transversal între versant şi albie se succed: o fâşie de glacis aluvio-proluvial. În lungul văilor principale există lunci largi (1-2 km).D. În sectoarele înguste de vale există o fâşie de glacis şi o treaptă de 1-1. Nehoiu-Pătârlagele pe Buzău. Oneşti pe Trotuş. Mărimea şi complexitatea lor diferă în funcţie de generaţia de văi. Măneciu-Ungureni pe Teleajen. două-trei trepte de luncă cu o bogată acumulare de aluviuni. Panta medie este de 2-3 m/km dar scade în depresiuni la sub 1m/km şi creşte în sectoarele înguste ale albiei la 3. albii părăsite. neotectonică) şi climatică. Aici dinamica este foarte puternică. Târgu Neamţ pe Neamţ. maluri abrupte. În sectoarele largi. Desfăşurare.

Brânduş1981.Subcarpaţii constituie unitatea deluroasă cu cea mai mare complexitate structurală. ce au închis spre vest depresiunile de tip sinclinoriu. a accentuat. formaţiunile presarmaţiene alcătuiesc cute faliate cuprinse într-un ansamblu structural reprezentat de un sinclinoriu sub munte şi un anticlinoriu la exterior. Au rezultat hogbacks-uri pe gresii şi conglomerate (Pietricica). Adâncirea râurilor în cursul superior a înlăturat în mare parte depozitele de suprafaţă. dar şi de împingerea orogenului (mai ales la curbură) Petrografia – formele structurale bine dezvoltate sunt în sectoarele în care abundă pachetele groase de gresii şi conglomerate. Aici avantfosa a avut lăţimea cea mai . Evoluţia a condus la Acumulări bogate în sarmaţian (în nord) şi sarmaţian-pliocene (în sud). Complexitatea se datorează: Evoluţiei tectonice a avantfosei situată la contactul dintre orogenul carpatic şi unităţile rigide ale platformelor Sedimentarul avantfosei carpatice alcătuit din molasa mio-pliocenă. pe când în ariile în care domină marnele şi argilele ele lipsesc sau au o dezvoltare limitată In Subcarpatii Moldovei structura este relativ simplă. procese determinate de strivirea ei in apropierea marilor unităţi structurale vecine (Carpaţi şi platformele) Diferenţierile locale in structura geologică au fost determinate de mişcările pe verticală ale blocurilor din fundament. unele abrupturi de falie sau de contact petrografic (o amplitudine de peste 100m) în aceleaşi două dealuri. în regim de mare epicontinentală (se formau delte sau conuri aluviale) ce au acoperit structura cutată. culoare de vale pe sinclinale sau anticlinale. de ridicarea diferenţiată a blocurilor de sare. frunţi de cuestă orientate V şi NV tăiate în stratele monoclinale sarmaţiene urmate spre este de o reţea de platouri cvasistructurale şi de o reţea de văi consecvente (C. local. a suferit cutări sau ridicări cu intensitate diferită. Acestasta caracteristica reprezintă structura de bază a unităţii subcarpatice. Exondarea treptată de la nord la sud a fost însoţită de erodarea parţială a formaţiunilor noi Ridicările locale din cuaternar au impus în peisaj culmile mai înalte (cu structură cutată) Pleşu şi Pietricica. 1994) Subcarpaţii dintre Trotuş şi Dâmboviţa constituie sectorul cel mai complicat din punct de vedere structural datorită unei evoluţii neozoice agitate.

În miocen acest spaţiu a funcţionat ca un arhipelag cu arii locale de subsidenţă activă în care se acumulau sedimente de molasă. hogbacks-uri (Vrancea). La exterior structura e determinată de mişcările tectonice din cuaternar (Regiunea Berca - Arbănaş). Băicoi) ce au închis depresiuni pe sinclinale (Podeni.mare. Ele încadrează depresiuni sinclinale faliate (Slănic. strânse. Se individualizează însă trei sectoare: Între Argeş şi Topolog (Muscelele Argeşului) o structură monoclinală. dar diferit ca intensitate. şiroire. În cadrul ei mişcările de cutare din paleogen şi miocen au creat câteva culmi cu direcţie NE-SV (Ivăneţu) dinspre Carpaţi. Sudiţi – Rotari. Astfel s-au individualizat trei arii distincte structural: Sub munte – cute vechi. Milslea). Ele au determnat: Între Trotuş şi Slănicul de Buzău o structură monoclinală (uneori stratele sunt ridicate la verticală.Mg. În pliocen se exondează o fâşie în vecinătatea muntelui. cu strate groase de gresii. Drajna-Chiojd) În centru – un ansamblu de cute largi mio-pliocene (faliate) La exterior – monoclin sau boltiri diapire Neotectonica din cuaternar a ridicat în ansamblu acest sector subcarpatic. Mişcările tectonice de la finele pliocenului cutează formaţiunile dintre munte şi unele sectoare externe dintre Teleajen şi Buzău creând mai multe anticlinale şi sinclinale faliate cu desfăşurare NE-SV şi E-V. În unitatea exterioară (monoclinală) eroziunea a creat şiruri de cueste (frecvent în două trepte pe Slănicul de Buzău). cueste secundare) la Pâclele – Beciu. Au rezultat dealuri pe boltiri anticlinale (Bucovel. În Subcarpaţii Getici structura este ceva mai simplă. pe microconglomerate paleogene şi miocene . determinată în mare parte de ridicarea sâmburilor de sare. În restul Subcarpaţilor de Curbură mişcările cuaternare au determinat accentuarea unor planuri de fractură şi cute. iar subsidenţa se generalizează în rest. Degeraţi. Râurile care s-au format în cuaternarul superior. Odobeşti) Între Slănicul de Buzău şi Dâmboviţa există o structură în cute largi. torenţi. suprafeţe şi platouri structurale. faliate (cute solzi) similare cu cele din paleogenul montan. prin adâncire. văi structurale cu versanţi pe care se produc alunecări. au accentuat contactele petrografice şi structurale (abrupturi) şi a creat un relief structural derivat (butoniere.

Nucşoara). avene ce se dezvoltă în lungul fisurilor în sare. Relieful dezvoltat pe ghips apare frecvent în depozite miocene pe care se individualizează forme de dizolvare şi şiroire (vestul culmii Pietricica Bacăului. uvale. Săreni-Trestioara Izolat în alte subunităţi: Slănic-Glodeni Ocnele Mari. Badea. dar cu caracter local. cu vârfuri ascuţite şi chiar cu început de turnuri. Ocupă suprafeţe reduse – Culmea Istriţa – lapiezuri. Se dezvoltă lapiezuri. . Câmpu Mare-Câlnic) şi un şir de dealuri (Măţău-Ciocanu. Pietricica. Relief dezvoltat pe gresii şi conglomerate – are o mare desfăşurare pe pachete groase de roci. Dealul Bisoca. dar şi de la Topolog la Gilort – structură cutată larg şi parţial faliată Între Topolog şi Gilort –o îmbinare a celor două tipuri de structură. Se adaugă văile (sectoare de văi) obsecvente şi subsecvente. şei înalte. curgerile noroioase. Slănic Prahova – Telega Spre exterior: Bâsculiţa.Argeş. Structura majoră: un şir de depresiuni (Câmpulung. Cele mai multe forme (rezultate ca urmare a eroziunii agenţilor externi) au dus la crearea formelor specifice. peşteri (dezvoltate mai ales la contactul dintre blocurile de sare şi argila saliferă) ce prezintă numeroase forme de precipitare şi cristalizare. Tismana-Novaci. iar eroziunea (pleistocen şi holocen) a îndepărtat stratele monoclinale şi a scos la zi stratele cutate pe care au rezultat butoniere pe anticlinale şi interfluvii pe sinclinale. Meledic-Valea Sării. Adesea structura cutată e acoperită de formaţiuni mio-pliocene monoclinale. pe Bâsca Chiojdului. proprietăţi fizice şi mecanice. interfluviile paralele cu numeroase cueste etajate. Cetăţeni. doline – Nucşoara.6.1.4. Relieful carstic şi pseudocarstic dezvoltat pe sare şi brecia sării. între Vâlsan şi Argeş. F. Dizolvarea asociată cu şiroirea.5. depresiunile subsecvente (Jiblea) F. pe interfluviul dintre Slănic şi Crasna.5 – 10 m). au creat un relief complex. Interfluvii de tip cuestă. grad de cimentare. La suprafaţă: lapiezuri. F. Stroeşti-Brădiceni-Sporeşti). F. Relieful dezvoltat pe calcare. F. Culmea Pleşu. Între Gilort şi Olteţ (L. Relieful petrografic Subcarpaţii sunt alcătuiţi din roci sedimentare foarte variate ca alcătuire mineralogică. suprafeţe structurale. versanţi abrupţi. Jgheabu. cu forme de suprafaţă şi de adânc. doline (1. Rocile se găsesc în strate cu grosime deosebită şi în alternanţe multiple. nişe de dizolvare. 1964).Între Argeş şi Dâmboviţa. la Ceraşu în estul bazinului Drajna. vârfuri asimetrice. la Pucioasa. Cele două formaţiuni aparţin miocenului şi apar la zi pe mai multe aliniamente în Subcarpaţii de Curbură: La contactul cu muntele: Jitia-Bisoca. În Muscele văile sunt simetrice şi consecvente.

1986. cel mai adesea paralele cu Carpaţii) şi structura monoclinală. Activităţile industriale (exploatări petroliere.5 Richter). cu grad diferit de reacţie la agenţii externi. Sisteme morfogenetice de versant A. prăbuşiri.deplasări de teren cu volume mari in Vrancea şi Buzău (1940. sare. G. cu reactivări mici în prezent. Vărbilău. Talea. 1990). 1977. Reţeaua de căi de comunicaţie – densă (drumuri naţionale. uscăciune. Utilizarea spaţiului este foarte diversificată (exploatări. solzi.). alunecări masive vechi stabile.2. secete Ploile torenţiale (cu rol morfodinamic foarte important) de natură convectivă – vara Topirea zăpezilor primăvara Aşezările umane – cele mai multe aşezări datează din sec. Cel mai mare potenţial morfodinamic e reprezentat de poteci. Sistemul orografic generat de instalarea văilor in Subcarpaţi (asocierea de culmi şi văi) a favorizat o permanentă şi continuă locuire – agresivitatea activităţilor umane Poziţia geografică la adăpostul munţilor favorizează: procesele (manifestările) foehnale. Sunt favorizate de: . judeţene. dominată de roci sedimentare.Prăbuşiri. domuri. Vânători Neamţ). cărbuni – mai ales în carieră). Suprafeţe diferite Modalităţi diverse de asociere şi de alternanţă în plan vertical Structura foarte diferită a Subcarpaţilor: un sistem de cute (simple. seisme mari ( peste 5. pânze. aşezări. torenţialitate : Pintenul Ivăneţu. îngheţ prelungit (Depr. drumuri. Bazinul superior al văilor Bâsca Chiojdului. pe terasele sau versanţii văilor principale. temperaturi ridicate. inversiuni de temperatură.G. căi ferate). comunale. utilizare agricolă etc.1. faliate. XV – XVI şi sunt concentrate mai ales în bazinele de recepţie ale unor văi mici. Sistemele de modelare actuală şi impactul lor asupra peisajului G. Factori favorizanţi: Alcătuire foarte diferită. Frecvenţa ridicată a seismelor – seisme mici – alunecări.

Sistemul morfogenetic în care domină alunecările de teren. spălare în suprafaţă Cuprinde cea mai mare parte a Subcarpaţilor în alcătuirea cărora intră formaţiuni miocene şi pliocene cu strate de argile. Cricovul Sărat. . energie de relief cu valori ridicate Adâncirea puternică a râurilor. şiroire. rezultate prin îmbinarea maselor a numeroase alunecări cu dimensiuni şi forme diferite (afluenţi secundari ai Proviţei. vara). Se individualizează câteva tipuri majore: Alunecări pe suprafeţe structurale Alunecări pe suprafeţe cuestice. torenţialitate. cu aşezări mici (păşunat – excesiv şi pomicultură) Există deluvii groase (5-10m) mai ales în jumătatea inferioară a versanţilor ce aparţin unor alunecări relativ vechi. suprapăşunaţi. care.Strate groase de fliş paleogen (marne. viticole Este regiunea cu cea mai mare densitate a reţelei de drumuri. O regiune ceva mai bine împădurită. Câlnău) Alunecări masive de vale – sunt pornituri complexe. sunt foarte numeroase în Subcarpaţi. culturi pomicole. cu valuri. Câlnău. Curburii) Alunecări de tip glimee – mai puţine – dar relevă depalsarea unor volume mari de masă (Proviţa. se întâlnesc mai ales în depozitele nisipo-argiloase pliocene din apropierea CArpaţilor. in condiţiile unei structuri faliate şi a alternanţei litologice pe verticală a determinat existenţa unei variaţii mari de pante cu vulnerabilitate diversă. pe contacte văi aflate la contact petrografic în S. Slănicului de Buzău. Alunecările de teren – modifică fizionomia versanţilor. şisturi argiloase. argile. stabilitatea covorului vegetal şi tipul de sol/depozit. aflaţi pe văi subsecvente (Muscele. nisipuri în grad diferit de cimentare Versanţii sunt predominant despăduriţi. microconglomerate) Altitudini mari. Spălarea în suprafaţă se înregistrează pe toate terenurile. Uneori fenomenul are o amploare atât de mare încât interfluviile secundare par înecate în deluvii (Ramna. Râmnei şi Vâlsanului) Curgerile noroioase afectează depozitele versanţilor despăduriţi ce au grosime mai mare. şi o reţea de ravene B. Talea). cu densitate mare a aşezărilor de mici dimensiuni. Este mai intensă în perioada caldă (primăvara. curgeri noroioase. Intensitatea procesului e diferenţiată funcţie de pantă.

Debitul mare le asigură putere mare de eroziune şi capacitate de transport ridicată. care sunt alcătuite din roci mai dure albiile sunt mai înguste. Sistemul morfogenetic al albiilor râurilor autohtone cuprinde râurile cu lungimi mici (până la 30 km) cu obârşia în Subcarpaţi. Ocniţa. Procesele sunt mai intense şi cu aportul activităţii umane : Ocnele Mari. Nucşoara) şi calcare (Istriţa). Sisteme morfogenetice de albie. La coada lacurilor se dezvoltă chiar acumulări deltaice. sufoziune şi prăbuşiri.C. Bistriţa) procesele fluviale au fost înlocuite de sedimentarea cuvetelor lacustre a materialelor de pe versanţi. Au caracter local. Argeş. un regim de scurgere cu fluctuaţii sezoniere (Jiu. Apariţia lor e legată de gaz. în el se asociază şiroirea. În sectoarele amenajate (baraje – pe Olt. G. şiroire. Teleajen. Cricovul Sărat. Sisteme morfogenetice dominate de dizolvare sau de ieşirea gazelor din adânc. Jiu. Sistemul morfogenetic dominat de procesele de sufoziune. Prahova. se freacă de grăunţi de nisip şi se autoaprind la Andreiaşu de Sus. cu debite mari. determinată de condiţiile petrografice şi de zăcămintele de gaze. Argeş. Telega. Ialomiţa. Trotuş şi Bistriţa). B. transport şi acumulare variază atât spaţial (la râurile mari) cât şi temporal (la râurile mici. Vulcanii noroioşi apar în butoniera Berca-Arbănaş. spălarea în suprafaţă. gips (Dealul Mare. fiind legate de cutele diapire (Ocnele Mari. Putna. Bădila. Buzău. pe valea Slănicului amonte de Lopătari. Sistemul dinamic e foarte complex. iar pe versanţi. Bisoca. Se pot produce revărsări. versantul vestic al culmii Pietricica Bacăului. pe pârâul Homocioaia (afluent al slănicului de Buzău). multe marcate de uşoare ridicări. Meledic. apă freatică şi argilă. asociate cu spălarea în suprafaţă şi şiroire. Aluvionarea este bogată la ieşirea în depresiuni. Se păstrează caracteristicile . cu scurgere nepermanentă). alunecări superficiale. oscilaţiile de nivel determină crearea unor microfaleze lacustre. şi foarte bogată în arii de subsidenţă (Târgu Jiu). inundarea luncilor. eroziunea lineară e însoţită de transport prin rostogolire. A. Valea Sării în Vrancea. acumulările secundare fiind prezente mai ales în malurile convexe şi la confluenţe. Slănic Prahova. Au o răspândire locală. Sărata. Târgu Ocna) şi de formaţiunile nisipoase şi loessoide monoclinale (Subcarpaţii externi ai Buzăululi). Ceraşu. cu debite variabile şi temporare. spălare în suprafaţă. “Focurile vii” sunt emanaţii de gaze ce ies spre suprafaţă. Meledic.3. Pe calcare (Dealul Istriţei) apar lapiezuri şi doline de mici dimensiuni. la traversarea ariilor deluroase. Dizolvarea e legată de sare (Valea Sării. Modul de asociere a proceselor de eroziune. Ocniţa). Sisteme morfogenetice din albia râurilor principale include râurile ce vin din Carpaţi. Olt.

C3 Clima in Subcarpati Factorii genetici ai climei Radiatia solara variaza cu 8 kcal/cmp datorita desfasurarii Subcarpaţilor pe cca 2grade de la 122 kcal/cmp la Târgu Jiu la 113 kcal/cmp la Falticeni. Valori reduse se inregistrează şi in oraşele cu poluare puternica (Piatra Neamţ-Săvineşti. La vărsare. C. Pe măsura diminuării debitului lichid scade şi procentul elementelor grosiere în favoarea celor fine. dinamica e accentuată. Primăvara. dar curgerea e adesea dominată de aluviuni solide (curgere noroioasa). acestea formează conuri aluviale extinse. Sistemul morfogenetic al albiilor văilor cu caracter torenţial e reprezentat de pâraiele care fragmentează dealurile pe lungimi de câţiva kilometri. debitele lor au fluctuaţii foarte mari. la viituri scurgerea e bogată iar eroziunea lineară şi transportul prin rostogolire şi saltare sunt dominante. Oneşti) Durata de strălucire a Soarelui este ridicată în Subcarpaţii de Curbura datorita efectelor foehnale (2150 ore) .morfogenetice ale râurilor mari pentru sectoarele depresionare şi deluroase.

Contactul cu muntele determină coborârea bruscă a maselor de aer şi formarea efectului de foehn. durata de menţinere a stratului de zăpadă) Prezenţa habitatului uman (V. Potenţialul termic Temperatura medie anuală are valori de 10 – 10. reci si umede (S. Getici şi de Curbură) Polare – mai rare.2 Cea mai mică valoare a Tma la Târgu Neamţ 7. Asia Mică sau Sahara) (S. 8-10 între Olt şi Prahova. Trotuş. Jiului) determină diferenţieri termice.Circulaţia maselor de aer: Vestic. 9-11. Moldovei) Factorii geografici regionali Contactul cu regiunile vecine se răsfrânge asupra caracteristicilor vremii dar şi asupra specificului topoclimatului. cald şi uscat vara (cand vin dispre Pen. Ialomitei.6 Minima absolută: .. Masele estice şi sudice sunt blocate de Carpaţi şi stagnează mai ales in depresiunile subcarpatice Structura orografică caracterizată prin alternanţa bazinelor depresionare şi a culmilor facilitează formarea topoclimatelor specifice. V. Moldovei. V. vara fierbinţi (S. viteza şi direcţia curenţilor de aer B.5 la vest de Olt. Bistriţei. Oltului. Dezvoltarea reliefului în altitudine (de la 200 m la peste 900) se reflectă în etajarea elementelor climatice Desfăşurarea culmilor impune versanţi cu orientări foarte diferite care se reflectă în o serie de indicatori climatici (temp. Prahova.primăvara). sunt răcoroase şi umede. V. cantităţi mari de zăpada (iarna). Masele de aer ce vin din Carpaţi sunt canalizate pe culoarele largi de vale. pp. au cantităţi mai reduse de precipitaţii. de Curbură) Sudice şi sud-vestice asigură un aer cald şi umed (anticiclonul azoric .2 Maxima absolută: Târgu Jiu 40. dar contribuie la realizarea efectelor foehnale Estice – uscate iarna şi cu temperaturi foarte scăzute.au cea mai mare frecvenţă. V.5 între Prahova şi Trotuş şi între 8 şi 9 între Trotuş şi valea Moldovei Cea mai mare valoare a Tma la Târgu Jiu 12.31 tot la Târgu Jiu . de umiditate. V.

3 l/mp in 3 minute .Amplitudinea absolută în jur de 70 grade la vest de Olt. manifestări foehnale. densitate mare a fragmentării). Costeşti august 1955 – 102. 40-60 in S. Govora in mai 1939 au căzut 11. Vara se înregistrează cele mai multe ploi torenţiale în Subcarpaţi. 70-65 intre Olt şi Prahova. Se menţine mai mult în S. Repartiţia anuală: în S. Moldovei D. de curbură situaţiile sunt mai variate datorită factorilor generali şi locali (circulaţie orografică vestică şi sudică. Stratul de zăpadă are grosimi maxime în ianuarie şi februarie. 68-70 în Subcarpaţii Moldovei C. de Curbură. Numărul de zile senine: 50 la vest de Olt. la finele acestei luni pe pantele sudice ale S. La contactul cu muntele şi la vest de Prahova. Târgu Jiu în sept. 68-69 în Subc.4 mm/mp intr-o oră. Getici iunie e luna cea mai bogată în precipitaţii (17%) iar februarie cea mai secetoasă (7%). Buzăului. în S. F. Moldovei la nord de Bistriţa. Fenomene meteorologice caracteristice Îngheţul e posibil la finele toamnei (începutul lui octombrie) la poalele muntelui şi în S. Moldovei şi pe vesanţii cu expoziţie nordică (peste 100 de zile). in S.6l/mp in 6 minute. cantităţile anuale cresc fiind de 650-700 mm şi de 750-850 mm la marginea muntelui sau in dealurile inalte. Culoarele de vale principale impun direcţia dominantă a vânturilor. Curburii. Vânturile sunt impuse de structura orografică. iar cea minimă (4 zecimi) la finalul verii. Intervalul fără îngheţ creşte în acelaşi sens de la 160 – 170 de zile/an la peste 190 zile/an Bruma e un fenomen legat de îngheţurile timpurii şi târzii şi se produce 15 zile pe an in zonele “calde” şi peste 35 zile in cele “reci” ale Subcarpaţilor . Cea maximă este de 7 şi se produce mai ales în decembrie.33. Moldovei. iar pe latura externă a S. Nebulozitatea Are valori medii de 5-6 zecimi. Moldovei sunt precipitaţii mai bogate în aprilie – august. 1941. de Curbură şi în S.. In depresiunile mici. sub 40 in nordul S. Regimul precipitaţiilor Cantităţile medii anuale cele mai mici (sub 600 mm) se înregistrează în nordul S. la mijlocul lui octombrie în depresiunile şi dealurile cu altitudini de 500 m. bine inchise de culoare înguste de vale calmul e prezent în lunile de iarnă destul de frecvent. de Curbură doar 40-60 de zile E.

marne. Depozitele mio-pliocene dominante in Subcarpaţi au în compoziţie gresii. Au o circulaţie rapidă şi se află sub directa influenţă a condiţiilor climatice (regimul precipitaţiilor) de unde rezultă variaţia lor în timp. Diferenţieri climatice. Trotuş. În ele se află zăcăminte de petrol. dinamica locală a proceselor meteorologice şi de activităţile industriale (poluare). Sunt potabile (folosite în alimentarea populaţiei şi in activităţi economice). duritate mare şi restrictivitate pentru consum. pietrişuri. nisipuri. apele de adâncime au un conţinut mare de săruri. gaze.la vest de Olt între Olt şi Prahova (chiar Teleajen) intre Prahova şi Putna (chiar Trotuş) la nord de Putna (Trotuş) Apele in Subcarpaţi Apele subterane A. Se găsesc: La 5 m adâncime în depozitele de terasă ale marilor râuri (Moldova. Olt.1. la baza pietrişurilor şi nisipurilor de terase. provin din apele vadoase. sare. Fenomenul nu are însă o repartiţie regulată fiind influenţat de structura orografică. tufuri. Apele freatice se găsesc la adâncimi mici. Olt) A. Buzău.Ceaţa e asociată sezonului rece şi lunilor de trecere spre şi dinspre vară.2. au un conţinut chimic influenţat de litologie. argile. Tipuri de ape minerale: . Prin urmare. Jiu) In structura luncilor (mai ales la cele supraaluvionate) acolo unde debitul râului influenţează debitul freatic. Adesea se află sub presiune şi ajung la suprafaţă folosind planurile de falie. Se individualizează 4 subunităţi climatice: . în conuri de dejecţie. de stratificaţie (izvoare minerale). Apele de adâncime. Prahova. Apar modificări imoprtante acolo unde râurile au suferit amenajări (Bistriţa. cărbuni. cantonate în depozite de versant. Bistriţa.

Sărata Monteoru. Bizdidelul afluent al Ialomiţei. Râul Doamnei. marno-grezoase. . Amintim: Jiul cu Gilortul şi Motrul. Dâmboviţa. Argeşul cu Vâlsan. Pentru întreaga regiune este de 0.9 km/kmp. Ele au apă permanent. la Moineşti. Caracteristici hidrologice Regimul de scurgere e influenţat de condiţiile climatice şi geologice. Măgura. la confluenţe atinge 0.4 – 0. Trotuşul şi Bistriţa Râurile autohtone aparţin la 3-4 generaţii.5 km/kmp C.8-0.2. Ceraşu. Câmpina. Oglinzi. Vulcana-Bai Iodurate şi bromurate. Buzăul. R. Olăneşti C. cele mai frecvente în Subcarpaţi. Reţeaua hidrografică C. Telega Sulfuroase. iar aportul de ape din Subcarpaţi nu le modifică esenţial. Ocnele Mari.Reţea hidrografică alohtonă (de provenienţă carpatică) şi autohtonă Primele au un regim de scurgere bine conturat. Ele sunt concentrate mai ales primăvara. Factorii climatici au un rol important prin cantitatea de precipitaţii care are însă o repartiţie diferită funcţie de regiune şi perioada anuală. Vulcana- Băi. Caracteristici mofohidrografice . De Curbură şi ai Moldovei direcţie nord-vest sud-est Densitatea medie a reţelei hidrografice este diferită de la un sector la altul funcţie de alcătuirea petrografică şi de stadiul de evoluţie. Pucioasa Sulfatate la Oglinzi şi Bălţăteşti. dar debitul e fluctuant (ape mari primvara şi mici vara) La acestea se adaugă reţeaua de bazine mici care se dezvoltă în Subcarpaţi şi care vara pot seca. Factorii geologice influenţează gradul de mineralizare al apelor şi cantitatea de apă infiltrată/pierdută. Câlnicul afluent al Gilortului. Putna. Târgului. dar importante sunt şi aversele de vară (provoacă viituri). Cricovul Sărat al Prahovei.5 km/kmp. Oltul cu Topologul şi Olteţul.Clorosodice simple (apar prin spălarea masivelor de sare sau a breciei sării) la Slănic. străbat depozite paleogene grezoase. Moreni. Temperaturile negative din timpul iernii determină debite foarte mici. dar după precipitaţii torenţiale prezintă un potenţial morfodinamic foarte mare Direcţia celor mai multe râuri e nord-sud. dar există în S. Cele mai însemnate au izvoare la marginea munţilor sau au bazine extinse. Amaradia de Jiu. Sărata Monteoru. în formaţiuni miocene la Berca. Sărăţelul şi Slănicu de Buzău.1. Teleajenul. Bălţăteşti. Bălţăteşti. Ialomiţa cu Prahova şi Doftana. iar dacă se iau în considerare şi cursurile temporare poate ajunge sau depăşi valori de 2. Berca.

Buzău 1270 mc/s. viituri de vară.iunie) şi viituri de vară. iar în rest domină apele mici. Argeş 1080 mc/s. Olt 11 mc/s. viituri scurte de vară. Topirea timpurie a zăpezii (efect al foehnizării). Aportul apelor din Subcarpaţi poate contribui doar la creşteri de debite în timpul primăverii. În S. ape mari de primăvară (50% din scurgere în martie . geologici şi mărimea bazinului. fecvenţa ploilor torenţiale). Debitele medii multianuale: Jiu 54. Trotuş 1. Olt 2570 mc/s. gradul ridicat de despădurire. ploile de primăvară şi viiturile de vară (iunie-iuluie) favorizează o alimentare mai însemnată. Argeş 3. Pentru râurile autohtone alimentarea din ape subterane (10-20%). pentru râurile de la contactul cu muntele. iar vara şi toamna alimentarea e predominant subterană.05 mc/s. Tazlău 4. Ialomiţa 2. fiind insuficientă pentru intervalele secetoase (august-octombrie). chiar secarea râurilor În S. Getici la vest de Olt sunt râuri care primesc un aport important de apă din subteran (aria carstică de la nord – Runcu şi Izverna. Moldovei în aprilie-mai.8 mc/s.4 mc/s. Debite minime: Jiu 4. Bistriţa 37. Moldovei domină apele mari de primăvară (405) şi viituri de vară (30%). ape mici iarna. Olt 145 mc/s. Tismana şi Jaleşul).45 mc/s. În S. şi ape mici de toamnă şi iarnă În S.5 mc/s. însoţita de debite ridicate şi inundaţii.3 mc/s. Moldovei alimentarea subterană reprezintă 10-15% şi predomină cea pluvio- nivală. În S.Regimul de alimentare prezintă nuanţări funcţie de factorii climatici. Argeş 12. Getici. Regimul scurgerii se caracterizează prin ape mari de primăvară. ape mici august-octombrie S.5 mc/s. Getici şi ai Curburii volumul scurgerii e mai important în martie-aprilie. Tot aici iarna survine topirea zăpezii ca urmare a pătrunderii maselor sudice. De Curbură perioadele de alimentare subterană reprezintă cam 10%. Prahova 7. Râurile alohtone nu suportă variaţii majore pentru că au alimentare complexă. De Curbură. Valori medii sunt de 1-2. Scurgerea solidă este bogată (favorizată de substratul sedimentar slab consolidat. În S. Debite maxime: Miu 1580 mc/s. iar în S. În centru şi la exterior apele mari sunt primăvara şi la începutul verii. Bistriţa 1170 mc/s.55 mc/s. pluvială şi nivală este nuanţată şi prezintă diferenţe în cele 3 unităţi. sau la producerea apelor mari de primăvară mai devreme.8 mc/s. mai ales la vest de Olt: ape mari de iarnă – primăvară. Cele mai mari valori în bazinul Buzăului 5-25 t/ha/an.5 t/ha/an .

În S. Cuvetele lacustre au dimensiuni variabile (dizolvare) şi adâncimi mici. Călimăneşti. în centrul S. Ialomiţa (Pucioasa). pe strate cu conţinut mare de gips. Lacuri individualizate în spatele valurilor de alunecare sunt cele mai numeroase. au rezultat în urma producerii alunecărilor de teren. sol. Acumularea argilei pe fundul cuvetei lacustre determină impermeabilizarea dar şi scăderea conţinutului de sare (apa salmastră sau dulce). regim hidrologic sunt la fel de importante. Poziţia geografică şi condiţiile locale de relief. fauna. D. dizolvări. Curtea de Argeş). Ocniţa. Dăeşti. Argeş (Oeşti. Lacuri antropice amenajate pe marile râuri pentru valorificarea potenţialului energetic. Cerbureni. De Curbură. Buhuşi. Negreni). Vintileasca şi Meledic în S. Doftana (Paltinu). au dimensiuni mici şi un grad mare de colmatare Lacuri rezultate prin procese de tasare şi dizolvare sunt localizate acolo unde există masive de sare. Lacuri pe gips la Nucşoara şi la Brebu. Vegetaţia. solurile şi rezervaţiile naturale în Subcarpaţi Învelişul vegetal A.1. Factorii care determină distribuţia şi compoziţia vegetaţiei Desfăşurarea arcului carpatic – separarea zonelor de vegetaţie specifice Europei temperate (stepa. Lacurile rezultate din prăbuşiri la Telega şi Ocnele Mari. Râureni). Poziţia geografică a impus diferenţieri climatice. rocă. silvostepa şi cea nemorală a pădurilor de stejar). Vâlcei. Lacurile naturale. Pe Bistriţa (Roznov I.1. au dimensiuni reduse. De Curbură. Râmnicu Vâlcea. regularizarea scurgerii şi folosirea apei pentru alimentaţie.D.iar dezvoltarea pe verticală a impus etajarea vegetaţiei. Procesele actuale de modelare a reliefului determină: Discontinuitate in învelişul vegetal (S. Lacurile D. Muscelele Argeşului. Buzăului) .2. pe versanţii sudici sunt cvercinee iar pe cei nordici gorunete şi fag. Olt (Turnuri. tasări. Creşterea cantităţii de precipitaţii şi scăderea temperaturilor (la nord de Trotuş) a dus la individualizarea etajelor în care domină stejarul şi fagul. Expunerea versanţilor şi a bazinelor hidrografice influenţează regimul insolaţiei şi hidrologic cu reflectare în prezenţa plantelor heliofile şi sciafile (iubitoare de umbră).

În S. Olteniei şi ai Buzăului se asociază cu carpiniţia (Carpinus orientalis) şi mojdrean (Fraxinus ornus). Pădurile de gorun au cea mai largă răspândire în Subcarpaţi. Râul Doamnele. compoziţia şi consistenţa vegetaţiei subcarpatice. Râurile ce curg prin Subcarpaţi determină apariţia vegetaţiei intrazonale. Antropizarea este foarte veche. Omul e cel mai important factor în distribuţia. precipitaţiilor şi apariţia efectelor foehnale (mai ales în S. Compoziţia: fag. Ocnele Mari) Modificare dispunerii grupărilor vegetale în lungul versanţilor. Sărăţel. pajisti secundare stepizate la Slănic. XIX şi XX.2. Bad lands-urile de la Berca.2.Schimbări în compoziţia floristică a unor asociaţii vegetale similare cu cele din alte regiuni ale ţării (impunerea cătinei pe versanţii afectaţi de procese actuale în S. scumpia (Cotynus coggygria). Circulaţia maselor de aer e esenţială în distribuţia şi compoziţia vegetaţiei pentru că influenţează regimul temperaturilor. Comarnic. corn (Cornus mas).1. brad. S. asociat cu carpen A. dar a înregistrat un optim în sec. pe dealurile de la Curbură între Dâmboviţa şi Buzău. De Curbură) Degradarea parţială sau totală a orizontului biologic activ pe abrupturile cuestice din s. A. Neamţului şi ai Bistriţei.2. S-a instalat în loc o vegetaţie ierboasă sau arborescentă. stejar pufos (Q.2. pubescens) . Limita superioară poate ajunge la 700-800 m iar cea inferioară la aproximativ 300 m. Distribuţia si compoziţia vegetaţiei A. Adaptate la mobilitatea teritoriului) (ex. Vulcanii noroioşi (Pâcle. în S. De Curbură şi chiar Getici unde apar elemente termofile şi mezotermofile pe versanţii sudici şi pe interfluvii). De Curbură şi ai Vâlcei Extensia unor grupări vegetale cu valoare economică redusă (plante halofile. Prahovei şi ai Buzăului) Dominarea spaţială a gruparilor vegetale în a căror compoziţie floristică au o pondere imoprtantă hemicriptofitele şi terofitele (pl.Pădurile de amestec (fag şi răşinoase) se găsesc la 700-900 m in Muscele. Costeşti au determinat îndepărtarea totală sau parţială a vegetaţiei arborescente. La ext. de luncă. Pâcle. Telega. Slănicul de Buzău) au determinat fragmentarea arealului unor formaţiuni vegetale şi au creat condiţii optime pentru dezvoltaea asociaţiilor halofile.

. vulpe. păducel. Dintre ierburi amintim barboasa şi păiuşca mai ales pe versanţii sudici. cerris) şi garniţa (Q. cer şi gârniţă sunt prezente mai ales la vest de valea Topologului. B. Păduri de stejar pedunculat. porumbar. jugastru (Acer campestre). petraea). arţarul. frainetto). gherghinarul.Pe dealurile din nordul Olteniei. ciocănitori. iepure. socul.2. Moldovei). plopul tremurător. Dintre păsări amintim potârnichea. porumbarul. Fauna E reprezentată de mamifere: veveriţa. pupăza. mistreţ. trifoi. pir. Horezu. Pietricica). piţigoiul de livadă. grangure. jugastrul. A. Polovragi. fiind legate de altitudini mai reduse şi de un topoclimat de adăpost. fazan (S. carpen (Carpinus betulus). lemnul cânesc şi lemnul râios.3. cerb lopătar (C. alunul. cerb şi chiar urs (S. Jiblea) apare castanul (Castanea vesca) care se presupune ca a fost adus de romani şi s-a extins spontan. ulm (Ulmus procera). paltin (Acer platanoides). frasin (Fraxinus excelsior). măceş. A. păiuşcă. lup. iar dintre arbuşti gherghinarul. izolat (Q. In afara gorunetelor pure (tot mai rare) apar şi asociaţii de tip şleau de deal. Vegetaţia de sărături cu specii halofile Artemisia maritima şi Salicornia europea. laptele câinelui Pajişti naturale secundare prezente mai ales în depresiunile mari şi utilizate agricol (creşterea animalelor) care suporta o xerofitizare mai puternică. salcie. arin. şoarece gulerat.3. Acestea au şi fag. firuţă. gaiţa. paltinul de câmp. Dintre specii amintim: cerul (Q. Vrancei şi Neamţului). pe versanţi cu expoziţie sudică şi cu efecte foehnale (Tismana. cu păiuş roşu şi iarba vantului (Festuca). tei (Tilia cordata). Vegetaţia de mlaştină. dar şi de mur. barboasa. Pe versanţii semiînsoriţi sutn frecvenţi teiul şi carpenul. prezentă în lacuri aflate în ultima fază de evoluţie cu sfagnete cu roua cerului. Dintre arbuşti: mărul şi părul pădureţ. măceşul. la care se adaugă tufărişuri de cătină. dar şi zâmbru. ulmul. lăstun. Vegetaţia azonală este reprezentată de patru categorii: Vegetaţia de luncă cu plop. mierla. dar şi de pătrunderile maselor de aer calde. căprioară.robur) şi gorun (Q. sud-vestice şi sudice.

s. Motru. Damboviţa. Cambisolurile ocupă suprafeţe extinse mai ales la curbură şi în sud pe gresii şi conglomerate paleogene bogate în elemente bazice. Creşterea cantităţii de precipitaţii şi scăderea temperaturilor (la nord de Trotuş) a dus la individualizarea etajelor în care domină stejarul şi fagul. Moldovei pe fondul unui climat mai rece şi mai umed). Gilort. regim hidrologic sunt la fel de importante. Principalele tipuri de soluri Molisolurile nu sunt caracteristice spaţiului subcarpatic dar prezenţa lor e favorizată de condiţiile bioclimatice şi litologice locale. Ele sunt reprezentate de: cernoziomuri argiloiluviale (S.1. cleanul (Bistriţa şi Trotuş). Râul Doamnei. Neamţ şi ai Bistriţei) Argiluvisolurile ocupă suprafeţe întinse în Subcarpaţi (mai ales în Vrancea) şi sunt favorizate de condiţii climatice relativ umede. Tismana. fauna. Factorii care determină distribuţia şi compoziţia vegetaţiei Desfăşurarea arcului carpatic – separarea zonelor de vegetaţie specifice Europei temperate (stepa. pseudorendzine pe depozite marnoase şi argiloase. silvostepa şi cea nemorală a pădurilor de stejar). ce determină spălarea carbonaţilor pe profil şi o debazificare accentuată a componentei minerale. acolo unde precipitaţiile mai bogate favorizează o puternică spălare a coloizilor. Ca subtipuri amintim solurile brune eumezobazice şi solurile brune acide. Poziţia geografică şi condiţiile locale de relief. Olteţ. pe terase sub păduri termofile. Poziţia geografică a impus diferenţieri climatice. solurile şi rezervaţiile naturale în Subcarpaţi Învelişul vegetal A. Jiu. ARgeş. La acesta se adaugă morunaşul (Bistriţa şi Buzău).iar dezvoltarea pe verticală a impus etajarea vegetaţiei. rocă. rendzine (D. Topolog. C. . Ca subtipuri amintim: solurile brune (argiloiluviale) în S. Vegetaţia. şi planosoluri asociate primelor dar prezente mai ales în depresiunile din Oltenia. Brune luvice (disperisate în toată aria subcarpatică) asociate cu luvisolurile albice.Fauna acvatică e prezentă mai ales în râurile alohtone: scobarul pe Bistriţa şi Olt. Solurile C. sol.1. Istriţei) şi soluri cenuşii (S. Olteniei.

Pâcle. Muscelele Argeşului. compoziţia şi consistenţa vegetaţiei subcarpatice.Expunerea versanţilor şi a bazinelor hidrografice influenţează regimul insolaţiei şi hidrologic cu reflectare în prezenţa plantelor heliofile şi sciafile (iubitoare de umbră).1. S. Compoziţia: fag. în centrul S. Bad lands-urile de la Berca. De Curbură. A. Vulcanii noroioşi (Pâcle. Costeşti au determinat îndepărtarea totală sau parţială a vegetaţiei arborescente. Slănicul de Buzău) au determinat fragmentarea arealului unor formaţiuni vegetale şi au creat condiţii optime pentru dezvoltaea asociaţiilor halofile. Procesele actuale de modelare a reliefului determină: Discontinuitate in învelişul vegetal (S. pe dealurile de la Curbură între Dâmboviţa şi Buzău. S-a instalat în loc o vegetaţie ierboasă sau arborescentă mixata. Distribuţia si compoziţia vegetaţiei A. XIX şi XX. Râul Doamnele. Neamţului şi ai Bistriţei. În S. brad. asociat cu carpen .2.Pădurile de amestec (fag şi răşinoase) se găsesc la 700-900 m in Muscele. La ext. Omul e cel mai important factor în distribuţia. de Curbură şi ai Vâlcei Extensia unor grupări vegetale cu valoare economică redusă (plante halofile. Telega. Prahovei şi ai Buzăului) Dominarea spaţială a gruparilor vegetale în a căror compoziţie floristică au o pondere importantă hemicriptofitele şi terofitele (pl. Vâlcei. pajisti secundare stepizate la Slănic. în S.2. Râurile ce curg prin Subcarpaţi determină apariţia vegetaţiei intrazonale. Buzăului) Schimbări în compoziţia floristică a unor asociaţii vegetale similare cu cele din alte regiuni ale ţării (impunerea cătinei pe versanţii afectaţi de procese actuale în S. precipitaţiilor şi apariţia efectelor foehnale (mai ales în S. Comarnic. De Curbură) Degradarea parţială sau totală a orizontului biologic activ pe abrupturile cuestice din S. de Curbură şi chiar Getici unde apar elemente termofile şi mezotermofile pe versanţii sudici şi pe interfluvii). Antropizarea este foarte veche. Ocnele Mari) Modificare dispunerii grupărilor vegetale în lungul versanţilor. Circulaţia maselor de aer e esenţială în distribuţia şi compoziţia vegetaţiei pentru că influenţează regimul temperaturilor. Sărăţel. de luncă. pe versanţii sudici sunt cvercinee iar pe cei nordici gorunete şi fag. Adaptate la mobilitatea teritoriului) (ex. dar a înregistrat un optim în sec.

tei (Tilia cordata). păiuşcă. In afara gorunetelor pure (tot mai rare) apar şi asociaţii de tip şleau de deal. dar şi de pătrunderile maselor de aer calde. trifoi. plopul tremurător.robur) şi gorun (Q. A. firuţă. stejar pufos (Q. frasin (Fraxinus excelsior). Horezu. măceş. Fauna . Acestea au şi fag. Vegetaţia de sărături cu specii halofile Artemisia maritima şi Salicornia europea.2. cerris) şi garniţa (Q. la care se adaugă tufărişuri de cătină. dar şi de mur. cu păiuş roşu şi iarba vantului (Festuca). Pe versanţii semiînsoriţi sutn frecvenţi teiul şi carpenul. A. paltin (Acer platanoides).2. Dintre arbuşti: mărul şi părul pădureţ. izolat (Q. Vegetaţia azonală este reprezentată de patru categorii: Vegetaţia de luncă cu plop. iar dintre arbuşti gherghinarul. corn (Cornus mas). arin. măceşul. păducel. carpen (Carpinus betulus). pir.A.2. Jiblea) apare castanul (Castanea vesca) care se presupune ca a fost adus de romani şi s-a extins spontan. ulmul. Olteniei şi ai Buzăului se asociază cu carpiniţia (Carpinus orientalis) şi mojdrean (Fraxinus ornus). ulm (Ulmus procera). jugastrul. cer şi gârniţă sunt prezente mai ales la vest de valea Topologului. alunul. Pădurile de gorun au cea mai largă răspândire în Subcarpaţi. arţarul. gherghinarul. Polovragi. petraea). lemnul cânesc şi lemnul râios.3. Dintre ierburi amintim barboasa şi păiuşca mai ales pe versanţii sudici. B. porumbar. barboasa. laptele câinelui Pajişti naturale secundare prezente mai ales în depresiunile mari şi utilizate agricol (creşterea animalelor) care suporta o xerofitizare mai puternică. frainetto). jugastru (Acer campestre). socul. În S. Vegetaţia de mlaştină. porumbarul. scumpia (Cotynus coggygria). Limita superioară poate ajunge la 700-800 m iar cea inferioară la aproximativ 300 m. pubescens) Pe dealurile din nordul Olteniei. Dintre specii amintim: cerul (Q. salcie. Păduri de stejar pedunculat. sud-vestice şi sudice. paltinul de câmp.3. fiind legate de altitudini mai reduse şi de un topoclimat de adăpost. pe versanţi cu expoziţie sudică şi cu efecte foehnale (Tismana. prezentă în lacuri aflate în ultima fază de evoluţie cu sfagnete cu roua cerului.

iepure. Olteţ. Brune luvice (disperisate în toată aria subcarpatică) asociate cu luvisolurile albice. Moldovei). cerb şi chiar urs (S. Istriţei) şi soluri cenuşii (S. acolo unde precipitaţiile mai bogate favorizează o puternică spălare a coloizilor. rendzine (D. pupăza. Tismana. Moldovei pe fondul unui climat mai rece şi mai umed). Fac parte din parcul Vânători-Neamţ Rezervaţia de zimbri .1. Vrancei şi Neamţului). cerb lopătar (C. şi planosoluri asociate primelor dar prezente mai ales în depresiunile din Oltenia. Principalele tipuri de soluri Molisolurile nu sunt caracteristice spaţiului subcarpatic dar prezenţa lor e favorizată de condiţiile bioclimatice şi litologice locale. cleanul (Bistriţa şi Trotuş). ciocănitori. Rezervatiile Subcarpaţii Moldovei: Pădurea Runc (fl) – langă Buhuşi – fagi seculari Dealul Pechiu şi punctul fosilifer Runc langă Oneşti Puncte fosilifere în conglomeratele de Pietricica Codrii de Aramă şi Codrii de Argint – pe Dealul Filiorul lângă Văratec Quercus petraea (gorun) şi mesteceni (Betula pendula) seculari . piţigoiul de livadă. Pietricica). mistreţ. Damboviţa. ce determină spălarea carbonaţilor pe profil şi o debazificare accentuată a componentei minerale. Ele sunt reprezentate de: cernoziomuri argiloiluviale (S. Dintre păsări amintim potârnichea. Olteniei. Ca subtipuri amintim: solurile brune (argiloiluviale) în S. grangure. vulpe. Jiu. dar şi zâmbru. Solurile C. Cambisolurile ocupă suprafeţe extinse mai ales la curbură şi în sud pe gresii şi conglomerate paleogene bogate în elemente bazice. Ca subtipuri amintim solurile brune eumezobazice şi solurile brune acide. Râul Doamnei. lăstun. ARgeş. pe terase sub păduri termofile. pseudorendzine pe depozite marnoase şi argiloase. fazan (S. C. Topolog. gaiţa. şoarece gulerat. Gilort. Fauna acvatică e prezentă mai ales în râurile alohtone: scobarul pe Bistriţa şi Olt. lup. Neamţ şi ai Bistriţei) Argiluvisolurile ocupă suprafeţe întinse în Subcarpaţi (mai ales în Vrancea) şi sunt favorizate de condiţii climatice relativ umede. La acesta se adaugă morunaşul (Bistriţa şi Buzău). căprioară.E reprezentată de mamifere: veveriţa. mierla. s. Motru.

avenuri profunde. evaporare. Pădurea Cenaru (com. Blocurile de calcar de la Bădila (calcare de Stramberg cu iviri in brecia sării) – comuna Vipereşti Platoul Meledic – doline simple. Rezervaţie geologică dar este în fapt complexă. Lacul Baia Baciului s- a format chiar într-o exploatare de tip clopot. Andreiaşu de Jos) cu exemplare gigantice de fag (Fagus sylvatica). Crustele de sare sunt mediu favorabil pentru dezvoltarea plantelor halofile (Nitraria schoberi) Sarea lui Buzău (izvoare sărate. depozite fosilifere paleogene. elemente geomorfologice (cascade. peşteri pe valea Meledic afluentă a văii Slănicul de Buzău Pădurea “lacurile Bisoca” pe teritoriul comunei cu acelaşi nume în apropiere de oraşul Râmnicul Sărat – pădure de pin – ca relict Pădurea de tisă (Taxus baccata) din comuna Chiojdu Piatra Albă la Grunj – pe teritoriul comunei Mânzăleşti – tufuri dacitice (alb-verzui) prinse în strate de marne şi gresii cu poziţie aproape verticală Chihlimbarul de Buzău – comuna Colţi pe valea Sibiciului– peste 160 de nuanţe de chihlimbar în strate oligocene.Arbănaşi (18 km lungime). lapiezuri pe sare. Singurul muzeu al chihlimbarului din ţară. Muntele de sare de la Slănic Prahova – pe locul celei mai mari mine de sare care se afla chiar în axul sinclinalului de Slănic în depozite badeniene. Andreiaşu de Jos) pe valea Milcovului. jgheaburi formate în gresii). pojghiţă de sare. Iviri de gaz metan pe fracturile din zona Caşin-Bisoca.Parcul Natural Vânători-Neamţ Subcarpaţii de Curbură Vulcanii noroioşi “Pâclele mici şi Pâclele mari” dezvoltaţi pe anticlinalul Berca- Berciu.neoficial . plante indicatoare). La fel lacul Miresei. îngemănate. Focul viu de la Andreiaşu (com. Se află la doar 4 km de Focul Viu de la Andreiaşu Subcarpaţii Getici Microrelieful carstic de la Cetăţeni Relieful pe gips de la Nucşoara. brad (Abies alba) şi tisă (Taxus baccata) Pădurea Reghiu – Scruntaru (de la 125 ha în anii 70 la 95 ha în prezent) se află în bazinul Milcovului în comuna Reghiu – adăposteşte elemente central europene şi submediteraneene (mojdrean).

bazine miniere. Valea Oltului. cu numeroase obiective industriale. Bistriţei unde presiunea antropică e mare (aşezări mari şi cu densitate mare. Ele cuprind aşezări mari. pădure/culturi – spaţii construite) C4 . Piramidele de la Valea Stăncioiului – comuna Goranu lângă Rm. culturi agricole în depresiuni mari) C. deşeuri. schimbarea folosinţei terenurilor (pădure-culturi. Săcelu Valea Ibanului – Com. dejecţii. culturi-halde. Scoarţa Izvoarele minerale de la Săcelu Locul fosilifer Suslăneşti (p) în Depr. Vâlcea. Moldovei. Forme de dezechilibru: poluarea componentelor naturale ale mediului prin emisii. pajişti/fâneţe şi livezi pe suprafeţe reduse În cadrul acestora există regiuni puternic dezechilibrate. Depresiunea Târgu Jiu – Câmpu Mare. Peisaje foarte puternic antropizate ocupă areale relativ reduse: Bistriţa. afectate de procese de degradare B. ai Curburii şi Getici (între văile Dâmboviţei şi Olteţului) Fragmentarea ecosistemelor forestiere Modificarea structurii şi compoziţiei floristice Mod de utilizare dominat de pădure.Valea Vâlsanului – complexă între văile Muşăteşti şi Brăduleţ pentru asprete (Romanichtys valsanicola) endemism. Cele de la Slătioara în comuna cu acelaşi nume Rezervaţia Ocnele Mari Locuri fosilifere la Buzeşti şi Săuleşti Valea Sodomului – Com. Câmpulung Grade de antropizare a peisajului subcarpatic A. În imediata lor apropiere agricultura are caracter intensiv. Peisaje puternic antropizate Subcarpaţii Neamţului. Peisaj moderat antropizat: Subc. Trotuş. subcarpaţii externi ai Prahovei.

exploatare de materiale de construcţie. Rm. câmpie) Începând cu secolul al XIX-lea creşte numărul aşezărilor. Ocnele Mari. podiş. XIV sunt consemnate primele oraşe Câmpulung – prima capitală a voievodatului lui Basarab I şi Curtea de Argeş – capitala Ţării Româneşti Până în secolul XIX numărul de aşezări a crescut continuu. dar şi industriale (exploatări de cărbuni.3mil) la peste 2. Piatra Neamţ. Slănic. Călimăneşti. Câmpulung. Târgu Neamţ Aşezări de la contactul S. Cozia. Cu Câmpia Română şi vestul culoarului Siret dominat cu funcţii agricole Axe secundare de aşezări individualizate în culoarele văilor secundare sau de-a lungul unor depresiuni longitudinale (Cracău-Bistriţa) sunt în majoritate sate cu funcţii agricole. Curtea de Argeş. Oglinzi) B. si în ultima perioada cu funcţii balneo-turistice (Bumbeşti. se diversifică activităţile economice (extracţia petrolului. cărbuni). Olăneşti. Novaci. Bălţăteşti. Ocniţa) Aşezări din epoca daco-romană dar şi castre romane (Bumbeşti. Comarnic. Drajna de Sus). gazelor naturale. în depresiuni. Soveja. Fieni. Gura Vitioarei. numărul de locuitori. Erau aşezări mici. Începe modificarea mai agresivă a mediului natural. concentrate pe văi. petrol) sau turistice (Govora. Călimăneşti.2 mil. Vălenii de Munte. Sălcuţa) Aşezări din epoca bronzului şi din perioada geto-dacică (Cândeşti. sare. Horezu. Vâlcea. Târgu Ocna) Aşezări aflate în culoarele văilor mari în care se impun oraşe ca centre polarizatoare: Târgu Jiu. În prezent. Se detaşează aliniamente de aşezări şi de concentrare a populaţiei: Aşezări aflate în depresiunile de la contactul cu muntele cu activităţi silvo-pastorale tradiţionale. Se prelungesc drumurile transcarpatice pe văi Potenţial de habitat foarte favorabil Aşezări neolitice (culturile de Criş. Buhuşi. Câmpina. o reţea de drumuri care le legau mai ales in lungul râurilor Olt şi Jiu Se remarcă o concentrare a populaţiei pe văi. Populaţia şi aşezările în Subcarpaţi Date de geografie istorică În S. Oneşti. Ritmul mediu de creştere a populaţiei e de aproximativ 5%o. dar e diferenţiat pe regiuni . Caracteristici demografice Numărul de locuitori din S. Pietroasele. A crescut constant din 1912 (1. pe terasele râurilor. Jiblea. la contactul cu muntele şi în locurile unde existau resurse minerale (sare) Din sec. Breaza. sau la contactul cu regiunile vecine (munte. Boian.

Rm. Valorile cele mai mari sunt în S. în ariile de exploatare a resurselor Oraşele au apărut începând cu secolele XIV-XVI cu funcţie de reşedinţă (Curtea de Argeş. Aşezările Sate apărute în primul mileniu dezvoltate în locuri adăpostite.8 loc. Moineşti (1912)./kmp faţă de 53. Exploatarea sării a determinat apariţia oraşelor Târgu Ocna (1846). Jiu. Slănic (1892). Târgu Jiu (96 500 loc) Dinamica demografică actuală relevă trei direcţii: Uşoară ascendenţă (bazată pe creşterea naturală în S. Moldovei şi ai Vrancei unde sporul natural este de peste 10-15%o) Regres cu dezechilibre importante determinat de o natalitate redusă dar şi de plecări definitive din zonă (S. Vâlcea. în prezent este de aproximativ 60%. Vâlcea (107. Tg. iar în 1990 era de 136 loc. Structura pe grupe de vârstă se încadrează în mediile generale pe ţară cu excepţia părţii de est a Subcarpaţilor unde grupa tânără are o pondere mai însemnată (cel putin scriptic) Densitatea populatiei în Subcarpaţi e mai mare decât media pe ţară în aproape toate regiunile./kmp. Cele mai numeroase au apărut în ultimii 150 ani. C. Neamţ). În 1912 era de 79.5 loc. Piatra Neamţ (principalele cartiere rezidenţiale se află în munte) şi Rm. Pucioasa (1911) Aşezările urbane după numărul de locuitori: Peste 100 000 loc. doar 125 loc. Vâlcea . în vecinătatea oraşelor. Băile Govora (1927). Extracţia petrolului a stat la baza dezvoltării unor localităţi care au devenit oraşe: Câmpina (1866). pe versanţi sau pe văi secundare Sate apărute în mileniul al doilea când a început un proces de roire spre culoarele văilor şi depresiunilor principale şi treptat la contactul cu câmpia La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX au apărut sau s-au dezvoltat aşezările în lungul căilor de comunicaţie./kmp. în 2002). Băicoi (1848). Getici (148) şi ai Moldovei (138) în timp ce la Curbură sunt ../kmp faţă de 96 loc.000 loc. altele ca târguri (Tg. Câmpulung).La începutul secolului XX populaţia rurală din Subcarpaţi depăşea 80%. lângă munte. Buzăului) Staţionar sau în creştere uşoară în oraşe unde sporul migratoriu şi natalitatea au reglat pierderile. Piatra Neamţ. Cele mai mari oraşe din Subcarpaţi sunt Rm./kmp. Băile Olăneşti.. Ocnele Mari (atestat în 1402) Valorificarea terapeutică a izvoarelor minerale a dezvoltat localităţile Călimăneşti (1927).

Curtea de Argeş (32 600) 12 oraşe între 10 000 şi 25 000 loc. etc. olăritul.complexe (P. Jiu. Goleşti. Câmpina) . Rm. Bereşti. poligonale regulate (în depresiuni) Funcţional: agroindustriale. şi alte 12 sub 10 000 loc. Pucioasa. şi păstrează încă aspectele structurale şi texturale ale aşezărilor rurale Funcţiile oraşelor din Subcarpaţi: . Începe exploatarea resurselor de subsol în S. exploatări de petrol (Balcani. Berca). cele cu vii şi livezi. Neamţ.Târgu Jiu (96 500) şi Oneşti (51 600) Câmpulung (38 000).industrială şi de servicii (Bumbeşti Jiu. iar cartierele lor se desfăşoară pe terase sau pe glacisurile de la baza versanţilor. dar şi primele probleme legate de terenuri degradate şi poluate. Câmpina (38 000). Morfologia lor e rezultatul unei evoluţii duble: concentrare pe vale şi evoluţie pe versanţi Oraşele mai mici sunt concentrate pe văi secundare. . Majoritatea se află în culoarele mari de vale. Caşinului Structura: risipite şi răsfirate. Tg. Ocnele Mari) Aşezările rurale sunt cele mai numeroase atestate mai ales în secolele XIV-XVI Concentrează peste 60% din populaţia Subcarpaţilor Cele mai mari sunt în apropierea marilor oraşe sau în S. Neamţ. Apar primele modificări puternice ale peisajului ca urmare a restrângerii suprafeţelor forestiere. Băile Olăneşti. arabile. Câmpulung. Pârjol. Schitu-Goleşti). Moldovei Cele mai mari densităţi sunt în depresiunile mari pe văile Bistriţei. Tg. Slănic) . cărbuni (Aninoasa. Curtea de Argeş. etc. Economia Caracteristici generale Până în secolul al XVIII-lea cea mai mare parte a teritoriului Subcarpaţilor era acoperită de păduri de foioase şi doar în apropierea localităţilor erau culturi agricole. materiale de construcţie. Vâlcea. Tg. Oneşti. linear (se pot înşirui pe zeci de km) şi răsfirat (pe vesanţi). Băile Govora. agricultura (pe suprafeţe restrânse). În următoarele două secole au fost extinse suprafeţele de păşunat. Ocna. Ocupaţiile dominante erau creşterea animalelor. Tazlăului. dar şi extracţia sării.balneo-turistică (Călimăneşti.

Industria La început a avut un puternic accent tradiţionalist: artizanat. s-a trecut la o agricultură centralizată şi planificată. meşteşugărească. extractivă. Argeş.staţiunile balneoclimaterice tradiţionale şi-au extins activităţile Astfel. Bistriţa Reabilitarea bazelor de tratament prin privatizările masive din turism sau dezvoltarea formelor de turism ecologic. alimentară. prelucrarea lemnului). lemn şi se diversifică industria prelucrătoare (textilă. Ocnele Mari – aici funcţiona sistemul prin saleducte). Tg. lemnul exploatat mai ales din pădurile montane. Olt). se amplifică extracţia sării (Slănic. Olt. De Curbură şi Getici) . textilă. forţa de muncă abundentă şi în bună măsură calificată pentru ramurile tradiţionale. mobilă etc. sunt valorificate gazele de sondă. a unor puncte de exploatare a petrolui. Bistriţa-Neamţ. textilă. pielărie. de livezi şi s-au impus puternic podgoriile (S. limitarea funcţionării unor secţii energofage şi a unor fabrici nerentabile. Ialomiţa. Trotuş-Tazlău. termocentrale.) În agricultură s-a revenit la proprietatea privată care a dus la fragmentarea terenurilor agricole şi modificări în stuctura culturilor (reducerea livezilor în favoarea păşunilor şi a fâneţelor). privatizarea unor întreprinderi (ciment. Gilort-Jiu-Motru. Chimică la Oneşti şi Piatra Neamţ). valorificarea potenţialului hidroenergetic al munţilor. Ocna. zootehnia a rămas ramura de bază dar s-au extins şi suprafeţele cerealiere. Teleajen. Olteniei). După al doilea război mondial se produc transformări multiple: în industrie sunt extinse arealele cu exploatări petroliere.în agricultură s-a schimbat iniţial forma de proprietate (din privat în etatizat). B. sunt deschise noi cariere de cărbuni (bazinul Gorjului). alimentară. Acestea beneficiază de un cadru natural favorabil (culoare largi de vale. După 1990 s-au înregistrat destul de multe modificări: Restructurarea industriei. conservarea termocentralelor de la Rogojelu şi Oneşti. rafinării . Olt-Govora. Buzău. Râul Târgului. închiderea unor exploatări miniere (S.căile de comunicaţie s-au extins nu doar pe culoarele importante de vale cât şi pe cele secundare . în S. Specializarea industrială şi apariţia unor ramuri au stat: resursele de subsol. de căi de comunicaţie. apar hidrocentralele (pe Bistriţa. Reţeaua de căi de comunicaţie intră în proces de degradare sau este supusă reabilitării pe axe importante: Prahova. S-au conturat areale cu specific economic distinct. Cu mici excepţii (oraşele mici) restul spaţiului subcarpatic are o puternică amprentă agricolă. sare. de centre polarizatoare (oraşe mari). Ag. depresiuni largi). reducerea capacităţii de producţie a unor unităţi poluante (ind.În perioada interbelică se extind exploatările de petrol. . de plante tehnice. Se conturează o grupare industrială importantă între Ialomiţa şi Buzău în care accentul e pus pe exploatarea şi prelucrarea petrolului. Se individualizează astfel sectoarele: Prahova-Teleajen. Trotuş. cherestea. Jiu.

Getici între Olt şi Gilort. Pomicultura se practică în tot arealul subcarpatic. În S. orz şi orzoaică. C. a construcţiilor de maşini. păşuni şi fâneţe. Panciu. iar livezile 10% din agricol. Moldovei). Agricultura Este principala ramură economică şi include cea mai mare parte a populaţiei. În bazinul Teleajenului domină prunul. Viticultura ocupă chiar 35% din suprafeţele arabile ale comunelor de la exteriorul Subcarpaţilor de Curbură între Teleajen şi Slănicul de Buzău (Dealul Mare-Istriţa cu centre la Pietroasele. alimentată. Sărat mărul are o pondere mai mare. de exploatare şi prelucrare a lemnului. C. prelucrarea lemnului şi a pietrei Culoarele marilor văi cu oraşe şi unităţi industriale mari şi diversificate C. Creşterea aşezărilor şi implicit a numărului de locuitori a determinat creşterea suprafeţelor agricole (arabil. Culturile agricole: porumb. a materialelor de construcţie. iar între Buzău şi Rm. Jariştea. uşoară. Năeni. La sfârşitul secolului al XIX-lea au apărut primele degradări de teren ca urmare a defrişărilor. Alături de ele păşunile şi fâneţele. dar şi legătura cu unităţile externe.1. grâu. La acestea se adaugă plantele industriale (mai ales în S. Din aceasta 50% revine arabilului cu desfăşurare mai mare (chiar peste 60%) în depresiunile mari. Condiţiile de mediu şi evoluţia socio-economică i-au impus câteva caracteristici: O mare dispersie a terenurilor determinată de fragmentaea reliefului O diferenţiere pe mai multe aliniamente a principalelor forme de activităţi agricole ce se succend dinspre munte spre exterior Culoarele de vale ale marilor râuri asigură interferarea celor două fâşii. iar între Olt şi Topolog – mărul. Modul de utilizare a terenurilor A suferit modificări importante de-a lungul secolelor Până acum aproximativ 150 de ani dominau pădurile în Subcarpaţi.2. Valea Călugărească). Există dominant livezi de meri şi pruni. chimică. Breaza. Moldovei şi Getici domină culturile pe suprafeţe mici sau hibride (cum e la vest de Olt). Prunul domină în S. Repartiţia teritorială a unităţilor industriale Aşezările rurale de sub munte – prelucrarea produselor din creşterea animalelor. La est de Slănicul de Buzău sunt podgoriile dezvoltate pe câmpia înaltă de glacis dezvoltate la Coteşti. Păşunile şi fâneţele ocupă 35% cu extensie mare pe versanţi sau pe văile secundare.Ramurile industriale reprezentate în Subcarpaţi sunt industria energetică. secară. apoi vii şi livezi) dar şi a spaţiilor construite În prezent suprafaţa agricolă ocupă 55% din spaţiul subcarpatic. Odobeşti. .

a zonelor de exploatare D.3. În depresiunile mai mari (Neamţ. Jiu). şi transversale. Ursu. C. Există areale legumicole mai importante pe culoarele de vale.1. Se poate face o regionare a ariilor agricole: Aşezările din depresiunile de sub munte având drept bază creşterea animalelor (dominant oi) Aşezările din depresiunile mari. din cele intracolinare şi de pe culoare largi de vale. Runcu.Legumicultura are o importanţă mai redusă fiind practicată pentru consumul gospodăresc. Uz) La începutul secolului XX s-a constituit pe tiparele actuale Există o anumită “tramă” a reţelei rutiere pe direcţie transversală şi longitudinală ce urmăreşte fie văile mari fie depresiunile de sub munte sau intracolinare. La acestea se adaugă şi căi ferate longitudinale. Drumurile secundare. ovinelor pomicultură şi chiar culturi agricole) Aşezările din lungul văilor secundare şi de pe versanţii dealurilor cu suprafeţe arabile restrânse ce au ca specific creşterea oilor. în apropierea oraşelor. Construcţia acestora este legată de asigurarea legăturii cu oraşele mai mari din sudul sau estul ţării dar şi de deservirea zonelor de extracţie. în apropierea centrelor urbane mai importante.2. Vaideeni. Padeş. D. Bratocea. cel mai adesea nemodernizate sunt legate de zonele de exploatare (de resurse de subsol. etc. Reţeaua feroviară este alcătuită din mai multe tronsoane ce aparţin marilor magistrale ale ţării. Creşterea animalelor este subramura agricolă cea mai importantă pentru Subcarpaţi. acolo unde baza furajeră e mai diversificată se cresc bovine. Buzău. Polovragi. cu o economie agricolă mixtă (creşterea bovinelor. Boncuţa. Cracău. Loviştea. D. Tazlău. forestiere. Pe ansamblu în S. Bumbeşti etc. pe văi mai mici. Acestea urmăresc culoarele văilor mari trecând din sudul şi estul ţării peste Carpaţi spre Transilvania. caprelor şi o pomicultură limitată Aşezările de la exteriorul Subcarpaţilor de Curbură şi ai Moldovei unde creşterea animalelor (dominant bovine) se îmbină cu pomiviticultura şi unele culturi cerealiere. Aşezările de sub Carpaţi sunt specializate pe creşterea oilor: Novaci. Căile de comunicaţie Reţeaua este destul de densă şi de bine organizată S-a concentrat pe văi. La aceasta se adaugă reţeaua de drumuri ce porneşte radial din localităţile mari (reşedinţe de judeţ) pe văile secundare. Giuvala. Baia de Fier. Reţeaua rutieră s-a realizat treptat pe drumurile antice (mai ales cele romane) peste pasurile carpatice (Vâlcan.) şi ele sunt factori favorizaţi pentru declanşarea proceselor de şiroire şi torenţialitate pe versanţi. Tg. .

Bălţăteşti) Rezervaţiile naturale E. Obiective antropice . Jiu. Bistriţa). Argeş. Vâlcea. trovanţii de la Costeşti) Relieful complex dezvoltat prin dizolvarea sării şi sufoziune la Meledic. JItia. stâncile de la Mera pe Milcov. Olăneşti. Ocnele Mari. izvoarele minerale (Govora. Ialomiţa. 2. Olteţ. Teleajen. conducte de apă pentru alimentarea oraşelor Tg. Olt. Slănic. Potenţialul turistic E. saleducte – Ocnele Mari – Govora. reţeaua electrică E. Câmpina. Jaleş. Bisoca. Obiective naturale Bazinete cu terase extinse Defilee şi mici chei tăiate în gresii.3. Transporturile speciale cuprind: conducte de gaz metan pe valea Trotuşului şi a Prahovei.D. vulcanii noroioşi. Rm. Oneşti.1. Craiova. sau la secţionarea unor culmi în interiorul Subcarpaţilor (Doftana. Prahova. Dâmboviţa la Cetăţeni. Călimăneşti. lacurile sărate. conglomerate şi calcare la ieşirea râurilor din Carpaţi (Jiu. Prahova la Nistoreşti) Martori de eroziune realizaţi prin eroziune diferenţiată (Grunjul de pe Slănic.