You are on page 1of 15

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

UNIVERSITATEA DE NORD BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
MASTERAT: ETNOLOGIE ŞI ANTROPOLOGIE SOCIALĂ

Prof. univ. dr.
Constantin Corniță

Masterandă,
Pop (Sabău) Alina

Baia Mare
2010

FERICIREA – ca ideal de viaţă şi valoare

Omul trebuie să învingă orice piedici. 150. şi obiectele corelative acestora. îl înalţă din natură în cultură. 8. Cultura este semnul vizibil. Definind cultura ca ansamblu structurat de valori. prin actele sale. omul investeşte un obiect cu o anumită valoare şi. în sfera unei valori. Cultura ţine deci mai strâns de definiţia omului decât conformaţia sa fizică sau cel puţin tot aşa de strâns". (Lucian Blaga) Cultura este un patrimoniu al valorilor. ţinta unei aspiraţii. expresia. Valoarea este. care au capacitatea de a le satisface. El defineşte valoarea în sens relaţional. deci. pag. către care trebuie să tindă orice fiinţă. figura.1979. ca plăcere. atunci este fericit. Deci şi fericirea. în situaţia în care este liber şi. Actul cultural constă în introducerea unui obiect. Oricare i-ar fi locul în această constelaţie. existenţa se îmbogăţeşte cu cea mai profundă variantă a sa. vol. un univers axiologic în care omul îşi dobândeşte demnitatea sa (Tudor Vianu). expresie a unui ideal sau scop. Aceste acte ale omului au valoare în măsura în care aparţin vieţii sociale. pe de o parte. o valoare este obiectul unei dorinţe. în Opere. Prin creaţie. “Dorinţa cuprinde valorile ca pe obiectele ei corelative” . idealul. Bucureşti. constelaţia valorilor umane ocupă un loc eminent. îl integrează culturii. pentru a-şi îndeplini menirea.spune Vianu. Idealul. ca fiind obiectul unei dorinţe: "Scurt spus. un lucru care prin prezenţa sau prin întrebuinţarea lui poate să satisfacă această dorinţă se numeşte bun"1. pe de altă parte. În centrul definiţiei pe care o dă Tudor Vianu stă conceptul de valoare. Originea şi valabilitatea valorilor. trupul acestei variante. deci. în cazul în care omul se simte împlinit ca fiinţă bio-psiho-socială. Această dorinţă poate să fie la rândul ei fizică sau morală. Aşadar. Când omul ajunge să se simtă în comuniune cu ordinea morală. Vianu situează valorile la intersecţia dintre dorinţe şi nevoi. Un lucru care întruchipează în sine o astfel de valoare. Editura Minerva. atunci când şi-a atins scopurile. prin creaţie umană. Fericirea survine ca stare subiectivă. de asemenea. o valoare a fericirii – minoră 1 Tudor Vianu. este moralitatea universului. "Prin cultură. .

Idealul cultural suprem s-ar referi la întreaga umanitate. deşi este evident că toţi oamenii tind spre fericire. Munca. întrucât toate se reglementează după un ideal cultural. 1997.”3 În decursul istoriei filosofiei. ca o totalitate stabilă de satisfacţii care însoţeşte exercitarea potenţialităţilor umane în efortul de desăvârşire. în care ar exista numai o deosebire interioară. În sens obiectiv. p. pe care o întâlneşte în experienţa trăită. 203. în care orele se scurg într-o vagă relaxare agreabilă şi absorbantă. pe un urcuş fără zăbavă. „prin cultură se înţelege totalitatea produselor activităţii omeneşti în scopul traiului şi perfecţiunii”2. fără îmbogăţire a memoriei şi stimulare a imaginaţiei. de evenimentele ocazionale care uşurează sau complică existenţa noastră şi nici cu o viaţă trăită după formula „distracţiei”. . Punctul de plecare al dezbaterii filosofice îl constituie intuiţia fericirii. ca bucurie austeră a sacrificiului. Fericirea însă.sau majoră – constituie întotdeauna termenul de referinţă pentru a putea găsi sau da un sens existenţei umane. în obsesiile lor sistematizatoare. Filosofia valorii. Valorile sociale sunt culturale. Cultura este procesul de realizare a valorilor sociale în evoluţia istorica. 202. o afirmare a valorii sale. atâta timp cât acestea nu apar ca ingrediente sau interludii ale unui proces totalizator. ibidem. p. 3 Idem. „satisfacţie” sau „mulţumire”. ar fi deci „realizarea umanităţii culturale. se cere surprinsă în plenitudinea şi permanenţa ei. fericirea a fost înţeleasă în atât de multe accepţii – ca plăcere. fără graniţe. Bucureşti. iubirea. ca bună dispoziţie sau bunăstare. fără deosebiri. spre care suntem cu toţii purtaţi de o atracţie de neînvins. le-au considerat a oferi tot atâtea formule divergente ale 2 Petre Andrei. transpare o exigenţă disimulată spre fericire. de care filosofia – încă din vremea lui Platon sau Aristotel – a ţinut seamă. ca iluminare a inteligenţei. Până şi în negarea fericirii sau în înlocuirea reticentă a cuvântului cu „bucurie”. graţie activităţii de realizare a acordului între ordinea valorilor umane şi ordinea lumii. cunoaşterea sau virtutea. dependente de oscilaţiile stării noastre fizice sau sufleteşti. fiecare teorie filosofică o concepe şi o defineşte în alt fel. Editura Polirom. pe care unii filosofi. deosebire provenita din sentimentul gradului de personalitate ajuns de fiecare. Fericirea nu poate avea sens în raport cu micile întâmplări zilnice. ca înţelepciune şi virtute – încât.

Fericirea presupune virtute morală şi se obţine prin acte de voinţă. cum ar fi sănătatea. privată de un ideal moral. dar depinde de fiecare în parte dacă valorifică şi sporeşte condiţiile favorabile. realizarea în raporturile interumane (prietenie. . Pe un plan sau altul poate apărea o împrejurare favorabilă (sau un obstacol) dar depinde de noi cum ne raportăm la ea. Putem trăi într-o societate care oferă un cadru propice sau vitreg pentru a ne desăvârşi şi a ne realiza facultăţile umane. 15. norocul nu sunt de ajuns pentru a face o viaţă fericită. realizarea ei fiind preludiul unor noi căutări. dragoste. Ea este o satisfacţie specifică: cea care însoţeşte activitatea umană îndreptată spre perfecţiune. 1978. lipsa de griji materiale. armonia comunicării între părinţi şi copii etc. 4 Ludwig Grunberg. p. Kant a remarcat ca „fericirea constituie un ideal de perfecţiune.”4 De aceea fericirea este veşnic urmărită.fericirii. întâmplarea prielnică. cât şi în propensiune (durată). Fericirea presupune numeroase condiţii necesare. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. presupunând satisfacerea tuturor înclinaţiilor noastre. fericirea nu este un dar ce ni se dă ci o creaţie umană. a puterii de a fructifica împrejurările favorabile şi a le învinge pe cele ostile spre a te desăvârşi şi a promova valori. O asemenea abordare pune problema fericirii în prelungirea celei despre „puterea sufletului care ne face mereu să dorim mereu desăvârşirea” (Aristotel) şi în vecinătatea cugetării: „toată fericirea noastră constă în sentimentul perfecţiunii” (Descartes). apar convergente în raport cu idealul unei fericiri totale şi perfecte. Fericirea nu se confundă cu o oarecare satisfacere a unei năzuinţe particulare. Ce este fericirea?. cum acţionăm faţă de ea şi ce ecouri ne trezeşte în conştiinţă. atât în extensiune (multiplicitate). a tuturor potenţialităţilor cărora le conferim valoare. Bucureşti. Conştiinţa unei vieţi fericite este aceea a unei supreme victorii. dacă abdică în faţa celor alienate sau luptă împotriva lor şi găseşte o sursă de fericire refuzată celor ce duc o viaţă marginală. ce sens îi dăm. în intensitate (grad).) şi afirmarea capacităţilor în muncă. Ceea ce ai poate fi darul trecător al împrejurărilor. depinde de ce alegi să fii şi de modul cum desăvârşeşti acea operă aflată în puterile fiecăruia dintre noi: propria noastră viaţă. la cote valorice superioare. Şansa.

libertatea. onoarea) s-ar îneca în tăcere sau s-ar anula într-un narcisism patologic. Toţi oamenii tind către fericire. munca. un accident norocos sau un lux marginal. fericirea nu este – în pofida frecventelor ambiguităţi de limbaj – un capriciu egoist. ca fiinţă valorizatoare. Dacă omul n-ar fi o fiinţă valorizatoare. 1973. iubirea. Nu cred că există o definiţie unică a fericirii. un impuls instinctiv. fericirea poate fi studiata şi sub o formă mai generală. semănând mai curând cu o societate de himenoptere. . dreptatea. Idealul de fericire construit prin activitatea umană de perfecţionare şi desăvârşire este opera principală a vieţii unui om. mai obiectivă. Ed. Fiind situată în lumea fascinantă a valorilor. Academiei. Valorile exprimă. se desfăşoară sub imperiul realizării valorilor. ceea ce descreţeşte o frunte şi înveseleşte un chip poate produce altcuiva durere. Căci fericirea adevărată 5 Idem. de unde rezultă mulţimea teoriilor filosofice asupra fericirii. ci un mod esenţial de raportare socială şi culturală a omului la lume. căci sufletul omenesc e complicat şi variabil de la individ la individ. sau un singur criteriu de determinare a fericirii. “Ceea ce provoacă fericirea unuia nu este uneori pentru altul nici măcar un motiv de mulţumire trecătoare. datoria. căci un soare ce răsare într-o parte. ierarhia preferinţelor sale. Fericirea pură. dar nu toţi o concep la fel. apune în partea cealaltă 6“. 75. Imaginea ideală a vieţii fericite cuprinde aspecte bune spre care voinţa etică se îndreaptă. constelaţia de ţinte pe care el le afirmă. de a da sensuri şi de a-şi da un sens vieţii”5. Întreaga acţiune umană care este creaţie şi autocreaţie. direct sau simbolic.81. 6 Petre Andrei. Aşa cum spunea filosoful Petre Andrei. ibidem. şi-ar pierde capacitatea de a da sens vieţii. proiectele unui om. nu ar mai fi activ. Aspiraţia omului spre fericire este implicată în însăşi modalitatea specifică de existenţă şi devenire a omului. omul ar fi reîntors la animalitate sau transformat într-un agregat biomecanic. modul său de a alege şi de a se alege pe sine. Sub aspectul subiectiv. disponibilităţile de a lupta pentru realizarea idealului de fericire. Opere sociologice. Bucuresti. adevărul. detaşată de alte valori (binele. atunci el ar fi mereu satisfăcut cu ceea ce este. frumosul. O lume fără valori „ar înceta să fie o civilizaţie umană. p. p. creator.

Omul nu-şi poate găsi fericirea în el. „Raţiunea nu aprobă fericirea. din abordarea tuturor celor 3 fenomene fundamentale psihice: afectivitate. spunea Kant. p. sufletul uman fiind pur receptiv. ibidem. Numesc pragmatică (regulă a prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii. altele consideră că a fi fericit înseamnă a avea prieteni. Kant considera fericirea ca fiind un ideal. pe când în timpurile mai noi s-a pus fericirea în legătură cu societatea. altele sunt fericite ştiindu-se iubite de cineva sau numai ştiind că persoana iubită există acolo undeva şi respiră acelaşi aer. intelect. Fericirea este „satisfacerea tuturor înclinaţiilor noastre. Filosofii din antichitate au considerat fericirea ca un fenomen individual şi dependent numai de individ. . dacă nu este unită cu demnitatea de a fi fericit. ci este un fel de coardă ce vibrează în mod plăcut sau dureros la împrejurările exterioare. ci din echilibrul sufletesc perfect. 578. 1994. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp. lumea exterioară. Aceste 3 fenomene reprezintă direcţia subiectivistă. care deduce fericirea numai din sufletul omenesc. mediul înconjurător. p. Bucureşti.”8 Fericirea adevărată nu e izvorâtă dintr-un singur fenomen psihic. 574. a arăta.presupune o conştiinţă de sine dezvoltată care sintetizează datoria moralăsociala cu aspiraţia către fericire . unde şi cum se poate găsi ea. 7 Immanuel Kant. Direcţia obiectivistă consideră că origine a fericirii. voluntarism. mai degrabă că noi nu suntem în măsură să judecăm ce ar trebui să facă oricare om ca să fie fericit. a fi sănătos. Aristotel a făcut din fericire conţinutul binelui moral. dacă aşa ceva există. 8 Idem. care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (legea morală). Traducere de Nicolae Bagdasar şi Elena Moisuc. Editura IRI. A vorbi despre fericire înseamnă a predica. adică cu purtarea morală. a fi apreciat si stimat. Dar prin aceasta nu înţelegea că era de neatins. Critica raţiunii pure. ci. Platon credea că fericirea e numai plăcerea purificată prin inteligenţă. Reţeta fericirii este alta la fiecare.”7 Fericirea singură nu este pentru raţiunea noastră nici pe departe binele deplin. iar morală o numesc pe aceea.

de a păstra încrederea în puterea binelui şi frumosului. natură . . ibidem. 57. care revarsă fericire asupra individului. binele. a conceptelor morale izvorâte din societate Concepţia optimismului asupra fericirii – în viziunea lui Petre Andrei în lucrarea “Opere sociologice” – ne spune ca prin optimism putem înţelege două lucruri : .o dispoziţie sentimentală a omului de a vedea totul în bine.9 Optimismul moral este reprezentat de Fichte. iar cunoştinţa cea mai perfectă e aceea pe care ne-o da Dumnezeu prin revelaţii. cu tendinţele morale. Fericirea produsă prin extaz însă vine de la Dumnezeu. Izvorul fericirii este concordanţa sufletului cu sine însuşi şi cu mediul moral-social.o convingere filosofică care recunoaşte valoarea vieţii şi afirmă triumful dreptăţii şi al fericirii. durere. căci împrejurările exteriore le putem modifica noi – ele au valoarea pe care le-o dăm noi. Armonizarea sufletului cu mediul social. Platon susţinea că în starea extazică omul vine în contact direct cu Dumnezeu. numai prin cunoştinţa lui Dumnezeu. neglijând personalitatea omenească. 9 Idem. se înlătură graniţele spiritului individual). în care idealul către care trebuie să tindă orice fiinţă este moralitatea universală. ce au loc în extaz (atunci când se distruge dualismul dintre eu şi non-eu. fericirea sunt în moralitate. stabilirea unui echilibru între subiectiv şi obiectiv – aceasta produce fericirea. de a trece peste ceea ce e urât şi dureros. se impune un echilibru psihic şi sufletesc. căci e introdusă în om în mod inconştient. Compte. Fericirea e şi în noi . Deci. e obiectivă faţă de sufletul nostru. p. fericire. putem ajunge la fericire. Dumnezeu e forţă. Fericirea era considerată ca produsul extazului religios. şi o adaptare la mediul socio-moral. Astfel. Deci. fără ca el să fi făcut ceva pentru aceasta. o prelucrare a materialului. la forţă şi iubire. Fericirea este în dependenţă absolută de mediul social. . iubire.

în unire cu alte fenomene psiho-sociale. imboldul oricărei activităţi. Optimismul care deduce fericirea din plăcere e cunoscut sub numele de eudemonism. care se realizează prin progresul dezvoltare a conştiinţei morale . căci cei mai mulţi filosofi au identificat fericirea cu plăcerea. o egalitate de suflet în toate împrejurările schimbătoare ale vieţii. s-au deosebit următoarele criterii prin care s-a încercat să se definească fericirea : plăcerea. sentimentele şi dorinţele raţionale. cunoştinţa. toate acestea produc fericirea. Dintre toate dorinţele sensibile care pot influenţa voinţa. fericirea este cea mai intensă. plăcerea. înţelepciunea. credinţele noastre. ceea ce numeşte el ataraxia”10. Această concepţie face din plăcere scopul vieţii. căutând mulţumirea . deoarece mai toate fiinţele fug de durere. liniştea absolută. fericirea rezultă din contopirea omului cu ordinea morală universală. considerând ca ideal de fericire plăcerea calmă. Astfel. Doctrina înţelepciunii afirmă ca sufletul este un izvor constant şi absolut de fericire . prin care omul îşi alcătuieşte o viaţă interioară constantă. confundând fericirea cu un singur element al ei. El recomandă „renunţarea la plăcerile vulgare. cit. 10 Ludwig Grunberg. dar ea nu dă fericirea. Plăcerea – este cel mai răspândit criteriu. virtutea. ci arată numai calea pe care se poate ajunge la fericire. După Fichte. de aceea în ultima instanţă toate acţiunile izvorăsc şi tind către fericire . Înţelepciunea constă în crearea unei lumi interne prin raţiune şi voinţă. Epicur a considerat plăcerea drept criteriul fericirii şi impulsiunea oricărei acţiuni. Inteligenţa umană e un bun . bucuria. Înţelepciunea constă într-o puternică conştiinţă de sine. p.. op. 23. Înţelepciunea . perfecţiunea. drept fericire desăvârşită. considerând plăcerea drept cel mai mare bun. către care trebuie să tindem. Auguste Comte pune fericirea în dependenţă de dezvoltarea moralităţii umane. . Astfel că ideile. iubirea.Fericirea dobândită pe calea înţelepciunii ar fi o linişte sufletească.

35. iubire. Leibniz a identificat şi el fericirea cu virtutea şi cu perfecţiunea . iubirea şi încrederea în Dumnezeu unită cu credinţa religioasă. Spinoza este cel mai reprezentativ filosof al acestei concepţii. Filosofia lui Tolstoi se bazează pe ideea de Dumnezeu. Virtutea – S-a crezut că îndeplinirea datoriei către semenii noştri şi către societatea în care trăim poate produce fericirea. nu poate produce mulţumire . bunătate absolută. Socrate considera că virtutea coincide cu fericirea. poate fi fericit prin alţii. analiza raţionala aplicata unui sentiment. prin uitare. ba chiar îi schimbă acestuia calitatea. fie el chiar vrăjmaş. Idealul moral al creştinismului este confundarea individului cu umanitatea. p. exercitarea datoriei prin constrângerea noastră. ultima treaptă de perfecţiune fiind Dumnezeu. virtutea. ibidem. . Psihologia constată că cunoştinţa. A perfecţiona însă inteligenţa înseamnă a ajunge la un aşa mare grad de dezvoltare încât prin ea. care afirmă iubirea infinită de aproapele. existenţa procesului de perfecţiune. cunoştinţa este insuficientă pentru producerea fericirii. Cunoştinţa – Eticienii optimişti au crezut că găsesc fericirea în cunoştinţă . Acest ideal este izvorât din trebuinţa de fericire în infinit a omului. Iubirea – S-a încercat a se întemeia fericirea pe baza iubirii . prin comprimarea aspiraţiilor sufletului. Perfecţiunea divină ne duce cu gândul la atributele lui Dumnezeu: atotştiitor. Filosoful Maeterlinck a afirmat “Omenirea e făcuta sa fie fericită şi putem ajunge la fericire prin iubire”11 . ce se manifestă în viaţă sub aspectul raţiunii şi 11 Idem. Dar. Acelaşi ideal şi concepţie asupra fericirii o găsim şi la Lev Tolstoi. Dar. căci dacă omul nu poate fi fericit pentru el însuşi şi numai pentru el. Iubirea implică sacrificiul de sine. iubirea de oameni de gradul cel mai mare. aşa cum a predicat-o Isus – şi divină . în antichitate. Aceasta iubire poate să fie umană . ii scade din intensitate . prin iubire. Astfel fericirea s-ar dobândi treptat cu evoluţia . Perfecţiunea – este cel mai nedeterminant criteriu deoarece perfecţiunea este rezultatul evoluţiei. perfecţiunea fiind ascensiunea către divinitate. Aristotel a susţinut . să dobândim cunoştinţa lui Dumnezeu.

altele dureroase. unele plăcute. ştiind că doar ea ar aduce raiul pe pământ. Prin raţiune omul va vedea că scopul vieţii e iubirea – dar nu iubirea egoistă. Conştienţi sau nu de intangibilitatea sa vom continua să tindem către el şi făcând abstracţie de imposibilitate.Camus. personale. Visul este o dezmărginire prin care sufletul îşi dobândeşte o stare de fericire. fără a o limita numai la eul nostru. Nuanţele calde le pictează anume fericirea-culoarea visului. Astfel.al iubirii. Ea este una din marile întrebări ale umanităţii şi va mai rămâne încă unul din misterele existenţei noastre. Prin iubire şi libertate se va stabili fericirea pe pământ. o iubire pură. scopul ei este îndeplinirea legilor raţiunii şi iubirii. ci iubirea prin care omul renunţă la sine. acest ideal este izvorât din trebuinţa de fericire a omului. Iubirea implică sacrificiul de sine. Omenirea e făcută să fie fericită şi putem ajunge la fericire prin iubire. Fericirea adevărată e izvorâtă din echilibrul sufletesc perfect. Viaţa omenească e dependentă de soartă. vom vedea că viaţa este o succesiune de fenomene. Nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire. Încearcă să iubeşti şi vei găsi fericirea ta în fericirea altora. nu se pot generaliza. ci creează un ideal de om. Răspunsul adevărat la problema fericirii se va putea da numai pe baza unei concepţii realiste a vieţii . scopul ei este îndeplinirea legilor raţiunii şi iubirii. fiind plăcerea purificată prin inteligenţă. Oricare ar fi punctul de plecare fericirea rămâne totuşi un ideal intangibil. Orice iubire adevărată şi orice faptă a libertăţii începe ca iubire a limitei proprii. în analogie cu A. Omul întotdeauna a tins către limanul fericirii. Viaţă omenească e dependentă de Dumnezeu. Toate criteriile sunt unilaterale . iar sufletul nostru se zbuciumă necontenit în fuga de durere şi în tendinţa către fericire. căci nu au în vedere omul real cu trebuinţele şi impulsiunile sale sufleteşti. ci doar că ea este ceea ce percepe şi ce simte fiecare. producătoare de bunuri utile. Va trebui să privim viaţa sub toate aspectele sale şi în toate momentele. „Trebuie mai întâi să «mă plac» pentru a mă . Oamenii urmăresc fericirea şi aceasta reprezintă idealul natural al vieţii. trebuie să ne închipuim pe noi înşine fericiţi. Nuanţele în care este pictată viaţa omului sunt foarte diverse.

simţindu-ne liberi.Descartes. Trebuie să învăţăm să ne bucurăm de lucruri simple. Nu pot deveni eu însumi decât dacă apare iubirea de celălalt. să exersăm cât mai des starea de fericire. Maxime • “Fericirea este o stare de spirit pe care o poţi cultiva” . Trebuie să ne călim sufletul. chiar şi fericirea. 126. FII PRIETENOS: este drumul spre fericire. Totul se învaţă treptat. MUNCEŞTE: este preţul succesului. GÂNDEŞTE: este sursa puterii. pentru că ea nu există ca ceva de sine stătător.suporta ca personaj principal al propriei vieţi…Trebuie mai întâi să existe un amour propre pentru ca iubirea de altul. 12 Gabriel Liiceanu. Abia apoi vom putea înţelege că adevărata fericire nu poate fi găsită dacă este căutată ca un scop în sine. . Deci. Despre limită. Iubirea de sine este premisa libertăţii.”12 Aşadar. să fim capabili să trăim micile bucurii ale vieţii. (Burton Hills) Pentru a fi fericit: ROAGĂ-TE: este puterea cea mai mare de pe Pământ. Bucureşti. Este o stare care însoţeşte o anumită atitudine: „Fericirea nu este o destinaţie. iubirea de sine stă la baza oricărei preluări pozitive în proiect. E un mod de a trăi”. DĂRUIEŞTE: este prea scurtă ziua pentru a fi egoist. putem aspira la o fericire ideală. p. JOACĂ-TE: este secretul tinereţii veşnice. CITEŞTE: este fântâna înţelepciunii. Editura Humanitas. ZÂMBEŞTE: este muzica sufletului. IUBEŞTE: este un privilegiu dăruit de Dumnezeu. un amour «impropre» să fie cu putinţă. 2005.

” .Balzac . fericirea şi datoria . dar mai ales prin multitudinea de semnificaţii intelectuale şi conotaţii afective.Oscar Wilde • “Fericirea este poezia femeilor.” . numai un singur nu: fericirea.Petre Andrei . • “Dacă vrei să ajungi la fericire. îngemănate . iar nu al raţiunii”. atunci pune-ţi orice ca ţintă.Eugenie Grandet • “Fericirea e un ideal al imaginaţiei.Immanuel Kant Simbolurile Datorită vechimii şi persistenţei sale în cultură. totul e în dependenţă de marele ideal moral – umanitatea” .Opere Sociologice . dar nu suntem întotdeauna buni când suntem fericiţi” .. • “Bucuria şi durerea.L Blaga • “Când suntem fericiţi suntem buni.

între intelectual şi afectiv. De la puzderia de semne pur convenţionale şi arbitrare. Or. între spirit şi materie. S-a pretins că semnul pălăriei putea însemna sfârşitul rolului părului drept instrument receptor al influenţei divine. simbolul este acceptat numai dacă din semn polivalent el se transformă într-o simplă alegorie. ca o imagine a razelor de lumina. 278). Rolul pălăriei pare să corespundă celui al coroanei. Vol. sărăcite de conţinut şi devenite unităţi izocrone şi izotopice ale aşa-numitelor „limbaje de lemn". simbolul autentic e un semn ce rezonează în sufletele oamenilor tocmai prin importanţa şi gravitatea sensurilor sale. 3. Dovadă în acest sens ne sunt marile reuşite ale creatorilor de literatură. colţurile pălăriei sau vârfurile ascuţite ale coroanei sunt concepute. Cultura umană a debutat prin simbol şi mit. semn al prerogativelor şi al superiorităţii sale (BOUM. şi că prin aceasta era primejduit însuşi scopul ultim al căutării iniţiatice. stă cu pălăria pe cap: prezidează cu capul acoperit.întotdeauna în chip paradoxal. . de îngustare şi Simplificare. marea şi adevărata cultură tinde mereu să se întoarcă la simbolul polivalent. într-o adunare masonică. Fie că obiceiul s-a menţinut sau nu. El este semnul ce păstrează un echilibru optim între conţinut şi expresie. simbolul se opunea oricăror încercări de „raţionalizare"'. omenirea şi-a păstrat unitatea şi continuitatea ei spirituală. Prin simboluri moştenite din epoci ancestrale. ca şi părul. ce se referă întotdeauna la problemele fundamentale ale existenţei. În societăţile dominate de imperativele reducţionismului şi totalitarismului ideologic. simbolismul pălăriei nu a fost afectat. acceptate mai ales din raţiuni practice. plin de conţinut şi înzestrat cu mare forţă sugestivă. Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale). şi aceasta cu atât mai mult când este vorba de un tricorn. semn de putere. Pălărie – „Maestrul. din raţiuni practice. de sisteme filosofice sau de opere plastice. (Ivan Evseev. emblemă sau însemn oficializat. Dar aceasta nu întrerupe – dimpotrivă – funcţia ei mediatoare. de suveranitate. Mă voi opri asupra a două dintre simbolurile evidenţiate de Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant în Dicţionar de simboluri.

înseamnă a-ți asuma o răspundere. desemnând nu doar urcarea întru cunoaştere.Dicţionar de simboluri. A-ţi schimba pălăria. înseamnă a-ţi schimba ideile. 39. o artă. 1969. căderea. Asta pentru că ea leagă cele trei lumi cosmice şi îngăduie atât regresiunea. şi capătă. prin natura sa. iar cea neagră – magia neagră. chiar pentru o faptă pe care nu ai comis-o. p. A purta o pălărie. Alain Gheerbrant. ibidem. întregul său relief în romanul lui Mezrink. p. Pălăria. Golemul: eroul se trezeşte având gândurile şi punând în aplicare proiectele persoanei a cărei pălărie o poartă. Vol. în acest sens. Atunci când are o formă spiralată. a avea o altă viziune despre lume (Jung). rezumând întreaga gamă a verticalităţii. de axa lumii. scara îmbracă şi un aspect negativ: coborârea. Dacă se înalţă spre cer. Ea ţine. ea simbolizează cunoaşterea exoterică (urcuşul) şi ezoterică (coborârea).”13 Scară – „este simbolul progresiei către ştiinţă. al ascensiunii către cunoaştere şi transfigurare. întoarcerea la pământesc sau chiar la lumea subterană. acoperământ al capului. în jurul căreia îşi desemnează volutele. 14 Idem. Editura Artemis. o iubire.”14 BIBLIOGRAFIE 13 Jean Chevalier. ci şi elevaţia integrată a întregii fiinţe. Este de asemenea un simbol de identificare. dacă se îndreaptă spre adâncuri. scara atrage atenţia în mod special asupra obârşiei dezvoltării axiale. cunoştinţă sau propriul eu al fiinţei aflate în ascensiune şi care se sprijină în întregime pe această obârşie. este vorba despre ştiinţa ocultă şi despre profunzimile inconştientului. […] Scara este un simbol ascensional clasic. 3. . de verticalitate şi de spirală. e vorba de cunoaşterea lumii aparente sau divine. cât şi ascensiunea. Scara albă reprezintă uneori ştiinţa înaltă. Ca şi scară mobilă. Buucreşti. care poate fi Dumnezeu. simbolizează şi capul şi gândirea. un principiu. 201. Întocmai tuturor simbolurilor de acest tip.

intelepciune. 1969. Editura Humanitas. Fericirea ca obligaţie. • Andrei. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Psihologia şi sociologia publicităţii. Recesivitatea ca structură a lumii. Bucuresti. 2003. Bucureşti. Traducere de Nicolae Bagdasar şi Elena Moisuc. Filosofia valorii.• Andrei. Gabriel. Ce este fericirea?. • Evseev. Despre limită. vol. Buucreşti. Mircea. François. • Grunberg. Editura Amarcord.artadeatrai. Editura Artemis. 1978. • Brune.ro • www. Editura Polirom. Editura IRI. Editura TREI. Bucureşti. Vol. Bucureşti. Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale. Tudor. Opere sociologice. Bucureşti. 1979. Petre. Ed. Timişoara.scritube. Editura Minerva. Petre. 1983. • www. 1997. Editura Eminescu. • Florian. Gheerbrant. în Opere. Originea şi valabilitatea valorilor. 1973. 2005. Academiei. 1994. Ivan. Jean. Alain. • Vianu. 1994.ro • www. • Chevalier. Dicţionar de simboluri. Bucureşti. Bucureşti. 3. Immanuel. • Liiceanu.com . Critica raţiunii pure. 8. Ludwig. • Kant. Bucureşti.