SORIN-MIREL CIOLCĂ FOTBAL Curs de aprofundare.

Pregătire antrenori

Universitatea Spiru Haret

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SORIN-MIREL CIOLCĂ FOTBAL. Curs de aprofundare. Pregătire antrenori / Ciolcă Sorin-Mirel, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006 Bibliogr. 164 p., 20,5 cm. ISBN 973-725-513-5 796.332 (078.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Universitatea Spiru Haret

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SORIN-MIREL CIOLCĂ

FOTBAL CURS DE APROFUNDARE PREGĂTIRE ANTRENORI

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret .

Metodele antrenamentului în fotbal ………………………….1.1.. Tipuri de antrenament 1. Pregătirea tactică …………………………………………………. 2. Capitolul III – Efortul în jocul de fotbal …………………………… Capitolul IV – Forma sportivă ……………………………………... 2.1. 5... Generalităţi ………………… 1.. Metodele antrenamentului sportiv. Capitolul V – Periodizarea antrenamentului în fotbal …………… Capitolul VI – Planificarea şi evidenţa antrenamentului în fotbal Capitolul VII – Lecţia de antrenament în fotbal. Mijloace tehnico-tactice pentru perfecţionarea principalelor acţiuni ale jocului (în condiţii de joc) ………….2.Cuprins Cuvânt înainte …………………………………………………….. 6.. Pregătirea psihologică ……………………………………………. Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea pregătirii tactice 3. Capitolul I – Antrenamentul sportiv în fotbal ……………………. 1.…. 2. 1. Pregătirea teoretică ……………………………………………….. Pregătirea tehnică …………………………………………………. Dezvoltarea calităţilor motrice... Mijloace pentru dezvoltarea calităţilor motrice ………………. 4. Tipuri de antrenament ……………………………………………. Pregătirea biologică ………………………………………………. Lecţia de antrenament ……………………………………………. Orientări şi tendinţe în fotbalul de performanţă ………………….. Generalităţi …………………. Capitolul II – Componentele antrenamentului în fotbal ………….. 7 9 9 9 14 15 18 21 21 24 39 42 44 45 47 49 68 69 70 71 74 77 82 92 92 94 5 Universitatea Spiru Haret . 3. 2. Definirea conceptului …………………………………………….2. 4. 3... Pregătirea fizică …………………………………………………… 1..…………….. Mijloacele antrenamentului în fotbal ……………………………... Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea pregătirii tehnice 3. 2.1.

Capitolul VIII – Selecţia în fotbal ………………………………….. 1. Selecţia primară – stadiul I ………………………………………... 2. Selecţia secundară – stadiul II …………………………………….. 3. Selecţia finală – stadiul III ………………………………………... Capitolul IX – Priorităţi în procesul de antrenament la copii şi juniori 1. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 6-10 ani ……….. 2. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 10-14 ani ……… 3. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 14-18 ani ……… Capitolul X – Competiţiile sportive de fotbal ……………………... 1. Definiţie …………………………………………………………... 2. Funcţiile competiţiilor sportive …………………………………… 3. Organizarea competiţiilor pe plan intern şi internaţional …………. 4. Competiţiile sportive în fotbal la nivelul juniorilor ………………. Capitolul XI – Formarea echipelor de performanţă în fotbal ……. 1. Aspecte metodice …………………………………………………. 2. Strategia operaţiunilor de formare a echipei ……………………… 3. Personalitatea echipei de fotbal …………………………………… Capitolul XII – Jocul oficial de fotbal ……………………………… 1. Antrenorul şi jucătorul – factori de bază ai procesului de pregătire şi de performanţă ………………………………………………….. 2. Şedinţa de analiză a ultimului joc ………………………………… 3. Pregătirea pentru jocul următor …………………………………… Capitolul XIII – Concepţia de joc şi de pregătire în fotbal ……….. Capitolul XIV – Accidentele jucătorilor de fotbal ………………... 1. Generalităţi ………………………………………………………... 2. Traumatismele părţilor moi ……………………………………….. 3. Traumatismele articulaţiilor ………………………………………. 4. Leziunile meniscurilor ……………………………………………. 5. Traumatismele osului şi periostului ………………………………. Bibliografie …………………………………………………………..

97 97 100 103 107 107 117 128 135 135 135 136 136 138 138 139 140 142 142 145 146 148 153 153 154 156 157 158 161

6

Universitatea Spiru Haret

Cuvânt înainte

Fotbalul actual prezintă o serie de particularităţi care necesită o abordare ştiinţifică din partea tuturor specialiştilor implicaţi în această activitate. Problematica obţinerii performanţelor în fotbalul actual reprezintă obiectivul principal al antrenorilor şi jucătorilor, conducătorilor de cluburi, managerilor, metodiştilor etc., care îşi unesc eforturile în scopul realizării acestui deziderat. În acest context, lucrarea surprinde aspectele importante şi noutăţile desprinse din procesul de antrenament şi jocul oficial, completând problematica cursului de specializare, vol. I, apărut în 2004. Astfel, sunt prezentate metodele şi mijloacele folosite în pregătirea fotbaliştilor, componentele antrenamentului în fotbal şi mijloacele fizice, tehnice şi tactice pentru consolidare şi perfecţionare, efortul şi accidentele în jocul de fotbal, periodizarea, planificarea şi evidenţa pregătirii fotbaliştilor, lecţia de antrenament, concepţia de joc şi de pregătire, forma sportivă, selecţia în fotbal ş.a., problematică de actualitate şi de mare importanţă în activităţile de antrenament şi joc din fotbal. Conţinutul acestei lucrări corespunde tematicii programelor de studiu şi se adresează, în primul rând, studenţilor anilor III şi IV de la facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport, care aprofundează fotbalul ca disciplină de specialitate, viitori antrenori în acest domeniu de activitate. Problematica abordată în această lucrare de specialitate poate fi utilă, după părerea mea, şi antrenorilor care sunt deja în activitate, indiferent de vârsta şi nivelul de pregătire al jucătorilor. Autorul

7

Universitatea Spiru Haret

8

Universitatea Spiru Haret

Dragnea. împletirea lor armonioasă şi acordarea unor note de valoare care de multe ori le particularizează atât de mult încât nu mai seamănă cu „originalele”. antrenamentul sportiv poate fi definit ca un proces complex de intervenţie. care vizează dezvoltarea calităţilor fizico-psihice. Generalităţi Obiectivele antrenamentului. Metodele antrenamentului sportiv. conducători. În concept sunt cuprinse. angrenând în activitate antrenori. dispus pe categorii de vârstă şi sex. conceptul de antrenament poate fi definit ca „o idee generală despre caracteristicile esenţiale ale antrenamentului sportiv. de adaptare a organismului uman la eforturi fizice şi psihice intense. toate aspectele cu caracter metodologic. al cărui scop este învăţarea şi perfecţionarea tehnicii sub o formă simplă sau înlănţuită. psihologic şi sociologic. medici. 1996) 9 Universitatea Spiru Haret . motrice şi psihologice.Capitolul I ANTRENAMENTUL SPORTIV ÎN FOTBAL 1. (A. determină şi alegerea metodelor. În sinteză. inclusiv factorii de climă. Antrenamentul sportiv este un sistem de pregătire sportivă. grupului sau echipei. implicate de participarea în concursuri organizate pe diferite ramuri de sport”. 1996) După R. 1996). în acord cu potenţialităţile subiectului. gradat. deci. organizat pe componente biologice. ce caracterizează şi noţiunea de antrenament sportiv. (A. cât şi factori ca: baza materială de antrenament şi condiţii. biologi. sportivi. Dragnea. 2. Dragnea. în vederea obţinerii capacităţii de performanţă în competiţii. un grup sau o echipă. sponsori. o abstractizare şi generalizare a experimentelor acumulate în timp” (A. dintre care cel mai important este dezvoltarea capacităţii de performanţă. Definirea conceptului Antrenamentul sportiv este „un proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu. Manno (1996). permiţând atingerea unor performanţe sportive maxime. psihologi. pentru un individ. biologic.

care presupune o serie de cerinţe ce trebuie îndeplinite. adică dintre consumul energetic şi oboseala acumulată. Prin standardizare înţelegem atribuirea unor note de valoare riguros stabilite exerciţiilor. efortul poate fi continuu sau cu pauze (intervale) între diferite momente ale sale. pauze de mai scurtă durată. şi la valori programate. Variantele aplicării acestei metode în funcţie de faza de învăţare ar fi următoarele: exersarea în condiţii standard în faza învăţării 10 Universitatea Spiru Haret . În ce priveşte pauza. Caracteristica esenţială a metodelor de antrenament este dată de relaţia dintre efort şi odihnă. aceasta poate fi pasivă. care favorizează refacerea incompletă a organismului. consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor tehnice şi tactice. uniform (acelaşi în fiecare moment al exerciţiului) şi variabil. Se cunosc trei tipuri de pauze: pauze care asigură refacerea completă a capacităţii de efort. când se aşteaptă restabilirea naturală a organismului. asigurând. se recurge tot mai des la standardizarea activităţii. pe de altă parte. Metodele se folosesc în funcţie de volumul. care permit supracompensarea şi efectuarea următoarelor repetări pe fondul unei capacităţi de lucru mărite. pentru învăţarea. Repetarea poate fi efectuată pe părţi componente ale exerciţiului sau integral. răspunsul la solicitare şi având drept rezultat o formă de adaptare. precum şi asocierea acestora cu tipurile de pauze şi durata lor. într-un anumit grad. sau activă. intensitatea şi complexitatea efortului. când se modifică ritmul în timpul efectuării sale. diferită faţă de cea care a provocat oboseala. necesare obţinerii unei adaptări în sensul dorit. de pregătire integrală. pe de o parte. şi odihna necesară refacerii. pentru refacerea capacităţii de efort. denumite de Matveev metoda „exerciţiului riguros standardizat” (complex de metode). efortul poate fi standard.În antrenamentul sportiv sunt cunoscute următoarele metode: pentru dezvoltarea capacităţii de efort şi a calităţilor motrice. Pentru a se produce modificările adaptative impuse de obiectivele antrenamentului. pauze mai lungi. În diferite metode ale antrenamentului. prin efectuarea unei alte activităţi. De asemenea. ori prin combinarea acestor modalităţi.

circuit cu intervale. în condiţii analoage concursului (corespunzător abordării globale) (A. Pentru rezistenţă: metoda eforturilor de lungă durată (continue. intensive). judo etc. 11 Universitatea Spiru Haret . Steinhofer (1993). După D. prin repetarea numai a unor mişcări ce implică unele grupe musculare sau calităţi motrice (corespunzător abordării analitice) şi prin repetarea integrală. bazate pe relaţia dintre efort şi odihnă. metoda eforturilor cu intervale (pauze ce asigură revenirea incompletă) – procedee metodice: eforturi extensive cu intervale de durată (scurte. metode cu structură de circuit: exersare continuă. alternative). ciclism etc. A. medii. înot. Dragnea şi colaboratorii (1996). eforturi intensive cu intervale de durată (scurte. structura mişcărilor suferă modificări neglijabile şi. lupte. mare). eforturi variabile („Fartlek”. incomplete şi supracompensat). 1996). medii. face o clasificare.). metoda repetărilor (pauze ce asigură revenirea completă) – procedeul cu repetări: cu pauze de durată (scurtă. ce are la bază relaţia dintre efort şi odihnă. fără pauze) – procedee metodice: eforturi continue (extensive. exersare cu interval în scădere. Dozarea efortului este facilă în cazul folosirii unei singure structuri motrice (alergare. medie. La ambele subpuncte (a) şi (b) se folosesc: metode combinate: standard-variat. b) exersarea eforturilor variate (alternativ). mari). vorbind despre eforturi în tempo uniform şi moderat şi despre eforturi cu intervale (complete. exersare continuă cu intervale. sunt folosite foarte des în consolidarea deprinderilor motrice şi în vederea adaptării organismului la un anumit nivel de solicitare. mari).iniţiale a mişcărilor (tehnicii) prin abordarea analitică (pe părţi). exersare progresivă. Matveev (1986). metodele şi procedeele metodice de antrenament. În cazul repetărilor standardizate. vorbind despre eforturi continue în tempo variat sau uniform şi despre eforturi cu intervale diferite în funcţie de sarcină. N. sunt prezentate în continuare. Dragnea.) şi dificilă în cazul structurilor motrice complexe (jocuri sportive. în modul următor: Combinaţii de repetări în condiţii standard: a) exersare în condiţii standard. din acest motiv. exersarea în condiţii standard în faza perfecţionării deprinderilor tehnice şi educarea calităţilor motrice prin exersarea pe părţi sau pe faze a exerciţiului (corespunzător abordării analitice).

procedeul cu supraîncărcare. procedeul anticipării. Pentru viteza în regim de forţă: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul forţei reactive. procedeul eforturilor intensive. de antrenament. Pentru viteza de reacţie: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul reacţiei simple şi complete. variabil). procedee forţă-viteză în funcţie de ramura de sport (analitic. procedeul senzoriometric. Pentru viteza în regim de rezistenţă: metoda combinată cu repetări şi intervale. Pentru forţă maximă: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul creşterii masei musculare (hipertrofie). procedeul Stretching 1 şi Stretching 2. Pentru forţa în regim de rezistenţă: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul rezistenţa în regim de forţă I (circuit). exersarea globală a deprinderii tehnice – procedeul exersării globale în condiţii standard. cu intervale. procedeul eforturilor supramaxime. metoda eforturilor cu intervale şi revenire incompletă – procedeul rezistenţa în regim de forţă II (circuit). procedeul analitic în paralel cu dezvoltarea calităţilor motrice sau a unor grupe musculare. Pentru mobilitate şi supleţe: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul întinderii active şi pasive cu intermitenţe. eforturi „excentrice”. Pentru aptitudini motrice complexe: metoda competiţională – procedeul concursurilor de verificare. Pentru forţa de reacţie: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul forţei reactive („pliometric”). cu refacere completă – procedee specifice ramurilor de sport. procedeul în tempo variat. şcoală. procedeul distanţelor lungi sau al numărului foarte mare de repetări. 12 Universitatea Spiru Haret .Pentru rezistenţă-forţă explozivă: metoda combinată cu repetări. sintetic. forţă explozivă: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul forţă-viteză. incompletă (retezată) dublă. procedeul greutăţilor mari şi maxime. procedeul exersării globale în condiţii variate şi competiţionale. Pentru formarea deprinderilor tehnice specifice ramurilor de sport: exersarea analitică (pe părţi) a deprinderii – procedeul analitic în tempo uniform. Pentru forţă-viteză. competiţional. procedeul „piramidei” normală. procedeul „coordinativ”. izometria. Pentru viteza de deplasare: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă şi neprecompensată – procedeul eforturilor cu viteză maximă.

în care sunt angajaţi sportivii. trebuie subliniate anumite aspecte importante. Această metodă operează cu similitudini. În privinţa scopurilor. nu cu identităţi. analogia nu cuprinde orice sistem existent în antrenamentul sportiv. 1996): a) au un „ansamblu” de receptori ai informaţiei din mediul extern pe care să o codifice în limbaj propriu.Metoda analogiei Această metodă reprezintă un sistem de operaţii structurate pe criterii logice cu scopul reunirii într-un tablou explicativ a unor sisteme cantitativ şi calitativ diferite. indiferent de natura sistemelor (concurs. intermediare şi finale. cu care să poată efectua raţionamente. Dragnea. c) prezintă un ansamblu de reacţii de reglare. Similitudinea presupune rezultate şi caracteristici apropiate (A. deşi uneori limbajul este acelaşi. iar în cazul sistemelor de exerciţii sau lecţii. b) posedă un ansamblu de operatori de prelucrare şi interpretare a informaţiei. acestea pot fi imediate. Metoda analogiei poate fi aplicată în plan performanţial (al rezultatelor). condiţii de mediu.) şi calitatea acestora. lecţie de antrenament sportiv etc. În orice sistem analog. ci numai cele existente sau create în momentul dat. procesul de reglare are trei parametri: durata. 13 Universitatea Spiru Haret . Reglarea reprezintă lupta sistemului pentru menţinerea propriei existenţe împotriva influenţelor din afara lui sau din interior. numai că informaţia este diferită calitativ şi cantitativ. funcţional (al comportamentului) şi structural (al compoziţiei şi valorii sale). din ambianţă (spectatori.) sau de la adversari. receptorii sunt aceiaşi. şi anume: analogia nu trebuie confundată în practică cu modelarea. ca urmare a preluării informaţiei recepţionate din mediul extern. În cazul concursului. 1996). Referindu-ne la metoda analogiei. Dragnea. sunt determinate de operaţiile implicate de sistemul de comandă şi control. Sistemul analogic este înzestrat cu o verigă de feed-back pentru reglarea operativă sau în perspectivă. Astfel. informaţia este de natură regulamentară. judecăţi şi alte operaţii. antrenori şi manageri etc. Comunicarea dintre sportivi şi factorii externi se realizează într-un limbaj mai mult sau mai puţin cunoscut. Regulile generale de aplicare a analogiei. două sisteme S1 şi S2 sunt considerate analoage dacă îndeplinesc următoarele condiţii (A. stabilind soluţii de rezolvare în funcţie de scopul urmărit. finalitatea şi eficienţa.

Aceste metode sunt de o mare varietate. În funcţie de metodele specifice folosite în fotbal. de tipul antrenamentului. Analogia din antrenamentul sportiv este dinamică. dar aceasta reprezintă doar rezultatul înţelegerii de către antrenori a esenţei aplicării creatoare a metodelor. 14 Universitatea Spiru Haret . În antrenamentul sportiv. repetarea. deoarece se referă la structuri procesuale sau de devenire. uneori atât de mult combinate încât nu mai seamănă cu cele descrise de metodologie.Considerentele privind aplicarea acestei metode trebuie să cuprindă şi faptul că modelarea poate fi analogică (modele analogice). observarea. cât şi metode specifice pregătirii. putem discuta despre următoarele tipuri de antrenamente: antrenamentul cu intervale nespecifice şi specifice fotbalului. dar şi în alte domenii de activitate. înregistrarea. corectarea. ci trebuie înţelese ambele în corelaţie. Metoda modelării Modelarea a fost înţeleasă în domeniul educaţiei fizice şi sportului atât ca metodă. fapt care dovedeşte aplicativitatea foarte extinsă pe care o are. de obiectivele de pregătire şi performanţă stabilite etc. metodele se aplică în sistem (sistem de metode).1. 2. la structuri comportamentale performanţiale. cuprinzând atât metode generale. cât şi ca principiu. de particularităţile echipei proprii. demonstraţia. ţinând cont de modelarea antrenamentului în scopul optimizării randamentului fotbaliştilor în competiţiile oficiale. Dintre metodele generale enumerăm: explicaţia. dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor individuale şi corectarea deprinderilor tehnicotactice deficitare. dar şi unele imprecizii de ordin teoretic metodologic care au stat la baza interpretărilor. convorbirile. dar nu trebuie confundată metoda modelării cu cea a analogiei. Ambele metode se întregesc şi se unifică practic. Antrenorii folosesc diferite metode în funcţie de etapele pregătirii. Metodele antrenamentului în fotbal Metodele antrenamentului sportiv în fotbal reprezintă modalităţile prin care antrenorii reuşesc să realizeze şi să evalueze pregătirea jucătorilor cu mai multă precizie.

mijloace competiţionale. antrenamentul Footing (pentru îmbunătăţirea rezistenţei cardiace la un volum de activitate îndelungată). antrenamentul prin jocuri cu număr redus de jucători. aplicate în anumite condiţii igienice şi de mediu. precum şi folosirea unor dispozitive. 15 Universitatea Spiru Haret . antrenamentul cu învingerea propriei greutăţi. antrenamentul sub presiune. antrenamentul autogen. antrenamentul pentru dezvoltarea detentei. mijloace de pregătire specifică. antrenamentul Fartlek (combinarea metodelor cu intervale şi Footing). Miu şi F. Mijloacele antrenamentului sportiv se clasifică în modul următor: mijloace de antrenament (de lecţie). Mijloacele antrenamentului în fotbal Realizarea obiectivelor antrenamentului sportiv în fotbal presupune utilizarea unui număr mare de exerciţii de diferite tipuri. mijloace cu caracter mixt. antrenamentul în care se analizează jocul oficial în urma înregistrării lui (Ş. antrenamentul la momentele fixe ale jocului. 3. antrenamentul în care se foloseşte metoda stretching-ului. Velea. antrenamentul teoretic. antrenamentul în care se foloseşte testul Cooper (alergare 12 min). antrenamentul pentru dezvoltarea vitezei şi rezistenţei (45 sec). antrenamentul specific analitic şi global. instalaţii şi echipamente utilizate în cadrul unor metode sau combinaţii de metode. mijloace de refacere a capacităţii de efort. se observă că fiecare din acestea. antrenamentul cu obiecte ajutătoare. 2002). antrenamentul izometric. impun anumite mijloace adecvate obiectivelor ce se propun a fi realizate. Mijloace de antrenament (de lecţie) Acestea se împart în trei categorii: mijloace de pregătire generală. Pornind de la principalele forme de organizare a activităţii folosite în procesul de antrenament din fotbal.antrenamentul în circuit – diverse variante. prin particularităţile pe care le posedă. antrenamentul tehnico-tactic.

numită integrală. iar alta ia în considerare domeniul căruia îi aparţine. igienice – care pot fi aplicate de antrenor şi de sportiv. în vederea stabilirii cât mai exacte a conţinutului şi metodologiei acesteia. care se referă la: jocul şcoală. Altă categorie de mijloace ale pregătirii psihologice se utilizează pentru intervenţia directă asupra proceselor şi fenomenelor psihice. care se exersează în lecţiile şi microciclurile specifice finalului de etapă precompetiţională şi perioadei competiţionale. evidenţiind importanţa ce trebuie acordată acesteia. Ghermănescu. 1983). Mijloacele specifice pregătirii psihologice folosite asigură un climat psihologic favorabil amplificării exerciţiilor fizice programate. Pregătirea psihologică este un factor important al antrenamentului sportiv. O altă clasificare ia în evidenţă efectele exercitate asupra unor funcţii şi sisteme. orientate în acest scop şi realist formulate. Este cunoscut faptul că mijloacele celorlalte componente ale antrenamentului (pregătire fizică.) influenţează şi sfera psihică. O formă aparte o au exerciţiile integrale de concurs în cadrul jocurilor sportive (K. nespecifice – pedagogice. în sensul activării sau refacerii lor. pregătire tehnică. Mijloacele cu caracter competiţional au forme şi conţinut diferite de la o ramură de sport la alta. Numeroşi specialişti consideră refacerea organismului după efort ca factor al antrenamentului (sau pregătirea biologică pentru concurs ca factor al antrenamentului). Mijloacele utilizate în refacere se împart în: specifice – care se dirijează medical. jocul competiţional. 16 Universitatea Spiru Haret . refacerea organismului constituie o preocupare de primă importanţă pentru specialiştii domeniului. jocul de antrenament. Mijloace competiţionale Unii specialişti consideră că aceste mijloace constituie o componentă a antrenamentului. pregătire tactică etc.Mijloacele de refacere a capacităţii de efort În actuala etapă de dezvoltare a antrenamentului sportiv. jocul de verificare. cu condiţia ca acestea să fie folosite.

Jocul de antrenament are ca scop fundamental perfecţionarea jocului bilateral. categorii inferioare). având ca partener o echipă de aceeaşi valoare. ci şi modul în care jucătorii şi-au însuşit sistemele de apărare sau de atac. aceleaşi caracteristici ca adversarul ce urmează a fi întâlnit într-un meci oficial. Ca parteneri. pe cât posibil.Jocul şcoală se poate organiza. pentru pregătire. nivelul pregătirii fizice specifice. de regulă la mijlocul acesteia (în ziua de joi). În aceste jocuri. se folosesc jucători de valori apropiate sau mai bune. prin aplicarea oportună şi eficientă a fazelor şi sistemelor. precum şi prin aplicarea unor noi combinaţii tactice. Acesta se organizează într-o ambianţă cvasi-oficială. handbalului. pentru a favoriza punerea în practică a sarcinilor jocului. aceste jocuri pun sportivii în situaţii foarte apropiate sau identice cu cele din jocurile oficiale. baschetului. dacă se consideră necesară o solicitare maximă în microciclul respectiv. creşterea capacităţii de aplicare în joc a unor exerciţii mai dificile. antrenorii intervin şi pot opri temporar activitatea pentru explicaţii şi demonstraţii suplimentare. orice participare la o competiţie oferă şi prilejul repetării în condiţii complete a celor învăţate în antrenamente. Aceste tipuri de jocuri se planifică o dată pe săptămână. în cazul fotbalului. înaintea competiţiilor oficiale. Prin ambianţa creată. nu se va urmări numai comportamentul echipei în ansamblu. Jocul competiţional nu trebuie confundat cu jocul oficial. de rezervă. Partenerii trebuie să aibă o valoare mai scăzută decât formaţia care se antrenează (jucători juniori. Jocul de verificare este considerat ca cel mai complex şi veridic test prin care se apreciază nivelul de pregătire al unei echipe (sau sportiv). la ora la care urmează să se desfăşoare jocul oficial respectiv şi în condiţii de mediu şi organizatorice cât mai apropiate de acesta. asamblarea unor combinaţii tactice. a liniilor. la un coş sau bilateral. când se urmăreşte învăţarea sau perfecţionarea anumitor procedee tehnico-tactice. sub forma unor cupe sau bilaterale tradiţionale. corectări etc. Se foloseşte. rugbyului. omogenizarea cuplurilor şi echipei. randamentul pe posturi etc. la o poartă. Jocurile competiţionale se organizează în mod amical. la ambele porţi sau coşuri. Partenerul trebuie să aibă. de regulă. Jocurile respective se organizează 17 Universitatea Spiru Haret . în condiţii de joc. În cadrul acestor meciuri. deşi. învăţarea sau perfecţionarea sistemelor de joc.

Această formă de joc asigură eficienţa promovării juniorilor de perspectivă în grupele valorice de vârstă mai mare şi a unor jucători în echipe din eşaloane superioare. Jocul competiţional este ultima formă de organizare care se foloseşte pentru asamblarea finală a echipelor. capabili să rezolve eficient atât faza de atac. având în vedere atât jocul în sine. care este practicat de jucători „universali” sau „polivalenţi”. 4. chiar dacă este un joc caracterizat. cât şi faza de apărare. cât şi procesul de pregătire. în sensul că pe lângă condiţiile regulamentare vor fi folosite şi procedeele de refacere medico-pedagogice stabilite pentru echipa respectivă şi tipul de efort depus. Jocul de omogenizare se poate folosi şi înaintea celui competiţional. precum şi realizarea obiectivă a alcătuirii loturilor naţionale. Fotbalul de performanţă presupune dezvoltarea tuturor componentelor antrenamentului. în cadrul acestor jocuri întâlnim integral aplicată şi exersată modelarea antrenamentului. din ce în 18 Universitatea Spiru Haret . La acestea. Jocul de selecţie este considerat un mijloc competiţional folosit pe toată durata procesului de pregătire. competiţia. Jocul de fotbal este considerat a fi un fotbal „total”. apelându-se la această formă în cazurile includerii de noi jucători în lot. deci nu numai a capacităţii fizice. a devenit un fenomen social. ca de altfel toate jocurile sportive moderne. În zilele noastre.în perioada competiţională. Având în vedere că în această etapă se asigură finisarea pregătirii sportivilor şi intrarea în formă sportivă. ca de altfel sportul în general. jocurile competiţionale au un caracter integral. cu implicaţii majore în viaţa cotidiană a jucătorilor şi nu numai. ele fiind concepute pe cât posibil modelat după concursul oficial la care urmează a se participa. se mai adaugă jocul de omogenizare şi jocul de selecţie. după revenirea în echipă a celor recuperaţi după accidentări sau înaintea perioadei competiţionale. evoluează către un joc de forţă. uitând în unele cazuri concrete de fotbalul tehnico-tactic. indiferent de vârsta şi nivelul de pregătire al jucătorilor. Orientări şi tendinţe în fotbalul de performanţă Fotbalul de performanţă cunoaşte o dezvoltare deosebită. Există opinia generală că fotbalul. frecvent folosite în antrenamentul specific jocului de fotbal. extrem de complex. fotbalul.

se pune un accent deosebit pe factorul cognitiv în rezolvarea eficientă a situaţiilor apărute în timpul jocului. au apărut execuţiile simple şi rapide. participarea jucătorului. prin acţiunile tehnico-tactice în timpul jocului. dintr-o atingere. fundaşii centrali 7-8 km. este coordonator în momentul respectiv. După majoritatea specialiştilor. declanşarea rapidă a contraatacurilor etc. Toate acţiunile şi execuţiile jucătorilor. fiecare jucător. În acest sens. caracterizat de un grad de perfecţionare tehnică care a dobândit o importantă încărcătură tactică. să existe un jucător specializat care să îndeplinească acest rol într-o echipă. 19 Universitatea Spiru Haret . Practic. În jocul de fotbal. jucătorii trebuie să se informeze. atât în apărare. cât şi ale atacanţilor. se desfăşoară în condiţii de criză de spaţiu şi de timp. astăzi. cere forme complexe de desfăşurare şi execuţie. fundaşii laterali 8-9 km. Astăzi. încât atunci când intră în posesia mingii să acţioneze eficient şi oportun. un fotbalist aleargă. în permanenţă. De asemenea. distanţa faţă de poarta proprie şi adversă.ce mai mult. Apariţia unui registru tehnico-tactic specific. echipele jucând cu un înaintaş sau doi înaintaşi centrali). conţinutul tehnico-tactic al acestuia. în cadrul echipelor de mare performanţă. devierile sau săriturile peste minge (în ambele situaţii de joc). şi existenţa unor jucători de clasă sau super clasă. se remarcă tendinţa în fotbalul de performanţă către jocul fără un coordonator specializat în cadrul fiecărei echipe. posesor al mingii. în legătură cu poziţia coechipierilor. nefiind necesar. pe parcursul unei partide. care dobândeşte un important conţinut tactic prin folosirea conştientă a avantajelor ce rezultă din alternările de tempo. a crescut şi volumul de efort dinamic. în jur de 10 km: înaintaşii 8-9 km. mijlocaşii 9-10 km. nu mai există extremele clasice. schimbările rapide ale direcţiei de atac. ca până acum câţiva ani. atât ale apărătorilor. rolul deosebit al fundaşilor laterali şi mijlocaşilor laterali în atac. în aşa fel. care îndeplinesc sarcinile unor veritabile extreme (astăzi. adversarilor. În fotbal a crescut viteza de joc. contribuie decisiv la obţinerea rezultatului sportiv şi la creşterea spectacolului fotbalistic. atât sub aspect individual. din cercetările întreprinse de numeroşi specialişti. Trebuie subliniată şi importanţa jocului portarului în fotbal. cât şi colectiv. printr-o puternică adversitate. În acest sens. s-a ajuns la concluzia că. cât şi în atac.

sistematic. cu o bună pregătire fizică şi psihică şi folosirea marcajului om la om (strict). ca şi acelea ale portarilor au un rol extrem de important în fotbalul actual. Echipele sunt preocupate să fie în posesia mingii cât mai mult timp. jucătorii şi antrenorii. Franţei etc. trebuie. În concluzie. a şuturilor de la distanţă (de la 25-30 m faţă de poarta adversă) şi a centrărilor din viteză (şutate) în faţa porţii (valorificarea culoarelor laterale ale terenului pentru înscrierea golului). înaintaşi) care prin prestaţiile lor (înscrierea unor goluri decisive. pentru realizarea eficientă a acestora. atât în atac. dar nu de puţine ori s-au remarcat şi prin înscrierea unor goluri preţioase. iar pentru finalizare. mobilizarea coechipierilor în momente dificile etc. dar şi contraatacul (extrem de eficient). iar antrenorii să le adapteze posibilităţilor proprii. trebuie să avem în echipă jucători foarte bine pregătiţi. din ce în ce mai des. Italia. capabil să influenţeze decisiv rezultatul. Spania etc.Se observă. depunerea în teren a unui efort maxim. echipele de valoare folosesc în apărare atât sistemul cu libero. Argentinei. prin rezolvarea eficientă a unor situaţii apărute în timpul jocurilor. deoarece sunt în postura de ultim apărător. în cadrul echipelor de performanţă. atacul poziţional (preponderent). Olandei.). cât şi teoretică. şi nu numai. Se observă. ţinându-se mingea cât mai departe de propria poartă. în fotbalul de performanţă. Acestora nu le este permisă nici cea mai mică greşeală. sau naţionalele Braziliei. în finalul jocurilor (mai ales din loviturile libere directe sau finalizarea unor lovituri de la colţ). caracterul colectiv şi ofensiv al jocului. mai ales în jocul echipelor valoroase. 20 Universitatea Spiru Haret . obligatoriu. Ne referim aici la jucători de câmp (fundaşi. cât şi în apărare. cunoscându-se faptul că „cea mai bună apărare este atacul”. datorită exigenţelor sporite ale acestui sport în zilele noastre. de perfecţionare continuă. pentru obţinerea performanţelor sportive superioare. deoarece condiţiile jocului impun aceasta ca o necesitate obiectivă. mijlocaşi. De asemenea. în fotbalul actual. Remarcăm folosirea. în cadrul unui proces organizat. Germania. De asemenea. în special în jumătatea proprie de teren (echipe din campionate puternice – Anglia. cât şi cel cu patru apărători în linie. executarea unor pase eficiente. printr-o eficientă circulaţie de minge şi jucători. atât practică. tendinţa către simplitate şi eficienţă. Se remarcă existenţa jucătorului de mare clasă (ideal ar fi să existe 2-3 jucători). să ţină cont de tendinţele jocului de fotbal. Franţa.). Însă. după pierderea mingii observăm folosirea eficientă a presingului.

pe o pregătire fizică generală optimă. completarea bagajului de priceperi şi deprinderi motrice de bază şi specifice. 2) în funcţie de scopul lor. Pregătirea fizică Prin pregătire fizică se înţelege „întregul sistem (ansamblu) de mijloace care asigură mărirea capacităţii funcţionale a organismului prin nivelul înalt de dezvoltare a calităţilor motrice şi specifice. ridicarea indicilor morfo-funcţionali pe fondul unei perfecte stări de sănătate” (I. având un rol determinant în dezvoltarea capacităţilor morfologice şi funcţionale ale organismului. Principalele obiective ale pregătirii fizice generale sunt următoarele: adaptarea la efort a funcţiunilor vitale ale organismului.). Exerciţiile folosite în antrenament pentru pregătirea fizică generală trebuie să respecte anumite cerinţe. şi anume: 1) trebuie să ţină cont de perioadele specifice ale antrenamentului (pregătitoare. perfecţionarea capacităţii motrice a jucătorilor şi însuşirea priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi specifice. care asigură creşterea randamentului fotbaliştilor atât în procesul de antrenament.Capitolul II COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI ÎN FOTBAL 1. contribuind la obţinerea performanţelor superioare în fotbal. pentru angrenare în efort etc. Motroc. în primul rând. 1994). dezvoltarea motricităţii generale a jucătorilor. 21 Universitatea Spiru Haret . cât şi în cadrul jocurilor oficiale. precompetiţionale şi competiţionale). Pregătirea fizică în jocul de fotbal prezintă două componente – pregătirea fizică generală şi pregătirea fizică specifică. trebuie să fie dozate corespunzător (pentru motricitate specifică. Pregătirea tehnică şi tactică se bazează. dezvoltarea multilaterală şi proporţională a tuturor părţilor şi segmentelor corporale. Pregătirea fizică generală este o componentă de bază a antrenamentului şi jocului de fotbal.

săriturile şi echilibrul. tactice şi psihice contribuie la îmbunătăţirea randamentului fotbaliştilor.. tactice şi psihice ale jocului şi la particularităţile fotbalului. tehnice. datorită implicaţiilor diferite asupra pregătirii jucătorilor. pentru dezvoltarea capacităţilor generale multifuncţionale şi motrice. Cojocaru. Având în vedere că în fotbalul modern se impune din ce în ce mai mult jucătorul înzestrat cu un potenţial fizic ridicat. Evoluţia fotbalului scoate în evidenţă necesitatea formării unor jucători echilibraţi din punct de vedere fizic. tehnic şi tactic. În această idee. şi dozate corespunzător. În antrenamentul din fotbal se folosesc mijloace din atletism şi gimnastică. adaptate la specificul şi solicitările jocului de fotbal. a capacităţii de performanţă a jucătorilor se poate obţine şi prin dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor motrice de bază. În jocul de fotbal. Creşterea randamentului fizic în jocul de fotbal şi. se pot folosi cu eficienţă crescută şi mijloace din celelalte jocuri sportive. Pregătirea fizică specifică implică în practică folosirea atât a mijloacelor pregătirii fizice generale. cât şi a celor specifice fotbalului. pentru a nu se obţine efecte indirecte negative. 4) să fie folosite în sistem şi aplicate continuu pe o perioadă de 3-4 săptămâni. care prin solicitările lor fizice. tehnice. în scopul obţinerii rezultatelor aşteptate. în metodica procesului de pregătire antrenorii trebuie să ţină cont de acest deziderat şi să acţioneze corespunzător. 22 Universitatea Spiru Haret . 2001). Aceste jocuri şi sporturi complementare trebuie folosite în perioadele de pregătire în care se pune accentul pe latura fizică a jucătorilor. caracteristicilor lor somatice etc.3) trebuie să corespundă particularităţilor de vârstă ale jucătorilor. Prin acest tip de pregătire fizică se realizează adaptarea pregătirii fizice generale la solicitările fizice. Calitatea pregătirii fizice specifice depinde de îmbinarea şi condiţionarea reciprocă optimă a celor două laturi ale pregătiri fizice – generală şi specifică. dintre acestea cele mai importante sunt alergările. Alegerea acestora trebuie făcută cu mare atenţie. În completarea acestora. 5) efortul trebuie alternat cu pauze de refacere şi cu alte activităţi pentru relaxare (adaptate după V. în antrenamentul modern se folosesc mijloace din haltere şi culturism. implicit.

Cojocaru. manifestându-se în formă generală sau ca părţi componente ale deprinderilor specifice. În această idee. cu o pondere sporită a acestora din urmă. 4) efortul din timpul exerciţiilor trebuie realizat prin mijloace nespecifice sau specifice. rezistenţa într-o succesiune întâmplătoare.a. ca şi de cerinţele conducerii mingii în colaborare (cu coechipierii) şi în opoziţie (cu adversarii). acţiuni de luptă cu adversarul ş. – efort maxim.). 3) exerciţiile nu trebuie să solicite viteza.Componentele pregătirii fizice specifice depind de conţinutul şi structura elementelor tehnice şi tactice. de structura efortului de joc şi de motricitatea specifică – alergări. În problematica antrenamentului din fotbalul modern. forţa. trebuie să se ţină cont în antrenamente de următoarele reguli metodice: 1) exerciţiile vor avea durată variabilă. Dezvoltarea acestora în antrenamentul din fotbal se realizează prin metode nespecifice şi specifice în funcţie de perioada. Calităţile motrice sunt cuprinse în toate acţiunile tehnico-tactice ale jocului. În ce priveşte dezvoltarea capacităţii fizice a jucătorilor în concordanţă cu efortul de joc (după V. similară cu durata eforturilor de joc (1-30 sec. mişcări spontane. etapa. 1-200 sec. 2001). se va pune accent pe dezvoltarea echilibrată a ambelor laturi ale pregătirii (tehnico-tactică şi a calităţilor motrice). – efort mediu. obiectivele şi nivelul de pregătire al jucătorilor. de dinamica efortului de joc. – efort redus). de vârsta şi nivelul general al jucătorilor. şi nu trebuie uitată alternarea corespunzătoare a efortului cu odihna şi refacerea. 1-4 min. sau chiar 5 min. ţinând cont de etapele şi obiectivele acestuia. Pregătirea fizică specifică este implicată direct în desfăşurarea eficientă a acţiunilor tehnico-tactice bazate pe dezvoltarea optimă a calităţilor motrice. care face obiectul unui capitol separat. necesitând o abordare mai complexă. Aceste componente sunt exprimate în capacităţile fizice cerute de acţiunile tehnico-tactice. se discută tot mai mult despre starea de adaptare a organismului care se con23 Universitatea Spiru Haret . 2) pauzele de refacere vor avea durate inegale şi ordinea aleatorie (10-30-40 sec. adaptate în permanenţă la situaţiile extrem de complexe apărute în timpul jocului. pe repartizarea diferită a ponderii calităţilor motrice pe parcursul procesului de antrenament.

în efortul specific. mai caracteristică în jocul sportiv. 24 Universitatea Spiru Haret . totuşi.cretizează în creşterea capacităţii de performanţă şi care este reprezentată de totalitatea unor capacităţi de diferite tipuri şi valori: capacitate motrică. După T.a. S-a stabilit. de efort. dezvoltarea acesteia având implicaţii majore asupra capacităţii de performanţă a jucătorilor. Generalităţi În procesul pregătirii fizice se pleacă de la premisa că. deci. posibilitatea de suplinire reciprocă a calităţilor motrice are tendinţă de restrângere. de joc. dar procentul în care participă diferă: una dintre calităţi este dominantă (predominantă). în special în executarea acţiunilor tehnico-tactice şi în cazurile de efort intens şi de oboseală. Această situaţie a condus la aşa-numitul „regim de manifestare al calităţilor motrice”. adică a refacerii şi a recuperării jucătorilor de fotbal. Manifestarea concomitentă şi respectiv interinfluenţarea calităţilor motrice este mult mai evidentă. în actul motric. că. În această idee. Se urmăreşte realizarea unor disponibilităţi de performanţă superioare pentru fiecare calitate motrică. de concentrare a atenţiei. se subliniază şi importanţa deosebită a pregătirii biologice. ca de altfel în toate sporturile. Calităţile motrice sunt prezente în efectuarea oricărui act motric. într-un raport de interdependenţă. Predescu şi C. calităţile motrice se influenţează reciproc. deşi în proporţii foarte diferite. nivelul superior (maximal) de exprimare a unei calităţi motrice suplineşte într-o oarecare măsură carenţele în dezvoltarea şi educarea altei calităţi motrice. iar celelalte se eşalonează diferenţiat. precum şi pentru toate calităţile motrice însumate (integrate). Dezvoltarea calităţilor motrice. odată cu creşterea măiestriei sportive. capacitatea de efort reprezintă obiectul întregului proces de pregătire. la valorificarea calităţii motrice dominante. În fotbal. de refacere. 1. Negulescu (1998). care se află într-o permanentă interrelaţie cu pregătirea fizică a acestora.1. De asemenea. capacitate creativă ş. toate calităţile motrice sunt dezvoltabile şi educabile. mărindu-şi eficienţa. aflându-se. Calitatea motrică secundară ajută. ca subdominante şi secundare.

efortul depus uneori până la limitele superioare ale potenţialului biologic al jucătorilor pretinde existenţa unor calităţi motrice dezvoltate la un nivel foarte ridicat. cuprinde cele mai variate acte motrice (mers. exerciţiul respectiv nu are eficienţă. accelerări. alergare. forţa. cu capul etc.). reprezintă capacitatea omului de a efectua mişcările într-un timp cât mai scurt. rapiditatea trecerii centrilor nervoşi motori din starea de excitaţie în starea de inhibiţie. în primul rând. şi pe capacităţi condiţionale. constituind o zestre ereditară. realizând un joc cu un caracter extrem de complex. de activitatea corespunzătoare a scoarţei cerebrale. În consecinţă. ca atare. Factorul cel mai important al planului fiziologic este mobilitatea proceselor nervoase fundamentale. capacitatea cea mai complexă. răsuciri. şi invers. Lupta continuă pentru minge ce se desfăşoară în condiţiile unei încordări intense.Conceptul de pregătire fizică nu trebuie limitat numai la dezvoltarea calităţilor motrice. concentrarea. intensitatea. capacităţi coordinative. Viteza este calitatea motrică care depinde şi este condiţionată de foarte mulţi factori. sărituri. A. opriri bruşte. Fotbalul necesită o varietate de calităţi motrice de bază din partea jucătorilor. angajamentul fizic total. Pregătirea fizică se mai bazează pe premise anatomo-fiziologice. excitantul (exerciţiul fizic) trebuie să se adreseze cu precădere acestui substrat care generează manifestarea capacităţii motrice respective. Calitatea motrică viteza (capacitate condiţională). fiind. doar în proporţie de 18-20% şi depinde. fiind programată genetic. În fotbal. ca: mobilitatea. ci separat pentru fiecare calitate motrică în parte. ci şi la componentele motrice ale performanţei. În caz contrar. pe parcursul unei perioade lungi. de calitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). calităţi care se întrepătrund între ele. Este cunoscut faptul că fiecare calitate motrică şi deprindere psiho-motrică îşi are substratul său morfo-funcţional şi. problema dezvoltării calităţilor motrice nu poate fi abordată la general. Un alt aspect este acela că dozarea exerciţiului este particulară fiecărei capacităţi motrice. din acest punct de vedere. lovirea mingii cu piciorul. Este unanim acceptat faptul că viteza este o calitate motrică mai mult înnăscută decât dobândită. tenacitatea. respectiv. în înţelesul cel mai larg. Viteza poate fi îmbunătăţită prin antrenament sportiv. 25 Universitatea Spiru Haret . de reglare. respectiv.

se pune mare accent pe viteză. Foarte importantă fiind capacitatea de surprindere a adversarului. mai sunt consideraţi şi excitabilitatea căilor nervoase senzitive şi motorii. depăşirea. 26 Universitatea Spiru Haret . conducerea mingii. se concretizează prin accelerări bruşte şi ruperi de ritm. legate de individualitatea jucătorilor din echipă. pe măsura apropierii de poarta adversă. Viteza de deplasare. praguri absolut ridicate. Acest lucru se realizează în principal în fazele de atac. excitabilitatea muşchiului. de asemenea. Dintre cele două forme ale sale – simplă şi complexă – forma complexă este cel mai des întâlnită. aruncarea de la margine etc. aprecierea corectă a vitezei de deplasare (analizatorul tactil.). perceperea reală a vitezei mişcărilor. Pentru a intra în posesia mingii. respectiv. În fotbalul actual. implicit. undoi-ul. 3. cum ar fi: capacitatea de mobilizare psihică. pentru a obţine performanţele dorite. lovirea mingii cu piciorul şi cu capul etc. kinestezic). jucătorii parcurg distanţe mai mici sau mai mari. Viteza de execuţie. gradul de reactivitate. viteza proprie a muşchiului.). schimbul de locuri. Viteza de reacţie. Jocul de fotbal modern obligă antrenorii să se orienteze încă de la selecţie spre jucători de viteză. marcaj-demarcaj. în general. 4. Viteza de acceleraţie. antrenorii căutând să introducă în echipă cât mai mulţi jucători înzestraţi cu o astfel de calitate motrică (în toate formele ei de manifestare specifice jocului). întâlnim viteza sub următoarele forme de manifestare: 1. pentru a putea participa la rezolvarea acţiunilor tehnico-tactice individuale şi colective (jocul la ofsaid. cu anumite viteze.Tot ca factori ai planului fiziologic. reacţia manifestându-se şi în funcţie de acţiunile coechipierilor şi adversarilor (executarea loviturilor libere directe şi indirecte. Viteza de execuţie poate avea şi trăsături caracteristice în jocul de fotbal. Aceasta se referă la efectuarea procedeelor tehnice cu viteză maximă (preluarea mingii. respectiv. tatonarea etc. echilibrul afectiv manifestat prin capacitatea de conservare a comportamentului motor specific în prezenţa unor factori de stres. În jocul de fotbal. 2.). protejarea mingii. care condiţionează viteza mişcărilor. cu mare putere de discriminare a analizatorilor implicaţi în senzaţia de înaintare şi. Viteza. şi capacitatea de concentrare a atenţiei. mai este condiţionată şi de anumiţi factori psihici.

1993) Prin termenul de rezistenţă. Nicu. în combinaţii cu exerciţii pentru forţă şi rezistenţă. pe durate variabile. în condiţii uşurate şi cu îngreuieri. Cojocaru. Dintre toate calităţile motrice.Viteza în condiţiile evoluţiei contemporane a fotbalului. în primul rând. dar şi cu stereotipurile dinamice în continuă apariţie şi noutate. Efortul trebuie variat prin intensitatea lucrului. rămâne efortul esenţial fizico-tehnico-tactic. care sunt perfectibile. pe de altă parte. în condiţii obişnuite. în condiţiile reprimării stării de oboseală” (A. repetarea eforturilor specifice trebuie făcută în viteză maximă sau submaximă. prin intermediul diferitelor jocuri pregătitoare. pe repetare. fără scăderea eficienţei activităţii depuse. 2001). în sensul cel mai general. Dezvoltarea vitezei se bazează. Ca metodă pentru optimizarea vitezei. în principal. un timp mai îndelungat. depinzând. aceste elemente contribuind la frânarea dezvoltării vitezei (V. conform căreia efortul de viteză trebuie să se desfăşoare: pe distanţe specifice. în special a dinamismului său. B. Datorită celor trei surse de energie utilizabile pentru contracţie. ea trebuie să ţină pasul cu forţa şi rezistenţa. rezistenţă în regim aerob şi rezistenţă în regim mixt anaerob-aerob. pentru obţinerea iniţiativei în acest joc. rezistenţă în regim anaerob lactacid. prin executarea acţiunilor tehnico-tactice. vorbim de rezistenţă în regim anaerob alactacid. viteza este cea mai puţin perfectibilă. 27 Universitatea Spiru Haret . în sensul măririi frecvenţei de alergare în parcurgerea unei distanţe sau a mărimii vitezei de execuţie a deprinderilor specifice. Calitatea motrică rezistenţa (capacitate condiţională) reprezintă „capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumită intensitate. alternând cu pauze. existente în interiorul celulei musculare. Dezvoltarea vitezei specifice fotbalului se realizează şi prin metoda repetării acţiunilor de joc. de procesele nervoase înnăscute la jucători. repetarea are în vedere practicarea unor genuri de efort specifice fotbalului. se înţelege capacitatea organismului de a face faţă oboselii fizice provocate de activitatea musculară.

ca şi de nivelul forţei explozive. Bota. creşterea capacităţii muşchiului de oxidare a grăsimilor. Un alt aspect relativ nou se referă la rolul reacţiei miokinazice (enzima miokinază favorizează degradarea ADP în AMP. se ştie că sedentarul este capabil să utilizeze numai 50% din rezervele sale de fosfaţi. cu degajare de energie). De asemenea. reducerea consumului de glicogen al muşchiului. îmbunătăţirea capacităţii de captare şi de transport a oxigenului de către aparatul cardiovascular şi aparatul respirator. modificarea grosimii fibrelor musculare şi creşterea densităţii capilarelor. citat de C.Rezistenţa anaerobă. întârzierea epuizării rezervelor. în anumite limite. în general. Demeter. ca şi a capacităţii de utilizare a acestuia de către muşchi. Creşterea capacităţii de efort aerob se poate rezuma la următoarele aspecte: mărimea conţinutului de glicogen al muşchiului. Privind capacitatea anaerobă alactacidă. proceselor şi stărilor psihice. Rezistenţa mai depinde. 1994). creatinfosfat (CP) şi glicogen. Stările emoţionale pot determina modificări ale capacităţii de rezistenţă – o emoţie relativ puternică produce o reacţie neurohormonală de activare a întregului sistem adrenalino-simpatic. respectiv. modificarea echipamentului enzimatic şi creşterea concentraţiei în mioglobină. în raport cu mărimea încărcăturii (peste 30-40% din posibilităţile maxime) (A. nu există nici un temei că sub influenţa antrenamentului se poate mări rezerva de fosfaţi. iar antrenamentul duce această utilizare până la 90% sau chiar 100%. sfera proceselor volitive este larg implicată în capacitatea de rezistenţă. 1983. de nivelul „forţei maxime optime” în regim dinamic. 28 Universitatea Spiru Haret . Unul din factorii limitativi ai capacităţii anaerobe lactacide este considerată a fi activitatea enzimatică prea puţin intensă a LDH-ului (deshidrogenazei). până în prezent. În schimb. O categorie de factori de care mai depinde rezistenţa este cea care ţine de planul capacităţilor. depinde de rezervele musculare de energie de origine anaerobă – adenozintrifosfat (ATP). Pe prim plan se situează complexul motivaţional şi cel al intereselor.

în alergarea din timpul jocului. asociată cu o rezistenţă de bază suficient dezvoltată. Această rezistenţă specifică se manifestă în următoarele situaţii: pe toată durata jocului. în timpul solicitărilor fizice. 3) rezistenţă mixtă – întâlnită în fotbal datorită alternanţei fazelor şi acţiunilor de joc. Cojocaru. exclude posibilitatea realizării integrale a programului prevăzut sub aspectul metodelor şi mijloacelor preconizate. Insuficienta dezvoltare a rezistenţei specifice conduce la o oboseală precoce. conducerea mingii. 2001). Rezistenţa se combină în mod eficient în jocul de fotbal cu forţa şi viteza. la eforturi prelungite (sau repetate) de viteză. cât şi pentru a putea susţine în mod corespunzător eforturile din antrenament. 2) rezistenţă aerobă – specifică duratei jocului oficial de fotbal de cel puţin 90 de minute. creşterea capacităţii funcţionale a aparatului cardio-vascular şi a metabolismului muscular. intrare în posesia mingii. O dezvoltare corespunzătoare. asigură eliminarea mai rapidă a substanţelor de uzură (oboseală) şi o ameliorare a amploarei şi rapidităţii proceselor de refacere. tehnice şi tactice ale unei acţiuni. Aceasta este una dintre cele mai perfectibile calităţi motrice. deoarece este determinată de dezvoltarea marilor funcţiuni (de tip constituţional) şi de cunoştinţele destul de avansate ale specialiştilor în metodica elaborării ei.În jocul de fotbal. la eforturi continue de exerciţii tehnice. Dezvoltarea rezistenţei de joc se bazează pe mijloacele de dezvoltare ale rezistenţei generale ca substrat morfo-funcţional pentru rezistenţa specifică. 29 Universitatea Spiru Haret . respectiv. care cuprinde distanţe de 5-12 km.. Rezistenţa specifică fotbaliştilor este de o importanţă determinantă pentru obţinerea unor performanţe superioare. la eforturi repetate de forţă. repliere etc. vorbim despre următoarele tipuri de rezistenţă (în funcţie de durata efortului şi a surselor energetice): 1) rezistenţă anaerobă – în cazul unor acţiuni tehnico-tactice individuale: marcaj-demarcaj. la solicitările mai multor acţiuni corelate. la solicitările psiho-afective ale jocului (V. finalizare.

chiar în condiţiile acestuia. însuşirea oricărei tehnici şi valorificarea ei tactică depind. adică a rezistenţei. vorbim despre: metoda antrenamentului cu intervale. Se cunoaşte faptul că efortul tipic pentru manifestarea forţei este contracţia musculară. care poate avea loc în următoarele condiţii: fără modificarea lungimii muşchilor. metoda antrenamentului cu intervale pentru dezvoltarea rezistenţei la durata jocului. metoda antrenamentului cu intervale pentru dezvoltarea capacităţii de efort cerute de joc. în regim static (izometric). reprezintă „capacitatea omului (biologică şi psihică) de a învinge o rezistenţă exterioară măsurată în kilograme cu ajutorul halterelor şi dinamometriei” (A. Această calitate determină în mare măsură viteza actelor motrice. care reprezintă o necesitate metodică ce decurge din cerinţa dezvoltării rezistenţei în regim de viteză. gradate ascendent. dar şi a vitezei. respectiv. Rezistenţa specifică jucătorului de fotbal se dezvoltă prin metoda antrenamentului cu intervale. intensităţii şi pauzelor. într-un efort cu intensităţi variabile. şi de nivelul de dezvoltare a forţei. C. specifică fotbalului. Nicu. care durează aproximativ între 10 şi 30 secunde. stabilite pe anumite durate şi distanţe. cu pauze corespunzătoare pentru odihnă-refacere. Această metodă permite dezvoltarea rezistenţei. adaptată la specificul jocului. Principalele mijloace de dezvoltare a rezistenţei generale a fotbaliştilor sunt alergările. Implicată în sporirea vitezei de execuţie. 30 Universitatea Spiru Haret . contribuind totodată şi la creşterea considerabilă a numărului de repetări a acestora. cu scopul de a se realiza o modelare a acestor deprinderi. Deci.Corelaţia dintre dezvoltarea rezistenţei generale şi a rezistenţei specifice are o dinamică impusă de obiectivele concrete ale etapelor de pregătire. care vizează utilizarea unor acţiuni tehnico-tactice de atac şi apărare. care se practică prin variaţia volumului. care are în vedere că această formă de rezistenţă este solicitată la diverse acţiuni de apărare sau de atac. această calitate influenţează şi coordonarea (îndemânarea). 1993). În acest sens. Calitatea motrică forţa (capacitate condiţională). în principal. metoda antrenamentului cu intervale pentru dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză. printre altele. care se referă la perfecţionarea deprinderilor de joc.

posibilitate care îşi găseşte exprimarea în capacitatea individului de a angrena în efort un număr cât mai mare de mioni (fascicule musculare primare). ca efect. în jocul de fotbal. după modul în care se combină cu celelalte calităţi motrice. 2) forţa în regim de rezistenţă – lupta directă cu adversarul (unu contra unu). şi care poate fi ori cu micşorarea lungimii – regim de învingere (miometric) – ori cu mărirea lungimii – regim de cedare (pliometric). care realizează o hipertrofie şi are. Forţa este condiţionată şi de structura fibrei musculare. Numărul fibrelor angrenate în efort poate fi reglat conştient. Un factor fiziologic important este reprezentat de intensitatea şi concentrarea proceselor nervoase care reglează aparatul muscular. 3) forţa în regim de coordonare (îndemânare) – pentru lovirea mingii cu piciorul la diferite distanţe. musculatura trenului inferior şi musculatura abdominală). Această capacitate este dependentă de experienţa motrică şi se perfecţionează în procesul de antrenament. şi o forţă specifică. În fotbal. o dezvoltare fizică armonioasă. respectiv. fiziologici şi psihici. Rezervele energetice şi alimentarea cu sânge la nivelul muşchilor angrenaţi în efort constituie factori perfectibili ce condiţionează forţa musculară. lovirea mingii cu capul.cu modificarea lungimii muşchilor. pentru executarea mişcărilor înşelătoare etc. de compoziţia muşchiului din punct de vedere al raportului cantitativ dintre fibrele fazice şi cele tonice. tipică fotbalistului. 31 Universitatea Spiru Haret . fiind mai apt pentru efortul de forţă muşchiul mai bogat în fibre fazice. De asemenea. care realizează o dezvoltare la nivelul grupelor musculare interesate în execuţiile tehnico-tactice cu şi fără minge (în special. Această calitate motrică o întâlnim.. în special valoarea influxului nervos motor. în raport cu mărimea rezistenţei ce trebuie învinsă. manifestarea forţei depinde de mai mulţi factori de natură ereditară. în corelaţie cu factori care ţin de planul capacităţilor şi proceselor psihice – mobilizarea voluntară şi capacitatea de concentrare a atenţiei. fiind mai importanţi atunci când efortul este menţinut pe o durată mai lungă. şi anume: 1) forţa în regim de viteză (detentă) – pentru lovirea mingii cu capul sau în jocul portarului (în săritură) etc. prin care înţelegem forţa la nivelul tuturor grupelor musculare. pentru protejarea mingii. deosebim o forţă generală. respectiv. în regim dinamic (izotonic).

adaptate efortului de joc. formele de manifestare a forţei sunt extrem de importante. Forţa depinde şi de activitatea centrilor nervoşi. fără scurtarea lor). fără a viza dezvoltarea cu precădere a vreuneia dintre ele. angajaţi tot timpul într-o luptă pentru minge. pe un fond general de rezistenţă şi la organizarea jocului. priceperile motrice. rezistenţă. care stă la baza forţei specifice. Exersarea trebuie să se facă pe terenul de joc. viteză-tehnică. vizând musculatura care acţionează preponderent în joc. manifestându-se în situaţiile de lovire a mingii cu capul şi cu piciorul. de unde rezultă specificitatea ei. precum şi o tehnică adecvată intervenţiei la minge. Foarte importantă în fotbal este şi detenta. În fotbal. Jocul modern se bazează pe forţa jucătorilor din toate compartimentele. mobilitatea. forţa este folosită mai mult pentru executarea unor elemente tehnico-tactice. În fotbal. În fotbal. pentru jocul de fotbal. folosind durate şi pauze de lucru inegale. simultan. jocurilor în condiţii speciale (nisip. Forţa generală. capacitatea jucătorului de a se desprinde de la sol. adică o adaptare specifică a acestora. cu materiale specifice.În fotbalul actual. teren desfundat) şi practicarea unor jocuri în care se folosesc mingi medicinale sau greutăţi ataşate la picioarele jucătorilor. echilibru. Ea necesită o bună coordonare. antrenamentul în circuit se referă la conţinutul mijloacelor. Dezvoltarea forţei specifice. viteză. nu înseamnă decât o aplicare selectivă a metodelor generale referitoare la forţă. Capacitatea de performanţă în fotbal este influenţată şi determinată de următorii factori motrici subiectivi: coordonarea (îndemânarea). Se folosesc metodele: izometriei. Metoda antrenamentului în circuit are în vedere corelarea armonioasă a dezvoltării capacităţilor motrice. forţă în mod egal. de gradul de concentrare corticală şi de frecvenţa impulsurilor nervoase care comandă activitatea musculară. zăpadă. contracţiilor combinate (izometrice şi izotonice). folosind viteza şi forţa. 32 Universitatea Spiru Haret . la folosirea unor exerciţii complexe de forţă-tehnică. se pot utiliza metode şi mijloace care se referă la dezvoltarea tuturor capacităţilor motrice. în fotbal se dezvoltă prin folosirea metodei halterelor. în condiţii de criză de spaţiu şi de timp. ţinând cont de aspectele metodice legate de acestea. prin metoda izometriei (creşterea tensiunii contracţiei interne a fibrelor musculare. deprinderile motrice etc.

Pe fondul dezvoltării ei se perfecţionează mecanismele coordonării unor mişcări complicate. Calitatea motrică coordonare (îndemânare) (capacitate coordinativă) reprezintă „capacitatea de a selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice. Capacitatea de performanţă în fotbal este influenţată şi de această capacitate coordinativă. sistemul neuro-muscular (coordonarea). în cele mai variate condiţii de mediu şi de maximă spontaneitate. viaţa sportivă. adecvate unor situaţii neprevăzute. capacitate de coordonare. plasticitatea scoarţei). această calitate este determinantă în procesele de dirijare şi reglare a mişcării. cu o eficienţă crescută” (A. adică cea în regim de viteză. precizie. în mod deosebit. cea proprie diferitelor ramuri şi probe sportive. Un jucător cu un fond motric general şi specific bogat are mai multe posibilităţi de dirijare a mişcărilor (selecţionarea mişcărilor necesare acţiunii respective) cu economie de energie şi cu precizie. capacitatea de echilibru şi capacitatea de adaptare şi readaptare motrică (adaptare optimă la modificările de situaţii). capacitatea de orientare spaţială. şi de una specială. condiţie a însuşirii corecte şi rapide a deprinderilor tehnico-tactice şi folosirii lor în situaţii variate. Deci coordonarea (îndemânarea) depinde de: sistemul nervos central (gândirea. Referitor la formele de manifestare. 1993). echilibrul. vorbim de o coordonare (îndemânare) generală. Majoritatea specialiştilor definesc coordonarea (îndemânarea) ca fiind capacitatea motrică complexă (psiho-neuro-motrică) care are la bază capacitatea sistemului nervos central şi neuro-muscular de a determina mişcări fin diferenţiate. supleţea jucătorului. Nicu. vârsta de iniţiere.D. În mod deosebit. Deşi încă mult controversată de specialişti ca denumire (abilitate. Echipele de performanţă au în componenţa lor cel puţin trei-patru jucători care posedă o coordonare (îndemânare) foarte bună. forţă şi rezistenţă. 33 Universitatea Spiru Haret . Gradul de coordonare (îndemânare) la care ajunge un jucător este condiţionat de: tipul de activitate nervoasă superioară. măiestria sportivă. cu aria motrică şi capacitatea de analiză de care dispune jucătorul respectiv. Aceasta este în legătură cu celelalte capacităţi motrice şi. coordonate şi precise în timp şi în spaţiu. inteligenţă motrică). în jocul de fotbal sunt solicitate aspectele de diferenţiere kinestezică. multilateralitatea şi polisportivitatea.

Oricum. 1996). sau prin dobândirea altor deprinderi motrice de bază şi aplicative. prin învăţarea rapidă a mişcărilor noi şi prin adaptarea rapidă la situaţii variate. se spune despre un jucător de fotbal. conform specificului fotbalului. Aceasta reprezintă o formă de exprimare complexă a capacităţii de performanţă. Dragnea. Coordonarea (îndemânarea) determină performanţa şi în fotbal. această calitate se etichetează întotdeauna în raport cu un model subiectiv. de nivelul ei depinzând valorificarea celorlalte aptitudini. că este îndemânatic. prezentat în mod edificator de J. Îndemânarea trebuie privită ca un sistem. Weinek (1980) (citat de A. Îndemânare Capacitate de conducere a mişcărilor Capacitate de adaptare şi readaptare motrică Capacitate de învăţare motrică Coordonare – viteză Coordonare – mobilitate Coordonare – rezistenţă Capacitate de reacţie Capacitate de precizie Capacitate de echilibru Capacitate de ritm Orientare spaţială şi temporală Capacitate de analiză chinestezică Capacitate de analiză staticodinamică vizuală şi staticodinamică acustică Sistemul îndemânării şi componentele acesteia 34 Universitatea Spiru Haret .În mod frecvent. care execută coordonat mişcări de picioare cu mingea.

iar cel de supleţe. chiar dacă conceptul de mobilitate se referă mai degrabă la articulaţie (suprafaţa ei). capacitatea de adaptare şi readaptare motrică (adaptare optimă la modificările de situaţii). Calitatea motrică mobilitatea (capacitatea coordinativă) reprezintă „capacitatea omului de a utiliza la maximum potenţialul anatomic de locomoţie într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului. În mod deosebit. se folosesc două noţiuni: mobilitatea (Harre. cu piciorul stâng). ca sursă a amplitudinii mişcărilor. şi nu numai. care constau în: variaţia poziţiilor iniţiale (de plecare. la elasticitatea ligamentelor. alternarea execuţiilor (cu piciorul drept. Baroga) şi supleţea (Ozolin). în fotbal.). sunt solicitate aspectele de diferenţiere kinestezică. cu aria motrică şi capacitatea de analiză de care dispune jucătorul. capacitatea de echilibru. Pentru nominalizarea acestei capacităţi motrice. 35 Universitatea Spiru Haret . tendoanelor şi muşchilor. variaţia sursei de informaţie (jocuri în inferioritate sau superioritate numerică. pe suprafeţe reduse) (după I. Dintre metodele cele mai eficiente pentru dezvoltarea coordonării (îndemânării). E. cu economie de energie şi precizie. acestea sunt sinonime. coordonarea (îndemânarea) este în strânsă legătură cu celelalte calităţi motrice şi. Şiclovan. în literatura de specialitate.În fotbal. variaţia structurilor tehnice ca succesiune posibilă a procedeelor tehnice. variaţia înlănţuirilor de structuri tehnice. Motroc. După unii autori. concretizată prin efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare” (A. pasă. capacitatea de orientare spaţială. 1993). micşorarea suprafeţei de lucru. variaţia ritmului în execuţie. conducere. de lovire a mingii etc. finalizare). se folosesc metoda variaţiei şi metoda combinării exerciţiilor. compun sau succed acţiunea (combinarea procedeelor în cât mai multe variante de execuţie). schimbarea acţiunii (oprirea execuţiei unei structuri şi trecerea la o altă structură). jocuri pe terenuri reduse. variaţia unghiurilor şi distanţelor de primire şi de transmitere a mingii (preluare. în jocul de fotbal. Un jucător cu un fond motric general şi specific bogat are mai multe posibilităţi de dirijare a mişcărilor (selecţionare a mişcărilor utile. 1994). necesare acţiunii respective). fente care preced. Nicu. în mod deosebit.

Toate aceste acţiuni tehnico-tactice.). la rândul ei. În fond. jucătorii rezolvă în mod eficient anumite acţiuni. îndeosebi. cât şi pasivă. Mobilitatea determină efectuarea eficientă a procedeelor tehnice şi a altor exerciţii pregătitoare sau însuşirea corectă a deprinderilor motrice de bază şi aplicative. Este nevoie de încă ceva. de fapt. goluri înscrise din poziţii extreme etc. practica antrenamentului a demonstrat că dezvoltarea capacităţii musculare diferenţiate (pe viteză. supleţe. care necesită o amplitudine mare a mişcărilor realizate. cursivitate. În fotbal. Şi în fotbal. depinde de amplitudinea mişcărilor determinată de mobilitate. Această eficienţă înseamnă. 36 Universitatea Spiru Haret . în intenţia obţinerii unei tehnici de execuţie a unui element sau a unui procedeu cât mai eficient. de valorificarea acestei capacităţi dobândite. În fotbal. mobilitate în regim de viteză. de membrele inferioare (deposedări. În al doilea rând. din timpul jocului.). marea performanţă actuală a rezultat din creşterea considerabilă a valorilor indicatorilor programării şi a selecţiei structurilor (mijloacelor) compatibile cu caracteristicile jocului. întâlnim calităţi motrice complexe. atât activă. viteză în regim de forţă (detentă). În fotbalul actual. rezistenţă) sau combinate nu asigură integral efectuarea mişcării cu precizie. nu se pot efectua eficient fără o bună mobilitate. de exemplu. devierea mingii în extremis etc. mobilitatea are o importanţă deosebită în situaţii de joc mai speciale. pase prin deviere. ca de exemplu: viteză-forţă în regim de coordonare şi rezistenţă. Evident că metodologia dezvoltării calităţilor motrice complexe preconizează mărirea apreciabilă a volumului efortului datorită dublării tuturor parametrilor. lovirea mingii cu piciorul în condiţii de echilibru instabil. forţă. uşurinţă. viteză în regim de rezistenţă. micşorându-se durata învăţării atunci când este dezvoltată corespunzător. care sunt aproape imposibile fără o bună mobilitate (deposedări. cursiv şi economic.Mobilitatea se manifestă în însuşirea oricărei deprinderi motrice. forţă şi rezistenţă. trebuie precizat că factorul fundamental al jocului de fotbal îl constituie pregătirea tehnico-tactică. În cadrul calităţilor motrice combinate avem. grupate în: calităţi motrice combinate şi calităţi motrice complexe. a cărei eficienţă. cursiv. mobilitate în regim de forţă şi calităţi motrice coordinative în regim de viteză. Trebuie remarcat faptul că şi în jocul de fotbal întâlnim aceste calităţi motrice. pe un fond solid de pregătire fizică şi psihologică.

37 Universitatea Spiru Haret . R. Dragnea în 1996). statice şi de relaxare.1983. rezultatul eficienţei procesului de pregătire fiind reprezentat de comportamentul învăţat. cât şi mental. pasive. mişcări cu amplitudine redusă. Necesitatea dezvoltării mobilităţii. prin alegerea şi aplicarea unor procedee în funcţie de condiţiile reale. şi exerciţii de stretching. mişcări lansate (tehnici balistice). atât pe plan real. trebuie argumentată. caracterizat printr-un grad de adaptabilitate superioară la situaţiile în care este pus jucătorul (sportivul). împarte exerciţiile pentru dezvoltarea mobilităţii în următoarele tipuri: mişcări simple de flexie şi de impulsie (tehnici balistice). relaxarea (relativ totală) şi întinderea lentă. schimbătoare. Sőlveborn. la limita amplitudinii pasive. Priceperea mai poate fi caracterizată şi prin îndeplinirea unei acţiuni pe baza cunoştinţelor şi deprinderilor anterioare. combinate. mişcări cu timpi de resort (tehnici balistice). În fotbal. Ţinând cont de faptul că jucătorii de fotbal trebuie să rezolve optim situaţiile specifice din timpul jocului. care are ca principiu de bază acţiunea musculară în trei faze: contracţia statică. care pretind utilizarea acestora în mod raţional în fotbal. în condiţii foarte variate. Muşchiul sau grupa de muşchi asupra căreia se acţionează trebuie menţinută în poziţie de întindere între 10 şi 80 secunde (S. cu contracţie izometrică. Priceperile motrice împreună cu deprinderile formează baza comportamentului învăţat. Manno (1996). dinamice.Pentru dezvoltarea mobilităţii se folosesc exerciţii active. 1996). realizând o adaptare promptă la eventualele schimbări” (Dicţionarul de pedagogie contemporană. în cazul jucătorilor de fotbal. Putem defini priceperea ca fiind „posibilitatea dobândită prin învăţare de a executa o acţiune. foarte utilizată este metoda stretching-ului. dar acest proces se corelează cu dezvoltarea celorlalte calităţi motrice de bază. aspect important în creşterea performanţelor sportive. Când caracterizăm pe cineva drept „priceput” subînţelegem modul de rezolvare a situaţiilor pe baza a ceea ce se cunoaşte şi un nivel superior de înzestrare aptitudinală. citat de A. am considerat necesară prezentarea deprinderilor şi priceperilor motrice specifice jocului de fotbal. mişcări cu amplitudine redusă. aproape statice.

formarea deprinderilor este un alt obiectiv important. automatizare. de fapt. În fotbal. de fapt. în 1990. prin trei caracteristici: 1) cunoaşterea unor operaţii sau procedee motrice ori mentale. viteză. plasticitate. acestea utilizează scheme operaţionale definite de V. 2) capacitatea de a alege cele mai potrivite mijloace pentru a obţine efectul urmărit. în fotbal. priceperi de tip superior. şi nu numai. în mod curent. „deprinderi tactice”. Deprinderile perceptiv-motrice constituie acea clasă de deprinderi în care sintezele operaţionale. Deprinderile motrice pot fi definite drept calităţi ale actelor învăţate. Pavelescu. precizie. De asemenea. În jocurile sportive vorbim. 3) pregătirea pentru acţiune (o schemă a unei acţiuni). În jocuri. modelul unei priceperi superioare care utilizează scheme operaţionale este furnizat de ceea ce numim. care prin exersare dobândesc indici superiori de execuţie: coordonare. Epuran. se realizează pe baza particularităţilor perceptive ale situaţiei externe şi a reacţiilor motrice asociate acestora. performanţa este determinată de deprinderile tehnice care constau din executarea mişcărilor cu măiestrie în 38 Universitatea Spiru Haret . capacitatea de performanţă mai este influenţată şi de deprinderile heteroconduse în care acţiunile decurg nu numai după intenţia şi programul jucătorilor. importante sunt priceperile superioare. care sunt parţial automatizate (autotehnice). performanţa dobândeşte stabilitate şi nu mai este influenţată de diferitele modificări ale ambianţei. rezolvarea problemelor tactice ale luptei sportive neputându-se face numai pe fondul actelor învăţate la nivel de deprinderi. deoarece perfecţionarea gestului motric este condiţia utilizării optimale a capacităţilor motrice şi psihice. deci şi în fotbal. obiectul de joc sau structurile tactice sunt variabile. de familii de deprinderi. Manifestându-se pe baza cunoştinţelor. pe măsură ce deprinderea se desăvârşeşte. Astfel de deprinderi sunt specifice şi fotbalului unde adversarul.Se cunoaşte faptul că există priceperi elementare şi priceperi superioare. Acestea sunt. În fotbal. Caracteristic acestor deprinderi este faptul că. în vederea obţinerii performanţei în fotbal. În domeniul activităţilor corporale. citat de M. deoarece există întotdeauna un mare număr de situaţii pentru care nu s-au putut exersa răspunsuri stereotipe. uşurinţă. ci mai ales după structurile operaţionale ale adversarului şi de deprinderile complexe.

p15” alergare cu spatele contra cronometru – 4x30”. îmbunătăţirile specifice. p3’ concurs de şuturi la poartă de pe loc şi din alergare – 2 x 15 rep. ci şi din deprinderi intelectuale. Deprinderile tactice de tip strategic. 2 rep. dribling. 1. reacţia la semnal sonor şi trecerea în alergare accelerată pe 20-30 m – 4 rep. 4 serii. 3 rep. în primul rând.condiţii de stabilitate relativă a ambianţei şi de deprinderile tactice.50 m. 2 serii. 2 serii.60 şi 100 m. standardizate ale deprinderilor tehnice în raport cu schimbarea situaţiilor şi intenţiilor adversarilor.2. cuprinzând scheme operaţionale specifice de tip interpretativ şi decizional. p1’ lovirea mingii cu capul de pe loc şi din alergare sub formă de concurs – 2x15 rep. 2 serii. p1’30”. şut la poartă – 3x5 rep. p2’ concurs de alergare cu conducerea mingii pe 10.30. cu start din picioare pe distanţe de 20. operaţional şi decizional vor fi valorificate maximal în condiţiile unei gândiri anticipative şi creatoare. p2’ concurs de alergare cu conducerea mingii printre jaloane (dribling) pe 20. p1’ alergare laterală contra cronometru pe 30 m. care cuprind. distanţe de 300-600 m şi pauze de 30-60” 39 Universitatea Spiru Haret .30. p30” alergare cu genunchii sus. p30” starturi de pe loc şi din mişcare – 4x10 m. p30”-1’ ştafete şi concursuri pe 30. mai mult sau mai puţin. p1’ din diferite poziţii. p2’ concurs de pase.60 m şi cu start de jos pe 100 m.50. p30” alergare de viteză: concursuri contra cronometru. I 80% serii de alergări în deal şi în vale 1-2’.20. 4 rep. Mijloace pentru dezvoltarea calităţilor motrice Mijloace pentru dezvoltarea vitezei joc de glezne cu accelerare până la tempoul maxim – 4x20 m. cu tempou maxim 10”. pe loc. p2’ Mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei alergări în pantă uşoară 600-800 m. Aceste deprinderi sunt formate nu numai din mişcări de utilizare în scop tactic a deprinderilor tehnice.30 m.

după 5 serii se inversează rolurile. în 4. p1’ câte doi jucători situaţi la 10 m distanţă. 4 serii. p2’ joc 2x1 în suprafaţa de pedeapsă. p30” joc 1x1 la o poartă. 2 serii. p30” alergare sub formă de întrecere pe 800-1500 m. 3 serii. p1’ sărituri din ghemuit în ghemuit – 4x15 m. 4 serii. apă. tot în semighemuit. 2 serii. p1’ serii de alergări 4x200 m şi 8x100 m cu pauze de 1-2’ 3 serii de alergări pe 300-600 m cu pauze de 30-90” ştafetă sub formă de concurs. în care apărătorul încearcă să deposedeze – 3’ cu 30” pauză Mijloace pentru dezvoltarea forţei alergare în pantă cu faţa şi cu spatele pe 30 m. p2’. faţă în faţă: la semnal. p1’. la coardă. I 85% pas sărit cu haltere de 3 kg în mâini – 4x15 m. I 85% alergare în nisip. p30” exerciţii cu sărituri pe un picior şi pe două picioare pe scară – 4rep. p1’. cu bătaie pe ambele picioare – 4x10 rep. întinderea energică a membrelor inferioare şi a trunchiului.5 m. 4 serii. p2’ alergare de 1’ cu intensitate medie. zăpadă pe 30 m. revenind tot în sprint. 5 serii pentru fiecare jucător. p3-4’ serii de alergări 10x30 m în pantă. p2’ sărituri de o parte şi de alta a băncii de gimnastică. I 85% alergare pe teren variat cu treceri de obstacole pe 50 m. I 80% alergare cu încărcătură 15 kg. jucătorul care nu are mingea execută un sprint până aproape de partener şi loveşte mingea din volé. peste porţi înalte de 1 m.alergare la vale. pase în doi până la centrul terenului şi se continuă exerciţiul – 4rep. după fiecare serie. executând o săritură înaltă înainte şi aterizând apoi pe sol. 3 serii.3 secunde. alergare accelerată pe distanţa de 16. pe distanţe de 30 m. p1’ se pleacă de la linia de poartă. p45” sărituri cu haltera de 10 kg cu braţele îndoite la umăr şi ducerea ei deasupra capului – 4x10 rep. lovirea mingii cu capul şi revenire în alergare 2/4. cu conducerea mingii pe 50-100 m. partenerul 40 Universitatea Spiru Haret . p1’30”. urmată de alergare pe teren plat – 4 serii x30 m. câte trei atacuri fiecare jucător (alternativ). p1’ săritura cangurului – din poziţia semighemuit.

alternativ prinderea cu plonjon şi devierea ei peste bara transversală. 5 serii lovirea mingii suspendate cu capul din săritură – 4x15 rep. cu pauză între serii de 45” jucătorii execută 10 genuflexiuni. după fiecare serie. 2 serii. lovirea mingii din volé. pauză între serii de 1’ acelaşi exerciţiu. 4 serii. p30” 41 Universitatea Spiru Haret . mingea se introduce pe sub porţi. din minge oferită de coechipier. ridicare rapidă şi lovirea mingii cu capul din săritură. genuflexiuni cu haltera de 20 kg – 4x20 rep. cu conducerea mingii sărind peste nişte porţi înalte de 1 m şi dispuse la 2 m distanţă între ele. întoarcere tot în sprint 4x10 execuţii. 10 execuţii. dar jucătorii execută sărituri cu genunchii la piept jucătorul execută. 3-4’. p2’ aruncarea mingii medicinale de 3 kg de deasupra capului cu două mâini şi de la nivelul abdomenului (pe perechi) – 4x15 rep. 4x4 perechi. pe o distanţă de 30 m. din săritură şi din plonjon.ţine gleznele executantului. după care se inversează rolurile jucătorii dispuşi în linie execută o flotare. pe umeri) pe 20 m. Exerciţiul se desfăşoară continuu. p1’30” transportarea partenerului sub formă de concurs (roaba. în spate. 20-30” alergare relaxată pe loc sau cu scurte deplasări. după care se schimbă portarul. alternativ. 4 serii. p2’ din culcat dorsal îndoirea şi întinderea braţelor cu haltera de 20 kg – 4x10 rep. p2’ fotbal „călare”. p30” Mijloace pentru dezvoltarea coordonării (îndemânării) menţinerea mingii în aer cu piciorul şi cu capul. iar jucătorii execută o bătaie pe ambele picioare şi ridică genunchii la piept – 4x20 m. p2’ ştafetă cu minge medicinală de 10 kg pe 15 m. p15” ştafetă sub formă de concurs. într-o serie de 8-10 sărituri consecutive. de pe loc şi din deplasare (simţul şi controlul mingii) – 4x30”. tracţiuni – 4x20 rep. p3’ flotări. pe un teren de 20 x10 m. lovirea mingii cu capul. sprint 10 m. p3’ portarii execută. având fiecare câte un coechipier în spate. din minge oferită de coechipier. 4x10 execuţii.

dribling printre jaloane cu piciorul drept şi stâng. membrele superioare şi articulaţiile gleznei. se apucă membrele inferioare cât mai distal. se caută să se apropie pieptul de genunchi. ridicare alternativă („clopotul”) – 4x15”. p15” executarea unor pase prin deviere cu capul. pe 30 m. cu coapsa. Treptat. 4rep. p3’ Mijloace pentru dezvoltarea mobilităţii exerciţii de stretching pentru membrele inferioare. cu piciorul – 4x10 rep. cu pieptul. astfel încât să fie determinată întinderea muşchilor gambei şi ai coapsei – 4x20”. „Tehnica jocului de fotbal reprezintă totalitatea deprinderilor motrice specifice fotbalului (procedee tehnice) desfăşurate după legile activităţii nervoase superioare şi ale biomecanicii. p15” cu partener. p15” 2. iar spatele se va menţine cât mai drept. Prin intermediul unor tensiuni succesive. înapoi. p15” joc bilateral cu mingea de rugby – 2x10’. scapulo-humerală. lateral) şi ridicarea ei cu menţinere în aer. p15” autopasă după 5-6 menţineri. din aşezat faţă în faţă. din stând spate în spate. cotului şi mâinii – 4x30”. îndoirea trunchiului înainte şi apucarea gleznelor din partea posterioară. aplecări alternative ale trunchiului înainte (vâslaşul”) – 4x15”. trunchi. p30” din stând cu membrele inferioare apropiate şi întinse. preciziei acţiunilor. Pregătirea tehnică În fotbalul contemporan. tehnica jocului a atins un nivel ridicat de execuţie şi spectaculozitate din punct de vedere al exprimării specifice a jucătorilor. p30” tragerea mingii cu talpa (înainte. p15”. având la bază 42 Universitatea Spiru Haret . se execută cu ambele picioare alternativ – 4x10 serii. se execută cu ambele picioare – 4x30”. perfecţiunea execuţiilor fotbaliştilor poate fi raportată la un nivel aproape artistic datorită varietăţii procedeelor. finalizare (tras) la poartă cu piciorul „neîndemânatic” – 4x20 rep. De cele mai multe ori. automatizării şi subtilităţii lor. coxo-femurală. p30” cu partener. genunchiului. preluare cu şiretul prin amortizare. privirea va fi îndreptată înainte.

tehnic corelate între doi sau mai mulţi parteneri (45%). 2) programarea mişcării. Datorită eficacităţii şi felului în care sunt utilizate în scop tactic. Însuşirea unui bagaj de priceperi şi deprinderi de mişcare şi acţionare asupra mingii provoacă o solicitare superioară a sistemului senzorial (compararea informaţiilor interne cu cele externe şi raportarea lor la cele verbale). care trebuie adaptate condiţiilor de joc. ca de altfel în toate jocurile sportive. În jocul de fotbal. corelate (40%). acţiunile de executare a unor procedee tehnice sunt preluate de alţi jucători sau pot constitui variante noi ale unor procedee tehnice clasice. şi nu numai. acţiuni. aruncare etc. Obţinerea performanţelor superioare în fotbal. în vederea rezolvării eficiente şi oportune a situaţiilor tactice în atac şi apărare” (S. Pentru a înţelege performanţa în cadrul jocurilor sportive. se poate datora şi stilurilor proprii de executare a unor acte motrice.capacităţile fizice ale jucătorilor. tehnica influenţează în mod prioritar soluţionarea situaţiilor tactice de joc. 3) execuţia motrică. Ciolcă. citat de R. repetarea. 2005). cât şi în apărare. conducere. Schock. Conţinutul factorului tehnic constă în existenţa unor procedee şi elemente izolate (aproximativ 15%). dribling. (K. fapt care favorizează învăţarea corectă şi economică a tehnicii jocului de fotbal. Se observă în fotbalul actual o tendinţă de simplificare a acţiunilor tehnice atât în atac. Pregătirea tehnică presupune alcătuirea unui program motric bazat pe repetarea elementelor care în jocurile sportive (sporturi de situaţie) permit finalizarea unor acţiuni de atac şi apărare pe baza unei anumite intenţii de joc: şut. în condiţii de adversitate şi cu economie de energie. 43 Universitatea Spiru Haret . trebuie să se pornească de la structura actului motric raportată la trei puncte fundamentale: 1) finalitatea mişcării. realizându-se o cursivitate eficientă în ambele faze ale jocului. corectarea şi cele ale învăţării şi perfecţionării fiecărui element sau acţiune în parte. Manno. procedee tehnice de către unii jucători valoroşi. combinaţiile de elemente tehnice atingând un nivel ridicat de automatizare. Pentru pregătirea tehnică se folosesc metodele generale ale pedagogiei – exersarea. 1996).

p30”. unul dintre aceştia se deplasează înainte conducând mingea în viteză către poartă. 6x30”. 44 Universitatea Spiru Haret . Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea pregătirii tehnice Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea tehnicii fără minge variante de mers şi de alergare. 2 jucători faţă în faţă la o distanţă de 10 m. se va efectua o autopasă. I 80%. c) preluare prin amortizare sau prin ricoşare. I 100%. pe perechi. p30”. b) preluare prin ricoşare. notare). sărituri. iar celălalt execută deposedarea prin atac din lateral – 6 rep. în continuare se va executa: a) preluare prin amortizare.20 m – 4x10 serii. 4 rep. iar celălalt încearcă să execute deposedarea prin alunecare din spate – alternativ. I 100%. referindu-ne la psihologia învăţării. 2 jucători aflaţi în suprafaţa de pedeapsă.1. p30”. I 85%. unul protejează mingea de pe loc şi din deplasare de atacul celuilalt – alternativ. în aşa fel încât mingea să poată fi ajunsă prin sprint înainte de a atinge solul. executând deposedarea prin atac din faţă – alternativ. p30”. 2 jucători aşezaţi lateral la o distanţă de 2 m îşi dispută mingea care este trimisă de antrenor între aceştia. I 85%.10. cu opriri şi plecări bruşte. p30”. p30”. 2. I 85%. urmată de conducere 5 m. întreaga pregătire tehnică are la bază psihologia proceselor de pregătire. I 85%. schimbări de direcţie – 4x15”. p30”. p1’. celălalt se deplasează în întâmpinarea acestuia. căderi şi ridicări de la sol – 4x30”. I 100%. jucătorul care intră în posesia mingii încearcă să o protejeze. p30”. conducere 5 m şi tras la poartă. deplasare în poziţie fundamentală – înaltă. psihologia pregătirii şi psihologia evaluării (apreciere. capul. Dozare: 4x2’. după 4-5 execuţii. cu schimbarea direcţiei de deplasare cu 900. joasă (portar) – 3x15 m. Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea tehnicii cu minge menţinerea mingii în aer prin lovituri alternative cu piciorul. jucătorii aşezaţi lateral. 6 rep. rostogoliri – 4x30”. la o distanţă de 2 m. I 80%.15. coapsa. cu sprint pe distanţe variate de 3.De altfel. medie. unul conduce mingea în viteză. p15”.

p10”. Pregătirea tactică Pornind de la definiţia tacticii dată de A. pe perechi. prin care acesta îşi valorifică 45 Universitatea Spiru Haret . se lucrează în „torent” – 5x fiecare. finalizare cu piciorul. finalizare cu piciorul şi cu capul din centrări de pe ambele părţi ale direcţiei de atac. joc şcoală – 2x30’. 3x3. în situaţii de 1x1. execută o săritură cu rostogolire înainte peste o poartă înaltă de 1 m şi finalizează cu capul şi cu piciorul întâmpinând opoziţia unui apărător activ – 10 rep (5 cu capul şi 5 cu piciorul). un jucător cu mingea la picior. celălalt aflat la 10 m de acesta. din afara suprafeţei de pedeapsă pentru prinderea sau devierea mingii de către portar. p15”. în condiţii de inferioritate şi superioritate numerică – 12 rep (6 cu capul şi 6 cu piciorul). 2x2. 3. p30”. I 90%. idei şi reguli de abordare a competiţiilor de către sportiv. celălalt aleargă printre 4 jaloane situate la 1 m distanţă între ele. joc de verificare – 2x45’. „un sistem de principii. I 90%. se demarcă venind către jucătorul A. jucătorul C continuă acţiunea cu finalizare – 6 rep. pase în doi pe 30 m cu schimb de locuri până în apropierea suprafeţei de pedeapsă.jucătorii pleacă în conducerea mingii de la 30 m faţă de poartă. jucătorului C care se demarcă paralel cu linia de margine. un jucător centrează din marginea suprafeţei de pedeapsă. p1’. 4x4 – alternativ. I 80%. I 90%. printre 5 jaloane aflate la 2 m distanţă între ele. p10’. I 100%. p5’. unde jucătorul cu mingea o opreşte (prin călcare). un alt jucător. I 85%. primul pleacă în conducerea mingii încercând să depăşească adversarul prin mişcare înşelătoare pentru a finaliza din afara suprafeţei de pedeapsă – alternativ. joc cu temă – 2x15’. 6 rep. pentru a atrage atenţia apărătorilor. p30”. 8rep. I 90%. I 90%. p30”. I 95%. B. înainte de aceasta. centrări de pe părţile laterale ale terenului pentru prinderea sau boxarea mingii de către portar în suprafaţa de pedeapsă. cu adversar activ. iar partenerul trage la poartă – alternativ. 2x10 rep. cu două mâini de deasupra capului. jucătorul A aruncă mingea. p30”. finalizând cu şiretul plin din afara suprafeţei de pedeapsă – 10 rep (câte 5 cu fiecare picior). şi anume. I 90%. p15”. I 90%. p15”. Dragnea şi Silvia MateTeodorescu (2002).

2005) Rezolvarea eficientă a situaţilor tactice în atac şi apărare presupune. Deoarece fotbalul modern este din ce în ce mai tacticizat. cât şi în apărare. o pregătire fizică şi tehnică optimă a jucătorilor. în primul rând. dar şi a carenţelor sesizate în pregătirea adversarilor. Pregătirea tactică se bazează pe o activitate mentală intenţionată de rezolvare a situaţiilor problematice specifice jocului de fotbal. coechipieri şi ambianţă pentru obţinerea succesului”. informaţiile din joc şi rezolvarea corectă a situaţiilor apărute în timpul jocului. Tactica este un element esenţial în materializarea concepţiei de joc a echipei. Aceasta se realizează prin repartizarea planificată a forţelor. ţinând cont de eforturile şi acţiunile jucătorilor care colaborează într-un mod unitar în vederea atingerii obiectivului stabilit. care. decizia este tot mai dificil de luat din cauza incertitudinii. concepute şi organizate eficient. valorificarea potenţialului şi specificului pregătirii echipei proprii. Aceasta presupune folosirea unor metode moderne pentru îmbunătăţirea pregătirii tactice a fotbaliştilor. a execuţiei precise a combinaţiilor tehnico-tactice şi depăşirea condiţiilor 46 Universitatea Spiru Haret . Această activitate conţine informaţiile stocate. ar fi următoarele: 1) metode de perfecţionare a capacităţii de repartizare a forţelor. imprevizibilului oferit de jocul în sine. În fotbal. se face progresiv prin creşterea gradului de dificultate. a componentelor de manifestare a acesteia joacă un rol important în pregătirea tactică. Dragnea şi Silvia Mate-Teodorescu (2002). psihice în vederea rezolvării situaţiilor problematice (de concurs) create de adversari.toate capacităţile tehnice. subliniem în continuare importanţa şi complexitatea acestei componente a antrenamentului în ideea creşterii capacităţii de performanţă în fotbal. în scopul obţinerii unui rezultat favorabil” (S. fizice. se face în paralel cu pregătirea tehnică şi în strânsă legătură cu pregătirea teoretică şi psihologică. după A. respectând legile jocului (regulamentul de joc) şi trăsăturile conduitei sportive. Ciolcă. trebuie să ţinem cont de faptul că pregătirea tactică subordonează celelalte componente. În antrenamentele echipelor de fotbal. iar educarea gândirii tactice. se impune o abordare specifică a metodicii pregătirii tactice. „Tactica jocului de fotbal reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe desfăşurate atât în atac. desfăşurat în viteză tot mai mare şi în criză de spaţiu şi de timp.

perfecţionarea pregătirii tactice este asigurată numai printr-o combinare optimă a acestor metode cu sistemul general de pregătire. să stimuleze creativitatea sportivului şi spiritul de iniţiativă. 2) metode de utilizare oportună a tehnicii în timpul întrecerii (joc oficial). celălalt vârf de contraatac se deplasează în aceeaşi direcţie pentru a primi o eventuală pasă – 5x fiecare. care se referă la trecerea de la anumite acţiuni şi combinaţii tehnico-tactice la altele. prin creşterea volumului de efort. 3) metode de perfecţionare a capacităţi de colaborare cu coechipierii care se realizează prin introducerea periodică în echipă a unor jucători de rezervă şi stăpânirea noilor combinaţii şi automatisme simultan cu perfecţionarea sistemului tactic principal. prin introducerea succesivă în cadrul diferitelor exerciţii a sportivilor odihniţi şi prin dezvoltarea capacităţii organismului de a se integra foarte repede în activitate. care se referă la executarea exerciţiilor în condiţii ce necesită o alegere corectă a mijloacelor tehnice. prin creşterea dinamismului şi intensităţii acţiunilor. 4) metode de perfecţionare a capacităţii de trecere de la un sistem de acţiuni la altul în timpul întrecerii sportive (joc oficial). unul dintre fundaşii centrali transmite mingea vârfului de contraatac.problematice din concurs (joc oficial). în funcţie de diferite semnale. care acţionează cu o intensitate crescândă. la competiţiile cu parteneri ale căror acţiuni seamănă prin stilul lor cu lupta viitorului adversar (echipă).1. acesta preia mingea pe direcţia de atac. În fotbalul actual. p1’. I 95%. o conduce până la 20-25 m de poarta adversă şi finalizează fiind urmărit de un apărător activ. la sarcinile tactice care trebuie să dezvolte gândirea tactică. Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea pregătirii tactice din apropierea suprafeţei de pedeapsă. Aceste metode de perfecţionare a pregătirii tactice folosite singular nu sunt decisive pentru pregătirea integrală a jucătorilor. prin mărirea distanţelor. la modificarea bruscă a condiţiilor. introducerea adversarului. care impune sportivului o acţiune rapidă şi creatoare şi la organizarea de competiţii cu adversari care au stiluri diferite de a aborda întrecerea. 47 Universitatea Spiru Haret . 3. prelungirea duratei de joc şi lupta pentru un anumit rezultat.

trecând în dribling printre 10 jaloane aşezate la distanţă de 1. I 95%. 3x3. de către jucătorul B. p1’. prevăzut cu porţi regulamentare apărate de portari. pe un teren de 50x40 m se execută o conducere rapidă a mingii de la linia de poartă. care vine în întâmpinarea acestuia imediat după părăsirea în viteză a liniei de poartă opuse. după fiecare execuţie. acesta efectuează o centrare înapoi la jucătorul B. aşezaţi în exteriorul liniilor laterale ale terenului – 2x7’. după o accelerare de 20 m şi o pasă de-a lungul terenului. jucătorii se îndreaptă către grupul opus celui de unde au plecat – 5x fiecare. alcătuite din 4 jucători fiecare (plus portarul). 2 şiruri de jucători sunt situate în dreptul cercului de la centrul terenului. p30”. I 90%. p15”. care o preia şi o transmite apoi la unul din vârfurile de atac. executată de la 30 m. jucătorul A execută o conducere a mingii de-a lungul liniei de margine a terenului. exerciţiu tehnico-tactic finalizat cu lovitură succesivă la poartă din dribling. apărătorul interceptează mingea. jucătorii dispuşi pe perechi. fiind marcat de un apărător activ – 10x fiecare. I 85%. având în faţă. se urmăreşte o alternare rapidă a sarcinilor între jucători – 5x fiecare. acesta va conduce mingea pe direcţia porţii adverse. cei 4 jucători de câmp. care încearcă să finalizeze din suprafaţa de pedeapsă. p30”. din fiecare echipă. atacantul trăgând la poartă de la 25-30 m după un dribling executat în viteză – 10x fiecare (5 cu fiecare picior). I 90%. jucătorii echipaţi în roşu pleacă în sprint. din plecări alternative. la semnal. 2x2’. p30”. sunt ajutaţi în acţiunile lor de doi coechipieri. la 20 m. care vor să facă marcaj – alternativ. care va trage la poartă. I 95%. ajuns la linia de poartă. pe un teren de 30x15 m.portarul repune mingea cu piciorul şi cu mâna la mijlocaşul stânga (dreapta). acesta finalizează de la 15-20 m de poartă. întâmpinând opoziţia unui apărător activ. îşi dispută mingea încercând să marcheze. p1’. mişcarea este continuă timp de 12-15 rep. I 95%. desfăşurat sub formă de joc 1x1. I 85%. câte un apărător activ. p1’30”. fiecare jucător trimite o pasă precisă apărătorului care o retransmite. pentru finalizare – 5x fiecare. 2x5’. încercând să se demarce de adversarii lor (echipaţi în albastru). atât cu capul cât şi cu piciorul.5 m între ele. 48 Universitatea Spiru Haret . 2 echipe. 2x2. pe jumătate de teren. după ce a evitat prin dribling pe jucătorul A. p1’. I 95%. pe jumătatea terenului. lateral faţă de acesta.

cu marcaj om la om. pe un teren de 15x30 m. p1’. p10’. 3x3. I 100%. 3. nr. 3x4. din pasa unui coechipier – 2x4’. jocul se desfăşoară din 23 pase. fiecare jucător pătrunde în viteză spre poartă driblând apărătorul activ şi şutează la poartă (exerciţiul se execută simultan şi la cealaltă poartă) (Fig. Fig. 2x2.2. joc cu temă – 2x15’. I 80%. exerciţii de perfecţionare a jocului de relaţie 1x1. între două echipe formate din trei jucători fiecare. 1 49 Universitatea Spiru Haret . nr. 4x4. Mijloace tehnico-tactice pentru perfecţionarea principalelor acţiuni ale jocului (în condiţii de joc) Exerciţiul 1 – perfecţionarea şuturilor la poartă Câte trei şiruri de câte trei jucători fiecare sunt orientate spre cele două porţi. p1’. p5’. 4x5 – 5’. golul este valabil numai dacă este realizat din volè sau demivolè. pe rând. p1’.joc la 2 porţi apărate de portari. joc de verificare – 2x45’. în anumite zone ale terenului – 5’. p1’. I 95%. 1). exerciţii pentru rezolvarea eficientă a unor situaţii de atac şi de apărare în inferioritate numerică 2x3. I 95%. I 90%. 5x5. I 95%. joc şcoală – 2x30’.

la acelaşi nivel aflându-se câte un apărător. Fig. nr. în faţa lor aflându-se câte un coechipier puţin lateral la o distanţă de 10 m.Exerciţiul 2 – perfecţionarea şutului la poartă Jucătorii sunt dispuşi pe trei grupe de câte 2-3 jucători. 2). nr. pătrunde. reprimeşte mingea. 2 50 Universitatea Spiru Haret . apoi conduce mingea până la distanţa stabilită şi finalizează la poartă (Fig. Jucătorul cu mingea pasează precis coechipierului. depăşeşte apărătorul prin cel mai eficient procedeu tehnic.

3). Acesta centrează înaintaşului central nr. nr. 8. 3 51 Universitatea Spiru Haret . centrarea va fi adresată înaintaşului nr.3. În situaţia în care înaintaşul nr. depăşeşte apărătorul nr. aproape de linia de poartă. nr. cu sau fără preluare. în funcţie de distanţa faţă de poartă şi reacţia apărătorului depăşit. 8 nu a reuşit să se demarce. depăşind apărătorul nr.Exerciţiul 3 – finalizare cu piciorul sau cu capul din centrare Jucătorul nr. care. unde se află un număr egal de apărători şi înaintaşi. 4 şi intră în suprafaţa de pedeapsă. 9 (Fig. Fig. şutează la poartă cu piciorul sau finalizează cu capul. 7 conduce mingea.

simulând intenţia de a participa la finalizare. 8 şi 9. după ce depăşeşte apărătorul nr. nr. se plasează fiecare în urma apărătorilor 3 şi 5. 4 52 Universitatea Spiru Haret . care se demarcă simultan pentru a finaliza cu capul sau cu piciorul (Fig. Fig. Înaintaşul nr.Exerciţiul 4 – finalizare cu piciorul sau cu capul din centrare Înaintaşii nr. centrează înaintaşului 8 sau 9. 4 în dribling. nr. ajungând aproape de linia de poartă şi intrând în suprafaţa de pedeapsă. 4). 7.

cu sarcină de apărător la cca 25 m. 5 53 Universitatea Spiru Haret . va acţiona în cele 3 ipostaze schimbând rolul. Fig.Exerciţiul 5 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători Se execută simultan la ambele porţi de către 2 grupe de jucători. În varianta 1. 1 din şir. nr. jucătorul nr. 2 care finalizează la poartă din marginea suprafeţei de pedeapsă îi va lua locul (Fig nr. jucătorul nr.2. după ce a primit mingea de la portarul nr. 5). 1 din şir pătrunde spre poartă conducând mingea până în marginea suprafeţei de pedeapsă de unde va finaliza (Fig. după ce jucătorul nr. 5). nr. Exerciţiul 6 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători În varianta 2.

Fig. rolurile se inversează (Fig. depăşindu-se apărătorul nr.1 venit la sprijin. Înaintaşul nr. 2. nr. 6 54 Universitatea Spiru Haret . 6). nr. Se execută un-doi-ul între aceşti doi jucători. iar acţiunea se încheie cu finalizare la poartă realizată de către înaintaşul nr. introducându-se încă un înaintaş pentru realizarea un-doi-ului.Exerciţiul 7 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători Se poate executa simultan la ambele porţi. 3. După fiecare execuţie. pe care o transmite cu preluare sau direct prin deviere jucătorului nr. 2. 3 primeşte mingea de la portarul nr.

o transmite cu preluare sau deviere jucătorului nr. pătrunde oblic şi şutează la poartă după ce a primit mingea de la jucătorul nr.10. Fig. 8 pătrunde oblic spre poartă. nr. 8 (aceştia efectuează schimbul de locuri). 9.Exerciţiul 8 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători Jucătorul nr. După fiecare execuţie rolurile se inversează (Fig. care. nr. 7). depăşindu-şi adversarul direct. 7 55 Universitatea Spiru Haret . primeşte mingea de la jucătorul nr.

8 56 Universitatea Spiru Haret . 8 care primeşte centrarea de la jucătorul nr. jucătorii îşi schimbă grupele (Fig.Exerciţiul 9 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători Jucătorii sunt dispuşi pe trei grupe. începe exerciţiul pasând jucătorului nr. trăgând apărătorul direct după el. 11. nr. pentru a crea culoar pentru finalizare jucătorului nr. 8). pasează jucătorului nr. Fig. nr. 11 care. După fiecare execuţie. 9. după ce şi-a depăşit adversarul direct. Antrenorul se află la mijlocul terenului având un număr mai mare de mingi. având în faţa lor câte un apărător. Acesta pătrunde în suprafaţa de pedeapsă. realizând schimbul de locuri.

participând două echipe a câte 6-7 jucători fiecare. Fig.Exerciţiul 10 – perfecţionarea finalizării la poartă prin circulaţie de minge şi jucători Se desfăşoară pe o jumătate de teren la două porţi. În momentul finalizării. La semnalul antrenorului. 9). celălalt portar îşi lansează echipa sa în atac (portarii au în preajma lor un număr mare de mingi) (Fig. încercând să finalizeze. 9 57 Universitatea Spiru Haret . nr. unul dintre portari degajează mingea propriilor jucători. nr. care prin mişcări derutante şi prin pase precise pe poziţii viitoare îşi depăşesc adversarii.

care dispune de mai multe mingi. După fiecare execuţie jucătorii schimbă locurile între ei (Fig. 10 58 Universitatea Spiru Haret . care şutează la poartă cu sau fără preluare.Exerciţiul 11 – perfecţionarea finalizării la poartă prin circulaţie de minge şi jucători Jucătorii sunt dispuşi în câte două perechi aflate la distanţă mare între ele. nr. 10). nr. Fig. o pereche pe linia suprafeţei de pedeapsă şi una la linia de centru. Fiecare jucător din perechea de la centru pasează puternic şi precis corespondentului de pe linia suprafeţei de pedeapsă.

nr. 11).Exerciţiul 12 – perfecţionarea finalizării la poartă prin circulaţie de minge şi jucători Se execută pe jumătate de teren de către 3 şiruri de jucători. jucătorii schimbă locurile între ei (Fig. După un anumit număr de execuţii. 11 59 Universitatea Spiru Haret . Jucătorii din şirul A încep exerciţiul pasând sub forma schimbului de locuri între 3 jucători. Fig. jucătorul care ajunge în marginea suprafeţei de pedeapsă şi se află în posesia mingii finalizând la poartă. nr.

Exerciţiul 14 – perfecţionarea aruncărilor de la margine În varianta 2.9 se demarcă primind mingea şi o pasează precis jucătorului nr. jucătorul nr. care s-a deplasat între timp în suprafaţa de pedeapsă şi finalizează la poartă (Fig. 4 sprintează spre suprafaţa de pedeapsă. se simulează aruncarea mingii spre jucătorul nr. nr. Fig.11. 12). 12 60 Universitatea Spiru Haret .9 şi o centrează tot acestuia. primeşte mingea de la jucătorul nr.Exerciţiul 13 – perfecţionarea aruncărilor de la margine În varianta 1. 12). nr. nr. care prin învăluire intră în posesia mingii şi şutează la poartă cu sau fără preluare (Fig. după care jucătorul nr. 11. după executarea aruncării de la margine.

10 se îndreaptă spre minge simulând şutul la poartă. 13 61 Universitatea Spiru Haret .Exerciţiul 15 – perfecţionarea loviturilor libere directe În faţa zidului format din 4-5 apărători. moment în care jucătorul nr. Fig. trei înaintaşi execută următoarea schemă: jucătorul nr. 9. 10 şi centrează jucătorului nr. 8 pătrunde pe lângă zid. care efectuează o învăluire şi şutează la poartă (Fig. nr. nr. 13). primeşte mingea de la jucătorul nr.

jucătorul nr. 5. pătrunde şi şutează la poartă fără preluare (Fig. nr. jucătorii nr. 14 62 Universitatea Spiru Haret . acesta depăşeşte adversarul. care fără preluare pasează la jucătorul nr. 8 şi nr. 10 pătrund simultan. jucătorul nr. Fig. În acel moment. 8 pasează la jucătorul nr. 14).Exerciţiul 16 – perfecţionarea loviturilor libere directe În faţa zidului. nr. 10 simulează şutul la poartă. 9. după care schimbă direcţia de deplasare prin stânga zidului.

15 63 Universitatea Spiru Haret . nr. 7 şi 11. Fig. nr. în care se vor întâlni cu mingea pentru a finaliza eficient la poartă (Fig. 9 şi 10 stabilesc cu executanţii loviturilor de la colţ. Jucătorii nr. 15). locul şi direcţia aproximative ale poziţiei viitoare. jucătorii nr. dar şi a şutului la poartă.Exerciţiul 17 – perfecţionarea loviturilor de la colţ Exerciţiul este folosit pentru perfecţionarea preciziei loviturilor de la colţ.

Jucătorii nr. în apropiere aflându-se coechipierul nr.Exerciţiul 18 – perfecţionarea loviturilor de la colţ Exerciţiul este folosit pentru perfecţionarea loviturilor de la colţ. 7 şi 11 pătrund spre poartă. aceştia execută o preluare sau şutează din volé la poartă. 7 sau 11 pentru finalizare cu piciorul sau cu capul (Fig. Jucătorii sunt dispuşi în şir la colţul terenului. 10. nr. dar şi pentru precizia preluărilor sau şuturilor la poartă din volé. acesta va devia la jucătorii nr. 16 64 Universitatea Spiru Haret . Fig. Dacă mingea ajunge la jucătorul nr. fiecare având câte o minge. iar în funcţie de traiectoria mingii trimisă de la colţ de jucătorul nr. 16). nr. care încearcă să blocheze adversarul său direct. 5. 9.

1996. Legendă În scopul elaborării şi înţelegerii corespunzătoare a mijloacelor tehnico-tactice folosite în procesul de antrenament. trebuie prezentate şi zonele şi culoarele terenului de joc (Anexa 1 şi 2). Motroc şi F. 65 Universitatea Spiru Haret .Notă: Desenele şi descrierea mijloacelor tehnico-tactice prezentate sunt adaptate după I. Motroc.

Anexa 1 ZONELE TERENULUI DE JOC ZONA 4 3 Ă APÃRARE 25m 30m ZONA 30m ZONA 2 1 30m 25m ATAC ZONA 66 Universitatea Spiru Haret .

Anexa 2 Împãrtirea conventionalã terenului pe culoare Împărţirea convenţională aaterenului pe culoare CULOAR CULOAR CULOAR STÂNGA 2 1 CENTRAL DREAPTA 2 67 Universitatea Spiru Haret .

Foarte important de ştiut pentru tehnicienii care activează în domeniul performanţei sportive este şi aspectul pe care trebuie să ne bazăm atunci când discutăm despre pregătirea psihică pentru concurs. a capacităţii sale de autoconducere şi autoreglare. 68 Universitatea Spiru Haret . acţiuni. atât în privinţa adaptării depline la solicitări şi stresuri. eforturi întreprinse de sportivi şi tehnicieni în vederea obţinerii unei performanţe preliminare. să-şi păstreze prospeţimea psihică atât înainte. specifică ramurii sau probei sportive şi pentru concurs. cât şi în privinţa desăvârşirii tehnicotactice şi rezolvării optime a situaţiilor problematice din cadrul jocurilor oficiale. După M. şi încă multe altele. dacă s-ar recurge pentru pregătirea psihică a unui concurs la cei mai renumiţi psihologi. „este necesar ca sportivul să înveţe şi conduite de comportare specifice concursului.4. Epuran. Epuran (2001). să înveţe să se stăpânească. cât şi în timpul concursului. oricât de sofisticate. Jocul de fotbal are drept caracteristică principală conduita inteligent-motrică. În această idee. toate acestea vor avea eficienţă redusă dacă nu se vor baza pe o solidă pregătire psihică generală” (M. „oricâte metode s-ar folosi. având rol în formarea personalităţii acestuia. Însă tot după acelaşi autor. ne referim la două laturi. să-şi adapteze acţiunile la situaţiile grele sau surprinzătoare. Pregătirea pentru concurs (joc oficial) cuprinde întreg ansamblul de măsuri. jucătorul putând rezolva situaţiile concrete din timpul jocului fie prin scheme învăţate. fie prin descoperirea altora. şi anume: pregătirea psihică generală pentru concurs şi pregătirea psihică pentru un anumit concurs. Se cunosc trei tipuri de pregătire psihologică. Pregătirea psihologică Pregătirea psihologică este o componentă a întregului proces de pregătire (pregătire şi educaţie) a sportivului în şi în afara antrenamentului propriu-zis. de întrecere. prin care acesta să se adapteze suplu şi creator la situaţiile concursului şi la acţiunile adversarilor”. Scopul pregătirii psihice pentru concurs constă din formarea la sportiv a unui sistem de atitudini şi conduite cu caracter operaţional şi reglator. deci. printr-o rezolvare creatoare (euristică). Se cunoaşte faptul că principala caracteristică a activităţii sportive constă din obţinerea performanţelor în condiţii competiţionale. Conţinutul pregătirii psihologice constă în dezvoltarea laturilor activităţii psihocomportamentale a sportivului care îi condiţionează acestuia o conduită eficientă în antrenament. şi anume: de bază. 1990).

la faptul că efortul şi refacerea trebuie să corespundă cerinţelor competiţionale şi la condiţiile climatice în care se desfăşoară antrenamentele şi jocurile de fotbal. refacerea prin alimentaţie. tactice. deoarece contribuie efectiv la alcătuirea programului de pregătire al acestora. oficiale. Activitatea fotbalistică presupune o serie de aspecte specifice de care antrenorii trebuie să ţină seama în procesul de dezvoltare permanentă a capacităţii de performanţă a jucătorilor. Refacerea organismului după efort este reprezentată de mijloacele naturale şi artificiale provenite din mediul intern sau extern folosite în scopul accelerării proceselor de reechilibrare a funcţiilor organismului şi chiar a depăşirii capacităţii funcţionale actuale. refacerea în care se folosesc factori balneohidroterapeutici sau naturali. încă o dată.Se subliniază astfel. 69 Universitatea Spiru Haret . Remarcăm legătura dintre conţinutul psihologic al pregătirii fizice. tehnice. refacerea prin somn. Capacitatea de refacere după efort depinde de o serie de factori. vechimea în sport. factorii extrasportivi (alimentaţia şi regimul de viaţă sportivă). importanţa deosebită şi necesitatea folosirii pregătirii psihologice în procesul de antrenament al tuturor sportivilor. cum ar fi: gradul de antrenament şi forma sportivului. turnee finale etc. se folosesc următoarele tipuri de refacere: refacerea prin repaus. influenţând şi frecvenţa participării jucătorilor în cadrul anumitor jocuri (amicale. refacerea prin odihnă. Cunoaşterea capacităţii de refacere a fiecărui jucător din echipă este foarte importantă. vârsta jucătorului. Ne referim aici la refacerea şi recuperarea permanentă. refacerea dirijată. refacerea medicamentoasă.). Pregătirea biologică În sportul contemporan. 5. pregătirea biologică. refacerea bazată pe regimul de viaţă specific al jucătorului. biologice cu procesul de dezvoltare permanentă a capacităţii de performanţă a sportivilor. reprezentată de refacerea capacităţii de efort şi de recuperarea sportivilor. În acest context. a devenit o componentă extrem de importantă a procesului de antrenament.

pregătirea biologică are o importanţă deosebită.). igienice etc. vacanţă ş. Pregătirea teoretică Prin pregătire teoretică se înţelege ansamblul cunoştinţelor de specialitate transmise de către antrenori în vederea aplicării în practică a unor noţiuni. modificările recente ale unor legi ale jocului impun o temeinică pregătire teoretică atât a antrenorilor. datorită specificului efortului şi al accidentelor destul de grave. fără de care nu se pot obţine performanţele dorite şi nu se poate dezvolta capacitatea de performanţă a jucătorilor de fotbal. considerăm necesar să amintim traumatismele specifice importante care se întâlnesc frecvent la jucătorii de fotbal: entorse la nivelul gleznei şi genunchiului. rupturi musculare.. informaţii generale despre sport. cu cele de recuperare psihică.. reguli folosite pentru optimizarea randamentului în competiţii. de igienă. cunoştinţe de biomecanică. fiziologică şi psihică în urma unor accidente (fracturi. crampe şi întinderi musculare. În fotbalul actual. fracturi. principii. care pot apărea în timpul jocurilor la nivel de mare performanţă.a. noţiuni temeinice despre tehnica şi tactica jocului de fotbal. trebuie să asociem mijloacele medicale. psihologie etc. contuzii şi întinderi ligamentare. colaterale şi meniscurile). de fiziologie. Componentele de bază ale pregătirii teoretice sunt următoarele: cunoştinţe dobândite în urma pregătirii intelectuale generale.Recuperarea se referă în special la readucerea jucătorului la totala sa integritate fizică. Antrenorii împreună cu jucătorii trebuie să fie preocupaţi de o permanentă optimizare a pregătirii teoretice. Indiferent de perioada în care se efectuează recuperarea unui jucător. Noutăţile apărute în jocul de fotbal actual şi tendinţele acestuia. 6. îmbolnăviri sau stări grave de supraantrenament. fapt realizat atât în procesul de antrenament. fiind necesare cunoaşterea şi aplicarea conţinutului psihologic al refacerii şi recuperării cu implicaţii majore în obţinerea unui nivel optim al capacităţii de performanţă al jucătorilor. traumatisme la nivelul genunchiului (în care sunt afectate ligamentele încrucişate. În această idee.a.). cât şi a jucătorilor. entorse. afecţiuni articulare etc. zile de odihnă. 70 Universitatea Spiru Haret . cunoaşterea precisă şi corectă a legilor jocului de fotbal ş. cât şi în alte ocazii mai speciale (cantonament.

). cardiovascular etc.) la care este supus organismul uman (omul) în timpul prestării unor activităţi de natură diferită. Solicitările de natură mixtă sunt specifice jocurilor sportive. Capacitatea de efort fizic constă în posibilităţile sistemului muscular activ de a elibera. se pot decala cele trei surse de energie utilizabile pentru contracţia musculară. care se produc sub imperiul aportului de oxigen. Drăgan. un excitant adecvat. teoretic. În jocul de fotbal. I. în situaţia când acesta solicită mecanismele de adaptare ale organismului. Ca urmare. Drăgan. 1994). 2) anaerob alactacid. Solicitările (stimulii) sunt fenomenele-cauză care provoacă fenomenele-efect (reacţiile organismului) (D. Astfel. strâns legate de procesele metabolice de eliberare a energiei. solicitări anaerobe – în care efortul se desfăşoară în condiţiile unei datorii de oxigen (datorie „acoperită” abia după terminarea efortului). endocrino-metabolice. cât şi un factor de stres. Colibaba-Evuleţ. de solicitare intensă anaerobă ( I. vorbim despre un efort mixt. în general. aerob-anaerob. solicitări mixte – în care momentele de solicitare aerobă sunt intercalate cu momente. este vorba de descrierea şi 71 Universitatea Spiru Haret . psihice etc. precum şi a refluxului de autoreglare a celorlalte sisteme funcţionale (respirator. 1989). în care sunt implicate cele trei procese de eliberare a energiei şi anume: 1) aerob. energia necesară pentru producerea unui lucru mecanic cât mai mare posibil şi menţinerea acesteia timp cât mai îndelungat (I.Capitolul III EFORTUL ÎN JOCUL DE FOTBAL Efortul este rezultatul multiplelor solicitări (musculare. 3) anaerob lactacid. Efortul sportiv este considerat a fi atât un stimul. vorbim despre: solicitări aerobe – în care nevoile de oxigen sunt acoperite în timpul desfăşurării efortului. De fapt. mai lungi sau mai scurte. Bota. Solicitările la care este supus organismul sportivului sunt. în fotbal având ca dominantă solicitările aerobe lactacide. prin glicoliză anaerobă sau fosforilare oxidativă. cardiorespiratorii. 1998).

respectiv. El poate fi „susţinut” de procesul lactic care produce energia aşa-numită „secundară”. fie pe resinteza ATP prin mijlocirea consumării „pool”-ului fosfaţilor (fosfocreatina) care se găseşte în celula musculară. pentru că numai transformarea ATP şi ADP+P poate elibera energia necesară contracţiei musculare. o parte din glicogenul transformat în acid piruvic trece în ciclul de reacţii numit „ciclul lui Krebs”. se plăteşte o fracţiune mai mare sau mai mică din datoria contractată în timpul eforturilor anaerobe. pe de altă parte. iar efortul nu mai poate fi continuat. eforturile de tip anaerob alactacid şi lactacid alternează cu momente de refacere şi intraefort. efectuate prin lupta directă cu adversarul. Dacă efortul este mai puţin intens. sciziunea ADP în AMP şi resinteza AMP în ADP (calea aşa-zisă „primară”) şi. în funcţie de nivelul mai ridicat sau mai scăzut al capacităţii (P. pe parcursul 72 Universitatea Spiru Haret . rezultat din transformarea glicogenului. menţionează: „De la începutul efortului. Untea. posibilităţile aerobe şi anaerobe caracterizează pragul funcţional al metabolismului energetic (energogenezei). În timpul activităţii musculare. În acest sens. Pe scurt (după L. aceste procese se caracterizează prin: 1) procesul anaerob alactacid se bazează fie pe transformarea ATP în ADP. unde. pe baza hiperventilaţiei pulmonare şi a energogenezei aerobe. Bendiu. anihilează acţiunea enzimelor care permit resinteza glicogenului. 1995). Gh. 3) procesul aerob – dacă efortul continuă cu intensitate crescută. necesară contracţiei musculare. acidul lactic. iar cele cu o durată mai mare de 6 minute sunt exclusiv aerobe”. rezerva de fosfocreatină se epuizează. A. Efortul jucătorului de fotbal este caracterizat de lipsa acţiunilor ciclice. cu o desfăşurare fazică. 1994). energogeneza îmbracă. posibilităţile energetice ale individului. provine din transformarea glicogenului în lactat. cu şi fără minge. Legros. eforturile cu o durată mai mare de trei minute devin din ce în ce mai aerobe. citat de V. iar orice altă formă de energie va trebui să aibă ca finalitate resinteza ATP. anaerob-aerob.resinteza ATP. intensitatea jocului fiind submaximală. în condiţii mereu schimbătoare şi de colaborare cu coechipierii. următoarea sursă de energie. în prezenţa oxigenului. Demeter (1972). 1980. Energia eliberată va permite. diferite mecanisme energetice se angajează diferit în lucru. momente în care. dar alternând. Cojocaru. În jocul de fotbal. După cum se cunoaşte. pentru câteva minute. resinteza fosfocreatinei (calea aşa-zisă „secundară”). 2) procesul anaerob lactacid – dacă efortul continuă. Acest joc sportiv se bazează pe o complexitate de mişcări. pe de o parte. este resintetizat. un aspect anaerob şi apoi mixt.

postul ocupat în echipă. şi anume: 1) dificultăţi impuse de programul competiţional. strategia adoptată de echipa de conducere. Prin urmare. 73 Universitatea Spiru Haret . 3) dificultăţi ce ţin de jucători.). la activitatea pe întreg parcursul jocului care se desfăşoară în condiţiile participării permanente (individuale şi colective) şi mai ales la condiţiile de adversitate şi la cerinţele de solicitare ale fotbalului modern. 1991). ne referim la durata lungă a unui meci (peste 90 minute) comparativ cu durata altor sporturi. Efortul fizic în jocul de fotbal prezintă anumite caracteristici importante de care obligatoriu trebuie să ţinem cont în procesul de pregătire (I. vorbim despre trei tipuri de dificultăţi. Astfel. precum şi extrem de variata activitate prestată în teren de jucători. 2) dificultăţi impuse de jocul în sine. calitatea stărilor psihice (emotivitate. la efectuarea execuţiilor tehnico-tactice cu membrul inferior şi la complexitatea componentei tactice având în vedere dimensiunile mari ale terenului şi numărul mare de jucători. la regularitatea jocurilor care produce o solicitare ritmică. spectatori. condiţii atmosferice). atenţie. depinzând de: valoarea adversarului (la nivel de echipă şi de adversitate directă). Cojocaru. nivelul pregătirii fizice şi tehnico-tactice. Vorbind despre jocul în sine. efortul este diferit cantitativ şi calitativ. în funcţie de desfăşurare. Prima categorie se referă la durata lungă a programului competiţional care se desfăşoară pe o perioadă de circa 9 luni. la numărul mare de jucători. Dificultăţile ce ţin de jucători se referă la caracterul complex al efortului în jocul de fotbal. condiţiile de joc (teren. Toate aceste aspecte subliniază caracterul specific şi complex al efortului din jocul de fotbal. efortul de intensitate maximală (anaerob) cu cel de intensitate minimală (aerob). Motroc şi V. la caracteristica tipului de efort în fotbal.celor peste 90 de minute de joc. la forma sportivă a jucătorilor cu caracter bianual (tur-retur) şi la problemele de formă sportivă privind programul echipei naţionale şi a echipelor de club angrenate în cupele europene. gândire. la terenul de joc de dimensiuni mari. cu implicaţii metodice deosebite în procesul de pregătire. percepţie etc. la desfăşurarea jocului în aer liber indiferent de condiţiile atmosferice.

perioada competiţională. având o perioadă mai îndelungată de menţinere la nivel superior. Acesta fiind structurat în forma jocurilor de campionat tur-retur. cu precizarea că aceasta are un caracter ascendent. nivelul proceselor şi fenomenelor psihice. Forma sportivă a jucătorilor este legată şi de calendarul competiţional existent în jocul de fotbal. de stagiu de pregătire sportivă etc. Dragnea şi Silvia Mate-Teodorescu. rezultatele obţinute la probele de control. valorile indicilor funcţionali etc. determinat de procesele de maturizare. cupe europene. iar dintre cei subiectivi.. Forma sportivă depinde de o serie de factori obiectivi şi subiectivi (A.Capitolul IV FORMA SPORTIVĂ Forma sportivă (denumită de unii autori condiţie fizică optimă) reprezintă suportul obţinerii marilor performanţe. rezultatele obţinute în competiţii. La jucătorii de mare performanţă. capacitatea de refacere optimă etc. perioada de tranziţie corespunzătoare fazei de scoatere organizată din formă şi refacere a capacităţii de efort. corespunzătoare fazei de instalare sau de obţinere a formei sportive. Dintre factorii obiectivi. evidenţiem caracterul fazic al formei sportive. De formă sportivă putem discuta începând chiar de la copii şi până la jucătorii de mare performanţă. 74 Universitatea Spiru Haret . dorinţa de antrenament şi competiţie. enumerăm starea de sănătate. scopul final al antrenamentului jucătorilor programat într-un macrociclu de pregătire. nivelul aptitudinilor sportivilor. şi anume: perioada pregătitoare. campionate europene şi mondiale). Aceasta reprezintă o stare superioară de adaptare concretizată în obţinerea celor mai bune performanţe în jocurile oficiale (campionatul intern. corespunzătoare fazei de valorificare sau manifestare a formei sportive. este necesară valorificarea formei sportive o perioadă îndelungată (durata turului şi returului). forma sportivă este mai stabilă decât la jucătorii începători. aspect foarte dificil de realizat. încrederea în forţele proprii. Ţinând cont de cele trei perioade ale unui macrociclu. 2002).

În multe situaţii. rezolvarea tuturor problemelor jucătorilor. valoarea sportivă a jucătorilor – talentul pentru fotbal şi starea de antrenament. viteza de răspuns a organismului la cerinţele competiţiilor – jocuri interne şi internaţionale de mare răspundere. Vârful de formă sportivă trebuie astfel obţinut. a celui aerob cu cel anaerob. jucătorii manifestă un randament optim aproximativ patru-cinci meciuri. Stănculescu. starea terenului etc. sau C. administrarea susţinătoarelor de efort. menţinerea formei sportive în fotbal se poate realiza prin: alternarea efortului general cu cel specific. performanţă. micşorarea duratei antrenamentelor. excesele. (cf. refacerea rapidă în condiţii diferite de anotimp. Scoaterea din formă sportivă a jucătorilor este necesară chiar dacă aceştia pot obţine încă rezultate bune şi se realizează la sfârşitul perioadei competiţionale sau după terminarea unei competiţii importante (turneu final al C. Dehelean. 2001). viaţa sportivă. se poate evidenţia ieşirea din formă sportivă a jucătorilor datorită unor factori perturbatori. V. rapidă şi eficientă a mişcărilor cu şi fără minge. 1999). prin scăderea volumului şi a intensităţii efortului şi trecerea la lucru nespecific (T.M. starea de sănătate perfectă.). abuzurile şi echilibrul total între substanţele toxice şi cele necesare refacerii. după care urmează o perioadă de scădere de douătrei săptămâni şi din nou o creştere a randamentului pentru trei-patru săptămâni. Durata formei sportive individuale a jucătorilor de fotbal este influenţată de o serie de factori. cum ar fi: accidentările 75 Universitatea Spiru Haret . După acelaşi autor.În fotbal. capacitatea psiho-fizică a jucătorilor şi adaptarea lor la efortul variat din fotbal. alimentaţia. încât să fie la momentul jocului oficial (jocurilor) cel mai important din perioada competiţională. dintre care enumerăm: vârsta jucătorilor şi motivaţia individuală pentru devenire sportivă (măiestrie sportivă) în fotbal. prin executarea simplă. Petrescu şi O.E. valoarea adversarilor şi dificultatea competiţiilor la care participă echipa si jucătorii. reprezentată de o economie funcţională maximă în repaus şi de posibilitatea de a se concentra şi răspunde cu întreaga energie situaţiilor de joc. schimbarea locului şi mijloacelor de antrenament.

datorită unei mobilizări psihice deosebite. cât şi cu măiestria antrenorilor care stă la baza afirmării fotbaliştilor. atât pe plan intern. nivelul formei sportive se găseşte în strânsă legătură cu valoarea sportivă a jucătorilor. efectele suprasolicitării etc. cu talentul şi disponibilităţile lor pentru performanţă. În ceea ce priveşte pregătirea psihologică. o echipă a reuşit să obţină un rezultat superior prinzând o formă sportivă optimă. În acest context. 76 Universitatea Spiru Haret . stări conflictuale. cât şi internaţional.suferite de aceştia. Nu de puţine ori. se poate spune că aceasta are o importanţă deosebită în obţinerea performanţelor superioare prin atingerea formei sportive optime a jucătorilor în competiţiile majore din sezonul competiţional. regimul de viaţă necorespunzător.

Capitolul V PERIODIZAREA ANTRENAMENTULUI ÎN FOTBAL

În fotbal, ciclul anual de antrenament cuprinde următoarele perioade: pregătitoare; precompetiţionale; competiţionale; de tranziţie. Fiecare perioadă are propriile obiective şi caracteristici, existând o relaţie importantă între ele şi calendarul competiţional, ţinând cont de specificul jocului de fotbal, în care perioadele pregătitoare au o durată de aproximativ 3 luni, iar cele competiţionale de 8 luni. Perioada pregătitoare este consacrată, în primul rând, unei pregătiri de bază, în scopul realizării unei pregătiri fizice optime. În această perioadă, componentele antrenamentului au următoarele procentaje: pregătire fizică generală – 45%; pregătire fizică specifică – 15%; pregătire tehnică – 30%; pregătire tactică – 10 %. Obiectivele majore ale perioadei pregătitoare sunt: asigurarea dezvoltării pregătirii fizice generale şi a capacităţilor motrice; consolidarea elementelor tehnice însuşite şi îmbogăţirea arsenalului tehnic cu procedee noi şi eficiente (completarea bagajului de deprinderi şi priceperi motrice); perfecţionarea acţiunilor tactice corespunzătoare propriei concepţii de joc; asigurarea unui climat de pregătire caracterizat prin muncă, disciplină, seriozitate; înlăturarea deficienţelor constatate la unele componente ale antrenamentului.
77

Universitatea Spiru Haret

În scopul îndeplinirii obiectivelor, perioada pregătitoare se împarte în două etape, prima fiind pentru pregătirea generală şi a doua pentru pregătirea specială (perioada precompetiţională). Prima etapă vizează readaptarea organismului la un efort susţinut şi creşterea capacităţii funcţionale a acestuia, dezvoltarea complexă a capacităţilor motrice şi completarea bagajului de priceperi şi deprinderi motrice. Mijloacele utilizate se deosebesc de cele competiţionale, având un caracter general sau fiind împrumutate din alte discipline sportive, în special din atletism şi gimnastică. În această etapă, antrenamentele echipelor de seniori vor avea la început o durată cuprinsă între 45 şi 60 minute, ajungând treptat la o durată de 180-200 minute la sfârşitul acestei perioade, pregătirea realizându-se în două, trei lecţii zilnice. Intensitatea va fi mai mică decât volumul de antrenament şi nu va depăşi la sfârşitul acestei etape 50-60%. A doua etapă, perioada precompetiţională, urmăreşte instalarea formei sportive prin: dezvoltarea capacităţilor motrice specifice fotbalului; perfecţionarea pregătirii tehnico-tactice cu accent pe structurile care se vor aplica în joc; pregătirea psihică specifică şi de concurs. Pentru pregătirea fizică, se folosesc metode specifice şi mijloace tehnico-tactice corespunzătoare, atât în cadrul antrenamentelor colective, cât şi în cele individualizate. Mijloacele tehnico-tactice se folosesc în condiţii apropiate de joc şi în condiţii de joc. Pregătirea capătă un caracter integral la sfârşitul acestei perioade, atunci când jocurile de verificare devin principalele mijloace de pregătire. În perioada precompetiţională, ponderea componentelor antrenamentului şi jocului este următoarea: pregătire fizică – 40%; pregătire tehnică – 30%; pregătire tactică – 15%; joc – 15%. Perioada precompetiţională cuprinde tot două etape (pregătire generală şi specială), în care se urmăreşte dezvoltarea sau perfecţionarea următoarelor componente.
78

Universitatea Spiru Haret

În etapa de pregătire generală se va pune accentul pe dezvoltarea rezistenţei generale, forţei, mobilităţii generale, pe activităţi complementare şi de recuperare. În prima parte a etapei de pregătire specială, se va insista pe tehnica jocului cu minge, pe îmbunătăţirea rezistenţei generale în condiţii de joc, pe dezvoltarea forţei generale şi specifice, pe dezvoltarea mobilităţii generale în condiţii complexe (de joc) şi pe dezvoltarea vitezei (accent pe lucrul cu mingea). Se va lucra cu o intensitate caracterizată printr-o creştere progresivă, în timp ce volumul şi durata antrenamentelor rămân constante. În partea a doua a etapei de pregătire specială, se urmăreşte îmbunătăţirea prestaţiei tehnico-tactice a jucătorilor în condiţii de joc, dezvoltarea formelor de manifestare a vitezei adaptate la condiţiile neprevăzute din timpul jocului, dezvoltarea rezistenţei specifice şi a forţei, punând accentul pe relaţia forţă-viteză (N. Comucci şi M. Viani, 1988). Planificarea mijloacelor şi metodelor în această parte trebuie să includă jocuri la două porţi, cu o durată mărită progresiv (diferenţiat pentru copii, juniori şi seniori), până la obţinerea timpului regulamentar de joc. În ceea ce priveşte efortul, pregătirea se caracterizează prin scăderea volumului de lucru şi creşterea intensităţii, antrenamentele având o durată care scade treptat de la 150-200 minute la 90-120 minute. Perioada competiţională are o specificitate aparte, având în vedere probleme legate de participarea echipelor la competiţiile oficiale, fus orar, deplasări etc. Jocurile oficiale importante, fiind numeroase, solicitările competiţionale determină o abordare precisă a planificării antrenamentelor în această perioadă. În această idee, se urmăreşte: menţinerea capacităţii competiţionale a jucătorilor la cel mai ridicat nivel şi pe cât posibil creşterea acesteia; creşterea omogenităţii echipei; abordarea specifică pentru unele jocuri oficiale cu miză foarte mare; efectuarea unor pregătiri speciale cu jucătorii unor loturi reprezentative, în vederea realizării de către aceştia a unor performanţe internaţionale; menţinerea gradului de sănătate a componenţilor echipei.
79

Universitatea Spiru Haret

cuprinde sezonul de toamnă (tur) şi sezonul de primăvară (retur). trei săptămâni ale acestei perioade. în campionatul intern. caracteristice activităţii competiţionale. meciurile amicale se programează în zilele de miercuri sau joi) şi care pot avea loc săptămânal. Echipele de mare performanţă. pot desfăşura două antrenamente cu solicitare mare (efort maxim). precum şi al menţinerii în ciclurile interjocuri a antrenamentelor de vitezăforţă şi a celor de rezistenţă în regim de viteză. se folosesc mijloace specifice nivelului de pregătire al jucătorilor care alcătuiesc lotul echipei. punându-se accentul însă şi pe abordarea individuală a unor componente ale antrenamentului. În general.Volumul de lucru este reprezentat de următoarele procente: pregătire fizică – 20%. joc – 40%. fie cu intercalarea unei zile de refacere activă. cupă. de verificare sau de pregătire. este bine ca antrenamentele din această perioadă să se desfăşoare la ora jocului oficial. Antrenorii acestor echipe trebuie să ţină cont şi de faptul că pregătesc şi jucători care sunt convocaţi la diferite loturi reprezentative. având un număr mai mare de partide jucate în plus faţă de ceilalţi coechipieri. Pregătirea se desfăşoară după o modelare integrală. programate de obicei la mijlocul perioadei din cadrul unui microciclu de pregătire (de exemplu. iar pe cât posibil. competiţii internaţionale). Pregătirea continuă în această perioadă prin folosirea jocurilor şcoală. controlul medical devine un indicator care determină orientarea antrenamentului şi individualizarea acestuia. 80 Universitatea Spiru Haret . Aceste antrenamente se vor desfăşura fie în două zile consecutive. în sensul scăderii volumului şi creşterii intensităţii. echipa să se antreneze măcar o dată pe terenul pe care se dispută meciul. caracterul antrenamentelor este aproape identic cu cel din etapa de pregătire specifică. În această perioadă. În timpul antrenamentelor colective. Ambele sezoane conţin 13-17 săptămâni pentru echipele de mare performanţă (25-30 de jocuri oficiale – campionat. În primele două. în perioada competiţională. pregătire tactică – 15%. pregătire tehnică – 25%. Perioada competiţională în jocul de fotbal. în care elementele tehnico-tactice şi fizice sunt efectuate în condiţii de solicitare complexă. dacă meciurile oficiale au loc duminica.

dar se va dezvolta şi gândirea tactică pe fondul unei pregătiri psihologice de concurs optime.În antrenamente. prevenirea surmenajului şi menţinerea indicilor de pregătire tehnico-tactică. Perioada de tranziţie Această perioadă urmăreşte refacerea capacităţii de efort în vederea începerii unui nou ciclu de pregătire. de 1-3 săptămâni. permiţând desfăşurarea la un nivel valoric optim a perioadei de tranziţie. 81 Universitatea Spiru Haret . Metodele şi mijloacele folosite în antrenamente se vor schimba. Durata acestei perioade este influenţată de nivelul de pregătire al jucătorilor. pregătirea fizică are un caracter de individualizare analitică şi de omogenizare a rezistenţei specifice. cu asigurarea fazei de supracompensare pentru efortul viitor. de stadiul în care se află. la copii fiind de aproximativ 6-7 săptămâni. precum şi de „distanţa” până la momentul reînceperii antrenamentelor. eliminarea oboselii fizice şi nervoase. se vor perfecţiona pregătirea tehnică şi cea tactică pen-tru susţinerea activităţii competiţionale. punându-se accentul pe dezvoltarea capacităţilor motrice specifice fotbalului. Asigurarea odihnei active în această perioadă se realizează prin reducerea treptată a efortului faţă de nivelul acestuia din perioada competiţională. iar la jucătorii de performanţă. De asemenea. dar vor fi orientate spre menţinerea capacităţilor fizice ale jucătorilor.

controlul îndeplinirii planului. 82 Universitatea Spiru Haret . conducerea colectivă a activităţii de pregătire. a altor factori cu influenţe pozitive şi chiar a celor perturbatori. activitatea creatoare a antrenorului şi jucătorului. Elaborarea planurilor constituie o activitate ce trebuie realizată de către fiecare antrenor. mijloacelor şi formelor de pregătire. indiferent de nivelul la care lucrează. planificarea şi evidenţa procesului de antrenament reprezintă o necesitate obiectivă în demersul obţinerii performanţelor superioare. Ciclurile de pregătire sunt formele generale ale structurii de organizare a antrenamentului. cel mai frecvent se folosesc mezociclurile cu o durată de 4 săptămâni). Prin planificare se înţelege „activitatea de elaborare amănunţită şi precisă a obiectivelor de instruire şi de performanţă. respectând anumite cerinţe. dar şi a posibilităţilor şi particularităţilor echipei şi jucătorilor. două macrocicluri cu o durată de 6 luni). a caracteristicilor specifice fotbalului. 2002). referindu-ne aici la: macrostructura sau structura ciclurilor mari de antrenament (în fotbal. mezostructura sau structura ciclurilor de durată medie (în fotbal. care cuprind succesiunea lecţiilor de antrenament din cadrul unei săptămâni.Capitolul VI PLANIFICAREA ŞI EVIDENŢA ANTRENAMENTULUI ÎN FOTBAL În fotbal. îndeplinirea ritmică a planului. Planificarea antrenamentului sportiv trebuie să se facă pe baza cunoaşterii profunde a conţinutului şi efectelor metodelor. precizarea verigii principale a pregătirii. microciclurile sau structura ciclurilor săptămânale. precum şi a mijloacelor. cum ar fi: îmbinarea planurilor de perspectivă cu cele curente. metodelor şi formelor de organizare adecvate scopurilor propuse” (A. Dragnea şi Silvia Mate-Teodorescu.

criteriile de selecţie. Obiectivele de pregătire se referă la elementele de conţinut ale componentelor antrenamentului şi se stabilesc atât individual. planul săptămânal. concluziile analizei participării echipei la ultimul campionat mondial sau european. caracterizarea nivelului de pregătire a jucătorilor. mijloacele şi formele de pregătire. locuri şi forme de pregătire pe ani şi etape. vorbim despre următoarele planuri de pregătire: planul de perspectivă. periodizarea antrenamentului. modelul competiţional. evoluţia formei sportive. planul de etapă. Planul anual (pe macrociclu) (Anexa 1) reprezintă prima subdiviziune a planului de perspectivă şi are următoarele componente: calendarul competiţional. planul de antrenament. prognoza rezultatelor pentru următoarea competiţie majoră. elementele esenţiale de progres şi limită. datele controlului medical. cerinţe organizatorice. Obiectivele de performanţă se referă la locul sau locurile pe care trebuie să se claseze echipa la sfârşitul competiţiei. caracterizarea lotului echipei. Planul de perspectivă conţine ideile importante. direcţiile principale de dezvoltare a procesului de pregătire pe o perioadă mai îndelungată de 2 ani (pregătire pentru campionat european sau mondial). 83 Universitatea Spiru Haret . cât şi pentru întreaga echipă. planul anual.În această idee. principiile. obiectivele de pregătire şi performanţă. administrative şi medicale ce trebuie asigurate. modelul pregătirii. Elementele de conţinut ale acestui plan sunt: caracterizarea fotbalului pe plan mondial.

partea de încheiere. cel mai frecvent fiind folosite mezociclurile de 4 săptămâni. aceştia trebuie să asigure însuşirea şi perfecţionarea continuă a componentelor antrenamentului. să contribuie eficient la creşterea randamentului jucătorilor. nivel şi condiţii de pregătire etc. structura şi tipul ciclurilor săptămânale de antrenament. să pregătească echipa în funcţie de particularităţile adversarului din jocul următor. observaţii. Referitor la selecţionarea şi programarea mijloacelor. dozare. precizarea structurii lecţiei în concordanţă cu tipul lecţiei. Planul săptămânal (pe microciclu) (Anexa 5) se realizează pentru o săptămână de pregătire. fiind în legătură permanentă cu celelalte lecţii. în scopul îndeplinirii obiectivelor respective. numărul şi caracterul temelor care nu trebuie să depăşească posibilităţile de influenţare eficientă a acestora. antrenorii având un rol important în realizarea optimă a procesului de antrenament. principalele grupe de mijloace. să îndeplinească obiectivele intermediare şi operaţionale din ciclul săptămânal respectiv. Numărul şi tipul antrenamentelor dintr-un ciclu săptămânal de pregătire diferă de la o echipă la alta în funcţie de obiectivele urmărite. indicaţii metodice. şi anume: partea introductivă – încălzirea. În elaborarea planului de antrenament. În funcţie de caracteristicile şi locul etapei în cadrul perioadei respective. partea fundamentală.Planul de etapă (pe mezociclu) (Anexele 2-4) se desprinde din planul anual şi realizează o planificare a pregătirii pe o perioadă de 3-6 săptămâni. trebuie să ţinem seama de: alternarea tipurilor de lecţie. aprecieri asupra îndeplinirii obiectivelor planificate. în care fiecare lecţie de antrenament are particularitatea sa. acest plan are următoarele componente: obiective intermediare de pregătire şi de performanţă. Planul de antrenament (lecţia de antrenament) (Anexa 6) reprezintă documentul de planificare cel mai operativ al antrenorului şi cuprinde o înşiruire metodică a mijloacelor de îndeplinire a obiectivelor propuse – exerciţii. 84 Universitatea Spiru Haret .. Lecţia de antrenament este structurată pe trei părţi. prin intermediul fiecărei verigi din lecţia respectivă.

trebuie să se regăsească următoarele: graficul planului anual. Evidenţa antrenamentului se referă la înregistrarea sistematică şi obiectivă a unor date privind conţinutul pregătirii. În general. Caietul antrenorului cuprinde date referitoare la evidenţa preliminară. fişele individuale pe componentele antrenamentului. în acest document de evidenţă. testele fizice şi tehnico-tactice (rezultatele şi interpretarea acestora). datele individuale. se prezintă temele antrenamentului şi se realizează încălzirea generală şi specifică a jucătorilor pentru efortul din antrenament. calendarul competiţional. curentă şi de bilanţ a activităţii jucătorilor. toate datele necesare fiind consemnate în caietul acestuia. 85 Universitatea Spiru Haret . antrenorul trebuie să ştie cu precizie starea terenului pe care se lucrează. Revenirea organismului jucătorilor după efortul prestat în antrenament. precum şi a unor elemente care permit antrenorului să aprecieze activitatea propriilor jucători în funcţie de obiectivele stabilite în planurile de perspectivă şi curente. De asemenea. Antrenorul trebuie să aibă o evidenţă clară asupra procesului de pregătire al echipei. numărul jucătorilor şi al materialelor ajutătoare. Partea fundamentală se referă la metodele şi mijloacele folosite pentru realizarea obiectivelor lecţiei (formaţii de lucru. înainte de începerea lecţiei. Această activitate este în strânsă legătură cu planificarea antrenamentului şi se referă la fiecare jucător în parte (posturi). care reprezintă cel mai important document de evidenţă. planurile de etapă. cât şi prezentarea unor indicaţii metodice şi observaţii se realizează de către antrenori în partea de încheiere a lecţiei. la grupe de jucători (compartimente) şi la întreaga echipă. jocuri cu temă etc. prezenţa la antrenamente. dozare.În partea introductivă – încălzire –. datele controlului medical. elaborate pentru diferite perioade. evidenţa jocurilor oficiale şi amicale. săptămânale şi de antrenament în funcţie de periodizare. în scopul desfăşurării în condiţii corespunzătoare a antrenamentului respectiv. acţiunile de selecţie.).

86 Universitatea Spiru Haret .

Dezvoltarea mobilităţii şi supleţei Mijloace: 1.. sub formă de joc 2x2. Ex.ANEXA 2 PLAN DE ETAPĂ de la . Dezvoltarea vitezei de reacţie şi execuţie 2..-tac.... Structuri teh. Precizia pasei şi lovirii la finalizare 2.. Ex..... Dezvoltarea rezistenţei (apărare şi atac) 2... Jocuri 2x2.. cu mingea pe distanţe scurte pentru finalizare 2. Deposedările din faţă Mijloace: 1... Consolidarea încadrării celor doi fundaşi centrali atât în jocul „de zonă”. Obiectivele etapei 1... de forţă circuit. Dezvoltarea forţei 3.. Precizia pasei lungi 3. Ex. Jocuri 4x4. de pasare şi tras la poartă 2.. nisip 2. 3x3... Îmbunătăţirea capacităţii de efort anaerob Mijloace: 1.. Lovirea mingii cu capul Mijloace: 1.. Îmbunătăţirea jocului la fazele fixe în atac şi apărare. Respingerea mingii cu capul din centrare 2. Fizic: 1. 3 jucători 2. Recuperarea mingii în 2. Exerciţii cu adversari semiactivi şi activi pe zone specifice Tehnico-tactic: 1. de pasare între 2-3 jucători 3. Ex. Calitatea centrării Mijloace: 1.. 3.. Ex.. jocuri în suprafeţele de pedeapsă şi de poartă 3. Jocuri 8x8 pe jumătate de teren 3. 2x3 Tehnico-tactic: 1.... de stretching Fizic: 1. cât şi „om la om”... specifice Atacanţi Mijlocaşi Fundaşi 87 Universitatea Spiru Haret .. pe jumătate de teren 2.. 4x4 cu temă 2. în funcţie de fază.. de 1x1 pe zone diferite la 16 m 2. Ex... teh. în suprafaţa de pedeapsă Tehnico-tactic: 1.. Ex. de finalizare „sub presiune” 3..-tac. Ex.. Perioada competiţională.. Ex.. Alergare pe teren variat. Dezvoltarea vitezei explozive 2.... Dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză Mijloace: 1..... Echipa.. Dezvoltarea capacităţii mijlocaşilor şi înaintaşilor de a recupera cât mai multe mingi de la adversar.. 3x3 pe ¼ teren Fizic: 1. Jocuri 3x3. cu preluarea alternativă a rolului de libero.. până la .. 2.

88 Universitatea Spiru Haret .

89 Universitatea Spiru Haret .

Dezvoltarea capacităţii de gândire tactică în diferite situaţii ale jocului....... 4.) Antrenorul.......... atât în atac.. Clubul .......... 3.) Pregătirea tactică (min....) Şedinţe de pregătire şi analiză (min.ANEXA 5 PLAN SĂPTĂMÂNAL Perioada competiţională... Dezvoltarea calităţilor motrice combinate viteză în regim de forţă.) Pregătirea tehnică (min.....) Jocuri oficiale (min...) Jocuri de verificare (min... cât şi în apărare........) Pregătirea fizică generală (min... L M M J V S 20 20 20 20 20 20 70 70 15 35 30 30 30 30 50 15 90 15 15 15 15 30 D joc oficial 90 Universitatea Spiru Haret ...) Pregătirea fizică specifică (min..... rezistenţă în regim de viteză etc...) Individualizare (min. Individualizarea pregătirii pentru valorificarea optimă a disponibilităţilor fiecărui jucător.. 2........ Factorii antrenamentului/zile Pregătirea organismului pentru efort (min.. Automatizarea unor combinaţii tehnico-tactice specifice particularităţilor propriei echipe......... Obiective 1.. Echipa..

... Joc 4x2 din 2 atingeri Transmiteri ale mingii la 20-35m de pe loc... 3 4 5 Joc cu temă (25’) Revenire (5’) Indicaţii Se joacă la porţi mari.. Pauză Observaţii Accent pe frecvenţa paselor şi intensitatea lucrului... menţinere – jonglerii. dar de pe zonele lor. Antrenor:..... 91 Universitatea Spiru Haret ... 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (20’) 5’ 5’ 5’ 5’ 5’ 5’ 10’ 10’ 10’ 2 Partea fundamentală (40’) Se va executa pe zona specifică fiecărui jucător. Repetări Durată Nr... Exerciţii de relaxare. ctr.. Structură antrenament Mijloace Alergare uşoară. Lucrul în 2 – pasă. Lucru cu mingea individual.... 4 jaloane.. Pase în lung de linie şi diagonală. Inteligenţă în deposedare.. Accent pe precizia pasei lungi şi ieşirea din zona proprie în atac.. Antrenamentul:..... Pasă lungă şi accelerare din zonă... Intensitate: 60% Obiective: Consolidarea pasei lungi şi a marcajului. Data:.ANEXA 6 PLAN DE ANTRENAMENT Grupa:. Mers cu respiraţie. 4 pieptăraşe. Exerciţii 2x1 şi 1x2 pentru calitatea dublajului şi marcajului la 16m. jucători: 16 jucători Caracterul: Tehnico-Tactic Teren: Durata: 90’ Materiale: 8 mingi.... preluare.... 4x4 jocul liber. Exerciţii 2x2 cu schimb de adversar... Nr.. dar cu marcaj strict.

vorbim despre o încălzire generală şi specifică a jucătorilor. prezentarea şi explicarea conţinutului lecţiei. se folosesc exerciţii asemănătoare cu primele mijloace din partea fundamentală. ţinând cont de particularităţile capacităţilor motrice ale jucătorilor.) şi cea mai mică în perioada competiţională (15 min. în fotbal fiind cele axate pe lucrul cu mingea. în antrenamentul colectiv. cuprinde organizarea colectivului. 92 Universitatea Spiru Haret . Durata acestui tip de încălzire este cuprinsă între 5 şi 15 min. (durata ideală este de 10-15 min). Prima parte a încălzirii se încheie cu exerciţii care măresc amplitudinea mişcărilor. repartizarea jucătorilor pentru începerea exerciţiilor fizice. Alegerea exerciţiilor este determinată de specificul şi temele lecţiei de antrenament. Încălzirea specifică trebuie să-l pregătească pe jucător pentru executarea primelor exerciţii din partea fundamentală. încălzirea generală şi specifică a jucătorilor. Partea introductivă – încălzirea –. obiectivele şi conţinutul lecţiei. Lecţia de antrenament În procesul de pregătire din fotbal se folosesc.). de tempoul şi ritmul execuţiilor care vor urma. dar mai ales de nivelul de pregătire al jucătorilor. în funcţie de nivelul de pregătire al jucătorului. TIPURI DE ANTRENAMENT 1. mai ales în perioada pregătitoare. În fotbal.Capitolul VII LECŢIA DE ANTRENAMENT ÎN FOTBAL. dar mai ales de rezistenţa lui generală. în funcţie de perioada de pregătire. Încălzirea generală trebuie să dezvolte capacitatea generală de lucru a organismului. precedat de o alergare uşoară de 2-3 min. mai frecvent. Încălzirea are durata cea mai mare în perioada pregătitoare (30 min. aceasta poate fi înlocuită cu un joc de scurtă durată (10-15 min. în special prin intensificarea funcţiilor vegetative.). lecţiile de antrenament structurate pe trei părţi – partea de introducere/încălzire. fundamentală şi de încheiere. Astfel. Aceasta constă dintr-un complex de exerciţii fizice special selectate. executate de jucător în scopul pregătirii organismului pentru efortul din antrenament.

faza de încălzire poate fi făcută într-o stare de totală relaxare.. „măgarul la mijloc” sau fotbal-tenis. În fotbal. cum ar fi: „tăuraşul”. cum ar fi. dar cu atenţia concentrată la comenzile antrenorului. 1988). Când nu sunt condiţii. Exerciţiile pentru învăţarea şi perfecţionarea tehnicii şi tacticii se execută imediat după încălzire. cum ar fi: înainte de începerea antrenamentului propriu-zis. formarea deprinderilor şi priceperilor de executare independentă a acţiunilor tehnico-tactice şi a rezolvării acestora în situaţii noi. Această activitate recreativă trebuie să fie precedată de câteva minute de alergare uşoară. se folosesc mijloacele pentru dezvoltarea vitezei sau cele pentru dezvoltarea coordonării (îndemânării). dezvoltarea capacităţilor condiţionale şi coordinative este strâns legată de perfecţionarea tehnico-tactică a jucătorilor. la sfârşitul părţii fundamentale. Viani. neprevăzute. de exemplu. după aceste exerciţii. jucătorii să execute la comanda antrenorului o serie de acţiuni tehnicotactice. înainte ca jucătorii să resimtă oboseala. este bine ca. jucătorii să alerge timp de 12 min. la începutul părţii fundamentale. variante de pase într-o formă uşoară etc. conducerea mingii. trebuie să ţinem cont de faptul că.Pentru asigurarea unei încălziri eficiente. (vara) sau 18 min. este recomandabil ca jucătorii să practice un joc recreativ-distractiv. înainte de a lua mingea de la antrenor. 93 Universitatea Spiru Haret . este bine ca între diferitele exerciţii să se introducă pauze (active sau pasive) cu durată de 1-2 min. un joc cu mingea. Comucci şi M. dezvoltarea capacităţilor motrice ale jucătorilor. în perechi sau în grupuri restânse. ceea ce implică o abordare metodică specifică a procesului de pregătire. iar în alte ocazii. o obişnuinţă bună este ca. Partea fundamentală are ca principale obiective creşterea nivelului de pregătire fizică generală şi specifică cu implicaţii în învăţarea tehnicii şi tacticii. În funcţie de tipul lecţiei. (iarna). Durata totală a încălzirii trebuie să fie de aproximativ 30-35 min. educarea calităţilor morale şi de voinţă. încălzirea se poate face de voie. iar cele pentru dezvoltarea rezistenţei şi forţei. Încălzirea trebuie să respecte şi anumite cerinţe de ordin psihofiziologic. pentru a se preveni eventualele accidentări (N. în scopul începerii lucrului într-o bună dispoziţie. o dată sosiţi pe terenul de joc. să facă încălzirea fără utilizarea mingii. prin jocuri. în unele ocazii.

antrenament de rezistenţă. având ca scop scăderea treptată a efortului şi revenirea indicilor fiziologici ai jucătorilor la o stare apropiată de cea iniţială. Partea de încheiere este obligatorie în toate lecţiile de antrenament.). antrenorul trebuie să discute cu jucătorii. mijlocul cel mai bun îl constituie alergarea uşoară şi apoi mersul. avem: antrenament tehnic. în funcţie de formele de antrenament. discutăm despre: antrenament de iarnă. după joc sunt necesare 2-3 min. Încheierea lecţiei de antrenament se poate face uneori şi printr-un joc de durată mică (5-10 min. iar a mersului de 1-2 min. Durata totală a părţii de încheiere a antrenamentului este de 5-10 min.Durata acestei părţi este de aproximativ 80-90 min. Astfel. antrenament de omogenizare. antrenament de pregătire fizică specială. antrenament tactic. numai în cazurile în care partea fundamentală nu a solicitat corespunzător jucătorii din punct de vedere psiho-motric (chiar şi în această situaţie. Se recomandă ca după un antrenament solicitant să nu se treacă brusc la odihnă. La finalul fiecărei lecţii. lucrările de specialitate au împărţit procesul de pregătire în patru categorii: forme. de exerciţii de relaxare). 2. antrenament de pregătire fizică generală. antrenament extensiv.. După genurile de antrenament. genuri. recomandări etc. metode. Tipuri de antrenament În scopul determinării unei tipologii a antrenamentului. concurs de antrenament. antrenament de condiţie. Durata alergării este de 2-3 min. antrenament de viteză. 94 Universitatea Spiru Haret . antrenament de vară. Pentru această parte. plimbarea. antrenament de compensaţie. să facă unele aprecieri asupra comportamentului acestora în antrenament şi asupra rezolvării obiectivelor propuse. tipuri. antrenament complementar.

antrenament intensiv. antrenament independent. de etapele de pregătire în care se află echipa. antrenamentul psihosomatic. de competenţele antrenorilor în raport cu cerinţele fotbalului actual. antrenament individualizat. în funcţie de obiectivele de performanţă şi de pregătire. vagotonii de antrenament. antrenament aerob. antrenament combinat. supraantrenamentul. de condiţiile şi nivelul de pregătire al jucătorilor. antrenament în circuit. ne referim la: antrenament autogen. antrenament la altitudine. În funcţie de metodele folosite în antrenament. antrenament cu repetări. antrenament de concurs. După tipurile de antrenament. antrenament cu intervale. Din punct de vedere psihopedagogic. antrenament ideomotor. în procesul de pregătire. antrenament psihoton. antrenament izometric. de vârsta acestora. antrenamentul neuromuscular. antrenament anaerob. vorbim despre: antrenament principal. antrenament izotonic. 95 Universitatea Spiru Haret . antrenament colectiv. Din punct de vedere biologic. de suportul financiar asigurat de club şi. testul de antrenament. nu în ultimul rând. se mai foloseşte: antrenamentul psihologic. există: antrenamentul metabolic. antrenamentul invizibil. regimul de antrenament. antrenament funcţional. Toate aceste tipuri de antrenament pot fi folosite de antrenori pe parcursul unui ciclu de pregătire.

mijloace şi forme de pregătire cât mai variate contribuie la creşterea posibilităţilor individuale şi a randamentului colectiv al jucătorilor. Viani. mai există şi lecţia de antrenament suplimentară şi antrenamentul efectuat într-un cadru diferit de cel obişnuit. conform temei date de antrenor. precizându-le exact complexele de exerciţii şi dozarea acestora. Acest antrenament reprezintă o completare eficientă a pregătirii de bază şi un mijloc adecvat pentru obişnuirea jucătorilor cu acest regim de muncă independentă. care pot aprofunda problematica acestora în vederea optimizării procesului de pregătire. zilnic şi sunt axate. ciclism. 96 Universitatea Spiru Haret . De asemenea. în afara programului de pregătire. Jucătorii pot participa în mod independent şi în cadrul altor jocuri sportive. Antrenorii au obligaţia să elaboreze şi să le dea propriilor jucători teme individuale. Schimbarea locului de antrenament prin desfăşurarea lecţiei în apropierea unei păduri. pe lângă aceste categorii de antrenament. 1988). Reducerea dimensiunilor terenului (folosirea terenurilor de handbal şi baschet) poate influenţa favorabil comportamentul jucătorilor. contribuind la consolidarea spiritului de echipă şi a climatului de înţelegere. în scopul rezolvării eficiente a situaţiilor neprevăzute din timpul jocului desfăşurate în criză de spaţiu şi timp. în principal. antrenamente pe care le voi descrie în continuare. pe îmbunătăţirea capacităţii motrice şi tehnico-tactice a jucătorilor. fără a fi nevoie de eforturi deosebite din partea acestora. Durata acestor exerciţii este între 30 şi 60 min. Lecţia suplimentară se foloseşte în scopul creşterii nivelului de pregătire şi este alcătuită în special din exerciţii fizice care sunt executate de jucători în afara programului de antrenament respectiv. Comucci şi M. folosirea unor metode. dar şi la practicarea altor sporturi individuale (schi.a. cauzată de monotonia locurilor şi condiţiilor de pregătire.). fiind mai puţin cunoscute viitorilor antrenori de fotbal. canotaj ş.În fotbal. reprezintă o noutate care poate să ofere avantaje sigure şi posibilităţi concrete de refacere (N. Antrenamentul efectuat într-un cadru diferit de cel obişnuit se foloseşte pentru a evita repetarea unor situaţii sau atmosfere de rutină şi de oboseală psihică. pe malul mării sau chiar pe un teren acoperit de zăpadă.

selecţia finală (stadiul III) – 14-18 ani. de la începutul pregătirii. ci posibilitatea ca 97 Universitatea Spiru Haret . Selecţia poate fi inclusă pe primul loc în ierarhia componentelor antrenamentului. Selecţia este un proces permanent. respectiv. decisiv nu este felul în care un copil a ajuns să practice fotbalul. îndeplinirea obiectivelor de pregătire şi de performanţă. Selecţia primară – stadiul I Selecţia serveşte pentru alegerea copiilor pe care antrenorul îi poate pregăti în vederea întrecerilor sportive. Dar. (Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori) 1. pe toată durata ei şi chiar în timpul stadiului superior al măiestriei. psihosociologice şi motrice) pentru practicarea şi specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau probă sportivă”. există numeroase definiţii ale selecţiei sportive. ca proces permanent. Nicu (1993). Scopul selecţionerului este acela de a găsi copii care să corespundă cerinţelor pe care le implică jocul de fotbal. poate fi divizată în funcţie de stadiile de pregătire astfel: selecţia primară (stadiul I) – care începe la vârsta de 6-7 ani. alegerea unei activităţi sportive se face datorită părinţilor. De multe ori. Selecţia în fotbal. biologice. cu ajutorul unui sistem complex de criterii (medicale. copilul se află la o vârstă fragedă. Până când se ajunge la selecţia primară. deoarece obţinerea performanţelor nu poate fi concepută fără etapele selecţiei.Capitolul VIII SELECŢIA ÎN FOTBAL În literatura de specialitate. selecţia secundară (stadiul II) – care se desfăşoară în 2 etape: 10-12 ani şi 12-14 ani. dintre care menţionez pe cea a lui A. şi anume „un proces organizat şi repetat de depistare timpurie a disponibilităţilor înnăscute ale copilului. De calitatea selecţiei iniţiale şi a celei efectuate pe toate treptele pregătirii va depinde randamentul muncii depuse în relaţia antrenor-jucător-echipă. la care nu se poate spune cu probabilitate dacă acesta are talent pentru fotbal. prietenilor şi chiar întâmplător. juniorului.

mai ales la şcoală. Cu alte cuvinte. există o mai mare certitudine ca el să rămână în domeniu şi să continue pregătirea. Copiii sunt astfel mândri că au fost acceptaţi într-o echipă şi pot asista regulat la pregătire. există posibilitatea ca nivelul de pregătire al copilului să nu fie cel mai bun. Mai corect ar fi dacă un copil s-ar confrunta şi cu alte sporturi. examinarea capacităţilor tactice pe care copilul le posedă. mai apare şi riscul unei alegeri pripite. de vioiciunea-vigoarea copilului. Un copil de 6 sau chiar 9 ani nu este conştient de capacităţile şi înclinaţiile pe care le are. nu în ultimul rând. 98 Universitatea Spiru Haret . Selecţionerul trebuie să se informeze la ce nivel de pregătire au ajuns copii. fiindcă numai aşa pot fi aleşi dintre ei cei mai talentaţi. pe lângă procesul de pregătire. De aceea. aptitudinile fizice. pe care le implică un antrenament. Totodată. întrucât există şi copii talentaţi. de talia acestuia. de viteza acestuia. iar părinţii şi învăţătorii nu pot spune cu siguranţă ce fel de talent posedă. iar acesta să se decidă să renunţe la fotbal pentru a-şi alege un alt sport. Pentru asta este necesară pregătirea. Cu cât este mai complexă această întâlnire. copilul este capabil să înveţe regulile de bază. de trăsăturile psiho-sociale şi. un bun pedagog. să devină fotbalişti. La această vârstă. Pentru copiii care au trecut cu bine de prima întâlnire cu selecţionerul. imediat după prima întâlnire cu selecţionerul. Din această cauză. copii nu trebuie obligaţi. de starea de sănătate (cea mai importantă). este indicat ca de copii să se ocupe un antrenor cu experienţă. cu atât sunt mai sigure informaţiile obţinute. capacitatea de joc. care.mulţi copii să înveţe şi să iubească acest sport. din păcate. Prima întâlnire cu selecţionerul trebuie să aibă loc când copiii au 6 ani (selecţie primară). examinarea capacităţilor tehnice de joc ale copilului. este nevoie să se asigure posibilităţi corespunzătoare de antrenament. Această primă întâlnire trebuie să cuprindă următoarele criterii: controlul medical. să organizeze şi diferite competiţii sportive. nu au avut parte de o pregătire adecvată. selecţionerul trebuie să ţină seama de inteligenţa copilului (orientarea copilului în teren). Dacă aceste condiţii nu sunt respectate. evaluarea personalităţii (se face cu ajutorul antrenorului sau a profesorului). Dacă este talentat şi se simte atras de fotbal. precum şi ce cunoştinţe fotbalistice posedă. care.

3 cm 1000 ml 6 ani 10.5 sec. 15-17x 48 cm 7 ani 59 cm 63 cm 58 cm 20.64 min. 135 cm 2. 125 cm 2. 17-19x 51 cm Greutatea 23 kg 26 kg Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Diametrul bitrohanterian Capacitate vitală Criterii motrice Viteză pe 50 m Lungime de pe loc Rezistenţă pe 600 m Aruncare minge oină Menţinut în atârnat Abdomen Mobilitate coxo-femurală Criterii biologice (8-10 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 8 ani = 195 9 ani = 205 Criterii antropometrice Vârsta 8 ani 9 ani 10 ani Talia 133 cm 137 cm 144 cm Greutatea 29 kg 33 kg 36 kg 99 Universitatea Spiru Haret .Criterii biologice (6-8 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 6 ani = 195 7 ani = 205 Criterii antropometrice Vârsta 6 ani 7 ani Talia 126 cm 130 cm 6 ani 56 cm 60 cm 55 cm 19. 14 m 43 sec.1 cm 1200 ml 7 ani 10 sec. 11 m 38 sec.57 min.

Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Diametrul bitrohanterian Capacitate vitală Criterii motrice Viteza pe 50 m Lungime de pe loc 8 ani 62 cm 66 cm 61 cm 21 cm 1200-1400 ml 8 ani 9. 152 cm 2.50 min. De selecţia iniţială se ocupă.7 m 48 sec.1 m 57 sec. 23.45 min. 8 cm 1700-2000 ml 10 ani 8. 142 cm 9 ani 66 cm 69 cm 64 cm 22.36 min. Selecţia secundară – stadiul II Acest stadiu corespunde promovării copiilor cu perspectivă de afirmare. în exclusivitate. evaluare). 3-4x 22-23x 57 cm Rezistenţă pe 600 m Aruncare minge oină Menţinut în atârnat Tracţiuni Abdomen Mobilitate coxo-femurală 2. 21 -22x 55 cm 10 ani 69 cm 73 cm 66 cm 23.7 m 53 sec. odată cu începerea treptată a pregătirii acestora. 27. conform cerinţelor fotbalului de performanţă. Ei au ca obiectiv principal căutarea în permanenţă şi în orice situaţie a elementelor talentate şi analizarea însuşirilor prin prisma modelului de selecţie şi orientare (criterii de selecţi. 20-21x 53 cm 2.9 cm 1400-1700 ml 9 ani 9 sec.7 sec. 100 Universitatea Spiru Haret . Se continuă selecţia iniţială (care corespunde copiilor şi juniorilor mici) şi începe selecţia secundară (juniori II).5 sec. 162 cm 2. 18. teste. antrenorii care pregătesc grupele de copii şi juniori.

din cadrul grupelor de pregătire şi a celor depistaţi în urma unor acţiuni speciale de selecţie (triale). la nivelul cluburilor sau asociaţiilor sportive. Criterii biologice (10-12 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 11 ani = 270 12 ani = 285 Criterii antropometrice Vârsta 11 ani 12 ani 11 ani 69 cm 73 cm 66 cm 23. ireproşabile. stabilirea exactă a programului de selecţie şi popularizarea lui prin mass-media.9 cm 2300-2500 ml Greutatea 40 kg 44 kg Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Diametrul bitrohanterian Capacitate vitală 101 Universitatea Spiru Haret . acţiunile de selecţie iniţială şi secundară să se realizeze în condiţii organizatorice. să aibă un caracter permanent. deoarece efectele sunt în măsură să asigure calitatea procesului de pregătire. pregătirea selecţiei în cele mai bune condiţii materiale (mingii şi alte accesorii). constituirea grupelor de pregătire să reprezinte o acţiune desfăşurată cu mare exigenţă. stabilirea colaboratorilor şi a sarcinilor care le revin.8 cm 2000-2300 ml Talia 148 cm 153 cm 12 ani 73 cm 81 cm 74 cm 25.Măsurile organizatorice care facilitează selecţia iniţială şi secundară sunt: organizarea admiterii în grupele de începători (pe baza criteriilor de selecţie şi a testelor) a tinerilor promovaţi în urma competiţiei finale. pe baza unor criterii obiective. promovarea jucătorilor la un nivel superior (condiţie esenţială a progresului şi a creşterii măiestriei lor sportive).

3 sec. 178 cm 2.6 kg 102 Universitatea Spiru Haret . 36 m 8-10x 30-35x Greutatea 51 kg 51.50 min. 29. 200 cm 2 min. 32 m 6-7x 24-25 x 56 cm Criterii biologice (12-14 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 13 ani = 334 14 ani = 335 Vârsta Criterii antropometrice 13 ani 14 ani Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Capacitate vitală Criterii motrice Viteza pe 50 m Lungime de pe loc Rezistenţă pe 1000 m Aruncare minge oină Tracţiuni Abdomen 13 ani 75 cm 85 cm 74 cm 2500-2800 ml 13 ani 8. 34.7 cm 14 ani 76 cm 86 cm 75 cm 2800-3200 ml 14 ani 8.4 sec 173 cm 2.5 sec 168 cm 3.3 m 7-8x 25-26x Talia 161 cm 164.20 min.7 m 4-6x 23-24 x 55 cm 12 ani 8.30 min.1 sec.Criterii motrice Viteză pe 50m Lungime de pe loc Rezistenţă pe 1000m Aruncare minge oină Tracţiuni Abdomen Mobilitate coxo-femurală 11 ani 8.

3. cu experienţă competiţională. cât şi cea afectivă. cei mai buni la vârsta lor. cu accent pe latura psihologică a acestora. etapă a dezvoltării personalităţii umane. integrarea treptată în valorile vieţii. motivaţia şi interesele se întrepătrund în originalitatea personalităţii adolescentului. şi se încheie. care începe cu schiţarea schemei corporale. mai ales din punct de vedere psiho-social. detentă. în adolescenţă. dezvoltarea morfo-funcţională cu mare pondere ereditară (viteză. funcţiile de percepţie şi prelucrare a informaţiei fiind bine dezvoltate şi sprijinindu-se atât pe o bună capacitate de mobilizare a atenţiei. tactic şi aspiraţia către marea performanţă. de data aceasta primând calităţile neuro-psihice. atât dezvoltarea intelectuală. când cuprinde atât raportarea individului la sine. precedând tinereţea. în care principalele criterii se refereau la starea de sănătate. eşantionul din care se face alegerea este format din jucători consacraţi. înclinată spre problematizare. solicitarea crescută la efort psihic şi fizic. afirmarea propriei personalităţi. cât şi prin prezenţa unor interese cognitive. ea reprezintă perioada cea mai complexă. Acum. respectiv adolescenţa. pe o bună rezistenţă la eforturile intelectuale. Pe plan intelectual. Gândirea care a dobândit nivelul abstractizării este critică. explozie. selecţia finală reclamă o altă orientare a acestor criterii. Vom fi cu toţii de acord că stadiul III de pregătire şi ultimul al eşantionului de juniori trebuie să reprezinte „laboratorul” care să furnizeze cât mai multe elemente talentate şi de excepţie pentru Lotul naţional de juniori. tehnic. 103 Universitatea Spiru Haret . Adolescenţa juvenilă se caracterizează prin: dezvoltarea conştiinţei de sine.B) pe an competiţional. În această perioadă. coordonare). creşterea numărului de jocuri oficiale (juniori A. consolidarea tuturor cunoştinţelor şi deprinderilor pe componentele antrenamentului. Abordând această vârstă 14-18 ani. cele care pot asigura unui jucător valoarea din punct de vedere fizic. Acest stadiu de selecţie se caracterizează prin: creşterea numărului de antrenamente individualizate pe săptămână. din prima copilărie. Formarea conştiinţei de sine este un proces îndelungat. adolescentul a atins un bun nivel al cunoaşterii realităţii. dar şi pentru echipele de divizie. Selecţia finală – stadiul III În comparaţie cu selecţia primară şi chiar cu cea secundară.

sensibilitatea kinestezică. 104 Universitatea Spiru Haret . ci în dinamica vieţii şcolare. Aptitudini psihointelectuale: calităţi ale atenţiei (concentrare. stabilitate. tehnico-tactică. combativitate. deşi stau sub influenţa imaginaţiei. capacitate de autocontrol. nu numai într-un anumit moment. el acordă atenţie înfăţişării exterioare şi de cele mai multe ori conştiinţa de sine. şi înclinaţia pentru ceea ce este deosebit şi spectaculos ca şi dinamismul afectiv şi comportamentul fac din adolescent un receptor foarte reactiv şi versatil. amorul propriu. echilibru comportamental. curiozitatea pentru ce este nou. memorie. coordonarea vizual-motorie. analizele critice. Aptitudini psihomotrice: coordonarea generală. precizie şi eficienţă în actul psihomotor. Cerinţe pentru sfera emoţională şi voliţională: rezistenţă la stresul generat de factorii de ambianţă. reactivitate (timp de reacţie la stimuli în situaţii simple sau complexe). sportive şi sociale. receptivitate faţă de sarcini. remarcat. spirit de observaţie. rezistenţă la tensiune emoţională. Nivel de cunoştinţe: de cultură generală. perseverenţă în acţiuni. echilibru dinamic. îl fac să se autocontemple şi să se supraevalueze. într-o ipostază izolată. stabilitate psihică.cât şi a acestuia la ceilalţi. Ele sunt mai mult conştientizate. procese perceptive şi reprezentare spaţială. gândire logică. Comparaţia cu alţii. în mare măsură interiorizate şi exclusive. capacitate de înţelegere. Adolescentului îi place să fie lăudat. apreciat. capacitate imaginativă. Iată cum ar trebui să arate o psihogramă a jucătorului de fotbal în devenire. pe care însuşi adolescentul urmăreşte să o transforme după un model ales de el. mai ales. volum). Sentimentele adolescentului sunt puternice. ale acţiunilor şi rezultatul lor conduc la formarea unei imagini despre sine. Setea de cunoaştere. aprecierile.

o activitate. să dezvoltăm elasticitatea. chiar cea mai importantă în domeniul sportului de performanţă. întrecerea. poate. este acerbă. 105 Universitatea Spiru Haret . poate fi caracterizată ca o etapă de schimbare a proprietăţilor corporale. noi trebuie să dăm dovadă de mult profesionalism în pregătirea lor. precum şi analiza acestora să lase mult de dorit la vârsta lor. De aceea. adolescenţa fotbalistică. Această nouă etapă. precum şi forţa membrelor inferioare. ei înţeleg foarte bine fenomenul fotbalistic. abia aici se vor vedea antrenorii care au urmărit rezultatul şi cei care au crescut valori autentice. solicitarea psihomotrică fiind maximă. nu ne rămâne decât să ştim bine să-i motivăm. pentru că. confruntându-i între ei. aşa cum am văzut. mai nou educatorul.de specialitate. la vârsta de 14-18 ani. încât aceştia să-şi poată etala optim capacitatea de performanţă pe parcursul competiţiei. tot o particularitate a acestui stadiu îl reprezintă şi intenţia celor care i-au selecţionat de a le da curaj acestor jucători. de care depinde soarta fiecăruia. ceea ce va umbri şi activitatea celor care au participat (antrenori) la ridicarea lor de până atunci. lipsa informaţiilor face ca pregătirea jocurilor. experienţa ca jucător vor fi lipsite de valoare dacă antrenorul nu reuşeşte să-şi motiveze astfel jucătorii. nu numai atletice. de perfecţionare funcţională. pe care trebuie să o îndeplinească antrenorul de fotbal. este cea de psiholog. Puţinele cunoştinţe teoretice. dar şi jucătorii din alte centre de pregătire. polivalente. şi. de asemenea. Perioada cea mai importantă pentru dobândirea unei bune pregătiri. dacă le cerem lor seriozitate. aceştia se vor plafona. la echipa de seniori a clubului. specifice activităţii de soluţionare a sarcinilor în echipă. Fără urmărirea îndeaproape a jucătorilor la antrenamente şi jocuri. Aşadar. Cunoştinţele de specialitate. Este acum important să întărim articulaţiile şi muşchii. Particularităţile selecţiei finale: spre deosebire de selecţia de la nivelul celorlalte stadii. prin plasarea lor la divizia C sau chiar D. Avem toate premisele fizice şi psihice pentru ca prin pregătire să ne apropiem de modelul jucătorului senior. un antrenament bine dozat şi bine coordonat la aceste vârste conduce la ameliorarea lentă a performanţei. dar tot adevărat este că una sau mai multe valori nu pot creşte decât într-o echipă bună de juniori. pot promova nu numai jucătorii din propria pepinieră. aici.

3300 m 50-55 cm 25 13x 18/12 25x 20x 25x Criterii motrice Viteza pe 50 m Rezistenţă: testul Cooper 12 min Detentă Forţă: Flotări Tracţiuni Genuflexiuni (dr.8 sec 210 cm < 7 min 8-10x 35x Talia 169.) Menţinerea mingii în aer cu piciorul (30sec): Cu piciorul drept (dreptaci) Cu piciorul stâng (dreptaci) Menţinerea mingii în aer cu capul (30 sec. 3100 m 45-50 cm 20x 11x 15/10 20x 15x 20x Greutatea 64.3 min 10-12x 40x Greutatea 55.3 cm 170 cm 16 ani 85 cm 91 cm 84 cm 3800-4000 ml 16 ani 7.Criteii biologice (14-16 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 15 ani = 336 16 ani = 337 Criterii antropometrice Vârsta 15 ani 16 ani 15 ani 77 cm 86 cm 76 cm 3300-3800 ml 15 ani 7.6 kg 63 kg Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Capacitate vitală Criterii motrice Viteză pe 50 m Lungime de pe loc Rezistenţă pe 1500 m Tracţiuni Abdomen Criteriile biologice (16-18 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 17 ani = 355 18 ani = 355 Criterii antropometrice Vârsta 17 ani 18 ani Talia 175 cm 175-180 cm 17 ani 7 sec.6 sec 220 cm < 6.8 kg 65-75 kg 18 ani 6-6. stg.) 106 Universitatea Spiru Haret ..5 sec.

Copiii de 9 şi 10 ani pot efectua şi exerciţii mai dificile fiindcă se pot concentra mult mai uşor decât cei de 7 sau 8 ani. dar să şi înveţe să accepte înfrângerile. să fie atenţi la coechipieri şi la adversari. în condiţii izolate de joc. copilul începe să aibă simţul mingii şi. Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori. Folositoare pentru această categorie de vârstă sunt exerciţiile cu mingea. răbdarea fiind esenţială în procesul de pregătire al copiilor. Elemente simple pot fi incluse în exerciţii. jocuri şi exerciţii. deoarece nu pot fi atenţi şi concentraţi prea multă vreme. de asemenea. iar antrenorul nu trebuie să intervină des în jocul copiilor. trebuie folosite anumite metode. sistemul respirator. 2003) Caracteristic pentru vârsta de 6-10 ani este interesul copiilor pentru sport. copiii învaţă să lucreze în echipă. cele mai indicate sunt exerciţiile individuale precum şi cele colective şi chiar meciurile (jocurile) scurte. de aceea. Prin aceste exerciţii. iar 50% se alocă deprinderilor de ordin tehnic. Cu cât înaintează în vârstă.Capitolul IX PRIORITĂŢI ÎN PROCESUL DE ANTRENAMENT LA COPII ŞI JUNIORI 1. La această vârstă. aparatul locomotor se îmbunătăţesc. la 9 şi 10 ani. Astfel. ceea ce stabilizează evoluţia în cadrul antrenamentului. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 6-10 ani (cf. Circulaţia. pentru a-i pregăti mai bine. Aspecte metodice la vârsta de 6-8 ani La această grupă de vârstă. Musculatura nu este bine dezvoltată şi ar putea duce la scăderea randamentului. Copilul se bucură când joacă fotbal şi. jocurile de grup şi de echipă pot fi mai puternice. copiii devin mai conştienţi de regulile impuse de către antrenor. precum şi diversele forme de joc. 50% din timp se alocă pregătirii fizice şi pentru şcoala alergării. se lucrează pe grupe mici de jucători (maximum 12). 107 Universitatea Spiru Haret . De asemenea. să se bucure când câştigă. se pot identifica cei cu aptitudini pentru acest sport. Acest interes joacă un rol important în procesul de pregătire. Nu se poate începe însă imediat cu predarea regulilor de joc.

45% se alocă deprinderilor de ordin tehnic şi 10%. dar şi cele care oferă soluţii la situaţiile mai complicate de joc. decât dacă ar avea un partener de lucru. deprinderilor tactice. care va putea folosi elementele predate în jocul celor mici. clară şi pe înţelesul tuturor. în contact cu elementele de bază ale tehnicii fotbalistice. Se folosesc jocuri cu temă 3x3 în care se pune accent pe corectitudinea execuţiilor. acestea vor dura 60-70 minute fiecare. Pregătirea tehnică a copiilor de 6-8 ani Pregătirea tehnică nu se poate baza doar pe învăţarea anumitor mişcări ci trebuie să se ţină cont şi de condiţiile pe care le implică jocul de fotbal. Antrenamentele vor fi tot de 3 ori pe săptămână.La vârsta de 6-8 ani. 45% din timp se alocă pregătirii fizice şi pentru şcoala alergării. Pe această premisă se şi bazează întreaga teorie. cele făcute pe spaţii mai strâmte. în care se pune accent pe corectitudinea execuţiilor. în loc de 45 minute. trebuie ca antrenorul să înceapă cu predarea formelor simple ale tehnicii fotbalistice. Se folosesc jocuri cu temă 3x3. în condiţii izolate de joc. antrenamentul tehnic trebuie să se afle mereu în legătură cu tactica individuală. copiii trebuie să facă trei antrenamente pe săptămână cu durata de 45-50 minute fiecare. Pornim de la premisa că începătorii au intrat. în această fază este recomandat ca antrenorul să înceapă cu exerciţiile de mişcare cele mai simple şi acestea să se facă individual. De aceea. Astfel. Aspecte metodice la vârsta de 8-10 ani La această grupă de vârstă. după aceea. copilul se poate concentra mult mai uşor. Explicaţia dată de antrenor trebuie să fie cât mai simplă. dar durata se schimbă. Tehnica şi tactica alcătuiesc o unitate. pentru ca cei mici să recunoască uşor ţelul şi scopul întrebuinţării acestor elemente tehnice. Desigur. până la această vârstă. antrenorul trebuie să predea elementele tehnice care corespund fiecărui copil. De aceea. Astfel. 108 Universitatea Spiru Haret . Cum coordonarea mişcării nu este încă dezvoltată la copii de 6 până la 8 ani. Asta îl ajută pe antrenor. Doar pregătirea tehnică nu formează un jucător. cele mai indicate sunt exerciţiile de presing. cele făcute într-un tempo mai ridicat. se lucrează pe grupe medii de jucători (maximum 14).

2) lovirea mingii cu ambele picioare. Este imposibilă aprecierea tehnicii de joc dacă aceasta este examinată în afara unei situaţii date. lovirea mingii cu capul spre poartă. Pregătirea tehnică a copiilor de 8-10 ani Când un copil începe să practice fotbalul. dacă nu este determinat obiectivul tactic sau de joc care trebuie realizat sau a cărei realizare este urmărită. forme de întreceri. Pentru început. conducerea mingii în linie dreaptă. oprirea mingii cu talpa sau cu latul.Un rol esenţial îl are şi demonstraţia acestor elemente tehnice. Exerciţii tehnice cu mingea care au un grad de dificultate mai ridicat: jonglarea mingii cu piciorul şi cu capul. iar apoi oprirea lui cu talpa. Fără aceste exerciţii copilul nu va fi capabil să joace. apoi repede. Exerciţii tehnice cu mingea care pot fi efectuate cu picioarele: forme de joc efectuate cu latul. Astfel. antrenorul trebuie să înceapă cu exerciţiile tehnice cele mai simple. ca mai apoi să se folosească şi schimbări de direcţie. de asemenea. cât şi de picioare. mai întâi normal. împingerea mingii cu latul. conducerea mingii cu schimbări de direcţie şi de tempo. să-i lase pe ei să le prezinte. cum şi de ce sunt utilizate exerciţiile. preluarea mingii şi centrare spre poartă. lovirea mingii încet. a unui complex de împrejurări. tragere la poartă. conducerea mingii cu schimbări de direcţie. aruncarea mingii spre un coechipier sau la perete. preluarea mingii de pe loc şi în mişcare. sunt necesare anumite forme de exerciţii pentru a-i învăţa tehnica de bază. Copilul trebuie să fie atent şi activ în timpul antrenamentului şi trebuie să cunoască ce. 109 Universitatea Spiru Haret . Pentru asta. fentarea unui adversar. Exerciţii tehnice cu mingea care pot fi efectuate cu mâinile: prinderea mingii de pe loc sau în mişcare. forme de joc sau concursuri efectuate în doi sau în grupuri. este indicat să se facă anumite exerciţii cu mingea. Principalele elemente tehnice ale jucătorilor de câmp pentru categoria de vârsta 6-10 ani sunt următoarele: 1) simţul mingii. este mult mai uşor ca un copil să fie mai atent dacă prezintă exerciţiul în faţa celorlalţi. la care copiii să se folosească atât de mâini. Antrenorul trebuie să facă aceste exerciţii în faţa copiilor şi trebuie. precum şi jocuri scurte. care o condiţionează.

4) boxarea mingii. Utilizare – pentru învăţarea acţiunilor tehnico-tactice de bază – pentru depăşirea adversarului – finalizare etc.3) lovirea mingii cu capul. lovirea cu capul şi piciorul şi iniţierea în tehnica de bază. înclinarea trunchiului pe spate etc. 3) prinderea mingii. Greşelile şi utilizarea elementelor tehnice pentru jucătorii de câmp 1. Este vârsta perfecţionării şutului la poartă şi a exerciţiilor pentru însuşirea combinaţiilor între 2 sau 3 jucători. 5) plonjonul – căderile. 2. Utilizare – la finalizare – pentru schimbarea direcţiei de joc – pentru executarea paselor – pentru respingerea mingilor în apărare etc. 5) conducerea mingii. în spatele sau în faţa mingii – glezna nu este încordată şi piciorul în extensie în momentul lovirii. Lovirea mingii cu capul Greşeli – mingea nu este lovită cu fruntea – în momentul lovirii se închid ochii – nu se apreciază traiectoria mingii Utilizare – la finalizare – în executarea paselor în atac şi respingerea mingii în apărare – la păstrarea mingii prin demarcări 110 Universitatea Spiru Haret . 6) mişcarea înşelătoare. Simţul mingii Greşeli – nu se lucrează cu ambele picioare – se folosesc mai mult exerciţii statice – lipsa exerciţiilor care folosesc aparatură ajutătoare etc. 2) deplasările în teren. Lovirea mingii cu ambele picioare Greşeli – aşezarea piciorului de sprijin prea departe. Între 6 şi 10 ani se pune accent pe formarea şi consolidarea simţului şi controlului mingii. Prinicipalele elemente tehnice ale jocului portarului pentru categoria de vârsta 6-10 ani sunt următoarele: 1) poziţia fundamentală. 3. 4) preluarea.

6. Poziţia fundamentală Greşeli – greutatea corpului nu este repartizată pe ambele picioare – corpul nu se află într-o poziţie optimă-genunchii nefiind flexaţi suficient şi orientaţi pe direcţia mingii etc. Conducerea mingii Greşeli – jucătorul nu imprimă o mişcare de „retro” prin loviturile aplicate mingii – mingea este atinsă de jucător având glezna încordată – mingea se depărtează prea mult de picior – privirea este tot timpul îndreptată asupra mingii etc. Utilizare – portarul poate întreprinde cu uşurinţă orice mişcare pentru a interveni cu eficienţă asupra mingii etc. Utilizare – schimbarea direcţiei de joc – în continuarea pregătirii altor execuţii de transmitere a mingii – la finalizare etc. Preluarea Greşeli – contactul cu mingea se face prin mişcări rigide – nu se amortizează la intrarea în posesia mingii etc. Utilizare – în situaţiile de intrare în posesia mingii şi de păstrare a ei – în depăşirile individuale – în schimbarea direcţiei de joc etc. Greşelile şi utilizarea elementelor tehnice ale jucătorului specializat pe postul de portar 1. 5. 111 Universitatea Spiru Haret .4. Mişcarea înşelătoare Greşeli – corpul are o poziţie prea înaltă – nu este sesizat momentul dezechilibrului adversarului pentru a fi depăşit – viteza de trecere a centrului de greutate de pe un picior pe celălalt este mică etc. Utilizare – în scopul demarcării coechipierilor – pentru schimbarea direcţiei de atac – pentru depăşirea adversarului etc.

4. Acest sistem este un cadru în care copilul are posibilitatea. 3. membru superior) – se execută plonjonul în direcţia barelor porţii (pericol de accidentare). fapt pentru care portarul nu poate efectua rapid eventualele schimbări de direcţie etc. Utilizare – contribuie la rezolvarea cu eficienţă a celorlalte elemente tehnice cu minge din jocul portarului etc. fapt ce diminuează forţa de lovire etc. câştigarea de spaţiu şi timp – pentru intrarea în posesia mingii. Utilizare – când mingea nu poate fi prinsă. împreună cu coechipierii lui. Deplasările în teren Greşeli – nu se apreciază corect. distanţa până la minge şi traiectoria mingii în situaţiile de deviere şi boxare – deplasarea se face cu paşi mari. să rezolve anumite situaţii de joc. şold.2. Plonjonul-căderile Greşeli – contactul cu solul nu se face cu partea laterală a corpului (gambă. Prinderea mingii Greşeli – nu se apreciază traiectoria mingii şi tăria şutului – deplasarea nu se face cu paşi mărunţi şi în poziţie joasă – mingea nu se duce la piept după prindere etc. Utilizare – câştigarea de spaţiu şi timp pentru intrarea în posesia mingii. coapsă. la acţiunile de finalizare ale adversarului terminate cu şut puternic şi prin surprindere etc. includerea acestora. de către portar. Consideraţii de ordin tactic Practicarea fotbalului de către copii înseamnă. conştient sau inconştient. torace. 5. într-un anumit sistem de joc. portarul intervine în ultimul moment pentru a evita intrarea mingii în poartă etc. de fapt. – în declanşarea rapidă a contraatacului etc. în suprafaţa de pedeapsă unde numărul jucătorilor care participă la acţiune este mare. 112 Universitatea Spiru Haret . Boxarea mingii Greşeli – lipsa de coordonare între elan. mişcarea membrelor superioare şi lovirea mingii – lovirea mingii se face cu membrele superioare întinse. Utilizare – pentru repunerea mingii în joc cu uşurinţă şi rapiditate.

3) aplicarea consecventă şi promptă a marcajului. fără minge. pentru a nu periclita sistemul defensiv din cauza unor adversari liberi în faţa porţii. precum şi cu capacităţile fizice. 4) schimbarea ritmului de joc în fazele de atac şi accelerarea lui la finalizarea acţiunilor ofensive. la început. ci improvizarea unor situaţii de moment. Tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective. trei jucători. 4) preluarea mingii. în care să apară circulaţia jucătorilor în atac şi apărare. în vederea pregătirii ulterioare: cel mai bine. va trebui să se remarce iniţierea următoarele trăsături tactice esenţiale. cum ar fi 6-8 ani şi 8-10. maximum. iar sarcinile zilei respective au fost îndeplinite. exerciţii tactice mai uşoare. urmată de schimbarea direcţiei de acţiune prin pasă la cel mai indicat coechipier. 113 Universitatea Spiru Haret . 2) îmbunătăţirea jocului fără minge. 2) stimularea formării gândirii tactice prin jocuri. precum şi cu schimbări de direcţie şi viteză maximă. coordonate unitar şi raţional. Este necesar însă să se folosească anumite exerciţii care să stimuleze întreaga echipă. cât şi în atac. utile pentru fazele de atac şi de apărare în care sunt implicaţi doi. organizate. Sistemul de joc îşi atinge scopul în momentul în care are o structură modernă şi dacă se potriveşte cu pregătirea tactică şi tehnică a jucătorilor. şcoală. Cracteristicile tacticii la 8-10 ani sunt determinate de: 1) formarea deprinderilor de bază. la mijlocul terenului.Sistemele de joc s-au schimbat în trecut şi se mai schimbă şi astăzi în intervale mai lungi sau mai scurte de timp. individuale şi. Mai târziu. La toate echipele de copii. 3) plecare rapidă în atac spre zonele libere. Acţiunile tactice se desfăşoară în faţa propriei porţi. schimbarea ritmului se va face prin mişcare rapidă. Pentru categoriile de vârstă mai mici. copiilor li se vor preda exerciţii concrete. pe toată lăţimea şi adâncimea terenului. atât în apărare. sau în faţa porţii adverse. La această categorie de vârstă. gândirea tactică nu este încă dezvoltată. 1) prezenţa fundaşului central de acoperire în organizarea jocului de apărare şi de atac. Pentru jocul individual sau colectiv nu este ncesară planificarea situaţiilor. ani punctul central îl constituie jocul în general.

două planuri de antrenament. În continuare. se începe modelarea pregătirii ţinând cont de modelul de joc al echipelor de juniori şi seniori. nu în ultimul rând. Antrenorul trebuie să dea dovadă de creativitate. De aceea. va trebui să-şi trateze jucătorii ca pe nişte copii. Trebuie utilizat un limbaj care să permită fiecărui jucător să participe la exerciţii. care să-i permită să intre mai bine în contact cu jucătorii. Deşi sunt încă mici. care să joace pe porţiuni mici de teren. speculând slăbiciunile adversarilor. Pentru copii. copiii au nevoie de disciplină. De asemenea. Nu se vor folosi tacticile care să permită copiilor să stea în linie dreaptă. fără să se simtă exclus.5) apariţia în joc a unor scheme şi manevre proprii echipei care să creeze elemente surpriză. personajele din desenele animate reprezintă mai mult decât o pasă de joc. Astfel. prezentăm. Principiile de bază ale antrenamentului la copiii de 6-10 ani Copiii trebuie să stea cât mai mult timp posibil în posesia mingii. El nu va uita că lumea copiilor este plină de imaginaţie. iar sarcinile zilei respective au fost îndeplinite. Jucătorii aflaţi la această vârstă învaţă mult mai repede dacă se află frecvent în posesia mingiei. 114 Universitatea Spiru Haret . şi nu ca pe adulţi. Logic ar fi ca antrenorul să formeze mai multe grupe. Antrenorul îşi va exprima bucuria şi satisfacţia prin diferite modalităţi. Antrenamentul va fi oprit în momentul în care copiii se simt cel mai bine. fentele cu mingea să fie nelipsite de la fiecare antrenament. Pasele. Pentru asta e nevoie ca antrenorul să fie ferm în legătură cu comportamentul pe care-1 acceptă în timpul jocului. spre exemplificare. Antrenorul îşi va aleage cu grijă limbajul pe care îl foloseşte în momentul în care comunică cu jucătorii. el trebuie să spună ce nu îngăduie în timpul pregătirii. antrenorul va îmbina tacticile de joc cu imaginaţia şi.

fără portar 4 5 Indicaţii 115 Universitatea Spiru Haret . Nr. Dozare Durată Pauze Rep. crt.) – alergare uşoară – joc de glezne – alergare cu genunchii sus – pas sărit – pas săltat – alergare uşoară şi alergare lansată -complex de gimnastică – ridicarea alternativă a unui genunchi după un anumit număr de paşi. Jucători: 12 Caracterul: Fizic – Tehnic Durata: 50 min Teren: Intensitatea: 70% Materiale: 12 mingi Obiective: dezvoltarea vitezei de reacţie şi învăţarea lovirii mingii cu latul şi cu şiretul plin. – pendularea gambei înapoi după un anumit număr de paşi – alergarea accelerată la semnal. Structură antrenament Exerciţii Observaţii 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (15 min.PLAN DE ANTRENAMENT – 1 Grupa: 6-8 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr.) – se foloseşte teren redus cu porţi mici. – lovirea mingii cu piciorul (minge oferită de partener) – pase în doi – menţinerea mingii în aer – lovirea mingii cu capul (minge oferită de partener) 3 : 3 cu accent pe lovirea mingii cu latul – alergare uşoară cu mişcări de respiraţie – la exerciţiile pentru viteza de reacţie se asigură pauze pentru revenirea completă – la exerciţiile pentru lovirea mingii se folosesc distanţe mici pentru învăţarea corectă a mişcării 2x 2x 2x 2x 2x 5' 5’ 5’ – se pune accent pe execuţia corectă 3x 30m 10’ 2 Partea fundamentală (20 min.) Revenirea (5min.) 10x 10’ 5m – mingea se loveşte cu latul şi şiretul – lovirea mingii cu capul se face de pe loc 3 Joc cu temă (10 min.

PLAN DE ANTRENAMENT – 2 Grupa: 8-10 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. Jucători: 16 Caracterul: Tehnic Teren: Intensitatea: 70% Materiale:16 mingi, 10 jaloane, 16 pieptăraşe Durata: 70 min Obiective: Învăţarea conducerii mingii cu şiretul plin şi îmbunătăţirea deplasării jucătorilor.
Dozare Durată Pauze Rep. Nr. Structură crt. antrenament Exerciţii Observaţii

1

2

– alergare uşoară – alergare cu paşi adăugaţi – alergare cu genunchii sus – alergare cu joc de glezne – alergare cu paşi încrucişaţi – alergare lansată – complex de gimnastică – conducere-pasă-reprimirepreluare-şut la poartă – conducerea mingii printre jaloane (ştafetă, concurs) Partea fundamentală – pasă la un jucător marcat, reprimire, deplasare, pasă (35 min.) (alternativ) şi finalizare Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (20 min.)

6' 2x 2x 2x 2x 2x 8’ 6’ 10’

– se execută cu intensitate mică şi medie accent pe amplitudine

4x 20m 10’ 2x 20m 15’ 4x 20m

– atenţie la depărtarea mingii de piciorul jucătorului – accent pe deplasarea jucătorilor pe zone libere

3

Joc cu temă 4 : 4, cu accent pe posesia mingii şi deplasare (10 min.) Revenirea (5min.) – alergare uşoară cu mişcări de resipraţie – mobilitate – variante de mers–lucru de braţe, respiraţie – se foloseşte preluarea prin amortizare – conducerea mingii se execută atât cu stângul, cât şi cu dreptul

– se foloseşte teren redus

4

5

Indicaţii

116

Universitatea Spiru Haret

2. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 10-14 ani (cf. Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori, 2003) În această etapă de pregătire, organismul copiilor suferă modificări importante, privind înălţimea şi greutatea, concomitent cu o dezvoltare şi perfecţionare a funcţiilor sale. Este etapa în care copiii îşi schimbă esenţial calitatea diferitelor sisteme şi organe, prin apariţia de noi funcţii. La această vârstă, dezvoltarea armonioasă a indicilor morfologici ai organismului trebuie să stea în atenţia antrenorului, care, prin mijloace adecvate, va acţiona sistematic asupra tuturor grupelor musculare, atât analitic, cât şi global. Recomandăm ca acest lucru să se facă în fiecare antrenament, urmărindu-se asigurarea unei prelucrări calitative a musculaturii şi articulaţiilor. Şi în această etapă se va continua dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice – a coordonării, vitezei (sub toate formele de manifestare), rezistenţei – şi se va începe lucrul şi pentru dezvoltarea forţei generale şi specifice (mai ales prin folosirea unor mijloace analoage jocului şi jocului propriu-zis). Detenta, mobilitatea, supleţea, echilibrul şi coordonarea trebuie să fie dezvoltate corespunzător, datorită contribuţiei lor la perfecţionarea acţiunilor tehnico-tactice solicitate de condiţiile dificile ale jocului. Atenţia antrenorului va fi îndreptată în mod deosebit asupra învăţării şi perfecţionării acţiunilor tehnico-tactice cât mai corect şi în concordanţă cu cerinţele fotbalului contemporan. Se va urmări, în mod deosebit, precizia şi utilitatea deprinderilor tehnico-tactice, în condiţiile variate ale jocului. Învăţarea şi perfecţionarea acţiunilor tehnico-tactice trebuie să se facă în regimul diferitelor calităţi motrice şi pe un fond sporit de însuşiri psihice, dintre care menţionăm orientarea în spaţiu, gândirea, atenţia şi voinţa de a realiza obiectivele propuse. Exerciţiile alese vor fi efectuate prin intermediul unor jocuri, ştafete, întreceri, aceasta neexcluzând exerciţiile special construite pentru învăţarea şi perfecţionarea acţiunilor tehnico-tactice, ca şi pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice. La selecţionarea exerciţiilor vom ţine cont de: procedeul tehnic sau conţinutul tactic care vizează exerciţiul respectiv; înlănţuirea procedeului tehnic cu alte procedee;
117

Universitatea Spiru Haret

numărul de executanţi; dinamica exerciţiului; prezenţa adversarilor; utilizarea unor aparate ajutătoare; crearea unor condiţii de întrecere etc. Deja, în această etapă de pregătire, mai ales în ultimul an, tinerii jucători trebuie să aibă însuşite cunoştinţele şi deprinderile necesare acţionării (dinamicii jocului) în cadrul sistemului cu patru fundaşi (variantele sale), ca o cerinţă a participării la competiţiile organizate pe plan local. Competiţia ca şi jocurile amicale vor constitui, pe lângă teste, un excelent mijloc de verificare a pregătirii. La 14 ani, avem de-a face cu o subordonare a pregătirii cerinţelor jocului, a sarcinilor legate de post, în atac şi în apărare, a dinamicii jocului (echipa ca un tot unitar) în cele două situaţii fundamentale ale jocului – atacul şi apărarea. Planificarea efortului: Efort aerob 55% puls 120-140 Efort mixt 30% puls 140-160 Efort anaerob 15% puls 160-180 Planificarea tipului de antrenament: Dezvoltarea morfo-funcţională şi a capacităţilor motrice 30% Dezvoltarea fizică specifică 20% Exersare tehnică 15% Acţiuni de joc tehnico-tactice 15% Joc 20% Aspecte metodice la vârsta de 10-12 ani La această grupă de vârstă, se lucrează în condiţii apropiate de joc, cu adversari semiactivi. Grupele vor fi constituite din 16 jucători, iar ponderea componentelor antrenamentului trebuie să fie următoarea: 40% pentru pregătire fizică şi şcoala alergării, 40% pentru pregătirea tehnică, 10 % pentru pregătirea tactică şi 10% pentru pregătirea teoretică. Durata antrenamentului este de 90 minute, de 3-4 ori pe săptămână, şi se va pune acccent pe corectitudinea execuţiilor. Aspecte metodice la vârsta de 12-14 ani La această grupă de vârstă, se lucrează în condiţii apropiate de joc, cu adversari semiactivi.
118

Universitatea Spiru Haret

exerciţiile de bază pentru dezvoltarea calităţilor motrice şi a indicilor morfologici ai corpului. a conceperii conţinutului şi desfăşurării acestora. antrenorii vor acorda întreaga atenţie următoarelor cerinţe: conţinutul lecţiilor din aceeaşi săptămână (3 sau 4) să fie stabilit la începutul fiecărui ciclu. cu aceeaşi consecvenţă. în condiţii superioare de eficienţă. se va acorda prioritate însuşirii aprofundate şi corecte a componentelor pregătirii şi. La această vârstă. dar limitative. 30% pentru pregătirea tehnică. prin înlănţuirea elementelor componente ale acestora (tehnică. aptitudinile lor individuale. în nici un caz. de 4-5 ori pe săptămână şi se va pune acccent pe corectitudinea execuţiilor. completată de activitatea independentă a tinerilor şi de jocurile amicale şi oficiale. Durata antrenamentului este de 90 minute. tactică. În privinţa lecţiilor. forma de bază a organizării pregătirii copiilor rămâne lecţia de antrenament. cu o funcţionalitate bine definită. iar ponderea componentelor antrenamentului trebuie să fie următoarea: 30% pentru pregătire fizică şi şcoala alergării. astfel ca. precum şi a obiectivelor respective.). prin însuşirea de noi execuţii şi acţiuni. 119 Universitatea Spiru Haret . Concomitent cu repetarea acestor elemente de bază. pregătire fizică etc. vor fi repetate procedeele tehnice şi acţiunile tactice fundamentale şi. să constituie un sistem de lecţii. ea nu poate fi situată înaintea necesităţii de a stăpâni temeinic elementele fundamentale ale tehnicii şi ale jocului bilateral. chiar de-a lungul perioadei competiţionale. 10% pentru pregătirea teoretică şi 10% pentru pregătirea psihologică. limitării acestui proces numai la cerinţele strâns legate. 20 % pentru pregătirea tactică. ale desfăşurării jocurilor de campionat.Grupele vor fi constituite din 18 jucători. Aceeaşi interpretare se va acorda şi pregătirii copiilor corespunzător cerinţelor posturilor îndeplinite în echipă. în sistemul de lecţii se va cuprinde şi îmbogăţirea continuă a arsenalului tehnicotactic. precum şi perfecţionarea acelor procedee preferate ale jucătorilor care le dau posibilitatea să-şi valorifice. în toate ciclurile săptămânale de lecţii. Organizarea procesului de pregătire Ca şi în pregătirea celorlalte categorii de jucători. în fiecare ciclu săptămânal de lecţii. specializarea strictă pe posturi constituie o eroare metodică.

se vor preciza şi obiective educative. dar fără eficienţa necesară. a unui volum de lucru sporit. 120 Universitatea Spiru Haret . alegerea celor mai eficiente mijloace şi metode de îndeplinire a temelor lecţiei. esenţialul constă în selectarea şi predarea exerciţiilor confirmate ca eficiente de practica avansată a fotbalului contemporan şi nu a unei mari varietăţi de structuri. atenţia antrenorilor este îndreptată spre respectarea următoarelor cerinţe: fiecare lecţie să precizeze cu claritate obiectivele ce urmează a fi îndeplinite de componenţii echipei. larg răspândită astăzi. trebuie să optimizeze îndeplinirea obiectivelor urmărite. atenţiei. stabilindu-se astfel aportul specific. spiritul novator. Organizarea lucrului pe compartimente. independent al fiecărei lecţii. individual sau cu întreaga echipă. corespunzător căreia volumului mare de activitate trebuie să-i corespundă o intensitate scăzută.Cu privire la eleborarea fiecărei lecţii de antrenament. paralel cu organizarea lucrului cu tot colectivul. trebuie să fie stimulată şi activitatea individuală a copiilor. înlăturarea irosirii timpului prin activităţi neeficiente. Concomitent cu stabilirea temelor şi în funcţie de posibilitatea oferită de caracterul desfăşurării exerciţiilor respective. fiind dominată de cerinţa acumulărilor. dârzeniei etc. de asemenea. se poate reţine faptul că pregătirea copiilor. asigurându-se cantitatea de muncă. Cu alte cuvinte. a rapidităţii gândirii. În pregătirea copiilor se va porni. dozarea judicioasă a volumului şi intensităţii efortului. alternarea acestor procedee de organizare a colectivului. În general. multe. antrenorii se călăuzesc după cerinţa metodică. Îndeplinirea acestei cerinţe implică organizarea judicioasă a activităţii elevilor. strâns legate de cultivarea în rândul copiilor a disciplinei. precum şi intensitatea de efort necesare formării şi perfecţionării deprinderilor şi calităţilor motrice prevăzute pentru a fi realizate în lecţia respectivă. Această cerinţă implică programarea acelor exerciţii care prin structura şi efortul ce-l solicită să influenţeze cât mai deplin necesităţile pregătirii. şi invers. la întregirea şi îmbogăţirea continuă a fondului pregătirii copiilor. folosirea raţională a timpului alocat lecţiei. de la cerinţe ca procedeele tehnice predate să corespundă cu execuţiile prezente în fotbalul modern şi nu a celor care prin caracterul lor astăzi sunt depăşite. are o mare însemnătate pentru obţinerea unor indici corespunzători de progres. În această direcţie.

antrenorii alternează efectuarea exerciţiilor cuprinse în planurile de lecţii dinainte stabilite cu cele preferate de copii sau cu „variaţiuni pe aceeaşi temă”. în care ponderea cade asupra aplicării diferitelor acţiuni tehnico-tactice şi perfecţionării acestora. deoarece. 121 Universitatea Spiru Haret . ca altă formă de organizare a pregătirii copiilor. a unei remarcabile virtuozităţi etc. a unor exerciţii suplimentare.Corespunzător acestei cerinţe. mai ales a celor amicale. Cu privire la cealaltă formă a organizării pregătirii. Toate formele folosite în activitatea independentă a copiilor. încercarea unei noi formule a competenţei acesteia) şi de competiţie. schimbării direcţiei de atac. totodată. lansărilor. fără controlul nemijlocit al antrenorilor. cu precădere. în execuţia lor. trasului la poartă. constituie un bun prilej de stimulare a orientării independente a spiritului novator. amplifică posibilitatea pregătirii superioare a tinerilor fotbalişti. în cazul: paselor. degajărilor. ele pot căpăta un caracter preponderent de pregătire (denumite jocuri şcoală. pot contribui la dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. jocuri cu temă etc. După felul jocurilor. capabile să le întregească pregătirea. la perfecţionarea execuţiilor tehnico-tactice şi a nivelului calităţilor motrice. Jocurile amicale şi oficiale. deschiderilor. cerinţă specifică activităţii sportive. mai ales dacă sunt frecvent exersate. prin intermediul lor. dar executate individual. Crearea unor momente în care activitatea copiilor în cadrul lecţiei se desfăşoară la iniţiativa lor răspunde cerinţei de creştere a răspunderii personale faţă de pregătirea lor proprie şi. de verificare (omogenizarea echipei. se îmbogăţeşte mereu capacitatea de a concura. activitatea independentă a copiilor se referă la practicarea de către jucători.). în timpul lor liber. Ea se desfăşoară sub forma gimnasticii zilnice. a exersării unor procedee tehnice deficitare sau în scopul obţinerii. componente de mare însemnătate pentru realizarea randamentului superior. Conţinutul tactic al principalelor procedee de lovire a mingii cu piciorul specifice vârstei de 10-14 ani Lovirea mingii cu şiretul plin se foloseşte.

cu precădere. paselor înainte. din acest motiv. pasele efectuate prin aceste procedee capătă denumirea „marcate”. trasului la poartă. în general. paselor. devierilor. depăşirii adversarului.Lovirea mingii cu latul se foloseşte. 122 Universitatea Spiru Haret . degajărilor. Lovirea mingii cu una din părţile laterale ale capului se foloseşte în cazul: paselor laterale (stânga-dreapta). lansărilor. duelului aerian. Lovirea mingii cu şiretul interior se foloseşte în cazul: trasului la poartă. cu o anumită întârziere. degajării mingiilor centrate de adversari. prin conducerea în continuare a mingilor ce sar din terenul de joc. finalizării la poartă din centrări. în cazul: paselor scurte. coechipierii fiind plasaţi în spatele executantului. Lovirea mingii cu şiretul exterior se foloseşte în cazul: paselor scurte şi surprinzătoare. schimbării direcţiei de atac. Lovirea mingii cu şiretul interior şi exterior. degajărilor. finalizării din imediata apropiere a porţii. dezvăluie. Conţinutul tactic al principalelor procedee de lovire a mingii cu capul specifice vârstei de 10-14 ani Lovirea mingii cu fruntea se foloseşte în cazul: finalizării la poartă din săritură şi plonjon. Lovirea mingii cu creştetul se foloseşte în cazul: duelului aerian pentru pasarea peste adversari. Lovirea mingii cu călcâiul se foloseşte în cazul: paselor surprinzătoare trimise coechipierilor plasaţi în spatele celui ce execută. direcţia spre care va fi trimisă mingea şi.

depăşirii adversarului. în vederea continuării acţiunii.Conţinutul tactic al principalelor procedee de preluare a mingii specifice vârstei de 10-14 ani Preluarea cu latul sau cu exteriorul piciorului se foloseşte în cazul: intrării în posesia mingii. depăşirii adversarilor la mingile cu traiectorie semiînaltă ce sar în apropierea acestora. dar ele nu epuizează gama largă a preluărilor. Dinamica jocului modern se caracterizează printr-o deosebită cursivitate a jocului – realizată prin pase directe – şi. schimbarea direcţiei de acţionare cu mingea (spre stânga sau dreapta). Procedeele indicate mai sus sunt cele mai frecvent folosite. în acest sens. 123 Universitatea Spiru Haret . depăşirii adversarului la mingile ce sar în apropierea acestuia. construirii atacului şi contraatacului. în vederea continuării acţiunii. opririi mingilor ce sar din sol. deoarece creează pericolul temporizării excesive a jocului. opririi temporare a mingii. cu vârful labei piciorului (îndeosebi a mingilor ce cad pe verticală) etc. Preluarea cu pieptul se foloseşte cu deosebire în cazul: readucerii mingilor cu traiectorii înalte şi semiînalte pe sol. în vederea continuării acţiunii. abuzul de astfel de execuţii poate avea şi un caracter negativ. depăşirii adversarului la mingile ce sar în apropierea acestuia. cu toate acestea. schimbării direcţiei de acţionare. Preluarea cu capul se foloseşte cu deosebire în cazul: readucerii mingilor cu traiectorii înalte şi semiînalte pe sol. Preluarea cu coapsa se foloseşte cu deosebire în cazul: readucerii mingilor cu traiectorii înalte şi semiînalte pe sol. trunchiul răsucindu-se în sensul respectiv. acestea putându-se efectua şi cu talpa. dar. mai ales când preluarea se combină cu fente. driblinguri. Prin conţinutul lor tactic preluările au o mare însemnătate. schimbării direcţiei de acţionare. în vederea continuării acţiunii. trunchiul răsucindu-se în sensul respectiv. element intermediar de asigurare a combinaţiilor între coechipieri.

preluările trebuie folosite judicios, cu deosebire a celor ce frânează nejustificat fluxul partidei. Pasele directe, fără preluări prealabile, mai ales când fazele de joc permit efectuarea acestora, îşi păstrează întâietatea, dar totuşi, din sfera instruirii, preluările nu pot fi excluse. Conţinutul tactic al principalelor procedee de conducere a mingii specifice vârstei 10-14 ani Conducerea mingii la nivelul solului, fără vreo intervenţie din partea adversarului, se foloseşte cu deosebire în cazul: câştigării de teren pentru a iniţia atacuri; favorizării coechipierilor de a scăpa de marcajul strict al adversarilor; dislocării unui jucător din dispozitivul liniilor echipei adverse şi odată cu aceasta sporirea şansei de a acţiona cu mai multă eficienţă. Conducerea mingii la nivelul solului, jucătorul fiind presat îndeaproape de către adversar – acţiunea are un caracter determinat şi se foloseşte cu deosebire în cazul: deposedării adversarului de minge, iar acesta urmăreşte jucătorul pentru recuperare; depăşirii unuia sau mai multor adversari; atragerea adversarului pentru a permite o nouă grupare a coechipierilor; iniţierii unui atac sau contraatac pe cont propriu; combinaţiilor cu alţi coechipieri. În conducerea mingii cu piciorul, o deosebită atenţie se acordă obişnuirii tinerilor jucători cu protejarea acesteia, nu numai în sensul menţinerii ei la o distanţă apropiată de cel ce o efectuează, ci şi a interpunerii între minge şi adversar a corpului jucătorului respectiv. La un adversar aflat în partea stângă, conducerea mingii se recomandă a fi efectuată cu piciorul drept, şi invers; Conducerea mingii prin aer cu piciorul se foloseşte cu deosebire: în cazul depăşirii adversarilor prin săltarea mingii peste aceştia; potrivirii mingii pentru a fi degajată, şutată, centrată, lansată etc. cu un picior sau altul; Conducerea mingii prin aer cu capul se foloseşte cu deosebire în cazul: câştigării de teren, în condiţiile în care, în momentul respectiv, mingea fiind în aer, nu poate fi manevrată cu unul din picioare; depăşirii adversarilor prin săltarea mingii peste aceştia; înaintării prin pase cu capul între coechipieri.
124

Universitatea Spiru Haret

În încheierea consideraţiilor asupra conţinutului tactic al conducerii mingii, este necesar a fi subliniată ideea că acest gen de execuţii îmbogăţeşte tezaurul tehnic al jucătorului, dar cunoscând adevărul elementar că mingea „aleargă” mai repede decât fotbalistul, conducerea ei poate fi folosită numai atunci când se doreşte să se creeze un real avantaj tactic. Orice abuz în conducerea mingii, mai ales la copii, poartă în el germenul nociv al frânării repetate a jocului, meteahnă inadmisibilă într-o şcoală a fotbalului modern. Conţinutul tactic al mişcărilor înşelătoare (a fentelor) specifice vârstei 10-14 ani Mişcările înşelătoare (fentele) se folosesc cu deosebire în cazul: depăşirii adversarului; creării superiorităţii numerice în atac; mişcării acţiunilor reale ce urmează a fi întreprinse; creării unor poziţii favorabile de tras la poartă; surprinderii adversarilor prin acţiuni neaşteptate; evitării luptei directe cu adversarii. La această vârstă, se continuă iniţierea şi învăţarea acţiunilor tactice de bază în atac şi apărare, punându-se accentul şi pe rezolvarea anumitor situaţii tactice în condiţii apropiate de joc (cu adversari semiactivi). Se pot învăţa şi anumite scheme tactice folosite în finalizare şi la executarea momentelor fixe ale jocului. În atac, se insistă pe învăţarea paselor, un-doi-ului, demarcajului, iar în apărare, pe recuperarea mingii, tatonare, marcaj. Principii de bază ale antrenamentului Jocul – capacitate individuală crescută şi jocul colectiv 7:7; aplicarea de reguli modificate; satisfacţia eforturilor de integrare în club. Jucătorul – ataşat faţă de grup; dezvoltarea spiritului autocritic; imitarea modelului. Echipa – nevoia de disciplină. Antrenorul – sensibil, entuziasm pentru fotbal; bun organizator; capacitatea de a fi un exemplu. Antrenamentul – dezvoltarea capacităţilor de bază; introducerea concepţiei-cheie; jocuri în grupuri mici; aspecte amuzante de antrenament viteză şi mobilitate. Mediul – preocupare pentru legătura şcoală-grup, condiţii bune de antrenament şi joc. În continuare, prezentăm, spre exemplificare, două planuri de antrenament.
125

Universitatea Spiru Haret

PLAN DE ANTRENAMENT – 1 Grupa: 11-12 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. Jucători: 16 Caracterul: Tehnico-Tactic Teren: Intensitatea: 70% Materiale:10 mingi, 10 jaloane, 16 pieptăraşe Durata: 80 min Obiective: Consolidarea conducerii mingii şi finalizării la poartă cu şiretul plin.
Repetări Durată Nr. crt. Structură antrenament Pauze

Exerciţii Alergare uşoară. Complex de gimnastică. Joc de mişcare „Cursa pe numere”. Conducerea mingii în linie dreaptă. Conducerea mingii printre jaloane. Conducerea mingii cu tras la poartă. Tras la poartă după preluare. Tras la poartă din minge trimisă de portar. 7x7 pe ½ de teren cu accent pe finalizare. Alergare uşoară cu mişcări de respiraţie. Mers cu mişcări de relaxare. Se corectează în permanenţă orice mişcare. La trasul la poartă se pune accent pe lovirea cu şiretul plin, din mişcare.

Observaţii Jucătorii dispuşi în coloană; se face numărătoarea pentru fiecare şir. Atunci când A strigă un număr, cel strigat aleargă prin dreapta şirului, ocolind primul şi ultimul jucător. Se lucrează pentru ambidextrie. Se pune accent pe lovirea cu şiretul plin.

1.

Încălzire Pregătirea organismului pentru efort (15’)

5’ 5’ 5’

8’ 8’ 8’ 8’ 8’

2.

Partea fundamentală (40’)

3.

Joc cu temă (20’) Revenire (5’)

Se folosesc porţi normale.

4.

5.

Indicaţii

126

Universitatea Spiru Haret

ctr. 5 Indicaţii 127 Universitatea Spiru Haret . Finalizare la poartă din minge aşezată la 16 m. Exerciţii dinamice. Exerciţii de gimnastică. Observaţii Se execută cu intensitate medie. Repetări Durată Nr. 18 pieptăraşe Durata: 90 min Obiective: Consolidarea centrării şi lovirii mingii cu piciorul. golul venit din centrare egal cu 5 puncte. Joc de mişcare. Coordonare braţe-picioare. Se folosesc unghiuri diferite de finalizare. Centrare precedată de un pas lung. 5’ 5’ 5’ 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (15’) 10’ 10’ 10’ 10’ 10’ 2 Partea fundamentală (60’) Se corectează în permanenţă poziţia piciorului de sprijin la centrare. Finalizare la poartă după preluare executată de la 16 m. Centrare din conducere. mobilitate. la porţi normale. 3 4 Joc cu temă (10’) Revenire (5’) Se joacă între careurile de 16 m. Se pune accent pe lovirea mingii cu şiretul interior la centrare şi lovirea mingii cu şiretul plin în trasul la poartă. Centrare precedată de un doi.PLAN DE ANTRENAMENT – 2 Grupa: 12-13 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. 8x8. Mers cu respiraţie. Finalizare la poartă din conducere – 16 m. Exerciţii de gimnastică. Corectări în permanenţă. Jucători: 18 Caracterul: Tehnico-Tactic Teren: Intensitatea: 50% Materiale:10 mingi. Structură antrenament Pauză Mijloace Alergare uşoară. Exerciţii din şcoala alergării şi săriturii.

15% pentru pregătirea teoretică. a calităţilor motrice combinate: rezistenţă 128 Universitatea Spiru Haret . dezvoltarea mobilităţii. 5% pentru pregătirea teoretică. 40% pentru pregătirea tehnico-tactică. se lucrează în condiţii de joc cu adversari activi. de 5-6 ori pe săptămână. dezvoltarea calităţilor motrice izolat şi integrate în cadrul execuţiilor tehnico-tactice. Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori. şi se va pune accent pe corectitudinea execuţiilor. abili şi agresivi. a capacităţilor motrice de bază şi ridicarea capacităţii de efort aerob (61-65ml/kg corp. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 14-18 ani (cf. 10 % pentru pregătirea psihologică şi 5% pentru pregătirea biologică (refacere şi recuperare). 30 % pentru pregătirea psihologică şi 5% pentru pregătirea biologică (refacere şi recuperare). se lucrează în condiţii de joc cu adversari activi. pentru vârsta de 16-18 ani). conform modelului de jucător pentru această vârstă. Grupele vor fi constituite din 18 jucători. 30% pentru pregătirea tehnico-tactică. coordonării. pentru vârste de 14-16 ani. şi se va pune accent pe corectitudinea execuţiilor. atingerea unor indici corespunzători ai capacităţii de efort anaerob prin solicitarea progresivă şi intensivă a principalelor grupe musculare şi a marilor funcţiuni. Aspecte metodice la vârsta 16-18 ani La această grupă de vârstă. supleţei. Durata unui antrenament va fi de 90-120 minute. Pregătire fizică Priorităţi în pregătire – formarea de jucători puternici. Durata unui antrenament va fi de 90-110 minute. Obiective: individualizarea pregătirii pentru valorificarea la maximum a disponibilităţilor fiecărui jucător. de 4-5 ori pe săptămână. 66-70ml/kg corp. Grupele vor fi constituite din 22 jucători iar ponderea componentelor antrenamentului este următoarea: 30% pentru pregătirea fizică. iar ponderea componentelor antrenamentului este următoarea: 30% pentru pregătirea fizică şi şcoala alergării. 2003) Aspecte metodice la vârsta 14-16 ani La această grupă de vârstă.3.

în condiţii de adversitate. consolidarea blocajului. intrarea în posesia mingii. pasării şi conducerii mingii în condiţii de joc (viteză de acţiune). finalizare la poartă. Pregătirea tactică Priorităţi în pregătire – adaptarea superioară a pregătirii tactice individuale şi colective de atac şi de apărare la cerinţele modelului de joc. din lateral. devieri.centrări în viteză. a aruncării mingii din mână şi pe jos prin rostogolire. consolidarea jocului aerian. a forţei în lupta cu adversarul direct şi în condiţii de solicitare la maximum a capacităţilor motrice. schimbarea direcţiei de joc. care sunt următoarele: dezvoltarea capacităţii de gândire tactică. înaintaşii. Pentru portari: consolidarea lovirii mingii cu piciorul. finalizare cu tras la poartă. 129 Universitatea Spiru Haret . precum şi prin deviere sau peste portarul ieşit în întâmpinare. pentru portari. construcţie şi finalizare. cu piciorul sau capul. obţinerea de 11 m. Pentru apărare: consolidarea deposedărilor din faţă. dezvoltarea forţei de lovire cu piciorul şi capul. Pregătirea tehnică Priorităţi în pregătire – consolidarea structurilor tehnice şi tactice în condiţii de solicitare la maximum a capacităţilor motrice pentru sporirea eficacităţii la recuperare. mijlocaşii lansări. în colţul scurt sau lung. consolidarea acţiunilor tehnico-tactice. deschideri.în regim de viteză. consolidarea finalizării la poartă în forţă. consolidarea execuţiilor specifice sarcinilor pe posturi: apărătorii închiderea culoarelor. Obiective: Pentru atac: consolidarea preluărilor. viteză în regim de forţă şi rezistenţă în regim de coordonare. în diferite variante de organizare a jocului. din lateral şi peste umăr. viteză în regim de coordonare. din spate şi prin alunecare. pase redublate. direct sau prin întoarcere. prinderea şi repunerea mingii în joc (cu mâna şi piciorul).

dar şi în linie. Obiective: însuşirea regulilor de bază privind jocul fără minge şi cu minge. 130 Universitatea Spiru Haret . automatizarea unor combinaţii tactice specifice particularităţilor echipei. 3 jucători. legate de jocul fără minge. organizarea atacului până la realizarea scopului jocului. înscrierea golurilor. consolidarea acţiunilor de apărare la momentele fixe. Pentru portari: consolidarea jocului în suprafaţa de pedeapsă în regim de tehnică şi motricitate specifică. consolidarea jocului în 2. Pregătirea teoretică Priorităţi în pregătire – asigurarea unei pregătiri teoretice cu scopul lărgirii cunoştinţelor şi stimularea participării active în joc. consolidarea presingului colectiv. cu prinderea sau respingerea mingii.sprijinul permanent al purtătorului de minge. deplasarea după pasă. lupta în spaţiul aglomerat. precum şi a jocului în apărare cu libero. închiderea unghiului-blocarea mingii-degajarea mingii. pentru păstrarea posesiei mingii. întâmpinarea mingii-retragere-boxare sau deviere. retragerea din zona de atac la distanţe optime pentru a se putea realiza acesta. paşi laterali sau adăugaţi-plonjon-priză la minge. circulaţia mingii în atac. Pentru apărare: închiderea pătrunderilor spre poarta proprie prin folosirea atentă a marcajului şi dublajului apărătorului care marchează posesorul de minge. schimbul de adversari. concretizată prin folosirea optimă a mijloacelor tehnico-tactice şi psihofizice. Obiective Pentru atac: consolidarea acţiunilor tehnico-tactice. obţinerea superiorităţii numerice. analiză periodică a randamentului individual şi colectiv în cadrul jocului organizat. automatisme la fazele fixe.

condiţii bune pentru antrenament şi joc. recunoaşterea normelor şi a regulilor aplicabile la adulţi. lipsa succesului. jocuri tactic structurate. Obiective: cultivarea spiritului de combativitate în atac şi în apărare. creşterea exigenţelor mentale şi fizice. a antrenorilor. echipamentul. Principii de bază ale antrenamentului la vârsta de 14-16 ani Jocul – competiţii supravegheate cu grijă. angajament puternic. Jucătorul – autocritic. Echipa – nevoia de un obiectiv şi o conduită comună. stimularea imaginaţiei. pentru a spori încrederea în forţele proprii şi determinarea abordării jocului într-un spirit de mare competitivitate. dezvoltarea personalităţii sportivului pe fondul trăsăturilor de voinţă şi de caracter specifice jucătorului de fotbal. spirit de echipă. explicarea scopurilor exerciţiilor. dorinţa de a ajunge la maturitate deplină. entuziasm. ţinând seama de echipă. 11 contra 11. 131 Universitatea Spiru Haret . fanioanele etc. calităţi de organizator. mentală şi fizică. Antrenorul – personalitate puternică. aceştia putând abandona practicarea fotbalului datorită mai multor cauze. a părinţilor. a prietenilor. fixarea unor obiective în cadrul antrenamentului. prin folosirea cu precădere în pregătire a formelor de luptă în limitele regulamentului de joc. atracţia altor domenii. dezvoltarea rapidă. strategie şi tactică în contextul jocului de 11. Mediul – prezenţa spectatorilor. intensificarea atitudinii pozitive. Perioada de 16-18 ani poate fi critică pentru jucători.Pregătirea psihologică Priorităţi în pregătire – pregătirea la un nivel superior şi în condiţii de solicitare psihică a celorlalţi factori ai antrenamentului. trebuie să iasă în evidenţă (să aibă impact). cum ar fi: aşteptări imposibil de satisfăcut. cunoştinţe de fotbal. accidentări. Antrenamentul – cunoştinţele fundamentale exersate sub presiune.

de înţelegere. automotivaţie. capabil de a vorbi clar. momente scurte de intensitate maximă. insistent cu disciplina. experimentat. de securitate. convingător. Antrenamentul – simularea unor condiţii reale. exersări în situaţii de mare presiune. să nu se îndoiască de puterea sa. două planuri de antrenament. spre exemplificare. mândrie personală. presiuni externe. recompensele şi alţi stimulenţi trebuie să existe ca la adulţi. joc tactic şi organizare a echipei. a presei. întreţinerea entuziasmului publicului. înţelegere colectivă. Jucătorul – încredere în sine. cunoscător al tuturor aspectelor. public impresionant. Antrenorul – bine informat. incitarea jucătorilor de a face propuneri. jucători-cheie. programe variate. asumare de responsabilităţi. prezentăm. jocuri regulamentare. Mediul – bune condiţii de antrenament şi de joc. manifestări de încredere. direcţie. Echipa – aspiraţie la o cauză comună. calităţi de conducător (şef). a oficialilor. mândria de a aparţine unui club. de concentrare şi de dorinţa de a învinge. a televiziunii etc. 132 Universitatea Spiru Haret . În continuare. nevoia de atenţie. capacitatea de a construi relaţii cu ceilalţi. nevoia de spirit de echipă.lipsa posibilităţilor de a juca. nevoia de a satisface dorinţa de competiţie a jucătorului. Principii de bază ale antrenamentului la vârsta de 16-18 ani Jocul – meciuri exigente. unei echipe naţionale. comportamentul necorespunzător faţă de grup. stăpânirea sentimentelor fără teama de influenţe exterioare. repetiţii mentale.

1x1 semiactiv la 16 m. 18 pieptăraşe. pase de pe loc. 2 atingeri. Mers cu respiraţie. centru. Dribling cu tras la poartă de la 16 m. ctr. De la această vârstă. Acelaşi exerciţiu din deplasare. dreapta. Joc de mişcare. a 3-a pasă este lungă.PLAN DE ANTRENAMENT . Accent pe amplitudine. Pase din deplasare cu accelerare la finalizare (diagonală). supleţe. 10 beţe. Joc 4x2 în careuri. 10 jaloane Durata: 90 min Obiective: Consolidarea pasei lungi şi a driblingului. 8x8 între careurile de 16m.1 Grupa: 14-16 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. 10x10 – 2 atingeri. Orice exerciţiu să aibă finalizare. Repetări Durată Nr. stânga. Ex. de mobilitate. Doi jucători la minge. Jucători: 18 Caracterul: Tehnico-Tactic Teren: Intensitatea: 70% Materiale: 10 mingi. Suveici de 4 jucători şi 3 conuri. Exerciţii de supleţe şi stretching. Complex de gimnastică. Structură antrenament Pauză Mijloace Alergare uşoară. 2 Partea fundamentală (50’) 3 4 Joc cu temă (20’) Revenire (5’) 5 Indicaţii 133 Universitatea Spiru Haret . Observaţii 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (15’) 5’ 7’ 3’ 5’ 5’ 10x 10’ 10x 10x 10’ 10’ 10’ Se joacă la porţi normale apărate de portari. Se lucrează alternativ şi în viteză. prezenţa adversarului semiactiv este absolut necesară.

PLAN DE ANTRENAMENT – 2 Grupa: 16-18 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. ctr. jucători: 20 jucători Caracterul: Tactic Teren: Durata: 90’ Materiale: 10 mingi. la mijloc se execută un-doi-uri. Obişnuiţi să accelereze după pasă. Porţi normale. 8x8/9x9 pe tot terenul. apărate de portari. fără adversar. Exerciţii de finalizare din un-doi pe unghiuri diferite. În careuri 10/10 m. 10 jaloane. Intensitate: 60% Obiective: Consolidarea un-doi-ului la finalizare şi a contraatacului. combinate cu exerciţii din şcoala săriturii. Joc 4x2 liber. Structură antrenament Pauză Mijloace Observaţii 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (20’) 2 Partea fundamentală (50’) Complex de gimnastică: exerciţii dinamice. Exerciţii din şcoala alergării. exerciţii de stretching. Exerciţii de un-doi. 2 repetări. Mers cu respiraţie. dar cu adversar semiactiv la 16 m. obligatoriu. Suveici în 5 jucători. Jonglerii cu mingea individual. exerciţii în 2 jucători. cu accent pe un-doi-uri finalizate cu gol. exerciţii de supleţe. Repetări Durată Nr. a 3-a pasă va fi 2 un-doi. 20 pieptăraşe. Exerciţii de finalizare cu jucător mobil la 16 m. pe amplitudine. Pentru fiecare jucător. Spaţiu mare pentru apărători. 10’ Accent. 5’ Intensitate medie. Jucătorul fix pe 16 m. aproape de careul advers. să mărească viteza de deplasare a lui şi a mingii prin un-doi. 5’ 10’ 10’ 10’ 10x 10’ 10’ 3 Joc cu temă (15’) Revenire (5’) 4 5 Indicaţii 134 Universitatea Spiru Haret . Aceleaşi exerciţii pe zone diferite de teren.

competiţiile sportive reprezintă o activitate specifică în cadrul unor manifestări organizate în mod planificat. 1967). Kluge. au fost sistematizate tematic şi pot fi demonstrate pentru domeniile conexe. instructori. respectiv echipe. între aceştia şi arbitrii. 1994). Ele se desfăşoară ca o relaţie culturală specifică între participanţi. precum şi între sportivi şi spectatori. Definiţie Competiţiile sportive pot fi considerate ca forţe motrice în dezvoltarea istorică a sportului. Funcţiile competiţiilor sportive Funcţiile competiţiilor sportive constau din problemele şi efectele ce s-au cristalizat în dezvoltarea socială. G. antrenori. reflectând calitatea convieţuirii sociale (A.Capitolul X COMPETIŢIILE SPORTIVE DE FOTBAL 1. 2. grupe şi echipe sportive reprezintă elementul esenţial în evaluare. care determină performanţa. Termenul competiţie este derivat din noţiunile întrecere şi luptă. Vorbim despre funcţii generale şi funcţii speciale. se conformează regulamentelor şi informează despre sensul şi obiectivele activităţilor sportive. În acest sens. pe baza unor reguli şi moduri de comportament specific unei discipline sau probe sportive. Krüger. Harre (1986) subliniază importanţa deosebită a competiţiei pentru formarea şi accentuarea performanţei competiţionale. indiferent de specificul 135 Universitatea Spiru Haret . în care compararea performanţelor între diferiţi sportivi. Thiess (1978) caracterizează competiţia sportivă ca o comparaţie a performanţelor sportive între persoane individuale. provenind din latinescul campus (câmp de bătălie) (F. se încadrează acelea care sunt universal valabile şi generează toate efectele şi cerinţele. În sinteză. precum şi ca un fenomen social. ale căror funcţii şi forme de manifestare s-au diferenţiat pe parcursul modificărilor sociale. după reguli şi norme stabilite. a aptitudinilor şi însuşirilor psihice. Competiţiile sportive dovedesc dezvoltarea istorică a disciplinelor sportive. În funcţiile generale. D.

ele se referă la sportivi.O. citaţi de R. sistemul pe bază de clasament – principiul de bază: se stabilesc locurile de la 1 la n. După D. şi anume: cluburi sportive şcolare (cu secţii de fotbal). avem următoarele patru categorii de sisteme: sistemul pe baza locurilor ocupate – principiul de bază: cei mai buni dintr-o competiţie – după stabilirea acestora – se califică pentru întrecerea sportivă următoare. – principiul de bază: cel care pierde este eliminat. funcţia de comunicare. Dintre funcţiile speciale amintim: funcţia de pregătire sportivă. sistemul K. 3.O.disciplinei sportive. Este posibilă şi o combinaţie a sistemelor (în general. 4. şi care se includ în domeniile respective.E.C. funcţia comercială. spectatori. arbitri. funcţia de politică sportivă. Grupe (1993). Cele două tipuri de funcţii ale competiţiilor sportive contribuie la evidenţa. în unităţi specializate.). Lühnenschloss (1987) şi O. sistemul cu aducţiune de puncte – principiul de bază: fiecare contra celuilalt (este posibil să existe şi jocuri tur-retur). se aplică la sistemele de aducţiune de puncte şi K. ziarişti. unităţi şcolare cu clase speciale de fotbal. în sens pozitiv. care aparţin de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (M. Manno (1996). a performanţei sportive şi accentuarea capacităţii de performanţă. Competiţiile sportive în fotbal la nivelul juniorilor În ţara noastră. funcţia educativă. oficiali. funcţiile generale sunt: funcţia culturală. selecţia şi pregătirea copiilor şi juniorilor se realizează în mod organizat.). licee cu profil sportiv (cu clase de fotbal). 136 Universitatea Spiru Haret . Organizarea competiţiilor pe plan intern şi internaţional Ţinând cont de modul de disputare al competiţiilor sportive şi de disciplina sportivă respectivă.

B.I.J.F.. Bucureşti (fiind organizată ca şi A. şi puse în practică de A. campionatul naţional al juniorilor mici (14 ani). care se desfăşoară în cadrul cluburilor.) şi de Asociaţiile Judeţene de Fotbal (A. cluburile sportive.R. de Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti (A. şi A. A.A.A. cât şi internaţional.F. După cum se observă..A.F.cluburi de copii şi în secţiile de fotbal ale cluburilor şi asociaţiilor sportive care sunt organizate conform statutului elaborat de Federaţia Română de Fotbal (F.). F.F.J.E.E. sunt: campionatul naţional al juniorilor I (18 ani).F.F.C. campionatul naţional al juniorilor cadeţi (15 ani).E.F.V.J.J.R.A. Divizia B.F. organizează campionatul de mini-fotbal pe Municipiul Bucureşti.B.R. în colaborare cu A. şi anume.).F. „Olimpiada fotbalului şcolar”. sunt: „Cupa speranţelor” – pentru elevii de 11-12 ani. campionatul naţional al juniorilor II (17 ani).. atât pe plan naţional.F. pentru echipele provenite de la cluburile ce activează în categoriile Divizia D. campionatul naţional al juniorilor III (16 ani). competiţiile la nivelul copiilor. la nivelul juniorilor în fotbal. Vorbind despre competiţiile internaţionale. 137 Universitatea Spiru Haret . îşi desfăşoară activitatea după structura competiţională elaborată de F.F.M. Pentru copiii de 10-12 ani. cu sprijinul A. Campionatul European de juniori sub 16 ani.) şi Uniunea Europeană de Fotbal Asociaţie (U.F. Competiţiile sportive organizate de F. Campionatul Mondial J.F. pentru juniori la vârsta de 19 ani.R. şi anume: Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (F. trebuie să subliniem faptul că acestea sunt organizate de către cele două foruri importante. fazele superioare fiind preluate de F.F.M. bogat.F. organizează: Campionatul Mondial Coca-Cola. Divizia C. Divizia A. pentru juniori în vârstă de 17 ani.). organizează: Campionatul European de juniori sub 18 ani.F.) organizează campionatul de copii şi juniori (pe vârstele prezentate mai sus).M. De asemenea. Competiţiile sportive organizate de M.M.C. trebuie remarcat calendarul competiţional..I. În acest sens. pentru copiii de 8-14 ani. U.

Orice echipă privită ca un sistem are (poate avea) mai multe sisteme sau structuri organizatorice. În prima etapă (de racolare a jucătorilor). regulat.Capitolul XI FORMAREA ECHIPELOR DE PERFORMANŢĂ ÎN FOTBAL 1. deoarece sistemul presupune o mulţime de acţiuni. Bota. antrenorul principal şi antrenorii secunzi. antrenorul principal acceptă sugestiile numai dacă sunt conforme cu realitatea. Echipele de jocuri sportive profesioniste. În ambele situaţii. se formează prin racolarea celor mai talentaţi jucători care ating pragul capacităţii maxime de performanţă sau care fac faţă cu prisosinţă exigenţelor impuse de competiţiile de mare anvergură la care participă. exact. directorul de marketing. sunt implicaţi directorul tehnic. aşa cum ar fi un „grup de muncă” alcătuit în vederea efectuării unor lucrări pretenţioase sau un grup de luptă menit să întreprindă operaţii militare speciale (D. care conţine următoarele tipuri de elemente: sportivii şi repartizarea lor pe posturi. În această acţiune. Scopul final al acestui grup de acţiuni este performanţa sportivă. acţiunile (comportamentul sau conduita lor în teren) reprezintă chintesenţa sistemului propriu-zis. special constituit şi bine organizat (sau grup formal de la englezescul „formal”) în toată forma. Aspecte metodice Echipa sportivă poate fi comparată cu un grup social de dimensiuni reduse (grup mic alcătuit din 2-40 componenţi). în rest. directorul tehnic este ajutat efectiv de ceilalţi membri ai echipei tehnice (team-work-ului). Structura de bază a echipei este o componentă a modelului de joc. care precizează posturile pe care le ocupă constant cei mai buni jucători 138 Universitatea Spiru Haret . 1998). I. Echipa de jocuri sportive este un sistem social finalist performanţial. Colibaba-Evuleţ. se aleg persoane specializate care-şi cunosc bine rolurile ce trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii scopului urmărit. relaţiile de colaborare dintre sportivi. în general.

Alcătuirea echipei defineşte numărul total de jucători care intră în componenţa echipei. avem: 1 portar. 4 mijlocaşi. în vederea creşterii eficienţei în joc a formaţiei din teren. 6) optimizarea procesului de pregătire. 7) asigurarea activităţii de management sau organizarea. 2. Ne referim aici la numărul titularilor. se întâlnesc două variante strategice fundamentale de formare a echipelor puternice. 2 înaintaşi. 8) evaluarea capacităţii de performanţă în cele mai importante competiţii internaţionale. îi pot depăşi din punct de vedere valoric pe cei din formula de bază. spre exemplu. Aceasta se referă. la optimizarea relaţiilor de colaborare şi cooperare dintre jucători. Strategia operaţiunilor de formare a echipei În activitatea practică. 139 Universitatea Spiru Haret . 3) alcătuirea echipei sau definitivarea componenţei echipei.(titulari) sau modul de organizare al formaţiei de joc care facilitează obţinerea celor mai bune rezultate. în sensul că antrenorul trebuie să găsească formula optimă de echipă capabilă de cel mai înalt randament posibil. 1998). 5) stabilirea relaţiilor de colaborare dintre sportivi. 4 fundaşi. Structura funcţională a echipei este o caracteristică specifică structurii de bază a echipei. după o pregătire temeinică. şi anume: alcătuirea echipei pentru finalităţi sportive maxime. Prima variantă este valabilă pentru toate echipele de performanţă deja formate şi pentru care sunt asigurate toate condiţiile de a dobândi capacitatea maximă de performanţă. deoarece aceştia trebuie să fie capabili oricând să îi înlocuiască pe jucătorii titulari. conducerea şi controlul întregii activităţi de către echipa tehnică sau teamwork-ul. În fotbal. Bota. deci. dar şi al rezervelor. Colibaba-Evuleţ. „Jucătorii de rezervă” vor fi trataţi cu foarte mare atenţie. Aceasta presupune parcurgerea următoarelor operaţiuni: 1) elaborarea modelului prospectiv de joc (finalităţi prospective). 4) stabilirea rolului şi a sarcinilor pe posturi. I. formarea echipei pentru finalităţi sportive maxime în funcţie de materialul uman de care dispunem (D. Se pleacă de la un nivel de performanţă dat şi se schimbă tot ce este necesar pentru a realiza un model de joc competitiv pe plan internaţional. 2) analiza şi optimizarea structurii de bază a echipei. iar în viitor.

Bota. clase. Personalitatea echipei de jocuri sportive se distinge printr-o structură de elemente bio-psiho-sociologice asemănătoare (comune) sportivilor care o alcătuiesc şi care. 4) stabilirea rolului şi sarcinilor pe posturi. comportamentul şi conduita grupală (D. 5) stabilirea relaţiilor de colaborare dintre posturi. „realizarea coeziunii grupului este un proces de modelare socială. Numai motivaţiile sunt în stare să mărească coeziunea şi spiritul de echipă.A doua variantă de formare a unei echipe puternice are ca punct de plecare valoarea jucătorilor pe care-i avem la dispoziţie şi elaborarea unui model prospectiv de joc care să fructifice (exploateze) la maximum potenţialul de performanţă de care dispun aceştia. 140 Universitatea Spiru Haret . etnii. Personalitatea echipei de fotbal Personalitatea echipei de fotbal (echipa de jocuri sportive) apare şi este înţeleasă ca un fenomen de extindere a conceptului de entitate individuală la cea de entitate colectivă (comunităţi. unde sunt chemaţi cei mai buni jucători din campionatul intern şi pentru echipele de club (asociaţii) în care dinamica grupului este foarte mică. 6) optimizarea procesului de pregătire. 2) alcătuirea structurii de bază a echipei. grup social). în urma experienţei comune de convieţuire. necesitând acordarea tendinţelor şi intenţiilor individuale şi contopirea lor într-o atmosferă afectivă”. în cea de a doua variantă. 1998). Epuran (1990). I. Această variantă se poate aplica pentru formarea echipelor reprezentative (loturi naţionale). ajung la o similitudine de trăsături psihice manifeste (observabile). 3. aşa cum ar fi atitudinile. ColibabaEvuleţ. trebuie să existe preocupări pentru creşterea motivaţiilor de performanţă ale echipei şi ale fiecărui jucător în parte. Operaţiunile metodologice de formare a echipei. 3) alcătuirea echipei sau definitivarea componenţei echipei. sunt: 1) evaluarea capacităţii de performanţă a jucătorilor. 7) evaluarea capacităţii de performanţă în cadrul competiţiilor oficiale. După M. familii. Şi în această variantă. Dinamica echipei este relativ constantă pe o perioadă mai scurtă de timp (1-2 ani).

iar orice jucător nou venit (tineretul mai ales) încearcă să imite modelul comportamental constatat. rigiditatea rolurilor. participarea şi comunicarea spontană. marile personalităţi sportive care au evoluat în decursul timpului până în momentul de faţă. dar şi a tehnicienilor cu o înaltă probitate. colectivul şi democraţia. valorii sportivilor. Antonelli şi A. F. Salvini (1978). capacitatea managerială a clubului de a asigura toate resursele necesare pregătirii şi participării în concurs. comunicarea formală. trebuinţelor şi motivaţiilor sportivilor. citaţi de R. antrenorilor şi managerilor. rezultatele. considerat ca un proces de achiziţionare a experienţei sociale. popularitatea. decizii pe verticală.Comportamentul şi conduita echipei sunt rezultatul relaţiilor psiho-sociale. 141 Universitatea Spiru Haret . disciplina sportivă. competenţă profesională. tradiţiile. Personalitatea echipei de jocuri sportive rezultă din: istoricul (vârsta). deciziile în grup. Cel mai important factor care influenţează în mod determinant comportamentul fiecărui sportiv. Această eficienţă depinde de următorii factori: factori care asigură realizarea obiectivelor de performanţă: competitivitatea. Manno (1996). Ambele categorii de reguli sunt consolidate din experienţa anterioară. relaţiile utilitare. În cadrul echipei. contribuţiile echipei în dezvoltarea ramurii sportive puse în discuţie. relaţiile afective. caracterul elitist de alegere a sportivilor. este învăţarea socială. ierarhia şi autoritatea. scot în evidenţă rolul antrenorului în creşterea eficienţei unei echipe sportive. în cadrul grupului. fiecare jucător încearcă să se conformeze regulilor sociale instituite sau neinstituite. factori care menţin coeziunea: colaborarea.

De multe ori. Manno. antrenorii semnează un contract cu clubul unde sunt angajaţi. Conducătorii de cluburi dornici de obţinerea performanţei într-un timp cât mai scurt nu au răbdarea necesară pentru ca antrenorii să-şi poată proba valoarea. la nivelul unei singure echipe. din care nu trebuie să lipsească: capacitatea energizantă în stare să stimuleze. În plus. Personalitatea antrenorului este alcătuită dintr-un ansamblu de însuşiri. au fost demişi antrenori care au venit la conducerea echipelor în urmă cu mai puţin de o lună de zile. În fotbalul profesionist. alegând soluţia schimbării lor. adică lotul de jucători care determină în ultimă instanţă succesele şi progresul clubului respectiv. 142 Universitatea Spiru Haret .Capitolul XII JOCUL OFICIAL DE FOTBAL 1. Trebuie să evidenţiem faptul că munca unui antrenor este evaluabilă numai dacă este privită pe o perioadă mai îndelungată. 1996). activizeze şi să mobilizeze echipa (sportivii). este considerat patrimoniul cel mai valoros al clubului. dar acest lucru nu se prezintă astfel în practică. Antrenorul este principalul responsabil al celui care. trăsături caracteriale din care să nu lipsească ţinuta şi conduita morală. perseverenţa şi dârzenia. aptitudini de educator. pe bună dreptate. pasiunea. chiar şi în campionatul nostru. în care sunt stipulate cu precizie obligaţiile şi drepturile acestora. reprezentând în general partea sa activă. Mă refer aici la numărul mare de schimbări ale antrenorilor pe parcursul unui campionat. Antrenorul şi jucătorul – factori de bază ai procesului de pregătire şi de performanţă Definirea antrenorului ca „o persoană calificată care posedă noţiuni tehnice specifice adaptate antrenamentului unui sportiv sau al unei echipe” nu reuşeşte decât în mod parţial să configureze conţinutul şi funcţiile inerente din cadrul acestei profesii (R. angajarea interdisciplinară tot mai mare pe care se bazează în prezent administrarea unui club de fotbal profesionist lărgeşte enorm sfera de competenţă a fiecărui tehnician.

Valoarea antrenorilor nu este legată de volumul (uneori imens) de muncă. spiritul pragmatic şi logic. antrenorul trebuie să îndeplinească anumite cerinţe. cercetător al propriei activităţi desfăşurată cu jucătorii (echipa) şi a tuturor fenomenelor (evenimentelor) care trebuie stăpânite. să pătrundă în tainele ştiinţelor complexe. antrenorii-jucători. Fiecare rezultat sportiv în parte te urcă şi te coboară pe scara profesională. să-şi schimbe mentalitatea şi conduita didactică. În fotbalul actual (ca de altfel în toate sporturile). psiholog. conducător şi organizator. pedagog. dacă şi clubul oferă condiţiile corespunzătoare (bază materială. şi anume. aceştia vor lucra mai bine dacă pe parcursul formării lor ca sportivi au avut de-a face cu tehnicieni buni. dar numai în calitate de sportivi. sociolog. Toate aceste însuşiri completate de o bună pregătire profesională a antrenorilor pot duce la obţinerea performanţelor aşteptate. O altă problemă interesantă este aceea a relaţiei dintre antrenori şi jucătorii titulari şi rezerve. abilităţi intelectuale – inteligenţa verbală. O pregătire teoretică sistematică realizată în paralel cu activitatea de jucător (sau imediat după abandonarea carierei competiţionale) i-ar face deosebit de eficienţi pentru ramura sportivă în care deja s-au consacrat. spiritul de observaţie. În zilele noastre. atenţia distributivă. în acest sens este bine de ştiut că trebuie să antrenăm astăzi ce se va juca mâine pentru a obţine performanţele aşteptate. aptitudini de conducător şi organizator. memoria. Această relaţie în fotbalul actual. se recomandă antrenorilor să devină 143 Universitatea Spiru Haret . să-şi amelioreze continuu capacităţile profesionale de bun demonstrant. Dubla funcţie jucător-antrenor este o practică care s-a dovedit până acum ineficientă. imaginaţia. ci de rezultatul sportiv. întâlnim şi o categorie aparte de tehnicieni. şi anume: să fie el însuşi o persoană care trebuie să înveţe. În cel mai bun caz. de varietatea preocupărilor. Este vorba de acei sportivi care la apusul carierei îşi schimbă‚ „peste noapte” echipamentul de jucător cu cel de antrenor.aptitudini de psiholog. de energia fizică şi nervoasă consumată. de la care au moştenit o metodologie bună de antrenament. Omul-cheie care îşi asumă răspunderea în toate împrejurările este antrenorul. în care miza jocurilor a crescut foarte mult. metodist. rapiditatea gândirii. Din acest motiv. suport financiar etc). este în general asociată cu frecvente posibile conflicte.

şi anume. Fără a intra în problemele specifice activităţii antrenorului din perioadele pregătitoare. voi trece. nivelul marilor funcţii ale organismului. psihic şi tehnico-tactic atins de jucători. jucătorii trebuie să deţină statutul de rezerve doar un timp limitat. în care antrenorii. se stabilesc: obiectivele de performanţă şi de pregătire. asigurarea climatului şi ambianţei optime în antrenament. metodele şi mijloacele de pregătire. formarea echipei de performanţă. capacitatea motrică. cu un acut simţ practic. ajungând să conştientizeze consecinţele acţiunilor lor asupra atitudinii şi motivaţiei jucătorilor. Se recomandă ca antrenorii să folosească posibilităţi cât mai eficiente de comunicare directă cu titularii. 144 Universitatea Spiru Haret . energic şi impulsiv. abordabil şi comunicativ) şi avantajele şi dezavantajele lor prin raportare la performanţă şi afectivitate. trebuie să devină o dominantă pe tot parcursul procesului de antrenament. în continuare. jucătorul. pentru a se evita evoluţia spre categoria de jucători problemă. precompetiţionale. În funcţie de potenţialul biomotric. Antrenorii vor fi pregătiţi în legătură cu diferite procedee de stabilizare. cel puţin unele conflicte cu efecte în detrimentul performanţei individuale şi de echipă pot fi rezolvate (sau evitate) înainte de a lua proporţii. Procedând astfel. îmbunătăţire sau diminuare a statutului jucătorilor titulari şi rezerve. vor asigura condiţii optime celor selectaţi. capacitatea psihică. locul de muncă. competiţionale (sarcini şi atribuţii). determinant pentru obţinerea performanţelor superioare. familia. prin competenţa lor profesională şi cu sprijinul efectiv al cluburilor. Problema pregătirii jucătorului factor favorizant. Această receptivitate include capacitatea de a face diferenţă între diversele tipuri de lider (autoritar. nivelul pregătirii biologice (refacere-recuperare). concepţia de joc şi de pregătire. menţinerea legăturii cu şcoala. pe care le vom discuta în cadrul altei prelegeri. la expunerea unor aspecte importante. Pe cât posibil. tipul somatic.mai receptivi în relaţia cu jucătorii. legate de un alt factor de bază în procesul de pregătire şi de performanţă. dar şi cu rezervele. Jucătorii sunt apreciaţi după modelul jucătorului de performanţă ţinând cont de starea de sănătate. aplicarea permanentă a refacerii şi recuperării. simpatic şi agreabil. şi anume: regimul alimentar corespunzător vârstei.

relaţiile dintre acestea şi jucători sune reglementate printr-un contract încheiat între cele două părţi. Acesta. Ambianţa familială. Prin acest contract sunt stabilite statutul fiecărui jucător în cadrul echipei. preocupări cu profil practic. sprijinul. regimul alimentar. Cluburile puternice pot dispune de un metodist. trebuie să discutăm şi despre influenţa familiei şi viaţa particulară a fotbaliştilor. Luni – prima zi după joc – în cabinetul metodic. 2. apoi pe teren. viaţa personală se reduce la odihna activă şi pasivă (activităţi de relaxare. Luni până vineri – antrenamentele planificate. unde există cluburi profesioniste (în special Diviziile A şi B). veghere asupra sănătăţii şi integrităţii biologice. antrenorul trebuie să dispună de argumente precise referitoare la comportarea fiecărui jucător şi a echipei în ansamblu. jucătorul găseşte un adevărat refugiu de linişte şi înţelegere în cadrul familiei sale. Vineri sau sâmbătă – pregătirea teoretică a meciului viitor. sunt condiţiile necesare jucătorului pentru a se dărui pregătirii şi performanţei. somnul). obligaţiile şi drepturile care revin fiecărei părţi semnatare etc. care va însoţi fotbalistul de la nivelul selecţiei până la fotbalul de mare performanţă. În momentele grele. Viaţa personală a jucătorului se referă la timpul petrecut în afara activităţii cu echipa. 145 Universitatea Spiru Haret . relaţiile sociale. Pentru realizarea unei analize eficiente. încurajarea. cultural şi artistic. al cărui conţinut se poate identifica cu ceea ce este cunoscut sub numele de antrenament invizibil. pe lângă obiectivele şi mijloacele cu termen lung. dotat cu creion şi hârtie. Şi în fotbalul de performanţă din ţara noastră. Vorbind de obţinerea performanţei de către jucători. Familiile dezorganizate şi cu condiţii necorespunzătoare. consumul de alcool şi altele). determină ratarea unor jucători cu un potenţial de perspectivă.urmărirea evoluţiei jucătorului din toate punctele de vedere prin fişa individuală complexă. uneori. face analiza jocului de duminică prin exemplificări concrete. evitarea viciilor (fumatul. Şedinţa de analiză a ultimului joc Înainte de intra in subiect. mediul familial. regimul de odihnă şi alimentaţie etc. considerăm necesară prezentarea succesului acţiunilor pe care antrenorul le va întreprinde de la un joc la altul. Succint. celelalte apelează la antrenorul secund. va efectua o serie de înregistrări asupra unui jucător anume şi a echipei în ansamblu. în care pregăteşte jocul pentru duminica viitoare. acceptarea.

durata (comparativ cu adversarul) păstrării mingii etc. antrenorul prezintă analiza individuală a jucătorilor pe posturi. antrenorul trece la desfăşurarea antrenamentelor zilnice. pregăteşte jucătorii şi echipa în ansamblu. varietatea procedeelor de pasare (scurte. cauzele primirii golurilor. încercând să corecteze. corespunzător caracteristicilor adversarului următor.NU). jucători eficienţi. 3. Pregătirea pentru jocul următor După analiza ultimului joc. cu capul). dăruirea până la epuizare din primul până la ultimul minut de joc (puterea de luptă). devenind mult mai eficientă prin economisirea timpului. În cazul existenţei unei înregistrări. prin mijloace specifice.. jucători noi. aportul jucătorilor tineri sau nou-veniţi in echipă. în continuare. poate trece la analiza meciului desfăşurat. antrenorul va scoate în evidenţă cauzele principale care au determinat eşecul. misiunea îi este uşurată. bolnavi. neajunsurile semnalate. accidentări etc. Analiza va cuprinde aspecte ale evoluţiei echipei în ansamblu cu referiri la: îndeplinirea planului tactic (DA. 146 Universitatea Spiru Haret . eficacitatea acţiunilor la fazele fixe de joc în atac şi apărare. Eficienţa acestei pregătiri va depinde în mare măsură de studierea adversarului prin: date asupra ultimului joc (pozitive-negative). lungi) şi a şuturilor la poartă (cu piciorul. sistemul etc. starea sănătăţii jucătorilor (accidentaţi.Având la dispoziţie aceste date. plus cele reţinute de el însuşi (antrenorul principal) şi notate sistematic în seara zilei de după joc. în cazul unei înfrângeri. aportul celor mai buni jucători (golgeterul echipei). recuperabili). spiritul de echipă. În acest timp. aportul şi eficienţa jucătorilor (traseul) care au contribuit la marcarea golurilor. disciplina tactică (respectată sau nu). colaborarea şi eficienţa liniilor fundaşilor mijlocaşilor şi atacanţilor (în atac şi apărare). cu tact pedagogic. jucători recuperaţi. la nevoie. În cazul unei victorii sunt bine venite felicitările de rigoare (ponderate însă). analiza pe compartimente de antrenament. Exemplificările pot fi efectuate pe tablă magnetică sau chiar pe teren.

antrenorul. cu câteva ore înaintea jocului (etapă acasă). în care să sistematizeze principalele probleme (eventual. nesiguranţă. Dacă nu există o asemenea posibilitate. sunt asemănătoare cu ale adversarului de duminică. şi de capacitatea lor de a se adapta rapid (după intrarea în teren) la cerinţele jocului. cunoscând bine tactica preconizată şi încrederea în posibilităţile lor. vizionarea de pe casete a 1 sau 2 jocuri ale adversarului (ultimele) etc. La aprecierea antrenorului. Cele două decizii vor reflecta mereu eficienţa muncii sale şi măiestria pedagogică. pot aborda jocul cu o tensiune nervoasă cât mai scăzută. La alegerea aşa-ziselor rezerve. teoretice şi psihice. de a crea un grup omogen de jucători. introduce jucătorii – întreaga echipă – în atmosfera jocului următor. legate de joc şi să stabilească lotul ce va apărea pe foaia de arbitraj. fapt ce are o confirmare reală şi o valoare afectivă. În acest fel. starea de spirit. pentru acest antrenament se recurge la un joc-şcoală cu proprii jucători. se pot evita apariţia unor tensiuni. la rezolvarea unor defecţiuni apărute în angrenajul echipei. Pregătirea meciului următor începe deci încă de la reluarea antrenamentelor (de luni). Dacă este posibil. calităţi etc.sistemul de joc obişnuit. vreo informaţie de ultimă oră). joi). în mijlocul săptămânii (miercuri. se angajează un meci de antrenament cu o echipă al cărei joc-sistem. dar şi formaţia ce va intra în teren. având şi informaţii cât mai detaliate asupra adversarului. Cu acestă ocazie. nerăbdare în rândul jucătorilor. se pot încerca soluţii (variante) tactice diferite pentru eliminarea neajunsurilor proprii. fără nici o diferenţiere sau subordonare ierarhică şi funcţională. 147 Universitatea Spiru Haret . Tot mai mulţi antrenori consideră că în echipa lor toţi jucătorii sunt titulari şi toţi sunt rezerve. Zilnic. în aşa fel încât jucătorii. pe lângă valoarea jucătorilor. contribuie la pregătirea celor mai bune condiţii în vederea efectuării celor mai dificile selecţii de stabilire a lotului pentru joc. sâmbătă sau duminică. în lupta cu adversarul. poate organiza o şedinţă a jocului (în sală – cu tablă magnetică). Tendinţa actuală (oglindită şi de abandonarea treptată a netei distincţii terminologice dintre titulari şi rezerve). locul în clasament. dar şi eficacitatea celor prevăzute. se va ţine seama. folosind cele mai indicate şi eficiente mijloace tehnico-tactice.

Concepţia de pregătire elaborată în mod ştiinţific rezultă din analiza profundă a eficienţei şi stadiului performanţei la nivel internaţional. pe diferite niveluri (echipe naţionale. C. Dinu (1982). defensivă sau egală a luptei. reorientată după necesităţi. Motroc. 1994). dar şi a celui intern. soluţii şi obiective de pregătire şi de performanţă. în perspectiva următorilor 2-4 ani (I. perimetrul de activitate a posturilor din echipă. calitatea jocului colectiv şi constructiv. tradiţie.Capitolul XIII CONCEPŢIA DE JOC ŞI DE PREGĂTIRE ÎN FOTBAL Concepţia de joc reprezintă „ansamblul caracteristicilor de joc elaborate de o anumită şcoală sau federaţie de fotbal având la bază idei orientative noi. La elaborarea ei se are în vedere tot ce este caracteristic şi mai eficient în jocul actual propriu. 1994). după fiecare campionat mondial şi european. concepţia de joc poate cuprinde: abordarea ofensivă. juniori). precum şi tendinţele acestuia pe plan mondial. După I. Motroc. măsurile de anihilare a adversarului. Noţiunea de concepţie de joc include elemente sau cerinţe ale componentelor antrenamentului. în scopul organizării şi desfăşurării procesului instructiv-educativ pe o treaptă superioară. Ionescu. din punct de vedere al conţinutului esenţial şi al sursei care îi generează evoluţia. C. corelaţiile tactice între parteneri. Diviziile A. rezultat din cerinţele concepţiei de joc. modul depăşirii individuale şi colective a adversarului. Deşi internaţională. organizarea atacului şi apărării. Concepţia de pregătire cuprinde ansamblul de idei. forme şi sisteme de joc preluate şi adaptate la specificul temperamental. combinaţiile specifice. concepţia de joc devine naţională prin elementele adaptate şi eventual. utilizarea tactică a vitezei de joc. climă şi disponibilităţi tehnico-tactice ale propriilor jucători” (I. B. principii. sistemul de joc. 148 Universitatea Spiru Haret . sistemul de suplinire şi corectare reciprocă.

adică să rezolve eficient traseul: situaţie-soluţie pragmatică-rezultat final. corelaţia între disciplina-program şi creativitatea individuală. capacitatea de dozare a efortului în antrenament. stilul de conducere şi organizare a antrenamentului şi jocului. atitudinea faţă de factorii fizici. tehnic şi psihic al jucătorilor. complexitate. 149 Universitatea Spiru Haret . Colibaba-Evuleţ şi I. care în fotbalul (sportul) contemporan se confruntă cu o serie de dificultăţi în procesul. mentalitatea şi acţiunea antrenorului cu privire la procesul pedagogic de antrenament fizic. strategia de bază a jocului şi tactica specială. ponderea şi preferinţa abordării lor. Bota (1998). modul de pregătire şi conducere a jocului. din punctul de vedere al antrenorului. menţionaţi mai sus. exigenţă şi seriozitate în tratarea problemelor de antrenament şi joc. tehnici. de obţinere a performanţelor superioare. criteriile de selecţie a echipei. În acest sens. extrem de greu şi complex. convingeri. concepţia de pregătire cuprinde: interpretarea şi abordarea separată şi corelată a parametrilor efortului: volum. felul interrelaţiilor cu jucătorii pe parcursul antrenamentului şi jocului. prezintă în figura 6 aspectele importante legate de noţiunea de concepţie. intensitate. prezintă o abordare ştiinţifică a problematicii concepţiei de joc şi pregătire. interpretarea caracterului ştiinţific al antrenamentului. Antrenorul trebuie să se bazeze numai pe acele idei. atitudinea faţă de acţiunea metodică de lucru în antrenament. durată. precum şi de pregătire complexă în vederea jocului cu echipa adversă. Autorii. strategia momentelor esenţiale ale luptei. D. după aceeaşi autori. concepţia de pregătire reflectă atitudinea. în cadrul activităţii antrenorului. nivelul autoimpus de responsabilitate. prejudecăţi care pot rezolva eficient o anumită situaţie concretă (reală). atitudinea faţă de organizarea şi planificarea procesului de antrenament.rolul şi distribuţia coordonării tactice în teren. tactici şi psihici ai jocului. De asemenea.

Bota. Colibaba-Evuleţ şi I.tineret. 1998) 150 Universitatea Spiru Haret .juniori III. lot naţional -juniori I. lot naţional .juniori II.Concepţie Model de joc Model de pregătire Concepţia de joc pe plan internaţional Modele de referinţă (loturile naţionale) Orienterea procesului de pregătire Obiective Resurse Programe Strategie Planificare Aplicare în practică Evaluare Concepţia unitară de joc pe plan naţional Modele performanţiale de nivel formativ (ierarhice) Modele ierarhice de pregătire -lot naţional seniori -seniori Divizia A .copii Concepţia antrenorului Model de joc pentru echipa proprie Model de pregătire pentru echipa proprie (după D. lot naţional . lot naţional .

şi pe dinamica concepţiei. dacă specialiştii din fotbal ajung la o unitate de vederi. în care sunt implementate componentele fundamentale ale originalului (tactică. concepţia de joc şi pregătire întruneşte şi sintetizează toate informaţiile şi noutăţile care apar pe acest plan: Ce este nou în joc şi în pregătire? Care este comportamentul performanţial al echipei şi jucătorilor? În ce condiţii se realizează aceste performanţe? Care sunt „fenomenele cauză” care produc „fenomenele efect”? Care tendinţe (caracteristici) sunt accesibile de a fi extrapolate în concepţia unitară de joc şi pregătire pe plan naţional? Dezvoltarea continuă a jocului. aparatură. ar trebui să existe o concepţie unitară de joc şi pregătire. combinaţiile sistemelor. după cum urmează: Cum trebuie să joace echipele noastre? Cum trebuie să se pregătească echipele noastre? Concepţia unitară de joc surprinde atât strategia de concurs. cât şi tactica de joc. Pe plan naţional. idei şi principii de joc. naţional. trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte: caracteristicile jocului practicat de cele mai valoroase echipe din lume. La nivel internaţional. tactica de joc ne oferă o serie de elemente structurale observabile. care se potrivesc însuşirilor jucătorilor noştri şi specificului naţional. principii de acţionare în sistem.. existând o preocupare permanentă pentru creşterea capacităţii de performanţă. tehnică. cum ar fi: structura echipei. ţinând cont de răspunsurile date la două întrebări. regulament strategii etc. precum şi utilizarea lui în scop strategic. oferă noutăţi în concepţia de joc şi pregătire. reguli (de atac şi apărare). întregul circuit se axează pe noutăţile din tactică. Aceasta presupune sintetizarea unui model de joc (concurs).Din această schemă trebuie să reţinem următoarele aspecte: concepţia este o componentă (subsistem) a (al) modelului de joc aflat în relaţie biunivocă (determină şi este determinată) cu modelul de pregătire. capacitate fizică şi psihică). al antrenorului. de la nivel internaţional. formele şi sistemele de joc. De asemenea. ideile antrenorilor etc. 151 Universitatea Spiru Haret . şi invers. În stabilirea strategiei de concurs şi a concepţiei tactice de joc. tendinţele de dezvoltare a jocului pe plan mondial. exigenţele competiţiei. tehnică.

Concepţia unitară de joc şi pregătire pe plan naţional înseamnă de fapt un model optim de adaptare a modelului ideal (internaţional) la condiţiile concrete din ţara noastră. valorificând relaţia biunivocă dintre modelul de joc şi modelul de pregătire. care este construit (ulterior corectat) în funcţie de comportamentul performanţial realizat de jucători în perioada precedentă (tur. Ţinând cont de recomandările federaţiei. Concepţia antrenorului va fi mai eficientă cu cât va reuşi să aleagă cele mai bune idei de joc. Pentru a-şi amplifica eficienţa. care să valorifice la maximum disponibilităţile jucătorilor. aceste trei aspecte puse în discuţie trebuie să acţioneze sinergic şi în conexiune. sezon). În acest sens. antrenorul elaborează modelul de joc pentru echipa proprie. 152 Universitatea Spiru Haret . În mod asemănător cu elaborarea concepţiei de joc se elaborează şi concepţia de pregătire. se pleacă de la rezolvarea eficientă a relaţiei dintre obiectivele de performanţă ale modelului de joc şi obiectivele instrucţionale ale modelului de pregătire. Respectând operaţiunile proiectării didactice ştiinţifice se poate elabora modelul de pregătire pentru echipa proprie. retur.valorificarea disponibilităţilor de excepţie (talentului) ale fotbaliştilor noştri.

sub coordonarea I. b) leziuni microtraumatice. Patologia specifică jocului de fotbal se grupează în trei categorii.). Bendiu şi Gh. care se produc mai rar în antrenamente. consecinţă directă a unor traumatisme repetate. Leziunile microtraumatice sunt acelea care au drept cauză un traumatism de intensitate minoră. dar repetat în cazul unor mişcări monotipe. c) leziuni hiperfuncţionale (P. Drăgan. care prin modificările de tip distrofic la nivelul anumitor formaţii anatomice pot genera substratul microscopic al leziunii. cele la care nu există element extern (de exemplu. prea moale sau prea dur). Generalităţi În condiţiile practicării fotbalului actual. insuficient tratate. şi apariţia celor distrofice. Leziunile macrotraumatice pot fi acute sau cronice. Cele acute sunt în principal caracterizate de o instalare bruscă şi precisă într-un anumit moment desfăşurării antrenamentului şi jocului. de maniera de arbitraj (arbitrul prea îngăduitor cu unii jucători care folosesc frecvent acţiuni dure 153 Universitatea Spiru Haret .). şi anume: a) leziuni macrotraumatice. Cauzele care le produc pot fi legate de terenul de joc (îngheţat. ruptura musculară). datorită angajamentului total. Untea. de echipamentul necorespunzător (crampoane improprii terenului de joc etc. şi interne. 1994). Se cunoaşte faptul că în jocul de fotbal întâlnim aproximativ 2936% din totalul traumatismelor sportive. Sunt considerate externe cele la care agentul traumatic mecanic provine din exterior. cu acţiune directă sau indirectă (fiind elementul etiopatogenic declanşator). de condiţiile meteorologice nefavorabile. jucătorii sunt expuşi uneori la accidentări. Leziunile cronice au o dublă origine: cronicizarea celor acute.Capitolul XIV ACCIDENTELE JUCĂTORILOR DE FOTBAL 1. denivelat. dar destul de frecvent în jocurile oficiale. de acţiunile adversarului (atacă neregulamentar sau loveşte din cauza unor carenţe tehnico-tactice etc.

asupra adversarului sau absenţa antrenorilor de la unele antrenamente. numărul mare de leziuni musculare în fotbal. abdomenul. prezente în această ordine. Reprezintă strivirea într-o măsură mai mare sau mai mică a părţilor moi – piele. deşi musculatura agonistă (cvadricepsul crural) este solicitată prin excelenţă în fotbal. plaga este frecvent întâlnită la nivelul membrelor inferioare. Cele mai frecvente zone accidentate în jocul de fotbal sunt: membrele inferioare. membrele superioare.25% din totalul traumatismelor fotbalistice. care reprezintă aproximativ 32% din totalul traumatismelor survenite la fotbalişti. ţesut adipos. 2. rezidă din lipsa sinergismului dintre activitatea agoniştilor şi a antagoniştilor. cu sau fără interesarea ţesuturilor subiacente. ce survin la musculatura posterioară a coapsei. Traumatismele părţilor moi Contuzia este o afecţiune traumatică frecvent întâlnită. în detrimentul grupelor antagoniste. Factorul comun care creează acelaşi efect.a. Ca şi contuzia. iar uneori apare o echimoză. Printre factorii favorizanţi amintim efortul brusc şi violent fără o prealabilă încălzire. Printre cauzele predispozante menţionăm: existenţa unei spasmofilii congenitale. dar mai ales prin lovirea cu ghetele sau cu crampoanele. când în timpul unor jocuri se pot întâmpla accidente mai mult sau mai puţin intenţionate). Tabloul clinic în contuziile uşoare se manifestă prin durere şi discretă incapacitate. biochimic şi histochimic. Cel mai des le întâlnim la nivelul membrelor inferioare. Astfel. braţe. trunchiul. cap. dar nu lipsesc nici de la alte niveluri. Acestea se produc prin contactul părţilor moi cu corpuri străine ascuţite (de pe terenurile de joc sau din jurul lor). în condiţiile unui climat rece şi umed. gât). dar şi greşelile metodice concretizate prin antrenarea inegală a anumitor grupe agoniste. fără a exista elementul traumatic. Plăgile reprezintă secţionarea pielii. rezultată din neglijenţa antrenării lor. Leziunile hiperfuncţionale sunt cauzate de anumite modificări de ordin enzimatic. localizate la nivelul unor formaţii anatomice. se datorează tocmai unei mari diferenţe de tonus şi forţă a acestor grupe. dar nu lipseşte nici din alte zone (abdomen-torace. Leziunile musculare sunt produse de o contracţie bruscă a unui muşchi în anumite situaţii favorizante şi reprezintă 10. Lipsa 154 Universitatea Spiru Haret . muşchi – prin lovire sau presare. faţa şi capul. circulaţii sangvine deficitare ş. ruptura musculară.

potenţialul biologic scăzut datorită unor excese şi a unei vieţi nesportive. Cauze declanşatoare ale leziunii sau rupturii musculare pot fi şi contuziile directe provocate de un adversar. leziunea musculară poate fi: fibrilară (când sunt lezate câteva fibre). încă din primele momente ale producerii accidentului. bazându-se de multe ori numai pe afirmaţia sportivului. adductorilor coapsei. spune că se simte bine. echipamentul sportiv necorespunzător. care. Localizarea cea mai frecventă a leziunilor musculare o întâlnim. tricepsului sural.a. Foarte multe recidive apar din cauza unor tehnicieni. fasciculară (când sunt interesate câteva fascicule ale muşchiului). sau lent. Lipsa de sinergism se manifestă şi la sfârşitul competiţiei. printr-o suprasolicitare a segmentului respectiv. deci nu s-au permeabilizat sinapsele şi nu s-a prestabilit imaginea complexă şi coordonată a mişcării. forţează reintrarea. în urma unui traumatism iniţial. În cazul rupturilor musculare. ca şi eficienţa mecanismelor reflexe locale (muşchi-articulaţie-muşchi). dacă sportivului i se acordă asistenţă medicală de specialitate. accident ce duce la dublarea perioadei de inactivitate. la nivelul cvadricepsului femural. dornici de a-şi vedea jucătorul în formaţia de bază. singurul mod corect de rezolvare. tulburările endocrine. mai pot concura şi o serie de factori predispozanţi şi favorizanţi. deprinderile motrice greşite. sportivul accidentat va fi transportat direct la spital pentru a fi supus intervenţiei chirurgicale. Evoluţia şi prognosticul sunt în general favorabile. După întinderea ei. precum şi unele greşeli în procesul de refacere. din motive uşor de bănuit. condiţiile meteorologice nefavorabile ş. cum ar fi: tulburările circulatorii. condiţiile meteorologice grele. care. în fotbal.aceasta de sinergie este mai evidentă la începutul antrenamentului sau jocului când sportivul nu s-a încălzit bine. În afara acestor cauze. deficienţele alimentare şi vitaminice. când efortul prelungit face să înceapă scăderea controlului nervos superior al coordonării. fibro-fasciculară (care reuneşte unul-două fascicule rupte şi leziunile fibrilare asociate) sau totală (când leziunea interesează o bună parte sau în totalitate corpul muscular). leziunile în curs de cicatrizare rupându-se. Printre cauzele favorizante mai sunt incriminate carenţele alimentare şi vitaminice. de calitate. dar mai frecvent forţele opozante interne (contracţia musculară sau frânarea bruscă a mişcării) sau externe (împingerea jucătorului de către adversar). Leziunile tendoanelor pot surveni brusc. ischiogambierilor. 155 Universitatea Spiru Haret . în urma producerii unor modificări dismetabolice locale.

Entorsa genunchiului are incidenţă destul de mare în rândul fotbaliştilor. Odată apărută durerea. tendinita achiliană. aceştia să acuze o durere vie. Se întâmplă ca la o mişcare bruscă. este interesat numai un ligament colateral. Cea mai afectată articulaţie la fotbalişti este articulaţia gleznei (46. Entorsa anterioară se produce prin extensia forţată a gleznei şi se caracterizează prin leziuni capsulare anterioare. Entorsa gleznei prezintă trei mari varietăţi clinice. de cele mai multe ori fiind însoţită şi de fractura peroneului. formaţiuni componente ale aparatului extensor al genunchiului. Pot fi de diferite grade de gravitate în funcţie de mărimea leziunilor. când sunt lezate ligamentele tibioastragaliene. cum ar fi: mioentezita extremităţii inferioare a muşchiului drept abdominal. În cele simple. se întâlnesc şi o serie de forme particulare de leziuni ale muşchilor şi tendoanelor. la rândul ei.La fotbalişti. urmată de cea a genunchiului (26. urmată de incapacitatea funcţională a segmentului. ca forme anatomoclinice întâlnim: tendinita patelară şi cea a tendonului cvadricipital. se produce contractura. având o capsulă articulară bogat inervată. iar la cele 156 Universitatea Spiru Haret . Traumatismele articulaţiilor Entorsele sunt leziuni traumatice ale aparatului capsulo-ligamentararticular.6%). astragaloscafoidian şi calcaneocuboidian. care. Astfel. şi altele. care prin caracterul trenant şi dificultatea tratării produce mari neplăceri sportivilor. tendinita complexului tendinos „laba de gâscă” – o formă particulară de leziune a tendonului distal comun al semitendinosului şi semimembranosului la nivelul genunchiului.8% din totalul entorselor). ca o tăietură de cuţit. intern sau extern. repetându-se amplificat. Articulaţia genunchiului. prin punerea lui sub tensiune forţată în timpul unei mişcări exagerate ca amplitudine sau greşite din punct de vedere al direcţiei. În fotbal. Ruptura de tendon apare de obicei la sportivii care au prezentat o tendinită netratată sau insuficient supravegheată. În cazul entorsei interne. în funcţie de caracteristicile anatomo-funcţionale şi de mecanismul biomecanic care o produce. la nivelul metatarsienelor. Entorsele genunchiului pot fi simple sau complicate. aceasta se produce prin mecanismul de eversiune. vorbim de entorsa externă care este determinată de o mişcare inversă şi în care se produc leziuni ale ligamentelor astragalocalcanean lateral. 3. este puternic afectată de producerea entorsei. fiind foarte dureroasă. şi astfel cercul vicios se reia. favorizează durerea.

ale meniscurilor şi altele. Prezenţa unei asemenea afecţiuni produce mari neplăceri sportivului. entorsele tibiotarsiene. se asociază şi leziunile ligamentelor încrucişate. Diastazisul echivalează cu luxaţia. şi anume: dislocarea permanentă a suprafeţelor articulare şi leziuni articulare şi periarticulare extinse. Entorsele piciorului se referă la afectarea traumatică a unor articulaţii din scheletul acestui mic segment. 157 Universitatea Spiru Haret . aterizărilor pe umăr ale jucătorilor de câmp. le întâlnim mai frecvent la nivelul articulaţiilor umărului şi cotului. Insuficienta recuperare asociată şi unei hipofuncţii musculare sun cauzele multor luxaţii recidivante. suprasolicitarea acestuia explică frecvenţa de trei ori mai mare a leziunilor meniscului intern faţă de cel extern. La fotbalişti. de obicei. O complicaţie mai gravă a acesteia o constituie diastazisul tibioperonier inferior. făcând dificilă sau chiar imposibilă continuarea practicării fotbalului. Disjuncţiile şi diastazisurile sunt două afecţiuni traumatice care interesează articulaţiile fixe. luxaţia traumatică implică încă două elemente de gravitate. Luxaţiile apar atunci când extremităţile osoase care alcătuiesc o articulaţie sunt îndepărtate prin traumatism de le raporturile lor normale şi sunt menţinute în această poziţie. Leziunile meniscurilor Meniscurile sunt formaţiuni fibrocartilaginoase. care se găsesc în cavitatea articulară şi se interpun între condilii femurali şi platourile tibiale. se întâlnesc la nivelul articulaţiilor tibioperoniere superioare şi inferioare. Faţă de entorsă. capetele segmentelor osoase schimbându-şi raporturile anatomice. în fotbal. Disjuncţia echivalează cu entorsa şi se rezumă la o simplă forţare a aparatului capsuloligamentar.a. Se întâlnesc entorse tarsometatarsiene şi metatarsofalangiene. Întrucât condilul femural intern este mai coborât decât cel extern. când scoaba tibioperonieră este forţată de mişcarea de rotaţie a piciorului.complicate. şocurilor prin cădere sau lovire a cotului ş. Modul şi promptitudinea cu care este repus în mod corect segmentul deplasat asigură o evoluţie şi un prognostic favorabil. 4. datorită plonjoanelor acrobatice ale portarilor. Disjuncţia tibioperonieră inferioară însoţeşte. a căror rezolvare presupune în mod obligatoriu intervenţia chirurgicală. Dintre toate localizările luxaţiilor.

efectuate în timpul perioadelor pregătitoare. fie osul sub forma unor deranjamente trabeculare. ca urmare a solicitărilor mecanice 158 Universitatea Spiru Haret . Dintre factorii favorizanţi care duc la ruptura meniscurilor menţionăm: deformaţiile congenitale ale axelor genunchilor (valg. acest lucru se întâlneşte destul de frecvent. Agentul traumatizant poate fi de natură internă (inerţia corpului sau contracţia bruscă şi puternică a unor grupe musculare) sau externă (lovirea directă de către adversar sau de către un obiect intermediar). Din punct de vedere biomecanic. existenţa unei stări de oboseală a membrelor inferioare. 5. Periostita acută traumatică este de cele mai multe ori rezultatul unei lovituri directe asupra unei regiuni în care osul este acoperit cu puţine straturi moi. gheaţă. În jocul de fotbal. terenul de joc necorespunzător şi factorii meteorologici nefavorabili (noroi. Periostita dinamică a pubisului este cauzată de microtraumatismele repetate survenite la acest nivel. Traumatismele osului şi periostului În jocul de fotbal. execuţii sportive deficitare. care impune genunchiului semiflectat o mişcare de extensie bruscă cu rotaţie internă. În funcţie de intensitatea. se asociază şi cu o rotaţie internă progresivă a gambei până la 20 de grade. învelişul său. sensul şi suprafaţa de acţiune a forţei traumatizante este afectat fie periostul. chisturi de menisc). sunt afectate destul de des osul şi periostul. zăpadă îngheţată). imprimându-i-se o mişcare dezechilibrantă.Mişcările de flexie-extensie ale genunchilor imprimă meniscurilor o deplasare antero-posterioară. Traumatismul direct. jucătorul având sprijinul pe un singur picior cu genunchiul flexat. fisuri sau a unor fracturi. datorită agresiunilor ce pot apărea. mişcările genunchiului scot în evidenţă că flexia acestuia. de peste 70 de grade. Întâlnim însă şi periostite care se produc în urma jocurilor şi antrenamentelor repetate pe terenuri tari sau a alergărilor pe distanţe lungi pe şosele. care duce la extensia bruscă a genunchiului şi la o rotaţie internă. cele mai expuse zone sunt regiunea tibială anterioară şi maleolele tibioperoniere. În fotbal. care se soldează cu ruptura meniscului se întâlneşte numai în mod excepţional. Majoritatea rupturilor de menisc intern se produc în urma unei forţe interne. preexistenţa unui proces reumatismal degenerativ.

se întâlnesc contuziile simple toracice. dar din nefericire pot exista şi traumatisme închise cu leziuni de organe. zdrobiri şi chiar rupturi 159 Universitatea Spiru Haret . maleolelor acestora. de forma unor lovituri. compresia toracică. mişcări bruşte contrariate. forfecări. căderii jucătorului în urma unei sărituri la minge. gravitatea lor fiind determinată de afectarea substanţei nervoase. Se întâlneşte mai frecvent la fotbaliştii care folosesc mai mult procedeul de lovire a mingii cu latul. rupturi extrarenale. iar la fotbalişti se întâlnesc mai frecvent la nivelul tibiei. peroneului. Traumatismele abdomenului se produc în cazul lovirii abdomenului de către adversar cu pumnul sau piciorul. de obicei.a. Avem de-a face de cele mai multe ori cu contuzii abdominale simple. strivirea abdomenului sub greutatea adversarului căzut peste el. Fisurile osoase sunt leziuni care implică numai o porţiune variabilă a acestora. suprasolicitând simfiza pubiană prin poziţia bazinului. Traumatismele toracelui sunt relativ frecvent întâlnite la fotbalişti datorită lovirii de către adversar cu o parte a corpului. Prin acţiune directă la nivelul rinichiului. ţinând cont de viteza şi masa agentului traumatizant. metatarsienelor şi falangelor. de felul corpului contondent. Frecvent. de durata şi direcţia factorului traumatizant. jucătorii fiind obligaţi să lovească mingea din poziţii mai puţin obişnuite şi pregătite. fisuri corticale. Cele mai frecvente forme clinice întâlnite la fotbalişti sunt: comoţia cerebrală şi contuzia cerebrală. tasări. prin prinderea acestuia între două feţe vulnerante sau prin tamponarea dorso-ventrală a rinichiului. căderii adversarului peste toracele jucătorului căzut.consecutive ale membrelor inferioare. dar apare şi atunci când antrenamentele şi jocurile se desfăşoară în mod repetat şi prelungit pe terenuri grele. Traumatismele craniocerebrale se întâlnesc mai rar în jocul de fotbal. Ele pot fi deschise şi închise. Traumatismele aparatului urogenital pot fi produse de diferiţi agenţi cu acţiune directă sau indirectă. rotări ş. rănirilor cu un corp ascuţit de către adversar (crampoanele adversarului). Fracturile caracterizate prin întreruperea continuităţii oaselor se datorează agenţilor traumatici interni sau externi. întreagă. Fracturile pot fi închise şi deschise. se pot provoca leziuni de diferite grade: infiltraţii sangvine. după cum traiectul fracturii pătrunde sau nu în spaţiul articular. Se produc când forţa traumatizantă are o intensitate medie. izbirea abdomenului de către minge. contuzia acestuia cu fracturare a una-două coaste. dar prezintă un mare interes datorită gravităţii şi efectelor pe care le pot avea. corticala rămânând.

a. capsulita. aponevrozita.totale. Afecţiunile hiperfuncţionale (de suprasolicitare) ale aparatului locomotor sunt rezultatul suprasolicitărilor acestuia în anumite condiţii şi pe fondul unor tulburări generale. cele mai frecvente localizări la membrele inferioare fiind la aparatul capsuloligamentar. 160 Universitatea Spiru Haret .. Asupra vezicii urinare. Formele clinice ale acestor afecţiuni la nivelul aparatului locomotor sunt: miozita. tenosinovita ş. apar forme anatomo-clinice combinate. ligamenita. Acţiunea directă a agenţior traumatici în regiunea perinoescrotală pot determina leziuni ale organelor terminale al aparatului urogenital. muşchi şi tendoane. în raport cu violenţa şocului. tendinita. iar în cazul afectării concomitente a două sau mai multor ţesuturi histologice. meniscita. traumatismele intervin în special când este plină şi o pot rupe. cum ar fi: mioentezita.

Bucureşti. 1996. Editura Aldin. Viorel – Curs de fotbal – specializare. Editura Axis Mundi. Bucureşti. vol I-II.N.S. COLIBABA-EVULEŢ. CIOLCĂ. CIOLCĂ. 1994.. 2006. 2002. 161 Universitatea Spiru Haret . Editura Enciclopedică. Bucureşti. COJOCARU.. Bucureşti. Gheorghe – Fotbalul – mijloc asociat al kinetoterapiei. 1996. 1988. COMUCCI. A.S. Bucureşti.S. Editura Cartea Universitară.C. Editura Universităţii Naţionale de Apărare. Sorin-Mirel şi GRIGORE. Editura Cartea Universitară. Dicţionar enciclopedic. 2004. CIOLCĂ. C. Dicţionarul explicativ al limbii române. şi PÁLFAI. COJOCARU. 2004. Ion şi OGODESCU.S. C. Curs de bază. Dumitru şi BOTA. BOTA. Cornelia – Fiziologia educaţiei fizice şi sportului. Timişoara.F. Bucureşti. Sorin-Mirel – Modelul de joc şi modelarea pregătirii juniorilor pentru fotbalul de performanţă.. CIOLCĂ. Bucureşti. BUŞE.. Ioan – Jocuri sportive – teorie şi metodică. Editura Axis Mundi.BIBLIOGRAFIE BENEDEK. 1998. Editura Cartea Universitară. ANEFS. Metodica pregătirii. Editura Facla. D. CIOLCĂ. 2001. 1986. DRAGNEA. – Fotbalul sinergic. 1982. Editura Didactică şi Pedagogică. 1994. Sorin-Mirel – Tehnica şi tactica jocului de fotbal. Bucureşti. Viorel – Fotbal – Noţiuni generale. Bucureşti.F. Vol I. Sorin-Mirel – Fotbal – Curs de specializare. Bucureşti.E. Bucureşti. COJOCARU. Marco – Manualul antrenorului de fotbal. Sorin-Mirel – Capacitatea de performanţă în fotbal. 2005.E. – Bazele ştiinţifice ale antrenamentului. 2005. I. Bucureşti. Editura Fundaţiei România de Mâine. 1996. Bucureşti. Bucureşti. Nicola şi VIANI. Adrian – Antrenamentul sportiv.. Viorel – Fotbal de la 6 la 18 ani. Editura Univers Enciclopedic. Orientări şi tendinţe în fotbal – Fotbal 600 exerciţii.P. Bucureşti. E.N.

1999. Tehnicatactica. EPURAN. FEST. Bucureşti. Bucureşti. CNEFS. 2002. Mihai – Modelarea conduitei sportive. MANUŞARIDE. Mircea – Fotbal de la A la Z. Editura Editis. Editura Sport-Turism. Bucureşti. Teorie şi practică. Bucureşti. Ion – Sportul la copii şi juniori – fotbal. Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori (lucrare colectivă). Bucureşti.. Bucureşti. Bucureşti. MOTROC. – L'allenamento e l'addesttramento calcistico durante il periodo evolutivo. 2001. 2003. 1992. Bucureşti. Editura Axis Mundi. NICU. Specializare. 1991. Editura FEST. Editura Fundaţiei România de Mâine. MANUŞARIDE..C. Bucureşti. IONESCU.P.S.C. NICU. Editura Rodos. M. HOLDEVICI.. MOTROC. Societa Stampa Sportivo.S. Chiriac şi GHEMIGEAN. Bucureşti. Florentina – Psihologia sportului de performanţă. Irina şi TONIŢA. Fotbalul românesc de-a lungul anilor. 1990.C. Chiriac – Regulamentul jocului de fotbal adnotat. Editura Sport-Turism. Silvia – Teoria sportului. MOTROC. Viorel – Fotbal. S. Bucureşti. Cornel – Fotbal. Bucureşti. 1984. GHEORGHE. Alexe – Planificarea antrenamentului sportiv – Modele. Bucureşti. Chevorc – Aproape totul despre fotbal. 162 Universitatea Spiru Haret . Ion – Problemele teoriei şi metodicii antrenamentului în fotbal.S. 1992. Curs de bază.DRAGNEA. Bucureşti. CNEFS. Ion şi COJOCARU. C. Ion – Fotbal de la teorie la practică. 1989. 2005. 1986. – Medicina sportivă aplicată. Mihai. 2005. Adrian şi MATE-TEODORESCU. Daniel – Teoria antrenamentului sportiv.P. Florin şi MOTROC. Editura Universităţii din Piteşti. MIU.P. Editura Sport-Turism.T. EPURAN. Mihai – Metodologia cercetării activităţilor corporale. C. Ioan şi colab. concepţia de joc. DRĂGAN.S. ANEFS. Mihai şi TUDORAN. Florin – Fotbal. LEALI. MOTROC.P. Bucureşti. Ştefan şi VELEA. Bucureşti. 1982. Roma. EPURAN. MANNO. 2002. Ion şi DINU. Renato – Bazele antrenamentului sportiv. Editura SportTurism.D. 1994. Bucureşti. 1994. 1983. MOTROC. Bucureşti. Editura Fundaţiei România de Mâine. FEST. 1989.. Editura Sport-Turism. Bucureşti. Adrian – Fotbal – curs de bază. IONESCU. 1996. 1977. G. Bucureşti. Alexe – Raţionalizarea antrenamentului sportiv.C. 371-374.

STĂNCULESCU.S. Editura Fundaţiei România de Mâine. Bucureşti.D.C..C.P. Sven. M. Bucureşti. 2002.-C. 1993. 1996. Editura Stadion. Victor – Ghidul antrenorului profesionist de fotbal pentru 364 zile ale unui an competiţional..NICU. 2000.C. M.P. anul I (lucrare colectivă). Editura Fundaţiei România de Mâine.P. Jurgen – Biologie du sport. 365-366.-C. Sinteze. R. Braşov.D. şi NELSON.. 1994. Alexe – Antrenamentul sportiv modern. PETRESCU.. THOMAS.S. TODEA. Victor – Ghidul antrenorului de fotbal. Bucureşti. NICU. Teoria competiţiei. 1995. – S.S..T. – Metodologia cercetării în activitatea fizică. WEIN.T. WEINEK. SVARŢ. Bucureşti. Teodor şi DEHELEAN. Bucureşti. 1988. H. 1989. Editura Meditarenee. Terminologia educaţiei fizice şi sportului. Teodor şi DEHELEAN. V. M. Bucureşti. Editura Fundaţiei România de Mâine. Bucureşti. 2001. S. 2001.S. Bucureşti.. – C.B. 1995. nr.S.C. Florian – Metodica educaţiei fizice şi sportive. Teoria antrenamentului. PETRESCU. Bucureşti.S. şi HRUSCEV.T. S.. 375-377. M..-C.T. M.C.S.T. Probleme de antrenament şi joc.. A. – Stretching. Jack.P. Bucureşti. 1978.S. Roma.P. Jerry. – Aspecte medico-biologice ale orientării şi selecţiei sportive. 1982. SOLVEBORN. Alexe – Istoria execiţiilor fizice. Învăţământ la distanţă. K.P.S.-C. Editura Fundaţiei România de Mâine. Editura Stadion. Bucureşti. Bucureşti. 1995. 1986. Septimiu. S.S.P. 359-361. 163 Universitatea Spiru Haret .P.P.V. – Imparare il calcio. Editura Fundaţiei România de Mâine.C.S. Editura Transilvania Expres. Curs de bază. S. C. Ovidiu – Fotbal.P.D.D. Bucureşti. Ovidiu – Fotbal. Bucureşti. Editura Editis. STĂNCULESCU. 2005.

spiruharet. P.ro E-mail: contact@edituraromaniademaine.90.02.25 Format: 16/61x86 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei. Bucureşti./Fax.: 316.ro 164 Universitatea Spiru Haret . 6. Nr.97. 83 Tel. S.Redactor: Maria CERNEA Tehnoredactor: Marian BOLINTIŞ Coperta: Marilena BĂLAN Bun de tipar: 13.2006. O. Coli tipar: 10. www. 313.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful