You are on page 1of 59

DREPTUL AFACERILOR

surse
1. “Bazele statului şi dreptului a Republicii Moldova”, negru, Avornic, Chibac, Chiriac, Chişinău, 1996-
1997.
2. “Dreptul afacerilor” Roşca N., Baieş S., Chişinău, 1996.
3. “Dreptul afacerilor” Roşca N., Baieş S., Chişinău, 2005
4. “Dreptul afacerilor” Mărgineanu G.Mărgineanu A., Chişinău, 2004
5. Baieş S. Roşca N “Dreptul civil-parte generală persoană fizică şi persoană juridică”, Chişinău, 2004
6. Bloşenco A. “Drept civil – parte specială – contracte”, Chişinău, 2003
7. Cimil Dorin “Drept civil – contractele speciale” Chişinău, 2003.
8. Гришаев «Гражданское право», Москва, 1997.
9. Толстой, Васильев «Гражданское право», Москва, 1997.
10. Гринько «Внешнеторговые сделки», Сумы, 1996.
11.
www.docs.md - baza legislativa a RM
- Codul civil 2002

Tema 1 : Noţiuni generale despre dreptul afacerilor


1. Noţiunea şi caracteristica generală a dreptului afacerilor
2. Relaţiile juridice care fac obiectul de studiu al dreptului afacerilor
3. Izvoarele dreptului afacerilor
4. Subiecţii dreptului afacerilor

1.
Dreptul – nişte norme de comportare care sunt elaborate de stat, care reglementează relaţiile din
societate pentru executare, iar în caz de necesitate pot fi aplicate sancţiuni.

Sistema dreptului oricărui stat numit dreptul pozitiv se împart în 2 categorii: drept public şi drept
privat.
Drept public – totalitatea de ramuri ce reglementează relaţii care apae în legătură cu interesul
societăţii în general şi interesul statului.
Dreptul public include:
- drept constituţional;
- drept administrativ;
- drept penal;
- drept internaţional public.

Drept privat – totalitatea de ramuri ce reglementează relaţii care apar între persoane particulare,
unde fiecare îşi are interesul său privat.
Include:
- drept civil
1
- drept comercial;
- drept familial;
- dreptul muncii;
- drept internaţional privat;

- drept economic
- drept comercial internaţional;
- drept bancar.

Dreptul economic este o subramură a dreptului civil, adică este de natură privată, care în acelaşi
timp nu are o independenţă totală, deoarece conţine elemente din mai multe ramuri de drept, inclusiv
publice. Dreptul economic este o ramură interdisciplinară, adică conţine norme din mai multe discipline
juridice. În acelaşi timp dreptul economic mai mult se evidenţiază ca o disciplină de studiu şi nu ca o
ramură de drept.
Pentru a realiza o afacere comercială orice persoană este nevoită să intre în diferite relaţii de natură
diferită, atît publică, cît şi privată.
Spre exemplu pentru a desfăşura o afacere economică este necesar de trecut mai multe etape
printre care:
- mai întîi se înregistrează la Camera Înregistrări de stat – relaţii de natură administrativă bazate pe
subordonarea agenţilor economici faţă de organul de stat.
- încheierea contractelor cu viitorii parteneri care este o tranzacţie civilă, de natură privată.
- executare condiţiilor contractuale prin livrarea mărfurilor (încheiem contract de transport, executare de
lucrări şi achităm contravaloarea mărfurilor prin bănci. Sunt obligaţiuni de natură privată.)
- achităm impozitele şi salariile la salariaţi.

Dreptul economic este o disciplină de studii interramurală care conţine norme juridice ce
reglementează relaţiile de natură privată din domeniul comerţului în sens larg în special relaţii ce
ţin de organizarea, activitatea şi lichidarea întreprinderilor, precum şi relaţii privind încheierea
tranzacţiilor economice şi altor relaţii cu organe statale şi persoane fizice.

2.
Obiectul de studiu al dreptului economic constă din totalitatea de relaţii ce sunt reglementate şi
studiate de această disciplină. Toate relaţiile din dreptul economic trebuie să posede următoarele
particularităţi:
- relaţia se caracterizează prin egalitate juridică a părţilor (nici una din părţile contractate nu se supune
celeilalte.)
- în unele cazuri în dreptul economic este prezent principiul subordonării în faţa organelor de stat .
- scopul tranzacţiilor economice este obţinerea profitului .
- în cadrul tranzacţiilor din dreptul economic este prezentă echivalenţa prestaţiilor (fiecare parte dă şi ia
ceva în loc.)
Relaţiile care fac obiectul de reglementare a dreptului economic sunt:
Relaţii dintre asociaţii, întreprinderi privind organizarea, activitatea, gestionarea şi lichidarea
întreprinderii.
Relaţiile dintre toate categoriile de agenţi economici ce ţine nemijlocit de activitatea comercială privind
încheierea contractelor şi executare lor. Aceste relaţii sunt reglementate de dreptul civil şi se bazează pe
egalitatea juridică a părţilor.
2
Relaţiile dintre agenţii economici şi organele statale în ceea ce priveşte necesitatea înregistrării, obţinerea
licenţei, autorizaţiei ect. Se bazează pe subordonarea în faţa organelor de stat .
Relaţiile dintre agenţii economici şi organele de control fiscale în legătură cu necesitatea achitărilor
impozitelor şi altor plăţi, prezentarea dărilor de seamă, efectuarea controalelor etc. Aceste relaţii la fel
sunt bazate pe subordonarea şi se reglementează de dreptul fiscal, vamal.
Relaţiile dintre agenţii economici şi persoanele fizice în ceea ce priveşte tranzacţiile civile dintre acestea
(contracte de vînzare-cumpărare, împrumut, arendă), precum şi relaţiile ce apar în legătură cu încălcarea
drepturilor consumatorilor.
Relaţiile ce apar între administraţiile agenţiilor economici şi salariaţi, în legătură cu încheierea şi
desfacerea contractului de muncă, reglementate aceste relaţii de dreptul muncii.

3.
Prin izvor de drept se înţelege forma de exprimare a normelor juridice. În dreptul afacerilor sunt
următoarele categorii de izvoare:
a. Legile.
b. Acte subordonate legilor.
c. Obiceiul juridic.
d. Uzanţele comerciale uniforme.
e. Practica judiciară şi arbitrală.
Legile sunt izvoarele principale-n dreptul afacerilor şi sunt următoarele:
- Codul civil întrat în vigoare în 2003.
- Codul fiscal,vamal.
- Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
- Legea cu privire la lesing,
- Legea cu privire la Societăţile pe acţiuni,
- Legea insolvabilităţii.
- Legea cu privire la contractul de vînzare a mărfurilor.

Actele subordonate legilor: hotărâri de guvern, parlamente, decrete, regulamente, instrucţiuni care sînt
elaborate, în concordanţă cu legile în scopul executării şi interpretării legilor.
a) Obiceiul juridic – constă din nişte norme de comportare statornicite pe un anumit teritoriu şi aplicate
de o anumită populaţie în virtutea utilizării îndelungate şi repetate (periodic) şi care reglementează
nişte relaţii din societate (“batem palma”).
Obiceiul – cel mai vechi izvor de drept nescris.
Uzanţele comerciale uniforme au apărut în rezultatul studierii diferitor obiceiuri juridice din
diferite localităţi şi care din necesitate au fost unificate(au devenit unice pentru toţi). Uzanţele au fost
unificate de către organizaţii comerciale speciale -“Camera internaţională de Comerţ de la Paris.” Ea a
elaborat uzanţa ca INCOTERMS .Alt organ este “Institutul internaţional pentru unificarea Dreprtului
Privat”. Uzanţele uniforme ca izvoare au următoarele particularităţi:
- nu sunt obligatorii pentru părţi, înafară de cazul cînd părţile indică aplicarea acestora direct în contract.
- cînd este nevoie părţile pot modifica conţinutul uzanţei în dependenţă de necesitate.

b) Practica judiciară – un izvor de drept suplimentar care include hotărârile judecătoreşti, adoptate de
către instanţele uni stat. În republica moldova practica judiciară apare sub forma de hotărâri
explicative ale Curţii Supreme de Justiţie, pe anumite categorii de cauze. Hotărârile au apărut în
rezultatul existenţei divergenţelor la înţelegerea legislaţiei, mai ales când se referă la cazuri similare
cu hotărâri finale diferite. Astfel, Curtea supremă explică modul de aplicare şi interpretare al legislaţiei
şi dă recomandaţii cum ar trebui să se procedeze. În sistemul de drept american-englez, practica
judiciară, numită precedent juridic, este obligatoriu, adică la emiterea unor hotărâri de judecată
judecătorul se bazează nu numai pe legi scrise, ca la noi, dar şi pe hotărâri de judecată pronunţate
anterior pe cazuri asemănătoare.

3
Subiectele dreptului afacerilor
În Dreptul afacerilor sunt subiecte toate pesoanele care participă la relaţii juridice economice.
Cunoaştem următoarele categorii de subiecte ale dreptului economic:

Persoana fizica ca subiect individual;


Persoana juridică ca subiect colectiv;
Statul ca subiect special prin intermediul organelor şi organizaţiilor sale;

Persoana fizica este omul, privit individual.


Ca persoane fizice sunt: cetăţenii RM, apatrizii, cetăţenii străini.
Conform Codului civil al RM – pentru ca să fie recunoscută ca subiect al dreptului orice
persoană fizică trebuie să posede capacitate juridică, care include capacitatea de folosinţă şi
capacitatea de exerciţiu.
Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este posibilitatea acesteia de a avea drepturi si
obligatii economice.
Ea apare din momentul naşterii şi îl însoţeşte pe om toată viaţa, înceteaza odata cu moartea.
Capacitaea de folosinţă include dreptul la viaţă, dreptul de proprietate asupra bunurilor, dreptul de
a se deplasa liber, dreptul de a se ocupa cu orice activitatea ect.
Nimeni nu poate fi lipsit de această capacitate, dar poate fi limitat numai în condiţiile legii şi de
organele competente în cazul: - privării de libertate şi nterzicerii de a se ocupa cu o profesiune (după legea
penală sau administrativă) , şi lipsirea de drepturi părinteşti (după legea civilă).
Capacitate de exercitiu este aptitudinea persoanei fizice ca prin acţiunile sale să obţină drepturi
economice, şi să-şi asume personal obligatii.
Aceasta include posibilitatea de a semna acte juridice economice (de valoare importantă), inclusiv
contracte de orice gen şi alte acţiuni care generează drepturi şi obligaţii.
Capacitatea deplina de exercitiu survine la virsta de 18 ani. În cazul căsătoriei minorul poate
dobîndi capacitate deplina de exercitiu din acest moment. Desfacerea casatoriei nu afecteaza capacitatea
deplina de exercitiu a persoanei.
Persoanele care au împlinit virsta de 16 ani poat fi recunoscute ca avind capacitate de exercitiu
deplina daca lucreaza în baza unui contract de munca sau, cu acordul parintilor, adoptatorilor sau
curatorului, practica activitate de intreprinzator.
Minorii in virstă de la 14 ani pot încheia acte juridice cu incuviintarea parintilor, adoptatorilor sau
a curatorului. Ei au dreptul fara consimtamintul acestora:
sa dispuna de salariu, bursa şi de alte venituri proprii;
sa exercite dreptul de autor asupra unei lucrari stiintifice, literare sau de arta, asupra unei inventii sau unui
alt rezultat al activitatii intelectuale aparate de lege;
sa faca depuneri in bănci si sa dispuna de ele conform legii;

Limitarea persoanei fizice in capacitatea de exercitiu poate avea loc, în urma consumului abuziv
de alcool sau consumului de droguri si de alte substante psihotrope, care înrautatesc starea materiala a
familiei sale Această limitare se face la fel de catre instanta de judecata. Asupra acestei persoane se
instituie curatela. Această persoana are dreptul sa incheie acte juridice cu privire la dispunerea de
patrimoniu, sa primeasca si sa dispuna de salariu, de pensie sau de alte tipuri de venituri doar cu
acordul curatorului.

Persoana fizică poate fi lipsită de capacitatea de exerciţiu (declarata ca incapabila ) numai de către
instanţa de judecată în urma unei tulburari psihice (boli mintale sau deficiente mintale) cînd nu poate
constientiza sau dirija actiunile sale . Asupra ei se instituie tutela, care are grijă de persoană şi gestionează
bunirile sale. Actele juridice in numele persoanei fizice declarate incapabile se incheie de catre tutore.

Orice persoana fizica are dreptul la numele stabilit sau dobindit potrivit legii. Numele cuprinde
numele de familie si renumele, iar in cazul prevazut de lege, si patronimicul.

4
În acelaşi timp persoana are dreptul la respectul numelui sau. Cel care utilizeaza numele altuia
poartă raspundere de toate prejudiciile care rezulta din aceasta .
Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îsi are locuinta statornica sau principala.
Se considera ca persoana isi pastreaza domiciliul atita timp cit nu si-a stabilit un altul.
Resedinta persoanei fizice este locul unde isi are locuinta temporara sau secundara.
Domiciliul minorului in virsta de pina la 14 ani este la parintii sai sau la acel parinte la care
locuieste permanent.
Persoana fizica poate fi declarata disparuta fara veste daca lipseste de la domiciliu cel putin
un an din ziua primirii ultimelor stiri despre locul aflarii ei. Disparitia se declara de instanta de
judecata la cererea persoanei interesate.
În cazul cînd persoana lipseşte mai mult de 3 ani de la domiciliul sau lipsesc stiri despre locul
unde se afla sau dupa 6 luni daca a disparut in imprejurari ce prezentau o primejdie de moarte sau dacă
sunt motive a presupune ca a decedat in urma unui anumit accident atunci ea poate fi declarata decedata
la fel prin hotarire a instantei de judecata.

Persoana fizica are dreptul sa practice activitate de intreprinzator, fara a constitui o persoana
juridica, din momentul inregistrarii de stat in calitate de intreprinzator individual sau in alt mod prevazut
de lege.

2.Persoana juridică este considerat în esenţă un subiect colectiv al dreptului economic, cu toate
că în legislaţie deja este reglementată posibilitate înfiinţării persoanelor juridice unipersonale , adică ca
unic fondator şi proprietar este o persoană fizică.
Persoana juridica este organizaţia care are un patrimoniu distinct si raspunde pentru obligatiile
sale cu acest patrimoniu, poate sa dobindeasca si sa exercite in nume propriu drepturi patrimoniale si
personale nepatrimoniale, sa-si asume obligatii, poate fi reclamant si pirit in instanta de judecata.
Din definiţie putem deduce elementele constitutive ale persoanei juridice şi anume:
are un patrimoniu distinct de cel al proprietarilor
în relaţiile cu alte persoane pentru obligatiile sale poartă raspundere cu întreg patrimoniul, adică activitatea
o desfăşoară pe riscul şi contul propriu;
activează din nume propriu (sub denumirea sa de firmă) obţinînd drepturi şi obligaţii patrimoniale si
personale nepatrimoniale,
poate fi reclamant si pirit in instanta de judecata.

Se cunosc mai multe categorii de persoane juridice:


- de drept public, la care se referă organele stataele şi alte organizaţii cu caracte public sau
- de drept privat, la care se referă societăţile comerciale şi orgsanizaţiile obşteşti
Toate acestea in relaţiile economice, sint situate pe pozitii de egalitate.
Persoanele juridice de drept privat pot avea: -
- scop comercial si
- scop necomercial.

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se dobindeste la data inregistrarii de stat si inceteaza


la data radierii ei din registrul de stat.
Persoana juridica cu scop comercial poate desfasura orice activitate neinterzisa de lege, chiar daca
nu este prevazuta in actul de constituire.
Persoana juridica cu scop necomercial poate desfasura numai activitatea prevazuta de lege si de actul de
constituire.
Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este exercitată de la data constituirii, drepturile si isi
executa obligatiile prin administrator. Au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau
prin actul de constituire, sint desemnate sa actioneze, in raporturile cu tertii, individual sau
colectiv, in numele si pe seama persoanei juridice.
Persoana juridica activeaza in baza contractului de constituire sau in baza contractului de
constituire si a statutului, sau doar in baza statutului.

5
Persoana juridica se considera constituita in momentul înregistrării ei de stat.
In actul de constituire al societăţii comerciale trebuie sa se indice:
numele, locul si data naşterii, domiciliul, cetatenia si datele din actul de identitate al fondatorului persoana
fizica; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoana juridica;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participatiunile asociatilor, modul si termenul lor de varsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participatiune in natura si modul de evaluare, daca au fost facut
e asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire si de funcţionare a organelor societatii;
h) modul de reprezentare; i) filialele si reprezentantele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.

Persoana juridica participa la raporturile juridice numai sub denumire proprie, stabilita prin
actele de constituire si înregistrată in modul corespunzator.
Persoana juridica nu poate fi inregistrata daca denumirea ei coincide cu denumirea unei alte
persoane juridice inregistrate deja.
Persoana juridica are un sediu, indicat in actele de constituire.
Stabilirea si schimbarea sediului sint opozabile tertilor din momentul inregistrarii de stat.
Adresa postala a persoanei juridice este cea de la sediu. Persoana juridica poate avea si alte adrese
pentru corespondenta. Persoana juridica raspunde pentru obligatiile sale cu tot patrimoniul ce ii
apartine.
Statul si unitatile administrativ-teritoriale participa la raporturile juridice economice pe pozitii de
egalitate cu celelalte subiecte de drept.

6
Tema 2 : Activitatea de Antreprenoriat în RM

1. Noţiunea şi caracteristica antreprenoriatului în RM


2. Activitate individuală de antreprenoriat
3. Întreprinderile cu statut de societate comercială
4. Alte forme de întreprinderi
5. Organizarea şi procedura înregistrării întreprinderilor
6. Încetare activităţii întreprinderilor
7. Procedura de insolvabilitate

1.
Antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a
serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă,
în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă
permanentă de venituri.
Antreprenor poate fi:
-orice cetăţean al Republicii -orice cetăţean străin sau apatrid, - grupuri de cetăţeni - orice
persoană juridică sau fizică . Statul şi organele administraţiei public locale sînt antreprenori speciali.
Forma organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat este întreprinderea. Activitate de
antreprenoriat e reglementată de :
- Codul Civil din 2002 întrat în vigoare la 12.06.2003
- -
- Regulamentul societăţilor economice aprobat prin Hot Guv nr 500 10.09.1991
- Lege cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor 1265/ 05.10.2000
Monitorul Oficial 31-34/109, 22.03.2001

7
- LEGE Nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice
şi a întreprinzătorilor individuali: 30.11.2007 în Monitorul Oficial Nr. 184-187 art Nr :
711 Data intrarii in vigoare : 30.05.2008
LEGEA RM cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi Nr.845-XII din 03.01.92 Monitor Oficial
nr.2/33 din 28.02.1994.
Întreprinderea, conform legii menţionate, are statut de persoană juridică sau de persoană fizică,
intreprinderea-persoană juridică şi întreprinderea-persoană fizică au aceleaşi drepturi şi obligaţii, cu
excepţia răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor.
Însă Codul Civil nou nu mai conţine această clasificare şi denumeşte toate formele de întreprinderi
(înafară de întreprinderile individuale) – societăţi comerciale.

Codul civil defineşte societatea comerciala ca o organizaţie comerciala cu capital social


constituit din participatiuni (cote părţi) ale fondatorilor (membrilor).
Formele organizatorico-juridice ale înreprinderilor:
a) întreprindere individuală;
b) societate în nume colectiv;
c) societate în comandită;
d) societate pe acţiuni;
e) societate cu răspundere limitată;
f) cooperativă de producţie;
g) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.

Deoarece Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi poate fi aplicată în măsura în care nu


contravine Codului civil în continuare vom analiza esenţa juridică şi formele de întreprinderi prevăzute de
această lege cu concretizările făcute de Cod

Întreprinderea devine subiect de drept din momentul înregistrării de stat în Registrul comerţului .
Antreprenorul poate transmite, pe bază de contract atribuţiile de gestionare a întreprinderii -
managerului-şef (director)
Contractul dintre aceştia conţine: - drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, relaţiile de ordin
financiar, răspunderea pentru ne executarea obligaţiilor asumate.

Întreprinderea, are dreptul:


 să practice orice activitate de antreprenoriat cu excepţia celor interzise de lege.;
 să procure de la alte persoane bunuri în scopul desfăşurării activităţii comerciale;
 să deschidă conturi la bancă
 să angajeze în bază de contract şi să concedieze lucrătorii;
 să fie agent al relaţiilor economice externe.
Întreprinderea este obligată:
 să asigure calitatea cuvenită a mărfurilor fabricate (a lucrărilor şi serviciilor prestate);
 să obţină, după caz, licenţe de stat pentru genul de activitate;
 să încheie contracte de muncă cu angajaţii,
 să se achite cu bugetul public naţional, angajaţii, creditorii,
 să asigure condiţii normale de muncă, respectarea tehnicii securităţii etc ;
 să efectueze asigurarea socială şi alte tipuri de asigurare obligatorie a lucrătorilor angajaţi;
8
Pentru desfăşurarea activităţilor interzise pe teritoriul RM sau a activităţii fără licenţă de stat,
întreprinderea răspunde în mărimea profitului realizat în timpul cît a durat această încălcare şi i se
aplică amendă în aceeaşi mărime.

2.
Întreprinderea individuală este întreprinderea care aparţine persoanei fizice, cu drept de
proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.
Patrimoniul Î.I. se formează pe baza bunurilor cetăţeanului si este inseparabil de bunurile
persoanele ale antreprenorului.
Întreprinderea individuală are statut de persoană fizică, dar este subiect deplin al activităţii de
antreprenoriat.
Pentru obligaţiile sale Î.I. răspunde patrimoniul său, iar Fondatorul răspunde nelimitat cu averea
personală, cu excepţia bunuri care, conform legislaţiei în vigoare, nu fac obiectul urmăririi (anexa 1 din
Codul de Procedură Civilă redacţia a. 1964).
Membrii familiei antreprenorului dacă sunt fondatori ai aceste întreprinderi răspund nelimitat si solidar
pentru obligaţiile întreprinderii cu întreg patrimoniul lor, exceptându-se acele bunuri care, nu pot fi
urmărite.

Î.I. se constituie şi activează în baza Deciziei de fondarea întreprinderii, semnată de către


fondator.
Hotărîrea trebuie să conţină:
a) Denumirea de Firma a întreprinderii, ea trebuie să includă cuvintele "întreprindere individuală" sau
"Î.I.", precum şi numele fondatorului.
b) numele, prenumele data naşterii, cetăţenia, domiciliul cetăţeanului-fondator;
c) sediul întreprinderii;
e) data înfiinţării întreprinderii;
f) genurile principale de activitate a întreprinderii(de obicei se indica cinci genuri);
g) condiţiile reorganizării şi lichidării întreprinderii.

Persoana fizică ca antreprenor particular poate desfăşura activitate de antreprenoriat şi fără


înregistrarea de Stat , adică poate activa în baza patentei de antreprenor.
Activitaea dată este reglementată de LEGEA cu privire la patenta de intreprinzator Nr.93-XIV din
15.07.98, MO al R.M. nr.72-73 din 06.08.1998
Patenta de intreprinzator, este un certificat nominativ, ce atesta dreptul de a desfasura genul de
activitate de intreprinzator indicat in ea in decursul unei anumite perioade de timp.
Patenta contine urmatoarele elemente:
– seria si numarul patentei;
– numele, domiciliul, codul fiscal şi fotografia titularului patentei;
– genul de activitate, locul de desfasurare a activitatii;
– durata patentei si mentiunile despre prelungirea ei;
– cuponul, ca dovada a achitarii taxei pentru patenta.

Titular de patenta poate fi orice persoană fizică cu capacitate de exercitiu, si are dreptul sa
desfasoare activitate de intreprinzator.
Patenta se elibereaza pentru unul din genurile de activitate indicate în lege şi este valabila numai
pentru titularul ei si nu poate fi transmisa altei persoane.
Activitatea în baza patentei nu necesită inregistrarea de stat si primirea licentei. Titularului
patentei nu prezentă darile de seama financiare si statistice, tinerea evidentei contabile si financiare,
efectuarea operatiilor de casa si decontarilor.

9
În relatiile legate de activitatea sa titularul patentei actioneaza în numele sau şi raspunde
pentru obligatiile sale cu averea personală.

Deţinătorul patentei este obligat:


– sa respecte normele sanitare, normele de protectie contra incendiilor,
– sa aiba documentele primare de provenienta a marfii: factura de expeditie, chitanta de
percepere a taxei vamale sau actul de achizitie a marfurilor;
– sa activeze numai în locurile permise;
– sa respecte drepturile si interesele consumatorilor;
– sa afiseze patenta sau copia ei, autentificata de notar, intr-un loc vizibil la locurile unde activeză.

Titularul patentei nu este in drept:


– sa angajeze lucratori;
– sa incheie tranzactii cu intreprinderea individuala al carei fondator este el sau careva dintre
membrii familiei sale, cu societatea in nume colectiv ori in comandita, al carei asociat cu
raspundere deplina este el sau careva dintre membrii familiei sale.
Doi sau citiva titulari de patente se pot asocia in scopul desfasurarii in comun a activitatii
de intreprinzator, in baza contractului de activitate in comun.
Durata activitatii desfasurate in baza patentei se include in vechimea in munca a titularului
patentei.
Solicitantul patentei depune cerere la inspectoratul fiscal teritorial unde isi are domiciliul
sau la locul activitatii preconizate. In anumite cazuri solicitantul depune cererea la primaria
respectiva.
Împreuna cu cererea, pentru activitatea ce necesită cunoştinţe speciale solicitantul prezinta
copii de pe certificat, diploma, alte acte ce confirma nivelul de calificare.
În anumite cazuri pentru desfasurarea unor genuri de activitate este necesara autorizatia
autoritatii administratiei publice locale.

Patenta se elibereaza pe o durata de o luna sau, la dorinta solicitantului, pe o durata mai mare.
Impunerea fiscala a titularului patentei se efectueaza sub forma de taxa pentru patenta, care
include impozitul pe venit, impozitul pentru folosirea resurselor naturale taxa pentru
amplasarea unitatilor comerciale, taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru dreptul
de a presta servicii la transportarea calatorilor, precum si defalcarile in bugetul asigurarilor sociale
de stat.

Alte impozite, taxe si incasari se platesc de titularul patentei pe principii generale.

Taxa lunara pentru patenta este prevazuta in anexa la prezenta lege si se percepe in cuantumul
stabilit pentru localitatea unde se va desfasura activitatea de intreprinzator.

3.
Deoarece Codul civil numeşte întreprinderile societăţi comerciale vom analiza statutul acestora ,
dar cu referire la Legea privind întreprinderile şi antreprenoriatul.
În categoria societăţilor se atribuie :
• societate în nume colectiv,
• societate în comandita,
• societate cu răspundere limitata si
• societate pe acţiuni.

1. Societatea în nume colectiv reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe persoane juridice
şi (sau) persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul de a obţine profit.
Societate in nume colectiv se fondează si activează în baza actului de constituire încheiat între
fondatori.
10
Actul de constituire conţine:
• numele, domiciliul fondatorului persoana fizica şi/sau denumirea, sediul, numărul de înregistrare al
fondatorului persoana juridica;
• denumirea societăţii;
• genurile de activitate;
• mărimea şi conţinutul capitalului social al societăţii si modul depunerii aporturilor; termenul lor de
vărsare;
• valoarea bunurilor depuse în capitalul social în natura şi modul de evaluare;
• sediul;
• structura, atribuţiile, modul de constituire si de funcţionare a organelor societăţii;
• mărimea şi modalitatea de modificare a cotelor de participare a fondatorilor;
• răspunderea membrilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aporturilor;
• procedura de adoptare a hotărârilor de câtre asociaţi;
• procedura de admitere a noilor asociaţi;
• temeiurile si procedura de retragere si excludere a asociatului din societate.

Pentru obligaţiile societăţii toţi asociaţii poartă răspundere solidară şi nelimitată cu întreg
patrimoniul lor, cu excepta bunurile care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul
urmăririi.
Societatea în nume colectiv nu poartă răspundere pentru obligaţiile asociaţilor care nu sînt legate de
activitatea acesteia.
Conducerea societăţii în nume colectiv se exercită prin acordul tuturor membrilor.
Dreptul de a reprezenta societatea in nume colectiv îl au toţi membrii ei unul sau mai mulţi.
Veniturile si pierderile SNC se repartizeză între membrii ei proporţional cotelor depuse.

2. Societatea în comandită (SC) reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe


persoane juridice şi (sau) persoane fizice care desfăşoară comercială în baza actului de constituire.
Actul de constituire al SC conţine aceleaşi menţiuni ca şi actul Societăţii în nume colectiv.
Societatea în comandită are în componenţa sa cel puţin un comanditat şi un comanditar.
Pentru obligaţiile societăţii comanditaţii poartă răspundere solidară nelimitată cu întreg
patrimoniul lor, iar comanditarii răspund cu numai cu capitalul investit.
Conducerea SNC se exercita de către comanditaţi.
Comanditarii nu au dreptul sa participe la conducerea si administrarea SNC,.
Comanditarul are dreptul:
a) sa primească venituri proporţional cu cota investită;
b) sa cunoască dările de seama financiare ect;

Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii în comandită sînt


reglementate de legislaţia privind societăţile comerciale (Regulamentul societăţilor economice
10.09.1991), Codul Civil precum şi de actul de constituire (de societate).

3.
Societatea pe acţiuni (SA) este întreprinderea capitalul social al cărei este împărţit pe acţiuni.
Acţiunile societarii care se înfiinţează vor fi plasate numai intre fondatori.
Numărul acţionarilor societăţii, nu poate fi mai mic decit 50.
Societatea este în drept sa desfăşoare orice activitate ne interzise de legislaţie.
Activitate SA este reglementată de Legea RM privind societăţile pe acţiuni Nr.1134-XIII din
02.04.97
Pentru obligaţiile sale SA poartă răspundere cu toată averea sa iar acţionarii răspund numai în
limitele acţiunilor la care sau abonat.
În procesul de activitate SA emite hîrtii de valoare : acţiuni şi obligaţiuni.

11
Acţiunea este documentul, ce atesta dreptul proprietarului (acţionarului) de a participa la
conducerea societăţii, de a primi dividende, precum si o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării
acesteia.
Acţiunile pot fi : ordinare si preferenţiale.
Acţiunea ordinara conferă proprietarului ei dreptul la un vot in adunarea generala a acţionarilor,
dreptul de a primi o cota-parte din dividende si o parte din bunurile societarii in cazul lichidării acesteia.
Acţiunea preferenţiala da proprietarului ei drepturi (privilegii) de primi dividende fixate Acţiunea
preferenţiala nu da drept de vot proprietarului ei, daca statutul nu prevede altfel.
Obligatiunea atesta dreptul proprietarului lui (obligatarului) de a primi suma depusă si dobînda fixa
în mărimea si în termenul stabilit. Obligatarii apar in calitate de creditori ai societăţii.

Ca document de constituire ale societarii este actul de constituire al societăţii care va cuprinde:
a) numele fondatorilor, domiciliul, cetăţenia
b) denumirea societăţii, tipul si sediul ei;
c) scopul si genurile de activitate al societăţii;
d) mărimea capitalului social;
e) clasele si numărul de acţiuni plasate la înfiinţarea societăţii;
f) suma, modul si termenele de plata a acţiunilor achiziţionate de fondatori;
h) modul si termenele de pregătire si de tinere a adunării generale
d) clasele si numărul de acţiuni;
e) drepturile si obligaţiile acţionarilor;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire si de funcţionare a organelor de conducere
h) modul de luare a hotărârilor de către organele de conducere ale societăţii,
i) modul si termenele de pregătire si tinere a adunării generale a acţionarilor;
j) modul de creare si de utilizare a capitalului de rezerva;
q) temeiurile si modul de reorganizare sau lichidare a SA.

Organele de conducere ale SA sint:


a) adunarea generala a acţionarilor;
b) consiliul directorilor sau consiliul observatorilor,
c) organul executiv;
d) comisia de cenzori sau cenzorul,
Adunarea generala este organul suprem de conducere al societarii si se tine cel puţin o data pe an.
Ea are următoarele atribuţii exclusive:

a) aprobă statutul societarii sau modificările si completările


b) hotărăşte cu privire la modificarea capitalului social,
c) aproba regulamentul consiliului, comisiei de cenzori şi alege membrii lui
d) confirma organizatia de audit
e) aproba darea de seama anuala a consiliului si a comisiei de cenzori;
f) hotărăşte repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale,
g) hotaraste reorganizarea sau lichidarea SA ect;
Consiliul societăţii reprezinta interesele acţionarilor în perioada dintre adunările generale si, in
limitele atribuţiilor sale, exercita conducerea generala si controlul asupra activităţii societăţii. Consiliul
societăţii este subordonat adunării generale a acţionarilor.
Consiliul societăţii are următoarele atribuţii :
a) decide convocarea adunării generale a acţionarilor;
b) confirma registratorul societăţii
c) decide repartizarea profitului net, folosirea capitalului de rezerva si a celui suplimentar;
d) aproba fondul sau normativele de retribuire a muncii personalului societăţii;
e) decide in orice alte probleme prevazute de prezenta lege si destatutul societăţii.

12
De competenta organului executiv ţin toate chestiunile de conducere a activităţii curente a
societăţii, cu excepţia chestiunilor ce ţin de competenta adunării generale a acţionarilor sau ale consiliului
societăţii.
Organul executiv al societăţii asigura îndeplinirea hotaririlor adunării generale a actionarilor,
deciziilor consiliului societăţii
Comisia de cenzori a societăţii exercita controlul activitatii economico-financiare a societăţii si se
subordonează numai adunării generale a acţionarilor.

4
Societatea cu răspundere limitată (SRL) este întreprinderea fondată de una sau mai multe
persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun
a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă.
În SRL numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de 50.
Capitalul statutar (social) subscris al societăţilor este divizat în cote (părţi) ale asociaţilor. Drept
documente ce confirmă drepturile asociaţilor asupra cotelor subscrise sînt - adeverinţa cotei de
participaţie.
SRL poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul său. Asociaţii societăţii
poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii numai în limitele cotelor care le aparţin.
Documentul de constituire ale societăţii este actul de constituire al societăţii.
Actul de societate va cuprinde:
– numele, (fondatorilor, domiciliul (sediul) lor, cetăţenia
– denumirea SRL, si sediul ei;
– scopul si genurile de activitate al societăţii;
– mărimea capitalului social;
– suma, modul si termenele de plata a cotelor de participare;
– drepturile si obligaţiile asociaţilor;
– structura, atribuţiile, modul de constituire funcţionare şi luare a hotărîrilor la organele de conducere
– modul si termenele de pregatire si tinere a adunarii generale
– modul de creare si de utilizare a capitalului de rezerva;
– temeiurile si modul de reorganizare sau lichidare a SRL,

Organele de conducere ale societăţii sunt:


a) adunarea generala a acţionarilor – fiecare asociat votează cu numărul de voturi proporţional cu
cota de participare
b) organul executiv – director - reprezintă interesele SRL în relaţiile cu terţii;
c) comisia de cenzori sau cenzorul
SRL este obligata sa formeze un capital de rezerva de cel puţin 10% din cuantumul capitalului
social.
Capitalul de rezerva al SRL poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea
capitalului ei social.

4.
Cooperativa este asociaţia benevola de persoane fizice si juridice, organizata pe principii
corporative in scopul favorizării si garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor
economice si a altor interese legale.
Cooperativa poate fi înfiinţată de cel puţin 5 membri. Calitatea de membru de cooperativa o
poate avea persoana fizica de la vârstă de 16 ani si persoana juridica.

13
Membrul cooperativei poartă răspundere materială pentru obligaţiile COOP în limita cotei de
participare deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevarsata.
Cooperativa se înfiinţează şi activează în baza contractului dintre cooperatori şi statutului.
In statutul cooperativei trebuie sa se indice:
a) denumirea;
b) obiectul de activitate si scopul;
c) sediul;
d) aporturile membrilor in capitalul social, modul si termenul de vărsare a acestora;
e) prestaţia in bani sau in alte bunuri la care pot fi obligaţi membrii, precum si natura si valoarea
acestor prestaţii;
f) structura, atribuţiile, modul de constituire si de funcţionare a organelor de conducere ale
cooperativei;
g) modul de reprezentare;
h) regulile de convocare a adunării generale a membrilor;
i) filialele si reprezentantele societăţii;
j) alte date stabilite de lege.
Cooperativa are un capital social variabil. El reprezinta suma tuturor participatiunilor membrilor
cooperativei in conformitate cu statutul ei.
Organul suprem de conducere al cooperativei este adunarea generala a membrilor ei. In
cooperativa cu peste 50 de membri poate fi creat un consiliu de observatori, care va exercita controlul
asupra activitatii organelor ei executive. Membrii consiliului de observatori nu au dreptul
sa activeze in numele cooperativei
Organele executive ale cooperativei - consiliul de administratie si presedintele cooperativei -
exercita administrarea curenta si se subordoneaza consiliului de observatori si adunarii generale.
Competenta organelor de conducere ale cooperativei si modul de emitere a deciziilor se
stabilesc de lege si de statutul cooperativei.
De competenta exclusiva a adunarii generale tin:
a) modificarea statutului;
b) formarea consiliului de observatori si ridicarea imputernicirilor membrilor lui, atribuirea si
ridicarea imputernicirilor organelor executive ale cooperativei
c) aprobarea darilor de seama anuale si a bilantului contabil anual, repartizarea pierderilor;
d) deciderea asupra reorganizarii si lichidarii cooperativei.

Întreprinderea de stat se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de Guvern sau de organul


administraţiei de stat împuternicit pentru acest lucru.
Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală sînt persoane juridice şi poartă răspundere
pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul lor.
Autorităţile administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale nu poartă răspundere
pentru obligaţiile întreprinderii de stat şi ale întreprinderii municipale. Aceste întreprinderi nu poartă
răspundere pentru obligaţiile autorităţilor administraţiei publice şi ale autorităţilor administraţiei publice
locale.

5.
Antreprenorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele (denumite
în continuare întreprinderi), înfiinţate de către acesta pe teritoriul Republicii Moldova, pînă la
începerea activităţii lor economice.
Întreprinderile se înregistrează de Camera înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii
Informaţionale la locul unde se află sediul acestora.
Întreprinderile se înregistrează în mod obligatoriu la organele fiscale pentru a li se atribui coduri
fiscale în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Pentru înregistrare întreprinderea prezintă următoarele acte:
a) cererea cu informaţia necesară pentru înscrierea în Registrul de stat al comerţului, semnată de
către fondatorul (fondatorii) întreprinderii;
14
b) documentele de constituire a întreprinderii;
c) documentul care confirmă achitarea taxei pentru înregistrare.
Decizia privind înregistrarea sau respingerea înregistrării întreprinderii se adoptă în termen de
cincisprezece zile de la data prezentării tuturor actelor şi se comunică fondatorului (fondatorilor) în scris
în termen de trei zile.

5.
Reorganizarea şi lichidarea întreprinderii
Reorganizarea întreprinderii se efectuează la decizia fondatorilor (asociaţilor) ei.
Reorganizarea întreprinderii se efectuează prin fuziune, asociere, divizare, separare,
transformare.
La fuziunea întreprinderilor, toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile fiecăreia din ele trec,
potrivit actului de transfer, la întreprinderea înfiinţată în urma fuziunii.
La asocierea unei întreprinderi cu alta, la cea din urmă trec, în conformitate cu actul de transfer,
toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii asociate.
La divizarea întreprinderii, la întreprinderile înfiinţate în urma divizării trec, potrivit actului
(bilanţului) divizării, drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii reorganizate.
La separarea din întreprindere a unei sau a cîtorva întreprinderi, la fiecare din acestea trec, potrivit
actului (bilanţului) divizării, părţile respective din drepturile patrimoniale şi obligaţiile
întreprinderii reorganizate.

La transformarea întreprinderii în întreprindere cu altă formă juridică de organizare, la întreprinderea


recent înfiinţată trec toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii transformate.
Actul de transfer sau bilanţul divizării aprobat de către persoana(organul) care a luat decizia de
reorganizare va cuprinde prevederi referitoare la succesiunea de drept asupra tuturor obligaţiilor
întreprinderii reorganizate faţă de toţi creditorii şi debitorii ei , inclusiv obligaţiile contestate de părţi.
Întreprinderea se consideră reorganizată, cu excepţia cazurilor de reorganizare prin asociere, din
momentul înregistrării de stat a întreprinderii recent înfiinţate.
Antreprenorul sau organul care a luat decizia de reorganizare a întreprinderii este obligat, cu
o lună înainte de reorganizare, să informeze în scris despre aceasta creditorii întreprinderii.
Creditorul întreprinderii reorganizate este în drept să ceară încetarea sau executarea înainte de
termen a creanţelor întreprinderii, ca debitor, şi repararea prejudiciilor.

Lichidarea întreprinderii
Întreprinderea se lichidează prin hotărîrea:
a) fondatorilor (asociaţilor),
b) instanţei de judecată în caz de:
1) insolvabilitate al întreprinderii
2) declarare a documentelor de constituire ale întreprinderii ca fiind nule;
3) încălcare a cerinţelor, stabilite de legislaţie, privind desfăşurarea unui
anumit gen de activitate, prin care se explică lichidarea întreprinderii;
4) expirare a termenului pentru care a fost înfiinţată întreprinderea respectivă
5) neprezentare a dărilor de seamă contabile, fiscale şi statistice privind activitatea întreprinderii
pe o perioadă ce depăşeşte un an.

15
Procedura de lichidare benevolă a întreprinderii
1. Fondatorii iau Hotărîre de lichidare. Ea conţine: procedura şi termenele în care se va efectua
lichidarea, termenul de înaintare a creanţelor de către creditori, (nu mai mic de 6 luni din momentul
publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a avizului despre lichidare).
În caz de insolvabilitate întreprinderea se lichidează prin hotărîre a instanţei de judecată în
conformitate cu Legea cu privire la insovabilitate.
Lichidarea întreprinderii se efectuează de comisia de lichidare sau de lichidator, numiţi de fondatori
sau, după caz, de instanţa de judecată.
Comisia de lichidare (lichidatorul întreprinderii)
- publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova informaţie d espre lichidarea întreprinderii,
procedura şi termenele în care se va efectua lichidarea,
- termenul limită de înaintare a creanţelor de către creditori, precum şi
- evaluează activele întreprinderii (bunurile şi toate obligaţiile patrimoniale faţă de întreprinderea
care se lichidează),
- stabileşte creanţele creditorilor, comunicîndu-le acestora despre lichidarea întreprinderii, ia măsuri
pentru perceperea datoriei de debitor.
- după expirarea termenului de înaintare a creanţelor, comisia de lichidare (lichidatorul întreprinderii)
prezintă spre aprobare organului care a înfiinţat-o Procesul-verbal de evaluare a activelor întreprinderii,
lista creanţelor înaintate de creditori şi suma acestora, precum şi rezultatul examinării lor care se aprobă
de către fondatorii întreprinderii şi se aduc la cunoştinţa fiecărui creditor.
Dacă în procesul lichidării întreprinderii se stabileşte că datoriile acesteia depăşesc activele, din
care cauză întreprinderea nu este în stare să execute creanţele creditorilor, fondatorii (asociaţii) sînt
obligaţi să acţioneze în judecată cu privire la deschiderea procedurii de insovabilitate .
Creanţele creditorilor faţă de întreprinderea ce se lichidează se execută din contul bunurilor acestei
întreprinderi în următoarea ordine:
a) creanţele cetăţenilor faţă de care debitorul este răspunzător de prejudicierea sănătăţii lor sau în
legătură cu moartea, pe calea capitalizării plăţilor respective pe unitate de timp;
b) creanţele lucrătorilor din întreprinderea ce se lichidează privind plata salariului pentru perioada
de pînă la 6 luni precedente luării hotărîrii de lichidare;
c) achitarea cu bugetul public naţional pentru perioada de pînă la un an precedent luării hotărîrii de
lichidare;
d) alte creanţe ale creditorilor.
Comisia de lichidare (lichidatorul întreprinderii), după executarea tuturor creanţelor
creditorilor, întocmeşte bilanţul de lichidare şi îl prezintă, odată cu predarea bunurilor rămase ale
întreprinderii, fondatorilor (asociaţilor) acesteia, instanţei de judecată, prin a căror decizie a fost
înfiinţată.
Executarea creanţelor creditorilor din fiecare rînd se face proporţional cu suma creanţelor
fiecărui creditor din rîndul respectiv.
Executarea creanţelor creditorilor din rîndul următor se face după executarea în întregime a creanţelor
creditorilor din rîndul precedent.
Creanţele creditorilor asigurate prin gaj se execută indiferent de rîndul stabilit pentru executarea
creanţelor altor creditori şi de termenul de înaintare a creanţelor.
Creanţele neexecutate din cauza insuficienţei de bunuri ale întreprinderii persoană juridică (cu
excepţia cooperativelor de producţie) se consideră stinse. Creanţele faţă de întreprinderea persoană
fizică ce se lichidează şi faţă de cooperativa de producţie se execută de către fondatorii (asociaţii)
întreprinderii în modul stabilit de lege.
Bunurile rămase după executarea creanţelor creditorilor se utilizează conform indicaţiilor
proprietarului sau persoanei împuternicite de acesta.

În toate cazurile de reorganizare şi lichidare a întreprinderii, pentru efectuarea înscrierii


respective în Registrul de stat al comerţului, proprietarul, în termen de 3 zile de la data aprobării
bilanţului de lichidare şi închiderii conturilor bancare ale acesteia, va prezenta organului teritorial al
Camerei Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii Informaţionale următoarele documente:

16
a) cerere cu privire la radierea întreprinderii din Registrul de stat al comerţului;
b) certificatul de înregistrare a întreprinderii (în original);
c) actul de confirmare a achitării în întregime cu bugetul public naţional, eliberat de inspectoratul
fiscal din teritoriu;
d) actul de confirmare a faptului că întreprinderea şi-a închis contul (conturile) bancar, eliberat de
banca (băncile) deserventă;
e) documentele de constituire (în original);
f) actul despre predarea spre nimicire a ştampilelor întreprinderii, eliberat de organul de poliţie în a
cărui rază îşi are sediul întreprinderea;
g) copia de pe avizul publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova despre lichidarea
întreprinderii.
h) documentul eliberat de arhiva de stat privind predarea spre păstrare a documentelor ce fac parte
din Fondul Arhivistic al Republicii Moldova şi a documentelor personalului scriptic, conform
nomenclatorului

Procedura de insolvabilitate
Insolvabilitatea este situaţia financiara a debitorului caracterizata prin incapacitatea de a-si
onora obligaţiile de plata.
Procedura de insolvabilitate este reglementată de Legea insolvabilităţii din 14.11.2001 MO
R.M nr.139-140/1082 din 15.11.2001 .
Procesul de insolvabilitate se intentează în Curte de Apel economică doar in baza cererii de
intentare a procesului de insolvabilitate denumita - cerere introductiva
Dreptul de a depune cerere introductiva il au debitorul, creditorii si alte persoane.
Debitorul este in drept sa depună cerere introductiva in situaţia in care exista pericolul intrării
lui in incapacitate de plata cind nu-si va putea executa obligaţiile la scadenta.

Cererea introductivă a debitorului cuprinde:


a) codul fiscal si conturilor bancare ale debitorului;
b) valoarea creanţelor creditorilor, inclusiv dobinzi si penalitaţ;
c) temeiul creanţelor si termenele de executare a acestora,
d) suma datoriilor la bugetul public national;
e) motivarea temeiului insolvabilităţii ;
f) date despre acţiuni de judecata a debitorului, titlurile executorii;
g) Lista bunurilor debitorului, mijloacele băneşti si creanţele lui.
La cererea introductiva a debitorului se anexează:
a) copia de pe contractul şi statutul debitorului;
b) lista membrilor debitorului;
c) bilanţul contabil la data ultimului raport financiar;
d) documentele care atesta valoarea bunurilor debitorului persoana fizica
e) datele din registrele publice despre bunurile debitorului, inclusiv despre bunurile lui gajate;
f) ultimul raport de audit si/sau al cenzorului referitor controlului activitatii financiare a debitorului;
g) lista creditorilor si debitorilor, cu specificarea datoriilor ;
Daca cererea introductiva este admisa spre examinare, instanţa de judecata este datoare sa-l
audieze pe debitor.

Creditorul va depune cerere introductiva numai după notificarea prealabila a debitorului.


informat despre pretenţiile creditorului.
In cererea introductiva a creditorului (creditorilor) trebuie sa fie indicate:
denumirea creditorului si a debitorului, sediul, (adresa) si alte date ,
suma creanţelor creditorului, dobinzi si penalitaţ;
c) temeiul creanţelor si termenul executării lor;
La cererea introductiva a creditorului se anexează:
documentele ce adeveresc existenta obligaţiilor debitorului fata de creditor,

17
dovada notificării prealabile a debitorului de către creditor.

Prin încheierea de admiterea cererii introductive, instanţa de judecata ia toate masurile necesare
pentru a preveni modificarea stării bunurilor debitorului:
a) numeşte un administrator provizoriu;
b) înlătură debitorul de la gestionarea patrimoniului, dispune ca toate deciziile de administrare sa fie
luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu;
c) pune sub sechestru toate bunurile debitorului;
d) suspenda executarea silita asupra bunurilor debitorului;
Debitorul este obligat sa pună la dispoziţie administratorului provizoriu documentele
activitatii economice si documentele de evidenta contabila.
În cazul in care cererea introductiva este înaintata de creditor, debitorul prezintă instanţei de
judecata referinţa la cererea introductiva.
În baza aprecierii temeiului insolvabilităţii instanţa de judecata hotărăşte asupra intentării
procesului de insolvabilitate sau asupra respingerii cererii introductive.
Instanţa de judecata publica dispozitivul hotaririi de intentare a procesului de insolvabilitate in
termen de 10 zile din data adoptării. În hotărîre e necesar sa se contina apelul catre creditori de a-si depune
creanţele pina la adunarea de validare.
Prin hotarirea de intentare a procesului de insolvabilitate se desemnează administratorul
insolvabilităţii care are dreptul de a administra bunurile incluse in masa debitoare.
Administrator - persoana numită de instanţa de judecata pentru supravegherea si administrarea
patrimoniului debitorului in cadrul procesului de insolvabilitate.
In calitate de administrator al provizoriu se desemnează o persoana cu studii superioare,
domiciliata in Republica Moldova, care poseda cunostinte si experienta pentru cazul respectiv, este
înregistrata in calitate de întreprinzător individual si este independenta fata de creditori si debitor.
Administratorul are următoarele atribuţii principale:
a) inventarierea patrimoniului debitorului;
b) colectarea datoriilor fata de debitor si recuperarea bunurilor debitorului aflate in posesiunea unor
terti;
c) administrarea intr-o banca a unui cont bancar special pentru acumularea sumelor de bani
obtinute in procesul de insolvabilitate;
d)elaborarea proiectului de plan la solicitarea adunarii sau a comitetului creditorilor;
g) prezentă catre judecata, adunarea creditorilor sau comitetul creditorilor rapoarte lunare despre
indeplinirea atributiilor sale;
h) tine registrele de evidenta a datoriilor creditoare si debitoare;
i)asigurarea integrităţii bunurilor;
k)contestarea in instanţa de judecata, a creanţelor creditorilor si a oricaror tranzactii sau transferuri;
n) sesizarea instanţei de judecata despre orice alte probleme care apar pe parcursul exercitării
atribuţiilor sale;
o) distribuirea către creditori a sumelor de bani rezultate din valorificarea masei debitoare, conform
prevederilor prezentei legi.
Pentru îndeplinirea funcţiilor, administratorul are dreptul la remuneraţie ce se calculează in
cuantum de cel mult 3% din sumele distribuite creditorilor in contul executării creanţelor. si la
restituirea cheltuielilor aferente.

Interesele tuturor creditorilor sint reprezentate de adunarea creditorilor si de comitetul


creditorilor.
Adunarea creditorilor are urmatoarele atributii:
alege si dizolva comitetul creditorilor,
solicita instantei de judecata aplicarea fata de debitor a procedurii planului;
c) supravegheaza activitatea administratorului examinind rapoartele lui,;
Adunarea creditorilor poate cere administratorului explicaţii, informaţii sau rapoarte despre starea
de lucruri si despre administrarea masei debitoare

18
La adunarea creditorilor, dispun de drept de vot numai creditorii care au creanţe chirografare.
Creditorii chirografari de rang inferior nu au drept de vot.
Daca creditorul are o creanta fata de debitor la data intentării procesului de insolvabilitate, îşi
înaintează in scris creanţa, instantei de judecata şi anexeaza copiile de pe documentele din care
confirmă creanţa.
Administratorul înregistrează intr-un tabel special fiece creanţa înaintata, indicind temeiul,
valoarea si rangul ei.
In sedinta de validare se examineaza creanţele conform cuantumului si rangului lor. O creanta
este considerata valabilă daca in şedinţa de validare nu a fost contestata de administrator sau de un
creditor chirografar.
Executarea creanţelor creditorilor chirografari poate incepe doar dupa sedinta generala de
validare.
Masa debitoare - toate bunurile debitorului la data intentării procesului de insolvabilitate,
precum si cele pe care el le dobindeste si le recuperează pe parcursul procesului, inclusiv proprietatea
soţilor.
Debitorul răspunde pentru obligaţii doar cu partea sa din proprietatea comuna in devălmăşie,
urmind ca instanţa de judecata sa separe cota corespunzătoare din proprietatea comuna.

Achitarea cu creditorii are loc în următoarea ordine:


1. Sint satisfacuţi prioritar creditorii garantati - cei care au dreptul de gaj asupra unui bun din
masa debitoare în mărimea capitalului imprumutat, a dobinzii si a cheltuielilor aferente din contul
bunului gajat.

2. Trebuie acoperite în prealabil cheltuielile procesului de insolvabilitate care includ:


a) cheltuielile de judecata;
remuneraţia si cheltuielile administratorului provizoriu si ale administratorului, daca au fost prevăzute
.
3. Creditori chirografari sunt creditorii negarantaţi care au, la momentul intentării
procesului de insolvabilitate, o creanta patrimoniala fata de debitor.
Aceştea se împart in următoarele ranguri:
1) creanţe din dăunarea sănătăţii sau cauzarea morţii.
2) creanţele fata de angajaţi si remuneraţia conform drepturilor de autor;
3) creanţele pentru impozite si alte obligaţii de plata la bugetul de stat;
4) alţi creditori care nu sint de rang inferior;
5) creanţele chirografare de rang inferior care au următoarele clase:
a) dobinda la creanţele creditorilor chirografari calculata dupa intentarea procesului;
b) cheltuielile unor creditori chirografari suportate in procesul de insolvabilitate;
c) amenzile, penalitatile si recuperarea prejudiciilor, inclusiv a celor cauzate de neexecutarea
obligatiilor sau din executarea lor necorespunzatoare;
d) creanţele din prestatiile gratuite ale debitorului;
e) creanţele legate de rambursarea creditelor de capitalizare ale
unui asociat si alte asemenea creanţe.

Creanţele chirografare se executa conform rangului acestora.


Creanţele urmatorului rang se executa numai dupa executarea in totalitate a creanţelor
rangului precedent. In caz de insuficienţă a mijloacelor, distribuirea bunurilor in cadrul aceluiasi rang
se efectueaza proportional.

Dupa terminarea distribuirii finale, instanta de judecata hotaraste incetarea procesului de


insolvabilitate.
Administratorul prezinta Registrului de stat al intreprinderilor si Registrului de stat al organizatiilor
hotarirea instantei de judecata care serveste drept temei pentru radierea debitorului din aceste registre.

19
In cazul in care se constata ca debitorul nu dispune de bunuri sau ca bunurile lui nu permit
acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate, instanta de judecata respinge cererea
introductiva si hotaraste lichidarea debitorului.
Comisia de lichidare (lichidatorul) intocmeste bilantul de lichidare a debitorului si il prezinta
instantei de judecata spre aprobare.
Instanta de judecata aproba bilantul de lichidare si adopta o hotarire de lichidare a debitorului, al
carei dispozitiv se publica in Monitorul Oficial al Republicii Moldova in termen de 10 zile din data
adoptarii.
Dupa ce primeste hotarirea instantei de judecata, Camera inregistrarii de Stat radiaza imediat
debitorul din Registrul de stat al intreprinderilor sau din Registrul de stat al organizatiilor la data
emiterii hotaririi.
Daca, dupa intentarea procesului de insolvabilitate, se stabileste ca masa debitoare nu este
suficienta pentru a acoperi cheltuielile procesului, instanta de judecata trebuie sa inceteze procesul.
Daca creditorii sau un tert achita cheltuielile procesului de insolvabilitate, incetarea procesului nu se
dispune.

Satisfacerea creanţelor creditorilor garantaţi si chirografari, responsabilitatea debitorului


după încheierea procesului de insolvabilitate pot fi reglementate printr-un plan.
Procedura a planului - procedura aplicabila debitorului in cadrul procesului de insolvabilitate,
prin realizarea unui plan complex de masuri de remediere financiara si economica a debitorului în scopul
de satisfacerii creanţelor creditorilor .
Procedura planului se aplica de instanta de judecata in temeiul hotaririi adunarii creditorilor.
Instanţa de judecata nu va admite aplicarea procedurii planului daca este evident ca creanţele
creditorilor, conform parţii organizatorice a planului depus de catre debitor, nu pot fi executate;
Planul poate fi depus de catre debitor o data cu cererea introductiva sau cu referinta la
cererea introductiva a creditorilor, ori intr-o cerere expresa adresata instantei de judecata pina la sedinta
de distribuire.
Planul poate sa prevadă:
a) restabilirea solvabilităţii si continuarea activităţii debitorului;
b) lichidarea patrimoniului întreprinderii;
c) transmiterea întreprinderii sau a unei pârti din ea câtre un alt titular.
Proiectul planului de lichidare va prevedea in mod expres:
a) masurile de stingere sau compensare in alt mod a creanţelor creditorilor;
b) despagubirile ce urmeaza a fi oferite tuturor claselor de creditori in comparatie cu ceea ce ar
primi prin distribuire in cazul lichidarii;
c) modul si persoana careia vor putea fi vindute - partial sau total, separat sau in bloc - bunurile
debitorului, efectele obtinute prin aceasta.
Transmiterea intreprinderii catre un nou titular are loc in baza unui contract de vinzare-cumparare
sau de arenda. In acest caz, noului proprietar sau arendas i se transmit si obligatiile debitorului.
Intr-un termen de cel mult 30 de zile din data depunerii planului, instanta de judecata
convoaca adunarea creditorilor pentru examinarea si votarea planului.
Dupa acceptare de catre creditori si debitor, planul trebuie sa fie confirmat de instanta de judecata.
Dupa confirmarea planului, activitatea debitorului se reorganizeaza in modul
corespunzator. Creanţele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate sint modificate
conform prevederilor planului.
Debitorul este obligat sa efectueze fara intirziere schimbarile de structura preconizate in plan.
Dupa ce hotarirea de confirmare a planului devine definitiva, instanta de judecata dispune, printr-
o hotarire, incetarea procesului de insolvabilitate.
De la data hotaririi privind incetarea procesului de insolvabilitate, inceteaza si atributiile
administratorului si a membrilor comitetului creditorilor. Debitorul reintra in dreptul de administrare
a masei debitoare.

20
Daca, pe parcursul derularii procedurii planului, debitorul nu respecta prevederile lui sau planul
nu este realizat in termen, fiecare creditor poate inainta o noua cerere introductiva, care va avea ca efect
lichidarea patrimoniului debitorului fara a mai fi necesara dovada insolvabilităţii lui.

Tema 3 Contractul –principalul izvor de obligaţii în dreptul afacerilor


1. Noţiunea, caracteristica generală a contractelor şi clasificarea lor în dreptul afacerilor
2. Condiţiile de valabilitate a contractelor.
3. Procedura încheierii contractelor în dreptul afacerilor.
4. Clauzele (conţinutul) contractului în dreptul afacerilor.

1
Contractul reprezintă principalul izvor de obligaţii. Dacă o convenţie este legal întocmită, ea are
"putere de lege" între părţi.
Însemnătatea contractului, ca mijloc de stabilire a celor mai variate relaţii între persoanele fizice şi
juridice este evidentă în toate domeniile, de la cele mai fireşti şi mai simple activităţi ale oamenilor (Ex:
cumpărarea celor necesare traiului), pînă la conducerea economiei naţionale şi la stabilirea relaţiilor
internaţionale.
Contractul are un puternic rol educativ în viaţa societăţii noastre; el introduce în relaţiile dintre
oameni simţul răspunderii pentru îndatoririle ce le revin şi promovează relaţii de colaborare, educă
oamenii în sensul disciplinei contractuale.

21
Contractul este o intelegere dintre doua sau mai multe persoane -, care da nastere la un raport
juridic de dreptul economic şi prin care se stabilesc drepturile si obligatiile reciproce ale acestora.
Clasificarea contractelor
În imensa varietate a contractelor se pot desprinde unele categorii mai importante, a căror clasificare se
poate face după mai multe criterii (asemănătoare cu cele privitoare la actele juridice), precum: conţinutul,
modul de formare, scopul urmărit de către părţi, modul de executare.
După conţinutul lor, adică după felul obligaţiilor la care dau naştere, pot fi:
a) Contracte sinalagmatice, care dau naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi.
- Ex.: vînzarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea, contractul de asigurare.
b) Contractele unilaterale, care presupun obligaţii numai pentru una din părţi.
- numai o parte se obligă, cealaltă parte are numai drepturi
- Ex.: împrumutul, depozitul, donaţia, mandatul gratuit.
2. După momentul valabilităţii şi modul lor de formare, avem:
a) Contracte consensuale, pentru a căror valabilitate este suficient simplul acord de voinţă al
părţilor, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate sau vreo formă specială de manifestare a voinţei
părţilor.
b) Contractele solemne, pentru a cărui validitate, pe lîngă acordul de voinţă, mai este necesară
îndeplinirea unor formalităţi impuse de lege: forma scrisă , autentificare notarială şi
înregistrare la organele competente
- - Ex.: donaţia, contractul de gaj, actele de înstrăinare a imobilelor.
c) Contractele reale, pentru a cărui valabilitate şi întrare în vigoare, pe lîngă acordul de voinţă, mai este
necesară şi prezenţa unui lucru (res) transmis de către una dintre părţi către cealaltă;
- acestea sînt în fond contracte consensuale, deoarece încheierea lor nu este supusă de lege unor
forme speciale, dar obligaţiile specifice lor nu iau naştere decît în momentul transmiterii lucrului;
Numai din acel moment contractul respectiv poate purta denumirea sa, înainte de acest moment
fiind doar o promisiune de a contracta;
- Ex.: împrumutul, depozitul, gajul, transportul

3.După scopul urmărit de părţi prin încheierea lor, avem:


a) Contracte cu titlu oneros, în care una dintre părţi urmăreşte un folos, o contraprestaţie, în schimbul
aceleia pe care o face, ori se obligă să o facă în favoarea celeilalte părţi;
- Ex.:vînzarea, schimbul, contr. de locaţie, contr. de asigurare.
b) Contracte cu titlu gratuit, prin care una dintre părţi procură celeilalte un folos, fără a primi ceva în
schimb, (sau: una din părţi primeşte o prestaţie, fără a da ceva în schimb);
- Ex.:contractele de binefacere;

4. După existenţa de sine stătătoare sau nu a contractelor, avem:


a) Contracte principale, care au o existenţă de sine stătătoare;
b) Contracte accesorii, care sînt contracte a căror încheiere depinde de existenţa altui contract.
Aceste contracte se pot naşte în acelaşi timp cu contractul principal sau numai după încheierea
acestora din urmă;
5. Contractul de adeziune, ale cărui clauze sînt stabilite numai de către una dintre părţi, cealaltă parte
neavînd putinţa să le discute, ci numai facultatea să le accepte ca atare (adică să adere) sau să nu
contracteze. Ex.: contractul de transport pe calea ferată.

2.
Condiţiile de validitate ale contactelor sunt acele cerinţe formale stabilite de lege sau de părţi
respectarea cărora face ca contractul să aibă efecte juridice.
Condiţiile de validitate ale contractului sunt:
• capacitatea de a contracta;
• consimţământul părţilor ;
• obiectul;
• cauza
22
forma

Capacitatea de a contracta a partilor - participanti la contract trebuie sa aiba capacitatea de a


incheia acest contract , adica pentru persoanele fizice este nevoie ca acestea sa posede capacitatea de
exercitiu deplina care survine de la virsta de 18 ani in RM.
Persoana juridică are capacitatea de exerciţiu exprimată de către reprezentaţii acesteia (conducătorul)
care poate încheia acte din numele persoanei juridice.
Persoanele juridice trebuie sa fie inregistrate in modul corespunzator in Registru Comercial al tarii
de resedinta, iar reprezentantii ce semneza contractul trebuie sa posede imputernicirile corespunzatoare
(in baza statutului sau a procurii);
Consimţămîntul - înseamnă acordul de voinţă a părţilor unui contract, acord de voinţe care
constituie însuşi contractul şi dă naştere, ca atare, obligaţiilor respective.
Consimţămîntul trebuie exprimat liber şi fără vicii (piedici). În calitate de vicii pot fi
Eroarea - înţelegerea inexactă a realităţii (greşala) la încheierea unui contract:
Dolul (înşelăciunea) - o parte este indusă în eroare prin acţiunile viclene ale celeilalte (de pildă
fapta unui vînzător care furnizează date false asupra valorii obiectului pe care îl vinde, constituie un dol).
Violenţa - impunerea unei persoane pentru a-şi dada consimţămîntul la încheierea contractului
prin:
• mijloace de constrîngere fizică;
• ameninţare cu asemenea mijloace su cu altele de natură morală.
Leziunea poate duce la nulitatea contractului cînd partea lezată încheie contractul în rezultatul
unor împrejurări grele, iar cealaltă parte cunoaşte şi profită de situaţia creată acordînd o despăgubire
neiechtabilă (neiechvalentă). Ca rezulatat al leziuniii contractul poate declarat nul de judecată sau partea
vinovată va despăgubi pătimitul.

Existenta obiectului contractului care trebuie sa fie legal, moral, determinat si sa fie in circuitul
civil (să circule liber pe piaţă);
Cauza, scopul contractului trebuie sa fie ferm, adica partile trebuie sa urmareasca scopul de a
incheia contractul si a obtine rezultatele lui nu de a face o intelegere fictiva fara a avea scopul de
executare de facto.
Nu poate fi recunoscut ca valabil un contractul fictiv (de formă ) sau simulat (care acoperă altă
tranzacţie)
Forma contractului impusa de lege trebuie sa fie respectata (oral ,scris, autentic.) . În majoritatea
cazurilor forma scrisa este mai mult o condiţie necesara la probatiunea (ad probationem), dovedirea
contractului dar nu si pentru valabilitatea lui..
Forma scrisă este o conditie de valabilitate a contractului numai in cazurile expres prevazute de
lege.
Necesită sa fie încheiate în scris contractele la care valoarea obiectului depaseste 1000 de
lei, iar in cazurile prevazute de lege, indiferent de valoarea obiectului.
Nerespectarea formei scrise a contractului face sa lipsească părţile de dreptul de a dovedi
existenţa contractului prin proba cu martori.
Forma autentica a contractului este obligatorie in cazurile:
a) stabilite de lege;
b) prevazute prin acordul partilor, chiar daca legea nu cere forma autentica.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea contractului.
Actul juridic ce are ca obiect bunuri imobile urmeaza sa fie inregistrat in modul stabilit prin
lege u valabilitatea acestuia.

-3-
Contractele de dreptul economic pot fi încheiate prin doua metode:
1) intre prezenţi,
2) intre absenţi.
23
Încheierea contractului intre prezenţi are loc prin negocieri directe dintre coparteneri si se
perfectează cu semnarea contractului in forma convenita. In acest caz pârtile se afla in aceeaşi localitate.
Incheierea contractului intre absenti presupune mai multe etape: partenerii in acest caz duc
negocieri si incheie contractul prin intermediul mijloacelor de telecomunicatii ( telegrame, scrisori,
telefon, telex, fax ,posta electronica etc).
• I etapa: Trimiterea ofertei din partea vanzatorului sau comanda din partea cumparatorului.
Oferta poate fi:
* Libera sau publicitara - facuta asupra unor destinatari nedeterminati, prin intermediul reclamei,
cataloagelor, expozitiilor etc. Ea nu presupune obligatii ferme din partea ofertantului si nu implica efecte
juridice in caz de refuz de a incheia contract.
* Ferma - ea este indreptata unui numar determinat de destinatari si trebuie sa contina toate prevederile
esentiale ale contractului si intentia de al incheia.
Continutul ofertei ferme:
- determinarea partilor;
- obiectul contractului: caracteristice de cantitate ,calitate, pret,
- modul si termenii de executare a contractului;
-modalitatea si termenii de achitare
-termenul de valabilitate a ofertei.
Oferta ferma presupune efecte juridice, adica daca ofertantul refuza de a incheia contract el este
obligat sa restituie destinatorului daunele cauzate.
Oferta poate fi revocata, daca revocarea a ajuns:
- inaintea ofertei
- odata cu oferta
- inaintea expedierii acceptului.
* II etapa: Acceptul- adica acordul de vointa a destinatarului ofertei poate fi facut prin doua metode:
acceptul expres- manifestat prin expedierea unui exemplar de contract semnat de acceptant, sau alta
instiintare de asa fel;
acceptul tacit exprimat prin unele actiuni concludente, care dau de inteles, ca contractul a fost incheiat:
- incarcarea marfii;
- deschiderea acreditivului , acitarea platii,etc.
Acceptul trebuie sa fie neconditionat, in caz contrar acceptantul trimite o contraoferta, care are
aceeasi procedura ca si oferta.
Timpul si locul incheierii contractului este stabilit atunci, cand partile au ajuns la un acord comun
privind principalele prevederi din contractul dat. Locul si timpul in contractele internationale are o mare
importanta, deoarece in dependenta de locul incheierii se stabileste:
- legea aplicabila contractului (lex loci actus);
- jurisdictia teritoriala- organul ce va solutiona litigiile
In dependenta de timpul (momentul) incheierii contractului se stabileste:
- pretul contractului (care se coteaza la bursa);
- momentul aparitiei drepturilor si obligatiilor partilor.
- dreptul aplicabil, in caz de conflicte de legi in timp.
Stabilirea locului si momentului la incheierea contractului intre absenti se face in diferite tari
diferit, dupa 2 criterii:
* in Anglia, SUA, Japonia (sistemul anglo-saxon) se utilizeza teoria emisiei sau cutiei postale in baza
careia locul si timpul incheierii contractului este acela, cand acceptantul a expediat acceptul ofertantului,
adica in tara lui.
• in majoritatea tarilor europene, inclusiv Moldova, se utilizeaza teoria receptiei, adica contractul se
socoate incheiat atunci, cand ofertantul a primit acceptul in tara lui si timpul cela.

-4-
Orice contract de dreptul economic trebuie sa cuprinda urmatoarele conditii:
1) denumirea contractului (de ex: vanzare-cumparare);
24
2) data si locul incheierii;
3) identificarea partilor;
4) obiectul contractului ce trebuie indicat precis, cu mentiunea de calitate si cantitate; Denumirea
trebuie cunoscuta de ambele parti.
5) calitatea si specificarea modalitatilor de slabilire a ei;
6) cantitatea cu indicarea volumului total si unitatile de masura;
7) datele privind ambalajul si marcarea;
8) modul de garantare a calitatii;pretul si modul lui de stabilire (a unei unit. de marfa si costul total);
9) modalitatile si termenii de plata;
10) termenii si modalitatile de executare a contractului (conform INCOTERMS);
11) raspunderea partilor;
12) receptionarea marfurilor (obiectului contractului);
13) modul de prezentare a pretentiilor, termenii si forma de prezentare a pretentiilor;
14) solutionarea litigiilor sau clauza arbitrala;
15) alte conditii in care pot fi indicate: modul de reziliere si modificarea contractului, alte mentiuni in
dependenta de contractul concret la dorinta partilor.
16) numarul de exemplare a contractului;
17) limba autentica intrepretarii contractului;
18) rechizitele partile: adresele juridice, sub ce numar este inregistrata pers. juridica, rechizitele
bancare, codurile fiscale, numele si semnaturile reprezentanţilor.

Tema 4 : Răspunderea juridica în dreptul economic


1. Notiunea si formele raspunderii juridice in dreptul economic
2. Conditiile survenirii raspunderii juridice in dreptul economic
3. Raspunderea juridica contractuala
4. Exconerarea de raspundere in dreptul economic

-1-
Pentru nerespectarea normelor juridice, sau pentru incalcare anumitor obligatiuni contractuale,
participantii la relatiile economice pot fi atrasi la raspunderea juridica.
Raspunderea juridica in dreptul economic costituie totalitatea de relatii care apar intre participantii
la operatiunile cu caracter economic in legatura cu neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a
obligatiunilor asumate prin contract sau sabilite de lege.
In dreptul economic se cunosc urmatoarele forme de raspundere jruidica:
* raspunderea juridica civila , care este principala forma de raspundere in dreptul economic, si care
cunoaste doua tipuri:
-raspunderea contractuala ce rezulta dintr-un contract economic
-raspunderea civila delictuala, cere se aplica fata de persoana vinovata de cauzarea unei daune
materiale
* raspunderea juridica penala care fiind cea mai grava forma de raspundere in Dreptul economic
survine pentru comiterea infractiunilor cu caracter economic: evaziune fiscala, inselarea clientilor ,
folosirea neconform destinatiei si nerambursarea creditului, etc.

25
* raspunderea administrativa care survine pentru comiterea unor contraventii din domeniul economic
prevăzute de Codul administrativ;
* raspunderea disciplinara apicata fasa de angajatii intreprinderilor care incalca disciplina muncii
* raspunderea materiala la fel se aplica fata de salariati dar in cazurile de cauzarea de catre angajat a
unei daune matriale intreprinderii.

2.
Pentru ca raspunderea juridica sa survina , este necesara prezenţa a patru premize juridice
(conditii):
-fapta elicita (ilegala) care poate fi exprimata prin actiune sau inactiune din partea debitorului;
- survenirea consecintelor (pagubelor) care trebuie sa fie reale si concrete;
- legatura cauzala dintre fapta savirsita si daunele suportate, adica trebuie sa fie dovedit ca daunele au
survenit in urma faptei persoanei impli
- vinovatia - atitudinea psihica a persoanei fata de fapta sa si consecintele ei. Poate fi exprimata prin:
- intentie directa sau indirecta ;
- imprudenta
3.
Raspunderea contractuala in dreptul economic presupune o serie de masuri de constringeri in cazul
cand unul din parteneri nu si-a onorat obligatiunile contractuale. Modalitatile de raspundere pot fi indicate
atit in contract si suportate benevol de vinovat sau stabilite de organul jurisdictional si executate in mod
silit.
În dreptul economic persoanele care nu i-si indeplenesc obligatile contractuale pot fi atrase la
urmatatoarele modalitati de raspundere:
executarea in natura, adica creditorul are posibilitatea sa ceara executarea intocmai a conditiilor
contractului;
repararea daunelor - care trebuie sa fie reale si sa aiba dovezi. La repararea daunelor se adauga de
obicei si castigul ratat 10% din suma contractului neindeplinit;
clauza penala - adica inscrierea in contract a unor penalitati, suma de bani calculate in % ( de obicei 10%
max) din suma contractului nepplatit pentru fiecare zi de intarziere.
amenda - suma fixa indicata in contract pe care o suporta debitorul.
De obicei partile indica in contract forme de raspundere. Repararea daunelor si achitarea penalitatii
nu-l impiedica pe creditor executarea in natura a contractului.

-4-
Clauzele de exonerare de raspundere contractuala in dreptul economic. sint:
• Forta majora, care presupune survenirea unui eveniment imprevizibil la data incheierii contractului,
independente de vointa partilor, imposibil de inlaturat de catre debitor, extraordinar, care au dus la
imposibilitatea executarii contractului.

Forta majora poate fi de natura obiectiva sau naturala si de natura subiectiva sau sociala.
Cea de natura obiectiva: inundatii, cutremure de pamint, epidemii, incebtii.
Cea de natura subiectiva: greve, razboi, rascoale, enbargo etc.
La survrnirea unui astfel de eveniment persoana ce nu-si poate onora obligatiunile trebuie sa-si avizeze
partenerul in termenul si modul prevazut de contract despre survenirea fortei majore. Acest aviz trebuie sa
fie autentificat la Camera de comert sau organele locale a tarii date. In asa caz partenerul are posibilitatea:
- de a amina executarea contractului;
- de a stabili noi termeni si conditii;
* de a refuza executrea contractul ( de a-l rezilia), daca acest eveniment este de lunga durata.
În caz ca debitorul nu si-a instiintat partenerul el va purta raspundere in mod general.
* Impreviziunea - este o circumstanta de exonerare de raspundere, ce consta din interventia unui
eveniment imprevizibil la momentul incheierii contractului care nu face imposibila executarea acestuia,
dar foarte costisitoare pentru debitoe. Impreviziunea este constatata de de instanta juridica sau judecata si

26
poate avea ca rezultat modificarea sau anularea contractului. Ea se utilizeaza mai frecvent in dreptul
anglo-saxon.

Tema 5: Soluţionarea litigiilor în dreptul afacerilor.

1. Noţiunea şi soluţionarea litigiilor economice.


2. Soluţionarea litigiilor pe cale amiabilă.
3. Organele jurisdicţionare competente să soluţioneze litigiul economic: structură şi competenţă.
4. Procedura soluţionării litigiilor în judecătoriile economice

1
În procesul desfăşurării tranzacţiilor economice în legătură cu încheierea, executarea sau revilierea
(desfacerea) contractelor, precum şi din alte motive între părţile contractante apar diferite neînţelegeri care
se pot dezvolta în conflicte patrimoniale (au o valoare economică) pe care le numim litigii economice.
Deoarece în calitate de subiecte ale dreptului economic cunoaştem persosne fizice, juridice (agenţi
economici) şi organele statale şi litigiile corespunzător sunt diferite în dependenţă de aceste subiecte. În
acelaşi timp pot apărea litigii în dependenţă de obiectul conflictului.
În dreptul economic pot fi aplicate mai multe modalităţi de soluţionare a litigiilor:
1. pe cale amiabilă a negocierilor cînd partenerii se străduie să-şi aplaneze conflictul prin negocieri
directe sau cu reprezentanţi fără a apela la careva organe de drept. De multe ori încercarea de a
soluţiona litigiile pe cale amiabilă este o etapă obligatorie cerută de lege.

2. prin intermediul organelor jurisdicţionale (judiciare) de obicei, părţile prin înţelegerea lor pot
să-şi aleagă organul de judecată la care îşi vor soluţiona litigiile.

27
Sînt 2 categorii de organe judiciare:
a. organe judecătorşti statale care formează sistemul judiciar al Republicii Moldova;
b. organe judiciare obşteşti (nestatale) numite arbitraje comerciale sau judecătoria arbitrarilor
aleşi părţile singure aleg judecata şi arbitrii prin acordul său.

În dreptul economic deosebim următoarele categorii de litigii :


1. litigii care apar între agenţi economici în legătură cu încheierea, executarea sau
neexecutarea obligaţiilor contractuale. Acestea sînt cele mai frecvente şi clasice
litigii economice şi de obicei pot fi soluţionate de judecătoriile economice sau
arbitrare.
2. litigii dintre agenţi econimici şi organele statale în legătură cu lezarea drepturilor
şi interesului agentului econiomic de către acest organ prin emiterea hotărîrilor şi
actelor administrative ce contarvin legii. Acestea se numesc litigii de contencios
administrativ şi se soluţionează corespunzător de judecătoriile de contencios
administrativ folosind o procedură specială.
3. litigii ce apar între agenţi econimici şi pe de o parte şi persoana fizică pe de altă
parte în legătură cu încheierea diferitor tranzacţii dintre acestea (contarcte de
împrumut vînzare-cumpărare, arenda, etc.) precum şi în legătură cu încălcarea
drepturilor consumatorilor. Litigiile date se soluţionează de judecătoriile raionale
sau orăşăneşti.
4. litigii ce apar între administraţia agentului economic şi angajaţii săi în legătură cu
încălcarea ligislaţiei muncii (neplata salariilor, concidierea nelegitimă), litigiile
date la fel sunt soluţionate de judecătoriile raionale.

Sistemul judiciar competent să soluţioneze litigii economice cuprinde 2 categorii de organe:


1. Judecătorii statale la care se atribuie:
a. judecătorii de drept comun (raionale)
b. judecatorii economice
c. judecătorii de contencios administrativ

2. Judecătoriile obşteşti la care se atribuie arbitrajele comerciale.

Sistemul judiciar în republica Moldova e reglementat de „Legea cu privire la sistemul judiciar” unde
sînt stabilite funcţiile, atribuţiile precum şi structura organelor judecătoreşti statale.

A. Cele mai multe judecătorii sînt cele de drept comun care se află în raioane şi
oraşe. Aceste judecătorii judică majoritatea litigiilor în ordine de primă
instanţă unde în calitate de părţi cel puţin una trebuie să fie prsoană fizică
(cetăţeni).

În competenţa acstor judecătorii întră soluţionarea litigiilor de familie, de muncă, litigii


patrimoniale dintre persoane fizice, precum şi cauze penale şi contravenţiiadministrative precum şi litigiile
privind protecţia consumatorilor.
După examinarea cazurilor civile în ordinea de primă instanţă hotărîrea judecăţii poate fi atacată
în instanţa a II-a numită Curte de Apel, care sînt circumscripţiile din ţară: Chişinău, Bălţi, Cahul, Comrat,
Tighina (Căuşeni).
Curtea de Apel examinează şi ea deja în instanţa a II-a dosarele şi pronunţă decizii prin care
admite sau respinge cererea de apel.
În acelaşi timp Czrtea de Apel are în competenţa sa anumite cauze
pe care le judică în ordine de I-a instanţă:

28
1. dosare de contencios administrativ împotriva actelor organelor de stat republicane (Ministere,
departamente, Primării, Inspectoratul de Stat etc.);
2. cauze şi cereri privind recunoaşterea executării silite a hotărîrilor şi arbitrajelor judecătoriilor
străine.

Al III-lea nivel al instanţelor judecătoreşti unde deja se examinează în ordine de recurs


deciziile Curţii de Apel este Curtea Supremă de Justiţie, ca instanţă superioară.
Deciziile Curţii Supreme de Justiţie sînt definite şi nu pot fi atacate.

B. Judecătoriile economice sînt instanţe judecătoreşti specializate. În Republica


Moldova judecătoriile economice de prim nivel (I-a instanţă) trebuie să fie în
toate circumscripţiile din ţară, dar real funcţionează numai cea din Chişinău,
care ezaminează în ordin de I-a instanţă toate categoriile de litigii cu caracter
economic (în afară de cele atribuite Curţii de Apel Economice) unde ambele
părţi trebuie să fie agenţi economici sau persoane juridice, inclusiv organe
statale.

Hotărîrile Judecătorilor Economici de circumscripţie pot fi atacate cu cerere de apel în Curtea de Apel
Economică.
Curtea de Apel examinează legalitatea hotărîrii primei instanţe şi pronunţă decizii.
Aceste decizii, la fel, pot fi atacate cu cerere de recurs în Curtea Supremă de Justiţie în Colegiu Economic.
În competenţa Curţii de Apel Economic pe lîngă examinarea cererilor de apel mai sînt şi cauze care se
judică în I-a instanţă.
Acestea se referă la:
1. dosare cu caracter patrimonial unde valoarea cerinţelor este mai mare de 500 mii lei.
2. cereri de declarare a insolvabilităţii
3. cauze privind constituirea, reorganizarea şi lichidarea acenţilor economici
4. contestarea hotărîrilor arbitrajelor comerciale
5. apărarea reputaţiei profesionale

C. Judecătoriile de contencios administrativ la fel sînt nişte specializate care judică plîngerile împotriva
actelor (deciziilor) emise de organele de stat care încalcă şi lizează anumite drepturi şi interese ale
persoanelor Juridice sai persoanelor fizice.
Activitatea acestor judecătorii este reglementată de Legea Contenciosului Administartiv unde se
stabileşte competenţa procedura de examinare şi exxecutare a deciziilor acestei instanţe.
Instanţele de contencios administrativ se află pe lîngă Judecătoriile de drept comun de toate nivelurile (în
afară de Judecătoria Economică) Hotărîrile organelor locale (sate), se atacă în judecătoriile Administartive
raionale, iar hotărîrile organelor statale şi municipale se atacă în organe de I-a instanţă în Curţile de Apel.
Inclusiv, în - contencios administrativ se examinează plîngerile împotriva actelor emise de agenţi
economici ce prestează servicii publice (Apa canal, Union Finoza etc)
Hotărârile Judecătorie de contencios administrativ se atacă la Judecătoria de Apel are numai 2
instanţe.

4.

Procedura examinării dosarelor în judecătoriile statale precum şi competenţa acestora se


reglamentează de legislaţia Republicii Moldova special de „Lodul de procedură civilă” adoptat la 30 mai
2003, întart în vigoare la 12 iunie 2003.
Procedura de examinare a litigiilor economice este identică cu procedura judecării în instanţele de drept
comun cu unele abateri.
Astfel, în Judecătoria Economică se aplică următoare etape de soluţionare a litigiilor:
-I etapa prejudiciară sau extrajudiciară cînd în mod obligatoriu părţile unui litigiu economic trebuie să
întreprindă măsuri pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.

29
În acest sens reclamantul (creditorul) trebuie să înainteze o reclamaţie părţii opuse unde să-i
propună soluţionarea amiabilă (executarea de bună voie) a litigiului:
Dacă această cale nu recunoaşte, atunci reclamantul se poate adresa în instanţa de judicată.
Această etapă nu e obligatorie la litigiile examinate în judecătoriile de drept comun.
- II etapă - înaintarea cererii de chemare în judecată: reclamantul depune la instanţă economică o
acţiune (cerere de chemare în judecată) împotriva pîrîtului (debitorul) prin care solicită instanţei
pronunţarea hotărîrii prin care pîrîtul să fie forţat să-şi execute obligaţia.

Cererea de chemare în judecată trebuie să conţină:


• numele instanţei;
• numele şi identificarea perţilor (aduse, coduri bancare, fiscale etc.);
• denumirea acţiunii şi valoarea ei (din valoarea acţiunii se va plăti taxa de stat) în mediu 3%
din suma cerută;
• se formulează concret cerinţele;
• se aduc argumente în fapt (trimiteri la contarct) cu descrierea circumstanţelor şi trimiterea
la probele (dovezile) pe cauză;
• argumentarea în drept (se face trimitere la legea ce reglementează problema)
la acţiune se anezează toate probele, documentele pe care se bazează cerinţele înaintate precum şi
dovada expedierii pretenţei. La fel se anexează şi taxa de stat.
Se dispun atîtea copii de documentele cîte părţi sunt.

III etapă Judecătorul verifică toate documentele şi acţiunea dispusă şi dacă conţinutul acţiunii corespunde
cerinţelor înaintate, primeşte cererea spre examinare, înştiinţează părţile despre data şi locul examinării.
Dacă acţiunea nu corespunde cerinţelor indicate mai sus sau nu este de competenţa judecătoriei
judecătorul restituie cererea de chemare în judecată.

IV etapă la data numită de instanţă se prezintă părţile la prima şedinţă de înfăţişare şi pregătirea mai
nemijlocită. La această şedinţă pîrîtului i se înmînează copii de pe documentele înaintate şi i se face
cunoştinţă cu acţiunea.
În acelaşi timp sau odată cu înnainatrea acţiunii reclamantul poate înainta cerere de asigurare a
cerinţelor înaintate, adică în scopul garantării şi executării hotărîrii judecata la cererea înaintată poate
emite încheiere prin care pune sechestru pe conturi bancare în limita sumei cerute, sechestrarea bunurilor
imobile şi alte bunuri ale pîrîtului, interzice pîrîtului sau altor persoane să săvîrşească cu obiectul litigiului
careva acţiuni juridice.

V etapă Primind copia acţiunii, pîrîtului are posibilitate într-un termen stabilit de judecată (30 zile) să
scrie o referinţe (răspunsul sau la pretenţiile înaintate) sau poate să înainteze faţă de reclamant la fel cu
argumentările şi probele necesare, inclusiv achitarea taxei de stat.

VI etapă la data stabilită are loc şedinţa de judecată unde judecătorul, de obicei singur, dar uneori în
complet de 3 persoane examinează litigiul în fond se ascultă declaraţiile şi argumentele părţilor:
• se pun întrebări;
• se ascultă martori;
• se fac expertize dacă este necesar;
• se examinează alte probe din materialele dosarului.
VII etapă Se trece la etapa susţinerilor orale. Părţile fac concluzii asupra celor examinate în instanţă cu
înaintarea cerinţelor concrete.

VIII etapă judecătorul ascultă părţile şi se duce în camera de chibtuire şi chibzuieşte unde emite hotărîrea.

IX etapă Hotărîrea se pronunţă public.

30
După 15 zile hotărîrea întră în vigoare şi poate fi executată sau dacă careva din părţi nu este deacord cu
hotărîrea ea dipune cerere de apel la instanţa superioară.
(Judecătoria economică – Curtea de Apel Economic)

Tema 6 . Solutionarea litigiilor prin intermediul Arbitrajului comercial.


1. Arbitrajul comercial interntional - organ specializat de solutionare a litigiilor.
2. Convenţia de arbitraj
3. Procedura solutionarii litigiilor prin arbitrajul comercial intrentaional.
4. Arbitrajul comercial internaţional de pe langa Camere de Industrie si comert a R.Moldova.
-1
Cind partile nu ajung la un numitor comun in cadrul solutionarii amiabile, ele pot recurge la rezolvarea
acestui litigiu la Arbitrajul comercial Internaţional.
Arbitrajul Comertului Internaţional este o instanta jurisdictionala nestatala, de natura contractuala, adica
este aleasa de parti prin contract, si este destinata sa solutioneze litigiile aparute intre acestea.. Referitor la
arbitrajul care va solutiona litigiul, partile incheie o conventie arbitrala sau indica acest lucru nemijlocit
in contract.
În practică se cunosc mai multe categorii de arbitraje:
- În dependenta de normele utilizate se imaparte in 2 tipuri:
• arbitraje de jure care la solutionare respecta normele materiale si procedurale de drept strict;
• arbitraj de echitate care solutioneaza in baza principiilor de echitare , si nu utilizeaza normelejuridice
de drept strict.
-In dependenta de competenta materiala arbitrajele se impart in:
• arbitrajele de competenta generale - care solutioneaza toate tipurile de cazuri (Curtea permanenta de
arbitraj de la Haga;
Curtea de arbitraj de pe linga Camera Internaţionala de comerţ de la Paris);

31
• arbitraje specializate (Curtea Arbitrala de la Bremen -solutioneaza litigii aparute din contractele de
livrari de bumbac);
- In functie de competenta teritoriala se deosebesc:
• arbitraje regionale (Comisia Arbitrala Scandinava examineaza litigii dintre taril scandinave);
• arbitraje bilaterale ( Camera arbitrala franco-germana).
• arbitraje universale - solutioneaza litijii intre comercianti din intrega lume
- In dependenta de structura organizatorica arbitrajele pot fi;
• permanente (institutionalizate);
• add-hock (institutii pentru solutionarea unui caz concret ,ocazional).
2.
Convenţia de arbitraj (clauza arbitrală ) constituie o înţelegere a părţilor indicată în contract (clauză
compromisorie) sau
-încheiată separat de contract la apariţia litigiului (clauză de compromis) prin care acstea convin să-şi
soluţioneze litigiul într-un anumit organ jurisdicţional care poate fi un arbitraj comercial.
Conventia arbitrara trebuie sa cuprinda:
* denumirea arbitrajului;
* locul de examinare;
* numarul si procedura de alegere a arbitilor;
* procedura de solutionare utilizata;
* legea aplicabila la solutionare;
* limba de solutionare.
Arbitrajul ca organ de solutionare a litigiilor in comerţul Internaţional are anumite avantaje fata de
solutionarea litigiilor din cadrul judecatoriilor din drept comun si anume:
* se utilizeaza o procedura simplificata alesa de parti;
* termeni de solutionare redusi;
* secretul dezbaterilor judiciare la dorinta partilor;
* este relaţiv mai ieftin (cheltiielile si taxele);
* specializarea j udecatorilor.
Prin incheierea conventiilor de arbitraj partile se obliga sa respecte hotarirea emisa de acest organ si sa o
execute binevol.
In calitate de izvoare ce reglamenteaza activitatea arbitrajului de comerţ internaţional sint:
 Conventia Europeana privind arbitrajul comertului Internaţional, Geneval961;
 Regulamentul Arbitral al UNCITRAI/76 modificat in 1982;
 Legea cu privire la arbitrajul comertului Internaţional 21.06.1985;
 Conventia de la New York "Cu privire la recunoasterea sentintelor arbitrajelor straine' 1958;
 Conventia de la Haga "Cu privire la recunoasterea si aplicarea sentintelor arbitrale straine in
materie civila si comerciala" 1971.
-3-
Procedura solutionarii litigiilor în Arbitrajul comercial care de obicei poate fi şi internaţional este
stabilita în contract la intelegerea partilor sau de Regulamentul de functionare a arbitrajului concret.
De obicei examinarea litigiilor în arbitrajul comercial presupune următoarea procedură:
• Prima etapa - aşa numita procedura prejudiciară care nu întotdeauna este obligatorie dacă părţile nu
au convenit în contract sau regulamentele Arbitrajelor nu prevăd aceasta expres.
Astfel partea (creditorul) care are careva pretenţii faţa de debitor se adreseaza în prealabil cu o reclamaţie
scrisă (cu dovada expedierii) faţa de acesta, informîndu-l despre natura datoriei, mărimea şi termenele de
achitare, inştiinţindu-1 că daca nu-şi va onora obligaţiunile, atunci litigiul va fi predat spre solutionare
arbitrajului.
• II etapa.
Dacă în termenul indicat debitorul refuză executarea datoriei sau nu reacţionează la pretenţie, atunci
creditorul numit reclamant, în baza conventiei arbitrale se adreseaza cu o cerere de chemare în judecată
(actiune) în arbitrajul Convenit de contract în care trebuie sa indice toate motivele de fapt (trimiterea la
contract, şi alte probe ce dovedesc că cerinţele sunt întemeiate ) şi de drept (referire la actele normative

32
materiale şi proceduratâle ce întemeiază cererea), anexind probele şi documentele corespunzatoare,
inclusiv dovada existenţei clauzei arbitrale. Totodata din partea sa el işi alege un arbitru din lista propusă.
• III etapa.
Primind acţiunea (cererea de chemare în judecată) secretariatul arbitrajului expediaza o copie a cererii si
documentelor anexate piritului (reclamatului) cu lista arbitrilor. În termenul indicat (de obicei 30 zile)
piritul trebuie sa scrie referinşă (dă raspuns la cerere) si sa aleaga arbitrul din partea sa. Daca in termenul
dat acesta nu-si alege arbitrul, el este numit de presedintele arbitrajului.
• lYetapa.
Doi arbitri numiti de parti trebuie sa-1 aleaga pe al treilea care va fi presedinte şedinţei. Daca acestea nu
au posibilitatea, atunci el este numit de presedintele arbitrajului.
• Y etapa.
Completul de arbitri împutemicit examinează documentle depuse asupra cauzei şi fixează o dată pentru
şedinţă, înştiinţănd corespunzător despre aceasta părţile, daca este cazul. La data indicata are loc şedinţa
unde se examineaza cauza în fond. Fiecare din parti are posibilitatea sa-şi aducaargumentele şi dovezile
sale, care argumenteză poziţia lor. Arbitri ascultă părţile şi examinează probele prezentate, dacă este cazul
pun întrebări soicită documente numesc expertize etc.
VI etapă
După examinare arbitrii se duc în camera de chibzuire unde fără nici o influienţă din afară emit Hotărîrea.
Hotarirea se pronunţă public şi in scris partilor. Hotarirea este definitiva.
În anumite situaţii Hotărîrea poate fi revizuită (reexaminată)
• YII etapa.
Executarea hotararii poate fi facuta benevol de debitor sau in mod fortat. Executarea este dificila intr-o
tara straina, daca statul dat nu o recunoaste. La inceput taxele si cheltuielile se achita in masura egala, iar
in hotarire se mentioneaza care parte suporta cheltuilile totale.
Statele membre la Conventiile de la New York si Haga se obliga sa execute hotaririle arbitrale straine
aplicind procedura interna. Hotaririle pot fi reexaminate numai in cazuri:
- arbitrii nu au fost alesi conform intelegerii;
- partea care a pierdut nu a fost instiintata despre timpul si locul desfasurarii procesului;
- s-a dat mai mult decit s-a cerut.

Tema Contractul de vanzare-cumparare în dreptul economic.


1.Caracteristica generala si reglementarea juridică a contractului de vinzare.
2.Obiectul si continutul contractului de vanzare-cumparare.
3.Conditiile livrarii conform INCOTERMS-ului.
4.Garantiile si raspunderea partilor in contractul de vinzare-cumparare.

1.
Contractul de vanzare-cumparare este o intelegere bilaterala prin care una din parti , numita
VANZATOR, , se obliga sa livreze ceilalte parti, numita CUMPARATOR, , un bun determinat calitativ si
cantitativ, intr-un loc anumit, in conditiile convenite, contra unui pret.

Contractul de vanzare are urmatoarele elemente caracteristice: este un contract –


a) cu titlu oneros urmarind ca finalitate obtinerea unui profit.
b) sinalagmatic - genereaza drepturi si obligatii reciproce intre parti.
c) consensual este valabil din momentul simplei înţelegeri dintre părţi.

Izvoarele de drept ce reglementeaza contractul de vinzare sunt: legile, tratatele internaţionale ,


uzantele uniforme.
Printre actele normative principale sunt:
* Codului Civil al RM art.753 -822
* Legea vinzarii de marfuri (Nr. 134-XIII din 03.06.94)

33
Prezenta lege stabileste principiile fundamentale de reglementare a relatiilor comerciale intre
subiectii economici, ce se formeaza in temeiul unor forme juridice (contractuale).
Conform prezentei legi contractele se incheie in forma scrisa printr-un document, printr-un
schimb de scrisori (telexuri, telegrame, telefonograme etc.), sau cu utilizarea mijloacelor electronice de
calcul.
Legea reglementeaza relatiile de vinzare a marfurilor, independent de destinatia lor, cu
exceptia marfurilor pentru folosinta personala, casnica sau familiala.
* Hotarirea Guvernului Republicii Moldova Nr. 798 din 27.12.93 privind aprobarea
Regulamnentului Contractului-model de vinzare-cumparare.
Prin acest Regulament a fost stabilit ca, "contractul-model de vinzare a marfurilor se aplica la
incheierea contractelor economice privind vinzarea productiei cu destinatie tehnica de productie si
marfurilor de consum popular intre intreprinzatori, intreprinderile si organizatiile cu diverse forme
organizatorico-juridice, care isi desfasoara activitatea in RM. Contractele-model (contracte-tip), in
general, nu pun restrictii asupra formei, structurii si continutului contractelor, dar sunt ca un fel de
indrumator pentru cei care il folosesc.

O deosebita importanta in formarea si definirea contractelor comerciale, îl au uzantele comerciale


uniforme, care s-au format prin folosirea repetata a unor clauze contractuale. Cele mai importante uzante
comerciale uniforme internationale au fost standartizate sub egida Camerei Internationale de Comert din
Paris, cunoscute sub denumirea de INCOTERMS (International Rules for the Interpretation of Trade
Terms - Reguli Internationale pentru Interpretarea Uzantelor de Comert.Ultima editie a acestora au fost
aprobate la finele anului 1999, care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 2000,preluind denumirea de
"INCOTERMS-2000") care are o larga aplicare in contractele comerciale internationale de vinzare-
cumparare, in tarile europene.
Pe plan international principalule izvor de reglementare este:
* Conventia ONU privind cumparare-vanzare internationala de marfuri din 11.04.1980. Viena

-2-
Obiectul contractului de vanzare-cumparare - este bunul transmis de catre vanzator
cumparatorului. El trebuie sa satisfaca caracteristicilor de calitate si cantitate.
a) Cantitatea este exprimata in unitati de masura specifice naturii marfii: tone, metri cubi,
metri liniari, bucati, metri patrati, hectolitri, perechi etc. In anumite contracte se vor folosi unitatile
complexe specifice uzantelor locale, precum: tona lunga (1.016 kg), tona scurta (907 kg), yardul (0,914 m)
etc.
b) Calitatea - este insusirea produsului de a satisface unele necesitati ale oamenilor. Ea trebuie sa
fie indicata in contract si trebuie sa corespunda unor standarde, conditii tehnice, fiind dovedita prin
certificate de calitate, certificate de origine etc. La fel calitatea se determinain baza principiului:
- vazul placut;
- organoleptic,(incercare, degustare);
- telle quelle (asa cum este)-cind vinzatorul nu poarta raspundere pentru calitatea marfii, cumpararorul
find obligat s-o primeasca "asa cum este". Se utilizeaza la vinzarea fructelor produselor agricole etc.
Continutul - sunt acele conditii esentiale, prin care se stabilesc drepturile si obligatiunile
partilor.
Contractului de vinzare-cumparare trebuie să conţină:
Iidentificarea partilor;
Clauaze economice
1 Obiectul contractului il constituie marfa. Ea trebuie sa existe sau sa poata exista in viitor. Marfa
trebuie sa fie determinata sau determinabila cantitativ, tehnic si calitativ.

2 Pretul marfii in contractul de vinzare-cumparare este valoarea marfurilor care trebuie achitata de
cumparator vinzatorului. El trebuie sa includa pretul unei unitati de marfa si pretul total. La fel trebuie
inclusa valuta de plata, se recomanda de inclus si modalitatea de formare a pretului (pretul de cost, taxe,
accize etc.).

34
3 Conditiile de plata conţin modalitatea si tipul decontarilor de obicei plati cu ajutorul cecurilor,
acreditive si incaso documentar, ordin de plata. Alegerea unui sau altui tip de plati numerare depinde de
caracterul afacerii.
4. Conditiile livrarii conform INCOTERMS-ului.
5 Termenii de livrare sunt date calendaristice sau perioade de timp in decursul carora vinzatorul
trebuie sa livreze marfa. Data livrarii marfii se considera data transmiterii acesteia catre transportator sau
cumparator. Aceasta data trebuie sa fie indicata in documentele de transport sau actul de primire / predare.
6 Modul de efectuare a transportului
Transportul unei marfi se va efectua terestru, maritim, fluvial sau aerian, in functie de intelegere, de
necesitate si de cost. In numeroase cazuri transportul va fi combinat, in functie de pozitia geografica a
vinzatorului fata de cumparator.
In contract se va stipula:
* caile (ruta) de transport;
* mijloacele de transport;
* partea care se obliga sa asigure mijloacele de transport;
* documentele de transport (conosament, scrisoare de trasura etc.);
7 Ambalajul si marcarea. In contract se va stipula obligatia vinzatorului de a asigura un ambalaj
corespunzator, care poate varia in functie de transport, conditii de tranzit, durate tranzitului .
Vinzatorul se va obliga sa marcheze ambalajul in scopul inlesnirii manipularii marfii si publicitatii
comerciale. Se vor indica adresa de destinatie, felul marfii si diferite mentiuni specifice, cum ar fi cele
care atentioneaza asupra fragilitatii marfii sau asupra necesitatii manipularii cu mare atentie a aparatelor
de precizie si materialelor explozive.
8 Intocmirea si transmiterea documentelor
Documentele care se refera la transport, plata pretului, calitatea marfii, asigurare, originea marfii
etc., a unei tranzactii de vinzare-cumparare trebuie specificate in inscrisul contractual. Aceste documente
sunt necesare pentru incasarea pretului marfii, dovedind expeditia si indeplinirea obligatiilor asumate de
vinzator, si pentru realizarea transportului. Formularea acestora se face sub ingrijirea vinzatorului care isi
asuma si obligatia de a le transmite cumparatorului pe caile stipulate in contract.
9 Receptia marfii
Partile prin contract trebuie sa indice modalitatile de receptie a marfii si de control. In contract se va
stipula locul unde se va face receptia, in functie de natura marfii si de intelegere. Această clauză va
cuprinde:
* modul in care se face controlul si receptia ;
* documentele ce trebuie intocmite pentru atestarea receptiei ;
* solutiile ce se impun in cazurile in care receptia nu poate avea loc si controlul nu poate fi efectuat
din vina partilor.
10 Garantiile vinzatorului
In majoritatea contractelor incheiate sunt incluse garantiile de calitate, care reprezinta obligatiile
vinzatorului de a livra marfa cumparatorului care poseda anumite calitati pe durata termenului de garantie.
In perioada de garantie, vinzatorul continua sa fie raspunzator pentru remedierea defectiunilor, chiar daca
transferarea riscurilor de la vinzator la cumparator a avut deja loc.
In cazul marfurilor cu termen de garantie, prin contract se va indica:
* inceperea termenului de garantie si durata lui ;
* documentele prin care se atesta calitatea marfurilor (certificat de calitate, certificat de garantie,
buletin de analiza, proces verbal de receptie etc.) ;
* obligatiile partilor in perioada de garantie ;
* modul de lansare a reclamatiilor si modul de rezolvare.
11 Asigurarea marfii în contract este prevazuta in urma intelegerii dintre importator si exportator şi
se numeste CARGO. Contracul se perfecteaza prin eliberarea unei polite de asigurare care trebuie sa
contina:
12 Asigurarea impotriva riscurilor valutare si nevalutare
Instabilitatea permanenta pe unele piete comerciale si alte conditii specifice in care se desfasoara
operatiunile comerciale internationale impun partilor sa includa in contracte clauze asiguratorii impotriva

35
riscurilor valutare si nevalutare, riscuri care, in cazul cind se realizeaza, pot afecta obligatia cel putin a
uneia dintre parti (mai ales pretul), perturbind echilibrul stabilit la incheierea contractului.
Riscurile valutare constau in modificarea cursului de schimb (al paritatii monetare) al monedei de
plata fata de moneda (monedele) de referinta.
Se cunosc urmatoarele clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare:
* clauza aur -
• clauzele valutare (inclusiv clauzele de indexare :
• monovalutare ,
• multivalutare bazate pe un cos valutar stabilit de parti (de regula 3-5 monede, )
• multivalutare bazate pe un cos valutar (unitate de cont) DST
Se cunosc urmatoarele clauze de asigurare impotriva riscurilor nevalutare:
• clauza de revizuire a pretului (de indexare nemonetara) –
• clauza de postcalculare a pretului –
• clauza ofertei concurente

Clauzele strict juridice


13. Reclamatiile (pretentiile)
Daca dupa preluarea marfii, cumparatorul constata unele abateri cantitative sau calitative de la
prevederile contractului, determinate de vicii ascunse sau de alte cauze generate din neglijenta
vinzatorului, el are dreptul sa reclame defectiunile constatate. Aceste reclamatii trebuie sa fie facute in
termenele stipulate in contract
14 Raspunderea pentru neexecutarea contractului
Aceasta conditie va stabili temeiurile, formele şi mărimea raspunderii contractuale (amenzi,
penalitati, despagubiri a daunelor, raspunderea in natura etc.).
16. Litigiile si solutionarea lor
In contract partile trebuie sa prevada aparitia unor eventuale litigii si modalitatile de solutionare a
lor.
17. Clauaza de exonerare a răspunderii
18 Clauze suplmentare si mentiuni finale
In afara clauzelor mentionate mai sus, partile sunt libere sa includa in contracte orice prevederi
speciale, determinate de particularitatile marfii ori serviciului si/sau de conditiile executarii contractului.
In final, contractele incheiate intre prezenti trebuie sa contina semnaturile partilor sau ale
reprezentantilor lor; la cele incheiate intre absenti semnaturile, in principiu, pe oferta si acceptare
(expresa).

-3-
Conditiile de livrare a marfîi in contractul de vanzare-cumparare Internaţional sint stabilite prin uzantele
comerciale, numite INCOTERMS, adoptate de catre Camera Internaţionala de Comerţ de la Paris. Scopul
uzantelor unificate INCOTERMS este de a stabili o serie de reguli privind interpretarea termenilor
comerciali utilizati in comertul exterior. Acesti termeni stabilesc:
* modalitatea de transportul utilizat la livrare;
* repartizarea intre parti a cheltuielilor in contractul de vanzare-cumparare
* preturile de livrare;
* momentul transferului riscurilor fortuite (distrugeri intimplatoare ale marfii);
* cine indepleneste formalitatile privind trecerea frontierii;
* cine achita taxa vamala;
* modalitatea de asigurarea a mărfurilor in transport;
* drepturile si obligatiunile ambelor parti.

INCOTERMS, in ultima editie din iulie 2000, contine 13 termeni.


EXW - Ex Works (... named place).
Franco uzina (... locul convenit).
36
Este conditia de livrare cea mai comoda pentru vanzator, deoarece el nu este obligat decit sa puna
marfa ambalata (dupa caz) la dispozitia cumparatorului, in locul din uzina si la termenul convenit.
Cumparatorul este obligat sa incarce marfa pe cheltuiala sa si sa o transporte la destinatie, pe
cheltuiala si riscul sau. De asemenea, el este obligat sa indeplineasca toate formalitatile, din momentul in
care marfa a fost incarcata.
Din considerente practice, partile pot conveni ca vanzatorul sa efectueze incarcarea si formalitatile
de vamuire la export pe cheltuiala cumparatorului.

FCA - Free Carrier (... named place).


Franco caraus (... locul convenit).
Marfa, dupa ce a fost vanduta, este predata de exportator primului caraus, numit de cumparator, la
locul convenit.
Vanzatorul poate conveni cu carausul locul de predare in custodie, daca acesta nu a fost indicat de
cumparator. In anumite cazuri, din necesitati practice, vanzatorul se poate implica in acordarea de
asistenta la incheierea contractului de transport, insa numai pe spezele cumparatorului si din mandatul
acestuia (de exemplu, in traficul aerian si in cel feroviar).
Vanzatorul poate sa predea marfa in custodie unui tranzitar in baza instructiunilor cumparatorului,
obligatia lui de livrare fiind indeplinita din momentul predarii.
FAS - Free Alongside Ship (... named port of shipment).
Franco de-a lungul vasului (... port de incarcare convenit).
Prin aceast termen cumparatorul se obliga sa angajeze nava si sa respecte termenul de aducere a
navei la locul de incarcare, informindu-l din timp pe vanzator de data precisa a sosirii navei la locul
respectiv si despre dana la care va fi trasa.
Vanzatorul este obligat sa aduca marfa in port si sa o plaseze pe chei de-a lungul navei sau in barje
de-a lungul acesteia. Din acel moment, marfa, formalitatile, cheltuielile si riscurile se transfera
cumparatorului. In consecinta, cumparatorul este obligat sa indeplineasca formalitatile vamale la export.
Vanzatorul va primi din partea cumparatorului un document curat care sa ateste ca a primit marfa. Acest
document poate fi o recipisa de depozit sau un document de garantie.
FOB - Free On Board (... named port of shipment).
Franco la bord (... portul de incarcare convenit).
Prin aceasta, cumparatorul este obligat sa angajeze nava si sa o aduca in portul de incarcare la
termenul convenit. Vanzatorul este obligat sa aduca marfa pe bordul navei, la data si in portul convenit.
Transferul marfii, cheltuielilor, formalitatilor si riscului se face din momentul in care marfa a trecut de
balustrada (copastia) vasului, vamuirea marfii la export se face de catre vanzator.
CFR - Cost and Freight (... named port of destination)
Cost si navlu la (... portul de destinatie convenit).
Prin aceasta conditie de livrare, vanzatorul se obliga sa angajeze nava, sa o incarce si sa o duca in
portul de destinatie convenit.Marfa calatoreste neasigurata, pe riscul cumparatorului, din momentul in care
a trecut de balustrada navei, in portul de expeditie. Orice cheltuiala care apare dupa ce marfa a fost livrata
la bordul navei va fi pe contul cumparatorului. In multe cazuri, cumparatorul poate sa asigure marfa in tara
sa, economisind, in acest mod, valuta forte.
CIF - Cost, Insurance and Freight (... named port of destination).
Cost, asigurare si navlu (... port de destinatie convenit).
Alaturi de FOB, aceasta conditie de livrare este una dintre cele mai utilizate in transporturile
maritime, indeosebi pentru marfuri in vrac. Vanzatorul are obligatie sa procure pentru cumparator un
contract de asigurare impotriva riscurilor maritime de avariere sau de pierdere a marfii in timpul
transportului. Vanzatorul plateste prima de asigurare pe contul cumparatorului.
CPT - Carriage Paid To (... named place of destination).
Transport platit pina la (... locul de destinatie convenit).
Prin aceasta, vanzatorul se obliga sa plateasca transportul pina la destinatie. Marfa, cheltuielile,
formalitatile si riscul se transfera cumparatorului din momentul in care marfa a fost predata carausului
(prin caraus se intelege si persoana care, desi nu transporta direct, actioneaza in vederea efectuarii
transportului pe cale ferata, rutiera, maritima, fluviala, aeriana sau printr-o combinatie a acestora).

37
Vanzatorul este obligat sa efectueze formalitatile vamale la export.
CIP - Carriage and Insurance Paid To (... named place of destination).
Transport si asigurare platite pina la (... locul de destinatie convenit).
Se deosebeste de conditia CPT prin aceea ca, in plus, vanzatorul este obligat sa asigure marfa in
numele si pe contul cumparatorului, contra riscurilor minime de avariere si pierdere. Ca si conditia de
livrare CPT, poate fi folosita pentru orice mod de transport.
DAF - Delivered At Frontier ( ... named place).
Livrat la frontiera (... locul convenit).
Vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului la frontiera convenita, inainte de
frontiera vamala a tarii invecinate, la locul convenit. Vanzatorul va indeplini formalitatile de vamuire la
import.
DES - Delivered Ex Ship (... named port of destination).
Livrat franco nava (... portul de destinatie convenit).
Vanzatorul suporta toate cheltuielile si riscurile aducerii marfii in portul de destinatie convenit si
indeplineste toate formalitatile necesare. Transferul marfii, riscului, cheltuielilor si formalitatilor catre
cumparator se face in momentul in care marfa, nevamuita pentru import, a fost pusa la dispozitia
cumparatorului pe bordul navei.
DEQ - Delivered Ex Quay - duty paid (... named port of destination).
Livrat franco chei - vama platita (... portul de destinatie convenit).
Vanzatorul se obliga sa duca marfa, pe cheltuiala si riscul sau, pina la cheiul (debarcaderul) portului
de destinatie convenit si sa plateasca vama pentru import in tara cumparatorului.
DDU - Delivered Duty Unpaid (... named place of destination).
Livrat vama neplatita (... locul de destinatie convenit).
Se deosebeste de conditia DDP prin aceea ca vanzatorul nu suporta taxele vamale in tara
cumparatorului si alte taxe si speze necesare. Daca se convine ca vanzatorul sa indeplineasca formalitatile
vamale si sa suporte taxele de vamuire, precum si riscurile rezultind din aceasta operatiune, contractul
trebuie sa prevada acest lucru.
DDP - Delivered Duty Paid (... named place of destination).
Livrat vama platita (... locul de destinatie convenit).
Vanzatorul se obliga sa duca marfa la destinatie in locul convenit, asumindu-si toate riscurile si toate
cheltuielile care intervin. Transferul marfii, riscului, formalitatilor si cheltuielilor, se face catre
cumparator, din momentul cind marfa i-a fost predata la destinatie. Dupa cum se observa, prin aceasta
conditie de livrare, vanzatorul isi asuma o obligatie maxima, in contrast cu obligatia minima pe care si-o
asuma cind utilizeaza conditia de livrare EXW.

Prin contract vanzatorul trebuie sa garanteze calitatea marfii. Sint marfuri ce necesita certificat de
calitate sau buletin de analiza, care le va determina calitatea si termenul de pastrare. Alte marfuri sint
puse in functiune (utilaj tehnic) si au nevoie de un termen de garantie in perioada caruia vanzatorul va
purta raspundere pentru defectiuni, lichidindu-le din contul sau. Aceste clauze contractuale trebuie sa
contina inceputul si durata termenului de garantie, obligatiile partilor pe aceasta perioada, cauzele de
prelungire sau incetinire a garantiei, documentele ce atesta calitatea si garantia, modul si termenele de
prezentare a pretentiilor.
Receptia marfurilor trebuie sa se efectuieze intr-un termen cat mai scurt de la primire ei.
Contractul trebuie sa prevada modalitatile si persoanele ce vor efectua receptia. Pot participa
reprezentantii din partea vanzatorului, cumparatorului si o persoana necointeresata. In baza receptiei se
intocmeste un act unde se se fac mentiuni privind rezultatele receptiei.
Daca sint neajunsuri - se va mentiona suplimentar. In cazul neajunsurilor cumparatorul in modul, termenii
si forma stabilita in contract va trimite o pretentie vanzatorului. In pretentie se indica: date despre contract,
partile contractante , se face trimitere la actul de receptie, neajunsurile si cerintele cumparatorului.
Cerintele pot fi:
- inlaturarea defectelor din contul vinzatoruli;

38
- schimbarea marfurilor necalitative;
- reducerea pretului;
- desfacerea contractului;
- intoarcerea banilor deja achitati etc.;
Primind pretentia in termenul stabilit, vanzatorul este obligat sa dea raspuns recunoscind-o sau sau
respingind-o cu motivatii. In cazul respingerii sau neexaminarii pretentiei cumparatorul are posibilitatea
de a se adresa in Arbitraj. Fata de vanzatorul necuvincios se pot aplica toate formele de raspundere.
Raspunderea la contractul de vanzare-cumparare se aplica fata de vanzator in urmatoarele cazuri:
- cand marfa nu este livrata la timp;
- marfa nu corespunde calitatii sau cantitatii;
- cand vanzatorul face greseli in documente de transport.
Cumparatorul raspunde pentru: neachitarea pretului la timp si pentru neluarea in primire a marfii in timpul
si locul stabilit.

Tema 8. Reglementarea juridică a intermedierii în dreptul afacerilor.


1.Noţiunea şi importanţa intermedierii. Reglementarea şi formele juridice ale intermedierii
2.Contractul de mandat în dreptul economic
3.Contractul de comision şi consignaţie

-1-
Intermediarii - persoane fizice sau juridice, care fiind independenti atat de producatori, cat si de
consumatori, presteaza servicii in urma carora sau care au ca scop, satisfacerea intereselor atit a unuia cat
si a altuia prin mijlocirea acestora. In comerţul internaţional mai mult de 50% din tranzactiile ce privesc
schimbul de mărfuri sint efectuate de intermediari.
Avantajele intermedierii:
• cresterea operativitatii desfacerii mărfurilor ce contribuie la circulatia monetara si cresterea benficiului;
• intermediarii sint profesionisti si tin legatura cu producatorii, cu consumatorii si cu piata;
• desfasurindu-si activitatea acestea presteaza servicii suplimentare de
-deservirea tehnica;
-reparatia curenta a mărfurilor;
-studiu de marketing;
-crediteaza consumatorul. Formele juridice ale intermedierii internaţionale sint:
1. contract de comision si consignatie - mijlocitorul actioneaza
din numele sau, dar din contul clientului;
Totodata in contract poate fi prevazut si clauza de garantia contractuala privind achitarea
comisionului (remunerarii), care consta m faptul, ca mârfnrile se afla la dispozitia consignatarului serveste
drept aceasta garantie.
Vanzarea la consignatie este utilizata mai des Pentru aparatj electrix, piese de schimb, mărfuri de
larg consum, de folosire indelungata..
2. contract de agentie - se utilizeaz in sistemul. anglo-saxon, anglo-american si intruneste elemente a
contractului de mandat si comision;

39
3. contract de mandat comercial - intermediarul desfasoara activitate din numele si pe contul clientului
(vanzare sau cumparare);
4. contract de distributie - producatorul cedeaza dreptul de vanzare a marfii sale pe un teritoriu dat
distribuitorului care actioneaza din numele si contul sau;
5. contraactul de curtaj - intermediarul sau curtieml ce ocupa cu mijlocirea incheierii contractului
prin punerea m contract a vanzatorului si cumparatorului care singuri incheie contract si ii platesc un
comision.
Intermedierea in dreptul economic este reglementata de: Codul civil al RM
-2-
Prin contractul de mandat o parte (mandant) imputerniceste cealalta parte (mandatar) de a
o reprezenta la incheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obliga sa
actioneze in numele si pe contul mandantului.
Altfel spus, contractul de mandat comercial in dreptul economic este o intelegere prin care o
persoana-mandatar, se obliga sa efectueze fapte de comert sau diferite actiuni comerciale din numele si pe
contul celeilalte parti mandant
Mandatarul actioneaza din numele si pe contul clientului (mandant).
Este un contract consensual; cu titlu oneros; sinalagmatic (bilateral).
In dependenta de imputernicirile acordate de catre mandant, mandatul poate fi cu :
- reprezentanta speciala- adica este destinat pentru indeplenirea unei tranzactii aparte, sau cu
- reprezentanta generala- pentru executarea mai multor tranzactii intr-o ţară.
Obiectul contractului de mandat il constitue indeplinirea actelor si faptelor de comert ce se
exprima prin acordarea serviciilor de: vanzare de marfuri catre consumator ; cumpararea de la producator;
reprezentarea in negocierea si incheierea contractului; apararea intereselor clientului in organele statale,
arbitraj etc.
Continutul contractului :- identificarea partilor,
* obiectul contractului -serviciile acordate de mandant
* ce reprezentare are mandatarul (speciala sau generala)
* produsele ce trebuie puse la dispozitia mandatarului cu detreminarea cantitatii, calitatii, pretului
* drepturile si obligatiile mandatarului:
* mandatarul este obligat:
-sa infaptuiasca insarcinarea mandantului conform dispozitiilor lui;
-sa faca studiul pietii de desfacere;
-sa nu se angajeze sa vanda produsele concurentilor;
-sa informeze perodic despre mersul executarii si la urma sa-i prezinte clientului rezultatele (marfa-bani)
si un raport;
• mandatarul are dreptul:
- sa retina din sumele pe care trebuie sa le remita mandantului ceea ce mandantul ii datoreaza pentru
executarea mandatului. El are dreptul sa retina din sumele incredintate pentru executarea mandatului
ceea ce i se cuvine;
- sa cedeze indeplinirea obligatiilor sale altei persoane cu consimtamintul mandantului raspunzind in
acest caz pentru alegerea tertului, dar nu pentru actiunile lui, daca mandatarul initial nu-si asuma
increderea deplina (delcredere).
- sa se abata de la indicatiile clientului dar instiintindu-l despre aceasta sau daca are tot temeiul sa
se gandeasca ca mandatul va accepta;

* Obligatiunile mandantului:
-sa-l aprovizioneze pe mandant cu materialele, informatiile necesare pentru indeplinirea actiunilor
comercaiale ;
-sa restituie cheltuielile si sa plateasca comisionul;
-sa primeasca rezultatele insarcinarii,
* durata contractului;
* remunerarea mandatului,comisionul poate constitui un anumit % din suma tranzactiilor realizate sau o
suma fixa
40
* raspunderea partilor in cazul neindeplinirii contractului.
-sa restituie daunele cauzate;
-sa platesca amenzi sau penalitati;
* clauza dreptului aplicabil;
* solutionarea litigiilor.
- sa coopereze cu mandatarul in scopul exercitarii mandatului.
Acceptarea mandatului este expresa sau tacita. Acceptarea este tacita daca rezulta din actele sau
chiar din tacerea mandatarului.
Mandatul poate fi special pentru o operatie juridica sau pentru anumite operatii determinate
(pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate afacerile mandantului).
Mandatul formulat in termeni generali nu confera decit imputernicirea de a incheia acte de
administrare si conservare.
Imputernicirea de a incheia alte acte urmeaza a fi formulata numai printr-o clauza expresa,
cu exceptia mandatului autentificat notarial si dat in avans pentru incapacitatea mandantului.
Mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros.
In cazul mandatului oneros, mandantul este obligat sa plateasca mandatarului retributia stabilita
prin contract, in baza legii, prin uzante sau in dependenta de valoarea serviciilor acordate.
Imputernicirile şi obligaţiile mandatarului nu se limiteaza la prevederile exprese ale
mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul si esenta acestuia, cu exceptiile
privind mandatul în termeni generali.
Mandatarul poate incheia toate actele care pot fi deduse din imputernicirile lui si care sint
necesare pentru indeplinirea mandatului.
Imputernicirile date unei persoane pentru a incheia acte care tin de profesia sau functia pe care o
exercita si care rezulta din natura lor nu trebuie sa fie stipulate expres (spre exemplu: contractul de
acordare a asistenţei juridice).
Mandatarul este obligat sa actioneze in interesul mandantului cu prudenta si diligenta si sa
evite aparitia conflictelor intre interesele sale personale si interesele mandantului.
Mandatarul este obligat sa execute mandatul personal daca nu i se permite prin contract
transmiterea mandatului catre un tert. Se permite atragerea de ajutoare pentru a-l asista pe mandatar
in exercitarea mandatului.
In cazul in care o cer interesele mandantului, mandatarul trebuie sa transmita imputernicirile
catre un tert daca, din cauza unor circumstante imprevizibile, nu poate exercita mandatul si nu are
posibilitatea sa-l informeze despre aceasta pe mandant in timp util.
Pentru actele persoanei careia i-a transmis mandatul fara a fi autorizat, mandatarul raspunde ca
pentru actele proprii.
Daca transmiterea mandatului catre un tert este permisa, mandatarul raspunde doar pentru
vina ce-i revine in privinta alegerii tertului si pentru modul in care i-a transmis instructiunile.
Mandantul are in toate cazurile dreptul de a intenta actiune persoanei care l-a asistat sau l-a
substituit pe mandatar.
Daca, pentru incheierea unui act juridic, sint desemnati mai multi mandatari, mandatul produce
efecte numai in cazul in care este acceptat de toti mandatarii.
Mandatarii urmeaza sa incheie impreuna toate actele vizate in mandat daca altfel nu este
stipulat sau nu rezulta cu certitudine din mandat. Pentru executarea obligatiilor asumate ei raspund solidar.
Daca incheie singur actele juridice pe care a fost imputernicit sa le incheie impreuna cu o alta
persoana, mandatarul isi depaseste imputernicirile, cu exceptia cazului cind incheie actul juridic in
conditii mai avantajoase pentru mandant decit cele convenite.
Dubla reprezentare
Mandatarul care accepta sa reprezinte, pentru incheierea aceluiasi act, persoane ale caror interese
sint sau ar putea fi in conflict este obligat sa informeze fiecare mandant, cu exceptia cazului cind
uzantele
sau cunoasterea de catre mandanti a dublei reprezentari il exonereaza de aceasta obligatie pe mandatar.
In cazul dublei reprezentari, mandatarul va actiona fata de fiecare mandant in mod impartial.

41
Mandantul care nu este in masura sa cunoasca dubla reprezentare poate, in cazul in care a
suferit un prejudiciu, sa ceara declararea nulitatii actului incheiat de mandatar.
Mandatarul nu poate incheia acte juridice in numele mandantului cu sine insusi, chiar si
prin reprezentant, cu exceptia cazului cind este autorizat expres sau cind mandantul cunoaste faptul si
nu obiecteaza impotriva lui.
Numai mandantul poate cere declararea nulitatii actului juridic incheiat cu incalcarea regulii
indicate mai sus.
Mandatarul este obligat sa indeplineasca indicatiile mandantului.
Mandatarul este in drept sa se abata de la indicatiile mandantului daca, in functie de
circumstante, poate presupune ca mandantul, avind cunostinta de situatia creata, ar fi aprobat o
asemenea abatere. Pina la
abaterea de la indicatiile mandantului, mandatarul este obligat sa-l notifice despre noile circumstante
si sa astepte decizia lui, cu exceptia cazurilor cind aminarea prezinta un pericol pentru executare.
Daca executarea de catre mandatar a indicatiilor date de mandant duce, in mod vizibil, la
dezavantajarea acestuia din urma, mandatarul trebuie sa execute indicatiile doar dupa ce a comunicat
mandantului dezavantajele posibile, iar acesta insista asupra indicatiilor.
Mandatarul este obligat sa transmita mandantului toate informatiile necesare, sa dea
lamuririle cerute de mandant asupra executarii mandatului, iar la executarea acestuia, sa-l
informeze
neintirziat si sa prezinte darea de seama.
Mandatarul este obligat sa nu divulge informatia care i-a deveni cunoscuta in cadrul activitatii
sale daca mandantul are un interes justificat in pastrarea secretului asupra lor si daca nu exista, in baza
dispozitiilor legale, o obligatie de dezvaluire sau dezvaluirea nu este permisa de mandant.
Obligatia de pastrare a confidentialitatii subzista si dupa
incetarea mandatului.
Mandatarul este obligat sa remita mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea
mandatului si nu a utilizat in acest scop, precum si tot ceea ce a dobindit in executarea obligatiilor sale
contractuale.
Mandatarul nu are dreptul sa foloseasca in avantajul său informatia pe care o obtine sau
bunurile pe care le primeste ori pe care este obligat sa le administreze in exercitarea mandatului daca
nu are consimţămintul mandantului sau daca dreptul de folosinta nu rezulta din lege sau din mandat.
Pe linga compensatiile la care este tinut pentru prejudiciul cauzat, mandatarul, in cazul
folosirii informatiei sau bunurilor fara autorizatie, trebuie sa plateasca mandantului pentru folosirea
informatiei o suma echivalenta cu imbogatirea sa datorita folosirii ei, iar in cazul cind a folosit un
bun, o chirie corespunzatoare. Daca foloseste pentru sine banii pe care trebuie sa-i remita mandantului
ori sa-i utilizeze in favoarea acestuia, mandatarul va datora dobinzi din momentul cheltuirii banilor.

Bunurile dobindite de catre mandatar, in numele sau dar pe contul mandantului, in cadrul
executarii obligatiilor contractuale sau care i-au fost transmise de mandant pentru executarea mandatului
sint considerate, in raport cu creditorii mandatarului, bunuri ale mandantului.
Cheltuielile pe care mandatarul le efectueaza pentru executarea obligatiilor contractuale si pe
care, in functie de imprejurari, acesta le considera necesare trebuie compensate de catre mandant.
La cererea mandatarului, mandantul este obligat sa plateasca acestuia un avans pentru
cheltuielile necesare executarii mandatului.
Mandantul este obligat sa repare si prejudiciul produs fara vina sa pe care mandatarul l-a
suferit in executarea mandatului daca prejudiciul este rezultatul unui pericol legat de obligatia
contractuala ori s-a produs in urma executarii unei indicatii a mandantului.
Cind mai multe persoane, pentru o afacere comuna, au numit un mandatar, fiecare dintre
ele raspunde solidar pentru toate efectele mandatului.
Daca indeplineste mandatul cu titlu gratuit, mandatarul va raspunde doar pentru actele
sale intentionate sau pentru culpa grava.

42
Mandatarul poate denunta mandatul doar in asa fel incit sa fie posibil pentru mandant sa se
ingrijeasca in continuare de actele asupra carora s-a contractat, cu exceptia cazului cind exista motiv
intemeiat pentru a denunta.
Daca a denuntat, mandantul este obligat fata de mandatar la compensarea tuturor cheltuielilor
aparute in executarea contractului.
Daca mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie sa plateasca mandatarului remuneratia
convenita.
Este nula clauza prin care se exclude dreptul unei parti de a denunta mandatul.
Raporturile contractuale nu inceteaza prin decesul sau prin incapacitatea mandantului
daca nu s-a convenit altfel sau daca aceasta nu rezulta din continutul obligatiei contractuale.
Daca raporturile contractuale inceteaza prin decesul ori prin incapacitatea mandantului,
mandatarul trebuie sa continue executarea obligatiilor contractuale in cazul in care aminarea ar fi
legata de pericolul unor pierderi pentru mandant sau pentru succesorii lui.
Executarea mandatului continua pina cind succesorul sau reprezentantul legal al mandantului
poate lua toate masurile necesare. Raporturile contractuale sint considerate in aceasta privinta ca fiind
valabile.
Daca raporturile contractuale inceteaza prin decesul sau prin incapacitatea mandantului, fata
de mandatar contractul se considera valabil pina in momentul in care acesta ia cunostinta ori trebuie
sa
cunoasca motivul incetarii.
Raporturile contractuale inceteaza prin decesul mandatarului daca nu s-a convenit altfel ori daca
din obligatia contractuala nu rezulta altfel.
Mostenitorul mandatarului trebuie sa informeze neintirziat mandantul despre decesul
mandatarului si sa ia masurile necesare pentru protectia drepturilor mandantului.

-3-
Prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obliga sa incheie acte juridice in
nume propriu, dar pe contul celeilalte parti (comitent), iar aceasta sa plateasca o remuneratie (comision).
Altfel spus, contractul de comision este o conventie in baza careia comisionarul se angajeaza sa
efectuieze contra plata acte de comert din insarcinarea si pe contul comitentului dar din numele său.
Comisionul este o varietate a reprezentantei indirecte unde intermediarul actioneza din numele său
dar pe contul clientului. Comitentul are calitatea de intermediar numai faţă de comitent, iar fată de terţele
persoane, cu care incheie contractul, comitentul apare ca agent economic independent.
Contractul dat este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros si consensual
Ca si la mandat obiectul contractului il constituie acodarea seviciilor legate de vanzarea-
cumpararea marfurilor.
În fond, drepturile si obligatiile partilor si continutul contractului sint similare contratului de
mandat, cu exceptia faptului ca intermediarul actioneaza independent de clientul sau.
Actul juridic incheiat de comisionar cu un tert da nastere unor drepturi si obligatii numai
pentru comisionar, chiar si in cazul in care comitentul este numit sau a participat la executarea actului
juridic.
Intre comitent si comisionar exista aceleasi drepturi si obligatii ca intre mandant si mandatar,
cu următoarele deosebiri:
1. Comisionarul trebuie sa respecte indicatiile primite de la comitent si sa execute obligatiile
pe care si le-a asumat in conditii cit mai favorabile pentru acesta.
2. In cazul in care comisionarul incheie acte juridice in conditii mai avantajoase decit cele
stipulate de comitent, beneficiile se impart egal intre el si comitent daca in contract nu este prevazut altfel.
Comitentul este obligat sa acorde comisionarului remuneratia stabilita de contract sau de
uzante.
E de menţionat faptul că comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar si in cazul in care
executarea actului juridic incheiat de el nu a avut loc, dar faptul acesta se datoreaza vinovatiei
comitentului sau se afla in legatura cu personalitatea lui.

43
Comisionarul este in drept sa se abata de la indicatiile comitentului în următoarele
cazuri:
- daca o cer interesele comitentului sau
- daca nu are posibilitatea de a cere aprobarea prealabila a comitentului, sau
- dacă nu a primit raspunsul in timp util.
In cazul in care a vindut bunurile la un pret mai mic decit cel indicat de comitent,
comisionarul trebuie sa acopere diferenta daca nu demonstreaza ca nu a putut vinde bunul la pretul
indicat si ca prin vinderea la un pret mai mic a evitat un prejudiciu mai mare.
Însă, dacă comisionarul cumpara un bun la un pret mai mare decit cel indicat, comitentul
trebuie sa declare ca renunta la actul juridic incheiat de comisionar imediat ce este instiintat despre
incheierea actului juridic. In caz contrar, se considera ca a acceptat conditiile cumpararii.
În situaţia în care comisionarul declara ca acopera diferenta de pret, comitentul nu are dreptul sa
renunte la actul juridic.
În privinţa obiectului actului juridic comitentul are drept de proprietate asupra bunului predat
comisionarului sau primit de acesta pentru comitent.
In scopul garantarii creantelor ce izvorasc din contractul de comision, comisionarul este in
drept sa retina bunurile care trebuie sa le predea comitentului sau persoanelor indicate de acesta.
Comisionarul trebuie sa execute toate obligatiile si sa exercite toate drepturile care rezulta din
actul juridic incheiat in numele său, dar pe contul comitentului.
Comisionarul nu raspunde pentru neexecutarea obligatiilor de catre tert, cu exceptia cazului
cind a garantat in fata comitentului executarea obligatiilor de catre tert. In schimbul garantiei,
comisionarul are
dreptul la o remuneratie speciala, numită provizion.
Comisionarul este obligat sa asigure bunurile primite de la comitent sau pentru comitent
numai in cazurile in care faptul acesta este stipulat in contract sau rezulta din uzante.
Dupa executarea obligatiilor sau dupa rezilierea contractului, comisionarul preda tot ceea ce
a primit in baza contractului si prezinta o dare de seama. In cazul in care exista obiectii in legatura cu
darea de seama, comitentul este obligat sa-l informeze pe comisionar in termen de 15 zile de la
primirea darii de seama daca contractul nu prevede un alt termen.
Comitentul receptioneaza tot ceea ce a executat comisionarul in baza contractului de comision,
examineaza bunurile, il informeaza imediat pe comisionar despre vicii si il elibereaza de toate
obligatiile pe care si le-a asumat fata de tert in executarea contractului de comision.
Comitentul este obligat sa compenseze toate cheltuielile utile suportate de comisionar in
executarea contractului de comision.
Cheltuielile de pastrare a bunurilor comitentului, inclusiv a celor primite de la terti, de regulă,
le suporta comisionarul.
Comitentul are dreptul sa rezilieze contractul in orice moment.
In cazul rezilierii contractului, comitentul este obligat sa plateasca comisionarului, pentru
actele juridice deja incheiate, remuneratia stipulata si sa repare prejudiciul cauzat prin rezilierea
contractului.
Spre deosebire de comitent, comisionarul poate rezilia contractul de comision numai:
in cazul prevazut de contract,
in cazul inexistentei posibilitatii de a executa obligatia asumata sau
in cazul in care comitentul nu executa obligatiile contractuale.
In cazul in care a reziliat contractul sau a fost notificat despre rezilierea contractului de catre
comisionar, comitentul este obligat sa dea, in termen de o luna, indicatii privind bunurile aflate la
comisionar.
In cazul in care comitentul nu executa obligatia menţionată, comisionarul are dreptul sa
predea bunurile comitentului in depozit pe contul acestuia ori sa le vinda la un pret cit mai convenabil
pentru comitent.
Contractul de consignatie - este un contract prin care consignatarul (comisionarul) se angajeasa sa
preia la depozitul sau marfurile consignantului (comitentului) spre a le vinde treptat contra unui comision

44
calculat in % din suma tranzactiilor. Este o modalitate a contractului de comision, adica comisionarul
activ. din numele sau dar pe contul consignantului.
Contractul de consignatie continee elemente contractului de comision in afara de aspectele
specifice ale celui deconsignatie si anume:
-perioade de livrare a marfii la depoz. consignatarului;
-limitarea min si max a pretului de vanzare;
-asigurarea marfii si obligatiunea de a le pastra din partea consignatarului;
-raspunderea pentru pierderea sau distrugerea marfurilor;
-obligatiunea consignatarului de a procura singur o cantitate anumita din marfurile nerealizata in
termenii stabiliti.
Vanzatorul-consignatar trebuie sa ia toate masurile de precautie pentru pastrarea si realizarea
marfurilor. In contract trebuie sa fie prevazut dreptul consignantului de supraveghere si control permanent
al desfacerii marfurilor
Totodata in contract poate fi prevazut si clauza de garantia contractuala privind achitarea
comisionului (remunerarii), care consta in faptul, ca marfurile se afla la dispozitia consignatarului serveste
drept aceasta garantie.
Vanzarea la consignatie este utilizata mai des pentru aparataj electric, piese de schimb, marfuri de
larg consum, de folosire indelungata.

Tema . Contractul de transport in dreptul afacerilor.


1.Notiunea si caracteristica generala a contractulu de transport
2.Notiunea trasaturii si reglementarii contractului de transport maritim.
3.Categoriile de transport maritim.
4.Conosamentul.
5.Contract de transport feroviar.
6.Contract de transport auto.

-1-
Transportul este deplasarea marfii si a pasagerilor dintr-un punct geografic in altul. Din punct de
vedere juridic contractul de transport se exprima printr-o intelegere dintre transportator (caraus) care se
obliga sa transporte o incarcatura la locul de destinatie si expeditorul care se obliga sa puna marfa la
dispozitia carausului si sa achite taxa de transport.
Subiectii contractului:
expeditorul -persona ce transmite si incarca marfa;
destinatar- persoana carei este adresata marfa;
caraus.- transportatorul care poate fi o companie de transport;
Obiectul contractului de transport se manifesta prin acordarea serviciilor de transportare a
marfurilor sau pasagerilor..
Contractul de transport este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros si in majoritate cazurilor real.
In dreptul economic sint cunoscute mai multe tipuri de contracte de transport in dependenta de
formele de transport utilizate:
* contractul de transport maritim
* contractul de transport fluvial
* contractul de transport feroviar
* contractul de transport auto
* contractul de transport aerian
* transortul mixt.

-2-
Transportul maritim - cel mai raspindit mijloc de transportare a marfii deoarece este mai ieftin si
econom.

45
Contractul de transport maritim apare sub forma unei intelegeri prin care o parte numita Armator
(transportatorul) se obliga sa transporte o anumita marfa in portul de destinatie, iar cealalta parte numita
NAVLOSITOR (expeditorul) se obliga sa puna la dispozitiea armatorului marfa in stare ambalata si sa
achite navlul-frahtul ( taxa de transport maritim).
Contractul de transport maritim este reglementat de:
• Codul navigatiei maritime comerciale a RM` 1999., care a intrat in vigoare in 2001.
* Conventia ONU "Cu privire la transportul maritim international de incarcatura " a 1978 la Hamburg;
* Conventia de la Bruxells "Cu privire la unificarea unor reguli despre consonament" `1924 si completari
a .1968;

-3-
Contractul de transport maritim este cunoscut sub doua forme:
charter party - a inchiria navele;
avizul de angajament utilizat la transport cu nave de linie;

1. Charterul se foloseste la transportul marfurilor fungibile (care au aceeasi calitate de gen: lemn,
carbune petrol minereu de fer etc.)
Charterul este contractul de inchiriere a navei sau a unei parti a ei cu scopul transportarii incarcaturii
contra unei plati.
Categoriile contractului de charter:
* charter general - contractul prin care armatorul se obliga sa transporte o cantitate determinata de marfa
intr-o perioada de timp determinata;
* voyage charter -inchirierea navei pentru o singura calatorie sau mai multe calatorii consecutive;
* time charter - inchirierea de catre navlositor a navei pe o perioada de timp pentru transportarea
incarcaturilor in orice directie;
* demize charter - inchirierea navei impreuna cu echipajul, acestia fiind angajati si se afla in subordonarea
navlositorului, care suporta tote cheltuelile de intretinere a nave si echipajului (combustibil, provizii,
deserv. tehnica etc);
* bareboat charter - inchirierea navei fara echipaj - se utilizeaza pentru procurarea navelor cu plata in rate.
La expirarea termenului de chirie nava devine proprietate a navlositorului.
* daily - inchirierea navei pentru deplasarea pe rute necunoscute;

2. Avizul de angajament - se utilizeaza in transportul cu nave de linie care circula pe o ruta determinata,
regulat dupa grafic, efectuind transportul unor partizi mai mici de marfa. Comparativ cu navele tramp
acestea au prioritate: sint mai mobile, adica nu asteapta rindul la incarcare, descarcare. Contractul de
transport cu aceste nave apare sub forma de cerere de rezervare in spatiu la care se anexeaza avizul de
angajament (booking hout).
Pe linga avizul de angajament contractul se confirma cu un consonament. Conosamentul la fel serveste ca
dovada a incheierii contractului de transport maritim in lipsa acestuia.
Atat contractul prin aviz de angajament, cat si charterul trebuie sa cuprinda urmatoarele mntiuni
obligatorii:
* datele despre partile contractante;
* locul si timpul incheierii;
* denumirea si caracteristica tehnica a vasului;
* caracteristica marfii (cantitatea., calitate);
* portul de incarcare-descarcare (locul si timpul, cheiul);
* navlul, frahtul- taxa de tranport;
* modul de determinare a frahtului;
* moneda si modalitatile de achitare a ;
* ruta de transport;
* ziua cind incep staliile (timp normat pentru incarcare-descarcare);
* demurage - penalitati achitate de navlositor pentru intirzire la incarcare-descarcare;

46
* despatche - sumele care trebuie sa le achite armatorul navlositorului pentru economia de timp la
incarcare;
* raspunderea partilor pentru avariere, pierderea marfii;
* forta majora;
* solutionarea litiigiilor;
* dreptul aplicabil.
Navlul pentru contractele de transport maritim se stabilesc:
* la transportul cu navele de linie - prin tarife fixe, care sint coordonate de conferintele armatorilor;
* la transportul cu navele tramp - la bursele de navluri in dependenta de cerere si oferta se stabileste
navlul.
Marimea navlului depinde de:
- natura marfii;-
- de ruta de transport;
- modul de asigurare a navei si marfii;
- volumul si cantitatea. marfii;
- caracteristicile navei.
In contractul de transport maritim partile au anumite obligatii:
Armatorul este obligat :
* sa puna la dispozitia navlositorului nava in starea tehnica navigabila, in locul si timpul prevazut de
contract .
* sa transporte marfa avind grija de ea, in conditiile de cale maritima si viteza stabilita in contract .
* sa anunte destinatarul despre sosirea marfii si s-o descarce daca este prevazut in contract .
Navlositorul este obligat
* sa achite navlul.
* sa puna la dispozitia armatorului marfa in stare transportabila in locul si timpul convenit;
* sa incarce marfa daca e prevazut in contract
* sa intocmeasca documentele de transport instiintindu-l pe armator de conditiile vamale
* sa-l preintimpine pe armator despre caracterul periculos al marfii.
-4-
Conosamentul este documentul eliberat navlositorului de catre armator care dovedeste ca marfa a fost
incarcata sau a fost predata spre incarcare .
Conosamentul are urmatoarele functii:
* este un titlu de proprietate, adica dovedeste ca posesorul acestuia este proprietarul marfii.
* este un titlu probator, adica confirma ca marfa a fost incarcata pe nava in buna regula. Asa tip de
consonament se numeste clean bill of leading - consonament curat. Daca capitanul depisteaza ca marfa nu
corespunde ambalajului sau calitatii, atunci el face o semnare despre aceasta in consonament care se
numeste - unclean bill of leading (conosament murdar).
* este un titlu de valoare negociabil - poate sa fie instrainat (vindut, donat,etc) liber, circulind prin
intermediul girului (andosamentului). Girul este o operatiune de instrainare a titlurilor de valoare si a
instrumentelor de plata prin care posesorul lor le transmite altei persoane facind o inscriere pe dosul
(andosament) documentului indicind numele noului psesor si punindusi semnatura. In dependenta de
acest fapt sint conosamente:
-nominative - care contin numele posesorului si pot fi vindute numai prin intermediul cesiunii de creanta
notariale
-la ordin - poate fi transmis liber prin gir, (eliberati marfa la ordinul "numele persoanei"
- la purtator - nu contine numele destinatarului si cine il detine acela e si posesorul marfii.
* este unica dovada de existenta a contractului de navlosire ( de transport maritim) intre armator si
navlositor la transportarea marfurilor cu nave de linie. .
Conosamentul trebuie sa contina:
* denumirea navei maririme cu toate caracteristicile tehnice si proprietarul ei;
* identificarea partilor in contract;
* descrierea marfii cu mentiune despre starea ei;
* portul de incarcare, portul de descarcare;

47
* navlul, suma lui, modul de achitare;
* data si locul emiterii - dovedeste cand (data) si unde au fost livrate marfurile;
* numarul de exemplare originale -3 si copii -3;.

-5-
Transportul feroviar reprezintă un domeniu important al activităţii economico sociale, prin
intermediul cărora se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor în vederea satisfacerii nevoilor materiale
şi spirituale ale agenţilor economici în societatea modernă, transportul feroviar este un element
indispensabil vieţii, deoarece el oferă oamenilor posibilitatea de a cunoaşte, a percepe şi a asimila cît mai
mult din ceea ce le pune la dispoziţie civilizaţia umană.
După cum se ştie transportul feroviar este considerat una din cele mai rentabile modalităţi de a
deplasa bunurile pe distanţe mari, cum ar fi:
- capacitatea mare de transport;
- viteza de deplasare a bunurilor relativ mare;
- condiţii sporite de păstrare a integrităţii bunurilor de transport.
În Republica Moldova se folosesc numeroase acte normative care reglementează activitatea de
transport, de expediere a mărfurilor, de primire a lor.
Majoritatea acestor acte sunt încă de pe vremurile URSS, careva noi documente normative pînă
cînd nu au fost adoptate, din acest motiv ţara noastră e încă într-o perioadă de slabă dezvoltare legislativă
în domeniul dat.
Principalele documente care sînt folosite în prezent în relaţiile de transport sînt:
1. Codul transportului feroviar 2003
2. Regulamentul privind transportarea încărcăturilor, 1983
3. Instrucţiunea privind activitatea comercială a staţiilor
4. Regulamentul privind transportul mărfurilor periculoase 1996.
La fel acest cntract se reglementează de acte normative internaţionale ca:
• Conventia referitoare la transporturile feroviare internationale COTIF incheiata la Berna`1896,
revazuta in 1961 si care cuprinde 2 compartimente speciale:
• Reguli privind transportul de calatori si bagaje;
• Reguli uniforme privind contractul de transport feroviar international de marfuri (CIM) cu
ultima redactie din 1980;

Prin contractul de transport înţelegem convenţia prin care o parte, cărăuşul profesionist se obligă, în
schimbul unei remuneraţii, să efectueze o deplasare de bunuri sau mărfuri pe o anumită distanţă, cu un
mijloc de transport corespunzător.
Perfectarea contractului de transport feroviar international se face prin semnararea unei scrisori de
trasura feroviara rail waybill care se elibereaza la predarea marfii spre incarcare.
Scrisoarea de trasura trebuie sa contina:
* numele si adresa expeditorului, caii ferate ,a destinatarului;
* statia-incarcare, statia-descarcare;
* denumirea marfii, marcarea si ambalajul;
* numarul vagonului;
* documente de insotire (certificat de origine, factura, certificat de calitate, polita de asigurare etc.)
* viteza de deplasare ( viteza mare-400 km/24 ore; mica - nu mai putin de 300 km/24 ore);
• taxa de transport, modul de achitare;
* cine suporta cheltuieli de descareare-incareare;
* penalitati pentru intarzieri;
- trimiterea la CIM (in 5 exemplare)
- si alte mentiuni
Drepturile, obligatiile si raspunderea partilor in contractul de transport feroviar sint aceleasi ca si in
contractul de transport maritim cu exceptia faptului ca marimea raspunderii carausului este limitata la 100

48
franci elvetieni pentru fiecare kg de marfa pierdut. Mărfurile se socot pierdute daca nu au ajuns la
destinatie timp de 30 zile de la data livrarii.
-7-
Contractul de transport auto este reglementat de urmatoarele acte normative :
- Conventia referitoare la transportul auto din Geneva' 18 mai 1956simodif. m 1978.
- Conventia vamala referitoare la transporturile internaţionale de mărfuri sub acoperirea Carnetului TIR,
Geneva' 59 cu modificari'75.
- Conventia privind circulatia rutiera si protocolul privind semnele si semnalmentele rutiere, Geneva'49
- In R.Moldova – Codul transportului auto. Nr.116-XIV din 29.07.98

Contractul de transport auto se perfecteaza printr-o scrisoare de trasura auto internaţionala aleatuita
in 3 exemplare. Drepturile si obligatiunile, raspunderea sint aceleasi, mentiunile din scrisoarea de trasura
ca la contractul de transport feroviar. Deosebiri:
- raspunderea carausului se limiteaza la 25 franci elvetieni pentru fiecare kg marfa bruta pierduta.
Mărfurile se socot pierdute daca nu au ajuns la destinatie timp de 30 zile din data livrarii.

8.
Transportul aerian este reglamentat de:
• Conventia de la Varsovia privind unificarea unor regului ce tin de transportul internaţional aerian
de mărfuri din 1929;
• Conventia de la Cicago privind aviatia civila internaţionala din 1944;
• Acordul cu privire la tranzitarea aeriana internaţionala. Aceste doua conventii au fost adoptate de
catre Organizatia Aviatiei Civile Internaţionale (ICAO):
• Conventia de la Haga din 1970 privind combaterea actelor de terorism si violenta m aviatia civila.
• LEGEA aviaţiei civile Nr.1237-XIII din 09.07.97

Organizatia internaţionala ce tine sa reglementeze desfasurarea transportului aerian de mărfiiri este
Asociatia internaţionala a transportului aerian (AITA), instituita la Haga' 1933 - ea elaboreaza proiecte
de conventii, norme tehnice, reguli privind transportul internaţional de mărfiiri.
Contractul de transport internaţional aerian se pefecteaza prin semnarea si eliberarea unei scrisori de
trasura aeriana (Air Waybill) m 3 exemplare. : 1-pentru expeditor, 2- transportator, 3- pentru destinatar si
insoteste marfa . Scrisoareai de trasura aeriana confirma existenta contractului de transport aerian si
transmiterea mărfurilor spre incareare. Este un contract cu titlu oneros, un contract bilateral si de regula
real.
Scrisoarea de trasura trebuie sa contina aceleasi mentiu ni ca si cea feroviara cu unele mentiuni
suplimetare:
Raspunderea, drepturile si obligatiile partilor sint aceleasi ca si la transportul feroviar. Deosebirea consta
m faptul, ca marfa se socoate pierduta daca nu a ajuns la destinatie in termen de 7 zile de la data
expedierii, iar raspunderea carausului se limiteaza la 250 franci elv. pentru 1 kg marfa.

Tema . Reglementarea juridica a asigurarilor in dreptul afacerilor.

1.Notiune si tipurile asigurarilor in dreptul afacerilor .


2.Contract de asigurare de marfuri in transport CARGO.
3.Contract de asigurare a mijloacelor de transport CASCO.
4.Asigurarea de raspundere civila.

-1-

49
Asigurarea comerciala este activitatea intreprinderii specializate de asigurari, care in schimbul
unei sume de bani compenseaza daunele suferite de catre clienti in urma survenirii unor riscuri
independente de vointa patilor. Cauzele asigurarii sint necesitatile de a recupera anumite daune suferite
din survenirea unor factori naturali, social-economici s.a.
Forma juridica de perfectare a relatiilor de asigurare este contractul de asigurare ce se numeste
polita de asigurare sau certifcat de asigurare.
In baza contractului de asigurare, asiguratorul se obliga sa recupereze asiguratului in limita unei
sume, daunele ce s-ar putea produce ca urmare a declansarii riscurilor mentionate in contract, iar
asiguratul se obliga sa achite o prima de asigurare in raport cu natura riscurilor si valoarea bunului
asigurat.
Subiecti ai contractului de asigurare sint:
asiguratorul- este o companie de asigurari;
asiguratul - persoana care are nevoie de a-si asigura burile

Obiectul contractului de asigurare il constituie serviciile de asigurare a unor riscuri.


In dreptul economic asigurarea este reglementata de izvoarele interne ale RM.
* Legea cu privire la asigurarea in R.Moldova` 15.06.93.
Contractul de asigurare se incheie prin semnarea unei polite de asigurare ce confirma prezenta
relatiilor contractuale. Contractul dat este oneros, sinalagmatic si consensual.

In cadrul relatiilor de asigurare apar unele notiuni specifice care caracterizeaza aceste relatii:
Riscul asigurat - acel eveniment, fenomen de survenirea caruia se face asigurarea
(incendiu, inundatie, furt, cutremur de pamint, etc.). Fara includerea in contract a riscurilor
asigurate contractul esate nevalabil.
Cazul asigurat - este acel eveniment care deja a survenit, adica la survenirea acestui caz asigurat
care a fost inclus in contract apare dreptul asiguratului de cere despagubirea de asigurare si obligatia
asiguratorului de plati despagubirea.
Prima de asigurare - o suma de bani pe care trebuie s-o achite asiguratul asiguratorului, in semn
ca contractul s-a incheiat. Ea constituie un anumit % din costul bunului asigurat, in dependenta de
categoriile riscurilor asigurate, temenul de asigurrare,etc.
Suma de asigurare - suma de bani la care se asigura bunul, si care o va primi asiguratul in caz
de pierdere totala a bunului.

Despagubirea de asigurare - suma care trebuie achitata de asigurator asiguratului la survenirea


cazului asigurat. La pierdera totala a bunului ea constituie 100% din suma de asigurare , iar la deteriorare
partiala se calculeaza in dependenta de daunele real suferite de asigurat.

Contractul de asigurare se întocmeşte sub forma unei poliţe de asigurare.


Polita de asigurare poate fi:
* generala - asigurarea unor bunuri pe o anumita periaoda de timp si cu o anumita totalitate de
riscuri;
* speciala - asigurarea unei singure tranzactii pe o perioada de timp detreminata si pentru o
categorie speciala de riscuri.
In dreptul afacerilor sint cunoscute urmatoarele forme de asigurare:
* asigurarea marfurilor in transport- CARGO
* asigurarea mijloacelor de transport CASCO
* contract de asigurare de raspundere civila (carta verde).
* asigurarile constructiilor si asigurarea instalatiilor;
* asigurarile multiple (de mai multe companii);
* contractele de reasigurare cind o companie mai mica de asigurare se asigura ca o companie mai
mare contra riscurilor de plata.

-2-

50
Contractul de asigurare CARGO se utilizeaza la asigurarea marfurior aflate in procesul de
transport in cadrul contractului de vinzare-cumparare de marfuri si are ca subiecti:
asiguratorul, care este o companie specialzata de asigurare;
asiguratul- vanzatorul sau cumparatorul care incheie contractul de asgurare;
Contractul se perfecteaza prin eliberarea unei polite de asigurare care trebuie sa cuprinda:
* Identificarea partilor cu adresele precise a asiguratorului si filialelor lui
* descrierea marfii asigurate cu indicarea pretului (suma de asigurare)
* enumerarea riscurilor acoperite prin aceasta polita
Pot fi riscuri:
- All risks- toate riscurile;
-WPA (with particular average) - cu avarie particulara ;
-FPA (free of particular average) - fara avarie particulara;
-riscuri specifice:
* Prima de asigurare si modul de achitare asigurarea ei
* Termenul de asigurarea (de la depozitul de incarcare pana la depozitul de descarcare)
* Locurile si modurile de instiintare a asiguratorului in cazul survenirii riscurilor (adrese,
telefoane etc)
* Suma de asigurare- care include valoarea marfii plus cistigul ratat (10%) si, uneori, taxa de
transport
* Data eliberarii politei
* Semnatura asiguratorului ;
* Mentiunile privind dreptul asiguratului de a transmite polita de asigurare prin gir
(andosament);
* Componenta comisiei de asigurare:
- comisar de avarie
- reprezentantul asiguratului;
- reprezentantul companiei de asigurare/
In baza actelor de examinare semnate de parti si in baza politei de asigurare asiguratorul plateste
despagubirile de asigurare reesind din daunele real produse.
La achitarea despagubirilor asiguratorul primeste dreptul de regres cea ce insemna, ca el are
dreptul sa se adreseze vinovatului survenirii daunei pentru a-si restitui cheltuielile.
Asiguratorul este obligat sa achite despagubirile de asigurare daca nu dovdeste ca daunele au
survenit in urma actiunilor vinovate ale asiguratorului. La fel este obligat sa intocmesca actul despre
distrugerea bunurilor.
Asiguratul se obliga:
* sa achite la timp prima de asigurare;

* -sa pastreze bunul in bune conditii;


* - sa ia toate masurile pentru salvarea lui;
* -sa respecte conditiile contractului de asigurare;
* -sa anunte imediat asiguratorul despre cazul survenit.
-3-
Contractul de asigurare CASCO are ca obiect de asigurare mijloacele de transport: navele
maritime, aeriene, automobilele. El se incheie intre compania e asigurare si proprietarul mijlocului de
transport prin eliberarea unei polite de asigurarea.
Asigurarea navelor maritime CASCO se face de urmatoarele riscuri asigurate:
* pierderea navei;
* naufragiul sau avaria navei;
* daunele suferite din masuri de salvare;
* daunele cauzate de bunurile tertelor persoane;
Suma de asigurare include:
- pretul navei
- frahtul

51
- cheltuielile de exloatare.

Asigurarea navelor aeriene este asemeni asigurarii navelor maritime cu aceleasi riscuri si sume
de asigurare. De obicei, navele aeriene se asigura :
- de la decolare pina la aterizare;
- pe timpul stationarii pe sol;
Uniunea internationala asigurarea asigurarilor de aviatie din Londra`46 , care elaboreaza reguli,
princ. uzante uniforme in domeniul asigurarii aeriene CASCO.

-4-
Asigurarea de raspunderea civila este un contract prin care asiguratul achitind o prima de
asigurare urmareste sa-si acopere cheltuielile (total sau partial) pe care le-ar suporta drept consecinta a
actiunilor sale ce cauzeaza daune tertelor persoane, iar asiguratorul s obliga sa acopere aceste cheltuieli.
In dreptul economic asigurarea de raspunderea civila se utilizeaza cel mai fregvent in calitate de
asigurare obligatorie de raspundere civila a proprietarilor de automobile. Acesta forma de asigurare este
destinata pe de o parte sa acopere eventualele pierderi care ar trebui sa le suporte asiguratul (proprietarul
de automobil) , iar pe de alta parte e menita sa protejeze interesele persoanelor care au de suferit din
urma accidentelor , atunci cind persoana vinovata in cauzarea daunelor nu are de unde restitui paguba.
In zona europeana asigurarea obligatorie de raspunderea civila este reglementa de Conventia
intrernationala Carta Verde ( Green card), aprobata la Consiliul Asiguratorilor de automobile la Londra
in 1951 participanti al carui sint asiguratorii (companiile de asigurare ) din toata Europa.
Adica , pentru toti proprietarii de automobile care circula pe drumurile Europei este obligator sa
se asigure de raspunderea civila procurind Carta Verde, care in dependenta de suma ei si categorie poate
permite deplasare prin mai multe sau toate tarile Europei
R.M inca nu este parte la Carta Verde.
Pe plan intern asigurarea obligatorie de raspunderea civila a proprietarii de automobile
este prevazuta de Hotarirea Guvenului "Cu privire la asigurarea obligatorie de raspunderea civila
adetinatorilor de autovehicule si vehicule electrice urbane" din 28 12.94 care a stabilit modul de
asigurare obligtorie de la 01.01.95 a proprietarilor de automobile.

52
Tema . Reglementarea juridica a decontarilor si creditelor in dreptul afacerilor
1. Mecanismul decontarilor interbancare
2. Ordinul de plată
3. Achitarile prin cec.
4. Cambia si biletul la ordin.
5. Acreditivul documentar.
6. Incasoul documentar
-1-
Decontarile interbancare sint un sistem de realizare si reglare a platilor fara numerar conform
obligatiunilor aparute in urma afacerilor dintre clientela bancilor sau nemijlocit intre banci.
Regimul juridic al deconărilor interbancare în RM se reglementează de :
-Regulamentul privind decontările interbancare pe teritoriul RM aprobat de BNM la 05.05.1995 № :
12003-39
Evidenta decontarilor interbancare in Banca Nationala se efectueaza in conformitate cu Planul
de conturi al evidentei contabile a Bancii Nationale a Moldovei din 27 iunie 1995
În p 1-10 din Regulament este expus principiul de funcţionare a sistemului de decontări interbancare şi
anume: aceste decontări se efectiuiază prin intermediul BNM , toate operaţiunile fiind înregistrate în
contul „Nostro” al băncii comerciale deschis şi gestionat de BNM . acest sistem este analogic cu Sistema
clearingului interbancar. Iar nemijlocit între bănci se utilizează sistema contuirlor de corespondent.
Decontările interbancare pot fi efectuate prin doua modalităţi principale:
Sistema clearingului bancar care presupune încheierea unor acorduri atit bilaterale cit si multilaterale
intre bănci de Banca centrală, care au scopul de a ordona sistema de plati intre agentii economici. In
aceste acorduri se stipulează tipul de instrumente de plata acreditiv , incasou, cambii, etc), , pentru ce
servicii sau tipuri de contracte, modul de acoperire asigurarea soldului negativ etc.
Acest sistein presupune deschiderea centrului de clearing pe lăngă BNM (prin băncile centrale)
care urmează sa efectueze compensaţiile reciproce care rezulta din transferul plaţilor interbancare .
Sistema conturilor de corespondent - presupune încheierea unui acord de cont de corespondent
dintre doua banci comerciale din aceiaşi ţară sau din tari diferite, care prevede deschiderea în altă banca a
unui cont special de corespondent - "contul nostro" în valuta straina, si a unui cont de corespondent al
băncii străine m banca noastră "contul loro" in lei.
Atunci cind întreprinderea din RM doreşte prin banca noastră să transfere o suma de bani
partenerului străin care are cont in banca de peste hotare , banca din RM creditează "contul loro" al băncii
străine din banca noastra si da o dispozitie de a debita "contul nostro" din banca straina m valuta necesara
transferind-o pe contul firmei străine.
2.

Ordinul de plata (dispoziţie de plata) este dispoziţia data de o persoana (ordonator) unei banci
(banca ordonatoare) de a plati o anumita suma in favoarea unei alte persoane (beneficiar) pentru
stingerea unei obligaţii banesti a ordonatorului fata de beneficiar.
Codul civil (Art 1256-1258) aduce reglementările OP în concordanţă cu practicile internaţionale.

53
Ordinul de plata poate fi:
- simplu, cînd incasarea sumei nu este condiţionata de prezentarea vreunui document privind
scopul platii,
- documentar, in cazul in care încasarea sumei este condiţionata de prezentarea de catre
beneficiar a unor do ordonator.

Banca ordonatoare executa ordinul de plata prin transferul sumei indicate din contulrdonatorului in
contul beneficiarului in aceeaşi sau in o alta banca (banca plătitoare).
Banca va executa ordinul de plata in termenul stabilit prin lege, acordul pârtilor sau practicile
bancare.
Ordonatorul poate revoca sau modifica ordinul de plata atit timp cit banca nu l-a executat.

Ordinul de plata cuprinde:


a) numele, adresa si numărul contului bancar al ordonatorului;
b) numele, adresa si numărul contului bancar al beneficiarului;
c) denumirea, codul si adresa băncii ordonatoare;
d) ordinul de plata;
e) suma in cifre si litere;
f) motivul efectuarii platii;
g) indicaţia documentelor care trebuie prezentate de beneficiar (la OP documentar);
h) data emiterii;
i) semnătura ordonatorului;
-3-
Cecul este un titlu de valoare si un instrument de plata supus unor condiţii de forma plătibila la
vedere si care reprezintă un ordin necondiţionat al trăgătorului (emitent) dat trasului (banca plătitoare) de a
asigura plata unei sume de bani beneficiarului acestui cec.
Conform codului civil nou (Art 1259) cecul este un titlu negociabil ce reprezintă o creanţa scrisa,
cuprinzind ordinul necondiţionat dat de emitent ( trăgător ) către plătitor (tras) de a plati la vedere o
anumita suma beneficiarului de cec, sau la ordinul acestei persoane.
Derularea cecului intern se reglementează prin: Codul civil (nou) art.1259-1282;
- Regulamentul cu privire la decontările prin virament ( 25 iulie 1996 R.M.).
Decontările internaţionale se reglementează de "Legea unificata a cecului" adoptata prin
Convenţia de la Geneva '1931;
Fiind un titlu de valoare si un instrument de plata supus unor condiţii de forma cecul trebuie sa aibă
următoarele rechizite :
• denumirea de cec;
• ordinul simplu si necondiţionat de a plati o suma de bani determinata ( platiti suma de __ $
• numele băncii trase (banca plătitoare);
• domiciliul plătii (locul platii- adresa băncii);
• data si locul emiterii;
• semnătura trăgătorului.;
Orice mentiune in cec referitoare la accept, la dobinda sau la exonerarea trăgătorului de raspundere
pentru efectuarea platii se considera nescrise.

Cecul trebuie sa fie acoperit adică emitentul cecului trebuie a aiba mijloace de unde plati cecul,
altfel daca se eliberează intenţionat un cec fara acoperire ( nu-s bani pe cont), in unele tari este prevăzuta
si răspunderea penala.
Cecul este platibil la vedere, adica atunci cind doreste beneficiarul. Termeni de incasare a cecului
conform Legii unificate a cecului este de:
- 8 zile in interiorul unei tari-
-20 zile in tari diferite;
-70 zile pe continente diferite.

54
Art. 1271 al.2 C.C. RM presupune că termenul de prezentare a cecului pentru efectuarea platii este de 8
zile.
Termenul incepe sa curga din momentul emiterii cecului.
Daca beneficiarul nu se prezintă sa încaseze cecul, el pierde dreptul de regres fata de trăgător.
Revocarea cecului este valabila doar dupa expirarea termenului de prezentare pentru plata. Daca cecul
nu este revocat, trasul poate efectua plata si dupa expirarea termenului de prezentare pentru plata.

Cecurile pot fi de mai multe feluri Art. 1263:


• - cecuri la purtator -nu este indicat numele beneficiarului cecului , si incasarea o poate face
persoana care detine cecul. El poate fi transmis (vindut, donat) liber oricarei persoane;
• - cecuri la ordin - beneficiarul este indicat pe cec si il poate transmite altei persoane prin
andosament sau gir,
• cecuri nominative - contin numele beneficiamlui , si pot fi transmise (înstrăinate) numai prin
cesiunea de creanta efectuata notarial.
Cecul la ordin este transmis prin gir Art. 1264. Girantul răspunde pentru neplata cecului în
mod solidar de rănd cu trăgătorul.
Cecul nominativ poate fi transmis printr-o cesiune de creanţă simplă (prin notar).

Partial sau integral cecul poate fi garantat prin aval (garant), adică o persoana sau o banca solida
poate garanta achitarea cecului prin semnatura pusa pe cec (verso) sau pe alonja, " El se exprima prin
mentiunile ca aval - suma $ , semnatura"
Avalistul răspunde solidar ca si toate persoanele obligate prin
cec. Cind plateste cecul, avalistul dobindeste drepturile care decurg
din cec fata de cel pentru care a garantat, precum si fata de cei
care, conform cecului, sint obligati fata de persoana in a carei
favoare este avalizat cecul
În sistemul bancar internaţional sint cunoscute mai multe varietati de cecuri: - cecuri barate, cecuri
de calatorie, cecuri platibile in cont etc.
In cazul refuzului de achitare a cecului, beneficiarul poate exercita dreptul de acţiune impotriva
trăgătorului, girantului si celorlalţi obligaţi (Art 1274 CC ) daca cecul prezentat in termen legal nu este
platit si refuzul de plata este probat prin :
- un protest notarial despre neplata direct pe cec,
- printr-o declaratie despre neplată făcută de tras
Protestul sau orice alt act similar trebuie intocmit înainte de expirarea termenului de
prezentarespre plată a cecului. in a doua zi lucratoare după expirarea termenului de prezentarea
Beneficiarul cecului trebuie sa informeze girantul si trăgătorul cecului despre refuzul de plata in
decursul a 4 zile lucratoare dupa ziua protestului. Fiecare girant la fel avizează, in termen de 2 zile
lucratoare, girantul precedent (de la care a primit cecul), avalistul respectiv despre refuzul plăţii.
Toate persoanele obligate prin cec sint debitori solidari îm faţa beneficiarului (Art. 1277 CC ).
Acţiunea iniţiata împotriva unei din persoanele obligate conform cecului nu constituie obstacol
pentru iniţierea acţiunii contra celorlalti debitori solidari.
Titularul cecului poate cere persoanei împotriva căreia este intentata acţiunea judiciara
achitarea:
- suma indicata in cec;
- chetuielile legate de protest;
- dobinda medie bancara ( 6% ) pentru perioada neachitarii cecului.
Convenţia internaţională în materie de cec , şi legislaţiile interne ale altor state prevăd o procedură
simplificată de incasare a cecului în caz de neplată şi anume:
.- Protestul de neplată notarial, împreună cu cecul neplătit se depune la judecătorie împreună cu o
cerere de emitere a ordonanţei judecătoreşti. Fără chemara părţilor şi fără şedinţă de judecată, în
termen de 5 (cinci) zile judecătorul emite o ordonanţă (care nu poate fi atacată) jprin care dispune
incasarea incontestabilă a sumei pe cec şi a cheltuielilor de la debitor. Adică prin aceasta el investeşte

55
cecul protestat cu titlu executoriu care-i permite beneficiarului de a incasa prin executare silită sumele
indicate..
Fiecare persoana care a achitat acete sume poate in ordine de regres sa ceara de alta persoana obligata
prin cec restituire tuturor cheltuielilor.
-4-
Cambia este un angajament neconditionat supus unei reguli de forma , prin care trasul se obliga la
insarcinarea tragătorului sa achite o suma de bani la scadenta beneficiarului cambiei.
Circulatia cambiei in cometul interrnaţional este reglementata de:
Legea unificata a cambiei , adoptata prin Conventia de la Geneva v 1930;
iar în RM se reglementează de Legea cambiei a R.M. N 1 iulie 93, Codul Cvil (Art. 1279.)
şi Regulamentul cu privire la decontările prin virament ( 25 iulie 1996 R.M.).
Cambia trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:
• denumirea de "cambie", "bill of exchange"
• ordinul simplu si neconditionat de a plati o suma de bani;
• numele trasului (platitor);
• scadenta (temenul de plata);
• domiciliul platii (locul platii);
• numele beneficiarului- cel carui sau la ordinul carui trebuie facuta plata ;
• data si locul emiterii;
• semnatura trîgatorului (emitentul).

Scadenta- termenul cind trebuie onorata plata cambiei. Ea se indica in textul cambiei si poate fi:
• la vedere - plata se face la prezentare cambiei in orice moment cind doreste beneficiarul:
- la un anumit termen dupâ data emiterii (platiti la 6 luni de la emitere);
-la un anumit termen de la vedere ( platiti dupâ 3 luni din momentul acceptarii)
-la o data precisa (platiti la Imartie 1998).
Prologarea cambiei - posibilitatea de prelungire a scadentei cambiei prin acordul partilor.
Cambii sint de 3 feluri.
• cambii la purtator -nu este indicat numele beneficiarului, si incasarea o poate face persoana care detine
cambia. Ea poate fi transmisa (vindut, donat) liber oricarei persoane;
• cambii la ordin - beneficiarul cambiei este indicat si el poate transmite cambia altei persoane prin
andosament sau gir. Andosamentul (girul) este modalitate de instraina un titlu de valoare negociabil prin
inscrierea si confirmarea inscrierii prin semnatura detinatorului cambiei (girant) a acestui fapt pe partea
dorsala(pe dos) a documentului.
• cambii nominative - contin numele beneficiarului , si pot fi trasnsmise (instrainate) numai prin cesiunea de
creanta efectuata notarial.
Acceptarea cambiei - este o procedura prin care beneficiarul cambei se prezinta la tras pentru
ca acesta sa recunoasca datoria (accept). Se foloseste formula "acceptat" urmata de semnatura trasului
pusa pe fata cambiei. Trasul care a acceptat cambia devine debitor principal, putind fi obligat la
executarea silita
Daca trasul refnza sa accepte cambia, benefîciarului are posibilitate de a face un "protest de neacceptare 55
la notar apoi sa intenteaza o procedura de regres impotriva girantilor, trăgătorului, avalistilor care au
semnat cambia , acestea fiind obligati sa-i achite beneficiarului suma din cambie si cheltuielile aferente.
Toti girantii, avalistii si trăgătorul poarta raspundere solidara in bata beneficiarului. Persoana care a achitat
cambia neaceptta are dreptul sa ceara restituirea tuturor cheltuielilor efectuate .
Avalul sau cautiunea cambiala este un mecanism de asigurarea a obligatiunilor asumate prin
cambie. Prin aval o persoana terta - "avalist" - se obliga sa plateasca total sau partial suma de bani indicata
m cambie , la scadenta , solidar cu debitorul principal (trăgător sau girant). Fiecare debitor din cambie
poate avea un avalist care va fi obligat sa achite suma din cambie daca trasul nu va plati la scadenta.
Scontarea cambiei este operaţiunea prin care beneficiarul acesteia dotrind sa primeasca suma
indicata in cambie inainte de scadenta, se adreseaza la o banca sau o companie de factorinf cu
rugamintea , ca aceasta sa o cumpere (sconteze). Daca banca are incredere in beneficiar sau persoanele
nominalizate in cambie ea sconteaza cambia platind-ui beneficiarului suma din cambie minus o dobinda

56
de scont, care este caleulata in dependenta de termenul de plata (scadenta) si dobinda medie bancara de
creditare. Dupâ aceasta banca singura se prezinta la scadenta pentru a incasa banii de la beneficiar.
Rescontaea - operaţiunea prin care banca comerciala vinde (sconteaza) cambia deja scontata Bancii
Centrale incasind suma indicata minus o dobinda de rescont.
Plata cambiei se face la scadenta de catre tras. In cazul refuzului de a plati cambia acceptata,
beneficiarul face un "protest de neplata" la notar, care permite posesorului cambiei de intenta o actiune
cambiala directa fata de tras si o actiune de regres impotriva girantilor si trăgătorului.
Incasarea banilor se face prin investirea cambiei protestate cu titlu executoriu la judecata care da
posibilitate de a urmari bunurile debitorului si al obliga sa plateasca:
-suma indicata in cambie;
-cheltuielile de protest;
- dobinda bancara pentru periuada de neplata;
Persoana care a achitat acasta suma poate inainta actiunea de regres fata de celelate persoane obligate prin
cambie, restituindu-si cheltuielile.
Biletul la ordin - este o cambie simpla. El este un titlu care cuprinde obligatia asumata de emitent
(trăgător) de a plati in calitate de debitor la scadenta o suma de bani determinata Aici apar numai doua
persoane: emitentul(tras) -care se obliga fata de benefîciar de a plati banii. Forma ,drepturile si obligatiile
partilor precum si avalul, girul,scontarea etc. sint aplicate sint asemeni cu cambia , cu deosebirea, ca biletu
la ordin este emis de tras , si nu necesita acceptare. Toate procedurile actiunii cambiale se atribuie la
biletul la ordin.

-5-
Acreditiv documentar (letter of credit)- o modalitate de plata, ce reprezinta un angajament al
bancii de a plati din ordinul clientului (importator) in condiţiile stipulate în cererea de acreditiv o suma de
bani beneficiarului, care trebuie sa prezinte un set de documente determinate.
In RM in calittae de act normativ se utilizeaza "Regulamentul cu privire la decontarile prin
virament55 din 25 iulie 1996 aprobat de BNM, Codul Civil (Art1280-1284).
Sub egida Camerei de Comerţ de la Paris in 1993 au fost elaborate "Reguli si uzante uniforme
privind acreditivele documentare " ultima editie - publicatia 500, care este utilizat deja de băncile din RM
pentru deservirea acreditivelor.
Codul civil al RM defineşte acreditivul documentar ”ca un aranjament, oricum ar fi denumit sau
descris, prin care o banca (banca emitenta), acţionând la cererea clientului sau (ordonatorului) si
conform instrucţiunilor acestuia sau in nume propriu, efectuează o plata către un terţ (beneficiar) ori
la ordinul acestuia sau accepta si plăteşte cambii trase de către beneficiar, sau autorizează o alta
banca sa efectueze o astfel de plata ori sa accepte si sa plătească asemenea cambii”.
Definiţia dată este mai completă şi reflectă majoritatea elementelor şi funcţiilor AD.
Acreditivul documentar este un contract separat de actul juridic
care sta la baza lui. Toate pârtile implicate (băncile mai ales)
operează cu documente si nu cu bunuri, servicii sau alte
prestaţii la care documentele pot sa se refere.
Etapele derulării plaţii prin acreditive documentare:
l. Intre cumpărător si vînzător se încheie un contract de vinzare-cumparare unde se specifica ca plata
se va efectua prin acreditiv documentar.
2. Cumpărătorul (importatorul) da ordin (cerere de acreditiv) băncii sale ca sa deschidă un acreditiv de
o anumita suma , la anumite condiţii pe numele vînzătorului.
3. Banca cumpărătorului (emitenta) deschide un acreditiv pe numele vînzătorului m banca acestuia (la
dinsul m tara).
4. Banca vânzătorului (avizatoare ) il avizează pe acesta despre faptul ca pe numele lui a fost deschis
un acreditiv.
5. Vînzătorul se prezintă la banca sa si verifica condiţiile acreditivului cu condiţiile contractului si
daca sint întocmai accepta acreditivul.
6. Acceptind acreditivul vînzătorul livreaua marfa la transportator conform termenilor si condiţiilor
din contract, avind ca confirmare documentele de transport.
7. Cu aceste documente de transport (...........................)
57
vînzătorul se prezintă la banca pentru a incasa preţul mărfii.
8. Banca plătitoare examinează toate documentele si daca acestea sunt m regula achita plata in dependenta
de condiţia de plata stabilita ( la vedere, termen, acceptarea..).
9.Achitand suma indicata banca vizatorului remite documentele băncii cumpărătorului si debitează
contul corespondent al acesteia.
10.Primind documentele banca cumpărătorului le controlează si le transmite cumpărătorului,
debitindui suma indicata din cont lui.
11 primind documentele vânzătorul se prezintă la transportator de
unde i-si primeşte mărfurile.
Acreditivul poate fi utilizabil (plătit)prin :
-plata la vedere,
-plata la un termen
-acceptarea de cambii
Acreditivele documentare sunt de mai multe tipuri:
- acreditive revocabile (care pot fi rechemate de plătitor) si irevocabile Acreditivul trebuie sa indice clar
daca este revocabil. In caz contrar, acreditivul este considerat irevocabil (art 1281);
- acreditive confirmate ,-, se confirma de o banca terţa şi constituie un angajament ferm al bancii
conformatoare, adăugat la cel al băncii emitente, ca o garanţie suplimentară de plata (art 1283);
- acreditive transferabile - care la solicitare beneficiarului pot fi transferate parţial sau integral pe contul
altor persoane;
- acreditive reînnoibil (revolving) - se folosesc la livrarea mărfurilor m transe si acreditivul se deschide
pentru intreaga suma , dar se plateste in rate proporţional cu volumul marfii livrate, automat
reinoinduse(completinduse) pentru urmatoarea transa după fiecare plata.
Acreditivul documentar - se considera cea mai sigura modalitate de plata utilizata in comerţul
internaţionalal, deoarece
-vinzatoml este sigur ca marfa nu va nimeri la cumparator fara ca acesta sa achite pretul ei, iar atunci
cind vînzătorul livrind marfa in conformitate cu pevederile contractului, va prezenta la banca documentele
necesare m regula ,banca este obligata sa platesca indiferent de alte circumstanţe.
- cumpărătorul este convins ca banca va achita preţul mărfii numai după ce va controla documentele
prezentate, care dovedesc livrarea mărfurilor in conformitate cu condiţiile contractului.

-6-

Incasoul documentar este o modalitate de plata , care consta dintr-o însărcinare data unei
bănci spre a se incasa o anumita suma de bani pentru anumite servicii prestate sau mărfuri livrate contra
unor documente determinate.
Derularea incasoul documentar in comerţul internaţional este reglementata de "Reguli uniforme
privind incasourile documentare55 aprobate de către Camera Internaţionala de Comerţ de la Paris. Ultima
ediţie din 1995 se numeşte "Publicaţia 522"
Deosebirea dintre acreditivul documentar si incaso : - acreditivul documentar este deschis de cel care
plă
teşte (plătitor); iar incasoul documentar este deschis de cel care primeşte banii Beneficiar.
Incasoul documentar este un contract separat de tranzactia c are sta la baza lui.
Etapele de derulare a incasoului documentar:
l. încheierea unui contract de vânzare-cumpărare intre pârtile contractante unde se specifica
achitarea plătii prin incaso documentar;
2.vanzatorul livrează marfa la transportator si ia la mina documentele de transport semnate de
transportator, care confirma ca mărfurile sunt livrate m conformitate cu prevederile contractului;
5.Vanzatorul se prezintă' la banca sa si da o dispoziţie (cerere) de încasare care trebuie sa
conţină ........... si depune documentele de
transport (factura comerciala, conosamentul maritim sau scrisoarea de trăsura, certificatul de
analiza, certificatul de origine si de calitate , packing list, polita de asigurarea etc.);

58
4.Banca vânzătorului expediază băncii cumpărătorului documentele de transport si dispoziţia
încasare;
5.Banca cumpărătorului il avizează pe cumpărător despre sosirea documentelor;
6.cumparatorul vine la banca controlează documentele, si daca acestea sunt in ordine accepta
dispoziţia de încasare adică achita plata .
7.Achitand plata cumpărătorul i-si ia documentele si se duce la
transportator unde isi primeste marfa ;
8.Banca cumpărătorului transfera suma achitata băncii
vânzătorului pe contul corespondent;
9.primind banii pe cont, banca vânzătorului creditează (transfera pe) contul cumpărătorului
Cererea de incasare trebuie sa contina informatii cu privire la:
a) emitent si tras
b) banca de la care s-a primit incasoul si banca prezentatoare ;
c) suma si valuta incasoului;
d) documentele anexate si numarul de exemplare pentru fiecare document;
e) termenele si conditiile de efectuare a platii si acceptarii;
f) cheltuielile care trebuie suportate;
g) metoda de plata si forma avizului de plata;
instructiunile in caz de neplata, de neacceptare
Bancile nu isi asuma nici o obligatie ori responsabilitate pentru autenticitatea documentelor primite.
Plata poate fi efectuata prin acceptarea unei cambii.

59