UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV FACULTATEA DE LITERE SPECIALIZAREA : ENGLEZĂ – FRANCEZĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: Asist. univ. drd: Bucur Romulus

CANDIDAT: Bungău Maria-Andrada

Braşov 2009

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV FACULTATEA DE LITERE SPECIALIZAREA : ENGLEZĂ – FRANCEZĂ

ALLEN GINSBERG – DE LA VIZIUNE POETICĂ LA POEZIE PROFETICĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: Asist. univ. drd: Bucur Romulus

CANDIDAT: Bungău Maria-Andrada

Braşov 2009

Cuprins

Introducere 1. Generația Beat – context social și cultural
1.1. Apariția generației Beat 1.2. Implicațiile termenului Beat 1.2.1. Beat vs. Beatnic Reacția lui Allan Ginsberg la critica lui Podhoretz 1.3. Critica generației Beat 1.3.1.

2. Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor
2.1. Allen Ginsberg – Un poet vizionar? 2.1.1. 2.1.2. 2.1.3. Momentul William Blake O viziune a drogurilor O ”gramatică” a drogurilor 2.1.3.1. Nivelul sintactic 2.1.3.2. Nivelul semantic 2.1.3.3. Nivelul tematic 2.2. De la Cezanne la o poezie a viziunii 2.3. Poezia – Între tehnică și viziune orientală

3. Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America
3.1. De la cenzură la valoare socială 3.2. Poezie profetică 3.2.1. 3.2.2. 3.2.3. Howl America Kaddish

Concluzii Bibliografie

1

Introducere
Din punct de vedere cultural, America secolului XX este caracterizată de o serie de transformări, având consecințe atât în plan literar, cât și în cel social, acestea din urmă reflectându-se în creația scriitorilor din această perioadă. Literatura generației Beat, și în special poezia Beat, ilustrată prin exemplul poetului Allen Ginsberg, reprezintă o reacție la aceste transformări, nu atât în sensul refuzului sau negării tradiției și trecutului, cât mai degrabă în sensul reevaluării și reconsiderării valorilor societății americane. Lucrarea de față cu titlul ”Allen Ginsberg – de la viziune poetică la poezie profetică” discută pe parcursul a 3 capitole relația dintre contextul cultural al generației Beat și creația poetului Allen Ginsberg. Primul capitol (”Generația Beat – context social și cultural”) reprezintă o contextualizare a problematicii abordate, din punct de vedere social si cultural, printr-o prezentare generală a generației Beat ca o mișcare literară, dar și ca o contracultură. Capitolul prezintă de asemenea și o critică a generației Beat și a literaturii acesteia, în vederea creării unei dimensiuni obiective a analizei. Capitolul 2 (”Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor”) se axează pe o particularizare a problematicii vizate de acest studiu, prin analiza anumitor aspecte ale creației lui Allen Ginsberg în relație cu abordarea poeziei dintr-o perspectivă vizionară. De asemenea, analiza stabilește și discută corelații între metoda de compoziție a lui Allen Ginsberg și tehnici de compoziție preluate din pictură (prin exemplul lui Cezanne) precum și din spațiul asiatic, prin adaptarea tehnicii haiku-ului. Capitolul 3 (”Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America”) continuă analiza creației lui Allen Ginsberg din perspectiva relevanței ei la nivel social, prin caracterul profetic conferit de perspectiva vizionară, discutată în capitolul anterior. În abordarea problemei valorii sociale a poeziei lui Allen Ginsberg, analiza a fost realizată prin raportare la eseul lui T. S. Eliot ”Funcția socială a poeziei”. Acest studiu urmărește evoluția relațiilor interdependente ce se stabilesc între planul literar și cel social în creația lui Allen Ginsberg prin materializarea într-o literatură vizionară și profetică.

2

1. Generația Beat – context social și cultural

Generația Beat, ca un fenomen literar și cultural, a început la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, și își are rădăcinile în New York, mai exact orașul Greenwich. Cu toate acestea, atunci când analizăm generația Beat nu ne putem limita la această perioadă scurtă de timp care este într-adevăr relevantă pentru toate evenimentele care au avut loc în acea perioadă și pentru lucrările scrise în acei ani. Fundalul socio-cultural al generației Beat ar putea fi extins la o perioadă mai mare de timp, în speță perioada postbelică. Războiul a avut o mare influență asupra mentalității acelor timpuri și în plus, asupra spiritului unei generații dezorientate. Perioada de după cel de-al doilea război mondial ar putea fi caracterizată prin anumite trăsături cum ar fi conformismul, bunul simț și stereotipurile. Familia tipică americană era caracterizată de o rutină zilnică, tatăl muncea pentru a asigura bunăstarea materială a familiei, mama stătea acasă, creștea copiii și avea grijă de gospodărie. Putem, cu ușurință, să găsim câteva legături cu modelul victorian. Mai mult, cei care eșuau în a se conforma acestui prototip erau văzuți ca fiind excentrici sau incompetenți sau chiar ambele. Cu alte cuvinte, le era refuzată șansa de a face parte din societate încă dinainte ca ei să încerce să se adapteze la ea. Aceasta era una dintre numeroasele consecințe ale războiului. Dar societatea nu era singura care avea de suferit. Din anumite puncte de vedere arta reflectă și ea perioada postbelică. Această perioadă a generat “a sense of euphoria and liberation among writers and intellectuals as well as in the population as a whole”1 Cu toate acestea, așa-zisul sentiment de eliberare a fost curând înlocuit de unul mai întunecat cauzat de consecințele negative ale războiului, care au scos în evidență partea rea a umanității, având ca rezultat o schimbare a stării de spirit a societății americane și, de asemenea, o schimbare la nivelul abordării literare și artistice în general. În contextul în care oamenii au început să perceapă și să înțeleagă cu adevărat consecințele războiului, acea euforie s-a transformat în anxietate, neliniște, paranoia
1

Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, University of California Press, Berkeley, 2004, p. 3

3

ajungând până la nebunie. Mai mult, scriitori ca Norman Mailer sau Arthur Miller au ilustrat această schimbare de atitudine într-o manieră pesimistă în lucrările lor, concentrându-se pe sfârșitul visului american și fisurile din societatea americană. Dintr-un punct de vedere economic, ca o consecință a celui de-al doilea război mondial, a Războiului rece și a Războiului cu Coreea, s-a creat o noua clasă de milionari americani, numiți de către Tennessee Williams, o ”plutocrație babiloniană”, un termen care sublinia lipsurile unei societăți dominată de valori comerciale și de conformism. În timp ce puțini scriitori au reușit să obțină sprijin financiar, alții au fost nevoiți să lupte din greu pentru supraviețuire. Astfel, cei mai mulți dintre ei au îmbrățișat ideea conformismului pentru a-și depăși problemele financiare. În plus, luând în considerare lipsa unui suport din partea comunității pentru artiști, nu este o surpriză faptul că cei care au încercat să-și respecte principiile și au refuzat să se supună regulilor majorității, au fost izolați și respinși de către societate. Dar aceștia au fost cei care au revoluționat arta postbelică, în special literatura și generația Beat este un exemplu al succesului în a depăși limitele unui mediu cultural ostil. John Tytell, autorul cărții Naked Angels: The Lives and Literatures of the Beat Generation, subliniază această idee, a izolării și a distanțării de curentul cultural dominant afirmând că “Beat begins with a sense of cultural displacement and disaffiliation, a distrust of efficient truth, and an awareness that things are often not what they seem to be.” 2

1.1.Apariția generației Beat

San Francisco ar putea fi considerat un punct de plecare atunci când se discută despre începuturile unui fenomen cultural reprezentativ pentru societatea americană a secolului XX și din punctul meu de vedere al tuturor scriitorilor postmoderni,care ar fi putut fi influențați,direct sau indirect, de către scriitori emblematici pentru generația beat. Lawrence Ferlinghetti și The Six Gallery din San Francisco sunt, de asemenea,

2

John Tytell în Culture Crash. Ashcan Rantings and Kind King Light of Mind. Why the Beats Still Matter de J.C. Shakespeare

4

două nume reprezentative pentru mișcarea literară care au produs o schimbare revoluționară în tradiția americană în mijlocul anilor 1950. The Six Gallery era o galerie de artă care a creat condițiile perfecte pentru o revoluție literară și a găzduit o serie de lecturi de poezie, cunoscute pentru participarea unor artiști și poeți precum Allen Ginsberg, Jack Kerouac, Kenneth Rexroth și alții. Lecturile care au avut loc pe 7 octombrie 1955 au devenit un mit în lumea literară. Chiar dacă aceste lecturi au început ca o simplă încercare de a citiși a recita poezie în fața unu public, precum și de a crea legături cu acesta, Allen Ginsberg a mărturisit că intenția lor era și aceea de sfidare a sistemului: ”defy the system of academic poetry, official reviews, New York publishing machinery, national sobriety and generally-accepted standards to good taste”3. Cu alte cuvinte acest eveniment era răspunsul poeților la adresa stării de decădere și deziluzie ce caracteriza America în acei ani. Citatul lui Ginsberg indică de asemenea și o revoltă la adresa a ceea ce era considerat corect, acceptabil social. Ei au refuzat să se supună regulilor și, ceea ce este cu adevărat important în opinia mea, aceștia au încercat să nege tradiția într-o manieră oarecum similară abordării dadaiste, prin predilecție pentru utilizarea spontaneității ca metodă de compoziție. Scriitorii Beat au început propria lor tradiție, cu reguli noi și cu o nouă perspectivă asupra lumii. Într-adevăr, a fost o abordare mai puțin academică a poeziei, și a literaturii în general, asemenea unei adunări anarhice și boeme de ” poets who thought they embodied the best of Bay Area poetry”4 (2004:13). Mai mult, această lectură a adus împreună oameni din diferite regiuni și culturi. Scriitori precum Kerouac, Ginsberg și Ferlinghetti erau de pe Coasta de Est, în timp ce Whalen, Lamantia erau de pe Coasta de Vest. Ei reprezentau de asemenea direcții literare diferite, precum suprarealismul francez sau imagismul american. Cu toate acestea ei au reușit să creeze un sentiment de comuniune și de solidaritate datorită valorilor și idealurilor pe care le împărțeau. Acestea erau reprezentate de “a profound love of poetry, a belief in the vitality and integrity of their own work, and a deep discontent with the militarism and

3

Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, University of California Press, Berkeley, 2004, p. 12 4 Idem, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, p. 13

5

materialism of American civilization”5. Această dragoste pentru poezie era reflectată prin gradul de implicare arătat de acești scriitori, în special de către Ginsberg care a organizat și a promovat lecturile de la The Six Galerry și de Kenneth Rexroth care era organizatorul ceremoniilor și moderatorul evenimentului. ”Vitalitatea” și integritatea” de care vorbește Raskin este rezultatul refuzului conformismului și al dorinței de a experimenta a poetului. Ei aveau de asemenea un spirit boem, anarhic, sfidând bunul simț și criticând depersonalizarea ființelor umane. De asemenea, ei aveau în comun și “a love of ancient myths and a penchant for transforming those myths to create new myths about the world”6. Totuși, nu se poate spune că scriitorii Beat au refuzat cu adevărat tradiția. Au vrut mai degrabă să-și creeze o proprie tradiție, explorând o nouă față a poeziei, urmărind renașterea acesteia. Pentru scriitorii generației Beat lecturile de la The Six Gallery au fost doar începutul unui război declarat unei societăți dominate de o stare generală de degradare. Viziunile utopice sau chiar distopice și poezia lor pesimistă au început să atragă atenția presei, fiind în cele din urmă auziți de cei care i-au ignorat. Poezia lor a devenit în scurt timp disponibilă maselor, astfel încât generația Beat a încetat să mai reprezinte doar un fenomen cultural izolat. Lecturile de la the Six gallery au fost doar începutul unei serii de evenimente care au promovat generația beat ca un fenomen cultural și literar. A fost primul loc în care s-au organizat lecturi publice de poezie a celor care vor deveni ulterior reprezentativi pentru acest curent. Allen Ginsberg și-a făcut debutul cu binecunoscutul poem ”Howl”, făcându-se astfel mai cunoscut, însă de asemenea intrând în o scenă literară cu cei care vor deveni ulterior prietenii săi. Trebuie adăugat că atmosferă era mai degrabă una familiară, a unei întâlniri între prieteni decât una de dezbatere literară. De asemenea, lectură a fost o dovadă a faptului ca Primul amendament era în continuare respectat și că lupta acestora împotriva cenzurii era realitate. Acest spirit al libertății poate fi privit ca un rezultat al distanței geografice față de Washington și New York, locuri mai stricte din punct de vedere politic și cultural. Ideologic, San Francisco era

5

Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, University of California Press, Berkeley, 2004., p. 15 6 Idem, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, p. 16

6

caracterizat de diversitate, deoarece puteam găsi acolo anarhiști, comuniști, Wobblies7 sau chiar pacifiști. Lectura anterior amintită a câștigată relevanță internațională datorită evenimentelor literare și culturale similare care au avut loc începând cu acel moment în mod constant atât în SUA cât și în restul lumii. Dar, în opinia mea, meritul cel mai important a fost faptul ca, poeți care până atunci nu erau cunoscuți de către publicul larg au ajuns să câștige popularitate datorită acestui tip de evenimente culturale. 1.2.Implicațiile termenului Beat

Când definim termenul ”beat” în contextul generației Beat trebuie să avem în vedere mai multe sensuri ale cuvântului precum și dimensiunile acestui fenomen și amploarea pe care acesta a luat-o de-a lungul timpului. Este destul de dificil să identificăm un moment istoric exact când cuvântul ”beat”a fost folosit pentru prima oară în relație cu această mișcare literară și culturală. Dar este în mod general acceptat faptul că cel care a făcut pentru prima oară această legătură a fost Jack Kerouac. În această privință, Kerouac a oferit o descriere literară elaborată a generației beat și a ceea ce însemna beat-ul pentru el:

"The Beat Generation, that was a vision that we had, John Clellon Holmes and I, and Allen Ginsberg in an even wilder way, in the late forties, of a generation of crazy, illuminated hipsters suddenly rising and roaming America, serious,

bumming and hitchhiking everywhere, ragged, beatific, beautiful in an ugly graceful new way--a vision gleaned from the way we had heard the word 'beat' spoken on streetcorners on Times Square and in the Village, in other cities in the downtown city night of postwar America--beat, meaning down and out but full of intense conviction--We'd even heard old 1910 Daddy Hipsters of the streets speak the word that way, with a melancholy sneer--It never meant juvenile delinquents, it meant characters of a special spirituality who didn't gang up but were solitary Bartlebies staring out the dead wall window of our civilization--the
7

Muncitorii Industriali ai Lumii

7

subterraneans heroes who'd finally turned from the 'freedom' machine of the West and were taking drugs, digging bop, having flashes of insight, experiencing the 'derangement of the senses,' talking strange, being poor and glad, prophesying a new incantation-- [...]”8 style for American culture, a new style (we thought), a new

Precum explică și Kerouac, generația Beat a fost o viziune pe care un grup de oameni neînțeleși au avut-o în tinerețe. Nu a fost concepută că fiind o ideologie sau, chiar și mai rău după părerea mea, o modă. A început ca ceva natural, pe străzile Americii, ca o reacție împotriva societății capitaliste, dar, din nefericire, a sfârșit prin a fi considerată o subcultură a delicvenților pentru că felul în care membrii generației Beat erau percepuți de societate, fiind descriși ca niște persoane care „were taking drugs, digging bop, having flashes of insight, experiencing the 'derangement of the senses,' talking strange, being poor and glad”, ceea ce nu reprezenta imaginea unui membru ideal al societății. Mai mult, pentru Kerouac și pentru Ginsberg a fi ”beat” reprezenta ”o stare a minții și un remediu” în același timp. Astfel, termenul ”beat” ar putea fi explicat ca „exhausted and beaten down, at odds with the system, an unapologetic declaration of unfitness for the workaday world, and defiance of authority”9. Această idee de a înfrunta sistemul și de a fi împotriva autorității este una dintre principalele caracteristici ale generației Beat și era de cele mai multe ori ilustrată în lucrările lor. În ceea ce-l privește pe Ginsberg termenul ”beat” avea și o implicație mistică și religioasă, implicație ce era datorată în mare parte interesului față de budism și droguri. Astfel, ”beat” denotă o stare de ”beatitudine” ca un rezultat al ”revelațiilor, drogurilor, extazului sexual și o nebunie mai sănătoasă decât sănătatea” căutând să fie unul dintre acei „angel-headed hipsters” din Howl, „burning for the ancient heavenly connection”.10

8 9

Jack Kerouac, Aftermath: The Philosophy of the Beat Geneation în Esquire Magazine, 3/58 Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, 2006, p.193 10 Idem, American Literature and Culture 1900-1960, p.195-196

8

O altă posibilă explicație a termenului de ”beat” este aceea expusă de John Clellon Holmes într-un articol intitulat ”This is The Beat Generation” în ziarul New York Times. Pentru John Holmes, conceptul de beat se referă la :

“the feeling of having being used, of being raw. It involves a sort of nakedness of mind, and, ultimately, of soul; a feeling of being reduced to the bedrock of consciousness. In short, it means being undramatically pushed up against the wall of oneself”11.

Conceptul de “nakedness of mind”, este, pentru cei din generația Beat, în strânsă legătură cu drogurile – dacă luăm în considerație încercările acestora de a experimenta diverse modalități pentru a atinge anumite stări de conștiință. În ceea ce îl privește pe Ginsberg, putem afirma că țelul său era de a recrea viziunea Blake apelând la droguri cu efecte psihedelice. Cu toate acestea, drogurile erau o simplă metodă alternativă în această căutare a sinelui. Pe lângă explicațiile deja amintite ale termenului de “beat” in legătură cu generația Beat, trebuie amintit faptul că, așa cum menționează și Serge Fauchereau în cartea sa ”Introducere in poezia americană ”, acest concept se află în strânsă legătură cu muzica – în special cu jazz-ul bop si cu tempo-ul muzical. Legătura dintre beat și muzică este menționată și în “The Literature of the United States of America”, unde se afirma faptul că termenul de “beat” se referă la “freedom as in the beat of jazz rhythms and to the beatitude of innocence”12. Oricât de superficiale ar părea aceste referințe la universul sunetelor, trebuie să luam in considerare faptul ca, atunci cand analizam poezia lui Allen Ginsberg de exemplu, preferințele sale muzicale si felul in care acestea se reflecta in stilul sau creator si in metodele sale de compoziție – căci elementul de spectacol este unul dintre cele mai puternice in creația acestuia: “’Howl’ needs to be declaimed aloud to achieve its impact as a diatribe against the corruptions of American society and
11 12

John Clellon Holmes, This is the Beat Generation în New York Times Magazine, 16 noiembrie 1952 Marshall Walker, The Literature of the United States of America, Macmillan, London, 1988, p. 217

9

politics”13. Mai mult, recitările de poezie, care reprezintă o manifestare importanta pentru generația Beat, reprezintă o combinație intre muzica si poezie.

1.2.1. Beat vs. Beatnic

Daca la început termenul de ”beat” era utilizat doar in legătura cu scriitorii care promovau acest curent literar, cu trecerea timpului a apărut un cuvânt nou, „ beatnic ”, care este invenția presei populare. Acest nou termen desemna membrii unui mode care aveau ceva mai puțin in comun cu generația Beat decât precursorii lor. Ziaristul care a inventat acest termen, Herb Caen, de la The San Francisco Chronicle, a devenit faimos pentru cunoștințele sale in domeniul culturii pop si a limbajului acesteia, popularizând si termenul de ”hippie”. Aceasta creare de noi cuvinte se baza pe jocuri de cuvinte, referindu-se la satelitul rusesc Sputnik, cu intenția de a descrie generația Beat ca neaparținând culturii americane. Cu toate acestea, alegerea acestui cuvânt de către Caen are motivații puternice, implicând faptul ca persoanele descrise ca fiind ”beatnic ” erau, aşa cum îi descrie în articolul din San Francisco Chronicle, „ far out of the mainstream of society ” si „ posibly pro-Communist ”. Prima trăsătura nu menționează nimic nou. Majoritatea scriitorilor Beat au refuzat sa facă parte din societate si lucrările lor reflectau adesea aceasta atitudine. În ceea ce privește calificarea beatnic-ilor ca si pro-comunisti, se poate afirma faptul ca este parțial relevantă pentru unii membri ai generației Beat. În cazul lui Allen Ginsberg, în poemul acestuia „ America ” se afla un vers care poate fi privit ca o afirmare a acestei preferințe ideologice : “America I used to be a communist when I was a kid/ I’m not sorry14”. Cu toate acestea, beatnic erau mai degrabă reprezentanții unui trend asociat cu cei din generația Beat. Ei si-au asumat in principal aspectele superficiale ale conceptului de Beat si aveau un comportament similar cu cel reflectat de imaginea stereotipa a beatului. Aceasta opoziție este subliniata de Gail McDonald care afirma că:

13 14

Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, p. 217 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956, 2006, p. 39

10

“If to be beat meant a radical change in one’s way of life, to appear beat meant to wear black turtlenecks, sunglasses, a goatee (for men) or heavy eyeliner (for women) – essentially a matter of shopping – and to frequent coffee houses, jazz clubs, and poetry readings – essentially a matter of selecting forms of entertainment.”15 Din aceasta perspectivă, se poate afirma ce “beatnic”, in opoziție cu scriitorul “beat”, si-a câștigat statutul unei etichete culturale, descriind stereotipul unui bărbat cu barbișon și beretă, care cântă la bongos în timp ce femei îmbrăcate în costume negre mulate dansează. Acest aspect anti-capitalist al acestei mișcări a devenit de bază, dihotomia a fi ”beat” – a părea ”beat” reflectând cel mai bine aceasta transformare. Citându-l pe McDonald’s, “commercialization of the anti-commercial is a reliable pattern of capitalism”16. Chiar si reacția lui Ginsberg față de contribuția lingvistica a lui Caen la imaginea ”beat” a sugerat aceasta valență capitalistă a cuvântului. Scriind in The New York Times, pentru a-și exprima dezaprobarea față de “the foul word beatnic” Ginsberg afirma că:

“If beatniks and not illuminated Beat poets overrun this country, they will have been created not by Kerouac but by industries of mass communication which continue to brainwash man.”17 1.3.Critica generației Beat Ca orice alta mișcare literară, și generația Beat a avut criticii ei – iar majoritatea nemulțumirilor erau legate de imaginea stereotipică de “beat”, care erau văzuți ca niște “boemi neștiutori” dependenți de droguri. Unul dintre cei mai înverșunați critici ai generației Beat este Norman Podhoretz, membru al grupului de intelectuali din New York, ale cărui ideologie si idei radicale s-au orientat către conservatorism ca o consecință a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dezaprobând energia și spontaneitatea
15 16

Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, 2006, p.194 Idem, American Literature and Culture 1900-1960, p.195 17 Allen Ginsberg în The New York Times, 1958

11

generației Beat, Podhoretz s-a auto-intitulat ‘purtătorul de cuvânt al ariergardei’, dezvoltându-și ideile într-un articol intitulat ”The New Nihilism and the Novel” publicat în Partisan Review. Acesta afirma că:

“reception accorded Jack Kerouac and Allen Ginsberg, whose work combines an appearance of radicalism with a show of intense spirituality, testifies to the hunger that has grown up on all sides for something extreme, fervent, affirmative and sweeping: five, or even three years ago, the Beat generation would simply not have been noticed”.18 Cu alte cuvinte, Podhoretz afirma ca generația Beat depindea de felul în care acest fenomen era perceput de cei care se aflau intr-o permanenta căutare a noului, a lucrurilor extreme si fervente. Pentru acesta, beat-ul nu reprezenta un curent literar, nici măcar o mișcare. Din punctul lui de vedere, generația Beat era mai mult o moda care, daca ar fi apărut cu câțiva ani înainte nu ar fi fost remarcată. Într-un alt articol intitulat “The Know-Nothing Bohemians”, publicat de asemenea in Partisan Review, Podhoretz și-a explicat atitudinea făcând o paralelă între boemii anilor 1920 si cei ai anilor ’50, care erau reprezentați de etosul generației Beat – semnalând inferioritatea, aspectele negative si demodarea acesteia din urma. El critica chiar și preferințele literare ale lui Ginsberg, spunând intr-un ton mai degrabă sarcastic, că “It is, after all, time someone explained to Mr. Ginsberg that Whitman and Vachel Linsday are not so very avant-garde.”19 Mai mult, Podhoretz afirma că singura arta pe care aceștia o considerau demnă de a fi luata in considerare era varietatea jazz-ului, deoarece acest tip de muzica poseda un ‘limbaj’ pe măsura mecanismului lor intelectual. Noii boemi, și implicit cei din generația Beat, erau recunoscuți pentru un flux al gândirii și al cuvintelor foarte haotic si pe alocuri – iar pentru aceștia, jazz-ul bop reprezenta un fel de transpunere a ideilor și a valorilor lor în muzică. Dupa cum Podhoretz explica:

18 19

Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.480 Idem, Beat Down To Your Soul, p.481

12

“Their predilection for bop language is a way of demonstrating solidarity with the primitive vitality and spontaneity they find in jazz and of expressing contempt for coherent, rational discourse which, being a their view a form of death”20 product of the mind, is in

Prin urmare, este evident faptul ca, in timp ce scriitorii beat elogiau spontaneitatea in detrimentul coerentei gândirii – care, din punctul lor de vedere conducea către un discurs mai puțin artistic si neproductiv, rezultând in final la o ‘forma de moarte’ – Podhoretz considera aceasta caracteristică a generației Beat o forma de primitivism, subliniind doar aspectele trivial ale literaturii lor și a etosului lor, care erau „violenta și criminalitate, dependența de droguri de primă mână si nebunia”. Ba chiar Podhoretz considera ca această ”parte mai întunecată a noului spirit boem” era perfect ilustrata in poezia lui Allen Ginsberg – cu acel limbaj oarecum dezgustător si aproape șocant, care elogia pe acei “angelheaded hipsters”. Cu toate acestea, a afirma și a generaliza ideea că poezia lui Allen Ginsberg se reduce la violență, nebunie sau droguri, reprezintă o atitudine ignorantă sau pur și simplu superficială. Luând în considerare faptul că, în timpul vieții, acesta a fost marcat de lucruri ca viziunea lui Blake sau de boala mamei sale, putem afirma că aceste evenimente și-au pus amprenta pe viața lui într-o asemenea măsură, încât nu se poate spune că poeme precum ‘Kaddish’, de exemplu, sunt doar manifestații sau experimente ale unui boem narcoman. O alta critică acidă a lui Podhoretz se referă la primitivismul generației Beat, dar și la atitudinea lor anti-intelectuală “so bitter that it makes the ordinary American’s hatred of eggheads seem positively benign”21. Podhoretz percepe aceasta atitudine ca o exagerare care nu este numai inutilă, dar care totodată maschează adevăratele lor convingeri, prin intermediul limbajului bop pe care îl elogiau: : “Kerouac and his friends like to think of themselves as intellectuals […], but this only a form of newspeak”22. Pe lângă aceasta, el critica limbajul bop, descriindu-l ca posedând un vocabular limitat. În această manieră, el face ca acest fenomen sa pară chiar similar cu noțiunea de ”newspeak”. A compara acest limbaj ”beat” cu cel al lui George Orwell, ar
20 21

Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.484 Idem, Beat Down To Your Soul,, p.488 22 Ibidem, p.488

13

fi ca și cum generația Beat si scriitorii acesteia ar fi priviți din prisma unei ideologii politice, ale cărei scopuri ar fi de a manipula masele. Aceasta atitudine nu numai ca este exagerata dar este de asemenea neadecvata, de vreme ce scriitori ca si Kerouac sau Ginsberg nu si-au exprimat niciodată intenția de a plănui sau de a crea o mișcare culturală. Câteodată ei chiar au refuzat să fie asociați cu idea de generație Beat. Podhoretz nu se mulțumește însa cu a spune, pe un ton superior, ca limbajul spontan al generației beat este o forma de ”newspeak” și că anti-intelectualismul lor nu este altceva decât o atitudine care tăinuiește alte intenții :

“I think it is legitimate to say, then, that the Beat generation’s worship of primitivism and spontaneity is more than a cover for hostility to intelligence; it arises from a pathetic poverty of feeling as well. The hipsters and hipster-lovers of the Beat Generation are rebels, all right, but not against anything so sociological and historical as the middle class or capitalism or even respectability. This is the revolt of the spiritual underprivileged and the crippled of soul – young man who can’t think straight so they hate anyone who can; young man who can’t get outside the morass of self and so construct definitions of feelings that exclude all human beings who manage to live, even miserably, in a world of objects[…]”23 Prin urmare, scriitorii beat sunt calificați drept incapabili de sentimente intense, rezumându-se la a venera primitivismul si spontaneitatea ca o forma de compensație pentru aceste lipsuri. El îi numește “spiritually underprivileged” si “crippled of the soul”, încercând sa arate ca el nu considera aceasta ”sărăcie patetica a sentimentelor” ca fiind vina lor. Cu toate acestea, el critica felul în care ei abordează aceasta chestiune, caci generația Beat refuza sa-si recunoască sau sa-si accepte greșelile, reacțiile si manifestarilel or fiind, in consecința, reflectarea acestor frustrări. Pentru acest critic, lumea creata de generația Beat, în literatura sau în cultura lor, este un univers lipsit de emoție, în care indivizii ‘nu pot gândi normal’. Mai mult, Podhoretz nu neagă atitudinea lor rebela, însă nu o percepe ca fiind o revolta cu substrat politic si social, si nici ca un
23

Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.491

14

refuz fata de conformism sau valori tradiționale, mediocritate – ci ca pe o reacție la o lipsa a sentimentelor. Afirmând toate acestea, Podhoretz ignora total orice valoare literara a literaturii Beat, dar și relevanța socială și politică a Generației Beat, minimalizând adevăratele intenții care rezidă in aceasta cultură literară. După părerea mea, aceasta critică cu privire la spontaneitatea Beat este oarecum exagerată, în mare parte datorită asocierii cu lipsa sentimentelor care, din punctul meu de vedere, nu se aplică scriitorilor beat și nici operelor acestora. Cu toate acestea, sunt de acord cu faptul că aceasta spontaneitate poate fi pusă la îndoială, în special în cazul lui Allen Ginsberg care s-a străduit să o afirme, însă care a rescris anumite fragmente de poeme create așazis spontan. Cu toate acestea, chestiunea spontaneității este o problemă importantă atunci când ne referim la literatura Beat și, chiar dacă aceștia nu sunt primii scriitori care au recurs la aceasta tehnică, trebuie să avem în vedere faptul că în ceea ce privește generația Beat, scrierea spontană este strâns legată de experimentare prin intermediul limbii și al drogurilor. Pordhoretz își încheie eseul prin a învinui generația Beat pentru delicvența juvenilă din America anilor 1950, izvorâtă din mentalitatea noilor boemi. Acesta concluzionează făcând referiri la istorie și susținând că: “there is a close connection between ideologies of primitivistic vitalism and a willingness to look upon cruelty and blood-letting with complacency, if not downright enthusiasm”24. Pordhoretz continuă prin a sublinia faptul că generația Beat reprezenta mai mult o cultură a violenței, a cărei ideologie era adoptată în mare parte de către tineri responsabili de numeroase acte criminale : “I happen to believe that there is a direct connection between the American middle-class life and the spread of juvenile crime”25, însă scriitorul nu considera aceasta ca fiind unul dintre principalii factori. El prefera să interpreteze literal acest ‘război’ beat îndreptat împotriva mediocrității, conformismului si a trivialității, si considera ca ‘delicventa juvenila poate fi in parte explicata prin termenii aceluiași refuz al sentimentului normalului si prin încercarea de a se adapta lumii prin prisma inteligentei lui Kerouac si a lui Ginsberg’. Concluzionând, criticul reduce generația Beat la o serie de caracteristici și idei care neagă din nou valorile culturale și literare ale acesteia.

24 25

Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.492 Idem, Beat Down To Your Soul, p.492

15

Acesta considera acest gen de literatura ca o manifestare a incoerentei, a ignorantei si a ‘instinctului’, care, după părerea sa, conduc la o literatură violentă – sau chiar la violență. 1.3.1. Reacția lui Allan Ginsberg la critica lui Podhoretz

Într-un interviu pentru Village Voice, Allen Ginsberg i-a răspuns criticului Podhoretz, argumentând faptul că:

“The novel is not an imaginary situation of imaginary truths — it is an expression of what one feels. Podhoretz doesn't write prose, he doesn't know how to write prose, and he isn't interested in the technical problems of prose or poetry. His criticism of Jack's spontaneous bop prosody shows that he can't tell the difference between words as rhythm and words as in diction ... The bit about anti-intellectualism is a piece of vanity, we had the same education, went to the same school, you know there are 'Intellectuals' and there are intellectuals. Podhoretz is just out of touch with twentieth-century literature, he's writing for the eighteenth-century mind. We have a personal literature now-Proust, Wolfe, Faulkner, Joyce.”26

Ginsberg îl contrazice pe Podhoretz cu privire la lipsa sentimentului cu care acesta caracterizează scriitorii beat si operele lor. Mai mult, Ginsberg afirma că eseul lui Podhoretz nu este o critica adresata Literaturii Beat in sine, ci mai mult un atac personal – caci acestuia ii lipsesc îndemânarea literară și interesul fata de chestiuni de tehnică a compoziției prozei si poeziei care, pe de alta parte reprezintă o problemă importantă pentru Ginsberg si Kerouac. Ginsberg își argumentează punctul de vedere subliniind faptul că, în discuția sa despre anti-intelectualism, atitudinea lui Podhoretz către generația Beat este una falsă, luând în considerare faptul ca el a avut parte de aceeași educație ca si Ginsberg.

26

Allen Ginsberg într-un interviu pentru The Village Voice, 1958, http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation

16

Aceasta prezentare generală a generației Beat, în relație cu contextul sociocultural în care a apărut, precum și prin raportarea la modul de receptare de către public și critici, nu are ca scop o simplă expunere succintă a unor autori și a unor caracteristici descriptive specifice operelor acestora. Pe de o parte, aceasta ilustrează o serie de elemente esențiale pentru un studiu al operei lui Allen Ginsberg din perspectivă literară, prin analiza unor elemente de tehnică și compoziție în relație cu o formă de vizionarism poetic. Pe de altă parte, această scurtă trecere în revistă are relevanță în discuția despre implicațiile sociale ale poeziei lui Ginsberg, precum și despre valoarea socială și literară a acesteia.

17

2. Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor

Generația Beat este și a fost de multe ori considerată o subcultură27 irelevantă din punct de vedere literar și social, iar unul dintre motive este reprezentat de consumul de droguri, practicat de majoritatea scriitorilor Beat, inclusiv de către Allen Ginsberg. Pentru unii dintre aceștia, era doar o formă de dereglare a simțurilor, însă pentru Ginsberg era mai mult o formă de experiment, o modalitate de retrăire a viziunii lui Blake, moment de mare importanță atât pentru viața cât și pentru opera sa. Efectele drogurilor erau valorificate de către scriitori Beat atât prin reprezentări la nivel formal, din punct de vedere sintactic sau semantic, cât și la nivel tematic. Pentru aceștia, ”dereglarea sistematica a tuturor simțurilor” pentru care pleda Rimbaud, nu însemna doar evadare dintr-o realitate care îi plictisea, îi revolta sau care nu era îndeajuns de motivantă pentru a scrie despre ea. Înclinația pentru aceste ”paradisuri artificiale”, mai complexe si mult mai diversificate decât cele la care apela Baudelaire, dobândea un caracter sistematic în momentul în care ceea ce scriau ca urmare a experienței drogurilor era supus analizei. Deși acest demers nu era unul conștient, rezultatul creativității lor părea de cele mai multe ori să îndeplinească cerințele unor reguli pe care și le impuneau înainte de a scrie. Kerouac credea într-o anumită spontaneitate a scriiturii pe care a exploatat-o în realizarea romanului autobiografic, cu caracter referențial ”Pe drum”, carte cult a generației Beat. Stilul său amintește de fluxul conștiinței, fiind o formă de expunere spontană și neîntreruptă a gândurilor, dusă la extrem. Cu toate acestea, stilul spontan este intr-o oarecare măsură îndoielnic, ținând cont de faptul că o primă variantă a romanului numărând câteva zeci de pagini a fost scrisă în limba franceză, fiind ulterior rescrisă în engleză. Mai mult, scriitori ca Proust sau Celine, modele la care Kerouac se raporta, au influențat tehnica sa, în măsura în care aspectul inovativ al romanului său nu este reprezentat de spontaneitatea scrisului, ci mai degrabă de o abordare personală a acesteia. Situația este similară și în cazul lui Ginsberg, unde experimentul cu droguri și poetica sa erau în strânsă legătură. Ignorând convențiile de compoziție, el prefera un stil mai liber și o spontaneitate care reflecta cel
27

Subcultură cu sensul de contracultură datorită poziției pe care membrii acesteia o adoptă în raport cu societatea americană din anii 50

18

mai bine procesele cognitive din mintea sa. Esența acestei mentalități era surprinsă de fraze ca ”First Thought, Best Thought” și ”No Revisions”, idei care erau niște simple motto-uri la care Ginsberg se raporta mai degraba ca la niște idealuri sau reguli impuse forțat, decât într-o manieră practică, empirică. Lectura unor poeme ca ”Howl”, ”Kaddish” sau ”America” cu o structură haotică și punctuație neconvenționala, susțin ideile pe care le ilustrează motto-urile lui Ginsberg, cu atât mai mult cu cât acest tip de texte scrise în manieră spontană, se pretează în mod incontestabil unor lecturi publice care să facă istorie, așa cum au fost cele la care au participat scriitorii Beat și care i-au adus în centrul atenției scenei literare din anii 50. Însă și în cazul lui Ginsberg există variante anterioare publicării volumului ”Howl and other poems”, variante care prezintă diferențe notabile față de ediția publicată în 1954, iar acest fapt contrazice principiile spontaneității cărora Ginsberg pretinde că s-ar supune Exemplul lui Ginsberg și al lui Kerouac contestă aspectul negativist al unei generații revoltate care refuza convențiile unei societăți conformiste, dar care se raporta mai mult sau mai puțin conștient la tradiție, pe care nu o neagă în totalitate. Revolta lor are mai degrabă caracter social si politic, reflectându-se în opera lor la nivel tematic, prin atacuri la adresa societății și regimului politic. În ceea ce privește drogurile și rolul pe care acestea îl ocupă în contextul generației Beat ca mișcare literară, se poate spune că nu reprezintă o noutate în domeniul literaturii, iar Baudelaire, Rimbaud, Poe sunt doar câteva exemple care susțin această idee. Însă o abordare diferită este reprezentată de modul în care această experiență este reflectată în opera acestor scriitori, în special în cazul lui Allen Ginsberg.

2.1. Allen Ginsberg – Un poet vizionar?

În cartea sa ”De la Baudelaire la suprarealism”28 Marcel Raymond face o distincție între poeții artiști și poeții vizionari, distincție care l-ar situa pe Allen Ginsberg în rândul vizionarilor, datorită predilecției sale pentru experiențele mistice precum și cele cu droguri. Ginsberg s-a preocupat mai mult de problema creației decât de cea a
28

Marcel Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, editura Univers, București, 1998

19

teoretizării. Însă, existența unor idei care ar putea trece drept reguli, pe care el cel puțin a încercat să le respecte, face ca această distincție între latura artistică și ce a vizionară să nu fie atât de bine definită. Așa cum am mai afirmat, regulile elaborate de Ginsberg au mai mult valoarea unor idealuri de compoziție care își manifestă influența la nivelul subconștientului aflat sub influența drogurilor sau, mai târziu, sub influența unor expeeriențe mistice care vor lua locul drogurilor în căutarea retrăirii acelei viziuni a lui William Blake care a marcat profund cariera și viața poetului.

2.1.1.

Momentul William Blake

Descriind acest moment vizionar în relație cu ambițiile sale poetice, Allen Ginsberg afirma:

”...now that I have seen this heaven on earth, I will never forget it, and I will never stop referring all things to it, I will never stop considering it the center of my human existence and the center of my life which is now changed – over the boundary and into the new world, and I’ll never be able to go back and that’s great and from now on I’m chosen, blessed, sacred, poet, and this is my sunflower, or this is my new world, and I’ll never forget it, and I’ll never deny it, and I’ll never renounce it”29

Prin acea referire la floarea-soarelui, Ginsberg face trimitire la poezia lui William Blake ”Ah! Sunflower”, acesta fiind unul dintre textele care l-a determinat să abordeze actul creației dintr-o perspectivă mistică, de vizionar. Începând din acel moment, Ginsberg și-a dedicat o mare parte din creație explorării acestei viziuni și acestei stări mistice, pentru a putea înțelege mai bine schimbările produse la nivelul conștiinței sale, dar și pentru a transmite această stare cititorilor, ambiționându-se să producă transformări similare și la nivelul conștiinței acestora. El și-a dedicat întreaga viață acestui scop, iar modalitățile prin care a realizat acest lucru au variat de-alungul timpului. A început prin a descrie literar experiența, considerând această abordare ca
29

Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984

20

fiind cea mai potrivită pentru a surprinde esența viziunii sale și pentru a o putea transmite mai departe cititorilor, al căror rol era de a filtra prin propria conștiință experiența împărtășită. Ulterior, a apelat , în mod experimental, la droguri de diverse tipuri, pentru a specula mai mult și pentru a încerca să recreeze acea viziune, într-o manieră complexă, pentru ca apoi să redea literar experiența. În ultimii ani ai vieții sale, Ginsberg a renunțat la experimentul cu drogurile, pentru a se dedica budhismului și unui misticism indian, însă cu acealși scop, de a retrăi acea viziune inițială și pentru a accede la o stare superioară a conștiinței. În ceea ce privește prima abordare a poeziei ca viziune, Allen Ginsberg l-a luat drept model, în toate privințele, nu doar ca figură care să-l inspire, pe William Blake, care era de asemenea preocupat de această problemă a redării viziunilor sale prin intermediul poeziei și de a crea o poetică a viziunii. Ginsberg l-a adoptat pe Blake ca model inclusiv în ceea ce privea refuzul de a se supune unei tradiții și unor standarde literare contemporane mult prea rigide. Primul poem în care Ginsberg a încercat să ilustreze ideile sale vizionare este un sonet, ”I dwelled in Hell on earth to write this rhyme”30:

” I dwelled in Hell on earth to write this rhyme, I live in stillness now, in living flame; I witness heaven in unhold time, I room in the renowned city, am Unknown. The fame I dwell in is not mine, I would not have it. Angels in the air Serenade my senses in delight. Intelligence of poets, saints and fair Characters converse with me all night. But all the streets are burning everywhere. The city is burning these multitudes that climb Her buildings. Their inferno is the same

30

Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 5

21

I scaled as a stupendous blazing stair. They vanish as I look into the light.”

Stilul pe care Ginsberg îl adoptă aici este unul elizabetan, aproape metafizic, raportându-se la modele precum Thomas Wyatt sau Surrey, încadrându-se astfel într-o direcție poetică tradițională. Stilul este decorativ și pretențios, structura convențională, specifică sonetului, iar în ceea ce provește imaginarul, acesta amintește de William Blake, prin referințe la infern, rai, îngeri. Deși din punct de vedere stilistic și compoziținal, poemul este specific scriitorilor secolului XVII, există totuși o tematică a orașului, reprezentativă pentru Ginsberg, care se va regăsi și în poeziile sale din anii următori, însă sub o altă formă. În ceea ce privește caracterul vizionar al sonetului, se poate observa faptul că Ginsberg folosește un stil oarecum obscur și aluziv. Imagini care ar putea face referire la viziunea sa sunt ”living flame”, ”I witness heaven”, ”Angels in the air” sau ”blazing stair”, însă un cititor neavizat ar realiza aceste conexiuni cu o oarecare dificultate. Ginsberg a continuat această abordare și în anii care au urmat în încercarea sa de a transmite cititorilor experiența sa vizionară, renunțând totuși la raportarea la modelele scriitorilor metafizici. Ginsberg vedea actul creator, din această perspectivă vizionară, ca o comunicare de tip ermetic, și de aceea poezia sa trebuia analizată în structura ei de adâncime, prin antrenarea unui nivel subconștient al minții, pentru a putea surprinde esența mesajului transmis. Descriind această trecere spre experiențe universale, aparținând subconștientului, Ginsberg afirma:

”I immediately saw poetry as a hermetic or secret way of talking about experiences that were universal, cosmic, that everybody knew about, but nobody knew how to refer to, nobody knew how to bring it up to front brain consciousness or to present it to social consciousness…”31 Ginsberg se contrazice în această afirmație descriind poezia ca fiind un mijloc secret de a transmite experiențe universale, familiare tutoror oamenilor, din moment ce

31

Paul Portugés, The poetics of Vision în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 135

22

stilul lui obscur pune probleme de identificare cu acele experiențele, așa zise universale, pe care poetul pretinde că le descrie. Astfel ar putea fi explicate dificultațile întâmpinate, în întelegerea anumitor pasaje, de către cititorii obisnuiți. Cu toate acestea, el a continuat să utilizeze același stil între 1949 și 1949, scriind poezii ca ”On Reading William Blake’s ‘Sick Rose’” sau ”A Western Ballad”. În ciuda ambiției sale de a transmite cititorilor experiențele sale mistice, Ginsberg devine conștient de ineficiența demersului său și schimbă abordarea, în sensul că nu mai descrie viziunile sale, ci expune problema cu care se confrunta el, și anume incapacitatea de a comunica cititorului viziunile și experiențele pe care el le considera ca fiind universale, iar un exemplu este poemul ”Refrain”32, în care descrie această ignoranță a oamenilor:

” The air is dark, the night is sad, I lie sleepless and I groan. Nobody cares when a man goes mad: He is sorry, God is glad. Shadow changes into bone.

Every shadow has a name; When I think of mine I moan, I hear rumors of such fame. Not for pride, but only shame, Shadow changes into bone.

When I blush I weep for joy, And laughter drops from me like a stone: The aging laughter of the boy To see the ageless dead so coy. Shadow changes into bone.”

32

Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 11

23

De asemenea, acel vers care face trimitere la atitudinea cititorilor ”Nobody cares when a man goes mad” ar putea face referire și la faptul că viziunile sale nu erau luate in serios de către contemporanii săi, raportându-se în același timp la Blake, a cărui situație fusese similară, el fiind considerat nebun. Structura poeziei continuă să adopte un stil clasic, urmând un tipar, cu strofe egale. Iar ultimul vers al fiecărei strofe ”Shadow changes into bone” reprezintă încă un exemplu de stil obscur, fiind greu de interpretat și integratat în contextul poeziei, chiar și cu ajutorul explicațiilor oferite de poetul însuși:

”’Shadow changes into bone’ was my symbolic language for meaning Thought, high intellectual thought, ambition, ideallized desire and that it can actually come true and you do get to see a vision of eternity which kills you. So shadow, mind, insight changes into three dimentional bone”33

Astfel, Ginsberg explică o trecere de la o viziune extatică, idealizată - ”high intellectual thought”- la o viziune a eternității care ajunge să-l distrugă din cauza neputinței de a o transmite cititorilor. Și, în cele din urmă, acest scurt moment de iluminare se transformă într-o umbră. El renunță în continuare și la această direcție, îndreptându-și atenția către noțiunea de creator sau divinitate, la care se raportează tot ca la o experiență universală, capabilă să producă reacții extatice, făcând în același timp referiri și la Blake. Un exemplu reprezentativ este ”Psalm II”, în care este invocată încă de la început instanța divină:” Ah, still Lord, ah, sweet Divinity, Incarnate in our grave and holy substance”34 Într-un fel, poetul își dorește ca divinitatea sau dumnezeul la care se raportează el să se încarneze în propria lui ființă, pentru a-i conferi un caracter sacru, astfel putând fi apt de a transmite viziunile sale cititorilor. Mai mult, prin referirea la mormânt, Ginsberg adoptă o atitudine de martir, dispus să se sacrifice pentru a putea ajunge mai usor la divinitate, încercând astfel să creeeze o armonie între planul profan al cititorilor și cel sacru, al poetului ca vizionar. Dorința lui de a muri dobândește valențe mistice în

33

Paul Portugés, The poetics of Vision în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 136 34 Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 20

24

momentul în care el o pune în relație cu actul creației ca mijloc de a accede la o viziune cosmică:

” Translate the speechless stanzas of the rose Into my poem, and I vow to copy Every petal on a page; perfume My mind, ungardened, and in weedy earth; Let these dark leaves be lit with images That strike like lightning from eternal mind, Truths that are not visible in any light That changes and is Time”35 Sentimentul de venerație resimțit în prezența divinității este asociat cu actul creației prin care face referire la William Blake, asociind strofele cu petalele trandafirului. De asemenea, divinitatea contribuie la crearea unor viziuni atemporale, eterne, acestea fiind niște adevăruri la care nu se poate ajunge cu ușurință, iar aici poetul revine la acea problema a dificultății în comunicarea cu cititorul prin intermediul viziunilor. Poemul se încheie tot printr-o invocație a divinității prin care se face din nou referire la acea dorință de moarte de natură mistică, întărind astfel sentimentul de venerație menționat anterior: ”Now made incarnate in Thy Psalm, O Lord” Ginsberg va continua să trateze această temă a morții cu implicații mistice și spirituale și în alte poeme, cum ar fi ”Complaint of the Skeleton to Time”, ”Sometime Jailhouse Blues” sau ”An Imaginary Rose in a Book”, folosind același stil dificil și aluziv din primele poeme. În ”Complaint of the Skeleton to Time” dorința de moarte este resimțită cu o intensitate exagerată, poetul renunțând la tot ceea ce ține de existența sa fizică, terestră:

” Take my love, it is not true, So let it tempt no body new; Take my lady, she will sigh
35

Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987,p. 20

25

For my bed where’er I lie; Take them, said the skeleton, But leave my bones alone.”36

Însă, de această dată, scopul ultim al acestei alegeri nu mai are caracter mistic, divinitatea nu mai este menționată ca o entitate către care tinde poetul vizionar. Lumea poetului pare lipsită de Creator și prin urmare posibilitatea de a ajunge la acea stare de armonie despre care vorbește Ginsberg în ”Psalm II”. Spre deosebire de acesta din urmă, unde este vorba de o dorință, în ”Complaint of the Skeleton to Time” este mai degrabă un abandon, poetul renunțând inclusiv la artă, la poezie:”Take the art which I bemoan /In a poem’s crazy tone;”37 O data cu constatarea inutilității demersului său în ceea ce privește viziunile poetice, precum și a lipsei de finalitate a acestei direcții, Allen Ginsberg abandonează această metodă, renunțând totodată și la stilul său obscur, dificil și oarecum rigid, în favoarea unei facilități în exprimare și a unei diversități a imaginarului, generate de contactul și experimentele poetului cu drogurile, de la cele mai ușoare, cum ar fi marihuana sau o variantă modificată a hașișului pe care l-a consumat și Baudelaire, până la substanțe cu efecte psihedelice precum LSD sau chiar morfină.

2.1.2.

O viziune a drogurilor

Ginsberg optează pentru această abordare a poeziei și a procesului de creație în relație cu drogurile și cu efectele acestora asupra scriiturii pentru a încerca să atingă acea stare a conștiinței modificate și prin alte metode decât cele deja încercate. Trebuie menționat faptul că Allen Ginsberg nu era dependent de droguri, spre deosebire de William Burroughs, și că interesul său față de droguri era mai mult unul experimental și mai puțin hedonistic, iar ceea ce l-a determinat să aleagă și acest demers este tot acea viziune William Blake, pe care el încearcă astfel să o reconstituie și să o redea în scris pentru a o împărtăși și cititorilor. Pentru Paul Portugés, aveastă viziune a lui Ginsberg a

36 37

Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 17 Idem, Collected Poems 1947-1980, p. 17

26

avut un impact revoluționar asupra ideilor sale despre poezie, influențând de asemenea evoluția sa pe plan psihologic, precum și modul în care percepea lumea din jur. Totuși, acest merit este acordat în mod exagerat unui moment singular din viața poetului, moment al cărei importanță nu poate fi negată, însă nici amplificată. Cel mult, poate fi considerat ca un moment cu rol de catalizator în definirea anumitor orientări spirituale ale poetului precum și ca un punct de referință în aprecierea stărilor și efectelor produse de droguri. Într-un fel, această viziune a avut asupra lui Ginsberg același efect pe care poetul urmărește să îl obțină prin tehnicile și experimentele sale cu drogurile și cu poezia și să îl transmită mai departe cititorilor. Astfel, o consecință a acelei viziuni este reprezentată de descoperirea unei tendințe către misticism, o preocupare pe care o va aprofunda ulterior în numeroasele sale călătorii în spațiul asiatic. Ceea ce drogurile au trezit în poet a fost acea dorință de a explora diferitele planuri ale conștiinței sale, fapt ce l-a ajutat nu doar in viața sa literară, ci și în cea personală, ajutându-l să se elibereze de un oarecare sentiment de vină, să își creeze o viziune asupra lumi mult mai complexă, ajungând chiar să dezvolte o identitate mesianică. În plan literar, drogurile au contribuit la producerea experimentarea unei tehnici de compoziție poetică bazată pe spontaneitate și pe ritmurile respirației, în relație cu jazzul.

2.1.3.

O ”gramatică” a drogurilor

Paul Portugés explica interesul lui Ginsberg pentru droguri făcând referire la o tradiție a studiului pragmatic al conștiinței deja existenta. Ceea ce Ginsberg încerca să facă era ca o continuare și o aprofundare a unor idei deja formulate anterior:

”Ginsberg considers himself part of a tradition devoted to the study of consciousness. In the twentieth century, Gertrude Stein is the greatest model Ginsberg points to as the first modern writer dedicated to the systematic study of the modes of consciousness”38

38

John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 152

27

De asemenea, Allen Ginsberg considera că drogurile, datorită efectelor asupra corpului și minții umane, l-ar putea ajuta să creeze o poezie care prin forma și imaginarul utilizat să producă în cititor reacții diverse, atât în plan fizic și fiziologic, cât și în cel psihic, transformări de moment care să-l ajute pe cititor să descifreze și să interpreteze în mod adecvat mesajele și viziunile transmise de poet. Cu alte cuvinte, Ginsberg își dorea să obțină o poezie care ”să deregleze simțurile” cititorului. Astfel, creația lui Ginsberg reprezintă o îmbinare de planuri ale minții, conștient cu subconștient, iar în unele cazuri chiar și inconștient. În ceea ce privește planul conștient, acesta este reprezentat de posibilele efectele pe care le au drogurile asupra scriiturii poetului, de transformările pe care le suferă limbajul sau gramatica tradițională, precum și schimbări în tematica abordată sau chiar reîntoarceri la teme deja discutate. În ceea ce privește planul subconștientului, aici pot interveni dificultăți în analiză, fiind necesare și anumite contribuții din domeniul psihologiei pentru a se crea o imagine de ansamblu cât mai relevantă. Cu toate acestea, viața poetului, cu frămîntările și frustrările sale, ocupă un rol important în înțelegerea și interpretarea poeziilor sale în relație cu planul subconștientului, aflat sub influența drogurilor. Probleme precum orientarea sa sexuală, problemele de sănătate mintală ale mamei sale, precum și preocuparea sa pentru chestiuni de natură socială și politică, care ajungeau până la un soi de activism pot fi, mai mult sau mai puțin ușor, identificate în poeziile sale. În ceea ce privește planul inconștientului, rolul acestuia în analiza operei operei poetului este greu de stabilit, fiind necesare studii de psihanaliză. Mai mult, contribuția drogurilor la devoltarea unei poetici poate fi pusă sub semnul întrebării, ținând cont că pe alocuri, demersul care are la bază efectele drogurilor pare să fie în dezacrd cu anumite pricipii compoziționale adoptate de Ginsberg. Astfel, la nivel conștient, creația sa era supusă unor modificări și revizuiri care contraziceau oarecum premisele de la care pleca. Însă, analizând rezultatul viziunilor sale, atât la nivel formal cât și la nivel tematic, putem stabili o ”gramatică a drogurilor”39, așa cum o numește John Long în lucrarea sa ”Drugs and the Beats: The

39

John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 218

28

role of drugs in the life and writings of Kerouac, Burroughs and Ginsberg”, ținând cont de aspecte de sintaxă, semantică și tematică.

2.1.3.1.Nivelul sintactic

În ceea ce privește rolul drogurilor în raport cu stilul lui Allen Ginsberg la nivelul sintaxei, aceasta poate fi observată analizând comparativ poeziile publicate in volumul ”Empty Mirror, Early Poems”, marcate mai mult de influența unor scriitori ca William Carlos Williams și cele din volumul ”Howl and Other Poems”, cunoscut ca fiind un rezultat al experimentului poetului cu droguri. În introducerea sa la volumul publicat în 1961, Williams descrie poeziile ca fiind monotone:

”The lines are superbly all alike. Most people, most critics would call them prose--they have an infinite variety, perfectly regular; they are all alike and yet none is like the other. It is like the monotony of our lives that is made up of the front pages of newspapers...” 40 Astfel, Williams incadrează poeziile din acest volum într-o direcție mai mult sau mai puțin tradițională, datorită caracterului convențional al versurilor uniforme, dispuse într-o ordine aproape perfectă, ajungând să reflecte monotonia vieții de zi cu zi. Mai mult, această uniformitate a versurilor pare a fi dedusă din asemănările care se creează între paginile de ziar și imaginile produse de poeziile lui Ginsberg: ”It is all alike, those fated lines telling of the mind of that poet and the front page of the newspaper. Look at them. You will find them the same.”41. Ginsberg folosește versul liber și o punctuație oarecum convențională, iar poeziile sunt structurate în strofe cu formă tradițională de 3 versuri ca de exemplu în ”The Trembling Of The Evil” sau 4 versuri în ”A Meaningless Institution” sau ”A Crazy Spiritual”. Totuși, găsim în acest volum și poezii care se distanțează de monotonia specifică pentru volumul ”Empty Mirror” anunțând chiar un stil care il va caracteriza pe Ginsberg în volumele care urmează. Un astfel de exemplu
40 41

Allen Ginsberg, Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961, p. v Idem, Empty Mirror: Early Poems, p. vi

29

este poemul ”Paterson”42 în care Ginsberg renunța la monotonia versurilor care nu mai respectă o lungime standard, iar ritmul este mult mai alert, fiind reprezentativ pentru acel Allen Ginsberg asociat de cele mai multe ori cu poemul ”Howl”. Trecerea de la tradiționalismul care caracterizează majoritatea poeziilor din volumul ”Empty Mirror” la nonconformismul și așa zisa spontaneitate a stilului specifice volumelor care îi succed este aproape bruscă, ținând cont că volumul ”Howl and Other Poems” începe cu cel mai cunoscut poem al lui Ginsberg, și anume ”Howl”43, cunoscut pentu structura sa haotică lipsită de linearitate, pentru ritmul care urmărește mai degraba respirația umană și cadența specifică jazzului. Lungimea versurilor variază, iar punctuația îsi pierde din importanță, în măsura în care o frază se desfățoară dealungul a 12 pagini. De asemenea, Ginsberg renunță la formele tradiționale de distih, tristih și catrene utilizate în ”Empty Mirror”, optând pentru o mai mare libertate de expresie și compoziție. Aceeași structură și aceleași ”reguli” care nu mai iau în considerare tradiția sunt urmărite și în volumul următor ”Kaddish and Other Poems”. În ”Indian Journals”, Ginsberg încearcă să descrie această tehnică de compoziție raportîndu-se tot la ideea de spontaneitate:

”...an attempt to include more simultaneous perceptions and relate previously unrelated(what were thought irrelevant) occurrences. By means of: 1)reliance of spontaneous writing to capture the whole mind of the Poet – not just what he thinks he should think with his front brain.”44 Astfel, Ginsberg confirmă încă o dată intenția sa de nu respecta convențiile tradiționale de compoziție și de a valorifica în întregime ”percepții simultane” și imagini care în mod normal nu ar fi considerate ca fiind relevante pentru a fi folosite în poezii. Ginsberg se opune conformității, refuzând să gandească și, prin urmare, să creeze dupa standarde sociale. În continuare, el își afirmă interesul în caracterul straniu, bizar al ritmului, realizat prin treceri bruște de la o idee la alta, distrugând astfel ordinea sintactică și logică a discursului narativ. Pentru Ginsberg, activitatea mentală trebuie să
42 43

Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 40 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006 44 Allen Ginsberg, Indian Journals, San Francisco, City Lights, 1970, pp. 93-94

30

urmeze o succesiune relativ naturală, nefiind cenzurată de gramatică sau sintaxă. Altfel spus, acest proces al creației pe care il descrie Ginsberg reprezintă un fel de îmbinare a raționalului cu iraționalul. Poetul se bazează pe instinct, intuiție, pe fluxul gândurilor sale, ignorând astfel logica sintaxei impusă de gramatică. Totuși este greu de stabilit în ce măsură caracteristicile descrise mai sus sunt o consecință directă și imediată a efectelor drogurilor. Un alt aspect important, ce ține de o structură poetică și de o tehnică de compoziție specifică lui Ginsberg, care trebuie discutat este ritmul și metrul poemelor, asociat cu ritmurile respirației umane, care ocupă un rol esențial în metoda compozițională a poetului, în special în relație cu amfetaminele, care produc o stimulare a respirației și sporesc rata acesteia45. Astfel, metrul bazându-se pe unitățile ritmice ce corespund respirației, este transformat și regândit astfel încât să producă în cititor stări similare celor simțite de Ginsberg în momentul compunerii poeziilor. Mai mult, respirația este la rândul ei strâns legată de emoțiile și trăirile umane, astfel că se creează o reacție ce are la bază această opoziție cauză – efect, reacție articulată în cele din urmă sub forma versurilor. Un exemplu relevant care ilustrează aceste teorii pe care le dezvoltă poetul este ”Howl”, despre a cărui compoziție acesta explică:

”...the rhythmic units that i’d written down were basically breathing exercise forms which if anybody else repeated would catalyze in them the same pranyic breathing physiological spasm that I was going through, and so would presumably catalyze in them the same affects or emotions”46

Astfel, Ginsberg sugera caracterul oral pe care îl au unele dintre poemele sale unele dintre sale, ținând cont de faptul că el pretindea de la cititor să citească cu voce tare versurile pentru a putea obține efectul scontat. Acesta din urmă ar trebui să urmărească cu atenție punctuația și succesiunea frazelor și a versurilor pentru a putea trăi o experiență similară cu cea a poetului aflat sub influența drogurilor. Ceea ce Ginsberg

45

John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 167 46 Idem, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, p. 168

31

descrie aici ca o inovație este de fapt o reconsiderare a intenției sale de a transmite cititorilor stările și sentimentele provocate de viziunea Blake. Totuși, această tehnică își păstrează un oarecare caracter inovativ în ceea ce privește asocierea ritmului și metrului specifice poeziei cu elemente ce țin de fiziologia umană în raport cu drogurile. Ceea ce mai trebuie menționat este faptul că fiecare drog produce o reacție diferită în organismul uman, și implicit asupra respirației. Prin urmare, efectul pe care ritmurile respirației il produce, fiind transpus ulterior în scris, diferă de la poezie la poezie. Astfel, Ginsberg explică această diferență prin opoziția între poemul ”Kaddish”, despre care afirmă ca ar fi fost scris sub influența amfetaminelor, și ”Howl”, scris sub influența mescalinei. În ”Kaddish” se poate observa o evoluție crescătoare în intensitatea respirație pe măsură ce autorul descrie viața mamei sale, figură care a avut un rol esențial în viața lui. O dată cu apariția liniilor de pauză care corspund pauzelor de respirație, intensitatea trăirilor începe să crească:

”the rhythm the rhythm - and your memory in my head three years after - And read Adonais' last triumphant stanzas aloud - wept, realizing how we suffer”47 Explicând schimbările de ritm și limbajul utilizat în ”Kaddish”, Ginsberg descria aceste fenomene astfel:

”... this language intuitively chosen as in trance & dream, the rhythms rising thru breath from belly to breast, the hymn completed in tears, the movement of the physical poetry demanding and receiving decades of life while chanting Kaddish the names of Death in many mind-worlds the self seeing the key to life found at least in our own self”48 Ginsberg discută aici de elemente de tehnică, de ritm și respirație, însă el le asociază cu aspectul emoțional care este reprezentativ pentru acest poem, care descrie relația poetului cu mama sa, probleme de sănătate precum și moartea acesteia. În ceea ce
47 48

Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p. 7 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 169

32

privește ritmul poemul ”Howl”, acesta fiind scris sub influența substanțelor halucinogene care au drept efect o diminuare in frecvența respirației49 acesta ajunge la un moment de maximă intensitate în partea a doua, prin acea repetiție a lui ”Moloch”50 pentru ca apoi să descrească.

2.1.3.2.Nivelul semantic

Din punct de vedere semantic, putem observa diversitatea unui vocabular care se potrivește imaginilor haotice specifice poeziilor din ”Howl and other Poems” sau din ”Kaddish and other Poems”. De asemenea, trebuie menționat că Ginsberg împrumută termeni specific câmpului semantic al dependenților și consumatorilor de droguri, cuvinte și expresii pe care le adaptează unui limbaj poetic, limbaj care păstrează totuși ceva din acel aer urban pe care îl confera argoul. Expresii ca ”looking for an angry fix”, ”eyes of Bezendrine”, ”morphined ease”, ”ether-possible worlds” sau ”morphined physiological curtains” sunt folosite pentru recreerea unor viziuni produse de experimentele poetului cu drogurile. Într-o oarecare măsură, se poate spune ca Allen Ginsberg și-a creat un vocabular propriu, al cărui scop era de a reda imagini pe care un limbaj comun, convențional nu le-ar putea reda, cel puțin nu cu precizia la care aspira poetul. Analizând poeziile din volumul ”Empty Mirror” putem observa că pe alocuri vocabularul lui Ginsberg este simplist și monoton, încadrându-se într-un standard victorian. Însă aceste trăsături nu sunt specifice pentru limbajul lui Ginsberg, poetul manifestând un interes aparte pentru aceasta chestiune încă dinainte de viziunea lui William Blake din 1949. Ginsberg visa un limbaj care avea scopul salvării prin strategii de revizuire situate la îmbinarea legislației, religiei și a științei. Ceea ce este important de notat la Ginsberg în legătură cu nivelul sintactic este o oarecare franchețe in limbaj, o abordare dezinhibată a unor subiecte tabu, creând astfel o poezie vulgară printr-un vocabular al revoltei față de reguli, bun simț și formalism. Ginsberg nu era un adept al eufemismelor preferând cuvinte care să transmită direct și nemijlocit mesajele dorite, iar
49

John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 191 50 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, în Howl, pp.2122

33

imaginile create trebuiau să aibă un impact imediat asupra cititorului pentru ca acesta să poată relaționa cu experiența pe care poetul a trăit-o în momentul în care scria. Tot la nivel semantic trebuie menționată lejeritatea și franchețea cu care se exprimă Ginsberg sub influența drogurilor, în special în cazul morfinei și a opiumului, fapt ce nu trebuie confundat cu un verbalism. De exemplu, în poemul ”A Supermarket in California” Ginsberg descrie o întâlnire nocturnă cu poetul Walt Whitman, într-un supermarket, folosind descrieri amănunțite și observând diverse detalii cu o acuratețe remarcabilă:

” In my hungry fatigue, and shopping for images, I went into the neon fruit supermarket, dreaming of your enumerations! What peaches and what penumbras! Whole families shopping at night! Aisles full of husbands! Wives in the avocados, babies in the tomatoes! --and you, García Lorca, what were you doing down by the watermelons?”51

Poezia lasă impresia că ar fi descrierea unui vis, reveria fiind una dintre consecințele consumului de stupefiante, în care ideile se întrepătrund sau se suprapun într-o succesiune ilogică:

” Where are we going, Walt Whitman? The doors close in a hour. Which way does your beard point tonight? (I touch your book and dream of our odyssey in the supermarket and feel absurd.) Will we walk all night through solitary streets? The trees add shade to shade, lights out in the houses, we'll both be lonely.”52

51 52

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 29 Idem, Howl and other Poems, p. 29

34

Această lejeritate în exprimare poate avea drept cauză unul dintre efectele morfinei pe care Ginsberg îl descrie, într-un interviu cu Paul Portugés, ca fiind un sentiment de calm, care îi permite să observe detalii cu mai multă precizie:

”There is a sense of peacefulness and meditative calm. Also, there is a sense of centering power, a feeling that everything seems mellow, that pain is gone, and therefore death couldn’t be so bad – maybe [...] It’s like calming the whole anxiety, helping you to slow down to a painless, material world”53

Ginsberg se raportează din nou la ideea de moarte, pe care însă nu o mai percepe ca pe un mijloc de a accede la divinitate, ci ca pe un proces biologic natural și inevitabil. Poetul descrie felul în care simte și percepe acest fenomen și modul în care se raportează la ideea de moarte, inclusiv a sa, în poemul-tribut ”At Apollinaire’s Grave”, în care descrie cu detașare și calm Cimitirul Père Lachaise, învăluit într-o atmosferă de nostalgie și tristețe. Finalul poemului este caracterizat de o oarecare distanțare din partea poetului care își concentrează atenția asupra unor mici detalii de decor puse în contrast cu cimitirul în care moartea este omniprezentă:

”an ant runs over my corduroy sleeve the tree I lean on grows slowly bushes and branches upstarting through the tombs one silky spiderweb gleaming on granite I am buried here and sit by my grave beneath a tree.”54

2.1.3.3.Nivelul tematic Tema drogurilor în literatură este în general reprezentată de ilustrări ale experiențelor avute sub influența unor diverse substanțe, cum este cazul lui Baudelaire în ”Paradisuri artificiale”. Tema sa principala o reprezintă hașișul si opiumul în relație cu
53

John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 157 54 Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p. 48

35

actul creației. Acesta nu considera drogurile ca fiind responsabile pentru talentul unui scriitor, ci le vedea mai degrabă ca pe un stimulent, un catalizator al imaginației cu ajutorul cărora un scriitor își putea explora ideile din subconștient cu o mai mare lejeritate decât dacă ar fi lucid. Pentru Baudelaire, meritul pentru manifestarea talentului și creativității poetice acordat drogurilor era chestionabil, însă el nu îl nega în totalitate: ”Dar dacă, cu prețul deminității, al onestității și al liberului său arbitru, omul ar putea avea de pe urma hașișului mari beneficii spirituale, dacă ar putea face din el un fel de mașină de gândit, un instrument fecund? Este o întrebare pe care am auzit-o adesea punându-se și la care răspund.[...] hașișul nu scoate la lumină, în individ, nimic altceva decât individul însuși. E adevărat că acest individ, ca să spunem așa, este ridicat la cub și împins la extremă, și cum este deopotrivă de cert că memoria impresiilor supraviețuiește orgiei, speranța acestor utilitari nu pare, la prima vedere lipsită în întregime de rațiune. Însă îi voi ruga să observe faptul că gandurile, de la care speră să obțină un profit atât de mare, nu sunt, în mod real, la fel de frumoase cum par în travestiul lor momentan și învăluite de false străluciri magice”55 Baudelaire pune sub semul întrebării posibilele beneficii ale hașișului în relație cu imaginația și creativitatea omului, care pare să se degradeze din punct de vedere moral. Contactul cu hașișul este văzut ca un pact cu diavolul, care ar putea să-i ofere ”mari beneficii spirituale” și să-l transforme într-o ”mașină de gândit” sau ”un instrument fecund”, cu condiția să plătească un preț, ”prețul demnității, al onestității și al liberului său arbitru”. Totuși, Baudelaire nu vrea să amplifice aceste aparente avantaje superficiale ale hașișului, rezumându-le la o simplă evidențiere a interiorității individului, aflat într-un moment în care tot ceea ce ține de senzații, impresii și sentimente este trăit cu o mai mare intensitate, este ”împins la extremă.” În plus, el vede această materializare a efectelor hașișului ca o ”orgie” de sentimente doar aparent frumoase, ”învăluite de false străluciri magice”. De aceea el tratează în eseul său rolul

55

Charles Baudelaire, Jurnale intime; Paradisuri artificiale, ed. Pandora, 2002, pp. 141-142

36

hașișului și a opiumului în literatura din prisma modificării stării de conșiință și reprezentări ale acesteia sub formă literară. Pe lângă principalul efect asupra stării de conștiință atribuit drogurilor, acea ”dereglare a tuturor simțurilor” de care vorbește Rimbaud, se pare că există la Ginsberg și anumite consecințe asupra modului de percepere a propriului corp și a funcțiilor acestuia, precum și asupra imaginarului poetic. Această problemă a corporalității este în strânsă legătură cu un dualism sau o dihotomie minte-trup despre care vorbește în ”Psalm 1” din volumul ”Emty Mirror”:

”I am flesh and blood but my mind is the focus of much lightning. I change with the weather, with the state of my finances, with the work I do, with my company” 56 Astfel, trupul ține de existența cotidiană, banal, reprezentată de experiențe triviale. Poetul vede drogurile ca o punte de legătură între aceste experiențe mundane și imaginația sa: ”All work has been an imitation of the literary cackle in my head”57. Al doilea element al dihotomiei de care vorbeam mai sus, și anume mintea, creierul și, întro oarecare măsură, subconștientul, este prezentat ca fiind superior trupului și în ultimă instanță a vieții banale de zi cu zi, aceasta nefiind decât o imitație a zgomotului literar” din mintea scriitorului. De aceea, această temă a dihotomiei trup-minte devine recurentă în opera lui Ginsberg. De asemenea, se poate observa prezența unor imagini repetitive, aproape obsedante, cum ar fi șerpii, reptilele, viermii precum și teama de moarte, temă care dobândește proporții considerabile comparativ cu reprezentările acesteia în scrierile sale precedente, din tinerețe. Aceste imagini sunt provocate de o substanță halucinogenă numită yage58, pe care Ginsberg o consumă în timpul călătoriilor sale prin junglele peruviene. De aceea, majoritatea reprezentărilor acestor imagini sunt prezente în jurnalele ținute de poet.
56 57

Allen Ginsberg, Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961, p. 11 Idem, Empty Mirror: Early Poems, p.11 58 Băutură psihotropă tradițională, cunoscută și sub denumirea de Ayahuasca. Folosită de mii de ani, ea este și azi utilizată de șamani și vindecători în ritualurile de divinație și vindecare. Băutura creează o stare de hiperconșțiință

37

Un alt aspect important al poeziei lui Ginsberg in relație cu drogurile este o oarecare temă a protestului social amplificat datorită faptului că experiența halucinogenică determină o reexaminare a valorilor sociale. El era implicat în mișcări împotriva războiului, lupta pentru drepturile homosexualilor și prin intermediul procesului referitor la caracterul obscen al poeziilor din volumul ”Howl and Other Poems”, Ginsberg și-a declarat poziția împotriva cenzurii în literatură. De la un protest fervent împotriva sistemului cum este cel din ”Howl” la o abordare mai mult personală decât politică a conceptului de protest în ”America”, poezia lui Ginsberg poate fi văzută ca o formă de activism politic și social, cu o retorică și un imaginar pe măsură.

2.2. De la Cezanne la o poezie a viziunii În cazul lui Allen Ginsberg, relația sa cu drogurile și transpunerea acesteia în poezii nu se rezuma doar la reprezentări ale experienței poetului cu narcoticele. Ginsberg vede drogurile, în special marijuana, ca pe o substanță care îi permite să cunoască senzații și experiențe la care nu ar avea acces în situația în care corpul și mintea sa ar fi într-o stare a conștiinței așa zisă ”normală”. În viziunea lui, drogul este un fel de catalizator, așa cum îl descrie în eseul său ”First Manifesto”:

"although most scientific authors who present their reputable evidence for the harmlessness of marijuana make no claim for its surprising usefulness, I do make that claim: Marijuana is a useful catalyst for specific optical and aural aesthetic perceptions. I apprehended the structure of certain pieces of jazz and classical music in a new manner under the influence of marijuana, and these apprehensions have remained valid in years of normal consciousness."59 Această chestiune a percepțiilor senzoriale este exemplificată de Ginsberg și prin raportare la picturile lui Cezanne, a căror particularitate o descoperă datorită experienței cu drogurile: "I perceived ('dug') for the first time Cezanne's 'petite sensation' of space

59

Allen Ginsberg, "First Manifesto,".în Lester Grinspoon, Allen Ginsberg and Mary Jane http://www.marijuana-uses.com/essays/003.html

38

achieved on a two-dimensional canvas."60 Ceea ce subliniază aici Ginsberg este faptul că prin intermediul senzațiilor provocate de droguri, el a observat anumite particularități ale picturilor lui Cezanne pe care nu le observase până în momentul respectiv și care nu țin de imaginația poetului, antrenată de halucinații. Însă nu este vorba doar de o constatare proprie și de moment, ci de o caracteristică reprezentativă pentru tehnica pictorului. Astfel, Ginsberg relaționează drogul, având rol de catalizator, cu modul de raportare la artă în general, și la procesul creației în particular, iar un aspect important ce ține de acest proces este și limbajul, pentru care Ginsberg a manifestat un interes anume. Fascinația lui Ginsberg pentru Cezanne nu se rezuma doar la contemplarea picturilor sale, fiind interesat de experimentele pictorului în ceea ce privește procesul de percepție a creațiilor sale de către privitori. De aceea, nu este o coincidență faptul că ceea ce îl preocupa pe Ginsberg în mod special era modul în care Cezanne folosea perspectiva, forma și modulații ale culorilor pentru a manipula și a altera felul în care era percepută realitatea, atât de către cei care îi admirau operele, cât și de către el însuși. Această abordare a artei din perspectiva receptării ei este similară dorinței lui Ginsberg de a deregla simțurile cititorilor săi, prin intermediul poemelor sale. Discutând despre felul în care el percepea picturile lui Cezanne, Ginsberg asociază senzațiile cu momentul în care el pretinde că l-ar fi auzit pe William Blake sub forma unei viziuni:

”there’s a strange sensation one gets, looking at his canvases, which I began to associate with the extraordinary sensation – cosmic sensation, in fact – that I had experienced catalyzed by Blake’s ‘Sunflower’ and ‘Sick Rose’ and a few other poems”61

Această constatare îl determină pe poet să studieze în profunzime tehnica lui Cezanne, iar ceea ce trebuie reținut este faptul că acest interes particular manifestat de Ginsberg pentru opera pictorului francez și-a pus amprenta nu doar pe psihicul poetului, care vedea în picturile lui Cezanne elemente de misticism, ci mai ales pe opera sa, iar un

60

Ginsberg, "Great Marihuana Hoax," p. 109., Allen Ginsberg and Mary Jane http://www.marijuanauses.com/essays/003.html 61 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 142

39

exemplu elocvent este ”Howl”, în care a îmbinat tehnica lui Cezanne, adaptată astfel încât sa-i servească scopului său, cu senzațiile provocate de viziunea Willaim Blake. Descriind poemul din această perspectivă, Ginsberg afirma:”’Howl’ was really an homage to art but also in specific terms an homage to Cezanne’s method in a sense I adapted what I could to writing”62 Cu alte cuvinte, ceea ce împrumuta din pictura lui Cezanne metoda lui Ginsberg era, în primul rând, modul de a reprezenta realitatea altfel decât într-o manieră

convențională, facilă sau accesibilă oricărui cititor. Această realitate era trecută prin filtrul conștiinței lui Ginsberg, supusă unor modificări datorită consumului de droguri, și ulterior redată în scris într-o manieră adaptată mesajului pe care dorea sa-l transmită. Era important pentru Ginsberg să profite de aceste momente de intensitate senzorială tocmai pentru a-și susține punctul de vedere. Actul creator dobândea valențe mistice, sacre datorită relaționării sale cu noțiunea de conștiință superioară, superioritate dobândită mai ales în urma experimentelor cu droguri:

”The writing itself, the sacred act of writing, when you do anything of this nature, is like prayer. The act of writing being done sacramentally, if pursued over few minutes, becomes like a meditation exercise which brings on a recall of detailed consciousness that is an approximation of a high consciousness.[…]So, in other words, writing is a yoga that invokes Lord mind”63 Exceptând faptul că se poate observa în această explicație înclinația lui Ginsberg pentru spiritualitatea indiană și pentru practicile budiste, ceea ce este de remarcat este legătura pe care poetul o face între actul de a scrie și creier, dar nu neapărat dintr-un punct de vedere rațional, ci mai degrabă dintr-o perspectivă sistematizată care pune bazele metodei sale poetice. Fluxul gândurilor este redat în continuitatea sa, fie că este haotic sau nu, iar abordarea rațională, ce tinde uneori către o oarecare rigiditate, este refuzată tocmai pentru că împiedică materializarea pură, naturală a senzațiilor și percepțiilor urmărite de Ginsberg. Iar prin comparația ”writing is a yoga that invokes
62

Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 142 63 Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg, 1984, p. 150

40

Lord mind”, Ginsberg conferă o oarecare superioritate actului creator prin referirile la yoga și la divinitate. Astfel, rolul poetului nu este de a interpreta, ci de a media și de a reda ceea ce conștiința superioară îi transmite, metodă care s-ar putea traduce prin acea spontaneitate adoptată de scriitorii Beat. În poemul ”Howl” această spontaneitate este completată de activitatea conștiinței aflată într-o stare similară transelor și meditației budiste. De asemenea, ”Howl” pare a fi un omagiu adus pictorului francez datorită prezenței în poem a unor elemente ce țin de tehnica acestuia. Aceste elemente sunt cel mai bine evidențiate în strofa următoare din poem:

”who dreamt and made incarnate gaps in Time & Space through images juxtaposed, and trapped the archangel of the soul between 2 visual images and joined the elemental verbs and set the noun and dash of consciousness together jumping with sensation of Pater Omnipotens Aeterna Deus”64

Un prim element pe care Ginsberg l-a împrumutat de la Cezanne este senzația ”Pater Omnipotens Aeterna Deus”. Pentru pictor, arta sa reprezenta o portretizare a realității realizată printr-o reinventare a adevărului și o celebrare a naturii și a eternității, toate aceste procese fiind îmbinate cu propriile sale emoții. Cu alte cuvinte, era vorba de tehnica ”petite senstation” pe care Ginsberg reușește să o perceapă pentru prima dată fiind sub influența drogurilor. Această ”petite sensation” reprezentă un mijloc de expresie si de accedere la ideea de eternitate, la acea senzație de Pater Omnipotens Aeterna Deus. În strofa de mai sus din ”Howl”, Ginsberg pare să fi atins starea respectivă printr-o modulare de viziuni și vise juxtapuse și printr-o reorganizare a gramaticii conștiinței. Astfel, procesul de creație de vine o formă de meditație transcendentală, de spiritualitate care, prin intermediul senzațiilor produse de droguri, contribuie la atingerea unei stări superioare, atât la nivelul conștiinței, cât ți la cel al intelectului.

64

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 20

41

Un alt element pe care Ginsberg l-a împrumutat din pictura lui Cezanne, adaptându-l la tehnica sa și la acea spontaneitate specifică scriitorilor Beat este reprezentat de juxtapunerea de imagini și viziuni. Poetul explică metoda, prin extrapolare:

”...by the unexplainable, unexplained non-perspective line, that is juxtaposition of one word against another, a gap between two words – like the space gap in the canvas – there’d be a gap between the words which the mind would fill in with the sensation of existence”65

Ginsberg descrie aici felul în care artistul, iar in cazul lui, poetul, comunică cu cititorul prin intermediul acestor ”deschizături” dintre cuvinte generate de o reconsiderare a gramaticii și logicii. Iar cititorul este invitat să completează aceaste ”intervale” cu propriile senzații și percepții, așa cum ilustrează poetul în versul ”and trapped the archangel of the soul between 2 visual images”. Acest proces generează un soi de iluminare a minții, atât în cazul poetului, care creează astfel un echivalent budist al efectului Pater Omnipotens Aeterna Deus, cât și în cea a cititorului care se raportează la poem prin prisma unei conștiințe modificate din punct de vedere senzorial și chiar spiritual:

”...if you place two images, two visual images side by side and you let the mind connect them, the gap between the two images the lightning in the mind illuminates”66

65

Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 153 66 Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg,1984, p. 153

42

2.3. Poezia – între tehnică și viziune orientală

Însă Ginsberg, prin această tehnică a juxtapunerii, nu s-a limitat doar la nivelul imaginarului, el experimentând și la nivelul ritmului și structurii poemelor sale, făcând de asemenea conexiuni și cu tehnica haiku-urilor, care ilustrează chiar mai bine această chestiune a completării mentale a ”spațiilor” dintre imagini, demonstrând că afinitățile sale pentru cultura și spațiu asiatic nu se rezumă doar la domeniul religiei și spiritualității. O definiție simplistă a haiku-ului formulată de Dan Constantinescu descrie acesta ca fiind: ”un poem de 17 silabe distribuite în 3 versuri și conținând un cuvânt indicând anotimpul”67. Însă ceea ce îl interesa pe Ginsberg nu era aspectul formal al poeziei japoneze, ci acel moment de iluminare temporară provocat în cititor, moment la care se ajunge prin crearea unei stări limită între poezie și semnificația acesteia. Dan Constantinescu continuă, explicând acest moment de iluminare ca fiind o reflectare în conștiința cititorului, ”proiectând asupra realității «umbre și lumini» deformate și mistificatoare”68. Se poate observa o oarecare asemănare între descrierea haiku-ului și tehnica juxtapunerii utilizată de Ginsberg, prin proiectarea de umbre și lumini, similară alăturării de imagini și cuvinte, deformând doar aparent realitatea pentra ca ulterior aceasta să fie redescoperită dintr-o perspectivă nouă, cu accente mistice. Astfel, se produce o epifanie ”înrudită cu inocența copilului prin înlăturarea a cât mai multor cuvinte dintre motivul inspirației și cititor”69. Totuși, există o diferență considerabilă, din punct de vedere cantitativ între haiku, cunoscut pentru dimensiunile sale reduse, și poemul lui Ginsberg. Ginsberg descrie tehnica haiku-ului, din punct de vedere compozițional, astfel: ”you have two distinct images, set side by side without drawing a logical connection between them: the mind fills in this…space”70 separând din nou actul creator de caracterul logic și rațional al minții, punând mai degrabă accent pe capacitatea
67

Ion Acsan, Dan Constantinescu, Antologie de poezie clasică japoneză, Editura științifică și enciclopedică, București, 1981, p. 172 68 Idem, Antologie de poezie clasică japoneză, p.172 69 Ibidem. 70 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 153

43

imaginației de a continua și reinterpreta imaginile produse de poet, printr-o complementarizare realizată de mintea aflată într-o stare de conștiină modificată, iluminată. Experimentul lui Ginsberg cu haiku-ului nu este unul gratuit, el încercând să dezvolte o metodă complexă, în special în cazul poemului ”Howl”, care să se bazeze nu doar pe spontaneitate și reinventare a limbajului, ci și pe această alăturare de imagini vizuale specifică poeziei japoneze. Înainte de a aplica metoda pe poemul ”Howl”, Ginsberg a exersat-o prin crearea de haiku-uri, pentru a putea surprinde acel moment de iluminare necesar producerii ”spațiului” dintre imagini. Ulterior, Ginsberg a aplicat tehnica haiku-ului în realizarea poemului ”Howl”, apelând totodată spontaneitatea gândurilor și imaginilor produse de o minte nealterată de regulile stricte ale logicii și ale gramaticii, o minte eliberată de convenții datorită consumului de droguri, care facilita crearea acelui moment de iluminare. Poetul explică modul în care funcționează această metodă exemplificând pe sintagme din ”Howl”:

”I was trying to do similar things with juxtapositions like ‘hydrogen jukebox’. Or ‘winter midnight smalltown streetlight rain’ Instead of cubes and squares and triangles… I have to reconstitute by means of words, rhythms of course, and all that. The problem is the to reach the different parts of the mind, which are existing simultaneously, the different associations which are going on simultaneously, choosing elements from both, like: jazz, jukebox and all that, and we have the jukebox from that; politics, hydrogen bomb, and we have the hydrogen of that, you see ‘hydrogen jukebox’.”71

Astfel, el ilustrează maniera în care diferite părți ale minții care există și funcționează simultan contribuie la crearea unor imagini temporare, care urmează a fi juxtapuse. Consecința acestei alăturări este reprezentată de acele ”spații” menționate anterior, ”spații” ce împiedică fluxul natural al gândurilor să evolueze, modifică starea conștiinței și, în continuare, creează un vid temporar, senzație al cărei scop este de a
71

Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 155

44

șoca, a speria sau a seduce cititorul. Acest gen de alăturări, specifice pentru întregul poem ”Howl” pot fi cu greu explicate în mod rațional sau logic, în primul rând pentru că modul de obținere a acestor tipuri de imagini nu are o bază rațională, sistematică, iar în al doilea rând, pentru că starea mentală a scriitorul este modificată și datorită consumului de droguri. Însă, la fel ca în cazul haiku-ului, Ginsberg nu mizează pe o analiză și o abordare rațională, ci mai degrabă pe una empirică. Paul Portugés descrie acest mod de creație ca: ”a visceral approach to poetry in which the mind rejects its own rational sensibility and undergoes a kind of organic alteration”72. Explicația lui Portugés evidențiază implicațiile senzoriale și chiar biologice pe care le dobândește procesul de creație, făcând totodată trimitere, prin formularea ”a kind of organic alteration” și la contribuția drogurilor, necesară într-o oarecare măsură, modificării stării de conștiință. Mai mult, Ginsberg nu a aplicat această tehnică a juxtapunerii doar la nivelul imaginarului. El a adaptat-o astfel încât ea reprezintă baza structurii poemului, care pare o înșiruire ilogică de fraze juxtapuse în mod haotic. Strofele nu urmează un tipar clasic sau a cărui structură să poată fi intuită. Această structură aparentă este de fapt o alăturare irațională care are aceași scop deja menționat, de alterare a conștiinței. Iar Ginsberg numea acest fenomen ”an electro-chemical reaction”. Cu alte cuvinte, poetul nu urmărea să provoace anumite senzații și percepții în cititor doar la un nivel superficial, ci era interesat mai ales de reacțiile fizice, biologice. Iar acest interes pentru aspectul fiziologic al reacțiilor este justificat de faptul că el considera aceste reacții similare cu cele trăite de el în timpul viziunea Blake. Iar una dintre funcțiile poeziei sale era de a crea viziuni similare în rândul cititorilor, nu neapărat la același nivel mistic, însă cu aceeași intensitate. Astfel poate fi explicat interesul său pentru pictura lui Cezanne și ceea ce el numea ”petites sensations”, precum și preocuparea sa pentru haiku, activități abordate în mod experimental în relație cu activitatea sa artistică. Însă, deși Ginsberg trata cu seriozitate și implicare fiecare detaliu al studiilor întreprinse, el nu ezita totuși să pună sub semnul întrebării concluziile sale:

72

Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 155

45

”The interesting thing would be to know if certain combinations of words and rhythms actually had an electro-chemical reaction on the body, which would catalyze specific states of consciousness. I think that’s what probably happened to me with Blake”73

Problema pe care Ginsberg și-o pune aici nu mai ține de rolul pe care îl are el ca poet în transmiterea mesajelor și senzațiilor prin intermediul poeziei, ci ține de modul în care cititorul percepe ceea ce i se transmite și modalitatea în care el reacționează la stimulii care, în viziunea lui Ginsberg, ar trebui să provoace o alterare a conștiinței. Din acest motiv, studiul și metoda lui Ginsberg sunt lipsite de elemente care să confirme sau să infirme constatările poetului, elemente care aparțin planului receptării poeziei. Exceptând acest aspect, toate experimentele lui Ginsberg în materie de poezie și alterarea conștiinței, începând cu aprofundarea viziunii Blake și studierea picturilor lui Cezanne, constituie un ansamblu de studii pragmatice ale conștiinței, care susțin ideea poetului potrivit căreia poezia funcționează ”as a catalyst to visionary states of being”74 Toate aceste efecte ale drogurilor și reacții ale viziunilor lui Ginsberg, începând cu modificări ale stării de conștiință sau ale ritmului respirației până la viziunea Blake sau receptarea efectului ”petite sensation” la Cezanne, toate acestea l-a ajutat pe Ginsberg în atingerea scopului său prin poezia pe care a scris-o. Poemele și implicit mesajele acestora, erau destinate în primul rând cititorilor,a căror mentalitate nu încerca să o schimbe, ci mai degrabă, le prezenta o imagine a realității filtrată printr-o conștiință care perecepea realitatea la un alt nivel. Sau, în cuvintele lui Ginsberg ”break down everybody`s masks and roles sufficiently so that everybody has to face the universe”75. Astfel, Ginsberg nu făcea o apologie a drogurilor. Poezia lui era într-un fel, un mijloc de dereglare a simțurilor cititorului care trebuie să renunțe la măști și roluri pentru a putea percepe lumea așa cum o vedea și poetul.

73

Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984,, p. 156 74 Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg, p. 156 75 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 232

46

3.

Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America

Creația lui Allen Ginsberg a fost marcată de acea viziune a lui William Blake care a avut drept consecință o căutare și o încercare continuă de a retrăi acea experiență prin intermediul poeziei. De aceea, caracterul vizionar al poemelor sale nu se rezumă doar la aspectul experimental și inovativ al limbajului, care reprezenta într-adevăr o provocare pentru el. Acea viziune de natură mistică, aproape revelatoare, cum ar numi-o Virgil Podoabă, este reprezentativă pentru creația lui Ginsberg atât datorită referințelor directe la acel moment care apar în diferite poeme, precum și datorită unei abordări exploratorii a ideii de creație poetică, generată de experimentele cu droguri dar și de cele cu limbajul poetic. De asemenea, un aspect important al creației lui Ginsberg este reprezentat de caracterul militant al unor poeme precum ”Howl” sau ”America” care ar putea fi considerate o formă de activism social și politic. Această problemă a valorii sociale a volumului ”Howl and other Poems” a constituit chiar subiectul unui proces, în urma căruia Ginsberg a avut câștig de cauză, ceea ce subliniază într-o oarecare măsură faptul că poemele sale nu sunt lipsite de acel substrat social care îi era refuzat în favoarea unei obscenități care îl alătura pe Ginsberg poeților minori. De asemenea, este important de menționat faptul că Ginsberg se situează în continuarea unei tradiții începute de Ezra Pound, Walt Whitman sau Williams Carlos Williams76, precursori ai unui post-modernism american în care Ginsberg se încadrează doar parțial, a căror influență asupra stilului și operei acestuia nu este de neglijat. Însă ceea ce a marcat într-o mai mare măsură evoluția literară a poetului o reprezintă societatea contemporană și acea realitate imediată care și-a pus amprenta atât pe mentalitatea oamenilor cât și pe creația literară din acea perioadă, marcată de războaie și de revoluția industrială. Poemele sale vorbesc despre o Americă aflată într-un continuu proces de schimbare, atât pe plan politic și social, cât și pe plan literar. Intenția lui Ginsberg era de a stârni conștiința unei generații aflate într-o stare de letargie, o generație care se complăcea în conformism. Având un puternic caracter profetic,
76

Una dintre principalele influențe în cazul operei lui Ginsberg este reprezentată de modernismul american, prin poeți ca Pound, Whitman și Williams, idoli, și în cazul lui Williams chiar mentor, de la care a preluat teme și tehnici de compoziție, adaptându-le intereselor sale

47

mesajele poeziilor lui Ginsberg nu se adresau doar contemporaneității, ci și posterității, multe dintre acestea încă având relevanță socială. De aceea, nu este de mirare faptul că poeme precum ”Howl” sau ”Kaddish”, care încep pe o notă oarecum personală, primul fiind dedicat unui prieten pe care Ginsberg l-a cunoscut în perioada în care a fost internat într-un institut pentru probleme mentale, și anume Carl Solomon, iar cel de-al doilea scris pentru mama sa, Naomi, ajung să dobândească valențe sociale, Howl fiind o critică a unei generații ce pare să se degradeze tot mai mult, în timp ce ”Kaddish” discutând experiența imigrației. Mai mult, temele abordate de Ginsberg oglindesc frământările unei societăți marcate de Războiul Rece, iar stilul și limbajul folosit, aparent ilogice, cu tentă ironică și cu fluctuații ritmice ilustrează caracterul materialist și chiar mecanizat al societății contemporane, în care comunicarea devine problematică.

3.1. De la cenzură la valoare socială

La momentul publicării primului volum de poezii al lui Ginsberg, ”Howl and other Poems” nu numai că a generat controverse, cum ar fi procesul pentru obscenitate, care ulterior a ridicat probleme de cenzură, dar a fost de asemenea considerat ca fiind lipsit de valoare, atât literară cât și socială. Iar această atitudine nu reflectă în mod direct valoarea pe care o are sau nu o are poezia lui Ginsberg, fiind mai degrabă o reacție negativă la sinceritatea de care a dat dovadă Ginsberg în descrierea unor probleme cu care se confrunta societatea americană în anii 50 și care încă mai continuă să ridice semne de întrebare. Această abordare este descrisă și criticată de T. S. Eliot în eseul său ”Funcția socială a poeziei”:

” oamenii sunt câteodată bănuitori față de orice poezie care are un scop precis: poezie în care poetul pledează in favoarea unor concepții de ordin social ,politic sau religios. Și sunt mai inclinați sa-i conteste caracterul de de poezie când nu sunt de acord cu opiniile profesate in ea; întocmai cum alții cred ca au de a face

48

cu poezie adevărată daca se întâmplă ca aceasta să exprime un punct de vedere pe care îl împărtășesc”77 Eliot explică faptul că modul în care este percepută poezia de către societate ține de un sistem de valori mai mult proprii, și mai puțin colective. Individul se raportează la ceea ce citește prin prisma convingerilor, frustrărilor sale, dar și prin acceptarea unei mentalități inculcate de către societate sau familie. De asemenea, gradul de identificare dintre cititori și ideile transmise de poezie poate determina o acceptare sau o refuzare a acestora, în funcție de natura familiară, tradițională sau inedită, excentrică a acestora. Ceea ce trebuie reținut este faptul că într-o societate cum este cea americană de după cel de-al Doilea Război Mondial, o societate caracterizată de conformism dus aproape până la extrem, acceptarea unor idei non-conformiste cum sunt cele ale lui Allen Ginsberg și a unui limbaj violent, aproape vulgar folosit pentru a transmite aceste idei, este problematică. Eliot explică în continuare funcția poeziei în relație cu ideea de mișcare literară sau culturală ca modă:

” După părerea mea nu are importanţă dacă poetul îşi foloseşte poezia pentru a apăra sau pentru a combate o anume atitudine socială. O poezie proastă se poate bucura de o vogă trecătoare când poetul reflectă o atitudine care la un moment dat are popularitate; dar poezia autentică supravieţuieşte nu numai când părerea generală se schimbă, ci şi atunci când încetează orice interes în ce priveşte problemele care îl pasionau pe poet.”78

Este drept că majoritatea poeziilor lui Ginsberg care au caracter de protest, cum ar fi de exemplu ”Howl”, ”America” și într-o oarecare măsură ”Kaddish” dacă este analizată din perspectiva problemei imigrației, au la bază ”probleme care îl pasionau pe poet”, el fiind direct implicat în chestiuni de natură socială și politică. De asemenea, generația Beat este astăzi considerată de cele mai multe ori ca fiind mai mult o modă literară și din această cauză, atitudinea contemporanilor lui Ginsberg față de poezia lui
77

T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 212-213 78 Idem, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, p. 213

49

este, la o analiză superficială, justificabilă. Însă problemele pe care acesta le abordează, de la consecințe ale revoluției industriale sau ale războiului până la chestiuni legate de cenzură sau drepturile minorităților, sunt mai mult decât niște interese personale ale poetului, ele prezentând relevanță socială și literară și în secolul XXI. Din acest punct de vedere, poezia lui Ginsberg dobândește un oarecare caracter profetic. Ginsberg nu descrie doar o națiune și o cultură contemporană lui, ci intuiește și ceea ce va deveni ea peste câteva decenii. În anii 60 poemul ”Howl” a șocat publicul neobișnuit cu astfel de excentricități literare. A provocat dezbateri, controverse, a scos la suprafață frustrări pe care oamenii le negau sau nu le puteau exprima deschis și a atras atenția asupra unor probleme cu care se confrunta societatea. Astfel, prin intermediul poemului ”Howl”, Ginsberg și-a asumat o misiune socială și, adoptând un limbaj facil, uzual, chiar un limbaj al străzii, poetul se adresa oricui era dispus să asculte. Ceea ce acum 50 de ani era o formă de manifest social, astăzi poate fi privit ca o retrospectivă socială și politică a transformărilor survenite de a lungul anilor, Ginsberg fiind un soi de profet care vorbește pentru public și, în același timp, despre public, așa cum el însuși o afirma:

” The presumption was of prophecy, part Blakean inspiration, part ordinary mind from Whitman...that is to say, the poet who speaks from his frank heart in public speaks for all hearts.”79 Astfel, Ginsberg părea să creadă că are o datorie față de oameni și că datorită naturii sale vizionare o poate îndeplini, fiind un profet care întruchipează atât nebunia transmisă prin viziunea Blake, cât și o simplitate și normalitate specifică vieții mundane. Și astfel această dualitate îi permitea să comunice oamenilor viziunile sale care erau de fapt reprezentări ale lumii din jur, în special ale societății americane aflate într-un oarecare declin, o societate dezumanizată, influențată negativ de revoluția industrială și care încă mai suporta consecințele unor războaie care au marcat-o în mod iremediabil.

79

Allen Ginberg, Foreword, în An Annotaded Bibliography. by Michelle Kraus. Metuchen N.J.: Scarecrow Press, 1980.p. X

50

Acest aspect al comunicării de experiențe personale prin intermediul poeziei este menționat și de Eliot în eseul său:

” poezia comunica întotdeauna o experiență noua sau un nou fel de a înțelege experiența curenta, ori dă expresia unei trăiri a noastre care altfel ar rămâne mută, lărgindu-ne astfel conștiința și rafinându-ne sensibilitatea.”80 Această lărgire a conștiinței de care vorbește Eliot se traduce la Ginsberg prin acel vizionarism poetic care i-a motivat experimentele literare despre care am vorbit în capitolul anterior, astfel că este demonstrat încă o dată faptul că demersul său nu este unul gratuit și lipsit de pertinență. Eliot mai adaugă un detaliu esențial referitor la funcția poeziei și relevant în discuția noastră: ” am convingerea că este important ca fiecare popor să aibă propria lui poezie”.81 Poezia lui Ginsberg este o poezie a poporului american deoarece s-a născut din istoria acestuia, se adresează acestuia, și nu doar societății contemporane poetului, ci și generațiilor următoare. El deplânge situația în care poporul american se află, dar nu o face ca pe o simplă constare, el încercând să sensibilizeze o societate aflată într-un continuu declin, pentru a o face să reacționeze. Un alt aspect esențial ce ține de valoarea socială a poeziei, și implicit și a poeziei lui Ginsberg, este limba, pe care Eliot o discută în relația ei cu rolul pe care îl are poetul în transmiterea de stări și sentimente prin intermediul poeziei:

” datoria poetului, ca poet, este doar indirectă față de poporul său: datoria lui nemijlocită este față de limba lui, întâi pentru a o păstra, apoi pentru a o îmbogăți și a o perfecționa, exprimând ceea ce simt alți oameni, el le modifică totodată sensibilitatea, făcând o mai conștienta;el ii face pe oameni sa si dea seama de ceea ce simt si îi învață ceva despre ei înșiși.”82

80

T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, p. 213 81 Idem, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, 1979, p. 213 82 Ibidem, p. 214

51

Astfel, Eliot minimalizează datoria poetului față de popor, fără să îi nege totuși importanța, și în același timp aduce în prim plan problema limbii, care pentru Ginsberg prezenta un interes aparte. Se poate spune că poetul american s-a preocupat cu ”păstrarea” limbii prin primele sale creații din volumul ”Empty Mirror” caracterizate de un stil obscur, ce amintea de poeții metafizici, dar a fost mai ales fascinat îmbogățirea și perfecționarea acesteia, prin numeroasele experimente întreprinse la nivelul limbajului, dar și prin crearea unei poezii destinate citirii cu voce tare, fapt ce s-a și realizat la numeroasele lecturi de poezie publice organizate de Ginsberg și alți scriitori beat. Așa cum am arătat în capitolul anterior, limba și limbajul poetic au constituit o problemă care a ocupat un loc de o importanță considerabilă în studiile poetului. O altă perspectivă pe care o discută Eliot în eseul său în relație cu funcția socială a poeziei o constituie receptarea și aprecierea ei de către un public mai mic sau mare, subliniind totuși faptul că nu popularitatea este ceea ce îi conferă valoarea operei unui poet. Ținând cont de faptul că popularitatea nu este o valoare constantă, care prin permanența ei să poată asigura o oarecare însemnătate unui obiect sau fenomen sau în cazul nostru poeziei, ar fi greșit să se aprecieze calitatea literară a unei opere prin raportare la popularitatea sau faima de care se bucura autorul ei, chiar dacă în unele cazuri se poate ține cont de aceasta:

” nu are prea mare importanță dacă un poet s-a bucurat sau nu în vremea lui de o mare popularitate, important este ca în fiecare generație să aibă măcar un public restrâns”.83 În ceea ce îl privește pe Allen Ginsberg și întreaga generație Beat de altfel, popularitatea nu le poate fi asociată în totalitate, doar în măsura în care am reduce acest curent literar sau contracultură la acea modă pe care a generat-o în rândul tinerilor și al publicului care participa la lecturile publice organizate de aceștia. Trebuie menționat faptul că deși scriitori ca Burroughs sau Ginsberg nu s-au bucurat de popularitate sau măcar apreciere din partea contemporanilor lor, ei aveau un public restrâns, alcătuit din

83

T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 215

52

prieteni apropiați sau chiar scriitori care se susțineau reciproc. Însă, o data cu trecerea timpului, ceea ce începuse ca o mișcare culturală cu potențial literar ajunsese să fie văzută mai mult ca o modă, asociată mereu cu acel stereotip al beatnic-ului, care nu era neapărat scriitor, ci mai degrabă o imagine creată de societate și de media. Mai mult, ceea ce contează în contextul generației beat devenită modă este faptul că scriitorii care sunt și astăzi apreciați și considerați ca având însemnătate pentru literatura americană sunt cei care vedeau generația beat ca pe un grup de oameni care se opuneau regulilor societății, care aveau pasiuni similare și o viziune comună. Ginsberg sublinia această particularitate difuză a generației beat ca fenomen cultural nedefinit, afirmând că: ”Nobody knows whether we were catalysts or invented something, or just the froth riding on a wave of its own. We were all three, I suppose."84 Dar, într-adevăr, ceea ce a contat a fost acel public restrâns, reprezentat de aceeași oameni care apreciau literatura beat. Un ultim punct pe care îl atinge Eliot în eseul său referitor la funcția socială a poeziei îl reprezintă raporturile cu alte țări sau alte culturi pe care poezia le poate facilita, și asta în special prin intermediul limbii:

”[...]studierea poeziei unui alt popor este deosebit de instructivă[...]datorită poeziei poți câteodată pătrunde în altă țară înainte, ca să zic așa, de a ți se elibera pașaportul sau de a fi cumpărat biletul”.85 Astfel, în urma unei analize a poeziei lui Allen Ginsberg, precum și a contextului cultural în care aceasta a fost produsă, prin raportare la eseul lui T. S. Eliot, putem identifica anumite funcții pe care aceasta le îndeplinește, ceea ce îi poate conferi prin urmare valoare socială.

84 85

http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation#The_Beats_comment_on_The_Beat_Generation T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 217

53

3.2. Poezie profetică

Viziunea lui Ginsberg asupra societății americane și, într-o oarecare măsură asupra întregii lumi, l-a determinat să-și asume un rol de profet , misiune pe care să o îndeplinească prin intermediul creației sale poetice care, datorită viziunilor pe care acesta le-a avut sau și le-a provocat, în măsura în care este vorba de cele produse de consumul de droguri. Mai mult, Ginsberg vede această abordare ca un ideal care trebuie urmat cu orice preț, așa cum el însuși afirma: ”I would never betray the Ideal – to help the masses in their misery”86. Poetul american vede acest ideal ca un concept esențial, aproape sacru, ca o regulă ce nu poate fi încălcată. Cât despre ce anume presupune acest ideal, el nu oferă detalii, tocmai pentru că acest rol de profet pe care și l-a asumat nu depinde de un anumit context sau de poporul american, ci se manifestă în orice situație. Referitor la această abordare a actului creator și al poeziei de către Ginsberg, Kenneth Rexroth afirma:

"The simplest term for such writing is prophetic, it is easier to call it that than anything because we have a large body of prophetic writing to refer to. There are the prophets of the Bible, which it resembles in purpose and language and in subject matter...There is the denunciation of evil and a pointing out of the way so to speak. That is prophetic literature."87 Rexroth asociază aici poezia profetică și cu acel misticism specific viziunilor lui Ginsberg precum și cu interesul acestuia pentru limba ca mijloc de a transmite aceste viziuni cititorilor. De asemenea, este subliniat caracterul critic al acestui tip de literatură, al cărui scop este de a scoate în evidență anumite probleme ale societății dar și de orienta cititorii spre a lua o poziție. Mai mult, creația lui Ginsberg, din această perspectivă profetică, respectă două dintre cerințele pe care Pound le afirma ca fiind esențiale poeziei. În primul rând,

86

Ed. Donald Allen, Warren Tallman, Poetics of the New American Poetry, Grove Press, New York, 1973, p. 335 87 http://www.angelfire.com/ab2/blake1/page6.html, 21. 06.2009

54

Ginsberg ca poet se pliază pe acea descriere a artistului ca ”antennae of the race”.În al doilea rând, rolul fundamental al artistului este de a purifica limba tribului. Aceste două trăsături conferă un caracter dual creației lui Ginsberg, având atât rol profetic cât și cathartic.

3.2.1.

Howl

Poemul ”Howl” prezintă societatea americană într-o maniera complexă, putând fi analizat pe mai multe planuri. El este un poem-revoltă, care poate fi perceput ca un pseudo-manifest social, descriind poporul american ca fiind într-o stare de letargie degradantă, manifestată literar prin semne de nebunie și chiar schizofrenie, antrenându-i totodată într-o atitudine pozitivă pentru schimbare. De asemenea, ”Howl” are un oarecare caracter profetic, prezentând o imagine a lumii care poate fi proiectată în viitor, ilustrând probleme cu care încă se mai confruntă societatea contemporană și nu doar cea americană. Poemul este în același timp și un poem referențial, cu numeroase aluzii și trimiteri autobiografice, vorbind despre o generație ”destroyed by madness”88 Poemul prezintă o viziune asupra lumii, ilustrând aspecte negative ce țin de valori sociale, relații interumane sau structuri politice. Evoluția societății americane este văzută de Ginsberg ca o involuție, ajungând în ultimă instanță la un soi de nebunie, de schizofrenie. ”Howl” este caracterizat de o sfidare a autorității și a convențiilor, de o oarecare indiferență față de așteptările cititorilor și pe alocuri de o organizare haotică, reflectând într-o oarecare măsură o stare de haos specifică societății americane. Mai mult, această societate este cea care a adus la stadiul de nebunie ”the best minds of my generation”89, generația Beat, generația lui Ginsberg, aceiași scriitori care au avut o viziune, pe care însă societatea a ignorat-o. Însă, deși Ginsberg pare să vorbească în mod particular de generația Beat, făcând numeroase referiri la contemporani de-ai săi, starea generală pe care el o descrie în realitate se aplică pentru o societate întreagă, poporul american fiind profund marcat și afectat de o serie de evenimente care au avut

88 89

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956, 2006, p. 9 Idem, Howl and other Poems, p. 9

55

consecințe în toate planurile vieții publice, dar și în cea privată, astfel că acea nebunie descrisă de Ginsberg este un soi de reacție, pe plan subconștient, la transformările suferite. Ginsberg continuă să descrie această generație ca fiind motivată de acte de nebunie: ” who were expelled from the academies for crazy and publishing obscene odes on the windows of the skull”90 ajungând până la tendințe de sinucidere, Ginsberg revenind la acea problemă a dorinței de moarte, care aici are implicații negative, mai puțin mistice:

” who created great suicidal dramas on the appartment cliff-banks of the Hudson under the wartime blue floodlight of the moon & their heads shall be crowned with laurel in oblivion”91 Acești oameni despre care vorbește Ginsberg și pe care îi numește ”best minds”, făcând într-un fel o oarecare selecție, suferă de halucinații ” nothing but a hopeful little bit of hallucination”92 și coșmaruri ” with dreams, with drugs, with waking nightmares, alcohol and cock and endless balls,”, trec prin stări de catatonie93 ” who in humorless protest overturned only one symbolic pingpong table, resting briefly in catatonia”, psihoză ”who demanded sanity trials accusing the radio of hypnotism & were left with their insanity & their hands & a hung jury”94, aici poetul amintind și probleme legate de corupție și manipulare prin referire la hipnotismul ”practicat” de radiouri, ajungând din nou la soluția ultimă, moartea, pe care însă de data asta o percepe ca pe un privilegiu: ” presented themselves on the granite steps of the madhouse with the shaven heads and harlequin speech of suicide, demanding instantaneous lobotomy”95. În raport cu corupția, poetul pune în discuție și probleme ce vizează securitatea poporului, prin referire la F.B.I. Chiar și modul în care Ginsberg se exprimă, numind unul dintre acești reprezentanți ai generației pe care o descrie. ca fiind nebun, sugerează sentimentul de
90 91

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006 , p. 9 Idem, Howl and other Poems, p. 15 92 Ibidem, p. 19 93 Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziţii, conduită stereotipă şi stupoare mintală. 94 Ibidem, p. 18 95 Ibidem, p. 18

56

dezarmare și o oarecare pierdere a speranței și încrederii în schimbare: the madman bum and angel beat in Time, unknown, yet putting down here what might be left to say in time come after death”96. Descrierile lui Ginsberg se remarcă prin numeroasele referințe și trimiteri la domeniul medical, iar acest fapt este justificat de un episod din viața lui, legat de experiența avută într-un institut de boli mentale, unde de altfel l-a cunoscut pe Carl Solomon, un artist dadaist căruia îi este dedicat acest poem. Poetul descrie transformările survenite în structura societății americane prin analogie la tratamentele și practicile utilizate în spitalele de nebuni: ” who were given instead the concrete void of insulin Metrazol electricity hydrotherapy psychotherapy occupational therapy pingpong & amnesia”97, iar consecințele acestor activități ajung să fie sesizate și pe plan literar, prin descrierea metodei de compoziție specifică scriitorilor beat și, în special, specifică lui Ginsberg și Kerouac:

” who dreamt and made incarnate gaps in Time & Space through images juxtaposed, and trapped the archangel of the soulbetween 2 visual images and joined the elemental verbs and set the noun and dash of consciousness together jumping with sensation of Pater Omnipotens Aeterna Deus

to recreate the syntax and measure of poor human prose and stand before you speechless and intelligent and shaking with shame, rejected yet confessing out the soul to conform to the rhythm of thought in his naked and endless head”98 Poetul face aici referiri la studiile sale vizionare și la experimentele cu tehnica haiku-ului și cea a lui Cezanne cu a lui ”petite sensation”, discutând totodată și despre elementele de limbă pe care explorează el în poezia sa, despre verbe, substantive, sintaxă, ritm, însă modul în care prezintă toate acestea nu este sistematic sau logic, ci este unul haotic, care urmărește fluctuațiile și schimbările în ordinea gândurilor specifice unei persoane care suferă de probleme mintale.

96 97

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 18 Idem, Howl and other Poems, p. 18 98 Ibidem, p. 20

57

Partea a doua a poemului reprezintă o descriere a Moloch-ului99, o imagine a sacrificiului uman realizat prin intermediul războiului, un produs al mentalității americane cu consecințe directe asupra societății americane, prin fenomene cu impact la nivel economic și social, cum ar fi materialismul sau conformismul. Ginsberg face referire de asemenea și la atitudinea poporului american față de Războiul Rece. De asemenea, acest Moloch poate fi interpretat și ca o reprezentare subiectivă a culturii economice a Americii sau cu alte cuvinte o reprezentare a capitalismului, precum și un simbol al dezumanizării unui stat modern în care armata și industria par să dețină control asupra vieții oamenilor. În partea a treia a poemului, această nebunie și acest sentiment de neîncredere ating un punct maxim, devenind o formă de paranoia, sugerat de mutarea interesului lui Ginsberg spre Carl Solomon și Rockland, care este de fapt o reprezentare fictivă a Institutului Psihologic Prezbiterian Columbia, unde a fost și el internat. Perspectiva din care Ginsberg analizează și critică societatea se schimbă. Dacă în prima parte Ginsberg era oarecum distanțat față de ceea ce relata, criticând cu o oarecare detașare, în partea a treia el nu mai adoptă o poziție exterioară, situându-se pe același plan cu Carl Solomon, împărtășind cu el și cu întreaga generație aceeași experiență a nebuniei: ”Carl Solomon! I’m with you in Rockland”100. Însăși ideea de spital sugerează ideea de izolare, de claustrare și, în ultimă instanță, de refuz al conformității, Ginsberg lăsând impresia că preferă nebunia în defavoarea mediocrității unei societăți aflate în declin. Ginsberg se adresează lui Carl Solomon la persoana I, relatând o serie de evenimente și detalii care de fapt se referă la toată generația pe care o deplânge. El vorbește despre situația scriitorilor care deși au talent și potențial sunt limitați și obligați să se supună unor standarde rigide impuse de o tradiție: ” I'm with you in Rockland/ where we are great writers on the same dreadful typewriter”. Descriind această situație, el subliniază gravitatea ei prin faptul că este făcută publică, la radio: ” where your condition has become serious and is reported on the radio”, apoi își declară neputință în fața unei cauze lipsite de speranță: ” where fifty more shocks will never return your soul to its

99

100

Un zeu căruia i se aduceau copii pentru sacrificiu, de-a lungul timpului în vechiul Orientul Mijlociu. Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 24

58

body again from its pilgrimage to a cross in the void”, pentru ca în cele din urmă să adopte o poziție optimistă:

” where we wake up electrified out of the coma by our own souls' airplanes roaring over the roof they've come to drop angelic bombs the hospital illuminates itself imaginary walls collapse O skinny legions run outside O starry-spangled shock of mercy the eternal war is here O victory forget your underwear we're free”101. Ginsberg subliniază aici capacitatea generației, din care face și el parte, ținând cont că folosește persoana I plural, de a se afirma în ciuda piedicilor de tot felul. Spitalul, zidurile care se prăbușesc, toate aceste indică o depășire a limitărilor impuse de tradiție precum și o înfruntare a prejudecăților care până atunci împiedicau talentul să se afirme, iar finalul strofei vine să susțină această victorie prin afirmarea unui ideal care devine realitate, și anume libertatea, în special libertatea de expresie, dreptul la opinie. Aceste frământări pe care le descrie Ginsberg au în mod evident drept cauză probleme ale societății, însă un alt factor care ar putea antrena acest tip de comportamente și reacții este reprezentat și de droguri, care în cazul generației Beat era o prezență permanentă în viața scriitorilor și nu numai. De asemenea, alienarea și dezumanizarea care caracterizează poporul american se manifestă atât în plan comportamental, așa cum am descris anterior, cât și în plan limbii, transformări descrise în capitolul anterior în raport cu consumul de droguri. Toate aspectele descrise anterior în relație cu societatea americană și transformările suferite de aceasta alcătuiesc o imagine de ansamblu asupra stării generale care caracteriza anii de după cel de-al doilea război mondial precum și după Războiul rece. Consecințele survenite de pe urma acestor evenimente sunt justificabile, ținând cont de amploarea lor, însă ceea ce trebuie remarcat este modul în care acestea se reflectă în comportamentul oamenilor și, chiar mai mult, modul în care literatura percepe aceste transformări. În cazului poemului Howl, societatea pare să sufere de o nebunie colectivă, mascată sub diferite forme în viața de zi cu zi. Imaginile folosite de Ginsberg
101

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 26

59

sunt de impact tocmai pentru a sensibiliza cititorul și, în general, societatea și pentru a-i antrena într-o schimbare necesară poporul american. Însă ceea ce critică Ginsberg, și anume corupția, manipularea, lipsa unei libertăți de expresie nu sunt probleme ce țin doar de trecut, ci sunt specifice și societății prezentului, fiind încă de actualitate.

3.2.2.

America

Dacă în ”Howl” Ginsberg se situa într-o colectivitate din perspectiva căreia făcea observații critice la adresa societății americane, poziție cu care se identifica adoptând un rol de profet, în ”America” poetul schimbă abordarea, în sensul în care se raportează mult mai personal. În acest poem, Ginsberg rediscută probleme deja abordate în ”Howl”, însă într-o formă mult mai concisă și, poate, mai puțin redundantă. Ceea ce face ca ”America” să nu fie o simplă reluare și reformulare a argumentelor prezentate în ”Howl” este forma confesională pe care o dă poetul, folosind un ton melancolic, plin de umor, dar oarecum temperat, toate acestea constituind o retrospectivă a Americii văzută prin ochii unui poet dezamăgit de ceea ce a ajuns țara sa. Rosenthal afirma în legătură cu aceste doua poeme:

"The two most striking pieces in Allen Ginsberg's Pamphlet Howl and Other Poems - the long title piece and America - are sustained shrieks of frantic defiance. The themes are struck off clearly in the opening lines of each..."102 Criticul observă aici în relație cu cele doua poeme caracterul militant și tonul pasionat cu care Ginsberg își susține ideile, afișând totodată o atitudine sfidătoare. Poemul începe într-o manieră care-l înfățișează pe Ginsberg într-o postură oarecum dilematică și contradictorie. Starea în care se află societatea americană pare a fi una instabilă din punct de vedere ideologic și emoțional, încât Ginsberg alternează în atitudinea pe care o adoptă, existând fluctuații în sentimentele pe care le produc în sufletul poetului aceste probleme:

102

M. L. Rosenthal, "Poet of the New Violence", The University of Michigan Press, 1984, p. 29

60

” America I've given you all and now I'm nothing. America two dollars and twenty-seven cents January 17, 1956. I can't stand my own mind. America when will we end the human war? Go fuck yourself with your atom bomb I don't feel good don't bother me.”103

Având în vedere că într-o oarecare măsură ”America” esențializează problematica expusă în ”Howl”, intensitatea cu care sunt expuse argumentele este creată de forma pe care o are poemul, și anume de monolog cu o retorică ce amintește de Vechiul Testament, iar această asemănare nu face decât să susțină ideea că Ginsberg își asumă un rol de profet care are o datorie față de poporul american. În plus, această formă a poemului se pliază pe intențiile poetului, care urmărește să confere un oarecare caracter politic poeziei, ironizând o mentalitate provocată de Războiul Rece: ”America you don't really want to go to war”104, ulterior descriind în manieră parodică atitudinea față de comunism și o stare generală de neîncredere ce tinde spre paranoia: ” The Russia wants to eat us alive. The Russia's power mad. She wants to take out cars from out our garages”. Discuția lui Ginsberg despre Rusia, comunism, război are un caracter umoristic nu pentru a-i minimaliza importanța, ci tocmai pentru a atrage atenția asupra ridicolului pe care îl provoacă. De asemenea, el considera capitalismul și comunismul, teme tratate în poeziile sale, ca fiind niște construcții imaginate și create de oameni. Poetul nu este interesat atât de mult de problemele politice în sine, cât de efectele pe care le au asupra poporului precum și de măsura în care oamenii aderă sau nu la o direcție politică sau la o ideologie și de aceea își însușește acest rol de profet, pentru a deschide ochii oamenilor și pentru a atrage atenția unor atitudini greșite. Ginsberg nu adoptă totuși o poziție superioară, chiar dacă pe alocuri folosește un ton sarcastic. Pe măsură ce poetul avansează în critica pe care o face atitudinea și tonul lui alternează, de la alienare: ” America I've given you all and now I'm nothing”, la dezamăgire: ” I don't feel good don't bother me”, la sarcasm: ”America when will we end the human war?/Go fuck

103 104

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 39 Idem, Howl and other Poems, p. 42

61

yourself with your atom bomb” și chiar dezgust: ” I'm sick of your insane demands”. Treptat, poetul ajuge să se identifice cu America: ” It occurs to me that I am America./I am talking to myself again.”, iar demersul lui critic ia forma unei autoevaluări, în urma căreia face o serie de mărturisiri, ce scot la iveală secrete și temeri care aparțin de fapt întregului popor american. În identificarea pe care Ginsberg o face cu America, el însumează toate sentimentele, temerile, frustrările și aspirațiile oamenilor pe care îi reprezintă. Trebuie reținut faptul că pentru Ginsberg principala amenințare a Americii este acel Moloch despre care vorbește în partea a doua din ”Howl”, care întruchipează un zeu al asupririi, al distrugerii, al sacrificiului, a cărui influență asupra Americii se produce mai mult la nivel psihologic și intelectual și mai puțin la cel economic și politic, cu toate că există în această privință anumite realități pe care le denunță Ginsberg ca fiind problematice. De asemenea, acest Moloch care reprezintă un complex militarindustrial nu trebuie confundat cu America, deoarece nu putem spune că națiunea se autodistruge. În ciuda acestei viziunii sumbre pe care poetul o are asupra societății, acesta nu exclude posibilitatea și șansa unei posibile salvări, care depinde în primul rând de o schimbare în atitudinea oamenilor. Ginsberg tratează de asemenea cu același ton sarcastic și problema mediocrității mass-media prin referire la Time magazine:

” I'm addressing you. Are you going to let your emotional life be run by Time Magazine? I'm obsessed by Time Magazine. I read it every week. Its cover stares at me every time I slink past the corner candystore. I read it in the basement of the Berkeley Public Library”105 Această publicație reprezintă pentru poet o oglindire a tuturor evenimentelor, de la cele mai triviale și mediocre la cele mai marcante, care îl fac să privească situația Americii cu dezamăgire și neîncredere. Articolele citite nu fac decât să repete o situație

105

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 40

62

cu care Ginsberg este la curent, însă materializarea lor în paginile revistei care apare săptămânal, fapt ce accentuează realitatea pe care o prezintă, nu face decât să reactualizeze imaginea demoralizantă a Americii. Ginsberg continuă pe același ton sarcastic, făcând o trecere în revistă a unor probleme ce prezentau interes pentru societatea americană la momentul respectiv:

”Asia is rising against me. I haven't got a chinaman's chance. I'd better consider my national resources. My national resources consist of two joints of marijuana millions of genitals an unpublishable private literature that goes 1400 miles and hour and twentyfivethousand mental institutions. I say nothing about my prisons nor the millions of underpriviliged who live in my flowerpots under the light of five hundred suns.”106 Poetul pune aici în discuție principalele teme ale articolelor din acea perioadă, care prezentau printre altele obsesia americanilor pentru China comunistă, afișarea în mod ostentativ a resurselor naturale, creșterea numărului de persoane închise în închisori sau în spitale pentru boli mentale sau indiferența față de persoanele fără adăpost, reprezentate în poem prin ” underpriviliged who live in my flowerpots under the light of five hundred suns”, o problemă de interes general pentru societatea americană pe care se pare că Ginsberg o intuiește cu două decenii mai devreme, detaliu care subliniază încă o dată valoarea operei sale din punct de vedere social. Ginsberg dă dovadă de abilitate și creativitate în folosirea unor clișee pentru a-și susține ideile și pentru a se adresa poporului într-un limbaj accesibil. El apelează la clișee din domeniul jurnalismului ”Asia is rising against me” precum și la clișee rasiste ” I haven't got a chinaman's chance.” Ginsberg continuă în aceeași notă, atrăgând atenția asupra unor chestiuni de morală în legătură cu clasa de mijloc și interesul pentru bordeluri, pentru ca în versul următor să încheie printr-o remarcă având substrat politic, sugerând faptul că președintele Statelor Unite nu poate fi catolic:
106

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 41

63

”I have abolished the whorehouses of France, Tangiers is the next to go. My ambition is to be President despite the fact that I'm a Catholic.” Ultimul vers ”America I'm putting my queer shoulder to the wheel107” subliniază încă o dată ambivalența poemului, care este în același timp o confesiune și un pseudodiscurs profetic menit să trezească în conștiința americanilor o dorință de schimbare și de salvare. Pe de o parte, este o mărturisire a orientării sexuale a poetului, iar pe de altă parte, este o promisiune pe care o face acesta referitor la intențiile de schimbare a stării generale în care se află America sau chiar un fel de invitație adresată societății. Poemul lui Ginsberg reprezintă o declarație politică prin care susține o eliberare a americanilor de constrângerile istorice și de limitările tradiției, distanțându-se de orice considerație socială, economică sau politică, poetul adresându-se strict unei societăți capabile să gândească în mod independent, să ia decizii relevante pentru situația în care se află America și mai ales să conștientizeze necesitatea luării unei poziții în această luptă cu Moloch-ul ce pare să distrugă tot mai mult un popor cu potențial de afirmare.

3.2.3.

Kaddish

Titlul poemului reprezintă un prin indiciu referitor la una dintre temele pe care o poate dezbate ”Kaddish”108 și anume problema evreilor. De asemenea, Ginsberg readuce în discuție comunismul, o altă temă, de natură politică, recurentă. Și toate acestea sunt reprezentate pe un fond de poezie confesională. Pe de o parte, Ginsberg face din mama lui o muză:

”...glorious muse that bore me from the womb, gave suck first mystic life & taught me talk and music, from whose pained head I first took vision-

107 108

Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 43 Kaddish este o rugăciune pentru morți, unul dintre elementele centrale ale slujbei religioase a evreilor

64

Tortured and beaten in the skull-what mad hallucinations of the damned that drive me out of my own skull to seek eternity till I find peace for Thee, O Poetryand for all the humankind call onthe origin”109

dar, mai mult decât atât, el recreează imaginea unei mamei nebune pentru ca ulterior să se reconcilieze cu ea. Pe de altă parte, el redă o poveste cu un oarecare fir narativ, cu personaje, un fragment din viața de evreu în America. Tema nebuniei reapare și aici înfățișată de probleme mamei lui Ginsberg, Naomi, a cărei viață a fost profund marcată de o serie de evenimente care la rândul lor au avut impact asupra vieții lui Ginsberg, în mod direct datorită relației cu mama sa, și indirect prin ”moștenirea” lăsată de aceasta, un soi de responsabilitate etnică, atât în plan emoțional, cât și în cel social. Întregul poem ilustrează o serie de transformări ale căror consecințe se reflectă în comportamentul și starea mentală a lui Naomi. Comunismul, fiind una dintre principalele cauze care stau la baza nebuniei mamei lui Ginsberg, se transformă în paranoia: ”All the accumulations of life, that wear us out--clocks, bodies, consciousness, shoes, breasts--begotten sons--your Communism--'Paranoia' into hospitals.” 110 În poezia lui Ginsberg, nebunia reprezintă un produs cu caracter destructiv, rezultat de pe urma degradării societății americane, o societate lipsită tot mai mult de valori morale și etice, coruptă și dezumanizată. În același timp, atât în cazul lui Ginsberg cât și în cel al mamei sale, nebunia a luat forma unui zid protector fașă de aceste aspecte negative ale vieții, în fața cărora nu ar fi putut rezista, decât izolându-se într-o lume interioară similară celei exterioare. Pentru poetul american, experiența nebuniei propriu zise se rezumă la un episod scurt din viața lui, însă pentru mama sa, nebunia reprezintă o parte importantă din viața ei. Poezia lui Ginsberg întruchipează o cultură care depășește granițele Americii, o cultură internațională, în special în cazul poemului ”Kaddish”, problema evreului fiind o chestiune de importanță globală. Din punct de vedere literar, Ginsberg are o sarcină dificilă, aceea de a nu-și lăsa identitatea poetică să fie dominată de cea etnică, iar prin
109

110

Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p.29 Idem, Kaddish and other Poems,1950-1960, p. 11

65

intermediul poemului ”Kaddish” el a încercat să răspundă acestei provocări, actul creator devenind astfel o formă de catharsis. Un element bizar în raport cu atitudinea pe care o are Ginsberg față de problema evreului îl reprezintă faptul că în ”Howl” el apelează la un simbol specific culturii evreilor pentru a crea o reprezentare a tuturor elementelor negative ale societății americane care îi conferă acest caracter decadent pe care Ginsberg încearcă să îl surprindă în poeziile sale. Astfel, este evidențiată această ambivalență a poetului față de problema evreului. Ginsberg folosește originea sa evreiască pentru a reprezenta condiția generală a culturii și valorilor evreiești în raport cu cultura americană, însă această imagine este în mod inevitabil una subiectivă. De asemenea, o dată cu moartea mamei sale, el rămâne singurul reprezentant al culturii și al lumii evreiești. Iar această situație generează o tensiune care se manifestă în poezie printr-un ton mai puțin ironic și caustic decât în ”Howl”, mult mai încărcat emoțional și mai sumbru, ținând cont de natura evenimentului pe care Ginsberg îl descrie. Partea a patra a poemului face dovada acestui caracter multicultural pe care îl îndeplinește poezia prin detaliile din fiecare vers, care fac referire la diverse locații din continente diferite: Rusia, China, India, California, Cehoslovacia pentru ca în final să se reîntoarcă la America, locații care o au ca numitor comun pe Naomi, ca simbol al culturii evreiești, cultură definită de o lipsa unei apartenențe bine stabilite la un teritoriu. Este important de reținut faptul că Ginsberg nu a trăit experiența celui de-al Doilea Război Mondial într-o măsură care să-l marcheze. Astfel, viziunea lui asupra consecințelor războiului asupra societății americane se materializează sub forma problemei evreului a cărui suferință este într-o oarecare măsură reprezentativă pentru cea a întregului popor american, iar abordarea lui este una foarte personală. De asemenea, acest interes pentru problema evreilor transpusă în ”Kaddish” este un mod de a se distanța de stilul generației Beat, în sensul în care aceasta nu îi mai oferă contextul cultural necesar pentru a se putea raporta la cultura evreiască într-o maniera adecvată. De aceea, Ginsberg caută perspective noi de abordare a acestei chestiuni într-un context american, deoarece acesta îi oferă o altă perspectivă din care să analizeze raporturile dintre cultura americană și cea evreiască. Astfel, ”Kaddish” reprezintă un punct de convergență între cele două culturi, fapt realizat printr-o îmbinare a simbolisticii evreiești cu contextul cultural american. 66

În eseul său ”Poetry, Violence and The Trembling Lambs”, Ginsberg afirma în legătură cu rolul poeziei:

”Poetry is the record of individual insights into the secret soul of the individual – and, because all individuals are One in the eyes of their Creator, into the soul of the World”111 Așa cum reiese și din argumentele prezentate anterior, referitor la valoarea socială a creației lui Allen Ginsberg, precum și a rolului profetic și cathartic pe care aceasta îl dobândește prin tematica abordată și prin maniera de transmitere a viziunilor poetice, putem afirma că poezia lui Ginsberg nu este o simplă manifestare a unei mode literare apărute în anii 50 în America. De asemenea, poezia este pentru Allen Ginsberg un mijloc de comunicare nu doar între el ca profet și cititori, ci și între aceștia din urmă și creator, situație în care el rămâne un simplu intermediar, însă, în continuare, cu același rol de profet.

111

Ed. Donald Allen, Warren Tallman, Poetics of the New American Poetry, Grove Press, New York, 1973, p. 331

67

Concluzii
În studiul de față am urmărit relațiile care se pot stabili între dimensiunea culturală a unei societăți, prin raportare la diverse aspecte de natură socială, politică sau economică, și literatura specifică perioadei respective, precum și implicațiile pe care acest tip de literatură le poate avea. În cazul de față este vorba de societatea americană de la mijlocul secolului XX în raport cu generația și literatura Beat. În primul rând, în urma trecerii în revistă a elementelor esențiale pentru realizarea unei imagini de ansamblu a generației Beat, am constatat o serie de dificultăți în stabilirea unor diferențe intre noțiunile de mișcare literară și modă literară. Am analizat acest fenomen ca o contracultură, prin atitudinea distanțată față de normele sociale și mai ales literare, fapt ce îi conferă statut de mișcare literară. Însă, în urma influenței capitaliste a societății americane, generația Beat a dobândit valențe de modă literară, situație care ridică probleme în stabilirea unei valori literare sau sociale a literaturii Beat, în special a poeziei lui Allen Ginsberg. Ceea ce trebuie menționat este faptul că schimbările de atitudine ale societății americane față de literatura Beat, de la un refuz, care ridica problema cenzurii, până la acceptare și adoptare ca modă, pot sugera o dificultate în stabilirea unei valori reale a literaturii, proces condiționat și de contextul cultural. În al doilea rând, lucrarea discută dimensiunea vizionară a creației lui Allen Ginsberg pornind de la distincția dintre artiști și vizionari a lui Marcel Raymond, distincție care se dovedește totuși a fi reductivă în urma analizei unor particularități ale poeziei și ale abordării actului creator. Predilecția lui Ginsberg pentru probleme ce țin de actul creației, minimalizând importanța teoretizării, l-ar încadra în categoria vizionarilor. Totuși, latura experimentală a poeziei lui Ginsberg se află în strânsă legătură cu dezvoltarea unei tehnici compoziționale, bazată în primul rând pe spontaneitate, ceea ce duce la stabilirea unor reguli de compoziție, situându-l astfel pe poet în categoria artiștilor. Această ambivalență a creației lui Allen Ginsberg demonstrează faptul că distincția între latura artistică și cea vizionară poate fi greu de stabilit, ceea ce face ca direcția cercetării întreprinse în acest capitol să se distanțeze oarecum de clasificarea lui Marcel Raymond.

68

Este discutat de asemenea aspectul vizionar al creației lui Ginsberg, în legătură cu diverse aspecte esențiale ale vieții sale, începând cu viziunea Blake, apoi relația dintre poezie și droguri, continuând cu influența picturii lui Cezanne, ajungând în cele din urmă la influențele haiku-ului asupra tehnicii lui Ginsberg, demers în urma căruia am constatat o permanentă raportare la acel prim moment vizionar ca la o experiență cu valențe mistice și chiar revelatoare, care declanșează practica experimentului, întreținută ulterior de droguri. Totuși, este important de menționat faptul că poetul nu face o apologie a drogurilor, abordarea sa fiind mai puțin una hedonistică. Mai mult, în urma analizei creației lui Ginsberg prin raportare la pictură, poezie japoneză, la care se adaugă particularități ale muzicii jazz, am ajuns la concluzia necesității unei tratări interdisciplinare a literaturii. În al treilea rând am urmărit discutarea valorii sociale a poeziei lui Allen Ginsberg prin raportare la eseul lui T.S. Eliot, precum și prin discutarea tematicii și implicațiilor sociale, politice și pe alocuri economice a 3 poeme, și anume Howl ,America și Kaddish, observând astfel că o analiză sistematică a creației poetului îi poate conferi valoare socială și literară. De asemenea am constatat faptul că rolul pe care îl ocupa un poet în societate diferă în funcție de intențiile acestuia, de mentalitatea oamenilor și de disponibilitatea acestora de a accepta abordări inedite ale literaturii, datorită faptului că literatura poate avea caracter anticipativ, sau profetic cum am stabilit în cazul lui Ginsberg. Trebuie subliniat faptul că noțiunea de poezie profetică nu presupune o perspectivă mistică, de prevestire, ci o abordare personală a problemelor societății de către Ginsberg, printr-o analiză critică a situației Americii la acel moment, precum și prin asumarea unui rol de profet care să ofere o nouă perspectivă asupra unor probleme a căror importanță este ignorată sau minimalizată, poezia reprezentând astfel un mijloc de transmitere a unor constatări referitoare la societate. Ca o concluzie generală a lucrării se poate spune că în funcție de modul în care este percepută și interpretată, literatura își poate depăși limitările impuse de o abordare reductivă prin care aceasta ar fi o simplă expunere de idei, fapte sau emoții pe care trebuie să le luăm ca atare, literatura, și, în cazul de față poezia, având capacitatea de a sensibiliza cititorii, determinând o reevaluare a propriilor valori.

69

Bibliografie

1. Acsan,I și Constantinescu,D., Antologie de poezie clasică japoneză, Editura științifică și enciclopedică, București, 1981 2. Allen, D, și Tallman,W.,(Ed.) Poetics of the New American Poetry, Grove Press, New York, 1973 3. Baudelaire, Ch., Jurnale intime; Paradisuri artificiale, ed. Pandora, 2002 4. Bucur, R. și Mușina, A., Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979 5. Fauchereau, S., Introducere în poezia americană modernă, Editura Minerva, București, 1974 6. Charters, A., Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England 7. Ginsberg, A., Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987 8. Ginsberg, A., Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961 9. Ginsberg, A., Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956, 2006 10. Ginsberg, A., Indian Journals, San Francisco, City Lights, 1970 11. Ginsberg, A., Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961 12. Ginsberg, A., Hyde, L., On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984 13. Raskin, J., American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, University of California Press, Berkeley, 2004 14. Kraus, M., An Annotaded Bibliography. Scarecrow Press, Metuchen N.J., 1980 15. Long, J., Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005 16. Raymond, M., De la Baudelaire la suprarealism, editura Univers, București, 1998 17. Rosenthal, M.L., Poet of the New Violence, The University of Michigan Press, 1984 70

18. Walker,M., The Literature of the United States of America, Macmillan, London, 1988

Articole:

19. J.C. Shakespeare, Culture Crash. Ashcan Rantings and Kind King Light of Mind. Why the Beats Still Matter, http://www.altx.com/io/beatgeneration.html 20. Jack Kerouac, Aftermath: The Philosophy of the Beat Geneation în Esquire Magazine, 3/58, http://terebess.hu/english/kerouac.html#after 21. John Clellon Holmes, This is the Beat Generation în New York Times Magazine, 16 noiembrie 1952, http://terebess.hu/english/kerouac.html#holmes

Site-uri

22. http://www.angelfire.com/ab2/blake1/page6.html, 21. 06.2009 23. http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation, 21. 06. 2009 24. http://www.americanpoems.com/poets/Allen-Ginsberg/3696, 21. 06. 2009 25. http://www.poets.org/viewmedia.php/prmMID/15307 , 21. 06. 2009 26. http://www.marijuana-uses.com/essays/003.html, 21.06. 2009

71

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful