Brosura Administratie Publica

Administraţie publică
Suport de curs realizat în cadrul proiectului de înfrăţire

instituţională RO03/IB/OT/01
“Întărirea capacităţii UCRAP şi a reţelei naţionale
de modernizatori”
Unitatea Centrală pentru Reforma

Administraţiei Publice
Această broşură este una dintre cele 6 realizate în cadrul Componentei 1 din
proiectul de înfrăţire instituţională RO03/IB/OT/01 privind „Întărirea capacităţii
UCRAP şi a reţelei naţionale de modernizatori”.
Au mai fost realizate broşuri pe următoarele teme:

- Planificare strategică
- Comunicare
- Managementul schimbării
- Tehnici de negociere
- Afaceri Europene – Fonduri Structurale
Echipa care a realizat broşura pe tema „Administraţie publică” este formată din
membrii Reţelei Naţionale de Modernizatori care au participat la formările de
formatori din cadrul Componentei 1 din proiectul sus-menţionat.
Ministerul Administraţiei şi Internelor

Unitatea pentru Reforma Administraţiei Publice
Piaţa Revoluţiei nr. 1A, etaj 7
Sectorul 1, Bucureşti
Tel. 021 3037080
Fax. 021 3105362
ucrap@mai.gov.ro
http://modernizare.mai.gov.ro
Cuvânt înainte
Administraţia publică trebuie să asigure servicii publice, la acelaşi nivel de calitate,

în toate zonele şi localităţile ţării.
Membrii societăţii devin responsabili pentru soarta lor şi a comunităţii din care fac
parte, numai după ce li se asigură cadrul legal de participare activă la deciziile
care privesc viaţa lor. Ca partener al comunităţii, administraţia publică trebuie să
asigure o deplină transparenţă a deciziilor.
De aceea, consider că este necesar un parteneriat tot mai strâns al Guvernului cu

reprezentanţii societăţii civile, cu formatorii de opinie.
Avem nevoie de ajutorul dat de cetăţeni, dar şi de cel al membrilor organizaţiilor
non-guvernamentale specializate în sfera afacerilor europene, pentru a aduce mai
multă Europă în România, pentru a vorbi mai mult despre Uniunea Europeană,
despre drepturile şi îndatoririle unui cetăţean european şi, de ce nu, despre cum
va fi viaţa noastră în casa comună europeană.
Personal, consider că administraţia publică românească cunoaşte un important şi

cursiv proces de modernizare, astfel încât aceasta să se adapteze la realităţile
economice şi sociale ale ţării noastre, pregătind în continuare structurile
administrative pentru aderarea în anul 2007 la Uniunea Europeană.
Dezvoltarea economică locală se înscrie în logica generală a procesului de

descentralizare, conferind substanţă autonomiei locale, fiindcă nu putem să dăm
la nivel local doar obligaţia asigurării activităţilor de administrare, păstrând
pârghiile economice la centru.
LIVIU RADU
Secretar de Stat
CUPRINS
1. Dezvoltarea sistemului informaţional al administraţiei publice..................... 7

1.1. Introducere ................................................................................................. 7
1.2. Scopul şi obiectivele cursului privind dezvoltarea sistemului
informaţional al administraţiei publice ............................................................... 8
1.3. Societatea informaţională în viziunea europeană...................................... 8
1.4. Structura generală a sistemului informatic şi informaţional al
administraţiei publice.......................................................................................11
1.5. Creşterea calităţii administraţiei publice prin
informatizarea instituţiilor ................................................................................15
1.6. Studiu de caz: Sistemul informaţional al
Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava .........................................................22
1.6.1. Sistemul informaţional al managementului
instituţiei prefectului ...................................................................................22
1.6.2. Sistemul informaţional privind relaţiile cu publicul...........................23
1.6.3. Internet, World Wide Web, Intranet – în administraţia publică........24
1.6.4. Sistemul informatic integrat în administraţia publică locală a
judeţului Suceava ......................................................................................25
2. Politici publice ...................................................................................................33

2.1. Conceptul de politici publice ....................................................................33
2.2. Definirea problemei ..................................................................................36
2.2.1. Identificarea problemei ....................................................................36
2.2.2. Stabilirea scopului şi obiectivelor politicii.........................................37
2.3. Analiza Stakeholderilor ............................................................................38
2.4. Identificarea alternativelor şi alegerea soluţiei.........................................40
2.5. Implementarea politicilor publice..............................................................42
2.6. Monitorizarea şi evaluarea politicilor........................................................44
Bibliografie.............................................................................................................47
Datele de contact ale formatorilor .......................................................................48

1. DEZVOLTAREA SISTEMULUI INFORMAŢIONAL AL ADMINISTRAŢIEI

PUBLICE
1.1 INTRODUCERE
Ultimele decenii ale secolului trecut au fost marcate de o serie de schimbări
majore în domeniul tehnicii informaţionale, conducând la crearea şi dezvoltarea
unui nou tip de societate, cea informaţională.
Esenţa societăţii informaţionale constă în folosirea integrată, masivă şi
generalizată a tehnologiilor informaţiilor şi comunicaţiilor în toate domeniile vieţii
economice şi sociale, incluzând administraţia publică, producţia materială şi
artistică, serviciile, petrecerea timpului liber etc.
Societatea informaţională integrează obiectivele dezvoltării durabile, bazată
pe dreptate socială şi egalitatea şanselor, protecţie ecologică, libertate, diversitate
culturală şi dezvoltare inovativă, restructurarea industriei şi a mediului de afaceri.
Informatizarea societăţii poate fi realizată cu succes numai în condiţiile unei
infrastructuri informaţionale bine organizate şi eficient dirijate.
În contextul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, administraţia
publică trebuie să-şi ia propriile măsuri de restructurare, modernizare şi chiar de
regândire a rolului şi modului de funcţionare, în special în condiţiile cerute de
societatea informaţională.
Pentru ca societatea informaţională să aducă beneficii tuturor, ea trebuie să
se dezvolte într-un cadru naţional care să răspundă cerinţelor locale, în corelaţie
cu mediul regional naţional şi internaţional.
Sistemul informaţional trebuie să constituie suportul de aplicare şi de
simplificare a unor reguli şi proceduri administrative în scopul asigurării unui acces
larg şi nediscriminatoriu al publicului la servicii publice, precum şi reducerii tarifelor
pentru aceste servicii şi a costurilor de operare şi personal.
Informaţia însăşi constituie un simbol al timpului nostru care necesită
instrumente specifice: computere, telefoane, copiatoare, faxuri etc. Se poate
afirma, fără nici un fel de îndoială, că informaţia a devenit una din cele mai
importante resurse strategice pentru toate tipurile de organizaţii, inclusiv pentru
administraţiile publice. Culegerea, procesarea, transmiterea şi stocarea datelor
sunt esenţiale pentru calitatea deciziilor şi finalitatea acestora.
Informaţia devine materia primă de bază a societăţii informaţionale şi sursa
principală de modelare a mentalităţii şi a comportamentelor oamenilor.
Totodată, accesul la informaţiile publice conferă transparenţă procesului de
management şi în mod cert susţine dezvoltarea societăţii în ansamblul ei.
În studiul intitulat Penser la societe d`information, specialistul francez
Jaques Lesourne a identificat patru schimbări semnificative care gravitează în
sfera mentalităţilor şi a comportamentelor din administraţia publică: transparenţa,
cunoaşterea sistemică, pregătirea polivalentă, abordarea sistemică a
managementului public, prin asigurarea accesului la informaţii utilizând tehnologia
informaţiei în cadrul serviciilor publice.
7
Modernizarea administraţiei publice din România – ţară candidată la

aderare – nu se poate realiza fără a ţine seama de necesitatea îmbunătăţirii
sistemului informaţional.
1.2 Scopul şi obiectivele cursului privind dezvoltarea sistemului

informaţional al administraţiei publice
Scopul cursului privind dezvoltarea sistemului informaţional în administraţia
publică este:
1) de a face cunoscută importanţa dezvoltării sistemului informaţional în
realizarea unei administraţii publice moderne;
2) de a prezenta căile de îmbunătăţire a transmiterii datelor şi a circuitului
informaţional;
3) de a transmite participanţilor dorinţa de perfecţionare continuă, într-o
societate informaţională, bazată pe transparenţă şi satisfacerea
cerinţelor cetăţenilor şi comunităţilor local.
Obiectivul general urmărit este de modernizare a administraţiei publice, prin
introducerea unui sistem informaţional corespunzător cerinţelor impuse de
societatea informaţională.
Obiectivele specifice vizează:
1) creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor oferite de administraţia
publică cetăţenilor, mediului de afaceri, etc;
2) utilizarea mijloacelor moderne de comunicaţie;
3) acces rapid la baza de date specifică administraţiei publice;
4) realizarea unui flux informaţional rapid şi eficient, necesar procesului
decizional.
1.3 Societatea informaţională în viziunea europeană
Constituirea societăţii informaţionale este o problemă de ordin global

(planetar) şi care constituie o preocupare a multor ţări.
Conform “Declaraţiei de la Tartu” – Estonia, document adoptat la 31 mai
1997, de 59 de specialişti din 19 ţări în problemele comunicaţiei în societatea
informaţională, “era informaţională se adresează oamenilor şi în nici un caz nu are
un caracter tehnologic”. Cu alte cuvinte, în societatea bazată pe informaţie, omul
este în centrul atenţiei.
Iniţiativa “Societăţii Informatice Globale” aparţine summit-ului şefilor de stat
şi de guvern a ţărilor G7 de la Napoli, din 1994. Un an mai târziu, în 1995,
Conferinţa pentru Societatea Informaţională, desfăşurată la Bruxelles, a suscitat
numeroase discuţii asupra implementării unei infrastructuri informaţionale
competitive, la nivel planetar. În anul 1996, a avut loc la Praga, Forumul ţărilor din
Uniunea Europeană şi din Centrul şi Estul Europei asupra Societăţii Informaţionale,
care a reunit peste 400 de participanţi care au concluzionat printre altele că
8
societatea informaţională face posibilă crearea de noi servicii şi activităţi bazate pe

tehnologii moderne de prelucrare a informaţiei şi telecomunicaţiilor, care vor avea
impact asupra tuturor sectoarelor economice, administraţiei publice şi vieţii
culturale şi sociale a cetăţenilor.
Societatea informaţională se caracterizează prin democratizarea informaţiei,
comunicării, înţelegerii şi cooperării. Din această perspectivă, ţările Europei şi-au
definit strategii şi programe ce vizează toate domeniile vieţii pentru a face trecerea
la Societatea Informaţiei.
Priorităţile au vizat:
- crearea unui nou cadrul de reglementări;
- promovarea unei noi culturi şi a spiritului întreprinzător în afaceri,
obţinerea poziţiei de lider în noile tehnologii;
- educarea şi instruirea cetăţenilor;
- implementarea unor noi metode de business.
Un document strategic este planul ”eEurope – O Societate Informaţională
pentru toţi”, lansat oficial cu ocazia summit-ului european de la Göteborg, din 15
– 16 iunie 2001.
Obiectivele cheie ale planului eEurope sunt:
• asigurarea comunicării on-line pentru fiecare locuinţă, şcoală,
întreprindere şi instituţie din administraţia publică;
• crearea culturii antreprenoriale a Europei, de care să beneficieze
investitorii dinamici, dispuşi să finanţeze şi să dezvolte aceste idei noi;
• asigurarea principiului conform căruia tranziţia la era digitală să fie un
proces care să includă întreaga societate, să asigure încrederea
consumatorilor şi să întărească coeziunea socială.
Faţă de obiectivele şi acţiunile prevăzute pentru ţările UE, planul eEurope
conţine un obiectiv suplimentar, care să referă la accelerarea asigurării
elementelor fundamentale pentru Societatea Informaţională în ţările candidate la
aderare, prin dezvoltarea şi asigurarea accesibilităţii serviciilor de comunicaţie şi
prin adoptarea elementelor din acquis-ul comunitar specifice societăţii
informaţionale.
Informatizarea societăţii poate fi realizată cu succes numai în condiţiile unei
infrastructuri informaţionale bine organizate şi eficient dirijate.
Guvernarea bazată pe noile tehnologii, guvernarea digitală e - Government
reprezintă ”ansamblul de sisteme şi resurse specifice managementului public,
care, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, vizează optimizarea
actului administrativ”1.
1
Dan Nica: Guvern, cetăţean, societate informaţională, Ed. SEMNE, 2001, pag. 33
9
Structura ” e-Government ” se prezintă astfel:
e - Government
G2C G2B G2E G2G
Încredere, Confidenţialitate, Siguranţă
Infrastructura pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei
Instrumentele prin care se realizează practic strategia ” e- Government” sunt:

1) G2C – sistemul de relaţii on – line Guvern – Cetăţean;
2) G2B – sistemul de relaţii on – line Guvern – Business ( Afacere);
3) 3. G2E – sistemul de relaţii on – line Guvern – Employee (funcţionar
public);
4) G2G – sistemul de relaţii on – line Guvern – Guvern
Programul e-Government cuprinde următoarele măsuri:

- cooperarea cu autorităţile locale pentru dezvoltarea reţelelor informatice
care asigură funcţionarea reţelelor regionale de învăţare şi a grupurilor
de competenţă;
- cooperarea cu primăriile, serviciile publice descentralizate şi
deconcentrate, pentru realizarea unei reţele metropolitane de
comunicaţii – City Net – ca sistem de management al informaţiei.
Scopul final al ”e-Government” (G) îl reprezintă creşterea calităţii şi
accesibilităţii serviciilor guvernamentale, ai căror beneficiari sunt cetăţenii (C),
mediul de afaceri (B) şi angajaţii serviciilor publice – funcţionarii publici (E).
Apreciem că în ţara noastră eforturile făcute în ultimii ani, prin programe
speciale de sprijinire a şcolilor, universităţilor, institutelor de cercetări,
administraţiilor publice locale etc., au contribuit la înregistrarea unor succese fireşti
în derularea procesului de tranziţie spre societatea informaţională.
În ţările Uniunii Europene se aplică din ce în ce mai mult principiile bunei
guvernări şi anume: deschiderea, participarea, responsabilitatea, eficacitatea şi
coerenţa. Fiecare principiu este important pentru stabilirea unei guvernări
democratice. Ele pun baza democraţiei şi regula de drept în Statele Membre, şi se
aplică la toate nivelele guvernului – global, european, naţional, regional şi local.
10
Deschiderea – fiecare instituţie trebuie să lucreze într-o manieră mult mai

deschisă, să comunice activ despre ce se întreprinde în UE şi deciziile care se
iau.
Participarea – asigură o mai largă participare în lanţul politicii – de la concepere
la implementare. Participarea îmbunătăţită este creată în vederea acordării
unei mai mari încrederi în rezultatul final şi în instituţiile care diseminează
politicile UE. Participarea decisivă depinde de modul în care guvernele
centrale urmăresc o abordare cuprinzătoare când dezvoltă şi implementează
politicile UE.
Responsabilitatea – fiecare dintre instituţiile UE trebuie să–şi asume responsabilitatea
pentru ceea ce face în Europa.
Eficacitatea – depinde de implementarea politicilor UE în mod proporţional cu
luarea deciziilor la nivelul corespunzător.
Coerenţa – Politicile şi acţiunile întreprinse trebuie să fie coerente şi uşor de
înţeles. Necesitatea coerenţei în Uniunea Europeană este sporită: alinierea la
norme este crescută, lărgirea va crea o diversitate mărită, provocările, atât
climatice, cât şi schimbările demografice întâlnesc graniţele politicilor
sectoriale, pe care Uniunea a fost construită.
Deoarece politicile pot fi eficace numai atunci când sunt pregătite şi
implementate corect, sistemul informaţional joacă un rol deosebit de important în
aplicarea acestor principii, pentru toate ţările Uniunii Europene şi mai ales pentru
structura sistemului administrativ ale acestora.
1.4 Structura generală a sistemului informatic şi informaţional al

administraţiei publice
Un sistem reprezintă ”un ansamblu de elemente (componente) interdependente,

între care se stabileşte o interacţiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, cu
scopul atingerii unui anumit obiectiv2.
Sistemul informatic este o parte a sistemului informaţional prin intermediul
căruia se asigură prelucrarea automată a datelor, în vederea obţinerii operative a
informaţiilor cerute de multipli utilizatori.
Definirea sistemului informaţional al administraţiei publice trebuie să aibă în
vedere caracteristicile generale ale oricărui sistem informaţional, indiferent dacă
se referă la contabilitate, resurse umane, evidenţa petiţiilor sau a programelor da
finanţare şi de dezvoltare.
Ca orice sistem şi sistemele informaţionale transformă intrările în ieşiri.
Prelucrarea informaţiilor este un proces de transformare în care datele ( intrările)
sunt transformate în informaţii.
Diferenţa dintre dată şi informaţie continuă să fie sursa multor confuzii
deoarece: datele reprezintă ansamblul descrierilor unui fenomen sau proces, pe
când informaţiile sunt cele ce aduc un spor de cunoaştere, fiind noţiunea prin care
se desemnează fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol,
2
Victoria Stanciu, Proiectarea Sistemelor Informatice, Editura DUAL TECH, pag.11
11
grup de simboluri, ştire, imagine cu care se exprimă un eveniment, o stare, o

situaţie, o acţiune.
În condiţiile actuale datorate utilizării mijloacelor electronice de calcul în
administraţia publică, introducerea sistemului informaţional devine tot mai mult
legată de studiul sistemelor informatice.
După cum rezultă din tabelul de mai jos, sistemul informatic poate fi privit
ca o grupare a celor trei nivele tehnice asociate funcţiilor de bază ale unui sistem
informaţional .
Funcţiile sistemului Niveluri de Cinematica (schimburi

informaţional modelare logice de informaţii)
Memorare Date De acces la date
Prelucrare Activităţi De prelucrare
Circulaţie Flux de informaţii De dialog

(comunicaţii)
Termenul de cinematică este utilizat pentru a reflecta ideea de mişcare pe

care o dă schimburile logice de informaţii într-un sistem informaţional.
Administraţia publică evoluează odată cu progresul societăţii, eficientizarea
acesteia impunând utilizarea tehnicilor moderne şi în primul rând a calculatoarelor.
Dezvoltarea societăţii informaţionale, bazată pe dezvoltarea infrastructurilor
tehnice, creează cadrul necesar asigurării accesului oricărui cetăţean la informaţii
care îl privesc sau care au influenţă asupra condiţiilor sale de muncă, de studiu,
de viaţă.
Sistemul informaţional – în general – poate fi definit ca fiind ”un ansamblu
de principii, concepte, reguli şi tehnici folosite pentru culegerea, înregistrarea şi
transmiterea datelor în vederea prelucrării în scopul obţinerii de informaţii ce stau
la baza luării deciziilor .
Sub aspect static sistemul informaţional presupune înregistrarea faptelor
survenite în baza informaţională, înregistrarea structurilor de date, a regulilor şi a
restricţiilor în modelul datelor.
Sub aspect dinamic, sistemul informaţional urmăreşte procesarea
informaţiilor prin aducerea la zi a datelor memorate în bazele de date şi
schimbarea structurilor, regulilor şi restricţiilor modelului de date.
Sistemul informaţional poate fi perceput şi prin elementele sale
componente, fie că acestea sunt materiale, logice, umane şi care trebuie să fie
într-o permanentă coordonare pentru ca organizaţia să funcţioneze bine.
Instrumentul acestei coordonări este sistemul informaţional, care posedă un dublu
rol de legătură, permiţând schimburile de informaţii în interiorul aceleiaşi
organizaţii şi a organizaţiei cu exteriorul.
Scopul principal al sistemului informaţional este de a furniza fiecărui
utilizator, în funcţie de responsabilităţile şi atribuţiile sale, toate informaţiile
necesare.
12
Informaţia furnizată de sistemul informaţional trebuie să se caracterizeze prin:

• acurateţe şi realitate: informaţia furnizată trebuie să reflecte cât mai fidel
realitatea, printr-o evaluare corectă;
• concizie: informaţia trebuie să ofere plusul de cunoaştere la obiect, succint,
evitându-se elementele nerelevante;
• relevanţă: informaţia trebuie să ofere plusul de cunoaştere de care decidentul
are nevoie pentru soluţionarea unei probleme.
• consistenţă: informaţia trebuie să fie densă, lipsită de elemente
needificatoare pentru problema studiată;
• oportunitate: informaţia trebuie să parvină utilizatorului în timp util pentru a-i
servi la fundamentarea deciziei sale;
• forma de prezentare adecvată: informaţia trebuie oferită utilizatorului într-o
manieră relevantă, astfel încât acesta să o recepteze rapid şi corect;
• cost corespunzător în raport cu valoarea acesteia.
Informaţia este o resursă esenţială în dezvoltarea unei societăţi, iar utilizarea
pe scară largă a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) este vitală.
Administraţiile publice sunt cei mai importanţi clienţi şi utilizatori ai
tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, investind pentru creşterea performanţelor
propriilor activităţi, dar mai ales pentru diversificarea şi îmbunătăţirea relaţiilor lor
cu cetăţenii.
Toate ştiinţele operează cu informaţii, ca elemente ale cunoaşterii
senzoriale şi raţionale.
În sens larg, informaţia este noţiunea prin care se desemnează fiecare din
elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol, grup de simboluri, ştire,
semnal, imagine, cu care se exprimă un eveniment, o stare, o situaţie, o acţiune .
Rezultă că atributele informaţiei sunt:
• adăugarea de noi cunoştinţe la fondul deja existent;
• înlăturarea unei incertitudini sau îndoieli pentru cel ce o receptează;
• utilitatea pentru receptorul său.
Se poate considera că, deşi informaţia este imaterială, ea comportă patru
proprietăţi fizice esenţiale :
• informaţia este apriori inepuizabilă – dacă produsele şi serviciile se consumă
pe măsura utilizării lor, informaţia este nelimitată;
• informaţia este copiabilă – prin transfer bunurile se mută fizic, în timp ce
informaţia poate exista concomitent în mai multe puncte;
• informaţia este indivizibilă – dacă celelalte resurse, la utilizare sunt
individualizate( electricitate, apă etc.), informaţia reprezintă un tot unitar
neputând fi divizată, separată etc.
• informaţia este cumulativă – dacă acumularea de bunuri poate avea loc
numai atunci când acestea nu sunt consumate, informaţia fiind nelimitată şi
multiplicabilă, ea se adaugă întotdeauna în baza de informaţii creată anterior.
13
Informaţia pentru a fi percepută trebuie exprimată într-o formă concretă care

se numeşte dată.
Prin noţiunea de dată înţelegem suportul material al mesajului informaţiilor,
alcătuite din semne convenţionale de reprezentare a informaţiilor (literele
alfabetului, semnele sistemului de numeraţie, culorile etc.).
Datele constituie suportul simbolic al informaţiilor, iar transformarea lor în
informaţii devine posibilă numai printr-un proces de prelucrare cu diverse mijloace,
în primul rând cu cele electronice parcurgând următorul flux:
- introducerea datelor (culegere, verificare, codificare, transmitere);
- prelucrarea datelor (clasificare, sortare, calcule, rezumare/sintetizare);
- extragerea rezultatelor prelucrării (regăsire, decodificare, difuzare).
Sistemul informaţional strict referitor la administraţia publică poate fi definit
ca fiind ansamblul de date, informaţii conţinute în documente, circuite
informaţionale, fluxuri informaţionale şi mijloace de tratare a informaţiilor implicate
în procesul de fundamentare a deciziilor elaborate, care contribuie prin conţinutul
lor, la satisfacerea necesităţilor generale ale populaţiei .
Într-o societate modernă problema centrală a teoriei economice este de a
defini un sistem care transformă preferinţele individuale ale cetăţenilor, într-o
alocare a mijloacelor deficitare, în aşa fel încât bunăstarea economică să se
aproprie cât mai mult de cea optimă .
În administraţia publică informaţiile, calitatea acestora şi a prelucrărilor
sunt deosebit de importante pentru procesul decizional.
Înlănţuirea tipurilor de informaţii caracteristice administraţiilor publice sunt
prezentate în figura de mai jos:
14
Metodele de luarea deciziilor în sectorul public (excluzând sectorul public

bazat pe schimbul de bunuri pentru bani) sunt: negocierea, referendumul,
democraţia reprezentativă şi aplicaţiile aparatului administrativ.
Negocierea reprezintă soluţionarea unor conflicte de interese între
persoane sau grupuri care au ca scop ajungerea la un rezultat acceptabil de către
majoritate (ex. distribuirea veniturilor, asigurarea unor condiţii mai bune de
muncă).
Referendumul constă în supunerea unui proiect de decizie la vot în care
rezultatul votării devine obligatoriu pentru întreaga comunitate.
Democraţia reprezentativă constă în a lăsa reprezentanţii aleşi să conducă
negocierile, deciziile fiind luate în Parlament şi de Guvern.
Aplicaţiile aparatului administrativ vizează transpunerea în practică a
deciziilor luate de Parlament, Guvern, ministere şi în departamentele acestora.
Fazele luării deciziei sunt:
♦ proiectarea politicilor;
♦ aplicarea politicilor de către birocraţie/ funcţionari publici.
Proiectarea politicilor este realizată de către economişti şi politicieni
apelând la modele ideale, însă în momentul aplicării deciziei, intervine rezistenţa
sau constrângerea din partea unor factori, cum ar fi:
- timpul;
- distanţa;
- formalităţile sau regulile instituţionale;
- complexitatea organizaţională;
- interesele actorilor implicaţi în aplicarea deciziei.
Pentru ca aplicarea deciziilor politice de către sistemul administraţiei
publice să se facă corect, rapid şi într-un spaţiu geografic mare, utilizarea
sistemului informaţional este esenţială.
1.5 Creşterea calităţii administraţiei publice prin informatizarea instituţiilor
Calitatea a devenit astăzi un concept de viaţă, un principiu general

aplicabil, indiferent de domeniul de activitate sau de existenţa sectorului public sau
privat.
În condiţiile globalizării, fenomen contemporan tot mai pregnant,
managementul calităţii reprezintă o metodă de sprijinire a organizaţiilor sau
instituţiilor în scopul obţinerii unor rezultate remarcabile în domeniile lor de
activitate.
Globalizarea reprezintă destinul implacabil spre care se îndreaptă lumea,
un proces ireversibil care ne afectează pe toţi în egală măsură şi în acelaşi mod.
Considerând că prin globalizare nu se pierde individualitatea, ci are loc o
întrepătrundere a mai multor individualităţi, sectorul public nu trebuie să fie reticent
15
în a îmbrăţişa acele metode eficiente folosite de sectorul privat în asigurarea

calităţii serviciilor oferite.
Dimensiunea complexă a actelor de conducere, care trebuie să armonizeze
eficient elementele economice, sociale, administrative, ecologice şi politice, impun
ca managerii să aibă constituite baze de date puternice care să ofere posibilitatea
nu numai a furnizării informaţiilor, cât şi a agregării acestora în raport cu obiectivele
urmărite a se realiza..
Domeniul administraţiei publice reclamă în aceste condiţii folosirea unor
specialişti bine pregătiţi.
Caracterul accentuat normativ al acţiunilor întreprinse în cadrul
administraţiei publice lasă uneori marje reduse de mişcare a conducătorilor, ceea
ce presupune o interpretare foarte corectă a extensiei normative şi o iniţiativă
deosebit de amplă şi fundamentată.
Impactul foarte mare al opţiunilor manageriale asupra populaţiei creează
necesitatea fundamentării foarte atente a deciziilor şi manifestarea unui
profesionalism ridicat.
Deciziile din administraţia publică au de regulă, consecinţe asupra unui
mare grup de locuitori, rezultând ideea consultării punctelor de vedere ale
populaţiei sau a reprezentanţilor acesteia.
Managementul în administraţia publică este puternic influenţat de presiunea
solicitărilor permanente care vin din partea cetăţenilor, a partenerilor sociali.
Pentru a putea gestiona această presiune, managerii trebuie:
• să aibă o bază de date sau programe specifice administraţiei publice;
• să pună la dispoziţia cetăţenilor toate informaţiile (legi, hotărâri, date
statistice, etc.) pentru clasificarea problemelor;
• să organizeze bine, profesionist, compartimentele de relaţii publice şi
relaţii cu publicul;
• să construiască inteligent imaginea care să îi reprezinte;
• să organizeze periodic diferite analize.
Colectivităţile urbane europene se găsesc în prezent într-un amplu proces
de competiţie, declanşat în ultimele decenii ale secolului trecut şi, în cadrul căruia
trebuie să facă faţă unui dublu set de exigenţe.
În primul rând, în amplul proces de edificare a unei societăţi europene unite
s-a declanşat o competiţie a ierarhiilor comunităţilor teritoriale: oraşe sau regiuni
întregi caută să ocupe o poziţie privilegiată în spaţiul european, fiecare entitate
căutând să-şi impună propria-i personalitate, prin definirea identităţii şi spiritul
locului. Acest lucru se realizează prin valorificarea poziţiei geografice, peisagistică,
cultural istorice, dar şi de cele economice şi sociale.
În al doilea rând, au crescut exigenţele cetăţenilor faţă de calitatea
serviciilor şi prestaţiilor oferite de administraţiile publice locale, precum şi de
prestaţiile aleşilor locali. Cetăţenii solicită să nu mai fie trataţi ca simpli
consumatori, ci în calitate de clienţi în cadrul binomului cerere – ofertă, aplicat şi în
sectorul serviciilor publice. Prin această poziţie se modifică însăşi semnificaţia
16
conceptului de serviciu public ( în cadrul căruia fiecare cetăţean are obligaţia de a

cotiza sub formă de impozite şi taxe locale ), care se transformă în servicii pentru
public, care se pot cumpăra ca orice marfă şi pe care aleşii locali au obligaţia să le
ofere cetăţenilor.
Activitatea administraţiilor publice capătă astfel o dimensiune antreprenorială
de tip „proiect”, prin care se administrează un sistem de interese, de delegări de
responsabilităţi, cum ar fi externalizarea serviciilor publice, precum şi implementarea
unor programe de dezvoltare a localităţilor.
Considerăm că este imperios necesar a se schimba concepţia tradiţională
despre serviciu public, punându-se accent pe calitate şi diversificare.
Funcţionarii publici din administraţia publică locală, precum şi agenţii
prestatori de servicii publice, trebuie să adopte noi reguli de conduită în relaţiile cu
cetăţeanul, inspirate din principiile moderne de gestiune ale sectorului privat.
Totodată trebuie să manifeste exigenţă şi faţă de cetăţenii care, în mod mai mult
sau mai puţin voluntar, nu respectă condiţiile de regularitate bugetară în achitarea
taxelor şi impozitelor fixate de edilii locali.
Gestionarea serviciilor publice este mai complexă faţă de funcţia de bunuri
materiale, datorită specificului realizării lor, şi anume:
• serviciile publice sunt intangibile, au expresie imaterială;
• serviciile publice nu sunt stocabile (există simultaneitate între momentul
producerii şi cel al consumului);
• serviciile publice au caracter interactiv, fiind necesară prezenţa activă a
consumatorului în momentul producerii lor;
• serviciile publice au un coeficient de capitalizare scăzut (în acest sector
dotarea tehnică este mai redusă, la fel ca productivitatea şi
profitabilitatea).
Aceste particularităţi contribuie la întâmpinarea de dificultăţi în standardizarea
serviciilor publice.
În prezent, se manifestă o tendinţă tot mai evidentă, de a „rentabiliza” tot
mai multe servicii publice, pornindu-se de la ideea că cetăţeanul este un client care
cumpără servicii.
În acest context apar două constrângeri: pe de o parte mijloacele şi
resursele administraţiilor publice sunt insuficiente în raport cu nevoile cetăţenilor,
iar pe de altă parte trebuie să se facă faţă unor exigenţe sporite privind calitatea
serviciilor oferite.
Pentru înlăturarea acestor constrângeri considerăm că parteneriatul
public – privat reprezintă soluţia viabilă şi durabilă în vederea asigurării unor
servicii publice de calitate, care să răspundă cerinţelor cetăţenilor. Acest
parteneriat a început cu externalizarea unor servicii publice ale instituţiilor publice,
servicii administrative, însă destul de timid şi mai ales la nivelul unităţilor
administrativ – teritoriale dezvoltate. În comunităţile locale mici şi mai puţin
dezvoltate, serviciile publice sunt orientate cu precădere în satisfacerea unor nevoi
de bază a comunităţilor locale.
Creşterea calităţii activităţilor desfăşurate de administraţiile publice locale se
17
poate realiza prin implementarea în cadrul acestora a unui sistem informaţional

corespunzător.
Trecerea la Societatea Informaţională a fost unul din obiectivele strategice
ale Guvernului României pentru perioada 2001 – 2004 şi una din condiţiile de pre-
aderare la Uniunea Europeană.
Motorul societăţii informaţionale îl constituie infrastructura informaţională şi
de comunicaţii, care înglobează, în sens larg:
• Infrastructura de comunicaţii;
• Calculatoare şi software-ul de bază;
• Resursele informaţionale de interes general (nomenclatoare, registre generale,
bănci de date de interes public).
Susţinerea societăţii informaţionale este realizată de:
• Cadrul normativ şi instituţional necesar pentru construirea şi asigurarea
accesului larg la infrastructura informaţională în condiţii de maximă
performanţă, securitate, confidenţialitate şi la preţuri accesibile;
• schimbarea culturală orientată spre utilizarea serviciilor societăţii
informaţionale, facilitatea de dezvoltare a capabilităţilor, prin educaţie şi
comunicare.
Prin H.G. nr. 1007/2001 Guvernul României a adoptat Strategia privind
Informatizarea Administraţiei Publice, creându-se astfel cadrul juridic, instituţional
şi tehnic pentru abordarea unitară a acestei importante componente a procesului
de reformă a administraţiei publice.
Informatizarea administraţiei publice vizează îmbunătăţirea calităţii actului
administrativ şi modificarea profundă a raportului dintre administraţia publică şi
cetăţean.
Modernizarea comunicării instituţionale prin introducerea tehnologiei
informaţiei are ca rezultat creşterea eficienţei activităţii administraţiei publice,
eliminarea birocraţiei şi creşterea calităţii serviciilor publice. Astfel, trecerea de la o
administraţie dirijată, centralizată, la o administraţie descentralizată, aflată în
slujba cetăţeanului, determină redefinirea relaţiei de tip ”Administraţie – către-
cetăţean” şi ”Administraţie-către-Administraţie” utilizând mijloacele tehnologiei
informaţiei şi comunicaţiilor”.
Factorii care influenţează ritmul de trecere la Societatea Informaţională în
România sunt:
o Factori pozitivi:
• Politica actuală, favorabilă dezvoltării societăţii informaţionale:
reorganizarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei –
H.G. nr. 744/ 2003, înfiinţarea departamentului pentru informatizarea
structurilor guvernamentale prin O.G. nr. 64/2003, înfiinţarea
Ministerului Administraţiei şi Internelor prin fuziunea Ministerului
Administraţiei Publice şi a ministerului de Interne, conform O.G. nr.
64/2003, înfiinţarea Comisiei de Tehnologii Avansate, Comunicaţii şi
tehnologia Informaţiei la nivelul Parlamentului româniei, înfiinţarea
18
Grupului pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei, prin H.G. nr.

271/2001.
• Existenţa unor strategii coerente de modernizare a administraţiei
publice prin intermediul tehnologiei informaţiei: Strategia e-
administraţie prin H.G. nr. 1007/2001, Strategia Naţională pentru
promovarea noii economii şi implementarea Societăţii Informaţionale
prin H.G. nr. 1440/2002.
• Resursele şi potenţialul uman de înaltă calificare existentă în
România, recunoscute pe plan internaţional( cultură generală,
creativitate, cunoaşterea limbilor străine).
• Existenţa, în majoritatea instituţiilor publice, a sistemelor informatice
cu acces la Internet.
o Factori negativi:
• Nivelul scăzut al accesului la magistralele de comunicaţii şi Internet,
datorită politicii de preţuri şi a nivelului încă scăzut al investiţiilor în
infrastructura de acces.
• Mediul de afaceri insuficient de stimulativ pentru utilizarea noilor
tehnologii informaţionale şi de comunicaţii şi pentru deschiderea
către e-business şi e-commerce.
• Aplicarea necorespunzătoare a legislaţiei privind respectarea
drepturile de autor în domeniul TI, cu urmări asupra nivelului încă
ridicat al pirateriei software.
• Nivelul mediu al salariilor specialiştilor din administraţia publică
relativ mic, comparativ cu cel din ţările dezvoltate şi cu cel din
sectorul privat.
• numărul mic al aplicaţiilor informatice existente.
• Flux dezorganizat de primire şi procesare a informaţiilor în cadrul
instituţiilor publice.
• păstrarea datelor în mod redundant, în cadrul mai multor instituţii
publice.
• Inexistenţa unui sistem eficient de evaluare a activităţilor.
• Nivelul ridicat al birocraţiei.
Una dintre tehnologiile cele mai folosite astăzi în administraţia din întreaga
lume este Internetul. Conform statisticilor, în prezent peste 50 de milioane de
oameni utilizează internetul zilnic. Acesta permite accesul rapid şi la costuri
scăzute la documentele oficiale şi la informaţiile guvernamentale.
Reţeaua Internet poate fi considerată ca un mediu informaţional şi de
calcul, cu bogate resurse şi servicii, care permite oamenilor să se informeze, să
schimbe idei, să conlucreze în diverse domenii de activitate. Arhitectura internet
de tip client/ server permite organizaţiilor să utilizeze instrumente informatice în
19
două direcţii opuse, dar complementare: ca sistem informaţional intern şi ca

instrument de comunicare externă. Orice organizaţie conectată la Internet are
posibilitatea de a utiliza servicii, cât şi de a crea servicii, de a primi informaţii şi a
deveni producători de informaţie.
Ulterior apariţiei Internetului, o nouă soluţie a venit în sprijinul instituţiilor
administrative, Intranet-ul, care poate fi definit ca o implementare a tehnologiei
internet în cadrul unei instituţii şi autorităţi sau ca un world wide web particular.
Acesta permite utilizarea totală sau parţială a tehnologiilor şi a infrastructurii
internet pentru transmiterea şi prelucrarea fluxurilor de informaţie interne ale unui
grup de utilizatori.
Intranet-ul aduce noutăţi conceptuale, propunând un model tehnocratic de
organizare a comunicaţiilor interumane, pe care le integrează într-o formă uşor
accesibilă utilizatorilor.
Prin intranet resursele din cadrul unei reţele sunt concentrate spre partea
care oferă serviciile şi informaţiile din bazele de date, hiperlegături indicate de
creatorul documentelor. Astfel, intranet-ul este apreciat ca o cale rapidă, sigură şi
uşor de apelat pentru comunicarea interdepartamentală.
Principalele avantaje ale introducerii intranet-ului în instituţiile publice sunt:
• suport pentru un număr mare de utilizatori;
• securitatea sistemului;
• prevenirea supraîncărcării informaţionale;
• asigurarea integrităţii informaţiei;
• accesul permanent la informaţiile necesare;
• scăderea redundanţei reţelei;
• utilizare uşoară de către nespecialişti, amatori şi începători;
• posibilitatea îmbunătăţirii permanente a programelor de tip client;
• reducerea costurilor sistemului informaţional;
• creşterea productivităţii şi competitivităţii;
• interoperabilitatea dintre aplicaţii prin utilizarea protocoalelor şi
• standardelor deschise;
• accesul restricţionat la aplicaţii: autentificarea utilizatorilor, certificate,
• protocoale de securitate; . creşterea interfaţa utilizatorilor unică
pentru toate aplicaţiile;
• posibilitatea unei interogări dinamice cu sistemele existente de baze
de date,
• cu depozitele de date, cu departamentele de stocare a datelor;
• varietatea formelor de lucru: text, grafică, sunete, video etc.
În prezent Intranet-ul este foarte puţin folosit în sistemul administraţiei
publice locale, de cele mai multe ori pentru discuţii în grup sau cu Centrul de
informare al Uniunii Europene de la Bucureşti. Autorităţile administraţiei publice
20
care sunt conectate la Internet deţin pagină Web unde sunt prezentate informaţii
de interes general despre instituţie, dar şi specifice activităţii desfăşurate, diferite
alte informaţii şi anunţuri.
Informatizarea instituţiilor administraţiei publice locale este un proces
continuu, existând preocupări majore în acest sens.
Guvernul României, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor a elaborat în
anul 2001, Planul naţional de Acţiune ” e-administraţie”, care cuprinde următoarele
coordonate:
- computerizarea activităţilor desfăşurate în instituţiile publice, prin care să
se asigure creşterea eficienţei operaţionale în cadrul organismelor
administraţiei locale şi centrale;
- computerizarea serviciilor publice pentru cetăţeni, agenţi economici de
la nivelul administraţiilor locale şi centrale etc.
În articolul nr. 9 din Strategia Naţională de Informatizare se prevede
utilizarea tehnologiei informaţiei în vederea susţinerii reformei în administraţia
publică pentru:
- asigurarea informatizării omogene şi coordonarea instituţiilor din
administraţia publică centrală şi locală, inclusiv în sistemul justiţiei;
- simplificarea procedurilor şi practicilor administrative;
- înlăturarea arbitrariului şi corupţiei;
- optimizarea comunicării şi a fluxului de informaţii între instituţiile de la
nivel local şi central;
- asigurarea cooperării interdepartamentale;
- generalizarea treptată a schimbului de informaţii bazat pe documente
electronice;
- asigurarea accesului cetăţenilor la informaţia publică: centre de
informare, chioşcuri electronice plasate în locuri publice;
- asigurarea compatibilităţii şi interoperabilităţii sistemelor informatice din
administraţia publică, la nivel naţional şi internaţional, prin accelerarea
elaborării şi aplicării de metodologii, norme, standarde;
- coordonarea achiziţiilor publice de produse şi servicii TIC, conforme cu
reglementările europene;
Experienţa multor state dezvoltate a arătat că, atât crearea, cât şi
dezvoltarea unei societăţi informaţionale implică acţiuni complexe, de lungă
durată, foarte bine integrate într-un proces amplu coordonat şi susţinut de către
stat.
În acest context remarcăm atenţia acordată în general, tendinţei de
informatizare a sistemului administrativ din ţare noastră şi care vizează trei
coordonate majore:
• Informatizarea activităţilor din instituţiile publice, care să conducă la o
creştere a eficienţei operaţionale în cadrul organismelor administraţiei
centrale şi locale;
21
• Informatizarea serviciilor având ca beneficiari cetăţenii şi agenţii

economici, fapt ce implică uneori integrarea serviciilor prestate de
organizaţii de servicii din administraţia centrală şi locală;care prestează;
• Asigurarea accesului la informaţii, prin tehnologia informaţională
pentru utilizatorii finali ai serviciilor administraţiei publice.
Până în prezent, computerizarea aplicată de organismele administraţiei publice
centrale din ţara noastră a fost cu precădere una elementară şi, în general, a
funcţionat sub o responsabilitate sectorială, la nivel de departament, agenţie, minister.
Fără îndoială că rolul determinant în succesul acestui proces de informatizare
a instituţiilor publice revine reprezentanţilor managementului public, care trebuie să
identifice modalităţile concrete de acţiune de la nivelul fiecărei instituţii.
1.6 Studiu de caz: Sistemul informaţional al Instituţiei Prefectului – judeţul

Suceava
1.6.1 Sistemul informaţional al managementului instituţiei prefectului

Pentru a putea caracteriza structura Sistemului Informaţional al
managementui instituţiei prefectului evidenţiem câteva caracteristici privind fluxul
informaţional din cadrul cabinetului prefectului.
În administraţia publică locală, procesul de adoptare a deciziilor constă în
esenţă, în alegerea unei anumite căi de acţiune din mai multe posibile, în vederea
atingerii unui obiectiv.
Impactul noilor tehnologii informaţionale s-a resimţit mai ales, în cel mai
important domeniu al activităţii manageriale: adoptarea deciziilor.
Posibilitatea de acţiune, cât şi cea de interacţiune a funcţionarilor publici din
instituţie a cunoscut mutaţii semnificative, în sensul asistării cu instrumente
informatice a procesului de decizie.
Schematic, sistemul informaţional al managementului instituţiei publice se
prezintă astfel:
Sistem Descriere Nivel
Organizaţional
Implementarea Analiza determinarea serviciilor Tactic
deciziilor publice furnizate
Elaborarea Organizarea, coordonarea şi Tactic
propunerilor de buget controlul lucrărilor privind
elaborarea propunerilor de buget
Gestiunea Organizarea gestiunii materialelor Tactic
patrimoniului şi mijloacelor fixe
Relaţii presa, cu Analiza serviciilor furnizate, a Tactic
ONG, cetăţeni, agenţi calităţii acestora, rezolvarea
economici sesizărilor.
Birotică Elaborarea lucrărilor de birotică Operaţional
22
Prezentăm mai jos, principalele entităţi ale sistemului informatic al

conducerii prefecturii:
• Tab-pref – tablou de bord prefect/subprefect/secretar general/directori;
• Agenda - administrarea datelor personale ale conducătorilor serviciilor
publice deconcentrate;
• Tehnoredactare computerizată – tehnoredactarea actelor emise de
conducerea prefecturii;
• Utad – evidenţa unităţilor administrativ-teritoriale;
• Condun – agenda conducătorilor de instituţii ( primari, consilieri, directori
etc.);
• Evserv – evidenţa serviciilor publice deconcentrate.
Documente utilizate:
• ordine cu caracter normativ emise de prefect;
• documente privind organizarea şi desfăşurarea acţiunilor prilejuite de
evenimente deosebite;
• documente privind rezultatele acţiunilor de control desfăşurate;
• documente privind pregătirea şi desfăşurarea unor întâlniri de lucru, vizite,
simpozioane, etc.;
• recomandări, circulare, note transmise în teritoriu;
• situaţii statistice, ce se trimit autorităţilor centrale;
• documente privind susţinerea unor lucrări necesare activităţii prefectului,
radiograme, etc.
Aceste documente emise şi/sau gestionate de Cabinetul prefectului au un
grad de repetivitate aproape zilnic, urmând circuitul registratură→cabinet
→registratură→cabinet→organizaţii centrale sau locale destinatare sau
Cabinet→registratură→cabinet.
Privind instituţia prefectului ca organizaţia în care are loc producţia de
servicii publice este normal să o considerăm drept locul în care se consumă
resurse umane, materiale, financiare, de capital. În acest context se poate spune
că în linii mari este urmată structura şi organizarea unui sistem informaţional al
unei organizaţii economice.
1.6.2 Sistemul informaţional privind relaţiile cu publicul

Principalele entităţi din domeniul relaţii cu publicul
• Regpet – gestiune BD/ registratură;
• Asias – asistare activităţi secretariat, evidenţă şi urmărire a scrisorilor,
petiţii şi reclamaţii;
Documente utilizate:
• registre de intrare – ieşire pentru corespondenţă şi pentru petiţii;
23
• registre pentru evidenţa audienţelor la prefect, subprefect şi secretar

general;
• cereri şi contestaţii administrative, conform prevederilor Legii nr. 544 /
2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
• borderoul recomandărilor, etc.
Pentru informarea corectă şi transparentă a cetăţenilor la nivelul instituţiei
prefectului, prin compartimentul de informare şi relaţii publice a fost constituit,
începând cu anul 2004, un sistem de evidenţă şi soluţionare a semnalelor critice
din mass-media.
Aceste semnale au fost luate în evidenţă, verificate, aplicându-se măsuri şi
informându-se opinia publică care a sesizat aspectele critice.
Total Semnale critice Măsuri aplicate Grad de
semnalate soluţionare
2004 125 118 95%
Ca urmare a atitudinii pro active promovate consecvent, a creşterii transparenţei
şi dezvoltării dialogului cu jurnaliştii şi societatea civilă, a crescut progresiv ponderea
neutră şi pozitivă a reflectărilor instituţiei în mass-media.
Astfel, dacă în anul 2001, doar 91,1% dintre articole au fost pozitive sau
neutre, în anul 2002 procentul a crescut la 95%, procent care s-a menţinut până la
sfârşitul anului 2004 (a crescut în 2004 la 98%), ceea ce reflectă o obiectivitate a
mass-media în legătură cu eforturile instituţiei prefectului pentru îndeplinirea
atribuţiilor legale.
Creşterea exponenţială a rolului activităţii desfăşurate de compartimentul
relaţii publice relevă cu claritate consolidarea cadrului comunicaţional al instituţiei
prefectului – transparent, deschis şi oportun în beneficiul cetăţenilor şi al
comunităţii pentru întărirea legislaţiei.
Ca urmare, şi în cadrul acestui compartiment se impune elaborarea unui
sistem de gestiune pentru evidenţa audienţelor pe care le acordă conducerea
instituţiei. Acest lucru este necesar pentru a se cunoaşte dispersia teritorială a
semnalelor venite de la cetăţenii care reclamă anumite probleme, gradul de
repetitivitate al acordării audienţelor pentru acelaşi cetăţean şi nu în ultimul rând
rezolvarea problemelor ridicate.
Menţionăm că numai în anul 2004 s-au prezentat în audienţă 1846 cetăţeni.
De asemenea numărul de petiţii înregistrate a fost de 3.200, din care 854
redirecţionate de autorităţile administraţiei publice centrale.
1.6.3 Internet, Word Wide Web, Intranet – în administraţia publică
Accesul la informaţiile publice conferă transparenţă procesului de

management şi în mod cert susţine dezvoltarea societăţii in ansamblul ei.
Acesta este, de altfel, şi obiectivul care a determinat apariţia şi dezvoltarea
a două domenii: informatica administrativă şi cibernetica administrativă.
În judeţul Suceava, din cele 113 unităţi administrativ-teritoriale, numai un
24
număr de 18 au acces la Internet (16%). Instituţia prefectului şi Consiliul judeţean

au acces la Internet şi-l utilizează frecvent pentru realizarea sistemului
informaţional cu instituţiile guvernamentale, ministerele, serviciile publice
deconcentrate, primăriile etc.
Deoarece 40% din suprafaţa judeţului cuprinde terenuri în zona muntoasă,
cu vegetaţie forestieră şi greu accesibile, multe primării care au resurse pentru
susţinerea unei reţele de calculatoare, nu au găsit până în prezent soluţia tehnică
optimă. Alte primării, cum sunt cele situate în zona de şes a judeţului, nu dispun
de resursele financiare necesare, priorităţile lor fiind altele.
Pe de altă parte, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor care îşi
desfăşoară activitatea pe teritoriul judeţului, sunt conectate la Internet în proporţie
de 95%.
Considerăm că realizarea unor pagini web dinamice, interactive şi bogate
în informaţii, nu este posibilă decât prin accesarea unor baze de date. Instituţia
Prefectului trebuie să reanalizeze posibilităţile de utilizare eficientă a resurselor
umane şi materiale de care dispune şi să adopte o strategie de utilizare intensivă
a tuturor posibilităţilor oferite de mediul informaţional.
1.6.4 Sistemul informatic integrat în administraţia publică locală a judeţului

Suceava
Modernizarea comunicării instituţionale, prin introducerea tehnologiei

informaţiei va avea ca rezultat creşterea eficienţei activităţii administraţiei publice,
debirocratizarea şi creşterea calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.
Aceasta se va putea realiza prin aplicarea în totalitate a Strategiei
Guvernului privind informatizarea administraţiei publice la nivel central şi local şi a
Planului de acţiune corespunzător aprobat prin HG nr. 1007/2001.
Prin HG nr. 1363/26.08.2003 s-a înfiinţat Centrul Informatic al Ministerului
Administraţiei şi Internelor şi operaţionalizarea Sistemului e-administraţie. Acest
centru, în realizarea obiectului său de activitate are ca atribuţii: crearea şi
administrarea Sistemului Informatic Integrat pentru Prefecturi (SIIP),
interconectarea cu Centrul de Management al Sistemului Informatic Integrat (SII),
operaţionalizarea Sistemului Informatic e-administraţie, organizarea, coordonarea
şi controlul aplicării actelor normative privind accesul la informaţiile şi serviciile
publice electronice de către aparatul propriu, aparatul de specialitate din prefecturi
şi autorităţile publice locale etc.
Considerăm că prin înfiinţarea acestei structuri de specialitate a Ministerului
Administraţiei şi Internelor se va asigura coerenţa acţiunilor de reformă în
administraţia publică, cu cele din domeniul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor,
simplificându-se şi chiar urgentându-se unele proceduri administrative.
Sistemul informaţional integrat va permite implicarea corectă şi nemijlocită
a cetăţenilor în realizarea Programului de Guvernare, prin intermediul iniţiativelor
legislative din domeniul administraţiei publice şi reducerea timpului de transfer al
informaţiilor referitoare la reacţia cetăţenilor, către cel care are iniţiativa legislativă.
25
Suntem de părere că realizarea unui sistem informatic integrat înlătură

barierele dintre informaţii şi îmbunătăţeşte fluxul informaţional existent în
administraţia publică.
A informatiza administraţia publică locală a judeţului Suceava este
echivalent cu a pune în funcţiune un mecanism care să antreneze funcţionarea
infrastructurii hardware şi de comunicaţii, cât şi a componentelor software (baze
de date şi aplicaţii), create pentru a lucra integrat şi distribuit în acelaşi timp, în
scopul realizării democratizării accesului la informaţie.
Sistemul informatic integrat în administraţia locală a judeţului Suceava va
avea ca scop interconectarea celor 113 unităţi administrativ-teritoriale cu
Prefectura judeţului Suceava, astfel încât spaţiul electronic de comunicare creat să
permită schimbul de date între primării, Consiliul judeţean şi instituţia prefectului.
Crearea Sistemului Informatic Integrat presupune şi crearea Sistemului
Informatic propriu al Prefecturii judeţului Suceava, Consiliului judeţean Suceava şi
primăriilor din judeţ, sisteme care vor interacţiona între ele, dar şi cu alte instituţii
de interes judeţean cu care acestea colaborează.
Ansamblul rezultat este, de fapt, un cumul de date a căror prelucrare şi circulaţie
electronică duce la realizarea unui schimb de informaţii între compartimentele
funcţionale din primării, Consiliul judeţean şi Prefectura judeţului Suceava şi dintre
acestea şi alte entităţi cu care acestea colaborează.
Sistemul informatic integrat al administraţiei locale a judeţului Suceava se
va putea realiza prin:
• constituirea de sisteme informatice proprii pentru prefectură, consiliul
judeţean, primării şi instituţii publice de interes judeţean, deci sisteme
funcţionale independente;
• dezvoltarea de aplicaţii pentru punctele de injecţie informaţională în
sistemul informatic al Prefecturii judeţului Suceava, deci aplicaţii care
pun în relaţii toate instituţiile administraţiei publice.
În acest fel, Sistemul informatic specific Prefecturii judeţului Suceava, prin
baza de date completă pe care o va avea va deveni nucleul de coerenţă
informaţională la nivelul judeţului.
Cele patru nivele create astfel vor avea roluri importante diferite.
Nivelul 1, respectiv cel al Sistemul informatic specific Prefecturii judeţului
Suceava va concentra în baza de date informaţii care vor servi nivelului direcţiilor
şi compartimentelor din prefectură, cât şi nivelului decizional al conducerii.
Pentru utilizatorii a căror activitate depinde de accesarea în timp real a
informaţiilor geografice, sistemul informaţional va oferi soluţia ca baza de date să
păstreze şi informaţii geografice, ceea ce va avea ca efect construirea unui GIS
(Geographic Information System).
Administraţia publică gestionează un spaţiu geografic bine definit şi
coordonează activităţile ce se desfăşoară în acest spaţiu, motiv pentru care este
necesară poziţionarea geografică a informaţiilor deţinute. De aceea va fi nevoie de
integrarea datelor geospaţiale în fluxul informaţional zilnic, deci în baza de date
prin realizarea hărţilor electronice, care vor deţine seturi de atribute utile pentru ca
informaţia să fie cât mai bine şi complet documentată.
26
Ca urmare, în bază se va crea informaţie de tip hartă electronică, utilizată

pentru diverse prelucrări cum ar fi:
• analiza informaţiilor conţinute în harta judeţului ;
• selectarea automată pe hartă a zonelor sau obiectivelor care întrunesc
criteriile indicate de utilizator;
• asistarea şi urmărirea planurilor de urbanism;
• furnizarea de informaţii complete despre o suprafaţă de teren;
• gestiunea bugetelor;
• gestiunea reţelelor de utilităţi publice şi de transport;
• hotărârile consiliilor locale şi dispoziţiile primarilor şi ai consiliului judeţean;
• stabilirea traseelor vehiculelor şi echipamentelor de intervenţie în situaţii de
urgenţă.
Baza de date va fi unică, unicitatea generând posibilitatea ca datele să fie
lăsate libere de orice redundanţă, accesul la informaţie să fie controlat pe nivele
de răspundere, administrarea să se facă într-un singur loc, toate aceste aspecte
generând o gestiune corectă şi eficientă a informaţiilor.
Baza de date va fi şi depozitarul informaţiilor care circulă în sistem din
exterior către Prefectura judeţului Suceava şi de la aceasta spre exterior.
Depozitând informaţii pe diverse segmente de activitate, baza de date va
asigura un complex de informaţii cu caracter operativ, de sinteză, de prognoză,
statistic, de arhivare.
Considerăm că prin realizarea acestui sistem va fi concentrat elementul
fundamental – informaţia – iar în tratarea aplicaţiilor vor fi respectate anumite
concepte: flux electronic de date; management de documente; arhivare
electronică; interfaţă informaţională cu verigile administraţiei locale; generare de
informaţii agregate; generare şi accesare de informaţii cu caracter public.
Nivelul 2, respectiv cel al Sistemului informatic specific Consiliului judeţean
va concentra în baza de date informaţii care vor servi nivelului serviciilor şi
direcţiilor din Consiliu, cât şi nivelului decizional al Consiliului.
Baza de date va fi utilizată pentru diverse prelucrări specifice, va depozita
informaţii care circulă în sistem din exterior către Consiliul judeţean şi de la acesta
către exterior realizând un schimb informaţional des ca periodicitate şi divers ca
problematică.
Nivelul 3, reprezentat de Sistemului informatic specific primăriilor, se va
dezvolta într-un mediu eterogen din punct de vedere al condiţiilor tehnice,
economice, sociale, deoarece se va crea pentru primării de municipiu, oraş,
comună. Acest tip de sistem diferă de celelalte prin amploare şi complexitate.
Aplicaţiile ce se vor realiza vor avea ca suport de date o bază unică de date
a primăriei, la care toţi utilizatorii se vor adresa pentru citire-scriere, în funcţie de
rolul şi drepturile pe care le au în sistem.
Aplicaţiile de interfaţă cu Sistemul informatic al Prefecturii judeţului Suceava
vor face posibil transferul constant, ritmic şi controlat către acesta a datelor de la
27
primării. În acelaşi timp vor sosi de la Prefectură informaţii sau date, tot prin
intermediul aplicaţiilor amintite.
Acest feed-back informaţional va optimiza circulaţia datelor şi a
documentelor între instituţiile administraţiei locale.
Nivelul 4 este reprezentat de aplicaţiile informatice specifice punctelor de
injecţie informaţională ale serviciilor publice deconcentrate şi ale unor alte instituţii
de interes judeţean. Acest nivel este reprezentat de traficul de informaţie dinspre
instituţii către prefectură şi invers.
Pentru ca această construcţie a sistemelor informatice să poată deveni
viabilă este necesară definirea unei arhitecturi de integrare a sistemelor
informatice.
Arhitectura propusă pentru realizarea Sistemului Informatic Integrat în
administraţia publică este arhitectura WEB, fundamentată pe utilizarea
tehnologiilor de comunicare prin internet, având drept componente baze de date
relaţionale, unice.
Rolul administraţiei publice locale devine fundamental şi se diversifică pe
măsură ce continuă să crească problemele economice, sociale, de mediu, etc. pe
care le întâmpină şi pe care trebuie să le soluţioneze. De aceea, la nivelul
administraţiei publice locale apare nevoia găsirii unor noi strategii pentru a
soluţiona problemele cu care se confruntă aceasta.
La nivelul administraţiei publice locale există o nevoie de instruire continuă
a funcţionarilor publici şi a consilierilor locali şi judeţeni pentru dobândirea de noi
cunoştinţe care să conducă la creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor care se
desfăşoară în sectorul public.
De aceea, considerăm că pentru administraţia publică sunt necesare
programe de pregătire structurate şi adaptate profilului şi necesităţilor specifice
acestui domeniu de activitate.
Trainingul oficialilor aleşi şi funcţionarilor publici este una din cheile reuşitei
reformei în administraţia publică şi trebuie să constituie o prioritate. Reforma în
administraţia publică nu poate fi realizată cu succes fără a se baza pe funcţionari
publici şi oficiali aleşi competenţi şi performanţi care au participat la programe de
training.
Pentru constituirea sistemului informatic propus pentru Instituţia Prefectului
– judeţul Suceava, s-a ţinut seama de organigrama acestei instituţii, de schema
legăturilor externe, de schema relaţiilor de comunicare, precum şi de domeniile şi
activităţile informatizabile.
28
29
Acces supraveghere E:1 N:2
bază de date Compartimentul
informatic
PREFECT E:1 N:1 Compartiment E:1 N:1
Calculator audit
SUBPREFECT E:1 N:1 admin. Reţea – Corpul de control al E:1 N:1
Server, bază de date prefectului
Secretar E:1 N:1 (securizată pe Compartiment E:1 N:1
general computere relaţii publice
Secretariat E:3 N:3 individuale) Cabinet prefect E:0 N:1
Direcţia/Serviciul
Direcţia/Serviciul - Controlul legalităţii Serviciul/Biroul

actelor şi contencios
- Integrare Europeană - Financiar -
administrativ
- Programe – Strategii Contabilitate
- Arhivă, registratură
- Coordonare Servicii - Administrativ
- Legile proprietăţii
Publice Deconcentrate - Resurse umane
E:11 N:14 E:5 N:6 - Eliberare paşapoarte
E:10 N:20
E – calculatoare existente
N – necesar de calculatoare estimat
Acces pe bază de parolă individuală
Schema de principiu a Sistemului Informatic Propriu propus pentru Prefectura judeţului Suceava
30
Aplicaţii pentru Aplicaţii pentru Aplicaţii pentru
domeniul Urbanism Administrarea domeniul Tehnic
şi Cadastru domeniului public
şi privat
Aplicaţii pentru Aplicaţii pentru

domeniul domeniul
Administraţie Baza de date pentru Protecţie socială
publică, juridic, Primărie
relaţii cu publicul
Aplicaţii pentru Aplicaţii pentru Aplicaţii pentru

domeniul taxe şi domeniul economic Starea civilă şi
impozite evidenţa populaţiei
31
Sistem informatic al Ministerului
Administraţiei şi Internelor
SISTEM INFORMATIC INTEGRAT ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ A

JUDEŢULUI SUCEAVA
Aplicaţii informatice pentru
interfaţa cu sistemul
informatic al MAP
Nivel 0 --------------------------------------------------------------------------------------
Sistem informatic al Sistem informatic al
Consiliului Judeţean Instituţiei
Suceava Prefectului – judeţul
Nivel 1 --------------------------------------------------------------------------------------
Aplicaţii informatice pentru
punctele de injecţie în
sistem specifice primăriilor
Sistem Sistem
informatic al informatic al
primăriilor de primăriilor de
municipii oraş
Nivel 2 --------------------------------------------------------------------------------------
Sistem
informatic al
primăriilor de
comună
Nivel 3 --------------------------------------------------------------------------------------
32
2. POLITICI PUBLICE
2.1. CONCEPTUL DE POLITICI PUBLICE
Politici publice – acţiuni întreprinse de autorităţi locale sau centrale cu

scopul de a rezolva probleme intrate pe agenda politică.
Putem vorbi de o politică publică atunci când autorităţile locale sau centrale
încearcă să modifice mediul economic, social sau cultural proiectând în acest scop
un program coordonat de acţiuni.
Caracteristicile unei politici publice:

• Conţine un set de măsuri concrete;
• Include decizii cu privire la resursele alocate, decizie ce se bazează în
mare parte pe coerciţie;
• Descrie un cadru general de acţiune şi de aceea este diferită de o măsură
izolată;
• De obicei implică mai multe categorii de stakeholderi;
• Are scopuri şi obiective care sunt formulate în funcţie de anumite norme şi
valori.
Principalele avantaje ale gândirii tip politică publică spre deosebire de cea
normativă/legală sunt următoarele:
1) Creşterea predictibilităţii impactului pe care îl au programele de politici
publice;
2) Îmbunătăţirea calităţii politicilor guvernamentale printr-o mai bună
coordonare între instituţii şi printr-o mai mare implicare a acestora în viaţa
socială;
3) Creşterea eficienţei în cazul procesului politicilor publice atât cu privire la
rezultatele concrete dar şi cu privire la posibilitatea identificării din timp a
unor disfuncţionalităţi care ar putea afecta aceste rezultate;
4) Creşterea implicării cetăţenilor şi a organizaţiilor societăţii civile în procesul
de luare a deciziilor.
Procesul politicilor publice include următoarele etape:
1. Stabilirea agendei
• În această etapă diferite probleme ajung în atenţia factorilor de decizie.
Actorii politici decid problemele care vor intra pe agenda politică.
33
2. Definirea problemei
• După ce problema este identificată şi face obiectul atenţiei factorilor de
decizie sunt identificate scopuri şi obiective menite să conducă la
rezolvarea acesteia.
3. Identificare alternativelor şi alegerea soluţiei
• În această etapă sunt identificate mai multe posibile soluţii. Acestea sunt
evaluate în funcţie de anumite criterii şi, eventual, pe baza unor analize,
urmând să fie aleasă soluţia cea mai potrivită pentru problema de politici
publice.
4. Implementarea politicii
• Implementarea presupune dezvoltarea unui plan de acţiuni şi punerea
acestuia în aplicare.
5. Monitorizarea şi evaluarea politicilor publice
• Rolul acestor activităţi este acela de a determina eficienţa şi eficacitatea
unei politici precum şi acela de a o ajusta în funcţie de evoluţia
implementării şi rezultatele intermediare.
Stabilirea agendei
Monitorizarea şi
evaluarea Definirea problemei
Implementarea Identificarea alternativelor

politicilor publice şi alegerea soluţiei
Figura 1. Ciclul politicilor publice
Acest circuit reprezintă un model teoretic. Nu toate politicile parcurg in

realitate toate etapele descrise mai sus. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul
că există un flux permanent de probleme. De multe ori se întâmpla ca în decursul
etapei de implementare să fie identificate noi probleme care vor fi ulterior supuse
întregului circuit. Sau se întâmplă ca după etapa evaluării o parte dintre etape să
fie reluate folosindu-se alte metode de atingere a rezultatelor prevăzute iniţial. Cu
toate acestea, parcurgerea tuturor etapelor prevăzute se poate dovedi de folos
34
mai ales în cazul politicilor de amploare, a problemelor complexe care presupun

analize mai amănunţite.
Stabilirea agendei se referă la modul în care problemele devin o prioritate

pentru autorităţi.
Cine stabileşte agenda?
Perspectiva pluralistă – presupune că procesul de luare a deciziilor de către

guverne este împărţit în mai multe arene distincte şi cei care au putere într-una din
aceste arene nu au, in mod necesar, această putere şi în cadrul celorlalte.
Această perspectivă presupune că procesul de luare a deciziilor este cumva
similar cu piaţa şi regulile ei, existând un număr de interese aflate în competiţie
pentru putere şi influenţă chiar şi în cadrul unei singure arene. Acest tip de
abordare se întâlneşte în special în Statele Unite ale Americii.
Perspectiva elitistă – presupune existenţa unei “elite” care domină procesul

de luare a deciziilor în domeniul politicilor publice. Cu alte cuvinte, aceleaşi
interese existente în societate câştigă în mod constant. Potrivit acestei perspective
agenda nu reprezintă o competiţie între grupuri cu o putere relativ egală ci mai
degrabă folosirea sistematică a puterii elitelor pentru a decide care probleme vor fi
luate în considerare de către sistemul politic.
Perspectiva tehnocrată – presupune că sursa problemelor care intră pe

agenda politică nu o reprezintă mediul grupurilor de interese ci autoritatea publică
în sine. Conform acestei perspective rolul principal revine elitelor specializate din
cadrul instituţiilor guvernamentale. Competiţia se desfăşoară, prin urmare, în
interiorul guvernului, între diferite agenţii guvernamentale iar obiectul său îl
reprezintă promovarea unor pachete de legi sau bugetul şi de aceea politicile
ajung să se situeze destul de departe de problemele reale ale societăţii.
În prezent principalele surse ale agendei politice din România sunt:
• Uniunea Europeană (toate politicile legate de acquis-ul comunitar)
• Societate (ex: răpirea în Irak a celor 3 jurnalişti a determinat Ministerul

Apărării să dezvolte programe de training pentru ziariştii care vor să
meargă în zonele de conflict)
• Guvernul însuşi (Ministerul Sănătăţii de exemplu încearcă să rezolve

problema ineficienţei şi a resurselor financiare insuficiente dezvoltând o
politică de privatizare a spitalelor ca alternativă pentru sistemul existent)
35
2.2. DEFINIREA PROBLEMEI
2.2.1 Identificarea problemei
Definirea problemei reprezintă cea mai importantă etapă din cadrul ciclului
politicilor publice deoarece dacă problema nu este bine definită sunt puţine şanse
ca ea sa fie bine rezolvată. Tipul de politică ce va fi concepută depinde mult de
natura problemei, daca ea e internă sau externă, dacă e vorba de o situaţie nouă
sau de consecinţa unei alte politici, dacă problema este de amploare sau mai
limitată, etc.
O problemă de politici publice poate fi definită ca o situaţie sau o

circumstanţă care determină o stare de insatisfacţie şi care solicită în mod necesar
intervenţia guvernamentală. Ex: poluarea, aglomeraţia din închisori, traficul,
morbiditatea, etc.
Nu orice problema devine obiectul unei politici publice. Acest lucru se
întâmplă în următoarele condiţii:
• O situaţie devine o problemă când este privită ca atare, când este formulată
şi prezentată astfel autorităţilor. Acest lucru se întâmplă frecvent în cazul
propunerilor prezentate parlamentarilor
• O situaţie devine o problemă şi atunci când se identifică cu un anumit
domeniu al acţiunii guvernamentale, iar acest lucru face ca o soluţie să fie
mai uşor de identificat decât în alte cazuri.
Aron Wildavsky1 afirmă că autorităţile au tendinţa ca mai degrabă să ignore
o problemă dacă aceasta nu vine şi cu o soluţie. Dezastrele naturale nu pot fi
considerate probleme datorită impredictibilităţii lor dar pagubele provocate de
acestea pot fi asimilate problemelor de politici publice şi trebuie să fie abordate cu
ajutorul unor programe de politici publice.
Problemele nu sunt întotdeauna identificate de către grupurile direct

afectate sau implicate. În perioada anilor 60 în SUA sărăcia a făcut obiectul unui
program de politici publice şi administraţia Johnson a început un “război” ca
reacţie la presiunile exercitate de presă şi alţi oficiali şi nu ca rezultat al plângerilor
înaintate de oamenii săraci.
În acelaşi timp, nu toate problemele sunt foarte bine structurate. Ele

reprezintă de cele mai multe ori insatisfacţii, griji, frustrări. Este de aceea foarte
important ca problema să fie verificată şi definirea ei să aibă la bază date statistice
şi alte tipuri de analize astfel încât componentele sale să poată fi identificate
separat şi problema mai uşor rezolvată astfel. Este de asemenea important să se
stabilească fapte şi consecinţe în cazul acţiunilor ce vor fi întreprinse pentru
rezolvarea problemelor respective.
Principalele întrebări care necesită răspuns astfel încât problema să fie
cât mai bine definită sunt:
• Problema este reală?
• Ce a generat existenţa acestei probleme?
1
Wildavski, Aaron, Budgeting – A comparative Theory of the Budgetary Process, Boston, 1975
36
• Care sunt dimensiunile şi diferitele aspecte ale problemei?

• Care sunt consecinţele în cazul în care problema nu este abordată în nici
un fel?
• Cine este afectat de problemă? Care sunt interesele fiecărei părţi
implicate?
2.2.2 Stabilirea scopului şi obiectivelor politicii
După ce există suficiente informaţii despre problema de politici publice

următorul pas este de a stabili scopul şi obiectivele politicii menite să o rezolve. Ce
anume se consideră că trebuie schimbat în situaţia actuală astfel încât lucrurile să
se îmbunătăţească considerabil, eventual problema să fie rezolvată?
Scopul politicii reprezintă o descriere generală şi abstractă cu privire la

calităţile dorite în condiţia umană şi în mediul social.
Exemple de scopuri:
• Scopul unui program pentru copii abuzaţi este acela de a opri abuzurile
împotriva copiilor prea tineri pentru a se putea apăra
• Scopul unei părţi a Programului de Securitate Socială (Old Age and
Survivors Insurance (OASI) este acela de a asigura condiţiile necesare
pentru ca cetăţenii să aibă venituri suficiente atunci când nu mai pot munci.
Obiectivele unei politici reprezintă modalităţi specifice şi operaţionale de a
atinge scopul propus.
Exemple de obiective:
• Creşterea pedepsei pentru persoanele găsite vinovate de abuz împotriva
copiilor
• Construirea a încă 5 adăposturi pentru femeile victime ale violenţei
domestice până în 2006
• Creşterea exportului de grâu cu 10% până în 2007
Diferenţa dintre scopuri şi obiective
• Este foarte important să înţelegem că atunci când descriem scopul unei
politici descriem locul unde vrem să ajungem în timp ce atunci când
descriem obiectivele descriem modalităţile prin care ajungem în locul
respectiv.
• Scopurile sunt generale şi abstracte în timp ce obiectivele sunt specifice şi
concrete
• Scopurile şi obiectivele au meniri diferite:
Obiectivele sunt esenţiale pentru că:
- Stabilesc rezultatul operaţional către care se îndreaptă politica
respectivă. Presupune luarea unor decizii despre detalii, probleme
zilnice cum ar fi stabilirea unor cheltuieli, angajări, etc.
37
- Programele nu pot fi evaluate din punctul de vedere al eficacităţii

daca nu există realizări parţiale concrete şi măsurabile.
Un rol important al rolului programelor este acela de a stabili o
legătură între acţiunile concrete descrise mai sus şi sursele de
documentare constând în legislaţie, decizii de natură juridică, etc.
În funcţie de dimensiunea unei politici pentru fiecare obiectiv pot fi descrise sub-
obiective.
2.3 ANALIZA STAKEHOLDERILOR
Stakeholder – un individ sau un grup care poate influenţa o anumită

politică sau care este afectat de aceasta.
De ce avem nevoie de o analiză a stakeholderilor?
• Este bine să cunoaştem toţi actorii implicaţi şi să încercăm să stabilim
posibilul impact şi în funcţie de aceştia
• Este bine să ştim cine ne poate ajuta şi cine ar putea afecta implementarea
unei politici
• Diferiţi stakeholderi ne pot ajuta să identificăm soluţii pentru o problemă şi,
de asemenea, trebuie să fie consultaţi cu privire la soluţiile ce vor fi
adoptate.
Criterii pentru stabilirea impactului/relevanţei unui stakeholder:
1. Dacă un actor sau un grup se află în poziţia de a dăuna sau slăbi puterea
factorilor de decizie în implementarea unei politici. Ex: producătorii
industriali, în special în statele aflate în curs de dezvoltare se opun în mod
frecvent reformelor care favorizează o economie îndreptată mai mult spre
export. Dacă stakeholderii au putere economică au, în general, posibilitatea
de a influenţa politicile adoptate.
2. Dacă prezenţa stakeholderilor înseamnă un beneficiu net sau are
posibilitatea de a întări implementarea unei politici. Ex: dacă un grup pune
la dispoziţie resurse care facilitează intrarea pe o nouă piaţă, atunci ar
trebui luat în considerare.
3. Dacă un grup are puterea de a influenţa direcţia sau activităţile organizaţiei
care trebuie să implementeze politica respectivă. Consumatorii sunt
stakeholderi importanţi pentru toate politicile care au legătură cu furnizarea
de servicii.
Analiza stakeholderilor se axează pe două elemente importante:
• Interesul pe care îl manifestă în anumite politici publice
• Cantitatea şi tipul de resurse pe care le pot mobiliza astfel încât să
influenţeze rezultatele unei anumite politici.
Analiza stakeholderilor este utilă atât în etapa de formulare a politicilor cât
şi în cea de implementare. În decursul etapei de formulare analiza permite
conceperea politicilor astfel încât adoptarea şi implementarea să se petreacă în
38
condiţii cât mai bune şi fără contestări ulterioare. În decursul etapei de

implementare analiza facilitează implicarea fiecărui grup în funcţie de contribuţiile
pe care le pot aduce punerii în aplicare a politicii.
Matricea stakeholderilor (Lindenberg şi Crosby, 1981)

Matricea prevede mijloace de estimare a importanţei şi impactului potenţial
al diferitelor grupuri de interese într-o anumită problemă de politici publice.
Principalii factori care sunt luaţi în considerare sunt:
• Grupurile de interese
• Tipul şi nivelul resurselor pe care le posedă
• Capacitatea de a mobiliza aceste resurse
• Poziţia grupului în legătură cu politica discutată
Grup Interesul Resurse Capacitatea Poziţia

grupului în disponibile de a mobiliza grupului
politica resursele asupra
respectivă problemei
respective
Denumirea Estimarea O sumă a Estimarea Estimarea
grupului gradului de resurselor modului în poziţiei
interes pe car deţinute de care grupul grupului
e îl are gupul grupurile de poate mobiliza asupra
(poate fi de la interese. (Ex: resursele. problemei
foarte ridicat informaţii de (Poate fi (Poate fi pro
la foarte natură evaluat de la sau contra,
scăzut) financiară, foarte ridicat pozitivă sau
De asemenea status, la foarte negativă sau
tot aici se legitimitate, scăzut sau se se pot utiliza
poate coerciţie) pot utiliza indicatori
menţiona care indicatori cantitativi +5, -
sunt cantitativi +5, - 5, etc.)
interesele 5, etc.)
respective
Tipuri de resurse pe care stakeholderii le pot deţine:
• Financiare şi materiale
De exemplu este util de ştiut dacă grupurile au resurse financiare pentru a
mobiliza o campanie de lobby sau advocacy în favoarea sau împotriva unei
anumite politici sau dacă un anumit grup are influenţă majoră asupra unei
sector important al economiei.
• Acces la sau control asupra unor informaţii importante
Poate grupul să pună la dispoziţie cunoştinţe sau informaţii relevante? Deţine
informaţii cruciale pentru conceperea unei politici sau pentru implementare
acesteia? Expertiza este în acelaşi timp la fel de importantă.
39
• Status sau poziţie socială

Prestigiul sau statutul unui anumit stakeholder poate fi o garanţie că politica va
primi sprijinul necesar astfel încât să îşi poată atinge obiectivele. Medicii au un
cuvânt important de spus când e vorba de politici în domeniul sănătăţii pentru
că se bucură de respect în societate. Pe de altă parte, oamenii săraci sau cei
dezavantajaţi din anumite puncte de vedere întâmpină deseori dificultăţi în a
manifesta o poziţie fermă într-un sens sau altul.
• Coerciţia
Sindicatele se manifestă în mod tipic prin încetarea activităţii dacă
revendicările nu le sunt satisfăcute. Angajaţii serviciului public de transport nu
mai circulă atunci când protestează împotriva creşterii preţului la benzină sau
când solicită creşteri salariale.
2.4 IDENTIFICARE ALTERNATIVELOR ŞI ALEGEREA SOLUŢIEI
Alternativa de politici publice – o modalitate posibilă de rezolvare a

problemei de politici publice.
Trebuie menţionat în primul rând faptul că este aproape imposibil de găsit o

soluţie care să satisfacă toate grupurile care au un interes în rezolvarea problemei
într-un mod sau altul. O opţiune de politici publice care este considerată pozitivă
de către un anumit grup poate genera insatisfacţii pentru altul. În acelaşi timp, o
politică ce presupune costuri financiare rezonabile poate determina costuri foarte
mari pentru mediul înconjurător. De aceea, scopul este de a găsi cea mai bună
soluţie şi nu pe cea perfectă.
Întotdeauna status-quo (menţinerea situaţiei actuale) poate fi o soluţie.

Efectele unei asemenea opţiuni sunt limitate dar ea este de preferat atunci când
instituţia nu este pregătită (financiar, logistic, etc) pentru implementarea unei alte
opţiuni sau o altă opţiune satisfăcătoare nu este identificată. De asemenea,
uneori, o combinaţie între două sau mai multe soluţii poate reprezenta cheia
rezolvării problemei de politici publice.
Cum pot fi generate alternativele?

• În interiorul organizaţiei: brainstorming, discuţii, tehnica Delphy
• Consultări cu persoane, grupuri interesate. Acest lucru nu numai că va
creşte transparenţa instituţiei respective dar reprezintă o sursă foarte bună
de informaţii
• Studierea modului în care alţii au rezolvat probleme similare
Cum alegem între diferite opţiuni? – Fiecare alternativă este evaluată în funcţie
de anumite criterii relevante pentru politica în cauză, evaluarea urmând să stea la
baza alegerii celei mai bune opţiuni.
40
Conceperea criteriilor este foarte importantă, utilă pentru a compara,

măsura şi selecta între diverse opţiuni. Cele mai utilizate criterii sunt:
• Eficienţa – raportul între costuri şi rezultate
• Eficacitatea – în ce măsură obiectivele stabilite iniţial au fost atinse în urma
implementării unei anumite politici
• Fezabilitate politică şi administrativă – cât de simplu este de obţinut
acordul actorilor politici pentru o anumită opţiune şi cât de uşor este de
implementat ulterior.
Alte criterii pot fi utilizate în funcţie de tipul de problemă aflat în discuţie. Iată
câteva exemple:
• Stabilitate – în ce măsură obiectivele politicii vor fi sustenabile indiferent de
posibile disfuncţionalităţi de pe parcursul implementării
• Certitudine – care este posibilitatea ca politica să funcţioneze în orice
condiţii
• Flexibilitate – dacă opţiunea poate servi mai multe obiective sau dacă
poate fi ajustată pe parcurs
• Comunicabilitate – dacă opţiunea este uşor de înţeles de către ceilalţi
• Reversibilitate – cât de simplă va fi reîntoarcerea la situaţia anterioară în
cazul în care implementarea opţiunii eşuează, etc.
Când este vorba de politici de amploare sau de politici care au un impact
major asupra anumitor grupuri de beneficiari sau care, dimpotrivă, ar putea dăuna
foarte mult, se recomandă folosirea unor analize mai complexe precum:
• Analiza cost-beneficiu
• Analiza de risc (mai ales în cazul politicilor de sănătate)
• Studii de caz (implementarea unor opţiuni pilot), etc.
Este important ca criteriile folosite să fie nu numai denumite dar şi definite.
De exemplu, echitatea poate fi înţeleasă în mai multe moduri. Dacă avem un tort
pe care îl împărţim unei clase de elevi putem face acest lucru în mai multe feluri:
putem împărţi în mod egal tortul la numărul de elevi existent (egalitate), putem
pune tortul în mijloc şi să îi lăsăm pe ei să îşi ia câte o felie (şanse egale), oferim
cu prioritate celor ai căror părinţi au venituri scăzute (sprijin pentru cei mai puţin
avantajaţi). Pentru a evita astfel de confuzii se recomandă o definire foarte clară şi
cât mai amănunţită a criteriilor folosite. Nu trebuie să pornim de la ideea că ceilalţi
înţeleg exact acelaşi lucru.
După evaluarea fiecărei alternative, cea mai bună dintre acestea ar trebui
selectată. O singură alternativă poate fi evaluată potrivit mai multor criterii anterior
menţionate. Mai jos este prezentat un model simplu de a selecta între diverse
opţiuni. Pe rânduri sunt prezentate diferitele opţiuni, în timp ce pe coloane sunt
enumerate criteriile. Fiecare opţiune primeşte o notă în funcţie de fiecare criteriu
de evaluare, este efectuat un total şi alternativa cu cel mai mare scor va fi
selectată. Notele pot fi acordate pe o scală de la 1 la 5.
41
Criteriul 1 Criteriul 2 Criteriul 3 Criteriul 4 Total
(eficienţă) (fezabilitate) (Eficacitate) (Flexibilitate)
Opţiunea 1
(menţinerea
sistemului
public dar
conceperea
unor 2 4 2 3 11
contracte pe
baza
criteriilor de
performanţă
pentru
manageri)
Opţiunea 2
(parteneriat 3 4 4 5 16
public-privat)
Opţiunea 3
(privatizarea 4 3 3 2 12
spitalelor)
De exemplu, dacă dorim să îmbunătăţim serviciile de sănătate din spitale
putem alege o soluţie pe baza următorului model:
După ce este aleasă o anumită soluţie se recomandă efectuarea unor

analize aprofundate pentru a determina impactul foarte precis al politicii, riscuri,
beneficii, etc.
Există anumite constrângeri atunci când evaluăm diferite alternative:

• Timp
• Resurse financiare
• Informaţii disponibile limitate
• Expertiză limitată, etc.
2.5 IMPLEMENTAREA POLITICILOR PUBLICE
După ce a fost luată decizia în legătură cu cea mai bună soluţie următorul
pas este de a o implementa. Anterior etapei de implementare este foarte
important:
• Să se definească clar şi să existe aceeaşi înţelegere în legătură cu scopul
şi obiectivele politicii
• Să se disponibilizeze resursele necesare
• Să se stabilească toate detaliile logistice şi operaţionale
• Să se asigure o bună comunicare şi cooperare între toţi actorii implicaţi.
42
Instrumentele politicilor
Unul dintre cele mai importante criterii pentru a distinge între principalele
instrumente ale politicilor este măsura în care intervine statul. Potrivit acestei
clasificări avem următoarele tipuri de instrumente:
Familia şi comunitatea
Voluntare
Organizaţiile non-profit
(intervenţie redusă a statului)
Piaţa
Consiliere şi informare
Subvenţii
Mixte
Achiziţii publice şi drepturi de
(intervenţie medie a statului)
proprietate
Taxe
Reglementări
Obligatorii
Companii publice
(intervenţie ridicată a statului)
Furnizare directă de servicii
Ce factori trebuie să luăm în considerare atunci când alegem între diferite

tipuri de instrumente?
1. Caracteristicile instrumentelor (resurse implicate, grupuri ţintă, risc

politic, constrângeri)
2. Modalitatea în care politicile sunt concepute şi implementate într-o

anumită regiune (ex: SUA este mai dispusă să descentralizeze servicii în
timp ce Franţa desfăşoară activităţi mai centralizate în general)
3. Cultura organizaţională a ong-urilor care au un rol în implementarea

politcilor
4. Contextul problemei de politici publice (actori implicaţi, activităţi

necesare, etc.)
5. Preferinţele factorilor de decizie (legate de pregătirea lor, de afilierea

politică şi instituţională, valori şi credinţe)
Toate aceste elemente reprezintă informaţii deosebit de importante atunci

când se ia o decizie între diferite instrumente dar, uneori, ele pot fi privite şi drept
constrângeri).
Planul de acţiune este conceput în momentul în care soluţiile care se

regăsesc în acte normative (sau nu) sunt transpune în acţiuni administrative
concrete. Se recomandă ca echipa tehnică (personalul specializat din cadrul
43
instituţiilor publice însărcinate cu implementarea) să includă în planul de acţiune

următoarele elemente:
• Principale acţiuni necesare implementării;
• Termene limită de realizare a acţiunilor;
• Distribuţia sarcinilor între diverse instituţii;
• Rezultatele intermediare ale activităţilor şi termenele până la care vor fi
realizate;
• Riscuri pe care le implică diverse activităţi (posibile întârzieri sau alte
dificultăţi ce pot apărea pe parcursul implementării);
• Diferite instrumente tehnice ce vor fi utilizate pentru obţinerea rezultatelor
preconizate (ex: acte normative de adoptat);
• Cheltuieli estimate necesare desfăşurării activităţilor propuse;
• Rapoarte şi vizite ce vor fi efectuate de autorităţile decidente de la nivel
central (dacă e cazul).
Când putem spune că implementarea unei politici s-a încheiat? După ce
planul de acţiuni este pus în practică, în termeni de rezultate nu numai de acţiuni,
atunci se poate declara încheiată politica respectivă. Dar, în realitate,
implementarea este finalizată numai când scopul şi obiectivele iniţial
prevăzute au fost atinse. Dacă procesul de monitorizare şi evaluarea
intermediară oferă elemente care sugerează că obiectivele nu au fost atinse sau
acest lucru nu se poate întâmpla doar prin activităţile prevăzute, o ajustare a
politicii ar trebui făcută. Uneori se întâmplă ca finalizarea politicii să fie o decizie
strict politică. De asemenea, se poate întâmpla, in practică, ca politica să continue
chiar dacă obiectivele au fost atinse din dorinţa instituţiilor şi funcţionarilor de a
păstra avantajele obţinute ca rezultat al politicii (acest lucru se întâmplă adesea în
cazul instituţiilor care au fost create cu un scop foarte bine definit – agenţia pentru
privatizare, de exemplu)
2.6 MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA POLITICILOR
Rolul activităţilor de monitorizare şi evaluare este acela de a determina

eficienţa şi eficacitatea unei politici publice. Evaluarea de la finalul implementării
va stabili în ce măsură scopul şi obiectivele iniţial stabilite au fost atinse.
Monitorizarea şi evaluarea au, de asemenea, un rol esenţial în ajustarea politicilor
pe parcursul desfăşurării lor.
Monitorizarea – activitatea de colectare de informaţii în legătură cu modul

în care este implementată politica
Evaluarea – formularea unor concluzii pe baza rapoartelor de monitorizare

şi a analizelor suplimentare care stabilesc, în special, impactul politicilor asupra
grupurilor ţintă.
44
Monitorizarea şi evaluarea trebuie să vizeze următoarele aspecte:

• Modificări instituţionale ca urmare a implementării
• Modificări în situaţia grupurilor ţintă
• Costuri
• Cum au fost desfăşurate activităţile şi dacă există întârzieri şi de ce
• Concordanţa rezultatelor cu obiectivele stabilite iniţial
Beneficiile monitorizării politicilor de reformă nu se limitează numai la
nivelul managementului agenţiei şi raportării. Procesul de monitorizare poate fi
folosit ca un catalizator care menţine reforma pe „calea dreaptă” în sensul în care
ceea ce se monitorizează înseamnă că se şi face. Poate contribui de asemenea la
creşterea legitimităţii şi asigurarea responsabilizării celor implicaţi precum şi a
sustenabilităţii politicii.
Planul de acţiune constituie un element de bază în desfăşurarea activităţilor

de monitorizare.
Este foarte important ca în momentul formulării să se definească o serie de

evenimente importante (milestone events) în procesul de reformă. Acest lucru
facilitează împărţirea politicii pe mai multe componente importante care sunt mai
uşor de înţeles şi de abordat.
De asemenea se recomandă implicarea partenerilor şi celorlalţi

stakeholderi în această etapă pentru a profita de experienţa şi expertiza pe care
aceştia le deţin. În acest sens se pot organiza focus grupuri, ateliere de lucru,
mese rotunde, etc.
Tipuri de indicatori de monitorizare

• Indicatori de input (ex. personal, fonduri, logistică)
• Indicatori de rezultat (ex. număr de imm-uri nou înfiinţate ca urmare a
politicii, număr de sesiuni de instruire, număr de publicaţii distribuite)
• Indicatori de impact (ex. profitabilitatea imm-urilor înfiinţate, rata
morbidităţii)
În timp ce monitorizarea foloseşte în principal primele două tipuri de
indicatori, în cazul evaluării este absolut necesară utilizarea celui de-al treilea tip.
Caracteristicile unui indicator:
• Util
• Simplu
• Fezabil
• Obiectiv
• Specific
• Etic
45
Pentru desfăşurarea activităţilor de monitorizare şi evaluare pot fi folosite

următoarele surse:
• Documente, materiale rezultate în urma implementării politicii
• Interviuri, sondaje de opinie, studii de caz
• Rapoarte elaborate de organizaţii publice şi private precum şi de organizaţii
internaţionale
• Monitorizarea de presă
Principalele instituţii care trebuie să desfăşoare activităţile de monitorizare
şi evaluare sunt cele implicate în implementarea politicii dar este foarte important,
mai ales în cazul evaluării, ca această responsabilitate să fie delegată sau
împărţită cu organizaţiile societăţii civile, asociaţii profesionale, think tankuri, etc.
Acest lucru stimulează procesul de reformă, contribuie la creşterea transparenţei
politicilor şi a gradului de responsabilizare a instituţiilor implicate.
46
Bibliografie selectivă
- Guvern, cetăţean, societate informaţională, Dan Nica, Ed. SEMNE, 2001

- eGovernment in the Member States of the European Union, Francois-
Xavier Chevallerau, Gopa Cartermill, European Communities, 2005
- www.e-guvernare.ro
- Proiectarea sistemelor informatice, Victoria Stanciu, Ed. DUAL TECH
- The e-Government imperative, Paris, OECD, 2003, www.oecd.org
- An Introduction in Public Policies, Brian W. Hogwood, Lewis A. Gunn,
2000
- Analysing Public Policy, Peter John, London, 1998
- Theories of Policy Process, P.A. Sabatier, H. Jenkins-Smith, 1999
- From Policy to Practice, M. Rein, 1983
- Public Policy Instruments, B.G. Peters, FKM van Nispen, 1998
- An Introduction to the Theory and Practice of Policy Analyses, Elgar
Edward, 1995
- The policy making process, Ch. Lindblom, 1968
- Managing Policy Reform, Derick W. Brinkerhoff, Benjamin L. Crosby,
2002
- Better Policy Making, A Guide to Regulatory Impact Assessment,
Cabinet Office, Great Britain, 2002
47
Datele de contact ale formatorilor:
1. Angela Ioanovici, director executiv

Instituţia Prefectului, Judeţul Suceava,
720026, Suceava
Str. Ştefan cel Mare, nr. 36
Tel. 0230 522138
Fax. 0230 522784
E-mail: prefsv@rdslink.ro, angelaioanovici@yahoo.com
2. Anca Ghinea, expert

Secretariatul General al Guvernului
Unitatea de Politici Publice
011791, Bucureşti, sector 1
Piaţa Victoriei, nr. 1
Tel. 021 319 1521
Fax: 021 319 1508
E-mail: anca.ghinea@gov.ro
48

Brosura Administratie Publica

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Brosura Administratie Publica

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Administraţie publică

Suport de curs realizat în cadrul proiectului de înfrăţire

Unitatea Centrală pentru Reforma

Au mai fost realizate broşuri pe următoarele teme:

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Administraţia publică trebuie să asigure servicii publice, la acelaşi nivel de calitate,

De aceea, consider că este necesar un parteneriat tot mai strâns al Guvernului cu

Personal, consider că administraţia publică românească cunoaşte un important şi

Dezvoltarea economică locală se înscrie în logica generală a procesului de

1. Dezvoltarea sistemului informaţional al administraţiei publice..................... 7

2. Politici publice ...................................................................................................33

Datele de contact ale formatorilor .......................................................................48

1. DEZVOLTAREA SISTEMULUI INFORMAŢIONAL AL ADMINISTRAŢIEI

Modernizarea administraţiei publice din România – ţară candidată la

1.2 Scopul şi obiectivele cursului privind dezvoltarea sistemului

1.3 Societatea informaţională în viziunea europeană

Constituirea societăţii informaţionale este o problemă de ordin global

societatea informaţională face posibilă crearea de noi servicii şi activităţi bazate pe

Structura ” e-Government ” se prezintă astfel:

G2C G2B G2E G2G

Încredere, Confidenţialitate, Siguranţă

Infrastructura pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei

Instrumentele prin care se realizează practic strategia ” e- Government” sunt:

Programul e-Government cuprinde următoarele măsuri:

Deschiderea – fiecare instituţie trebuie să lucreze într-o manieră mult mai

1.4 Structura generală a sistemului informatic şi informaţional al

Un sistem reprezintă ”un ansamblu de elemente (componente) interdependente,

grup de simboluri, ştire, imagine cu care se exprimă un eveniment, o stare, o

Funcţiile sistemului Niveluri de Cinematica (schimburi

Memorare Date De acces la date

Prelucrare Activităţi De prelucrare

Circulaţie Flux de informaţii De dialog

Termenul de cinematică este utilizat pentru a reflecta ideea de mişcare pe

Informaţia furnizată de sistemul informaţional trebuie să se caracterizeze prin:

Informaţia pentru a fi percepută trebuie exprimată într-o formă concretă care

Metodele de luarea deciziilor în sectorul public (excluzând sectorul public

1.5 Creşterea calităţii administraţiei publice prin informatizarea instituţiilor

Calitatea a devenit astăzi un concept de viaţă, un principiu general

în a îmbrăţişa acele metode eficiente folosite de sectorul privat în asigurarea

conceptului de serviciu public ( în cadrul căruia fiecare cetăţean are obligaţia de a

poate realiza prin implementarea în cadrul acestora a unui sistem informaţional

Grupului pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei, prin H.G. nr.

două direcţii opuse, dar complementare: ca sistem informaţional intern şi ca

• Informatizarea serviciilor având ca beneficiari cetăţenii şi agenţii

1.6 Studiu de caz: Sistemul informaţional al Instituţiei Prefectului – judeţul

1.6.1 Sistemul informaţional al managementului instituţiei prefectului

Prezentăm mai jos, principalele entităţi ale sistemului informatic al

1.6.2 Sistemul informaţional privind relaţiile cu publicul

• registre pentru evidenţa audienţelor la prefect, subprefect şi secretar

1.6.3 Internet, Word Wide Web, Intranet – în administraţia publică

Accesul la informaţiile publice conferă transparenţă procesului de

număr de 18 au acces la Internet (16%). Instituţia prefectului şi Consiliul judeţean

1.6.4 Sistemul informatic integrat în administraţia publică locală a judeţului

Modernizarea comunicării instituţionale, prin introducerea tehnologiei

Suntem de părere că realizarea unui sistem informatic integrat înlătură

Ca urmare, în bază se va crea informaţie de tip hartă electronică, utilizată

Direcţia/Serviciul - Controlul legalităţii Serviciul/Biroul

Aplicaţii pentru Aplicaţii pentru

Aplicaţii pentru Aplicaţii pentru Aplicaţii pentru

SISTEM INFORMATIC INTEGRAT ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ A

2.1. CONCEPTUL DE POLITICI PUBLICE

Politici publice – acţiuni întreprinse de autorităţi locale sau centrale cu

Caracteristicile unei politici publice: