PLANIFICARE TERITORIALĂ.

DEFINIŢIE, NOŢIUNI SIMILARE, RELAŢII CU ALTE DISCIPLINE ŞI ŞTIINŢE, ROLUL GEOGRAFIEI ÎN ABORDAREA PROBLEMELOR DE ORGANIZARE A TERITORIULUI
Definiţie şi noţiuni similare Planificarea teritorială reprezintă o disciplină ştiinţifică cu caracter interdisciplinar şi practic aplicativ, care deşi are un statut destul de controversat în privinţa apartenenţei sale, referitor la conţinutul său părerile diverşilor specialişti (arhitecţi, arhitecţi-urbanişti, ingineri constructori, economişti, sociologi, demografi, jurişti, politicieni, geografi, etc.) sunt apropiate şi uneori identice. Pentru România, termenul cel mai utilizat pentru domeniul planificării teritoriale este acela de sistematizare. El este echivalent cu: - amenajarea teritoriului – utilizat de şcoala franceză (l’amenagement du territoire); - physical planning – planificare teritorială (şcoala anglo-saxonă); - spatial organization – organizarea spaţiului sau a teritoriului (şcoala americană). (Cândea, Bran, 2001, p.82). În concepţia actuală, atât în documente de natură juridică, cât şi în studiile întreprinse de specialişti angrenaţi în acest domeniu, se utilizează noţiunea de amenajarea teritoriului, în conformitate cu definiţia dată de Carta Europeană a Amenajării Teritoriului (20 mai 1983, Torremolinos, Spania). În această accepţiune amenajarea teritoriului este ”expresia spaţială a politicilor economice, sociale, culturale şi ecologice ale oricărei societăţi, care are drept scop o dezvoltare echilibrată a regiunilor şi organizarea fizică a spaţiului conform unei concepţii directoare, pentru a oferi omului un cadru şi o calitate a vieţii care să-i asigure înflorirea personalităţii sale”. Planificare conform Dicţionarului limbii române contemporane (Breban, 1980, p.442) reprezintă acţiunea de a întocmi un plan, de a programa o acţiune, a organiza, a coordona şi conduce după un plan. Sistematizare (Idem, p.555) este o acţiune de ordonare, clasare după un anumit sistem (după anumite criterii). Mai înseamnă o îmbinare armonioasă a elementelor care alcătuiesc o localitate, o zonă cu o destinaţie anumită. Este o ramură a urbanisticii care se ocupă cu proiectarea şi reorganizarea pe baze ştiinţifice a localităţilor. Prin această definiţie se propune, de fapt, viziunea arhitecţilor-urbanişti conform căreia sistematizarea reprezintă o ramură a urbanismului. Denumirea de planificare teritorială provine, aşa cum s-a menţionat, din limba engleză (physical planning). De fapt sensul cuvântului este acelaşi ca şi în limba română. În Dicţionarul de sinonime The Oxford Minireference Thesaurus (1992), la
7

pag.383 sunt menţionate ca sinonime pentru cuvântul planning următoarele: arrangement (aranjament, acord, plan), design (proiect, plan), drafting (redactare, proiectare), forethought (plan, plănuire), organization (organizare, organizaţie), preparation (pregătire, preparare), setting up (cadru, decor), thinking out (concepţie). În Dicţionarul de Geografie Umană (1999), la pag.240 – 241 se precizează următoarele definiţii: Plan de amenajare a teritoriului – plan ce include elemente principale de amenajare şi echipare a unui teritoriu, într-un anumit scop. Planificare regională este o formă particulară de acţiune ce implică planificarea unor elemente şi acţiuni, economice şi fizice, aplicată la scară supraurbană, dar în acelaşi timp subnaţională. Această ultimă definiţie impune ca prezentă relaţia dintre planificarea teritorială şi ceea ce se conturează, în prezent, ca ştiinţa regională. Sistematizarea teritoriului (Idem, p.292) – proces de organizare şi remodelare complexă a structurilor teritoriale şi a localităţilor, în scopul asigurării cadrului optim necesar desfăşurării activităţilor umane şi ridicării permanente a standardului de viaţă. Este sinonim cu plan de amenjare complexă a teritoriului. De fapt conţinutul noţiunii de sistematizare (planificare), atât din punct de vedere lingvistic, cât şi ştiinţific este reflectat (sau respectă) de cuvântul de origine latină systema (asociere logică, raţională a unor elemente pe baza un criterii prestabilite). Într-o lucrare a urbanistului francez Gaston Bardef („Petit glossaire de l`urbanism”, 1946, Paris) sistematizarea este definită ca parte componentă a urbanismului. În viziunea unor sociologi de la jumătatea secolului XX sistematizarea teritoriului reprezintă organizarea economică a spaţiului geografic, cu scopul punerii în valoare a resurselor naturale pentru a satisface necesităţile unei populaţii. În România sistematizarea a fost numită, în perioada anilor `30-`40 de către Cincinat Sfinţescu, „superurbanism”, cu referire la teritoriul naţional sau „urbanism regional” (teritorii mai mici, cu mai multe aşezări). Imediat după cel de-al doilea război mondial s-a numit sistematizare teritorială, iar ulterior sistematizarea teritoriului (Legea nr.58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale).

Planificarea teritorială: ştiinţă, disciplină sau ramură ?
Se pune întrebarea planificarea teritorială (sistematizarea) este o ştiinţă cu caracter interdisciplinar sau o disciplină ştiinţifică practic-aplicativă, cu acelaşi caracter? Dacă este considerată ca ramură, care este ştiinţa căreia îi aparţine ? Statutul cât şi denumirea acesteia au iscat o serie de controverse, fapt care rezultă şi din multitudinea definiţiilor. Din acest punct de vedere părerile sunt împărţite de diverşi specialişti. În lucrarea Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare (Cândea, Bran, 2001, p.82) se precizează: ”Sistematizarea – ca ştiinţă cu caracter interdisciplinar – este în ansamblul ei şi o acţiune de organizare, remodelare,
8

amenajare, cu accent deosebit pe interrelaţia fenomene economico-sociale – structuri naturale ale cadrului natural”. Un alt punct de vedere este acela că sistematizarea teritoriului este prima treaptă a organizării teritoriului, fiind considerată ca o disciplină şi activitate de organizare complexă a teritoriului prin construcţii şi amenajări, în strânsă concordaţă cu planificarea (organizarea) economică, în principal. Aceasta este opinia la care a ajuns Ion Bold (inginer geodez) în lucrarea sa Organizarea teritoriului (1977, p.37). Această poziţie este construită pe baza tendinţelor existente pe plan mondial în anii `60 -`70, organizarea teritoriului fiind considerată ca o ştiinţă cu caracter interdisciplinar la contactul dintre ştiinţele tehnice şi cele social-economice. Cu legături directe sunt enumerate: politica economică, ştiinţele economice, planificarea, statistica, organizarea întreprinderilor, sociologia, urbanismul, dreptul funciar, alături de cadastru funciar, geologie, geotehnică, geografie, geomorfologice, agrotehnică, silvicultură. Este o opţiune ce se supune scopului studiului legat de fondul funciar agricol. Pentru un geograf (Cucu, 1977), îngrădit de legislaţia existentă înainte de 1990, sistematizarea este echivalentă cu organizarea teritoriului, fiind considerată o activitate cu un conţinut deosebit de complex care vizează dezvoltarea economică echilibrată a tuturor regiunilor ţării, a reţelelor de aşezări urbane şi rurale prin valorificarea resurselor şi a dezvoltării economice regionale (p.18). În aceeaşi lucrare sunt prezentate diverse scheme privind obiectivele sistematizării care vizează modul de abordare a acestei probleme practice cât şi nivelele de abordare a teritoriului: unităţi administrative (judeţ, oraş, comună), zone geografice cu profil (sisteme de localităţi, microregiuni industriale, microregiuni balneoclimaterice şi turistice, sisteme agricole), zone geografice complexe (bazine hidrografice, regiuni deltaice, regiuni litorale, regiuni montane, regiuni restrictive). La acestea se adaugă şi obiectivele sistematizării localităţilor. O contribuţie geografică la complexa şi spinoasa problemă a sistematizării o constituie realizarea unei zonificări funcţionale a teritoriului României pe baza unor criterii multiple, având în vedere unele elemente de specific local, care ar fi trebuit să fie luate în considerare de factorii de decizie. O altă opinie este susţinută în mod ferm de autorii Mioara Matei şi Ion Matei (1977) în lucrarea Sociologie şi sistematizare în procesele de dezvoltare (p.35). Sistematizarea teritorială este, după părerea celor doi autori menţionaţi, o ramură a urbanismului pe următoarele considerente: are ca obiectiv major organizarea spaţiului cu scopul creşterii calităţii vieţii; elementele de conţinut sunt identice cu sensul cel mai necontestat al urbanismului – sistematizarea de oraşe; metodele utilizate sunt aproape identice. Aceeaşi autori recunosc însă că şi urbanismul este o disciplină cu o situaţie particulară (statut incert, poartă mai multe denumiri, s-a dezvoltat foarte mult, dar este în acelaşi timp şi controversat). Această situaţie este şi o consecinţă a faptului că specialiştii din domeniul studiului oraşelor nu au găsit o definiţie unanim acceptată a oraşului. În prezent se utilizează noţiunea de amenajarea teritoriului şi urbanism cu acelaşi conţinut şi sens ca şi planificarea sau sistematizarea teritorială şi este în
9

continuare inclusă ca o parte a urbanismului. Opinia noastră este accea că planificarea (sistematizarea) teritorială este conturată ca o disciplină ştiinţifică de contact cu caracter practic-aplicativ, cu un obiect de studiu, teritoriul (cu populaţia şi activităţile sale), un scop bine precizat, cu un material faptic, principii, teorii, metode comune cu ştiinţele de contact (tehnice, economice sau umane). Dar nu statutul său este foarte important, ci conţinutul, scopurile sale, recunoaşterea acestora de către diferiţi specialişti şi impactul său asupra vieţii şi activităţii umane. Din acest punct de vedere planificarea teritorială reprezintă şi o acţiune practic aplicativă inclusă într-un concept mai larg cel de planificare spaţială. Definirea acestui concept trebuie să fie în concordanţă cu documentele elaborate la nivelul Uniunii Europene, dar şi cu modul de analiză a unui teritoriu indiferent de locul ocupat de acesta în ierarhia naţională. Planificare spaţială. Ca punct de plecare pentru o definiţie clară a conceptului se poate face apel la definirea celor doi termeni (planificare şi spaţiu), aşa cum apar în Dicţionarul explicativ al limbii române. În ceea ce priveşte termenul de planificare s-a precizat anterior că aceasta înseamnă programarea, organizarea şi conducerea unei activităţi pe baza unui plan. Pentru definirea spaţiului reţinem următoarele definiţii, care le considerăm a fi în concordanţă cu obiectul prezentei analize: “loc, suprafaţă, întindere limitată; limitele între care se desfăşoară o acţiune; cadru” (DEX, 1998, p.1006). Astfel conceput, spaţiul este golit de conţinut. Acesta reprezintă o entitate multidimensională incluzând elemente legate de calitate, de topologie (de organizare). Ca şi categorie operaţională, spaţiul include noţiunea de teritoriu, acesta din urmă desemnând acele subspaţii aflate în gestiunea unei comunităţi locale, regionale, naţionale sau supranaţionale. Spre exemplu, spaţiul Mării Negre are ca subspaţii, asimilate teritoriului, apele teritoriale, întrucât acestea sunt gestionate de ţările cărora le aparţin. În consecinţă, trebuie aplicată concepţia sistemică, prin prisma căreia spaţiul este un întreg, o realitate tridimensională, ce rezultă din multiplele şi complexele relaţii reciproce care se stabilesc între componentele lumii reale (naturale şi antropice, având ca suport teritoriul) caracterizate prin: poziţie, distanţă, mărime, formă şi întindere. Planificarea spaţială înseamnă programarea, organizarea şi conducerea pe baza unui plan a dezvoltării complexe a unui spaţiu ţinând cont de interacţiunile reciproce dintre componentele sale şi dintre acesta şi celelalte spaţii ierarhic superioare. Potrivit Cartei europeane a amenajării teritoriului – Carta de la Torremolinos (1983), dar şi a altor documente comunitare, activitatea de planificare spaţială se bazează pe strategii, politici, programe sectoriale, care vizează domeniile economic, social, ecologic şi cultural. La toate acestea se adaugă şi documentaţii specifice, integrate în scopul dezvoltării spaţiale echilibrate şi durabile (Fig.1).

10

Fig.1 – Conceptul de planificare spaţială În această accepţiune Planificare teritorială este un concept (dar şi o activitate practică) inclus planificării spaţiale care vizează organizarea optimă a unui teritoriu prin prisma structurii sale fizice (utilizarea terenurilor, comunicaţii, utilităţi etc.). Transpunerea efectivă în realitate a obiectivelor propuse prin procesele de planificare se realizează prin intermediul amenajării teritoriului. Relaţii cu alte ştiinţe. Aportul geografiei la dezvoltarea planificării teritoriale Relaţiile acestei discipline cu alte ştiinţe, ramuri sau discipline sunt determinate, în mod obiectiv, de obiectul de studiu – teritoriul – şi de finalitatea studiilor de planificare – asigurarea creşterii standardului de viaţă al populaţiei. Aceste două elemente (teritoriu şi populaţie) sunt abordate în mod diferit de alte
11

participarea fiecărei ştiinţe sau discipline. Una din cele mai însemnate deficienţe este legată de separarea relativă a considerentelor umaniste de cele tehnice. a tuturor în procesul respectiv. În alte cazuri se procedează la mărirea artificială a baremelor. De aici rezultă şi caracterul de „furnizor de date”.17). . cei care se ocupă frecvent cu problemele planificării teritoriale.între diferitele ştiinţe participante.crearea unui concept comun de abordare a teritoriului prin realizarea unor racorduri între principiile. Planurile de amenajare teritorială operează cu măsuri ce sunt aplicate în mod etapizat în funcţie de investiţii. Astfel finalitatea proiectelor de planificare are un caracter tehnic. pentru componentele umaniste. ajungându-se la elaborarea unor soluţii nerealiste. Problema care se pune este aceea a unei colaborări. . Înlăturarea acestor deficienţe şi a altora se poate realiza prin: . pe considerentul că fiecare teritoriu trebuie să atingă acest nivel. -nu trebuiesc neglijate procesele de dezvoltare ale fiecărei ştiinţe sau discipline. cu scopul justificării prognozelor de dezvoltare sau se utilizează unele bareme străine care nu concordă cu realităţile din teritoriu (Matei. se utilizează o serie de bareme privind în special elementele de ordin edilitar. Necesitatea unor analize pluridisciplinare în procesele de planificare teritorială este unanim recunoscută de către toţi specialiştii. studiilor de planificare. ştiut fiind că în acest proces există o participare a unor ştiinţe umaniste precum şi a celor tehnice şi economice. p. în detaliu. dat fiind că ele sunt mai dificil de măsurat. de evaluat. La buna desfăşurare a dificilului proces de planificare teritorială un prim pas este legat de eliminarea unor deficienţe de realizare a abordării comune a teritoriului în toată complexitatea sa . În practica curentă a urbaniştilor. Matei. Disciplinele umaniste sunt cele care trebuie să intervină. Absolutizarea acestor bareme crează riscul existenţei unei cereri mai mari din partea populaţiei. pentru ca în funcţie de cunoaşterea. 1977. Aceşti indicatori trebuie utilizaţi numai ca parametri de referinţă. mai ales a celor umaniste. a comunităţii umane să stabilească ordinea de prioritate a lucrărilor înscrise în plan a se realiza.nu este indicat ca modalitatea interdisciplinară de analiză să fie absolutizată. În faza de elaborare a unor soluţii considerentele umaniste sunt mai puţin prezente. Un alt aspect se referă la cunoaşterea incompletă a mecanismelor unei comunităţi umane. costuri sau tehnologie. pentru că o analiză interdisciplinară nu este egală cu suma abordărilor individuale. conceptelor şi metodelor planificării 12 . teoriile şi metodele fiecărei ştiinţe sau discipline. În mod frecvent.ştiinţe. ci mai mare. Aceasta presupune ca fiecare ştiinţă sau disciplină să fie o participantă activă în toate etapele proiectării şi să nu fie considerate numai ca simple furnizoare de date. În studiile mai vechi se utilizau indicatori la nivel de ţară. este condiţionată de cunoaşterea obiectivelor. se au în vedere considerentele umaniste doar în faza de documentare (de stabilire a situaţiei existente). O altă deficienţă este dată de necunoaşterea în amănunt a diferenţierilor calitative şi cantitative a proceselor şi feneomenelor din diferite teritorii. în practică. pe baze egale.

finanţe – oferă analize de detaliu şi soluţii de natură organizatorică şi financiară pentru transpunerea în practică a planurilor de amenajare a teritoriului. marketingul. Geograful poate colabora la elaborarea studiilor de planificare prin aplicarea teoriei sistemice la obiectul de studiu. O viziune interesantă privind procesele de planificare şi amenajare a unui teritoriu este dată de Ekistică. îl are istoria.soluţiile propuse trebuie să fie aplicabile. Ştiinţele politice. dar cu importanţă pentru aprecierea evolutivă a unor procese şi fenomene teritoriale. regional. cei care pun în practică. a legilor şi reglementărilor elaborate în concordanţă cu legislaţia naţională şi cu tendinţele de dezvoltare la nivel internaţional. în special. Un loc aparte în elaborarea studiilor de profil îl ocupă ştiinţele umaniste sociologia. 13 . pe diferite paliere (naţional. prin prisma relaţiilor de interdependenţă. în funcţie de substratul geologic. Analizează şi cartografiază atât elemente naturale cât şi antropice. economice şi sociale care permit dezvoltarea echilibrată a aşezărilor urbane. atât din punct de vedere teoretic. fără de care procesul de planificare teritorială nu ar putea să existe. Aceste domenii împreună cu amenajarea teritoriului beneficiază de aportul incontestabil al inginerilor constructori. Geografia este o ştiinţă care consideră teritoriul ca suport al celorlalte componente ale unui spaţiu geografic. dar mai ales practic. Ştiinţele economice – managementul. anumite fenomene de risc sau elemnete de hidrogeologie.teritoriale. în particular. Geologia pune la dispoziţie date care indică un anumit grad de restrictivitate pentru proiectele de amenajare. modalităţile de amenajarea a teritoriului fiind componente ale moştenirii culturale a unei naţiuni. a politicilor aferente. statistica economică. Crearea conceptului de abordare comună se poate baza pe adaptarea teoriei sistemice la nivelul atât al planificării teritoriale. demografia şi parţial geografia (prin prisma studiului populaţiei. crearea unor bănci de date. . în general. Aceste ştiinţe oferă studii de detaliu privind structura şi comportamentul populaţiei în dubla sa calitate de beneficiar şi de participant la acţiunile de amenajare a teritoriului. Urbanismul s-a dezvoltat mai ales după cel de-al doilea război mondial. şi istoria culturii. cât la nivelul fiecărei ştiinţe coparticipante la acest proces. Urbanismul şi arhitectura sunt domenii considerate a fi cele mai apropiate de planificarea teritorială deoarece prin specificul lor oferă soluţii tehnice. împreună cu echipe specializate. contabililtate. aşezărilor şi activităţilor umane). Fără a avea pretenţia de a epuiza toate aspectele legate de relaţiile planificării teritoriale cu diferite ştiinţe să urmărim în principal raportul de reciprocitate. Un loc secundar. proiectele propuse. de asemenea. local). administrative. Cibernetica şi informatica pun la dispoziţie modele de analiză a teritoriului şi permit. administrative şi juridice contribuie la elaborarea strategiilor de dezvoltare.

Acesta a fost şi motivul pentru care ideile lui Doxiadis s-au răspândit în Europa. Deşi aceste oraşe au avut o influenţă redusă atât în timp cât şi în spaţiu. iar cel de-al şaselea cuprinde numai 2 subgrupe. conglomerare mică 1 miliard 14. grupul de locuinţe 40 5. aglomerare mică 25 milioane 12. 1988). conglomerare (eperopolis) 7. printre altele. a unui oraş sau colonii”. Aceste unităţi sunt (Ioanid. omul. metropolă 4 milioane 11.VI î.C. aşezările umane fiind considerate elemente de sinteză. care a creat noţiunea modernă de ekistică şi o Societate mondială pentru Ekistică cu sediul la Atena.5 miliarde 15. metropolă mică 500 000 10. prin apariţia a peste 600 de oraşe cetăţi în bazinul Mării Mediterane. ecumenopolis 50 miliarde Cele 6 grupe de elemente situate pe orizontala matrice sunt: I. În studiile întreprinse sunt luate în considerare 5 elemente primare – natura. oraş mic 10000 8. Natura – (N): 1. unitate de vecinătate 1500 7. inclusiv aparţia cetăţilor de pe litoralul românesc al Mării Negre. iar coloanele matricei cuprind unităţi ekistice (15) care se referă la numărul de locuitori.elenă de la „oikisticos” care înseamnă „ cu privire la înfiinţarea unei case. 3. Aceste elemente sunt înscrise într-o matrice drept rânduri. dotările şi reţelele. Fiecare dintre cele 5 elemente cuprinde 4 subgrupe. Această nouă ştiinţă. îşi propunea. unitate de vecinătate mică 250 6. a rămas ideea de abordare interdisciplinară a amenajării teritoriului. a unei localităţi. utilizarea resurselor. camera de locuit 2 3. om singur (anthropos) 1 2. Aşa se explică expansiunea urbană din perioada de înflorire a Greciei Antice.Ekistica – este o metodologie pentru amenajarea complexă şi dezvoltarea social-economică (Ioanid. oraş (polis) 75000 9. Această idee a fost preluată în anii ‘60 şi ‘70 de urbanistul grec Constantin Doxiadis. societatea. locuinţa 5 4.9-11): 1. 1988. Etimologia cuvântului vine din lb. şi se manifestă treptat ca un „program” de construcţii şi de amenjări ale oraşelor. Acest proces începe din sec. ştiinţa aşezărilor umane. 14 . 2. aglomerare (megalopolis) 150 milioane 13. p. o abordare pluridisciplinară a aşezărilor umane şi s-a dezvoltat pe baza ideilor ce au circulat în Antichitate precum şi datorită distrugerilor provocate în Grecia în timpul celui de-al doilea război mondial. analiza mediului înconjurător.

tehnologia calculatoarelor şi informaţiilor VI. zone de recreere. 2. amenajarea fizică. spitale. devotament. 4. planificarea teritorială reprezintă o disciplină ce vizează o abordare a teritoriului în toată complexitatea relaţiilor dintre componentele sale. Societate – (S): 1. estetică. nu se precizează unităţi de măsură care să permită cuantificare. Dotări – (D): 1. II. servicii. stimă. relaţii sociale.utilizarea terenului. siguranţa vieţii şi a bunurilor. 2. Sinteza: aşezările populate – (AP): 1. clasificarea pe linii şi coloane a grilei este un model de conţinut pentru studii de amenajare a teritoriului. peisajul. participare. comerţ. elementele înscrise în liniile grilei sunt imprecise şi dau posibilitatea de repetare sau de omisiune. În concluzie. economia. 4. canalizare). a contribuit la introducerea unui tip nou de abordare globală şi multisciplinară a relaţiilor om-natură. IV. feroviare. sisteme de utilitate publică (apă. autorealizare. legislaţie. energie. De asemenea. caracteristici culturale. 3. locuinţe. 3. planificarea teritorială este şi un concept. pragurile de separare dintre categorii sunt vagi. scara celor 15 unităţi ekistice este mult prea generală şi extinsă. 2. Anthropos (omul) – (A): 1. 3. administraţie publică. sisteme urbane şi modificări în structura acestora.. tendinţe de evoluţie ale populaţiei. Această metodă are o serie de elemente pozitive: este o metodă de ordonare şi de evidenţiere a legăturilor minime pentru realizarea unor analize pluridisciplinare. pompieri etc. 15 . teoria ekistică. nu se propune un sistem de stocare a informaţiilor. 4. dar şi o activitate practică inclusă planificării spaţiale. Reţele – (R): 1. sisteme de transporturi (rutiere. necesităţi psihologice. unităţi cultural-educative. 4. nivel de cunoştinţe. III. 3. 2. 2. sisteme de comunicaţii individuale şi colective. aeriene). în general şi cu necesităţile fiecărei generaţii. V. 4. afecţiune. Există şi unele elemente imprecise: grila nu crează un sistem de date şi informaţii. Preocupările societăţii umane privind planificarea şi amenajarea teritoriului sunt vechi şi au evoluat în strânsă concordanţă cu nivelul de cunoaştere.

În cazuri complexe se face apel la metode matematice care permit analiza exactă a legăturilor din fenomene. a impactului acesteia asupra lor. Numai aşa se pot descifra şi explica caracterele actuale ale unor procese geografice şi totodată se pot preciza tendinţele de evoluţie. principiile care stau la bază sunt rezultatul interdisciplinarităţii abordării teritoriului. Acesta este de fapt principiul organizării sistemice a mediului geografic.2. În condiţiile în care planificarea teritorială este o disciplină ştiinţifică. legi care guvernează realitatea obiectivă sau pe cea subiectivă. fluvii). CONCEPTE ŞI METODE UTILIZATE ÎN PLANIFICAREA TERITORIALĂ Principii ale planificării teritoriale Principiile. principiul integrării geografice. dar şi poziţia faţă de mari unităţi geografice (forme majore de relief. oceane. Principiul istorismului cere ca orice fenomen să fie studiat prin prisma evoluţiei sale în timp. 16 . principiul cauzalităţii. Precizarea poziţiei are o importanţă deosebită deoarece aceasta are influenţă asupra caracteristicilor fenomenului şi influenţează relaţiile acestuia (fenomen. Când există mai multe fenomene geografice de acelaşi tip este necesară precizarea arealului pe care acestea sunt repartizate. Principiul cauzalităţii precizează că orice fenomen sau proces care se petrece în mediul geografic are una sau mai multe cauze. Principiul repartiţei spaţiale stabileşte în mod clar că orice fenomen sau proces geografic are o anumită poziţie spaţială în limitele mediului geografic. Este un principiu care decurge din succesiunea cauză-efect. o activitate practică (tehnică administrativă). conform definiţiilor unanim acceptate de specialişti. PRINCIPII. 1977). cu menţiunea că unele au specific geografic: principiul repartiţiei spaţiale. principiul regionalismului. principiul istorismului. principiul sociologic şi principiul antropic (Donisă. dar şi o politică de dezvoltare regională echilibrată şi de organizare a spaţiului. sunt elemente fundamentale. În mod extrem de simplu acest principiu se poate rezuma doar la întrebarea: UNDE se petrece un fenomen? În practica analizei unui teritoriu. Depistarea cauzei sau a cauzelor care determină un anumit proces poate fi simplă sau deosebit de complexă. principiul ecologic. De aceea se precizează întotdeauna poziţia pe Glob. Dintre acestea pot fi considerate ca principii operaţionale chiar principiile cu care operează geografia ca ştiinţă. este clar că acest principiu îşi găseşte aplicabilitatea deoarece procesele şi fenomenele necesită o delimitare clară a poziţiei geografice. component sau proces) cu alte componente aflate în imediata vecinătate. urmată de o prognoză de dezvoltare a acestuia. În mod simplu principiul se reduce la întrebarea DE CE ? Principiul integrării geografice precizează că fiecare fenomen sau proces din mediul geografic trebuie analizat şi încadrat într-un ansamblu de elemente aflate în interacţiune. mări. în care fiecare component are aceeaşi organizare sistemică fiind integrat într-un sistem de rang superior.

Deci. dar şi a societăţii umane.trebuie să fie cuprinzătoare sau globală. • Promovarea unor condiţii de accesibilitate mai echilibrate. În mod practic. Acţiunea reală de dezvoltare teritorială a Uniunii Europene s-a concretizat prin adoptarea în anul 2000. prospectivă. iar toate politicile (seturi de măsuri şi activităţi structurate în mod coerent pentru atingerea unor obiective) sectoriale sunt încadrate într-o viziune unitară. sociale. şi care sunt respectate şi trebuie să fie respectate: „Amenajarea teritorial/spaţială trebuie să fie democratică. şi mediul natural. în care sunt sptipulate următoarele principii: • Promovarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei dezvoltari socioeconomice echilibrate şi prin creşterea competitivităţii. orice activitate care vizează organizarea unui teritoriu . Principiul democratic presupune participarea populaţiei în dubla sa calitate de beneficiar şi realizator al proiectelor de dezvoltare. deci. cuprinzătoare. ce pot fi ridicate la rangul de principii. funcţională şi orientată pe termen lung”. în care se specifică: „Amenajarea teritorial/spaţială conferă o exprimare geografică a politicilor economice. inclusiv omul. a documentului intitulat Principii directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a teritoriului european. • Facilitarea accesului la informaţii şi cunoaştere. Principiul sociologic are în vedere rolul pe care îl joacă factorii sociali în evoluţia şi repartiţia geografică a proceselor şi fenomenelor. la Hanovra. ceea ce înseamnă că teritoriul trebuie privit ca un ansamblu sistemic. • Stimularea dezvoltării generate de funcţiunile urbane şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre oraşe şi sate. culturale şi ecologice ale societăţii”. aceste principii se regăsesc formulate în documentul de bază “Carta Europeană a Amenajării Teritoriului” (1983).Principiul regionalismului permite cunoaşterea faptelor geografice în condiţionarea lor. Funcţionalitatea trebuie să fie privită şi prin prisma consolidării funcţiei (funcţiilor) specifice ale unui teritoriu precum şi prin modul de inter-relaţionare cu teritoriile limitrofe şi cu cele superioare din punct de vedere ierarhic. Al doilea principiu este cel al funcţionalităţii în sensul păstrării culturii locale. pe un anumit teritoriu. scopul final fiind crearea unui mediu de viaţă care să permită dezvoltarea personalităţii umane „în spaţii proiectate la scară umană”. Indiferent de modul cum este privită amenajarea teritoriului scopul final este cel menţionat anterior la care se adaugă cele 4 condiţii esenţiale.analitică şi practică . 17 . a intereselor şi valorilor comunităţilor umane. Principiul ecologic constă în recunoaşterea legăturilor dintre vieţuitoare. rezultată dintr-o anumită configuraţie a elementelor naturale şi socialeconomice ce se manifestă în interacţiunea lor. la nivelul Uniunii Europene. Principiul antropic presupune evaluarea activităţii umane ca element de transformare a mediului natural. Planificarea teritorială este. Orientarea activităţii pe termen lung este obligatorie pentru desemnarea tendinţelor de evoluţie.

în contextul amenajării teritoriale. Concepte care fundamentează abordarea problemelor de planificare spaţială la nivel european Coeziune. ultima fiind ceea mai complexă şi având drept obiectiv fundamental realizarea unei dezvoltări echilibrate a tuturor spaţiilor prin reducerea decalajelor dintre acestea. Valorizarea patrimoniului cultural ca factor de dezvoltare. Limitarea preventivă a efectelor catastrofelor naturale. este complementară coeziunii economice şi sociale şi transferă obiectivul de dezvoltare durabilă şi echilibrată asumat de Uniune (prin Art. în cadrul Fondurilor structurale şi a Fondurilor de coeziune. Se remarcă utilizarea unor concepte (idei generale care reflectă realitatea) care stau la baza întregii viziuni a Uniunii Europene aşa cum sunt cele de coeziune. coeziunea economică şi socială reprezintă expresia solidarităţii între statele membre şi regiunile UE şi favorizează dezvoltarea echilibrată a teritoriului comunitar. La fiecare trei ani Comisia Europeană prezintă un raport asupra progreselor obţinute pentru realizarea coeziunii economice şi sociale şi a modalităţilor prin care politicile comunitare contribuie la realizarea lor. 2007). numit drept guvernanţă teritorială.Reducerea degradării mediului. este definit drept capacitatea de menţinere a unităţii teritoriale prin adaptarea programelor de dezvoltare la necesităţile. socială şi teritorială. La nivelul Uniunii Europene. Aceasta se transpune în practică prin diverse măsuri financiare. Aceste principii se regăsesc şi în alte documente elaborate de Uniunea Europeană precum şi în cele care vizează planificarea teritorială la nivel naţional. pe întreg teritoriul Uniunii Europene. la întemeierea unor comunităţi durabile în zonele urbane şi rurale şi să caute o mai mare coerenţă cu alte politici sectoriale care au impact spaţial. Valorificarea şi protecţia resurselor şi a patrimoniului natural. Sintagma prin care se înţelege distribuţia echilibrată a activităţilor umane. administrativ şi tehnic (Agenda teritorială a Uniunii Europene. reducerea diferenţierilor structurale între regiunile comunitare şi promovarea de oportunităţi reale pentru cetăţenii acestora. 2 al Tratatului asupra Uniunii) în termeni teritoriali. Aceasta 18 • • • • • • . caracteristicile şi oportunităţile geografice specifice fiecărei componente teritoriale. obiectivul său fiind să ajute la realizarea unei dezvoltări mai echilibrate. Dezvoltarea resurselor energetice şi menţinerea securităţii. indiferent de teritoriul pe care se afla (Art. Conceptul de coeziune teritorială se extinde dincolo de noţiunea de coeziune economică şi socială. Promovarea turismului durabil şi de calitate. Coeziunea presupune o colaborare permanentă între toţi factorii implicaţi în dezvoltarea teritorială la nivel politic. Coeziunea poate fi abordată prin prisma a trei dimensiuni: economică. Conceptul de coeziune. competitivitate şi dezvoltare durabilă. Coeziunea teritorială include accesul echitabil al cetăţenilor şi operatorilor economici la Serviciile de Interes Economic General (SGEI). 16 al Tratatului).

În regiunile urbane. accentul ar trebui să fie pus pe îmbunătăţirea competitivităţii (prin grupuri şi reţele) şi pe obţinerea unei dezvoltări echilibrate între oraşele cele mai puternice din punct de vedere economic şi restul reţelei urbane. Coeziunea teritorială.Fig. are ca obiectiv 19 .2 – Conceptul de coeziune implică şi îmbunătăţirea integrării teritoriului şi încurajarea cooperării între şi în interiorul regiunilor. bazată pe principiul şanselor egale.

Coeziunea teritorială. de asemenea. iar OECD defineşte competitivitatea naţională astfel: „gradul la care o naţiune poate. politice. Aceasta ar trebui să fie. socială şi teritorială) ar trebui să se completeze şi să se consolideze reciproc. poluarea. prevenind. Coeziunea teritorială include.abilitatea unei ţări pentru a crea valoare adăugată şi astfel. în acelaşi timp. Această abordare nu exclude zonele rurale care trebuie sprijinite şi nici rolul oraşelor mici şi mijlocii. Forumul Economic Mondial defineşte competitivitatea la nivel naţional ca fiind: „abilitatea unei ţări de a realiza rate de creştere ridicate şi susţinute a PIB/ locuitor”. Competitivitatea este un nou indicator pentru evaluarea performanţelor economice şi sociale ale naţiunilor. a sistemelor social-economice. precum şi dezvoltarea echilibrată şi durabilă a teritoriilor cu caracteristici şi particularităţi diferite. conform căruia competitivitatea economică reprezintă . pentru a creşte nivelul de bunăstare naţională prin administrarea activelor şi proceselor. diversitatea acestora. este un concept orizontal care stă la baza dezvoltării Uniunii Europene şi care ar trebui să contribuie în mod eficient la reducerea diferenţelor dintre regiuni şi din interiorul acestora.asigurarea unei dezvoltări policentrice a Uniunii Europene în ansamblu. sărăcia) sau urbanizarea ulterioară necontrolată care afectează calitatea vieţii cetăţenilor din zonele respective. introdus şi analizat de către Institutul Internaţional pentru Dezvoltarea Managementului din Lausanne. cât şi una maritimă. să producă bunuri şi servicii capabile să satisfacă cerinţele de pe pieţele globalizate. prin abordări în termeni de globalitate şi proximitate. prin agresivitate şi atractivitate. menţinându-şi totuşi obiectivele lor specifice într-un concept unic integrat. în această accepţiune.. posibilitatea unei asimetrii. excluderea socială. Cele trei dimensiuni ale coeziunii (economică. astfel. coeziunea în cadrul teritoriilor şi propune acordarea de prioritate politicilor. Competitivitatea reprezintă o însuşire a indivizilor. a teritoriilor de a suporta concurenţa celorlalte unităţi similare. care ar trebui să ofere coeziunii economice şi sociale soluţii pentru numărul din ce în ce mai mare de provocări din regiunile UE. în condiţiile unei pieţe libere şi a unor condiţii corecte de derulare a activităţilor economice şi comerciale. de asemenea. a comunităţilor umane. o modalitate de a contracara efectele negative ale concentrării din oraşe (de exemplu. Coeziunea teritorială este un concept distinct. în paralel cu menţinerea sau extinderea veniturilor reale ale populaţiei pe termen lung”. Obiectivul coeziunii teritoriale are atât o dimensiune terestră. aplicarea acestui concept trebuie să ofere tuturor cetăţenilor şanse egale de a exploata şi dezvolta bunurile şi potenţialul regiunilor lor. congestia. care promovează o veritabilă dezvoltare policentrică a teritoriilor pentru a atenua presiunea asupra capitalelor şi pentru a încuraja apariţia unor poli secundari. a colectivităţilor. Funcţionarea unui sistem economic în condiţii de competitivitate este condiţionată de funcţionalitatea a trei subsisteme: 20 . conservând. precum şi prin integrarea tuturor acestor categorii de probleme într-un model economic şi social robust”.

. • Creează cadrului legislativ necesar pentru un transfer rapid de informaţii. . În prezent sunt considerate ţări cu o economie competitivă cele care îndeplinesc următoarele condiţii: • Facilitează internaţionalizărea sectoarelor tradiţionale.să pună accent pe calitate. . telecomunicaţii. combinată cu potenţialul de a genera rapid variaţia parametrilor sistemului în noile condiţii create. . sector economic.să-şi dezvolte o structură economică cât mai flexibilă şi mobilă. servicii financiare etc.să investească în infrastructura tradiţională şi în tehnologie. . Institutul din Lausanne consideră că pentru a fi şi a rămâne competitive statele trebuie să acţioneze după următoarele reguli: . . . 2006)..Potenţialul instituţiilor publice de a interveni rapid la şocurile interne şi externe şi capacitatea de a asigura investiţii publice (educaţie. care asigură legătura între cele anterioare (transporturi.subsistemul produselor necomercializante (educaţie. sănătate etc. sănătate etc.). .să păstreze o relaţie între nivelul veniturilor.). . mai ales la nivelul învăţământului secundar cât şi în pregătirea pe viaţă a forţei de muncă. • Au un raport optim între atractivitate şi “agresivitate”.Capacitatea firmelor de a asigura investiţii. să promoveze construcţiile sociale prin reducerea diferenţelor de venit şi prin consolidarea clasei de mijloc.să investească masiv în educaţie.să promoveze agresivitatea pe pieţele internaţionale (export) cât şi atractivitatea pentru investiţiile străine directe. . Flexibilitatea unei grupări de interese (firmă. • Au capacitate de adaptare a sistemului economic la schimbările previzibile sau imprevizibile (flexibilitatea).Capacitatea de susţinere a activităţii de cercetare. 21 .subsistemul produselor de interferenţă. rapiditate şi transparenţă la nivelul guvernului şi al administraţiei.subsistemul produselor comercializante (materii prime. • Dezvoltă sectorul comercializant în relaţie optimă cu celelalte subsisteme.să creeze un mediu legislativ stabil şi predictibil. producţiei şi nivelul taxelor.Posibilitatea de a prevedea tendinţele şi de a orienta politica economică în conformitate cu aceste tendinţe. . produse finite).să încerce să realizeze un echilibru între politica economică pe termen scurt şi politica de globalizare în scopul asigurării bunăstării sociale. Gradul de flexibilitate este dat de o serie caracteristici: .Rapiditatea cu care gruparea socială şi economică poate asimila un produs.). . .Disponibilitatea populaţiei de a privi piaţa forţei de muncă ca pe o piaţă liberă supusă concurenţei (Braghină.să încurajeze economiile particulare. . economie naţională) este dată de capacitatea acesteia de adaptare la schimbările aşteptate sau nu. .

Dezvoltarea durabilă este un concept complex. H. 3 – Schemă sintetică a conceptului de dezvoltare durabilă Dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european vizează asigurarea coerenţei abordărilor economice şi sociale în raport cu teritoriul şi cu funcţiunile ecologice şi culturale ale acestuia. Aplicarea principiilor directoare necesită o cooperare strânsă între amenajarea teritoriului şi politicile sectoriale care influenţează structurile teritoriale ale Europei (politicile de dezvoltare teritorială). Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv şi al Uniunii Europeane.2003. fără a compromite nevoile generaţiilor viitoare. În perioada 2007-2013 Consiliul European şi statele membre susţin în mod accentuat dezvoltarea durabilă teritorială şi urbană.08. Dezvoltare teritorială durabilă. 28 -30. ideea fiind îmbogăţită în timp cu o dimensiune economică şi una socială. Fig. Tosics. EURA-EUROCITIES Conference. iar in 2001.. Wimmer. 2006)... la summit-ul de la Göteborg a fost adoptată. Principiile dezvoltării durabile urbane sunt stabilite în Charta de la Leipzig care desemnează ca scop principal 22 . care a pornit de la preocuparea faţă de mediu. Dezvoltare durabilă.să menţină în acelaşi timp sistemul de valori dorit de către populaţie. R. sprijinul zonelor rurale şi rezolvarea problemelor specifice zonelor defavorizate. I. când a fost inclus in Tratatul de la Maastricht. citat de Braghină. începând cu 1997. dezvoltarea durabilă este dezvoltarea ce răspunde nevoilor actuale. Ca o definiţie generală şi unamim acceptată. – Competitive urban development and the meaning of strategic instruments. (Giffinger.

4). prin concepţie şi realizări proprii. asigurarea infrastructurilor specifice aferente şi în special integrarea tehnologicului în economic. Strategia tehnologică trebuie să cuprindă nivelurile tehnice către care se va tinde . Sfera tehnologică. Există cel puţin trei componente majore care au implicaţii asupra economiei şi anume: Sfera socială. La nivelul Uniunii Europene obiectivul principal al planificării strategice spaţiale este stipulat în Schema de Dezvoltare a Spaţiului Comunitar (1999) şi care prevede iniţierea unei dezvoltări durabile şi echilibrate a teritoriului european. Procesul presupune elaborarea unei viziuni de dezvoltare pe baza cunoaşterii realităţilor. educaţie. Pe primul plan este influenţa asupra sănătăţii propriei populaţii. dar. Sfera ecologică. astfel încât să împuternicească şi să motiveze actorii cheie şi să furnizeze un cadru decizional pentru managementul schimbărilor spaţiale.prin transfer de tehnologie. cu 23 . investiţia în educaţie este o necesitate a oricăror obiective economice indifent de termenul de realizare. financiare şi instituţionale (Fig. Planificare strategică. Diferite ţări urmează modele diferite în această privinţă. Reducerea diferenţelor în privinţa standardului de viaţă presupune obligatoriu o creştere a productivităţii muncii. este necesar ca mărfurile să corespundă exigenţelor ecologice internaţionale pentru a nu crea bariere în creşterea exporturilor sau pentru turism. De asemenea. în sensul raportului între cheltuielile publice şi cele individuale pentru necesităţi sociale şi individuale. cu referire la: nivelul de trai. elaborarea bugetului. modul lor de agregare. sănătate. Acest concept poate fi abordat prin alăturarea celor doi termeni – planificare şi strategie – ca un proces managerial ce are drept scop menţinerea şi dezvoltarea unei corespondenţe reale între obiectivele de dezvoltare a societăţii. regional/local.dezvoltarea teritorială echilibrată. Planificarea strategică spaţială poate fi interpretată ca o parte componentă a planificării strategice. fragmentate. gradul de diferenţiere a veniturilor. strategia atingerii acestor niveluri . transnaţional / naţional. Este un proces spaţial care presupune coordonarea actorilor şi a instituţiilor în medii aflate în continuă schimbare.structurat şi diferenţiat pe subramuri şi domenii. Nu poate exista dezvoltare economică durabilă şi controlabilă în condiţii de convulsii sociale.Aspectul social. Aceasta a determinat câteva activităţi de planificare strategică spaţială la diferite nivele: comunitar. stabilirea priorităţilor. importanţa asigurărilor sociale. responabilităţile asumate de către buget în domeniul social etc. Strategia dezvoltării economice este indisolubil legată de anumite componente ale strategiei politice: . dar şi riscurile oferite de mediul înconjurător acesteia. Planificarea strategică presupune stabilirea unor obiective pe termen mediu şi lung şi include aspecte fizice. resursele sale şi oportunităţile. scopul fiind realizarea unei dezvoltări spaţiale durabile şi echitabile. cu o natură dinamică. ocupare (limitarea şomajului). urmate de monitorizarea şi evalurea realizării obiectivelor. formularea politicilor publice şi a planului de acţiune. Strategiile de dezvoltare economică nu pot fi pur economice. sub aspect economic.

Integrarea europeană.a.4 .Dependenţa / independenţa naţională.asupra dezvoltării economice însăşi. pe termen scurt şi pe termen lung.Fig.Conceptul de planificare strategică consecinţe diferite . . se pot face (şi diferite ţări o fac. chiar în condiţiile acordurilor şi reglementărilor actuale 24 .şi contradictorii . atragerea de investitori străini ş. cu metode mai mult sau mai puţin ortodoxe).

cu grade diferite de observare a unor interese naţionale. sunt pur economice). Se ştie. a profiturilor va conduce. 25 . favorizare a investiţiilor de capital străin / a capitalului autohton sunt opţiuni politice naţionale.5 – Conceptul de strategie de dezvoltare internaţionale. Opţiunile de tipul protecţionism / integrism. apoi. supuse unor presiuni internaţionale – tot politice (chiar dacă. că investirea de capital străin constituie o condiţie a relansării cât mai rapide a economiei. imediate şi de perspectivă. Se ştie că protecţionismul aduce foloase industriei naţionale pe termen scurt şi daune pe termen lung (prin relaxarea competitivităţii). dar repatrierea. gradul de prioritate a intereselor pe termen scurt este o problemă de politică naţională . aparent. la pierderea de venit naţional.Fig.ca start spre perspectivele viitoare. dar şi în conexiune cu situaţia socială. de asemenea. astfel încât şi acesta este o opţiune de strategie politică. în mod corespunzător. pe termen mai lung.

(Fig. metoda cartografică. p. 2002. cu limitarea pe cât posibil a riscurilor impuse de mediul extern.. a dinamicii teritoriului în toată complexitatea sa. metoda analizei şi sintezei. creşterea competitivităţii economice. dat fiind faptul că teritoriul este parte componentă şi suport al sistemului geografic. • utilizarea raţională a terenurilor. flexibilitatea mediului economic pentru creşterea performanţelor IMM. • gestiunea raţională a resurselor naturale şi umane inclusiv protecţia mediului. dezvoltarea infrastructurii majore de transport şi a infrastructurii de informaţie şi comunicare.5). reechilibrarea structurilor spaţiale (naţionale şi regionale) prin dezvoltare policentrică. Toate aceste principii şi concepte conturează obiectivele generale ale planificării teritoriale. încurajarea sectoarelor cu tendinţe de creştere. îmbunătăţirea stocului de capital uman şi a calităţii vieţii în ansamblul său. Metodele specifice geografiei pot fi adoptate şi ca metode de analiză teritorială. Acest proces complex de cercetare trebuie să beneficieze de multiple metode şi tehnici specifice ştiinţelor şi disciplinelor care concură la procesul de planificare teritorială. 2000): metoda inductiv-deductivă. Metode şi tehinici utilizate în planificarea teritorială Pentru transpunerea în practică a unor proiecte de dezvoltare teritorială este necesară o bună cunoaştere a realităţii actuale. Strategiile de dezvoltare socială sunt în strânsă corelare cu cele economice şi vizează egalitatea de şanse. implicit a celor ce vizează amenajarea concretă a teritoriului (Ionaşcu. metoda modelării. susţinerea proceselor economice care să favorizeze transferul ştiinfic şi tehnologic în diferite domenii. la cele specifice geografiei. • ameliorarea calităţii vieţii. Din cadrul acestor metode ne vom referi. optimizarea raportului dintre distribuţia spaţială a oraşelor şi satelor. pentru a găsi soluţiile corecte de rezolvare a unor probleme şi disfuncţionalităţi şi pentru a utiliza la maxim favorabilităţile şi oportunităţile existente. metoda istorică. promovarea incluziunii şi ocupării sociale.10): • dezvoltarea social-economică echilibrată a teritoriului prin controlul creşterii regiunilor aglomerate şi dezvoltarea unor regiuni defavorizate şi racordarea lor la circuitele economice şi culturale. crearea de noi locuri de muncă. precum şi la două metode complexe de analiză: SWOT şi LFA.Din cele expuse anterior rezultă clar că strategiile de dezvoltare economică sunt îndreptate spre definirea şi susţinerea segmentelor economice capabile de performanţă în condiţii interne şi internaţionale de criză. inserţia teritorială a unităţilor din domeniul ITC. Alături de acestea se cuvin a fi menţionate şi două procedee larg răspândite şi anume: observaţia şi descrierea 26 . Metodele cele mai utilizate în studiile geografice sunt (Erdeli şi colab. pe scurt. metoda statistico-matematică. Strategiile de dezvoltare spaţială sunt strâns corelate cu cele din domeniul economic şi social şi vizează: restructurarea reţelei de naţionale de localităţi.

o metodă mai puţin uzitată în domeniul geografiei. dar este utilizată şi de alte ştiinţe pentru reprezentarea unor elemente. dar şi riscuri ce pot favoriza şi respectiv restricţiona procesul de 27 . de asemenea. să se generalizeze. Metoda analizei constă în descompunerea în părţi componente a proceselor şi fenomenelor geografice cu scopul cunoaşterii lor în amănunt. Metoda sintezei este metoda inversă de recompunere a proceselor şi fenomenelor şi se completează cu metoda analizei. Pe baza studiului unor elemente singulare se încearcă. precum şi relaţiile care se stabilesc cu alte părţi sau procese. Weaknesses (puncte slabe). În practica curentă se folosesc şi metode complexe de analiză şi prognoză. Este o metodă care permite măsurarea cu exactitate a acestora. care poate oferi mediului intern oportunităţi.a.şi un mediu extern. Metoda cartografică este o metodă specific geografică. Pe această bază se poate generaliza că regiunile montane sunt înalte. Este evident că această metodă este în cele mai multe cazuri o metodă mentală. Spre exemplu pentru studiul unei zonei montane.care are anumite puncte tari. cât şi altor ştiinţe. o metodă compusă (metoda analizei şi metoda sintezei). Ea este o îmbinare a două metode. Cele două metode sunt specifice atât geografiei. Metoda istorică decurge din principiul istorismului şi stipulează că orice proces sau fenomen geografic poate fi înţeles şi explicat prin evoluţia sa atât în timp cât şi în spaţiu. o vegetaţie de pădure de conifere ş. Opportunities (oportunităţi) şi Threats (ameninţări. pentru a înţelege mecanismele de desfăşurare. cu ape curgătoare bogate ş. Metoda analizei şi sintezei este. iar metoda este puternic ancorată în realitate şi permite analiza unor tipuri diverse de unităţi teritoriale cu grade diferite de dezvoltare. dar şi pentru reprezentarea grafică a caracteristicilor acestora cunoscute ca urmare a utilizării celorlalte metode. a înregistrărilor de date referitoare la procesele şi fenomenele studiate. Analiza SWOT este o metodă relativ uşor de aplicat în condiţiile în care cantitatea de informaţii referitoare la un teritoriu este mare. introduse relativ recent: analiza SWOT şi analiza LFA. Această metodă se foloseşte atât pentru cunoşterea faptelor geografice.a. pante accentuate. În metoda deductivă se porneşte de la generalizare şi pe calea deducţiilor logice se caracterizează un element singular. prin metoda inductivă se constată prezenţa unor înălţimi diferite. dat fiind faptul că este foarte greu să realizezi experimente în natură sau în cadrul societăţii umane. logic. dar şi puncte slabe . riscuri). Această metodă este legată şi de metoda experimentală. Metoda statistico-matematică permite utilizarea formulelor şi a calculelor matematice pentru prelucrarea observaţiilor. Metoda inductivă se bazează pe cunoaşterea realităţii geografice concrete. Din denumire rezultă că există un mediu intern . Metoda inductiv-deductivă a fost introdusă în secolul XVII.geografică. o reţea de ape bogată. Metoda modelării permite realizarea materială sau mentală a unui model (element care imită realitatea) cu scopul înţelegerii evoluţiei sale. precum şi realizarea unor corelaţii specifice teoriei sistemice. La origine această metodă a fost aplicată pentru prima dată de cercetători de la Universitatea Harvard în domeniul planificării strategice a afacerilor. Denumirea SWOT provine de la acronimele cuvintelor englezeşti: Strengths (puncte tari sau atuuri). bine împădurite.

acestea contribuind şi la o gestionare eficientă acţiunilor întreprinse. • Listarea riscurilor în funcţie de probabilitatea lor de apariţie şi de capacitatea lor de perturbare a procesului de dezvoltare. cât şi a favorabilităţilor (punctelor tari sau atuurilor) şi a modalităţilor prin care acestea pot fi puse în valoare. determinarea frecvenţei. însoţită de o ierarhizare a cauzelor care le generează. privită în general şi în cadrul concret al unei abordări a teritoriului. pe baza unui calender şi a existenţei prealabile a unui cadru instituţional adecvat. • individualizarea disfuncţionalităţilor. fiind luate în considerare oportunităţile. la care ne-am referit anterior. evident pe o scară convenţională. • descrierea disfuncţiilor permite definirea completă a acestora pentru a înţelege modul de acţiune (localizarea.dezvoltare. • implementarea constă în transpunerea în practică a soluţiilor. • analiza disfuncţiilor reprezintă etapa prin care se prelucrează toate datele. Pe scurt aceste etape sunt: • analiza globală a teritoriului care presupune cunoaşterea structurilor de ansamblu şi a mecanismelor care au condus la formarea lor. elaborate în cadrul procesului de planificare teritorială. (Ianoş. • Evaluarea oportunităţilor care pot favoriza dezvoltarea sau menţinerea stării actuale a unui teritoriu şi ierarhizarea lor în funcţie de gradul de influenţă pozitivă. Aceasta presupune acordarea unei atenţii deosebite elementelor restrictive. are în vedere dezvoltarea ca principal obiectiv. • monitorizarea şi evaluarea reprezintă condiţii logice şi obligatorii pentru realizarea obiectivelor propuse. dar a celor de favorabilitate. Pentru aceasta este însă necesară atât analiza disfuncţiilor. 2000). Analiza SWOT permite depistarea rapidă a unor disfuncţionalităţi şi a unor direcţii favorabile de evoluţie. prin definirea şi ierarhizare lor. demarcarea zonei de influenţă). dar şi riscurile existente. Scara convenţională folosită pentru ierarhizarea celor 4 elemente poate varia 28 . punctual de pornire fiind acela al unei analize a cauzelor şi determinarea corectă a factorilor determinanţi. • Depistarea punctelor slabe (inclusiv a unor elemente restrictive) în funcţie de efectele negative induse (direct sau indirect) şi poziţionarea lor pe o scară convenţională. cu scopul valorificării atuurilor şi a limitării apariţiei unor riscuri. Principalele etape care trebuiesc respectate într-o astfel de analiză îşi găsesc aplicarea în relizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului. Analiza SWOT. • identificarea soluţiilor constă în individualizarea şi selectarea alternativelor viabile de soluţionare a disfuncţiilor. la un moment dat. Din punct de vedere metodologic se recomandă a fi urmărite cele 4 elemente care constituie şi denumirea acestei metode: • Individualizarea fiecărui atuu în raport cu importanţa sa în contextul stării actuale şi al dezvoltării viitoare şi plasarea sa pe o scară convenţională pentru a se reuşi o ierarhie cât mai realistă a atuurilor.

pe ansamblu.sistem de aşezări echilibrat.semnificaţia istorică a unor localităţi.6 . că această metodă are un caracter operativ şi conferă o capacitate sporită de fundamentare a unor decizii. fără fenomene de hipertrofiere. .varietatea şi complementaritatea resurselor naturale. din cele expuse succinct. la nivel judeţean.poziţia geografică avantajoasă în raport cu principalele fluxuri transregionale. B. dar resursele interne sunt insuficiente Puncte slabe Dezvoltarea este practic imposibilă în absenţa unor resurse interne şi în condiţiile existenţei riscurilor Fig. analiza fiind utilizată la studiul disparităţilor teritoriale din acest judeţ (Ianoş.potenţialul turistic ridicat al zonelor montane şi posibilităţile variate de valorificare a acestuia. prezentăm pe scurt. elementele componente referitoare la judeţul Alba. . Oportunităţi Dacă teritoriul se plasează în acest cadran dezvoltarea este susţinută de resurse şi oportunităţi Atuuri Plasarea teritoriului în acest cadran: dezvoltarea dispune de resurse interne. păşuni şi fâneţe naturale. dar este supusă riscurilor Riscuri Dacă teritoriul se plasează în acest cadran dezvoltarea este favorizată de conjuncturi favorabile. 1997): Atuuri A.Diagrama SWOT Ca exemplu de analiză SWOT. Atuuri în context regional: . spaţiul montan bogat în zăcăminte neferoase. spaţiul deluros . cu condiţia ca elementul subiectiv să nu altereze procesul. . Atuuri în context intrajudetean: . păduri.6) Se remarcă.existenţa unor resurse ale subsolului de importanţă naţională: minereuri cuprifere şi minereuri auro-argintifere. pe teritoriul său intersectându-se cele mai importante trasee ale transporturilor rutiere şi feroviare.între 0 şi 10 0-100 în funcţie de complexitatea teritoriului supus analizei. Concluziile rezultate pot fi sintetizate cu ajutorul unei diagrame SWOT (Fig. .

de noi obiective în VASAB 2010 PLUS Programul de Acţiune a Dezvoltării Spaţiale. a încurajat CSD/BSR să acorde mai multă atenţie cooperării în domeniul politicii dezvoltării spaţiale la nivel naţional. III B şi conceptul Iniţiativa INTERREG IV. protecţia mediului şi scopurile economice. În acest sens au fost identificate o serie de linii de acţiune. VASAB promovează în cadrul Regiunii Mării Baltice planificarea spaţială participativă care ţinteşte să dobândească o balanţă durabilă între durabilitatea socială. VASAB a contribuit substanţial la procesul pregătirii programelor operaţionale Baltice INTERREG IIC. după cum urmează: Fig. – Linii de acţiune VASAB Documente de planificare strategică la nivel naţional şi regional Din analiza comparativă a documentelor de planificare strategică teritorială (DPST) elaborate în diferite ţări membre ale UE rezultă următoarele elemente de sinteză la nivel naţional şi regional: Denumirea acestor documente diferă de la o ţară la alta în funcţie de viziunea generală de dezvoltare şi de specificul fiecărei ţări în parte. culturală. .9.

. .m.includerea ariilor defavorizate în programe naţionale. industria textilă . cu o pulverizare extraordinară în spaţiul montan. . lunca Mureşului.mulţimea oraşelor. . . B. unde resursele de păşuni şi fâneţe crează premisele amplificării acestei activitaţi. ceea ce ar da primelor o anumită stabilitate în procesul restructurării. .potenţial de forţă de muncă calificată. existenţa unei forţe de muncă cu un grad de calificare ridicată poate constitui un atuu în sprijinirea noilor iniţiative în domeniul productiv.lână ş. îndeosebi. Puncte slabe în context regional: . metalurgie neferoasă . reducerea navetismului şi întoarcerea unei forţe de muncă cu înaltă calificare în mediul rural constituie o premisă pentru revitalizarea satului.d.incapacitatea reşedinţei de a contrabalansa forţele de atracţie externe şi de a asigura polarizarea complexă a întregului judeţ.a.legătura strânsă dintre activităţile industriale şi resursele de materii prime ale judeţului. .decalajele în privinţa accesibilităţii la principalele căi de comunicaţie. Puncte slabe în context intrajudeţean: . precum cel legat de sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni. aceasta are repercusiuni negative asupra funcţionalităţii sistemelor de aşezari locale prin lipsa unei infrastructuri adecvate (densitatea căilor de comunicaţie ar trebui să fie proporţională cu numărul de aşezări). . permiţând alături de culturile de câmp. mai ales în spaţiul montan. aceasta se află la baza menţinerii şi probabil intensificării forţelor centrifuge.poziţia judeţului la interferenţa zonelor de influenţă a marilor oraşe cu funcţii regionale şi extinderea mare a ariilor aflate la mai puţin de 100 de km. Puncte slabe A.repartiţia inegală a centrelor urbane şi influenţa lor diferenţiată asupra . care prin impulsionarea sectorului terţiar pot activiza actualele zone de influenţă şi implicit satele incluse în acestea.caracterizat prin dominanţa culturilor de câmp şi a viţei de vie.zăcăminte de neferoase. industria prelucrării lemnului resurse forestiere. cultura legumelor pentru piaţă.pulverizarea aşezărilor în spaţiul rural şi dominanţa aşezărilor mici. creşterea demografică şi sporirea funcţiilor nu au fost suficient de puternice pentru a-l impune la scară regională. judeţul Alba este judeţul cu cele mai multe aşezări din ţară. fără a fi un specific pentru judeţul Alba.valorificarea tradiţiilor existente în creşterea animalelor. condiţiile naturale au conservat gradul de izolare a aşezărilor din zona montană.zăcăminte de sare. industria produselor clorosodice .

aşezărilor rurale. cu profiluri economice relativ diferite şi cu o accesibilitate foarte redusă cele două spaţii funcţionează ca două entitaţi relativ distincte. .poziţia judeţului în raport cu programele naţionale de amenajare teritorială sau cu proiectele transnaţionale.stabilitatea tipului de exploatare tradiţională a resurselor locale. este evidentă concentrarea oraşelor principale de-alungul principalelor culoare de circulaţie şi în depresiunile intramontane şi slaba polarizare urbană a unor spaţii. .gradul ridicat şi generalizat de sărăcie al gospodăriilor rurale. .încurajarea iniţiativelor locale şi a investiţiilor în spaţii restrictive. .promovarea unei politici de urbanizare care să valorifice potenţialul localităţilor rurale cu funcţii de loc central. care în condiţiile restructurării economice a generat un ansamblu de fenomene sociale (îndeosebi şomaj) cu impact asupra configuraţiei actuale a disparităţilor intrajudeţene. precum Munţii Apuseni. . spiritul tradiţional de valorificare a resurselor solului. Riscuri . condiţiile concrete de localizare istorică a satelor şi marea lor densitate în spaţiul montan fac ca accesul să fie foarte selectiv. inclusiv de menţinerea unor discrepanţe.lipsa unui program de combatere a lucrărilor de degradare a solului.accesul diferenţiat la infrastructura tehnică şi socială a localităţilor. .stricta specializare industrială a unor centre.lipsa unor legături funcţionale între cele “două lumi”: Ţara Moţilor şi restul judeţului.acceptarea politicilor de dezvoltare regională de către Guvernul României. mai ales în ariile deluroase. care vizează îndeosebi infrastructura. unde procesele de eroziune şi de spălare a humusului sunt foarte active. Oportunităţi . . lipsa surselor de venit atrage o diminuare a puterii de cumpărare a sătenilor şi imposibilitatea îmbunătăţirii standardului de viaţă. poluarea intensă în anumite arii introduce elemente de diminuare a resurselor mediului. . Realizarea legăturii feroviare numai pe valea Arieşului. nu permite o gestionare şi o utilizare eficientă a acesteia. precum cele din extremitatea vestică sau sudestică a judeţului. . orientat numai spre satisfacerea strictului necesar în familie constituie un impediment în declanşarea iniţiativelor pentru creşterea standardului de viaţă şi atenuarea generală a disparităţilor. .incapacitatea financiară a întreprinderilor pentru a elimina sursele de poluare. cu un sector în judeţul Cluj.accelerarea procesului de privatizare a marilor întreprinderi industriale şi difuzia creşterii economice urbane în mediul rural. .

Realizarea unui proiect presupune în . În funcţie de evoluţia generală a societăţii şi de cerinţele comunităţilor umane este necesară reactualizarea acesteia pentru a fi. externi şi fiecare dintre elementele majore ale proiectului.apariţia şi manifestarea unor hazarde naturale: inundaţii catastrofale. metoda este o cale de structurare a principalelor elemente ale unui proiect.dacă există inputuri. Astfel. Ipotezele care stau la baza unei analize având la bază conceptul LFA se pot rezuma la următoarele: . un instrument operativ de lucru. atunci în mod sigur vor fi fluxuri de ieşire. aşa cum s-a precizat anterior.dacă există produse.întregul proces care s-a desfăşurat.continua depopulare a satelor pe seama mişcării naturale şi perspectiva dispariţiei acestora. atunci se pot derula activităţi. negative. de reliefare a legăturilor logice dintre inputuri. fluxuri de ieşire atunci obiectivul intermediar prognozat poate fi realizat. alunecări masive. . Ori. o situaţie prezentă poate fi proiectată în viitor. Impactul obiectivului de dezvoltare se resimte la o scară mult mai mare sau la un domeniu foarte larg. ale proiectelor de dezvoltare. dacă ţinem cont de faptul că obiectivul de dezvoltare are la bază atingerea unui obiectiv intermediar. . . În esenţă. dar deficitar. uscarea pădurilor. . prin rolul pe care îl are în planificarea obiectivelor orientate. Obiectivul intermediar are la bază rezolvarea unei situaţii la nivel de mezoscară sau la nivelul unui domeniu ceva mai restrâns.dacă activităţile se desfăşoară. inputurilor şi outputurilor. având la bază această succesiune de operaţiuni poate să conducă la realizarea în totalitate a obiectivului de dezvoltare.. activităţilor. Nenumăratele deficienţe întâlnite astăzi în planificarea teritorială se reflectă în rezultatele neaşteptate.lipsa experienţei în administrarea şi gestionarea întreprinderilor de stat decapitalizate.creşterea ponderii populaţiei neştiutoare de carte şi impactul pe termen lung asupra comunităţilor locale. activităţi planificate şi rezultate aşteptate. ca un instrument de îmbunătăţire a calităţii proiectelor. surpări de blocuri calcaroase etc. pentru ca activităţile să se poată desfăşura este nevoie de fluxuri de intrare şi evident fluxuri de ieşire. Analiza LFA. În definirea conceptului LFA este important a distinge o anumită ierarhie a obiectivelor. . ultimele contribuind decisiv la schimbarea preconizată a situaţiei prezente. LFA (Logical Framework Approach) a apărut ca un instrument în conectarea dintre planificarea proiectelor şi managementul acestora. Acest exemplu de analiză de tip SWOT reflectă o situaţie la un moment dat. .inerţia comportamentului şi mentalitatea de automulţumire cu nivelul de viaţă “arhaic”. Principalii paşi care pot fi urmăriţi în realizarea unei analize LFA sunt următorii: • identificarea tuturor părţilor interesate. . Pentru rezolvarea acestuia sunt importante activităţile.

Input-urile sunt formate din fonduri financiare. In evaluarea alternativelor se au în vedere criterii tehnice. consideraţi ca şi condiţii pozitive. Dacă participanţii la o astfel de analiză ajung la concluzia . financiare. iar obiectivul imediat efectele aşteptate ale proiectului propus pentru beneficiarii direcţi pe termen scurt. depistarea şi analiza factorilor externi. facilitând legăturile dintre diferitele nivele.• • • • • primul rând contactarea tuturor instituţiilor. Obiectivul de dezvoltare reprezintă ţinta principală pe termen lung a proiectului. evaluarea fezabilităţii acestora şi agrearea unei strategii a proiectului. instituţionale. Arborele problemă este transformat într-un arbore al obiectivelor. care reprezintă în fapt viaţa proiectului respectiv. În selectarea opţiunilor alternative se elimină obiectivele care nu sunt dorite şi cele care sunt înlocuite de alte proiecte în domeniu. identificarea opţiunilor alternative. pot fi derivaţi din arborele obiectiv. Semnificaţia factorilor externi trebuie să fie evaluată prin prisma şanselor de succes al proiectului. Activităţile sunt privite ca procese. Ca regulă clară se impune sublinierea faptului că nu trebuie fixate mai mult de un obiectiv imediat. Pornind de jos în sus factorii externi. În final se stabilesc noile relaţii prin conectarea obiectivelor respective. personal şi bunuri. Output-urile sunt obiective de rang inferior. Acestea trebuie să fie conectate direct cu obiectivul imediat. după ajustările de rigoare. de mediu. Ca urmare pot fi revăzute unele aprecieri asupra stării. În esenţă acest pas presupune acceptarea analizei alternativelor. analiza problemelor. reprezentând soluţiile viitoare ale problemelor şi analizate ca atare. care vor fi prezentate într-un arbore-problemă care presupune individualizarea cauzelor şi efectelor directe. Principalele elemente ale proiectului sunt: obiectul de dezvoltare. care va avea rolul de reper de control al obiectivelor respective. sunt identificate problemele majore şi relaţiile cauzale dintre acestea. Apoi se efectuează o analiză a fezabilităţii diferitelor alternative şi alegerea uneia dintre acestea ca strategia proiectului. Această operaţiune presupune reformularea tuturor componentelor arborelui problemă într-o manieră pozitivă. analiza şi validarea acestora. pot fi şterse unele obiective care apar neconforme cu realitatea sau pot fi adăugate altele noi. Pe baza informaţiilor disponibile este analizată situaţia existentă. Participarea tuturor părţilor rezidă din necesitatea ca realizarea obiectivelor să acopere nevoile societăţii. principalele elemente derivate de la obiectivele arbore şi transferate în prima coloană verticală a matricei proiectului. pentru a nu dispersa resursele. output-urile. Odată aleasă strategia proiectului. cu efecte importante asupra structurii de bază şi strategiei proiectului. Controlul semnificaţiei factorilor externi are în vedere eliminarea unora dintre cei care nu sunt importanţi pentru realizarea proiectului şi evaluarea pe etape a rolului lor în derularea acestuia. sociale. economice. identificarea principalelor elemente ale proiectului. analiza alternativelor. grupurilor şi indivizilor interesaţi în promovarea unor asemenea proiecte. obiectivul intermediar. analiza obiectivelor. activităţile şi input-urile. dezirabilă.

• planificarea detaliată. Spre exemplificare prezentăm un model schematic de analiză LFA (realizarea arborilor) utilizat în cadrul unui proiect de cercetare referitor la bazinul superior al Arieşului. • reactualizarea proiectului şi evaluarea. • monitorizarea. 2000): . cât de mult. dar în realitate acesta este considerat un factor ucigaş.7-10) (Ianoş. principalele stadii în dezvoltarea unui proiect sunt: • identificarea proiectului. până când şi unde. • studiu de fezabilitate. cât de bine. atunci proiectul trebuie schimbat sau complet renunţat la el. Monitorizarea şi evaluarea proiectului se face pe baza unui set de indicatori care măsoară gradul de îndeplinire a obiectivelor fixate. În sinteză. privind dezvoltarea integrată a comunităţilor umane (Fig. • verificarea modului de atingere a obiectivelor. • desemnarea proiectului.că unul din factorii externi este important. Indicatorii respectivi trebuie să răspundă la întrebări de tipul: pentru cine.

.

procedura de actualizare ciclică a planurilor. dat fiind faptul că unele probleme depăşesc cadrul naţional.Arborele general (domeniile implicate în proiect) Fig. relaţii ierarhizate între nivelurile teritoriale.Fig. responsabilităţi la toate nivelurile administrative . integrarea economică.Arborele potenţialului de dezvoltare Caracteristicile generale ale planificării spaţiale europene sunt:existenţa unei legislaţii specifice. . competenţe diferenţiate.8 . iar rezolvarea lor depinde de cooperarea şi integrarea statelor. Caracteristicile sistemelor administrative precum şi condiţiile socialeconomice şi de mediu sunt factori care influenţează şi de care se ţine cont în cadrul amenajării teritoriului. existenţa unei corespondenţe a planurilor. participarea populaţiei.7 . ecologică şi spaţială. planurile. ca instrument şi suport al politicilor specifice. socială. existenţa de planuri structurale/directoare şi planuri obligatorii/reglementatoare. Din analiza comparativă a situaţiilor existente la nivelul statelor componente ale Uniunii Europene rezultă următoarele: Amenajarea teritorial/spaţială are o dimensiune europeană.

Fig.4 – Schemă sinteză privind corelaţia dintre strategii şi planuri la nivel european Există o preocupare pentru o dezvoltare socio-economică echilibrată a regiunilor. .

Se încurajează procesul de creştere a calităţii vieţii locuitorilor. Axa dunăreană şi Marea Neagră). Există o coordonare şi o cooperare la nivel decizional şi financiar între autorităţile situate pe paliere diferite (local. care să ţină seama de factori exogeni şi endogeni. Planurile de amenajarea teritoriului. optimizate şi consecvente. coerente. clare. sau variante diferite doar cantitativ între ele. de regulă pe trei nivele ierarhice: naţional. declarate. ca o variantă. a reconfigurării coridoarelor europene de circulaţie şi a pregătirii cadrului legislativ. restructurarea econmică a oscilat între abandonarea şi valorificarea capacităţilor existente ( ca atare sau ca suport pentru versiuni modernizate ale acestora).3 Relaţia strategii – planuri de amenajarea teritoriului 1. Gestionarea resurselor naturale şi protecţia mediului se realizează prin aplicarea unor strategii care să reducă diferenţele dintre cererea crescută de resurse naturale şi necesitatea conservării lor. regional. şi dirijismul centralist.) simple. vamale etc. Acesta a oscilat între insuficienţa (sau lipsa de coerenţă) a unei strategii economice a statului.atât cantitativ. de maximă probabilitate sau de maximă dezirabilitate. regional şi local cu diferenţeri în funcţie de carateristicile structurilor administrativ-teritoriale şi de gradul de descentralizare . Este necesar să fie pregătite şi analizate scenarii diferite . Realizarea obiectivelor amenajării teritoriale la nivel regional reprezintă o problemă politică care reflectă dorinţa de integrare. Concluzii privind situaţia particulară a României. Dezvoltarea strategică a României nu poate include o singură variantă. la nivelul ţărilor componete ale Uniunii Europene sunt structurate. instituţional şi teritorial privind zonele metropolitane. coordonare şi cooperare a autorităţilor implicate. 1. Analizele întreprinse la nivelul teritoriului naţional. dar şi prin compararea situaţiilor cu media Uniunii Europene sau cu alte state membre pun în evidenţă următoarele: Opţiunile de dezvoltare economică şi cu implicaţii de ordin social ale României au oscilat în decursul ultimelor două decenii pe relaţia autarhie / specializare / integrare.Tipuri şi categorii de planuri de amenajarea teritoriului. O altă problemă strategică specifică României este dată de rolul statului în procesele de dezvoltare economică. Folosirea raţională a terenurilor reprezintă o preocupare de bază. realizat prin instrumente şi decizii administrativ – birocratice şi strategia reglării economice de către stat prin instrumente financiare (fiscale. cât şi structural şi funcţional. Din punct de vedere al strategiei de dezvoltare spaţială este necesară abordarea prin prisma elementelor majore ale teritoriului României (Axa carpatică. naţional şi european) pentru realizarea unor proiecte de amenjare teritorială.

Ţara Tipuri de planuri de amenajarea teritoriului – nivele ierarhice Naţional Regional SubMunicipal regional (Local) Plan naţional Planuri pentru cele 3 regiuni: Flamandă. cu detalieri pentru anumite zone Italia Marea Britanie Planuri locale ca bază a activităţii de amenajare Sistem descentralizat . Orientări sectoriale Planuri sectoriale cu caracter orientativ şi de coordonare Directive privind probleme speciale Acorduri de planificare pentru investiţii majore în sectorul public Planuri regionale: aspecte teritoriale şi dezvoltare economică Planuri structurale. Valonă şi Bruxelles Nivel districtual: Plan structural regional şi reglementări Planuri de dezvoltare şi planuri regionale la nivel de land Plan teritorial parţial şi sectorial Da Da Observaţii Belgia Sistem ierarhizat de planuri Danemarca Raport naţional de planificare Plan structural global şi reglementări. plan municipal şi local Planuri preparatorii şi planuri definitive de utilizare a terenurilor Sistem ierarhizat de planuri integrate Germania Document general de orientare şi coordonare Politici şi planuri ierarhice obligatorii Spania Planuri naţionale sectoriale Sistem descentralizat de planuri: competenţele în amenjarea teritoriului revin administraţiilor regionale şi locale Scheme departamentale de transport Planuri locale. Cooperare între municipalităţi pe diverse teme Planuri directoare Sistem descentralizat Franţa Proiecte majore de amenjare şi coordonare. la nivel de comitat.

Transpunerea în fapt se face prin sistemele ierarhizate de planuri de amenajarea teritoriului şi prin elaborarea unui set de strategii. o serie de exemple din care rezultă asemănările şi deosebirile dintre ţări din acest punct de vedere: Relaţia Strategiilor de dezvoltare spaţială cu planuri de amenajarea teritoriului. . polici. Pe baza acestora şi în concordanţă cu specificul naţional s-au elaborat politicile naţionale de dezvoltare spaţială. planuri. În tabelul de mai jos sunt înserate.al acestei activtăţi. de asemenea ierarhizate la nivel naţional. regional şi local. programe setcoriale. Documentele privind strategiile de dezvoltare spaţială elaborate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene sunt în conformitate cu obiectivele strategice de dezvoltare spaţială stipulate în documentele comunitare. la care se adaugă şi alte documente cum ar fi cele ale ONU sau OCDE. sintetic.

7 – Relaţia strategii de dezvoltare spaţială – planuri de amenajarea teritoriului 3. inter-regional.Fig.Condiţionări. de gradul de integrare al acestora în cadrul structurilor europene şi de necesităţile specifice ale fiecărui . transfrontalier şi planurile de amenajarea teritoriului. transnaţional. inter-relaţionări şi determinări între strategiile de dezvoltare spaţială pe paliere diferite – naţional. inter-relaţionările şi determinările între strategiile de dezvoltare spaţială pe diferite paliere sunt diferite în funcţie de nivele de dezvoltare ale statelor. regional. Condiţionările.

utilizare integrată a resurselor de ape termale. covergenţă teritorială. În documentul „Concepte şi strategii pentru dezvoltarea spaţială în Germania” (2006). dezvoltare integrată a zonelor rurale. configurarea peisajelor culturale. schimbări în dezvoltarea spaţială şi utilizarea terenurilor (diferenţieri regionale în privinţa dezvoltării social economice. dezvoltare teritorială durabilă şi protecţia patrimonului natural şi antropic. armonizarea dezvoltării social-economice cu problemele privind protecţia mediului). protecţia spaţiilor libere şi a resurselor naturale precum şi configurarea peisajelor culturale. documentele METREX. sunt adoptate 3 concepte ca rezultat al revizuirii parametrilor ce definesc dezvoltarea spaţială actuală : noi provocări sociale (globalizarea. asigurarea integrării în Europa. introducerea monedei unice europene.teritoriu. ceea ce presupune utilizarea raţională a terenurilor. dezvoltare durabilă a axei dunărene. creşterea traficului şi a mobilităţii. Direcţii de dezvoltare a celor 7 regiuni de dezvoltare (the planning-statistical regions). Pentru fiecare dintre aceste regiuni sunt consemnate obiective în funcţie de in . Regiunea Tisa. reţelele trans-europene de transport. Conceptul 2: Asigurarea serviciilor de interes public (alimentare cu apă şi cerinţe ce se regăsesc în conceptul de loc central). Cele 3 concepte sunt: Conceptul 1: Creştere şi inovare. priorităţi spaţiale pentru politicile sectoriale.). Conceptul 3: Conservarea resurselor. dimensiunea europeană a politicii de dezvoltare spaţială (ESDP. extinderea UE şi schimbările demografice din Germania şi din Europa în general). o nouă structură metropolitană. creşterea importanţei zonelor periferice. programele de cooperare trans-naţionale. dezvoltare integrată a unor areale de importanţă naţională (zona lacului Balaton. Ungaria. Prevederile acestui document sunt transpuse în planurile de amenjarea teritoriului elaborate la nivelul fiecărui land. mediu şi scurt. descentralizare şi regionalism. dezvoltarea polilor de creştere la nivel regional şi amplificarea relaţiilor dintre oraşe. creşterea gradului de utilizare a resurselor energetice regenerabile). Obiective pe termen mediu: creşterea puternică a competitivităţii zonei metropolitane Budapesta. la nivel federal. Obiectivele strategiei de dezvoltare spaţială cu implicaţii în planurile de amenajarea teritoriului sunt structurate pe trei categorii: Obiective pe termen lung: asigurarea competitivităţii regionale. Obiectivele strategice ale dezvoltării spaţiale sunt structurate pe paliere temporale de realizare: termen lung. Agenda Teritorială etc. creşterea accentuată a regiunilor situate în afara ariilor metropolitane şi areale care necesită intervenţii pentru stabilizare. dezvoltarea regiunilor de frontieră şi a cooperării transfrontaliere. care vizează interconectivitatea dintre regiunile metropolitane de importanţă europeană din Germania. Germania.

reafirmă interesul pentru coeziunea economică şi socială. Obiectivul comun pentru toate cele 7 regiuni este cel al creşterii competitivităţii. Acest document a fost elaborat de « Conferinta europeana a Ministrilor responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT) ».000 km. Rapoartele Comisie Europene Competitivitate şi Coeziune: tendinţele în regiuni începând din 1994. 1983). Aceasta se caracterizează prin continuitate continentală din ce în ce mai permeabilă cu Asia şi prin ţărmurile sale maritime atingând o lungime de aproape 100. Principiile unei politici de amenajare durabilă pentru Europa Principiile directoare se sprijină pe «Carta europeana a amenajarii teritoriului» (Carta de la Torremolinos.Principii directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a Continentului european este semnificativ pentru ilustrarea pe de o parte a conştientizării la nivelul structurilor de conducere europene a necesităţii eliminării disparităţilor. telecomunicaţii şi energie şi protecţia mediului. Principalele potenţialităţi ale Europei rezidă în diversitatea peisajelor şi culturilor care au dat caracter teritoriului. Oportunităţi deosebite de dezvoltare a continentului european rezultă din situarea sa geografică. La acestea se adaugă componenta teritorială/spaţială prin două obiective majore: dezvoltarea reţelelor transeuropene de transport. 1. Cele două exemple prezentate succint subliniază impactul documentelor europene asupra acestui domeniu.4 Formularea strategiilor de dezvoltare Documente de planificare strategică la nivelul Uniunii Europene EUROPA 2000 Documentul “Europa 2000” . precum şi diferenţele de abordare generate de diferenţierile spaţiale şi sociale-economice dintre cele două ţări. Luarea în considerare a dimensiunii continentale a Europei deschide noi perspective pentru politica amenajării teritoriului şi o plasează în acelaşi timp în faţa unor noi provocări. deci pentru reducerea disparităţilor de venit şi bunăstare din regiunile europene.dividualitatea şi problemele specifice fiecărei regiuni. Meridională şi Septentrională. şi pe de altă parte pentru prezentarea unui algoritm de stabilire a politicilor de dezvoltare la nivele spaţiale inferioare. Aceasta conţine principii pentru politicile naţionale şi europene care contribuie la o mai bună organizare teritorială a şi la o rezolvare a problemelor teritoriale care depăşesc frontierele naţionale : Promovarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei dezvoltări socio-economice . în dezvoltarea solidărităţii şi cooperării în interiorul şi între diferitele spaţii europene ca şi în integrarea între Europa Occidentală şi cea Orientală. Într-o lume aflată într-un proces de globalizare crescândă continentul European trebuie să-şi afirme întâietatea.

aeroporturi. cum ar fi parcurile tehnologice. Aceasta presupune ca atractivitatea. creşte sinergiile şi economiile de scară. evitând totodată obstacolele. al revitalizării şi diversificării economiei zonelor rurale. Accesibilitatea regională trebuie să fie ridicată prin eliminarea verigilor lipsă intraregionale. să fie verificate şi completate din punct de vedere al amenajării teritoriului. Datorită creşterii permanente a fluxurilor de trafic. Facilitarea accesului la informaţie şi cunoaştere. O politică de amenajare mai echilibrată din punct de vedere regional trebuie să asigure o mai bună interconexiune a oraşelor mici şi mijlocii. este o necesitate dezvoltarea de strategii integrate care iau în considerare diferitele moduri de transport şi. favorizează specializarea şi determină beneficii prin intermediul concurenţei economice. la principalele axe şi centre de transport (căi ferate. . Constituirea şi întărirea reţelelor de oraşe ameliorează complementaritatea între oraşe. Sistemele urbane şi funcţiunile urbane. centre intermodale) şi eliminarea carenţelor în materie de legături intraregionale. al dezvoltarii reţelelor de transporturi publice.) va trebui sa fie favorizată pentru a înlesni comunicarea externă a regiunilor ca şi interconexiunile lor cu economia globală. centrele de transfer tehnologic. al protecţiei şi valorificării patrimoniului natural şi cultural. Încurajarea dezvoltării generate de funcţiunile urbane şi de îmbunatăţirea relaţiilor dintre oraşe şi sate. al dezvoltării spaţiilor de agrement pentru populaţia urbană. Acordurile realizate în ceea ce priveste conceperea reţelelor vor trebui. Ar trebui realizate îmbunătăţiri ale reţelelor de telecomunicaţii iar tarifele nu ar trebui sa fie prohibitive. imperativele amenajării teritoriului. În acest scop. autostrăzi. regiunilor şi municipalităţilor trebuie să li se dea posibilitatea să practice o politică activă a amenajării teritoriului. atât la nivel european cât şi la nivel national şi regional. în special. porturi. inclusiv centrele urbane de mărime mică şi mijlocie din regiunile rurale. în materie de investiţii economice.echilibrate şi de îmbunătăţire a competitivităţii. Crearea de bănci de date regionale în linie (produse. după caz. în acelaşi timp. Apariţia societăţii informaţionale este astăzi fenomenul cel mai semnificativ al remodelării societîţii globale şi a structurilor sale teritoriale. a metropolelor europene şi a oraşelor-porţi va trebui să fie îmbunătăţită. iar cea a regiunilor slab structurate va trebui să fie întarită. Deciziile şi investiţiile cu efecte teritoriale se orientează prin raportare la un model de dezvoltare policentrică. Ar trebui promovate conexiunile la nivel naţional şi regional între furnizorii de informaţie şi utilizatorii potenţiali. institute de cercetare şi formare etc. trebuie să fie dezvoltate astfel încât accesul regiunilor rurale la funcţiunile urbane să fie înlesnite. ca şi a spaţiilor rurale şi a regiunilor insulare. Parteneriatele urban-rural au de jucat un rol din ce în ce mai important. Acest ultim aspect se referă. la regiunile industriale vechi şi la regiunile rurale. Promovarea unor condiţii de accesibilitate mai echilibrate. al creşterii productivităţii infrastructurilor. mai ales în domeniul unei structuri echilibrate a armăturii urbane. turism etc. instrucţiuni. Realizarea rapidă a reţelei paneuropene de transport este condiţia indispensabilă a unei bune accesibilităţi macro-spaţiale în interiorul continentului european şi ea trebuie consolidată. O atenţie deosebită trebuie acordată tuturor regiunilor pentru ca accesul la informaţie să nu fie limitat de constrângeri fizice sau de altă natură.

Valorificarea patrimoniului cultural (care creşte atractivitatea regională şi locală pentru investitori) pentru turism şi populatie. forme de turism de calitate şi durabil. O cunoaştere aprofundată a ecosistemelor şi locurilor cu potenţial turistic este în general necesară. tratamentul apelor uzate etc. Pentru a atinge acest obiectiv. Vor trebui promovate. cu prioritate. regenerarea mediului din zonele afectate de activităţi industriale poluante şi de vechile zone militare. să fie protejate şi valorificate. zonele industriale dezafectate care trebuie amenajate.Reducerea degradării mediului. În materie de protecţie a calităţii apelor potabile din pânzele freatice este esenţial să se stabilească o corespondenţă între expansiunea reţelelor de alimentare cu apă cu cele de eliminare a apelor uzate (reţele de canalizare şi staţii de tratare). Valorificarea patrimoniului cultural ca factor de dezvoltare. politica de amenajare trebuie să acorde o atenţie deosebită practicilor agricole şi silvice cu impact mai mic asupra mediului natural. este un factor important de dezvoltare economică şi contribuie astfel în mod semnificativ la întărirea identităţii regionale. de la Marea Caspică şi din Rusia orientală spre Europa.). va trebui promovată organizarea de reţele de transport a energiei (petrol şi gaz) din regiunea Mării Nordului. Amenajarea teritoriului va trebui să contribuie la o gestiune integrată a patrimoniului cultural înţeleasă ca un proces evolutiv care protejează şi conservă patrimoniul luând în considerare nevoile societăţii moderne. climatele terapeutice. În particular. Amenajarea teritoriului are de asemenea ca sarcină să contribuie la reconstituirea reţelelor ecologice. la valoarea lor recreativă şi la calitatea generală a vieţii. Amenajarea teritoriului trebuie să aibă în vedere utilizarea ocaziilor de dezvoltare care decurg din turism. cât şi completarea reţelelor de transport a energiei la nivel paneuropean. În acest context. Valorificarea şi protecţia resurselor şi patrimoniului natural. în consecinţă. ca şi controlului suburbanizării. regenerarea zonelor urbane degradate şi reabilitarea acestora. Dezvoltarea resurselor energetice şi menţinerea securităţii. Strategiile integrate pentru gestiunea resurselor de apă trebuie să includă protecţia apelor de suprafaţă şi a apelor subterane. Promovarea unui turism de calitate şi durabil. dar şi la atractivitatea regiunilor. mai ales în cazul regiunilor defavorizate. promovării sistemelor de transport şi de energie care să favorizeze mai mult mediul înconjurător. Amenajarea teritoriului sustine promovarea resurselor de energie regenerabile ca sisteme coerente în teritoriu şi „respectuoase” cu mediul. resursele de apă. la fel ca şi utilizarea unor noi instrumente şi proceduri de ghidaj şi de control public (verificarea . În acest context. Alimentarea cu apă a unei regiuni îndepărtate ar trebui să fie avută în vedere doar atunci când resursele locale sunt insuficiente sau inexploatabile şi când posibilităţile locale de păstrare a apei au fost epuizate. un rol deosebit revine politicilor de dezvoltare teritorială şi urbană. Resursele naturale contribuie nu numai la echilibrul ecosistemelor. trebuie identificate diverse elemente ecologice cum ar fi zonele de proximitate naturală. Acestea trebuie. În această perspectivă. Problemele de mediu care decurg dintr-o coordonare insuficientă a politicilor sectoriale sau din deciziile locale trebuie să fie anticipate şi contracarate. controlul activităţilor agricole în materie de fertilizare şi irigare. trebuie acordata o atenţie deosebită spaţiilor şi suprafeţelor sensibile şi de mare valoare ecologică (zone umede etc.

Limitarea preventivă a efectelor catastrofelor naturale. de exemplu. inundaţiile. implicând în particular colectivităţile locale şi regionale. avalanşele. în fiecare an în Europa. la administrarea lor şi la amenajarea lor prin intermediul unor măsuri adecvate şi printr-o mai bună interacţiune a diverselor politici sectoriale în ceea ce priveste impactul lor asupra spaţiului. pentru structurile urbane şi pentru peisaje. definirea şi aplicarea obiectivelor de calitate peisageră. agricole. cum ar fi cutremurele de pământ. luarea în considerare a amenajării peisagere în cadrul programelor internaţionale. Deciziile privind măsura sau măsurile de amenajare care trebuie aplicate şi ordinea de prioritate revin actorilor implicaţi. Peisajele culturale. transnaţională şi interregională aprofundată în materie de amenajare peisageră. Măsuri de amenajare a teritoriului pentru regiuni caracteristice ale Europei Pe lânga principiile unei politici de amenajare cu caracter durabil. sunt propuse măsuri complementare pentru dezvoltarea durabilă în oraşe şi în zonele urbane. Pentru numeroase regiuni. o cooperare transfrontalieră.compatibilităţii teritoriale). Politica de amenajare poate să contribuie la protecţia peisajelor. a modificărilor acestora ca şi a posibilităţilor de conservare şi de dezvoltare. analiza proprietăţilor lor. cultura. Printre măsurile adecvate în materie de protecţie a peisajelor figurează: integrarea amenajării peisagere în amenajarea teritoriului ca şi în politicile sectoriale cum ar fi politicile economice. precum şi măsuri speciale vizând o dezvoltare echilibrată şi durabilă pentru teritorii specifice. punerea în aplicare a politicilor integrate orientate simultan către protecţia. se propun măsuri de amenajare mai detaliate pentru peisajele culturale europene. în afara celor care vizează întărirea potenţialului economic: . Aceste spaţii sunt. a ecosistemelor peisagere. cele privind infrastructurile şi dezvoltarea urbană. În urmărirea obiectivului unei dezvoltări policentrice a sistemelor urbane europene. schimburi de experienţă şi de proiecte de cercetare. a influenţelor la care sunt supuse şi a modificărilor care rezultă de aici. Ar trebui luate măsuri preventive în cadrul amenajării teritoriului cu scopul de a limita amploarea pagubelor şi a face armatura urbană mai puţin vulnerabilă.dezvoltarea unor strategii adaptate la contextul local vizând controlul consecinţelor restructurărilor economice. dezvoltarea socială. marcate de un grad ridicat de diversitate şi parţial se suprapun. care toate au efecte directe sau indirecte asupra evoluţiei peisajelor. Catastrofele naturale. gestiunea şi amenajarea peisajelor. uraganele. a unor pagube considerabile cu consecinţe grave pentru viaţa şi sănătatea persoanelor.ghidarea expansiunii spaţiale a oraşelor: limitarea tendinţelor de sub-urbanizare prin . formele de turism adaptate la condiţiile regionale şi locale reprezintă un potenţial economic important. pentru economie. întarirea sensibilizării publicului. prin natura lor. Asemenea măsuri privesc. care trebuie exploatat în viitor. a organizaţiilor private şi a colectivităţilor teritoriale în privinţa valorii peisajelor. mediul. studiul şi evaluarea generală a peisajelor. o mai serioasă luare în considerare a amenajării peisagere în programele de formare ale mai multor discipline şi în programele interdisciplinare. a importanţei lor economice. Zonele urbane. . sunt cauza. alunecările de teren etc. destinaţia terenurilor şi a construcţiilor.

cu deosebire în ceea ce priveste apa. ca furnizori de servicii pentru împrejurimile lor rurale şi ca zone de localizare pentru IMM. valorificarea patrimoniului natural şi cultural. creşterea accesibilităţii zonelor rurale. energia şi deşeurile.înfiintarea unor organisme de planificare intercomunale pentru coordonarea amenajării între diferitele oraşe şi municipalităţi. . . dezvoltarea tehnicilor de construcţie care economisesc teren.afectarea terenurilor pentru construcţii în oraşe. . compensarea veniturilor în caz de divergenţă între întreprinderile agricole şi silvice. în completarea principiilor: aprofundarea politicii de amenajare în vederea menţinerii echilibrelor între numeroasele dinamici care afectează zonele rurale (diversificarea locurilor de munc. cu deosebire în domeniul turismului. amenajarea de terenuri pentru construcţie în apropierea căilor de acces la autostrazi şi noduri de autostrăzi. promovarea oraşelor mici şi mijlocii. împăduriri. promovarea creerii de posibilităţi de angajare la nivel înalt de calificare în cadrul diversificării bazei economice. precum şi a satelor importante. politica de dezvoltare a cartierelor centrale ale oraşelor. va trebui să atragă atenţia asupra condiţiilor specifice regiunilor de munte în cadrul diferitelor politici sectoriale cum ar fi: .conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural. turism.politicile economice. activarea parcelelor “interstiţiale” tot în vederea construirii. Munţii. Pentru a asigura o dezvoltare autonomă a zonelor rurale ca spaţiu de viaţă. . inclusiv prin conservare şi prin crearea de noi spaţii verzi şi ecosisteme existente. Amenajarea teritoriului.o gestiune prudentă a ecosistemului urban. Aceasta implică un rol activ pentru întreprinderile agricole şi silvice. şi protectia naturii şi întreţinerea peisajelor pe de alta parte.dezvoltarea reţelei de orase. eliminarea daunelor aduse mediului si furnizarea unei infrastructuri şi unor servicii noi. îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a locuitorilor zonelor rurale şi creşterea atractivităţii lor pentru toate grupurile de populaţie.dezvoltarea mijloacelor de transport care sunt în acelasi timp eficiente şi nu afectează mediul. pe de o parte. schimbări în producţiile agricole. ca activitate de coordonare. ca şi cooperarea între acestea. aceasta va contribui la o mobilitate durabilă. ameliorarea calităţii vieţii în zonele urbane. care trebuie să promoveze diversitatea şi pluri-activitatea. promovarea unei utilizări a solurilor de catre întreprinderile agricole şi silvice adaptate la contextele locale şi contribuind de asemenea la conservarea diversităţii biologice. Zonele rurale. .agricultura şi silvicultura în care activităţile de marketing vor trebui aprofundate şi . . conservarea şi valorificarea resurselor interne ale zonelor rurale pentru a diversifica baza economică şi a mobiliza populaţia şi actorii economici. . cum ar fi tinerii şi pensionarii. protecţia naturii). de recreere şi ca spaţiu natural. din silvicultură şi din artizanat. sunt propuse măsurile urmatoare. mai ales în marile oraşe unde zonele de excludere socială sunt pe cale sa apară. ca şi a satelor importante.regenerarea zonelor urbane degradate şi amestecul funcţiunilor şi al grupurilor sociale în interiorul structurii urbane. de activităţi economice. mai ales a oraşelor mici şi mijlocii. îmbunatatirea ofertei şi marketingului produselor regionale de calitate superioară provenind din agricultură. artizanatul şi întreprinderile mici şi mijlocii.

protecţia şi gestiunea durabilă a solurilor. dezvoltarea şi utilizarea durabilă a padurilor ar trebui încurajate. Dezvoltarea marilor infrastructuri de transport nu va trebui operată fără verificarea impactului lor teritorial direct sau indirect. conservarea faunei şi florei precum şi habitatului acestora si. Cea mai mare parte a regiunilor insulare cunosc. vor trebui promovate şi sustinute.politica de dezvoltare bazată pe produse de calitate. Din punct de vedere al politicii de amenajare.iniţiativele contribuind la dezvoltarea turismului de calitate. ameliorarea calităţii mediului ca element strategic al identităţii locale şi al competitivităţii regionale şi internaţionale. programe şi proiecte. marile gări. respectul pentru spaţiile protejate ca şi regruparea lineara a şoselelor. ale caăor influenţe transfrontaliere pot afecta calitatea mediului în insule. datorita resurselor şi accesibilităţii lor limitate. energiei şi deşeurilor. mai ales în insulele care sunt prea dependente de turism. . Impulsurile economice la nivel regional şi local. Eurocoridoarele nu trebuie sa fie considerate doar ca elemente de nivel superior al infrastructurii de transport. social. menajarea peisagera la scara mare. în ciuda diferenţelor considerabile legate de poziţia lor geografică şi nivelul de dezvoltare. Aceste măsuri ar trebui sa cuprindă: studii de impact asupra mediului şi teritoriului pentru planuri. în cadrul investiţiilor în transporturi pe Eurocoridoare. reţelele regionale de transport şi imperativele protecţiei mediului şi peisajelor vor trebui luate de asemenea în considerare. luând în considerare precaritatea resurselor locale şi sensibilitatea mediului. probleme de dezvoltare suplimentare. căilor ferate şi căilor navigabile. având grijă de mediul natural. Creşterea numărului de locuri de muncă permanente trebuie sa fie promovată cu prioritate. coordonarea infrastructurilor regionale cu infrastructurile majore. ameliorarea legăturilor de transport cu continentul precum şi între insule. Iniţiativele de gestiune agricolă şi forestieră care contribuie la protecţia şi gestiunea mediului vor trebui susţinute. . justiţia socială şi protectia mediului. În acest context. Din punct de vedere al politicii de amenajare. centrele de navlu. Interacţiunile acestora cu armătura urbană. Regiunile de coastă şi insulare.conservarea şi promovarea identităţii locuitorilor de munte precum şi a patrimoniului cultural al localităţilor. . . Măsurile structurale de amenajare trebuie luate cu scopul de a reduce impactele negative şi de a valorifica impactele pozitive în teritoriu. sunt de o mare importanţă. a peisajelor şi zonelor degradate. Eurocoridoarele.promovarea transportului feroviar mai ales pentru tranzitul internaţional şi traficul interregional. dacă este necesar. o atenţie deosebită trebuie acordată activităţilor industriale ale tărilor costiere. economic. cu economia regională.furnizarea de servicii publice fără practici discriminatorii la adresa regiunilor de munte. Protecţia. mai ales în marea Mediterana. aeroporturi şi porturi . . Dezvoltarea durabilă a regiunilor insulare este strâns legată de o strategie de integrare în pieţele internaţionale şi europene care să protejeze identităţile locale şi echilibrele între eficienţa economică. deosebit de importante sunt nodurile de transport (încrucisări de autostrazi. apei şi aerului. Elementele următoare sunt de o importanţă deosebită pentru dezvoltarea durabilă: diversificarea posibilităţilor de oferire de locuri de muncă prin intermediul valorificării resurselor interne şi dezvoltarea serviciilor. patrimonial şi cultural montan. dezvoltarea sistemelor inovatoare în domeniul gestiunii apei. reabilitarea acestora.

.dezvoltării infrastructurilor şi serviciilor de transport şi de telecomunicaţii transfrontaliere. o atenţie deosebită trebuie sa fie acordat: . În aceasta perspectivă. ca membre ale Uniunii Europene. sisteme de transport eficiente şi durabile şi accesul la societatea informaţională (Prioritatea 2). promovând o dezvoltare mai echilibrată şi mai armonioasă în spaţiul european. Documente de planificare strategică la nivel supranaţional CADSES INTERREG III reprezintă o iniţiativă comunitară ce are ca scop stimularea cooperării interregionale în cadrul UE în perioada 2000 – 2006. Programele NP sunt un pas înainte pentru dezvoltarea unor instrumente financiare de cooperare în viitor în INTERREG (2007-2013).conservării transfrontaliere şi utilizării durabile a resurselor naturale (cu deosebire în cazul regiunilor de munte. fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei. În acelaşi timp. care adresează cooperarea trans-europeană la nivel transnaţional. Republica Ceha şi Slovacia au primit un nou statut. Bulgaria. Republica Ceha. Bosnia şi Herţegovina. Programul INTERREG IIIB CADSES a fost transformat intr-un Program de Vecinătate (Neighborhood Program . CADSES (Central. Federaţia Serbiei şi Muntenegrului. România şi Ucraina). managementul resurselor şi . grupând deci regiunile Balcanice şi incluzând Moldova şi Ucraina.organizării de bazine de angajare a forţei de muncă transfrontaliere. dintre care 9 sunt membre ale Uniunii Europene (Austria. având drept scop consolidarea coeziunii economice şi sociale pe teritoriul UE prin încurajarea unei dezvoltări echilibrate prin cooperare trans-frontalieră (INTERREG IIIA). Italia. Managementul peisajului şi a moştenirii naturale si culturale (Prioritatea 3) şi protecţia mediului. . prin peisajele alpine ale Austriei şi Sloveniei. Moldova. CADSES se întinde până în Vestul Italiei şi Grecia.dimensiunii transfrontaliere a furnizării de servicii publice şi private. La 1 mai 2004.o parte şi de alta a frontierei. . . trecând prin Munţii Europei Centrale şi Câmpiile Ungariei. Ungaria. în timp ce direcţiile A şi C sunt axate pe cooperare transfrontalieră şi respectiv cooperare transregională. În jur de 200 milioane de oameni. Slovacia şi Slovenia) şi respectiv 9 sunt ne-membre (Albania.amenajării coerente a aglomerărilor. Danubian and South-Eastern European Space) aparţine direcţiei B. Grecia. Din cele trei direcţii (A.luptei contra impactului transfrontalier al poluării. Polonia. Acesta este finanţat sub Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER). Germania. Croaţia. al pădurilor. trans-naţională (INTERREG IIIB) şi interregională(INTERREG IIIC). Ungaria. Aceste programe sunt bazate pe programele INTERREG deja existente de-a lungul frontierelor. iar pentru CADSES au apărut noi provocări: extinderea şi vecinătatea. . al zonelor umede etc. “Programul CADSES” este aria cea mai extinsă şi complexă dintre cele 13 arii transnaţionale de cooperare în Europa.). Slovenia. De la Coastele Mării Baltice. acoperind teme ca dezvoltarea spaţială şi acţiunile referitoare la coeziunea economică şi socială (Prioritatea 1). Aria acoperită de CADSES include regiuni aparţinând a 18 tari.NP). al zonelor costiere. peste 15 grupuri etnice. Adriatic. CADSES a îndeplinit misiunea programului INTERREG prin cele patru priorităţi şi doisprezece măsuri. trăiesc în acest cadru dinamic. oraşelor şi zonelor de habitat al comunităţilor etnice transfrontaliere. Prin CADSES se urmăreşte atingerea unei integrări teritoriale şi economice superioare în cadrul ariei de cooperare. Polonia. B si C) ale Iniţiativei Comunitare Interreg III.

Globalizarea economiei conduce. .elaborarea de programe vizând conservarea numărului foarte scazut de râuri naturale şi semi-naturale care există încă în Europa şi mai ales în noile state membre. Sarcinile specifice ale amenajării teritoriului în regiunile de frontieră şi cele ale cooperării transfrontaliere constau în elaborarea unei abordări commune transfrontaliere. .regenerarea oraşelor din regiunile industriale.interioare importante). economic şi de mediu. Luarea în considerare a rolului Eurocoridoarelor pentru dezvoltarea teritorială. ci ansamblul regiunii. .regenerarea mediului în zonele care au fost afectate de activităţi industriale poluante. rezistenţa albiei pe cursul de apă principal şi al afluenţilor săi. . pentru a reduce deservirea unor zone ce ar fi mai puţin favorabile pentru mediu.protecţia preventivă contra inundaţiilor prin promovarea cooperării pentru o gestiune integrată şi durabilă a bazinelor fluvial transfrontaliere şi transnaţionale. cale care trebuie sa aibă urmatoarele elemente semnificative: . în cadrul planificarilor conjugate. Zonele de reconversie.recalificarea şi formarea continuă a muncitorilor care şi-au pierdut slujba. . . .protectia ecosistemelor deosebit de fragile. Luarea în considerare a interacţiunilor între infrastructurile de transport şi armăturile urbane apare ca necesară pentru viitor în contextul eforturilor de integrare între politica de amenajare şi cea de transport.îmbunătăţirea accesibilităţii şi a dezvoltării tehnologiilor de informaţie şi telecomunicaţii. .o gestiune mai durabilă a sistemului acvatic pe întreg bazinul de colectare cu o atenţie deosebită acordată cantităţii de apă. ca şi pentru repartiţia geografică a populaţiilor poate determina. sub forma de scheme structurale şi de planuri comune. Conflictele între diversele funcţiuni trebuie anticipate şi atenuate printr-o amenajare a teritoriului integrată. o valoare adaugată substanţiala în domeniile social. Măsurile de amenajare prevazute pentru zonele urbane trebuie sa se aplice şi aici pentru a crea un mediu atractiv pentru investitori.organizarea cooperării interregionale şi transnaţionale cu scopul de a reduce izolarea şi a genera noi initiaţive şi noi impulsuri de crestere. Regiunile de frontieră. Aceasta va trebui sa se sprijine pe studii aprofundate ale întregii reţele de relaţii functionale ale regiunilor de frontieră implicate şi să se axeze pe dezvoltarea omogenă a teritoriului unei aceleiaşi regiuni situate de . la abandonarea terenurilor militare.integrarea gestiunii sistemului acvatic pe tot bazinul de colectare cu amenajarea teritoriului la diferite niveluri. Impactul nu priveşte numai mediul lor imediat. Dezvoltarea unei strategii de securitate şi reducerea efectivelor de apărare conduc. resorbţia zonelor industrial vechi şi contaminate şi ameliorarea mediului urban. Amenajarea teritoriului are drept sarcina să reabiliteze mediul vechilor situuri industriale şi militare şi să le facă disponibile pentru alte utilizări. în Europa. Diversificarea economică va trebui să fie promovată prin intermediul următoarelor măsuri: . . infiltraţia.dezvoltarea unor tehnopoli şi centre tehnologice cu scopul de a favoriza transferul de tehnologie şi crearea de noi întreprinderi care sa folosească tehnologiile avansate.limitarea expansiunii zonelor urbane în zone cu valoare ecologică şi în cele care sunt potenţial ameninţate de inundaţii. în întreaga Europa. luând în considerare retenţia. la o învechire rapidă a numeroase ramuri industriale şi la declinul accelerat al regiunilor de reconversie implicate. Bazinele fluviale şi oglinzile de apă. care trebuie de asemenea sa fie convertite pentru alte utilizari. mai ales prin intermediul furnizării de servicii. .

Slovenia. Adriatică şi Dunăreană şi parţial spaţiul sud-est european şi ESTIA iniţiat de Grecia. Germania şi Italia. părţi din Italia. Croaţia. Fig. Romania. Serbia. Muntenegru. Ungaria. Slovenia şi Slovacia) şi un stat partener (Ucraina). cuprinzând spaţiul . Slovacia. Noul program CENTRAL cuprinde 8 state membre (Republica Cehă. cuprinzând Europa Centrală. Bosnia şi Herţegovina.8 – Schemă sitetică privind Programul CADSES În perioada 2007-2013 cooperarea transnaţională prin CADSES este divizat în două spaţii: Programul Central European(CENTRAL) şi spaţiul Sud . părţi din Germania. Bulgaria. Ungaria. părţi din Italia.Est European (SEES). Două proiecte cu obiective similare au fost iniţiate pentru a aborda aceste problematici. Polonia. Moldova şi părţi din Ucraina. Aria eligibilă propusă pentru SEES cuprinde Albania. VISION PLANET Ţările din centrul şi sud-estul Europei se confruntă în prezent cu tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă şi a implementării măsurilor pentru intrarea în UE. Grecia. Macedonia.prevenirea riscului (Prioritatea 4). VISION PLANET iniţiat de Austria. Austria.

Ambele proiecte ţintesc spre o mai bună înţelegere a proceselor dezvoltării spaţiale. Polonia. Slovenia. când a treia conferinţă ministerială din Tallin a adoptat raportul final cu titlul VASAB 2010 ”Spre un cadru pentru Dezvoltare Spaţială în BSR” (aşa numitul raport Tallin). Germania. Rusia şi Suedia. A cincea conferinţă ministerială din Wismar (Germania) în septembrie 2001 a stabilit un set . Lituania. Dialogul din cadrul acestui proiect cuprinde diferite subiecte. VASAB are o viziune pentru o dezvoltare spaţială armonioasă. să promoveze proiecte practice şi să coopereze cu alte organizaţii pan-baltice (Baltic 21. instituţiilor şi instrumentelor existente în această parte a Europei. Dialog asupra planificării spaţiale. Slovaci. Helcom) în promovarea dezvoltării spaţiale efective în regiune. Cehia şi Ungaria. Dezvoltarea infrastructurii. Protecţia mediului şi managementul moştenirii naturale şi culturale. VASAB . Instrumente.sud .est european. VISION PLANET a fost de asemenea implementat în cadrul INTERREG II C şi se concentrează pe Spaţiul Adriatic. La acest proiect au participat 11 state: Bulgaria. Italia. Modelarea dezvoltării oraşelor. scopul fiind acela de a dezvolta o perspectivă comună a dezvoltării spaţiale transnaţionale pentru această arie. România. Norvegia. Aria de acţiune VASAB cuprindea ţări sau părţi ale acestora: Belarus. Conferinţa a desemnat un Comitet despre Dezvoltarea Spaţială a Regiunii Mării Baltice(CSD/ BSR) la care participau guverne din toate ţările baltice la care s-a adăugat Belarus. Letonia. Sarcinile din cadrul proiectului au fost împărţite în două părţi: Elaborarea viziunilor şi strategiilor. Polonia. echilibrată şi durabilă în regiunea Mării Baltice. Dezvoltarea zonelor rurale. Danubian şi Central European. să ajute ministerele să creeze perspective comune ale politicii spaţiale.viziune şi strategie în jurul Mării Baltice VASAB este o reţea interguvernamentală formată din 11 ţări din regiunea Mării Baltice promovând cooperarea referitoare la planificarea spaţială şi dezvoltarea în regiunea Mării Baltice. VASAB a fost fondată în 1992 la conferinţa de la nivel ministerial din Karlskron care a decis să lucreze la un document „ Viziuni şi strategii pentru regiunea Mării Baltice 2010” şi au stabilit un grup de obiective din toate ţările şi regiunile interesate să monitorizeze lucrul la raportul final. Finlanda. Germania. CBSS. printre care: Îmbunătăţirea structurii spaţiale. Lucrul a început în decembrie 1992 şi a fost finalizată 2 ani mai târziu . Principalul scop al CSD este să ofere un forum de schimburi de cunoştinţe şi experienţă în planificarea spaţială. Austria. Estonia. Croaţia. Totodată Germania şi Rusia au participat prin reprezentanţi din regiuni adiacente Regiunii Mării Baltice. Danemarca. instituţii şi metode ale planificării spaţiale şi factorii de decizie regionali.

Scenariul “ Securitate generală” se caracterizează printr-o creştere moderată a forţelor implicate în dezvoltarea spaţială: economie. AUSTRIA. prin care se . Scenariul “Competiţie generală” are ca forţe principale economia.10 – Cadru metodologic pentru DPST – Austria Cele patru scenarii de dezvoltare sunt următoarele : Scenariul “Creştere generală” în care forţele principale care determină dezvoltarea spaţială înregistrează o creştere puternică. Documentul actual de planificare strategică se numeşte «Scenarii spaţiale – Austria 2030.Toate documentele se raportează la principiile de dezvoltare strategică teritorială aprobate prin documente ale UE. 4 scenarii de dezvoltare. turismul şi transportul. Aceste forţe sunt: economia. megatendiţe. Interacţiunea continuă dintre stat. populaţia. piaţă şi societatea civilă previne apariţia disparităţilor. provocări strategice pentru elaborarea ploticilor de dezvoltare spaţială. Din punct de vedere metodologic schema de abordare este următoarea: Fig. populaţie şi turism. monitorizarea unor fenomene globale cu impact asupra dezvoltării spaţiale pe termen lung. mobilitatea şi transportul. Presiunea asupra spaţiului creşte în zonele dezvoltate în timp ce alte regiuni se confruntă cu probleme privind migraţia şi scădere substanţială economică şi socială. turismul. dar creează o presiune puternică asupra spaţiului. Elementele de conţinut se grupează pe următoarele categorii : abordare metodologică. analiză SWOT pentru scenariile amintite. populaţia.

Scenariul “ Risc general” urmează primul scenariu. Aşa cum rezultă din fig. Articularea politicilor naţionale cu cadrul comunitar şi cu orientările strategice ale UE. Orientările strategice ale FEDER pentru cooperarea teritorială europeană. relaţiilor sociale şi solidarităţii (delegaţia generală de ocupare şi formare profesională). Competitivitate regională şi ocupare a forţei de muncă şi Cooperare transfrontalieră şi interegională. prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European. În acest document este cuprinsă strategia şi resursele financiare care sunt reorganizate în jurul celor trei obiective prioritare ale UE: Convergenţă. Elementele de încadrare şi conţinut al programelor operaţionale. Orientările strategice ale FEDER şi FSE pentru obiectivul competitivităţii regionale şi de ocupare a forţei de muncă în Franţa metropolitană. Obiectivul „convergenţă” în ceea ce priveşte Franţa. al teritoriilor de peste mări şi al colectivităţilor teritoriale (Direcţia de afaceri economice. 11palierele instituţionale au marjă extrem de largă. ca şi în materie de competitivitate. de la nivelul UE până . precum şi în materie de ocupare a forţei de muncă şi incluziune socială şi de dezvoltare a capitalului uma. Ministerul muncii. Obiectivul „competitivitate regională şi de ocupare a forţei de muncă” acoperă 22 de regiuni ale Franţei fiind cofinanţate din aceleaşi fonduri europene. fără a dezvolta mecanisme care să ducă la mărirea consumurilor energetice. Orientările strategice ale FEDER-ului şi FSE-ului pentru obiectivele de convergenţă ale teritoriilor de peste mări. de coeziune teritorială şi de dezvoltare durabilă. sociale şi culturale). Dimensiunea teritorială a coeziunii şi a dezvoltării durabile în Franţa metropolitană. amenajării şi dezvoltării durabile (Direcţia interministerială a amenajării şi competitivităţii teritoriale). În ceea ce priveşte cadrul instituţional. Franţa are unul dintre cele mai complexe ierarhii.previne riscul creşterii unor disparităţi de ordin social şi se realizează un echilibru în consumul energetic. FRANŢA are un Cadru de Referinţă Strategic Naţional 2007-2013 (Programe ale politicii europene de coeziune economică şi socială) elaborat în anul 2005 de către Ministerul de interne. Prezentarea modalităţilor de coordonare şi de orientare a instrumentelor de intervenţie legate de guvernarea programelor referitoare la evaluarea şi monitorizarea strategiilor. de Ministerul eocologiei. Obiectivul „cooperare transfrontalieră şi interegională” se înscrie în continuarea programului INTERREG Acest cadru de referinţă cuprinde: Un diagnostic asupra situaţiei actuale a Franţei : dinamica competitivităţii şi ocupării forţei de muncă în anumite regiuni (Teritoriile de peste mări şi regiunile metropolitane) şi analiza SWOT pentru fiecare obiectiv în parte. singurele regiuni care se pot încadra în cofinanţările europene sunt „Teritoriile de peste mări”.

care realizează planificarea strategică la nivelul aglomeraţiilor urbane pentru 10-20 de ani. Planul de Transport Urban şi Schema de Dezvoltare Comercială. Programele Locale de Locuire. elaborate de stat pentru teritorii strategice (Alpii maritimi. Planurile Locale de Urbanism.11 . . bazinele miniere din Lorena. Fig. Dintre acestea. Acesta cuprinde orientările generale ale amenajării spaţiului (direcţii generale).la nivel local. prevăzând menţinerea echilibrelor majore şi dezvoltarea concertată obligatorie.Schema complexităţii instituţionale în domeniul strategiilor de dezvoltare Ierarhia documentelor cuprinde Directivele Teritoriale de Amenajare. nivelul aglomeraţiilor urbane este unul dintre cele mai importante având în vedere gradul de urbanizare ridicat al Franţei (peste 75%) este SCOT. Schema de Coerenţă Teritorială (SCOT). estuarul Loirei).

Strategia 2007-2013 are 4 macro-obiective. În perioada 2007-2013 există 42 de programe operative finanţate prin FESR şi 24 programe operative finanţaţi prin FSE. Programele Operative pot fi naţionale. sociale şi teritoriale a ţării. documente ce împart priorităţile strategice pe sectoare şi teritorii. Cadrul strategic naţional este pus în aplicare prin programe operative. promovând condiţii de viaţă şi de participare la activităţile economice mai puţin dezechilibrate. ce cuprind 10 priorităţi. regionale sau interregionale.12 – Schema de coerenţă teritorială (SCOT) ITALIA. şi în acelaşi timp integrarea actorilor şi a diverselor teritorii pe ruta inovării şi a competitivităţii care permit o mai bună asociere în scenariile de competiţie globală şi îmbunătăţirea coeziunii economice.Fig. reprezintă o acţiune pentru politica regională finalizată. .

13 – Macro-obiective şi priorităţi ale conceptului strategic naţional în Italia SPANIA. FEDER şi FSE pentru Spania în perioada 2007. Cadrul strategic naţional are un scop dublu. fiind un document strategic şi în acelaşi timp financiar: ca document financiar. contextul politic. acesta conţine subvenţiile alocate pentru politica de coeziune teritorială şi regională. ca document strategic fixează mai departe strategia care trebuie urmată în aşa fel încât să îndeplinească intervenţiile prin Fondul de Coeziune.Fig. focalizarea pe programele UE şi modalităţile de implementare.2013. vor fi materializate (în conformitate cu caracteristicile fiecărui teritoriu sau sector strategic) prin oricare din cele 86 categorii de cheltuieli stabilite prin Fondurile europene amintite. Într-o viziune sintetică privind clasificarea ţărilor membre ale UE în funcţie de DPST acestea pot fi grupate astfel: State şi regiuni cu DPST elaborate în concordanţă cu strategiile adoptate la Lisabona State cu strategii de dezvoltare de bază State şi regiuni cu strategii mixte Această clasificare a fost realizată în funcţie de următoarele criterii: utilizarea fondurilor UE. Concluzii. State şi regiuni cu DPST elaborate în concordanţă cu strategiile adoptate la . prin rotaţie. Se stabilesc 4 obiective finale majore care vor fi implementate prin 27 de axe prioritare care.

în principal domeniul investiţiilor publice şi pe creearea condiţiilor de bază pentru dezvoltarea mediului de afaceri. dimensiunea teritorială pe termen lung a dezvoltării economice se realizează prin politici regionale. Politicile regionale au crescut ca importanţă precum şi capacitatea administraţiilor regionale de a prelua responsabilităţi sporite în domeniul dezvoltării economice. Deşi suportul anterior a fost bun. îmbunătăţirea calităţii capitalului uman şi ameliorarea condiţiilor de mediu. Contextul politic este dat de existenţa limitată a disparităţilor regionale. Fondurile UE se caracterizează prin reducerea fondurilor de coeziune şi o uitlizare combinată a celor ce vizează programele de convergenţă. estul Germaniei. Olanda. Focalizarea strategiilor se îndreaptă. competitivitate şi ocuparea forţei de muncă. Finlanda. există regiuni care au o infrastructură insuficientă şi altele care au necesităţi privind dezvoltarea de bază. inovare. politicile naţionale de dezvoltare regională sunt centrate pe creştere. creşterea calităţii resurselor umane. Franţa. utilizare de noi tehnologii. Se adaugă rolul limitat în timp al politicilor de dezvoltare la nivel regional şi naţional. Marea Britanie. În plan spaţial se pune problema realizării unui echilibru între regiunile metropolitane şi celelalte areale. Măsurile prevăzute de strategia Lisabona au un rol secundar. divergenţe între politicile sectoriale şi politica de dezvoltare regională şi cu raportul dintre concentrarea creşterii pe poli/centre – întreaga regiune. de creştere a productivităţii şi de sprijinire a iniţiativelor antreprenoriale. Domeniile de referinţă sunt transporturi. Spania şi Irlanda (parţial). Danemarca. în special între regiunile metropolitane şi celelalte areale. Contextul politic. Portugalia. Contextul politic este reprezentat de provocarea cea mai importantă cea a integrării în UE. în special între capitală/areale metropolitane şi periferie sau regiunile mai slab dezvoltate. Implementarea presupune alegerea soluţiilor adecvate care să asigure un echilibru între investiţiile pe termen lung şi efectele scontate pe termen scurt. Persistă puternice diferenţieri regionale. Statele cu strategii de dezvoltare de bază sunt reprezentate de noile state membre ale UE. competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă. Implementarea se confruntă cu: o reducere a resurselor financiare necesare. Fondurile UE sunt destinate în cea mai mare parte pentru programe ce vizează competitivitatea regională şi creşterea numărului de locuri de muncă. telecomunicaţii şi alte tipuri de infrastructuri. majoritatea fiind utilizate sub auspiciile programelor de convergenţă. Suedia. State şi regiuni cu strategii mixte de dezvoltare : Grecia. relativa lor aplicare în teritoriu precum şi existenţa unor probleme privind structurile instituţionale. iniţiativă antreprenorială. Fondurile UE au o importanţă deosebită şi constituie suportul politicii de coeziune.Lisabona: Austria. Există o creştere a disparităţilor sociale şi regionale. strategii regionale de promovare a inovării. dar . Focalizarea strategiilor se bazează pe strategiile Lisabona/Goteborg. regiunile din sudul Italiei. regiunea central nordică a Italiei şi partea de vest a Germaniei. între competitivitate (creştere economică) şi reducerea disparităţilor (coeziune). Focalizarea pe programele UE vizează aspecte privind accesul la cunoaştere şi informare.

Implementarea necesită o selectare a politicilor ca pre condiţie pentru realizarea creşterii economice şi implicit a competitivităţii. De asemenea este necesară o mai bună coordonare între intervenţiilor la nivel naţional şi cele prevăzute în documentele UE şi o creştere a implicării regiunilor în strategiile şi programele viitoare privind utilizarea fondurilor structurale. mediul de afaceri şi măsurile de creştere a gradului de ocupare a forţei de muncă. Se pune un accent deosebit pe trasferul de tehnologie şi inovaţii. Strategiile de dezvoltare teritorială a României la nivel naţional şi regional se regăsesc în cadrul următoarelor documente elaborate până în prezent: Planul Naţional de Dezvoltare (PND) 2007-2013 Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (2007-2013) Programul Operaţional Regional Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială. Recomandări pentru elaborarea metodologiei-cadru în situaţia particulară a României – la nivel regional şi la nivel naţional Analiza situaţiei particulare a României privind strategiile de dezvoltare teritorială la diferite nivele. Se adaugă întărirea capacităţilor de implementare şi intervenţie în contextul documentelor de la Lisabona în special la nivel regional. proiecte logistice şi multimodale. managementul mediului şi al energiei. 1. România 2030 (proiect) Obiectivul global al PND vizează reducerea disparităţilor de dezvoltare socio-economică faţă de Uniunea Europeană.5.şi pe continuarea asigurării unui suport ce vizează infrastructura de bază. iniţiavă antreprenorială. Pentru realizarea sa sunt necesare atingerea a trei obiective .

un climat de afaceri dificil şi lipsa unei infrastructuri adecvate pentru sprijinirea mediului de afaceri. cum ar fi femeile. Competitivitatea economică – productivitatea scăzută. este necesară consolidarea în continuare a managementului fondurilor comunitare pentru utilizarea eficientă a acestora în scopul promovării dezvoltării economice şi sociale. ISD sunt atrase. insuficienta corelare între educaţie. precum şi a sistemului de transport rutier. toate afectează dezvoltarea mediului de afaceri. cooperare interinstituţională inadecvată. administrarea defectuoasă a acestuia. în regiunile mai dezvoltate. zonele . canalizare şi de management al deşeurilor. Dimensiunea teritorială . aerian şi naval. acestea continuând să crească. Capacitatea administrativă – serviciile publice sunt slab dezvoltate şi „neprietenoase”. echipamentele şi tehnologia învechite. abilităţi nesatisfăcătoare ale funcţionarilor publici. ineficienţa energetică. feroviar. precum şi utilizarea ineficientă a resurselor de energie. ceea ce conduce la creşterea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. Toate acestea sunt dublate de un nivel scăzut al cunoştinţelor în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Totodată. Inegalitatea de şanse duce la excluderea socială a categoriilor vulnerabile. au apărut foarte rapid decalaje între regiuni. promovarea ocupării şi a incluziunii sociale şi întărirea capacităţii administrative Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol Diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării Cadrul Strategic Naţional de Referinţă subliniază problemele şi disfuncţionalităţile care trebuie rezolvate în vederea atingerii obiectivului strategic global: Infrastructura de bază – calitatea slabă şi ineficienţa serviciilor de furnizare a apei potabile. punând astfel în pericol dezvoltarea socio-economică. constituie frâne în calea dezvoltării. de obicei. spiritul antreprenorial insuficient dezvoltat. accesul limitat la finanţare şi investiţiile insuficiente în cercetaredezvoltare şi tehnologiile informaţiei şi comunicării (TIC).capacitatea limitată a sistemului de educaţie şi formare profesională continuă de a răspunde nevoilor unei economii moderne bazate pe cunoaştere. formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă. Acest fenomen este şi mai pregnant atunci când se compară nivelul de dezvoltare al regiunii Bucureşti–Ilfov cu restul ţării. În mod special. Capitalul uman . care conduc într-un final la calitatea slabă a serviciilor furnizate societăţii. persoanele cu dizabilităţi şi etnia romă. atenţia redusă acordată educaţiei.ca urmare a restructurării industriei. de dezvoltare economică locală şi de mediul social. ca şi lipsa inter-conectivităţii. Capacitatea administrativă insuficientă este reflectată în structuri de management neperformante.specifice: • Creşterea competitivităţii pe termen lung a economiei româneşti • Dezvoltarea la standarde europene a infrastructurii de bază • Perfecţionarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman autohton Planul prevede şi şase priorităţi naţionale care trebuie avute în vedere pentru realizarea acestor obiective: Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului Dezvoltarea resurselor umane. Disparităţile dintre mediul urban şi cel rural sunt de asemenea mari şi în continuă creştere. Atât zonele urbane cât şi zonele rurale se confruntă cu probleme legate de infrastructură (din cauza investiţiilor insuficiente).

7. precum şi a navigaţiei pe Dunăre (axele prioritare TEN-T nr. se va acorda sprijin pentru creşterea accesului şi participării la educaţie şi pentru creşterea adaptabilităţii sistemului de educaţie şi formare profesională în vederea furnizării cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare unei economii moderne şi în plină dezvoltare. O eficienţă energetică mai mare de-a lungul întregului lanţ – producţie.rurale depind excesiv de agricultură. inclusiv Strategia de la Lisabona. asigurând totodată legături mai bune cu rutele TEN-T. Se vor sprijini . precum şi pentru asigurarea unei mai mari flexibilităţi a sistemului educaţional. aeroporturi şi servicii navale. Investiţiile în infrastructura de mediu vor contribui la îmbunătăţirea sistemelor de management al apei potabile şi a deşeurilor menajere la standarde europene. Investiţiile vor îmbunătăţi accesul la pieţe mai extinse şi toate acţiunile vor contribui la reducerea duratei călătoriilor şi costurilor de transport. Creşterea competitivităţii pe termen lung a economiei româneşti – strategia va contribui la construirea unei baze de producţie şi antreprenoriale dinamice. accesibilitatea şi inter-conectivitatea dintre drumurile naţionale. judeţene şi locale. Întreprinderile mici şi mijlocii vor beneficia de ajutoare pentru investiţii şi vor fi sprijinite prin servicii de consiliere pentru afaceri de calitate.strategia va urmări sprijinirea sistemului de învăţământ şi formare profesională în scopul îmbunătăţirii calităţii educaţiei şi calificărilor indivizilor. care să fie adecvată pentru România. acesta fiind un important motor al dezvoltării. În aceste zone. Totodată. în special prin investiţii în produse şi servicii cu o valoare adăugată mai mare. de asemenea. Pentru a beneficia de sisteme educaţionale şi de formare profesională de calitate. 18 şi 22) şi vor sprijini dezvoltarea mediului de afaceri şi crearea de noi locuri de muncă. Turismul va fi sprijinit. dezvoltarea spiritului antreprenorial şi învăţarea pe parcursul întregii vieţi se vor afla în centrul politicilor în domeniu. Creşterea adaptabilităţii. va sprijini crearea şi dezvoltarea de noi afaceri. Investiţiile vor îmbunătăţi. precum şi prin asigurarea accesului la alte tipuri de servicii necesare dezvoltării şi creării de noi locuri de muncă. căi ferate. CSNR vizează armonizarea tuturor acestor priorităţi într-o strategie coerentă. transport. Dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene – investiţiile în infrastructură vor îmbunătăţi calitatea reţelelor rutiere şi feroviare. Se va încuraja inovarea şi se va îmbunătăţi procesul de punere în practică a rezultatelor activităţilor de cercetare şi dezvoltare la oportunităţile de piaţă. distribuţie şi utilizare finală – va îmbunătăţi competitivitatea economică şi calitatea aerului şi vor crea premizele unei dezvoltări durabile. Eforturile se vor concentra pe un management mai eficient al mediului natural şi pe utilizarea durabilă a resurselor naturale. dar care să se şi conformeze strategiilor Uniunii Europene. Priorităţi şi acţiuni Priorităţile CSNR au fost formulate ca răspuns strategic al Guvernului la problemele economice actuale şi în vederea creării oportunităţilor pe care România şi le doreşte. infrastructura şi serviciile de sprijin pentru afaceri sunt foarte slab dezvoltate sau chiar inexistente Este necesară o abordare mai structurată în ceea ce priveşte nivelul teritorial al diverselor politici de dezvoltare sectoriale şi inter-sectoriale şi măsurilor derivate din acestea. Dezvoltarea şi folosirea mai eficientă a capitalului uman din România . iar angajatorii vor fi încurajaţi să investească în capitalul uman. şi să aibă ca efect dezvoltarea economică şi creşterea numărului de locuri de muncă. de asemenea. inclusiv prin dotarea cu echipamente şcolare şi TIC. se impune modernizarea infrastructurii educaţionale şi de formare. precum şi accesul la finanţare şi TIC.

Acţiunile vor viza coridoarele şi polii de dezvoltare existenţi sau emergenţi şi vor crea condiţiile necesare dezvoltării integrate. corelaţia actuală dintre strategiile de dezvoltare prevăzute la nivel european şi planurile. precum şi raportarea acestora la regiunile caracteristice echivalent europene. astfel încât acestea să poată beneficia de noile oportunităţi de angajare care vor fi create. Consolidarea unei capacităţi administrative eficiente – strategia va îmbunătăţi managementul în sectorul public. Acţiunile vor viza. flexibil şi reactiv. Realizarea coeziunii teritoriale se va sprijini pe cadrul strategic pe termen lung stabilit prin Conceptul strategic de dezvoltare spaţială şi integrare în structurile spaţiale europene 2007–2025. Sprijinul acordat va contribui la consolidarea mediului de afaceri local şi regional şi la dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural în vederea sprijinirii turismului şi dezvoltării mediului urban. persoanele cu dizabilităţi) care reprezintă categorii dezavantajate pe piaţa forţei de muncă. precum şi al combaterii deficienţelor economiei române. . Investiţiile vor contribui la îmbunătăţirea procesului de elaborare a politicilor şi a proceselor decizionale în domeniul managementului public. naţionale şi trans-europene. europene şi inter-continentale care conectează România la pieţele internaţionale. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate şi îngrijire va contribui la regenerarea economică prin reducerea costurilor şi a perioadelor de inactivitate. inversarea tendinţei de accentuare a disparităţilor de dezvoltare prin sprijinirea şi promovarea unei dezvoltări economice şi sociale echilibrate a Regiunilor. În fig. precum şi restructurarea zonelor rurale şi urbane. la dezvoltarea unui sistem al funcţiei publice modern. programele naţionale existente sau aflate în diferite stadii de execuţie. stabilind conexiunile cu reţelele regionale. minorităţile etnice.14 este reprezentată.acţiunile de combatere a excluziunii sociale şi de promovare a incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile (femeile. Promovarea dezvoltării teritoriale echilibrate – scopul este stoparea şi. acele domenii administrative unde se poate înregistra cel mai mare impact din punctul de vedere al stimulării dezvoltării socio-economice şi al mediului de afaceri. Acţiunile vor sprijini dezvoltarea regiunilor prin crearea condiţiilor necesare stimulării creşterii economice a regiunilor mai puţin dezvoltate. Investiţiile se vor concentra pe consolidarea infrastructurii şi stabilirea legăturilor locale cu reţelele naţionale. precum şi la îmbunătăţirea standardelor de calitate şi eficienţă în furnizarea serviciilor publice. cu prioritate. eventual. sintetic.

cele care definesc direcţiile strategice naţionale precum şi cele care vizează amenajarea teritoriului. programe la nivel naţionale 2.14 – Schemă sinteză privind corelaţia dintre strategii europene şi planuri.Fig. planuri şi programe la nivel sectorial. Stabilirea cadrului metodologic în vederea elaborării strategiilor de dezvoltare teritorială pe paliere diferite. precum şi alte strategii. . În stabilirea cadrului metodologic trebuie să existe o corelaţie între documentele europene.

STARTEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI .Logica de abordare este prezentată sintetic în fig.15 – Relaţia strategii de dezvoltare teritorială – planuri de amenajarea teritoriului METODOLOGIA CADRU PRIVIND ELABORAREA DOCUMENTELOR DE PLANIFICARE STRATEGICĂ TERITORIALĂ LA NIVEL NAŢIONAL.15.DPSTN . Fig.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful