Conceptul de habitus la Pierre Bourdieu

Hegel sau Husserl. Convins că succesul în educaţie depinde invariabil de măsura în care actorii sociali sunt . Înrudit cu alte concepte precum “categorizare” ori “procedee interpretative”. dintre care astăzi fiinţează 65 astfel de structuri. „Habitus-ul” în curgerea timpului Interpretat la nivel semantic habitus este corespondentul latin al cuvântului „hexis”. pe care istoria sociologiei îl găseşte utilizat de Aristotel pentru a indica „dispoziţiile dobândite ale corpului şi sufletului”. Mauss teoretiza conceptual prin prisma unor principii de raţionament specifice indivizilor. reprezentanţi de seamă precum Toma d’Aquino. Durkheim şi Mauss i-au inoculat interesul pentru acţiunile omului acaparat de societate. „structuralism constructivist” sau varianta îmbunătăţită a celui de „habitus” se leagă de numele său. prin înfiinţarea mai multor instituţii. Nu doar cariera profesională îl recomandă pe Bourdieu ci şi rezultatele acesteia şi a cercetărilor întreprinse. Între aceştia. Termeni precum „capital cultural”. adunând valorile teoretice ale predecesorilor sociologi. habitusul numeşte scheme cognitive pe baza cărora individul interpretează realitatea. Pierre Bourdieu reprezintă un nume de seamă al gândirii sociologice din „hexagon”. Durkheim îl folosea explicând impactul pe care creştinismul îl are asupra fiinţei umane. fiind dobândite în trecerea lui prin societate. utilizându-l în operele proprii. II. una dintre cele două mari instituţii de învăţământ elitiste ale Franţei. Adus în sociologie de precursorii şcolii sociologice franceze contemporane. La rândul său. M.I. a îmbrăţişat cariera didactică. Având punctul de plecare realizat. Absolvent al Şcolii Normale Superioare. fiind axat pe sociologia culturii şi a educaţiei. aceasta fiind predispusă la a accepta condiţiile credinţei. dispus de obişnuinţă. Intrarea în “scenă” a lui Bourdieu Şcoala franceză de sociologie a intrat într-o perioadă de dezvoltare după cel de-al doilea război mondial. termenul şi-a găsit loc în cadrul teoriilor lui Bourdieu. filosofia l-a luat sub aripa protectoare. prezente în limbaj dar la modul inconştient.

o constrângere la nivel simbolic începe prin infiltrarea acestora în individ. Noutatea conceptului la Bourdieu vine din modul de a înţelege natura sa cognitiv practică. Dacă această realizare este recunoscută de cei care au transmis-o atunci individul se poate considera realizat. În mod normal aceasta din urmă îşi pune amprenta iremediabil asupra personalităţii individului. pentru a inocula valorile. Într-un final. în cadrul unor instituţii cu funcţii precise. şcoala nu-i pare lui . anonime cât şi “pedagogia implicită” aşa cum o numeşte Bourdieu. III. Practic. Educaţia este văzută în acelaşi timp ca producătoare de structuri practice.între integrare şi dominare Plecând de la această idee Pierre Bourdieu sesizează că violenţa simbolică este strâns legată de raporturile de dominaţie. Habitus . marcaţi de învăţături nearanjate temporal. Modelul sociologului din patria vinului de Bordeaux se sprijină pe idea că educaţia este aliatul clasei dominante. Vorbind de educaţie. marcându-l cu pecetea culturii clasei sociale stăpânitoare. Aşa se realizează înglobarea intelectuală şi morală. impunând aproape inconştient şablonul său cultural. aceasta este acceptată în ambele sensuri ale ei. Cu toate acestea nicio putere dominantă nu-şi poate impune simbolurile la nivelul agentului social dacă acesta nu regăseşte în interiorul său disponibilitate sau orientare spre acestea. obiective în sistemul social. Nicidecum cu o învăţătură neutră ci una impusă. cadrele didactice nu sunt decât mandatate să transmită violenţa simbolică. realizată de agenţi specializaţi. fiind universală.absorbiţi de cultura dominantă. acest agent fundamental fiind motorul care reproduce structura socială în cea a individului. Acel ansamblu de valori şi cunoştinţe selectate de clasa dominantă în raport cu propriile interese se manifestă prin scheme de percepţie. Inocularea valorilor dorite de către clasa dominantă îşi găseşte aliat în acţiunea pedagogică. de apreciere şi acţiune aproape identice la toţi membrii unei clase sociale. adică ce ar constitui un habitus. sociologul pretinde că acei ce deţin puterea controlează reprezentarea pe care o ia cultura şi pot să-şi susţină în acest fel poziţia. cei “şapte ani de acasă”. Pe ansamblu. duplicând fără reserve structura socială existentă. Atât cea domestică.

V. ce obligă invariabil. valori şi oameni nu în funcţie de exigenţe de integrare generală. pare imposibil ca raţiunea să fie principiul ce stă la bază. în timpul jocului decizii trebuind luate în fracţiuni de secundă. IV. un mijloc de reproducere a inegalităţii şanselor şi dominaţiei. percepţii şi acţiuni.Bourdieu acea instituţie binevoitoare. agentul se legitimizează ca purtător al culturii dominante. Pare greu de crezut că s-ar putea elabora o strategie raţională ad-hoc. responsabilă de propagarea culturii universale ci mai degrabă un soi de instanţă. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi Cu toate că orice individ acţionează sub impulsul subiectivismului. nedirijate. ci de raporturi de putere sau de exploatare între clase opuse. Omogenitatea nu implică dimensiunea conştientă ci acţionează spiritual asigurând adeziunea la principiile generale care se doresc a fi impuse. este aplicabil cel mai bine principiul transformării raporturilor de forţă în raporturi în raporturi de semnificaţie şi al reproducţiei dominaţiei în diferite câmpuri ale spaţiului social. Instituţia educaţională selectează şi ordonează norme. Cu toate că acţiunea umană tinde să aibă un scop precis. indiferent de situaţie. comune pentru toţi şi născătoare ale conceptului de habitus de clasă ori grup. Cu toate că reacţiile sunt particulare. având caracteristici comune. agentul acţionând ca şi cum ar cunoaşte pe de rost paşii ce trebuie făcuţi. Atât de nou trâmbiţatul “omogenitate în diversitate” pare să fie perfect adaptabil situaţiei. ce produce un control social. Practic. Raţionez…deci acţionez? Raţionalitatea acţiunii a fost mereu în centrul discuţiilor atunci când habitusul avea rol de subiect. clase de condiţii ale unei existenţe identice sau corespondente purced spre similitudini între semeni în ceea ce priveşte dispoziţiile interne şi chiar manifestări. hotărârile se iau în condiţiile unei situaţii obiective. Sociologul francez propune mai degrabă o variantă . Sportul este un bun exemplu. În interiorul unei clase sociale funcţionează cam aceleaşi scheme interiorizate. Tocmai datorită timpului foarte scurt pe care îl are o persoană la dispoziţie pentru a lua decizii. Există stiluri proprii de acţiune dar pe acelaşi palier. La nivel de grup.

Deci un rezultat al habitusului şi al unor condiţii asemănătoare ale acţiunii. .în care acţiunea este produsul unui program pe care experimentarea repetată a condiţiilor similare celor în care se desfăşoară jocul l-a crescut în individ.