Colecţia "CONSTRUCŢII" ________________________________________________________________

MATERIALE DE CONSTRUCŢII Partea I

Industria materialelor de construcţii a cunoscut, în ultima perioadă, o dezvoltare tot mai accentuată. S-au extins domeniile de utilizare ale materialelor clasice, s-au produs materiale noi cu performanţe tehnicoeconomice superioare şi au apărut standarde româneşti aliniate la normele europene sau internaţionale. Cartea reprezintă un material bibliografic la zi care ţine seama de aceste schimbări. Lucrarea se adresează în primul rând studenţilor, dar poate constitui şi o bază de informaţii utile pentru specialiştii constructori, care nu au acces direct la noile norme europene sau internaţionale. Referent ştiinţific: Prof.dr.ing. Corneliu BOB

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BUCHMAN, IOSIF Materiale de construcţii / prof.dr.ing. Iosif Buchman Timişoara: Editura Politehnica, 2009 80 p. ; 24 cm. - (Construcţii) Vol. ISBN 978-973-625-888-6 Partea I. – 2009.-Bibliogr.- ISBN 978-973-625-890-9 691

Prof.dr.ing. Iosif BUCHMAN

MATERIALE DE CONSTRUCŢII Partea I
Colecţia “CONSTRUCŢII”

EDITURA POLITEHNICA TIMIŞOARA - 2009

Copyright © Editura Politehnica, 2009 Toate drepturile sunt rezervate editurii. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă prin indiferent ce formă, fără acordul prealabil scris al Editurii Politehnica. EDITURA POLITEHNICA Bd. Republicii nr. 9 300159 Timişoara, România Tel. 0256/403.823 Fax 0256/403.823 E-mail: editura@edipol.upt.ro

Consilier editorial: Prof.dr.ing. Sabin IONEL Redactor: Claudia MIHALI

Bun de imprimat: 28.05.2009 Coli de tipar: 5 C.Z.U. 691 ISBN 978-973-625-888-6 ISBN Partea I 978-973-625-890-9

Tiparul executat sub comanda nr. 73 la Tipografia Universităţii "Politehnica" din Timişoara

intrarea României în Comunitatea Europeană a determinat modificarea şi înlocuirea standardelor existente. au fost editate cărţile: Controlul calităţii lianţilor. În plus. Controlul calităţii materialelor anorganice şi organice utilizate în construcţii. În această parte sunt abordate capitolele: Caracteristici generale ale materialelor de construcţii. în anul 2008. Colectivul disciplinei de Materiale de Construcţii din domeniul Ingineriei Civile de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din Timişoara a considerat că. mortarelor şi betoanelor. pentru a putea fi asimilată cât mai uşor de către studenţi. în domeniul materialelor de construcţii s-au produs o serie de schimbări. pentru început. este necesară acoperirea cu bibliografie de specialitate a lucrărilor practice de laborator. Cursul de faţă acoperă prima parte din Syllabusul disciplinei de Materiale de Construcţii valabil la ora actuală la domeniul Inginerie Civilă din Universitatea Politehnica din Timişoara. în anul 2003.PREFAŢĂ Disciplina Materiale de Construcţii constituie una din primele discipline obligatorii din domeniul Inginerie Civilă. Lianţi anorganici (minerali). Având în vedere cele de mai sus. Faţă de ediţiile anterioare la care autorul a participat. într-un timp cât mai scurt autorul să elaboreze şi cea de-a doua parte. cursul include modificări impuse de materiale noi de construcţii care se utilizează sau se pot utiliza în prezent la noi în tară şi de standardele româneşti aliniate la standardele europene sau internaţionale. În consecinţă. 5 . Pe parcursul anilor. Materiale din piatră naturală. Unele din noutăţile aduse sunt prezentate succint în continuare. urmând ca. care se predă la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din Universitatea Politehnica din Timişoara. ca şi în oricare alt domeniu. Lucrarea este elaborată într-o formă concisă. care trebuie cunoscute şi asimilate cât mai rapid de viitorii ingineri constructori. având alocate un număr de 35 ore de curs şi un număr de 35 ore de laborator. forma de învăţământ de 4 ani. care impun apariţia unor noi ediţii de cursuri. precum şi apariţia unor standarde noi. Mortare cu lianţi anorganici (minerali). în concordanţă cu numărul orelor de curs alocate. La ora actuală este cuprinsă în programul de studii în semestrul al 2-lea al anului I de licenţă.

alegerea tipului de ciment. simbolurile şi compoziţiile adaosurilor şi a cimenturilor portland cu adaosuri. Capitolul 2 prezintă zonele granulometrice pentru agregatele curente folosite la betoanele de masă volumică normală. tipurile. tipurile de varuri aeriene şi varuri hidraulice. tipurile. Cursul se adresează în primul rând studenţilor. aprilie 2009 Iosif Buchman . dar poate constitui şi o bază de informaţii la zi pentru specialiştii constructori. Timişoara. simbolurile şi compoziţiile cimenturilor portland unitare. care nu au acces direct la noile norme europene. În cuprinsul capitolului 3 sunt prezentate date şi informaţii noi legate de: plăcile gips-carton. În ansamblu cel mai reformat capitol este capitolul 4. pentru care normele europene aduc modificări semnificative.În capitolul 1 sunt introduse noţiuni şi notaţii în concordanţă cu terminologia inclusă în normele europene.

Densitatea materialelor (masa volumică)………………………… 1... Metode acustice…………………………………………………….3.2.. Lianţi anorganici (minerali)………………………………………………………....... Protecţia pietrei naturale împotriva acţiunilor agresive…………………… 3... 3......3.....2.. Caracteristici stabilite prin încercări dinamice.2.2.............. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea apei. Compactitatea.....2. Produsele de carieră……………………………………………….. 1. 3... Stingerea (hidratarea) varului aerian………………….. Caracteristici mecanice stabilite prin încercări distructive……………….... 3..1. 3..1.2.1......... Alţi lianţi pe bază de sulfat de calciu…………………......1......4. Caracteristici fizico-mecanice stabilite prin metode nedistructive……….... 1..2.5.1............2.1..2..2.………………….2..3... Argilele……….. Caracteristicile ipsosului de construcţii întărit……….. 1.......1......2.5. 5 7 9 11 11 11 12 14 15 17 21 21 23 25 26 26 29 30 32 32 33 33 33 34 35 37 37 38 38 38 38 40 40 41 42 43 44 45 45 46 7 ........ volumul de goluri (porozitatea intergranulară)………………………………………. Caracteristici fizico-mecanice…………………………………………….1. 3....1........... Cuprins………………………………………………………………………………..... Clasificare…………………………………………………………...2........ Introducere…………………………………………………………………………. Materia primă.... Minerale şi roci………………………………………………………………… 2...2... Caracteristici generale ale materialelor de construcţii……………………… 1.........3.......2. Materia primă... 1..3.2.2.. Caracteristici stabilite prin încercări ciclice………………………....... 3.. Definiţie.CUPRINS Prefaţă..2.. Lianţi nehidraulici……………………………………………………………..1.. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea căldurii.2. 3. Materiale de construcţii din piatră naturală………………………………… 2..3.. Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii…..... 2. 1... Caracteristici privind comportarea materialelor sub acţiunea încărcărilor…………………………………………………………… 1.3..3.... Proces de fabricaţie………………….....3..1.. Extragerea pietrei naturale………………………………………………….1.... 1........1. Materiale din piatră naturală……………………………………………………… 2... Metode de stabilizare a argilelor……………………….. 1. 2...2.1.... Tipuri………… 3.......2..3.2. Caracteristici stabilite prin încercări statice………………………..2.3.......3. Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri)……………………… 3.......1.. porozitatea..... 3.... Produsele de balastieră…………………………………………….…………………………………………………….2... 2... Metode mecanice…………………………………………………… 1..2. Caracteristici generale…………………………………... 3.....4.. 1.... Priza şi întărirea ipsosului de construcţii…………….2.1.....2.2.... 2. 3. 1..4......... Metode atomice…………………………………………………….......1........1.3..2. Procesul de fabricaţie....... 1.. Varul aerian pentru construcţii……………………………………..3......... 3....2. 1. 3....2.

.1...3.4.5..2. Anexa 2 Condiţii mecanice şi fizice pentru cimenturi………………………... 4.. Materii prime... Mortare pentru tencuire şi gletuire………………………………………….………… 3...4.. Obţinere..2. 4.1.4. Soluţii de realizare a tencuielilor sau gleturilor…………………... Caracteristicile mortarelor întărite………………………………… Anexa 1 Plăci gips ..3.2. 4.1. Întărirea varului aerian…………………………………..3. 3. 3. 4.2. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri………… 3....3.5. Clasificarea mortarelor de zidărie…………………………………....3. 4....2. Caracteristicile mortarelor întărite………………………………… 4.4.2.4..... Cimentul aluminos……………………………………….. 3. 4.2..4. Cimentul portland…………………………………………………… 3..2.……………………………………… 3.4...2.1.. 3.. Întărirea.6. 4.3.. 3.1. cu adaosuri……..3.3. Cimenturi portland uzuale cu adaosuri………………. Cimenturi portland albe şi colorate. Cimenturi portland unitare…………………………….3...3..3.. Materialele componente……………………………………………. Alegerea tipului de ciment…………………………………………………… 4.....2.1.. 3..1.2...3.3.2...3....4...... Varuri aeriene cu adaosuri…. 4... 4.3.. Anexa 3 Recomandări de utilizare a cimenturilor... Lianţi hidraulici micşti (amestecaţi)…....2....carton………………………………………………………….1..…………………………………….... Caracteristicile mortarelor proaspete……………………………. Materialele componente……………………………………………. Compoziţie mineralogică…..3. Cimenturi portland cu adaosuri…………………………………….3.....3...1.1. 4. Domeniile de utilizare ale varului aerian……………… 3.. 3.3.. Alegerea mortarului pentru zidărie………………………………...4. Compoziţiile mortarelor…………………………………………….3. Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi.1. Mortare cu lianţi anorganici (minerali). Clasificarea mortarelor pentru tencuire sau gletuire……………....5... Caracteristicile mortarelor proaspete……………………………. 47 47 48 48 49 49 49 50 50 51 53 56 57 58 58 59 59 61 62 63 63 64 64 64 65 65 65 66 67 68 68 68 68 68 70 70 72 73 74 77 8 ... Tipuri de varuri hidraulice….. Caracteristicile fizico-mecanice şi chimice ale cimentului portland întărit………………………………..2.. 4.2...2.1....4.. Lianţi hidraulici unitari………………………………………………………… 3.. 3.. 3.. 4.. Mortare pentru zidărie……………………………………………………….2.2. Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi…………………….4.. Obţinere.1.. Bibliografie………………………………………………………………………….4..3.. 3.1. 3.2. Materii prime.... Compoziţiile mortarelor…………………………………………….3. Priza şi întărirea cimentului portland…………………. 3...6. 3.2.3. proprietăţile şi utilizarea varurilor hidraulice..3. Varurile hidraulice………………………………………………….. 4....... cu adaosuri……………………………………… 3...3.2..

durabilitatea şi domeniile de utilizare pentru majoritatea materialelor. Cursul prezintă caracteristicile generale ale materialelor şi metodele de determinare ale acestora. Industria materialelor de construcţii cunoaşte în ultima perioadă o dezvoltare tot mai accentuată. Materialele de construcţii trebuie să asigure rezistenţa. siguranţa. protecţie şi finisaj (anorganice. 9 . caracteristicile fizico-mecanice şi chimice. materialele metalice). Totodată trebuie să corespundă din punct de vedere estetic şi să aibă preţuri accesibile. materialele bituminoase. mortarele. materiale de construcţii. cursul de Materiale de construcţii pune la dispoziţia viitorilor ingineri constructori date referitoare la materiile prime.INTRODUCERE Produsele naturale sau artificiale care se utilizează la realizarea construcţiilor sunt denumite. În acest context materialele de construcţii produse în prezent în ţara noastră au atins performanţele tehnice ale materialelor existente pe piaţa europeană. S-au găsit noi utilizări pentru materialele clasice şi s-au realizat o serie de materiale noi cu performanţe tehnico-economice superioare. Pe de altă parte. materialele de construcţii anorganice (materialele din piatră naturală. organice sau mixte). în general. izolarea termică. acustică şi hidrofugă a construcţiilor în condiţii de durabilitate maximă. materialele ceramice. Pentru a acţiona în contextul necesităţilor enunţate. proiecare şi execuţie a construcţiilor. materialele din sticlă. şi materialele de izolaţie. materialele pe bază de polimeri). Cunoaşterea materialelor de construcţii reprezintă o necesitate pentru activitatea de cercetare. betoanele. tehnologia de obţinere. lianţii minerali. materialele de construcţii organice ( materialele lemnoase. odată cu intrarea României în Uniunea Europeană s-a impus producerea şi verificarea materialelor în concordanţă cu noile standarde româneşti – aliniate la normele europene.

care nu au acces direct la noile norme europene. dar poate constitui şi o bază de informaţii la zi pentru specialiştii constructori. 10 . de la anul I Inginerie Civilă de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara. Cursul se adresează în primul rând studenţilor. forma de învăţământ de 4 ani. în concordanţă cu numărul orelor alocate pentru disciplina de Materiale de construcţii în programul de studii de licenţă.Cursul este redactat într-o formă sintetică.

1 Sticla de calitate superioară şi oţelul nu au pori.1. Densitatea (densitatea reală) reprezintă masa unităţii de volum real (volumul fazei solide dintr-un volum aparent).1) unde m este masa în stare uscată.1.1.1.2) în care Va = V + Vp. 11 . Se măsoară în kg/m3 şi se poate exprima sub mai multe forme: densitate (ρ). Se calculează cu relaţia: ρ= m V ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1. densitate aparentă (ρa).a). CARACTERISTICI GENERALE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII 1. care constituie masa unităţii de volum aparent. Densitatea aparentă.1. Densitatea în grămadă se referă la materialele granulare (nisip.2). Densitatea materialelor (masa volumică) Densitatea este dată de raportul dintre masa şi volumul unui material. densitate în grămadă (ρg) şi densitate în stivă (ρs). Reprezintă masa unităţii de volum în grămadă (fig. Vp fiind volumul total al porilor (închişi şi deschişi) din material.1. pietriş ş. Caracteristici fizico-mecanice 1. se stabileşte cu formula: ρa = m Va ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1. iar V volumul fără pori (fig.1.1) Fig.

Fig. ). porozitatea. 12 . Densitatea în stivă se poate determina pentru materialele care se păstrează sau se transportă în stive (cărămizi.1.1.5) 1. Se calculează cu relaţia (1. Se notează cu C şi se calculează cu relaţia (1.2.2 Este dată de relaţia: m Vg ρg = ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1. materiale lemnoase ş. Întrucât Vg > Va ≥ V rezultă: ρ ≥ ρa > ρg (1. Această densitate se notează cu ρga pentru starea afânată sau cu ρgî pentru starea îndesată a materialului granular.4) în care masa ms este suma maselor elementelor stivei iar Vs volumul stivei stabilit pe baza dimensiunilor măsurate ale stivei. iar Vgol cuprinde volumul golurilor (spaţiilor) dintre granule. Compactitatea.6). ms Vs ρs = ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.4).a.3) unde Vg = V + Va + Vgol . volumul de goluri (porozitatea intergranulară) Compactitatea unui material caracterizează gradul de umplere al volumului aparent cu fază solidă.

la care Va = V. Se exprimă în două moduri şi anume: V pd Va (1. Porozitatea arată gradul de neumplere al volumului aparent cu fază solidă.6) Deoarece Va ≥ V rezultă că % C ≤ 100.%C = ρ V 100 = a 100 Va ρ (1. Dacă se face raportul % Pav/ Pam se obţine : % Pav = ρaPam100 (1. Rezistenţa la compresiune.7) % Pt = 100 Întrucât % C + % Pt = 100 rezultă că C şi Pt sunt mărimi complementare. Porozitatea totala Pt are expresia: Vp Va (1. au % C = 100.8) % Pav = V pd m 100 ⎡ m3 ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ⎦ Pam = (1. Sticla de calitate superioară şi oţelul. gradul de impermeabilitate şi rezistenţa la îngheţdezgheţ ale materialelor au valori mai mari cậnd compactitatea este mai mare.9) în care Pav este porozitatea aparentă funcţie de volum. Se poate exprima sub forma porozităţii totale sau sub forma porozităţii aparente (deschise). Porozitatea aparentă caracterizează porii deschişi din unitatea de volum aparent (sau masă). iar Pam este porozitatea aparentă funcţie de masă.10) 13 .

3. permeabilitatea şi rezistenţa la îngheţdezgheţ. saturare prin fierbere.Materialele cu porozitate mare au rezistenţe mecanice mici. 1. dar sunt bune izolatoare termic.14) 14 . umiditatea. Absorbţia de apă este proprietatea unui material de a absorbi şi a reţine apa în porii şi în capilarele sale. Se calculează cu relaţia: %V gol = V g − Va Vg 100 = (1 − ρg Va )100 = (1 − )100 ρa Vg (1. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea apei Acţiunea apei asupra materialelor de construcţii se apreciază prin următoarele caracteristici: absorbţia de apă.1. Se determină prin saturarea materialului în diferite condiţii: la presiune normală. Volumul de goluri (porozitatea intergranulară) este o caracteristică a materialelor granulare care arată totalitatea golurilor dintre granule din unitatea de volum în grămadă.13) în care: msa este masa în stare saturată. Se exprimă funcţie de masă (am) sau funcţie de volum (av) cu ajutorul relaţiilor: m sa − mus 100 mus %a m = (1. la subpresiune. Din raportul celor două moduri de exprimare se obţine: %av = %a m ρa ρ apa (1.11) Se poate determina pentru starea afânată sau îndesată a materialului granular. la presiune ridicată. iar mus este masa în stare uscată.12) %a v = m sa − mus 100 ρ apaVa (1.

densitatea şi rezistenţa la îngheţ-dezgheţ. starea de agregare.15) %U a = mum − mus 100 mus (1.4. Pentru beton se determină în mod practic gradul de impermeabilitate faţă de apă. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea căldurii Creşterea temperaturii materialelor anorganice poate modifica unele caracteristici ale acestora printre care: porozitatea. Reducerea rezistenţelor şi pierderea de masă sunt rezultatul distrugerilor provocate de expansiunea apei care îngheaţă în porii materialului. Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ (rezistenţa la gelivitate) se apreciază după numărul maxim de cicluri de îngheţ-dezgheţ pe care le poate suporta un material fără ca scăderea rezistenţelor mecanice şi pierderea de masă să depăşească anumite limite prescrise. se descompun sau se aprind.16) în care: mum este masa materialului în stare umedă iar mus este masa materialului în stare uscată. calculându-se cu relaţiile: mum − mus 100 mum %U r = (1.1. Se poate exprima în două moduri (umiditate relativă Ur sau umiditate absolută Ua). Absorbţia de apă şi umiditatea influenţează negativ rezistenţele mecanice. Permeabilitatea la apă a materialelor solide reprezintă proprietatea lor de a lăsa să treaca prin ele un volum oarecare de apă.Umiditatea caracterizează cantitatea de apă existentă într-un material la un moment dat. 15 . Materialele organice sub acţiunea căldurii se înmoaie. integritatea structurii. rezistenţele mecanice. Acesta reprezintă presiunea maximă a apei la care rezistă o epruvetă de beton un anumit timp prescris fără să prezinte infiltraţii de apă pe o adâncime mai mare decât limita admisă. densitatea aparentă. 1.

Transmiterea căldurii prin materialele solide are loc.17). în principal. Este dat de relaţia (1. care reprezintă creşterea unităţii de volum pentru un grad de temperatură. Fig.4 16 .3 Δl 0 α= l 0 ΔT ⎡ mm ⎤ ⎢ mK ⎥ ⎦ ⎣ (1.1.1. Se poate demonstra că: γ = 3α (1.17) în care lo este lungimea iniţială a barei iar Δlo alungirea barei pentru creşterea temperaturii cu ΔT grade de temperatură. Pentru elementele masive dilatarea se apreciază cu ajutorul coeficientului de dilatare cubică (volumică) γ.Pentru exploatarea construcţiilor interesează următoarele caracteristici: dilatarea.3).18) Propagarea căldurii este fenomenul de transmitere a căldurii din zonele mai calde ale materialelor la cele mai reci. propagarea căldurii şi căldura specifică.4). Dilatarea constă în creşterea dimensiunilor materialelor sub acţiunea căldurii.1. Fig. La elementele sub formă de bare (liniare) dilatarea este apreciată prin intermediul coeficientului de dilatare termică liniară α care reprezintă creşterea unităţii de lungime pentru un grad de temperatură (fig.1. prin conducţie (fig.

A .diferenţa de temperatura pe grosimea d în grade K. presiunea pământului).20) 1. Coeficientul de conductibilitate (conductivitate) termică reprezintă cantitatea de căldură care străbate într-o oră aria de 1 m2 şi distanţa de 1 m. a căror intensitate variază sensibil cu timpul şi care pot să lipsească un anumit timp (oamenii. Căldura specifică c este egală cu cantitatea de căldură necesară pentru ca temperatura unui material cu masa de 1 kg să varieze cu un grad de temperatură.timpul de propagare în ore.Cantitatea de căldură care se propagă se calculează cu expresia: Q=λ A (T1 − T2 )t d [J ] (1. t . care apar foarte rar la intensităţi semnificative (cutremurele.grosimea materialului în m. Cantitatea de căldură Q consumată pentru a încălzi un material cu masa m de la temperatura T1 la T2 se calculează cu relaţia: Q = mc(T1 . d . acţiuni excepţionale (AE).1. zăpada.suprafaţa prin care are loc transmisia în m2. (T1-T2). Caracteristici privind comportarea materialelor sub acţiunea încărcărilor Încărcările fac parte dintr-o categorie mai largă denumită acţiuni.5.coeficientul de conductibilitate termică al materialului în W/mK. inundaţiile). vântul). dacă diferenţa temperaturilor pe această distanţă este egală cu 1 grad. care se aplică în mod continuu cu o intensitate practic constantă (greutatea elementelor.T2) [J] (1.19) în care: λ . Materialele poroase au λ mic şi în consecinţă izolează bine termic. 17 . Se măsoară în J/kg K. acţiuni temporare (AT). Acestea se pot clasifica după frecvenţa cu care acţionează la anumite intensităţi în: - acţiuni permanente (AP).

1.1. dinamice (fig. 18 .5c).1.5 c) Datorită încărcărilor exterioare scheletul de rezistenţă al unei construcţii se deformează.1. a) b) Fig.6). unde se dezvoltă reacţiunile terenului de fundaţie.5a).După variaţia intensităţii (F) în timp acţiunile se clasifică în acţiuni statice (fig.1. adică prezintă variaţii de volum şi de formă (fig. Fig. Sub acţiunea încărcărilor şi a reacţiunilor scheletul de rezistenţă este în echilibru static într-o poziţie deformată.1.5b) şi ciclice (fig.6 În urma deformaţiilor în scheletul de rezistenţă apar forţe interioare denumite eforturi care transmit încărcările la fundaţii.

Efortul unitar tangenţial acţionează în planul secţiunii transversale.1.forţa (încărcarea) în N. Poate fi normal (σ) sau tangenţial (τ). Deformaţiile caracterizeaza cantitativ modificările volumului şi a formei unui element. în mm. 19 . A . deformaţia este reversibilă. care acţionează perpendicular pe secţiune.lungimea iniţială a elementului în m.6): ε= Δl l ⎡ mm ⎤ ⎢ m ⎥ ⎣ ⎦ (1. vâscoasă. dispare la descărcare (fig. Deformaţia specifică liniară se calculează cu relaţia (fig. plastică. deformaţia specifică unghiulară (lunecarea) γ care arată modificarea unghiurilor. Aceste modificări constau în două efecte simple şi anume: - deformaţia specifică liniară ε care arată alungirea sau scurtarea unităţii de lungime sub efectul încărcărilor.6 efortul unitar normal. Din punct de vedere fenomenologic se disting 3 tipuri fizice de deformaţii: elasică.7). Deformaţia elastică este caracterizată prin unicitatea curbei σ-ε atât la încărcare cât şi la descărcare.1. l .1. se calculează cu formula: σ= F A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.suprafaţa pe care se distribuie forţa în mm2. Pentru exemplul din fig.21) în care: F .22) în care: Δl reprezintă modificarea lungimii elementului sub acţiunea încărcării.Efortul unitar (tensiunea) este forţa interioară transmisă uniform distribuit pe unitatea de suprafaţă.

Fig.1. Deformaţia plastică apare la atingerea efortului σc denumit limită de curgere. γ .efortul unitar tangenţial. t .1.8).Fig.24) în care: τ . Fenomenul deformaţiei văscoase se modelează prin curgerea fluidelor vâscoase.8 Deformaţia vâscoasă trebuie analizată în raport cu timpul. K .1.coeficientul de vâscozitate al materialului.7 La principalele materiale de construcţii dependenţa σ-ε în domeniul elastic este liniară fiind valabilă legea lui Hooke cu expresia: σ = E⋅ε (1. Cea mai simplă exprimare este legea liniară (fig.9) cu expresia: τ =K ∂γ ∂t (1.1.timpul. 20 .23) în care E reprezintă modulul de elasticitate longitudinal (modulul lui Young). Curbele de încărcare-descărcare nu mai coincid (fig.deformaţia unghiulară.

1. deformaţia plastică apare într-un timp relativ scurt.1. Schema de încărcare este arătată în fig. rezistenţa la întindere din încovoiere.2.10. Caracteristici stabilite prin încercări statice Prin încercări statice se stabilesc următoarele caracteristici: rezistenţa la compresiune.a. Rezistenţa la compresiune se stabileşte pe epruvete cubice.1. elasto-vâscoplastice.1. fiind prescrisă viteza de creştere a încărcării. cea vâscoasă se dezvoltă în timp îndelungat. rezistenţa la răsucire ş. 1. Tipurile fizice de deformaţii se suprapun. Încărcarea se aplică centric cu prese hidraulice. Caracteristici mecanice stabilite prin încercări distructive 1.Fig. cilindrice sau prismatice. rezistenţa la forfecare. vâsco-elastice.9 Deformaţiile plastice şi vâscoase sunt inelastice. se cunosc deformaţii elasto-plastice. rezistenţa la întindere centrică. Pentru calculul rezistenţei la compresiune fc se utilizează relaţia (1. cu caracter permanent.25): Fig. ireversibile.10 21 .2.

b .26) în care: Fmax este forţa maximă pe care o suportă epruveta.11 Rezistenţa la întindere centrică ft se calculează cu formula: ft = Fmax A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.oţel. mortar.1.lemn.1. 22 . Fig. Este prescrisă viteza de creştere a încărcării.1. c .fc = Fmax A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.mortar).11. A este aria secţiunii solicitate. Pentru o fixare mai uşoară şi pentru o centrare cât mai perfectă s-au conceput tipurile de epruvete prezentate în fig.12 (a .25) în care: Fmax este forţa maximă pe care o suportă epruveta. A este aria secţiunii solicitate. Schema de încărcare este prezentată în fig. Rezistenţa la întindere centrică se poate determina cu maşini hidraulice pentru materialele cu rezistenţa ridicată (oţel) sau cu dispozitive mecanice pentru materialele cu rezistenţa mai mică ( piatră. beton).

Schema de încărcare este prezentată în fig.1.2.27).1.13 Berbecul se lasă să cadă liber de la înălţimi hi ce cresc progresiv până la distrugerea epruvetei. 6-scară gradată. 7-epruvetă). Fig.1. 2-bare de ghidare. 3-berbec. Rezistenţa la compresiune prin şoc se stabileşte pe epruvete prismatice sau cilindrice. 23 . Rezistenţa la compresiune prin şoc fs se calculează cu relaţia (1.13 (1-postament. Celelalte caracteristici care se pot stabili prin încercări statice vor fi abordate în cadrul altor capitole. 5-indicator. rezistenţa la încovoiere prin şoc şi duritatea. 4-scripeţi. Caracteristici stabilite prin încercări dinamice Încercările dinamice permit determinarea următoarelor caracteristici: rezistenţa la compresiune prin şoc.Fig.12 La materialele de tipul pietrei (beton) rezistenţa la întindere directă se realizează greu şi această rezistenţă se detemină prin încercarea de încovoiere.2. 1.

.

Pe baza lor se apreciază rezistenţa la oboseală a materialelor.29).2. Cea mai defavorabilă situaţie o reprezintă ciclul alternant simetric.1. H= F A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.16 25 . Intensitatea încărcării F variază în timp. Duritatea H se calculează cu relatia (1. (σmax = -σmin) (1.29) în care A este suprafaţa amprentei.1. Fig. 1.16).15 b) Amprenta rezultată este mai mică atunci când materialul este mai dur.1. când: Fmax = -Fmin . Caracteristici stabilite prin încercări ciclice Încercările ciclice se mai numesc şi încercări la oboseală.a) Fig.3.30) Datele experimentale se reprezintă într-o diagramă σ-n denumită curba Wőhler (fig.

1. σ0 . iar prin variaţia frecvenţei vibraţiilor emise se ajunge la fenomenul de rezonanţă (frecvenţa vibraţiilor exterioare egală cu frecvenţa proprie de vibraţie). Prezintă dezavantajul că dau unele erori. Cele mai folosite sunt metodele nedistructive acustice. 1.1. . proprietăţi elastice etc. Sunt în general metode de laborator.rezistenţa la încărcare statică.). . Se măsoară frecvenţa la rezonanţă.numărul de cicluri de încărcare. Metode acustice a). Metode de rezonanţă. În epruvete sunt excitate vibraţii. Se constată că σ0 < σst şi că numărul de cicluri de încărcare la care rezistă materialul creşte odată cu scăderea intensităţii încărcării. care în multe situaţii fac ca aceste metode să dea doar informaţii generale asupra caracteristicilor materialelor.31) 26 . . Caracteristici fizico-mecanice stabilite prin metode nedistructive Metodele nedistructive de determinare a caracteristicilor elementelor de construcţii prezintă avantajele: . mecanice.3.rezistenţa teoretică la oboseală.pe un element se pot determina mai multe caracteristici (densitate.în care: σmax . σst . rezistenţe. Furnizează informaţii asupra epruvetelor încercate prin punerea lor în vibraţie. atomice şi metoda combinată (metoda indicelui de recul + metoda cu ultrasunete). Prin această metodă modulul de elasticitate dinamic Ed se determină cu relaţia: Ed = 4 2 2 l fk ρa k2 (1. n .elementele cercetate nu sunt distruse.unele metode permit determinarea directă pe construcţii.sunt rapide şi economice.valoarea maximă a efortului (nivelul maxim de încărcare).3.anumite caracteristici se pot determina numai cu aceste metode. .

denumite impulsuri.17 Aplicaţii ale acestei metode pentru beton sunt: defectoscopia betonului.17 (A-aparat cu ultrasunete. Metode ultrasonice de impuls. C-cabluri. poziţia şi dimensiunile golurilor şi alte defecte.frecvenţa la vibraţii longitudinale a epruvetei pentru armonica de ordinul k (se citeşte la aparat). În defectoscopia betonului se determină adâncimile unor fisuri. 27 . Se bazează pe transmiterea în elementele cercetate a unor oscilaţii mecanice amortizate. Domeniul de frecvenţă al impusurilor (ultrasunetelor) pentru beton este cuprins între 20 şi 200 kHz. l .densitatea aparentă a materialului epruvetei.emiţător şi receptor de ultrasunete). Schema instalaţiei metodei cu ultrasunete este prezentată în fig. Fig. determinarea modulului de elasticitate dinamic. La aceste metode interesează în principal timpul de propagare al ultrasunetelor prin materialul cercetat. P-proba sau elementul testat. E şi R.1. determinarea rezistenţei la compresiune a betonului. rezistenţa betonului. ρa . Prin măsurarea la rezonanţă a frecvenţelor de vibraţie se pot determina proprietăţile elastice ale materialelor. funcţie de care se determină caracteristicile urmărite.1. comportarea betonului la îngheţ-dezgheţ. grosimile elementelor.în care: fk . Sunt cele mai utilizate. b).lungimea epruvetei.

833⋅v2⋅ρa (1. Modulul de elasticitate dinamic se calculeaza cu relaţia: Ed = 0. Funcţie de caracteristicile măsurate se determină rezistenţa. La noi în ţară se utilizează relaţia: fc = a⋅ebv (fc = a⋅e1. grosimile.34).1v) (1. Fig. Constă în aplicarea pe placă a unor surse de vibraţii continue sinusoidale. proprietăţile elastice. Curba cu care se lucrează este prezentată calitativ în fig.18. stabilită în urma cercetărilor.Determinarea rezistenţei la compresiune a betonului se bazează pe legătura.1. Metoda undelor de suprafaţă. vârsta şi condiţiile de păstrare ale betonului. între viteza de propagare a ultrasunetelor v şi rezistenţa betonului la compresiune fc.32) a şi b fiind constante ce depind de compoziţia. Relaţia de legătură diferă de la ţară la ţară.33) c). Se poate utiliza pentru cercetarea unor structuri plane cu o singură suprafaţă liberă (plăci). În această metodă modulul de elasticitate dinamic se calculează cu formula (1.18 Valorile rezistenţelor determinate de pe curbă se corectează prin înmulţire cu un coeficient de influenţă ct care ţine seama de factorii precizaţi mai sus.1. cărora li se măsoară caracteristicile. 28 .

Rezistenţa se stabileşte pe baza reculului măsurat al unei mase mobile care loveşte suprafaţa betonului.viteza undelor de suprafaţă. Aparatul cel mai folosit este sclerometrul Schmidt pe bază de recul liniar.2. Se obţin informaţii referitoare la un strat relativ subţire.34) Se bazează pe legătura care există între rezistenţa betonului şi duritatea superficială a acestuia.19).19 Diagramele sunt diferenţiate funcţie de unghiul α pe care îl face axa aparatului cu orizontala.Ed = 2. Rezistenţele obţinute pot fi corectate prin înmulţire cu un coeficient total de influenţă ct care ţine seama de o serie de date din biografia betonului. Metoda reculului. Pe baza indicelui mediu se poate stabili cu ajutorul unor diagrame (livrate odată cu aparatul) rezistenţa la compresiune medie fc a betonului (fig. 29 .1.1. unghi care influenţează valoarea indicelui de recul. a). La aparat se citeşte indicele de recul n. Metode mecanice (1. Fig. Rezistenţa la compresiune a betonului se poate stabili cu metoda reculului şi metoda amprentei.93⋅ρa⋅vs2 unde: vs . 1.3. motiv pentru care reprezintă mijloace de control preliminar. orientativ al calităţii materialului.

30 . Cu aceste metode se pot stabili defectele interne şi densitatea materialelor. Se folosesc sclerometre liniare cu resort.coeficient de atenuare masică a radiaţiilor.35) unde: μ . Se bazează pe puterea de penetrare a radiaţiilor X şi γ. Rezistenţa la compresiune fc se stabileşte funcţie de diametrul mediu al amprentei d. Metode atomice a).3. Densitatea aparentă a materialelor se calculează cu relaţia: ρa = μ k (1.1.3.20). k . funcţie de rezistenţa materialului).b). Constă în măsurarea diametrului urmei pe care o lasă pe suprafaţa materialului o bilă proiectată cu o anumită energie (mai mare 1/1 sau mai mică 1/2. Metoda cu radiaţii penetrante. Metoda amprentei.1. Defectele interne ale materialelor rezultă în urma atenuării diferenţiate a radiaţiilor în porţiunile cu şi fără defecte (intensităţi diferite pe un film). Fig. care este atenuată de materialul elementelor examinate. dintr-o diagramă existentă în cartea tehnică a aparatului (fig.coeficient de atenuare liniară.20 1.

b)./min) care rezultă în urma interacţiunii şi pe baza unor diagrame stabilite experimental se determină umiditatea materialelor sau cantitatea de bitum din betoanele asfaltice (fig.21). Fig.1.1. Se măsoară numărul de neutroni lenţi (imp. Viteza acestora este încetinită de atomii de hidrogen prezenţi în materialul cercetat.21 31 . Utilizează neutroni rapizi. Metode cu neutroni.

Rocile metamorfice sunt rezultatul transformării rocilor sedimentare şi magmatice datorită unor mişcări mari ale scoarţei pământului (metamorfism general) sau datorită unui contact dintre un corp magmatic cu roci sedimentare (metamorfism de contact). Textura rocilor (modul de aranjare al mineralelor în spaţiu) poate fi: neorientată sau masivă. andezite.roci efuzive (de suprafaţă): riolite. Rocile reprezintă asociaţii naturale de minerale care alcătuiesc scoarţa terestră. sulfaţi). .roci detritice.roci intrusive (de adâncime): granite. argint. travertin. roci sedimentare şi roci metamorfice. în general solide. Din punct de vedere chimic pot fi constituite din elemente naturale în stare necombinată (aur. nisipuri. formate în interiorul sau la suprafaţa scoarţei terestre. carbonaţi. şistoasă (cu straturi din minerale diferite). rezultate din degradarea şi depunerea altor roci şi pot fi cimentate: gresii. bazalte. cupru. argile.2. cuarţitele. Minerale şi roci Mineralele sunt substanţe naturale. funcţie de modul de formare se clasifică în: . diatomitul. silicaţi.roci de precipitaţie. sau necimentate: pietrişuri. calcare. stratificată (straturile fiind acătuite din acelaşi minerale). . . Rocile pot avea o structură: holocristalina (constituită din minerale complet cristalizate).1.roci filoniene (de mică adâncime): porfirul. sienite. După geneză se clasifică în roci magmatice (eruptive). Roci metamorfice utilizate în construcţii sunt: gnaisurile. diorite. Rocile magmatice sunt rezultatul solidificării magmei şi pot fi: . hemicristalină (constituită parţial din minerale cristalizate şi parţial din minerale amorfe). constituite în urma depunerii de resturi organice: calcare cochilifere. tripoli (folosite ca agregate uşoare şi la lucrări de artă). Cele mai multe au o structură cristalină iar unele o structură amorfă. marmurele. praf. 32 . formate prin cristalizări şi depuneri din soluţii saturate: ghips. loess. MATERIALE DIN PIATRĂ NATURALĂ 2. amorfă (constituită din minerale amorfe). . dolomit. Rocile sedimentare.roci organogene. diamant) sau din diferite combinaţii ale elementelor (oxizi.

cu granule de până la 4 mm.2. Particulele fine de agregat sunt granulele care trec pe sita de 0. 33 nisip. prin explozie.5 mm.125.2. Au masa volumică (densitatea) reală mai mare de 2000 kg/m3. Extragerea din balastiere se face cu excavatoare sau hidromecanizat (când depozitele sunt sub nivelul apei). Produsele de balastieră Sunt materiale granulare naturale cunoscute în construcţii sub denumirea de agregate naturale de balastieră/râu sau de agregate curente. Extragerea din cariere se poate face: manual (cu pârghii sau ciocane de abataj). 0.250. Filerul reprezintă agregatul pentru care cea mai mare parte a granulelor (70-100%) trec pe sita de 0. Conform standardelor actuale se împart în două categorii mari şi anume: nisip. 0.063.a. poduri. 63 mm.063 mm şi care se adaugă materialelor de construcţii pentru a le conferi anumite proprietăţi.5. Fracţiunile granulare/clasele de granulozitate sunt agregatele (particulele) care trec pe sita mai mare dintre două site consecutive şi nu trec pe cea mică. Clasele de granulozitate rezultă prin cernerea agregatelor pe site cu ochiuri pătrate. mecanic (cu utilaje prevăzute cu dispozitive de tăiere sub formă de discuri sau cabluri din oţel dur). căi ferate ş.3. Pentru nisip se mai pot folosi sitele: 0. 2.063 mm. sau din depozite granulare (balastiere). 16. Materiale de construcţii din piatră naturală Materialele din piatră naturală utilizate în construcţii se pot clasifica în: produse de balastieră şi produse de carieră. agregat grosier. Extragerea pietrei naturale Piatra naturală se extrage din depozite stâncoase (cariere). Prin amestec de agregat se înţelege agregatul compus din agregat grosier şi . 4. 31. 0. Se utilizează în principal la prepararea mortarelor şi a betoanelor. cu granule în majoritatea lor mai mari de 4 mm. Se mai pot utiliza la lucrări de drumuri. Dimensiunile sandardizate ale ochiurilor sitelor pentru seria de baza sunt: 1.3. 2.1. 2. 8.

) pe site cu ochiuri pătrate (mm) 0.5 2639 1426 2034 820 1931 519 1829 618 1526 415 1 4257 2142 3249 1232 3045 930 2842 828 2439 824 2 5771 3657 4262 2142 3957 1739 3753 1437 3048 1130 4 7485 6174 5674 3656 5170 2851 4765 2347 3858 1938 8 100 100 7688 6076 6882 4768 6277 3862 5070 3050 16 22. Produsele de carieră Din această categorie fac parte: piatra brută.1.a. piatra prelucrată (fasonată) şi agregatele naturale sfărâmate artificial.25 1122 511 818 38 817 28 815 28 714 27 % treceri (în vol. fundaţii. 34 .5 63 zabilă Favorabilă Utili- 100 100 8894 7888 8089 6280 6480 4664 16 zabilă Favorabilă Utili- 100 100 100 100 8090 6780 100 22 zabilă Favorabilă Utili- 32 zabilă Favorabilă Utili- 100 63 zabilă Favorabilă 2. conform Codului de practică pentru producerea betonului CP012/1-2007 în limitele prezentate în tabelul 2.2. socluri ş.3. Piatra brută este formată din bucăţi de formă neregulată aşa cum rezultă la extragerea din cariere. Se utilizează pentru ziduri de sprijin.1 Zone de granulozitate pentru agregate Dmax (mm) Utili8 Zona 0. Tabelul 2.4 31.Granulozitatea agregatelor care intră în compoziţia unui beton trebuie să se încadreze.

calupuri (cubice).a. savură cu dimensiuni 0…8(16) mm folosită pentru strat de fundaţie sau executarea macadamului (pavaj din mai multe straturi de piatră îndesată prin compactare mecanică şi impregnată cu un material de legătură). care sunt blocuri de piatră prelucrate pe faţa aparentă şi pe feţele adiacente pe o adâncime de 3. elemente arhitecturale: blocuri pentru socluri. 35 . reprezentată de blocuri cu minimum 4 feţe prelucrate. agregat grosier.7 cm. brâuri. printre care: moloane.. split-piatră spartă cu dimensiuni 8…40 mm (8-16. piste de aeroporturi. obţinute prin tăierea blocurilor de piatră. 8-16. care se pot utiliza la zidăria construcţiilor monumentale.Piatra prelucrată (fasonată). faţa văzută poate fi şlefuită sau buciardată. chimici sau biologici. 2.4. când funcţie de dimensiuni au denumiri similare cu cele prezentate la agregatele naturale de balastieră (nisip. piatră spartă mare cu dimensiuni 40…80 mm (40-63 mm pentru fundaţia macadamului şi 63-80 mm pentru strat de fundaţie). trepte pentru scări ş. autostrăzi. 16-25 mm pentru mixturi bituminoase şi betoane). Protecţia pietrei naturale împotriva acţiunilor agresive Piatra naturală poate fi deteriorată de agenţi distructivi fizici. 25-40 mm) pentru strat de fundaţie. funcţie de gradul de prelucrare şi de destinaţie poate fi de mai multe tipuri. 16-25. Agregatele naturale sfărâmate artificial utilizate la lucrări de drumuri şi căi ferate se clasifică astfel: nisip de concasare cu dimensiuni 0…4 mm. şosele. cornişe. sunt folosite la execuţia zidurilor masive. plăci de piatră pentru pardoseli şi placaje. criblură cu granule de formă poliedrică cu dimensiuni 4…25 mm (4-8. piatra de talie. sau pentru lucrări de drumuri şi căi ferate. borduri şi borne. Agregatele naturale sfărâmate artificial sunt obţinute prin concasarea şi măcinarea rocilor. filer).. Pot fi utilizate la betoane pentru construcţii civile.. pietre prelucrate pentru drumuri: pavele (prismatice).

tratarea pietrelor calcaroase cu soluţii de fluaţi . rezultând săruri solubile care sunt spălate de precipitaţii. evitarea suprafeţelor orizontale sau slab înclinate pentru a nu permite staţionarea apelor agresive. Tratamentele ce pot fi utilizate sunt: 36 . Fenomenul de dilatare termică sau de expansiune a apei care îngheaţă în pori provoacă exfolieri ale pietrei. De asemenea soluţiile diferitelor săruri pot cristaliza în porii pietrei provocând expansiuni urmate de exfolieri.Agenţii fizici sunt variaţiile mari de temperatură. cu sau fără prezenţa apei.care dau cu piatra calcaroasă substanţe greu solubile ce colmatează porii pietrei.săruri de Mg sau Al ale acidului silico-fluorhidric (H2SiF6) . Mijloacele de ordin constructiv constau în: folosirea pietrei cu caracteristici corespunzătoare domeniului de utilizare. izolarea hidrofugă a fundaţiilor pentru a împiedeca absorbţia apei. cu soluţie de BaCl2 rezultând BaSO4 insolubil care colmatează porii. vopsirea cu uleiuri sicative pentru a stopa pătrunderea apei în porii pietrei. tratarea pietrei. în regiunile bogate în SO2. Mijloacele de protecţie pot fi de ordin constructiv sau tratamente de suprafaţă. Agenţii chimici sunt CO2 şi SO2 din atmosferă care în prezenţa umidităţii se transformă în acizi care atacă mai ales carbonatul de calciu din pietrele calcaroase.2) Agenţii biologici cum sunt microorganismele vegetale (algele) conduc la formare de acizi (humici) care atacă componenţii mineralogici ai pietrei transformându-i în săruri uşor solubile.1) (2. Au loc reacţiile: CaCO3 + CO2 +H2O → Ca(HCO3)2 solubil CaCO3 + 2SO2 +2H2O → Ca(HSO3)2 + H2CO3 solubil (2.

Clasificare Lianţii anorganici sunt materiale naturale sau artificiale (în general pulverulente) care în amestec cu apa sau cu soluţiile apoase ale unor săruri formează o pastă plastică ce se întăreşte în timp sub acţiunea unor procese fizico-chimice. Lianţii micşti provin din lianţii unitari prin adăugarea a 6. Clincherizaţi Cimentul aluminos Cimenturi portland cu adaosuri.95% adaosuri. să se întărească într-un timp relativ scurt.1 şi 3. iar după întărire să nu prezinte variaţii mari de volum care ar compromite stabilitatea elementelor de construcţii. Se utilizează pentru legarea materialelor granulare sau unitare în vederea obţinerii diferitelor elemente de construcţii. Tabelul 3. 37 . Lianţii nehidraulici se întăresc numai în mediu uscat şi nu rezistă la acţiunea dizolvantă a apei. Lianţii hidraulici se întăresc şi în mediu umed sau chiar în apă şi după întărire rezistă la acţiunea dizolvantă a apei. LIANŢI ANORGANICI (MINERALI) 3. Clasificările lianţilor nehidraulici şi hidraulici.1. Var aerian cu adaosuri active Neclincherizaţi Lianţii unitari se obţin prin măcinarea unui singur produs de bază cu maximum 5% adaosuri. Var aerian pentru construcţii Tabelul 3. Definiţie. După comportarea la acţiunea apei lianţii se clasifică în lianţi nehidraulici şi lianţi hidraulici. transformându-se într-un material rigid cu aspect de piatră.. În acest scop trebuie să adere cât mai bine la materialele pe care le leagă. Lianţii neclincherizaţi se obţin din materii prime care se ard la temperaturi inferioare formării topiturilor parţiale astfel că produsul arderii rămâne poros.1 Clasificarea lianţilor nehidraulici Lianţii anorganici nehidrauluici Naturali Artificiali Argilele Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri)..2. utilizaţi în construcţii sunt date în tabelele 3.3.2 Clasificarea lianţilor hidraulici Lianţii anorganici hidraulici Unitari Micşti (amestecaţi) Varurile hidraulice Cimentul portland.

motiv pentru care îşi modifică mult volumul la variaţia umidităţii mediului în care se găsesc. ce permit formarea unor topituri parţiale care la răcire se solidifică în pori rezultând structuri compacte.Lianţii clincherizaţi rezultă din arderea la temperaturi mari a amestecurilor de materii prime. 3.2. Argilele 3. cu o porozitate sub 8%. Sunt rezultatul dezagregării feldspaţilor (roci eruptive) sub acţiunea apelor carbonatate sau a precipitării soluţiilor coloidale de silice şi alumină din apele termale. având formula: mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O. iar cele montmorillonitice sunt mai active din punct de vedere chimic şi sunt indicate ca lianţi. în care predomină mineralul denumit caolinit (Al2O3⋅2SiO2⋅2H2O).Metode de stabilizare a argilelor Metodele de stabilizare a argilelor sunt prezentate în tabelul 3.1.2.2.2. . Lianţii nehidraulici 3. Structura argilelor este constituită din particule lamelare de maximum 5 μm cu un puternic caracter hidrofil.1. în care predomină mineralul denumit montmorillonit (Al2O3⋅4SiO2⋅H2O + nH2O). După compoziţia mineralogică se deosebesc: argile caolinitice. Tabelul 3.1.3. Pentru a micşora această sensibilitate şi pentru mărirea rezistenţelor mecanice se aplica diverse metode de stabilizare.argile montmorillonitice.2.Caracteristici generale Argilele sunt compuse din hidrosilicaţi de aluminiu cu compoziţie chimică variabilă.3 Metode pentru stabilizarea argilelor Metode fizice Stabilizarea cu degresanţi Stabilizarea prin hidrofobizare Stabilizarea prin schimb ionic Stabilizarea cu ciment Stabilizarea cu silicat de sodiu Stabilizarea cu compuşi macromoleculari Metode chimice 38 . Argilele caolinitice au plasticitate mai mică şi sunt folosite în industria ceramică. denumite clinchere.1. 3.

care formează pe suprafaţa argilei o peliculă hidrofobă (fig. Argila posedă sarcină electrică negativă şi se comportă ca un macroanion care îşi neutralizează sarcina prin adsorbţie de cationi conform şirului selectiv: Mg2+>Ca2+>NH4+>K+>Na+ Grosimea peliculei de apă se reduce cu creşterea valenţei cationilor. Amestecate cu degresanţi argilele se folosesc la confecţionarea blocurilor de zidărie (cărămizi de chirpici). În masa argilelor se introduc materiale degresante: nisip. care reduc peliculele apoase ale masei argiloase. datorită căreia argila devine mai puţin sensibilă la actiunea apei. Reacţia de schimb ionic care are loc este: ANa2 + Ca2+ → ACa + 2Na+ peliculă apoasă subţire (3. Se realizează cu ajutorul unor substanţe tensioactive (cu molecule alungite având un capăt nepolar-hidrofob şi un capăt polarhidrofil) cum sunt: anumite răşini.1 Argilele astfel stabilizate pot fi utilizate la executarea straturilor rutiere. Stabilizarea prin hidrofobizare. bitumuri (3-8%).1).. mortare de zidărie şi ziduri monolite. Fig. Stabilizarea prin schimb ionic.1) peliculă apoasă groasă 39 . paie tocate.3. Rezultă că prin înlocuirea cationilor monovalenţi din complexul adsorbit cu cationi bi şi trivalenţi se reduc peliculele de apă adsorbită ceea ce duce la micşorarea plasticităţii argilelor şi implicit la scăderea contracţiei la uscare şi a tendinţei de fisurare. praf de şamotă. ca de exemplu: CaCl2 (clorura de calciu). rumeguş ş.3. Ca(OH)2 (varul aerian).Stabilizarea cu degresanţi.a. zgura. cenuşa de termocentrală. Practic în masa argilei (A) se introduc substanţe care în apă pun în libertate ioni de calciu. în construcţii hidrotehnice şi la impermeabilizarea canalelor de irigaţii. cimentul portland.

Stabilizarea cu compuşi macromoleculari.2.2. Materia primă. Metoda ajută la consolidarea terenului de fundaţie. Stabilizarea cu ciment. Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri) 3. În compoziţie se 40 . Argila este tratată cu un monomer sau amestec de monomeri care policondensează sau polimerizează în masa acesteia formând un polimer rezistent şi hidrofob. la executarea barajelor. compuşi ureo şi fenol formaldehidici.2. lucrărilor de drumuri. În funcţie de temperatura de ardere a ghipsului se obţin lianţi diferiţi în care predomină un anumit compus. Cantitatea de ciment poate reprezenta 5-15% din masa argilei. Stabilizate cu ciment argilele servesc la executarea şoselelor secundare. prin formarea unor compuşi secundari de cimentare şi prin schimb ionic. prin injectarea acesteia în teren. Poate fi aplicată prin amestecarea argilei cu soluţie de Na2SiO3. În prezenţa apei sticla solubilă formează un gel care reacţionează cu calcarul formând hidrosilicaţi de calciu care contribuie la creşterea rezistenţei argilei. barajelor.4.2. Argilele stabilizate cu var se pretează la executarea terasamentelor şi drumurilor de trafic redus. consolidarea terenurilor de fundare. digurilor. Argilele cu compuşi macromoleculari se folosesc la executarea digurilor.1. iar la terenurile cu permeabilitate redusă prin electrosilicatizare. la căptuşirea canalelor de irigaţii. rocă formată din CaSO4⋅2H2O. Cimentul stabilizează argila prin întărire proprie. Stabilizarea cu silicat de sodiu (sticlă solubilă). Se constată că ipsosul pentru construcţii se obţine prin dezhidratarea parţială a ghipsului la temperaturi ce nu depăşesc 300 0C. a fundaţiilor şoselelor de mare trafic. Compuşii obţinuţi la diferite temperaturi şi caracteristicile lor sunt prezentaţi în tabelul 3.5H2O). Proces de fabricaţie Materia primă pentru producerea ipsosurilor este ghipsul. Unii compuşi stabilizează argila şi prin schimb ionic. 3. Componentul de bază al ipsosului de construcţii este sulfatul de calciu semihidratat (CaSO4⋅0. Se utilizează compuşi epoxidici. Metoda este adecvată argilelor marnoase care au în masa lor calcar în stare fină. latex de cauciuc.Frecvent se folosesc varul (4-8%) şi cimentul care au şi efect de mărire a rezistenţelor mecanice. etc.

2. Priză rapidă al Priză rapidă Componentul de bază al cimentului de anhidrit.10-5 cm) şi sunt înconjurate de pelicule de apă. La început cristalele sunt foarte mici (10-7. sau se pot desfăşura concomitent. arderea (dezhidratarea)..5H2O + 1. Tabelul 3.întâlnesc şi cantităţi reduse de anhidrit solubil (CaSO4) şi chiar de dihidrat (CaSO4⋅2H2O).. concasarea..3.4 Compuşii obţinuţi la arderea ghipsului Temperatura de ardere 95. funcţie de tipul cuptorului în care se realizează arderea.5H2O Semihidrat de sulfat de calciu CaSO4 Anhidrit solubil CaSO4 Anhidrit insolubil xCaSO4 + yCaO x>y Anhidrit insolubil şi oxid de calciu Caracteristici Componentul de bază ipsosului de construcţii.2.150 0C 150.5H2O → CaSO4⋅2H2O (3. Priza şi întărirea ipsosului de construcţii După amestecarea cu apa ipsosul se hidratează conform reacţiei: CaSO4⋅0....1200 0C Procesul tehnologic de obţinere a ipsosului de construcţii cuprinde următoarele faze: extragerea materiei prime. 41 .2a).800 0C Compuşii arderii CaSO4⋅0.300 0C 300..... amestecul fiind o pastă uşor lucrabilă cu o consistenţă plastică (fig. Priză lentă.2. 3. măcinarea. Arderea cu măcinarea se pot schimba între ele. transportul. CaO activează anhidritul 800. ambalarea în saci.2) Dihidratul de sulfat de calciu obţinut are o solubilitate de cca 5 ori mai mică decât semihidratul. Face priză numai cu activatori chimici Ipsos de pardoseala. rezultând foarte repede o soluţie suprasaturată din care dihidratul începe să cristalizeze.

2. care se determină în laborator cu aparatul Vicat. cristalele aciculare cresc destul de repede şi se împâslesc ceea ce măreşte frecarea interioară şi pasta devine treptat rigidă (fig. Are o bună rezistenţă la foc. Pentru întârzierea prizei se pot folosi: laptele de var.2 c) Hidratarea semihidratului continuă.2c).2b). 3. Transformarea pastei plastice într-o masă solidă dar friabilă se numeşte priză.3. Ipsosul întărit are o porozitate de cca 50% fiind caracterizat de rezistenţe moderate şi bune proprietăţi de izolare termică şi fonică. iar după întărire volumul rămâne practic constant. fie prin tratamente superficiale de impermeabilizare.a) b) Fig.3. 42 . De aceea rezistenţa ipsosului după priză este mică. Caracteristicile ipsosului de construcţii întărit La întărire ipsosul îşi măreşte volumul cu aproximativ 1%. dizolvatul cristalizează şi sudează cristalele iniţiale între ele. care se produce datorită evaporării excesului de apă de amestecare. Este un material solubil în apă.3. spirtul etc. Întărirea ipsosului constă în creşterea rezistenţelor mecanice în timp. dezavataj care impune protejarea fie prin folosirea unor adaosuri de micşorare a porozităţii şi solubilităţii.3. Începutul nu trebuie să aibă loc înainte de 4(5) minute iar sfârşitul nu trebuie să depăşească 30 de minute.2. Amestecul devine o masă de cristale concrescute cu rezistenţe mecanice moderate (fig. Priza se măsoară în minute şi se caracterizeaza printr-un început şi sfârşit de priză. zahărul. boraxul (Na2B4O7). La terminarea prizei amestecul este format dintr-o împâslire de cristale aciculare între care există o cantitate destul de mare de soluţie saturată de dihidrat care împiedică sudarea cristalelor între ele.

4. Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii Întrucât este un liant nehidraulic ipsosul neprotejat se pretează la lucrări interioare cu o umiditate relativă ce nu depăşeşte 60%. Fig.3b) Plăci cu suprafeţe mici pentru realizarea tavanelor La ora actuală cea mai largă utilizare o au plăcile gips-carton (fig.3a) Plăci gips-carton pentru pereţi Panouri de pereţi despărţitori (cu şi fără interiori şi tavane termoizolaţie între plăcile cuplate) (fig.5.3.3a).3 43 .3.3. Tabelul 3.3. alcătuite dintr-un miez de ipsos şi una sau două foi de carton lipite pe feţele mari. eventual armate cu fibre pereţi despărţitori neportanţi (cu sau fără agregate uşoare) Fâşii pline sau cu goluri Panouri cu structură fagure Plăci cu suprafeţe mari pentru placarea pereţilor sau a tavanelor (fig.2.2.5 Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii Domeniul Utilizarea Zidirea/monolitizarea elementelor prefabricate pentru pereţi interiori Mortare de ipsos pentru zidării şi Tencuirea/repararea pereţilor cu mortar de ipsos tencuieli sau de ipsos-var (obişnuit sau uşor) Tencuirea pânzei de rabiţ Protecţia elementelor din lemn împotriva focului Fixarea instalaţiilor electrice Elemente prefabricate pentru Blocuri şi plăci pline sau cu goluri. Tratat corespunzător prezintă o rezistenţă sporită la apă sau foc.3. Se poate utiliza singur sau în amestec cu varul. Domeniile de utilizare sunt prezentate în tabelul 3.

iar cele marcate cu verde au o rezistenţă bună la umiditate. permiţând realizarea unor forme capabile să elimine monotonia spaţiilor interioare. Conţine anhidrit şi mici cantităţi de CaO.2.3.asigură o suprafaţă netedă care poate fi zugrăvită direct.4) şi măcinarea produsului ars. plăci.7 ore. cenuşă de termocentrală). Se obţin cristale de formă şi structură mai compactă care necesită o cantitate mai mică de apă de amestecare. Detalii suplimentare ale diferitelor tipuri de plăci gips-carton cu suprafeţe mari sunt arătate în Anexa 1 (SR EN 520:2005). .). Oxidul de calciu are rol de activator. rezultând produse întărite mai compacte şi mai rezistente. . Se poate utiliza la: pardoseli interioare.3. Plăcile de dimensiuni mici utilizate pentru tavanele denumite şi casetate au pe faţa văzută diverse modele.. Rezultă prin arderea ghipsului la temperaturi ridicate (vezi tab.rezistenţa la întindere din încovoiere necesară la transport şi manipulare este asigurată de foile de carton.4) cu adaos de activatori (sulfat acid de sodiu.realizează o bună izolare termică şi fonică. . sau pe care se poate monta faianţă. sfârşitul de priză având loc după 4. Alţi lianţi pe bază de sulfat de calciu Cimentul de anhidrit.Prezintă următoarele avantaje: . La producerea lui are loc o dezhidratare parţială a ghipsului în autoclave (110-120 0C şi cca 1.. Sfârşitul de priză se produce după 12. potasiu.2. panouri.. Ipsosul de pardoseală. Se obţine prin măcinarea anhidritului (CaSO4) natural sau artificial (vezi tab. var.pot fi tăiate uşor. Asigură o bună izolare termică şi fonică şi un aspect estetic deosebit.5. Pe lângă folosirea la pardoseli interioare.14 ore.cele marcate cu roşu au o rezistenţă sporită la foc. Ipsosul de mare rezistenţă.3 at. zinc. 44 . Din el se pot executa prefabricate ca: blocuri de zidărie. Are priza lentă.. . sau clorura de magneziu. Priza poate fi accelerată prin măcinare fină sau prin adăugarea de acceleratori: sulfaţii de sodiu. Activatorii cresc solubilitatea şi capacitatea de hidratare a anhidritului. mortare şi blocuri de zidărie. mai poate fi utilizat la mortare pentru tencuieli sau producerea de elemente prefabricate. 3. cupru.

produsul rezultat se amestecă cu soluţie de alaun [K⋅Al⋅(SO4)2] şi după întărire se arde din nou la 600 0C. În pasta de ipsos se introduc substanţe generatoare de gaze sau spumă. de la bulgări până la pulberi fine. Se obţine astfel: se arde ghipsul la 150-200 0C.2. se macină. Se obţine un material cu porozitate ridicată. Are o structură foarte poroasă. 45 . Este folosit la lucrări de finisaj şi elemente sculpturale sau arhitectonice. Varurile nestinse se prezintă în diferite granulaţii. Varul aerian pentru construcţii 3.2. iar dacă temperatura este mai mică rămâne materie primă nedescompusă care micşorează plasticitatea pastei de var. Se produc două tipuri de var şi anume: var calcic şi var dolomitic.3. Ele sunt prezentate în tabelul 3. imitând marmura. Ipsosul macroporos.6 Tipuri de varuri aeriene pentru construcţii Tipul de var CL 90 Calcic CL 80 CL 70 DL 85 Dolomitic DL 80 %CaO + %MgO ≥90 ≥80 ≥70 ≥85 ≥80 %MgO ≤5 ≤5 ≤5 ≥30 >5 Când materia primă se arde sub formă de bulgări. Pentru obţinerea varului aerian materia primă se arde având loc reacţiile de descompunere (decarbonatare): CaCO3 + Q → CaO + CO2 ↑ MgCO3 + Q’ → MgO + CO2 ↑ (3. Este rezultatul amestecării ipsosului obişnuit cu o cantitate foarte mare de apă. Dacă temperatura este mai mare rezultă un var supraars care se hidratează lent producând defecte în tencuieli. Materia primă.1.Ipsosul alaunat. 3. Tipuri Materia primă este calcarul (CaCO3) şi/sau dolomita (CaCO3⋅MgCO3).6. fiind folosit ca material pentru izolaţii termice şi fonice.4) CaO şi MgO reprezintă componenţii varului nestins. bun izolator termic şi fonic.3. temperatura în cuptor se ridică la 1100-1200 0C. Ipsosul celular.3) (3. Tabelul 3. Ipsosul alaunat întărit este compact şi se poate lustrui. Procesul de fabricaţie.

La ora actuală se utilizează frecvent varul stins sub formă de praf.6) Fig. Stingerea (hidratarea) varului aerian Pentru o utilizare uşoară varul se stinge.4 46 .S). Funcţie de forma de livrare varurile aeriene au în simbol : litera Q dacă sunt nestinse (ex. Stingerea are loc cu degajare mare de căldură şi cu mărire de volum (de 2-3 ori) ceea ce determină pulverizarea varului. notaţia S1 dacă sunt varuri dolomitice semi-hidratate (ex. iar la stingerea în pastă cca 200% apă. var pastă.4. litera S dacă sunt hidratate (stinse) (ex. livrat în saci de hârtie sau în vrac. iar cele total hidratate sunt constituite în principal din hidroxid de calciu şi hidroxid de magneziu.3. Au loc reacţiile de hidratare: CaO + H2O → Ca(OH)2 + Q1 MgO + H2O → Mg(OH)2 + Q2 Hidroxizii obţinuţi reprezintă componenţii principali ai varului stins.: CL 90 . arderea. concasarea materiei prime.: DL 85 .2. La stingerea în praf se utilizează cca 35% apă. transportul. (3. Funcţie de cantitatea de apă folosită se obţine: var stins (hidratat) în praf (pulbere). faţă de masa varului nestins.2.: CL 80 . notaţia S2 dacă sunt varuri dolomitice total hidratate.S1).Procesul de fabricaţie cuprinde următoarele etape: extragerea materiei prime. Stingerea constă în transformarea oxizilor de calciu şi de magneziu în hidroxizii de calciu şi de magneziu. 3.5) (3. care are loc după amestecarea varului nestins cu apa.Q). Se menţionează că varurile dolomitice semi-hidratate conţin în principal hidroxid de calciu şi oxid de magneziu. Stingerea în praf presupune o instalaţie de tipul celei prezentate în fig.3. şlam (lapte de var).3.

3. Domeniile de utilizare ale varului aerian Varul nestins şi varul hidratat sau semi-hidratat se transportă cu mijloace de transport acoperite şi se depozitează în spaţii acoperite pentru a-l feri de umezeală. de lungă durată. 3. stabilizarea pământurilor argiloase.nu conţine resturi nestinse. 47 . Procesul fizic. de scurtă durată. După aplicare începe întărirea mortarelor.3.3. Procesul chimic. se produce datorită CO2 din aer care pătrunde prin porii mortarului şi carbonatează hidroxizii de calciu şi de magneziu. . Varul aerian se foloseşte pentru: mortare de zidărie şi tencuieli interioare şi exterioare. varul hidratat sub formă de praf prezintă avantajele: . ca efect a două procese: fizic şi chimic. confecţionarea cărămizilor silico-calcare. producerea lianţilor hidraulici micşti. conform reacţiilor: Ca(OH)2 + CO2 → CaCO3 + H2O Mg(OH)2 + CO2 → MgCO3 + H2O (3.elimină stingerea pe şantiere.8) Carbonatarea creşte rezistenţa mecanică şi stabilitatea la apă a mortarului.se transportă uşor. Mortarul se rigidizează şi devine poros. Întărirea varului aerian Varul aerian se utilizează în principal pentru prepararea mortarelor aplicate numai pe materiale poroase.2.7) (3. Varul stins în pastă se poate transporta cu mijloace descoperite şi depozita în recipienţi etanşi. 3. constă în pierderea apei prin absorbţie de către materialele poroase şi prin evaporare.Faţă de varul pastă. .4. fabricarea betonului celular autoclavizat.2.

.3.1300 0C) >1300 0C Se formează: 2CaO·SiO2 (C2S-silicatul dicalcic)... Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi Lianţii hidraulici silicioşi neclincherizaţi (varurile hidraulice) sau clincherizaţi (cimentul portland) se obţin prin arderea unor amestecuri de calcar şi argilă.3. mai ramâne şi 2CaO SiO2 (C2S) Prescurtări utilizate: C = CaO. 5CaO⋅3Al2O3 (C5A3-trialuminatul pentacalcic). care leagă CaO în aluminaţi şi silicaţi de calciu.. Transformările care au loc la diferite temperaturi sunt prezentate în tabelul 3. Primul component care se formează este: CaO⋅ Al2O3 (CA-aluminatul monocalcic) Au avut loc numai reacţii în fază solidă. care este mult accelerată de SiO2 şi Al2O3 activi.500 0C 600 0C Eliminarea apei legate fizic şi eliminarea substanţelor volatile Argila pierde apa de cristalizare.7. Lianţii hidraulici unitari 3. S = SiO2.250 0C 450. 2CaO⋅Fe2O3 (C2F-feritul dicalcic) Aluminaţii şi feritul de calciu încep să se topească favorizând legarea chimică a noi cantităţi de CaO şi se formează..7 Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi Materia primă: Calcarul (CaCO3) şi Argila (mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O + Fe2O3) Temperatura Transformări Precizări 110. S-au format compuşi specifici varurilor hidraulice (lianţi neclincherizaţi) 900 0C până la zona de clincherizare (1250. A = Al2O3. F = Fe2O3 48 .1..3. 3CaO⋅Al2O3 (C3A-aluminatul tricalcic) şi 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 (C4AF-ferit aluminatul tetracalcic-brownmillerit) S-au format compuşi specifici cimentului portland (liant clincherizat) 1450 0C 2CaO·SiO2 → 3CaO⋅ SiO2 (C3S-silicatul tricalcic). SiO2 şi Al2O3 devin activi chimic Începe decarbonatarea calcarului: CaCO3 → CaO + CO2 ↑. Tabelul 3.

2. 49 .8 Tipuri de varuri hidraulice Rezistenţa la compresiune. Varurile hidraulice naturale sunt obţinute prin arderea calcarelor mai mult sau mai puţin argiloase sau silicioase la temperaturi inferioare formării unor topituri parţiale (v. C5A3. Tabelul 3. N/mm2 Tipul de var % Var liber la 7 zile la 28 zile HL 2 ≥8 ≥2 până la ≤7 Hidraulic HL 3. Conform standardelor actuale varurile hidraulice se clasifică astfel: . hidroaluminaţi şi hidroferiţi de calciu. Gelurile recristalizează în timp şi contribuie la mărirea rezistenţei masei întărite.varuri hidraulice naturale (NHL). Tipurile de varuri hidraulice şi caracteristicile lor sunt date în tabelul 3.2.5 până la ≤10 natural NHL 5 ≥3 ≥2 ≥5 până la ≤15 Notă: Varurile hidraulice naturale care au adaosuri puzzolanice până la 20% în masă au în simbolul lor şi litera Z. C2F) reacţionează cu apa rezultând hidrosilicaţi.2. Întărirea.3.varuri hidraulice (HL).7). proprietăţile şi utilizarea varurilor hidraulice Întărirea componentului nehidraulic (CaO) are loc conform celor arătate la varul aerian. C5A3.5 până la ≤10 HL 5 ≥3 ≥2 ≥5 până la ≤15 NHL 2 ≥15 ≥2 până la ≤7 Hidraulic NHL 3. C2F) care fac priză şi se întăresc în prezenţa apei şi un component nehidraulic (CaO) care se întăreşte în prezenţa dioxidului de carbon din atmosferă.3.3. Varurile hidraulice 3. Componenţii hidraulici (C2S.2.3. Rezistenţa la compresiune se determină ca şi la cimentul portland. 3. insolubili în apă.8. Materii prime.3.5 ≥6 ≥3. cu sau fără măcinare. Obţinere. Varurile hidraulice sunt constituite în principal din hidroxid de calciu.Tipuri de varuri hidraulice Varurile hidraulice sunt lianţi hidraulici neclincherizaţi formaţi din componenţi hidraulici (C2S. silicaţi şi aluminaţi de calciu şi sunt obţinute prin amestecarea componenţilor corespunzători. Sunt transformate în pulbere prin stingere. de natura gelică şi cristalină. .5 ≥9 ≥3.1.tab.

Denumirea de portland provine de la asemănarea cimentului întărit cu o rocă dură din Portland.9) şi (3. blocuri de zidărie. Componenţii mineralogi de bază ai cimentului portland sunt: Alitul: 3CaO⋅SiO2 (C3S)-silicatul tricalcic. minereu de fier).10). aluminoase (bauxită). uscat şi combinat.3. Arderea amestecului de materii prime până la temperatura de 1450 0 C (vezi tab.25% argilă şi eventual adaosuri silicioase (diatomit). 23. Compoziţie mineralogică Prototipul cimentului portland a fost realizat în 1845 de Isaac Johnson. Datorită proprietăţilor superioare pe care le au silicaţii. Prin măcinarea fină a clincherului cu un adaos de 3. Materii prime. În general pentru obţinerea cimentului portland se utilizează un amestec format din 75. betoane de clase (rezistenţe) inferioare pentru fundaţii slab solicitate. Celit II: 3CaO⋅Al2O3 (C3A)-aluminatul tricalcic.. Obţinere..7) conduce la obţinerea unui produs compact denumit clincher de ciment.3. Varurile hidraulice pot fi utilizate pentru: mortare de zidărie şi tencuieli pentru elemente care funcţionează în medii umede. Aceşti componenţi sunt legaţi cu o cantitate oarecare de fază sticloasă. Funcţie de modul de preparare al amestecului brut există 3 procedee de producere a cimentului portland: umed.1. în compoziţia cimentului portland există proporţiile arătate în relaţiile (3. Belitul: 2CaO⋅SiO2 (C2S)-silicatul dicalcic.. motiv pentru care conţinutul lor este limitat.. În 1848 a fost realizată în Anglia prima fabrică de ciment. În clincherul de ciment se mai găsesc CaO şi MgO liberi în stare supraarsă care provoacă expansiunea cimentului întărit..3. 50 .3. Celit I: 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 (C4AF)-feritaluminatul tetracalcic. feruginoase (cenuşă de pirită.5% ghips (pentru reglarea prizei) rezultă cimentul portland.3.77% calcar. Cimentul portland 3. 3.Stabilitatea la apă şi rezistenţele mecanice sunt direct proporţionale cu conţinutul în componenţi mineralogici hidraulici..

15) (3.9) (3.11) Funcţie de proporţiile în care componenţii mineralogici intră în compoziţia cimentului portland. 51 . date de componenţii de bază. la formarea sulfataluminatului tricalcic hidratat.a. rezultă diferite tipuri de ciment portland: alitice. 3CaO⋅Al2O3 + 6H2O → 3CaO⋅Al2O3⋅6H2O (C3AH6) – cristale 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 + nH2O → 3CaO⋅Al2O3⋅6H2O + Ca(OH)2 + Fe2O3⋅(n-7)H2O cristale cristale gel (3. Priza şi întărirea cimentului portland După amestecarea cimentului cu apa se formează o pastă plastică. gel cristale unde x≤2 şi 2. după cum urmează: 3CaO⋅SiO2 + mH2O → xCaO⋅SiO2⋅pH2O + (3-x)Ca(OH)2 gel cristale 2CaO⋅SiO2 + nH2O → xCaO⋅SiO2⋅pH2O + (2-x)Ca(OH)2 .16). compus cristalin ce provoacă o mărire de volum.5-60% C3S. Cimentul portland normal se caracterizează prin: 37.14) (3.12) (3. Transformările au la bază reacţiile chimice şi fenomele fizice din amestecul ciment-apă.10) Dacă Al2O3 este insuficient în materia primă. în locul lui C3A se formează C2F. Principalele reacţii de hidratare şi hidroliză. care conduce. conduc la formarea unor compuşi de natură gelică (hidrosilicaţi de calciu şi hidroxid feric) şi cristalină (hidroxid de calciu şi hidroaluminat tricalcic).2. iar relaţia (3. 3.13) În pasta de ciment se produc şi reacţii secundare. belitice ş.%C3S + %C2S = 75% %C3A + %C4AF = 25% (3.3.10) devine: %C2F + %C4AF = 25% (3. apoi se întăreşte rezultând o piatră rezistentă. printre care reacţia hidroaluminatului tricalcic cu ghipsul introdus pentru reglarea prizei (eliminarea prizei rapide a C3A).4<p<4. 7-15% C3A. conform reacţiei (3. care în timp se rigidizează.3.

3CaO⋅Al2O3⋅6H2O + 3(CaSO4⋅2H2O) + 19H2O → 3CaO⋅Al2O3⋅3CaSO4⋅31H2O (3.16) Mărirea de volum nu este dăunătoare dacă se produce când cimentul nu a făcut încă priză. Ghipsul se limitează în funcţie de conţinutul în C3A. Dacă este prea mult poate provoca o priză rapidă a cimentului denumită priză falsă şi expansiuni în cimentul întărit. Alte reacţii secundare sunt date de CaO şi MgO liberi: CaO +H2O → Ca(OH)2 MgO +H2O → Mg(OH)2 (3.17) (3.18)

Întrucât aceşti oxizi sunt în stare supraarsă, reacţiile se produc lent, de abia în cimentul întărit provocând expansiuni; conţinutul lor se limitează. Hidrosilicaţii rezultaţi, cu o structură gelică, se caracterizează printr-o bună capacitate liantă şi o creştere semnificativă a rezistenţelor mecanice în timp. În schimb hidroaluminaţii au slabe proprietăţi liante şi rezistenţe mecanice mici. Reacţiile chimice sunt urmate de fenomene fizice. Fenomenele fizico-chimice care au loc în amestecul ciment-apă, urmărite la microscop evidenţiază fazele ce urmează (fig.3.5): în faza iniţială granulele de ciment sunt dispersate în apă (fig.3.5a).

Fig.3.5 - în urma reacţiilor de hidratare şi hidroliză în amestec rezultă mai întâi compuşii cristalini, în ordinea: sulfataluminatul tricalcic hidratat, hidroaluminatul de calciu şi hidroxidul de calciu, după care, datorită unei hidratări mai lente, compuşii gelici de hidrosilicat de calciu care formează pelicule în jurul granulelor de ciment (fig.3.5b).

52

- pe măsură ce hidratarea continuă, peliculele de geluri se îngroaşă, ajungând să adere una la alta, înglobând în masa lor compuşii cristalini (fig.3.5c); când se ajunge la această structură amestecul este rigidizat, adică priza este terminată. Priza se verifică în laborator cu aparatul Vicat, se măsoară în ore şi minute. În condiţii obişnuite (fără accelerator/întărzietor de priză), la cimenturile care se produc la ora actuală priza nu trebuie să înceapă mai repede de 45 de minute şi nu depăşeşte 10 ore. Hidratarea granulelor de ciment continuă şi după priză pe seama apei libere şi a apei absorbite din geluri, ceea ce determină contracţia şi fisurarea gelurilor. Prin fisuri apa ajunge din nou la ciment , asigurându-se prin acest mecanism continuitatea procesului de hidratare. Întărirea cimentului (creşterea rezistenţelor mecanice în timp) poate dura zeci de ani, producându-se în urma uscării gelurilor (prin pierderea apei spre interiorul granulelor de ciment care continuă să se hidrateze şi spre exterior prin evaporare) şi a îmbătrânirii, recristalizării lor treptate. Rezistenţa minimă la compresiune a cimentului, determinată în condiţii standardizate în N/mm2 la 28 de zile, defineşte clasa cimentului, la ora actuală cimentul producându-se în clasele: 32,5; 42,5; 52,5 (v. Anexa 2). S-a constatat experimental că granulele de ciment nu se hidratează complet niciodată, partea hidratată reprezentând numai 15...30% din volumul granulelor. În cimentul întărit există astfel pe lângă compuşii cristalini şi gelici rezultaţi în procesele de hidratare-hidroliză şi nuclee nehidratate de ciment, motiv pentru care cimentul întărit mai poate fi denumit şi microbeton. În cimentul întărit mai există: microfisuri datorită contracţiei gelurilor; pori de gel (15...20 Å) datorită absorbţiei apei de către nucleele nehidratate de ciment (25-28% din volumul total al gelurilor); pori capilari (0,1...30 µm) datorită evaporării excesului de apă de amestecare; pori sferici (50 µm...2 mm) obţinuţi din antrenarea aerului la amestecare. Priza şi întărirea pot fi accelerate sau încetinite folosind acceleratori sau întârzietori de priză de natură anorganică sau organică. 3.3.3.3. Caracteristicile fizico-mecanice şi chimice ale cimentului portland întărit Caracteristicile cimentului portland întărit depind de caracteristicile componenţilor mineralogici şi de proporţia pe care o au în compoziţia cimentului.
53

Caracteristicile care contează pentru alegerea tipului de ciment corespunzător condiţiilor de execuţie şi de exploatare sunt: viteza de hidratare, căldura de hidratare, rezistenţa la compresiune, rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, contracţia, comportarea la tratamente termice, comportarea la acţiuni chimice agresive. Viteza de hidratare se apreciază prin cantitatea de apă legată chimic în timp. C3A şi C4AF se hidratează repede, C3S are o hidratare moderată iar C2S o hidratare foarte lentă. Căldura de hidratare este căldura degajată la hidratarea cimentului. Cea mai mare căldură o degajă C3A, urmat de C3S. Căldura degajată de componentul C4AF are o variaţie parabolică şi o creştere continuă chiar la durate mari de întărire. C2S are cea mai lentă şi mai mică degajare de căldură. La betonări masive (baraje), unde se cere o degajare mică de căldură sunt indicate cimenturile bogate în C2S şi C4AF. Rezistenţa la compresiune are variaţia prezentată în fig.3.6.

Fig.3.6 C3S are cea mai mare rezistenţă iniţială şi finală. C2S, deşi cu o rezistenţă iniţială mică, ajunge ca după 1 an să atingă rezistenţa componentului C3S. C4AF are o variaţie controversată. C3A are rezistenţă iniţială şi finală mică.

54

Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ are o variaţie asemănătoare cu rezistenţa la compresiune. Contracţia se manifestă în timpul întăririi, când elementele sunt păstrate în aer. Valorile contracţiei după 360 de zile sunt: C3S-0,0046 mm/m; C2S-0,0106 mm/m; C4AF-0,0168 mm/m; C3A-0,0322 mm/m. Comportarea la tratamente termice este importantă la producerea prefabricatelor din beton, unde, pentru o productivitate cât mai mare, este necesară o decofrare rapidă a elementelor din beton. Tratamentele termice grăbesc întărirea, iar cele mai utilizate sunt aburirea (vapori de apă la 70-90 0C, 4-10 ore) şi autoclavizarea (vapori de apă la 120-190 0C şi presiunea de 2-12 atmosfere). Cea mai bună comportare la tratament termic o are C2S iar cea mai slabă C3A. Din cauza rezistenţelor iniţiale reduse ale C2S în practică pentru tratamente termice se utilizează cimenturi bogate în C3S capabile să asigure rezistenţe mari într-un timp scurt de tratament termic. Comportarea la acţiuni chimice agresive (coroziunea cimentului) este una din cele mai importante caracteristici. Cimentul întărit este cu atât mai rezistent chimic cu cât are o structură mai compactă. Se disting 3 tipuri de coroziune simbolizate cu I, II şi III. Coroziunea de tipul I se caracterizează prin decalcifierea pietrei de ciment şi formarea de geluri care provin din componenţii mineralogici ai cimentului. După acest mecanism acţionează apele moi (lipsite de duritate, provenite din ploi, zăpezi), apele cu CO2, soluţiile sărurilor de amoniu, soluţiile de acizi ( cu excepţia acidului fosforic şi oxalic). Acţiunea de deteriorare se dezvoltă iniţial asupra Ca(OH)2 existent în piatra de ciment (din procesul de hidratare) rezultând săruri solubile de calciu (decalcifiere), iar apoi asupra celorlalţi compuşi formându-se noi cantităţi de Ca(OH)2 şi compuşi gelici de consistenţă moale. Coroziunea de tipul II se manifestă prin decalcifierea pietrei de ciment, concomitent cu precipitarea unor geluri rezultate în urma reacţiei agentului coroziv cu Ca(OH)2. Este provocată de săruri de magneziu, grăsimi şi soluţii de zahăr, care conduc la formarea de săruri solubile de calciu (decalcifiere) şi geluri şi compuşi de consistenţă moale care pot fi uşor îndepărtaţi prin frecare. Coroziunea de tipul III conduce la fenomene de expansiune în masa cimentului întărit datorită formării unor produşi cristalini cu mărire de volum. După acest mecanism acţionează sulfaţii, soluţia concentrată de CaCl2 şi unii esteri a căror acţiune se manifestă asupra hidroaluminatului tricalcic (C3AH6).
55

3. 52. 40. Cimenturi portland unitare Sunt obţinute prin măcinarea clincherului de ciment cu maximum 5% componente auxiliare minore (de ex. 3.5 c I A 42. adică rezistenţa minimă la compresiune a cimentului.3. Astfel sulfatul de amoniu provoacă coroziune de tipul I şi III. cimenturi portland albe. iar apa de mare toate tipurile de coroziune.5 I A 32. Tabelul 3.9).Se poate constata că în cimentul întărit compuşii cei mai puţin rezistenţi la acţiuni chimice agresive sunt Ca(OH)2 şi C3AH6.5 b I A 42.5 c Cimenturi portland albe A-simbolul pentru alb.5 şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor Rezistă în medii cu SR I 32.5 reprezintă clasa cimentului.5 cu conţinut de sulfaţi Rezistente la agresivitate sulfatică SR I 42.5 a I A 52.5 R iniţială mare CEM I 52.9 Tipuri de cimenturi portland unitare Simbol Precizări CEM I 32.5 a I A 42. c –simboluri pentru gradul de alb Cimentul pentru drumuri şi piste de Îndeplineşte condiţiile care aeroporturi CD 40 se cer betoanelor rutiere Notă: 32.5 b I A 52. stabilită în condiţii standardizate în N/mm2 la 28 de zile 56 . Tipurile de coroziune se pot suprapune.5 N N-simbolul pentru rezistenţa iniţială uzuală.5 R H I 32. 42. Ele sunt: cimenturi portland uzuale. cimentul pentru drumuri şi piste de aeroporturi (tabelul 3.5.5 c I A 52. a b.4.5 ape sulfatice de hidratare limitată H I 52.: ghips).5 a I A 32. concluzie de care se ţine seama la alegerea tipului de ciment pentru elementele expuse diferitelor medii agresive.5 N CEM I 52.5 Hidrotehnice Au rezistenţe moderate la Cimenturi cu căldura H I 42. CEM I 32.5 N R-simbolul pentru rezistenţa CEM I 42.5 R Cimenturi portland uzuale CEM I 42.5. cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi. Au în simbol cifra I.5 b I A 32.5 sulfaţi intensă Denumire SR I 52.

Arderea se poate face până la clincherizare (1200-1300 0C) sau până la topire completă.Cimenturile portland CEM I care conţin simbolul N se utilizează pentru lucrări curente de beton armat şi beton precomprimat iar cele care conţin simbolul R pentru elemente prefabricate sau executate pe timp friguros. Pentru execuţia betoanelor rutiere pe lângă cimentul CD 40 se pot folosi şi cimenturile: CEM I 42.5 ore..4. Cimenturile portland albe nu au în compoziţie C4AF. 3. Ca(OH)2 rezultat la hidratarea componentului C2S este transformat de Al2O3⋅nH2O în hidroaluminaţi de calciu rezultând o rezistenţă chimică sporită a cimentului aluminos.3. căldură şi viteză de hidratare mai mari decât la cimentul portland. Din acest motiv aceste temperaturi trebuie evitate în perioada de hidratare şi întărire. C2S ş.. Sunt folosite pentru rostuiri la placaje din faianţă. CEM I 32. întărire mai rapidă faţă de cimentul portland. Cimenturile hidrotehnice se folosesc la lucrări masive-hidrotehnice când se impune o rezistenţă moderată la ape sulfatice.5 N. Componenţii mineralogici de bază sunt aluminatul monocalcic (CA) pentru cimentul aluminos. pentru executarea tencuielilor decorative şi chiar pentru elemente de rezistenţă din beton aparent. La temperaturi mai mari de 30 0C s-ar putea obţine compusul C3AH6 ceea ce ar conduce la o scădere accentuată de volum şi în consecinţă la fisurarea cimentului întărit. respectiv polialuminaţii de calciu (CA2. gelului de alumină hidratată: Al2O3⋅nH2O.CA6) pentru cimenturile superaluminoase. Caracteristicile principale ale cimentului aluminos sunt: priză normală: 1. Materia primă este constituită din calcar (CaCO3) şi bauxită (Al2O3⋅nH2O). în primele 3 zile se atinge foarte mult din rezistenţa finală..5 R. stabil până la 30 0C.5 R. gresie sau piatră naturală. Cimenturile rezistente la sulfaţi se folosesc cu precădere la lucrări exploatate în medii cu agresivitate sulfatică intensă. 57 . rezistenţă superioară la temperaturi ridicate (după întărire) şi rezistenţă chimică sporită în comparaţie cu cimentul portland. În compoziţie există şi compuşi secundari: C5A3.a. Reacţia principală care are loc după amestecarea cu apa conduce la formarea : hidroaluminatului dicalcic: C2AH8-compus cristalin (în sistemul hexagonal). Cimentul aluminos Cimentul aluminos este un liant hidraulic cu priză normală şi întărire rapidă.. CEM I 42.

are minimum 2/3 din masă zgură vitroasă şi prezintă proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland dacă este activată corespunzător. în caz de avarii. Cenuşa zburătoare silicioasă (V) are în majoritate particule sferice şi proprietăţi puzzolanice. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri La fabricarea cimenturilor cu adaosuri se utilizează adaosuri ca: zgura granulată de furnal (S). liant folosit la reparaţii urgente. Cel puţin 2/3 din masă trebuie să o reprezinte suma (CaO+MgO+SiO2). cimentul aluminos este recomandat pentru: betoane cu întărire rapidă puse în operă pe timp friguros. 3. betoane pentru căptuşirea cuptoarelor industriale. cenuşa zburătoare şi anume cenuşa zburătoare silicioasă (V) sau cenuşa zburătoare calcică (W). silice ultrafină (D). Zgura granulată de furnal (S) rezultă din răcirea bruscă a zgurii de furnal.1. producerea cimentului expansiv. Constau în principal din SiO2 şi Al2O3.4. dar când sunt măcinate fin reacţionează în prezenţa apei cu Ca(OH)2 rezultând compuşi pe bază de silicat de calciu şi aluminat de calciu similari cu aceia care se formează la întărirea materialelor hidraulice. 58 . LL). dezvoltând rezistenţă. şisturi sau roci sedimentare. la construcţii subterane. argile. Cenuşa zburătoare rezultă prin depunerea electrostatică sau mecanică a particulelor pulverulente conţinute în gazele de ardere de la focarele cazanelor alimentate cu praf de cărbune. 3. conţinutul de SiO2 reactiv trebuie să fie cel puţin 25% din masă. iar puzzolanele naturale calcinate (Q) sunt materiale de origine vulcanică. materiale puzzolanice şi anume puzzolana naturală (P) sau puzzolana naturală calcinată (Q). sau o combinaţie a acestora. lucrări în medii agresive. Materialele puzzolanice sunt substanţe naturale de compoziţie silicioasă sau silico-aluminoasă. activate prin tratament termic. Lianţii hidraulici micşti (amestecaţi) Lianţii hidraulici micşti se obţin dintr-un liant unitar şi unul sau mai multe adaosuri. şist calcinat (T). Puzzolanele naturale (P) sunt materiale de origine vulcanică sau roci sedimentare cu compoziţie adecvată.4. Raportul masic (CaO+MgO)/(SiO2) trebuie să fie mai mare de 1. Nu se întăresc prin amestecarea cu apa. calcar (L. Poate fi de natură silicioasă sau calcică.Având în vedere caracteristicile pe care le are.

Conţine silicat dicalcic şi aluminat monocalcic şi în proporţii mari dioxid de siliciu cu reactivitate puzzolanică.0. W. Cenuşa zburătoare calcică (W) este o pulbere fină cu proprietăţi hidraulice şi/sau puzzolanice. În funcţie de adaosurile pe care le conţin şi de proporţia în care ele întervin în compoziţie. T au proprietăţi hidraulice. trebuie să conţină minimum 25% din masă SiO2 reactiv. Calcarul trebuie să îndeplinească condiţiile: conţinutul de CaCO3 să fie de minimum 75% din masă. în special şistul bituminos calcinat.2 g/100 g. CEM III : Ciment de furnal. Cimenturi portland cu adaosuri Se obţin din clincher de ciment portland şi unul sau mai multe adaosuri. Suprafaţa specifică trebuie să fie de minimum 15 m2/g. SiO2 reactiv şi Al2O3.Cimenturi portland uzuale cu adaosuri Pot fi grupate în următoarele tipuri principale: CEM II : Ciment portland compozit. eventual şi puzzolanice (W. CEM IV : Ciment puzzolanic. Q.1.4. V. Clincherul de ciment porland trebuie să conţină minimum două treimi din masă silicaţi de calciu iar raportul masic între oxidul de calciu şi dioxidul de siliciu nu trebuie să fie mai mic de 2. D au proprietăţi puzzolanice. Proporţia de CaO reactiv trebuie să fie mai mică de 10%.15% CaO reactiv. folosite la producerea siliciului şi aliajelor fier-siliciu şi constă din particule sferice foarte fine cu un conţinut de minimum 85% din masă de SiO2 amorf. Şistul calcinat (T). CEM V : Ciment compozit. Adaosurile S. Silicea ultrafină (D) provine de la reducerea cuarţului de puritate ridicată în cuptoarele cu arc electric. T). 59 . conţinutul de carbon organic să nu depăşească 0. iar adaosurile P.20% (LL) sau 0.4. Constă în principal din CaO reactiv. adaosurile pot reprezenta 6-95% din masa totală a cimentului..2. Conţinutul de oxid de magneziu nu trebuie să depăşească 5. există în fiecare grupă principală mai multe tipuri de cimenturi (tabelul 3. În consecinţă în stare fin măcinată are proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland şi în plus proprietăţi puzzolanice. se obţine într-un cuptor special la o temperatură de cca 800 0C. Cenuşa zburătoare calcică cu un conţinut în masă de 10..0% din masă. 3.10). conţinutul de argilă să nu depăşească 1.2.50% (L). 3.Constă în principal din SiO2 reactiv şi Al2O3.

calcar Zgură de furnal Silice. cenuşă Zgură de furnal 0-5 0-5 0-5 CEM V/A Ciment compozit CEM V/B 40-64 18-30 31-50 0-5 0-5 Puzzolană. în cimenturile puzzolanice şi în cimenturile compozite adaosurile trebuie declarate în simbolul cimentului (ex. puzzolană.10 Cimenturi portland uzuale cu adaosuri Compoziţie (% de masă) Simbol Componente principale Comp. silice.5 N) 31-50 60 20-38 . şist. auxiliare Clincher. calcinată Cenuşă silicioasă Cenuşă calcică Şist calcinat Calcar L 0-5 0-5 0-5 0-5 0-5 Calcar LL Zgură. Proporţia de silice ultrafină nu poate depăşi 10%. cenuşă. puzzolană. cenuşă Zgură de furnal Puzzolană. puzzolană. Adaos minore k CEM II/A-S 80-94 6-20 Zgură de furnal 0-5 CEM II/B-S 65-79 21-35 CEM II/A-D CEM II/A-P CEM II/B-P CEM II/A-Q CEM II/B-Q CEM II/A-V CEM II/B-V CEM II/A-W CEM II/B-W CEM II/A-T CEM II/B-T CEM II/A-L CEM II/B-L CEM II/A-LL CEM II/B-LL CEM II/A-M CEM II/B-M CEM III/A CEM III/B CEM III/C CEM IV/A CEM IV/B 90-94 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 35-64 20-34 5-19 65-89 45-64 6-10 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 36-65 66-80 81-95 11-35 36-55 18-30 Silice ultrafină Puzzolană naturală Puzzolană nat. cenuşă Silice.Denumire Ciment Portland cu zgură Ciment Portland cu silice ultrafină Ciment Portland cu puzzolană Ciment Portland cu cenuşă zburătoare Ciment Portland cu şist calcinat Ciment Portland cu calcar Ciment Portland compozit Ciment de furnal Ciment puzzolanic Tabelul 3.: CEM V/A-(S-V) 32. În cimenturile Portland compozite. cenuşă Notă: Pentru toate tipurile de ciment sunt definite toate clasele de rezistenţă.

5 21-35 Zgură de furnal 36-65 Zgură de furnal 6-20 Zgură de furnal Cimenturi rezistente la sulfaţi SR II/A-P 42. ca şi în cazul cimenturilor unitare.5 6-20 Puzzolană naturală 21-35 Zgură de furnal 36-65 Zgură de furnal 61 .5 SR II/B-S 42. Sunt prezentate în tabelul 3. cu adaosuri Din această categorie fac parte.5 SR II/A-P 52.5 H II/A-S 52.4.5 SR II/B-S 52. Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi. cimenturile hidrotehnice şi cimenturile rezistente la sulfaţi.5 SR IIIA 52.5 SR II/B-S 32.5 H III/A 52.5 H III/A 42.2.5 H III/A 32.5 H II/B-S 52.11 Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi cu adaosuri Denumire Simbol H II/A-S 32.5 SR II/A-S 52.5 SR III/A 32. 3.Se utilizează frecvent pentru elemente din beton sau beton armat.5 SR II/A-P 32.5 SR III/A 42.5 SR II/A-S 32.5 Cimenturi hidrotehnice Adaos % 6-20 Tip de adaos Zgură de furnal H II/B-S 32.5 H II/A-S 42.5 SR II/A-S 42.5 H II/B-S 42.2. Tabelul 3.11.

5 Pigment verde Pigment galben Notă: A-alb.5 a II A 52. V-verde 62 .5 b II A 42.5 c II A 42. Tabelul 3. 15 Tip de adaos Calcar max. Cimenturile rezistente la sulfaţi rezistă în medii cu agresivitate sulfatică intensă. 15 Calcar Cimenturi portland colorate PG 32.5 b II A 22.5 a II A 42.5 a II A 32. a. Cimenturile rezistente la sulfaţi se folosesc cu precădere la lucrări exploatate în medii cu agresivitate sulfatică intensă. 15 Calcar II A 32.5 PV 32.12 Cimenturi portland albe şi colorate Denumire Simbol II A 22.5 PR 42. Cimenturi portland albe şi colorate Simbolizarea şi adaosurile acestor cimenturi sunt date în tabelul 3.c-grad de alb. 15 Calcar max.5 a II A 22.3.5 PR 52.5 c II A 52. R-roşu.5 PV 52.5 b Cimenturi portland albe cu adaosuri Adaos % max.4. 3.5 Pigment roşu max. G-galben.5 c II A 32.Cimenturile hidrotehnice au rezistenţe moderate la ape sulfatice.5 PG 42.5 c PR 32.5 b II A 52.12.5 PG 52.b.5 PV 42.2. Cimenturile hidrotehnice se folosesc la lucrări masive-hidrotehnice când se impune o rezistenţă moderată la ape sulfatice.

Adaosul poate reprezenta 70-85% din masa totală a liantului. 3. 3. condiţiile de întărire ( ex.: tratament termic). Se întăresc bine în mediu umed.5. conform CP 012/1-2007.4. Rezistenţa la compresiune obţinută pe mortare standard poate avea valori de 10-20 N/mm2. reacţia alcalii-agregate. condiţiile de expunere a structurii (agresivitatea mediului înconjurător). Cele cu cenuşă se pot pulveriza în mediu uscat. tehnologia de execuţie a lucrării. cenuşă-var şi zgură-var (tras = adaos obţinut prin măcinarea tufului vulcanic). Alegerea tipului de ciment La producerea betonului pentru alegerea tipului de ciment se ţine seama de următoarele. destinaţia finală a betonului. Varurile aeriene cu adaosuri au priza lentă.Cimenturile albe şi colorate sunt folosite pentru rostuiri la placaje şi tencuieli decorative şi chiar pentru elemente de rezistenţă din beton aparent. Se pot utiliza pentru betoane de fundaţii slab solicitate şi la mortare de zidărie în medii umede. Componenţii reactivi din adaosuri (SiO2. Al2O3) reacţionează cu Ca(OH)2 şi dau hidrosilicaţi şi hidroaluminaţi de calciu asemănători cu cei rezultaţi la întărirea cimentului portland. Unele recomandări privind utilizarea cimenturilor.3. Varuri aeriene cu adaosuri Varul aerian cu adaosuri formează lianţi micşti denumiţi funcţie de adaos astfel: tras-var. sunt prezentate în Anexa 3. dimensiuninile structurii (căldura degajată la hidratare). 63 .

unde pot fi adăugaţi şi alţi componenţi (ex.4. 4. mortarele se clasifică după mai multe criterii. MORTARE CU LIANŢI ANORGANICI (MINERALI) 4.1. care conduc la diferite tipuri (denumiri) de mortare pentru zidărie arătate în tabelul 4. Tabelul 4. iar caracteristicile sunt în concordanţă cu proporţiile constituenţilor Livrat uscat Dozat şi amestecat în Livrat în stare fabrici de proaspătă mortare Componenţii sunt dozaţi în fabrici şi amestecaţi pe şantier Varul şi nisipul sunt dozaţi şi amestecaţi în fabrici şi livraţi pe şantier. sau repararea defectelor din zidăriile existente. rostuire.: ciment) Dozat şi preparat pe şantier Caracteristicile şi/sau domeniul de utilizare Utilizat pentru zidării fără caracteristici speciale Mortar performant. agregate.1.1 Tipuri de mortare pentru zidărie Criteriul de clasificare Denumirea mortarului Mortar performant Concepţia de realizare Mortar de reţetă Mortar industrial Mortar predozat Mortar semifabricat Mortar industrial preamestecat de var-nisip Mortar preparat pe şantier Mortar de uz general (G) Modul de obţinere (preparare) Caracteristici Compoziţia şi metoda de obţinere este aleasă de producător pentru asigurarea caracteristicilor specificate Compoziţia este rezultatul unor proporţii testate anterior. Clasificarea mortarelor de zidărie În conformitate cu normele actuale. eventual aditivi şi/sau adaosuri.1.1. cu Mortar în strat subţire (T) dimensiunea maximă a agregatelor mai mică de 2 mm Mortar performant cu densitatea în Mortar uşor (L) stare uscată ≤ 1300 kg/m3 64 . Mortare pentru zidărie Mortarele pentru zidărie sunt amestecuri realizate din unul sau mai mulţi lianţi minerali. apă. utilizate pentru legarea elementelor de zidărie.

Aditivii sunt materiale care se adaugă în cantităţi mici pentru a obţine anumite modificări specificate ale caracteristicilor. care trebuie să declare proporţiile componenţilor în cazul mortarelor cu reţeta stabilită. Sunt preferate clasele de granulozitate: 0/1mm.4.4. Adaosurile sunt materaiale anorganice fine. 4. care se pot adăuga în mortar pentru îmbunătăţirea caracteristicilor sau pentru a obţine caracteristici speciale. Trebuie să se încadreze în standardele de produs. Materialele componente Liantul constituie componentul care asigură legarea particulelor solide (agregate şi/sau adaosuri) în vederea obţinerii unui amestec întărit. 65 .1. Trebuie să se încadreze în domeniul declarat. Conţinutul de săruri se limitează sub forma: să nu se depăşească 0. Suplimentar producătorul trebuie să declare rezistenţa la compresiune a mortarului. 4. Lucrabilitatea se declară de producător. Compoziţiile mortarelor Compoziţiile se exprimă în volum sau în masă de către producător. 2/8 mm.1. Agregatele sunt materialele granulare care nu participă la reacţia de întărire a mortarului.1 % Cl faţă de masa mortarului uscat. Se utilizează în principal: ciment sau var de construcţii. 2/4mm. Conţinutul de aer se stabileşte atunci când utilizarea prevăzută pentru mortar justifică acest lucru.1. Caracteristicile mortarelor proaspete Caracteristicile mortarelor proaspete se verifică în conformitate cu setul de standarde SR EN 1015. altele decât agregatul sau liantul. 0/4 mm. Ea nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. Trebuie să îndeplinească condiţiile standardului SR EN 13139:2003. Conţinutul de cloruri se stabileşte când este cazul.2. Nu trebuie să fie mai mare decât valoarea declarată de producător.3. 0/2mm. 0/8mm. Pentru mortarele utilizate în straturi subţiri se verifică şi durata de lucrabilitate (timpul de punere în operă) care trebuie să fie mai mare decât valoarea declarată. pe baza unor documente care stabilesc relaţia dintre proporţiile amestetecului şi rezistenţa la compresiune.

Clasele de rezistenţă la compresiune pentru mortarele de zidărie sunt prezentate în tabelul 4.5. Absorbţia nu trebuie să depăşească valoarea declarată. Densitatea mortarului uşor nu trebuie să depăşească 1300 kg/m3.1.30 N/mm2 pentru mortarul în strat subţire. Aderenţa depinde de mortar. 0. Pentru mortarele performante utilizate la zidării executate din elementele de zidărie de argilă arsă (SR EN 771-1:2003). expuse factorilor climatici. În standardul SR EN 1745:2003 sunt indicate valorile coeficientului de difuzie a vaporilor de apă pentru mortar. 66 .) trebuie să fie declarată de producător.1. de elementul de zidărie. Permeabilitatea la vapori de apă interesează pentru mortarele elementelor exterioare şi trebuie declarată de producător. mai mare de 25 N/mm2 Aderenţa la elementul de zidărie se verifică pentru mortarele performante utilizate la zidării structurale (portante). valoarea declarată pentru rezistenţa caracteristică iniţială la forfecare este: 0. Absorbţia de apă se determină pentru mortarele destinate construcţiilor exterioare.2. SR EN 13501-1. Rezistenţa la compresiune pentru mortarele performante (v. Tabelul 4.2 Clase de rezistenţă pentru mortarele de zidărie Clasa M1 M 2. sub forma de rezistenţă caracteristică iniţială la forfecare.15 N/mm2 pentru mortarul de uz general şi mortarul uşor. tab. Caracteristicile mortarelor întărite Caracteristicile mortarelor întărite se verifică în conformitate cu standardele: SR EN 1015.4. de umiditate şi de calitatea execuţiei. Densitatea mortarului întărit trebuie să se încadreze în domeniul declarat de producător.5 M5 M 10 M 15 M 20 Md Rezistenţa la compresiune 1 2. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată.5 5 10 15 20 d minimă. SR EN 1745. 4. N/mm2 d reprezintă rezistenţa la compresiune declarată de producător.

fără încercări. conform standardului SR EN 1745:2003.6.3 sunt prezentate condiţiile posibile de expunere a zidăriilor. Alegerea mortarului adecvat trebuie să ţină seama de condiţiile de execuţie şi de expunere a elementelor de zidărie.1. pentru realizarea pereţilor. Alegerea mortarului pentru zidărie Mortarele industriale performante şi mortarele industriale de reţetă se utilizează. Reacţia la foc trebuie declarată de producător. Standardele în vigoare arată că mortarele necombustibile cu un conţinut maxim de 1% (în masă sau în volum după valoarea cea mai critică) de materiale organice se pot considera în clasa A1 de reacţie la foc. stâlpilor sau pereţilor despărţitori. La mortarele cu un conţinut >1% de materiale organice. 4.3 Condiţii de expunere a zidăriilor Clasa de expunere Zidărie expusă la condiţii severe Zidărie expusă la condiţii moderate Zidărie expusă la condiţii pasive Condiţiile de expunere Zidărie sau elemente pentru zidărie neprotejate saturate cu apă (din ploi abundente sau ape subterane) expuse la frecvente cicluri de îngheţdezgheţ Zidărie sau elemente pentru zidărie expuse la umiditate şi cicluri de îngheţ-dezgheţ Zidărie sau elemente pentru zidărie care nu sunt expuse la umiditate sau condiţii de îngheţ 67 . eventual şi la prezenţa unor substanţe agresive. în principal. clasificarea privind reacţia la foc se face în conformitate cu standardul SR EN 13501-1:2002.Conductivitatea termică se verifică pentru mortare utilizate în construcţii supuse condiţiilor termice. Tabelul 4. La ora actuală nu a fost încă elaborat un cod european privind utilizarea elementelor şi a mortarelor pentru zidărie în condiţiile garantării unei durabilităţi maxime. Durabilitatea mortarelor se apreciază prin rezistenţa la îngheţ-dezgheţ care trebuie evaluată şi declarată în conformitate cu prevederile în vigoare de la locul de utilizare a mortarului. În tabelul 4. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. Condiţiile de expunere se referă la condiţiile de temperatură şi de umiditate. în special pentru mortarele uşoare.

2.tab.4. tavane. în conformitate cu tipul mortarului utilizat pentru tencuire sau gletuire (v.2. eventual adaosuri şi/sau aditivi. Caracteristicile mortarelor pentru tencuire şi gletuire sunt influenţate în principal de tipul sau tipurile de lianţi utilizaţi. direct sau pe un strat suport (cu sau fără un tratament pregătitor al suportului). Se menţioneză că dacă liantul pe bază de sulfat este liantul principal de legătură. Materialele componente Consideraţiile de ordin principial privind materialele componente prezentate la mortarele pentru zidărie sunt valabile şi pentru mortarele pentru tencuieli. combinate şi cu cicluri de îngheţ-dezgheţ.3.2.2.4. acoperiri hidroizolatoare. stâlpi şi pereţi despărţitori. de adaosurile şi/sau aditivii utilizaţi. Mortarele pentru tencuire/gletuire influenţează aspectul suprafeţei construcţiei. cu sau fără o armare a tencuielii. 4.Prevenirea efectelor distrugătoare ale saturării cu apă sau umidităţii. 4. 69). 4. 68 . Mortare pentru tencuire şi gletuire Mortarele pentru tencuire (la exterior) sau gletuire (la interior) sunt alcătuite din unul sau mai mulţi lianţi minerali. 4.4-pag.2.4-pag. agregate.1.2. Clasificarea mortarelor pentru tencuire sau gletuire Standardele în vigoare clasifică mortarele pentru tencuire/gletuire după criterii similare cu cele utilizate pentru mortarele de zidărie (tabelul 4.69). mortarul este inclus în normativul SR EN 13279 şi nu face obiectul acestui capitol. Compoziţiile mortarelor Compoziţiile mortarelor sunt precizate de producător. Soluţii de realizare a tencuielilor sau gleturilor Sistemul de tencuire sau gletuire este constituit din ansamblul diferitelor straturi care se aplică pe pereţi portanţi. 4. Caracteristici specifice pot fi obţinute în funcţie de natura agregatelor. sau cu prezenţa unor substanţe agresive se poate face după caz prin tratamente de impermeabilizare. apă. straturi subţiri de tencuială.

Tencuielile exterioare se pot realiza cu un mortar monostrat. realizat cu agregate obişnuite şi/sau uşoare Mortar performant cu porozitate şi permeabilitate la vapori de apă ridicate şi absorbţie de apă prin capilaritate redusă.4).Prin strat de tencuială/glet se înţelege stratul aplicat prin mai multe treceri ale aceluiaşi amestec. înainte ca la stratul anterior să înceapă întărirea. Tabelul 4. folosit pe pereţi cu săruri solubile Mortar performant cu proprietăţi specifice de izolare termică Mortar semifabricat industrial Mortar predozat Mortar preamestecat de var-nisip Caracteristicile şi/sau domeniul de utilizare Mortar preparat pe şantier Mortar de uz general (GP) Mortar uşor (LW) Mortar colorat (CR) Mortar monostrat pentru exterior (OC) Mortar pentru renovare (R) Mortar pentru izolare termică (T) 69 . colorat cu ajutorul pigmenţilor sau a agregatelor colorate Mortar de tencuire performant aplicat într-un singur strat cu aceleaşi funcţii ca un sistem multistrat. ultimul strat este definit ca strat final şi poate avea sau nu un rol decorativ.: ciment) Dozat şi preparat pe şantier Mortar de reţetă sau mortar performant.4 Tipuri de mortare pentru tencuire sau gletuire Criteriul Denumirea Mortar performant Concepţia de realizare Mortar de reţetă Mortar industrial Modul de obţinere Caracteristici Compoziţia şi metoda de obţinere este aleasă de producător pentru asigurarea caracteristicilor specificate Compoziţia este rezultatul unor proporţii pretestate.4. de obicei colorat. cu aceleaşi funcţii ca un sistem multistrat (v.tab. La sistemul multistrat. iar caracteristicile sunt în concordanţă cu proporţiile constituenţilor Livrat uscat Dozat şi amestecat în fabrici de mortare Livrat în stare proaspătă Componenţii dozaţi în fabrici şi amestecaţi pe şantier Varul şi nisipul dozaţi şi amestecaţi în fabrici şi livraţi pe şantier. unde pot fi adăugaţi şi alţi componenţi (de ex. fără caracteristici specifice Mortar cu densitatea aparentă în stare uscată ≤ 1300 kg/m3 Mortar pentru tencuire performant.

coeficientul de permeabilitate la vapori de apă (pentru mortarele exterioare) ş. conform SR EN 998-1:2004. rezistenţa la compresiune. conform standardului SR EN 1745:2003.6. permeabilitatea la apă. Caracteristicile mortarelor proaspete Caracteristicile mortarelor proaspete se verifică în conformitate cu standardele SR EN 1015. durabilitatea.. Lucrabilitatea se determină numai pentru mortarele care conţin aditivi pentru controlul timpului de priză.5. mortar pentru izolare termică) unele caracteristici ale mortarelor de tencuire întărite se clasifică în diferite clase. Trebuie să se încadreze în domeniul declarat. conform SR EN 13501-1:2002. Valorile obţinute trebuie să se încadreze în condiţiile impuse de standardul SR EN 998-1:2004. 70 .2. cum este de exemplu cazul mortarului industrial livrat în stare proaspătă. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. conductivitatea termică (pentru mortarele supuse condiţiilor termice). Conţinutul de aer se stabileşte atunci când utilizarea prevăzută pentru mortar justifică acest lucru.5. care sunt prezentate în tabelul 4.2. Având în vedere varietatea domeniilor de utilizare (mortar de uz general. Caracteristicile mortarelor întărite La mortarele întărite se verifică următoarele caracteristici: densitatea aparentă în stare uscată. în conformitate cu setul de standarde SR EN 1015. mortar monostrat pentru exterior.4.a. absorbţia de apă prin capilaritate (pentru mortarele exterioare). Lucrabilitatea se declară de producător. mortar pentru renovare. 4. reacţia la foc (clasa) (pentru mortarele de izolare termică). aderenţa şi modul de rupere.

2.5 ≥6 ≤ 0..5. kg/m2min0..5.40 ≤ 0..5 Clasificarea unor caracteristici ale mortare de tencuire întărite Caracteristica Rezistenţa la compresiune.5 1.20 ≤ 0. N/mm 2 Clase CS I CS II CS III CS IV W0 W1 W2 T1 T2 Condiţii de încadrare 0.5 Conductivitatea termică.1 ≤ 0..4..7. W/mK 71 .2 Coeficientul de absorbţie de apă prin capilaritate.5.0 3..Tabelul 4.

160 400 12. 600. 1500. 1200. 12. 210 550 15 900. 2000 1200 1200. 1250 1200.5 15 h Observaţii Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni. 1800. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Cu grad redus al absobţiei de apă şi permeabilitate minimă la vapori de apă. 210 550 625. pentru anumite aplicaţii) E (pentru izolaţii de pereţi exteriori) F (cu rezistenţă îmbunătăţită la temperaturi înalte) H (cu grad redus al absobţiei de apă) I (cu duritate superficială crescută) PLĂCI GIPS-CARTON Forţa de rupere Dimensiuni**. 250 650 decoraţiuni h 1200. 1200. 5% pentru H1. 210 550 tencuieli de ipsos şi 15 900. 9. 2000 16. 1800. 58 h 24 h 1800. 1500. 625.5 12. 1500. 2000 1200.8 h 43 h h 1200. 900. 2000 16. 1250 9. 160 400 Pe o faţă se pot aplica 12. 250 650 900.5 900.5 12. 160 400 600. 625.8 h 43 h 1250 * Se pot realiza şi plăci cu performanţe combinate. 625. 1800. 400.5 625. 2000 16. 15 625. mm minimă la încovoiere***. N h l L Transv.5 600.5 600. 870 360 1500. Nu se aplică decoraţiuni Miezul de ipsos conţine fibre minerale şi/sau alte adaosuri. 1200. 600. 1200. 2000 160 210 250 16.5 15 h 9. 1250 725 300 1200.8 h 43 h 1200. 1800.8 h 43 h 1250 9. ** Sunt posibile şi alte dimensiuni. 1200.5. 1250 9. 250 650 15. 1500. 900. 250 650 h 1200. 900. max. 125 180 1500. 165 235 1800.5.8 h 400 550 650 43 h 400 550 650 43 h 1200.5 15 h 9. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Absorbţia de apă totală: max.8 h 160 210 250 16. 1800.5 12. 1500. 1500. h 2000 1200. 900. *** Forţa de rupere este în concordanţă cu grosimea plăcii 72 . 210 550 12. 1250 600.5 600. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Cu performanţe îmbunătăţite.5 625. 12.ANEXA 1 Tipul* P (de bază) A R (cu rezistenţă crescută) D (cu densitate controlată. 1800. Pot fi perforate Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Pentru aplicaţii speciale. 10% pentru H2 max. 2000 16.5. 160 400 9. Long. 25% pentru H3 600.

5 R 52.5 ≥42.5 ≥ 5.5 ≤10 N . minute ≥75 ≥60 ≥10 ≥10 ≥20 ≥20 ≥30 ≤52. N/mm2 2 zile 7 zile 28 zile 2 zile Rezistenţă la întindere prin încovoiere. mm ≥ 15 ≥ 26 ≥ 40 ≥ 3.clasă cu rezistenţă iniţială uzuală R .5 ≥2 ≤ 10 ≤ 10 73 .5 N 32.0 ≥ 6.5 R Rezistenţă la compresiune. mm Rezistenţă standard 28 zile ≥32.5 de priză. ore Stabilitatea.clasă cu rezistenţă iniţială mare CONDIŢII MECANICE ŞI FIZICE PENTRU CIMENTUL CD 40 (NE 014-2002) Rezistenţă la compresiune.5 R 42. N/mm2 Începutul Rezistenţă iniţială 7 zile ≥16 ≥52.5 ≥45 Stabilitatea. N/mm2 7 zile 28 zile Început Sfârsit Priza.5 ≤62.ANEXA 2 CONDIŢII MECANICE ŞI FIZICE PENTRU CIMENTURILE UZUALE (SR EN 197-1:2002) Clasă de rezistenţă 2 zile 32.5 N 52.5 N 42.

La turnarea elementelor masive.5 N sau R CEM III/A 32. Betonare pe timp călduros CEM I 42. Beton armat Beton.5 R * Insensibil Insensibil Insensibil Insensibil Puţin sensibil Puţin sensibil Puţin sensibil Sensibil Sensibil Foarte sensibil Ridicată Ridicată Redusă Redusă Redusă Medie Redusă Redusă Redusă Redusă . se recomandă utilizarea cimenturilor cu degajare redusă de căldură 74 . cu grosimea egală sau mai mare de 80 cm.5 N sau R CEM II/A-S 42. Beton armat Beton.5R Insensibil Degajarea de căldură Ridicată Utilizarea preferenţială* Elemente monolite şi prefabricate Betonare pe timp friguros Elemente monolite şi prefabricate Betonare pe timp friguros Elemente prefabricate Betoane rezistente la sulfaţi Betoane de drumuri Beton. Beton armat Beton. Beton armat.se ţine seama şi de clasele de expunere .5R I A 52. Beton armat Betoane masive Beton.5c SR I CD 40 CEM II/A-S 32.5 N sau R CEM II/B 42.ANEXA 3 CARACTERISTICI ALE UNOR TIPURI DE CIMENTURI DIN ROMÂNIA (CP012/1-2007) Tipul de ciment Sensibilitatea la frig CEM I 52.5 N sau R HII/A-S CEM II/B 32.

5 N sau R CEM II/A Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) CEM II/B Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) Viteză mare (beton de C25/30) CEM III/A Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) Viteză mare 42.5 N sau R recomandabil Foarte 52.5 N sau R Foarte 42.ANEXA 3 (continuare) INDICAREA TIPULUI DE CIMENT FUNCŢIE DE VITEZA DE ATINGERE A REZISTENŢEI LA 28 ZILE (CP 012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R Viteză foarte mare Viteză mare (beton de C25/30) clasă de peste clasă de peste clasă de peste RECOMANDĂRI DE UTILIZARE A CIMENTURILOR PENTRU TURNAREA BETONULUI PE TIMP FRIGUROS (< +50C) (CP012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R (beton de C25/30) 52.5 N sau R recomandabil CEM II/A Recomandabil CEM II/B Puţin recomandabil CEM III/A Puţin recomandabil Recomandabil Recomandabil 75 .

ANEXA 3 (continuare) RECOMANDĂRI DE UTILIZARE A CIMENTURILOR PENTRU TURNAREA BETONULUI PE TIMP CĂLDUROS (> + 250C) (CP012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R 42.5 N sau R CEM II/A Recomandabil CEMII/B Foarte recomandabil Recomandabil CEM III/A Foarte recomandabil Puţin recomandabil Puţin recomandabil Recomandabil 76 .5 N sau R 52.

Materiale de construcţii.. Jebelean E. Materiale de construcţii pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare şi construcţii agrozootehnice. *** Normativ pentru încercarea betonului prin metode nedistructive. Teoreanu I. Materiale de construcţii.. 2008. Bucureşti. Ed. Nicolescu L.Plăci de gips-carton. 5. Bucureşti. Tehnică. Iureş Liana. siguranţei şi durabilităţii construcţiilor.II. Roşu Maria... 2. Ed. Ed.Tc.. NE 014-2002. Roşu Constanţa. Ed. 1995. 1964. C 26-85. Bucureşti. Bob C. Buchman I. Jones R. Bob C. Timişoara. Badea C. *** Cod de practică pentru producerea betonului. Ceres. Încercarea nedistructivă a betonului. 4. Facla..I şi vol... 11. Centrul de documentare şi publicaţii tehnice – M. *** Normativ pentru executarea îmbrăcăminţilor rutiere din beton de ciment în sistemele cofraje simple şi glisante... Badea C... Voina N. 12. Tehnică Bucureşti. 10. 1972. Tehnică. CP 012/1-2007. Buchman I.. Iureş Liana.. Ed. 6. vol.. 1974. Materiale de construcţii. Universităţii Tehnice Timişoara.. Ed.T. Făcăoaru I. Bob C. Jebelean E. Ed. Definiţii. 13.. Argila în construcţia terasamentelor. 1974. Bucureşti. Bazele tehnologiei lianţilor. Orizonturi Universitare. Verificarea calităţii. Tehnică. Jebelean E. *** SR EN 520:2005 . 9. Nicolescu L. 1989. Bucureşti. Orizonturi Universitare. Bob C.BIBLIOGRAFIE 1.. 7. Controlul calităţii lianţilor.. specificaţii şi metode de încercare 77 . Controlul calităţii materialelor anorganice şi organice utilizate în construcţii. 1975. Ed. Buchman I. 2003. 8. Timişoara. Steopoe A. 3.. 1983 şi 1984. Ed. vol 1. mortarelor şi betoanelor. Timişoara.

Partea 1:Mortare pentru tencuire şi gletuire *** SR EN 998-1/AC:2006 .Ciment: Compoziţie.2.7:2001 .Agregate pentru mortare *** SR EN 1015-1.Specificaţie a mortarelor pentru zidărie.Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (rezistenţa la aderenţă a mortarelor de tencuială) *** SR EN 1015-18:2003 .cantitatea de aer) *** SR EN 1015-9:2002 . caracteristici şi criterii de conformitate (varuri aeriene.Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi *** SR 7055:1996 .11:2002 – Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (densitatea aparentă.Specificaţie a mortarelor pentru zidărie.Ciment pentru drumuri şi piste de aeroporturi *** SR EN 998-1:2004 . luarea probelor. specificaţii şi criterii de conformitate pentru cimenturilor uzuale *** SR 3011:1996 . varuri hidraulice) *** SR EN 197-1:2002 .Ciment portland alb *** STAS 10092-78 .*** SR EN 459-1:2003 – Var pentru construcţii. Partea 2:Mortare pentru zidărie *** SR EN 13139:2003 . Partea 1:Mortare pentru tencuire şi gletuire *** SR EN 998-2:2004 .Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (absorbţia de apă) 78 . rezistenţa la încovoiere şi rezistenţa la compresiune) *** SR EN 1015-12:2001 .Metode de încercare a mortarelor proaspete de zidărie (distribuţia granulometrică. Partea 1: Definiţii.Metode de încercare a mortarelor proaspete de zidărie (durata de lucrabilitate) *** SR EN 1015-10.Specificaţie a mortarelor pentru zidărie.

Clasificarea produselor pentru construcţii în funcţie de comportarea la foc (reacţia la foc) .Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (permeabilitatea la vapori de apă a mortarelor pentru tencuială) *** SR EN 1745:2003 – Zidărie şi elemente de zidărie (valorile termice de calcul) *** SR EN 13501-1:2002 .*** SR EN 1015-19:2003 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful