Colecţia "CONSTRUCŢII" ________________________________________________________________

MATERIALE DE CONSTRUCŢII Partea I

Industria materialelor de construcţii a cunoscut, în ultima perioadă, o dezvoltare tot mai accentuată. S-au extins domeniile de utilizare ale materialelor clasice, s-au produs materiale noi cu performanţe tehnicoeconomice superioare şi au apărut standarde româneşti aliniate la normele europene sau internaţionale. Cartea reprezintă un material bibliografic la zi care ţine seama de aceste schimbări. Lucrarea se adresează în primul rând studenţilor, dar poate constitui şi o bază de informaţii utile pentru specialiştii constructori, care nu au acces direct la noile norme europene sau internaţionale. Referent ştiinţific: Prof.dr.ing. Corneliu BOB

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BUCHMAN, IOSIF Materiale de construcţii / prof.dr.ing. Iosif Buchman Timişoara: Editura Politehnica, 2009 80 p. ; 24 cm. - (Construcţii) Vol. ISBN 978-973-625-888-6 Partea I. – 2009.-Bibliogr.- ISBN 978-973-625-890-9 691

Prof.dr.ing. Iosif BUCHMAN

MATERIALE DE CONSTRUCŢII Partea I
Colecţia “CONSTRUCŢII”

EDITURA POLITEHNICA TIMIŞOARA - 2009

Copyright © Editura Politehnica, 2009 Toate drepturile sunt rezervate editurii. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă prin indiferent ce formă, fără acordul prealabil scris al Editurii Politehnica. EDITURA POLITEHNICA Bd. Republicii nr. 9 300159 Timişoara, România Tel. 0256/403.823 Fax 0256/403.823 E-mail: editura@edipol.upt.ro

Consilier editorial: Prof.dr.ing. Sabin IONEL Redactor: Claudia MIHALI

Bun de imprimat: 28.05.2009 Coli de tipar: 5 C.Z.U. 691 ISBN 978-973-625-888-6 ISBN Partea I 978-973-625-890-9

Tiparul executat sub comanda nr. 73 la Tipografia Universităţii "Politehnica" din Timişoara

Unele din noutăţile aduse sunt prezentate succint în continuare. intrarea României în Comunitatea Europeană a determinat modificarea şi înlocuirea standardelor existente. în anul 2003. în concordanţă cu numărul orelor de curs alocate. Controlul calităţii materialelor anorganice şi organice utilizate în construcţii. care trebuie cunoscute şi asimilate cât mai rapid de viitorii ingineri constructori. În consecinţă. 5 . Lucrarea este elaborată într-o formă concisă. Colectivul disciplinei de Materiale de Construcţii din domeniul Ingineriei Civile de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din Timişoara a considerat că. ca şi în oricare alt domeniu. mortarelor şi betoanelor. În această parte sunt abordate capitolele: Caracteristici generale ale materialelor de construcţii. urmând ca. Faţă de ediţiile anterioare la care autorul a participat. Cursul de faţă acoperă prima parte din Syllabusul disciplinei de Materiale de Construcţii valabil la ora actuală la domeniul Inginerie Civilă din Universitatea Politehnica din Timişoara. având alocate un număr de 35 ore de curs şi un număr de 35 ore de laborator. Mortare cu lianţi anorganici (minerali). La ora actuală este cuprinsă în programul de studii în semestrul al 2-lea al anului I de licenţă. În plus.PREFAŢĂ Disciplina Materiale de Construcţii constituie una din primele discipline obligatorii din domeniul Inginerie Civilă. forma de învăţământ de 4 ani. au fost editate cărţile: Controlul calităţii lianţilor. cursul include modificări impuse de materiale noi de construcţii care se utilizează sau se pot utiliza în prezent la noi în tară şi de standardele româneşti aliniate la standardele europene sau internaţionale. Materiale din piatră naturală. Pe parcursul anilor. este necesară acoperirea cu bibliografie de specialitate a lucrărilor practice de laborator. în domeniul materialelor de construcţii s-au produs o serie de schimbări. care se predă la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din Universitatea Politehnica din Timişoara. pentru a putea fi asimilată cât mai uşor de către studenţi. pentru început. Având în vedere cele de mai sus. care impun apariţia unor noi ediţii de cursuri. într-un timp cât mai scurt autorul să elaboreze şi cea de-a doua parte. Lianţi anorganici (minerali). în anul 2008. precum şi apariţia unor standarde noi.

care nu au acces direct la noile norme europene. tipurile de varuri aeriene şi varuri hidraulice. aprilie 2009 Iosif Buchman . Cursul se adresează în primul rând studenţilor. Timişoara. În ansamblu cel mai reformat capitol este capitolul 4. Capitolul 2 prezintă zonele granulometrice pentru agregatele curente folosite la betoanele de masă volumică normală. dar poate constitui şi o bază de informaţii la zi pentru specialiştii constructori. tipurile. În cuprinsul capitolului 3 sunt prezentate date şi informaţii noi legate de: plăcile gips-carton. simbolurile şi compoziţiile adaosurilor şi a cimenturilor portland cu adaosuri. simbolurile şi compoziţiile cimenturilor portland unitare. pentru care normele europene aduc modificări semnificative. tipurile.În capitolul 1 sunt introduse noţiuni şi notaţii în concordanţă cu terminologia inclusă în normele europene. alegerea tipului de ciment.

... 3.………………….... 3. 3..2. Caracteristici stabilite prin încercări statice………………………. Densitatea materialelor (masa volumică)………………………… 1...2.....1... Materia primă...1.....……………………………………………………..2... Minerale şi roci………………………………………………………………… 2...2.1.....2....... Metode de stabilizare a argilelor………………………. 2.... Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea căldurii... Metode atomice…………………………………………………….1.. Caracteristici mecanice stabilite prin încercări distructive……………….. volumul de goluri (porozitatea intergranulară)……………………………………….....2.2.. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea apei... Produsele de balastieră……………………………………………....3.2..4.1........ porozitatea..... 1..... Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri)……………………… 3..... Compactitatea. 1.... 1.......1. 1..3.. Definiţie. 3..... Alţi lianţi pe bază de sulfat de calciu…………………..2. Materiale de construcţii din piatră naturală………………………………… 2... Caracteristicile ipsosului de construcţii întărit………....... 1.. Materiale din piatră naturală……………………………………………………… 2..3. Clasificare………………………………………………………….1......... Cuprins……………………………………………………………………………….2..2.........3.....3. 3........1.... 2... 3.... Caracteristici fizico-mecanice…………………………………………….2........2... 3..... 1. Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii…..4.......3................ Produsele de carieră……………………………………………….1. Introducere………………………………………………………………………….2......... 1............1.....2.....3.. Caracteristici privind comportarea materialelor sub acţiunea încărcărilor…………………………………………………………… 1........ Varul aerian pentru construcţii…………………………………….1.2..CUPRINS Prefaţă.1..2.2.2.3.1. Metode mecanice…………………………………………………… 1.4....5.. Materia primă. 3.2.3. 2..1.1.2.........1..... Extragerea pietrei naturale………………………………………………….......2..2.2......3.. Tipuri………… 3..3. 3.2. Stingerea (hidratarea) varului aerian………………….... 3...... 3..5... 2.1.. Caracteristici generale ale materialelor de construcţii……………………… 1..1.3....... Caracteristici stabilite prin încercări ciclice……………………….....2. Caracteristici fizico-mecanice stabilite prin metode nedistructive……….. 1..3.. 1........ 1...2.... Argilele……….3.2... 3.... Metode acustice……………………………………………………. Lianţi nehidraulici……………………………………………………………... Lianţi anorganici (minerali)………………………………………………………. Proces de fabricaţie………………….2..2..... Priza şi întărirea ipsosului de construcţii…………….2... 5 7 9 11 11 11 12 14 15 17 21 21 23 25 26 26 29 30 32 32 33 33 33 34 35 37 37 38 38 38 38 40 40 41 42 43 44 45 45 46 7 .. Caracteristici stabilite prin încercări dinamice.. Caracteristici generale…………………………………..... 1. Procesul de fabricaţie... Protecţia pietrei naturale împotriva acţiunilor agresive…………………… 3.

4..1.4..2.. 4. Materialele componente……………………………………………..... Varuri aeriene cu adaosuri…... 3.2.. 3. 4....3.........4.. 3...... 4. Materii prime. Mortare cu lianţi anorganici (minerali).. 3.. Domeniile de utilizare ale varului aerian……………… 3. Alegerea tipului de ciment…………………………………………………… 4..…………………………………….2. Bibliografie…………………………………………………………………………. Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi..2.. Obţinere. Cimenturi portland unitare…………………………….... 4.3.2.3....2..3...3. Anexa 2 Condiţii mecanice şi fizice pentru cimenturi………………………..3.3. Mortare pentru zidărie………………………………………………………..6...2..3.3... 3.4.4..... Caracteristicile mortarelor proaspete…………………………….1... Lianţi hidraulici unitari………………………………………………………… 3....2. 3.2.3..... Întărirea varului aerian…………………………………..1. 3.....2..3.1. Varurile hidraulice………………………………………………….. Materii prime. Caracteristicile mortarelor întărite………………………………… 4.. Tipuri de varuri hidraulice….. 4.4.3.. Clasificarea mortarelor pentru tencuire sau gletuire…………….... Caracteristicile mortarelor întărite………………………………… Anexa 1 Plăci gips .2.. Cimentul aluminos………………………………………...2.. Cimenturi portland cu adaosuri…………………………………….1. 47 47 48 48 49 49 49 50 50 51 53 56 57 58 58 59 59 61 62 63 63 64 64 64 65 65 65 66 67 68 68 68 68 68 70 70 72 73 74 77 8 . Materialele componente……………………………………………..4. Compoziţie mineralogică….2.5. Cimentul portland…………………………………………………… 3. Caracteristicile mortarelor proaspete……………………………...4. Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi…………………….3.. 3.3.2.. Priza şi întărirea cimentului portland………………….5... 3. Întărirea.……………………………………… 3.3..3. 3..4.3.. Lianţi hidraulici micşti (amestecaţi)….2......1.3.4.1.. Clasificarea mortarelor de zidărie…………………………………... 3. 4. 4.6. Cimenturi portland albe şi colorate..4...2... Caracteristicile fizico-mecanice şi chimice ale cimentului portland întărit……………………………….3. Cimenturi portland uzuale cu adaosuri………………. Alegerea mortarului pentru zidărie……………………………….... cu adaosuri……………………………………… 3.2..1. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri………… 3.2....2. Compoziţiile mortarelor……………………………………………...3.3. 4.3.1. 3.………… 3. cu adaosuri……. 4.....1.4...3. 4..2.. Soluţii de realizare a tencuielilor sau gleturilor………………….1. Obţinere..3.. Compoziţiile mortarelor…………………………………………….5. 4.4.1. Mortare pentru tencuire şi gletuire…………………………………………. Anexa 3 Recomandări de utilizare a cimenturilor.. 3.1. proprietăţile şi utilizarea varurilor hidraulice......3.carton…………………………………………………………..2. 4.1.

materialele metalice). Industria materialelor de construcţii cunoaşte în ultima perioadă o dezvoltare tot mai accentuată. acustică şi hidrofugă a construcţiilor în condiţii de durabilitate maximă. materialele de construcţii anorganice (materialele din piatră naturală. izolarea termică. proiecare şi execuţie a construcţiilor. S-au găsit noi utilizări pentru materialele clasice şi s-au realizat o serie de materiale noi cu performanţe tehnico-economice superioare. în general. siguranţa. materiale de construcţii. odată cu intrarea României în Uniunea Europeană s-a impus producerea şi verificarea materialelor în concordanţă cu noile standarde româneşti – aliniate la normele europene. lianţii minerali. Cunoaşterea materialelor de construcţii reprezintă o necesitate pentru activitatea de cercetare. Materialele de construcţii trebuie să asigure rezistenţa. materialele de construcţii organice ( materialele lemnoase. Totodată trebuie să corespundă din punct de vedere estetic şi să aibă preţuri accesibile. Pentru a acţiona în contextul necesităţilor enunţate. materialele ceramice. Pe de altă parte. materialele bituminoase. caracteristicile fizico-mecanice şi chimice. materialele din sticlă. betoanele. materialele pe bază de polimeri). organice sau mixte). mortarele. tehnologia de obţinere. În acest context materialele de construcţii produse în prezent în ţara noastră au atins performanţele tehnice ale materialelor existente pe piaţa europeană. cursul de Materiale de construcţii pune la dispoziţia viitorilor ingineri constructori date referitoare la materiile prime. protecţie şi finisaj (anorganice. 9 .INTRODUCERE Produsele naturale sau artificiale care se utilizează la realizarea construcţiilor sunt denumite. şi materialele de izolaţie. Cursul prezintă caracteristicile generale ale materialelor şi metodele de determinare ale acestora. durabilitatea şi domeniile de utilizare pentru majoritatea materialelor.

Cursul se adresează în primul rând studenţilor. de la anul I Inginerie Civilă de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara.Cursul este redactat într-o formă sintetică. în concordanţă cu numărul orelor alocate pentru disciplina de Materiale de construcţii în programul de studii de licenţă. care nu au acces direct la noile norme europene. forma de învăţământ de 4 ani. dar poate constitui şi o bază de informaţii la zi pentru specialiştii constructori. 10 .

11 . pietriş ş.1. Se măsoară în kg/m3 şi se poate exprima sub mai multe forme: densitate (ρ). Densitatea (densitatea reală) reprezintă masa unităţii de volum real (volumul fazei solide dintr-un volum aparent).2). Se calculează cu relaţia: ρ= m V ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.1) Fig.1 Sticla de calitate superioară şi oţelul nu au pori.1.1.1. se stabileşte cu formula: ρa = m Va ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1. Densitatea în grămadă se referă la materialele granulare (nisip. Reprezintă masa unităţii de volum în grămadă (fig. Densitatea materialelor (masa volumică) Densitatea este dată de raportul dintre masa şi volumul unui material. densitate aparentă (ρa).1. care constituie masa unităţii de volum aparent. Densitatea aparentă.1. Vp fiind volumul total al porilor (închişi şi deschişi) din material.2) în care Va = V + Vp. iar V volumul fără pori (fig. densitate în grămadă (ρg) şi densitate în stivă (ρs). CARACTERISTICI GENERALE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII 1.a).1. Caracteristici fizico-mecanice 1.1) unde m este masa în stare uscată.

porozitatea.4) în care masa ms este suma maselor elementelor stivei iar Vs volumul stivei stabilit pe baza dimensiunilor măsurate ale stivei. iar Vgol cuprinde volumul golurilor (spaţiilor) dintre granule.3) unde Vg = V + Va + Vgol . Densitatea în stivă se poate determina pentru materialele care se păstrează sau se transportă în stive (cărămizi.1.2.4). ). Se notează cu C şi se calculează cu relaţia (1. Întrucât Vg > Va ≥ V rezultă: ρ ≥ ρa > ρg (1. Compactitatea. 12 .a. materiale lemnoase ş.1. Această densitate se notează cu ρga pentru starea afânată sau cu ρgî pentru starea îndesată a materialului granular.6). Se calculează cu relaţia (1. ms Vs ρs = ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.5) 1.Fig. volumul de goluri (porozitatea intergranulară) Compactitatea unui material caracterizează gradul de umplere al volumului aparent cu fază solidă.2 Este dată de relaţia: m Vg ρg = ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.

10) 13 .%C = ρ V 100 = a 100 Va ρ (1.9) în care Pav este porozitatea aparentă funcţie de volum. gradul de impermeabilitate şi rezistenţa la îngheţdezgheţ ale materialelor au valori mai mari cậnd compactitatea este mai mare. Rezistenţa la compresiune. au % C = 100. la care Va = V. Porozitatea arată gradul de neumplere al volumului aparent cu fază solidă.6) Deoarece Va ≥ V rezultă că % C ≤ 100. Dacă se face raportul % Pav/ Pam se obţine : % Pav = ρaPam100 (1.8) % Pav = V pd m 100 ⎡ m3 ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ⎦ Pam = (1. Sticla de calitate superioară şi oţelul. iar Pam este porozitatea aparentă funcţie de masă. Porozitatea totala Pt are expresia: Vp Va (1. Se poate exprima sub forma porozităţii totale sau sub forma porozităţii aparente (deschise). Porozitatea aparentă caracterizează porii deschişi din unitatea de volum aparent (sau masă).7) % Pt = 100 Întrucât % C + % Pt = 100 rezultă că C şi Pt sunt mărimi complementare. Se exprimă în două moduri şi anume: V pd Va (1.

Din raportul celor două moduri de exprimare se obţine: %av = %a m ρa ρ apa (1. permeabilitatea şi rezistenţa la îngheţdezgheţ. la presiune ridicată. Absorbţia de apă este proprietatea unui material de a absorbi şi a reţine apa în porii şi în capilarele sale. Volumul de goluri (porozitatea intergranulară) este o caracteristică a materialelor granulare care arată totalitatea golurilor dintre granule din unitatea de volum în grămadă. umiditatea. dar sunt bune izolatoare termic. la subpresiune. 1.3. saturare prin fierbere. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea apei Acţiunea apei asupra materialelor de construcţii se apreciază prin următoarele caracteristici: absorbţia de apă.14) 14 . iar mus este masa în stare uscată.11) Se poate determina pentru starea afânată sau îndesată a materialului granular.12) %a v = m sa − mus 100 ρ apaVa (1.1.Materialele cu porozitate mare au rezistenţe mecanice mici.13) în care: msa este masa în stare saturată. Se determină prin saturarea materialului în diferite condiţii: la presiune normală. Se exprimă funcţie de masă (am) sau funcţie de volum (av) cu ajutorul relaţiilor: m sa − mus 100 mus %a m = (1. Se calculează cu relaţia: %V gol = V g − Va Vg 100 = (1 − ρg Va )100 = (1 − )100 ρa Vg (1.

Acesta reprezintă presiunea maximă a apei la care rezistă o epruvetă de beton un anumit timp prescris fără să prezinte infiltraţii de apă pe o adâncime mai mare decât limita admisă. densitatea aparentă. rezistenţele mecanice. starea de agregare. Se poate exprima în două moduri (umiditate relativă Ur sau umiditate absolută Ua). Pentru beton se determină în mod practic gradul de impermeabilitate faţă de apă. densitatea şi rezistenţa la îngheţ-dezgheţ. Absorbţia de apă şi umiditatea influenţează negativ rezistenţele mecanice.1.Umiditatea caracterizează cantitatea de apă existentă într-un material la un moment dat. 1.16) în care: mum este masa materialului în stare umedă iar mus este masa materialului în stare uscată.15) %U a = mum − mus 100 mus (1. Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ (rezistenţa la gelivitate) se apreciază după numărul maxim de cicluri de îngheţ-dezgheţ pe care le poate suporta un material fără ca scăderea rezistenţelor mecanice şi pierderea de masă să depăşească anumite limite prescrise. Reducerea rezistenţelor şi pierderea de masă sunt rezultatul distrugerilor provocate de expansiunea apei care îngheaţă în porii materialului. calculându-se cu relaţiile: mum − mus 100 mum %U r = (1. Permeabilitatea la apă a materialelor solide reprezintă proprietatea lor de a lăsa să treaca prin ele un volum oarecare de apă. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea căldurii Creşterea temperaturii materialelor anorganice poate modifica unele caracteristici ale acestora printre care: porozitatea.4. 15 . Materialele organice sub acţiunea căldurii se înmoaie. se descompun sau se aprind. integritatea structurii.

prin conducţie (fig.17) în care lo este lungimea iniţială a barei iar Δlo alungirea barei pentru creşterea temperaturii cu ΔT grade de temperatură.Pentru exploatarea construcţiilor interesează următoarele caracteristici: dilatarea.4).1. Fig.4 16 . Este dat de relaţia (1.17).1.3 Δl 0 α= l 0 ΔT ⎡ mm ⎤ ⎢ mK ⎥ ⎦ ⎣ (1.18) Propagarea căldurii este fenomenul de transmitere a căldurii din zonele mai calde ale materialelor la cele mai reci.1. Fig. Pentru elementele masive dilatarea se apreciază cu ajutorul coeficientului de dilatare cubică (volumică) γ. Dilatarea constă în creşterea dimensiunilor materialelor sub acţiunea căldurii. La elementele sub formă de bare (liniare) dilatarea este apreciată prin intermediul coeficientului de dilatare termică liniară α care reprezintă creşterea unităţii de lungime pentru un grad de temperatură (fig.1. care reprezintă creşterea unităţii de volum pentru un grad de temperatură. Transmiterea căldurii prin materialele solide are loc. Se poate demonstra că: γ = 3α (1. în principal. propagarea căldurii şi căldura specifică.3).

d . A . inundaţiile). Coeficientul de conductibilitate (conductivitate) termică reprezintă cantitatea de căldură care străbate într-o oră aria de 1 m2 şi distanţa de 1 m. acţiuni temporare (AT). care apar foarte rar la intensităţi semnificative (cutremurele. presiunea pământului). Se măsoară în J/kg K.grosimea materialului în m.1. Materialele poroase au λ mic şi în consecinţă izolează bine termic.20) 1. care se aplică în mod continuu cu o intensitate practic constantă (greutatea elementelor. zăpada.T2) [J] (1. acţiuni excepţionale (AE).19) în care: λ .5. vântul). Acestea se pot clasifica după frecvenţa cu care acţionează la anumite intensităţi în: - acţiuni permanente (AP). t . Căldura specifică c este egală cu cantitatea de căldură necesară pentru ca temperatura unui material cu masa de 1 kg să varieze cu un grad de temperatură.timpul de propagare în ore. a căror intensitate variază sensibil cu timpul şi care pot să lipsească un anumit timp (oamenii.suprafaţa prin care are loc transmisia în m2. 17 . dacă diferenţa temperaturilor pe această distanţă este egală cu 1 grad.diferenţa de temperatura pe grosimea d în grade K. Caracteristici privind comportarea materialelor sub acţiunea încărcărilor Încărcările fac parte dintr-o categorie mai largă denumită acţiuni.Cantitatea de căldură care se propagă se calculează cu expresia: Q=λ A (T1 − T2 )t d [J ] (1. (T1-T2). Cantitatea de căldură Q consumată pentru a încălzi un material cu masa m de la temperatura T1 la T2 se calculează cu relaţia: Q = mc(T1 .coeficientul de conductibilitate termică al materialului în W/mK.

5a).5 c) Datorită încărcărilor exterioare scheletul de rezistenţă al unei construcţii se deformează. 18 .1.6). Fig.1.5b) şi ciclice (fig. dinamice (fig. a) b) Fig. adică prezintă variaţii de volum şi de formă (fig.1.1.6 În urma deformaţiilor în scheletul de rezistenţă apar forţe interioare denumite eforturi care transmit încărcările la fundaţii.După variaţia intensităţii (F) în timp acţiunile se clasifică în acţiuni statice (fig. Sub acţiunea încărcărilor şi a reacţiunilor scheletul de rezistenţă este în echilibru static într-o poziţie deformată.1. unde se dezvoltă reacţiunile terenului de fundaţie.1.5c).

22) în care: Δl reprezintă modificarea lungimii elementului sub acţiunea încărcării.6 efortul unitar normal. Poate fi normal (σ) sau tangenţial (τ).1. care acţionează perpendicular pe secţiune. deformaţia este reversibilă.1.Efortul unitar (tensiunea) este forţa interioară transmisă uniform distribuit pe unitatea de suprafaţă. Deformaţia specifică liniară se calculează cu relaţia (fig. Din punct de vedere fenomenologic se disting 3 tipuri fizice de deformaţii: elasică. Deformaţiile caracterizeaza cantitativ modificările volumului şi a formei unui element. deformaţia specifică unghiulară (lunecarea) γ care arată modificarea unghiurilor. A . se calculează cu formula: σ= F A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.forţa (încărcarea) în N. plastică.suprafaţa pe care se distribuie forţa în mm2.1. l .6): ε= Δl l ⎡ mm ⎤ ⎢ m ⎥ ⎣ ⎦ (1.7). Efortul unitar tangenţial acţionează în planul secţiunii transversale. dispare la descărcare (fig. vâscoasă. 19 . Pentru exemplul din fig.lungimea iniţială a elementului în m. Aceste modificări constau în două efecte simple şi anume: - deformaţia specifică liniară ε care arată alungirea sau scurtarea unităţii de lungime sub efectul încărcărilor.21) în care: F . Deformaţia elastică este caracterizată prin unicitatea curbei σ-ε atât la încărcare cât şi la descărcare. în mm.

7 La principalele materiale de construcţii dependenţa σ-ε în domeniul elastic este liniară fiind valabilă legea lui Hooke cu expresia: σ = E⋅ε (1. Fig.efortul unitar tangenţial. Cea mai simplă exprimare este legea liniară (fig.8 Deformaţia vâscoasă trebuie analizată în raport cu timpul. Deformaţia plastică apare la atingerea efortului σc denumit limită de curgere.1.timpul.8). t .1.1. 20 .Fig. Curbele de încărcare-descărcare nu mai coincid (fig.9) cu expresia: τ =K ∂γ ∂t (1. K .deformaţia unghiulară. Fenomenul deformaţiei văscoase se modelează prin curgerea fluidelor vâscoase. γ .23) în care E reprezintă modulul de elasticitate longitudinal (modulul lui Young).24) în care: τ .coeficientul de vâscozitate al materialului.1.

rezistenţa la întindere din încovoiere. cilindrice sau prismatice.1. vâsco-elastice.a. Rezistenţa la compresiune se stabileşte pe epruvete cubice.2.9 Deformaţiile plastice şi vâscoase sunt inelastice.1. Caracteristici stabilite prin încercări statice Prin încercări statice se stabilesc următoarele caracteristici: rezistenţa la compresiune.1. se cunosc deformaţii elasto-plastice. Schema de încărcare este arătată în fig. Pentru calculul rezistenţei la compresiune fc se utilizează relaţia (1. cea vâscoasă se dezvoltă în timp îndelungat. cu caracter permanent. ireversibile. Tipurile fizice de deformaţii se suprapun. 1.10. rezistenţa la răsucire ş.25): Fig. rezistenţa la întindere centrică.2.10 21 . Caracteristici mecanice stabilite prin încercări distructive 1. deformaţia plastică apare într-un timp relativ scurt. rezistenţa la forfecare.1. Încărcarea se aplică centric cu prese hidraulice. fiind prescrisă viteza de creştere a încărcării. elasto-vâscoplastice.Fig.

11.mortar).12 (a . A este aria secţiunii solicitate. Fig.1.lemn. 22 . beton). Schema de încărcare este prezentată în fig.1. c .1. mortar.oţel.25) în care: Fmax este forţa maximă pe care o suportă epruveta.11 Rezistenţa la întindere centrică ft se calculează cu formula: ft = Fmax A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1. A este aria secţiunii solicitate. Rezistenţa la întindere centrică se poate determina cu maşini hidraulice pentru materialele cu rezistenţa ridicată (oţel) sau cu dispozitive mecanice pentru materialele cu rezistenţa mai mică ( piatră. Pentru o fixare mai uşoară şi pentru o centrare cât mai perfectă s-au conceput tipurile de epruvete prezentate în fig.26) în care: Fmax este forţa maximă pe care o suportă epruveta. Este prescrisă viteza de creştere a încărcării. b .fc = Fmax A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.

6-scară gradată. Rezistenţa la compresiune prin şoc se stabileşte pe epruvete prismatice sau cilindrice. 5-indicator. Rezistenţa la compresiune prin şoc fs se calculează cu relaţia (1. rezistenţa la încovoiere prin şoc şi duritatea.2. 3-berbec. Fig.1. 4-scripeţi. 23 . 7-epruvetă).2.13 (1-postament.27).1.13 Berbecul se lasă să cadă liber de la înălţimi hi ce cresc progresiv până la distrugerea epruvetei. Caracteristici stabilite prin încercări dinamice Încercările dinamice permit determinarea următoarelor caracteristici: rezistenţa la compresiune prin şoc. 1.Fig.12 La materialele de tipul pietrei (beton) rezistenţa la întindere directă se realizează greu şi această rezistenţă se detemină prin încercarea de încovoiere. Schema de încărcare este prezentată în fig. 2-bare de ghidare. Celelalte caracteristici care se pot stabili prin încercări statice vor fi abordate în cadrul altor capitole.1.

.

1.16 25 .3.1.a) Fig. Intensitatea încărcării F variază în timp.1. Cea mai defavorabilă situaţie o reprezintă ciclul alternant simetric. Pe baza lor se apreciază rezistenţa la oboseală a materialelor. Caracteristici stabilite prin încercări ciclice Încercările ciclice se mai numesc şi încercări la oboseală.16). Fig.1.2. (σmax = -σmin) (1. H= F A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.29).30) Datele experimentale se reprezintă într-o diagramă σ-n denumită curba Wőhler (fig.29) în care A este suprafaţa amprentei.15 b) Amprenta rezultată este mai mică atunci când materialul este mai dur. Duritatea H se calculează cu relatia (1. când: Fmax = -Fmin .

n . mecanice.în care: σmax . Prin această metodă modulul de elasticitate dinamic Ed se determină cu relaţia: Ed = 4 2 2 l fk ρa k2 (1.1. 1. Prezintă dezavantajul că dau unele erori.numărul de cicluri de încărcare.anumite caracteristici se pot determina numai cu aceste metode.elementele cercetate nu sunt distruse. rezistenţe.sunt rapide şi economice. atomice şi metoda combinată (metoda indicelui de recul + metoda cu ultrasunete). . . care în multe situaţii fac ca aceste metode să dea doar informaţii generale asupra caracteristicilor materialelor. Cele mai folosite sunt metodele nedistructive acustice. .3.valoarea maximă a efortului (nivelul maxim de încărcare).rezistenţa teoretică la oboseală.31) 26 . 1. Furnizează informaţii asupra epruvetelor încercate prin punerea lor în vibraţie.unele metode permit determinarea directă pe construcţii. Caracteristici fizico-mecanice stabilite prin metode nedistructive Metodele nedistructive de determinare a caracteristicilor elementelor de construcţii prezintă avantajele: .). .3. Se măsoară frecvenţa la rezonanţă. Se constată că σ0 < σst şi că numărul de cicluri de încărcare la care rezistă materialul creşte odată cu scăderea intensităţii încărcării. Metode de rezonanţă. În epruvete sunt excitate vibraţii. iar prin variaţia frecvenţei vibraţiilor emise se ajunge la fenomenul de rezonanţă (frecvenţa vibraţiilor exterioare egală cu frecvenţa proprie de vibraţie). Sunt în general metode de laborator. Metode acustice a). σ0 . σst .pe un element se pot determina mai multe caracteristici (densitate. proprietăţi elastice etc.rezistenţa la încărcare statică.

1. În defectoscopia betonului se determină adâncimile unor fisuri.densitatea aparentă a materialului epruvetei. rezistenţa betonului. 27 . funcţie de care se determină caracteristicile urmărite. Se bazează pe transmiterea în elementele cercetate a unor oscilaţii mecanice amortizate. E şi R.17 Aplicaţii ale acestei metode pentru beton sunt: defectoscopia betonului. denumite impulsuri. determinarea modulului de elasticitate dinamic.în care: fk . Metode ultrasonice de impuls. Schema instalaţiei metodei cu ultrasunete este prezentată în fig. Sunt cele mai utilizate. P-proba sau elementul testat. ρa . Prin măsurarea la rezonanţă a frecvenţelor de vibraţie se pot determina proprietăţile elastice ale materialelor.1. l .lungimea epruvetei. Fig. Domeniul de frecvenţă al impusurilor (ultrasunetelor) pentru beton este cuprins între 20 şi 200 kHz. poziţia şi dimensiunile golurilor şi alte defecte. determinarea rezistenţei la compresiune a betonului.emiţător şi receptor de ultrasunete). grosimile elementelor.frecvenţa la vibraţii longitudinale a epruvetei pentru armonica de ordinul k (se citeşte la aparat).17 (A-aparat cu ultrasunete. b). C-cabluri. La aceste metode interesează în principal timpul de propagare al ultrasunetelor prin materialul cercetat. comportarea betonului la îngheţ-dezgheţ.

1.1v) (1.32) a şi b fiind constante ce depind de compoziţia. proprietăţile elastice. stabilită în urma cercetărilor. între viteza de propagare a ultrasunetelor v şi rezistenţa betonului la compresiune fc. Funcţie de caracteristicile măsurate se determină rezistenţa.Determinarea rezistenţei la compresiune a betonului se bazează pe legătura. Fig. vârsta şi condiţiile de păstrare ale betonului. grosimile. În această metodă modulul de elasticitate dinamic se calculează cu formula (1. Metoda undelor de suprafaţă.33) c). 28 . Se poate utiliza pentru cercetarea unor structuri plane cu o singură suprafaţă liberă (plăci). Curba cu care se lucrează este prezentată calitativ în fig. Relaţia de legătură diferă de la ţară la ţară. cărora li se măsoară caracteristicile.18 Valorile rezistenţelor determinate de pe curbă se corectează prin înmulţire cu un coeficient de influenţă ct care ţine seama de factorii precizaţi mai sus.1. Modulul de elasticitate dinamic se calculeaza cu relaţia: Ed = 0. La noi în ţară se utilizează relaţia: fc = a⋅ebv (fc = a⋅e1.18.34). Constă în aplicarea pe placă a unor surse de vibraţii continue sinusoidale.833⋅v2⋅ρa (1.

19 Diagramele sunt diferenţiate funcţie de unghiul α pe care îl face axa aparatului cu orizontala. Fig.93⋅ρa⋅vs2 unde: vs . Pe baza indicelui mediu se poate stabili cu ajutorul unor diagrame (livrate odată cu aparatul) rezistenţa la compresiune medie fc a betonului (fig. Metoda reculului.1.3. a). Aparatul cel mai folosit este sclerometrul Schmidt pe bază de recul liniar. Metode mecanice (1. Rezistenţa la compresiune a betonului se poate stabili cu metoda reculului şi metoda amprentei.Ed = 2.34) Se bazează pe legătura care există între rezistenţa betonului şi duritatea superficială a acestuia. unghi care influenţează valoarea indicelui de recul. motiv pentru care reprezintă mijloace de control preliminar. 1.viteza undelor de suprafaţă. Rezistenţele obţinute pot fi corectate prin înmulţire cu un coeficient total de influenţă ct care ţine seama de o serie de date din biografia betonului.2. La aparat se citeşte indicele de recul n. Rezistenţa se stabileşte pe baza reculului măsurat al unei mase mobile care loveşte suprafaţa betonului.19). 29 . Se obţin informaţii referitoare la un strat relativ subţire.1. orientativ al calităţii materialului.

3. Metode atomice a). Se bazează pe puterea de penetrare a radiaţiilor X şi γ. 30 . Metoda cu radiaţii penetrante.1. Fig. funcţie de rezistenţa materialului).coeficient de atenuare masică a radiaţiilor. Se folosesc sclerometre liniare cu resort.20 1. Constă în măsurarea diametrului urmei pe care o lasă pe suprafaţa materialului o bilă proiectată cu o anumită energie (mai mare 1/1 sau mai mică 1/2.1. dintr-o diagramă existentă în cartea tehnică a aparatului (fig. care este atenuată de materialul elementelor examinate.coeficient de atenuare liniară. k .35) unde: μ .3. Densitatea aparentă a materialelor se calculează cu relaţia: ρa = μ k (1. Metoda amprentei. Rezistenţa la compresiune fc se stabileşte funcţie de diametrul mediu al amprentei d. Cu aceste metode se pot stabili defectele interne şi densitatea materialelor. Defectele interne ale materialelor rezultă în urma atenuării diferenţiate a radiaţiilor în porţiunile cu şi fără defecte (intensităţi diferite pe un film).20).b).

Fig.1.21 31 .1. Viteza acestora este încetinită de atomii de hidrogen prezenţi în materialul cercetat. Se măsoară numărul de neutroni lenţi (imp./min) care rezultă în urma interacţiunii şi pe baza unor diagrame stabilite experimental se determină umiditatea materialelor sau cantitatea de bitum din betoanele asfaltice (fig. Utilizează neutroni rapizi.b). Metode cu neutroni.21).

hemicristalină (constituită parţial din minerale cristalizate şi parţial din minerale amorfe). Rocile pot avea o structură: holocristalina (constituită din minerale complet cristalizate). sulfaţi). . silicaţi. rezultate din degradarea şi depunerea altor roci şi pot fi cimentate: gresii. roci sedimentare şi roci metamorfice. 32 . .roci detritice. . diorite. sienite. travertin. formate în interiorul sau la suprafaţa scoarţei terestre. calcare. tripoli (folosite ca agregate uşoare şi la lucrări de artă). marmurele.roci de precipitaţie. Rocile metamorfice sunt rezultatul transformării rocilor sedimentare şi magmatice datorită unor mişcări mari ale scoarţei pământului (metamorfism general) sau datorită unui contact dintre un corp magmatic cu roci sedimentare (metamorfism de contact). Rocile magmatice sunt rezultatul solidificării magmei şi pot fi: . Rocile sedimentare. bazalte. nisipuri. După geneză se clasifică în roci magmatice (eruptive). argint. cuarţitele. în general solide. diamant) sau din diferite combinaţii ale elementelor (oxizi. carbonaţi. andezite. praf. Din punct de vedere chimic pot fi constituite din elemente naturale în stare necombinată (aur. şistoasă (cu straturi din minerale diferite). Roci metamorfice utilizate în construcţii sunt: gnaisurile.1. constituite în urma depunerii de resturi organice: calcare cochilifere. MATERIALE DIN PIATRĂ NATURALĂ 2. . loess.2. argile. Rocile reprezintă asociaţii naturale de minerale care alcătuiesc scoarţa terestră.roci organogene. cupru. formate prin cristalizări şi depuneri din soluţii saturate: ghips. diatomitul. funcţie de modul de formare se clasifică în: . dolomit.roci intrusive (de adâncime): granite.roci efuzive (de suprafaţă): riolite. Minerale şi roci Mineralele sunt substanţe naturale. Textura rocilor (modul de aranjare al mineralelor în spaţiu) poate fi: neorientată sau masivă. sau necimentate: pietrişuri. amorfă (constituită din minerale amorfe). stratificată (straturile fiind acătuite din acelaşi minerale). Cele mai multe au o structură cristalină iar unele o structură amorfă.roci filoniene (de mică adâncime): porfirul.

4.125.250. Particulele fine de agregat sunt granulele care trec pe sita de 0. Extragerea pietrei naturale Piatra naturală se extrage din depozite stâncoase (cariere). Produsele de balastieră Sunt materiale granulare naturale cunoscute în construcţii sub denumirea de agregate naturale de balastieră/râu sau de agregate curente. Pentru nisip se mai pot folosi sitele: 0. prin explozie.063 mm şi care se adaugă materialelor de construcţii pentru a le conferi anumite proprietăţi. 0. poduri. Extragerea din balastiere se face cu excavatoare sau hidromecanizat (când depozitele sunt sub nivelul apei).3. Fracţiunile granulare/clasele de granulozitate sunt agregatele (particulele) care trec pe sita mai mare dintre două site consecutive şi nu trec pe cea mică. cu granule în majoritatea lor mai mari de 4 mm. Au masa volumică (densitatea) reală mai mare de 2000 kg/m3. 0.3. sau din depozite granulare (balastiere).2.1. Se mai pot utiliza la lucrări de drumuri. Materiale de construcţii din piatră naturală Materialele din piatră naturală utilizate în construcţii se pot clasifica în: produse de balastieră şi produse de carieră. 2. cu granule de până la 4 mm. 31. Extragerea din cariere se poate face: manual (cu pârghii sau ciocane de abataj). agregat grosier. 16. Conform standardelor actuale se împart în două categorii mari şi anume: nisip.2. Prin amestec de agregat se înţelege agregatul compus din agregat grosier şi . 2. mecanic (cu utilaje prevăzute cu dispozitive de tăiere sub formă de discuri sau cabluri din oţel dur). Dimensiunile sandardizate ale ochiurilor sitelor pentru seria de baza sunt: 1. 63 mm.063. 8. Filerul reprezintă agregatul pentru care cea mai mare parte a granulelor (70-100%) trec pe sita de 0.5. 2.5 mm. 0.a. Se utilizează în principal la prepararea mortarelor şi a betoanelor. Clasele de granulozitate rezultă prin cernerea agregatelor pe site cu ochiuri pătrate.063 mm. 33 nisip. căi ferate ş.

conform Codului de practică pentru producerea betonului CP012/1-2007 în limitele prezentate în tabelul 2. Tabelul 2. Se utilizează pentru ziduri de sprijin.a.1. piatra prelucrată (fasonată) şi agregatele naturale sfărâmate artificial.4 31. 34 . fundaţii. socluri ş.3. Produsele de carieră Din această categorie fac parte: piatra brută.5 63 zabilă Favorabilă Utili- 100 100 8894 7888 8089 6280 6480 4664 16 zabilă Favorabilă Utili- 100 100 100 100 8090 6780 100 22 zabilă Favorabilă Utili- 32 zabilă Favorabilă Utili- 100 63 zabilă Favorabilă 2.) pe site cu ochiuri pătrate (mm) 0.Granulozitatea agregatelor care intră în compoziţia unui beton trebuie să se încadreze.2.1 Zone de granulozitate pentru agregate Dmax (mm) Utili8 Zona 0.25 1122 511 818 38 817 28 815 28 714 27 % treceri (în vol.5 2639 1426 2034 820 1931 519 1829 618 1526 415 1 4257 2142 3249 1232 3045 930 2842 828 2439 824 2 5771 3657 4262 2142 3957 1739 3753 1437 3048 1130 4 7485 6174 5674 3656 5170 2851 4765 2347 3858 1938 8 100 100 7688 6076 6882 4768 6277 3862 5070 3050 16 22. Piatra brută este formată din bucăţi de formă neregulată aşa cum rezultă la extragerea din cariere.

obţinute prin tăierea blocurilor de piatră. sau pentru lucrări de drumuri şi căi ferate. pietre prelucrate pentru drumuri: pavele (prismatice). piste de aeroporturi..a. split-piatră spartă cu dimensiuni 8…40 mm (8-16. 2. plăci de piatră pentru pardoseli şi placaje. care sunt blocuri de piatră prelucrate pe faţa aparentă şi pe feţele adiacente pe o adâncime de 3. 8-16.7 cm.. Agregatele naturale sfărâmate artificial utilizate la lucrări de drumuri şi căi ferate se clasifică astfel: nisip de concasare cu dimensiuni 0…4 mm. când funcţie de dimensiuni au denumiri similare cu cele prezentate la agregatele naturale de balastieră (nisip.Piatra prelucrată (fasonată). calupuri (cubice).4. savură cu dimensiuni 0…8(16) mm folosită pentru strat de fundaţie sau executarea macadamului (pavaj din mai multe straturi de piatră îndesată prin compactare mecanică şi impregnată cu un material de legătură). care se pot utiliza la zidăria construcţiilor monumentale. cornişe. 16-25. funcţie de gradul de prelucrare şi de destinaţie poate fi de mai multe tipuri. criblură cu granule de formă poliedrică cu dimensiuni 4…25 mm (4-8. borduri şi borne. 25-40 mm) pentru strat de fundaţie. piatră spartă mare cu dimensiuni 40…80 mm (40-63 mm pentru fundaţia macadamului şi 63-80 mm pentru strat de fundaţie). faţa văzută poate fi şlefuită sau buciardată. 35 . printre care: moloane. Agregatele naturale sfărâmate artificial sunt obţinute prin concasarea şi măcinarea rocilor. chimici sau biologici. Pot fi utilizate la betoane pentru construcţii civile. filer). sunt folosite la execuţia zidurilor masive. Protecţia pietrei naturale împotriva acţiunilor agresive Piatra naturală poate fi deteriorată de agenţi distructivi fizici. autostrăzi. brâuri. piatra de talie. trepte pentru scări ş. agregat grosier. reprezentată de blocuri cu minimum 4 feţe prelucrate.. 16-25 mm pentru mixturi bituminoase şi betoane). elemente arhitecturale: blocuri pentru socluri. şosele.

izolarea hidrofugă a fundaţiilor pentru a împiedeca absorbţia apei. De asemenea soluţiile diferitelor săruri pot cristaliza în porii pietrei provocând expansiuni urmate de exfolieri. în regiunile bogate în SO2. cu sau fără prezenţa apei. Tratamentele ce pot fi utilizate sunt: 36 . evitarea suprafeţelor orizontale sau slab înclinate pentru a nu permite staţionarea apelor agresive. cu soluţie de BaCl2 rezultând BaSO4 insolubil care colmatează porii. rezultând săruri solubile care sunt spălate de precipitaţii. Mijloacele de ordin constructiv constau în: folosirea pietrei cu caracteristici corespunzătoare domeniului de utilizare.săruri de Mg sau Al ale acidului silico-fluorhidric (H2SiF6) . Fenomenul de dilatare termică sau de expansiune a apei care îngheaţă în pori provoacă exfolieri ale pietrei. tratarea pietrelor calcaroase cu soluţii de fluaţi . Mijloacele de protecţie pot fi de ordin constructiv sau tratamente de suprafaţă.1) (2. vopsirea cu uleiuri sicative pentru a stopa pătrunderea apei în porii pietrei.Agenţii fizici sunt variaţiile mari de temperatură. Agenţii chimici sunt CO2 şi SO2 din atmosferă care în prezenţa umidităţii se transformă în acizi care atacă mai ales carbonatul de calciu din pietrele calcaroase. tratarea pietrei.care dau cu piatra calcaroasă substanţe greu solubile ce colmatează porii pietrei.2) Agenţii biologici cum sunt microorganismele vegetale (algele) conduc la formare de acizi (humici) care atacă componenţii mineralogici ai pietrei transformându-i în săruri uşor solubile. Au loc reacţiile: CaCO3 + CO2 +H2O → Ca(HCO3)2 solubil CaCO3 + 2SO2 +2H2O → Ca(HSO3)2 + H2CO3 solubil (2.

1 şi 3. LIANŢI ANORGANICI (MINERALI) 3. transformându-se într-un material rigid cu aspect de piatră. 37 .3. să se întărească într-un timp relativ scurt.. utilizaţi în construcţii sunt date în tabelele 3..1.95% adaosuri. Clasificările lianţilor nehidraulici şi hidraulici. Clincherizaţi Cimentul aluminos Cimenturi portland cu adaosuri. Lianţii micşti provin din lianţii unitari prin adăugarea a 6. Se utilizează pentru legarea materialelor granulare sau unitare în vederea obţinerii diferitelor elemente de construcţii. iar după întărire să nu prezinte variaţii mari de volum care ar compromite stabilitatea elementelor de construcţii.2 Clasificarea lianţilor hidraulici Lianţii anorganici hidraulici Unitari Micşti (amestecaţi) Varurile hidraulice Cimentul portland. În acest scop trebuie să adere cât mai bine la materialele pe care le leagă. Lianţii neclincherizaţi se obţin din materii prime care se ard la temperaturi inferioare formării topiturilor parţiale astfel că produsul arderii rămâne poros. Tabelul 3. Var aerian pentru construcţii Tabelul 3.1 Clasificarea lianţilor nehidraulici Lianţii anorganici nehidrauluici Naturali Artificiali Argilele Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri).2. Definiţie. Clasificare Lianţii anorganici sunt materiale naturale sau artificiale (în general pulverulente) care în amestec cu apa sau cu soluţiile apoase ale unor săruri formează o pastă plastică ce se întăreşte în timp sub acţiunea unor procese fizico-chimice. Lianţii hidraulici se întăresc şi în mediu umed sau chiar în apă şi după întărire rezistă la acţiunea dizolvantă a apei. Var aerian cu adaosuri active Neclincherizaţi Lianţii unitari se obţin prin măcinarea unui singur produs de bază cu maximum 5% adaosuri. După comportarea la acţiunea apei lianţii se clasifică în lianţi nehidraulici şi lianţi hidraulici. Lianţii nehidraulici se întăresc numai în mediu uscat şi nu rezistă la acţiunea dizolvantă a apei.

Lianţii nehidraulici 3. în care predomină mineralul denumit montmorillonit (Al2O3⋅4SiO2⋅H2O + nH2O). Pentru a micşora această sensibilitate şi pentru mărirea rezistenţelor mecanice se aplica diverse metode de stabilizare.1. având formula: mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O.2. Tabelul 3. motiv pentru care îşi modifică mult volumul la variaţia umidităţii mediului în care se găsesc. . cu o porozitate sub 8%.Caracteristici generale Argilele sunt compuse din hidrosilicaţi de aluminiu cu compoziţie chimică variabilă.2. iar cele montmorillonitice sunt mai active din punct de vedere chimic şi sunt indicate ca lianţi.3 Metode pentru stabilizarea argilelor Metode fizice Stabilizarea cu degresanţi Stabilizarea prin hidrofobizare Stabilizarea prin schimb ionic Stabilizarea cu ciment Stabilizarea cu silicat de sodiu Stabilizarea cu compuşi macromoleculari Metode chimice 38 . Argilele caolinitice au plasticitate mai mică şi sunt folosite în industria ceramică. Structura argilelor este constituită din particule lamelare de maximum 5 μm cu un puternic caracter hidrofil. Argilele 3.1. 3.3. denumite clinchere.Metode de stabilizare a argilelor Metodele de stabilizare a argilelor sunt prezentate în tabelul 3. ce permit formarea unor topituri parţiale care la răcire se solidifică în pori rezultând structuri compacte.1.2.Lianţii clincherizaţi rezultă din arderea la temperaturi mari a amestecurilor de materii prime.argile montmorillonitice. în care predomină mineralul denumit caolinit (Al2O3⋅2SiO2⋅2H2O).1.2. Sunt rezultatul dezagregării feldspaţilor (roci eruptive) sub acţiunea apelor carbonatate sau a precipitării soluţiilor coloidale de silice şi alumină din apele termale.2. 3. După compoziţia mineralogică se deosebesc: argile caolinitice.

Stabilizarea cu degresanţi.1) peliculă apoasă groasă 39 .1 Argilele astfel stabilizate pot fi utilizate la executarea straturilor rutiere. cimentul portland. ca de exemplu: CaCl2 (clorura de calciu).3. praf de şamotă. care formează pe suprafaţa argilei o peliculă hidrofobă (fig. datorită căreia argila devine mai puţin sensibilă la actiunea apei. rumeguş ş. cenuşa de termocentrală. în construcţii hidrotehnice şi la impermeabilizarea canalelor de irigaţii.3. Practic în masa argilei (A) se introduc substanţe care în apă pun în libertate ioni de calciu. Rezultă că prin înlocuirea cationilor monovalenţi din complexul adsorbit cu cationi bi şi trivalenţi se reduc peliculele de apă adsorbită ceea ce duce la micşorarea plasticităţii argilelor şi implicit la scăderea contracţiei la uscare şi a tendinţei de fisurare. zgura.a. Reacţia de schimb ionic care are loc este: ANa2 + Ca2+ → ACa + 2Na+ peliculă apoasă subţire (3. Se realizează cu ajutorul unor substanţe tensioactive (cu molecule alungite având un capăt nepolar-hidrofob şi un capăt polarhidrofil) cum sunt: anumite răşini. Stabilizarea prin schimb ionic. Fig. În masa argilelor se introduc materiale degresante: nisip. Argila posedă sarcină electrică negativă şi se comportă ca un macroanion care îşi neutralizează sarcina prin adsorbţie de cationi conform şirului selectiv: Mg2+>Ca2+>NH4+>K+>Na+ Grosimea peliculei de apă se reduce cu creşterea valenţei cationilor. Amestecate cu degresanţi argilele se folosesc la confecţionarea blocurilor de zidărie (cărămizi de chirpici). care reduc peliculele apoase ale masei argiloase. Ca(OH)2 (varul aerian). paie tocate. mortare de zidărie şi ziduri monolite.1).. Stabilizarea prin hidrofobizare. bitumuri (3-8%).

rocă formată din CaSO4⋅2H2O.2. a fundaţiilor şoselelor de mare trafic. Cantitatea de ciment poate reprezenta 5-15% din masa argilei. Stabilizarea cu silicat de sodiu (sticlă solubilă). la executarea barajelor. latex de cauciuc. Stabilizarea cu ciment. consolidarea terenurilor de fundare. În funcţie de temperatura de ardere a ghipsului se obţin lianţi diferiţi în care predomină un anumit compus.4. Proces de fabricaţie Materia primă pentru producerea ipsosurilor este ghipsul. 3. Compuşii obţinuţi la diferite temperaturi şi caracteristicile lor sunt prezentaţi în tabelul 3. Stabilizate cu ciment argilele servesc la executarea şoselelor secundare. Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri) 3. Unii compuşi stabilizează argila şi prin schimb ionic. prin formarea unor compuşi secundari de cimentare şi prin schimb ionic. lucrărilor de drumuri. digurilor. compuşi ureo şi fenol formaldehidici.2. iar la terenurile cu permeabilitate redusă prin electrosilicatizare. În prezenţa apei sticla solubilă formează un gel care reacţionează cu calcarul formând hidrosilicaţi de calciu care contribuie la creşterea rezistenţei argilei. Materia primă.1. Componentul de bază al ipsosului de construcţii este sulfatul de calciu semihidratat (CaSO4⋅0. etc. În compoziţie se 40 . Metoda ajută la consolidarea terenului de fundaţie.2. Cimentul stabilizează argila prin întărire proprie. Stabilizarea cu compuşi macromoleculari. Argilele stabilizate cu var se pretează la executarea terasamentelor şi drumurilor de trafic redus.Frecvent se folosesc varul (4-8%) şi cimentul care au şi efect de mărire a rezistenţelor mecanice. Metoda este adecvată argilelor marnoase care au în masa lor calcar în stare fină.5H2O). Poate fi aplicată prin amestecarea argilei cu soluţie de Na2SiO3.2. Se constată că ipsosul pentru construcţii se obţine prin dezhidratarea parţială a ghipsului la temperaturi ce nu depăşesc 300 0C. la căptuşirea canalelor de irigaţii. Se utilizează compuşi epoxidici. Argila este tratată cu un monomer sau amestec de monomeri care policondensează sau polimerizează în masa acesteia formând un polimer rezistent şi hidrofob. prin injectarea acesteia în teren. barajelor. Argilele cu compuşi macromoleculari se folosesc la executarea digurilor.

Priza şi întărirea ipsosului de construcţii După amestecarea cu apa ipsosul se hidratează conform reacţiei: CaSO4⋅0. rezultând foarte repede o soluţie suprasaturată din care dihidratul începe să cristalizeze.4 Compuşii obţinuţi la arderea ghipsului Temperatura de ardere 95. concasarea. Priză lentă. La început cristalele sunt foarte mici (10-7.5H2O + 1....5H2O Semihidrat de sulfat de calciu CaSO4 Anhidrit solubil CaSO4 Anhidrit insolubil xCaSO4 + yCaO x>y Anhidrit insolubil şi oxid de calciu Caracteristici Componentul de bază ipsosului de construcţii.2. arderea (dezhidratarea).3. Tabelul 3.1200 0C Procesul tehnologic de obţinere a ipsosului de construcţii cuprinde următoarele faze: extragerea materiei prime. 41 .2a). măcinarea. sau se pot desfăşura concomitent.5H2O → CaSO4⋅2H2O (3..2) Dihidratul de sulfat de calciu obţinut are o solubilitate de cca 5 ori mai mică decât semihidratul.300 0C 300.. 3.150 0C 150.. Arderea cu măcinarea se pot schimba între ele. Priză rapidă al Priză rapidă Componentul de bază al cimentului de anhidrit. transportul.. CaO activează anhidritul 800.2. ambalarea în saci...2..800 0C Compuşii arderii CaSO4⋅0.întâlnesc şi cantităţi reduse de anhidrit solubil (CaSO4) şi chiar de dihidrat (CaSO4⋅2H2O).10-5 cm) şi sunt înconjurate de pelicule de apă. funcţie de tipul cuptorului în care se realizează arderea. Face priză numai cu activatori chimici Ipsos de pardoseala. amestecul fiind o pastă uşor lucrabilă cu o consistenţă plastică (fig.

a) b) Fig. 42 . zahărul.2.2. Priza se măsoară în minute şi se caracterizeaza printr-un început şi sfârşit de priză.3.2 c) Hidratarea semihidratului continuă. Amestecul devine o masă de cristale concrescute cu rezistenţe mecanice moderate (fig. Caracteristicile ipsosului de construcţii întărit La întărire ipsosul îşi măreşte volumul cu aproximativ 1%. Întărirea ipsosului constă în creşterea rezistenţelor mecanice în timp.3.2b). 3. Pentru întârzierea prizei se pot folosi: laptele de var.2c). dizolvatul cristalizează şi sudează cristalele iniţiale între ele. Transformarea pastei plastice într-o masă solidă dar friabilă se numeşte priză. fie prin tratamente superficiale de impermeabilizare. cristalele aciculare cresc destul de repede şi se împâslesc ceea ce măreşte frecarea interioară şi pasta devine treptat rigidă (fig. iar după întărire volumul rămâne practic constant. Are o bună rezistenţă la foc.3. De aceea rezistenţa ipsosului după priză este mică. dezavataj care impune protejarea fie prin folosirea unor adaosuri de micşorare a porozităţii şi solubilităţii. care se determină în laborator cu aparatul Vicat.3. La terminarea prizei amestecul este format dintr-o împâslire de cristale aciculare între care există o cantitate destul de mare de soluţie saturată de dihidrat care împiedică sudarea cristalelor între ele. boraxul (Na2B4O7). care se produce datorită evaporării excesului de apă de amestecare. Începutul nu trebuie să aibă loc înainte de 4(5) minute iar sfârşitul nu trebuie să depăşească 30 de minute. spirtul etc. Este un material solubil în apă. Ipsosul întărit are o porozitate de cca 50% fiind caracterizat de rezistenţe moderate şi bune proprietăţi de izolare termică şi fonică.

3. Tabelul 3.2.2.3 43 .3. Se poate utiliza singur sau în amestec cu varul. Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii Întrucât este un liant nehidraulic ipsosul neprotejat se pretează la lucrări interioare cu o umiditate relativă ce nu depăşeşte 60%.5.3a) Plăci gips-carton pentru pereţi Panouri de pereţi despărţitori (cu şi fără interiori şi tavane termoizolaţie între plăcile cuplate) (fig. Tratat corespunzător prezintă o rezistenţă sporită la apă sau foc. Fig. eventual armate cu fibre pereţi despărţitori neportanţi (cu sau fără agregate uşoare) Fâşii pline sau cu goluri Panouri cu structură fagure Plăci cu suprafeţe mari pentru placarea pereţilor sau a tavanelor (fig. alcătuite dintr-un miez de ipsos şi una sau două foi de carton lipite pe feţele mari.3.4.5 Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii Domeniul Utilizarea Zidirea/monolitizarea elementelor prefabricate pentru pereţi interiori Mortare de ipsos pentru zidării şi Tencuirea/repararea pereţilor cu mortar de ipsos tencuieli sau de ipsos-var (obişnuit sau uşor) Tencuirea pânzei de rabiţ Protecţia elementelor din lemn împotriva focului Fixarea instalaţiilor electrice Elemente prefabricate pentru Blocuri şi plăci pline sau cu goluri.3b) Plăci cu suprafeţe mici pentru realizarea tavanelor La ora actuală cea mai largă utilizare o au plăcile gips-carton (fig.3a).3. Domeniile de utilizare sunt prezentate în tabelul 3.3.

La producerea lui are loc o dezhidratare parţială a ghipsului în autoclave (110-120 0C şi cca 1.asigură o suprafaţă netedă care poate fi zugrăvită direct.. Alţi lianţi pe bază de sulfat de calciu Cimentul de anhidrit. rezultând produse întărite mai compacte şi mai rezistente.2. Activatorii cresc solubilitatea şi capacitatea de hidratare a anhidritului. Detalii suplimentare ale diferitelor tipuri de plăci gips-carton cu suprafeţe mari sunt arătate în Anexa 1 (SR EN 520:2005). .3. Conţine anhidrit şi mici cantităţi de CaO. sfârşitul de priză având loc după 4. cenuşă de termocentrală). .4) cu adaos de activatori (sulfat acid de sodiu. Are priza lentă. Din el se pot executa prefabricate ca: blocuri de zidărie.. . . mai poate fi utilizat la mortare pentru tencuieli sau producerea de elemente prefabricate. 44 . zinc. Se obţine prin măcinarea anhidritului (CaSO4) natural sau artificial (vezi tab. Sfârşitul de priză se produce după 12. iar cele marcate cu verde au o rezistenţă bună la umiditate. 3.).Prezintă următoarele avantaje: . Priza poate fi accelerată prin măcinare fină sau prin adăugarea de acceleratori: sulfaţii de sodiu. Asigură o bună izolare termică şi fonică şi un aspect estetic deosebit. Oxidul de calciu are rol de activator.pot fi tăiate uşor. Ipsosul de pardoseală. Ipsosul de mare rezistenţă. Plăcile de dimensiuni mici utilizate pentru tavanele denumite şi casetate au pe faţa văzută diverse modele.realizează o bună izolare termică şi fonică. sau pe care se poate monta faianţă.cele marcate cu roşu au o rezistenţă sporită la foc. mortare şi blocuri de zidărie.. sau clorura de magneziu.3.. permiţând realizarea unor forme capabile să elimine monotonia spaţiilor interioare. Se obţin cristale de formă şi structură mai compactă care necesită o cantitate mai mică de apă de amestecare. Se poate utiliza la: pardoseli interioare.14 ore.5. Pe lângă folosirea la pardoseli interioare. plăci.rezistenţa la întindere din încovoiere necesară la transport şi manipulare este asigurată de foile de carton. cupru.2.4) şi măcinarea produsului ars.3 at.7 ore. potasiu. Rezultă prin arderea ghipsului la temperaturi ridicate (vezi tab. var. panouri.

45 .1.3. Are o structură foarte poroasă.4) CaO şi MgO reprezintă componenţii varului nestins. Ipsosul celular.Ipsosul alaunat. Varul aerian pentru construcţii 3.6 Tipuri de varuri aeriene pentru construcţii Tipul de var CL 90 Calcic CL 80 CL 70 DL 85 Dolomitic DL 80 %CaO + %MgO ≥90 ≥80 ≥70 ≥85 ≥80 %MgO ≤5 ≤5 ≤5 ≥30 >5 Când materia primă se arde sub formă de bulgări. se macină. bun izolator termic şi fonic. iar dacă temperatura este mai mică rămâne materie primă nedescompusă care micşorează plasticitatea pastei de var. Procesul de fabricaţie. temperatura în cuptor se ridică la 1100-1200 0C.3. Tipuri Materia primă este calcarul (CaCO3) şi/sau dolomita (CaCO3⋅MgCO3). Se obţine un material cu porozitate ridicată.2. Varurile nestinse se prezintă în diferite granulaţii. fiind folosit ca material pentru izolaţii termice şi fonice. Ipsosul alaunat întărit este compact şi se poate lustrui. imitând marmura. Este folosit la lucrări de finisaj şi elemente sculpturale sau arhitectonice. Se obţine astfel: se arde ghipsul la 150-200 0C. Este rezultatul amestecării ipsosului obişnuit cu o cantitate foarte mare de apă. În pasta de ipsos se introduc substanţe generatoare de gaze sau spumă.3) (3.2. 3. Ele sunt prezentate în tabelul 3. Materia primă. produsul rezultat se amestecă cu soluţie de alaun [K⋅Al⋅(SO4)2] şi după întărire se arde din nou la 600 0C. Se produc două tipuri de var şi anume: var calcic şi var dolomitic. Pentru obţinerea varului aerian materia primă se arde având loc reacţiile de descompunere (decarbonatare): CaCO3 + Q → CaO + CO2 ↑ MgCO3 + Q’ → MgO + CO2 ↑ (3. Dacă temperatura este mai mare rezultă un var supraars care se hidratează lent producând defecte în tencuieli.6. Tabelul 3. de la bulgări până la pulberi fine. Ipsosul macroporos.

4 46 . livrat în saci de hârtie sau în vrac. Se menţionează că varurile dolomitice semi-hidratate conţin în principal hidroxid de calciu şi oxid de magneziu. Au loc reacţiile de hidratare: CaO + H2O → Ca(OH)2 + Q1 MgO + H2O → Mg(OH)2 + Q2 Hidroxizii obţinuţi reprezintă componenţii principali ai varului stins. (3. litera S dacă sunt hidratate (stinse) (ex.4. transportul.3.S1).2. Funcţie de cantitatea de apă folosită se obţine: var stins (hidratat) în praf (pulbere). Stingerea are loc cu degajare mare de căldură şi cu mărire de volum (de 2-3 ori) ceea ce determină pulverizarea varului. 3. Stingerea constă în transformarea oxizilor de calciu şi de magneziu în hidroxizii de calciu şi de magneziu.3. Stingerea în praf presupune o instalaţie de tipul celei prezentate în fig.: CL 80 .3. La stingerea în praf se utilizează cca 35% apă. var pastă. notaţia S1 dacă sunt varuri dolomitice semi-hidratate (ex.Procesul de fabricaţie cuprinde următoarele etape: extragerea materiei prime. La ora actuală se utilizează frecvent varul stins sub formă de praf.6) Fig.2. iar la stingerea în pastă cca 200% apă. arderea.5) (3.Q). Funcţie de forma de livrare varurile aeriene au în simbol : litera Q dacă sunt nestinse (ex. faţă de masa varului nestins. iar cele total hidratate sunt constituite în principal din hidroxid de calciu şi hidroxid de magneziu. şlam (lapte de var).: DL 85 . Stingerea (hidratarea) varului aerian Pentru o utilizare uşoară varul se stinge.S). care are loc după amestecarea varului nestins cu apa.: CL 90 . notaţia S2 dacă sunt varuri dolomitice total hidratate. concasarea materiei prime.

3. Varul stins în pastă se poate transporta cu mijloace descoperite şi depozita în recipienţi etanşi.3.2. . Procesul fizic.nu conţine resturi nestinse. producerea lianţilor hidraulici micşti.3.7) (3. Mortarul se rigidizează şi devine poros. constă în pierderea apei prin absorbţie de către materialele poroase şi prin evaporare. Întărirea varului aerian Varul aerian se utilizează în principal pentru prepararea mortarelor aplicate numai pe materiale poroase. fabricarea betonului celular autoclavizat. Domeniile de utilizare ale varului aerian Varul nestins şi varul hidratat sau semi-hidratat se transportă cu mijloace de transport acoperite şi se depozitează în spaţii acoperite pentru a-l feri de umezeală. se produce datorită CO2 din aer care pătrunde prin porii mortarului şi carbonatează hidroxizii de calciu şi de magneziu. de lungă durată.8) Carbonatarea creşte rezistenţa mecanică şi stabilitatea la apă a mortarului. Procesul chimic.se transportă uşor. ca efect a două procese: fizic şi chimic. 3.elimină stingerea pe şantiere. 47 . stabilizarea pământurilor argiloase.Faţă de varul pastă.2.3. După aplicare începe întărirea mortarelor. . varul hidratat sub formă de praf prezintă avantajele: . confecţionarea cărămizilor silico-calcare.4. de scurtă durată. conform reacţiilor: Ca(OH)2 + CO2 → CaCO3 + H2O Mg(OH)2 + CO2 → MgCO3 + H2O (3. Varul aerian se foloseşte pentru: mortare de zidărie şi tencuieli interioare şi exterioare.

. S = SiO2. Primul component care se formează este: CaO⋅ Al2O3 (CA-aluminatul monocalcic) Au avut loc numai reacţii în fază solidă. Tabelul 3. Transformările care au loc la diferite temperaturi sunt prezentate în tabelul 3.. 2CaO⋅Fe2O3 (C2F-feritul dicalcic) Aluminaţii şi feritul de calciu încep să se topească favorizând legarea chimică a noi cantităţi de CaO şi se formează.1. SiO2 şi Al2O3 devin activi chimic Începe decarbonatarea calcarului: CaCO3 → CaO + CO2 ↑. care este mult accelerată de SiO2 şi Al2O3 activi. Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi Lianţii hidraulici silicioşi neclincherizaţi (varurile hidraulice) sau clincherizaţi (cimentul portland) se obţin prin arderea unor amestecuri de calcar şi argilă. F = Fe2O3 48 . 3CaO⋅Al2O3 (C3A-aluminatul tricalcic) şi 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 (C4AF-ferit aluminatul tetracalcic-brownmillerit) S-au format compuşi specifici cimentului portland (liant clincherizat) 1450 0C 2CaO·SiO2 → 3CaO⋅ SiO2 (C3S-silicatul tricalcic).3.3. 5CaO⋅3Al2O3 (C5A3-trialuminatul pentacalcic)..250 0C 450.1300 0C) >1300 0C Se formează: 2CaO·SiO2 (C2S-silicatul dicalcic). care leagă CaO în aluminaţi şi silicaţi de calciu. Lianţii hidraulici unitari 3. S-au format compuşi specifici varurilor hidraulice (lianţi neclincherizaţi) 900 0C până la zona de clincherizare (1250...3.7 Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi Materia primă: Calcarul (CaCO3) şi Argila (mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O + Fe2O3) Temperatura Transformări Precizări 110. A = Al2O3.7.. mai ramâne şi 2CaO SiO2 (C2S) Prescurtări utilizate: C = CaO.500 0C 600 0C Eliminarea apei legate fizic şi eliminarea substanţelor volatile Argila pierde apa de cristalizare.

8 Tipuri de varuri hidraulice Rezistenţa la compresiune.5 ≥9 ≥3. . cu sau fără măcinare. Sunt transformate în pulbere prin stingere. Conform standardelor actuale varurile hidraulice se clasifică astfel: . 3.8.7).varuri hidraulice (HL). insolubili în apă.varuri hidraulice naturale (NHL). N/mm2 Tipul de var % Var liber la 7 zile la 28 zile HL 2 ≥8 ≥2 până la ≤7 Hidraulic HL 3.3. C5A3. Varurile hidraulice 3. Întărirea.3.2.2. hidroaluminaţi şi hidroferiţi de calciu. Varurile hidraulice sunt constituite în principal din hidroxid de calciu.1. Componenţii hidraulici (C2S.3. C5A3. Rezistenţa la compresiune se determină ca şi la cimentul portland. Materii prime. Tipurile de varuri hidraulice şi caracteristicile lor sunt date în tabelul 3. C2F) care fac priză şi se întăresc în prezenţa apei şi un component nehidraulic (CaO) care se întăreşte în prezenţa dioxidului de carbon din atmosferă.5 ≥6 ≥3. Varurile hidraulice naturale sunt obţinute prin arderea calcarelor mai mult sau mai puţin argiloase sau silicioase la temperaturi inferioare formării unor topituri parţiale (v. proprietăţile şi utilizarea varurilor hidraulice Întărirea componentului nehidraulic (CaO) are loc conform celor arătate la varul aerian.3. Gelurile recristalizează în timp şi contribuie la mărirea rezistenţei masei întărite.3. Tabelul 3.Tipuri de varuri hidraulice Varurile hidraulice sunt lianţi hidraulici neclincherizaţi formaţi din componenţi hidraulici (C2S. de natura gelică şi cristalină.tab.2. silicaţi şi aluminaţi de calciu şi sunt obţinute prin amestecarea componenţilor corespunzători. 49 . C2F) reacţionează cu apa rezultând hidrosilicaţi.5 până la ≤10 HL 5 ≥3 ≥2 ≥5 până la ≤15 NHL 2 ≥15 ≥2 până la ≤7 Hidraulic NHL 3.5 până la ≤10 natural NHL 5 ≥3 ≥2 ≥5 până la ≤15 Notă: Varurile hidraulice naturale care au adaosuri puzzolanice până la 20% în masă au în simbolul lor şi litera Z. Obţinere.2.

Datorită proprietăţilor superioare pe care le au silicaţii. Funcţie de modul de preparare al amestecului brut există 3 procedee de producere a cimentului portland: umed. aluminoase (bauxită). motiv pentru care conţinutul lor este limitat. 23. Celit II: 3CaO⋅Al2O3 (C3A)-aluminatul tricalcic. În general pentru obţinerea cimentului portland se utilizează un amestec format din 75.Stabilitatea la apă şi rezistenţele mecanice sunt direct proporţionale cu conţinutul în componenţi mineralogici hidraulici. Varurile hidraulice pot fi utilizate pentru: mortare de zidărie şi tencuieli pentru elemente care funcţionează în medii umede. Componenţii mineralogi de bază ai cimentului portland sunt: Alitul: 3CaO⋅SiO2 (C3S)-silicatul tricalcic. 50 . Celit I: 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 (C4AF)-feritaluminatul tetracalcic. Denumirea de portland provine de la asemănarea cimentului întărit cu o rocă dură din Portland. Belitul: 2CaO⋅SiO2 (C2S)-silicatul dicalcic. în compoziţia cimentului portland există proporţiile arătate în relaţiile (3. Materii prime. Arderea amestecului de materii prime până la temperatura de 1450 0 C (vezi tab..77% calcar.7) conduce la obţinerea unui produs compact denumit clincher de ciment. Prin măcinarea fină a clincherului cu un adaos de 3.3...10). feruginoase (cenuşă de pirită. blocuri de zidărie. Aceşti componenţi sunt legaţi cu o cantitate oarecare de fază sticloasă. betoane de clase (rezistenţe) inferioare pentru fundaţii slab solicitate. În 1848 a fost realizată în Anglia prima fabrică de ciment.25% argilă şi eventual adaosuri silicioase (diatomit). Obţinere.3. 3.. minereu de fier).3. Cimentul portland 3.1. Compoziţie mineralogică Prototipul cimentului portland a fost realizat în 1845 de Isaac Johnson.5% ghips (pentru reglarea prizei) rezultă cimentul portland. uscat şi combinat...3. În clincherul de ciment se mai găsesc CaO şi MgO liberi în stare supraarsă care provoacă expansiunea cimentului întărit.3.9) şi (3.

conform reacţiei (3.16). printre care reacţia hidroaluminatului tricalcic cu ghipsul introdus pentru reglarea prizei (eliminarea prizei rapide a C3A). care conduce. 51 .5-60% C3S. în locul lui C3A se formează C2F. Principalele reacţii de hidratare şi hidroliză. date de componenţii de bază.10) devine: %C2F + %C4AF = 25% (3.%C3S + %C2S = 75% %C3A + %C4AF = 25% (3.2. Cimentul portland normal se caracterizează prin: 37. 7-15% C3A.3. conduc la formarea unor compuşi de natură gelică (hidrosilicaţi de calciu şi hidroxid feric) şi cristalină (hidroxid de calciu şi hidroaluminat tricalcic). care în timp se rigidizează.12) (3.9) (3. 3CaO⋅Al2O3 + 6H2O → 3CaO⋅Al2O3⋅6H2O (C3AH6) – cristale 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 + nH2O → 3CaO⋅Al2O3⋅6H2O + Ca(OH)2 + Fe2O3⋅(n-7)H2O cristale cristale gel (3.10) Dacă Al2O3 este insuficient în materia primă. gel cristale unde x≤2 şi 2. 3. apoi se întăreşte rezultând o piatră rezistentă. compus cristalin ce provoacă o mărire de volum. rezultă diferite tipuri de ciment portland: alitice.11) Funcţie de proporţiile în care componenţii mineralogici intră în compoziţia cimentului portland. Transformările au la bază reacţiile chimice şi fenomele fizice din amestecul ciment-apă.13) În pasta de ciment se produc şi reacţii secundare. Priza şi întărirea cimentului portland După amestecarea cimentului cu apa se formează o pastă plastică.15) (3.3.a. iar relaţia (3. belitice ş.4<p<4. după cum urmează: 3CaO⋅SiO2 + mH2O → xCaO⋅SiO2⋅pH2O + (3-x)Ca(OH)2 gel cristale 2CaO⋅SiO2 + nH2O → xCaO⋅SiO2⋅pH2O + (2-x)Ca(OH)2 . la formarea sulfataluminatului tricalcic hidratat.14) (3.

3CaO⋅Al2O3⋅6H2O + 3(CaSO4⋅2H2O) + 19H2O → 3CaO⋅Al2O3⋅3CaSO4⋅31H2O (3.16) Mărirea de volum nu este dăunătoare dacă se produce când cimentul nu a făcut încă priză. Ghipsul se limitează în funcţie de conţinutul în C3A. Dacă este prea mult poate provoca o priză rapidă a cimentului denumită priză falsă şi expansiuni în cimentul întărit. Alte reacţii secundare sunt date de CaO şi MgO liberi: CaO +H2O → Ca(OH)2 MgO +H2O → Mg(OH)2 (3.17) (3.18)

Întrucât aceşti oxizi sunt în stare supraarsă, reacţiile se produc lent, de abia în cimentul întărit provocând expansiuni; conţinutul lor se limitează. Hidrosilicaţii rezultaţi, cu o structură gelică, se caracterizează printr-o bună capacitate liantă şi o creştere semnificativă a rezistenţelor mecanice în timp. În schimb hidroaluminaţii au slabe proprietăţi liante şi rezistenţe mecanice mici. Reacţiile chimice sunt urmate de fenomene fizice. Fenomenele fizico-chimice care au loc în amestecul ciment-apă, urmărite la microscop evidenţiază fazele ce urmează (fig.3.5): în faza iniţială granulele de ciment sunt dispersate în apă (fig.3.5a).

Fig.3.5 - în urma reacţiilor de hidratare şi hidroliză în amestec rezultă mai întâi compuşii cristalini, în ordinea: sulfataluminatul tricalcic hidratat, hidroaluminatul de calciu şi hidroxidul de calciu, după care, datorită unei hidratări mai lente, compuşii gelici de hidrosilicat de calciu care formează pelicule în jurul granulelor de ciment (fig.3.5b).

52

- pe măsură ce hidratarea continuă, peliculele de geluri se îngroaşă, ajungând să adere una la alta, înglobând în masa lor compuşii cristalini (fig.3.5c); când se ajunge la această structură amestecul este rigidizat, adică priza este terminată. Priza se verifică în laborator cu aparatul Vicat, se măsoară în ore şi minute. În condiţii obişnuite (fără accelerator/întărzietor de priză), la cimenturile care se produc la ora actuală priza nu trebuie să înceapă mai repede de 45 de minute şi nu depăşeşte 10 ore. Hidratarea granulelor de ciment continuă şi după priză pe seama apei libere şi a apei absorbite din geluri, ceea ce determină contracţia şi fisurarea gelurilor. Prin fisuri apa ajunge din nou la ciment , asigurându-se prin acest mecanism continuitatea procesului de hidratare. Întărirea cimentului (creşterea rezistenţelor mecanice în timp) poate dura zeci de ani, producându-se în urma uscării gelurilor (prin pierderea apei spre interiorul granulelor de ciment care continuă să se hidrateze şi spre exterior prin evaporare) şi a îmbătrânirii, recristalizării lor treptate. Rezistenţa minimă la compresiune a cimentului, determinată în condiţii standardizate în N/mm2 la 28 de zile, defineşte clasa cimentului, la ora actuală cimentul producându-se în clasele: 32,5; 42,5; 52,5 (v. Anexa 2). S-a constatat experimental că granulele de ciment nu se hidratează complet niciodată, partea hidratată reprezentând numai 15...30% din volumul granulelor. În cimentul întărit există astfel pe lângă compuşii cristalini şi gelici rezultaţi în procesele de hidratare-hidroliză şi nuclee nehidratate de ciment, motiv pentru care cimentul întărit mai poate fi denumit şi microbeton. În cimentul întărit mai există: microfisuri datorită contracţiei gelurilor; pori de gel (15...20 Å) datorită absorbţiei apei de către nucleele nehidratate de ciment (25-28% din volumul total al gelurilor); pori capilari (0,1...30 µm) datorită evaporării excesului de apă de amestecare; pori sferici (50 µm...2 mm) obţinuţi din antrenarea aerului la amestecare. Priza şi întărirea pot fi accelerate sau încetinite folosind acceleratori sau întârzietori de priză de natură anorganică sau organică. 3.3.3.3. Caracteristicile fizico-mecanice şi chimice ale cimentului portland întărit Caracteristicile cimentului portland întărit depind de caracteristicile componenţilor mineralogici şi de proporţia pe care o au în compoziţia cimentului.
53

Caracteristicile care contează pentru alegerea tipului de ciment corespunzător condiţiilor de execuţie şi de exploatare sunt: viteza de hidratare, căldura de hidratare, rezistenţa la compresiune, rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, contracţia, comportarea la tratamente termice, comportarea la acţiuni chimice agresive. Viteza de hidratare se apreciază prin cantitatea de apă legată chimic în timp. C3A şi C4AF se hidratează repede, C3S are o hidratare moderată iar C2S o hidratare foarte lentă. Căldura de hidratare este căldura degajată la hidratarea cimentului. Cea mai mare căldură o degajă C3A, urmat de C3S. Căldura degajată de componentul C4AF are o variaţie parabolică şi o creştere continuă chiar la durate mari de întărire. C2S are cea mai lentă şi mai mică degajare de căldură. La betonări masive (baraje), unde se cere o degajare mică de căldură sunt indicate cimenturile bogate în C2S şi C4AF. Rezistenţa la compresiune are variaţia prezentată în fig.3.6.

Fig.3.6 C3S are cea mai mare rezistenţă iniţială şi finală. C2S, deşi cu o rezistenţă iniţială mică, ajunge ca după 1 an să atingă rezistenţa componentului C3S. C4AF are o variaţie controversată. C3A are rezistenţă iniţială şi finală mică.

54

Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ are o variaţie asemănătoare cu rezistenţa la compresiune. Contracţia se manifestă în timpul întăririi, când elementele sunt păstrate în aer. Valorile contracţiei după 360 de zile sunt: C3S-0,0046 mm/m; C2S-0,0106 mm/m; C4AF-0,0168 mm/m; C3A-0,0322 mm/m. Comportarea la tratamente termice este importantă la producerea prefabricatelor din beton, unde, pentru o productivitate cât mai mare, este necesară o decofrare rapidă a elementelor din beton. Tratamentele termice grăbesc întărirea, iar cele mai utilizate sunt aburirea (vapori de apă la 70-90 0C, 4-10 ore) şi autoclavizarea (vapori de apă la 120-190 0C şi presiunea de 2-12 atmosfere). Cea mai bună comportare la tratament termic o are C2S iar cea mai slabă C3A. Din cauza rezistenţelor iniţiale reduse ale C2S în practică pentru tratamente termice se utilizează cimenturi bogate în C3S capabile să asigure rezistenţe mari într-un timp scurt de tratament termic. Comportarea la acţiuni chimice agresive (coroziunea cimentului) este una din cele mai importante caracteristici. Cimentul întărit este cu atât mai rezistent chimic cu cât are o structură mai compactă. Se disting 3 tipuri de coroziune simbolizate cu I, II şi III. Coroziunea de tipul I se caracterizează prin decalcifierea pietrei de ciment şi formarea de geluri care provin din componenţii mineralogici ai cimentului. După acest mecanism acţionează apele moi (lipsite de duritate, provenite din ploi, zăpezi), apele cu CO2, soluţiile sărurilor de amoniu, soluţiile de acizi ( cu excepţia acidului fosforic şi oxalic). Acţiunea de deteriorare se dezvoltă iniţial asupra Ca(OH)2 existent în piatra de ciment (din procesul de hidratare) rezultând săruri solubile de calciu (decalcifiere), iar apoi asupra celorlalţi compuşi formându-se noi cantităţi de Ca(OH)2 şi compuşi gelici de consistenţă moale. Coroziunea de tipul II se manifestă prin decalcifierea pietrei de ciment, concomitent cu precipitarea unor geluri rezultate în urma reacţiei agentului coroziv cu Ca(OH)2. Este provocată de săruri de magneziu, grăsimi şi soluţii de zahăr, care conduc la formarea de săruri solubile de calciu (decalcifiere) şi geluri şi compuşi de consistenţă moale care pot fi uşor îndepărtaţi prin frecare. Coroziunea de tipul III conduce la fenomene de expansiune în masa cimentului întărit datorită formării unor produşi cristalini cu mărire de volum. După acest mecanism acţionează sulfaţii, soluţia concentrată de CaCl2 şi unii esteri a căror acţiune se manifestă asupra hidroaluminatului tricalcic (C3AH6).
55

adică rezistenţa minimă la compresiune a cimentului.4.5 sulfaţi intensă Denumire SR I 52. Cimenturi portland unitare Sunt obţinute prin măcinarea clincherului de ciment cu maximum 5% componente auxiliare minore (de ex.5 c I A 52.: ghips).5 c I A 42. 3. iar apa de mare toate tipurile de coroziune. stabilită în condiţii standardizate în N/mm2 la 28 de zile 56 .5 ape sulfatice de hidratare limitată H I 52.5 şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor Rezistă în medii cu SR I 32.5. cimenturi portland albe. Ele sunt: cimenturi portland uzuale.5 Hidrotehnice Au rezistenţe moderate la Cimenturi cu căldura H I 42. 52.3.5 reprezintă clasa cimentului.5 c Cimenturi portland albe A-simbolul pentru alb.5 R iniţială mare CEM I 52.5 R H I 32. c –simboluri pentru gradul de alb Cimentul pentru drumuri şi piste de Îndeplineşte condiţiile care aeroporturi CD 40 se cer betoanelor rutiere Notă: 32.5 a I A 52.Se poate constata că în cimentul întărit compuşii cei mai puţin rezistenţi la acţiuni chimice agresive sunt Ca(OH)2 şi C3AH6.5 a I A 42.5 b I A 32.5 cu conţinut de sulfaţi Rezistente la agresivitate sulfatică SR I 42.5 R Cimenturi portland uzuale CEM I 42.5. 40.5 b I A 42.5 N CEM I 52. concluzie de care se ţine seama la alegerea tipului de ciment pentru elementele expuse diferitelor medii agresive. Au în simbol cifra I. Tabelul 3.9). cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi. Tipurile de coroziune se pot suprapune. a b. CEM I 32.5 I A 32. cimentul pentru drumuri şi piste de aeroporturi (tabelul 3.9 Tipuri de cimenturi portland unitare Simbol Precizări CEM I 32.5 b I A 52.5 a I A 32.3. Astfel sulfatul de amoniu provoacă coroziune de tipul I şi III.5 N N-simbolul pentru rezistenţa iniţială uzuală. 42.5 N R-simbolul pentru rezistenţa CEM I 42.

4.. Pentru execuţia betoanelor rutiere pe lângă cimentul CD 40 se pot folosi şi cimenturile: CEM I 42. CEM I 32. 57 . Cimenturile hidrotehnice se folosesc la lucrări masive-hidrotehnice când se impune o rezistenţă moderată la ape sulfatice.CA6) pentru cimenturile superaluminoase. în primele 3 zile se atinge foarte mult din rezistenţa finală. Cimentul aluminos Cimentul aluminos este un liant hidraulic cu priză normală şi întărire rapidă.. stabil până la 30 0C... căldură şi viteză de hidratare mai mari decât la cimentul portland. pentru executarea tencuielilor decorative şi chiar pentru elemente de rezistenţă din beton aparent. 3. Sunt folosite pentru rostuiri la placaje din faianţă. În compoziţie există şi compuşi secundari: C5A3. Arderea se poate face până la clincherizare (1200-1300 0C) sau până la topire completă. rezistenţă superioară la temperaturi ridicate (după întărire) şi rezistenţă chimică sporită în comparaţie cu cimentul portland.5 N. gresie sau piatră naturală. Materia primă este constituită din calcar (CaCO3) şi bauxită (Al2O3⋅nH2O).Cimenturile portland CEM I care conţin simbolul N se utilizează pentru lucrări curente de beton armat şi beton precomprimat iar cele care conţin simbolul R pentru elemente prefabricate sau executate pe timp friguros. C2S ş. CEM I 42. Cimenturile portland albe nu au în compoziţie C4AF. La temperaturi mai mari de 30 0C s-ar putea obţine compusul C3AH6 ceea ce ar conduce la o scădere accentuată de volum şi în consecinţă la fisurarea cimentului întărit. Cimenturile rezistente la sulfaţi se folosesc cu precădere la lucrări exploatate în medii cu agresivitate sulfatică intensă. respectiv polialuminaţii de calciu (CA2. Ca(OH)2 rezultat la hidratarea componentului C2S este transformat de Al2O3⋅nH2O în hidroaluminaţi de calciu rezultând o rezistenţă chimică sporită a cimentului aluminos. Reacţia principală care are loc după amestecarea cu apa conduce la formarea : hidroaluminatului dicalcic: C2AH8-compus cristalin (în sistemul hexagonal).a. întărire mai rapidă faţă de cimentul portland. gelului de alumină hidratată: Al2O3⋅nH2O.5 R. Componenţii mineralogici de bază sunt aluminatul monocalcic (CA) pentru cimentul aluminos.5 R.5 ore. Din acest motiv aceste temperaturi trebuie evitate în perioada de hidratare şi întărire.3. Caracteristicile principale ale cimentului aluminos sunt: priză normală: 1.

4. Poate fi de natură silicioasă sau calcică. cimentul aluminos este recomandat pentru: betoane cu întărire rapidă puse în operă pe timp friguros. LL). 3. cenuşa zburătoare şi anume cenuşa zburătoare silicioasă (V) sau cenuşa zburătoare calcică (W). conţinutul de SiO2 reactiv trebuie să fie cel puţin 25% din masă. Raportul masic (CaO+MgO)/(SiO2) trebuie să fie mai mare de 1. Nu se întăresc prin amestecarea cu apa.1. dezvoltând rezistenţă. calcar (L. Lianţii hidraulici micşti (amestecaţi) Lianţii hidraulici micşti se obţin dintr-un liant unitar şi unul sau mai multe adaosuri. liant folosit la reparaţii urgente. silice ultrafină (D). Cenuşa zburătoare rezultă prin depunerea electrostatică sau mecanică a particulelor pulverulente conţinute în gazele de ardere de la focarele cazanelor alimentate cu praf de cărbune. sau o combinaţie a acestora. betoane pentru căptuşirea cuptoarelor industriale. în caz de avarii. Cel puţin 2/3 din masă trebuie să o reprezinte suma (CaO+MgO+SiO2).Având în vedere caracteristicile pe care le are. şist calcinat (T). are minimum 2/3 din masă zgură vitroasă şi prezintă proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland dacă este activată corespunzător. dar când sunt măcinate fin reacţionează în prezenţa apei cu Ca(OH)2 rezultând compuşi pe bază de silicat de calciu şi aluminat de calciu similari cu aceia care se formează la întărirea materialelor hidraulice. activate prin tratament termic. Constau în principal din SiO2 şi Al2O3. materiale puzzolanice şi anume puzzolana naturală (P) sau puzzolana naturală calcinată (Q). iar puzzolanele naturale calcinate (Q) sunt materiale de origine vulcanică. 58 . Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri La fabricarea cimenturilor cu adaosuri se utilizează adaosuri ca: zgura granulată de furnal (S). la construcţii subterane. lucrări în medii agresive. Zgura granulată de furnal (S) rezultă din răcirea bruscă a zgurii de furnal. 3. producerea cimentului expansiv. Puzzolanele naturale (P) sunt materiale de origine vulcanică sau roci sedimentare cu compoziţie adecvată. Cenuşa zburătoare silicioasă (V) are în majoritate particule sferice şi proprietăţi puzzolanice. argile. şisturi sau roci sedimentare.4. Materialele puzzolanice sunt substanţe naturale de compoziţie silicioasă sau silico-aluminoasă.

2 g/100 g.10).Cimenturi portland uzuale cu adaosuri Pot fi grupate în următoarele tipuri principale: CEM II : Ciment portland compozit.4. D au proprietăţi puzzolanice. folosite la producerea siliciului şi aliajelor fier-siliciu şi constă din particule sferice foarte fine cu un conţinut de minimum 85% din masă de SiO2 amorf. În funcţie de adaosurile pe care le conţin şi de proporţia în care ele întervin în compoziţie. CEM V : Ciment compozit.2. se obţine într-un cuptor special la o temperatură de cca 800 0C. Constă în principal din CaO reactiv. 3. CEM III : Ciment de furnal. CEM IV : Ciment puzzolanic. Silicea ultrafină (D) provine de la reducerea cuarţului de puritate ridicată în cuptoarele cu arc electric.2. în special şistul bituminos calcinat.Constă în principal din SiO2 reactiv şi Al2O3.20% (LL) sau 0.. iar adaosurile P.. În consecinţă în stare fin măcinată are proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland şi în plus proprietăţi puzzolanice. conţinutul de argilă să nu depăşească 1. Calcarul trebuie să îndeplinească condiţiile: conţinutul de CaCO3 să fie de minimum 75% din masă. Cimenturi portland cu adaosuri Se obţin din clincher de ciment portland şi unul sau mai multe adaosuri. există în fiecare grupă principală mai multe tipuri de cimenturi (tabelul 3.50% (L). Cenuşa zburătoare calcică (W) este o pulbere fină cu proprietăţi hidraulice şi/sau puzzolanice. V. Conţinutul de oxid de magneziu nu trebuie să depăşească 5. 3. conţinutul de carbon organic să nu depăşească 0. trebuie să conţină minimum 25% din masă SiO2 reactiv. Adaosurile S.0% din masă.4. 59 . T).1. Clincherul de ciment porland trebuie să conţină minimum două treimi din masă silicaţi de calciu iar raportul masic între oxidul de calciu şi dioxidul de siliciu nu trebuie să fie mai mic de 2. Suprafaţa specifică trebuie să fie de minimum 15 m2/g.15% CaO reactiv. Conţine silicat dicalcic şi aluminat monocalcic şi în proporţii mari dioxid de siliciu cu reactivitate puzzolanică. W. T au proprietăţi hidraulice.0. Q. eventual şi puzzolanice (W. Proporţia de CaO reactiv trebuie să fie mai mică de 10%. Şistul calcinat (T). adaosurile pot reprezenta 6-95% din masa totală a cimentului. SiO2 reactiv şi Al2O3. Cenuşa zburătoare calcică cu un conţinut în masă de 10.

şist. auxiliare Clincher. cenuşă Zgură de furnal Puzzolană.10 Cimenturi portland uzuale cu adaosuri Compoziţie (% de masă) Simbol Componente principale Comp. puzzolană. cenuşă.: CEM V/A-(S-V) 32. Adaos minore k CEM II/A-S 80-94 6-20 Zgură de furnal 0-5 CEM II/B-S 65-79 21-35 CEM II/A-D CEM II/A-P CEM II/B-P CEM II/A-Q CEM II/B-Q CEM II/A-V CEM II/B-V CEM II/A-W CEM II/B-W CEM II/A-T CEM II/B-T CEM II/A-L CEM II/B-L CEM II/A-LL CEM II/B-LL CEM II/A-M CEM II/B-M CEM III/A CEM III/B CEM III/C CEM IV/A CEM IV/B 90-94 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 35-64 20-34 5-19 65-89 45-64 6-10 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 36-65 66-80 81-95 11-35 36-55 18-30 Silice ultrafină Puzzolană naturală Puzzolană nat. silice.Denumire Ciment Portland cu zgură Ciment Portland cu silice ultrafină Ciment Portland cu puzzolană Ciment Portland cu cenuşă zburătoare Ciment Portland cu şist calcinat Ciment Portland cu calcar Ciment Portland compozit Ciment de furnal Ciment puzzolanic Tabelul 3. puzzolană. în cimenturile puzzolanice şi în cimenturile compozite adaosurile trebuie declarate în simbolul cimentului (ex. cenuşă Notă: Pentru toate tipurile de ciment sunt definite toate clasele de rezistenţă. calcar Zgură de furnal Silice. puzzolană. cenuşă Zgură de furnal 0-5 0-5 0-5 CEM V/A Ciment compozit CEM V/B 40-64 18-30 31-50 0-5 0-5 Puzzolană.5 N) 31-50 60 20-38 . calcinată Cenuşă silicioasă Cenuşă calcică Şist calcinat Calcar L 0-5 0-5 0-5 0-5 0-5 Calcar LL Zgură. În cimenturile Portland compozite. Proporţia de silice ultrafină nu poate depăşi 10%. cenuşă Silice.

5 H III/A 52.5 H II/A-S 52.5 6-20 Puzzolană naturală 21-35 Zgură de furnal 36-65 Zgură de furnal 61 .5 SR II/A-S 52.5 21-35 Zgură de furnal 36-65 Zgură de furnal 6-20 Zgură de furnal Cimenturi rezistente la sulfaţi SR II/A-P 42. 3. cimenturile hidrotehnice şi cimenturile rezistente la sulfaţi.4.2. Sunt prezentate în tabelul 3.5 H II/B-S 52.5 SR II/B-S 52.5 SR II/A-S 32. Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi.5 SR III/A 32.5 SR III/A 42. Tabelul 3.Se utilizează frecvent pentru elemente din beton sau beton armat.11 Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi cu adaosuri Denumire Simbol H II/A-S 32.11.5 H II/A-S 42.5 H III/A 32.5 SR II/A-S 42.5 SR II/B-S 42.5 SR II/B-S 32.5 SR IIIA 52. cu adaosuri Din această categorie fac parte. ca şi în cazul cimenturilor unitare.5 SR II/A-P 52.5 SR II/A-P 32.5 H III/A 42.2.5 H II/B-S 42.5 Cimenturi hidrotehnice Adaos % 6-20 Tip de adaos Zgură de furnal H II/B-S 32.

15 Tip de adaos Calcar max. G-galben. R-roşu. Cimenturi portland albe şi colorate Simbolizarea şi adaosurile acestor cimenturi sunt date în tabelul 3.5 a II A 32.12. V-verde 62 .5 PG 52.5 b Cimenturi portland albe cu adaosuri Adaos % max.5 PV 42. Cimenturile rezistente la sulfaţi se folosesc cu precădere la lucrări exploatate în medii cu agresivitate sulfatică intensă.5 PG 42.12 Cimenturi portland albe şi colorate Denumire Simbol II A 22.5 b II A 52.4. Tabelul 3. 15 Calcar max. 3.5 Pigment roşu max.5 c II A 42.3.2. a.5 c PR 32.5 a II A 42.c-grad de alb.5 PV 32.b.5 c II A 32. Cimenturile hidrotehnice se folosesc la lucrări masive-hidrotehnice când se impune o rezistenţă moderată la ape sulfatice.5 Pigment verde Pigment galben Notă: A-alb. Cimenturile rezistente la sulfaţi rezistă în medii cu agresivitate sulfatică intensă.5 PR 42.5 b II A 42.5 PR 52.5 c II A 52.5 a II A 22.5 PV 52.5 b II A 22.Cimenturile hidrotehnice au rezistenţe moderate la ape sulfatice. 15 Calcar Cimenturi portland colorate PG 32.5 a II A 52. 15 Calcar II A 32.

sunt prezentate în Anexa 3. conform CP 012/1-2007. Adaosul poate reprezenta 70-85% din masa totală a liantului. Rezistenţa la compresiune obţinută pe mortare standard poate avea valori de 10-20 N/mm2. Cele cu cenuşă se pot pulveriza în mediu uscat. Unele recomandări privind utilizarea cimenturilor. tehnologia de execuţie a lucrării. 63 . 3.3. 3. destinaţia finală a betonului.5. cenuşă-var şi zgură-var (tras = adaos obţinut prin măcinarea tufului vulcanic). condiţiile de întărire ( ex.4. Se pot utiliza pentru betoane de fundaţii slab solicitate şi la mortare de zidărie în medii umede. Componenţii reactivi din adaosuri (SiO2. Se întăresc bine în mediu umed.: tratament termic). Varurile aeriene cu adaosuri au priza lentă. dimensiuninile structurii (căldura degajată la hidratare).Cimenturile albe şi colorate sunt folosite pentru rostuiri la placaje şi tencuieli decorative şi chiar pentru elemente de rezistenţă din beton aparent. Alegerea tipului de ciment La producerea betonului pentru alegerea tipului de ciment se ţine seama de următoarele. Al2O3) reacţionează cu Ca(OH)2 şi dau hidrosilicaţi şi hidroaluminaţi de calciu asemănători cu cei rezultaţi la întărirea cimentului portland. condiţiile de expunere a structurii (agresivitatea mediului înconjurător). Varuri aeriene cu adaosuri Varul aerian cu adaosuri formează lianţi micşti denumiţi funcţie de adaos astfel: tras-var. reacţia alcalii-agregate.

1 Tipuri de mortare pentru zidărie Criteriul de clasificare Denumirea mortarului Mortar performant Concepţia de realizare Mortar de reţetă Mortar industrial Mortar predozat Mortar semifabricat Mortar industrial preamestecat de var-nisip Mortar preparat pe şantier Mortar de uz general (G) Modul de obţinere (preparare) Caracteristici Compoziţia şi metoda de obţinere este aleasă de producător pentru asigurarea caracteristicilor specificate Compoziţia este rezultatul unor proporţii testate anterior. 4. apă. care conduc la diferite tipuri (denumiri) de mortare pentru zidărie arătate în tabelul 4. unde pot fi adăugaţi şi alţi componenţi (ex.: ciment) Dozat şi preparat pe şantier Caracteristicile şi/sau domeniul de utilizare Utilizat pentru zidării fără caracteristici speciale Mortar performant. agregate.1. MORTARE CU LIANŢI ANORGANICI (MINERALI) 4. sau repararea defectelor din zidăriile existente. iar caracteristicile sunt în concordanţă cu proporţiile constituenţilor Livrat uscat Dozat şi amestecat în Livrat în stare fabrici de proaspătă mortare Componenţii sunt dozaţi în fabrici şi amestecaţi pe şantier Varul şi nisipul sunt dozaţi şi amestecaţi în fabrici şi livraţi pe şantier. cu Mortar în strat subţire (T) dimensiunea maximă a agregatelor mai mică de 2 mm Mortar performant cu densitatea în Mortar uşor (L) stare uscată ≤ 1300 kg/m3 64 . Tabelul 4. eventual aditivi şi/sau adaosuri. utilizate pentru legarea elementelor de zidărie. rostuire. mortarele se clasifică după mai multe criterii.1.4.1. Mortare pentru zidărie Mortarele pentru zidărie sunt amestecuri realizate din unul sau mai mulţi lianţi minerali.1. Clasificarea mortarelor de zidărie În conformitate cu normele actuale.

2/4mm. 0/8mm. 0/2mm. Agregatele sunt materialele granulare care nu participă la reacţia de întărire a mortarului. Conţinutul de cloruri se stabileşte când este cazul. 4. Trebuie să se încadreze în standardele de produs.3. Ea nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. Pentru mortarele utilizate în straturi subţiri se verifică şi durata de lucrabilitate (timpul de punere în operă) care trebuie să fie mai mare decât valoarea declarată. Lucrabilitatea se declară de producător. Sunt preferate clasele de granulozitate: 0/1mm. Adaosurile sunt materaiale anorganice fine. 65 . Nu trebuie să fie mai mare decât valoarea declarată de producător. Conţinutul de săruri se limitează sub forma: să nu se depăşească 0. 4.1 % Cl faţă de masa mortarului uscat. Compoziţiile mortarelor Compoziţiile se exprimă în volum sau în masă de către producător. 0/4 mm.4.2. Conţinutul de aer se stabileşte atunci când utilizarea prevăzută pentru mortar justifică acest lucru.1. altele decât agregatul sau liantul. care trebuie să declare proporţiile componenţilor în cazul mortarelor cu reţeta stabilită.4.1. pe baza unor documente care stabilesc relaţia dintre proporţiile amestetecului şi rezistenţa la compresiune. Se utilizează în principal: ciment sau var de construcţii. Materialele componente Liantul constituie componentul care asigură legarea particulelor solide (agregate şi/sau adaosuri) în vederea obţinerii unui amestec întărit. Aditivii sunt materiale care se adaugă în cantităţi mici pentru a obţine anumite modificări specificate ale caracteristicilor. care se pot adăuga în mortar pentru îmbunătăţirea caracteristicilor sau pentru a obţine caracteristici speciale. Caracteristicile mortarelor proaspete Caracteristicile mortarelor proaspete se verifică în conformitate cu setul de standarde SR EN 1015. Suplimentar producătorul trebuie să declare rezistenţa la compresiune a mortarului. 2/8 mm. Trebuie să îndeplinească condiţiile standardului SR EN 13139:2003.1. Trebuie să se încadreze în domeniul declarat.

sub forma de rezistenţă caracteristică iniţială la forfecare. 0. Caracteristicile mortarelor întărite Caracteristicile mortarelor întărite se verifică în conformitate cu standardele: SR EN 1015.15 N/mm2 pentru mortarul de uz general şi mortarul uşor. Aderenţa depinde de mortar. Rezistenţa la compresiune pentru mortarele performante (v.) trebuie să fie declarată de producător. expuse factorilor climatici.2. Pentru mortarele performante utilizate la zidării executate din elementele de zidărie de argilă arsă (SR EN 771-1:2003).30 N/mm2 pentru mortarul în strat subţire. mai mare de 25 N/mm2 Aderenţa la elementul de zidărie se verifică pentru mortarele performante utilizate la zidării structurale (portante). tab. Absorbţia nu trebuie să depăşească valoarea declarată. Densitatea mortarului uşor nu trebuie să depăşească 1300 kg/m3.5. Tabelul 4. de elementul de zidărie. În standardul SR EN 1745:2003 sunt indicate valorile coeficientului de difuzie a vaporilor de apă pentru mortar. 4. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată.4. Clasele de rezistenţă la compresiune pentru mortarele de zidărie sunt prezentate în tabelul 4.5 M5 M 10 M 15 M 20 Md Rezistenţa la compresiune 1 2. Densitatea mortarului întărit trebuie să se încadreze în domeniul declarat de producător. de umiditate şi de calitatea execuţiei. 66 . N/mm2 d reprezintă rezistenţa la compresiune declarată de producător.5 5 10 15 20 d minimă. valoarea declarată pentru rezistenţa caracteristică iniţială la forfecare este: 0. Absorbţia de apă se determină pentru mortarele destinate construcţiilor exterioare. Permeabilitatea la vapori de apă interesează pentru mortarele elementelor exterioare şi trebuie declarată de producător. SR EN 1745.1.2 Clase de rezistenţă pentru mortarele de zidărie Clasa M1 M 2. SR EN 13501-1.1.

Tabelul 4. Condiţiile de expunere se referă la condiţiile de temperatură şi de umiditate. stâlpilor sau pereţilor despărţitori. fără încercări. În tabelul 4. Durabilitatea mortarelor se apreciază prin rezistenţa la îngheţ-dezgheţ care trebuie evaluată şi declarată în conformitate cu prevederile în vigoare de la locul de utilizare a mortarului. eventual şi la prezenţa unor substanţe agresive. în principal.3 Condiţii de expunere a zidăriilor Clasa de expunere Zidărie expusă la condiţii severe Zidărie expusă la condiţii moderate Zidărie expusă la condiţii pasive Condiţiile de expunere Zidărie sau elemente pentru zidărie neprotejate saturate cu apă (din ploi abundente sau ape subterane) expuse la frecvente cicluri de îngheţdezgheţ Zidărie sau elemente pentru zidărie expuse la umiditate şi cicluri de îngheţ-dezgheţ Zidărie sau elemente pentru zidărie care nu sunt expuse la umiditate sau condiţii de îngheţ 67 . Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. Alegerea mortarului pentru zidărie Mortarele industriale performante şi mortarele industriale de reţetă se utilizează. La mortarele cu un conţinut >1% de materiale organice.Conductivitatea termică se verifică pentru mortare utilizate în construcţii supuse condiţiilor termice.1. Standardele în vigoare arată că mortarele necombustibile cu un conţinut maxim de 1% (în masă sau în volum după valoarea cea mai critică) de materiale organice se pot considera în clasa A1 de reacţie la foc. 4. La ora actuală nu a fost încă elaborat un cod european privind utilizarea elementelor şi a mortarelor pentru zidărie în condiţiile garantării unei durabilităţi maxime.6. conform standardului SR EN 1745:2003. clasificarea privind reacţia la foc se face în conformitate cu standardul SR EN 13501-1:2002. în special pentru mortarele uşoare. pentru realizarea pereţilor. Reacţia la foc trebuie declarată de producător. Alegerea mortarului adecvat trebuie să ţină seama de condiţiile de execuţie şi de expunere a elementelor de zidărie.3 sunt prezentate condiţiile posibile de expunere a zidăriilor.

4.Prevenirea efectelor distrugătoare ale saturării cu apă sau umidităţii.1. Mortare pentru tencuire şi gletuire Mortarele pentru tencuire (la exterior) sau gletuire (la interior) sunt alcătuite din unul sau mai mulţi lianţi minerali. mortarul este inclus în normativul SR EN 13279 şi nu face obiectul acestui capitol. 4. agregate. Mortarele pentru tencuire/gletuire influenţează aspectul suprafeţei construcţiei. direct sau pe un strat suport (cu sau fără un tratament pregătitor al suportului).2. sau cu prezenţa unor substanţe agresive se poate face după caz prin tratamente de impermeabilizare. Compoziţiile mortarelor Compoziţiile mortarelor sunt precizate de producător. apă. 4.69). Caracteristici specifice pot fi obţinute în funcţie de natura agregatelor. straturi subţiri de tencuială.4.2. 68 .2. 4.tab. tavane. 4. combinate şi cu cicluri de îngheţ-dezgheţ.2. Caracteristicile mortarelor pentru tencuire şi gletuire sunt influenţate în principal de tipul sau tipurile de lianţi utilizaţi. Soluţii de realizare a tencuielilor sau gleturilor Sistemul de tencuire sau gletuire este constituit din ansamblul diferitelor straturi care se aplică pe pereţi portanţi.4.2. Materialele componente Consideraţiile de ordin principial privind materialele componente prezentate la mortarele pentru zidărie sunt valabile şi pentru mortarele pentru tencuieli.2. acoperiri hidroizolatoare. eventual adaosuri şi/sau aditivi. Clasificarea mortarelor pentru tencuire sau gletuire Standardele în vigoare clasifică mortarele pentru tencuire/gletuire după criterii similare cu cele utilizate pentru mortarele de zidărie (tabelul 4.3. 69). stâlpi şi pereţi despărţitori. cu sau fără o armare a tencuielii. Se menţioneză că dacă liantul pe bază de sulfat este liantul principal de legătură. în conformitate cu tipul mortarului utilizat pentru tencuire sau gletuire (v.4-pag. de adaosurile şi/sau aditivii utilizaţi.4-pag.

de obicei colorat.Prin strat de tencuială/glet se înţelege stratul aplicat prin mai multe treceri ale aceluiaşi amestec. Tabelul 4. realizat cu agregate obişnuite şi/sau uşoare Mortar performant cu porozitate şi permeabilitate la vapori de apă ridicate şi absorbţie de apă prin capilaritate redusă. colorat cu ajutorul pigmenţilor sau a agregatelor colorate Mortar de tencuire performant aplicat într-un singur strat cu aceleaşi funcţii ca un sistem multistrat. Tencuielile exterioare se pot realiza cu un mortar monostrat. La sistemul multistrat.4). iar caracteristicile sunt în concordanţă cu proporţiile constituenţilor Livrat uscat Dozat şi amestecat în fabrici de mortare Livrat în stare proaspătă Componenţii dozaţi în fabrici şi amestecaţi pe şantier Varul şi nisipul dozaţi şi amestecaţi în fabrici şi livraţi pe şantier. ultimul strat este definit ca strat final şi poate avea sau nu un rol decorativ. folosit pe pereţi cu săruri solubile Mortar performant cu proprietăţi specifice de izolare termică Mortar semifabricat industrial Mortar predozat Mortar preamestecat de var-nisip Caracteristicile şi/sau domeniul de utilizare Mortar preparat pe şantier Mortar de uz general (GP) Mortar uşor (LW) Mortar colorat (CR) Mortar monostrat pentru exterior (OC) Mortar pentru renovare (R) Mortar pentru izolare termică (T) 69 . înainte ca la stratul anterior să înceapă întărirea.: ciment) Dozat şi preparat pe şantier Mortar de reţetă sau mortar performant. cu aceleaşi funcţii ca un sistem multistrat (v.tab.4 Tipuri de mortare pentru tencuire sau gletuire Criteriul Denumirea Mortar performant Concepţia de realizare Mortar de reţetă Mortar industrial Modul de obţinere Caracteristici Compoziţia şi metoda de obţinere este aleasă de producător pentru asigurarea caracteristicilor specificate Compoziţia este rezultatul unor proporţii pretestate.4. fără caracteristici specifice Mortar cu densitatea aparentă în stare uscată ≤ 1300 kg/m3 Mortar pentru tencuire performant. unde pot fi adăugaţi şi alţi componenţi (de ex.

mortar pentru renovare. aderenţa şi modul de rupere. 70 . rezistenţa la compresiune.2. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. permeabilitatea la apă.. cum este de exemplu cazul mortarului industrial livrat în stare proaspătă. conform SR EN 998-1:2004. Caracteristicile mortarelor proaspete Caracteristicile mortarelor proaspete se verifică în conformitate cu standardele SR EN 1015. conform standardului SR EN 1745:2003. conductivitatea termică (pentru mortarele supuse condiţiilor termice). conform SR EN 13501-1:2002. Lucrabilitatea se determină numai pentru mortarele care conţin aditivi pentru controlul timpului de priză.5. Lucrabilitatea se declară de producător. reacţia la foc (clasa) (pentru mortarele de izolare termică). mortar pentru izolare termică) unele caracteristici ale mortarelor de tencuire întărite se clasifică în diferite clase.2.a. mortar monostrat pentru exterior. coeficientul de permeabilitate la vapori de apă (pentru mortarele exterioare) ş. Caracteristicile mortarelor întărite La mortarele întărite se verifică următoarele caracteristici: densitatea aparentă în stare uscată. în conformitate cu setul de standarde SR EN 1015.4.5.6. absorbţia de apă prin capilaritate (pentru mortarele exterioare). durabilitatea. 4. Trebuie să se încadreze în domeniul declarat. Conţinutul de aer se stabileşte atunci când utilizarea prevăzută pentru mortar justifică acest lucru. Având în vedere varietatea domeniilor de utilizare (mortar de uz general. Valorile obţinute trebuie să se încadreze în condiţiile impuse de standardul SR EN 998-1:2004. care sunt prezentate în tabelul 4.

5.5 ≥6 ≤ 0.7.5.. W/mK 71 ..5 Conductivitatea termică.1 ≤ 0..5 1.5.2 Coeficientul de absorbţie de apă prin capilaritate.0 3.Tabelul 4. N/mm 2 Clase CS I CS II CS III CS IV W0 W1 W2 T1 T2 Condiţii de încadrare 0. kg/m2min0....40 ≤ 0.5 Clasificarea unor caracteristici ale mortare de tencuire întărite Caracteristica Rezistenţa la compresiune.4.2.20 ≤ 0.

5 600.5 600. 1800. 250 650 h 1200.ANEXA 1 Tipul* P (de bază) A R (cu rezistenţă crescută) D (cu densitate controlată. 1200.5 15 h Observaţii Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni.5 15 h 9. *** Forţa de rupere este în concordanţă cu grosimea plăcii 72 . 160 400 Pe o faţă se pot aplica 12.5 12. 250 650 decoraţiuni h 1200. 58 h 24 h 1800.8 h 43 h 1250 * Se pot realiza şi plăci cu performanţe combinate. 2000 16. max.5 12. 1500. 900. 1200. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Cu grad redus al absobţiei de apă şi permeabilitate minimă la vapori de apă. 2000 16. 1200.5 15 h 9. h 2000 1200. 900.5. 1500. 600. 625. Long. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Absorbţia de apă totală: max.5 625. 1250 725 300 1200. 2000 16. 9.5 625. 165 235 1800.8 h 43 h h 1200. Nu se aplică decoraţiuni Miezul de ipsos conţine fibre minerale şi/sau alte adaosuri. 1500. 12. 1500. 1800. 600. pentru anumite aplicaţii) E (pentru izolaţii de pereţi exteriori) F (cu rezistenţă îmbunătăţită la temperaturi înalte) H (cu grad redus al absobţiei de apă) I (cu duritate superficială crescută) PLĂCI GIPS-CARTON Forţa de rupere Dimensiuni**. 1800.8 h 43 h 1250 9. Pot fi perforate Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Pentru aplicaţii speciale. 2000 16.5. 1800. 210 550 625. 1200. 210 550 12. 1250 9. 625.8 h 43 h 1200. 250 650 900. 900. 2000 160 210 250 16. 125 180 1500. 1500. 1250 600. 1800. 2000 1200. 12.8 h 160 210 250 16.5 600. 160 400 12. N h l L Transv. 2000 1200 1200. 10% pentru H2 max. 1500.8 h 400 550 650 43 h 400 550 650 43 h 1200. 25% pentru H3 600. 15 625. 400. 5% pentru H1.5 12. 160 400 9. 1200. 1250 9. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Cu performanţe îmbunătăţite.5. ** Sunt posibile şi alte dimensiuni. 870 360 1500.5 900. 900. 250 650 15. 210 550 tencuieli de ipsos şi 15 900. mm minimă la încovoiere***. 1250 1200. 1800. 625. 160 400 600. 210 550 15 900.

N/mm2 7 zile 28 zile Început Sfârsit Priza. N/mm2 Începutul Rezistenţă iniţială 7 zile ≥16 ≥52. mm ≥ 15 ≥ 26 ≥ 40 ≥ 3.5 ≤62.5 R Rezistenţă la compresiune. ore Stabilitatea.5 ≥42.5 R 42.ANEXA 2 CONDIŢII MECANICE ŞI FIZICE PENTRU CIMENTURILE UZUALE (SR EN 197-1:2002) Clasă de rezistenţă 2 zile 32.5 ≥ 5.5 R 52.5 N 32.clasă cu rezistenţă iniţială mare CONDIŢII MECANICE ŞI FIZICE PENTRU CIMENTUL CD 40 (NE 014-2002) Rezistenţă la compresiune. minute ≥75 ≥60 ≥10 ≥10 ≥20 ≥20 ≥30 ≤52. N/mm2 2 zile 7 zile 28 zile 2 zile Rezistenţă la întindere prin încovoiere.5 ≤10 N .clasă cu rezistenţă iniţială uzuală R .5 ≥2 ≤ 10 ≤ 10 73 .5 ≥45 Stabilitatea.0 ≥ 6. mm Rezistenţă standard 28 zile ≥32.5 N 42.5 N 52.5 de priză.

Beton armat Beton. Beton armat Beton. Betonare pe timp călduros CEM I 42.se ţine seama şi de clasele de expunere .5 N sau R CEM II/B 42. Beton armat Beton.5R Insensibil Degajarea de căldură Ridicată Utilizarea preferenţială* Elemente monolite şi prefabricate Betonare pe timp friguros Elemente monolite şi prefabricate Betonare pe timp friguros Elemente prefabricate Betoane rezistente la sulfaţi Betoane de drumuri Beton.5c SR I CD 40 CEM II/A-S 32.5 N sau R CEM III/A 32. se recomandă utilizarea cimenturilor cu degajare redusă de căldură 74 .ANEXA 3 CARACTERISTICI ALE UNOR TIPURI DE CIMENTURI DIN ROMÂNIA (CP012/1-2007) Tipul de ciment Sensibilitatea la frig CEM I 52. Beton armat Betoane masive Beton. Beton armat. cu grosimea egală sau mai mare de 80 cm.5 N sau R CEM II/A-S 42.La turnarea elementelor masive.5R I A 52.5 N sau R HII/A-S CEM II/B 32.5 R * Insensibil Insensibil Insensibil Insensibil Puţin sensibil Puţin sensibil Puţin sensibil Sensibil Sensibil Foarte sensibil Ridicată Ridicată Redusă Redusă Redusă Medie Redusă Redusă Redusă Redusă .

5 N sau R recomandabil CEM II/A Recomandabil CEM II/B Puţin recomandabil CEM III/A Puţin recomandabil Recomandabil Recomandabil 75 .5 N sau R Foarte 42.5 N sau R Viteză foarte mare Viteză mare (beton de C25/30) clasă de peste clasă de peste clasă de peste RECOMANDĂRI DE UTILIZARE A CIMENTURILOR PENTRU TURNAREA BETONULUI PE TIMP FRIGUROS (< +50C) (CP012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R CEM II/A Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) CEM II/B Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) Viteză mare (beton de C25/30) CEM III/A Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) Viteză mare 42.5 N sau R recomandabil Foarte 52.5 N sau R (beton de C25/30) 52.ANEXA 3 (continuare) INDICAREA TIPULUI DE CIMENT FUNCŢIE DE VITEZA DE ATINGERE A REZISTENŢEI LA 28 ZILE (CP 012/1-2007) CEM I 32.

5 N sau R 52.ANEXA 3 (continuare) RECOMANDĂRI DE UTILIZARE A CIMENTURILOR PENTRU TURNAREA BETONULUI PE TIMP CĂLDUROS (> + 250C) (CP012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R CEM II/A Recomandabil CEMII/B Foarte recomandabil Recomandabil CEM III/A Foarte recomandabil Puţin recomandabil Puţin recomandabil Recomandabil 76 .5 N sau R 42.

1964. Badea C. 1974. 13. CP 012/1-2007. 8. Materiale de construcţii. 1989. mortarelor şi betoanelor. 3. Universităţii Tehnice Timişoara... Jebelean E. Bob C. Jebelean E. Facla. Controlul calităţii lianţilor. Nicolescu L. Buchman I. Ed. 1974. Iureş Liana.. NE 014-2002. 12. vol 1. Timişoara. Centrul de documentare şi publicaţii tehnice – M. Ed. Materiale de construcţii. 11. 9.II. Bob C. *** SR EN 520:2005 . 1975.. *** Normativ pentru executarea îmbrăcăminţilor rutiere din beton de ciment în sistemele cofraje simple şi glisante. Încercarea nedistructivă a betonului. vol.. 6.. 2003..T....Tc. Iureş Liana. 2. Nicolescu L. Ed. Badea C. 7. Roşu Maria. Buchman I. 1972.. Bazele tehnologiei lianţilor. Teoreanu I. specificaţii şi metode de încercare 77 . Ed. 10. Tehnică Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Voina N. 1995. Ed.. Jebelean E. 1983 şi 1984. Ceres. 4. Steopoe A.Plăci de gips-carton. Ed.I şi vol. Argila în construcţia terasamentelor.. Materiale de construcţii. Bucureşti.. Materiale de construcţii pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare şi construcţii agrozootehnice. Definiţii. Bucureşti. Verificarea calităţii. Bucureşti. Roşu Constanţa.. 2008. Ed. C 26-85.. Timişoara.. Bob C. Jones R. Făcăoaru I. Orizonturi Universitare. Controlul calităţii materialelor anorganice şi organice utilizate în construcţii. Buchman I.. Ed. Ed. Tehnică. Bob C. Orizonturi Universitare. siguranţei şi durabilităţii construcţiilor. Tehnică.BIBLIOGRAFIE 1. 5. Timişoara.. *** Cod de practică pentru producerea betonului.. Tehnică. *** Normativ pentru încercarea betonului prin metode nedistructive.

Ciment: Compoziţie.Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi *** SR 7055:1996 .2.Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (rezistenţa la aderenţă a mortarelor de tencuială) *** SR EN 1015-18:2003 . specificaţii şi criterii de conformitate pentru cimenturilor uzuale *** SR 3011:1996 . varuri hidraulice) *** SR EN 197-1:2002 . Partea 2:Mortare pentru zidărie *** SR EN 13139:2003 .7:2001 .11:2002 – Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (densitatea aparentă. caracteristici şi criterii de conformitate (varuri aeriene.Specificaţie a mortarelor pentru zidărie.Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (absorbţia de apă) 78 . Partea 1:Mortare pentru tencuire şi gletuire *** SR EN 998-1/AC:2006 . Partea 1: Definiţii.cantitatea de aer) *** SR EN 1015-9:2002 .Specificaţie a mortarelor pentru zidărie.Metode de încercare a mortarelor proaspete de zidărie (durata de lucrabilitate) *** SR EN 1015-10. rezistenţa la încovoiere şi rezistenţa la compresiune) *** SR EN 1015-12:2001 .*** SR EN 459-1:2003 – Var pentru construcţii. Partea 1:Mortare pentru tencuire şi gletuire *** SR EN 998-2:2004 .Agregate pentru mortare *** SR EN 1015-1.Ciment portland alb *** STAS 10092-78 .Metode de încercare a mortarelor proaspete de zidărie (distribuţia granulometrică.Specificaţie a mortarelor pentru zidărie.Ciment pentru drumuri şi piste de aeroporturi *** SR EN 998-1:2004 . luarea probelor.

Clasificarea produselor pentru construcţii în funcţie de comportarea la foc (reacţia la foc) .*** SR EN 1015-19:2003 .Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (permeabilitatea la vapori de apă a mortarelor pentru tencuială) *** SR EN 1745:2003 – Zidărie şi elemente de zidărie (valorile termice de calcul) *** SR EN 13501-1:2002 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful