You are on page 1of 88

ENTOMOLOGIE APLICATĂ

Suport de curs

Cuprins

Introducere ...................................................................................................................... 3
Capitolul 1....................................................................................................................... 3
Utilizarea controlului integrat al daunatorilor în agricultură .......................................... 3
Capitolul 2..................................................................................................................... 10
Influenta variatiei factorilor de mediu asupra populatiilor de daunatori....................... 10
2.1 Factori climatici .................................................................................................. 11
2.2 Factori edafici...................................................................................................... 17
Capitolul 3..................................................................................................................... 18
Componentele programelor de control integrat al daunatorilor.................................... 18
3.1 Controlul biologic ............................................................................................... 18
3.2 Controlul chimic.................................................................................................. 30
3.3 Folosirea speciilor, soiurilor si hibrizilor de plante rezistente ............................ 39
3.4 Metode mecanice ................................................................................................ 42
Capitolul 4..................................................................................................................... 43
Metode şi tehnici de investigaţie a populaţiilor şi comunităţilor de insecte din
agrosisteme.................................................................................................................... 43
4.1 Echipamentul şi metodele de colectare ............................................................... 46
4.2 Metode utilizate în studiul comunităţilor din sol şi litieră .................................. 55
4.3 Metode utilizate în studiul comunităţilor din covorul vegetal ............................ 61
4.5 Colectarea probelor ............................................................................................. 66
4.6 Prepararea si conservarea insectelor ................................................................... 68
Capitolul 5..................................................................................................................... 77
Prognoza si avertizarea ................................................................................................. 77
5.1 Prognoza.............................................................................................................. 78
5.2 Avertizarea .......................................................................................................... 81

2

Introducere

Capitolul 1

Utilizarea controlului integrat al daunatorilor în agricultură

În ultimele decenii abordarea problemei managementului integrat al
daunatorilor (Integrated Pest Management sau IPM) s-a extins ca urmare a
necesităţii rezolvării problemelor complexe ce se nasc în urma presiunii
economice asupra segmentului agricol de productie. Scopul programelor de
management integrat este reducerea numarului daunatorilor şi implicit a
pierderilor importante cauzate culturilor agricole.
Intre 1940 si 1950 o serie de probleme au fost generate de utilizarea
extensiva a pesticidelor, in principal aparitia unor varietati de daunatori
rezistente la insecticide si disparitia unor populatii de pradatori ai acestora.
Pe baza studiilor desfasurate la Universitatea Berkeley din California a fost
lansata ideea controlului integrat. Aceasta idee combina utilizarea
controlului biologic cu utilizarea unor pesticide selective impotriva afidei,
Therioaphis maculate, rezistenta la compusii chimici folositi anterior. Noua
tehnica folosita a permis reinstalarea unor specii pradatoare si parazitoide in
cultura si de asemenea compusii chimici folositi au redus din efectivele
populatiilor de daunatori. Aceste rezultate au generat principala
caracteristica a controlului integrat, cea de utilizare a metodelor biologice cu

3

cele chimice astfel incat cele din urma sa nu afecteze potentialul de control
biologic existent in natura.
V. M. Stern, R. F. Smith, R. van den Bosch şi K. S. Hagen (1959, în
lucrarea “The integration of chemical and biological control of the spotted
alfalfa aphid. I. The integrated control concept”) - au definit controlul
integrat drept controlul aplicat al dăunătorilor, care combină şi integrează
controlul biologic cu cel chimic. Practic, ei au propus folosirea soiurilor
rezistente de plante, aclimatizarea unor paraziţi, favorizarea acţiunii unor
prădători, stimularea dezvoltării unor ciuperci entomopatogene, asigurarea
vigurozităţii plantelor prin irigare, fertilizare, distrugerea buruienilor,
tratamentul seminţei, utilizarea de insecticide granulate. Controlul chimic se
aplica numai dacă era absolut necesar şi într-un mod în care să dăuneze cât
mai puţin celui biologic. În cadrul controlului integrat se pot utiliza atât
controlul biologic realizat de factorii naturali, cât şi agenţi biotici manipulaţi
sau obţinuţi de om.
În anul 1965, la primul simpozion FAO pe probleme de control
integrat, ţinut la Roma, R. F. Smith şi H.T. Reynolds au lansat formularea
“integrated pest control”, în lucrarea “Principles, definitions and scope of
integrated pest control”, prezentată cu acest prilej. Ei lărgesc conţinutul
metodei, integrând procesele biotice reglatoare, cu toate metodele posibile de
intervenţie (chimice, fizice, culturale), definind metoda ca “un sistem de
management al populaţiilor de dăunători care utilizează toate tehnicile
adecvate, într-o manieră intercompatibilă pentru a reduce populaţiile
dăunătorilor şi a le menţine la nivele inferioare celor la care produc pagube
economice”. Acţiunea duşmanilor naturali este considerată o forţă reglatoare
pentru efectivele populaţiilor dăunătorilor, fiind necesar ca ea să ocupe o

4

P. nematode si buruieni) si care utilizeaza metode variate de control apeland atat la o integrare metodologica complexa cat si la o abordare interdisciplinara.poziţie principală în programele concrete elaborate în scopul protecţiei plantelor. Beirne si adoptat la conferinta de la Raleigh. Carolina de Nord in 1970. O definitie detaliata a fost data de Flint si Bosch: Managementul integrat al daunatorilor este o strategie de control bazata pe teoriile si principiile din 5 . in special datorita cerintelor de factura economica ce dicteaza cresterea productivitatii agricole dar si din cauza lipsei fondurilor de cercetare si dezvoltare alocate productiei agricole in multe regiuni ale lumii unde practica agricola este un mijloc de subzistenta. Termenul a fost folosit in sensul selectiei unor metode de control combinate sau al unei singure metode in vederea atingerii obiectivelor omenirii pe termen lung. Beirne a inteles ca in unele situatii doar metoda biologica de control este cea mai buna solutie din punct de vedere al mediului comparativ cu solutiile oferite de controlul integrat. In decursul anilor. managementul integrat al daunatorilor a fost definit ca fiind un concept extins care include toate categoriile de daunatori (incluzand agenti patogeni. Termenul de management a fost propus de canadianul B. In 1976 cartea intitulata Integrated Pest Management a lui Lawrence Apple de la Universitatea din Carolina de Nord si Ray Smith de la Universitatea Berkeley din California. definirea managementului integrat al daunatorilor a imbracat multe forme in functie de dinamica cercetarilor si extinderea si diversificarea programelor agricole. Implicatiile abordarii interdisciplinare nu au fost general acceptate.

Cresterea • Costurilor • Impactului asupra mediului Pesticide Scaderea • Durabilitatii • Diversitatii Alte Metode de Control ifi Fitotehnice (pasunat.ecologie care apeleaza la utilizarea factorilor de mortalitate naturali. rotatia culturilor.Sterilizare. si care foloseste metode care sa afecteze cel mai putin acesti factori. agentilor patogeni pentru reducerea avantajului competiiv al daunatorilor Fig. etc) Mecanice. culturale. biologice si chimice in sensul maximizarii beneficiilor si minimizarii pierderilor de productie si a efectelor nedorite generate de utilizarea exclusiva a pesticidelor (fig 1).U. De asemenea o definitie practica si operationala a fost data de Jimmy Carter (presedintele S.culturi intercalate. 1 Digrama utilizarii metodelor de control integrat 6 .A. Kogan (1998) defineste conceptul ca fiind coordonarea tuturor metodelor mecanice. factori biologici si factori abiotici. parazitoizilor. culturi capcana.) in 1979: Managementul integrat al daunatorilor reprezinta utilizarea unei abordari complexe pentru reducerea pagubelor produse de daunatori la un nivel economic acceptabil printr-o serie de tehnici … si numai cand este necesar prin utilizarea pesticidelor.etc Controlul Biologic Utilizarea pradatorilor. Aceasta strategie foloseste pesticidele numai dupa o monitorizare atenta a populatiilor de daunatori. Utilizarea soiurilor rezistente.

În sens larg controlul ecologic al daunatorilor poate fi considerat ca fiind orice manipulare a mediului sau a unor factori de mediu în scopul reducerii numarului acestora. Ultimele decade au aratat necesitatea acceptarii ecologiei în cadrul dezvoltarii programelor de control integrat. O problema care ridica dificultati pentru specialistii în programe de management integrat este lipsa unui acord intre ecologi în 7 . Conceptul de „control ecologic” este cel mai frecvent asociat cu cel de „control biointensiv” care se bazeaza pe metode si tehnici naturale si biologice de control cu utilizarea componentei chimice ca ultima alternativa. Acesta se datoreaza în principal faptului ca ecologia este o stiinta complexa ce sintetizeaza si integreaza concepte din multe alte domenii de studiu si care se afla intr-o dinamica continua. Utilizarea programelor de control ecologic presupune cunoasterea detaliata a biologiei daunatorului. interactiunile acestuia cu mediul precum si a interconexiunilor din cadrul ecosistemului.Apelul la abordarea interdisciplinara a lansat ideea de „control ecologic” care a capatat contur inca din anii '70 în special în randul specialistilor din ecologie dar în ultimii ani datorita dimensiunii complexe a problemelor din agricultura a fost adoptat în cadrul stiintelor agricole devenind baza oricarui program de management integrat al daunatorilor. Cu toate acestea exista multe dificultati si contradictii în selectarea si utilizarea unor componente teoretice din ecologie în programele de management integrat. În sens strict „controlul ecologic” este manipularea sau modificarea mediului sau componentelor sale pentru cresterea controlului daunatorilor dar cu o perturbare minima a functiilor sistemelor ecologice.

Agrosistemele sunt sisteme ecologice seminaturale deci intrunesc caracteristicile generale ale oricarui sistem ecologic dar sunt supuse permanent modificarilor antropice. Biocenoza agricola este formata din plantele ce alcatuiesc cultura. pajisti. De asemenea chiar si cel mai bine delimitat si cunoscut tip de ecosistem este extrem de complex si variabil si de aceea studiile si experimentele efectuate pe teren au mari variatii a rezultatelor. animale si de microorganisme. fanete. ardei si fasole sau diferite culturi cerealiere) pe suprafete apropiate. Abordarea unei specii de daunator din perspectiva controlului ecologic presupune cunoasterea biologiei acestuia si a interactiunilor stabilite cu mediul insa. datorita nivelului de complexitate al organizarii agrosistemelor. Biotopul este reprezentat de mediul abiotic pe care se dezvolta acesta biocenoza. din populatiile de daunatori dar si din populatii ale altor specii vegetale. De aceea rezultatele nu sunt usor de interpretat iar experimentele nu pot fi reproduse cu usurinta. pasuni în regim controlat) care fac ca studiile si aplicatiile folosite sa nu poata fi folosite pentru ambele tipuri de ecosisteme. este necesara abordarii unui complex de specii asociate cu specia ce alcatuieste cultura. pajisti în regim natural) si ecosistemele seminaturale (culturi agricole.probleme ca relatia dintre diversitatea specifica si stabilitatea comunitatilor sau existenta unui echilibru în reglarea populatiilor. Pentru ca in aceeasi perioada de timp se dezvolta simultan mai multe tipuri de culturi (rosii. etc) cu flora si fauna lor creaza un sistem 8 . Sub aspect structural agrosistemele sunt compuse din biocenoza si biotop. Dificultatile sunt alimentate de un numar de diferente intre ecosistemele naturale (paduri. intreaga matrice de terenuri agricole impreuna cu ecosistemele alaturate (paduri.

9 . Aceste actiuni de a controla si diminua nivelul populatiilor de daunatori prin ruperea echilibrului si reglarii populatiei in scopul atingerii obiectivelor economice de cele mai multe ori produce perturbari ale mediului (fig 2).complex de interactiuni care influenteaza foarte puternic un selectarea si aplicarea unui program de control al speciilor nedorite. 2 Schema generala a unui program de management integrat pentru Diaprepes sp. Aceste aspecte sunt dificil de studiat datorita variabilitatii mari a acestei matrice in timp si al interactiunilor complexe ce se stabilesc intre componentele acesteia de aceea de cele mai multe ori programele incearca sa simplifice mult aceste procese si sa le utilizeze in sensul mentinerii sau cresterii productiei cu cheltuieli cat mai mici pentru a se obtine un profit. Deterenti pentru hranire si ovipozitie Butasi rezistenti la hranire si ovipozitie Larvicide Fungicide Capcane feromonale Rezistenta indusa pentru radacini Cultura capcana antibioza atractant pentru adulti bacterii endofite simplifica monitorizarea actioneaza temporal asupra ciclului de viata Cultura de acoperire repelenta pentru adulti refugiu pentru dusmani naturali Fig.

Acesti factori influenteaza populatiile în repartitia lor geografica. sunt artropodele care participa ca verigi importante în numeroase lanturi trofice. inclusiv a celor forestiere. determina schimbari ale ciclurilor de dezvotare. În raport cu factorii de mediu speciile au o limita de toleranta intre care se situeaza optimul de dezvoltare. care suporta variatii mari si au o larga distributie geografica si stenotope (stenobionte). Din acest punct de vedere speciile sunt: euritope (euribionte). realizand legaturi extrem de stranse cu celelalte componente biotice si abiotice.Capitolul 2 Influenta variatiei factorilor de mediu asupra populatiilor de daunatori O componenta importanta a biocenozelor seminaturale. Populatiile de daunatori sunt supuse actiunii simultane a factorilor abiotici (in principal climatici si edafici) si biotici (consumatori primari si secundari). De aceea. 10 . care suporta variatii mai restranse si sunt localizate în regiuni limitate. provoaca migratii de hranire sau locuri de reproducere. si favorizeaza aparitia unor modificari adaptative metabolice sau comportamentale. orice schimbare a parametrilor unei populatii se reflecta in functionarea si starea sistemului.

În afara de cele doua praguri.2. 11 . o data cu cresterea temperaturii. Cele patru praguri de dezvoltare (t0. O. Ot. durata dezvoltarii creste. care limiteaza domeniul activitatii biologice. cuprinsa între optimul termic (Ot) si pragul superior (T) în care. deoarece temperaturile scazute determina si o viteza redusa a reactiilor biochimice si durata dezvoltarii creste. la care se adauga lumina.temperatura la care activitatea biologica înceteaza). cuprinsa între pragul biologic inferior (t0) si pragul de prolificitate (O) în care organismele cresc. Temperatura Din punct de vedere operational se considera ca fiecare specie are o zona biologica de optim care este cuprinsa între doua praguri de temperaturi: temperatura minima sau pragul inferior (t0 . dar sunt sterile.T) împart zona biologica în trei subzone: • subzona rece. curentii de aer si presiunea atmosferica. Sub zona pragului inferior si peste pragul superior este zona mortala.temperatura la care îsi începe activitatea) si temperatura maxima sau pragul superior (T . S-a constatat ca între cele doua praguri o temperatura constanta este nefavorabila insectelor în raport cu o temperatura variabila. numarul generatiilor si prolificitatea cresc). • subzona calda.1 Factori climatici Dintre factorii climatici ce sunt monitorizati si utilizati in prognozele atacului daunatorilor cei mai importanti sunt temperatura si umiditatea. • subzona optima. cuprinsa între pragul de prolificitate (O) si optimul termic (Ot în care durata dezvoltarii se reduce. organismele mai au: un prag de prolificitate (O) si un optim termic (Ot). iar prolificitatea si numarul generatiilor descresc.

schimbul de substante sunt intense. în zonele rece si calda.La mijlocul zonei biologice exista un interval mai restrans. proces ireversibil. iar cele care suporta variatii mici se numesc stenoterme. iar de o parte si de alta. în spatiile intercelulare. zona optima. Comportamentul indivizilor la temperaturi scazute se modifica. adica rezistenta la temperaturi ridicate este corelata cu continutul de apa. Coagularea are loc la temperaturi cu atat mai ridicate cu cat continutul în apa este mai mic. peste pragul inferior. îsi reiau activitatea si prin hranire intensa îsi refac necesarul de apa. iar primavara. miscarea. La temperaturi ridicate. iar sub pragul inferior se produce moartea prin înghetarea corpului datorita formarii cristalelor de gheata pe seama apei libere eliminata din celule. intra în diapauza hiemala. Speciile care suporta variatii mari de temperatura se numesc euriterme. peste pragul superior. indivizii mor datorita coagularii substantelor proteice din tesuturi. Coagularea poate fi partiala sau totala. Speciile din zona temperata. eliminand apa din organism pentru a rezista temperaturilor scazute. cand revenirea la viata este imposibila. Dezvoltarea unei specii si inceputul unui stadiu de dezvoltare se caracterizeaza printr-o anumita temperatura (pragul biologic inferior) si necesita pentru întreg ciclul biologic sau pentru fiecare stadiu în parte (la 12 . la temperaturi sub pragul inferior. Aceasta limita este precedata de o stare de anabioza din care indivizii îsi pot reveni prin ridicarea treptata a temperaturii. activitatea biologica este mai putin intensa. în care hranirea.

tn = temperatura medie la care are loc dezvoltarea. pe zapada. 13 . la 1-3° C (Collembola. Pentru speciile de daunatori valoarea lui K si t0 a fost calculata. la aceasta specie fluturii traiesc în mod normal 5-6 zile la temperatura medie de vara. Chrysomelidae. iar cea optima între 10-30° C. zona vitala este între -40° si 45°C. Ipidae si omizile de Rhyacionia buoliana (care ierneza în muguri) suporta temperaturi pana la -21° C.Melolontha melolontha necesita în regiunile sudice ale Europei pentru o generatie trei ani.t0). . Cantharidae). propusa de Blunck: K= d (tn .larve pentru fiecare varsta) o anumita cantitate de caldura numita constanta termica (K). iar unele insecte devin active chiar si iarna. Grafic. dar prin scaderea temperaturii durata vietii lor se poate prelungi pana la 51 de zile. Lymantria monacha t0=6° C si K=1240°C.speciile din Fam. tn – t0 = temperatura efectiva. în cele nordice patru ani (peste 51° latitudine nordica chiar cinci ani). în care: d este durata de dezvoltare. corelatia între durata de dezvoltare si temperatura are forma unei hiperbole care da posibilitatea determinarii duratei de dezvoltare in diferite conditii de temperatura avand astfel o importanta practica pentru organizarea programelor de management integrat.Locusta migratoria nu depaseste în nordul Europei limita izotermei de 30° C in cursul lunii iunie. Constanta termica reprezinta suma temperaturilor medii zilnice peste pragul biologic inferior si se calculeaza dupa urmatoarea relatie. în zile.pentru Lymantria monacha. de exemplu: Malacosoma neustria t0=9° C si K=1470° C. . . .

Sunt specii care pot consuma apa direct (albinele si fluturii. In functie de cerintele speciei fata de variatia valorilor umiditatii sunt specii eurihidre si specii stenohidre. 14 . • învelisul chitinos (Coleoptera).Insectele. iar pierderea apei din organism se face prin tegument sau prin excretii si dejectii. Mecanismele de protecţie împotriva deshidratarii sunt adaptari morfologice (de exemplu. exista o umiditate optima si pragurile biologice superior si inferior. Un mecanism de reglare a starii de hidratare a organismului utilizarea lipidele care in urma reactiilor de ardere genereaza apa fiziologica folosita de insecte în stadiul de pupa. Umiditatea Ca si în cazul temperaturii. pierderea de caldura depinde de raportul dintre suprafata si masa corpului. La organismele mici. iar în timpul zborului printr-o activitate metabolica intensa (în timpul zborului la libelule temperatura creste cu 15- 20°C). dimensiunile reduse ale insectelor reduc suprafata de pierdere a apei din organism). raportul fiind mare. compensarea pierderilor se face printr-un metabolism ridicat. serveste si pentru evitarea pierderii de apa. În general. înlesnita de culoarea si structura tegumentului (multe insecte din padure au culori închise sau metalice). ecologice si etologice. iar în cazul unor specii de fluturi chiar si omizile). la fel secretiile ceroase (Coccidae. Aphididae). cum sunt si insectele. Majoritatea insectelor fitofage îsi asigura aportul de apa din hrana. pe langa alte functii. îsi ridica temperatura corpului prin absorbtia caldurii solare.

producerea de dezradacinari favorizeaza inmultirea speciilor din Fam. iar ploile torentiale care survin în timpul perioadelor de zbor diminueaza semnificativ efectivele unor specii de microlepidoptere (Coleophora laricella. Elateridae) prefera soluri umede. • pentru Lymantria monacha optimul de dezvoltare este la o umiditate relativa a aerului de 85-100%. • larvele insectelor care traiesc în sol (Scarabaeidae. Pentru anumite specii precipitatiile abundente creaza conditii favorabile (îmbibarea solului si slabirea rezistentei arborilor. în timpul verii. Ipidae). provoaca rupturi si dezradacinari în arboretele de rasinoase favorizand instalarea insectelor secundare (care ataca între scoarta si lemn). la o temperatura a mediului între 17- 23° C. iar migratia lor pe verticala si orizontala. vremea ploioasa impiedica hranirea larvelor si adultilor care traiesc liber. Caderile masive de zapada si mai ales zapada moale. împiedica împerecherea si ca urmare o mare parte din oua raman sterile. în alte cazuri. retinuta în coroana arborilor. uscaciunea solului determina intrarea în diapauza estivala (larvele de Polyphylla fullo). 15 . În acelasi timp stratul de zapada ofera protectie insectelor în timpul iernii. Precipitatiile Un alt factor ce influenteaza dinamica populatiilor de daunatori sunt precipitatiile (ploile si zapada). se face în functie de umiditatea solului. Tortrix viridana). Astfel.

În general insectele care traiesc în locuri fara lumina (termitele. La aceste insecte dezvoltarea se face într-un timp relativ scurt. în timp de 24 de ore. Multe specii din Fam. Speciile de daunatori din culturi sunt favorizate in general de temperaturile ridicate acestea generand de multe ori aparitia inmultirii in masa. Ipidae se reproduc sub scoarta. formarea pigmentilor etc. diapauza. Un caracter ritmic are hranirea omizilor. de exemplu. insectele în diferite stadii de dezvoltare au reactie fototropica pozitiva (adultii de fluturi) sau fototropica negativa (larvele de sub scoarta si din lemnul arborilor). Ritmul circadian (alternanta de lumina si de întuneric) determina succesiunea perioadelor de activitate si de repaus. larvele din sol) au corpul depigmentat. Lumina Este factor care influenteaza metabolismul insectelor. Pentru omizile defoliatoare temperaturile ridicate combinate cu umiditatea ridicata favorizeaza inmultirea micro-organismelor entomopatogene si respectiv aparatia unor epidemii. unde energia solara se transforma în energie calorica si temperatura poate ajunge chiar la 50-60° C. în portiunile expuse razelor solare. iar pe cealalta valorile de umiditate. zborul si imperecherea. Modificarile si alternantele din timpul unui an (sezoane umede si uscate.Corelatia dintre temperatura si umiditate poate fi reprezentata grafic printr-o pluviotermograma în care pe o axa se înscriu valorile temperaturilor medii lunare. cele de Lymantria dispar se hranesc intens între orele 4-8 si 20-24. reci si calde) au imprimat speciilor adaptari ce se manifesta prin schimbarea intensitatii proceselor 16 . Astfel.

imperecherea si depunerea oualor. Presiunea atmosferica Efectul micsorarii presiunii atmosferice este foarte diferit: la unele insecte reduce activitatea (Formicidae). ajutand dispersarea unor insecte. care se produc anual. se numesc fenofaze. Curentii de aer Au actiune directa. Vanturile puternice afecteaza hranirea. Noctuidae). precum si larvele unor Coccidae. Lymantria monacha.2 Factori edafici Solul influenteaza populatiile de insecte in mod direct.vitale. În zona temperata activitatea biologica a speciilor corespunde cu sezonul de vegetatie al plantelor (în perioada de iarna insectele intra în diapauza). Elateridae. si indirect. Locustidae) sau grabeste iesirea adultilor din pupe. creand astfel conditii pentru înmultirea insectelor cu caracter secundar. sau indirecta. pe altele le obliga sa se adaposteasca (omizile de Aporia crataegi). Aceste schimbari ale fenotipului speciilor. Un mare numar de insecte daunatoare sunt transportate de vant (anemohore) la distante mari: roirile cariului de lemn. omizile neonate si paroase de Lymantria dispar. pe sezoane. prin proprietatile sale. zborul. prin conditionarea vegetatiei. producand ruperea si dezradacinarea arborilor. Hyphantria cunea. Tenebrionidae. la altele activeaza zborul (Lepidoptera. Influenta solului se manifesta asupra speciilor care ataca radacinile (larvele de Scarabaeidae. Factorii care determina raspandirea daunatorilor 17 . 2.

aerisirea si aciditatea solului. afectarea genofondului şi ecofondului). solurile usoare. irigare şi mecanizare au presupus însă nu numai un input energetic imens. de mare productivitate. temperatura. Aceste avantaje ale “agriculturii convenţionale” industrializată. dar şi alte dezavantaje economice (obţinerea de produse cu reziduuri toxice) şi ecologice (eroziunea şi scăderea calităţii solului. Aciditatea solului influenteaza structura comunitatilor unele specii (Elateridae) întalnindu-se în soluri cu ph între 4-5. orez). Solurile cu umiditate excesiva si cele foarte uscate provoaca asfixierea larvelor sau pierderea apei din organism. au făcut ca în cea de a doua jumătate a secolului XX.1 Controlul biologic Introducerea de soiuri de plante de cultură (îndeosebi grâu. Capitolul 3 Componentele programelor de control integrat al daunatorilor 3. irigarea terenurilor. să se obţină o spectaculoasă creştere a producţiei agricole. In general. iar toamna în adancimea profilului de sol.din sol sunt: umiditatea. chimizarea şi mecanizarea agriculturii. poluare. nisipoase sunt bogat populate atat sub aspect calitativ cat si sub aspect cantitativ. chimizată prin pesticide. Variatiile acestor factori determina deplasari pe verticala si pe orizontala conducand la concentrarea acestora în orizonturile superficiale ale solului in timpul primaverii. îngrăşăminte chimice. 18 .2. Aceste conditii sunt determinate de structura si textura acestuia. iar altele (Scarabaeidae) in solurile cu reactie alcalina sau neutra.

“permacultură”. Metoda se bazeaza pe folosirea unor insecticide biologice care au ca principiu activ aceste microorganisme. 3. elaborarea sa fiind precedată de o serie de cercetări care să-i asigure o bază ecologică. ciuperci şi protozoare. căile biologice de control. (Irina Teodorescu. noua strategie în protecţia plantelor trebuie judicios întocmită. Aceste cercetări trebuie să aibă în obiectiv controlul natural. mecanice. METODA BIOLOGICA DE COMBATERE Combaterea biologica consta în folosirea dusmanilor naturali ai insectelor daunatoare: microorganisme entomopatogene şi entomofagi. dăunătorii. agrofititehnice. fizice. ale dăunătorilor şi ale speciilor care ţin populaţiile acestora sub control. Pentru a fi eficientă. “agricultură biodinamică”. bacterii. ce s-ar baza pe diminuarea sau eliminarea căilor poluante de intervenţie pentru controlul dăunătorilor.1. pentru realizarea unei “agriculturi durabile” (sustainable agriculture). 19 . planta gazdă..1 Utilizarea organismelor entomopatogene Din categoria microorganismelor entomopatogene fac parte unele virusuri. culturale.Pentru eliminarea neajunsurilor agriculturii convenţionale se vorbeşte de “agricultură alternativă”. fizice. prognoza. avertizarea şi în ultimă instanţă să abordeze agrobiocenoza ca sistem biologic superior ce integrează populaţiile plantelor. 1988) 4. dar şi metodele mecanice. “agricultură biologică”. “agricultură organică”. “agroecologie” etc. pesticidele utilizate. fertilizare şi accentuarea sau utilizarea exclusivă a celor biologice (naturale sau manipulate de om).

utilizaţi în depresia populaţiilor de dăunători. pentru ţinerea sub control a dăunătorilor animali sau vegetali. • apelarea. hormonale. cele mai multe localizate în nucleul celulelor gazda. la introducerea din alte zone a unor parazitoizi. • punerea la punct a metodologiilor de creştere în condiţi dirijate (eventual pe diete artificiale). bacteriene. corelat cu densitatea şi ciclurile biologice ale dăunătorilor. în care sunt incluse virusurile. 20 . Virusurile Pana în prezent se cunosc peste 250 de specii de virusuri entomopatogene. la care incluziunile proteice numite şi granule au forma ovala. a unor parazitoizi sau prădători eficienţi şi de stabilire a cantităţilor şi momentelor de lansare în culturi. caracterizate prin formarea în corpul insectei a unor incluziuni poliedrice de natura proteica. deosebit de periculoşi. Se cunosc doua tipuri de boli virotice la insecte: poliedroze. care ar afecta specii din punctul de vedere al omului. fitofagilor. crescuţi în condiţii dirijate sau importaţi. • identificarea corectă a parazitoizilor şi prădătorilor. prădători. presupune: • preocuparea pentru obţinerea şi utilizarea de noi preparate virale. fungice.Optimizarea căilor de intervenţie a omului pentru controlul populaţiilor unor organisme indizerabile din punctul său de vedere. în cazul absenţei sau ineficienţei speciilor autohtone. fitofagi. ca şi pentru aplicarea metodei autocide. Ele produc epizootii în populatiile de daunatori. şi granuloze. pentru evitarea introducerii sau lansării unor specii polifage sau a unor hiperparaziţi.

B. moartea într-o pozitie caracteristica (în forma de V rasturnat. Lymantria monacha. hiberniae la cele de Hibernia defoliaria.) au fost descrise şi poliedroze citoplasmatice. Diagnosticarea poliedrozelor este relativ usoara pentru ca poliedrele se disting usor cu orice microscop optic. B. B. euproctis la cele de Euproctis chrysorrhoea. ca de exemplu la Lymantria monacha. marirea nucleilor celulelor (ca urmare a formarii poliedrelor). Operophthera brumata etc. Exemple de poliedroze nucleare ale principalelor specii defoliatoare sunt: Borrelinavirus eficiens la omizile de Lymantria monacha. cu capul în jos şi fixate cu picioarele abdominale mijlocii).produse de specii din genul Smithiavirus. Tot la omizi defoliatoare (Lymantria dispar. dar şi alte specii de cotari etc. majoritatea din ordinul Lepidoptera. Granulozele (VG) sunt produse de specii din genul Bergoldia-virus. Boala se manifesta la scurt timp de la producerea infectiei prin: încetarea hranirii. dar şi la unele specii din ordinele Hymenoptera. B. reprimans la cele de Lymantria dispar. La unele specii. Corpul lor este plin cu un lichid tulbure (care contine numerosi poliedri) provenit din dezintegrarea tesuturilor.produse de specii din genul Borrelinavirus şi citoplasmatice (VPC) . Coleoptera şi Diptera.Poliedrozele la randul lor pot fi nucleare (VPN) . 21 . Mai frecvente sunt poliedrozele nucleare cunoscute la peste 100 specii de insecte. omizile au tendinta de a se urca în coroana de unde şi denumirea «boala varfuirii». de exemplu. Phalera bucephala. Poliedrele difera ca forma şi dimensiuni de la o specie- gazda la alta. calypta produce îmbolnavirea omizilor de Hyphantria cunea şi Cacoecia murinana. lichid ce se scurge prin ruperea tegumentului şi are un miros de descompunere. pierderea turgescentei corpului.

pierderea unei cantitati importante de material biologic. Se poate proceda şi la cresterea omizilor pe medii nutritive artificiale sau cu hrana naturala (frunze) infectata prin tratarea cu suspensie de poliedre virale (preparate virale. în asemenea arborete. motiv pentru care. Asemenea epizootii se înregistreaza frecvent în salcâmete. Studiile facute asupra VPN al insectei Lymantria dispar care produce epizootii indica ca fazele de eruptie şi de criza (cand omizile-gazda prezinta o stare de debilitate fiziologica. sunt entomopatogene. se face prin intermediul vantului. dar bolile respective nu au un caracter epizootic. pentru combaterea omizilor defoliatoare pentru combaterea omizilor de Lymantria dispar). lipsite de clorofila. în stare solida sau lichida . mai ales dintre cele sporogene. care se hranesc heterotrof. Recoltarea trebuie facuta în timp scurt (1-3 zile) pentru a se evita. Bacteriile Sunt microorganisme celulare.U. insectelor pradatoare şi parazite. datorita densitatii ridicate şi.Virex produs în S. Aceasta permite recoltarea cu usurinta a omizilor. în conditii naturale. în vederea realizarii biopreparatelor virale. a concurentei pentru hrana) sunt cele cu efectul cel mai puternic asupra populatiei. dupa încetarea hranirii. In general pot fi crescute pe medii artificiale. migreaza la baza tulpinii unde mor în scurt timp fixate pe tulpina.Dispersarea virusurilor. nu se impun masuri de combatere şi nici în cerete şi gârniţete. respectiv. Omizile afectate. saprofitic sau parazitic (foarte putine sunt autotrofe).A. precipitatiilor. prin ruperea cuticulei şi scurgerea hemolimfei. Multe. Se cunosc peste 90 de specii de bacterii entomopatogene care actioneaza asupra insectelor prin produsele toxice ale activitatii lor metabolice. şi intrarea lor în putrefactie. O caracteristica 22 .

produs în Belgia şi Franta. şi Bactospeine-PM şi crema. Actiunea patogena a acestei bacterii se manifesta prin: paralizia omizilor. crema sau preparat lichid. Malacosoma neustria. eliminarea unui lichid prin orificiile bucal şi anal. o data cu sporularea. încetarea hranirii. Dipel-PM produse în S. a unor incluziuni cristaline toxice solubile în solutii alcaline (ceea ce explica sensibilitatea omizilor la actiunea acestor bacterii. Pityokteines curvidens. înaintea altor microorganisme. în cantitati mari. pe medii artificiale. dar se pot obtine.a lor este formarea.. ceea ce a determinat introducerea lor în practica. la multe specii de insecte daunatoare sectorului forestier: Lymantria dispar.U. Saperda carcharias şi larvele de Scarabaeidae. Din categoria bacteriilor nesporogene exista specii entomopatogene. ulterior a fost multiplicata pe medii artificiale. si poate infecta un numar mare de specii şi are peste 12 tulpini. inclusiv în tara noastra. Bacteriile entomopatogene provoaca foarte rar epizootii în natura. Hyponomeuta sp.A. Astfel Serratia marcescens provoaca bacterioza rosie (numita asa pentru ca insectele moarte se coloreaza in rosu). Aceasta specie a fost descoperita în 1915 de Berliner. Dintre bacteriile cristalogene fac parte unele tulpini ale speciei Bacillus thuringiensis. Acestea sunt conditionate sub forma de pulbere solubila. pH-ul tractului digestiv al omizilor fiind alcalin). deosebite între ele prin virulenta. Asemenea preparate utilizate la noi în combaterea omizilor defoliatoare sunt: Thuringin-PM. iar Pseudomonas aeruginosa este patogena pentru Saperda carcharias şi Amphimallon solstitiale. Preparatele pe baza de Bacillus thuringiensis se fabrica pe scara industriala în multe tari. Aceste biopreparate au actiune de ingestie şi se aplica sub forma de stropiri fine şi 23 . iar dupa moarte corpul lor se brunifica repede şi emana un miros neplacut. Neodiprion sertifer.

Pana în prezent se cunosc peste 500 de specii de ciuperci entomopatogene care produc epizootii naturale. genul Entomophthora s-au identificat specii pe diferite gazde (E. în functie de specie. Biopreparatele bacteriene nu sunt selective. Sporii şi cristalele toxice sunt preluate o data cu hrana. dar abia în secolul al XlX-lea au aparut primele lucrari consacrate studiului acestor boli (ale insectei Bombyx mori).ultrafine în primele 2 varste ale omizilor (cand frunzele plantelor-gazda s-au individualizat). în intervalul de 3-5 zile din momentul aplicarii tratamentului şi continua pana la 8-10 zile şi mai mult. Mortalitatea se produce la 5-14 zile de la infectie. Dupa moartea gazdelor are loc o crestere masiva a miceliului care umple cavitatea corpului. din familia Entomophthoraceae. afecteaza entomofauna şi stabilitatea comunitatilor forestiere sau din agrosisteme. Mai exista o grupa aparte de bacterii obligat parazite numite Rickettsii. iar moartea omizilor are loc. iese prin cuticula şi acopera corpul . Ciupercile entomopatogene fac parte din clasa Phycomycetes şi din grupa Deuteromycetes. Cercetarile au aratat ca unele specii dintre aceste bacterii produc îmbolnavirea diferitelor specii de artropode printre care şi insecte (Rickettsiella melolonthae produce îmbolnavirea larvelor de Scarabaeidae). dar în scurt timp acesta devine dur prin mumificare. aulicae pe 24 . mai ales pe timp umed şi cald. Infectiile au loc prin tegument. Din prima categorie. stigme şi o data cu ingerarea hranei. Fungii Fenomene de îmbolnavire a insectelor de catre ciuperci se cunosc de mult. Insectele moarte (larve sau adulti) la început au corpul moale şi flexibil. iar pe acest miceliu extern se formeaza fructificatiile ciupercii care sunt diferit colorate. în mod obisnuit.

Euproctis chrysorrhoea. Spicaria. Infectiile sunt produse prin ingerarea sporilor de catre larvele-gazda o data cu hrana sau prin intermediul insectelor entomofage parazite. Protozoarele Specii care paraziteaza insecte fac parte din clasa Sporozoa. E. megasperma pe Malacosoma neustria şi E. Cerambycidae. Exista şi alte genuri de ciuperci (Cephalosporium. Epizootii naturale s-au constatat în populatiile mari de Malacosoma neustria. în fazele de eruptie şi de criza. Ipidae). Din aceasta categorie mai importanta este Beauveria baessiana care produce boala muscardina alba (corpul gazdei este acoperit cu un strat alb de miceliu). Se cunosc cca 200 de specii de protozoare care infecteaza. In cazul fluturelui Euproctis chrysorrhoea majoritatea omizilor moarte raman în coroana. Omizile bolnave se concentreaza pe tulpina arborilor (mai ales pana la 3 m de la sol) şi pe arbusti. Alternaria. Metarrhizium anisopliae produce muscardina verde la larvele de Scarabaeidae. Cladosporium. dar şi pe specii de gandaci (Curculionidae. Boala a fost semnalata pe multe specii de fluturi. ordinul Microsporidia. ceea ce permite recoltarea materialului biologic pentru obtinerea biopreparatelor micotice. Ciupercile entomopatogene din grupa Deuteromycetes produc boli numite muscardinoze. sphaerosperma cu spectru larg de actiune). Trichothecium) care produc îmbolnaviri la larve şi adulti din fam Ipidae (în unele cazuri producand mortalitate in masa). Dintre preparatele industriale pe baza de ciuperci entomopatogene exemplificam: Muscardin şi Beauveria spores .ambele pe baza ciupercii Beauveria baessiana. în 25 .

Cercetările care au în obiectiv factorii biotici limitativi trebuie să vizeze: 26 . fata de care zoofagii manifesta o specificitate ridicata. tortricis. Pradatorii sunt organisme consumatori secundari sau tertiari care se hranesc cu fitofagi sau alte categorii trofice de insecte. Lepidoptera şi care se transmit de la o generatie la alta prin ouale depuse de femelele infectate (Nosema lymantriaesi. Noctuidae). parazite sau parazitoide. Nivelul populatiilor de zoofagi este determinat de prezenta insectelor-gazda şi prada. dar avand in vedere ciclul vital scurt. Insectele şi nematodele entomofage sunt considerate o resursa naturala pentru rolul lor în mentinerea nivelului populatiilor de daunatori sub control. 3. N. typographi paraziteaza specia Ips typographus. dar şi specii de Lymantriidae. de la infectie şi pana la formarea sporilor maturi eficienta utilizarii acestora in programele de control ar putea fi ridicata. Tortricidae. asa cum sunt omizile defoliatoare în fazele de eruptie şi de criza. Parazitoizii se caracterizeaza prin faptul ca adultii sunt forme libere si formele larvare sunt parazite.2 Utilizarea zoofagilor Sunt organisme pradatoare. Paraziti traiesc pe sau în corpul gazdei şi se caracterizeaza prin faptul ca nu isi omoara gazda in cadrul relatiei de gazda – parazit. adica provoaca îmbolnaviri în populatiile slabite. Nu au fost sintetizate preparate entomopatogene pe baza de protozoare. insecte din Ord.special. O caracteristica generala a microorganismelor entomopatogene este aceea ca patogenitatea lor este conditionata de starea fiziologica a insectelor-gazda. sau N.1. La finalizarea ciclului de dezvoltare gazda este omorata. De asemenea multe specii parazite au doar formele adulte parazite.

parazitarea depaseste în mod obisnuit peste 60%. Complexomermis elegans paraziteaza omizi de Lymantria dispar. Unele specii paraziteaza insecte daunatoare în corpul carora se înmultesc. producand moartea gazdei sau sterilitate prin atrofierea organelor de reproducere. • cunoaşterea ciclurilor biologice ale duşmanilor naturali şi a corelării acestora cu ciclurile biologice ale dăunătorilor. Nematodele Sunt viermi cilindrici. In conditii favorabile. cu corpul nesegmentat. • stabilirea speciilor de duşmani naturali care determină dinamica populaţiilor principalelor specii dăunătoare unei anumite culturi. Din familia Mermithidae speciile Mermis albicans şi Megalomermis melolonthae paraziteaza larve de Scarabaeidae. de Operophthera brumata iar din Diplogasteridae s-au identificat specii parazite care au un spectru larg de actiune. • evaluarea eficienţei controlului realizat de factorii biotici. • investigarea complexului de duşmani naturali pentru principalele specii dăunătoare. Pentru controlul populatiilor de gandac de Colorado eficienta programelor de combatere este foarte ridicata in cazul utilizarii nematodelor ca agenti de biocontrol. 27 . în condiţiile concrete de loc şi timp. • stabilirea măsurilor de protejare în natură a duşmanilor naturali ai dăunătorilor şi promovarea altor căi de maximizare a controlului biologic.

Cand în corpul gazdei se dezvolta un singur parazit. Exista forme care depun ouale. Dupa gradul de specializare trofica si reproductiva parazitoizii sunt: monofagi.fenomenul de poliembrionie (Ageniaspis fuscicollis . parazitismul este solitar. de cele mai multe ori sunt endoparazite (paraziti interni). fie în corpul gazdei prin perforarea tegumentului. care se dezvolta pe mai multe specii-gazda. şi polifagi. Speciile parazitoide prezinta o specificitate fata de diferitele stadii de dezvoltare ale gazdelei lor. La alte forme ouale sunt depuse pe plante. 28 . care ajung în gazda o data cu hrana (Sturmia scutellata -Tachinidae). Caile de patrundere a parazitilor în corpul gazdei sunt diferite. Exista specii care se dezvolta pe ouale gazdei (oofagii). altele se dezvolta în larva sau chiar pupa gazdei. este gregar.Encyrtidae). care se dezvolta pe seama unei singure specii- gazda şi depind în masura foarte mare de densitatea populatiei-gazda. tesuturi de importanta vitala. Insectele pradatoare sunt numeroase şi apartin. Insectele parazite mai rar sunt ectoparazite (paraziti externi). dezvoltarea încheindu-se în unul din stadiile gazdei. din punct de vedere sistematic. Endoparazitii se hranesc cu tesuturile corpului gazda fara sa atace.Insectele entomofage In majoritatea cazurilor pradatorismul este caracteristic atat insectelor adulte cat şi larvelor acestora. Unele forme se pot înmulti în stadiul de ou . sau infesteaza larvele. mai multor ordine. dar îşi încheie dezvoltarea în pupele gazdei (Tachinidae). Astfel gazda traieste pana la dezvoltarea completa a parazitului . la început. iar cand se dezvolta mai multi paraziti. fie pe corpul gazdei.

Parazitii larvari fac parte din ordinul Diptera (în special din Tachinidae) şi Hymenoptera (Braconidae. Alte specii de paraziti oofagi întalnite frecvent sunt: Anastatus disparts (Eupelmidae). Parazitii larvari din fam Braconidae paraziteaza. nestriae şi O. spurius şi A. Ageniaspis fuscicollis (Encyritidae) paraziteaza în omizile de Hyponomeuta cognatella. Trichogramma evanescens paraziteaza ouale a peste 150 de specii de lepidoptere. L. Speciile frecvent întalnite în focarele de omizi defoliatoare fac parte din genul Apanteles: A. monacha şi A. Ichneumonidae). Femelele acestor paraziti depun toate ouale într-o omida-gazda (exceptie A.Speciile de Trichogramma (Trichogrammatidae) sunt polifage folosind gazde foarte diferite (Lepidoptera. liparidis. Ooencyrtus kuwanai. nitidulus în oua de Leucoma salicis şi de Operophthera brumata. Encyrtidae. precum şi Telenomus leviuscullus (Scelionidae) în oua de Lymantria disparsi de Malacosoma neustria. T. phalaenarum în oua de Euproctis chrysorrhoea şi T. Coleoptera). parazit specific oualor de Lymantria dispar. Cerambycidae). Meteorus versicolor în cele de Cnethocampa processionea şi Macrocentrus linearis în cele de Tortrix viridana şi Cacoecia xylosteana. iar specii din Rhyssa (ichneumonidae) în larvele unor insecte xilofage (Siricidae. glomeratus în cele de Malacosoma neustria. Diptera. tardus. solitarius). de obicei. în focare de Lymantria dispar. larve tinere (în primele varste). 29 . solitarius şi A. concinnus (Encyrtidae) se dezvolta pe seama oualor de Malacosoma neustria. O. Din aceasta familie mai amintim speciile: Orgilus obscurator în omizi de Rhyacionia buoliana. O. în ouale de Lymantria dispar şi de Lymantria monacha.

Acestea se clasifica dupa natura organismelor împotriva carora se utilizeaza sau dupa structura compusilor chimici utilizati. care servesc la determinarea speciilor chiar şi dupa zborul parazitilor. Utilizarea insectelor entomofage pentru controlul biologic se poate face prin transferul acestora dintr-o regiune în alta sau obtinerea prin cresteri industriale şi apoi lansarea în populatiile de daunatori.2 Controlul chimic Metodele de control chimic sunt o componenta importanta în complexul masurilor de control integrat al daunatorilor datorita eficientei ridicate. 3. prin orificii caracteristice ca forma şi localizare. In cea mai mare parte parasesc gazda în stadiul de adult. Din Chalcididae parazitul cel mai raspandit şi polifag este Brachymeria intermedia. Phaeogenes invisorsi specii din genurile Itoplectis şi Ephialtes. specii polifage care paraziteaza pupe de dimensiuni mari (Lymantria dispar.Parazitii pupali sunt reprezentati de ordinele din Hymenoptera din familiile Ichneumonidae şi Chalcididae. Metodele chimice. rapiditatii în interventii şi usurintei cu care se aplica. Leucoma salicis). Din prima familie specii frecvente sunt: Pimpla instigator şi Theronia atalanthae. iar Herpestomus brunnicornis paraziteaza pupele de Hyponomeuta rorella. Introducerea artificiala a entomofagilor contribuie la restructurarea biocenozelor. se bazeaza pe utilizarea unor produse fitofarmaceutice denumite pesticide. la corectarea dezechilibrului dintre paraziti şi gazde si sunt un factor de baza în reducerea densitatii numerice a daunatorilor. în protectia plantelor. Malacosoma neustria. 30 .

Produsul tehnic DDT este un amestec de mai multi izomeri cu efect de contact şi o durata mare de actiune. bentonita). pastrare şi aplicare a tratamentelor. a fost utilizat cu succes în cel de al 2-lea razboi mondial. adezive. dezvoltandu-se mult in cadrul industriei chimice. în 1948 descoperitorului i s-a acordat 31 . In functie de rolul pe care il îndeplinesc. Aceste produse chimice au fost utilizate intens în ultimele decenii. Insecticidele sunt compusi care au la baza doua componente: substanta activa alcatuita din compusi chimici. sintetizat în prima data in 1874 în Austria şi resintetizat în 1939 de P. Ulterior insecticidele folosite in programele de control au avut la baza produse organice de sinteza. fiind foarte toxice pentru organismele vegetale si animale. compusi ai arsenului şi fluorului. Aceste substante chimice au avut o durata mica de folosire. alcooli. In aceasta etapa descoperirea DDT-ului (diclordifeniltricloretan). facand parte din categoria insecticidelor de ingestie. deschide o noua etapa in dezvoltarea metodelor chimice de combatere. substantele auxiliare sunt: lichide sau solide (apa. talc. caolina. Compusii chimici au un istoric al utilizarii determinat de natura produselor si componentelor folosite in sinteza acestora. împotriva insectelor transmitatoare de boli (de aceea. hidrocarburi. colorante. anorganici sau organici. toxici pentru insectele daunatoare şi substante auxiliare care înlesnesc aplicarea substantei active şi maresc eficienta acesteia. toate contribuind la o mai buna conditionare.Insecticidele sunt pesticidele utilizate pentru distrugerea insectelor daunatoare. Prima generatie de insecticide a fost reprezentata de substante anorganice. Muller care îi pune în evidenta însusirile insecticide. mai întai pe baza de clor (organoclorurate) apoi pe baza de fosfor (organofosforice) şi ulterior pe baza de piretrine.

Dupa cateva decenii de utilizare a DDT-ului şi dupa introducerea sa pe scara larga în practica sanitara. dar lipsite de remanenta . a început sa fie folosit intens din 1940. 32 . Produsul tehnic HCH este. Cometox. Multanin. Cu aceste produse s-au aplicat tratamente intensive şi cu remanenta mare. Dupa razboi. Gesaktiv.cazul insecticidelor organofosforice. agricola şi forestiera s-a crezut ca el va constitui solutia absoluta şi definitiva a tuturor problemelor ridicate de insectele daunatoare. Omicid). un amestec de izomeri (izomerul gama este cel care îi confera proprietati insecticide) cu o actiune de soc. Aceste efecte secundare au fost semnalate mai tarziu şi pentru alte insecticide organoclorurate. de asemenea.premiul Nobel pentru fiziologie şi medicina). Foretox) prin care s-a urmarit combinarea actiunii de soc a HCH-ului cu durata de actiune a DDT-ului. HCH (Heclotox. In acelasi timp s-au intensificat cercetarile pentru obtinerea unor produse eficiente. Un alt produs organoclorurat a fost HCH-ul (hexaclorciclohexan) care. Cercetarile ulterioare au aratat ca DDT-ul se acumuleaza în tesuturile organismelor producand perturbatii si disfunctii majore si generand efecte teratogene. desi descoperit în 1825. Defotox. In acesta perioada industria chimica a pus la dispozitia protectiei plantelor o gama larga de produse organoclorurate pe baza de DDT (Detox. iar persistenta şi tendinta de acumulare sunt mai reduse în comparatie cu DDT-ul. Lindatox) sau amestecuri ale acestora (Duplitox. In sistemele naturale degradarea este foarte lenta şi prezenta sa a fost determinata la toate nivelurile trofice. agricultura a apelat şi ea la DDT în primul rand împotriva gandacului de Colorado şi a insectelor daunatoare culturilor de bumbac. Acesta grupa de insecticide a fost interzisa de organizatiile internationale.

Sinteza artificiala a piretrinelor a dus la crearea unei grupe de insecticide foarte apreciate. Afecteaza în special sistemul nervos şi aparatul 33 . Alti compusi activi au fost obtinuti din plante. se degradeaza biologic mai repede (au deci remanenta redusa). pe baza de deltametrin. Carbetovur. piretroizi de sinteza. Carbetox.. fructe şi frunze de: Juglans regia. remanenta redusa. motiv pentru care au o utilizare foarte larga. Unele substante organofosforice au actiune sistemica. fiind astfel limitate efectele negative. Insecticidele de ingestie actioneaza asupra organismului dupa ce au patruns în corp o data cu hrana. usor biodegradabile şi lipsite de toxicitate fata de plante şi de om. Primele asemenea insecticide au continut piretrine naturale extrase în diferiti solventi sau pulberi obtinute din macinarea inflorescentelor. Wofatox. Decis-25. cu toxicitate foarte ridicata fata de multe grupe de insecte daunatoare. insecticidele sunt de: ingestie. Artemisia absinthium. Din aceasta categorie. S-au obtinut extracte din seminte. Produsele industriale organofosforice.Aceste produse nu se acumuleaza în organismul animal şi uman. în schimb sunt mult mai toxice decat cele organoclorurate. care au un caracter selectiv. utilizate în protectia padurilor sunt: Paration. Datorita toxicitatii lor utilizarea substantelor organofosforice este restransa. Rosa canina etc. este utilizat în combaterea insectelor defoliatoare. Se utilizeaza în doze foarte mici. precum şi sistemice şi insectifuge. în special din plante medicinale. Sintox etc. Dupa modul de actiune. Pesticidele identic naturale sunt compusi de sinteza similari cu principiile toxice continut de unele plante (Pyrethrum cinerariaefolium are însusiri insecticide cunoscute înca din secolul al XVIII-lea). cu actiune de soc (dupa ingestie). contact.

respirator. dar şi în gospodarii pentru apararea tesaturilor atacate frecvent de molii). Se utilizeaza în spatii închise (depozite de seminte. In aceasta categorie se includ insecticidele organoclorurate. miniere). organofosforice şi piretrinele. asupra stadiului larvar al insectelor daunatoare. sulfura de carbon. utilizate în pepiniere împotriva coropisnitelor şi a larvelor sarma. cloropicrina şi acidul cianhidric. fluor). Repelentii sunt substante insectifuge (repulsive) care fac ca unele insecte sa se îndeparteze de sursa care le emana (naftalina utilizata pentru conservarea colectiilor de insecte. pupa şi adult). actioneaza sub forma de vapori sau gaze toxice. Din acest punct de vedere insecticidele se prezinta sub forma de: 34 . sere) sau împotriva insectelor din sol. Au actiune sistemica o serie de produse organofosforice. directa sau dupa realizarea unei diluari cu apa. fiind apoi transportate prin tesuturi şi seva în tot corpul plantei. în general. Formularea insecticidelor reprezinta procedeul prin care o substanta activa este adusa într-o forma convenabila de aplicare. fosfor. frunze. producand paralizii şi blocarea schimbului gazos în traheole. patrunzand în corp prin caile respiratorii. larva. Insecticidele sistemice patrund în plante prin radacini. Insecticidele de contact patrund în corp prin tegument şi actioneaza asupra insectelor în toate stadiile (ou. tulpina. Din aceasta categorie fac parte insecticidele anorganice si carbamatii care au actiune. situatii în care se pot realiza concentratii toxice. Aceste insecticide actioneaza asupra insectelor endobionte (xilofage. Insecticidele de respiratie sau asfixiante. Din aceasta categorie fac parte: bioxidul de sulf. Mai amintim şi momelile toxice formate dintr-un produs atractant în care este încorporat unul toxic (pe baza de arsen.

reprezinta solutii concentrate de substanta activa care. un caz particular îl constituie substantele active solubile în apa. în apa obisnuita. utilizarea lor este însa din ce în ce mai restransa datorita caracterului poluant. • concentrate emulsionabile (CE). astfel incat. particulele avand tendinta de a se depune. produsul se aplica sub forma unei solutii. dupa efectuarea 35 . • microcapsule. în vederea tratamentului. formeaza rapid suspensii stabile. • solutii concentrate sau concentrate solubile in apa (CS) constau în solubilizarea substantei active într-un solvent miscibil cu apa. nediluate. posibila numai pentru insecticidele sistemice. prezentand deci avantajul de a fi usor de aplicat. o forma de conditionare care consta în introducerea substantei active într-o microcapsula din celuloza sau mase plastice cu care apoi se obtine o pulbere umectabila (PU) sau un concentrat emulsionabil (CE). suspensiile obisnuite sunt lichide în care particulele preparatului se pot vedea. se disperseaza cu usurinta realizand o suspensie fina care se mentine un timp suficient pentru a permite aplicarea tratamentului.8 mm. • granule (G) constituie o forma de conditionare aparte. fara tendinta de aglomerare care.• pulberi . în final. ca şi în cazul precedent. în contact cu apa. daca nu au capacitatea de a patrunde în planta. pulberile fiind usor transportate de vant la distante apreciabile. în general sunt putin stabile. • pulberi umectabile (PU) sunt pulberi fine. se obtin prin stropirea uniforma cu granule cu diametrul de 0.sunt pulberi care se aplica ca atare. care au dezavantajul de a fi rapid spalate de apa de pe suprafata organelor tratate.4-0.

iar prin evaporarea apei o aderenta mai buna a preparatului pe organele plantelor. consistenta. arbore. volumul frunzelor) şi de stadiul de dezvoltare al daunatorului (în general sunt mai susceptibile larvele tinere şi cele fara peri). varsta. Norma de consum variaza în functie de caracteristicile culturii agricole sau arboretului (compozitie. Substantele pot fi aplicate cu avioane sau elicoptere. Prafuirile se fac cu insecticide sub forma de pulberi. iar cantitatea de substanta activa folosita la unitatea de masura tratata reprezinta doza. înaltime. gazari şi momeli toxice. O cantitate mai mica de solutie 36 . consumul de substanta activa este mai redus. Ca dezavantaje. De asemenea adezivitatea şi remanenta sunt mai reduse şi depind în foarte mare masura de conditiile atmosferice. etc) se numeste norma de consum. Aplicarea tratamentelor cu insecticide. tratamentului. suspensii). Cantitatea de preparat ce se foloseste la unitatea de masura pe care se aplica tratamentul (ar. Pentru a fi eficiente produsele trebuie sa aiba o granulatie fina. eficacitatea prafuirilor este mai redusa necesitand cantitati mari de preparatec de substanta activa. umiditatea lor sa nu depaseasca 1% (pentru a nu se produce aglomerarea particulelor şi înfundarea duzelor aparatelor) şi sa adere cat mai bine la suprafata organelor tratate. aerosoli. stropiri. Stropirile utilizeaza produse chimice în stare lichida (solutii. substanta activa se elibereaza treptat la suprafata organelor tratate şi este absorbita de plante. se face prin mai multe procedee: prafuiri. Fata de prafuiri. hectar. se asigura o raspandire uniforma a produselor. Prafuirile se executa cand atmosfera este linistita (pana la 2 m/s viteza vantului) şi pe vreme noroasa pentru a nu se produce arsuri plantelor. în comparatie cu stropirile.

necesita un numar mai mare de picaturi pentru a acoperi aceeasi suprafata.
Procedeul stropirilor ultrafine au înlocuit aproape total prafuirile şi stropirile
obisnuite pentru ca sporesc productivitatea lucrarilor şi fac posibila aplicarea
tratamentelor în perioade scurte.
Ceata toxica sau aerosolii, este o varianta a stropirilor care utilizeaza
preparate speciale în care substanta activa este dispersata uniform într-un
solvent organic (fara a mai fi necesara diluarea), iar difuzarea insecticidului
lichid se face în picaturi foarte fine.
Timpul optim pentru stropiri este dimineata şi dupa-amiaza (pe vreme
noroasa se poate lucra toata ziua), pentru a se evita arsuri ale frunzelor, şi pe
vreme linistita (la o viteza a vantului care sa nu depaseasca 5 m/s, în cazul
stropirilor obisnuite, sau 3 m/s, în cazul stropirilor fine, ultrafine şi
aerosolilor), pentru a se evita dispersarea neuniforma a preparatului.
Gazarile (fumigarile) sunt un procedeu de difuzare, în aerul pe care îl inspira
insectele daunatoare, a unor substante toxice în stare gazoasa sau de vapori.
In acest scop trebuie sa se realizeze o anumita concentratie a substantei
toxice, motiv pentru care acest procedeu se aplica numai în spatii închise
(sere, depozite de seminte) precum şi în combaterea insectelor ce se dezvolta
în sol şi în lemn. Procedeul utilizeaza insecticide de respiratie. Pentru
daunatorii din sol şi cei tehnici (din lemn) insecticidele sunt introduse cu
aparate speciale numite injectoare (în cazul daunatorilor tehnici, procedeul
se limiteaza la arbori valorosi, în parcuri).
Pentru diminuarea impactului negativ al controlului chimic menţinut ca o
componentă a controlului integrat, se impune amplificarea cercetărilor de
explorare a mecanismelor acţiunii lor, asupra componentelor mediului
fizico-chimic şi biologic. Directiile de studiu sunt:

37

• investigarea circulaţiei în natură a pesticidelor şi cunoaşterea timpului
necesar pentru descompunerea lor în produşi netoxici; de o deosebită
importanţă sunt cercetările recente privind rolul unor bacterii din sol
(Arthrobacter, Mycobacterium, Flavobacterium, Pseudomonas,
Klebsiella, Rhodococcus), ciuperci (Gliocladium virens), în
biodegradarea pesticidelor (îndeosebi organofosforice, carbamaţi,
triazine) şi a derivaţilor acestora. Datorită randamentului scăzut al
acestor microorganisme s-a pus problema creerii, prin inginerie
genetică, a unor suşe de Escherichia coli, Pseudomonas, care să aibă
capacităţi catabolice ridicate prin înglobarea, de la mai multe specii, a
unor enzime (de exemplu organofosfat hidrolază, carbofuran
hidrolază), care să catalizeze degradarea pesticidelor (Chen W.,
Mulchandani A., 1999);
• determinarea reziduurilor toxice care se acumulează în produsele
alimentare, în apă şi sol;
• estimarea gradului de acumulare şi concentrare a pesticidelor în lungul
lanţurilor trofice;
• cunoaşterea fitotoxicităţii diferitelor produse utilizate, a măsurii în
care aceste substanţe afectează producerea de pigmenţi clorofilieni,
fotosinteza, deci în ultimă instanţă productivitatea primară;
• aprecierea efectului toxic al pesticidelor asupra populaţiilor
zoofagilor, polenizatorilor, vertebratelor, microorganismelor
descompunătoare, deci asupra biocenozelor în care sunt folosite;
• cercetări pentru optimizarea dozei de substanţă activă din produsele
comerciale, a cantităţilor aplicate la hectar, pentru stabilirea
momentului, modului, frecvenţei de aplicare, ce asigură concomitent

38

eficienţa asupra dăunătorilor şi o oarecare selectivitate faţă de fauna
utilă;
• evitarea apariţiei şI selectării varietăţilor rezistente de dăunători prin
folosirea unor pesticide cu spectru larg de acţiune, menţinerea unui
efectiv redus de dăunători, reducerea dozelor şi frecvenţei de aplicare,
alternarea produselor utilizate, apelarea la metode alternative de
control;
• obţinerea de noi produse, cu toxicitate şi persistenţă, scăzute;
• punerea în balanţă a avantajelor economice şi a dezavantajelor
ecologice, pentru a delibera între necesitatea apelării la pesticide sau
la căi nepoluante de control.

3.3 Folosirea speciilor, soiurilor si hibrizilor de plante rezistente
Una din modalitatile de prevenire a atacului dăunătorilor şi bolilor îl
reprezinta utilizarea de specii, soiuri şi hibrizi de plante rezistente la atacul
acestora.
Rezistenta este o însuşire complexa care depinde atât de proprietatile plantei
gazda cât şi de caracteristicile fitofagului.
Dupa Reck (1965) rezistenta plantelor la dăunători reprezinta caracteristici
ereditare colective prin care o specie, varietate sau individ, poate reduce
probabilitatea folosirii cu succes a acelei plante, ca gazdă de către o specie
fitofaga. Rezistenta plantelor la dăunători este conditionata de interactiunea
planta — dăunător ca rezultat al unui proces evolutiv indelungat în cursul
caruia s-a realizat un mecanism de aparare al plantei gazda pe de o parte şi o
adaptare la aceste mecanisme defensive a dăunătorului pe de alta parte.

39

Sunt considerate rezistente la dăunători plantele (soiurile, hibrizii) care pot
da recolte mai mari şi de calitate mai buna decât altele în cazul unui atac
produs de un numar egal de dăunători.
Rezistenta plantelor fata de dăunătorii animali se clasifica în: nepreferinţă,
antibioza şi toleranta.
Nepreferinta implica toate insusirile care impiedica utilizarea plantei pentru
hrana, adapost, ponta. Culoarea, intensitatea luminii, natura fizica a
suprafetei plantei, stimulii chimici şi alti factori pot fi inclusi în aceasta
categorie.
Antibioza reprezinta capacitatea plantei gazda de a acţiona negativ asupra
dezvoltarii dăunătorului. Ea se manifesta prin mortalitatea ridicata mai ales
în primele stadii de dezvoltare a dăunătorului, prin scaderea capacitatii de
reproducere a femelelor, prin reducerea dimensiunii corporale sau aparitia de
anomalii în parcurgerea ciclului biologic.
Toleranta se refera la capacitatea plantei gazda de a se reface, dezvolta şi
înmulti în mod satisfacator în urma atacului.
Factorii care determina rezistenta plantelor la atacul dăunătorilor sunt de
natura biochimica sau biofizica. Factorii biochimici sunt reprezentati de
diferite substante cum sunt alcaloizii, glicozizii, etc. care produc perturbatii
în procesele fiziologice şi în metabolismul dăunătorului, împiedicand
dezvoltarea normala a acestuia.
Astfel, soiurile de porumb cu un continut ridicat în aglucona - D.I.M.B.O.A.
- (2,4 dihidroxi-7-metoxi-4-benzoxazin-3-ona) sunt mai rezistente.
Porumbarul salbatic (Prunus spinosa) care contine în organele sale o
cantitate mai ridicata de tanin e mai putin populat de paduchele cenusiu al
prunului (Hyalopterus pruni). Factorii biofizici se refera la însusirile fizice

40

situat în pericarp. La crearea formelor rezistente trebuie sa se cunoasca natura genetica a rezistentei lor la dăunători şi boli. au fost create soiuri de grâu mai rezistente: Marquilo. când a fost prima data mentionata. Cercetarile sunt orientate pentru obtinerea formelor rezistente la atacul dăunătorilor. al viespii paiului (Cephus pygmaeus) şi al filoxerei (Phylloxera vastatrix) reprezinta principalele exemple ale utilizarii acestei metode. Dawson. Pentru combaterea nematozilor Meloidogyne spp. Soiuri rezistente la omizile moliei florii soarelui (Homoesoma nebulella) sunt: Record. aceasta fiind cea mai indicata metoda de reducere a pierderilor produse de dăunători în conditiile mentinerii echilibrului ecologic. Arabische MC 20. 41 . Dupa Pathak (1970) varietatile rezistente la atacul mustei de Hessa (Mayetiola destructor).de rezistenta a plantelor care vin în contact cu dăunătorul. Cluj 94-57. Piernita. Romsun. Sorem. Rezistenta varietatii de mar Winter Majetin la atacul paduchelui lânos al marului se mentine din anul 1831. s-au creat soiuri şi varietati de tomate rezistente la atac: Ronira. rezistenta la molia florii soarelui (Homoeosoma nebulella) se datoreste prezentei în peretele fructului (coaja semintei) a stratului carbonogen mai gros. Dupa De Bach (1974) este cunoscuta rezistenta plantelor la peste 100 de specii de insecte daunatoare. pentru reducerea daunelor produse de musca de Hessa (Mayetiola destructor). pentru musca neagra a cerealelor (Oscinella frit) s-au creat soiuri rezistente de grâu: Mariani 12. Grâul cu frunze pubescente este mai rezistent la atacul gândacului frunzelor de ovăz (Oulema melanopa). Rosol. Poso 42. Piersol. Astfel. Florem. Astfel. între hipoderma şi sclerenchim si este considerat ca un caracter ereditar. Selkirk şi soiurile de orz Russian 12. Pawnee.

Mattson et all. Keller. bentonit). etc. • dezvoltarea metodelor agrofitotehnice. 1999. prin renunţarea la îngrăşămintele chimice şi apelarea la compost (gunoi de grajd. Motabo. făină de roci (de bazalt. metodă ce poate constitui o alternativă deosebit de favorabilă la intervenţia pe cale chimică. 1998.. Cercetările menite să favorizeze plantele se referă la: • selecţionarea de soiuri şi hibrizi de plante cu rezistenţă la atacul dăunătorilor. 3. Cilestar. Gesst. Boudet. 1999. cu introducerea în plante a unor gene codante ale moleculelor ce activează procesele celulare ce determină rezistenţa. bogate în calciu. 1988) • stabilirea unor asolamente adecvate. boştină de fructe.Monita. (Altman. • asigurarea unor cantităţi sporite de nutrienţi. 1999.4 Metode mecanice Combaterea dăunătorilor prin metode mecanice este limitata datorita faptului ca aceste procedee necesita un volum mare de munca şi nu pot asigura întotdeauna o combatere eficienta în comparatie cu celelalte modalitati de 42 . alge calcaroase (Lithotamnium calcareum) uscate sau măcinate.). pentru a împiedica instalarea unor focare de atac. îmbunătăţirea rezistenţei plantelor prin transgeneză. Marsol. magneziu. stimulatori de creştere şi aminoacizi. 1998. microelemente. rumeguş. de pe marginea drumului etc. Magnan. Nemared. de lavă. constituie o adevărată “vaccinare genetică”. în vederea asigurării unor condiţii optime de dezvoltare pentru plante. material vegetal cosit din păşuni.

a creşterii productivităţii culturilor. diferite modele de curse (capcane) simple. şanturile capcana. Polenizatorii asigură producţia de fructe. feromoni specifici. cu atractanţi pe baza de culori. sunt implicate în descompunerea şi reclicarea materiei moarte şi sunt componente integrate în reţelele trofice împreună cu vertebratele şi alte nevertebrate. a reducerii cantităţii de pesticide utilizate. însăcuitul fructelor. a controlului costurilor hranei din punct de vedere economic. plantelor ornamentale. unele specii conţin substanţe cu 43 . Din aceste motive importanţa studiului artropodelor şi în special al insectelor este în continuă creştere în societatea modernă în vederea conservării şi menţinerii calităţii mediului. Insectele singure reprezintă peste 70% din numărul de specii cunoscute în prezent. Ele sunt polenizatori pentru plante. animalelor din ferme sau chiar asupra omului. etc. acarienii şi alte grupe înrudite cu acestea şi este fără îndoială cel mai plin de succes grup de organisme din lume. prin atacul asupra culturilor. folosirea momelilor. speciile parazitoide şi prădătoare ajută la controlul dăunătorilor. Artropodele populează cel mai diferite medii terestre şi acvatice jucând un rol important atât în evoluţia şi menţinerea comunităţilor de organisme dar şi a sistemelor ecologice în general. scuturarea pomilor. igiena culturala. Dintre metodele mecanice folosite mentionam: adunarea insectelor cu diferite aparate. Capitolul 4 Metode şi tehnici de investigaţie a populaţiilor şi comunităţilor de insecte din agrosisteme Clasa Arthropoda include insectele. Pagubele produse de dăunători sunt însă mult întrecute de efectul benefic pe care îl au celelalte specii.combatere. păienjenii. inelele cu clei. alimentare. Dăunătorii sunt responsabili pentru pagube enorme aduse anual economiei. brâiele capcana.

De asemenea multe grupe de insecte sunt utilizate în evaluarea şi măsurarea diversităţii pentru a ajuta la identificarea ariilor de importanţă pentru conservare. studii populaţionale sau chiar simpla colectare a insectelor ca hoby. De aceea conservarea adecvată şi etichetarea corectă a specimenelor sunt esenţiale pentru determinarea acestora. Comportamentul insectelor şi al păianjenilor şi acarienilor poate fi uşor observat în mediul lor natural. investigarea şi studiul comunităţilor de organisme. identificarea este dificilă dacă nu chiar imposibilă iar informaţiile despre specia respectivă numai pot fi accesibile. Din cauza pagubelor produse de speciile dăunătoare dezvoltarea cunoştinţelor despre aceste specii ar putea contribui la scăderea pierderilor economice şi ar contribui la diminuarea incidentei multor boli al căror vectori sunt insecte. comportamentul. Identificarea unei anumite specii necesită o examinare amănunţită a anatomiei cu ajutorul microscopului. Din cauză că identificarea lor nu este uşoară este important ca speciile să fie corect colectate şi bine conservate. Anumite 44 .valoare farmaceutică şi un număr mare de specii contribuie la reciclarea materiei. Dacă detaliile anatomice şi morfologice ale individului examinat sunt distruse din cauza unei manipulări neadecvate sau a unei proaste conservări. Metodele utilizate la colectarea insectelor şi acarienilor sunt dictate de principalul scop al colectării. colecţii ştiinţifice. grupele de insecte acvatice sunt utilizate pentru determinarea modificărilor calitative ale apei iar speciile dăunătoare sunt colectate pentru determinarea măsurilor de control ce trebuie luate. evoluţia acesteia şi dimensiunea efectului negativ produs asupra societăţii. Determinarea corectă a unui nou dăunător sau a unui nou vector de transmitere a unor boli este de asemenea importantă pentru că denumirea ştiinţifică a speciei este cheia către toate informaţiile despre morfologia. Scopul colectării poate avea la bază realizarea de colecţii didactice.

În cele mai multe situaţii atingerea scopului didactic dictează o mărime mică a probelor şi o diversitate cât mai mare a echipamentelor şi tehnicilor utilizate. moleculare. Materialul este conceput pentru colectarea artropodelor terestre în special insectele dar şi pentru acarieni şi păienjeni. Pentru identificarea speciilor dăunătoare acestea trebuie colectate în număr cât mai mare (în general se consideră că numărul minim de indivizi ce trebuie colectaţi este de 20). O întrebare frecventă este câţi indivizi colectăm şi câte specii sau grupe? La această întrebare răspunsul îl regăsim în scopul studiului. conservarea şi studiul insectelor în special al celor cu potential daunator. acarienii şi alte grupe înrudite variază mult în ceea ce priveşte modalitatea de colectare. 45 . indivizii trebuie colectaţi din toate stadiile de dezvoltare. De asemenea va fi prezentata o analiză a eficienţei metodelor prezentate în raport cu scopul studiului şi cu grupele vizate ca obiect de studiu. Surplusul de indivizi poate fi păstrat sau schimbat dar niciodată nu este posibilă colectarea adiţională de material într-un studiu atunci când este necesar. fiziologice. În următoarea parte a materialului vor fi prezentate şi detaliate tehnicile cele mai utilizate şi echipamentul utilizat de colector. Dacă adulţii şi imaturii sunt prezenţi. dar care acum sunt mult mai eficiente şi mai precise datorită saltului tehnologic ce a avut loc în ultima jumătate a secolului trecut. Tehnicile prezentate includ metode active şi pasive de colectare. metode ce s-au modificat ca principiu foarte puţin în acest interval de timp. utilizate de mai bine de două secole.grupe de insecte sau anumite specii sunt colectate ca material pentru studii biologice. ecologice şi sistematice. mai ales prin faptul că multe tehnici şi echipamente sunt neselective. insectele. Acest manual prezintă tehnici utilizate de cercetători pentru colectarea. Ce colectăm? Din cauza incredibilei diversităţi.

Prima categorie este colectarea activă a insectelor utilizând plase. Studenţii de la specialităţile de biologie şi ecologie este indicat să colecteze un număr cât mai mare de indivizi pentru ca materialul să fie cât mai divers (să aparţină unui număr cât mai mare de ordine sau grupe). În a doua categorie colectorul participă pasiv prin utilizarea capcanelor. Ca metodă de observare se foloseşte şi fotografia. aspiratoare. Colectarea insectelor cu direct cu mâna este de multe ori simplă şi eficientă depinzând de mărimea şi mobilitatea insectelor dar şi de posibilitatea de a fi 46 . Pentru imaginile care prezintă indivizii în mediul lor natural este important să fie colectate şi plantele gazdă sau părţi din substrat pe care organismele au fost găsite. deoarece caracterele de determinare de cele mai multe ori nu sunt vizibile în fotografii.Se întâmplă frecvent ca insectele şi celelalte artropode să nu poată fi identificate după stadiile larvare şi atunci se recomandă creşterea acestora în condiţii controlate până la atingerea stadiului de adult când poate fi identificat. umbrela entomologică şi orice alt echipament potrivit scopului colectării.1 Echipamentul şi metodele de colectare Metodele de colectare pot fi împărţite în două mari categorii. Ambele tipuri de colectare pot fi utilizate atât separat cât şi simultan. însă chiar şi aşa fotografiile trebuiesc însoţite de indivizii observaţi pentru a asigura o bună identificare a materialului. 4. Prin folosirea unui număr cât mai mare de metode se creşte numărul de indivizi şi respectiv de specii colectate mai ales când se fac deplasări scurte în zonele de studiu.

înţepat sau muşcat. LYMANTRIIDAE. etc nu este foarte complicat de făcut sau utilizat şi nici foarte scump.cariul tipograf. cu partea concavă în sus şi scuturând ramura cu ajutorul unui baston. Cerambyx. Echipamentul utilizat la realizarea unei colecţii de insecte sau acarieni. fileele entomologice şi câteva borcane sunt suficiente. se recomandă recoltarea galelor si a frunzelor minate realizate de diferite specii de insecte fitofage. Anisoplia) sau cu penseta (speciile de Forficula. În cele mai multe situaţii. Melolontha. ÎN SPECIAL CELE FRUMOS COLORATE ŞI OMIZILE PĂROASE DE ARCTIIDAE. aceste situaţii dictând frecvent echipamentul utilizat la colectarea acestora. fragmentele de scoarţă cu galerii de Ips tipographus . Mantis. 47 . omizile. păienjeni.ţigărarul viţei de vie. ca şi alte insecte arboricole se mai pot colecta şi punând sub o ramură de copac sau arbust o umbrelă deschisă. Insectele care trăiesc în nisip sau în pământ se pot recolta prin cernerea substratului cu site metalice. etc). etc). deoarece atacul unor fitofagi este extrem de caracteristic (frunzele de viţă înrulate la Byctiscus betulae . De asemenea. Omizile sau alte insecte fitofage mici se colectează odată cu organul atacat sau cu o pană înmuiată în alcool. Insectele inofensive şi care au un zbor greoi se pot colecta cu mâna (speciile de Lucanus. pentru a evita ruperea sau deteriorarea perilor de pe corp (chetotaxia poate fi extrem de importantă pentru determinare). ETC. OMIZILE NU SE VOR COLECTA ÎN NICI UN CAZ CU MÂNA. La anumite specii se recomandă colectarea organelor atacate. Cetonia. De asemeni. Insectele sunt reţinute în ochiurile sitei şi se vor transfera apoi în borcanul de captură. dar echipamentele suplimentare ajută la o investigaţie mai amănunţită a unui anumit grup sau a unui tip de habitat.

Pensula se umectează şi apoi se culeg cu ea indivizii. În general echipamentul utilizat la colectare include: • Pensa entomologica . • Pungi textile pentru colectarea părţilor de plante. • Lupă 48 . • Alcool etilic 70% sau alt lichid conservant • Borcane de dimensiuni diferite pentru omorârea exemplarelor capturate • Cutiuţe sau alte recipiente pentru transportul indivizilor după scoaterea din borcane. etc • Pensulă . fructelor. a materialului ce trebuie crescut în laborator sau a probelor pentru separatoarele Berlese.1 Echipamentul de bază La echipamentele utilizate în general se pot face diferite adaptări care să îmbunătăţească eficienţa metodei.aceasta trebuie să fie subţire şi uşoară. plastic sau din metal şi trebuiesc căptuşite cu material textil pentru a împiedica lovirea materialului de pereţii cutiei. seminţelor.1. • Un instrument de aspirat • Material absorbant utilizat în borcanele pentru omorârea indivizilor sau în instrumentele de aspirat • Agendă pentru note şi observaţii şi calc pentru etichetarea materialului • Cuţit pentru deschiderea galelor.4.preferabil din păr natural pentru colectarea speciilor de dimensiuni foarte mici. Dacă pensa este ascuţită trebuie să fie folosită cu grijă pentru a nu deteriora materialul. Acestea pot fi din carton.

Borcanele trebuiesc etichetate cu denumirea agentului folosit şi ferit de contactul cu pielea.1). ochii. Datorită reactivităţii crescute a unor substanţe utilizate la omorârea indivizilor capturaţi nu se recomandă utilizarea recipienţilor din material plastic.2 Recipiente utilizate Colectarea directă a artropodelor necesită omorârea indivizilor capturaţi pentru determinarea şi studiul ulterior al acestora. 49 . etc. o plăcuţă subţire de ghips şi deasupra un strat de fâşii de sugativă (fig. trunchiuri sau rădăcini. Pe fundul borcanului se aşează în ordine următoarele straturi: vată îmbibată cu substanţa utilizată la omorârea indivizilor sau dacă aceasta este solidă un start subţire. De asemenea se recomandă utilizarea unei prese de teren pentru plante pentru prepararea exemplarelor gazdă când sunt studiate insecte galicole sau miniere. un strat (2cm) de rumeguş sau talaş.Lista poate fi modificată în funcţie de grupul vizat pentru studiu sau habitatul ce urmează a fi studiat.1. Cel mai utilizat şi simplu recipient este un borcan de sticlă cu dop de plută sau ebonită. Dimensiunile recipienţilor pot varia în funcţie de destinaţie (150 – 600 ml) şi de posibilităţile de transport. 4. Un instrument de săpat sau scormonit poate fi util în colectarea insectelor hipogee şi o gheară metalica pentru colectarea insectelor xilofage de sub scoarţă.

pentru cosirea în vegetaţie şi pentru colectare acvatică. Acetatul de etil este mai frecvent folosit. În multe situaţii s-a dovedit util ca materialul să fie lăsat în recipient timp de câteva zile. Dintre aceste substanţe acetatul de etil este un agent mai eficient pentru omorârea materialului prins. 4. 50 .Fig.1. le omoară după un timp mai lung. Toate aceste substanţe sunt uşor volatile şi inflamabile şi nu trebuie utilizate lângă foc.3 Agenţi de omorâre şi conservare Substanţele folosite la omorârea faunei sunt acetatul de etil (CH3CO2•C2H5). Se volatilizează uşor şi este mai puţin toxic pentru om decât celelalte substanţe ce pot fi utilizate. Deşi ameţeşte insectele foarte repede.1. Indivizii ce par morţi odată scoşi din borcan îşi pot reveni dacă nu sunt lăsaţi timp suficient în atmosfera de acetat de etil. cloroform (CHCl3) soluţie de amoniu (NH4OH soluţie). eter (dietil eter. 1 Recipiente utilizate la colectare 4. C2H5•O•C2H5).4 Plase şi filee de colectare Plasele şi fileele utilizate la colectare pot avea trei funcţiuni diferite: pentru colectare aeriană.

Fileul entomologic (fig. Fileele de cosit sunt asemănătoare cu celelalte dar sunt mai solid construite iar plasa lor este mai rezistentă pentru a nu se deteriora. Avantajul acestora este că mărimea şi forma pot fi adaptate la cerinţele utilizatorului.Prima este folosită în special pentru colectarea fluturilor şi a altor grupe de insecte zburătoare. Atât plasele cât şi fileurile sunt uşoare şi uşor de folosit. 2) este alcătuit dintr-un inel metalic (frecvent din aluminiu) cu diametrul de 30 – 33 cm prevăzut cu o coadă de lemn de 60 – 70 cm ce poate fi adaptată cerinţelor utilizatorului pentru ca manipularea fileului să nu fie îngreunată. Plasa este dintr-un material moale şi rezistent cu ochiuri foarte mici pentru a putea reţine toate organismele. Plasa este conică cu o lungime de 50 – 60 cm în corelaţie cu diametrul inelului pe care se fixează. Majoritatea fileelor inclusiv cele cu plase interschimbabile pot fi găsite la producătorii de echipamente dar pot fi făcute şi artizanal. Conul de plasă este rotunjit la capăt pentru a nu deteriora materialul biologic prins şi pentru al recupera mai uşor. la tipul de colectare vizat şi la materialul disponibil pentru confecţionare. 51 . Coada fileului trebuie să fie de asemenea uşoară şi rigidă.

2 Fileul entomologic Pentru fileele utilizate la colectări aeriene diametrul inelului este mai mare de 37 cm. 52 .2 8 7 Fig. Plasele de colectat au dimensiuni şi forme variabile şi sunt utilizate la colectări aeriene funcţionând adesea ca bariere. 48 30 1. coada mai scurtă şi conul de plasă larg astfel încât în cazul capturării lepidopterelor sau a altor insecte cu aripi sau antene mari materialul biologic prins să nu fie deteriorat şi să poată fi păstrat în vederea determinării.

4. Avantajul acestui dispozitiv este eliminarea pericolului de a inhala mici particule. Tubul de sticlă scurt la capătul din recipient este acoperit cu tifon. spori.1. Prin acesta se pompează aer care va vida interiorul recipientului şi va creea o forţă de sucţiune.5 . Acesta este închis la capete şi este străbătut de două tuburi de sticlă de diametre apropiate ce se suprapun parţial. etc). 3). La furtunul de cauciuc cu capătul acoperit cu tifon se montează la cealaltă extremitate o pară de cauciuc (fig. frecvent inaccesibile (crăpături în scoarţă. Tubul mai subţire se continuă cu un furtun de cauciuc.7 cm şi cu lungimea de 13 cm respectiv 8 cm care se continuă cu un furtun de cauciuc cu dimensiuni de 40 . Artropodele de dimensiuni mici sunt aspirate în interiorul recipientului. Dopul este străbătut de două tuburi de sticlă cu diametrul de 0. Recipientul este închis la partea superioară cu un dop de cauciuc sau plută.5 Instrumentele de aspirat Instrumentele de aspirat (exhaustorul) sunt formate dintr-un recipient cilindric din sticlă sau material plastic cu diametru variabil (2. În lipsa pompei se poate acţiona cu gura. crăpături în pietre.80 cm. 53 .12 cm. Un alt model de aspirator entomologic constă în înlocuirea tubului mai scurt de la modelul anterior cu un “T” din sticlă montat la partea inferioară a recipientului. Aspirarea se poate face pe suprafeţe mici. suprafeţe acoperite de muşchi. etc. Prin utilizarea perei de cauciuc interiorul se videază şi funcţionează ca un aspirator. lemn putred.4 cm) şi o lungime de 10 .

exhaustorul sau cu o pensulă umedă. Acestea au rame din lemn şi suprafaţa de 1m2. rezistent. lemn putred. heteropterelor şi acarienilor. detritus. Metoda este deosebit de eficientă dacă colectarea are loc când vremea se răceşte brusc sau dimineaţa foarte devreme când insectele nu au activitate intensă sau sunt amorţite.Fig. Sitele sunt utilizate în colectarea artropodelor ce trăiesc în litieră.. cuiburi de păsări. Datorită faptului că animalele căzute pot zbura sau sării de pe cearşaf metoda poate fi utilizată mai ales pentru colectarea larvelor de insecte. Fauna căzută pe cearşaf se culege cu pensa. Pentru colectare acestea se plasează sub ramuri sau la baza arbuştilor care se scutură bine cu un băţ. licheni sau muşchi.1. de preferat alb pentru a uşura identificarea indivizilor.6 Cearşafurile sau umbrelele entomologice Acestea sunt folosite la scuturarea vegetaţiei sunt făcute din material textil. vizuini. 3 Tipuri de instrumente de aspirat 4. Sitele sunt 54 . coleopterelor.

4. Se colectează din interior frunzarul cu organismele. După separarea materialului biologic.25. până la sol şi se depozitează în săculeţi textili.utilizate şi în colectările de iarnă când organismele hibernează. Marialul colectat se separă prin sită într-un clopot de pânză cu ochiuri mici. Se aplică pe litieră o ramă pătrată. din metal sau lemn cu latura de 0. clopotul de pânză se introduce într-un borcan de captură după care se trece la determinarea materialului. Dimesiunile ochiurilor sitei pot avea dimensiuni variabile în funcţie tipul de faună investigat. Se apasă pe ramă din partea superioară în aşa fel ca uniform să taie frunzarul până la sol. Materialul colectat se transportă în laborator şi se pune pentru separare în dispozitivul Berlese-Tullgren. Înălţimea ramei este 10 cm. 55 .2 Metode utilizate în studiul comunităţilor din sol şi litieră Metoda colectării cu rama metrică şi utilizarea separatorului Berlese - Tullgren Metoda are la bază decuparea şi colectarea unei mici suprafeţe de litieră sau sol. 0.5 sau 1 m.

Între recipient şi pâlnie se aşează o sită pe care se pune materialul pentru separat. Pentru separarea artropodelor din materialul colectat se poate folosi şi alt dispozitiv rezultat prin modificarea primului. 4). dar separarea nu este completă. muşchi. La acest separator organismele sunt atrase de umiditate şi lumină. organismele cu mobilitate redusă sau lucifuge nerăspunzând în totalitate la aceşti stimuli (fig 5). Datorită luminii. căldurii şi ucăciunii organismele vor migra spre partea inferioară frunzarului şi trecând prin sită vor cădea în vasul colector. fragmente de lemn putred. Dispozitivul Berlese-Tullgren este folosit pentru separarea artropodelor din frunzar şi pământ sau din orice alte substrate umede (material provenit de la cuiburi. Separatorul Winkler este similar doar că în partea superioară este complet închis iar vasul de colectare conţine material textil îmbibat cu apă. Vasul este complet opac nelăsând să intre lumina cu excepţia borcanului colector. 4 Separatorul Berlese-Tullgren printr-o pâlnie într-un vas colector ce conţine un conservant (fig. Este alcătuit dintr-un recipient principal care se deschide în partea inferioară Fig. 56 . Prezintă avantajul utilizării lui în teren nefiind necesară o sursă de electricitate. etc). La partea superioară a recipientului se aşează o altă pâlnie la care se adaugă o sursă de lumină şi căldură (un bec).

Între marginile paharului şi marginile deschiderii gropii făcute nu trebuie să rămână spaţiu liber. Acoperişul trebuie să aibă suprafaţa cu 4-6 cm mai mare decât suprafaţa de deschidere a vasului. apăsându-se cu degetele. 5 Separatorul Winkler Metoda colectării cu capcane Barber Procedeul constă în îngroparea în pământ a unui vas de sticlă. Peste pahar se pune un acoperiş circular de plastic susţinut de două picioruşe. Astfel că. Suprafaţa de deschidere a vasului trebuie să fie razantă cu suprafaţa solului.Fig. Vasul conţine până la jumătatea lui lichidul de conservare care poate fi formol 4%. substanţe atractante (pentru studiul anumitor grupe) sau se poate utiliza o soluţie saturată de sare care să poată îndeplini rolul de conservant. El se aşează deasupra vasului la o distanţă de 4 cm. se pune pământ. borcan sau pahar cu diametrul gurii de 5-10 cm. La lichidul de conservare din capcană se adaugă câteva picături de detergent pentru ca organismele foarte uşoare şi mici să nu rămână pe pelicula superficială şi să poată ieşi. ca animalele să nu evite terenul şi să poată cădea în interior. pe lângă pahar. 57 .

brânză. Capcanele se aşează în reţea pe o suprafaţă rectangulară. în număr variabil. ◊ permite şi colectarea artropodelor cu activitate nocturnă. terţiari. la care lichidul conservant nu trebuie să aibă proprietăţi repelente. cu distanţa dintre ele stabilită în funcţie de scopul investigaţiei. detritofagi). coprofagi. care îşi desfăşoară activitatea predominant la nivelul solului şi aparţin tuturor categoriilor de consumatori (primari.Capcanele la care se utilizează atrctanţi sau momeli pot avea dimensiuni mai mari. 58 . fâneaţă etc. secundari. etc (fig. Vasul se îngroapă în pământ ca şi precedentul şi se acoperă cu un grătar de care se atârnă momeala. alegându-se în acest scop locurile adecvate). Grătarul se poate acoperi parţial cu o bucată de lemn. Fig. 6 Capcana Barber Avantajele metodei de colectare: ◊ se poate asigura o colectare continuă. vin. necrofagi. carne. 6). ◊ este orientată pentru capturarea grupului dominant de organisme tericole (artropodele). frunze. Momeala poate fi constituită din bucăţi de fructe în fermentaţie. pe întreaga durată a cercetărilor. Ele se amplasează în mai multe puncte ale habitatului cercetat (pădure. recipiente cu deschiderea de 15-30 cm. bere (de preferinţă în fermentaţie). în cerc sau în şir. cuaternari..

prin calcularea abundenţei şi frecvenţei în probe. Limitele metodei de colectare: ◊ aduce informaţii calitative parţiale asupra grupelor de artropode. litieră şi iarbă. ◊ influenţează structura faunistica. permiţând doar accidental capturarea speciilor bune zburătoare sau a celor nectarivore şi polinivore dar excluzând-o pe cea a speciilor endofite. ◊ nu permite surprinderea tuturor factorilor implicaţi în dinamica efectivelor populaţiilor de artropode Metoda colectării cu biocenometrul Metoda este folosită cu rezultate bune în cercetarea artropodelor de sol. prin folosirea drept conservant temporar. hipogee. Cilindrul este deschis în partea inferioară şi închis în partea superioară. a unei substanţe care are şi efect atractant asupra unor grupe de artropode. nefiind posibilă raportarea la unitatea de suprafaţă. Aparatul constă dintr-un cilindru cu capac. În zona centrală sau laterală a părţii superioare există un orificiu astupat cu un dop de cauciuc sau plută. ◊ permite doar realizarea unor estimări semicantitative. arbustivă sau în coronamentul arborilor. prin folosirea unui atractant ◊ face posibilă estimarea unor aspecte de analiză cantitativă. Procedeul prinderii animalelor este următorul: cilindrul se aşează rapid cu 59 .◊ poate asigura colectarea faunei de artropode de pe o suprafaţă mare. ◊ nu poate aduce informaţii despre grupele de artropode ce îşi desfăşoară activitatea în pătura de vegetaţie ierboasă.

după care se astupă cu dopul. cu concavitatea în jos. După puţin timp animalele pot fi adunate integral şi depozitate în borcane cu lichid conservant. Chilopoda. Prin orificiul din partea superioară se introduce în cilindru o bucată de material textil îmbibată în eter.partea deschisă peste suprafaţa de sol şi se apasă asfel încât marginile acestuia să pătrundă puţin în pământ. Pentru a nu utiliza substanţe atractante sau repelente ce pot modifica structura faunistică a probelor se poate utiliza apă saturată în sare cu câteva 60 . Acest comportament poate fi utilizat pentru studiul grupelor prin montarea dirijată a unor ascunzători. Amenajarea refugiilor se poate face simplu prin aşezarea pe sol a unor bucăţi de lemn sau material plastic de culoare închisă. sunt găsite în general sub pietre. De asemenea vasul colector poate avea lichid de conservare şi /sau atractanţi specifici. Diplopoda precum şi altor grupe cu activitate preponderent nocturnă. Se pot realiza ascunzători artificiale care să îndeplinească pe timpul zilei rolul de refugii pentru organismele lucifuge. aparţinând în special ordinului Coleoptera. Colectarea animalelor mici se poate efectua uşor prin aspirare folosindu-se un instrument de aspirat (exhaustor). funcţionând astfel ca nişte capcane. Refugii artificiale Multe artropode tericole. astfel încât să formeze un spaţiu întunecos care să comunice cu exteriorul la nivelul solului. rădăcini sau în frunzar. Pentru asigurarea unei colectări mai bune refugiile pot avea amplasate la interior vase colectoare îngropate cu marginea la nivelul solului. claselor Isopoda. cloroform sau acetonă.

Fauna colectată este preponderent formată din 61 . Poate fi experimentată şi în zone deschise şi expuse cum ar fi pajiştile subalpine sau alpine unde refugiile pot fi vizitate mai ales în condiţiile unor variaţii mari de temperatură şi a precipitaţiilor frecvente. Amplasarea se va face în funcţie de scopul investigaţiei. Metoda oferă un instrument de investigaţie bun al grupelor lucifuge. Eficienţă ridicată o au amplasamentele din locuri umbrite şi umede unde activitatea organismelor lucifuge este mai mare. Metoda este des utilizată în cercetările efectuate în zonele împădurite. grupele cercetate şi caracteristicile microhabitatului. Pentru aceasta fileul trebuie să fie solid construit şi adaptat pe cât posibil cerinţelor utilizatorului. Datele obţinute sunt sensibile faţă de variaţiile climatice la scară locală. 4. În acest caz trebuiesc avute în vedere condiţiile climatice locale pe tot parcursul programului de colectare iar amplasamentele trebuiesc alese cu grijă datorită fenomenelor de şiroire de pe pante. faţă de activitatea şi mobilitatea grupelor şi a utilizării atractanţilor. Refugiile amplasate urmează a fi verificate periodic după un program bine stabilit anterior.picături de detergent pentru a modifica tensiunea superficială a peliculei de soluţie.3 Metode utilizate în studiul comunităţilor din covorul vegetal Metoda colectării prin cosire Colectarea cu fileul entomologic prin metoda cosirii este des utilizată în studiul artropodelor din covorul vegetal. Metoda presupune “măturarea” vegetaţiei de pe o suprafaţă sau în linie dreaptă pe o anumită distanţă.

◊ este dependentă de înălţimea vegetaţiei. Limitele metodei: ◊ perioada de colectare a materialului este limitată. Lepidopterele precum şi alte grupe de insecte zburătoare pot fi prinse ocazional nefiind o metodă care să asigure acurateţea necesară studiului acestor grupe. analiza critică a metodei Avantajele metodei de colectare: ◊ este orientată pentru capturarea grupelor de organisme (artropodele). În vederea cosirii pe un anumit perimetru trebuie ca acesta să fie în prealabil delimitat iar numărul de cosiri să fie acelaşi pentru fiecare perimetru cercetat (pe o suprafaţă de 5x10 m se efectuează 50-60 de cosiri). care îşi desfăşoară activitatea predominant la nivelul vegetaţiei ierboasă şi arbustive. ◊ oferă informaţii despre corelaţia dintre vegetaţie şi consumatorii primari.artropode mobile sau fixate în covorul vegetal. ◊ datorită modului de efectuare al cosirii grupele bune zburătoare sunt rar colectate. După aceea materialul se strânge cu uşurinţă şi se pune în borcane cu alcool etilic şi se etichetează. ◊ există posibilitatea efectuării cosirilor pe perimetrul dorit fără să implice imigrarea unor specii din arealele vecine. ◊ colectarea prin cosire nu influenţează structura faunistică din probe. 62 . După colectare fileul poate fi introdus într-un recipient ce conţine vată îmbibată cu eter şi se lasă câteva minute. ◊ nu au relevanţă cantitativă. datorită lipsei unui atractant.

Utilizarea barierelor Cea mai simplă barieră utilizată constă în instalarea unei capcane cu geam. În principal capcana este utilizată în colectarea dipterelor. nebulozitatea şi temperatura sunt principalii factori care trebuiesc luaţi în calcul la utilizarea acesteia. Eficienţa capcanei este afectată de factorii externi în special de vreme. Capcana nu este recomandată în studiul lepidopterelor care se distrug uşor în lichid. a himenopterelor şi a grupelor ce pot fi interceptate în zbor. Metoda colectării cu capcane Malaise Capcana poartă numele entomologului suedez René Malaise. Este alcătuită din 3 suprafeţe de sticlă sau plexiglas cu dimensiuni de 30 x 40 cm montate radiar şi suspendate la 10 cm de sol deasupra unui vas cu lichid conservant. Iniţial a fost construită dintr-o plasă întinsă. Insectele care zboară se lovesc de suprafeţele transparente şi cad în vas. Vântul.◊ este dependentă de gradul de acoperire. dispusă vertical şi terminată la partea superioară cu un con înzestrat cu un dispozitiv de colectare (fig. Capcana a suferit modificări de la forma originală. 7) 63 . De asemenea metoda este dependentă de orele din zi când este instalată şi de perioada utilizării ei.

Fig. Formele existente acum sunt directionale (fig. fixate cu ajutorul unor rame de aluminiu. 8 Capcane Malaise nondirectionale 64 . 8 Capcana Malaise Capcana funcţiona ca barieră unidirecţională sau bidirecţională. Dispozitivul de colectare se află în partea superioară şi are ca lichid conservant soluţie de sare şi detergent sau săpun. perpendicular pe sol. Plasele sunt dispuse radiar. 7). interceptând insectele în zbor (fig.Fig. În partea superioară se montează un acoperiş conic din plasă fină. 8) si nondirecţionale.

zone umede. zone sărătuarate sau suprafeţe cu piatră). pajişti. Fig 9 Capcana Moericke Capcanele luminoase sunt dispozitive bazate pe atractia insectelor fata de o sursa luminoasa. Modificarea cea mai frecventă este instalarea în centru a unor panouri înguste sub care se aşează un vas de colectare pentru insectele care cad pe sol. terenuri fără vegetaţie (dune.5 m de sol sau deasupra vegetaţiei. Capcana este eficientă în prinderea insectelor în zonele de lizieră a pădurilor. Avantajele metodei de colectare: 65 . dar şi în păduri. În general capcana trebuie să fie montată deasupra covorului vegetal dar în perimetrele cu vegetaţie plurietajată poate fi folosită în special pentru capturarea dipterelor.Este folosită pentru insectele cu activitate diurnă. Capcana Malaise colectează insectele care zboară la mai mult de 0.

numele celui care a realizat colectarea (legit). canton. 66 . ◊ metoda nu permite surprinderea factorilor implicaţi în dinamica populaţiilor de insecte nocturne. ◊ metoda nu permite decât colectarea grupelor zburătoare.data colectării. .localitatea şi staţiunea în care s-a făcut colectarea.ţara şi subdiviziunea administrativă (regiune. . ◊ metoda asigură colectarea grupelor de insecte nocturne bune zburătoare. etc). 4. ◊ asigură o colectare pe o suprafaţă întinsă ◊ stimulul luminos acţionează asupra tuturor grupele fotofile (cu activitate nocturnă) ◊ capcanele sunt mobile putând fi uşor amplasate în locuri şi la înălţimi diferite Limitele metodei: ◊ perioada de colectare a materialului este limitată (de o noapte). ◊ metoda are la bază efectul de stimul al luminii şi deci influenţează structura faunisică din probe. departament. .5 Colectarea probelor Etichetarea materialului Fiecare insectă colectată este însoţită de o etichetă de colectare. pe care se trec: . judeţ. ◊ permite estimări semicantitative. nefiind posibilă raportarea la unitatea de suprafaţă.

cu pereţii cât mai rigizi. acestea se pun în pungi din material plastic. foiţă. = ex larva) şi planta pe care s-au găsit. atât înainte cât şi după introducerea fluturilor înăuntru lor. = ex ovo. Fluturii se pot transporta şi în pliculeţe special confecţionate în acest sens. se va evita lovirea. gale. Insectele colectate se transportă în cutii de lemn. pentru a evita deteriorarea materialului. astfel încât probele colectate să ajungă în cele mai bune condiţii în laborator. muşchii şi lichenii în care se află insecte vii. Materialul colectat se transportă în tuburi de sticlă cu alcool 70° sau în cutii de diferite mărimi în care se pun fâşii de şerveţele (nu vată. Transportul materialului colectat Transportul materialului necesită o serie de precauţii. în care se pot păstra timp îndelungat. etc (o hârtie cât mai moale). Aceste plicuri se confecţionează din hârtie pergamentoasă.l.o. e. fragmente de organe vegetale atacate. pe eticheta de colectare se mai trec şi alte informaţii: altitudinea. în cutii de carton. pungi de hârtie. În acest sens. În aceleaşi condiţii se transportă eşantioanle de frunzar. aluminiu sau material plastic. Frecvent. etc. În laborator se pot aduce şi insecte vii (de exemplu omizi pe fragmente din 67 . etc se pot transporta în săculeţi de pânză. scuturarea sau presarea cutiilor în care au fost depozitate insectele colectate sau plicurile cu fluturi. pentru ca apendicele insectelor să nu se agaţe şi să nu se rupă). În plicuri. stadiul colectat (e. lipite una de alta prin feţele lor superioare. dacă s-au colectat stadii preimaginale şi în final s- au obţinut adulţi în laborator. pentru a menţine umezeala. condiţiile speciale în care s-a realizat captura (la capcană cu feromoni de exemplu) şi. cuiburi de omizi. Plicurile se păstrează. cutii de carton. material plastic sau aluminiu. Unele insecte. fluturii se pun cu aripile pliate.

etc. fiind de real ajutor în deplasările mai lungi. 68 . Insectele de talie foarte mică (colembolele. cutii entomologice mici. în care să se afle mai multe compartimente pentru sticluţe cu alcool şi cloroform. capcane. Ca soluţii de montare se recomandă: o soluţia Faure (10 g chloral hidrat + 10 g gumă arabică + 4 g glicerină se dizolvă în 100 ml de apă distilată). în care este nevoie uneori de numeroase materiale pentru colectare şi chiar de prepararea sumară a unor exemplare. Se poate confecţiona şi un "laborator portabil". pentru a preveni evaporarea alcoolului. închise etanş. răzuitoare şi exhaustoare). Tot la transportul insectelor vii împreună cu fragmente din plantele cu care se hrănesc se utilizează cutii de lemn cu un perete din sită fină de metal şi capac culisant din tablă sau geam. anoplurele) se păstrează într-o soluţie de alcool etilic 70°. O altă modalitate de păstrare a insectelor de talie mică este sub formă de preparate microscopice. în care se pune apă şi bucăţi de plante acvatice. montate între lamă şi lamelă.6 Prepararea si conservarea insectelor Prepararea şi conservarea materialului entomologic condiţionează calitatea colecţiilor realizate şi menţinerea lor în timp. acesta poate fi transportat în spate. pensete şi ustensile de colectare (gheare. Cu un sistem adecvat. plicuri pentru fluturi. 4. Insectele acvatice vii se transportă în vase de tablă închise cu capac. etaloare. în mici fiole de sticlă închise cu dopuri din vată. Fiolele se introduc apoi în tuburi sau în borcane de sticlă cu alcool 70°.planta-gazdă) în tuburi de sticlă sau material plastic astupate cu dopuri de vată (care să permită aerisirea). sifonapterele.

colecţiile cuprind numai preparate umede. pentru evitarea deteriorării materialului. Pentru aceste grupe.o soluţia Ionescu (40 g chloral hidrat + 10 g gumă arabică + 5 gr sirop de glucoză se dizolvă în 50 ml acid acetic glacial). iar la marginea dreaptă se pune eticheta cu datele de colectare. după care se depozitează în cutii speciale. Lamele se păstrează în poziţie orizontală până la uscarea soluţiei de montare. pe ac. plecoptere. păstrându-se în alcool 70°. confecţionate din oţel inoxidabil. cu gămălie de nylon. aşa cum au fost colectate. de culoare neagră. Insectele cu talia destul de mare şi al căror corp în stare uscată este suficient de dur se conservă sub formă uscată.5 cm). exemplarele colectate din acelaşi loc şi care aparţin aceleaşi specii punându-se în aceeaşi fiolă. 24 x 24 mm). indivizii nu se prepară. după trierea realizată sub lupa binoculară. pe care se pun cu o baghetă de sticlă 1 . Periodic se verifică nivelul alcoolului din borcane şi se completează. Fiolele care conţin material colectat din aceeaşi zonă.2 picături de soluţie de montare şi se aşează insecta în poziţia dorită. speciale. După o etalare sumară. trichoptere). La unele grupe de insecte (efemere. se acoperă cu o lamelă de sticlă (20 x 20 mm. în soluţie de alcool 70°. Fiolele se astupă cu tampoane de vată. Montarea se face în mijlocul unei lame de sticlă port-obiect (2. eventual după o colorare cu soluţie 10 % de roşu de Congo. şi se închid ermetic.5 x 7. sau în aceeaşi perioadă sau care conţin material ce aparţine aceluiaşi taxon se pun la un loc într-un borcan de sticlă brună cu dop rodat. 69 . La marginea stângă a lamei se pune eticheta de determinare şi numărul lamei în colecţie. ferite de praf. Insectele se conservă în stare uscată pe ace entomologice. la care se ataşează eticheta de colectare şi cea de determinare.

iar înţeparea cu acul entomologic se face în cealaltă parte a cartonului. o 2. Dacă paietele sunt triunghiulare. 00 şi 0. Lipirea se face cu guma arabică sau dextroză (pentru a putea fi uşor desprinsă cu apă). cam la mijlocul liniei opuse unghiului ascuţit. acestea se înfig la capătul unei bucăţi de măduvă de soc de formă paralelipipedică. insectele uscate sau paietele trebuie să stea la maxim 4/5 sau minimum 3/4 din lungimea acestuia socotind de la vârf (de obicei la 2/3 din lungime faţă de vârf). insecta se lipeşte pe capătul ascuţit al acesteia. coleopterele Carabidae şi Scarabaeidae. cu grosime foarte mică) pe care se montează insectele cu cea mai mică talie (ex. pe care se pun şi etichetele. După montarea pe minuţii. etc.Insectele a căror talie este atât de mică încât nu permite fixarea pe ac (în special coleopterele. o 1 pentru lepidopterele Rhopalocera. etc. microlepidopterele Tortricidae). iar la celălalt capăt. care au sub 10 . 3 şi chiar 4 pentru lepidopterele Attacidae şi Bombycidae. coleopterele Curculionidae. 70 . Acestea pot avea formă dreptunghiulară (5 x 14 mm) sau triunghiulară (8 x 18 mm sau 10 x 12 mm). o 000.12 mm anvergură). etc. Pe ace. heteropterele şi dipterele de talie mică) se lipesc pe bucăţi mici de carton albicios sau celuloid (paiete). bucata de măduvă de soc este traversată de un ac obişnuit. Grosimea acelor se alege în funcţie de talia insectei: o "minuţiile" (ace scurte. Aceste ace au diferite grosimi. majoritatea heteropterelor. pentru insectele de talie foarte mică (cum ar fi microlepidopterele Pyralidae. de lungime "normală".

între bazele aripilor. ca la coleoptere (scutellum-ul este o formaţiune aproximativ triunghiulară. înapoia primului segment toracic). o la Orthoptera. sub cele două perechi de aripi. insecta poate fi înţepată şi transversal în torace. Cele mai multe insecte sunt înţepate vertical. cum este cazul unor odonate). o la Heteroptera. prin torace (puţine sunt înţepate lateral. cu vârfurile ± rotunjite. pentru a consolida această porţiune mai fragilă a corpului. dintr-un flanc în celălalt al corpului. Diptera şi Lepidoptera. se înţeapă în elitra dreaptă. dacă insecta este cu aripile strânse. şi iese printre a doua 71 . Hymenoptera. iar acul iese ventral între bazele picioarelor mijlocii şi posterioare. acul trece prin mijlocul toracelui.Înainte de a pune la uscat odonatele. o la Odonata. în acest caz nemaifiind nevoie de etalarea aripilor. Pentru fiecare ordin de insecte locul de intrare şi de ieşire a acului din corp este bine determinat: o la Coleoptera. la insectele cu abdomen voluminos se practică o incizie prin care se scoate conţinutul abdominal şi se înlocuieşte cu un tampon de vată înmuiată în formol. bine dezvoltată la unele specii de heteroptere. pentru a ocupa mai puţin loc în cutia-insectar. acul trece prin scutellum (dacă acesta este suficient de mare) sau prin aripa dreaptă. puţin la dreapta liniei mediane a corpului. în abdomenul acestora se introduce un pai drept. La Odonata. este situat dorsal. printre bazele aripilor şi iese la baza perechi mijlocii de picioare. insecta este înţepată în treimea superioară a elitrei drepte. De asemenea. mai aproape de linia mediană.

Pentru prepararea lepidopterelor. pe fundul căruia se pune un material moale (polistiren. care permit întinderea şi etalarea aripilor (la ortoptere se etalează doar o pereche de aripi. Prepararea se face numai dacă insectele sunt proaspete sau. între cele două planşete. se întorc înapoi şi se îndreaptă în spate. etalându-se diferitele apendice ale corpului lor. de obicei perechea dreaptă). Camera umedă este un vas (de obicei din sticlă) pe fundul căruia se pune un strat de 2-3 cm de nisip fin cernut. După înţepare. după care insectele uscate se pun în vas şi se acoperă cât mai etanş. se află un jgheab lat de 1 . Etalarea picioarelor şi antenelor la coleoptere şi heteroptere se face pe o placă de polistiren. şi a treia pereche de picioare. dacă sunt lungi.5 cm. care se acoperă cu o hârtie de filtru. În funcţie de mărimea insectei. după reînmuiere. Pentru a preveni mucegăirea pieselor sau a hârtiei de filtru. iar aripile se întind lateral pe cele două planşete ale 72 . microporos) în care se înfige acul entomologic pe care s-a pus insecta. pe linia mediană a corpului. insecta se înţeapă direct în partea posterioară a toracelui. perfect plane. odonatelor şi a orthopterelor aripate se folosesc etaloare speciale. utilizând ace cu gămălie. insectele se prepară. 24 sau chiar 36 ore. uşor înclinate spre axul median. în funcţie de ordinul căruia îi aparţine insecta. aceasta este considerată umezită şi poate fi preparată după 10. împreună cu picioarele. Corpul insectei va intra în acest jgheab. Palpii sau mandibulele hipertrofiate (ca la Lucanus cervus) se îndreaptă în general înainte.1. Nisipul se umezeşte. Reînmuierea se face ţinând insectele uscate într- o cameră umedă. iar antenele. Etalarea se face diferit. Aici. Etalorul este format din două planşete lungi din lemn moale (tei). dacă s-au uscat. plută. turbă. La formele aptere. se adaugă câteva picături de acid fenic. Astfel. picioarele se aşează strâns lângă corp.

Prepararea corectă cere ca: • între axele corpului insectei şi ac să existe doar unghiuri de 90°. • antenele să aibă axul paralel cu costa aripii anterioare. Cu o pompă de mână se pompează aer în corpul omizii prin intermediul unui pai (pentru a readuce corpul la forma sa iniţială) şi se usucă la căldură (la 60 . La albine. viespi.70° C. într-o poziţie asemănătoare cu cea în care este sunt ele menţinute de către insecte în repaus. celofan. etc. şi se fixează cu 1 . după necesităţi. aripile nu se întind lateral ci oblic înapoi şi puţin în sus.etalorului. într-o 73 . hârtie transparentă. se evacuează conţinutul acestuia (după ce se înveleşte omida în hârtie de filtru. bondari. după care se scot acele şi fâşiile de hârtie care au menţinut apendicele în anumite poziţii şi se pun în cutiile insectar. ridicându-se sau coborându-se. • marginea posterioară a aripii anterioare să fie perpendiculară pe axa longitudinală a corpului. prinse în ace cu gămălie.2 fâşii de calc pergamentos.15 zile. Pentru prepararea uscată se procedează astfel: printr-o incizie practicată cu un bisturiu la extremitatea posterioară a corpului. • palpii să fie paraleli cu axul longitudinal al corpului. etc. după care în orificiul rămas se introduce cu o pipetă o soluţie vâscoasă de celuloid dizolvat cu acetonă. Omizile (larvele fluturilor) se pot prepara în stare umedă. ţânţari. către baza aripilor. se presează cu o baghetă de sticlă sau cu un creion rotund dinainte înapoi). care se înfig sub nervurile groase. Pentru aducerea aripilor în poziţia corectă se folosesc ace fine. muşte. prin conservare în fiole cu soluţie de alcool etilic de 70° sau în stare uscată. Insectele se menţin pe suportul pe care au fost etalate timp de 10 . astfel încât marginile posterioare ale celei de-a doua perechi de aripi să încadreze abdomenul.

După preparare. Astfel preparată. pe ac. Pentru confeţionarea etiurilor se procedează astfel: dintr-un carton mai gros se taie o bucată dreptunghiulară. Acesta se capsează dedesubtul etiului. la ac se ataşează eticheta de colectare şi (după determinare şi eventuala revizuire a acesteia) etichetele de determinare. iar apoi insectele (pentru a evite agăţarea apendicilor mai fragili în vată) care aparţin aceleaşi specii şi au aceleaşi date de colectare. În acest caz. Conservarea materialului entomologic preparat în stare uscată Fluturii se pot păstra în stare uscată şi în pliculeţe. după ce aici s-a 74 . numele celui care a făcut determinare şi (dacă determinarea s-a făcut după examinarea preparatului genital) numărul preparatului genital în colecţia de lame. peste care se pune un strat subţire de vată. Peste vată se aşează un strat de hârtie fină. în funcţie de talia insectei.sticlă de lampă încălzită la o spirtieră). mai multe etichete de determinare. în borcane cu rumeguş şi/sau nisip sau etalate. După evaporarea acetonei. pe lângă eticheta cu datele de colectare. se taie paiul în apropierea corpului omizii şi se fixează prin înfigerea unui ac în pai. La ac se pune şi eticheta de colectare. Coleopterele şi heteropterele de talie maijlocie şi mare se pot păstra în etiuri. în dulapuri cu sertare în care se pun pliculeţe cu naftalină. Apoi se acoperă cu o bucată celofan sau folie din material plastic. care conţin denumirea speciei identificate după determinare. Avantajul acestor colecţii este că nu ocupă spaţiu mult şi pot fi extrem de utile în schimburile de materiale frecvente între specialişti. omida se poate păstra într-o cutie insectar. SE INTERZICE CU DESĂVÂRŞIRE SCOATEREA ŞI ELIMINAREA ETICHETELOR DE DETERMINARE PUSE DE ALŢI SPECIALIŞTI. Este posibil ca la un exemplar revizuit de mai multe ori să se găsească. având înscrise pe ele datele de colectare.

etc). şnur. spaţiul cutiei se împarte în mai multe coloane verticale (5 . care se acoperă ("tapetează") cu hârtie albă. 75 . suitaş. prinse cu ace cu gămălie tăiate la jumătate. Pe fundul cutiei se montează o placă dintr-un material moale (carton ondulat. Acestea se confecţionează din lemn. cu capacul prevăzut cu geam de sticlă.2-diclorovinil)- fosfat . 40 x 30 cm etc) cu excepţia înălţimii. cu ajutorul unor fâşii de hârtie colorată. polistiren. etc). Tot cu scopul de a proteja colecţiile de insecte. • după localităţile de colectare.6). În cutii. capacele cutiilor semietanşe se prind de corp prin intermediul unei margini prevăzute cu nut).pus eticheta de colectare şi cea de determinare.bapona sau mafustrip . 35 x 25 cm. Dimensiunile cutiilor diferă destul de mult (30 x 20 cm. insectele preparate se aşează pe diferite criterii: • în ordine sistematică. cu scopul de a feri insectele preparate de alte specii de insecte. etc. într-un tub de sticlă sau într-un plic confecţionat din tifon se pun insectifuge (0. turbă. carton. microporos. panglică subţire. Etiurile se păstrează la fel ca plicurile cu fluturi. În colţul din dreapta jos al cutiei. Oryzaephilus surinamensis. cutiile se ţin bine închise (dacă sunt confecţionate din lemn.0-dimetil-0-(2. Insectele etalate şi etichetate se pun în cutii-insectar. material plastic.sau naftalină). în dulapuri cu sertare în care se pun pliculeţe cu naftalină. după tapetare. etc. care se hrănesc cu insectele uscate (speciile de coleoptere din genul Anthrenus. Din considerente estetice. • după planta-gazdă (în special insectele care produc pagube în unele culturi sau în păduri). care trebuie să fie de cel puţin 7 cm. cercetarea insectelor făcându-se prin geamul capacului.

şi un borcan depozit. în care se trec insectele după ce au stat o perioadă în borcanul de captură. cuiburi de omizi. Acestea se pun. În acest caz. Materialul colectat în fileu se trece în tuburile sau în borcanele de captură. Pe partea lor internă. locul şi data colectării şi numele celui care a colectat piesa. În borcan se pun serpentine de hârtie moale (sugativă. pentru a crea atmosfera omorâtoare. Lichidele folosite pentru a crea atmosfera omorâtoare sunt cloroformul. care au rolul atât de a împiedica insectele să se atingă între ele. şerveţele. Colecţiile entomologice pot fi complectate cu colecţii de gale. Borcanele de captură se închid cu dopuri de plută sau cu capace etanşe care se înşurubează. piesa este însoţită de o etichetă cu numele plantei. hârtie igienică. etc. etc). etc.La intervale regulate de timp se controlează colecţia şi se completează naftalina şi lichidele de conservare. eterul acetic sau un amestec de cloroform şi eter acetic în proporţie de 1:2. după formolizare. sau formol 4 %. colecţii de organe de plante cu urme de atac al fitofagilor. pentru prinderea mai uşoară a insectelor de pe scoarţa unor copaci sau de pe ziduri. Este bine să avem mai multe borcane de captură. Fructele cu urme de atac se păstrează în borcane cu alcool 70°. ecosistemul în care s-a făcut colectarea. În aceste colecţii se pot include şi fragmente de scoarţă şi lemn atacat. colecţii de frunze minate etc. în care nu se pun serpentine de hârtie. în borcane sau în tuburi de sticlă cât mai bine închise. Uneori. Paralel. 76 . de diferite mărimi. cât şi de a absorbi eventualele lichide emise de insecte. borcanul poate fi prevăzut şi cu o codiţă. se notează unele date privind planta pe care s-a făcut colectarea. acestea prezintă pernuţe de tifon umplute cu vată pe care se toarnă câteva picături de lichid anesteziant. Excepţie fac borcanele utilizate pentru capturarea fluturilor.

fluturii din subfamilia Geometrinae). cât şi eterul acetic decolorează insectele. în cadrul sistemului planta-fitofag apar perioade în care dăunătorul nu produce înca pagube. Capitolul 5 Prognoza si avertizarea În ciclul biologic al speciilor de dăunători apar perioade critice. deoarece atât cloroformul. înainte de patrunderea în interiorul organului atacat). după care se pun direct în plicuri special confecţionate. tot pentru a nu se deteriora materialul colectat. sau produce daunari situate cu mult sub pragul economic. precum şi perioade în care sunt mai expusi la actiunea tratamentelor (ex. până nu mai mişcă. înainte ca dăunătorul sa fi produs pagube. în care prin aplicarea unor tratamente se obtine un efect letal maxim cu concentratii sau doze reduse de pesticid. Trebuie să se evite atingerea aripilor fluturilor. Principalul scop al activitatii de prognoza şi avertizare îl constituie tocmai stabilirea anticipată şi cât mai precisa a acestor perioade. De asemenea. deoarece solzii care îi acoperă se desprind cu uşurinţă.Este bine ca insectele să nu stea prea mult în atmosfera omorâtoare. fluturii de zi se imobilizează prin materialul fileului şi se strâng uşor de torace. acţionând în special asupra pigmenţilor de culoare verde (cosaşi. fluturii nu se pun în acelaşi borcan cu coleopterele sau heteropterele. prima vârsta larvara). lipindu-se de degete. De asemenea. în care indivizii prezinta sensibilitate sporita la actiunea pesticidelor (ex. După capturare. 77 . lăcuste.

Luând în considerare timpul. atunci când ea este justificata din punct de vedere economic. în cazul carora estimarile se refera la perioade de peste un an. În cazul dăunătorilor cu ciclu biologic lung (1 an sau mai mult). sau când tratamentele trebuie sa fie aplicate pe suprafete mari sunt necesare prognoze de lunga durata. Stabilirea şi aprecierea corecta a celor doua elemente reprezinta baza teoretica a planificarii. care acopera durata 78 . prognozele pot fi de scurte durata. când estimarile se refera la perioade de zile. elemente care stau la baza unei eventuale actiuni de combatere. Având în vedere lungimea ciclului biologic. În cazul speciilor bune zburatoare. Prognoza aparitiei in masa a daunatorilor În elaborarea prognozelor se tine cont de timp. şi prognoze de lungă durata. localizare si scara spatiala. precizia prognozei este mai mica decât la cele care se deplaseaza prin mers. a înmultirii. unii autori folosesc şi notiunea de prognoza pe termen mediu. într-un anumit areal. În cele mai multe cazuri sunt suficiente prognozele pe termen scurt. incluzand tratamente profilactice si tratamente curative (aplicate înainte ca pagubele produse sa aiba importanta economica).1 Prognoza Prin prognoza se intelege determinarea anticipata a momentului aparitiei unui dăunător. Conceptia moderna în elaborarea prognozelor are în vedere prognoza aparitiei şi inmulţirii dăunătorilor. prognozele întocmindu-se pentru un anumit teritoriu şi pentru o anumita perioada de timp. organizarii şi programelor de management integrat.5. şi densitatii numerice a acestuia. de exemplu. saptamini sau luni. Precizia prognozei este invers proportionala cu durata perioadei pentru care ea se stabileste şi cu mobilitatea speciei urmarite.

iar hartile de prognoza completate cu situatia la zi. pe care dăunătorul este prezent. Hartile de prognoza intocmite toamna reflecta o prognoza probabila. dar riscul este intolerabil şi sunt necesare tratamente. s- au conturat patru clase de estimare: DN-0 nu exista risc de atac. fiind hartile unor teritorii date. Intocmirea hartilor de raspandire si prognoza Hartile de raspindire zoogeografica reprezinta instrumentele prognoza. iar prognozele de lunga durata depasind în timp durata unui ciclu biologic. mijlociu. DN-mijlocie = atac moderat. Pe aceste harti se marcheaza zonele în care atacul lipseste. se intervine energic cu tratamente. în functie de pragul economic de densitate a populaţiei (PEDP) stabilit pentru fiecare specie. nu se aplica tratamente. ca factori care delimiteaza cadrul general de 79 . pe baza acestor date precizindu-se densitatea numerica a dăunătorilor activi şi gradul de atac asteptat în urmatoarea perioada de vegetatie. Hartile de prognoza reflecta densitatea numerica a dăunătorilor sub influenta conditiilor meteorologice şi a activitatii zoofagilor. trebuie sa fie estimata şi densitatea numerica (DN) a acestuia în momentul aparitiei. În functie de importanta pe care o au în evolutia populatiei daunatoare factorii meteorologici. este slab. la inceputul unui nou an agricol reflecta o situatie reala. prognozele de scurta durata elaborându-se pentru perioade mai scurte. pe lânga momentul aparitiei stadiului dăunător . Pentru aceasta. sau puternic. În cadrul prognozei aparitiei în masa a dăunătorilor.unui ciclu biologic. sau foarte apropiata care va aparea în anul agricol inceput. DN-mare = atac puternic. DN-mica = risc de atac tolerabil.

Dăunători a caror prognoza se stabileste în functie de efectul integrat al factorilor meteorologici şi zoofagilor La aceste specii variatiile conditiilor de mediu. Din aceasta categorie fac parte gândacul ghebos. fie efecte nefavorabile sau favorabile asupra prolificitatii. ale carui populatii sunt reglate de către parazitul Aphelinus mali. ca factori de reglare. ale carui populatii sunt reglate de parazitoizi (Trichogramma spp. Dăunători a caror prognoza se stabileste în functie de echilibrul biocenotic Sunt specii ale caror populatii variaza din punct de vedere al densitatii numerice de la an la an. paduchele lânos. ratisoara porumbului.) . cu o oarecare aproximatie. dăunătorii se impart în trei grupe: Dăunători a caror prognoza se stabileste pe baza ciclului biologic În cazul acestora se prevede data aparitiei stadiului dăunător pe baza ciclului biologic normal. ceea ce se reflecta in evolutia populatiei. aparitia în masa depinzând de activi- tatea zoofagilor. Din aceasta categorie fac parte: carabusul de mai. cu harta de prognoza. Din aceasta categorie fac parte plosnitele cerealelor. şi de zoofagi. accidentele climatice şi activitatea zoofagilor pot determina fie reduceri directe ale densitatii numerice.dezvoltare şi ca factori de fluctuatie generala a densitatii numerice. populatia fiind putin afectata de variatia factorilor meteorologici şi de reglare (zoofagi). şi Tele- nomus spp... sau Lydella spp. gargarita cenusie a sfeclei. şi sfredelitorul porumbului. în cazul carora harta de raspândire corespunde. a caror densitate numerica este reglata de oofagii Trisolcus spp. a carui evolutie este puternic marcata de către conditiile 80 . Microbracon spp.

dar pot deveni numeroase în urmatoarele generaţii dezvoltate în cursul sezonului cald. În practica. daca nu intervine activitatea zoofagilor.).2 Avertizarea Prin avertizare se intelege stabilirea termenelor de interventie în programele de management integrat al daunatorilor. ale caror populatii hibernante sunt reduse dupa ierni aspre şi cu variatii mari de temperatura. conform caracteristicilor sale biologice (prolificitate. activitatea de elaborare a avertizarilor se realizeaza de către specialisti calificati care lucreaza în cadrul unei retele dezvoltate de statii de prognoza şi avertizare. pentru ca avertizarile sa fie valabile pentru toate acestea. termene stabilite în urma elaborarii prognozelor. în elaborarea prognozelor se porneste de la analiza factorilor climatici şi a fluctuatiei acestora (accentul principal cazând pe temperatura) şi a celor de reglare a densitatii numerice a populatiilor (epizootii.de iernare şi de către zoofagi.) şi standardului său ecologic (constantele dezvoltarii) îsi are limitele sale de raspindire şi dezvoltare în functie de conditiile concrete existente în arealul pentru care se stabileste prognoza. expunere la fluctuatia factorilor de reglare a densitatii populatiilor s. De aceea. în functie de evolutia concreta a conditiilor climatice şi de observatiile asupra evolutiei populatiilor de dăunători. avertizarea fiind de fapt o prognoza de scurta durata.a. 5. Numarul de statiuni şi repartizarea lor teritoriala se stabileste astfel incat fiecare sa deserveasca unitatile agricole. eudemisul vitei de vie şi viermele prunelor. se 81 .a. zoofagi. Pe baza prognozelor întocmite. care acopera o anumita regiune. starea culturilor s. care beneficiaza de conditii ecologice uniforme. Fiecare specie.

care indica inceputul. cum sunt curba de aparitie. oportunitatea şi perioadele optime de aplicare a masurilor de control. CRITERII DE AVERTIZARE 5. 2. Curba de zbor se traseaza în acelasi mod. insa reprezentarea ei se bazeaza pe numarul capturilor realizate cu ajutorul unor capcane atractante. curba de zbor.1. curba trasata semnifica evolutia activitatii propriu-zise de zbor (capcane luminoase).1 Criteriul biologic Criteriul biologic consta în stabilirea termenelor de control pornind de la anumite particularitati şi caracteristici biologice ale speciei urmarite. de hranire pentru 82 . adultul fiind stadiul dăunător (plosnitele cerealelor. gândacul ovăzului.2. bazate pe trei criterii. elemente care permit stabilirea perioadelor optime de interventie. precum şi metodele cele mai adecvate. Curba de aparitie se traseaza pe baza observatiilor rezultate din urmarirea evolutiei materialului biologic introdus în custi de avertizare. indicându-se necesitatea. Avertizari bazate pe caracteristicile curbei de aparitie se elaboreaza pentru speciile la care populatiile trebuie sa fie distruse în stadiul de adult. Prin inscrierea datelor numerice intr-un sistem de coordonate rectangulare (abscisa = zilele. sau pe baza materialului recoltat din culturi. maximul de aparitie şi sfirsitul acesteia.emit buletine de avertizare. inceputul aparitiei stadiului dăunător sau stadiilor mobile. cu ocazia sondajelor periodice. Avertizarea momentelor de control se realizeaza printr- o varietate de metode specifice. ratisoara porumbului. aparitia unor faze ale dezvoltarii embrionare.a.). ordonata = numarul de indivizi aparuti) se traseaza curba. În functie de natura atractantului folosit. gargarita cenusie a sfeclei s.

se foloseste ca element pentru lansarea avertizarii în cazul speciilor care depun ouale pe suprafata organelor care vor fi atacate de către larve. realizarea valorilor lor optime favorizând aparitia stadiilor de dezvoltare atunci când acestea ar 83 . Inceputul aparitiei stadiului dăunător.2 Criteriul ecologic de avertizare Acesta stabileste momentele optime de combatere. sau în cazul paduchelui testos a carui mobilitate este limitata. viermele prunelor. dupa aparitia stadiului larvar. Inceputul aparitiei stadiilor mobile se ia în considerare ca moment de avertizare a tratamentelor în cazul speciilor de acarieni. corelatiile dintre dezvoltarea dăunătorilor şi conditiile ecologice concrete. viermele prunelor s. care de cele mai multe ori este stadiul de larva. gargaritele fasolei şi mazarei. buha verzei (capcane luminoase). moliile strugurilor (capcane alimentare).2. (capcane feromonale). molia orientala a fructelor.a. viermele merelor.). Ceilalti factori au o importanta secundara. 5. omizi defoliatoare etc. Cunoscându-se corelatiile între aceste activitati şi inceputul perioadei de daunare. deoarece acestia sunt sensibili la majoritatea acaricidelor doar în aceste stadii. pe baza caracteristicilor curbei de zbor se pot stabili momentele optime de aplicare a tratamentelor. la exterior sau în interior (viermele merelor. Avertizarile pe baza caracteristicilor curbei de zbor se elaboreaza pentru speciile de buha semanaturilor. urmărindu-se în primul rând evolutia temperaturii şi mai putin evolutia umiditatii atmosferice.maturatia sexuala (capcane alimentare) sau de imperechere (capcane cu feromoni).

Din punct de vedere practic pentru avertizare se iau în considerare pragul biologic inferior.45°C. t0 — pragul biologic inferior. data aparitiei primelor 84 . repartizata astfel: pentru parcurgerea stadiului de ou (incubatie) . momentul aparitiei diferitelor stadii de dezvoltare ale gândacului de Colo- rado. data realizarii maturitatii sexuale şi depunerii primelor oua Σ (tn-t0) = 11 + 60 = 71°C. ei actioneaza asupra dezvoltarii ca factori de frânare. în orice perioada a anului. Prin cumularea temperaturii efective incepând din primavara. K — constanta termica a stadiului de dezvoltare respectiv .t0 în care : Xn este timpul biologic (numarul de zile în care se va produce aparitia stadiului de dezvoltare urmarit). pentru parcurgerea stadiului de pupa . Acesta are nevoie pentru dezvoltarea unei generaţii de o suma de temperatura efectiva K=406°C. constanta termica a speciei şi constantele termice ale diferitelor stadii de dezvoltare (sumele de temperatura efectiva necesare pentru parcurgerea stadiilor sau perioadelor de dezvoltare).100°C şi pentru parcurgerea stadiului de imago (maturatie sexuala) .trebui sa se produca în functie de temperatura. când temperatura medie zilnica depaseste pragul biologic inferior (11°C) se poate prevedea data aparitiei din sol a adultilor hibernanti Σ (tn-t0) =11°C. Pe baza acestei formule se poate calcula. Cu cât însă acestia se abat de la valorile optime pentru dezvoltarea speciei. Momentul aparitiei stadiului urmarit se poate stabili pe baza formulei: Xn = K/ tn . pentru parcurgerea stadiului de larva - 190°C.60°C. tn — temperatura medie a zilei.

datele aparitiei diferitelor stadii de dezvoltare prognozate prin metoda ecologica pot fi decalate fata de cele constatate real în teren. Aceste decalaje apar deoarece: • în natura conditiile sunt variabile. Aceste cauze explica diferentele care apar în literatura de specialitate între valorile sumelor de temperatura efectiva înregistrate în momentul acelorasi stadii de dezvoltare pentru localitati diferite şi ani diferiti. variabili şi ei pe parcursul unei zile sau sezon. iar constantele bio- logice ale speciilor au fost determinate în laborator. datele 85 . data aparitiei primilor adulti ai noii generaţii Σ (tn—t0)= 11 + 60 + 45 + 190 + 100 = 406°C şi asa mai departe. De aceea. care nu pot fi apreciati cantitativ. data primelor împupari Σ (tn-t0)= 11 + 60 + 45 +190 = 306°C. 603°C (generaţia a II -a) şi 1 090°C (generaţia a III-a). variabilitatea ritmurilor biologice este determinate şi de alti factori ecologici. • în natura nu exista indivizi biologic identici.larve Σ (tn-t0)= 11 + 60 + 45= 116°C. existând diferente de temperatura efectiva. • actuala metodologie reflecta prea putin influenta celorlalti factori. ceea ce determina decalarea momentelor de aparitie a stadiilor de dezvoltare dupa legile distributiei normale. În realitate. Avand în vedere ca din punct de vedere biologic momentul optim de aplicare a tratamentelor este aparitia larvelor (maximul de sensibilitate la insecticide). în conditii contro- late şi constante. ca date de avertizare a tratamentelor împotriva gândacului de Colorado ar trebui sa se stabileasca zilele în care se realizeaza sumele de temperatura efectiva de 116°C (generaţia I).

momentele de lansare a avertizarilor pentru combaterea eudemisului vitei de vie se stabilesc prin integrarea celor trei criterii. la 3—6 zile de la maximul curbei de zbor (capcane alimentare sau cu feromoni). 5. De exemplu: • împotriva larvelor generaţiei I. cele împotriva gargaritei mazarei la înflorirea acesteia.3 Criteriul fenologic de avertizare Ia în considerare coincidenta aparitiei diferitelor stadii de dezvoltare (în special a stadiului dăunător) cu diferite fenofaze ale plantei gazda. sau a unor plante . când se realizeaza suma de temperatura efectiva de 100—120° şi infloreste portaltoiul Riparia x Rupestris 3 309 sau hibridul Terras 20.2. respectiv la aparitia frunzei a 16-a pe lastari. cele împotriva viespilor cu fierastrau ale prunelor la scuturarea a 10—15% din petale la soiurile de prun Tuleu gras. Momentul aparitiei fenofazelor caracteristice. cel biologic fiind obligatoriu. D'Agen si Vânăt românesc. tratamentele se aplica la 10—14 zile de la inceputul aparitiei adultilor hibernanti (curba de aparitie). mai usor de urmărit. sau 6—8 zile de la depunerea primelor oua.. Pentru lansarea unor avertizari cât mai precise este necesara integrarea datelor furnizate de către metodele specifice apartinind celor trei criterii.furnizate de criteriul ecologic de avertizare trebuie sa fie completate în mod obligatoriu cu cele ale criteriului biologic. sprijinindu-se pe mai multe elemente. • împotriva larvelor generaţiei a II-a tratamentul se aplica la 86 .indicatoare" din cultura sau din flora spontana. Astfel. reprezinta în acest caz momentul lansarii avertizarii. De exemplu tratamentele împotriva ratisoarei porumbului se avertizeaza când porumbul este în fenofaza de 1— 2 frunze.

87 . când se realizeaza suma de temperatura efectiva K=530°C şi soiul Muscat Perla de Csaba intra în pârg.5 zile de la depunerea primelor ouă şi când se realizeaza 1 010°C temperatura efectivă. la 3 .12 zile de la aparitia adultilor generaţiei a II-a (material din cuşca de avertizare). sau la 4—5 zile de la depunerea primelor oua.4 zile de la maximul curbei de zbor (capcane ali- mentare sau feromonale). sau la 4 . la 3—4 zile de la maximul curbei de zbor (capcane alimentare sau feromonale). 10 . • împotriva larvelor generaţiei a III-a tratamentul se aplica la 10 .12 zile de la începutul aparitiei adultilor generaţiei I-a (material din cusca de avertizare).

Entomologie forestiera.. Knops. Bristol. Editura Ceres. 88 . John Wiley & Sons. Ed. A. Novarro. pp.. 1986. Productivity and sustainability influenced by biodiversity in grassland ecosystems. 1987. ed. • Vandermeer. BioScience 31. 1995. John Wiley & Sons. • E. 236–242.. 718-720. Environmental Manipulation as a Physiological Control Measure. D. September 21-26 1986. 1995. D.Bibliografie selectiva • Altieri. 1999 • Tilman.. Wedin..K. Israel. 1995 • Teodorescu M.. The interference production principle: an ecological theory for agriculture. Donahaye. and J. G. and S. M. Landscape ecology of insect movement in arable ecosystems. D. CO • Fry. Nature 379. Dieter S. Agricultural Research Organization. • Longstaff. U. 1996. Volcani Center.. Glen. New York.. 362 pp. J. in Proceedings of the 4th International Working Conference on Stored-product Protection (formerly Stored-product Entomology). pp. Eds. • Marcu O.. Controlul populatiilor de insecte. Agroecology: The Science of Sustainable Agriculture. • Kogan.. pp. Editura Universitatii Bucuresti. in Ecology and Integrated Farming Systems. Tel Aviv. 47-61. Israel. B. Westview Press. 361-364. Vadineanu A. M.. C. 1981. Boulder. M. Ecological Theory and Integrated Pest Management Practice. Bet Dagan.