You are on page 1of 51

Revistă teologică şi culturală a elevilor

Liceului Teologic Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea


Colectivul de redacþie:
redacþie:
Preşedinte de onoare:
PreasfinŃitul Părinte Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei

Preşedinte:
Prof. Dr. Gheorghe Lazăr Erdeli

Vicepreşedinţi:
Pr. Prof. Radu Rus
Prof. Adriana Oprea

Membri:
Pr. Prof. Alin Sonea
Arhid. Prof. Ştefan Lakatos
Pr. Prof. Dorel Leucea
Prof. Adriana Burlan
Armando Jurjescu – cls. a XII-a
Andrei Guran – cls. a X-a
Alexandru CarŃiş – cls. a X-a
Cristian PorŃan – cls. a IX-a
Revistă teologică şi culturală a elevilor
Liceului Teologic Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

„Nu voi M-
M-aŃi ales pe Mine, ci Eu v- v-am ales pe voi şi v-
v-am rânduit
să mergeŃi şi roadă să aduceŃi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl
să vă dea orice-
orice-I veŃi cere în numele Meu”
(Ioan 15, 16)

Apare cu binecuvântarea PreasfinŃitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei


ISSN 2067 – 502X
2 Spes Orthodoxiae Nr. 3

n zilele de 17-20 septembrie 2010,

Î Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a


îmbrăcat haine de sărbătoare, deoarece
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, a efectuat o vizită canonică, la
invitaŃia PreasfinŃitului Părinte Episcop Sofronie cu
ocazia aniversării a 90 de ani de la reînfiinŃarea
Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în 1920.
A fost prima vizită a patriarhului Daniel la
Oradea şi una dintre cele patru vizite ale unui patriarh
organizate după 1990 în Bihor.

La acest moment aniversar unic


pentru Eparhia Oradiei, clerul,
oficialităŃile şi credincioşii l-au întâmpinat
vineri, 17 septembrie 2010, pe
Preafericitul Patriarh Daniel la Aeroportul
din Oradea, cântând în cor Imnul
Patriarhal.
După această primire călduroasă
Preafericirea Sa, s-a îndreptat spre
paraclisul „SfinŃii Ierarhi Mărturisitori
Ilie Iorest şi Sava Brancovici, MitropoliŃii
Transilvaniei” de la Centrul eparhial,
unde PreasfinŃitul Episcop Siluan al
Episcopiei Ortodoxe Române din
Ungariei a oficiat o slujbă de Te-Deum.
PreasfinŃitul Părinte Sofronie,
Episcopul Oradiei, a Ńinut un cuvânt după săvârşirea slujbei de Te-Deum prin care i-a urat bun venit
Patriarhului României, prezentând succint viaŃa românilor ortodocşi din eparhie, situaŃia prezentă a
comunităŃilor şi activităŃile pastoral-misionare din ultimii ani: „Preafericirea Voastră, bine aŃi venit
la Oradea! PrezenŃa Preafericirii Voastre pe aceste meleaguri binecuvântate înseamnă pentru noi
toŃi izvor de har, de bucurie, de putere duhovnicească. Aşa vă întâmpinăm: cu inimile deschise, cu
sufletele pline de lumină. Vă întâmpinăm ca pe Întâistătătorul Bisericii noastre strămoşeşti, cel
care aŃi fost rânduit de pronia divină să păstoriŃi poporul nostru românesc în aceste vremuri, în
care mărturisirea credinŃei înseamnă cu adevărat o operă de importanŃă majoră”.
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 3
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulŃumit pentru primire: „Vă mulŃumim pentru
frumoasă primire pe care ne-aŃi făcut-o, deşi a plouat, pentru căldura sufletească cu care ne-aŃi
primit şi în mod deosebit mulŃumim PreasfinŃitului Părinte Sofronie al Oradiei, pentru frumoasele
cuvinte pe care ni le-a adresat de bun venit, dar şi pentru sistematica şi clara prezentare a multor
instituŃii slujitoare ale poporului român prin Biserică”.
În a doua zi a vizitei,
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a
participat, alături de alŃi şapte ierarhi ai
Bisericii noastre, la o slujbă de Te-
Deum oficiată de către PreasfinŃitul
Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului
în Catedrala cu Lună din Oradea.
Cu acest prilej, PreasfinŃitul
Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei a
punctat: „În această Catedrală istorică
au fost întronizaŃi toŃi episcopii
Oradiei. Această Biserică frumoasă
care a rămas şi va rămâne pentru

totdeauna în memoria bihorenilor ca Biserica cu Lună,


această Biserică este o emblemă nu numai pentru oraşul
nostru, ci este o emblemă pentru întreaga zonă în care ne
aflăm, pentru toată Crişana, deoarece este singura Biserică
din lume, care este dotată cu un mecanism ce arată fazele
lunii, fără întrerupere, cu precizie, până în prezent”.
După cuvântul de întâmpinare al PreasfinŃitul
Sofronie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulŃumit
pentru primirea caldă şi pentru atmosfera de rugăciune,
subliniind importanŃa amplificării lucrării misionare din
această zonă.
„Am venit aici, să mulŃumim lui Dumnezeu pentru
binefacerile revărsate asupra acestei Eparhii de-a lungul
timpului, mai ales de la reînfiinŃarea ei, în 1920. Să
comemorăm pe cei care au fost vrednici slujitori ai ei şi să
cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a continua activităŃile
lăsate nouă ca moştenire, iar în acelaşi timp să amplificăm
lucrarea misionară şi pastorală din această parte a Ńării”, a
spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe
Române.
Al doilea moment important al
zilei de sâmbătă s-a desfăşurat la
Universitatea din Oradea, unde
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a
primit titlul de Doctor Honoris Causa.
Evenimentul a avut loc în Aula Magna
a UniversităŃii, în prezenŃa mai multor
ierarhi, a oficialităŃilor centrale şi
locale, a reprezentanŃilor altor culte
religioase, a membrilor Senatului
UniversităŃii orădene şi a altor invitaŃi.
4 Spes Orthodoxiae Nr. 3
Cuvântul ”Laudatio” a fost citit de Pr. Prof. Dr. Nicu Dumitraşcu, decanul FacultăŃii de
Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, care a elogiat atât personalitatea, cât şi
remarcabilele activităŃi academice şi pastoral-administrative ale Patriarhului României.
„De regulă, noi spunem că fiecărui
om i-a dat Dumnezeu un anumit dar sau
mai multe, însă celui pe care îl sărbătorim
astăzi Dumnezeu i-a dăruit nenumărate
daruri de o diversitate uluitoare. Acest
„Laudatio” este adresat celei mai
importante personalităŃi a Bisericii
Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte
Patriarh Daniel, remarcabil om de cultură,
profesor de excepŃie şi veritabil creator de
şcoli teologice” - a spus decanul FacultăŃii,
Pr. Prof. Dr. Nicu Dumitraşcu.
Cu acest prilej Preafericirea Sa a
mulŃumit pentru decernarea titlului de
Doctor Honoris Causa şi a evidenŃiat faptul
că şcoala şi Biserica au contribuit
întotdeauna la ridicarea nivelului spiritual, dar şi cultural al poporului român: „Mai întâi de toate
dorim să exprimăm recunoştinŃa noastră pentru această onoare deosebită, decernarea titlului de
Doctor Honoris Causa al UniversităŃii din Oradea, onoare pe care noi totdeauna o transmitem
Bisericii pe care o slujim. Onoarea aceasta, mai ales în Biserică, trebuie exprimată prin slujire,
prin prietenie, prin cooperare şi comuniune în plan academic şi în plan social, în lucrarea pe care
poporul nostru o aşteaptă de la Biserică dar şi de la Universitate. Şcoala şi Biserica au contribuit
întotdeauna, împreună, la ridicarea nivelului spiritual, cultural şi social al poporului român”.
După ceremonie, Patriarhul României a susŃinut prelegerea cu titlul „Liturghie euharistică şi
filantropie socială”.
„Sfânta Liturghie euharistică este în acelaşi timp lucrare de mulŃumire sau recunoştinŃă a
poporului credincios pentru Dumnezeu şi lucrare sfinŃitoare a lui Dumnezeu pentru popor. De
aceea se spune la începutul Liturghiei „vremea este a face Domnului” sau „este vremea ca Domnul
să lucreze”. Traducerea se poate face în ambele sensuri. Prin Liturghie se celebrează şi se
confirmă prezenŃa şi lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul poporului credincios, în Biserică.
Filantropia socială este mărturie misionară adusă iubirii lui
Dumnezeu faŃă de oameni, iubire manifestată în Iisus Hristos
Cel răstignit şi înviat, iubire mai tare decât păcatul şi
moartea”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În seara aceleiaşi zile, Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel a vizitat Biserica „Sfântul Nicolae” din Oradea.
Părintele paroh Gheorghe Nemeş a prezentat istoria parohiei,
activităŃile pastorale şi administrative. Preafericitul Părinte
Patriarh Daniel a felicitat şi binecuvântat lucrările care se
desfăşoară aici şi a oferit părintelui paroh Ordinul „Sfântul
Apostol Andrei” pentru clerici, iar bisericii, o icoană a
Mântuitorului Iisus Hristos.
Patriarhul României a binecuvântat şi Centrul social
„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Parohiei Oradea-Vii,
unde, în colaborare cu Parohia „Sfânta Cruce” din Torino,
Italia, se desfăşoară proiectul social-filantropic „Agapa Sf.
Mucenic Gheorghe”.
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 5
Duminică, 19 septembrie 2010,
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a
oficiat, alături de alŃi 13 ierarhi ai
Bisericii noastre, Sfânta Liturghie la
Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea,
unde a Ńinut şi un cuvânt de învăŃătură.
După săvârşirea Sfintei Liturghii,
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a
oferit maicii stavrofore Mina Bădilă,
stareŃa acestui aşezământ monahal,
Ordinul „SfinŃii ÎmpăraŃi Constantin şi
Elena”.
Preafericitul Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a
mulŃumit pentru invitaŃie PreasfinŃitului Sofronie, acordându-i un set patriarhal de însemne
arhiereşti (cruce pectorală şi engolpion),
adresându-i felicitări pentru întreaga
activitate desfăşurată: „Acum dorim să
exprimăm în mod deosebit recunoştinŃa
noastră pentru faptul că PreasfinŃitul
Episcop Sofronie ne-a invitat aici, dar şi
pentru a exprima felicitările noastre şi
anume, felicitări ca o recunoaştere şi o
confirmare a activităŃii deosebit de bogate
pe care o desfăşoară în această Eparhie din
Vestul României”.
PreasfinŃitul Părinte Sofronie,
Episcopul Oradiei, a mulŃumit Patriarhului
României, dar şi celorlalŃi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române prezenŃi, pentru faptul că au dat
curs invitaŃiei PreasfinŃiei Sale: „SunteŃi Preafericirea Voastră aici şi ÎnaltpreasfinŃiŃii şi SfinŃiŃii
ierarhi scumpii noştri oaspeŃi pe care v-am primit cu inimile deschise, cu sufletele pline de bucurie
şi vă mulŃumim din adâncul inimii, că aŃi venit aici de la distanŃe mari sau mai de aproape pentru a
ne ruga împreună şi să-I mulŃumim lui Dumnezeu în această Mănăstire ce nu numai că poartă
numele Sfintei Cruci, dar poartă în ea semnificaŃia Crucii pe care tot poporul lui Dumnezeu din
Bihor a purtat-o”.
Tot la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, Preafericitul Părinte Daniel a participat şi la
vernisajul expoziŃiei foto-documentare
„90 de ani de la reînfiinŃarea Episcopiei
Oradiei” organizată în vechea stăreŃie a
Mănăstirii.
Vizita canonică a Întâistătătorului
Bisericii Ortodoxe Române în Eparhia
Oradiei s-a încheiat luni, 20 septembrie
2010. Ea rămâne în conştiinŃa clerului şi
a credincioşilor din Eparhia Oradiei ca
evenimentul fericit şi binecuvântat care a
încununat sărbătoarea celor 90 de ani de
la reînfiinŃarea Episcopiei Oradiei.

Andrei Guran – clasa a X-a


6 Spes Orthodoxiae Nr. 3

O SUCCINTĂ EXPUNERE A ISTORIEI EPISCOPIEI ORTODOXE


ROMÂNE A ORADIEI DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ ÎN ANUL 1920

nceputurile istorice ale Episcopiei Ortodoxe a Oradiei se pierd în negura vremurilor. Pe

Î meleagurile transilvane vestice, creştinismul a pătruns încă de la începuturile sale, iar


acest spaŃiu aureolat de pronia divină s-a aflat dintru început sub jurisdicŃia unor
horepiscopi veniŃi din centrele bisericeşti sud-dunărene.
Primele mărturii documentare despre existenŃa unui
episcop şi a unei „organizări” bisericeşti în zona Crişanei
sunt relatările cronicarului Anonymus, notarul regelui Bela.
Din descrierile sale deducem faptul că în secolele IX-X, în
cetatea Bihariei, unde îşi avea reşedinŃa voievodatul lui
Menumorut, exista şi o organizare bisericească de sorginte
bizantină.
Cel dintâi episcop ortodox cunoscut cu numele este
pomenit în documentele vremii în contextul politico-social
creat în urma desfiinŃării paşalâcului turcesc de la Oradea,
de către trupele habsburgice (1692), când se pomeneşte
despre faptul că în Oradea, reprezentanŃii coroanei
habsburgice nu au aflat nici un episcop catolic, ci doar unul
"schismatic" (ortodox). Este vorba despre episcopul Efrem
Banianin, care îşi avea reşedinŃa la Oradea-VelenŃa, acolo
unde se afla şi o biserică ortodoxă, de altfel, străvechea
catedrală episcopală, până în anul 1920, care există şi azi.
Diploma leopoldină din 4 martie 1695 confirma, între alŃi Catedrala episcopală din VelenŃa
şapte episcopi, şi pe episcopul Efrem al Oradiei.
Următorul episcop ortodox amintit în documente este Petru Hristofor, care a venit la Oradea
în anul 1708 cu scrisori de recomandare din partea episcopului Antim Ivireanul. În perioada 1708-
1712, acesta a desfăşurat o activitate de decalvinizare şi decatolicizare a parohiilor din zona
Beiuşului care au avut de suferit de pe urma campaniilor prozelitiste.
Odată cu plecarea lui Petru Hristofor, Eparhia Oradiei nu a mai avut episcop propriu timp de
mai bine de două veacuri (până în anul 1920), ajungând sub oblăduirea episcopilor sârbi, iar mai
târziu români, ai Aradului. Trebuie precizat faptul că Episcopia Oradiei nu s-a desfiinŃat prin vreun
rescript imperial şi nici nu a fost anexată ca teritoriu la Eparhia Aradului, ci a rămas pe mai departe
ca episcopie cu scaun vacant, a cărui locotenenŃă era asigurată de către episcopii de la Arad şi care
era condusă din punct de vedere administrativ de un Consistoriu (Consiliu) Eparhial. Episcopii de la
Arad oficiau hirotoniile şi sfinŃirea bisericilor, a antimiselor şi se îngrijeau de procurarea Sfântului
Mir, dar în privinŃa problemelor administrative ei erau reprezentaŃi de către un vicar (namestnic),
mai apoi acesta era arhimandrit şi mai târziu protopop, care era implicit şi preşedintele
Consistoriului, locuind la reşedinŃa de la Oradea-VelenŃa.
Începând cu a doua jumătate a veacului al XIX-lea, contextul general bisericesc şi politic,
care va duce la realizarea unirii celor două Principate (1859), precum şi la obŃinerea autocefaliei
bisericeşti naŃionale (1885), susŃinute de amplele demersuri ale mitropolitului Andrei Şaguna de a
recupera autonomia bisericească a Mitropoliei Transilvaniei şi Ungariei, petrecută la 30 iunie 1868,
a pregătit calea pentru refacerea statutului de odinioară al Episcopiei Oradiei. În acest sens, în 13
noiembrie 1860, Consistoriul orădean trimite o petiŃie la Curtea imperială de la Viena, în care
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 7
expune motivele determinante ale necesităŃii
reînfiinŃării Episcopiei de Oradea şi cere sprijinul
moral al împăratului Francisc I pentru realizarea
acestui deziderat.
Dobândirea Autocefaliei Bisericii
Ortodoxe Române, în 1885, a generat o dinamică
şi mai accentuată în rândul preoŃilor şi
credincioşilor bihoreni, susŃinuŃi şi de pătura
intelectualilor, care se vădeau foarte implicaŃi în
bunul mers al destinelor Bisericii străbune, în
privinŃa obŃinerii unei autonomii eparhiale
integrale, prin reînfiinŃarea episcopiei.
La 25 aprilie/5mai 1900, Sinodul Eparhial
al Aradului alege în fruntea Consistoriului
ortodox de la Oradea, cu titlul de vicar
consistorial, pe protosinghelul Vasile Mangra.
Bihorean de origine şi cunoscător al realităŃilor
cu care se confruntau preoŃii şi credincioşii din
aceste locuri, principala sa grijă a fost restaurarea
Episcopiei Oradiei în drepturile sale. Memoriile
sale adresate Consistoriului mitropolitan şi
Memoriul Consistoriului orădean către Curtea
Congresului naŃional-bisericesc de la Sibiu,
imperială de la Viena (13 noiembrie 1860) precum şi autorităŃilor oficiale ale vremii sunt
exemplul cel mai elocvent al strădaniilor sale de
a repune Episcopia Oradiei în drepturile sale istorice.
Alegerea lui Vasile Mangra în scaunul mitropolitan de
la Sibiu a adus în arealul bisericesc bihorean pe omul
providenŃial, cel de al cărui lume avea să se lege „reaprinderea
candelei ortodoxe’’ la brazda de nord-vest a Ńării, arhimandritul
Roman Ciorogariu. PersonalităŃi locale de marcă, precum: Dr.
Aurel Lazăr, Coriolan Pop, Nerva Traian Cosma militau pentru
o cauză nobilă seculară: autodeterminarea spaŃiului românesc
al Bihorului şi a toată zona Ardealului. Acestora li s-a alăturat
şi vicarul ortodox Roman Ciorogariu, care, în anul 1918,
împreună cu profesorul Gheorghe Tulbure, va înfiinŃa ziarul
„Tribuna Bihorului”, organism de presă locală, în care erau
exprimate opiniile legate de imperativele naŃionale şi
bisericeşti ale românilor.
În 12 octombrie 1918, în casa Dr. Aurel Lazăr din
Oradea, reprezentanŃii românilor din Transilvania, Banat,
Crişana şi Maramureş au semnat "DeclaraŃia de IndependenŃă † Roman Ciorogariu
naŃională" care statua separarea definitivă de Imperiul austro-
ungar şi invoca principiul autodeterminării naŃionale. Această "hotărâre epocală", cum o numeşte
Roman Ciorogariu, va fi preambulul Marii Uniri de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918.
La 23 aprilie 1919, membrii Sinodului episcopesc al Mitropoliei Ardealului hotărăsc că
Biserica Ortodoxă Română din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş să se considere „parte
integrantă a Bisericii mame din România întregită”.
Odată cu eliberarea ultimului petic de pământ românesc, consfinŃit prin intrarea Armatei
române conduse de generalul Traian Moşoiu în Oradea (20 aprilie 1919), contextul devine favorabil
8 Spes Orthodoxiae Nr. 3
pentru a duce la bun sfârşit şi idealul bisericesc al credincioşilor ortodocşi bihoreni: restatornicirea
Episcopiei Oradiei.
Cu ocazia vizitei suveranilor români la Oradea (mai 1919), Roman Ciorogariu a prezentat
această doleanŃă seculară a românilor bihoreni, aflaŃi până la acea dată sub jurisdicŃia canonică a
episcopilor care au păstorit la Arad. Regele Ferdinand a încurajat această iniŃiativă şi a promis că:
„Episcopia Orăzii Mari se va
înfiinŃa mai curând decât
credeŃi”. Demersurile, susŃinute
cu înflăcărare, n-au rămas fără
răspuns deoarece, la 23 iulie,
respectiv 26 august 1920, în
Senat şi în Camera deputaŃilor a

Vizita familiei regale la Oradea – 23 mai 1919

fost votată legea pentru restatornicirea Episcopiei Oradiei,


fiind apoi promulgată, la 30 august 1920 prin Decret regal.
Unicul articol al acestei Legi avea următorul conŃinut: „Vechea
Episcopie Ortodoxă din Oradea Mare, în Ńinutul Bihorului, se
restatorniceşte în drepturile sale de odinioară”.
La 16 octombrie 1920 a avut loc, la Biserica cu Lună
din Oradea, şedinŃa extraordinară, prezidată de mitropolitul
Ardealului, Nicolae Bălan, în cadrul căreia a fost ales cel dintâi
episcop al reînfiinŃatei Episcopii a Oradiei: în persoana lui
Roman Ciorogariu. Din cauza unor împrejurări nefericite,
hirotonirea întru arhiereu şi întronizarea în scaunul episcopal
se vor face însă abia în anul următor.
Cosmin Bogdan – clasa a XI-a

ŞtiaŃi că?...
Atentatul cu bombă, din 8 decembrie 1920,
comis la Senat de către anarhistul evreu Max
Goldstein, a fost nefast pentru Roman Ciorogariu
care se afla acolo în calitate de senator de drept,
împreună cu episcopul greco-
greco-catolic al Diecezei de
Oradea, Demetriu Radu. În acel atentat, cel dintâi şi
şi-
Legea privind restaurarea a pierdut mâna dreaptă, iar cel de-
de-al doilea viaŃa.
Episcopiei Oradiei
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 9

S
ecole de-a rândul Mitropoliile din Țările Române depindeau de Patriarhia Ecumenică
de la Constantinopol, puterea bisericească supremă în Răsăritul Ortodox.
Drumul parcurs de Biserica Ortodoxă Română către obținerea autocefaliei a
fost unul anevoios, întinzându-se
de-a lungul a mai multe secole.
În primul rând, pentru obŃinerea
neatârnării bisericeşti trebuia să
fie o singură țară, România, bine
consolidată din toate punctele de
vedere (social, politic, economic,
religios), și nu trei principate,
fiecare cu o conducere proprie.
Prima oportunitate de unire s-a
ivit la Divanurile ad-hoc din
1858 în urma cărora, la data de
24 ianuarie 1859 s-au unit Țara
Românească și Moldova prin
dubla alegere a lui Alexandru
Ioan Cuza. Proclamarea Unirii în viziunea lui Theodor Aman
După ce acesta a definitivat unirea, a consolidat-o, și a inițiat o serie de reforme, el a fost
înlăturat de la putere, iar în locul său a fost adus principele german Carol I de Hohenzollern-
Sigmaringen în anul 1866. În timpul acestuia, România a devenit o putere, a fost adoptată
Constituția liberală din 1866, a fost câștigată independența țării în 1877, iar în 1881 Ńara a devenit
regat, acesta fiind și contextul în care Biserica Ortodoxă
Română și-a obținut autocefalia față de Patriarhia Ecumenică
din Constantinopol, chiar dacă practic B.O.R. nu mai dădea
socoteală în fața Patriarhiei de un timp mai îndelungat.
În primul rând trebuie să înțelegem ce înseamnă
autocefalie. Cuvântul autocefalie provine din reunirea
cuvintelor grecești αουτος (prin sine însuși) și κεφαλι (cap)
adică conducere de sine stătătoare, fără să dea socoteală
nimănui, să se conducă singură.
Oricum deja B.O.R. avea o autocefalie formală față de
Patriarhia Ecumenică, având în vedere că independența i-a fost
proclamată în anul 1864, iar după un timp ierarhii Bisericii
noastre au sfințit pentru prima dată Sfântul și Marele Mir
(1882). Discuții mai intense în vederea proclamării
autocefaliei între Biserica Ortodoxă Română și Patriarhie au
avut loc în anul 1885, după întronarea noului patriarh Ioachim
al IV-lea. Cel care a mijlocit pentru B.O.R. a fost ministrul
Cultelor și Internelor, Dimitrie Sturdza, mandatat fiind de
Regele Carol I al României mitropolitul primat Calinic.
10 Spes Orthodoxiae Nr. 3
În februarie 1885, B.O.R. a trimis o scrisoare Patriarhiei Ecumenice (scrisoare redactată de
episcopii Melchisedec al Romanului și Iosif al Dunării de Jos și care purta antetul ministrului
Dimitrie Sturdza ) în care își manifesta dorința de a i se recunoaște de către Patriarhie autocefalia.
Sinodul patriarhal întrunit la data de 25 aprilie 1885 a luat la cunoștință dorințele B.O.R. trimiŃând
scrisori de răspuns în România către statul român și către mitropolitul Calinic Miclescu prin care
certifica faptul că autocefalia
B.O.R. a fost recunoscută și că
Sinodul patriarhal a redactat
Tomosul patriarhal prin care
binecuvânta noua Biserică
Ortodoxă Autocefală.
Tomosul patriarhal
presupunea că B.O.R. este
autocefală, conducându-se prin
Sfântul ei Sinod al cărui prim
președinte a fost Calinic
Miclescu, mitropolitul primat
al României. De asemenea
Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române va avea
obligația să-l pomenească în
dipticile sale pe Patriarhul
Ecumenic şi pe toți Patriarhii şi
întâistătătorii celorlalte Biserici
Ortodoxe surori. Tomosul
poartă sigiliul patriarhal, dar și
semnăturile patriarhului
ecumenic Ioachim, precum și
ale altor ierarhi, membri ai
Sinodului patriarhal, precum
Nicodim al Cizicului, Neofit al
Adrianopolului, Sofronie al
Tomosul de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române
(25 aprilie 1885) Amasiei, Kesarie al Moglenei,
Gavriil al Samosului și alții.
Astfel, Biserica Ortodoxă
Română devine autocefală și de sine
stătătoare fiind condusă timp de mai
mulți ani de mitropolitul primat al
României. Ultimul mitropolit al
României a fost Miron Cristea între
1919 și 1925, deoarece B.O.R. a fost
ridicată în 1925 la rangul de patriarhie,
iar Miron Cristea a devenit primul
patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,
funcție pe care a deținut-o până în anul
1939, fiind succedat de Nicodim
Munteanu.
Armando Jurjescu – clasa a XII-a
Sigiliul patriarhului ecumenic Ioachim al IV-lea
pe Tomosul autocefaliei BOR
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 11

Valoarea mântuitoare a întrupării Cuvântului.


Cuvântului.
Efectul universal al Întrupării

C ăci nu a fost închis în trup; nici


fiind în trup, lipsea din altă
parte. Nici nu mişca trupul spre
ceva, lăsând toate celelalte goale de lucrarea şi
afară de toate. Şi făcându-Se cunoscut din
trup prin fapte, nu era mai puŃin văzut prin
lucrarea Sa în toate. E propriu sufletului să
vadă prin cugetări şi cele din afară de trupul
de purtarea Lui de grijă. Ci, minune său, dar nu să şi lucreze în afară de trupul
covârşitoare fiind, său, sau să mişte cele
Cuvântul nu era cuprins de departe de acesta prin
ceva în chip deosebit; ci prezenŃa sa. Căci niciodată
mai degrabă le cuprindea cugetând omul la cele de
El însuşi pe toate. Şi departe, nu le şi mişcă şi nu
precum, deşi este în toată le mută. Nu mişcă soarele şi
zidirea, este în afară de nu face cerul să se
toate după fiinŃă, dar este învârtească, şezând în casa
în toate prin puterile Lui, sa. Ci le vede pe acestea
orânduindu-le pe toate, mişcându-se şi săvârşindu-
întinzând în toate purtarea se, dar nu are şi puterea să
Lui de grijă şi dăruind facă el acestea.
viaŃă fiecăreia şi tuturor Nu aşa era însă
deodată, tot aşa, Cuvântul lui Dumnezeu în
cuprinzând toate, este trup. Căci nu era legat de
necuprins, fiind întreg trup, ci mai degrabă El îl
numai în Tatăl în toate Sfântul Atanasie cel Mare (295 - †373) stăpânea pe acesta. Încât
privinŃele. era şi în el şi în toate, ba şi în afară de cele ce
Astfel fiind şi în trupul omenesc şi sunt. Şi totuşi nu Se odihnea decât în Tatăl.
făcându-1 viu El însuşi, le făcea de asemenea Şi lucrul cel mai minunat era că vieŃuia şi ca
vii pe toate şi era în toate şi în acelaşi timp în om, dar dădea în calitate de Cuvântul viaŃă
12 Spes Orthodoxiae Nr. 3
tuturor şi era în calitate de Fiul împreună cu este Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu.
Tatăl. Căci El S-a întrupat, ca noi să fim
Astfel când Fecioara Îl năştea, El nu îndumnezeiŃi; El S-a arătat pe Sine prin trup,
pătimea, nici nu Se întina de trup, ci mai ca noi să primim cunoştinŃa Tatălui; El a
degrabă sfinŃea şi trupul. Şi fiind în toate, nu răbdat ocara noastră de la oameni, ca noi să
Se împărtăşeşte de toate, ci mai degrabă moştenim nestricăciunea. Căci El n-a fost
tuturor le dă viaŃă şi le hrăneşte. Căci dacă vătămat întru nimic, fiind nepătimitor şi
soarele făcut de El şi văzut de noi se nestricăcios şi Cuvântul însuşi (de Sine) şi
învârteşte pe cer fără să se întunece de Dumnezeu.
corpurile de pe pământ pe care le atinge, nici Iar pe oamenii ce pătimeau, pentru care
nu e întunecat de întuneric, ci mai degrabă el a şi răbdat acestea, i-a atras şi îi ridică întru
le luminează şi le curăŃeşte pe acestea, cu nepătimirea Sa Şi, peste tot, biruinŃele
mult mai vârtos Prea Sfântul Cuvânt al lui Mântuitorului cele câştigate prin întrupare,
Dumnezeu, Care e şi sunt de aşa fel şi atât de
Făcătorul şi Domnul mari, că dacă ar voi
soarelui, făcându-Se cineva să le povestească,
cunoscut în trup, nu Se s-ar asemăna celor ce
întina, ci mai degrabă privesc la noianul mării şi
nestricăcios fiind şi trupul voiesc să numere valurile
Lui muritor aflându-se îl ei. Căci precum nu poate
făcea viu şi-l curăŃa şi pe cuprinde cineva cu ochii
acesta, El, „Care păcat n- toate valurile, pentru că
a făcut, nici s-a aflat pe măsură ce se apropie
vicleşug în gura Lui” (I copleşesc simŃul celui ce
Petru, 2, 22). încearcă să le cuprindă, la
…Precum cel ce fel, celui ce voieşte să
doreşte să vadă pe cuprindă faptele lui
Dumnezeu, Care este prin Hristos în trup, îi este cu
fire nevăzut şi nu poate fi neputinŃă să le primească
nicidecum văzut, Îl pe toate, fie şi numai în
înŃelege şi Îl cunoaşte din cugetare, cele ce întrec
faptele din natură, aşa cel BiruinŃa Ortodoxiei la Niceea (325) gândirea lui fiind mai
ce nu vede prin înŃelegere multe decât cele pe care
pe Hristos să caute să-L afle măcar din socoteşte că le-a cuprins. Mai bine e deci de a
faptele trupului şi să cerceteze de sunt ale nu vorbi de toate câte se arată privirii, din
unui om. Şi de sunt omeneşti, să râdă; iar de care nu poate înfăŃişa cineva prin cuvânt nici
nu sunt omeneşti, ci cunoaşte că sunt ale lui măcar o parte, ci de a mai pomeni doar de una
Dumnezeu, să nu râdă de cele ce nu sunt de şi de a te lăsa pe tine minunându-te de
râs, ci mai degrabă să se minuneze, că cele celelalte. Căci toate sunt la fel de minunate şi
dumnezeieşti ni s-au arătat printr-un mijloc oriunde ar privi cineva ar fi covârşit de uimire
aşa de smerit şi prin moarte a ajuns la toŃi văzând dumnezeirea Lui.
nemurirea şi prin întruparea Cuvântului s-a
făcut cunoscută purtarea Lui de grijă pentru (Sf. Atanasie cel Mare
toate şi că Dăruitorul şi Făcătorul tuturor - Cuvânt despre întruparea Cuvântului)
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 13

Vesmintele
esmintele liturgice:
liturgice:
Originea, vechimea si simbolismul lor (||
|||
|||)
VEŞMINTELE ARHIEREŞTI

P e lângă stihar, mânecuŃe, brâu şi


epitrahil, care sunt comune
preotului şi arhiereului, arhiereul
are ca veşminte proprii treptei lui următoarele:
Sacosul (σακκος), un veşmânt în formă
arhiepiscopi (Cezareea, Tesalonic, Corint şi
Efes). Începând cu sec. al XVIII-lea el este
purtat de toŃi episcopii. Împăratul bizantin Ioan
Paleologul l-a dat ierarhilor Moldovei pentru
prima dată pe timpul lui Alexandru cel Bun
de sac, mai scurt decât stiharul, cu mâneci (prima jumătate a sec. al XV-lea).
scurte şi largi. Este purtat de arhiereu întocmai Este simbolul căinŃei şi al umilinŃei,
cum poartă preotul felonul. Sub braŃe se căci arhiereii, îmbrăcându-l, îşi aduc aminte de
închide şi deschide pe fiecare parte cu câte patima Mântuitorului şi de cămaşa Lui pentru
şase clopoŃei, în total 12 clopoŃei. Este care s-au aruncat sorŃii. ClopoŃeii de pe
cunoscut şi sub numele de dalmatică (tunică margini simbolizează cuvântul lui Dumnezeu,
romană tivită pe margini cu purpură). La care trebuie să iasă din gura episcopului.
început această haină se îmbrăca numai de Omoforul (ωµοφοριον, de la ωµος –
către împăraŃi, dar Constantin cel Mare a umăr şi φερειν – a purta ) este un veşmânt
dăruit-o patriarhului Macarie al Ierusalimului, arhieresc purtat pe
ca semn de deosebită preŃuire. Mai târziu ambii umeri,
găsim sacosul între veşmintele arhiereşti ale închipuind oaia cea
Sf. Ioan Gură de Aur. pierdută şi aflată,
prin aceasta
înŃelegându-se
răscumpărarea
neamului omenesc şi
primirea firii
omeneşti de către
Iisus Hristos. Este
simbolul demnităŃii
şi rangului
episcopal; având
cruci pe el, închipuie şi ,,puterea crucii
Domnului’’, fiindcă cei ce voiesc a trăi în
Hristos îşi iau crucea pe umeri, adică suferinŃa,
căci este simbolul suferinŃei, după cum zice Sf.
Gherman, patriarhul Constantinopolului.
Episcopul îl pune pe umerii săi în anumite
momente ale Sfintei Liturghii, atunci când
reprezintă pe Hristos. În timpul citirii
Evangheliei, i se ia omoforul de pe umeri,
arătând prin aceasta că este slujitor al
Domnului, căci „Domnul este ca şi cum ar fi
aici, de faŃă, trăind prin Evanghelie”, zice,
Simeon al Tesalonicului, vorbind Simeon al Tesalonicului. La început era purtat
despre sacos, zice că acest veşmânt era purtat de patriarhi, apoi a devenit un veşmânt comun
pe vremea lui de cei mai însemnaŃi dintre pentru toŃi arhiereii.
14 Spes Orthodoxiae Nr. 3
Epigonatul (επιγονατιον, de la TăbliŃele de sus, după tălmăcirea lui Simeon al
επι şi γονη = pe genunchi) sau Tesalonicului, închipuie cele două table ale
bederniŃa, este un veşmânt în formă Legii Vechi, iar cele de jos, unite între ele
de romb, care se leagă cu un şnur printr-un lănŃişor de aur, închipuie cele
după gât, atârnând pe două testamente unite între ele prin Iisus
genunchiul drept. Hristos. Deci mantia simbolizează
ÎntrebuinŃarea lui datează puterea şi plenitudinea demnităŃii
de prin sec. VI. La început arhiereului.
a fost probabil un fel de Mitra (µιτρα = legătură,
ştergar de care se folosea învelitoare de cap), este
episcopul la spălarea acoperământul capului arhiereului
picioarelor în Joia în timpul serviciilor religioase. În
Patimilor, aducând aminte de primele veacuri creştine, mitra nu era decât o
spălarea picioarelor Apostolilor de simplă bandă de metal, care înconjura capul,
către Mântuitorul. cum se făceau coroanele împăraŃilor. Cu
El simbolizează sabia spirituală, timpul, acest gen de mitră este părăsit, dar prin
adică cuvântul lui Dumnezeu, cu care sec. IV apare mitra împodobită cu cusături
trebuie să fie înarmat arhiereul. Dar mai frumoase şi cu iconiŃe, după modelul coroanei
simbolizează şi Învierea Mântuitorului, pentru împăraŃilor
că are pe el brodată icoana Învierii, arătând cu bizantini. La
aceasta puterea, biruinŃa şi scularea lui Hristos început a fost
pe care le-a săvârşit prin curăŃie şi neprihănire. purtată numai
BederniŃa se dă ca distincŃie şi preoŃilor care se de către
ostenesc în cuvânt şi învăŃătură (I Tim.V, 17). patriarhi,
Mantia (µανθυο) este un veşmânt lung apoi, cu
şi larg, fără mâneci, care timpul a fost
se poartă ca o pelerină, întrebuinŃată
partea din spate fiind mai şi de ceilalŃi
lungă şi târându-se pe ierarhi iar
pământ. Este de obicei începând din
de culoare purpurie şi sec. XVIII s-a dat dreptul să o poarte şi unii
are cusături în formă de arhimandriŃi, chiar şi protopopii. Ea închipuie
valuri ori de râuri, care atât cununa de spini care a fost pusă pe capul
închipuie râurile de Mântuitorului în timpul Patimilor cât şi
apă vie de care înălŃimea demnităŃii arhiereşti.
vorbeşte Mântuitorul Engolpionul (το εγκολπιον = podoaba
(Ioan VII, 38), adică pieptului) sau
învăŃăturile care panaghiul (η
trebuie să izvorască παναγια =
în permanenŃă din Preasfânta Fecioară
gura arhiereului. Maria) este o
Mantia are icoană mică din
patru tăbliŃe, din metal, care are pe
care două sunt la ea chipul Maicii
piept şi Domnului sau al
două Mântuitorului. Îşi
jos. are originea la
primii creştini care
purtau la gât
moaşte ale
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 15
SfinŃilor, care le dădeau încredere în puterea folosesc două sfeşnice, din care
lui Dumnezeu. La început , engolpionul avea unul cu două lumânări şi altul
două forme: rotundă şi de cruce. Ierarhul cu trei, cu care arhiereul
poartă această icoană la piept, ca semn că binecuvintează pe credincioşi în
trebuie să aibă permanent pe Iisus în inima sa, anumite momente ale slujbei şi
şi pe Maica Domnului ca mijlocitoare către care închipuie lumina
Dumnezeu. învăŃăturii evanghelice. Cele
Crucea două lumânări ale dicherului
(σταυρος) e purtată de simbolizează cele două firi ale
ierarhi la piept, alături de Mântuitorului, iar cele trei ale
engolpion, ca semn al tricherului simbolizează Sf.
mărturisirii credinŃei Treime. Când diaconul dă
în Hristos. Ea arhiereului dicherul şi tricherul
aduce aminte de rosteşte ,,Aşa să lumineze
spiritul de jertfă lumina voastră înaintea
de care trebuie să oamenilor, ca văzând faptele
fie stăpânit ierarhul. Mai voastre cele bune, să mărească
aduce aminte şi de pe Tatăl vostru cel din ceruri’’
cuvintele Sf. Ap. Pavel (Matei 5, 16).
,,iar mie să nu-mi fie a Cârja, toiagul sau
mă lauda, decât numai în pateriŃa (πατεριζειν, a numi pe
crucea Domnului nostru cineva tată sau părinte) este un
Iisus Hristos” (Gal. 6, fel de baston lung până la doi
14). metri, care în partea de sus are
În semn de aleasă preŃuire, două capete de şerpi cu gurile deschise, care se
crucea pectorală se acordă şi unor preoŃi, ca privesc unul pe celălalt, având între ei o cruce.
distincŃie bisericească, aceştia numindu-se Şerpii simbolizează înŃelepciunea pastorală
stavrofori sau purtători de Cruce. (Matei 10, 16), iar crucea înseamnă că
Dicherul şi tricherul (δι- arhiereul păstoreşte turma în numele lui
κτηριον şi τρι-κτηριον - două şi trei lumini). În Hristos. Ea mai simbolizează şi autoritatea
timpul Sf. Liturghii, când slujeşte arhiereul, se arhiereului asupra turmei care îi este
încredinŃată (Ioan 10,
11) şi aminteşte şi de
toiagul lui Aaron din
Vechiul Testament.
Toate veşmintele
de care am amintit până
aici se sfinŃesc înainte
de punerea lor în
folosinŃă. Această
sfinŃire o săvârşeşte
episcopul sau preotul.

Sebastian Traian Vaida


– student teolog,
absolvent al Liceului
Teologic Ortodox
„Episcop Roman
PF Patriarh Daniel binecuvântând cu dichero-tricherele Ciorogariu” Oradea
16 Spes Orthodoxiae Nr. 3

Simboluri religioase în marile religii (II


(III)
Simboluri religioase în Iudaism

S
teaua lui David sau Scutul lui David
este unul dintre cele mai cunoscute şi
întâlnite simboluri religioase iudaice.
Numele acestui semn vine de la Regele David,
autorul cărŃii Psaltirea, din Vechiul Testament. Se
crede că folosirea acestui semn a început încă din
Evul Mediu. Din punct de vedere geometric, acest
semn este un fel de hexagramă. Odată cu înfiinŃarea
statului Israel, în anul 1948, Steaua lui David a fost
pusă pe steagul naŃional. De asemenea, simbolul a
fost asociat şi cu Mişcarea Sionistă.
Menorah este un sfeşnic cu şapte braŃe,
acesta fiind specific Iudaismului de mai bine de
3000 de
ani,
rămânând
până astăzi
o emblemă a
statului
Israel. Acest obiect era folosit în Templul Sfânt, în Ierusalim.
Cupele braŃelor acestuia erau umplute cu ulei de măsline, el
arzând tot timpul. Se crede că acesta simbolizează Rugul Aprins, pe
care Moise l-a văzut pe Muntele Horeb - Sinai. Tora mărturiseşte că
Dumnezeu însuşi i-a descoperit lui Moise cum să confecŃioneze acest
sfeşnic special, numit menorah. Se mai crede că cele şapte braŃe ale sale
sunt chipuri ale celor şapte zile ale săptămânii. Din aceasta se înŃelege că
Domnul îşi doreşte o legătură cu poporul Său tot timpul, iar nu numai
în ziua odihnei.

Simboluri religioase în Taoism


În filosofia chineză,
conceptul de yin şi yang
este folosit spre a descrie modul în care forŃele opuse se
întrepătrund în susŃinerea lumii. Fiecare luptă cu
cealaltă, însă o şi susŃine prin existenŃa sa. Acest
concept, care susŃine că la baza lumii stau două puteri
egale (dualism) se regăseşte în multe dintre ştiinŃele
şi filosofiile chineze. Yin şi yang înseamnă
întunericul şi lumina, femeia şi bărbatul, josul şi
susul, binele şi răul, etc. Yin, care înseamnă "loc
întunecos" sau "panta nordică", este reprezentat de
partea neagră a simbolului, pe când yang, care
înseamnă "loc însorit" sau "panta sudică", este
reprezentat de partea albă a cercului.
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 17
Simboluri religioase in Zoroastrism
„Faravahar” este unul dintre cele mai cunoscute şi
întâlnite simboluri religioase zoroastriene. Zoroastrismul era
religia de stat în anticele Imperii
Persane. În Iran, succesorul de
astăzi al dinastiilor persane,
Zoroastrismul nu mai este oficial
religia de stat, însă simbolul numit
"faravahar" a rămas încă, reprezentând vechea şi
actuala Persie, întrupată în Iran.
Discul înaripat are o foarte lungă istorie în
cultură şi arta antică. Din punct de vedere istoric, acest semn este simbolizat de un soare cu aripi.
Acest semn apare încă din Epoca Bronzului, în special pe sigiliile păstrate. În timpurile neo-
asiriene, un bust uman este adăugat acestui antic simbol. Acest "slujitor în robă" este simbol al lui
Aşhur. De asemenea, el poate simboliza şi pe "Îngerul păzitor" ori "Slava Dumnezeiască".
Marian Moisi - student, absolvent al Liceului Teologic
Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Momentul 1918 NaŃional Român din Ardeal şi Ungaria, în


urma şedinŃei, a constatat că urmările
La data de 12 Octombrie 1918 a avut războiului îndreptăŃesc pretenŃiile de veacuri
loc o şedinŃă cu caracter strict confidenŃial a ale naŃiunii romane pentru deplină libertate
Partidului NaŃional Român, în casa dr. Aurel naŃională. Astfel, pe temeiul dreptului firesc
Lazăr, la care au luat parte: dr. Teodor Mihail, că fiecare naŃiune poate să-şi hotărască
dr. Ştefan C. Pop, dr. Ioan Suciu, dr. Aurel singură şi liberă soarta ei, aceasta fiind un
Lazăr, şi mulŃi alŃii. drept recunoscut chiar şi de către guvernul
Comitetul executiv al Partidului ungar, comitetul executiv a adoptat o
DeclaraŃie ce proclama
independenŃa naŃiunii române.
În afară de Comitetul
executiv al Partidului NaŃional
Român, nimeni nu putea fi
îndreptăŃit să trateze în treburi
care se refereau la situaŃia
politică a naŃiunii romane.
NaŃiunea română aştepta,
astfel, după multe suferinŃe de
veacuri, afirmarea drepturilor
ei nestrămutate la deplina
viaŃă socială.
Preşedintele american
Casa memorială Dr. Aurel Lazăr din Oradea, unde s-a semnat „DeclaraŃia de
Woodrow Wilson a
la Oradea” recunoscut dreptul la
18 Spes Orthodoxiae Nr. 3
autodeterminare al popoarelor din cuprinsul septembrie, trupele sovietice au înaintat spre
Imperiului Austro-Ungar, DeclaraŃia de la oraş, cucerind fabrica de cărămidă, cimitirul
Oradea fiind expusă în vitrina AgenŃiei municipal, cazărmile din zonă şi şcoala de
Hegedus din Oradea, până în momentul jandarmi, dar şi aeroportul cu 20-30 de
despărŃirii din Imperiu a cehilor, slovacilor şi avioane la sol. În ziua de 28 septembrie
slavilor de sud. trupele ungaro-germane au dezlănŃuit un
Această declaraŃie a fost citită mai contraatac masiv cu trupe de infanterie,
târziu (18 octombrie) în Parlamentul din tancuri şi aviaŃie pe direcŃia Haieu - Cordău şi
Budapesta de Alexandru Vaida-Voevod, dar Sânmartin - Hidişelu de Jos.
parlamentarii unguri au refuzat să discute Eliberarea propriu-zisă a Oradiei de
cererile românilor. Mai târziu, pe baza acestei către trupele româno-sovietice a fost pregătită
DeclaraŃii, a fost redactată şi RezoluŃia de luptele grele care s-au dat la sud de oraş, în
Adunării NaŃionale de la Alba Iulia din 1 primele zile ale lunii octombrie. La 12
decembrie 1918, ce a hotărât unirea "tuturor octombrie a avut loc atacul decisiv asupra
românilor din Transilvania, Banat şi łara Oradiei. Trupele ungare şi germane s-au retras
Ungurească... cu România". din oraş prin culoarul de vest rămas liber,
eliberarea oraşului făcându-se de către trupele
Momentul 1944 româno-sovietice. Podurile peste Crişul
Repede fuseseră distruse de trupele ungaro-
În seara germane, Podul Decebal fiind şi el minat,
zilei de 23 august dar un grup de muncitori orădeni a reuşit
1944, regele Mihai să-l demineze la timp, oraşul Oradea fiind
I a dat mesajul eliberat de sub stăpânirea armatelor de
către Ńară, prin care ocupaŃie germano-maghiare.
poporul român era După 12 octombrie, totul a intrat
anunŃat că în normal şi s-a început refacerea
România iese din reŃelelor electrice şi cele de apă. Treptat
alianŃa cu s-a constatat că peste 250 de firme au fost
Germania, Austro- păgubite, 102 dintre ele având distrugeri
Ungaria şi se importante chiar în ziua eliberării
alătură statelor oraşului, însă totul a început să intre în
Antantei - FranŃa, normal, fiind refăcute şi şinele de cale
Marea Britanie, ferată din zona gării de către trupele de
SUA sau URSS. pioneri ale armatei române.
Partea de Regele Mihai I citind mesajul către La 11 noiembrie 1944 s-a instituit
Nord a
Ńară (23 august 1944) administraŃia militară sovietică. Potrivit
Transilvaniei a fost declarată teritoriu de declaraŃiei guvernului sovietic, aceasta
război în data de 23/24 august 1944, fiind urma să asigure în spatele frontului ordinea
interzise manifestări de orice gen - necesară continuării operaŃiunilor militare
demonstraŃii, şedinŃe, adunări, etc. Au fost împotriva armatelor fasciste.
tăiate liniile telefonice, automobilele În perioada imediat următoare
confiscate. Întregul personal al Băncii instaurării guvernului dr. Petru Groza, la 9
Româneşti din Oradea a fost arestat. Martie 1945 în partea de N-V a Transilvaniei
În vara şi toamna anului 1944, au avut a fost restabilită administraŃia românească. O
loc 2 bombardamente ce au făcut 285 de dată cu numirea noii administraŃii, se
victime, asupra oraşului căzând circa 260 de inaugura, din nefericire, o nouă epocă: epoca
bombe, ce-au avariat 840 de case, iar 159 au comunismului stalinist.
fost distruse complet. Spre sfârşitul lunii
Alexandru Bara - clasa a XI-a,
Prof. îndrumător Florin Alin Oros
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 19

Lucrări realizate de elevii


clasei a III-a A, Liceul
Teologic Ortodox „Episcop
Roman Ciorogariu” Oradea

Coordonator, prof. înv.


primar Brege Elena Viorica
20 Spes Orthodoxiae Nr. 3

Etimologic, „cuvânt” provine din prin simpla rostire a cuvântului: ,,Şi a zis
latinescu conventus (adunare, întrunire) Dumnezeu să fie” (Facere cap. 1). Prin cuvânt
conventum (înŃelegere). a adus de la nefiinŃă la
Noi oamenii ne fiinŃă toate, imprimând
exprimăm gândurile şi existenŃă lucrurilor
dorinŃele prin cuvânt. În create. Acest lucru relevă
fiecare zi o persoană si din analiza etimologică
rosteşte în medie cam a verbului a fi, a exista,
25.000 de cuvinte. Cu (din latinescul ezistere)
toŃii folosim cuvinte, care se traduce prin a
este o formă de purcede, a lua fiinŃă din
comunicare, prin care ne sine însuşi, cu alte
exprimăm liber si cuvinte principiul
concis. Le folosim atât generator al vieŃii (Tatăl)
de des, încât nu mai a chemat la existenŃă
suntem conştienŃi de ele lumea prin Cuvântul
şi de puterea lor. Său,care exista din Tatăl,
Cuvântul este un produs prin naştere din El.
al gândului şi al trăirilor Cuvântul creează
interioare, prin simpla stări, atunci când suntem
lui rostire, se întâmplă pesimişti atragem asupra
un act magic. Prin noastră necazuri. Atunci
cuvinte putem face mult când spunem despre noi
bine, dar şi mult rău. că suntem neputincioşi
Odată rostit un cuvânt poate dărâma sau ridica sau nevrednici devenim neputincioşi şi
un om. Un cuvânt gândit îl ştii doar tu şi-l poŃi nevrednici. De aceea e bine ca atunci când ne
păstra în inima ta, pe când un cuvânt rostit trezim dimineaŃa să spunem ,,voi reuşi” şi
intră şi în inima celui de lângă tine, căruia i te crezând în aceasta, puterea cuvântului nu va
adresezi, de aceea „cuvântul de rău” poate întârzia să îşi arate efectul. Cuvântul poate fi
afecta negativ, pe când unul „de bine” conferă considerat o fiinŃă vie a cărei lucrare o putem
celui de lângă tine o stare ca atare. simŃi în viaŃa noastră. Ne supărăm la auzul
Potrivit Sfintei Scripturi, ,,La început unui cuvânt rău la adresa noastră şi ne
a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu bucurăm la auzirea unei laude sau mulŃumiri,
şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1). de aceea cuvântul influenŃează viaŃa noastră.
Cuvântul lui Dumnezeu dă viaŃă, El este De altfel, cuvântul este viaŃă, având în vedere
Izvorul vieŃii: ,,Întru El era viaŃa şi viaŃa era mărturia lui Hristos, Logosul întrupat, care
lumina oamenilor” (Ioan 1, 4). Fiecare cuvânt spune: ,,Eu sunt calea, adevărul şi viaŃa”. De
reprezintă o invocaŃie, cuvântul creează, fiind aceea trebuie să acordăm o mare atenŃie
o formă de viaŃă. Conform Evangheliei după cuvântului, căci prin el am primit viaŃă şi prin
Ioan cuvântul este Dumnezeu şi Dumnezeu faptul că, la rândul nostru putem rosti cuvinte,
este Cuvântul care este principiul generator al de unde observăm un alt indiciu care
vieŃii (conform Ioan 1, 3) ,,Toate prin El s-au concretizează icoana chipului lui Dumnezeu
făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s- prezentă în om.
a făcut”. Dumnezeu a creat lumea întreagă
Sanda Zălhan – clasa a XI-a
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 21

“Şi acum rămân acestea trei: credinŃa, mântuirea noastră. Această dovadă a iubirii
nădejdea şi dragostea. Iar mai mare decât dumnezeieşti o mărturiseşte acelaşi
acestea este dragostea” (1 Cor.13, 13). Evanghelist Ioan, spunând: „Căci Dumnezeu
Teologia morală a Bisericii aşa a iubit lumea încât, pe Fiul
noastre, pe baza Sfintei Scripturi, Său cel Unul-Născut L-a dat, ca
ne învaŃă care sunt virtuŃile oricine crede în El să nu piară ci
teologice, adică virtuŃile care ne să aibă viaŃa veşnică”. (In. 3,16).
raportează direct la Dumnezeu. De Iubirea lui Dumnezeu
aici deducem importanŃa lor înconjoară întreaga creaŃie, făcând
deosebită şi valoarea maximală în ca El să-i poarte de grijă, dar
cadrul vieŃii noastre spirituale. pentru a intra în ÎmpărăŃia lui
Sfântul Apostol Pavel în Epistola Dumnezeu, cea Veşnică, Sfântă şi
întâi către Corinteni plină de
în capitolul 13, comuniune în
versetul 13, ne arată iubire, omul
care sunt aceste trebuie să se
virtuŃi umple de iubire
fundamentale şi, cât mai mult cu
totodată, evidenŃiază rolul de putinŃă, prin aceasta dobândind
căpetenie al iubirii şi importanŃa ei asemănarea cu Dumnezeu. Desigur,
covârşitoare. Dar iubirea nu reprezintă pentru împlinirea acestui deziderat omul
doar cea mai mare dintre virtuŃile trebuie să împlinească în viaŃa sa şi
creştineşti, ci este natura divină a Sfintei celelalte virtuŃi, prin care se ajunge la
Treimi, după cum mărturiseşte Sfântul desăvârşire: smerenia, credinŃa,
Apostol şi Evanghelist Ioan cel nădejdea, răbdarea, iubirea fiind
supranumit, Apostolul iubirii: „cel ce nu încununarea tuturor şi împlinirea tuturor
iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu căci poruncilor, pentru că măsura iubirii
Dumnezeu este iubire” (I In. 4, 8). omului faŃă de Dumnezeu este
Iubirea lui Dumnezeu nu împlinirea poruncilor Sale: „De
are sfârşit, ea se manifestă în mod Mă iubiŃi, păziŃi poruncile Mele”
suprem în Sfânta Treime şi pentru (In. 14, 15). Fiind de natură
a o împărtăşi altora, Dumnezeu a dumnezeiască, iubirea este
creat lumea văzută şi cea nevăzută; impregnată de acele trăsături, care
întreaga creaŃie poartă pecetea definesc atributele divine, prin
iubirii lui Dumnezeu, iar dintre toate care Dumnezeu îşi arată iubirea Sa
creaturile Sale, omul o poartă în chip nemărginită. În acest sens putem
desăvârşit, fiind coroana creaŃiei. spune că iubirea este ceva sfânt,
Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu a întrucât Sfânt este izvorul ei,
făcut, ca şi după căderea omului în păcat, Dumnezeu; iubirea este dătătoare de
Creatorul să nu-l părăsească, ci să trimită la viaŃă şi, totodată, păstrătoare de viaŃă, pentru
„plinirea vremii” (Galateni 4, 4) pe că fără ea noi nu am fi existat, fiind creaŃi
Mântuitorul, Fiul Său cel întrupat pentru datorită iubirii lui Dumnezeu pentru noi.
22 Spes Orthodoxiae Nr. 3
Iubirea este jertfitoare, Mântuitorul cu semenii. Mântuirea se realizează în comun,
Hristos fiind modelul suprem în acest caz, nu individual, în sensul că, omul, care nu este
prin jertfa Sa mântuitoare; iubirea este interesat decât de ale sale, manifestă egoism,
îndelung răbdătoare, Dumnezeu în îndelunga lucru care este străin iubirii creştine. Dacă în
Sa răbdare, aşteptând pe orice fiu rătăcit să se viaŃa aceasta nu putem trăi în comuniune şi
întoarcă la credinŃa cea adevărată; iubirea este iubire unii cu alŃii, cum vom putea ajunge în
iertătoare, fiindcă izvorul ei, Dumnezeu, iartă. viaŃa veşnică alături de cei care şi-au dat viaŃa
Dar toate aceste caracteristici pentru Dumnezeu şi aproapele lor? Cum vom
înălŃătoare, pe care Mântuitorul nostru Iisus putea sta în faŃa celui care a spus: „Părinte,
Hristos le-a împlinit, dându-se pildă nouă iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34),
tuturor, pe acestea voieşte să le împlinim şi dacă nu vom ierta pe cei ce ne-au greşit ştiind
noi cât mai mult cu putinŃă, ca să fim cu că iertarea este „fiică a iubirii”?
adevărat fiii celui Preaînalt. Suntem creaŃi din Există nenumărate moduri prin care ne
iubire şi chemaŃi să dobândim viaŃa veşnică putem manifesta iubirea creştină faŃă de
prin asemănarea cu Dumnezeu, de aceea pe semenii noştri, dar cea mai înaltă formă de
Dumnezeu trebuie să-L iubim cel mai mult, slujire a aproapelui este aceea pe care a
să-L adorăm. Porunca cea mai mare este împlinit-o şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos,
aceasta, a iubirii lui Dumnezeu din toată anume jertfa supremă a propriei vieŃi. Despre
inima, din tot cugetul şi din tot sufletul, iar a aceasta ne încredinŃează Hristos spunând:
aproapelui nostru ca pe noi înşine. Dar iubirea „Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu
faŃă de Dumnezeu creşte odată cu împlinirea are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru
poruncilor Sale. De fapt acestea două nu pot fi prietenii săi” (Ioan 15, 13). Tot El ne-a lăsat,
despărŃite, de aceea Sfântul Apostol şi ca testament, această poruncă de aur: „Să vă
Evanghelist Ioan ne spune: „Dacă zice cineva iubiŃi unii pe alŃii” (Ioan 15, 17). Iubirea
iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl trebuie să stea la temelia relaŃiilor interumane,
urăşte, mincinos este ... şi această poruncă astfel Îl avem alături pe Dumnezeu, căci unde
avem de la El: Cine iubeşte pe Dumnezeu, să sunt doi sau trei adunaŃi în iubirea Lui şi în
iubească şi pe aproapele său”. (I Ioan 2, 20) numele Lui, acolo este şi El în mijlocul lor.
Deci, dacă între iubirea de Dumnezeu Iubirea presupune comuniune şi spirit
şi slujirea semenilor există o legătură de sacrificiu, ea nu cade niciodată, după cum
indisolubilă, înseamnă că putem şi trebuie să spune Sfântul Apostol Pavel în I Corinteni 13,
slujim lui Dumnezeu atât prin slujirea 8. Fiind de natură dumnezeiască ea nu are
aproapelui, cât şi prin slujirea sacramentală. sfârşit, niciodată, iar cu cât oferim mai multă
După cum Dumnezeu îŃi oferă dragostea şi iubire, cu atât ea sporeşte mai mult. Iubirea
toată facerea de bine, în mod necondiŃionat şi are caracter transcendental, dar şi o latură
fără deosebire între oameni, tot aşa trebuie să eshatologică, prin faptul că la sfârşitul
facem şi noi tot ceea ce înseamnă, din veacurilor, când, după Judecata de Apoi, cei
perspectivă creştină, a pune în practică drepŃi vor fi în ÎmpărăŃia lui Dumnezeu alături
componenta ei acŃională, a împlini porunca lui de El, credinŃa, nădejdea sau alte virtuŃi vor
Dumnezeu, a pune în practică faptele înceta, dar iubirea va rămâne veşnică, ea fiind
milosteniei, a fi mâna de ajutor, a plini însăşi esenŃa ÎmpărăŃiei cerurilor.
lipsurile celui de lângă noi, fără a nădăjdui să Ştiind acestea, să ne sârguim în toate
primim ceva în schimb, căci Dumnezeu cel zilele vieŃii ca, după îndemnul Sfântului
milostiv şi AtotsfinŃitor nu lasă nici o jertfă Apostol Pavel, să căutăm dragostea, să
nerăsplătită, dacă este făcută cu gând curat şi căutăm să împlinim cât mai mult poruncile lui
cu inimă bună. Dumnezeu, care ne sfinŃesc sufletele, ne
După modelul iubirii supreme din întăresc în iubirea mântuitoare de Dumnezeu
Sfânta Treime, unde există comuniune şi de aproapele.
absolută, tot aşa şi în viaŃa noastră trebuie să IonuŃ JolŃa – clasa a XI-a
avem comuniune în iubirea cu Dumnezeu şi
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 23

manastirea SFANTA CRUCE DIN ORADEA

M ănăstirea Sfânta Cruce este


una dintre cele
importante mănăstiri din
Transilvania. Ea a luat fiinŃă în anul 1992,
fiind amplasată în afara oraşului Oradea,
mai

unde înainte nu exista nici o aşezare, fiind un


loc sterp. Astfel, din voia lui Dumnezeu, în
urmă cu 18 ani, în anul 1992, a început
edificarea mănăstirii, graŃie iniŃiativei Maicii
stareŃe Mina Bădilă şi cu binecuvântarea
PreasfinŃiei Sale Dr. Vasile Coman, episcopul
ortodox de atunci al Oradiei.

La început exista o singură


clădire a mănăstirii, care era o casă
veche, devenită mai apoi biblioteca şi
muzeul mânăstirii. Iar apoi, un an mai
târziu, în 1993, se aduce aici prima
biserică a mânăstirii, o bisericuŃă de
lemn, datând de la începutul secolului al
XVIII-lea, clasată astăzi între
Vechea stăreŃie a mănăstirii
monumentele istorice. BisericuŃa de
24 Spes Orthodoxiae Nr. 3
temelie a bisericii principale
al cărei hram este
„Adormirea Maicii
Domnului”. Dimensiunile
bisericii sunt de 33 metri
lungime, 12 metri lăŃime şi
33 metri înălŃime.
Biserica „Adormirea
Maicii Domnului” este unică
în Transilvania, datorită
picturii sale exterioare. Ea
face legătura spirituală cu
bisericile pictate din Nordul
Moldovei, obicei pierdut, nu
la mult timp după moartea
Sfântului voievod Ştefan cel
Mare. În exterior, datorită
picturii, fiecare centimetru
Biserica mare
lemn a fost adusă din satul Corbeşti, judeŃul
Bihor, într-o stare de degradare avansată, însă
s-a reuşit reconstituirea ei astfel că şi-a
redobândit strălucirea de altădată (bisericuŃa
de lemn poartă hramul „Sfânta Cuvioasă
Paraschiva” şi „SfinŃii Arhangheli Mihail şi
Gavriil”).
La doi ani de la înfiinŃarea mănăstirii,
respectiv în anul 1994, s-a pus piatra de

Altarul de vară al mănăstirii


pătrat al pereŃilor are câte ceva de transmis
credincioşilor. Pe ei sunt pictate diferite
momente din VieŃile SfinŃilor, redate în cele
mai mici amănunte, fiind o reală desfătare
pentru ochi şi o bucurie pentru sufletul
creştin. În interior, atât pereŃii cât şi tavanul
sunt în întregime acoperiŃi de pictură murală
Biserica mare a mănăstirii
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 25
care execută cele mai diverse
modele de veşminte preoŃeşti
la preŃuri foarte accesibile.
Altul de broderie, unde se
execută veşminte preoŃeşti cu
diverse modele de broderie;
atât la veşmintele preoŃeşti cât
şi la praporii brodaŃi, modelele
sunt inspirate din frumoasele
broderii greceşti. Mânăstirea
mai are şi un atelier de
pictură, de unde ies icoane
bizantine pe pânză sau lemn.
Cele trei ateliere pot satisface
cele mai exigente gusturi,
accentul fiind pus în mod
evident pe calitate.
Programul de viaŃă
Aspect din incinta aşezământului monahal afirmat de veacuri de
de inspiraŃie bizantină înfăŃişând scene cu monahism „ora et labora” (roagă-te şi
personaje biblice. munceşte) e pe deplin ilustrat aici. Munca
Mai apoi, de-a lungul anilor, împletită cu rugăciunea aduce, pe lângă
Mânăstirea Sfânta Cruce a cunoscut o armonia sufletului, o armonie şi în produsele
dezvoltare uimitoare devenind o adevărată executate. Nici rugăciunea nu încetează
comoară a Crişanei - un adevărat niciodată. Programul slujbelor în
complex monahal prin care îi uimeşte mânăstire este următorul: zilnic se
pe toŃi credincioşii care vin în săvârşesc cele şapte laude
pelerinaj. Pe lângă biserica bisericeşti şi Sfânta Liturghie,
principală, mănăstirea mai are trei iar săptămânal (vineri) Taina
paraclise, dintre Paraclisul Sf. Sfântului Maslu. În Paraclis,
Ioan Rusul are dimensiunile după rânduiala mânăstirii,
unei adevărate biserici. se citeşte necontenit
În doar câŃiva ani Psaltirea, maicile
obştea mânăstirii a sporit schimbându-se între ele la
impresionant, în prezent anumite intervale de timp.
fiind un număr de 75 de Aflată într-o zonă
maici vieŃuitoare, în fruntea care, din punct de vedere etnic
cărora se află maica stareŃă şi religios, prezintă o mare
Stavrofora Mina Bădilă şi varietate, Mânăstirea Sfânta
părintele duhovnic Atanasie Cruce este asemănată de multe
Paleu, cei care veghează la ori de credincioşii şi de
respectarea bunelor rânduieli pelerinii care vin aici ca fiind
statornicite prin canoanele SfinŃilor Grădina Maicii Domnului, atât
PărinŃi. datorită frumuseŃii sale, cât şi
Deşi aflată la început de drum, datorită liniştii şi păcii
avându-şi existenŃa de doar 18 ani, duhovniceşti care există în
mănăstirea are deja câteva ateliere. acest loc.
Astfel, aici găsim un atelier de Veşmânt arhieresc lucrat Ovidiu Botiş - clasa a XII-a
croitorie, care are o dotare modernă şi la Mănăstirea Sfânta Cruce
26 Spes Orthodoxiae Nr. 3

Scrierea cuneiformă

S
crierea cuneiformă (din limba
franceză: cunéiforme) este
printre primele forme de
exprimare scrisă din lume. Scrisul a fost
inventat, probabil, cu aproximativ 5000
de ani în urmă, și constă din cuie săpate în
piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă,
folosit de unele popoare orientale antice.
La început, ei desenau imagini, dar
apoi acestea s-au transformat în simboluri
în formă de cuie, care sunt denumite
scriere cuneiformă. Sumerienii erau
caracterizați ca fiind un popor politeist
folosind scrierea cuneiformă pe plăci de
Bulă cu scriere cuneiformă
ceramică sau lut. Obiecte diferite erau
reprezentate prin simboluri diferite, iar numărul acestora era reprezentat prin repetiție.
Primele vestigii ale sumerienilor au fost descoperite la sfârşitul secolului al XIX-lea în situl
Girsu1,de către arheologul francez, Ernest de Sarzec. În straturile cele mai vechi, el scoate la iveală
un număr mare de statui, de obiecte votive2 şi mai multe mii de tăbliŃe cuneiforme, care, odată
descifrate, permit să reconstituie funcŃionarea unei cetăŃi-stat sumeriene.
Deşi aceste tăbliŃe sunt cele mai cunoscute, până la sfârşitul mileniului al IV-lea î.Hr.,
sumerienii păstrează elementele de contabilitate (turme, recolte) prin calculi, nişte fişe de argilă
care corespund unor numere. Calculii sunt vârâŃi în „bule-plicuri” de argilă. Proprietarul „bulei” o
închide cu o „pecete-cilindru”, gravată cu un desen care o identifică. Acest procedeu îi permite să
transmită informaŃii controlate. Încetul cu încetul, se capătă obiceiul de a trasa pe „bulă” crestături
reprezentând calculii plasaŃi în interior. Se constată atunci că nu mai e nevoie să se recurgă la
calculi,fiind suficient să se trimită „bula” care poartă crestăturile. Pe parcursul timpului, „bula” se
aplatizează şi devine astfel tăbliŃă.

1
Este oraşul modern cu denumirea de Tell Telloh din Irak
2
Obiect ce exprimă o făgăduinŃă solemnă faŃă de divinitate
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 27
Cele circa 1200 de documente scrise, găsite în
templul zeiŃei Bawa, la Girsu constituie cele dintâi arhive
administrative ale Mesopotamiei şi reprezintă o bază
solidă pentru a reconstitui ce însemna gestionarea unui
mare organism religios sumerian în epoca lui
Urukagina3. Starea de război din această vreme este
reflectată în scrierile cuneiforme cuprinzătoare a unor
liste de recrutare, unde sunt recenzaŃi bărbaŃii aparŃinând
echipelor de muncitori ai templului. Lista cea mai veche
cuprinde 43 de persoane: pescari de apă dulce, olari,
arboricultori, prelucrători de stuf.
Către 3300 î.Hr. apar la Uruk primele texte scrise
veritabile. Principiile de bază ale acestei scrieri sunt
simple: se reproduc elemente reale, reprezentate stilizat
pe argilă. Acestea sunt pictogramele (desene figurative).
În acest sistem, un desen reprezintă un animal, o plantă
sau un obiect utilitar. Treptat, reprezentarea unor noŃiuni
se „codifică”: de exemplu, o pasăre şi un ou desenate
Scriere pe argilă moale alături pot sugera ideea de naştere. Se introduc şi
cu un stilou de stuf
elemente pur abstracte, ca notaŃiile de cantităŃi.
Pictogramele fac astfel loc ideogramelor4. Semnele se simplifică în combinaŃii de „cuie”, mai uşor
de imprimat în argila moale decât liniile curbe.
Pe măsură ce apare vastul potenŃial al acestui sistem, sumerienii îşi dau seama cât de greoi
este procedeul de scriere în care, pentru fiecare cuvânt este nevoie de un desen corespunzător. Ca
atare, ei recurg la grupări de sensuri în jurul unui singur semn. La sfârşitul acestui proces,
sumerienii dispun, către 2600 î.Hr., de o scriere de aproximativ o mie de semne, alcătuite în
ansamblul de „cuie” înscrise în argilă şi care nu mai au decât o legătură îndepărtată cu desenul-
pictogramă original.
Acest sistem de scriere
poate părea foarte complicat,
fiindcă fiecare semn poate avea în
acelaşi timp mai multe valori
fonetice şi mai multe valori
ideogramatice şi nimic nu arată
care dintre ele trebuie aleasă.
Trebuie să înŃelegem totodată, că
această scriere nu este concepută ca
o simplă „unealtă”, ci exprimă
deopotrivă o concepŃie despre
lume, despre modalitatea de a o
reprezenta şi, implicit, de a o
stăpâni. Sistemul scrierii
cuneiforme nu este la îndemâna
oricui. El rămâne apanajul unor
specialişti, tehnicieni ai scrisului. Scribii5 stăpânesc simultan arta de a scrie şi de a socoti,
cunoaşterea formulelor juridice, epistolare, administrative.

3
Rege al cetăŃii-stat Lagash din Mesopotamia între anii 2380 – 2360 î.Hr.
4
Semn grafic care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii
5
Persoana învăŃată care cunoştea întregul sistem de administrare şi, cel mai important, ştia scrie şi socoti
28 Spes Orthodoxiae Nr. 3
Scrierea cuneiformă a avut un rol extrem de important, atât în evoluŃia scrisului până în ziua
de astăzi, cât şi în administrarea statelor, în recenziile populaŃiilor, în aspectele educaŃionale şi
religioase ale unui stat, cât şi în marile triumfuri ale vitejilor conducători, regi şi comandanŃi
militari. Prin apariŃia şi evoluŃia acestei scrieri, s-a format o temelie a transmiterii de informaŃii, de
stocare de informaŃii, dar în special în esenŃa culturală a oricărei civilizaŃii.

Bibliografie: CivilizaŃii Antice, Editura Larousse, coordonator Catherine Salles


Alexandru Mihai CarŃiş – clasa a X-a

C
a de fiecare dată, la început de toamnă, după o vacanŃă binemeritată, sunetul
clopoŃelului cheamă din nou la şcoală pe toŃi învăŃăceii, mai mari sau mai mici,
invitându-i să se implice plini de elan în aventura cunoaşterii şi a formării, a
pregătirii pentru viaŃă şi a descoperirii tainelor ei.
Începutul unui nou an şcolar este desigur un moment de mare importanŃă pentru şcoală,
pentru copii şi tineri, pentru părinŃi şi dascăli, dar şi pentru societate în general, care, în final, se
legitimează şi prin educaŃia pe care o oferă copiilor şi tinerilor, prin felul în care îi formează şi îi
pregăteşte pentru viaŃă.
Pentru slujitorii şcolii
începutul unui nou an şcolar este
prilej de bucurie, de emoŃii, de vise
şi idealuri ce prind contur şi se
finalizează prin râvna la învăŃătură a
celor chemaŃi să desluşească taina
cărŃii şi prin pasiunea dascălilor,
care aprind şi Ńin vie flacăra culturii,
a ştiinŃei şi a dragostei de învăŃătură.
Este speranŃa păşirii pe o nouă
treaptă de lumină din drumul spre
cunoaştere, spre adevăr, spre
înŃelegerea tainelor lumii acesteia şi
a celei de dincolo, spre desăvârşirea
la care cu toŃii am fost chemaŃi de
Creator.
Cu binecuvântarea şi în prezenŃa PreasfinŃitului Sofronie, Episcopul Oradiei, Liceul
Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea şi-a deschis porŃile luni, 13 septembrie,
pentru anul şcolar 2010-2011. Festivitatea de deschidere a noului an şcolar s-a desfăşurat în curtea
liceului, participând PreasfinŃia Sa Sofronie, alături de reprezentanŃi ai Inspectoratului Şcolar
JudeŃean Bihor, domnul inspector şcolar general adjunct Nicolae Ungur şi Părintele inspector şcolar
pentru Religie Florin NegruŃiu. La festivitate au fost prezenŃi peste 550 de elevi însoŃiŃi de părinŃi şi
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 29
cadre didactice. Preacucernicul părinte director Radu Rus alături de diaconul profesor Alin Sonea
au săvârşit slujba de Te-Deum.
După slujba de Te-Deum, P.S. Sofronie a Ńinut un cuvânt ocazional menŃionând că orice
lucru pe care îl începem trebuie pus sub binecuvântarea lui Dumnezeu. „AveŃi binecuvântarea
Bisericii şi ne rugăm lui Dumnezeu să vă deschidă minŃile şi inimile, dragi copii, pentru ca să puteŃi
face bucurie profesorilor şi părinŃilor voştri. Să ştiŃi că Dumnezeu din ceruri ne zâmbeşte tuturor.
Fiecare dintre noi, fiecare popor, fiecare oraş, are un înger păzitor. Chiar şi şcoala aceasta, care
acum porneşte la un nou început, primeşte un înger păzitor, care ne va feri pe toŃi de rele şi ne va
putea ajuta să împlinim voia lui Dumnezeu”, a spus Episcopul Oradiei. Inspectorul şcolar general
adjunct a transmis mesajul ISJ Bihor, urând succes şi multe realizări elevilor şi cadrelor didactice.
Directorul liceului, prof. Dr. Gheorghe Erdeli a urat
bun venit în şcoală bobocilor din clasele I şi a IX-a şi i-
a asigurat de căldura cu care vor fi înconjuraŃi de către
elevii mai mari şi de către profesori, astfel urmând să se
acomodeze cât mai uşor cu cerinŃele şcolii.
După festivitate PreasfinŃitul Sofronie a vizitat
capela liceului şi a discutat cu profesorii şi părinŃii,
binecuvântându-i şi urându-le succes în noul an şcolar.
Capela serveşte ca locaş de închinare pentru elevii şi
dascălii liceului, unde aceştia săvârşesc rugăciunile
dimineŃii şi Sfânta Liturghie.
Patronul spiritual al capelei este Sfântul Apostol
Iacov, fratele Domnului. Acest hram nu a fost ales la
voia întâmplării. Sfântul Iacov a făcut parte din grupul
de 70 de ucenici al Mântuitorului, se spune că era sfânt
încă din pântecele mamei sale. Nu a gustat vin sau altă
băutură alcoolică, nu mânca nici un fel de carne şi nu
şi-a tăiat barba. A fost primul episcop al Ierusalimului,
participând şi prezidând Sinodul Apostolic din anul 50.
Mergea la templu şi se ruga mult, încât i s-a făcut pielea de pe genunchi tare ca şi cea a cămilei.
În canonul Sfintei Scripturi ni s-a păstrat o epistolă sobornicească scrisă de acest apostol, în
care sunt cuprinse învăŃături doctrinare şi morale foarte importante.
Se spune că, în ziua Paştilor s-a suit pe aripa Templului ca să propovăduiască cuvântul lui
Dumnezeu; evreii umplându-se de răutate, l-au aruncat de pe Templu, murind ca martir şi fiind
îngropat în apropiere. O altă tradiŃie spune că a fost condamnat la moarte prin lapidare de către
arhiereul iudeu Annanas şi, pentru că nu a murit sub ploaia de lovituri, unul dintre cei de faŃă i-a
zdrobit capul cu un ciomag.
Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului a fost episcop al Ierusalimului timp de treizeci de
ani, iar la şaizeci şi şase de ani ai vieŃii sale a pătimit pentru Hristos. Biserica Ortodoxă îl
prăznuieşte la data de 23 octombrie a fiecărui an.
Alexandru Vereş – clasa a X-a

Troparul
Troparul Sfântului Apostol Iacov, fratele Domnului
Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic
ești
ti neî
neînduplecat; îndră
ndrăzneală
zneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un
ierarh. Roagă
Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
30 Spes Orthodoxiae Nr. 3

Credinþa la români
(IiI)

D upă retragerea aureliană (271-275), marea masă a populației daco-romane rămâne


pe loc și își continuă existența pe aceste meleaguri. În timp, peste această populație
s-au abătut populații migratoare precum hunii, avarii, goții și gepizii, iar partea de
sud a actualei Oltenii și Muntenii a fost reocupată pentru scurt timp de romani în timpul lui
Constantin cel Mare.
După promulgarea Edictului de la Milan (ianuarie 313) care oferea libertate Creștinismului
aprig persecutat, Creștinismul s-a putut răspândi liber și în Dacia, câștigând tot mai mulți adepți,
prezența acestuia pe teritoriul actual al țării noastre putând fi demonstrată de câteva mărturii
arheologice.
1.Obiecte paleocreștine în Transilvania:
În anul 1775, s-a descoperit la Biertan, în
județul Sibiu, o tăbliță votivă (donarium) de bronz,
dreptunghiulară, cu lungimea de 32,5 cm, iar lățimea
între 12,6 și 13,2 cm, pe care era săpată o inscripție în
limba latină: Ego Zenovius votum posui (Eu, Zenoviu,
am împlinit făgăduința). De tăbliță atârna un disc cu
monograma lui Hristos și de care mai atârna încă un
obiect, probabil o candelă. Inscripția datează din
secolul al IV-lea.
În apropierea ruinelor fostului Porolissum
(Moigrad – jud. Sălaj), s-a descoperit un disc cu
monograma lui Hristos, cu un fragment de inscripție
votivă, datând tot din secolul al IV-lea.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea s-a
descoperit la Turda (Potaissa în timpul romanilor) o
pietricică de onix de mărimi reduse (1,3 X 1,1 cm), TăbliŃa votivă descoperită la Biertan
cunoscută și sub numele de „gema de la Potaissa” pe
care era sculptată scena Bunului Păstor și cuvântul grecesc ΙΧΘΥΣ (criptogramă creștină care se
traduce prin Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul). Gema nu se mai păstrează și ne este
cunoscută doar din relatările grafice ale vremii.
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 31
A mai fost descoperită o altă gemă, nu se știe unde, și care se
păstrează la Muzeul Național din Budapesta. Și aceasta este de
mărimi reduse și înfățișează, de asemenea, scena Bunului Păstor, dar
într-un alt mod față de cea descoperită la Turda.
La Cluj-Napoca (fosta Napoca romană) a fost descoperit un
monument funerar păgân și anume o lespede de piatră cu inscripții
latine păgâne, dar care a fost refolosită de un creștin prin secolul al
IV-lea ca bază a unui sicriu. Creștinul respectiv a săpat în interiorul
unei litere o cruce, ceea ce dă caracterul creștin al acestui monument Scena Bunului Păstor pe gema
descoperită la Turda
funerar.
Tot din Transilvania provin și o serie de opaițe din lut cu caracter creștin, având pe ele
imprimate semne creștine. Astfel de opaițe se păstrează în muzeele Brukenthal din Sibiu, Muzeul
Țării Crișurilor din Oradea, cele din Alba Iulia sau Cluj-Napoca.
Mai mult, există dovezi conform cărora, după 275, o serie de monumente sau clădiri publice
romane au fost refolosite în serviciul cultului creștin. Ca exemplu putem lua un templu păgân din
Porolissum, transformat ulterior în locaș de cult creștin.
2.Obiecte paleocreștine în Banat:
În anul 1841 s-a descoperit în tencuiala zidului împrejmuitor al bisericii române din Băile
Herculane un inel de aur pe care era săpat un delfin, iar deasupra lui un păun, simboluri creștine.
Este socotit a fi de proveniență orientală, din secolele III-IV.
Tot în Banat s-au mai descoperit un inel de bronz în formă de cruce în râul Caraș, un inel de
bronz cu cruce în Sacoșul Turcesc, un opaiț de bronz în formă de pește la Lipova, un capac de lut cu
cruce la Tibiscum, iar la Morisena s-au descoperit fundațiile unei bazilici paleocreștine cu
baptisteriu din secolele IV-VI.
3.Lăcașuri de cult și obiecte paleocreștine în Oltenia:
Urmele unui locaș de cult creștin de prin secolul IV s-au
descoperit în localitatea Slăveni din județul Olt. Biserica respectivă a
fost construită din piatră, cărămidă și țigle, legate cu lut cleios, având
dimensiunile de 21 X 7 m.
Vestigii paleocreștine au fost descoperite și la Sucidava, pe
Dunăre (azi Celei, înglobat în orașul Corabia). Sucidava, puternic
centru comercial și militar, a rămas sub stăpânire romană și după 275.
Aici au fost descoperite resturile unei bazilici datând de prin secolele
V-VI, bazilică compusă dintr-o sală patrulateră la intrare, o navă și o
absidă circulară, având dimensiunile de 20,90 X 10,20 m. În apropierea
altarului acestei bazilici a fost descoperit un fragment dintr-o amforă de
lut pe care se afla o inscripție grecească (Maria a născut pe Hristos,
Fiul lui Dumnezeu), precum și numele preotului Lukonokos, fiul lui
Lykathios. Săpăturile din restul cetății
au scos la iveală diferite amfore, opaițe
OpaiŃ creştin descoperit la
cu toartă cruciformă, cruciulițe de
Tomis bronz, etc.
La Reșca, în județul Olt, s-au
descoperit câteva geme și două opaițe decorate cu cruci din secolul
al IV-lea, iar la Luciu (jud. Ialomița) un opaiț de bronz cu toartă în
formă de cruce.
4. Urme paleocreștine în Dobrogea:
În Dobrogea, antica Scythia Minor, provincie cu o mare
însemnătate pentru noi din punct de vedere creștin, s-au descoperit o Disc aparŃinând episcopului
Paternus al Tomisului
mulțime de vestigii ce dovedesc existența și continuitatea
32 Spes Orthodoxiae Nr. 3
Creștinismului în spațiul carpato-danubiano-pontic.
Astfel au fost descoperite peste o sută de inscripții creștine din
secolele IV-VI în Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia), Histria,
Axiopolis (lângă Cernavodă), Dinogetia, Ulmetum (Pantelimon),
Tropaeum Traiani (Adamclisi), dintre care un sfert sunt în limba latină,
iar restul în limba greacă, creștinii menționați în ele aparținând tuturor
categoriilor sociale (negustori, ofițeri, soldați, funcționari, slujitori ai
Bisericii).
Un alt obiect de valoare este un disc din argint aurit cu
diametrul de 61 cm, care a aparținut episcopului Paternus al Tomisului,
refăcut de el înainte de anul 518. Avea monograma lui Hristos (ΧΡ),
precum și literele α (alfa) și ω (omega). A fost descoperit în anul 1912,
iar astăzi se găsește în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (Rusia).
OpaiŃ creştin descoperit la
Capidava

Pe teritoriul Dobrogei au
fost descoperite ruinele a peste
35 de bazilici paleocreștine,
dintre care șase numai în Tomis.
La Tropaeum Traiani s-au
descoperit cinci bazilici, dintre
care cea mai însemnată este
bazilica de marmură, dar și
bazilica în formă de T (lungă de
33,80 metri). Săpăturile
arheologice de la Histria au scos
la iveală fundațiile a șapte
bazilici datând din secolele V-
Ruinele basilicii de la Adamclisi (Tropaeum Traiani) VI, iar la Dinogetia o bazilică de
prin secolele IV-V. La Piatra
Frecăței, în județul Tulcea, s-au
descoperit fundațiile unei bazilici
din timpul lui Constantin cel Mare
(306-337), cea mai veche din sud-
estul Europei. S-au mai descoperit
bazilici la Troesmis, Axiopolis,
Constantiana, Noviodunum,
Ulmetum, Ibidia, Callatis,
Izvoarele, Niculițel și la Halmyris.
5. Concluzii:
Din simpla enumerare a
atâtor mărturii arheologice
constatăm că în secolele IV-VI
Creștinismul a devenit foarte
răspândit în Dacia și în Scythia
Minor. De asemenea aceste mărturii Vestigii creştine scoase la lumină în Histria
dovedesc continuitatea populației
daco-romane pe teritoriul actual al Ńării noastre după retragerea aureliană din 271-275.
Armando Jurjescu – clasa a XII-a
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 33

I
saac, după cum sună în transcriere casă Eliezer din Damasc. Dar, Dumnezeu i-a
greacă şi latină, provine din forma promis lui Avraam că va avea ca moştenitor un
verbală ebraică „yishaq”, în copil al său şi a întărit că descendenŃa lui va fi
traducere „el râde”, din care numeroasă ca stelele cerului.
subiectul a ieşit din uz. Probabil tatăl a râs Pentru că, în pofida făgăduinŃei copiii
astfel încât „tatăl râde” ar trebui explicat ca nu veneau, soŃia lui Avraam Sara a încercat să
nume ce descrie o situaŃie care exprimă bucuria colaboreze în felul ei la planul lui Dumnezeu
tatălui, pentru că i s-a născut un fiu. Dar, de încredinŃând soŃului ei drept concubină, potrivit
obicei se adaugă un element teofor, adică un practicii juridice din Orientul antic pe
nume divin.
Dumnezeu, care este deasupra
tuturor şi atotputernic îl fac doar să
râdă. Dar, de când s-a descoperit la
Ugarit că se vorbeşte despre râsul
zeului El ca expresie de bucurie şi
binecuvântare, şi forma scurtă a
numelui Isaac, transmisă din perioada
patriarhală, a fost interpretată în sensul
„yishaq-el” „divinitatea (El) să poată
râde, surâde”. Forma nominală a fost
apoi aplicată cu sensul că Dumnezeu
priveşte la cel care poartă acest nume
cu un surâs binevoitor, arătându-şi
astfel bunătatea şi milostivirea faŃă de
el. În acest caz, am fi în faŃa unui nume
care exprimă o urare şi care pune
accentul pe un raport mai personal cu
Dumnezeu.
Sacrificiul lui Isaac– pictură de Caravaggio
Dumnezeu a făgăduit lui
Avraaam că va lua în stăpânire pământul lui slujitoarea ei egipteană Agar, de la care, într-
Canaan şi îi va da o descendenŃă numeroasă ca adevăr, Avraam a avut un copil, pe Ismael (Gen
pulberea pământului (Gen 13, 14-17). 16). Când Dumnezeu i-a adus vestea unui
FăgăduinŃa trebuia să fie pentru Avraam mai descendent şi din soŃia sa Sara, Avraam a căzut
mult decât de neînŃeles, pentru că era deja cu faŃa la pământ şi a râs, ceea ce înseamnă că
înaintat în vârstă şi fără copii, cum arată şi din respect a râs nu în faŃa lui Dumnezeu, ci în
faptul că şi-a ales ca moştenitor pe sclavul de inima sa, necrezând că un nonagenar putea să
mai procreeze. Încă de aici, menŃiunea râsului
34 Spes Orthodoxiae Nr. 3
este în raport cu numele pe care Avraaam îl va Înfruntând şi depăşind încercarea fără să
da fiului său Isaac (Gen 17, 15-19). Şi soŃia protesteze şi să se îndoiască dând o dovadă
Sara a trebuit să râdă pe ascuns, când trăgând splendidă de încredere nezdruncinată în
cu urechea în spatele cortului, a reuşit să audă Dumnezeu, Isaac a fost cruŃat şi lui Avraam
că Oaspetele i-a promis lui Abraham că într-un acest fiu i-a fost dăruit pentru a doua oară, după
an va avea un copil (Gen 18, 10-15). momentul naşterii, împotriva oricărei speranŃe.
Pentru că Avraam era deja înaintat în ani şi
Fiul primit, dar al lui Dumnezeu fiul său, Isaac, avea de acum vârsta de 40 de
Viitorul era deci hotărât. Isaac a ani, problema căsătoriei nu mai putea fi
devenit băieŃandru şi, s-ar putea spune, toate amânată. Pentru a evita ca Isaac să se
păreau să meargă bine. Dar, dintr-o dată totul căsătorească o femeie din Canaan, Avraam l-a
este pus sub semnul întrebării. Dumnezeu a trimis pe administratorul său în Haran (nordul
Mesopotamiei, astăzi - sudul Turciei, aproape
de graniŃa cu Siria), pământ din care, cândva, el
însuşi plecase spre Canaan (Gen 11, 31; 12, 4)
şi unde trăia în continuare familia fratelui său
Nahor. Slujitorul trebuia să aleagă acolo o soŃie
pentru Isaac. Din Haran, trimisul lui Avraam s-
a întors cu Rebeca, fiica lui Batuel, unul din fiii
lui Nahor. Isaac, care se oprise în Negheb, la
fântâna Lahai-Roi (Gen 24, 62), a luat-o în
căsătorie şi iubirea ei i-a adus mângâiere pentru
pierderea mamei, Sara (Gen 24). Când şi
Avraam a murit, la vârsta de 175 de ani, el l-a
îngropat alături de Sara în peştera Macpela,
aproape de Hebronul de astăzi.

Fiul făgăduinŃei continuă istoria


mântuirii
Timp de 20 de ani, Isaac şi Rebeca n-
au avut copii, până când Dumnezeu a împlinit
rugăciunea lui Isaac şi i-a dăruit doi gemeni,
Esau şi Iacob (Gen 25,19-26). Dar dacă ne
gândim la făgăduinŃa unei descendenŃe
numeroase, făcută lui Abraham, uimeşte faptul
că Isaac a trebuit să se mulŃumească cu aceşti
doi fii. Şi în plus, doar unul dintre ei era
Îngerul îl împiedică pe Avraam să-l sacrifice pe Isaac – destinat să moştenească făgăduinŃa. Cât de
pictură de Rembrandt mare trebuie să fi fost uimirea generaŃiilor
decis să pună la încercare statornicia credinŃei viitoare văzând cum, pornind de la începuturi
lui Avraam şi i-a poruncit să-l jertfească pe fiul atât de modeste şi lipsite de strălucire, Israel s-a
său unic şi iubit, Isaac. Avraam, fără să spună dezvoltat atât de mult încât a devenit un popor
niciun cuvânt chiar dacă avea inima frântă, era numeros.
hotărât să împlinească această poruncă aparent Într-o zi a izbucnit o foamete şi Isaac a
lipsită de sens. mers la Gherar, la Abimelec, regele filistenilor.
Primise acest copil într-un mod de Dumnezeu i-a poruncit să locuiască în acel
neînŃeles, acum era gata să renunŃe la el într-un pământ ca străin, i-a făgăduit o binecuvântare
mod la fel de misterios. În acest episod, cel mai îmbelşugată şi i-a garantat, cum făcuse deja şi
cunoscut din viaŃa lui Isaac (Gen 22), se vede cu Avraam, o descendenŃă numeroasă ca stelele
totuşi în prim plan comportamentul tatălui. cerului.
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 35
Imediat după aceea, Isaac a trebuit să-şi Lectura posterităŃii
dea seama că făgăduinŃele lui Dumnezeu nu pot În istoria patriarhilor, Isaac ocupă un
fi împiedicate nici de evenimente neprevăzute loc mai degrabă modest, puŃin evidenŃiat dacă
şi nici de comportamentul nechibzuit al omului. se compară locul atribuit lui Avraam şi lui
Pentru că Isaac a spus că Rebeca este sora sa, Iacob. Pe de altă parte, în cazul său se găseşte
femeia a ajuns în haremul lui Abimelec, care descrierea genuină a ambientului tipic al vieŃii
însă a repus-o imediat în libertate când a aflat semi-nomade a părinŃilor din vechime care
din întâmplare că de fapt aceasta era soŃia lui trăiau în corturi şi se ocupau cu creşterea
Isaac, şi cu mărinimie şi frică de
Dumnezeu, a luat sub protecŃia sa
această familie. Binecuvântarea lui
Dumnezeu asupra lui Isaac s-a
concretizat cât de curând într-o
bunăstare tot mai mare. Isaac a câştigat
de o sută de ori mai mult ca înainte şi a
devenit extraordinar de bogat în
animale, încât din invidie filistenii i-au
umplut fântâna cu pământ. Isaac a
pornit în căutarea unor noi păşuni şi a
avut parte de reuşită când, săpând, a
descoperit surse de apă proaspătă,
indispensabile pentru viaŃa nomadă.
Dar, alte grupuri de nomazi, cum se
întâmpla deseori între locuitorii stepei,
i-au contestat dreptul asupra acestor
izvoare săpate cu mare caznă şi absolut Isaac îl binecuvintează pe Iacov, pictură de Govert Flinck
necesare supravieŃuirii, încât el, pentru
a scăpa de reacŃiile invidioase şi de ciocnirile animalelor mici. Paginile despre viaŃa lui
violente, a continuat până la Beerşeba, păstrează trăsăturile originale ale luptei
ajungând astfel să se stabilească în locul de continue pentru supravieŃuire, o existenŃă
unde a plecat. Că Isaac devenise între timp atât condiŃionată de secetă şi foamete, precum şi de
de puternic şi prestigios, o dovedeşte şi faptul interesele populaŃiei sedentare. ViaŃa sa este
că regele Gherarei, Abimelec, a venit la el trăită într-o trecere continuă de la o păşune la
împreună cu oamenii lui de încredere, Acusat şi alta, mereu în căutarea apei, atât de preŃioasă,
comandantul Picol, pentru a încheia cu Isaac un dar nu rareori cauză de certuri violente. Sub
pact de neagresiune. Cu deferenŃă, suveranul acest profil, Isaac ca „săpător de fântâni”
străin trebuie să recunoască în Isaac pe „unsul păstrează trăsături deosebit de arhaice.
Domnului”. Pentru prima dată reiese de aici în TradiŃiile despre Isaac sunt cele mai
mod clar un aspect al măririi şi al cinstei, pe scurte, dintre cele care se referă la cei trei
care autorul sacru le consideră ca datorate faŃă patriarhi. În scrisoarea către Romani (9, 6-13),
de Israel, pe motivul alegerii lui din partea lui Apostolul Pavel îl defineşte pe Isaac „părintele
Dumnezeu şi pe care toate celelalte popoare ar nostru”. Ca fiu al făgăduinŃei, este un model al
fi trebuit să i le recunoască. Pentru că slugile adevăraŃilor fii ai lui Dumnezeu. De aceea, în
lui Isaac, care s-au pus imediat pe săpat fântâni, scrisoarea către Galateni (4, 28), apostolul
au găsit imediat apă, chiar în ziua în care au aminteşte creştinilor: „Dar voi, fraŃilor, sunteŃi
început să sape, Isaac şi Abimelec au încheiat fii ai făgăduinŃei, asemeni lui Isaac”.
un pact solemn şi au numit fântâna „Sheba”, Lucian Lipai & Călin MihuŃ - clasa a XI-a
„jurământ”, iar oraşul, „Beer-Sheba”, adică (adaptare după Paul Maiberger - Marile figuri
„fântâna jurământului” (Gen 26, 32-33). ale Vechiului Testament)
36 Spes Orthodoxiae Nr. 3

S
f. Apostol Iacov a fost fiul lui luat aminte la învăŃăturile Fiului lui Dumnezeu
Zevedeu şi al Salomeei, fratele şi au văzut minunile pe care acesta le-a făcut.
Sf. Evanghelist Ioan. Înainte de a Ei au iubit atât de mult pe Domnul lor încât au
fi unul din apostolii Mântuitorului Sf. Apostol voit să pogoare foc din cer, asupra celor ce nu
Iacov împreună cu fratele său Sf. Ap Ioan au credeau în Hristos să-i piardă. Şi ar fi făcut
fost mai întâi ucenici ai Sf. Ioan Botezătorul acestea, dacă Mântuitorul îndelung răbdător nu
dar au fost chemaŃi la apostolat de către i-ai fi oprit
Mântuitorul la Lacul Ghenizaret, unde şi-au Domnul le descoperă lor mai mult decât
lăsat mrejele, corabia şi pe tatăl lor şi au mers celorlalŃi apostoli, dumnezeieştile Lui taine,
după Iisus în urma chemării Lui cea precum pe Tabor, când a vrut să-şi arate slava
dumnezeiască şi l-au urmat pretutindeni, şi au dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, Ioan şi Iacob.
Iar, după primirea Sfântului Duh, Sfântul
Apostol Iacob s-a dus în Spania şi alte părŃi
pentru a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu.
În zona Spaniei şi Portugaliei de-a
lungul timpului circula mai multe legende cu
privire la călătoriile misionare ale Apostolului
Iacob. În anul 41 se presupune că apostolul a
venit din Ierusalim în zona Cadiz, străbătând
Italica, Merida, Coimbra, Braga, Iria, Lugo,
Astroga, Palencia, Horma, Numancia şi
Zaragoza. A fost închis împreună cu cei
proaspăt convertiŃi în timp ce vestea Învierea
Domnului, dar a fost eliberat cu ajutorul Maicii
Domnului, care l-a sfătuit să se ducă în Nord-
Vestul Spaniei, la Galicia.
După ce şi-a încheiat misiunea de
evanghelizare în zona Galicei, Sfântul Apostol
s-a îndreptat spre Zaragoza unde Maica
SfinŃii Apostoli Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 37
Domnului i s-a arătat din nou. După mai bine Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe
de un an de misiune, ce a determinat primele Sfântul Apostol Iacob la 30 aprilie. Puterea să
creştinări din Spania şi Portugalia, Iacob s-a făcătoare de minuni se arătă în preajma
întors la Ierusalim, şi pe când se afla pe la Efes războaielor, înfricoşând pe atacatori, cu sabia în
Maica Domnului i-a vestit de aproprierea mână, călare.
martiriului. „Apostolii au fost trimişi de către
Domnul să vestească în întreaga lume că Fiul
lui Dumnezeu a venit şi a îndurat suferinŃa,
pentru a nimici moartea şi ca să aducă viaŃă
trupurilor noastre (...), alăturând şi unind Duhul
lui Dumnezeu cu făptura lui Dumnezeu, pentru
ca omul să poată fi după chipul şi asemănarea

După martiriu, conform „Codex


Calixtinus” – sec XII moaştele i-au fost duse de
către ucenici în Spania-Galicia, unde cu timpul
s-a uitat locul mormântului. A fost redescoperit
în jurul anului 814 de călugărul Pelaghie,
întrucât deasupra locului unde se aflau
moaştele sfântului Iacob o stea s-a văzut
strălucind şi se auzeau cântări îngereşti. Locul
acela s-a numit Compostela şi pe el s-a zidit o
biserică, ce a devenit mai târziu catedrala
Santiago de Compostela, unde până azi se află
moaştele Sf. Apostol Iacob.
Se consemnează minuni ale Sf. Apostol
Iacob din sec IX, când s-a arătat în vis unui
conducător local, anunŃându-l că el este
ocrotitorul Spaniei potrivit voinŃei lui
Dumnezeu, şi că va apăra poporul spaniol de
mauri, dacă va fi invocat. De atunci s-a născut
strigătul de luptă „Dumnezeu îl ajuta pe
Santiago”, iar acesta a fost văzut pe câmpul de
luptă, călare pe un cal alb.
Martiriul Sf Iacov, pictură de Albrecht Durer
38 Spes Orthodoxiae Nr. 3
lui Dumnezeu”, ne explică Sfântul Irineu de Trebuie să o păstrăm cu grijă mare, cu
Lugdunum (sec. II), şi „Aceasta este, dragul bunăvoinŃă şi fiind prin fapte bune şi caracter
meu prieten, propovăduirea adevărului şi acesta sănătos bineplăcuŃi lui Dumnezeu.” (din
este planul mântuirii noastre şi calea vieŃii pe „DemonstraŃia propovăduirii apostolice”, a
care profeŃii au prevestit-o, şi Hristos a Sfântului Irineu)
întemeiat-o, şi Apostolii au dat-o nouă, iar
Biserica o dă fiilor ei din întreaga lume. Alexandru DănuŃ Bara - clasa a XI-a

S
âmbătă, 23 octombrie, în ziua
prăznuirii Sfântului Apostol Iacov,
fratele Domnului, PreasfinŃitul
Părinte Sofronie, Episcopul
Oradiei, împreună cu un sobor preoŃi şi diaconi,
a săvârşit Liturghia Sfântului Iacov la Paraclisul
Liceului Teologic Ortodox „Episcop Roman
Ciorogariu” din Oradea, Paraclis care poartă
numele Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului.
Bucuria acestei zile a fost cu atât mai
mare, cu cât a fost primul Hram al Liceului
Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”
din Oradea, Liceu care a luat fiinŃă în urmă cu
trei ani, din iniŃiativa PreasfinŃitului Părinte
Sofronie, Episcopul Oradiei.
Începând cu acest an şcolar, elevii
participă la programul de rugăciune într-un

spaŃiu liturgic adecvat, în cadrul


Paraclisului cu Hramul Sfântul Apostol
Iacov, ruda Domnului. Paraclisul a fost
amenajat şi înfrumuseŃat cu o frumoasă
icoana a Maicii Domnului Vladimirskaia,
pictată pe lemn, care a fost donată de
PreasfinŃitul Sofronie şi aşezată în Sfântul
Altar. De asemenea, PreasfinŃitul Sofronie
a donat a răcliŃă cu Sfinte Moaşte şi alte
numeroase obiecte de cult pentru Paraclisul
Liceului.
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 39
Împletind cultul cu cultura, biblioteca Liceului a primit tot din partea PreasfinŃitului două
Enciclopedii noi, în mai multe volume: Enciclopedia Britanica şi Enciclopedia Grand Larousse
Universel.
Sfânta Liturghie săvârşită cu ocazia primului Hram al Paraclisului a fost una mai deosebită,
săvârşită foarte rar.
Liturghia Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului, este cel mai preŃios şi mai vechi
monument de literatură liturgică. Sfântul Apostol Iacov, primul episcop al Ierusalimului, a fixat pe
temeiuri apostolice, sâmburele acestei opere în Biserica din Ierusalim. De la Ierusalim, Liturghia
Bisericii primare a fost transplantată mai întâi prin Sfântul Apostol Pavel şi ucenicii săi la Antiohia.
Aici, ea a primit de fapt, o dezvoltare treptată şi a devenit Liturghia reprezentativă a ritului liturgic
antiohian. În Asia Mică şi Grecia ea a dat naştere Liturghiilor mai noi, a Sfântului Vasile cel Mare
şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghiile bizantine, care i-au luat curând locul. În Ierusalim era
încă în întrebuinŃare în secolul al IX-lea, iar în restul Orientului ortodox s-a menŃinut până prin
secolul XII, după care a fost înlocuită definitiv cu Liturghiile bizantine.
Astăzi, Liturghia Sfântului Apostol Iacov se săvârşeşte mai cu seamă la Ierusalim şi în
Biserica Ortodoxă a Greciei, în general o dată pe an, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov (23
octombrie).
Dat fiind
faptul că Paraclisul
Liceului Teologic
Ortodox „Episcop
Roman Ciorogariu”
din Oradea a primit
în mod cu totul
providenŃial Hramul
Sfântul Apostol
Iacov, ruda
Domnului, se
cuvenea ca
Liturghia Sfântului
Apostol Iacov, să fie
săvârşită într-un
locaş de cult care
poartă numele
primului episcop al
Ierusalimului.
Liturghia Sfântului
Iacov a fost săvârşită pentru prima dată în Eparhia Oradiei şi tot pentru prima dată în slujirea
liturgică a clericilor liturghisitori, în frunte cu PreasfinŃitul Sofronie.
În cuvântul său de învăŃătură, PreasfinŃitul Sofronie a subliniat sentimentul profund
comunitar şi eshatologic al creştinilor din Biserica primară, sentiment care se regăseşte în atmosfera
Liturghiei Sfântului Apostol Iacov.
Ca şi în Liturghia veche, şi în cea de azi, scopul a rămas acelaşi: săvârşirea Jertfei
euharistice, adică SfinŃirea Darurilor şi apoi săvârşirea tainei comuniunii, adică împărtăşirea
credincioşilor cu ele. Toate prezintă aceeaşi împărŃire în cele trei mari diviziuni ale slujbei:
Proscomidia, Liturghia catehumenilor şi Liturghia credincioşilor.
În concluzie, se poate spune că Liturghia Sfântului Apostol Iacov, prin vechimea ei, capătă
valoare documentară, atestând modul cum s-a închegat şi s-a dezvoltat slujba fundamentală a
cultului creştin.
Cristian Marian PorŃan – clasa a IX-a
40 Spes Orthodoxiae Nr. 3

A,B,C,…ortodox
A…
Apostolicitate – Una dintre însuşirile sau viciul nu este propriu firii umane. Asceza
fundamentale ale Bisericii, după cum afirmă este unul dintre elementele constitutive ale
Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol spiritualităŃii creştine şi este echivalentă cu
(381): „Cred în una, sfântă, sobornicească şi „filosofia activă” a virtuŃilor, cu dezbrăcarea
apostolească Biserică”. Ca noul popor al lui de „omul cel vechi”, cea dintâi treaptă a
Dumnezeu, Biserica este zidită pe temelia urcuşului duhovnicesc. Asceza este un stil de
Apostolilor, având misiunea de a propovădui viaŃă creştină care respinge „amestecarea”
ÎmpărăŃia lui Dumnezeu. Biserica creştină valorilor, pervertirea persoanei umane,
este apostolică nu numai că se prevalează de o degradarea naturii şi mediului fizic, tendinŃa
origine apostolică, adică de continuitatea de a „consuma” în afara sensului comuniunii.
istorică din timpul Apostolilor până astăzi, şi Ea constă în convertirea dragostei naturale în
că posedă anumite instituŃii şi slujiri eros divin. Desigur, asceza creştină nu se
apostolice, fără de care ea nu se poate poate limita la autodisciplină, în sens natural,
identifica, ci şi pentru că are o „trimitere” adică la efortul moral de a face binele şi de a
mesianică, aşa după cum Iisus Hristos a fost evita răul. De asemenea, ea nu epuizează
trimis de Tatăl, iar Apostolii de Iisus. întreg urcuşul duhovnicesc. Nu există asceză
Arianism - erezia emisă de Arie, preot propriu-zisă înainte de har sau fără har.
în Alexandria Egiptului, care susŃine că Fiul Asemănare – stare de desăvârşire la
este inferior Tatălui, fiind o creatură, de unde care este chemat să ajungă omul, creat după
respingerea divinităŃii Fiului; Tatăl e mai chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu,
mare ca Fiul după natură, fiind cauza Lui, de stare pe care a pierdut-o prin căderea în păcat,
unde inegalitatea de natură între persoanele dar pe care o recuperează în Iisus Hristos.
Sfintei Treimi. Fiul este subordonat Tatălui Asemănarea este orientarea şi mişcarea de
după fire. bază a chipului spre perfecŃiunea lui
Împotriva arianismului s-a pronunŃat Dumnezeu, de unde caracterul dinamic al
Sinodul Ecumenic de la Niceea (325), în al antropologiei şi spiritualităŃii creştine. Dacă
doilea articol al Simbolului de credinŃă, prin chipul este o „proprietate” naturală,
expresia „Cel ce este de o fiinŃă cu Tatăl”. asemănarea este rodul libertăŃii şi efortului
Urmând exemplul episcopului Alexandru al voinŃei, al sinergiei. Asemănarea este o stare
Alexandriei, care s-a opus ereziei lui Arie, Sf. care presupune experienŃa liberă şi conştientă
Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei, a a harului îndumnezeitor. Omul se mişcă între
apărat Crezul de la Niceea împotriva chip şi asemănare, depăşind în acest sens
atacurilor arienilor. polaritatea dintre „omul vechi” şi „omul nou”,
Asceză – desprinderea de patimi sau dintre umanitatea negativă de după căderea în
descătuşarea sufletului de planul vieŃii corupte păcat şi umanitatea nouă, îndumnezeită în
pentru a ajunge la starea de nepătimire prin Hristos.
dobândirea virtuŃilor, cu înŃelesul că patima (va urma)
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 41

Pentru avva agathon


agathon

S
puneau unii despre avva Agathon, că au venit unii
la el, auzind că are duh al deosebirii, şi vrând să-l
încerce, i-au spus:
– Tu eşti Agathon? Am auzit că eşti curvar şi îngâmfat.
– Da, aşa e.
– Tu eşti Agathon cel flecar şi bârfitor?
– Eu sunt.
– Tu eşti Agathon ereticul?
– Nu sunt eretic.
Şi l-au întrebat: spune-ne, de ce Ńi-am zis atâtea, şi le-ai
primit, şi cuvântul acesta nu l-ai răbdat?
– Cu cele dintâi mă prihănesc singur, căci e spre binele
sufletului meu; eretic înseamnă depărtarea de Dumnezeu, şi nu
vreau să mă îndepărtez de Dumnezeu.
L-au întrebat iar fraŃii: ce virtute este, părinte, dintre toate
felurile de trai, cea mai ostenitoare?
– Să mă iertaŃi, dar cred că nu e mai mare osteneală decât
să te rogi lui Dumnezeu. Totdeauna când vrea omul să se roage,
vrăjmaşii vreau să-l abată; căci ştiu că nimic altceva nu-i împiedică decât rugăciunea către
Dumnezeu. Şi orice fel de trai ar avea omul, dacă stăruie în el, dobândeşte odihna; dar rugăciunea
este luptă până la cea de pe urmă suflare.

A spus avva Agathon: să-mi fie cineva oricât de drag, dacă ştiu că mă trage în păcat, mă
despart de el.

A mai spus: niciodată nu m-am culcat având ceva împotriva cuiva, nici n-am lăsat pe cineva
să se culce având ceva împotriva mea, pe cât mi-a stat în puteri.

Mai spunea avva Agathon: dacă mi-ar fi cu putinŃă să găsesc un lepros, să-i dau trupul meu
şi să-l iau pe al lui, aş fi mulŃumit. Aceasta este milostenia desăvârşită.

Mai spuneau despre el, că au mers odată să cumpere câte unele la oraş, şi a găsit un străin
zăcând în piaŃă, bolnav, neavând îngrijitor. Şi a rămas cu el bătrânul închiriind o chilie şi cu munca
mâinilor sale plătea chiria şi cu ce rămânea, cele trebuincioase bolnavului. Şi rămase patru luni,
până s-a însănătoşit bolnavul. Şi aşa a plecat bătrânul la chilia sa cu pace.
42 Spes Orthodoxiae Nr. 3

E levii a trei clase de


la Liceul Teologic
Ortodox “Episcop
Roman Ciorogariu” (clasa a
III-a A, prof. înv. primar
Brege Elena Viorica), SO8
„George Coşbuc” (clasa a II-
a, prof. înv. primar Búzási
Noémi) şi Liceul Teoretic
„Fr. Schiller” (clasa a IV-a,
prof. înv. primar Jakabffy
Ellenes Emese), sunt
implicaŃi în derularea
Proiectului educaŃional „Să
ne păstrăm sănătatea”. Sunt
coordonaŃi atât de dascălii lor
cât şi de dr. Külüs Hajnalka –
FundaŃia „Alma Mater” şi
conf. dr. Olivia Ligia Burtă director la Centrul de Cercetare în Medicină de Înaltă PerformanŃă,
Oradea. Proiectul urmăreşte :
• stimularea atenŃiei elevilor către o modalitate de viaŃă mai sănătoasă
• formarea unei concepŃii şi a unei conduite pozitive faŃă de propriul corp
• conştientizarea importanŃei igienei dentare (corporale) asupra sănătăŃii întregului corp
• respectarea regulilor de igienă personală de către toŃi membrii familiei
Una dintre activităŃile incluse în calendar s-a desfăşurat vineri, 29 octombrie la Facultatea de
Medicină şi Farmacie Oradea. OrganizaŃi pe trei centre de lucru, elevii au aflat despre
microorganismele benefice şi
nocive pentru om. Fiecare
clasă a recoltat – cu ajutorul
studentelor de la facultate –
trei probe care au fost apoi
analizate folosind colorarea
Gram. Elevii au putut observa
la microscop bacteriile
existente în locul de unde au
fost recoltate.
În finalul activităŃii,
răspunsurile orale şi
participarea la activitatea
practică au fost răsplătite cu
diplome şi premii din partea
sponsorilor şi a organizatorilor.
Prof. Viorica Brege
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 43

 „ÎmpărăŃia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în
întâmpinarea mirelui.
Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înŃelepte.
Căci cele fără de minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.
Iar cele înŃelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.
Dar mirele întârziind, au aŃipit toate şi au adormit.
Iar la miezul nopŃii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! IeşiŃi întru întâmpinarea lui!
Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor.
Şi cele fără de minte au zis către cele înŃelepte: DaŃi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele
noastre.
Dar cele înŃelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă.
Mai bine mergeŃi la cei ce vând şi cumpăraŃi pentru voi.
Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a
închis.
Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.
Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.
Drept aceea, privegheaŃi, că nu ştiŃi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.”
(Matei 25, 1-13)
de jos în sus, de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, în

Încercuieşte cuvântul găsit în careu şi trage o linie orizontală peste


Cuvintele sunt scrise în linie dreaptă în toate direcŃiile: de sus în jos,

A Z I C Â N D A Q D C J I W Y B
R G F K I E O E C U M P E R E Z
În careul din dreapta sunt ascunse cuvintele subliniate din text.

T A Ş ł N E Â R Ă M Î B V F G R
G W X M Î R Q A W Z A U I Z H F
H Y A Y N A D N Â C E L P A T I
I O V N ł G M I N T E S D F I ł
D D E M E I E P T I P I ł A B A
V A S E L R E M I R E L E N O E
J T F L E T F Â N U N T Ă Ă D H
K A V E P S G T D H B N M M O G
V Î E D T C A N D E L E L E P E
Citeşte cu atenŃie textul de mai sus!

Se recomandă folosirea creionului.

B N N T E D Â Î Z U Ş A G S M V
M T I N S V E C I N C I S A Î I
L Ă T U R N F E C I O A R E T R
T R R A I ł Ă R Ă P M Î R R A P
A Z X V C C Q U M I W G N I T S
R I V B N M Î R Î I ł Â ł K P U
Ă I V T I Ş E I F V E E X W E I
V N B M I R E L U I B Z G Q T O
diagonală.

el, în text!

E D Q W X A Z O G J U M U R Ş P
D R E P T A T R H K N L M L E L
A X S O S I T Ă S I H C N Î D M
44 Spes Orthodoxiae Nr. 3
 Să învăŃăm… prin anecdote:

Regelui Mykerinos1 i-a prezis un oracol că mai are de trăit


numai şase ani. Când a auzit aceasta, Mykerinos şi-a făcut rost de mai
multe candele, pentru ca, aprinzându-le de cum se înnopta, să poată
bea şi petrece zi şi noapte fără întrerupere.
- Voi dovedi că oracolul este mincinos, pentru că, făcând
din noapte zi, voi trăi doisprezece ani în loc de şase.
☺☺☺
Piramida lui Mykerinos
În anul 399 î. Hr., conducerea cetăŃii Atena a hotărât moartea
lui Socrate , prin otrăvire, acuzându-l de ateism şi coruperea tineretului. Xantipa3, aflată de faŃă, a
2

izbucnit în lacrimi:
- Dar tu mori nevinovat!
Filosoful a găsit un răspuns spiritual:
- Xantipa, Ńi-ar fi plăcut poate mai mult să mor vinovat?
☺☺☺
Socrate a fost consultat de către un prieten:
- Ce să fac, să mă căsătoresc sau nu?
- O, scumpul meu amic! ÎŃi va fi tot una! Ori te căsătoreşti, ori rămâi burlac, peste zece
ani tot ai să regreŃi!
☺☺☺
Se spune că sora nevestei lui Socrate murind, filosoful a plecat pe la
cunoscuŃi şi prieteni să anunŃe evenimentul. În seara aceea s-a culcat la o
cunoştinŃă şi noaptea a avut coşmaruri în care se făcea că în faŃa lui a apărut
stafia cumnatei decedate. Speriat, el a murmurat, pe jumătate adormit:
„Suflete sau strigoiule, nu te atinge de mine. Dacă eşti acum un spirit, să nu-
mi faci nimic, căci nu ai voie; iar dacă te stăpânesc demonii din infern, nici
atunci să nu-mi faci nimic deoarece tu nu trebuie să uiŃi că sunt însurat cu
sora ta. Prin aceasta sunt pedepsit peste puteri”.
Bustul lui Socrate
☺☺☺
Dacă grecii credeau în oracole, romanii erau încredinŃaŃi că păsările pot prezice viitorul.
Iată de ce armatele Romei erau însoŃite de „găini sacre” cărora le erau aruncate grăunŃe în ajunul
bătăliilor. Dacă le ciuguleau era semn bun, dacă nu, bătălia se amâna. Dar nu toŃi comandanŃii
romani aveau naivitatea să creadă în asemenea preziceri. În primul război punic4, în preajma unei
bătălii navale, păsările au refuzat hrana. Totuşi, consulul Claudius Pulcher5, sigur de superioritatea
navelor sale, a hotărât să înceapă bătălia.
- Nu vor să mănânce? a spus el. Le voi învăŃa să bea! Şi a dat poruncă să fie azvârlite
în mare. Luciditatea a fost mai presus de superstiŃie.

1
Mykerinos a fost un faraon al celei de a IV-a dinastii egiptene (cca. 2620 î.Hr.–2480 î.Hr.) ce a comandat
construcția celei de a treia (și în același timp cea mai mică) piramide din Gizeh
2
Socrate (469-399 î. Hr.) şi-a propagat ideile exclusiv pe cale orală. A fost condamnat la moarte pe motiv că a
pervertit tineretul, făcându-l să nu creadă în zei. Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect al meditației sale
ființa umană. S-a sinucis, bând cucută.
3
SoŃia lui Socrate. Conform portretului făcut de Xenofon este un simbol al soŃiei certăreŃe şi neînŃelegătoare.
4
264-241 î. Hr. (desfăşurat între Roma şi Cartagina), încheiat cu victoria Romei.
5
Edil, pretor, tribun militar şi consul, a participat la războaiele punice, a luat parte la vestita bătălie de la Cannae,
unde romanii au fost învinşi de cartaginezi. A murit la asediul oraşului Capua, în anul 211 î. Hr.
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 45
☺☺☺
Scipio Africanul6 care-şi pierduse un ochi într-o mare bătălie purtată împotriva
cartaginezilor, a făcut prinsoare cu unul dintre generalii săi că va vedea mai bine decât el.
Rămăşagul a fost acceptat.
- Am câştigat, spuse imediat Scipio, eu văd la tine doi ochi, în timp ce tu la mine nu
vezi decât unul.
☺☺☺
Într-una din zile, Scipio Africanul s-a dus în vizită la poetul
Ennius7. Acesta a trimis servitoarea să-i spună că nu este acasă. Deşi şi-a
dat seama că nu este adevărat, Scipio n-a zis nimic şi a plecat.
După o vreme, l-a căutat Ennius pe Scipio. Auzindu-se strigat,
Scipio a răspuns:
- Nu sunt acasă!
- Cum poŃi spune aşa ceva? A întrebat poetul.
- Oare nu-Ńi cunosc vocea? Scipio Africanul
Atunci Scipio i-a replicat:
- Când am fost zilele trecute la tine, eu am crezut-o pe servitoarea ta care mi-a spus că
nu eşti acasă. Tu nu mă crezi chiar când îŃi spun eu însumi că nu sunt acasă?
☺☺☺
8 9
Califul din Hedjas era drept, dar foarte aspru şi numai simpla pronunŃare a numelui său
inspira spaimă tuturor supuşilor. Într-o zi, pe când cutreiera Ńinutul singur şi fără nici o suită, a
întâlnit un arab. Califul s-a dus la el şi l-a întrebat dacă-l cunoaşte pe calif.
- E un monstru, răspunse arabul, un monstru însetat de sânge.
- Dar de ce e învinuit?
- De toate fărădelegile tiranilor.
- L-ai văzut vreodată?
- Nu.
- Ei bine, uită-te la mine. Eu sunt califul.
Arabul îl privi şi-i spuse, fără să se emoŃioneze:
- ToŃi membrii familiei mele au câte o zi pe an în care înnebunesc. Se vede că azi e
ziua mea!
☺☺☺
Fiind decorat de către regele FranŃei, Henric al IV-lea10, un nobil s-a adresat acestuia
conform protocolului:
- Domine, non sum dignus! (Doamne, nu sunt vrednic!)
- Ştiu, ştiu, i-a răspuns regele. Dar m-a rugat nepotul meu.

6
Publius Cornelius Scipio Africanus cunoscut și ca Scipio Africanul (235 î.Hr., - 183 î.Hr.) a fost un general și
politician roman, strateg în timpul Războaielor Punice. Și-a dobândit faima obținând numeroase victorii în Spania și
cucerind portul Cartagina în cel de-al doilea război punic. A devenit cunoscut prin victoria asupra armatei conduse de
Hannibal în bătălia de pe câmpia Zama. Această victorie l-a consacrat ca unul dintre cei mai mari conducători militari
din istorie, primind după bătălie porecla de "africanul".
7
Ennius Quintus (239-169 î. Hr.), poet epic şi dramatic, iniŃiator al limbii literare şi al stilului poetic latin.
8
Titlu purtat de şeful religios şi politic la musulmani.
9
Provincie în vestul peninsulei Arabice.
10
Henric al IV-lea cel Mare, rege al FranŃei (1589-1610), a pus capăt războaielor religioase prin Edictul de la Nantes
(1598), a consolidat absolutismul monarhic, ajutat deopotrivă de catolici şi de hughenoŃi şi a impulsionat dezvoltarea
economică a Ńării.
46 Spes Orthodoxiae Nr. 3
 În textul de mai jos, unele vocale au fost înlocuite prin diferite semne grafice.
Înlocuieşte semnele grafice cu literele corespunzătoare, conform legendei de mai jos, descoperă
rugăciunea (rostită în cultul Bisericii Ortodoxe înaintea icoanei Mântuitorului) şi memoreaz-o:

Prcrtl Tă chp n închnăm, Bnle, crând rtr


 =a grşllor nstr, Hrsts Dmnzle, că de v bn  vt 
 =e T s c trpl p crc c să zbăvşt dn rob vrăjmşlu p
 =o c p cr -a zdt. Pntr c c mlŃmire strgăm ł: Tat
 =u
 =i l- mplt c bcr, Mânttrl nstr, cl c  vnt să
mânteşt lm.

 Testează-Ńi inteligenŃa:

Acest test de inteligenŃă a fost conceput de Albert Einstein care susŃinea că 98% din
locuitorii planetei nu sunt în stare să-l rezolve.
Tu ce crezi? Eşti printre cei 98%, sau printre cei 2%?

Iată testul:

PrezumŃii:
- Există 5 case fiecare de altă culoare.
- În fiecare casă locuieşte o singură persoană, fiecare de altă naŃionalitate.
- Fiecărui locatar al fiecărei case îi place o anumită băutură, fumează o anumită marcă de
Ńigări şi deŃine un anumit animal de casă.
- Niciuna din cele 5 persoane nu bea aceeaşi băutură, nu fumează aceeaşi marcă de Ńigări şi
nu deŃine acelaşi fel de animal de casă.

Se dau următoarele:
- Britanicul locuieşte în casa roşie.
- Suedezul are un câine.
- Danezul bea cu plăcere ceai.
- Casa verde se află în stânga casei albe.
- Locatarul casei verzi bea cafea.
- Persoana care fumează Pall Mall are o pasăre.
- Locatarul care locuieşte în casa din mijloc, bea lapte.
- Locatarul din casa galbenă fumează Dunhill.
- Norvegianul locuieşte în prima casă.
- Fumătorul de Marlboro locuieşte lângă cel care are o pisică.
- Locatarul care are un cal locuieşte lângă cel care fumează Dunhill.
- Fumătorul de Winfield bea cu plăcere bere.
- Norvegianul locuieşte lângă casa albastră.
- Germanul fumează Rothmans.
- Fumătorul de Marlboro are un vecin care bea apă.

Cine este proprietarul acvariului cu peşti?


Cum ai ajuns la răspunsul tău?
(Răspunsul în numărul viitor)
Nr. 3 Spes Orthodoxiae 47
 Descoperă versetul înlocuind coordonatele date cu cuvintele corespunzătoare din
tabelul alăturat. Scrie apoi versetul descoperit pe spaŃiul punctat de mai jos:

A3; A6; A1; B2; A2; C1; C3; D3; D1; C2; B3; B1; B5; A5; B4; A4; D2; B6; D5; C4; C6; C5.

1 2 3 4 5 6
A va până El în fără vă

B să întări ca vină fiŃi venirii

C la fel sfârşit nostru Hristos Iisus

D aşa ziua în I Corinteni Domnului 1, 8

…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………… ( )

 Gândeşte!
Cele două figuri de mai jos sunt constituite din aceleaşi patru forme geometrice. Şi totuşi,
între cele două triunghiuri apare o diferenŃă de arie. De unde?
48 Spes Orthodoxiae Nr. 3
 Un exerciŃiu de logică şi perspicacitate:…

a) Două greşeli
Citeam deunăzi la pagina 18 a unei mici broşuri cu mult text şi fără nici o ilustraŃie că, în
preajma oraşului Miercurea Ciuc, unde se înregistrează de obicei temperaturile cele mai scăzute din
Ńara noastră, pe la începuturile lunii mai, cu toate că temperatura fusese în timpul zilei relativ
moderată, noaptea s-a lăsat deodată un frig şi a început să ningă, aşternându-se un covor de zăpadă
destul de gros. Am întors repede fila, pentru a afla ce e atât de curios în asta. Şi, astfel, am putut citi
pe pagina următoare că exact peste 72 de ore de la scăderea pronunŃată a temperaturii, un soare
arzător a topit zăpada în câteva ore!
Care sunt cele două greşeli din această scurtă povestire?

b) În raftul bibliotecii
Pe unul din rafturile bibliotecii, aşezate corect, în ordine, se află trei volume ale unei opere
literare. Fiecare volum are 200 de file. Câte file se găsesc între prima filă a volumului I şi ultima filă
a volumului III?

c) Drumul pădurarului
Unui pădurar i s-a oprit odată ceasul deşteptător fiindcă uitase să-l întoarcă la timp.
Pădurarul l-a potrivit cu aproximaŃie şi lăsându-l acasă a pornit spre un sat apropiat unde avea
treabă. A apucat-o pe potecă înspre sat, pe un drum drept, care nu urca şi nici nu cobora. Pădurarul
făcuse drumul acesta de nenumărate ori cu pasul lui domol, obişnuit, care-i asigura acelaşi timp
pentru parcurgerea distanŃei, atât la ducere cât şi la întoarcere. Totuşi, pădurarul nu socotise
niciodată de cât timp avea nevoie pentru a parcurge acest drum.
În sfârşit, când a ajuns la săteanul cu care avea treabă, ceasul acestuia arăta ora 10. A stat
pădurarul aici până aproape de ora prânzului, după care, aruncând o privire la ceasul gazdei a pornit
spre casă unde... şi-a potrivit cu precizie deşteptătorul! BănuiŃi cum a reuşit să facă acest lucru,
amintindu-vă că pădurarul nu cunoştea durata drumului?

d) Etichetele încurcate
Se spune că, pe vremuri, un calif, voind să-şi mărite fiica, a invitat la curtea sa câŃiva prinŃi
voinici şi ageri la minte, pentru că dintre ei să-şi aleagă drept ginere pe cel mai bun. După ce i-a
supus la o seamă de încercări, a adus în fata tinerilor trei cutii şi le-a spus că una conŃine două
safire, alta două rubine, iar ultima un safir şi un rubin. Cutiile aveau etichetele care indicau: prima,
două safire, a doua un safir şi un rubin, iar a treia, două rubine. Iar califul, după ce i-a avertizat pe
tinerii candidaŃi că etichetele sunt lipite greşit şi că nici una nu corespunde conŃinutului cutiei
respective, le-a cerut să spună câte pietre preŃioase au nevoie să scoată pentru a arăta cu exactitate
ce conŃine fiecare cutie. Unul dintre prinŃi a răspuns că are nevoie să scoată doar o singură
nestemată şi poate spune ce conŃin toate cutiile. Spre marea uimire a celorlalŃi, el a reuşit. Cum a
procedat?

(răspunsurile le puteŃi afla în numărul viitor)


Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (cu numele
de botez Dan Ilie) s-a născut la data de 22 iulie 1951,
în satul Dobreşti (judeŃul Timiş). Şcoala primară a
urmat-o în satul natal iar gimnaziul în localitatea
Lăpuşnic. În anul 1966 începe cursurile liceale în
oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul
Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu”.
Urmează cursurile Institutului Teologic
Universitar din Sibiu, apoi frecventează cursurile de
doctorat la Institutul Teologic Universitar din
Bucureşti, SecŃia Sistematică, sub îndrumarea Pr.
Prof. Dr. Dumitru Stăniloae; îşi continuă studiile în
străinătate la Facultatea de Teologie Protestantă a
UniversităŃii de ŞtiinŃe Umane din Strasbourg
(FranŃa) şi la Universitatea Albert Ludwig din
Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică
(Germania).
În 1987 intră în viaŃa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel,
avându-l ca nas de călugărie pe Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie.
În 1990, PC Protosinghel Dr. Daniel Ciobotea este ales, în rangul de episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul "Lugojanul", fiind hirotonit intru arhiereu în
Catedrala Ortodoxă din Timişoara la 4 martie 1990. La 7 iunie 1990 este ales, iar la 1
iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
A fost ales patriarh de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie
2007. Pe data de 30 septembrie 2007, PF Daniel a fost înscăunat patriarh al României.
Preafericirea Sa a fost distins cu diferite premii, distincŃii şi onoruri: Premiul
Emanuel Heufeder, Mănăstirea Niederaltaich, Germania, 1998; Ordinul Serviciul
Credincios în rang de Mare Cruce acordat de către Preşedintele României, 2000;
Premiul ecumenic al Institutului Sf. Nicolae din Bari, Italia, 2002; Premiul Pro
Humanitate acordat la Berlin, în 2002, de FundaŃia Europeană pentru Cultură Pro
Europa (din Freiburg im Breisgau); de asemenea deŃine titlul de Doctor Honoris Causa
al mai multor institute academice din Ńară şi străinătate.
Preafericirea Sa a participat la peste 200 de simpozioane, congrese şi conferinŃe
teologice internaŃionale, aducând contribuŃii importante în rezolvarea problemelor
dezbătute în cadrul acestor întruniri.
În ceea ce priveşte activitatea ştiinŃifică şi publicistică a Preafericitului Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a publicat peste 900 de studii, articole, cuvântări
şi prefeŃe în limba română, peste 100 de studii şi articole în limbile franceză, engleză şi
germană în reviste şi volume colective din străinătate. Patriarhul Daniel este şi autorul
unor cărŃi teologice de o importanŃă deosebită.