You are on page 1of 69

Drept

 român  al  nediscriminării  –  suport  de  curs    


 
“în  priceperea  unui  judecător  stă  soarta  unei  legi„  
 
Elemente  privind  dreptul  nediscriminării  și  a  egalităţții  între  femei  și  bărbaţți  
 
Asztalos  Csaba  Ferenc  
formator  asociat  INM  
Cuprins  

Introducere  
 
I.  Prejudecată,  stereotip  și  discriminare    
 Ce   este   prejudecata?   Elementele   prejudecăţții:   cognitivă,   afectivă,  
sentimentală  
 Ce   este   stereotipul?   Categorii   de   sterotipii:   atribuirea,   autoatribuirea,  
premoniţția,  ameninţțarea  stereotipiei,  învinuirea  victimei,  “ţțapul  ispășitor„  
 Cauzele  prejudecăţții  și  a  stereotipurilor  
 Puncte  cheie  
 
II.  Definiţția  discriminării  și  concepte  ale  egalităţții  de  șanse  
 Concepte  ale  egalităţții  în  literatura  de  specialitate    
 Egalitatea  în  drepturi  (equality  in  rights)  
 Egalitatea  de  şanse  (equality  of  opportunity)  
 Tratamentul  egal  (equal  treatment)  
 Egalitate  în  rezultat  (equality  in  result)    
 Protecţție  egală  a  legii  (equal  protection  of  laws)  
 
III.  Izvoarele  de  drept  în  materia  nediscriminării    
 Izvoarele  externe    
 Izvoarele   de   drept   -­‐   cadrul   legal   în   domeniul   egalităţții   și   nediscriminării   în  
România      
 Constituţția  României  din  31  octombrie  2003  
 Principiul  egalităţții  în  diferite  ramuri  de  drept  din  România  
 Legi  speciale  în  domeniul  prevenirii  și  combaterii  discriminării  din  România:    
 
IV.  Forme  ale  discriminării  
 Discriminarea  directă  
 Discriminarea  indirectă  
 Hărţțuirea    
 Victimizare  
 Discriminare  multiplă  
 Ordinul  de  a  discrimina  
 Discriminarea  prin  asociere    
 
V.  Libertatea  de  exprimare  versus  dreptul  la  demnitate  personală  si  nediscriminare  
–    prevenirea  și  sancţționarea  discursului  de  ură  

  1  
 
VI.  Excepţții  de  la  interzicerea  tratamentului  diferenţțiat    
 Cerinţțele   ocupaţționale   determinate   –   diferenţțe   de   tratament   pe   criteriul  
vârstei  
 Acţțiunea  pozitivă  sau  măsurile  afirmative    
 
VII.  Aspecte  procedurale  
 Aplicarea   ratione   persoane   a   legislaţției   anti-­‐discriminare   –   persoanele  
protejate  de  lege  
 Domenii  în  care  se  aplică  principiul  egalităţții  și  nediscriminării  –  excepţții  
 Modalităţți  de  eliminare  a  tuturor  formelor  de  discriminare    
 Proceduri  de  soluţționare  a  cazurilor  de  discriminare  
 Procedura  administrativă    
 Procedura   de   soluţționare   a   acţțiunilor   ce   au   ca   obiect   presupuse   fapte  
de  discriminare  direct  în  instanţțele  de  judecată  
 Probele  în  materia  nediscriminării  
 Înregistrările  audio-­‐video  
 Testarea  
 Testingul  
 Inversarea  sarcinii  probei  
 
VIII.  Remedii  efective  –  sistemul  de  sancţționare    
 
 

  2  
Introducere  

1.   Giovanni   Sartori   în   celebra   sa   carte   Teoria   Democraţției   scria   că   „   nu   îşi   poate  


închipui   un   lucru   mai   complicat   decât   egalitatea”,   egalitatea   ca   acel   principiu   care  
este   chemat   să   fie   pus   în   practică.   Egalitatea   şi   interzicerea   discriminării   constituie  
un   principiu   fundamental   al   oricărei   democraţții   care   a   cunoscut   o   dezvoltare  
dinamică   şi   care   provoacă   dezbateri   aprinse   în   societăţțile   moderne.   Drepturile  
persoanelor   din   grupul   LGB,   prezenţța   simbolurilor   religioase   în   instituţțiile   publice,  
acţțiunile   pozitive,   portul   vălului   islamic   în   public,   utilizarea   unui   limbaj   political  
correctness   sunt   doar   câteva   subiecte   care   gravitează   în   jurul   acestui   principiu   şi  
provoacă  dezbateri  publice  care  depăşesc  adeseori  limitele  academice  şi  se  exprimă  
dincolo  de  violenţța  de  limbaj  şi  prin  violenţța  fizică.    

2.   O   sursă   importantă   a   inegalităţții   şi   discriminării   este   pasivitatea   cetăţțenilor.  


Potrivit   lui   Sartori   „pentru   a   avea   inegalitate   ni   se   cere   doar   să   lăsăm   lucrurile   să  
urmeze  cursul  lor  dar  dacă  suntem  pentru  atingerea  egalităţții,  nu  ne  putem  permite  
nicio  clipă  de  relaxare”.  Ca  atare,  implementarea  principiului  egalităţții  de  şanse  şi  al  
nediscriminării  rămâne  o  provocare  permanentă  a  oricărei  democraţții.  Crearea  unei  
mase  critice  a  cetăţțenilor  care  să  promoveze  prin  comportamentul  cotidian  toleranţța  
statul  de  drept,  integrarea,  acceptarea  şi  respectarea  diferenţțelor  este  un  proces  de  
lungă   durată   în   orice   societate,   care   presupune   o   analiză   şi   recunoaştere   a   propriilor  
valori  şi  temeri.  

3.   Integrarea   României   în   Uniunea   Europeană   a   presupus   adoptarea   şi   aplicarea  


acquis-­‐ului  comunitar  aferent  capitolelor  de  negociere,  proces  cu  efecte  pe  termen  
mediu   şi   lung   asupra   ordinii   juridice   interne.   Celeritatea   procesului   de   adoptare   a  
acquis-­‐ului   comunitar   într-­‐un   timp   relativ   scurt,   volumul   mare   al   acestuia,   nu   a  
condus   instantaneu   la   aplicarea   efectivă   a   legislaţției   Uniunii   Europene   iar   în   foarte  
multe  cazuri  a  determinat  improvizaţții  juridice.    

4.  Or,  ideile  juridice  nu  se  improvizează.  „Juridicul,  e  în  primul  rând  un  social  verificat  
şi  acceptat.  Juridicul  nu  anticipează,  ci  consacră.  De  aici  stabilitatea  ordinii  juridice.  
În  acest  domeniu  improvizaţția  e  sursă  de  anarhie.”1  

5.   Discriminarea   poate   fi   vizualizată   ca   o   monedă   cu   două   feţțe   care   trebuie  


menţținută  într-­‐un  echilibru  astfel  încât  utilizarea  ei  să  fie  justă,  echitabilă  şi  lipsită  de  
abuzuri.  Prin  utilizarea  monedei  înţțelegem  interpretarea  legii  ori  „a  interpreta  o  lege,  
înseamnă  a-­‐i  găsi  locul  în  ordinea  juridică,  înlăturând  excesele  şi  pasiunile  care  au  
determinat-­‐o.   Principiile   Dreptului   sunt   superioare   intenţției   legiuitorului,   când  
această  intenţție  depăşeşte  realizarea  ordinii  de  drept  care  se  întemeiază  pe  principii.  
Chiar  în  lipsa  unei  Constituţții,  există  o  limită,  nu  de  legiferare,  ci  de  acceptare  a  unor  
consecinţțe   derivate   din   legi.   Aici   apare   rolul   magistratului.   El   e   elementul  
ponderator   al   zelului   excesiv   al   legiuitorului   sau   al   ponderii   lui   de   a   voi   peste  
ordinea  permisă  juridică.”2    

                                                                                                               
1  Aznavorian,  Hurmuz,  Excelenţa  legii,  Ed.  Semne  2007,  pag.  60  

2  Aznavorian,  Hurmuz,  ibidem,  pag.  63  

  3  
6.   În   prima   parte   a   suportului   prezentăm   legătura   dintre   prejudecată,   stereotip   și  
faptele  de  discriminare.  A  doua  parte  prezintă  elemente  din  dreptul  nediscriminării  
pe  următoarele  subiecte:    

 definiţția  discriminării  și  concepte  ale  egalităţții  de  șanse;    


 izvoare  de  drept  în  domeniul  prevenirii  și  combaterii  discriminării;    
 legea  cadru  privind  prevenirea  și  combaterea  discriminării  –  persoanele  care  
se   bucură   de   protecţția   legii   –   obligaţția   de   a   respecta   principiul   egalităţții   și  
nediscriminării;    
 forme  ale  discriminării  în  dreptul  intern;    
 excepţții  de  la  interzicerea  discriminării;    
 libertatea  de  exprimare  vs.  dreptul  la  nediscriminare;  
 probele  în  materia  nediscriminării;  
 cum  se  depune  o  plângere  în  cazurile  de  discriminare.    
 

 Prejudecată,  stereotip  și  discriminare    

7.  Ce  este  prejudecata?  Elementele  prejudecăţții:  cognitivă,  afectivă,  sentimentală    


Într-­‐o   zi   primesc   un   apel   telefonic   din   partea   soţției   mele,   care   foarte   furioasă   imi  
aduce   la   cunoștinţță   că   i-­‐a   fost   furat   portofelul   în   timp   ce   se   afla   într-­‐un   centru  
comercial   împreună   cu   copilul   de   doi   ani.   Antrenată   cu   toleranţța,   soţția   mea   s-­‐a  
scăpat   și   afirmat   că   autorul   furtului   este   un   “ţțigan„.   Am   întrebat-­‐o   de   unde   știe   că  
este   un   ţțigan?   A   văzut   persoana   care   i-­‐a   sustras   portofelul?   Desigur,   soţția   mea   nu  
văzuse  autorul  furtului  dar  mintea  ei  i-­‐a  produs  imaginea  automată  a  unei  persoane  
aparţținând  etniei  rome.    
Deseori  ni  se  întâmplă  în  trafic  să  observăm  că  un  conducător  auto  greșește  sau  nu  
adoptă  un  ritm,  un  stil  de  condus  potrivit  obiceiului  locului,  respectiv  parchează  din  
mai   multe   manevre   decât   ne-­‐am   fi   așteptat.   Mintea   noastră   ne   produce   imaginea  
unei  femei  șofer  și  în  următoarea  secundă,  a  unei  blonde,  chiar  dacă  nici  nu  am  zărit  
persoana  aflată  la  volan.  Dacă  realitatea  ne  înșală  imaginea  interioară,  atunci  trecem  
repede  peste  acest  aspect,  explicându-­‐ne  că  a  fost  o  eroare.    
 
8.  Prejudecata  este  un  concept  dificil  de  definit  pentru  a  fi  operaţțional,    un  concept  
care  se  schimbă  periodic.  Psihosociologia  consacră  o  serie  de  definiţții  controversate  
ale  prejudecăţții,  elementele  comune  ale  acestora  se  referă  la  judecarea  unui  individ  
sau   a   unui   grup   într-­‐o   lumină   negativă   sau   opiniile   unui   individ,   formate   a   priori   –  
înainte   de   a   avea   oportunitatea   confruntării   cu   realitatea   –   despre   un   anumit   grup  
social  sau  despre  un  anumit  individ  (Ivan  2008).    
 
Gordon   Alport   în   cartea   sa   celebră   The   Nature   of   Prejudice   (1954)   definește  
prejudecata   ca   fiind   o   antipatie   bazată   pe   o   generalizare   defectuoasă   și   inflexibilă.  
Acesta   poate   fi   ascunsă   sau   expresă,   direcţționată   faţță   de   un   grup   ca   întreg   sau  
împotriva  unui  individ  penru  că  face  parte  dintr-­‐un  grup.    
În  lucrarea  sa  clasică  (The  Nature  of  Prejudice),  Gordon  Alport  caracterizează  natura  
subversivă  a  gândirii  bazate  pe  prejudecată  prin  următorul  exemplu:    
 

  4  
Dl.   X.   –   “Problema   cu   evrei   este   că   se   preocupă   în   mod   exclusiv   doar   de   propriul  
grup.    
Dl.   Y   –   Potrivit   evidenţței   campaniilor   de   donaţții   se   poate   dovedi   că   raportat   la  
numărul   lor,   evrei   donează   cele   mai   multe   fonduri   pentru   scopurile   caritabile   ale  
comunităţților,  faţță  de  alte  minorităţți.    
Dl.  X.  –  Acest  fapt  demonstrează  doar  că  evrei  întotdeauna  au  încercat  să  cumpere  
bunăvoinţța  altora  şi  să  se  amestece  în  treburile  creştinilor.  Se  gândesc  doar  la  bani,  
de  aceea  sunt  atâţți  de  mulţți  bancari  evrei.    
Dl.   Y   –   Ultimele   statistici   arată   că   numărul   evreilor   în   sectorul   bancar   este  
nesemnificativ,  sunt  mult  mai  mulţți  bancari  neevrei.    
Dl.  X  –  Exact  despre  acest  fapt  vorbim.  Evrei  nu  au  curaj  să  intre  în  afaceri  corecte,  
sunt  mult  mai  mulţți  evrei  în  industria  filmului  şi  în  patronatul  localurilor  de  noapte.”    
 
9.  Oliver  Wendell  Holmes  Jr,  celebrul  jurist,  spunea  că  a  “lumina  o  persoană  bigotă  
este   ca   și   cum   am   încerca   să   luminăm   cu   o   rază   pupilele…   acestea   se   contractă„.  
Domnul  X  respinge  orice  argument  logic,  comunicând  că  decizia  este  luată  în  privinţța  
persoanelor  aparţținând  grupului  în  cauză.  Suntem  în  prezenţța  unei  prejudecăţți  care  
se   fundamentează   pe   imagini   stereotipe   atât   de   puternice   încât   demolează   gândirea  
logică.    
 
10.  Elementele  comune  ale  definiţției  prejudecăţții  sunt:    
- este  un  fenomen  între  comunităţți  (intergrupe);  
- are  o  orientare  negativă;  
- este  un  lucru  dăunător,  și    
- este  o  atitudine.    
În   temeil   punctelor   comune,   reţținem   că   prejudecata3   este   o   atidunie   ostilă   sau  
negativă  faţță  de  un  grup,  care  se  fundamentează  pe  generalizarea  unei  informaţții  
eronate  sau  incomplete.  Prejudecata  are  următoarele  componente:  
- cognitivă  –  o  serie  de  stereotipuri  şi  credinţțe  despre  grup;  
- afectivă,  sentimentală  –  antipatie  sau  sentiment  activ  de  duşmănie  faţță  de  
grup;  
- comportamentală   –   stare   de   veghe   pentru   a   discrimina   grupul,   oricând   este  
posibil.    
În   literatura   de   specialitate   componentele   prejudecăţții   sunt   cunoscute   ca   fiind  
dimensiunile  acestei  noţțiuni:  
 
dimensiunea  cognitivă   cunoașterea,  stereotipizarea  
dimensiunea  emoţțioanală   Elementul   emoţțional,   sentinţța:  
acceptarea  sau  respingerea    
dimensiunea  volitivă,  comportamentală   tendinţța   de   a   discrimina,  
comportamentul  discriminatoriu  

                                                                                                               
3  Aronson, Elliot, The Social Animal, Akademia Kiado, Budapest, 2008, pag. 299

  5  
 

Forme  de  exprimare  a  prejudecăţților  pot  fi  deschise  sau  ascunse.    

Ce  este  stereotipul?  Categorii  de  sterotipii:  atribuirea,  autoatribuirea,  premoniţția,  


ameninţțarea  stereotipiei,  învinuirea  victimei,  “ţțapul  ispășitor„  

11.  Un  tipograf  francez,  pe  nume  Didot,  în  1798,  a  utilizat  în  premieră  un  proces  de  
tipărire  prin  care  se  reproducea  originalul  pe  care  la  denumit  “stereotip„.  Ziaristul  și  
comentatorul   politic,   Walter   Lipman,   în   lucarea   sa   “Public   Opinion„   din   1922   a  
introdus   cuvântul   ca   termen   știinţțific,   realizând   o   distincţție   între   realitatea,   “lumea  
de  afară„  și  cea  din  mintea  noastră  –micile  fotografii,  “imaginile  din  mintea  noastră„,  
cu   ajutorul   cărora   interpretăm   lumea   percepută.   Interpretarea   realităţții   prin  
imaginile  din  mintea  noastră  se  numește  stereotipizarea.  Procesul  de  stereotipizare    
nu  este  în  mod  necesar  o  reproducere  fidelă  a  lumii,  potrivit  procedeului  tipografic  al  
lui  Didot,  individul  fiind  expus  unor  factori  de  influenţță.      
Stereotipizarea  înseamnă  procesul  prin  care  permitem  imaginilor  din  mintea  noastră  
să   ne   conducă   gândirea,   să   atribuim   oricărei   persoane   care   aparţține   unui   grup  
trăsături,  independent  de  faptul  că  în  realitate  membri  grupului  sunt  diferiţți  unul  de  
celălalt.4    
 
12.   Stereotipurile   nu   sunt   în   mod   necesar   negative,   ele   pot   fi   și   pozitive.  
Stereotipizarea   constituie   o   modalitate   prin   care   oamenii   își   organizează,   simplifică  
interpretarea   unei   societăţții   complexe.   Stereotipizarea   devine   negativă   atunci   când  
ascunde  diferenţțele  care  există  între  indivizii  din  cadrul  unui  grup.    
Una  dintre  consecinţțele  stereotipizării  negative  se  exprimă  prin  faptul  că  atunci  când  
judecăm  alţți  oameni  nu  luăm  în  considerare  sau  atribuim  o  importanţță  redusă  acelor  
informaţții  care  nu  corespund  stereotipului.5  
 
Cauzele  prejudecăţții  și  a  stereotipurilor6    
 
Concurenţța  economică  și  politică  
13.  Concurenţța  economică  și  politică,  conflictul  generat  de  aceste  procese  este  una  
dintre  cele  mai  importante  cauze  ale  prejudecăţților  și  stereotipurilor  negative,  care  
se  fundamentează  pe  realitatea  potrivit  căreia  resursele  disponibile  sunt  limitate  iar  
din  această  cauză  un  grup  exclude,  izolează  alte  comunităţți  pentru  a  controla  accesul  
la  resurse  și  putere.    
Limitarea   accesului   femeilor   sau   a   persoanelor   aparţținând   minorităţților   etnice   în  
funcţții   de   conducere,   în   funcţții   de   putere   constituie   unul   dintre   exemplele   în   acest  
sens.    
 
Agresivitatea  transferată  –  teoria  “ţțapului  ispășitor„7    

                                                                                                               
4  Aronson, Elliot, The Social Animal – A tarsas leny, Akademia Kiado, Budapest, 2008, pag. 306
5  Aronson, Elliot, The Social Animal, Akademia Kiado, Budapest, 2008, pag. 308  
6  ibidem, pag. 320
7  ibidem, pag.323

  6  
14.   Această   cauză   este   explicată   de   Elliot   Aronson   în   cartea   sa   The   Social   Animal.  
Aronson  arată  că  în  istoria  evreilor  a  existat  un  obicei  de  Ziua  Ispășirii,  când  preotul  
citea  păcatele  comunităţții  (poporului)  ţținând  mâna  asupra  capului  unui  ţțap.  În  mod  
simbolic  a  citit  (transferat)  pe  capul  ţțapului  toate  păcatele  și  nelegiurile  săvârșite  de  
oamenii   din   comunitate.   ŢȚapul   a   fost   eliberat   în   pustie   să   ducă   toate   păcatele  
comunităţții.    
În   zilele   noastre   procedeul   ţțapului   ispășitor   vizează   învinuirea   unui   grup   vulnerabil  
sau   a   unei   persoane   vulnerabile   nevinovate   de   fapte   sau   situaţții   pentru   care   nu  
poartă  răspundere.    
 
Menţținerea  statutului  și  a  imaginii  de  sine8    
15.   Prejudecăţțile   sunt   strâns   legate   de   necesitatea   de   a   ne   justifica   comportamentul  
și   sentimentele   legate   de   propria   persoană.   Dacă   reușim   să   ne   convingem   că  
persoanele   aparţținând   unui   grup   vulnerabil   nu   au   valoare,   sunt   needucate,   fără  
morală,   atunci   putem   să-­‐i   lipsim   de   drepturi   fundamentale   (educaţție,   muncă,  
sănătate,  locuire)  fără  a  ne  considera  pe  noi  înșine  ca  fiind  imorali.    
 
Necesitatea  de  a  fi  conform  cu  normele  sociale9    
16.   Legea   sau   cutumele   unei   societăţți   pot   crea   prejudecăţți.   Majoritatea   oamenilor  
dobândesc  prejudecăţți  începând  din  copilărie,  alte  persoane  se  conformează  culturii,  
atitudinilor   grupului,   din   care   fac   parte.   Dacă   un   club   sub   titlul   de   “ne   rezervăm  
dreptul   de   a   ne   selecta   clientela„   exclude   accesul   persoanelor   aparţținând   minorităţții  
rome  majoritatea  oamenilor  sunt  de  acord  cu  această  practică  pentru  a  fi  conform  cu  
normele  nescrise  ale  societăţții.  
 
17.  Puncte  cheie  
- prejudecata   este   o   atidunie   ostilă   sau   negativă   faţță   de   un   grup,   care   se  
fundamentează  pe  generalizarea  unei  informaţții  eronate  sau  incomplete;  
- interpretarea   realităţții   prin   imaginile   din   mintea   noastră   se   numește  
stereotipizarea;  
- cauzele   prejudecăţții   sunt:   concurenţța   economică   și   politică,   agresivitatea  
transferată  –  teoria  “ţțapului  ispășitor„,  menţținerea  imaginii  și  a  statutului  de  
sine  și  necesitatea  de  a  fi  conform  cu  normele  sociale.    
 
II.  Definiţția  discriminării  și  concepte  ale  egalităţții  de  șanse  

18.  A  discrimina  înseamnă  a  diferenţția  sau  a  trata  diferit  două  persoane  sau  situaţții,  
atunci   când   nu   există   o   distincţție   relevantă   sau   de   a   trata   într-­‐o   manieră   identică  
două  sau  mai  multe  persoane  sau  situaţții  care  sunt  în  fapt  diferite.    

Principiul   egalităţții   impune   ca   dreptul   să   trateze   egal   persoane   aflate   în   situaţții  


comparabile,  respectiv  dreptul  să  trateze  diferit  persoane  aflate  în  situaţții  diferite.    

19.   Statul   încalcă   principiul   tratamentului   egal   atunci   când   pe   parcursul   elaborării  
legilor  sau  a  aplicării  acestora  distinge  între  persoane  care  sunt  în  situaţții  analoage,  
                                                                                                               
8  ibidem, pag. 326
9  ibidem, pag. 329

  7  
respectiv  atunci  când  în  procesul  de  elaborare  a  legilor  sau  a  aplicării  acestora  nu  ia  
în  considerare  diferenţțele  efective  între  persoane.    

20.  Din  definiţții  rezultă  două  forme  ale  discriminării:    


 discriminarea   de   jure   sau   formală:   a   diferenţția   sau   a   trata   diferit   două  
persoane  sau  situaţții  atunci  când  nu  există  nicio  distincţție  relevantă;    
 discriminarea  de  facto  sau  substanţțială:  a  trata  într-­‐o  manieră  identică  două  
sau   mai   multe   persoane   sau   situaţții   care   sunt   în   fapt   diferite.   În   această  
ultimă  formă,  tratarea  diferită  a  unor  probleme  ce  ţțin  de  inegalitate  nu  este  
numai  permisă,  ci  chiar  cerută.    
Chiar   dacă   egalitatea   de   șanse   constituie   unul   dintre   principiile   fundamentale   ale  
democraţțiilor   moderne,   aceasta   nu   înseamnă   totuși   egalitatea   absolută.   Aplicarea  
unui  tratament  diferenţțiat  este  indicat  în  cazul  celor  aflaţți  într-­‐o  situaţție  diferită,  în  
măsura  în  care  se  prezintă  diferenţța.  Cu  valoare  de  garanţție,  tratamentul  difernţțiat  
este  permis  doar  atunci  când  poate  fi  justificat  obiectiv  și  urmărește  un  scop  legitim.  
În  toate  situaţțiile  esenţțială  este  existenţța  unei  interdicţții  privind  aplicarea  abuzivă  a  
tratamentului  diferenţțiat.    

Concepte  ale  egalităţții  în  literatura  de  specialitate    


 
21.  Egalitatea  în  drepturi  (equality  in  rights)  
Suntem  în  prezenţța  egalităţții  în  drepturi  atunci  când  scopul  este  asigurarea  aceloraşi  
drepturi   în   aceeaşi   măsură   în   privinţța   tuturor.   Acest   concept   în   majoritatea   cazurilor  
conduce   la   o   egalitate   formală,   deoarece   la   momentul   iniţțial   nu   ia   în   considerare  
diferenţța   dintre   posibilitatea   indivizilor   de   a-­‐şi   exercita   drepturile   şi   capacitatea  
acestora  de  a-­‐şi  realiza  efectiv  drepturile.    

22.  Egalitatea  de  şanse  (equality  of  opportunity)  


În  măsura  în  care  scopul  este  egalitatea  de  şanse,  dreptul  trebuie  să  asigure  şansele  
egale   la   momentul   iniţțial,   la   acest   moment   societatea   trebuie   să   aducă   diferitele  
categorii   sociale   defavorizate   la   un   nivel   la   care   aceştia   pot   porni   împreună   cu  
majoritatea  de  pe  aceeaşi    linie  de  start.  Acest  fapt  nu  înseamnă  că  statul  acordă  mai  
multe  drepturi  persoanelor  aparţținând  categoriilor  sociale  defavorizate,  deoarece  în  
acest  caz  statul  în  contrapondere  cu  situaţția  defavorabilă  creată  şi  existentă  istoric,  
aşează   pe   aparţținătorii   unei   minorităţți   în   poziţția   în   care   aceştia   îşi   pot   exercita  
drepturile  care  de  altfel  revin  tuturor.    

23.  Tratamentul  egal  (equal  treatment)  


Tratamentul  egal  presupune  luarea  în  considerare  în  mod  egal  a  opiniei  tuturor,  deci  
nu  un  tratament  identic,  deoarece  oamenii  diferă  în  funcţție  de  talentul,  inteligenţța,  
rezultatele   şi   alte   caracteristici   ale   acestora,   ci   mai   degrabă   tratamentul   just,   astfel  
cum  a  fost  promovat  chiar  de  Aristotel.    

24.  Egalitate  în  rezultat  (equality  in  result)    


Conform   acestei   abordări,   egalitatea   de   şanse   ar   trebui   stabilită   în   funcţție   rezultat  
adică,   în   funcţție   de   punctul   de   sosire.   Cu   titlu   de   exemplu   în   sfera   raporturilor   de  
muncă,  prin  analiza  categoriilor  de  persoane  angajate,  putem  stabili  dacă  s-­‐a  săvârşit  
o   discriminare   indirectă   mai   precis,   dacă   o   dispoziţție   aparent   neutră   aplicabilă  

  8  
tuturor   în   aceeaşi   măsură,   a   avut   ca   efect   un   tratament   defavorizat   nejustificat  
pentru  o  minoritate  sau  alta.    

25.  Protecţție  egală  a  legii  (equal  protection  of  laws)  


Protecţția  egală  a  legii  se  concretizează  prin  următoarele  obligaţții  ale  statului:  

 de   a   se   abţține   de   la   tratamentul   diferenţțiat   nejustificat   în   procesul   de  


adoptare  şi  aplicare  a  legii;  
 de  a  interzice  şi  sancţționa  prin  lege  discriminarea  şi    
 de  a  crea  remedii  legale  eficiente  pentru  victimele  discriminării.  
 

III.  Izvoarele  de  drept  în  materia  nediscriminării    

26.   Prin   izvoare   de   drept   în   general,   înţțelegem   forma   exterioară   de   exprimare   a  


dreptului,   sursă   creatoare   nemijlocită   de   drept.10   După   sursa   lor,   distingem   între  
izvoare   externe   și   izvoare   interne   de   dreptul   nediscriminării.   De   asemenea,   după  
exprimarea  lor  le  clasificăm  ca  surse  formale  sau  materiale.    

Izvoarele  externe    

27.   Sunt   convenţțiile   și   tratatele   la   care   sunt   parte   cele   două   state,   unde   distingem  
între   instrumente   globale   și   regionale.   Tratatele   și   convenţțiile   internaţționale   sunt  
izvoare   externe   doar   din   perspectiva   sursei   dreptului,   deoarece   prin   efectul   legilor  
fundamentale   din   cele   două   state,   aceste   izvoare   juridice   sunt   parte   a   sistemului  
intern  de  drept.    

Tratate   sau    
convenţții  
internaţționale   România11  
ratificate   în  
domeniul  
nediscriminării  
Instrumente    Declaraţția  Universală  a  Drepturilor  Omului  1948;  
globale    Convenţția  Internaţțională  pentru  Drepturile  Civile  și  Politice  (ICCPR);  
 Convenţția  ONU  privind  Drepturile  Persoanelor  cu  Dizabilităţți;  
   Convenţția   Internaţțională   pentru   Drepturile   Economice,   Sociale   și  
  Culturale  (ICESCR);  
 Convenţția   ONU   cu   privire   la   Eliminarea   Tuturor   Formelor   de  
Discriminare  Rasială  (CERD);  
 Convenţția   ONU   cu   privire   la   Eliminarea   Tuturor   Formelor   de  
Discriminare  Rasială  (CERD);  
Instrumente    Convenţția  Europeană  pentru  Protecţția  Drepturilor  Omului;  
regionale      Protocolul  nr.  12  la  Convenţție  privitor  la  interdicţția  generală  a  oricărei  
forme  de  discriminare,  Roma  2000;  

                                                                                                               
10
Popa, Nicolae, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 2005, pag. 161 și următoarele
11
A se vedea Lista Tratatelor la care România este parte, accesat pe
http://www.mae.ro/sites/default/files/file/tratate/tratate_multilaterale_1930_2011.pdf

  9  
 Convenţția-­‐cadru   privind   protecţția   minorităţților   naţționale,   1995  
Strasbourg;    
 Carta  socială  europeană  revizuti,  1996  Strasbourg;  
 Carta  Drepturilor  Fundamentale  a  Uniunii  Europene  (art.  20  și  art.  21)  
 Tratatul  privind  Uniunea  Europeană  (art.  6  și  art.  9);    
Tabel   nr.   1.   Tratate   internaţționale   în   domeniul   nediscriminării   ratificate   de  
România  

28.   În   cazul   României   există   obligaţția   de   a   implementa   o   serie   de   directive   europene  


în  domeniul  nediscriminării,  cum  sunt:    

 Directiva  2000/78/CE  de  creare  a  unui  cadru  general  în  favoarea  egalităţții  de  
tratament   în   ceea   ce   privește   încadrarea   în   muncă   și   ocuparea   forţței   de  
muncă,   adoptată   în   27   noiembrie   2000,   publicată   în   Jurnalul   Oficial   (L   303)  
din  2  decembrie  2000;    

 Directiva   2000/43/CE   de   punere   în   aplicare   a   principiului   egalităţții   de  


tratament   între   persoane,   fără   deosebire   de   rasă   sau   de   origine   etnică,  
adoptată   în   29   iunie   2000,   publicată   în   Jurnalul   Oficial   (JOCE/L   180)   din   19  
iulie  2000;  

 Directiva   76/207/CEE   –   principiul   egalităţții   de   tratament   dintre   femei   şi  


bărbaţți  în  ceea  ce  priveşte  accesul  la  încadrarea  în  muncă,  la  formarea  şi  la  
promovarea  profesională,  precum  şi  condiţțiile  de  muncă;  

 Directiva  86/613/CEE  –  principiul  egalităţții  de  tratament  între  femei  şi  bărbaţți  
care  desfăşoară  activităţți  independente,  inclusiv  agricole  precum  şi  protecţția  
maternităţții;  abrogată  de  Directiva  2010/41/UE  a  Parlamentului  European  şi  a  
Consiliului   din   7   iulie   2010   privind   aplicarea   principiului   egalităţții   de  
tratament  între  bărbaţții  şi  femeile  care  desfăşoară  o  activitate  independentă;  

 Directiva   92/85/CEE   –   introducerea   de   măsuri   pentru   promovarea  


îmbunătăţțirii  securităţții  şi  a  sănătăţții  la  locul  de  muncă  în  cazul  lucratoarelor  
gravide,  care  au  născut  de  curând  sau  care  alăptează;  

 Directiva   2006/54/CE   –   principiul   egalităţții   de   şanse   şi   al   egalităţții   de  


tratament  între  bărbaţți  şi  femei  în  materie  de  încadrare  în  muncă;  denumită  
şi  directiva  de  reformare  întrucât  a  simplificat  şi  modernizat  cadrul  legislativ  
existent.  

29.   România   a   ratificat   în   general   principalele   instrumente   internaţționale   de  


protecţție   împotriva   discriminării.   Constatăm   izvoare   externe   similare   ale   dreptului  
nediscriminării   având   ca   emitent   Organizaţția   Naţțiunilor   Unite   la   nivel   global   dar   și  
Consiliul  Europei  la  nivel  regional.    

30.   Statutul   României   de   stat   membru   al   Uniunii   Eurepene   are   ca   efect   faptul   că  
izvoarele   de   drept   relevante   la   nivelul   Uniunii   Europene   (UE)   în   domeniul   egalităţții   și  
nediscriminării    sunt  direct  aplicabile  în  dreptul  intern  al  României.  Potrivit  art.  148  
alin.   (2)   din   Constituţția   României   ”ca   urmare   a   aderării,   prevederile   tratatelor  
constitutive   ale   Uniunii   Europene,   precum   și   celelalte   reglementări   comunitare   cu  

  10  
caracter   obligatoriu,   au   prioritate   faţță   de   dispoziţțiile   contrare   din   legile   interne,   cu  
respectarea  prevederilor  actului  de  aderare.”  De  asemenea,  Tratatul  de  la  Lisabona  
și  legislaţția  secundară  este  obligatorie  pentru  statele  membre  ale  UE.12  UE  trebuie  să  
acţționeze   în   limitele   puterilor   stabilite   prin   tratate.   Principiul   subsidiarităţții  
reglementează   legalitatea   exercitării   competenţțelor:   în   cazurile   în   care   domeniile   nu  
sunt   de   competenţță   exclusivă   a   UE   (ex.   când   competenţța   este   împărţțită   cu   statele  
membre)   aceasta   poate   să   acţționeze   numai   dacă   obiectivele   acţțiunii   nu   pot   fi  
îndeplinite  în  mod  suficient  de  către  statele  membre.    
În   scopul   de   a   asigura   uniformitatea   legislaţției   UE   și   interpretarea   ei   în   mod          
uniform   la   nivelul   instanţțelor   naţționale,   în   cazurile   de   conflict,   legislaţția   UE     este  
preeminentă  legii  naţționale.  Curtea  Europeană  de  Justiţție  a  susţținut  că  UE  constituie  
noua  ordine  juridică  iar  în  acest  scop,  statele  membre  care  beneficiează  de  această  
nouă   ordine   și-­‐au   limitat   suveranitatea,   iar   instanţțele   de   judecată   naţționale   au  
obligaţția   să   aplice   prevederile   legislaţției   UE,   chiar   dacă   acest   lucru   presupune   să  
refuze  aplicarea  legislaţției  naţționale  cu  care  vine  în  conflict,  în  cazul  în  care  această  
legislaţție  naţțională  a  fost  adoptată  anterior  sau  ulterior  normei  din  legislaţția  UE.  

 Izvoarele  (sursele)  legislaţției  UE  pot  fi  impărţțite  în  3  categorii:  

 surse  primare:  tratatele  dintre  statele  membre  și  acordurile  cu  statele  
terţțe;  
 surse   secundare:   regulamente,   directive,   decizii,   recomandări   și  
opinii;  
 alte   surse:   principiile   generale   ale   legislaţției   UE   dezvoltate   prin  
jurisprudenţță   Curţții   Europene   de   Justiţție   si   "soft   law"   (ex.   ghiduri   si  
rezoluţții).13  
 
Jurisprundenţța  Curţții  Europene  a  Drepturilor  Omului  și  a  Curţții  de  Justiţție  a  Uniunii  
Europene  ca  izvor  de  drept  formal  în  materia  nediscrimării  

31.   Unul   dintre   cele   mai   importante   instrumente   juridice   în   domeniu,   care   a   devenit  
parte  integrantă  a  sistemului  de  drept  român,  respectiv  cel  moldovean  de  drept  este  
Convenţția   europeană   a   drepturilor   omului.   Convenţția   europeană   a   drepturilor  
omului,   respectiv   jurisprudenţța   Curţții   Europene   a   Drepturilor   Omului   sunt   direct  
aplicabile   în   sistemul   de   drept   român   și   cel   moldovean,   au   forţță   constituţțională   şi  
supralegislativă.14    

În  cazul  României,  reţținem  că  jurisprudenţța  Curţții  de  Justiţție  a  Uniunii  Europene,  pe  
care   se   întemeiază   întreaga   ordine   juridică   comunitară     este   obligatorie   în   dreptul  

                                                                                                               
12
  A   se   vedea   Csaba   Ferenc,   Asztalos   în   publicaţția   CNCD,   Dreptul   la   egalitate   și   nediscriminare   în  
adminitrarea   justiţției   –   Manual   de   pregătire,   2012,   pag.   15,   accesat   pe  
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Studii-­‐3/  
13
 Training  manual  on  discrimination  “Awareness-­‐raising  seminars  in  the  areas  of  non-­‐discrimination  
and  equality  targeted  at  civil  society  organisations”  -­‐VT/2010-­‐007  -­‐  Human  European  Consultancy  in  
partnership  with  the  Migration  Policy  Group,  2011,  pag.  12  
14
Coreneliu, Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Drepturi şi
Libertăţi, Ed. All Beck, Bucureşti 2005, pag. 100-103.

  11  
intern  și  se  fundamentează  pe  principiul  aplicabilităţții  directe  și  al  priorităţții  dreptului  
european.15  
 
Izvoarele  de  drept  -­‐  cadrul  legal  în  domeniul  egalităţții  și  nediscriminării  în  România      

32.   Analiza   cadrului   legal   în   domeniul   egalităţții   și   nediscriminării   în   România  


presupune  studierea  principialului  izvor  de  drept  intern:  legea.  În  sistemul  de  drept  
din   România   legile   pot   fi   clasificate   după   cum   urmează:   Constituţția,   legi  
constituţționale,  legi  organice,  legi  ordinare,  ordonanţțe  şi  hotărâri  ale  Guvernului.    

33.   Din   interpretarea   dispoziţțiilor   art.11,   art.   20,   respectiv   art.   148   din   Constituţția  
României   din   31   octombrie   200316,   referitoare   la   raportul   dintre   reglementările  
interne   şi   cele   internaţționale   constatăm   că   tratatele   internaţționale   în   domeniul  
drepturilor  fundamentale  ale  omului  au  prioritate  faţță  de  reglementările  interne  în  
caz   de   neconcordanţță,   cu   excepţția   cazului   în   care   Constituţția   sau   legile   interne  
conţțin  dispoziţții  mai  favorabile.    

34.  În  acest  sens,  unul  dintre  cele  mai  importante  instrumente  juridice  în  domeniu,  
care   a   devenit   parte   integrantă   a   sistemului   român   de   drept   este   Convenţția  
europeană  a  drepturilor  omului,  ratificată  de  România  prin  Legea  nr.  30  din  18  mai  
1994.   Convenţția   europeană   a   drepturilor   omului,   respectiv   jurisprudenţța   Curţții  
Europene  a  Drepturilor  Omului  sunt  direct  aplicabile  în  sistemul  român  de  drept,  au  
forţță  constituţțională  şi  supralegislativă.17    

Constituţția  României  din  31  octombrie  2003  

35.  Constituţția  are  ca  obiect  reglementarea  principiilor  fundamentale  ale  organizării  
sociale   şi   de   stat,   drepturile,   libertăţțile   şi   îndatoririle   fundamentale   ale   cetăţțenilor,    
sistemul  organelor  şi  separaţția  puterilor  în  stat.  Având  o  poziţție  deosebită  în  ierarhia  
legilor,   Constituţția   dispune   de   o   forţță   juridică   superioară   faţță   de   celelalte   acte  
normative,  al  căror  conţținut  trebuie  să  fie  conform  cu  prevederile  constituţționale.18  

36.  Constituţția  României  consacră  în  Titlul  I  Principii  generale,  egalitatea  de  şanse  şi  
de   nediscriminare.   De   asemenea,   în   Titlul   II   Drepturile,   libertăţțile   şi   îndatoririle  
fundamentale,   consacră   principiul   egalităţții   în   drepturi.   Dispoziţțiile   constituţționale  
relevante  în  domeniul  egalităţții  de  şanse  şi  al  nediscriminării  sunt:  

Art.  4.  alin.  (2)  Unitatea  poporului  şi  egalitatea  între  cetăţțeni  

                                                                                                               
15
  Pentru   un   studiu   mai   amplu   a   regimului   juridic   al   jurisprudenţței   CJUE   a   se   vedea   Popescu,   Sorin;  
Manea  Luiza  în  „Jurisprudenţța  Curţții  de  Justiţție  a  Uniunii  Europene  între  sistemul  de  drept  anglo-­‐saxon  
și   cel   romano-­‐germanic.   Valoarea   juridică,   Consiliul   Legislativ   –   Buletin   de   informare   legislativă   nr.  
2/2012,  pag.  3,  accesat  la  http://www.clr.ro/eBuletin/2_2012/Buletin_2_2012.pdf    
  Constituţția   României   din   1991   a   fost   modificată   şi   completată   prin   Legea   de   revizuire   a   Constituţției   României   nr.  
16

429/2003,  publicată  în  Monitorul  Oficial  al  României,  Partea  I,  nr.  758  din  29  octombrie  2003  

  Coreneliu,   Bârsan,   Convenţia   Europeană   a   Drepturilor   Omului,   Comentariu   pe   articole,   Drepturi   şi   Libertăţi,   Ed.   All   Beck,  
17

Bucureşti  2005,  pag.  100-­‐103.    

18  Ioan,  Ceterchi,  Ion,  Craiovean,  Introducere  în  teoria  generală  a  dreptului,  Ed.  All,  Bucreşti  1993,  pag.  59.    

  12  
„România  este  patria  comună  şi  indivizibilă  a  tuturor  cetăţțenilor  săi,  fără  deosebire  
de  rasă,  de  naţționalitate,  de  origine  etnică,  de  limbă,  de  religie,  de  sex,  de  opinie,  de  
apartenenţță  politică,  de  avere  sau  de  origine  socială”.    

Art.  6.  Dreptul  la  identitate  

(1)   „Statul   recunoaşte   şi   garantează   persoanelor   aparţținând   minorităţților   naţționale  


dreptul   la   păstrarea,   la   dezvoltarea   şi   la   exprimarea   identităţții   lor   etnice,   culturale,  
lingvistice  şi  religioase.    

(2)   Măsurile   de   protecţție   luate   de   stat   pentru   păstrarea,   dezvoltarea   şi   exprimarea  


identităţții  persoanelor  aparţținând  minorităţților  naţționale  trebuie  să  fie  conforme  cu  
principiile  de  egalitate  şi  de  nediscriminare  în  raport  cu  ceilalţți  cetăţțeni  români”.    

Art.  16.  alin.  (1)  Egalitatea  în  drepturi  

„Cetăţțenii   sunt   egali   în   faţța   legii   şi   a   autorităţților   publice,   fără   privilegii   şi   fără  
discriminări.”    

37.   Reglementarea   constituţțională   a   drepturilor,   libertăţților   şi   îndatoririlor  


fundamentale  conţține  şi  alte  prevederi  exprese  de  interzicere  a  discriminării  atunci  
când   se   stabilesc   în   art.   30   alin.   (7)   din   Constituţția   României   limitele   libertăţții   de  
exprimare.  În  acelaşi  titlu  al  Constituţției  în  art.  48  referitoare  la  familie  se  consacră  
egalitatea   de   drepturi   între   soţți   iar   art.   49   şi   art.   50   din   legea   fundamentală   obligă  
statul  de  a  lua  măsuri  de  afirmative  pentru  protecţția  copiilor  şi  a  tinerilor,  respectiv  
pentru  protecţția  persoanelor  cu  handicap  în  vederea  asigurării  egalităţții  de  şanse  a  
acestora.    

38.  Litera  şi  spiritul  Constituţției  României  interzice  ambele  feţțe  ale  discriminării:  atât  
cea  formală  cât  şi  cea  substanţțială.    
Suntem   în   prezenţța   discriminării   formale   sau   de   jure   atunci   când     există   o  
diferenţțiere   sau   un   tratament   diferit   între   două   persoane   sau   situaţții   neexistând   nici  
o  distincţție  relevantă  între  ele.  Astfel,  Curtea  Constituţțională  a  decis  în  mod  constant  
că  „principiul  egalităţții  implică  un  tratament  egal  pentru  toţți  cetăţțenii  aflaţți  în  situaţții  
egale”.19    

39.  De  asemenea,  Curtea  Constituţțională  a  reţținut  că  „principiul  egalităţții  consacrat  
de  art.  16  alin.  (1)  din  Constituţție  nu  înseamnă  uniformitate,  aşa  încât,  dacă  la  situaţții  
egale   trebuie   să   corespundă   un   tratament   egal,   la   situaţții   diferite,   tratamentul  
juridic   nu   poate   fi   decât   diferit.   Egalitatea   părţților   nu   exclude,   ci   chiar   implică   un  
tratament  juridic  diferenţțiat”20  în  această  situaţție.  

40.   În   cazul   discriminării   substanţțiale   sau   de   factor,   atunci   când   se   tratează   într-­‐o  
manieră  identică  două  sau  mai  multe  persoane  sau  situaţții  care  sunt  în  fapt  diferite,  
Curtea   Constituţțională   a   arătat   că   tratarea   diferită   a   unor   probleme   ce   ţțin   de  
inegalitate  nu  este  numai  permisă,  ci  chiar  cerută.  

                                                                                                               
19  Decizia  nr.  349/2001,  M.Of.  nr.  240/2002,    
20  Decizia  nr.  312/2001,  M.Of.  nr.  99/2002,  Decizia  nr.  82/2002,  M.Of.  nr.  261/2002    

  13  
Jurisprudenţța   Curţții   Constituţționale   consacră   ca   instrument   de   realizare   efectivă   a  
egalităţții  de  şanse  adoptarea  măsurilor  afirmative  de  către  stat,  atunci  când  arată  că  
„nu   este   contrară   principiului   egalităţții   cetăţțenilor   în   faţța   legii   şi   a   autorităţților  
publice  instituirea  unor  reguli  speciale,  atâta  timp  cât  ele  asigură  egalitatea  juridică  a  
cetăţțenilor  în  utilizarea  lor.  Principiul  egalităţții  nu  înseamnă  uniformitate,  aşa  încât,  
dacă   la   situaţții   egale   trebuie   să   corespundă   un   tratament   egal,   la   situaţții   diferite  
tratamentul  nu  poate  fi  decât  diferit.”21  

41.  Curtea  arată  că  „un  tratament  diferit  nu  poate  fi  expresia  aprecierii  exclusive  a  
legiuitorului,  ci  trebuie  să  se  justifice  raţțional,  în  respectul  principiului  egalităţți”.22  
Prin  aceste  soluţții  Curtea  Constituţțională  recunoaşte  dreptul  la  diferenţță.23  

42.   Prevederile   art.   16   alin.   (1)   din   Constituţție   se   referă   la   egalitatea   în   drepturi   a  
cetăţțenilor   şi   nu   a   persoanelor   juridice,24   de   asemenea   principiul   are   în   vedere  
egalitatea   în   drepturi   a   cetăţțenilor   în   faţța   legii   şi   a   autorităţților   publice,   iar   nu  
egalitatea  dintre  cetăţțeni  şi  autorităţți  publice.    
Beneficiarii   drepturilor   şi   libertăţților   în   condiţții   de   egalitate   consacrate   prin  
Constituţție  şi  alte  legi  sunt  cetăţțenii,  conform  art.  15  alin.  (1)  din  Constituţție.    
Art.  18  alin.  (1)  din  Constituţție    asigură  cetăţțenilor  străini  şi  apatrizilor  care  locuiesc  
în   România   protecţția   generală   a   persoanelor   şi   a   averilor,   garantată   de   Constituţție   şi  
de  alte  legi.    

43.   Constituţția   României   asigură   exercitarea   în   condiţții   de   egalitate   a   drepturilor   şi  


libertăţților  fundamentale  oricărei  persoane  care  se  află  legal  pe  teritoriul  României.  
În   cazul   cetăţțenilor   străini   şi   a   apatrizilor   există   restricţții   în   privinţța   exercitării  
drepturilor  electorale  şi  limite  în  domeniul  acordării  prestaţțiilor  sociale  de  către  stat.    

Principiul  egalităţții  în  diferite  ramuri  de  drept  din  România  


Domeniu     România    

Codul  civil     Art.  30  Egalitatea  în  faţța  legii  civile25  


Rasa,   culoarea,   naţționalitatea,   originea   etnică,   limba,   religia,  
vârsta,   sexul   sau   orientarea   sexuală,   opinia,   convingerile  
personale,   apartenenţța   politică,   sindicală,   la   o   categorie  
socială   ori   la   o   categorie   defavorizată,   averea,   originea  
socială,   gradul   de   cultură,   precum   şi   orice   altă   situaţție  
similară  nu  au  nicio  influenţță  asupra  capacităţții  civile.  
   
 

Codul   de   procedură   Art.  8:  Egalitatea  In  procesul  civil26  Părţților  le  este  garantată  
civilă     exercitarea   drepturilor   procesuale,   in   mod   egal   si   fără  
discriminări.  
Codul  penal   Nu   cunoaște   o   consacrare   expresă,   rezultă   din   faptul   că  
                                                                                           legea  
                    penală   nu   promovează   privilegii   care   să   permită  
27
21  Decizia  nr.  116/2002,  M.  Of.  Nr.  3discriminarea. 17/2002,  Decizia  nr.  9  2/2002,  M.Of.  nr.  338/2002.    
22  Decizia  nr.  1  din  8  februarie  1994,  M.  Of.  69/1004  
23   Decizia   nr.70   din   15   decembrie   1993,   publicată   în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.307   din   27   decembrie  
Art.  publicată  
1993;   Decizia   nr.74   din   13   iulie   1994,   77  Circumstante   agravante  
în   Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.189   din   22   iulie   1994;  
Decizia  nr.139  din  19  noiembrie  1996,   Următoarele  
24  Decizia  nr.  102/1995,  M.Of.  287/1995  
p ublicată   î n   M î mprejurări  
onitorul   O ficial   al  c
Ronstituie   circumstanţțe  
omâniei,  Partea   agravante:  
I,  nr.7  din  20  ianuarie   1997.  

h)   săvârșirea   infracţțiuni   pentru   motive   legate   de   rasă,  


  naţționalitate,   etnie,   limbă,   religie,   gen,   orientare   sexuală,  
14  
opinie  ori  apartenenţță  politică,  avere,  origine  socială,  vârstă,  
dizabilitate,   boală   cronică   necontagioasă   sau   infecţție  
HIV/SIDA   ori   pentru   alte   împrejurări   de   același   fel,  
Codul   de   procedură   Nu  cunoaște  o  consacrare  expresă  dar  rezultă  din  faptul  că  
penală   procedura   penală   nu   promovează   privilegii   și   consacră  
principiul   respectării   drepturile   omului   prevăzute   în  
Constituţția   României   și   în   tratatele   internaţționale   la   care  
România  este  parte.28  

Codul  muncii   Art.  5  Egalitatea  de  tratament29  


(1)   În   cadrul   relaţțiilor   de   muncă   funcţționează   principiul  
egalităţții  de  tratament  faţță  de  toţți  salariaţții  şi  angajatorii.  
(2)   Orice   discriminare   directă   sau   indirectă   faţță   de   un  
salariat,   bazată   pe   criterii   de   sex,   orientare   sexuală,  
caracteristici   genetice,   vârstă,   apartenenţță   naţțională,   rasă,  
culoare,   etnie,   religie,   opţțiune   politică,   origine   socială,  
handicap,   situaţție   sau   responsabilitate   familială,  
apartenenţță  ori  activitate  sindicală,  este  interzisă.  
(3)   Constituie   discriminare   directă   actele   şi   faptele   de  
excludere,   deosebire,   restricţție   sau   preferinţță,   întemeiate  
pe   unul   sau   mai   multe   dintre   criteriile   prevăzute   la   alin.   (2)   ,  
care   au   ca   scop   sau   ca   efect   neacordarea,   restrângerea   ori  
înlăturarea   recunoaşterii,   folosinţței   sau   exercitării  
drepturilor  prevăzute  în  legislaţția  muncii.  
(4)   Constituie   discriminare   indirectă   actele   şi   faptele  
întemeiate   în   mod   aparent   pe   alte   criterii   decât   cele  
prevăzute   la   alin.   (2)   ,   dar   care   produc   efectele   unei  
discriminări  directe.  
Art.  6  Protecţția  salariaţților30    
(1)   Orice   salariat   care   prestează   o   muncă   beneficiază   de  
condiţții   de   muncă   adecvate   activităţții   desfăşurate,   de  
protecţție  socială,  de  securitate  şi  sănătate  în  muncă,  precum  
şi   de   respectarea   demnităţții   şi   a   conştiinţței   sale,   fără   nicio  
discriminare.  
(2)   Tuturor   salariaţților   care   prestează   o   muncă   le   sunt  
recunoscute   dreptul   la   negocieri   colective,   dreptul   la  
protecţția  datelor  cu  caracter  personal,  precum  şi  dreptul  la  
protecţție  împotriva  concedierilor  nelegale.  
(3)   Pentru   munca   egală   sau   de   valoare   egală   este   interzisă  
orice   discriminare   bazată   pe   criteriul   de   sex   cu   privire   la  
toate  elementele  şi  condiţțiile  de  remunerare.  
Codul   -­‐   consacră   principiul   nediscriminării   ca   cerinţță   procedurală  
contravenţțional   în  aplicarea  regimului  general  al  contravenţțiilor  

Codul  audiovizual  –   Articolul.  4031    


                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           
Legea   Este  interzisă  difuzarea  de  programe  care  conţțin  orice  formă  
25
audiovizualului   nr.   de   incitare   la   ură   pe   considerente   de   rasă,   religie,  
 Legea  287/2009  privind  Noul  Cod  Civil,  republicat  în  Monitorul  Oficial  nr.  505/2011,  aplicabil  din  1  
octombrie  
504/2002   2 011   în   naţționalitate,  sex  sau  orientare  sexuală.  
26
 Legea  134/2010  privind  Codul  de  procedura  Civila  Republicat  in  Monitorul  Oficial,  Partea  I  nr.  545  
România  
din  3  august  2012    
27  
 Codul  penal  adoptat  prin  Legea  nr.  286/2009,  cu  modificările  și  completările  ulterioare,  publicată  în  
M.Of.  al  României,  Partea  I,  nr.  510  din  24  iulie  2009  

  15  
 
Tabel   nr.   2   –   prezentare   a   principiilor   egalităţții   și   nediscriminării   în   principalele  
ramuri  de  drept  
 
44.  Legi  speciale  în  domeniul  prevenirii  și  combaterii  discriminării  din  România:    
 Ordonanţța   Guvernului   nr.   137/2000   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor  
formelor  de  discriminare32;  
 Legea  nr.  202/2002  privind  egalitatea  de  șanse  între  femei  și  bărbaţți33;  
 Ordonanţța  de  Urgenţță  nr.  61  din  14  mai  2008  privind  implementarea  principiului  
egalităţții  de  tratament  între  femi  și  bărbaţți  în  ceea  ce  privește  accesul  la  bunuri  și  
servicii  și  furnizarea  de  bunuri  și  servicii;34  
 Legea   nr.   448/2006   privind   protecţția   și   promovarea   drepturilor   persoanelor   cu  
handicap.35  
 
III.  Forme  ale  discriminării  
 
Discriminarea  directă  
45.  Suntem  în  prezenţța  discriminării  directe  atunci  când:    
 o  persoană  este  tratată  în  mod  nefavorabil;  
 prin  comparaţție  cu  modul  în  care  au  fost  sau  ar  fi  tratate  alte  persoane  aflate  
într-­‐o  situaţție  similară;  
 iar   motivul   acestui   tratament   îl   constituie   o   caracteristică   concretă   a  
acestora,  care  se  încadrează  în  categoria  ”criteriului  protejat”.  
 
46.  Pentru  existenţța  discriminării  directe  trebuie  îndeplinite  cumulativ  următoarele  
condiţții:36    
 existenţța   unui   tratament   diferenţțiat   manifestat   prin:   orice   deosebire,  
excludere,  restricţție  sau  preferinţță;  
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           
28
 Legea  nr.  135/2010  privind  Codul  de  procedură  penală,  publicată  în  Monitorul  Oficial  nr.  486  din  15  
iulie  2010,  completată  și  modificată  ulterior  
29
 LEGE  nr.  53  din  24  ianuarie  2003  (*republicata*)  Codul  muncii*),  republicatã  în  temeiul  art.  V  din  
Legea   nr.   40/2011   pentru   modificarea   şi   completarea   Legii   nr.   53/2003   -­‐   Codul   muncii,   publicatã   în  
Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   nr.   225   din   31   martie   2011,   dându-­‐se   textelor   o   nouã  
numerotare.  
30  ibidem  
31
 Legea  audiovizualului  nr.  504  din  11  iulie  2002  ,  modificată  și  completată,  republicată  în  Monitorul  
Oficial  al  României,  Partea  I,  până  la  12  aprilie  2013.  
32
  Ordonanţței   Guvernului   nr.   137/2000   privind   prevenirea   şi   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  publicată  în  Monitorul  Oficial  al  României,  Partea  I,  nr.  626  din  20  iulie  2006  
33
 Publicată  în  Monitorul  Oficial  al  României,  Partea  I,  republicată  în  Mon.  Oficial,  Partea  I,  nr.  326  din  
5  iunie  2013    http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L202-­‐
2002_rep.pdf    
34
 Publicat  în  Monitorul  Oficial  al  României  nr.  385  din  21  mai  2008  
35
 Legea  nr.  448/2006,  republicată  în  Monitorul  Oficial  al  României,  Partea  I,  nr.  1  din  3  ianuarie  2008,  
accesată  la  http://www.prestatiisociale.ro/legi/Legea_448_2006.pdf    
36
  Art.   2   alin.   (1)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   şi   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  modificată  şi  republicată.  

  16  
 existenţța   unui   criteriu   de   discriminare   –   criteriile   enumerate   în   definiţția  
legală   sunt   cu   titlu   de   exemplu,   fapt   exprimat   prin   sintagma   „şi   orice   alt  
criteriu;  
 existenţța   unui   raport   de   cauzalitate   între   criteriul   de   discriminare   și  
tratamentul  diferenţțiata;  
 tratamentul   diferenţțiat   are   ca   scop   sau   efect   restrângerea,   înlăturarea  
recunoaşterii,  folosinţței  sau  exercitării,  în  condiţții  de  egalitate  a  drepturilor  
omului  şi  a  libertăţților  fundamentale  sau  a  unui  drept  recunoscut  de  lege;  
 existenţța  unor  persoane  sau  situaţții  aflate  în  poziţții  comparabile;  
 tratamentul   diferenţțiat   nu   este   justificat   obiectiv   de   un   scop   legitim,   iar  
metodele  de  atingere  a  acelui  scop  sunt  adecvate  şi  necesare  –  justificarea  
obiectivă  se  aplică  doar  în  cazul  criteriului  vârstei.  
 
47.  Raportul  de  cauzalitate  între  tratamentul  diferenţțiat  și  criteriul  de  discriminare  
În   analiza   discriminării   directe   accentul   cade   pe   diferenţța   de   tratament   care   se  
aplică  unei  persoane:  trebuie  să  se  demonstreze  că  presupusa  victimă  a  fost  tratată  
mai  puţțin  favorabil  din  cauza  faptului  că  deţține  o  caracteristică  ce  se  încadrează  în  
”criteriile  protejate”.    
 
48.  Testul  comparaţției    
În   aplicarea   testului   pentru   discriminare,   trebuie   hotărât   ce   grupuri   sau   indivizi  
urmează   a   fi   comparaţți   pentru   a   stabili   dacă   există   un   tratament   diferenţțiat.  
Egalitatea   este   un   concept   comparativ:   o   persoană   poate   să   stabilească   dacă   are  
„egalitate”  numai  comparând  condiţțiile  lui  cu  ale  altora.  Conceptul  de  comparator  a  
jucat   un   rol   central   în   legea   egalităţții.   În   multe   jurisdicţții,   legea   recunoaşte   că  
discriminarea  apare  atunci  când  o  persoană  cu  un  statut  protejat  demonstrează  cum  
el  sau  ea  a  avut  parte  de  un  tratament  mai  puţțin  favorabil  în  comparaţție  cu  persoane  
cu  un  statut  opus.  Desigur,  comparaţțiile  se  pot  realiza  în  multe  feluri.  Depinde  însă  
de   punctele   de   referinţță   folosite:   de   exemplu,   grupurile   sau   indivizii   care   sunt  
comparaţți,   cum   sunt   ele/ei   definite/definiţți   sau   cum   măsura   contestată   face  
distincţția  între  aceste  grupuri.    
 
49.   Datorită   nevoii   de   a   recunoaşte   diferenţța   în   cazul   sarcinii   sau   a   dizabilităţții,  
comparatorul   a   trebuit   să   se   descurce   şi   fără   această   cerinţță   în   contextele  
respective.   Situaţțiile   care   derogă   de   la   regula   comparatorului   pun   accent   pe   cauza   şi  
efectele   discriminării,   includ   conceptul   de   demnitate   şi   înţțelegerea   discriminării   ca  
încălcarea   şi   diminuarea   demnităţții   unei   persoane.   În   situaţția   sarcinii   sau   a  
dizabilităţții   cauza   este   legată   de   starea   fizică   (dizabilitatea   poate   fi   şi   psihică)   iar  
efectele  discriminării  ţțin  de  încălcarea  exercitării  unui  drept  fundamental  sau  a  unui  
drept   recunoscut   de   lege.   În   toate   situaţțiile   de   discriminare   pe   criteriul   sarcinii   sau   a  
dizabilităţții  există  o  încălcare  a  dreptului  la  demnitate  umană.  Ca  atare,  considerăm  
că  regula  comparatorului  nu  este  determinantă  în  aceste  situaţții.    
 
50.  Criteriul  de  discriminare  
Pentru  a  fi  în  prezenţța  unei  fapte  de  discriminare  directă  trebuie  să  existe  o  legătură  
de  cauzalitate  între  tratamentul  mai  puţțin  favorabil  și  criteriul  de  discriminare.    
Pentru  a  îndeplini  acest  criteriu,  nu  trebuie  decât  să  ne  punem  o  întrebare  simplă:  ar  

  17  
fi  fost  persoana  în  cauză  tratată  mai  puţțin  favorabil  dacă  ar  fi  fost  de  sex  diferit,  de  
rasă  diferită,  de  vârstă  diferită  sau  în  orice  situaţție  opusă  conform  fiecăruia  dintre  
celelalte  criterii?  Dacă  răspunsul  este  da,  atunci  tratamentul  mai  puţțin  favorabil  este  
în  mod  clar  cauzat  de  criteriul  respectiv.37    
Nu   este   necesar   ca   regula   sau   practica   aplicată   să   facă   referire   în   mod   explicit   la  
„criteriul”,  atâta  timp  cât  se  referă  la  un  alt  factor  care  este  indisociabil  de  „criteriul”.  
În  principal,  atunci  când  se  analizează  existenţța  discriminării  directe,  se  evaluează  în  
ce  măsură  tratamentul  mai  puţțin  favorabil  se  datorează  unui  „criteriu”  care  nu  poate  
fi  separat  de  factorul  concret  ce  constituie  obiectul  plângerii.  
În   România   potrivit   art.   2   alin.   (1)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   și  
sancţționarea  tuturor  formelor  de  discriminare  criteriile  sunt  cu  titlu  de  exemplu,  lista  
acestora  este  deschisă.    
 
51.  Speţțe  
 Directorul   Societăţții   Bancare   X.   emite   un   ordin   de   disponibilizare   a  
angajatului  Y  cu  următorul  conţținut:  „întrucât  aţți  împlinit  vârsta  de  52  de  ani  
şi   nu   corespundeţți   politicii   de   întinerire   a   angajaţților   Băncii,   vă   anunţțăm   că  
sunteţți  disponibilizat  cu  data  de  1  mai  2005”.  Tratamentul  diferenţțiat  constă  
în  excluderea  angajatului  Y,  prin  concedierea  acestuia  pe  criteriul  de  vârstă.  
Comparaţția   se   poate   realiza   între   angajatul   Y   şi   ceilalţți   angajaţți   ai   societăţții  
comerciale.  Prin  tratamentul  diferenţțiat  s-­‐a  încălcat  dreptul  la  muncă.38    
 Patronul  unui  restaurant  din  localitatea  Botoşani  a  afişat  un  anunţț  în  cadrul  
locaţției   cu   următorul   conţținut:   „în   acest   restaurant   nu   se   servesc   ţțigani”.  
Tratamentul  diferenţțiat  constă  în  restricţția,  în  refuzul  accesului  unei  persoane  
într-­‐un  loc  public,  pe  criteriul  etniei,  care  are  ca  efect  şi  încălcarea  dreptului  
la   demnitate   umană.   Comparaţția   s-­‐a   realizat   raportat   la   liberul   acces   în  
locaţția  în  cauză  a  celorlalte  persoane,  indiferent  de  naţționalitate.  Considerăm  
că  în  acest  caz  nu  trebuie  să  se  aplice  regula  comparatorului  deoarece  există  
o  încălcare  a  demnităţții  umane  ca  efect  al  faptei  de  tratament  diferenţțiat.39  În  
urma   promovării   examenului   de   admitere   în   magistratură,   petenta   Y   se  
prezintă  la  testul  medical  unde  arată  că  în  urma  unei  operaţții  de  cancer  la  sân  
s-­‐a  vindecat  de  această  afecţțiune.  Din  cauza  acestui  motiv,  a  acestei  afecţțiuni,  
Ministerul  Justiţției  refuză  să  angajeze  petenta.  Criteriul  de  discriminare  este  
cel   de   boală   necontagioasă   iar   prin   tratamentul   diferenţțiat   s-­‐a   încălcat  
dreptul   la   muncă.   Petenta   Y   cu   doi   ani   anterior   promovării   examenului   de  
admitere   în   magistratură   a   fost   supusă   unei   operaţții   de   îndepărtate   a  
cancerului  la  sân,  recuperarea  postoperatorie  fiind  foarte  bună,  astfel  încât  la  
momentul  examenului  medical  pentru  accederea  în  magistratură  petenta  nu  
mai  suferea  de  boala  în  cauză.40  

                                                                                                               
37
  Agenţția   pentru   Drepturile   Fundamentale   a   Uniunii   Europene,   Curtea   Europeană   a   Drepturilor  
Omului  –  Consiliul  Europei,  Manual  de  drept  european  privind  nediscriminarea,  fra.europe.eu,  pag.  31  
38  Hotărârea  Colegiului  director  al  CNCD  nr.  48/09.03.2005,  nepublicată.  

39  Hotărârea  Colegiului  director  al  CNCD  nr.132/26.04.2006,  nepublicată.  

40  Hotărârea  Colegiului  director  al  CNCD  nr.  140/06.04.2006,  nepublicată.  

  18  
 Compania   aeriană   TAROM   lansează   o   promoţție   de   cumpărare   a   2   bilete   la  
preţț   de   1   pentru   perechi   iubiţți   cu   ocazia   zilei   Sf.   Valentin.   Un   cuplu   de  
homosexuali   s-­‐a   prezentat   la   o   agenţție   TAROM   pentru   a   beneficia   de  
promoţție.   Agenţția   TAROM   a   refuzat   vânzarea   biletelor   la   promoţție   pentru  
cuplul  de  homosexuali.  În  speţță  se  încalcă  dreptul  de  a  avea  acces  la  servicii  
în  condiţții  de  egalitate  pe  criteriul  orientării  sexuale.  Comparaţția  se  realizează  
între   cuplurile   cu   orientare   heterosexuală   şi   cuplurile   cu   o   altă   orientare  
sexuală.41    
 Potrivit  art.  53  alin.  (1)  din  Legea  nr.  263/2010  “vârsta  standard  de  
pensionare  este  de  65  de  ani  pentru  bărbat  și  63  de  ani  pentru  femei.  Atingea  
acestei  vârste  se  realizează  prin  creșterea  vârstelor  standard  de  pensionare,  
conform  eșalonării  prevăzute  în  anexa  5.”  
La   cerere,   cu   acordul   angajatorului,   contractul   de   muncă   al   femeii   care  
îndeplinește  vârsta  de  pensionare  și  stagiul  de  cotizare,  poate  fi  prelungit  cu  
1  an.    
Reclamata,  femeie  cu  stagiul  complet  și  cu  limita  de  vârstă  de  pensionare  (62  
de  ani)  arată  că  dorește  să  lucreze  în  continuare  dar  angajatorul,  instituţție  din  
administraţție  publică,  se  prevalează  de  dispoziţțiile  legii  Legii  nr.  263/2010  și  o  
obligă  să  se  pensioneze  mai  repede  decât  colegii  săi  bărbaţți,  prin  înceterea  de  
drept   a   contractului   de   muncă   la   data   împlinirii   cumulative   a   condiţțiilor   de  
vârstă  standard  și  a  stagiului  minim  de  cotizare  la  pensionare  potrivit  art.  56  
alin.  (1)  lit.  b)  din  Codul  Muncii.  
 
52.  Puncte  cheie  –  discriminarea  directă:  
 în   afara   criteriului   vârstă,   nu   există   nicio   justificare   generală   pentru  
discriminare  directă;  
 accentul   în   analiza   discriminării   directe   cade   pe   existenţța   tratamentului  
diferenţțiat;  
 motivul   sau   intenţția   discriminatorului   (A)   sunt   irelevante;   problema   este  
dacă  B  a  fost  tratat  mai  puţțin  favorabil;  
 "tratamentul  mai  puţțin  favorabil"  poate  include  respingere,  refuz,  excludere,  
oferirea   unor   condiţții   mai   puţțin   favorabile   sau   a   unui   serviciu   mai   sărac,  
refuzarea  unei  alternative  sau  oportunităţți;        
 pentru   constatarea   unei   discriminări   directe,   este   necesară   identificarea   unui  
element   de   comparabilitate   ipotetic   sau   actual,   ale   cărui   caracteristici  
relevante  sunt  la  fel  sau  cel  puţțin  la  fel,  dar  care  este,  a  fost  sau  ar  putea  fi  
tratat  mai  favorabil  decât  B;  
 nu   este   necesar   ca   motivul   protejat   în   cauză   să   se     aplice   persoanei     (B),   care  
este   tratată   mai   puţțin   favorabil.     În   mod   corect   sau   greşit,   B   ar   putea   fi  
perceput  ca  o  persoană  pentru  care  se  aplică  acest  motiv  ("discriminare  prin  
percepţție"),  sau  ar  putea  fi  asociat  cu  cineva  la  care  se  aplică  acest  motiv,  sau  
se   crede   a   fi   o   persoana   la   care   se   aplică   acest   motiv   ("discriminarea   prin  
asociere”);  şi  

                                                                                                               
41  Hotărârea  Colegiului  director  al  CNCD  nr.  102/24.05.2007,  nepublicată.  

  19  
 declararea  în  orice  fel  a  intenţției  de  a  trata  oamenii  mai  puţțin  favorabil,  din  
oricare  dintre  motivele  protejate,  duce  la  discriminare  directă.42    
 la   nivelul   răspunderii   penale,   reţținem   reglementaera   din   Codul   penal   al  
Moldovei,   care   incriminează   încălcarea   egalităţții   în   drepturi   a   cetăţțenilor   prin  
articolul   176   alin.   (1)   –   fapta   care   constă   în   „orice   deosebire,   excludere,  
restricţție  sau  preferinţță  în  drepturi  şi  în  libertăţți  a  persoanei  sau  a  unui  grup  
de   persoane,   orice   susţținere   a   comportamentului   discriminatoriu   în   sfera  
politică,   economică,   socială,   culturală   şi   în   alte   sfere   ale   vieţții,   bazată   pe  
criteriu   de   rasă,   naţționalitate,   origine   etnică,   limbă,   religie   sau   convingeri,  
sex,  vîrstă,  dizabilitate,  opinie,  apartenenţță  politică  sau  pe  orice  alt  criteriu:43  
 
Discriminarea  indirectă  
53.  Prevederile,  criteriile  sau  practicile  aparent  neutre  care  dezavantajează  anumite  
persoane,   pe   baza   criteriilor   protejate   faţță   de   alte   persoane,   reprezintă   o  
discriminare  indirectă,    în  afara  cazului  în  care  aceste  prevederi,  criterii  sau  practici  
sunt   justificate   obiectiv   de   un   scop   legitim,   iar   metodele   de   atingere   a   acelui   scop  
sunt  adecvate  şi  necesare.  

54.  Provocarea  în  practică  constă  în  dificultate  de  a  identifica  faptele  de  discriminare  
indirectă.   Una   dintre   elementele   de   diferenţțiere   constă   în   faptul   că   în   cazul  
discriminării   indirecte   analiza   se   concentrează   pe   efectele   practicii   sau   criteriului  
aparent   neutru,   pe   când   în   cazul   discrminării   directe   determinant   este   tratamentul  
diferenţțiat  produs  prin  fapta  de  discriminare.    

56.  Pentru  existenţța  discriminării  indirecte  trebuie  îndeplinite  aceleaşi  condiţții  ca  în  
cazul  discriminării  directe,  diferenţța  între  cele  două  forme  de  discriminare  constă  în  
caracterul  neutru,  greu  de  identificat,  al  criteriilor  şi  practicilor  care  au  stat  la  baza  
tratamentului  diferenţțiat.44    

57.  Pentru  a  fi  în  prezenţța  unei  discriminări  indirecte  trebuie  să  identificăm  existenţța  
unei   reguli,   a   unui   criteriu   sau   a   unei   practici   aparent   neutre,   o   cerinţță   care   se  
aplică  tuturor.    

58.   Efectele   reguli,   practicii,   criteriului   aparent   neutru   trebuie   să   plaseze   un   grup  
într-­‐o  situaţție  specială  dezavantajoasă.    
Astfel,   dacă   în   cazul   discriminării   directe   accentul   se   plasează   pe   tratamentul  
diferenţțiat,   în   cazul   discriminării   indirecte   analiza   se   va   concentra   pe   efectele  
diferenţțiate  ale  regulii,  criteriului  sau  practicii  aparent  neutre.    
Se  menţține  necesitatea  testului  comparativităţții.    

59.  Pentru  a  justifica  tratamentul  diferenţțiat,  trebuie  să  se  demonstreze:  

                                                                                                               
42
  A   se   vedea   Csaba   Ferenc,   Asztalos   în   publicaţția   CNCD,   Dreptul   la   egalitate   și   nediscriminare   în  
adminitrarea   justiţției   –   Manual   de   pregătire,   2012,   pag.   19-­‐21,   accesat   pe  
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Studii-­‐3/  
43
 Art.  176  alin.  (1)  Codul  Penal  al  Moldovei,  accesat  la  
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268    
44
  Art.   2   alin.   (3)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   şi   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  modificată  şi  republicată.  

  20  
 că  regula  sau  practica  în  speţță  urmărește  un  scop  legitim;  
 că   mijlocul   ales   pentru   a   realiza   scopul   respectiv   este   proporţțional   cu   scopul  
urmărit  și  necesar  pentru  realizarea  acestuia;  
 
Pentru   a   stabili   în   ce   măsură   tratamentul   diferenţțiat   este   proporţțional,   instanţța  
terbuie  să  se  asigure  că:    
 nu  există  alte  mijloace  de  atingerre  a  scopului  respectiv  care  să  presupună  o  
ingerinţță   mai   mică   în   dreptul   la   tratamentul   egal.   Cu   ale   cuvinte,   faptul   că  
dezavantajul   suferit   este   nivelul   minim   posibil   de   prejudiciu   necesar   pentru  
atingerea  scopului  urmărit;    
 scopul  care  trebuie  atins  este  suficient  de  important  pentru  a  justifica  acest  
nivel  de  ingerinţță.    
 
60.  Speţțe  
 Petenta   își   reia   activitatea   după   suspendarea   contractului   individual   de  
muncă   pe   perioada   concediului   de   naștere   și   cel   de   îngrijire   creștere   copil   pe  
perioada  de  1  an.  La  suspendarea  contractului  individual  de  muncă,  petenta  a  
predat   portofoliul   de   clienţți   și   tranzacţțiile   unei   noi   angajate.   La   reluarea  
contractului   de   individual   de   muncă,   petenta   a   fost   obligată   să-­‐și   constituie  
un  nou  portofoliu  de  clienţți,  în  consecinţță  și  vânzări.    
La   o   lună   după   reluarea   activităţții,   angajatorul,   parte   reclamată,   dispune  
evaluarea  anuală  a  angajaţților  pe  următoarele  criterii:  rezultatele  obţținute  la  
vânzări  de  produse,  dimensiunea  și  calitatea  portofoliului  de  clienţți  în  ultimul  
an,  chestionarul  de  evaluare  completat  de  clienţți.    
În   urma   evaluării,   petenta   având   cel   mai   slab   punctaj   dintre   angajaţți,   a   fost  
concediată  de  către  partea  reclamată,  angajator.  
 introducerea  unei  înălţțimi  obligatorii  pentru  persoanele  care  doresc  să  ocupe  
un  loc  de  muncă,  chiar  dacă  cerinţța  profesională  nu  justifică  acest  fapt;  sau  
 solicitarea   studiilor   cu   bacalaureat   pentru   ocuparea   unor   locuri   de   muncă  
care  au  ca  obiect  curăţțenia  spaţțiilor  publice,  ori  
 solicitarea  cunoaşterii  obligatorie  a  unei  limbi  străine  la  angajare.  
   
61.  Puncte  cheie  –  discriminare  indirectă:  
 prevederea,  criteriul  sau  practica  trebuie  să  fie  "neutre"  în  legătură  cu  toate  
criteriile  protejate  (de  exemplu,  să  aibă  o  anumită  înălţțime  sau  să  fi  locuit  în  
zonă  mai  mult  de  doi  ani);  în  cazul  în  care  se  face  referire  în  mod  explicit  ,  sau  
se  adresează,  oricare  dintre  motivele  protejate  (de  exemplu,  să  fie  de  culoare  
albă),  este  foarte  probabil  să  fie  discriminare  directă;  
 prevederea,  criteriul  sau  practica  pot  fi  o  cerinţță  formală,  cum  ar  fi  o  cerere  
pentru   un   loc   de   muncă   sau   pentru   admiterea   la   o   şcoală   sau   universitate;  
poate   fi   o   procedură   agreată,   cum   ar   fi   criteriile   de   selecţție   pentru  
concediere,  poate  fi  o  practică  informală  cum  ar  fi  recrutarea  pe  cale  orală;  
 în   unele   cazuri,   dezavantajul   va   fi   evident   şi   nu   în   litigiu,   de   exemplu,   o  
cerinţță   de   a   avea   experienţță   de   minim   cinci   ani   de   muncă   ar   dezavantaja  
tinerii;  
 în   alte   cazuri,   e   nevoie   să   fie   adunate   unele   date   pentru   a   putea   arăta  
dezavantajul,   de   exemplu,   pentru   a   arăta   că   selectarea   mai   întâi   a  

  21  
muncitorilor  part-­‐time  pentru  concediere  va  dezavantaja  femeile,  depinde  de  
dovada  că  în  mod  disproporţționat,  femeile  lucrează  part-­‐time  în  număr  mai  
mare  decât  bărbaţții,  în  timp  ce  nu  există  un  număr  mai  mic  de  bărbaţți  care  
lucrează  full-­‐time;  şi  
 o  prevedere,  criteriu  sau  practică  poate  fi  justificată    în  mod  obiectiv  într-­‐o  
situaţție  şi  nu  poate  fi  justificată  în  mod  obiectiv  în  alta.  
 
62.  Testul  de    proporţționalitate  cerut  de  lege    (este  prevederea,  criteriul  sau  practica  
aleasă  de  către  persoana  presupusă  a  discrimina,  un  mijloc  adecvat  şi  necesar  pentru  
a  atinge  un  scop  legitim?)  trebuie  să  fie  aplicat  în  fiecare  caz.45  
 
Hărţțuirea    
63.   În   cazul   hărţțuirii   nu   este   necesar   un   termen   de   comparaţție   pentru   a   dovedi  
fapta.   Acest   lucru   reflectă   în   principal   faptul   că   hărţțuirea   în   sine   este   greşită   din  
cauza   formei   pe   care   o   îmbracă   (abuz   verbal,   nonverbal   sau   fizic)   şi   a   efectului   po-­‐
tenţțial  pe  care  îl  poate  avea  (încălcarea  demnităţții  umane).46    
 
64.  Noţțiune  a  de  mobbing  –  hărţțuirea  psihică  -­‐    a  fost  este  descrisă  de  Heinz  Leyman  
prin    
 acţțiuni   destinate   îngrădirii   posibilităţții   de   exprimare   a   victimei   (nu   este   lăsată  
să  se  exprime  liber,  să  aibă  idei,  sa-­‐şi  termine  fraza),  
 acţțiuni   de   desconsiderare   a   victimei   în   faţța   colegilor   (   victima   este  
ridiculizata,   i   se   iau   în   derâdere   convingerile   politice,   religioase,   se   emit  
anumite  zvonuri  despre  ea,  se  glumeşte  pe  seama  vieţții  ei  particulare),  
 acţțiuni   de   discreditare   profesională   a   victimei   (victimei   i   se   schimbă   frecvent  
sarcinile,   dându-­‐i-­‐se   unele   neconforme   cu   nivelul   ei   de   pregătire   sau,   din  
contră,  nu  i  se  mai  atribuie  sarcini)  
 acţțiuni  ce  vizează  izolarea  victimei  (nu  este  lăsată  să  discute  cu  alţți  colegi,  i  se  
oferă   sarcini   de   lucru   care   să   o   izoleze,   nu   mai   participă   la   şedinţțele   de   lucru,  
îi  este  ignorată  chiar  prezenţța  fizică),    
 acţțiuni  vizând  compromiterea  sănătăţții  victimei  (atribuirea  de  sarcini  dificile,  
care   sa-­‐i   pericliteze   sănătatea,   ameninţțarea   cu   violenţța   fizică   şi   punerea   în  
practică  a  ameninţțărilor).  
 
65.  Elemente  de  reţținut  în  analiza  hărţțuiri:  
 comportamentul   de   hărţțuire   este   manifestat   printr-­‐o   conduită   indezirabilă  
referitoare  la  un  criteriu  protejat;    
 comportamentul  nedorit,  indezirabil  se  poate  exprima  prin  orice  fel  de  acte:  
expresii,   cuvinte   vorbite   sau   scrise,   abuz,   imagini,   grafitii,   gesturi   fizice,  
expresii  faciale,  mimică,  glume,  farse  sau  contact  fizic;    

                                                                                                               
45
 Human  European  Consultancy  in  partnership  with  the  Migration  Policy  Group,  Training  manual  on  
discrimination,  “Awareness-­‐raising  seminars  in  the  areas  of  non-­‐discrimination  and  equality  targeted  
at  civil  society  organisations”  -­‐  VT/2010-­‐007  -­‐,  May  2011,  an  initiative  funded  by  the  EU,  pag.  24  
46
  Agenţția   pentru   Drepturile   Fundamentale   a   Uniunii   Europene,   Consiliul   Europei,   Manual   de   drept  
european  privind  nediscriminare,  Luxemburg  Oficiul  pentru  publicaţții  al  Uniunii  Europene,  2011,  pag.  
35  

  22  
 comportamentul   va   fi   legat   de   un   criteriu   protejat,   dacă   acest   criteriu   se  
aplică   lui   B,   sau   dacă   există   vreo   legătură   cu   criteriul   protejat.   B   ar   putea   fi  
hărţțuit,   deoarece   este   perceput   în   mod   eronat   ca   fiind   o   persoană   căreia   i   se  
aplică  acest  criteriu,  sau  din  cauza  asocierii  cu  cineva  căruia  i  se  aplică  acest  
criteriu,  cum  ar  fi  un  membru  al  familiei  sau  un  prieten  sau  pentru  că  B  este  
cunoscut  pentru  susţținerea  persoanelor  cărora  li  se  aplică  acest  criteriu;  
 dacă   persoana   (A)   săvârșește   un   comportament   nedorit   cu   intenţția     de   a  
încălca  demnitatea  lui  (B)  și  de  a  crea  un  mediu  intimidant,  ostil,  degradant,  
umilitor   sau   jignitor   suntem   în   prezenţța   unei   hărţțuiri,   indiferent   de   efectul  
său  real  (B);    și    
 chiar  dacă  (A)  nu  avea  această  intenţție,  comportamentul  de  nedorit  al  lui  (A)  
va  fi  considerat  hărţțuire  în  cazul  în  care  are  acest  efect.  Pentru  a  determina  
dacă   un   comportament   are   un   astfelt   de   efect,   o   instanţță   poate   lua   în  
considerare  percepţția  lui  (B)  şi  a  altor  circumstanţțe  relevante.  
 
66.  Noul  Cod  penal  al  României  incriminează  hărţțuirea  sexuală  prin  art.  223  alin.  (1)  
ca  fiind  fapta  de  „pretindere  în  mod  repetat  de  favoruri  de  natură  sexuală  în  cadrul  
unei   relaţții   de   muncă   sau   al   unei   relaţții   similare,   dacă   prin   aceasta   victima   a   fost  
intimidată  sau  pusă  într-­‐o  situaţție  umilitoare.“    
 
Victimizare,   discriminare   multiplă,   ordinul   de   a   discrimina,   discriminarea   prin  
asociere    
 
67.   Legislaţția   României   nu   reglementează   în   mod   expres   discriminare   prin   asociere  
dar  jurisprudenţța  constantă  a  Consiliului  Naţțional  pentru  Combaterea  Discriminării  și  
instanţțele  de  judecată  au  consacrat  această  formă  de  discriminare.    
 
Victimizarea    
68.   Orice   tratament   advers,   venit   ca   reacţție   la   o   plângere   sau   acţțiune   în   justiţție   cu  
privire   la   încălcarea   principiului   tratamentului   egal   şi   al   nediscriminării   constituie  
victimizare.47  
Condiţții:  
 existenţța   unei   plângeri   sau   acţțiuni   în   justiţție   cu   privire   la   încălcarea  
principiului  tratamentului  egal  şi  al  nediscriminării;  
 existenţța  unui  tratament  advers  ca  răspuns  la  acest  demers  al  victimei;  
 tratamentul   advers   are   ca   efect   crearea   unei   atmosfere   ostile,   degradante,  
umilitoare  sau  are  consecinţțe  asupra  condiţțiilor  de  muncă  ale  victimei.    
În  cazurile  de  victimizare  nu  are  relevanţță  dacă  plângerea  sau  acţțiunea  în  justiţție  cu  
privire  la  încălcarea  principiului  tratamentului  egal  şi  al  nediscriminării  a  fost  admisă  
sau  nu.    
 
69.  Speţță  

                                                                                                               
47
  Art.   2   alin.   (7)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   şi   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  modificată  şi  republicată.  

  23  
 Petentul  a  fost  concediat  de  către  partea  reclamată,  însă  prin  Sentinţța  Civilă  
nr.5782/07.12.2011   a   Curţții   de   Apel   Timișoara   s-­‐a   dispus   anularea   deciziei   de  
concediere   și   repunerea   acestuia   în   postul   și   funcţția   deţținute   anterior,  
precum   și   plata   unei   despăgubiri.   La   aproape   o   lună   de   la   solicitarea   de  
reîncadrare,   partea   reclamată   l-­‐a   reîncadrat   pe   petent,   însă   nu   pe   postul   și  
funcţția  deţținute  anterior  (electronist),  ci  a  fost  pus  să  efectueze  activitatea  de  
arhivă   a   dosarelor   și   de   întocmire   a   centralizatoarelor   în   podul   societăţții,  
unde   nu   era   lumină   și   nici   spaţțiu   necesar   desfășurării   vreunei   activităţți   (în  
probe   petentul   a   depus   fotografii),   acesta   desfășurându-­‐și   o   perioadă  
activitatea   pe   genunchi.   Mai   mult,   niciunul   dintre   colegii   de   serviciu   nu   a  
desfășurat  vreodată  această  activitate.  După  o  perioadă  de  timp,  petentul  a  
fost  mutat  în  vestiarul  societăţții  pentru  a  centraliza  fișele  pentru  instructajul  
sănătăţții   și   securităţții   până   la   sosirea/angajarea   unei   persoane   specializată.  
Petentul  afirmă  că  a  fost  forţțat  și  ameninţțat  verbal  pentru  a  depune  această  
muncă.  -­‐  Hot.  CNCD  302/2012    
 Angajatul  A.F.  al  Regiei  de  Gospodărie  Locală  a  Municipiului  Oradea  depune  o  
plângere   în   care   reclamă   angajatorul   de   discriminare   şi   hărţțuire   datorită  
orientării  sale  sexuale.    

 După   efectuarea   de   investigaţții   şi   audieri   de   către   CNCD   la   sediul   părţții  


reclamate,   aceasta   din   urmă   dispune   schimbarea   locului   de   muncă   al  
petentului   A.F.   de   la   îngrijitor   la   Grădina   Zoologică   la   îngrijitor   la   Cimitirul  
Municipiului  Oradea.    

70.  Puncte  cheie  -­‐  victimizare  


 actul   de   a   face   o   plângere   sau   de   a   aduce   sau   spijini   procedura   de   respectare  
a  legii  privind  nediscriminarea  este  adesea  menţționat  ca  “act  protejat”;    
 actul  protejat  poate  fi  realizat  de  către  orice  persoană,  nu  numai  de  persoana  
care   depune   plângerea   sau   exercită   acţțiunea.   Astfel,   actul   protejat   poate   fi  
realizat   şi   de   o   persoană   care   este   dispusă   să   depună   mărturie   sau   să   sprijine  
cazul  vicitimei  în  instanţța  de  judecată;    
 în   mod   similar,   victimizarea   poate   fi   comisă   de   către   orice   persoană,   nu  
numai  de  către  angajator  sau  furnizorul  de  servicii  împotriva  căruia  s-­‐a  depus  
plângerea,  ci  şi  de  către  un  potenţțial  viitor  angajator;    
 nu  se  solicită  identificarea  unui  element  de  comparabilitate;    
 victimizarea  poate  apărea  atunci  când  relaţția/raportul  la  care  se  referă  actul  
protejat   a   luat   sfârşit,   cum   ar   fi   situaţția   persoanei   căreia   i   s-­‐a   refuzat  
eliberarea  unei  referinţțe  de  către  fostul  angajator  sau  nu  a  fost  recrutată  de  
către   noul   angajator,   din   cauza   faptului   că   în   cadrul   raportului   de   muncă  
anterior  a  depus  o  plângere  care  a  avut  obiect  o  presupusă  discriminare.48  
 

                                                                                                               
48
 Human  European  Consultancy  in  partnership  with  the  Migration  Policy  Group,  Training  manual  on  
discrimination,  “Awareness-­‐raising  seminars  in  the  areas  of  non-­‐discrimination  and  equality  targeted  
at  civil  society  organisations”  -­‐  VT/2010-­‐007  -­‐,  May  2011,  an  initiative  funded  by  the  EU,  pag.  27  

  24  
71.   Ordinul   de   a   discrimina   –   dispoziţția   de   a   discrimina   persoanele   pe   baza   unui  
criteriu  prevăzut  de  lege  .  49  
Ordinul   nu   trebuie   să   se   limiteze   doar   la   dispoziţția   care   are   caracter   obligatoriu,   ci  
trebuie   să   se   extindă   și   la   situaţțiile   în   care   există   o   preferinţță   expresă   sau   o  
încurajare  de  a  trata  persoanele  mai  puţțin  favorabil  din  cauza  unuia  dintre  criteriile  
de  nediscriminare.    

 o   dispoziţție   poate   fi   de   a   discrimina   în   mod   direct,   de   exemplu,   de   a   respinge  


sau   de   a   exclude   orice   persoană   căreia   i   se   aplică   un   anume   criteriu   protejat;    
O   dispoziţție   poate   fi   de   a     discrimina   indirect,   de   exemplu,   să   aplice   un  
criteriu  care  ar  dezavantaja  persoanele  cărora  li  se  aplică  un  anumit  criteriu;  
 o  dispoziţție  /instrucţțiune  poate  fi  dată  unei  persoane  dintr-­‐o  organizaţție  sau  
de  către  o  organizaţție  către  altă  organizaţție  în  cazul  în  care  aceasta  din  urmă,  
în   mod   normal,   ar   respecta   instrucţțiunile   de   la   prima;   de   exemplu,   un  
angajator  care  instruieşte  o  agenţție  de  recrutare  să  nu  se  refere  la  oameni  de  
o  anumită  origine  etnică;    
 în   cazul   în   care   persoana   respectivă   se   supune   dispoziţției   discriminatorie,  
atunci  este  susceptibilă  de  a  comite  un  act  de  discriminare;  
Ex.:  
Proprietarul  unui  club  din  Municipiul  Bucureşti  a  solicitat  angajaţților  săi  care  aveau  în  
atribuţție   supravegherea   accesului   în   club   să   nu   permită   intrarea   persoanelor   de  
etnie  romă.    
 
72.  Discriminarea  multiplă  –  discriminarea  săvârşită  pe  baza  a  două  sau  mai  multe  
criterii  constituie  circumstanţță  agravantă.50    
Ex.:  
Anunţț  de  angajare:  „angajăm  consilier  juridic  în  vârstă  de  până  la  30  de  ani,  bărbat,  
exclus  rom.”  

 
V.  Libertatea  de  exprimare  versus  dreptul  la  demnitate  personală  si  nediscriminare  
–  prevenirea  și  sancţționarea  discursului  de  ură  
 
73.   „Prevederile   prezentei   ordonanţțe   nu   pot   fi   interpretate   în   sensul   restrângerii  
dreptului  la  libera  exprimare,  a  dreptului  la  opinie  şi  a  dreptului  la  informaţție.51  
Ordonanţța  nr.  31/2002  privind  interzicerea  organizaţțiilor  şi  simbolurilor  cu  caracter  
fascist,  rasist  sau  xenofob  şi  a  promovării  cultului  persoanelor  vinovate  de  săvârşirea  
unor   infracţțiuni   contra   păcii   şi   omenirii   sancţționează   promovarea   cultului  
persoanelor   vinovate   de   săvârşirea   unei   infracţțiuni   contra   păcii   şi   omenirii   sau  
promovarea  ideologiei  fasciste,  rasiste  ori  xenofobe,  pron  propaganda,  săvârşită  prin  
orice   mijloace   publice   (art.   5).   De   asemenea,   art.   6   şi   art.   8   al   actului   normativ  
sancţționează   negarea   în   public   a   holocaustului   ori   efectelor   acestuia.   Actul   normativ  
                                                                                                               
49  Art.  2  alin.  (2)  din  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  şi  sancţționarea  tuturor  formelor  de  discriminare,  modificată  şi  
republicată.  

50  Art.  2  alin.  (6)  din  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  şi  sancţționarea  tuturor  formelor  de  discriminare,  modificată  şi  
republicată.  
51  Art.  2  alin.  (8)  din  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  şi  sancţționarea  tuturor  formelor  de  discriminare,  modificată  şi  

republicată.  

  25  
introduce  limitări  ale  libertăţții  de  exprimare  în  cazul  în  care  se  neagă  fapte  istorice  
de  netăgăduit.    

74.   Orice   comportament   manifestat   în   public,   având   caracter   de   propagandă  


naţționalist-­‐şovină,   de   instigare   la   ură   rasială   sau   naţțională,   ori   acel   comportament  
care   are   ca   scop   sau   vizează   atingerea   demnităţții   ori   crearea   unei   atmosfere   de  
intimidare,  ostile,  degradante,  umilitoare  sau  ofensatoare,  îndreptat  împotriva  unei  
persoane,   unui   grup   de   persoane   sau   unei   comunităţți   şi   legat   de   apartenenţța  
acestora   la   o   anumită   rasa,   naţționalitate,   etnie,   religie,   categorie   socială   sau   la   o  
categorie  defavorizată  ori  de  convingerile,  sexul  sau  orientarea  sexuală  a  acestuia.52  
Textele   de   lege   citate   exprimă   un   conflict   între   două   drepturi   fundamentale   ale  
omului:  libertatea  de  exprimare  şi  dreptul  la  demnitate  personală.    

75.  Libertatea  de  exprimare  nu  este  un  drept  absolut  şi  comportă  limitări  în  situaţții  
expres   prevăzute   de   lege.   În   acest   sens,   este   relevantă   practica   Curţții   Drepturilor  
Omului  de  la  Strasbourg  în  aplicarea  art.  14  din  Convenţția  Europeană  a  Drepturilor  
Omului.   Necesitatea   oricărei   restricţții   privitoare   la   exerciţțiul   libertăţții   de   exprimare  
trebuie   să   fie   stabilită   de   o   manieră   convingătoare   iar   autorităţții   naţționale   revine  
atributul   evaluării   existenţței   unei   „nevoi   sociale   imperioase”,   susceptibile   de   o  
anumită  marjă  de  apreciere.53    

76.  Limitările  libertăţții  de  exprimare  izvorăsc  din  necesitatea  de  a  păstra  pacea  şi  de  
a   apăra   drepturile   morale   ale   grupurilor   care   istoric   au   suferit   discriminări.   Aceste  
limitări  sunt  legitimate  de  o  formă  de  luptă  împotriva  oricărei  tentative  de  a  restaura  
o   ideologie   totalitară   şi   de   eforturile   pentru   eliminarea   discriminării   rasiale   şi   a  
negaţționalismului.   Curtea   Europeană   a   Drepturilor   Omului   a   precizat   că   anumite  
scrieri   putea   merge   împotriva   valorilor   fundamentale   ale   Convenţției,   astfel   cum  
menţționează  Preambului  acesteia,  respectiv  pagea  şi  justiţția.  „Această  argumentare  
este   reluată   de   Curte   în   cauza   Garaudy   (Garaudy   c.   Franţța,   CEDO   24   martie   2003),  
considerând   că   cartea   litigioasă   are   un   pregnant   caracter   negaţționist   şi   că,   prin  
urmare,   nu   respectă   aceste   valori   fundamentale”.   Judecătorii   de   la   Strasbourg   au  
considerat   că   reclamantul   încearcă   să   deturneze   art.   10   de   la   vocaţția   sa   utilizând  
dreptul  său  la  libertatea  de  exprimare  în  scopuri  contrare  Convenţției,  care  ar  putea  
contribui  la  distrugerea  drepturilor  şi  libertăţților  garantate  de  Convenţție  iar  în  acest  
caz  reclamatul  nu  se  poate  prevala  de  dispoziţțiile  art.  10  din  Convenţție.54  

77.  Achiesăm  la  opiniile  potrivit  cărora  protejarea  imaginii  femeii  în  publicitate  prin  
încriminare   este   incompatibilă   cu   libertatea   de   exprimare.   Sancţționarea   unui   text  
care   aduce   atingere   imaginii   femeii   se   conformează   exigenţțelor   ingerinţței   statului,  
întrucât   urmăreşte   un   scop   legitim   şi   este   necesară   într-­‐o   societate   democratică,  
răspunzând   unor   nevoi   sociale.   Cu   respectarea   principiului   proporţționalităţții,   un  
astfel  de  text  incriminator  nu  este  contrar  art.  10  din  Convenţție.  Imaginile  care  incită  

                                                                                                               
52  Art.  15  din  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  şi  sancţționarea  tuturor  formelor  de  discriminare,  modificată  şi  
republicată.  
53  Corenliu,  Bârsan,  Convenţia  europeană  a  drepturilor  omului,  Comentariu  pe  articole,  Vol.I,  Ed.  All  Beck,  Bucureşti,  2005,  
pag.  801.  
54  Jean-­‐François,  RENUCII,  Tratat  de  drept  european  al  omului,  Ed.  Hamangiu,  Bucureşti  2009,  pag.  173-­‐174.  

  26  
la   violenţță   împotriva   femeilor   sau   la   discriminare   pe   motiv   de   sex   constituie   o  
atingere  absolută  a  demnităţții  fiinţței  umane.55  

78.  Credem  că  dreptul  la  demnitate  personală  şi  nediscriminare  are  prioritate  faţță  de  
libertatea   de   exprimare   ca   drept   fundamental   dar   se   impune   o   alegere   adecvată   a  
sancţțiunilor   în   asemenea   situaţții,   o   sancţțiune   care   să   nu   interzică   libertatea   de  
exprimare.   Sancţțiunea   trebuie   să   respecte   principiul   proporţționalităţții   dar   în   toate  
cazurile  considerăm  că  astfel  de  manifestări  trebuie  condamnate  public.    
„Libertatea   nu   este   un   instinct.   Nu   este   un   instinct,   fiindcă   instinctul   e   sălbatic,  
dezordonat   şi   mai   ales   anarhic.   Libertatea   este   o   disciplină,   în   regimul   politic  
democratic.  La  baza  libertăţții  este  legea,  şi  nu  putem  concepe  în  viaţța  politică  o  altă  
libertate  decât  o  libertate  legală.  …  libertatea  e  semnul  de  nobleţțe  al  omului,  dar,  ca  
orice   nobleţțe,   ea   implică   responsabilităţți.   Exerciţțiul   libertăţții   fără   sentimentul  
responsabilităţții,  înseamnă  condamnarea  ei.”56    

VI.  Excepţții  de  la  interzicerea  tratamentului  diferenţțiat:  


 
 măsurile  afirmative  sau  acţțiunea  pozitivă57  și  
 cerinţțele   ocupaţționale   determinate   –   diferenţțe   de   tratament   pe   criteriul  
vârstei,58    
Cerinţțele   ocupaţționale   sunt   reglementate   ca   excepţție   de   la   interzicerea  
tratamentului  diferenţțiat  potrivit  standardelor  internaţționale.    
 
Acţțiunea  pozitivă  sau  măsurile  afirmative  

79.   Excepţții   de   la   discriminare   –   măsurile   afirmative   sau   acţțiunile   pozitive   și  


cerinţțele  ocupaţționale  autentice  
Prin   excepţții   de   la   discriminare   înţțelgem   acele   circumstanţțe   identificate   de   lege   în  
lipsa  cărora  discriminare  directă  ar  fi  considerată  contrară  legii.  Autorul  discriminării  
nu   are   libertatea   de   a   oferii   orice   scop   legitim   pentru   justificarea   acţțiunii   sale,  
deoarece   legea   a   identificat   în   ce   condiţții   excepţțiile   sunt   permise.   Excepţțiile  
identifică   obiecivele   specifice   acceptate   iar   instanţțele   vor   aprecia   dacă   speţța  
individuală  se  încadrează  în  acele  obiective.    
 
80.   Principiul   egalităţții   cunoaște   o   serie   de   excepţții   consacrate   de   majoritatea  
statelor  de  drept.  Aceste  excepţții  au  scopul  de  a  realiza  egalitatea  efectivă  pentru  
persoanele  care  aparţțin  unui  grup  defavorizat  sau  sunt  justificate  obiectiv  de  un  scop  
legitim   iar   metodele   de   atingere   a   celui   scop   sunt   necesare   și   adevcate,   respectiv  
proporţționale  cu  scopul  urmărit.  Excepţțiile  în  cauză  sunt  supuse  unor  teste  riguroase  

                                                                                                               
55
 Jean-­‐François,  RENUCII,  Tratat  de  drept  european  al  omului,  Ed.  Hamangiu,  Bucureşti  2009,  pag.  198-­‐199.  
56  Aznavorian,  Hurmuz,  Excelenţa  legii,  Ed.  Semne  2007,  pag.  68  
57
  Art.   2   alin.   (9)   din   O.G.   137/2000,   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  republicată  în  Monitorul  Oficial  al  României,  partea  I,  nr.  166/07.III.2014,    
58
  Art.   5   din   O.G.   137/2000,   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor   formelor   de   discriminare,  
republicată  în  Monitorul  Oficial  al  României,  partea  I,  nr.  166/07.III.2014,    

  27  
și   trebuie   să   îndeplinească   o   serie   de   condiţții   pentru   a   fi   acceptate   ca   atare   în  
practică.    
Literatura  de  specialitate  cunoaște  două  excepţții  de  la  principiul  egalităţții:  măsurile  
afirmative  sau  acţțiunile  pozitive  și  cerinţțele  ocupaţționale  autentice.    
 
Măsurile  afirmative  sau  acţțiunile  pozitive  
 
81.  Principiul  egalităţții  în  drepturi  urmărește  asigurarea  acelorași  drepturi,  în  aceași  
măsură,  în  privinţța  tuturor.  În  majoritatea  cazurilor,  conceptul  condce  la  o  egalitate  
formală,   fără   a   se   lua   în   considerare   diferenţța   dintre   posibilitatea   indivizilor,  
capacitatea  acestora  de  a-­‐și  exercita  și  realiza  drepturile.    
Egalitatea  formală  nu  este  întotdeauna  suficientă  pentru  a  atinge  distribuirea  egală  a  
resurselor.   Realizarea   egalităţții   efective   este   necesară   afirmarea   accesul   egal   la  
distribuirea  resurselor,  cum  ar  fi:  accesul  la  educaţția,  sănătate,  locuire  și  la  muncă.  
Egalitatea  în  faţța  legii  nu  este  suficientă  pentru  a  atingerea  acestui  deziderat.59    
 
82.   Pentru   a   realiza   egalitatea   efectivă   între   persoane,   numeroase   state   admit   o  
serie   de   excepţții   care   urmăresc   diminuarea   sau   eliminarea   condiţțiilor   ce   cauzează  
sau  susţțin  perpetuarea  discriminării  faţță  de  persoane  care  aparţțin  unor  grupuri  care  
suferă   de   discriminare   sau/și   excludere   din   cauza   apartenenţței   lor   unui   criteriu  
protejat  și  având  în  vedere  situaţția  specifică  a  membrilor  acestui  grup.60    
 
83.   Măsurile,   excepţție   de   la   tratamentul   diferenţțiat,   pot   să   urmărească   un   scopt  
distinct   de   cel   anterior   arătat,   mai   precis   stabilirea   și/sau   menţținerea   diversităţții,  
chiar  și  în  absenţța  unei  inegalităţți  care  trebuie  remediată.    
 
84.   Nu   suntem   în   prezenţța   unor   drepturi   suplimentare   acordate   persoanelor  
aparţținând  unor  categorii  specifice,  deoarece  în  acest  caz  statul,  în  contrapondere  cu  
situaţția   defavorabilă   creată   şi   existentă   istoric,   aşează   pe   aparţținătorii   unei  
minorităţți   în   poziţția   în   care   aceştia   îşi   pot   exercita   drepturile   care   de   altfel   revin  
tuturor.61  
 
85.  În  Statele  Unite  ale  Americii  aceste  instrumente  se  numesc  măsuri  afirmative  –  
affirmative   action   iar   în   Uniunea   Europeană   se   utilizează   noţțiunea   de   măsuri  
pozitive  –  positive  action.    
Aceste   măsuri   afirmative   /   pozitive   pornesc   de   la   necesitatea   de   a   aplica   un  
tratament   diferenţțiat   unor   persoane   pe   baza   unor   criterii,   care   de   altfel   și   în   alt  
context  ar  constitui  o  formă  de  discriminare.    
Totuși,   se   impune   a   face   distincţție   între   acele   măsuri   afirmative/pozitive   care  
urmăresc   eliminarea   unor   practici   discriminatorii   preexistente     cu   scopul   de   a  
îmbunătăţții   situaţția   grupului   dezavantajat   sau   subreprezentat,   prin   reorganizarea  
                                                                                                               
59
 Shiek,  Dagmar;  Waddington,  Lisa;  Bell,  Mark,  Non-­‐Discrimination  Law,  Hart  Publishing,  Oxford  and  
Portland,  Oregon,  2007,  pag.  759  
60
 Shiek,  Dagmar;  Waddington,  Lisa;  Bell,  Mark,  Non-­‐Discrimination  Law,  Hart  Publishing,  Oxford  and  
Portland,  Oregon,  2007,  pag.  757  
61
 Gábor,  Halmai,  Gábor-­‐Attila,  Tóth,  Emberi  Jogok  –  Human  Rights  –  Treaty,  Osiris  2003  Publishing  
House,  pag.  414.    

  28  
condiţțiilor  de  viaţță  ale  acestora  și  între  acomodarea  rezonabilă,  ce  nu  presupune  un  
tratament  aplicat  în  detrimentul  altora.    
 
86.   Pentru   ca   o   măsură   afirmativă   să   fie   admisă   ca   o   veritabilă   excepţție   de   la  
tratamentul   diferenţțiat   nejustificat   se   impune   o   analiză   a   existenţței   unor   nevoi  
imperioase   ce   impun   adoptarea   de   măsuri   ca   excepţție   de   la   principiul   egalităţții.   În  
cazul   unui   răspuns   afirmativ,   se   impune   o   analiză   în   ce   măsură   excepţția   adoptată   de  
la  principiul  egalităţții  încalcă  sau  nu  demnitatea  umană  a  altor  persoane.    
 
87.   Instanţțele   de   judecată   acordă   o   importanţță   deosebită   analizei   măsurilor  
afirmative   arătând   că   acestea   trebuie   să   fie   proporţționale,   corespunzătoare   și  
necesare  pentru  a-­‐și  atinge  scopul.  Majoritatea  măsurilor  afirmative  sunt  limitate  în  
timp  și  revizuite  periodic  pentru  a  evalua  dacă  mai  există  circumstanţțele  care  le-­‐au  
generat  și  dacă  își  păstrează  caracterul  proporţțional  cu  scopul  urmărit.    
 
Tipuri  de  măsuri  afirmative  /    acţțiuni  pozitive    
 
88.  O  primă  clasificare  distinge  între  cinci  categorii  de  acţțiuni  pozitive:    
 cele   ce   urmăresc   eradicarea,   eliminarea   practicilor   discriminatorii   împotriva  
grupurilor  dezavantajate  istoric;    
 cele   ce   se   constiuie   în   politici   aparent   neutre,   care   urmăresc   ajutarea  
grupurilor  dezavantajate;  
 programe  concepute  pentru  a  asigura  reprezentarea  proporţțională  în  diferite  
domenii  a  membrilor  grupurilor  subreprezentate;  
 tratementul  preferenţțial  –  utilizarea  de  cote  sau  factori  în  plus;  și    
 redefinirea   de   merit,   în   scopul   de   a   face   dintr-­‐un   criteriu   interiz   de  
discriminare,  o  calificare  pentru  o  poziţție.62    
89.   Cele   mai   utilizate   măsuri   de   acţțiune   pozitivă   sunt:   programe   de   formare   și   de  
sprijin,   evaluarea   impactiului   politicilor,   abordarea   integratoare,   stabilirea   de  
obiective,  politici  de  recrutare,  recrutare  direcţționată,  cote.  Măsurile  sunt  concpute  
ca  parte  a  unor  strategii  de  acţțiuni  pozitive.63    
 
 
90.  Potrivit  unei  alte  clasificări,  se  distinge  între:    
 măsuri  afirmative  care  nu  implică  în  mod  necesar  tratament  difernţțiat:    
 cum  ar  fi  monitorizarea:  obligaţții  procedurale  pentru  angajaţți  pentru  
a  raporta  aspra  compoziţției  forţței  de  muncă,  cu  scopul  de  a  identifica  
posibile   subreprezentări   au   unor   categorii   de   persoane   și   de   a   adopta  
unele  măsuri  care  pot  diminua  sau  elimina  aceste  realităţți;    
 redefinirea   meritelor:   o   măsură   menită   să   urmărească   realizarea  
egalităţții   substanţțiale   și   promovarea   diversităţții   prin   redefinirea  
criteriilor  pentru  alocarea  locurilor  de  muncă,  pentru  a  se  asigura  că  

                                                                                                               
62
  The   International   Centre   for   the   Legal   Protection   of   Human   rights,   Nediscriminarea   în   dreptul  
internaţțional  –  Manual  pentru  practicieni,  Ediţția  2011,  pag.  100  
63
 ibidem,  pag.  101  

  29  
anumite   categorii   subreprezentate   vor   fi   luate   în   considerare   într-­‐un  
mod   mai   accentuat.   De   exemplu,   luarea   în   considerare   a   activităţții  
domestice,  de  îngrijire  creștere  copil  pentru  unele  locuri  de  muncă  în  
care  aceste  activităţți  pot  fi  relevante;    
 activităţți  de  sprijin  -­‐  protejare:  pentru  a  remedia  subreprezentarea  a  
anumitor   grupuri   se   pot   adopta   strategii   de   comunicare   a  
oportunităţților   pentru   acele   persoane.   De   exemplu,   publicarea   unor  
anunţțuri   de   ocupare   a   locurilor   de   muncă   în   mediile   de   interes   a  
grupurilor  subreprezentate  sau  conducerea  unor  politici  de  recrutare  
care  să  urmărească  diversitatea  la  locul  de  muncă;  
 acţțiuni  pozitive  ce  prsupun  un  tratament  preferenţțial:    
  tratamentul   preferenţțial   al   grupului   subreprezentat   în   cazul  
aplicanţților   care   sunt   calificaţți   în   mod   egal:  suntem   în   situaţția   în   care  
aplicanţții   sau   angajaţții   sunt   la   într-­‐o   situaţție   de   egalitate   iar  
departajarea   privind   angajarea   sau   avansarea   se   realizează   în  
favoarea   persoanei   care   provine   din   grupul   subreprezentat.   Nu  
suntem   în   prezenţța   unor   cote,   ci   în   situaţția   în   care   se   introduce   un  
criteriu  suplimentar  de  departajare,  atunci  când  toate  celelalte  criterii  
sunt  insuficeinte  pentru  decident.    
 alocarea   de   cote:   un   număr   de   locuri   alocate   pentru   reprezentanţții  
grupurilor   defavorizate   în   educaţție   sau   muncă,   locuri   pe   care  
concurează  doar  aceste  persoane.  Cotele  se  manifestă  și  prin  sisteme  
de   examinare   diferite   pentru   persoanele   aparţținând   unor   grupuri  
dezavantajate.64  
 
91.  Potrivit  unei  alte  clasificări  distingem  între  măsuri  afirmative  constând  în:    
 cote  cu  aplicare  inversă:  sunt  prezente  în  accesul  la  muncă  și  la  educaţție  și  au  
scopul   de   a   asigura   reprezentarea   proporţțională   a   membrilor   comunităţții  
dezavantajate   în   sectoarele   în   cauză.   Prin   cotă   înţțelegem   numărul   alocate   de  
lege   membrilor   grupului   dezavantajat   pentru   sectorul   în   cauză,   care   trebuie  
aplicat   și   în   cazul   în   care   din   partea   majorităţții   se   prezintă   un   număr   mai  
ridicat   de   persoane   calificate.   Cotele   pot   fi   prezente   și   în   politică   sau   în  
reprezentarea  guvernamentală;  
 directive:   sunt   norme   de   conduită   ce   trebuie   urmate   în   educaţție   sau   în  
muncă.  De  exemplu:  în  procesul  de  admitere  la  facultate  sau  liceu,  respectiv  
angajare,  se  acordă  prioritate  persoanei  care  provine  din  grupul  dezavantajat  
atunci   când   pregătirea   acestuia   este   foarte   apropriată   cu   a   celui   care   provine  
din  grupul  majoritar;  
 cursuri   de   formare,   pregătire:   sunt   măsuri   care   ţțintesc   susţținerea   grupului  
dezavantajat  pentru  recuperarea  diferenţțelor;  
 anunţțuri:  publicarea  oportunităţților  de  angajare  și  educaţție  în  spaţții  care  sunt  
de  interesul  grupului  defavorizat.65    
                                                                                                               
64
 Shiek,  Dagmar;  Waddington,  Lisa;  Bell,  Mark,  Non-­‐Discrimination  Law,  Hart  Publishing,  Oxford  and  
Portland,  Oregon,  2007,  pag.761-­‐780  
65
 Gábor,  Halmai,  Gábor-­‐Attila,  Tóth,  Emberi  Jogok  –  Human  Rights  –  Treaty,  Osiris  2003  Publishing  
House,  pag.415.  

  30  
 
Măsurile  afirmative  în  sistemul  ONU    
 
92.   Pactul   internaţțional   cu   privire   la   drepturile   civile   și   politice   (ICCPR)   –   în  
comentariul  general  nr.  18  –  la  paragraful  10  –  CDO  a  recunoscut  nevoia  de  acţțiuni  
pozivită  arătând  că:    
“Principiul  egalităţții,  uneori,  cere  statelor  să  adopte  măsuri  afirmative,  în  scopul  de  a  
diminua   sau   elimina   condiţțiile   care   cauzează   sau   contribuie   la   perpetuarea  
discriminării  interzise  de  Convenţție.  De  exemplu,  într-­‐n  stat  în  care  condiţțiile  generale  
ale   unei   anumite   părţți   a   populaţției   previn   sau   afectează   exercitarea   drepturlor  
omului,  statul  ar  terbui  să  ia  măsuri  specifice  pentrua  corecta  aceste  condiţții.  Astfel  
de   măsuri   pot   implica   acordarea   pentru   o   perioadă   de   timp   a   unui   anumit   tratament  
preferenţțial  în  probleme  specifice  pentru  o  parte  a  populaţției  în  cauză,  în  comparaţție  
cu   restul   populaţției.   Cu   toate   acestea,   atâta   timp   cât   este   nevoie   de   o   astfel   de  
acţțiune   pentru   corectarea   discriminării,   de   fapt,   acesta   este   un   caz   de   diferenţțiere  
legitimă  în  temeiul  Pactului.„  
 
93.   Convenţția   internaţțională   privind   eliminarea   tuturor   formelor   de   discriminare  
rasială  (ICERD)    
   
Articolul   1   alin.   (4)   din   ICERD   permite   acţțiuni   afirmative   pentru   a   corecta  
discriminarea  și  articolul  2  alineatul  (2)  prevede  că  în  anumite  circumnstanţțe,  Statele  
pot  fi  obligate  să  ia  măsuri  de  acţțiune  pozitivă.    
 
94.   Convenţția   asupra   eliminării   tuturor   formelor   de   discriminare   împotriva  
femeilor   (CEDAW)   –   permite   Statelor   să   ia   măsuri   afirmative   și   prevede   –   art.   4   alin.  
(1),  că  astfel  de  măsuri  trebuie  să  vizeze  în  primul  rând  redresarea  dezechilibrelor  și  
a   practicilor   discriminatorii   din   trecut.   Convenţția,   de   asemenea,   indică   faptul   că  
astfel   de   măsuri   ar   trebui   să   fie   limitate,   dar   nu   sugerează   un   anumit   interval   de  
timp.    
 
95.   Pactul   internaţțional   cu   privire   la   drepturile   economice,   sociale   și   culturale   –  
ICESCR    
În  Comentariul  General  nr.  16  cu  privire  la  drepturile  egale  ale  bărbaţților  și  femeilor  
de  a  exercita  otate  drepturile  economice,  sociale  și  culturale,  Comitetul  prevede  în  
mode  expre  –  paragraful  15  –  următoarele:  
“Principiile  egalităţții  și  nediscriminării,  prin  ele  însele,  nu  sunt  întotdeauna  suficiente  
pentru   a   garanta   egalitatea   adevărată.   Măsuri   speciale   temporare   pot   fi   uneori  
necesare,  în  scopul  de  a  aduce  persoane  sau  grupuri  de  persoane  dezavantajate  sau  
marginalizate  la  același  nivel  de  fond  ca  și  ceilalţți.  măsuri  speciale  temproare  vizează  
realizarea  nu  numai  egalitatea  de  jure  sau  formală  dar  de  asemenea,  egalitatea  de  
facto   sau   egalitatea   de   fond   pentru   bărbaţți   și   femei.   Cu   toate   acestea,   punerea   în  
aplicare   a   principiului   egalităţții   necesită,   uneori,   ca   Statele   părţți   să   ia   măsuri   în  
favoarea   femeilor,   în   scopul   de   a   atenua   sau   a   elimina   condiţțiile   care   perpetuează  
discriminarea.   Atâta   timp   cât   aceste   măsuri   sunt   necesare   pentru   rdresarea  
discriminării   de   facto   și   se   încheie   atunci   când   egalitatea   de   facto   este   realizată,   o  
astfel  de  diferenţțiere  este  legitimă.„  

  31  
 
96.  Măsurile  afirmative  în  Convenţția  Europeană  a  Drepturilor  Omului    
În   aplicarea   art.   14   din   CEDO,   care   consacră   exercitarea   drepturilor   și   libertăţților  
fundamentale   fără   discriminare,   în   jurisprudenţța   sa,   Curtea   subliniază   faptul   că  
Statele   pot   avea   obligaţții   pozitive   în   conformitate   cu   art.   14,   precum   și   o   obligaţție  
negativă  de  a  nu  discrimina  în  actele  sale  oficiale.    
Considerentul   3   al   preambului   protocoluli   12   la   CEDO   subliniază   în   mod   explicit  
importanţța  unei  acţțiuni  pozitive:    
“Reafirmând   că   prinicipiul   nediscrimării   nu   împiedică   Statele   părţți   să   ia   măsuri  
pentru   a   promovoa   egalitaeta   deplină   și   efectivă,   cu   condiţția   că   există   o   justificare  
obiectivă  și  rezonabilă  pentru  aceste  măsuri.„  
 
97.  Acţțiunile  pozitive  în  sistemul  Uniunii  Europene    
Din  punctul  de  vedere  al  legislaţției  europene  în  această  materie,  primele  prevederi  
legale   în   domeniul   acţțiunii   pozitive   au   fost   incluse   în   art.   2   alin.4   din   Directiva   de  
Tratament   Egal   76/207/CEE   (între   femei   şi   bărbaţți).   Ulterior,   prin   Acordul   de   la  
Maastricht   privind   Politica   Socială   şi   Tratatul   de   la   Amsterdam,   acţțiunea   pozitivă   a  
fost  inclusă  în  Tratatul  privind  Înfiinţțarea    Comunităţților  Europene  în  art.  141  alin.4:  
„În   scopul   asigurării   egalităţții   depline   în   practică   între   bărbaţți   şi   femei   în   domeniul  
muncii,  principiul  tratamentului  egal  nu  va  împiedica  Statele  Membre  să  menţțină  sau  
să  adopte  măsuri  ce  prevăd  avantaje  specifice  pentru  a  facilita  urmărirea  activităţții  
vocaţționale   pentru   sexul   sub-­‐reprezentat   sau   de   a   preveni   ori   compensa  
dezavantajele   în   cariera   profesională”.   Curtea   Europeană   de   Justiţție   a   statuat   că  
„excepţția   prevăzută   de   art.   2   alin.4   din   Directiva   76/207   este   în   mod   specific   şi  
exclusiv  elaborată  pentru  a  permite  măsuri  care,  deşi  discriminatorii  în  aparenţță,  au  
ca  scop,  în  fapt,  eliminarea  sau  reducerea  situaţțiilor  actuale  de  inegalitate  care  pot  
exista   în   realitatea   vieţții   sociale”   (vezi   cauza   C-­‐312/86,   Comisia   vs.   Franţța   (1988)   ECR  
6315,  parag.  15).  În  jurisprudenţța  ulterioară,  Curtea  Europeană  de  Justiţție  a  arătat  că  
„scopul   art.   2   alin.4   este   de   a   atinge   egalitatea   substanţțială,   mai   degrabă   decât  
egalitatea   formală,   prin   reducerea   inegalităţților   de   facto   care   pot   apărea   în  
societate”   (vezi   cauza   C-­‐407/98   Abrahamsson   (2000)   ECR   I-­‐5539,   parag.   48;   cauza   C-­‐
319/03,  Briheche  (2004)  ECR  I-­‐  8807,  parag.25).    
 
98.  Pentru  a  fi  justificată  o  măsură  adoptată  la  nivelul  Statelor  Membre,  din  punctul  
de   vedere   al   articolului   2   alin.4,   pe   care   este   bazată,   de   altfel,   şi   recenta  
jurisprudenţță  a  Curţții  Europene  de  Justiţție  în  materia  acţțiunii  pozitive  pe  criteriul  de  
gen,  instanţța  europeană  a  stabilit  un  set  de  elemente  care  trebuie  analizate  în  sens  
restrictiv.   În   primul   rând,   o   măsură   naţțională   trebuie   să   aibă   ca   scop   „remedierea  
situaţției  existente  date  de  disproporţția  dintre  bărbaţți  şi  femei  într-­‐un  sector  specific  
sau  grad  al  carierei”  (vezi  cauza  C-­‐476/99,  Lommers  (2002)  ECR  I-­‐2891).  Acest  aspect  
presupune   evidenţța   unor   astfel   de   disproporţții   care   pot   legitima   o   măsură   de  
acţțiune   pozitivă.   O   măsură   a   cărei   scop   are   în   vedere   mai   degrabă   compensarea  
pentru   inegalităţți   decât   înlăturarea   acestora   nu   intră   sub   incidenţța   art.   2   alin.4.   În   al  
doilea  rând,  o  măsură  pozitivă  trebuie  să  fie  adecvată.  Curtea  Europeană  de  Justiţție  
analizează   dacă   este   probabil   ca   măsura   în   cauză   să   atingă   scopul   remedierii  
disproporţției   existente   (vezi   cauza   C-­‐366/99,   Griesmar   (2001),   ECR   I-­‐9383.)   În   al  
treilea   rând,   măsura   sau   acţțiunea   pozitivă   trebuie   să   fie   proporţțională   –   pusă   în  

  32  
balanţță   cu   principiul   egalităţții   vizavi   de   persoanele   care   nu   beneficiază   de   acestă  
măsură   (vezi   cauza   C-­‐407/98,   Abrahamsson   (2000)   ECR   I-­‐5539,   cauza   C-­‐   79/99  
Schnorbus  (2000)  ECR  I-­‐10997  şi  cauza  C-­‐476/99  Lommers  (2002)  ECR  I-­‐2891).  Astfel,  
măsura   trebuie   să   fie   necesară,   corespunzătoare   şi   fără   să   depăşească   obiectivul  
propus.   Acest   aspect   implică   faptul   că   preferinţțele   automate   sau   absolute   nu   sunt  
permise  (vezi  cauza  C-­‐407/98,  Abrahamsson  (2000)  ECR  I-­‐5539.8.)  În  recentele  sale  
decizii,   Curtea   Europeană   de   Justiţție   în   mod   predominant   se   referă   la   cerinţța  
proporţționalităţții,   însă   nu   a   stabilit   un   set   clar   de   criterii   în   determinarea   acesteia  
(vezi   Comisia   Europeană,   „Aplicarea   egalităţții   în   practică:   Care   este   rolul   acţțiunii  
pozitive?”,   Raport   finanţțat   de   Comisia   Europeană,   Directoratul   General   pentru  
Muncă,  Afaceri  Sociale  şi  Oportunităţți  Egale,  Unitatea  G.4.,  publicat  în  martie  2007).    
 
99.   Pe   de   altă   parte,   la   nivelul   Uniunii   Europene   a   fost   adoptată   recent   Directiva  
Consiliului   2000/43/CE   privind   aplicarea   principiului   egalităţții   de   tratament   între  
persoane,  fără  deosebire  de  origine  rasială  sau  etnică,  publicată  în  Jurnalul  Oficial  al  
Comunităţților   Europene   (JOCE)   nr.   L180   din   19   iulie   2000   şi   Directiva   Consiliului  
2000/78/CE   de   creare   a   unui   cadru   general   în   favoarea   egalităţții   de   tratament,   în  
ceea   ce   priveşte   încadrarea   în   muncă   şi   ocuparea   forţței   de   muncă,   publicată   în  
Jurnalul   Oficial   al   Comunităţților   Europene   (JOCE)   nr.   L303   din   2   decembrie   2000.  
Dispoziţțiile   art.   5   privind   acţțiunea   pozitivă   din   Directiva   2000/43/CE   prevăd   că   „În  
scopul  asigurării  egalităţții  depline  în  practică,  principiul  tratamentului  egal  nu  trebuie  
să   împiedice   niciun   stat   membru   să   menţțină   sau   să   adopte   măsuri   specifice   pentru   a  
preveni   sau   compensa   dezavantajele   legate   de   originea   rasială   sau   etnică”.În   acelaşI  
sens,  dispoziţțiile  art.7  alin.1  din  Directiva  2000/78/CE    prevăd    următoarele:  „pentru  
a  se  asigura  deplina  egalitate  în  viaţța  profesională,  principiul  „egalităţții”  nu  împiedică  
niciun  stat  membru  să  menţțină  sau  să  adopte  măsuri  specifice  pentru  a  preveni  sau  
compensa   dezavantajele   legate   de   unul   din   criteriile   prevăzute   în   art.   1.   (i.e.  
apartenenţță  religioasă  sau  convingeri,  handicap,  vârstă  sau  orientare  sexuală).66    
 
100.  Curtea  de  Justiţție  a  Uniunii  Europene  a  stabilit  într-­‐o  serie  de  decizii  a  susţținut  
că   preferinţța   automată   pentru   sexul   nereprezentat   este   permisă   în   circumstanţțele  
limitate  în  care  candidaţții,  după  evaluarea  individuală,  sunt  consideraţți  a  avea  merite  
echivalente.  Curtea  a  stabilita  astfel  limita  domeniului  acţțiunii  pozitive.    
 
101.  În  cauza  C-­‐450/93,  Kalanke  Freie  Hansestadt  Bremen  (1995),  ECR  I-­‐3051,  CEJ  a  
interzis   normele   naţționale   care   au   permis   promovarea   automat   a   femeilor   în  
sectoare  în  care  acestea  au  fost  nereprezente,  astfel  încât  candidaţții  de  sexe  difeite  
cu  calificative  egale  au  fost  desemnaţți  pentru  promovare.  În  speţță,  ambii  candidaţți  
aveau  calificare  în  peisajul  grădinăritului  și  au  lucrat  în  Departamentul  Parcuri  pentru  
o  perioadă  substanţțială  de  timp.  CEJ  a  arătat  că  măsurile  tie-­‐break  care  garantează  
femeilor   prioritate   absolută   și   necondiţționată   pentru   numirea   sau   promovare  
“substituie   egalitatea   de   rezultat   pentru   egalitatea   de   șanse„   și,   în   acest   caz,  

                                                                                                               
66
 Consiliul  Naţțional  pentru  Combaterea  Discriminării,Raport  privind  implementarea  Directivei  rasiale  
în  România  2003-­‐2010,  pag.  63-­‐64,  accesat  la  http://www.cncd.org.ro/publicatii/Rapoarte-­‐5/  

  33  
persoanele   sunt   discriminate   pe   criteriul   de   sex,   contrar   articolului   2   alin.   (1)   din  
Directiva  privind  tratamentul  egal.    
Astfel   de   măsuri   au   fost   considerate   că   au   depășit   limitele   prevăzute   la   articolul   2  
alin.   (4),   deoarece   s-­‐a   aplicat   o   prioritate   necondiţționată   dincolo   de   promovovarea  
egalităţții  de  șanse.    
 
102.   În   cauza   C-­‐409/95,   Marschall   c.   Land   Nordrheim   –   Westfalen   (1997),   ECR   I   –  
6363,  reclamantului  i  s-­‐a  refuzat  provovarea,  deoarece  postul  a  fost  rezervat  pentru  
un   candidat   la   fel   de   calificat   de   sex   feminin,   în   conformitate   cu   legile   naţționale  
privind   egalitatea.   CEJ   a   considerat   că   reglementările   naţționale   care   au   acrodat  
prioritate   femeilor   subreprezentate   au   fost   permise   în   temeiul   Directivei   privind  
egalitetatea  de  tratament.  Cu  toatea  acestea,  ca  o  astfel  de  dispoziţție  să  fie  permisă,  
femeia  căruia  I  s-­‐a  acordat  prioritate  trebuie  să  fie  calificată  corespunzător,  atât  din  
perspectiva  competenţței  profesionale  cât  și  a  performanţței  în  mod  egal,  astfel  încât  
să   nu   fim   în   prezenţța   unei   “clauze   de   economisire„,   care   ar   permite   luarea   în  
cosiderare  a  motivelor  care  au  înclinat  balanţța  în  favoarea  unui  anumit  candidat  de  
sex  masculin.  Curtea  arată  că  reglementările  naţționale  în  domeniu  trebuie  să  includă  
garanţții   că   și   candidaţții   de   sex   masculin   cu   o   calificare   egală   vor   fi   evaluaţți   în   mod  
obiectiv,   luând   în   considerare   factori   relevanţți.   Decizia   a   fost   o   revizuire   a   testului  
prevăzut  în  cazul  Kalanke.  CEJ  a  stabilit  că  nu  se  pot  utiliza  criterii  de  evaluare  care  
discriminează  femeile.    
 
103.   Cauza   C-­‐158/97,   Badeck   (2000)   ECR   I-­‐1875,   pct.   23,   CEJ   a   rezumat   testele  
prevăzute  în  speţța  Kalanke  și  Marschall,  arătând  următoarele:    
“O   măsură   care   este   destinată   să   acorde   prioritate   în   promovarea   femeilor   în  
sectoare…   unde   acestea   sunt   insuficient   reprezentate   trebuie   să   fie   considerată  
compatibilă  cu  dreptul  comunitar  în  cazul  în  care  acesta  nu  oferă  în  mod  automat  și  
necondiţționat   prioritate   femeilor   atunci   când   femeile   și   bărbaţții   sunt   la   fel   de  
calificaţți   iar   candidaţții   sunt   supuși   unei   evaluări   obiective   care   să   ţțină   cont   de  
situaţțiile  persoanelor  specifice  ale  tuturor  candidaţților.„  
În  această  speţță,  CEJ  a  subliniat  că  Directiva  tratamentului  egal  nu  interzice  statelor  
membre  să  adopte  norme  naţționale  care  au  ca  obiectiv  atingerea  unui  procentaj  de  
reprezentare  minimă  de  femei  echivalent  cu  procentajul  absolvenţților  și  studenţților  
care   urmează   să   fie   numiţți   în   posturi   temporare   în   serviciul   academic.   Curtea   a  
admis,   de   asemenea,   cote   de   locuri   de   formare   pentru   femei   și   locuri   în   organele  
administrative  și  de  control,  în  anumite  condiţții.  Formula  adoptată  î  n  Badeck  a  fost  
aplicată  și  în  cazurile  Abrahamsson  și  Lommers.    
 
104.   Cauza   C-­‐407/98,   Abrahamsson   c.   Fogelgvist   (2000)   ECR   I   –   5539,   se   referă   la  
aplicarea   acţțiunii   pozitive   în   procesul   de   recrutare   pentru   un   post   de   profesor  
universitar.   În   acest   caz   candidatului   feminin   suficient   de   calificată   pentru   un   post  
universitar   i   s-­‐a   acordat   prioritate   faţță   de   un   candidat   de   sex   masculin,   în   ciuda  
faptului  că  aceasta  a  avut  calificări  inferioare.  Legislaţția  naţțională  în  domeniu,  acordă  
în   mod   automat,   în   acest   caz,   preferinţță   pentru   candidaţții   calificaţți   de   sex   feminin,  
chiar   dacă   calificările   acesteia   au   fost   inferioare   în   comparaţție   cu   un   candidat   de   sex  
masculin.   Mai   mult,   candidaţții   nu   au   fost   supuși   unei   evaluări   obiective,   ţținând  
seama   de   situaţțiile   specifice   tuturor   candidaţților.   CEJ   a   reiterat   testul   prevăzut   în  

  34  
cazul   Badeck   și   a   considerat   că   regimul   a   fost   disproporţționat   în   raport   cu   socpul  
urmărit,   prin   urmare,   s-­‐a   încălcat   art.   2   alin.   (1)   și   art.   2   alin.   (4)   din   Directiva   privind  
egalitatea  de  tratement.    
 
105.  Măsurile  afirmative  în  România67  
„Măsurile  luate  de  autorităţțile  publice  sau  de  persoanele  juridice  de  drept  privat  în  
favoarea   unei   persoane,   unui   grup   de   persoane   sau   a   unei   comunităţți,   vizând  
asigurarea  dezvoltării  lor  fireşti  şi  realizarea  efectivă  a  egalităţții  de  şanse  a  acestora  
în   raport   cu   celelalte   persoane,   grupuri   de   persoane   sau   comunităţți,   precum   şi  
măsurile   pozitive   ce   vizează   protecţția   grupurilor   defavorizate   nu   constituie  
discriminare  în  sensul  prezentei  ordonanţțe.”68  
 
O.G.   137/2000   recunoaşte   faptul   că   pentru   a   obţține   respectarea   principiului  
egalităţții,   în   practică   este   nevoie   de   mai   mult   decât   de   prevederi   prohibitive;   prin  
urmare   ele   prevăd   posibilitatea   de   a   adopta   măsuri   pentru   prevenirea   sau  
compensarea  dezavantajelor  istorice  suferite  de  anumite  grupuri  identificate  pe  un  
criteriu  sau  altul.  Dacă  anumite  grupuri  nu  au  fost  niciodată  angajate  pentru  a  realiza  
anumite   tipuri   de   muncă,   atunci   acţțiuni   pozitive   ar   putea   încuraja   persoane   din  
aceste  grupuri  să  se  pregătească  pentru  acele  tipuri  de  munci  sau  profesii.    
 
106.   Art.   6   alin   (1)   dreptul   la   identitate,   art.   32   alin.   (3)   dreptul   la   învăţțătură   a  
minorităţților   naţționale,   art.   49   protecţția   copiilor   şi   a   tinerilor   şi   art.   50   protecţția  
persoanelor  cu  handicap  din  Constituţție  sunt  prevederi  care  comportă  obligativitatea  
statului  de  a  implementa  acţțiuni  pozitive  pentru  diferite  categorii  de  persoane.    
De  asemenea,  apreciem  că  din  definiţția  egalităţții  între  cetăţțeni  din  art.  4  alin.  (2)  şi  
egalităţții   în   drepturi   din   art.   16   alin.   (1),   respectiv   a   jurisprudenţței   Curţții  
Constituţționale   putem   să   concluzionăm   că   există   o   obligativitate   constituţțională   a  
statului   de   a   implementa   acţțiuni   pozitive   în   sprijinul   categoriilor   de   persoane   care  
sunt  pe  o  poziţție  de  inegalitate  cu  majoritate  datorită  unor  cauze  obiective,  în  scopul  
de  a  asigura  acestora  exercitarea  drepturilor  fundamentale  ale  omului.      
 
107.  De  asemenea,  Curtea  Constituţțională  a  reţținut  că  „principiul  egalităţții  consacrat  
de  art.  16  alin.  (1)  din  Constituţție  nu  înseamnă  uniformitate,  aşa  încât,  dacă  la  situaţții  
egale   trebuie   să   corespundă   un   tratament   egal,   la   situaţții   diferite,   tratamentul  
juridic   nu   poate   fi   decât   diferit.   Egalitatea   părţților   nu   exclude,   ci   chiar   implică   un  
tratament  juridic  diferenţțiat”69  în  această  situaţție.  
În   cazul   discriminării   substanţțiale   sau   de   factor,   atunci   când   se   tratează   într-­‐o  
manieră  identică  două  sau  mai  multe  persoane  sau  situaţții  care  sunt  în  fapt  diferite,  
Curtea   Constituţțională   a   arătat   că   tratarea   diferită   a   unor   probleme   ce   ţțin   de  
inegalitate  nu  este  numai  permisă,  ci  chiar  cerută.  
 
                                                                                                               
67
  A   se   vedea   Csaba   Ferenc,   Asztalos   în   publicaţția   CNCD,   Dreptul   la   egalitate   și   nediscriminare   în  
adminitrarea   justiţției   –   Manual   de   pregătire,   2012,   pag.   8   și   27,   accesat   pe  
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Studii-­‐3/  
68
  Art.   2   alin.   (9)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   şi   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  modificată  şi  republicată.  
69
 Decizia  nr.  312/2001,  M.Of.  nr.  99/2002,  Decizia  nr.  82/2002,  M.Of.  nr.  261/2002    

  35  
108.  Jurisprudenţța  Curţții  Constituţționale  consacră  ca  instrument  de  realizare  efectivă  
a  egalităţții  de  şanse  adoptarea  măsurilor  afirmative  de  către  stat,  atunci  când  arată  
că   „nu   este   contrară   principiului   egalităţții   cetăţțenilor   în   faţța   legii   şi   a   autorităţților  
publice  instituirea  unor  reguli  speciale,  atâta  timp  cât  ele  asigură  egalitatea  juridică  a  
cetăţțenilor  în  utilizarea  lor.  Principiul  egalităţții  nu  înseamnă  uniformitate,  aşa  încât,  
dacă   la   situaţții   egale   trebuie   să   corespundă   un   tratament   egal,   la   situaţții   diferite  
tratamentul  nu  poate  fi  decât  diferit.”70  
 
109.  Curtea  arată  că  „un  tratament  diferit  nu  poate  fi  expresia  aprecierii  exclusive  a  
legiuitorului,  ci  trebuie  să  se  justifice  raţțional,  în  respectul  principiului  egalităţți”.71  
Prin  aceste  soluţții  Curtea  Constituţțională  recunoaşte  dreptul  la  diferenţță.72  
Interpretarea  și  implementarea  măsurilor  afirmative  în  România73    
 
110.   Măsuri   afirmative.   Locuri   speciale   pentru   romi.   Reglementarea  
învăţțământului  pentru  minorităţți  naţționale.  Principiul  egalităţții  substanţțiale    
Colegiul   director   constată   că   în   România   şcolarizarea   elevilor   aparţținând   etniei  
romilor,   precum   şi   studiul   limbii   materne   romani   se   desfăşoară   atât   în   contextul  
legislaţției  generale  a  învăţțământului  românesc,  cât  şi  al  celei  specializate  cu  privire  la  
învăţțământul   pentru   minorităţțile   naţționale.   În   opinia   Colegiului,   reglementarea  
specializată   a   învăţțământului   pentru   minorităţțile   naţționale,   şi   în   acest   context,  
pentru   persoanele   aparţținând   etniei   romilor,   are   ca   ipoteză   principiul   egalităţții  
substanţțiale,   care   se   referă   la   categoriile   de   persoane   plasate   în   situaţții   diferite   în  
privinţța   cărora   trebuie   să   se   aplice   un   tratament   diferit.   Această   statuare   este  
reţținută  de  Curtea  Europeană  a  Drepturilor  Omului,  precum  şi  Curtea  Europeană  de  
Justiţție,  care  subliniază  că  principiul  egalităţții  exclude  ca  situaţțiile  comparabile  să  fie  
tratate   diferit   şi   situaţțiile   diferite   să   fie   tratate   similar,   cu   excepţția   cazului   în   care  
tratamentul  este  justificat  obiectiv.    
 
111.   Colegiul   director   are   în   vedere   faptul   că   egalitatea   substanţțială   se   circumscrie  
noţțiunii  de  egalitate  de  rezultate  şi  egalitate  de  oportunităţți,  prima  presupunând  ca  
rezultatul   tratamentului   în   cauză   să   fie   egal,   iar   cea   din   urmă   sugerează   că   legea  
poate   asigura   ca   toate   persoanele   să   beneficieze   de   aceleaşi   oportunităţți,   în  
condiţțiile  în  care  persoanele  dispun  de  poziţții  de  start  diferite,  astfel  prevăzând  şanse  
egale,   dar   nu   rezultate   egale.   Astfel,   egalitatea   de   rezultate   recunoaşte   că   aparent  
tratamentul  identic  poate  induce  în  practică  o  inegalitate  datorită  unor  discriminări  
trecute  sau  continue  ori  a  diferenţțelor  în  accesul  la  resurse,  ceea  ce  determină  ca  în  
cadrul   acestei   noţțiuni   efectele,   precum   şi   scopul   unei   măsuri   să   fie   prevalente   sub  
aspectul   rezultatului   care   trebuie   să   fie   egal   în   privinţța   persoanelor   care   fac   obiectul  
măsurii  în  cauză  şi  care  se  află  în  situaţții  diferite.    
                                                                                                               
70
 Decizia  nr.  116/2002,  M.  Of.  Nr.  317/2002,  Decizia  nr.  92/2002,  M.Of.  nr.  338/2002.    
71
 Decizia  nr.  1  din  8  februarie  1994,  M.  Of.  69/1004  
72  Decizia  nr.70  din  15  decembrie  1993,  publicată  în  Monitorul  Oficial  al  României,  Partea  I,  nr.307  
din   27   decembrie   1993;   Decizia   nr.74   din   13   iulie   1994,   publicată   în   Monitorul   Oficial   al   României,  
Partea  I,  nr.189  din  22  iulie  1994;  Decizia  nr.139  din  19  noiembrie  1996,  publicată  în  Monitorul  Oficial  
al  României,  Partea  I,  nr.7  din  20  ianuarie  1997.  
73
 Consiliul  Naţțional  pentru  Combaterea  Discriminării,Raport  privind  implementarea  Directivei  rasiale  
în  România  2003-­‐2010,  pag.  65,  accesat  la  http://www.cncd.org.ro/publicatii/Rapoarte-­‐5/  

  36  
 
112.   În   acest   sens,   măsurile   adoptate   de   legiuitorul   român   şi   în   special   de   către  
Ministerul   Educaţției   şi   Cercetării   cu   privire   la   elevii   romi   au   vizat   asigurarea   unei  
egalităţți   de   oportunităţți,   concretizată   prin   implementarea   unor   măsuri   afirmative.  
Aceste   măsuri   afirmative,   prin   natura   lor,   au   urmărit   egalizarea   progresivă   a   situaţției  
copiilor   romi,   din   punctul   de   vedere   al   oportunităţților   de   şanse   în   educaţție,   pentru   a  
atinge   poziţționarea   acestora   într-­‐o   situaţție   similară   sau   analoagă   cu   elevii,     respectiv  
copiii   din   sistemul   educaţțional.   Pentru   a   facilita   implementarea   acestor   măsuri,  
Ministerul   Educaţției   a   elaborat   proceduri   de   organizare   specifice.   Colegiul   director  
reţține   în   acest   sens   că   Ministerul   Educaţiei   şi   Cercetării   a   elaborat   Procedura   de  
organizare   şi   desfăşurare   a   admiterii   în   învăţțământul   liceal   şi   profesional   de   stat  
pentru   anul   şcolar   2007   –   2008   şi   Calendarul   admiterii   în   învăţțământul   liceal   şi  
profesional   de   stat   pentru   anul   şcolar   2007   –   2008.   Acestă   procedură   şi   calendarul  
de  activităţți  sunt  aprobate  prin  Ordinul  nr.  5.262  din  5  octombrie  2006,  publicat  în  
Monitorul  Oficial  al  României,  parteaI,nr.1.021din22decembrie2006.Astfel,de  la  data  
publicării   s-­‐a   născut   prezumţția   că   aceastea   au   devenit   cunoscute   de   către   subiectele  
de  drept  vizate,  nimeni  neputând  invoca  în  apărarea  sa  nerecunoaşterea  legii  pentru  
actele  şi  faptele  cu  conţținut  juridic  pe  care  le-­‐a  săvârşit,  potrivit  principiului  „nemo  
censetur   ignorarem   legem”.   Colegiul   director   reţține   că   procedura   de   organizare   şi  
desfăşurare  a  admiterii  în  învăţțământul  liceal  şi  profesional  de  stat  pentru  anul  şcolar  
2007   –   2008,   publicată   în   Monitorul   Oficial   nr.1.021   din   22   decembrie   2006,   conţține  
un   capitol   referitor   la   „Admiterea   candidaţților   pe   locurile   speciale   pentru   romi   şi   a  
candidaţților   pentru   învăţțământul   special”   (Extras   din   Hotărârea   nr.   433   din  
05.11.2007  şi,  similar,  Hotărârea  nr  592  din  24.11.200930).    
 
113.   Măsuri   afirmative.   Recunoaşterea   dreptului   organizaţțiilor   aparţținând  
minorităţților   naţționale   de   a   fi   reprezentate   în   Parlamentul   României.   Regim  
constituţțional  şi  legal    
Exercitarea  dreptului  la  vot  este  corelativ  uneia  dintre  cele  mai  semnificative  etape  
ale   procesului   electoral,   în   fapt   campania   electorală.   Ea   are,   mai   întâi,   o   deosebită  
importanţță   prin   sistemul   de   conexiuni   cu   unele   dintre   drepturile   fundamentale  
cetăţțeneşti:   libertatea   de   exprimare,   dreptul   la   informaţție   etc.   În   cadrul   acesteia  
candidaţții,   partidele,   formaţțiunile   politice,   toate   organizaţțiile   sociale   şi   cetăţțenii  
trebuie  să  aibă  dreptul  să-­‐şi  exprime  opiniile,  în  mod  liber  şi  fără  nicio  discriminare  
(vezi  Ion  Deleanu,  Instituţții  şi  proceduri  constituţționale  în  dreptul  roman  şi  în  dreptul  
comparat,   Editura   C.H.   Beck,   Bucureşti,   2006).   În   contextul   petiţției   deduse  
soluţționării,   reţținem   că   potrivit   art.   38   din   Constituţția   României,   revizuită,   „În  
condiţțiile  aderării  României  la  Uniunea  Europeană,  cetăţțenii  români  au  dreptul  de  a  
alege  şi  de  a  fi  aleşi  în  Parlamentul  European”.  De  asemenea,  coroborat  prevederilor  
art.  62  alin.1  şi  art.  81  alin.1  din  Constituţție  votul  este  universal,  direct,  secret  şi  liber  
exprimat.    
 
114.  Votul  liber  exprimat  defineşte  votul  ca  posibilitatea  cetăţțeanului  de  a  participa  
sau  nu  la  alegeri,  iar  în  cazul  în  care  participă  de  a-­‐şi  manifesta  liber  opţțiunea  pentru  
o   anumită   listă   de   candidaţți   sau   pentru   un   anumit   candidat.   Astfel,   dispoziţțiile  
constituţționale  româneşti  valorifică  votul  liber  exprimat,  corelându-­‐se  cu  dispoziţțiile  
democratice   din   majoritatea   statelor   lumii   (vezi   în   acest   sens   Ioan   Muraru,   Elena  

  37  
Simina  Tănăsescu,  Drept  Constituţțional  şi  instituţții  politice,  Volumul  II,  Ediţția  a  XI-­‐a,  
Editura   All   Beck,   Bucureşti,   2004).   Colegiul   director   ia   act   de   unicitatea   regimului  
constituţțional   din   România   care   constă   în   recunoaşterea   dreptului   organizaţțiilor  
aparţținând  minorităţților  naţționale  de  a  fi  reprezentate  în  autoritatea  legiuitoare.  În  
acelaşi   sens,   legiuitorul   român   consacră   în   legea   nr.   14/2003   privind   partidele  
politice,   cu   modificările   şi   completările   ulterioare,   dreptul   acestor   organizaţții   de   a  
participa  la  alegeri.    
 
115.  Colegiul  director  reţține  în  acest  sens  deciziile  Curţții  Constituţționale  în  materie  
electorală   prin   care   s-­‐a   statuat   că   „raportat   la   prevederile   art.   62   alin.   (2)   din  
Constituţția   republicată,   care   stabilesc   că   „Organizaţțiile   cetăţțenilor   aparţținând  
minorităţților   naţionale,   care   nu   întrunesc   în   alegeri   numărul   de   voturi   pentru   a   fi  
reprezentate   în   Parlament,   au   dreptul   la   câte   un   loc   de   deputat,   în   condiţțiile   legii  
electorale...”,   rezultă   că   însăşi   Constituţția   conferă   un   regim   special   organizaţțiilor  
aparţținând   minorităţților   naţționale   care   să   le   permită   acestora   reprezentarea   politică  
în  cadrul  autorităţții  legiuitoare.  Aşadar,  art.  55  din  Legea  nr.  14/2003,  care  stabileşte  
că   prevederile   legii   partidelor   politice   se   aplică,   cu   excepţția   articolelor   pe   care   le  
menţționează,   organizaţțiilor   cetăţțenilor   aparţținând   minorităţților   naţționale   care  
participă   la   alegeri,   este   în   concordanţță   cu   acest   text   constituţțional.   În   virtutea  
acestuia,   care   legitimează   participarea   organizaţțiilor   cetăţțenilor   care   aparţțin  
minorităţților   naţționale   la   alegerile   parlamentare,   aceste   organizaţții   urmează   a   fi  
asimilate   celorlalţți   actori   electorali,   în   speţță   partidelor   politice,   în   lipsa   unei  
asemenea  asimilări  fiind  pusă  în  pericol  egalitatea  de  şanse  a  celor  care  participă  la  
acest   scrutin.   Cu   alte   cuvinte,   organizaţțiile   create   în   baza   dreptului   de   asociere,  
stabilit   în   art.   40   din   Constituţția   republicată,   se   pot   afla   în   situaţții   juridice   diferite,  
după  cum  participă  sau  nu  la  alegeri.  Atunci  când  ele  participă  la  alegeri,  în  condiţțiile  
legii,  asimilarea  lor  cu  ceilalţți  actori  ai  procesului  electoral  este  impusă  de  principiul  
egalităţții   de   şanse   în   derularea   procesului   electoral”   (vezi   Decizia   Curţții  
Constituţționale  nr.  53  din  12  februarie  2004).    
 
116.  De  asemenea,  prin  Decizia  nr.  517  din  25  noiembrie  2004,  în  ceea  ce  priveşte  
art.   55   din   Legea   nr.   14/2003,   Curtea   Constituţțională   a   constatat   că   „potrivit  
dispoziţțiilor   sale,   organizaţțiile   cetăţțenilor   aparţținând   minorităţților   naţționale   care  
participă   la   alegeri   se   supun   prevederilor   legii   partidelor   politice”,   excepţție   făcând  
articolele  pe  care  le  menţționează.  Acest  text  de  lege  nu  reprezintă,  în  fapt,  decât  o  
expresie   a   prevederilor   constituţționale   ale   art.   62   alin.   (2).   Astfel,   legiuitorul   a  
urmărit   aplicarea   principiului   egalităţții   de   şanse   între   cetăţțeni,   prin   înlăturarea,  
potrivit   prevederilor   constituţționale   ale   art.   4   alin.   (2),   a   oricăror   forme   de  
discriminare,   între   altele,   pe   criterii   „de   naţționalitate,   de   origine   etnică,   [...],   de  
apartenenţță   politică   [...]”.   Constituindu-­‐se,   în   consecinţță,   într-­‐o   garanţție   a  
drepturilor  cetăţțenilor  care  constituie  o  minoritate,  acest  text  de  lege  nu  numai  că  
nu  aduce  atingere  prevederilor  constituţționale  (...),  dar  reprezintă  un  adevărat  mijloc  
de  protecţție  a  drepturilor  consacrate  în  Legea  fundamentală”  (Extras  Hotărârea  nr.  
303  din  10.04.2008,  CNCD31).    
 
117.   Măsuri   afirmative.   Strategia   Guvernului   de   îmbunătăţțire   a   situaţției   romilor.  
Măsuri  la  nivelul  administraţției  publice  locale    

  38  
Hotărârea  Guvernului  nr.  430/2001,  modificată  şi  completată,  prevede  posibilitatea  
angajării   unor   experţți   romi   în   cadrul   primăriilor,   pentru   implementarea   Strategiei  
Guvernului  de  îmbunătăţțire  a  situaţției  romilor.  Consiliul  local  (...),  prin  Hotărârea  nr.  
20/2006,   a   constatat   necesitatea   locală   de   a   angaja   un   expert   rom,   astfel   a   fost  
angajat  petentul,  cu  contract  de  muncă  pe  termen  nelimitat.  Aceste  norme  juridice  
recunosc   situaţția   diferită   a   comunităţții   de   romi   şi   prevăd   un   tratament   diferenţțiat,  
anume   angajarea   unui   expert   la   nivel   de   primărie   care   să   se   preocupe   de   situaţția  
acestor  comunităţți.    
 
118.   Pornind   de   la   situaţția   supusă   analizei   trebuie   precizat   că   principiul  
tratamentului   egal   între   persoane   nu   trebuie   privit   exclusiv   din   prisma   egalităţții  
formale   sau   juridice   care   statuează   că   persoanele   aflate   în   situaţții   similare   trebuie  
tratate  similar.  Egalitatea  juridică  se  conceptualizează  pe  tratamentul  egal  bazat  pe  
aparenţța   similarităţții   indiferent   de   contextul   general.   Or,   având   în   vedere   acestă  
ipoteză,  se  formulează  cel  de-­‐al  doilea  corolar  al  principiului  tratamentului  egal  între  
persoane,   în   speţță   egalitatea   substanţțială.   Egalitatea   substanţțială   are   în   vedere  
ipoteza   persoanelor   aflate   în   situaţții   diferite   care   trebuie   tratate   diferit,   cuprizând  
două  idei  distincte:  egalitatea  de  rezultat  şi  egalitatea  de  oportunităţți.    
 
119.   Egalitatea   de   rezultat   presupune   că   rezultatul   unei   măsuri   aplicate   unor  
persoane  aflate  în  situaţții  diferite  trebuie  să  fie  egal.  Astfel,  se  recunoaşte  că  aparent  
tratamentul  identic,  în  practică,  poate  produce  inegalitate  datorită  unor  discriminări  
anterioare  sau  curente  ori  datorită  unor  diferenţțe  de  acces  (la  resurse,  la  servicii,  la  
drepturi   etc.).   În   ipoteza   egalităţții   de   rezultat   efectele,   precum   şi   scopul   măsurii  
aplicate  trebuie  avute  în  vedere  în  mod  primordial.    
 
120.  Egalitatea  de  oportunităţți  indică  faptul  că  legea  poate  asigura  oportunităţți  egale  
pentru   toate   persoanele,   luând   în   considerare   poziţțiile   acestora   de   start,   pentru   a  
avea  acces  la  beneficiile  urmărite.  Egalitatea  de  oportunităţți  are  ca  scop  asigurarea  
de  şanse  egale,  dar  nu  de  rezultat.  De  altfel,  în  legislaţția  europeană  conceptul  este  
standardizat  ca  „acţțiune  pozitivă”  sau  „măsură  afirmativă”.  Situaţția  dedusă  analizei  
Colegiului   trebuia   privită   din   perspectiva   egalităţții   substanţțiale   şi   în   special   a  
egalităţții  de  oportunităţți  şi  nu  în  mod  necesar  din  perspectiva  egalităţții  juridice  sau  
formale.  Curtea  Europeană  a  Drepturilor  Omului,  Curtea  Europeană  de  Justiţție,  cât  şi  
Curtea   Constituţțională   din   România,   în   mod   constant   şi   uniform,   au   reiterat   cele  
două   forme   ale   principiului   egalităţții.   Curtea   Constituţțională   a   stabilit:   „situaţțiile  
deosebite  în  care  se  află  diferite  categorii  de  persoane  justifică  instituirea  prin  lege  
de  tratamente  juridice  diferenţțiate,  fără  ca  acestea  să  constituie  privilegii  pentru  unii  
şi  discriminări   pentru   alţții”   (Decizia   nr.   119   din   15   februarie   2007,   Decizia   nr.   332   din  
18  aprilie  2006,  Decizia  nr.  438  din  10  mai  2007).    
 
121.  Articolul  5  al  Directivei  43/2000/EC  privind  egalitatea  de  tratament  pe  criterul  
originii   etnice   sau   rasiale   prevede   că   „în   scopul   asigurării   egalităţții   depline   în  
practică,  principiul  tratamentului  egal  nu  trebuie  să  împiedice  niciun  stat  membru  să  
menţțină   sau   să   adopte   măsuri   specifice   pentru   a   preveni   sau   compensa  
dezavantajele   legate   de   originea   rasială   sau   etnică”.   Astfel,   Comisia   Europeană  
atrage   atenţția   că   există   o   diferenţță   între   măsuri   sau   acţțiuni   pozitive   care   sunt  

  39  
premise  şi  aşa-­‐  numitele  măsuri  de  „discriminare  pozitivă”  care  nu  sunt  compatibile  
cu  Directiva  43/2000/EC.  Măsurile  de  acţțiune  pozitivă  au  ca  scop  asigurarea  egalităţții  
depline   în   practică   prin   prevenirea   ori   compensarea   dezavantajelor   legate   de  
originea  rasială  sau  etnică,  iar  măsurile  de  „discriminare  pozitivă”  acordă  o  preferinţță  
absolută   şi   automată   (de   exemplu   în   accesul   la   muncă)   membrilor   unui   grup  
particular  faţță  de  alţții  pentru  singurul  motiv  al  apartenenţței  la  grupul  respectiv.    
 
122.   În   Comunicarea   cu   privire   la   nediscriminare   şi   oportunităţți   egale:   un  
angajament   reînnoit   al   Comisiei   Europene   din   2   iulie   2008   către   Parlamentul  
European,   Consiliul   European,   Comitetul   European   Economic   şi   Social   şi   Comitetul  
Regiunilor   se   reiterează   că   „tratamentul   identic   poate   rezulta   în   egalitate   formală,  
dar  nu  poate  asigura  egalitatea  în  practică.  Legislaţția  în  domeniul  nediscriminării  la  
nivelul   Uniunii   Europene   nu   împiedică   Statele   Membre   de   a   menţține   şi   adopta  
măsuri  specifice  sau  de  a  compensa  dezavantaje  aflate  în  legătură  cu  discriminarea.”  
Comisia  Europeană  arată  în  continuare  că  „există  o  apreciere  tot  mai  mare  faţță  de  
rolul   acţțiunii   pozitive   pentru   a   asigura   remediul   lipsei   egalităţții   substanţțiale   în  
societăţți   [...].   Comisia   va   dialoga   permanent   cu   Statele   Membre   pentru   a   promova  
utilizarea  deplină  a  posibilităţților  pentru  acţțiunea  pozitivă,  în  mod  particular  în  ceea  
ce   priveşte   accesul   la   educaţție,   muncă,   locuire   şi   sănătate”.   În   transpunerea  
Directivei  43/2000/EC  privind  egalitatea  de  tratament  pe  criterul  originii  etnice  sau  
rasiale,   O.G.   nr.   137/2000,   cu   modificările   şi   completările   ulterioare,   republicată,  
relativ   la   acţțiunea   pozitivă,   în   art.   2   alin.9   prevede:   „Măsurile   luate   de   autorităţțile  
publice   sau   de   persoanele   juridice   de   drept   privat   în   favoarea   unei   persoane,   unui  
grup   de   persoane   sau   a   unei   comunităţți,   vizând   asigurarea   dezvoltării   lor   fireşti   şi  
realizarea   efectivă   a   egalităţții   de   şanse   a   acestora   în   raport   cu   celelalte   persoane,  
grupuri  de  persoane  sau  comunităţți,  precum  şi  măsurile  pozitive  ce  vizează  protecţția  
grupurilor   defavorizate   nu   constituie   discriminare   în   sensul   prezentei   ordonanţțe”.  
Astfel,  este  lipsit  de  echivoc  faptul  că  legiuitorul  român,  în  considerarea  aquis-­‐  ului  
comunitar   în   materia   nediscriminării,   a   optat   pentru   permiterea   măsurilor   pozitive  
sau  a  măsurilor  în  favoarea  unor  persoane,  vizând  asigurarea  dezvoltării  lor  fireşti  şi  
realizarea  efectivă  a  egalităţții  de  şanse  a  acestora.  De  altfel,  teza  finală  a  art.  2  alin.  9  
din  O.G.  nr.  137/2000,  republicată,  reglementează  expresis  verbis  că  măsurile  luate  
în   favoarea   unor   persoane,   grupuri   de   persoane   sau   comunităţți   ori   măsurile   pozitive  
ce   vizează   protecţția   grupurilor   defavorizate   nu   constituie   discriminare   în   sensul  
ordonanţței.   Trebuie   precizat   că   în   România   măsuri   afirmative   sau   acţțiuni   pozitive   au  
fost   adoptate   recent   atât   de   autoritatea   legiuitoare,   cât   şi   de   Guvern   cu   privire   la  
minorităţțile   naţționale,   în   special   în   domeniul   participării   şi   al   reprezentării   politice  
sau  în  domeniul  educaţției  (Extras  din  Hotărârea  nr.  393  din  02.07.200932).    
 
123.  Puncte  cheie    
 măsurile   afirmative   constituie   politici   pentru   prevenirea   sau   compensarea  
dezavantajelor  istorice  suferite  de  anumite  grupuri  identificate  pe  un  criteriu  
sau  altul;    
 măsurile  afirmative  trebuie  să  fie  proporţționate,  corespunzătoare  şi  necesare  
pentru   a-­‐şi   atinge   scopul   –   de   a   preveni   sau   compensa   pentru   un   anumit  
dezavantaj  grupul  în  cauză  -­‐  şi  nu  ar  trebuie  să  defavorizeze  disproporţțional  
pe  ceilalţți;    

  40  
 măsurile  afirmative  ar  trebui  să  fie,  prin  urmare,  limitate  în  timp  şi  revizuite  
periodic  pentru  a  evalua  dacă  acestea  continuă  să  fie  proporţționale;    
 măsurile   afirmative   reprezintă   o   soluţție   de   ultimă   instanţță,   practicienii  
trebuie   să   acorde   o   atenţție   speciale   ”acţțiunii”   instituite   în   favoarea   unui  
anumit  grup  de  persoane;    
 în   analiza   măsurilor   afirmative,   practicienii,   trebuie   să   se   asigure   că   toţți  
candidaţții  avuţți  în  ve-­‐  dere  de  către  angajatorul  în  cauză,  inclusiv  cei  care  nu  
sunt   vizaţți   de   măsurile   specifice,   sunt   evaluaţți   în   mod   obiectiv   şi   corect  
pentru  funcţția  respectivă;    
 măsurile   speciale   se   pot   utiliza   numai   atunci   când,   în   urma   unei   evaluări  
obiective,   un   număr   de   candidaţți,   în   rândul   cărora   se   află   şi   persoane   din  
grupul  vizat,  sunt  evaluaţți  ca  fiind  capa-­‐  bili  să  îndeplinească  rolul  disponibil.  
numai   în   astfel   de   circumstanţțe   membrul   unui   grup   vi-­‐   zat,   care   este   selectat  
în  virtutea  discriminării  istorice  anterioare  practicate  la  locul  de  muncă,  poate  
fi   selectat   cu   prioritate   faţță   de   o   persoană   care   se   află   în   afara   grupului  
vizat.74  
 
Cerinţțele  ocupaţționale  autentice    
 
124.   Cerinţțele   ocupaţționale   autentice   sau   determinate   (Genuine   occupational  
requirements   –   GOR)   desemnează   acele   circumstanţțe   în   care   criteriul   protejat   –  
caracteristica  unei  persoane  este  relevantă  în  efectuarea  unei  activităţți.    
Astfel,   de   exemplu   în   situaţția   în   care   un   regizor   de   film   dorește   să   realizeze   un  
documentar   sau   un   film   despre   viaţța   lui   Nelson   Mandela   este   evident   că   va   căuta   să  
selecteze  pentru  rolul  principal  o  persoană  de  culoare.    
În   restaurantele   cu   specific   chinezesc   sau   oriental   se   admite   angajarea   și   a   unor  
persoane  care  au  trăsături  caracteristice  acestor  regiuni.    
 
125.  Potrivit  art.  4  alin.  (1)  din  Directiva  78/2000/CE  de  creare  a  unui  cadru  general  
în   favoarea   egalităţții   de   tratament   în   ceea   ce   privește   încadrarea   în   muncă   și  
ocuparea  forţței  de  muncă  prevede  că:    
“Statele   membre   pot   prevedea   că   o   diferenţță   de   tratament   fondată   pe   –   criteriul  
protejat  –  nu  constituie  discriminare  atunci  când,  având  în  vedere  natura  activităţților  
profesionale   speciale   în   cauză   sau   cadrul   în   care   acestea   se   desfășoară,   o   astfel   de  
caracteristică   constituie   o   exigenţță   profesională   veritabilă   și   determinantă   cu  
condiţția  ca  obiectivul  să  fie  legitim,  iar  exigenţța  să  fie  proporţțională.„  
 
126.   Din   textul   directivei   reiese   că   pentru   a   fi   în   siutaţția   unei   cerinţțe   ocupaţționale  
autentice  trebuie  să  avem  în  vedere:    
 natura  activităţților  speciale  în  cauză  sau    
 cadrul  în  care  acestea  se  desfășoară.    
Condiţția  ce  se  impune  a  fi  îndeplinită  de  cerinţța  ocupaţțională  autentică  este  să  fim  în  
prezenţța  unei:    
                                                                                                               
74
  Agenţț ia   pentru   Drepturile   Fundamentale   a   Uniunii   Europene,   Curtea   Europeană   a   Drepturilor  
Omului  –  Consiliul  Europei,  Manual  de  drept  european  privind  nediscriminarea,  fra.europe.eu,  pag.  45    
 

  41  
 cerinţțe  profesionale  esenţțiale  și    
 determinantă    
 
astfel  încât  obiectivul  să  fie  legitim,  iar  cerinţța  să  fie  proporţțională.    
 
127.   Pentru   a   fi   legală,   cerinţța   ocupaţțională   autentică   trebuie   să   treacă   testul  
justificării   de   un   obiectiv   legitim   și   al   proporţționalităţții   cerinţței.   Testul   presupune  
întotdeauna  un  exerciţțiu  delicat  de  echilibru  între  necesitatea  de  a  proteja  împotriva  
discriminării   și   necesitatea   de   a   asigura   nevoile   profesionale   reale,   autentice   și  
legitime.  Sarcina  probei  revine  angajatorului.  
 
128.  O  dispoziţție  similară  este  cuprinsă  în  articolul  4  din  Directiva  43/2000/CE  privind  
egalitatea  rasială  dar  și  în  art.  2  alin.  (6)  din  Directiva  nr.  54/2000/CE  revizuită  privind  
tratamentul  egal  în  contextul  discriminării  pe  motiv  de  sex.    
 
Respectiva   cerinţță   ocupaţțională   trebuie   să   fie   esenţțială   având   în   vedere   natura  
muncii   cerute   şi   contextul   în   care   aceasta   se   desfăşoară.     Astfel,   condiţția   de   a  
dispune   de   studii   liceale   cu   diplomă   de   bacalaureat   solicitată   de   societatea  
comercială  la  angajarea  de  persoane  pentru  întreţținerea  curăţțeniei  străzilor  nu  este  
esenţțială  pentru  desfăşurarea  muncii  de  curăţțenie  şi  întreţținere  a  spaţțiilor  publice.      
De   asemenea,   este   necesar   ca   obiectivul   urmărit   să   fie   legitim   şi   cerinţța  
proporţțională.    
Practicile  îndelungate  cu  privire  la  o  anumită  tipologie  de  persoană  cerute  pentru  a  
ocupa   un   anumit   post   sau   pentru   o   anumită   profesie   pot   să   nu   treacă   testul  
obiectivului  legitim  şi  al  proporţționalităţții.  De  exemplu,  un  angajator  probabil  nu  va  
reuşi   să   demonstreze   că   pentru   postul   de   recepţționer   este   nevoie   de   o   persoană  
„tânără   şi   agreabilă”,   o   astfel   de   cerinţță   poate   fi   discriminatorie   pe   criteriul   vârstei  
sau  al  dizabilităţții.    
 
129.  Există  de  asemenea  o  serie  de  excepţții  legate  de  cerinţțe  profesionale  veritabile,  
autentice  care  se  referă  la:    
 respectul  pentru  drepturile  omului  și  libertăţțile  fundamentale;  
 securitatea  publică;  
 sănătate  și  siguranţță;    
 excepţțiile  având  legate  de  instituţțiile  religioase,    
 excepţțiile  legate  de  discriminarea  de  vârstă,    
 măsurile  afirmative.    
 
La   nivelul   UE,   discriminarea   directă   poate   fi   justificată   obiectiv   doar   pe   motive   de  
vârstă.    
 
130.   În   unele   state   membre   ale   UE   s-­‐au   reglementat   prin   lege   sfera   profesiilor   cu  
cerinţțe   profesionale   autentice.   Asfel,   în   Germania   s-­‐a   adoptat   un   act   normativ   care  
reglementa   prin   excepţție   o   serie   de   profesii   în   care   solicitarea   unui   criteriu   protejat  
nu  constituie  o  faptă  de  discriminare.    
Curtea  de  Justiţție  a  Uniunii  Europene  în  C-­‐248/83/1985  Comisia  împotriva  Germaniei  
a   admis   invocarea   mecanismului   de   protecţție   raportat   la   anumite   profesii,   a   căror  

  42  
exercitare   presupunea   solicitarea   unor   criterii   de   selecţție   bazate   pe   caracteristici  
protejate.  Astfel  de  profesii  sunt:    
 profesii  artistice:  solistă  care  trebuie  să  corespundă  unui  stil  de  interpretare,  
un   actor   tânăr   pentru   a   juca   un   anumit   rol,   bărbaţți   sau   feme   pentru  
prezentare  de  modă;    
 restaurant  cu  un  anumit  specific  –  angajări  pentru  a  păstra  autenticitatea;    
 angajarea  de  femei  în  cluburi  de  fitness  destinate  exclusiv  femeilor;    
 
131.   Într-­‐un   caz   al   Comisiei   împotriva   Franţței   –   C-­‐318/1996,   Curtea   de   Justiţție   a  
Uniunii   Europene   a   fost   chemată   să   se   pronunţțe   asupra   criteriului   de   gen   utilizat   la  
selecţția  viitorilor  gardieni  în  penitenciare.  Curtea  a  arătat  că  în  anumite  circumstanţțe  
nu   va   fi   ilegală   rezervarea   de   posturi   în   special   pentru   candidaţții   de   sex   masculin   în  
închisorile   penru   bărbaţți   și   pentru   candidaţții   de   sex   feminin   în   închisorile   pentru  
femei.  Totuși,  s-­‐a  arătat  că  în  speţță  nu  s-­‐a  îndeplinit  testul  transarenţței  și  că  suntem  în  
prezenţța   unei   generalizări   referitoare   la   adecvarea   unui   anumit   sex,   fapt   ce   nu   este  
suficient.    
Angajatorul   trebuie   să   analizeze   de   la   caz   la   caz,   fiecare   post   din   perspectiva  
existenţței  sau  nu  a  unei  cerinţțe  ocupaţționale  autentice  fundamentată  pe  criterul  de  
gen.  
 
132.   Ameninţțările   cu   privire   la   siguranţța   publică   a   angajatului   au   fost   analizate   în  
cauza  Johnston  v.  Chief  Constable  of  the  Royal  Ulster  Constabulary  –  Irlanda,  în  care  
Curtea   de   Justiţției   a   UE   a   fost   chemată   să   se   pronunţțe   cu   privire   la   disponibilizarea  
unei  femei  poliţțiste  ca  urmare  a  introducerii,  în  1980,  a  obligativităţții  portului  de  armă  
în   poliţția   din   Irlanda   de   Nord   pentru   poliţțiști.   În   1980   poliţțistul   șef   Constable   a  
apreciat  că  îndatoririle  poliţțiștilor  presupun  tot  mai  frecvent  portul  de  armă,  ca  atare  
nu  se  vor  angaja  pe  viitor  poliţțiști  femei.  Ca  urmare  acestei  politici,  doamnei  Johnston  
nu   i   s-­‐a   mai   prelungit   contractul.   În   acel   an,   poliţțistul   șef   Constable   a   apreciat   că  
îndatoririle  poliţțiștilor  presupun  tot  mai  frecvent  portul  de  armă,  ca  atare  nu  se  vor  
angaja  pe  viitor  poliţțiști  femei.  Ca  urmare  acestei  politici,  doamnei  Johnston  nu  i  s-­‐a  
mai  prelungit  contractul.    
Justificarea   poliţțistului   s-­‐a   axat   pe   necesitatea   protecţției   femeilor   poliţțiste   care   ar   fi  
expuse   unui   pericol   în   public   pentru   că   poartă   armă.   În   același   sens,   prin   protecţția  
femeilor   poliţțiste   –   adică   prin   disponibilizarea   lor   –   se   urmărește   și   asigurarea  
securităţții  publice.    
Curtea   de   Justiţție   a   Uniunii   Europene   a   arătat   că   ameninţțarea   la   adresa   siguranţței  
este  relevantă  dar  ea  vizează  în  aceași  măsură  bărbaţții  și  femeile.  Cu  excepţția  în  care  
justificarea   are   legătură   cu   factorii   biologici   specifici   femeilor,   cum   ar   fi   protecţția  
copilului  în  timpul  sarcinii,  tratamentul  diferenţțiat  nu  putea  fi  justificat  pe  motivul  că  
opinia  publică  solicita  ca  femile  să  fie  proteajate.    
 
133.   Într-­‐un   alt   caz,   Mahlburg   vs.   Land   Mecklenburg-­‐Vorpommern   C-­‐207/98,  
reclamantei  însărcinate  i-­‐a  fost  refuzat  un  post  permanent  de  asistenţță  medicală  care  
ar  fi  presupus  un  volum  substanţțial  de  muncă  pe  teatrele  de  operaţțiuni.  Angajatorul,  
Ministerul   Apărării   din   Germania   a   arătat   că   prin   această   interdicţție   s-­‐a   urmărit  
protejarea   sănătăţții   copilului   –   fătului   –   care   ar   fi   fost   pus   în   pericol   în   urma  
expunerii  la  substanţțele  nocive  din  teatrul  de  operaţțiuni.    

  43  
Curtea   de   Justiţție   a   Uniunii   Europene   a   arătat   că   măsura   refuzului   la   un   post  
permanent   este   una   disproporţționată,   pentru   că   sarcina   este   o   stare   temporară.  
Interdicţția  se  justifica  doar  pe  perioada  în  care  femeia  a  fost  însărcinată.    
 
134.   Alineatul   (18)   din   preambului   Directivei   de   creare   a   unui   cadru   general   în  
favoarea  egalităţții  de  tratament  în  ceea  ce  privește  încadrarea  în  muncă  și  ocuparea  
forţței  de  muncă  reglementează  un  domeniu  specific  al  mecanismului  de  protecţție,  o  
exigenţță  profesională  veritabilă  într-­‐un  anumit  context:    
“Prezenta   directivă   nu   poate   avea   ca   efect   constrângerea   forţțelor   armate,   a  
serviciilor  de  poliţție,  a  penitenciarelor  sau  a  forţțelor  de  securitate  să  angajeze  sau  să  
menţțină   în   funcţție   de   persoanele   care   nu   posedă   capacităţțile   necesare   pentru   a  
îndeplinii   ansamblul   de   funcţții   pe   care   ar   putea   fi   solicitate   să   le   exercite,   având   în  
vedere   obiectivul   legitim   de   menţținere   a   caracterului   operaţțional   al   acestor  
servicii.„    
 
În  speţța  Sirdar  vs.  The  Army  Board  and  Secretary  of  State  for  Defence,  C-­‐273/97  –  
Curtea  de  Justiţție  a  UE  a  fost  chemată  să  se  pronunţțe  asupra  unei  posibile  fapte  de  
discriminare   pe   criteriul   de   sex   constând   în   concedierea   reclamantei   din   forţțele  
armate.  Reclamanta  în  cauză,  lucrase  ca  bucătar  într-­‐o  unitate  de  comando  și  a  fost  
concediată   în   urma   reducerilor   cheltuilor   militare,   care   au   introdus   principiul  
“interoperabilităţții„   pentru   unităţțile   de   comando   –   fiecare   persoană   trebuie   să  
îndeplinească  un  rol  în  luptă,  din  cauza  numărului  insuficient  de  combatanţți.    
Curtea   de   Justiţție   a   UE   a   acceptat   că   regula   era   necesară   în   atingerea   scopului   de  
garantare  a  eficienţței  combative.    
 
135.  Într-­‐o  altă  speţță,  Kreil  vs.  Bundesrepublik  Deutschland,  C-­‐285/98  –  reclamanta  
candidase  pentru  un  post  de  inginer  în  cadrul  forţțelor  armate.  Acesteia  i  s-­‐a  refuzat  
postul   deoarece   femeile   nu   puteau   ocupa   niciun   fel   de   posturi   militare   care  
presupuneau  folosirea  armelor  și  putea  participa  numai  în  cadrul  serviciilor  medicale  
și  muzicale  ale  forţțelor  armate.    
 
136.  Curtea  de  Justiţție  a  UE  a  arătat  orice  justificare  trebuie  corelată  mai  strâns  cu  
funcţțiile  exercitate  în  general  în  posturile  respective.  Femeile  trebuie  protejate  doar  
în   situaţția   în   care   ne   referim   la   factori   specifici   femeilor,   cum   ar   fi   nevoia   de  
protecţție  în  timpul  gravidităţții.    
 
137.  Legat  de  menţținerea  securităţții  publice,  în  speţța  Dory  vs.  Germany,  C-­‐186/01  –  
11   martie   2003   Curtea   de   Justiţție   a   UE   a   admis   o   limitare   a   dreptului   la   muncă   pe  
criteriu  de  sex  justificată  prin  obligaţția  satisfacerii  stagiului  militar.  În  speţță,  domnul  
Dory   a   fost   chemat   pentru   satisfacerea   stagiului   militar   obligatoriu.   Acesta   a  
argumentat  că  o  astfel  de  obligaţție  constituie  o  limitare  la  accesul  la  muncă,  ca  atare  
este  victima  unei  discrimări  pe  criteriul  de  sex.    
 
138.   Din   perspectiva   respectului   pentru   drepturile   omului   și   libertăţțile  
fundamentale,  în  speţța  Commision  vs.  UK,  Case  165/82,  Curtea  de  Justiţție  a  UE  s-­‐a  
pronunţțat   pe   un   Act   privind   discriminare   pe   criteriul   de   sex   din   1975,   care   a   stabilit   o  

  44  
excepţție   potrivit   căreia   în   angajarea   în   propria   gospodărie   privată,   în   intreprinderile  
mici  cu  nu  mai  mult  de  5  angajaţți  se  permite  o  diferenţțiere  pe  criteriul  de  sex.    
Curtea   a   admis   această   excepţție,   arătând   că   angajaţților   în   număr   mic   nu   este  
compatibilă  cu  Directiva  de  gen  la  angajare.    
În   acest   caz   s-­‐a   avut   în   vedere   contextul   -­‐   circumstanţțele  în   care   are   loc   activitatea  
poate   să   constituie   motiv   de   excepţție   de   la   tratamentul   diferenţțiat   –   organe   de   drept  
necesare  pentru  a  efectua  percheziţții  corporale  intime.    
 
139.   Dreptul   la   asociere:   sindicate,   structurii   destinate   femeilor,   cote   pentru   alegerea  
femeilor   în   funcţții   de   conducere,   cluburile   private   –   destinate   bărbaţților   și   cele  
destinate  femeilor  –  Portmarnoch  Golf  Club  –  Irish  Equal  Status  Act.    
 
140.   Din   perspectiva   asigurării   sănătăţții   și   siguranţței,   Curtea   de   Justiţție   a   UE   a  
identificat  două  dimensiuni  “condiţții  biologice„  și  “relaţții  speciale„  între  mamă  și  copil  
–  art.  2  alin.(7)  Gender  Employment  Directiv.    
 
În   cauza   Hofman   vs.   Barmer   Erzatzkasse,   C-­‐184/83   –   12   iulie   1984   ,   domnul   Hofman,  
în  calitate  de  tată  a  solicitat  acordarea  concediului  de  materniatate  opţțional  de  6  luni.    
Curtea  de  Justiţție  a  UE  a  arătat  că  în  acordarea  concediului  de  maternitate  opţțional  
de  6  luni  a  fost  justificat  ca  o  excepţție  pentru  protecţția  femeilor  prevăzută  în  Directiva  
privind  aplicarea  principiului  egalităţții  între  femei  și  bărbaţți.    
 
141.  Instituţții  religioase  -­‐  articolul  4  alineatul  (2)  din  Directiva-­‐cadru  permite  statelor  
membre   să   menţț ină   sau   să   ofere   legislaţț ia   ș i   practicile   viitoare   privind   cerinţț ele  
ocupaţționale   pentru   instituţț iile   religioase.   Conform   acestei   prevederi,   statele   pot  
permite  persoanelor  să  fie  tratate  în  mod  diferit  pe  motive  de  religie  sau  convingeri,  
în  cazul  activităţț ilor  profesionale  ale  bisericilor  ș i  ale  altor  organizaţț ii  publice  sau  
private,  în  cazul  în  care:    
“având   în   vedere   natura   acestor   activităţț i   sau   prin   contextul   în   care   acestea   se  
desfăș oară,  religia  sau  convingerile  unei  persoane  constituie  o  cerinţță  profesională  
reală,  legitimă  ș i  justificată,  având  în  vedere  etica  organizaţț iei.„    
 
Vârsta  –  excepţție  –  cerinţță  profesională  autentică    
 
142.   În   Cauza   C-­‐416/13   (Mario   Vital   Pérez   împotriva   Ayuntamiento   de   Oviedo),    
domnul   Vital   Pérez,   pe   de   o   parte,   și   Ayuntamiento   de   Oviedo   (municipiul   Oviedo,  
denumit   în   continuare   „Ayuntamiento”),   pe   de   altă   parte,   cu   privire   la   decizia  
acestuia  din  urmă  de  aprobare  a  unui  anunţț  de  concurs  potrivit  căruia  candidaţții  la  
posturile  de  agenţți  ai  poliţției  locale  nu  trebuie  să  depășească  vârsta  de  30  de  ani.  
Domnul   Vital   Pérez   solicită   anularea   condiţției   de   vârstă   menţționat   pentru   motivul   că  
acesta   cuprinde   o   condiţție   care   nu   este   nici   justificată,   nici   întemeiată   întrucât  
condiţția   fizică   adecvată   pentru   exercitarea   atribuţțiilor   este   garantată   de   probele  
fizice  impuse  de  anunţțul  de  concurs.  Astfel,  acesta  arată  că,  potrivit  punctului  3.5  din  
anunţțul   respectiv,   candidaţții   trebuie   „[s]ă   aibă   condiţție   fizică   și   psihică   adecvată  
pentru  exercitarea  atribuţțiilor  specifice  postului  și  pentru  susţținerea  probelor  fizice”  
menţționate  în  anunţțul  de  concurs  în  discuţție  în  litigiul  principal.  

  45  
Natura   atribuţțiilor   agentului   de   poliţției   implică   o   aptitudine   fizică   specială   întrucât  
insuficienţțele   de   natură   fizică   în   cursul   exercitării   atribuţțiilor   menţționate   pot   avea  
consecinţțe   semnificative   nu   numai   pentru   înșiși   agenţții   de   poliţție   și   pentru   terţți,   ci   și  
pentru  menţținerea  ordinii  publice  (a  se  vedea  în  acest  sens  Hotărârea  Prigge  și  alţții,  
EU:C:2011:573,   punctul   67).   În   consecinţță,   faptul   de   a   poseda   capacităţți   fizice  
speciale   poate   fi   considerat   o   „cerinţță   profesională   esenţțială   și   determinantă”,   în  
sensul   articolului   4   alineatul   (1)   din   Directiva   2000/78,   pentru   exercitarea   profesiei  
de  agent  al  poliţției  locale.    
Menţținerea   caracterului   operaţțional   și   a   bunei   funcţționări   în   cauză   nu   poate   fi  
justificat  prin  vârsta  de  pensionare  a  agenţților  de  poliţție  care  a  crescut  de  la  60  de  
ani  la  62.    
Curtea   de   Justiţție   a   UE   a   constatat   că   impunerea   limitei   de   vârstă   este   o   condiţție  
disproporţționată   în   raport   cu   scopul   urmărit   și   ca   atare   nu   corespunde   cerinţțelor  
interzicerii  discriminării  în  accesul  la  muncă.    
 
143.   În   Hotărârea   Wolf   (EU:C:2010:3,   punctul   44),   Curtea   a   reţținut   caracterul  
proporţțional   al   unei   măsuri   care   consta   în   stabilirea   vârstei   maxime   de   30   de   ani  
pentru  recrutarea  în  cadrul  serviciului  tehnic  intermediar  de  pompieri,  în  condiţțiile  
în   care   o   astfel   de   limită   era   necesară   pentru   asigurarea   caracterului   operaţțional   și   a  
bunei  funcţționări  a  serviciului  în  cauză.  
 
144.   “Cu   toate   acestea,   Curtea   nu   a   ajuns   la   această   concluzie   decât   după   ce   a  
constatat,   pe   baza   datelor   știinţțifice   care   i-­‐au   fost   prezentate,   că   anumite   sarcini  
încredinţțate   membrilor   serviciului   tehnic   intermediar   de   pompieri,   precum  
combaterea   incendiilor,   necesită   capacităţți   fizice   „deosebit   de   ridicate”   și   că   foarte  
puţțini   funcţționari   în   vârstă   de   peste   45   de   ani   ar   avea   capacităţțile   fizice   pentru   a  
exercita   o   astfel   de   activitate.   Potrivit   Curţții,   o   recrutare   la   o   vârstă   avansată   ar  
determina   ca   un   număr   prea   mare   de   funcţționari   să   nu   poată   fi   afectaţți   sarcinilor  
celor   mai   solicitante   pe   plan   fizic.   O   astfel   de   recrutare   nu   ar   permite   nici   ca  
funcţționarii  astfel  recrutaţți  să  fie  afectaţți  sarcinilor  menţționate  pe  o  durată  suficient  
de  îndelungată.  În  sfârșit,  organizarea  raţțională  a  corpului  pompierilor  profesioniști  
necesită,  pentru  serviciul  tehnic  intermediar,  o  corelare  între  posturile  solicitante  din  
punct   de   vedere   fizic   și   neadaptate   celor   mai   în   vârstă   funcţționari   și   posturile   mai  
puţțin  solicitante  din  punct  de  vedere  fizic  și  adaptate  acestor  funcţționari  (Hotărârea  
Wolf,  EU:C:2010:3,  punctele  41  și  43).„  
 
145.  Hotărârea  Curţții  de  Justiţție  din  26.02.1986  în  cauza  M.H.  Marshall  c.  T.  and  T.  –
E.I.   Area   I.B.   nr.   152/84   –   în   care   obiectul   litigiului   l-­‐a   constituit   o   decizie   cu   titlu  
preliminar   asupra   interpretării   Directivei   Consiliului   nr.76/2007   CE   din   1976.  
Reclamanta  a  fost  concediată  pentru  singurul  motiv  că  a  depășit  vârsta  de  pensionare  
prevăzută   de   legislaţția   naţțională   pentru   femei.   În   speţță   Curtea   de   Justiţție   a   Uniununii  
Europene  a  constatat  existenţța  unei  fapte  de  discriminare  pe  criteriul  de  vârstă  între  
femei  și  bărbaţți.    
Marja   de   apreciere   recunoscută   de   jurisprudenţța   în   domeniu   a   Curţții   Europene   a  
Drepturilor  Omului  trebuie  interpretată  în  coroborare  cu  cea  a  CJUE,  în  sensul  în  care  
statele   membre   au   dreptul   să   aprecieze   și   să   implementeze   măsuri   afirmative   în  
privinţța   vârstelor   de   pensionare,   pentru   a   compensa   inegalităţțile   între   femei   și  

  46  
bărbaţți  dar  aceste  măsuri  nu  pot  fi  interpretate  ca  motive  de  concediere  obligatorie  
pe  criteriul  sexului,  respectiv  pensionarea  femeii  la  o  vârstă  diferită  faţță  de  bărbat  
nu   poate   fi   atributul   exclusiv   al   voinţței   angajatorului.   Pensionarea   femeii   la   o  
vârstă   diferită   de   bărbat   trebuie   să   fie   atributul   voinţței   exclusive   a   femeii.   Femeia,  
individual,   este   în   poziţția   de   a   cântări   dacă   pensionarea   la   o   vârstă   mai   redusă  
decât   a   bărbatului   constituie   în   cazul   ei   o   măsură   afirmativă   sau   dimpotrivă   o  
discriminare  directă.  
 
146.  Practică  în  aprofundarea  noţțiunii  de  măsuri  afirmative  –  acţțiuni  pozitive    
 
Speţță    
Academia   de   poliţție   “Alexandru   Ioan   Cuza„   din   București   lansează   sesiune   de  
admitere  pentru  studii  universitare  la  cele  5  specializări.    
Academia   stabilește   o   cotă   de   locuri   de   admitere   pentru   cetăţțeni   români   aparţținând  
minorităţții   rome   –   10   locuri,   respectiv   locuri   pentru   cetăţțeni   români   aparţținând  
minorităţții  maghiare  –  10  locuri.    
Analizaţți  speţța  din  punct  de  vedere  al  dreptului  nediscriminării.    
 
147.  Facultatea  de  drept  a  Universităţții  Babeș-­‐Bolyai  stabilește  50  de  locuri  la  drept  
pentru  cetăţțenii  români  care  au  absolvit  studii  liceale  cu  predare  în  limba  maghiară.    
Analizaţți  speţța  din  punct  de  vedere  al  dreptului  nediscriminării.    
 
148.   Potrivit   art.   62   alin.   (2)   –   “organizaţțiile   cetăţțenilor   aparţținând   minorităţților  
naţționale,  care  nu  întrunesc  în  alegeri  numărul  de  voturi  pentru  a  fi  reprezentate  în  
Parlament,   au   dreptul   la   câte   un   loc   de   deputat,   în   condiţțiile   legii   electorale.  
Cetăţțenii   unei   minorităţți   naţționale   pot   fi   reprezentaţți   numai   de   o   singură  
organizaţție.„    
Analizaţți  speţța  din  punct  de  vedere  al  dreptului  nediscriminării.    
 
149.   Potrivit   statisticilor   doar   10%   din   elevii   proveniţți   din   mediu   rural   au   acces   la  
studii  universitare  în  România.    
Concepeţți   o   politică   publică   pentru   creșterea   accesului   la   educaţției   universitară   a  
elevilor  proveniţți  din  mediul  rural.    
 
150.  Practică  în  aprofundarea  noţțiunii  –  cerinţță  profesională  autentică    
 
Speţțe    
Academina   de   Poliţție   “Alexandru   Ioan   Cuza„   stabilește   criterii   de   admitere   la  
specialităţțile  de  studii  universitare:    
-­‐ vârstă  de  până  în  27  de  ani;    
-­‐ înălţțime  minim  1,70  cm  pentru  băieţți,  1,68  pentru  fete;    
-­‐ 10  locuri  pe  specializări  pentru  fete.    
 
Comentaţți  criteriile  din  perspectiva  cerinţțelor  ocupaţționale  autentice.    
 
151.   Academia   Naţțională   de   Informaţții   “Mihai   Viteazul„   stabilește   cote   pentru   femei  
și  bărbaţți  la  admitere  la  studiile  universitare.  Cotele  în  cazul  femeilor  sunt  substanţțial  

  47  
mai   reduse   decât   pentru   bărbaţți,   respectiv   mediile   de   admitere   ating   în   unele   cazuri  
si  3  puncte  diferenţță  în  favoarea  femeilor.    
Comentaţți  speţța  din  perspectiva  cerinţțelor  ocupaţționale  autentice.    
 
152.   Societate   comercială   din   România   angajează   20   de   zidari   pentru   activităţți   în  
România  –  cerinţță  obligatorie  cunoașterea  limbii  turce.    
Comentaţți  speţța  din  perspectiva  cerinţțelor  ocupaţționale  autentice.  
 
153.   Societatea   Română   de   Televiziune   anunţță   ocuparea   posturilor   de   director  
regional  –  printre  condiţții  stabilește  vechime  în  specialitate,  după  cum  urmează:    
-­‐ pentru  postul  regional  de  la:    
• Iași  –  3  ani  vechime;  
• Cluj  Napoca  –  5  ani  vechime;    
• Timișoara  –  2  ani  vechime;  
• Târgu  Mureș  -­‐  4  ani  vechime;  
• Craiova  –  7  ani  vechime;    
• Constanţța  6  ani  vechime.    
Comentaţți  speţța  din  perspectiva  cerinţțelor  ocupaţționale  autentice.  
 

154.  Puncte  cheie    

 măsurile   afirmative   constituie   politici   pentru   prevenirea   sau   compensarea  


dezavantajelor  istorice  suferite  de  anumite  grupuri  identificate  pe  un  criteriu  
sau  altul;  
 măsurile  afirmative  trebuie  să  fie  proporţționate,  corespunzătoare  şi  necesare  
pentru   a-­‐şi   atinge   scopul   –   de   a   preveni   sau   compensa   pentru   un   anumit  
dezavantaj   grupul   în   cauză-­‐   şi   nu   ar   trebuie   să   defavorizeze   disproporţțional  
pe  ceilalţți;  
 măsurile  afirmative  ar  tebuie  să  fie,  prin  urmare,  limitate  în  timp  şi  revizuite  
periodic  pentru  a  evalua  dacă  acestea  continuă  să  fie  proporţționale;  
 măsurile   afirmative   reprezintă   o   soluţție   de   ultimă   instanţță,   practicienii  
trebuie   să   acorde   o   atenţție   speciale   ”acţțiunii”   instituite   în   favoarea   unui  
anumit  grup  de  persoane;  
 în   analiza   măsurilor   afirmative,   practicienii,   trebuie   să   se   asigure   că   toţți  
candidaţții   avuţți   în   vedere   de   către   angajatorul   în   cauză,   inclusiv   cei   care   nu  
sunt   vizaţți   de   măsurile   specifice,   sunt   evaluaţți   în   mod   obiectiv   şi   corect  
pentru  funcţția  respectivă;  
 măsurile   speciale   se   pot   utiliza   numai   atunci   când,   în   urma   unei   evaluări  
obiective,   un   număr   de   candidaţți,   în   rândul   cărora   se   află   şi   persoane   din  
grupul   vizat,   sunt   evaluaţți   ca   fiind   capabili   să   îndeplinească   rolul   disponibil.  
Numai  în  astfel  de  circumstanţțe  membrul  unui  grup  vizat,  care  este  selectat  
în  virtutea  discriminării  istorice  anterioare  practicate  la  locul  de  muncă,  poate  
fi   selectat   cu   prioritate   faţță   de   o   persoană   care   se   află   în   afara   grupului  
vizat.75    
                                                                                                               
75   Agenţția   pentru   Drepturile   Fundamentale   a   Uniunii   Europene,   Curtea   Europeană   a   Drepturilor   Omului   –   Consiliul  
Europei,  Manual  de  drept  european  privind  nediscriminarea,  fra.europe.eu,  pag.  45  

  48  
VII.  Aspecte  procedurale  
155.  Aplicarea  ratione  persoane  a  legislaţției  anti-­‐discriminare  
Orice   persoană   fizică   sau   juridică   (de   drept   public   sau   privat)   are   obligaţția   să  
respecte  principiul  egalităţții  și  nediscriminării.76  
Orice   persoană   fizică   aflată   pe   teritoriul   României   este   protejată   împotriva  
discriminării,  indiferent  de  cetăţțenie  sau  de  faptul  că  este  apatrid.77  
În   cazul   cetăţțenilor   străini   şi   a   apatrizilor   există   restricţții   în   privinţța   exercitării  
drepturilor   electorale   şi   limite   în   domeniul   acordării   prestaţțiilor   sociale   de   către  
stat.78  

156.    În  interpretarea  noastră  legea  oferă  protecţție  împotriva  discriminării  și  pentru  
persoanele   juridice   care   sunt   discriminate   pe   baza   rasei   sau   originii   etnice   a  
membrilor  lor.79  
 
Domenii  în  care  se  aplică  principiul  egalităţții  și  nediscriminării  –  excepţții  
 
Art.  3  din  Directiva  Directiva   România  
2000/43/CE  de  punere  în   art.  3  din  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  și  
aplicare  a  principiului  egalităţții   sancţționarea  tuturor  formelor  de  discriminare  
de  tratament  între  persoane,  
fără  deosebire  de  rasă  sau  de  
origine  etnica  
 condiţțiile   de   acces   la   locurile    condiţțiile   de   încadrare   în   muncă,   criteriile   şi  
de   muncă,   activităţți   condiţțiile   de   recrutare,   de   selectare   şi   de  
independente   sau   autonome,   promovare,   accesul   la   toate   formele   şi   nivelurile  
inclusiv  criteriile  de  selecţție  şi   de   orientare,   de   formare   şi   de   perfecţționare  
condiţțiile   de   recrutare,   profesională;    
indiferent   care   este   ramura    
de   activitate   şi   avându-­‐se   în  
vedere  toate  nivelele  ierarhiei  
profesionale,   inclusiv  
promovarea;  
 accesul   la   toate   tipurile   şi   la    protecţia  şi  securitatea  socială;  
toate   nivelele   de   orientare  
profesională,   formare  
profesională,   perfecţționare   şi  
recalificare,   inclusiv  

                                                                                                               
76
  art.   1   alin.   (2)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  completată  și  modificată,  republicată  
77
 art.  1  alin.  (4)  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  și  sancţționarea  tuturor  formelor  de   discriminare,  
completată  și  modificată,  republicată,    
78
 Art.  18  alin.  (1),  art.  36,  art.  37  din  Constituţția  României  din  2003  
79
  pct.   16   din   Directiva   Directiva   2000/43/CE   de   punere   în   aplicare   a   principiului   egalităţții   de  
tratament   între   persoane,   fără   deosebire   de   rasă   sau   de   origine   etnică,   a   fost   adoptată   în   29   iunie  
2000.  Directiva  a  fost  publicată  în  Jurnalul  Oficial  (JOCE/  L  180)  din  19  iulie  2000  
 

  49  
experienţța  practică  de  lucru;  
 condiţțiile   de   angajare   şi    serviciile   publice   sau   alte   servicii,   accesul   la  
condiţțiile   de   muncă,   inclusiv   bunuri  şi  facilităţți;  
concedierile  şi  remunerarea;    
 afilierea  la  şi  angajarea  într-­‐o    sistemul  educaţțional;  
organizaţție   a   lucrătorilor   sau  
a   patronatului   sau   în   orice  
organizaţție   ai   cărei   membri  
aparţțin  unei  anumite  profesii,  
inclusiv   beneficiile   oferite   de  
asemenea  organizaţții;  
 protecţția   socială,   inclusiv    asigurarea  libertăţții  de  circulaţție;  
securitatea  socială  şi  îngrijirea  
medicală;  
 avantajele  sociale;    asigurarea  liniştii  şI  ordinii  publice;  
 educaţția;    alte  domenii  ale  vieţții  sociale”;  
 accesul  la  bunuri  şi  servicii  şi    protecţția  demnităţții  umane  –  art.  15  din  lege  
la   furnizarea   acestora,   la  
dispoziţția   publicului,   inclusiv  
în  ceea  ce  priveşte  locuinţța.  
Tabel  nr.  3  –  domenii  în  care  se  aplică  principiul  egalităţții  și  nediscriminării  
 
Domeniile   de   aplicare   a   legii   speciale   trebuie   interpretate   în   sens   larg,   principiul  
nediscriminării  este  aplicabil  în  orice  raport  juridic.    
 
Modalităţți  de  eliminare  a  tuturor  formelor  de  discriminare    
 
România  
art.  2  alin.  (10)  din  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  și  sancţționarea  tuturor  formelor  de  
discriminare  
Art.   2   alin.   (10)   -­‐   în   înţțelesul   prezentei   ordonanţțe,   eliminarea   tuturor   formelor   de  
discriminare  se  realizează  prin:  
 
a)   prevenirea   oricăror   fapte   de   discriminare,   prin   instituirea   unor   măsuri   speciale,   inclusiv  
a  unor  acţțiuni  afirmative,  în  vederea  protecţției  persoanelor  defavorizate  care  nu  se  bucură  
de  egalitatea  şanselor;  
 
b)  mediere  prin  soluţționarea  pe  cale  amiabilă  a  conflictelor  apărute  în  urma  săvârşirii  unor  
acte/fapte  de  discriminare;  
 
c)  sancţționarea  comportamentului  discriminatoriu  
 
Tabel  nr.  4  –  modalităţți  de  eliminare  a  tuturor  formelor  de  discriminare    
       
157.  Proceduri  de  soluţționare  a  cazurilor  de  discriminare  

  50  
În  analiza  procedurilor  de  soluţționare  a  cazurilor  de  discriminare  reţținem  că  ambele  
state   implementează   prin   legea   specială   în   domeniul   nediscriminării   directivele   în  
domeniu  ale  Uniunii  Europene:    
 Directiva   Consiliului   2000   /   43   /   CE,   29   iunie   2000,   cu   privire   la  
implementarea   principiului   tratamentului   egal   între   persoane   indiferent   de  
originea  rasiala  sau  etnica,  respectiv  
 Directiva   Consiliului   2000/78/CE   din   27   noiembrie   2000   de   creare   a   unui  
cadru   genera     în   favoarea   tratamentului   egal   privind   ocuparea   forţței   de  
muncă  şi  condiţțiile  de  muncă.80    
 
158.   Cele   două   directive   stabilesc   standarde   minime   ce   trebuie   puse   la   dispoziţția  
tuturor   persoanelor   care   se   consideră   nedreptăţție   prin   nerespectarea   principiului  
egalităţții  de  tratament.  Astfel,  statele  care  implementează  directivele  au  obligaţția  să:  
 asigure   proceduri   judiciare   și/sau   administrative,   inclusiv   proceduri   de  
conciliere  acolo  unde  consideră  necesar;    
 procedurile   în   cauză   să   fie   accesibile   tuturor   persoanelor   care   se   consideră  
lezate   prin   nerespectarea   faţță   de   ei   a   principiului   egalităţții   de   tratament,  
chiar   după   ce   au   încetat   relaţțiile   în   care   discriminarea   se   presupune   a   se   fi  
produs.81  
 
159.  România  cunoaște  două  proceduri  independente  de  soluţționare  a  plângerilor:    
 administrativă,  în  faţța  instituţțiilor  de  egalitate  și  
 judecătorească,  în  faţța  instanţțelor  de  judecată.    
 
Procedura  administrativă    
 
Procedura     România  
Administrativă   O.G.  137/2000  privind  prevenirea  și  sancţționarea  tuturor  
formelor  de  discriminare  
Cine  poate  depune   Art.  19  -­‐  (2)  Consiliul  îşi  exercită  competenţțele  la  sesizarea  
plângerea?    
unei  persoane  fizice  sau  juridice  ori  din  oficiu.  
 
Procedura  din  oficiu    
calitatea  procesuală  activă   Art.   20.   -­‐   (1)   Persoana   care   se   consideră   discriminată  
poate   sesiza   Consiliul   în   termen   de   un   an   de   la   data  
săvârşirii  faptei  sau  de  la  data  la  care  putea  să  ia  cunoştinţță  
de  săvârşirea  ei.  
 
calitatea  procesuală  activă        Art.   28.   -­‐   (1)   Organizaţțiile   neguvernamentale   care   au   ca  
                                                                                                               
80
  Notă   din   O.G.   137/2000,   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor   formelor   de   discriminare,  
republicată  în  Monitorul  Oficial  al  României,  partea  I,  nr.  166/07.III.2014;    
81
 Art.  7  din  Directiva  Consiliului  2000  /  43  /  CE,  29  iunie  2000,  cu  privire  la  implementarea  principiului  
tratamentului   egal   între   persoane   indiferent   de   originea   rasiala   sau   etnica,   respectiv   art.   9   din  
Directiva   Consiliului   2000/78/CE   din   27   noiembrie   2000   de   creare   a   unui   cadru   genera     în   favoarea  
tratamentului  egal  privind  ocuparea  forţței  de  muncă  şi  condiţțiile  de  munca  
 

  51  
a  organizaţțiilor   scop   protecţția   drepturilor   omului   sau   care   au   interes  
neguvernamentale   legitim   în   combaterea   discriminării   au   calitate   procesuală  
activă   în   cazul   în   care   discriminarea   se   manifestă   în  
domeniul  lor  de  activitate  şi  aduce  atingere  unei  comunităţți  
sau  unui  grup  de  persoane.  
termenul  de  prescripţție  al   Art.  20.  -­‐  (1)  -­‐  un  an  de  la  
dreptului  de  sesizare    data  săvârşirii  faptei  sau    
 de   la   data   la   care   putea   să   ia   cunoştinţță   de   săvârşirea  
ei.  
caracterul  opţțional  al   Art.   27.   -­‐   (1)   Persoana   care   se   consideră   discriminată  
procedurii  administrative   poate   formula,   în   faţța   instanţței   de   judecată,   o   cerere...  
Cererea  este  scutită  de  taxă  judiciară  de  timbru  şi  nu  este  
condiţționată  de  sesizarea  Consiliului.  
conţținutul  petiţției   ORDIN   nr.   144   din   11   aprilie   2008   privind   aprobarea  
Procedurii  interne  de  soluţționare  a  petiţțiilor  şi  sesizărilor82  
Art..   11   (1)   Petiţția   privind   acte   sau   fapte   de   discriminare   va  
cuprinde:  
       a)   numele,   domiciliul   sau   reşedinţța   părţților   ori,   pentru  
persoanele   juridice,   denumirea   şi   sediul   lor.   Dacă  
reclamantul   locuieşte   în   străinătate,   se   va   arăta   domiciliul  
ales,  unde  urmează  să  i  se  facă  toate  comunicările  privind  
soluţționarea  petiţției;  
       b)  numele  şi  calitatea  celui  care  reprezintă  partea,  iar  în  
cazul   reprezentării   prin   avocat,   numele   acestuia   şi   sediul  
profesional;  
       c)  obiectul  petiţției;  
       d)   arătarea   motivelor   de   fapt   şi   de   drept   pe   care   se  
întemeiază  petiţția;  
       e)  arătarea  dovezilor  pe  care  se  sprijină  fiecare  capăt  de  
cerere;  
       f)  semnătura.  
       (2)   Petiţția   poate   fi   completată   cu   noi   capete   de   cerere  
până   la   primul   termen   de   audiere,   sub   sancţțiunea  
decăderii.  
Procedura  de  citare  a   Art.  20  alin.  (4)  -­‐  Colegiul  director  al  Consiliului  dispune  
părţților   măsurile   specifice   constatării   existenţței   discriminării,   cu  
citarea   obligatorie   a   părţților.   Citarea   se   poate   face   prin  
orice   mijloc   care   asigură   confirmarea   primirii.  
Neprezentarea  părţților  nu  împiedică  soluţționarea  sesizării.  
investigarea  cazurilor  de   Art.   20   alin.   (4)   -­‐   Colegiul   director   al   Consiliului   dispune  
discriminare  –  sancţțiuni   măsurile   specifice   constatării   existenţței   discriminării,   cu  
pentru  neprezentarea   citarea   obligatorie   a   părţților.   Citarea   se   poate   face   prin  
probelor   orice   mijloc   care   asigură   confirmarea   primirii.  
Neprezentarea  părţților  nu  împiedică  soluţționarea  sesizării.  

                                                                                                               
82
 Publicat  în  Monitorul  Oficial  al  României  nr.  348  din  6  mai  2008.  

  52  
Actul  de  soluţționare  a   Art.   20   alin.   (7)   -­‐   Hotărârea   Colegiului   director   de  
plângerilor     soluţționare  a  unei  sesizări  se  adoptă  în  termen  de  90  de  zile  
și     de   la   data   sesizării   şi   cuprinde:   numele   membrilor  
termenul  de  contestare  și   Colegiului   director   care   au   emis   hotărârea,   numele,  
instanţța  la  care  se  poate   domiciliul   sau   reşedinţța   părţților,   obiectul   sesizării   şi  
înainta  contestaţția   susţținerile   părţților,   descrierea   faptei   de   discriminare,  
motivele   de   fapt   şi   de   drept   care   au   stat   la   baza   hotărârii  
Colegiului   director,   modalitatea   de   plată   a   amenzii,   dacă  
este   cazul,   calea   de   atac   şi   termenul   în   care   aceasta   se  
poate  exercita.  
Termenul  de  contestare    
Art.   20   alin.   (9)   -­‐   Hotărârea   Colegiului   director   poate   fi  
atacată   la   instanţța   de   contencios   administrativ,   potrivit  
legii.  
Alin.  (10)  -­‐  Hotărârile  emise  potrivit  prevederilor  alin.  (2)  şi  
care   nu   sunt   atacate   în   termenul   de   15   zile   constituie   de  
drept  titlu  executoriu.  
Actul  de  constatare  a  unei   -­‐   coincide   cu   actul   de   soluţționare   a   unei  
fapte  contravenţționale     plângeri/autosesizări  
și    
termenul  de  constestare,  
respectiv  instanţța  
competentă  cu  
soluţționarea  contestaţției  
   
Cvorumul  necesar  adoptării   ORDIN   nr.   144   din   11   aprilie   2008   privind   aprobarea  
unei  soluţții       Procedurii  interne  de  soluţționare  a  petiţțiilor  şi  sesizărilor83  
Art.  75    alin.  (3)  din  Procedura  de  soluţționare  a  petiţțiilor  -­‐  
Colegiul   director   adoptă   hotărârea   cu   votul   favorabil   a   cel  
puţțin  5  membri.  
   
Termenul  de  soluţționare  a   Art.   20   alin.   (7)   –   90   de   zile   de   la   data   sesizării   sau  
plângerilor/autosesizărilor     autosesizării  

                                                                                                               
83
 Publicat  în  Monitorul  Oficial  al  României  nr.  348  din  6  mai  2008.  

  53  
Termenul  de  comunicare  a   Art.  20  alin.  (8)  -­‐  Hotărârea  se  comunică  părţților  în  termen  
hotărârii  de  soluţționare  a   de  30  de  zile  de  la  adoptare  şi  produce  efecte  de  la  data  
petiţției   comunicării.  

Monitorizarea   Consiliul  (CNCD)  are  competenţța  de  monitorizare  a  aplicarii  


implementării  deciziilor  în   deciziilor   adoptate.   Sancţțiunile   contravenţționale   definitive  
cazul  constatării  faptelor  de   și   irevocabile   sunt   comunicate   administraţției   financiare  
discirminare  și  a   locale   pentru   executare.   Contravenientul   și   administraţția  
sancţțiunilor  aplicate   financiară   locală   comunică   Consiliului   (CNCD)   executarea  
hotărârii.  

Cheltuieli  privind  procedura   -­‐  procedura  administrativ  jurisdicţțională  este  gratuită  


administrativă  

 Tabel  nr.  5  –  procedura  administrativă  de  soluţționare  a  petiţțiilor  în  România    


 
160.  România  a  dezvoltat  o  procedură  administrativ-­‐jurisdicţțională  de  soluţționare  a  
plângerilor   care   au   ca   obiect   posibile   fapte   de   discriminare   previzibilă   și   accesibilă    
pentru   părţțile   implicate.   Întreaga   procedură   se   desfășoară   în   faţța   instituţției   de  
egalitate   (CNCD),   începând   de   la   depunerea   plângerii,   exercitarea   dreptului   la  
apărare   prin   citarea   obligatorie   a   părţților,   procedura   de   investigare,   sistemul   de  
probe,   posibile   soluţții,   sistemul   sancţționator,   actul   de   soluţționare,   căile   de   atac  
împotriva   soluţției   și   termene   precis   stabilite.   Garanţțiile   procedurale   sunt   detaliate   în  
procedua  internă  de  soluţționare  a  petiţțiilor.    
 
161.   Dezlegarea   plâgerilor   având   ca   obiect   o   faptă   de   discriminare   se   realizează  
printr-­‐un   singur   act   administrativ-­‐jurisdicţțional:   hotârârea   Colegiului   director   al  
instituţției   de   egalitate   (CNCD),   legea   stabilind   expres   elementele   obligatorii   ale  
acestui   act.   În   domeniul   nediscriminării   sistemul   românesc   a   adoptat   o   procedură  
specială   în   raport   cu   regimul   general   al   contravenţțiilor   având   în   vedere  
caracteristicile  ce  se  prezintă  în  practică  la  săvârșirea  faptelor  de  discriminare,  care  
sunt   atipice   în   raport   cu   alte   fapte   (ex.:   nu   putem   compara   o   faptă   contravenţțională  
la  codul  rutier  cu  o  faptă  de  hărţțuire,  victimizare  sau  discriminare  directă).    
Menţținerea  regimului  general  al  contravenţțiilor  în  cazul  faptelor  de  discriminare  ar  fi  
condus  la  o  procedură  administrativă  de  constatare  și  sancţționare  excesiv  de  dificilă  
pentru   exercitarea   dreptului   la   nediscriminare,   chiar   imposibilă.   Elementele   unui  

  54  
proces-­‐verbal   de   constatare   și   sancţționare   a   unei   fapte   contravenţționale   nu   sunt  
aplicabile   în   cazurile   de   discriminare   (ex.:   rolul   martorilor   în   încheierea   proceselor-­‐
verbale   de   constatare   și   sancţționare   nu   sunt   relevante   în   cazul   faptelor   de  
discriminare).    
Principiul   unui   singur   act   administrativ   adaptat   caracteristicilor   faptelor   de  
discriminare   asigură   posibilitatea   motivării   optime   a   deciziilor   care   au   ca   obiect  
posibile   fapte   de   discriminare,   a   unei   proceduri   previzibile   și   accesibile   care  
garantează  exercitarea  drepturilor  procesuale  tuturor  părţților.    
 
O  altă  consecinţță  a  principiului  singurului  act  administrativ  în  soluţționarea  cazurilor  
de   discriminare   este   unicitatea   căii   de   atac:   contestaţție   la   instanţța   de   contencios  
administrativ,  la  nivelul  curţților  de  apel  în  primă  instanţță,  urmând  ultima  cale  de  atac  
la  Înalta  Curte  de  Casaţție  și  Justiţție.  Procedura  asigură  premisele  unei  jurisprudenţțe  
coerente  și  consolidate.    
 
162.  Termenele  procedurale  sunt  rezonabile,  totuși  experienţța  arată  că  respectarea  
lor   este   direct   legată   de   resursele   umane   și   materiale   asigurate   de   la   bugetul   de   stat  
pentru   instituţția   de   egalitate.   Sub   acest   aspect,   activitatea   instituţției   de   egalitate  
(CNCD)  a  cunoscut  o  serie  de  neajunsuri,  vulnerabilităţți.    
 
163.   Procedura   de   soluţționare   a   acţțiunilor   ce   au   ca   obiect   presupuse   fapte   de  
discriminare  direct  în  instanţțele  de  judecată  
 
Procedura     România  
judecătorească   O.G.  137/2000  privind  prevenirea  și  sancţționarea  tuturor  
formelor  de  discriminare  
Calitatea  procesuală  activă   Art.  27.  -­‐  (1)  Persoana  care  se  consideră  discriminată  poate  
formula,   în   faţța   instanţței   de   judecată,   o   cerere   pentru  
acordarea   de   despăgubiri   şi   restabilirea   situaţției   anterioare  
discriminării   sau   anularea   situaţției   create   prin   discriminare,  
potrivit  dreptului  comun.    
Calitatea  procesuală  activă   Art.  28.  -­‐  (1)  Organizaţțiile  neguvernamentale  care  au  ca  scop  
a  organizaţțiilor   protecţția   drepturilor   omului   sau   care   au   interes   legitim   în  
neguvernamentale     combaterea   discriminării   au   calitate   procesuală   activă   în  
cazul   în   care   discriminarea   se   manifestă   în   domeniul   lor   de  
activitate   şi   aduce   atingere   unei   comunităţți   sau   unui   grup   de  
persoane.  
(2)  Organizaţțiile  prevăzute  la  alin.  (1)  au  calitate  procesuală  
activă   şi   în   cazul   în   care   discriminarea   aduce   atingere   unei  
persoane  fizice,  la  cererea  acesteia  din  urmă.  
Termenul   de   prescripţție   a   Art.  27  alin.  (2)  -­‐  Termenul  pentru  introducerea  cererii  este  
acţțiunii   de  3  ani  şi  curge  de  la  data  săvârşirii  faptei  sau  de  la  data  la  
care  persoana  interesată  putea  să  ia  cunoştinţță  de  săvârşirea  
ei.  
 
Probele  în  faţța  instanţței  de   Art.   27   alin.   (4)   -­‐   Persoana   interesată   va   prezenta   fapte   pe  
judecată   baza   cărora   poate   fi   prezumată   existenţța   unei   discriminări  

  55  
directe   sau   indirecte,   iar   persoanei   împotriva   căreia   s-­‐a  
formulat  sesizarea  îi  revine  sarcina  de  a  dovedi  că  nu  a  avut  
loc   o   încălcare   a   principiului   egalităţții   de   tratament.   În   faţța  
instanţței   se   poate   invoca   orice   mijloc   de   probă,   respectând  
regimul   constituţțional   al   drepturilor   fundamentale,   inclusiv  
înregistrări  audio  şi  video  sau  date  statistice.  
Rolul   instituţției   de   egalitate   Art.   27   alin.   (3)   -­‐   Judecarea   cauzei   are   loc   cu   citarea  
(CNCD)  în  procedură     obligatorie  a  Consiliului.  
Art.   27   alin.   (6)   -­‐   Hotărârea   pronunţțată   de   instanţța   de  
judecată  se  comunică  Consiliului.  
Gratuitatea  procedurii   –  nu   Art.   27.   -­‐   (1)   Cererea   este   scutită   de   taxă   judiciară   de   timbru  
este   condiţționată   de   o   şi  nu  este  condiţționată  de  sesizarea  Consiliului.  
procedură   administrativă    
prealabilă  
Tabel  nr.  6.  –  procedura  de  soluţționare  a  acţțiunilor  ce  au  ca  obiect  presupuse  fapte  
de  discriminare  direct  în  instanţțele  de  judecată  
 
164.  Acţțiunea  în  instanţță  care  are  ca  obiect  o  posibilă  faptă  de  discriminare:  
 asigură  obţținerea  de  remedii  și  a  unor  despăgubiri  pe  calea  răspunderii  civile;    
 nu  este  condiţționată  de  o  procedură  administrativă  prealabilă;    
 este  scutită  de  taxe;  
 consacră  partajarea  sarcinii  probei;  
 asigură   remedii   efective,   proporţționale   și   desuasive   constând   în:   acordarea  
de   despăgubiri   şi   restabilirea   situaţției   anterioare   discriminării   sau   anularea  
situaţției  create  prin  discriminare.  
 
165.   În   privinţța   probelor,   în   România   se   specifică   expres   probe   caracteristice  
dreptului  nediscriminării,  cum  ar  fi  datele  statistice,  înregistrările  audio-­‐video  și  orice  
alte  probe.    
 
166.  Termenul  de  prescripţție  a  acţțiunii  în  instanţță  este  de  3  ani  de  la  data  săvârșirii  
faptei  sau  de  la  data  la  care  se  putea  lua  la  cunoștinţță  de  săvârșirea  faptei.  
 
167.   Calitatea   procesuală   activă   este   recunoscută   organizaţțiilor   neguvernamentale  
care  au  ca  scop  protecţția  drepturilor  omului.    
 
168.   Un   element   specific   sistemului   din   România   este   obligativitatea   instanţței   de   a  
cita   instituţția   de   egalitate   în   cazurile   de   discriminare   pe   care   le   judecă   și   de   a  
comunica  hotărârile  judecătorești  pe  care  le  adoptă.  Citarea  obligatorie  a  instituţției  
de  egalitate  (CNCD)  s-­‐a  consacrat  cu  scopul  ca  aceasta  din  urmă  să  emită  un  punct  
de   vedere   de   specialitate   judecătorului   chemat   să   soluţționeze   o   faptă   de  
discriminare.   Acestă   procecură   este   de   un   real   folos   judecătorilor   până   la   o  
specializare  în  timp  a  acestora  în  dreptul  nediscriminării.    
Comunicare   hotărârii   judecătorești   contribuie   la   procesul   de   armonizare   a  
jurisprudenţței   în   domeniu,   insituţția   de   egalitate   având   posibilitatea   să   cunoască   în  
timp  real  tendinţțele  din  justiţție  în  domeniul  nediscriminării.    
 

  56  
Probele  în  materia  nediscriminării  
 
169.   România   consacră   principiul   inversării   sarcinii   probei,   atât   în   procedura   de  
soluţționare  a  cazurilor  de  discriminare  în  faţța  instituţțiilor  de  egalitate,  cât  și  în  faţța  
instanţțelor  de  judecată.      
 
170.   Administrarea   probelor   urmărește,   pe   de   altă   parte,   și   interesul   și   drepturile  
celor  acuzaţți  de  fapta  de  discriminare  de  se  apăra  și  demonstra  că  nu  au  săvârșit  o  
faptă  interzisă  de  lege.    
171.   În   materia   nediscriminării   distingem   între   mijloace   de   probă   comune   mai  
multor  ramuri  de  drept,  aplicabile  și  în  domeniul  nediscriminării,  respectiv  mijloace  
de  probă  specifice  dreptului  nediscriminării.    
 
172.   Probele   specifice   dreptului   nediscriminării   sunt   prevăzute   expres   sau   rezultă  
din   jurisprudenţța   naţțională   și   internaţțională   în   domeniu.   Astfel,   probele   prevăzute  
expres  de  legislaţția  naţțională  în  România  sunt:  datele  statistice,  înregistrările  audio  
și  video,  respectiv  inversarea  sarcinii  probei.  84    
 
173.  Principalele  mijloace  de  probă,  nereglementate  expres  de  legislaţția  în  vigoare  
sunt   testarea,   aplicarea   de   chestionare   părţților   și   expertiza.   Un   rol   important   în  
dovada  faptelor  de  discriminare  îl  au  concluziile  rezultate  din  probe  indirecte.    
 
174.  Totuși,  provocarea  pentru  legiuitor  și  practicieni  privește  modalitatea  prin  care  
“se   ridică   vălul„   de   pe   faptele   de   discriminare   ascunse   sau   acoperite   prin   diferite  
proceduri   și   practici   ale   entităţților   acuzate   de   discriminare.   Din   aceste   motive,  
soluţționarea  plângerilor  având  ca  obiect  o  posibilă  faptă  de  discriminare  prezintă  o  
serie   de   dificultăţți,   traduse   prin:   accesul   la   probe,   faptele   care   trebuie   probate,  
strângerea  dovezilor,  obţținerea  declaraţțiilor  martorilor  sau  a  datelor  statistice.    
În   acest   scop,   legiuitorul   a   reglementat   o   serie   de   instrumente   juridice   prin   care  
asistă   victimele   discriminării   în   strângerea   probelor   iar   jurisprudenţța   a   dezvoltat   o  
practică   conformă   cu   standardele   consacrate   de   Uniunea   Europeană   și   Curtea   de  
Justiţție   a   Uniuniunii   Europene,   respectiv   cu   cea   a   Curţții   Europene   a   Drepturilor  
Omului.    
 
175.   Regimul   probelor   în   materia   dreptului   nediscriminării   diferă,   în   funcţție   de  
domeniul   de   drept.   Astfel,   în   acţțiunile   civile,   de   muncă   și   cele   administrative   suntem  
în   prezenţța   unui   sistem   probator   mai   larg,   pe   când   în   cazurile   penale,   în   care  
acuzatul  poate  fi  sancţționat  cu  pedeapsa  închisorii,  standardele  probatorii  sunt  mai  
severe  și  se  impune  a  se  dovedi  dincolo  de  orice  dubiu  vinovăţția  (intenţția)  persoanei  
în  sâvârșirea  unei  fapte  de  discriminare.85    
 
                                                                                                               
84   Art.
20 alin. (6) și art. 27 alin. (4) din O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, modificat de pct. 1 al art. unic, respectiv pct.3 articol unic din Legea nr. 61
din 21 martie 2013  
85
Farkas, Lilla, Handbook on seeking remedies under the EU Non-discrimination Directives, European
Network of Legal Experts in the non discrimination field, European Commision, DG for Justice, July
2011, pag. 48

  57  
176.  Datele  statistice      
Expres   prevăzute   de   lege,   datele   statistice   sunt   mijloace   de   probe   utile   pentru   a  
dovedi  efectul  discriminatoriu  asupra  unei  persoane  sau  a  unui  grup  de  persoane  a  
unei   reguli   sau   practici   aparent   neutre,   mai   exact   a   faptelor   de   discriminare  
indirectă.  Subliniem  că,  pentru  constatarea  unei  fapte  de  discriminare  indirectă  nu  
este  necesar  în  mod  obligatoriu  administrarea  de  probe  statistice.    
Rolul  probelor  statistice  este  de  a  dovedi  prezumţția  simplă  de  existenţța  unei  fapte  
de   discriminare,   care   generează   transferul   sarcinii   probei   către   partea   acuzată   de  
discriminare.    
177.  În  cazul  formării  prezumţției  simple  de  discriminare  prin    existenţța  unei  practici  a  
angajatorului   de   retrogradare   a   femeilor   care   se   întorc   din   concediul   de   maternitate  
sau   cel   de   îngrijire   creștere   copil,   respectiv   disponibilizarea   acestor   femei,   CNCD   a  
solicitat  angajatorului  statistici  pe  ultimii  3  ani  cu  privire  la  numărul  de  femei  care  au  
beneficiat  de  concediu  de  maternitate  și  cel  de  îngrijire  creștere  copil  din  care  să  se  
specifice  numărul  acelor  femei  cărora  li  s-­‐a  schimbat  locul  de  muncă  (retrogradate),  
numărul   femeilor   cărora   li   s-­‐a   încetat   raportul   de   muncă   prin   acordul   părţților   și  
numărul  femeilor  care  au  fost  disponibilizate.86  O  astfel  de  analiză  statistică  permite  
constatare  existenţței  sau  nu  a  unei  practici  a  angajatorului  în  tratarea  femeilor  care  
au  născut  un  copil.    
 
178.  În  conlcuzie,  datele  statistice:  
 susţțin  trecerea  de  la  cazul  unei  victime  individuale  la  discriminări  structurale;    
 sunt   utile   în   crearea   unei   prezumţții   simple   în   cazul   stabilirii   discriminării  
indirecte.   În   acest   caz,   analiza   se   concentrează   pe   efectele   unui   criteriu   sau  
practici   aparent   neutre   care   dezavantajează   o   persoană   sau   un   grup   de  
persoane;  
 nu   constituie   o   condiţție   (probă)   prealabilă   pentru   constatarea   existenţței   unei  
discrimări  indirecte  săvârșite  împotriva  unei  persoane;  
 permit  unei  victimei  să  dovedească  existenţța  unei  practici  discriminatorii  faţță  
de  un  grup  din  care  face  parte;  
 pot  contribui  la  stabilirea  faptelor  de  discriminare  exprimate  prin:  segregare  
etnică,   discriminare   de   gen   prin   încălcarea   principiului   plăţții   egale   pentru  
muncă  de  valoare  egală,  discriminarea  pe  criteriu  de  gen/sarcină/maternitate  
prin   practicile   de   retrogradare   și   concediere   a   femeilor   întoarse   din   concediu  
de   creștere   copil,   impunerea   condiţției   de   cunoaștere   a   unei   limbi   străine   în  
situaţția   în   care   angajatorul   dispune   de   resurse   umane   suficiente   pentru  
asigurarea  utilizării  limbii  străine  în  cauză;  
 se   referă   la   date   care   sunt   suficient   de   solide   pentru   a   crea   prezumţția,   nu   s-­‐a  
stabilit  un  grad  statistic  pentru  a  opera  prezumţția;  
 datele  pot  provenii  și  de  la  organizaţții  neguvernamentale  recunoscute  pentru  
activităţțile   lor   de   monitorizare   și   raportare   a   faptelor   de   discriminare   și  
încălcare  a  drepturile  omului  (Amnesty  International);  
 operează  ca  o  prezumţție  simplă  care  declanșează  partajarea  sarcinii  probei.  
 
 
                                                                                                               
86  Hotărârea CNCD nr. 169/2013  

  58  
179.  Înregistrările  video  și  audio    
Înregistrările   video   și   audio   sunt   probe   care   dovedesc   atitudini   discriminatorii,  
exprimate   în   special   verbal.   Instanţțele   de   judecată   admit   în   mod   constant  
înregistrările   audio   și   video   indiferent   dacă   partea   reclamată   a   cunoscut   sau   nu  
faptul   că   este   înregistrată.   Exemplul   clasic   este   cel   al   președintelui   statului   care,   fără  
a   cunoaște,   s-­‐a   autoînregistrat   cu   ocazia   unei   conversaţții   în   care   a   utilizat   o  
exprimare  catalogată  ca  fiind  rasistă  (“tigancă  împuţțită„)  atât  de  prima  instanţță,  cât  
și  de  Înalta  Curte  de  Casaţție  și  Justiţție.    
Instanţțele   de   judecată   și   CNCD   admit   înregistrările   video   și   audio   realizate   de  
victime,   angajaţți,   în   relaţția   lor   cu   angajatorii   sau   reprezentanţții   acestuia   pentru   a  
dovedi   atitudini   și   limbaj   discriminatoriu.   Considerăm   că   o   astfel   de   probă   nu   ar   fi  
admisibilă  atunci  când  cel  care  produce  proba  incită  în  mod  direct  la  discriminare.    
 
180.   Instanţța   admite   probele   audio-­‐video   prin   care   se   demonstrează   că  
discriminarea  pe  criteriul  etnic  prin  refuzul  accesului  persoanelor  de  etnie  romă  într-­‐
un  club.  Probele  audio-­‐video  au  fost  suficiente  instanţței  pentru  a  înlătura  apărările  
proprietarului  locaţției,  potrivit  cărora  clubul  era  închiriat  pentru  o  petrecere  privată  
la  momentul  refuzului  accesului  romilor.87  
 
181.  Testarea  
Testarea   este   o   metodă   de   probă   nereglementată   expres   dar   consacrată   de  
jurisprudenţța   internaţțională   și   internă.   Testarea   –   situation   testing   în   engleză   –  
constituie   un   experiment   care   are   ca   scop   constatarea   unei   discriminări   la   “faţța  
locului„.88   Testarea   constituie   o   modalitate   de   a   cerceta   comportamentul   unor  
persoane,  cum  ar  sunt  angajatorii,  proprietarii  care  închirează  imobile  sau  a  cei  care  
administrează   cluburi   și   restaurante,   faţță   de   persoane   care   posedă   anumite  
caracteristici  pe  baza  cărora  sunt  trataţți  mai  puţțin  favorabil  decât  persoanele  care  nu  
posedă  caracteristicile  în  cauză.    
 
182.  Proprietarii  de  imobile  deseori  se  ascund  după  motive  inexistente  când  refuză  
închirierea   spaţțiilor   de   locuit   sau   pentru   afaceri.   Astfel,   aceștia   motivează   refuzul  
prin   faptul   că   imobilul   a   fost   deja   închiriat.   Proprietarii   de   restaurante   și   cluburi  
susţțin   că   în   locaţțiile   în   cauză   au   acces   doar   membri   înregistraţți   sau   că   în   incintele  
respective   se   desfășoară   evenimente   private.   Angajatorul   refuză   angajarea  
persoanei  cu  o  anumită  caracteristică,  motivând  că  locul  de  muncă  a  fost  deja  ocupat  
sau  nu  mai  este  de  actualitate.    
În  toate  aceste  cazuri  se  săvârșește  o  discriminare  directă  iar  testarea  are  scopul  de  a  
aduce   “lumină„   în   practicile   de   discriminare   ascunsă,   rezultate   din   atitudini   și  
comportamente  ușor  de  mascat  prin  motive  aparent  legitime.    
 
183.   Testarea   constă   într-­‐un   joc   de   roluri,   în   care   o   persoană   se   află   într-­‐o   poziţție   de  
a   săvârșii   o   faptă   de   discriminare   fără   a   cunoaște   faptul   că   se   află   sub   observaţție,  
monitorizare.   Testarea   presupune   prezenţța   unei   persoane   care   posedă   o  
                                                                                                               
87
Decizia Civilă nr. 336/2013 a Tribunalului Dolj, Secția Civilă
88
Rorive, Isabelle, Proving Discrimination Cases – the Role of Situation Testing, MPG and the Centre
for Equal Rights, July 2008, pag. 43  

  59  
caracteristică   ce   poate   determina   persoana   monitorizată   să   adopte   un  
comportament   discriminatoriu,   în   comparaţție   cu   o   altă   persoană   fără   aceste  
caracteristici.   Scopul   supravegherii   constă   în   observarea   comportamentului  
persoanei  monitorizate  faţță  de  persoana  care  posedă  caracteristica  în  comparaţție  cu  
cea  care  nu  dispune  de  aceasta.  89  
 
184.   Metoda   testării   a   fost   consacrată   în   Statele   Unite   ale   Americii   în   anii   1960   iar  
cazul   Havens   (1982)   soluţționat   de   Curtea   Supremă   de   Justiţție   a   SUA   a   constituit  
momentul   de   turnură   în   recunoaștera   dreptului   celui   care   efectuează   testarea   (în  
cazul   respectiv   a   unei   organizaţții   care   milita   pentru   dreptul   de   a   închiria   case   în   mod  
corect)   de   a   formula   acuzaţții   de   săvârșire   a   unei   discriminări   în   temeiul   probelor  
obţținute  prin  monitorizarea  din  testare.  
 
185.  În  România,  CNCD  și  instanţțele  de  judecată  au  admis  testarea  ca  modalitate  de  
observare   și   dovedire   a   comportamentelor   discriminatorii   faţță   de   persoane  
aparţținând  etniei  rome.  Astfel,  organizaţții  neguvernamentale  au  organizat  testări  în  
privinţța   accesului   persoanelor   de   etnie   romă   în   cluburi.   Utilizând   voluntari,   ONG-­‐le  
au   constituit   două   grupuri,   unul   compus   din   persoane   aparţținând   etniei   rome   iar  
celălalt  din  persoane  majoritare.  Din  înregistrările  monitorizării  rezultă  că  persoana  
testată   a   adoptat   un   comportament   rasist,   refuzând   accesul   persoanelor   de   etnie  
romă  în  club.90  
 
186.  Admisibilitatea  probelor  rezultate  din  testare  sunt  supuse  unor  condiţționalităţți  
ce   ţțin   de   rigoarea   metodologică   a   procedurii,   de   elemente   etice   ce   ţțin   de  
corectitudinea  dovezilor  și  de  existenţța  sau  nu  a  unui  grad  de  incitare  pe  parcursul  
testării.    
În   acest   sens,   cu   ocazia   admiterii   probelor   rezultate   din   testare,   instanţța   reţține  
următoarele:  “în  speţță  este  foarte  importantă  împrejurarea  că  persoanele  fizice,  ce  
au   fost   supuse   unui   act   de   discriminare   au   avut   calitatea   de   subiecţți-­‐voluntari   în  
cadrul  respectivului  ONG,  persoană  juridică  fără  scop  lucrativ,  situaţția  consumată  
în   acele   împrejurări   fiind   anticipată   de   aceștia,   încă   de   la   început,   dat   fiind  
organizara  acestora  în  două  grupe,  respectiv  albi  și  negri.  Așadar,  modul  în  care  au  
activat  aceste  persoane  a  fost,  incontestabil,  specific  unei  activităţți  de  voluntariat  
social,  cu  alte  cuvinte,  nu  a  fost  vorba  de  un  act  de  discriminare  pe  care  aceștia  să-­‐l  
fi  suferit  spontan,  într-­‐un  anumit  moment,  ci  într-­‐o  situaţție  ce  a  fost  asumată  încă  
de  la  începutul  activităţții  respective,  grupul  de  voluntari  deplasându-­‐se  împreună  
în  acest  scop  și  cu  o  cameră  de  filmat.„91  
 
187.   Dincolo   de   disputele   pe   care   le   provoacă,   testarea   rămâne   un   intrument  
indispensabil  în  demersul  legitim  de  a  “ridica  vălul„  de  pe  situaţțiile  de  discriminare  
ascunse  sub  o  serie  de  motive  nelegitime.  Metoda  testării  necesită  elaborarea  unei  

                                                                                                               
89
Rorive, Isabelle, Situatian Tests in Europe: Myths and Realities, European Network of Legal Experts
in the non discrimination field, European Anti-discrimination Law Review, no. 3-2006
90
Decizia Civilă nr. 336/2013 a Tribunalului Dolj, Secția Civilă  
91
Decizia Civilă nr. 336/2013 a Tribunalului Dolj, Secția Civilă

  60  
proceduri   care   să   asigure   respectarea   dreptului   la   viaţța   privată   a   persoanei  
monitorizate,  a  echităţții  și  corectitudinii  în  producerea  probelor.    
 
188.  Partajarea,  inversarea  sau  schimbarea  sarcinii  probei?  
Principiul  care  guvernează  sarcina  probei  este  că  cel  care  face  o  susţținere  trebuie  să  
o   dovedească   (Onus   probandi   incumbi   actori).   Această   cerinţță   răspunde   echităţții   și  
egalităţții  armelor  în  procedura  civilă  și  administrativă  unde  părţțile  sunt  pe  poziţții  de  
egalitate.   Poziţția   de   egalitate   presupune   și   accesul   egal   la   mijloacele   de   probă.   În  
cazurile   de   discriminare   egalitate   este   tulburată   de   starea   de   fapt   în   care   victima  
discriminării   nu   are   acces   la   probe   sau   nu   poate   proba   comportamente,   atitudini  
mascate.92   Realitate   în   cauză,   creează   o   inegalitate   de   arme   și   afectează   principiul  
echităţții  în  cazurile  de  discriminare.    
 
189.   Pentru   a   restabili   echilibrul   în   egalitatea   armelor,   legislaţția   internaţțională   și  
internă   a   reglementat   instituţția   inversării   sarcinii   probei   care   constă   în   obligaţția  
persoanei   acuzate   de   discriminare   de   a   dovedi   că   nu   a   avut   loc   o   încălcare   a  
principiului   egalităţții   de   tratament,   ca   urmare   a   prezentării   de   către   persoana  
interesată   a   unor   fapte   pe   baza   cărora   poate   fi   prezumată   existenţța   unei  
discriminări.93   Sarcina   probei   este   partajată   între   persoana   interesată   și   persoana  
acuzată  de  discriminare.  Operarea  partajării  presupne  un  test  în  două  etape:94    
 prima   etapă   în   care   persoana   interesată   produce   dovada   unor   fapte   care  
permit  prezumţția  existenţței  unei  discriminări;95    
 a   doua   etapă   în   care   revine   pârâtului   sarcina   de   a   dovedi   că   în   pofida  
aparenţței  de  discriminare  (create  de  persoana  interesată),  principiul  egalităţții  
de  tratament  nu  a  fost  încălcat.96      
 
190.  Dovada  unor  fapte  care,  la  prima  vedere  –  “prima  facia„-­‐  ,  permit  prezumţția  
existenţței   unei   discriminări   constituie   elementul   cheie   care   conduce   la   partajare  
sarcinii   probei   către   partea   acuzată.   Suntem   în   prezenţța   unei   prezumţții   simple,   care  
pornind   de   la   un   fapt   cunoscut,   creează   aparenţța   unei   fapte   de   discriminare   (fapt  
necunoscut).   Prezumţția   simplă,   faptul   cunoscut   are   o   greutate   suficientă   pentru   a  
justifica   o   concluzie   rezonabilă   a   existenţței   sale   dar   totuși,   nu   are   valoarea   unei  
probe   concludente   pentru   a   dovedi   fapta   de   discriminare.   În   lumina   măsurării  
                                                                                                               
92
Schiek, Dagmar, Waddington, Lisa, Bell, Mark, Cases, Materials and Text on National,
Supranational and International Non-Discrimination Law, Hart Publishing, Oxford and Portland,
Oregon, 2007, pag. 237  
93
Art. 20 alin. (6) din O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, modificat de pct. 1 al art. unic din Legea nr. 61 din 21 martie 2013 – respectiv art. 8
Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică
2000/43/CE, art. 10 din Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în
ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă 2000/78/CE, art. 19 Directiva privind
punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în
muncă și de muncă 2006/54/CE
94
Palmer, Fiona, Re-dressing the Balance of Powet in Discrimination Cases: The Shift in the Burden of
Proof, European Network of Legal Experts in the non discrimination field, European Anti-
discrimination Law Review, no. 4-2006, pag. 27
95
Feryn (C-54/07, Rep., p. I-5187) Hotărârea CJUE din 10 iulie 2008
96
Asociația Accept vs. CNCD C-81/12, Hotărârea CJUE din 10 iulie 2013, par. 42

  61  
probabilităţților,   prezumţția   simplă   constituie   o   faptă   care   formează   convingerea   că  
este   mult   mai   probabilă   săvârșirea   unei   discriminări,   decât   respectarea   principiului  
egalităţții.   La   „prima   vedere„   prezumţția   simplă   este   suficientă   pentru   a   ridica   o  
prezumţție  de  fapt  și  a  răsturna  sarcina  probei  sau  în  unele  cazuri,  chiar  de  a  stabili  
faptul  în  cauză.    
 
191.  Asfel,  instanţța  de  judecată  a  acceptat  ca  fiind  o  prezumţție  simplă  de  săvârșire  a  
unei  fapte  de  discriminare,  atunci  când  angajatorul  a  a  aplicat  doar  petentei  criteriile  
de  incompatibilitate  în  procesul  de  restructurare  și  disponibilizare.  Sarcina  probei  s-­‐a  
mutat  la  angajator  care  a  fost  obligat  să  dovedească  faptul  că  a  aplicat  același  criterii  
de  incompatibilitate  și  în  evaluarea  celorlalţți  angajaţți  în  vederea  stabilirii  persoanelor  
disponibilizate  (angajatorul  a  eșuat  în  această  obligaţție).97  
Exceptarea  rudelor  și  afinilor  de  gradul  I  de  la  plata  sumei  de  5.000  de  euro  pentru  
intrarea   în   profesia   de   executor   judecătoresc   constituie   o   prezumţție   simplă   suficient  
de   puternică   pentru   a   crea   aparenţța   săvârșirii   unei   fapte   de   discriminare   și   a  
transfera  sarcina  probei  către  Uniunea  Naţțională  a  Executorilor  Judecătorești.98  
Invocarea  de  către  pârâtă,  angajată,  femeie  însărcinată,    a  unui  tratament  diferit  faţță  
de  ceilalţți  angajaţți  din  societate,  tratament  ce  rezultă  din  deciziile  diferite  luate  la  un  
interval  foarte  scurt  de  către  conducerea  SC  TERAPIA  SA  prin  suspendarea  activităţții  
şi   retribuirea   sa   cu   o   retribuţție   de   75%   comparativ   cu   restul   colegilor   săi   care   au  
beneficiat  de  o  retribuţție  de  100%  şi  bonuri  de  masă  a  fost  apreciată  de  instanţță  ca  o  
prezumţție  simplă  suficient  de  puternică  pentru  a  crea  aparenţța  săvârșirii  unei  fapte  
de   discriminare   directe   pe   criteriul   de   graviditate   și   procedarea   la   transferarea  
sarcinii  probei  către  angajator.99    
Trimiterea  de  către  șeful  ierarhic  superior  de  bancuri  cu  tentă  sexuală  către  petentă,  
angajată  subordonată,  respectiv  utilizarea  unui  limbaj  sexist  în  raporturile  de  muncă  
cu  aceasta,  constituie  o  prezumţție  simplă  suficient  de  puternică  pentru  crearea  unei  
aparenţțe   a   săvârșirii   unei   fapte   de   hărţțuire   sexuală   și   a   neîndeplinirii   obligaţției  
angajatorului   de   a   asigura   principiul   egalităţții   și   nediscrimării   în   raporturile   de  
muncă.100  
 
192.   După   stabilirea   prezumţției   simple,   în   a   doua   etapă   îi   revine   părţții   acuzate  
sarcina   de   a   dovedi   că   în   pofida   aparenţței   de   discriminare,   principiul   egalităţții   de  
tratament  nu  a  fost  încălcat.101  În  această  etapă,  partea  acuzată  de  discriminare  va  
putea  răsturna  prezumţția  simplă  (aparenţța)  de  săvârșire  a  unei  fapte  de  discriminare  
probând  următoarele:  
 în   cazul   discrimării   directe:   lipsa   unui   tratament   diferenţțiat,   lipsa   situaţției  
comparabile,   lipsa   unui   criteriu   de   discriminare   sau   a   unui   raport   de  
cauzalitate   între   criteriu   și   tratamentul   diferenţțiat,   existenţța   unei   excepţții  
legale  sau  a  justificării  obiective  doar  în  situaţția  criteriului  de  vârstă;  
                                                                                                               
97
Sentința nr. 53/2013 a Curții de Apel Galați, Secția Contencios Administrativ și Fiscal
98
Sentința nr. 342/F-Cont din 28.09.2012 a Curții de Apel Pitești
99
Sentința nr. 197 din 24.03.2011 a Curții de Apel Cluj, Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal
100
Hotărârea 397/2013 a CNCD, nepublicată
101  Asociația Accept vs. CNCD C-81/12, Hotărârea CJUE din 10 iulie 2013, par. 42  

  62  
 în  cazul  discriminării  indirecte:  lipsa  efectului  nefavorabil  pentru  o  persoană  
sau  un  grup  de  persoane,  lipsa  criteriului  de  discriminare  sau  existenţța  unei  
justificări  obiective;    
 în   cazul   hărţțurii:   lipsa   faptei   prin   care   s-­‐a   creat   o   atmosferă   ostilă,  
degradantă,  umilitoare  sau  lipsa  criteriului  de  hărţțuire;  
 în   cazul   ordinii   de   a   discrimina:   lipsa   elementelor   constitutive   ale   faptei   –  
lipsa  tratamentului  diferenţțiat,  lipsa  criteriului  de  discriminare;  
 în   cazul   victimizării:   lipsa   tratamentului   advers,   lispa   raportului   de   cauzalitate  
dintre  tratamentul  advers  și  acţțiunea  privind  protecţția  dreptului  la  egalitate.  
În  situaţția  în  care  partea  acuzată  eșuează  să  răstoarne  prezumţția  simplă  de  existenţță  
a  unei  fapte  de  discriminare,  instanţța  sau  instituţția  de  egalitate  de  șanse  va  constata  
încălcarea  principiului  egalităţții  de  tratament.    
 
193.   Partajarea   sarcinii   probei   cunoaște   limite   în   aplicare   atunci   când   se   poate  
aduce   atingere   dreptului   la   respectarea   vieţții   private.   Astfel,   pentru   “răsturnarea  
prezumţției  simple  nu  este  necesar  ca  pârâtul  să  dovedească  faptul  că,  în  trecut,  au  
fost   recrutate   persoane   având   o   anumită   orientare   sexuală,   o   asemenea   cerinţță  
putând   efectiv,   în   anumite   circumstanţțe   să   aducă   atingere   dreptului   la   respectarea  
vieţții  private.„102    
O  altă  limită  în  aplicarea  partajării  sarcinii  probei  rezultă  din  Decizia  CJUE  C-­‐415/10  
Galina  Meister  vs.  Speech  Designe  Carrier  System  Gmb,  potrivit  căreia  o  angajată,  a  
cărei  aplicaţție  a  fost  respinsă  ca  urmare  a  anunţțului  de  ocupare  a  loculu  de  muncă,  
nu   este   îndreptăţțită   să   aibă   acces   la   informaţții   care   să   indice   dacă   angajatorul   a  
angajat  o  altă  persoană  la  finalul  procesului  de  recrutare.  Totuși,  nu  poate  fi  exclus  
faptul   că   refuzul   de   a   avea   acces   la   informaţții   poate   constitui   un   factor   de   luat   în  
considerare  pentru  constatarea  existenţței  unei  prezumţții  simple  de  discriminare.103  
 
VIII.  Remedii  efective  –  sistemul  de  sancţționare    
Standarde  minime  

 194.  “Ubi  ius  ibi  remedium„  –  în  cazul  în   are  există  un  drept  trebuie  să  existe  o   cale  
de  atac,  de  remediu.  Adagiul  latin  exprimă  caracterul  de  sine  stătător  al  dreptului  la  
un   remediu   personal,   care   nu   depinde   de   existenţța   unei   prevederi   legale   explicite  
pentru   garantarea   unui   astfel   de   drept.   Dreptul   la   un   remediu   personal   este   un  
principiu  general  al  legii  parte  a  tradiţției  constituţționale  a  statelor  democratice.  Art.  
6   din   Convenţția   Europeană   a   Drepturilor   Omului   consacră   dreptul   la   un   proces  
echitabil  iar  art.  13  al  aceleași  Convenţții  stipulează  dreptul  la  un  recurs  efectiv.104    

                                                                                                               
102  Asociația Accept vs. CNCD C-81/12, Hotărârea CJUE din 10 iulie 2013, par. 57  
103  Pentru o analiză a speței a se vedea Farkas, Lilla, Getting it right the wrong way? The consequences
of a summary judgment: the Meister case, European Network of Legal Experts in the non
discrimination field, European Anti-discrimination Law Review, no. 15-2012, pag. 23
104
  Tobler,   Christa,   Remedies   and   Sanctions   in   EC   non-­‐discrimination   law   “Effective,   proportionate   and  
dissuasive  national  sanctions  and  remedies,  with  particular  reference  to  upper  limits  on  compensation  
to   victims   of   discrimination”,   European   Network   of   Legal   Experts   in   the   non-­‐discrimination   field;  
Luxembourg:  Office  for  Official  Publications  of  the  European  Communities,  2005,  pag.  8.  

  63  
195.   Dreptul   la   un   remediu   personal   este   un   principiu   și   al   dreptului   comunitar,  
Curtea  de  Justiţție  a  Uniunii  Europene  arătând  că  statele  membre  au  obligaţția:    
 să   adopte   măsurile   necesare   pentru   a   se   asigura   că   directivele   sunt   pe   deplin  
eficiente,  în  conformitate  cu  obiectivul  pe  care  îl  urmăresc,  
 să  ia  toate  măsurile  corespunzătoare  pentru  a  asigura  îndeplinirea  obligaţției  
de  a  atinge  rezultatul  prevăzut  de  directive;105    
În   aplicarea   dreptului   naţțional,   instanţța   naţțională   are   obligaţția   să   interpreteze  
legislaţția  internă  “în  cea  mai  mare  măsură  posibilă,  în  lumina  textului  și  a  finalităţții  
directivei  în  cauză  pentru  a  atinge  rezultatul  urmărit  de  aceasta.„106    
Din   jurisprudenţța   Curţții   de   Justiţție   a   Uniunii   Europene   în   privinţța   remediilor   și  
sancţțiunilor  rezultă  obligaţții  atât  pentru  legiuitor,  cât  și  pentru  judecătorul  naţțional.    
 
196.  Standardele  internaţționale  minime  cer  ca  remediile  și  sancţțiunile  în  cazurile  de  
discriminare  să  fie:    
 efective:    
 să  realizeze  rezultatul  urmărit;    
 disponibile  –  pot  fi  invocate  în  faţța  instanţțelor  naţționale;107    
 remediile  alese  garantează  o  protecţție  judiciară  reală  și  efectivă;  
 protecţția   asigurată   de   directive   se   extinde   dincolo   de   terminarea  
raportului  de  muncă;108  
 asigură  protecţție  împotriv  victimizării;  
 proporţționale:   ele   trebuie   să   reflecte   în   mod   adecvat   gravitatea,   natura   și  
amploarea  pierderii  și  /  sau  prejudiciul109  
 disuasive110:   statele   naţționale   trebuie   să   prevadă   sancţțiuni   eficiente   și   cu  
efect  de  descurajare  în  cazurile  de  discriminare.111  
 
197.   Curtea   de   Justiţție   a   Uniunii   Europene   a   arătat   că   directiva   “nu   prevede   nicio  
cauză  exoneratoare  de  răspundere  de  care  ar  putea  beneficia  autorul  discriminării  şi  
nu   condiţționează   repararea   unui   astfel   de   prejudiciu   de   existenţța   unei   culpe,  
indiferent  de  cât  de  uşor  ar  fi  de  dovedit.„112  “Atunci  când  sancţțiunea  aleasă  de  către  
un  stat  membru  se  înscrie  în  cadrul  unui  regim  de  răspundere  civilă  a  angajatorului,  
încălcarea   interdicţției   de   discriminare   trebuie   să   fie   suficientă   pentru   a   angaja  

                                                                                                               
105
 Cauza  14/83  von  Colson  and  Kamann  v  Land  Nordrhein-­‐Westfalen  [1984]  ECR  1891;  a  se  vedea  și  
Cauza79/83  Dorit  Harz  v  Deutsche  Tradax  GmbH  [1984]  ECR  1921.  
106
 Hotărârea  Curţții  din  25  aprilie  2013  în  Cauza  C-­‐81/12,  Asociaţția  Accept  vs.  Consiliul  Naţțional  pentru  
Combaterea  Discriminării,  pct.  71.  
107
 Hotărârea  din  10  aprilie  1984,  Von  Colson  şi  Kamann,  14/83,  Rec.,  p.  1891,  punctul  18.  
108
 Hotărârea  Curţții  din  15  mai  1986  în  Cauza  222/84  Marguerite  Johnston  și  Chief  Constable  of  the  
Royal  Ulster  Constabulary,  pct.  58.  
109
 Hotărârea  din  10  aprilie  1984,  Von  Colson  şi  Kamann,  14/83,  Rec.,  p.  1891,  punctele  23  –  24.  
110
  Art.   17   din   Directiva   2000/78/CE   CE   a   Consiliului   din   27   noiembrie   2000   de   creare   a   unui   cadru  
general   în   favoarea   egalităţții   de   tratament,   în   ceea   ce   privește   încadrarea   în   muncă   și   ocuparea   forţței  
de   muncă,   publicată   în   Jurnalul   Oficial   al   Comunităţților   Europene   (JOCE)   seria   L   nr.   303   din   2  
decembrie  2000;  art.  15  din  Directiva  2000/43/CE;  art.  25  din  Directiva  nr.  2006/54/EC.  
111
 Hotărârea  din  22  aprilie  1997,  Draehmpaehl,  C-­‐180/95,  Rec.,  p.  I-­‐2195,  punctele  24,  39  și  40.  
112
 Hotărârea  din  8  noiembrie  1990,  Dekker  (C-­‐177/88,  Rec.,  p.  I-­‐3941,  punctul  22)  

  64  
întreaga  răspundere  a  autorului  său,  fără  a  putea  fi  reţținute  cauzele  exoneratoare  
prevăzute  de  dreptul  naţțional.„113  

198.   În   privinţța   sancţțiunii   contravenţționale   a   avertismentului,   Curtea   de   Justiţție   a  


Uniunii   Europene   arată   că,   “simplul   fapt   că   o   sancţțiune   nu   este,   în   principal,  
pecuniară   nu   semnifică   în   mod   necesar   că   prezintă   doar   un   caracter   simbolic,   mai  
ales  în  situaţția  în  care:    
 ea  este  însoţțită  de  un  grad  adecvat  de  publicitate  și    
 în  ipoteza  în  care  ar  ar  facilita,  în  cadrul  unor  eventuale  acţțiuni  în  răspundere  
civilă,  dovedirea  unei  discriminări.„114  
 
199.  Mecanisme  de  individualizare  și  executare  a  sancţțiunilor  –  sistemul  de  remedii  
și   sancţțiuni,   procedura,   mecanismele   de   individualizare   și   executare   a   acestora  
trebuie  să  fie  simple,  eficiente,  rapide  și  susţținute.  În  acest  sens,  statele  membre  au  
obligaţția  să  se  asigure  că:  

 aceste   reguli   nu   sunt   mai   puţțin   favorabile   decât   cele   aplicabile   unor   acţțiuni  
similare  din  dreptul  intern  –  principiul  echivalenţței115;  
 ele   nu   fac   practic   imposibilă   sau   excesiv   de   dificilă   exercitarea   drepturilor  
conferite  de  dreptul  comunitar  –  principiul  efectivităţții116;  

200.  Standardele  minime  sunt  cerinţțe  ce  trebuie  îndeplinite  în  etapa  de:    
 adoptare  a  unui  sistem  legislativ;    
 de   interpretarea   și   aplicarea   legislaţției   antidiscriminare   de   către   judecătorul  
naţțional  sau  de  instituţțiile  adiminstrativ  jurisdicţționale;  
 de  executare  și  monitorizare  a  aplicării  remediilor  și  sancţțiunilor.  
 
201.   Individualizarea,   aplicarea   și   executarea   remediilor   și   sancţțiunilor   se   judecă   în  
funcţție  de  circumstanţțele  fiecărui  caz,  având  în  vedere  cerinţța  îndeplinirii  cumulative  
a  standardelor  mimine  în  domeniu.    
 
VIII.   Sistemul   de   remedii   și   sancţțiuni   în   România   raportat   la  
standardele  minime  
 
202.    În  România  faptele  de  discriminare  implică  răspunderea  civilă,  administrativă  și  
penală.117  
Răspunderea   civilă   intervine   urmare   a   unei   acţțiuni   în   instanţță   a   victimei   discriminării  

                                                                                                               
113
 Hotărârea  din  8  noiembrie  1990,  Dekker  (C-­‐177/88,  Rec.,  p.  I-­‐3941,  punctul  25)  
114
 Hotărârea  Curţții  din  25  aprilie  2013  în  Cauza  C-­‐81/12,  Asociaţția  Accept  vs.  Consiliul  Naţțional  pentru  
Combaterea  Discriminării,  pct.  68.  
115
Hotărârea   din   1989   din   Cauza   33/76   Rewe-­‐Zentralfinanz   eG   et   Rewe-­‐Zentral   AG   v  
Landwirtschaftskammer  für  das  Saarland  [1976]  ECR  .  
116
  Hotărârea   din   17   iunie   2004   în   Cauza   C-­‐30/02   Recheio-­‐Cash   &   Carry   v   Fazenda   Pública/Regista  
Nacional  de  Pessoas  Colectivas.  
117
  art.   26   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor   formelor   de   discriminare,  
completată  și  modificată,  republicată  

  65  
sau  a  unei  organizaţții  neguvernamentale  și  presupune118:    
 repararea  prejudiciului  moral  și  material;    
 restabilirea  situaţției  anterioare;  
 anularea  situaţției  create  prin  discriminare;  
În   România   instanţța   de   judecată   are   posibilitatea   să   retragă   autorizaţția   unei  
persoane  juridice  dacă  a  săvârșit  o  faptă  de  discriminare  gravă  sau  repetată.119  
 
203.   Răspunderea   contravenţțională   în   România   intervine   ca   urmare   a   constatării   și  
aplicării  sancţțiunii  contravenţționale  de  către  instituţția  de  egalitate,  Consiliul  Naţțional  
pentru  Combaterea  Discriminării,  care  poate  aplica  sancţțiuni  contravenţționale  și  pe  
parcursul  procedurii  de  investigare  a  faptelor  reclamate,  în  cazul  refuzului  manifestat  
de  entitatea  controlată.120    
România  a  reglementat  recent  o  altă  sancţțiune  care  poate  fi  impusă  de  instanţța  de  
judecată   sau   după   caz   instituţția   de   egalitate:   publicarea   rezumatului   deciziei   de  
constatare  a  faptei  de  discriminare  și  a  sancţțiunilor  adoptate.121    
Termenul   de   prescripţție   a   aplicării   sancţțiunii   este   de   6   luni   de   la   data   soluţționării  
petiţției  de  Consiliul  Naţțional  pentru  Combaterea  Discriminării.122  
 

BIBLIOGRAFIE  GENERALĂ  

AMATO,   Giuliano   and   ZILLER   Jacques,   “The   European   Constitution   /   Cases   and  
Materials   in   EU   and   Member   States’   Law”,   Edward   Elgar   Publishing   Ltd.,  
Northampton,  2007  
BERCUSSON,   Brian,   “European   Labour   Law”,   2nd   Edition,   Cambridge   University   Press,  
New  York,  2009  
CHALMERS,   Damian   &   DAVIES,   Gareth   &   MONTI,   Giorgio,   “European   Union   Law   /  
Cases  and  Materials”,  Second  Edition,  Cambridge  University  Press,  New  York,  2010  
CRAIG,   Paul,   “EU   LAW   –   Text,   Cases,   And   Materials”,   Fourth   edition,   Oxford  
University  Press,  2007  
European   Commission   Fundamental   Rights   &   Citizenship   Programme  
(JUST/2012/FRAC/AG/2755),   “Methodological   Introduction   and   Programmatic  
Framework”   for   the   project   “European   Judicial   Cooperation   in   the   Fundamental  
Rights   Practice   of   National   Courts   /   The   unexplored   potential   of   judicial   dialogue  
methodology”    

                                                                                                               
118
  art.   27   alin.   (1)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  completată  și  modificată,  republicată  
119
  Art.   27   alin.   (5)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  completată  și  modificată,  republicată  
120
 Art.  26  alin.  (1)  și  alin.  (6)  din  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  și  sancţționarea  tuturor  formelor  de  
discriminare,  completată  și  modificată,  republicată  
121
  Art.   26   alin.   (2)   din   O.G.   137/2000   privind   prevenirea   și   sancţționarea   tuturor   formelor   de  
discriminare,  completată  și  modificată,  republicată  
122
 Art.  26  alin.  (4)  O.G.  137/2000  privind  prevenirea  și  sancţționarea  tuturor  formelor  de  discriminare,  
completată  și  modificată,  republicată  

  66  
European   Commission,   „The   Evolution   and   Impact   of   the   Case-­‐Law   of   the   Court   of  
Justice  of  the  European  Union  on  Directives  2000/43/EC  and  2000/78/EC”  –  Office  for  
Official  Publications  of  the  European  Union,  Luxembourg,  2012  
European  Network  of  Legal  Experts  in  the  non-­‐discrimination  filed  (on  the  grounds  of  
Race   or   Ethnic   Origin,   Age,   Disability,   Religion   or   Belief   and   Sexual   Orientation),  
“European  Antidiscrimination  Law  Review”,  Issue  4,  Migration  Policy  Grour,  Brussels,  
2006  
European  Network  of  Legal  Experts  in  the  non-­‐discrimination  filed  (on  the  grounds  of  
Race   or   Ethnic   Origin,   Age,   Disability,   Religion   or   Belief   and   Sexual   Orientation),  
“European   Antidiscrimination   Law   Review”,   Issue   15,   Migration   Policy   Grour,  
Brussels,  2012  
GIUBONI,  Stefano,  “Social  Rights  and  Market  Freedom  in  the  European  Constitution  /  
A  Labour  Law  Perspective”  –  Cambridge  University  Press,  2006  
HABERMAS,   Jürgen,   “Religion   and   Nationality   /   Essays   on   Reason,   God,   and  
Modernity”  –  Polity  Press,  Cambridge,  2002  
HABERMAS,   Jürgen,   “The   postnational   Constellation   /   Political   Essays”   –   The   MIT  
Press,  Cambridge,  2001  
HANNEQUART,   Achille,   “Economic   and   Social   Cohesion   in   Europe   /   A   new   objective  
for  integration”,  Routledge,  London,  1992  
HENRARD,   Kristen   &   DUNBAR,   Robert,   „Synergies   in   Minority   Protection”   –  
Cambridge  University  Press,  Cambridge,  2008  
INSTITUTUL   EUROPEAN   DIN   ROMÂNIA,   “Jurisprudenţța   istorică   a   instanţțelor  
comunitare  –  culegere  de  hotărâri  integrale”,  vol.  1,  Seria  Aquis  comunitar,  Direcţția  
Coordonare  Traduceri,  Bucureşti,  2008  
Internation   Council   on   Human   Rights,   Transparency   International,   “Corruption   and  
Human   Rights:   Making   the   Connection”-­‐   International   Council   on   Human   Rights  
Policy,  Versoix,  2009  
JONG-­‐SUNG,   You,   “Corruption   as   Injustice”   –   at   the   2007   Annual   Meeting   of   the  
American  Political  Science  Association,  San  Diego,  2007  
KACZOROWSKA,   Alina,   “European   Law”,   Second   Edition,   Taylor   &   Francis,   London,  
2010  
KELEMEN,   Daniel   R.,   “Eurolegalism   /   The   Transformation   of   Law   and   Regulation   in  
the  European  Union”  –  Harvard  University  Press,  Cambridge,  2011  
KNOP,   Karen,   „Diversity   and   Self-­‐Determination   in   International   Law”   –   Cambridge  
University  Press,  Cambridge,  2004  
LEHRER,  Jonah,  “How  We  Decide”  –  Houghton  Mifflin  Harcourt,  New  York,  2009  
LEIGHTON,   Patricia,   “EU   Employment   Law   /   A   Practical   Guide”   –   Thorogood  
Publishing  Ltd.,  London,  2010  
LEWIS,   Gail,   FINK,   Janet   &   CLARKE,   John,   “Rethinking   European   Welfare   /  
Transformation  of  Europe  and  Social  Policy”  –  The  Open  University,  London,  2001  

  67  
MACOVEI,  Monica,  “Freedom  of  Expression  /  A  guide  to  the  implementation  of  Article  
10   of   the   European   Convention   on   Human   Rights”,   Human   rights   handbooks,   no.2,  
Council  of  Europe,  Strasbourg  Cedex,  2004  
MARTIN,   David,   „Discrimination   Law   and   Employment   Issues   /   Avoiding   the   pitfalls  
in:   Age,   disability,   gender,   race,   religion,   sex   and   sexual   orientation”   –   Thorogood  
Publishing  Ltd.,  London,  2006  
McGLYNN,  Clare,  “Families  and  the  European  Union  /  Law,  Politics  and  Pluralism”  –  
Cambridge  University  Press,  2006  
MEENAN,  Helen,  „Equality  Law  in  an  Enlarged  European  Union  /  Understanding  the  
Article  13  Directives”-­‐  Cambridge  University  Press,  New  York,  2007  
O’LEARY,   Siofra,   “Employment   Law   at   the   European   Court   of   Justice   /   Judicial  
Structures,  Policies  and  Processes”  –  Hart  Publishing,  Oxford,  2002  
PÄIVI,   Gynther,   „Beyond   Systemic   Discrimination   /   Educational   Rights,   Skills  
Acquisition   and   the   Case   of   Roma”,   vol.   9   –   Martinus   Nijhoff   Publishers,   Leiden  
Boston,  2007  
PESTIEAU,   Pierre,   “The   Welfare   State   in   the   European   Union   /   Economic   and   Social  
Perspectives”,  Oxford  University  Press,  New  York,  2006  
RHODE,  Deborah  L.,  „Justice  and  Gender  /  Sex  Discrimination  and  the  Law”  –  Harvard  
University  Press,  Cambridge,  1991  
ROE,   Paul,   “Ethnic   Violence   and   the   Societal   Security   Dilemma”   –   Routledge,   New  
York,  2005  
RORIVE,   Isabelle,   “Proving   Discrimination   Cases   /   The   Role   of   Situation   Testing”   –  
Migration  Policy  Group,  Brussels,  2009  
SAARI,   Juho,   “The   Europeanisation   of   social   protection”   –   The   Policy   Press,   Bristol,  
2007  
SANDEL,   Michael   J.,   “Justice:   What’s   the   Right   Thing   To   Do?”   –   Farrar,   Strauss   and  
Giroux,  New  York,  2010  
SANDEL,   Michael   J.,   “Liberalism   and   the   Limits   of   Justice”   –   Cambridge   University  
Press,  1982  
SARTORI,  Giovanni,  “Teoria  democraţției  reinterpretată”,  Polirom,  Bucureşti,  1999  
SHAW,   Jo,   editor,   “Social   Law   and   Policy   in   an   Evolving   European   Union”   –   Hart  
Publishing,  Oxford,  2000  
ZEI  Studies  in  European  Economics  and  Law,  “Integration,  Growth  and  Cohesion  in  an  
Enlarged  European  Union”  –  Volume  VII,  Springer,  Boston,  2005  
“European   Inequalities   /   Social   Inclusion   and   Income   Distribution   in   the   European  
Union”,  Tárki,  Budapest,  2009  

„Perspectives  on  Disability,  Discrimination,  Accomodations,  and  Law  /  A  Comparison  


of   the   Canadian   and   American   Experience”   –   LFB   Scholarly   Publishing   LLC,   New   York,  
2005  
 

  68  
 

  69