You are on page 1of 2

LABORATOR DE FIZICĂ – ELECTRICITATE -I

Dependenţa de temperatură a rezistivităţii electrice a metalelor
Consideraţii teoretice Modelul electronilor liberi, presupune că electronii de valenţă ai metalelor sunt colectivizaţi şi se comportă ca un gaz perfect. În absenţa unor câmpuri electrice sau magnetice electronii liberi se mişcă haotic, cu aceeaşi probabilitate după orice direcţie din spaţiu. Sub acţiunea unui câmp electric constant E după o direcţie dată, apare o componentă de mişcare a tuturor electronilor dirijată după această direcţie, suprapusă peste mişcarea haotică termică. In mişcarea lor, electronii se ciocnesc cu impurităţile, defectele de reţea sau fononii. Conform modelului clasic (Drude) conductibilitatea electrică are valoarea : 1 ne 2 τ (1) σ= = = neµ ∗ ρ unde n este concentraţia, m masa efectivă a electronilor, τ timpul de relaxare (timpul dintre două interacţii consecutive ), e sarcina electronilor, iar µ mobilitatea lor iar
*

m

unde ρ t este contribuţia mişcării termice iar ρi este rezistivitatea cauzată de împrăştierea undelor asociate electronilor pe atomi de impurităţi, care perturbă periodicitatea reţelei. La zero absolut rezistenţa extrapolară, numită rezistenţă reziduală, este egală cu ρi pentru metalele şi aliajele ce nu trec în stare de supraconductibilitate. Aceasta este independentă de tempetarură şi are valori de 105 – 106 ori mai mare ca ρ la temperatura de 20oC, depinzând de puritatea metalului. Contribuţia reţelei sau a fononilor la rezistivitate depinde de temperatură. In metale simple ρ t este proporţional cu temperatura în afară de regiunea temperaturilor foarte joase. Proporţionalitatea cu T la temperaturi mai mari rezultă din faptul că probabilitatea împrăştierii electronului este proporţională cu numărul de fononi. În domeniul temperaturilor înalte, variaţia rezistivităţii este : (4) ∆ρ = αρ o ∆T sau (5) ρ = ρ0 (1 + α ⋅ t ) = ρ0 + ρ 0 ⋅ α ⋅ t Se defineşte coeficientul termic mediu al rezistivităţii

unde ρ reprezintă rezistivitatea conductorului, ℓ şi S dimensiunile geometrice ale acestuia respectiv lungimea şi secţiunea iar R este rezistenta electrică. In cazul metalelor, concentraţia electronilor rămâne practic constantă cu creşterea temperaturii, creşterea rezistivităţii este determinată de scăderea mobilităţii purtătorilor, ca rezultat al creşterii împrăştierii electronilor de către vibraţiile reţelei cristaline (cvasiparticule numite fononi). Rezistivitatea unui metal conţinând atomi de impurităţi are forma : (3) ρ = ρ t + ρi

1 = =σ ρ RS

(2)

α=

1 ∆ρ 1 ρ − ρ 0 ⋅ = ⋅ ρ 0 ∆T ρ 0 T − T0

(6)

unde T0 = 23,16 K, ρ0 = 00 (rezistivitatea la 00)

1. Din grafice. Ţinând cont de dimensiunile geometrice ale sârmei de cupru cu ajutorul relaţiei 2 se calculează rezistivitatea. 3. 1 creşterea rezistenţei. Dimensiunile geometrice ale firului din care este confecţionat rezistorul sunt ℓ = 10 m.602 ⋅ 10 −19 C Tabel cu date experimentale Nr. 7. Modul de lucru 1. Pentru măsurarea temperaturii în domeniul 20 ÷ 600 C se foloseşte un termometru.5 ·1028 atomi/m3. Se calculează mobilitatea µ = ρ . prin extrapolare se determină mobilitatea µ0 la 00C. Cu relaţia σ = făcut citirile. Rezistenţa se măsoară cu Puntea Wheastone. Φ = 0. 9. Se dau: τ= µ⋅m e m = 9. 2. prin metoda celor mai mici pătrate se calculează coeficientul termic mediu al rezistivităţii cuprului α şi rezistivitatea ρ0 la 00C (vezi relaţia 5). 0 R Ω ρ Ω·m σ (Ω · m)-1 µ m 2 τ s C V⋅s .11 ⋅ 10 − 31 kg e = 1. 4. n ⋅e 6. Se reprezintă grafic ρ = ρ(t ) si µ = µ(t ) . raportul rezistenţelor fiind de a/b = 1/1000. t crt. 1 se calculează conductibilitatea pentru temperaturile la care s-au ρ 5. Din graficul ρ = ρ(t ) .5 mm. Se conectează plita cu agitatorul magnetic şi se urmăreşte creşterea temperaturii şi concomitent Fig. Datele se trec în tabel.LABORATOR DE FIZICĂ – ELECTRICITATE -I Instalaţia experimentală Schema de principiu a instalaţiei este dată în fig. 8. Se calculează timpul de relaxare. Se stabileşte modul de folosire a punţii Wheastone. Pentru cupru n = 8.