ISTORIA PRESEI

Titular de curs: conf. univ. dr. Gabriela RUSU Asistent: drd. Valeriu FRUNZARU

Cuprins
Introducere într-o istorie a presei / 4 Tipuri de cultură – forme de presă / 5 Media – un grad de „angajare” / 7 Media – context şi contextualitate / 8 Funcţiile esenţiale ale mass-media / 9 Presa – „istoria” unor nume-simbol / 12 Modele culturale şi genuri „de frontieră” / 13 De la efemeride la foi volante şi almanahuri / 14 Fenomenul Gutenberg / 20 Scurtă privire asupra „preistoriei” tiparului / 20 Primul ziar... / 22 La Gazette, nu doar o gazetă! / 23 Gazeta în lume / 25 Presa populară, presa culturală / 26 A fi ziarist în „secolul luminilor” / 26 „Quoi de nouveau”? Noutăţi în formă şi fond în presa sec. XVII şi XVIII / 27 Secolul al XIX–lea - secolul deplinei afirmări a presei / 30 Secolul XX- percepţia sincretică a lumii: ziarul, radioul, televiziunea / 33 Vârstele presei româneşti / 36 Presa culturală / 45 Presa specializată / 46 Mari ziare ale vremii / 47 Presa umoristică / 47 Presa veacului al XX-lea între „cerere” şi „ofertă” / 48 Publicistica lui Eminescu / 50 Ion Luca Caragiale – între presă şi literatură / 54 Repere în presa secolului XX / 58 Geo Bogza: „paznic de far” / 59 Presa românească post-decembristă / 63 Istoria mijloacelor de radiodifuziune / 68 (de la telegraful prin influenţă la radioul public şi privat) Istoria tehnicii radio / 68 Repere în evoluţia radioului în Europa / 73 Forme ale radioului (radio local, radio regional, radio naţional) / 76 Radioul local în lume / 77 Istoria radioului românesc / 79 Din istoria televiziunii / 95 Tipologie / 97 Statutul şi apartenenţa / 98 Caz special, Marea Britanie / 100 Zona de acoperire / 101 2

Forme de organizare / 104 Forme de finanţare / 105 Conţinutul grilelor de programe – profilul televiziunilor / 106 Televiziunea română / 109 Aspecte internaţionale ale liberei circulaţii a informaţiei / 117

3

Introducere într-o istorie a presei
Perspectiva abordării domeniului presupune „ab initio” câteva precizări, necesare sublinieri pentru a motiva demersul sintetic, uneori schematic – argument pentru intenţia noastră doar de introducere în istoria presei. Diversitatea formelor jurnalistice a mass-media reclamă o radiografiere în diacronie, subliniind astfel evoluţia lor într-o determinare contextuală generatoare de sensuri noi la fiecare investigare. Istoria presei este implicit istoria societăţilor în ansamblu. Profilul social, economic, cultural al unei epoci poate fi reconstituit din „arhivele cotidianului”, ceea ce s-au dorit a fi şi chiar au fost presa scrisă şi presa audio-vizuală. Istoria presei plasează într-un sistem axiologic şi un altul evolutiv chiar viaţa presei. Cum într-o abordare istorică a presei este necesar să se cunoască şi „actorii” comunicării, jurnaliştii şi publicul-ţintă, inevitabil se va vorbi de pasiune şi de orizont de aşteptare, plasate pe o axă care are ca punct median produsul mediatic. Şi ca în orice demers evaluativ se vor evidenţia modelele. În cazul presei două tipuri de modele interesează: • jurnalistul, reper într-o ierarhie a personalităţilor de gen care a generat o schimbare sau a fost iniţiatorul şi deschizătorul de drumuri, numele lui devenind simbol (Gutenberg, Marconi, Pulitzer); • jurnalistul - scriitor (sau scriitorul-jurnalist) care a fost vocea dominantă a timpului său şi care a performat un gen publicistic sau a creat o specie jurnalistică. Prezenţa scriitorilor în viaţa presei a fost o permanenţă, istoria consemnând biografii de excepţie. Swift, Beaumarchais, Balzac, Cehov sau Dostoievski sunt doar câteva exemple celebre din literatura universală. Cultura românească reţine nume de prestigiu: de la Haşdeu la Eminescu, de la Camil Petrescu la Geo Bogza, de la Tudor Arghezi la Adrian Păunescu sau Octavian Paler. Cele două tipuri de discurs, publicistic şi literar pot coexista în activitatea scriitorilor sau se pot genera reciproc, ocupând fiecare loc prioritar în activitatea jurnalistică sau scriitoricească. Inedite vor fi genurile „de frontieră” care se vor naşte, graţie talentului şi ingeniozităţii creatorilor. Romanul foileton, reportajul, tableta, pamfletul sunt doar câteva genuri care sunt de reperat încă din perioada de impunere a tiparului şi sunt şi azi puncte de interes în presa informativă sau de atitudine, de tip magazin sau culturală. Definite la început ca maniere personale de abordare a discursului publicistic, genurile de frontieră vor deveni „piatra” de 4

încercare pentru jurnaliştii cu veleităţi literare, ca şi pentru scriitorii ce doresc să se implice în viaţa presei. Interferenţa celor două discursuri permite penetrarea în zone de mare atractivitate pentru un public –ţintă divers, eterogen şi numeros. Investigarea specificităţii şi evoluţia acestor genuri oferă câmp deschis analizei universului literar şi al mass-media. Este o oportunitate pentru tinerii comunicatori de a se documenta în două domenii ce reclamă cultura generală, iar cele două modalităţi de discurs prin interferenţă conduc la potenţarea creativităţii. Două lumi ce par diferite, beletristica şi jurnalismul, pot coexista fericit prin genuri „de frontieră” – câmp lingvistic şi estetic marcat de potenţialitate. Acesta este punctul de interes poate cel mai apreciat de un tânăr comunicator, dornic de a se manifesta creativ şi în plan literar şi în plan jurnalistic. Revenind la istoria presei considerăm necesar ca înainte de abordarea diacronică să definim produsul mediatic în relaţie contextuală şi în raport cu destinatarul, precizându-i rolurile şi funcţiile generatoare de statutul mult invidiat de „a patra putere” în stat.

Tipuri de cultură – forme de presă
Marshall McLuhan (1911-1980) a propus un model comunicaţional bazat pe ideea că media acţionează asupra percepţiilor umane, sunt „extensii ale facultăţilor umane”. În volumul „Galaxia Gutenberg” (1962) McLuhan demonstrează că simţurile omului sunt în relaţie cu tehnologiile create de el. Nevoia de exteriorizare reclamă un mijloc tehnic pentru care se foloseşte un anumit simţ. Corelarea dintre mijlocul tehnic şi organul de simţ trimite la un anume tip de cultură, perioadă distinctă şi necesară în istoria comunicării: 1. cultura orală presupune suprasolicitarea auzului. În antichitate şi în evul mediu oratoria s-a manifestat ca modalitate persuasivă de transmitere a mesajului. McLuhan aminteşte că în „Summa Theologica” Toma d’Aquino explică de ce marii dascăli ai lumii nu şi-au scris învăţăturile: „Eu răspund afirmând că era firesc ca Hristos să nu-şi fi încredinţat învăţătura sa scrierii. În primul rând din pricina demnităţii sale, deoarece cu cât un dascăl este mai bun, cu atât felul său de predare trebuie să fie la un nivel înalt, şi de aceea se cădea ca Hristos, întrucât era cel mai bun dintre dascăli, să adopte metoda de predare prin care doctrina sa să fie întipărită în inimile ascultătorilor săi. Pentru acest motiv se spune că „Evanghelia lui Matei, VII, 29 «îi învaţă pe ei ca unul care are putere». Şi pentru acest motiv, chiar şi la păgâni, Pitagora şi Socrate, care au fost minunaţi dascăli, nu au vrut să scrie nimic”1.

5

Istoria presei va consemna pentru perioada culturii orale aşa cum a fost definită de McLuhan existenţa Cronicii orale şi a celor ce au fost numiţi de Eugène Dubief „des journalists sans jornal”2. Aceşti „novellanti” în Italia sau „nouvellistes” în Franţa sunt cei ce vor transmite publicului larg, nediferenţiat cele mai noi informaţii, de interes pentru diverse categorii de receptori. Prezenţa lor era persuasivă, pentru că transmiteau direct informaţia, supralicitând auzul, implicit atenţia direcţionată şi pentru că mesajul jurnalistic era axat pe calităţile de bază ale produsului mediatic: noutatea în formă şi fond şi primatul informaţiei (a transmite informaţia nouă înaintea tuturor este apanajul jurnalistului performant, asigurând astfel catalizarea interesului publicului-ţintă şi plasarea pe loc prioritar a instituţiei de presă care emite noutatea informaţiei). 2. Cultura vizuală, în concepţia lui McLuhan este cea determinată de inventarea alfabetului şi apoi a tiparului. Văzul este suprasolicitat şi va deveni dominant o dată cu apariţia presei tipărite. Cultura scrisă („Galaxia Gutenberg”) a generat o cultură specializată şi un public diferenţiat după datele prioritare ale orizontului de aşteptare. Istoria presei va consemna coexistenţa până la începutul secolului al XVII-lea a gazetei manuscris şi a tiparului. De la foile volante la „l’invention de l’imprimerie qui a rendu le journal possible”3 (afirmaţia lui G. Weill şi H. Berr) şi până la „ziarul indispensabil”, istoria presei numără secole în care percepţia vizuală este dominantă. Cultura orală a fost cea care a consolidat viaţa comunitară datorită unei interdependenţe generată între oameni. Cultura scrisă va furniza individualismul, citirea “în linişte” a informaţiilor ce răspund orizontului propriu de aşteptare, crearea unui ambient de “intimitate” cu universul presei. În plan socio-istoric specifică este proprietatea privată cu toate determinantele psiho-culturale generate de aceasta (pentru a ne raporta doar la segmentul cultural). 3. Cultura electronică sau auditiv-vizuală începe cu „Galaxia Marconi”, era radioului, într-o luptă cu „Galaxia Gutenberg” pentru transmiterea cu prioritate a informaţiilor. Este o reîntoarcere la impactul auditiv susţinut de instantaneitate şi spectacular, argumente pentru acceptarea universului radiofonic ca primă sursă (şi uneori unica) de informare. Pentru publiculţintă care are un orizont de aşteptare mai larg, necesitând şi decodarea „în intimitate” a mesajului, ca şi nevoia de sesizare a potenţialităţii textului scris, cultura vizuală (înţelegând presa scrisă) va coexista cu moderna cultură electronică. De la radio la cinematograf şi televiziune este un drum al comunicării mediatice marcat de surprize, perioadă în care lumea se transformă, după afirmaţia lui McLuhan într-un teatru global care „pretinde din partea populaţiei lumii nu numai să participe în calitate de spectator, dar şi să facă parte din distribuţie”.4

6

tiparului. Media – un grad de „angajare” Dată fiind complexitatea procesului de comunicare mediatică şi a produsului mediatic. M. televiziunea. generatoare de comportament axat pe participarea afectivă. Tehnologia va acţiona asupra simţurilor şi abia după prelucrarea informaţiilor primite prin mass-media. este media reci care impun o participare intensă şi angajare în receptare. fotografiei. activând mai multe Clasificarea media după M. culturale şi sociale mult mai accentuate decât în epocile anterioare. uneori cu implicaţii în relaţiile interumane. McLuhan impune celebrul slogan „media este mesajul”. McLuhan propune o clasificare a media: media calde. pentru care sincretismul imagine-sunet impune folosirea simultană a văzului şi auzului şi cel de nivel doi. simţuri. iar mijloacele de comunicare au acum efecte psihice. Include la acest capitol telefonul. vizând participarea detaşată. 7 . auzul şi văzul şi implicit o suprasolicitare a sistemului nervos. McLuhan pledează pentru ideea care să acrediteze importanţa tehnologiei în faţa mesajului mediatic şi a receptorilor. când procesele cognitive şi volitive sunt antrenate în evidenţierea potenţialităţii textului susţinut de efecte sonore şi vizuale. atenţie distributivă şi decodare la cel puţin două niveluri de înţelegere: cel evident. În volumul „Pentru a înţelege media” (1968) M. subsidiar. McLuhan5: MEDIA Reci Ideogramele Desenele animate Telefonul Televizunea Tiparul Fotografia Cinematograful Radioul Calde cazul radioului. vorbirea . concepţiile şi chiar comportamentul receptorilor. Ceea ce se întâmplase în epoca anterioară între Galaxia Gutenberg şi Galaxia Marconi se va accentua şi pentru că tehnologia modernă oferă noutatea în formă. desenele animate).În această perioadă istorică şi culturală sunt solicitate concomitent două simţuri. Structura tehnică a mijlocului de comunicare dă complexitate şi revendică simultaneitate în percepţie. distanţele sunt anulate. Istoria radioului şi a televiziunii va relua într-o altă formă lupta pentru primatul informaţiei şi pentru formele persuasive. vor fi influenţate opiniile. fără implicare în receptarea mesajului.

vizual vorbind. cu un preambul despre natura comunicării. deoarece urechii i se pune la dispoziţie o cantitate mică de informaţie.. Prin urmare. sau cu definiţie scăzută. 8 .).. Un desen animat are o definiţie scăzută. Iar vorbirea este şi ea un mijloc rece. roluri şi funcţii mass-media şi efectele produse asupra publicului. Dar nu acesta este obiectivul prezentării noastre. inserturi revendicând realităţi diferite din acelaşi timp invocat-rememorare sau dintr-un timp actual) clasificarea operată de M. înţelegând solicitarea mai multor simţuri sau doar a unuia singur conferă natura „definiţiei” mijlocului de comunicare. Definiţia înaltă caracterizează starea în care eşti bine alimentat cu date (informaţii). ulterior. modelele culturale surclasează contextual. tipologie. mijloacele calde nu lasă atât de mult de umplut sau completat pe seama receptorilor. a radioului şi a televiziunii. provocând realitatea culturală şi generând noi direcţii de afirmare6. Telefonul este un mijloc rece. Media – context şi contextualitate Rămânem la intenţia de configurare a unei istorii succinte a presei scrise. o definiţie înaltă. cele reci necesită o participare mare şi un grad ridicat de completare din partea receptorilor”. McLuhan ar putea fi reconsiderată. O fotografie posedă. Dintre procesele de contextualitate care sunt necesare în etapizarea fenomenelor din evoluţia presei trei sunt indispensabile formulării mesajului mediatic: ▪ ▪ ▪ contextul spaţial – mesajul emis ia sens în raport cu locul ocupat de actanţi şi de contextul temporal – mesajul emis anterior contribuie la înţelegerea sensului mesajului contextul cultural de referinţă la norme şi reguli colective – în formularea mesajului se determinările spaţiale. McLuhan afirmă: „Un mijloc cald este cel care extinde un singur simţ. Spre deosebire de acestea. dându-i o definiţie înaltă. fiind nevoie ca restul să-l completeze cel care ascultă. respectă normele existente sau asupra cărora se convine de comun acord în momentul emiterii mesajului. „povestiri în ramă”. mijloacele calde pretind o participare scăzută (. contexte determinante. pur şi simplu pentru că oferă extrem de puţină informaţie vizuală. contextul cultural impune modele. Gradul de participare la receptarea mesajului. efecte sonore şi vizuale.Explicitându-şi clasificarea. Din perspectiva emisiunilor radiofonice sau televizate complexe (axate pe eseuri. pentru că se oferă foarte puţin.

de a crea „omul nou”. „a patra putere în stat” încă de la începutul secolului al XIX-lea. Rolurile mass-media diferă în funcţie de mediul politic în care se produc: ▪ ▪ ▪ regimul autoritar – informarea şi divertismentul pot fi subversive şi. deci. presa este regimul comunist – presa este în slujba propagandei în interiorul şi în afara ţării şi are regimul liberal – reglementat de articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor cenzurată. adoptată în 1948: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi a exprimării. a stimula grupurilor şi având şi un rol politic important. tradiţionale şi a altora noi. cea legislativă şi cea judecătorească. contribuind la adâncirea conştiinţei de sine a transmiterea culturii. să convingă”7. toate celelalte funcţii pot fi 9 . Formulăm astfel un răspuns standard la întrebarea. a cataliza starea afectivă. A fost numită. considerând un factor de coeziune a promovarea consumului.Funcţiile esenţiale ale mass-media Apărută ca necesitate de informare dinspre păturile suprapuse spre păturile de jos şi invers. rol de a populariza idei noi. difuzarea unor norme destinatarului produsului mediatic. să îşi asume responsabilitatea faţă de aceste grupuri. ▪ regimul de „responsabilitate socială” – presa ar trebui să răspundă nevoilor tuturor grupurilor sociale. de a selecta evenimentele şi de a le prezenta. Ţinta informării este de a convinge şi uneori de a distra. Alături de şcoală. Mass-media sunt etatizate. rolul de a îndoctrina masele. guvernanţii). de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”. ▪ ▪ ▪ tribună de dezbatere a problemelor din societate. care sunt funcţiile presei: „Să informeze. în Marea Britanie. emoţiile. precum şi libertatea de a căuta. Omului a ONU. să distreze. după puterea executivă. presa vehiculând publicitate informează şi stimulează consumul stimularea distracţiei. acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară. şi concurenţa. divertismentul fiind necesar pentru „a stinge” tensiunile. presa are rolul de a asigura corpusul minim de cunoştinţe despre lume şi viaţă. mai ales prin popularizarea ştiinţei. Viaţa fiind un spectacol. presa îşi manifestă funcţia sa esenţială: de a informa. ▪ ▪ prezentarea unei imagini despre lume.8 Claude-Jean Bertrand dentifică şase funcţii ale mass-media9: ▪ supravegherea mediului înconjurător (înţelegând şi societatea.

întâmpinând astfel orizontul de aşteptare al unui public divers şi exercitând funcţii diferite: „L’Ami du roi” era imaginea informaţiilor transmise de la Curte. mitologizare 4. identitate 3. În Franţa sfârşitului de secol XVIII. educaţie 10 . ecou Leo THAZER (1982) 1. divertisment Roland CAYROL (1961) 1. astfel fiind receptate cu uşurinţă şi plăcere informaţiile cele mai diverse. divertisment 7. După exemplul „Journal de Savants” (1665) condus de Colbert va apare „Psilosophical Transactios” editat de Societatea Regală din Londra. informare 2. 46-47) Marian Petcu oferă imaginea unui tablou comparativ al funcţiilor mass-media10: Fucţiile mass-media Tablou comparativ Charles WRIGHT (1960) 1. focus 4. 31 de jurnale. instrument de identificare şi apartenenţă socială 7.camuflate de imaginea divertismentului. transmitere culturală 4. exprimare a opiniilor 3. socializare 2. ideologică B. ampli 3. supraveghere 2. informare 6. psihoterapeutică 6. compensare 5. antenă 2. CATHELAT. Dacia. divertisment 5. corelare 3. Tot în Franţa după apariţia „L’Ami du roi” este editat „L’Ami du peuple”. În volumele „Sociologia mass-media” (Ed. 2002. în 1799. Presa fiind generalistă sau specializată poate evidenţia o parte sau toate cele şase funcţii. „L’Ami du peuple” găzduia opiniile şi cerinţele maselor mari de cititori. A. datorită suprimării jurnalelor (în 1797. 35 de jurnale) s-a simţit nevoia salvării de la „tăcere” prin impulsionarea presei de provincie. economică şi de organizare socială 4. CADET (1976) 1. p. Într-o istorie a presei exercitarea uneia sau alteia dintre acestea poate explica apariţia sau dispariţia ziarelor. prismă 5.

am concluziona că acestea ar putea fi: a informa. divertisment şi mobilizare B. divertisment Denis McQUAIL (1978) A. evaziune 2. integrare în societate 4. coeziune socială 3. ocupaţie.Michel MATHIEN (1992) 1. Vom înţelege viaţa lungă a unui ziar ca Times înfiinţat la 1 ianuarie 1788 de John Walter. a educa. asigurare a continuităţii 4. pentru indivizi 1. recreere 7. recreere 3. purificare Franics BALLE (1988) 1. a delecta. 11 . interpretare 3. divertisment Multitudinea mass-media. în intenţia de a le evidenţia pe cele mai des reperate de către publicul destinatar. purificare sufletească Mihai COMAN (1999) 1. ca şi destinul de excepţie al Agenţiei Reuter. depozitare a actualităţii 5. înfiinţată la Londra în octombrie 1851 de către Justins Reuter. informare 2. ascultării sau privirii produselor mediatice. Alegerea sursei de informaţie este un act democratic. informare 2. de „legătură” 4. corelare 3. ghid al actualităţii 6. implicit. care va motiva „plăcerea” lecturii. impunerea altora în plan naţional şi internaţional şi va fi argument pentru primatul pe piaţa media. ziar emblematic pentru presa modernă şi apariţia primei agenţii de presă Haves. Este ca un al doilea nivel de acţiune. presa fiind astfel considerată un garant al democraţiei. culturalizare 5. mentalităţi. difuzarea simultană a ziarelor cu acelaşi profil sau a emisiunilor informative radiofonice sau televizate au oferit posibilitatea ca publicul să aleagă în conformitate cu orizontul de aşteptare. inserţie socială 2. radiouri sau televiziuni. O funcţie însă acţionează a priori fără a fi urmărită intenţionat. diversitatea formelor jurnalistice. pregătirea profesională. informare 2. pentru societate: 1. distribuire a cunoştinţelor 4. fondată de Charles Auguste Haves în 1835. Opţiunea publicului clasează mass-media într-un proces de audienţă care va motiva mai apoi supravieţuirea sau dispariţia unor ziare. Schematizând funcţiile mass-media. stabilire a identităţii personale 3.

redactorilor ziarului World originalitate. de trăsăturile de personalitate şi de aspiraţiile proprii. Doar câteva exemple: ▪ ▪ ▪ ▪ prima agenţie de presă Haves poartă numele fondatorului Charles Auguste Haves. Jean Stoetzel nominaliza pe lângă funcţia centrală de a informa şi funcţia „recreativă şi de divertisment” şi pe cea „psihoterapeutică” (un mod de eliberare de emoţii refulate)11.Este funcţia de evaziune. au fost iniţiatorii sau performerii unor forme jurnalistice. de competenţa sa culturală şi informativă. de „debouché”. metalice. cititorul. Istoria presei. oricum pasionaţi care au creat ziare. transferă refulările sale personajelor create de presă. Un complex de determinanţi care motivează atitudinile pro şi contra funcţiei presei de evadare dintr-un cotidian cu imperfecţiuni într-o lume „ireală”. într-o percepţie comparativă a ceea ce a fost şi ceea ce se doreşte a se prefigura. politică şi culturală a epocii. chiar şi în datele ei esenţiale surprinde acest mod de trăire a realităţii propuse. un model în presa vremii şi în literatura lumii. „Evadarea” văzută ca psihoterapie poate avea un impact pozitiv sau negativ. Numele său va telegraful optic – este inventat de Morse. ştiindu-se că funcţionează de la începuturile ei triada: realitatea obiectivă. observaţia delicată. Cum produsul mediatic este creaţia unor emiţători (persoane sau trusturi). denominate MORSE. o participare „imaginativă” la o lume „fabricată”. funcţie de universul „re-creat” de destinatar. grad de atractivitate va fi 12 . amiabilitatea. ▪ ▪ Marconi Gugliermo va concepe primul telegraf fără fir şi va fi considerat părintele Joseph Pulitzer. Astfel destinatarul. simţul umorului. iar semnalele transmise la distanţă sunt în secolul al XVIII-lea Richard Steele şi Joseph Addison impun prin ziarul „The deveni generic pentru „Era Gutenberg”. Gutenberg inventează tiparul cu litere mobile. Presa – „istoria” unor nume-simbol Investigarea presei din perspectivă diacronică şi sincronică presupune analiza cu precădere a produsului mediatic şi a implicaţiilor lui în viaţa socială. ironia blajină. istoria presei se constituie şi din numele unor mari întreprinzători şi jurnalişti. realitatea subiectivă. Spectator” (1711) un arhetip: Sir Roger de Coverley este idealul uman. de „refulare”. publicistul care avea ca deviză „acurateţe şi concizie” şi care cerea radioului. izolate în matriţe. reprezentând toleranţa. uită de imperfecţiunile vieţii cotidiene. radioascultătorul sau telespectatorul se eliberează de tensiuni. invenţii tehnice. realitatea jurnalistică. personalitate.

Ele au însemnat şi o modalitate elegantă de evitare a cenzurii. Va fi primul roman-foileton publicat în presă. defineşte profesionistul în jurnalism ca pe un pasionat cu vocaţie şi cu o cultură temeinică. Un procedeu literar care se naşte în câmpul presei este crearea unui personaj simbol pentru idealul uman care să comenteze realităţile vremii. George Sand. Genuri de frontieră ca reportajul literar. publicând sau difuzând la radio şi televiziune creaţiile care îi vor impune pe scriitori drept jurnalişti. susţinând cu bani această iniţiativă. Romanele lui Camil Petrescu au ca eroi ziarişti. Problemele de etică jurnalistică. Numele său va fi dat premiului anual decernat celor mai remarcabile lucrări de publicistică din SUA. V. Louis Post-Dispatch”). cum gazetăria revendică literatura. Formula satirică a pamfletului agresiv are ca etalon pe Tudor Arghezi. Modele culturale şi genuri „de frontieră” Presa va fi sensibilă la modelele culturale. înseamnă că literatura revendică gazetăria. Zola vor publica în presă. facultatea îşi deschidea porţile pentru primii studenţi.cel care va crea Facultatea de ziaristică de la Universitatea Columbia. Nucleul conflictual şi problematic se regăseşte în domeniul presei. Daniel Defoe publică în The Daily Post în 1719 romanul său „Robinson Crusoe”. tableta vor fi impuse de scriitori-jurnalişti. Balzac. o formă de rezistenţă prin cultură. Richard Steele şi Joseph Addison îl impun pe „Sir Roger de Coverley”. Asachi şi Gazeta de Transilvania (12 martie 1838) editată de George Bariţiu. precum căsnicia nu se învaţă la cursuri (declaraţie în „St. Albina românească ( 1 iunie 1829. El îi avea ca precursori ai genului pe Eminescu. Apar Curierul românesc (Bucureşti. Le va promova. Aceste nume sunt simbol şi devin repere într-o istorie a presei. Anton Bacalbaşa. Când numele scriitorului trimite la configurarea unui domeniu de investigaţie jurnalistică. pamfletul. Hugo. Voltaire va lupta pentru libertatea presei şi va face el însuşi presă. iar tabletele lui George Călinescu sunt aşteptate în epocă nu doar de oamenii de cultură. La un an de la moartea sa (1911). 8 aprilie 1829) sub îngrijirea lui Ion Heliade Rădulescu. Convins fiind că ziaristica. Caragiale. Reportajul literar va fi impus de Geo Bogza. fundamentele presei noastre vor fi ziarele susţinute de scriitori şi oameni de cultură. ci de un public larg. Iaşi) condusă de Gh. Promotorii genurilor de frontieră sunt scriitorii jurnalişti. Eugène Sue. 13 . În spaţiul românesc. devenind generic. Doi scriitori. avid de comentarii „scurtissime” marcate de potenţialitate. viaţa ziarelor în ansamblu vor fi tot atâtea motive de dialog susţinut între eroii romanelor sale.

fie pentru a preîntâmpina mişcări care ar fi contravenit politicii de conducere. Este un mod de investigare a istoriei presei din perspectiva decidenţilor conştienţi de valoarea de impact a unei ştiri citită din curiozitate şi de decidenţi şi de publicul larg. noutate şi inedit în formă şi fond. De la efemeride la foi volante şi almanahuri A scrie o istorie a presei este o necesitate cu dublu scop: recuperarea unui timp cultural.Este cazul operei lui Geo Bogza.. cu o efervescentă prezenţă în viaţa comunităţii şi cu un viitor reclamat de multitudinea mass-media – oglindă pentru triada ieri-azi-mâine. servind cerinţei imediate: promptitudinea informării. conciziunea informaţiei. Regman a definit-o „o ştiinţă şi o morală a pământului: geobogzia”. pe care C. la nivelul grupurilor mari sau ale elitelor. actele importante spre a fi cunoscute şi spre a obţine adeziunea maselor. În aceeaşi măsură erau interesaţi de ceea ce se întâmplă în societate. de sus în jos şi de jos în sus. pentru a formula decizii. a publicului destinatar şi a modelelor culturale implicate în viaţa presei. a funcţiilor. Se simţea nevoia transmiterii. dar şi a stocării de informaţie. desene rudimentare rupestre. Nevoia de istorie a presei se revendică din nevoia primă a apariţiei presei: informarea – nevoie elementară de comunicare cu dublu sens.H. fie în întâmpinarea orizontului lor de aşteptare. de la primele manifestări de gen la formele complexe. Sinteza celor două perspective oferă o imagine diacronică a presei şi presupune argumentarea prin modele şi formule jurnalistice. atunci când apar primele inscripţii. 14 . Pictogramele standardizate au servit ideii de cucerire a distanţelor şi a timpului. Este o istorie cu o bogată tradiţie. triunghi energetic pentru discursul jurnalistic. Începuturi Nevoia de a comunica informaţii s-a manifestat „vizual” în jurul anului 4000 I. cărora li s-au asociat semnificaţii. Suportul pentru stocarea informaţiei era la fel de important ca şi sistemul de grife sau alfabetul. Întreprinzători şi oamenii de cultură au susţinut apariţia foilor sau gazetelor. sincretice de astăzi şi reaşezarea evenimentelor socio-culturale pe epoci definite prin evidenţierea anumitor paradigme. Sunt doar câteva repere dintr-o istorie a presei privită din perspectiva tipologiei. Conducătorii din orice epocă sunt datori să transmită către electorat (înţelegem public) deciziile.

Se scria cu pensulă şi cerneală roşie şi neagră. Evidenţiate fiind obiectivele presei în general. În timpul dinastiei Han în China s-a publicat primul buletin informativ. Dar istoria se reconstituia din aceste „efemeride”. în anul 800 D. 2003) suprinde obiectivele esenţiale ale presei. Ti bao este precursorul buletinului oficial cunoscut astăzi. sub forma unei cărţi.H. să le urmărim în formele manifestate în antichitate. Şi afişele evreieşti susţin aceeaşi idee a consemnării în mod regulat. zilnic a celor mai importante evenimente din viaţa comunităţii.Cu 2500 de ani I. apoi săptămânal începând cu 1361 şi cotidian din 1830” (p. definiţia dată zairului de către Jacques Pierre Brissot şi comentată de Gabriel Thoveron în volumul „Istoria mijloacelor de comunicare” (institutul European. Mayaşilor li se datorează ideea de „carte”. Pierre Albert în a sa apreciată „Istoria presei” (apărută şi în traducere în româneşte la Institutul European în anul 2002) precizează că la curtea din Pekin „încă de la sfârşitul secolului al IX-lea” apare „un jurnal. când maurii au ocupat Spania. având rolul de coperţi.12 Hârtia a fost inventată de chinezi. 15 . În prospectul „Patriotul francez” menţiona: „trebuie «să instruiască » [în sensul de a informa. Prin numele ce li s-a dat ele sunt mărturia unei trăsături esenţiale a presei: efemeritatea (ceea ce astăzi este prezentat ca eveniment important. acoperite cu cerneală şi apoi presată pe hârtie. Se numea Ti bao (Ti pao) şi cuprindea decrete şi dispoziţii imperiale. Kin Pau. peste câteva zile va fi doar detaliu al unei istorii). egiptenii au descoperit că papirusul poate fi folosit pentru inscripţionarea textelor. S-a răspândit în Europa creştină. De altfel. Fâşiile erau pliate pentru a putea fi mai uşor folosite. „Diamond Sutra”. Longevitatea este apanajul publicaţiei de interes sau susţinută de conducători.H.12 În Grecia erau apreciate efemeridele. Mayaşii foloseau fâşii lungi de scoarţă de pe ficuşi. ceea ce implică difuzarea şi analiza ştirilor] pe toţi francezii [obiectivul urmărit este aşadar acela de a se adresa unui public cât mai larg] fără încetare [ceea ce implică periodicitate] cât mai ieftin [ceea ce va determina în curând necesitatea de a recurge la surse indirecte de finanţare. prelucrate în apă şi presate pentru a avea uniformitate. Lungimea lor era impresionantă: şase metri. publicitate sau alte ajutoare] şi într-un mod care să nu-i obosească [ceea ce implică diversitatea conţinutului]. prima şi ultima pagină fiind din lemn. Caracteristicile presei au fost evidenţiate chiar din perioada de „preistorie” a presei. 30). a fost scrisă folosindu-se o placă de lemn pe care s-au încrustat literele inversate. apoi lunar. Prima carte tipărită se datorează tot chinezilor. În Babilon şi în Egipt se redactau cronici care consemnau evenimentele „jour par jour”.

nouvellistes în Franţa. retransmiterea care favorizează de cele mai multe ori omisiunile sau distorsionarea sensului. satisfacerea gustului publicului cititor şi prin redactarea de ştiri care să delecteze.. despre erau difuzate în afara Romei. Aceste „anale ale pontifilor” (cunoscute şi sub numele de Annales maximi. Acta diurna erau supuse „à la censure du puvoir”14. scribi specializaţi. Specializarea celor ce redactează ştirile. Evul mediu va consemna în istoria presei Cronica orală şi pe cei ce au fost numiţi de Eugène Dubief : „des journalistes sans journal”. care prin tehnica redactării şi prin acurateţea cuprindeau ştiri despre viaţa forumului. de a primi plata pentru serviciul oferit. prin presă. prezentarea contextului evenimenţial. persuasiv în momentul emiterii şi cu efect în timp scurt. calamităţi. intenţia declarată fiind de a trezi interesul. dar şi informaţii despre spectacole.. sinteză a dezbaterilor din for. necesară fiind multiplicarea informaţiei. Marele Pontif păstra în locuinţa sa înscrisuri despre evenimentele importante notate cronologic pe tabule. Roma sub Cezar va impune Acta diurna. altfel spus cotidianul cu evenimentele sociale şi faptul divers. antichitate” Eugène Dubief13 ca şi alţi istorici ai presei (Du Cange.. momentul este notabil din mai multe considerente care fac trimitere la obiectivele presei: ▪ ▪ ▪ ▪ erau redactate de actuari. Annales Pontificum) erau dublate de Acta senatus .„Un fel de jurnalism” – acta „file de . Oralitatea discursului lor le va permite să transmită nu doar ştiri. informaţii neverificate sau chiar bârfe. ci şi zvonuri.. 16 . Verba volant. Cea mai ieftină difuzare este cea orală. ca şi difuzarea în spaţiu cât mai larg sunt tot atâtea atribute ale unei prese viabile. Circulaţia orală a informaţiei are un impact imediat. Trubadurii de atunci aveau corespondent în planul presei pe nouvellanti în Italia. Le Clerc) susţin că în vechea Romă s-a scris „un fel de jurnalism”. constituind astfel un mod de cunoaştere a societăţii romane Eugène Dubief menţionează şi aspectul reperabil în întreaga istorie a presei că aceste discursului ştirilor se anunţau veritabili jurnalişti.

. Zeitungen (Germania). 17 . Novelle a mano în Italia.15 Nevoia de divertisment.. cunoscute sub numele de Ocazionale. Verba volant – scripta. conţinutul divers (de la evenimente importante la sărbători şi la faptul divers regăsit într-un avvisi).8 sau 16 pagini). News-letters în Anglia. Ştirile manuscris circulă astfel două secole satisfăcând nevoia de informare a două mari categorii de destinatari: nobilimea şi comercianţii. aspectul estetic (ilustrări cu gravuri pe lemn).. difuzarea aleatorie în funcţie de evenimentele derulate şi care meritau a fi comentate în solicitarea lor în mod constant de către familiile nobiliare care doreau să fie informate. Veneţia va fi emblematică pentru ceea ce istoria presei va reţine cu numele de avvisi. Foile volante imprimate vor fi vândute în librării sau prin intermediul comercianţilor ambulanţi şi vor fi căutate în epocă datorită: ▪ ▪ ▪ formei (caiete mici cu 4. Există colecţii ale acestor foi manuscris la marile biblioteci din lume (Biblioteca Universităţii din Leipzig. de delectare prin lecturarea unor informaţii despre fapte diverse va impune crearea în paralel a foilor cu caracter popular: Canards şi Les libelles sunt forme jurnalistice în care predomină zvonurile (canard-zvon) şi pamfletul (libelele erau plancarde cântece). foile volante. pentru că va deveni centrul de distribuire a acestor relatări manuscrise.volant: foile volante Coexistenţa foilor manuscris şi a tiparului va fi sorgintea unui alt mijloc de transmitere a informaţiilor: foile volante imprimate. Occasionnels (Franţa).. Biblioteca Naţională din Viena) şi care atestă poate cea mai importantă contribuţie a acestora la istoria presei: informaţii din întreaga Europă constituie azi sursă de cercetare pentru istoria bătrânului continent. Valoarea lor le va asigura o existenţă de aproximativ două secole şi va consta în: ▪ ▪ ▪ caracterul informativ al foii care impune selectarea noutăţilor din viaţa comunităţilor. Aşa au apărut Nouvelles à la main în Franţa. Gazzetas sau Corantas (Italia).Scripta manet S-a simţit nevoia scrierii acestor „nouvelles” povestite de „nouvellistes”. Ei „rostuiau” „preţul” vremii şi doreau o privire comparatistă în spaţiul de manifestare.. Krant (Olanda).

Ele îşi vor continua destinul jurnalistic. este cazul publicaţiilor populare de largă răspândire.Viaţa tumultoasă din timpul Reformei şi a Contrareformei va alimenta polemicile religioase şi politice. alături de cenzura ecleziastică tradiţională. a unor scrieri care să continuie tradiţia consemnărilor zilnice (povestirile istorice) şi a tipăriturilor de natură a produce plăcerea lecturii prin delectare (divertisment). Aceste forme de tranziţie vor demonstra necesitatea realizării unor publicaţii – sinteză (almanahul se realizează anual şi apare la date fixe). Este epoca în care elementele esenţiale ale discursului jurnalistic. Se aştepta însă „Era Gutenberg”. notele de pamflet. fiind nucleu pentru „formele de tranziţie”: almanahurile. ca şi obiectivele şi funcţiile presei sunt definite . şi cenzura politică. povestirile istorice şi publicaţiile populare. o formă primară de presă de atitudine. „Forme de tranziţie” Apariţia tiparului în secolul al XV-lea nu va anula importanţa acestor foi manuscris. explozie internaţională datorată folosirii tiparului. cu adresabilitate mare şi de cod slab pentru a asigura accesibilitatea mesajului. 18 . Importanţa lor a constat în exerciţiul jurnalistic din notele satirice. Aceste ştiri tip zvon şi libela vor fi aspru criticate şi se va instaura.

Eugène . 2002. 50 11 vezi în detaliu: De fleur. Paris. Cluj Napoca.Note McLuhan. Pierre: Mass media. Polirom. Dacia. pp. p. Ed. 1997 4 McLuhan. 1 7 Sorlin. Institutul European. 1999. Hachette 14 idem. p. Melvin L. p. M. Sociologia mass-media. Polirom. pp. Bucureşti. Politică.Mass media sau mediul invizibil. Dubief şi Jean Noel Jeanneney O istorie a mijloacelor de comunicare. Dacia. . p. cap.Ed. cit. 30-33 12 Bibliografia indicată pentru întregul curs cuprinde amănunte semnificative pentru această primă perioadă a istoriei presei 13 Dubief. op. 8 3 vezi şi E. Sandra. 1997. Comunicare simbolică. 1999. Nemira. p. McLuhan 6 Pentru tabloul complet al contextelor constitutive vezi A. 2002. Ed. 45 8 vezi pe larg Bertrand. Claude-Jean: O introducere în presa scrisă şi vorbită. pp. Paris. Ed. 2003. Les sciènces de l’information et la communication. Marian. 12-13 2 1 19 . Polirom . 168-169 Dubief. Şi Ball. Paris. 2 9 idem. 2002. Pierre: Istoria presei. Mucchielli. Ed. Marshall: Galaxia Gutenberg. Ed. Vasile Dâncu. Arhitectura discursului publicitar. pp. Cluj Napoca. Marian Petcu. cap. Institutul European.Le journalisme. p. 5 15 Albert. 2001. Marian – Sociologie mass-media. cap. Bucureşti. Hachette superior. 1998. 77 ca şi comentariile explicative asupra operei lui M. Cluj Napoca. Dacia.Rokeach. 8 5 Petcu. 36-39 10 Petcu. Eugen: Le journalisme. Hachelte. Teorii ale comunicării de masă. 1975. 3.

În anul 868. ca domeniu social abundă în date prezentate diacronic şi în nume de referinţă. ca revoluţie tehnică în dezvoltarea fenomenului cultural în general. tiraje mari şi difuzare promptă – argumentele unei prese viabile. După o clasificare statuată de Herbert M. Condiţiile politice şi economice. au vrai sens du mot. era nevoie de un context social care să permită „explozia” şi „răspândirea” în întreaga lume a efectelor invenţiilor indispensabile procesului de dezvoltare a presei. „preistorie” a jurnalismului la era scrierii fonetice reprezentată de galaxia Gutenberg a fost o „istorie lungă”. Tot un chinez a inventat primul aparat de tipărit mobil. socotită cea mai veche tipăritură3. mişcarea Reformei. pe care şi noi am urmărit-o într-un excurs sintetic. Dang Chien a publicat o carte. se numea Pi Sheng şi întâmplarea fericită pentru istoria 20 . Hârtia este o invenţie chinezească. Dubief: „c’est l’imprimerie qui. umanismul. Este o istorie structurală. al cărui obiectiv esenţial este surprinderea caracteristicilor presei. era electronică (în care se înscrie galaxia Marconi). Se realizaseră acumulări succesive. a fait le journalisme”1. Scurtă privire asupra „preistoriei” tiparului Începutul presei în sensul modern al termenului este legat de apariţia tiparului. A fost cea care a generat formele primare ale jurnalismului şi a susţinut apariţia simultană a modalităţilor din ce în ce mai diversificate ale presei.Fenomenul Gutenberg PRESA – o istorie structurală Nevoia de informare s-a dovedit a fi o constantă de-a lungul întregii vieţi sociale. care prin transfer de semnificaţii vor denomina fenomene cu impact major asupra evoluţiei presei. se remarcaseră precursori în tehnica tipografică. Graţie tipografilor şi sistemelor de difuzare (poşta) ziarelor li se va asigura apariţia cotidiană. transmisă de către arabi. Cum istoria. catalizator pentru informare deopotrivă pentru public şi pentru „producătorii” mesajului mediatic. Luhan primelor două ere (prealfabetică şi scrierea fonetică) le succede o a treia. „industria sa dezvoltându-se în Europa dinspre Sicilia şi Spania Musulmană”2. De la comunicarea orală. Este şi concluzia istoricului E. dominante pentru fenomenul privit în general şi cu particularităţile specifice epocii de referinţă. de secole marcată de aceeaşi curiozitate. curent cultural-ştiinţific de formulă enciclopedică vor crea contextul afirmării tiparului. incursiunea noastră în istoria presei se va opri cu precădere asupra datelor esenţiale şi a numelorsimbol.

Viaţa sa va fi tumultoasă.n. Japonia şi Coreea cunoşteau încă din secolul XI-XII literele mobile din lut ars. evenimentelor. lemn şi mai târziu din metal. zis (s.presei se petrece în jurul jurul anului 1045. care va ajuta la consemnarea cu fidelitate a datelor. pentru că nu avea suficienţi bani. Gabriel Thoveron. într-un cuvânt. 21 . „POVESTEA” UNUI NUME Numele lui John Genfleisch Gutenberg va deveni nume-simbol pentru o întreagă „eră” culturală şi tehnică.. pe malul Rhinului. istoria. Gutenberg a intuit valoarea practică a invenţie sale.. Tudor Nedelcea „Civilizaţia cărţii” (1996). Se ştie că după moartea tatălui se va stabili la Strasbourg şi după ce se va asocia cu Johann Fust. McLuhan. ci cartea apocrifă. atestând obiceiul locului ca familia să împrumute numele casei. De la Gutenberg. Gutenberg va tipări un fragment al „Judecăţii de apoi”. va deschide la Mainz. Va fi fost bucuros însă că invenţia sa. cu procese lungi pentru neplata datoriilor faţă de creditori şi va muri întristat de nedreptăţile vieţii în anul 1468. iar numele său va deveni generic pentru o întreagă eră a scrisului. Gutenberg este un pseudonim. Elisabeth Geck. Nu doar ziarele vor beneficia imediat de tehnica imprimării şi multiplicării. Europa avea nevoie de un inventator şi de mai multe secole pentru a deveni lider de necontestat în domeniul tiparului. ca multe altele legate de numele marilor inventatori. Cel care avea să ofere lumii o invenţie. iar Albert Pierre uimeşte prin afirmaţia inedită: „Guttenberg creează la Strasbourg (s. „Tiparul” de Horia Matei (1964). o lucrare interzisă de biserică. iar numele se pare că este al casei în care a locuit familia sa.” cum o va numi M. O enigmă. nu va fi reţinut de posteritate cu data naşterii sale: 1394 sau 1399? Locul de origine este Mainz. şi nu oricare. Cităm doar câteva titluri: „Universul cărţilor” de Albert Flocon (1976). tipărind ceea ce incită curiozitatea şi înseamnă noutatea (chiar dacă sfidează o rigoare). în această discuţie. în a sa „Istorie a mijloacelor de comunicare” are. ca şi al străzii. în 1450 primul atelier tipografic.era scrierii fonetice-galaxia Gutenberg.. Lucrări de referinţă în domeniu prezintă detalii semnificative pentru începuturile tiparului în lume.) şi apoi la Mainz maşina de tipărit[…]”5. „Gutenberg şi arta tiparului” (1974). ci şi cartea.) Gutenberg”4. viaţa însăşi va depinde de această ilustră invenţie. Cum istoria presei în general este istoria unor „poveşti” greu de crezut şi totuşi parcă ştiute. şi istoria vieţii lui Gutenberg este inedită.n. simplă în realitate. a revoluţionat lumea. ce face parte din „Cartea Sibilelor” (în antichitate sibilele erau femeile prezicătoare). o poziţie fără echivoc: „Johaness Gensfleisch.. „.

cel care în 1631 va publica la Paris La Gazette. Valoarea tipografiei va fi reperată imediat şi vor apare curând tipografii în întreaga lume. GAZETA – SENS ŞI SIMBOL De unde vine numele „gazetă” şi cine îl va impune? Etimologia cuvântului trimite la ebraicul „izgad” (după afirmaţia lui Furetière). la italianul „gazza”. „kagiz” (conform investigaţiilor lui Garcin de Tassy). Nu va fi însă doar. Va adapta cerneala.. precum celebrii veneţieni la organizarea de stat au trecut secole.o gazetă. Şi tot atât de adevărat este că pe podurile Veneţiei se vindeau foi d’avissi (gazete manuscris) pe o mică monedă veneţiană de argint numită „gazetta”. Cum sistemul de tipărire rapidă prin multiplicare era pus la punct. Parisul consemnează primul atelier tipografic încă din 1470. Oricare ar fi etimologia. susţinând că a descoperit la British Museum un English Mercurial din 1588. Prioritatea în domeniu. ca şi primatul informaţiei sunt două mari deziderate ale pasionaţilor într-ale jurnalismului. Şi tot el va concepe presa de lemn (combinaţie între marmura – forma imprimată şi platina – masa mobilă. De la curierii marilor oraşe. Se cunoaştea principiul ştampilelor-litere. Condiţiile „exploziei” informaţionale gazetăreşti erau create. valabile şi azi.. Pierre Schoeffer îl va ajuta la alcătuirea aliajului. Acesta va dezvolta un serviciu internaţional. Ca „atmosferă” a gazetăriei.. trebuia folosit sistemul de difuzare. prin transfer de sens: o femeie bârfitoare. Ludovic XI organizează sistemul legăturilor în 1479. istoria presei reţine şi controverse asupra paternităţii primului ziar. iar „Maîtres de poste” sunt consemnaţi de istorie încă din 1506.. Filip cel Frumos dă monopolul poştelor imperiale austriece lui Franz von Tassis. un amestec de plumb. 22 . Gutenberg va inventa multiplicarea literelor prin turnarea lor într-un asemenea aliaj. o altă necesitate a unei lumi în mişcare. În această idee George Chalmers propunea primatul englezesc.Colaboratorul său. gazeta va fi cunoscută ca formă performantă a presei scrise graţie francezului Theophraste Renaudot. bitum şi antimoniu. Iar gazetele nu se lasă aşteptate. Până la 1631. etimonul italian pare adevărat: gazza semnifică o coţofană. Primul ziar. la un etimon persan – „kazed”. folosind cerneala grasă a pictorilor şi va oferi astfel istoriei principiile fundamentale ale tehnicii tiparului. data oficială a unei gazete de excepţie. asamblate printr-un şurub cu pas mare).

Comentarii ample s-au dedicat însă „Gazetei” lui T. cu un deosebit simţ practic şi tentat de controversele vremii. centrul unor activităţi diverse: publicitate (înlesnind cumpărări. Istoria presei reţine aceste date şi aceste nume doar ca simple consemnări. În America anilor 1690 va apare The Publik occurences după modelul englez şi va cunoaşte o înflorire a genului cu Pennsylvania Gazzette. Europa consemnează primele gazete la Strasbourg. Ziarului îi va asocia din 1629 un „Birou de adrese şi intermedieri” denumit „Au Grand Coq”. „La Gazette” va fi supusă controlului statului şi va deveni instrument de culturalizare a puterii. Concluzia imediată este că periodicul devine o realitate şi genurile publicistice se diversifică. Va vrea un dispensar gratuit pentru nevoiaşi şi va organiza conferinţe pe teme diverse. socotindu-le sursă pentru spiritul acid al gazetarului. „Nouvelles ordinaires”. în 1726. T. ca şi în cazul fenomenelor de excepţie. Va urma un lung proces. pentru că aceasta nu a fost doar o gazetă. Dubief consacră însă un alt nume şi un alt spaţiu cultural: Abraham Verhoeve la Anvers publică jurnalul săptămânal „Nieuwe Antwersche Tijdinghe”. nu doar o gazetă! „Un Figaro înainte de Beaumarchais”6 cum îl numea E. Émile Socard susţine în „Le journalism à Troyes” că aici. La Gazette. primul ziar american original. la Amsterdam (1620). Şi tot ca o expresie a orgoliului întâietăţii. care apare în 1631. iar concluzia este persuasivă: „Voilà le vrai journal creé”. La Londra primul current va fi lansat în 1622. medicul Theophraste Renaudot a fost un adevărat „om al timpului său”: spirit pozitivist şi novator. cereri şi oferte) şi birou de plasament filantropic. Gaceda madrileză se va impune din 1661. datorat lui Benjamin Franklin. Facultatea de medicină din Paris va reacţiona 23 . prin 1595. vânzări. oferind posibilitatea realizării confluente a celor două discursuri: publicistic şi literar. Italia va cunoaşte gazetele periodice din 1636 la Florenţa şi din 1640 la Roma. cele mai multe pe teme medicale. America de Sud va reţine numele unor mari tipografi. Renaudot. la Troyes ar fi apărut primul ziar. Cercetarea fudamentală a lui E. Dubief. Universitatea din Paris susţine publicarea unui săptămânal. Contreras. în urma căruia Renaudot va obţine un privilegiu şi un monopol.Mărturia acestuia va fi contestată de M. la Stuttgard şi Praga (1610). La propunerea lui Richelieu. Începutul fusese făcut şi. Watts cinsprezece ani mai târziu. Renaudot va edita un ziar concurent La Gazette. (Pierre Albert va consemna în „Istoria” sa jurnalul lui Verhoeve cu apariţia bilunară). se va extinde în întreaga lume. Argumentele istoricului sunt numerotarea şi datarea jurnalelor.

Succesul fulminant al acestui centru cultural care este La Gazette va motiva şi numărul mare de pagini (va ajunge până la 12). gazeta face suficient dacă împiedică minciuna”. chiar atunci când publică o ştire falsă care i-a fost furnizată drept adevărată.. Renaudot va reuni în jurul Gazetei oamenii de cultură din epocă. deci. pe care o adresez în faţa principilor şi statelor străine: să nu-şi piardă timpul inutil dorind să închidă calea alor mele Nouvelles.. Renaudot.” „Într-o singură privinţă nu voi ceda în faţa nimănui: în cercetarea adevărului. Va fi înlocuit cu „extraordinaires” care vor prezenta evenimentele deosebite ale epocii. Demersurile sale pentru statuarea unei prese moderne vor fi continuitate de descendenţii săi după moartea sa (25 octombrie 1653). decât o singură minciună. Şi încă o dată se vor găsi poate persoane curioase să ştie că în acest timp acel zvon a fost luat drept adevăr.. Nu există.8 De altfel. va publica în timpul Frondei. prefeţele sale scrise de-a lungul vremii rămân până azi texte-sinteză pentru principiile unui jurnalism de analiză şi pentru dificultăţile cu care se confruntă jurnalismul. cu toate acestea.. ci stofa pentru a o alcătui.” „Nu vă ofer aici o Istorie realizată după toate condiţiile cerute pentru a fi perfectă. libele (peste 4000 de mazarinade). al căror negoţ nu a putut niciodată să fie înpiedicat şi care are ceva din natura torentelor care se umflă datorită rezistenţei. să nu le scape corespondenţilor noştri vreuna care să merite să fie corectată la timp.” „Am doar o rugăminte.” 24 . la care.. „Istoria este povestirea lucrurilor întâmplate: numai ziarul le conferă importanţă. Renaudot va practica un jurnalism de analiză şi comentariu într-un supliment lunar. Spirit elevat. nu mă fac garant deoarece este greu ca între cinci sute de ştiri scrise în grabă în medii diferite. O afirmaţie a lui Renaudot a făcut înconjurul lumii şi a fost asimilată ca maximă: „istoria este obligată să spună adevărul.7 Ca formulă distinctă de jurnalism. în special din străinătate îi va asigura longevitate şi susţinerea oficială a Curţii.. creând un adevărat forum de viaţă culturală şi ştiinţifică. Au rămas în memoria istoriei culturale întâlnirile de luni. Preocupărilor pentru publicitate şi filantropie le adaugă şi pe cele financiare.. sub diferite nume (ultimul fiind La Gazette de France) până în veacul XX. înfiinţând o bancă populară. Renaudot crease astfel pârghiile de interes pentru gazeta sa.. survenită în 1653. în consecinţă.. El nu minte.. care capacitau atenţia lumii bune a Parisului veacului al XVII-lea. aceea pe care ziarul a inventat-o cu intenţie şi care îl poate face demn de milă.şi vor începe procese lungi până la moartea sa. iar publicarea în exclusivitate a ştirilor. iar publicaţia va rezista. Relations des nouvelles du monde. trebuie să vă aşteptaţi la mai puţină artă decât naivitate. Până în 1633 T.

întro rochie albă cu broderii din ochi. care ar trebui să fie dificultatea de a scrie povestea săptămânii sau chiar a zilei în care este publicată. în fiecare săptămâna şi înseamnă a aduna. iar La Gazette. limbi şi urechi pe o estradă.„Dacă teama de a displace contemporanilor i-a împiedicat pe autorii buni să se atingă de istoria vremurilor lor. adesea de opoziţie. au antrenat un „război al peniţelor” care dubla războaiele Monarhiei.. ţinuta decentă dar incisivă a discursului publicistic. publicate de francezii exilaţi. «published by authority». responsabilitate. La Londra se va edita în 1665 The Oxford Gazette. Primele cotidiene s-au numit: Pensylvania Magazin şi Boston Gazette. Gazeta în lume Gazeta va deveni o permanenţă în spaţii culturale diferite: va păstra alura. O imagine-simbol pentru ideea de. Celebră prin valoare culturală. alături. atunci când vin curierii. a discursului publicistic. Minciuna dezvăluită. Istoria presei reţine şi acele gazete cunoscute sub numele de Gazettes de Hollande. dar şi ca imagine – simbol este o stampă alegorică aflată în patrimoniul Bibliotecii Naţionale franceze. care-l înfăţişează pe Renaudot stând la masă. ale Republicii şi ale Imperiului francez şi în care presa periodică juca un rol important între libele şi ştirile manuscris. Să amintim câteva asemenea repere într-o scurtă privire. Presa din Statele Unite consemnează ca primă publicaţie cu adevărat originală Pensylvania Gazette. şi asta se întâmplă mereu. şi nu mă înşel dacă spun că cei mai de temut critici nu găsesc demnă de vreo scuză lucrarea care trebuie terminată până la ora patru dimineaţa. Aceste publicaţii. apărute în jurul anilor 1776. 25 . Adăugaţi aici scurtimea timpului pe care nerăbdarea dispoziţie voastre mi-l oferă. ce va deveni The London Gazette. creaţia lui Benjamin Franklin apărută la Philadelphia. a ajusta şi a tipări aceste rânduri. Despre impactul deosebit pe care l-a avut Gazeta sa în epocă stau referirile lui Molière în „Mizantropul” şi ale lui Boileau în „Satire”. Şi astăzi este ziarul oficial britanic.gazetă. principiile . Multe au fost tipărite în Olanda şi au fost numite generic Gazettes de Hollande.. Adevărul şi în spate.”9 Definind ziarul şi principiile jurnalistice. scopul şi se va individualiza prin tehnica jurnalistică şi prin originalitatea scriiturii. Renaudot va pleda pentru profesionalism. respect pentru public şi pentru istoria consumată şi comentată.

Presa devine astfel o veritabilă armă prin puterea ei de a influenţa cititorii. Libelele sunt cerute de cititori. Avantajul. Cântecele. va sesiza capcanele inerente unei profesii supuse tentaţiilor şi influenţelor. iar afirmaţiile marilor 26 . La Londra va apare în 1666 Philosophical transactions. A fi ziarist în „secolul luminilor” Istoria presei reţine pentru această epocă formula lui Jean Noel Jeanneney „conflictul dintre filosofi şi ziarişti”. informarea asupra lucrărilor ştiinţifice apărute în Franţa şi în lume. „un strălucit egal al francezului Journal des savants10 . în 1682. viaţa acestei prese fiind prelungită prin preocupările cotidiene ale lectorilor specializaţi. Apar jurnale specializate: Journal de Médecin. Este un fenomen reperabil încă din „preistoria” presei şi valabil şi azi. care se referau la crime. de a se implica în polemici în care sunt dezvăluite detalii care pot favoriza sau defăima. păstrat până astăzi. Dacă ştirile manuscris au cunoscut o dezvoltare considerabilă în sec al XVI-lea. În toată Europa se vor regăsi publicaţii care au avut ca model Journal des savantes. Această presă specializată va fi locul de tezaurizare a opiniilor reprezentanţilor „secolului luminilor”. de a susţine puncte de vedere. iar la Leipzig Acta eruditorium. fapte supranaturale. ca şi mărturisirea sa că este o idee din „Istoria” lui Weill. incitând spiritul în abordarea cu detaşare a cotidianului stresant. provocând imaginaţia. chiar dacă publicul-ţintă este mai puţin numeros. Dintr-un alt unghi. placardele vor fi contestate şi supuse cenzurii ecleziastice tradiţionale. Presa populară. Este poate nevoia compensatorie ca pe lângă informaţia necesară preocupărilor socio-profesionale şi politice să existe şi ştirile care să delecteze. catastrofe. este că lectorii acestei prese sunt ei înşişi multiplicatori de informaţie culturală. declanşând defulări. apărut în 1665 sub patronajul lui Colbert va avea o viaţă impresionat de lungă: şi azi apare sub patronajul Academiei de Ştiinţe şi cu acelaşi scop. ca şi presa informativă. presa culturală Presa informativă este dublată de presa culturală sau de presa de factură populară. Journal de Savants. acestea nu au împietat difuzarea ştirilor tip zvon (cea mai veche în Franţa datează din 1529). Journal du Commerce. Ziarele cu tentă culturală şi intenţia de informare culturală vor fi receptate cu aceeaşi aviditate. Disputa dintre filosofi şi ziarişti va atrage atenţia aupra naturii discursului jurnalistic veritabil.

Acuzarea faptului că lectorul de ziar poate să nu aibă o cultură generală sau de specialitate şi că mesajul jurnalistic poate fi înţeles fără dificultate. Diderot este mai incisiv pe această temă în a sa „Enciclopedie”: „Toate aceste hârtii sunt hrana ignoranţilor. fără reflecţii filosofice.n. Climatul politic şi social a generat o creştere semnificativă 27 . plaga şi dezgustul celor care muncesc”. fără a fi în stare să scrie zece pagini despre un subiect de literatură sau de filosofie. Citindu-le. i s-a spus: „Profesia de ziarist este demnă de acum înainte de a fi exercitată de cele mai luminoase spirite”12. acestea fiind apanajul stilului publicistic. în 1775. va încuraja pe autorii apreciatului Journal des Theatres. (s. Ar fi o întrebare: dacă ziarul nu va putea fi înţeles fără dificultate. Target va deveni academician şi.filosofi vor genera reflecţii asupra condiţiei ziaristului . „Quoi de nouveau”? Noutăţi în formă şi fond în presa sec.n. Nu credem că Montesquieu ignora cu bună ştiinţă formularea succintă în evidenţierea ideilor. formulat în stil accesibil şi lectorului cu o pregătire medie. faţă de ziarişti. care va fi destinul cărţii? Voltaire va adopta o poziţie mult mai tranşantă: va lupta pentru libertatea cuvântului. prin personalitatea magistratului şi publicistului Target se va schimba optica asupra condiţiei ziaristului.) sursa celor care vor să vorbească şi să judece fără să citească (s. la ieşirea din colegiu. fără „încifrări”. se crede în stare de a anunţa. Montesquieu în ale sale „Scrisori persane” nota: „Există un soi de tipărituri pe care nu îl cunoaştem în Persia. jurnalul său. unde ziariştii nu au pregătirea profesională de specialitate şi nici experienţă în domeniu şi se consideră „reporteri cu temperament”. dar va considera drept „flagel” faptul că: „fiecare şcolar. minţile încete sunt flatate (s. dar nu simplistă. maniera cât mai accesibilă. dar care îmi pare aici foarte la modă. „fără să judece” este îndreptăţită. Este adevărat însă că filosofii iluminişti au manifestat o anume rezervă faţă de valoarea presei. unde vine să judece în forţă pe cei mai mari scriitori şi pe cei mai buni filosofi”11. Dar tot în Franţa.n. eşuând în postura „ziariştilor de circumstanţă”. Este un mare adevăr şi un regretabil aspect chiar al presei zilelor noastre.)” Ar fi de comentat dacă Montesquieu se referă la discursul jurnalistic fără podoabe stilistice. prin subscriere. cum susţine Jean Noel Jeanneney. simplă. în cele mai multe cazuri al presei de provincie.). Atitudinea elitei sociale şi intelectuale din Franţa veacurilor precedente este reperabilă şi astăzi şi motivată prin exigenţa faţă de funcţiile şi scopurile presei veritabile. XVII şi XVIII Secolele XVII şi XVIII se caracterizează prin diversificarea presei ca forme de expresie jurnalistică şi ca tehnică de realizare.

dar şi de temperare în urma cenzurării. Editorialul politic va căpăta forma de eseu moral. pamfletul sunt de reperat în această epocă aflată sub semnul lui Gutenberg. Existenţa în paralel şi în concurenţă a presei informaţionale şi a celei culturale sau de divertisment a creat spaţiu de manifestare ziariştilor şi scriitorilor. în Europa centrală şi meridională evoluţia va fi lentă. o vârstă de tranziţie 1866-1875. şi una de maturitate . reportajul. Climatul de concurenţă va asigura existenţa unor ziare bogate în conţinut. Lise Queffelec în volumul „Le roman-feuilleton français au XIX-e siècle” (Presse Univesitaires de France. O specie de frontieră revendicată şi de presă şi de literatură este romanul foileton. Cele două forme de comunicare converg şi oferă surpriza unui discurs apreciat de un public larg.1875-1914. variate ca formă reflectând viaţa sub toate aspectele ei şi satisfăcând gustul unui public divers. Forma inedită a ştirilor atrage atenţia publicului francez: La Muse historique publică scrisorile săptămânale rimate adresate de Jean Loret protectoarei sale domnişoara de Longueville. specii literare care au apărut sub semnul gazetăriei şi nume mari din cultura lumii se vor regăsi în paginile gazetelor. informaţiile diverse datate şi aşezate cronologic într-o ierarhie a valorii impactului asupra contextului social şi politic sunt tot atâtea argumente pentru presa de informaţie manifestă în această epocă (sec. Presa morală va revendica două nume şi un simbol: Richard Steele şi Joseph Addison şi The spectator şi va pleda pentru echilibru. Evoluţia presei a fost condiţionată însă de particularităţile fiecărei ţări. Şi în Austria presa morală se scrie în tonul celei englezeşti . Va fi un exemplu pentru jurnalismul de reflecţie. Aici însă istoria reţine presa literară a anilor 1773-1775: Des teutsche Merkur a poetului Wieland şi Deutsches Museum. de aceea Anglia va cunoaşte o presă în ascendenţă. 1989) stabileşte trei vârste ale acestuia: vârsta romantică 1836-1866. XVII-XVIII). Scrisori pamflet apar în Public advertiser (1769-172) şi sunt semnate de misteriosul Junius. În timp ce Loret deţine monopolul ştirilor în versuri. promovând simbioza dintre discursul publicistic şi discursul literar . Începuturile însă trimit la veacul al XVIII-lea. 28 . Dezbaterile şi articolele de fond. moderaţie sub aura filosofiei. Romanul foileton. Theophraste Renaudot păstrează monopolul ştirilor în proză. predică sau dialog sub semnătura lui Daniel Defoe în The Review. Franţa va avea momentele de expansiune ale presei. „Specii de frontieră”. Tipic pentru presa de informare axată pe evenimente sau pe lucrările adunărilor este Le Moniteur condus de Panckoucke. la mesele de ceai şi în cafenele”13. din şcoli şi din colegii şi că am adus-o în cluburi şi în saloane. Addison îşi definea astfel contribuţia: „Ambiţia mea va fi să se spună despre mine că am scos filosofia din cabinetele de studii şi din biblioteci.a tirajelor.

The Observator (1791). Revolutions de Paris şi Le journal politique naţional sunt „voci” simultane în Franţa. nici căile noastre ferate. V. Gen controversat. nici măcar magnificul Parlament. Mi-ar fi de ajuns. Hugo sunt doar câteva. va asigura succesul rapid. iar numele celebre care semnau foiletoanele dădeau girul valorii. Istoria literaturii va consemna numele unor mari scriitori care s-au dedicat genului. difuzate cu aceeaşi consecvenţă. romanul-foileton va reţine atenţia şi prin valenţele estetice. „Senzaţionalul”. cheia genului. nu aş alege nici docurile. Jeanneney: „Dacă ar fi să transmit generaţiilor viitoare o dovadă a civilizaţiei engleze din secolul al XIX-lea. pentru a da această dovadă. iar 29 . Evoluţia lui ulterioară va fi nu doar spre cele două tipuri de romane amintite. ▪ diversificarea presei. la fel de citită. Zola. un simplu număr al ziarului Times”14. Cât de important va fi acest ziar. N. Balzac. Este cert că soopopera şi telenovela îl revendică deopotrivă şi se adresează unui public variat. Cum s-a ajuns de la romanele-foileton publicate zilnic în episoade la telenovela de azi. Este doar un aspect al presei. necesar şi el pentru a contura imaginea secolului al XVIII-lea şi a argumenta fuziunea dintre cele două forme de comunicare. arhitectura cu suspence. detectivul creat de Gaboriau. dornic de senzaţional şi drame sentimentale. Lecoq. dar şi prin lejeritatea tramei şi inevitabilele „dulcegării”. Publicul aştepta Le jornal de Debats în anii 1840 pentru a citi „Misterele Parisului” scrise de Eugène Sue.Despre paternitatea genului s-au emis mai multe păreri. Într-o imagine-sinteză a presei secolului al XVIII ar trebui incluse câteva repere: ▪ apariţia unui ziar care va deveni emblematic pentru presa modernă: John Walter. o remarcăm pe cea a lui Pierre Albert: „Daniel Defoe publica son Robinson Crusoe en feuilleton dans The Daily Post en 1719. aflăm din afirmaţia citată de J. Dickens. genuri care succed în linia structurală romanul-foileton vor fi în aceeaşi măsură apreciate sau dezagreate în epoca lor. va fi urmat de Maigret şi Poirot în romanul poliţist de mai târziu. om de afaceri va crea Daily Universal Register (1785). Journal des theatres. nici edificiile noastre publice. ci şi spre presa populară. ▪ imaginea luptei dintre grupări sau imaginea războaielor: L’Ami du peuple şi L’Ami du roi. chiar dacă nu „la vedere” de către snobi. Romanul poliţist şi romanul de aventuri. George Sand. este un alt fel de „mister” al istoriei de gen. c’est le premier roman-feuilleton”. cuprinzând prin titlu şi tematică varii domenii şi asigurând componenta culturală şi educativă a misiunii presei: Journal economique (1759). ziar care va deveni în 1788 Times.

Progresele tehnice sunt notabile Vor impulsiona dezvoltarea presei conferindu-i titlu modern de „putere”: ▪ ▪ ▪ ▪ cerneala de imprimerie pentru presele rapide a fost pusă în practică în 1818 de Lorilleux.. B. sistemul electric al lui Samuel F. secolul care va impune presa modernă. presa provincială va lua amploare şi toate acestea se petrec pe fondul unor procese accentuate de urbanizare. Secolul al XVIII este. 30 . Timpul de expunere a fost de. „La table telegraful aero-optic al lui Claude Chappe bazat pe sistemul semaforului va fi înlocuit de sfârşitul acestui secol. Secolul al XIX–lea . Morse. înglobând întreaga gândire omenească. prima fotografie datează din 1823 şi a fost realizată de Nicéphore Niepce.secolul deplinei afirmări a presei Lamartine scria în 1831 în „Revue Europeenne”: „înainte de carte posibilă de acum înainte este ziarul”. Va continua procesul de diversificare a presei. jurnaliştii vor fi specializaţi.jurnalismul va însemna o forţă imensă. pentru aflarea ştirii de ultimă oră. ▪ diligenţa de poştă va fi înlocuită cu un vagon.paisprezece ore. care trimite un prim mesaj între Washington şi Baltimore. Agenţiile de presă – necesitate şi oportunitate Folosirea telegrafului electric a permis transmiterea ştirilor la distanţă şi a creat premisele apariţiei agenţiilor de presă.. hârtia „de chiffon” va înlocui hârtia „du bois” în jurul anilor 1870. Prima agenţie a fost Agenţia Havas fondată de Charles Auguste Havas în decembrie 1835. ridicare a nivelului cultural al maselor populare. Singura servie”. cu siguranţă. ▪ proclamarea libertăţii presei prin Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 26 august 1789 („Exprimarea liberă a gândului şi opiniilor este unul dintre drepturile cele mai de preţ ale omului”) urmată de limitarea şi apoi instaurarea unei cenzuri excesive. conflictul va crea gustul pentru noutăţi..presa germană consemnează primul cotidian la Leipzig sub numele „Ştiri de ultimă oră asupra problemelor războiului şi lumii”..

Informaţiile despre campaniile din Crimeea şi Italia îi vor asigura notorietatea. Agenţia a fost apreciată în epocă şi după ce a reuşit performanţa de a transmite în timp scurt informaţiile de la Bursa din Londra cu ajutorul porumbeilor călători. Primul acord va fi semnat în 1859 între Havas-WolffReuter. Havas va vinde ştiri şi anunţuri. Ideea de „împărţire a lumii” în zone geografice de unde să fie culese informaţiile a venit în sprijinul asocierii mai multor agenţii. definind astfel o sursă de dezvoltare financiară. Le Petit journal a ştiut să satisfacă gusturile şi curiozitatea unui public cu o cultură scăzută: mai multe generaţii au descoperit bucuria lecturii în coloanele sale”15. Pentru prima dată va fi înfiinţat un cotidian pentru a fi distribuit păturilor populare. 31 . Acestea erau transmise ziarelor sub forma foilor autografe. la New York şase cotidiene se vor asocia în mai 1848 cu scopul de a culege informaţii şi vor crea Associated Press (AP). până la propunerea „taxei pe ştiinţă”. stilul accesibil.Sistemul de culegere a ştirilor se baza pe reţeaua de corespondenţi din Franţa şi din străinătate şi pe primirea de informaţii guvernamentale. presa populară. „Având «curajul de a fi prost». Succesul s-a datorat: ▪ ▪ ▪ ▪ preţului foarte mic. publicul-ţintă numeros şi dispus să cumpere la un preţ mic. formatul – o noutate: 42x30 centimetri. în 1872 li se va alătura Associated Press. Le Petit Journal era vândut la preţul de 5 centime şi apariţia lui la 1 februarie 1863 va constitui un moment important în istoria presei europene. Dincolo de Ocean. a şti bine” şi este de actualitate. prezentarea faptelor diverse. La mijlocul veacului XIX presa engleză va fi cea mai scumpă presă. Prima agenţie care va utiliza telegraful optic în colectarea informaţiilor va fi Agenţia Wolff creată la Berlin în 1849. Bernard Wolff fusese angajat al Agenţiei Havas ca şi Julius Reuter care va înfiinţa în octombrie 1851 la Londra Agenţia Reuter. Noul preţ de vânzare va fi de 1 penny. Deviza lui Charles Auguste Havas va face epocă: „a şti repede. Presa „ieftină” – de la o gazzetta la un cent O caracteristică a secolului al XIX-lea este presa ieftină.

între jurnalismul modern şi jurnalismul popular Radiografierea presei secolului al XIX-lea evidenţiază apariţia unor noi genuri publicistice şi a unor formate noi. În paginile presei de duminică de genul Sunday monitor (1779) sau Observer (1791) vor abunda ilustraţiile. Istoria aşază la loc privilegiat însă New York Times. Presa „ieftină” a cucerit piaţa prin tehnica persuasivă a ilustraţiilor. New York Herald în 1835 şi New York Tribune în 1841 se vor ralia politicii de presă ieftină pentru a creşte vandabilitatea. La mijloc de veac XIX cu un cent cumperi bucuria de a citi ceea ce-ţi doreşti să ştii. Promotorii celor două formule sunt Gordon Bennet şi Joseph Pulitzer. Bennet va pleda pentru reportaje. Primul ziar care a practicat preţul de 2 cenţi. Magazinele ilustrate ca Penny magazin (1832) sau ziarul de caricaturi Punch (1841) vor servi „plăcerii lecturii”. participând curajos la luptele electorale . Chiar şi crearea unor pagini specializate denotă interesul ziariştilor pentru profesionalizarea domeniului. cu informaţii sigure.Scăderea preţului va fi argumentul creşterii audienţei şi pentru presa americană. ziare pentru abonaţi şi ziare vândute la bucată. ziare de tip generalist denotă amploarea „fenomenului Gutenberg”. pentru că el va însemna „ziarul serios”. Joseph Pulitzer va experimenta „journalismul popular al faptelor diverse şi reportajele „umane”. prin comentariile în limbaj accesibil cu adresabilitate către cititorii cu o cultură medie. dar şi formula jurnalismului popular. ziare specializate. Se întâmpla în 1900. Joseph Pulitzer va conduce din 1883 New York World şi va practica preţul de 1 cent. „QUOI DE NOUVEAU?” .locale” 16. reportajele au fost înlocuite de cronici. iar William Randolph Hearst lansează cu 1 cent New York Journal în 1895. prin informaţiile de fapt divers.Secolul al XIX-lea. faptele diverse. New York Herald având un mare impact la public prin promovarea senzaţionalului în informaţiile de fapt divers. o presă de „cod” slab. S-a realizat şi transferul de interes de la informaţia generală la ştirea importantă. Clasificarea lor în ziare populare şi ziare de calitate. Secolul al XIX-lea impune formula jurnalismului modern. crimele (Jack Spintecătorul a adus un tiraj de 2 milioane de exemplare). Pe podurile Veneţiei se vindeau avvisi cu „o gazzetta”. În istorie poveştile se repetă. subiecte confidenţiale fapte diverse şi va angaja corespondenţi în Europa. echivalentul unui penny englez a fost The Sun lansat în 1833 de Day. pe scurt. 32 .

radioul. Lord Northcliffe fondează în 1896 Daily Mail. care va avea de câştigat ca reputaţie şi bani de pe urma conflictelor mondiale. de „aproape de casă”. televiziunea Secolul XX va fi secolul celor două mari războaie în care presa va avea rolul informativ şi va fi supusă unor mari dificultăţi financiare. Numit „Napoleon al presei”. heliogravura şi offset-ul devin indispensabile revistelor ilustrate.Jurnalismul britanic va inova jurnalul popular de ½ penny. Tehnica tipografică cunoaşte noi transformări. au creat simboluri şi au generat „poveşti”. nume şi titluri. Continentalii „se luptau” cu imaginea „de acasă”. ca în orice istorie. va crea numeroase publicaţii şi va acredita ideea că nu este greu să atingi cifre de 1 milion de exemplare profesând „noul jurnalism”. Secolul XX. diferit de cel al presei americane. ierarhizarea valorică şi ordonarea cronologică a celor mai semnificative momente sunt ţintele noastre comunicative. un semestru) ne-am oprit cu precădere asupra momentelor celor mai importante care au revoluţionat tehnica şi stilul. prin privilegiul de a fi „americani” şi erau sprijiniţi în obţinerea informaţiilor. titluri mari şi paginare aerată vor fi argumentele audienţei de excepţie. ceea ce însemna că „ar trebui să ştie!” Presa cotidiană este concurată în continuare de presa de tip magazin şi chiar în structura aceluiaşi ziar informaţia de actualitate este concurată de reportajele romanţate şi paginile de monden. Abordarea celor două tipuri de discurs. cel publicistic şi cel literar. dar şi de cenzură. au impus nume de referinţă. Este cazul presei europene. Selectarea momentelor cruciale din istoria presei s-a făcut cu intenţia de a readuce în planul atenţiei modele 33 . Corespondenţii de război americani reuşeau să se impună prin prestaţia profesională. Graţie belinografului puteau fi transmise la distanţă fotografii. radio sau televiziune? Publicul va decide. Faptul divers şi informaţia mondenă. Prezenţa redactorilor specializaţi este o necesitate şi o condiţie a supravieţuirii ziarelor. Sfârşitul veacului al XIX a însemnat şi pentru presa franceză un „belle époque”. Ziar. unde a practicat formula „noului jurnalism”. Înţelegerea resorturilor funcţionale ale domeniului. * Excursul nostru în istoria presei fiind rezumativ (întrucât şi timpul de abordare este limitat.percepţia sincretică a lumii: ziarul. Dar cea mai evidentă „luptă” a fost pentru păstrarea imaginii de primat în informare. sesizarea zonei de „întâlnire” a lor care a generat „specii de frontieră” şi prezentarea într-o manieră narativ-istorică s-au dorit a fi tot atâtea modalităţi de a stârni interesul lectorului într-un domeniu care altfel abundă în date.

culturale sau jurnalistice, nume-simbol a căror decodare dezvăluie istoria unei vieţi, istoria unei experienţe jurnalistice. Este o privire panoramată asupra unui domeniu mereu revolut, marcat de inedit şi senzaţional, caracterizat însă de ingeniozitate, obiectivitate, echidistanţă, profesionalism, pasiune şi talent. Peste Timp afirmaţia lui Theophraste Renaudot invită la reflecţie: „istoria este obligată să spună adevărul; gazeta face suficient dacă împiedică minciuna”.

34

Note
1 2

E. Dubief, op. cit, p. 10 Thoveron, Gariel, Istoria miloacelor de comunicare, Institutul European, 2003, p. 9 3 Udroiu, Neagu, Gutenberg sau Marconi, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981, p. 36 4 Thoveron, Gabriel, op. cit., p. 9 5 Pierre, Albert, op. cit., p. 13 6 E. Dubieff, op. cit., p. 28 7 Pierre, Albert: op. cit., p. 16 8 Apud E. Dubieff, op. cit., pp 29-30 9 Pierre, Albert, op. cit.., p. 17 10 Thoverson, G., op. cit., p. 15 11 Apud E. Dubieff, op. cit., p. 54 12 Jean Noel Jeanneney, op. cit., p. 55 13 Apud J. N. Jeanneney, op. cit., p. 42 14 Apud J. N. Jeanneney, op. cit., p. 85 15 Pierre, Albert, op. cit., p. 53 16 Idem, p. 66

35

Vârstele presei româneşti
Presa românească, asemeni culturii româneşti are o particularitate care o individualizează în peisajul universal. Exemplul cel mai concludent este din spaţiul liricii: de la primele încorsetări în versuri ale limbii române şi până la Luceafărul poeziei româneşti s-au scurs doar 50 de ani. Alte popoare au avut nevoie de secole. Capacitatea de excepţie de a arde etapele şi de a asimila istoria lumii într-un timp record fac din cultura românească un unicat. Şi tot ca o particularitate stă şi mărturia că aflată într-un spaţiu-punte între Orient şi Occident, la răscrucea civilizaţiilor şi culturilor lumii, în „bătaia vânturilor” ideologice, cultura română a dat lumii tot atâtea nume mari de personalităţi câte au dat alte popoare ce au avut o existenţă istorică mult mai liniştită. Este acest spaţiu-punte un focar de energii culturale, care aşteaptă, poate secole momentul cel mai propice pentru manifestare şi atunci, printr-o explozie de energie creatoare se nasc marile nume ale culturii româneşti. Şi destinul presei româneşti va cunoaşte aceeaşi derulare frenetică, iar momentul „începuturilor” este cu mult mai târziu decât cel al „începuturilor” presei europene. În secolul al XIX-lea presa era o realitate în spaţiul european. „Rădăcinile” trebuie căutate însă cu mult înainte, în secolul al XVI-lea. Ca o lege firească a evoluţiei fenomenului, condiţie „sine qua non” pentru apariţie este cunoaşterea tiparului. Românii cunoşteau tiparul din secolul XV, fiind atestată prezenţa tipografilor transilvăneni la Veneţia. De numele lui Macarie se leagă primele tipărituri la noi. În 1508, la Târgovişte tipăreşte în limba slavonă „Liturghierul”, carte de cult de 256 pagini, „in quatro”, descoperită de Al. Odobescu la Bistriţa olteană în vara anului 1860. Macarie îşi făcuse ucenicia la Veneţia, cu Aldus Manutius. Va mai publica „Octoih” (1510) şi un „Tetraevanghel” (1512). Cărţile sale sunt lucrate cu multă artă, cu literă în două culori (roşu şi negru), cu incunabule, cu ornamentaţii de mână, „ofreverii” ce atestă gustul său pentru artă. Părintele limbii româneşti, Coresi, diaconul – tipograf va impune graiul muntean în toate ţinuturile româneşti, fundamentul limbii literare de azi. Unificarea limbii române de datorează circulaţiei cărţilor coresiene în tot spaţiul românesc. În 1544 tipăreşte la Sibiu în limba română un Catehism , lucrare despre care se aminteşte într-o foaie din Germania. La Cluj şi Sibiu apăreau tipărituri în latină, maghiară şi germană. Se tipăreau cărţi de cult, codice de legi („Pravila de la Govora”), lucrări moralizatoare, dar şi texte laice. „Dicţionarul presei româneşti” notează ca reper originar al presei româneşti anul 1730 şi Calendarul imprimat în Scheii Braşovului de Petre Şoanul. Este de remarcat aspectul de noutate în cultura românească: tipărirea unor lucrări beletristice înaintea apariţiei ziarelor. 36

Cronica de călătorie consemnează primele pagini sub semnătura spătarului Nicolae Milescu din Memorialul său de călătorii. viitorul stolnic a cunoscut publicaţia de informaţii şi documente a veneţianului Mario Sando. N. Dar cum puteam. Reportajul modern este „prefaţat” de celebra pagină despre „năvălirea lăcustelor”. de a se abona la „foile” străine. în 1778 era nemulţumit că primeşte doar gazete „Litteraires et politiques”. Miron Costin dovedindu-se un reporter „avant la lettre”.) mele în ştiinţe şi ascultării (înţelegere – n. asemănând să nu judec binele şi să nu pohtesc a-l face arătat compatrioţilor miei”1 Nu au fost atestate pe teritoriul nostru gazete manuscris sau foi ocazionale aşa cum au fost definite în spaţiul european. Reportajul literar apare „in nucce” în „Însemnări a călătoriei mele” datorate lui Dinicu Golescu. Sunt însă documente ale vremii care atestă grija boierilor români de a se informa.Acest aspect va influenţa evoluţia presei noastre: pagini din scrierile beletristice sunt veritabile pagini în are discursul publicistic şi cel beletristic se întâlnesc şi anunţă genurile specifice presei de mai târziu. care. să nu văz. Sunt păstrate şi foi care circulau în Europa şi care citau fapte petrecute în Transilvania.n ) întru învăţături. iar marii noştri cărturari se şcoliseră la marile universităţi europene. Polonia. nu aş fi îndrăznit niciodată să apuc condeiul. să nu iau aminte.n. căci „sunt şi alte mercurii ce se numesc numai politiques care acelea cerem noi”2. Pe vremea când era student la Universitatea din Padova. intraseră în contact cu presa vremii. Dario. Viena. Mărturisirea sa se constituie într-o veritabilă profesiune de credinţă a unui reporter din orice timp: „Infrenat de cunoştinţe micşorerii (modestiei – n. Se va întâmpla pe fondul specific românesc: cultural. episcop de Râmnic. văzând. Constantin Antip îl citează pe Chesario. Boerii români se abonează la gazetele din Olanda. era momentul să se definească un canal de informaţie. În Transilvania corifeii Şcolii Ardelene 37 . Tonul pamfletar se conturează persuasiv în discursul literar al lui Dimitrie Cantemir în a sa „Istorie hieroglifică”. Informaţia circula în dublu sens. Lui Constantin Cantacuzino Stolnicul i se datorează introducerea în limba română a cuvântului „ziar” şi tot stolnicul Cantacuzino este exemplul elocvent al receptării presei europene la momentul când în spaţiul românesc nu se putea vorbi de presă. Era necesară apariţia presei româneşti. Iorga prezintă în detaliu acest moment în a sa „Istorie a presei româneşti”. Banat sau Valahia. luând aminte să nu seamăn. ochi având.

susţineau răspândirea ideilor umaniste. Redăm un fragment din Înştiinţare. de vitejie în oaste şi de linişte în vreme de pace. culturii şi ştiinţei. e cea mai încuviinţată mijlocire de a lumina noroadele. ce se tipăresc la Viena.n. de care spiritualitatea românească avea nevoie în acel moment. Gyorgy Banffy a susţinut iniţiativa afirmând: „cultura poporului român este un scop atât de binecuvântat. Dr. Apar primele gazete în limba maghiară şi germană. neamului său. Dimpotrivă. şi ni se descopere a şti şi cele ce se întâmplă în toate zilele prin alte împărăţii şi ţări departe. cât pururea se luptă spre ştiinţă şi agonosire de cunoştinţe nouă. aşa ne învăţăm a nu lucra unele ca acestea. Presa devenea astfel canalul de informaţii preponderent culturale.). ci şi sufletul se îmbunătăţează. Prin Novele ne înştiinţăm aşa zicând că mai este lume şi afară de ţara noastră. iată că şi grecii. Mathaus Heimerl va publica la Timişoara săptămânalul Temeşvarer Nachrichten. fragment ce poate constitui subiect de reflecţie pentru orice cititor şi gazetar de azi: „Toate neamurile Evropei cele deşteptate au aflat cum că a scrie Gazete sau Novele. de vreme ce cetitele fapte rele ale altora cele ce s-au întâmplat asupra părinţilor şi a fraţilor săi. Din motive financiare aceasta nu va apare. Istoria consemnează şi demersuri pentru o presă în limba română. şi 38 . cu necredinţă. cu întâmplatele ale altora fapte de a le abate de la rău şi a le aduce spre cele mai bune (s. cunoscutele ale altora fapte bune de credinţă şi de cucerire spre împăratul şi spre patrie. de „lumină”. de dragoste frăţească către deaproapele. ba şi sârbii. „Înştiinţarea” lui Alexie Lazaru din 1814 este o profundă analiză a orizontului de aşteptare a unui public avid de cunoaştere. precum de pedeapsa şi certarea unor fapte ca acestea. asupra domnilor şi boiarilor săi. aşa mai vârtos de necuviinţa şi răutatea ce o cuprinde în sânul său. dobândind de la înălţatul împărat al Austriei privileghium spre acela. dar contextul este de reţinut şi pentru că guvernatorul Transilvaniei. Foaia română pentru economie. îndărătnicie îndreznite ne fac a ne îngrozi. şi a le împărtăşi oamenilor neamului său.n. ci şi de lipsă celui ce nu vrea să rămâie orb de amândoi ochii (s. De aceea. Interesul pentru editarea de publicaţii româneşti este tot mai mare. asupra patriei sale cu fărădelege. Va fi considerată ca primă gazetă pe teritoriul românesc.). care din fire aşa e întocmită. de ascultare către domnul şi boiarii locurilor. ne aprind inima noastră şi cu putere ce îndeamnă a urma unora ca acestea. cu sârguinţă dau Novele. Nu numai dară frumos şi desfătat lucru iaste a ceti Novele. cu care nu numai că desfătează inima şi mintea omului. Ioan Piunaru Molnar cerea în 1789 Curţii de la Viena autorizaţie pentru editarea unei gazete în limba română. încât aici un ziar este mai potrivit ca orişiunde”.

Gazetele sau înştiinţările de obşte sunt organul tuturor bunelor învăţături.]. aceeaş lege şi tot.. a neguţătorii (comerţului) sau a agonisirii de câmpu. [. sântem de acel scump vistiari lipsiţi. la întâmplare. mutările împărăţiilor.. Singuri noi. prin care să poată primi toate acele procopsiri de care au avutu parte alte noroade[. precum gazetele aşa şi cele. aşa ne procopsim cetind gazetele. prin care şi înpărtăşire aceloraş ştiinţe. şi a bunelor învăţături. ce se pot zice istorie vieţuitoare împreună cu noi. s-au aflat folositoare măestriei a Tiparului. după ce au început a se revărsa în Europa razele ştiinţelor. sau îndatoritu celui mai jos iscălitu cumcă.neamului atâta cel grecesc. totuş o limbă are. a înfrumuseţării limbilor şi a politurii neamurilor. Cunoaştem starea neamurilor. întru totu s-au lesnitu. carele părinteşte doreşte ca şi românii să vie la mai buna învăţătură. dară că şi într-o oglindă vedemu se ce lucrează în toate părţile lumii. sau pusu la iveală. până la cele mai depărtate părţi ale lumii. adecă de la romani. şi vrednice de luare aminte. Oricare oameni învăţaţi şi iubitori de neam. Deşi românii socotiţi împreună făcu o naţie de mai multe milioane.. care demult simţeşte bunătăţile politicirii şi doreşte a fi părtaşă culturii acelora lalte neamuri Europii: Dară până acum iau lipsitu acesta organu. şi să aibă trecere.[…]”3 În aceeaşi idee de insistenţă în a se publica gazete româneşti se înscrie şi pledoaria lui Teodor Racoce: „În puţină vreme. ca să se poată apoi împreună lega în tomuri deosebite. Cu un cuvântu. că aceste gazete întru acel chipu se vor tipări şi se vor însemna cu numărul. ce din vreme în vreme în osebite ţări depărtate. precum şi aceleaş cărţi şi aceeaşi scrisoare. românii. se poate zice cu tot adevărul.. începând dela gramatică 39 . vor da supt numele: Dascălu românesc toate învăţăturile tălmăcite pre românie. mi s-au învăpăiat inima de dragoste – ca şi întru acest lucru să slujesc neamului meu. aceleaş obiceiuri. Însă supt stăpânirea preabunului împărat al Austriei Franţisc Întâi. Din Gazete bine rânduite nu numai ştimu toate întâmplările minunate.]să se ia aminte. precum şi cel sârbesc. ci şi mulţămită le primesc. precum se procopseşte oarecine cetind istoriile cele vechi. Neamul românesc măcar că împărţitu întru mai multe ţări şi trăind supt osebite stăpâniri. cându gazetele aceste să se primească dela mai mulţi. nu numai cu bucurie. dară cu aflare Gazetelor nu se poate spune cât folosu s-au adusu la toate ţările Europii. aflările omeneşti cele mai folositoare. a politicii. măcar că ne tragem viţa de la cel mai slăvit neam în lume. că începutul politicirii a toate Europii şi cultura neamurilor ei s-au făcut cu iveala Gazetelor publice. dela neam la neam. fie întru rândul ştiinţelor. ce vor tipări pentru locuri învăţate.

[. adică cu începutul lui martie 1829. în vreme ce ne aflăm în pământul nostru şi trăim supt legile şi cârmuirea noastră. precum precinstite. cinstite şi de bun neamu. şi după cărţile de obşte priimite. de atâţia ani cunoscut de neapărată trebuinţă în luminata Evropă. vell Boeri. şi de înalt neam Arheonde. învăţaţi şi mai de rând. El astăzi cunoaşte mai toate limbile Evropii.]Preţul pe tot anul pentru gazeta se aşează la 60 florini (lei) în valuta de viena. tineri. se regăsesc obiectivele ziarului. În „Înştiinţare pentru Curierul Bucureştilor”. susţinute de mari personalităţi ale culturii noastre. Acuma poate cineva vedea pe simţitorul rumân curgându-i lacrămi de bucurie. văzând în toate casele bătrâni. încă şi ale acelor naţii ce trăiesc supt apărarea şi ocrotirea altor legi. k. Redarea integrală a textului o considerăm necesară pentru o investigaţie viitoare: „După înalta slobozenie prin strălucirea-a graful. „Curierul Românesc” vede lumina tiparului la Bucureşti la 8 aprilie 1829 prin grija lui Ion Heliade Rădulescu. lupta pentru deşteptarea conştiinţei naţionale au apărut primele ziare româneşti.. sau cel mult a anului astronomicesc. cu începerea anului nou. când el încă până acum nu cunoştea limba noastră. tematica şi publicul căruia i se adresa.până la Theologie. iubiţilor rumâni. femei. şi foarte trist era pentru noi. Gubernialnic Tălmaciu” Secolul al XIX-lea va favoriza apariţia primelor ziare româneşti. să vor ivi şi începuturile gazetei rumâneşti Curierul Bucurescilor. care încă în turburările şi neodihnirile lor au simţit lipsa şi trebuniţa lui. dată prea cinstitului divan. S-au dat în Leov la 8 martie 1817. Pe lângă aveasta se poftescu toţi cei înalţi şi preasfinţiţi Arhierei. Pe fondul unor procese de destrămare a feudalismului şi de dezvoltare a capitalismului caracterizate de amplificarea legăturilor comerciale cu străinătatea. după aşezăminturile besericii greceşti. bărbaţi. Teodor Racoce. promovarea intereselor tinerei burghezii prin afirmarea ideilor iluminismului. avem cinstea a face cunoscut cinstitului public că.. adecă cele duhovniceşti. să binevoiască a pune împreună silinţă spre împlinire acestui dimpreună folositori scoposu (lui)”. u. Acest vestitor de obşte. k. scopul. Iară cele alte ştiinţ după isvoadele celor mai învăţaţi bărbaţi. sau de 30 de lei bani buni. adecă: cu 30 florini în valută de viena sau cu 15 florini bani buni. Şi noi vestirile lui le priimeam în limbi streine. a ajuns astăzi a îşi împrăştiia vestirile sale şi între neamurile cele mai necunoscute. 40 . bisericeşti şi mireneşti Persoane după vredniciile sale. articol – program. Acesta preţu tot deuna pe o jumătate de anu se va plăti înainte.

În Sibii. pentru depărtarea boalelor celor grele ş.l. la dătătorii gazetelor. ş. Banii fieştecare. Însemnări petru creşterea şi sporirea literaturii rumâneşti. Muscelul. Vânzări şi mezaturi deosebite. la casa d.c.îndeletnicindu-se şi petrecând cu gazeta în mână. În Bucovina la 41 . îndrăzneţul şi neastâmpăratul războinic se desăvârşeşte într-însa. cele din judeţ. În Iaşi. 32 de sfanţi. Unufrie. pănâ când. la d. şi.. Focşani. voinţi ale divanului pentru publicarea a vreunei pricini ş. 2. În Craiova. va putea cineva vedea încă şi pruncii cei mici lăsându-şi jocurile lor cele nevinovate şi adunându-se împrejurul mumelor şi taţilor ca să citească ei singuri sau să asculte gazeta. la D A. Nu este nici o treaptă. spre siguranţă. şi cele din Vlaşca. la Sameşul judeţului. 5. Pan. sfaturi şi hotărâri ale divanului pentru îmbunătăţirea patriei. şi adunătorul plugar. în sfârşit multe însemnări folositoare. iar afară. făgăduim că acest Curier al Bucurescilor va coprinde în sine: 1. Preţul fieştecărui trup pe un an ţine aci în Bucureşti doi galbeni împărăteşti. Grabovski. Constantin Pop. 4. Dâmboviţa şi Ialomiţa. O culegere de cele mai folositoare şi interesante lucruri din gazeturile Evropii. în sfârşit. Teliormanul. Bucovu. îi va număra lalocurile cele de jos însemnate: În Bucureşti. încât cele ce vor ieşi din ţinutul Ţării Româneşti se vor sui până la 40 de sfanţi. de aceea sunt rugaţi câţi vor cunoaşte invederat folosul şi trebuinţa aceştii gazete să binevoiască a se prenumera spre înlesnirea cheltuielilor ei şi spre păstrarea şi statornicia ei. În Arad la . 36 sfanţi. În Blaj.c. În Peştea. Acest curier va pleca de două ori pe săptămână din Bucureşti cu expediţia în forma aceştii Înştiinţări ce se vede şi într-o jumătate de coală.c. la D. la d.l. profesorul normal. precum pentru curăţirea oraşelor. Argeşul. la . aici liniştitul literat şi filosof adună şi pune în cumpănă faptele şi întâmplările lumii. Pentru aceasta. nu este nici o vârstă care să nu afle plăcere şi folos întraceastă aflare vrednică şi cuviincioasă cuvântării omulu. 34 de sfanţi. Dar fiindcă o acest fel de întreprindere nu se poate aduce la sfârşit decât cu destule şi grele cheltuieli.. Înştiinţări pentru cele mai folositoare articole ale negoţului.. povăţuindu-se din nenorocirile sau greşalele altor războinici. În judeţe. se va încărca analoghiceşte după depărtare. Cele din lăuntru şi slobode săvârşiri ale statului nostru . dar. băgătorul de seamă neguţător dintr-însa îşi îşi îndepărtează mai cu îndrăzneală spiculaţiile sale.. şi el poate afla aceea ce înlesneşte ostenelile sale şi face să umple câmpurile de îmbilşugătoarele sale sale roduri. Oltul. H. şi înmulţindu-şi ideile având cunoştinţă şi ţiind un şir de întâmplările lumii. adică în gazetă. Tieri librerul. pentru cheltuiala poştiilor. Folosul gazetei este deopotrivă pentru toată treapta de oameni: într-însul politicul îşi pironeşte ascuţitele şi prevăzătoarele sale căutări şi se adâncează în gândurile şi combinările sale. În Braşov. Buzăul. cele din judeţile dincolo de Olt. precum şi judecăţi însemnate.. Niculae şi I. 3.l. pentru păzirea sănătăţei.

]Ea va cuprinde: politiceşti şi interesante novitale din toate ţările lumei. despre care pentru toate timpurile anului se vor însemna regule după sistema practicată în ţările politicile. orice oraş la negăţătorul de cărţi ce să va afla acolo. Şi fiindcă cunoscut poate să fie fieştecăruia cheltuielile cele dintâi ale gazetii.. le vor trimite cătră: Redacţia Albinei româneşti adăogând şi cheltuiala publicaţiei. a viilor. Gheorghe Asachi s-a dovedit a avea vocaţia „începuturilor”: întemeiază învăţământul românesc în Moldova (Academia Mihăileană. [. de la politic la cultural. culegeri istorice. cătşi povăţuiri pentru ferirea şi videcarea epizotiei (boalei vitilor) şi alte folositoare pentru moşinaşi şi posesori. 1929) şi teatrul din Moldova (1816). Programul vast denotă preocuparea cărturarului de a oferi informaţie diversă. vede faptele. Dătătorii gazetelor: I. presa din Moldova (Albina românească. buletine de la teatrul războiului. În acel suplement se vor mai publica mezaturile. cetitorul gazetei.. aude vorbirile străluciţilor bărbaţi. martor să face cruntelor bătălii.. morale. a stupilor. a pădurilor. de a culturaliza publicul.. Moroiu În acelaşi an 1829.. acele ce atingându-se de negoţul Moldovei se vor slobozi în megieşitele ţări. literare.. De altfel. 1929” este dovada viziunii iluministe şi a preocupărilor umaniste: „Luătoriul-aminte. la 1 iunie apare la Iaşi Albina românească condusă de Gheorghe Asachi. lăsându-şi numele. de a impune o limbă corectă. Prenumerantul ce-şi va păstra şirul între al acestor gazete va avea în casa lui un holograf deplin de întâmplări în mijlocul cărora însul viază şi carile în adevăr întrec pe multe alte epohe. numele său va fi reper într-o epocă şi un spaţiu cultural. „Înştiinţarea despre Gazeta românească din Iaşi. 1835). a velniţelor. În Suplementul ce să va adăogi câteodată se vor tipări poroncile ocârmuirei ce au să fie tuturor cunoscute.În Basarabia la . Eliad şi . vânzările şi înştiinţările particulare. supt a lor iscălitură întărită de dregătoria locului. Acei cari vor avea trebuinăţă a li se tipări asemenea cuprinderi. 42 . şi mai ales adese se vor împărtăşi din vrednici scritori povăţuiri despre economia câmpului. şi ca un călători de pre rătunzimea pământului culege folositoare pilde şi învăţături[. să minunează de fenomenele firei. a viermilor de mătase. filologice. în sfârşit.. sau. Spirit polivalent.. Asemenea.]. atât despre mai buna lucrare pământului. acele despre folositoare aflări.. a pometelor. ca într-o oglindă în ea vede înfăţoşate toate interesantele întâmplări de carile el însul atârnă. de aceea sânt rugaţi toţi iubitorii de această începere să binevoiască a plăti pe acest an cu banii înainte.

[…]Ce să atinge de stilul gazetei aceştia, redacţia va urma după cel cerut de regulile limbei, şi pe carile orice filolog ideat îl va afla potrivit. Precum de datorie este a nu mai întâzie de a aduce limba vorbită de mai mulţi decât patru milioane români la gradul deplinirei, cătră carele strălucitul ei început o împuterniceşte, iar paradigma cultivitilor sale surori o îndeamnă.” Ieşii, 17 aprilie 1829 Redacţia “Albinei româneşti”

În 1838, la 12 martie apare Gazeta de Transilvania sub îngrijirea lui George Bariţiu. Ilustrul iluminist vedea misiunea gazetarilor în „lăţimea ştiinţelor şi a cunoştinţelor”, de care să se bucure toţi. Cu grijă deosebită pentru tineri, George Bariţiu propune din noul ziar un mod de culturalizare a maselor de „iluminare”. Redăm un fragment din textul – program publicat în nr. 1 al gazetei: „Lucru mai nou totdeauna şi mai scump, mai nepreţuit, mai neşters din inimile şi minţile noastre, mai vrednic de nemurire nu sunt în stare a arăta vrednicilor mei cetitori, decât înştiinţarea despre însuşi foaia aceasta a noastră politică, pentru care în zilele aceste ne veni slobozenie deplin de la înaltul tron ca să o putem da de aci înainte nempiedecaţi la o naţie care prin întârzierea în cultura duhului putem să zicem cum că ridică mila iubitorilor de omenire din veacul nostru. Suflete al meu! Găteşte-te a-ţi vărsa toate simţimintele cele mulţămitoare înaintea preabunului nostru suveran şi părinte şi tocma prin aceasta îmi precurmă cuvântarea şi îmi năduşă graiul. Cinstiţi cetitori, iubiţi români, iată o îngrijire nouă, un dar deosebit, o facere de bine nepreţuită, o priveghere, o pronie părintească cu ochi ageri strălucitoare asupră-ne şi la toate lipsele şi trebuinţele noastre! Lăţirea ştiinţelor şi a cunoştinţelor, împărtăşirea ideilor la toate clasele de oameni! Strigă astăzi toate naţiile, toate stăpânirile cele înţălepte şi părinteşti: mijloacele la aceste sunt cărţile, literatura, scrierile periodice lăţite şi propovăduite la toţi. Nouă acestea ne lipsea; iată că ni s-au dat atunci când celelalte naţii cu noi împreună lăcuitoare încă au ajuns să cunoască cum că singura luminarea şi dezvoltarea ideilor unui popor, cum este al nostru, poate să-l puie în starea a contribui fiziceşte şi moraliceşte la fericirea patriei, într-a căreia sân ne am născut şi ne hrănim. Mulţămită celor care strigă astăzi cu glas puternic deşteaptă-te şi tu, române, păzeşte înainte împreună cu noi, priimeşte şi cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie[…] Cu toţii ştiu şi pricep cum că cunoaşterea unei naţii pe o cale mai uşoară şi mai scurtă nu este altfel cu putinţă decât prin însăşi lucrarea şi îmbogăţirea limbei şi literaturei sale. La acestea să se dea zbor nempiedecat, şi noi suntem scăpaţi de 43

întunerecime. Toate alte mijloace sunt nesigure şi înşelătoare. Negreşit că o limbă străină, o mastehă oricare rău nu va hrăni. Şi aici ar fi locul a vorbi acum aplecat la o foaie politică în limba naţională ce folosuri poate aceasta să aducă, ca cu atât mai luminat să se cunoască facerea de bine ce o avem prin slobozenia de nou câştigată, dar am nădejde că nici unul dintră cititorii noştri nu va fi care să nu va fi care să nu-şi închipuiască şi să-şi numere acele folosuri cu cea mai mare vioiciune. Ce au folosit la toate neamurile aceeaşi ne va folosi şi nouă – oh, va fi mai mult! Nici de aceea nu cred să fie mulţi între români care să zică: tocma novele politiceşti pot să citesc cu mult mai bune în limbi străine – oh, nu; căci fieteşcare ştie cum că acele nu sunt scrise în interesul şi amăsurat trebuinţelor românului. Fieştecare trage folos la oala sa: vorba românească. Un străin nu scrie în limba românească, cu atâta mai puţin în duhul românesc; un strein de-ar fi înţeleptul înţelepţilor, cosmopolitul cosmopoliţilor, nu cunoaşte scăderile noastre, nu le simte pe acele, prin urmare nici nu ştie prescrie mijloacele ajutătoare[…] De una ar fi să ne temem mai mult, cum că adică gustul de cetit este până acum la noi foarte puţin. Aceasta o cunoaştem cu toţii, pricina încă o ştim. Şcoalele noastre, puţine câte le avem, sunt de vină la aceea. Să ne uităm împrejur în toate părţile, şi ne vor încredinţa cum că metodul şcoalelor noastre au fost până acum în praxi împiedecător, iar nu îndemnător la o cultură mai slobodă şi mai înaltă. Împovărarea memoriei cu apăsarea înţelesului şi a judecăţii tinerilor, aceasta este caracteristica şcoalelor noastre. Ce mirare dară dacă tânărul sau junele, cum scapă dintrun clas într-altul, trânteşte cărţile şi clasicii cei scumpi, a căror e numai spinii, iar dulceaţa nu o au simţit niciodată; şi cei care aruncaseră teologia morală în Murăş, mai are soţi destui într-alt înţăles. Câţi sunt care petrec şcoalele toate, fără să ştie care mai sunt alte cărţi de acest feli, afară de cele prescrisă prin clasuri. Clasicii, care ar trebui să ne fie cea mai scumpă hrană pentru mintea şi inima nostră, nu-i preţuim din destul! Dar să lăsăm aceste că sunt prea supărăcioase. Atâta zic numai cum că, şi de alte feliuri de scrieri periodice, au venit totuşi timpul în care un număr mare de naţionalişti simţesc cu fiebinţeală şi ştiu de ce avem trebuinţă neapărată. O mulţime de bărbaţi într-alte plase – cum ca să tăcem de câţiva episcopi cu rîvnă adevărat apostolească – dregători politiceşti, doftori, ostaşi; aceştia parte mare simţesc ce ne trebuie nevoindu-se deodată a-şi căuta mijloace de ajutor. Ce e mai mult? Înseşi frumoasele noastre au început să sprijinească întrepriderile cele folositoare. De altă parte iar – precum de la Anul nou încoace mă încredinţai – vedem unii bărbaţi cu cele mai grele slujbe împrejuraţi a nu-şi pregeta a să cuprinde şi cu produceri literare. Bine este, domnii mei, aşa şi faceţi, mari pilde aveţi spre acestea în bărbaţii veacurilor? Tucidid, Xenofon, Polibie, I. Cezar au fost generari şi scriitori totdeauna. Cicero era de dimineaţă până sară cuprins în forum cu trebile republicii, şi totuşi, câte scrieri nemuritoare lasă pe lume! Plinie era consul, Plutarh profesor. 44

Venim mai încoace, Frideric cel Mare, craiul Vorusii, citea singur jîluirile supuşilor săi, şi totuşi i-au rămas timp ca să scrie şi cărţi de mult preţ. Profesorii prin Franţa şi Germani, cuprinşi cu cele mai grele catedre, dau în lume lucruri clasice nemuritoare. Într-adevăr, se pare cum că greutăţile unei dregătorii dau putere duhului omenesc, şi negreşit cum că odihna prea multă şi comoditatea nu este bună; ea moleşeşte, lîncezeşte puterea minţii, ca şi apa stătătoare[...].”4 Redarea unor fragmente ample din „înştiinţări” s-a făcut în intenţia de a readuce în actualitate texte fundamentale pentru profeţia de credinţă a primilor scriitori-gazetari şi a oferi posibilitatea analizării pe texte a structurii propuse pentru gazetele ce vor reprezenta zonele ţării, a tematicii şi scopului declarat de iniţiatori. Diversitatea tematică, adresabilitatea largă, promovarea ideilor iluministe, lupta pentru unitatea naţională şi respectul pentru limba română vor face din cele trei ziare fundamentul presei româneşti. Prima jumătate a veacului XIX aduce şi primul ziar românesc: „România”. Apariţia sa la 1 ianuarie 1838 este motivată de N. Iorga: „omul este curios din natura sa, voieşte să cunoască întâmplările lumii; ...doreşte să cunoască orice aflare şi născocire”; „dar omul este şi nerăbdător”; „numai o gazetă cotidiană, care să ese în toate zilele, poate să mulţumească curiozitatea şi nerăbdarea”.

Presa culturală
Presa românească având sorgintea în climatul cultural va purta girul personalităţilor care au întemeiat-o sau care au colaborat cu articole în care discursul literar şi discursul publicistic au fuzionat fericit. În preajma revoluţiei de la 1848 acestea vor prolifera, câteva se vor distinge prin tematică, obiective şi impact asupra publicului: Dacia literară (1840), Arhiva românească (1840, 1845), Propăşirea (1844), Magazin istoric pentru Dacia (1845). M Kogălniceanu le va conduce pe primele trei, N. Bălcescu şi A. Treboniu Laurian se vor ocupa de Magazin istoric... Ţinta acestor reviste culturale era preocuparea pentru tot ceea ce înseamnă viaţa poporului român şi se adresau românilor din toate provinciile. Programul „Daciei literare” a fost cel mai comentat de istoria literară, considerându-l esenţial pentru spiritul epocii şi pentru dezvoltarea ulterioară a culturii româneşti. De aceea nu vom comenta articolul program. Vom aminti însă intenţiile revistei Propăşirea: structurarea tematică pe trei secţiuni: ştiinţe exacte, ştiinţe morale şi politice şi literatura, ultima având scopul „de a deştepta un interes mai viu pentru ştiinţă şi naţie”. 45

Viaţa culturală a epocii era susţinută printr-o varietate de publicaţii care găzduiau în coloanele lor opiniile marilor personalităţi ale vremii. fără patimă şi cu sinceritate ce insuflă amorul ţării. Hasdeu. „Natura” (1856-1865). Bolintineanu scria: „vom combate viciul din instituţii. Lupta pentru unitate va fi susţinută în Bucureşti de ziarul Concordia înlocuit cu Românul. Vom da părerea noastră cu împătimire în chestiunile politice şi sociale puse în dezbatere şi e vom sili a încredinţa pe români că cea mai dulce fericire pentru dânşii este să poată zice într-o zi: «suntem o naţie ce prin virtuţile ei a făcut să se mire Europa»”5 Presa specializată Publicistica ştiinţifică. Doar câteva nume de reviste şi nume de scriitori-publicişti sunt de ajuns pentru crearea unei imagini persuasive: • • • • • • • Revista Română pentru ştiinţe.6 Dionisie Pop Marţian. Dâmboviţa. Istoria presei a cunoscut în aceeaşi perioadă o profesionalizare a presei generaliste şi o înflorire a presei populare. ce va reflecta opinia cercurilor progresiste din această epocă. litere şi arte (1861) – condusă de Alexandru Odobescu. Bălcescu din Magazin istoric pentru Dacia exprimau întregul crez al unei generaţii revoluţionare care pregătea momentul istoric crucial. reviste ştiinţifice: Agronomia (1859-1861). Bolintineanu va conduce un alt periodic bucureştean. considerat cel mai important periodic bucureştean apărut în perioada formării statului naţional român. Publicistica devine astfel o tribună de la care „vocile” rezonante ale epocii se adresau poporului şi Europei. economică. concepţia din datine. dedicată unei anumite categorii sociale va cunoaşte o dezvoltare notabilă. Foiţa de istorie şi literatură (1860). publicaţii militare: România militară (1864). Zane. P. Instituţiunea (1860-18760) – Al. 46 . D.Articolele lui N. Poetul D. În articolul-program. Spiritele enciclopedice ale veacului al XIX vor susţine prin opera lor publicistică şi literară apariţia regulată a acestor reviste. În 1843 apare prima publicaţie românească dedicată satului: revista Învăţătorul satului. reviste economice: Analele economice (1860-1864) şi Analele statistice (1860-1869) – publicaţii juridice: Dreptul (1862).B. al cărui scop era: „a da ţăranului ştiinţă despre orice ar putea să-i îmbunătăţească starea”.

cele care produc desfătarea şi. a pamfletului. Caragiale. Universul (1884). dar şi perioade de căutări şi chiar oprelişti datorate cenzurii. Într-un timp revolut. Moş Teacă al lui Anton Balabaşa vine să completeze tabloul satiric al vremii. fără cenzură (art. ceea ce a atras şi atacurile la adresa lor şi a determinat existenţa scurtă în peisajul publicistic românesc. Cea mai folosită formă de exprimare a fost satira incisivă. care cuprinde anecdote despre viaţa unor personalităţi. Cuza în martie 1862 proclamă libertatea oricui de a-şi exprima ideile prin presă. până la presa umoristică de certă valoare literară. I. Şezătoarea. Reputatul enciclopedist îşi va continua atitudinea incisivă şi în „Satirul” (1866). P Hasdeu(1869) s-au caracterizat printr-o pronunţată atitudine de critică la adresa racilelor regimului politic existent la acea dată în România. Teodorescu (1866-1879) va fi continuat într-un stil sau va face proverbial şi titlul şi autorul. istoria presei cunoaşte perioade de efervescenţă care au impus ziare de certă valoare şi mai ales cu un impact deosebit asupra societăţi. rareori abuzivă. la concursurile de câini şi şerpi şi chiar versuri populare. Adevărul (1888). L. cu Moftul român al lui I. Bolliac (1866-1877) sau Traian a lui B. Dem. P. Bucureşti) va fi întrerupt. „Ghimpele” lui G. Gazeta ţăranilor. Publicaţii ca Trompeta Carpaţilor a lui C. Timpul (1876). Sunt doar câteva repere într-o desfăşurare impresionantă de titluri într-un veac al presei de informare şi de opinie. de la Mahomed al II-lea la Petru cel Mare. Legea presei promulgate de Al.La sfârşitul veacului XIX numărul revistelor dedicate universului rural va creşte: Vestitorul satelor. Hasdeu ataca acid adversarii săi politici. De la Foaia Duminecii spre înmulţirea cei de obşte folositoare cunoaşterii (1837). cu adresare directă. Presa umoristică De remarcat că apreciate sunt în epocă şi ziarele cu glume. În „Nichipercea” (1866) B. „Cicala” (1865. * Mari ziare ale vremii Cele trei ziare care au constituit fundamentul presei româneşti: Curierul românesc. de unitate a limbii şi de unire a românilor: Românul (1857). a glumei sunt criticate viciile şi tarele societăţii. sub forma satirei.7 Ziarul cu glume versificate în care apărarea şi caricatura. cum este Moftul român n-a trecut decât o jumătate de veac. 26 şi 27) şi recunoaşte oricărei cetăţean român 47 . Albina românească şi Gazeta de Transilvania vor fi urmate în epocă de alte ziare care vor avea acelaşi rol catalizator în promovarea ideilor umaniste.

care va funcţiona până în 1916. Colaborarea cu acestea era un demers necesar şi eficient. publicistica românească a parcurs vârste care vor atinge apogeul de creaţie. Şi Constituţia din 1866 va consfinţi în art. timp desăvârşit în veacul următor prin nume ca B. Se va întâmpla în 1889 prin organizarea agenţiei telegrafică Agenţia română. Goga. secolul al XIX confirmă afirmaţia noastră că arderea etapelor şi atingerea apogeului valoric se consumă în intervalul a jumătate de secol. sucursala Agenţiei franceze Haves a fost primul colaborator. Tot lui Luigi Cazzavillan i se datorează viziunea nouă. Era nevoie însă de o agenţie românească. 48 . Editorul Luigi Cazzavillan va introduce rotativa la Universului. Caragiale. Hasdeu. Paler. Fanuş Neagu. Brunea Fox. Din perspectiva observării diacronice a istoriei presei româneşti cu axare pe interferenţa celor două discursuri emblematice.dreptul de a fonda un ziar. Au urmat Corrbureau (agenţia austriacă). Călinescu. I. De la presa de informaţie la presa culturală şi la ziarul de opinie publică.. Camil Petrescu. O. Pamfil Şeicaru. „Universul” va fi distribuit în 8000 de exemplare. L. înfiinţarea ei semnificând performarea jurnalistică în colectarea informaţiilor interne şi externe.. Diversificarea presei presupune şi diversificarea surselor de informaţie. Adrian Păunescu etc. Agenţia Haves a României.libertatea întrunirilor” şi va stabili că „nici un ziar sau publicaţiune nu va fi suspendat sau suprimat”. Sfârşitul veacului XIX va însemna Timpul marilor publicişti. apariţia ziarelor specializate şi a presei culturale şi umoristice. ceea ce va permite obţinerea unor tiraje mari într-un timp scurt. P. Geo Bogza. a ziarelor independente de format generalist va determina o cerere mare din partea unui public eterogen. beletristic şi publicistic. Mircea Eliade. O. „Românul” avea un tiraj de 1900-2700 exemplare. Wolf (agenţie germană) şi Reuter (agenţie engleză). Bucureştiul găzduia sucursale ale unor agenţii de presă străine. Sunt două argumente ale evoluţiei financiare a ziarului. În peisajul publicistic românesc de la acea dată „Universul” devine lider de piaţă datorită numărului mare de exemplare vândute. vârsta maturităţii prin creaţia marilor scriitori publicişti Mihai Eminescu şi I. G. 5 „libertatea presei. Slavici. Presa veacului al XX-lea între „cerere” şi „ofertă” Diversificarea presei româneşti. „Universul” îi va creşte tirajul şi îi va scădea preţul de la 10 la 5 bani. lărgirea spaţiului acordat reclamei şi folosirea unor mijloace de distribuire care îi vor asigura obţinerea în timp scurt a celor mai importante informaţii ale momentului.

din prezentarea diacronică şi sincronică urmărindu-se detaşarea profesiunii de credinţă. Aceste precizări erau necesare pentru o privire retrospectivă a ceea ce am numit „Fenomenul Gutenberg” şi „Vârstele presei româneşti” şi pentru a prefaţa prezentarea schematică a interferenţei discursului publicistic şi al celui beletristic în activitatea unor mari scriitori-gazetari. n-a trecut decât jumătate de secol. * Prezentarea noastră necesită cel puţin două precizări metodologice: ▪ desfăşurarea în diacronie şi în sincronie a presei din România şi din lume permite evidenţierea principiilor de funcţionare a sistemului mass-media. 49 . dar relevante pentru istoria domeniului. momente semnificative au constituit subiecte prezentate şi asimilate în timpul studiilor liceale (v. ▪ domeniul vizat este amplu în desfăşurarea sa. diferenţelor de receptare şi interpretare a evenimentelor. Se urmăreşte dezvoltarea creativităţii. la care a colaborat marele poet- publicist M. marii clasici. vizualizarea elementelor-reper pentru „fizionomia” publicisticii scriitorului vizat. Eminescu. elementelor de continguitate. suma acestora oferind o imagine de ansamblu asupra istoriei presei. „Dacia literară”. scriitori ai secolului XX). O astfel de imagine-sinteză constituie ulterior suport de discuţii pentru seminarii şi text pentru comentarii-eseu (în cazul învăţământului la distanţă). decodarea potenţialităţii textului-citat. „Cronicari români”. excursul nostru s-a oprit cu precădere asupra datelor şi numelor mai puţin cunoscute. demers necesar pentru înţelegerea locului şi valorii publicisticii româneşti în context mondial.De la Curierul românesc la Curierul de Iaşi şi Timpul. Dar fără activitatea efervescentă a mijlocului de veac XIX poate nu am fi martorii unei publicistici de excepţie sub semnătura lui Eminescu şi Caragiale. de aceea. similitudini de factură publicistică şi diferenţieri în arderea etapelor istorice pentru a se ajunge într-un sincronism european.

abordarea comparativă a celor două tipuri de discurs asigură evidenţierea valorii de necontestat a publicisticii sale şi a universului său literar. iar o Efect: a creat un model al gazetarului profesionist. de la ştire la comentariu de specialitate. în ambele cazuri accentuându-se aspecte definitorii pentru contextul invocat: parti-pris politic sau exegeză literară. domeniile investigate au fost cele mai diverse: economic. în poezia eminesciană răzbate atitudinea ziaristului. social. o Demers critic: „o relecturare a eminescului ţine de normalitate”. holda limbii vii a poporului”10 • Textul publicistic poartă amprenta geniului poetic. impunând respectarea principiilor deontologice. 8 Timpul Aprecieri N. cultural. Călinescu: „Eminescu a scris articole aşa de pline de conştiinciozitate şi de doctrină. ca buruiana rea. politic. teorii care se rezumă în ideea de naţii curate căreia s-a suprapus o pătură apăsătoare deosebită în esenţa ei fizică chiar.Publicistica lui Eminescu Ziare la care a activat Curierul de Iaşi Eminescu îl numea „foaia vitelor de pripas” Aprecieri G. 50 .9 Valoarea publicisticii • Publicistica lui Eminescu a iscat reacţie şi în epoca sa şi în momentele ulterioare ale o Efect: s-au conturat două direcţii: demitizarea şi zeificarea. Iorga: „Aici şi-a desfăşurat el zi de zi teoriile care formau baza cugetării sale. „Limba de rând a ziarelor politice ameninţă a întuneca. exprimarea într-o limbă corectă. încât ne este penibil să ne gândim că o activitate atât de remarcabilă s-a irosit în coloanele unei foi obscure”. • Eminescu a exersat toate genurile publicistice. de supuşii pe care şi i-a câştigat şi-i menţine”. receptării ei.

Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură”. Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni. Ai noştri tineri „Ai noştri tineri la Paris învaţă La gât cravatei cum se leagă nodul. conducător. Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă”. Lirica La steaua „. Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei.. I. 51 . p.” Economia naţională şi D.” Art.Exemplificări Publicistica La descoperirea statuei lui Ştefan „Tu. că nu-i destul ca un Şi-apoi ni vin de fericesc norodul Concepţia despre presă • • • • Presa – un act de conştiinţă şi de demnitate. ca punând mâna pe ei. În depărtări albastre Iar raza ei abia acum Luci vederi noastre”. dar a cărei lumină călătoreşte încă de mii de ani prin univers după stingerea lui”. 153 şi 181 „E drept că bugetul celor două cinstite academii de la Văcăreşti şi de la Mărcuţa s-au cam încărcat” „. redactor. paginator. Gazetăria timpului: „o neguţătorie de principii”. Scrisoarea a III-a „Cum nu vii tu Ţepeş doamne. Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni. A.n-au căutat nicicând a deplasa ilustraţiunile academiei de la Mărcuţa şi de la Văcăreşti”. vol. Vlădesu Doctor în drept şi în medicină (în „Curierul de Iaşi”..de mult s-a stins în drum „Apoi Domnul să ne ierte. Ziaristul – un fac tot-um: reporter.. 7 mai 1876): bulgăraş sau un grecotei să se frizeze ani la Paris pentru a se-ntoarce de acolo român neaoş. Scrisoarea a II-a „Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură. corector. 25 martie 1879: „Îi mulţumesc din toată inima de onoare ce ni se face şi sperăm că niciodată nu-şi va schimba această opinie. Opera politică. Ziarul să aibă o formă desăvârşită. ceea ce pentru noi ar fi cazul unei mari mîhniri”. ale cărui raze ajung la noi ca şi acelea ale unui soare ce demult s-a stins.. În „Timpul”.

iar scriu de meserie. mi-ar trebui un lung repaus (s. seamănă cu al uvrierului stors de puteri în umbra fabricilor”. Eminescu poate fi investigată din unghiuri complementare de analiză: A.. Eminescu.Simt că nu mai pot. „interpelări” în ziarul Timpul 52 . Sunt strivit. Călinescu: „Spuma de indignare ce se strânsese la gura sa îşi găsise expresie în chipul cel mai firesc cu putinţă în polemica de gazetar. un asemenea repaus nu-l pot avea nicăieri şi la nimeni..” ∗ Publicistica lui M.. adept al jurnalismului de informare şi de opinie: I. politicianismul grupărilor politice.. Ştirea.• Ziarul să demaşte moravurile societăţii.12 Poetul „Mi-e sete de repaus.şi cu toate acestea. scrie-mi-ar numele pe mormânt şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc”. faptul divers în „foaia vitelor de pripas”/ II. ca să scriu. şedea după un an numai. dezvoltarea noastră economică trebuie să fie pururea ţinta noastră pentru a ne întări înlăuntru şi a inspira încredere în afară”. ca lucrătorii cei de rând din fabrici. La drept vorbind. Receptarea imaginii poetului –publicist G.. trăit în aer liber. Editorialul. viaţa grea a muncitorilor şi ţăranilor: „Chipul unui ţăran român. Eminescu – un gazetar patriot „ideile de progres. om de la ţară. o constantă a eminescianismului B.. Dar nu mai merge. pe umerii săi”. Aştept telegrama Havas. Publicistica. după cum din punct de vedere redacţional.11 Imaginea despre sine: Eminescu despre Eminescu Publicistul „Eu rămân cel mai amăgit în afacere. sub latura aceasta „Timpul” deveni de fapt un organ de expresie al poetului.. nu mă regăsesc şi nu mă recunosc.. polemica. căci am lucrat din convingere şi cu speranţa în consolidarea ideilor mele şi un mai bun viitor. şi cu aşa violenţă încât depăşea limitele politicii conservatoare.n.. sistemul electoral. în curând.).

destinul poetului M. Eminescu E. Publicistica. Publicistica. Opere IX-XIII. Poezie. Chişinău. Eminescu. Mihai. Mihai. 1980-1985 2. Eminescu. Editra Academiei. Mihai. 1990 3. Cartea românească. proză literară. Actualitatea publicisticii eminesciene Bibliografie selectivă 1. publicist prolific şi polivalent – direcţii tematice în publicistica sa/ D. Bucureşti. 1991 53 . Editura Societăţii de Ştiinţe Filologice din România. Eminescu. Eminescu.C. Destinul gazetarului. Hangiu. publicistică. Ediţie scoasă de I. 1870-1889.

ţi s-a întâmplat poate. dacă e aşa. cititorule!” 40 de ani de ziaristică. „Atunci. Timpul. Ziua. Drapelul. zii dumneata. caracterizând o atitudine a epocii. note. Alegătorul liber. presa lui Caragiale. Bobârnacul. cititorule. Karkaleki. Epoca literară. (împreună cu Telegraful. ▪ Este autorul „moftului”. literatura va avea ca teme dominante presa şi condiţia ziaristului. 54 . român. Caracudi. ce şi mie”. articole de Demască imoralitatea din presa politică. Ziare la care a colaborat: Moftul Calendarul claponului. definitoriu Factorul de teatralitate motivează „spectacolul” vieţii din opera sa beletristică şi opinie. pentru stilul lui „nea Iancu”. „dar va zice cineva”.Ion Luca Caragiale – între presă şi literatură Motto: „Eu scriu pentru dumneata. genurile publicistice sunt convertite în literatură. Universal. la cronici teatrale. Lumea veche. „Ia să vedem acuma”. Vatra (împreună cu Slavici şi Voinţa naţională. Uniunea democratică. Epoca. „stimate cititorule” etc. Constituţionalul. 30 de ziare la care a publicat Ziare pe care le-a condus: Federic Coşbuc) Dame). cititorule. Naţiunea română. Rică Venturiano). specie publicistică din sfera satirei. publicistică: „Dumneata ştiu ce-ai să-mi zici”. „Iubite cititorule”. satirizează tipul de gazetar semidoct (reporterul Comicul de situaţie şi comicul de caracter reprezintă o constantă a scriiturii în proză şi în Comicul de limbaj este emblematic pentru genurile literare sau publicistice. Gazeta săteanului. Adevărul. „Ce putem noi să zicem?”. Caragiale a fost un spirit activ al vremii sale: cele două universuri se vor interfera. • • • • • S-a exprimat în toate genurile publicistice de la ştiri. România liberă. Cloponul. Românul Aprecieri „Caragiale nu era însă la largul lui decât ca franctiror în gazetărie”13 Valoarea publicisticii • Scriitor şi publicist timp de 40 de ani.

lingoare. merit şi infamie. viţiuri distrugătore. aibe-te. Românii moderni. datorie. de aceea ziarul era îngrijit. în sfânta sa pază! dee-ţi norocul ce-l merită orice moft român pe acest pământ stropit cu sângele martirilor de la 11 Iunie 1848. sentimente. Italienii vendetta etc. redactor. mizerie. artistic tipărit şi pus în pagină ca să-ţi mulţumească ochii”15 Caragiale despre Caragiale „Simt enorm şi văd monstruos” 55 . tipograf.. Ruşii nihilismul. Toate treceau pe sub ochii lui. Francezii l’engouement. Silabă vastă cu neţărmurit cuprins. dragă «Moftule». scriitor. mergi de-ţi fă şi tu rândul în lumea asta. drept. Aruncându-te la lumină. Locul tău aici este. îi zicem: ajută-ne şi Dumnezeu te va ajuta. Românii au Moftul! Trăiască dar Moftul Român! Foaia ce apare astăzi. fără greşeli de tipar. vină şi păţenie. iar ţie-ţi dorim: «Moftul Român» să fi. suferinţă. talent şi imbecilitate. Publicului român. trecut. difterită. Iorga: „Această foaie intelectuală şi de atac a avut. În genere naţiile mari au câte un dar sau vreo meteahnă specifică: Englezii au spleenul. 11 Februarie 1866. viitor – toate. strigăm cu toată căldura: Dumnezeul părinţilor noştri. Ungurii şovinismul. de îndată un însemnat succes. prezent. sibaritism. a ta e vremea de astăzi. Spaniolii morga. choleră. convingeri. prăslea cel alintat al acestui secol pe sfârşite aşa de bogat în mofturi. Reluată mai târziu de către alţi editori n-a mai avut nici o căutare”14 Caragiale – gazetar profesionist Aprecieri „Toate le făcea el: era secretar. el care a ştiut totdeauna să protege România. Şi acum. politică. corector şi director.„O moft! Tu eşti pecetea şi deviza vremii noastre. scurt: MOFT. Dar foaia n-a apărut lungă vreme. interese. în tine încap aşa de comod nenumărate înţelesuri: bucurii şi necazuri. dar caută pe cât se poate de a nu fi moft!” Aprecieri N. care-ţi este tot sprijinul. toate cu un singur cuvânt le numim noi. sperăm că ea va fi formula sinceră exactă a spiritului nostru public. spirit şi spiritism. luîndu-şi acest titlu eminamente naţional este copilul adevărat. 8 August 1870 şi 14 Martie 1888. eclipse de lună şi de minte.

56 .„.noi [am ales] calea ironiei... a glumei înţepătoare pe socoteala moftangiilor care guvernează lumea”.

Ion. 1972 57 . Cragiale va provoca potenţialitatea textului şi va atesta actualitatea acesteia: A. Bucureşti. Caragiale Bibliografie selectivă 1. Portretul – caricatura D. Bucureşti.. . Cronica III.” ∗ O abordare tematică a publicisticii lui I. se prăpădeşte. Caragiale E. Ion. Caragiale. L. v-a dat Dumnezeu o pană care este o armă. Arta dialogului în publicistica lui I. Actualitatea discursului publicistic al lui I. Luca. Ion.Profesiune de credinţă I. „Temă şi variaţiune”) C. dacă sunteţi cu adevărat la înălţimea misiunii dumneavoastră atât de frumoase. Caragiale. Caragiale. Luca. Editura Minerva. Imaginea ziaristului în proză şi în teatru II. 1959-1964 (volumul al IV-lea) 2. Cioculescu. Nuvele. altminteri. „Înfricoşătoarea şi îngrozitoarea şi oribila dramă din strada Uranus” etc. povestiri..) II. Moftul – o invenţie jurnalistică II. Presa şi gazetarul în opera lui Caragiale I. prin urmare trebuie să aveţi un ideal pentru ţara asta care. ESPLA.. L. Luca. Editura Cartea Românească. 1981 3. ediţie critică îngrijtă de Al. Imaginea ziarului în proză şi în teatru B. Convertirea ştirii (ex. Rosetti.. Caragiale: „Asta este datoria dumneavoastră de publicişti imparţiali. antologie şi prefaţă de Marin .. Parodia reportajului (în „Groaznica sinucidere din Strada Fidelităţii”. Bucureşti.. S. Reportajul IV. L. De la discursul publicistic la literatură I. Liviu Călin. Opere I-IV. Modalităţi ale discursului publicistic I. L. Opere alese (I-II). căci să nu uitaţi.

Bursa). Vremea). România industrială. administrative (Monitorul oficial). Inedite în peisajul presei româneşti sunt Bilete de papagal (1928-1929.Repere în presa secolului XX Istoria presei româneşti de la începuturi până în secolul XX demonstrează vocaţia de sincronizare cu spaţiul european. Alături de presa muncitorească se va afirma şi presa democratică. Apare presa comunistă. Interferenţa dintre cele două modalităţi de comunicare. Pagini agrare şi sociale. Pandectele române). tabloul publicisticii româneşti din această perioadă cuprinde reviste: ▪ ▪ ▪ ▪ ▪ ▪ ▪ politico-sociale–literare (Viaţa românească . Oamenii de cultură se grupează în jurul acestor reviste şi susţin prin probitatea lor profesională şi morală existenţa acestora. unele dispărând. Viaţa socială şi Facla editate de N. 58 . nume ca Protestarea (ziar în care Caragiale a publicat satira în versuri „Mare farsor. Presa socialistă va marca primele decenii ale secolului XX. economice (Economia naţională. sportive (Gazeta sporturilor). Cu aceeaşi convingere a promovării valorilor culturale româneşti. Într-o structurare tematică. capacitatea de excepţie de a prolifera în forme jurnalistice de certă valoare şi de a impune modele culturale. juridice (Dreptul. Noua configuraţie politică va determina şi profilul ziarelor. Viaţa economică. Presa generalistă. prin presă şi prin cultură conferă nota specifică jurnalisticii româneşti. de filosofie (Revista de filosofie) de istorie (Revista istorică română). cum s-a întâmplat cu presa conservatoare. iar „Universul” va găzdui în coloanele sale senzaţionalul şi reclama. mari gugumani”). Adevărul şi Dimineaţa îşi continua programul de informare largă. prima serie apărând la 1 ianuarie 1902. D. Cocea vor avea ecou în epocă. 1930 şi 1937). fiind în acelaşi timp o oglindă veridică a vremurilor supuse transformărilor socio-politice şi economice. Personalităţile marcante ale epocii vor fi prezenţe active în presa vremii şi vor cataliza forţele creatoare. Însemnări ieşene. impunându-se ca lideri de opinie. presa românească îşi va continua destinul şi în veacul XX. interesată în publicarea de articole despre domenii diverse rămâne în centrul atenţiei opiniei publice. argumente pentru o mare audienţă la public. Tudor Arghezi exersându-şi magistral arta pamfletului. Cea mai importantă publicaţie a fost România muncitoare. Perioada dintre cele două războaie mondiale este perioada în care presa circulă în întreg teritoriul naţional.

Eugen Jebeleanu şi mulţi alţii. Universul publică Universul literar. artişti: C. Rebus. Radical. Revendicat deopotrivă de social şi de spaţiul literaturii. Era un ziar central de partid şi îşi va păstra statutul până la Revoluţia din Decembrie 1989. Urmuz. Geo Bogza. Azi. reportajul va fi piatra de încercare pentru mulţi scriitori. Universul copiilor. Parhon. Realitate publicistică cu atribute literare. Ziarul ştiinţelor şi călătoriilor. pamfletului.Genurile publicistice se diversifică. articolului polemic. Îl vor aduce la forma desăvârşită Brunea Fox şi Geo Bogza. Lectura. Miron Radu Paraschivescu. Magazinul. Tempo. Agenţiile Presa. al jurnalismului şi al literaturii. D. România literară 59 . Cocea. Au apărut sursele şi mijloacele noi de informare: agenţie telegrafică Orient Radio (Radar).I. anchetei. dezbateri. reportajul este o incursiune în cotidian. fiind cumpărată de Ministerul de Externe. Pentru a potenţa interesul publicului şi a mări tirajul (argumente pentru poziţia de lider pe piaţă sau chiar numai pentru asigurarea continuităţii). M. George Enescu. reflectând evenimentele istorice. Bilete de papagal. N. Radiofonia. reportajul este genul „de frontieră” cel mai elocvent pentru demonstrarea interferenţei dintre cele două domenii. scriitori. În paginile lor se vor regăsi articole semnate de oamenii de ştiinţă. Strada. Formă de discurs fundamentală pentru publicişti. Vremea. Cinema. Ziare la care a colaborat: Câmpina. aspectele de viaţă comunitară. realitatea imediată reclamând scrierea nuanţată şi frecventă a reportajului. Viaţa românească. Geo Bogza: „paznic de far” Motto: „reportajul este o şcoală a vieţii adevărate prin care trebuie să treacă orice scriitor”. Sadoveanu. ziarele vor publica suplimente literare. Tudor Arghezi. Ziare legale şi ilegale vor anima viaţa publicistică românească. Ilustraţiunea română. Dimineaţa copiilor. Unu. De la reportaj la reportajul literar este însă un drum lung. Luceafărul. Gazeta literară. antrenând atitudini. Realitatea ilustrată. reportajul este revendicat de literatură. Danubius Press vor anunţa înfiinţarea Rador în 1921 şi care în 1925 va deveni Agenţia Naţională a României. Presa comunistă va avea ca moment de apogeu apariţia ziarului Scânteia la 15 august 1931. Adevărul oferă cititorilor şi Adevărul literar şi artistic. Veselia. al talentului literar care transformă o simplă relatare într-un „poem” în proză. Pentru „podoabele stilistice” care dau nimb estetic faptului cotidian evocat. culturală.

Orion.acela care scrie aceste rânduri nu este încă reporter. Profesiunea de credinţă „Legământul meu a fost să nu fac niciodată nimic şi să nu consimt vreodată la ceva de care. aş putea să mă ruşinez” Aprecieri Geo Bogza este: „duh plutitor peste apele româneşti” (C. Bucureşti. 1971 3. 1947 4. Ţara de piatră. Câteva exemple: A. Bogza. * Reportajul lui Geo Bogza este un text bogat în potenţialitate.. reportajul şi telegrama. Bucureşti. Geo. „. Bucureşti... Bogza. dându-le viaţă”. fără să-l rupă de realitate ci. Are. Bucureşti. dimpotrivă. Cartea Oltului. 1985 2. Geo. Scrieri în proză. Geo. „Banalul” şi „fantasticul” în „lumea” lui Geo Bogza Bibliografie selectivă 1. 1979 6. la o dreaptă şi severă judecată a conştiinţei mele. însă cea mai fierbinte dorinţă să devină”. Noica). Geo.. ele sunt filoanele misterioase. rădăcinile pline de sevă.. extrăgându-l. scoţându-l. Editura Minerva.Viziunea sa asupra gazetăriei Trei specii jurnalistice sunt fundamentale: pamfletul. „Paznic de far” – universul publicisticii lui Geo Bogza D. 1978 60 . „Ele singure fac gazetăria fierbinte şi pasionantă. Oameni şi cărbuni în Valea Jiului. Editura Minerva. Editura de Stat. Bogza. Geo. Geo. care circulă permanent pe sub dedesuptul frunzelor. reporterul-poet C. Poetul-reporter. Fiecare nouă abordare pune în lumină noi valori estetice şi perspective tematice. din realitatate cu toate imensele implicaţii cosmice şi umane” (Nestor Ignat). Bucureşti. Paznic de far. Bucureşti. Editura Minerva. Bogza. Editura Minerva. Funcţiile „privirii” – un reportaj de atmosferă B. „suflet ingenuu de poet veşnic tânăr uimit de spectacolul lumii” (Diana Turconi) Geo Bogza „uneşte în scriitura sa de poet şi de artist toate însuşirile vizionarului” (Şerban Cioculescu). 1956-1960 5. Geo Bogza „este dintre aceia care au ridcat reportajul la înălţimea meditaţiei filosofice şi i-au dat vibraţia marelui lirism. Bogza. Bogza.

Poate astfel se explică vocaţia singulară a presei româneşti de a asimila în timp uimitor de scurt creaţia lumii şi a oferi lumii valori care să proiecteze cultura română în patrimoniul universal. Cu un asemenea fundament. 61 . Valoarea este singurul mod de recomandare peste Timp.* Istoria presei româneşti aduce noi argumente pentru susţinerea ideii că domeniul îşi are sorgintea în cultura românească. susţinută în devenirea sa de personalităţi marcante ale spiritualităţii româneşti. presa românească statuează un principiu esenţial: trebuie să vii din cultură şi să serveşti culturii într-un timp social pentru recuperarea timpului cultural. presa românească are o personalitate distinctă susţinută de modelele culturale şi fondată pe o matrice identitară. Într-un concert mondial al presei celei mai diverse ca forme de manifestare.

. Editura muzeul Literaturii române. Viaţa lui Mihai Eminescu. 1964. p. Şerban. P. p. Viaţa lui Mihai Eminescu.. p. 55 3 Petcu.P. 37 7 vezi C. 1902. I.. cit. Bucureşti. Caragiale. p. 6-7. Nicolae. cit. p. cit. G. p. P. Bucureşti. op. George. 13 5 Berindei. cit. op..43 8 Călinescu. 1964 9 Iorga. Constantin. nr. 1999. 1964.9 4 Idem. 669 6 Antip. p. Istoria presei româneşri. E. p. Constantin: Contribuţii la istoria presei române. 152-153 10 Antip. 283 12 Antip. nr. 49 11 Călinescu. Constantin. 11 Idem. din articolul: Fuit Moftul român 1 2 62 .. p. C.I. E. 962.. studii. 202 15 Zeflemeaua. p.. Triton. cit. 3. op.. Bucureşti. gazetar. Dan: Dezvoltarea presei bucureştene în perioada formării şi organizării statului naţional român (1856-1864).Note Antip. op. p. „Presa noastră”. Ed. 49 13 Cioculescu. Niolae. 1962 14 Iorga. Antip. 2002. Marin: Istoria presei române antologie. op. 2 iunie.

Presa românească post-decembristă Momentul-punte între presa românească în perioada de dictatură şi deschiderea către sistemul liberal. evenimentele din România din decembrie 1989. au constituit prima revoluţie a televiziunii (Amelunxen & Ujica. temele predilecte fiind orientate spre situaţia economică precară. Funcţiile exercitate de mass-media au fost cele de coagulare a societăţii civile şi funcţia catarctică. mişcările de stradă. „Telerevoluţia a însemnat în egală măsură revoluţie politică şi revoluţie a comunicării. presa a jucat un rol simbolic. fără „croşete” s-au constituit în catalizator în apariţia unui număr mare de ziare şi transmiterea în direct la televiziune timp de aproape 20 de ore (o performanţă şi tehnică şi redacţională. 63 . când ziarele. situaţia economică. Explozia din decembrie 1989 a consensului naţional anticomunist. şi în studiourile televiziunii.1 „Frontul” s-a dovedit a fi şi dincolo de micul ecran. Se părea că puterea de stat era redusă la capacitatea de a transmite ce se întâmplă în afara uşii studioului”. „Dacă intervenţia americană din Vietnam a fost primul război al televiziunii mondiale.2 Aceasta era percepţia vizualului în acea perioadă tumultoasă şi în acelaşi spirit vor apare şi ziarele ce vor avea ca teme esenţiale: cuplul Ceauşescu. democratic este consemnat în seara zilei de 22 decembrie. „Foamea” de senzaţional. 1990)”. 1991-1992 – perioada disforică: se constată o saturaţie mediatică. revoluţie pe care România (ca de altfel toate ţările ex-comuniste) a traversat-o în simultaneitate şi nu în succesivitate (monopolul televiziunii naţionale) naşterea televiziunilor comerciale şi a presei regionale şi locale. exemplul paradigmatic fiind chiar telerevoluţia. decodarea semnificaţiilor tranziţiei. Este unanim recunoscut faptul că în procesul de schimbare de regim politic prin revoluţia din decembrie 1989. amestecate cu dezbateri ale Congresului Constituţional. Un reporter al New York Times nota: „Într-un fel era ca şi cum ai privi transmiterea în direct a asaltului Bastiliei sau bătălia pentru Yorktown. Daniela Rovenţa-Frumuşani a sintetizat evoluţia mass-media în raport cu spaţiul public. 2. dacă ne amintim că înainte de ’89 erau 2 ore de program zilnic). radioul şi televiziunea au difuzat primele produse mediatice necenzurate. forme tradiţionale de publicitate concomitent cu mijloace mai convenţionale)”. stabilind trei momente distincte într-o derulare diacronică: 1. ca şi nevoia descătuşată de a avea acces la informaţia diversă.

Cotidian independent. 32/1990) sau „Dosarul comunismului. iar cifrele vehiculate sunt rareori apropiate. Informaţiile punctuale nu sunt aceleaşi şi sentimentul la finalul lecturii este că ai citit despre un alt fapt petrecut în acelaşi loc şi în aceeaşi zi. seria a V-a. apărut la Bucureşti în ziua de 22 ianuarie 1990 va reuni în paginile sale numele unor mari oameni de cultură: Răzvan Teodorescu („Caragiale contra Ceauşescu”). Exploziei informaţionale i-a corespuns o explozie numerică a ziarelor de mare sau mic tiraj. Barbu Ştefănescu Delavrancea a condus între anii 18881890 ziarul Democraţia. 56 şi 57/1990) sunt tot atâtea argumente pentru ideea de presă liberă. în presa scrisă românească apariţia altor subiecte pare a da nota de profesionalism. Reflex stilistic imediat este preferinţa pentru stilul colocvial. pe senzaţionalism ş informaţie incompletă. Dinu Săraru („Ţăranii”). selectiv al mass-media. Articole ca „Libertatea ne-am câştigat-o murind. Dacă în presa occidentală prima pagină a cotidienelor cuprinde de obicei aceleaşi subiecte (fiind şi o probă de obiectivitate şi profesionalism). Conceptul general de „transformare mediatică” este corelat cu procesul de schimbare socială. rămânând în centrul atenţiei ziare care publicau ceea ce fusese interzis în perioada de dictatură: „cronica neagră” (furturi. violuri. Ştefan Milcu („Libertatea şi autonomia ştiinţei”). 1992-1997 – perioada consumului critic. cu apariţie zilnică. iar selectarea şi ierarhizarea valorică a evenimentelor socio-politice se face în numele unei dorinţe de individualizare. în fapt de individualism. Periodic independent de informaţie şi opinie civică. Ziarele de partid judeţene au fost înlocuite cu ziare democratice. can-can-uri). nu de puţine ori dus până la exprimări argotice... Tentaţia senzaţionalului într-un timp al căutărilor şi al tranziţiei va înclina balanţa spre jurnalismul bazat pe opinie. de rezonanţă în anii 1939-1944. 64 . va avea o mare audienţă.3 Presa scrisă este prima care se diversifică. A urmat un recul. „Despre cenzură” (nr. Tot ca un arc peste timp. care apare şi azi este Libertatea. contribuind la restituirea valorilor pluralismului informaţional. Noul ziar Democraţia. Primul ziar liber al Revoluţiei Române. la un public avid de senzaţional. transplant de cord (ideologia) şi fenomenul respingerii (în masă)”. Evenimentul zilei. Ziar naţional liberal. 3. firesc. în intenţia de a continua destinul unui ziar care a catalizat spiritele scriitorilor vremii este Democraţia.„Ceea ce caracterizează această perioadă este pierderea credibilităţii presei scrise şi a televiziunii percepute ca dependente de executiv şi instituţia prezidenţială (televiziunea publică) sau de interese partinice (chiar ziarele autointitulate independente)”. la 25 decembrie 1989. să nu o pierdem neştiind cum să trăim liberi” (nr. Reapar ziare ca Adevărul.

După 14 ani de presă post-decembristă s-a conturat cu claritate ideea că presa liberală trebuie să se bazeze pe profesionalism şi credibilitate. Deşi urmează cadrele generale ale presei democratice. Eterogenitatea. Apropierea de public (amendată uneori prin acuzaţii de populism. iar organizarea breslei jurnaliştilor la începutul deceniului ’90 denotă fracţionarea grupărilor jurnalistice. Cea mai grea „boală” a jurnalismului este anonimatul. Născută în vâltoarea evenimentelor. conturând realitate jurnalistică. Mihai Coman a investigat „Mass media în România post-decembristă” şi a publicat un volum cu acest titlu. reperabile prin gradul de manifestare. opiniei publice. firesc. ţinte comunicative. • • Caracterul popular. atinge uneori zona exceselor. presa post-decembristă a preluat specificul evenimentelor şi al stărilor de criză. formele de finanţare a presei. Caracterul compozit. Structurând capitolul dedicat în exclusivitate acestui subiect. degradare a culturii etc.5 • Mimetismul. iar atributul cel mai dificil de câştigat şi cel mai uşor de pierdut este credibilitatea. orice partid politic şi orice idee puteau fi criticate. nici cu exercitarea drepturilor şi a şanselor de acces ale tuturor cetăţenilor la exprimarea prin intermediul mass-media. Despre cultura politică a jurnaliştilor se poate vorbi ca despre o mare problemă a tranziţiei în România. Nu este însă sinonimă cu maturitatea profesională. Dar nu toţi au cultură generală şi cultură de specialitate. Efect imediat şi de durată a fost apariţia „unei situaţii de «haos pozitiv» în care toţi nu voiau altceva decât să se exprime în presa scrisă şi audiovizuală. Sintetizând. sursele de informare: agenţiile de presă şi sistemul de comunicare publică. Această filosofie a îndepărtat presa românească de reportajul echilibrat. Jurnaliştii implicaţi emoţional în derularea evenimentelor îşi vor atribui deseori rolul de „a face istorie” şi nu de a mediatiza realitatea. jurnaliştii cu putere de decizie în 65 . idei sau expresii alese cu grijă”. jurnalismul a capacitat tineri. orientând-o spre o prezentare polemică şi subiectivă a câtorva evenimente. • Eludarea responsabilităţii. Editorii şi jurnaliştii au afirmat imediat că libertatea de expresie recent cucerită echivala cu un jurnalism în care oricine.Domeniu „tânăr”. cu dovezi incontestabile de manifestare.) motivează locul în ierarhia credibilităţii. profesorul Mihai Coman precizează notele specifice. uneori fără a avea o cultură jurnalistică şi de cele mai multe ori tentaţi de senzaţional şi medii obscure. parti-pri-urile exprimate sau bănuite. violenţă. vizând un public divers. presa românească nu a atins standardele de calitate şi profesionalism din ţările democratice „de tradiţie”. moduri de finanţare denotă eterogenitatea sistemului în ansamblul său. impactul asupra societăţii civile şi specificitate în context european4: • „Expresie a libertăţii. patetism. În ideea de a arde etapele. Mihai Coman defineşte dominante şi determinante în evoluţia fenomenului: cadrul legislativ. la Editura Polirom (2003).

ai căror directori sau redactori şefi se consideră lideri de opinie şi vor să conteze ca voci autorizate. Reperarea câtorva aspecte definitorii s-a dorit a fi din partea noastră doar pretextul reflecţiei asupra fenomenului actual. Amestecul între comerţul cu ştiri morbide şi dorinţa de prestigiu mediatic este. pentru anul 2002 că: „daca 8% din public afirmă că are multă încredere în mass-media. numai 3% din jurnaliştii chestionaţi împărtăşesc această părere. • Criza de credibilitate. Este o situaţie de fapt probată de sondajele de audienţă. de opinie la una de fapt divers a impus modul tabloid de a face presă „un fel de plasmă care scaldă toate tipurile de media şi toate formele de discurs jurnalistic: «La noi aleargă după senzaţionalul ieftin şi ziarele cu pretenţii. şi el. Efectul de saturare se produce însă în timp scurt şi dispariţia unor asemenea produse mediatice este iminentă. 51% din public are destul de multă încredere. dar numai 31% din jurnalişti. pierderea neutralităţii limbajului în favoarea conotaţiilor afective. Istoria presei a dovedit că asemenea produse mediatice sunt receptate chiar cu aviditate într-o epocă marcată de „foamea” de presă (vezi România începutului de an 1990). Aceste prezenţe sunt. meteorice.formatul grafic sau în grila de programe „imită” formule considerate „de succes”. Trecerea de la o presă militantă. pe cât de imprevizibilă.6 Stilul tabloid a impus un anume tip de discurs jurnalistic: preferinţa pentru subiecte minore considerate ca fiind realităţi.7 Curba credibilităţii se modifică în funcţie de comportamentul jurnalistic. faţă de 40% din jurnalişti. Formula tabloidă a Evenimentului zilei a fost preluată de numeroase cotidiene. pe atât de efemeră. Presa românească în perioada post-decembristă rămâne un capitol deschis. un semn al neaşezării criteriilor. • Tabloidizarea. decât chiar publicul-ţintă. victoria „aspectelor” asupra „evenimentelor”. Cercetările întreprinse sub egida Institutului de Sociologie al Academiei Române arată. 7% din public nu are deloc încredere. „senzaţionalizarea” vieţii. al primitivismului moral de care societatea noastră românească nu reuşeşte să scape»”. Este un proces în derulare marcat de gradul de performare a actului jurnalistic. tendinţe asimilate sau la care s-a aderat mai mult sau mai puţin deliberat. de regulă. faţă de 9% din jurnalişti”. 35% din public are puţină încredere. Fiecare notă specifică definită şi caracterizată de profesorul Mihai Coman în volumul său Mass-media în România post-comunistă poate constitui subiectul unei dezbateri în care acumulările succesive pot fi confruntate cu impactul noilor tendinţe în jurnalismul contemporan. Diferenţa între credibilitatea presei şi credibilitatea jurnaliştilor este o temă de actualitate. Greu de crezut este că jurnaliştii înşişi au mai puţină încredere în presă. 66 . iar apariţia lor este.

2002. Rovenţa – Frumuşani. 72 7 Marinescu. societate cultură. Mass media in Revolution and Naţional Development: The Romanian Laboratory. p. Romanian Revolt. State University Press. Mircea. Mihai: Mass media în România post-decembristă. Bucureşti. 1999. 1989. 11 – Apud Gross. 83 2 Kifner. Polirom. Coman. 70 6 Vasilescu. p. Curtea veche. op. p. Live and Uncensored. Colosul cu picioare de lut. cit. Semiotică. pp. Ames. 1999. Iaşi. apud. cit. Peter. pp.. Peter. Ed. Valentina Mass-media în România o latură sociologică. Iaşi. P.cit.Note Gross. Peter. p. 75 1 67 . 2001. Tritonic. p. 82 3 Danielle. 28 decembrie. Bucureşti. J. Aspecte ale presei româneşti post-comuniste. op. The New York Times. Coman. p.. Apud. Mihai. 51 – apud. 42. 228-231 4 Coman. Mass-media. Mihai. 67-76 5 Gross. cit. op. Institutul European. Polirom. Mihai Coman. 2003. op. p. Iowa.

iar mesajul a fost „Ce a lucrat Dumnezeu”.C. El a demonstrat că poate să transmită mesaje prin zece mile de sârmă şi a cerut o subvenţionare din partea guvernului. Paternitatea invenţiei este atribuită mai multor inventatori. Samuel F. Propunerea a fost aprobată şi la 24 mai 1884 s-a stabilit linia telegrafică între Washington D. 1981. în funcţie de ţara de origine a enciclopediei care o consemnează: ▪ ▪ ▪ „Lexicon der Deutschen Buchgemeinschaft” îl numeşte pe Heinrich Hertz. mediatizarea lor şi mai ales la stabilirea unei relaţii de instantaneitate. Morse a fost cel care a constituit un telegraf funcţional privit cu neîncredere de lumea tehnicii. iar aparatul conceput de el va fi primul telegraf fără fir. Morse era profesor de literatură şi arta designului la Universitatea din New York. Centrul de documentare pentru ştiinţe umane. CNSR. Experimente în telegrafia fără fir a făcut şi inginerul rus Alexander Popov în jurul anilor 1895. în „Nuova Enciclopedica Sonzogno” îl plasează pe primul loc pe Marconi. italienii. B. şi Baltimore.Istoria mijloacelor de radiodifuziune (de la telegraful prin influenţă la radioul public şi privat) Istoria tehnicii radio O incursiune în istoria radioului presupune abordarea fenomenului din unghiuri multiple: ▪ ▪ la începutul sec.1 Telegrafia electrostatică va fi în atenţia lui Watson şi Edison. Paris. al XIX – lea dezvoltarea tehnicii răspundea unei nevoi de comunicare istoria însăşi impunea inventarea unor aparate care să ajute la derularea evenimentelor. graţie lui Alexander Bell care a reuşit să transmită vocea umană prin cabluri electrice către principalele zone populate din lume. germene al globalizării informaţiei.C. alegere făcută şi de „Le Larousse universal”. instantanee la distanţă şi necesitatea performării modalităţii de transmitere a semnalului sonor. Când însă se vorbeşte ca prim moment al istoriei radioului se invocă numele lui Gugliermo Marconi. Joss. 2 68 . citat de Jean Cazenoble „Les Origines de la Télégrafie sans fils”. Heinrich Hertz va demonstra existenţa undelor electromagnetice (după ce James Maxwell le descrisese într-o teorie matematică) şi va concepe un aparat pentru a le genera şi a le stoca. 1 L. p. Istoria va consemna anul 1876 ca important în istoria viitorului radioului. „Malaïa Sovietskaïa Entsiklopedia” consemnează numle lui Popov. “Le génie n’a pas de patrie: il y a des Popov partout”. El va transmite mesaje codate.

descifrând mesajele de la locul dezastrului.1 Încep experienţele de radiodifuziune la Paris. la început doar pe nave. El nota în jurnalul său: „Datoria mea (deosebit de plăcută) este de a distribui din zbor melodii frumoase peste oraşe şi mări. încât şi marinarii să poată asculta din depărtare. cineva vorbeşte! O voce de femeie care cântă. Fessenden a avut ideea radiodifuziunii. ca noutate şi sinteză în radiojurnale şi de surpriza. pe calea undelor. lampa sau. timp de 72 de ore. Vocea lui va fi auzită în căşti. 1999 Sursă: Flichz. tubul cu vid a ajutat la amplificarea transmisiei şi a semnalelor radio receptate a însemnat dezvoltarea radioului şi folosirea lui de către mai mulţi utilizatori. muzica de la ei de acasă”. dezastrul începutului de secol. al XX-lea era transmiterea vocii prin radio. Iaşi. Invenţia lui Lee De Forest. datorită greutăţii sale. În ajunul Crăciunuiui anului 1906. în terminologia de azi. El recepţionează mesajul naufragiului Titanicului şi rămâne la telegraful său din New York. Întreaga Americă va trăi simultan cu naufragiaţii. Va semna în 1903 un contract cu Marconi pentru a folosi toate brevetele acestuia. Patrice – op. cit. al XIX-lea şi începutul sec. Conştient de succesul transmisiei sale. tragic: scufundarea vasului Titanic. fiind convins de viitorul radioului şi valorificându-i ab iniţio valenţele spectaculoase.Amiralitatea va fi cea mai interesată de telegrafia fără fir. Incredibil (. Ed.. Un obiectiv important al tuturor cercetărilor de la sfîrşitul sec. Spectacolul muzical (al cărui impact emoţional şi la distanţă convinsese) va fi completat de spectacolul informaţiei. Aparatul de radio se va perfecţiona şi va deveni portabil. David Sarnoff va propune în 1916 un radio music box: 2 1 Flichy. 149-150 69 .. din Turnul Eiffel. Emisiunea muzicală va fi recepţionată la o distanţă de 800 Km. aflat într-o staţie radio din New York City. Iată ce povesteaau operatorii: „o voce umană iese din maşinăria asta. David Sarnoff va fi primul reporter radio. Reginald A. chiar suspansul în transmiterea în direct a evenimentelor (ca în cazul rezultatelor alegerilor). Patrice: “O istorie a comunicării moderne”. Era anul 1942. p. audio-ul.) se aude o persoană recitând un poem. apoi un solo de vioară”. În 1910 va transmite de la Metropolitan Opera un spectacol avându-l personaj principal pe Caruso. În aceeaşi perioadă Lee de Forest experimenta. care va comenta în direct un eveniment internaţional cu mare impact emoţional. 2 Fessenden crease ideea de radio ca un spectacol. Polirom. operatorii de pe vasele aflate în Oceanul Atlantic. au auzit pentru prima dată în căşti vocea umană..

evenimente de importanţă naţională pot fi anunţate şi recepţionate simultan. Pentru că în zonă semnalele sale erau recepţionate. poate fi instalat într-un punct fix unde se cântă muzică instrumentală. conferinţe care pot fi perfect audibile. timp de două ore în două seri pe săptămână. 1999.. Graham. deoarece firele de sârmă nu se pretează la acest proiect. cum ar fi de exemplu recepţionarea unor conferinţe acasă. recitaluri etc. conferinţe.. dar încercarea a eşuat. Acelaşi principiu poate fi aplicat în numeroase alte domenii. David. cu radioul ar fi perfect fezabil. programul său se anunţa astfel: „Am conceput un plan de dezvoltare care ar face din radio «un obiect de uz casnic». totuşi mai există şi alte numeroase domenii în care principiul poate fi extins. la cererea publicului ascultător.” („Teorii ale comunicării de masă” – Malvin L.”1 In extenso. “RCA and the videodisc: the Business of Research”. Procurîndu-şi o «cutie muzicală radio». pentru a obţine un sunet continuu a început să transmită muzică. 25 până la 50 de mile. Eu am arătat doar câteva dintre cele mai probabile domenii de utilizare pentru un astfel de dispozitiv. De Fleur. muzica transmisă poate fi recepţionată. staţia 8XK. ei ar putea asculta concerte.. Scorurile de la meciurile de baseball pot fi transmise în eter prin folosirea unei staţii instalate pe terenurile de joc. 106) Doctorul Frank Conrad a obţinut în 1920 licenţa pentru transmiţătorul său de acasă. p. S-a mai încercat acest lucru în trecut prin intermediul firelor de sârmă.. La fel se poate proceda şi în cazul altor oraşe. W. Această propunere ar fi extrem de interesantă pentru fermieri şi pentru alte persoane care trăiesc în districte îndepărtate. vocală sau de ambele tipuri. «Cutia muzicală radio» poate fi prevăzută cu tuburi amplificatoare şi cu un telefon-difuzor şi ambele pot fi montate într-o singură cutie. Ideea este de a aduce muzica în casă prin telegrafia fără fir. Ideea este să aduci muzică în casele oamenilor prin intermediul radioului. p. aflate la mare distanţă de oraşe. Sancho Ball – Rokeach – Ed. Cambridge Universitz Press. Cutia poate fi aşezată pe o masă în salon sau în camera de zi. la început din proprie iniţiativă. Iaşi. Totuşi. 1986.receptorul poate fi proiectat sub forma unei simple «cutii muzicale radio» şi reglat pe diferite lungimi de undă. care ar putea fi schimbate doar prin rotirea unui singur comutator sau prin apăsarea unui singur buton. mai apoi. Sarnov. De exemplu – un radioemiţător telefonic având o rază de acţiune de. în acelaşi sens ca şi pianul sau fonograful.„Am în cap un plan de dezvoltare care ar transforma aparatul de radio într-un bun de consum casnic la fel ca pianul sau ca fonograful. să spunem. şi rotind comutatorul. “Looking Ahead”. de asemenea. 32 1 70 . Polirom. muzică. citat de Margaret B.

Transmisiunile în direct vor asigura simultaneitatea între producerea evenimentului şi receptarea lui. În pofida invenţiilor de mare importanţă pentru istoria sa. divertisment at home (cu primii disc jockeys – familia Conrad) sau cu momentele de interes naţional (alegerile prezidenţiale) şi de spectacol pentru toţi (transmisiunea de la Metropolitan Opera). Următorul moment a fost naşterea aparatului radio comercial de largă folosinţă. comparabil cu un serviciu de telefonie. Istoria radioului are astfel pagini dintre cele mai diverse. Warren G. aruncânduse pe fereastra apartamentului său din New York. În SUA se caută formule de susţinere financiară a „radioului pentru toţi”: de la diverşi mecena care sprijină activitatea posturilor universitare. când radioul va cunoaşte o perioadă de dezvoltare mondială. Radioul devine mijlocul de comunicare cel mai accesibil. în registre variate: tragism (naufragiul vasului Titanic sau moartea lui Edwin Amstrong). ce funcţionau ca staţie centrală pentru multe filiale asigura difuzarea naţională a programelor. aspect binevenit într-o epocă a vitezei. În 1953 Amstrong cedează nervos şi se sinucide. iar radioascultătorii au fost primii care au aflat. În 1920 la Pittsburg. 71 . În 1933 cercetările sale s-au concretizat în definirea undelor FM. Harding a fost ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii. la ideea fiscalităţii şi publicităţii şi până la plata efectivă a serviciului radio. Davis va anunţa că va transmite în eter rezultatele alegerilor prezidenţiale din 11 noiembrie. Aşa apar network (legarea staţiilor pentru o acoperire naţională). după de David Sarnoff comentase de la distanţă un eveniment tragic: scufundarea vasului Titanic. la staţia KDKA Harry P. Edwin Amstrong a fost inventatorul radiodifuziunii FM. radioul are totuşi puţini adepţi.El şi familia sa vor fi consemnaţi în istoria radioului drept primii „disc jockeys” şi programele astfel difuzate ca prime programe la cerere. Trebuia însă asigurată o difuzare naţională. Înfiinţarea network-urilor. înaintea cititorilor de ziare. Se dovedise astfel o altă valenţă importantă a radioului: transmiterea imediată a ştirilor de ultimă oră. Istoria radioului consemnează lupta şi în plan juridic dintre Amstrong şi Sarnoff pentru declararea paternităţii acestor unde. Dorinţa de fidelizare a ascultării îi va determina pe inventatori să caute formule noi care să faciliteze ascultarea. Producţia de receptoare în masă va fi realizată în timpul celui de-al doilea război mondial. cel mai comod (va impune formula „divertisment at home”) şi în timp se va dovedi cel mai ieftin.

în scopul vinderii aparatelor sau doar a informaţiei. 72 . a statutului. când ascultarea lui permite desfăşurarea simultană şi a altor activităţi. radioul va rămâne mijlocul de comunicare preferat mai ales în tronsoanele – orare ale zilei. În pofida concurenţei acerbe. potenţându-i valenţele circumstanţiale.Radioul re-crea cotidianul. devenind mediul „de fond” prin transmiterea muzicii şi la interval de 30 minute sau 60 minute a grupajelor informative. a zonei de acoperire şi a dezvoltării particulare inedite ne-au determinat să selectăm câteva cazuri celebre din peisajul radiofonic mondial pentru a servi drept model de discuţie şi reper în prezentarea istoriei radioului în diacronie şi cincronie. Spectacolul vieţii va fi însă preluat cu un impact şi mai mare de către televiziune. Explicitarea modului de funcţionare.

Începem programul radiofonic de divertisment (s. Impăratul Wilhelm al II-lea a insistat în unitatea tuturor proprietarilor de sisteme şi aşa va lua naştere celebra companie „Telefunken”.04.868 1. ABONAŢI RADIO 1923-1926 DATA 1.07.000.).1926 BERLIN 253 601 74.12. 1.238 522.04. În 1923 în Germania va fi recepţionat primul program de radio.10.327 316. „Andantino” de Kreisler.205. Adolf Slaby şi Georg Graf von Arco elaborează propriul sistem de telegrafie.257 778.000.406 107.1925 1.000 abonaţi 73 . Ascultaţi concertul inaugural.895 99. la ora 20 din Casa de discuri VOX AG din Berlin prin difuzarea următorului anunţ: „Aici este postul de emisie Berlin Voxhaus Canal 400. Pe la începutul anului 1919 au început transmisiile de ştiri.1924 1. preluate de 80 de oficii poştale şi distribuite ziarelor. Prima emisie care atestă înfiinţarea radioului în Germania s-a produs pe 29 octombrie 1923. în interpretarea capelmaistrului Otto Vrack şi al lui Fritz Goldschmin”.310 1928 erau peste 2. Evoluţia dotării locuinţelor cu noul mijloc de informare este notabilă. Argumentul elocvent este numărul de abonaţi radio.000 abonaţi 1932 erau peste 4. Preţul iniţial al aparatelor a fost 400-500 mărci. după ce dincolo de Ocean se va fi impus ca o prezenţă costisitoare dar dorită.1924 1. dar şi pentru cele politice.461 TERITORIUL REICHULUI 467 9.011 279. pentru violoncel solo. Reichul se va interesa de radio şi pentru raţiuni economice.1923 1.Repere în evoluţia radioului în Europa În Europa radioul se va constitui într-o preocupare a specialiştilor.n. cu acompaniament la pian.1924 1. În 1920 radioul în faza de început întâmpina orizontul de aşteptare al ascultătorilor distribuind cotaţiile pentru mărfuri şi valută către 26 de oraşe germane şi cinci oraşe din străinătate.04. apoi s-a ieftinit.

În deceniul al treilea nu erau stipulate sancţiuni pentru cei ce încălcau frecvenţele şi nici nu sa stabilit prin actul final al Conferinţei Mondiale de Radio de la Praga (30 iunie 1929) limitarea puterii de emisie. Iaşi. „Radio Management. nu numai pentru informaţiile transmise fără cenzură. Diversitatea „vocilor radiofonice” este elocventă şi pentru un alt spaţiu european: Franţa. 2. va deveni postul foarte ascultat de către germani în timpul celui de-al doilea război mondial. Nu venise vremea . Uwe Frigge. având ca punct important în evoluţie Unificarea Germaniei. Ed. când Hitler împlinea vârsta de 56 de ani. 19 Denominările folosite pentru desemnarea universului de unde magnetice erau sugestive: „serviciul rapid pentru ştiri oficiale şi particulare” şi . a unui atac asupra unui post de radio şi anume a staţiei din Gleiwitz”. p. „Depeşă vorbită”.restricţiilor. Manualul Jurnalistului de radio”.. Haas. Uwe Frigge. 26 74 . Eliberarea radioului german de sub teroarea dictaturii naziste a fost consemnată prin. Monopolizarea radioului prin forţa politică de esenţă totalitară s-a realizat în timpul celui deal treilea Reich. dar şi pentru faptul că anunţa numele soldaţilor germani luaţi prizonieri de către aliaţi.. Spectrul radiofonic este structurat astfel: 1 Michale H.Sursa: Michael H. Gert Zimer. p.. Coexistenţa Radioul public naţional şi a radiourile comerciale este de reperat în Franţa încă din 1970.. Despre al doilea război mondial în Germania s-a aflat de la radio. Ultimul discurs propagandist a fost rostit de Goebbels la 19 aprilie 1945. Gert Zimmer.. Radioul public şi radiourile private vor coexista şi vor asigura pluralismul de voci radiofonice necesar într-o societate democratică. 2001. Pretext pentru atacul Germaniei asupra Poloniei a servit „înscenarea..C.1 B.op. La nivel european prima sistematizare a frecvenţelor s-a realizat la 15 noimbrie 1926 prin „Planul lungimilor de undă de la Geneva”.”spectacol” muzical – muzică jazz.. cit. În 1950 companiile de radio din Republica Federală organizate după un sistem de drept public s-au unit în ARD (Asociaţia Posturilor Publice de Radio din Republica Federală Germania). Partidul Naţional – Socialist prin Josef Goebbels şi Adolf Hitler) a definit exemplar propaganda totalitară prin intermediul radioului. în noaptea de 31 august spre 1 septembrie 1939. Radioul german îşi găsise drumul drept spre lumea democratică. Haas.B. Polirom.

70%) Staţii FIP. FIM etc. p.) – „ O introducere în presa scrisă şi vorbită” – Ed.1% 3. Iaşi. canale naţionale tematice. CULTURAL GENERALIST CLASICĂ 11. 2001.3% 2.8% 18.1% 3% 2.2% 5.1% 4.9% necunoscut INTERNAŢIONAL 25 mil.9% 6. 65-66 – după Médiamétrie 75 FM în marile oraşe 3.6% 0. Spectrul radiofonic.7% 6. cu tendinţa spre canalele muzicale este variat şi ca procent de FRANCE INTER PUBLIC în jur de 23% RADIO FRANCE FRANCE MUSIQUE FRANCE CULTURE FRANCE INFO RFI RFO INFORMATIV 4.9% 2.2% ascultători FRANŢA DE DINCOLO DE OCEAN STAŢII LOCALE PRIVAT (aprox. (9) Alte 38 de staţii ex-periferice RTL EUROPA 1 RMC Reţele FM muzicale CHÉRIE FM (în jur de 15) EUROPE 2 NRJ NOSTALGIE SKYROCK RFM RTL 2 FUN RADIO Staţii asociative Polirom. .audienţă: staţii locale independente.1% 2. canale naţionale generaliste.9% (LW şi FM) Sursa: Claude – Jean Bertrand (coord. staţii locale afiliate la reţele mari.7% 4.8% 3.

. Staţiile necomerciale independente pot să se reunească şi să devină ca în SUA Public Broadcasting Service. restul cumpără şi le transmite prin unde hertziene emiţătoarelor sale de pe întreg teritoriul. catalizare economică-socială-comunitară. italiene RAI. Pot fi producători regionali (ex. Posturile private sunt comerciale. În SUA funcţionează 3 network-uri: CBS. ilustrând performanţele publicului şi mai ales . educare. cât şi a ariei de acoperire. ignorările publicului. Este un mod ingenios de a penetra în întreg spaţiul naţional. NBC. promovarea imaginii ţării pe care o reprezintă. „împart” piaţa audienţei. radio regional. Pilonii esenţiali (recunoscuţi de toate radiourile publice) sunt însă: informaţia. cultură. britanice BBC ş. în funcţie de câţi parteneri sunt). cultura şi divertismentul. sport) şi staţiile emiţătoare (cărora le distribuie producţia în mod gratuit). cu informaţii din publicitate conform cererii pieţei (pentru care s-au făcut sondaje de piaţă de cei ce ulterior cumpără spaţii radiofonice pentru a promova produsele care sunt cerute pe piaţă). Postul privat poate exista singur. Specificul postului public presupune respectarea şi susţinerea radiofonică a celor şase dimensiuni componente ale misiunii acestui post: informare. Atragerea publicităţii pe tronsoane cât mai mari şi cât mai des difuzate asigură existenţa postului. radio naţional) Organizarea duală post public naţional şi post privat implică înţelegerea esenţei celor două forme atât din punct de vedere al profilului grilei de programe.a.Diversitatea tematică şi numărul relativ mare al posturilor private. Ele sunt în esenţă intermediari între marii cumpărători de publicitate (care cumpără spaţiile radiofonice).. realizează programe în majoritate producţii proprii (60%).. ITV în Marea Britanie). 76 . Postul naţional a fost modelul unic în Europa până în jurul anului 1980. divertisment. Instituţia-mamă era (şi mai este) situată în capitala ţării. Este cazul televiziunii spaniole TVE. care în perioada de maximă audienţă (prime time) produc împreună un program (costul pe program fiind cotă parte. Există şi Network – versiunea americană şi comercială a furnizorului central. Forme ale radioului (radio local. ABC. cu arie de acoperire în limita frecvenţei pe care o deţine sau poate fi întegrat unei reţele ample. producători de divertisment (cumpără programe de la Hollywood şi realizează emisiuni de interes general şi imediat – informaţii.

Ed. Acordarea licenţelor se face pe plan local. completate de ştiri proprii din politica locală. 1998.]. Radioul local în lume În SUA la sfârşitul anului 1988 erau atestate aproape 10..supported” sunt susţinute financiar prin donaţii şi acţiuni organizate de ele. motiv pentrru care s-au înfiinţat radiouri culturale pe lângă universităţi.. «Pacifica Network» furnizează 5% din program. crainici. Întregul program produs de WBAI poate exista doar prin implicarea a 200 de colaboratori voluntari (neplătiţi). spre deosebire de alte ţări. NORBERT: “Radioul local.. programul este alcătuit în exclusivitate de amatori ce activează ca reporteri.Radioul local a fost primul pas în dezvoltarea radioului. 25 77 . fază incipientă şi au şi definit caracteristicile radioului comercial (transmiterea de ştiri şi muzică).] 85% din program este produs de NewYork City. Preponderente în structura programelor sunt ştirile. Necesitatea funcţionării şi a unor radiouri cu sarcina de a promova cultura şi educaţia a fost resimţită încă din anii 1940. Specificul NPR este melanjul între emisii naţionale şi emisii cu subiecte locale. 1 BAKENHUS. constând în principal din emisiuni de ştiri produse la centru. autori de piese de teatru radiofonice şi disc – Jockey [. „Structura postului de radio WBAI din New York poate fi un exemplu edificator. Experimentele lui Sarnoff sau Franck Conrad au creat un radio local. unde repartizarea acestora este sarcina unui consiliu naţional. Sunt protejate de influenţarea mai marilor zilei: În Marea Britanie Peisajul radiofonic englez a avut drept caracteristică o echilibrare a forţei de atracţie între postul public şi cel privat. Restul de 10% sunt asigurate din surse naţionale precum «Public Radio»”1 Aceste „Community Radios”. numite şi „listener. Un statut şi o funcţionare inedite au posturile de radio aşa-numite „Community Radios”. Ghid practic pentru jurnalişti”. existenţa lor salvând de la provincialism imaginea de ansamblu a radioului.. Polirom. p.500 staţii de radio din care aproximativ 9/10 erau finanţate exclusiv din reclame. S-a creat chiar o reţea naţională („Naţional Public Radio” – NPR). [. Iaşi.

În paralel cu acestea. cât şi a mediului cultural elitist. Doar din reclama locală era greu de crezut că radioul local bavarez va supravieţui. S-a detaşat prin formulă şi impact pe piaţa media Cardiff Broadcasting Company (CBS). segmentele publicitare şi de divertisment lejer având o pondere mică. în zone pe glob cu deficit economic: radioul trebuie să fie „atât de local pe cât este economic posibil. pe care le întâmpină BBC în ultimii ani. Radio public şi radio privat sunt într-o competiţie din ce în ce mai pronunţată şi datorită rigorilor financiare. Postul naţional şi radioul privat federal ANTENNE BAYERN absorbiseră în mare parte resursele publicitare din zonă. în 8 oraşe. ca intenţie din 1960. Pe lângă cele 4 canale naţionale. Un studiu de piaţă efectuat pe acestă temă a condus la concluzia că radioul local va supravieţui numai în zonele puternic industrializate. programele. cea de-a doua a radioului privat asigura imaginea democratică a universului radiofonic. BBC anunţa înfiinţarea a încă 38 de posturi până în 1987. 78 de localităţi aveau în 1986 92 de frecvenţe ultra-scurte. Concurenţa pe piaţa media a fost din cele mai deosebite. Publicitatea ce s-ar putea realiza în această zonă cu acest profil ar putea constitui singura sursă şi suficient pentru continuare activităţii radioului local.Existenţa BBC (British Broadcasting Corporation) şi a IBA (Independent Broadcasting Authoritz). A funcţionat un principiu. ca expresie reală în 1967. Radioul local în Germania Un profil deosebit l-au avut radiourile private din Bavaria. 78 . prima organizatoare a radioului public. dar şi lipsa unei concurenţe cu alte posturi private. atât de regional pe cât e necesar posibil”. De altfel. din 1970 s-au dezvoltat şi staţiile independente de radio – „Independent local Radio Stations” (ILR). radioul englez în ansamblul lui erau destinate unui auditoriu elevat. Radioul local a fost prezent pe harta undelor hertziene a Marii Britanii. Ambele organisme s-au bucurat de-a lungul vremii de apreciei considerabile atât din partea publicului. care ar putea fi „folosit” şi în alte cazuri.

partea I şi a II-a.Politica de programe a impus minimizarea costurilor de producţie prin preluarea unor probleme şi prin crearea „modelelor de case radio”. În colecţiile Societăţii Române de Radiodifuziune sunt peste 2000 de fotografii. Direcţia Patrimoniu din Cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune a publicat la Editura Casa Radio volume consistente despre istoria instituţiei („Istoria Societăţii Române de Radiodifuziune. publicistică literară radiofonică (vol. I. asociate cu emisiuni preluate de pe canalele regionale sau naţionale. 1931-1938) sub genericul „Orele culturii” şi „Vocile memoriei” (vol. „Radio România”. Clişeele sunt negative pe peliculă şi chiar pe sticlă. Mărturiile arhivistice. „Microfonul vagabond”).a. I 1931-1935).8% în 1993) certifică preferinţa ascultătorilor pentru programele cu informaţii utilitare din comunitatea locală. evidenţiindu-şi astfel calitatea esenţială: re-crearea cotidianului şi proiectarea într-o constelaţie de valori a faptelor inedite derulate în cotidian. revista radioului (care a purtat mai multe denumiri de-a lungul propriei sale istorii. corelând fenomenul radiofonic cu evoluţia istorică a României până la 1945. sunt repere demne de investigaţia detaliată. p.1 Procentul crescut de audienţă a radioului local (25. care ilustrează istoria Radiofoniei şi culturii româneşti timp de peste 50 de ani. Iaşi. până la Revoluţia din decembrie 1989) păstrează texte ale emisiunilor din 1932 primele texte ale conferinţelor difuzate la radio şi colecţiile incomplete ale revistelor „Radiofonia”. cu ştiri de interes general din diferite domenii şi aspectarea pieţei publicitare în zona de locuit. Ed. Norbert: “radioul local. 20 79 . 1998. Două volume (trei cărţi) – o reconstituire integrală a unor epoci din dublă perspectivă: 1 Bakenhus. 1. o antologie de conferinţe (vol. vol II). vol. Istoricul Eugen Denize a studiat arhiva radioului şi a scris: „Istoria Societăţii Române de Radiodifuziune”. Radioul însuşi va fi oglinda evenimentelor derulate în diacronie şi sincronie. Polirom. „Radio Universul”. Ghid practice pentru jurnalişti”. fonoteca de aur (în dublă accepţiune: ca valore estetică şi valoarea documentară). Istoria radioului românesc Începuturile şi evoluţia radioului în România sunt condiţionate de evoluţia societăţii şi de dezvoltarea tehnicii în anume perioade istorice. „Radio Adevărul”. Este de fapt destinul radioului local din orice zonă a globului. fuzionarea între partea tehnică şi cea administrativă ale fiecărui post într-o societate comună. care se luptă pentru susţinere financiară prin reclamă şi audienţă prin configurarea profilului local al emisiunilor de producţie proprie. Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune (post public naţional şi unic. ş.

Consemnarea evenimentului va fi ilustrată printr-o mărturie impresionantă a scriitorului Mihail Sadoveanu. Înfiinţarea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică şi a primului post naţional de radiodifuziune s-au desfăşurat în perioada 1925-1928. 1977. identic cu posturile de la Paris şi Lyon. la iniţiativa sa se va constitui „Asociaţia Prietenii Radiofoniei”. În 1924 la Institutul Electrotehnic Universitar condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu. Urmând firul istoriei sale vom consemna reperele cele mai importante pentru înţelegerea evoluţiei radioului în context sociopolitic. Serviciul Maritim Român va instala în acest an primul post de radiotelegrafie la Constanţa. în accepţiunea largă a termenului datează din 1908. Statul susţinea demersurile pentru dezvoltarea radiodifuziunii româneşti şi în 1921 hotărăşte înfiinţarea unei reţele de posturi radiotelegrafice care să acopere întreg teritoriul românesc. Bucureşti.30 realiza audiţii radiofonice publice şi a înfiinţat un radio-club. Inginerul Em. p. Era nevoie de prieteni. În toamna anului 1925 apar primele publicaţii periodice: „Radio Român” şi „Radiofonia” (15 octombrie 1925 – decembrie 1926). cu titlul: „Radiofonia”: „În clipa când. pasionaţi în domeniu. joia şi sâmbăta la orele 21. Giurea va instala primul post primitiv de emisie-recepţie în Parcul Carol din Bucureşti şi prin intermediul acestuia se vor stabili legături Grecia.reconstituirea istoriei radioului circumscrisă în contextul socio-istoric şi interpretarea evenimentelor istorice pe baza documentelor din arhiva radioului. Italia şi Franţa. care vor determina la 1 noiembrie 1928 realizarea primei transmisiuni radiofonice oficiale. În 1925 se realizează primele emisii radiofonice. Izbucnirea primului război mondial găsea România total nepregătită din punct de vedere al dotării tehnice şi în pericolul de a rămâne izolată prin întreruperea legăturilor telegrafice şi telefonice prin fir. Cu toate amestecurile 1 Crăciun. publicată în revista „Radio România” din 28 martie 1926. care să se dedice deopotrivă cercetărilor. 11-12 80 . economic şi cultural. Începuturile radiodifuziunii româneşti.1 Un obiectiv important era formarea Societăţii de Difuziune. Cel mai puternic post de emisie din această perioadă este cel de 150 KW instalat la Herăstrău. dar şi organizarii unor manifestări specifice. Nu mi-am mai spus şi nu mi-am mai explicat nimic. judecăţile anterioare au căzut ca fluturii de hârtie. “Manuscrise şi voci. Asociaţia organiza săptămânal conferinţe cu caracter ştiinţific. Într-o perioadă marcată de bucuria împlinirii României Mari s-au creat premisele dezvoltării tehnice. Victor. pentru prima oară fenomenul s-a produs. însă. Scriitori români la radio”.

00-19. „proximitatea” ca latură afectivă prin „suprimarea spaţiului”. nu sunt umbrele cinematografului. muzică românească.paraziţilor.00 la 24. valoarea emoţională a actului radiofonic. buletin meteorologic. Postul este considerat precursorul Societăţii Române de Radiodifuziune. Quintetul Radio. p. Societatea a început să funcţioneze efectiv la 5 martie 1928. Programul primei emisiuni (într-o zi de joi). dar a reuşit să realizeze prima emisiune oficială la 1 noiembrie 1928. am rămas numai asupra chemării care mi se adresa (opera „Faust” de Gaunod. De la orele 21. ştiri sportive.1 (s. Nu-i maşinăria gramofonului. 28 martie 1926. Armonia şi simfonia moale a orchestrei s-au izolat în urechea mea şi simultan a lucit în mine conştiinţa minunii. informaţii de presă. Precum toare radiourile din lume. nr. Consiliului de Administraţie. Quintetul Radio. “Radiofonia” în “Radio Român”.muzicii. Quintetul Radio cu muzică românească. poezie populară românească. Dragomir Hurmuzescu. conferinţă susţinută de Horia Furtună...00 1 Mihail.00: • • • • • • • • • • • • • cuvântarea de deschidere rostită de prof. şi radioul românesc va începe cu un spectacol în dublă accepţiune: manifestare culturală transmisă printr-un mijloc de comunicare în masă şi impact emoţional datorat ineditului şi. Sadoveanu.n. Venea la sufletul meu un glas de departe şi o adiere de instrumente însufleţite de oameni vii.n). 6 81 . Postul de emisie de la Institutul Electrotehnic va transmite de două sau de trei ori pe săptămână muzică şi informaţii pentru radioamatori. muzică interpretată de solista Băicoianu. Deci e suprimat spaţiul”. e contact direct cu omul.n) Mihail Sadoveanu definea în acele începuturi ale radioului caracterul inefabil. a fost următorul: Între orele 17. an I. 24-25. ci e vibrarea vieţii. preşedintele versuri scrise şi recitate de Horia Furtună. fratele meu din depărtare. muzică de dans.

îşi dovedise puterea de trasmitere rapidă. prima atinge anul 1928. I. Este perioada transmiterii primelor emisiuni tematice: 10 noiembrie 1928 – emisiuni pentru copii 8 decembrie 1928 – prima conferinţă adresată femeilor 10 decembrie 1928 – sfaturi cu caracter medical 18 decembrie 1928 – transmisie umoristică. ca şi intenţia de a trece radiodifuziunea sub controlul total al statului vor fi motivele pentru care următoarea etapă în evoluţia instituţiei va fi sub semnul dorinţei de imixtiune făţişă a statului în problemele de organizare internă a societăţii. radioul românesc a parcurs mai multe etape definitorii. Libertatea de expresie a celui mai important mijloc de comunicare în masă. Arghezi. pregătea materialul românesc şi străin pentru jurnalul vorbit. în care utilul şi instructivul să fie împletite în mod dibaci cu frumosul”3. Dădea „bun de emisie”. Demnitarii epocii văd radioul ca o „universitate pentru toată lumea. “Postul românesc de radiodifuziune”. Din 7 dec. vol. În acelaşi decembrie Tudor Arghezi va scrie în revista „Radio şi Radiofonia”: „Ceee ce ne interesează la un post de emisiuni românesc este contribuţia românească a postului la vocea nocturnă a Europei”2 Radioul românesc se configurase. 6 3 Tudor. Denize) 19281938. nr. 1998 p. op. p. cit. persuasivă şi oportună a informaţiilor şi muzică. Denize: “Istoria Societăţii Române de Radiodifuziune”. răspunzând astfel orizontului de aşteptare al publicului. Bucureşti.. apud Eugen Denize. controla grupajele de ştiri înainte de difuzare. Vâlcovici. radioul românesc devine o voce în lumea radiofonică europeană. Supravegherea programelor devine din ce în ce mai drastică. nr. Ed. 1 2 Apud. O a doua etapă va fi (conform periodizării stabilite de E.• Quintetul radio din operele lui Johann Strauss1 Am prezentat ca un desfăşurător de emisiune programul din 1 noiembrie 1928 pentru a constata consistenţa ideatică şi de atmosferă a programului. an V. 52-53 Victor. Radio. La începutul anului 1930. Ca instituţie a statului şi a societăţii. “Valoarea socială a radiodifuziunii” în “Radiofonia”. Consilierul referent al programului vorbit era cel ce recomanda vorbitorii. p. în “Radio şi Radiofonia”. 1928. 55 82 . emisiuni tematice. Eugen. Va deveni un serviciu public monopolizat al statului şi va fi încredinţat pentru întreg teritoriu Societăţii Române de Radiodifuziune. Legea din 4 aprilie 1936 va cuprinde prevederi care afirmau monopolul statului asupra radioului şi modalităţile de control asupra societăţii. 178 din 14 feb. derularea într-o logică a tensiunii discursului radiofonic (cu momente de relaxare alternate cu momente vorbite cu informaţii). 1932.

curba de intensitate şi de relaxare fiind bine stabilită. Tudor Vianu. Sextil Puşcariu.1 La 1 martie 1930 se inaugurează Universitatea Radio. Emanoil Bucuţa. tema de actualitate sau de redescoperire a unor valori culturale certe. Arghezi ş. la V. programul mixt 25. “Manuscrise şi voci”. anexa 5 Dimitrie. Ţiţeica.32%. iar procentele s-au armonizat fericit. prin ascultare. Marile personalităţi culturale care au conferenţiat au avut de întâmpinat câteva „rigori” radiofonice: spaţiul limitat al conferinţei. considerate a fi expuse propagandei radiofonice duşmănoase a vecinilor.a. fie un concert. limbaj accesibil şi prezenţă radiofonică agreabilă. Călinescu. La 15 ianuarie 1934 se va da în folosinţă postul naţional „Radio România” cu un emiţător provizoriu de 20 KW şi cu o lungime de undă de 1875 metri.1 Nume mari ale culturii româneşti vor conferenţia de la tribuna Universităţii Radio.. General Berthelot nr. Menirea înaltă a radiofoniei constă în totalitatea condiţiilor ce o determină a transforma şi a crea în noi trebuinţe spirituale. Universitatea Radio va fi operă de culturalizare în maniera cea mai acesibilă. Programul radiodifuziunii române a fost încă de la început structurat în program vorbit. Mircea Eliade. Virgil Madgearu. pe care ea singură are calitatea de a le satisface”. Nichifor Crainic.31% iar programul mixt 22. Constantin Moisil. Radio este o 1 1 Dare de seamă…Exerciţiul 1938. Preşedintele Consiliului de administraţie preciza în conferinţa din 9 martie 1930 intitulată „Menirea radiofoniei româneşti”: „[. G. Următorul pas era înfiinţarea posturilor regionale. Bagdasar în 1934: «A vorbi despre psihologia ascultătorului de radio. Mircea Vulcănescu. 60 după un proiect al arhitectului G. înscriind pagini memorabile în istoria radioului românesc: C. Căci Radio nu este o instituţie care se adresează unei anumite clase sociale cu o mentalitate determinată. care prin însuşiri înăscute sau printr-o educaţie îngrijită sunt pregătiţi să asculte cu competenţă. muzica reprezintă 52. La 1938. fie o conferinţă. Gusti. Gh. muzical şi mixt. M. p. nu este o sarcină tocmai uşoară. T.] scopul radiofonic trebuie să fie în acelaşi timp distractiv şi educativ. Rădulescu – Motru.La 11 februarie 1932 se inaugurează studioul mare de la Sediul Societăţii din str.37%. Mihail Ralea. Lucia Sturdza Bulandra. Crăciun. aşa cum o caracteriza N. Adevărată academie. imformativ. Prin postul de emisie mare se acoperea întreg teritoriul românesc. Dimitrie Gusti. Traian Herseni. Zaharia Stancu. Cantacuzino. Gala Galaction.. Au conceput conferinţele ţinând cont de „Psihologia ascultătorului de radio”. încât să aibă ca efect un program atractiv. dar altfel de mare accesibilitate astfel a radioului românesc. Prima emisiune la Chişinău va fi transmisă în 1939. Va fi tribuna academică. 64 83 . cu prioritate în Basarabia şi Transilvania. “Menirea radiofoniei româneşti”. ori măcar unui mănunchi de oameni.

op.. Aceştia sunt ascultătorii cărora li se adresează radio şi cărora vrea să le fie de folos.] Ascultătorii de conferinţe la radio se împart în două grupe. din pregătirea culturală diferită sau din lipsa ca şi totală de cultură. de la Sofia. p. Se evidenţiază astfel un caracter esenţial al postului public naţional. prezentarea presei. de recunoscut mai târziu în odele dedicate lui N. Ceauşescu. Perioada 1937-1938 va fi de maximă intensificare a propagandei în favoarea lui Carol al IIlea. apud E. de a afla lucruri noi din diferite domenii. cit.. radioul având rolul prescris de a influenţa opinia publică şi a pregăti instaurarea dictaturii regale. cu preferinţe particulare şi dorinţe diferite. dar şi sub comandă socială s-au rostit conferinţe. întocmind programe care să răspundă cerinţelor variate ale ascultătorului de radio. 349 din 26 mai 1935. Cu alte cuvinte. Cu moderaţie. p. La 1 iunie 1933 s-a transmis în direct pentru prima dată un meci de fotbal. Şi.. Acest lucru l-au înţeles dealtmiteri din capul locului şi Societăţile de Radiodifuziune. dirijat de Marcel Botez. orice popor are tineri şi bătrâni. a marei mulţimi. ţărani şi orăşeni oameni culţi şi ignoranţi. Mai întâi este grupa acelora care ascultă câteva conferinţe. Ei formează ceea ce s-ar putea numi cu alte cuvinte masa fidelă ascultătoare a conferinţelor radio. care urmăreşte regulat conferinţele cu scopul de a se instrui. iar în aprilie 1933 s-a realizat prima transmisiune în direct din străinătate. an VIII. Ei ascultă câtva timp şi socotesc apoi radio ca ceva inactual şu inestetic.. Este însă şi o altă categorie de ascultători: categoria marei mase. Auditor. „Ora sătenilor” şi „Ora şcolarilor”. Viaţa politică a societăţii româneşti va fi reflectată şi în programele radio. se declară apoi nemulţumiţi şi fac atmosferă potrivnică radio-ului. Vor urma Viena. cum ştim toţi. cărora nu le place să adaste prea mult la acelaşi lucru. în “Radio Adevărul”. Denize. care cuprinde: imnul naţional. Belgrad. când spunem „ascultătorul de radio” gândim un gen care se subdivide în diferite specii. [. concertul corului „Cântarea României”. ultimele ştiri din ţară şi străinătate. 7. nr. ca prezenţă permanentă la programul vorbit. “Reorganizarea programelor”. s-au adus laude lui Carol al II-lea.» Un adevărat triunghi cultural s-a realizat prin „difuzarea unor emisiuni de excepţie: „Universitatea Radio”. un sfert de oră de gimnastică şi meniul zilei1 . Varşovia.instituţie care se adresează unui întreg popor. de a-şi îmbogăţi cunoştinţele. străduindu-se să satisfacă dorinţele lui de cultură. cu o durată de 60 minute. se inaugura „Cronica Sportivă”. oameni inconstanţi şi dornici de schimbare. La 3 mai 1932. 112 1 84 . izvorâte din diferenţele de vârstă.. cel educativ. compus în totalitatea lui din categorii variate de indivizi. ode. Aceştia sunt oameni modei. Despre psihologia acestora va fi vorba în conferinţa de astăzi. maxima zilei.] [. În mai 1935 va fi difuzată o emisiune matinală. din deosebirile de clasă socială. cuvântul vesel.

. E veacul telegrafului. la cabinele de clasa a III-a. Oamenii săraci. de nevroză. cu un paşaport aproximativ.. Au năvălit toţi pe punte.de pildă . Era o şcoală pentru tinerii reporteri. cu o boccea care ţine loc de valiză. nici de plăcere. Au murit toţi.. Unul care nu era nici negustor. în largul oceanului. întârziaseră la masă câţiva bogătaşi. Au ars noaptea. Dovada aţi avut-o zilele trecute. în sala de mâncare. luxoasă şi impunătoare.Perioada noiembrie 1928 – februarie 1938 a fost prima perioadă democratică din istoria Societăţii Române de Radiodifuziune. [.] Natura ţine să-ţi aducă aminte că eşti un biet om. mari personalităţi culturale defineau rostul şi rolul radioului şi al reporterului într-un mod accesibil. care călătoreau cu cabinele de clasa I. Adică mic şi neînsemnat. Natura are capricii de felul acesta. De ce a luat foc vaporul? Poate din pricină că natura a vrut încă o dată să dovedească omului că tot ea este mai tare decât omul. Au ars – între cer şi apă – negustori.. Jos. Atunci nu te obligă să aterizezi. 85 . Te trânteşte la pământ. ceea ce n-am aflat încă şi ceea ce n-am fi aflat dacă nu ne-ar fi spus el. femei de lux. Frica are darul de a unifica. Nu călătorea nici pentru afaceri. Ca să ştii că eşti om.. Vasul naviga fericit – ca orice vapor de lux – în noaptea caldă. Câteodată natura nu se mulţumeşte cu atât.] [. În sala de lectură. că ea te poate birui oricând. de viteză. Te ucide sau te schilodeşte. De aceea. Toţi voiau să se salveze. a luat foc vasul Philipart la miezul nopţii. a izbucnit incendiul. Probabil că. De la microfonul Universităţii Radio. Între ei. V-am spus că e o doamnă foarte capricioasă. Clasa I tremura de frică la fel cu clasa a II-a. că n-ai biruit nimic. Au murit. Reporterul este eroul zilei.. de a nivela straturile sociale. de vis şi de iubire. poate. Ca . să ne spună ceea ce nu ştim. erau vagabonzii. momente cu adevărat memorabile. nimeni nu mai are timp să facă scrisori de dragoste. foarte mulţi.”Reporter”: „Trăim în zodia reportajului. care sorbeau cel mai fin licheur.aviatorul. În ora aceea târzie. Nu doar culturalizare şi educare se realiza prin această emisiune – reper în patrimoniul de valori radiofonice.Branişte conferenţia la 9 iunie 1932 despre . cum am spus şi cum aţi citit în gazete. era şi unul deosebit. După miezul nopţii. Tudor Teodorescu. nici miliardar. miliardari. În sala de muzică se dansa în ritm viu. Sub imperiul groazei. Forma cea mai evidentă şi de înaltă ţinută estetică a fost Universitatea Radio. axat pe exemplificări în formulări plastice şi persuasive. când vaporul Philipart a luat foc în largul oceanului. n-au mai existat clase. Reporterul aleargă să ne informeze. Stilul telegrafic ne domină. o doamnă scria o telegramă de dragoste – fiindcă în veacul acesta de grabă.

Focuri aprinse pe culmi.) încă. În 1933 Goga considera că: „În aceste împrejurări literatura trebuie să reintre în rolul ei istoric. conferinţa difuzată la 21 martie 1933.S. dosar 8/1933. Când îţi pierzi cu adevărat timpul. Contribuţia lui N. Cutreiera lumea în tren. puterea de viaţă. de care ar trebui să se ferească mai ales generaţia tânără: Pierderea de timp „are această mare virtute că îţi deschide larg porţile înţelegerii vii.n. Ultima sa conferinţă. intitulată „Noi hotare” trebuia difuzată în septembrie 1940.R. conferinţa difuzată la 29 sept. Iorga. limbă şi folclor. Din scrisul lor se desface şi circulă în fibrele organismului fluidul nervos. prin gazetă. Moartea acestui reporter. Eliade.R. inaugurată la 1 martie 1930 transmitea astfel. Scriitorii. când totul e fragil şi totul fierbe (s. Universitatea Radio. în vapor şi în aeroplan ca să afle lucruri noi şi să le comunice oamenilor. gazetar. în zilele ei de creştere. Are însă grijă şi pentru definirea timpului şi mai ales a „pierderii de timp”. în fiecare zi. De aceea vă spunem: trăim în epoca reportajului. Literatura apare şi astăzi ca izvorul de căpetenie al ideii naţionale. pentru drepturile naţionale ale tuturor românilor. „Multe feluri de a pierde timpul”. „Rostul scriitorilor”. 2 1 86 . dosar 12/1935. are nevoie de un asemenea rol. nefăcând nimic altceva decât să asculţi şi să priveşti realitatea în faţă. Conferinţe la radio” (în total 110). 1933. Iorga la promovarea culturii. la 10 noiembrie acel an. publicate între 1936 (I vol.00 la 20.) şi 1940 (al II-lea volum). unul dintre cei mai mari. în rolul ei de apostolat. sunt şi rămân păstrătorii cei mai de seamă ai misterului nostru de existenţă”. marţi – literatură. atunci ţi se descoperă lucruri pe care în nici un chip nu le puteai afla altminteri”1 Octavian Goga a rămas şi la microfonul radioului înflăcărat luptător pentru românism. Simbolul epocii actuale. când te abandonezi întâmplător sau oamenilor. om politic şi român. de la 19. gânditorii unui popor în prefacere sunt tot atâtea puncte de orientare. statul proaspăt în epoca lui de copilărie. f. Unul din cei mai puternici gazetari ai vremii: Labert Londres. spiritualităţii româneşti de la microfonul radioului românesc este covârşitoare. ziarul lui N. f. În unitatea lor. Conferinţele susţinute la radio le va publica în două volume „Sfaturi pe întunerec. este un simbol.. 9 2 Octavian.” Mircea Eliade va conferenţia deseori. Mircea. Reporter neîntrecut. ca şi odinioară. Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune. Va fi publicată în „Neamul românesc”.00 conferinţe din cele mai diverse domenii: luni – ştiinţă.Era un gazetar. Goga. având în atenţie destinul culturii româneşti sau realizând veritabile pagini de publicistică literară radiofonică.2 Nicolae Iorga a fost cu adevărat simbolul intelectualităţii române şi şi-a păstrat acest statut şi în cadrul Universităţii Radio. în A. ale înţelegerii concrete. conferinţele îl dezvăluie ca pe un mare istoric. dar autorităţile militaro-legionare au interzis difuzarea. în flăcări. Societatea.

n. radiofonia românească a ales o cale mijlocie: păstrând un caracter general distractiv. prin fir sau fără fir. Această perioadă democratică din viaţa radioului public românesc (1928-1938) se va încheia la 10-11 februarie 1938 cu lovitura de stat a regelui Carol al II-lea şi instaurarea dictaturii. sâmbătă – istorie. Carol al II-lea dorea rămânerea la putere şi se folosea de cel mai percutant şi persuasiv mijlloc de comunicare în masă: Radioul. adică a programelor. constituie un serviciu public monopolizat al statului cu scop politic (s. Textul era atât de restrictiv şi convenea dictatorului. duminică – educaţia sănătăţii şi culturii popoarelor.” În România anului 1940. Liviu Rebreanu scriitorul şi membru în conducerea Radioului. cultural. de a fi factor de educare şi culturalizare şi de a se supune ordinii politice. În numărul din 26 noiembrie 1939 al revistei „Radio Adevărul”. dar se integrează în linia aceasta numai prin valoarea culturală a operei sale. de la simplul divertisment muzical. Este acolo un adevărat laborator cultural în care se cheltuieşte o muncă grea şi minuţioasă. turism. vineri – filosofie. folclor muzical şi arte. radiofonia noastră a ajuns factor cultural. Societatea Română de Radiodifuziune va parcurge perioada 1938-1944 cu toate dificultăţile generate de contextul socio-politic. „După începuturile greoaie şi lipsite de solicitudini din partea guvernelor. educativ informativ şi distractiv. se poate constata din compararea a două mesaje transmise unul în revista radioului. Radioul devine serviciu naţional prin integrarea sa în linia generală a Statului. El va semna Decretul lege nr. a graiului. Cât a fost de aprigă lupta între a păstra imperativele unui post public naţional de promovare a culturii naţionale şi universale. dictatura militarolegionară şi dictatura militară antonesciană. precum şi distribuirea lor. Am fost mulţi ani în conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune şi cunosc strădaniile meritoase a celor ce alcătuiesc programele. prin care se consemna preluarea în totalitate de către stat a controlului asupra radioului. prin mijlocirea undelor electrice. joi – muzică. s-a căutat să se imprime totuşi programelor o valoare educativă. O echipă de oameni de cultură şi talent desfăşoară o rodnică activitate anonimă. Acest 87 . clipă de clipă. a muzicii şi a imaginilor (televiziunea). viaţă religioasă. publica un articol sub genericul: „Radio-îndreptar naţional” din care reproducem un fragment.miercuri – ştiinţe sociale şi politică externă.). altul de la microfonul acestuia. geografie. Din 1938 va începe de fapt perioada dictaturilor de dreapta şi a totalitarismului de stânga şi va avea punct de răscruce evenimentele din Decembrie 1989. reglementare stabilită prin decret de stat. În primul articol se spunea: „Difuzarea de orice fel. 2740 pentru organizarea şi funcţionarea Radiodifuziunii. încât a rămas valabil şi în timpul celorlalte dictaturi de dreapta.

cu tot ce se înfăptuieşte în fiecare departament. pentru tot teritoriul ţării. rostită şi semnată de Cezar Petrescu poate fi valabil pentru orice regim de dictatură. care ne-a restituit duhului . Odată cu energica hotărâre a Suveranului. El este organizat în conformitate cu dispoziţiunile de mai jos şi este încredinţat. Bucureşti. generalul Ion Antonescu va continua acţiunea de subordonare politică a radioului şi va întări „Bunul de emisiune”: nici o emisiune nu va fi difuzată făra aprobarea directorului general.A fost nevoie de marea viziune voievodală a Suveranului nostru şi de energica sa hotărâre pentru a ne smulge din lânceda pasivitate. subdirectorului general al programelor ori de cei desemnaţi de aceştia. Postul Radio Moldova va emite până în 1944. pentru orice Dictator: „.. nr. a pătruns şi în viaţa „Decret lege pentru organizarea şi funcţionarea Radiodifuziunii” extras din „Monitorul oficial”. 1941. în ASRR dosar 24/1940 1 88 . „îndoctrinarea” acesteia. prin exemple. astfel realizânduse manipularea opiniei publice. naţională şi culturală) şi în 1944 a postului de emisie Timişoara. cum era de aşteptat şi scriitori sau oameni politici care au proslăvit regimul şi pe Conducător. făcând slalom prin „croşete”. când va fi evacuat şi a fost singurul post teritorial care a funcţionat în vremea conducerii lui Ion Antonescu. Proiectul de lărgire a ariei de cuprindere regională a mai parcurs o etapă prin înfiinţarea la 11 septembrie 1941 a postului „Radio Moldova” (cu scop de a face propagandă românească. Perioada la care ne raportăm. unei singure societăţi comerciale intitulată: „Societatea Română de Radiodifuziune”. din scepticismul nostru deşert. specificul naţional. Un fragment din coferinţa difuzată la 18 octombrie 1939 sub titlul „Ţara un vast şantier”. radiojurnale în română şi rusă. A fost nevoie de iniţiativele Suveranului care. Programul de maxim 2 ore era alcătuit din emisiuni muzicale. să galvanizeze şi iniţiativele particulare. căreia i se conferă caracterul de Instituţie de interes public.. Au fost însă.”1 Este explicit formulată hotărârea de a fi sub control politic emisiunile radio. din această lipsă de curaj a operelor constructive care să înfrunte timpul.serviciu public este pus sub autoritatea. 18 din 15 august 1940. coordonarea şi supravegherea Ministerului Propagandei Naţionale. Postul îşi va înceta emisia odată cu invadarea Basarabiei de către armatele sovietice. prin realizările concrete ale oficialităţii.creator paralel cu uriaşele opere publice. Rolul postului era de culturalizare şi considerat post regional. Timişoara va avea un post teritorial de emisiuni radio abia în 1955. Prin noi hotărâri. La 8 octombrie 1939 se face inaugurarea oficială a postului Radio Basarabia. 1938-1944 a fost însă şi perioada marilor personalităţi culturale care au reuşit prin intermediul microfonului să vorbească publicului despre valorile naţionale.

3 2 1 89 . de a revizui o ruginită rutină. (Conferinţa a fost publicată în „Sfaturi pe întunerec”. Propaganda radiofonică a dictaturii regale Carol II a fost axată pe persoana lui Carol al II-lea. 1. printre formule stereotipe de preaslăvire să conferenţieze despre valorile perene ale poporului nostru şi a fi împotriva regimului şi atunci suportau în cel mai fericit caz înlăturarea din lumea recunoscută oficial a culturii. II.”1 Perioada legionară de patru luni şi jumătate şi-a pus amprenta asupra profilului şi conţinutului emisiunilor de radio.. misiunea culturală şi naţională a postului public de radio fiind serios ASRR. Iar arma noastră împotriva psihozei ori neomeniei de pe alte meleaguri să fie propaganda noastră cinstită. O ştire citită în gazetă ca un oarecare amănunt banal. an I. ca intelectualii. românească. iar cei puternici să nu poată călca în picioare pe cei slabi”. aşa cum se va întâmpla şi în perioada comunistă. fila 1 Denize. dreaptă. cultură şi patriotism curat. vol. nr. ci sprijinindu-ne pe temelii de adevăr. poate amplifica la paroxism apucături refulate. vol. 224-229). S-a întâmplat şi acum. 22 decembrie 1940. marile personalităţi să aibă de ales doar între a se conforma regulilor dictaturii şi.. Propaganda regimului militaro-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941) excelează în efortul de legionalizare a opţiunilor opiniei publice în domeniile politicii interne şi externe”2. un cult al personalităţii cu care istoria în general. în „Radio România”. de a ne pune în pas cu vremea. Casa Radio. Un exemplu doar: Revista „Radio România” apare la 22 decembrie 1940. pentru o Europă unită „în care toate statele să aibă aceleaşi drepturi. şi în gospodăria particulară acelaşi îndemn de a primeni aşezări. marele savant pleda în conferinţa „E cu putinţă o nouă Europă? (dezbate la 4 martie 1938). frizând uneori psihoza. poate deveni – difuzată prin radio – de nemaipomenită importanţă.individuală.. Deşi dirijată ca şi ziarele. se va mai confrunta. articolele de fond în primul număr sunt semnate de doi legionari: Alexandru Constantin şi Ion Mînzatu. partea a II-a. Eugen – Istoria Societăţii Române de Radiodifuziune. Iată ce scria Ion Mînzatu: „Radiofonia are avantaje infinite. poate ucide omenia şi onoarea. priza ei asupra publicului este uluitoare. P. Bucureşti. 142 1 Ion Mînzatu. În aceeaşi perioadă însă în revista „Radio România” apar articole care „scapă” cenzurii. dosar 2/1989. „Radiofonia creatoare de psihoză”. În aceeaşi perioadă Nicolae Iorga.O mentalitate conducătoare perfidă poate stârni grozăvii. 1999-p. Sunt concluziile desprinse după cercetarea arhivei radioului.”1 Era România lui Carol al II-lea.. Vorbesc din punct de vedere al efectului asupra auditoriului. p.Noi să organizăm radiodifuziunea nu speculând naivitatea şi sufletul public. I.

Era fiecare articol – un sacrificiu cotidian pe care Eminescu îl socotea o obligaţia faţă de neamul său. păstrând viu sentimentul românismului. Zilele lui august 1944 au fost deosebit de grele pentru radioul românesc. Eminescu susţinând că: „. Documentarele de arhivă dovedesc că radioul va fi aservit lui Antonescu şi va acţiona contra lui. distrugându-l în întregime. În ziua de 24 august şapte bombardamente au fost executate asupra sediului din General Berthelot. Propaganda antonesciană va avea puncte comune cu cea a legionarilor dar va permite o abordare naţională a problematicii radiofonice. „Gazetarul Eminescu”. despre puterea de a supravieţui în vremuri de răstrişte.diminuată. numai cu aprobarea lui (celebrul caz relatat de Eugen Denize. preferă sa asculte melodioasa îmagine a unei strofe. necesară mai ales în perioada de dictatură. Pamfil Şeicaru. spre a privi cu pătrunderea ochilor limpezi fenomele contemporane”1 O readucere în actualitate a imaginii de gazetar a marelui poet.. acolo. Societatea Română de Radiodifuziune a reuşit în vremuri de răstrişte şi în condiţii legislative care au îngrădit libertatea de expresie să-şi menţină rolul de promotor al culturii naţionale. în ASRR. Noica. să fie o adevărată universitate radio. ofensivă îndărătnică a unei doctrine din aspra tranşee a audienţei curate. reputat ziarist. În anii de dictatură militară. dosar 6/1939. Se smulgea din ispita unor cadenţe de vers. Conferinţă difuzată la 18 iunie 1939. f. „Ardealul în spiritualitatea românească”. conferinţă difuzată la 23 august 1940. în laboratorul sufletului ardelean mi se pare că se constituie tipul viu de om românesc”2 Lupta pentru promovarea valorilor culturale româneşti s-a dus din perpectiva înţelegerii corecte a locului ocupat în panteonul de valori. f. în ASRR. Nicolae Iorga în conferinţa „Ardealul în spiritualitatea românească” subliniază importanţa istorică a Ardealului: „.articolele lui au însemnat o luptă. îndepărta fascinaţia unei metafore.. Constantin. Şi de aceea nu a fost de mirare că armata germană a avut ca ţintă prioritară distrugerea posturilor de emisie... De aceea arătăm că Ardealul reprezintă starea de veghe a românismului. 1 2 90 . la microfonul radioului românesc s-au făcut auzite voci memorabile care au vorbit despre românism. Se întrerupe astfel legătura cu Ţara. când sistemul de valori cu greu este păstrat. 2 1 Pamfil Şeicaru. în a sa „Istorie a Societăţii Române de Radiodifuziune”). dosar 5/1940. a conferenţiat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea lui M. spunem încă mai mult decât că Ardealul ne impinge către istorie: spunem că e sortit să ţină treaz duhul românesc în istorie.când spunem spiritualitate.

social culturale. Este perioada în care se alcătuiesc şapte formaţii muzicale ale instituţiei. dosar emisiuni diverse. Prin munca noastră. politice.. Profilul emisiunilor şi menirea radioului sunt caracterizate în documentele vremii: să informeze cu privire la problemele economice.R. în ASRR. drumul spre democraţie şi progres este liber. 1 91 . Această stare de spirit va dura până la 31 martie 1945. În 1957 radioul românesc emitea în 11 limbi. muzica românească va fi promovată prioritar.zori noi se deschid în faţa noastră. f. iar paşii noştrii se îndreaptă sigur spre viitorul luminos... dar şi politica extern. ianuarie 1948. a tuturor. Va continua Universitatea Radio cu 3 difuzări pe săptămână. să ofere posibilitatea de a se exprima liber toate categoriile sociale. Să mobilizeze ascultătorii la lupta pentru construirea socialismului. Radiodifuziunea română şi-a continuat totuşi şi în aceste condiţii misiunea de a reprezenta poporul şi a promova spiritualitatea românească. Este o politizare a emisiunilor.astfel.. care are expresie evidentă şi în liberalizarea raporturilor instituţiei cu organismele internaţionale şi instituţii similare din întreaga lume. În 1955 avea 29 de parteneri externi. 1 „Radiojurnalul Prichindel”. care sunt misiunile radioului public. prilejuit de abdicarea regelui şi constituirea Republicii Populare Române: „. de construcţia textului radiofonic în contexte total inadecvate. culturale şi artistice. când comuniştii vor prelua conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune. Radiodifuziunea română devine membră a Organizaţiei Internaţionale de Radiodifuziune (O. difuzat la 4 ianuarie 1948. necesară informării pentru a înţelege evenimentul la nivel internaţional. perioada concertelor Orchestrei simfonice radio.Urma perioada de dictatură comunistă şi o atitudine ezitantă în faţa presiuniii noii puteri. Vom putea zidi viitorul luminos şi înfăptui o patrie liberă şi puternică”. O activitate culturală de excepţie care salvează maniera de redacvtare a emisiunilor informative. avându-l la pupitrul dirijoral pe George Enescu şi solist pe Yehudi Menuhin. să contribuie la ridicarea nivelului politic al ascultătorilor săi. Poporul se va conduce singur şi-şi va făuri un viitor luminos. Misiunea culturală a radioului public nu a încetat nici în acestă perioadă. iar în 1965 în 13 limbi. ignorându-se cui se adresează şi mai ales. Este perioada extinderii relaţiilor internaţionale.I. De stereotipia limbajului folosit în îndoctrinarea maselor. vom făuri celor ce muncesc cu braţele şi cu mintea de la oraşe şi sate o viaţă bună în care voi toţi veţi putea avea parte de toate bunurile materiale. aflate sub influenţa politicului. este o dominare a sistemului politic asupra instituţiei.1 Radioul românesc va reflecta evenimentele interne sub acest spectru comunist. în 1945). poate să convingă următorul text difuzat într-o emisiune pentru copii.

Helicon. nu se aştepta decât momentul istoric. Şi-a dovedit încă o dată impactul deosebit pe care îl are asupra publicului. G. în detenţie. M. Ed.1 O situaţie de supravieţuire a intelectualităţii în condiţiile unui regim totalitar. despre valoarea prin cultură. Arghezi. implicit în profilul emisiunilor) destalinizarea.. Personalităţile culturale au influenţat regimul cunoscut şi au avut trei soluţii în a-şi stabili relaţia cu acesta: să refuze colaborarea şi să aleagă exilul (Eugen Ionescu.a. 1993. despre puterea care dă putere. Timişoara. seriozitate. încredere în instituţia publică.) să colaboreze cu regimul. aceştia revin şi îşi continuă acţiunea de culturalizare a maselor în maniera cea mai accesibilă: adresarea radiofonică. putând să-şi publice astfel creaţiile (T. Sadoveanu. valori de care trebuie să se ştie pentru a supravieţui intelectual unei asemenea perioade. „dezgheţarea ideologică”. George Enescu ş. M. Astfel se explică trecerea lejeră dintr-o perioadă de totalitarism într-o perioadă de democraţie. După moartea lui Stalin se face simţită şi la noi (şi.) sau să refuze colaborarea şi să rămână . Mircea Eliade. 92 . permiţând astfel emisiunilor sa redevină spaţii culturale pentru toţi românii. Mihai.. radioul devenind prima instituţie de presă care-şi va găsi drumul democraţiei foarte repede şi fără convulsii. emisiune refuzată la 8 iulie 1951. Terenul era pregătit anterior. Ralea ş. comunist. p. profesioniştii aşteptau schimbarea. Toate aceste poeme sunt apreciate de Petre Dumitriu în „Actualităţi culturale”. Dar tot în aceşti ani se scriu şi se transmit la radio „Lazăr de la Rusca” de Dan Leşliu. Pamfil Şeicaru. Beniuc.a. Ungheanu despre „O istorie culturală” în „Disidenţă sau rezistenţă prin cultură – dialoguri incomode” – dr. 1 v. oamenii de radio.Va reflecta şi toate evenimentele majore ale secolului: lansarea primului om în spaţiul cosmic. Călinescu. cu atitudinea manifestă a unei părţi a intelectualităţii de a face „pact cu diavolul” numai pentru a putea astfel să se adreseze publicului de orice fel. „Tovarăşul Matei a primit Ordinul Muncii” de Veronica Porumbescu. a transmite corpusul de idei. După perioada de interzicere „pe post” a unor mari personalităţi culturale. O ieşire de sub presiunea politică nu se va întâmpla deplin decât după Revoluţia din Decembrie 1989. la propriu sau la figurat. creându-se chiar butade: „Am auzit la radio” – ceea ce însemna credibilitate. Radioul public naţional se desprinde treptat (dar nu total) de dogma marxism-leninismului. „Avem pentru tovarăşul Gheorghe Gheorghiu Dej de M. Radioul românesc a rămas tribuna universitără de la care s-au transmis cele mai pertinente şi persuasive conferinţe despre valorile incontestabile ale poporului. sovieticul Iuri Gagarin (12 aprilie 1961). Gabriela Rusu Păsărin.

reprezintă de fapt istoria ilustrată a comunităţii pe care o reprezintă. Cu cât este mai documentată cu atât este mai valoroasă peste timp. a instituţiei şi a beneficiarilor. altele longevive. România Muzical şi România Internaţional şi prin studiourile teritoriale de radio: Bucureşti. Timişoara. şi specială între postul naţional şi posturile private. o invazie pe piaţa media. Istoria presei în general. abordată din dublă perspectivă. Antena Sibiului. Tg. Craiova. Constanţa. unele cu existenţă efemeră. câştigător fiind publicul românesc. mulţumiri prea puţine şi dezamăgiri neaşteptate. Radioul public. Cluj. Antena Braşovului. prin ştiinţa compoziţiei emisiunilor (ca raport între intensitate şi relaxare) şi deţin primatul informaţei – sunt cei ce câştigă piaţa audio. Iaşi. Este însă o concurenţă vădită. prin canalele naţionale: România Actualităţi. o necesitate pentru viaţa democratică. Cel ce dă măsura este TIMPUL. Reprezintă. Radio Reşiţa deţine în continuare procentul majoritar în audienţa naţională. Mureş şi a studiourilor locale: Antena Satelor. celui ce i se oferă acum mai multe oportunităţi. România Cultural.Peisajul radiofonic românesc se deschide după 1989 pluralismului de „voci”. 93 . succint ceea ce aşteaptă publicul într-o lume în mişcare şi tensiune. Apar posturile particular. Cei ce ştiu să convingă prin profesionalism şi percutanţa informaţiei.

însemnări de călătorie.R. Claude-Jean – O introducere în presa scrisă şi vorbită – Ed. Direcţia Patrimoniu. Rusu . Iaşi. Horion. 1999 94 . 1997 4. Colecţia Tezaur. Albatros.R. Marinescu. Paul. Helicon. Iaşi. Centrul de studii transilvane. 1999 7. Craiova. Vocile memoriei. Ed. Polirom. Bucureşti. Polirom. Gabriela. Bakenhus. Defleur. Mihai. Irene: Radioul modern – Tratarea informaţiei şi principalele genuri informative. 1998 6.. M. 1999 10.R.R. Polirom. Iaşi. Ed. Bucureşti. Iaşi. Orele culturii. Bucureşti. Patrice. John – Discursul ştirilor – Polirom. Randall. Joanescu. Iaşi. Nedelcea.R. Frigge.. Ed. Ed. Sebastian. Civilizaţia Cărţii. Timişoara. Colecţia Tezaur. 1999 11. Vâlcea. Fundaţia culturală română. Bertrand.. Ed. Departamentul Secretariat General. Departamentul Secretariat General. S. Udroiu. Ed. 2002 13.R. David. Jurnalistul universal. All.. Tudor. Polirom. Iaşi. Iaşi. 2001 3. Bucureşti.1997. Polirom. Ed. Flichy. 1981 18. 1998 15. Coman. Hartley.Recomandări bibliografice 1. Scrisul românesc.R. 1999 9. O istorie a comunicării moderne. 1993 16. Portrete în oglinzi paralele. Dîncu. Dizidenţă sau rezistenţă prin cultură – dialoguri incommode. Rusu – Păsărin. Polirom. Managementul instituţiilor de presă din România. Polirom. 1999 5. Rm.Teorii ale comunicării de masă –Ed. 1998 14. Antologie de conferinţe din Arhiva S. Vasile. Ed. 1998 2. Zimmer: Radio Management – Manulalul Jurnalistului de radio.R. Bucureşti. (reportaje. Direcţia Patrimoniu. Microfonul vagabond. Departamentul Secretariat General.Ed. eseuri). Antologie de conferinţe din Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune. Editura S. Editura S.R. Editura S. Iaşi. Cluj Napoca. Iaşi.Păsărin. Norbert: Radioul local – Ghid practic pentru Jurnalişti. Ball-Rokealh. Colecţia Tezaur. Direcţia Patrimoniu. Ed. Publicistică literară radiofonică din Arhiva S. Haas. Audienţa radio în România 1996 .. Gabriela. 2001 8. Neagu –Gutemberg sau Marconi – Ed..R. Polirom. 1998 12. 1997 17. Manual de jurnalism.

. Expansiunii imaginaţiei prin spectacolul radiofonic se contrapunea conştientizarea cotidianului în datele lui reale. la scară mică timpul fiind măsurat în ore. Sawer în S. În 1880 W. „Chiar dacă viaţa socială are o anume ordine a ei. Prin accesul permanent la „imaginea lumii” se redefineau timpul şi spaţiul individual. O racordare vizuală la „lumea ca vis” reprezenta o participare la ritmurile vieţii sociale.Din istoria televiziunii După ce mirajul „cutiei muzicale” (radioul) devine o obişnuinţă.. Viaţa socială se desfăşoară undeva între extremele imaginare ale ordinii absolute şi ale conflictului absolut haotic şi improvizaţiei anarhice. dovedise în 1901 că se poate realiza o transmitere la mare distanţă (în acest caz. o teleparticipare. Amsterdam. invenţia lui Marconi a catalizat dorinţa de a vedea ceea ce se spune. Tentaţia era mare! Tehnica trebuia să ajute la „arderea etapelor” spre luminarea „ecranului magic”. 95 . şi Maurice Leblanc în Franţa enunţă principiul secvenţial. peste Oceanul Atlantic).” (Moore. între repetat şi variat. E. orizontul de aşteptare al publicului avid de informaţie. 1997. Spectacolul sonor al radioului facilitase crearea unui univers imaginativ (o „vizualizare” mentală). Televiziunea se defineşte astfel ca un spaţiu virtual marcat de elemente recognoscibile din lumea imediată. Nici una dintre extreme nu defineşte complet. „Secular Ritual”. Cel ce a fost distins cu premiul Nobel.de decenii. prin care elementele imaginilor de plecare sunt analizate linie cu linie. un mod de lărgire a universului ştiut şi în acelaşi timp un mod de restricţionare a spectacolului sonor prin redarea cotidianului la dimensiuni reale.. iar această mişcare necesită în mare măsură o îmbinare subtilă între regulat şi improvizat. între rigid şi flexibil.A. noutate şi mai ales . p. reperul real. Barbare. De la spectacolul sonor la spectacolul vizual n-a fost decât un pas.. Dorinţa de a aduce lumea „acasă” şi impulsul de a rămâne captiv universului familiar se puteau împlini prin lumea virtuală la care telespectatorul adera sau pe care o comenta din perspectiva re-interpretării imaginilor reconstituire a lumii „din afară”. Marconi. Van Gorcum. 3). În 1877 Senlecq încearcă să creeze un sistem de televiziune în mozaic. simultaneitate este „întâmpinat” de „vederea la distanţă” (tele-vedere).U. recognoscibil şi personalizant. Transmiterea sunetului în eter. Spectacolul vizual aducea concreteţea. Sallz Falk şi Mzerhoff. totuşi ea se află la într-o continuă mişcare – la scară mare timpul fiind măsurat de Istorie.

4. 1999.al televiziunii stereoscopice. p. vol. noimebrie. În 1938 se va adopta sistemul electronic cu 455 de linii.În 1887 K. Baird va găsi modalitatea de conciliere şi vor realiza împreună primele programe de televiziune.1 Ideea de televiziune impune transmisiune în direct ca modalitate esenţială de creare a teleparticipării şi sentimentului de simultaneitate. La începutul lui 1900 J. vor transmite în direct o piesă se teatru de Pirandello şi un Derby. 1 Flichy. al televiziunii pe ecran mare. La sfârşitul anilor ’30 unităţile mobile transmiteau parade ale modei. Sistemul s-a numit sistem mecanic.n. 183 96 . p. şi mai apoi tubul analizator al camerei (iconoscopul). producând baleiajul imaginii cu un fascicul de electroni. BBC inaugurează un sistem permanent de televiziune. 69). cu ajutorul căruia lumina ce cade pe o celulă fotoelectrică va produce un curent electric variabil ce va „scana” imaginea. Campbell Swinton este cel ce va propune un sistem de televiziune. Baird este un inventator cu vocaţia premierelor: va obţine un brevet al televiziunii în culori. A. Post Office-ul britanic îi va repartiza o frecvenţă pentru realizarea emisiunilor experimentale. El va fi înbunătăţit de Lee De Forest care îi adaugă o grilă amplificatoare de semne electrice. incendii. Charles Jenkins şi englezul John Baid fac primele demonstraţii publice ale sistemelor de televiziune. al înregistrării imaginii pe disc. După primul război mondial. curse de cai. În 1930 va sincroniza sunetul cu imaginea. Paul Nipkon concepe în 1884 discul mobil perforat cu găuri în spirală. Braun utilizează tubul cu raze catodice şi ecranul fluorescent. Vladimir Zwortkin fizician american de origine rusă declară convins: „televiziunea se va impune şi va fi electronică (n. nr. cu toate că demonstraţia publică a unui sistem mecanic făcută de Westinghouse în 1928 este covîrşitoare. De numele lui John Baird se leagă şi înfiinţarea primei societăţi de televiziune din lume. În Franţa prima emisiune oficială va fi difuzată în 1935 cu un sistem mecanic. Trecerea la televiziunea electronică se va produce înainte de cel de-al doilea razboi mondial. Patrice: “O istorie a comunicării moderne” – spaţiu public şi viaţa privată” – Ed. 1. După un conflict de câţiva ani cu BBC. Epoca electromagnetică a televiziunii se apropie de sfârşit. cu o imagine de 30 linii. Rămânând consecvenţi ideii că viaţa este un „spectacol”. Television Quarttelz. Fleming impune atenţiei specialiştilor tubul cu doi electrozi. Television Limited. Abia în 1929 va reuşi să emită. În noiembrie 1936. 1962. În 1929 va definitiva tubul catodic de recepţie (cinescopul). Polirom. inundaţii – altfel spus viaţa ca un spectacol menit să impresioneze. Iaşi. „Televiziunea mecanică” se va impune în primele decenii ale veacului XX.)” (The early days: some recollections. F.

Începutul fusese făcut. După statut şi apartenenţă: • • • • • • • • Guvernamentale Publice Private Locale Regionale Naţionale Internaţionale Independente 97 B. Ideea de spectacol „în direct” va fi concretizată prin transmiterea în direct a Nopţii de Revelion. Tipologie Orice clasificare a televiziunilor riscă să fie depăşită de evoluţia spectaculoasă. Televiziunea în România are ca dată de început 31 decembrie 1956. Din 1959. Molière a fost inaugurat studioul naţional. Discursul preşedintelui Roosevelt a fost transmis în direct. emisiunile de televiziune româneşti au intrat în circuitul internaţional. După zona de acoperire C. pentru că erau prea puţini deţinători de televizoare. La Târgul mondial din 1939 a fost prezentată televiziunea ca o inovaţie tehnologică de mare viitor. În primii ani se emiteau 21 ore/lună. În fostele studiouri cinematografice din str. Evenimentul a avut însă ecou ca nou mod de impunere a discursului. câteva criterii rămân valabile în orice circumstanţă privită în diacronie: A. de această dată televizat. sunetul redat prin radio cu ajutorul unui telefon. folosindu-se un emiţător de 22 KW. sistem realizat de Laboratoarele Bell Telephone. După 1940 apare şi se dezvolată televiziunea în culori. A fost doar un experiment. standard D. chiar intempestivă a mijlocului celui mai nou de comunicare în masă: magicul ecran. După organizare: . În 1939 se difuzau emisiuni de televiziune în SUA. prin schimb de programe. Imaginile erau transmise. fără percutanţa dorită.Primul studio mobil a fost instalat la bordul unui avion care survola New York-ul. Şi totuşi.

Statutul de televiziune guvernamentală influenţa repertoriul programelor. După conţinut Publicul telespectator preferă în proporţie moderată dar constantă posturile specializate în transmiterea de: precizări. În societăţile democratice un asemenea tip de televiziune nu rezistă pe piaţa media. cinematografice cuprinse în grila de programe. ele promovând doar politica şi ideologia partidului unic. atâta timp cât una din funcţiile televiziunilor publice şi private este şi ilustrarea activităţii guvernului. Aspectul cel mai reprobabil era însă distorsionarea informaţiei pentru protejarea imaginii „celui mai iubit fiu al poporului”. implicit manipularea opiniei publice. Televiziunea publică a avut o evoluţie specifică în SUA şi în Europa. Discovery) emisiuni pentru copii (Cartoon Network) Din perspectiva istoriei telviziunii clasificarea pe baza criteriilor enunţate comportă câteva Statutul şi apartenenţa Televiziunea guvernamentală este de reperat în statele aflate sub regimuri totalitare. Este purtătoarea de cuvânt a guvernului (de unde şi numele). ca pretinsă imagine exclusivă a societăţii. După forma de finanţare D. genurile muzicale. televiziunea a fost „privită” de americani ca o modalitate cu forme diverse de mediatizare a cotidianului. Arts) ştiinţă (Animal Planet. dramatice. A fost condiţia televiziunilor din estul Europei în perioada comunismului. de la forma statală la forma privată. BBC) sport (Europsort. O existenţă în limitele adevărului a imaginii de promovat ar însemna o investiţie prea puţin utilă. CSPAN) filme artistice (MTC. ştiri (CNN. întrucât numărul mare de televiziuni private ar infirma poziţiile exclusiviste adoptate de televiziunea guvernamentală. Încă de la început. În Europa de Est televiziunea statală a fost 98 . MCN.• • • • • • Organizate în reţea Publice Comerciale Generaliste Specializate Semiprofilate D. Euro News. modalităţile de realizare.

manifestate în forme performante televizate. Au apărut posturi autonome spaniole („Catalania”. la care participă toate partidele respectând timpii de antenă repartizaţi conform unei grile votate de forurile legislative. Trăsăturile distincte ale televiziunii publice îi asigură personalizarea în peisajul media: asigurarea pluralismului. ură de clasă. Fiinţarea televiziunii publice într-o societate democratică asigură echilibrul şi este garantul promovării valorilor autentice morale şi estetice. Momentul spargerii acestui monopol a fost apariţia posturilor locale particulare în Italia. militarea pentru unitatea şi independenţa ţării. pentru instruire muzicală. Televiziunea publică nu difuzează mesaje extremiste. prezentarea în mod obiectiv şi echidistant a realităţilor socio-economice. şi se concretizează în realizarea emisiunilor pentru elevi. Televiziunea privată este evidenta alternativă la posturile publice: în Anglia. ştiinţifice şi a minorităţilor naţionale. În Marea Britanie coexistenţa posturilor publice şi private era reglementată prin lege. Televiziunea privată reprezintă actualmente procentul majoritar în peisajul televiziunii mondiale. studenţi. susţinerea creaţiei autentice culturale. a programelor de producţie proprie. cinematografică. alături de BBC 1 şi BBC 2 apar ITV şi ITC. libera exprimare a ideilor şi opiniilor. În Italia grupul Berlusconi prin cele 3 reţele ale sale are o audienţă de aproximativ 49% din audienţa zilnică. promovarea valorilor culturale naţionale şi universale. Obiectivele generale ale televiziunii publice sunt informarea. Decalajul în timp s-a resimţit în prezenţa. În privinţa comportamentului echidistant faţă de partidele parlamentare. Televiziunea publică primeşte de la bugetul statului fonduri care îi permit dezvoltarea în domeniul investiţiei. „Galiţia”).dominantă până spre deceniul al optulea. Italia Uno şi Tete Quatro întregesc în jurul anului 1985 imperiul televizual Berlusconi. teatrală. sau absenţa „vocilor pluraliste” în media televizată. 99 . încălcarea ordinii constituţionale. televiziunea publică are în grila de programe emisiuni despre „Viaţa partidelor parlamentare”. până în deceniul 8 televiziunea publică reprezintă monopolul. atacuri la adresa democraţiei. educarea şi divertismentul. incitare la şovinism. în funcţie de ponderea şi structura parlamentului. când pe piaţa media au intrat televiziunile particulare. „Channel Four” în Franţa. politice şi culturale. În Europa. Rolul formativ al televiziunii publice este o prioritate în alcătuirea grilelor de programe.

Un post privat de televiziune poate fi însă mediul de susţinere politică a investitorului (vezi cazul Berlusconi). A susţine financiar un post privat de televiziune este o sarcină foarte dificilă şi reprezintă o investiţie de durată. dotare tehnică. Ei au înţeles că este modalitatea cea mai promptă pentru a-şi face „imagine” spre a vinde produsele. Publicul se specializează şi devine stabil. informaţii şi divertisment. televiziunile publice câştigă piaţa media. Televiziunile private au ca prioritate absolută audienţa la public. iar dependenţa de telecomandă este tot mai evidentă. Această stare de echilibru s-a datorat şi existenţei unor instanţe de control. Caz special. iar modalităţile de realizare persuasivă a lor vor fi „împrumutate” mai târziu chiar de emisiunile educative. uneori eşuând în libertinaj în vorbire şi inconsistenţă ideatică în mesajul televizual. Publicitatea reprezintă resursa financiară principală a unui post privat de televiziune şi de acest fapt au fost convinşi oamenii de afaceri încă de la începutul televiziunii. care atrage uneori ziariştii din acest mediu spre o modalitate de comunicare foarte accesibilă. Dacă televiziunea publică a dorit de la început producerea unor creaţii televizate proprii. axându-se pe programe de larg interes. căreia i se văd efectele după un timp suficient de lung. Posturile de terleviziune particulare erau controlate de „Independent Broadcasting Authority” (IBA). televiziunea privată. programe sportive transmise în direct. din raţiuni financiare şi din cauza numărului mic de angajaţi resurse umane (profesioniştii trebuie să fie foarte bine plătiţi pentru a rămâne fideli unui post de televiziune) adoptă politica repertorială a „importurilor” (filme artistice şi documentare. BBC era sub supravegherea „Broard of Governors”. care n-au permis influenţa masivă a politicului în conducerea şi orientarea programelor de televiziune şi radio. „A fi pe gustul majorităţii” este deviza generală. cumpărare de programe de ultimă oră. cât să însemne cheltuieli foarte mari pentru licenţă. angajare profesionişti. Marea Britanie Încă din 1955 în această ţară fiinţau staţiile particulare ale ITV şi televiziunea naţională. 100 . emisiuni muzicale şi sportive. difuzarea de seriale. Reclamele au devenit prezenţe permenente înaintea jurnalelor celor mai importante. o coexistenţă fără intempestivităţi între sectorul privat şi sectorul public. Modelul englez IBA va constitui un exemplu pentru Hauté Autorité française şi reper pentru istoria audio-vizualului.Abolind modelul piramidal al televiziunii publice. spectacole preluate de la alte televiziuni).

a doua după cea de informare. În preajma anilor 1970. în Europa existau în fiecare ţară două posturi de televiziune publice naţionale. anii ’50-’60. Cu timpul. emisiuni adresate tuturor categoriilor socioprofesionale. Societatea privată furniza staţiilor regionale ale ITV programe zilnice de informaţii naţionale şi internaţionale. este elocventă: în Franţa sunt ecranizate operele clasicilor. Pentru aceeaşi unitate de timp. Este un mod original de evoluţie. un management care va produce efect de stabilitate a sistemului şi succes imediat şi de durată la un public ţintă bine definit. ca fiind al tuturor. televiziunea publică e caracterizată drept naţională şi datorită caracterului său popular (limbaj televizual de largă accesibilitate. Abolirea sistemului piramidal va contribui la dezvoltarea fiecărei staţii locale din reţeaua ITV. Componenta culturală. în Italia. pentru elite. RAI difuzează 20% din programe sub forma emisiunilor de alfabetizare. Zona de acoperire Televiziunea a început prin a fi declarată naţională termen ce comportă două accepţii: ca apartenenţă. instrucţie şi preocupări). şi nu la nivel „central”. a constituit preocuparea decidenţilor pentru formarea gustului estetic sau „alfabetizare”. În aceeaşi idee de recepţionare naţională a televiziunii este elocvent şi bugetul de timp alocat de un telespectator pentru urmărirea programelor într-o zi. pentru că politica de programe şi negocierea cumpărării spaţiului de publicitate se fac la nivelul staţiei. „regionalizat”. comparaţia între televiziunea franceză şi televiziunea italiană în privinţa culturalizării maselor prin metode diferite.Efect imediat constituirii IBA a fost reorientarea publicului telespectator spre televiziunea particulară ITV. naţională a postului. al doilea post emiţând mai puţin şi în general emisiuni culturale. Dezvoltarea pe segmente asigură reţelei ITC nivelul audienţei la nivel naţional. pentru culturalizare sau pe segmente scurte. 101 . reprezentând o ţară şi obţinând astfel un satatut de identifcare în ca arie de acoperire a semnalului televizat. ceea ce a însemnat recunoaşterea la scară concernul televiziunilor în lume. pe segmente de vârstă. diferenţa dintre ele constând în numărul de ore de emisie pe săptămână.

Dezvoltarea ulterioară va conferi Chinei statut de ţară cu o televiziune naţională. Coste – Cerdan. televiziunea naţională chineză dispunea de trei posturi şi staţii „locale”. În india 15 limbi sunt socotite limbi constituţionale. îl constituie televiziunea chineză.In 1984 Statele Unite Uniunea Sovietică Japonia China Brazilia Republica Federală Germania Marea Britanie Franţa Italia Canada Spania Numărul de cămine care au televizoare (în milioane) 84 82 30 29 21 22 19 19 15 14 10 Durata urmăririi programelor TV pe zi şi individual 3 h 30 1 h 30 3 h 30 ? 2 h 10 2 h 25 3 h 25 2 h 20 2 h 40 2 h 55 2 h 50 Sursa: Financial Times. constituie un alt fel de caz. Humanitas. p. Alain Le Diberder. cu toate că la acea dată China dispunea de un satelit de comunicaţii. fără a face din aceasta un scop în sine).. care crease doar 180. La mijlocul deceniului al optulea.naţionale. Filmele indiene au fost în vogă în acei ani pe întreg globul. Suprafaţa foarte mare a ţării şi natura diversă a reliefului erau cauzele reale ale situaţiei recepţiei naţionale. faţă de Franţa. 204 staţii de emisie şi 11.000 de emiţătoare. 1991. A fost o cauză (cel puţin de nivel doi) pentru care s-a dezvoltat foarte mult cinematografia? În 1984 India produsese 800 de filme. datorită lipsei unui semnal de emisie. Bucureşti. Difuzarea doar în engleză şi hindi limita considerabil receptarea programelor şi stopa interesul pentru televiziune. cele 180 de emiţătoare acopereau la acea dată doar 70% din populaţie. care evidenţiază dificultăţile recepţionării la nivel naţional a televiziunii.. cu o recepţie pe arie foarte extinsă (de altfel era şi dorinţa decidenţilor de a promova programele educative . Visnews) pentru obţinerea informaţiei de actualitate. nu putea să acopere aproximativ 40% din populaţie. Televiziunea indiană. în istoricul devenirii ei. 1 Apud Natalie. media Monitor şi documente ale ambasadelor1 Un caz special în istoria televiziunilor. Programele erau realizate în limbile engleză şi hindi. Va prelua însă şi programe de la BBC sau CBS şi va colabora cu agenţii de programe (UPI. “Televiziunea” – Ed.45 102 . culturale. Cu toate acestea. În anii ’80 India avea şi televiziune în culori.

care vor determina votarea reformei RAI. care difuzează un program cu durată medie zilnică de 3. a forurilor ştiinţifice şi nonguvernamentale. obţinând aproximativ 49% audienţă. RAI s-a constituit de la început drept post public. Între timp. dar şi în oraşul limitrof cu al său. recepţia asigurând difuzarea în sincronie a evenimentelor de pe întreg globul. Este şi televiziunea care asigură legătura afectivă a românilor din întreaga lume. dar şi „interlopă” din zona în care se află localitatea sa. suficientă pentru a asigura fidelizarea tele-participării publicului specific. Superchannel. Sub presiunea pieţii mass-media. lansat în 1995. Obiectivele esenţiale sunt promovarea imaginii ţării în lume. ce se întâmplă în lumea culturală. Nu se va opri însă din dorinţa de a avea cât mai 103 . Publicul doreşte să ştie ce se întâmplă pe glob. unic. Ponderea producţiei proprii este de câteva ore/zi. în intenţia de scoatere a televiziunii naţionale de sub influenţa partidului aflat la putere. care fructificau astfel un spaţiu „vital” pentru imagine şi obţineau venituri publicitare. echidistant a opiniei publice internaţionale despre evenimentele din ţară. CNN. Implicarea televiziunii regionale şi locale în viaţa urbei asigură legături permanente cu instituţiile. Şi în acest caz denumirea „televiziune internaţională” comportă două accepţiuni: televiziune concepută pentru a difuza programe specializate în întreaga lume: televiziunea unei ţări care realizează şi difuzează programe proprii recepţionate în Euronews. în 1976 Curtea Constituţională va legitima existenţa posturilor de televiziune particulare locale. întreaga lume. Televiziunile locale din Italia au avut o istorie „fierbinte”.Televiziunea internaţională are ca scop difuzarea programelor într-un spaţiu mai mare decât al unei ţări. cu un monopol necontestat. iniţiativă susţinută şi de regiile de publicitate.5 ore folosind satelitul Eutelsat II-W2. Programele răspund cerinţelor utilitar-informaţionale. Berlusconi va cumpăra frecvenţele staţiilor care întâmpinau greutăţi financiare şi va forma 3 reţele. organismele de reprezentare a guvernului în teritoriu. păstrarea sentimentului de românism şi evidenţierea identităţii culturale a românilor de pretutindeni. Eurosport. reliefării valorilor autentice locale şi regionale şi circumscrierii lor în patrimoniul de valori naţionale şi universale. Televiziunea regională şi locală este televiziunea care şi-a asigurat de-a lungul deceniilor de existenţă un public stabil. Influenţa subordonării guvernului va declanşa reacţii virulente. producţiei artistice zonale. Exemplu elocvent este TVR Internaţional. Sub egida acestei legitimităţi televiziunea italiană va consemna un număr impresionant de posturi locale private (în 1982 erau înregistrate peste 1200). tinerii sunt cei ce vor crea posturi private locale. ce preţuri se practică pe piaţa imediată. prin valori culturale de excepţie şi informarea într-un mod obiectiv.

televiziuni organizate în reţea. afinităţile pentru panoramarea vieţii cotidiene. Televiziunile independente. Televiziunea naţională . zonală. un proces complex.o televiziune a „proximităţii”. Este un miraj care însă atinge doar 50% din audienţa generală. Acestea sunt administrate de societăţi de producţie independente. apariţiei posturilor regionale şi locale. cu adresabilitate generală.televiziunea locală . Care a fost secretul succesului lui Berlusconi? Cumpărarea unor programe americane la preţ convenabil. cu costuri mai mici decât dacă ar cumpăra presa scrisă şi mult mai prompt decât dacă ar urmări televiziunea naţională. Televiziunea locală se defineşte astfel ca o televiziune a fiecărui telespectator. la timp. Granada la Mancester. unică. apropiind tentant telespectatorul de mirajul vieţii în care trăieşte şi explicându-i-l. precum şi evenimentele internaţionale mediatizate cu prioritate de televiziunea naţională deţin în continuare jumătate din procentul de audienţă. Forme de organizare Televiziunea a fost la începutul istoriei ei. În 1983 va cumpăra Italia Uno. publică şi privată se regăsesc în această tipologie. Recunoscute sunt Thames Television la Londra. După apariţia televiziunilor private. singulare sunt cele ce emit de la „centru” . naţională. Ambele forme de televiziune. o imagine a imediatului într-o proiecţie naţională. sistemul mass-media s-a diversificat şi clasificarea televiziunilor cuprindea două secţiuni: televiziune independentă. cu programe unitare.un echilibru.multe canale de televiziune. Televiziune locală . publică. formată din cincisprezece staţii. în care regăseşte informaţia de care are nevoie. În 1982 în Italia existau reţele care concentrau procentul majoritar al audienţei televiziunilor particulare. curiozitatea pentru aflarea noutăţilor produse în plan naţional. dincolo de tentaţia imediatului. vânzarea spaţiilor de emisie pentru clipuri publicitare şi mai ales axarea programelor de producţie proprie pe specificitatea locală. iar în 1984 Rete Quatro. Exemplul elocvent este reţeaua ITV din Marea Britanie. 104 . pe o axă între „proximitate” şi „proiecţie” în universalitate. Organizarea în reţea s-a impus în momentul diversificării ofertei de programe.

executarea experimentelor şi păstrarea personalului de specialitate au avut nevoie de multă răbdare.ţintă să devină fidel în vizionarea programelor. Piaţa. p. O dorinţă greu de realizat. Spre exemplu. informaţii. Ambele tipuri de televiziuni se confruntă însă cu dificultăţi financiare. pentru Societatea Română de Televiziune domeniul publicităţii este reglementat de art. în Franţa de Georges Rignoux necesitatea existenţei unor fonduri special destinate pentru cercetarea în domeniu s-a conturat ca o condiţie sine qua non a evoluţiei televiziunii. încât nu-i de mirare că un inventator de pe Coasta de Vest. va reuşi transmiterea câtorva desene. pentru că investiţia în tehnica de televiziune a fost şi a rămas costisitoare. publicul sunt îndeajuns de receptive la impactul noului mijloc de comunicare în masă. 1999. 29 al Legii audiovizualului şi prin „Normele obligatorii” adoptate de 1 Flichz. Dacă televiziunile publice primesc de la bugetul statului sume necesare funcţionării lor. televiziunile comerciale „trăiesc” din sumele provenite din plata spaţiilor de publicitate şi bani investitorilor. dificultăţi datorate finanţării proceselor de producţie. De la primele experimente rudimentare realizate în Germania de Max Dieckmann şi Ernst Ruhmer. Baird vânduse numai 1000 de televizoare.Grupul Berlusconi a funcţionat tot sub forma reţelelor de televiziune. în special al simbolului dolarului. Ideea de bani investiţi în tehnologia de specialitate stăpâneşte într-atât pe promotorii ei. filme de import (în special americane) şi difuzarea spot-urilor publicitare. cucerind piaţa media şi determinând publicul. Patrice: “O istorie a comunicării moderne”.1 Apariţia televiziunilor publice. În 1931. John Baird în Anglia realiza în 1929 emisiuni experimentale. subvenţionate de stat va genera dorinţa de a avea televiziune particulară. în primele decenii ale secolului al XX-lea televizorul fiind socotit un lux. sport. Iaşi. Practica a dovedit că abia după aproximativ zece ani se obţin beneficii (uneori nu numai financiare). care realizează în 1927 o primă machetă a televiziunii electronice. Forme de finanţare Istoria televiziunii în diacronie oferă spectrul dificultăţii în dezvoltarea tehnică. independentă financiar şi politic. Televiziunile publice au acceptat târziu să vândă spaţiu de publicitate şi acestea într-un procent mic. axate pe divertisment. Dezvoltarea tehnică a unui post de televiziune a însemnat încă de la început o investiţie costisitoare şi pe termen lung. Ed. ca bani şi timp. Cei ce au crezut în viitorul televiziunii şi au cheltuit considerabil pentru dotarea tehnică. 180 105 . Polirom.

În 1985 înregistrase un miliard de lire sterline. Familiile modeste economiseau ani de-a rândul pentru a cumpăra un televizor.A. acestea se confruntă cu mari Puternic mediatizat a fost cazul BBC. Financiar însă era destul de greu. Societatea Română de Televiziune a încredinţat vânzarea de publicitate Societăţii ARBO. Televizorul în culori s-a situat între bunurile de consum „moderne”. obţinând astfel creşterea veniturilor din această activitate în 2002 cu 12% faţă de 2000. pentru anul 1983: Anul 1983 Ţara Uniunea Sovietică Franţa S. Astăzi. Cămine cu TV 91% 96% 98% Cămine cu TV color 27% 62% 75% Când televizoarele publice sunt finanţate numai din redivenţe. Televiziuni (sau canale) generaliste – prezintă publicului larg toate tipurile de emisiuni (informative. Considerat a fi element definitoriu pentru nivelul de trai se spune că în anii ’40 în SUA unele familii cumpărau antena şi o instalau pe casă cu mult înainte de a achiziţiona televizorul. situându-se pe primul loc între televiziunile europene. Era un gest prin care se reduceau simbolic diferenţele financiare între clasele sociale. televiziune particulară în Marea Britanie a dovedit că poate fi eficace şi ca audienţă şi ca venit obţinut. care în 1985 preconiza 4000 de concedieri pentru a acoperi cheltuielile de producţie şi salarizare. Conţinutul grilelor de programe – profilul televiziunilor Structura ofertei de program conferă televiziunii profilul personalizant pe piaţa media.U. probleme bugetare. BBC este alimentat 90% de produsul redivenţei. anchete) vizând toate domeniile vieţii sociale. Comparativ. ITV. de divertisment. timpul de economisire s-a redus la câteva luni.Consiliul Naţional al Audiovizualului. Şi publicul a dorit încă de la începuturile televiziunii să achiziţioneze „cutia magică”. dezbateri. culturale. celelalte procente fiind asigurate din vânzarea revistei şi a programelor în străinătate. 106 .

cu nivel cultural ridicat şi produce programe pe care le vinde în străinătate. public elitist. La apariţia pe piaţa media. ilustrând o caracteristică a teleparticipării: fidelizarea. cu tentă culturală şi de educare. Publicul ţintă nu este numeros (ca în cazul televiziunilor generaliste). cu un rol socio-formativ. televiziunile comerciale sunt în general semiprofilate (muzică. ştiri. BBC are două posturi de televiziune publice: BBC1. Este şi cazul televiziunii române. delectare. Televiziuni semiprofilate sunt televiziunile care au grila de programe axată pe 2-3 coordonate.Televiziunile publice au caracter generalist. Tele 7 ABC. dar este stabil. axat pe accesabilitatea mesajului. PRO-TV. Pe frecvenţele acestui TVR Cultural – canal specializat. Şi televiziunile generaliste au simţit nevoia specializării unui canal. Procentul de audimat este de obicei uniform redistribuit pe zona de acoperire a semnalului de emisie şi în proporţie de aproximativ 40% în cota de piaţă cumulată la nivelul întregii zile. Atomic Filme: HBO. privită în structura sa pe vârste. pentru a atrage un public stabil pe baza formaţiei culturale. Soluţia „importurilor” este salvatoare pentru o primă etapă de fiinţare. Cele două posturi nu sunt în concurenţă. lider pe piaţă TVR2 – canal semiprofilat. sunt în complementaritate . filme) întrucât costurile mari pentru dotările tehnice nu permit cheltuieli pentru producţii proprii de televizine. nivel de înstrucţie. pentru că prin natura adresabilităţii lor trebuie să întâmpine orizontul de aşteptare al întregii societăţi. religie. cu programe informative şi documentare. BBC2 – post semiprofilat. preferinţei domeniului. cu procentul cel mai mare de audienţă. Naţional Geografic Apariţia televiziunilor specializate în număr mare denotă preferinţele publicului pentru domenii atractive ca noutate. post generalist. profesii. Hallmark Ştiinţă: Discovery. În România. care are 3 canale: România 1 – canal generalist. Televiziuni specializate sunt televiziunile care au ca obiectiv producerea şi difuzarea de emisiuni ilustrative pentru un singur domeniu: ştiri: CNN. nivelului de instrucţie. culturale şi ştiinţifice naţionale şi universale. cu o adresabilitate largă. televiziuni generaliste sunt TVR. 107 . de promovare a valorilor canal se difuzează şi emisiunile televiziunilor regionale. EuroNews Sport: Eurosport Muzică: MTV. vizează un răspunzând preferinţelor tuturor categoriilor de telespectatori. impact emoţional.

Televiziunea franceză în ansamblu este catalogată drept televiziune „culturală”. valonă. Bulgaria. Producţiile americane sunt vândute televiziunilor din întreaga lume la preţuri scăzute. Claude-Jean: “Introducere în presa scrisă şi vorbită”.5% 1993 24. Ucraina Televiziunea americană a reuşit să se impună în plan internaţional. Polirom.9% 3. o iniţiativă francogermană. nota dominantă neimpunând-o însă şi ca atare în plan mondial. specializat cultural. MTV pentru muzică. Posturile specializate au devenit în timp repere în domeniul abordat: CNN – pentru informaţii. plata abonamentelor şi publicitate. recepţionat în 120 de ţări de pe cinci continente. 2001.- România Internaţional – canal generalist.7% 2. Efectul imediat este tendinţa televiziunilor naţionale de a cumpăra aceste pachete de emisiuni şi de a nu mai realiza producţii proprii. 1 Bertrand. HBO pentru cinema. Iaşi.4% 1. Este un post public binaţional şi bilingv. cu şase canale naţionale (mai multe decât media europene). care în general sunt mult mai costisitoare.7% 14. dar şi cu un canal privat care tinde la peste 30% audienţă. televiziunile comerciale din contribuţia investitorilor. 67 108 . Jugoslavia. A fost o modalitate de dominare a pieţei mondiale.4% 4.5% 1. să vândă programe specializate şi datorită structurii diversificate. Bulgaria. TV5 este o realizare franceză.8% 17. Configuraţie inedită are Canalul „Arte”.3% 4. elveţiană romandă şi din Québec. Segmentele de piaţă ale televiziunilor (pe durata unei zile) 1 Anul Canale naţionale France 2 France 3 Arte / 1992 La Cinquième Canale private Altele TF1 M6 Canal + Generalist Generalist regional Cultural (coperare cu Gemania) Educativ Generalist Generalist (lansat în 1996) TV cu plată prin decodor 1997 23.9% 41% 12. p. Televiziunea franceză are un sistem mixt.7% 35% 11. pentru care nu mai „preparăm” produsele tradiţionale. de penetrare în toate spaţiile culturale. Nu de puţine ori însă sunt doar fast-food-uri la preţuri mici.6% 0.7% Canalele publice obţin sumele de finanţare din plata taxelor de abonament şi din publicitate. de comunicare cu diaspora şi care transmite emisiuni despre comunităţile româneşti din Republica Moldova.

S-a declarat televiziune naţională şi a debutat ca un canal guvernamental. în tradiţia televiziunii în ansamblu.„Canal +” este o televiziune cu plată. inerentă privirii „din interior”. abundau în acuze la sistemul comunist şi la atitudinea de aservire a radio-televiziunii române. Prima staţie de recepţie a emisiilor exterioare va fi amplasată la Casa Scânteii. Canal J. Primul „spectacol” sportiv va fi transmis două luni mai târziu. Momentul inaugural a fost produs în ziua de 31 decembrie 1956. iar prima transmisie va fi Concertul lui Yves Montand din Sala Floreasca. mai ales în primii doi ani. Studioul naţional de televiziune a fost inaugurat în fostele studiouri cinematografice din strada Molière. vom consuma acele momente semnificative în evoluţia televiziunii române. în numele adevărului care trebuie să genereze orice investigaţie restitutivă. Germnia. Televiziunea română Televiziunea română a avut până în 1989 destinul televiziunilor din blocul comunist. Polonia. Analizele realizate după 1990. Începutul fusese facut. care au definit-o in ansamblul televiziunilor europene. realizându-se o transmisiune în direct a unei „Nopţi de Revelion”: spectacol. Fără a încerca o disculpare a televiziunii române. Ciné – Cinémas. ca şi în Africa. între care Turcia. abdicându-se deseori de la maniera obiectivă. într-o periodă deplin comunistă şi firesc era ca televiziunea să fie de esenţă totalitară. folosind un emiţător de 22 KW. Percutanţa noului mijloc de comunicare a fost cea scontată. standard D. Este canalul care a lansat alte 21 de canale specializate în şase ţări europene: Planète. S-a extins în zeci de ţări. Emitea 21ore/lună. jurnalele de actualităţi erau realizate de cinematografie. Începuturile au plasat-o într-o continuitate de preocupări pentru „a fi în pas cu timpul”. spectaculos licitând spectaculozitatea – caracteristică a discursului televizual. Pentru o analiză obiectivă a unui fenomen care a generat tensiuni şi resentimente este necesară însă parcurgerea unei perioade de decantări valorice şi distanţare de abordarea subiectivă. Spania. Dotarea cu primul car de reportaj TV în 1957 va permite realizarea transmisiunilor externe. notele distinctive ale artei cinematografice fiind folosite ulterior în promovarea imaginii liderilor politici. care transmite emisiuni sportive. succintă de re-creare a cotidianului în favoarea supralicitării imaginei şi atmosferei „idilizate” a contextului social şi politic. filme şi documentare. semiprofilată. Chile. Eurosports. folosindu-se acelaşi context de spectacol muzical. în februarie 1957. 109 . În această primă fază.

prin natura sistemului politic existent şi a gradului de influenţă exercitat de acesta pot fi definite drept: 1956-1972 . în care influenţa puterii politice se va manifesta cu precădere în zona informativă (emisiuni de actualităţi în special). muzica marilor noştri compozitori. Televiziunea în culori era o certitudine în plan mondial. creaţiile literare şi plastice ale românilor despre care. înregistrare şi montaj) vor oferi cadrul tehnic permanent de realizare a unor producţii televizate. de prezentare. grupuri de telecinematografie. au fost promovate cu un real succes în ţară şi peste hotare. standard DK. din punct de vedere al duratei totale. în care să se evidenţieze arta mixajului. festivalurile naţionale devin cadru de manifestare a talentelor din întreaga lume: Festivalul „George Enescu”. Abia în 1985 sunt consemnate emisiuni în culori în România în sistem PAL. desfăşurarea tramei în maniera tehnicii romanului modern (cu abatere de la linearitatea temporală şi cu treceri sugestive din planul real în planul simbolurilor vizuale şi auditive). 110 . televiziunea română va reuşi să păstreze statutul de post public. Cu toate acestea. care va ilustra deschiderea anului de învăţământ. va realiza. Noua locaţie va permite dezvoltarea televiziunii în planul producţiei specifice: studiourile specializate (de actualităţi. Primul laborator de filme achiziţionat în 1958 va permite realizarea primului reportaj. în care funcţia educativă. uneori s-a vorbit întâi în străinătate şi abia mai apoi în România. În 1968 va fi dat în folosinţă noul Centru de Televiziune din Calea Dorobanţilor şi tot în acest an va fi realizată prima înregistrare video pe bandă magnetică. pentru înregistrare. formativă va putea fi concretizată prin secvenţe (emisiuni) memorabile despre valorile culturale româneşti. Cenzura ştirilor va funcţiona în sensul înlăturării oricărei informaţii care nu ar fi convenit puterii. În istoria televiziunii române până la Revoluţia din 1989 sunt de reperat două perioade care. care vor fi premiate la Festivalul internaţional. a sugestiei sonore şi vizuale. confirmate în scurt timp de marile scene europene. Cultura românească din acestă perioadă cunoaşte momente-reper. Din 1972 Canalul 2 al TVR va emite zilnic . făcând slalom printre „croşete” emisiuni.Contextul concurenţial internaţional va impune însă realizarea de emisiuni montajate. Festivalul de muzică uşoară „Cerbul de Aur”. Anii ’80 vor însemna.canal guvernamental. Mult discutata „Cântarea României” şi spectacolele „grandioase” „Dialog la distanţă” au adus în prim plan şi valori certe ale artei interpretative româneşti. a programelor. 100 de ore pe săptămână. Dramaturgia românească. cinematografia naţională.

ediţia a V-a) aparţine anului 1966. Tradiţiile folclorice româneşti au fost apreciate în străinătate şi datorită documentarelor artistice realizate de-a lungul timpului de către televiziunea română. Jiu – Craiova. Gheorghe Zamfir. Pompilia Stoian. S-a putut numai datorită profesionalismului oamenilor din televiziunea română. dr. cu umor şi fantezie. Televiziunii române i se va acorda Premiul Japonia şi Premiul UNESCO. scenarişti. „Armonii şi ritmuri milenare” – eseu folcloric despre semnificaţia cercului i-a fost decernat Premiul I şi „Harpa de aur” la Festivalul Internaţional de Filme pentru Televiziune ediţia a III-a Dublin (Irlanda ) 1968. „Dialog despre bătrâneţe” a fost grefat pe un interviu cu acad. ediţia a III-a 1966. Prima producţie prezentată în context internaţional căreia i s-a decernat Premiul I (Festivalul Internaţional al Filmelor pentru Televiziune de la Cairo – Egipt. regizori. ediţia a V-a 1967. o poveste muzicală. Doina Badea. Paris (Franţa). Muzeul 111 .U. Margareta Pâslaru. Documentarul a fost distins cu Menţiune Specială la Festivalul Internaţional de Televiziune de la Monte Carlo (Monaco) ediţia a IV-a 1964. „Brâncuşi sau şcoala de a privi” este un documentar artistic. prof.).A. Pentru aceeaşi producţie. Câteva exemple: În perioada anilor ’60 . Ana Aslan despre şcoala românească de geriatrie. Dan Spătaru. având-i actori pe Ştefan Tapalagă. Londra (Marea Britanie).În tot răul e şi un sâmbure de bine. realizatori. Puiu Călinescu. care conservat şi alimentat se va manifesta în momentele care vor favoriza „ieşirea în lume”. coproducţie TVR – ORTF (Franţa) – AFC (Belgia) distins cu Medalia de Argint la Festivalul Internaţional al Filmelor Documentare TV New York (SUA) 1972 – o călătorie în locurile unde a patronat spiritul brâncuşian: Tg. impunând astfel atenţiei opiniei internaţionale valori româneşti aflate în panteonul culturii universale. Adelaide (Australia). operatori. Constantin Drăghici. Cercetările româneşti de excepţie constituiseră subiect pentru un documentar artistic încă din 1964. Milano (Italia). A fost filmul muzical „Omul şi camera”. „Omul şi camera” a primit Premiul criticii internaţionale şi menţiunea specială a juriului la Festivalul Internaţional de Televiziune de la Monte Carlo (Monaco).’70 producţiile româneşti de televiziune (despre care se vorbise atat de puţin în ţară) participă la festivaluri şi concursuri internaţionale de anvergură: Monte Carlo (Monaco). Roma. Paris (Casa memorială şi atelierul personal) . New York (S. Anda Călugăreanu. Montreux (Elveţia). Dublin (Irlanda). Valeriu Lazarov a primit Premiul şi Trofeul de regie pentru opera cea mai originală la Festivalul Internaţional de Televiziune de la Praga (Cehoslovacia). Luminiţa Dobrescu. Televiziunea română realizează şi coproducţii.

1974. Prezentarea „Tezelor din iulie” în 1971 va însemna începutul unei perioade de austeritate. ţara mea” şi a primit Diploma de Onoare la Festivalul Internaţional „Săptămâna filmului documentar şi de scurt metraj pentru cinema şi televiziune”. iar Dan Bistriţeanu a primit brevet de inventator. Rolul important al televiziunii în viaţa naţiunii a fost evidenţiat încă o dată în momentul declanşării Revoluţiei din decembrie 1989. ediţia a XI-a – Paris. Efectele speciale concepute de ing.Dan Bistriţeanu şi folosite in filmul experiment „Ziua culorilor”(eseu cinematografic). O revoluţie „în direct” era o noutate în plan internaţional. În 1990 s-a înfiinţat Studioul TVR Cluj. Acestea sunt unităţi funcţionale autonome. în 1991 Studioul TVR Iaşi. Profesionalismul realizatorilor de televiziune a fost reperat şi apreciat in consecinţă. Televiziunea română a acelor ani răspundea criteriilor impuse de organismele internaţionale pentru a fi cotat drept canal audiovizual naţional: se difuzau 2 canale alternative. 1972-1989 – canal guvernamental într-un regim totalitar. în 1994 Studioul TVR Timişoara . cenzură dusă la extrem. alimente pe „cartelă”. restrângerea ariei de creativitate pentru asigurarea supravegherii informaţiei. erau preponderente emisiunile educativ formative. Restrângerea spaţiului televizual s-a produs şi la propriu şi la figurat: televiziunea română emitea doar două ore seara. 1978. Un exemplu elocvent pentru această perioadă: Primul film color prelucrat în laboratoarele Televiziunii Române s-a numit „România.Metropolitan New York. operatorilor a atins cota maximă de audienţă în plan internaţional. Televiziunea Română intră într-o nouă etapă a istoriei ei prin „Televiziunea Română Liberă”. cu un scenariu şi comentariu de Marin Sorescu pe muzica lui Gheorghe Zamfir.Articolul 32 din Legea privind organizarea şi funcţionarea SRTV precizează: „Studiourilor teritoriale li se 112 . ediţia XVII-a. preponderente fiind emisiunile care ilustrau „izbânda socialismului” – o formă aberantă de mediatizare a vieţii sociale şi culturale. Leipzig (RDG). Era necesară această atitudine din partea regimului puterii pentru a nu fi ilustrată viaţa grea a populaţiei: restricţii la energie termică şi electrică. etapă la fel de comentată. lipsa informaţiei culturale. 1998-Studioul TVR Craiova. profesioniştii nu au abandonat lupta pentru păstrarea statutului televiziunii de post public naţional prezent în competiţii internaţionale. film creat in laboratorul de prelucrare a peliculei. Cu toate acestea. au convins juriul Concursului Internaţional de Tehnică a Filmului – UNIATEC (Uniunea Internaţională a Asociaţiilor privind Tehnica Cinematografică). Din nou profesionalismul realizatorilor.

Pe frecvenţa TVR 2 în fiecare zi de la 17. TVR 2. La ora actuală însă studiourilor teritoriale nu le-au fost atribuite frecvenţe.4% seriale şi desene animate 13. educaţie 9.00 studiourile teritoriale emit program propriu (cu preluarea jurnalului de pe TVR 1 la ora 19.1% filme 11% sport 8. Oferta de programe (cf.4% emisiuni pentru copii 4. a EGTA (European Group of Television Advertising). producţie proprie: 63%. din 2001 este recepţionat şi pe Coasta de Est a SUA şi a Canadei prin satelitul IS 601 325.3% jocuri şi concursuri 1% 113 .4% actualităţi de interes general 19.5 °E.30 la 20. Este vicepreşedintă URTI (Universitatea Internaţională de Televiziune. Canalul România Internaţional a fost lansat în 1995. ştiri 8.atribuie frecvenţele cu acoperire zonală. Din 1993.5% minorităţi 11. editată de Televiziunea română.8% cultură. membru CIRCOM Regional (Asociaţia televiziunilor regionale din Europa). România Internaţional şi TVR Cultural.1%. procentul de acoperire a populaţiei este de 99. redactată de Centrul pentru Formarea şi Perfecţionarea Profesională al Societăţii Române de Televiziune): România 1 (slogan: „ Unu pentru toţi”) Caracteristici: se adresează tuturor categoriilor de ascultători. are o emisie de 17 ore /zi. (acoperirea zonală). funcţiona şi în România.00). considerat lider al audienţei la nivel naţional. Broşuriii „Societatea Română de Televiziune – 2002. TVR este membră cu drepturi depline a EBU/UER (Uniunea Europeană de Radioteleviziune). de aceea sunt difuzate deocamdată de posturile România 1. în condiţiile legii”. al Consorţiului Balkan TV Magazin. Ceea ce în peisajul televiziunilor europene se întâmplase cu decenii în urmă.4% divertisment 12.

Ucraina. 114 .1% altele 3. Caracteristici: Canada. SUA şi româneşti din Basarabia. procentul de acoperire a populaţiei: 74% Structura grilei de programe: ştiri 3.1% studiouri minorităţi teritoariale 4% 0. Africa de Nord. Bulgaria. singurul post naţional de televiziune care transmite emisiuni despre comunităţile Programele sunt recepţionate în: Europa. Orientul Mijlociu.TVR 2 (slogan: „Aveţi nevoie de noi”) Caracteristici: canal cu carater educativ – formativ. Structura grilei de programe: canal de comunicare cu diaspora.5% seriale şi desene animate 32.8% cultură. este complementar canalului România 1.ţintă: tineri. publicul .6% România Internaţional (slogan: „Acelaşi timp pentru toţi românii”).9% emisiuni pentru copii 1. Ungaria.1% sport 7. Iugoslavia. educaţie 19.3% divertisment 10.9% actualităţi de interes general 6.8% jocuri şi concursuri 0.8% filme 9.

emisiuni pentru copii 1% ştiri 16% sport 3% seriale 1% filme 4% actualităţi de interes gener 31% studiouri teritoariale 3% minorităţi 1% divertisment 18% cultură. de promovare a valorilor culturale şi ştiinţifice emite 12 ore zilnic. care au schimbat spectrul de receptare. de prezentare a culturii româneşti în context european. Perceperea televiziunii ca un canal naţional public. O confirmă sondajul IRSOP din aprilie 2003: E adevărat (%) Informativă Serioasă Educativă Se adresează tuturor categoriilor de cetăţeni Este interesantă Relaxantă Are o densitate mare 115 84 74 74 16 26 25 1 91 90 90 87 Ne e adevărat (%) 8 10 10 12 Nu ştiu (%) 1 1 . româneşti. cu o cotă de audienţă care să o plaseze în poziţia de lider pe piaţa mediatică televizuală este rezultatul profesionalismului oamenilor de televiziune. din post guvernamental aservit puterii în post public naţional echidistant. educaţie 22% TVR Cultural (slogan: „Un nou orizont”) Caracteristici: canal cu un rol socio – formativ.

de emisiuni Destractivă E „pe fază” Evită difuzarea violenţei Obiectivă politic Învechită Plicticoasă 72 68 66 63 40 23 27 31 32 36 59 77 1 1 1 1 1 - Programele Televiziunii Române sunt apreciate şi de public şi de Asociaţiile naţionale şi internaţionale ale profesioniştilor din televiziune. pentru episodul „Corneliu Coposu – Legiunea de onoare” (episod reţinut şi la Videoteca din Paris. Diplomă de Selecţie la Festivalul Internaţional de Programe Audiovizuale (FIPA). Un exemplu doar: „Memorialul durerii” – un documentar care a fost distins cu: Premiul special al Juriului UCIN pe 1991 pentru film TV. Televiziunea ca post naţional. pentru că realizează simbioza cuvânt-imagine. Biarritz (Franţa. 116 . Din 1991 TVR participă la concursul anual al APTR (Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România). Marele Premiu APTR 1992. 1996). Multe programe au fost premiate şi unele au obţinut distincţii la festivaluri internaţionale. regional sau local rămâne mijlocul de comunicare cel mai persuasiv. asigură simultaneitatea eveniment produs – eveniment receptat şi este un mod comod dfe a aduce lumea în casa ta. Marele Premiu APTR 1993. 1996).

stipulată în Declaraţia Drepturilor Omului şi recunoscută de majoritatea statelor. Principiul liberei circulaţii a informaţiei a fost formulat după cel de-al doilea război mondial şi prevăzut în articolul 19 al DECLARAŢIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI . restricţii ori sancţiuni prevăzute de lege. într-o societate democratică. Acest drept cuprinde libertatea opiniei şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei. sub egida Consiliului Europei şi intrată în vigoare în 1953. La Conferinţa Generală de la Nairobi din 1976 a fost dezbătută ideea necesităţii unei „Noi ordini Mondiale a Informaţiei şi a Comunicări” (NOMIC). care. precum şi dreptul de a căuta. consemnează în articolul 10 limitele acestei libertăţi de expresie: „Orice persoană are dreptul la libertatea de expresie. semnată pe 4 noiembrie 1950 la Roma. Dezvoltarea tehnică a oferit cadru larg al schimbului internaţional de informaţii. televiziunii sau cinematografului. fără a ţine cont de frontiere informaţii şi idei. Crearea internetului şi dezvoltarea lui în anii ’90 a generat o realitate internaţională complexă. protejarea reputaţiei şi a drepturilor celuilalt. ideea a fost reformulată în „Noua strategie a UNESCO” din octombrie 1989: 117 . Exercitarea acestor libertăţi presupunând obligaţii şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi. pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii juridice”. protejarea sănătăţii şi a moralei.Aspecte internaţionale ale liberei circulaţii a informaţiei Încă din secolul al XIX-lea libera circulaţie a informaţiei a devenit o realitate. condiţionări. care implică dreptul de a nu avea neplăceri din cauza opiniilor sale. Contestată de unele ţări membre ale UNESCO pentru că ar fi promovat practicarea unei informaţii controlate de către stat (Marea Britanie şi SUA chiar s-au retras din organizaţie).Prezentul articol nu împiedică statele să impună un regim de autorizări radioului. de a primi şi de a răspândi. CONVENŢIA EUROPEANĂ DE APĂRARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE. adoptată de Naţiunile Unite la 10 decembrie 1948: „Orice individ are dreptul la libertaeta de informare şi de expresie. Este considerată o libertate fundamentală. constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională. fără ingerinţa autorităţilor publice şi fără a ţine cont de frontiere. apărarea ordinii şi prevenirea criminalităţii. prin care orice mijloace de expresie”. integritatea teritorială sau siguranţa publică.

precum şi de a primi şi transmite informaţii şi idei. de a dezvolta mijloace capabile să amplifice capacitatea de comunicare în ţările în curs de dezvoltare pentru a creşte participarea lor la procesul de comunicare şi. inclusiv finanţarea lor”. în sfârşit. ca şi orice acte de violenţă sau provocare la astfel de acte. acordând sprijinul său mijloacelor de informare de masă”. inclusiv drepturile de autor.C. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială ratificată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU la 21 decembrie 1965 întră în vigoare la 4 ianuarie 1969. O altă prevedere relenată a unui instrument internaţional. îndreptate împotriva oricărei rase sau a oricărui grup de persoane de o altă culoare sau de o altă origine etnică. CONVENŢIA PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA. punctul „a” se precizeză că statele părţi se angajează: „să declare delicte pedepsite prin lege orice difuzarea de idei bazate superioritate sau ură rasială.„Consiliul Executiv declară voinţa sa de a încuraja libera circulaţie a informaţiei (n. LIBERTATEA DE EXPRIMARE ŞI ACCESUL LA INFORMAŢIE au fost adoptate la 2 octombrie 1995 şi reafirmă: „Credinţa că libertatea de exprimare şi a informaţiei sunt vitale pentru existenţa unei societăţi democratice şi esenţiale pentru progresul şi bunăstarea acesteia şi pentru exercitarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”. inclusiv dreptul de a comunica. Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul unor restricţii.). de a favoriza cunoaşterea şi înţelegerea mutuală a naţiunilor. 118 . În special. „În dorinţa de a promova recunoaşterea clară a razei de acţiune limitate a restricţiilor libertăţii de exprimare şi a libertăţii informaţiei ce pot fi aplicate în interesul siguranţei naţionale. orice incitare la discriminare rasială.1) – orice persoană are dreptul la libertatea exprimării. nici o limitare nu trebuie adusă accesului şi utilizării mijloacelor de reproducere a documentelor de orice natură sub rezerva.n. decât în condiţiile prevăzute de lege şi dacă acestea sunt compatibile cu normele internaţionale general admise. este consemnat în Documentul reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a C.S. totuşi. a respectării drepturilor privitoare la proprietatea intelectuală. Acest drept cuprinde libertatea exprimării opiniilor. pentru a descuraja guvernele să mai folosească pretextul siguranţei naţionale atunci când restrâng în mod nejustificat exercitarea acestor libertăţi”. din 5/29 iunie 199: „ (9) Statele participante reafirmă că: (9. precum şi orice sprijin acordat unor activităţi rasiste. fără nici o îngrădire a libertăţii de expresie. fără vreun amestec din partea autorităţilor şi fără a ţine seama de frontiere.E.. de a promova cea mai largă şi echilibrată difuzare a informaţiei. În articolul 4.” PRINCIPIILE DE LA JOHANNESBURG PRIVIND SIGURANŢA NAŢIONALĂ.

Singurul drept invocat de jurnalişti este dreptul de protejare a surselor de informaţii. Posturilor publice de radio şi televiziune trebuie să li se asigure din partea guvernelor independenţa editorială completă şi îndeplinirea funcţiilor publice: de informare a publicului asupra problemelor de interes public.. orientările profesionale. 119 .. Marea Britanie şi Sfântul Scaun) în articolul 4. În CONVENŢIA EUROPEANĂ ASUPRA TELEVIZIUNILOR TRANSFRONTALIERE (intrată în vigoare în 1993 şi ratificată de Cipru. 7). În acelaşi context se precizează că statele-membre trebuie să împiedice posturile să transmită material pornografic sau care incită la ură rasială (art. de a juca rolul de „câine de pază public”. Guvernul trebuie să asigure pluralismul mass-media şi în virtutea acestui drept să permită televiziunilor şi posturilor de radio private să opereze liber. nu trebuie uitat că funcţionează şi frâne în derularea procesului: regimul drepturilor de autor. de a transmite ştiri caracterizate de obiectivitate şi echilibru şi de „a asigura fiecărui individ” drepturile fundamentale din tratatele internaţionale la care guvernul este parte. acest fenomen va fi de amploare şi în secolul XXI. ar împiedica informarea publicului asupra chestiunilor ce ţin de interesul public. Italia. Dacă jurnaliştii ar fi obligaţi săşi dezvăluie sursele. transmisiunile sportive şi reclamele) pentru programe produse în Europa (art. importanţa religiei şi poate impedimentul de care se uită cel mai adesea: gustul publicului ţintă şi orizontul lui de aşteptare – o ecuaţie greu de rezolvat în condiţiile internaţionalizării informaţiei. în care sunt ţin joc interese publice sau individuale vitale”. să permită dreptul la replică (art. 10 – Obiective culturale). aceasta le-ar face mult mai grea obţinerea de informaţii şi. Comisia Europeană a Drepturilor Omului a declarat că: „Protejarea surselor de la care jurnaliştii preiau informaţii este un mijloc esenţial de asigurare a faptului că presa îşi poate exercita menirea de „câine de pază” într-o societate democratică. în consecinţă. specificitatea culturală a diferitelor ţări sau zone lingvistice. Cu toate aceste aspecte pozitive. Într-un crescendo preconizat. În condiţiile unei evoluţii tehnice. Elveţia. Malta. părţile ce declară că vor: „asigura libertatea de exprimare şi informaţie în conformitate cu articolul 10 al Convenţiei .şi vor garanta libertatea de receptare şi nu vor restrânge retransmisia pe teritoriile lor a serviciilor audiovizuale care respectă termenii Convenţiei”. San Marino. Polonia. preferinţe pentru preocupări zilnice. Dreptul la libertate de exprimare implică de aceea faptul că orice restricţie de acest gen trebuie limitată la circumstanţe excepţionale. secolul XX se caracterizează printr-o internaţionalizare a pieţelor mass-media. 8) şi să rezerve cel puţin 50% din timpul de emisie (nu intră în calculul timpului de emisie ştirile.

R. Deontologia mijloacelor de comunicare. Marian –Tipologia presei româneşti– Institutul European. Universitas Napocensis. 2002 34. Stan. 2000 20. Institutul European. Iaşi. Petcu. M. Ed. Meridiane. Ed. Tratat de manipulare. Iaşi. Bourdieu. Mircea: Vedeta – Eseu în psihosociologia media – Ed. Astrid – Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării. J. Societatea cucerită de comunicare. Arta de a influenţa. 1999 22. Ed. 1997 25..Recomandări bibliografice 19. Constantin. L. 2000 120 .. Pierre. Fundaţiei Meridian. Mihai – Introducere în sistemul mass-media. 2002 32. Spaţiul public şi comunicarea. Lochard. Polirom. Iaşi. Coman. Petcu. Iaşi.2001 23. 2000 28. Ball-Rokealh. Mucchielli. Pailliart. Isabelle. Iaşi. 1999 24. Antet. Polirom. Polirom. Dacia. 2002 30. Polirom. Iaşi. Ed. Iaşi.Polirom. Institutul European. 2002 29. Ed. Cluj Napoca. Cartea Românească. Sorlin. Pierre – Despre televiziune – urmat de Dominaţia jurnalismului – Ed. Ed. 1998 21. Sociologia mass media. Silverstone. Mass media. Boyer–Comunicarea mediatică – Institutul European. Marian. 2000 31. Bucureşti. Bertrand. Polirom. Kunczik. &Beauvois. Michael. Zipfel. 1999 33. . S. Libertate supravegheată – Tehnici de redactare. Iaşi. Ed. Defleur. 1998 26. Bernard. Roger: Televiziunea în viaţa cotodiană. Craiova. Miège. Claude-Jean.Teorii ale comunicării de masă –Ed. 1998 27. Joule. Alex. V. Constantinescu.