You are on page 1of 79

TEMA NR. 1 CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI ROMAN I.

OBIECTIVE Definirea dreptului roman, a obiectului acestuia; prezentarea diviziunilor dreptului roman. II. CONŢINUTUL TEMEI §1. Definiţia dreptului roman Dreptul, în sensul general şi totodată tehnic al cuvântului constituie ansamblul normelor de conduită obligatorie, deci instituite ori sancţionate de către stat, care reglementează raporturile dintre membrii unei colectivităţi. Aplicând această definiţie dreptului roman se poate spune că el cuprinde totalitatea normelor de conduită instituite şi sancţionate de statul roman, ce constituie un sistem extrem de vast şi complex, format din numeroase ramuri şi instituţii juridice aflate într-un proces continuu de transformare şi intercondiţionare1. Această definiţie dată dreptului roman corespunde concepţiei actuale, moderne despre drept, care este fundamental diferită de cea a jurisconsulţilor romani. Concepţia lor era caracterizată de confuzia dintre principiile religioase fas, cele morale honestum, şi cele de drept ius, care s-a reflectat în definiţiile date dreptului în mod constant. Astfel jurisconsultul Ulpian defineşte dreptul: iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere, adică „principiile de drept sunt: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe nimeni şi a da fiecăruia ceea ce i se cuvine“. O altă definiţie care susţine cele afirmate anterior este cea dată de jurisconsultul Celsus care spune: ius est ars boni et aequi, adică „dreptul este arta binelui şi a echităţii“. Principiul binelui constituie elementul moral al definiţiei care este alăturat celui de drept, aequitas ce are o multitudine de sensuri şi uneori este foarte greu de a fi definit precis. Astfel Cicero confunda aequitas cu ius civile, cu izvorul lui ius civile dar şi cu una din diviziunile dreptului2. Aequitas este considerat de juriştii romani ca un scop al dreptului3 şi totodată ca un ideal al dreptului4. De fapt Celsius a vrut cu siguranţă prin această definiţie să demonstreze că dreptul este arta de a aplica regulile morale în conflictele din viaţa practică5. §2. Obiectul dreptului roman Cursul de faţă are ca obiect prezentarea apariţiei şi evoluţiei instituţiilor dreptului privat roman şi nu a întregii materii a dreptului roman. Dreptul roman ca ansamblu de norme de conduită instituite ori sancţionate de statul roman6 era împărţit în conformitate cu concepţia romană în drept public şi drept privat. Astfel jurisconsultul Ulpian7 arăta criteriul de distincţie între dreptul public şi dreptul privat: publicum ius est quod ad statum rei romane spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem, adică „dreptul public este acela care priveşte organizarea statului roman, şi dreptul privat, interesul particularilor.“ Diferenţele dintre normele dreptului public pe de-o parte şi cele ale dreptului privat pe de alta au determinat la rândul lor deosebiri şi în ceea ce priveşte posibilitatea de modificare a acestora. Normele dreptului public nu puteau fi modificate de către particulari8: ius publicum privatorum pactis mutari non potest, adică „dreptul public nu poate fi schimbat prin convenţii încheiate între particulari“. Acestea se impuneau tuturor fără a putea fi schimbate ori transformate. Normele dreptului privat dădeau însă părţilor posibilitatea de a se abate de la acestea cu condiţia să nu se încalce principiile fundamentale de drept. Având în vedere modelul tratării instituţiilor de drept privat de către jurisconsultul Gaius pe de-o parte, şi Justinian pe de alta în Instituţiile lor, se va proceda în cursul de faţă la o abordare similară, însă cu unele modificări în ceea ce priveşte acţiunea în justiţie, după cum urmează: se începe cu prezentarea unor noţiuni introductive în studiul dreptului roman apoi se trece la tratarea izvoarelor dreptului roman. Din considerente întemeiate pe experienţa romaniştilor din ultima vreme, respectiv faptul că dreptul roman a evoluat pe cale procedurală ca un drept al acţiunilor, se va trata în continuare procedura civilă înaintea instituţiilor dreptului privat roman aşa cum eram obişnuiţi de Institutele jurisconsulţilor. În continuare însă se va respecta ordinea tratării din Institute abordându-se persoanele mai întâi; apoi sub titlul de drepturi reale se vor trata bunurile, posesia, proprietatea şi drepturile reale asupra bunurile altuia.
E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, 1995, Bucureşti, pag. 5. C. St. Tomulescu, Drept privat roman, Bucureşti, 1973, pag.17. 3 Ulpian, D.1.1.1.pr. 4 Paul, D.11.11; G. Ciulei, L'équité chez Ciceron, Amsterdam, 1972. 5 C.St.Tomulescu, Op. cit..pag.17. 6 Supra, pag.1 7 D.1.1.1.2. 8 Papinian, D. 2, 14, 38.
1 2

1

În partea a doua a cursului se vor trata alte instituţii importante ale dreptului roman, respectiv succesiunile, obligaţiile şi izvoarele obligaţiilor. §3. Însemnătatea dreptului roman Dreptul roman prezintă o deosebită însemnătate deoarece el constituie fundamentul pe care s-a clădit sistemul juridic. Studiul dreptului roman prezintă o însemnătate motivată şi de anumite criterii legate de cultura generală şi juridică, de istoria dreptului şi de rolul didactic pe care-l joacă în pregătirea celor ce vor deveni jurişti. Căci dacă grecii au dat dovada măiestriei lor în privinţa filozofiei, juriştii romani şi-au manifestat genialitatea în ceea ce priveşte mânuirea raţionamentului juridic, a elaborării conceptelor, principiilor şi noţiunilor juridice. Despre însemnătatea dreptului roman se poate vorbi la nesfârşit în sens general, dar de asemenea ea se prezintă şi în sens concret, odată cu studiul şi cercetarea fiecărei instituţii juridice în parte. Dreptul roman prezintă deci interes pentru următoarele considerente: - a creat alfabetul dreptului printr-un limbaj juridic cu ajutorul căruia s-au putut exprima ideile juridice cerute de viaţa practică; - a determinat dezvoltarea gândirii juridice, iar consecinţa a fost că noţiunile juridice actuale au apărut în marea lor majoritate în cadrul său, caracterizându-se prin precizie, claritate şi logică strictă; - a contribuit la formarea principiilor juridice prin adagii ori maxime celebre transmise lumii moderne. Cunoaşterea acestor principii prezintă o mare însemnătate deoarece pe de-o parte ele constituie regulile fundamentale ale dreptului roman, iar pe de alta ajută la soluţionarea unor probleme juridice practice. De aici rezultă principii ca cel al simetriei sau corespondenţei formelor în conformitate cu care un act juridic încheiat într-o anumită formă nu poate fi desfiinţat decât în aceeaşi formă, însă în sens invers; - determină formarea unei educaţii juridice atât pentru omul de cultură cât şi pentru specialistul ce se formează şi se perfecţionează în ştiinţa dreptului; - dezvoltă simţul juridic practic pentru că el însuşi s-a format pe bază de speţe şi ne dă astfel posibilitatea de a urmări şi înţelege modul de elaborare al noţiunilor juridice. Astfel, exemplul cel mai concludent este cel al Digestelor, una din principalele lucrări ale operei legislative a lui Justinian care constituie de fapt o vastă culegere de speţe. - dreptul românesc s-a format şi a evoluat sub influenţa dreptului roman9, în trei momente principale semnificative, respectiv perioada de zămislire a poporului român şi de formare a dreptului obişnuielnic pe un fond juridic de drept roman; perioada dreptului juridic scris, când influenţa dreptului roman s-a exercitat prin filieră bizantină, şi în cele din urmă perioada elaborării operei legislative din timpul lui Alexandru Ioan Cuza când au fost preluate o serie de categorii şi principii ale dreptului roman clasic10. §4. Diviziunile dreptului roman După cum rezultă din textul lui Ulpian citat anterior11 dreptul roman se divide în două părţi importante: dreptul public şi dreptul privat. Dreptul public este acel ansamblu de norme juridice care reglementează organizarea statului pe de-o parte, iar pe de alta reglementează relaţiile dintre stat şi persoanele particulare. Dreptul privat este acel ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile dintre persoanele particulare. La rândul său dreptul public se subdivide în trei părţi: ius civile, ius gentium şi ius naturae sau ius naturele. Ius civile este ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile numai dintre cetăţeni. Deci este dreptul propriu al cetăţii - civitas aplicabil numai cetăţenilor romani - cives. El este un drept strict, riguros şi conservator pentru că nu suportă schimbări cu trecerea timpului. Totodată este un drept formalist în sensul că actele juridice pe care le prevede pentru a fi folosite trebuie să îndeplinească anumite forme sine qua non. Ius gentium este ansamblul de norme juridice care reglementează pe de-o parte relaţiile dintre cetăţeni şi străini, iar pe de alta dintre străini. „Ius naturae sau ius naturale este acela pe care toate fiinţele vieţuitoare l-au deprins de la natură, căci acest drept nu este specific numai neamului omenesc, ci este comun tuturor animalelor care se nasc pe uscat, în mare, precum şi păsărilor. De aici decurge uniunea bărbatului cu femeia, pe care noi o numim căsătorie, zămislirea copiilor şi educaţia lor. În fapt vedem că şi animalele, chiar cele sălbatice, sunt socotite a cunoaşte acest drept“ - ius naturale est, quod natura omnia docuit: nam ius istud non humani generis proprium, sed omnium animalium, que in terra, que in mari nascuntur avium quoque commune est hinc descendit maris atque feminae conjuctio, quam nos matrimonium appelamus, huic liberorum procreatio, hinc educatio: videmus etenim cetera quoque animalia, feras etiam istius iuris peritia censeri.12
E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, Bucureşti 1983, pag 12. N. Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, vol.1. 1915, pag 14-30. 11 Supra, pag.1. 12 D. 1, 1, 1, 3-4.
9 10

2

Jurisconsulţii din dreptul clasic fiind influenţaţi de filozofia greacă au considerat dreptul natural ca un drept ideal, semper aequm est bonum, adică întotdeauna echitabil şi bun. Totuşi ideea unui astfel de drept era în afara realităţii sclavagiste romane13. O altă accepţiune a lui ius naturale era aceea legată de normele ce reglementează relaţiile omului cu divinitatea. În virtutea acesteia dreptul natural este definit ca acela care este respectat deopotrivă la toate popoarele fiind stabilit de divinitate şi se menţine veşnic şi imuabil14. Au existat şi alte criterii de diviziune a dreptului roman după care acestea se împărţeau în: ius civile şi ius honorarium; ius scriptum şi ius non scriptum; ius generale sau comune şi ius singulare.15 Ius civile aici era dreptul care decurgea din legi plebiscite, consuetudine, constituţii imperiale, senatusconsulte. Ius honorarium era dreptul ce rezulta din edictele pretorului şi ale edilului curul. Ius scriptum decurgea din voinţa categoric exprimată, adică explicită a legiuitorului. Ius non scriptum decurgea din voinţa presupusă ca urmare a faptului că permitea existenţa şi perpetuarea anumitor obiceiuri ce constituiau mos majorum sau consuetudo. Ius generale sau comune era dreptul care producea efecte generale. Ius singulare era dreptul care producea efecte limitate. Acesta se subdivide în beneficium legis aplicabil numai unei categorii de persoane şi privilegium aplicabil numai uneia sau mai multor persoane determinate. III. TESTE DE EVALUARE 1. Care este definiţie dreptului roman? 2. Care este obiectul acestuia? 3. Trataţi despre însemnătatea dreptului roman. TEMA NR. 2 PERIODIZAREA ISTORICĂ A STATULUI ŞI EPOCILE DREPTULUI ROMAN I. OBIECTIVE Prezentarea perioadelor istorice a statului şi epocilor dreptului roman, din punct de vedere a formelor de guvernământ şi a drepturilor şi obligaţiilor categoriilor de subiecti de drept. II. CONŢINUTUL TEMEI §1. Perioada prestatală După tradiţie, şi conform cercetărilor istorice Roma ar fi fost fondată la anul 754 ori 753 î.e.n., de către cei doi fraţi legendari Romulus şi Remus. Lăsând deoparte legenda şi abordând din punct de vedere istoric această perioadă, Roma era la început un sat de păstori şi agricultori ce se bucura de o aşezare din cele mai favorabile, pe malul Tibrului, în apropierea mării într-o zonă de întrepătrundere a lumii latine şi etrusce. Populaţia Romei cu toate că era în majoritate italică nu avea totuşi o structură omogenă. Era formată din trei triburi primitive. Unul era latin numit Ramnes, aşezat pe colina Palatin, altul era sabin numit Tities, aşezat pe colina Esquilin şi cel de-al treilea etrusc numit Lucers aşezat pe Caelius. Această populaţie eterogenă era polarizată în două mari categorii sociale respectiv patricienii şi plebeii. Între aceste două categorii exista o a treia formată din clientes - clienţi. Patricienii cunoscuţi sub numele de populus romanus erau membrii ginţilor, adică toţi cei care făceau parte din poporul latin cuceritor. Numele lor vine de la termenul de patres - şefi16. Plebeii erau formaţi din populaţiile vecine învinse de romani la care treptat s-au alăturat cei veniţi la Roma care exercitau diverse meserii. Între patricieni şi plebei a existat o luptă permanentă pentru cucerirea de drepturi politice de către cei din urmă. Clienţii erau sclavii dezrobiţi şi urmaşii lor la care s-au adăugat şi străinii veniţi la Roma.

Vl. Hanga, M Jacotă, Drept privat roman, Bucureşti, 1964, pag.15. Institute.1,2,11. 15 Vl. Hanga, Op. cit., pag. 25-27. 16 Ginta era formată din toţi cei care descindeau dintr-un strămoş comun dar numai pe linie masculină.
13 14

3

e.regele este acum un adevărat şef de stat. De rep. Comitia curiata avea prerogative ce se exercitau în viaţa publică şi privată dar totodată şi în cea religioasă. Comitia centuriată avea prerogative legislative în principal dar şi elective şi judecătoreşti20. O centurie cuprindea în jur de o sută de oameni.clasa a III a cuprindea pe cei cu o avere de peste 50. §4. ce avea 30 de centurii. financiară.clasa a V a cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 11. armatei fiind în acelaşi timp şi judecător suprem. 22. pag. economică. Pentru plata impozitelor se lua în considerare plafonul minim de 1. Alături de patricieni şi plebei care erau oameni liberi tot acum apar şi sclavii domestici care erau trataţi ca membrii ai familiei. viaţa economică a Romei se bazează încă pe munca oamenilor liberi. ce avea 20 de centurii. 4 . Op. în urma reformei complexe a lui Servius Tullius a fost întemeiat statul roman ca formă de organizare politică. Oancea.000 de aşi. 16. ce avea 20 de centurii. conflict întreţinut de condiţiile discriminatorii impuse celor din urmă atât din punct de vedere politic cât şi economic.§2. Cei rămaşi în afara claselor datorită venitului sub limita minimă constituiau o centurie. Deci reforma lui Servius Tullius a avut un caracter complex în sensul că a fost administrativă. Acestea au fost în număr de cinci după cum urmează17: .500 de aşi.clasa a IV cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 25. Întemeierea statului roman Pe la sfârşitul secolului VI î. . religios şi jurisdicţional continuau să fie excluşi. Dionisie din Halicarnas 4. Ei lucrau în comun iar hotărârea unuia dintre ei era valabilă numai cu încuviinţarea celuilalt.regele. 17. De aceea lupta lor pentru drepturi politice continuă şi în această perioadă. pe a căror muncă începe să se bazeze întreaga producţie de bunuri a societăţii21.n. chiar dacă sclavia începe treptat să capete o pondere tot mai mare. conducător politic care deţine prerogativele asupra administraţiei. La moarte sa puterea supremă în stat trece asupra senatului. senatul şi comitia centuriată creată prin reforma lui Servius Tullius. militară. Molcuţ. Hanga. Drept urmare a războaielor de cucerire la Roma se concentrează un număr tot mai mare de sclavi.. §3. 21 Vl.000 de aşi. respectiv rex . D. . 25. Prin împărţirea centuriilor pe clase în funcţie de avere s-a ajuns la suprimarea diferenţei între patricieni şi plebei. Din punct de vedere financiar şi militar pentru a se stabili impozitul dar şi pentru determinarea serviciului militar Servius Tullius a împărţit întreaga populaţie în centurii repartizate după averea ce o avea fiecare cetăţean. În acest sens se organiza din cinci în cinci ani recensământul. ce avea 80 de centurii. cit. socială şi-n ultimă instanţă politică. Aceasta a făcut ca fiecare cetăţean indiferent de categoria socială căreia îi aparţinea să fie inclus într-unul din aceste patru cartiere. În acest context viaţa socială se caracterizează prin confruntarea contradictorie între patricieni şi plebei.000 de aşi. 43.18 În ceea ce priveşte organizarea statului odată cu întemeierea sa au fost preluate organele de conducere a societăţii romane din perioada prestatală.clasa a II a cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 75. 17 18 Titus Livius 1.e. Perioada regalităţii Prin reforma lui Servius Tullius distincţia dintre patricieni şi plebei a fost desfiinţată doar aparent căci în realitate ei se găseau mai departe într-o poziţie inferioară faţă de patricieni. Fiecare cetăţean era obligat să facă o declaraţie în privinţa averii sale. religiei.n. E. Bucureşti. Statul roman a cunoscut mai multe perioade de dezvoltare din punctul de vedere al formelor sale de organizare. Perioada republicii În anul 509 î. iar în timpul în care locul pe torn era vacant până la alegerea unui nou rege de către adunările curiate. De asemenea şi ager publicus era exploatat în exclusivitate tot de către patricieni.000 de aşi. Esquiliana.000 de aşi. . Totuşi. pag. ce avea 20 de centurii. 19 Ibidem 20 Cicero. în număr de doi. 37. Collina şi Palatina. funcţia de rege era exercitată de către fiecare senator timp de cinci zile19. 1978. 2.clasa I cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 100. Rex . în celelalte domenii respectiv cel administrativ. Drept privat roman. Chiar dacă plebeii au reuşit să obţină câteva cuceriri în lupta lor ca de exemplu accesul la comitia centuriata. când s-a instaurat republica regii au fost înlocuiţi cu consuli care erau aleşi pe o durată de un an. . El a împărţit teritoriul Romei cu excepţia Capitoliului şi Aventinului în patru tribus sau regiuni numite: Suburana.

Către sfârşitul republicii când dezvoltarea economică capătă un avânt nemaiîntâlnit până atunci. În mâinile lor era concentrată şi puterea militară.dreptul de a convoca poporul în afara Romei. Puterea lor se exercita prin două importante atribute denumite potestas şi imperium. 27 S. Magistraţii superiori. Altă categorie de magistraţi era cenzorul. după anumite semne a „voinţei zeilor“.28 Potestas cuprinde: . . 24 E. lege prin care statul era obligat să procure în condiţii ieftine grâu pentru săraci. . 22 23 I. 1927. 1931. Institutiones de l'antiquité. La început erau aleşi numai din rândul patricienilor. Nobilimea era formată şi din familii de plebei care au ajuns nobili prin faptul îndeplinirii unei magistraturi curule Alte categorii sociale în această perioadă erau formate din proletari şi sclavi. comitia centuriata.Bouche-Leclerq. pag. habere. Multă vreme senatul a numărat 300 de membrii pentru ca mai târziu. adică consultarea.32. Astfel apar noi categorii derivate din patricieni ori plebei.2. Edilii curuli erau magistraţii care supravegheau organizarea şi funcţionarea pieţelor. cit. Justinian 4. în timpul lui Caesar să ajungă la un număr de 900 de membrii. 28 A.1.dreptul de a convoca şi prezida senatul .e. . pag. 10. prin legea Licinia Sextia puteau fi aleşi şi dintre plebei.n. consulii deţineau puterea civilă supremă dar şi conducerea armatei. Termenul de proletar apare de timpuriu în limba latină. Molcuţ op. Paris. . Ele se concretizau în patru categorii de adunări respectiv: comitia curiata.senatum vocare. Questorii erau funcţionarii care administrau tezaurul public. În cele din urmă cenzurii erau cei care au primit dreptul să numească senatori. electorale sau judiciare. fie pentru deliberare şi votare cum populo agere.36. arhivele statului şi se ocupau cu vânzarea prăzii de război. Modena. adică să evalueze periodic din cinci în cinci ani averea cetăţenilor şi să înscrie toate perioadele pe listele censului. . Sclavia din forma sa patriarhală. cu preponderenţă cea civilă. se ocupau de aprovizionarea oraşului şi aveau atribuţii jurisdicţionale în ceea ce priveşte vânzarea vitelor şi sclavilor.. cit. Mai târziu senatorii au încetat de a fi în mod exclusiv patricieni dobândind această demnitate toţi aceia care au deţinut anterior o magistratură curulă. Archivio giuridico Filippo Serafini. spre sfârşitul republicii devine clasică constituind de fapt baza economică a sistemului sclavagist. Adunările poporului adoptau hotărâri legislative. dar începând cu anul 367 î. Imperium cuprinde: . 1967.dreptul de a amenda pe contravenienţi. Senatul în această perioadă a dobândit un rol important în conducerea politică a societăţii romane şi chiar dacă nu avea dreptul să elaboreze legi el trebuia să le confirme pe cele votate de adunările poporului.dreptul de a da edicte valabile pe tot timpul anului cât respectivul magistrat se găsea în funcţie . care se adaugă adunărilor poporului şi senatului.000 sesterţi. societatea romană trece prin mutaţii profunde care determină restructurarea categoriilor sociale iar distincţia binecunoscută între patricieni şi plebei să se estompeze.St. în timpul dictaturii lui Sulla să ajungă la 600 de membrii şi în cele din urmă. Nobilii erau cei care deţinuseră o magistratură curulă ori descendenţii lor.25 La început consulii erau cei care îi numeau pe senatori dintre patricieni. 229.26 Magistraţii erau înalţi funcţionari de stat care deţineau atribuţii importante din punct de vedere administrativ şi jurisdicţional27. pag. Paris. de regulă un an.Tomulescu.recensământ. Erau aleşi pe o perioadă limitată.dreptul de a lua auspiciile.ius edicendi. respectiv cavalerii şi nobilii22.779. 25 D. El avea sarcina de a se ocupa de cens .2.Solazzi. 5 . pag. 30. Cavalerii erau cei trecuţi pe listele censului care chiar dacă nu aveau nici o legătură cu serviciul militar. În perioada republicii organele de exercitare a puterii politice au fost în parte preluate din perioada anterioară dar acum dispare regele şi apar magistraţii. Manuel des institutiones romaines. Proletar era omul sărac care nu avea decât copii .proles. La sfârşitul republicii drept consecinţă a legii grânelor promisă de Caius Gracchus. Legea celor XII Table îl cunoştea 23 iar conform tradiţiei regele Servius Tullius îi exclusese de la serviciul public şi militar. Op. Urmau conform ierarhiei pretorii. care se făceau în pieţele publice.dreptul de a comanda armata romană.Aceste cauze au determinat ca după o luptă de secole plebeii să obţină anumite reforme ca de pildă cea a fraţilor Gracchi sau Legea celor XII Table. 98. ce aveau ca atribuţie principală administrarea justiţiei. Sclavii constituiau categoria de oameni care nu se bucurau de libertate nefiind persoane. În acest fel el supraveghea respectarea vechilor tradiţii şi moravuri ale poporului roman. concilium plebis şi comitia tributa24. proletarii devin cetăţenii săraci care nu aveau nici un mijloc de subzistenţă decât ajutorul acordat de către stat.dreptul de a convoca adunarea poporului fie pentru a dezbate unele probleme. printre care puteau fi şi plebei de când dobândiseră dreptul la magistratură. 26 C. Gaudemet. deţineau o avere de minimum 400.

1. Perioada monarhiei După cum se cunoaşte perioada monarhiei sau a imperiului se împarte în două etape succesive respectiv principatul şi dominatul sau monarhia absolută. conducerea statului era încredinţată unui dictator. Aristocraţia senatorială avea în jurul ei o vastă clientelă formată din ţărani. În cazuri deosebite. dar s-a polarizat prin creşterea diferenţelor dintre bogaţi -honestiores şi săraci . cit. 6. Colonii. Op. cât şi din ordinul decurionilor. op. Paris. pr. fie remiteau o parte din recoltă38. St. 17. a. aveau dreptul de a se opune actelor magistraţilor prin veto. 4. cit.n. 32 Dio Cassius. în virtutea căruia primeau spre folosinţă o suprafaţă de pământ în schimbul căruia plăteau o sumă de bani. 29 30 31 6 . De Francisi. Institutions de l'antiquité. etc. 278. pag.30 Dându-şi seama că acest lucru este imposibil de realizat astfel. se împărţea în urbană şi rurală. Treptat colonii devin tot mai dependenţi. dar care avea o împuternicire excepţională pe un termen limitat. 25-26. 1956. iar în cele din urmă sunt aserviţi complet prin alipirea lor de pământul pe care îl lucrau. 26.Tribunii plebei au jucat un rol de o mare însemnătate în viaţa statului roman.humiliores. C. pag.humiliores. În această perioadă structura societăţii romane s-a menţinut în mare parte. Nu se puteau însă împotrivi astfel actelor cenzorilor şi dictatorilor. nepotul lui Caesar respectiv Octavian Augustus a realizat o formulă de compromis ce consta într-o monarhie camuflată în forme republicane31 sub denumirea de Principat. pag. Sclavii constituiau categoria de oameni fără libertate ce stăteau la baza sistemului economic de producţie sclavagist. cit. 15. Cal. Principatul Această perioadă a debutat cu tentativa lui Caesar de a instaura o monarhie făţişă.imperator reprezenta autoritatea supremă în stat.000 de sesterţi35. Paris. 39 L. 37 Digeste. 17. 94. O parte din cavaleri erau recrutaţi din rândurile aristocraţiei municipale şi provinciale. 1. Homo. primind pâine. op. 1933. St. iar pe de alta datorită politicii de pace . 16. De aceea în agricultură începe să se extindă tot mai mult munca coloniilor care iniţial erau arendaşi liberi37 ce încheiau un contract de locaţiune . cât şi hotărârilor senatului. respectiv o parte a acesteia ce constituia o categorie de oameni săraci . 1948. 41 Ibidem. aug. 36 C. Totuşi o categorie mică de plebei. 1967. Tomulescu. şi în această perioadă numărul lor este într-o treptată scădere datorită concurenţei coloniilor pe de-o parte. Gaius.. Plebea. pag. Jacotă. căruia nimeni nu i se putea opune. 2. §5.arendă cu marii proprietari funciari. trebuia să aibă un cens de cel puţin un milion de sesterţi şi de asemenea să aibă strămoşi care să fi exercitat anumite magistraturi în stat32. faţă de marii proprietari funciari. în această perioadă constituiau o categorie socială nouă ce apare ca o consecinţă a faptului că muncă sclavilor devine tot mai puţin rentabilă36. 48. Inst. cămătari şi funcţionari. de excepţie cum erau războaiele. cele mai importante funcţii din cancelaria imperială au fost deţinute de membrii ordinului ecvestru34. respectiv pe şase luni29. 5. M. Arena Imperii. 54. cât şi dintre cei ce exercitau profesiuni libere. Astfel plebea urbană nu avea nici o activitate productivă ea trăind pe seama statului şi a unor particulari. unde intrau marii proprietari funciari.. Tomulescu. Începând cu secolul II e. Începând cu împăratul Vespasian39 toate prerogativele au fost conferite împăratului printr-un senatusconsult numit impropriu lex regia40. şi a suferit anumite transformări determinate de însăşi transformările epocii. III. Gaudement. 33 Vl. răscoalele. distracţii şi chir bani. 791.. Vârfurile clasei dominante erau formate din ordinul senatorial. respectiv cavalerii şi-au păstrat multe trăsături din perioada republicii. Hanga. adică aristocraţia funciară. 1. J. concentrând în mâinile sale pentru început o mare parte din prerogativele de conducere a statului.pax romana pe care o promovează statul roman după cuceririle realizate în Dacia de împăratul Traian. Ordinul ecvestru. 204-294. Tot prin acest senatusconsult împăratul primea imperium proconsular41 care consta în dreptul de Vl. 34 Ibidem. Împăratul . 38-39.. 19. tentativă ce nu a avut reuşită. Pro Caec. 53. plebei şi dezrobiţi33. 17. 35 Dio Cassius. Pentru ca cineva să facă parte din nobilime. Analele Universităţii Bucureşti. 32. căci pentru apărarea intereselor plebeilor. dar fizionomia lor a fost modificată totuşi de noile condiţii. 1. D. ordinul ecvestru unde intrau comercianţi.. pag 712. Suetonius. 38 Cicero. pag. Hanga. Les institutions politiques romaines. 7. dar care trebuiau să aibă o avere de cel puţin 400. 40 Ulpian. mai ales cei dezrobiţi exercita diferite meserii sau chiar comerţ.

cit. Hanga. Molcuţ. cunoscută sub denumirea de Pontifex Maximus. Cit. b. 1-200. respectiv cele care încă s-au menţinut au devenit pur formale fără nici o putere reală. Epocile dreptului roman Periodizarea istorică a statului roman trebuie coroborată cu o periodizare a dreptului roman dată fiind strânsa legătură dintre organizarea politică a societăţii sub forma statului şi ansamblul normelor de conduită care se aplicau în relaţiile dintre oameni sub forma dreptului. Op. 1. A. Potentiores era categoria compusă din marii proprietari funciari adică nobilimea. 1946. 25-26. Provinciile administrate de către împărat numite provinciae Caesaris. 27.n. Hanga. 28..49 Prima perioadă a dreptului roman. Consulii îşi pierd majoritatea prerogativelor. pag.. Împăratul purta titlul de imperator Caesar Augustus care însemna conducătorul victorios al armatei. §6. 45-46. În privinţa magistraţilor în perioada principatului s-au păstrat în mod formal toate magistraturile. marea majoritate a romaniştilor au periodizat dreptul roman în trei epoci succesive. cât şi pontificatul42. 60-80. pag. 44 Tacit. Ibidem Inst. 45 Vl.. 27.dominus et deus. când odată cu editarea constituţiei împăratului Caracalla dispare categoria de persoane corespondentă pretorilor45. C. primul între cetăţeni ci mai presus de oameni . Hanga. De aceea în mod convenţional. pag. XIII. Forma de stat instaurată era o monarhie absolută de drept divin în care împăratul nu mai era considerat principes. respectiv dignitates. 43 42 7 .comandă supremă a armatei. Tomulescu. pag. Humiliores era categoria oamenilor săraci ce cuprindea marea majoritate a populaţiei libere. Paris. Storia del diritto romano. I. până în anul 27 î. respectiv potentiores şi humiliores. respectiv epoca veche. Vl. dominatul sau monarhia absolută a reprezentat o formă făţişă de absolutism ce caracteriza statul roman în această perioadă. iar questorii au intrat în categoria funcţionarilor imperiali47. E. Structura societăţii era polarizată acum în două categorii sociale.. rămânând imuabil. epoca clasică şi epoca postclasică. Ann. Precis de droit romain. 3. Cenzorii şi tribunii plebei dispar datorită faptului că prerogativele lor au fost preluate constant de către împărat46 . Provinciile senatoriale numite provinciae senatus. Giffard. 23. pag. emancipările şi dezrobirile44.. Paris. dar ţinând seama şi de realitatea istorică concretă. cit. Înalţii funcţionari purtau titlul de perfectissimi. în sensul că de acum acesta nu mai era izvor de drept. Deveneau nobili cei care erau numiţi senatori sau într-o funcţie înaltă. Op.legatus Augusti propretore şi plăteau un impozit numit tributa. Politica împăratului era dusă la îndeplinire de către un sistem birocratic riguros ierarhizat. Op. 48 P. Provinciile imperiului erau de două categorii: provincii senatoriale şi provincii imperiale. I. pag. Melanges d'histoire du droit et de critique. având puteri supranaturale48. St.300 de ani. adică funcţia de preot suprem al religiei romane. Senatul şi-a pierdut toate atribuţiile fiind asimilat oricărui consiliu municipal. În ceea ce priveşte pretorul peregrin. Importanţa pretorilor scade mai ales după reforma împăratului Hadrianus care a codificat edictul pretorului. În fine edilii curuli au păstrat numai atribuţiile referitoare la supravegherea pieţelor. cit. vol. 46 Plin. Nobililor la Roma le corespundeau în provincii decurionii. Numai astfel se pot înţelege condiţiile în care au apărut şi s-au dezvoltat instituţiile juridice. XI. 23. 74. 58. urmaşul lui Caesar. respectiv epoca veche începe din momentul întemeierii statului şi durează d-a lungul perioadei regalităţii până spre sfârşitul republicii. respectiv jumătatea secolului VI î. cit. acesta îşi continuă activitatea sa jurisdicţională numai până în anul 212 e. Dominatul Ultima etapă a monarhiei. 1. Magistraturile. Epist. Puterea politică se afla în întregime în mâinile împăratului care era ajutat de un consiliu restrâns de înalţi funcţionari sub denumirea consistorium principis. populi aveau în fruntea lor un reprezentant al senatului. pag. C. Th.e. 47 Vl. compus din funcţionari imperiali împărţiţi în două categorii. III. Op. Unii nobili purtau titlul de patriciu şi se considerau rude cu împăratul. Roma. principis erau conduse de un împuternicit al împăratului . îndreptăţit de a fi venerat. 1944. Esmein.e.n. înalţii demnitari şi officia cei inferiori. 49 A.n. E. de Francisi. Nobilimii de bogătaşi din perioada Principatului i s-a adăugat o nobilime de funcţionari. care după cum vom vedea urmează o succesiune logică şi totodată cronologică. Op. dar în schimb dobândesc altele în materia jurisdicţiei contencioasă 43 pe lângă care păstrează şi vechea jurisdicţie graţioasă în care părţile nu se găsesc pe poziţii contrare ca de exemplu adopţiunile. modul în care acestea au evoluat de-a lungul a 1.. 2.

M. Pandette . C. magie şi religie. III. Care este perioada monarhiei? TEMA NR. Études historiques sur le droit de Justinien. 52 A. Tomulescu. Collinet. XIV cent. Bucureşti.ius quiritium. pag 321 şi urm. Maşchin... oglindire a relaţiilor sociale puţin evoluate şi impregnate de o mentalitate dominată de superstiţie. Watson.. Prezentarea şi analizarea izvoarelor dreptului roman.n. Care este perioada regalităţii? 2. Luburici. Întreagă această operă a servit ca punct de plecare pentru dezvoltarea unor noi instituţii şi reglementări de care avea nevoie imperiul bizantin55. Teoria generală a statului şi dreptului. sclavia decade şi atrage cu sine criza întregului imperiu. Principiul care a dominat întregul drept al acestei perioade era cel înscris în Legea celor XII Table.50 A doua perioadă a dreptului roman. The Law of Property. Accepţiunea în sens documentar a izvoarelor de drept constă în totalitatea documentelor istorice existente la un moment dat ca izvoare. dar care are meritul de a fi adunat la un loc tot ceea ce a fost mai valoros din dreptul roman. pag. până la 565 e. 1965-1968. pag 26. Accepţiunea în sens material a izvoarelor de drept constă în forţa creatoare de drept ce porneşte de la condiţiile materiale de existenţă ale societăţii la un moment dat. După războaiele punice Roma a cunoscut o continuă dezvoltare economică. 3. 56 C. astfel încât vechiul drept roman rigid şi formalist nu mai corespundea marilor mutaţii din societatea romană de la sfârşitul republicii. Ch.n. socială. 63. Le probléme des origines. 1934-1950. De aceea împăratul Justinian face o tentativă de salvare a statului şi dreptului. tentativă nereuşită. 1956. OBIECTIVE Caracterizarea generală a izvoarelor dreptului roman. este deci înlocuit cu elementul volitiv intenţional şi cel de bună credinţă . 59. respectiv uti lingua nuncupassit. Idem. 8 . iar rigiditatea relaţiilor de familie şi sociale este înlocuită cu libertatea în gândire şi în comportament. ani în care începe domnia împăratului Diocletian. Aceste condiţii ritualiste îmbrăcau în haină juridică intenţia părţilor cu privire la anumite acte şi fapte. W. Conf. Op. la care se adaugă pericolul extern al popoarelor migratoare ce atacau permanent graniţele imperiului. Dreptul clasic întronează principiul „buna credinţă şi echitatea temperează rigorismul“53. 53 Celsus. 1937. Ibidem. The Law of Obligations in the Later Roman Republic. o criză ireversibilă şi multilaterală. A. 57 N. Ceterchi.n. 1930. Moravurile austere romane încep să se schimbe îndulcindu-se. 3 IZVOARELE DREPTULUI ROMAN I.e. D. financiară. Rezultă de aici un caracter general57. II. 54 E. adică economică. 339. aşa să fie dreptul“. cit. CONŢINUTUL TEMEI Pornind de la definiţia şi analiza terminologiei privind izvoarele de drept. Westrup.. 3 vol.54 Baza economică a sistemului sclavagist roman. 17. romaniştii au ajuns la concluzia unanimă că acestea prezintă mai multe accepţiuni. Hanga. Da Diocleziano a Giustiniano. 51 Vl. Revue Internationale de L'Enseignement. pag. Hanga Op.52 şi a fost înlocuit cu cel clasic care era mai suplu. The Law of Persons. Comparative Sociological Studies. I. pag 36-38. politică. TESTE DE EVALUARE 1. 5 vol. Appleton. II..Această este epoca vechiului drept roman . până la 284 î. 1. Vl.bona fides şi de echitate . 1924. comerţul depăşind astfel bazinul mediteranean. Istoria Romai antice. Aceste schimbări fundamentale au avut consecinţă şi asupra dreptului roman care şi-a pierdut originalitatea şi puterea de creaţie.n. Elementul formalist este înlăturat pentru că el constituia o piedică în manifestarea liberă a voinţei părţilor raporturilor juridice.e. pag. Acest caracter 50 G. Care este perioada republicii? 3. cit. Histoire de l'École de droit de Beyrouth.. caracterizat prin formalism şi rigiditate.51 Această dezvoltare multilaterală a determinat pe cale de consecinţă schimbări corespunzătoare şi în materia dreptului.aequitas.56 respectiv cea în sens material. 1925.5. juridică etc. St. ita ius esto. Op. Cit. Introduction to Early Roman Law. mai adaptabil noilor realităţi concrete. adică „aşa cum părţile s-au pronunţat. A treia perioadă a dreptului roman. militară. 48-149. cea în sens documentar şi în fine cea în sens formal care de fapt va constitui obiectul nostru de cercetare. pag. respectiv epoca clasică durează de-a lungul perioadei principatului de la 27 î. Albertario. pag. 1931. Cornil Ancien droit romain. Din punct de vedere ştiinţific dreptul roman constituia o suprastructură pragmatică lipsită de subtilităţi teoretice. Family Proprety and Patria Potestas. dezvoltare susţinută şi de cuceririle romane ce au adus bogăţii tot mai mari şi a determinat un schimb intens de mărfuri. Bucureşti. 1983. 55 V. respectiv epoca postclasică a durat de-a lungul perioadei dominatului de la anul 284 e. foarte apropiată de concepţia utilitaristă despre lume şi viaţă ..gravitas a aristocraţiei patriciene şi plebeiene.

cea cronologică le tratează aproximativ în succesiunea lor istorică de apariţie. edictele magistraţilor. edictele magistraţilor. Obiceiul Obiceiul sau cutuma constituie cel mai vechi izvor al dreptului roman şi s-a format în procesul destrămării societăţii prestatale67. Bineînţeles că aceste criterii se intercondiţionează reciproc şi au totodată legătură şi cu accepţiunile noţiunii de izvor. Iaşi. pag. pag 576. 37. iar obiceiurile practicate zilnic aprobate de consensul celor care se folosesc de ele. jurisprudenţă.60 Între izvoarele formale ale dreptului şi cele materiale există o strânsă legătură şi intercondiţionare deoarece schimbările economice intervenite într-o societate la un moment dat se reflectă pe cale de consecinţă şi asupra sistemului de norme juridice care reglementează relaţiile din cadrul acelei societăţi. Op. dar şi date istorice literare şi de altă natură. 1917. 1. 64 E. pag. şi constituţiile imperiale ca expresie a monarhiei absolute de drept divin. evoluţie şi dispariţie coroborate cu epocile de drept.61 altele existente până atunci au dispărut. Ibidem.32. pag. Pag. seamănă cu legea.. Era bazat pe vechi şi puternice tradiţii şi avea rolul de a menţine ordinea în comunitate. I. Ceterchi şi colaboratorii. Etude de droit romain I. 47. Astfel în epoca veche a dreptului roman au existat ca izvoare formale ale dreptului: obiceiul. 11. A. 48. El a existat în societatea gentilică dar conţinutul său avea un caracter moral iar nu juridic. jurisprudenţa. Drept roman.general nu este neapărat specific dreptului dar îl cuprinde şi pe acesta. Jacotă. 4. Justinian71 spune că dreptul pe care obiceiul îl aprobă este un drept nescris . Dovada cea mai concludentă în acest sens o constituie Roma antică unde au existat izvoare de drept noi apărute datorită transformărilor societăţii romane.62 Ordinea logică are în vedere o anumită ierarhizare a izvoarelor formale din punct de vedere al complexităţii şi dinamicii lor. 1992. pag. papirusurile şi textele istorice şi literare59 care ne transmit o seri de informaţii privind reglementările normative existente în legi. 2. Tomulescu. pag. Hanga. cit. legea.66 În epoca postclasică nu au mai existat decât două izvoare formale de drept.49. pag 345. 1967. cit.63 Obiceiul juridic a fost cel mai important izvor formal de drept în perioada de început a dreptului vechi. 17. Op. Gaudement. Essai sur les origines de Rome. Molcuţ. Acest izvor a dat dreptului roman caracterul de drept consuetudinar68.. M. respectiv obiceiul.65 În epoca clasică au existat pe lângă izvoarele arătate anterior senatusconsultele şi constituţiile imperiale. pag. Grosso. 1. 1969. Vom trece în continuare la tratarea izvoarelor formale ale dreptului roman. opera monumentală care a adunat la un loc izvoarele formale cele mai semnificative ale dreptului roman. 3-31. 24. Legea a devenit cel mai important izvor formal de drept în secolul V î. E. Piganiol. Paris. legea. 62 G. şi deci devine special atunci când anumite izvoare documentare s-au surse de cunoaştere58 ne sunt rămase ca vestigii ce ne ajută să reconstituim fragmentar o realitate juridică sau de altă natură din trecut. E. respectiv obiceiul. cit. cit. M. Tomulescu Op. jurisprudenţa. 9. senatusconsultele şi constituţiile imperiale. 68 J. Gaudement. manifestation d'autorité et sourse d'enseignement a Rome. edictele magistraţilor şi jurisprudenţa.. dar către sfârşitul ei. pag. 71 Institute. iar obiceiul a trecut pe plan secund. Teoria statului şi dreptului. Studia et documenta historiae et iuris. senatusconsultele şi constituţiile imperiale după care vom trata codificarea dreptului roman realizată prin legislaţia lui Justinian. Jacotă. consimţământ manifestat într-o perioadă îndelungată. pag. După juristul Salvius Iulianus69 obiceiul este respectat pe drept cuvânt la fel ca şi legea şi este reglementarea care a fost instituită de obiceiul strămoşilor. Op. Dimitrescu. legea.. 66 C. Izvoarele formale ale dreptului roman sunt studiate într-o ordine logică şi cronologică astfel: obiceiul. 65 G. pag. 67 V.e. cit. senatusconsulte. Craiova. atunci când economia era naturală şi închisă. 272-284. 60 I. 3. Paris.ius nonscriptum. 70 Regulae. 32. Drept roman. Molcuţ Op. Op. St.. pag. pag.n.. deci norme de drept. 58 59 9 . 37. Molcuţ. 61 I.. 69 D. 1979. Accepţiunea în sens formal a izvoarelor de drept constă în totalitatea mijloacelor prin care normele de conduită socială sunt exprimate în norme cu putere obligatorie. Quelque remarque de la loi et de la contume.64 Spre sfârşitul epocii vechi capătă preponderenţă ca izvoare formale de drept edictele magistraţilor şi jurisprudenţa. Roma. 425. Din categoria documentelor sau izvoarelor de cunoaştere a dreptului roman fac parte textele epigrafice. care a revenit în prim plan datorită decăderii societăţii romane. După juristul Ulpian70 obiceiul se bazează pe consimţământul tacit al poporului. Napoli. St. 63 C. Institutions de l'antichité. cit. 1948. 1.

lex este folosit în dreptul roman cu accepţiuni diverse ca: leges publicae populi romani. După cum se ştie acestea au fost legea. 9. 42. 22. 1. mai puţin însă au existat prevederi privind materia obligaţiilor deoarece la apariţia legii ele erau puţin dezvoltate. II. acord prin care magistratul propune . 80 Titus Livius. De orat. 1. Mos majorus însemna de fapt obiceiurile strămoşilor şi constituia de fapt tradiţia venită din trecutul îndepărtat. 29. sau a celui negativ din formula antiquo. Această aplicare constantă făcea ca obiceiul să nu mai fie contestat. şi corespunzătoare unor societăţi în permanentă dinamică cu un ritm foarte intens de evoluţie. Bucureşti. edictul magistratului şi jurisprudenţa73. În cea ce priveşte prevederile asupra procedurii civile romane.n. Legea celor XII Table a constituit legea fundamentală a sistemului de drept roman din această perioadă faţă de care a existat în mod constant un respect religios care a făcut ca ea să nu fie abrogată chiar şi atunci când intrase de mult în desuetudine. Apoi el se pronunţa în cadrul adunării convocate cu această ocazie. 72 73 Pomponius. 56.e. 28. 41. Gelius. Legea este în general definită ca o hotărâre a poporului care devenea normă obligatorie75. 24. 1. 1993. D. 32. Drept privat roman. fără a-l putea amenda într-un fel.n. II. regimul bunurilor. 1. 10 . iar bineînţeles că după o practică îndelungată el devenea obligatoriu. naturală şi închisă. Consuetudinea era un obicei care se repeta mereu. a fost formată o comisie compusă din zece persoane .76 Legea în sensul de acord între magistrat şi popor prezintă o formă de adoptare specifică 77 care debuta printr-o propunere făcută de către magistrat a unui proiect de lege pe care poporul îl dezbătea. la fel termenul de lex în sens de convenţie constituie acordul de voinţă între două persoane particulare. adică clauze introduse în anumite acte juridice74. 3.quiritare. 2. De aceea el trece din primplanul de până acum într-un plan secund ca mai apoi să dispară şi să lase locul altor izvoare de drept.78 Din epoca veche a dreptului. 77 Aulu Gelliu. asupra instituţiei proprietăţii private . 11. La propunerile repetate ale unui tribun al plebei pe nume Terentilius Arsa în anul 451 î. Ea a apărut pe terenul luptei permanente dintre patricieni şi plebei pentru dobândirea de drepturi civile şi politice de către cei din urmă. 1. 65. 3. legea a constituit cel mai important izvor de drept în perioada republicii. D. În acest sens Legea celor XII Table cuprindea dispoziţii privind reglementarea statutului persoanelor. Oancea. 76 C. iar în 449 î. Cicero.. Drept roman. Ea constituia acum un adevărat cod cu reglementări cuprinzătoare 80 referitoare la dreptul public şi privat. V. această situaţie fiind de fapt expresia dezvoltării economiei din acea perioadă care era după cum se cunoaşte o economie simplă. mai evoluate. 78 E.Obiceiul mai poartă şi denumirea de consuetudino şi mos majorus. cu sens de contract. cit. Comisia s-a conformat şi le-a publicat în forum sub forma a zece table de lemn. nu înainte ca un număr de copii să fie făcut cunoscut cetăţenilor romani. Odată cu sfârşitul perioadei Republicii. când se prefigurează germenii unei noi societăţi respectiv cea feudală. adică legi adoptate de către adunările poporului.rogatio se transformă în lege. dar ea poate fi definită şi ca o convenţie între două persoane. Bucureşti. Obiceiul revine iar în plin plan în epoca postclasică odată cu decăderea economiei sclavagiste romane. D. 79 Ibidem pag. 1. adică reglementări cu caracter administrativ şi leges privatae. 20. Cicero. De asemenea procedura era rudimentară şi primitivă. Legea urma să fie rectificată de senat şi în cele din urmă ea era depusă în tezaurul acestuia. Hermogenian. prevederi asupra familiei romane. pag. şi transformarea ei într-o economie naturală. 195. după apariţia Legii celor XII Table. În prima perioadă a dreptului vechi obiceiul a avut un rol însemnat72 deoarece societatea în care predomina economia naturală închisă se dezvolta într-un ritm lent şi acesta era singurul izvor de drept ce se adapta perfect la o societate patriarhală.iubet cu efectul că propunerea acestuia . 3. 2. Op. obiceiul ca izvor de drept. Dispoziţiile de drept privat ne interesează în mod special căci ele fac în majoritate obiectul dreptului civil roman. 1973.decemvirii legibus scribundi ce avea scopul de a codifica obiceiurile juridice79.e. Tomulescu. Iulian. 3. Legea Termenul de lege . 67. De înv. 124. Astfel după cum lex în sens de lege este acordul de voinţă între magistrat şi adunarea poporului. 35. Justinian. pag. ritualist desfăşurarea procesului civil ce dădea naştere unor inechităţii sociale evidente. Jacotă. 43. 74 M. leges datae. 75 Gaius. simplu şi primitiv nu mai face faţă noilor condiţii. când se produce aşa numita revoluţie în cadrul societăţii romane din toate punctele de vedere. s-a publicat noua codificare sub denumirea de Legea celor XII Table. prin exprimarea votului pozitiv folosind formula utirogas. acelaşi în cazuri identice. acestea reglementau într-un mod formalist. pag. Molcuţ.rogat şi poporul acceptă . 10. St. dar plebeii au fost nemulţumiţi cu aceasta şi s-a format o nouă comisie în care au intrat şi cinci plebei. D.

Leges imperfectes erau acele acte normative care nu cuprindeau nici un fel de sancţiune împotriva celui care încălca prevederile sale. R. A. ce se deosebea de edicta repentina. Oancea Op. 3. Girard. Jacotă.e. edilii curuli cât şi guvernatorii de provincie aveau un drept numit ius edicendi în virtutea căruia putea ca la intrarea în funcţie să emită un edict. 2. Părţile constitutive ale legii erau trei84 respectiv praescriptio. când acesta îl desemnează pe jurisconsultul Salvius Julianus să sistematizeze edictul pretorului88. până în vremea împăratului Hadrianus. 194. ziua şi locul unde a fost votată. Fr. 1937. 84 Fr. Annalii del seminario juridico dell' Università di Catania. cenzori. Paris. 88 P. Edictele magistraţilor. 4. Cu toate acestea ea a fost reconstituită în general datorită operelor jurisconsulţilor şi a tradiţiei de a se transmite pe cale orală în cadrul învăţământului juridic. 1937. Ad. De aici denumirea de imperfectă sau incompletă. Leges rogatae erau acele acte normative ce aveau mecanismul de adaptare descris anterior. Textès de droit romain. Rogatio este de fapt legea în sine şi ea poartă de fapt numele magistratului care a propus-o. De aceea se numeau perfecte. numită clauză edictală. Milano. pretori urbani şi peregrini. P. leges minus quam perfectae şi leges inperfectae83. 1960. 87 Cicero. pretorul peregrin. deci dispare din rândul izvoarelor. 81 82 11 .n. La început edictele erau rostite în faţa poporului adunat cu această ocazie.. acel edict dat pentru cazuri neprevăzute. Leges minus quam perfectae erau acele acte normative care cuprindeau drept sancţiune o pedeapsă constând în plata unei amenzi de către cel care a încălcat prevederile din cuprinsul său. adică dreptul de a numi un judecător şi de a organiza procesele între persoanele particulare. adică complete. Molcuţ. Ad. Textès de droit romain. pag. adică un act prin care îşi făceau cunoscut populaţiei programul activităţii sale pentru perioada cât urma să exercite această magistratură. Acesta a fost codificat sub numele de edictum perpetuum.Textul Legii celor XII Table nu ne-a parvenit. Termenul de edict se referea atât la toate reglementările conţinute în album cât şi la fiecare clauză în parte care însemna o promisiune făcută ce trebuia respectată. 1. 63.e. când Roma a fost incendiată de către gali. leges datae era actul normativ care emana numai de la magistrat în baza unei împuterniciri legislative. D. atât cât dura şi funcţia magistratului de aceea se mai numeşte şi lex annua. Op.86 Edictul avea o durată de un an. 23.n. 86 M.edictum vetus sau pars translaticia. deoarece tăbliţele de bronz au fost distruse în secolul IV î. de Franscisci. Praescriptio constituia partea din lege care cuprindea numele magistratului care a propus-o. Ea a existat mereu în conştiinţa poporului roman pentru care constituia un model de referinţă şi un simbol al modului de viaţă roman81. Rogatio constituia partea din lege care cuprindea textul de lege. 73. 39. 43. De aici şi numele de mai puţin perfectă sau completă. Edictul pretorului ca izvor de drept foarte important a existat pe prim plan între mijlocul secolului al II-lea î. pag. numele comisiilor şi ordinea votării în cadrul acestora. Un rol foarte însemnat în dezvoltarea dreptului la romani l-au avut edictele magistraţilor investiţi cu dreptul de jurisdictio. Textul original al legii se păstra în tezaurul statului numit aerarium. ed. la mijlocul secolului I e. rogatio şi sanctio. în mod ocazional. dreptul pretorian Magistraţii în calitatea lor de consuli. 85 Cicero. Bulletino dell'Instituto di diritto romano “Vitoria Scialoja“. Girard. 83 Ulpian. Guarino. pag.82 Din punct de vedere al sancţiunii legile se clasificau în: leges perfectae. Paris. Totuşi Salvius Julianus a avut meritul de a fi înglobat în E. G. 42. cit. Pentru că edictul pretorului urban a fost cel mai important şi în general a servit drept model. După primul criteriu legile erau: leges rogatae şi leges datae. Edictul era compus din două părţi respectiv o parte veche . Aveau acest drept pretorul urban. Leges perfectae erau acele acte normative care cuprindeau drept sancţiune nulitatea oricărui act realizat cu nerespectarea prevederilor din cuprinsul său. cit. adică edictul perpetuu cu caracter definitiv. Sanctio constituia partea din lege ce cuprindea măsurile de pedepsire a celor care încălcau dispoziţiile prevăzute în rogatio85. Art. pag. pag. 107.. 15.n. Din acel moment pretorii n-au mai putut să se abată de la prevederile sale şi deci acest izvor nu a mai avut caracterul de a crea drept. ne vom referi în continuare cu preponderenţă la acesta. 1. edilii curuli la Roma şi guvernatorii de provincie cu questorii lor. Att. 1949-1950. dar mai târziu au fost scrise pe table de lemn albe numite album şi afişate în forum pentru a fi aduse astfel la cunoştinţa tuturor cetăţenilor.87 El se aplica permanent în anul de magistratură şi de aceea se numea edicta perpetua. iar prin copii se aducea la cunoştinţă cetăţenilor. Clasificarea legilor se făcea după criterii diferite cum ar fi organul de la care acesta emană sau din punct de vedere al sancţiunii. dispoziţiile acesteia împărţite în capitole şi paragrafe. 2. V. pe care pretorul o prelua de la predecesorul său şi o parte nouă numită pars nova sau edictum novum constituită din propunerile pe care a înţeles el să le ia pentru îmbunătăţirea activităţii pe timpul legislaturii sale.

101 E. 96 Cicero. 98 Gaius. pag. cit. senatusconsultele sau jurisprudenţa.98 În realitate însă edictul pretorului este cu adevărat un izvor de drept prin care dreptul pretorian îşi găseşte identitatea numai în raport cu dreptul civil99. proces care deci începuse cu mult timp înainte de Justinian.93 Cu trecerea timpului pretorul a luat o serie de măsuri pentru completarea dispoziţiilor dreptului civil pornind chiar de la anumite dispoziţii cuprinse în lege şi introducând principii şi forme procedurale inedite cu scopul de a adapta cât mai optim dreptul la necesităţile realităţii practice. La început pretorul s-a restrâns la introducerea în edictul său a unor mijloace prin care să uşureze aplicarea dreptului civil care era imuabil fiind reglementat de Legea celor XII Table.praetorii edicti ordinator. Oancea. Dreptul pretorian. în vremea lui Justinian instituţiile juridice noi nu sunt decât rezultatul fuziunii dreptului civil cu cel pretorian.96 Jurisconsultul Pomponius a încercat să dea o definiţie a dreptului pretorian ţinând seama însă de raporturile de intercondiţionare dintre acesta şi dreptul civil. excepţii şi alte mijloace procedurale care se bazau pe puterea de a comanda a pretorului90. şi s-a numit jurisprudenţă sacrală102 sau religioasă. 5. ţinute în secret de către pontifi similar cu ritualurile religioase.. de care am vorbit. cit. 1. Această situaţie era rezultatul confuziei existente între ius. Iniţial. 93 E. 102 E. Molcuţ.97 Deci s-ar putea crede că pretorul nu poate crea drept. 22. 1.. 97 D.. Molcuţ. obţinând astfel rezultate pe care iniţial legea nu le avusese la data adoptării ei. adică sistematizator al edictului perpetuu. 27.92 Aşa cum nu ne-a parvenit Legea celor XII Table. neputând decât să exercite o anumită influenţă asupra dreptului civil. 7. dar după cum am arătat ei nu se mai puteau abate de la prevederile edictului sistematizat. ceea ce s-a numit dreptul pretorian sau dreptul honorar95 care a avut o poziţie interesantă faţă de dreptul civil ce avea la bază legile.94 Aşadar el procedează în primul caz suplendi iuris civilis gratia şi în al doilea corrigendi iuris civilis gratia. Ibidem. prescripţii. Este adevărat că aceştia nu au pierdut dreptul constând în ius edicendi. 100 D. Din punct de vedere formal el a jucat un rol foarte important în formarea şi evoluţia dreptului roman. D. 1. 55. Astfel pretorul completează sau modifică direct prevederile dreptului civil rămase neaplicabile. 10. 1. 7. Op.. 67. 20. adică „dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil“. 33. 91 C. 1.. Op. 2. Acest proces prin care pretorul a venit în sprijinul dreptului civil se numea adjuventi iuris civilis gratia. care datorită avântului economic al Romei deveneau din ce în ce mai numeroase. 94 Ibidem. D. 89 90 12 . 1. 95 Inst. adică „dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni în ajutorul dreptului civil.89 acţiuni pretoriene. de altfel ca şi foarte multe din edictele pretorilor. 4. De aceea atât consultaţiile juridice cât şi cele religioase erau date în mod strict individual şi am spune noi azi confidenţial ţinând seama de conţinutul secret al acestora. Molcuţ. Toată această perioadă în care s-a perpetuat o tradiţie preluată din vremea prestatală a durat până la 301 î. 1. M. Op cit. 99 E. Cu trecerea timpului dreptul civil şi dreptul pretorian s-au apropiat unul de altul şi dacă la sfârşitul dreptului vechi şi începutul celui clasic erau net distincte. De aceea reconstituirea s-a putut realiza datorită meritului comentatorilor de mai târziu a jurisconsulţilor din epoca clasică. iuris consulti. Originile ştiinţei dreptului roman sunt strâns legate de practicile religioase tradiţionale. pag. pentru a-l completa şi îmbunătăţi conform binelui public“. pag. 59. prin mijloacele procedurale ce le avea la îndemână pretorul putea sancţiona noile cazuri apărute în practică. prin interpretarea dispoziţiilor normative cuprinse în legi101. Jurisprudenţa Jurisprudenţa era ştiinţa dreptului creată de către jurisconsulţi . 8. honestum şi fas.. Molcuţ. şi în mod special Legea celor XII Table. 60.91 Cauza acestei măsuri este determinată de însăşi schimbarea caracterului statului roman care în această perioadă s-a transformat dintr-o republică într-o monarhie în care treptat toate puterile s-au concentrat în mâinile împăratului ce nu voia să lase în seama pretorilor puterea de a crea drept. V. Acest aspect este confirmat de către Marcianus100 care afirmă: nam et ipsum ius honorarium viva vox est iuris civilis. Op. Jacotă. Op cit.cuprinsul acestui edict modelele de formule de acţiuni civile. Astfel: ius praetorium est quod praetores introduxerunt adiuvandi vel suplendi vel corigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicam. în epoca foarte veche a dreptului roman ea se reducea la cunoaşterea formulelor. de asemenea nici edictul perpetuu. 1. De aceea rolul acestui jurisconsult a fost exprimat prin expresia . cit.e..iuris prudentes. 3. pag. 32. în scopul de a-şi menţine influenţa asupra populaţiei conform cu interesele lor de castă închisă. constituind prin sedimentarea în timp a sute şi sute de edicte. 2. 92 Marc..n. În consecinţă. ei nu vor mai putea crea noi instituţii juridice fiind limitaţi doar la comentarea cuprinsului edictului. De înv. 45. pag..

48. ci cazuri teoretice discutate în şcoală. Quintus Mucius Scaevola.Epistulae cuprinde expuneri juridice sub formă de scrisori.. 107 Cicero. Operele jurisconsulţilor romani clasici sunt într-un număr impresionant aşa încât ne-ar fi extrem de greu a face o enumerare şi o prezentare a lor. Bucureşti. Paetus Catus. conducătorul şcolii proculiene. caracterizată prin apariţia profesiei de jurisconsult pentru care un foarte mare număr de persoane particulare se consacră. 32. pag. dar pentru oricine avea nevoie de un sfat 105. Paulus. De aceea ţinând cont că romanistul german Otto Lenel.e.1. Ca jurişti iluştri din acea vreme amintim pe Labeo. pag. toate acestea fiind de natură a-i conferi dreptului roman perenitatea şi vitalitatea binecunoscută. calea s-a deschis pentru laicizarea jurisprudenţei. Papinianus.Jacotă. Gaius. Capito. M .D. agere. Aquilis Galus şi Aulus Ofilius. Totuşi această diferenţiere nu este strictă deoarece în anumite controverse fiecare din şcoli se situa pe poziţii contrare cu propriul caracter adică adeseori poculienii deveneau mai conservatori decât sabinienii şi invers. 109 Cicero. scribere. . 1.5. adică „locuinţa jurisconsultului este oracolul întregii cetăţi“106. Se ştie că. Hanga. de exemplu nu exista profesiunea de judecător. vom expune câteva categorii de opere ale acestora în scopul de a ne edifica asupra complexităţii şi vastităţii jurisprudenţei clasice. fie în şcoli de drept. dar cu conţinut practic.M. cit. 2.81. 1957. Pacchioni. cit. Unele din acestea au fost denumite prin termeni ca: respondere. Cetatea celor şapte coline. cavere. .45.. Acestea se dădeau fie în forum. 13 . Manuale de diritto romano. 185. Activitate jurisconsultului era complexă constând într-o multitudine de direcţii către care era îndreptată.212. .1. a încercat reconstituirea lor.212.45. Servius Suplicius Rufus. Julianus. 105 Vl. Op.9. Căci juristul roman devenise un sfătuitor nu numai pentru cei care aveau nevoie de consultaţii juridice.I. afişare făcută cu un caracter de „desconspirare'' a acestora. Printre jurisconsulţii epocii vechi amintim pe Sextus Aelius. De Orat. atitudine care caracteriza nu numai cele două şcoli ci întreaga literatură juridică clasică. De Orat.Instutiones (definitiones. Hanga. 113 Pompinius.2. Agere110 constituia activitatea de a da consultaţii juridice privitoare la conducerea unui litigiu.1. Toţi aceştia au dat măsura genialităţii spiritului juridic roman prin activitatea practică dar şi prin operele lor. Bucureşti. Aşadar urmează perioada jurisprudenţei laice.. situaţie de natură să ducă la dezvoltarea nemaiîntâlnită a studiului dreptului.Anghel. 103 104 Titus Livius. 110 Ibidem. de către un libert pe nume Gnaeus Flavius la 301 î. Respondere107 constituia activitatea de a da consultaţii în cele mai diverse probleme însă cu preponderenţă cele cu caracter juridic. Jurisprudenţa în dreptul clasic se caracterizează printr-o extraordinară dezvoltare deoarece atunci s-au formulat principii şi procedee juridice pornindu-se de la cazuistica concretă a realităţii. comentator al Legii celor XII Table. Op. La începutul perioadei Principatului au luat naştere două şcoli de drept în accepţiunea de curente de gândire juridică ce s-au situat în disputele lor la poli opuşi în ceea ce priveşte soluţionarea unor probleme juridice foarte complexe şi controversate.n. 112 G. deci judecata era condusă de către o persoană particulară. Dimitrescu. în opera sa Palingenesia iuris civilis.45. Ulpianus.108 Cavere constituia activitatea de a da consultaţii juridice privitoare la modelul de redactare a actelor juridice109. De fapt în virtutea lui agere putem spune într-un limbaj modern că jurisconsultul acorda asistenţă juridică judecătorului în judecarea proceselor. apărută în 1887. D.1991. Drept privat roman.pag.6. Răspunsul jurisconsultului se numea responsa prudentium.Odată cu afişarea zilelor faste cuprinse în calendarul roman judecătoresc şi a formulelor solemne103. pag. Fondatorul şcolii sabiniene a fost jurisconsultul Capito şi avea în frunte pe Sabinus iar fondatorul scolii proculiene a fost jurisconsultul Labeo şi avea în fruntea ei pe Proculus.112 Astfel conform unor texte sabinienii sunt conservatori iar proculienii sunt inovatori113. De fapt circula în acea vreme o butadă despre jurisconsult care spunea domus iuris consulti totius oraculum civitatis. 1935..48.. Pomponius. Vl. prin accesul tuturor la datele până acum ţinute în secret. Astfel prin practicarea acestei noi profesii de jurisconsult atât nobilimea patriciană cât şi cea plebeiană a avut la îndemână un mijloc pentru a dobândi profituri morale dar şi materiale deosebite.Qustiones (disputationes) erau culegeri caracterizate prin faptul că nu prezenta cazuri practice. în două volume. 108 G. 2. Scribere111 constituia activitatea de scriere a tratatelor de drept şi redactarea în scris a actelor juridice. pe care părţile unui litigiu trebuiau să le rostească104 în faţa magistratului. Aceasta s-a adăugat cu timpul celorlalte trei activităţi ale jurisconsultului. 106 Cicero.2. 22. fie la domiciliul cetăţenilor consultanţi. 111 I. pag. Deci lucrările lor au fost: . De Orat..Sentintae (opiniones) sunt lucrări cu caracter elementar. regulae) erau lucrări cu caracter elementar în care era expus dreptul civil şi dreptul pretorian.. 47. conducătorul şcolii sabiniene.

Paulus. 1. Deoarece cu timpul a apărut obiceiul de a se cita la proces texte inexistente în realitate dar care se atribuiau unor jurişti clasici celebri. Revue historique de droit francais et étranger. 32. Iniţial acesta prezenta senatului o anumită propunere printr-un proiect care era apoi discutat şi aprobat de acesta devenind senatusconsultum. Acesta a autorizat numai autoritatea a cinci mari jurisconsulţi ce puteau fi citaţi în proces. pag 65. 118 Ibidem. 32. respectiv Papinianus. în conformitate cu interesele părţilor împăratul Valentinian al III-lea a dat în anul 426 legea citaţiilor printr-o constituţie imperială116.edictele împăratului ne aduc aminte de edictele magistraţilor cu deosebirea că acestea se aplicau în întreg imperiul şi pe toată durata vieţii împăratului. Treptat însă proiectul rostit de împărat în cadrul şedinţei senatoriale numită oratio principis a devenit obligatoriu şi senatusconsultul se transformă acum în orationes adică ordin al împăratului. 120 P. iar în vremea împăratului Hadrianus tot ei puteau da consultaţii obligatorii şi pentru cazurile similare. E. 34. Gaius şi Modestinus. M. Acesta constituie puntea de trecere de la senatusconsulte la constituţiile imperiale. pag. împăratul. decreta şi rescripta.Digesta era o lucrare vastă care cuprindea dreptul civil şi dreptul pretorian. Ele cuprindeau dispoziţii cu caracter general date de împărat în materia dreptului public sau în cea a dreptului privat. Bulletino dell’Instituto de diritto romano “Vitorio Scioloja“. 1. Molcuţ. Constituţiile imperiale Începând cu împăratul Hadrianus. adică izvor de drept. Gaius.Notaele erau observaţii critice asupra operelor jurisconsulţilor clasici. atunci când senatorii votau fără a discuta propunerea făcută de preşedinte şi senatusconsultum per relationem atunci când preşedintele senatului se adresa fiecărui senator cerându-i părerea. 14 . Ştim că în virtutea lui respondere jurisconsulţii puteau acorda consultaţii în probleme de drept dar acestea nu erau obligatorii114. cit. Cauza este aceiaşi pe care o cunoaştem şi consta în monarhia absolută caracterizată prin concentrarea tuturor puterilor statului roman în mâinile unei singure persoane.“121 Constituţiile imperiale au fost de patru categorii: edicta. respectiv senatusconsultum factum per discentionem. Pe timpul împăratului Augustus jurisconsulţii care făceau politica imperială au primit un drept numit ius publice respondendi prin care puteau da consultaţii juridice obligatorii pentru cazul în speţă.constitutiones principis au dobândit putere obligatorie120 devenind astfel izvoare de drept. 16. şi astfel a fost exclusă orice falsificare a textelor. Op. Edicta . Op. Revue historique de droit francais et étranger. dar treptat au căpătat prin repetare un caracter de reguli generale.senatus consultum trebuia să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă. 116 Lévy Brhul. Totuşi pentru a dobândi caracter legal. În aceste condiţii voinţa imperială va constitui unicul izvor de drept.119 Dreptul legislativ al senatului nu a fost deţinut pentru mult timp deoarece preluarea acestuia de la comiţii a constituit o punte de tranziţie pentru a trece la împărat. pag. actul ce emana de la senat ..erau instrucţiuni date de către împăraţi personal guvernatorilor de provincii şi proconsulilor. prin măsurile luate de împăraţi în perioada de trecere de la principat la dominat. pag 10. de Francisci. Milano. pag. 7. . Jurisprudenţa în dreptul postclasic este în decădere ca de altfel întreg sistemul economic şi social roman sclavagist. mandata. Paris.. 121 Gaius. Mandata . Constitutio principis est quod imperator decreto vel edicto vel epistula constituit. iar ştiinţa juridică nu va mai crea astfel drept ci se va limita strict la compilaţii sau comentarii asupra lucrărilor clasice. constituţiile imperiale . Ulpianus. De fapt tendinţe de transferare a acestor puteri au existat încă de pe vremea republicii când au fost preluate o serie de atribuţii cu caracter excepţional117 cum ar fi suspendarea provizorie a legii sau acordarea de dispense. Paris. Apoi senatul a început să interpreteze legea şi chiar intervenea indirect prin magistraţi pentru a prescrie cetăţenilor ce trebuie să facă.115 Drept urmare judecătorii care trebuiau să rezolve litigiile erau obligaţi să ţină seama de responsa prudentiam al acestora cu prioritate faţă de juriştii neautorizaţi în acest sens. pag. Anghel. Senatusconsultele Senatul nu a fost de la început un organ legislativ ci el a devenit astfel în mod treptat. 5. cit. 119 Ibidem. 114 115 Lévy Brhul. 1925. Acesta a atribuit senatului puteri legislative care cu mult înainte fuseseră exercitate de adunările poporului. adică „constituţiile împăratului constituie ceea ce împăratul a hotărât prin decret. Acestea nu erau obligatorii decât pentru cei cărora le-au fost destinate. prin edict sau prin scrisoare. 31. 1962. 1962.118 Senatusconsultul era de două categorii. 117 I.

124 E.în faţa judecătorului125. Când răspunsurile erau adresate magistraţilor se făceau prin scrisori . respectiv in iure . cit. Procedura legisacţiunilor: LEGIS ACTIONES §1. În cele două proceduri magistratul avea rolul de a lega. Trataţi codificarea lui Justinian. Oancea. 1027. Acest proces se realizează printr-un ansamblu de norme care reglementează sancţionarea drepturilor subiective încălcate. şi procedura extraordinară corespunzătore epocii postclasice. 68. proprietate. procedura formulară corespunzătoare epocii clasice. D.în faţa magistratului şi in iudicio . pag.decretele erau hotărâri judecătoreşti pronunţate de către împărat în procesele pe care le judeca. Gaius126 explică astfel termenul de legis actiones: orice acţiune ca mijloc de valorificare a unui drept subiectiv. TEMA NR.122 TEME DE EVALUARE 1. pag. numit procedură.epistulam. cristalizarea şi perfecţionarea acestui mecanism numit procedură s-a trecut prin mai multe etape. cit. 3.. moştenire şi valorificarea drepturilor de creanţă. legea şi jurisprudenţa. Procedura extraordinară se deosebea de primele două prin lipsa celor două etape.CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a procedurii civile romane Pentru ca un anumit drept al unei persoane recunoscut de societate să aibă valoare practică este necesar ca în cazul încălcării sale. de la simplu la complex. Manuel elementaire de droit romain. Paris. sub aspect evolutiv şi sintetic a procedurii civile în dreptul roman. Rescriptele au fost sistematizate şi publicate sub numele de liber rescriptorum. cit. Caractere generale Pentru a putea trata caracterele generale ale legisacţiunilor. organiza instanţa. 4 PROCEDURA CIVILĂ ÎN DREPTUL ROMAN I. Acesta a apărut pe vremea împăratului Hadrianus. Oancea. constituţiile imperiale şi Senatus consultele. 122 123 15 .Decreta . Girard. 59. dar şi cronologic în funcţie de succesiunea lor în timp de la o epocă de drept anterioara la alta posterioară. D. Molcuţ. Definiţi obiceiul. E.. sub diferite aspecte şi etape. 125 P. pag. Decretul devenea izvor de drept numai atunci când împăratul cu ocazia pronunţării hotărârii introducea o nouă regulă de drept care devenea obligatorie. II. Molcuţ. Trataţi edictele magistraţilor. se întemeiază pe lege. 2. şi era un mijloc de cenzură a edictului jurisconsulţilor. este necesar mai întâi să cunoaştem ce sunt legisacţiunile sau acţiunile legii. Molcuţ.. pag.124 Procedura legisacţiunilor şi procedura formulară se caracterizează prin desfăşurarea procesului în două etape. Op. 60. Op. Dacă răspunsul era adresat particularilor se făcea chiar pe textul cererii printr-o soluţie numită subscriptio. Fr.123 Pentru a se ajunge la apariţia. astfel: procedura legisacţiunilor corespunzătoare epocii vechi.OBIECTIVE Prezentarea. desfăşurarea procesului făcându-se în faţa unei singure persoane. Op. Procedura civilă romană cuprinde totalitatea normelor care reglementează desfăşurarea proceselor cu privire la libertate. Uneori el era judecător în procese existente între persoane particulare. să poată fi apărat prin mijloace juridice care sancţionează actul încălcării. E. Rescripta . Dreptul privat roman a cuprins trei sisteme procedurale ce pot fi privite logic în funcţie de gradul de complexitate şi evoluţia lor de la inferior la superior.rescriptul era răspunsul dat de către împărat magistraţilor sau persoanelor particulare asupra unor probleme de drept. iar judecătorul care era o persoană privată avea rolul de a conduce desfăşurarea procesului şi de a pronunţa sentinţa.

împărţite în două categorii: una era a celor de judecată formată din sacramentum. 1. E. 3. se declanşa în mod automat un act foarte important al acestei etape numit litis contestatio care era deci ultimul act in iure şi în acelaşi timp un moment deosebit în desfăşurarea procesului. Oancea. prin care se afirma dreptul în instanţă. 134 A. Arangio . 130 XII. 16 . T. Ibidem. Legea130 prevedea că cel citat la proces trebuia să se prezinte înaintea magistratului. aceasta fiind obţinută cu ajutorul unor legisacţiuni specifice. 4. 6 pr. 1. 2. D. manus iniectio. 100. 1900. 2. dar să nu se apere . 2.să nege pretenţiile reclamantului . 132 E. iar cealaltă categorie era formată din legisacţiunile de executare. D. De fapt erau cinci legisacţiuni în cele din urmă. Litis contestatio Dacă pârâtul adopta cea de-a treia poziţie din care reieşea clar dorinţa de a se judeca. 136 D. Giffard. §2. fără de care acesta nu putea să treacă în etapa următore.. se compunea de către colegiul pontifilor. 63. 1. 126 127 Gaius. 137 V. Molcuţ. 80.132 În faţa magistratului. şi atunci era asimilat cu cel condamnat.confesio in iure134. In ius vocatio constituia somarea pârâtului pentru a se prezenta în faţa magistratului prin formule in ius te voco te chem în faţa magistratului. . respectiv pignoris capio şi manus iniectio. cit.unde procesele se judecau în afara lui ordo. fie de absolvire de către pârât. 3. 135 D. În această etapă procesul debutează cu citarea pârâtului -reus în faţa magistratului folosindu-se de către reclamant . 1. 41. Molcuţ. În acest caz procesul trecea în etapa a doua136 . 6.nulla legis actio sine lege. prin care se exprimă dorinţa părţilor de a se judeca. 1. 133 Ibidem. Op. la început. 129 E. D. netrecându-se în etapa a doua.să recunoască pretenţiile reclamantului prin . iudicis arbitrive postulatio. A cincea legisacţiune condictio a fost introdusă prin lex Silia. respectiv etapa in iure şi cea in iudicio. despre care vom vorbi la procedura extraordinară. Op. pignoris capio. Oancea. consacrate de Legea celor XII Table.Ruiz. În procedura legisacţiunilor litis contestatio înseamnă de fapt luarea de martori.127 Pentru fiecare caz în care legea consfinţea dreptul cuiva. Aceasta deoarece sentinţa obţinută prin legisacţiunile de judecată nu erau investite cu forţă executorie. 11. reclamantul rostind formule solemne îşi arăta pretenţiile faţă de pârât. pag. Reclamantul nu se putea adresa organelor statului pentru ca acestea să-i asigure prezenţa pârâtului la proces pentru că în conformitate cu Legea celor XII Table citarea era un act privat. În acest caz de asemenea era asimilat condamnatului şi procesul se oprea aici.Deci acţiunile nu puteau fi folosite decât numai dacă erau create de lege . 128 D.ansamblu de reguli privind desfăşurarea procesului civil roman în două etape. Op. respectiv: sacramentum.indefensio135 şi să nu-şi dea concursul la realizarea legisacţiunii. Acesta putea să reacţioneze prin trei poziţii133: . 5. 63. Formulele sacramentale întocmite se grupau iniţial în patru tipuri. 42. create în mod expres în acest scop. şi de a obţine în cele din urmă o sentinţă137 fie de condamnare. cit.. 131 Cicero. 1. respectiv cea in iudicio. o formulă solemnă corespunzătoare. Acest sistem poartă denumirea de ordo iudiciorum privatorum . iar în caz contrar reclamantul putea în prezenţa martorilor să-l aducă forţat. Condictio constituia o somaţie prin care reclamantul chema in iure pe pârâtul pregrin.infitiatio şi să-şi dea concursul la desfăşurarea procesului. 2. Vadimonium extra judiciare constituia o convenţie prin care părţile stabileau de comun acord data prezentării în faţa magistratului131. cit. 42. nemaitrecându-se în etapa a doua. 2. pag. La confessio “in iure“. 11. 112. ..să nege pretenţiile reclamantului. §3. Procedura in iure După cum se cunoaşte procedura legisacţiunilor ca şi procedura formulară se diviza în două etape. D. 3. petitor128 după caz: in ius vocatio. vadimonium extra judiciare şi condictio129. De domo.actor. procesul oprindu-se aici. Acesta se deosebea de extra ordinem iudiciorum privatorum . iudicis arbitrive postulatio şi condictio. de către reclamant. pag. 1.

. Judecătorul.punerea în posesie constituia măsura prin care pretorul trimitea reclamantul în posesia sau detenţia bunurilor pârâtului. În acest context iurisdictio era de două feluri: contenciosa .repunerea în situaţia anterioară consta în ordinul prin care pretorul desfiinţa actul juridic ce a prejudiciat pe reclamant. 1. pag. iar asupra consulilor a rămas jurisdicţia graţioasă147. 64. Molcuţ. Monier. 17. 15 pr. pag. pr. 1.judex unus. Inst. 70. III. stipulationes praetoriae şi restitutio in integrum142.144 §5.. o lună unul. D. o lună altul. repunând astfel părţile în situaţia în care se aflau înainte de încheierea acelui act.. Aceasta era luată împotriva pârâtului care refuza să se prezinte în faţa magistratului. şi voluntaria sau gratiosa . Procedura in iudicio După ce părţile au trecut prin momentul lui litis contestatio . fie latratores.. D. Mijloace de soluţionare a litigiilor întemeiate pe imperium138 Competenţa magistraţilor era desemnată prin termenii iurisdictio şi imperium. a doua etapă a procesului civil.148 În a doua etapă a procesului judecata se făcea de către o persoană privată după cum am văzut. Oancea. 64. În baza puterilor cu care era investit. pag. missio in possessionem. iar arbitrul pe cele care priveau neînţelegerile dintre rude sau vecini. La începutul republicii această atribuţie a revenit celor doi consuli în mod alternativ. care era o persoană particulară conducea dezbaterile şi în funcţie de materialul probator al părţilor. Mommsen. ajung în faţa judecătorului. pag. şi duble când se adresau ambelor părţi. 146 Th. 141 D. 215. pretorul putea soluţiona anumite litigii fără a le mai trimite în etapa a doua in iudicio . patronum causarum145 fie advocatus dar nu în calitate de reprezentant. 17 . Oancea. 50.. Iurisdictio era dreptul magistratului de a organiza îndeplinirea formelor proprii legisacţiunilor. 145 Cicero. 159. Dimitrescu. cit.§4. D.stipulaţiunile pretoriene erau contracte verbale încheiate între părţi din ordinul pretorului şi nu din dorinţa lor. pag. vol. Părţile foloseau limbajul cotidian fără a recurge la formule. 140 E. În sens larg imperium cuprindea şi jurisdictio141. Ele erau simple când se adresau uneia dintre părţi. Op. Op. cit. 162. pag. 16. 147 Ibidem. uzând de imperium. 4. 48. deoarece nu exista profesia de judecător. unde se aplică principiul oralităţii şi contradictorialităţii.. §6. 4. Acest act juridic de natură contractuală crea între părţi drepturi şi obligaţii ce trebuiau respectate de către acestea. De nat. Stipulationes praetoriae . fie putea fi arbitru arbiter. 142 E.e. ca judecător unic . iar în lipsa lui prefectul oraşului . ca de exemplu ieşirile din indiviziune sau hotărnicirile. I. Judecătorul era ales de către părţi din listele afişate în forum. organizarea instanţelor era dată guvernatorilor. 131. El avea în acest sens următoarele mijloace: interdicta. ori propus de către reclamant şi confirmat de magistrat. În regiunile cucerite în afara peninsulei Italice. apare pretorul peregrin care organizează procesele dintre cetăţenii romani şi străini. Dumitriu. Missio in possessionem . cit. vol. Molcuţ. Fiecare parte îşi susţine punctul de vedere pe baza materialului probator constând în martori şi înscrisuri. Din anul 242 î.. cit. 2. 144 Gaius.praefectus urbi. Oancea. pag. 148 R.. judecarea proceselor litigioase a trecut în organizarea pretorilor. Judecătorul putea forma o instanţă unică când era singur. Molcuţ.149 138 139 D.n. 4. Droit public romain. 1. Op. 11. 157.. 1. 1948.interdictele erau ordinele date de către pretor părţilor să facă sau să nu facă un anumit act. cit..luarea de martori. Op. G. Interdicta .n. 116.146 Din anul 367 î.când interesele părţilor erau contrare. 143 Gaius. E. pag. 164. Organizarea instanţelor de judecată În epoca regalităţii magistratul care judeca în prima etapă era regele. D.e. delibera conform convingerii sale intime şi dădea pronunţarea sentinţei. 65. Deosebirea dintre judecător şi arbitru era aceea că judecătorul judeca pricinile mai dificile. 149 G. Op.când interesele părţilor nu erau opuse. Bucureşti. pr.143 Restitutio in integrum .139 Imperium constituia puterea de comandă a magistratului140.în faţa judecătorului. Curs de drept roman.. De asemenea părţile puteau beneficia şi de asistenţa unui avocat denumit.

respectiv în materie de certa pecunia . 404. Acesta era adus în faţa magistratului. Această procedură este mai puţin cunoscută datorită imposibilităţii descifrării pasajului din Institutele lui Gaius privitor la ea. . Apoi cele două părţi simulau o încăierare. Lévy .persoană care afirma libertatea. pag. 1932.jurământul asupra unui lucru. dar se presupune că era similară celei in rem. Pro Caec. Acestea erau fie nepermanente. 159 Cicero. era legisacţiunea în legătură cu proprietatea unui lucru.procedura prin jurământ era acţiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la proprietăţi şi la creanţe având ca obiect anumite sume de bani sau anumite lucruri152. 18 . respectiv pe de o parte cineva putea să afirme în faţa magistratului că un sclav anume este om liber . de creanţă. Labeo. Tribunalele nepermanente erau formate dintr-un număr impar de judecători numite . Op. Pro Tullio.159 Sacramentum in personam .era procedura specifică urmăririi drepturilor personale. Aici era nevoie de un terţ numit adsertor libertatis . D.A. 160 E. Monier.era procesul de libertate care avea un dublu aspect. la o prinsoare ce se ridica la valoarea de 50 sau 500 de aşi. 96. şi De Domo 29. I.151 §7. P. dar magistratul ca reprezentant al ordinii sclavagiste ce a înlocuit justiţia privată intervenea rostind: „lăsaţi amândoi sclavul în pace“ . Paris.. 33. Legisacţiunile de judecată .. .vindicatio in libertatem. Molcuţ. Paris. 8. Girard.. 72. pag. 78. Giffard. şi fiecare din părţi atingându-l cu o nuia care era simbolul dreptului de proprietate rostea formula: „declar că acest sclav este al meu după dreptul quritilor“ . Histoire de l’organization judiciare des Romains.. cit. respectiv: tribunalul celor zece bărbaţi . Procedura lua sfârşit cu atribuirea provizorie a obiectului litigios de către magistrat uneia dintre părţi care se angaja prin garanţi156 că dacă va pierde procesul in iudicio. Legisacţiunile a. Fr. 4. şi tribunalul celor o sută de bărbaţi . va restitui celeilalte părţi lucrul în cauză cu fructele acestuia. 152 E. Legisacţiunile de executare . 1962. 1901. 142 . respectiv sacramentum nu se putea aplica. pag. M. D.Manus injectio .o sumă de bani determinată şi în materie de alia certa res . cit. fie permanente.160 b. Cit. Op. Oancea.Legisactio per condictionem sau condictio a constituit o simplificare a lui sacramentum în personam şi se aplica în două situaţii. 150 151 Cicero. fiind formate dintr-un număr par de membrii. Hanga.un alt lucru determinat. Op. St. pag. 155 Ibidem.consta într-o cerere adresată magistratului pentru ca acesta să desemneze un judecător sau arbitru. adică revendicare în sclavie. Molcuţ. Lecons de procédure civile romaine. cit. 16. Acum părţile se provoacă reciproc la un jurământ. cit. pag. 67. 157 H. 158 C.Bruhl. întreba pe adversar în baza cărui drept a revendicat sclavul. Sacramentum era de două feluri: in rem şi in personam. Sacramentum in rem153 . Sub ambele aspecte causa liberalis putea fi intentat prin sacramentum in rem. Op.Judicis arbitrive postulatio .decemviri litibus iudicandi care judecau procesele cu privire la libertate. Aceasta avea un caracter excepţional deoarece ea se folosea acolo unde procedura normală. Tomulescu. iar celălalt răspundea că şi-a exercitat dreptul său.hunc ego hominem ex iure quiritium esse aio154. pag. 70. pag.vindicatio in servitute.158 Pe de altă parte existau cazuri în care se afirma că un om liber este sclav .recuperatores şi judecau procesele dintre cetăţeni şi peregrini. Oancea. deoarece sclavul nu putea chema în faţa magistratului pe stăpânul său. 153 Vl. 69. 177.punerea mâinii era o legisacţiune ce nu se putea intenta decât în baza unei sentinţe judecătoreşti privind o sumă de bani.Sacramentum . Causa liberalis157 .150 Tribunalele permanente erau de două categorii. După aceea partea care a pronunţat prima cuvintele sacramentale. E. pe care o plătea cel ce urma să piardă procesul. 154 Gaius. Jacotă.mittite ambo hominem155. 7.centumvirii litibus iudicandi care judecau procesele cu privire la moştenire şi proprietate. Op. 156 R. 3..Procesele puteau fi judecate şi de judecători multipli care formau anumite tribunale.

fiind de asemenea asimilat condamnatului. un garant . Hanga. M. Paris. 3. 1.să nege pretenţiile şi să se apere. 3. Deosebirea între cele două tipuri de proceduri era că rolul magistratului în procedura formulară nu mai era unul pasiv şi mecanic ci din contră era activ şi creator. Citarea la proces se realiza prin aceleaşi procedee cunoscute din procedura legisacţiunilor.161 Dacă în termen de 30 de zile debitorul respectiv fostul pârât nu plătea. 172 J. . in iure . fostul reclamant îl putea aduce în faţa magistratului pentru neexecutare. procesul orientându-se aici.Deoarece în dreptul roman vechi şi clasic sentinţa era pronunţată de o persoană particulară. 27. 39. să ia un bun din patrimoniul debitorului. 2. 1955. În acest caz. Origine Originea procedurii formulare se găseşte în germene în cadrul însăşi a legisacţiunilor care începuseră spre sfârşitul epocii vechi să devină odioase. fiind asimilat condamnatului. În faţa magistratului . pag. Debitorul era trimis aici pe o perioadă de 60 de zile conform cu prevederile Legii celor XII Table. XII. 48. 165 Ibidem 166 Gaius. Cei din urmă nu puteau folosi procedura legisacţiunilor şi de aceea pretorul peregrin organiza instanţa pe baza unor indicaţii la început verbale. La fel ca şi la procedura anterioară şi în cazul acesteia pârâtul putea avea trei poziţii faţă de pretenţiile reclamantului: . T. Dacă acesta din urmă nu plătea el nu putea să-l înstrăineze. Op. 168 Gaius. dorind să treacă în etapa a doua.167 Procedura formulară: LITIGARE PER FORMULAS. magistratul proceda cu ajutorul părţilor la întocmirea formulei . 169 Vl.luarea de gaj165 era considerată legisacţiune cu toate că îi lipsea caracterul judiciar.în faţa magistratului şi in iudicio . 1. Procedura in iure Procedura formulară se desfăşura tot în două etape ca şi cea a legisacţiunilor.168 După războaiele punice . în prezenţa martorilor. pag. in iudicio.în faţa judecătorului. dar în schimb îl putea distruge. 164 Ibidem.166 Creditorul după rostirea unor formule solemne putea.164 . Jacotă.in iure părţile îşi exprimau în limbajul cotidian pretenţiile după cum credeau de cuviinţă fără a recurge la formule sacramentale şi ritualiste. 69. Histoire des institutions. nepresupunând prezenţa magistratului. şi nici chiar a debitorului. iar mai târziu scrise169 adresate judecătorului în scopul unei soluţionări juste a cauzei. 167 Cicero. 171 D. creditorul.dare actionum pe care o trimitea judecătorului. 406. Ellul.. . magistratul îngăduia reclamantului să-i vândă bunurile. 80. Molcuţ. 3. 30.confesio in iur. 4. sau să prezinte. 170 Gaius.trans Tiberim.. 3. D. magistratul dădea împotriva acestuia şi în favoarea reclamantului o acţiune în plata unei amenzi170. cit. pag. 4.prin care aproba cererea creditorului de a-l închide în închisoarea sa particulară. cit.vindex care să asigure că se va prezenta la data stabilită în faţa magistratului. 1. §1. 3.171. El putea crea chiar dacă legea nu prevedea acţiuni noi sancţionând din punct de vedere juridic situaţiile de fapt inedite.Pignoris capio . Pârâtul trebuia să se înfăţişeze.163 Dacă după trecerea termenului dacă debitorul nu plătea. De asemenea procedura formulară îşi găseşte originea în organizarea de către pretorul peregrin a proceselor dintre cetăţenii romani şi străini. 161 162 19 . numai că în cadrul noii proceduri aceasta s-a perfecţionat.. Oancea. Dacă pârâtul nu se prezenta. era nevoie de un alt proces pentru ca magistratul să dispună executarea sentinţei. 163 Ibidem. el putea fi ucis sau vândut ca sclav peste hotarele Romei . §2. 6. nefiind subsecventă unui proces.162 Magistratul pronunţa addico .spre sfârşitul republicii se produc profunde transformări economice şi sociale în viaţa statului roman. 4. 1. 2. 4. corespunzătoare sistemului de dezvoltare socială în permanenta evoluţie. iar dacă pârâtul se ascundea. Op.să nu se apere cum trebuie. De not. Reclamantul expunea astfel oral obiectul cererii sale indicând formula pe care o solicita.172 E.. 4. 46.să recunoască aceste pretenţii ca juste .

. De exemplu în cazul săvârşirii unui quasidelict.Acţiuni reale şi acţiuni personale. 78. 4. D. 2. I. Iudicia bonae fiedei. De aceea acesta se va abţine şi va amâna intentarea acţiunii până la împlinirea termenului convenit. 4. 176 Gaius. §4. Majoritatea acţiunilor studiate intră în această categorie. Intentio redactată in factum . Formula şi părţile formulei Cu toate că formulele de judecată erau redactate pentru fiecare proces în parte ele aveau drept model tipurile consacrate în edict de către pretor.actiones privates. În acţiunile de bună credinţă judecătorul avea o poziţie liberă faţă de textul legii. 175 Inst. E. 45-46. Acţiunile şi formulele acestora se găseau înscrise în edictul pretorului. 4.Acţiuni private şi acţiuni populare. respectiv acţiuni in factum. 4. În acţiunile de drept strict judecătorul apreciază în limita textului de lege fără să iasă din litera ei. Ulpian. Formula constituia un mic program de judecată prin care pretorul arăta judecătorului cum să soluţioneze litigiul. Acţiunile populare . Excepţiunile dilatorii amână dreptul reclamantului de a promova o acţiune şi nu pot fi invocate decât un anumit timp.179 Acţiunile civile . 4. Dacă Secundus fără a respecta convenţia.exceptio pacti rezultată din convenţia încheiată şi astfel Secundus va pierde procesul.175 Acţiunile reale . pag. apreciind în spiritul acestuia împrejurările reale. Inst. constituiau creaţiile magistraţilor cu ocazia reglementării noilor situaţii apărute în practică. iar în condemnatio un alt nume. Acţiunile honorarii . Clasificarea acţiunilor Prin acţiune .actio se înţelegea un mijloc procedural la îndemâna unei persoane căreia i s-a încălcat un drept subiectiv.173 În partea de început a formulei se afla numirea judecătorului . . Oancea. Părţile principale erau obligatorii iar cele secundare depindeau de voinţa părţilor. 6. erau acţiunile folosite cu scopul de a se proteja interesele particulare ale unei persoane. Acesta cuprindea pe lângă formule civile. Op. 179 Gaius.in rem176 sancţionează drepturi reale care poartă asupra unor bunuri. 86. 10. 72. 1.. ţinând cont numai de termenii solemni.summo divisio. . Acţiunile cu formulă cu transpoziţiune181 erau acţiunile care conţineau în intentio din formulă un nume. 4.. Acestea erau: . 1 şi 8. 4.§3.cu privire la un fapt anumit nu se baza pe dreptul civil ci pe descrierea situaţii de fapt a unei cauze aduse în faţa magistratului.actiones civiles erau acele acţiuni create de dreptul civil avându-şi originea în legisacţiuni. 44. .in personam177 sancţionează drepturi personale sau de creanţă ce iau naştere din contracte sau delicte. Acţiunile personale .Acţiuni de drept strict şi acţiuni de bună credinţă. 4. 9. şi formule honorarii adică pretoriene. Ele au fost create din considerente practice legate fie de reprezentarea în materie judiciară fie în activitatea comercială. Acest mod de apreciere putea da naştere la inechităţi. 178 B. adiudicatio şi condemnatio. Acestea se împărţeau la rândul lor în trei. De exemplu Primus se obliga faţă de Secundus să-i înapoieze la 1 ianuarie banii împrumutaţi. demonstratio. E. 177 Gaius. 2. cit. 34. dar între timp ambii cad de acord să amâne scadenţa cu un an.174 Această împărţire se regăseşte în Legea celor XII Table şi este cea mai importantă . Părţile principale ale formulei erau: intentio.actiones populares erau acţiunile ce puteau fi intentate de oricine pentru că aveau rolul de a apăra interesele generale. Molcuţ. cele create de pretor.. 180 Gaius. 14.. 173 174 20 . D. 33.Acţiuni civile şi acţiuni honorarii sau pretoriene. Op. Biondi. Acţiunile in factum erau acţiunile prin care pretorul putea proteja din punct de vedere juridic un drept nou. şi care nu aveau un număr limitat ca în cazul legisacţiunilor. 1. pag. D. intentează acţiune împotriva lui Primus înainte de împlinirea termenului de un an pentru plata datoriei acesta îi va putea opune o excepţie . 5. Acţiunile private . 4.actiones honorariae. 181 Gaius.Titius iudex esto după care urmau părţile principale şi apoi cele secundare.180 De exemplu în formula acţiunii publiciene pretorul introducea ficţiunea că termenul uzucapiunii s-a împlinit şi ea poate fi intentată. pentru valorificarea acestuia. buna credinţă şi echitatea. D. Criteriul distincţiei celor două categorii de acţiuni era puterea de apreciere a judecătorului privind soluţionarea acestora178. 6. acţiuni ficticii şi acţiuni cu formulă cu transpoziţiune. 1920. 3. cit. 1. Oancea. Molcuţ.

Sentinţa de absolvire nu avea decât un efect unic. erau acţiunile create de către pretor în scopul atenuării inconvenientelor privind caracterul pecuniar al sentinţei de condamnare. §5. 7.189 appellatio şi iudex qui litem suam facit. 4. procesul trecea în a doua etapă.Acţiuni directe şi acţiuni utile. putând fi asistaţi şi de avocaţi. 5. 55. în faţa judecătorului. Inst. 5.Acţiuni arbitrarii. 7 şi 8.190 . 6. respectiv prezenta o forţă juridică şi o forţă executorie. tribunilor. Procedura in iudicio După ce magistratul remitea copii de pe formulă reclamantului şi acesta la rându-i pârâtului. Se ştie că atât în procedura legisacţiunilor cât şi în procedura formulară sentinţele de condamnare aveau acest caracter.in iure se finaliza după întocmirea formulei de către acesta cu concursul părţilor într-un act foarte important similar cu cel din procedura legisacţiunilor dar diferit din punct de vedere al conţinutului său. sau crea suspiciuni din partea altor magistraţi.judecător. Pro Flacc. 131. 2. cit. E. . pârâtul îşi formula apărările.. 186 D. 49. revocatio in duplum. 210. Acţiunile persecutorii . 49. fie la restituirea lucrului. Acest drept nu se putea exercita contra unei sentinţe date de către iudex . T. Acţiunile utile constituiau acţiunile extinse de la anumite cazuri concrete la altele similare acestora. În acest sens orice acţiune directă putea deveni o acţiune utilă printr-o ficţiune ce se insera în formulă.182 Acţiunile penale . 21 . Cicero. 6. Acţiunile directe au fost create în scopul sancţionării unor cazuri în speţă. 90. 42. o persoană particulară186 sentinţa dată de aceasta având efecte diferite după cum aceasta era o sentinţă de condamnare sau o sentinţă de absolvire. Sentinţa de condamnare avea un efect dublu... care era o persoană particulară şi nu un magistrat investit cu autoritate publică. 31. 1. 6. Judecarea procesului se făcea în public într-o zi fastă şi numai în prezenţa părţilor. 5. 2i. Op. cei interesaţi aveau la dispoziţie următoarele căi de atac: intercessio. Căi de atac împotriva sentinţei Dacă o sentinţă de judecată dădea naştere nemulţumirii uneia dintre părţi. Activitatea lor era similară în general cu cea din procedura legisacţiunilor. De exemplu un moştenitor pretorian avea posibilitatea de a dobândi o moştenire civilă prin introducerea în formulă a ficţiunii că acesta era moştenitor civil. Judecătorul persoană privată conducea dezbaterile şi în cele din urmă pronunţa o sentinţă ce putea fi de condamnare la plata unei sume de bani sau de absolvire. 25. 187 A.actiones persecutoriae.actiones judicia arbitraria.. Forţa juridică187 a sentinţei indiferent că aceasta era de condamnare sau de absolvire însemna că aceleaşi părţi având un litigiu cu privire la un acelaşi obiect nu se mai puteau judeca. §7. erau acţiunile prin care se cerea condamnarea fie la repararea prejudiciului cauzat. D. 44. Sent.184 §6. 190 Gaius. . Litis contestatio Procedura în faţa magistratului . Efectele sentinţei În urma pronunţării sentinţei. Pro Flacc. D. pretorilor şi ei puteau desfiinţa doar acte date de către magistraţi. Intercesiunea nu era o cale de atac propriu-zisă.. 4. Giffrd. 2. pag.183 Acţiunile arbitrarii . 13. 182 183 184 Gaius. cealaltă câştiga procesul185. 5. Dreptul la intercesiune revenea consulilor. 25. Op. 1.. 4. Dimitrescu. În cadrul procedurii formulare litis contestatio consta în remiterea unei copii de pe formulă ori dictarea ei de către reclamant pârâtului. pag. Gaius. ca un ultim act al primei etape. Dacă una din părţi nu se prezenta la proces. respectiv litis contestatio.intercesiunea constituia dreptul pe care îl aveau unii magistraţi de a se opune la actele altor magistraţi.Intercessio191 . 185 XII. Reclamantul îşi expunea oral pretenţiile. 191 G. ambii prezentând probe în susţinerea afirmaţiilor lor.actiones penales erau acţiunile ce aveau drept obiect condamnarea pârâtului la o amendă pecuniară. 188 Paul.Acţiuni penale şi acţiuni persecutorii. respectiv forţa juridică. D.. 189 Cicero. judecătorul redevine ceea ce era înainte. §8. cit. 6.188 restitutio in integrum. 68. 1. 4..

violenţă etc. Deci iată pasul către o reprezentare perfectă în care efectele sentinţei nu se produceau asupra lui cognitor ci asupra reprezentatului.apelul constituia o cale de atac împotriva unei sentinţe judecătoreşti.în faţa magistratului şi in iudicio în faţa judecătorului. Riccabono. Pro Caes. 13. sociale şi politice din secolul III. 33. Cicero.. 1939.actio in factum pentru o sumă de bani echivalentă cu paguba produsă de el. 55-56.constituia cererea unei părţi de a fi repuse în situaţia anterioară procesului. aceasta s-a realizat în aşa fel încât în ceea ce priveşte pe cognitor acţiunea în baza căreia se dădea sentinţa de condamnare era adresată direct reprezentatului.. Hanga. cit. La payrologie et l’organization judiciaire sous le principat.. pag. 6. Origine Termenul de cognitio199 .201 §2. 615-662. 629. 200 C. 198 Gaius. eroare. împăratul nu mai avea nici un interes să menţină vechile instituţii din vremea principatului.. 2-10. Procurator se constituia fără folosirea cuvintelor solemne şi în absenţa celeilalte părţi. 83.193 . pr.cercetarea cauzei de către un magistrat. în scopul unei rejudecări a cauzei din diverse motive ca mărturie mincinoasă. Ibidem. Op. Hanga. G. Reprezentanţii în justiţie erau de două categorii respectiv: reprezentanţi privaţi desemnaţi prin cognitor şi procurator. Dimitrescu.192 . Exista de asemenea o diferenţiere între reprezentanţii în justiţie şi cei ce pledează pentru alţii . 36. Op.nemo alieno nomine lege agere potest . 20. 95. 7. În cadrul procedurii extraordinare dispare această caracteristică ce consta în divizarea procesului în cele două etape. St. 196 C.Restitutio in integrum . Acestea erau cauzele care au determinat dispariţia200 procedurii formulare şi constituie originea procedurii extraordinare.. M. În epoca clasică datorită profundelor schimbări economice şi sociale. Ibidem. Gaius.constituia o cale de atac a părţii nemulţumite împotriva sentinţei de condamnare prin care solicita o nouă soluţionare a litigiului. 484. 2. 195 D. 197 J. ca o sancţiune pentru cererea sa neîntemeiată. Op. Procedura extraordinară: COGNITIO EXTRAORDINARIA §1. Op. 4. cit.Appelatio . cit. Gaudement. Jacotă. Reprezentarea în justiţie O perioadă îndelungată de timp. 199 I. 50. Tomulescu. ci conform regulilor justiţiei administrative. cit. putea fi chemat în judecată prin intermediul unei acţiuni . Acelaşi lucru caracteriza şi procedura formulară după cum am văzut. adică ale raporturilor dintre particulari şi stat.198 În urma perfecţionărilor aduse de jurisprudenţă reprezentării imperfecte. Datorită schimbărilor economice. pag. 95. 103. Coroi. . Chiar din epoca dreptului clasic unele procese nu mai erau judecate conform procedurii formulare. C. şi în prezenţa celeilalte părţi. Cognitor se constituia ca reprezentant prin rostirea unor cuvinte solemne197. 1952. Op. Vl. Comparaţie cu celelalte proceduri Procedura legisacţiunilor era caracterizată prin desfăşurarea procesului în două etape respectiv in iure ..195 §9. pag. pag. pag. pag.ordo iudiciorum privatorum.Judex qui litem suam facit194 . Blletino dell’Instituto di dirrito romano “Vittorio Scialoja“.. practica a cerut admiterea reprezentării. 3.postulare pro alio. instanţă Vl. Bruxelles. Milano. în special a dreptului postclasic procedura civilă extraordinară . Deci aici procesul se desfăşoară în faţa unei singure instanţe de la început şi până la darea hotărârii. El trebuia să fie un funcţionar supus controlului împăratului. care s-a făcut treptat de la reprezentarea imperfectă către cea perfectă.„nimeni nu poate intenta în numele altuia o acţiune a legii“.. M. dar mai ales datorită faptului că Imperiul roman a devenit în mod făţiş o monarhie absolută. În aceste condiţii judecătorul nu mai putea fi un simplu particular.. respectiv în epoca veche196 romanii nu au admis reprezentarea în justiţie în baza principiului . 201 S.judecătorul care din neglijenţă a dat o hotărâre nedreaptă. 192 193 194 22 .. Cei din urmă nu fac decât să acorde asistenţă juridică.extraordinem iudiciorum privatorum care a înlocuit procedura civilă normală . Jacotă. pag..Revocatio in duplum . sau mai târziu de un funcţionar imperial privea o serie de situaţii diferite din care s-a dezvoltat în perioada imperiului. cit. dol. Dacă pierdea procesul primea o condamnare la dublu. 57.

206 Procedura prin libel207 constituie cererea de citare a reclamantului .praefectus urbi. denegare actionem. procedura prin litis denuntiatio şi procedura prin libel. cit. Care este definiţia procedurii legisacţiunilor? 2. 114. Era suspensiv de executare. cit.. Procedura de judecată Procedura extraordinară cunoaşte forme specifice după cum urmează:205 procedura prin denuntiatio. şi de zece zile în dreptul lui Justinian. 208 C.libellus conventionis către autoritate care prezenta pretenţiile sale. Pentru executarea sentinţei se făcea apel la organele statului . 1921... 5 PERSOANE 202 203 C. praesides provinciae. Judecătorul putea acorda sau nu permisiunea de citare prin expresiile: dare. 209 G. 480.manu militari. În afară de această organizare judecătorească de drept comun existau şi instanţe speciale respectiv militare. iar în capitală supremul judecător era prefectul oraşului .praefecti praetorio din cele patru prefecturi ale Imperiului. 7. pag.in rem ipsam208 şi dacă pârâtul satisfăcea pe reclamant în cursul procesului se dădea o sentinţă de absolvire. pag. 6. Procedura prin denuntiatio consta în introducerea unei notificări . III. În provincii judecau guvernatorii .204 §4. Organizarea instanţelor203 Funcţionarii judecătoreşti fac parte din ierarhia funcţionarilor administrativi. Libelle. St. Tomulescu. §5. pag. pag. Procedura prin rescript se realiza de către împărat care putea judeca orice proces. Cheltuielile de judecată erau suportate de partea care pierdea procesul. Care este definiţia procedurii formulare? 3. 115. 32. cit. cit. 204 G. Jacotă.209 Se introducea la instanţa care a dat hotărârea. bisericeşti. Procedura prin litis denuntiatio. După el pe o treaptă inferioară urmau prefecţii pretoriului . Cornil. Op. fie oral într-un termen de 2-3 zile. Se făcea fie în scris. 206 Ibidem. Droit romain. adresată de reclamant pârâtului cu caracter semioficial. se proceda la vânzarea bunurilor fostului pârât acum debitor. Formula dispare deoarece acesta nu putea să-şi trimită formula lui însuşi. 23 . 14: I. adică cu autorizaţia magistratului. Apelul constituia calea de atac a părţii nemulţumite împotriva sentinţei. Dacă nu se putea face executarea în natură. M. Care este definiţia procedurii extraordinare? TEMA NR. Hotărârea de judecată. El fie că judeca procesul şi dădea un decret fie că trimitea cauza instanţei inferioare printr-un rescript. St. pag. 207 P. Op. Collinet. 4. 463-464..denuntiatio. 45. dacă partea făcea o cerere adresată acestuia numită supplicatio. Bruxelles. Cornil.. TEME DE EVALUARE 1. Tomulescu. adică magistratul judecător.202 §3. şi era obligată să-l trimită instanţei superioare. 205 C. executarea ei şi apelul Sentinţa de condamnare era citită în public şi trebuia executată de cel care a pierdut procesul. Op. consta în remiterea notificării procesului nu de către reclamant pârâtului ci de către un funcţionar inferior. 316 şi următoarele. procedura prin rescript. Hanga. fiscale. Vl. ce conţinea pretenţiile sale şi invitaţia de a se prezenta în faţa magistratului la o anumită dată. 99. Op. În vârful acestei ierarhi administrative se afla împăratul care era şi judecătorul suprem..reprezentată de una şi aceeaşi persoană magistratul sau înaltul funcţionar. pag. Faţă de procedurile anterioare aceasta purta asupra lucrului în litigiu .rectores.

2. 4. posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii în raporturi juridice concrete“214. dar în realitate ea nu este decât prelungirea ei ca realizare practică. status civitatis şi status familiae. S. V. D. 214 N. dând astfel vocii actorului o putere mai mare. pag. municipiile212. respectiv capacitatea de fapt şi capacitatea de drept. Cocoş. 216 Ibidem. pag. de debitor. În vechiul drept roman nu orice om putea fi persoană. omul. Popa. Histoire de la langue latine. Aceasta cuprindea o anumită grupare de oameni.ului format din cele trei elemente arătate mai sus. a fi cetăţean şi a fi şef de familie sau cel puţin membru al familiei agnatice217. un individ) dar putea fi şi o colectivitate. doar acele persoane care aveau personalitate sau capacitate puteau dobândi drepturi pe de o parte şi asuma obligaţii pe de alta în virtutea acesteia. societăţile cum ar fi societatea de publicani213 etc. omul respectiv trebuia să îndeplinească o serie de condiţii. familiam“. 1996. Meillet. adică ideea de subiect de drepturi şi obligaţii se exprima prin cuvântul persona care vine pe de o parte de la phersum211 ce însemna masca pe care actorii o purtau când îşi interpretau rolurile în amfiteatru. l. Prin analogie. Noţiunea de persoană Persoana . coloniile. 27. 213 Paul. Capacitatea juridică a persoanei Putem defini capacitatea juridică ca „o categorie ce desemnează aptitudinea. civitatem. adică de a fi liber. 84. Capacitatea de fapt sau de exerciţiu era recunoscută numai persoanelor care în afara condiţiei status . Op. Dacă am definit capacitatea de folosinţă ca fiind aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul unor raporturi juridice şi am acceptat identitatea între capacitatea de folosinţă şi capacitatea de drept. ca de exemplu statul. ca fiind aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul unor raporturi juridice. pag. Capacitatea de fapt se prezintă în opoziţie aparentă cu capacitatea de drept.216 În acest context capacitatea de drept impune îndeplinirea câtorva condiţii pentru a fi deplină în sensul că persoana trebuie să posede un status format din trei elemente după cum urmează: status libertatis.I. aceasta constituind o persoană juridică sau morală. §2.215 .. A. 11. Arad. Bucureşti. D. 212 D. iar pe de alta de la derivatul aceluiaşi cuvânt verbul personare. concretă. 4l. l90. II. care însemna a face să răsune. 218 Ibidem. 22. l. putem defini la fel capacitatea de drept.210 La romani noţiunea de persoană. pag. 217 Paul. de moştenitor etc. l. pentru a avea drepturi şi obligaţii. acest cuvânt este întrebuinţat pe scena juridică romană pentru a desemna subiectul de drept capabil să joace un anumit rol juridic ca de exemplu rolul de pater familias.. Cocoş. CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală asupra persoanei în dreptul roman §1. Cu timpul condiţiile riguroase care existau s-au atenuat. Acest subiect nu poate fi decât fiinţa umană. Capacitatea juridică în dreptul actual se disjunge într-o capacitate de folosinţă şi una de exerciţiu. l928. 5.Capacitatea de fapt. sexul şi vârsta persoanei.218 Toate aceste condiţii de fapt erau avute în vedere pentru considerarea unei capacităţi depline.persona constituie termenul care desemnează subiectul de drept care participă la un raport juridic. cit. La romani. de creditor. 210 211 24 . Teoria generală a dreptului. a notiuni de capacitate a persoanei precum si de categorii de persoane. de proprietar. Pentru a fi o persoană. şi care vizau discernământul. 215 S. Evoluţia capacităţii juridice în dreptul roman. care participau la viaţa juridică la fel ca şi persoana fizică putând avea anumite drepturi şi obligaţii. Persoană putea fi o persoană fizică (un om. ll: “Tria enim sunt quae habemus: libertatem. 14. îndeplineau în plus şi alte condiţii numite după opinia noastră de fapt. În dreptul roman capacitatea juridică era împărţită în două categorii. Pentru ca un om în societatea romană să fie pe deplin capabil trebuia să aibă atât capacitate de drept cât şi capacitate de fapt.OBIECTIVE Caracterizarea genreala a noţiunii de persoana. 50.

străinul venit la Roma. Inst.225 Femeia care întreţinea relaţii sexuale cu sclavul altuia şi nu le întrerupea la somaţiile stăpânului. 224 E.infans conceptus pro nato habetur quotiens de comodis eius agitur. Jacotă. 41. fiind al doilea element al capacităţii juridice romane. C. sclavul a avut o condiţie marcată de o evoluţie pe plan juridic. copilul acesteia devenea sclav. fiind primul element al capacităţii şi avea la bază împărţirea fundamentală . 7. Status libertatis §1. 226 Gaius.. ceilalţi având însă o capacitate mai restrânsă. hoţul prins în flagrant delict. 223 Gaius. 87. D.220 Pentru că dreptul roman instituia regula că nu există patrimoniu fără titular. şi evenimente posterioare naşterii pe de alta. Elementele capacităţii juridice Am amintit deja despre status-ul pe care o persoană trebuia să-l posede pentru a avea capacitate deplină de drept. 12. Condiţia juridică a sclavului228 În societatea romană de-a lungul celor trei epoci ale dreptului. status familiae. 114 222 Inst. 1. ori dacă nu cel puţin membru al familiei agnatice. Originile sclaviei Originile sclaviei constau în naştere pe de o parte. atunci drept consecinţă el apelează la o ficţiune prin care se prelungeşte artificial personalitatea defunctului din momentul morţii până la cel al acceptării succesiunii. I. chiar dacă tatăl fusese om liber.D. Status libertatis însemna condiţia de a fi om liber. D. 33. 1. pag. 4. 84. de la o incapacitate absolută la una limitată chiar dacă în principiu acesta era considerat permanent un res. 1.. femeia care întreţinea relaţii cu sclavul altuia cât şi omul liber care se dădea drept sclav în scopul dobândirii unui câştig224. Sclavii a. §4. Cocoş. Molcuţ. Naşterea223 constituia evenimentul originar al sclaviei conform principiului „copilul născut în afara căsătoriei dobândea condiţia mamei. cit. Op. Al doilea principiu era „succesiunea iacentă. pag. 228 S. copilul născut după moartea tatălui avea dreptul la succesiune. status alcătuit din trei elemente221 care constituiau conţinutul personalităţii sau capacităţii juridice. pag. Începutul şi încetarea capacităţii În ceea ce priveşte întinderea capacităţii juridice romanii au considerat că aceasta fiind o aptitudine. Deci regula constă în: capacitatea sau personalitatea începea odată cu naşterea şi înceta odată cu moartea persoanei.pretii participandi causa227. o facultate aparţinând persoanei. pag. vacantă susţine persoana defunctului“ . Ulpian. 5. Inst. împărţirea în oameni liberi şi sclavi. 3. nesupusul la încorporare. status civitatis. I.hereditas iacens sustinet personam defuncti. St. astfel: status libertatis . 136-139. 1.“ Deoarece sclava era considerată că năştea întotdeauna în afara căsătoriei. dezertorul.§3. 4. 96. cit. cit. excepţie făcându-se numai cu ocazia aplicării a două principii impuse de practică.. I. Oancea. b.summa divisio hominum222. Supra.226 Cu titlul de pedeapsă.219 În baza acestui principiu de exemplu. 118-122. 3. 225 Cicero.. Op. Primul era „copilul conceput era considerat ca şi născut ori de câte ori era vorba de interesele sale“ . 227 M. Pro Caecina. Op. îşi pierdea libertatea devenind sclavă. în conformitate cu senatusconsultul Claudian. Tomulescu. ea nu putea să existe decât atâta timp cât exista persoana. 82. Op. Evenimentele posterioare naşterii erau cele care stăteau la baza originii sclaviei prezentând o anumită diversitate respectiv: războiul şi fapte pedepsite cu pierderea libertăţii ca debitorul insolvabil executat asupra persoanei. devenea sclav şi omul liber care se lăsa vândut ca sclav pentru ca ulterior să împartă preţul cu vânzătorul . 25 .pater familias. Străinul venit la Roma devenea sclav dacă nu se punea sub protecţia unui cetăţean roman. 1. Dintre toţi cetăţenii romani numai pater familias deţinea o capacitate deplină. 3. Status familiae constituia condiţia de a fi şef de familie . pag. 1. V. 124. dublată 219 220 221 Paul .. Status civitais constituia condiţia de a fi cetăţean roman... cit.

pag..puterea unică iniţială. Totodată pater familias în calitate de dominus . pag. Astfel lex Junia Petronia235 a interzis stăpânilor de sclavi să-i oblige pe aceştia să lupte în arenă cu fiarele sălbatice fără aprobarea magistratului. dar totuşi o excepţie a întărit regula. împrumutându-i acestuia capacitatea sa juridică. împăratul Domitian interzice castrarea sclavilor.239 Testamenti factio pasiva . 233 Gaius. . sclavia s-a transformat într-una ce constituia baza producţiei economiei sclavagiste. 2. dispunând în baza lui ius abutendi pe de-o parte. la fel ca şi în cazul fiului de familie. Cocoş Op. Aceasta era posibil datorită formalismului cât şi a existenţei numai a contractelor unilaterale specifice dreptului vechi. ci din contra regimul lor s-a deteriorat din ce în ce mai mult chiar dacă.de dreptul de viaţă şi de moarte asupra lor.. 6. liniştită şi nereglementată juridic strict. 21. el nu putea deci participa nici la viaţa juridică în nume propriu. deterior fieri non potest. El lăsa sclavului. nu se poate afirma că a existat un progres şi în ceea ce priveşte viaţa sclavilor. pag. Op. şi apoi a lui dominica potestas . Astfel ei beneficiau de dreptul de a testa pentru jumătate din peculiul lor. 240 C. excepţie ce se referea la sclavii publici care aveau în general un statut diferenţiat faţă de sclavii particulari. 5. 139.“ dar era un patrimoniu de fapt . 239 G.Peculiul sclavului. că sclavii pot face mai bună situaţia stăpânului. 1. 3. 236 D. Dacă până acum situaţia sclavilor era oarecum mai uşoară. însă nu o pot face mai rea . de exploatare crudă a lor. Această situaţie a determinat intervenţia legiuitorului pentru a le acorda acestora o anumită protecţie. căci de drept dominus era proprietarul acestuia.consta în aceea că sclavul putea fi instituit ca moştenitor dacă totodată i se acorda şi libertatea240 pentru că numai astfel dominus putea să aibă un moştenitor necesar pe de-o parte. 234 Ibidem. Op. case. cit. iar pe de alta şi în virtutea lui ius vitae necisque . 235 D. obligându-l în acelaşi timp şi pe stăpân.res.de o involuţie pe plan social în sensul că de la o condiţie blândă. paradoxal. pag. Totuşi dominus. s-a ajuns la una forte dură. cit. din punct de vedere juridic anumite aspecte legate de ei au fost reglementate într-un fel în avantajul lor. 238 S. Împăratul Claudius printr-un edict236 ia lui dominus dreptul de proprietate asupra sclavului părăsit .Testamenti factio putea fi activa şi pasiva.231 majoritatea.peculium. dată fiind condiţia lor de lucru . 8. 232 Ibidem. Astfel s-a admis că sclavul se poate obliga în nume propriu233 deşi obligaţia sa nu prezenta caracterele unei adevărate obligaţii. putea să-l pedepsească229 pe acesta cum voia.. II. 7. şi deci trăiau în simple uniuni de fapt fără efecte juridice asupra soţilor şi copiilor ... Cu tot progresul social al Romei în această perioadă.puterea asupra sclavului. permite sclavului să încheie acte juridice în acest context.234 Deci rezultă de aici că sclavii pot face pe dominus atât creditor cât şi debitor prin tranzacţiile pe care le încheie cu terţe persoane. cit. C.. Pentru că sclavul nu avea capacitate juridică. 24. bani. corespunzătoare sclaviei patriarhale din epoca veche. 231 G. şi familia urbana.. animale. constituia „patrimoniul sclavului. 207 26 . Dimitrescu Op. îşi exercita puterea asupra lor ca şi asupra celorlalte bunuri.230 Sfârşitul republicii este momentul care marchează schimbări esenţiale în aşa-zisul statut juridic al sclavului. Această situaţie nouă a fost consfinţită de către pretor. fiind un res. I. 230. putea să-l vândă. iar dacă acesta era insolvabil. în virtutea principiului corespunzător epocii vechi a dreptului roman.ab gravem infirmitatem. deoarece dintr-o sclavie patriarhală. 8. bunurile moştenite erau vândute pe numele sclavului care devenea infam. 2. şi într-adevăr aceasta dovedeşte decăderea sistemului sclavagist şi inevitabilitatea dispariţiei sale indiferent de soluţiile căutate. 1.contubernium. alţi sclavi în folosinţă cu titlu de peculium.. ea s-a înrăutăţit pentru că sclavii fiind de acum înainte foarte numeroşi nu mai puteau trăi alături de dominus care i-a împărţit în familia rustica. pag. vol. 167.stăpân al sclavului. 2 şi 40. mai ales la începutul acesteia sclavii aveau în cadrul familiei romane o viaţă patriarhală. I.. 229 230 Ibidem.referitoare la sclavi nu putea exista. Mijloacele juridice prin care sclavul putea participa în fapt la viaţa juridică . ce trăia în preajma stăpânului la oraş. Ibidem. 40.. Pag. deoarece pater familias în virtutea lui manus . În epoca veche.melior per servos condictio nostra fieri potest. Testamenti factio activa . să-l împrumute. 1. să-l doneze etc. 811. care în anumite cazuri limitate a recunoscut implicit o oarecare capacitate sclavului de a în cheia acte juridice. 237 Inst. 48. St Tomulescu.232 cei ce constituiau o minoritate. Sclavii nu puteau să aibă o familie din punct de vedere juridic. I. 168. Justinian237 a motivat toate aceste măsuri prin noţiuni legate de interesele statului sclavagist roman. cei care făceau munci agricole la ţară. cit.238 c. Dimitrescu. anumite bunuri constând în pământ. 228.

Op. 230 Cicero. 45. latinii coloniari.Latinii constituiau categoria de oameni liberi cu o condiţie inferioară cetăţenilor dar superioară peregrinilor. 248 D. şi latinii fictivi. Tomulescu. 251 C. pag. 141.căsătoria ce consta în uniunea de fapt dintre un sclav şi o sclavă fără nici un efect juridic.. ..250 Nexi erau cei care trebuiau să muncească la creditori în baza lui nexum. St. pag. Nexum bei Cicero. De off. Latinii erau de patru categorii. 16.. Între persoanele in mancipio şi sclavi exista o mare diferenţă. Astfel după anumite păreri nexum a fost un contract de împrumut realizat prin mancipaţiune . Ei se bucurau numai de o parte din drepturile civile şi politice acordate cetăţenilor romani.invito domino. împrumutându-le printr-o ficţiune capacitatea. Ele nu erau sancţionate prin vreo acţiune. 230. latinii. 6. 50. Persoanele in mancipio erau acele persoane care deşi libere. Cicero.Peregrinii constituiau în vechiul drept roman categoria de oameni liberi formată din străini a căror situaţie juridică faţă de romani era reglementată prin diferite tratate internaţionale245.. erau vândute de către pater familias sau abandonate noxal în mâinile victimei unui delict comis de acesta.251 Nexum constituie o instituţie a dreptului roman foarte controversată care a format obiectul unor continue dispute între romanişti datorită datelor incomplete. D. 1. Oamenii liberi ingenui242 Oamenii liberi ingenui constituiau categoria de persoane care s-au născut liberi. 75. 250 C. La rândul lor aceştia puteau fi de mai multe feluri după cum urmează: cetăţenii. 246 A.Obligaţiile . s-a extins şi la alte bunuri ca în cele din urmă să devină un mod general de contractare. sclavul dezrobit prin testament de către stăpânul său. latinii iuniani. Textele romane menţionează două cazuri. respectiv de ius conubii dreptul de a încheia o căsătorie valabilă conform dreptului civil. D. Latinii fictivi constituiau populaţia din provincii care primise condiţia juridică a latinilor coloniari. . copilul răpit de mic şi vândut ca sclav.în dreptul clasic jurisconsulţii recunoscând o anumită personalitate juridică limitată în virtutea căreia actele încheiate de către sclav faţă de stăpân sau terţ erau valabile. cit. 40. 248 şi al doilea. dar probabil au existat mai multe: primul.per aes et libram. 234. peregrinii. Op. îl determină pe cel din urmă să trăiască mai departe ca sclav. Brutus.. 247 Gaius. Gaudement. 12. 287. situaţie despre care moştenitorii acestuia cât şi sclavul neştiind.. cit.. 3. 9.Cetăţenii constituiau categoria de oameni liberi ce se bucurau de deplinătatea drepturilor civile şi politice. fiind alieni iuris.. 22. au recunoscut implicit că aceste acte determinau efecte diferite. şi se bucurau numai de ius comercii. Op. cit. 92. De fapt cetăţenia constituia după cum se ştie unul din elementele capacităţii juridice ale persoanei. şi anume în timp ce situaţia persoanelor in mancipio era temporară cea a sclavilor era perpetuă şi ereditară. 261. 34. 243 J.dreptul de a încheia acte juridice şi de a avea acces la legisacţiuni şi ius sufragii . 1. pag. 27 . I. adică fii de familie. dar pe care i-a cucerit ulterior.dreptul de a alege. 37. .249 Addicti erau debitorii insolvabili atribuiţi creditorilor lor prin rostirea formulei addico de către magistrat. cit.. variate şi contradictorii cu privire la acesta. prin cens chiar împotriva voinţei stăpânului . Dimitrescu.n. după care de la împrumutul de bani iniţial. ius comercii . Latinii coloniari erau populaţia coloniilor fondate după anul 268 î. Oamenii liberi a. 12. 249 D.252 241 242 G. ca produs al unor obligaţii pe care ei le-au numit obligaţii naturale. Tomulescu. I. respectiv latinii veteres. E. 129. deci era intermediară între acestea două.241 Am amintit anterior despre contubernium .e. 1966. oamenii liberi aflaţi în starea de semisclavie şi colonii. Op. şi dacă totuşi debitorul executa de bunăvoie obligaţia el nu putea cere să i se restituie ceea ce plătise. Latinii veteres243 sau vechii latini erau rudele de sânge ale romanilor. Giffard. după cinci ani.246 Persoanele in mancipio ieşeau din această stare aşa cum am spus.247 Liber homo bona fide serviens era omul care cu bună credinţă trăia în condiţia de sclav. în Italia. Latinii iuniani constituiau o categorie aparte care nu era ingenuă deoarece provenea din foştii sclavi eliberaţi prin mijloace neformale în temeiul legii Iulia Norbana. respectiv status civitatis. pag. având un statut juridic deosebit faţă de toate celelalte categorii de oameni liberi. 244 S. 245 Gaius. 12. . Stăpânii de sclavi au utilizat sclavii pentru a încheia unele acte juridice şi în numele lor.. pag. 140. 12. . Neapole. personalitatea lor. În consecinţă vom aprofunda studiul asupra acestei categorii în cadrul capitolului următor.Cognatio servilis.Acţiunile cu caracter alăturat. St. §2. 51. locuitori ai Latiumului244 cu care Roma făcuse iniţial o confederaţie.

105. între cea de om liber . având o condiţie juridică hibridă. un om liber se putea vinde în calitate de colon..256 care rămâneau sub puterea răscumpărătorului până când restituiau suma plătită pentru răscumpărare. Tomulescu Op. Aceasta se făcea în anumite moduri. Op. Toate aceste implicaţii ale colonatului denotă că instituţia ca atare a fost elementul catalizator de schimbare a societăţii sclavagiste romane într-o societate de tip feudal fundamentată pe altă bază economică. C. Stăpânul avea asupra lui un drept de corecţie. b.. De lingua latina. Colonatul a avut un impact serios asupra societăţii sclavagiste romane cu implicaţii sociale şi istorice profunde în evoluţia ulterioară a acestei societăţi. iar aceştia din urmă erau asimilaţi cu sclavii255. Oamenii semiliberi iniţial. 314-315. M. St. 28 . colonul se putea căsători. 51. fiind ţinut în această stare în mod abuziv chiar şi după îndeplinirea zilelor de muncă pentru care se obligase în vederea plăţii datoriei.prin naştere. respectiv prin secolul I î. Oamenii liberi dezrobiţi Oamenii liberi dezrobiţi constituiau acea categorie de persoane. respectiv cele de tip feudal. căci nu era sclav. . deoarece pentru realizarea lui părţile fac apel la un proces fictiv. . 1958. Dezrobirea era mijlocul prin care sclavul se transforma dintr-un bun patrimonial. rămânea pentru totdeauna colon. dar uneori statul roman îi transforma pe aceştia în colonii.Acest contract era la îndemâna creditorului pentru că acesta.adică dezrobirea acestuia prin voinţa stăpânului. cit. Nicolau. Aici nexum apare ca o aplicaţie a lui in iure cessio. cit. De aceea munca lipsită de randament a sclavilor a fost treptat înlocuită cu cea a colonilor care erau ei înşişi interesaţi în procesul de producţie.e. pag. pag. că aceasta era bineînţeles limitată. prin nexum nu mai era obligat să cheme pe debitor în judecată ci putea să treacă direct la executare prin manus injectio. Auctorati erau cei care se angajau ca gladiatori. Hamangiu. declaraţie ratificată de către magistrat prin addico. Ca om liber din punct de vedere formal.prin convenţie particulară. ştim că în urma războaielor de cucerire duse de către romani prizonierii de veneau de regulă sclavi. ce a constat în faptul că aceasta a constituit germenele viitoarei societăţi.prin prescripţia de 30 de ani.n. Implicaţii sociale. 257 C. în comparaţie cu cele ale apariţiei sale erau mai puţine şi cu timpul deveniseră din ce în ce mai rare. ei erau priviţi la fel din punct de vedere juridic. Cauzele încetării colonatului.257 constând în aceea că situaţia de colon se putea dobândi în următoarele forme: .în drept. avea putere părintească asupra copiilor. 254 C. Op. pag. . 1. neputându-l părăsi. pag. iar la sfârşitul imperiului colonul nu se putea căsători cu o femeie liberă ci numai cu una din acelaşi mediu social. respectiv formale şi neformale.258 De aici au apărut două consecinţe: stăpânii au încercat să facă din sclavii lor coloni pe de-o parte. După alte păreri nexum era o convenţie de aservire253 încheiată în faţa magistratului sub forma unei declaraţii prin care creditorul afirma că munca debitorului îi era aservită pentru un număr de zile. se înţelegea că cel născut într-o familie de colonii căpăta condiţia juridică a părinţilor din familia în sânul căreia s-a născut. colonul nu îl putea chema în judecată pe acesta decât în mod excepţional. cine avea calitatea de colon timp de 3o de ani. foşti sclavi eliberaţi de stăpânii lor prin dezrobire numiţi liberţi. VII. G. 252 253 Varro. beneficiind astfel de o condiţie socială şi juridică superioară sclavilor. 9. 258 A. colonii proveneau din oameni liberi. lucru. societatea postromană. dar în fapt era ca şi acesta mai ales datorită faptului că era legat de pământ. putea încheia diferite acte juridice şi putea testa. 255 Ibidem. întemeiat pe munca servilor. La o privire mai atentă se observă că primele trei cauze ale colonatului aparţin dreptului privat roman.254 În baza lui nexum omul liber ajuns nexus era tratat ca un sclav. 622.. Prin lex maioribus constituta la sfârşitul principatului toţi colonii au fost transformaţi în coloni servi. în timp ce ultimele două aparţin dreptului public roman. cit. Ei au apărut în sânul societăţii sclavagiste romane ca o categorie ce prefigura în germene relaţii economice de alt tip.prin cucerire şi captivitate. res într-o persoană şi consta în manumisio . 225. ţărani ruinaţi care arendau pământ. Deci rezultă în ceea ce priveşte capacitatea. Maşchin. iar pe de alta să împiedice pe coloni să părăsească terenurile luate în arendă. 256 D. adică erau lipsiţi complet de capacitate. superior celui sclavagist.prin denunţarea cerşetorilor aceştia deveneau colonii ai denunţătorilor. 28. . Cauzele apariţiei colonatului au fost variate. de tip feudal ce avea la bază un sistem economic diferit. Redempti ab hostibus erau persoanele răscumpărate de la duşmani.

ius conubii.civis romani erau singurii care puteau beneficia de toate drepturile263 civile şi politice.261 Sclavul eliberat de către un peregrin devenea la rându-i peregrin dezrobit dobândind condiţia socială a fostului stăpân. Nicolau. Op. Ius conubii sau conubium era dreptul de a încheia o căsătorie valabilă. cât timp sclavia era considerată o instituţie domestică şi familială. respectiv cea directă şi cea indirectă există o diferenţă esenţială în ceea ce priveşte condiţia juridică a sclavului după dezrobire. Post mensam era modul neformal de dezrobire prin care dominus în timpul unei mese. Inter amicos era modul neformal de dezrobire prin care în faţa prietenilor săi dominus afirma pur şi simplu că acordă libertatea unui sclav sau mai multora. 29 . şi erau cele îndeobşte cunoscute respectiv censu. Op. era modul formal de dezrobire care se făcea în biserică în faţa preotului şi a credincioşilor. neîngrădită. Modurile neformale de dezrobire. liniştită. 129. Drepturile politice erau: ius sufragii şi ius honorum. prin două legi importante respectiv Fufia Caninia şi Aelia Sentia. Censu constituia modul formal de dezrobire înfăptuit cu consimţământul stăpânului prin înscrierea pe listele celor care plăteau impozite statului roman. pag. La începutul epocii clasice.in sacro sanctis ecclesiis. Reg. când viaţa la Roma era una patriarhală. 262 Gaius. Drepturile civile erau: ius comercii. Totuşi odată cu trecerea timpului şi cu evoluţia vieţii sociale au apărut moduri de dezrobire neformale. ritualiste chiar. 26. Totuşi trebuie să remarcăm că peregrinii dezrobiţi care în timpul sclaviei suferiseră pedepse grave pentru fapte abominabile . adică în această situaţie el dobândea o libertate restrânsă devenind latin iunian. În această categorie intrau după cum am afirmat mai sus şi sclavii dezrobiţi de cetăţeni în baza legii Junia Norbana.pessima libertas peregrinilor. faţă de convivi acorda libertatea unui sclav de care era mulţumit pentru felul în care acesta a servit. pag. etc. in ecclesia. Hamangiu.Modurile formale de dezrobire erau acele forme ce implicau procedee solemne. dezrobirile de sclavi erau rare. Testamento era modul formal de dezrobire prin care sclavul putea fi eliberat direct sau indirect. De aceea împăratul Augustus a limitat dreptul stăpânilor de a-şi elibera sclavii.. şi ius militiae. cit. 261 C. pag. 259 260 G. şi în fine sclavul bătrân şi bolnav părăsit de stăpânul său şi devenit liber în baza unui edict al împăratului Claudiu. 234. în conformitate cu dreptul civil. Vindicta era tot un mod formal de dezrobire ce consta într-un proces fictiv intentat de către adsertor libertatis printro acţiune prin care pretindea că un anumit sclav era liber. sclavul mai tânăr de 30 de ani dezrobit de un cetăţean contrar dispoziţiilor legii Aelia Sentia. Acest mod a fost recunoscut mai târziu de către împăratul Constantin. adică acele moduri ce nu implicau anumite solemnităţi pentru realizarea lor. datorită intereselor stăpânilor. vindicta şi testamento. In ecclesia . care erau nule din punct de vedere iure civili. post mensam.. Ius militiae era dreptul de a servi ca soldat în legiunile romane. 218. I. lentă.vinci tortive. Ius comercii sau comercium era dreptul de a încheia acte juridice potrivit dreptului civil roman dar şi dreptul de a intenta o acţiune civilă în justiţie. M.. 19. Astfel de moduri259 erau: per epistulam. Status civitatis Status civitatis sau condiţia de a fi cetăţean era al doilea element al capacităţii juridice romane asupra căruia vom pune accentul pentru că cetăţenii formau acea categorie de persoane cu o condiţie juridică superioară.262 În epoca veche a dreptului roman. cit. Girard. inter amicos. Per epistulam era modul neformal de dezrobire care se realiza când dominus scria o scrisoare în care spunea că eliberează pe sclav. Op. dar valabile iure pretorio. Cetăţenii romani . conform legii Aelia Sentia deveneau numai peregrini dediticii şi în consecinţă aveau o situaţie inferioară . cit. ele fiind simple acte de voinţă liberă. neagitată şi relaţiile sociale relativ simple. Între cele două posibilităţi. Fr. 263 Ulpian. deci implicit deveneau oameni liberi cu drepturi civile. dar şi obligaţii respectiv de a plăti impozite către stat. I. Dimitrescu. G. Acest mecanism juridic presupunea ca sclavul să fie atins cu vindicta iar magistratul ratifica declaraţia stăpânului pronunţând formula addico. Ius sufragii era dreptul de a alege. 5. dezrobirile s-au înmulţit într-un mod exagerat astfel încât ele începuseră să devină un pericol pentru baza economică a statului sclavagist roman.. De obicei modurile formale de dezrobire erau specifice epocii vechi.260 Sclavul eliberat de către un latin devenea la rându-i latin dezrobit cu condiţia socială similară a fostului stăpân.

C. I. schimbându-şi însă conţinutul semantic în sensul că ea desemna acum o putere specifică. cât şi a lucrului care făcea obiectul vânzării. după cum am arătat anterior era o adevărată proprietate putere care implica anumite forme specifice pentru ca proprietatea să fie dobândită. a. respectiv mancipant şi accipiens.res. Puterea lui pater familias asupra persoanelor Patria potestas. 267 Gaius. şi atunci acesta dobândea condiţia juridică a tatălui în momentul în care l-a conceput. diferită de cea iniţială. Prin pierderea libertăţii cetăţeanul roman devenea sclav. Prin naştere distingem două moduri după cum copilul se năştea în sânul căsătoriei. Op. fie un grup de persoane aflate sub aceiaşi putere. Oancea. cit.dominus asupra tuturor celorlalte bunuri existente în cadrul familiei romane. 264 265 Gaius. treptat proprietatea asupra bunurilor în cadrul căreia se exercita aceasta s-a degajat de noţiunea de putere cu consecinţe şi asupra transferului proprietăţii.264 Dezrobirea constituia un mod de dobândire a cetăţeniei de un sclav dezrobit de către un cetăţean roman care îi fusese stăpân până în momentul manumisiunii. iar dacă se năştea în afara căsătoriei el dobândea condiţia juridică a mamei din momentul în care l-a născut. în ceea ce priveşte persoanele ea a evoluat şi s-a diversificat în următoarele forme: patria potestas. Puterea lui pater familias asupra bunurilor Dominica potestas. Astfel. a părţilor. în urma comiterii unor fapte penale. dar aceasta a fost posibil numai datorită transformărilor produse în cadrul formelor de proprietate romană care au evoluat odată cu condiţiile materiale de existenţă sociale. 1973. exil. pag. şi mancipio. cei vânduţi puteau reintra după cinci ani sub puterea lui pater familias care i-a mancipat. Aceasta era puterea asupra sclavilor îmbrăcată în haina dreptului de proprietate. Aceasta. 67. Condiţia de cetăţean se pierdea prin pierderea libertăţii. St. adică cu puterea bărbatului asupra femeii. Această putere se exercita asupra persoanelor cumpărate prin mancipatio ce constituia un mod originar de realizare a operaţiunii juridice de vânzare266 prin îndeplinirea unor forme solemne ce constau în existenţa unor condiţii fără de care nu era posibilă recunoaşterea actului. 145 266 E.267 Recunoscându-se condiţia lor juridică ca fiind specială. politice. 196. Pater familias exercita în cadrul familiei romane o putere care îşi avea obârşia în societatea gentilică primitivă anterioară societăţii romane. Status familiae §1.Ius honorum era dreptul de a fi ales. beneficiul legii. respectiv fie totalitatea sclavilor aflaţi în proprietatea cuiva. Familia romană În dreptul Roman cuvântul familia avea mai multe accepţiuni. 123. ei se găseau într-o stare temporară de semilibertate. 49. Mancipio. Prin fapte ulterioare naşterii distingem mai multe moduri. 138-141. Molcuţ. începând cu sfârşitul republicii până la împăratul Justinian inclusiv într-un sens apropiat de cel modern. societate cu specific patriarhal caracterizată prin autoritatea şefului de familie asupra tuturor membrilor acesteia ea extinzându-se după cum am văzut şi asupra bunurilor. Tomulescu. a balanţei. 30 . Naturalizarea constă în dobândirea cetăţeniei în urma unei legi votate în mod special pentru anumite persoane strict individualizate. pag. Condiţia de cetăţean se dobândea prin naştere şi prin fapte ulterioare naşterii. D. Op. în virtutea faptului că sclavul era asimilat cu un lucru . I.265 Puterea maritală.. b. dezrobirea. 116. 135. dar tot în epoca veche puterea maritală a preluat numele fostei puteri unice manus. I. Persoanele care cădeau sub această putere erau numite persoane in mancipio. Totuşi. neadmiterea dublei cetăţenii. economice. fie totalitatea bunurilor şi persoanelor aflate sub puterea lui pater familias. cit. manus. Beneficiul legii consta în dobândirea cetăţeniei de către străinii care îndeplineau condiţiile cerute de aceasta. respectiv puterea soţului asupra soţiei în cadrul căsătoriei numită cu manus. Această putere se exercita asupra descendenţilor şi era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias în cadrul familiei romane. În dreptul evoluat. iar în ceea ce priveşte bunurile dominica potestas şi dominium. Astfel. Dominium era puterea exercitată stăpân . respectiv natralizarea. erau necesare prezenţa a cinci martori cetăţeni romani. a libripensului (cantaragiului).

nepoţi etc. 10.278 b. Oancea. din mai multe puncte de vedere după cum urmează: pater familias putea fi un bărbat căsătorit sau chiar un copil fără părinţi. Molcuţ. care neputând dovedi că se trag din acelaşi pater familias. Termenul de persoană sui iuris era întrebuinţat pentru a desemna pe acel cetăţean care avea calitatea de pater familias.liberi care făceau parte din familia lui.277 Patria potestas era puterea pe care o exercita pater familias asupra descendenţilor săi fii. Hanga. dacă erau născuţi în familie . St. Tomulescu. a. II. cit. cit. respectiv asupra descendenţilor săi. 1.177. §2.. D. El putea fi tatăl. 670. 278 S. cit.. Acest statut lua sfârşit odată cu moartea fizică sau juridică a lui pater familias când de regulă persoanele alieni iuris deveneau sui iuris. Elemente de drept roman. Dacă ştim că romanii desemnau prin termenul de familie atât persoane cât şi bunuri este uşor de înţeles că şi copilul chiar dacă nu avea părinţi putea fi un astfel de şef de familie pentru că de fapt el exercita dreptul de proprietate asupra unor bunuri268. Op.. M V. indiferent dacă erau băieţi sau fete.. strămoşesc al familiei... Oancea. Puterea părintească Această putere purta numele de patria potestas şi era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias în cadrul familiei romane.fii de familie. Nepoatele din fii nu o puteau avea deoarece odată cu căsătoria fiicelor acestea cădeau sub puterea lui pater familias al noii familii în care intrau. totodată el era singurul proprietar al patrimoniului familiei. iar fiul de familie cade sub puterea părintească a intermediarului. puteau dovedi în schimb că provin din aceiaşi gintă. Op.1973 pag. Bucureşti. 126. singurul care judeca şi media între membrii familiei aflaţi sub puterea sa. pag. Cognaţii nu erau întotdeauna şi agnaţi. 38. Molcuţ. ea continua să fie cognată cu el. fiice. s-a transformat caracterizându-se prin trăsături specifice. Ea se exercita asupra persoanelor libere .. Dacă însă există o persoană intermediară. 268 269 31 . Drept roman. Pierderea unui element al capacităţii E. 52.natura sau dacă au devenit membri al familiei printr-un act juridic civil. 271 Ibidem. 187. cit. 97.274 Gentilii erau o categorie de rude îndepărtate în cadrul familiei romane. 274 E. toţi desemnaţi prin termenul filii familiae . nepoţi sau nepoate din fii. D. Aveau această condiţie juridică în primul rând soţia. Conform principiului că „toţi agnaţii sunt cognaţi“. 1929. D. Acesta avea o poziţie specială în cadrul relaţiilor de familie romană. Jacotă. bunicul sau străbunicul acestora. un alt aspect al poziţiei speciale a lui pater familias faţă de familia romană se referea la faptul că acesta era considerat ca o persoană independentă care nu se supunea puterii nici unei alte persoane.. Familia comuni iuri271 constituia un grup mai larg de rude ce cuprindea toate persoanele care se găseau sau s-ar fi putut găsi sub aceeaşi putere părintească. Patria potestas a evoluat pe parcursul celor trei epoci ale dreptului roman. 275 Ibidem. pag. pag. adică fii şi fiice. Longinescu. Op. Astfel fraţii rămâneau rude agnatice după moartea lui pater familias iar descendenţii lor pe linie masculină erau între ei agnaţi. 15. 272 Ibidem. Familia agnatică270 constituia comunitatea de persoane care aveau drept legătură între ele agnaţiunea ca o rudenie civilă. Hanga. Vl. Jacotă. Familia cognatică constituia comunitatea de persoane ce aveau drept legătură între ele coganaţiunea ca o rudenie de sânge272 indiferent dacă se găseau sau nu sub aceiaşi putere273. pag.Persoane sui iuris şi persoane alieni iuris. 276 C. pag. De exemplu dacă sora trecea prin căsătorie sub puterea bărbatului şi înceta să mai fie agnată cu fratele ei rămas sub puterea tatălui. apoi copiii şi nepoţii din fii. 1991. 270 M. Moartea lui pater familias Dacă pater familias moare şi dacă între el şi fiul de familie nu se interpune nici o persoană intermediară. Gentilitatea era deci o formă de rudenie romană care îi unea pe membrii aceleiaşi ginţi275. 273 Inst. şi în acelaşi timp preotul cultului domestic. 145 277 Vl.276 copii. pag. 10.269 Termenul de persoană alieni iuris desemna pe acela care se afla sub puterea lui pater familias. V. Op. Op cit. . puterea părintească încetează pentru totdeauna şi fiul de familie iese de sub patria potestas devenind sui iuris. patria potestas încetează numai privitor la persoana defunctului. din aceasta făceau parte şi toate rudele de sânge. 4 pr. ca de exemplu o adopţiune sau o căsătorie. dacă pater familias ar fi trăit un timp indefinit.

Op. cit. şi care se producea fie prin pierderea unui element al capacităţii. chiar dacă devine sclavul duşmanilor. divini et humani iuris comunicatio. Moartea fiului de familie Dacă fiul de familie murea prin acest eveniment el ieşea de sub puterea părintească care de fapt înceta să mai existe deoarece nu mai avea obiect asupra căruia să poată fi exercitată. 129. cit. Emanciparea Este un mod special de ieşire de sub puterea părintească ce se produce prin voinţa tatălui şi are ca efect scoaterea fiului de familie de sub puterea acestuia. Studia et documenta historiae et iuris.. Postliminium. desfiinţarea personalităţii. agnaţiunea. M. 670. Era o căsătorie mai simplă şi cu toate controversele ce au existat asupra ei se pare că ea exista încă din epoca veche. şi intra în familia soţului dobândind în noua familie drepturi noi. 21. Oancea. sau a puterii părinteşti ce se numea capitis deminutio minima. §3. La fel vom spune că . E. 282 Gaius. în virtutea acestuia. D.280 fie prin pierderea tuturor celor trei elemente ale capacităţii.. dreptul copiilor rămâne în suspensie în baza dreptului la postliminium. o împărtăşire a dreptului civil şi religios . Acest mod de ieşire de sub patria potestas se referă atât la pater familias cât şi la fiul de familie. dar una juridică produsă de ceea ce romanii numeau capitis deminutio. 182. respectiv al libertăţii ce se numea capitis deminutio maxima.în baza dreptului la postliminium puterea tatălui rămâne în suspensie şi atunci când fiul sau nepotul. pag. a cetăţeniei ce se numea capitis deminutio media. c. 2. Tomulescu.Aceasta înseamnă de fapt tot o moarte. Solazzi. fiindcă probabil era folosită de plebei. C. 153.nuptia sive matrimonium este vire et mulieris conjunctio.284 Formele căsătoriei. Romanii au cunoscut mai multe feluri de căsătorie corespondente într-o anumită măsură epocilor de drept care s-au succedat şi totodată au coexistat unele cu altele. I. D. Longinescu. consortium omnis vitae. pag. iar dacă se întâmplă să moară acolo. Capitis deminutio înseamnă distrugerea. 306. 1. e. Astfel în căsătoria cu manus. S. el va avea pe copii sub potestas. În această condiţie ea nu putea fi emancipată şi nici dată în adopţiune... Jacotă. În ceea ce priveşte pe tatăl decedat în timp ce era în mancipium. care era oricum mai rară în această epocă. 23.283 era uniunea bărbatului şi a femeii ce implica o viaţă comună . capacităţii. Contribuţii la studiul crizei generale a sistemului sclavagist în imperiul roman. 283 Modestim. Molcuţ.285 Căsătoria fără manus era căsătoria specifică dreptului clasic cu toate că ea coexista şi cu căsătoria cu manus. În consecinţă pierderea unui element al capacităţii prin capitis deminutio constituia unul din modurile de ieşire de sub puterea părintească indiferent dacă aceasta era suferită de pater familias sau de fiul de familie. cei care au fost luaţi prizonieri de duşmani. mai ales că era menţionată de către Legea celor XII Table. I. St. Op. 281 S. respectiv dreptul de succesiune şi dreptul la rudenia civilă. Academiei.nuptiae sunt comunicatio maris et feminae. 279 280 1963 32 . Jacotă. individuam consuetudinem vitae continens. cit. 56. pag. V. femeia părăsea familia de origine rupând astfel legăturile agnatice cu aceasta. îşi recapătă toate vechile drepturi. Op.279 o „moarte civilă“ despre care am vorbit anterior mai pe larg. f.281 d. 285 M. V. 284 Inst. 1955. 1. cit. adică cu puterea maritală a bărbatului exercitată asupra ei. au fost luaţi ei înşişi prizonieri de către duşmani“. pag. I. copiii vor deveni sui iuris. 91.. Ed. Căsătoria romană Căsătoria era o uniune între bărbat şi femeie. Op. pag. drept pedeapsă pentru tată. Gaius în Institute282 spune: „când un tată a fost luat prizonier de către duşmani. Alte moduri de ieşire de sub puterea părintească Dobândirea unor demnităţi de către fiul de familie. aceasta este o ieşire de sub patria potestas pe care am studiat-o anterior. Aşa că odată reîntors. când vor fi să se întoarcă din captivitate. o asociere pentru toată viaţa.

. pag. 1911. cu scopul de a dobândi şi ei putere. Referitor la băieţi se folosea sistemul cercetării corporale până la împăratul Justinian. pag. Pentru căsătoria fără manus nu exista vreo condiţie specială privind forma. Oancea. 54. Rudenia. Alianţa. Pentru încheierea căsătoriei trebuiau îndeplinite anumite condiţii: a. (afinitas) era legătura care unea pe unul dintre soţi cu rudele celuilalt soţ. P. o căsătorie inferioară celor două anterioare. Viitoarea soţie trebuia să poarte pe cap un voal de culoare roşie ce semnifica consacrarea către zeul Marte. 113. 286 287 C. Tomulescu. I. 292 C. constituind o piedică la căsătorie atunci când prin diferite dispoziţii legale se oprea căsătoria între diferite persoane. Voltera. cit. Această capacitate făcea ca iustae nuptiae să existe. 236. Când ele erau sui iuris. Căsătoria dintre ingenui şi dezrobiţi. St. Condiţii de formă287 Acestea priveau numai căsătoria cu manus: . E. Faţă de mamă copiii erau străini găsindu-se în poziţia de rude de sânge. pag. St. I. 233.290 constă în coabitarea femeii cu bărbatul timp de un an de zile.vârsta295 admisă pentru căsătorie era stabilită pentru fete la 12 ani. În cadrul acestora se oferea zeului Jupiter o pâine făcută din grâu. iustum matrimonium). 112. Din acest punct de vedere nu se făcea distincţia între agnaţiune şi cognaţiunea în linie directă ea constituind un obstacol la căsătorie. St. I. 1936. zeu atât al războiului cât şi al agriculturii. pag. pe când în linie colaterală nu constituia o piedică decât până la un anumit grad. Op cit. Justinian286 a fost acela care a ridicat concubinatul la rangul de căsătorie. 143. Girard. care în dreptul vechi şi dreptul clasic nu constituia decât o simplă uniune de fapt. .confarreatio.coemptio. pag. C. 1958. Astfel: . 147. b. Deci aceasta era o vânzare cumpărare simulată a femeii către bărbat. 289 Hommes et choses de l’ancien Rome. la capătul căruia femeia intra în mod automat sub puterea bărbatului. D. 291 Ibidem. pag. Tomulescu.289 . cit. aceasta rămânea în familia de origine având două poziţii după cum era cazul: prima. când se considera că ele au devenit nubile. dacă aceasta nu întrerupea prin ius trinoctii. ca de exemplu între guvernator şi o femeie din provincia pe care o guverna. 415. adică între persoane care nu au fost niciodată sclavi şi liberţi. alianţa. 288 Gaius. 1936.consimţământul . Încheierea căsătoriei era urmată de conducerea soţiei la casa soţului unde se dădea o petrecere rituală care atesta legitimitatea căsătoriei. nu se cerea consimţământul lor. Op. Condiţii de fond Sunt aceleaşi atât pentru căsătoria cu manus cât şi pentru căsătoria fără manus. Revue internationale des droits de l’antiquité.. oricare ar fi fost gradul de rudenie. 290 Gaius. Revue historique de droit francais et etranger.conubium (ius conubii). adică dreptul de a absenta trei zile consecutiv de la domiciliul bărbatului. Op. adică erau în stare să procreeze. manus asupra soţiilor lor după modelul patricienilor. 33 . cit. a flaminului lui Jupiter şi a lui pontifex maximus.291consta dintr-o mancipaţiune făcută de însăşi femeie către viitorul ei soţ. termenul. ci a persoanelor sub a cărui putere se găseau aceştia. Noailles. condiţia socială şi legea. Existau unele piedici la căsătorie292 care erau următoarele: rudenia. dându-i efecte juridice. I. pag.. certa et solemnia verba. se pronunţau solemn anumite cuvinte cu semnificaţie rituală. Aceasta era şi ea o iustae nuptiae. era alieni iuris.affectio maritalis. în schimb ea se putea încheia fără prezenţa soţului. Op. Concubinatul era căsătoria specifică dreptului postclasic. de unde şi denumirea de confarreatio. din punct de vedere al celei din urmă accepţiuni trebuia să fie deci personal în sensul că fiecare din cei doi soţi trebuia să-l aibă faţă de celălalt. era sui iuris aflându-se sub tutela perpetuă a agnaţilor. E. nu a fost permisă până la împăratul Augustus care însă a tolerat-o cu scopul de a încuraja căsătoriile într-o perioadă când familie romană era în declin. 111. Legea. când s-a stabilit vârsta de 14 ani. 1958. cit. 293 Fr. 1937.. Căsătoria era un act de drept privat ce nu se putea încheia fără prezenţa soţiei.Prin căsătoria fără manus adică fără puterea bărbatului exercitată asupra femeii. creând un drept de moştenire faţă de tatăl lor pentru copiii naturali născuţi în afara căsătoriei fără manus. o formă de căsătorie inventată de către plebeii care nu aveau acces la confarreatio. Jura. a doua. 1991. . Conubium. găsindu-se astfel sub patria potestas a lui pater familias. Condiţia socială. 294 E. 1897. 343. Tomulescu. .293 Când persoanele ce se căsătoreau erau alieni iuris. farreus panis..294 se cerea consimţământul lor. Op. Voltera.288 căsătoria specifică numai patricienilor care beneficiau exclusiv de îndeplinirea unor ritualuri religioase de la care erau excluşi plebeii. Molcuţ. în faţa unui număr de zece martori. iustum matrimonium chiar dacă bărbatul nu avea autoritate asupra ei. era acel drept recunoscut unei persoane de a încheia o căsătorie valabilă conform cu ius civile (iustae nuptiae.usus.

Căsătoria stabilea între soţi o comunitate de vieţuire. Efectele căsătoriei asupra bunurilor .298 Pentru stăvilirea practicilor căsătoriilor din interes. soţii datorându-şi unul altuia fidelitate. Desfacerea căsătoriei. Vl. . se bucura de o libertate completă din punct de vedere al bunurilor şi persoanei. În căsătoria fără manus soţii trăiau în regimul separaţiei de bunuri. Longinescu. 603. nu avea la dispoziţie nici un mijloc juridic de recuperare a dotei. Totuşi soţia îi putea acorda soţului anumite drepturi asupra parafernei ca: administrarea bunurilor parafernei. Paternitatea nu se stabilea decât prin căsătorie prin regula: mama întotdeauna era sigură chiar de ar fi zămislit în afara căsătoriei. G. Pentru asigurarea înapoierii parafernei. 300 Vl. V. 1989.relaţiile personale dintre soţi. 614. Tot ca un mod forţat se desfăcea şi căsătoria care după încheiere intra sub incidenţa unei piedici la căsătorie. pentru cheltuielile făcute de soţ pentru întreţinerea dotei. Jacotă. respectiv pentru dobândirea dotei. puterea părintească. b.paraferna. şi a nu se da posibilitatea unei categorii de bărbaţi să se îmbogăţească prin dotă. neexistând pentru ea obligaţia de fidelitate şi nici de a locui la domiciliul soţului ei. Am afirmat că soţul devenea proprietar al bunurilor dotale. În cazul morţii acestuia primea o parte egală cu partea pe care o primea fiecare copil. În căsătoria fără manus femeia rămânea în familia de origine. femeile căutau să-şi asigure o anumită independenţă şi de aceea nu-şi constituiau zestre toată averea. etc. Hanga. Principiile dreptului privat roman. Hanga. cit. Privitor la filiaţiune aceasta se proba prin dovedirea maternităţii şi paternităţii. filiaţia şi după cum bine cunoaştem.. crescând numărul de divorţuri şi foarte multe familii destrămându-se.actio rei uxoriae.. dar dacă femeia nu avea ea însăşi grijă să încheie această stipulaţie. 1978. ..300 În mod voluntar căsătoria se desfăcea prin voinţa părţilor. prin care femeia putea solicita restituirea dotei dacă a omis să încheie stipulaţia de restituire a dotei. dacă era persoană sui iuris.Efectele căsătoriei se produceau astfel: a. pag. Efectele căsătoriei asupra persoanelor: . adică tot ceea ce dobândeşte soţia intră în patrimoniul familiei. Astfel. 603.. G. respectiv soţul. Stipulaţia era sancţionată prin actio ex stipulatu.299 constituia bunurile femeii ca soţie existente pe lângă zestre. ei fiind independenţi din punct de vedere patrimonial unul faţă de celălalt. Op. De aceea pretorul a creat un regim juridic unitar al bunurilor dotale printr-o acţiune . paternitatea. cu o dezrobită. Op. nu numai în timpul căsătoriei dar şi după desfacerea acesteia pentru motivul că acest regim devenise abuziv. pag. Pentru că nu făcea parte din familia soţului ei. cit.relaţiile patrimoniale dintre soţi. s-a luat iniţial măsura restituirii dotei în caz de divorţ. 202. S. 299 Ibidem. M.regimul juridic al bunurilor dotale. ea îşi păstra mai departe acest statut. legitimi iusti. Femeia rămânea sau proprietară a lucrurilor sau titulară a drepturilor ce formau obiectul parafernei. 298 S. Faţă de aceştia au apărut următoarele efecte:297 legitimitatea. făcându-se distincţia între căsătoria cu manus şi cea fără manus. În mod forţat căsătoria se desfăcea prin moarte şi prin pierderea libertăţii sau a cetăţeniei unuia dintre soţi. În epoca veche soţul avea drepturi nelimitate asupra bunurilor dotale. pag. la căsătoria cu manus acţionează regimul comunităţii de bunuri. care era proprietatea lui pater familias. s-a impus ca dota care susţinea sarcinile căsătoriei să fie restituită celui care a constituit-o. ca de exemplu căsătoria unui cetăţean devenit ulterior senator. pag. Legitimitatea se referă exclusiv la copiii născuţi în sânul căsătoriei. . cit. În căsătoria fără manus. soţia avea o ipotecă generală asupra bunurilor soţului ei.296 . ci păstrau o parte din ea pentru ele însele. Longinescu.copiii născuţi din căsătorie. Cluj-Napoca. pag. 195. Op.dota era acel grup de bunuri pe care soţia le aducea pentru a susţine sarcinile căsătoriei cu ocazia încheierii acesteia. în sensul că la sfârşitul republicii ca o consecinţă a slăbirii legăturilor de familie. el putea reţine din ea o parte din bunurile dotale în următoarele cazuri: pentru a se asigura creşterea copiilor rezultaţi din căsătorie. Op. cit. îi putea trece proprietatea lucrurilor corporale cu obligaţia de a le înapoia împreună cu fructele lor. Totuşi chiar dacă soţul restituia dota. Dacă erau alieni iuris. Aceasta se realiza în mod forţat sau în mod voluntar. 34 . ca sancţiune pentru soţia ce a sustras bunuri de la soţ sau care s-a compromis imoral.stipulaţia prin care bărbatul promitea restituirea dotei în caz de desfacere a căsătoriei. numită cautio rei uxoriae . tatăl însă era acela pe care îl arăta căsătoria. 295 296 297 Ibidem.

Efectul asupra adrogaţiunii era acela că dispărea o familie şi se năştea o alta. 1. Adrogaţiunea constituia un caz special de adopţiune prin care un pater familias intra sub puterea unui alt pater familias împreună cu toată familia. oblaţie făcută curiei şi rescript imperial. Acest mod a fost introdus de către împăratul Justinian. Astfel emanciparea a devenit un instrument prin care fiul de familie se transforma dintr-o persoană alieni iuris într-o persoană sui iuris. 59. 306 XII. 10... §5.301 Când era vorba de o persoană sui iuris care trecea de sub puterea lui pater familias sub puterea unui alt pater familias acest act se numea adrogaţiune. impozite cu a căror strângere erau însărcinaţi. Adrogaţiunea impunea următoarele condiţii: adrogantul să fie pater familias. să fie capabil. Intestabilitatea era o îngrădire a capacităţii cuiva de a fi martor sau de a face apel la proba cu martori. Op. aceasta nu putea să-şi exercite anumite drepturi în virtutea capacităţii. mai puţin cea a onorabilităţii.306 cât şi refuzul de a depune mărturie referitoare la un act juridic la care lua parte. specifice dreptului roman. 306. dar aceasta se aplica numai cazurilor existente deja în momentul apariţiei constituţiei sale. T. dându-i o suprafaţă de pământ cu care răspundea pentru neplata impozitelor statului de către contribuabili. Se produce capitis deminutio minima şi fiul pierde drepturile sale civile. 21.305 Capitis deminutio §1. Aceste acte semnifică sensul larg al termenului de adopţiune. Cauza ce determina respectiva limitare sau îngrădire consta în scrierea de scrisori ofensatoare . Hamangiu. 302. 1955. 301 302 303 Gaius. Solazzi. adică cu toate persoanele şi bunurile sale. adrogaţiunea şi legitimarea Adopţiunea era un mod artificial de creare a puterii părinteşti ce constă în trecerea unui fiu de familie (alieni iuris) de sub puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias. Revue historique de droit francais et etranger. cit. Prin rescript imperial.§4. în sensul de îngrădire adusă acesteia din motive determinate de comportamentul persoanelor care de drept. De aceea emanciparea a fost considerată iniţial ca o decădere şi o pedeapsă pentru fiul de familie. să fie trecut de 60 de ani şi să nu aibă moştenitor. 8.carmen famosum la adresa unei persoane. 97. 1958. Împăratul Anastasie a luat măsura permanentizării acesteia. cerere care se putea face şi printr-un testament. pag. Limitarea capacităţii juridice Vom aborda câteva aspecte privind limitarea capacităţii juridice. Prin oblaţie făcută curiei . Autorizaţia împăratului era dată numai la cererea tatălui. în schimb onorabilitatea unei persoane fiind atinsă de fapte imputabile acesteia prin intestabilitate. cu toate că elementele personalităţii există. 305 M. D. Sensul restrâns al termenului este exprimat de către adopţiunea propriu-zisă ce se referă la persoanele alieni iuris. Prin căsătorie subsecventă.304 În urma politicii de expansiune caracterizată prin cucerirea de noi teritorii. de recompensare a sa. Adopţiunea. Denoyez. 258. pag. 35 . Deci. Tatăl putea legitima pe copilul său dacă îl făcea decurion. infamie şi desconsiderare. 47. M. Nicolau. aveau capacitate juridică deplină prin satisfacerea tuturor condiţiilor cerute. Legitimarea era un mod artificial de creare a puterii părinteşti prin care copiii naturali erau asimilaţi celor legitimi. Emanciparea Emanciparea era un mod special de ieşire de sub puterea părintească ce se produce prin voinţa tatălui şi are ca efect scoaterea fiului de familie de sub puterea acestuia. S. 304 C. Adrogaţiunea fiind un act de o mare importanţă se făcea în faţa comisiei calate (curiate). împrejurare de natură a face persoana în cauză incapabilă de a beneficia de cele mai importante acte juridice pentru că majoritatea acestora erau orale şi necesitau proba cu martori. Numele instituţiei vine de la rogare302 ce înseamnă a se pune o întrebare poporului adunat în comisii. G. pag. I. 22. aceasta nemaifiind acum un mijloc de pedepsire a fiului de familie ci unul de stimulare. studia et documenta historiae et iuris. dezvoltarea economică a impus printre altele şi mărirea capacităţii juridice a fiului de familie. Împăratul Constantin a permis concubinilor să legitimeze pe copiii lor dacă se căsătoresc. 111. situaţie de natură să modifice echilibrul de forţe dintre familiile patriciene.303 Legitimarea era de trei feluri: prin căsătorie subsecventă. I. Gaius. să fie mai în vârstă decât adrogatul având natura drept model.oblatio ad curiem.

5. Tutela a urmat o anumită evoluţie în funcţie de evoluţia generală a dreptului roman în baza căreia s-au creat noi tipuri de tutelă corespunzătoare cerinţelor societăţii romane la un moment dat. Persoana care îşi pierdea status familiae.. Romanii considerau ca persoane juridice statul .308 imposibilitatea de a pleda pentru altul în justiţie. tutorele avea anumite obligaţii cu privire la patrimoniul impuberului sui iuris. După ce creştinismul a fost adoptat ca religie de stat biserica a devenit şi ea persoană juridică. ale unor meseriaşi . dar în ceea ce priveşte persoana acestuia în dreptul vechi. D.. legitimă care a apărut în baza obiceiului străvechi şi care era atribuită numai agnaţilor şi gentililor. 47. 1. care însemna pierderea drepturilor de familie. 13. pentru a desemna diversele asociaţii înzestrate cu capacitatea juridică. după cum reiese din exemplele enumerate mai sus. populus. §2. Persoana juridică sau morală înceta să mai existe atunci când îşi atingea scopul pentru care fusese înfiinţată ori când statul o desfiinţa pentru motive de subversivitate. respectiv cea legală. 3. activitatea lor a fost limitată şi chiar desfiinţată printr-o măsură luată de Caesar. M.Infamia era o îngrădire a capacităţii cuiva ce desemna nedemnitatea cetăţenească suferită în urma unei decăderi307 cum ar fi: pierderea dreptului de a alege şi de a fi ales magistrat. 1. respectiv corpora. D. iar apoi tutela femeii sui iuris. Hanga. suferea consecinţe minore de unde şi denumirea de capitis deminutio minima. Etude sur l’infamie. 3. Pommeray. 1. Persoana juridică Noţiunea de persoană juridică s-a format în dreptul roman în mod treptat. Op. coloniae.res publica. Ulpian. 3. diferite subdiviziuni administrative .309 de a fi reprezentat sau de a reprezenta în justiţie310 dacă persoana în cauză suferea condamnări pentru fapte imorale sau exercita anumite profesiuni ca gladiator sau comediant. 24.313 Deci persoanele juridice erau de două categorii.capitis deminutio Dacă se pierdea status libertatis. pag. Sent. sociale. 311 Paul. 229. iniţial exista un singur fel de tutelă. şi odată cu deplasarea accentului pe criteriul agnaţiunii spre cel al cognaţiunii. 3. dacă persoana se făcuse vinovată de acte imorale. cu excepţia celor care existau din epoca foarte veche. 1. anumite teritorii . municipia.311 Desconsiderarea . Totuşi evoluţia nu s-a oprit aici. lux nemăsurat sau necinste. D. D. În exercitarea tutelei. 1. 1937. respectiv de drept public şi de drept privat. universitates. 310 Paul. religioase. ca de exemplu societăţile de publicani . 315 XII.315 Mai târziu aceasta a trecut în plan secund odată cu apariţia în prim plan a tutelei testamentare ca efect al faptului că testamentul era considerat ca instituţie fundamentală şi ca atare a influenţat multe instituţii ale dreptului roman printre care şi tutela. consecinţa era cea mai gravă. ca de exemplu cetăţeanul care devenea latin sau peregrin. Persoana care îşi pierdea status civitatis suferea o consecinţă de o gravitate mijlocie.societates publicanorum. T.314 Tutela Vom trata mai întâi tutela impuberului sui iuris. 50.turpitudo era o îngrădire a capacităţii ce se referea la anumite persoane care deşi nu erau privite ca infame totuşi nu erau considerate ca fiind pe deplin onorabile. 312 Vl. 21. de unde şi denumirea de capitis deminutio media. ce strângeau impozitele societăţii. 152. atribuţiile de îngrijire erau transferate mamei sau unei rude apropiate. 23. cea dată de magistrat sau dativă care era conferită de acesta în favoarea impuberului aflat în afara familiei agnatice. şi nu odată cu dispariţia persoanelor fizice pe care o compuneau. Pierderea capacităţii juridice . ca de exemplu omul liber care devenea sclav. Jacotă. 4. 4. Ei nu cunoşteau acest termen dar foloseau un termen echivalent. cit. Op. respectiv tutela honorară. 47. din tutela testamentară a derivat o altă categorie de tutelă ce ţinea pasul cu vremea. pag. 7.316 307 308 309 D. 22. 314 Ulpian. 36 . cit. Tutela impuberului sui iuris. Iniţial cele de drept privat se formau fără vreun amestec din partea statului dar către sfârşitul republicii constatându-se că multe dintre acestea urmăreau scopuri politice şi uneori chiar subversive. persoana suferind o capitis deminutio maxima. Astfel. V. 313 Gaius.pagi dar şi asociaţii ce aveau scopuri economice. D. Jacotă. 2.corpus naviculariorum312 etc. 316 M..civitates.

pag. Dacă acesta era trecut de şapte ani. tutorele având în acest context doar rolul de a-l asista pe acesta şi astfel a-i completa personalitatea. Dacă însă era infans n-o putea face. tutorele nu putea face acte care erau considerate ca fiind acte pur personale ale pupilului cum era de exemplu acceptarea succesiunii. 148-154. adică copilul până la şapte ani317 şi auctoritatis interpositio pentru impuberul propriu-zis. sau plena. 317 318 D. Excepţie făceau numai vestalele .vierge vestalis. adică cel despre care s-a ocupat Legea celor XII Table şi care era considerat incapabil numai în perioadele de criză.319 Dacă femeia fusese dezrobită. în epoca clasică. În acelaşi context de perfecţionare. totuşi ea a apărut zonal. Când tutela lua sfârşit. Pentru că principiul nereprezentării opera în dreptul roman.320 Tutela testamentară dădea posibilitatea lui pater familias să numească în testamentul său un tutore fiicei de familie. legitimă a femeii. 26. Op. adică copilul între şapte şi paisprezece ani. căci în cele de luciditate el era capabil. tutorele trebuia să dea socoteală pupilului transferându-i toate drepturile şi obligaţiile din timpul administrării tutelei. Această alegere. În acest caz jurisprudenţa a apelat la un mecanism ingenios care consta în aceea că pentru actele care făceau condiţia pupilului mai bună. cit.. Tutela perpetuă a femeii sui iuris. luând unul nou pentru un act determinat sau pentru toate actele sale. În cazul celălalt de administrare a bunurilor pupilului. 157. cit. respectiv femeia ingenuă cu trei copii şi cea libertă cu patru. XII. 321 S. opţiune. când femeia putea schimba tutorele după cum voia. T. 320 Ibidem. 1. care proteja incapacităţile fireşti. 145. tutela era atribuită patronului său. ca tutorele să poată accepta succesiunea pupilului dar cu efecte specifice dreptului pretorian. deci ieşit din faza de infantia. E. 289. Această tutelă era instituită dacă fiica de familie devenea sui iuris prin moartea lui pater familias ori prin emancipare. 319 Gaius. Femeia. Cocoş. I. 37 . putea fi de două feluri:321 angusta. I. O primă lovitură dată acesteia au fost legile caducare ale împăratului Augustus 324 care au desfiinţat tutela perpetuă a agnaţilor în două cazuri. Această soartă a avut-o tutela legitimă la începutul imperiului pentru femeile ingenue în baza legii Claudia. cit. 123-124. Cocoş. Op. Efectele actelor încheiate de pupil se răsfrângeau asupra persoanei acestuia. respectiv pupilul dobândea numai proprietatea pretoriană a succesiunii adică bonorum posessio. respectiv a celei ingenue era consfinţită de Legea celor XII Table. mai ales în epoca veche. dreptul pretorian sau honorar a permis mai târziu.. însă în nici un caz mai rea. I. în cele din urmă ea a dispărut. 322 Gaius. dar şi soţiei sale căsătorită cu manus.. prodigii şi minorii de 25 de ani. Op. Acest procedeu se folosea pentru pupilul trecut de infantia. dacă femeia alegea succesiv doi sau trei tutori.318 Tutela legală. conform principiului binecunoscut al dreptului roman pe care lam văzut operând şi în cazul fiului de familie apropo de actele încheiate de acesta cu terţii vizavi de pater familias. chiar ca persoană sui iuris suporta permanent tutela agnaţilor. care se putea exprima verbal şi îşi putea face prin actele încheiate condiţia sa mai bună. I. el putea face acceptarea succesiunii cu asistenţa tutorelui. în ceea ce priveşte femeia nu a existat. Gaius. 7. agnatul şi gentilul va fi cel care va avea putere asupra lui şi asupra bunurilor sale. 323 A. curatela avea drept scop protejarea incapacităţilor accidentale care erau mult mai numeroase şi variate. pag. Am spus însă că nebunia avea două forme respectiv furiosus. respectiv în Egipt323 sub forma unei tutele ocazionale instituită pentru un act determinat. de evoluţie. Giffard. cealaltă formă.322 Tutela dativă sau honorară. respectiv negotiorum gestio.. actele juridice erau încheiate de către pupil în mod personal. 144. respectiv auctoritatis interpositio. Treptat tutela femeii a decăzut. tutorele putea să pună un sclav al acestuia să-şi dea consimţământul. pag. fiind atribuită agnaţilor sau gentililor ei. 324 S. I.325 Curatela Faţă de tutelă. pentru infans. naturale. I.Aceste obligaţii cu privire la patrimoniul impuberului constituiau de fapt acele acte pe care le avea la îndemână tutorele pentru administrarea tutelei şi care s-au concretizat în două mijloace juridice distincte folosite în mod diferenţiat în funcţie de vârsta pupilului. 125. şi totodată pater familias putea să-i dea soţiei libertatea de a alege ea însăşi tutorele său tutor optimus. pe care le aveau nebunii în forma furiosus şi dementes. 325 Ibidem. fapt ce nu mai pune în discuţie aspectele legate de principiul nereprezentării în dreptul roman căci nu mai era cazul pentru că în acest context tutorele putea să acorde în mod solemn pupilului auctoritas tutoris. 1. Curatela nebunului se regăseşte în Legea celor XII Table care a consfiinţit-o arătând că dacă cineva este furios şi nu are pe altcineva să-l protejeze.

dar faţă de aceasta din urmă curatorul avea la îndemână numai negotiorum gestio căci era o incapacitate permanentă şi totodată nu exista discernământ de loc. De fapt aceste două acţiuni sancţionau ceea ce mai târziu s-au numit drepturi reale şi drepturi personale. Care este definiţie persoanei şi capacităţii juridice? 2. Prodigul se deosebea de nebun. dar nu sunt bunuri. 326 327 D. care s-a regăsit atât în Legea celor XII Table cât şi în preocupările pretorului. CONŢINUTUL TEMEI Bunuri: ius rerum Prin noţiunea de bun se înţelege orice lucru care poate fi însuşit de cineva sub forma dreptului de proprietate. 4. căci această nebunie era continuă. cum ar fi de exemplu impozitul sau o ipotecă. Inst. Patrimoniul §1. şi a fost aplicată în baza legii Pletoria. Gaius. respectiv drepturile reale şi drepturile personale. fiind o curatelă specială. Aceste expresii nu au fost folosite de romani ca atare. deci şi curatela corespunzătoare fiecăruia dintre aceştia Curatorul prodigului administra bunurile acestuia prin negotiorum gestio. Drepturi reale constituie acele drepturi patrimoniale care luau naştere între o persoană numită titularul dreptului respectiv şi toţi ceilalţi membrii ai societăţii. Definiţie Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor. Curatela minorului sub 25 de ani a fost de origine mai recentă. În terminologia juridică romană bunurile erau desemnate la fel ca şi lucrurile prin cuvântul res. datoriilor şi sarcinilor unei persoane.OBIECTIVE Definirea noţiunilor de bun şi patrimoniu. Noţiunea de patrimoniu a fost cunoscută de romani fiind menţionată în Legea celor XII Table. II. 50. care sunt susceptibile de o valoare pecuniară.sclavi. aveau însă o incapacitate de asemenea continuă şi totală. Ea privea pe cei între 14 şi 25 de ani. 4.vite sau familia . 2. însă ei neavând perioade de luciditate. 6 DREPTURI REALE I. în sensul de elemente ale patrimoniului. III. Trataţi despre tutelă şi curatelă. . însă ei înţelegeau prin patrimoniu numai totalitatea lucrurilor corporale desemnate prin termenii pecunia . În sens general între aceşti doi termeni nu exista nici o deosebire. ci ele au fost elaborate de către jurişti ulterior. Curatela prodigului era acel mijloc juridic de protecţie împotriva cheltuitorilor. analizarea elementelor acesteia. Aşadar. 6. De exemplu apa mării. conform principiului că „orice bun poate fi un lucru dar nu orice lucru poate fi un bun326“. §2. a dobandirii si respectiv a pierderii posesiei. prezentarea noţiunii de posesie. dar din punct de vedere juridic sfera noţiunii de bun este inclusă in cea a noţiunii de lucru. au fost astfel protejaţi în scopul de a se evita diminuarea patrimoniului lor. Elementele patrimoniului Din definiţia dată patrimoniului rezultă net elementele acestuia. aerul şi alte lucruri pentru că nu pot deveni proprietatea cuiva sunt lucruri. tinerii protejaţi de aceasta se numeau adolescentes sau adulta juvenes şi chiar dacă se bucurau teoretic de o capacitate deplină. Care este conţinutul capacităţii juridice? 3. în cuprinsul patrimoniului intrau pe de o parte drepturile. 49. pornindu-se de la doi termeni consacraţi în dreptul roman. TEMA NR. 38 . 1. pentru motivul că nu aveau o experienţă similară omului matur. niciodată din partea nebunului. Curatela din punct de vedere al administrării bunurilor cât şi a celorlalte reguli a urmat un regim similar tutelei. Clasificarea bunurilor. putând fi puşi oricând în inferioritate cu ocazia încheierii de acte juridice. TEME DE EVALUARE 1. respectiv actio in rem şi actio in personam327. 16.dementes era prevăzută de către pretor care îi asimila cu furiosus. iar pe de altă parte datoriile şi sarcinile care grevau acele bunuri sau drepturi.

quasicontracte şi quasidelicte. . 77. cit. M. 265. 39 . .creditorul cât şi subiectul pasiv . având astfel un caracter absolut. 80. Drept roman.Patrimoniul constituie emanaţia unei persoane.drepturile personale se nasc din contracte. pr. I.336 Deci acesta este unic la fel ca şi persona a cărei emanaţie este. 1. iar toate celelalte persoane din societate formează subiectul pasiv care nu este determinat ci virtual329. respectiv dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.subiectul pasiv al drepturilor personale ca debitor are obligaţia de a da. pe când drepturile personale sau de creanţă sunt nelimitate. 330 Ibidem. G. . Op.337 Res extra patrimonium .rex extra patrimonium şi lucruri patrimoniale . Pe de altă parte nu există patrimoniu fără titular. 332 Ibidem. Dreptul de preferinţă constituia dreptul prin care creditorul preferenţial trecea înaintea celorlalţi creditori în scopul satisfacerii dreptului său de creanţă. ipoteca. 1930. §3.debitorul sunt determinate de la începutul raportului juridic. St. delicte. 2.338 328 329 C. pe când drepturile de creanţă sunt în principiu intransmisibile.. pe când drepturile de creanţă sunt drepturi cu un caracter relativ. Bucureşti. 1958. pe când drepturile reale se nasc prin moduri specifice331. 261. Anghel. De exemplu fiul de familie nu poate avea patrimoniu deoarece nu are capacitate juridică deplină.fiecare persoană nu are decât un singur patrimoniu.330 . pe când în cazul drepturilor reale.res in patrimonio.drepturile reale prezintă două prerogative despre care am amintit. pe când drepturile de creanţă sunt lipsite de acestea333. cit. Inst. Clasificarea bunurilor Jurisconsultul Gaius. adică drepturi asupra lucrului altuia cum ar fi servituţiile.drepturile reale sunt drepturi opozabile tuturor . I. pe când subiectul pasiv al drepturilor reale este ţinut să nu facă nimic de natură a stânjeni exercitarea dreptului de către titular.. gajul etc. deci nu este pater familias. 1. Principalul drept real era dreptul de proprietate. 665. în funcţie de cum totalitatea bunurilor depăşesc sau nu totalitatea datoriilor. 335 Ibidem. 337 Gaius. . 1958.332 . M. Op. 403-406. 333 C. pag. M. iar celelalte drepturi reale erau iure in re aliena .. Ele se subclasifică în res divinis iuris şi res nullius humani iuris.. 331 Ibidem. a face şi a nu face. .erga omnes. 2. capacitatea defunctului se prelungeşte printr-o ficţiune până în momentul acceptării succesiunii de către moştenitor. realizarea dreptului personal sau de creanţă. Distincţia dintre cele două elemente ale patrimoniului putea fi privită şi sub alte aspecte după cum urmează: . avea loc prin intermediul activităţii debitorului.drepturile reale se pot transmite. Principiile patrimoniului334 .Orice persoană are în mod necesar un patrimoniu335. Acest patrimoniu al persoanei poate fi activ sau pasiv. De exemplu dacă o persoană nu are decât numai datorii ea continuă totuşi să aibă patrimoniu. 336 Ibidem. deoarece orice patrimoniu este legat de o anumită persoană. În ambele cazuri este vorba de raporturi între oameni. pag. pag. . pag. respectiv lucruri nepatrimoniale . cit. Pag. Cit. Op. 338 C. pag. Hamangiu.în cazul drepturilor personale sau de creanţă. atât subiectul activ .Drepturile personale sau de creanţă constituie acele drepturi patrimoniile care luau naştere dintr-un raport juridic între două persoane determinate. Drepturile reale prezintă două prerogative. respectiv pe de o parte este necesară calitatea de persoană. Tomulescu. Tomulescu. Anghel. este determinat numai titularul dreptului respectiv în calitate de subiect activ. împotriva oricărei persoane care deţinea lucrul. deci de subiect de drept cu capacitate juridică deplină. De exemplu în cadrul succesiunii vacante. 334 Ibidem. între persoane. dar şi Justinian în manualele lor numite institute fac o clasificare a bunurilor res în două categorii. Diferenţa dintre ele constă însă în faptul că în timp ce realizarea dreptului real avea loc direct asupra lucrului.lucrurile în afara patrimoniului constituie lucrurile ce nu sunt succeptibile de apropriere sub forma proprietăţii.drepturile reale sunt limitate ca număr. St. nefiind opozabile decât debitorului328. Nicolau.. Op. Din acest principiu rezultă două consecinţe. Dreptul de urmărire constituie facultatea de a intenta o acţiune care sancţiona dreptul de proprietate încălcat. respectiv dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.

fructe industriale şi fructe civile. 22. fie prin mişcare proprie. vitele mari. Nu intenţia părţilor ci natura lucrurilor determină dacă un bun poate sau nu să intre în această categorie. Res religiosae erau lucrurile lăsate . 344 Gaius. respectiv fructe naturale. pr. 405. Genera et species348 . Astfel o primă şi importantă clasificare. mensurave constant . Bonfante. prevăzută şi de Legea celor XII Table cuprinde lucrurile res mancipi şi res nec mancipi344. Res mobiles şi res soli (imobiles) . pag. 21.. Res corporales şi res incorporales347 . Inst.. Celelalte se pot folosi în mod repetat fără să-şi consume substanţa cum ar fi îmbrăcămintea. 9. 1889. Fructele . 1958. laptele. ager publicus etc. străzile etc. vin. D. Produse şi fructe349. 2. Ele se subclasifică în: res comunes. Fr..lucruri de gen şi lucruri individual determinate. cum ar fi servi publicus. De exemplu fructele arborilor.lucruri care prin natura lor pot fi cântărite. M. 47.. Aceste bunuri se subclasifică în funcţie de criterii variate. un anumit cal etc. 23. pe baza criteriului valorii economice. 343 Ibidem. 347 Gaius.lucruri corporale şi lucruri necorporale. 272. Res mancipi e res nec mancipi.fructus sunt rezultatele produse de un lucru în mod periodic. şi prin aceea că sclavia nu era cumpărată în vederea naşterii copiilor. Motivaţia era pe lângă cea pornind din raţiuni legate de dreptul natural. Ele erau de trei categorii: res sacrae. Lucrurile species sunt lucrurile determinate în individualitatea lor prin trăsături caracteristice numai acestora. 4. res religiosae şi res sanctae. o cantitate de vin etc. Res nullius humani iuris341 erau lucrurile scoase din circuitul civil pentru motivul că erau destinate uzului comun. Hamangiu. banii etc. Op. P. 1. 2. în conformitate cu destinaţia acestui lucru. cât şi fructele. Op. cum ar fi teatrele. Op. împrumutatul trebuind să restituie lucruri de acelaşi fel. iar într-un sens restrâns numai produsele. şi lucruri care nu aveau astfel de caracteristici.. 348 D.Res divinis iuris sunt lucrurile scoase din circuitul civil pentru motive religioase. De exemplu o cantitate de grâu. Fructele erau de trei feluri.. 18. 3.lucrurile patrimoniale constituiau bunurile ce pot face obiectul dreptului de proprietate.terenul din Roma şi împrejurimi. De exemplu o porţiune de pământ devine religios prin îngroparea unui om liber sau sclav care a murit. fie prin acţiune exterioară. Res nec mancipi346 constituiau bunurile mai puţin preţioase cum ar fi animalele mici. casele etc. De exemplu sclavul Pamfil. 7. Produsele350 sunt lucrurile cărora le lipseşte caracterul periodicităţii. De exemplu împrumutul de consumaţie . 351 C. St. ager privatus . Acestea erau lucrurile care se puteau înlocui unele cu altele. struguri etc. 2. Res que pondere. pag. S-a admis în privinţa copilului unei sclava ca acesta să fie considerat produs şi nu fruct. Ulpian. 350 Ibidem. fie că este vorba de o consumaţie juridică cum ar fi o sumă de bani. Lucrurile nedeterminate sau determinate în mod general constituie lucrurile de gen.mutuum nu purta decât asupra unor astfel de bunuri. 11. D. Produsele sunt ceea ce produc lucrurile în mod neperiodic ca de exemplu comoara copilul unei sclave etc. Tomulescu. dobânda unei sume împrumutate. II. Produsele desemnează într-un sens larg atât produsele propriu-zise. consecratio şi dedicatio339. Res comunes342 erau lucrurile care prin natura lor nu puteau fi sub nici o formă susceptibile de proprietate individuală. În epoca clasică. Din această categorie făceau parte ager romanus . Pentru aceasta se făcea de asemenea un ritual religios. Res in patrimonio . Lucrurile imobile sunt lucrurile care îşi modifică substanţa dacă sunt mutate dintr-un loc într-altul. prin fructe se înţelegea şi ceea ce se obţinea din exploatarea unei mine. Res mancipi345 . fără ca prin aceasta să îi epuizeze substanţa. 1. lâna. 28. 2. Anumite lucruri se consumă la prima întrebuinţare fie că este vorba de o consumaţie fizică. 342 C. G. cit.universitas. res publicae şi res universitatum. 1.340 Res sanctae erau constituite din porţile şi zidurile oraşelor. pag. cum ar fi un fruct. cit. lucruri de uz personal etc. de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate351.lucruri mobile şi lucruri imobile.constituiau bunurile mai preţioase cum ar fi sclavii. 12. Lucrurile corporale sunt cele care pot fi atinse cu mâna datorită formei lor materiale. I. chiria unei case. Girard. 339 340 341 Gaius.. Lucrurile mobile sunt lucrurile care se pot transporta dintr-un loc într-altul fără a-şi modifica substanţa. 5. 261. numero. îmbrăcămintea.relictae sufletului morţilor. obiectele de uz personal. Res que primo usu consumptur .terenul dat în proprietate privată etc. Cit. iar cele necorporale sunt lucrurile care nu pot fi atinse.lucruri care se consumă la prima întrebuinţare şi lucruri care nu prezintă această caracteristică. numărate şi măsurate. Res sacrae erau lucrurile consacrate de către un pontif al poporului roman zeilor prin ritualuri speciale precum inauguratio. Ulpian. vinul etc. Res universitatum343 erau bunurile aparţinând unei comunităţi . 349 D. 8.. 346 Ibidem. 40 . 345 P. Nicolau.

Există însă situaţii când posesiunea este detaşată de dreptul de proprietate.n. Elementele posesiunii353 material. Originea posesiunii De regulă posesorul este în acelaşi timp şi proprietarul lucrului. pag. cit. În primul caz este vorba de situaţia incapabililor când aceştia nu îşi pot manifesta intenţia de a poseda pentru sine. Aceasta se producea similar dobândirii astfel: prin sine însuşi şi prin altul. situaţie admisă destul de târziu respectiv în secolul II e. pag. iar în al doilea este vorba de procuratorul însărcinat cu administrarea bunurilor patronului. Pierderea posesiunii Pentru aceasta era de ajuns pierderea uneia sau ambelor elemente ale posesiunii. pag. Mai târziu protecţia s-a extins treptat şi în materia proprietăţii private. §2. a. posesiunea se confundă cu proprietatea. 41. a... depozitar sechestru etc. 1. care constă în actul material de a păstra şi a folosi un lucru. creditor gajist. În practică deci. C.elemetul Animus constituie intenţia unei persoane de a păstra lucrul pentru sine. Posesiunea prezintă două elemente constitutive. Molcuţ. C. respectiv prin sine însuşi şi prin altul. respectiv animus . 273. St. 1958. Oancea. E. 1958. exercitarea dreptului de proprietate implicând şi acte de posesiune. asupra aceleiaşi persoane. Op. 111. La Roma posesiunea a fost considerată vreme îndelungată ca o stare de fapt ce nu era sancţionată de drept. persoana în cauză trebuie să aibă capacitate juridică.n. fie corpore alieno . 278. Dobândirea şi pierderea posesiunii §1. Corpus constituie totalitatea actelor materiale prin care o persoană se foloseşte de un lucru. 2.352 Posesiunea este o stare de fapt care produce efecte juridice. Op. Deci posesorul unui lucru dacă nu era şi proprietar nu beneficia de o protecţie juridică. St.354 b. Tomulescu.e. Pierderea posesiunii prin sine însuşi 352 353 354 D. când nu era o consecinţă a dreptului de proprietate exercitat asupra terenurilor proprietatea statului. 3. cit. De aceea posesorul are o atitudine faţă de lucru similară cu cea a proprietarului. cit. lucrul posedat trebuie să fie corporal. Op. D. Tomulescu.cu animus al altuia.Posesiunea: possessio Definiţia posesiunii Posesiunea este o stare de fapt ocrotită de drept. în fine. Dobândirea posesiunii prin sine însuşi Prin sine însuţi se dobândeşte posesiunea astfel: când se întrunesc cele două elemente ale posesiunii în acelaşi timp. Dobândirea posesiunii Posesiunea se dobândeşte prin întrunirea celor două elemente asupra aceleiaşi persoane.cu corpus al altuia. Aceasta se realizează prin două moduri. În aceste condiţii posesiunea a început să fie protejată către sfârşitul secolului V î.. 41 .. respectiv când cineva avea un lucru în baza unui titlu ca proprietar.elementul intenţional şi corpus . Dobândirea posesiunii prin altul Prin altul posesiunea se dobândeşte fie animo alieno .

42 . Viciile acestei posesiuni erau: violenţa.358 §4.355 Clasificarea posesiunii356 Posesiunea se clasifică după criterii diferite. Pierderea lui corpus şi lui animus se produce în acelaşi timp fie prin moartea posesorului. au recunoscut că dreptul de 355 356 C. În a doua situaţie este vorba de voinţa detentorului de a-l uzurpa pe posesor fapt imposibil de admis de către dreptul roman. acesteia dispărându-i astfel corpus îi va dispare şi posesia. De exemplu dacă unei persoane îi cade inelul în fluviu. 23. Exemplul concludent în acest sens era constitutum possessorium. justa cauză şi un lucru susceptibil a fi uzucapat. clandestinitatea şi precaritatea. Constituie posesiunea care era protejată din punct de vedere juridic prin intermediul interdictelor . Tomulescu. dar a conservat corpus. Treptat constatând că dreptul de servitute se exercită prin acte materiale specifice posesiunii. 358 Ibidem. al efectelor produse. Interdictul constituia un ordin al pretorului dat în scopul protejării temporare a posesiunii asupra unui lucru de către o anumită persoană.1958. şi condiţiile uzucapiunii ca mod de dobândire a proprietăţii. în timp ce se săvârşesc acte materiale conform posesiunii. respectiv prin pierderea lui corpus. respectiv termenul.Aceasta se producea în conformitate cu trei situaţii care puteau să apară. respectiv fie moartea sau nebunia detentorului.vitiosa. Un drept nu putea fi posedat. C. nu putea fi apucat din punct de vedere material. §2. şi prin pierderea ambelor elemente. Possessio ad interdicta357. buna credinţă. §3. Condiţiile acestei posesiuni sunt pe lângă corpus şi anius. deci printr-o folosinţă îndelungată. cit. St. Pierderea lui corpus se datorează faptului că posesorul nu face sau nu poate să facă actele materiale ce îi revin în calitatea sa. Possessio iuris Constituia posesiunea unui drept sau quasi possessio. respectiv animus şi corpus la care se adaugă interdictul pretorului.. Op. Condiţiile ce trebuie să le îndeplinească această posesiune sunt identice cu elementele posesiei. 273. al generalizării sau al opoziţiei cu adevărata posesiune. fie prin părăsirea lucrului de către acesta. dar dacă lucrul se găseşte. fie voinţa contrară a acestuia. Pierderea lui animus constă în manifestarea voinţei de a nu mai poseda. Adică un proprietar a vândut casa în care locuia şi continuă s-o locuiască în baza unui contract de locaţiune . respectiv din punct de vedere al protecţiei juridice pe care o asigură. 357 Ibidem. Possessio iniusta Constituia posesiunea contrară dreptului sau vicioasă . în concepţia romanilor căci avea un caracter abstract. exprimat prin principiul că „nimeni nu poate să schimbe temeiul juridic al posesiunii sale .nemo causam possessionis sibi mutare potest. b. În acest sens au existat următoarele categorii de posesiune: §1. aceasta nu va fi pierdută. El devine detentor pierzând posesiunea odată cu animus. prin pierderea lui animus.interdicta. 65. romanii au considerat iniţial că numai lucrurile corporale sunt susceptibile de posesiune cu excepţia dreptului de proprietate care se confunda cu obiectul său. Pornind de la ideea că posesiunea necesita un act material. În prima situaţie dacă lucrul nu se găseşte la detentor posesiunea se pierde firesc.închiriere încheiat cu noul proprietar. 4. faţă de o anumită persoană. pag. având ca efect ridicarea protecţiei juridice faţă de persoana respectivă. Pierderea posesiunii prin altul Cel prin care se producea pierderea posesiunii era întotdeauna detentorul şi în acest sens existau două situaţii. Possessio ad usucapionem Constituie posesiunea care prezenta drept efect dobândirea proprietăţii quiritare prin uzucapiune.

Trataţi elementele patrimoniului.interdictele pentru menţinerea posesiunii.qusi possessio. 4. 43 . elementele detenţiunii erau deci intenţio şi corpus. 281-285. St. 15. Molcuţ. TEME DE EVALUARE 1. Oancea.. iuris possessio. Care este definiţie patrimoniului? 2. Op. Prezentarea proprietaţii sub aspect evolutiv. cit.corporală. În al doilea rând prin apărarea posesiunii în mod separat faţă de proprietate.OBIECTIVE Prezentarea noţiunii de proprietate. 361 E. avand in considerare epocile de drept. Trataţi principiile patrimoniului. posesorul are calitatea avantajoasă de pârât360 folosind expresia posed pentru că posed361. Molcuţ. Cu această precizare. De la dreptul de servitute . D. corporalis . care era într-o poziţie cu totul contrară adevăratei posesiuni . Inst. posesiunea civilă... cit. 363 C. 3. Dobândirea proprietăţii Posesiunea exercitată într-o anumită perioadă de timp poate duce la dobândirea proprietăţii asupra unui lucru prin uzucapiune.naturalis. b. Op. Interdictele Posesorul are la dispoziţie un mijloc de protecţie împotriva celor care îi tulbură posesiunea. 1958. III. ideea posesiunii de drept a fost generalizată. În acest caz sarcina probei îi incumbă reclamantului care va trebui să facă dovada că este proprietar.. adică posesiunea naturală . În primul rând protejau proprietatea.362 Interdictele posesorii363 Interdictele posesorii constituiau ordine date de către pretor în scopul asigurării unei protecţii juridice a posesiunii. dar numai în situaţia în care şi celelalte elemente ale acesteia erau îndeplinite. Aceste mijloace se numesc interdictele posesorii. Efectele posesiei Efectele posesiei sunt următoarele: a. c. romanii au protejat drepturile celor care au avut stăpânirea de fapt asupra pământurilor statului. Oancea. Tomulescu. pag. Calitatea de pârât În cazul unui proces în revendicare. dacă doreşte să intre în posesia lucrului în această calitate.359 §5. pag. E.interdictele pentru recuperarea posesiunii pierdute şi interdicta retinende possessionis causa .possessio civilis. Op. pag. Ele aveau un dublu aspect.. 112. 6 PROPRIETATEA: PROPRIETAS I. D. TEMA NR. cit.servitute poate fi posedat. 362 Legea celor XII Table prevedea uzus ca o condiţia a uzucapiunii. Ori uzus însemna a păstra lucrul şi a te folosi de el. 4. Interdictele posesorii erau de două feluri. căci de cele mai multe ori posesorul era şi proprietar. 359 360 Ibidem. Possessio naturalis Constituia detenţiunea. 111. respectiv interdicta recuperandi possessionis causa .

abutendi re sua quatenus iuris ratio 365 adică „proprietatea este dreptul de a folosi un bun. respectiv mancipatio370. de a face asupra acestuia un act care să îi epuizeze substanţa.. cit. 294. 371 Ibidem.. Molcuţ. ceea ce se putea face în privinţa sclavilor sau a animalelor şi asupra altor bunuri mobile. şi în fine în cazul succesiunii legale atribuită sui heredesilor. cit. 373 Gaius.ager gentilicus369 constituia prima formă de proprietate asupra pământului pe care au cunoscut-o romanii. Jacotă. Mărturie în acest sens stau urmele lăsate în formele de transmitere a proprietăţii. Op. 417. adică nu putea fi înstrăinat. Molcuţ. gentilică. Din faptul că pământul nu putea fi înstrăinat. Molcuţ. D. Ius abutendi consta în dreptul de a dispune de un lucru. caracter dovedit de însăşi mecanismul mancipaţiunii ca mod originar de dobândire sau transmitere a proprietăţii la Roma.364 Romanii au definit proprietatea astfel: proprietas est ius utendi. cit. M. Conform legendei dar şi după istoricii romani. 263. Din această definiţie se desprind trei atribute esenţiale ale dreptului de proprietate. Proprietatea colectivă a ginţii . următoarele forme primitive de proprietate: proprietatea colectivă a ginţii. pag. Op.. chiria unei case. G.în formele necesare pentru intentarea acţiunii în revendicare.. cit. primitivă şi a evoluat progresiv către forme adoptate schimbărilor specifice destrămării acesteia cât şi perioadei prestatale. Op.II. 366 C. respectiv ius utendi. iar în lipsa lor gentililor conform Legii celor XII Table prin care a fost consacrat371. Se ştie că formula acestei legisacţiuni impunea prezenţa lucrului în faţa magistratului. iar în lipsa acestora. a pământului era imposibilă prezenţa sa în faţa magistratului. 4. Op. proprietatea familială asupra pământului367 şi proprietatea individuală asupra sclavilor368. a-l consuma.. C. Jacotă. a cultiva un teren etc.11. 5. Acţiunea în revendicare . 1958. 154. pe lângă Legea celor XII Table care-l consfinţea. Proprietatea familială . a-l distruge etc. în condiţiile prefigurării noii formaţiuni sociale sclavagismul.. Oancea. 215. 1980. Ius fruendi consta în dreptul de a percepe fructele produse de acel lucru. ca de exemplu. Oancea.CONŢINUTUL TEMEI Noţiune şi atribute Proprietatea în sens juridic apare pe de o parte ca un drept subiectiv iar pe de alta ca o instituţie a dreptului obiectiv. Bârsan. pământul respectiv nu rămânea cetăţii ci se transmitea din generaţie în generaţie urmaşilor din cadrul familiei. rezultă că proprietatea asupra pământului nu exista decât sub forma comună.pag. de ai culege fructele şi de a dispune de atât cât permite partitur. Bucureşti. E. cum ar fi de exemplu a vinde acel lucru. Ori în privinţa unui teren. E. Op. 32. 369 M. iar la moartea lui pater familias.heredium. ius fruendi şi ius abutendi366. fruendi. pag. dobânda unei sume de bani etc. 117. Tomulescu. D.cit. măsura dreptului“. Stătescu. recolta unui teren. Hamangiu. roadele unei livezi. 374 E. Ius utendi consta în dreptul de a folosi în mod direct un lucru cum ar fi de exemplu a locui o casă. Oancea.sacramentum in rem avea loc printr-o acţiune a legii. fiecare pater familias. adică jumătate de hectar de pământ pentru casă şi grădină numit heredium372.. St. 367 C. fragmente din Institutele lui Gaius373 descoperite în anul 1933 fac dovada herediumului şi totodată a mecanismului său de transmitere. Drept civil. pag. 364 365 44 . Op. Heredium-ul prezenta un prim caracter374 ce consta în faptul că era inalienabil. Op. În acest sens. pag. Teoria generală a drepturilor reale. agnaţilor.. 372 C. cit. deci fiecare familie ar fi primit cu această ocazie două iugăre. St. 3. constituia pământul din cetate atribuit romanilor chiar de la fondarea cetăţii. C. respectiv sacramentum in rem. nu însă asupra unui teren sau case. 370 E. D. Originea şi evoluţia proprietăţii Proprietatea îşi are originea în societatea gentilica caracterizată printr-o economie naturală. cit. Mancipaţiunea era cel mai vechi mod de dobândire a proprietăţii. Nicolau. 264. V. pag. V. Op. 1.. iar accipiens în calitate de dobânditor trebuia să ţină cu mâna lucrul. pag. Forme prestatale de proprietate În etapa de tranziţie de la comuna primitivă la societatea statală apar. cit. pag. §1. Familiile îşi asigura existenţa din produsele recoltelor obţinute pe acest teren. Tomulescu. pag.115. D. 368 Ibidem.

Din textele lui Gaius375 şi din Legea celor XII Table376 reiese că moştenitorii . 3. 10. respectiv proprietatea quiritară . 45 . 154. §3. Deci nu se putea pierde proprietatea după un anumit timp deoarece proprietatea quiritară avea ca scop exploatarea lucrului.Alt caracter era cel indivizibil. Treptat a început un proces de formare a unor întinse latifundii în beneficiul patricienilor. Proprietatea statului asupra sclavilor.1952. se transmitea prin forme solemne. situaţie reieşită din lex Licinia Sextia din anul 367 î. fie antiquum consortium. scribi. Dominium ex iure quiritium nu aparţinea la origine decât cetăţenilor persoane sui iuris şi patricienilor.. statul roman neavând persoane pregătite pentru sistemul administrativ. iar pe de altă parte datorită faptului că proprietarului de pământ şi sclavi îi erau recunoscute puteri nelimitate asupra bunurilor. dar aceştia nu se puteau folosi de serviciile lor în cazul executării unor ordine ce priveau cetăţenii romani. Prizonierii de război erau transformaţi în sclavi şi deveneau proprietate a statului roman din care o parte erau vânduţi cetăţenilor romani. pag. El rezultă din faptul că numai anumite persoane se bucurau de dreptul de proprietate. respectiv ius utendi. §2. prerogative care de fapt definesc proprietatea quiritară. 5. adică heredium-ul nu putea fi împărţit. Milano. Corso di diritto romano. Este aici o interferenţă între ius abutendi ca atribut al dreptului de proprietate prin care se dispune de bun după voinţă380 şi caracterul absolut din punct de vedere al opozabilităţii acestui drept. care a căutat să limiteze acest proces prin interzicerea cetăţenilor de a poseda mai mult decât o anumită suprafaţă de teren. 166. Proprietatea quiritară Proprietatea quiritară . şi de asemenea tot în forme solemne era sancţionată în faţa instanţei378. Caracterul absolut decurge pe de o parte din caracterul absolut al drepturilor reale. Totodată caracterul exclusiv se referă şi la bunurile ce pot face obiectul proprietăţii cât şi la modurile sale de transmitere care se făceau în forme specifice. b. Acestea formează condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru existenţa proprietăţii quiritare. Această situaţie mai bună a sclavilor publici se datora faptului că în epoca veche. O parte din ager publicus. 53.asupra pământului. Caracterul exclusiv constă în faptul că nu i se poate impune proprietarului să împartă folosinţa lucrului cu o altă persoană.ex iure quiritium. 378 Gaius. aceasta conţinea trei atribute. Brasiello. U. Brasiello. respectiv caracterul absolut. Proprietatea quiritră era de mai multe categorii. statul îl dădea în folosinţă cetăţenilor romani fie gratuit fie în schimbul unei sume anuale de bani. 379 Supra. se folosea în funcţiile inferioare de sclavi cărora le acorda anumite privilegii. XII. etc.e. 380 U. căci proprietatea este principalul drept real. ambele aflându-şi originea în cuceririle de război romane datorită politicii de expansiune promovată de către statul roman. După cum am văzut la începutul capitolului când am definit proprietatea în general. T. respectiv cetăţenii .erga omnes. Caracterul perpetuu constă în imposibilitatea de a fi proprietar până la un anumit termen. ori aceasta nu era limitată în timp. care este opozabil tuturor .105. numită fie ercto non cito proprietate neîmpărţită. Totodată statul îi putea folosi în funcţii inferioare pe lângă magistraţi. Proprietatea în epoca veche a. pag. Caracterele proprietăţii quiritare. proprietatea quiritară asupra sclavilor.. Proprietatea quiritară prezintă trei caractere. caracterul perpetuu şi caracterul exclusiv. 1. Ea se crea în mod solemn. uşieri. Op. proprietatea quiritară asupra vitelor mari şi proprietatea quiritară asupra vitelor mici. cit. pag.ager publicus şi proprietatea statului asupra sclavilor . Proprietatea statului asupra pământului cucerit. ca servitori.n.sui heredes după moartea lui pater familias nu îşi putea împărţi pământul datorită faptului că ei se aflau într-o stare de indiviziune. Proprietatea în epoca clasică 375 376 377 Gaius. Proprietatea publică a statului Această formă de proprietate se împarte în două categorii. ius fruendi şi ius abutendi379. Latinii aveau acces la această proprietate numai în măsura în care beneficiau de ius comercii. La proprieta nella sua essenza e nella sua estensione. Scopul acesteia a fost şi de a se acorda celor săraci dreptul să dobândească o parte din ager publicus.dominium ex iure quiritium377 constituia privilegiul exclusiv acordat cetăţenilor romani. respectiv proprietate statului asupra pământului .servi publicus.

Molcuţ. 384 Ibidem. sociale şi politice noi forme de proprietate.. 2. Proprietatea quiritară şi-a purtat vechile caractere dar a dobândit şi altele noi. Appleton. rezultând o proprietate unică numită dominium. proprietatea provincială şi proprietatea peregrină. 46 . Proprietatea pretoriană era o situaţie temporară deoarece după un anumit timp în funcţie de cum era bunul. adică o acţiune utilă cu ficţiunea că peregrinul ar fi cetăţean roman. î. Proprietatea peregrină era o formă de proprietate inferioară proprietăţii quiritare ce consta în posesia protejată la Roma de edictul pretorului. Op. 40. §4. Se ştie că pământul cucerit al provinciilor . 174.384 Gaius foloseşte termenul de dominium pentru această proprietate385 dar opinăm că nu în sensul tehnic al cuvântului. 7. 161.1973. C. iar nivelul dezvoltării economice şi a schimbului impunea moduri de transmitere a proprietăţii mai simple şi operative la îndemâna oricui indiferent că acesta era cetăţean sau peregrin. pag. Op. prin menţinerea proprietăţii quiritare care a servit drept model tuturor formelor de proprietate. 381 382 385 386 387 Gaius. Tomulescu. proprietarul pretorian se transforma în proprietar quiritar prin uzucapiune. Op. 2. cit.n.381 în sensul că a făcut anumite concesii renunţând în parte la formele sale rigide.În epoca clasică s-a menţinut proprietatea quiritară. Paris. Jacotă. În primul rând proprietatea quiritară s-a extins şi asupra peregrinilor cărora li s-a acordat ius comercii. mobil sau imobil. 1. 40. şi consta în stăpânirea pământurilor lăsată cu titlul de folosinţă locuitorilor din provincii de către statul roman. Se cunoaşte că la Roma un peregrin nu putea dobândi un lucru conform dreptului civil şi în consecinţă nu putea deveni proprietar peregrin dacă nu avea ius comercii. cel care primea lucrul a fost protejat de către pretor printr-o excepţie de dol împotriva lui tradens care dădea dovadă de lipsa bunei credinţe intentând un proces pentru un bun transmis prin vânzare. 383 Gaius.. De aceea proprietarul pretorian a mai fost numit şi proprietar bonitar. De asemenea proprietatea peregrină mai era apărată şi de interdictele posesorii. Lex Rubria de Gallia Cisalpina din secolul I î. Proprietatea pretoriană sau bonitară era o formă de proprietate care îşi avea sorgintea în cazul transmiterii proprietăţii asupra unui res mancipi prin tradiţiune. 118. vechile forme solemne de transmitere a proprietăţii au dispărut. iar în al doilea. Oancea.. Posesiunea peregrinilor mai era protejată printr-o acţiune asemănătoare cu acţiunea in revendicare. Gaius. pag. Justinian a unificat proprietatea desfiinţând diferenţele dintre toate formele de proprietate anterioare. V. cit.nudum ius quiritium.ager publicus nu era suscriptibil de proprietate quiritară. datorită transformărilor vieţii economice. pag.382 Era normal ca o instituţie potrivită cu nevoile restrânse ale statului cetate de mici dimensiuni şi cu o economie slab dezvoltată. schimb etc. Proprietatea în epoca postclasică În epoca postclasică s-a produs o apropiere între proprietatea quiritară şi cea provincială. iar proprietarul pretorian în calitate de accipiens avea lucrul in bonis şi se folosea de toate avantajele pe care i le acorda posesiunea. să devină cu totul insuficientă unui stat mediteranean mai ales când acesta a devenit imperiu.n. 47. 2. 307. În secolul III s-au generalizat concesiunile lui ius italicum iar pământurile italice au fost supuse impozitului funciar. Proprietarul quiritar în calitate de tradens avea un titlu fără eficacitate juridică . De aceea accipiens. Ch. prevede că pământurile italice posedate de peregrini erau apărate de dispoziţii din edictul pretorului peregrin. Astfel s-au şters deosebirile dintre cele două categorii de terenuri asupra cărora se exercitau drepturi de proprietate diferite. Revue générale du droit. Proprietarul quiritar care transmitea un res mancipi prin simplă tradiţiune rămânea în continuare proprietar după dreptul civil. Proprietatea provincială era o formă de proprietate inferioară proprietăţii quiritare.. sub un dublu aspect.383 Aceasta nu transmitea proprietatea quiritară ci numai posesiunea. pag. Clasificarea modurilor387 E. 31. 41. cit. respectiv proprietatea pretoriană sau bonitară. În secolul I. St. alături de care au apărut. M. donaţie. ea s-a extins şi asupra pământurilor declarate sol italic prin ius italicum. după cum se ştie.e.e. C.386 Modurile de dobândire şi de transmitere a proprietăţii §1. iar în provincie de edictul guvernatorului de provincie. D. dar romanii au căutat soluţii de protejare a proprietăţii din imperiu.

Dacă mancipantul declara că terenul care se transmitea avea o suprafaţă mai mare decât în realitate. C.. 16.. şi în consecinţă accipiens era evins. 87.394 Mancipaţiunea a dispărut în cele din urmă datorită extinderii asupra lucrurilor mancipi a sistemului de transmitere a bunurilor prin tradiţio. Mai târziu ea apare ca un mod de transmitere a dreptului de proprietate. Persoana care transmitea lucrul se numea mancipio dans sau mancipant . Oancea. Atât actio autoritatis cât şi actio de modo agri s-au născut pe teren delictual. a libripensului . Mancipaţiunea era un act solemn.mancipium. cât şi în realizarea operaţiunii juridice a donaţiunii în lipsa unei instituţii juridice de sine stătătoare până la apariţia donaţiunii propriuzise etc.acţiunea în garanţie ce avea ca obiect restituirea de către mancipant a preţului pe care îl plătise. 393 C. s-a subordonat transmiterea proprietăţii. St. Tomulescu.. cit.cel care ţinea balanţa. Mancipatio La origine mancipatio constituia un mod de creare a proprietăţii389 care era considerată după cum am văzut o putere asupra lucrului mancipi. 122. acesta numărându-se. cel care dobândeşte. el avea dreptul la actio auctoritatis . iar celălalt care primea lucrul se numea accipiens sau dobânditor.. 6. 388 389 Paul. Op.dans.. 47 . pag. dar condiţia prezenţei balanţei şi a libripensului a rămas. accesio etc. . 167. Molcuţ. fie plăţii efective a preţului. şi a apărut în condiţiile în care cântărirea preţului nu mai constituia o formă a mancipaţiunii. iar în a doua traditio. formal ce presupunea îndeplinirea următoarelor condiţii fără de care ea nu putea exista: prezenţa cel puţin a cinci martori cetăţeni romani. Dacă bunul dobândit de achizitor .390 Formula era compusă din două părţi ce se aflau pe poziţii opuse.. 23. Op.accipiens. se dobândea putere maritală asupra soţiei. praescriptio longissimi temporis. Nexum bei Cicero. pag. Bruxelles. St. el comitea un delict sancţionat prin această acţiune ce avea drept efect plata de către mancipant a dublului valorii suprafeţei declarate în plus.. în materia testamentului prin per aes et libram adică prin aramă şi balanţă s-a extins categoria celor ce îşi puteau întocmi un testament. un singur sesterţ.. praescriptio longi temporis. căci însăşi statul micşora greutatea unui as ce trebuia să aibă 327 grame de aramă.e. a părţilor. pag. Tomulescu. După ramura de drept ele sunt moduri de iure civile şi moduri de iure gentium. Ibidem. 3. specificatio. Apoi s-a renunţat la cântărirea preţului. cit. 65. in iure cessio şi usucapio. hoc aere aenaeque libra. C. Accipiens ţinând mâna asupra lucrului pronunţa o formulă vindecătoare: hung ego hominem ex iure Quiritium meum esse aio isque mihi emptus esto pretio. acestea având rolul de a lovi în mod simbolic balanţa de aramă pentru a se constata dacă moneda produce clinchetul unei veritabile monede de aramă. §2. cel care transmite şi accipiens. St. respectiv prima până la cuvântul isque afirmă ideea de creare a puterii. şi acesta să-mi fie dobândit cu preţul de .392 . pag. St. 1958. dar treptat ea s-a extins şi la cele imobile. A doua se referă clar la transmiterea proprietăţii asupra lucrului. după care accipiens remitea mancipantului această bară ce constituia preţul.391 Libripensul cântărea apoi bara de metal cu balanţa. la o valoare dublă. 390 Gaius. Op. Tomulescu. D. cit. pag. cu această aramă şi cu această balanţă. Efectele mancipaţiunii: . 392 C.. 326. Op.. Dobândirea proprietăţii se produce imediat prin actul mancipaţiunii fără ca aceasta să fie afectată de termen sau de condiţie. 394 E. Revue internationale des droits de l’antiquité. 331. Ea a avut următoarele aplicaţii: în cazul căsătoriei prin coemptio. Mancipaţiunea se confunda la început cu vânzarea. atunci când s-a admis că la faţa locului lucrul poate fi prezent şi în mod simbolic. Gaius ne face cunoscut că până la apariţia monedei de argint în secolul III î. cit. 345. după originea modurilor etc. Mancipaţiunea nu se aplica decât lucrurilor mobile.. pag.393 Scopul ei era tot transmiterea proprietăţii asupra unui lucru. D. Napoli. D. 1958. respectiv a lui mancipio dans. 391 E. În urma renunţării la cântărirea monedei se putea risca pierderea proprietăţii asupra bunului fără a se primi în schimb preţul. Gaius. În consecinţă luându-se drept model un principiu statuat de Legea celor XII Table pentru traditio.388 În prima categorie intră mancipatio.Actio auctoritatis era acţiunea în garanţie. 122. apoi după voinţa părţilor. În toate aceste situaţii dobânditorul nu avea decât interesul să-şi creeze o putere asupra lucrurilor sau persoanelor . Molcuţ. adică „afirm că acest sclav este al meu conform dreptului Quiritilor.Jurisconsulţii au clasificat modurile de dobândire a proprietăţii ţinând seama de variate criterii cum ar fi în primul rând ramura de drept. Tomulescu. Oancea.Transfera proprietatea quritară.Actio de modo agri era acţiunea relativă la suprafaţa terenului. Mancipaţiunea fiduciară deriva din mancipaţiunea reală despre care am vorbit mai sus şi se deosebea de aceasta prin aceea că era lipsită de preţ real având doar unul simbolic. 1. ocupatio. 1966. era revendicat de către un terţ în calitate de titular al dreptului de proprietate. 1969. fie constituirii unui garant.. adică deposedat pe cale juridică de lucru. Distincţia dintre ele a fost importantă numai în epoca clasică. 2. cea de aramă a continuat să fie cântărită datorită neîncrederii particularilor în moneda pusă în circulaţie.n.

XII. De asemenea nu se cerea nici justul titlu.. 19. Uzucapiunea fiind o instituţie de drept civil nu se aplica pământurilor provinciale şi nu putea fi folosită de către peregrini. şi 20 de ani între absenţi. respectiv 30 de ani. respectiv 40 de ani iniţial.6. nici buna credinţă. In iure cesio In iure cessio . Adiudicatio 395 Cicero. T.luarea în folosinţă. deci o possessio ad usucapionem. Un lucru susceptibil a fi uzucapat .res vi possesse.res subrepte. Condiţiile uzucapiunii erau următoarele: posesiunea. sau că a intrat în stăpânirea unui lucru părăsit. respectiv 1 an pentru lucruri mobile şi 2 ani pentru lucruri imobile.54. §5. buna credinţă şi justul titlu. Dreptul fostului proprietar se stinge ca o consecinţă ce decurge din faptul că lucrul a fost uzucapat de către o altă persoană. un lucru susceptibil a fi uzucapat. Adică proprietarul unui lucru trebuia să dovedească calitatea de proprietar a tuturor predecesorilor săi. Termenul . n.395Însăşi apariţia uzucapiunii a fost explicată de către comentatorii romanişti moderni. Prescriptio longi temporis Prescripţia de timp îndelungat .tempus.res habilis. probă aproape imposibil de realizat.constituia un mod de dobândire a proprietăţii quiritare prin exercitarea posesiunii asupra unui lucru un timp îndelungat. Putea fi întreruptă şi în acest caz timpul care trecuse se pierdea. Deci proprietarul nu-şi pierdea dreptul de proprietate ci numai cel privitor la acţiunea în revendicare faţă de posesorul de 40. constituia perioada de timp în care se exercita posesiunea. constituia condiţia ce se referă la lucrurile ce nu puteau face obiectul uzucapiunii cum ar fi: lucrurile extra patimonium. Pro Caec. În epoca veche uzucapiunea avea funcţia de a realiza exploatarea lucrurilor mancipi în conformitate cu destinaţia lor economică. Termenul trebuia să fie neîntrerupt pentru a avea drept efect uzucapiunea. legată de ceea ce s-a numit probatio diabolica.. constituia condiţia folosinţei îndelungate a unui lucru . iar părăsirea de către un neproprietar a unui lucru este un fapt juridic care duce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune. care se realiza prin posesiunea unui lucru într-un timp foarte îndelungat. De exemplu donaţiunea este un act juridic care justifică posesiunea care duce la posesiunea lucrului. apare prescriptio longi temporis care prezintă diferenţe faţă de uzucapiune numai în ceea ce priveşte termenul şi efectele posesiunii: termenul era de 10 ani între prezenţi. lucrurile furate şi ascunse . Justul titlu constituia un act sau un fapt juridic care justifica luarea posesiunii. perioadă diferenţiată. lucrurile posedate cu violenţă . lucrurile neromane ce nu puteau face obiectul proprietăţii quiritare. Buna credinţă constituia convingerea uzucapantului că cel de la care dobândea lucrul îndeplinea condiţiile pentru a-l înstrăina.possessio. Ea trebuia să fie lipsită de vicii. şi apoi 30 de ani. Usucapio Usucapio . Posesiunea .recunoaşterea în faţa magistratului era un mod de transmitere a proprietăţii quiritare cu ajutorul unui proces fictiv pe care dobânditorul îl intentează împotriva celui care înstrăinează un lucru. termenul. prin tendinţa de a se înlătura nesiguranţa dreptului de proprietate.res furtive.§3. §6. 48 .3. ci doar un obstacol juridic al realizării dreptului de proprietate. Ea se rezuma în favoarea posesorului şi producea efecte chiar dacă ulterior intervenea reaua credinţă. §7. Prescriptio longissimi temporis Prescripţia de timp foarte îndelungat . Dacă lucrul ar fi fost părăsit de către proprietar. adică dacă părţile aveau domiciliul în aceeaşi cetate. Aşadar acesta nu este propriu-zis un mod de dobândire a proprietăţii. §4. Uzucapiunea admitea numai întreruperea naturală ce rezulta din pierderea materială a unui lucru.constituia un mod de respingere a acţiunii în revendicare a proprietarului. proprietatea s-ar fi putut dobândi prin ocupaţiune imediat..constituia un mod de dobândire a proprietăţii prin folosinţa îndelungată ce avea drept model uzucapiunea. lucrurile furate . fapt reieşit din înţelesul termenului de usucapio . De aceea la sfârşitul secolului II e.

Proculienii fiind de orientare aristotelică susţineau că lucrul nou creat aparţine specificatorului pentru că forma era esenţială. Jacotă. a hotarelor fondului respectiv. 1. Anghel. 321.403 Institutele lui Justinian dau ca exemple de specificaţiune transformarea strugurilor în vin. traditio simbolica şi constitutum possessorium. Pentru remiterea efectivă a posesiunii dobânditorul trebuie să aibă corpus.transmiterea cu mâna întinsă399 constituia transmiterea realizată de către tradens prin indicarea cu mâna întinsă de pe o înălţime. proprietatea peregrină şi proprietatea provincială. Prin tradiţiune se transfera proprietatea quiritară asupra lucrurilor nec mancipi. 3. Traditio longa manu . pr. a grâului în făină etc. iar cel care beneficia de dispoziţia testamentară devenea proprietar de plin drept. Răspunsul la întrebare este soluţionat prin rezolvări diferite de către sabinieni şi proculieni. De exemplu Legea celor XII Table recunoştea expres validitatea unei dispoziţii prin care testatorul atribuia cuiva un sclav. 29. Traditio simbolica . 2.79. 1. Dacă e vorba de un teren. §8. §10..400 Justa cauză este deci actul juridic care precede remiterea lucrului şi o motivează. Reg. 1. pag. unui depozit etc.402 Se pune întrebarea cui aparţine locul nou creat. Specificatio Specificatio . 46. 24. Aceasta se produce în cazul proceselor de împărţire a unui teren care prin moştenire sau prin cumpărare a aparţinut mai multor persoane.ocupaţiunea constituia un mod de dobândire a proprietăţii realizat prin luarea în posesie a unui lucru fără stăpân .3. nemaifiind timp pentru parcurgerea fondurilor sau a caselor.401 Cauza trebuie să fie iusta . V.transmiterea simbolică se realiza prin remiterea cheilor unei case. M.constituie modul de dobândire al proprietăţii realizat prin atribuirea de către judecător a cotelor părţi din bunul comun fiecărei persoane ce avea un drept în acest sens.legea constituie un mod de dobândire a proprietăţii realizat direct sau indirect prin acest act normativ. Ocupatio Ocupatio . se parcurg hotarele acestuia . 49 . Op. cit. 20. Traditio Traditio . 1.res nullius. Astfel: tradiţio longa manu.nudo traditio. Simpla remitere materială nu transfera proprietatea .. 400 D.potrivită cu regulile de drept. de către tradens dobânditorului. apar forme noi de tradiţiune mult mai operative şi simple.era realizată în situaţia când chiriaşul cumpăra casa în care locuia.398 etc. 401 Gaius. traditio brevi manu. 25. 396 397 I. proprietatea pretoriană asupra lucrurilor mancipi.tradiţiunea era un mod voluntar de dobândire a proprietăţii care consta în remiterea posesiunii unui lucru. cit. În epoca veche trebuia să se facă transmiterea de la mână la mână. Taditio brevi manu . 402 Inst. M. 403 D. §11. pag. Ulpian.396 §9. 122. 19. 398 C. Op. În epoca clasică pentru că societatea a evoluat. 29. Era un mod de dobândire de iure gentium. Nu mai era nevoie deci de o transmitere în înţelesul adevărat al cuvântului deoarece bunul se găsea la el dinainte. Sabinienii fiind de orientare stoică susţineau că lucrul nou creat aparţine proprietarului materiei. principală . 7.constituie situaţia în care o persoană în calitatea de specificator confecţionează un lucru nou dintr-un material aparţinând altei persoane în calitate de proprietar. O cauză iniusta nu constituie suport juridic pentru transmiterea proprietăţii. 41. a măslinelor în ulei. 399 D. pentru că aceasta este mai importantă.circumambulare. Nu mai era deci necesară parcurgerea acestora.397 Dacă e vorba de o casă i se parcurg acesteia toate încăperile de către părţi. Lex Lex .forma dat essei rei şi specificatorul a creat o formă nouă. Condiţiile tradiţiunii sunt două. respectiv remiterea posesiunii lucrului nec mancipi şi iusta causa. 2.Adiudicatio . 31. şi astfel dintr-un detentor el se transforma în posesor şi proprietar.

Ele se deosebesc de produse prin aceea că sunt date la intervale regulate şi nu consumă substanţa lucrului.. accesiunea unui lucru mobil la un lucru mobil.407 poate fi exemplificată în cazul când cineva scria un poem pe un pergament străin. Se dă ca exemplu construcţia ridicată cu materiale proprii pe un teren al altuia. V. Sancţiunea proprietăţii quiritare Proprietatea quiritară era protejată prin acţiunea in revendicare . 2. 310. Opera literară rămânea autorului.406 Insula născută într-un fluviu aparţine proprietarilor de pe ambele maluri. Inst. Sancţiunea dreptului de proprietate §1. Fructele sunt date periodic de un lucru frugifer. Accesio Accesio .V. În cazul specificaţiunii imperfecte. Restituirea lucrului se făcea printr-o simplă remitere a posesiunii. mieii de la o turmă etc. Op. 311. In materia plantaţiilor şi a însămânţărilor acţionează acelaşi principiu. 1. Accesiunea unui lucru mobil la un lucru imobil. proprietar este specificatorul.manu militari. Sunt produse: lemnele dintr-o pădure care se taie complet etc. Specificaţiunea perfectă era acea în care lucrul nu mai putea fi adus la starea lui originară. Op.accesiunea constituie un mod de dobândire a proprietăţii prin aceea că un lucru accesoriu se uneşte cu un lucru principal. Dacă pârâtul pierdea procesul. cit. 34. aparţinea proprietarului pergamentului considerat mai preţios. M. Această situaţie era specifică Italiei din cauza torentelor care schimbau hotarele naturale ale proprietăţilor. cit. pag. proprietarul materiei prime devine proprietarul lucrului nou creat. În procedura extraordinară deoarece condamnarea viza lucrul însuşi.rei vindicatio. 290. dar dacă proprietarul pergamentului revendica lucrul fără a se oferi să plătească costul scrisului. Prezintă aspecte după cum urmează: aluviunea. Aluviunea face ca proprietarul terenului care se găseşte lângă o apă curgătoare să devină proprietarul pământului depus prin aluviune în virtutea lui ius gentium. Specificaţiunea imperfectă era cea în care lucrul putea reveni la starea sa iniţială. Accesiunea unui bun imobil la un lucru imobil. 20. acţiunea în revendicare putea fi intentată şi reclamantul putea avea câştig de cauză dacă făcea dovada dreptului său şi dacă pârâtul nu paraliza acţiunea printr-o excepţie. Op.Justinian a propus o soluţie de compromis între cele două făcând distincţii între specificaţiunea imperfectă şi specificaţiunea perfectă404. iar în cazul specificaţiunii perfecte. M.409 Dacă aceste condiţii erau îndeplinite. confusio. 16 şi următoarele. Jacotă. avulsiunea şi insula născută într-un fluviu. cit. care va fi obligat să despăgubească pe proprietarul materiei. 408 Gaius. pag. cum ar fi de exemplu faptul că din vin nu se mai pot face struguri. 1. care în această materie se transformă în superficio solo cedit. accesiunea unui lucru imobil la un lucru imobil. commixtio şi dobândirea fructelor. În cazul în care proprietarul a pierdut posesiunea lucrului el putea cu ajutorul acestei acţiuni să ceară restituirea lucrului dovedindu-şi dreptul său de proprietate. restituirea era asigurată prin forţa de constrângere a statului . Lucrul accesoriu urmează întotdeauna soarta lucrului principal conform principiului accesorium sequitur principali. Accesiunea se clasifică astfel: accesiunea unui lucru mobil la un lucru imobil. grânele. Hanga. Jacotă. proporţional cu lărgimea terenului pe care îl au în proprietate..405 Avulsiunea face ca o porţiune de teren ruptă de un torent de la o proprietate şi adăugată fondului vecin să rămână în proprietatea primului până când arborii aduşi cu parcela de pământ prind rădăcini. pag. atunci autorul avea o excepţie de dol. aparţine proprietarului terenului în virtutea principiului enunţat mai sus. respectiv la materia din care era confecţionat cum ar fi de exemplu dintr-o statuie din aur prin topire se putea obţine iar materia primă. Accesiunea unui lucru mobil la un lucru mobil. 2. 409 Vl. §12. Sunt fructe: iarba. 404 405 406 50 . 407 Inst. 4.. În procedura legisacţiunilor acţiunea în revendicare era intentată în forma lui sacramentum in rem. era ţinut să restituie atât lucrul în litigiu cât şi accesoriile în special fructele. Pergamentul cu ceea ce scria pe el.408 În procedura formulară acţiunea în revendicare era intentată cu ajutorul unei formule în care pretenţiile reclamantului erau precizate în intentio.

. Deci peregrinul putea fi acum şi reclamant nu numai pârât în cadrul acestei acţiuni în revendicare. Cuq..pag. proprietatea provincială neputându-se uzucapa. pag. de dezvoltarea fără precedent a comerţului în special cel cu sclavii. 12. cit. 36. §4. Nouvelle revue historique de droit français et étranger.419 410 411 412 Inst. 4. 163. pag. 1. 368-370. 1958. Op. §2. 4. Acest fapt era de natură să descurajeze pe pârât care se supunea de obicei cererii arbitrului pentru a evita consecinţele arătate. Sancţiunea proprietăţii peregrine Proprietatea peregrină nu putea fi ocrotită de dreptul roman prin acţiuni de drept civil. 37. 127. pag.Pentru că executarea în procedura formulară era pecuniară. 37. Judecătorul dădea câştig de cauză reclamantului care avea lucrul in bonis printre lucrurile sale şi care se află pe cale de a uzucapa. St. Acţiunea publiciană era u acţiune reală a cărei formulă era adoptată după formula acţiunii în revendicare. 418 Gaius. Op. cu ajutorul ficţiunii că peregrinii ar fi cetăţeni romani. M. Ver 2. şi asupra lor. Revue des études latins. 139.. Acţiunea publiciană putea aparţine pe de o parte proprietarului pretorian iar pe de alta posesorului de bună credinţă.367. Toate acestea constituie conflicte415 soluţionate deseori în avantajul proprietarului pretorian. pag. s-a extins acţiunea în revendicare . 31. 4. Op. cit. El este în curs de a uzucapa căci a primit posesiunea în virtutea unui act judiciar. Oancea. Ea cerea îndeplinirea tuturor condiţiilor uzucapiunii413 mai puţin una singură. respectiv termenul care printr-o ficţiune se considera că s-a scurs. 416 Vl. înscriindu-se în formulă ficţiunea că era cetăţean. Op. Gaius. Această acţiune reală se modela şi după acţiunea publiciană.rei vindicatio. cit. 414 C.actio furti şi acţiunea legii Aquila. Acţiunea publiciană a proprietarului pretorian se putea introduce unui simplu posesor sau împotriva proprietarului quiritar.F. 1958. E.136. in. Tomulescu. Sancţiunea proprietăţii provinciale Proprietatea provincială era sancţionată printr-o acţiune reală416 a cărei formulă se asemăna cu aceea a acţiunii revendicare . 419 I.. §3.. 31. Posesorul de bună credinţă are o poziţie diferită după cum se afla în proces cu un proprietar quiritar sau cu un alt posesor de bună sau de rea credinţă. Dar pentru că relaţiile economice dintre romani şi peregrini erau într-o permanentă dezvoltare către o complexitate ce dădea naştere unor litigii privitoare la dreptul de proprietate.rei vindicatio. Ea a fost creată pentru situaţia transmiterii unui res mancipi prin tradiţiune. D. după numele unui pretor Publicius. Paris. 51 . 6. iar dacă acesta nu se conforma putea fi condamnat la plata unei sume duble sau triple a valorii lucrului în litigiu.410 În acest sens judecătorul în calitate de arbitru avea posibilitatea să determine pe pârât să satisfacă cererile reclamantului. pag. Sancţiunea proprietăţii pretoriene Sancţiunea proprietăţii pretoriene se realiza prin acţiunea publiciană. Astfel. 1956. cit. 621.414 Reclamantul va trebui să facă dovada că a dobândit proprietatea prin uzucapiune fiind scutit de condiţia termenului şi totodată să fi avut lucrul în posesie măcar un moment. pag. Totuşi aceasta era deosebită de cea obişnuită deoarece pe lângă ficţiunea expirării intervalului de timp necesar mai conţine încă o ficţiune în virtutea căruia fondul respectiv era presupus italic.412 şi a fost determinată de profundele mutaţii economice ale societăţii romane. dar putând face obiectul unei prescripţii longi temporis. 415 C. de Vsscher.. St. E. Hanga. Cicero. asupra cărora era greu a se face operaţii juridice de vânzare prin vechile proceduri ca mancipaţiunea. Anghel. Totuşi de abia procedura extraordinară a fost cea care introducând condamnarea ad ipsam rem411 a reuşit să realizeze o executare a sentinţei conformă cu cererile reclamantului. cit.417 deci şi condiţiile de exercitare erau similare. după cum se ştie pretorii au căutat să găsească soluţii pentru a ocoli acest inconvenient introducând acţiunile arbitrarii. Acţiunea publiciană a posesorului de bună credinţă protejează pe acesta când cumpăra un lucru de la o persoană pe care o crede adevăratul proprietar. 417 Gaius. 295. Tomulescu. 33. 4. Molcuţ. pentru că acestea presupuneau un proprietar roman. 413 Gaius. 4. până la împlinirea termenului stabilit.418 Cu timpul i-au acordat peregrinilor şi acţiunile delictuale . Paris. Op. posesorul de bună credinţă a unui fond provincial era protejat printr-o acţiune publiciană.

CONŢINUTUL TEMEI Servituţiile: SERVITUTES §1. D. căci în realitate titular al dreptului este o persoană şi anume proprietarul imobilului în interesul căruia s-a creat servitutea. pag. caractere De obicei atunci când proprietarul unui lucru îşi exercita dreptul asupra acestuia nimeni nu-l putea stânjeni. 420 421 C. Visscher. adică a fost distrus. fie de ordin juridic. Studia et documenta historiae et iuris.. dar va continua să existe în mâinile achizitorului în virtutea caracterului perpetuu. Din punct de vedere juridic dreptul de proprietate încetează a mai exista dacă proprietarul înstrăinează lucrul. Actus constituia dreptul de a trece cu turmele de vite pe terenul altuia. Roma. El se poate astfel stinge din motive fie de ordin material.. În consecinţă toate modurile de înstrăinare al dreptului de proprietate ar fi moduri de stingere a proprietăţii. Cele mai vechi au fost servituţiile de trecere ca: iter. TEME DE EVALUARE 1. indiferent unde se afla acesta. 3. 263. 128. respectiv ca un drept. cit. Jacotă. 2.. Trataţi evoluţia proprietăţii. V. nestingându-se prin trecerea timpului. Via constituia dreptul de a trece cu atelaje. Oancea. servitutea se numea rustică. II. cit. Ele nu pot fi despărţite de servituţiile prediale urbane deoarece caracterul imobilului dominant era cel ce făcea distincţia. 422 F. Romaniştii le definesc ca fiind sarcini impuse unui fond în folosul altui fond dar e clar că doar în mod aparent sarcina exista în favoarea unui fond. 7 DREPTURI REALE ASUPRA BUNULUI ALTUIA: IURE IN RE ALIENA I. clasificare. 375. 424 Ibidem. Trataţi modurile de dobândire. 1936. cit. aqueductus etc. sau bunul a fost trecut în rândul lucrurilor extra patrimmio etc. iar dacă imobilul dominant era un teren. Imobilele erau de asemenea de două categorii: imobilul dominant. şi ca o sarcină din perspectiva proprietarului imobilului aservit424. actus.420 Servitutile prediale . 423 E. pag. servitutea se numea urbană. aceasta apărea sub două aspecte. adică cel care era grevat cu o servitute423. D. Servituţiile sunt sarcini impuse în folosul unei anumite persoane în calitatea de proprietar al unui imobil. TEMA NR. sau în folosul unei anumite persoane. comparativ cu drepturile de creanţă care se sting odată cu executarea obligaţiei. Op. Op. III. Op.422 Dacă imobilul dominant era o clădire indiferent că se afla în zona rustică sau urbană.servitutes praediorum sunt cele constituite în interesul proprietarului unui mobil. Molcuţ.421 Diferenţierea dintre aceste două categorii de servitute prediale avea la bază criteriul imobilului dominant. 335. Totodată în funcţie de poziţia din care era privită servitutea.1958. a modurilor de constituire şi stingere a servituţilor. când era privită din perspectivă proprietarului imobilului dominant. Care este definiţia şi atributele proprietăţii? 2. Totuşi sunt situaţii în care exercitarea dreptului de proprietate poate fi stânjenită fie în favoarea unui fond. cit. Tomulescu. Op. Noţiune. C. adică cel în beneficiul căruia era constituită servitutea şi imobilul aservit. pag. M. 375.. St. pag. fie în folosul unei persoane. Deci în concluzie stingerea dreptului de proprietate este un fapt de excepţie. pe lângă care s-au adăugat şi altele precum ius pascendi. via.Stingerea dreptului de proprietate Se ştie că unul dintre caracterele dreptului de proprietate este de a fi perpetuu. Din punct de vedere material dreptul de proprietate dispare atunci când lucrul a încetat să mai existe.OBIECTIVE Prezentarea noţiunii de servitute. Iter constituia dreptul de a trece cu piciorul pe pământ străin. Servituţiile prediale rustice. Servitutiile prediale se împart la rândul lor în servituţi prediale rustice şi servituţi prediale urbane. nr. Analizarea stingerii servituţilor. Tomulescu. 52 . pag. St.

Jacotă. V. Printre cele mai cunoscute erau: cloaca.habitaţia constituia dreptul real de a locui în casa altei persoane. Op. 1939.e. Roma. 436 C.usus fructus est ius alieni rebus utendi fruendi salva rerum substantia430. Cloaca constituia dreptul de scurgere a apelor din canal. Tomulescu. Servitus oneris ferendi era servitatea de a purta o greutate sau de sprijin care apăra asupra unei construcţii în folosul construcţiei vecine. Servituţiile prediale rustice erau res mancipi şi lucruri corporale. Op. stilicidium. cit. Op. 5. La origine servituţiile ar fi avut ca temei chiar dreptul gintei de a utiliza pământurile obşteşti. cit.1. cit. 214. cit. Op. nr. Deseori i se lăsa numai uzufructul averii dotale prin „legat de uzufruct“. habitatio şi operae servorum. Usus ... adică un bun care nu se consuma la prima întrebuinţare. ci existenţa unuia singur. 435 D. El a apărut mai târziu.427 Servitus altius tolendi ers dreptul de a ridica construcţia mai sus428. 427 C.. 430 B. 7. Op. cit. generalizându-se. mobil sau imobil asupra căruia două persoane exercitau drepturi reale distincte429. Tomulescu. 431 M. 1958. şi nu presupune existenţa unor obligaţii ce ar reveni părţilor pentru motivul că ambele părţi sunt titulare ale unor drepturi reale433.. De asemenea servituţiile puteau fi create şi fără înstrăinarea lucrului. 432 S. pag. De aceea ele se puteau da în gaj.uzufructuarul nu putea consuma lucrul. Grosso. pag. 433 Ibidem. Solazzi. Stilicidium era dreptul de scurgere a apelor de ploaie. Atributele proprietăţii în cazul uzufructului se împart între uzufructuar în calitate de titular al dreptului de servitute şi nudul proprietar. 53. Oancea. pag. adică cel care este grevat cu servitutea. La început uzufructul era numai asupra caselor şi pământurilor dar ulterior s-a extins asupra tuturor lucrurilor corporale care nu se distrugeau prin folosinţă. V. Dreptul uzuarului se limita numai la simpla utilizare a lucrului. fie imobil. Au existat următoarele servituţi personale: usus fructus. adică în faţa magistratului prin procedura in iure cessio. pag. 428 Ibidem. Dreptul de uzufruct are un caracter viager. Modurile de constituire ale servituţilor La început servituţiile puteau fi create436 cu ocazia înstrăinării uni lucru. Uzufructuarul are dreptul de a folosi lucrul şi de a-i culege fructele. Labeo. drepturi.dreptul de uzufruct se putea naşte numai asupra unui bun neconsumptibil. Ele erau lucruri incorporale. 133. 434 G.425 Servituţiile prediale urbane. Se deosebeşte de uz prin aceea că nu se stinge prin capitis deminutio al titularului sau prin nefolosinţă. iar nudul proprietar rămâne titularul unui drept golit de conţinutul său. §2.uzufructul constituia dreptul real de a te folosi de lucrul altuia şi de a-i culege fructele păstrându-i substanţa . deci i se permitea să se folosească şi să culeagă fructele bunurilor dotale. servitus426 oneris ferendi. . 1954. servitus altius tollendi etc. 335. 377.Ius pascendi era dreptul de a paşte turmele pe pământul altuia. St. 429 E. Servituţiile urbane au apărut mai târziu decât cele rurale. 129. M. dar întotdeauna lucruri corporale şi nu drepturi. Napoli. 1958. Aqueductus era dreptul de a aduce apă printr-o conductă de pe terenul vecinului. Totuşi femeia aducea la încheierea căsătoriei o dotă care intra în proprietatea soţului. 1955. St. Biondi. 95.n. Ea nu făcea parte din familia bărbatului şi de aceea nu avea nici un drept la moştenirea lui. Jura. pag.constituia dreptul real de a folosi serviciile sclavului altuia. ce rămâneau în proprietatea copiilor.. adică temporar432 în sensul că se exercită numai pe parcursul vieţii beneficiarului servituţi. Studia et documenta historiae et iuris. Molcuţ. respectiv când se făcea o mancipatio se prevedea în formula pronunţată că mancipantul îşi păstrează uzufructul asupra lucrului. 3. 425 426 53 . Usus fructus . Dota i se lăsa femeii cu titlu de legat. Este un drept real distinct de uz. Caracterele uzufructului erau următoarele: . pag. 2. Jacotă. sau să-l înstrăineze deoarece el nu avea decât ius utendi şi ius fruendi. Operae servorum . Ibidem. D. usus. pe la începutul secolului II î. legat de cazuri concrete cum ar fi cel al femeii căsătorite fără manus431. Habitatio435.uzufructul putea greva un bun fie mobil. pag. 392.uzul constituia dreptul real de a se folosi de lucrul altuia fără a-i culege fructele434. Servituţiile personale nu considerau existenţa a două lucruri imobile. Napoli. pag. 337-338. .

respectiv civilă448 . 444 Gaius. 83. constituia şi o servitute în beneficiul unei părţi. pag. 2. Deci modurile de stingere erau diferite în funcţie de categoria de servituţi existente. respectiv cel al lui Justinian. 440 D.. stipulaţiile şi quasitradiţiunea442. 447 Ibidem. 437 438 439 Gaius. 17. 66. 1. materială. Cu ocazia lui adiudicatio în acţiunile divizorii. . 1. Sent. 1. 2. 2. Modurile generale443 erau: . fiind lucruri corporale şi res mancipi se constituiau prin mancipatio. cit.Consolidarea445 era o confuziune specială aplicată în cazul uzufructuarului care dobândea nuda proprietate a lucrului grevat cu uzufruct. ci trebuia un act simetric contrar.Renunţarea constituia situaţia în care atât titularul unei servituţii personale cât şi proprietarul imobilului dominant pot renunţa la servitute. Moduri de stingere a servituţilor Rezultă din studiul materiilor servituţilor că cele prediale erau perpetue iar cele personale aproape toate au un caracter viager. mod de stingere care s-a transmis şi în dreptul lui Justinian. interval preluat din uzucapiune.. pag. 1. 3.446 De exemplu dacă o servitute fusese constituită prin mancipatio ea nu se putea stinge decât prin remancipatio. 54 . nemini res sua servit. pierderea lucrului asupra căruia era constituită servitutea.Confusio444 . . 3. Op.. 2. Op. 393. Astfel erau moduri generale de stingere a servituţilor şi moduri speciale. D. D. pag. drept o consecinţă necesară era şi dispariţia servituţi.Neuzul privea servituţiile personale şi servituţiile prediale rustice care prin nefolosirea lor se stingeau într-un interval anumit de timp. cu condiţia ca dobânditorul să-i transfere proprietatea. Ulpian. Op. 23. 7. 33. reţinându-şi servitutea deducta servitute.confuziunea era întrunirea asupra aceleiaşi persoane a calităţii de proprietar al imobilului doninant ori de titular al servituţii şi a calităţii de proprietar al imobilului aservit sau a lucrului grevat cu o servitute. Cel care exercita servitutea ca titular vreme de 10 sau 20 de ani. praescriptio longi temporis440 etc. 1958. 3. Ulpian. Vat. usucapio. Confuziunea este o aplicaţie a principiului . Iniţial această renunţare nu se putea face printr-un simplu pact. Servituţiile prediale rustice. respectiv un an pentru mobile şi doi ani pentru imobile.deductio servitutis. Fr. cum ar fi de exemplu astuparea unei ferestre sau ridicarea unei clădiri peste înălţimea permisă. 3.Moartea ce constituia dispariţia titularului servituţii personale fie prin moarte fizică fie prin moarte juridică. iar dacă era cazul. 61 . St. În acest caz. 441 Ibidem. fie indirect . 394. . . 23. respectiv.nemini res sua servit. Modurile speciale447 de stingere a servituţilor erau: . 2. 23.. 2. Prin procedura in iure cessio se puteau constitui servituţi fie direct . in iure la care se adaugă adiudicatio439. ªi consolidarea era o aplicaţie a aceluiaşi principiu enunţat mai sus. 16. dar numai indirect: proprietarul fondului îl înstrăina celui care urma să devină titularul servituţi.translatio servitutes. pag. 442 M.uzucapiunea libertăţii era un mod specific de stingere a servituţilor prediale urbane şi consta în acte contrare exerciţiului servituţii făcute de proprietarul fondului aservit. 6.Dispariţia. 448 Fr. 61. 2. În dreptul postclasic. Fr. 29 . în locul lor folosindu-se pactele. 2. Jacotă.449 termene crescute de Justinian la trei ani pentru mobile şi la 10 sau 20 de ani pentru imobile. când de exemplu terenul aservit era inundat şi juridică când privea de exemplu dezrobirea unui sclav. D. 78. 393.prescripţia de timp îndelungat a fost folosită pentru constituirea servituţilor în provinciile romane. 3. D. 449 Paul. cessio438 §3.În epoca clasică se preiau din perioada precedentă ca moduri de constituire a servituţilor mancipatio437. cit. cit. Tomulescu. St. Dreptul pretorian a fost cel care a admis renunţarea prin simplul pact. 17 . în condiţiile prevăzute de lege putea paraliza acţiunea negatorie a proprietarului. Praescriptio longi temporis441 . V. Servituţiile prediale urbane se puteau constitui prin mancipatio. 7. Tomulescu. 22.. D. 345. dar în sens invers. 8. mancipatio şi in iure cessio ca moduri de constituire a servituţilor au dispărut. 45. 443 C. Gaius.capitis deminutio. judecătorul putea trece proprietatea. 445 D. 1958. Vat. Pieirea lucrului era la rându-i de două feluri. 8.10. adică „nimănui nu îi este aservit propriul său lucru“.Uzucapio libertatis450 . . dacă fusese constituită prin in iure cessio se stingea tot prin in iure cessio. 446 C. 10. Vat. Cod. în conformitate cu principiul simetriei şi corespondenţei formelor.

Acesta. Superficia era protejată de interdictul de superficie. iar în cazul lui uzucapio libertatis... Actio confesoria utilis . Anghel. dar şi trăsături distinctive. Sancţiunea servituţilor Deoarece servituţiile erau drepturi reale.e. pag. deoarece era folosită în cazul în care pârâtul pretindea că are o servitute pretoriană. protejarea lor s-a făcut după criteriul modului de constituire. 1. 6. Le servitu. Tomulescu. 458 Ulpian. o putea dona. sau greva cu servituţii. pag. 7. pag. D. M. respectiv fie civil fără pretorian. 249 şi următoarele. Ea avea unele trăsături comune cu acţiunea în revendicare şi acţiunea confesorie. Prin această acţiune. D. Op.456 Dreptul de superficie a apărut la sfârşitul secolului II î. 18. cit. Adică a extins termenul la a introduce nelimitate contra obligaţiei superficiantului de a plăti solarium.pământul conceadat. 1958. 2. 43. Momentul începerii curgerii termenului. adică doi ani în dreptul clasic şi 10 ani ori 20 de ani în dreptul lui Justinian.superficia constituia dreptul acordat unei persoane de a se folosi de o construcţie ridicată pe terenul altei persoane.revendicarea servituţii se numea în timpul lui Justinian actio confesoria454 deoarece avea scopul de a duce la recunoaşterea unui drept. pag. deoarece în acţiunea negatorie reclamantul afirma dreptul său de proprietate liber de orice sarcină asupra lucrului.suprafaţa aparţine terenului..Ruiz.. Conductio agri vectigalis Ius in agro vectigali constituia dreptul asupra lui ager vectigalis459 . 307.acţiunea confesorie utilă era sancţiunea ce intervenea când o servitute nu era constituită printr-un mod civil.. 18. 455 Gaius. OP. 450 451 Gaius.n. §4. 457 Ulpian. Op. 5. în cazul neuzului. 55 . cit. atunci servitutea era stinsă. St. 454 Ulpian D. 456 Vl. Superficio455 Superficio . 156-157. actio negatoria. D. pe veci sau pe termen lung în schimbul unei sume de bani numită solarium plătită acesteia din urmă în calitatea ei de proprietar. 452 C. I. proprietarul fondului dominant ori titularul servituţii personale putea reclama o servitute asupra unui lucru. 2. actio confessoria utilis şi actio prahibitoria. 43. cit. 43. 395. Drepturile reale pretoriene §1.acţiunea negatorie era acţiunea prin care titularul dreptului de proprietate al unui lucru contesta dreptul la servitute afirmat de către o altă persoană. ci printr-un mod pretorian cu ajutorul unei acţiuni utile. Acţiunea confesorie nu putea fi intentată decât de titularul civil al servituţii prin forma procedurală corespunzătoare lui sacramentum in rem. de la dată când proprietarul fondului aservit făcea un act contrar exerciţiului servituţii. Hanga. 43. în contextul crizei de locuinţe de la Roma când statul a permis particularilor să construiască pe terenurile virane eludând în parte principiul supericies solo cedit .. cit.Dacă titularul servituţii nu protestează împotriva acestui act în timpul arătat mai sus. Arangio . Biondi. 8. Ea nu trebuie confundată cu acţiunea negatorie. adică prin acţiuni civile sau acţiuni pretoriene şi interdicte. Op. Ea putea fi intentată chiar dacă titularul servituţii exercita în fapt acest drept. 280 şi următoarele. 18. pag. 453 B. §2. D. fiind suficient ca pârâtul să fi tulburat exerciţiul servituţii. Actio negatoria . 1 pr.452 Vindicatio servitutis453 . 19-23.457 Superficia mai era protajată şi de acţiuni pe care pretorul le dădea cu titlu util rei vindicatio utilis458 care le putea intenta împotriva oricărei persoane ce ar fi tulburat pe superficias în exercitarea dreptului său. Acest drept îşi trage sorgintea din arendarea pământului pe termen lung sau perpetuu460 cetăţenilor romani sau unor persoane juridice în schimbul unei redevenţe numită vectigal. Actio prohibitoria constituia acţiunea prin care proprietarul se opunea ca pârâtul să se folosească de un lucru. era data ultimului act de exercitare. 6.451 Servituţiile erau sancţionate prin următoarele acţiuni: vindicatio servitutis sau actio confesoria. ca titular al dreptului superficiei putea lăsa moştenire construcţia. apoi prin sponsio şi prin formula petititorie sau arbitrară. 6.

145. 1-3. respectiv ia naştere printr-un contract de arentă . 135. D. datorită lipsei forţei de muncă. 8. Molcuţ. 22. 1955. Chiar dacă în aparenţă emfiteoza prezenta similitudini cu vechile possessiones463 ea totuşi diferă fiind o instituţie în bine. Oancea. A fost utilizată nu numai de către împăraţi. arenda lui ager vectigalis crea un drept personal. Op. Molcuţ. baza ce a stat la apariţia şi dezvoltarea teoriei proprietăţi divizate466. Hereditatea defunctului este continuată de succesorii săi. Op. 1. 521.conductio agri vectigalis şi nu prin moduri specifice de constituire a drepturilor reale. 15. 467 E. tipuri de succesiuni. pentru că se făcea confuzie între dreptul de proprietate şi însuşi lucrul la care ea se raporta. şi reprezintă pe de alta. cit. 130. III. Privită în lumina semnificaţiei sale istorice. contract special sancţionat în perioada dominatului de către împăratul Zenon.D.OBIECTIVE Caracterizarea generala a succesiunilor. Noţiune Succesiunile . Hanga.ius nudum pe care emfiteotul îl respectă prin plata canonului. Ea este un drept inalienabil şi transmisibil urmaşilor. 466 Vl. pag. printr-o altă persoană aparţinând aceleiaşi clase. 308. CONŢINUTUL TEMEI. 56 . 461 D. Enumeraţi drepturile reale pretoriena 3. TEMA NR. Totodată emfiteotul este posesor civil şi se bucură de protecţie juridică prin interdicte şi toate acţiunile utile acordate proprietarului. 459 460 Gaius. Emfiteoza Emfiteoza consta în arendarea pe termen lung sau pe veci a unor pământuri imperiale nelucrate cu obligaţia emfiteotului de a le cultiva şi de a plăti o sumă de bani . Monier. II. Firenze. Toate aceste drepturi reale respectiv superficia. 3. 2.. 8 SUCCESIUNILE I. pag. D.464 În eventualitatea că emfiteotul nu plătea suma de bani . Drept roman privat. Oancea. 3. §3.Înainte de a da naştere unui drept real.canon. Ager vectigalis. Bucureşti. conductio agri vectigalis şi emfiteoza prezintă o deosebită însemnătate deoarece demonstrează pe de o parte flexibilitatea şi puterea de adaptare a dreptului roman la vremea sa. ipotecat ori lăsat privilegiat. Prezentati sanctiunea servitutilor. 25. Studii în onore di Ugo Enrico Paoli. 463 E.ius privandi465 pentru desfiinţarea dreptului de emfiteoză. Molcuţ. De asemenea el fiind posesor beneficiază de protecţie juridică şi prin interdicte. 130.conductor agri vectigalis are recunoscut un drept real şi o acţiune reală461 pentru protejarea dreptului său. succesorilor săi.hereditas reprezintă o transmisiune a patrimoniului ce a aparţinut unei persoane care a murit.467 Proprietatea nu s-a putut transmite de timpuriu.între vii şi mortis causa .ius in agro vectigalis prezenta un mod de constituire specific drepturilor personale. 1. 1984.. cit. Dreptul la emfiteoză poate fi dat în uzufruct. Totuşi acest contract este deosebit de arendă pentru că titularul dreptului .pentru cauza de moarte462 etc.TEME DE EVALUARE 1. Proprietarului îi rămâne un drept gol de conţinut . 464 R. Care este definiţia superficiei? 2. Caracterizare generală a succesiunilor §1. evolutia succesiunilor. pag. Deci emfiteoza ca drept real s-a născu din contractul de emfiteoză. 6. Op.canonul conform termenului stabilit proprietarul avea la îndemână . dreptul său poate fi transmis prin acte inter vivos . iar cel mai adesea chiar aceleiaşi familii. 462 D. pag. succesiunea ne apare ca un sistem juridic prin care se înlocuieşte o persoană care şi-a însuşit munca altora. 465 E. pag. cit. dar şi de marii latifundieri pentru domeniile lor rămase în paragină. În acest sens stă mărturie faptul că acest drept real .

Faddo. Roma. Droit romain et ancient droit francais .Corodeanu. concursu partes fiunt. romanii considerau că succesorii dobândesc un drept nou. 470 U. când transmiterea patrimoniului unei persoane moarte. La origine. P.Corodeanu. cognaţiunea va înlocui cu totul agnaţiunea. Materia succesiunii cuprinde totalitatea normelor ce reglementează transmiterea patrimoniului defunctului către succesorii săi. Pentru a atenua contradicţia ivită între principiile dreptului succesoral şi modul de organizare a familiei. Succesiunea ab intestat (conform legii. În timpul lui Justinian. 87.. aşa cum nu au admis nici ideea transmiterii proprietăţii între vii. 344. La aceasta se adaugă şi opera pretorului. cit. Op. dreptul pretorian şi cel imperial au introdus unele reguli noi. dobândirea bunurilor defunctului de către moştenitori nu implica ideea de transmitere a unui patrimoniu.Liberalites. dar şi legatari.471 În epoca clasică. ca un tot unitar comportă un activ şi un pasiv. Heredele nu este însă numai un succesor la bunuri lăsate şi datorii. vechii romani considerau că patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa. Reg 22. 471 C. Aşadar. 472 N. Legea celor XII Table consacrând un sistem de succesiune bazată pe legăturile familiei civile. 475 Ulpian..469 În acea epocă. în opoziţie cu successio per universitatem sau in universitatem. rudenia de sânge. pag. un drept de proprietate-putere.468 Pornind de la principiul că nu există patrimoniu fără titular. pag.. adică cea realizată prin testament. raporturile dintre o persoană şi patrimoniul său apăreau ca o legătură materială întemeiată pe ideea de putere care se stingea odată cu moartea titularului patrimoniului. pag. Paris. cuvântul succesiune era întrebuinţat numai în înţelesul de succesiune cu titlu universal. Întrucât dreptul defunctului se stingea odată cu personalitatea sa.Timbal. Tipuri de succesiuni.C. 57 . G. când titularul unui patrimoniu trecea sub puterea altuia. ci pe stăpânirea dobândită de către succesori asupra bunurilor defunctului. când s-a putut face distincţie între transmiterea lucrului şi acea a dreptului. cuvânt derivat de la numele noului titular al patrimoniului heres . Succesiunea se numeşte hereditas.La concepţia unei succesiuni care se poate transmite s-a ajuns mai târziu. fiecare din ei are vocaţie la întreaga succesiune. 1975.473 §2. successions . Succesiunea este importantă din două puncte de vedere. şi când s-a admis posibilitatea de transmitere a unui drept asupra lucrului altuia. sau legală. Romanii au ajuns la această concepţie abia mai târziu. 1941.Collinet. fie pentru că defunctul nu a lăsat un testament. fie prin voinţa defunctului. Napoli. se puteau numi tutori soţiei sau copiilor impuberi. pag. cum este în cazul lui adrogatio şi în caz de trecere a unei femei în puterea soţului conventio in manum. în dreptul lui Justinian. Op. Hereditas se numeşte şi totalitatea bunurilor lăsate de o persoană decedată.475 La capătul unei îndelungate evoluţii. Paris. Heredele continuă personalitatea patrimonială a defunctului sau îl reprezintă. şi anume: 468 469 P.470 Ca atare. ei nu admiteau ideea transmiterii patrimoniului de la defunct către succesorii săi. pag. Concetti fondamentali del diritto ereditaria romano.Grosso. 187. devenind din sui iuris. de natură să ocrotească rudenia de sânge.472 Succesiunea cu titlu universal este succesiunea mortis causa. 1952. 1930.Brassiello. şi atunci avem de-a face cu succesiunea testamentară. 7. fără testament) se deschide atunci când nu există succesori testamentari. Dreptul roman a cunoscut şi succesiunea universală între vii. Les successions. Op. Milano. 345-346. pag. 474 N. succesiunea trebuie să se împartă. cit. cit. nu pe transmiterea unui patrimoniu. în procesul evoluţiei generale a ideilor privind transmiterea patrimoniului.474 Succesiunea testamentară în dreptul roman a avut o evoluţie ce a reflectat transformările produse în concepţia societăţii şi a familiei. fie pentru că testamentul nu a fost valabil întocmit. şi atunci avem de-a face cu succesiunea ab intestat. succesiunea se întemeiază. Prin testament se putea lăsa nu numai herede. o hereditas cuprinzând şi elemente nepatrimoniale. devenind unicul temei al succesiunii. 14 (Sui heredes instituendi sunt vel exheredandi).moştenitor sau succesor. 345.Corodeanu. 473 N. evoluţie şi însemnătate Persoanele chemate a dobândi succesiunea sunt desemnate fie prin voinţa legii. Studia et documenta historiae et juris.Regime matrimoniaux. 117. Curso di diritto romano. Când sunt mai mulţi succesori coheredes. 1900. la origine. 105. alieni iuris. pag. se vorbea de o successio in res sau in singularis res. dar din pricina concurenţei. se puteau face eliberări de sclavi etc.

Molcuţ. 5.interesul defunctului . M. Aceasta înseamnă că dreptul eredelui nu poate fi afectat prin sosirea unui termen sau realizarea unei condiţii.478 adgnatus proximus479 şi 480 gentiles. La origine. 3. D. având mai multe şanse de a fi plătit. . 1932. 3. 486 Gaius..si intestate moritur. Semel heres. pag. el nu poate fi în acelaşi timp herede testamentar şi herede ab intestat. 2.. 29. Conform acestui principiu. 1. 2. E. 3. 14. şi sunt chemaţi astfel la moştenirea defunctului cu prioritate după cum s-a văzut Nepoţii din fii vin la moştenire prin reprezentare. 477 478 479 Ibidem. pag.483 Gentiles constituie persoanele care sunt chemate la succesiune în părţi egale datorită lipsei primelor două categorii de moştenitori484. semper heres477 . Heredes sui constituie persoanele care prin moartea lui pater familias devin sui iuris.486 476 Inst. Molcuţ. pag. 1978. ci o dobândire a proprietăţii puterea asupra lucrurilor defunctului. Drept privat roman. 26. pro parte intestatus decedere potest476 . Bucureşti... 480 Gaius. Paris.481 Astfel. E. Cu toate că expresia adgnatus proximus este formulată la singular. pentru a-l completa şi îmbunătăţi conform binelui public. 484 Gaius. pag. Op. 5. . socială şi în special în privinţa organizării familiei. succesiunea nu era o transmitere. 1.nimeni nu poate muri în parte cu testament şi în parte fără testament. 9. 483 A.. 2. E. după cum se arăta chiar în Legea celor XII Table. Succesiunea legală: AB INTESTAT §1. §2.237. 7. Bucureşti. Drept roman..bunurile vândute erau pe numele său. C.o dată herede. 485 D. D. 76.Oancea. se sting uzufructul şi datoriile ce rezultă dintr-un delict. ori testamentul lăsat a fost atins de o cauză de nulitate. cit. Succesiunea legală reglementată de dreptul pretorian Dreptul pretorian este definit într-un text celebru cuprins în Digeste.. D.V.. 141. Drept privat roman. 482 Ulpian. Dreptul civil în materie succesorală îl constituie Legea celor XII Table. pretorul a intervenit protejând acele categorii de persoane care potrivit moştenirii legale nu aveau drepturi succesorale. fie un grup de persoane aflate în cel mai apropiat grad de rudenie cu defunctul. prin ea se desemnează fie o persoană. 3. Oancea.. 1. Revue historique de droit francais et etranger. fiii vor primi fiecare câte o treime din moştenire. 3.482 Adgnatus proximus constituie persoanele care sunt chemate la moştenire în lipsa heredes sui . §3. Bucureşti.dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni în ajutorul dreptului civil.lor. 208. 17.interesul creditorilor care dobândesc în persoana heredelui un nou debitor. pag. pag.. 1. se deschidea nmai în cazul în care decujus defunctul nu a lăsat testament . Jacotă. astfel: ius praetoriam est quod praetores introducerunt adjuvandi vel supplendi vel corrigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicum 485. D. atât cât s-ar fi cuvenit tatălui lor. Ulpian. 3. Gaius. 1973. 58 . 76. 2. Inst. 481 E. Succesiunea legală reglementată de dreptul civil Succesiunea ab intestat. 4. St. Principii fundamentale ale succesiunii Nemo pro parte testatus.. Tomulescu. Pe lângă cele două tipuri de succesiuni. în dreptul roman mai exista un al treilea respectiv succesiunea deferită contra testamentului. 15. 1991. Drept roman. iar cei doi nepoţi vor primi împreună câte o treime din moştenire. 1. Inst.. Odată cu moartea sa. dacă ar mai fi trăit în momentul morţii lui pater familias. fie heredele refuza sau devenea incapabil să primească moştenirea. Hanga. 3 e. Datorită faptului că reglementarea moştenirii conform acesteia nu mai corespunde în multe privinţe transformărilor care au avut loc în viaţa economică. Această lege prevedea următoarele categorii de moştenitori civili: heredes sui.Oancea. au calitatea de sui heredes doi fii şi doi nepoţi de fii. Giffard. totdeauna herede. dacă în momentul morţii lui pater familias. Pentru aceeaşi succesiune. 385.1. 17. succesorul ab intestat nu poate veni la succesiune decât dacă este herede testamentar. Vl. Molcuţ. Reg. întrucât averea succesorului se alătură celei a defunctului. 3. Bucureşti 1993.

Definiţie Testamentul este un act formal prin care o persoană numită testator instituie în mod necesar unul sau mai mulţi succesori. P. respectiv senatusconsultul Tertulian şi senatusconsultul Orfitian. Revue historique de droit francais et etranger. Oancea.494 Este adevărat că în epoca celor XII Table. Biondi. Testamentul a.14 (uti legassit super pecunia tutelare sual rei. act prin care succesiunea prevăzută în lege putea fi modificată. cit.Succesiunea legală reglementată de dreptul pretorian este desemnată prin termenul bonorum possessio487 posesiunea bunurilor succesorale.a lua mărturie.101. C. 490 Vl.76. 489 Vl. Gaius. Bucureşti. dar în nici un caz testamentul roman nu a avut vreodată ca rol unic îngrijirea cultului privat. Oancea. St. Reg.. 494 Gaius 2. Bucureşti. cit. 493 N. Bucureşti.Corodeanu. până la saltul calitativ reprezentat de legislaţia lui Justinian prin care s-a abrogat dreptul succesoral ce avea ca fundament agnaţiunea. Tomulesu. pag. Bonfante. Jacotă. şi anume : testamentum calatis comitiis. 495 Ulpian. Paris... Drept roman. bonorum possessio unde legitimi. cum ar fi numirea unui tutore sau dezrobirea unui sclav491. Către sfârşitul republicii erau cunoscute patru categorii de moştenitori pretorieni. 5. La origine numai agnaţiunea forma baza dreptului succesoral. Levy Bruhl. Testamentul calatis comitiis îmbrăca forma unei legi votate de către comitia curiata . Aulu Gelliu 15. Reg. a desemna. D. Op. 1953. C. 492 Levy Bruhl. 20. pag. bonorum possessio unde cognati. 1. ita ius esta).adică în faţa armatei fiind gata de luptă. M. pag. Acest testament era accesibil şi plebeilor. fie direct prin constituţii. Hanga. 2. Hanga. testatorul instituia ca succesori numai pe herezii săi. 491 Ulpian. Milano. dar şi în structura conţinutului. Op. 138. Succesiunea legală reglementată de dreptul imperial Împăraţii romani. Nov. 117. D. Succesiunea testamentară §1.1. Molcuţ. 496 Cicero. 487 488 59 . pag. 2. De orat. respectiv: bonorum possessio unde liberi. testamentum per aes et libram... 320. 1964. 1921.492 Originea cuvântului testament rezultă din latinescul testari . Paris. Evoluţie şi forme de testament La origine. 1993.55. St. I. Molcuţ.496 Gaius spune că in procinctus este expeditus et armatus exercitus . pag.. Cu timpul testamentul a suferit o interesantă evoluţie nu numai în ceea ce priveşte solemnităţile sale externe. 1978. Întrucât membrii unităţilor militare în faţa cărora se făcea testamentul aveau rolul de martori.11. pag 186. pag. 1923. 24. 427. Op. 92. pag. Revue historique du droit francais et etranger. B. cit. testamentum in procinctu.. pag. pag. 1951. V. Storia del diritto romano. 634. II. 240. §3. principiul libertăţii de a testa s-a impus definitiv în dreptul roman. se pare că testamentul in procinctu a fost creat după testamentul calatis comitiis într-o epocă în care poporul pierduse calitatea de adevărat legiuitor în această materie. cu scopul ca aceştia să asigure executarea voinţei sale după moarte. el este totodată şi un continuator al cultului sacru. Studi in onore di Vincenzo Arangio-Ruiz. 359.488 Astfel s-a adoptat din iniţiativa acestora două senatusconsulte importante pentru dreptul succesoral roman de la acea vreme. 27. Tomulescu. Drept privat roman. pag.432.495 Testamentul in procinctu a apărut după testamentul calatis comitiis. E.493 Forme de testament. în scopul de a înlătura anumite inconveniente pe care această formă le prezenta. 308.490 Testamentul îndeplinea şi alte roluri.. Drept privat roman. Treptat prin acumulări cantitative se recunosc drepturi succesorale şi cognaţilor. fie indirect prin senatusconsulte au mers mai departe pe drumul trasat de pretor lărgind cercul rudelor de sânge.102. Op. Dreptul succesoral ce reglementează succesiunea ab intestat este caracterizat prin permanenta luptă existentă între elementul vechi agnaţiunea şi elementul nou cognaţiunea luptă încununată de triumful celui din urmă. Ulpian. de unde se deduce că la început romanii priveau cu o anumită reticenţă testamentul. bonorum possessio unde vir et uxor. dar mai târziu a putut institui şi agnaţi mai îndepărtaţi şi chiar persoane străine de familia sa.E. Cel instituit ca succesor (herede) în dreptul roman nu e simplu dobânditor de bunuri. cit. Reg.489 b. În vechiul drept roman au existat trei forme de testament.

14. Totuşi strâns legate unul de altul. 367.506 . însă prezenta inconvenientul că emptor familiae. Aceasta se făcea printr-o vânzare fictivă imaginaria venditio. Acesta era folosit de personalităţile de vază ale imperiului. au apărut şi alte forme de testament. 345. 60 . Testamentul per aes et libram publicum se numea astfel deoarece numele moştenitorului era comunicat celor prezenţi care ştiau că vor fi moştenitori. era actul ce se făcea sub forma unei declaraţii . era scris şi apoi remis pentru păstrare în cancelaria imperială. cit. apar noi forme de testament. O altă deosebire faţă de mancipatio familiae şi faţă de mancipaţiunea reală constă în aceea că de această dată vorbeşte şi testatorul. Mai târziu apar noi forme de testament specifice acestei perioade după cum urmează: . Studii sull'antica diritto romano dell'ereditae dei legati.Tomulescu. conţinutul acestuia trebuind să fie cunoscut şi de martori. după cum urmează: .n. Testamentul public este o declaraţie verbală făcută înaintea autorităţilor judecătoreşti sau municipale. Roma. 497 498 499 C. clar exprimată verbal faţă de martori.504 .Testamentul civil sub formă orală manifestă voinţa testatorului. 504 Ibidem. 505 Ibidem. care continua să fie utilizat. dar de data aceasta mancipaţiunea era deturnată de la scopul ei deoarece nici unul din efectele sale reale nu se mai produceau..10. Op. La ţară. Testamentul se putea prezenta martorilor înfăşurat sub forma unui sul. N. per aes et libram publicum şi per aes et libram secretum. unde gradul de instrucţie era mai scăzut. iar pactele de fiducie prin care urma să se transmită bunurile conform înţelegerii cu testatorul nu erau sancţionate în dreptul vechi. 2. Storia de diritte romano. pag 362. ofiţer public al cetăţii. precum şi felul în care să fie împărţite. Napoli.. ţinea locul formalităţilor făcute prin comitiile calate.Solazzi. Declaraţia testatorului se numeşte nuncupatio. Acesta însă nu a trecut în legislaţia lui Justinian. auzi sau vedea. pag. ci de un tabularius. 366. 13-14.Testamentul pretorian consta într-un înscris care purta sigiliul a şapte martori în care găsim reminiscenţe ale testamentului per aes et libram. 4. Deci testamentul per aes et libram publicum cuprinde două acte distincte. 366. fără ca ei să vadă conţinutul. nu era nevoie să poarte o anumită dată.. El era tot o aplicaţie a mancipaţiunii. adică achizitorul. ci se întocmea pe papirus şi pergament.transmitea prin mancipatio patrimoniul unei persoane numită emptor familiae.St.Testamentul sub forma scrisă.505 . Nuncupatio era partea principală a testamentului. I. ca peceţile şi numele lor în subscriptio să fie puse in reliqua parte.Testamentul olograf. astfel: . nu numai emptor familiae. pag.apud acta conditium a fost recunoscut de o constituţie a lui Theodosiu şi Honoriu la 413 e. decât ca partaj de ascendent. trebuia să fie scris în totalitate de testator. trebuia scris nu de un martor. Gaius.22. .499 Această formă de acte între vii era accesibilă şi plebeilor.testatorul . . 105. însărcinând pe cumpărător . Revue internationale des droit de l'antiquite.Corodeanu.nuncupatio. 28. devenea proprietar al bunurilor succesorale. Alături de testamentul per aes et libram. care era un executor testamentar sui generis. despre care am vorbit mai sus. şi el declară în mod solemn cu ocazia mancipaţiunii că în baza însărcinării testatorului bunurile se află în paza lui deşi le-a cumpărat. în urma căreia se încheie un proces-verbal. spre deosebire de alte forme de testament.4.502 Dreptul imperial. pag. Testamentul surdo-muţilor era actul prin care aceştia trebuiau să-şi scrie singuri testamentul.500 Testamentul per aes et libram a prezentat trei faze evolutive după cum urmează: mancipatio familiae. Studio et documenta historice et iuris. pag. care. Dreptul clasic. Astfel. 506 Ibidem. Era forma de testament per aes et libram redusă la expresia cea mai simplă. aceste două acte trebuiau să se îndeplinească uno contextu. pag. V. 1947.497 Cel care voia să facă un act de dispoziţie a bunurilor sale după moarte . O declaraţie în faţa poporului sub arme. 500 Arangio-Ruiz. 501 Inst. mancipatio intervenind numai de formă.Testamentul trebuia să fie făcut cât mai simplu. în timpul lui Justinian a apărut testamentul orbilor. pag. cit. în care se arăta numele succesorului. făcut în condiţii deosebite când testatorul era în imposibilitate de a vorbi. Testamentul per aes et libram reprezintă o aplicaţiune a mancipaţiunii fiduciare.Corodeanu. 1933. cinci la început.emptor familiae . era suficient ca la întocmirea testamentului să fie de faţă cinci martori.Wlassac.Testamentul public .1. 503 N. S. recunoscut de Valentinian III. I Rendiconti Academie Viena. atât cât este scris. 1948-1949. Emptor familiae nu mai devine proprietar al bunurilor mancipate. 1969. apoi şapte. pronunţate cu voce tare în prezenţa a şapte martori501 prin care face să se cunoască numele heredelui şi ultimile acte ale sale de voinţă. nu se mai făcea prin mijlocul tablelor de ceară.Testamentul excepţional.132.Testamentul principi oblatum. adică fără a fi întrerupte de nici un act străin testamentului. respectiv mancipatio şi nuncupatio. venditio numo uno.să dispună de bunuri după indicaţiile lui498 încheind aşa numitele pacte fiduciare..Testamentul nuncupativ. Op. Bruxelles. 502 D. 366-367.503 În timp. Pentru ca testamentul să fie valabil.

chiar în cazul în care i se indică numai o cotă parte.nimeni nu poate muri în parte cu testament şi în parte fără testament. 509 Gaius. 508 507 61 . Ulpian. împăratul Augustus stabileşte un impozit pe succesiune . în fruntea testamentului. erau incapabile de a avea un testament... 512 C. El era valabil cât timp se găsea cineva sub arme sau un an după ce a fost liberat printr-o missi a horesta.E.507 Deci pentru a putea face un testament se cerea o capacitate specială. Op. cit. 2.23. numită testamenti factio. 321. pentru totdeauna herede. Hanga. Op.1. aşa cum ordona şi poporul în testamenti calatis comitiis. cit. trebuia să fie persoană sui iuris. Reg. începând din epoca împăratului Constantin ele au încetat să mai fie obligatorii. 21. precum şi capacitatea de a veni la succesiune în calitate de succesor sau legatar. §4.24. Femeile.511 Întrucât numirea succesorului reprezenta temeiul existenţei juridice a actului. 1954. pro parte intestatus decedere potest .. quoriam vinn et potestas testament ab heredis institutione incipit). 367-369. 6.Corodeanu. pag. el are vocaţie la întreaga succesiune.. semper heres .o dată herede. 513 Inst. §3. 6. 446. Tipuri de instituiri. Gaius spunea că heredis institutio est caput et fundamentum toius testamenti.229..000 sestreţi erau scutiţi de acest impozit.15. Ea era cerută şi pentru a fi numit herede. Ei întrebuinţau formele dreptului peregrin. 2. Peregrinii nu puteau face un testament cu formele romane. Vl.5. pedeapsă care atrage o media captis deminutio. Atunci când numeşte un herede. Rivista internationale di diritto romanae antico. pag.508 Testamenti factio pasiva constituia posibilitatea cuiva de a putea fi instituit într-un testament. deoarece în vechiul drept roman calatis comitiis şi in procinctu nu le erau accesibile.117 511 C. În acest caz distingem: testamenti factio active şi testamenti factio passiva. G. pentru care se cerea o capacitate specială. §2. Op. A. pag.23.Pe parcurs s-au făcut derogări în favoarea militarilor. Pierd testamenti factio cei condamnaţi la exil sau la o deportare pe o insulă. astfel încât Caesar şi apoi Traian le-au dat un caracter permanent. testamentul nu este valabil. Un alieni iuris nu avea un patrimoniu. Testamenti factio activa era rezervată numai cetăţenilor romani. 24. Napoli. Archi. 171. Unele rude apropiate şi cei care primeau sub 100. Ch. cit.512 Condiţiile de fond ale instituirii. numai să poată fi aprobat. în afară de vestale. 2. Capacitatea testamentară Testamenti factio desemnează capacitatea unei persoane de a-şi face testamentul sau de a fi martoră la întocmirea unui testament. 236. cit. Deschiderea testamentului Până la începutul imperiului. Vl. Gaius. de unde rezultă că în lipsa acestei dispoziţii. În secolul al VI-lea d. Reg. Succesorul testamentar trebuie să aibă testamenti factio passiva în momentul întocmirii testamentului şi să o păstreze continuu din momentul deferirii moştenirii până la dobândire. Dacă în dreptul clasic formele solemne ale instituirii erau încă respectate. N. Pentru ca cineva să poată face un testament.vicessima hereditatum. pag. Hanga. ea se făcea în fruntea testamentului. Testamentul militar putea fi făcut oricum.14.513 . 5. Instituirea şi substituirea de moştenitori Condiţiile de formă ale instituirii.509 Instituirea trebuie să fie caput (scrisă de la început). 510 Ulpian. Testatorul poate numi un herede sau mai mulţi. deschiderea testamentului era o operaţiune privată.Semel heres.. pag.Giffard. Op. Instituirea moştenitorului trebuia făcută în termeni imperativi şi solemni510 (cu verbis latinis imperativis et directis).15 (Ante heredis institutionem legari nom potest. Sunt exprimate în cele două principii ce guvernează materia succesiunii testamentare: Nemo pro parte testatus.

în anul 10 d.exheredatio potrivit anumitor norme.. datorie care se numeşte . D. Oancea. Dacă testamentul se deschidea şi se primea succesiunea. §2.Corodeanu. deoarece exista încă din vremea celor XII Table. 28. cit. aceasta revenindu-le de plin drept. heredes necesarii. Op. Molcuţ.517 Fiicele şi nepoţii trebuiau să fie dezmoşteniţi în bloc. Heredes necesarii erau sclavii instituiţi prin testament.de tabulis exhibendis.. §1.ceteri omnes exheredes sunto. 2. cit. După moartea senatorului Silanianum. pag. ei nu puteau repudia succesiunea. care nu s-au aflat sub puterea lui pater familias.518 §2.heredes sui sau de a-i exhereda. Dezmoştenirea neregulată Constituie primul caz şi cel mai vechi. era cea de-a treia categorie de moştenitori.142. Acceptarea succesiunii Dobândirea succesiunii presupune o anumită atitudine subiectivă din partea succesorilor.515 Restricţiile de ordin formal obligau testatorul de a institui pe suii săi . Teoria testamentului inoficios nu pleacă de la existenţa în trecut a proprietăţii familiale pentru a impune anumite reguli testatorului. Ei nu erau herezi siliţi. În consecinţă. Heredes sui et necesarii erau moştenitorii siliţi să vină la moştenire pentru că nu puteau repudia succesiunea. O astfel de atitudine este contrară datoriei de a iubi rudele sale. 1.. sclavii liberaţi ar fi devenit cetăţeni romani şi nu li se mai aplica acelaşi testament. potrivit formulei . aditio hereditatis se poate realiza în trei moduri. pag. §1.ruptum516 sau rectificat.514 §5. 2. la cererea oricărei persoane interesate. Categorii de moştenitori ce pot dobândi o moştenire Au existat trei categorii de moştenitori după cum urmează: heredes sui et necesarii. dădea ordine de a prezenta actul prin interdictul . pr. Dacă heredes sui nu erau instituiţi sau desmoşteniţi . se opreşte deschiderea testamentului pentru a se putea descoperi vinovatul prin torturarea sclavilor. ci de la ideea că testatorul nu poate dezmoşteni fără motive întemeiate rudele sale. Dezmoştenirea regulată Al doilea caz al succesiunii deferită contra testamentului este constituit din testamentul inoficios. astfel că era necesară o acceptare a succesiunii din partea lor. idee ce a luat naştere din condiţiile materiale de existenţă de la sfârşitul republicii. La fel ca şi sui heredes et necesarii. 13.. 386. Succesiunea deferită contra testamentului Aceasta avea loc în două cazuri după cum urmează: dezmoştenirea neregulată sau omisiunea.officium. 518 Ibidem. testamentul era nul . Heredes extranei sau voluntari. magistratul. 385 Ibidem. la baza acestei instituţii stă ideea de protecţie a rudelor agnatice şi cognatice. 514 515 N. Acceptarea succesiunii din punct de vedere terminologic este desemnată prin aditio hereditatis.. Ch. şi dezmoştenirea regulată sau testamentul inoficios. Dacă pater familias dorea să dezmoştenească un fiu trebuia s-o facă în mod nominal conform formulei . Op. Modurile de acceptare a moştenirii Potrivit dreptului civil. după cum urmează: Cretio este un mod de acceptare a succesiunii şi se realizează printr-o declaraţie făcută în faţa martorilor .Titius filius meus exheres esto. pag. Gaius. în funcţie de felul moştenirii care se deschide. 62 . Restricţii la libertatea de a testa Existau restricţii de ordin formal şi material sau real. 517 E.Dacă testamentul se găsea în mâna unui terţ. 516 Inst. heredes extranei.

constituia o altă condiţie care consta în dreptul de a culege o moştenire.Tomulescu. Noţiune. Sancţiunea moştenirii conform dreptului civil Succesorul civil îşi valorifică dreptul de succesiune prin intermediul petiţiunii de hereditate hereditatis petitio521. 560. Op. dar nesolemnă. Repudierea succesiunii §1. Usucapio pro herede. 476. repudierea succesiunii de către unul din ei avea ca efect acrescământul . 67 (s-au creat anumite procedee speciale pentru a-l determina pe succesor să se pronunţe într-un termen cât mai scurt. pag. Efectele repudierii În virtutea acrescământului. 1939. Appleton. Nuda voluntas este o declaraţie de acceptare expresă. C. Bardi. .. 1965. Justinian a creat beneficium inventarii .. deşi nu se pronunţă expres în acest sens. Napoli. şi bărbaţii între 25 şi 60 de ani trebuiau să trăiască în regimul căsătoriei. Instituzioni di diritto romano. B. Ch.520 Sancţiunea moştenirii §1. §4. Efectele acceptării În urma acceptării se producea confusio .adică necăsătoriţi. Nouvelle revue historique de droit francais et etranger. pag. socotit din momentul deschiderii succesiunii). Cei din prima categorie nu puteau primi nimic din moştenire. 342.167-169. pag. Acelaşi efect se producea şi în cazul repudierii succesiunii de către unul din succesorii ab intestat.Giffard. cit. Acrescământul se produce de drept. Gennaro. evoluţie Repudierea sau renunţarea la succesiune se putea face printr-o simplă manifestare de voinţă. Paris. cit. Studi in onore di Solazzi.confuziunea dintre bunurile patrimoniale ale defunctului cu cele ale heredelui moştenitor.beneficiul de inventar în conformitate cu care moştenitorul care va face inventarul bunurilor succesorale va răspunde faţă de creditorii defunctului numai în limitele activului succesoral. Milano. 1937. Moştenitorul va răspunde de toate datoriile lui decuius .ius capiendi. contributa alla studia dell antico hereditas. . pag. Acesta constă în dobândirea proprietăţii mortis causa . 520 521 S. acest mod de acceptare a succesiunii s-a generalizat pe scară largă.defunctului chiar dacă acestea vor depăşi activul succesoral. 37.căsătoriţi dar fără copii.pars caducaria. în sensul că dreptul celor ce au acceptat succesiunea se extinde automat asupra părţii neacceptate. Contribuţiuni la studiul dreptului roman.519 §3. Efectul general. Napoli.St. Efectul special. Aceste măsuri au rolul deci de a proteja herezii necesari de plata datoriilor defunctului a cărui moştenire este grevată de datorii.. constituia condiţia prin care femeile între 2o şi 50 de ani.ius adcrescendi.existenţa capacităţii de a se obliga. §2. 1928. dobândirea bunurilor în universalitatea lor. Vl. 2. Perozzi. 1948. sau orbi . Hanga. Acţiunea va fi îndreptată de către succesor împotriva celui ce exercită o stăpânire de fapt asupra succesiunii. Atunci când în acelaşi testament erau instituiţi mai mulţi succesori de acelaşi rang şi nu existau substituiţi. Op. În acest sens fiii de familie sau sclavii nu puteau face o acceptare a succesiunii fără autorizaţia lui pater familias.Pro herede gestio este actul din care rezultă că heredele acceptă succesiunea. 63 .pars nuptiaria. . Întrucât prezintă avantaje multiple. Condiţiile acceptării Pentru a se face acceptarea succesiunii trebuiau îndeplinite următoarele condiţii: . iar cei din a doua categorie nu primeau decât numai jumătate. A.pentru cauză de moarte. pag. Buzău. partea persoanei care a renunţat la succesiune revenea celor care au acceptat-o. E.E. 115.Este o 519 Gaius. Acesta a fost creat de către împăratul Augustus prin lex Julia şi lex Papia Poppaea. constituia condiţia de incapacitate totală sau parţială de a dobândi o moştenire după cum cei instituiţi erau celibes . pag.

Acesta era sancţionat printr-o acţiune numită . pag.cu titlu de permisiune. E. 2.. O. Molcuţ. 1912. prin care testatorul dispune cu intenţia de a gratifica o persoană numită legatar. Napoli. 4. 506. 563. 2. Giffard. Op. §3. 63. A. 209. II. cât şi din res incorporales. de anumite bunuri individual determinate. respectiv actio rei vindicatio. având drept scop întreaga succesiune. pag. 506. Datorită faptului că beneficiarul legatului. Acesta era sancţionat printr-o acţiune binecunoscută privind situaţia celor care se aflau în stare de indiviziune. care era în acelaşi timp şi legatar lua cu titlu de legat un bun din patrimoniul ce făcea obiectul moştenirii. E. Legatul per praeceptionem530 . 24. cit. .523 La cererea reclamantului. respectiv legatarul primea direct de la testator lucrul legat. 4. Condiţii de formă Legatul trebuia să îndeplinească următoarele condiţii din acest punct de vedere: . 524 Inst. Inst. 144. 2. Op. 4.528 Legatul sinendi modo529 . 525 Gaius. Mellanger. Gaius. Definiţie Legatul524 constituie o dispoziţie formulată în termeni imperativi şi solemni. Inst. A... Legatele §1. Evoluţie. Dacă în cazul legatului per damnationem heredele este obligat a îndeplini o prestaţie în beneficiul legatarului. 1.prin luare de mai înainte.să fie cuprins în principiu într-un testament. pag. constituie categoria de legat prin care unul din herezii testamentari. 528 E. 527 Gaius.Lenel..527 Legatul per vindicationem constituia categoria de legat prin care testatorul transfera direct legatarului proprietatea bunului pe care dorea să-l transmită.3. În epoca dreptului clasic pe lângă cele două categorii de legat au mai apărut două după cum urmează: legatum sinendi modo şi legatum per praeceptionem.133. în acest caz heredele testamentar nu este obligat să facă ceva. D Oancea. Condiţii de formă şi de fond a. Instituzione di diritto romano. cit. fără a verifica dacă întruneşte condiţiile cerute pentru recunoaşterea acestei calităţi. Sancţiunea moştenirii conform dreptului pretorian Succesiunea pretoriană este sancţionată prin interdictul quorum bonorum. 216. recunoaşterea calităţii de succesor pretorian nu are ca efect punerea reclamantului în posesia bunurilor succesorale. Acesta era sancţionat ca şi legatul per damnationem prin acţiunea numită . 523 522 64 .actio ex testamento.. el dispunea în baza legatului de sancţiunea dreptului de proprietate. 530 Gaius. 201. Girard. dispoziţie care grevează asupra heredelui testamentar525. ci să nu împiedice executarea legatului. Ulpian. 4. Arangio-Ruiz.15. 20. §2. 151 529 Gaius. . cel mai vechi testament roman cunoştea în cadrul său cele două forme vechi de legat. 2. constituie categoria de legat care creează heredelui testamentar obligaţia de a nu-l împiedica pe legatar să intre în stăpânirea unui bun ce face obiectul legatului. sancţiune Încă din epoca veche a dreptului roman s-a admis în mod general că testamentul comitial. compusă atât din res corporales. respectiv legatum per vindicationem526 şi legatum per damnationem.trebuie să se găsească în testament imediat după instituirea de herede. pag. Pe de altă parte. 3. categorii. 15.522 §2. întrebuinţând în acest sens o formulă solemnă. Gaius.trebuie făcut prin întrebuinţarea unor cuvinte solemne. cit. Op. Succesorul pretorian va intra în posesia bunurilor succesorale numai în momentul în care pretorul va fi eliberat interdictul quorum bonorum .actio familiae herciscunde. 526 Gaius. pag. 1949. 4. Reg. respectiv ... 2. 4.interdict cu privire la bunurile succesorale. Ea are un caracter universal. 200. pretorul îi acordă o bonorum possessio (calitatea de succesor pretorian).actio ex testamento. Legatul per damnationem constituia categoria de legat prin care testatorul obligă pe heredele testamentar să transmită legatarului proprietatea asupra unui lucru.144. Giffard.acţiune generală.

b. Condiţii de fond531 Legatul trebuia să îndeplinească următoarele condiţii din acest punct de vedere: - poate fi legatar numai cel care are capacitatea532 necesară pentru a primi legatul; - numai heredele testamentar poate fi în principiu grevat cu un legat. Libertatea de a dispune prin legat a testatorilor era fără restricţii în conformitate cu Legea celor XII Table, şi funcţia legatului nu constituia decât o consecinţă a rolului pe care îl avea testamentul. Fideicomisele §1. Definiţie Fideicomisul constituie actul de ultimă voinţă, prin care o anumită persoană - disponent, roagă pe o altă persoană fiduciar, să transmită cuiva - fideicomisar un anumit lucru individual determinat sau chiar o parte din moştenire.533 §2. Sancţiune O perioadă îndelungată fideicomisul nu a avut sancţiune juridică, iar îndeplinirea sa rămânea la bunul plac al persoanei grevate cu executarea acestuia. De aici vine şi termenul de fideicomisum - adică ceea ce s-a încredinţat bunei credinţe a cuiva. Deci după cum reiese din evoluţia fideicomisului aceasta nu era sancţionat juridic ci numai moral, iar jurământul atrăgea pe de o parte sancţiunea cenzorului, iar pe de alta o sancţiune religioasă ce consta în mânia zeilor faţă de cel ce a jurat strâmb. III. TEME DE EVALUARE 1. Care este definiţia acceptării şi repudierii succesiunii? 2. Care este definiţia legatului şi a fideicomisului. TEMA NR. 9 OBLIGAŢII I.OBIECTIVE Prezentarea noţiunilor generale ale obligaţiilor, definirea acestora şi prezentarea elementelor acestora. II.CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a obligaţiilor §1. Origine şi evoluţie Obligaţia, ca instituţie de drept, apare odată cu apariţia proprietăţii private şi a claselor sociale. În condiţiile unei reduse productivităţi a muncii şi a nesiguranţei pricinuite de războaie, categoria de oameni săraci era nevoită adesea să se împrumute de la cei bogaţi, neputând restitui împrumutul. În concepţia primitivă romană obligaţia ius in personam este concepută, după chipul şi asemănarea dreptului de proprietate ius in rei adică a dreptului real.534 Aceleaşi prerogative sunt acordate ambilor titulari: proprietarul şi debitorul. Ameninţat în însăşi existenţa sa, debitorul apare ca un obiect al dreptului de proprietate, iar ideea de legătură ob - ligatio se reduce la o adevărată legătură materială, la înlănţuirea debitorului şi nu la una juridică, abstractă. Această confuzie era făcută de mulţi autori, şi asta pentru că la origine exista o confuzie permanentă între proprietate şi obligaţie, ipoteză admisibilă, dacă ne aducem aminte de confuzia semnalată la romanii din primele secole, între drepturile de familie şi drepturile patrimoniale, între patria potestas şi dominium. Există însă o diferenţă între drepturile reale şi drepturile personale, sau mai exact drepturile de creanţă. În principiu, dreptul real, presupune cu toate restricţiile admise, stăpânirea asupra unui lucru. Ideea fundamentală a dreptului de creanţă nu e deloc aceeaşi. În virtutea unui asemenea drept, o persoană e obligată faţă de alta să facă sau să nu facă ceva. Încă de la început, rezultă, prin urmare, o deosebire vădită între cele două categorii de drepturi. Totuşi, distincţia dintre drepturile reale şi cele de creanţe ce ni se par astăzi atât de fireşti, nu a fost admisă nici imediat, nici în mod uniform de către popoarele vechi.
E. Molcuţ, D Oancea, Op. cit., pag. 151. Gaius, 2. 245. 533 Vl. Hanga, Op. cit., pag. 341; Ulpian, Reg., 24. 25; 534 V. Hanga, Drept privat roman, Bucureşti, 1971, pag. 262.
531 532

65

Noţiunea de drept de creanţă, de obligaţie, este foarte imprecisă în societăţile primitive, contrar celor ce se observă pentru drepturile reale sau cel puţin pentru dreptul real prin excelenţă, dreptul de proprietate. §2. Definiţie Intr-un text conservat în Digeste,535 juristconsultul Paul dă următoarea definiţie obligaţiei: Obligationum substantia non in eo consistit, ut aliquod corpus nostrum aut servitutem nostrum faciat sed ut alium nobis abstringat ad dandum aliquit ver faciendum vel prestandum - adică natura obligaţiei nu constă în faptul că un lucru devine al nostru sau ne este construită o servitute, ci în faptul că cineva este constrâns a ne transmite proprietatea unui lucru, a face ceva sau a îndeplini o prestaţiune. A doua definiţie datorată Institutelor lui Justinian, se apropie mai mult de accepţiunea modernă: Obligatio est iuris vinculum quo necesitate ad- stringimur alicuius solvendae rei secundm nostrae civitatis jura536adică obligaţia este o legătură de drept, prin care suntem siliţi a plăti ceva conform dreptului cetăţii noastre. §3. Elementele obligaţiei537 La toti autorii care au cercetat originea şi evoluţia obligaţiei, clasificarea elementelor obligaţiei se face în funcţie de modul de analiză al definiţiilor obligaţiei şi al izvoarelor acestora, apărând anumite clasificări care în final cuprind aceleaşi elemente: creditor, debitor, obiectul şi constrângerea. Creditorul constituie o persoană care poate constrânge pe cel de-al doilea, pe debitor, să-şi plătească prestaţia la care este îndatorat. Analizând definiţia creditorului rezultă că este subiectul activ, căci are dreptul să pretindă o plată538. Debitorul constituie o persoană care urmează să facă o plată, la nevoie chiar prin constrângere. §4. Tipuri de obligaţii Clasificarea după izvoare. Prin noţiunea de izvor al obligaţiei se înţelege un act juridic sau un fapt care dă naştere unei obligaţii. Noţiunea de obligaţie s-a format încă în epoca foarte veche a dreptului roman, iar originea ei se confundă cu însăşi originea contractului, în care trebuie să vedem cel mai vechi izvor de obligaţii. Deşi în primul contract roman înţelegerea dintre garant şi păgubaş era îmbrăcată în forma jurământului religios, el a apărut în legătură cu comiterea unui delict. În întreaga epocă veche şi chiar la începutul epocii clasice, delictul nu a fost văzut ca izvor de obligaţii, ci numai ca fapt ilicit, ce dădea naştere obligaţiei legale de a compune plata unei sume de bani în locul dreptului de răzbunare al victimei. Astfel apare clasificarea bipartită,539 formată din contracte şi delicte care a fost considerată chiar de Justinian, cea mai importantă. Cu toate acestea, s-a dovedit necorespunzătoare, astfel încât a apărut o nouă clasificare. Clasificarea tripartită,540 era cea în care apar contractele, delictele şi diferite tipuri de izvoare ale obligaţiei - variae causarum figurae, ca rudenia, vecinătatea sau detenţiunea. Clasificarea quadripartită,541 apare în legislaţia lui Justinian, ea prezentând un caracter sistematic mai pronunţat, în sensul că oferă elemente mai sigure, deşi nu în toate cazurile, pentru încadrarea actelor sau faptelor juridice în anumite categorii de izvoare. Pe de altă parte, această clasificare nu conţine unele izvoare. În această clasificare apar obligaţiile contractuale, delictuale, quasicontractuale şi quasidelictuale.542 Obligaţiile contractuale. Se numesc astfel întrucât izvorăsc din contracte. Noţiunea de contract a cunoscut în dreptul roman un îndelungat proces de evoluţie. Dacă la origine contractul sub forma stipulaţiunii apare ca o convenţie îmbrăcată în forme solemne, prevăzute de lege şi făcute în conformitate cu aceasta, care dădea naştere la consecinţe juridice, în dreptul clasic apar la polul opus contractele consensuale, care se formează prin simpla manifestare de voinţă. Contractele se clasifică în baza a trei criterii, respectiv după sancţiune, după efecte şi după modul de formare. După sancţiune, contractele sunt următoarele după cum urmează: - de drept strict, adică contracte sancţionate prin acţiuni de drept strict; - de bună credinţă, adică contracte sancţionate prin acţiuni de bună credinţă. După efecte contractele sunt următoarele după cum urmează: - unilaterale, adică contracte ce creează obligaţii în sarcina unei singure persoane; - bilaterale sau sinalagmatice, adică contracte ce dau naştere unor obligaţii în sarcina ambelor părţi. După modul de formare, contractele sunt următoarele după cum urmează:
535 536

Digeste, 44. 7. 3. pr. Inst., 3. 13. pr. 537 E. Molcuţ, D Oancea, Op. cit., pag. 160. 538 A. E. Giffard, Droit romain et ancien droit francais (obligationes), Paris, 1976. 539 Gaius, 3. 38. 540 D. 44. 7. 4. 541 C. St. Tomulescu, op. cit., pag. 230; Inst., 3. 13. 2. 542 Ibidem.

66

- solemne, adică contracte ce sunt guvernate de principiile interpretării literale, al unilateralităţii, al oralităţii. Pentru naşterea acestor contracte este nevoie de întrebuinţarea unor forme. Romanii au cunoscut următoarele contracte solemne: ius iurandum liberti, sponsio religiosa, stipulatio, dotis dictio, nexum, litteris. §5. Tipuri speciale de obligaţii a. Modalităţile obligaţiilor. Obligaţiile cu termen şi sub condiţie Modalităţile sunt modificări pe care le suferă obligaţiile în existenţa, executarea sau obiectul lor, datorită voinţei părţilor. Ele constituie elemente accidentale,543 neesenţiale ale unui contract. Numărul modalităţilor de care un contract poate fi afectat este aproape infinit. Principalele modalităţi sunt după cum urmează: termenul, condiţia,544 accesio şi modus. Termenul - dies545 constituie un eveniment viitor şi sigur de care depinde exigibilitatea sau extinctibilitatea unei obligaţii. Faptul că obligaţia există, se dovedeşte prin aceea că debitorul poate plăti înainte de scadenţă şi dacă ar dori să ceară plata înapoi, acest lucru i se refuză, deoarece a plătit ceea ce era obligat să plătească. În concluzie, el nu dispune de o condictio in debiti. Aceasta rezultă din faptul că o datorie cu termen nu poate fi stinsă prin acceptilatio. Ori în cazul în care obligaţia nu ar avea o existenţă juridică, stingerea prin acceptilatio ar fi exclusă. O altă consecinţă a faptului că obligaţia este neexigibilă până la îndeplinirea termenului, o constituie faptul că creditorul nu va putea acţiona înainte de termen pe debitor, deoarece ar comite o plus petito tempore, dar el o poate face abia în momentul scadenţei, când dreptul devine exigibil, iar creditorul poate urmări pe debitor, chiar de a doua zi. - termenul extinctiv - dies ad quam este termenul la îndeplinirea căruia obligaţia devine extinctivă, se stinge. Până la îndeplinirea termenului, obligaţia a produs toate efectele obişnuite ale unei obligaţii pure şi simple. Inserarea unui asemenea termen în dreptul roman a fost în principiu admisă dar mult mai târziu şi numai în contractele de bună credinţă. Condiţia - condicio546 este un eveniment viitor şi nesigur (incert) de care depinde naşterea sau stingerea unei obligaţiuni.547 Ea trebuia să îndeplinească anumite trăsături caracteristice după cum urmează: - să fie posibilă şi licită. Caracterul licit al condiţiei constă în faptul că ea trebuie să fie permisă de lege. - să fie un eveniment viitor;548 - să fie un eveniment nesigur.549 Într-adevăr, condiţia imposibilă negativă, transformă obligaţia în pură şi simplă. Condiţia necesară constituie în realitate un termen, iar condiţiunea imposibilă împiedică obligaţiunea de a se naşte. Din faptul că obligaţia are un început de existenţă din momentul încheierii ei decurg anumite consecinţe: 1) Creditorul unei astfel de obligaţii are speranţa că va fi plătit - spes debitum iri,550 speranţă pendinte de îndeplinirea condiţiei deoarece debitorul este definitiv angajat. Totodată, obligaţia contractuală, supusă unei condiţii suspensive are un caracter transmisibil, adică ea trece după moartea debitorului pe capul moştenitorului, ceea ce dovedeşte că ea reprezintă o valoare activă în patrimoniul creditorului sub rezerva că se va realiza, se va îndeplini. 2) Capacitatea părţilor se apreciază în momentul încheierii contractului. 3) Debitorul este obligat să respecte contractul. Dacă de exemplu debitorul pune o piedică la îndeplinirea condiţiei, aceasta se socoteşte îndeplinită, cu alte cuvinte condiţia neîndeplinită din vina debitorului se consideră ca realizată. 4) Creditorul unei obligaţii supuse condiţiei poate lua măsuri de conservare a creanţei, deoarece creanţa este un element activ al patrimoniului. Aşa spre exemplu, creditorul poate cere o separaţie de patrimonii.551 5) În sfârşit, mai trebuie remarcat că o creanţă supusă unei condiţii poate fi garantată printr-un gaj, ipotecă etc. şi poate fi stinsă prin acceptilatio.

C. St. Tomulescu, Op. cit., pag.238; E. Molcuţ, D. Oancea, op. cit., pag. 169-170. Ibidem. 545 Ibidem. 546 C. St. Tomulescu, Op. cit., pag.238; E. Molcuţ, D. Oancea, op. cit., pag. 169-170 547 Ibidem. 548 Ibidem. 549 Ibidem. 550 Ibidem. 551 Ibidem.
543 544

67

. Efectul normal al obligaţiilor559 Efectul normal constă în actul debitorului de a executa obligaţia asumată prin contract. respectiv un efect normal pe de-o parte. 556 E.557 Efectele obligaţiilor Obligaţiile în sensul de drepturi personale sau de creanţă. pentru ca creditorul să-şi poată valorifica drepturile sale de creanţă. pe când cea de a doua . Op. Obligaţia este divizibilă553 atunci când obiectul prestaţiei este susceptibil de a fi fracţionat în prestaţiuni parţiale.555 Elementele esenţiale constituie acelea care dau o identitate proprie contractului prezentându-l ca pe o instituţie juridică de sine stătătoare. 558 C. sau posterior când de exemplu debitorul sau creditorul a murit lăsând mai mulţi moştenitori. Oancea. datorită solidarităţii. Tomulescu.Condiţia rezolutorie ca şi condiţia suspensivă este un eveniment viitor şi incert. D. 557 Ibidem. de exemplu). cit. Hanga. pag. Vl. decât pentru întreg. V. anume creditorul căruia îi corespunde dreptul subiectiv corespunzător. Molcuţ. Se poate totodată ca regula diviziunii de plin drept să nu se aplice. produc două efecte. De exemplu un sclav pentru că este un lucru determinant. pag. capacitatea. habitaţia sunt drepturi reale divizibile. Proprietatea. cit. servituţiile prediale. Obligaţii divizibile şi indivizibile552 O obligaţie este divizibilă sau indivizibilă după cum obiectul ei este sau nu susceptibil de o prestaţiune parţială. Ibidem. c. execuţia nu ar putea avea loc în mod util. sau un efect accidental pe de alta. omogene.558 §1. 555 C. stinge obligaţia. dreptul de uz sunt drepturi reale indivizibile. Elementele contractului Contractul constituie actul juridic ce are la bază acordul de voinţă al părţilor cu privire la naşterea. În cazul obligaţiunilor care au ca obiect un lucru cert. 166. 240. St. Op. modificarea sau stingerea unui raport juridic obligaţional. pag. Tomulescu. St. obligaţia de a constitui o servitute predială la fel.. M. pag.556 Acestea sunt în număr de trei după cum urmează: obiectul. dacă mai întâi nu se produce efectul normal. situaţie studiată la materia obligaţiilor indivizibile. cu singura deosebire că prima este o modalitate care afectează însuşi contractul. deşi lucrul este susceptibil de diviziune materială. care corespund cu prestaţia totală. 552 553 68 . Nimic nu se opune însă ca într-o obligaţie să existe mai mulţi subiecţi pasivi şi mai mulţi subiecţi activi. deoarece în aceste cazuri. Sunt cazuri însă când regula diviziunii de plin drept nu se aplică datorită indivizibilităţii materiale a lucrului datorat. Obligaţii solidare554 În mod normal o obligaţie are doi subiecţi: un subiect pasiv care este debitorul obligat să execute prestaţia şi un subiect activ. Jacotă. cit. afectează naşterea obligaţiei. 371. Op. §6. Într-un raport obligaţional poate exista o pluralitate de debitori sau de creditori în momentul formării contractului. uzufructul. Op. individual determinat diviziunea nu poate avea loc din punct de vedere fizic. 559 Ibidem.condicio a qua. Obligaţia este indivizibilă atunci când obiectul prestaţiei nu este susceptibil de a fi fracţionat în prestaţiuni parţiale omogene şi care să corespundă cu prestaţia totală. nu poate face obiectul unei diviziuni.. 554 Ibidem. Obligaţia de a face este în general indivizibilă (a construi o casă. Orice contract cuprinde două categorii de elemente după cum urmează: elemente esenţiale şi elemente accidentale. b. consimţământul. cit.236 şi 238.

. în ceea ce priveşte drepturile de creanţă. St. Principiul relativităţii efectelor contractelor560 Se aplică în situaţia când un pater familias a luat parte la un contract. ..contractul încheiat între unii nu vatămă şi nici nu profită altora. Op. adică de sărăcirea patrimoniului creditorului. 560 561 Inst. . Tomulescu. ci şi de câştigul de care a fost privat. cit.562 şi anume: . 569 E. Obligaţiunea este executată potrivit principiilor din procedura civilă.186. subordonate faţă de primul. 19. numai faţă de acestea se produc efecte juridice.principiul nereprezentării în actele juridice. şi de aceea contractele nu produc efecte faţă de acesta. şi ca atare este inadmisibil transferul de obligaţii. 246. 567 Ibidem. Sancţiunea neexecutării obligaţilor565 Partea care nu îşi executa obligaţia ce îi revenea şi nu se găsea în nici una din situaţiile care o scuteau de răspundere. D. 17.568 Judecătorul pentru a evalua paguba suferită de reclamant. 69 . 6.. 570 E. Molcuţ. 564 Ibidem. Oancea. D. trebuia să plătească despăgubiri numite daune interese. . cit. Transferul obligaţiilor570 Se ştie că în concepţia veche a romanilor. pag.569 Acestea constituie mijlocul prin care chiar părţile puteau face evaluarea pagubelor suportate de către creditor din cauza neexecutării obligaţiilor care îi reveneau debitorului. pag. Molcuţ. pag. cit. In procedură obiectul obligaţiunii nu corespunde obiectului executării fiindcă condamnarea era pecuniară. Dacă drepturile reale sunt considerate prin natura lor transmisibile. Principiul relativităţii efectelor contractului este exprimat prin următorul adagiu: res inter alios acta aliis neque nocere. Există însă şi o categorie de obligaţiuni. graţie unei stipulatio poene stipulaţie de pedeapsă. o lucrare sau o faptă delictuală. erau socotite drepturi limitate între două persoane determinate de la începutul raportului juridic obligaţional.principiul nulităţii stipulaţiunii pentru altul. obligaţia fiind un raport juridic încheiat între două persoane creditor şi debitor. Acestea sunt de două feluri după cu urmează: judecătoreşti şi convenţionale. 14.principiul nulităţii promisiunii pentru altul. 4.3. 172.. 2. orice altă persoană va fi un terţ. Obligaţia poate fi executată la locul prevăzut prin contract. Potrivit acestui principiu contractul poate să producă efecte numai între părţile contractante . creditorul obţinând o sentinţă de condamnare contra debitorului. Op. Op. 563 C. În principiu contractul produce efecte numai între părţi. D. iar în lipsa acestei prevederi locul este cel unde creditorul poate intenta acţiunea.566 Atunci când obiectul obligaţiunii era un lucru oarecare ca de exemplu un sclav. se făcea evaluarea în bani potrivit principiului condamnării pecuniare. Obiectul executării. pag.205. Oancea. §3. D.249. 568 Ibidem.567 Daunele interese judecătoreşti. a. şi în consecinţă nu puteau fi transmise. Daune interese convenţionale.Modul de executare. Efectul accidental al obligaţiilor563 Efectul accidental al obligaţiunilor constă în dreptul creditorului de a obţine daune-interese564 atunci când obligaţia nu este executată sau este executată cu întârziere. pag. cit. Oancea. Acest principiu general îşi găseşte aplicaţia în alte trei principii secundare. Molcuţ. 19. respectiv cele naturale care nu sunt sancţionate printr-o acţiune.. Op. Daunele interese sunt de două feluri după cum urmează: daune interese judecătoreşti şi daune interese convenţionale. 50. 566 Ibidem. 6. 565 Ibidem. sentinţă care este executată. Locul executării. are în vedere anumite reguli din care principala este cea după care acesta trebuie să ţină seama nu numai de paguba reală suferită de reclamant. 562 E. §2. C. neque prodesse potest561 .

cit. novaţiunea. St. 573 Ibidem.580 c. D. cit. Confuziunea579 Confuziunea . 70 . 1. atât de strânsă încât nu poate fi modificată.. 574 B. 206. 578 E. 579 E. Oancea.577 §2. Dacă lucrul individual determinat a pierit. pag. Modurile nevoluntare de stingere ale obligaţiilor a.202. 577 Ibidem. 258. b.572 Cesiunea de creanţă573 este convenţia prin care un creditor cedează unui terţ dreptul de creanţă pe care îl are contra unui debitor. 250. Pieirea lucrului poate să fie fizică atunci când sclavul care a fost datorat a murit. Op. sau poate fi juridică atunci când de pildă sclavul datorat a fost dezrobit. Prin pieirea lucrului. De exemplu când debitorul moşteneşte pe creditorul său. Tomulescu. Florenţa.Netransmisibilitatea obligaţiilor între vii corespunde concepţiei primitive conform căreia obligaţia constituie o legătură cu totul specială. pag. ceea ce se poate întâmpla numai când obiectul obligaţiunii este un lucru cert.. cit. 576 Ibidem. Moartea581 Moartea constituie un mod nevoluntar de stingere a obligaţiilor la baza căruia stă principiul netransmisibilităţii obligaţiunilor. debitorul este liberat afară de cazul când a întârziat nemotivat să plătească sau lucrul a pierit prin dolul sau culpa lui. Op. cit. deci elementul determinat este voinţa acestora materializată în diferite fapte şi acte juridice. creanţa stingându-se odată cu moartea creditorului şi datoria odată cu moartea debitorului. Molcuţ. obligaţiunea a fost considerată ca o legătură strict personală. deviate de la scopul lor iniţial.202 580 D. pag. pr 581 C. pag. pag.571 Transmiterea sau transferul de obligaţii se numeşte cesiune şi este de două feluri după cum urmează: cesiunea de creanţă şi cesiunea de datorie. Molcuţ. Oancea. St. Modurile voluntare de stingere a obligaţiunilor sunt următoarele: plata. Imposibilitatea de executare578 Obligaţiunea se stinge când executarea ei a devenit imposibilă. Ibidem. de pildă sclavul Stichus. după cum urmează: moduri voluntare şi moduri nevoluntare. 575 C. Biondi. 1955. Op. op.confusio constituie modul nevoluntar de stingere a obligaţiilor ce constă în întrunirea asupra aceleiaşi persoane a calităţii de creditor şi debitor. Stingerea obligaţiilor575 Obligaţiile în dreptul roman se sting prin două moduri. 46..574 Ca şi cesiunea de creanţă se realizează prin mijloace juridice indirecte. compensaţiunea. sau creditorul moşteneşte pe debitorul său. obligaţiunea se stinge. Garanţiile în dreptul roman 571 572 Ibidem. respectiv prin novaţiunea prin schimbare de debitor şi mandatul judiciar îndeplinit prin procuratio in rem suam. remiterea de datorie.97. Studii in onore di Ugo Enrico Paoli. Tomulescu. §1.. Modurile voluntare de stingere a obligaţiilor Sunt acele moduri576 caracterizate prin faptul că obligaţia se stinge prin voinţa părţilor. 41. Obligaţiunile erau deci intransmisibile. Cesiunea de datorie. La origine. pag. D. darea în plată. adică un lucru individual determinat.

Intercesiunea este de două feluri după cum urmează: intercesiunea cumulativă şi intercesiunea privativă591. Ibidem. Creditorii. Ele sunt următoarele după cum urmează: pactul de constitut. Gajul588 Gajul este garanţia reală care constă în remiterea posesiunii unui lucru de către debitor creditorului său în momentul încheierii contractului de gaj. Op.586 a. Garanţii personale neformale585 Garanţiile personale neformale constituie acele mijloace de garantare a unor obligaţii care nu necesitau moduri formale în acest sens. Molcuţ. 210. pentru a realiza garanţia personală s-au folosit de contractul verbal. şi numai dacă acesta nu plăteşte la scadenţă. Fiducia587 Fiducia cum creditore este un contract încheiat între creditor şi debitor prin care creditorul se obligă să retransmită debitorului proprietatea lucrului transmisă lui cu titlu de garanţie prin mancipatio sau prin iure cessio. Oancea. pag. Romanii la început. 589 Ibidem.584 fidepromissio. Intercesiunea590 Intercesiunea constituie garanţia reală care se realizează cu ajutorul actului prin care o persoană ia asupra sa datoriile altei persoane. creditorul ipotecar are dreptul de a intra în posesia lucrului şi de a-l vinde. pag.230. Molcuţ. Deci se înlăturau inconvenientele fiduciei în sensul că debitorul rămânea proprietarul lucrului. valorificându-şi astfel creanţa. 582 583 71 . cit.Garanţiile constituie acele mijloace juridice care au drept scop să pună la adăpost pe creditor de consecinţele insolvabilităţii debitorului. 3. c. 117. Oancea. Op. Era mijlocul prin care debitorul îşi poate vedea lucrul înapoi în cazul când plătea datoria. fideiussio. D. 221. pag. mandatum pecuniae credendae. pag. Acest contract însoţea modurile solemne de transmitere a proprietăţii. b. Garanţiile din materia obligaţiilor nu trebuie confundate cu garanţiile personale ce intervin în materie procedurală.. 588 Ibidem. 220. cit. deci avea un caracter provizoriu. Garanţii personale582 a. Garanţiile cele mai vechi sunt garanţiile personale şi prezentau un caracter formalist. Acestea sunt de două feluri după cum urmează: garanţii personale şi garanţii reale. 586 Ibidem. receptum argentariorum. în scopul de a fi ocrotiţi de o insolvabilitate eventuală a debitorilor au întrebuinţat trei forme verbale583 distincte după cum urmează: sponsio. 217. 590 Ibidem.. 585 E. 587 Ibidem. Instituţia garanţiilor a fost creată în interesul creditorilor pentru a avea siguranţa că îşi vor valorifica drepturile de creanţă la scadenţă. servea garantarea plăţii datoriei la scadenţă. Garanţii personale formale Garanţiile personale constituie acele procedee juridice prin care debitorului principal i se alătură unul sau mai mulţi debitori accesori numiţi garanţi. Ipoteca589 Ipoteca constituia garanţia reală prin care se lasă lucrul în posesia debitorului. pag. §1. D. 584 Gaius. de unde şi denumirea de garanţii personale formale. d. b. E. fără a avea un interes.

3. pag. îmbrăcând forma jurământului religios. Intercesiunea privativă constituie situaţia când actul îmbracă forma novaţiunii. toate acestea determinate de concepţia primitivă de viaţă dar şi de condiţiile materiale de existenţă corespunzătoare acestei concepţii. Enumeraţi-le şi definiţi-le. descrierea noţiunii de contract. adică de a plăti o sumă de bani în locul dreptului de răzbunare a păgubaşului.10. Oancea. II. Acest formalism596 era propriu epocii foarte vechi şi vechi. CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a izvoarelor obligaţiilor Conceptul de obligaţie s-a format încă din epoca foarte veche a dreptului roman. pag. D. În dreptul roman se cunosc patru forme ce aveau scopul de a îmbrăca acordul de voinţă într-o haină obligatorie: forma religioasă. 1976. Giffard. 591 592 593 Ibidem. 10 IZVOARELE OBLIGAŢIILOR I. TEMA NR. ba mai mult ele au putut fi preluate ulterior de alte sisteme de drept specifice formaţiunilor sociale existente după cea sclavagistă romană până în prezent.600 Obligaţiunea cea mai veche este aceea născută dintr-un contract. 594 Ibidem.A. Contractele în dreptul roman §1.597 forma verbală.Intercesiunea cumulativă constituie situaţia când actul îmbracă forma unei garanţii. 14. D. şi forma scrisă.. cit. etc. care era îmbrăcat într-o formă religioasă. Tomulescu. a cuvintelor sacre constituite în formule verbale. cit. Op. 595 C.239. Care sunt formele voluntare şi nevoluntare de stingere a obligaţiilor. E. E. 231. pag. iar originea ei se confundă cu originea contractului ca fiind cel mai vechi izvor de obligaţii.. R. 70. E.233.. 2. 599 Ibidem. Molcuţ. gajul şi ipoteca. pag. 1. 598 Ibidem. 72 . In vechiul drept roman pentru ca un act oarecare să producă efecte juridice trebuia îmbrăcat în anumite forme. apelându-se în acest sens la folosirea gesturilor rituale.592 Primul contract roman a constat în înţelegerea dintre garant şi păgubaş. ce a apărut în contextul comiterii unui delict. St. Oancea. 1966. pag. prezenţa obligatorie a martorilor595. clasificarea contractelor. 596 D. Sponsio religiosa. Contractele formale Contractele constituie cel mai vechi izvor de obligaţii.599 a. 249. religia fiind cel mai vechi instrument la care s-a recurs pentru a pune un om sub independenţa unui alt om. 3.593 Acesta nu era la început văzut ca izvor de obligaţie legală de a compune.594 Din punct de vedere tehnic contractele au putut fi adaptate foarte bine realităţilor şi cerinţelor economice perioadelor succesive din istoria dreptului roman. Op. anume din acordul de voinţă dintre garant şi păgubaş. Enumeraţi-le şi definiţi-le.598 forma autentică. Nexum bei Cicero. adică contractele care pentru a lua naştere. Op. Contractele în formă religioasă Contractele în formă religioasă au fost două după cum urmează: sponsio religiosa şi jusiuranum liberti.. D. Napoli. Molcuţ. TEME DE EVALUARE 1. Cele mai vechi sunt contractele formale sau solemne. Care sunt garanţiile personale formale. pag. II.Oancea. III. Villers. 600 Gaius. 3. pag. au nevoie ca acordul de voinţă al părţilor să fie îmbrăcat într-o anumită formă. cit. Enumeraţi şi definiţi următoarele garanţii reale: fiducia. pag. 2. Droit romain et ancien droit francais. 233. 92. 597 E.OBIECTIVE Caracterizarea generală a izvoarelor obligaţiilor. Molcuţ. 238.

Contractele în formă autentică604 Forma autentică constă din prezenţa magistratului la facerea actului. Tomulescu. Molcuţ. o singură convenţie a devenit contract prin forma autentică: nexum605 sau contractul de aservire. Corodeanu. ratifica această convenţie. Stipulatio vine de la stipulus care înseamnă ferm. Pentru a-şi asigura serviciile care necesitau anumite cunoştinţe. D. Dominus putea să-şi asigure exploatarea sclavului după dezrobire în noua sa calitate de patron prin două jurăminte successive. Stăpânul îl obliga pe sclav să jure că va munci după dezrobire în calitate de libert la patron un anumit număr de zile pe an. c. Dovada cu martori era necesară ca mijloc de probă. Un singur acord de voinţă. Din momentul în care el devine accesibil şi acestora. fapt ce explică de ce jurisconsulţii se ocupă de regulile generale ale obligaţiunilor contractuale atunci când se tratează despre stipulaţiune. tare. 601 602 73 . trebuia să îmbrace o formă solemnă care constă în prezenţa părţilor în faţa magistratului. înscriere confirmată de debitor în acelaşi registru. Contractele neformale a.. Din acest punct de vedere stipulaţiunea se deosebeşte de celelalte acte juridice care au scopuri bine precizate. 247. 1937-1938. Procedeul606 prin care se realiza acest act autentic consta în faptul că părţile se prezentau în faţa magistratului. Un singur martor era de ajuns pentru a dovedi stipulation. pag. 24. Bucureşti. ia numele de stipulatio. St. Contractele în formă verbală Contractele verbale sunt acele contracte care luau naştere prin rostirea unor cuvinte solemne.. Nexum este o convenţie de aservire prin care debitorul se angaja să muncească un anumit număr de zile la creditor. Stipulaţiunea este un contract special. 606 Gaius. o consemnare a creditorului în registrul său.ce constă în remiterea unui lucru corporal. Curs de drept roman. neputând plăti la scadenţă datoria luată sub forma unui sponsio (stipulatio). care se formează re. 608 Ibidem. sponsio rămânând forma verbală rezervată cetăţenilor romani. Oancea. Bucureşti. Se cunoaşte că proprietarul de sclavi dezrobind pe un anumit sclav nu pierde posibilitatea de a-l exploata. Deci. Op.276. bona. 604 C. cit. §2. care naşte obligaţii în sarcina debitorului. Contractele în formă scrisă607 Contractus litteris. 2. mai precis printr-o înscriere. 239. Molcuţ. pe lângă consimţământul părţilor cer şi un element material numit res . iar magistratul prin rostirea cuvântului addico. prin operae. obsequim. Tomulescu. stăpânul recurgea la un dublu jurământ. pag. Op. Op. C. 1973. Tomulescu. pag. pag. N. 609 Ibidem. adică eficienţă juridică. Stipulaţiunea este o formă generală pe care o poate îmbrăca orice convenţie. sau o anumită meserie. Dezrobitul rămânea în continuare obligat faţă de stăpânul său care se numeşte patron. 271. pag. pag. 605 E. Cuvântul sponsio desemna acest contract verbal câtă vreme nu a fost accesibil peregrinilor. d. cit.stipulaţiunea. 607 E.88. D.Oancea.. Sponsio sau stipulatio de fapt este cel mai important contract al romanilor. Contractele reale609 Contractele reale sunt contractele neformale care pentru naşterea lor. D Oancea. respectiv operae fabriles. arătau înţelegerea lor. Op.Jusiurandum liberti601 constituia jurământul dezrobitului. Stipulaţiunea este un act care se prezintă sub forma ce o poate îmbrăca orice acord de voinţă transformând-ul în contract. O astfel de convenţie pentru ca să producă efecte juridice. 275. Molcuţ. fără a şti în ce scop s-a obligat debitorul. De la acest contract material vine şi numele acestor contracte reale. St. Drept privat roman. b. cit. Sponsio laica602. op. deci dându-i tărie şi valabilitate. 603 E. pag. St. C. cit. regulile de fond elaborate de jurisconsulţi pentru stipulaţiune se aplică oricăror contracte nu numai acesteia.249.608 Contractul litteris nu poate lua fiinţă decât sub forma unui înscris. cit. Stipulatio603 .

venditio-emptio. pag. Fiducia. 5.locatio-conductio.624 Locaţiunea este contractul consensual prin care o persoană se obligă a procura folosinţa unui lucru sau serviciile sale. 267. cit. Cocoş. Mai târziu s-a aplicat pământurilor bisericii şi ale particularilor. cit. St.emphyteusis. 274. comodatul. Op. 625 Ibidem. cit. 283. 16. la un anumit termen. cit. Este contractul prin care o persoană . când va fi achitată creanţa sau va primi o satisfacţie echivalentă. Paul. Op. 620 C. pag. Depozitul. St. Mutuum .pignus.. pag.împrumutul de folosinţă. numero mesurave constant. 612 C. depozitul. La origine a avut ca obiect arendarea pământurilor necultivate care aparţineau împăratului.locatioconductio.emphyteusis. 614 E. D. 619 C. 281. Molcuţ.creditorul un lucru destinat să servească drept garanţie unei creanţe cu obligaţia celui de-al doilea de a restitui lucrul. Vânzarea constituie contractul prin care o persoană numită vânzător se obligă a preda posesiunea liniştită a unui lucru altei persoane numită cumpărător. Tomulescu..614 Depozitul este contractul real prin care o persoană numită deponent. Op. sau să execute o lucrare determinată în schimbul unui preţ pe care cealaltă parte se obligă a-l plăti.. apare ultimul contract consensual. Tomulescu. St. iar cel din urmă se obligă a-i plăti o sumă de bani anuală care se numeşte canon. ce se realizează printr-o mancipatio sau in iure cessio. St. Op. Cicero. număra sau măsura . Contractele consensuale619 Contractele consensuale sunt în număr de cinci după cum urmează: vânzarea . Aripress. 6. 1. locaţiunea . E. pag. D. numai dacă cel puţin una din părţi îşi execută obligaţiunea.615 Romanii au cunoscut pe lângă depozitul obişnuit sau comun despre care am vorbit mai multe categorii de depozit şi anume: depozitul necesar. Op. Oancea. St. Tomulescu. Tomulescu. Ed. Mancipaţiunea şi in iure cessio pe care se grefează fiducia sunt două acte cu totul distincte unul de celălalt. Gajul .res que pondere. Tot emfiteoză se numeşte şi dreptul real care se naşte din acest contract. achizitorul să restituie lucruri de aceeaşi natură şi în aceeaşi cantitate şi calitate cu lucrul primit.283. De off. 74 . 613 D. 626 S.debitorul remite alteia . 266. 7. 3. Oancea.mandatum. cit. este un contract ce constă dintr-o înstrăinare a unui lucru. mandatul . pag.297. cit. Op. 13. 7. cit. 2. 264. Drept roman. pag. respectiv emfiteoza sau contractul emfiteotic. cit. 266. adică se obliga să transmită proprietatea unei cantităţi de metal. Tomulescu. 1996. Molcuţ..620 emfiteoza . Sent.venditio-emptio. 617 Ibidem. 621 S. Tomulescu. Op. pag.623 Închirierea . 283.. 1. 44. pag. cit. 3. Op. gajul.societas. pag.Contractele reale în sistemul dreptului roman au fost următoarele după cum urmează: mutuum.. 269-280. 627 C.625 Emfiteoza .611 urmată de o convenţie prin care cel ce primise proprietatea lucrului se obliga să o retransmită celui de la care o primise. fiducia.618 b. 618 Ibidem. pr 616 Ibidem. Op..comodatar lua un lucru cu împrumut de la altă persoană -comodant spre a se folosi de acesta şi a-l restitui la o dată stabilită anterior. încredinţează altei persoane numită depozitar un lucru spre a-l păstra şi a-l înapoia când i se va cere. 288. pag. St.610 Fiducia sau contractul real de fiducie. societatea .612 Gajul este contractul prin care o persoană . 6. 288-292. Emfiteoza se formează prin acordul de voinţă dintre proprietar şi emfiteot. care la rândul ei se obligă a plăti o sumă de bani numită preţ. 13. 623 Ibidem. c. Acest contract este definit ca fiind un contract consensual prin care o persoană se obligă a procura unei alte persoane numită emfiteot un fond (o bucată de pământ) pentru a-l cultiva şi a-i culege fructele pe un timp îndelungat sau chiar fără termen.. 624 C. pag.621 Vânzarea622 . Comodatul613 . 615 D.. 610 611 D.297. cu condiţia ca la termen. pag.împrumutul de consumaţie este contractul prin care o persoană transmite alteia proprietatea asupra unor lucruri care se pot cântări.616 depozitul neregulat617 şi depozitul sechestru. 622 C. pag.626 În epoca postclasică.. pag. Contractele nenumite627 Contractul nenumit constituie acel contract neformal prin care se nasc obligaţiuni în sarcina părţilor de a transmite proprietatea unui lucru sau de a face ceva. Cocoş.

Oancea. iar prin excepţiune nu puteau fi cunoscute. cit.636 Din punct de vedere al formei între contracte şi quasicontracte. Oancea. În epoca postclasică. Op.. D. fapt ce i-a determinat pe romani să numească aceste acte astfel.. E. nu există puncte comune.nu se naşte nici o acţiune dintr-un singur pact. dar se poate constata că efectele sunt similare.640 Condictio sine causa este deci acţiunea prin care se cere ceea ce o persoană deţine fără drept. D. sau contractus incerti629 . Oancea. sunt totuşi sancţionate în dreptul clasic (Ulpian). 300. gestiunea tutorului pentru pupil. Aceasta constituie cea mai importantă aplicare a principiului îmbogăţirii fără cauză. Op. pag. Contractele nenumite au două categorii de elemente: generale şi speciale. cit. pag. 91. 2. pag. Ibidem. pag. Elementele contractelor nenumite. medievali.644 Plata nu este datorată în trei cazuri: 628 629 Ibidem.Denumirea de contracte nenumite le este dată de comentatorii posteriori. Op. b) obiect.quasi ex contractu. Ea se numeşte sine causa (fără cauză) pentru că este o acţiune abstractă. pag. 309. cit. 2. care fără să fie ridicate la rangul de contracte.contracte nedeterminate. adică temeiul juridic pe baza căruia este intentată.639 Principiul îmbogăţirii fără cauză este sancţionat prin acţiunea în repetire . 637 Molcuţ. 75 . Când cineva a plătit din greşeală ceea ce nu datora. atio non nascitur632 . Oancea.sancţionate..acţiunea în repetire a lucrului nedatorat. E. pag. are la îndemână condictio indebiti pentru a cere îndărăt ceea ce a plătit.634 Quasicontractele635 Quasicontractele constituie fapte licite care dau naştere unor efecte juridice asemănătoare cu cele ce iau naştere din contracte. 641 C. 28. negotium gestio. 635 Molcuţ. adică întărite cu acţiuni în opoziţie cu simpla convenţiune numită pactum nudum. pag. 630 Ibidem. 1. 3. Pactele în dreptul roman630 Prin pacte se înţeleg acele convenţii. 313.638 Plata lucrului nedatorat. Op. Molcuţ. cit. 640 D.. 50. pag. acceptarea succesiunii. cit.. Elementele generale sunt cele obligatorii pentru orice convenţie ce îmbracă haina unui contract după cum urmează: a) consimţământ. deoarece excepţiunile au apărut mai târziu. operaţii juridice noi. sancţionate prin acţiuni pretoriene. b) acea plată să fi fost nedatorată. În epoca clasică se recunosc două categorii de pacte ca producând obligaţiuni: pactele alăturate . în paguba alteia. Pentru exercitarea acestei acţiuni.. D. 309. cit. 638 E. 7. 309. indiviziunea. D. cit. se cer mai multe condiţii642 după cum urmează: a) o plată. pag. Tomulescu. pactele n-au fost cunoscute ca valabile dat fiind că nu puteau fi sancţionate nici prin acţiune.. Prin acţiune nu puteau fi sancţionate deoarece se respectă principiul ex nudo pacto.643 adică executarea unei obligaţiuni. Formula ei nu cuprinde cauza. Justinian enumeră următoarele quasi-contracte: plata lucrului nedatorat. 644 D. 300. Op. sancţionate prin acţiuni create de jurisconsulţi şi pactele pretoriene . 6. Molcuţ. 631 Ulpian. 299. nici prin excepţiune. Condictio indebiti641 .. c) capacitate. 2. 639 Gaius.condictio sine causa. 636 Inst. Romanii le numeau nova negotia628 . Într-un cuvânt. D. cit.. 26. 12.pacta adjecta. St.pacta praetoria. aceste pacte poartă denumirea de pacta vestita633 . Tomulescu. Op.176. Molcuţ.16. Molcuţ. Oancea. 642 E. 634 Ibidem. 3. Op. 16. 309. acestor două categorii li s-au alăturat pactele legitime sancţionate de împăraţi prin constituţiile sale. adică născute ca şi dintr-un contract . d) cauză. D. 310. Oancea. 3. 632 C. 643 D. Op. D. St.. adică permis care dă naştere la obligaţii.631 În vechiul drept roman. 14.637 Quasi-contractul deci poate fi privit ca un fapt voluntar şi licit.acte juridice noi. 633 Ibidem.

654 Ibidem. 53. se răzbuna săvârşind o faptă identică celei pe care o suferise. În dreptul roman. victima unui delict avea dreptul de a se răzbuna pe autorul delictului.652 Moştenitorul. cit. Delictele sunt fapte dăunătoare intereselor societăţii romane şi pedepsite prin dispoziţiunile juridice ale statului. prin acceptarea succesiunii dobândeşte sarcina de a plăti legatele..când plata a fost făcută de altă persoană decât debitorul.645 A treia condiţie este ca plata lucrului nedatorat să fi fost făcută din greşeală. cum ar fi de exemplu în cazul unei obligaţiuni condiţionale. Sarcina aceasta se aseamănă foarte mult cu un mandat lăsat de defunct heredelui. Gestiunea tutorelui se aseamănă cu mandatul. ori afacerile sau boala îl reţineau. Oancea. cit. 652 E.negotium gestio. pag. Gestiunea de afaceri . ci cu bună ştiinţă. Molcuţ. e) pretinsa datorie să nu facă parte din acelea care cresc la dublu. D. 13. delictele private. Înainte de formarea statului.648 iar cel pentru care s-a intervenit se numeşte gerat . Oancea. pag. Starea de indiviziune poate să ia naştere când sunt mai mulţi moştenitori asupra unui bun succesoral. 651 Ibidem. dacă nu avusese grijă să lase pe cineva să vadă de bunurile sale sau dacă pleca pentru mai puţin timp. Op. Acceptarea succesiunii. Delictele publice sunt acelea care lezau interesele statului sclavagist roman. 76 .când plata a fost făcută unei alte persoane decât creditorului. adică a înţelegerii voluntare. datoria nu a existat niciodată sau nu mai există. 1..655 Victima se înţelegea cu delincventul ca în schimbul unei sume de bani să renunţe la dreptul său de răzbunare. Naşterea acestui quasicontract a fost determinată de dezvoltarea comerţului. atunci se consideră că el a comis un furt şi se intentează contra lui o acţiune specială numită condictio furtiva.negotium gestor.. D. Deci condictio indebiti se aplică numai când accipiens a fost de bună credinţă.. Suma de bani este răscumpărarea dreptului său de răzbunare. Indiviziunea.dominus rei gestae. Gestiunea tutorelui pentru pupil. Când cineva lipseşte din Roma. adică sunt lăsate la libera învoire a părţilor. iar pupilul trebuie să despăgubească pe tutore de cheltuielile făcute cu ocazia gestiunii. dar care nu este mandat tocmai datorită faptului că acordul de voinţă lipseşte testatorul fiind mort în momentul acceptării succesiunii de către herede.646 adică să fi crezut că are dreptul de a primi plata.653 Delictele654 Delictele ca izvor de obligaţii.651 Indiviziunea este o stare de fapt care constă în faptul că mai multe persoane sunt proprietare asupra aceluiaşi bun. Molcuţ. T. pag. c) în caz de eroare. o donaţiune şi în consecinţă nu are acţiunea în repetire. Din gestiunea tutorului se nasc anumite obligaţiuni atât în sarcina tutorelui. în orice mod. 17. 647 E. Romaniştii. 312.18. împart delictele în două categorii: delicte publice şi delicte private. Este cazul când cineva a plătit în numele său. Dacă accipiens a fost de rea credinţă. cât şi a pupilului. Op.când nu există o obligaţie civilă sau naturală. 3. plecând de la distincţia lui Ulpian asupra dreptului public şi privat. 2) Sistemul compoziţiunii.649 adică proprietarul lucrului gerat. 8. . atunci cel care a plătit este considerat că a vrut să facă o liberalitate. 655 XII. crezând că este obligat a plăti. 645 646 D. Dacă nu a fost făcută din greşeală.647 Gestiunea de afaceri înseamnă administrarea afacerilor cuiva fără a fi însărcinat de a face acest lucru. în perioada primitivă. 50. Posibilitatea celui lezat de a dobândi o despăgubire a daunei . de pildă obligaţiunea a fost executată sau datoria nu a luat naştere încă. 650 Ibidem. Modul de a pedepsi delictele private a trecut prin patru faze: 1) Sistemul răzbunării prin sânge. 653 Ibidem. adică o anumită sumă de bani pe care o plătea delincventul victimei. Delictele private erau sancţionate în principiu prin amenzi care aveau caracterul unor despăgubiri. faţă de cel care neagă. spre deosebire de cele publice. 311. . D. Cel ce intervine în afacerile altuia se numeşte gerant .650 Tutorele administrează bunurile pupilului care din cauza vârstei sale nu poate face acest lucru.pe cale de proces este rezultatul unei lungi evoluţii istorice. d) Trebuie ca accipiens (cel care a primit) să fi fost de bună credinţă. amestecându-se în treburile celui absent. fiind plecat pentru diferite afaceri. tutorele trebuie să dea socoteli la sfârşitul tutelei. Evoluţia lor istorică. Astfel. Asemenea compoziţiunii sunt voluntare. un străin intervenea dacă era nevoie. 648 Ibidem. 649 Ibidem. Apoi în conformitate cu aşa-numita lege a talionului. pe când delictele private lezau numai interesele individului în calitate de cetăţean roman sau necetăţean. nu au fost reprimate de către stat decât mult mai târziu. 313.

3. 670 Ibidem. Injuria. dolus malus. cit. fraus creditorum. Fără să se facă distincţie ca şi în cazul precedent. 336. amenda va fi de 150 de aşi. această condiţiune va lipsi.furtul cu violenţă. talio esto. Legea celor XII Table cunoaşte următoarele cazuri de iniuria: . Odată cu formarea statului. . a păcăli. pag. Delicte private principale noi. pentru a ocroti într-o măsură şi mai mare interesele societăţii romane începe să sancţioneze cu pedepse publice chiar şi delictele ce lezau interesele indivizilor. 668 C.669 Rapina670 . pag. aceste compoziţiuni sunt fixate în mod legal pentru fiecare delict în parte. În dreptul vechi.metus. Dacă cineva omoară pe sclavul altuia fiind în legitimă apărare. 3) paguba trebuie să fi fost făcută corpori. În sens special. Violenţa constituie nu numai un delict. iar prin rupere. să fie pedeapsa talionului . Dolus malus672 .668 Delictele principale noi sau pretoriene sunt acele fapte ilicite. Violenţa671 . 4) Sistemul reprimării de către stat. o vătămare a lucrului. Legea celor XII Table prevedea să se aplice legea talionului dacă părţile nu ar fi căzut de acord. 659 Ibidem. În vechiul drept se înţelegea prin membrum orice parte a corpului. cit.dolul rău.660 Furtum661 . 77 . metus. op.os fractum. 658 Ibidem. prin furt se înţelege o sustragere a lucrului altuia. Tomulescu.656 Acest sistem cunoaşte în decursul dezvoltării sale două aspecte: sub primul aspect statul fixează o sumă de bani care nu mai este lăsată la înţelegerea părţilor. a vătăma nu numai smulge. Sunt delicte principale vechi după cum urmează: furtum. 11. În această categorie sunt cuprinse după cum urmează: rapina. a excroca pe altul. Op.si membrum rupsit ni cum eo pacit.337. 663 Ibidem. 672 Ibidem.. Delicte principale. adică delincventul să fi produs o leziune. Tomulescu. 656 657 XII. de manoperă întrebuinţată pentru a înşela. St. pag. damnum injuria datum. adică printr-un act material şi direct al delincventului asupra obiectului.. transformând astfel delictele private în delicte publice. .664 Legea celor XII Table prevedea că se va plăti o amendă de 300 aşi dacă cineva frânge unui om liber un os cu mâna sau cu bastonul. iniuria înseamnă delictul de lovire simplă. cit. nici nu se înţelege cu acela. 664 Gaius. Tomulescu. 4. Dacă victima este un sclav. Labeo defineşte dolul în sensul că este orice fel de înşelăciune. dacă delincventul era bogat sau sărac.furtul. se cereau următoarele condiţii:667 1) să fi fost făcută contra dreptului (injuria). şi delicte principale noi.659 sancţionate prin acţiuni pretoriene. 662 C. 223.injuria propriu-zisă. 671 Ibidem. În sens general. Op. Rănirea omului liber era considerată vătămare a unei persoane pe când rănirea sclavului era considerată ca o vătămare a unui bun. suma de bani fiind încasată de stăpân. injuria. Lex Aquillia666 a stabilit anumite sancţiuni pentru cazurile când se aducea o pagubă altuia Pentru ca dauna prevăzută de legea Aquilia să constituie un delict. 660 Ibidem. 669 Ibidem. Legea celor XII Table prevedea o amendă de 25 de aşi pentru cazul de iniuria. 325 666 Ibidem. dăunătore relaţiilor sclavagiste romane şi care au fost sancţionate de pretor. pedeapsa era aceeaşi. 665 Ibidem. 667 Ibidem. pag. 325. St. Injuria (în sens special). 661 Ibidem. conform sistemului compoziţiunii voluntare. Statul.. Dolus malus este definit astfel de Servius citat după Ulpian: „o manoperă întrebuinţată pentru a înşela pe cineva când se pare a face un lucru şi în realitate se face altul“. pag. 4) numai proprietarul lucrului este protejat prin acţiunea legii Aquillia. Damnum injuria datum665 . De pildă un animal paşte pe marginea unei prăpăstii. Statul ca instrument al categoriei sociale dominante îşi impune voinţa sa. T.657 Acestea se subdivid în delicte principale vechi658 prevăzute de Legea celor XII Table. 330. 2) paguba trebuia să fie făcută corpore. iniuria înseamnă în epoca veche vătămare corporală.662 Cuvântul iniuria are un sens general şi un sens special. St.membrum ruptum.663 Legea decemvirală conţine următorul text: dacă cineva vatămă altuia o parte a corpului. C..paguba cauzată pe nedrept. Pentru acest delict.3) Sistemul compoziţiunii legale. dar şi un viciu de consimţământ.

323 675 Ibidem.acţiunea în garanţie pe care cumpărătorul. Op. Nu se poate preciza criteriul distinctiv între delicte şi quasidelicte..actio de tigno iuncto680 .689 Există şi alte obligaţiuni care nu se nasc nici din contracte. 9. Părerea această nu este formată deoarece judecătorul care a luat mita cu intenţie ca să pronunţe o sentinţă greşită. Delicte private secundare. pag. În acest caz se dă o acţiune in factum acestora din urmă pentru a obţine o sumă de bani cu titlu de despăgubire.. pag. VI. D. Quasidelictele sunt următoarele după cum urmează: judex qui litem suam facit. rănind sau ucigând animalul sau sclavul altuia. Molcuţ.682 Luarea de mită sau fapta judecătorului care şi-a încălcat cu bună sau cu rea credinţă obligaţiunile şi funcţiunile sale judex qui litem suam facit. 334 685 Ibidem. 689 C. Aceste obligaţiuni se nasc deci din diferite fapte care neîncadrându-se în categoriile de mai sus. 688 Inst. d) fapta cuiva de a face să pască turmele sale pe terenul altuia era sancţionată prin . 686 E. fapte care totuşi nu sunt delicte. D.. distrugând sau vătămând lucrul altuia.acţiune relativă la arborele tăiat. cit. 50. St. St. 678 Ulpian. Op.678 e) tăierea unui arbore era sancţionată cu o amendă de 25 de aşi cerută de către proprietar prin actio de arboribus succis679 . D. Ca delicte secundare au existat după cum urmează: a) fapta tutorelui de a sustrage bunurile pupilului. 5. Op.339.684 Când s-a vărsat sau aruncat un lucru din apartamentul cuiva. 78 . cit. care avea şi caracter noxal. Tomulescu. Fraus creditorum este paguba făcută de debitorul care pentru a-şi crea sau mări insolvabilitatea. cit. Op.Fraus creditorum673 . D.acţiune relativă la grinda intrată în construcţia unei case. cit. Alt argument derivă din legea Aquilia care nu cere ca fapta să fi fost făcută cu intenţie pentru a fi delict. 334. 683 D. Delictele principale sunt fapte delictuale care prezintă un pericol social deosebit pe când cele secundare sunt cele care prezintă un pericol social mai redus. 324. hangiilor şi a proprietarilor de grajduri .acţiune la dublu. Molcuţ.paguba creditorului.686 Când în apartamentul cuiva sunt atârnate obiecte care ar putea cădea pe stradă astfel ca să cauzeze un prejudiciu. în caz de evcţiune. Paguba comisă de către o persoană aflată în serviciul corăbierilor. sunt trecute într-o categorie specială. c) fapta cuiva de a fi mancipat un lucru care nu-i aparţinea era sancţionată printr-o acţiune la dublu actio auctoritatis677 . se dă primului venit o acţiune contra aceluia care locuieşte apartamentul.688 Acţiunea este îndreptată împotriva stăpânilor care răspund pentru faptele persoanelor aflate în slujba lor. C. Tomulescu. actio in dublum685 . ci o vină cât de uşoară este suficientă. 13. XII T. nici din delicte şi pe care textele nu le trec nici în categoria quasi-delictelor. Oancea. nu comite un delict. indiferent dacă el sau o altă persoană este vinovată. Alte izvoare de obligaţiuni. Op.cu privire la lucrurile suspendate sau agăţate. Oancea. 681 E. St. pag. sub denumirea „alte 673 674 Ibidem. cauponum et stabulariorum.674 Delictele în dreptul roman se subdivid şi după importanţa lor în delicte principale şi delicte secundare. ci un quasidelict. f) dacă cineva întrebuinţa o grindă furată în construcţia unei case era pasibil de o acţiune la dublu . 5. 334. Op.. cit. pag. Tomulescu. 682 Ibidem. 9. 4. pag. lucru care a cauzat o pagubă altuia. 684 E. Este o acţiune populată şi are ca obiect plata unei amenzi. atârnarea obiectelor. hangiilor şi grăjdarilor. a înstrăinat bunurile sale. 677 Ibidem. paguba produsă de persoanele aflate în slujba corăbierilor. 687 D. 680 Ibidem. Vărsarea sau aruncarea unui lucru. nici în categoria quasicontractelor. pag. Acţiunea se numeşte actio de possitis et suspensis687 . astfel încât creditorii să nu mai poată avea posibilitatea de a-şi realiza creanţele..acţiune relativă la paguba cauzată de un patruped. 3. cit. Oancea. 342.. 4. Judecătorul vinovat de o asemenea faptă va fi urmărit printr-o actio in factum. Molcuţ. Quasidelictele681 Obligaţiile quasidelictuale sunt acelea ce se nasc din fapte nepermise. 6. 676 Ibidem. pag. 5. Atârnarea obiectelor. 3.19. o putea intenta contra vânzătorului.683 ca de exemplu a pronunţat o sentinţă greşită sau nu s-a prezentat la termenul fixat pentru a judeca etc. vărsarea sau aruncarea unui lucru. 3. 6.acţiunea relativă la darea socotelilor. pagubă produsă călătorilor sau negustorilor.1 679 C. Era pedepsită prin actio de rationibus distrahendis675 . b) pagubele cauzate de animale erau sancţionate printr-o actio de pauperie676 .nautarum.actio de pastu. proprietarul lucrului vătămat are o acţiune pentru a cere îndoitul pagubei cauzate.

împreună cu quasicontractele şi quasidelictele se încadrează într-o categorie mai largă sub denumirea „diferite tipuri de izvoare de obligaţiuni“ . 8.Tomulescu. D.izvoare de obligaţiuni“. 79 . Drept roman.Hanga.variae causarum figure. Jakotă. E. Ed. 5. E.Cocoş. Drept privat roman. 690 Ibidem. S.U. Drept roman-breviar terminologic. Universul Juridic. curs. 2.St. Ed.. Ediţia 1975. Drept roman.Cocoş. Definiti conceptual de contract. Ed. Ed. curs. Ed. S. 9. Drept roman. I. 14. Drept roman.U. Enumerati tipruile de delicate 3. 12. 10. ALL BECK..Cocoş. Fundaţiei România de Mâine. Ed. BIBLIOGRAFIE: 1.Jakotă. Drept privat roman.Cocoş. 2000. Universul Juridic. curs. 1963. D.M.Cocoş. Ş. M.Oancea.C. Vl.U. 1993.Oancea. 1997. curs. Universul Juridic. 1999. Ed. 2004. 2001. S. curs. C. Drept privat roman. 13.690 Ele însă.Molcuţ.Lumina Lex. T. Drept roman. vol. C. III. Drept roman. Bucureşti. „Chemarea” Iaşi. 6. 1996. curs.Molcuţ.B. 3. 2000. S.V. S.TEME DE EVALUARE 1. Scorpio’78. S. 7. Drept roman-breviar. Ed.Molcuţ. Şansa SRL. 4.Cocoş.St. curs. 2006. 1995. 1998.Cocoş.B.I + II. Drept roman. E. Ed. 2. Drept roman. Drept roman.Tomulescu.. Ediţia 1971. Bucureşti. Ed. curs . Bucureşti. 11. T. Definiti quasidelictele.