TEMA NR. 1 CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI ROMAN I.

OBIECTIVE Definirea dreptului roman, a obiectului acestuia; prezentarea diviziunilor dreptului roman. II. CONŢINUTUL TEMEI §1. Definiţia dreptului roman Dreptul, în sensul general şi totodată tehnic al cuvântului constituie ansamblul normelor de conduită obligatorie, deci instituite ori sancţionate de către stat, care reglementează raporturile dintre membrii unei colectivităţi. Aplicând această definiţie dreptului roman se poate spune că el cuprinde totalitatea normelor de conduită instituite şi sancţionate de statul roman, ce constituie un sistem extrem de vast şi complex, format din numeroase ramuri şi instituţii juridice aflate într-un proces continuu de transformare şi intercondiţionare1. Această definiţie dată dreptului roman corespunde concepţiei actuale, moderne despre drept, care este fundamental diferită de cea a jurisconsulţilor romani. Concepţia lor era caracterizată de confuzia dintre principiile religioase fas, cele morale honestum, şi cele de drept ius, care s-a reflectat în definiţiile date dreptului în mod constant. Astfel jurisconsultul Ulpian defineşte dreptul: iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere, adică „principiile de drept sunt: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe nimeni şi a da fiecăruia ceea ce i se cuvine“. O altă definiţie care susţine cele afirmate anterior este cea dată de jurisconsultul Celsus care spune: ius est ars boni et aequi, adică „dreptul este arta binelui şi a echităţii“. Principiul binelui constituie elementul moral al definiţiei care este alăturat celui de drept, aequitas ce are o multitudine de sensuri şi uneori este foarte greu de a fi definit precis. Astfel Cicero confunda aequitas cu ius civile, cu izvorul lui ius civile dar şi cu una din diviziunile dreptului2. Aequitas este considerat de juriştii romani ca un scop al dreptului3 şi totodată ca un ideal al dreptului4. De fapt Celsius a vrut cu siguranţă prin această definiţie să demonstreze că dreptul este arta de a aplica regulile morale în conflictele din viaţa practică5. §2. Obiectul dreptului roman Cursul de faţă are ca obiect prezentarea apariţiei şi evoluţiei instituţiilor dreptului privat roman şi nu a întregii materii a dreptului roman. Dreptul roman ca ansamblu de norme de conduită instituite ori sancţionate de statul roman6 era împărţit în conformitate cu concepţia romană în drept public şi drept privat. Astfel jurisconsultul Ulpian7 arăta criteriul de distincţie între dreptul public şi dreptul privat: publicum ius est quod ad statum rei romane spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem, adică „dreptul public este acela care priveşte organizarea statului roman, şi dreptul privat, interesul particularilor.“ Diferenţele dintre normele dreptului public pe de-o parte şi cele ale dreptului privat pe de alta au determinat la rândul lor deosebiri şi în ceea ce priveşte posibilitatea de modificare a acestora. Normele dreptului public nu puteau fi modificate de către particulari8: ius publicum privatorum pactis mutari non potest, adică „dreptul public nu poate fi schimbat prin convenţii încheiate între particulari“. Acestea se impuneau tuturor fără a putea fi schimbate ori transformate. Normele dreptului privat dădeau însă părţilor posibilitatea de a se abate de la acestea cu condiţia să nu se încalce principiile fundamentale de drept. Având în vedere modelul tratării instituţiilor de drept privat de către jurisconsultul Gaius pe de-o parte, şi Justinian pe de alta în Instituţiile lor, se va proceda în cursul de faţă la o abordare similară, însă cu unele modificări în ceea ce priveşte acţiunea în justiţie, după cum urmează: se începe cu prezentarea unor noţiuni introductive în studiul dreptului roman apoi se trece la tratarea izvoarelor dreptului roman. Din considerente întemeiate pe experienţa romaniştilor din ultima vreme, respectiv faptul că dreptul roman a evoluat pe cale procedurală ca un drept al acţiunilor, se va trata în continuare procedura civilă înaintea instituţiilor dreptului privat roman aşa cum eram obişnuiţi de Institutele jurisconsulţilor. În continuare însă se va respecta ordinea tratării din Institute abordându-se persoanele mai întâi; apoi sub titlul de drepturi reale se vor trata bunurile, posesia, proprietatea şi drepturile reale asupra bunurile altuia.
E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, 1995, Bucureşti, pag. 5. C. St. Tomulescu, Drept privat roman, Bucureşti, 1973, pag.17. 3 Ulpian, D.1.1.1.pr. 4 Paul, D.11.11; G. Ciulei, L'équité chez Ciceron, Amsterdam, 1972. 5 C.St.Tomulescu, Op. cit..pag.17. 6 Supra, pag.1 7 D.1.1.1.2. 8 Papinian, D. 2, 14, 38.
1 2

1

În partea a doua a cursului se vor trata alte instituţii importante ale dreptului roman, respectiv succesiunile, obligaţiile şi izvoarele obligaţiilor. §3. Însemnătatea dreptului roman Dreptul roman prezintă o deosebită însemnătate deoarece el constituie fundamentul pe care s-a clădit sistemul juridic. Studiul dreptului roman prezintă o însemnătate motivată şi de anumite criterii legate de cultura generală şi juridică, de istoria dreptului şi de rolul didactic pe care-l joacă în pregătirea celor ce vor deveni jurişti. Căci dacă grecii au dat dovada măiestriei lor în privinţa filozofiei, juriştii romani şi-au manifestat genialitatea în ceea ce priveşte mânuirea raţionamentului juridic, a elaborării conceptelor, principiilor şi noţiunilor juridice. Despre însemnătatea dreptului roman se poate vorbi la nesfârşit în sens general, dar de asemenea ea se prezintă şi în sens concret, odată cu studiul şi cercetarea fiecărei instituţii juridice în parte. Dreptul roman prezintă deci interes pentru următoarele considerente: - a creat alfabetul dreptului printr-un limbaj juridic cu ajutorul căruia s-au putut exprima ideile juridice cerute de viaţa practică; - a determinat dezvoltarea gândirii juridice, iar consecinţa a fost că noţiunile juridice actuale au apărut în marea lor majoritate în cadrul său, caracterizându-se prin precizie, claritate şi logică strictă; - a contribuit la formarea principiilor juridice prin adagii ori maxime celebre transmise lumii moderne. Cunoaşterea acestor principii prezintă o mare însemnătate deoarece pe de-o parte ele constituie regulile fundamentale ale dreptului roman, iar pe de alta ajută la soluţionarea unor probleme juridice practice. De aici rezultă principii ca cel al simetriei sau corespondenţei formelor în conformitate cu care un act juridic încheiat într-o anumită formă nu poate fi desfiinţat decât în aceeaşi formă, însă în sens invers; - determină formarea unei educaţii juridice atât pentru omul de cultură cât şi pentru specialistul ce se formează şi se perfecţionează în ştiinţa dreptului; - dezvoltă simţul juridic practic pentru că el însuşi s-a format pe bază de speţe şi ne dă astfel posibilitatea de a urmări şi înţelege modul de elaborare al noţiunilor juridice. Astfel, exemplul cel mai concludent este cel al Digestelor, una din principalele lucrări ale operei legislative a lui Justinian care constituie de fapt o vastă culegere de speţe. - dreptul românesc s-a format şi a evoluat sub influenţa dreptului roman9, în trei momente principale semnificative, respectiv perioada de zămislire a poporului român şi de formare a dreptului obişnuielnic pe un fond juridic de drept roman; perioada dreptului juridic scris, când influenţa dreptului roman s-a exercitat prin filieră bizantină, şi în cele din urmă perioada elaborării operei legislative din timpul lui Alexandru Ioan Cuza când au fost preluate o serie de categorii şi principii ale dreptului roman clasic10. §4. Diviziunile dreptului roman După cum rezultă din textul lui Ulpian citat anterior11 dreptul roman se divide în două părţi importante: dreptul public şi dreptul privat. Dreptul public este acel ansamblu de norme juridice care reglementează organizarea statului pe de-o parte, iar pe de alta reglementează relaţiile dintre stat şi persoanele particulare. Dreptul privat este acel ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile dintre persoanele particulare. La rândul său dreptul public se subdivide în trei părţi: ius civile, ius gentium şi ius naturae sau ius naturele. Ius civile este ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile numai dintre cetăţeni. Deci este dreptul propriu al cetăţii - civitas aplicabil numai cetăţenilor romani - cives. El este un drept strict, riguros şi conservator pentru că nu suportă schimbări cu trecerea timpului. Totodată este un drept formalist în sensul că actele juridice pe care le prevede pentru a fi folosite trebuie să îndeplinească anumite forme sine qua non. Ius gentium este ansamblul de norme juridice care reglementează pe de-o parte relaţiile dintre cetăţeni şi străini, iar pe de alta dintre străini. „Ius naturae sau ius naturale este acela pe care toate fiinţele vieţuitoare l-au deprins de la natură, căci acest drept nu este specific numai neamului omenesc, ci este comun tuturor animalelor care se nasc pe uscat, în mare, precum şi păsărilor. De aici decurge uniunea bărbatului cu femeia, pe care noi o numim căsătorie, zămislirea copiilor şi educaţia lor. În fapt vedem că şi animalele, chiar cele sălbatice, sunt socotite a cunoaşte acest drept“ - ius naturale est, quod natura omnia docuit: nam ius istud non humani generis proprium, sed omnium animalium, que in terra, que in mari nascuntur avium quoque commune est hinc descendit maris atque feminae conjuctio, quam nos matrimonium appelamus, huic liberorum procreatio, hinc educatio: videmus etenim cetera quoque animalia, feras etiam istius iuris peritia censeri.12
E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, Bucureşti 1983, pag 12. N. Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, vol.1. 1915, pag 14-30. 11 Supra, pag.1. 12 D. 1, 1, 1, 3-4.
9 10

2

Jurisconsulţii din dreptul clasic fiind influenţaţi de filozofia greacă au considerat dreptul natural ca un drept ideal, semper aequm est bonum, adică întotdeauna echitabil şi bun. Totuşi ideea unui astfel de drept era în afara realităţii sclavagiste romane13. O altă accepţiune a lui ius naturale era aceea legată de normele ce reglementează relaţiile omului cu divinitatea. În virtutea acesteia dreptul natural este definit ca acela care este respectat deopotrivă la toate popoarele fiind stabilit de divinitate şi se menţine veşnic şi imuabil14. Au existat şi alte criterii de diviziune a dreptului roman după care acestea se împărţeau în: ius civile şi ius honorarium; ius scriptum şi ius non scriptum; ius generale sau comune şi ius singulare.15 Ius civile aici era dreptul care decurgea din legi plebiscite, consuetudine, constituţii imperiale, senatusconsulte. Ius honorarium era dreptul ce rezulta din edictele pretorului şi ale edilului curul. Ius scriptum decurgea din voinţa categoric exprimată, adică explicită a legiuitorului. Ius non scriptum decurgea din voinţa presupusă ca urmare a faptului că permitea existenţa şi perpetuarea anumitor obiceiuri ce constituiau mos majorum sau consuetudo. Ius generale sau comune era dreptul care producea efecte generale. Ius singulare era dreptul care producea efecte limitate. Acesta se subdivide în beneficium legis aplicabil numai unei categorii de persoane şi privilegium aplicabil numai uneia sau mai multor persoane determinate. III. TESTE DE EVALUARE 1. Care este definiţie dreptului roman? 2. Care este obiectul acestuia? 3. Trataţi despre însemnătatea dreptului roman. TEMA NR. 2 PERIODIZAREA ISTORICĂ A STATULUI ŞI EPOCILE DREPTULUI ROMAN I. OBIECTIVE Prezentarea perioadelor istorice a statului şi epocilor dreptului roman, din punct de vedere a formelor de guvernământ şi a drepturilor şi obligaţiilor categoriilor de subiecti de drept. II. CONŢINUTUL TEMEI §1. Perioada prestatală După tradiţie, şi conform cercetărilor istorice Roma ar fi fost fondată la anul 754 ori 753 î.e.n., de către cei doi fraţi legendari Romulus şi Remus. Lăsând deoparte legenda şi abordând din punct de vedere istoric această perioadă, Roma era la început un sat de păstori şi agricultori ce se bucura de o aşezare din cele mai favorabile, pe malul Tibrului, în apropierea mării într-o zonă de întrepătrundere a lumii latine şi etrusce. Populaţia Romei cu toate că era în majoritate italică nu avea totuşi o structură omogenă. Era formată din trei triburi primitive. Unul era latin numit Ramnes, aşezat pe colina Palatin, altul era sabin numit Tities, aşezat pe colina Esquilin şi cel de-al treilea etrusc numit Lucers aşezat pe Caelius. Această populaţie eterogenă era polarizată în două mari categorii sociale respectiv patricienii şi plebeii. Între aceste două categorii exista o a treia formată din clientes - clienţi. Patricienii cunoscuţi sub numele de populus romanus erau membrii ginţilor, adică toţi cei care făceau parte din poporul latin cuceritor. Numele lor vine de la termenul de patres - şefi16. Plebeii erau formaţi din populaţiile vecine învinse de romani la care treptat s-au alăturat cei veniţi la Roma care exercitau diverse meserii. Între patricieni şi plebei a existat o luptă permanentă pentru cucerirea de drepturi politice de către cei din urmă. Clienţii erau sclavii dezrobiţi şi urmaşii lor la care s-au adăugat şi străinii veniţi la Roma.

Vl. Hanga, M Jacotă, Drept privat roman, Bucureşti, 1964, pag.15. Institute.1,2,11. 15 Vl. Hanga, Op. cit., pag. 25-27. 16 Ginta era formată din toţi cei care descindeau dintr-un strămoş comun dar numai pe linie masculină.
13 14

3

16. Deci reforma lui Servius Tullius a avut un caracter complex în sensul că a fost administrativă. în celelalte domenii respectiv cel administrativ. El a împărţit teritoriul Romei cu excepţia Capitoliului şi Aventinului în patru tribus sau regiuni numite: Suburana. ce avea 20 de centurii. Pentru plata impozitelor se lua în considerare plafonul minim de 1. În acest context viaţa socială se caracterizează prin confruntarea contradictorie între patricieni şi plebei. 17.clasa I cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 100. Esquiliana.. O centurie cuprindea în jur de o sută de oameni. religios şi jurisdicţional continuau să fie excluşi. 19 Ibidem 20 Cicero.18 În ceea ce priveşte organizarea statului odată cu întemeierea sa au fost preluate organele de conducere a societăţii romane din perioada prestatală. Ei lucrau în comun iar hotărârea unuia dintre ei era valabilă numai cu încuviinţarea celuilalt. De aceea lupta lor pentru drepturi politice continuă şi în această perioadă.000 de aşi. 22. 17 18 Titus Livius 1. viaţa economică a Romei se bazează încă pe munca oamenilor liberi. economică. socială şi-n ultimă instanţă politică.500 de aşi. §4. ce avea 80 de centurii. Collina şi Palatina.clasa a II a cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 75. respectiv rex . pe a căror muncă începe să se bazeze întreaga producţie de bunuri a societăţii21. militară. La moarte sa puterea supremă în stat trece asupra senatului. De rep. 2.regele. În acest sens se organiza din cinci în cinci ani recensământul.000 de aşi. . ce avea 20 de centurii. chiar dacă sclavia începe treptat să capete o pondere tot mai mare. senatul şi comitia centuriată creată prin reforma lui Servius Tullius. conflict întreţinut de condiţiile discriminatorii impuse celor din urmă atât din punct de vedere politic cât şi economic. Prin împărţirea centuriilor pe clase în funcţie de avere s-a ajuns la suprimarea diferenţei între patricieni şi plebei. religiei. Comitia curiata avea prerogative ce se exercitau în viaţa publică şi privată dar totodată şi în cea religioasă. . funcţia de rege era exercitată de către fiecare senator timp de cinci zile19. conducător politic care deţine prerogativele asupra administraţiei. Op. Aceasta a făcut ca fiecare cetăţean indiferent de categoria socială căreia îi aparţinea să fie inclus într-unul din aceste patru cartiere. . Din punct de vedere financiar şi militar pentru a se stabili impozitul dar şi pentru determinarea serviciului militar Servius Tullius a împărţit întreaga populaţie în centurii repartizate după averea ce o avea fiecare cetăţean. 21 Vl. Dionisie din Halicarnas 4. D. Totuşi. . 1978. pag. iar în timpul în care locul pe torn era vacant până la alegerea unui nou rege de către adunările curiate. 37. Oancea. Chiar dacă plebeii au reuşit să obţină câteva cuceriri în lupta lor ca de exemplu accesul la comitia centuriata.e.000 de aşi. Statul roman a cunoscut mai multe perioade de dezvoltare din punctul de vedere al formelor sale de organizare. Molcuţ.000 de aşi. Cei rămaşi în afara claselor datorită venitului sub limita minimă constituiau o centurie.clasa a V a cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 11. Perioada regalităţii Prin reforma lui Servius Tullius distincţia dintre patricieni şi plebei a fost desfiinţată doar aparent căci în realitate ei se găseau mai departe într-o poziţie inferioară faţă de patricieni. Alături de patricieni şi plebei care erau oameni liberi tot acum apar şi sclavii domestici care erau trataţi ca membrii ai familiei. în număr de doi.n. 4 .§2. Comitia centuriată avea prerogative legislative în principal dar şi elective şi judecătoreşti20. E. financiară.n. în urma reformei complexe a lui Servius Tullius a fost întemeiat statul roman ca formă de organizare politică. §3. 43. Bucureşti. 25.regele este acum un adevărat şef de stat. Rex . când s-a instaurat republica regii au fost înlocuiţi cu consuli care erau aleşi pe o durată de un an. Hanga. De asemenea şi ager publicus era exploatat în exclusivitate tot de către patricieni. Drept privat roman. Drept urmare a războaielor de cucerire la Roma se concentrează un număr tot mai mare de sclavi. Acestea au fost în număr de cinci după cum urmează17: .000 de aşi.e. pag. armatei fiind în acelaşi timp şi judecător suprem.clasa a IV cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 25. ce avea 30 de centurii. Întemeierea statului roman Pe la sfârşitul secolului VI î. ce avea 20 de centurii. Fiecare cetăţean era obligat să facă o declaraţie în privinţa averii sale. Perioada republicii În anul 509 î. cit.clasa a III a cuprindea pe cei cu o avere de peste 50.

26 Magistraţii erau înalţi funcţionari de stat care deţineau atribuţii importante din punct de vedere administrativ şi jurisdicţional27.recensământ. În perioada republicii organele de exercitare a puterii politice au fost în parte preluate din perioada anterioară dar acum dispare regele şi apar magistraţii. pag.dreptul de a lua auspiciile. Mai târziu senatorii au încetat de a fi în mod exclusiv patricieni dobândind această demnitate toţi aceia care au deţinut anterior o magistratură curulă. proletarii devin cetăţenii săraci care nu aveau nici un mijloc de subzistenţă decât ajutorul acordat de către stat. în timpul lui Caesar să ajungă la un număr de 900 de membrii.. Proletar era omul sărac care nu avea decât copii . se ocupau de aprovizionarea oraşului şi aveau atribuţii jurisdicţionale în ceea ce priveşte vânzarea vitelor şi sclavilor. În acest fel el supraveghea respectarea vechilor tradiţii şi moravuri ale poporului roman. 25 D. ce aveau ca atribuţie principală administrarea justiţiei. Sclavia din forma sa patriarhală. Questorii erau funcţionarii care administrau tezaurul public. deţineau o avere de minimum 400. electorale sau judiciare. Op. La sfârşitul republicii drept consecinţă a legii grânelor promisă de Caius Gracchus. dar începând cu anul 367 î. cit. 28 A. Archivio giuridico Filippo Serafini. spre sfârşitul republicii devine clasică constituind de fapt baza economică a sistemului sclavagist. Adunările poporului adoptau hotărâri legislative. Nobilii erau cei care deţinuseră o magistratură curulă ori descendenţii lor. Imperium cuprinde: . care se adaugă adunărilor poporului şi senatului. . Magistraţii superiori. habere. 98. Modena. . Către sfârşitul republicii când dezvoltarea economică capătă un avânt nemaiîntâlnit până atunci. 10. 1967. Justinian 4.000 sesterţi. 30. Ele se concretizau în patru categorii de adunări respectiv: comitia curiata. arhivele statului şi se ocupau cu vânzarea prăzii de război. de regulă un an. 24 E. Edilii curuli erau magistraţii care supravegheau organizarea şi funcţionarea pieţelor. Nobilimea era formată şi din familii de plebei care au ajuns nobili prin faptul îndeplinirii unei magistraturi curule Alte categorii sociale în această perioadă erau formate din proletari şi sclavi.dreptul de a da edicte valabile pe tot timpul anului cât respectivul magistrat se găsea în funcţie .ius edicendi.32. 22 23 I. Termenul de proletar apare de timpuriu în limba latină. care se făceau în pieţele publice.dreptul de a comanda armata romană. 1931.dreptul de a convoca poporul în afara Romei. Legea celor XII Table îl cunoştea 23 iar conform tradiţiei regele Servius Tullius îi exclusese de la serviciul public şi militar.dreptul de a convoca şi prezida senatul .Tomulescu.2. Paris. Senatul în această perioadă a dobândit un rol important în conducerea politică a societăţii romane şi chiar dacă nu avea dreptul să elaboreze legi el trebuia să le confirme pe cele votate de adunările poporului. El avea sarcina de a se ocupa de cens . În mâinile lor era concentrată şi puterea militară.779. Sclavii constituiau categoria de oameni care nu se bucurau de libertate nefiind persoane.28 Potestas cuprinde: . .n.25 La început consulii erau cei care îi numeau pe senatori dintre patricieni.1. lege prin care statul era obligat să procure în condiţii ieftine grâu pentru săraci. Institutiones de l'antiquité. 26 C. 1927.proles. prin legea Licinia Sextia puteau fi aleşi şi dintre plebei. adică să evalueze periodic din cinci în cinci ani averea cetăţenilor şi să înscrie toate perioadele pe listele censului. 5 . cit. adică consultarea. 229. pag. Urmau conform ierarhiei pretorii. în timpul dictaturii lui Sulla să ajungă la 600 de membrii şi în cele din urmă.Aceste cauze au determinat ca după o luptă de secole plebeii să obţină anumite reforme ca de pildă cea a fraţilor Gracchi sau Legea celor XII Table. Molcuţ op.senatum vocare. printre care puteau fi şi plebei de când dobândiseră dreptul la magistratură. pag. cu preponderenţă cea civilă. respectiv cavalerii şi nobilii22.2.dreptul de a convoca adunarea poporului fie pentru a dezbate unele probleme.Bouche-Leclerq. societatea romană trece prin mutaţii profunde care determină restructurarea categoriilor sociale iar distincţia binecunoscută între patricieni şi plebei să se estompeze. La început erau aleşi numai din rândul patricienilor. Erau aleşi pe o perioadă limitată. concilium plebis şi comitia tributa24. Gaudemet. comitia centuriata. 27 S. Altă categorie de magistraţi era cenzorul. Paris. . În cele din urmă cenzurii erau cei care au primit dreptul să numească senatori. fie pentru deliberare şi votare cum populo agere. Manuel des institutiones romaines. consulii deţineau puterea civilă supremă dar şi conducerea armatei.36.Solazzi. după anumite semne a „voinţei zeilor“. Multă vreme senatul a numărat 300 de membrii pentru ca mai târziu. pag. Astfel apar noi categorii derivate din patricieni ori plebei.St.e. Cavalerii erau cei trecuţi pe listele censului care chiar dacă nu aveau nici o legătură cu serviciul militar.dreptul de a amenda pe contravenienţi. Puterea lor se exercita prin două importante atribute denumite potestas şi imperium. .

26. pag. Paris. Les institutions politiques romaines. 17. respectiv pe şase luni29. Începând cu împăratul Vespasian39 toate prerogativele au fost conferite împăratului printr-un senatusconsult numit impropriu lex regia40. J.Tribunii plebei au jucat un rol de o mare însemnătate în viaţa statului roman. 37 Digeste. 94.arendă cu marii proprietari funciari. Astfel plebea urbană nu avea nici o activitate productivă ea trăind pe seama statului şi a unor particulari.. 15. Ordinul ecvestru. Tomulescu. 4. pag. dar s-a polarizat prin creşterea diferenţelor dintre bogaţi -honestiores şi săraci . În cazuri deosebite. Pro Caec.n. trebuia să aibă un cens de cel puţin un milion de sesterţi şi de asemenea să aibă strămoşi care să fi exercitat anumite magistraturi în stat32. Aristocraţia senatorială avea în jurul ei o vastă clientelă formată din ţărani. a. 1933. respectiv o parte a acesteia ce constituia o categorie de oameni săraci . 278. 791. iar în cele din urmă sunt aserviţi complet prin alipirea lor de pământul pe care îl lucrau. Homo. Colonii. cit. D. pag. În această perioadă structura societăţii romane s-a menţinut în mare parte. Hanga. 204-294. Perioada monarhiei După cum se cunoaşte perioada monarhiei sau a imperiului se împarte în două etape succesive respectiv principatul şi dominatul sau monarhia absolută. concentrând în mâinile sale pentru început o mare parte din prerogativele de conducere a statului. Jacotă. răscoalele. adică aristocraţia funciară. tentativă ce nu a avut reuşită. 53. 17. C. III. pag. primind pâine. 54. De Francisi. 1.. 1956. ordinul ecvestru unde intrau comercianţi. Gaius. op. cit.000 de sesterţi35. 38 Cicero. şi în această perioadă numărul lor este într-o treptată scădere datorită concurenţei coloniilor pe de-o parte. Paris. 29 30 31 6 . Treptat colonii devin tot mai dependenţi. dar care trebuiau să aibă o avere de cel puţin 400. cămătari şi funcţionari. respectiv cavalerii şi-au păstrat multe trăsături din perioada republicii. fie remiteau o parte din recoltă38. pag.imperator reprezenta autoritatea supremă în stat. Arena Imperii. Hanga. plebei şi dezrobiţi33. în această perioadă constituiau o categorie socială nouă ce apare ca o consecinţă a faptului că muncă sclavilor devine tot mai puţin rentabilă36. pr. 40 Ulpian. 32. Începând cu secolul II e. în virtutea căruia primeau spre folosinţă o suprafaţă de pământ în schimbul căruia plăteau o sumă de bani.30 Dându-şi seama că acest lucru este imposibil de realizat astfel. şi a suferit anumite transformări determinate de însăşi transformările epocii. unde intrau marii proprietari funciari. 39 L. 33 Vl. 36 C. Totuşi o categorie mică de plebei. O parte din cavaleri erau recrutaţi din rândurile aristocraţiei municipale şi provinciale. Tomulescu. dar care avea o împuternicire excepţională pe un termen limitat. Institutions de l'antiquité. 1. conducerea statului era încredinţată unui dictator.pax romana pe care o promovează statul roman după cuceririle realizate în Dacia de împăratul Traian. 41 Ibidem. Principatul Această perioadă a debutat cu tentativa lui Caesar de a instaura o monarhie făţişă. 32 Dio Cassius. 35 Dio Cassius. 2. 25-26. Inst. căruia nimeni nu i se putea opune. pag 712. Tot prin acest senatusconsult împăratul primea imperium proconsular41 care consta în dreptul de Vl. Cal.humiliores. Nu se puteau însă împotrivi astfel actelor cenzorilor şi dictatorilor. St. M. §5. Sclavii constituiau categoria de oameni fără libertate ce stăteau la baza sistemului economic de producţie sclavagist. Suetonius. mai ales cei dezrobiţi exercita diferite meserii sau chiar comerţ.. De aceea în agricultură începe să se extindă tot mai mult munca coloniilor care iniţial erau arendaşi liberi37 ce încheiau un contract de locaţiune . 6. nepotul lui Caesar respectiv Octavian Augustus a realizat o formulă de compromis ce consta într-o monarhie camuflată în forme republicane31 sub denumirea de Principat. se împărţea în urbană şi rurală. etc. Pentru ca cineva să facă parte din nobilime. căci pentru apărarea intereselor plebeilor.. 19. Plebea. 1948. cit. Împăratul . cât şi dintre cei ce exercitau profesiuni libere. cele mai importante funcţii din cancelaria imperială au fost deţinute de membrii ordinului ecvestru34. 1967. Vârfurile clasei dominante erau formate din ordinul senatorial. 48. dar fizionomia lor a fost modificată totuşi de noile condiţii. St. cât şi hotărârilor senatului. Op. aug. aveau dreptul de a se opune actelor magistraţilor prin veto. de excepţie cum erau războaiele. faţă de marii proprietari funciari. 5.humiliores. 16. 17.. 1. 1. Gaudement. 38-39. distracţii şi chir bani. op. 7. cât şi din ordinul decurionilor. Analele Universităţii Bucureşti. iar pe de alta datorită politicii de pace . 34 Ibidem.

Esmein. Puterea politică se afla în întregime în mâinile împăratului care era ajutat de un consiliu restrâns de înalţi funcţionari sub denumirea consistorium principis. vol. Roma. Epist. respectiv potentiores şi humiliores. urmaşul lui Caesar. modul în care acestea au evoluat de-a lungul a 1. 1. marea majoritate a romaniştilor au periodizat dreptul roman în trei epoci succesive. C. respectiv epoca veche. St. cât şi pontificatul42. 28. Provinciile administrate de către împărat numite provinciae Caesaris. Hanga. §6. Vl. Op. pag. cit. când odată cu editarea constituţiei împăratului Caracalla dispare categoria de persoane corespondentă pretorilor45. I. Forma de stat instaurată era o monarhie absolută de drept divin în care împăratul nu mai era considerat principes. XIII..n.. Paris. XI. pag. acesta îşi continuă activitatea sa jurisdicţională numai până în anul 212 e.49 Prima perioadă a dreptului roman. Unii nobili purtau titlul de patriciu şi se considerau rude cu împăratul. Hanga. cit. respectiv epoca veche începe din momentul întemeierii statului şi durează d-a lungul perioadei regalităţii până spre sfârşitul republicii. dar ţinând seama şi de realitatea istorică concretă. dar în schimb dobândesc altele în materia jurisdicţiei contencioasă 43 pe lângă care păstrează şi vechea jurisdicţie graţioasă în care părţile nu se găsesc pe poziţii contrare ca de exemplu adopţiunile. Storia del diritto romano. Precis de droit romain. adică funcţia de preot suprem al religiei romane. 27. Giffard. respectiv jumătatea secolului VI î.. Numai astfel se pot înţelege condiţiile în care au apărut şi s-au dezvoltat instituţiile juridice. b. De aceea în mod convenţional. compus din funcţionari imperiali împărţiţi în două categorii. 1. 3. populi aveau în fruntea lor un reprezentant al senatului. pag. C.e. pag. 23. Potentiores era categoria compusă din marii proprietari funciari adică nobilimea.. În fine edilii curuli au păstrat numai atribuţiile referitoare la supravegherea pieţelor. Dominatul Ultima etapă a monarhiei. având puteri supranaturale48. înalţii demnitari şi officia cei inferiori. Importanţa pretorilor scade mai ales după reforma împăratului Hadrianus care a codificat edictul pretorului. 44 Tacit. respectiv cele care încă s-au menţinut au devenit pur formale fără nici o putere reală. Provinciile imperiului erau de două categorii: provincii senatoriale şi provincii imperiale. Deveneau nobili cei care erau numiţi senatori sau într-o funcţie înaltă. de Francisi. iar questorii au intrat în categoria funcţionarilor imperiali47.. Politica împăratului era dusă la îndeplinire de către un sistem birocratic riguros ierarhizat. respectiv dignitates.e. În ceea ce priveşte pretorul peregrin. 25-26. Molcuţ. 74. 45-46. Op. Cit.comandă supremă a armatei. cunoscută sub denumirea de Pontifex Maximus. Tomulescu. În privinţa magistraţilor în perioada principatului s-au păstrat în mod formal toate magistraturile. Provinciile senatoriale numite provinciae senatus. rămânând imuabil. Nobilimii de bogătaşi din perioada Principatului i s-a adăugat o nobilime de funcţionari. Structura societăţii era polarizată acum în două categorii sociale. Ann. 45 Vl. cit. Epocile dreptului roman Periodizarea istorică a statului roman trebuie coroborată cu o periodizare a dreptului roman dată fiind strânsa legătură dintre organizarea politică a societăţii sub forma statului şi ansamblul normelor de conduită care se aplicau în relaţiile dintre oameni sub forma dreptului. 1946. Op. 60-80. până în anul 27 î. E.dominus et deus. pag. Ibidem Inst. 1-200. 2. pag. 1944. 27.n. emancipările şi dezrobirile44. Hanga. I. dominatul sau monarhia absolută a reprezentat o formă făţişă de absolutism ce caracteriza statul roman în această perioadă. cit.300 de ani. 49 A. Cenzorii şi tribunii plebei dispar datorită faptului că prerogativele lor au fost preluate constant de către împărat46 . A. epoca clasică şi epoca postclasică. în sensul că de acum acesta nu mai era izvor de drept.legatus Augusti propretore şi plăteau un impozit numit tributa. Magistraturile. Op. Humiliores era categoria oamenilor săraci ce cuprindea marea majoritate a populaţiei libere. Th. Melanges d'histoire du droit et de critique. Consulii îşi pierd majoritatea prerogativelor. pag.n. îndreptăţit de a fi venerat. Op. 23. Senatul şi-a pierdut toate atribuţiile fiind asimilat oricărui consiliu municipal. Înalţii funcţionari purtau titlul de perfectissimi. Paris. Nobililor la Roma le corespundeau în provincii decurionii. III. 48 P. Împăratul purta titlul de imperator Caesar Augustus care însemna conducătorul victorios al armatei. care după cum vom vedea urmează o succesiune logică şi totodată cronologică. primul între cetăţeni ci mai presus de oameni . principis erau conduse de un împuternicit al împăratului . E.. 46 Plin. 58. 43 42 7 . 47 Vl.

Această este epoca vechiului drept roman . Rezultă de aici un caracter general57. Histoire de l'École de droit de Beyrouth. Appleton. 1965-1968. Tomulescu. pag. Albertario. 48-149. ani în care începe domnia împăratului Diocletian. XIV cent. C. II. 54 E. 8 . cit. mai adaptabil noilor realităţi concrete. 57 N. De aceea împăratul Justinian face o tentativă de salvare a statului şi dreptului. iar rigiditatea relaţiilor de familie şi sociale este înlocuită cu libertatea în gândire şi în comportament.n. 1956. aşa să fie dreptul“.. Bucureşti. Pandette . pag.ius quiritium.52 şi a fost înlocuit cu cel clasic care era mai suplu.. Acest caracter 50 G. pag. Întreagă această operă a servit ca punct de plecare pentru dezvoltarea unor noi instituţii şi reglementări de care avea nevoie imperiul bizantin55. 1934-1950. III. până la 565 e.aequitas. comerţul depăşind astfel bazinul mediteranean. D. respectiv epoca clasică durează de-a lungul perioadei principatului de la 27 î. 1930. 56 C. A treia perioadă a dreptului roman. Op. Aceste condiţii ritualiste îmbrăcau în haină juridică intenţia părţilor cu privire la anumite acte şi fapte. 339. Dreptul clasic întronează principiul „buna credinţă şi echitatea temperează rigorismul“53.e. Ibidem. caracterizat prin formalism şi rigiditate.. dezvoltare susţinută şi de cuceririle romane ce au adus bogăţii tot mai mari şi a determinat un schimb intens de mărfuri. Moravurile austere romane încep să se schimbe îndulcindu-se. Hanga. dar care are meritul de a fi adunat la un loc tot ceea ce a fost mai valoros din dreptul roman. pag 26. The Law of Obligations in the Later Roman Republic. W. TESTE DE EVALUARE 1. ita ius esto. Conf. adică „aşa cum părţile s-au pronunţat. Care este perioada regalităţii? 2. 51 Vl. 5 vol. Idem. Collinet. 59. 55 V. adică economică. pag. 1931. Luburici. Accepţiunea în sens material a izvoarelor de drept constă în forţa creatoare de drept ce porneşte de la condiţiile materiale de existenţă ale societăţii la un moment dat.n.. M. Care este perioada republicii? 3. juridică etc. 52 A. Ceterchi. II. tentativă nereuşită.56 respectiv cea în sens material. magie şi religie. Cornil Ancien droit romain. Teoria generală a statului şi dreptului. Comparative Sociological Studies. Elementul formalist este înlăturat pentru că el constituia o piedică în manifestarea liberă a voinţei părţilor raporturilor juridice. Études historiques sur le droit de Justinien. până la 284 î. respectiv uti lingua nuncupassit. socială. este deci înlocuit cu elementul volitiv intenţional şi cel de bună credinţă . Op.gravitas a aristocraţiei patriciene şi plebeiene. respectiv epoca postclasică a durat de-a lungul perioadei dominatului de la anul 284 e. După războaiele punice Roma a cunoscut o continuă dezvoltare economică. cea în sens documentar şi în fine cea în sens formal care de fapt va constitui obiectul nostru de cercetare.. Vl. 63. 17. 3 vol. cit. sclavia decade şi atrage cu sine criza întregului imperiu. Prezentarea şi analizarea izvoarelor dreptului roman.54 Baza economică a sistemului sclavagist roman. romaniştii au ajuns la concluzia unanimă că acestea prezintă mai multe accepţiuni. 1983. The Law of Persons.. Revue Internationale de L'Enseignement. 53 Celsus.n.5. Principiul care a dominat întregul drept al acestei perioade era cel înscris în Legea celor XII Table. Watson. 1.50 A doua perioadă a dreptului roman. Hanga Op. OBIECTIVE Caracterizarea generală a izvoarelor dreptului roman. oglindire a relaţiilor sociale puţin evoluate şi impregnate de o mentalitate dominată de superstiţie. 1925. Maşchin. Istoria Romai antice. Din punct de vedere ştiinţific dreptul roman constituia o suprastructură pragmatică lipsită de subtilităţi teoretice. Ch..e. Care este perioada monarhiei? TEMA NR. 1924. 3 IZVOARELE DREPTULUI ROMAN I. Le probléme des origines. Cit. Accepţiunea în sens documentar a izvoarelor de drept constă în totalitatea documentelor istorice existente la un moment dat ca izvoare. A. 3.bona fides şi de echitate . 1937. Da Diocleziano a Giustiniano. St.n. Introduction to Early Roman Law. pag 321 şi urm. la care se adaugă pericolul extern al popoarelor migratoare ce atacau permanent graniţele imperiului. The Law of Property. astfel încât vechiul drept roman rigid şi formalist nu mai corespundea marilor mutaţii din societatea romană de la sfârşitul republicii. Family Proprety and Patria Potestas. politică. CONŢINUTUL TEMEI Pornind de la definiţia şi analiza terminologiei privind izvoarele de drept. pag.51 Această dezvoltare multilaterală a determinat pe cale de consecinţă schimbări corespunzătoare şi în materia dreptului. o criză ireversibilă şi multilaterală. Aceste schimbări fundamentale au avut consecinţă şi asupra dreptului roman care şi-a pierdut originalitatea şi puterea de creaţie. foarte apropiată de concepţia utilitaristă despre lume şi viaţă . militară. Westrup. I. Bucureşti. pag 36-38. financiară.

pag. 1992. legea. Drept roman. jurisprudenţa. Astfel în epoca veche a dreptului roman au existat ca izvoare formale ale dreptului: obiceiul. cit. cea cronologică le tratează aproximativ în succesiunea lor istorică de apariţie. respectiv obiceiul. papirusurile şi textele istorice şi literare59 care ne transmit o seri de informaţii privind reglementările normative existente în legi. 61 I. 9. Ceterchi şi colaboratorii. pag 345. Iaşi. cit. Quelque remarque de la loi et de la contume. 63 C. pag. jurisprudenţa. Op. dar şi date istorice literare şi de altă natură. atunci când economia era naturală şi închisă. Hanga. pag. 68 J. cit. 24. Accepţiunea în sens formal a izvoarelor de drept constă în totalitatea mijloacelor prin care normele de conduită socială sunt exprimate în norme cu putere obligatorie.49. Op. legea. pag.61 altele existente până atunci au dispărut. iar obiceiul a trecut pe plan secund. Era bazat pe vechi şi puternice tradiţii şi avea rolul de a menţine ordinea în comunitate. Molcuţ. 69 D. Izvoarele formale ale dreptului roman sunt studiate într-o ordine logică şi cronologică astfel: obiceiul. edictele magistraţilor şi jurisprudenţa. dar către sfârşitul ei. manifestation d'autorité et sourse d'enseignement a Rome. Grosso. cit. St. 71 Institute. edictele magistraţilor. pag 576. 65 G. Etude de droit romain I. 48. Dovada cea mai concludentă în acest sens o constituie Roma antică unde au existat izvoare de drept noi apărute datorită transformărilor societăţii romane. 1917. 62 G. senatusconsulte. 58 59 9 . Op. senatusconsultele şi constituţiile imperiale. E. 11. 60 I. 1. I. Roma. 70 Regulae. pag. Piganiol. Paris. Bineînţeles că aceste criterii se intercondiţionează reciproc şi au totodată legătură şi cu accepţiunile noţiunii de izvor.62 Ordinea logică are în vedere o anumită ierarhizare a izvoarelor formale din punct de vedere al complexităţii şi dinamicii lor. 64 E. El a existat în societatea gentilică dar conţinutul său avea un caracter moral iar nu juridic. pag.32. legea. iar obiceiurile practicate zilnic aprobate de consensul celor care se folosesc de ele. Din categoria documentelor sau izvoarelor de cunoaştere a dreptului roman fac parte textele epigrafice. 2. şi constituţiile imperiale ca expresie a monarhiei absolute de drept divin. Jacotă. 1979. Molcuţ Op. E. seamănă cu legea. Tomulescu Op.. Drept roman. consimţământ manifestat într-o perioadă îndelungată.general nu este neapărat specific dreptului dar îl cuprinde şi pe acesta. evoluţie şi dispariţie coroborate cu epocile de drept. Ibidem. opera monumentală care a adunat la un loc izvoarele formale cele mai semnificative ale dreptului roman.66 În epoca postclasică nu au mai existat decât două izvoare formale de drept.n.. Acest izvor a dat dreptului roman caracterul de drept consuetudinar68. 47. pag. Gaudement. Gaudement. cit. Essai sur les origines de Rome. 66 C. Tomulescu. pag. După juristul Salvius Iulianus69 obiceiul este respectat pe drept cuvânt la fel ca şi legea şi este reglementarea care a fost instituită de obiceiul strămoşilor. 1967.ius nonscriptum.. cit. M. şi deci devine special atunci când anumite izvoare documentare s-au surse de cunoaştere58 ne sunt rămase ca vestigii ce ne ajută să reconstituim fragmentar o realitate juridică sau de altă natură din trecut. Op. pag. Justinian71 spune că dreptul pe care obiceiul îl aprobă este un drept nescris . 1. 1948. 4. După juristul Ulpian70 obiceiul se bazează pe consimţământul tacit al poporului. A. deci norme de drept. Paris. Vom trece în continuare la tratarea izvoarelor formale ale dreptului roman. 37. 1. Studia et documenta historiae et iuris. St.e. 17. Craiova.60 Între izvoarele formale ale dreptului şi cele materiale există o strânsă legătură şi intercondiţionare deoarece schimbările economice intervenite într-o societate la un moment dat se reflectă pe cale de consecinţă şi asupra sistemului de norme juridice care reglementează relaţiile din cadrul acelei societăţi. jurisprudenţă. 425. Obiceiul Obiceiul sau cutuma constituie cel mai vechi izvor al dreptului roman şi s-a format în procesul destrămării societăţii prestatale67. 32.64 Spre sfârşitul epocii vechi capătă preponderenţă ca izvoare formale de drept edictele magistraţilor şi jurisprudenţa. Pag. senatusconsultele şi constituţiile imperiale după care vom trata codificarea dreptului roman realizată prin legislaţia lui Justinian.63 Obiceiul juridic a fost cel mai important izvor formal de drept în perioada de început a dreptului vechi. 3-31. Legea a devenit cel mai important izvor formal de drept în secolul V î. 37. Jacotă.. Institutions de l'antichité.. pag. M. Dimitrescu.65 În epoca clasică au existat pe lângă izvoarele arătate anterior senatusconsultele şi constituţiile imperiale. Teoria statului şi dreptului. Molcuţ. 3.. pag. 67 V. 1969. edictele magistraţilor. Napoli. care a revenit în prim plan datorită decăderii societăţii romane.. 272-284. respectiv obiceiul.

când se produce aşa numita revoluţie în cadrul societăţii romane din toate punctele de vedere. 72 73 Pomponius. Bucureşti. 80 Titus Livius.76 Legea în sensul de acord între magistrat şi popor prezintă o formă de adoptare specifică 77 care debuta printr-o propunere făcută de către magistrat a unui proiect de lege pe care poporul îl dezbătea. 3. mai evoluate. şi transformarea ei într-o economie naturală. Hermogenian. prin exprimarea votului pozitiv folosind formula utirogas.. 67. Legea urma să fie rectificată de senat şi în cele din urmă ea era depusă în tezaurul acestuia. Tomulescu. la fel termenul de lex în sens de convenţie constituie acordul de voinţă între două persoane particulare. Justinian. Iulian. acelaşi în cazuri identice.e. 2. adică reglementări cu caracter administrativ şi leges privatae. 35. 195. Legea Termenul de lege . 3. Mos majorus însemna de fapt obiceiurile strămoşilor şi constituia de fapt tradiţia venită din trecutul îndepărtat. De aceea el trece din primplanul de până acum într-un plan secund ca mai apoi să dispară şi să lase locul altor izvoare de drept. 74 M. Molcuţ. 10 . 77 Aulu Gelliu. St.lex este folosit în dreptul roman cu accepţiuni diverse ca: leges publicae populi romani. prevederi asupra familiei romane.n. a fost formată o comisie compusă din zece persoane . Consuetudinea era un obicei care se repeta mereu.rogatio se transformă în lege. 20. şi corespunzătoare unor societăţi în permanentă dinamică cu un ritm foarte intens de evoluţie. legea a constituit cel mai important izvor de drept în perioada republicii. Legea este în general definită ca o hotărâre a poporului care devenea normă obligatorie75. 42. dar plebeii au fost nemulţumiţi cu aceasta şi s-a format o nouă comisie în care au intrat şi cinci plebei. adică clauze introduse în anumite acte juridice74. acestea reglementau într-un mod formalist. iar în 449 î.quiritare. 1. 124. D. dar ea poate fi definită şi ca o convenţie între două persoane. sau a celui negativ din formula antiquo. 32. pag. La propunerile repetate ale unui tribun al plebei pe nume Terentilius Arsa în anul 451 î.Obiceiul mai poartă şi denumirea de consuetudino şi mos majorus. naturală şi închisă. Bucureşti. când se prefigurează germenii unei noi societăţi respectiv cea feudală. 43.rogat şi poporul acceptă .78 Din epoca veche a dreptului. V. Cicero. 29. nu înainte ca un număr de copii să fie făcut cunoscut cetăţenilor romani. 78 E. Oancea. Legea celor XII Table a constituit legea fundamentală a sistemului de drept roman din această perioadă faţă de care a existat în mod constant un respect religios care a făcut ca ea să nu fie abrogată chiar şi atunci când intrase de mult în desuetudine. Comisia s-a conformat şi le-a publicat în forum sub forma a zece table de lemn. Jacotă. Obiceiul revine iar în plin plan în epoca postclasică odată cu decăderea economiei sclavagiste romane. asupra instituţiei proprietăţii private . adică legi adoptate de către adunările poporului. mai puţin însă au existat prevederi privind materia obligaţiilor deoarece la apariţia legii ele erau puţin dezvoltate. Această aplicare constantă făcea ca obiceiul să nu mai fie contestat. acord prin care magistratul propune . regimul bunurilor. Odată cu sfârşitul perioadei Republicii. După cum se ştie acestea au fost legea. această situaţie fiind de fapt expresia dezvoltării economiei din acea perioadă care era după cum se cunoaşte o economie simplă. iar bineînţeles că după o practică îndelungată el devenea obligatoriu. 41. 1973. Dispoziţiile de drept privat ne interesează în mod special căci ele fac în majoritate obiectul dreptului civil roman. 2. 10. obiceiul ca izvor de drept. Op. De înv. Drept privat roman. De asemenea procedura era rudimentară şi primitivă. ritualist desfăşurarea procesului civil ce dădea naştere unor inechităţii sociale evidente. 75 Gaius. 1. 1. Cicero. 3. D. s-a publicat noua codificare sub denumirea de Legea celor XII Table.n. 1993. 28. cit. Ea constituia acum un adevărat cod cu reglementări cuprinzătoare 80 referitoare la dreptul public şi privat. Apoi el se pronunţa în cadrul adunării convocate cu această ocazie. De orat. Drept roman. II. simplu şi primitiv nu mai face faţă noilor condiţii. 9. 3. 56. edictul magistratului şi jurisprudenţa73. pag. 76 C. leges datae. D.e. 1. 11. În cea ce priveşte prevederile asupra procedurii civile romane. fără a-l putea amenda într-un fel. În acest sens Legea celor XII Table cuprindea dispoziţii privind reglementarea statutului persoanelor. 1.decemvirii legibus scribundi ce avea scopul de a codifica obiceiurile juridice79. 1. pag. 65. În prima perioadă a dreptului vechi obiceiul a avut un rol însemnat72 deoarece societatea în care predomina economia naturală închisă se dezvolta într-un ritm lent şi acesta era singurul izvor de drept ce se adapta perfect la o societate patriarhală. 22. D. 24.iubet cu efectul că propunerea acestuia . Astfel după cum lex în sens de lege este acordul de voinţă între magistrat şi adunarea poporului. Ea a apărut pe terenul luptei permanente dintre patricieni şi plebei pentru dobândirea de drepturi civile şi politice de către cei din urmă. Gelius. II. cu sens de contract. 79 Ibidem pag. după apariţia Legii celor XII Table.

de Franscisci. V. Ad. Annalii del seminario juridico dell' Università di Catania. De aceea se numeau perfecte. adică un act prin care îşi făceau cunoscut populaţiei programul activităţii sale pentru perioada cât urma să exercite această magistratură. când acesta îl desemnează pe jurisconsultul Salvius Julianus să sistematizeze edictul pretorului88. După primul criteriu legile erau: leges rogatae şi leges datae. ed. Fr. P. 1960. Art. 88 P. Milano. 86 M. numită clauză edictală. Paris. adică dreptul de a numi un judecător şi de a organiza procesele între persoanele particulare. D. Textès de droit romain. când Roma a fost incendiată de către gali. Rogatio este de fapt legea în sine şi ea poartă de fapt numele magistratului care a propus-o. Edictele magistraţilor. la mijlocul secolului I e. 2. Părţile constitutive ale legii erau trei84 respectiv praescriptio. până în vremea împăratului Hadrianus. pag.e. Un rol foarte însemnat în dezvoltarea dreptului la romani l-au avut edictele magistraţilor investiţi cu dreptul de jurisdictio. Ad. cit. cenzori.n.86 Edictul avea o durată de un an. Op. Girard. leges datae era actul normativ care emana numai de la magistrat în baza unei împuterniciri legislative. acel edict dat pentru cazuri neprevăzute.Textul Legii celor XII Table nu ne-a parvenit. 1937. Clasificarea legilor se făcea după criterii diferite cum ar fi organul de la care acesta emană sau din punct de vedere al sancţiunii. Att. Ea a existat mereu în conştiinţa poporului roman pentru care constituia un model de referinţă şi un simbol al modului de viaţă roman81. pag. 3. Pentru că edictul pretorului urban a fost cel mai important şi în general a servit drept model. 1949-1950. 15. De aici denumirea de imperfectă sau incompletă. ne vom referi în continuare cu preponderenţă la acesta. Leges rogatae erau acele acte normative ce aveau mecanismul de adaptare descris anterior. Edictul era compus din două părţi respectiv o parte veche . adică edictul perpetuu cu caracter definitiv. Guarino. 43. Acesta a fost codificat sub numele de edictum perpetuum. 81 82 11 . pe care pretorul o prelua de la predecesorul său şi o parte nouă numită pars nova sau edictum novum constituită din propunerile pe care a înţeles el să le ia pentru îmbunătăţirea activităţii pe timpul legislaturii sale. Cu toate acestea ea a fost reconstituită în general datorită operelor jurisconsulţilor şi a tradiţiei de a se transmite pe cale orală în cadrul învăţământului juridic.. adică complete. iar prin copii se aducea la cunoştinţă cetăţenilor. Paris. pag. 2. dar mai târziu au fost scrise pe table de lemn albe numite album şi afişate în forum pentru a fi aduse astfel la cunoştinţa tuturor cetăţenilor.edictum vetus sau pars translaticia. 1. deoarece tăbliţele de bronz au fost distruse în secolul IV î. Leges perfectae erau acele acte normative care cuprindeau drept sancţiune nulitatea oricărui act realizat cu nerespectarea prevederilor din cuprinsul său. ce se deosebea de edicta repentina. pag. 63. Leges minus quam perfectae erau acele acte normative care cuprindeau drept sancţiune o pedeapsă constând în plata unei amenzi de către cel care a încălcat prevederile din cuprinsul său. 194. pretori urbani şi peregrini. deci dispare din rândul izvoarelor. rogatio şi sanctio.82 Din punct de vedere al sancţiunii legile se clasificau în: leges perfectae. Edictul pretorului ca izvor de drept foarte important a existat pe prim plan între mijlocul secolului al II-lea î. Din acel moment pretorii n-au mai putut să se abată de la prevederile sale şi deci acest izvor nu a mai avut caracterul de a crea drept. Rogatio constituia partea din lege care cuprindea textul de lege. Molcuţ. A. 1. edilii curuli cât şi guvernatorii de provincie aveau un drept numit ius edicendi în virtutea căruia putea ca la intrarea în funcţie să emită un edict. Bulletino dell'Instituto di diritto romano “Vitoria Scialoja“. atât cât dura şi funcţia magistratului de aceea se mai numeşte şi lex annua. 87 Cicero. 83 Ulpian. Praescriptio constituia partea din lege care cuprindea numele magistratului care a propus-o. cit. 42. R.n. Leges imperfectes erau acele acte normative care nu cuprindeau nici un fel de sancţiune împotriva celui care încălca prevederile sale. Textès de droit romain. 107. 84 Fr.e. 73.87 El se aplica permanent în anul de magistratură şi de aceea se numea edicta perpetua. Oancea Op. edilii curuli la Roma şi guvernatorii de provincie cu questorii lor. 1937. Termenul de edict se referea atât la toate reglementările conţinute în album cât şi la fiecare clauză în parte care însemna o promisiune făcută ce trebuia respectată. 85 Cicero. Totuşi Salvius Julianus a avut meritul de a fi înglobat în E. 23. 39. Textul original al legii se păstra în tezaurul statului numit aerarium. 4. G. numele comisiilor şi ordinea votării în cadrul acestora. pretorul peregrin. La început edictele erau rostite în faţa poporului adunat cu această ocazie. pag. dispoziţiile acesteia împărţite în capitole şi paragrafe. Sanctio constituia partea din lege ce cuprindea măsurile de pedepsire a celor care încălcau dispoziţiile prevăzute în rogatio85. leges minus quam perfectae şi leges inperfectae83. dreptul pretorian Magistraţii în calitatea lor de consuli.. Girard.n. ziua şi locul unde a fost votată. Jacotă. în mod ocazional. De aici şi numele de mai puţin perfectă sau completă. Aveau acest drept pretorul urban.

Op cit. De aceea rolul acestui jurisconsult a fost exprimat prin expresia . Jacotă. 98 Gaius. pag.n. 60. de asemenea nici edictul perpetuu. Este adevărat că aceştia nu au pierdut dreptul constând în ius edicendi. Acest proces prin care pretorul a venit în sprijinul dreptului civil se numea adjuventi iuris civilis gratia. ei nu vor mai putea crea noi instituţii juridice fiind limitaţi doar la comentarea cuprinsului edictului. honestum şi fas. adică sistematizator al edictului perpetuu... 96 Cicero. pag. cit. adică „dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil“. 3. 2.. Ibidem. Op cit.94 Aşadar el procedează în primul caz suplendi iuris civilis gratia şi în al doilea corrigendi iuris civilis gratia. 2. 95 Inst.89 acţiuni pretoriene. pag. 7. obţinând astfel rezultate pe care iniţial legea nu le avusese la data adoptării ei.. 101 E. Astfel pretorul completează sau modifică direct prevederile dreptului civil rămase neaplicabile. D. Molcuţ. Oancea. prescripţii.iuris prudentes. 27. proces care deci începuse cu mult timp înainte de Justinian. M. cit. 5. Toată această perioadă în care s-a perpetuat o tradiţie preluată din vremea prestatală a durat până la 301 î. De aceea reconstituirea s-a putut realiza datorită meritului comentatorilor de mai târziu a jurisconsulţilor din epoca clasică. pentru a-l completa şi îmbunătăţi conform binelui public“. Dreptul pretorian. 32.e. 1.. excepţii şi alte mijloace procedurale care se bazau pe puterea de a comanda a pretorului90.92 Aşa cum nu ne-a parvenit Legea celor XII Table. Op. 45.praetorii edicti ordinator. Astfel: ius praetorium est quod praetores introduxerunt adiuvandi vel suplendi vel corigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicam. 20. Acest aspect este confirmat de către Marcianus100 care afirmă: nam et ipsum ius honorarium viva vox est iuris civilis.. 10. În consecinţă.93 Cu trecerea timpului pretorul a luat o serie de măsuri pentru completarea dispoziţiilor dreptului civil pornind chiar de la anumite dispoziţii cuprinse în lege şi introducând principii şi forme procedurale inedite cu scopul de a adapta cât mai optim dreptul la necesităţile realităţii practice. 1. 33. şi în mod special Legea celor XII Table. dar după cum am arătat ei nu se mai puteau abate de la prevederile edictului sistematizat. 94 Ibidem.91 Cauza acestei măsuri este determinată de însăşi schimbarea caracterului statului roman care în această perioadă s-a transformat dintr-o republică într-o monarhie în care treptat toate puterile s-au concentrat în mâinile împăratului ce nu voia să lase în seama pretorilor puterea de a crea drept. Op. ţinute în secret de către pontifi similar cu ritualurile religioase. 7. senatusconsultele sau jurisprudenţa.96 Jurisconsultul Pomponius a încercat să dea o definiţie a dreptului pretorian ţinând seama însă de raporturile de intercondiţionare dintre acesta şi dreptul civil. Molcuţ. 93 E. 1. de care am vorbit. de altfel ca şi foarte multe din edictele pretorilor. Această situaţie era rezultatul confuziei existente între ius.cuprinsul acestui edict modelele de formule de acţiuni civile. De aceea atât consultaţiile juridice cât şi cele religioase erau date în mod strict individual şi am spune noi azi confidenţial ţinând seama de conţinutul secret al acestora. 4. în vremea lui Justinian instituţiile juridice noi nu sunt decât rezultatul fuziunii dreptului civil cu cel pretorian. neputând decât să exercite o anumită influenţă asupra dreptului civil.. Jurisprudenţa Jurisprudenţa era ştiinţa dreptului creată de către jurisconsulţi . constituind prin sedimentarea în timp a sute şi sute de edicte. 1. care datorită avântului economic al Romei deveneau din ce în ce mai numeroase. Iniţial. 91 C. pag. prin mijloacele procedurale ce le avea la îndemână pretorul putea sancţiona noile cazuri apărute în practică. Op. 99 E. adică „dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni în ajutorul dreptului civil. 8.98 În realitate însă edictul pretorului este cu adevărat un izvor de drept prin care dreptul pretorian îşi găseşte identitatea numai în raport cu dreptul civil99. iuris consulti. Originile ştiinţei dreptului roman sunt strâns legate de practicile religioase tradiţionale. în scopul de a-şi menţine influenţa asupra populaţiei conform cu interesele lor de castă închisă. 1. în epoca foarte veche a dreptului roman ea se reducea la cunoaşterea formulelor. 22. La început pretorul s-a restrâns la introducerea în edictul său a unor mijloace prin care să uşureze aplicarea dreptului civil care era imuabil fiind reglementat de Legea celor XII Table. 100 D. D. Cu trecerea timpului dreptul civil şi dreptul pretorian s-au apropiat unul de altul şi dacă la sfârşitul dreptului vechi şi începutul celui clasic erau net distincte. V. 89 90 12 . ceea ce s-a numit dreptul pretorian sau dreptul honorar95 care a avut o poziţie interesantă faţă de dreptul civil ce avea la bază legile. 92 Marc. 1. De înv. prin interpretarea dispoziţiilor normative cuprinse în legi101. 1. şi s-a numit jurisprudenţă sacrală102 sau religioasă. Molcuţ.. 59. 1. pag. 102 E. cit. 55. 67. Din punct de vedere formal el a jucat un rol foarte important în formarea şi evoluţia dreptului roman.97 Deci s-ar putea crede că pretorul nu poate crea drept. 97 D.. Molcuţ.

în două volume.48. regulae) erau lucrări cu caracter elementar în care era expus dreptul civil şi dreptul pretorian. 1. 103 104 Titus Livius.Sentintae (opiniones) sunt lucrări cu caracter elementar. Respondere107 constituia activitatea de a da consultaţii în cele mai diverse probleme însă cu preponderenţă cele cu caracter juridic. 2. Unele din acestea au fost denumite prin termeni ca: respondere. Bucureşti. adică „locuinţa jurisconsultului este oracolul întregii cetăţi“106. 2. Op. Toţi aceştia au dat măsura genialităţii spiritului juridic roman prin activitatea practică dar şi prin operele lor. pag. apărută în 1887. Jurisprudenţa în dreptul clasic se caracterizează printr-o extraordinară dezvoltare deoarece atunci s-au formulat principii şi procedee juridice pornindu-se de la cazuistica concretă a realităţii. Se ştie că. pag. . Julianus. D.5. 110 Ibidem.Instutiones (definitiones. Aceasta s-a adăugat cu timpul celorlalte trei activităţi ale jurisconsultului. 112 G. Hanga.212. fie la domiciliul cetăţenilor consultanţi. De Orat. Op. Dimitrescu. Hanga. agere. Căci juristul roman devenise un sfătuitor nu numai pentru cei care aveau nevoie de consultaţii juridice. De aceea ţinând cont că romanistul german Otto Lenel.6. 13 .D. 185.. prin accesul tuturor la datele până acum ţinute în secret.e. pe care părţile unui litigiu trebuiau să le rostească104 în faţa magistratului. atitudine care caracteriza nu numai cele două şcoli ci întreaga literatură juridică clasică. 113 Pompinius. 108 G. Drept privat roman. De Orat. Ca jurişti iluştri din acea vreme amintim pe Labeo. 1935. pag. La începutul perioadei Principatului au luat naştere două şcoli de drept în accepţiunea de curente de gândire juridică ce s-au situat în disputele lor la poli opuşi în ceea ce priveşte soluţionarea unor probleme juridice foarte complexe şi controversate. 47. conducătorul şcolii proculiene..212. Pomponius. Activitate jurisconsultului era complexă constând într-o multitudine de direcţii către care era îndreptată. caracterizată prin apariţia profesiei de jurisconsult pentru care un foarte mare număr de persoane particulare se consacră. .Jacotă.. Aşadar urmează perioada jurisprudenţei laice.1. Paetus Catus. Răspunsul jurisconsultului se numea responsa prudentium..M. Quintus Mucius Scaevola. Fondatorul şcolii sabiniene a fost jurisconsultul Capito şi avea în frunte pe Sabinus iar fondatorul scolii proculiene a fost jurisconsultul Labeo şi avea în fruntea ei pe Proculus. 107 Cicero. 106 Cicero. în opera sa Palingenesia iuris civilis. afişare făcută cu un caracter de „desconspirare'' a acestora.45. de exemplu nu exista profesiunea de judecător. Ulpianus. Pacchioni.112 Astfel conform unor texte sabinienii sunt conservatori iar proculienii sunt inovatori113. vom expune câteva categorii de opere ale acestora în scopul de a ne edifica asupra complexităţii şi vastităţii jurisprudenţei clasice. scribere. De Orat. toate acestea fiind de natură a-i conferi dreptului roman perenitatea şi vitalitatea binecunoscută. Vl. a încercat reconstituirea lor. Operele jurisconsulţilor romani clasici sunt într-un număr impresionant aşa încât ne-ar fi extrem de greu a face o enumerare şi o prezentare a lor.45. dar cu conţinut practic. Scribere111 constituia activitatea de scriere a tratatelor de drept şi redactarea în scris a actelor juridice. M .45. Servius Suplicius Rufus. deci judecata era condusă de către o persoană particulară. Printre jurisconsulţii epocii vechi amintim pe Sextus Aelius. Manuale de diritto romano. 32. pag. ci cazuri teoretice discutate în şcoală.1. 22. Gaius.Epistulae cuprinde expuneri juridice sub formă de scrisori.1. cit.pag. de către un libert pe nume Gnaeus Flavius la 301 î. Astfel prin practicarea acestei noi profesii de jurisconsult atât nobilimea patriciană cât şi cea plebeiană a avut la îndemână un mijloc pentru a dobândi profituri morale dar şi materiale deosebite. 111 I.2. .I. 105 Vl. Bucureşti.. Acestea se dădeau fie în forum. conducătorul şcolii sabiniene. De fapt în virtutea lui agere putem spune într-un limbaj modern că jurisconsultul acorda asistenţă juridică judecătorului în judecarea proceselor.Qustiones (disputationes) erau culegeri caracterizate prin faptul că nu prezenta cazuri practice. cavere. Deci lucrările lor au fost: .Anghel. Capito. De fapt circula în acea vreme o butadă despre jurisconsult care spunea domus iuris consulti totius oraculum civitatis. 1957. fie în şcoli de drept. Aquilis Galus şi Aulus Ofilius. situaţie de natură să ducă la dezvoltarea nemaiîntâlnită a studiului dreptului. Cetatea celor şapte coline.48.108 Cavere constituia activitatea de a da consultaţii juridice privitoare la modelul de redactare a actelor juridice109. dar pentru oricine avea nevoie de un sfat 105. Totuşi această diferenţiere nu este strictă deoarece în anumite controverse fiecare din şcoli se situa pe poziţii contrare cu propriul caracter adică adeseori poculienii deveneau mai conservatori decât sabinienii şi invers.9. comentator al Legii celor XII Table.1991.81.n. cit. 109 Cicero.. calea s-a deschis pentru laicizarea jurisprudenţei. Papinianus.2.. Paulus. Agere110 constituia activitatea de a da consultaţii juridice privitoare la conducerea unui litigiu.Odată cu afişarea zilelor faste cuprinse în calendarul roman judecătoresc şi a formulelor solemne103.

cit.edictele împăratului ne aduc aminte de edictele magistraţilor cu deosebirea că acestea se aplicau în întreg imperiul şi pe toată durata vieţii împăratului. Molcuţ. Acestea nu erau obligatorii decât pentru cei cărora le-au fost destinate. actul ce emana de la senat . pag 65. 32. Cauza este aceiaşi pe care o cunoaştem şi consta în monarhia absolută caracterizată prin concentrarea tuturor puterilor statului roman în mâinile unei singure persoane. 116 Lévy Brhul. Revue historique de droit francais et étranger.119 Dreptul legislativ al senatului nu a fost deţinut pentru mult timp deoarece preluarea acestuia de la comiţii a constituit o punte de tranziţie pentru a trece la împărat. Treptat însă proiectul rostit de împărat în cadrul şedinţei senatoriale numită oratio principis a devenit obligatoriu şi senatusconsultul se transformă acum în orationes adică ordin al împăratului. de Francisci.. 16. mandata. 31.. Paris. cit. dar treptat au căpătat prin repetare un caracter de reguli generale. 120 P.erau instrucţiuni date de către împăraţi personal guvernatorilor de provincii şi proconsulilor. . iar ştiinţa juridică nu va mai crea astfel drept ci se va limita strict la compilaţii sau comentarii asupra lucrărilor clasice.Notaele erau observaţii critice asupra operelor jurisconsulţilor clasici. respectiv senatusconsultum factum per discentionem. Deoarece cu timpul a apărut obiceiul de a se cita la proces texte inexistente în realitate dar care se atribuiau unor jurişti clasici celebri. Jurisprudenţa în dreptul postclasic este în decădere ca de altfel întreg sistemul economic şi social roman sclavagist. atunci când senatorii votau fără a discuta propunerea făcută de preşedinte şi senatusconsultum per relationem atunci când preşedintele senatului se adresa fiecărui senator cerându-i părerea. 1925. Ştim că în virtutea lui respondere jurisconsulţii puteau acorda consultaţii în probleme de drept dar acestea nu erau obligatorii114.Digesta era o lucrare vastă care cuprindea dreptul civil şi dreptul pretorian. pag. Apoi senatul a început să interpreteze legea şi chiar intervenea indirect prin magistraţi pentru a prescrie cetăţenilor ce trebuie să facă. Gaius. Paris. 34. adică „constituţiile împăratului constituie ceea ce împăratul a hotărât prin decret. pag. Revue historique de droit francais et étranger. Ulpianus.118 Senatusconsultul era de două categorii.senatus consultum trebuia să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă. Gaius şi Modestinus. E. Op. 119 Ibidem. iar în vremea împăratului Hadrianus tot ei puteau da consultaţii obligatorii şi pentru cazurile similare. prin măsurile luate de împăraţi în perioada de trecere de la principat la dominat. Iniţial acesta prezenta senatului o anumită propunere printr-un proiect care era apoi discutat şi aprobat de acesta devenind senatusconsultum. Ele cuprindeau dispoziţii cu caracter general date de împărat în materia dreptului public sau în cea a dreptului privat. 1. decreta şi rescripta. 118 Ibidem. Paulus. Bulletino dell’Instituto de diritto romano “Vitorio Scioloja“. Edicta . pag. Anghel. respectiv Papinianus. Constitutio principis est quod imperator decreto vel edicto vel epistula constituit. Op. Constituţiile imperiale Începând cu împăratul Hadrianus. împăratul. 7.“121 Constituţiile imperiale au fost de patru categorii: edicta.constitutiones principis au dobândit putere obligatorie120 devenind astfel izvoare de drept. Totuşi pentru a dobândi caracter legal. Mandata . Milano. 32. constituţiile imperiale . 114 115 Lévy Brhul. 1962.115 Drept urmare judecătorii care trebuiau să rezolve litigiile erau obligaţi să ţină seama de responsa prudentiam al acestora cu prioritate faţă de juriştii neautorizaţi în acest sens. 121 Gaius. Senatusconsultele Senatul nu a fost de la început un organ legislativ ci el a devenit astfel în mod treptat. În aceste condiţii voinţa imperială va constitui unicul izvor de drept. pag. prin edict sau prin scrisoare. 1. pag 10. De fapt tendinţe de transferare a acestor puteri au existat încă de pe vremea republicii când au fost preluate o serie de atribuţii cu caracter excepţional117 cum ar fi suspendarea provizorie a legii sau acordarea de dispense. M. în conformitate cu interesele părţilor împăratul Valentinian al III-lea a dat în anul 426 legea citaţiilor printr-o constituţie imperială116. şi astfel a fost exclusă orice falsificare a textelor. 1962. Acesta a autorizat numai autoritatea a cinci mari jurisconsulţi ce puteau fi citaţi în proces. adică izvor de drept. Pe timpul împăratului Augustus jurisconsulţii care făceau politica imperială au primit un drept numit ius publice respondendi prin care puteau da consultaţii juridice obligatorii pentru cazul în speţă. Acesta constituie puntea de trecere de la senatusconsulte la constituţiile imperiale. 14 . 117 I. 5. Acesta a atribuit senatului puteri legislative care cu mult înainte fuseseră exercitate de adunările poporului.

Oancea. Op. Manuel elementaire de droit romain. Molcuţ. Acest proces se realizează printr-un ansamblu de norme care reglementează sancţionarea drepturilor subiective încălcate. moştenire şi valorificarea drepturilor de creanţă. desfăşurarea procesului făcându-se în faţa unei singure persoane. iar judecătorul care era o persoană privată avea rolul de a conduce desfăşurarea procesului şi de a pronunţa sentinţa. 2.124 Procedura legisacţiunilor şi procedura formulară se caracterizează prin desfăşurarea procesului în două etape.rescriptul era răspunsul dat de către împărat magistraţilor sau persoanelor particulare asupra unor probleme de drept. cit. Decretul devenea izvor de drept numai atunci când împăratul cu ocazia pronunţării hotărârii introducea o nouă regulă de drept care devenea obligatorie. sub diferite aspecte şi etape. Rescripta . pag. astfel: procedura legisacţiunilor corespunzătoare epocii vechi. Dacă răspunsul era adresat particularilor se făcea chiar pe textul cererii printr-o soluţie numită subscriptio. 59. Procedura legisacţiunilor: LEGIS ACTIONES §1. cristalizarea şi perfecţionarea acestui mecanism numit procedură s-a trecut prin mai multe etape. E. 4 PROCEDURA CIVILĂ ÎN DREPTUL ROMAN I. Trataţi edictele magistraţilor. se întemeiază pe lege. 1027. organiza instanţa. dar şi cronologic în funcţie de succesiunea lor în timp de la o epocă de drept anterioara la alta posterioară. Acesta a apărut pe vremea împăratului Hadrianus. constituţiile imperiale şi Senatus consultele.epistulam. Procedura extraordinară se deosebea de primele două prin lipsa celor două etape.. Trataţi codificarea lui Justinian. Uneori el era judecător în procese existente între persoane particulare. Rescriptele au fost sistematizate şi publicate sub numele de liber rescriptorum.. 60.. să poată fi apărat prin mijloace juridice care sancţionează actul încălcării.decretele erau hotărâri judecătoreşti pronunţate de către împărat în procesele pe care le judeca. D.Decreta . pag. 125 P.OBIECTIVE Prezentarea. legea şi jurisprudenţa. În cele două proceduri magistratul avea rolul de a lega. Paris. Molcuţ. Op. 122 123 15 .122 TEME DE EVALUARE 1.CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a procedurii civile romane Pentru ca un anumit drept al unei persoane recunoscut de societate să aibă valoare practică este necesar ca în cazul încălcării sale. Oancea. procedura formulară corespunzătoare epocii clasice. 3. 68. Procedura civilă romană cuprinde totalitatea normelor care reglementează desfăşurarea proceselor cu privire la libertate.în faţa judecătorului125. respectiv in iure . 124 E. şi procedura extraordinară corespunzătore epocii postclasice. este necesar mai întâi să cunoaştem ce sunt legisacţiunile sau acţiunile legii. cit. de la simplu la complex. şi era un mijloc de cenzură a edictului jurisconsulţilor. Op. E.în faţa magistratului şi in iudicio . D. pag. pag. Molcuţ. Dreptul privat roman a cuprins trei sisteme procedurale ce pot fi privite logic în funcţie de gradul de complexitate şi evoluţia lor de la inferior la superior. TEMA NR. cit. Definiţi obiceiul. II. sub aspect evolutiv şi sintetic a procedurii civile în dreptul roman. Când răspunsurile erau adresate magistraţilor se făceau prin scrisori . proprietate. Fr. Girard. Gaius126 explică astfel termenul de legis actiones: orice acţiune ca mijloc de valorificare a unui drept subiectiv. Caractere generale Pentru a putea trata caracterele generale ale legisacţiunilor.123 Pentru a se ajunge la apariţia. numit procedură.

132 În faţa magistratului. create în mod expres în acest scop. E. T. 1.Deci acţiunile nu puteau fi folosite decât numai dacă erau create de lege .indefensio135 şi să nu-şi dea concursul la realizarea legisacţiunii. cit. 100. Acesta se deosebea de extra ordinem iudiciorum privatorum . La confessio “in iure“. Acest sistem poartă denumirea de ordo iudiciorum privatorum . . 42.să nege pretenţiile reclamantului. 1. Condictio constituia o somaţie prin care reclamantul chema in iure pe pârâtul pregrin.să recunoască pretenţiile reclamantului prin . 3. de către reclamant. Op. 1. 1900. 129 E. respectiv etapa in iure şi cea in iudicio. Acesta putea să reacţioneze prin trei poziţii133: . 1. 16 . vadimonium extra judiciare şi condictio129. §2. prin care se exprimă dorinţa părţilor de a se judeca. 2. Ibidem. Vadimonium extra judiciare constituia o convenţie prin care părţile stabileau de comun acord data prezentării în faţa magistratului131. 112. consacrate de Legea celor XII Table. 130 XII. În procedura legisacţiunilor litis contestatio înseamnă de fapt luarea de martori. 1. cit. 136 D.unde procesele se judecau în afara lui ordo. De domo. 6. se declanşa în mod automat un act foarte important al acestei etape numit litis contestatio care era deci ultimul act in iure şi în acelaşi timp un moment deosebit în desfăşurarea procesului. Reclamantul nu se putea adresa organelor statului pentru ca acestea să-i asigure prezenţa pârâtului la proces pentru că în conformitate cu Legea celor XII Table citarea era un act privat. 137 V. 80. Legea130 prevedea că cel citat la proces trebuia să se prezinte înaintea magistratului. 126 127 Gaius.să nege pretenţiile reclamantului . Procedura in iure După cum se cunoaşte procedura legisacţiunilor ca şi procedura formulară se diviza în două etape. 63. 11. 3. Molcuţ. netrecându-se în etapa a doua. pignoris capio. iudicis arbitrive postulatio şi condictio. D. Aceasta deoarece sentinţa obţinută prin legisacţiunile de judecată nu erau investite cu forţă executorie. şi atunci era asimilat cu cel condamnat. la început. A cincea legisacţiune condictio a fost introdusă prin lex Silia. §3. 2.. Oancea. D. 11. 131 Cicero. Litis contestatio Dacă pârâtul adopta cea de-a treia poziţie din care reieşea clar dorinţa de a se judeca. petitor128 după caz: in ius vocatio. 5.ansamblu de reguli privind desfăşurarea procesului civil roman în două etape.infitiatio şi să-şi dea concursul la desfăşurarea procesului. 132 E. In ius vocatio constituia somarea pârâtului pentru a se prezenta în faţa magistratului prin formule in ius te voco te chem în faţa magistratului. iar în caz contrar reclamantul putea în prezenţa martorilor să-l aducă forţat. dar să nu se apere .nulla legis actio sine lege. pag. Formulele sacramentale întocmite se grupau iniţial în patru tipuri. aceasta fiind obţinută cu ajutorul unor legisacţiuni specifice. procesul oprindu-se aici. 128 D. împărţite în două categorii: una era a celor de judecată formată din sacramentum. pag. 135 D. prin care se afirma dreptul în instanţă. Molcuţ. 1. În această etapă procesul debutează cu citarea pârâtului -reus în faţa magistratului folosindu-se de către reclamant . respectiv cea in iudicio. 4. se compunea de către colegiul pontifilor. 42. 6 pr. 2.. respectiv pignoris capio şi manus iniectio. 63. nemaitrecându-se în etapa a doua. cit. fără de care acesta nu putea să treacă în etapa următore. În acest caz procesul trecea în etapa a doua136 . Oancea. despre care vom vorbi la procedura extraordinară. pag. . respectiv: sacramentum. 3. şi de a obţine în cele din urmă o sentinţă137 fie de condamnare. iar cealaltă categorie era formată din legisacţiunile de executare. iudicis arbitrive postulatio. În acest caz de asemenea era asimilat condamnatului şi procesul se oprea aici. fie de absolvire de către pârât. reclamantul rostind formule solemne îşi arăta pretenţiile faţă de pârât.. Arangio . Giffard. D.confesio in iure134. D. manus iniectio. 2. o formulă solemnă corespunzătoare.127 Pentru fiecare caz în care legea consfinţea dreptul cuiva. 2. 133 Ibidem. 134 A.Ruiz. 1. Op. Op. 41.actor. De fapt erau cinci legisacţiuni în cele din urmă.

146 Th. 131.. delibera conform convingerii sale intime şi dădea pronunţarea sentinţei. Părţile foloseau limbajul cotidian fără a recurge la formule.repunerea în situaţia anterioară consta în ordinul prin care pretorul desfiinţa actul juridic ce a prejudiciat pe reclamant.interdictele erau ordinele date de către pretor părţilor să facă sau să nu facă un anumit act. Oancea.punerea în posesie constituia măsura prin care pretorul trimitea reclamantul în posesia sau detenţia bunurilor pârâtului. Oancea.n.. Op. D. pag. 4. repunând astfel părţile în situaţia în care se aflau înainte de încheierea acelui act. Oancea. Monier. iar asupra consulilor a rămas jurisdicţia graţioasă147. Stipulationes praetoriae . 1. iar în lipsa lui prefectul oraşului . ca de exemplu ieşirile din indiviziune sau hotărnicirile. El avea în acest sens următoarele mijloace: interdicta. pag.. ajung în faţa judecătorului. 16.. La începutul republicii această atribuţie a revenit celor doi consuli în mod alternativ.144 §5. pag. 157. şi voluntaria sau gratiosa . cit.când interesele părţilor nu erau opuse. Bucureşti. 159. Acest act juridic de natură contractuală crea între părţi drepturi şi obligaţii ce trebuiau respectate de către acestea.. 215..n.. şi duble când se adresau ambelor părţi. judecarea proceselor litigioase a trecut în organizarea pretorilor. fie latratores.stipulaţiunile pretoriene erau contracte verbale încheiate între părţi din ordinul pretorului şi nu din dorinţa lor. iar arbitrul pe cele care priveau neînţelegerile dintre rude sau vecini.139 Imperium constituia puterea de comandă a magistratului140. Dumitriu. 1948.când interesele părţilor erau contrare.praefectus urbi. pretorul putea soluţiona anumite litigii fără a le mai trimite în etapa a doua in iudicio . Curs de drept roman. În baza puterilor cu care era investit. 15 pr. a doua etapă a procesului civil. 149 G. uzând de imperium. 48. Mijloace de soluţionare a litigiilor întemeiate pe imperium138 Competenţa magistraţilor era desemnată prin termenii iurisdictio şi imperium. Dimitrescu. În sens larg imperium cuprindea şi jurisdictio141. 1. Molcuţ. 148 R. În regiunile cucerite în afara peninsulei Italice. De asemenea părţile puteau beneficia şi de asistenţa unui avocat denumit. Op. 142 E. D. pag.149 138 139 D. Op. 143 Gaius. Ele erau simple când se adresau uneia dintre părţi. fie putea fi arbitru arbiter. cit. Op. ca judecător unic . 65.judex unus. 1.e.146 Din anul 367 î. Fiecare parte îşi susţine punctul de vedere pe baza materialului probator constând în martori şi înscrisuri. 164. deoarece nu exista profesia de judecător. missio in possessionem. 140 E.148 În a doua etapă a procesului judecata se făcea de către o persoană privată după cum am văzut.. Judecătorul putea forma o instanţă unică când era singur. pag. apare pretorul peregrin care organizează procesele dintre cetăţenii romani şi străini. o lună altul. Judecătorul. Deosebirea dintre judecător şi arbitru era aceea că judecătorul judeca pricinile mai dificile. Molcuţ.e.luarea de martori. vol. cit. 162. care era o persoană particulară conducea dezbaterile şi în funcţie de materialul probator al părţilor. organizarea instanţelor era dată guvernatorilor. pr.. Interdicta . 17 . 2. 50. 147 Ibidem. §6. Missio in possessionem . Mommsen. În acest context iurisdictio era de două feluri: contenciosa . unde se aplică principiul oralităţii şi contradictorialităţii. pag. ori propus de către reclamant şi confirmat de magistrat. 70. 144 Gaius.§4. 1. pag. vol. 17. 11. Droit public romain. I. 141 D. 145 Cicero. Op. III. G. De nat. E. 64. Iurisdictio era dreptul magistratului de a organiza îndeplinirea formelor proprii legisacţiunilor. Din anul 242 î. pag. patronum causarum145 fie advocatus dar nu în calitate de reprezentant.. o lună unul.în faţa judecătorului. Judecătorul era ales de către părţi din listele afişate în forum. stipulationes praetoriae şi restitutio in integrum142. pr. Molcuţ. Aceasta era luată împotriva pârâtului care refuza să se prezinte în faţa magistratului. cit. 116. 4. 64. Organizarea instanţelor de judecată În epoca regalităţii magistratul care judeca în prima etapă era regele.. Procedura in iudicio După ce părţile au trecut prin momentul lui litis contestatio . cit. D. D.143 Restitutio in integrum . Inst. 4.

159 Sacramentum in personam .Sacramentum . dar se presupune că era similară celei in rem. Hanga. pag. cit.mittite ambo hominem155.Bruhl. 404.procedura prin jurământ era acţiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la proprietăţi şi la creanţe având ca obiect anumite sume de bani sau anumite lucruri152. 69. .jurământul asupra unui lucru.158 Pe de altă parte existau cazuri în care se afirma că un om liber este sclav . pe care o plătea cel ce urma să piardă procesul. 33.Judicis arbitrive postulatio . Acesta era adus în faţa magistratului.o sumă de bani determinată şi în materie de alia certa res . 16. Lévy .vindicatio in servitute.consta într-o cerere adresată magistratului pentru ca acesta să desemneze un judecător sau arbitru. 160 E. Op. Paris. şi tribunalul celor o sută de bărbaţi . Girard. 3.. 96. pag.160 b. Causa liberalis157 . 155 Ibidem. Pro Tullio.A. întreba pe adversar în baza cărui drept a revendicat sclavul.un alt lucru determinat.recuperatores şi judecau procesele dintre cetăţeni şi peregrini. Monier. respectiv: tribunalul celor zece bărbaţi . 152 E. Acum părţile se provoacă reciproc la un jurământ.. cit. pag. Fr. D. Oancea. Paris.Legisactio per condictionem sau condictio a constituit o simplificare a lui sacramentum în personam şi se aplica în două situaţii. fie permanente. cit. P. Histoire de l’organization judiciare des Romains. Acestea erau fie nepermanente. Sacramentum in rem153 .vindicatio in libertatem. Această procedură este mai puţin cunoscută datorită imposibilităţii descifrării pasajului din Institutele lui Gaius privitor la ea. 158 C. 18 . şi De Domo 29. fiind formate dintr-un număr par de membrii. 7. Lecons de procédure civile romaine. Sacramentum era de două feluri: in rem şi in personam. 1901. 1932. Aici era nevoie de un terţ numit adsertor libertatis . Labeo. După aceea partea care a pronunţat prima cuvintele sacramentale. pag.era procesul de libertate care avea un dublu aspect. respectiv sacramentum nu se putea aplica. 67. 8. 150 151 Cicero.. Apoi cele două părţi simulau o încăierare. 156 R. era legisacţiunea în legătură cu proprietatea unui lucru. Op. E. 78. iar celălalt răspundea că şi-a exercitat dreptul său. Op. respectiv pe de o parte cineva putea să afirme în faţa magistratului că un sclav anume este om liber .. Legisacţiunile de executare .persoană care afirma libertatea. 72. 142 . 1962. Tribunalele nepermanente erau formate dintr-un număr impar de judecători numite . . deoarece sclavul nu putea chema în faţa magistratului pe stăpânul său. Oancea.Procesele puteau fi judecate şi de judecători multipli care formau anumite tribunale. respectiv în materie de certa pecunia . 177. Op.. Jacotă. de creanţă.centumvirii litibus iudicandi care judecau procesele cu privire la moştenire şi proprietate. 157 H.era procedura specifică urmăririi drepturilor personale.151 §7. 154 Gaius. 70.Manus injectio . Giffard. Tomulescu. cit. şi fiecare din părţi atingându-l cu o nuia care era simbolul dreptului de proprietate rostea formula: „declar că acest sclav este al meu după dreptul quritilor“ . M. Pro Caec. 153 Vl. I. D. 159 Cicero. Procedura lua sfârşit cu atribuirea provizorie a obiectului litigios de către magistrat uneia dintre părţi care se angaja prin garanţi156 că dacă va pierde procesul in iudicio. Cit.150 Tribunalele permanente erau de două categorii. Molcuţ. va restitui celeilalte părţi lucrul în cauză cu fructele acestuia. St.punerea mâinii era o legisacţiune ce nu se putea intenta decât în baza unei sentinţe judecătoreşti privind o sumă de bani.hunc ego hominem ex iure quiritium esse aio154. pag. pag. Molcuţ. Legisacţiunile de judecată . la o prinsoare ce se ridica la valoarea de 50 sau 500 de aşi. Sub ambele aspecte causa liberalis putea fi intentat prin sacramentum in rem. 4.decemviri litibus iudicandi care judecau procesele cu privire la libertate. Legisacţiunile a. adică revendicare în sclavie. Aceasta avea un caracter excepţional deoarece ea se folosea acolo unde procedura normală. pag. dar magistratul ca reprezentant al ordinii sclavagiste ce a înlocuit justiţia privată intervenea rostind: „lăsaţi amândoi sclavul în pace“ . Op.

T. Hanga. 6. dorind să treacă în etapa a doua.Pignoris capio .167 Procedura formulară: LITIGARE PER FORMULAS. 4. 4. Reclamantul expunea astfel oral obiectul cererii sale indicând formula pe care o solicita.162 Magistratul pronunţa addico . El putea crea chiar dacă legea nu prevedea acţiuni noi sancţionând din punct de vedere juridic situaţiile de fapt inedite. să ia un bun din patrimoniul debitorului.172 E. De asemenea procedura formulară îşi găseşte originea în organizarea de către pretorul peregrin a proceselor dintre cetăţenii romani şi străini.confesio in iur.prin care aproba cererea creditorului de a-l închide în închisoarea sa particulară.vindex care să asigure că se va prezenta la data stabilită în faţa magistratului. el putea fi ucis sau vândut ca sclav peste hotarele Romei . 161 162 19 . pag. corespunzătoare sistemului de dezvoltare socială în permanenta evoluţie. Histoire des institutions. 1. §1. un garant . M. De not. Deosebirea între cele două tipuri de proceduri era că rolul magistratului în procedura formulară nu mai era unul pasiv şi mecanic ci din contră era activ şi creator.163 Dacă după trecerea termenului dacă debitorul nu plătea.să nu se apere cum trebuie. 170 Gaius. 165 Ibidem 166 Gaius.in iure părţile îşi exprimau în limbajul cotidian pretenţiile după cum credeau de cuviinţă fără a recurge la formule sacramentale şi ritualiste. nefiind subsecventă unui proces.171. in iudicio. Paris. 167 Cicero. 172 J. Pârâtul trebuia să se înfăţişeze. 1.în faţa magistratului şi in iudicio . 2.166 Creditorul după rostirea unor formule solemne putea. 69. cit. Oancea. 48. fostul reclamant îl putea aduce în faţa magistratului pentru neexecutare. pag.164 . Origine Originea procedurii formulare se găseşte în germene în cadrul însăşi a legisacţiunilor care începuseră spre sfârşitul epocii vechi să devină odioase. 406. Procedura in iure Procedura formulară se desfăşura tot în două etape ca şi cea a legisacţiunilor..să nege pretenţiile şi să se apere. 4. . 46. creditorul. fiind asimilat condamnatului. Op.să recunoască aceste pretenţii ca juste . 1. La fel ca şi la procedura anterioară şi în cazul acesteia pârâtul putea avea trei poziţii faţă de pretenţiile reclamantului: . fiind de asemenea asimilat condamnatului. 4. 3. pag. Molcuţ. iar dacă pârâtul se ascundea. Dacă acesta din urmă nu plătea el nu putea să-l înstrăineze. în prezenţa martorilor. sau să prezinte. 4. 30. numai că în cadrul noii proceduri aceasta s-a perfecţionat. 163 Ibidem. 168 Gaius.dare actionum pe care o trimitea judecătorului.. 169 Vl. 3. . 39. În faţa magistratului . 3. 3.. şi nici chiar a debitorului. Debitorul era trimis aici pe o perioadă de 60 de zile conform cu prevederile Legii celor XII Table. Ellul. 171 D. 164 Ibidem. 3. În acest caz. cit. in iure . Op. 1. era nevoie de un alt proces pentru ca magistratul să dispună executarea sentinţei. D. Dacă pârâtul nu se prezenta.. 2. Citarea la proces se realiza prin aceleaşi procedee cunoscute din procedura legisacţiunilor. iar mai târziu scrise169 adresate judecătorului în scopul unei soluţionări juste a cauzei. §2.spre sfârşitul republicii se produc profunde transformări economice şi sociale în viaţa statului roman.Deoarece în dreptul roman vechi şi clasic sentinţa era pronunţată de o persoană particulară. procesul orientându-se aici. Jacotă.în faţa judecătorului.161 Dacă în termen de 30 de zile debitorul respectiv fostul pârât nu plătea. magistratul îngăduia reclamantului să-i vândă bunurile.trans Tiberim. 80. magistratul dădea împotriva acestuia şi în favoarea reclamantului o acţiune în plata unei amenzi170. 1955.luarea de gaj165 era considerată legisacţiune cu toate că îi lipsea caracterul judiciar. 27. XII.168 După războaiele punice . Cei din urmă nu puteau folosi procedura legisacţiunilor şi de aceea pretorul peregrin organiza instanţa pe baza unor indicaţii la început verbale. dar în schimb îl putea distruge. magistratul proceda cu ajutorul părţilor la întocmirea formulei . nepresupunând prezenţa magistratului.

33. Acţiunile in factum erau acţiunile prin care pretorul putea proteja din punct de vedere juridic un drept nou. 4. Majoritatea acţiunilor studiate intră în această categorie. 2. dar între timp ambii cad de acord să amâne scadenţa cu un an. 180 Gaius. 4. 4.Acţiuni civile şi acţiuni honorarii sau pretoriene. 4.Titius iudex esto după care urmau părţile principale şi apoi cele secundare. I.Acţiuni private şi acţiuni populare.. Acţiunile cu formulă cu transpoziţiune181 erau acţiunile care conţineau în intentio din formulă un nume. Ele au fost create din considerente practice legate fie de reprezentarea în materie judiciară fie în activitatea comercială. §4. demonstratio.in rem176 sancţionează drepturi reale care poartă asupra unor bunuri. constituiau creaţiile magistraţilor cu ocazia reglementării noilor situaţii apărute în practică.. De exemplu în cazul săvârşirii unui quasidelict.175 Acţiunile reale . Molcuţ. cele create de pretor.173 În partea de început a formulei se afla numirea judecătorului . . pentru valorificarea acestuia. şi care nu aveau un număr limitat ca în cazul legisacţiunilor. Acestea erau: . D. 3. 4. respectiv acţiuni in factum. Acestea se împărţeau la rândul lor în trei. 45-46. 176 Gaius. 4. cit.actio se înţelegea un mijloc procedural la îndemâna unei persoane căreia i s-a încălcat un drept subiectiv. şi formule honorarii adică pretoriene. 10. Op. D. apreciind în spiritul acestuia împrejurările reale. 72. În acţiunile de bună credinţă judecătorul avea o poziţie liberă faţă de textul legii.174 Această împărţire se regăseşte în Legea celor XII Table şi este cea mai importantă . 34. Acest mod de apreciere putea da naştere la inechităţi.exceptio pacti rezultată din convenţia încheiată şi astfel Secundus va pierde procesul. 4. 9. 177 Gaius. Biondi.179 Acţiunile civile . 4. 4.. În acţiunile de drept strict judecătorul apreciază în limita textului de lege fără să iasă din litera ei. Acţiunile private . Formula şi părţile formulei Cu toate că formulele de judecată erau redactate pentru fiecare proces în parte ele aveau drept model tipurile consacrate în edict de către pretor. D. 181 Gaius. Ulpian. 1920. 6. acţiuni ficticii şi acţiuni cu formulă cu transpoziţiune. buna credinţă şi echitatea. Acţiunile honorarii .§3.Acţiuni de drept strict şi acţiuni de bună credinţă. erau acţiunile folosite cu scopul de a se proteja interesele particulare ale unei persoane.actiones civiles erau acele acţiuni create de dreptul civil avându-şi originea în legisacţiuni. Acţiunile populare . 6. Dacă Secundus fără a respecta convenţia.180 De exemplu în formula acţiunii publiciene pretorul introducea ficţiunea că termenul uzucapiunii s-a împlinit şi ea poate fi intentată. De exemplu Primus se obliga faţă de Secundus să-i înapoieze la 1 ianuarie banii împrumutaţi. 44. Părţile principale erau obligatorii iar cele secundare depindeau de voinţa părţilor. Clasificarea acţiunilor Prin acţiune . Intentio redactată in factum . Acţiunile şi formulele acestora se găseau înscrise în edictul pretorului. Părţile principale ale formulei erau: intentio.. Oancea.actiones populares erau acţiunile ce puteau fi intentate de oricine pentru că aveau rolul de a apăra interesele generale. 1. Op. pag. 175 Inst.actiones honorariae.actiones privates. Molcuţ.summo divisio. Criteriul distincţiei celor două categorii de acţiuni era puterea de apreciere a judecătorului privind soluţionarea acestora178. Excepţiunile dilatorii amână dreptul reclamantului de a promova o acţiune şi nu pot fi invocate decât un anumit timp. Inst. adiudicatio şi condemnatio. 78. Oancea. E. 178 B. 173 174 20 . 1. D. Acţiunile personale .Acţiuni reale şi acţiuni personale.. 1. Formula constituia un mic program de judecată prin care pretorul arăta judecătorului cum să soluţioneze litigiul. 179 Gaius. 14. 2. De aceea acesta se va abţine şi va amâna intentarea acţiunii până la împlinirea termenului convenit. .cu privire la un fapt anumit nu se baza pe dreptul civil ci pe descrierea situaţii de fapt a unei cauze aduse în faţa magistratului. Acesta cuprindea pe lângă formule civile. iar în condemnatio un alt nume. Iudicia bonae fiedei.in personam177 sancţionează drepturi personale sau de creanţă ce iau naştere din contracte sau delicte. E. ţinând cont numai de termenii solemni. pag. 86. cit. 5. . 1 şi 8. intentează acţiune împotriva lui Primus înainte de împlinirea termenului de un an pentru plata datoriei acesta îi va putea opune o excepţie .

o persoană particulară186 sentinţa dată de aceasta având efecte diferite după cum aceasta era o sentinţă de condamnare sau o sentinţă de absolvire. 7 şi 8. E. 189 Cicero. pârâtul îşi formula apărările. 188 Paul. 2. În cadrul procedurii formulare litis contestatio consta în remiterea unei copii de pe formulă ori dictarea ei de către reclamant pârâtului. Se ştie că atât în procedura legisacţiunilor cât şi în procedura formulară sentinţele de condamnare aveau acest caracter..188 restitutio in integrum. 1. Căi de atac împotriva sentinţei Dacă o sentinţă de judecată dădea naştere nemulţumirii uneia dintre părţi.Acţiuni directe şi acţiuni utile. Op. Dimitrescu. 210. respectiv litis contestatio. 49. care era o persoană particulară şi nu un magistrat investit cu autoritate publică. Acest drept nu se putea exercita contra unei sentinţe date de către iudex . 4. cit. Procedura in iudicio După ce magistratul remitea copii de pe formulă reclamantului şi acesta la rându-i pârâtului. cealaltă câştiga procesul185. Giffrd..Acţiuni arbitrarii. 187 A. 186 D.183 Acţiunile arbitrarii . ca un ultim act al primei etape. erau acţiunile create de către pretor în scopul atenuării inconvenientelor privind caracterul pecuniar al sentinţei de condamnare..189 appellatio şi iudex qui litem suam facit. Acţiunile directe au fost create în scopul sancţionării unor cazuri în speţă. 185 XII. 42. §5. Pro Flacc. D. 4. 25. Acţiunile persecutorii .Acţiuni penale şi acţiuni persecutorii.actiones judicia arbitraria. putând fi asistaţi şi de avocaţi. 191 G. 49. 2. Judecătorul persoană privată conducea dezbaterile şi în cele din urmă pronunţa o sentinţă ce putea fi de condamnare la plata unei sume de bani sau de absolvire. tribunilor. Cicero. Inst. 90. Pro Flacc. 6. T. 5.184 §6. . §7.190 . Op. pag. 1.judecător. 31. în faţa judecătorului. Judecarea procesului se făcea în public într-o zi fastă şi numai în prezenţa părţilor. Intercesiunea nu era o cale de atac propriu-zisă. 21 . 44. Dacă una din părţi nu se prezenta la proces.. D. Acţiunile utile constituiau acţiunile extinse de la anumite cazuri concrete la altele similare acestora. Reclamantul îşi expunea oral pretenţiile. De exemplu un moştenitor pretorian avea posibilitatea de a dobândi o moştenire civilă prin introducerea în formulă a ficţiunii că acesta era moştenitor civil.Intercessio191 .intercesiunea constituia dreptul pe care îl aveau unii magistraţi de a se opune la actele altor magistraţi. procesul trecea în a doua etapă. În acest sens orice acţiune directă putea deveni o acţiune utilă printr-o ficţiune ce se insera în formulă. 4. ambii prezentând probe în susţinerea afirmaţiilor lor. 6. pag. Sentinţa de absolvire nu avea decât un efect unic.. sau crea suspiciuni din partea altor magistraţi. Sent. 6. 55. judecătorul redevine ceea ce era înainte. fie la restituirea lucrului. Activitatea lor era similară în general cu cea din procedura legisacţiunilor. 6.actiones penales erau acţiunile ce aveau drept obiect condamnarea pârâtului la o amendă pecuniară. Litis contestatio Procedura în faţa magistratului .in iure se finaliza după întocmirea formulei de către acesta cu concursul părţilor într-un act foarte important similar cu cel din procedura legisacţiunilor dar diferit din punct de vedere al conţinutului său. cit.. Sentinţa de condamnare avea un efect dublu. . 131. Dreptul la intercesiune revenea consulilor. 5. 1. 190 Gaius. cei interesaţi aveau la dispoziţie următoarele căi de atac: intercessio. respectiv forţa juridică. D.182 Acţiunile penale . 182 183 184 Gaius. erau acţiunile prin care se cerea condamnarea fie la repararea prejudiciului cauzat. 2i. Gaius. Efectele sentinţei În urma pronunţării sentinţei. §8. revocatio in duplum. pretorilor şi ei puteau desfiinţa doar acte date de către magistraţi.. Forţa juridică187 a sentinţei indiferent că aceasta era de condamnare sau de absolvire însemna că aceleaşi părţi având un litigiu cu privire la un acelaşi obiect nu se mai puteau judeca. 25. 5. respectiv prezenta o forţă juridică şi o forţă executorie. 4. 13. 5.actiones persecutoriae.. 7. 68.

Cei din urmă nu fac decât să acorde asistenţă juridică. sociale şi politice din secolul III. Reprezentanţii în justiţie erau de două categorii respectiv: reprezentanţi privaţi desemnaţi prin cognitor şi procurator.. 200 C. Exista de asemenea o diferenţiere între reprezentanţii în justiţie şi cei ce pledează pentru alţii . pag. 615-662. Op. Op. Dacă pierdea procesul primea o condamnare la dublu.nemo alieno nomine lege agere potest . M. 484. Coroi. Deci aici procesul se desfăşoară în faţa unei singure instanţe de la început şi până la darea hotărârii. 196 C. ca o sancţiune pentru cererea sa neîntemeiată. 197 J.. Origine Termenul de cognitio199 . Ibidem.Judex qui litem suam facit194 . 83. Tomulescu. Blletino dell’Instituto di dirrito romano “Vittorio Scialoja“.postulare pro alio.Restitutio in integrum . Hanga. La payrologie et l’organization judiciaire sous le principat. C.. instanţă Vl.cercetarea cauzei de către un magistrat. cit. Acestea erau cauzele care au determinat dispariţia200 procedurii formulare şi constituie originea procedurii extraordinare.193 . El trebuia să fie un funcţionar supus controlului împăratului. pag. 4. care s-a făcut treptat de la reprezentarea imperfectă către cea perfectă. eroare. 199 I. Comparaţie cu celelalte proceduri Procedura legisacţiunilor era caracterizată prin desfăşurarea procesului în două etape respectiv in iure . împăratul nu mai avea nici un interes să menţină vechile instituţii din vremea principatului.Revocatio in duplum . Riccabono. Jacotă. M. dol.. pag. Milano. 55-56. Reprezentarea în justiţie O perioadă îndelungată de timp. pag. Pro Caes.198 În urma perfecţionărilor aduse de jurisprudenţă reprezentării imperfecte.. 7. Op.constituia o cale de atac a părţii nemulţumite împotriva sentinţei de condamnare prin care solicita o nouă soluţionare a litigiului. adică ale raporturilor dintre particulari şi stat. practica a cerut admiterea reprezentării. Gaius. Cognitor se constituia ca reprezentant prin rostirea unor cuvinte solemne197. Deci iată pasul către o reprezentare perfectă în care efectele sentinţei nu se produceau asupra lui cognitor ci asupra reprezentatului. Hanga. violenţă etc. În epoca clasică datorită profundelor schimbări economice şi sociale. Cicero. 57. pr. dar mai ales datorită faptului că Imperiul roman a devenit în mod făţiş o monarhie absolută. 198 Gaius.în faţa magistratului şi in iudicio în faţa judecătorului. cit. Gaudement.192 . 13. 201 S. 2. Vl. 629.judecătorul care din neglijenţă a dat o hotărâre nedreaptă. St.actio in factum pentru o sumă de bani echivalentă cu paguba produsă de el. 3. 95.201 §2. cit.195 §9. 6. 1952. În aceste condiţii judecătorul nu mai putea fi un simplu particular.Appelatio . 95. pag. în scopul unei rejudecări a cauzei din diverse motive ca mărturie mincinoasă. aceasta s-a realizat în aşa fel încât în ceea ce priveşte pe cognitor acţiunea în baza căreia se dădea sentinţa de condamnare era adresată direct reprezentatului. În cadrul procedurii extraordinare dispare această caracteristică ce consta în divizarea procesului în cele două etape. Acelaşi lucru caracteriza şi procedura formulară după cum am văzut. ci conform regulilor justiţiei administrative. 20. Ibidem. 103. 2-10. sau mai târziu de un funcţionar imperial privea o serie de situaţii diferite din care s-a dezvoltat în perioada imperiului. 50. G. 195 D. cit. . Op. Op. 33. pag. şi în prezenţa celeilalte părţi.constituia cererea unei părţi de a fi repuse în situaţia anterioară procesului. Datorită schimbărilor economice.ordo iudiciorum privatorum...„nimeni nu poate intenta în numele altuia o acţiune a legii“. Procedura extraordinară: COGNITIO EXTRAORDINARIA §1. Jacotă. Bruxelles.extraordinem iudiciorum privatorum care a înlocuit procedura civilă normală ..apelul constituia o cale de atac împotriva unei sentinţe judecătoreşti. în special a dreptului postclasic procedura civilă extraordinară .. 1939. Procurator se constituia fără folosirea cuvintelor solemne şi în absenţa celeilalte părţi. putea fi chemat în judecată prin intermediul unei acţiuni . respectiv în epoca veche196 romanii nu au admis reprezentarea în justiţie în baza principiului .. 192 193 194 22 . Dimitrescu. cit. Chiar din epoca dreptului clasic unele procese nu mai erau judecate conform procedurii formulare. 36. pag..

reprezentată de una şi aceeaşi persoană magistratul sau înaltul funcţionar. se proceda la vânzarea bunurilor fostului pârât acum debitor. Care este definiţia procedurii formulare? 3.209 Se introducea la instanţa care a dat hotărârea. Collinet. Hotărârea de judecată. Procedura prin rescript se realiza de către împărat care putea judeca orice proces.. 6. 14: I. pag. Tomulescu.libellus conventionis către autoritate care prezenta pretenţiile sale.202 §3. Apelul constituia calea de atac a părţii nemulţumite împotriva sentinţei. cit.. Dacă nu se putea face executarea în natură. El fie că judeca procesul şi dădea un decret fie că trimitea cauza instanţei inferioare printr-un rescript. Cornil. 32. După el pe o treaptă inferioară urmau prefecţii pretoriului . Faţă de procedurile anterioare aceasta purta asupra lucrului în litigiu . Care este definiţia procedurii legisacţiunilor? 2. 115.. adresată de reclamant pârâtului cu caracter semioficial.denuntiatio. 208 C. 207 P. Cornil. În provincii judecau guvernatorii . Organizarea instanţelor203 Funcţionarii judecătoreşti fac parte din ierarhia funcţionarilor administrativi. cit. Op. cit. Libelle. St. Formula dispare deoarece acesta nu putea să-şi trimită formula lui însuşi.in rem ipsam208 şi dacă pârâtul satisfăcea pe reclamant în cursul procesului se dădea o sentinţă de absolvire. Op. adică magistratul judecător. Procedura prin litis denuntiatio..manu militari.praefecti praetorio din cele patru prefecturi ale Imperiului. 205 C. 4. 5 PERSOANE 202 203 C. dacă partea făcea o cerere adresată acestuia numită supplicatio. pag. Vl. cit. Hanga. St. 204 G. Cheltuielile de judecată erau suportate de partea care pierdea procesul. 23 . 99. În afară de această organizare judecătorească de drept comun existau şi instanţe speciale respectiv militare. Op. şi era obligată să-l trimită instanţei superioare. ce conţinea pretenţiile sale şi invitaţia de a se prezenta în faţa magistratului la o anumită dată. bisericeşti. TEME DE EVALUARE 1. Era suspensiv de executare. 316 şi următoarele. pag. procedura prin litis denuntiatio şi procedura prin libel.rectores. Procedura prin denuntiatio consta în introducerea unei notificări . pag. 480. iar în capitală supremul judecător era prefectul oraşului . Care este definiţia procedurii extraordinare? TEMA NR. 114. Procedura de judecată Procedura extraordinară cunoaşte forme specifice după cum urmează:205 procedura prin denuntiatio. denegare actionem. Droit romain. praesides provinciae. executarea ei şi apelul Sentinţa de condamnare era citită în public şi trebuia executată de cel care a pierdut procesul.praefectus urbi. consta în remiterea notificării procesului nu de către reclamant pârâtului ci de către un funcţionar inferior. adică cu autorizaţia magistratului. fiscale. M.206 Procedura prin libel207 constituie cererea de citare a reclamantului . 206 Ibidem. Bruxelles. Pentru executarea sentinţei se făcea apel la organele statului . procedura prin rescript. 7.. Jacotă. Judecătorul putea acorda sau nu permisiunea de citare prin expresiile: dare. fie oral într-un termen de 2-3 zile. pag. pag. 209 G. Se făcea fie în scris. §5. Tomulescu. III.204 §4. În vârful acestei ierarhi administrative se afla împăratul care era şi judecătorul suprem.. 463-464. 1921. Op. 45. şi de zece zile în dreptul lui Justinian.

dar în realitate ea nu este decât prelungirea ei ca realizare practică. ll: “Tria enim sunt quae habemus: libertatem. 216 Ibidem. Persoană putea fi o persoană fizică (un om. l90. de moştenitor etc. l. un individ) dar putea fi şi o colectivitate. 217 Paul. Cu timpul condiţiile riguroase care existau s-au atenuat. A. concretă. putem defini la fel capacitatea de drept. care însemna a face să răsune. D. Cocoş. Acest subiect nu poate fi decât fiinţa umană. adică ideea de subiect de drepturi şi obligaţii se exprima prin cuvântul persona care vine pe de o parte de la phersum211 ce însemna masca pe care actorii o purtau când îşi interpretau rolurile în amfiteatru. Capacitatea de fapt sau de exerciţiu era recunoscută numai persoanelor care în afara condiţiei status . 22. Capacitatea juridică în dreptul actual se disjunge într-o capacitate de folosinţă şi una de exerciţiu. 218 Ibidem. familiam“. cit. Pentru ca un om în societatea romană să fie pe deplin capabil trebuia să aibă atât capacitate de drept cât şi capacitate de fapt. 4l. 5. §2. şi care vizau discernământul. a fi cetăţean şi a fi şef de familie sau cel puţin membru al familiei agnatice217. 213 Paul. Noţiunea de persoană Persoana . l.. 4.persona constituie termenul care desemnează subiectul de drept care participă la un raport juridic. D.OBIECTIVE Caracterizarea genreala a noţiunii de persoana. de proprietar. pag. În dreptul roman capacitatea juridică era împărţită în două categorii. civitatem. iar pe de alta de la derivatul aceluiaşi cuvânt verbul personare. municipiile212. În vechiul drept roman nu orice om putea fi persoană. status civitatis şi status familiae. Evoluţia capacităţii juridice în dreptul roman. 27. Prin analogie. 84. Aceasta cuprindea o anumită grupare de oameni.210 La romani noţiunea de persoană. 1996. adică de a fi liber. CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală asupra persoanei în dreptul roman §1. ca de exemplu statul. aceasta constituind o persoană juridică sau morală. Bucureşti. 14. pag. omul. pag. 210 211 24 . Popa. de creditor. posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii în raporturi juridice concrete“214. Pentru a fi o persoană. pentru a avea drepturi şi obligaţii. Histoire de la langue latine. l928.ului format din cele trei elemente arătate mai sus. acest cuvânt este întrebuinţat pe scena juridică romană pentru a desemna subiectul de drept capabil să joace un anumit rol juridic ca de exemplu rolul de pater familias. II. Dacă am definit capacitatea de folosinţă ca fiind aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul unor raporturi juridice şi am acceptat identitatea între capacitatea de folosinţă şi capacitatea de drept. V. Capacitatea juridică a persoanei Putem defini capacitatea juridică ca „o categorie ce desemnează aptitudinea. 212 D.218 Toate aceste condiţii de fapt erau avute în vedere pentru considerarea unei capacităţi depline..216 În acest context capacitatea de drept impune îndeplinirea câtorva condiţii pentru a fi deplină în sensul că persoana trebuie să posede un status format din trei elemente după cum urmează: status libertatis. ca fiind aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul unor raporturi juridice. coloniile. S. dând astfel vocii actorului o putere mai mare. care participau la viaţa juridică la fel ca şi persoana fizică putând avea anumite drepturi şi obligaţii. Teoria generală a dreptului. omul respectiv trebuia să îndeplinească o serie de condiţii. 11. a notiuni de capacitate a persoanei precum si de categorii de persoane. societăţile cum ar fi societatea de publicani213 etc. Capacitatea de fapt se prezintă în opoziţie aparentă cu capacitatea de drept. l. 2. La romani. doar acele persoane care aveau personalitate sau capacitate puteau dobândi drepturi pe de o parte şi asuma obligaţii pe de alta în virtutea acesteia. 50.I. îndeplineau în plus şi alte condiţii numite după opinia noastră de fapt. Meillet.215 . 214 N. sexul şi vârsta persoanei. Cocoş. respectiv capacitatea de fapt şi capacitatea de drept.Capacitatea de fapt. de debitor. pag. Op. Arad. 215 S.

12. Dintre toţi cetăţenii romani numai pater familias deţinea o capacitate deplină. Op. pag. 136-139. 227 M. Evenimentele posterioare naşterii erau cele care stăteau la baza originii sclaviei prezentând o anumită diversitate respectiv: războiul şi fapte pedepsite cu pierderea libertăţii ca debitorul insolvabil executat asupra persoanei. cit. 96. devenea sclav şi omul liber care se lăsa vândut ca sclav pentru ca ulterior să împartă preţul cu vânzătorul . fiind primul element al capacităţii şi avea la bază împărţirea fundamentală . status civitatis. cit.. dezertorul.§3. dublată 219 220 221 Paul . status alcătuit din trei elemente221 care constituiau conţinutul personalităţii sau capacităţii juridice.summa divisio hominum222. Originile sclaviei Originile sclaviei constau în naştere pe de o parte. 7. D. Status familiae constituia condiţia de a fi şef de familie . 33.. Tomulescu. o facultate aparţinând persoanei. Inst. 4. Naşterea223 constituia evenimentul originar al sclaviei conform principiului „copilul născut în afara căsătoriei dobândea condiţia mamei. 1. 223 Gaius.hereditas iacens sustinet personam defuncti. 1. St. Condiţia juridică a sclavului228 În societatea romană de-a lungul celor trei epoci ale dreptului. 118-122. 124.219 În baza acestui principiu de exemplu. Oancea.infans conceptus pro nato habetur quotiens de comodis eius agitur. I. ori dacă nu cel puţin membru al familiei agnatice. împărţirea în oameni liberi şi sclavi. Inst. cit. 41. 1.D. 226 Gaius. atunci drept consecinţă el apelează la o ficţiune prin care se prelungeşte artificial personalitatea defunctului din momentul morţii până la cel al acceptării succesiunii. sclavul a avut o condiţie marcată de o evoluţie pe plan juridic. Status libertatis însemna condiţia de a fi om liber. b. pag. status familiae.. I. C. şi evenimente posterioare naşterii pe de alta. pag.220 Pentru că dreptul roman instituia regula că nu există patrimoniu fără titular.“ Deoarece sclava era considerată că năştea întotdeauna în afara căsătoriei. de la o incapacitate absolută la una limitată chiar dacă în principiu acesta era considerat permanent un res. ea nu putea să existe decât atâta timp cât exista persoana. 228 S. copilul născut după moartea tatălui avea dreptul la succesiune.225 Femeia care întreţinea relaţii sexuale cu sclavul altuia şi nu le întrerupea la somaţiile stăpânului. 3. Status civitais constituia condiţia de a fi cetăţean roman. nesupusul la încorporare. Ulpian. în conformitate cu senatusconsultul Claudian. Status libertatis §1. Primul era „copilul conceput era considerat ca şi născut ori de câte ori era vorba de interesele sale“ . Molcuţ. Cocoş. astfel: status libertatis . vacantă susţine persoana defunctului“ .. hoţul prins în flagrant delict. Străinul venit la Roma devenea sclav dacă nu se punea sub protecţia unui cetăţean roman. Sclavii a. străinul venit la Roma. chiar dacă tatăl fusese om liber. Op. îşi pierdea libertatea devenind sclavă. 25 . pag. 1. Supra. Începutul şi încetarea capacităţii În ceea ce priveşte întinderea capacităţii juridice romanii au considerat că aceasta fiind o aptitudine. fiind al doilea element al capacităţii juridice romane. pag. femeia care întreţinea relaţii cu sclavul altuia cât şi omul liber care se dădea drept sclav în scopul dobândirii unui câştig224. D. ceilalţi având însă o capacitate mai restrânsă. I. 84. 3. cit. Deci regula constă în: capacitatea sau personalitatea începea odată cu naşterea şi înceta odată cu moartea persoanei.. 224 E. Jacotă. 1. 1. 5. Pro Caecina. 82. copilul acesteia devenea sclav.. Al doilea principiu era „succesiunea iacentă. Op. §4. Op. 87. 4. V. excepţie făcându-se numai cu ocazia aplicării a două principii impuse de practică..pater familias. 3.226 Cu titlul de pedeapsă.pretii participandi causa227. Elementele capacităţii juridice Am amintit deja despre status-ul pe care o persoană trebuia să-l posede pentru a avea capacitate deplină de drept. 114 222 Inst. 225 Cicero.

anumite bunuri constând în pământ. 24. 234 Ibidem. căci de drept dominus era proprietarul acestuia. mai ales la începutul acesteia sclavii aveau în cadrul familiei romane o viaţă patriarhală. 6. cit.“ dar era un patrimoniu de fapt . 48. de exploatare crudă a lor. ce trăia în preajma stăpânului la oraş. Ibidem. excepţie ce se referea la sclavii publici care aveau în general un statut diferenţiat faţă de sclavii particulari. 1. Împăratul Claudius printr-un edict236 ia lui dominus dreptul de proprietate asupra sclavului părăsit . 21. putea să-l pedepsească229 pe acesta cum voia. 238 S... 229 230 Ibidem. deterior fieri non potest. Mijloacele juridice prin care sclavul putea participa în fapt la viaţa juridică . 228.. Această situaţie nouă a fost consfinţită de către pretor. iar pe de alta şi în virtutea lui ius vitae necisque . 811. 231 G. cit. împrumutându-i acestuia capacitatea sa juridică. cei care făceau munci agricole la ţară. constituia „patrimoniul sclavului. Astfel ei beneficiau de dreptul de a testa pentru jumătate din peculiul lor.239 Testamenti factio pasiva . iar dacă acesta era insolvabil. şi într-adevăr aceasta dovedeşte decăderea sistemului sclavagist şi inevitabilitatea dispariţiei sale indiferent de soluţiile căutate.puterea asupra sclavului. sclavia s-a transformat într-una ce constituia baza producţiei economiei sclavagiste.puterea unică iniţială. bunurile moştenite erau vândute pe numele sclavului care devenea infam.232 cei ce constituiau o minoritate.stăpân al sclavului. 239 G. I. Astfel s-a admis că sclavul se poate obliga în nume propriu233 deşi obligaţia sa nu prezenta caracterele unei adevărate obligaţii. II.. să-l doneze etc. Cu tot progresul social al Romei în această perioadă. Cocoş Op. pag. Astfel lex Junia Petronia235 a interzis stăpânilor de sclavi să-i oblige pe aceştia să lupte în arenă cu fiarele sălbatice fără aprobarea magistratului. vol. ea s-a înrăutăţit pentru că sclavii fiind de acum înainte foarte numeroşi nu mai puteau trăi alături de dominus care i-a împărţit în familia rustica. case.. putea să-l vândă. Aceasta era posibil datorită formalismului cât şi a existenţei numai a contractelor unilaterale specifice dreptului vechi. deoarece pater familias în virtutea lui manus . în virtutea principiului corespunzător epocii vechi a dreptului roman. În epoca veche. 7. 2 şi 40. care în anumite cazuri limitate a recunoscut implicit o oarecare capacitate sclavului de a în cheia acte juridice. 3. împăratul Domitian interzice castrarea sclavilor. 5. paradoxal. I. fiind un res. 1. Op. liniştită şi nereglementată juridic strict. . Pentru că sclavul nu avea capacitate juridică. 233 Gaius. ci din contra regimul lor s-a deteriorat din ce în ce mai mult chiar dacă. la fel ca şi în cazul fiului de familie.contubernium. Op.melior per servos condictio nostra fieri potest. cit. Dimitrescu. s-a ajuns la una forte dură. I. îşi exercita puterea asupra lor ca şi asupra celorlalte bunuri. deoarece dintr-o sclavie patriarhală. dar totuşi o excepţie a întărit regula. pag. 168. şi familia urbana.Testamenti factio putea fi activa şi pasiva. pag.res. bani. El lăsa sclavului.referitoare la sclavi nu putea exista. 207 26 .231 majoritatea. 240 C.consta în aceea că sclavul putea fi instituit ca moştenitor dacă totodată i se acorda şi libertatea240 pentru că numai astfel dominus putea să aibă un moştenitor necesar pe de-o parte. Această situaţie a determinat intervenţia legiuitorului pentru a le acorda acestora o anumită protecţie. St Tomulescu. el nu putea deci participa nici la viaţa juridică în nume propriu. 2. Totuşi dominus.Peculiul sclavului. însă nu o pot face mai rea . 139. şi apoi a lui dominica potestas . 235 D.peculium. dată fiind condiţia lor de lucru . Testamenti factio activa . să-l împrumute. obligându-l în acelaşi timp şi pe stăpân. din punct de vedere juridic anumite aspecte legate de ei au fost reglementate într-un fel în avantajul lor. şi deci trăiau în simple uniuni de fapt fără efecte juridice asupra soţilor şi copiilor ...238 c. corespunzătoare sclaviei patriarhale din epoca veche.. C. pag.de dreptul de viaţă şi de moarte asupra lor. 167. 230. Sclavii nu puteau să aibă o familie din punct de vedere juridic.ab gravem infirmitatem. 237 Inst. dispunând în baza lui ius abutendi pe de-o parte.234 Deci rezultă de aici că sclavii pot face pe dominus atât creditor cât şi debitor prin tranzacţiile pe care le încheie cu terţe persoane. Pag. Dimitrescu Op. Justinian237 a motivat toate aceste măsuri prin noţiuni legate de interesele statului sclavagist roman. 236 D. că sclavii pot face mai bună situaţia stăpânului. 8. pag.. permite sclavului să încheie acte juridice în acest context. alţi sclavi în folosinţă cu titlu de peculium. cit. 2. nu se poate afirma că a existat un progres şi în ceea ce priveşte viaţa sclavilor. Totodată pater familias în calitate de dominus . 40. 8. 1..230 Sfârşitul republicii este momentul care marchează schimbări esenţiale în aşa-zisul statut juridic al sclavului. Dacă până acum situaţia sclavilor era oarecum mai uşoară. 232 Ibidem. animale.de o involuţie pe plan social în sensul că de la o condiţie blândă.

Textele romane menţionează două cazuri. 249 D. În consecinţă vom aprofunda studiul asupra acestei categorii în cadrul capitolului următor. în Italia. 27 .251 Nexum constituie o instituţie a dreptului roman foarte controversată care a format obiectul unor continue dispute între romanişti datorită datelor incomplete. 3.căsătoria ce consta în uniunea de fapt dintre un sclav şi o sclavă fără nici un efect juridic. cit. Tomulescu. şi dacă totuşi debitorul executa de bunăvoie obligaţia el nu putea cere să i se restituie ceea ce plătise. I. 243 J. Op. pag. 230. s-a extins şi la alte bunuri ca în cele din urmă să devină un mod general de contractare. 1. 12. Op. latinii.n. 250 C. prin cens chiar împotriva voinţei stăpânului . Oamenii liberi a. dar pe care i-a cucerit ulterior.. De off. Dimitrescu.. 248 D. 251 C... 140.. §2. 141.247 Liber homo bona fide serviens era omul care cu bună credinţă trăia în condiţia de sclav.Obligaţiile . locuitori ai Latiumului244 cu care Roma făcuse iniţial o confederaţie. fiind alieni iuris.Cognatio servilis.Latinii constituiau categoria de oameni liberi cu o condiţie inferioară cetăţenilor dar superioară peregrinilor. 129. având un statut juridic deosebit faţă de toate celelalte categorii de oameni liberi. 75.249 Addicti erau debitorii insolvabili atribuiţi creditorilor lor prin rostirea formulei addico de către magistrat. pag. Latinii iuniani constituiau o categorie aparte care nu era ingenuă deoarece provenea din foştii sclavi eliberaţi prin mijloace neformale în temeiul legii Iulia Norbana. respectiv de ius conubii dreptul de a încheia o căsătorie valabilă conform dreptului civil.. 50.dreptul de a alege. Astfel după anumite păreri nexum a fost un contract de împrumut realizat prin mancipaţiune . 12. 40. Oamenii liberi ingenui242 Oamenii liberi ingenui constituiau categoria de persoane care s-au născut liberi. La rândul lor aceştia puteau fi de mai multe feluri după cum urmează: cetăţenii. cit. ius comercii . 37. au recunoscut implicit că aceste acte determinau efecte diferite. D. latinii iuniani. . St. 22. Cicero. 230 Cicero.Acţiunile cu caracter alăturat. peregrinii. Op. după care de la împrumutul de bani iniţial. . erau vândute de către pater familias sau abandonate noxal în mâinile victimei unui delict comis de acesta..dreptul de a încheia acte juridice şi de a avea acces la legisacţiuni şi ius sufragii . Ele nu erau sancţionate prin vreo acţiune. 51. 287.în dreptul clasic jurisconsulţii recunoscând o anumită personalitate juridică limitată în virtutea căreia actele încheiate de către sclav faţă de stăpân sau terţ erau valabile. dar probabil au existat mai multe: primul. copilul răpit de mic şi vândut ca sclav.invito domino. 1966. Stăpânii de sclavi au utilizat sclavii pentru a încheia unele acte juridice şi în numele lor. variate şi contradictorii cu privire la acesta. I. Între persoanele in mancipio şi sclavi exista o mare diferenţă. Op. 234. E. 246 A. ca produs al unor obligaţii pe care ei le-au numit obligaţii naturale. Brutus. adică fii de familie.Peregrinii constituiau în vechiul drept roman categoria de oameni liberi formată din străini a căror situaţie juridică faţă de romani era reglementată prin diferite tratate internaţionale245. deci era intermediară între acestea două.252 241 242 G. . pag. respectiv latinii veteres. 92. Tomulescu. St. sclavul dezrobit prin testament de către stăpânul său. . împrumutându-le printr-o ficţiune capacitatea. 261. Latinii erau de patru categorii.. De fapt cetăţenia constituia după cum se ştie unul din elementele capacităţii juridice ale persoanei. 244 S. şi anume în timp ce situaţia persoanelor in mancipio era temporară cea a sclavilor era perpetuă şi ereditară. îl determină pe cel din urmă să trăiască mai departe ca sclav. Nexum bei Cicero. 45.246 Persoanele in mancipio ieşeau din această stare aşa cum am spus. după cinci ani. latinii coloniari. Neapole.250 Nexi erau cei care trebuiau să muncească la creditori în baza lui nexum. şi latinii fictivi. Giffard. personalitatea lor. Latinii fictivi constituiau populaţia din provincii care primise condiţia juridică a latinilor coloniari. şi se bucurau numai de ius comercii. 9. 16. Gaudement. 247 Gaius. Ei se bucurau numai de o parte din drepturile civile şi politice acordate cetăţenilor romani.e. 12..per aes et libram. situaţie despre care moştenitorii acestuia cât şi sclavul neştiind. Latinii veteres243 sau vechii latini erau rudele de sânge ale romanilor.241 Am amintit anterior despre contubernium .Cetăţenii constituiau categoria de oameni liberi ce se bucurau de deplinătatea drepturilor civile şi politice.. Persoanele in mancipio erau acele persoane care deşi libere. D. oamenii liberi aflaţi în starea de semisclavie şi colonii. Latinii coloniari erau populaţia coloniilor fondate după anul 268 î. pag. cit. 12. respectiv status civitatis. cit. 34. . 1. 248 şi al doilea. 6. pag. 245 Gaius.

256 D. M. adică erau lipsiţi complet de capacitate. Maşchin. 1.258 De aici au apărut două consecinţe: stăpânii au încercat să facă din sclavii lor coloni pe de-o parte.254 În baza lui nexum omul liber ajuns nexus era tratat ca un sclav. putea încheia diferite acte juridice şi putea testa.prin denunţarea cerşetorilor aceştia deveneau colonii ai denunţătorilor. cit. colonii proveneau din oameni liberi. 255 Ibidem. iar aceştia din urmă erau asimilaţi cu sclavii255. respectiv prin secolul I î. 225. b.Acest contract era la îndemâna creditorului pentru că acesta.adică dezrobirea acestuia prin voinţa stăpânului. 105. . . respectiv cele de tip feudal. căci nu era sclav. G. lucru. Colonatul a avut un impact serios asupra societăţii sclavagiste romane cu implicaţii sociale şi istorice profunde în evoluţia ulterioară a acestei societăţi. 9. De lingua latina.prin prescripţia de 30 de ani. foşti sclavi eliberaţi de stăpânii lor prin dezrobire numiţi liberţi. declaraţie ratificată de către magistrat prin addico. colonul se putea căsători. ei erau priviţi la fel din punct de vedere juridic.. neputându-l părăsi. Deci rezultă în ceea ce priveşte capacitatea.prin convenţie particulară. 28 .256 care rămâneau sub puterea răscumpărătorului până când restituiau suma plătită pentru răscumpărare. La o privire mai atentă se observă că primele trei cauze ale colonatului aparţin dreptului privat roman. iar pe de alta să împiedice pe coloni să părăsească terenurile luate în arendă. St. După alte păreri nexum era o convenţie de aservire253 încheiată în faţa magistratului sub forma unei declaraţii prin care creditorul afirma că munca debitorului îi era aservită pentru un număr de zile. Op. un om liber se putea vinde în calitate de colon. Auctorati erau cei care se angajau ca gladiatori. dar în fapt era ca şi acesta mai ales datorită faptului că era legat de pământ. iar la sfârşitul imperiului colonul nu se putea căsători cu o femeie liberă ci numai cu una din acelaşi mediu social. colonul nu îl putea chema în judecată pe acesta decât în mod excepţional. Cauzele încetării colonatului. C. VII.. ce a constat în faptul că aceasta a constituit germenele viitoarei societăţi. beneficiind astfel de o condiţie socială şi juridică superioară sclavilor. 254 C. Aceasta se făcea în anumite moduri. Ei au apărut în sânul societăţii sclavagiste romane ca o categorie ce prefigura în germene relaţii economice de alt tip. ştim că în urma războaielor de cucerire duse de către romani prizonierii de veneau de regulă sclavi.în drept. Dezrobirea era mijlocul prin care sclavul se transforma dintr-un bun patrimonial. Ca om liber din punct de vedere formal. Aici nexum apare ca o aplicaţie a lui in iure cessio. întemeiat pe munca servilor. . cit. avea putere părintească asupra copiilor. . se înţelegea că cel născut într-o familie de colonii căpăta condiţia juridică a părinţilor din familia în sânul căreia s-a născut.n. Prin lex maioribus constituta la sfârşitul principatului toţi colonii au fost transformaţi în coloni servi. societatea postromană. Op. respectiv formale şi neformale. Nicolau. 622. De aceea munca lipsită de randament a sclavilor a fost treptat înlocuită cu cea a colonilor care erau ei înşişi interesaţi în procesul de producţie. deoarece pentru realizarea lui părţile fac apel la un proces fictiv. Implicaţii sociale. 28.prin cucerire şi captivitate.. 257 C. ţărani ruinaţi care arendau pământ. dar uneori statul roman îi transforma pe aceştia în colonii. în timp ce ultimele două aparţin dreptului public roman. cine avea calitatea de colon timp de 3o de ani. că aceasta era bineînţeles limitată. Tomulescu Op. 252 253 Varro. Redempti ab hostibus erau persoanele răscumpărate de la duşmani. fiind ţinut în această stare în mod abuziv chiar şi după îndeplinirea zilelor de muncă pentru care se obligase în vederea plăţii datoriei. rămânea pentru totdeauna colon. pag. res într-o persoană şi consta în manumisio . superior celui sclavagist. pag. Cauzele apariţiei colonatului au fost variate. 51.e. Toate aceste implicaţii ale colonatului denotă că instituţia ca atare a fost elementul catalizator de schimbare a societăţii sclavagiste romane într-o societate de tip feudal fundamentată pe altă bază economică.prin naştere. cit. de tip feudal ce avea la bază un sistem economic diferit. Oamenii liberi dezrobiţi Oamenii liberi dezrobiţi constituiau acea categorie de persoane. 1958. în comparaţie cu cele ale apariţiei sale erau mai puţine şi cu timpul deveniseră din ce în ce mai rare. Stăpânul avea asupra lui un drept de corecţie. Hamangiu. Oamenii semiliberi iniţial. între cea de om liber . 314-315. pag. prin nexum nu mai era obligat să cheme pe debitor în judecată ci putea să treacă direct la executare prin manus injectio. având o condiţie juridică hibridă. pag. 258 A.257 constând în aceea că situaţia de colon se putea dobândi în următoarele forme: .

şi în fine sclavul bătrân şi bolnav părăsit de stăpânul său şi devenit liber în baza unui edict al împăratului Claudiu. ele fiind simple acte de voinţă liberă. Cetăţenii romani . adică acele moduri ce nu implicau anumite solemnităţi pentru realizarea lor. pag. cit. Inter amicos era modul neformal de dezrobire prin care în faţa prietenilor săi dominus afirma pur şi simplu că acordă libertatea unui sclav sau mai multora. ritualiste chiar. Ius sufragii era dreptul de a alege. prin două legi importante respectiv Fufia Caninia şi Aelia Sentia. şi ius militiae.262 În epoca veche a dreptului roman. dezrobirile de sclavi erau rare. 26.260 Sclavul eliberat de către un latin devenea la rându-i latin dezrobit cu condiţia socială similară a fostului stăpân. cât timp sclavia era considerată o instituţie domestică şi familială. Drepturile politice erau: ius sufragii şi ius honorum. 262 Gaius. neagitată şi relaţiile sociale relativ simple. lentă. pag. respectiv cea directă şi cea indirectă există o diferenţă esenţială în ceea ce priveşte condiţia juridică a sclavului după dezrobire. în conformitate cu dreptul civil. Vindicta era tot un mod formal de dezrobire ce consta într-un proces fictiv intentat de către adsertor libertatis printro acţiune prin care pretindea că un anumit sclav era liber. vindicta şi testamento. era modul formal de dezrobire care se făcea în biserică în faţa preotului şi a credincioşilor. liniştită. cit. Acest mecanism juridic presupunea ca sclavul să fie atins cu vindicta iar magistratul ratifica declaraţia stăpânului pronunţând formula addico. De obicei modurile formale de dezrobire erau specifice epocii vechi. datorită intereselor stăpânilor. I. Astfel de moduri259 erau: per epistulam.Modurile formale de dezrobire erau acele forme ce implicau procedee solemne. adică în această situaţie el dobândea o libertate restrânsă devenind latin iunian. sclavul mai tânăr de 30 de ani dezrobit de un cetăţean contrar dispoziţiilor legii Aelia Sentia. 234. neîngrădită. 5. Ius militiae era dreptul de a servi ca soldat în legiunile romane. Totuşi odată cu trecerea timpului şi cu evoluţia vieţii sociale au apărut moduri de dezrobire neformale. G. şi erau cele îndeobşte cunoscute respectiv censu. Op. deci implicit deveneau oameni liberi cu drepturi civile. Acest mod a fost recunoscut mai târziu de către împăratul Constantin. etc. 129. Reg. Ius comercii sau comercium era dreptul de a încheia acte juridice potrivit dreptului civil roman dar şi dreptul de a intenta o acţiune civilă în justiţie. post mensam. dar şi obligaţii respectiv de a plăti impozite către stat. conform legii Aelia Sentia deveneau numai peregrini dediticii şi în consecinţă aveau o situaţie inferioară . Op.. Fr. 218. Hamangiu. pag. 29 . Censu constituia modul formal de dezrobire înfăptuit cu consimţământul stăpânului prin înscrierea pe listele celor care plăteau impozite statului roman. in ecclesia. Op. La începutul epocii clasice. Nicolau. Drepturile civile erau: ius comercii. când viaţa la Roma era una patriarhală. Testamento era modul formal de dezrobire prin care sclavul putea fi eliberat direct sau indirect. faţă de convivi acorda libertatea unui sclav de care era mulţumit pentru felul în care acesta a servit. De aceea împăratul Augustus a limitat dreptul stăpânilor de a-şi elibera sclavii. Între cele două posibilităţi.vinci tortive. 261 C. 263 Ulpian.. care erau nule din punct de vedere iure civili. M. In ecclesia .civis romani erau singurii care puteau beneficia de toate drepturile263 civile şi politice. Girard.pessima libertas peregrinilor. Totuşi trebuie să remarcăm că peregrinii dezrobiţi care în timpul sclaviei suferiseră pedepse grave pentru fapte abominabile . dezrobirile s-au înmulţit într-un mod exagerat astfel încât ele începuseră să devină un pericol pentru baza economică a statului sclavagist roman.in sacro sanctis ecclesiis. Status civitatis Status civitatis sau condiţia de a fi cetăţean era al doilea element al capacităţii juridice romane asupra căruia vom pune accentul pentru că cetăţenii formau acea categorie de persoane cu o condiţie juridică superioară. cit. ius conubii. Post mensam era modul neformal de dezrobire prin care dominus în timpul unei mese. 259 260 G.. Per epistulam era modul neformal de dezrobire care se realiza când dominus scria o scrisoare în care spunea că eliberează pe sclav..261 Sclavul eliberat de către un peregrin devenea la rându-i peregrin dezrobit dobândind condiţia socială a fostului stăpân. Modurile neformale de dezrobire. Dimitrescu. I. În această categorie intrau după cum am afirmat mai sus şi sclavii dezrobiţi de cetăţeni în baza legii Junia Norbana. inter amicos. Ius conubii sau conubium era dreptul de a încheia o căsătorie valabilă. 19. dar valabile iure pretorio.

264 265 Gaius. dezrobirea. cit. pag. a părţilor. Condiţia de cetăţean se dobândea prin naştere şi prin fapte ulterioare naşterii.dominus asupra tuturor celorlalte bunuri existente în cadrul familiei romane. respectiv fie totalitatea sclavilor aflaţi în proprietatea cuiva. Op. politice. adică cu puterea bărbatului asupra femeii. 67. Pater familias exercita în cadrul familiei romane o putere care îşi avea obârşia în societatea gentilică primitivă anterioară societăţii romane.Ius honorum era dreptul de a fi ales. Naturalizarea constă în dobândirea cetăţeniei în urma unei legi votate în mod special pentru anumite persoane strict individualizate. schimbându-şi însă conţinutul semantic în sensul că ea desemna acum o putere specifică. societate cu specific patriarhal caracterizată prin autoritatea şefului de familie asupra tuturor membrilor acesteia ea extinzându-se după cum am văzut şi asupra bunurilor. Astfel. 267 Gaius. respectiv mancipant şi accipiens. D. 30 . cât şi a lucrului care făcea obiectul vânzării. treptat proprietatea asupra bunurilor în cadrul căreia se exercita aceasta s-a degajat de noţiunea de putere cu consecinţe şi asupra transferului proprietăţii. I. 116. St. fie un grup de persoane aflate sub aceiaşi putere. Totuşi. iar dacă se năştea în afara căsătoriei el dobândea condiţia juridică a mamei din momentul în care l-a născut. a libripensului (cantaragiului). Prin naştere distingem două moduri după cum copilul se năştea în sânul căsătoriei. Aceasta. Dominium era puterea exercitată stăpân . manus. în virtutea faptului că sclavul era asimilat cu un lucru . iar în ceea ce priveşte bunurile dominica potestas şi dominium.. economice. a. Oancea. Persoanele care cădeau sub această putere erau numite persoane in mancipio.264 Dezrobirea constituia un mod de dobândire a cetăţeniei de un sclav dezrobit de către un cetăţean roman care îi fusese stăpân până în momentul manumisiunii. C. Prin fapte ulterioare naşterii distingem mai multe moduri. 123. cit. 1973. Puterea lui pater familias asupra persoanelor Patria potestas. beneficiul legii. şi atunci acesta dobândea condiţia juridică a tatălui în momentul în care l-a conceput. Beneficiul legii consta în dobândirea cetăţeniei de către străinii care îndeplineau condiţiile cerute de aceasta. Condiţia de cetăţean se pierdea prin pierderea libertăţii. a balanţei. Această putere se exercita asupra descendenţilor şi era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias în cadrul familiei romane. în ceea ce priveşte persoanele ea a evoluat şi s-a diversificat în următoarele forme: patria potestas. Status familiae §1. erau necesare prezenţa a cinci martori cetăţeni romani.res. I. Prin pierderea libertăţii cetăţeanul roman devenea sclav. începând cu sfârşitul republicii până la împăratul Justinian inclusiv într-un sens apropiat de cel modern. 135. cei vânduţi puteau reintra după cinci ani sub puterea lui pater familias care i-a mancipat. 145 266 E. dar aceasta a fost posibil numai datorită transformărilor produse în cadrul formelor de proprietate romană care au evoluat odată cu condiţiile materiale de existenţă sociale. şi mancipio. b. Aceasta era puterea asupra sclavilor îmbrăcată în haina dreptului de proprietate. dar tot în epoca veche puterea maritală a preluat numele fostei puteri unice manus. Familia romană În dreptul Roman cuvântul familia avea mai multe accepţiuni. Mancipio. fie totalitatea bunurilor şi persoanelor aflate sub puterea lui pater familias. 196. exil. Puterea lui pater familias asupra bunurilor Dominica potestas. Astfel. Această putere se exercita asupra persoanelor cumpărate prin mancipatio ce constituia un mod originar de realizare a operaţiunii juridice de vânzare266 prin îndeplinirea unor forme solemne ce constau în existenţa unor condiţii fără de care nu era posibilă recunoaşterea actului. după cum am arătat anterior era o adevărată proprietate putere care implica anumite forme specifice pentru ca proprietatea să fie dobândită. Op. 49.265 Puterea maritală. respectiv natralizarea. 138-141. ei se găseau într-o stare temporară de semilibertate. Molcuţ. pag. în urma comiterii unor fapte penale. respectiv puterea soţului asupra soţiei în cadrul căsătoriei numită cu manus.267 Recunoscându-se condiţia lor juridică ca fiind specială. I. diferită de cea iniţială. neadmiterea dublei cetăţenii. Tomulescu. În dreptul evoluat.

Tomulescu. St. 1991. D. pag. cit.. pag. Oancea. 4 pr. 270 M. 273 Inst. Moartea lui pater familias Dacă pater familias moare şi dacă între el şi fiul de familie nu se interpune nici o persoană intermediară.. respectiv asupra descendenţilor săi. Familia comuni iuri271 constituia un grup mai larg de rude ce cuprindea toate persoanele care se găseau sau s-ar fi putut găsi sub aceeaşi putere părintească. 38. Dacă ştim că romanii desemnau prin termenul de familie atât persoane cât şi bunuri este uşor de înţeles că şi copilul chiar dacă nu avea părinţi putea fi un astfel de şef de familie pentru că de fapt el exercita dreptul de proprietate asupra unor bunuri268. indiferent dacă erau băieţi sau fete. a. Acest statut lua sfârşit odată cu moartea fizică sau juridică a lui pater familias când de regulă persoanele alieni iuris deveneau sui iuris. bunicul sau străbunicul acestora. 10.. care neputând dovedi că se trag din acelaşi pater familias. Bucureşti. Drept roman.274 Gentilii erau o categorie de rude îndepărtate în cadrul familiei romane. 268 269 31 .269 Termenul de persoană alieni iuris desemna pe acela care se afla sub puterea lui pater familias. cit. nepoţi etc. Dacă însă există o persoană intermediară. Jacotă. Aveau această condiţie juridică în primul rând soţia. De exemplu dacă sora trecea prin căsătorie sub puterea bărbatului şi înceta să mai fie agnată cu fratele ei rămas sub puterea tatălui. Gentilitatea era deci o formă de rudenie romană care îi unea pe membrii aceleiaşi ginţi275. Op. 126. 670.liberi care făceau parte din familia lui. El putea fi tatăl. 274 E. totodată el era singurul proprietar al patrimoniului familiei. 278 S. 1929. Jacotă. nepoţi sau nepoate din fii. 97.177. Termenul de persoană sui iuris era întrebuinţat pentru a desemna pe acel cetăţean care avea calitatea de pater familias. din mai multe puncte de vedere după cum urmează: pater familias putea fi un bărbat căsătorit sau chiar un copil fără părinţi.276 copii. din aceasta făceau parte şi toate rudele de sânge. D.. cit. toţi desemnaţi prin termenul filii familiae . pag. Patria potestas a evoluat pe parcursul celor trei epoci ale dreptului roman. Familia cognatică constituia comunitatea de persoane ce aveau drept legătură între ele coganaţiunea ca o rudenie de sânge272 indiferent dacă se găseau sau nu sub aceiaşi putere273. pag. fiice. dacă erau născuţi în familie . Molcuţ. cit. 1.. pag. M V. Acesta avea o poziţie specială în cadrul relaţiilor de familie romană. Hanga.natura sau dacă au devenit membri al familiei printr-un act juridic civil. pag. Longinescu. Op.1973 pag. puteau dovedi în schimb că provin din aceiaşi gintă. şi în acelaşi timp preotul cultului domestic. Op. D. Oancea. ea continua să fie cognată cu el.277 Patria potestas era puterea pe care o exercita pater familias asupra descendenţilor săi fii. 187.fii de familie. Pierderea unui element al capacităţii E. Conform principiului că „toţi agnaţii sunt cognaţi“. s-a transformat caracterizându-se prin trăsături specifice. singurul care judeca şi media între membrii familiei aflaţi sub puterea sa. patria potestas încetează numai privitor la persoana defunctului. 275 Ibidem. 145 277 Vl. Familia agnatică270 constituia comunitatea de persoane care aveau drept legătură între ele agnaţiunea ca o rudenie civilă. Nepoatele din fii nu o puteau avea deoarece odată cu căsătoria fiicelor acestea cădeau sub puterea lui pater familias al noii familii în care intrau. V. 271 Ibidem. un alt aspect al poziţiei speciale a lui pater familias faţă de familia romană se referea la faptul că acesta era considerat ca o persoană independentă care nu se supunea puterii nici unei alte persoane. 10. II. Elemente de drept roman. adică fii şi fiice. 272 Ibidem. Hanga. §2. Op.278 b.. 276 C.. dacă pater familias ar fi trăit un timp indefinit. ca de exemplu o adopţiune sau o căsătorie. Molcuţ. Ea se exercita asupra persoanelor libere . .. Op cit. 15. strămoşesc al familiei. Puterea părintească Această putere purta numele de patria potestas şi era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias în cadrul familiei romane. 52. Cognaţii nu erau întotdeauna şi agnaţi. Astfel fraţii rămâneau rude agnatice după moartea lui pater familias iar descendenţii lor pe linie masculină erau între ei agnaţi. iar fiul de familie cade sub puterea părintească a intermediarului. Vl.Persoane sui iuris şi persoane alieni iuris. puterea părintească încetează pentru totdeauna şi fiul de familie iese de sub patria potestas devenind sui iuris. apoi copiii şi nepoţii din fii.

pag. 1955. Emanciparea Este un mod special de ieşire de sub puterea părintească ce se produce prin voinţa tatălui şi are ca efect scoaterea fiului de familie de sub puterea acestuia.în baza dreptului la postliminium puterea tatălui rămâne în suspensie şi atunci când fiul sau nepotul. 306. 21. Molcuţ. Solazzi. 279 280 1963 32 . Alte moduri de ieşire de sub puterea părintească Dobândirea unor demnităţi de către fiul de familie.. E. 91. f. respectiv dreptul de succesiune şi dreptul la rudenia civilă.. Gaius în Institute282 spune: „când un tată a fost luat prizonier de către duşmani. cei care au fost luaţi prizonieri de duşmani. Moartea fiului de familie Dacă fiul de familie murea prin acest eveniment el ieşea de sub puterea părintească care de fapt înceta să mai existe deoarece nu mai avea obiect asupra căruia să poată fi exercitată. îşi recapătă toate vechile drepturi. 281 S. 129. chiar dacă devine sclavul duşmanilor.279 o „moarte civilă“ despre care am vorbit anterior mai pe larg. Aşa că odată reîntors.284 Formele căsătoriei.nuptiae sunt comunicatio maris et feminae.280 fie prin pierderea tuturor celor trei elemente ale capacităţii. cit. St. Studia et documenta historiae et iuris. Ed. La fel vom spune că . Postliminium. Capitis deminutio înseamnă distrugerea. 182. cit. 285 M. e. el va avea pe copii sub potestas. mai ales că era menţionată de către Legea celor XII Table. Op. Longinescu.. Academiei. şi care se producea fie prin pierderea unui element al capacităţii. I. Jacotă. capacităţii. pag. Op. dar una juridică produsă de ceea ce romanii numeau capitis deminutio.. care era oricum mai rară în această epocă. 56. pag.285 Căsătoria fără manus era căsătoria specifică dreptului clasic cu toate că ea coexista şi cu căsătoria cu manus. V. Astfel în căsătoria cu manus. Oancea. V.nuptia sive matrimonium este vire et mulieris conjunctio..Aceasta înseamnă de fapt tot o moarte. c. pag. În această condiţie ea nu putea fi emancipată şi nici dată în adopţiune. 23. iar dacă se întâmplă să moară acolo. a cetăţeniei ce se numea capitis deminutio media. 1. S. drept pedeapsă pentru tată. D. În ceea ce priveşte pe tatăl decedat în timp ce era în mancipium. I. 2. 670. Jacotă. M. În consecinţă pierderea unui element al capacităţii prin capitis deminutio constituia unul din modurile de ieşire de sub puterea părintească indiferent dacă aceasta era suferită de pater familias sau de fiul de familie. 282 Gaius. o împărtăşire a dreptului civil şi religios . I. 283 Modestim. o asociere pentru toată viaţa. copiii vor deveni sui iuris. desfiinţarea personalităţii. D. Acest mod de ieşire de sub patria potestas se referă atât la pater familias cât şi la fiul de familie. Op. aceasta este o ieşire de sub patria potestas pe care am studiat-o anterior. Op. cit. şi intra în familia soţului dobândind în noua familie drepturi noi. Era o căsătorie mai simplă şi cu toate controversele ce au existat asupra ei se pare că ea exista încă din epoca veche. consortium omnis vitae. cit. fiindcă probabil era folosită de plebei. respectiv al libertăţii ce se numea capitis deminutio maxima. au fost luaţi ei înşişi prizonieri de către duşmani“. Romanii au cunoscut mai multe feluri de căsătorie corespondente într-o anumită măsură epocilor de drept care s-au succedat şi totodată au coexistat unele cu altele. adică cu puterea maritală a bărbatului exercitată asupra ei. Căsătoria romană Căsătoria era o uniune între bărbat şi femeie. 284 Inst. agnaţiunea. Contribuţii la studiul crizei generale a sistemului sclavagist în imperiul roman. în virtutea acestuia. C. 1. 153. §3. dreptul copiilor rămâne în suspensie în baza dreptului la postliminium. Tomulescu. divini et humani iuris comunicatio. pag.281 d. femeia părăsea familia de origine rupând astfel legăturile agnatice cu aceasta.283 era uniunea bărbatului şi a femeii ce implica o viaţă comună . sau a puterii părinteşti ce se numea capitis deminutio minima. când vor fi să se întoarcă din captivitate. individuam consuetudinem vitae continens.

St. adică dreptul de a absenta trei zile consecutiv de la domiciliul bărbatului. 1991. de unde şi denumirea de confarreatio. 112. Aceasta era şi ea o iustae nuptiae. Viitoarea soţie trebuia să poarte pe cap un voal de culoare roşie ce semnifica consacrarea către zeul Marte. constituind o piedică la căsătorie atunci când prin diferite dispoziţii legale se oprea căsătoria între diferite persoane. Op. Noailles. când se considera că ele au devenit nubile.. farreus panis. pag. D. 291 Ibidem.291consta dintr-o mancipaţiune făcută de însăşi femeie către viitorul ei soţ. termenul. adică erau în stare să procreeze. Pentru căsătoria fără manus nu exista vreo condiţie specială privind forma. Condiţia socială. 1958. (afinitas) era legătura care unea pe unul dintre soţi cu rudele celuilalt soţ. 290 Gaius. Rudenia.coemptio. Voltera. Condiţii de fond Sunt aceleaşi atât pentru căsătoria cu manus cât şi pentru căsătoria fără manus. b. pag.288 căsătoria specifică numai patricienilor care beneficiau exclusiv de îndeplinirea unor ritualuri religioase de la care erau excluşi plebeii. 236. 292 C. C. Justinian286 a fost acela care a ridicat concubinatul la rangul de căsătorie. 1911. pe când în linie colaterală nu constituia o piedică decât până la un anumit grad. 113. era acel drept recunoscut unei persoane de a încheia o căsătorie valabilă conform cu ius civile (iustae nuptiae. 147. cit. Molcuţ. care în dreptul vechi şi dreptul clasic nu constituia decât o simplă uniune de fapt. pag. era sui iuris aflându-se sub tutela perpetuă a agnaţilor. Încheierea căsătoriei era urmată de conducerea soţiei la casa soţului unde se dădea o petrecere rituală care atesta legitimitatea căsătoriei. pag. manus asupra soţiilor lor după modelul patricienilor. Concubinatul era căsătoria specifică dreptului postclasic. din punct de vedere al celei din urmă accepţiuni trebuia să fie deci personal în sensul că fiecare din cei doi soţi trebuia să-l aibă faţă de celălalt. zeu atât al războiului cât şi al agriculturii. ci a persoanelor sub a cărui putere se găseau aceştia. 54. 289 Hommes et choses de l’ancien Rome.affectio maritalis. oricare ar fi fost gradul de rudenie.conubium (ius conubii). alianţa.. Revue internationale des droits de l’antiquité. nu a fost permisă până la împăratul Augustus care însă a tolerat-o cu scopul de a încuraja căsătoriile într-o perioadă când familie romană era în declin. Legea. Pentru încheierea căsătoriei trebuiau îndeplinite anumite condiţii: a. a flaminului lui Jupiter şi a lui pontifex maximus. 343. Deci aceasta era o vânzare cumpărare simulată a femeii către bărbat. .usus. I. În cadrul acestora se oferea zeului Jupiter o pâine făcută din grâu. Căsătoria dintre ingenui şi dezrobiţi. Girard. 294 E. 233. Jura. Existau unele piedici la căsătorie292 care erau următoarele: rudenia. 143. aceasta rămânea în familia de origine având două poziţii după cum era cazul: prima. 1958. 415. adică între persoane care nu au fost niciodată sclavi şi liberţi. E. dacă aceasta nu întrerupea prin ius trinoctii.. .290 constă în coabitarea femeii cu bărbatul timp de un an de zile. creând un drept de moştenire faţă de tatăl lor pentru copiii naturali născuţi în afara căsătoriei fără manus.confarreatio. St. iustum matrimonium chiar dacă bărbatul nu avea autoritate asupra ei. Referitor la băieţi se folosea sistemul cercetării corporale până la împăratul Justinian. 288 Gaius. Op cit.. la capătul căruia femeia intra în mod automat sub puterea bărbatului. Conubium.vârsta295 admisă pentru căsătorie era stabilită pentru fete la 12 ani. Când ele erau sui iuris. cit. St. nu se cerea consimţământul lor. 1936.294 se cerea consimţământul lor. se pronunţau solemn anumite cuvinte cu semnificaţie rituală. I. Faţă de mamă copiii erau străini găsindu-se în poziţia de rude de sânge.Prin căsătoria fără manus adică fără puterea bărbatului exercitată asupra femeii. iustum matrimonium). pag. . Alianţa.consimţământul . certa et solemnia verba. condiţia socială şi legea. 111. o căsătorie inferioară celor două anterioare. Condiţii de formă287 Acestea priveau numai căsătoria cu manus: .289 . E. 286 287 C. în schimb ea se putea încheia fără prezenţa soţului. Voltera. 293 Fr. cu scopul de a dobândi şi ei putere. Revue historique de droit francais et etranger.. Op. a doua. Oancea. dându-i efecte juridice. Tomulescu. 1937. 1897. găsindu-se astfel sub patria potestas a lui pater familias. Astfel: . când s-a stabilit vârsta de 14 ani. 33 . cit. Din acest punct de vedere nu se făcea distincţia între agnaţiune şi cognaţiunea în linie directă ea constituind un obstacol la căsătorie. Tomulescu. I. I. era alieni iuris. P. Această capacitate făcea ca iustae nuptiae să existe. Op. o formă de căsătorie inventată de către plebeii care nu aveau acces la confarreatio. cit. Căsătoria era un act de drept privat ce nu se putea încheia fără prezenţa soţiei. pag. Op. pag. ca de exemplu între guvernator şi o femeie din provincia pe care o guverna. în faţa unui număr de zece martori. 1936.293 Când persoanele ce se căsătoreau erau alieni iuris. Tomulescu.

Vl. Totuşi soţia îi putea acorda soţului anumite drepturi asupra parafernei ca: administrarea bunurilor parafernei. 34 . În căsătoria fără manus femeia rămânea în familia de origine.298 Pentru stăvilirea practicilor căsătoriilor din interes. crescând numărul de divorţuri şi foarte multe familii destrămându-se.relaţiile personale dintre soţi. respectiv soţul. Op. etc. ca sancţiune pentru soţia ce a sustras bunuri de la soţ sau care s-a compromis imoral. Dacă erau alieni iuris. pag. adică tot ceea ce dobândeşte soţia intră în patrimoniul familiei. Efectele căsătoriei asupra persoanelor: . făcându-se distincţia între căsătoria cu manus şi cea fără manus. Astfel.299 constituia bunurile femeii ca soţie existente pe lângă zestre. paternitatea. Hanga. De aceea pretorul a creat un regim juridic unitar al bunurilor dotale printr-o acţiune . legitimi iusti. el putea reţine din ea o parte din bunurile dotale în următoarele cazuri: pentru a se asigura creşterea copiilor rezultaţi din căsătorie. Desfacerea căsătoriei. 300 Vl. ci păstrau o parte din ea pentru ele însele. În cazul morţii acestuia primea o parte egală cu partea pe care o primea fiecare copil. Principiile dreptului privat roman. cit. care era proprietatea lui pater familias. Femeia rămânea sau proprietară a lucrurilor sau titulară a drepturilor ce formau obiectul parafernei. s-a impus ca dota care susţinea sarcinile căsătoriei să fie restituită celui care a constituit-o. 298 S. 1989. pag. s-a luat iniţial măsura restituirii dotei în caz de divorţ. pentru cheltuielile făcute de soţ pentru întreţinerea dotei.stipulaţia prin care bărbatul promitea restituirea dotei în caz de desfacere a căsătoriei. pag. soţii datorându-şi unul altuia fidelitate. S. ei fiind independenţi din punct de vedere patrimonial unul faţă de celălalt. În mod forţat căsătoria se desfăcea prin moarte şi prin pierderea libertăţii sau a cetăţeniei unuia dintre soţi.relaţiile patrimoniale dintre soţi.regimul juridic al bunurilor dotale. ca de exemplu căsătoria unui cetăţean devenit ulterior senator. nu avea la dispoziţie nici un mijloc juridic de recuperare a dotei. Hanga.. Paternitatea nu se stabilea decât prin căsătorie prin regula: mama întotdeauna era sigură chiar de ar fi zămislit în afara căsătoriei. 614. la căsătoria cu manus acţionează regimul comunităţii de bunuri. Tot ca un mod forţat se desfăcea şi căsătoria care după încheiere intra sub incidenţa unei piedici la căsătorie. . Op. nu numai în timpul căsătoriei dar şi după desfacerea acesteia pentru motivul că acest regim devenise abuziv. G.actio rei uxoriae. M.dota era acel grup de bunuri pe care soţia le aducea pentru a susţine sarcinile căsătoriei cu ocazia încheierii acesteia. Totuşi chiar dacă soţul restituia dota. . 202. cu o dezrobită. Privitor la filiaţiune aceasta se proba prin dovedirea maternităţii şi paternităţii. Căsătoria stabilea între soţi o comunitate de vieţuire. 295 296 297 Ibidem. pag. V. prin care femeia putea solicita restituirea dotei dacă a omis să încheie stipulaţia de restituire a dotei. se bucura de o libertate completă din punct de vedere al bunurilor şi persoanei. Cluj-Napoca. În epoca veche soţul avea drepturi nelimitate asupra bunurilor dotale. numită cautio rei uxoriae . soţia avea o ipotecă generală asupra bunurilor soţului ei.. filiaţia şi după cum bine cunoaştem. Pentru că nu făcea parte din familia soţului ei. dacă era persoană sui iuris...copiii născuţi din căsătorie. 603. ea îşi păstra mai departe acest statut. cit. G. În căsătoria fără manus soţii trăiau în regimul separaţiei de bunuri. Am afirmat că soţul devenea proprietar al bunurilor dotale. 603. . Aceasta se realiza în mod forţat sau în mod voluntar. Op. Efectele căsătoriei asupra bunurilor . Jacotă. cit. puterea părintească. b. Longinescu. respectiv pentru dobândirea dotei. şi a nu se da posibilitatea unei categorii de bărbaţi să se îmbogăţească prin dotă. neexistând pentru ea obligaţia de fidelitate şi nici de a locui la domiciliul soţului ei. în sensul că la sfârşitul republicii ca o consecinţă a slăbirii legăturilor de familie. pag. femeile căutau să-şi asigure o anumită independenţă şi de aceea nu-şi constituiau zestre toată averea. tatăl însă era acela pe care îl arăta căsătoria. Legitimitatea se referă exclusiv la copiii născuţi în sânul căsătoriei. 1978. Pentru asigurarea înapoierii parafernei. Op. Longinescu. cit. 195. îi putea trece proprietatea lucrurilor corporale cu obligaţia de a le înapoia împreună cu fructele lor. dar dacă femeia nu avea ea însăşi grijă să încheie această stipulaţie.300 În mod voluntar căsătoria se desfăcea prin voinţa părţilor. În căsătoria fără manus. Faţă de aceştia au apărut următoarele efecte:297 legitimitatea.296 . Stipulaţia era sancţionată prin actio ex stipulatu.Efectele căsătoriei se produceau astfel: a.paraferna. 299 Ibidem.

306 cât şi refuzul de a depune mărturie referitoare la un act juridic la care lua parte. 59. specifice dreptului roman. oblaţie făcută curiei şi rescript imperial. dar aceasta se aplica numai cazurilor existente deja în momentul apariţiei constituţiei sale. 1955. Prin rescript imperial. Prin oblaţie făcută curiei . Limitarea capacităţii juridice Vom aborda câteva aspecte privind limitarea capacităţii juridice. Tatăl putea legitima pe copilul său dacă îl făcea decurion. G. Adrogaţiunea fiind un act de o mare importanţă se făcea în faţa comisiei calate (curiate). în schimb onorabilitatea unei persoane fiind atinsă de fapte imputabile acesteia prin intestabilitate. 258. 1. Nicolau. aveau capacitate juridică deplină prin satisfacerea tuturor condiţiilor cerute. cerere care se putea face şi printr-un testament. situaţie de natură să modifice echilibrul de forţe dintre familiile patriciene. Revue historique de droit francais et etranger. 10. Se produce capitis deminutio minima şi fiul pierde drepturile sale civile.303 Legitimarea era de trei feluri: prin căsătorie subsecventă.. I. 306.oblatio ad curiem. Hamangiu. pag. Împăratul Constantin a permis concubinilor să legitimeze pe copiii lor dacă se căsătoresc. cu toate că elementele personalităţii există. §5. mai puţin cea a onorabilităţii. Intestabilitatea era o îngrădire a capacităţii cuiva de a fi martor sau de a face apel la proba cu martori. Op. Astfel emanciparea a devenit un instrument prin care fiul de familie se transforma dintr-o persoană alieni iuris într-o persoană sui iuris. să fie trecut de 60 de ani şi să nu aibă moştenitor. cit.. Deci. studia et documenta historiae et iuris. dându-i o suprafaţă de pământ cu care răspundea pentru neplata impozitelor statului de către contribuabili. 302. Acest mod a fost introdus de către împăratul Justinian.§4. infamie şi desconsiderare. aceasta nemaifiind acum un mijloc de pedepsire a fiului de familie ci unul de stimulare. 8. Legitimarea era un mod artificial de creare a puterii părinteşti prin care copiii naturali erau asimilaţi celor legitimi. Prin căsătorie subsecventă. dezvoltarea economică a impus printre altele şi mărirea capacităţii juridice a fiului de familie. 35 . în sensul de îngrădire adusă acesteia din motive determinate de comportamentul persoanelor care de drept. de recompensare a sa. 21. Emanciparea Emanciparea era un mod special de ieşire de sub puterea părintească ce se produce prin voinţa tatălui şi are ca efect scoaterea fiului de familie de sub puterea acestuia. pag. 47. impozite cu a căror strângere erau însărcinaţi. adică cu toate persoanele şi bunurile sale. 305 M. 306 XII. Solazzi. D. să fie mai în vârstă decât adrogatul având natura drept model. Autorizaţia împăratului era dată numai la cererea tatălui. Aceste acte semnifică sensul larg al termenului de adopţiune. Sensul restrâns al termenului este exprimat de către adopţiunea propriu-zisă ce se referă la persoanele alieni iuris.305 Capitis deminutio §1. Cauza ce determina respectiva limitare sau îngrădire consta în scrierea de scrisori ofensatoare . 301 302 303 Gaius. 111. să fie capabil. Adrogaţiunea constituia un caz special de adopţiune prin care un pater familias intra sub puterea unui alt pater familias împreună cu toată familia. S. De aceea emanciparea a fost considerată iniţial ca o decădere şi o pedeapsă pentru fiul de familie. Efectul asupra adrogaţiunii era acela că dispărea o familie şi se năştea o alta. adrogaţiunea şi legitimarea Adopţiunea era un mod artificial de creare a puterii părinteşti ce constă în trecerea unui fiu de familie (alieni iuris) de sub puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias. pag. Denoyez. Împăratul Anastasie a luat măsura permanentizării acesteia. împrejurare de natură a face persoana în cauză incapabilă de a beneficia de cele mai importante acte juridice pentru că majoritatea acestora erau orale şi necesitau proba cu martori. T. 1958. 22. M.304 În urma politicii de expansiune caracterizată prin cucerirea de noi teritorii. 304 C. aceasta nu putea să-şi exercite anumite drepturi în virtutea capacităţii. 97. Adopţiunea. I. Adrogaţiunea impunea următoarele condiţii: adrogantul să fie pater familias. Gaius.301 Când era vorba de o persoană sui iuris care trecea de sub puterea lui pater familias sub puterea unui alt pater familias acest act se numea adrogaţiune.carmen famosum la adresa unei persoane. Numele instituţiei vine de la rogare302 ce înseamnă a se pune o întrebare poporului adunat în comisii.

consecinţa era cea mai gravă. ca de exemplu cetăţeanul care devenea latin sau peregrin. coloniae. 47.316 307 308 309 D. 5. Persoana juridică Noţiunea de persoană juridică s-a format în dreptul roman în mod treptat. 311 Paul. cea dată de magistrat sau dativă care era conferită de acesta în favoarea impuberului aflat în afara familiei agnatice. atribuţiile de îngrijire erau transferate mamei sau unei rude apropiate. D. D. după cum reiese din exemplele enumerate mai sus. D. activitatea lor a fost limitată şi chiar desfiinţată printr-o măsură luată de Caesar. Tutela a urmat o anumită evoluţie în funcţie de evoluţia generală a dreptului roman în baza căreia s-au creat noi tipuri de tutelă corespunzătoare cerinţelor societăţii romane la un moment dat.309 de a fi reprezentat sau de a reprezenta în justiţie310 dacă persoana în cauză suferea condamnări pentru fapte imorale sau exercita anumite profesiuni ca gladiator sau comediant. Pommeray. pag. Iniţial cele de drept privat se formau fără vreun amestec din partea statului dar către sfârşitul republicii constatându-se că multe dintre acestea urmăreau scopuri politice şi uneori chiar subversive. 315 XII. Sent. Etude sur l’infamie. V.314 Tutela Vom trata mai întâi tutela impuberului sui iuris. 13. 22. 229. de unde şi denumirea de capitis deminutio media. respectiv tutela honorară. D. pag. 3. Persoana care îşi pierdea status civitatis suferea o consecinţă de o gravitate mijlocie. respectiv cea legală. 3. legitimă care a apărut în baza obiceiului străvechi şi care era atribuită numai agnaţilor şi gentililor. respectiv de drept public şi de drept privat. cu excepţia celor care existau din epoca foarte veche. religioase. Op.315 Mai târziu aceasta a trecut în plan secund odată cu apariţia în prim plan a tutelei testamentare ca efect al faptului că testamentul era considerat ca instituţie fundamentală şi ca atare a influenţat multe instituţii ale dreptului roman printre care şi tutela.Infamia era o îngrădire a capacităţii cuiva ce desemna nedemnitatea cetăţenească suferită în urma unei decăderi307 cum ar fi: pierderea dreptului de a alege şi de a fi ales magistrat. şi odată cu deplasarea accentului pe criteriul agnaţiunii spre cel al cognaţiunii. cit. Op. ca de exemplu societăţile de publicani . Jacotă. Pierderea capacităţii juridice . 36 . Astfel. Tutela impuberului sui iuris.pagi dar şi asociaţii ce aveau scopuri economice. ale unor meseriaşi . anumite teritorii . care însemna pierderea drepturilor de familie.corpus naviculariorum312 etc. lux nemăsurat sau necinste. iniţial exista un singur fel de tutelă. În exercitarea tutelei. D. 310 Paul. Jacotă. 50. din tutela testamentară a derivat o altă categorie de tutelă ce ţinea pasul cu vremea. 23.. După ce creştinismul a fost adoptat ca religie de stat biserica a devenit şi ea persoană juridică. Ulpian.capitis deminutio Dacă se pierdea status libertatis.turpitudo era o îngrădire a capacităţii ce se referea la anumite persoane care deşi nu erau privite ca infame totuşi nu erau considerate ca fiind pe deplin onorabile. 1937. diferite subdiviziuni administrative .civitates. 4. 316 M. municipia. Ei nu cunoşteau acest termen dar foloseau un termen echivalent. 1. 1. 1.313 Deci persoanele juridice erau de două categorii. 1. 314 Ulpian. 24. 313 Gaius. 21.. ce strângeau impozitele societăţii. 47. Persoana care îşi pierdea status familiae.societates publicanorum. ca de exemplu omul liber care devenea sclav. 7. persoana suferind o capitis deminutio maxima. Persoana juridică sau morală înceta să mai existe atunci când îşi atingea scopul pentru care fusese înfiinţată ori când statul o desfiinţa pentru motive de subversivitate. iar apoi tutela femeii sui iuris.res publica. 312 Vl. şi nu odată cu dispariţia persoanelor fizice pe care o compuneau. respectiv corpora. 152. 3. T. universitates.308 imposibilitatea de a pleda pentru altul în justiţie. 1. §2. pentru a desemna diversele asociaţii înzestrate cu capacitatea juridică.311 Desconsiderarea .. Totuşi evoluţia nu s-a oprit aici. M. 4. populus. 2. dar în ceea ce priveşte persoana acestuia în dreptul vechi. dacă persoana se făcuse vinovată de acte imorale. sociale. tutorele avea anumite obligaţii cu privire la patrimoniul impuberului sui iuris. 3. suferea consecinţe minore de unde şi denumirea de capitis deminutio minima. cit. Romanii considerau ca persoane juridice statul . Hanga.

Când tutela lua sfârşit. pag. În cazul celălalt de administrare a bunurilor pupilului. ca tutorele să poată accepta succesiunea pupilului dar cu efecte specifice dreptului pretorian. Op. Efectele actelor încheiate de pupil se răsfrângeau asupra persoanei acestuia. naturale. în epoca clasică. 321 S. respectiv pupilul dobândea numai proprietatea pretoriană a succesiunii adică bonorum posessio. când femeia putea schimba tutorele după cum voia. prodigii şi minorii de 25 de ani. I. Gaius. fiind atribuită agnaţilor sau gentililor ei. tutorele nu putea face acte care erau considerate ca fiind acte pur personale ale pupilului cum era de exemplu acceptarea succesiunii. totuşi ea a apărut zonal. Excepţie făceau numai vestalele .322 Tutela dativă sau honorară. respectiv în Egipt323 sub forma unei tutele ocazionale instituită pentru un act determinat. Cocoş. dacă femeia alegea succesiv doi sau trei tutori. Dacă însă era infans n-o putea face. respectiv auctoritatis interpositio. el putea face acceptarea succesiunii cu asistenţa tutorelui. şi totodată pater familias putea să-i dea soţiei libertatea de a alege ea însăşi tutorele său tutor optimus. 157. O primă lovitură dată acesteia au fost legile caducare ale împăratului Augustus 324 care au desfiinţat tutela perpetuă a agnaţilor în două cazuri. 148-154. conform principiului binecunoscut al dreptului roman pe care lam văzut operând şi în cazul fiului de familie apropo de actele încheiate de acesta cu terţii vizavi de pater familias. Pentru că principiul nereprezentării opera în dreptul roman. deci ieşit din faza de infantia. respectiv negotiorum gestio. Această tutelă era instituită dacă fiica de familie devenea sui iuris prin moartea lui pater familias ori prin emancipare. tutorele având în acest context doar rolul de a-l asista pe acesta şi astfel a-i completa personalitatea. curatela avea drept scop protejarea incapacităţilor accidentale care erau mult mai numeroase şi variate. Femeia. tutela era atribuită patronului său. care se putea exprima verbal şi îşi putea face prin actele încheiate condiţia sa mai bună. putea fi de două feluri:321 angusta. I. tutorele putea să pună un sclav al acestuia să-şi dea consimţământul. Treptat tutela femeii a decăzut. 322 Gaius. I. Această soartă a avut-o tutela legitimă la începutul imperiului pentru femeile ingenue în baza legii Claudia. Această alegere. E. fapt ce nu mai pune în discuţie aspectele legate de principiul nereprezentării în dreptul roman căci nu mai era cazul pentru că în acest context tutorele putea să acorde în mod solemn pupilului auctoritas tutoris. care proteja incapacităţile fireşti. 319 Gaius. chiar ca persoană sui iuris suporta permanent tutela agnaţilor. căci în cele de luciditate el era capabil. adică copilul între şapte şi paisprezece ani. Am spus însă că nebunia avea două forme respectiv furiosus. adică copilul până la şapte ani317 şi auctoritatis interpositio pentru impuberul propriu-zis. I. dreptul pretorian sau honorar a permis mai târziu.. tutorele trebuia să dea socoteală pupilului transferându-i toate drepturile şi obligaţiile din timpul administrării tutelei. în cele din urmă ea a dispărut.vierge vestalis. pag.319 Dacă femeia fusese dezrobită. respectiv femeia ingenuă cu trei copii şi cea libertă cu patru. În acelaşi context de perfecţionare. 289. 1. Acest procedeu se folosea pentru pupilul trecut de infantia. 123-124. În acest caz jurisprudenţa a apelat la un mecanism ingenios care consta în aceea că pentru actele care făceau condiţia pupilului mai bună.. pag. mai ales în epoca veche. legitimă a femeii. T. 323 A. respectiv a celei ingenue era consfinţită de Legea celor XII Table. dar şi soţiei sale căsătorită cu manus. 125.320 Tutela testamentară dădea posibilitatea lui pater familias să numească în testamentul său un tutore fiicei de familie. cit. Dacă acesta era trecut de şapte ani. luând unul nou pentru un act determinat sau pentru toate actele sale. pe care le aveau nebunii în forma furiosus şi dementes. 37 . 317 318 D. 320 Ibidem. 7. Op. sau plena.Aceste obligaţii cu privire la patrimoniul impuberului constituiau de fapt acele acte pe care le avea la îndemână tutorele pentru administrarea tutelei şi care s-au concretizat în două mijloace juridice distincte folosite în mod diferenţiat în funcţie de vârsta pupilului. I.318 Tutela legală. Op.. Tutela perpetuă a femeii sui iuris. actele juridice erau încheiate de către pupil în mod personal. 1. Curatela nebunului se regăseşte în Legea celor XII Table care a consfiinţit-o arătând că dacă cineva este furios şi nu are pe altcineva să-l protejeze. 145. 26. XII. însă în nici un caz mai rea. cit. adică cel despre care s-a ocupat Legea celor XII Table şi care era considerat incapabil numai în perioadele de criză. I.. pentru infans. Giffard. Cocoş. de evoluţie. cit. 144. opţiune. agnatul şi gentilul va fi cel care va avea putere asupra lui şi asupra bunurilor sale. cealaltă formă.325 Curatela Faţă de tutelă. 325 Ibidem. în ceea ce priveşte femeia nu a existat. 324 S.

Elementele patrimoniului Din definiţia dată patrimoniului rezultă net elementele acestuia. De exemplu apa mării. Prodigul se deosebea de nebun. dar faţă de aceasta din urmă curatorul avea la îndemână numai negotiorum gestio căci era o incapacitate permanentă şi totodată nu exista discernământ de loc. pentru motivul că nu aveau o experienţă similară omului matur. însă ei înţelegeau prin patrimoniu numai totalitatea lucrurilor corporale desemnate prin termenii pecunia . şi a fost aplicată în baza legii Pletoria. 38 . niciodată din partea nebunului. De fapt aceste două acţiuni sancţionau ceea ce mai târziu s-au numit drepturi reale şi drepturi personale.OBIECTIVE Definirea noţiunilor de bun şi patrimoniu. TEME DE EVALUARE 1. 6 DREPTURI REALE I. Definiţie Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor.vite sau familia . Patrimoniul §1. Clasificarea bunurilor. Curatela minorului sub 25 de ani a fost de origine mai recentă. respectiv drepturile reale şi drepturile personale. care s-a regăsit atât în Legea celor XII Table cât şi în preocupările pretorului. TEMA NR. În sens general între aceşti doi termeni nu exista nici o deosebire. ci ele au fost elaborate de către jurişti ulterior. CONŢINUTUL TEMEI Bunuri: ius rerum Prin noţiunea de bun se înţelege orice lucru care poate fi însuşit de cineva sub forma dreptului de proprietate. datoriilor şi sarcinilor unei persoane. Noţiunea de patrimoniu a fost cunoscută de romani fiind menţionată în Legea celor XII Table. aerul şi alte lucruri pentru că nu pot deveni proprietatea cuiva sunt lucruri. 2. Ea privea pe cei între 14 şi 25 de ani. Aşadar. 326 327 D. dar din punct de vedere juridic sfera noţiunii de bun este inclusă in cea a noţiunii de lucru. 6. au fost astfel protejaţi în scopul de a se evita diminuarea patrimoniului lor. Gaius. în cuprinsul patrimoniului intrau pe de o parte drepturile. pornindu-se de la doi termeni consacraţi în dreptul roman. fiind o curatelă specială. dar nu sunt bunuri. tinerii protejaţi de aceasta se numeau adolescentes sau adulta juvenes şi chiar dacă se bucurau teoretic de o capacitate deplină. Care este definiţie persoanei şi capacităţii juridice? 2. Trataţi despre tutelă şi curatelă. Drepturi reale constituie acele drepturi patrimoniale care luau naştere între o persoană numită titularul dreptului respectiv şi toţi ceilalţi membrii ai societăţii. Aceste expresii nu au fost folosite de romani ca atare. a dobandirii si respectiv a pierderii posesiei. 49.dementes era prevăzută de către pretor care îi asimila cu furiosus. conform principiului că „orice bun poate fi un lucru dar nu orice lucru poate fi un bun326“. iar pe de altă parte datoriile şi sarcinile care grevau acele bunuri sau drepturi. 4. Care este conţinutul capacităţii juridice? 3. deci şi curatela corespunzătoare fiecăruia dintre aceştia Curatorul prodigului administra bunurile acestuia prin negotiorum gestio. În terminologia juridică romană bunurile erau desemnate la fel ca şi lucrurile prin cuvântul res. cum ar fi de exemplu impozitul sau o ipotecă. §2.sclavi. în sensul de elemente ale patrimoniului. analizarea elementelor acesteia. însă ei neavând perioade de luciditate. Curatela prodigului era acel mijloc juridic de protecţie împotriva cheltuitorilor. putând fi puşi oricând în inferioritate cu ocazia încheierii de acte juridice. care sunt susceptibile de o valoare pecuniară. III. 1. II. 4. . prezentarea noţiunii de posesie. Inst. 16. căci această nebunie era continuă. aveau însă o incapacitate de asemenea continuă şi totală. respectiv actio in rem şi actio in personam327. 50. Curatela din punct de vedere al administrării bunurilor cât şi a celorlalte reguli a urmat un regim similar tutelei.

deci nu este pater familias. Diferenţa dintre ele constă însă în faptul că în timp ce realizarea dreptului real avea loc direct asupra lucrului. 336 Ibidem. . 1930. 1958. M. iar toate celelalte persoane din societate formează subiectul pasiv care nu este determinat ci virtual329. iar celelalte drepturi reale erau iure in re aliena . G.drepturile reale sunt limitate ca număr. St. cit. 330 Ibidem. pag. între persoane.debitorul sunt determinate de la începutul raportului juridic. Principalul drept real era dreptul de proprietate. pe când în cazul drepturilor reale.. 1. St. I. 335 Ibidem.338 328 329 C. 80. 2. Nicolau. Din acest principiu rezultă două consecinţe. cit. 1. delicte.drepturile reale se pot transmite. pag. I... Tomulescu. 265. respectiv lucruri nepatrimoniale .. Cit. în funcţie de cum totalitatea bunurilor depăşesc sau nu totalitatea datoriilor. împotriva oricărei persoane care deţinea lucrul. respectiv dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă. Dreptul de urmărire constituie facultatea de a intenta o acţiune care sancţiona dreptul de proprietate încălcat. Op. 337 Gaius. Ele se subclasifică în res divinis iuris şi res nullius humani iuris.subiectul pasiv al drepturilor personale ca debitor are obligaţia de a da. M. pe când subiectul pasiv al drepturilor reale este ţinut să nu facă nimic de natură a stânjeni exercitarea dreptului de către titular. realizarea dreptului personal sau de creanţă. 338 C. Principiile patrimoniului334 . Op. Bucureşti. capacitatea defunctului se prelungeşte printr-o ficţiune până în momentul acceptării succesiunii de către moştenitor. .creditorul cât şi subiectul pasiv . quasicontracte şi quasidelicte.drepturile personale se nasc din contracte. Drept roman. 403-406. nefiind opozabile decât debitorului328. 334 Ibidem.Orice persoană are în mod necesar un patrimoniu335.erga omnes.rex extra patrimonium şi lucruri patrimoniale . pe când drepturile de creanţă sunt lipsite de acestea333. pag. Distincţia dintre cele două elemente ale patrimoniului putea fi privită şi sub alte aspecte după cum urmează: . Pe de altă parte nu există patrimoniu fără titular. cit. . Anghel. 1958.drepturile reale sunt drepturi opozabile tuturor . pe când drepturile personale sau de creanţă sunt nelimitate. dar şi Justinian în manualele lor numite institute fac o clasificare a bunurilor res în două categorii.Patrimoniul constituie emanaţia unei persoane. Drepturile reale prezintă două prerogative. respectiv dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.res in patrimonio. pe când drepturile reale se nasc prin moduri specifice331.337 Res extra patrimonium . Inst.Drepturile personale sau de creanţă constituie acele drepturi patrimoniile care luau naştere dintr-un raport juridic între două persoane determinate. 77. adică drepturi asupra lucrului altuia cum ar fi servituţiile. pag. respectiv pe de o parte este necesară calitatea de persoană. De exemplu în cadrul succesiunii vacante.332 . ipoteca. De exemplu fiul de familie nu poate avea patrimoniu deoarece nu are capacitate juridică deplină. M. pe când drepturile de creanţă sunt în principiu intransmisibile. . deci de subiect de drept cu capacitate juridică deplină. gajul etc.în cazul drepturilor personale sau de creanţă. având astfel un caracter absolut. Hamangiu. pag. §3. Anghel. 333 C.lucrurile în afara patrimoniului constituie lucrurile ce nu sunt succeptibile de apropriere sub forma proprietăţii. Pag. Clasificarea bunurilor Jurisconsultul Gaius. avea loc prin intermediul activităţii debitorului.fiecare persoană nu are decât un singur patrimoniu. este determinat numai titularul dreptului respectiv în calitate de subiect activ. a face şi a nu face. Dreptul de preferinţă constituia dreptul prin care creditorul preferenţial trecea înaintea celorlalţi creditori în scopul satisfacerii dreptului său de creanţă. pe când drepturile de creanţă sunt drepturi cu un caracter relativ. deoarece orice patrimoniu este legat de o anumită persoană. atât subiectul activ . 332 Ibidem. Op.. pr. 331 Ibidem. 665.330 . În ambele cazuri este vorba de raporturi între oameni. 261. 39 . De exemplu dacă o persoană nu are decât numai datorii ea continuă totuşi să aibă patrimoniu.336 Deci acesta este unic la fel ca şi persona a cărei emanaţie este.drepturile reale prezintă două prerogative despre care am amintit. . Tomulescu. . 2. Acest patrimoniu al persoanei poate fi activ sau pasiv. Op.

3. Pentru aceasta se făcea de asemenea un ritual religios. îmbrăcămintea. 344 Gaius. 1. vinul etc. M. 5. Nicolau. Anumite lucruri se consumă la prima întrebuinţare fie că este vorba de o consumaţie fizică. 343 Ibidem.mutuum nu purta decât asupra unor astfel de bunuri. 405. 9.constituiau bunurile mai preţioase cum ar fi sclavii.lucruri de gen şi lucruri individual determinate. Genera et species348 . Hamangiu. Res mancipi345 . Op. 1. cât şi fructele. Nu intenţia părţilor ci natura lucrurilor determină dacă un bun poate sau nu să intre în această categorie. Res religiosae erau lucrurile lăsate . 342 C. împrumutatul trebuind să restituie lucruri de acelaşi fel. chiria unei case.universitas. 261. Res que pondere. Res sacrae erau lucrurile consacrate de către un pontif al poporului roman zeilor prin ritualuri speciale precum inauguratio. Lucrurile corporale sunt cele care pot fi atinse cu mâna datorită formei lor materiale. 347 Gaius. Res mobiles şi res soli (imobiles) .lucruri corporale şi lucruri necorporale. De exemplu împrumutul de consumaţie . 1889.Res divinis iuris sunt lucrurile scoase din circuitul civil pentru motive religioase. pag.lucrurile patrimoniale constituiau bunurile ce pot face obiectul dreptului de proprietate. De exemplu fructele arborilor. 23. 28. Girard. 348 D. şi prin aceea că sclavia nu era cumpărată în vederea naşterii copiilor. Ulpian. Ulpian. Lucrurile nedeterminate sau determinate în mod general constituie lucrurile de gen. banii etc. ager publicus etc. De exemplu sclavul Pamfil. lucruri de uz personal etc. cit. Motivaţia era pe lângă cea pornind din raţiuni legate de dreptul natural.lucruri care se consumă la prima întrebuinţare şi lucruri care nu prezintă această caracteristică. 339 340 341 Gaius. În epoca clasică. 4. Res in patrimonio . 2.. St. 7.lucruri mobile şi lucruri imobile. Produsele sunt ceea ce produc lucrurile în mod neperiodic ca de exemplu comoara copilul unei sclave etc. 18. I. 2. Ele erau de trei categorii: res sacrae. cum ar fi teatrele..terenul din Roma şi împrejurimi. fie prin mişcare proprie. D. Fr. res religiosae şi res sanctae. II. cum ar fi servi publicus. pag. mensurave constant . iar cele necorporale sunt lucrurile care nu pot fi atinse. Ele se subclasifică în: res comunes. Cit. cit. ager privatus . Fructele erau de trei feluri. 22. 21. Produsele350 sunt lucrurile cărora le lipseşte caracterul periodicităţii. 40 . 1. P.lucruri care prin natura lor pot fi cântărite. numero. pag. D. 11... o cantitate de vin etc. Produse şi fructe349.. 2. Din această categorie făceau parte ager romanus .relictae sufletului morţilor. 12. Res corporales şi res incorporales347 . respectiv fructe naturale. pr. prevăzută şi de Legea celor XII Table cuprinde lucrurile res mancipi şi res nec mancipi344. pe baza criteriului valorii economice. 8. prin fructe se înţelegea şi ceea ce se obţinea din exploatarea unei mine. Res nec mancipi346 constituiau bunurile mai puţin preţioase cum ar fi animalele mici. fructe industriale şi fructe civile. lâna. G. Res nullius humani iuris341 erau lucrurile scoase din circuitul civil pentru motivul că erau destinate uzului comun. un anumit cal etc.terenul dat în proprietate privată etc. numărate şi măsurate. Lucrurile species sunt lucrurile determinate în individualitatea lor prin trăsături caracteristice numai acestora. şi lucruri care nu aveau astfel de caracteristici. Aceste bunuri se subclasifică în funcţie de criterii variate. Res comunes342 erau lucrurile care prin natura lor nu puteau fi sub nici o formă susceptibile de proprietate individuală. Lucrurile imobile sunt lucrurile care îşi modifică substanţa dacă sunt mutate dintr-un loc într-altul. Lucrurile mobile sunt lucrurile care se pot transporta dintr-un loc într-altul fără a-şi modifica substanţa. Res que primo usu consumptur .. Produsele desemnează într-un sens larg atât produsele propriu-zise. Op. iar într-un sens restrâns numai produsele. struguri etc. de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate351. S-a admis în privinţa copilului unei sclava ca acesta să fie considerat produs şi nu fruct. Acestea erau lucrurile care se puteau înlocui unele cu altele. Res universitatum343 erau bunurile aparţinând unei comunităţi . străzile etc. Fructele . Res mancipi e res nec mancipi. laptele. cum ar fi un fruct. 349 D. 272. Bonfante. 350 Ibidem. fie prin acţiune exterioară. Inst. 2.fructus sunt rezultatele produse de un lucru în mod periodic.. Tomulescu. res publicae şi res universitatum.. dobânda unei sume împrumutate. Astfel o primă şi importantă clasificare. 346 Ibidem. obiectele de uz personal. 345 P. De exemplu o cantitate de grâu. 351 C. vitele mari. Celelalte se pot folosi în mod repetat fără să-şi consume substanţa cum ar fi îmbrăcămintea. vin. 1958. 47.340 Res sanctae erau constituite din porţile şi zidurile oraşelor. fără ca prin aceasta să îi epuizeze substanţa. De exemplu o porţiune de pământ devine religios prin îngroparea unui om liber sau sclav care a murit. Op. casele etc. în conformitate cu destinaţia acestui lucru. fie că este vorba de o consumaţie juridică cum ar fi o sumă de bani. consecratio şi dedicatio339.

Oancea. St. §2. cit. a. De aceea posesorul are o atitudine faţă de lucru similară cu cea a proprietarului. Corpus constituie totalitatea actelor materiale prin care o persoană se foloseşte de un lucru. care constă în actul material de a păstra şi a folosi un lucru. În primul caz este vorba de situaţia incapabililor când aceştia nu îşi pot manifesta intenţia de a poseda pentru sine.. lucrul posedat trebuie să fie corporal. Posesiunea prezintă două elemente constitutive. 3. respectiv prin sine însuşi şi prin altul. 1958. Aceasta se producea similar dobândirii astfel: prin sine însuşi şi prin altul. 1. asupra aceleiaşi persoane. Op. situaţie admisă destul de târziu respectiv în secolul II e. Op. 278. 2. pag. persoana în cauză trebuie să aibă capacitate juridică. depozitar sechestru etc.elemetul Animus constituie intenţia unei persoane de a păstra lucrul pentru sine. 41. Există însă situaţii când posesiunea este detaşată de dreptul de proprietate.Posesiunea: possessio Definiţia posesiunii Posesiunea este o stare de fapt ocrotită de drept. În practică deci. 1958. creditor gajist. posesiunea se confundă cu proprietatea. La Roma posesiunea a fost considerată vreme îndelungată ca o stare de fapt ce nu era sancţionată de drept. exercitarea dreptului de proprietate implicând şi acte de posesiune. În aceste condiţii posesiunea a început să fie protejată către sfârşitul secolului V î. Op. Elementele posesiunii353 material. C. Dobândirea posesiunii Posesiunea se dobândeşte prin întrunirea celor două elemente asupra aceleiaşi persoane. iar în al doilea este vorba de procuratorul însărcinat cu administrarea bunurilor patronului.elementul intenţional şi corpus ..cu animus al altuia. Mai târziu protecţia s-a extins treptat şi în materia proprietăţii private. Dobândirea posesiunii prin sine însuşi Prin sine însuţi se dobândeşte posesiunea astfel: când se întrunesc cele două elemente ale posesiunii în acelaşi timp.. respectiv animus . Molcuţ. pag. St. Pierderea posesiunii Pentru aceasta era de ajuns pierderea uneia sau ambelor elemente ale posesiunii. în fine. Tomulescu. 41 . pag. cit.n.cu corpus al altuia..354 b. Aceasta se realizează prin două moduri. Dobândirea şi pierderea posesiunii §1. Originea posesiunii De regulă posesorul este în acelaşi timp şi proprietarul lucrului. E. Pierderea posesiunii prin sine însuşi 352 353 354 D. Tomulescu.e. 111.352 Posesiunea este o stare de fapt care produce efecte juridice. când nu era o consecinţă a dreptului de proprietate exercitat asupra terenurilor proprietatea statului. fie corpore alieno .n. C. Dobândirea posesiunii prin altul Prin altul posesiunea se dobândeşte fie animo alieno . respectiv când cineva avea un lucru în baza unui titlu ca proprietar. Deci posesorul unui lucru dacă nu era şi proprietar nu beneficia de o protecţie juridică. 273. D. cit. a.

În a doua situaţie este vorba de voinţa detentorului de a-l uzurpa pe posesor fapt imposibil de admis de către dreptul roman. respectiv din punct de vedere al protecţiei juridice pe care o asigură. Pierderea lui corpus şi lui animus se produce în acelaşi timp fie prin moartea posesorului. justa cauză şi un lucru susceptibil a fi uzucapat. romanii au considerat iniţial că numai lucrurile corporale sunt susceptibile de posesiune cu excepţia dreptului de proprietate care se confunda cu obiectul său.355 Clasificarea posesiunii356 Posesiunea se clasifică după criterii diferite. Treptat constatând că dreptul de servitute se exercită prin acte materiale specifice posesiunii. 357 Ibidem. Pierderea lui animus constă în manifestarea voinţei de a nu mai poseda. §3. şi prin pierderea ambelor elemente. respectiv fie moartea sau nebunia detentorului. Interdictul constituia un ordin al pretorului dat în scopul protejării temporare a posesiunii asupra unui lucru de către o anumită persoană. În acest sens au existat următoarele categorii de posesiune: §1. Adică un proprietar a vândut casa în care locuia şi continuă s-o locuiască în baza unui contract de locaţiune . În prima situaţie dacă lucrul nu se găseşte la detentor posesiunea se pierde firesc. Possessio ad interdicta357. Tomulescu. 358 Ibidem. buna credinţă.Aceasta se producea în conformitate cu trei situaţii care puteau să apară. respectiv animus şi corpus la care se adaugă interdictul pretorului. dar a conservat corpus. Pierderea lui corpus se datorează faptului că posesorul nu face sau nu poate să facă actele materiale ce îi revin în calitatea sa. 65. faţă de o anumită persoană. fie prin părăsirea lucrului de către acesta. El devine detentor pierzând posesiunea odată cu animus. acesteia dispărându-i astfel corpus îi va dispare şi posesia. Possessio iniusta Constituia posesiunea contrară dreptului sau vicioasă . având ca efect ridicarea protecţiei juridice faţă de persoana respectivă. nu putea fi apucat din punct de vedere material. 4.. aceasta nu va fi pierdută.358 §4. 42 . Possessio ad usucapionem Constituie posesiunea care prezenta drept efect dobândirea proprietăţii quiritare prin uzucapiune.nemo causam possessionis sibi mutare potest. al efectelor produse. St. C. Un drept nu putea fi posedat.interdicta. al generalizării sau al opoziţiei cu adevărata posesiune.închiriere încheiat cu noul proprietar. clandestinitatea şi precaritatea. în concepţia romanilor căci avea un caracter abstract. pag. Condiţiile acestei posesiuni sunt pe lângă corpus şi anius. cit. De exemplu dacă unei persoane îi cade inelul în fluviu. deci printr-o folosinţă îndelungată. respectiv prin pierderea lui corpus. Constituie posesiunea care era protejată din punct de vedere juridic prin intermediul interdictelor .vitiosa. Exemplul concludent în acest sens era constitutum possessorium. Viciile acestei posesiuni erau: violenţa. Op. Condiţiile ce trebuie să le îndeplinească această posesiune sunt identice cu elementele posesiei.1958. şi condiţiile uzucapiunii ca mod de dobândire a proprietăţii. 273. respectiv termenul. 23. în timp ce se săvârşesc acte materiale conform posesiunii. Pierderea posesiunii prin altul Cel prin care se producea pierderea posesiunii era întotdeauna detentorul şi în acest sens existau două situaţii. fie voinţa contrară a acestuia. prin pierderea lui animus. exprimat prin principiul că „nimeni nu poate să schimbe temeiul juridic al posesiunii sale . Possessio iuris Constituia posesiunea unui drept sau quasi possessio. Pornind de la ideea că posesiunea necesita un act material. au recunoscut că dreptul de 355 356 C. §2. dar dacă lucrul se găseşte. b.

Tomulescu. Dobândirea proprietăţii Posesiunea exercitată într-o anumită perioadă de timp poate duce la dobândirea proprietăţii asupra unui lucru prin uzucapiune. Ori uzus însemna a păstra lucrul şi a te folosi de el.naturalis. E. 112.359 §5. 361 E. pag. elementele detenţiunii erau deci intenţio şi corpus.. corporalis . pag. Op.corporală. Care este definiţie patrimoniului? 2. adică posesiunea naturală . Oancea. Calitatea de pârât În cazul unui proces în revendicare. 43 . posesiunea civilă. Possessio naturalis Constituia detenţiunea. cit. posesorul are calitatea avantajoasă de pârât360 folosind expresia posed pentru că posed361. Trataţi elementele patrimoniului. 6 PROPRIETATEA: PROPRIETAS I. dacă doreşte să intre în posesia lucrului în această calitate. Prezentarea proprietaţii sub aspect evolutiv.servitute poate fi posedat. 15. Trataţi principiile patrimoniului. Op. TEME DE EVALUARE 1. Oancea. Molcuţ.. dar numai în situaţia în care şi celelalte elemente ale acesteia erau îndeplinite. 111. În al doilea rând prin apărarea posesiunii în mod separat faţă de proprietate. Molcuţ. Aceste mijloace se numesc interdictele posesorii.. Ele aveau un dublu aspect. cit. avand in considerare epocile de drept.OBIECTIVE Prezentarea noţiunii de proprietate. De la dreptul de servitute . Efectele posesiei Efectele posesiei sunt următoarele: a.. 4. ideea posesiunii de drept a fost generalizată. 363 C. căci de cele mai multe ori posesorul era şi proprietar. D. iuris possessio. D. 359 360 Ibidem. Interdictele posesorii erau de două feluri. pag. TEMA NR. 1958. b.qusi possessio.interdictele pentru recuperarea posesiunii pierdute şi interdicta retinende possessionis causa . Op. În acest caz sarcina probei îi incumbă reclamantului care va trebui să facă dovada că este proprietar. Interdictele Posesorul are la dispoziţie un mijloc de protecţie împotriva celor care îi tulbură posesiunea. 3. care era într-o poziţie cu totul contrară adevăratei posesiuni . Cu această precizare. romanii au protejat drepturile celor care au avut stăpânirea de fapt asupra pământurilor statului. În primul rând protejau proprietatea. 281-285. c.possessio civilis. 4. Inst. cit..interdictele pentru menţinerea posesiunii. St. respectiv interdicta recuperandi possessionis causa . 362 Legea celor XII Table prevedea uzus ca o condiţia a uzucapiunii. III.362 Interdictele posesorii363 Interdictele posesorii constituiau ordine date de către pretor în scopul asigurării unei protecţii juridice a posesiunii.

pag.. caracter dovedit de însăşi mecanismul mancipaţiunii ca mod originar de dobândire sau transmitere a proprietăţii la Roma. respectiv mancipatio370. Stătescu. recolta unui teren. respectiv sacramentum in rem. Nicolau. Jacotă. cit. 1980. 417. 372 C. 215. Conform legendei dar şi după istoricii romani.. Originea şi evoluţia proprietăţii Proprietatea îşi are originea în societatea gentilica caracterizată printr-o economie naturală. V. 374 E. deci fiecare familie ar fi primit cu această ocazie două iugăre. adică jumătate de hectar de pământ pentru casă şi grădină numit heredium372. Op. D. proprietatea familială asupra pământului367 şi proprietatea individuală asupra sclavilor368.. Op. D.115. 117. E. Op. pag. Bârsan. M.CONŢINUTUL TEMEI Noţiune şi atribute Proprietatea în sens juridic apare pe de o parte ca un drept subiectiv iar pe de alta ca o instituţie a dreptului obiectiv.heredium. a-l consuma. de a face asupra acestuia un act care să îi epuizeze substanţa. iar accipiens în calitate de dobânditor trebuia să ţină cu mâna lucrul. Oancea. cit. Jacotă. 369 M. 370 E. Ius fruendi consta în dreptul de a percepe fructele produse de acel lucru.cit.II. Proprietatea colectivă a ginţii . Se ştie că formula acestei legisacţiuni impunea prezenţa lucrului în faţa magistratului. 366 C. Heredium-ul prezenta un prim caracter374 ce consta în faptul că era inalienabil. C. Din această definiţie se desprind trei atribute esenţiale ale dreptului de proprietate. 3. E. iar la moartea lui pater familias. D. a-l distruge etc.pag. Mărturie în acest sens stau urmele lăsate în formele de transmitere a proprietăţii.sacramentum in rem avea loc printr-o acţiune a legii. cum ar fi de exemplu a vinde acel lucru. Molcuţ. cit. Familiile îşi asigura existenţa din produsele recoltelor obţinute pe acest teren. primitivă şi a evoluat progresiv către forme adoptate schimbărilor specifice destrămării acesteia cât şi perioadei prestatale. 264. 32. în condiţiile prefigurării noii formaţiuni sociale sclavagismul. Teoria generală a drepturilor reale. C... 1. Mancipaţiunea era cel mai vechi mod de dobândire a proprietăţii. 364 365 44 . a pământului era imposibilă prezenţa sa în faţa magistratului. Bucureşti. ca de exemplu. 367 C. Op. Oancea. Acţiunea în revendicare . Hamangiu. În acest sens. cit. cit. §1. Proprietatea familială . pag. 294. de ai culege fructele şi de a dispune de atât cât permite partitur.11. 368 Ibidem. ius fruendi şi ius abutendi366. următoarele forme primitive de proprietate: proprietatea colectivă a ginţii. Op. ceea ce se putea face în privinţa sclavilor sau a animalelor şi asupra altor bunuri mobile. 373 Gaius. pag.în formele necesare pentru intentarea acţiunii în revendicare. cit. adică nu putea fi înstrăinat. fiecare pater familias. D.. rezultă că proprietatea asupra pământului nu exista decât sub forma comună. Op. chiria unei case. Ius utendi consta în dreptul de a folosi în mod direct un lucru cum ar fi de exemplu a locui o casă. Ius abutendi consta în dreptul de a dispune de un lucru. pe lângă Legea celor XII Table care-l consfinţea. Ori în privinţa unui teren. fragmente din Institutele lui Gaius373 descoperite în anul 1933 fac dovada herediumului şi totodată a mecanismului său de transmitere.. V. 1958. St. Drept civil. gentilică. G. Molcuţ. respectiv ius utendi. Op. 263.ager gentilicus369 constituia prima formă de proprietate asupra pământului pe care au cunoscut-o romanii. 371 Ibidem. Tomulescu. dobânda unei sume de bani etc.. Op. Din faptul că pământul nu putea fi înstrăinat. a cultiva un teren etc. iar în lipsa lor gentililor conform Legii celor XII Table prin care a fost consacrat371. St. agnaţilor. pag. pământul respectiv nu rămânea cetăţii ci se transmitea din generaţie în generaţie urmaşilor din cadrul familiei. Forme prestatale de proprietate În etapa de tranziţie de la comuna primitivă la societatea statală apar. iar în lipsa acestora. pag.. Tomulescu. Oancea. şi în fine în cazul succesiunii legale atribuită sui heredesilor. Molcuţ. pag. măsura dreptului“. nu însă asupra unui teren sau case. 154. pag. cit. abutendi re sua quatenus iuris ratio 365 adică „proprietatea este dreptul de a folosi un bun.364 Romanii au definit proprietatea astfel: proprietas est ius utendi. roadele unei livezi. 4. 5. constituia pământul din cetate atribuit romanilor chiar de la fondarea cetăţii. fruendi.

ambele aflându-şi originea în cuceririle de război romane datorită politicii de expansiune promovată de către statul roman. Proprietatea în epoca clasică 375 376 377 Gaius. fie antiquum consortium. Scopul acesteia a fost şi de a se acorda celor săraci dreptul să dobândească o parte din ager publicus. care a căutat să limiteze acest proces prin interzicerea cetăţenilor de a poseda mai mult decât o anumită suprafaţă de teren. Proprietatea în epoca veche a. iar pe de altă parte datorită faptului că proprietarului de pământ şi sclavi îi erau recunoscute puteri nelimitate asupra bunurilor. Prizonierii de război erau transformaţi în sclavi şi deveneau proprietate a statului roman din care o parte erau vânduţi cetăţenilor romani.erga omnes.dominium ex iure quiritium377 constituia privilegiul exclusiv acordat cetăţenilor romani. pag. şi de asemenea tot în forme solemne era sancţionată în faţa instanţei378. 380 U. se folosea în funcţiile inferioare de sclavi cărora le acorda anumite privilegii. Caracterele proprietăţii quiritare. 166. Din textele lui Gaius375 şi din Legea celor XII Table376 reiese că moştenitorii . b. ca servitori. se transmitea prin forme solemne.ex iure quiritium. §3. Deci nu se putea pierde proprietatea după un anumit timp deoarece proprietatea quiritară avea ca scop exploatarea lucrului.Alt caracter era cel indivizibil. Proprietatea quiritară prezintă trei caractere. prerogative care de fapt definesc proprietatea quiritară. La proprieta nella sua essenza e nella sua estensione. Caracterul exclusiv constă în faptul că nu i se poate impune proprietarului să împartă folosinţa lucrului cu o altă persoană.e. Caracterul absolut decurge pe de o parte din caracterul absolut al drepturilor reale. dar aceştia nu se puteau folosi de serviciile lor în cazul executării unor ordine ce priveau cetăţenii romani. respectiv ius utendi. situaţie reieşită din lex Licinia Sextia din anul 367 î. 154. Op.sui heredes după moartea lui pater familias nu îşi putea împărţi pământul datorită faptului că ei se aflau într-o stare de indiviziune. 45 . După cum am văzut la începutul capitolului când am definit proprietatea în general. pag. XII. Ea se crea în mod solemn. respectiv proprietatea quiritară .ager publicus şi proprietatea statului asupra sclavilor . Proprietatea publică a statului Această formă de proprietate se împarte în două categorii. O parte din ager publicus. 3. Caracterul perpetuu constă în imposibilitatea de a fi proprietar până la un anumit termen.1952. §2. 10. ori aceasta nu era limitată în timp. cit. pag. proprietatea quiritară asupra vitelor mari şi proprietatea quiritară asupra vitelor mici. Totodată statul îi putea folosi în funcţii inferioare pe lângă magistraţi.. respectiv caracterul absolut. 53. Este aici o interferenţă între ius abutendi ca atribut al dreptului de proprietate prin care se dispune de bun după voinţă380 şi caracterul absolut din punct de vedere al opozabilităţii acestui drept.105. Latinii aveau acces la această proprietate numai în măsura în care beneficiau de ius comercii. Brasiello. 378 Gaius. respectiv proprietate statului asupra pământului . Treptat a început un proces de formare a unor întinse latifundii în beneficiul patricienilor. Dominium ex iure quiritium nu aparţinea la origine decât cetăţenilor persoane sui iuris şi patricienilor. 379 Supra. etc. 1. Acestea formează condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru existenţa proprietăţii quiritare. Totodată caracterul exclusiv se referă şi la bunurile ce pot face obiectul proprietăţii cât şi la modurile sale de transmitere care se făceau în forme specifice. aceasta conţinea trei atribute. caracterul perpetuu şi caracterul exclusiv. numită fie ercto non cito proprietate neîmpărţită. U.n. 5. statul îl dădea în folosinţă cetăţenilor romani fie gratuit fie în schimbul unei sume anuale de bani.. Proprietatea statului asupra pământului cucerit. adică heredium-ul nu putea fi împărţit. Această situaţie mai bună a sclavilor publici se datora faptului că în epoca veche. Proprietatea quiritră era de mai multe categorii. Milano. căci proprietatea este principalul drept real. Brasiello.servi publicus. statul roman neavând persoane pregătite pentru sistemul administrativ. Proprietatea statului asupra sclavilor. El rezultă din faptul că numai anumite persoane se bucurau de dreptul de proprietate. proprietatea quiritară asupra sclavilor. Proprietatea quiritară Proprietatea quiritară . Corso di diritto romano. ius fruendi şi ius abutendi379. uşieri. scribi. care este opozabil tuturor .asupra pământului. T. respectiv cetăţenii .

Proprietarul quiritar în calitate de tradens avea un titlu fără eficacitate juridică . 383 Gaius. Op. iar în al doilea. cit. mobil sau imobil. 118. De aceea proprietarul pretorian a mai fost numit şi proprietar bonitar. Oancea. Ch. 384 Ibidem. Proprietatea peregrină era o formă de proprietate inferioară proprietăţii quiritare ce consta în posesia protejată la Roma de edictul pretorului.382 Era normal ca o instituţie potrivită cu nevoile restrânse ale statului cetate de mici dimensiuni şi cu o economie slab dezvoltată. Gaius. iar în provincie de edictul guvernatorului de provincie. sub un dublu aspect. 41.În epoca clasică s-a menţinut proprietatea quiritară. Se cunoaşte că la Roma un peregrin nu putea dobândi un lucru conform dreptului civil şi în consecinţă nu putea deveni proprietar peregrin dacă nu avea ius comercii. pag. prevede că pământurile italice posedate de peregrini erau apărate de dispoziţii din edictul pretorului peregrin.n. 2. alături de care au apărut. proprietarul pretorian se transforma în proprietar quiritar prin uzucapiune. proprietatea provincială şi proprietatea peregrină. Proprietatea în epoca postclasică În epoca postclasică s-a produs o apropiere între proprietatea quiritară şi cea provincială.e. 40. rezultând o proprietate unică numită dominium. Op. cel care primea lucrul a fost protejat de către pretor printr-o excepţie de dol împotriva lui tradens care dădea dovadă de lipsa bunei credinţe intentând un proces pentru un bun transmis prin vânzare. Op. C. 40. 381 382 385 386 387 Gaius. 31. C. Molcuţ. prin menţinerea proprietăţii quiritare care a servit drept model tuturor formelor de proprietate.386 Modurile de dobândire şi de transmitere a proprietăţii §1. pag.nudum ius quiritium.. V. D.. datorită transformărilor vieţii economice. În secolul III s-au generalizat concesiunile lui ius italicum iar pământurile italice au fost supuse impozitului funciar. î..381 în sensul că a făcut anumite concesii renunţând în parte la formele sale rigide. pag. În secolul I. 2. De asemenea proprietatea peregrină mai era apărată şi de interdictele posesorii.383 Aceasta nu transmitea proprietatea quiritară ci numai posesiunea. 46 . Se ştie că pământul cucerit al provinciilor . vechile forme solemne de transmitere a proprietăţii au dispărut. Appleton. Proprietatea provincială era o formă de proprietate inferioară proprietăţii quiritare. Proprietatea quiritară şi-a purtat vechile caractere dar a dobândit şi altele noi. donaţie. Proprietatea pretoriană era o situaţie temporară deoarece după un anumit timp în funcţie de cum era bunul. Tomulescu. St. De aceea accipiens. Proprietatea pretoriană sau bonitară era o formă de proprietate care îşi avea sorgintea în cazul transmiterii proprietăţii asupra unui res mancipi prin tradiţiune. 2. Proprietarul quiritar care transmitea un res mancipi prin simplă tradiţiune rămânea în continuare proprietar după dreptul civil.e. 161. 7. 47. cit. Astfel s-au şters deosebirile dintre cele două categorii de terenuri asupra cărora se exercitau drepturi de proprietate diferite. Paris. §4.384 Gaius foloseşte termenul de dominium pentru această proprietate385 dar opinăm că nu în sensul tehnic al cuvântului. sociale şi politice noi forme de proprietate. 174. cit. ea s-a extins şi asupra pământurilor declarate sol italic prin ius italicum. 1. Justinian a unificat proprietatea desfiinţând diferenţele dintre toate formele de proprietate anterioare. schimb etc.1973. iar nivelul dezvoltării economice şi a schimbului impunea moduri de transmitere a proprietăţii mai simple şi operative la îndemâna oricui indiferent că acesta era cetăţean sau peregrin.ager publicus nu era suscriptibil de proprietate quiritară.n. pag. dar romanii au căutat soluţii de protejare a proprietăţii din imperiu. Clasificarea modurilor387 E. Revue générale du droit. iar proprietarul pretorian în calitate de accipiens avea lucrul in bonis şi se folosea de toate avantajele pe care i le acorda posesiunea. adică o acţiune utilă cu ficţiunea că peregrinul ar fi cetăţean roman. să devină cu totul insuficientă unui stat mediteranean mai ales când acesta a devenit imperiu. după cum se ştie. şi consta în stăpânirea pământurilor lăsată cu titlul de folosinţă locuitorilor din provincii de către statul roman. Lex Rubria de Gallia Cisalpina din secolul I î. respectiv proprietatea pretoriană sau bonitară.. 307. În primul rând proprietatea quiritară s-a extins şi asupra peregrinilor cărora li s-a acordat ius comercii. Posesiunea peregrinilor mai era protejată printr-o acţiune asemănătoare cu acţiunea in revendicare. Jacotă. M.

. 394 E. 388 389 Paul. 1958. Op. 1966. cea de aramă a continuat să fie cântărită datorită neîncrederii particularilor în moneda pusă în circulaţie.. adică „afirm că acest sclav este al meu conform dreptului Quiritilor. Mancipaţiunea nu se aplica decât lucrurilor mobile..394 Mancipaţiunea a dispărut în cele din urmă datorită extinderii asupra lucrurilor mancipi a sistemului de transmitere a bunurilor prin tradiţio.e. 23. 6. cu această aramă şi cu această balanţă.mancipium.Actio auctoritatis era acţiunea în garanţie. D.Transfera proprietatea quritară. St... se dobândea putere maritală asupra soţiei. respectiv prima până la cuvântul isque afirmă ideea de creare a puterii. 345. 3. 392 C. Atât actio autoritatis cât şi actio de modo agri s-au născut pe teren delictual.Jurisconsulţii au clasificat modurile de dobândire a proprietăţii ţinând seama de variate criterii cum ar fi în primul rând ramura de drept. După ramura de drept ele sunt moduri de iure civile şi moduri de iure gentium. 87.393 Scopul ei era tot transmiterea proprietăţii asupra unui lucru. Napoli. 1969. Oancea. pag. D. 16. şi în consecinţă accipiens era evins. 391 E. C. pag. Ea a avut următoarele aplicaţii: în cazul căsătoriei prin coemptio. şi a apărut în condiţiile în care cântărirea preţului nu mai constituia o formă a mancipaţiunii. C. Mancipaţiunea se confunda la început cu vânzarea. cit.388 În prima categorie intră mancipatio. Efectele mancipaţiunii: . Dacă bunul dobândit de achizitor . §2.. Tomulescu. Gaius ne face cunoscut că până la apariţia monedei de argint în secolul III î.cel care ţinea balanţa. Accipiens ţinând mâna asupra lucrului pronunţa o formulă vindecătoare: hung ego hominem ex iure Quiritium meum esse aio isque mihi emptus esto pretio. acestea având rolul de a lovi în mod simbolic balanţa de aramă pentru a se constata dacă moneda produce clinchetul unei veritabile monede de aramă. la o valoare dublă. cit. În consecinţă luându-se drept model un principiu statuat de Legea celor XII Table pentru traditio. 331. Mai târziu ea apare ca un mod de transmitere a dreptului de proprietate. Tomulescu. 326. Oancea. 1. Molcuţ. 390 Gaius. pag. Revue internationale des droits de l’antiquité. Dobândirea proprietăţii se produce imediat prin actul mancipaţiunii fără ca aceasta să fie afectată de termen sau de condiţie. Op. Tomulescu. . cit.391 Libripensul cântărea apoi bara de metal cu balanţa. fie constituirii unui garant.. St. in iure cessio şi usucapio.. Gaius. 1958. Distincţia dintre ele a fost importantă numai în epoca clasică. Apoi s-a renunţat la cântărirea preţului. cât şi în realizarea operaţiunii juridice a donaţiunii în lipsa unei instituţii juridice de sine stătătoare până la apariţia donaţiunii propriuzise etc. formal ce presupunea îndeplinirea următoarelor condiţii fără de care ea nu putea exista: prezenţa cel puţin a cinci martori cetăţeni romani. praescriptio longissimi temporis. în materia testamentului prin per aes et libram adică prin aramă şi balanţă s-a extins categoria celor ce îşi puteau întocmi un testament. Ibidem. 122. un singur sesterţ. dar treptat ea s-a extins şi la cele imobile. pag.Actio de modo agri era acţiunea relativă la suprafaţa terenului. praescriptio longi temporis.n. fie plăţii efective a preţului. după originea modurilor etc. 2. dar condiţia prezenţei balanţei şi a libripensului a rămas. St. atunci când s-a admis că la faţa locului lucrul poate fi prezent şi în mod simbolic.acţiunea în garanţie ce avea ca obiect restituirea de către mancipant a preţului pe care îl plătise. pag. apoi după voinţa părţilor. 47 . Mancipaţiunea fiduciară deriva din mancipaţiunea reală despre care am vorbit mai sus şi se deosebea de aceasta prin aceea că era lipsită de preţ real având doar unul simbolic. A doua se referă clar la transmiterea proprietăţii asupra lucrului. 122. 65. 393 C.. Nexum bei Cicero.390 Formula era compusă din două părţi ce se aflau pe poziţii opuse. acesta numărându-se. Mancipaţiunea era un act solemn. Op. Dacă mancipantul declara că terenul care se transmitea avea o suprafaţă mai mare decât în realitate.. cel care dobândeşte. ocupatio.dans. St. el avea dreptul la actio auctoritatis .accipiens. cit. a părţilor. 167. după care accipiens remitea mancipantului această bară ce constituia preţul.392 . căci însăşi statul micşora greutatea unui as ce trebuia să aibă 327 grame de aramă. Molcuţ. el comitea un delict sancţionat prin această acţiune ce avea drept efect plata de către mancipant a dublului valorii suprafeţei declarate în plus.. a libripensului . s-a subordonat transmiterea proprietăţii. hoc aere aenaeque libra. cel care transmite şi accipiens. Persoana care transmitea lucrul se numea mancipio dans sau mancipant . specificatio. iar celălalt care primea lucrul se numea accipiens sau dobânditor. Bruxelles. Tomulescu.. era revendicat de către un terţ în calitate de titular al dreptului de proprietate. Mancipatio La origine mancipatio constituia un mod de creare a proprietăţii389 care era considerată după cum am văzut o putere asupra lucrului mancipi. Op. pag. În urma renunţării la cântărirea monedei se putea risca pierderea proprietăţii asupra bunului fără a se primi în schimb preţul. În toate aceste situaţii dobânditorul nu avea decât interesul să-şi creeze o putere asupra lucrurilor sau persoanelor . accesio etc. şi acesta să-mi fie dobândit cu preţul de . adică deposedat pe cale juridică de lucru. iar în a doua traditio. D. respectiv a lui mancipio dans.

prin tendinţa de a se înlătura nesiguranţa dreptului de proprietate.constituia un mod de respingere a acţiunii în revendicare a proprietarului.res habilis. respectiv 30 de ani. constituia condiţia ce se referă la lucrurile ce nu puteau face obiectul uzucapiunii cum ar fi: lucrurile extra patimonium. proprietatea s-ar fi putut dobândi prin ocupaţiune imediat. §5. Adiudicatio 395 Cicero. Dacă lucrul ar fi fost părăsit de către proprietar.luarea în folosinţă. fapt reieşit din înţelesul termenului de usucapio . Termenul . Dreptul fostului proprietar se stinge ca o consecinţă ce decurge din faptul că lucrul a fost uzucapat de către o altă persoană. Ea trebuia să fie lipsită de vicii. şi apoi 30 de ani. Condiţiile uzucapiunii erau următoarele: posesiunea. Buna credinţă constituia convingerea uzucapantului că cel de la care dobândea lucrul îndeplinea condiţiile pentru a-l înstrăina.constituia un mod de dobândire a proprietăţii prin folosinţa îndelungată ce avea drept model uzucapiunea. un lucru susceptibil a fi uzucapat. legată de ceea ce s-a numit probatio diabolica. Usucapio Usucapio . De aceea la sfârşitul secolului II e. lucrurile furate şi ascunse . Posesiunea .recunoaşterea în faţa magistratului era un mod de transmitere a proprietăţii quiritare cu ajutorul unui proces fictiv pe care dobânditorul îl intentează împotriva celui care înstrăinează un lucru. Termenul trebuia să fie neîntrerupt pentru a avea drept efect uzucapiunea. §6.constituia un mod de dobândire a proprietăţii quiritare prin exercitarea posesiunii asupra unui lucru un timp îndelungat. lucrurile posedate cu violenţă . adică dacă părţile aveau domiciliul în aceeaşi cetate. Pro Caec.res furtive.§3. Deci proprietarul nu-şi pierdea dreptul de proprietate ci numai cel privitor la acţiunea în revendicare faţă de posesorul de 40. Adică proprietarul unui lucru trebuia să dovedească calitatea de proprietar a tuturor predecesorilor săi. Uzucapiunea admitea numai întreruperea naturală ce rezulta din pierderea materială a unui lucru.. Justul titlu constituia un act sau un fapt juridic care justifica luarea posesiunii. În epoca veche uzucapiunea avea funcţia de a realiza exploatarea lucrurilor mancipi în conformitate cu destinaţia lor economică. buna credinţă şi justul titlu. Ea se rezuma în favoarea posesorului şi producea efecte chiar dacă ulterior intervenea reaua credinţă. sau că a intrat în stăpânirea unui lucru părăsit.. apare prescriptio longi temporis care prezintă diferenţe faţă de uzucapiune numai în ceea ce priveşte termenul şi efectele posesiunii: termenul era de 10 ani între prezenţi. Putea fi întreruptă şi în acest caz timpul care trecuse se pierdea. §7. nici buna credinţă. In iure cesio In iure cessio . n. Aşadar acesta nu este propriu-zis un mod de dobândire a proprietăţii.res subrepte. 48 . ci doar un obstacol juridic al realizării dreptului de proprietate.tempus.possessio. constituia perioada de timp în care se exercita posesiunea.. care se realiza prin posesiunea unui lucru într-un timp foarte îndelungat.54. Prescriptio longissimi temporis Prescripţia de timp foarte îndelungat . deci o possessio ad usucapionem.3. Un lucru susceptibil a fi uzucapat .res vi possesse. De exemplu donaţiunea este un act juridic care justifică posesiunea care duce la posesiunea lucrului. Uzucapiunea fiind o instituţie de drept civil nu se aplica pământurilor provinciale şi nu putea fi folosită de către peregrini. lucrurile neromane ce nu puteau face obiectul proprietăţii quiritare. probă aproape imposibil de realizat. T. termenul. 19.395Însăşi apariţia uzucapiunii a fost explicată de către comentatorii romanişti moderni. §4. De asemenea nu se cerea nici justul titlu. perioadă diferenţiată. lucrurile furate . constituia condiţia folosinţei îndelungate a unui lucru . XII. respectiv 40 de ani iniţial.6. iar părăsirea de către un neproprietar a unui lucru este un fapt juridic care duce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune. Prescriptio longi temporis Prescripţia de timp îndelungat . şi 20 de ani între absenţi. respectiv 1 an pentru lucruri mobile şi 2 ani pentru lucruri imobile.

şi astfel dintr-un detentor el se transforma în posesor şi proprietar. O cauză iniusta nu constituie suport juridic pentru transmiterea proprietăţii. 46. Traditio longa manu . Dacă e vorba de un teren.constituie modul de dobândire al proprietăţii realizat prin atribuirea de către judecător a cotelor părţi din bunul comun fiecărei persoane ce avea un drept în acest sens. Op.Adiudicatio . 1. §11. proprietatea peregrină şi proprietatea provincială. 1. 396 397 I.era realizată în situaţia când chiriaşul cumpăra casa în care locuia. 122.397 Dacă e vorba de o casă i se parcurg acesteia toate încăperile de către părţi. iar cel care beneficia de dispoziţia testamentară devenea proprietar de plin drept. traditio brevi manu. cit. a măslinelor în ulei. principală . 25. Simpla remitere materială nu transfera proprietatea . apar forme noi de tradiţiune mult mai operative şi simple. 31.402 Se pune întrebarea cui aparţine locul nou creat. Aceasta se produce în cazul proceselor de împărţire a unui teren care prin moştenire sau prin cumpărare a aparţinut mai multor persoane.circumambulare. pr. Anghel. traditio simbolica şi constitutum possessorium. 401 Gaius.legea constituie un mod de dobândire a proprietăţii realizat direct sau indirect prin acest act normativ. Nu mai era nevoie deci de o transmitere în înţelesul adevărat al cuvântului deoarece bunul se găsea la el dinainte. Astfel: tradiţio longa manu. pentru că aceasta este mai importantă. 29. Lex Lex .401 Cauza trebuie să fie iusta .396 §9. 29.. §10.transmiterea cu mâna întinsă399 constituia transmiterea realizată de către tradens prin indicarea cu mâna întinsă de pe o înălţime. Răspunsul la întrebare este soluţionat prin rezolvări diferite de către sabinieni şi proculieni. Reg. Op. 2.398 etc. pag.ocupaţiunea constituia un mod de dobândire a proprietăţii realizat prin luarea în posesie a unui lucru fără stăpân . 41. respectiv remiterea posesiunii lucrului nec mancipi şi iusta causa. 403 D. M. 20.res nullius. 1. Nu mai era deci necesară parcurgerea acestora.tradiţiunea era un mod voluntar de dobândire a proprietăţii care consta în remiterea posesiunii unui lucru. §8. Sabinienii fiind de orientare stoică susţineau că lucrul nou creat aparţine proprietarului materiei.3.potrivită cu regulile de drept. M. Era un mod de dobândire de iure gentium. 24. Ulpian. de către tradens dobânditorului. unui depozit etc. a grâului în făină etc. Traditio Traditio . 1. 398 C.. Prin tradiţiune se transfera proprietatea quiritară asupra lucrurilor nec mancipi. Condiţiile tradiţiunii sunt două.79. Traditio simbolica . 3. 399 D. cit. Taditio brevi manu . În epoca veche trebuia să se facă transmiterea de la mână la mână.403 Institutele lui Justinian dau ca exemple de specificaţiune transformarea strugurilor în vin.constituie situaţia în care o persoană în calitatea de specificator confecţionează un lucru nou dintr-un material aparţinând altei persoane în calitate de proprietar. proprietatea pretoriană asupra lucrurilor mancipi.nudo traditio. 7. 49 . De exemplu Legea celor XII Table recunoştea expres validitatea unei dispoziţii prin care testatorul atribuia cuiva un sclav. În epoca clasică pentru că societatea a evoluat. Proculienii fiind de orientare aristotelică susţineau că lucrul nou creat aparţine specificatorului pentru că forma era esenţială. Specificatio Specificatio . nemaifiind timp pentru parcurgerea fondurilor sau a caselor. 402 Inst. 400 D. Jacotă. Ocupatio Ocupatio . 321. V. pag. se parcurg hotarele acestuia .400 Justa cauză este deci actul juridic care precede remiterea lucrului şi o motivează. 19. Pentru remiterea efectivă a posesiunii dobânditorul trebuie să aibă corpus. a hotarelor fondului respectiv.transmiterea simbolică se realiza prin remiterea cheilor unei case.forma dat essei rei şi specificatorul a creat o formă nouă. 2.

34. Jacotă. mieii de la o turmă etc. Hanga. Se dă ca exemplu construcţia ridicată cu materiale proprii pe un teren al altuia. era ţinut să restituie atât lucrul în litigiu cât şi accesoriile în special fructele. Op.Justinian a propus o soluţie de compromis între cele două făcând distincţii între specificaţiunea imperfectă şi specificaţiunea perfectă404. M. Specificaţiunea imperfectă era cea în care lucrul putea reveni la starea sa iniţială. aparţine proprietarului terenului în virtutea principiului enunţat mai sus. 409 Vl.408 În procedura formulară acţiunea în revendicare era intentată cu ajutorul unei formule în care pretenţiile reclamantului erau precizate în intentio. Dacă pârâtul pierdea procesul. iar în cazul specificaţiunii perfecte. 310. Sancţiunea dreptului de proprietate §1. commixtio şi dobândirea fructelor. accesiunea unui lucru mobil la un lucru mobil. proprietarul materiei prime devine proprietarul lucrului nou creat. Sunt fructe: iarba. pag.. Această situaţie era specifică Italiei din cauza torentelor care schimbau hotarele naturale ale proprietăţilor. 16 şi următoarele. In materia plantaţiilor şi a însămânţărilor acţionează acelaşi principiu.rei vindicatio. M.409 Dacă aceste condiţii erau îndeplinite. Restituirea lucrului se făcea printr-o simplă remitere a posesiunii. Opera literară rămânea autorului.. cit. Jacotă. Accesiunea se clasifică astfel: accesiunea unui lucru mobil la un lucru imobil. Accesiunea unui lucru mobil la un lucru imobil. Inst. 2. Lucrul accesoriu urmează întotdeauna soarta lucrului principal conform principiului accesorium sequitur principali. pag. acţiunea în revendicare putea fi intentată şi reclamantul putea avea câştig de cauză dacă făcea dovada dreptului său şi dacă pârâtul nu paraliza acţiunea printr-o excepţie. Fructele sunt date periodic de un lucru frugifer. 4. 1. 407 Inst. restituirea era asigurată prin forţa de constrângere a statului . În procedura legisacţiunilor acţiunea în revendicare era intentată în forma lui sacramentum in rem. aparţinea proprietarului pergamentului considerat mai preţios. Accesiunea unui bun imobil la un lucru imobil. Ele se deosebesc de produse prin aceea că sunt date la intervale regulate şi nu consumă substanţa lucrului..accesiunea constituie un mod de dobândire a proprietăţii prin aceea că un lucru accesoriu se uneşte cu un lucru principal. Sancţiunea proprietăţii quiritare Proprietatea quiritară era protejată prin acţiunea in revendicare . proporţional cu lărgimea terenului pe care îl au în proprietate. cit. Op. 404 405 406 50 . 290. respectiv la materia din care era confecţionat cum ar fi de exemplu dintr-o statuie din aur prin topire se putea obţine iar materia primă.406 Insula născută într-un fluviu aparţine proprietarilor de pe ambele maluri. Accesio Accesio . Sunt produse: lemnele dintr-o pădure care se taie complet etc. 1.manu militari.405 Avulsiunea face ca o porţiune de teren ruptă de un torent de la o proprietate şi adăugată fondului vecin să rămână în proprietatea primului până când arborii aduşi cu parcela de pământ prind rădăcini. cit. Accesiunea unui lucru mobil la un lucru mobil. care în această materie se transformă în superficio solo cedit. 311. proprietar este specificatorul.407 poate fi exemplificată în cazul când cineva scria un poem pe un pergament străin. accesiunea unui lucru imobil la un lucru imobil. 2. Prezintă aspecte după cum urmează: aluviunea. confusio. 20. În cazul în care proprietarul a pierdut posesiunea lucrului el putea cu ajutorul acestei acţiuni să ceară restituirea lucrului dovedindu-şi dreptul său de proprietate. În cazul specificaţiunii imperfecte. V. grânele. pag. 408 Gaius. Specificaţiunea perfectă era acea în care lucrul nu mai putea fi adus la starea lui originară. cum ar fi de exemplu faptul că din vin nu se mai pot face struguri. dar dacă proprietarul pergamentului revendica lucrul fără a se oferi să plătească costul scrisului. Pergamentul cu ceea ce scria pe el. Aluviunea face ca proprietarul terenului care se găseşte lângă o apă curgătoare să devină proprietarul pământului depus prin aluviune în virtutea lui ius gentium. În procedura extraordinară deoarece condamnarea viza lucrul însuşi. Op. §12. atunci autorul avea o excepţie de dol. care va fi obligat să despăgubească pe proprietarul materiei. avulsiunea şi insula născută într-un fluviu.V.

419 I. El este în curs de a uzucapa căci a primit posesiunea în virtutea unui act judiciar. 368-370. 4.414 Reclamantul va trebui să facă dovada că a dobândit proprietatea prin uzucapiune fiind scutit de condiţia termenului şi totodată să fi avut lucrul în posesie măcar un moment. Această acţiune reală se modela şi după acţiunea publiciană. §3.rei vindicatio. dar putând face obiectul unei prescripţii longi temporis. Tomulescu. Sancţiunea proprietăţii provinciale Proprietatea provincială era sancţionată printr-o acţiune reală416 a cărei formulă se asemăna cu aceea a acţiunii revendicare . Ea a fost creată pentru situaţia transmiterii unui res mancipi prin tradiţiune. E. Molcuţ. Anghel.410 În acest sens judecătorul în calitate de arbitru avea posibilitatea să determine pe pârât să satisfacă cererile reclamantului. 4. Oancea. 139. Nouvelle revue historique de droit français et étranger. Sancţiunea proprietăţii peregrine Proprietatea peregrină nu putea fi ocrotită de dreptul roman prin acţiuni de drept civil. s-a extins acţiunea în revendicare .419 410 411 412 Inst. cit. pag. 127. pag. asupra cărora era greu a se face operaţii juridice de vânzare prin vechile proceduri ca mancipaţiunea. Dar pentru că relaţiile economice dintre romani şi peregrini erau într-o permanentă dezvoltare către o complexitate ce dădea naştere unor litigii privitoare la dreptul de proprietate.actio furti şi acţiunea legii Aquila. 4. 4. cit. Tomulescu. Posesorul de bună credinţă are o poziţie diferită după cum se afla în proces cu un proprietar quiritar sau cu un alt posesor de bună sau de rea credinţă. Hanga. 417 Gaius. Paris. Cuq. cit. cit. 4. Totuşi aceasta era deosebită de cea obişnuită deoarece pe lângă ficţiunea expirării intervalului de timp necesar mai conţine încă o ficţiune în virtutea căruia fondul respectiv era presupus italic. pag. 621. pag. pag. Acţiunea publiciană putea aparţine pe de o parte proprietarului pretorian iar pe de alta posesorului de bună credinţă. Acţiunea publiciană era u acţiune reală a cărei formulă era adoptată după formula acţiunii în revendicare. D. Op.pag.. Acest fapt era de natură să descurajeze pe pârât care se supunea de obicei cererii arbitrului pentru a evita consecinţele arătate. St.rei vindicatio.Pentru că executarea în procedura formulară era pecuniară. Ver 2. 415 C. 1956. Op.. posesorul de bună credinţă a unui fond provincial era protejat printr-o acţiune publiciană. 31. 1958. 51 . 6.F. St. Op. E. 1958. pag.136. Acţiunea publiciană a posesorului de bună credinţă protejează pe acesta când cumpăra un lucru de la o persoană pe care o crede adevăratul proprietar. cu ajutorul ficţiunii că peregrinii ar fi cetăţeni romani. pentru că acestea presupuneau un proprietar roman.. Op. Deci peregrinul putea fi acum şi reclamant nu numai pârât în cadrul acestei acţiuni în revendicare. Acţiunea publiciană a proprietarului pretorian se putea introduce unui simplu posesor sau împotriva proprietarului quiritar. până la împlinirea termenului stabilit. 33. 295.. Ea cerea îndeplinirea tuturor condiţiilor uzucapiunii413 mai puţin una singură. 418 Gaius. §4. înscriindu-se în formulă ficţiunea că era cetăţean.. in. proprietatea provincială neputându-se uzucapa. §2.418 Cu timpul i-au acordat peregrinilor şi acţiunile delictuale . de dezvoltarea fără precedent a comerţului în special cel cu sclavii. 416 Vl. Judecătorul dădea câştig de cauză reclamantului care avea lucrul in bonis printre lucrurile sale şi care se află pe cale de a uzucapa. 12. Toate acestea constituie conflicte415 soluţionate deseori în avantajul proprietarului pretorian. după numele unui pretor Publicius. cit. 413 Gaius. 31.. 414 C. 37. de Vsscher. Astfel. Op. Gaius. 36. Sancţiunea proprietăţii pretoriene Sancţiunea proprietăţii pretoriene se realiza prin acţiunea publiciană. Cicero. după cum se ştie pretorii au căutat să găsească soluţii pentru a ocoli acest inconvenient introducând acţiunile arbitrarii. iar dacă acesta nu se conforma putea fi condamnat la plata unei sume duble sau triple a valorii lucrului în litigiu. M. 1.367.417 deci şi condiţiile de exercitare erau similare. Paris. respectiv termenul care printr-o ficţiune se considera că s-a scurs. Totuşi de abia procedura extraordinară a fost cea care introducând condamnarea ad ipsam rem411 a reuşit să realizeze o executare a sentinţei conformă cu cererile reclamantului.412 şi a fost determinată de profundele mutaţii economice ale societăţii romane. şi asupra lor. Revue des études latins. 163. 37.

Din punct de vedere juridic dreptul de proprietate încetează a mai exista dacă proprietarul înstrăinează lucrul. caractere De obicei atunci când proprietarul unui lucru îşi exercita dreptul asupra acestuia nimeni nu-l putea stânjeni. 263. 422 F. St. Molcuţ. Tomulescu. Care este definiţia şi atributele proprietăţii? 2. pag. Totodată în funcţie de poziţia din care era privită servitutea. căci în realitate titular al dreptului este o persoană şi anume proprietarul imobilului în interesul căruia s-a creat servitutea. 335. În consecinţă toate modurile de înstrăinare al dreptului de proprietate ar fi moduri de stingere a proprietăţii. aceasta apărea sub două aspecte. actus. pag. Romaniştii le definesc ca fiind sarcini impuse unui fond în folosul altui fond dar e clar că doar în mod aparent sarcina exista în favoarea unui fond. 128. Din punct de vedere material dreptul de proprietate dispare atunci când lucrul a încetat să mai existe. II. 3. indiferent unde se afla acesta.422 Dacă imobilul dominant era o clădire indiferent că se afla în zona rustică sau urbană. Op. Analizarea stingerii servituţilor. Op. 423 E. Cele mai vechi au fost servituţiile de trecere ca: iter. nestingându-se prin trecerea timpului. servitutea se numea urbană. 7 DREPTURI REALE ASUPRA BUNULUI ALTUIA: IURE IN RE ALIENA I. M. Iter constituia dreptul de a trece cu piciorul pe pământ străin. D. adică a fost distrus.servitutes praediorum sunt cele constituite în interesul proprietarului unui mobil. Via constituia dreptul de a trece cu atelaje. 1936. D. 420 421 C. C. şi ca o sarcină din perspectiva proprietarului imobilului aservit424. Visscher. TEMA NR.. St.1958. Servituţiile sunt sarcini impuse în folosul unei anumite persoane în calitatea de proprietar al unui imobil. clasificare. Actus constituia dreptul de a trece cu turmele de vite pe terenul altuia. pag. sau bunul a fost trecut în rândul lucrurilor extra patrimmio etc. nr. Op. dar va continua să existe în mâinile achizitorului în virtutea caracterului perpetuu. 375. Roma. Servitutiile prediale se împart la rândul lor în servituţi prediale rustice şi servituţi prediale urbane. cit. adică cel care era grevat cu o servitute423. sau în folosul unei anumite persoane. Tomulescu. iar dacă imobilul dominant era un teren. pag. Imobilele erau de asemenea de două categorii: imobilul dominant. comparativ cu drepturile de creanţă care se sting odată cu executarea obligaţiei. servitutea se numea rustică. CONŢINUTUL TEMEI Servituţiile: SERVITUTES §1.420 Servitutile prediale . Ele nu pot fi despărţite de servituţiile prediale urbane deoarece caracterul imobilului dominant era cel ce făcea distincţia.OBIECTIVE Prezentarea noţiunii de servitute. a modurilor de constituire şi stingere a servituţilor. Deci în concluzie stingerea dreptului de proprietate este un fapt de excepţie. via. 424 Ibidem. fie de ordin juridic. V. când era privită din perspectivă proprietarului imobilului dominant. Trataţi modurile de dobândire. fie în folosul unei persoane. cit. 52 . Oancea. Trataţi evoluţia proprietăţii. adică cel în beneficiul căruia era constituită servitutea şi imobilul aservit. Totuşi sunt situaţii în care exercitarea dreptului de proprietate poate fi stânjenită fie în favoarea unui fond. Studia et documenta historiae et iuris. pag. TEME DE EVALUARE 1. III. cit..Stingerea dreptului de proprietate Se ştie că unul dintre caracterele dreptului de proprietate este de a fi perpetuu. Op. 375... 2. cit. Jacotă. El se poate astfel stinge din motive fie de ordin material. Noţiune. aqueductus etc. Servituţiile prediale rustice. pe lângă care s-au adăugat şi altele precum ius pascendi.421 Diferenţierea dintre aceste două categorii de servitute prediale avea la bază criteriul imobilului dominant. respectiv ca un drept.

cit. Au existat următoarele servituţi personale: usus fructus. Atributele proprietăţii în cazul uzufructului se împart între uzufructuar în calitate de titular al dreptului de servitute şi nudul proprietar. cit. cit. Cloaca constituia dreptul de scurgere a apelor din canal. Dota i se lăsa femeii cu titlu de legat. pag.. Op. Jacotă. Servituţiile prediale rustice erau res mancipi şi lucruri corporale. adică în faţa magistratului prin procedura in iure cessio.uzufructul putea greva un bun fie mobil. 95. St. De asemenea servituţiile puteau fi create şi fără înstrăinarea lucrului. Servituţiile urbane au apărut mai târziu decât cele rurale. legat de cazuri concrete cum ar fi cel al femeii căsătorite fără manus431. Biondi.n.427 Servitus altius tolendi ers dreptul de a ridica construcţia mai sus428. El a apărut mai târziu. 1958. 53.uzufructul constituia dreptul real de a te folosi de lucrul altuia şi de a-i culege fructele păstrându-i substanţa . pag. Op. V. §2. Tomulescu. 129. Este un drept real distinct de uz. . Grosso. stilicidium. dar întotdeauna lucruri corporale şi nu drepturi. adică temporar432 în sensul că se exercită numai pe parcursul vieţii beneficiarului servituţi. servitus altius tollendi etc. Dreptul de uzufruct are un caracter viager. adică cel care este grevat cu servitutea. ci existenţa unuia singur. Stilicidium era dreptul de scurgere a apelor de ploaie.. Aqueductus era dreptul de a aduce apă printr-o conductă de pe terenul vecinului. Usus . pag. Oancea. 430 B. . 5. 434 G. Uzufructuarul are dreptul de a folosi lucrul şi de a-i culege fructele. nr. Op. La origine servituţiile ar fi avut ca temei chiar dreptul gintei de a utiliza pământurile obşteşti. 436 C. 337-338.dreptul de uzufruct se putea naşte numai asupra unui bun neconsumptibil. 428 Ibidem. 431 M. Op. drepturi. 392. Roma. cit. Tomulescu. 2. pe la începutul secolului II î. Deseori i se lăsa numai uzufructul averii dotale prin „legat de uzufruct“. adică un bun care nu se consuma la prima întrebuinţare. Usus fructus .uzul constituia dreptul real de a se folosi de lucrul altuia fără a-i culege fructele434. mobil sau imobil asupra căruia două persoane exercitau drepturi reale distincte429. D. pag. De aceea ele se puteau da în gaj. Molcuţ.usus fructus est ius alieni rebus utendi fruendi salva rerum substantia430. Servitus oneris ferendi era servitatea de a purta o greutate sau de sprijin care apăra asupra unei construcţii în folosul construcţiei vecine. Totuşi femeia aducea la încheierea căsătoriei o dotă care intra în proprietatea soţului. 433 Ibidem. Napoli. Solazzi. 1954. 1955. V. generalizându-se. 1939. deci i se permitea să se folosească şi să culeagă fructele bunurilor dotale. 335. cit. Ele erau lucruri incorporale. Ibidem.e. pag. Napoli. servitus426 oneris ferendi.1. pag. M. fie imobil.425 Servituţiile prediale urbane. Jacotă. 133. Jura. 432 S. Labeo. Dreptul uzuarului se limita numai la simpla utilizare a lucrului. usus. 435 D. 377. Se deosebeşte de uz prin aceea că nu se stinge prin capitis deminutio al titularului sau prin nefolosinţă. Printre cele mai cunoscute erau: cloaca.. Operae servorum . Ea nu făcea parte din familia bărbatului şi de aceea nu avea nici un drept la moştenirea lui. Caracterele uzufructului erau următoarele: .Ius pascendi era dreptul de a paşte turmele pe pământul altuia. şi nu presupune existenţa unor obligaţii ce ar reveni părţilor pentru motivul că ambele părţi sunt titulare ale unor drepturi reale433. pag. 429 E. Studia et documenta historiae et iuris. sau să-l înstrăineze deoarece el nu avea decât ius utendi şi ius fruendi. Habitatio435. respectiv când se făcea o mancipatio se prevedea în formula pronunţată că mancipantul îşi păstrează uzufructul asupra lucrului.. ce rămâneau în proprietatea copiilor. pag.habitaţia constituia dreptul real de a locui în casa altei persoane.. 214. La început uzufructul era numai asupra caselor şi pământurilor dar ulterior s-a extins asupra tuturor lucrurilor corporale care nu se distrugeau prin folosinţă. iar nudul proprietar rămâne titularul unui drept golit de conţinutul său. 427 C.uzufructuarul nu putea consuma lucrul. 425 426 53 . Modurile de constituire ale servituţilor La început servituţiile puteau fi create436 cu ocazia înstrăinării uni lucru. 7. St. Servituţiile personale nu considerau existenţa a două lucruri imobile.constituia dreptul real de a folosi serviciile sclavului altuia. habitatio şi operae servorum. Op. 3. 1958.

16. respectiv. usucapio.10.Confusio444 . St. Sent. judecătorul putea trece proprietatea.Consolidarea445 era o confuziune specială aplicată în cazul uzufructuarului care dobândea nuda proprietate a lucrului grevat cu uzufruct. cessio438 §3. 7. Op. D. D. cit. 1. 443 C. 1958. 440 D. Fr. Moduri de stingere a servituţilor Rezultă din studiul materiilor servituţilor că cele prediale erau perpetue iar cele personale aproape toate au un caracter viager. . 66. 2. 3. Fr. Modurile generale443 erau: . constituia şi o servitute în beneficiul unei părţi. Gaius. interval preluat din uzucapiune.446 De exemplu dacă o servitute fusese constituită prin mancipatio ea nu se putea stinge decât prin remancipatio. Modurile speciale447 de stingere a servituţilor erau: . pag. 54 . 61 . ci trebuia un act simetric contrar. Vat. 394. 61. D. cum ar fi de exemplu astuparea unei ferestre sau ridicarea unei clădiri peste înălţimea permisă. 23.confuziunea era întrunirea asupra aceleiaşi persoane a calităţii de proprietar al imobilului doninant ori de titular al servituţii şi a calităţii de proprietar al imobilului aservit sau a lucrului grevat cu o servitute. 1. .capitis deminutio. 2. Ulpian. dar numai indirect: proprietarul fondului îl înstrăina celui care urma să devină titularul servituţi. 2.. 442 M. 447 Ibidem. 7. în condiţiile prevăzute de lege putea paraliza acţiunea negatorie a proprietarului. 345. 3. pierderea lucrului asupra căruia era constituită servitutea. 3. 23. 2. in iure la care se adaugă adiudicatio439. 448 Fr.Neuzul privea servituţiile personale şi servituţiile prediale rustice care prin nefolosirea lor se stingeau într-un interval anumit de timp. Jacotă.uzucapiunea libertăţii era un mod specific de stingere a servituţilor prediale urbane şi consta în acte contrare exerciţiului servituţii făcute de proprietarul fondului aservit. pag. Cod. 444 Gaius. praescriptio longi temporis440 etc. când de exemplu terenul aservit era inundat şi juridică când privea de exemplu dezrobirea unui sclav. Servituţiile prediale urbane se puteau constitui prin mancipatio. respectiv civilă448 . 17 . pag. 2.Renunţarea constituia situaţia în care atât titularul unei servituţii personale cât şi proprietarul imobilului dominant pot renunţa la servitute. 1. 437 438 439 Gaius. 449 Paul. materială. drept o consecinţă necesară era şi dispariţia servituţi. 2. Tomulescu. 445 D.Moartea ce constituia dispariţia titularului servituţii personale fie prin moarte fizică fie prin moarte juridică. 8.. nemini res sua servit. 45. Cel care exercita servitutea ca titular vreme de 10 sau 20 de ani. cit. Prin procedura in iure cessio se puteau constitui servituţi fie direct . 441 Ibidem. . D. Tomulescu. Ulpian.prescripţia de timp îndelungat a fost folosită pentru constituirea servituţilor în provinciile romane. 33. Vat. 393. Deci modurile de stingere erau diferite în funcţie de categoria de servituţi existente. 29 . în locul lor folosindu-se pactele. Iniţial această renunţare nu se putea face printr-un simplu pact. În dreptul postclasic. 2. 3. St.. 22. 8. Op. 2. Astfel erau moduri generale de stingere a servituţilor şi moduri speciale. În acest caz. Servituţiile prediale rustice. 1.449 termene crescute de Justinian la trei ani pentru mobile şi la 10 sau 20 de ani pentru imobile. 17. adică „nimănui nu îi este aservit propriul său lucru“. dar în sens invers. fiind lucruri corporale şi res mancipi se constituiau prin mancipatio. dacă fusese constituită prin in iure cessio se stingea tot prin in iure cessio. Vat. Confuziunea este o aplicaţie a principiului . 6. fie indirect . reţinându-şi servitutea deducta servitute. Praescriptio longi temporis441 . 83. cu condiţia ca dobânditorul să-i transfere proprietatea.. stipulaţiile şi quasitradiţiunea442. 78. iar dacă era cazul. Op. 446 C. 1958. ªi consolidarea era o aplicaţie a aceluiaşi principiu enunţat mai sus. 10. Pieirea lucrului era la rându-i de două feluri.deductio servitutis. .În epoca clasică se preiau din perioada precedentă ca moduri de constituire a servituţilor mancipatio437.. 3. mod de stingere care s-a transmis şi în dreptul lui Justinian. în conformitate cu principiul simetriei şi corespondenţei formelor.nemini res sua servit. cit. 23.Dispariţia. Dreptul pretorian a fost cel care a admis renunţarea prin simplul pact.Uzucapio libertatis450 . pag. respectiv cel al lui Justinian. V. mancipatio şi in iure cessio ca moduri de constituire a servituţilor au dispărut. D. respectiv un an pentru mobile şi doi ani pentru imobile. Cu ocazia lui adiudicatio în acţiunile divizorii. .translatio servitutes. 393.

în cazul neuzului. 2. ci printr-un mod pretorian cu ajutorul unei acţiuni utile.Dacă titularul servituţii nu protestează împotriva acestui act în timpul arătat mai sus.. 43. 1 pr. 43. deoarece era folosită în cazul în care pârâtul pretindea că are o servitute pretoriană. adică doi ani în dreptul clasic şi 10 ani ori 20 de ani în dreptul lui Justinian. pe veci sau pe termen lung în schimbul unei sume de bani numită solarium plătită acesteia din urmă în calitatea ei de proprietar. I. M. cit.452 Vindicatio servitutis453 . Acţiunea confesorie nu putea fi intentată decât de titularul civil al servituţii prin forma procedurală corespunzătoare lui sacramentum in rem. era data ultimului act de exercitare. actio negatoria. Actio negatoria .457 Superficia mai era protajată şi de acţiuni pe care pretorul le dădea cu titlu util rei vindicatio utilis458 care le putea intenta împotriva oricărei persoane ce ar fi tulburat pe superficias în exercitarea dreptului său. protejarea lor s-a făcut după criteriul modului de constituire. 1. Le servitu. 7. 18. pag. Momentul începerii curgerii termenului. pag. Op..superficia constituia dreptul acordat unei persoane de a se folosi de o construcţie ridicată pe terenul altei persoane. Biondi. 5. o putea dona. adică prin acţiuni civile sau acţiuni pretoriene şi interdicte.suprafaţa aparţine terenului. 455 Gaius. Actio confesoria utilis . 280 şi următoarele. apoi prin sponsio şi prin formula petititorie sau arbitrară. actio confessoria utilis şi actio prahibitoria. 450 451 Gaius. pag. D. Superficio455 Superficio . 456 Vl. Superficia era protejată de interdictul de superficie. Actio prohibitoria constituia acţiunea prin care proprietarul se opunea ca pârâtul să se folosească de un lucru. Ea avea unele trăsături comune cu acţiunea în revendicare şi acţiunea confesorie. 457 Ulpian. 43. sau greva cu servituţii.451 Servituţiile erau sancţionate prin următoarele acţiuni: vindicatio servitutis sau actio confesoria. Acest drept îşi trage sorgintea din arendarea pământului pe termen lung sau perpetuu460 cetăţenilor romani sau unor persoane juridice în schimbul unei redevenţe numită vectigal. Sancţiunea servituţilor Deoarece servituţiile erau drepturi reale. pag. Adică a extins termenul la a introduce nelimitate contra obligaţiei superficiantului de a plăti solarium.Ruiz. dar şi trăsături distinctive. fiind suficient ca pârâtul să fi tulburat exerciţiul servituţii. Ea putea fi intentată chiar dacă titularul servituţii exercita în fapt acest drept. §2. Arangio . 18. D. Drepturile reale pretoriene §1. 19-23. Op. cit. 1958. atunci servitutea era stinsă. 452 C. în contextul crizei de locuinţe de la Roma când statul a permis particularilor să construiască pe terenurile virane eludând în parte principiul supericies solo cedit . 454 Ulpian D. respectiv fie civil fără pretorian. 43.n. ca titular al dreptului superficiei putea lăsa moştenire construcţia. 55 . cit.revendicarea servituţii se numea în timpul lui Justinian actio confesoria454 deoarece avea scopul de a duce la recunoaşterea unui drept. Prin această acţiune.acţiunea confesorie utilă era sancţiunea ce intervenea când o servitute nu era constituită printr-un mod civil. deoarece în acţiunea negatorie reclamantul afirma dreptul său de proprietate liber de orice sarcină asupra lucrului. §4.. St.. 453 B. Hanga.pământul conceadat. 6. Ea nu trebuie confundată cu acţiunea negatorie. 249 şi următoarele. Anghel. proprietarul fondului dominant ori titularul servituţii personale putea reclama o servitute asupra unui lucru. 8. 307. D. de la dată când proprietarul fondului aservit făcea un act contrar exerciţiului servituţii. Tomulescu. Conductio agri vectigalis Ius in agro vectigali constituia dreptul asupra lui ager vectigalis459 . D..e. 18.. 2. 6. 458 Ulpian. iar în cazul lui uzucapio libertatis. pag. OP.acţiunea negatorie era acţiunea prin care titularul dreptului de proprietate al unui lucru contesta dreptul la servitute afirmat de către o altă persoană. 156-157. 6. cit. Op.456 Dreptul de superficie a apărut la sfârşitul secolului II î. 395. Acesta.

1. Dreptul la emfiteoză poate fi dat în uzufruct.464 În eventualitatea că emfiteotul nu plătea suma de bani . baza ce a stat la apariţia şi dezvoltarea teoriei proprietăţi divizate466. cit. Oancea. Molcuţ.D. III. D. Monier. 464 R. 8. Bucureşti.ius in agro vectigalis prezenta un mod de constituire specific drepturilor personale. datorită lipsei forţei de muncă. 145.. contract special sancţionat în perioada dominatului de către împăratul Zenon. Deci emfiteoza ca drept real s-a născu din contractul de emfiteoză. 308. Molcuţ. succesiunea ne apare ca un sistem juridic prin care se înlocuieşte o persoană care şi-a însuşit munca altora. Ea este un drept inalienabil şi transmisibil urmaşilor. Op. 22.canon. 130. D. Noţiune Succesiunile . Chiar dacă în aparenţă emfiteoza prezenta similitudini cu vechile possessiones463 ea totuşi diferă fiind o instituţie în bine. 462 D. 521. evolutia succesiunilor. pag. Emfiteoza Emfiteoza consta în arendarea pe termen lung sau pe veci a unor pământuri imperiale nelucrate cu obligaţia emfiteotului de a le cultiva şi de a plăti o sumă de bani . Totuşi acest contract este deosebit de arendă pentru că titularul dreptului .TEME DE EVALUARE 1.OBIECTIVE Caracterizarea generala a succesiunilor. Oancea. respectiv ia naştere printr-un contract de arentă .ius privandi465 pentru desfiinţarea dreptului de emfiteoză. Toate aceste drepturi reale respectiv superficia. printr-o altă persoană aparţinând aceleiaşi clase. pentru că se făcea confuzie între dreptul de proprietate şi însuşi lucrul la care ea se raporta. conductio agri vectigalis şi emfiteoza prezintă o deosebită însemnătate deoarece demonstrează pe de o parte flexibilitatea şi puterea de adaptare a dreptului roman la vremea sa. pag. 3. Caracterizare generală a succesiunilor §1. dar şi de marii latifundieri pentru domeniile lor rămase în paragină. pag. iar cel mai adesea chiar aceleiaşi familii. 8 SUCCESIUNILE I. Molcuţ.între vii şi mortis causa .467 Proprietatea nu s-a putut transmite de timpuriu.canonul conform termenului stabilit proprietarul avea la îndemână . Privită în lumina semnificaţiei sale istorice. 463 E. 1-3. Hanga. Totodată emfiteotul este posesor civil şi se bucură de protecţie juridică prin interdicte şi toate acţiunile utile acordate proprietarului. 1955. §3. 15.hereditas reprezintă o transmisiune a patrimoniului ce a aparţinut unei persoane care a murit. 25. În acest sens stă mărturie faptul că acest drept real . 56 . ipotecat ori lăsat privilegiat.pentru cauza de moarte462 etc. A fost utilizată nu numai de către împăraţi. De asemenea el fiind posesor beneficiază de protecţie juridică şi prin interdicte. şi reprezintă pe de alta. Drept roman privat. Proprietarului îi rămâne un drept gol de conţinut . pag.ius nudum pe care emfiteotul îl respectă prin plata canonului. 2. 459 460 Gaius. CONŢINUTUL TEMEI. 1984. 130. arenda lui ager vectigalis crea un drept personal. 6. cit.Înainte de a da naştere unui drept real. dreptul său poate fi transmis prin acte inter vivos . TEMA NR. II. 465 E. 467 E. 461 D. Ager vectigalis. cit. Hereditatea defunctului este continuată de succesorii săi. Enumeraţi drepturile reale pretoriena 3.conductor agri vectigalis are recunoscut un drept real şi o acţiune reală461 pentru protejarea dreptului său. Op. succesorilor săi. Prezentati sanctiunea servitutilor. 1. 3. 466 Vl. 135..conductio agri vectigalis şi nu prin moduri specifice de constituire a drepturilor reale. Firenze. Care este definiţia superficiei? 2. Studii în onore di Ugo Enrico Paoli. Op. pag. tipuri de succesiuni.

474 Succesiunea testamentară în dreptul roman a avut o evoluţie ce a reflectat transformările produse în concepţia societăţii şi a familiei. La aceasta se adaugă şi opera pretorului. cit.Collinet. Întrucât dreptul defunctului se stingea odată cu personalitatea sa. În timpul lui Justinian.Corodeanu. Heredele continuă personalitatea patrimonială a defunctului sau îl reprezintă. când titularul unui patrimoniu trecea sub puterea altuia. 1952. 1975. La origine. Succesiunea ab intestat (conform legii.. romanii considerau că succesorii dobândesc un drept nou. când transmiterea patrimoniului unei persoane moarte. Prin testament se putea lăsa nu numai herede. fie pentru că defunctul nu a lăsat un testament. alieni iuris. Les successions. cum este în cazul lui adrogatio şi în caz de trecere a unei femei în puterea soţului conventio in manum. cuvânt derivat de la numele noului titular al patrimoniului heres .468 Pornind de la principiul că nu există patrimoniu fără titular.La concepţia unei succesiuni care se poate transmite s-a ajuns mai târziu. 117. fie pentru că testamentul nu a fost valabil întocmit.Corodeanu. succesiunea se întemeiază. dobândirea bunurilor defunctului de către moştenitori nu implica ideea de transmitere a unui patrimoniu. 7. Pentru a atenua contradicţia ivită între principiile dreptului succesoral şi modul de organizare a familiei. pag. ei nu admiteau ideea transmiterii patrimoniului de la defunct către succesorii săi. concursu partes fiunt. Materia succesiunii cuprinde totalitatea normelor ce reglementează transmiterea patrimoniului defunctului către succesorii săi. 57 . 470 U.472 Succesiunea cu titlu universal este succesiunea mortis causa.Corodeanu. 1930. dar din pricina concurenţei. Reg 22. Succesiunea se numeşte hereditas. şi când s-a admis posibilitatea de transmitere a unui drept asupra lucrului altuia. pag. Paris. Curso di diritto romano. Legea celor XII Table consacrând un sistem de succesiune bazată pe legăturile familiei civile. Concetti fondamentali del diritto ereditaria romano. adică cea realizată prin testament. pag. Op. fără testament) se deschide atunci când nu există succesori testamentari. Succesiunea este importantă din două puncte de vedere. se puteau face eliberări de sclavi etc. 87. ca un tot unitar comportă un activ şi un pasiv. Hereditas se numeşte şi totalitatea bunurilor lăsate de o persoană decedată. se puteau numi tutori soţiei sau copiilor impuberi. în procesul evoluţiei generale a ideilor privind transmiterea patrimoniului. Aşadar.Faddo. dreptul pretorian şi cel imperial au introdus unele reguli noi. 345.475 La capătul unei îndelungate evoluţii. 474 N.Regime matrimoniaux. pag. 14 (Sui heredes instituendi sunt vel exheredandi). Op. rudenia de sânge. se vorbea de o successio in res sau in singularis res. 1941. Roma. succesiunea trebuie să se împartă. cit. fie prin voinţa defunctului. cognaţiunea va înlocui cu totul agnaţiunea. devenind din sui iuris. 344. fiecare din ei are vocaţie la întreaga succesiune. şi atunci avem de-a face cu succesiunea ab intestat.C. 1900. cit. 471 C. Milano. Paris. 187. pag.473 §2.. 345-346.471 În epoca clasică.469 În acea epocă.. nu pe transmiterea unui patrimoniu. un drept de proprietate-putere. şi anume: 468 469 P. când s-a putut face distincţie între transmiterea lucrului şi acea a dreptului. raporturile dintre o persoană şi patrimoniul său apăreau ca o legătură materială întemeiată pe ideea de putere care se stingea odată cu moartea titularului patrimoniului.Brassiello. pag. şi atunci avem de-a face cu succesiunea testamentară. în dreptul lui Justinian. G.moştenitor sau succesor. aşa cum nu au admis nici ideea transmiterii proprietăţii între vii. 473 N. la origine. de natură să ocrotească rudenia de sânge. Droit romain et ancient droit francais . Tipuri de succesiuni. devenind unicul temei al succesiunii.470 Ca atare. Studia et documenta historiae et juris. Napoli. 105.Grosso. Op. Dreptul roman a cunoscut şi succesiunea universală între vii. ci pe stăpânirea dobândită de către succesori asupra bunurilor defunctului. 472 N. sau legală. successions . Romanii au ajuns la această concepţie abia mai târziu.Timbal. Când sunt mai mulţi succesori coheredes. vechii romani considerau că patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa. Heredele nu este însă numai un succesor la bunuri lăsate şi datorii. în opoziţie cu successio per universitatem sau in universitatem.Liberalites. cuvântul succesiune era întrebuinţat numai în înţelesul de succesiune cu titlu universal. evoluţie şi însemnătate Persoanele chemate a dobândi succesiunea sunt desemnate fie prin voinţa legii. o hereditas cuprinzând şi elemente nepatrimoniale. pag. dar şi legatari. P. 475 Ulpian.

. după cum se arăta chiar în Legea celor XII Table. 5.lor. 480 Gaius.interesul defunctului . Cu toate că expresia adgnatus proximus este formulată la singular. Revue historique de droit francais et etranger. La origine. se sting uzufructul şi datoriile ce rezultă dintr-un delict. ci o dobândire a proprietăţii puterea asupra lucrurilor defunctului. §3. pag. socială şi în special în privinţa organizării familiei. pentru a-l completa şi îmbunătăţi conform binelui public.1.. Aceasta înseamnă că dreptul eredelui nu poate fi afectat prin sosirea unui termen sau realizarea unei condiţii. Semel heres. dacă în momentul morţii lui pater familias. Ulpian. Bucureşti. şi sunt chemaţi astfel la moştenirea defunctului cu prioritate după cum s-a văzut Nepoţii din fii vin la moştenire prin reprezentare. 4. Această lege prevedea următoarele categorii de moştenitori civili: heredes sui.483 Gentiles constituie persoanele care sunt chemate la succesiune în părţi egale datorită lipsei primelor două categorii de moştenitori484.486 476 Inst.dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni în ajutorul dreptului civil. . 3. 15. se deschidea nmai în cazul în care decujus defunctul nu a lăsat testament . Giffard. Drept privat roman. el nu poate fi în acelaşi timp herede testamentar şi herede ab intestat. Gaius. succesiunea nu era o transmitere. Jacotă. D. fie heredele refuza sau devenea incapabil să primească moştenirea. . Drept privat roman. Oancea. 2. §2. 208. Inst. semper heres477 . Drept roman. Odată cu moartea sa. 76.nimeni nu poate muri în parte cu testament şi în parte fără testament. Drept roman.. întrucât averea succesorului se alătură celei a defunctului. 5. au calitatea de sui heredes doi fii şi doi nepoţi de fii. Heredes sui constituie persoanele care prin moartea lui pater familias devin sui iuris. iar cei doi nepoţi vor primi împreună câte o treime din moştenire.481 Astfel. având mai multe şanse de a fi plătit. 1. pretorul a intervenit protejând acele categorii de persoane care potrivit moştenirii legale nu aveau drepturi succesorale... pag. 17.. 26. Datorită faptului că reglementarea moştenirii conform acesteia nu mai corespunde în multe privinţe transformărilor care au avut loc în viaţa economică. pag. Tomulescu.. Succesiunea legală reglementată de dreptul civil Succesiunea ab intestat.interesul creditorilor care dobândesc în persoana heredelui un nou debitor. 1. 3.V. Reg. în dreptul roman mai exista un al treilea respectiv succesiunea deferită contra testamentului. Succesiunea legală: AB INTESTAT §1. Hanga. Molcuţ. Pentru aceeaşi succesiune. 141. Molcuţ. cit. Bucureşti 1993. astfel: ius praetoriam est quod praetores introducerunt adjuvandi vel supplendi vel corrigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicum 485. 76. pro parte intestatus decedere potest476 .. prin ea se desemnează fie o persoană. Conform acestui principiu. 477 478 479 Ibidem. 482 Ulpian. 17. 2. pag. E. Bucureşti. 3. 1978. succesorul ab intestat nu poate veni la succesiune decât dacă este herede testamentar. 483 A. 1.Oancea. 2. Principii fundamentale ale succesiunii Nemo pro parte testatus. 1991. totdeauna herede.bunurile vândute erau pe numele său.. pag.si intestate moritur. 486 Gaius. 3. 3 e.482 Adgnatus proximus constituie persoanele care sunt chemate la moştenire în lipsa heredes sui . 385. 1. Paris.237. 14. atât cât s-ar fi cuvenit tatălui lor.. Dreptul civil în materie succesorală îl constituie Legea celor XII Table. fiii vor primi fiecare câte o treime din moştenire. E. pag. 1932. 7. 1973. ori testamentul lăsat a fost atins de o cauză de nulitate. fie un grup de persoane aflate în cel mai apropiat grad de rudenie cu defunctul. Inst. dacă ar mai fi trăit în momentul morţii lui pater familias. Succesiunea legală reglementată de dreptul pretorian Dreptul pretorian este definit într-un text celebru cuprins în Digeste. 3.. D.Oancea. D. 3. Molcuţ. C. 2. 1. 485 D. 29. 9. St. Vl. Bucureşti. M.478 adgnatus proximus479 şi 480 gentiles. E. 58 .o dată herede.. D. Op. 481 E. 3. Pe lângă cele două tipuri de succesiuni. 484 Gaius.

. Către sfârşitul republicii erau cunoscute patru categorii de moştenitori pretorieni. Oancea. Studi in onore di Vincenzo Arangio-Ruiz.488 Astfel s-a adoptat din iniţiativa acestora două senatusconsulte importante pentru dreptul succesoral roman de la acea vreme. 92. Gaius. pag. Op. Drept roman.. 5. testamentum in procinctu. 2. 492 Levy Bruhl. respectiv senatusconsultul Tertulian şi senatusconsultul Orfitian. Testamentul calatis comitiis îmbrăca forma unei legi votate de către comitia curiata .11. Tomulescu. dar şi în structura conţinutului. În vechiul drept roman au existat trei forme de testament.. 1. 24. St. bonorum possessio unde vir et uxor. el este totodată şi un continuator al cultului sacru.a lua mărturie. pag. Paris. Definiţie Testamentul este un act formal prin care o persoană numită testator instituie în mod necesar unul sau mai mulţi succesori. cu scopul ca aceştia să asigure executarea voinţei sale după moarte.adică în faţa armatei fiind gata de luptă.. şi anume : testamentum calatis comitiis. pag. fie indirect prin senatusconsulte au mers mai departe pe drumul trasat de pretor lărgind cercul rudelor de sânge. Op. a desemna. 27. în scopul de a înlătura anumite inconveniente pe care această formă le prezenta. 1951. 427. Op. pag. Ulpian. testamentum per aes et libram. Succesiunea legală reglementată de dreptul imperial Împăraţii romani. La origine numai agnaţiunea forma baza dreptului succesoral.495 Testamentul in procinctu a apărut după testamentul calatis comitiis. Reg. Jacotă. Acest testament era accesibil şi plebeilor. Oancea. până la saltul calitativ reprezentat de legislaţia lui Justinian prin care s-a abrogat dreptul succesoral ce avea ca fundament agnaţiunea. cit. 634. 359. D. act prin care succesiunea prevăzută în lege putea fi modificată. 240. pag. ita ius esta). bonorum possessio unde cognati. Bucureşti. II.Corodeanu. Storia del diritto romano. §3. Bucureşti. Hanga. B. 1993.. 496 Cicero. 489 Vl.102.14 (uti legassit super pecunia tutelare sual rei. 20. Op. C.. cit. 491 Ulpian. 1953. Nov. Dreptul succesoral ce reglementează succesiunea ab intestat este caracterizat prin permanenta luptă existentă între elementul vechi agnaţiunea şi elementul nou cognaţiunea luptă încununată de triumful celui din urmă.E.490 Testamentul îndeplinea şi alte roluri. cit. pag. se pare că testamentul in procinctu a fost creat după testamentul calatis comitiis într-o epocă în care poporul pierduse calitatea de adevărat legiuitor în această materie.493 Forme de testament. 493 N. Tomulesu. Biondi.55.. bonorum possessio unde legitimi.432.. pag 186. pag. 1964. Cu timpul testamentul a suferit o interesantă evoluţie nu numai în ceea ce priveşte solemnităţile sale externe. 308.76.496 Gaius spune că in procinctus este expeditus et armatus exercitus . 487 488 59 . fie direct prin constituţii. P. cum ar fi numirea unui tutore sau dezrobirea unui sclav491. St. 117. Bucureşti. dar mai târziu a putut institui şi agnaţi mai îndepărtaţi şi chiar persoane străine de familia sa.Succesiunea legală reglementată de dreptul pretorian este desemnată prin termenul bonorum possessio487 posesiunea bunurilor succesorale. Treptat prin acumulări cantitative se recunosc drepturi succesorale şi cognaţilor. Molcuţ. De orat. C. Drept privat roman. Milano. 490 Vl.494 Este adevărat că în epoca celor XII Table. 1921. Revue historique du droit francais et etranger. Reg. Cel instituit ca succesor (herede) în dreptul roman nu e simplu dobânditor de bunuri. pag. Levy Bruhl. 320. Întrucât membrii unităţilor militare în faţa cărora se făcea testamentul aveau rolul de martori. 1978. 1923. dar în nici un caz testamentul roman nu a avut vreodată ca rol unic îngrijirea cultului privat. respectiv: bonorum possessio unde liberi. testatorul instituia ca succesori numai pe herezii săi. Succesiunea testamentară §1. Reg. M. Evoluţie şi forme de testament La origine. de unde se deduce că la început romanii priveau cu o anumită reticenţă testamentul. cit. principiul libertăţii de a testa s-a impus definitiv în dreptul roman. Molcuţ. 494 Gaius 2. D. I. Testamentul a. 138. pag.1.101. Bonfante. 495 Ulpian. Drept privat roman. V. 2. pag.492 Originea cuvântului testament rezultă din latinescul testari . Aulu Gelliu 15. E. Hanga.489 b. Revue historique de droit francais et etranger. Paris.

n. atât cât este scris. nu se mai făcea prin mijlocul tablelor de ceară. 502 D. V.Testamentul principi oblatum. au apărut şi alte forme de testament.apud acta conditium a fost recunoscut de o constituţie a lui Theodosiu şi Honoriu la 413 e. respectiv mancipatio şi nuncupatio. ci de un tabularius. venditio numo uno. şi el declară în mod solemn cu ocazia mancipaţiunii că în baza însărcinării testatorului bunurile se află în paza lui deşi le-a cumpărat.Testamentul nuncupativ. . astfel: . care era un executor testamentar sui generis. Testamentul public este o declaraţie verbală făcută înaintea autorităţilor judecătoreşti sau municipale.Solazzi. pag. I Rendiconti Academie Viena. fără ca ei să vadă conţinutul. Gaius. 1947.503 În timp. Studii sull'antica diritto romano dell'ereditae dei legati. despre care am vorbit mai sus. în timpul lui Justinian a apărut testamentul orbilor. 1933. Testamentul per aes et libram publicum se numea astfel deoarece numele moştenitorului era comunicat celor prezenţi care ştiau că vor fi moştenitori. era actul ce se făcea sub forma unei declaraţii .St. nu era nevoie să poarte o anumită dată. clar exprimată verbal faţă de martori. Testamentul per aes et libram reprezintă o aplicaţiune a mancipaţiunii fiduciare. cit. 366-367. ca peceţile şi numele lor în subscriptio să fie puse in reliqua parte. Pentru ca testamentul să fie valabil. La ţară. pag. unde gradul de instrucţie era mai scăzut. adică achizitorul. Revue internationale des droit de l'antiquite.Tomulescu. Roma. O declaraţie în faţa poporului sub arme. 1948-1949. însărcinând pe cumpărător . devenea proprietar al bunurilor succesorale. iar pactele de fiducie prin care urma să se transmită bunurile conform înţelegerii cu testatorul nu erau sancţionate în dreptul vechi.504 . Storia de diritte romano. făcut în condiţii deosebite când testatorul era în imposibilitate de a vorbi. 504 Ibidem.testatorul . era scris şi apoi remis pentru păstrare în cancelaria imperială.506 . Deci testamentul per aes et libram publicum cuprinde două acte distincte.502 Dreptul imperial. Op. pag.500 Testamentul per aes et libram a prezentat trei faze evolutive după cum urmează: mancipatio familiae. Declaraţia testatorului se numeşte nuncupatio. 500 Arangio-Ruiz. S. însă prezenta inconvenientul că emptor familiae. 366. Dreptul clasic. recunoscut de Valentinian III. mancipatio intervenind numai de formă. conţinutul acestuia trebuind să fie cunoscut şi de martori. 505 Ibidem. Op.505 .. 105. care continua să fie utilizat.132.emptor familiae . Astfel.Testamentul olograf. Mai târziu apar noi forme de testament specifice acestei perioade după cum urmează: . Emptor familiae nu mai devine proprietar al bunurilor mancipate.Wlassac.499 Această formă de acte între vii era accesibilă şi plebeilor. 4. 366. I. 501 Inst. Acesta era folosit de personalităţile de vază ale imperiului. nu numai emptor familiae. pag. spre deosebire de alte forme de testament. 367.Testamentul sub forma scrisă.Testamentul trebuia să fie făcut cât mai simplu. trebuia scris nu de un martor. Napoli.să dispună de bunuri după indicaţiile lui498 încheind aşa numitele pacte fiduciare.Testamentul excepţional.Corodeanu. 28. per aes et libram publicum şi per aes et libram secretum. Era forma de testament per aes et libram redusă la expresia cea mai simplă. 2.Testamentul civil sub formă orală manifestă voinţa testatorului.nuncupatio.4.497 Cel care voia să facă un act de dispoziţie a bunurilor sale după moarte . pag.transmitea prin mancipatio patrimoniul unei persoane numită emptor familiae.22. în urma căreia se încheie un proces-verbal. apoi şapte. trebuia să fie scris în totalitate de testator. ci se întocmea pe papirus şi pergament. era suficient ca la întocmirea testamentului să fie de faţă cinci martori.. .Corodeanu. 345. 13-14.Testamentul public .. Acesta însă nu a trecut în legislaţia lui Justinian. 497 498 499 C. 503 N. Testamentul se putea prezenta martorilor înfăşurat sub forma unui sul. Nuncupatio era partea principală a testamentului. Totuşi strâns legate unul de altul..14. decât ca partaj de ascendent. pag. cit. dar de data aceasta mancipaţiunea era deturnată de la scopul ei deoarece nici unul din efectele sale reale nu se mai produceau. în care se arăta numele succesorului. 1969. ofiţer public al cetăţii. apar noi forme de testament. auzi sau vedea. aceste două acte trebuiau să se îndeplinească uno contextu.10. Testamentul surdo-muţilor era actul prin care aceştia trebuiau să-şi scrie singuri testamentul. cinci la început.Testamentul pretorian consta într-un înscris care purta sigiliul a şapte martori în care găsim reminiscenţe ale testamentului per aes et libram. O altă deosebire faţă de mancipatio familiae şi faţă de mancipaţiunea reală constă în aceea că de această dată vorbeşte şi testatorul. pronunţate cu voce tare în prezenţa a şapte martori501 prin care face să se cunoască numele heredelui şi ultimile acte ale sale de voinţă. El era tot o aplicaţie a mancipaţiunii.1. Studio et documenta historice et iuris. Alături de testamentul per aes et libram. adică fără a fi întrerupte de nici un act străin testamentului. Bruxelles. 506 Ibidem. care. N. precum şi felul în care să fie împărţite. după cum urmează: . ţinea locul formalităţilor făcute prin comitiile calate. Aceasta se făcea printr-o vânzare fictivă imaginaria venditio. pag 362. 60 .

512 Condiţiile de fond ale instituirii. Tipuri de instituiri. pentru care se cerea o capacitate specială. 367-369.o dată herede. semper heres . Testatorul poate numi un herede sau mai mulţi.24. în afară de vestale. 510 Ulpian. de unde rezultă că în lipsa acestei dispoziţii. Succesorul testamentar trebuie să aibă testamenti factio passiva în momentul întocmirii testamentului şi să o păstreze continuu din momentul deferirii moştenirii până la dobândire. Instituirea moştenitorului trebuia făcută în termeni imperativi şi solemni510 (cu verbis latinis imperativis et directis). Atunci când numeşte un herede. Hanga.E. Testamentul militar putea fi făcut oricum. Gaius. Vl. În secolul al VI-lea d. Archi.. Gaius spunea că heredis institutio est caput et fundamentum toius testamenti.Corodeanu. cit. 2. §2. Un alieni iuris nu avea un patrimoniu.nimeni nu poate muri în parte cu testament şi în parte fără testament.5. 236. cit. Testamenti factio activa era rezervată numai cetăţenilor romani.14. aşa cum ordona şi poporul în testamenti calatis comitiis. el are vocaţie la întreaga succesiune.509 Instituirea trebuie să fie caput (scrisă de la început). Dacă în dreptul clasic formele solemne ale instituirii erau încă respectate. cit.. Op. Reg. pro parte intestatus decedere potest . §3.vicessima hereditatum. 509 Gaius. Peregrinii nu puteau face un testament cu formele romane. Reg. 512 C. numită testamenti factio. Napoli. 24. Rivista internationale di diritto romanae antico. precum şi capacitatea de a veni la succesiune în calitate de succesor sau legatar. pentru totdeauna herede.. trebuia să fie persoană sui iuris.229. Op. 446. N.117 511 C. 321. 508 507 61 . A.. 171. G.15 (Ante heredis institutionem legari nom potest. 2.508 Testamenti factio pasiva constituia posibilitatea cuiva de a putea fi instituit într-un testament.15.Giffard.23. deoarece în vechiul drept roman calatis comitiis şi in procinctu nu le erau accesibile. Ch. Unele rude apropiate şi cei care primeau sub 100. chiar în cazul în care i se indică numai o cotă parte. erau incapabile de a avea un testament.. quoriam vinn et potestas testament ab heredis institutione incipit). 6. 513 Inst. pedeapsă care atrage o media captis deminutio. numai să poată fi aprobat. Op. El era valabil cât timp se găsea cineva sub arme sau un an după ce a fost liberat printr-o missi a horesta. în fruntea testamentului. 6.1. Capacitatea testamentară Testamenti factio desemnează capacitatea unei persoane de a-şi face testamentul sau de a fi martoră la întocmirea unui testament. §4. pag.23. pag. testamentul nu este valabil. cit. Hanga. Ulpian. În acest caz distingem: testamenti factio active şi testamenti factio passiva. Ei întrebuinţau formele dreptului peregrin. pag. 5. Deschiderea testamentului Până la începutul imperiului. astfel încât Caesar şi apoi Traian le-au dat un caracter permanent. Pentru ca cineva să poată face un testament. 1954. ea se făcea în fruntea testamentului. 21.511 Întrucât numirea succesorului reprezenta temeiul existenţei juridice a actului. împăratul Augustus stabileşte un impozit pe succesiune . pag. Ea era cerută şi pentru a fi numit herede. Sunt exprimate în cele două principii ce guvernează materia succesiunii testamentare: Nemo pro parte testatus.507 Deci pentru a putea face un testament se cerea o capacitate specială. Femeile.. pag.Pe parcurs s-au făcut derogări în favoarea militarilor. Vl.513 . Pierd testamenti factio cei condamnaţi la exil sau la o deportare pe o insulă.Semel heres. Instituirea şi substituirea de moştenitori Condiţiile de formă ale instituirii. 2.000 sestreţi erau scutiţi de acest impozit. începând din epoca împăratului Constantin ele au încetat să mai fie obligatorii. Op. deschiderea testamentului era o operaţiune privată.

Heredes necesarii erau sclavii instituiţi prin testament.ceteri omnes exheredes sunto. Oancea. Acceptarea succesiunii din punct de vedere terminologic este desemnată prin aditio hereditatis. aditio hereditatis se poate realiza în trei moduri. Acceptarea succesiunii Dobândirea succesiunii presupune o anumită atitudine subiectivă din partea succesorilor.Dacă testamentul se găsea în mâna unui terţ.. după cum urmează: Cretio este un mod de acceptare a succesiunii şi se realizează printr-o declaraţie făcută în faţa martorilor . cit. heredes extranei. Heredes sui et necesarii erau moştenitorii siliţi să vină la moştenire pentru că nu puteau repudia succesiunea. era cea de-a treia categorie de moştenitori. 385 Ibidem. 516 Inst. la baza acestei instituţii stă ideea de protecţie a rudelor agnatice şi cognatice.exheredatio potrivit anumitor norme. Ei nu erau herezi siliţi. Succesiunea deferită contra testamentului Aceasta avea loc în două cazuri după cum urmează: dezmoştenirea neregulată sau omisiunea. 62 . Op. Op. ci de la ideea că testatorul nu poate dezmoşteni fără motive întemeiate rudele sale. Dezmoştenirea regulată Al doilea caz al succesiunii deferită contra testamentului este constituit din testamentul inoficios. testamentul era nul .. idee ce a luat naştere din condiţiile materiale de existenţă de la sfârşitul republicii. deoarece exista încă din vremea celor XII Table. astfel că era necesară o acceptare a succesiunii din partea lor.517 Fiicele şi nepoţii trebuiau să fie dezmoşteniţi în bloc. ei nu puteau repudia succesiunea. în funcţie de felul moştenirii care se deschide. Gaius. pag.heredes sui sau de a-i exhereda. aceasta revenindu-le de plin drept. la cererea oricărei persoane interesate..142. 1.Titius filius meus exheres esto.Corodeanu. se opreşte deschiderea testamentului pentru a se putea descoperi vinovatul prin torturarea sclavilor.. Dacă heredes sui nu erau instituiţi sau desmoşteniţi . Dacă testamentul se deschidea şi se primea succesiunea. 2. Categorii de moştenitori ce pot dobândi o moştenire Au existat trei categorii de moştenitori după cum urmează: heredes sui et necesarii. datorie care se numeşte . sclavii liberaţi ar fi devenit cetăţeni romani şi nu li se mai aplica acelaşi testament. 386.518 §2. La fel ca şi sui heredes et necesarii. 518 Ibidem.ruptum516 sau rectificat. 514 515 N.officium. Modurile de acceptare a moştenirii Potrivit dreptului civil. care nu s-au aflat sub puterea lui pater familias. dădea ordine de a prezenta actul prin interdictul . §2. 517 E. cit. O astfel de atitudine este contrară datoriei de a iubi rudele sale. 2. potrivit formulei . Heredes extranei sau voluntari. magistratul. Dezmoştenirea neregulată Constituie primul caz şi cel mai vechi. §1. şi dezmoştenirea regulată sau testamentul inoficios. pag. Ch.de tabulis exhibendis. heredes necesarii. pr. D. Dacă pater familias dorea să dezmoştenească un fiu trebuia s-o facă în mod nominal conform formulei . în anul 10 d.515 Restricţiile de ordin formal obligau testatorul de a institui pe suii săi . Teoria testamentului inoficios nu pleacă de la existenţa în trecut a proprietăţii familiale pentru a impune anumite reguli testatorului. În consecinţă. După moartea senatorului Silanianum.. Restricţii la libertatea de a testa Existau restricţii de ordin formal şi material sau real. pag. 28. §1. 13.514 §5. Molcuţ.

1939.căsătoriţi dar fără copii. Efectele repudierii În virtutea acrescământului. 1937.519 §3. Efectul special.ius adcrescendi. cit. . 1965. dar nesolemnă. constituia condiţia de incapacitate totală sau parţială de a dobândi o moştenire după cum cei instituiţi erau celibes . pag. Usucapio pro herede.pars caducaria. socotit din momentul deschiderii succesiunii).167-169. . pag. 2. repudierea succesiunii de către unul din ei avea ca efect acrescământul . pag. Repudierea succesiunii §1. Acrescământul se produce de drept. B. Napoli.Giffard.520 Sancţiunea moştenirii §1. §4. şi bărbaţii între 25 şi 60 de ani trebuiau să trăiască în regimul căsătoriei. În acest sens fiii de familie sau sclavii nu puteau face o acceptare a succesiunii fără autorizaţia lui pater familias.adică necăsătoriţi. Op. constituia o altă condiţie care consta în dreptul de a culege o moştenire. Gennaro. constituia condiţia prin care femeile între 2o şi 50 de ani. Justinian a creat beneficium inventarii . 560. 520 521 S. Acesta constă în dobândirea proprietăţii mortis causa . evoluţie Repudierea sau renunţarea la succesiune se putea face printr-o simplă manifestare de voinţă. cit. Nuda voluntas este o declaraţie de acceptare expresă. A. 115. Acelaşi efect se producea şi în cazul repudierii succesiunii de către unul din succesorii ab intestat. dobândirea bunurilor în universalitatea lor. deşi nu se pronunţă expres în acest sens. sau orbi . Sancţiunea moştenirii conform dreptului civil Succesorul civil îşi valorifică dreptul de succesiune prin intermediul petiţiunii de hereditate hereditatis petitio521.defunctului chiar dacă acestea vor depăşi activul succesoral. 476.Este o 519 Gaius.pentru cauză de moarte. contributa alla studia dell antico hereditas. Moştenitorul va răspunde de toate datoriile lui decuius . pag.. Ch. iar cei din a doua categorie nu primeau decât numai jumătate. Paris.St. Întrucât prezintă avantaje multiple.ius capiendi.Pro herede gestio este actul din care rezultă că heredele acceptă succesiunea. partea persoanei care a renunţat la succesiune revenea celor care au acceptat-o. 37. acest mod de acceptare a succesiunii s-a generalizat pe scară largă. . Studi in onore di Solazzi. Buzău. Instituzioni di diritto romano. 342. Contribuţiuni la studiul dreptului roman. Atunci când în acelaşi testament erau instituiţi mai mulţi succesori de acelaşi rang şi nu existau substituiţi. Hanga.. 1928. 1948. Acţiunea va fi îndreptată de către succesor împotriva celui ce exercită o stăpânire de fapt asupra succesiunii. 67 (s-au creat anumite procedee speciale pentru a-l determina pe succesor să se pronunţe într-un termen cât mai scurt. 63 . Bardi. Efectele acceptării În urma acceptării se producea confusio . Nouvelle revue historique de droit francais et etranger. Appleton. în sensul că dreptul celor ce au acceptat succesiunea se extinde automat asupra părţii neacceptate.pars nuptiaria. Condiţiile acceptării Pentru a se face acceptarea succesiunii trebuiau îndeplinite următoarele condiţii: . Efectul general. Noţiune. Perozzi.E. C. Vl. E. §2. Acesta a fost creat de către împăratul Augustus prin lex Julia şi lex Papia Poppaea.. Milano.beneficiul de inventar în conformitate cu care moştenitorul care va face inventarul bunurilor succesorale va răspunde faţă de creditorii defunctului numai în limitele activului succesoral. Napoli.confuziunea dintre bunurile patrimoniale ale defunctului cu cele ale heredelui moştenitor.existenţa capacităţii de a se obliga.Tomulescu. pag. pag. Op. Aceste măsuri au rolul deci de a proteja herezii necesari de plata datoriilor defunctului a cărui moştenire este grevată de datorii. Cei din prima categorie nu puteau primi nimic din moştenire.

Succesorul pretorian va intra în posesia bunurilor succesorale numai în momentul în care pretorul va fi eliberat interdictul quorum bonorum . 506.15. sancţiune Încă din epoca veche a dreptului roman s-a admis în mod general că testamentul comitial. respectiv actio rei vindicatio. pag. Op. 209. Condiţii de formă Legatul trebuia să îndeplinească următoarele condiţii din acest punct de vedere: ..actio ex testamento. respectiv legatum per vindicationem526 şi legatum per damnationem. §2. 20. Pe de altă parte. 151 529 Gaius. respectiv . constituie categoria de legat prin care unul din herezii testamentari. Acesta era sancţionat printr-o acţiune binecunoscută privind situaţia celor care se aflau în stare de indiviziune.trebuie făcut prin întrebuinţarea unor cuvinte solemne. . O.523 La cererea reclamantului. 4. având drept scop întreaga succesiune. Op.. Gaius. Inst.actio ex testamento. Ea are un caracter universal. de anumite bunuri individual determinate. 2. 200. Napoli. Giffard. 506. pag. 2.3. Legatul per praeceptionem530 . pag.cu titlu de permisiune.133. 201. 15.trebuie să se găsească în testament imediat după instituirea de herede. Molcuţ. fără a verifica dacă întruneşte condiţiile cerute pentru recunoaşterea acestei calităţi. 4.acţiune generală. categorii. §3. Arangio-Ruiz. Inst. 4. 563.528 Legatul sinendi modo529 . 524 Inst. pag. 528 E. cât şi din res incorporales.. 144. cit. întrebuinţând în acest sens o formulă solemnă. 523 522 64 . Mellanger. 2. 527 Gaius. 526 Gaius. Acesta era sancţionat printr-o acţiune numită . D Oancea.. prin care testatorul dispune cu intenţia de a gratifica o persoană numită legatar. 525 Gaius. constituie categoria de legat care creează heredelui testamentar obligaţia de a nu-l împiedica pe legatar să intre în stăpânirea unui bun ce face obiectul legatului. 2. Legatele §1.prin luare de mai înainte.. Giffard. 24. cit. compusă atât din res corporales. 63.. recunoaşterea calităţii de succesor pretorian nu are ca efect punerea reclamantului în posesia bunurilor succesorale. 4. respectiv legatarul primea direct de la testator lucrul legat. Instituzione di diritto romano. Reg. cel mai vechi testament roman cunoştea în cadrul său cele două forme vechi de legat. II. 1912. el dispunea în baza legatului de sancţiunea dreptului de proprietate. Datorită faptului că beneficiarul legatului. 1949. 4. dispoziţie care grevează asupra heredelui testamentar525. Gaius. cit. E.interdict cu privire la bunurile succesorale. 4. ci să nu împiedice executarea legatului. 216. Op. pretorul îi acordă o bonorum possessio (calitatea de succesor pretorian). Evoluţie. Definiţie Legatul524 constituie o dispoziţie formulată în termeni imperativi şi solemni. care era în acelaşi timp şi legatar lua cu titlu de legat un bun din patrimoniul ce făcea obiectul moştenirii. 530 Gaius. 1. Sancţiunea moştenirii conform dreptului pretorian Succesiunea pretoriană este sancţionată prin interdictul quorum bonorum. 2. pag.522 §2. Acesta era sancţionat ca şi legatul per damnationem prin acţiunea numită .actio familiae herciscunde. 3. În epoca dreptului clasic pe lângă cele două categorii de legat au mai apărut două după cum urmează: legatum sinendi modo şi legatum per praeceptionem. . Dacă în cazul legatului per damnationem heredele este obligat a îndeplini o prestaţie în beneficiul legatarului. Girard.Lenel. A. E..144. Condiţii de formă şi de fond a. Ulpian.să fie cuprins în principiu într-un testament. în acest caz heredele testamentar nu este obligat să facă ceva.527 Legatul per vindicationem constituia categoria de legat prin care testatorul transfera direct legatarului proprietatea bunului pe care dorea să-l transmită. Legatul per damnationem constituia categoria de legat prin care testatorul obligă pe heredele testamentar să transmită legatarului proprietatea asupra unui lucru. A.

b. Condiţii de fond531 Legatul trebuia să îndeplinească următoarele condiţii din acest punct de vedere: - poate fi legatar numai cel care are capacitatea532 necesară pentru a primi legatul; - numai heredele testamentar poate fi în principiu grevat cu un legat. Libertatea de a dispune prin legat a testatorilor era fără restricţii în conformitate cu Legea celor XII Table, şi funcţia legatului nu constituia decât o consecinţă a rolului pe care îl avea testamentul. Fideicomisele §1. Definiţie Fideicomisul constituie actul de ultimă voinţă, prin care o anumită persoană - disponent, roagă pe o altă persoană fiduciar, să transmită cuiva - fideicomisar un anumit lucru individual determinat sau chiar o parte din moştenire.533 §2. Sancţiune O perioadă îndelungată fideicomisul nu a avut sancţiune juridică, iar îndeplinirea sa rămânea la bunul plac al persoanei grevate cu executarea acestuia. De aici vine şi termenul de fideicomisum - adică ceea ce s-a încredinţat bunei credinţe a cuiva. Deci după cum reiese din evoluţia fideicomisului aceasta nu era sancţionat juridic ci numai moral, iar jurământul atrăgea pe de o parte sancţiunea cenzorului, iar pe de alta o sancţiune religioasă ce consta în mânia zeilor faţă de cel ce a jurat strâmb. III. TEME DE EVALUARE 1. Care este definiţia acceptării şi repudierii succesiunii? 2. Care este definiţia legatului şi a fideicomisului. TEMA NR. 9 OBLIGAŢII I.OBIECTIVE Prezentarea noţiunilor generale ale obligaţiilor, definirea acestora şi prezentarea elementelor acestora. II.CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a obligaţiilor §1. Origine şi evoluţie Obligaţia, ca instituţie de drept, apare odată cu apariţia proprietăţii private şi a claselor sociale. În condiţiile unei reduse productivităţi a muncii şi a nesiguranţei pricinuite de războaie, categoria de oameni săraci era nevoită adesea să se împrumute de la cei bogaţi, neputând restitui împrumutul. În concepţia primitivă romană obligaţia ius in personam este concepută, după chipul şi asemănarea dreptului de proprietate ius in rei adică a dreptului real.534 Aceleaşi prerogative sunt acordate ambilor titulari: proprietarul şi debitorul. Ameninţat în însăşi existenţa sa, debitorul apare ca un obiect al dreptului de proprietate, iar ideea de legătură ob - ligatio se reduce la o adevărată legătură materială, la înlănţuirea debitorului şi nu la una juridică, abstractă. Această confuzie era făcută de mulţi autori, şi asta pentru că la origine exista o confuzie permanentă între proprietate şi obligaţie, ipoteză admisibilă, dacă ne aducem aminte de confuzia semnalată la romanii din primele secole, între drepturile de familie şi drepturile patrimoniale, între patria potestas şi dominium. Există însă o diferenţă între drepturile reale şi drepturile personale, sau mai exact drepturile de creanţă. În principiu, dreptul real, presupune cu toate restricţiile admise, stăpânirea asupra unui lucru. Ideea fundamentală a dreptului de creanţă nu e deloc aceeaşi. În virtutea unui asemenea drept, o persoană e obligată faţă de alta să facă sau să nu facă ceva. Încă de la început, rezultă, prin urmare, o deosebire vădită între cele două categorii de drepturi. Totuşi, distincţia dintre drepturile reale şi cele de creanţe ce ni se par astăzi atât de fireşti, nu a fost admisă nici imediat, nici în mod uniform de către popoarele vechi.
E. Molcuţ, D Oancea, Op. cit., pag. 151. Gaius, 2. 245. 533 Vl. Hanga, Op. cit., pag. 341; Ulpian, Reg., 24. 25; 534 V. Hanga, Drept privat roman, Bucureşti, 1971, pag. 262.
531 532

65

Noţiunea de drept de creanţă, de obligaţie, este foarte imprecisă în societăţile primitive, contrar celor ce se observă pentru drepturile reale sau cel puţin pentru dreptul real prin excelenţă, dreptul de proprietate. §2. Definiţie Intr-un text conservat în Digeste,535 juristconsultul Paul dă următoarea definiţie obligaţiei: Obligationum substantia non in eo consistit, ut aliquod corpus nostrum aut servitutem nostrum faciat sed ut alium nobis abstringat ad dandum aliquit ver faciendum vel prestandum - adică natura obligaţiei nu constă în faptul că un lucru devine al nostru sau ne este construită o servitute, ci în faptul că cineva este constrâns a ne transmite proprietatea unui lucru, a face ceva sau a îndeplini o prestaţiune. A doua definiţie datorată Institutelor lui Justinian, se apropie mai mult de accepţiunea modernă: Obligatio est iuris vinculum quo necesitate ad- stringimur alicuius solvendae rei secundm nostrae civitatis jura536adică obligaţia este o legătură de drept, prin care suntem siliţi a plăti ceva conform dreptului cetăţii noastre. §3. Elementele obligaţiei537 La toti autorii care au cercetat originea şi evoluţia obligaţiei, clasificarea elementelor obligaţiei se face în funcţie de modul de analiză al definiţiilor obligaţiei şi al izvoarelor acestora, apărând anumite clasificări care în final cuprind aceleaşi elemente: creditor, debitor, obiectul şi constrângerea. Creditorul constituie o persoană care poate constrânge pe cel de-al doilea, pe debitor, să-şi plătească prestaţia la care este îndatorat. Analizând definiţia creditorului rezultă că este subiectul activ, căci are dreptul să pretindă o plată538. Debitorul constituie o persoană care urmează să facă o plată, la nevoie chiar prin constrângere. §4. Tipuri de obligaţii Clasificarea după izvoare. Prin noţiunea de izvor al obligaţiei se înţelege un act juridic sau un fapt care dă naştere unei obligaţii. Noţiunea de obligaţie s-a format încă în epoca foarte veche a dreptului roman, iar originea ei se confundă cu însăşi originea contractului, în care trebuie să vedem cel mai vechi izvor de obligaţii. Deşi în primul contract roman înţelegerea dintre garant şi păgubaş era îmbrăcată în forma jurământului religios, el a apărut în legătură cu comiterea unui delict. În întreaga epocă veche şi chiar la începutul epocii clasice, delictul nu a fost văzut ca izvor de obligaţii, ci numai ca fapt ilicit, ce dădea naştere obligaţiei legale de a compune plata unei sume de bani în locul dreptului de răzbunare al victimei. Astfel apare clasificarea bipartită,539 formată din contracte şi delicte care a fost considerată chiar de Justinian, cea mai importantă. Cu toate acestea, s-a dovedit necorespunzătoare, astfel încât a apărut o nouă clasificare. Clasificarea tripartită,540 era cea în care apar contractele, delictele şi diferite tipuri de izvoare ale obligaţiei - variae causarum figurae, ca rudenia, vecinătatea sau detenţiunea. Clasificarea quadripartită,541 apare în legislaţia lui Justinian, ea prezentând un caracter sistematic mai pronunţat, în sensul că oferă elemente mai sigure, deşi nu în toate cazurile, pentru încadrarea actelor sau faptelor juridice în anumite categorii de izvoare. Pe de altă parte, această clasificare nu conţine unele izvoare. În această clasificare apar obligaţiile contractuale, delictuale, quasicontractuale şi quasidelictuale.542 Obligaţiile contractuale. Se numesc astfel întrucât izvorăsc din contracte. Noţiunea de contract a cunoscut în dreptul roman un îndelungat proces de evoluţie. Dacă la origine contractul sub forma stipulaţiunii apare ca o convenţie îmbrăcată în forme solemne, prevăzute de lege şi făcute în conformitate cu aceasta, care dădea naştere la consecinţe juridice, în dreptul clasic apar la polul opus contractele consensuale, care se formează prin simpla manifestare de voinţă. Contractele se clasifică în baza a trei criterii, respectiv după sancţiune, după efecte şi după modul de formare. După sancţiune, contractele sunt următoarele după cum urmează: - de drept strict, adică contracte sancţionate prin acţiuni de drept strict; - de bună credinţă, adică contracte sancţionate prin acţiuni de bună credinţă. După efecte contractele sunt următoarele după cum urmează: - unilaterale, adică contracte ce creează obligaţii în sarcina unei singure persoane; - bilaterale sau sinalagmatice, adică contracte ce dau naştere unor obligaţii în sarcina ambelor părţi. După modul de formare, contractele sunt următoarele după cum urmează:
535 536

Digeste, 44. 7. 3. pr. Inst., 3. 13. pr. 537 E. Molcuţ, D Oancea, Op. cit., pag. 160. 538 A. E. Giffard, Droit romain et ancien droit francais (obligationes), Paris, 1976. 539 Gaius, 3. 38. 540 D. 44. 7. 4. 541 C. St. Tomulescu, op. cit., pag. 230; Inst., 3. 13. 2. 542 Ibidem.

66

- solemne, adică contracte ce sunt guvernate de principiile interpretării literale, al unilateralităţii, al oralităţii. Pentru naşterea acestor contracte este nevoie de întrebuinţarea unor forme. Romanii au cunoscut următoarele contracte solemne: ius iurandum liberti, sponsio religiosa, stipulatio, dotis dictio, nexum, litteris. §5. Tipuri speciale de obligaţii a. Modalităţile obligaţiilor. Obligaţiile cu termen şi sub condiţie Modalităţile sunt modificări pe care le suferă obligaţiile în existenţa, executarea sau obiectul lor, datorită voinţei părţilor. Ele constituie elemente accidentale,543 neesenţiale ale unui contract. Numărul modalităţilor de care un contract poate fi afectat este aproape infinit. Principalele modalităţi sunt după cum urmează: termenul, condiţia,544 accesio şi modus. Termenul - dies545 constituie un eveniment viitor şi sigur de care depinde exigibilitatea sau extinctibilitatea unei obligaţii. Faptul că obligaţia există, se dovedeşte prin aceea că debitorul poate plăti înainte de scadenţă şi dacă ar dori să ceară plata înapoi, acest lucru i se refuză, deoarece a plătit ceea ce era obligat să plătească. În concluzie, el nu dispune de o condictio in debiti. Aceasta rezultă din faptul că o datorie cu termen nu poate fi stinsă prin acceptilatio. Ori în cazul în care obligaţia nu ar avea o existenţă juridică, stingerea prin acceptilatio ar fi exclusă. O altă consecinţă a faptului că obligaţia este neexigibilă până la îndeplinirea termenului, o constituie faptul că creditorul nu va putea acţiona înainte de termen pe debitor, deoarece ar comite o plus petito tempore, dar el o poate face abia în momentul scadenţei, când dreptul devine exigibil, iar creditorul poate urmări pe debitor, chiar de a doua zi. - termenul extinctiv - dies ad quam este termenul la îndeplinirea căruia obligaţia devine extinctivă, se stinge. Până la îndeplinirea termenului, obligaţia a produs toate efectele obişnuite ale unei obligaţii pure şi simple. Inserarea unui asemenea termen în dreptul roman a fost în principiu admisă dar mult mai târziu şi numai în contractele de bună credinţă. Condiţia - condicio546 este un eveniment viitor şi nesigur (incert) de care depinde naşterea sau stingerea unei obligaţiuni.547 Ea trebuia să îndeplinească anumite trăsături caracteristice după cum urmează: - să fie posibilă şi licită. Caracterul licit al condiţiei constă în faptul că ea trebuie să fie permisă de lege. - să fie un eveniment viitor;548 - să fie un eveniment nesigur.549 Într-adevăr, condiţia imposibilă negativă, transformă obligaţia în pură şi simplă. Condiţia necesară constituie în realitate un termen, iar condiţiunea imposibilă împiedică obligaţiunea de a se naşte. Din faptul că obligaţia are un început de existenţă din momentul încheierii ei decurg anumite consecinţe: 1) Creditorul unei astfel de obligaţii are speranţa că va fi plătit - spes debitum iri,550 speranţă pendinte de îndeplinirea condiţiei deoarece debitorul este definitiv angajat. Totodată, obligaţia contractuală, supusă unei condiţii suspensive are un caracter transmisibil, adică ea trece după moartea debitorului pe capul moştenitorului, ceea ce dovedeşte că ea reprezintă o valoare activă în patrimoniul creditorului sub rezerva că se va realiza, se va îndeplini. 2) Capacitatea părţilor se apreciază în momentul încheierii contractului. 3) Debitorul este obligat să respecte contractul. Dacă de exemplu debitorul pune o piedică la îndeplinirea condiţiei, aceasta se socoteşte îndeplinită, cu alte cuvinte condiţia neîndeplinită din vina debitorului se consideră ca realizată. 4) Creditorul unei obligaţii supuse condiţiei poate lua măsuri de conservare a creanţei, deoarece creanţa este un element activ al patrimoniului. Aşa spre exemplu, creditorul poate cere o separaţie de patrimonii.551 5) În sfârşit, mai trebuie remarcat că o creanţă supusă unei condiţii poate fi garantată printr-un gaj, ipotecă etc. şi poate fi stinsă prin acceptilatio.

C. St. Tomulescu, Op. cit., pag.238; E. Molcuţ, D. Oancea, op. cit., pag. 169-170. Ibidem. 545 Ibidem. 546 C. St. Tomulescu, Op. cit., pag.238; E. Molcuţ, D. Oancea, op. cit., pag. 169-170 547 Ibidem. 548 Ibidem. 549 Ibidem. 550 Ibidem. 551 Ibidem.
543 544

67

St. D.236 şi 238. decât pentru întreg. 371.condicio a qua. §6. nu poate face obiectul unei diviziuni..558 §1. Proprietatea. Elementele contractului Contractul constituie actul juridic ce are la bază acordul de voinţă al părţilor cu privire la naşterea. Op..555 Elementele esenţiale constituie acelea care dau o identitate proprie contractului prezentându-l ca pe o instituţie juridică de sine stătătoare. Jacotă. de exemplu). Op. deşi lucrul este susceptibil de diviziune materială. pag. individual determinat diviziunea nu poate avea loc din punct de vedere fizic. Op. Obligaţia este divizibilă553 atunci când obiectul prestaţiei este susceptibil de a fi fracţionat în prestaţiuni parţiale. dreptul de uz sunt drepturi reale indivizibile. Hanga. pag. cit. 556 E. Orice contract cuprinde două categorii de elemente după cum urmează: elemente esenţiale şi elemente accidentale. Într-un raport obligaţional poate exista o pluralitate de debitori sau de creditori în momentul formării contractului. produc două efecte. care corespund cu prestaţia totală. Tomulescu. Ibidem. sau posterior când de exemplu debitorul sau creditorul a murit lăsând mai mulţi moştenitori. afectează naşterea obligaţiei. consimţământul. 555 C. Obligaţia de a face este în general indivizibilă (a construi o casă. cu singura deosebire că prima este o modalitate care afectează însuşi contractul. uzufructul. servituţiile prediale. Oancea. Vl. stinge obligaţia. De exemplu un sclav pentru că este un lucru determinant. 558 C. St. modificarea sau stingerea unui raport juridic obligaţional. pag. b. V. Obligaţia este indivizibilă atunci când obiectul prestaţiei nu este susceptibil de a fi fracţionat în prestaţiuni parţiale omogene şi care să corespundă cu prestaţia totală.Condiţia rezolutorie ca şi condiţia suspensivă este un eveniment viitor şi incert. respectiv un efect normal pe de-o parte. Tomulescu. pe când cea de a doua . pag. situaţie studiată la materia obligaţiilor indivizibile. deoarece în aceste cazuri. execuţia nu ar putea avea loc în mod util.556 Acestea sunt în număr de trei după cum urmează: obiectul. pentru ca creditorul să-şi poată valorifica drepturile sale de creanţă. Sunt cazuri însă când regula diviziunii de plin drept nu se aplică datorită indivizibilităţii materiale a lucrului datorat. dacă mai întâi nu se produce efectul normal. M. sau un efect accidental pe de alta. 166. habitaţia sunt drepturi reale divizibile. cit. Op. Obligaţii solidare554 În mod normal o obligaţie are doi subiecţi: un subiect pasiv care este debitorul obligat să execute prestaţia şi un subiect activ. Molcuţ. c. Obligaţii divizibile şi indivizibile552 O obligaţie este divizibilă sau indivizibilă după cum obiectul ei este sau nu susceptibil de o prestaţiune parţială. 552 553 68 . omogene. cit.. obligaţia de a constitui o servitute predială la fel. Se poate totodată ca regula diviziunii de plin drept să nu se aplice. 557 Ibidem. 554 Ibidem. În cazul obligaţiunilor care au ca obiect un lucru cert. cit.557 Efectele obligaţiilor Obligaţiile în sensul de drepturi personale sau de creanţă. Nimic nu se opune însă ca într-o obligaţie să existe mai mulţi subiecţi pasivi şi mai mulţi subiecţi activi. anume creditorul căruia îi corespunde dreptul subiectiv corespunzător. capacitatea. 559 Ibidem. 240. Efectul normal al obligaţiilor559 Efectul normal constă în actul debitorului de a executa obligaţia asumată prin contract. datorită solidarităţii.

565 Ibidem.568 Judecătorul pentru a evalua paguba suferită de reclamant. şi de aceea contractele nu produc efecte faţă de acesta. Sancţiunea neexecutării obligaţilor565 Partea care nu îşi executa obligaţia ce îi revenea şi nu se găsea în nici una din situaţiile care o scuteau de răspundere. Acest principiu general îşi găseşte aplicaţia în alte trei principii secundare.principiul nulităţii promisiunii pentru altul. ci şi de câştigul de care a fost privat.566 Atunci când obiectul obligaţiunii era un lucru oarecare ca de exemplu un sclav.. pag. numai faţă de acestea se produc efecte juridice. şi ca atare este inadmisibil transferul de obligaţii. 69 . pag. Daunele interese sunt de două feluri după cum urmează: daune interese judecătoreşti şi daune interese convenţionale. Op. D. C. are în vedere anumite reguli din care principala este cea după care acesta trebuie să ţină seama nu numai de paguba reală suferită de reclamant. . .contractul încheiat între unii nu vatămă şi nici nu profită altora. cit.567 Daunele interese judecătoreşti.186. adică de sărăcirea patrimoniului creditorului. 6. cit. cit. 19. 19.principiul nulităţii stipulaţiunii pentru altul. Tomulescu. Transferul obligaţiilor570 Se ştie că în concepţia veche a romanilor. 564 Ibidem. Dacă drepturile reale sunt considerate prin natura lor transmisibile. 563 C. Oancea. §2. Acestea sunt de două feluri după cu urmează: judecătoreşti şi convenţionale. Oancea.562 şi anume: .. 562 E. Principiul relativităţii efectelor contractelor560 Se aplică în situaţia când un pater familias a luat parte la un contract. pag. Principiul relativităţii efectelor contractului este exprimat prin următorul adagiu: res inter alios acta aliis neque nocere. Op. In procedură obiectul obligaţiunii nu corespunde obiectului executării fiindcă condamnarea era pecuniară.. . Obiectul executării. Efectul accidental al obligaţiilor563 Efectul accidental al obligaţiunilor constă în dreptul creditorului de a obţine daune-interese564 atunci când obligaţia nu este executată sau este executată cu întârziere. 567 Ibidem. 569 E. D.205.249. D. Există însă şi o categorie de obligaţiuni. 172. Oancea. şi în consecinţă nu puteau fi transmise. Molcuţ. sentinţă care este executată. 6. Locul executării. D. subordonate faţă de primul. Obligaţia poate fi executată la locul prevăzut prin contract. cit. În principiu contractul produce efecte numai între părţi.Modul de executare. 570 E.3. Potrivit acestui principiu contractul poate să producă efecte numai între părţile contractante . respectiv cele naturale care nu sunt sancţionate printr-o acţiune. neque prodesse potest561 . St. 568 Ibidem. Daune interese convenţionale. se făcea evaluarea în bani potrivit principiului condamnării pecuniare. a. §3. în ceea ce priveşte drepturile de creanţă. 560 561 Inst.. 2. graţie unei stipulatio poene stipulaţie de pedeapsă. Op. o lucrare sau o faptă delictuală. orice altă persoană va fi un terţ. Molcuţ.569 Acestea constituie mijlocul prin care chiar părţile puteau face evaluarea pagubelor suportate de către creditor din cauza neexecutării obligaţiilor care îi reveneau debitorului.. 50.principiul nereprezentării în actele juridice. Obligaţiunea este executată potrivit principiilor din procedura civilă. 246. 4. iar în lipsa acestei prevederi locul este cel unde creditorul poate intenta acţiunea. erau socotite drepturi limitate între două persoane determinate de la începutul raportului juridic obligaţional. trebuia să plătească despăgubiri numite daune interese. 14. pag. Op. 566 Ibidem. Molcuţ. obligaţia fiind un raport juridic încheiat între două persoane creditor şi debitor. creditorul obţinând o sentinţă de condamnare contra debitorului. 17. pag.

darea în plată. Cesiunea de datorie. Modurile voluntare de stingere a obligaţiunilor sunt următoarele: plata.577 §2. ceea ce se poate întâmpla numai când obiectul obligaţiunii este un lucru cert.97. De exemplu când debitorul moşteneşte pe creditorul său. după cum urmează: moduri voluntare şi moduri nevoluntare. Op. cit. pag.Netransmisibilitatea obligaţiilor între vii corespunde concepţiei primitive conform căreia obligaţia constituie o legătură cu totul specială. obligaţiunea a fost considerată ca o legătură strict personală..202 580 D.580 c. Ibidem. deci elementul determinat este voinţa acestora materializată în diferite fapte şi acte juridice.. pr 581 C. 575 C. op. Dacă lucrul individual determinat a pierit. Florenţa. deviate de la scopul lor iniţial. 46. cit. cit. Modurile voluntare de stingere a obligaţiilor Sunt acele moduri576 caracterizate prin faptul că obligaţia se stinge prin voinţa părţilor. Biondi. Oancea. St. 577 Ibidem. Garanţiile în dreptul roman 571 572 Ibidem. 576 Ibidem.202.571 Transmiterea sau transferul de obligaţii se numeşte cesiune şi este de două feluri după cum urmează: cesiunea de creanţă şi cesiunea de datorie. Tomulescu. 573 Ibidem. Oancea. novaţiunea. 574 B. pag. b. creanţa stingându-se odată cu moartea creditorului şi datoria odată cu moartea debitorului. Molcuţ. pag. pag. D. compensaţiunea. remiterea de datorie. respectiv prin novaţiunea prin schimbare de debitor şi mandatul judiciar îndeplinit prin procuratio in rem suam. Confuziunea579 Confuziunea . Op. 578 E. Prin pieirea lucrului. Tomulescu. 206.. §1. cit. sau poate fi juridică atunci când de pildă sclavul datorat a fost dezrobit. obligaţiunea se stinge.572 Cesiunea de creanţă573 este convenţia prin care un creditor cedează unui terţ dreptul de creanţă pe care îl are contra unui debitor. Modurile nevoluntare de stingere ale obligaţiilor a. Studii in onore di Ugo Enrico Paoli. pag. 1. Pieirea lucrului poate să fie fizică atunci când sclavul care a fost datorat a murit. pag. Moartea581 Moartea constituie un mod nevoluntar de stingere a obligaţiilor la baza căruia stă principiul netransmisibilităţii obligaţiunilor. 250.574 Ca şi cesiunea de creanţă se realizează prin mijloace juridice indirecte.confusio constituie modul nevoluntar de stingere a obligaţiilor ce constă în întrunirea asupra aceleiaşi persoane a calităţii de creditor şi debitor. Imposibilitatea de executare578 Obligaţiunea se stinge când executarea ei a devenit imposibilă. Stingerea obligaţiilor575 Obligaţiile în dreptul roman se sting prin două moduri. 579 E. 41. La origine. Op. atât de strânsă încât nu poate fi modificată. sau creditorul moşteneşte pe debitorul său. 258. 1955. D.. Obligaţiunile erau deci intransmisibile. Molcuţ. debitorul este liberat afară de cazul când a întârziat nemotivat să plătească sau lucrul a pierit prin dolul sau culpa lui. de pildă sclavul Stichus. adică un lucru individual determinat. 70 . St.

cit. d. 217. Intercesiunea este de două feluri după cum urmează: intercesiunea cumulativă şi intercesiunea privativă591. Ipoteca589 Ipoteca constituia garanţia reală prin care se lasă lucrul în posesia debitorului. b.Garanţiile constituie acele mijloace juridice care au drept scop să pună la adăpost pe creditor de consecinţele insolvabilităţii debitorului. Deci se înlăturau inconvenientele fiduciei în sensul că debitorul rămânea proprietarul lucrului. pag.586 a. pag. Era mijlocul prin care debitorul îşi poate vedea lucrul înapoi în cazul când plătea datoria. 585 E. mandatum pecuniae credendae. Intercesiunea590 Intercesiunea constituie garanţia reală care se realizează cu ajutorul actului prin care o persoană ia asupra sa datoriile altei persoane.. Acest contract însoţea modurile solemne de transmitere a proprietăţii. 589 Ibidem. 210. Op.. Garanţiile din materia obligaţiilor nu trebuie confundate cu garanţiile personale ce intervin în materie procedurală. creditorul ipotecar are dreptul de a intra în posesia lucrului şi de a-l vinde. fără a avea un interes. Oancea. pag. Creditorii. b. 584 Gaius. în scopul de a fi ocrotiţi de o insolvabilitate eventuală a debitorilor au întrebuinţat trei forme verbale583 distincte după cum urmează: sponsio. 586 Ibidem. deci avea un caracter provizoriu. 582 583 71 . 3. 590 Ibidem. pentru a realiza garanţia personală s-au folosit de contractul verbal. 588 Ibidem.584 fidepromissio. Romanii la început. pag. 117. §1. fideiussio. Oancea. Garanţii personale neformale585 Garanţiile personale neformale constituie acele mijloace de garantare a unor obligaţii care nu necesitau moduri formale în acest sens. 587 Ibidem. receptum argentariorum. valorificându-şi astfel creanţa.230. 220. Garanţii personale formale Garanţiile personale constituie acele procedee juridice prin care debitorului principal i se alătură unul sau mai mulţi debitori accesori numiţi garanţi. Instituţia garanţiilor a fost creată în interesul creditorilor pentru a avea siguranţa că îşi vor valorifica drepturile de creanţă la scadenţă. de unde şi denumirea de garanţii personale formale. servea garantarea plăţii datoriei la scadenţă. D. Gajul588 Gajul este garanţia reală care constă în remiterea posesiunii unui lucru de către debitor creditorului său în momentul încheierii contractului de gaj. Acestea sunt de două feluri după cum urmează: garanţii personale şi garanţii reale. şi numai dacă acesta nu plăteşte la scadenţă. 221. Fiducia587 Fiducia cum creditore este un contract încheiat între creditor şi debitor prin care creditorul se obligă să retransmită debitorului proprietatea lucrului transmisă lui cu titlu de garanţie prin mancipatio sau prin iure cessio. Garanţiile cele mai vechi sunt garanţiile personale şi prezentau un caracter formalist. Ele sunt următoarele după cum urmează: pactul de constitut. Molcuţ. Garanţii personale582 a. Molcuţ. pag. E. c. D. cit. Ibidem. Op.

Tomulescu. pag. 2. D. Enumeraţi şi definiţi următoarele garanţii reale: fiducia. pag. cit. pag. clasificarea contractelor. au nevoie ca acordul de voinţă al părţilor să fie îmbrăcat într-o anumită formă. Contractele în formă religioasă Contractele în formă religioasă au fost două după cum urmează: sponsio religiosa şi jusiuranum liberti.. 2. Contractele formale Contractele constituie cel mai vechi izvor de obligaţii. R.593 Acesta nu era la început văzut ca izvor de obligaţie legală de a compune. E. 10 IZVOARELE OBLIGAŢIILOR I. 72 . iar originea ei se confundă cu originea contractului ca fiind cel mai vechi izvor de obligaţii. 599 Ibidem. Acest formalism596 era propriu epocii foarte vechi şi vechi.. prezenţa obligatorie a martorilor595..233. Op. 249. 3. St. III. TEMA NR. a cuvintelor sacre constituite în formule verbale. ce a apărut în contextul comiterii unui delict. Molcuţ. cit. Op. 594 Ibidem.A. D. 595 C. pag.600 Obligaţiunea cea mai veche este aceea născută dintr-un contract. TEME DE EVALUARE 1. Sponsio religiosa. 70. Oancea. îmbrăcând forma jurământului religios.594 Din punct de vedere tehnic contractele au putut fi adaptate foarte bine realităţilor şi cerinţelor economice perioadelor succesive din istoria dreptului roman. 231. E. 1. Molcuţ.Intercesiunea cumulativă constituie situaţia când actul îmbracă forma unei garanţii.239. Nexum bei Cicero.Oancea. pag. Enumeraţi-le şi definiţi-le. II. E. 598 Ibidem. 92.597 forma verbală. adică de a plăti o sumă de bani în locul dreptului de răzbunare a păgubaşului. Cele mai vechi sunt contractele formale sau solemne. II. 591 592 593 Ibidem. CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a izvoarelor obligaţiilor Conceptul de obligaţie s-a format încă din epoca foarte veche a dreptului roman. Giffard. 1966. 596 D.599 a. care era îmbrăcat într-o formă religioasă. anume din acordul de voinţă dintre garant şi păgubaş. Molcuţ. In vechiul drept roman pentru ca un act oarecare să producă efecte juridice trebuia îmbrăcat în anumite forme.592 Primul contract roman a constat în înţelegerea dintre garant şi păgubaş. Intercesiunea privativă constituie situaţia când actul îmbracă forma novaţiunii. gajul şi ipoteca.598 forma autentică. 3. religia fiind cel mai vechi instrument la care s-a recurs pentru a pune un om sub independenţa unui alt om. Care sunt garanţiile personale formale. Op. adică contractele care pentru a lua naştere. şi forma scrisă. Napoli. Care sunt formele voluntare şi nevoluntare de stingere a obligaţiilor. 3. etc. 1976. Contractele în dreptul roman §1. 14. ba mai mult ele au putut fi preluate ulterior de alte sisteme de drept specifice formaţiunilor sociale existente după cea sclavagistă romană până în prezent. pag. pag. cit. 597 E. Villers. Oancea. Droit romain et ancien droit francais. 238.. apelându-se în acest sens la folosirea gesturilor rituale. pag. Enumeraţi-le şi definiţi-le. 600 Gaius. toate acestea determinate de concepţia primitivă de viaţă dar şi de condiţiile materiale de existenţă corespunzătoare acestei concepţii.10. descrierea noţiunii de contract. D.OBIECTIVE Caracterizarea generală a izvoarelor obligaţiilor. 233. În dreptul roman se cunosc patru forme ce aveau scopul de a îmbrăca acordul de voinţă într-o haină obligatorie: forma religioasă.

respectiv operae fabriles. pag. O astfel de convenţie pentru ca să producă efecte juridice.. pag. 247.249. Op. Un singur acord de voinţă. Nexum este o convenţie de aservire prin care debitorul se angaja să muncească un anumit număr de zile la creditor. cit. St. ia numele de stipulatio. cit. 605 E.stipulaţiunea. De la acest contract material vine şi numele acestor contracte reale. 608 Ibidem. Stipulatio vine de la stipulus care înseamnă ferm. Bucureşti. Molcuţ.608 Contractul litteris nu poate lua fiinţă decât sub forma unui înscris. D. Bucureşti. Stipulaţiunea este o formă generală pe care o poate îmbrăca orice convenţie. adică eficienţă juridică. Dominus putea să-şi asigure exploatarea sclavului după dezrobire în noua sa calitate de patron prin două jurăminte successive. St. Contractele neformale a. o singură convenţie a devenit contract prin forma autentică: nexum605 sau contractul de aservire. 24. regulile de fond elaborate de jurisconsulţi pentru stipulaţiune se aplică oricăror contracte nu numai acesteia. Molcuţ. Deci. 601 602 73 . Tomulescu. Tomulescu. 604 C. Sponsio laica602. cit.276. prin operae. pag. Contractele în formă scrisă607 Contractus litteris. Procedeul606 prin care se realiza acest act autentic consta în faptul că părţile se prezentau în faţa magistratului. Corodeanu. 1937-1938. §2. sau o anumită meserie. ratifica această convenţie. pag. 603 E. 1973. b. Se cunoaşte că proprietarul de sclavi dezrobind pe un anumit sclav nu pierde posibilitatea de a-l exploata. op. Oancea.Jusiurandum liberti601 constituia jurământul dezrobitului. Pentru a-şi asigura serviciile care necesitau anumite cunoştinţe.. C. Stipulatio603 . tare. arătau înţelegerea lor. Molcuţ. obsequim. cit. Stipulaţiunea este un contract special. Dezrobitul rămânea în continuare obligat faţă de stăpânul său care se numeşte patron. C. Dovada cu martori era necesară ca mijloc de probă.. Op. pe lângă consimţământul părţilor cer şi un element material numit res . stăpânul recurgea la un dublu jurământ. Stipulaţiunea este un act care se prezintă sub forma ce o poate îmbrăca orice acord de voinţă transformând-ul în contract.Oancea. 606 Gaius.88. sponsio rămânând forma verbală rezervată cetăţenilor romani. înscriere confirmată de debitor în acelaşi registru. care naşte obligaţii în sarcina debitorului. Curs de drept roman. pag. o consemnare a creditorului în registrul său. Din momentul în care el devine accesibil şi acestora. neputând plăti la scadenţă datoria luată sub forma unui sponsio (stipulatio).ce constă în remiterea unui lucru corporal. Op. Cuvântul sponsio desemna acest contract verbal câtă vreme nu a fost accesibil peregrinilor. 607 E. D. iar magistratul prin rostirea cuvântului addico. Sponsio sau stipulatio de fapt este cel mai important contract al romanilor. Drept privat roman. D Oancea. Contractele reale609 Contractele reale sunt contractele neformale care pentru naşterea lor. Op. pag. Contractele în formă verbală Contractele verbale sunt acele contracte care luau naştere prin rostirea unor cuvinte solemne. Stăpânul îl obliga pe sclav să jure că va munci după dezrobire în calitate de libert la patron un anumit număr de zile pe an. c. trebuia să îmbrace o formă solemnă care constă în prezenţa părţilor în faţa magistratului. 239. N. mai precis printr-o înscriere. deci dându-i tărie şi valabilitate. Un singur martor era de ajuns pentru a dovedi stipulation. 271. cit. Contractele în formă autentică604 Forma autentică constă din prezenţa magistratului la facerea actului. fapt ce explică de ce jurisconsulţii se ocupă de regulile generale ale obligaţiunilor contractuale atunci când se tratează despre stipulaţiune. Din acest punct de vedere stipulaţiunea se deosebeşte de celelalte acte juridice care au scopuri bine precizate. bona. d. pag. fără a şti în ce scop s-a obligat debitorul. 2. 275. care se formează re. 609 Ibidem. St. Tomulescu.

619 C. 7. 3.616 depozitul neregulat617 şi depozitul sechestru. cit. Este contractul prin care o persoană . 624 C. Ed. pag. Mutuum .623 Închirierea . numero mesurave constant. St. 74 .locatioconductio. pag. Op. pag. 610 611 D. Op. Op. St. Op. 627 C. societatea . 3. 13. Tomulescu. 266. 1. 612 C. 16. Tomulescu. este un contract ce constă dintr-o înstrăinare a unui lucru..612 Gajul este contractul prin care o persoană . D. pag. pag. pag. 1996.621 Vânzarea622 .mandatum. Op. adică se obliga să transmită proprietatea unei cantităţi de metal. 283.res que pondere..emphyteusis.297.625 Emfiteoza . locaţiunea . 2. Cicero. pag.283. cit. St. Fiducia. Contractele nenumite627 Contractul nenumit constituie acel contract neformal prin care se nasc obligaţiuni în sarcina părţilor de a transmite proprietatea unui lucru sau de a face ceva. la un anumit termen. Contractele consensuale619 Contractele consensuale sunt în număr de cinci după cum urmează: vânzarea . pag.societas. Acest contract este definit ca fiind un contract consensual prin care o persoană se obligă a procura unei alte persoane numită emfiteot un fond (o bucată de pământ) pentru a-l cultiva şi a-i culege fructele pe un timp îndelungat sau chiar fără termen. cit. Paul. pag. Aripress. ce se realizează printr-o mancipatio sau in iure cessio.împrumutul de folosinţă. Molcuţ. 620 C.624 Locaţiunea este contractul consensual prin care o persoană se obligă a procura folosinţa unui lucru sau serviciile sale. 622 C. care la rândul ei se obligă a plăti o sumă de bani numită preţ. Drept roman. Tot emfiteoză se numeşte şi dreptul real care se naşte din acest contract. 5. 614 E. încredinţează altei persoane numită depozitar un lucru spre a-l păstra şi a-l înapoia când i se va cere. 7. Cocoş. cu condiţia ca la termen. depozitul. La origine a avut ca obiect arendarea pământurilor necultivate care aparţineau împăratului. 281. pag. 6. 6.620 emfiteoza . Emfiteoza se formează prin acordul de voinţă dintre proprietar şi emfiteot. Oancea.pignus. apare ultimul contract consensual. St. 264. Tomulescu... mandatul . Comodatul613 . 618 Ibidem. 274. pag.626 În epoca postclasică. 625 Ibidem. Vânzarea constituie contractul prin care o persoană numită vânzător se obligă a preda posesiunea liniştită a unui lucru altei persoane numită cumpărător. gajul. 626 S.debitorul remite alteia . Tomulescu. pag. c. fiducia. pr 616 Ibidem. 44.614 Depozitul este contractul real prin care o persoană numită deponent. cit... cit. Cocoş.615 Romanii au cunoscut pe lângă depozitul obişnuit sau comun despre care am vorbit mai multe categorii de depozit şi anume: depozitul necesar. Tomulescu. 1. când va fi achitată creanţa sau va primi o satisfacţie echivalentă. pag. Op. comodatul. cit.. cit. 613 D. achizitorul să restituie lucruri de aceeaşi natură şi în aceeaşi cantitate şi calitate cu lucrul primit. 623 Ibidem.creditorul un lucru destinat să servească drept garanţie unei creanţe cu obligaţia celui de-al doilea de a restitui lucrul. numai dacă cel puţin una din părţi îşi execută obligaţiunea. 615 D.611 urmată de o convenţie prin care cel ce primise proprietatea lucrului se obliga să o retransmită celui de la care o primise. Op. 269-280.. Tomulescu.comodatar lua un lucru cu împrumut de la altă persoană -comodant spre a se folosi de acesta şi a-l restitui la o dată stabilită anterior. 288-292.venditio-emptio. 617 Ibidem. Mai târziu s-a aplicat pământurilor bisericii şi ale particularilor. Oancea. Op. 267. 13.297. Sent.618 b. Op. Molcuţ. iar cel din urmă se obligă a-i plăti o sumă de bani anuală care se numeşte canon.venditio-emptio. respectiv emfiteoza sau contractul emfiteotic. 288..emphyteusis. St. St.. pag. Depozitul. sau să execute o lucrare determinată în schimbul unui preţ pe care cealaltă parte se obligă a-l plăti. 621 S. E.610 Fiducia sau contractul real de fiducie. D.împrumutul de consumaţie este contractul prin care o persoană transmite alteia proprietatea asupra unor lucruri care se pot cântări. Mancipaţiunea şi in iure cessio pe care se grefează fiducia sunt două acte cu totul distincte unul de celălalt.Contractele reale în sistemul dreptului roman au fost următoarele după cum urmează: mutuum. De off.locatio-conductio. 266. număra sau măsura . Gajul . 283. cit. cit.

. Oancea.16. sancţionate prin acţiuni create de jurisconsulţi şi pactele pretoriene .634 Quasicontractele635 Quasicontractele constituie fapte licite care dau naştere unor efecte juridice asemănătoare cu cele ce iau naştere din contracte. fapt ce i-a determinat pe romani să numească aceste acte astfel. Ibidem. cit. 2. medievali. 640 D. Pentru exercitarea acestei acţiuni. 309. 634 Ibidem. nici prin excepţiune. sau contractus incerti629 .pacta praetoria..condictio sine causa.acte juridice noi. deoarece excepţiunile au apărut mai târziu. sunt totuşi sancţionate în dreptul clasic (Ulpian). Justinian enumeră următoarele quasi-contracte: plata lucrului nedatorat. pag. Op.. Oancea. dar se poate constata că efectele sunt similare. pactele n-au fost cunoscute ca valabile dat fiind că nu puteau fi sancţionate nici prin acţiune. 6. Pactele în dreptul roman630 Prin pacte se înţeleg acele convenţii.nu se naşte nici o acţiune dintr-un singur pact. 28. gestiunea tutorului pentru pupil. 632 C. D. Formula ei nu cuprinde cauza. 50. adică temeiul juridic pe baza căruia este intentată. pag. pag. Romanii le numeau nova negotia628 . se cer mai multe condiţii642 după cum urmează: a) o plată.. care fără să fie ridicate la rangul de contracte.176. cit. cit. 26. 309.. E. Molcuţ. pag. Op. 300. 313. 16. E. D. Într-un cuvânt. cit. Molcuţ. aceste pacte poartă denumirea de pacta vestita633 . Molcuţ. 3. Elementele generale sunt cele obligatorii pentru orice convenţie ce îmbracă haina unui contract după cum urmează: a) consimţământ. În epoca clasică se recunosc două categorii de pacte ca producând obligaţiuni: pactele alăturate . Contractele nenumite au două categorii de elemente: generale şi speciale. Tomulescu. sancţionate prin acţiuni pretoriene. cit.Denumirea de contracte nenumite le este dată de comentatorii posteriori. Oancea. 633 Ibidem. 12. 14.631 În vechiul drept roman. D. Prin acţiune nu puteau fi sancţionate deoarece se respectă principiul ex nudo pacto. 635 Molcuţ.644 Plata nu este datorată în trei cazuri: 628 629 Ibidem. Oancea. cit. 642 E. 630 Ibidem.. 3. 641 C. D. b) obiect. Tomulescu. în paguba alteia.acţiunea în repetire a lucrului nedatorat. 643 D. 636 Inst. Oancea. are la îndemână condictio indebiti pentru a cere îndărăt ceea ce a plătit. pag. cit. pag.pacta adjecta. 637 Molcuţ. adică întărite cu acţiuni în opoziţie cu simpla convenţiune numită pactum nudum.quasi ex contractu. În epoca postclasică. iar prin excepţiune nu puteau fi cunoscute. 75 . 2. Molcuţ..637 Quasi-contractul deci poate fi privit ca un fapt voluntar şi licit. 2. Condictio indebiti641 . c) capacitate. d) cauză. cit. Oancea. indiviziunea. negotium gestio. Ea se numeşte sine causa (fără cauză) pentru că este o acţiune abstractă.639 Principiul îmbogăţirii fără cauză este sancţionat prin acţiunea în repetire . Op.640 Condictio sine causa este deci acţiunea prin care se cere ceea ce o persoană deţine fără drept. 299. Op. D. D. 309. St. 310. St. operaţii juridice noi. D. 309. 91. pag. adică născute ca şi dintr-un contract . 1.. acestor două categorii li s-au alăturat pactele legitime sancţionate de împăraţi prin constituţiile sale. atio non nascitur632 . Aceasta constituie cea mai importantă aplicare a principiului îmbogăţirii fără cauză. Op.638 Plata lucrului nedatorat. Op. 644 D. Op. 638 E. 639 Gaius. pag. nu există puncte comune. 300. 3.. Op. adică permis care dă naştere la obligaţii.sancţionate. b) acea plată să fi fost nedatorată. Când cineva a plătit din greşeală ceea ce nu datora. pag. Elementele contractelor nenumite. acceptarea succesiunii. 7. 631 Ulpian..636 Din punct de vedere al formei între contracte şi quasicontracte.contracte nedeterminate.643 adică executarea unei obligaţiuni.

Molcuţ. 649 Ibidem.negotium gestor. Delictele publice sunt acelea care lezau interesele statului sclavagist roman. Când cineva lipseşte din Roma. 76 . Sarcina aceasta se aseamănă foarte mult cu un mandat lăsat de defunct heredelui. Apoi în conformitate cu aşa-numita lege a talionului. Dacă accipiens a fost de rea credinţă. dacă nu avusese grijă să lase pe cineva să vadă de bunurile sale sau dacă pleca pentru mai puţin timp.655 Victima se înţelegea cu delincventul ca în schimbul unei sume de bani să renunţe la dreptul său de răzbunare. Gestiunea tutorelui pentru pupil.649 adică proprietarul lucrului gerat. Modul de a pedepsi delictele private a trecut prin patru faze: 1) Sistemul răzbunării prin sânge. T.646 adică să fi crezut că are dreptul de a primi plata.când plata a fost făcută de altă persoană decât debitorul. Suma de bani este răscumpărarea dreptului său de răzbunare.18. 312. . 653 Ibidem. pe când delictele private lezau numai interesele individului în calitate de cetăţean roman sau necetăţean. ci cu bună ştiinţă. spre deosebire de cele publice. nu au fost reprimate de către stat decât mult mai târziu. plecând de la distincţia lui Ulpian asupra dreptului public şi privat. iar pupilul trebuie să despăgubească pe tutore de cheltuielile făcute cu ocazia gestiunii. de pildă obligaţiunea a fost executată sau datoria nu a luat naştere încă. Gestiunea tutorelui se aseamănă cu mandatul.când nu există o obligaţie civilă sau naturală. tutorele trebuie să dea socoteli la sfârşitul tutelei.dominus rei gestae. Oancea. 648 Ibidem. 647 E. D. Molcuţ. 8. în perioada primitivă. 652 E. crezând că este obligat a plăti.când plata a fost făcută unei alte persoane decât creditorului. cit. Din gestiunea tutorului se nasc anumite obligaţiuni atât în sarcina tutorelui.650 Tutorele administrează bunurile pupilului care din cauza vârstei sale nu poate face acest lucru. Oancea. 645 646 D. se răzbuna săvârşind o faptă identică celei pe care o suferise. faţă de cel care neagă.651 Indiviziunea este o stare de fapt care constă în faptul că mai multe persoane sunt proprietare asupra aceluiaşi bun.652 Moştenitorul. 313. fiind plecat pentru diferite afaceri.. atunci se consideră că el a comis un furt şi se intentează contra lui o acţiune specială numită condictio furtiva. În dreptul roman. un străin intervenea dacă era nevoie. Astfel. 651 Ibidem. d) Trebuie ca accipiens (cel care a primit) să fi fost de bună credinţă. e) pretinsa datorie să nu facă parte din acelea care cresc la dublu.. D. Posibilitatea celui lezat de a dobândi o despăgubire a daunei . Gestiunea de afaceri .653 Delictele654 Delictele ca izvor de obligaţii. adică o anumită sumă de bani pe care o plătea delincventul victimei. 53.648 iar cel pentru care s-a intervenit se numeşte gerat . cum ar fi de exemplu în cazul unei obligaţiuni condiţionale. prin acceptarea succesiunii dobândeşte sarcina de a plăti legatele. Delictele private erau sancţionate în principiu prin amenzi care aveau caracterul unor despăgubiri. . Romaniştii.. pag. D. Dacă nu a fost făcută din greşeală.. 3. atunci cel care a plătit este considerat că a vrut să facă o liberalitate. 13. împart delictele în două categorii: delicte publice şi delicte private. pag. 655 XII. adică a înţelegerii voluntare.645 A treia condiţie este ca plata lucrului nedatorat să fi fost făcută din greşeală. c) în caz de eroare. 17. Cel ce intervine în afacerile altuia se numeşte gerant . 650 Ibidem. 654 Ibidem. adică sunt lăsate la libera învoire a părţilor. pag. Op. Este cazul când cineva a plătit în numele său. Acceptarea succesiunii. cit. 2) Sistemul compoziţiunii. în orice mod. o donaţiune şi în consecinţă nu are acţiunea în repetire. 1.pe cale de proces este rezultatul unei lungi evoluţii istorice. dar care nu este mandat tocmai datorită faptului că acordul de voinţă lipseşte testatorul fiind mort în momentul acceptării succesiunii de către herede. Starea de indiviziune poate să ia naştere când sunt mai mulţi moştenitori asupra unui bun succesoral. victima unui delict avea dreptul de a se răzbuna pe autorul delictului. 311.647 Gestiunea de afaceri înseamnă administrarea afacerilor cuiva fără a fi însărcinat de a face acest lucru. datoria nu a existat niciodată sau nu mai există. delictele private. Naşterea acestui quasicontract a fost determinată de dezvoltarea comerţului. Evoluţia lor istorică. Deci condictio indebiti se aplică numai când accipiens a fost de bună credinţă. 50. ori afacerile sau boala îl reţineau.negotium gestio. amestecându-se în treburile celui absent. cât şi a pupilului. Indiviziunea. Delictele sunt fapte dăunătoare intereselor societăţii romane şi pedepsite prin dispoziţiunile juridice ale statului. Asemenea compoziţiunii sunt voluntare. Înainte de formarea statului. Op.

3) paguba trebuie să fi fost făcută corpori. 658 Ibidem. 336. 11. Tomulescu. 663 Ibidem. damnum injuria datum. transformând astfel delictele private în delicte publice. această condiţiune va lipsi. fraus creditorum. conform sistemului compoziţiunii voluntare.668 Delictele principale noi sau pretoriene sunt acele fapte ilicite. cit. a vătăma nu numai smulge. De pildă un animal paşte pe marginea unei prăpăstii. 667 Ibidem.. şi delicte principale noi. Tomulescu. În dreptul vechi.659 sancţionate prin acţiuni pretoriene. amenda va fi de 150 de aşi. pag. 4) numai proprietarul lucrului este protejat prin acţiunea legii Aquillia. Delicte principale. să fie pedeapsa talionului .. Labeo defineşte dolul în sensul că este orice fel de înşelăciune. adică delincventul să fi produs o leziune. pag. se cereau următoarele condiţii:667 1) să fi fost făcută contra dreptului (injuria). Op. iniuria înseamnă în epoca veche vătămare corporală. 659 Ibidem.metus. pentru a ocroti într-o măsură şi mai mare interesele societăţii romane începe să sancţioneze cu pedepse publice chiar şi delictele ce lezau interesele indivizilor.662 Cuvântul iniuria are un sens general şi un sens special. Violenţa671 . Dacă cineva omoară pe sclavul altuia fiind în legitimă apărare. de manoperă întrebuinţată pentru a înşela. suma de bani fiind încasată de stăpân. 671 Ibidem.657 Acestea se subdivid în delicte principale vechi658 prevăzute de Legea celor XII Table. 656 657 XII.3) Sistemul compoziţiunii legale. 325 666 Ibidem. aceste compoziţiuni sunt fixate în mod legal pentru fiecare delict în parte.furtul. a excroca pe altul. . cit.337. 4. Dolus malus672 .. Odată cu formarea statului. Sunt delicte principale vechi după cum urmează: furtum. Statul ca instrument al categoriei sociale dominante îşi impune voinţa sa. pedeapsa era aceeaşi. op. 3. În sens special.dolul rău. dolus malus. 661 Ibidem. adică printr-un act material şi direct al delincventului asupra obiectului. Fără să se facă distincţie ca şi în cazul precedent. Lex Aquillia666 a stabilit anumite sancţiuni pentru cazurile când se aducea o pagubă altuia Pentru ca dauna prevăzută de legea Aquilia să constituie un delict. nici nu se înţelege cu acela. 330. 77 . 660 Ibidem. 665 Ibidem. prin furt se înţelege o sustragere a lucrului altuia. Pentru acest delict. 325.membrum ruptum. Damnum injuria datum665 . St. St. Violenţa constituie nu numai un delict. cit. 668 C.paguba cauzată pe nedrept. Dolus malus este definit astfel de Servius citat după Ulpian: „o manoperă întrebuinţată pentru a înşela pe cineva când se pare a face un lucru şi în realitate se face altul“. 662 C. 670 Ibidem. 672 Ibidem. pag. C. Legea celor XII Table cunoaşte următoarele cazuri de iniuria: . În sens general. 669 Ibidem. St. Legea celor XII Table prevedea să se aplice legea talionului dacă părţile nu ar fi căzut de acord. pag. o vătămare a lucrului. În această categorie sunt cuprinse după cum urmează: rapina. 2) paguba trebuia să fie făcută corpore. Statul. Legea celor XII Table prevedea o amendă de 25 de aşi pentru cazul de iniuria.656 Acest sistem cunoaşte în decursul dezvoltării sale două aspecte: sub primul aspect statul fixează o sumă de bani care nu mai este lăsată la înţelegerea părţilor. Rănirea omului liber era considerată vătămare a unei persoane pe când rănirea sclavului era considerată ca o vătămare a unui bun.660 Furtum661 . talio esto. metus. ..furtul cu violenţă.669 Rapina670 . iniuria înseamnă delictul de lovire simplă.os fractum.injuria propriu-zisă. Dacă victima este un sclav. Injuria (în sens special). 4) Sistemul reprimării de către stat.664 Legea celor XII Table prevedea că se va plăti o amendă de 300 aşi dacă cineva frânge unui om liber un os cu mâna sau cu bastonul. injuria. 664 Gaius. dăunătore relaţiilor sclavagiste romane şi care au fost sancţionate de pretor. Delicte private principale noi. Tomulescu.si membrum rupsit ni cum eo pacit. În vechiul drept se înţelegea prin membrum orice parte a corpului. dacă delincventul era bogat sau sărac. dar şi un viciu de consimţământ. Op. Injuria. T. iar prin rupere. a păcăli. pag.663 Legea decemvirală conţine următorul text: dacă cineva vatămă altuia o parte a corpului. 223.

3. Delictele principale sunt fapte delictuale care prezintă un pericol social deosebit pe când cele secundare sunt cele care prezintă un pericol social mai redus.686 Când în apartamentul cuiva sunt atârnate obiecte care ar putea cădea pe stradă astfel ca să cauzeze un prejudiciu. Ca delicte secundare au existat după cum urmează: a) fapta tutorelui de a sustrage bunurile pupilului.acţiune relativă la arborele tăiat. sunt trecute într-o categorie specială.. Op. c) fapta cuiva de a fi mancipat un lucru care nu-i aparţinea era sancţionată printr-o acţiune la dublu actio auctoritatis677 . pag. nici din delicte şi pe care textele nu le trec nici în categoria quasi-delictelor. 681 E. C. 6. 9. pag. D. sub denumirea „alte 673 674 Ibidem. cauponum et stabulariorum. cit. 682 Ibidem. ci un quasidelict. distrugând sau vătămând lucrul altuia. pag.. Este o acţiune populată şi are ca obiect plata unei amenzi. ci o vină cât de uşoară este suficientă. 688 Inst. Părerea această nu este formată deoarece judecătorul care a luat mita cu intenţie ca să pronunţe o sentinţă greşită.674 Delictele în dreptul roman se subdivid şi după importanţa lor în delicte principale şi delicte secundare. hangiilor şi grăjdarilor. 680 Ibidem. Op. Era pedepsită prin actio de rationibus distrahendis675 . se dă primului venit o acţiune contra aceluia care locuieşte apartamentul. 342. Judecătorul vinovat de o asemenea faptă va fi urmărit printr-o actio in factum.Fraus creditorum673 . cit. proprietarul lucrului vătămat are o acţiune pentru a cere îndoitul pagubei cauzate. 3. XII T. 677 Ibidem. 686 E. Tomulescu. Alte izvoare de obligaţiuni. Nu se poate preciza criteriul distinctiv între delicte şi quasidelicte. Atârnarea obiectelor. 50. o putea intenta contra vânzătorului. rănind sau ucigând animalul sau sclavul altuia. 3. 5. vărsarea sau aruncarea unui lucru. Fraus creditorum este paguba făcută de debitorul care pentru a-şi crea sau mări insolvabilitatea.actio de tigno iuncto680 . pag.acţiune relativă la grinda intrată în construcţia unei case. Oancea. În acest caz se dă o acţiune in factum acestora din urmă pentru a obţine o sumă de bani cu titlu de despăgubire. 334. Oancea. Alt argument derivă din legea Aquilia care nu cere ca fapta să fi fost făcută cu intenţie pentru a fi delict. Op. fapte care totuşi nu sunt delicte. D. Paguba comisă de către o persoană aflată în serviciul corăbierilor. 9. Molcuţ. nu comite un delict... pag. Oancea. hangiilor şi a proprietarilor de grajduri .683 ca de exemplu a pronunţat o sentinţă greşită sau nu s-a prezentat la termenul fixat pentru a judeca etc. nici în categoria quasicontractelor. pagubă produsă călătorilor sau negustorilor. Tomulescu. Molcuţ. D. St. 5. atârnarea obiectelor.689 Există şi alte obligaţiuni care nu se nasc nici din contracte. 4.acţiune la dublu.688 Acţiunea este îndreptată împotriva stăpânilor care răspund pentru faptele persoanelor aflate în slujba lor. 684 E. care avea şi caracter noxal. St. Op. lucru care a cauzat o pagubă altuia. Vărsarea sau aruncarea unui lucru.678 e) tăierea unui arbore era sancţionată cu o amendă de 25 de aşi cerută de către proprietar prin actio de arboribus succis679 . pag.paguba creditorului. 678 Ulpian.1 679 C. f) dacă cineva întrebuinţa o grindă furată în construcţia unei case era pasibil de o acţiune la dublu . St. 687 D. cit. d) fapta cuiva de a face să pască turmele sale pe terenul altuia era sancţionată prin .. pag. indiferent dacă el sau o altă persoană este vinovată. 334.682 Luarea de mită sau fapta judecătorului care şi-a încălcat cu bună sau cu rea credinţă obligaţiunile şi funcţiunile sale judex qui litem suam facit. 323 675 Ibidem.. VI. Acţiunea se numeşte actio de possitis et suspensis687 . 78 . a înstrăinat bunurile sale. Op. 676 Ibidem. 324. Delicte private secundare.cu privire la lucrurile suspendate sau agăţate. 5. 683 D.actio de pastu. actio in dublum685 . cit. cit. 13. 689 C. astfel încât creditorii să nu mai poată avea posibilitatea de a-şi realiza creanţele. Molcuţ. Quasidelictele681 Obligaţiile quasidelictuale sunt acelea ce se nasc din fapte nepermise.19. cit. Quasidelictele sunt următoarele după cum urmează: judex qui litem suam facit. b) pagubele cauzate de animale erau sancţionate printr-o actio de pauperie676 .acţiunea relativă la darea socotelilor.339. Aceste obligaţiuni se nasc deci din diferite fapte care neîncadrându-se în categoriile de mai sus. D. 4. 334 685 Ibidem.acţiunea în garanţie pe care cumpărătorul. paguba produsă de persoanele aflate în slujba corăbierilor.nautarum. în caz de evcţiune. Op. Tomulescu.acţiune relativă la paguba cauzată de un patruped.684 Când s-a vărsat sau aruncat un lucru din apartamentul cuiva. 6.

E. vol.Cocoş. Vl. Definiti quasidelictele. 1963.U.M. Ed. Bucureşti. M.. 1993. D. Drept roman. curs. 1995. 2001. 5. I.V. S.Cocoş. Drept privat roman. Ş.Cocoş. S. 4. curs. Universul Juridic.Molcuţ.St. curs. 3.Molcuţ.Oancea. 9. Drept roman-breviar terminologic. Drept privat roman.Jakotă.izvoare de obligaţiuni“. Drept roman. Universul Juridic.variae causarum figure. Ed.Molcuţ. Universul Juridic. 13.St. 12.Cocoş.B.Oancea. S.690 Ele însă. Drept roman.B.Hanga. Ed.Tomulescu. E. 2. Ed.TEME DE EVALUARE 1. S. ALL BECK. 79 . Drept roman. Fundaţiei România de Mâine. curs. T. C. 2006. Ed. Ed.Cocoş. Drept roman. curs. BIBLIOGRAFIE: 1. 690 Ibidem. 7. Drept privat roman.. 14. S. E. Ed. 6. curs . 1996. Enumerati tipruile de delicate 3.U. C. 1997. 11.Tomulescu.C. S. Ediţia 1971. Drept roman. 2000.U. 1999. Drept roman. Definiti conceptual de contract. 8. Drept roman-breviar. Scorpio’78. Ediţia 1975. Şansa SRL. Bucureşti. 2004. Jakotă. Bucureşti. 10. Ed.I + II. 2000. curs. 2.. T. D. împreună cu quasicontractele şi quasidelictele se încadrează într-o categorie mai largă sub denumirea „diferite tipuri de izvoare de obligaţiuni“ . Drept roman.Cocoş. 1998. „Chemarea” Iaşi. III. Ed. Drept roman.Cocoş. Ed.Lumina Lex. curs.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful