CĂPRIŢA SFÂNTULUI PETRU Sfântul Petru, mare paznic Peste-a raiului fântână Plictisit de-atâtea veacuri Să tot stea

cu cheia-n mână, Într-o zi s-a dus la Domnul Prea supus şi prea smerit Şi îngenunchind în faţa-i Petre astfel i-a grăit: - Doamne, din străfund de vremuri Te slujesc fără prihană Am şi eu o rugăminte Fie-ţi milă şi pomană Dă-mi concediu de odihnă Doamne, pururi lăudat Doar o lună-nalt prea sfinte, Căci sunt om şi sunt bărbat! - Bine, Petre! Se aprobă! Ce nu fac eu pentru tine Treci la Cadre, ia-ţi cartela Şi te du! Te du cu bine!... Ajungând în Capitală Fercheş, tânăr şi cu bani Că puteai să-i dai ca vârstă Douăzeci şi opt de ani, S-a-ncurcat c-o femeiuşcă Nostimă şi dolofană Şi la "Compescaria" într-una La "Segarcea" şi "Crăcana" Toată luna a ţinut-o Numa-n chefuri şi antren Vizitând seară de seară "Pescăruş" şi "Mon Jardin" Că-mbătat de-atâta farmec Şi de patimi juvenile Şi-a întârziat concediul Cu vreo trei sau patru zile. - Bine Petre, nu ştii oare Că după regulament Orice-ntârziere-nseamnă Cum că n-ai fost vigilent? - Ba am fost, înalt prea sfinte,Zise Petru fericit,Însă-n timpii morţi, părinte Uite, m-am îmbolnăvit. Două nopţi şi patru zile

Am zăcut în odăiţă Şi mă tot hrăneam cu lapte, Doar cu lapte de căpriţă Dacă n-ar fi fost căpriţa Să mă vindece de toate Zău muream, muream de tuse, Doamne sfinte şi-ndurate! A trecut o vreme lungă Petre Sfântul cum vă spui Se topea de dor săracul După dulcineea lui O vedea frumoasă, durdă Gura roşie, ochii adânci Trup de nimfă care zburdă S-o tot sorbi, s-o tot mănânci... Drept la Dumnezeu se duse Şi îi zise rugător: - Doamne, nu mai pot de tuse, Dă-mi concediu, c-am să mor! Şi dacă mă sting, cu mine Piere ultima mlădiţă... Să mă vindec, leacul este Numai lapte de căpriţă! - Bine-ţi dau o lună, - zice Domnul zărilor senineDar când vii, aduci şi capra O aduci aici cu tine. - O aduc, Înalt prea sfinte, O aduc numaidecât Cum o ştii, în patru labe Şi cu-o funie de gât. Şi mâhnit, gata să-i spargă Inimioara-i pătimaşă Se-ntreba: - Ş-acum, Petrache Spune, pe-unde scoţi cămaşa? A pornit cu ascensorul Din eter, azur şi nea Într-o clipă nea Petrică Sprinten, fercheş, fu la ea. Nopţi şi zile delirante De iubire nesfârşită Petrecut-a Sfântul Petre Cu "căpriţa" lui iubită. Când să se termine luna Petre îşi aduse aminte De făgăduiala dată Prea eternului Părinte.

Şi îi spuse: - Fată dragă Eu socot că-i foarte bine Ca să nu-mi pierd slujba-n ceruri, Trebuie să mergi cu mine. Dumnezeu nici nu prea vede Te strecori încet şi-atât Goală şi în patru labe Şi cu funia de gât. Ascensorul te aşteaptă Te îmbarci în el frumos Şi în doua-trei minute Scumpo, vei ajunge jos. Ce să facă biata fată? A primit cu mult curaj Şi de ce să nu profite De-un asemenea voiaj? Dezbrăcată, e-o minune Trup de nimfă, ca-n poveşti Nea Petrică, nea Petrică Ce pramatie îmi eşti!... S-a urcat în cer cu dânsa Şi o îndemna mereu: - Hai căpriţo, hai cu nenea Să te vadă Dumnezeu! Cum ajunseră-n zenituri Şi-au deschis spre Tron portiţa, Dumnezeu luă ocheanul Şi-ndelung privi căpriţa. A privit-o înc-o dată Dinapoi şi dinainte Şi a izbucnit năvalnic: - Ia ascultă, Petre sfinte! Eu când zămislit-am capra Printre vite consacrate Avea-n faţă ţăcălia Ş-avea ţâţele în spate. Dar cu capra ta, Petrache O brodişi ca Ieremia, C-are ţâţele la faţă Ş-are-n spate ţăcălia!

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful