UNIVERSITATEA SPIRU HARET Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice Codul cursului: Denumirea cursului: Managementul instituţiilor de presă

Tip curs: complementar Durata cursului / Nr. credite: un semestru / .4 credite Perioada de accesare a cursului : Prelegeri: Seminar: Consultaţii: Manualul recomandat: Paul Marinescu, Managementul instituţiilor media, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004 1. Obiectivul principal al cursului: Cursul reuneşte sub forma unei sinteze caracteristicile managementului în raport cu activitatea şi profilul instituţiilor în general şi din ţara noastră în special. Dinamica acestei interacţiuni relevă faţete comune cu managementul oricăror instituţii, aspecte referitoare la componenţa şi coordonarea departamentelor dintr-o instituţie (administrativ, de programe, tehnic, de marketing, resurse umane, etc), cât şi aspecte specifice, dictate de forma de organizare instituţională (relaţii publice, publicitate), de concurenţă şi dimensiunea pieţei. Obiectivul cursului constă în prezentarea unor concepte, teorii şi modele manageriale, prin intermediul cărora studenţii să înţeleagă utilitatea lor într-o activitate practică. În partea introductivă, vor fi descrise succint concepte noi, precum management, marketing, cultură organizaţională, resurse umane. Având în vedere că resursele umane sunt catalizatorul reacţiei economice la nivel de instituţie, au fost introduse teme de interes precum leadership-ul, motivarea, comunicarea, precum şi alte aspecte din managementul resurselor umane, privitoare atât la procesul de conducere cât şi la cele de recrutare şi selecţie, definirea posturilor, dezvoltarea şi evoluţia personalului, a carierei. De asemenea, între obiectivele cursului se află şi analiza instituţiilor după tipologia lor, modul de funcţionare şi de difuzare a produsului, cu descrierea strategiilor de management potrivite cu aceste conţinuturi. Întrucât mediul de afaceri impune conducerii

oricărei instituţii (firme) desfăşurarea unor activităţi de studiu al pieţei, au fost incluse şi noţiuni generale despre marketing. Obiectivul final al cursului constă în realizarea unei imagini de ansamblu asupra acestor componente, îmbogăţită cu informaţii de natură să dea o perspectivă mai clară unor aspecte aparent exterioare muncii din organizaţie la nivel profesional, însă extrem de utile activităţilor de decizie. Se va pune un accent special pe însuşirea metodelor de lucru care, aplicate conţinutului de informaţii noi, pot adăuga experienţei de până acum, o altă formă de specializare Modul de stabilire a notei finale: Examen. (evaluare computerizată sub formă de teste grilă) Consultaţii pentru studenţi: luni, orele 12-13. Adrese e-mail responsabil pentru contactul cu studenţii: Titularul cursului: Adresa e-mail Adresa la facultate; nr. tel. Interval orar consultaţii: lunea, orele 12-14 Fotografie (opţional) prof. univ. dr. Chişu Lucian lucianchisu@gmail.com ushfj@spiruharet.ro

2.a. Conţinutul tematic al cursului (programă): 1. Managementul şi perspectiva managerială. Noţiuni definitorii: management, marketing, resurse umane, cultură organizaţională, resurse naturale, financiare, informaţiile şi tehnologiile. 2. Evoluţia managementului în instituţiile mass-media. Instituţii mediatice cu rol specializat: presă, relaţii publice şi publicitate. Relaţia management-cultură. Tipologizări.

3. Structura instituţională în instituţiile de presă. Micromediul şi macromediul. Produsele, publicul, climatul juridic. 4. Strategia în instituţiile de presă. Dimensiunile planificării în organizaţie (pe termen scurt, mediu [politica instituţiei] şi lung [de „viziune”]). Planuri strategice (operaţionale, de unică folosinţă, permanente. Managementul prin obiective. Teorii motivaţionale (Maslow). 5. Rolul tehnologiilor şi efectul său. Tehnologii specifice instituţiilor de presă 6. Managerul. Definiţie, roluri (lider, liant, reprezentare, monitorizare, diseminare ş.a.), abilităţi (strategice, organizaţionale, de eficacitate). Leadership: caracteristicile unui lider. 7. Marketingul. Concepte. Poziţionarea produsului. Mărimea şi structura pieţei, tendinţele de evoluţie ale pieţei, cerinţele clienţilor, concurenţa. 8. Cercetarea de piaţă. Stabilirea obiectivelor, colectarea informaţiilor, elaborarea Planului, stabilirea grupurilor ţintă, colectarea de date, elaborarea rapoartelor. 9. Tipuri de cercetare de piaţă (primară, exploratorie, descriptivă, cauzală, aplicată). 10. Cultura organizaţională. Paliere de analiză organizaţională. Organizaţia ca sistem deschis. Structuri de organigrame. 11. Planul de comunicare. Tipuri de comunicare (formală, verticală, orizontală, diagonală, informală) canale. Canale şi blocaje de comunicare. 12. Planul de recrutare şi selecţie. Selecţia personalului, specificitatea postului, competenţa, centrul de evaluare, fişa postului. 13. Planul de carieră. Scopul carierei (planificarea şi dezvoltarea carierei, calificarea şi experienţa personală, instruirea şi avantajele ei, evaluarea personalului). 14. Managementul schimbării. Structura actului decizional în instituţiile de Relaţii publice şi Publicitate. Definirea problemei, formularea soluţiilor alternative, evaluarea şi ierarhizarea soluţiilor, decizia şi faza postdecizională. Cine sunt cei care decid (alţii decât managerul). 2.b. Conţinutul activităţilor de seminar: 1. Managementul. Noţiuni definitorii: management, marketing. Referat.

2. . Managerul. Definiţie, roluri (lider, liant, reprezentare, monitorizare, diseminare ş.a.), abilităţi (strategice, organizaţionale, de eficacitate). Leadership: caracteristicile unui lider.Dezbatere. 3. Managementul prin obiective. Teorii motivaţionale (Maslow). Referat. 4. Marketingul. Concepte. Poziţionarea produsului. Mărimea şi structura pieţei, tendinţele de evoluţie. Referat. 5. Cercetarea de piaţă. Stabilirea obiectivelor, colectarea informaţiilor, elaborarea Planului. Dezbatere. 6. Cultura organizaţională. Paliere de analiză. Organizaţia ca sistem deschis. Structuri de organigrame. Studii de caz. 7. Selecţia personalului. Planul de recrutare şi selecţie. Dezbatere.

3. Bibliografie: A. Obligatorie: 1. Amariţei, Constantin, Firma şi mass media, managerul şi ziariştii, Editura Irecson, Bucureşti, 2005 2. Marinescu, Paul, Managementul instituţiilor media, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004 3. Tichy, Noel, M., Cohen, Eli, Liderul sau arta de a conduce, Editura Teora, Bucureşti, 1997 4. Stanciu, Valentin, Marcela M. Stoica, Adrian Stoica, Relaţii publice (succes şi credibilitate), Editura Concept Publishing, Bucureşti, 1997 B. Facultativă: 1. Viorica-Ana, Chişu, Manualul specialistului în resurse umane, Editura Irecson, Bucureşti, 2002 2. Jouve, Michèle, Comunicarea. Publicitate şi relaţii publice, (trad. Gabriela Pistol, Editura Polirom, Iaşi, 2005 3. Zacheru, Vasile, Managementul în cultură, Editura Litera internaţional, Bucureşti,

2004

4. Prezentarea lecţiilor / capitolelor

Cursul I Managementul şi perspectiva managerială. Noţiuni definitorii: management, marketing, resurse umane, cultură organizaţională, resurse naturale, financiare, informaţiile şi tehnologiile. Introducere în tema tratată: Capitolul Conceptul de management conţine o succintă trecere în revistă a evoluţiei managementului, din punct de vedere istoric, precum şi definiţia acestuia. Obiectivul lecţiei: Prezentarea în etape a unui parcurs marcat, datorită dobândirii abilităţilor de comunicare, de o progresie accelerată, geometrică. Concepte cheie: Mangement Cultură Industrii vulturale Mass-media Rezumatul temei tratate: Managementul, ca domeniu de studiu bine definit, a apărut abia la începutul secolului al XX-lea. De provenienţă americană („to manage” = a mânui, a te descurca, a conduce, a administra), termenul management a fost asimilat ca atare în vocabularul mai tuturor ţărilor europene. La originea cuvântului se află latinescul „manus” = autoritate, putere, mână, o substantivizare a verbului „a mânui” în general, dar şi a struni caii la o căruţă. Termenul se regăseşte cu o semnificaţie semantică asemănătoare şi în italiană („maneggiare”). Prin intermediul limbii franceze, cuvântul „manéger” (a dresa caii) a trecut în limba engleză sub forma verbului „to manage” (sec. XVII) cu sensul iniţial de a struni caii, dar şi cu

procesele şi problemele care apar în activitatea de conducere. se coordonează resursele în vederea atingerii unor obiective prestabilite. adică o activitate desfăşurată de persoane care au calităţi înnăscute sau anumite abilităţi şi experienţă pentru a putea coordona munca altora. conceptul. financiare şi informaţionale în vederea realizării scopurilor organizaţiei”. sens din care au derivat mai târziu substantivele „manager” şi „management”. managementul este o ştiinţă. activitate prin care se conduce o organizaţie. şi o artă. Cu timpul. semnificaţia verbului s-a extins la domeniul militar. logistice. se datorează gândirii şi şcolii americane de afaceri. administrează. în baza unei investiri oficiale. În literatura de specialitate anglo-saxonă. Managementul reprezintă măiestria acestora de a aplica anumite 1 În dicţionarul Larousse. principii. control şi direcţionare” şi „grupul celor ce conduc sau direcţionează o întreprindere”. editura Kogan Page. cu raportare directă la desfăşurarea unei activităţi operaţionale. rezultantă firească a procesului de diviziune a muncii. H. management. . a duce ceva la bun sfârşit. coordonează grupuri umane. Conform acesteia. de activitatea unei organizaţii şi de oamenii alocaţi în vederea realizării obiectivelor şi sarcinilor propuse. în acelaşi timp. administrează şi răspund. Termenul francez a fost preluat şi în limba română.T. metode şi tehnici – prin care se explică şi analizează fenomenele. Page definesc managementul ca fiind „actul. persoană care conduce.înţelesul abstract de a relaţiona corect diverse lucruri sau persoane cu scopul de a obţine rezultate. aparţinând familiei de cuvinte care ilustrează semantic atribute precum: manager. Managementul este însă. a administra mijloacele prin care scopurile sunt atinse prin intermediul organizaţiilor. grup de persoane care conduc. în accepţiunea dată în cursul de faţă. top management. managementul este definit ca „proces de coordonare a resurselor umane. management desemnează (a) atât o activitate practică. cât şi (b) o disciplină ştiinţifică. Alte abordări tratează managementul ca fiind arta de a conduce o întreprindere. Johannsend şi G. În International Dictionary of Management. materiale. atributul de a conduce. managementul este definit ca ştiinţă a tehnicilor de conducere a întreprinderii. Londra 1995. arta sau maniera de dirijare. sub aspectul unui ansamblu organizat şi coerent de cunoştinţe – concepte. Totuşi. managerial. În spaţiul nordamerican. un domeniu care studiază practica de a conduce.1 În concluzie. se administrează o afacere. reţinem următorii termeni. tot cu semnificaţia de „loc unde sunt dresaţi caii”.

cine nu riscă. În concluzie. termenul a fost continuu definit şi dezvoltat în studiile teoretice şi aplicative. prin intermediul altora. Totuşi.“ Comunicarea riscului este o necesitate a solidarizării echipei în bătălia cu primejdiile şi include schimbul interactiv de informaţii şi de opinii între manager. iar cunoştinţele doar 30%. cu atât profitul este mai mare.. . . Folosit astăzi în majoritatea limbilor pământului în activitatea economică. Managerul unei instituţii trebuie să se implice atât în activitatea de marketing cât şi în management pentru că el este iniţiatorul ideilor menite a produce cât mai mult prin proiectul său. la timp şi în limitele bugetului stabilit. Într-o formulare foarte concisă. nu câştigă!“. se poate spune că managementul implică folosirea creativă a resurselor aflate în coordonare pentru îndeplinirea scopurilor organizaţiei.cu cât riscul este mai mic. faptul nu reprezintă popularul dicton . Totodată. Diferenţa dintre director şi manager constă în aportul de noutăţi (din domeniul resurselor umane. managementul trebuie privit şi ca o stare de spirit deoarece reflectă un mod propriu de concepere. al marketingului şi tehnologiilor) intrate în ecuaţia bunei activităţi economice a unei întreprinderi. emanată de manageri şi extrapolată unui număr sau grup de oameni implicaţi în procesele respective. fiind consecinţa directă a rezultatelor obţinute. conducătorul unei instituţii era numit director iar astăzi este apelat cu denominativul manager. în sensul dezvoltării continue a unei organizaţii. În mod simbolic. managerului nu i se potriveşte îndemnul ..aceeaşi Mărie cu altă pălărie“. Succesul afacerii şi prestigiul de piaţă al firmei au legături directe cu modul de lucru al managerului.cunoştinţe teoretice în contexte situaţionale reale. faţă de provocările concurenţei. ajutat de evaluatori şi de administratorii riscului (în cazul firmelor mari) şi angajaţi. El deţine răspunderea maximă pentru afacerea în derulare. atunci când manageriatul reuşeşte să facă din întreaga echipă a adevărată familie. managerul poate fi asemănat cu un strateg aflat (aproape permanent) în faţa unei decizii care presupune întotdeauna şi un risc. Dimpotrivă. perspicacitate. Unii teoreticieni chiar susţin că managementul este o combinaţie în care bunul simţ reprezintă 70%. care stăpâneşte fenomenul. Dacă înainte. Managerul trebuie să aibă intuiţie. managementul este considerat procesul prin care se realizează o activitate corespunzătoare. abordare şi schimbare..

leadership – potrivit ţelurilor propuse. motivaţie. ştiinţifice). despre una de idei (filosofice. Activităţile manageriale nu pot fi puse în discuţie fără abordarea adecvată a relaţiilor interumane în procesele de producţie şi fără o preocupare atentă asupra comportamentului uman. totdeauna. motivează şi controlează oamenii cărora le sunt date spre îndeplinire anumite sarcini. una în care „materialitatea” nu este palpabilă decât în măsura în care aceste „produse” sunt furnizate pe un suport material. comunicare. informaţionale şi umane pe care le are la dispoziţie. Faptul se datorează particularităţii bunurilor culturale de a aparţine sferei spiritului. aceasta devine „materială” în măsura în care e plasată pe un suport. Aplicarea managementului în domeniul culturii este de dată mai recentă. apte de transfera. civilizaţia umană cunoaşte câteva etape fundamentale. În mod real ea (definită prin termenul generic operă) este rezultatul unei creaţii a spiritului nostru. un unicat. muzică etc. Odată cu evoluţia societăţii. sculptură. operele de gândire au putut fi multiplicate ducând finalmente la apariţia industriilor culturale. artistică (pictură.Managementul în cultură. Pentru a atinge performanţe tot mai ridicate. public. multiplicat în milioane de exemplare. Fie că este vorba despre o operă literară.compusă din conturi. 2. . ghidează. În acest sens. O conducere modernă presupune crearea unui climat organizaţional – mediu de lucru. a gândirii originale a celui care a conceput-o. angajaţi.). integrarea. mai ales. cu etapele de dezvoltare ale societăţii şi. Managerul trebuie să cunoască şi să folosească toate tendinţele şi nevoile omului contemporan pentru reuşita activităţii sale economice. nu este suficient să conducă raţional o întreprindere. intim legate de apariţia şi evoluţia progresivă a comunicării. cu apariţia tehnologiilor. pe suporturi materiale. În funcţie de abilităţile specifice în utilizarea resurselor materiale. Managementul include şi noţiunea de artă în orientarea. „obiectul unicat” în cel de serie. financiare. motivarea şi antrenarea oamenilor. În prima sa formă de manifestare produsul cultural este. să construiască strategii şi să stabilească scopuri şi obiective. tehnologice. prin intermediul acestuia constituindu-se. acesta va putea asigura creşterea rentabilităţii organizaţiei. astfel încât membrii organizaţiei să înţeleagă ce se aşteaptă de la ei şi să-şi poată reprezenta importanţa muncii pe care o desfăşoară fiecare în parte în contextul întregii activităţi. Managerul este persoana care conduce.

trebuie subliniat faptul că. culoare). care definesc cultura ca rezultat al formării indivizilor (cultivaţi) sau ca activitate de natură spirituală 3 Domeniul comunicării (comunicaţiilor) se diferenţiază de cel al culturii mai ales prin specificitatea produselor – mesaje/enunţuri în cazul comunicării şi produse simbolice (bunuri. apariţia computerului şi conectarea acestuia la reţele de transmisie on line. îmbunătăţite de Marconi. care indentifică domeniul culturii cu tot ceea ce este uman („tout ce qui est humain est culturel”). Cercetările lui Maxwell şi Roentgen asupra propagării în undă ale sunetului. după secole de cercetări şi adaptări. inclusiv în mişcare (cinematograful). De pildă. 3. Unele descoperiri din optică (fizică) în urma cărora. originale. Diferenţele se referă şi la particularităţile activităţii lor. servicii) în cel al culturii – şi prin statutul iniţiatorilor. ne permit să vorbim astăzi despre un nou mediu. Cealaltă categorie exprimă concepţiile sociologilor. de mai sus. În funcţie de cadrul de referinţă ales. cercetătorii care au studiat problematica industriilor culturale (inclusiv a mass-media) au folosit concepte ale căror accepţiuni sunt adesea divergente. creaţia – înţeleasă ca făurire de lucruri noi. iar ulterior şi trimiterea de imagini la distanţă. au facilitat apariţia industriilor culturale. Această evoluţie a tehnologiilor tiparului l-a determinat pe Marshall Mc Luhan să vorbească despre „Galaxia Gutenberg”. ci şi finalitatea ei principală. precum şi convertirea semnului analogic în digital. de atunci şi până în zilele noastre. imagine.Industriile mass-media. care a plasat televiziunea pe locul cel mai important în familia instrumentelor mediatice. 1540) are drept primă consecinţă editarea relativ lejeră şi eficientă. a produselor-unicat ale spiritului. (conservate) redate pe suport de hârtie. Descrierile foarte concise. în vreme ce. ponderea elementelor noncreative . utilizarea sateliţilor pentru retransmisia de semnale au contribuit decisiv la comunicarea complexă (sunet. în cadrul cărora sunt înglobate şi instituţiile mass-media şi produsele lor. au condu la apariţia televiziunii. în domeniul culturii. În acest sens. au permis dezvoltarea ulterioară a unor tehnologii constând în transformarea şi transmiterea sunetului la distanţă având ca efect apariţia radioului. respectiv: emitenţi de mesaje şi autori de opere culturale.începând cu a doua jumătate a secolul al XX-lea. O categorie cuprinde definiţiile antropologilor. inventarea tiparului (Gutenberg. Apoi. prima şi cea mai veche formă de manifestare a produselor unicat în serii numărând miliarde de exemplare.e. fenomenul denumit mass-media. mediul virtual şi de apariţia multimedia. în spaţiul comunicării (comunicaţiilor). Dezvoltarea informaticii. Majoritatea au inclus însă aceste industrii prin sintagma „cultură2 şi comunicare3 (comunicaţii)”. dar şi ca rezultat al acestui proces (i. a fost posibilă captarea de imagini (fotografia). operă culturală) – este nu numai o însuşire sine qua non a activităţii. Autorii au recurs la menţionarea 2 Pentru conceptul „cultură” s-au formulat de-a lungul timpului zeci de definiţii care pot fi clasificate în două mari categorii.

). 4 Termenul mass-media desemnează mijloacele de comunicare în/de masă care transmit mesaje către o piaţă determinată sau către o audienţă necunoscută. Aşadar. mass-media4 deţin ponederea cea mai importantă. presa scrisă. Bucureşti. cunoaşterea. 3. industriile mass-media cuprind două ramuri principale: industria mijloacelor tipărite şi industria audiovizualului – ramură care în prezent înregistrează cea mai rapidă dezvoltare.) sau cele bazate pe film (cinematografie) pot fi considerate atât intermediari – canale de transmitere -. în speţă. ştiinţa. şi evenimentele culturale (concerte. . divertismentul. reviste). 2005. Bibliografie: Amariţei. Editura Irecson. Astfel. Perspectiva managerială Introducere în tema tratată: Capitolul Perspectiva mangerială conţine referinţe despre bunurile culturale şi cuantificarea lor valorică. programele de radio şi televiziune. de regulă. loisirul. precum: artele. Constantin. Între produsele menţionate mai sus. fie domenii detaliate. fonogramele. televiziune etc. fiecare concept menţionat mai sus este susceptibil de definire prin enumerare. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. precum şi tiputile de resurse pe care le deţine. industriile culturale etc. 2. o instituţie de presă. Şi mijloacele tipărite ( ziare. filmul. aria sa de manifestare. Fiecare domeniu şi. iar după opinia altora.structurilor sale componente – lista cuprinzând fie domenii mai largi. Obiectivul lecţiei: Prezentarea celor cinci tipuri de resurse dintr-o instituţie mediatică (rutiniere) este de cele mai multe ori predominantă. Prezentaţi evoluţia istorică a termenului management. Ce distincţii faceţi între manager şi director în cadrul unei instituţii. Realizaţi fişă de dicţionar pentru etimologia (termenul) de management. managerul şi ziariştii. mass-media (2) şi alte structuri legate de primele două (3). produse cum sunt: cartea. implicit. Firma şi mass media. cât şi autori/emitenţi ai mesajelor transmise. Cursul II. expoziţii etc. informarea. cum sunt: activităţile artistice (1). şi mijloacele electronice (radio. sectorul comercial al bunurilor culturale reproductibile (sectorul industriilor culturale) include.

Editura Expert. Necesitatea activităţilor manageriale în cadrul instituţiilor de presă survine datorită similarităţii activităţii acestora cu instituţiile producătoare de bunuri materiale. Cu toate acestea. sunt practic anulate. a îmbogăţit registrul interpretativ al culturii. Moles de a prelua unele modele de analiză din domeniul economiei în spaţiul creaţiei culturale. distribuţie sau vânzare” Autorii plecă de la schema economiei materiale : Producţie________________Marfă__________________Consum _________________________________________ Preţ şi rezumă (redau) pe cea a economiei culturale. De aceea. cea mai importantă referindu-se la semnificaţia valorică a celor din urmă. Maria Moldoveanu şi Valer Ioan-Franc5. „modelul” managerial arătându-şi utilitatea la fel de eficient. [1997] . unele diferenţe persistă. între producţia de bunuri materiale şi producţia de bunuri spirituale.Concepte cheie: Marfă/ Produs cultural Preţ/ Valoare Tipuri de resurse Bun cultural Calitate Rezumatul temei tratate: Valoarea bunurilor culturale. diferenţele în ceea ce priveşte modalităţile de conducere ale unei instituţii mass-media. observă că: „ Ideea lui A. produsele culturale pot fi considerate bunuri susceptibile de achiziţionare. în termenii următori: Creaţie________________Produse culturale____________Difuzare (creatori)________________________________________(consumatori) 5 Marketing şi cultură. Între anumite limite. stocare. Bucureşti. faţă de una care furnizează bunuri materiale.

. citând. volumul de muncă raportat la toate activităţile care au dus la finalizare. imediat. permite utilizarea unor indicatori (cost/ preţ de revenire. noţiunea respectivă nu are aceleaşi înţelesuri nici măcar în toate domeniile creaţiei spirituale. ci este precedat de un act de gândire motivaţională (de o judecată valorică) în urma căreia „obiectului” cultural achiziţionat i se descoperă valoarea estetică. sistemul socio-cultural dominant în acel moment istoric. conştientizarea valorii unei opere culturale – arată autorii citaţi – „presupune percepţia originalităţii ei. Considerăm ca aceeaşi scară trebuie să pornească de la 1 spre gradaţii superioare. a investiţiei de sensibilitate.. stabilesc. cum ar fi de pildă achiziţionarea unei paste de dinţi. Prin urmare.Valoare Sub acest aspect. Cum sun autorii. considerarea bunurilor culturale (rezultate din procesul creaţiei) ca pe orice alte bunuri de consum.m. profit) specifici şi obligatorii activităţii de piaţă. a forţei ideilor. ca valoarea unicat a oricărui act de creaţie dă naştere unui drept de proprietate (intelectuală) cu restricţii pe termen foarte lung (mergând până la o jumătate de secol după încetarea din viaţă a „autorului”). în orizontul bunurilor culturale. limitând modalităţile de folosinţă sau de însuşire a ideilor conţinute. care stă la baza oricărei acţiuni de achiziţionare de bunuri. în privinţa bunurilor materiale. în nici un caz până la infinit (fiindcă producţia materială iese din ... depind de factori complecşi cum sunt componenta estetico-ideatică a obiectului. valorile încorporate în obiectele culturale. Dacă. spre deosebire de valoarea bunurilor de consum.a. Pe de altă parte.d. 1 fiind etalon pentru baza (materială) a oricărui produs de acest tip. după criteriul matematic. care exprimă în termeni matematici. în primul rând. preţ de vânzare. capacitatea axiologică a consumatorilor de cultură. în ceea ce priveşte „valoarea”. din lucrarea lui Pavel Câmpeanu şi Ştefana Steriade.) opera de artă nu dobândeşte existenţă reală decât prin reificarea ei emoţională de către subiect”. subînţeles. toate „însuşirile” acestora pot fi evaluate prin corespondentul lor monetar. aspectul utilitar.. soluţia şi rezultatul acelei activităţi umane se 6 Maria Moldoveanu şi Valer Ioan-Franc. „ niciun obiect nu-şi poate afirma valoarea estetică fără un subiect apt să i-o descopere (. nu este unul direct. a exemplarităţii modelelor propuse” În plus. o scală între „zero şi plus infinit”. Nu trebuie uitat ori ignorat. Dacă în lumea producţiei materiale valoarea păstrează semnificaţiile matematice ale „mărimii” situate pe o scală de la cifra 16 în sus. perspectivă din care semnificaţia lor este cu mult mai complexă. ş. Deosebirea constă în faptul că produsele culturale (rezultate din procesul creaţiei) conţin alte repere axiologice.ipoteze). Oamenii şi filmul (1985).

concepte şi noţiuni provenite din Sociologie şi Marketing. Resursele financiare. după sistemul input „intrări”/ output. 2. ades schimbătoare. Despre ele s-a relatat în paginile precedente. după înstrăinare. costurile de transport. continuă să fie una „fluidă”.referă la un alt tip de cuantificare. operaţiunea de evaluare a bunurilor culturale. motivarea şi definirea posturilor. mai ales în secvenţa referitoare la industriile culturale. Resursele materiale. în calitatea lor de prestatoare de servicii clasificabile în rândul bunurilor culturale de largă răspândire. criteriului utilizat pentru industriile materiale (valoarea fixată riguros şi exprimată în bani) adăugându-i se şi alte componente. continuă să aparţină creatorului. Acestea pot fi regrupate după criteriul serviciilor culturale oferite. La aceasta se adaugă relaţia consumatorului cu opera. Informaţia. Se referă la persoane fizice şi juridice (prin contractele de publicitate) şi la persoanele fizice şi juridice – clienţi ai produselor specifice din media. dezvoltarea şi evaluarea personalului. gestionarea situaţiilor conflictuale. acela de unicat sau de produs în serie. În concluzie. se referă exclusiv la industriile mass-media şi la operele multiplicate. Dar şi acestea îşi păstrează. condiţiile de plată. realizarea planurilor de carieră. specificitatea că. Adăugând că în valorificarea cunoştinţelor despre managementul întreprinderilor de presă este important (dacă nu chiar obligatoriu) să se apeleze la o serie de teorii. 4. „ieşiri” pot fi stabilite coordonatele între care se desfăşoară activitatea managerului şi care presupun existenţa următorilor factori implicaţi în „ecuaţia” problematicii de faţă: 1. 3. managementul instituţiilor de presă. termenele de aprovizionare. asupra cărora se va insista în capitolul Structura (tipologia) şi ambianţa întreprinderilor de presă. Instituţia/ -ile de presă. substitualitatea resurselor. preţurile diferenţiate. Aspectele la care se referă subiectul privesc recrutarea de personal prin selecţie. Privesc varietatea furnizorilor. Priveşte calitatea surselor şi timpul de răspuns (agenţiile de presă). În cazul de faţă. vor fi numite în continuare întreprinderi. 2. şi anume la calitatea operei create. Resursele umane. diferenţa fiind dată de statutul operei. . Ariile de acţiune ale managementului. cum s-a spus mai înainte.

3. 1943 The Effetire Manager. 2. Obiectivul lecţiei: Prezentarea formatelor sub care se prezintă instituţiile massmedia şi consecinţele ce decurg de aici. Se referă la performanţa echipamentelor. a căror bună cunoaştere. la rândul ei. tipul de cultură organizaţională7 Fiecare dintre aceste componente poate fi. Tehnologiile. rezultă produsele care se adresează unei pieţe speciale formată din cititori. 2004. proceduri. structurată în entităţi componente.5. concepţii şi atitudini care creează contextul activităţii de organizaţie“ (AlcLeon şi Marshall. Cultul aud Quality) . Toate acestea se adresează unei pieţe. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. Cursul III. ascultători şi telespectatori. La ce se refer[ resursele financiare?.. modul de elaborare a deciziilor. Book 10. Pentru o cât mai eficienţă realizare a managementului mai sunt necesare: calitatea comunicării interne şi externe.Cultura organizaţională reprezintă un ansamblu de tradiţii. dirijare şi conectare la ansamblu reprezintă o condiţie sine qua non pentru activitatea managerială. Bibliografie: Maria Moldoveanu. 7 . Editura Edexpert. Bucureşti. valori. termenele de amortizare. Marketing şi cultură. costurile specifice achiziţionării diferitelor echipamente. notorietatea firmelor producătoare. Valeriu Ioan Franc. La ce se referă termenul de piaţă? . asigurând calitatea produselor specifice. Tipologia instituţiilor mass-media Introducere în tema tratată: Capitolul Tipologia instituţiilor de presă conţine caracteristicile definitorii ale instituţiilor de presă şi anume acelea care le fac distincte în peisajul activităţilor umane. tipul de structură organizaţională. Care sunt ariile de acţiune ale managementului? . Prin intermediul lor se realizează catalizare managerială.

– partizane (promovează explicit anumite valori. În funcţie de scopul activităţii. – comerciale autonome. fundaţii. cei interesaţi pot vedea /accesa) surse . ca de pildă în cel intitulat Introducere în mass-media). După gradul de implicare politică. presa on line (care foloseşte aşa numitul suport digitalizat). a ziarului pe hârtie. instituţiile mass-media pot fi clasificate după diferite criterii: 1. afişând o atitudine de tip propagandistic) 3. apoi. adică nu este limitată (la suprafeţe ori timpi de emisie). 2. instituţiile de presă sunt încadrate în două mari tipologii: – presă pe suport de hârtie8 (ziare. partide sau persoane. sunt caracterizate prin echilibru şi echidistanţă).homepage“ de o informaţie concentrată (chapeaul din presa scrisă). în cazul unui eveniment aflat în desfăşurare. magazine. fiind o publicaţie cu următoarele caracteristici: up-datările se pot face în timp real (de ex. informaţia poate fi oricât de multă. subvenţionate din surse precum: partide. întreprinderile media pot fi catalogate ca: – neutre (nu afişează explicit adresarea la o anumită doctrină sau grupare politică. reviste. structuri guvernamentale.Concepte cheie: Tipologie Criterii Periodicitate Proximitate Angajament (politic) Rezumatul temei tratate: Sintetic (deoarece tema se regăseşte şi in alte cursuri. orientate către obţinerea de profit. organizaţii ale societăţilor civile. – integrate în grupuri economice mai mari: – – de serviciu public (non-profit). semănă numai aparent cu ziarul sau revista al cărei nume îl deţin. acestea sunt: – comerciale. organisme de tip filantropic. o publicaţie on-line poate oferi amănunte noi la fiecare câteva minute. astăzi sunt active presa electronică şi presa on-line. aşte publicaţii) 8 Reprezentând o alternativă a suportului de hârtie. informaţia este dispusă stratificat (cititorul pe web are parte în . Primul format este o reproducere fotografică . În funcţie de suportul utilizat pentru transmiterea mesajului. de obicei în format Aadobe photoshop. În schimb.. organizaţii economice sau administrative.

anchete. www. sport. ne mărginim în a trimite direct la acest fel de surse.ro. minorităţi.d.ro).– presă audio şi audio-vizuală. – presă specializată (jurnalism specializat sau tematic) cu informaţii pe profiluri distincte: politică.ro. casă) pentru copii. Editura Fundaţiei România de Mâine. Editura Expert.: www. După ce criterii pot fi stabilite tipologiile mass-media. întrucât ele apar detaliate în aproape toate manualele şi tratatele consacrate mass-media din România.departaje. 2.markmedia.. Bucureşti. etc. acestea pot fi: A3. 2006. feminism. economie. Industriile massmedia. În funcţie de criteriul tipologic (format. A5. – presă săptămânală – bilunară – lunară – trimestrială. iar în privinţa formatelor. interioare. 5. De câte feluri sunt întreprinderile comerciale de presă? . detalii. adulţi. ediţia a III-a. După conţinut. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. avem: – presă de largă informaţie (generalistă) cu articole diverse orientate către un public eterogen. Maria Moldoveanu. 2007. A4. Introducere în mass-media. loisir. pe suport electronic (radio.a. ş. link-uri către subiecte similare. periodicitate). Bucureşti. instituţiile de presă sunt încadrate în: – presă cotidiană. alternative. Criteriile de tipologizare sunt extrem de diversificate şi. hobby-uri (grădinărit. La ce se referă criteriul periodicităţii? 3. Există ziare şi reviste publicate doar pe web (ex. Publicaţiile care apar numai on-line se numesc e-zine. multimedia) 4. . deja cunoscute din anul anterior Bibliografie: Lucian Chişu. www. familie.m. televiziune.

. Teoriile asupra structurii şi ambianţei. Tipologia instituţiilor mass-media). a organizaţiei. luaţi împreună. având constituţia unui ansamblu de organizaţii active şi de factori existenţi care. Micromediul îi reprezintă pe cei mai apropiaţi participanţi la mediul întreprinderii. 2) Furnizorii de materie primă necesară (de ex. Micromediul desemnează forţele cu raza mare din societate care îi afectează pe toţi participanţii la micromediul întreprinderi. agenţia de presă. întreprinderea de presă are multe trăsături comune cu întreprinderile economice . dar se individualizează şi prin caracteristici specifice (vezi capitolul anterior.Cursul IV. Structura şi ambianţa întreprinderii de presă Introducere în tema tratată: Capitolul Structura şi ambianţa întreprinderii de presă conţine caracteristicile definitorii ale instituţiilor de presă şi anume acelea care le fac distincte în peisajul activităţilor umane. formează laolaltă conceptul de mediu. regia Enel pentru electricitate. identificat sub două arii de desfăşurare. de mărimi diferite: micromediul şi macromediul. Micromediul se compune din: 1) Furnizorii de informaţie – punctul terminus fiind ziaristul. aceia care ar putea afecta posibilităţile mass-media de aşi deservi clienţii. întreprinderea Letea pentru hârti .clasice“ (obişnuite). influenţează deopotrivă comportamentul şi performanţele întreprinderii. activelor şi factorilor existenţiali. unele instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale. Concepte cheie: Tipologie Criterii Periodicitate Proximitate Angajament (politic) Rezumatul temei tratate: După cum s-a mai spus. Mediul întreprinderii conţine structura şi ambianţa acesteia. Obiectivul lecţiei: Prezentarea formatelor sub care se prezintă instituţiile massmedia şi consecinţele ce decurg de aici.

financiară dar. educaţional) 5) climatul politic (intern. uneori apropiate de gratuitate.spaţiu“ celor care doresc să-şi promoveze mesajele. Produsele vândute de mass-media sunt: a) informaţia (clienţii sunt chiar publicul) b) distracţia (clienţii sunt chiar publicul): Televiziunile vând distracţie c) audienţa (clienţii sunt animatorii) modalitatea o reprezintă vânzarea de . Publicul este cel vizat pentru vânzările de produse şi servicii media. presa produce bunuri media şi prestează servicii. nu trebuie neglijate şi alte componente (repere) ţinând de evoluţia generată a societăţii. Costurile (publicului) sunt reduse. Cu alte cuvinte. opinia publică) Macromediul este constituit din: 1) mediul economic. 4) mediul cultural. 6) cadrul juridic. Viziunea prezentată este una strict economică.. tipărire) 4) Publicul 5) Concurenţa 6) Organismele publice (băncile. grupurile de interese. Rolul unui ziar este de a-i procura informaţie proaspătă despre chestiuni de interes public şi de a o prelucra şi vinde (prin interpuşi) publicului. spre deosebire de alte întreprinderi care vând alte tipuri de produse. publicul are un singur drept fundamental. 2) mediul tehnic şi tehnologic.timp“ şi . Între public şi întreprinderea media se stabileşte un contact real în ceea ce priveşte furnizarea de produse ori prestarea de servicii. dar nu se stipulează explicit care trebuie să fie calitatea produselor furnizate.. Produsul. Este cazul oarecum bizar în care avansezi o sumă pentru un produs despre care ştii numai vag că el conţine informaţie. 3) mediul demografic. social. . acela de a consuma ceea ce i se oferă. Concomitent. Publicul.3) Intermediarii (furnizori de servicii: desfacere. internaţional). Micromediul şi macromediul (aflate într-o relaţie de incluziune Macro şi Micro) se creează în funcţie de caracteristicile definitorii ale întreprinderii mass-media.

Managementul instituţiilor media. – nu este clară legea cu privire la accesul la informaţie. să-şi dezvăluie sursele). nu doar al unora dintre segmentele ei. nu avem prestabilite acele norme fiindcă afecţiunile produse de informaţie. De câte feluri sunt produsele in întreprinderile comerciale de presă? . ci psihice şi aproape invizibile. Din ce este constituit micro-mediul ? 2.comentarii. distracţie şi altele. – în locul unei legi avem unele reglementări (Legea Audiovizualului. În cazul acesta există prestabilite anumite norme care permit funcţionarea întreprinderii respective între parametrii admişi. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. politic şi juridic care poate afecta activităţile de tip mass-media din România. de pildă. extern. Bibliografie: Paul Marinescu. Cei care decid dacă şi cum iese un produs jurnalistic spre public sunt managerii din mass-media şi în funcţie de felul cum îşi duc la bun sfârşit munca depinde succesul ziarului respectiv. cumperi o pâine fără a-i cunoaşte perfect compoziţia alimentară. 2004. de influenţare a structurii şi ambianţei întreprinderii de presă îl constituie Climatul economic. în justiţie. Postulatul că publicul are dreptul la adevăr (acesta fiind prima condiţie a unei informaţii de calitate). Nu este nici pe departe asemănător cu situaţia în care. nu ar fi fizice. iar succesul se exprimă în numărul de exemplare (sau audienţa) şi prin prestigiul recunoscut la nivelul întregii societăţii. 3. Ne mărginim deocamdată să arătăm că nu avem: – o lege a presei (contestată de ziarişti. să zicem. rămâne un deziderat adesea discutabil. – nu este clarificat (prin atestate) statutul producătorului şi editorului de ştiri. De aceea apar următoarele întrebări fundamentale: 1) cine decide (despre) ce se scrie? şi 2) cine culege informaţiile?. Un alt factor. . ei se opun). – nu este clarificat statutului jurnalistului (căruia i se poate cere. În cazul ştirilor. a întreprinderii mediatice pe care o conduc. La ce se referă macro-mediul?. Editura Universităţii din Bucureşti. deciziile CNA).

a) Planificarea pe termen scurt se referă la scopurile imediate ale companiei şi se realizează prin intermediul şedinţelor de sumar. a personalităţilor accentuate. Concepte cheie: Mediul societal Mediul organizaţional Informaţia Tehnologia Tipuri de planificări Rezumatul temei tratate: Managementul instituţiilor de presă presupune administrarea a trei categorii distincte: A) a oamenilor (mass-media reprezintă o industrie a orgoliilor. 3) oameni şi informaţie. a informaţiei şi a tehnologiilor în instituţia de presă.Cursul V. 4) informaţie şi tehnologie. De aceea. Strategii în întreprinderile de presă Introducere în tema tratată: Capitolul Strategii în întreprinderile de presă se referă la administrarea oamenilor. sunet) în formatul organului de presă . Obiectivul lecţiei: Prezentarea celor trei tipuri de planificări şi semnificaţiile fiecăreia dintre ele. Rolul lor este dea asigura . C) a tehnologiei (produsul mass-media depinde mereu de up-gradarea tehnologică) Cele trei categorii se întrepătrund în sensul că managerul va administra: 1) oameni. B) a informaţiei (care este materia primă pentru produsul finit pe care îl vinde mass-media). 2) oameni şi tehnologie. managerul trebuie să-şi planifice activităţile întreprinderii pe 3 niveluri.. imagine.produsele“ (informaţia şi procesarea acesteia ca text. dar şi a profesionalismului).

. aproximativ aceeaşi .. stabilită de patroni şi adoptată de angajaţi entru o perioadă foarte întinsă. cu valorile sale( coduri etice şi deontologice. şi are drept scop conştientizarea atât de câtre patronii întreprinderii mass-media. În cadrul acestui palier avem deopotrivă un fenomen de autoreglare.viziune“.. legislaţie. constituţie).(radio. adică furnizează zilnic.viziunii“ întreprinderii. pentru proiectarea strategiei de management este diagnosticarea sistemului (social) actual. a produselor rezultate (output-urile) precum şi a culturii organizaţionale proprii (climatul existent).calitate“ fără ca despre ea să aibă repere de cuantificare. că publicul căruia i se furnizează informaţia-produs primeşte aceasta .produs“ trebuie asigurată la o anumită .. Analiza contextului managerial impune descrierea procesului intern specific. de pildă. săptămânal etc. dar şi unul concurenţial. c) Planificarea pe termen lung (este rezultatul . obligatorie. a activităţilor specifice (procesul de conversie a informaţiei în produs). b) Planificarea pe termen mediu se referă la „politica întreprinderii” şi ţine de conştiinţa profesională a angajaţilor/jurnaliştilor. Cantitatea de . tv) respectiv. de regulamentul instituit (de organizare şi funcţionare internă) de echilibrul dintre interesele patronilor şi cele ale angajaţilor. Prima etapă. Acest fapt presupune definirea contextului social. Acestea reprezintă o constantă. a rolului pe care presa îl deţine în mecanismul social. cât şi de jurnaliştii angajaţi.cantitate“ de material finit. Expertiza contextului social influenţează semnificativ strategia de management funcţional. . stabilirea resurselor principale participante (input-urile). de .calitate (este ştiut...

În mass-media tehnologiile au cunoscut numeroase schimbări. culturale. dacă nu cumva la dispariţie. dar prin progresul tehnologiilor astăzi ele fac mult mai mult. Cohen.instrumentul“ tehnologic respectiv. altfel tehnologia rămâne un instrument lipsit de valoare. Scopul ei este de a satisface tot mai mult publicul. astfel. frizerie etc. tehnologiile nu avea însemnătatea de astăzi. (Aşa.o întreprindere care nu-şi gândeşte strategia în raport cu tehnologiile cele mai noi se autocondamnă la plafonare. odată cu inventarea tiparului. Dacă în timpurile foarte îndepărtate.. Bucureşti. Factorii mediului social se caracterizează printr-o arie mai largă de acţiune. au dispărut cizmăriile şi alte unităţi de croitorie. iar contactul cu organizaţia culturală se realizează indirect sau mediat. Contextul managerial . metaforic vorbind. Ansamblul factorilor endogeni şi exogeni ai unităţii în cadrul căruia managementul îşi asumă responsabilitate. Mediul social: ansamblul elementelor de natură politică. 1997. culturală aflate în interdependenţă. coafor. . de pildă. În aproape orice domeniu al vieţii contemporane. facilitează creşterea exponenţială a producţiei materiale în mai toate domeniile. Rolul tehnologiilor şi efectul său. Bibliografie: Tichy. acum se poate spune că omul fără tehnologie nu poate face mai nimic. Scopul lor era iniţial de a ne uşura munca.. Schimbările sunt din ce în ce mai spectaculoase şi în zilele noastre putându-se conchide că . ele acţionează în mod constat asupra organizaţiei mass-media. tehnologiile deţin un rol social. economică. juridică. socială. De altfel. Eli. pot fi mânuite cu lejeritate şi fără a fi necesare toate cunoştinţele despre .Legendă: Mediul instrumental: ansamblul entităţilor efective şi potenţiale cu care organizaţia poate stabili schimburi şi raporturi directe decurgând din obiectul său de activitate. informaţia a crescut atât de mult încât cunoaşterea a dat. Editura Teora. îşi exercită autoritatea şi îşi exercită funcţiile în scopul realizării obiectivelor specifice (Definiţie) 2.. Noel.) Tehnologia competitivă are nevoie de oameni în măsură să o exploateze. M. Un fapt esenţial l-a constituit şi realizarea de interfeţe preţioase pentru cele mai complicate tehnologii care. Liderul sau arta de a conduce. unei galaxii virtuale numită Galaxia Gutenberg. În ceea ce priveşte tehnologia strategia întreprinderii constituie rezultatul logic al preocupării pentru eficienţă în procesele de producţie.

preţul. ascultătorii. campanii publicitare. Prin cercetare este stabilit conceptul de marketing (descoperirea dorinţelor consumatorilor şi modul prin care compania caută să satisfacă aceste dorinţe mai bine decât concurenţa). Poziţionarea produsului este considerată cea mai importantă operaţiune pentru satisfacerea unui client. articole. În ce constă rolul tehnologiilor şi care este efectul lor? Cursul VI. fapt care oferă întâietate marketingului. Ce vizează planificarea pe termen scurt ? 2. Managerii din mass-media trebuie să-şi cunoască bine clienţii (cititorii. bunurilor şi serviciilor menite a crea schimburi care satisfac obiectivele organizaţionale şi individuale. . Marketingul şi cercetarea media Introducere în tema tratată: Capitolul Marketingul şi cercetarea media se referă la metodele de analiză a pieţei şi la efectele acesteia. Dar cea pe termen îndelungat şi ce denumire poartă? 3. Obiectivul lecţiei: Stabilirea relaţiei (conceptuale) dintre marketing şi cercetare prin clasificările obţinute.Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. Astfel pot fi identificate tipologiile preferate: ştiri. modul de promovare şi distribuţie a ideilor. privitorii. Concepte cheie: Marketing Produs Logo (Brand) Focus grup Depth interwiev Rezumatul temei tratate: Marketingul sau promovarea produsului pe piaţă este procesul prin care se planifică şi se stabileşte conceptul. cumpărătorii de spaţiu sau timp publicistic adversarii).

trebuie ţinut cont de trei aspecte: . logo-ul unei instituţii) 2) Colectarea tuturor informaţiilor care există până la acea dată (în legătură cu cercetarea).Pentru a se putea lua decizii adecvate sunt necesare următoarele date: A) mărimea şi structura pieţei vizate B) tendinţele de evoluţie ale pieţii C) cerinţele clienţilor D) gradul în care furnizorii reuşesc să răspundă cerinţelor clienţilor (satisfacţia clienţilor) E) activitatea concurenţei (a furnizorilor concurenţi) Cercetarea are rolul de a facilita luarea deciziilor de către managerul media şi de a prezenta advertiserilor produsul în detaliu pentru atragerea publicităţii. Tipul de cercetare este direct legat de metoda folosită în cercetare. 6) Colectarea de date. Etapele ei cele mai importante sunt: 1) Stabilirea obiectivelor cercetării (poate să răspundă la o întrebare specifică: De ce cumpără oamenii un produs?. brandul. Poate să definească o problemă: designul ziarului. 4) Procedura colectării de date. 8) Elaborarea unui raport: detalierea concluziilor studiului prin expunerea rezultatelor obţinute şi a răspunsului la întrebarea iniţială. se mai numeşte şi etapa finală. În termeni tehnici poartă numele de revizuirea secundară a cercetării). se elaborează Planul de Studiu. se referă la stabilirea întrebărilor specifice la care trebuie să răspundă şi planul creat. 3) Elaborarea planului pentru studiul stabilit pe baza întrebărilor cercetării. planificarea ei trebuie realizată cu mare atenţie. În raport cu tipul de cercetare se apelează la moduri diferite de colectare a datelor. 7) Procesarea datelor şi analiza lor (verificarea datelor. După definirea problemei. Înainte de a realiza Planul. pentru aceasta. Se mai numeşte şi design primar. Cercetarea de piaţă: trebuie să ofere informaţie de calitate. 5) Stabilirea grupului ţintă pe care se va face cercetarea (se recurge la eşantioane de populaţie). introducerea în computer şi analiza cu ajutorul soft-urilor specifice.

1) Ce se ştie deja în chestiunea respectivă? 2) Cât de multe informaţii trebuie colectate de la fiecare dintre membrii audienţei? 3) Cât de important este ca rezultatele studiului să poată fi generalizate pentru toţi membrii audienţei? În funcţie de răspunsul la aceste întrebări se utilizează tipul de cercetare. Constatare importantă: oamenii comunică mai bine în grup. – Cercetarea descriptivă (prezintă un grup uman sau o situaţie în detaliu [Un ziar care este interesat de modul cum cititorii receptează mesajele (ştirile) sale va analiza caracteristicile diferitelor segmente de audienţă]). Strict informativ. se bazează pe colectarea de date subiective sau intuitive prin metoda interviu de profunzime (depth interwiev) 1-2 ore. uşor de colectat. cooperanţi. sunt stimulaţi. Observaţia este metoda care se bazează pe studiul comportamentului într-o anume situaţie şi poate face cu sau fără ştirea individului (audienţa TV). – Cercetare exploratorie (vizează un domeniu mai puţin cunoscut. pe un grup mic (8-12 pers. Studiul cantitativ (metoda cantitativă) – se face pe eşantioane mari de populaţie care permit generalizarea datelor obţinute. [Ori tv-care vrea să lanseze o grilă mare atractivă pentru o anume categorie (tineri) trebuie să menţină şi audienţa altor categorii de interes deja constituite în public]) Este pusă în evidenţă prin studiu calitativ. Spre a se elimina dezavantajul experimentelor de laborator se apelează la experimentul pe teren. să stabilească întrebările specifice. în final. – Cercetarea cauzală (conduce la cunoaşterea modului în care va reacţiona publicul şi va releva comportamentul consumatorului). desfăşurat în perimetrul consumatorilor unde îşi fac simţită prezenţa condiţiile obişnuite de viaţă. . prin ea putând fi identificate variabile chei. mai accesibilă şi furnizează informaţii accesibile şi corecte). Foloseşte experimentul de laborator (situaţii controlate: oamenii sunt expuşi produsului după care se observă reacţia lor). cercetările pot fi: – Cercetare primară (răspunde la întrebările specifice) – Cercetare secundară (este mai ieftină. focus grup). aspecte sau idei care ajută cercetătorul să înţeleagă problema generală pentru ca. Metoda scoate în evidenţă modul diferit de reacţie al indivizilor la două sau mai multe tipuri de produs.

stil de viaţă. operaţional şi administrative) şi la modul cum acestea re regăsesc în bugetul instituţiei şi în organigrame. Cercetarea de bază are scopul de a identifica principiile de activitate practică pentru managerii mass-media răspunzând la întrebări cu caracter general. În ce constau elementele cercetării de tip exploratoriu? Cursul VII. Ce se înţelege prin cercetarea primară ? 2. Cercetarea aplicată stabileşte reacţia indivizilor la anumite situaţii. Vasile. – testarea produsului: spre a i se verifica potenţiala popularitate a programului respectiv.Alte forme de cercetare aplicate întreprinderilor de presă se referă la cercetarea de bază şi cea aplicată. Bibliografie: Zacheru. 2004. educaţie. sex. Editura Litera internaţional. reviste citite şi alţii decât cumpărătorii) – obiceiuri de consum: cercetarea demografică şi psihologică – studii de publicitate: folosite de advertiseri în studiile asupra consumatorilor pentru a atrage publicul. Managementul în cultură. locaţie. Ce se înţelege prin cercetarea secundară? 3. Obiectivul lecţiei: Realizarea unei structuri procesuale între buget şi organigramă. Iată câteva tipuri de cercetare aplicată pentru mass-media: – cercetarea audienţei: vârsta. . – cercetarea circulaţiei produsului (ziare. Spaţiul publicitar se vinde în funcţie de costul pe mie (CPT) – poziţionarea produsului: identifică caracteristicile produsului preferat de consumator – se folosesc metode descriptive şi exploratoare prin care se determină caracteristicile demo-grafice şi psihologice şi de aici obiceiurile de comparare. Paliere de analiză organizaţională Introducere în tema tratată: Capitolul Paliere de analiză organizaţională se referă la cele trei sisteme (executive. Bucureşti. venit. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. ocupaţie. stare civilă.

precum şi responsabilităţile pe care le presupune realizarea obiectului respectiv. iar costurile sunt maximale şi. deci. Zonele organizaţionale care trebuie introduse în analizele periodice ale echipei manageriale sunt: 1) Bugetul. cultura etc). membri. context. public. în sensul că veniturile sunt minimale. Esenţial pentru un manager este să-şi imagineze organizaţia ca pe un sistem complex. deci pot fi depăşite. aceasta trebuie privită din perspectivă organizaţională. Sistemul executiv (conduce şi controlează) 2. Ca sistem organizaţia este compusă din 3 mari subsisteme: 1. Un rol fundamental îl are cunoaşterea concurenţei? Într-un mediu atât de dinamic este important ca întreprinderea de presă să-şi cunoască care îi este locul (cunoaşterea. Sistemul reprezentativ (prin care se realizează consultarea şi negocierea cu membrii organizaţiei). legislaţie. La întocmirea bugetului . Nu se poate face distincţie nici de aspectele informale (cel umane) nici de cele formale (aspectele mecaniciste. nu permit depăşirea acestora. care reprezintă un plan stabilit pentru o anumită perioadă (de obicei un an) exprimat în termeni financiari prin precizarea veniturilor şi cheltuielilor necesare în scopul realizării unui obiectiv. orientat atât către exterior (mediu) cât şi în interior (oameni + mecanisme). specifice oricărei organizaţii. piaţă şi mediul intern. Organizaţia este un ansamblu de valori care e dat de scop.Concepte cheie: Sistem Buget Organigramă Tipuri (de organigrame) Proces Rezumatul temei tratate: Pentru a fi sesizate legăturile văzute şi nevăzute care dinamizează activitatea unei instituţii de presă. Sistemul operaţional (activitatea) 3.

Faptul este evident şi în mass-media: diversitatea. se lucrează pe proiecte. Elementele care ar trebui să se regăsească în bugetul de personal conţin: a) toţi angajaţii.În interiorul triunghiului se află inima organizaţiei. este un ansamblu de activităţi interdependente. clientul are de unde alege. ci antrenori. 10 Prin proces înţelegem un ansamblu de activităţi care. iar organizaţia. având o reprezentare grafică sistemică. pornind de la funcţia cea mai de jos. împreună. pentru care a apărut conceptul de revigorare cu următoarele calităţi: 1) mai multe posturi sunt combinate într-unul singur. Ele sunt un instrument de raţionalizare a structurii de organizare. Un buget cuprinde elemente concrete precum: – cantitatea de produse (managerul de vânzări) – productivitatea (managerul de producţie) – nivelurile de salarizare şi costurile unor planuri de instruire şi motivare a angajaţilor (managementul de personal). d) ratele salariale. Aceasta presupune ca fiecare componentă a organizaţiei este echivalentă cu o activitate. . b) numărul de personal necesar. managerii nu sunt supraveghetori. până la managerul general. din deziderat ideal. fiecare angajat are obligaţia să deţină cunoştinţe de bază despre toate etapele. Procesele10 desfăşurate în acest perimetru determină structura organizaţie. angajaţii au libertate în unele decizii fără a mai întreba superiorii. e) politicile de recrutare şi perfecţionare a personalului. ca întreg. Trebuie să existe dinamism. toate poziţiile fiind fragile. Practic ne putem imagina organizaţia ca pe un triunghi în care există legături puternice între fiecare dintre laturi . Noua perspectivă este extrem de dură poli-specializarea sau interdisciplinaritatea a devenit. f) schemele de asigurări sociale sau fondurile de pensii. Relaţiile între departamente sunt susţinute de relaţiile între activităţi: se modifică cadrul de referinţă – nu mai relaţionez cu un angajat (de exemplu). deţinând o imagine despre modul de 9 Fiecare departament trebuie să îşi întocmească un buget propriu. Componenta administraţie semnifică ideea de gestiune. dar e necesar să existe şi unul la nivelul general al organizaţiei. ci cu ceea ce acesta cunoaşte şi are abilitatea de a realiza. produc un rezultat care are valoare pentru client. duce la selectivitate. un obiectiv obligatoriu. c) numărul de ore de lucru. În procesul de conducere organigramele sunt utilizate pentru cunoaşterea şi analiza modului de funcţiune.conlucrează managerii executivi precum şi toţi reprezentanţii componentelor funcţionale ale organizaţiei9.

bine pregătit. Fiecare firmă are o identitate distinctă cu obiectele şi procesele sale specifice.respectare a anumitor reguli. Cum s-a arătat. b) de tip orizontal. Bucureşti 2004) ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Consiliul de ad-ţie Marketing Financiar Operaţiuni Personal . structura este mai puţin încărcată. ce se pot aplica numai acolo unde există un grad înalt de specializare a produselor şi proceselor de muncă şi unde personalul este policalificat. ea este o reprezentare grafică a structurii organizatorice. de la post la ansamblul organizatoric dintr-o instituţie. Editura Universităţii din Bucureşti. adică raportul dintre funcţiile de conducere şi cele de execcuţie. Managementul instituţiilor massmedia. facilitând circulaţia normală a informaţiilor. nu există formule de tip passe pour tous .bun la toate“. pe funcţiuni – clasică. reprezentând numărul de persoane conduse nemijlocit de un conducător.. ierarhic..structurile“ după care se pot realiza organigrame. Tipuri de organigrame (după Paul Marinescu. Numărul de niveluri ierarhice depinde de supleţea structurii organizatorice: cu cât acesta este mai redus. În ceea ce priveşte . a structurii organizatorice întreprinderii sau a unora dintre compartimentele acestora. Nivelurile ierarhice semnifică treptele de autoritate ierarhică care separă conducerea unei întreprinderi de procesul de producţie propriu-zis. Organigrama evidenţiază practic toate componentele.. Organigramele au felurite înfăţişări structurale. Mărimea maximă a ponderii ierarhice: 5 de angajaţi.stratificate“ în mai multe niveluri ierarhice. Studiile ierarhice pot fi . acestea pot fi: a) structura de tip piramidal. În cadrul acestui tip de structură se vorbeşte şi despre pondere ierarhică. 2. În pofida acestei diversităţi.

Marketing Vânzări Contabilitate Producţie Întreţinerede gestiune ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Structură matricială: fiecare persoană are 2 linii de subordonare: faţă de managerul funcţional şi faţă de managerul de proiect. blocaje de comunicare) la modalităţile de comunicare inter-umane şi la nivel de instituţiei (organizaţionale). Definiţi bugetul şi prezentaţi rolul său. blocaje de comunicare) Introducere în tema tratată: Capitolul Planul de comunicare (tipuri. Planul de comunicare (tipuri. 3. –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Director general Finanţe produs 1 produs 2 –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Bibliografie: Viorica-Ana. Cursul VIII. Concepte cheie: Operaţii Marketing Cercetaredezvoltare Personal . Prezentaţi câteva structuri de organigrame. Manualul specialistului în resurse umane. 2002 Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. Obiectivul lecţiei: Depistarea cauzelor care produc blocajele de comunicare şi evitarea lor. canale. Chişu. Bucureşti. Editura Irecson. Ce sisteme compun organizaţia ? 2. canale.

să fie persuasiv.Comunicare interpersonală Comunicare organizaţională Canal (de comunicare) Tip de comunicare Blocaj Rezumatul temei tratate: Planul de comunicare îşi propune să urmărească permanent modul în care se desfăşoară comunicarea (formală şi informală) atât în interesul organizaţiei cât şi cel ac. Prezintă avantajul că foloseşte mijloace verbale şi nonverbale. la rândul ei. La nivelul unei organizaţii. Are caracter final. agreată de receptor fiind uşor de urmărit. distingem între: – comunicarea scrisă: note interne. – comunicarea orală (interpersonală): se desfăşoară faţă în faţă sau telefonic. Eficienţa comunicării orale este legată de capacitatea receptorului de a asculta. planuri. scrisori. iar puterea de convingere în cazul conflictelor este slabă. se manifestă sub mai multe tipuri. – Comunicarea formală asigură circulaţia informaţiilor ce se realizează între subdiviziuni ale structurii organizaţionale folosind canalele de transmitere stabilite la nivel organizaţional. de conservat şi multiplicat. Mijloacele prin care se poate . Este foarte important să se anticipeze situaţiile de blocaj în comunicare. – comunicarea audo-vizuală. Majoritatea proceselor comunicaţionale care condiţionează buna funcţionare a unei organizaţii utilizează acest tip de comunicare – Comunicarea verticală se referă la transmiterea unor mesaje între şefi şi subalterni. să-şi informeze personalul din subordine. Un manager trebuie să capteze atenţia oamenilor în timpul conferinţelor sau a altor şedinţe. B) Cea de a doua perspectivă se referă la Comunicarea organizaţională . care. Scopul vehiculării poate fi ascendent sau descendent. rapoarte. cu mediul socio-economic. costurile fiind minime. trebuie să fie capabil să susţină prezentări orale în faţa consiliului de administraţie. comunicarea poate fi privită din două perspective: A) Comunicarea interpersonală (dintre indivizi). convingător. decizii. În cadrul comunicării interpersonale.

Realizată corect. publicaţii ale companiei. etc . Cele două forme de comunicare sunt interdependente. coerent şi uşor de înţeles. Astfel de fluxuri de informaţii sunt indispensabile pentru asigurarea nevoilor de coordonare şi integrare în organizaţie. memorii oficiale. Acestea tranzitează informaţii între membrii unor grupuri formate ad hoc. Funcţionează alături de comunicarea formală. non-verbale. Media sau canalul este calea prin care este transportat şi distribuit mesajul. pe interese de grup.reţele“ de comunicare informală. etc.. . – Comunicarea pe orizontală se compune din transmiterea de mesaje între colegi. şedinţe. proceduri. acurateţea şi costul comunicării. – Comunicarea pe diagonală se face peste funcţii şi nivele în companie. discuţia directă. Canalul de comunicare este adesea indispensabil legat de mesaj. În comunicarea internă se foloseşte un singur canal. În schimb. aflate la acelaşi nivel ierarhic. sau între persoane din diferite compartimente. acest tip de comunicare poate reprezenta o resursă importantă de material decizional. în cadrul aceluiaşi compartiment. Mijloacele prin care se poate realiza excedent (de la subaltern la şefi): cutii de sugestii. – Comunicarea informală funcţionează prin intermediul unor adevărate . pe bază de simpatii. conversaţie telefonică.realiza descendent (de la şefi la subalterni): training-uri. comunicarea interpersonală fiind totdeauna peste componenţa comunicării organizaţionale Canale de comunicare Canalele de comunicare reprezintă calea prin care se transmit informaţii între emiţător şi receptor. în sensul că trebuie adecvat scopului acestuia. Blocaje în comunicare . în cadrul comunicării publice sau de masă.site-uri ale angajaţilor. Alegerea celui mai eficient mijloc pentru atingerea scopului propus trebuie să aibă în vedere viteza de transmitere a mesajului. Obligatoriu trebuie să se realizeze clar. rapoartele interne. manuale. Există o gamă variată de mijloace de comunicare. inclusiv aspectul interpersonal implică mai multe simţuri transmisia desfăşurându-se pe căi verbale.

credibilitatea. a stării emoţionale. se recomandă evitarea termenilor sofisticaţi sau utilizarea formulelor eliptice). credibilitatea sursei. punctele de vedere diferite. – barierele culturale (la „multinaţionale”. managerii hotărăsc modul în care se iau deciziile. limbajul. cu acest prilej. Câte tipuri de comunicare cunoaşteţi? 3. În organizaţiile mari. percepţiei selectivă şi subiectivitatea. Bibliografie: Paul Marinescu. semantica (polisemia cuvintelor). În ce constau blocajele în comunicare? . simplificarea şi radicalizarea. filtrarea informaţiei. percepţia selectivă. – incapacitatea de a asculta (unii angajaţi nu înţeleg în totalitate de ce li se comunică: vedem şi auzim ceea ce dorim. judecăţile de valoare. dar pot. Ce se înţelege prin comunicarea organizaţională ? 2. comportamentul proxemic. Managementul instituţiilor media. s-o deformeze. rezistenţă la critică. iar prin controlul pe care ei îl exercită. 2004. el fiind expresia experienţei de viaţă sau a experienţei personale şi profesionale. comentarea defensivă. cauzele unei comunicări ineficiente sunt: ascultarea deficientă. – factorii perturbători generaţi de comunicarea în exces. încurajează sau restrâng participarea angajaţilor la diferitele trepte ierarhice. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1.Între ceea ce doreşte să spună (transmită) Emiţătorul şi ceea ce reţine Receptorul apar uneori diferenţe notabile. indivizi provin din culturi diferite) – perceperea selectivă şi subiectivitatea (limbajul este o formă abstractă de comunicare. În concluzie. a relaţiei cu interlocutorii). – limbaj (formularea necorespunzătoare a mesajului conduce la creşterea indicelui de eroare. Marile obstacole în calea comunicării eficiente din organizaţii sunt generate de: – diferenţa de putere (în organizaţii. presiunea timpului. Este foarte indicat feed-back-ul). Editura Universităţii din Bucureşti. mesajele trec prin mai multe paliere manageriale care filtrează informaţia.

i) realizarea unui raport privind primul interviu. în mod etapizat: (a) stabilirea necesităţii postului. g) fişele de apreciere a candidaţilor (teste şi centre de evaluare). se ocupă cu: – interviul (etapa publicitară). Obiectivul lecţiei: Obţinerea de parametri ideali pentru fişa postului. – testarea (etapa obiectivă). Introducere în tema tratată: Capitolul Planul de recrutare şi de selecţie se referă la componentele (etapele) celor două procese. – centralizarea CV-urilor. b) elaborarea/ adoptarea descrierii postului. j) . selecţia. Procesul de recrutare şi selecţie are în vedere. – specificaţia de personal. – anunţul publicitar. – fişa postului. – filtrarea CV din care rezultă lista restrânsă. d) căutarea candidaţilor. cu subansamblurile lor. e) examinarea răspunsurilor şi prima selecţie.Cursul IX. Planul de recrutare şi de selecţie. f) chestionarea candidaţilor. Concepte cheie: Selecţie Recrutare Postul Fişa postului Cv-ul Rezumatul temei tratate: Procesul de recrutate şi de selecţie are două sub-componente: primul se referă la recrutare şi are în vedere următoarele etape: – analiza postului. Cea de a doua componentă. c) definirea postului ideal (specificaţie). h) întrebări individuale.

k) alegerea finală. interviuri suplimentare. una din cele mai cunoscute fiind publicitatea. titluri litere mari. obiectivele. Anunţurile publicitare pot fi: a) înserate la rând. m) intrarea în organizaţie şi cunoaşterea acesteia. verificarea referinţelor. cunoştinţele. l) formarea specifică. Rezultatele recrutării sunt influenţate de metoda folosită. trăsăturile de personalitate şi aptitudinile necesare ocupării postului respectiv. n) integrarea la postul de muncă. Deoarece nu se cunosc prea multe despre candidaţi. oferta de angajare şi. Un anunţ publicitar de recrutare trebuie să înceapă cu un titlu incitant. competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise anumitor posturi în fişa postului. evidenţiindu-se informaţiile privind denumirea postului. interviul de departajare. angajarea propriu-zisă. Analiza posturilor se face (realizează) pe baza descrierii acestora.vizita medicală. o) controlul integrării. rezultatele obţinute în posturile anterioare. Selecţia personalului Reprezintă ansamblul proceselor prin care se aleg persoane care întrunesc calităţile. deprinderile şi aptitudinile necesare realizării obiectivelor. la angajare este necesară parcurgerea următoarelor etape: cererea de angajare. printre alte anunţuri. Competenţa include: inteligenţă. sarcinile. încât să reţină atenţia celor cărora li se adresează în mod direct. sarcinilor. c) caseta specială înconjurată de un chenar. Selecţia profesională se impune atât la angajare cât şi la avansare (concursuri) promovare. creativitate. experienţa. uşurinţa de a se integra în grupurile de muncă. în cele din urmă. să prezinte cerinţele care urmează să fie îndeplinite. responsabilităţile şi mijloacele folosite. teste. Fişa postului (un exemplu de fişă a postului) Departament: (numele departamentului) Subordonat direct: (fişa postului ierarhic superior) Supervizează: (fişa postului ierarhic imediat) Colaborează: (sunt descrise exact legăturile de colaborare şi celelalte sectoare de colaborare . b) în semi-caseta. examenul medical. Specificaţia postului conţine cerinţele privind pregătirea.

ci o descrieree făcută pe „varianta ideală”. traning-uri Standardele de performanţă conţin evaluări ale şefilor. Obiectivul lecţiei: Prezentarea celor trei tipuri: Plan de instruire. Fişa postului reprezintă un tip de codificare vizând nu o persoană cu identitate. cursuri. telefon. Ce reprezintă fişa postului? 3. etc. note (medie). Care sunt etapele proceselor de selecţie şi recrutare? 2. cu scopuri identificate riguros. Chişu. diverse stagii. 2002 Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. Bibliografie: Viorica-Ana. tv. Editura Irecson. instrumentul (computer. În ce constă recrutarea personalului? Cursul X.Misiunea postului: (care este menirea lui) Conţinutul postului: sunt redate toate atribuţiile directe În fişa postului pot fi specificate şi mijloacele utilizate. beneficii şi rezultate. Bucureşti.). Internet. precum şi feed-back-ul clienţilor. Planul de carieră. diverse arhive) În privinţa condiţiilor de lucru sunt descrise locaţia. Manualul specialistului în resurse umane. Introducere în tema tratată: Capitolul Planul de carieră se referă la organizarea carierei ca process organic. nicidecum calată nu pe pregătirea celui ce urmează a fi angajat: studii (domeniul). care descriu aceste mijloace (de ex. şcoli. Concepte cheie: Managementul carierei Surse de date Standard de performanţă . biblioteca. alte domenii de cunoştinţe.

3) să ofere angajaţilor cu potenţial îndrumarea şi încurajarea de care au nevoie pentru a şi-l fructifica. consilierea pentru carieră.Nivel de performanţă Evaluarea personalului Rezumatul temei tratate: În managementul carierei se au în vedere programele de planificare a carierei. evitând astfel destabilizarea sistemului prin plecarea angajatului sau prin instabilitatea postului. Atât organizaţiile cât şi angajaţii au nevoie de un program eficace de dezvoltare a carierei chiar dacă motivaţiile lor sunt diferite. cât şi corelaţiile dintre ele. Cariera reprezintă o succesiune de funcţii. obiectivele. care îi ajută pe angajaţi să-şi identifice nevoile. prin care trece angajatul în mod ordonat. jalonarea şi evaluarea abilităţilor. în cadrul căruia pot fi identificate următoarele scopuri ale managerului de carieră: 1) să se asigure satisfacerea necesităţilor organizaţiei în ceea ce priveşte succesiunea managerială. Cariera individuală include atât viaţa profesională şi familială. De aceea. burse) flexibilitatea locului de muncă. valorile şi alte caracteristici personale. în ordinea crescătoare evoluţiei. după o regulă previzibilă. sprijin extins pentru educaţie şi instruire (stagii de pregătire. optează pentru planificarea carierei căutată organizaţional deoarece lipsa performanţelor sau evidenţierea pozitivă în activitate duce la rotaţia posturilor. Dezvoltarea carierei este un proces organic. În calitate de preşedinte al organizaţiei managerul este interesat să asigure dezvoltarea individului în cadrul organizaţiei sale. 2) să ofere angajatului un potenţial de instruire şi experienţă practică pentru a-i pregăti pentru nivelul de responsabilitate pe care ar putea să-l atingă. Sistemele de dezvoltare a carierei conţin în principal următoarele elemente: – scopul carierei – planificarea dezvoltării carierei – calificarea şi experienţa profesională – evaluările parţiale . informaţiile despre direcţia strategică şi rezultatele economice ale firmei.

ş.m. Fiecare . – măsura în care conducerea consideră că instruirea reprezintă un element esenţial pentru succesul economic. definirea traseului de dezvoltare a carierei. – existenţa aptitudinilor şi calificărilor corespunzătoare în rândul forţei de muncă disponibile. – crearea unui mediu intern de selecţie şi recrutare. 2) crearea unei arhive a individului care să cuprindă: obiectivele. Instruirea are următoarele obiective principale: – dezvoltarea/îmbunătăţirea aptitudinilor şi competenţelor angajaţilor. Printre factori care influenţează cantitatea şi calitatea activităţilor de instruire şi perfecţionare.arhive a organizaţiei“ care să cuprindă evaluările abilităţilor. Planul de instruire Instruirea reprezintă orice activitate destinată dobândirii de cunoştinţe şi aptitudini specifice exercitării unei meserii sau realizării unei operaţiuni.mişcare“ a candidatului e un pas în carieră: unii (paşi) urmăresc identificarea angajatului cu valorile şi cultura companiei. alţii stimulează competiţia productivă. competenţele şi performanţele angajaţilor (realizate de managerul de resurse umane). noi pieţe). Planificarea carierei angajatului implică: perfecţionarea acestuia pentru creşterea randamentului. .. variază de la o organizaţie la alta. sistemul de valori al angajatului. Atât calitativ cât şi cantitativ. opţiunile privind cariera.a. – măsura în care organizaţia sprijină ideea dezvoltării carierei pe plan intern. se numără: – amploarea schimbărilor din mediul exterior (schimbări tehnologice. – schimbări pe plan intern (noi procese de activitate.. Pentru această armonizare se pot urmări două direcţii: 1) crearea unei . instruirea. În centrul interesului procesului de instruire se află postul sau sarcina profesională. noi prevederi legislative). aspiraţiile personale. – gradul de adaptabilitate al forţei de muncă.d.Pentru a se putea vorbi de planificare a carierei trebuie asociate şi armonizate două planuri (resurse umane) dezvoltarea resurselor umane la nivel organizaţional şi la nivel individual. nevoile. depistarea potenţialului resurselor umane.

– creşterea volumului de pierderi materiale. Surse de date relevante pentru analiza necesităţilor de instruire sunt: 1) evidenţele scrise (statistici de personal. Avantajele instruirii constau în: – menţinerea aptitudinilor necesare şi de aderare în rândul angajaţilor. – reducerea timpilor necesari acumulării cunoştinţelor necesare bunei funcţionări în organizaţie a noilor angajaţi. – scăderea productivităţii. – creşterea gradului de performanţă profesională a productivităţii. – creşterea ratelor accidentelor de muncă. fişe de post. – policalificarea şi flexibilitatea profesională. fişe de producţie) 2) întâlnirile (cu angajaţii sau cu managerii lor) 3) chestionarele (pentru angajaţi sau manageri) 4) testele de aptitudini Printre rezultatele care pot indica o necesitate reală de instruire se numără: – rata înaltă a fluctuaţiei în rândurile noilor angajaţi. cunoştinţele şi aptitudinile celor care răspund de efectuarea instruirii. – dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor angajaţilor. Analiza şi interpretarea datelor trebuie să abordeze două aspecte principale: . – creşterea gradului de motivaţie al angajaţilor. de marketing.– măsura în care conducerea consideră că instruirea este un factor de motivare. Adaptarea unei metodologii sistematice în materie de instruire şi dezvoltare profesională derivă din presiunea internă şi externă exercitată asupra organizaţiei. – creşterea calităţii produselor şi a servirii clienţilor. – neîndeplinirea obiectivelor de activitate impuse. fişe de evaluare. Beneficiile la nivel individual sunt: – sporirea numărului de aptitudini – creşterea satisfacţiei personale – creşterea valorii angajatului pe piaţa forţei de muncă – îmbunătăţirea şanselor de promovare pe plan intern.

2005 Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. Editura Irecson. Evaluarea personalului Evaluarea performanţelor constă în aprecierea gradului în care angajaţii îşi îndeplinesc responsabilităţile de serviciu. cheltuieli. costuri – personalul de instruire. Bucureşti. un plan de instruire cuprinde: – obiectivele programului (o declaraţie de principiu asupra intenţiilor urmărite prin instruire – grupele ţintă cărora li se adresează – conţinutul programului (tematici de bază. managerul şi ziariştii. Definiţi conceptual de management al carierei. Cel mai simplu proces de realizare poate fi descris sub forma diagramei Plan de îmbunătăţire Completarea formularului de evaluare Derularea interviului de evaluare Convenirea deciziei de acţiune Analiza salarii Bibliografie: Amariţei. 2. 2) nivelul de performanţă realizat de cel în cauză. Firma şi mass media.1) standardul de performanţe necesar. În mod obişnuit. Ce se înţelege prin evaluarea personalului? Provocări . activităţi şi metode propuse – administrare şi buget (graficul de derulare în timpul programului. obiective de învăţare. Constantin.

Orice decizie. înainte de luarea unei decizii. De aceea. trebuie îndeplinite mai multe condiţii: a) existenţa unor obiective care trebuie atinse. Procesul decizional în cadrul instituţiilor de presă Introducere în tema tratată: Capitolul Procesul decizional în cadrul instituţiilor de presă se referă la rolul deciziei în activitatea managerială şi al obiectivelor urmărite. c) trebuie să existe mai multe moduri de acţiune. O decizie poate ridica întreprinderea în top sau o poate duce la faliment. de acestea. Obiectivul lecţiei: Prezentarea celor trei tipuri de planificări şi semnificaţiile fiecăreia dintre ele.3. În ce constau elementele cercetării de tip exploratoriu? Cursul XI. muncă. timp. . d) trebuie avute în vedere limitele procesului decizional: bani. având un sistem de evaluare a gradului în care pot fi atinse. are o importanţă fundamentală cu privire la activitatea în organizaţie (acel mediu în care îşi desfăşoară activitatea o mulţime de oameni). bine structurate. În momentul luării deciziei se au în vedere: – probleme simple. cuantificate. în subsidiar. Concepte cheie: Decizia Evaluarea soluţiilor Formularea soluţiilor alternative Informaţia Tehnologia Tipuri de planificări Rezumatul temei tratate: Decizia în afaceri este un proces conştient. O decizie trebuie luată atunci când apare (există) o problemă. verbală sau scrisă. b) obiectivele trebuie să fie precis definite.

nestructurate. – realizarea unor comparaţii cu situaţii similare.. – c) evaluarea şi ierarhizarea soluţiilor alternative (după criteriile respective). – determinarea soluţiei optime. – e) faza post decizională (soluţia este aplicată). de capacitatea lui de analiză. Rapiditatea şi reuşita procesului decizional depind de informaţiile pe care le deţine managerul. la rândul lui. B) decizii tactice: se iau pentru o perioadă mai mică de un an şi vizează o activitate sau o subactivitate a firmei. – probleme complexe. Pornind de la . – motivarea angajaţilor. – estimarea consecinţelor fiecărei variante. slab structurate.– probleme simple. – probleme complexe. a domeniului de activitate în care ea a apărut.caracterul problematic“ al deciziei sociologul Cătălin Zamfir identifică următoarea structură a procesului decizional: – a) definirea problemei (determinarea criteriilor de evaluare). . – adoptarea celei mai bune soluţii (se recomandă organizarea unor grupuri de discuţie). câţiva „paşi”: – definirea problemei. – d) faza decizională: alegerea soluţiei (decizia). de cota de comunicare cu angajaţii şi de nivelul resurselor. – probleme complexe slab structurate. – supravegherea permanentă a aplicării deciziei . – probleme simple nestructurate. se iau în colectiv şi vizează ansamblul activităţii economice a firmei. – culegerea ideilor privind posibilele soluţii (inclusiv de la angajaţi). – identificarea elementelor necesare pentru soluţionare. – b) formularea soluţiilor alternative (ierarhizarea criteriilor). Deciziile sunt de mai multe tipuri: A) decizii strategice: stabilesc orientările de perspectivă. structurate. Procesul de adaptare a deciziei presupune. – transmiterea deciziei la toate nivelurile organizaţiei.

fie pe termen mediu şi lung. M. Noel.C) decizii operaţionale: decizii repetitive. Ce rol joacă deciziile ? 2. Decidentul Stabileşte obiectivele Formulează Cercetează. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. de rutină care se referă la perioade scurte.. cei care au datoria sau dreptul de a lua măsuri fie în cadrul activităţii de zi cu zi. Editura Teora. Concepte cheie: Manageri Directori (Gatekeepers) Redactor-şef Grafician Tehnologii multimedia Rezumatul temei tratate: . Decizii în întreprinderile de presă Introducere în tema tratată: Capitolul Decizii în întreprinderile de presă se referă la factorii decizionali din presă. 1997.Stabileşte problema tratează criteriile Alege din alternative ia decizia Bibliografie: Tichy. Eli. Cohen. Vizează îndeplinirea obiectivelor specifice şi individuale. Liderul sau arta de a conduce. Bucureşti. Ce tipuri de decizii cunoaşteţi? 3. Obiectivul lecţiei: Prezentarea categoriilor de deţinători ai dreptului decizional in instituţiile de presă. Care sunt paşii adoptării unei decizii? Cursul XII.

Termenul a fost folosit pentru prima dată de Kurt Lewin. prezentând lucruri dificil de observat. În consecinţă editorul va decide nu doar care ştire . reporteri fotografi. Există teme vandabile atât pentru presa scrisă cât şi audiovizual: violenţa. . editorialiştii. editori. anunţat. în imagine ş.o persoană sau un grup de persoane care administrează circulaţia informaţiilor prin canalul de comunicare“. marile reuşite ale oamenilor simpli. este cel comercial.a.. Managerul ia deciziile cele mai importante din punct de vedere financiar sau deciziile care au cel mai mare impact. Decizia lui se bazează în primul rând pe buna cunoaştere a concurenţei şi evitându-se uniformizarea informaţiilor. care se supune regulilor pieţei (cererea şi oferta) şi care este condusă de un manager. Alături de manager. Gatekeepers deţintrei funcţii: 1) modifică informaţia pe care o transmit. Deciziile gatekeepers-lor se bazează şi pe anumite reguli nescrise ale redacţiei: este interzis să critici pe membrii fondatori ai publicaţiei sau pe sponsorii cei mai generoşi. radio-ului sau televiziunii. 3) limitează informaţia transmisă. televiziunea şi radioul public). Publicul consumă zilnic astfel de informaţii. adică o firmă constituită cu scopul de a realiza profit cuantificabil (excepţie. sexul. ce trebuie să fie dat pe post. Gatekeepers sunt persoane care decid conţinutul editorial al publicaţiei. gratuităţi sau cancanuri. Criteriul ce mai important pe care se bazează decizia legată de subiectele care vor fi date publicităţii. Gatekeepers sunt persoane care iau decizii legate de informaţii. într-o redacţie mai au responsabilităţi următorii: a) gatekeepers – redactorii şefi11 (directorii).d. ci şi grupul de persoane care contribuie la producerea lor. redactorul şef adjunct.m.. iar pentru a le consuma trebuie să cumpere ziarul. iar în radio şi tv ordinea de derulare a ştirilor şi dimensiunea acordată fiecărui eveniment. Ea este o organizaţie ca oricare alta. din bombardamentul informaţional.intră“ şi care nu intră. făcut public. În cazul informaţiilor de presă. dar tot el alocă şi resursele necesare adunării informaţiilor. tendinţa este spre ştirile senzaţionale. specialişti în sunet. care l-a definit ca . Aceştia decid. b) reporterii c) secretarii de redacţie. 2) dezvoltă informaţia. psiholog austriac. 11 Redactorul-şef stabileşte articolul principal (aria tematică a acestuia). magia. Acele informaţii nu sunt doar ştirile în sine. viaţa privată a vedetelor.Întreprinderea de presă este un ansamblu economic. catastrofele.

c) selecţionează datele relevante. tv) trebuie evaluat după . imaginea are o influenţă şi mai mare. Toate informaţiile sunt luate în regim de urgenţă şi cer reporterului instinct. discuţiile cu martorii. O simplă tăietură la montaj este de ajuns pentru a schimba percepţia asupra evenimentului sau pentru a influenţa telespectatorul. Odată cu această modificare de suport. În presa scrisă. verificarea informaţiei. rămân aceleaşi sub toate aspectele. nu materia contează ci procesualitatea. redactarea textului şi transmiterea lui la redacţie. ascultătorul. tv. Fiind vorba de canale care beneficiază de o mare apropiere de momentul producerii evenimentului.Pe o treaptă ierarhică inferioară se plasează reporterii. Reporterii iau decizii care urmăresc fiecare etapă de producţie a unui articol: a) aleg sursele. şi în plus. Totuşi. Ca factor perturbator. se adaugă stresul condiţiilor de lucru. cei care iau deciziile în departamentele de ştiri trebuie să fie pregătiţi pentru a face schimbări de ultimă oră în structura formatului de presă. Fiecare articol sau material (radio. autocontrol şi abilitatea de a scrie (redacta) în orice condiţii. tehnoredactorul este acel care realizează macheta următorului număr al ziarului. principiile de lucru ale managerului. calitate. suportul informaţiei este unul electronic sau digitalizat (ataşat în mediul virtual). Sarcina secretarului de redacţie este încărcată de subiectivitate. formatele fiind evaluate în timp (minute) conţinând sunet şi imagine. Editorii sau secretarii de redacţie îi au în subordine pe reporterii care susţin ziarul sau postul de radio. În acest domeniu (media. b) aleg metoda. Funcţia de secretar de redacţie [(înainte SGR) în radio şi TV producător)] a fost şi este este una dintre cele mai încărcate de responsabilitate. d) aleg unghiul de abordare. obiectivitate. judecata personală jucând un rol important. e) decid stilul de redactare al articolului: Secretarii de redacţie (tehnoredactarea computerizată). folosindu-şi cunoştinţele şi arta pentru a realiza un design deosebit şi pentru a acorda spaţiu tuturor articolelor redacţionate spre publicare. tv) trei sunt cuvinte etalon: rapiditate. Aceştia iau decizii privind: culegerea datelor esenţiale. În audiovizual. Deciziile secretarului de redacţie se bazează pe reguli stricte care ţin de designul general al unei publicaţii şi de stilul ziarului la care lucrează. Aici însă deciziile editorului de montaj au un impact mai mare: sunetul aduce mai multă informaţie decât cuvântul scris.

abonamente la agenţiile de presă. Editura Litera internaţional. Concepte cheie: Format Stil . Calitatea deciziilor se reflectă în statistici care vor arăta dacă audienţa a crescut ori scăzut în urma reflectării evenimentului. Bucureşti. Deciziile luate de producător se referă la trimiterea pe teren a unor reporteri sau a unor echipe complete la evenimentele importante. cu modul ei de difuzare. începând de la periodicitate şi format şi încheind cu stilul publicaţiei. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. 2004. care necesită cheltuieli deosebite. Vasile.specificul şi importanţa lui. Managementul în cultură. ei trebuie să decidă alocarea resurselor în mod echitabil. Se insistă pe ideea de constanţă în ceea ce priveşte elementele care asigură succesul unei instituţii de presă. Bibliografie: Zacheru. Aceste resurse includ oamenii. Pentru a fi mereu în acord cu dorinţele publicului. 2. Prezentaţi întreprinderea de presă ca ansamblu economic. tehnica de lucru (echipamente). raportat la public. Elemente care asigură succesul unei publicaţii Introducere în tema tratată: Capitolul Elemente care asigură succesul unei publicaţii se referă la modul de organizare a publicaţiei şi la modul de administrare a oamenilor în instituţia de presă. Arătaţi care sunt palierele decizionale? 3. Obiectivul lecţiei: Prezentarea rolului pe care îl joacă ansamblul de date corelate între ele ale unei publicaţii. În ce constau distincţiile dintre deciziile pe termen scurt. mediu şi lung ? Cursul XIII. contacte şi bani.

. echivalent cu o coală A3. de obicei. Stilul publicaţiei este de fapt un amestec de principii generale de aşezare în pagină. Toate aceste decizii dau stilul publicaţiei 4) Stilul publicaţiei: Majoritatea publicaţiilor din Occident au un regulament propriu (style guide) în care sunt precizate detaliile care ţin de forma şi conţinutul publicaţiei. cantitatea de informaţii şi de opinii. reportaje. Cotidianele de format A4 nu au rezistat prea mult pe piaţă pentru că necesită o punere în pagină greoaie şi anevoioasă. rubricile de evaziune. Concurenţa şi gusturile publicului determină echilibrul dintre genurile abordate: balanţa de ştiri. Formatul de A5 (de buzunar) se foloseşte în cadrul publicaţiilor cu informaţii utilitare (ghid TV) pentru presa hobbyurilor sau în cazul publicaţiilor tehnice. relatări. pentru că este în joc prestigiul publicaţiei. Se pune accentul pe dosarul de presă. Publicaţiile lunare sunt pentru publicul amator de sinteze. Forma influenţează conţinutul.Periodicitate Conţinut Distribuţie Rezumatul temei tratate: 1) Periodicitatea este determinantă pentru distanţa ulterioară faţă de un eveniment. interviuri şi reportaje. de reguli ce trebuie respectate şi de un anumit mod de a scrie articolele. tipul ilustraţiilor. Există cotidiane cu format tabloid orientate către grafică şi senzaţional. documentare. 3) Conţinutul /editorial): necesită studii de piaţă complexe în legătură cu două condiţii: noutatea şi echilibrul. Existenţa a numeroase cotidiane de informare generală impune oricărei noi apariţii în domeniu o abordare diferită. Sunt reguli pe care orice membru al redacţiei trebuie să le respecte. Fiecare ziarist trebuie să îşi scrie articolul gândindu-se la forma în care el va apărea în ziar. 2) Formatul: Cotidianele au. interviuri. anchete. Săptămânalele au în general format tabloid. format standard. informaţii utilitare. ziarul) dar cu detaşarea dată de timp. În săptămânal sunt favorizate comentariile. care nu citeşte cotidiene în fiecare zi. calendarul evenimentului. fotografiile. Munca la săptămânal este lejeră fiindcă săptămânalul tratează aceleaşi evenimente (ca şi jurnalul. portrete.

1998. Ghid practic pentru presa scrisă. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. David. Cursul XIV. Vânzarea publicaţiei se face prin chioşcuri şi puncte de difuzare (mall-uri). Jurnalistul universal. De ce compartiment ţine buna distribuţie şi cum se manifestă ea? 3. Dicţionar de management. adică prin distribuţie în magazine. Arătaţi tipuri de conţinut strâns legate de succesul de piaţ în media actule. sau mijloace neconvenţionale. Iaşi. Bibliografie: Randall. aferente instituţiilor de presă. termeni care trebui însuşiţi de către studenţi. marketing şi resurse umane se referă la cei mai uzuali termeni din domeniile respective. baruri. marketing şi reurse umane.5) Distribuţia: trebuie să se decidă dacă publicaţia va avea o reţea proprie de distribuţie sau dacă va apela la serviciile unei reţele de distribuţie existente. cluburi. Ce rol joacă formatul pentru succesul unei publicaţii ? 2. Obiectivul lecţiei: Realizarea propriu-zisă a glosarului de termeni (30-40 de noţiuni şi concepte) Concepte cheie: Leadership Rebrending Cultură organizaţională Marketing Maslow . Introducere în tema tratată: Capitolul Dicţionar de management. Editura Polirom.

În sfera culturii se găsesc simboluri. planificarea. Saunders. obligaţii). Percepţia postului ca şi poziţia adoptată de către individ. . mituri. putem determina şi lucruri pe care le au în comun. profesia. valori. Prin urmare. oportunităţi. În ultimul deceniu. preferinţe). Managementul activităţii de marketing reprezintă „analiza. Cariera oferă o identitate ocupaţională. B. Utilizând sisteme de clasificare se pot identifica asemănări şi diferenţieri în orientarea carierei. cunoştinţele şi componentele asociate. poziţia ocupată. se acordă o tot mai mare atenţie orientării managerilor spre obţinerea de rezultate mai bune în leadership. dar şi nedumereşte în acelaşi timp. în acelaşi timp. Managerul. organizare şi orientarea muncii către finalitate. G. care se dezvoltă de-a lungul timpului. Unii specialişti din domeniu consideră că manager şi lider sunt termeni sinonimi şi îi folosesc în mod alternativ. norme. uimeşte. ca şi atitudinile. nevoi. este individul care asigură atingerea obiectivelor organizaţionale prin planificare. acel tipar relativ stabil al talentelor. legi. Orientarea carierei este deci. Toate acestea formează un stil care defineşte întro manieră aparte fiecare organizaţie. Cariera presupune interacţiunea între factorii organizaţionali şi cei individuali.Rezumatul temei tratate: Cultura organizaţională reprezintă ansamblul de definiţii pe care oamenii le deţin la un anumit moment despre tot ceea ce există şi se petrece în jurul lor – reprezentarea acestora despre lume. V. Însă. Cariera este o succesiune de activităţi şi poziţii profesionale pe care o persoană le atinge. şi ceea ce reprezintă postul de fapt (constrângeri.Armstrong. Wong). moravuri. leadership-ul şi managementul reprezintă de fapt dimensiuni distincte ale persoanelor din conducere: leadership-ul reprezintă capacitatea de a determina oameni să acţioneze. în schimb. ritualuri. să extindă şi să menţină schimburile avantajoase cu consumatorii vizaţi.Kotler. valorilor. Sunt trei elemente importante pentru a înţelege ce este aceea o carieră. atitudinilor şi activităţilor ocupaţionale. Leadership-ul reprezintă un atribut al managerului care intrigă. J. Oamenii sunt diferiţi între ei dar. organizaţia în care lucrează fac parte din identitatea individului. o persoană poate fi un manager eficient fără a avea capacităţile unui lider. reprezentând o micro-societate. implementarea şi controlul programelor destinate să creeze. în scopul atingerii obiectivelor organizaţiei“ (Ph. depind de compatibilitatea între ceea ce concepe individul potrivit pentru sine (aptitudini. la nivel de organizaţie.

Orientarea carierei a unui individ este importantă atunci când o raportăm la profesia pe care acesta o are. este posibil să existe o diferenţă între percepţia despre ce înseamnă profesia respectivă din afară. Strategiile motivaţionale sunt împărţite în două categorii: influenţarea directă şi ajustările situaţionale. procedurile. cât şi pentru starea sa de echilibru şi satisfacţie. modul în care acestea au succes sau eşuează pe baza modului în care reuşesc să influenţeze motivaţiile interne ale angajaţilor. managerii trebuie întâi să înţeleagă motivele pentru care indivizii se comportă într-un anume fel şi pentru care au anumite reacţii în situaţii ameninţătoare sau prin care se încearcă influenţarea. pentru comportamentul şi atitudinile sale la serviciu. Din compatibilitatea celor două rezultă consecinţe importante pentru individ. După părerea lui Maslow. el afirmă că salariul şi beneficiile au drept efect inducerea satisfacţiei. Managerii sunt în permanenţă preocupaţi de modul în care îşi pot motiva . Hill & T. Pentru a înţelege motivarea. De aceea specialişti consideră că analiza mediului şi adoptarea unui “proces sistematic de identificare a schimbărilor semnificative” este foarte important pentru a prognoza impactul ce-l poate avea asupra organizaţiei (E. Prin urmare. care sunt activităţile specifice. posibilităţile de a-şi valorifica potenţialul natural. sau în caz contrar angajaţii lor vor rămâne nemotivaţi. O’Sullivan). activităţile şi rezultatele acestora. iar nu un imperativ care poate fi impus din exterior. reprezentat de forţele externe ale întreprinderii. influenţează direct sau indirect obiectivele. iar oamenii urmăresc satisfacerea unor nevoi de pe nivele mai ridicate doar în momentul satisfacerii nevoilor de bază. Motivarea este legată de sentimente mai adânci de creştere şi dezvoltare. iar nu a motivării. managerii trebuie să ofere căi către împlinirea de sine. Este esenţial ca individul să îşi aleagă cu atenţie profesia. trebuie să se gândească pe termen lung ce ar însemna mai concret. Creşterea participării poate ajuta la creşterea nivelului de motivare al angajaţilor. Mediul de marketing. Motivarea este un proces intern. jucând un rol extrem de important în viaţa întreprinderilor. planurile. Managerii trebuie să înţeleagă strategiile de motivare. Teoriile nevoilor umane furnizează o privire de detaliu asupra a ceea ce înseamnă motivarea. oportunităţile. şi ceea ce presupune de fapt. Teoria motivaţională a lui Herzberg este utilă în înţelegerea acestor din urmă strategii. tipurile de organizaţii. anumite nevoi interne sunt situate mai aproape de baza unei ierarhii personale decât altele.

canale de comunicare şi anumite metode de asigurare a atingerii obiectivelor. Oamenii sunt motivaţi sau demotivaţi în funcţie de starea lor interioară. şcoală.(influenţa) oamenii să lucreze mai bine. Planificarea este un proces prin care organizaţiile încearcă să anticipeze schimbările şi să se adapteze în aşa fel încât să asigure atingerea obiectivelor organizaţionale. determinându-l să fie motivat. poate fi interesat să determine o creştere a calităţii muncii lor. biserică. Conform unei definiţii simple. Aproape toate aspectele existenţei umane sunt reglementate. distribuirea puterii şi autorităţii. afacere. cât şi al glumelor sau povestirilor negative. Mulţi teoreticieni ai managementului consideră că planificarea reprezintă cea mai importantă . Toate organizaţiile includ într-o formă sau alta un set de obiective proprii. fie ea familie. Problema managerului este să găsească o strategie prin care să intre în contact cu starea interioară a angajatului. Aproape toţi oamenii fac parte din structurile şi procesele unui tip de organizaţie. întreprindere sau club. nu ei sunt cei care îi motivează pe subalterni. În încercarea managerilor de a influenţa această stare interioară. Puterea de a-şi schimba comportamentul aparţine persoanei al cărui comportament încearcă să îl modifice conducerea. Deşi managerii se întrebă adesea cum pot motiva pe cineva. asistate sau facilitate de către o organizaţie sau alta. iar nu ca indivizi sau că se pierd în marea birocraţie. să acţioneze sub impulsul propriilor sentimente. plecându-se de la ideea că un manager poate lua măsuri care vor avea un efect asupra cantităţii şi calităţii performanţelor angajaţilor. financiare şi materiale – în vederea atingerii unor obiective. Societatea modernă reprezintă un ansamblu de organizaţii. De exemplu. aşteptările cu privire la funcţii sau îndatoriri. un manager poate fi preocupat de cum să îşi determine angajaţii să producă mai mult. cea mai potrivită abordare este aceea de a încerca să influenţeze motivarea oamenilor. o organizaţie reprezintă combinarea şi utilizarea de resurse – umane. sau să îi convingă să petreacă mai puţin timp recreându-se şi mai mult timp gândindu-se la munca şi la carierele lor. guvern. în timp ce în altele oamenii se plâng că sunt trataţi ca nişte numere. Natura universală a organizaţiilor a făcut ca ele să fie atât subiectul admiraţiei. Pentru a funcţiona şi a fi viabile într-o lume competitivă. motivarea este deci un proces care se desfăşoară în interiorul unei persoane. organizaţiile trebuie să îşi motiveze oamenii să facă următoarele lucruri. despre unele organizaţii se spune faptul că “merg ca unse”. Pe de o parte.

marketing şi producţie) şi are un orizont de planificare de 1-5 ani. Planificarea pe termen lung se referă la aspectele competiţionale. Planificarea pe termen mediu se referă de obicei la arii funcţionale ale managementului (finanţe. Planurile pe termen scurt implică urmarea unor etape prin care se asigură atingerea obiectivelor de zi cu zi ale organizaţiei şi sunt create şi puse în aplicare de managerii de pe nivele ierarhice inferioare. toate celelalte planuri derivând din ele. nu va fi eficace în a-şi atinge obiectivele. Apar totodată noi funcţii al căror loc şi rol trebuie să fie stabilite. Din acest motiv managerii trebuie să se procupe de modul în care este structurată sau proiectată organizaţia şi de modul în care operează sau .sarcină a managerilor. Planurile strategice pe termen lung sunt realizate de managerii de pe nivelele ierarhice de vârf dintr-o organizaţie. motiv pentru care devine esenţială împărţirea sarcinilor între membrii organizaţiei. Organizaţiile evoluează de la unităţi funcţionale singulare la unităţi complexe implicate într-un mare număr de activităţi. Vom discuta diferitele moduri în care organizaţiile încearcă să îşi proiecteze structura pentru a-şi atinge obiectivele. precum şi despre necesitatea acordării unei importanţe deosebite diferenţierii activităţilor desfăşurate în condiţiile integrării lor într-un mod care să permită organizaţiei să îşi atingă obiectivele. Rezultă din această definiţie că o organizaţie ale căror resurse nu sunt structurate eficace sau ale cărei procese nu sunt utilizate potrivit. Reprezintă încercarea transpunerii planurilor strategice în paşi şi obiective concrete şi sunt întocmite de managerii de pe nivele ierarhice medii care au şi responsabilitatea aplicării lor. materiale şi financiare) în vederea atingerii unor obiective. Nevoia de a coordona diferitele activităţi dau naştere unei ierarhii care este proiectată în aşa fel încât să le permită managerilor să deţină controlul asupra organizaţiilor. tehnologice şi strategice ale conducerii unei organizaţii şi implică în general un orizont temporal de cel puţin cinci ani. Planificarea strategică reprezintă un tip specializat de planificare pe termen lung care se referă la aspecte cum ar fi misiunea organizaţiei sau stabilirea de obiective organizaţionale finale. Structura sau forma unei organizaţii depind de funcţia sa. O organizaţie reprezintă alocarea şi utilizarea de resurse (umane. să asigure îndeplinirea nevoilor angajaţilor şi să ia decizii mai bune.

Studiaţi pe Internet piramida lui Maslow şi stabiliţi motivaţiile personalului dintr-o întreprindere de presă. Această abordare duală: organizaţională şi funcţională a fost numită abordarea structură-funcţie. Teme de cercetare: 1. „Industriile educaţiei şi noile media”. Cariera şi planul de carieră 13. Planul de recrutare şi selecţie în instituţiile de presă 11. Ce este cariera ? 2. Organigrame în instituţiile de presă 9. Bibliografie: Delamotte. Polirom. Unii consideră că trebuie stabilită întâi structura organizaţională (forma). 2003 Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: 1. climatului politic şi juridic în managementul de presă. Marketing-ul şi cercetarea media 8. Comunicarea organizaţională 10. Reengineering. Planul de instruire . 4. şi că apoi structura va genera modul în care organizaţia va opera (funcţia). 2.funcţionează. Alţii adoptă părerea conform căreia forma este generată de funcţie. adică structura trebuie întocmită pentru a permite uşurarea îndeplinirii funcţiei. Rolul tehnologiilor şi efectul lor în managementul instituţiilor de presă. Influenţe ale publicului. în Moeglin. Pierre (coord. De la profesionalizare la industrializare. Eric. Decizii în întreprinderile de presă: structură şi decidenţi 6. De la micromediul la macromediul întreprinderii de presă 7. Elemente care asigură succesul unei publicaţii. 5. Ce se înţelege organizaţie? 3.Există păreri diferite ale teoreticientilor despre relaţia dintre structură şi funcţie. Iaşi. Fişa postului în instituţiile de presă 12.ul instituţiilor media 3.).

Procese decizionale în instituţiile de presă 15. Elemente care asigură succesul unei publicaţii .14.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful