You are on page 1of 23

ART.

2 DREPTUL LA VIATA

Velcea şi Mazăre contra României
Din jurisprudenţa Curţii, în special din Hotărârea Blečić împotriva Croaţiei ([MC],
nr. 59.532/00, CEDO 2006-III), rezultă că competenţa trebuie să se determine în
raport cu faptele ce constituie ingerinţa pretinsă. Astfel, Curtea a stabilit că este
esenţial să realizeze în fiecare cauză dată fixarea exactă în timp a încălcării pretinse.
Ea trebuie să ţină cont în acest sens atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât
şi de sfera de aplicare a dreptului garantat de Convenţie, a cărui încălcare este
pretinsă, ceea ce poate presupune o anumită dificultate atunci când cererile se
bazează pe fapte ce reprezintă o prelungire a unei situaţii sau o înlănţuire de
evenimente dintre care unele se situează înaintea datei ratificării sau, dacă este cazul,
înaintea datei de recunoaştere de către statul pârât a dreptului la plângere
individuală, când aceasta nu era încă facultativă (vezi Blečić, menţionată mai sus, §§
77 şi 82, Ilaşcu şi alţii împotriva Moldovei şi Rusiei [MC], nr. 48.787/99, §§ 402,
403, 459, 462, 463, CEDO 2004-VII, Yağci şi Sargin împotriva Turciei, Hotărârea
din 8 iunie 1995, seria A nr. 319-A, p. 16, § 40, şi Broniowski împotriva Poloniei
[MC], nr. 31.443/96, § 122, CEDO 2004-V).
Curtea reaminteşte că obligaţia procedurală pe care o cuprinde art. 2 de a efectua o
anchetă eficientă a devenit o obligaţie distinctă şi independentă. Deşi provine din acte
privind aspectele materiale ale art. 2, ea poate da naştere constatării unei „ingerinţe“
distincte şi independente, în sensul Hotărârii Blečić (menţionată mai sus, § 88). În
această măsură, ea poate fi considerată ca o obligaţie distinctă ce rezultă din art. 2 şi
care poate să i se impună statului, chiar dacă decesul a avut loc înainte de data critică.

Curtea reaminteşte că obligaţia de a proteja dreptul la viaţă pe care o impune art. 2,
coroborată cu obligaţia generală care îi revine statului în baza art. 1 din Convenţie de
a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile
definite în (…) Convenţie“, presupune şi impune desfăşurarea unei forme de anchetă
oficială efectivă atunci când recurgerea la forţă a determinat moartea unui om (vezi,
mutatis mutandis, McCann şi alţii împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 27
septembrie 1995, seria A nr. 324, p. 49, § 161, şi Kaya împotriva Turciei, Hotărârea
din 19 februarie 1998, Culegere 1998-I, p. 329, § 105). O astfel de anchetă trebuie să
aibă loc în fiecare situaţie în care a avut loc moartea unei persoane în urma recurgerii
la forţă, indiferent dacă autorii bănuiţi sunt agenţi ai statului sau nişte terţi (Tahsin
Acar împotriva Turciei [MC], nr. 26.307/95, § 220, CEDO 2004-III). Investigaţiile
trebuie să fie în primul rând amănunţite, imparţiale şi derulate cu atenţie (McCann şi
alţii împotriva Regatului Unit, citată anterior, p. 49, §§ 161–163, şi Çakici împotriva
Turciei [MC], nr. 23.657/94, § 86, CEDO 1999-IV).

Cu toate acestea, indiferent care ar fi modalităţile de anchetă, autorităţile trebuie să
acţioneze din oficiu, de îndată ce cauza le este adusă la cunoştinţă. Ele nu le pot lăsa
apropiaţilor defunctului iniţiativa de a depune o plângere formală sau de a-şi asuma
responsabilitatea unei proceduri de anchetă (vezi, de exemplu, mutatis mutandis,
Ilhan împotriva Turciei [MC], nr. 22.277/93, § 63, CEDO 2000-VII, şi Finucane
împotriva Regatului Unit, nr. 29.178/95, § 67, CEDO 2003-VIII).

104. Ancheta desfăşurată trebuie să fie şi eficientă. Aceasta înseamnă că ea trebuie să
fie adecvată, adică să permită identificarea şi, eventual, pedepsirea persoanelor
vinovate (Ramsahai şi alţii împotriva Olandei [MC], nr. 52.391/99, § 324, CEDO
2007-…). Aici nu este vorba de o obligaţie de rezultat, ci de o obligaţie de mijloace.

1

Autorităţile trebuie să ia măsurile care le sunt accesibile în limite rezonabile pentru a
strânge probele referitoare la incident (Tanrikulu [MC], nr. 23.763/94, §§ 101–110,
CEDO 1999-IV, § 109, şi Salman împotriva Turciei [MC], nr. 21.986/93, § 106,
CEDO 2000-VII).

105. Tipul şi gradul examenului care corespunde criteriului minim de eficienţă a
anchetei depind de circumstanţele speţei. Ele se apreciază pe baza tuturor faptelor
relevante şi ţinându-se cont de realităţile practice ale muncii de anchetă. Nu este
posibil să se reducă varietatea situaţiilor care s-ar putea produce la o simplă listă de
acte de anchetă sau la alte criterii simplificate

O cerinţă de celeritate şi de diligenţă rezonabilă este implicită în acest context.
Trebuie admis faptul că pot exista obstacole sau dificultăţi care împiedică ancheta să
progreseze într-o situaţie anume. Totuşi, un răspuns rapid al autorităţilor atunci când
este cazul să se ancheteze recurgerea la forţă cauzatoare de moarte poate fi
considerat, în general, ca esenţial pentru a păstra încrederea publicului în respectarea
principiului de legalitate şi pentru a evita orice urmă de complicitate sau de toleranţă
în legătură cu acte ilegale

Din aceleaşi motive, publicul trebuie să aibă un drept de consultare suficient asupra
anchetei sau asupra concluziilor ei, astfel încât să poată fi contestată răspunderea atât
teoretic, cât şi practic. Gradul necesar de control al publicului poate varia de la o
situaţie la alta. Cu toate acestea, în toate cazurile, apropiaţii victimei trebuie să fie
implicaţi în procedură în măsura în care este necesar pentru protejarea intereselor lor
legitime

Curtea observă că în cauza de faţă a avut loc totuşi o anchetă la iniţiativa autorităţilor:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a efectuat o anchetă imediat după dramă
şi au fost luate mai multe măsuri pentru a conserva mijloacele de probă la locul
crimei. Cu toate acestea, deşi au fost informate despre implicarea lui George L. în
faptele respective, autorităţile nu au efectuat, în primă fază, investigaţii cu privire la
acesta. Abia după mai multe luni, în urma unei plângeri penale formale a
reclamantului din data de 25 mai 1993, autorităţile au procedat la investigaţii

ceea ce priveşte caracterul adecvat al anchetei, Curtea constată anumite insuficienţe
şi lacune. Astfel, procesul-verbal întocmit chiar în seara dramei nu conţine nicio
menţiune referitoare la actele îndeplinite de prima echipă de anchetă şi nu a fost dată
nicio explicaţie referitoare la înlocuirea acestei echipe; percheziţia la domiciliul lui
Aurel A. nu a avut loc decât în ziua următoare dramei; scrisorile lăsate de Aurel A. în
apartamentul său nu au fost ridicate de procuror, ci au fost luate de fratele lui Aurel
A., care le-a transmis parchetului câteva luni mai târziu. La toate acestea mai trebuie
adăugat faptul că George L. nu a fost audiat în cadrul primei anchete, parchetul
mulţumindu-se să claseze cauza motivat de decesul lui Aurel A. Deşi toate faptele
menţionate mai sus au avut loc înaintea datei de intrare în vigoare a Convenţiei
pentru România, respectiv la data de 20 iunie 1994, Curtea apreciază că, în speţă, este
vorba de elemente care au avut cu siguranţă o influenţă asupra modului de
soluţionare a procedurii penale şi de care va trebui, prin urmare, să ţină cont.

Curtea reaminteşte că, pentru ca o anchetă desfăşurată pentru fapte de omucidere
sau de rele tratamente comise de agenţi ai statului să poată fi considerată eficientă,
persoanele răspunzătoare de anchetă şi cele care efectuează investigaţiile trebuie să

2

menţionată mai sus. Curtea reaminteşte că divulgarea sau publicarea unor rapoarte ale poliţiei şi a unor elemente referitoare la anchete poate ridica probleme sensibile şi poate prezenta riscul producerii unor consecinţe prejudiciabile pentru particulari sau pentru alte anchete. cadre militare active. nemotivarea unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale în cadrul unei cauze controversate 3 .oricărei legături ierarhice sau instituţionale. nr. în cauze anterioare. că prima rezoluţie fusese adoptată. În plus. având aşadar grade militare. 2 nu le impune autorităţilor de anchetă obligaţia de a da curs oricărei cereri de măsuri de investigare ce ar putea fi formulată de un apropiat al victimei în timpul anchetei (Ramsahai. Cu toate acestea. şi ceilalţi martori şi de se a face reconstituirea faptelor. fiind răspunzători de încălcarea regulilor de disciplină militară şi făcând parte din structura militară. 3 din cauza lipsei de independenţă a procurorilor militari chemaţi să conducă ancheta în urma unei plângeri penale privind acuzaţia de rele tratamente. la momentul respectiv. Accesul necesar al publicului sau al apropiaţilor victimei poate fi acordat în alte stadii ale procedurilor disponibile (vezi. adoptate în cadrul celei de-a doua anchete. întocmai ca şi procurorii militari. § 27. bazată pe principiul subordonării ierarhice (Barbu Anghelescu. printr-o adresă foarte sumară. acesta nu a procedat în acest mod decât pentru respectiva rezoluţie şi s-a limitat la aceasta (vezi paragraful 40 de mai sus). Curtea constată că Guvernul nu a oferit niciun element care să dovedească contrariul. Curtea observă că parchetul a admis cererea reclamantei de a primi o copie a probelor aflate în dosarul primei anchete. dacă parchetul l-a informat pe reclamant. § 107). § 67. ci şi o independenţă Pe de altă parte. Curtea a constatat că aceştia erau. Curtea observă că. § 129). Curtea îşi reiterează constatarea anterioară şi nu vede niciun motiv de a se îndepărta de la ea în cauza de faţă (vezi şi Melinte împotriva României. 2 din Convenţie ca apropiaţii unei victime să poată avea acces la anchetă pe tot parcursul desfăşurării sale. Curtea apreciază că independenţa procurorilor militari care au condus ancheta este îndoielnică. partea interesată a primit o copie a rapoartelor de autopsie la data de 28 octombrie 1997 (paragraful 26 de mai sus) şi o copie integrală a dosarului la data de 17 februarie 1998 (paragraful 27 de mai sus). Or. 113. Aşadar. deşi cauza i-a fost transmisă la data de 7 aprilie 2003 Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti. acesta din urmă nu a îndeplinit niciun act de anchetă şi s-a limitat să dispună neînceperea urmăririi penale 11 luni mai târziu. printre altele.247/02. 5 octombrie 2004.430/99. parchetul a dat curs cererilor sale de a se realiza o confruntare între George L. în opinia Curţii.fie independente de cele implicate în evenimente. În ceea ce priveşte participarea reclamanţilor la procedură. îndreptată împotriva unor agenţi de poliţie (Barbu Anghelescu împotriva României. 114. 9 noiembrie 2006). Aceasta presupune nu numai lipsa Curtea este dispusă să admită că George L. pentru a compensa lipsa de independenţă a procurorilor militari care au strâns majoritatea mijloacelor de probă pentru anchetă. nu a acţionat în timpul dramei din 7 ianuarie 1993 în calitatea sa de agent de poliţie. Curtea a statuat deja că a avut loc încălcarea laturii procedurale a art. nr. precum şi Bursuc împotriva României. §§ 40–43). 46. McKerr. Într-adevăr. nu se poate considera ca o cerinţă ce reiese automat din art. Cu toate acestea. având în vedere reglementarea naţională în vigoare la data evenimentelor. §348). menţionată mai sus. Curtea apreciază că art. menţionată mai sus. bucurându-se de toate privilegiile în materie. Ea observă că. astfel. în cadrul celei de-a doua anchete. în ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor referitoare la necomunicarea rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale din 9 decembrie 1994 şi din 2 martie 2004. În plus. menţionată mai sus. 43. În speţă. la data de 2 martie 2004. Intervenţia acestui parchet nu este suficientă.

nedemn să o moştenească pe Tatiana A. acesta nu a fost depus la dosarul anchetei decât la data de 23 decembrie 2002. să dăuneze încrederii publicului şi riscă să îi lipsească pe apropiaţii victimelor de un acces la informaţii referitoare la o chestiune crucială pentru ele şi să împiedice orice contestare eficientă a soluţiei. pentru a dispune neînceperea urmăririi penale. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. într-o societate democratică. în această privinţă a avut loc încălcarea acestei prevederi. adică după mai mult de 5 ani de la petrecerea dramei. în evenimente. deşi raportul era pregătit încă din 16 decembrie 2001. şi cea a cuţitului descoperit în apartamentul lui Aurel A. Mai mult. au lipsit aşadar în cursul anchetei. Astfel. şi aceasta ca urmare a cererii reclamantei.. Controlul publicului şi accesul familiei la anchetă. să îi succeadă acesteia prin reprezentare. din cauză că parchetul nu a achitat taxele solicitate. Cu toate acestea. nu a fost dispusă decât la data de 25 februarie 1998. ceea ce reprezintă. În plus. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 8 din Convenţie. Curtea constată o încetineală vădită în desfăşurarea anchetei referitoare la implicarea lui George L. care prevede următoarele: ARTICOLUL 8 „1. 115. 2. în luna aprilie 2003. În consecinţă. autorităţile române nu au respectat obligaţia procedurală ce reiese din art. încălcarea art. În plus. Curtea apreciază că elementele de mai sus îi sunt suficiente pentru a concluziona că procedurile legate de rolul agentului George L. Dreptul lor la respectarea vieţii de familie ar fi fost aşadar încălcat. Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti i-a trebuit aproape un an din momentul în care i-a fost atribuită cauza. în drama din 7 ianuarie 1993. Asupra pretinsei încălcări a art. Reclamanţii se plâng de faptul că instanţele interne au refuzat să îl declare pe Aurel A. abia după 8 ani şi jumătate de la data faptelor ce fac obiectul litigiului parchetul a încercat să elucideze problema diferenţei dintre dimensiunea leziunii Georgetei V. 8 din Convenţie 117. adică după mai mult de un an. care sunt obligatorii. În primul rând.poate. ce i-a pus în pericol viaţa.. procurorul militar a dispus o nouă expertiză. Caracterul neadecvat al anchetei penale ar determina. de asemenea. care s-a soldat cu decesul a două rude ale reclamanţilor şi cu vătămarea gravă a reclamantului. deşi niciun act de anchetă nu fusese realizat între timp (paragraful 64 de mai sus). nu au constituit o anchetă rapidă şi eficientă. prin urmare. 4 . constatată prin raportul medico-legal din 13 martie 1993. la data de 21 noiembrie 2001. permiţând astfel familiei lui Aurel A. este necesară pentru securitatea naţională. c) Concluzie 116. iar o expertiză menită să identifice autorul celor două scrisori găsite în apartamentul lui Aurel A. ea observă o lipsă de diligenţă din partea procurorilor însărcinaţi cu dosarul: reconstituirea faptelor nu a avut loc decât la 9 februarie 1998. în sine. 2 din Convenţie. un termen nerezonabil în sine. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. în opinia sa. aceasta observă că ancheta a durat mai mult de 11 ani. În final. II.

23 şi 24. Hotărârea din 13 iunie 1979. astfel cum o arată în special pensiile alimentare şi locul atribuit rezervei ereditare în ordinea juridică internă a majorităţii statelor contractante. Fratele său a putut astfel să îi ia locul la succesiune şi să o moştenească pe fiica reclamantului. în principiu. Or. iar acest drept nu este indispensabil în căutarea acesteia. trebuie declarată admisibilă. § 52.“ A. 655 § 1 din Codul civil. această parte a capătului de cerere a fost formulată pentru prima oară în observaţiile transmise Curţii la data de 4 octombrie 2006. Aurel A. pe baza unei jurisprudenţe constante referitoare la interpretarea art. aşadar. pp. statelor contractante dreptul de a alege mijloacele menite să permită fiecăruia să aibă o viaţă de familie normală. 35 § 1 din Convenţie. Curtea a afirmat deja că domeniul succesiunilor şi al liberalităţilor între rude apropiate apare ca strâns legat de viaţa de familie (Marckx împotriva Belgiei. 35 § 3 din Convenţie.. în conformitate cu art. Curtea constată că. a moştenit-o pe fiica sa decedată. 31. Curtea observă că. şi în materie patrimonială. Curtea reaminteşte că. CEDO 2004-VIII). în măsura în care este introdusă de reclamantă. Curtea reaminteşte că art. protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. § 26. în speţă. instanţele interne au refuzat să îl califice ca nedemn pe ginerele reclamantului. bunăstarea economică a ţării. 119. în măsura în care a fost introdusă de reclamant. Curtea reaminteşte încă de la început că viaţa de familie nu cuprinde numai relaţii cu caracter social. în speţă.498/01.siguranţa publică. ea nu poate fi sesizată decât în cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii interne. seria A nr. Drepturile succesorale constituie. Pe de altă parte. 1. 8 din Convenţie nu impune totuşi recunoaşterea unui drept general la liberalităţi sau la o anumită parte din succesiunea autorilor persoanei ori chiar a altor membri din familia sa. Curtea observă că aceeaşi parte a capătului de cerere. făcând aplicarea art. Curtea constată că nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. De asemenea. limitările aduse de Codul civil român asupra capacităţii reclamantului de a primi o anumită parte din succesiunea fiicei sale din cauza existenţei unor 5 . această parte a capătului de cerere este tardivă. în ceea ce o priveşte pe reclamanta Florica Mazăre. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie. Prin urmare. În schimb. pe motiv că acesta nu fusese condamnat pentru omor printr- o hotărâre judecătorească definitivă. reclamantul denunţă în principal faptul că fratele ginerelui său. Prin urmare. Pe de altă parte. Curtea observă că. Lucian L. 69. nu este vădit neîntemeiată în sensul art. ea înglobează şi interese materiale. Asupra admisibilităţii 118. acest articol lasă.. Pentru Curte. Aprecierea Curţii 125. moral sau cultural. nr. Asupra capătului de cerere întemeiat pe partajul succesiunii Tatianei A. apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale. şi trebuie respinsă. un element al vieţii de familie ce nu poate fi neglijat. şi Pla şi Puncernau împotriva Andorrei. de exemplu în sfera educaţiei copiilor. hotărârea internă definitivă referitoare la capătul de cerere al reclamantei este cea a Curţii de Apel Bucureşti din 14 octombrie 1999.

interesul reclamantului. care dorea ca Aurel A. în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare a fratelui său.. în speţă. nu este vorba de dreptul la o numită parte din succesiune. ceea ce serveşte intereselor societăţii. odată ce aceste prevederi au fost adoptate. în sine. de a-şi respecta obligaţiile pozitive ce decurg din art. Curtea constată că. să fie declarat nedemn să o moştenească pe fiica sa. Necesitatea unei hotărâri judiciare definitive de condamnare pentru omor în vederea calificării unei persoane ca nedemnă îşi poate găsi justificarea în protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia. nr. 129. În plus. Astfel. 303-C. astfel cum susţine Guvernul. chiar şi în cazul obligaţiilor pozitive ce rezultă din paragraful 1.). de a-l moşteni pe fratele său. În concluzie.prevederi succesorale în favoarea unui soţ nu intră. 9 decembrie 1994. pe de altă parte. mutatis mutandis. statul se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a stabili prevederile ce trebuie adoptate pentru a asigura respectarea Convenţiei. ele trebuie aplicate în conformitate cu scopul lor. în speţă. López Ostra împotriva Spaniei. dacă interpretarea dată de acestea prevederilor legale aplicabile ar trebui considerată ca şi cum ar încălca art. în sarcina statului. 21 februarie 1990. în contradicţie cu Convenţia (vezi. pentru a stabili dacă instanţele naţionale au păstrat un just echilibru între interesele concurente. mai ales. Indiferent dacă abordăm cauza din perspectiva unei obligaţii pozitive. Curtea observă în continuare că această cauză se referă la un litigiu succesoral între două persoane private. § 51. trebuie ţinut cont de justul echilibru ce trebuie păstrat între interesele concurente ale individului şi ale societăţii în ansamblul ei. 22 decembrie 2004). ci mai degrabă de o contestare a calităţii de succesori. § 41. Curtea constată că erau în conflict două interese: pe de o parte. 8 § 2 din Convenţie. 172. art. în cele două cazuri. 14. 8.864/01. CEDO 2003- VIII).379/03. principiile aplicabile sunt destul de asemănătoare. 8 şi care vizează adoptarea de măsuri eficiente. nr. o garanţie de securitate juridică faţă de orice altă constatare a vinovăţiei persoanei presupuse a fi nedemnă. 36. sau din perspectiva omisiunii instanţelor. 127.. în principiu. § 53. 8 din Convenţie intră în discuţie. 8 din Convenţie. § 98. O astfel de hotărâre de condamnare aduce. 4 septembrie 2007]. Curtea poate totuşi să lase deschisă această chestiune. de asemenea.022/97. menţionată mai sus. 6 . În cele două cazuri. unul dintre scopurile legitime prevăzute de art. § 47. Curtea este nevoită să acorde o atenţie specială aplicabilităţii regulii prevăzute de Codul civil în materie de nedemnitate şi. obiectivele enumerate la paragraful 2 pot juca un anumit rol în căutarea echilibrului dorit (Powell şi Rayner împotriva Regatului Unit. inclusiv acea parte a bunurilor ce îi aparţinuse Tatianei A. Merger şi Cros împotriva Franţei. şi. 68. de a adopta măsuri rezonabile şi adecvate pentru a proteja drepturile de care reclamantul beneficiază conform paragrafului 1 al art. Cu toate acestea. Curtea reaminteşte că Convenţia nu îi impune unui stat membru să adopte prevederi legislative în materie de nedemnitate succesorală. 128. sau din perspectiva unei ingerinţe a unei autorităţi publice ce trebuie justificată conform paragrafului 2. în raporturi dintre persoane private. Cauza ar putea fi analizată din perspectiva unei ingerinţe a instanţelor naţionale în respectarea vieţii de familie a reclamantului. şi Hatton şi alţii împotriva Regatului Unit [MC]. Marckx. rezonabile şi adecvate pentru protejarea dreptului la viaţa de familie a reclamantului în aplicarea prevederilor legale respective [Schaefer împotriva Germaniei (dec. seria A nr. nr. cel al lui Lucian L. seria A nr. Cu toate acestea.

132. că interpretarea prevederii din Codul civil ce reglementează cauzele de nedemnitate a fost prea restrictivă. după decesul său. odată ce s-a hotărât clasarea dosarului. În opinia sa. pe bună dreptate. 39. (vezi paragraful 24 de mai sus). Curtea observă că rezoluţia de clasare a cauzei din 20 august 1993 a declarat că Aurel A. principiu a cărui importanţă a afirmat-o în mai multe rânduri. nr. CEDO 2007-…). § 36. membrii familiei lui Aurel A. excepţionale. mutatis mutandis. § 29. de către autorităţi. era autorul morţii Tatianei A.. ea consideră că o aplicare prea rigidă a prevederilor legale se poate dovedi contrară art.778/02. instanţele au mers dincolo de ceea ce era necesar pentru a asigura respectarea principiului securităţii juridice. Curtea concluzionează de aici că. § 31). Ca excepţii de la exercitarea dreptului la respectarea vieţii de familie. de mărturisirea autorului omorului şi de recunoaşterea de către familie a vinovăţiei acestuia. în pretenţiile cu caracter civil pe care le pot avea (vezi. ar trebui să servească părţilor interesate. 655 § 1 din Codul civil. 130.aplicării sale în speţă (Osman împotriva Regatului Unit. Culegere 1996-II. 16 decembrie 1997. nu exista nicio îndoială cu privire la vinovăţia lui Aurel A. 22 februarie 1996. determinată de decesul persoanei în cauză. § 77. în care acesta recunoştea că şi-a ucis soţia. Curtea nu poate admite ca. şi Tejedor García împotriva Spaniei. în urma decesului unei persoane. 131. un mesaj clar trimis opiniei publice că autorităţile nu sunt dispuse să tolereze astfel de acţiuni şi. 4 noiembrie 2008). Culegere 1997-VIII. Nu e mai puţin adevărat faptul că recunoaşterea formală. Curtea apreciază.. principiile care guvernează răspunderea penală a unei persoane suspectate că ar fi comis fapte interzise de legea penală şi aplicarea lor de către autorităţile naţionale împiedicau. mai ales instanţelor jurisdicţionale. ale cauzei pentru a evita o aplicare mecanică a principiilor de interpretare a prevederilor art. continuarea anchetei privind răspunderea lui Aurel A.051/03. nr. pe de o parte. în măsura în care Curtea este competentă să controleze procedura urmată în faţa instanţelor interne. În acest sens. 10. caracterul ilicit al acţiunilor sale să rămână fără efect. având în vedere circumstanţele speciale ale cauzei de faţă. Neţinând cont de constatarea parchetului. Niţă împotriva României. Cu toate acestea. Curtea nu neagă faptul că obligaţia de a interpreta şi de a aplica dreptul intern le revine în primul rând autorităţilor naţionale. Desigur. afară de situaţiile arbitrare (Bulut împotriva Austriei.. printre care Lucian L. Parchetul şi-a întemeiat soluţia în special pe o scrisoare găsită în apartamentul lui Aurel A. Hotărârea din 28 octombrie 1998. nu au negat niciodată că Aurel A. era autorul morţii Tatianei A. 133. 8 din Convenţie. având în vedere situaţia foarte specială din cauza de faţă (paragraful 128 de mai sus) şi ţinând cont de marja de apreciere limitată 7 . Mai mult chiar. şi nu îşi va substitui propria interpretare a dreptului în locul interpretării lor. pe de altă parte. argumentele instanţelor impun o analiză atentă şi detaliată de către Curte (Emonet şi alţii împotriva Elveţiei. Curtea nu poate readuce în discuţie acest principiu fundamental al dreptului penal naţional ce constă în caracterul personal şi netransmisibil al răspunderii penale. § 150). Fără a ignora importanţa principiului securităţii raporturilor juridice în orice ordine juridică naţională. ar trebui să constituie. a caracterului ilicit al unor astfel de acţiuni înainte de a ajunge la decizia de a clasa cauza. Respectarea vieţii de familie a reclamantului ar fi impus luarea în considerare a circumstanţelor speciale şi. în detrimentul vieţii de familie a reclamantului. Culegere 1998-VIII. ca să le numim aşa.

26 iunie 2007). 2 (paragrafele 106–114 de mai sus). § 64. Curtea constată că această parte a cererii nu este vădit neîntemeiată în sensul art. Asupra celorlalte pretinse încălcări ale Convenţiei 139. 71. trebuie declarată admisibilă. 35 § 3 din Convenţie şi că nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. instanţele ar fi trebuit să suspende soluţionarea cauzei pentru ca autorităţile penale să se pronunţe asupra plângerilor sale de fals. nr. Rezultă că acest capăt de cerere este tardiv şi trebuie respins. § 43. violare de domiciliu şi omor. că nu se impune să statueze separat asupra capătului de cerere întemeiat de reclamant pe art.803/01. Având în vedere încălcarea art. 24 iulie 2007. 138. Reclamanta consideră că a avut loc o discriminare în modul în care a fost condusă ancheta penală deschisă după drama din 7 ianuarie 1993 şi referitoare la infracţiunile de furt. 136. pe de altă parte. în ceea ce o priveşte pe defunctă (vezi Kamil Uzun împotriva Turciei. nr. Prin urmare. în speţă.512/01. Kapan şi alţii împotriva Turciei. Ţinând cont de totalitatea faptelor cauzei.410/97. Or. nr. modificare ce merge în acelaşi sens cu cel al raţionamentului său expus mai sus. Cu toate acestea. 6 din Convenţie. aşadar. Mehmet şi Suna Yiğit împotriva Turciei. Demirel şi alţii împotriva Turciei. reclamantul denunţă şi impunitatea de care a beneficiat George L. 2 din Convenţie pe care a constatat-o în cazul de faţă (vezi paragrafele 106–114 de mai sus). 5 din Convenţie 137. procedura de partaj succesoral a luat sfârşit prin decizia Curţii de Apel Bucureşti din 14 octombrie 1999. IV. şi interesele reclamantului. 10 mai 2007. 5 din Convenţie. III. Invocând art. nu a fost păstrat un just echilibru între interesele succesorului Aurel A. Asupra capătului de cerere întemeiat pe ineficienţa anchetei penale 135. 8 din acest punct de vedere. § 45. 140. Curtea ia totuşi act cu interes de modificarea legislativă recentă referitoare la clauza privind nedemnitatea succesorală în noul Cod civil român (vezi paragraful 77 din dreptul intern relevant).de care beneficia statul pârât pentru o chestiune ce priveşte viaţa de familie. în măsura în care ea se referă la evenimentele care au dus la decesul fiicei reclamantului. uz de fals şi furt îndreptate împotriva ginerelui său şi a familiei acestuia. sechestrare. Curtea consideră că a analizat chestiunile juridice principale ridicate de cerere. Curtea consideră. ţinând cont de concluziile sale bazate pe prevederile art. pe de o parte. În temeiul art. Curtea nu consideră necesar să analizeze separat acest capăt de cerere pe fond. Această discriminare 8 . 5. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie. § 29. 37. Asupra pretinsei încălcări a art. reclamantul susţine că procedura civilă referitoare la partajul succesoral nu a fost echitabilă. Prin urmare. 134. 75. 52.658/99. În opinia sa.. B. făcând aplicarea art. pentru pretinsa sechestrare a fiicei sale în preziua decesului ei. a avut loc încălcarea art. Curtea observă că acest capăt de cerere a fost formulat pentru prima dată în scrisoarea reclamantului din 23 noiembrie 2000. 17 iulie 2007. nr.

Curtea observă că acest capăt de cerere a fost formulat pentru prima dată la data de 4 octombrie 2006. sumele solicitate de părţile interesate ar fi excesive. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie. procedura de partaj succesoral s-a finalizat cu Decizia Curţii de Apel Bucureşti din 14 octombrie 1999. în primul rând. 142. o reparaţie echitabilă. ar fi avut loc încălcarea art. Prejudiciu 144. reclamanta a plătit o parte din ratele lunare restante pentru apartament. cu atât mai mult cu cât. Curtea nu distinge nicio dovadă de discriminare în conducerea anchetei. chiar şi o autoritate a statului a constatat că Aurel A. la nivel naţional. în temeiul art. În observaţiile lor din 4 octombrie 2006. că nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate între pretinsul prejudiciu moral şi pretinsele încălcări ale Convenţiei. Or. Guvernul consideră. Prin urmare. 1 din Protocolul nr. o eventuală hotărâre de condamnare din partea Curţii ar constitui. V. în speţă. În această privinţă. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca vădit neîntemeiată. procedura de partaj succesoral s-a încheiat cu decizia Curţii de Apel Bucureşti din 14 octombrie 1999. Mai mult. Curtea acordă părţii lezate. în sine. Conform art. dacă este cazul. şi soţului ei reprezintă o încălcare a dreptului părţilor interesate de a se bucura de bunurile lor. Aceştia invită Curtea să ţină cont de natura încălcărilor denunţate şi de atitudinea autorităţilor române responsabile cu ancheta penală în cauză. 9 .“ A. Curtea observă că reclamanta se limitează la a denunţa caracterul discriminatoriu al anchetei penale. 141. o reparaţie suficientă pentru reclamanţi. era vinovat pentru decesul Tatianei A. în cazul de faţă. fără a-şi dovedi cu precizie plângerea. diferenţă de tratament ce nu poate fi justificată de niciun motiv obiectiv. după decesul surorii sale. În final. în speţă. În acest sens. reclamanţii se consideră victimele unui tratament discriminatoriu faţă de moştenitorii ce dispun de o hotărâre penală definitivă de condamnare a autorului unui omor. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie. 1. 41 din Convenţie. 145. „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. reclamanţii consideră că refuzul instanţelor de a le atribui locuinţa ce aparţinuse Tatianei A. în aplicarea art. în opinia sa. 41 din Convenţie 143. 2.ar ţine de calitatea de poliţist a lui George L. Reclamanţii solicită suma de 50. Asupra aplicării art. Curtea observă că acest capăt de cerere a fost formulat pentru prima oară de reclamant în scrisoarea sa din 23 noiembrie 2000 şi de reclamantă în scrisoarea sa din 6 februarie 2003. Rezultă că şi acest capăt de cerere este tardiv şi trebuie respins pentru a face aplicarea art. 14 din Convenţie coroborat cu art.000 euro (EUR) fiecare pentru prejudiciul moral pretins cauzat de suferinţele datorate lipsei de recunoaştere şi de reparaţie. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie. Rezultă că acest capăt de cerere este tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. Or. a încălcărilor drepturilor omului comise. Ca un argument final. În ceea ce priveşte acest capăt de cerere. În plus. în special din cauză că.

ce îi va fi plătită direct doamnei avocat Popescu. având în vedere criteriile menţionate şi faptul că reclamanţii au beneficiat de asistenţă judiciară.579/98. pentru cheltuieli administrative.000 EUR. avocata reclamanţilor pare să fi redactat numai observaţiile referitoare la cererea de satisfacţie echitabilă. pe care. majorată cu 3 puncte procentuale. Guvernul constată că reclamanţii nu au depus niciun document justificativ pentru a-şi dovedi cererile. În speţă.146. iar reclamantei 8. Curtea le acordă pentru cheltuieli de judecată suma de 6. la care se adaugă orice sumă ce ar putea fi datorată ca impozit pentru aceste sume. suma menţionată mai sus reprezintă 71 de ore de muncă efectuate de aceasta. Dacă ne uităm la data încheierii convenţiei. PENTRU ACESTE MOTIVE. CEDO 2000-VI). 43. şi Velikova împotriva Bulgariei. 38. nr. 2 şi 5 din Convenţie şi capătul de cerere întemeiat de reclamant pe art. 26 februarie 2004. sumă pe care o detaliază astfel: a) 7. CURTEA 1. tariful orar al onorariului ar fi excesiv şi nejustificat.000 EUR. B. necesitatea şi caracterul rezonabil. 148. şi inadmisibilă în rest. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii de întârziere să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene. cu titlu de daune morale. Cheltuieli de judecată 147. 8 din Convenţie referitor la refuzul instanţelor de a constata nedemnitatea succesorală a lui Aurel A.000 EUR. conform unei convenţii încheiate la data de 19 aprilie 2006 şi în care s-a stipulat şi faptul ca suma acordată de Curte pentru cheltuielile de judecată să îi fie plătită direct avocatei.577/98 şi 43. Reclamanţii mai solicită 7. Anguelova împotriva Bulgariei. nr. 41. În unanimitate.361/97.550 EUR pentru cheltuielile de judecată angajate în faţa Curţii. Statuând în echitate şi ţinând cont de sumele acordate în cauze de acelaşi tip şi de încălcările pe care le-a constatat. CEDO 2002-IV. 10 . mai ales în comparaţie cu sumele solicitate în alte cauze. nr. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere ale reclamanţilor întemeiate pe art. de altfel. Conform jurisprudenţei Curţii. un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea. C. § 174. adică 40 EUR pe oră (Natchova şi alţii împotriva Bulgariei. Dobânzi de întârziere 150.500 EUR pentru onorariul avocatei lor în faţa Curţii. b) 50 EUR ca sumă fixă. Curtea îi acordă reclamantului 15. § 185.488/98. 149. le consideră excesive. §103.

2. plus orice sumă care ar putea fi datorată drept impozit. 6. (iii) direct reprezentantei reclamanţilor. hotărăşte: a) ca statul pârât să plătească. cu titlu de daune morale. 5 din Convenţie. hotărăşte că nu este necesar să se pronunţe separat asupra capătului de cerere întemeiat pe art. 5. începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii. în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. cu titlu de daune morale. 3.000 EUR (opt mii euro). 2 din Convenţie. care să fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii: 1.000 EUR (şase mii euro). în ceea ce priveşte refuzul instanţelor de a constata nedemnitatea succesorală a lui Aurel A.000 EUR (cincisprezece mii euro). pentru cheltuieli de judecată. 8. hotărăşte că a avut loc încălcarea laturii procedurale a art. respinge cererea de satisfacţie echitabilă în rest 11 . 44 § 2 din Convenţie. (ii) reclamantei. majorată cu 3 puncte procentuale. 2. (i) reclamantului. 8 din Convenţie.. 6. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă. 3. doamna avocat Popescu. b) ca. 15. 4. plus orice sumă care ar putea fi datorată drept impozit. în măsura în care capătul de cerere se referă la reclamant. conform art. plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozit de către reclamanţi. următoarele sume.

Art. reclamantul le-a răspuns în aceeaşi manieră. Statul afirmă că leziunile constate au fost produse fie prin automutilare de către reclamant la secţia de poliţie unde s-a lovit singur cu capul de scaune şi de pereţi.3 INTERZICEREA TORTURII. în special la nivelul capului. atentă la faptul că. pe fondul unei boli psihice. unde s-au constat multiple şi grave leziuni. 3 („Interzicerea torturii”). 12 . De aceea. secţia II. 12 octombrie 2004. în special. procurorii nu au urmat indicaţiile acesteia. Curtea aminteşte faptul că revine în primul rând instanţelor interne să stabilească starea de fapt veridică. 12 octombrie 2004. statul trebuie să ofere o explicaţie rezonabilă pentru acestea. secţia II. Curtea nu poate urma concluziile anchetei penale a parchetului militar. hotărârea Bursuc versus România. Ancheta eficace. 2. după decizia Tribunalului Militar. întrucât procurorii militari nu erau la acea dată independenţi. Iritat de tonul poliţiştilor. Curtea a constatat că ambele instanţe care au analizat starea de fapt au afirmat că loviturile poliţiştilor au fost nejustificate. Reclamantul afirmă că. Curtea a fost. statul trebuie să ofere o explicaţie rezonabilă pentru acestea. fie în cursul altercaţiei cu agentul de securitate al barului. În acest context. Potrivit statului. poliţiştii au fost chemaţi de către barman pentru că reclamantul făcea scandal în bar şi pentru că a avut o altercaţie cu agentul de pază al barului. 42066/98 Atunci când o persoană suferă leziuni ale sănătăţii în intervalul de timp în care se află sub controlul autorităţilor. în condiţiile în care o instanţă internă a constatat acest lucru. În jurul orei 4 dimineaţa a fost dus la spital. De aceea. fiind ofiţeri ca şi poliţiştii anchetaţi. moment în care a fost lovit cu bastonul în cap. hotărârea Bursuc versus România. Tratament degradant. care.ART. i s-a cerut pe un ton nepoliticos să prezinte actele de identitate. BARBU ANGHELESCU CONTRA ROMANIEI 1. în timp ce se afla într-un bar. Tratament inuman Lovirea unui deţinut CEDO. datorită gravităţii lor mai reduse. Ulterior a fost dus la secţia de poliţie unde a mai fost lovit timp de câteva ore. Curtea a constatat că reclamantul a fost supus la violenţe nejustificate din partea poliţiştilor. art. Tratament inuman Lovirea unui deţinut CEDO. Curtea a constatat că ancheta declanşată de procurorii militari este departe de a fi eficace. 42066/98 Atunci când o persoană suferă leziuni ale sănătăţii în intervalul de timp în care se află sub controlul autorităţilor. pot fi calificate ca un tratament degradant. 3 a fost violat şi sub acest aspect.

fapta acestora poate fi calificată ca tortură. hotărârea SC Maşinexportimport Industrial Group SA versus România. În lipsa acestora. FPS a fost obligat la plata către reclamantă a unei sume de peste 830 000 euro.Ulterior reclamantul a depus plângere penală contra poliţiştilor. Curtea a fost mirată de faptul că anchetatorii nu au dat nicio importanţă actelor medicale existente. Art. 22687/03 Legislaţia română care permitea intervenţia procurorului general în cadrul unui proces civil. Curtea a constatat că ancheta a fost realizată iniţial de către colegi ai poliţiştilor acuzaţi. există o violare a art. Curtea aminteşte că atunci când o persoană suferă leziuni ale sănătăţii în intervalul de timp în care se află sub controlul autorităţilor. Curtea a constatat că. ca şi persoanele anchetate. acesta s-a finalizat după mai bine de 4 ani cu decizie de încetare a procesului penal ca urmare a survenirii decesului reclamantului. 1 decembrie 2005. 2. Printr-o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă. Ancheta eficace. În plus. 3 a fost violat. 6 („Dreptul la un proces echitabil”). În speţă. privind vânzarea acţiunilor unei societăţi comerciale. De aceea. art. Curtea supremă de justiţie a anulat decizia instanţei şi a obligat societatea să restituie suma către FPS. care relevau cu claritate faptul că reclamantul a fost lovit de către un terţ. Parchetul Neamţ şi-a declinat competenţa după 8 luni în favoarea unui parchet militar care a decis neînceperea urmării penale. 3 şi sub acest aspect. iar ulterior de către ofiţeri activi ai armatei.SC Maşinexportimport Industrial Group SA versus România Recurs în anulare Principiul securităţii raporturilor juridice civile CEDO. precum şi în condiţiile în care actele medicale susţin faptul că leziunile au fost produse de către un terţ. Curtea nu poate fi convinsă de explicaţiile statului în condiţiile în care niciun act medical nu a atestat vreo boală psihică a reclamantului. 13 . 6. putând să atace o hotărâre ce căpătase putere de lucru judecat vine în contradicţie cu dreptul de acces la justiţie Societatea reclamanta a avut un litigiu cu FPS. din cauza agravării urmărilor unui accident de circulaţie. dată fiind starea de sănătate a reclamantului.6 DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL Recurs în anulare Principiul securităţii raporturilor juridice civile . Cât priveşte procesul penal al reclamantului pentru ultraj. secţia III. În aceste condiţii. există şi o violare a art. 3 („Interzicerea torturii”). care şi-au declinat competenţa de abia după 8 luni. statul trebuie să ofere o explicaţie rezonabilă pentru acestea. 1. astfel încât nu a fost realizată de către un organ independent faţă de părţi. nu prin automutilare. în care agentul de pază al barului nu a fost anchetat penal pentru presupusa altercaţie cu reclamantul şi nu a fost nici măcar interogat. instanţa internă ar fi trebuit să facă mai multe eforturi pentru accelerarea procedurii. ART. Sesizată cu recurs în anulare de către procurorul general. Durata procedurii. Art. Recursul la superiori al reclamantului a fost respins. Dată fiind gravitatea acestor leziuni produse de către agenţii de poliţie.

1. 8 din Convenţie. secţia II. în conformitate cu legislaţia română şi internaţională în materie. au refuzat acest lucru. Reclamanţii nu au o relaţii familiale de facto cu copii pe care i-au adoptat. hotărârea Pini şi Bertani. reclamanta a suportat o sarcină exorbitantă. 22 iunie 2004. 6 a fost violat. pusă în executare.Art. împreună cu actele de stare civilă. deşi au fost obligate să predea copiii. iar unul dintre ei a avut câştig de cauză. Totuşi Curtea a considerat că între aceştia şi copii există o viaţă familială în sensul art. copiii se bucură în centrele respective de condiţii de viaţă bune şi nu doresc să plece la reclamanţi. Copiii au introdus acţiuni prin care solicitau anularea adopţiei. hotărârea Pini şi Bertani. Pini Bertani Manera Artipaldi contra Romania . 6. care s-au considerat şi s-au comportat întotdeauna ca părinţi ai copiilor.Viaţă familială Definirea noţiunii Părinţi adoptivi Viaţă familială Definirea noţiunii Părinţi adoptivi CEDO. art. Viaţă familială Definirea noţiunii Părinţi adoptivi CEDO. 78028/01 şi 78030/01 Simpla existenţă a unei legături juridice între părinţii adoptivi şi copii face aplicabil art. De aceea. Manera şi Atripaldi versus România. Art. Reclamanţii. ce implică dreptul la respectul hotărârilor irevocabile. două cupluri italiene. Manera şi Atripaldi versus România. obţinând de câteva ori suspendarea procedurilor de adopţie. cât timp relaţia lor a fost stabilită printr-o decizie judecătorească definitivă. secţia II. 14 . Curtea a notat că. pronunţate în România în septembrie 2000. putând să atace o hotărâre ce căpătase putere de lucru judecat vine în contradicţie cu dreptul de acces la justiţie. societatea reclamantă a fost proprietar al unui bun. au impus modificarea certificatelor de naştere ale copiilor şi emiterea unora noi. urmare a acelei decizii judecătoreşti. fapt care echivalează cu o violare a art. Curtea a decis deja de multă vreme faptul că legislaţia română care permitea intervenţia procurorului general în cadrul unui proces civil. Este adevărat că nu exista consimţământul copiilor. au obţinut prin decizie definitivă adoptarea câte a unui copil român abandonat. aflat în instituţii private de protecţie a copiilor. Aplicabilitate. 8 din Convenţie. 22 iunie 2004. De aceea. Art. Centrele pentru minori. însă acest fapt se explică prin vârsta lor fragedă la acel moment. 1 din Protocolul nr. 1. Deciziile. Faptul că nu există relaţii familiale de fapt nu este imputabil reclamanţilor. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). 1. 8 este aplicabil. pe care îi cunosc vag. art. Chiar presupunând că pierderea acestuia corespunde unei utilităţi publice. 1 din Protocolul nr. 8. Potrivit informaţiilor Curţii. 78028/01 şi 78030/01 Simpla existenţă a unei legături juridice între părinţii adoptivi şi copii face aplicabil art.

În consecinţă. 8. În plus. 8 din partea României. De aceea. hotărârea Monory contra România şi Ungaria. Curtea a considerat că în astfel de ipoteze trebuie să primeze interesul superior al copilului. există o violare a art. secţia II. soţia reclamantului a rămas după o vacanţă la părinţii săi în România şi a formulat acţiune de divorţ. curtea de apel Oradea a respins acţiunea. 1. dreptul de acces la justiţie al reclamanţilor a fost lipsit orice efect util. reclamantul a declanşat o procedură şi în Ungaria privind încredinţarea minorului. Accesul la justiţie. În ianuarie 1999. În plus. dată fiind importanţa litigiului pentru persoanele implicate. Curtea a constatat că instanţele române nu au făcut nici un efort în acest sens. Curtea a constatat că instanţele române nu şi-au respectat această obligaţie. Între timp. Art. astfel de cauze trebuie tratate cu rapiditate extremă. În speţă. însă acţiunea sa s-a finalizat cu încredinţarea acestuia mamei sale. în faţa instanţelor române. Viaţa familială. Respectarea dreptului la viaţă familială. 3. În condiţiile în care domiciliul copilului era în Ungaria. 71099/01 Autorităţile naţionale au obligaţia pozitivă de a facilita reunirea copiilor cu părinţii lor. Curtea a considerat că interesul legitim al părinţilor de a-şi fonda o familie intră în contradicţie cu interesele copiilor care nu au vrut să părăsească mediul în care creşteau. astfel încât statul român nu şi-a încălcat obligaţiile pozitive atunci când nu a acţionat pentru a asigura plecarea copiilor la noile lor familii. iar copilul a rămas ilegal în România. reclamantul a formulat o acţiune prin care cerea să se constate faptul că fiul său este obiect al unei răpiri internaţionale potrivit Convenţiei de la Haga. Chiar dacă lipsa executării este imputabilă centrelor de copii care au refuzat să se conformeze deciziei instanţei. În paralel cu procedura din România. Curtea se întreabă care au fost motivele pe baza cărora s-a decis că interesul major al copilului impune ca acesta să rămână în România. Curtea a amintit faptul că autorităţile naţionale au obligaţia pozitivă de a facilita reunirea copiilor cu părinţii lor. De aceea. statul român nu a depus niciun efort vreme de trei ani pentru a asigura executarea unor hotărâri judecătoreşti. Deşi decizia de adopţie a fost luată în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive. 15 . 5 aprilie 2005. astfel încât există o violare a art. În octombrie 2003. 1. 6 parag. Curtea a considerat că art. Art. Monory contra România şi Ungaria .2. însă în februarie 2000. Reclamantul s-a căsătorit în 1994 cu o persoană având dublă cetăţenie – română şi maghiară – ulterior cei doi dând naştere unui copil. 6 („Dreptul la un proces echitabil”) parag. aceasta nu a fost pusă în executare. 8 nu a fost violat. instanţa română a fixat reşedinţa copilului la mama sa şi a acordat un drept la vizită reclamantului.Rapire internationala Pierderea legăturilor cu un copil Rapire internationala Pierderea legăturilor cu un copil CEDO. o astfel de atitudine a provocat consecinţe potenţial ireversibile pentru reclamanţi. punând astfel în pericol securitatea raporturilor juridice şi preeminenţa dreptului. considerând că interesul superior al copilului impune ca acesta să rămână cu mama sa.

poliţiştii au fost chemaţi de către barman pentru că reclamantul făcea scandal în bar şi pentru că a avut o altercaţie cu agentul de pază al barului. Curtea a constatat că procedura din Ungaria a durat peste 4 ani. Curtea nu poate fi convinsă de explicaţiile statului în condiţiile în care niciun act medical nu a atestat vreo boală psihică a reclamantului. În jurul orei 4 dimineaţa a fost dus la spital. în special la nivelul capului. fapta acestora poate fi calificată ca tortură. nu prin automutilare. Reclamantul afirmă că. care şi-au declinat competenţa de abia după 8 luni. 1. care relevau cu claritate faptul că reclamantul a fost lovit de către un terţ. De aceea. precum şi în condiţiile în care actele medicale susţin faptul că leziunile au fost produse de către un terţ. Ulterior reclamantul a depus plângere penală contra poliţiştilor. statul trebuie să ofere o explicaţie rezonabilă pentru acestea. Parchetul Neamţ şi-a declinat competenţa după 8 luni în favoarea unui parchet militar care a decis neînceperea urmării penale. 3 („Interzicerea torturii”). există o violare a art. Art. secţia II. 6 a fost violat de către Ungaria. o astfel de durată este excesivă. 3 a fost violat. Ulterior a fost dus la secţia de poliţie unde a mai fost lovit timp de câteva ore. ca şi persoanele anchetate. În aceste condiţii. fie în cursul altercaţiei cu agentul de securitate al barului. Bursuc contra României . Cât priveşte procesul penal al reclamantului pentru ultraj. Curtea a fost mirată de faptul că anchetatorii nu au dat nicio importanţă actelor medicale existente. 6. i s-a cerut pe un ton nepoliticos să prezinte actele de identitate. 12 octombrie 2004. Durata procedurii. art. Ancheta eficace. unde s-au constat multiple şi grave leziuni. Statul afirmă că leziunile constate au fost produse fie prin automutilare de către reclamant la secţia de poliţie unde s-a lovit singur cu capul de scaune şi de pereţi. Iritat de tonul poliţiştilor.Tratament inuman Lovirea unui deţinut CEDO. 16 . În speţă. Curtea a constatat că ancheta a fost realizată iniţial de către colegi ai poliţiştilor acuzaţi. Dată fiind gravitatea acestor leziuni produse de către agenţii de poliţie. în care agentul de pază al barului nu a fost anchetat penal pentru presupusa altercaţie cu reclamantul şi nu a fost nici măcar interogat. statul trebuie să ofere o explicaţie rezonabilă pentru acestea. Recursul la superiori al reclamantului a fost respins. reclamantul le-a răspuns în aceeaşi manieră. din cauza agravării urmărilor unui accident de circulaţie. 2.Art. pe fondul unei boli psihice. astfel încât nu a fost realizată de către un organ independent faţă de părţi. 42066/98 Atunci când o persoană suferă leziuni ale sănătăţii în intervalul de timp în care se află sub controlul autorităţilor. Curtea aminteşte că atunci când o persoană suferă leziuni ale sănătăţii în intervalul de timp în care se află sub controlul autorităţilor. hotărârea Bursuc versus România. 3 şi sub acest aspect. iar ulterior de către ofiţeri activi ai armatei. în timp ce se afla într-un bar. acesta s-a finalizat după mai bine de 4 ani cu decizie de încetare a procesului penal ca urmare a survenirii decesului reclamantului. moment în care a fost lovit cu bastonul în cap. În plus. Dată fiind importanţa obiectului litigiului. astfel că art. Potrivit statului.

iar nu protecţia minorului. ea are ca scop pedepsirea inculpatului. 8. 8 alin. În plus. 1 din conventie DALBAN CONTRA ROMANIEI Brumarescu contra Romaniei . Art. ca şi pedeapsă accesorie. există şi o violare a art. Curtea a constatat că infracţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat este complet străină de chestiunile legate de autoritatea parentală.. Romaniei Curtea reaminteste că atât înregistrarea de către o autoritate publică a unor date privind viata privată a unui individ. cât si folosirea lor si refuzul de a acorda posibilitatea ca acestea să fie contestate constituie o încălcare a dreptului la respectarea vietii private. Curtea a constatat că aplicarea automată a acestei sancţiuni este contrară art. Romaniei PANTEA CONTRA ROMANIEI Canciovici si altii contra României ART. a fost condamnat pentru calomnie la o pedeapsă la 10 luni de închisoare.Proces inechitabil Acces la justitie Vasilescu c. Curtea a constatat că. jurnalist. prin aplicarea automată a sancţiunii. garantat de art. Primul reclamant. toate drepturile prevăzute la art. cel care trebuie să primeze întotdeauna este interesul copilului. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). hotărârea Sabou şi Pîrcălab versus România. Art. 17 . 6 („Dreptul la un proces echitabil”). Curtea a constatat că. inclusiv cel de a-şi exercita drepturile părinteşti. dată fiind starea de sănătate a reclamantului. în timpul executării căreia se interziceau. 64 C. pen.3. instanţa internă ar fi trebuit să facă mai multe eforturi pentru accelerarea procedurii. Curtea aminteşte că în situaţii în care se pune problema drepturilor în legătură cu creşterea copiilor. secţia II. 28 septembrie 2004. 6 Rotaru c.Interzicerea exercitării drepturilor familiale Condamnare penală Condiţii Interzicerea exercitării drepturilor familiale Condamnare penală Condiţii CEDO. automat. În acest context. Durata procedurii.8 DREPTUL LA RESPECTAREA VIETII PRIVATE SI DE FAMILIE Sabou şi Pîrcălab contra România . 46572/99 Convenţia nu permite interzicerea automată a drepturilor părinteşti în cazul comiterii oricărei infracţiuni. Cum interesul acestuia este primordial. În lipsa acestora.

Pini şi Bertani Manera şi Atripaldi contra România . pe diverse motive. Romaniei Pircalab contra Romaniei . şi proprietatea asupra clădirilor. 192 C. După apariţia Legii nr. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Aceasta din urmă a intrat de mai multe ori în curtea reclamantului pentru a-l insulta şi şicana. reclamantul a obţinut o hotărâre judecătorească prin care comisia administrativă de aplicare a legii era obligată să îl pună în posesie pe reclamant.Viaţă familială Definirea noţiunii Părinţi adoptivi Surugiu vus România . 20 aprilie 2004. întrucât în baza unui text penal – art. Romania Lupsa c.10 LIBERTATEA DE EXPRIMARE Cumpănă şi Mazăre contra România . nepusă în executare. reclamantul avea o hotărâre judecătorească privind drepturile sale asupra terenului.Violare de domiciliu Obligaţia statului CEDO. care crea un drept de atribuire a terenurilor pentru persoanele care deţin clădirile aflate pe ele. Velcea şi Mazăre contra României Silvestru Cotlet contra României Rotaru c. 48995/99 Statul are obligaţia de a sancţiona atingerile aduse inviolabilităţii domiciliului de către terţi. hotărârea Cumpănă şi Mazăre versus România. Marea Cameră. 8 a fost violat. nu s-a petrecut nimic. Romaniei Ignaccolo-Zenide c.Libertatea exprimare Respectarea vietii private si familiale Dreptul la o cale efectiva de atac Kaya c. Reclamantul a fost administrator al unei societăţi comerciale care a cumpărat de la un fost CAP mai multe clădiri. independent de litigiul privind proprietatea terenului. Romania ART. Într-una dintre ele. De aceea. – astfel de fapte trebuie sancţionate. În ciuda a mai multor plângeri penale pentru violare de domiciliu. 18/1991. 17 decembrie 2004. 33348/96 18 . Aceasta a refuzat să emită titlul de proprietate pe numele societăţii reclamantului şi a emis un titlu de proprietate pe numele altei persoane. reclamantul şi-a stabilit domiciliul împreună cu familia sa. pen. 8. hotărârea Surugiu versus România. Inviolabilitatea domiciliului. În consecinţă. Curtea a constatat că. Art. omisiunea statului se analizează ca o violare a obligaţiei pozitive de a sancţiona faptele care aduc atingere drepturilor prevăzute de art. secţia II.Libertatea presei Informaţii false Sancţiuni cu închisoarea Proporţionalitate Libertatea presei Informaţii false Sancţiuni cu închisoarea Proporţionalitate CEDO. Omisiunea statului de a proteja inviolabilitatea acestuia nu este prevăzută de lege. art.

Curtea a constatat că instanţele interne nu au reţinut probe care să constate veridicitatea informaţiilor prezentate în articole. Curtea a considerat că era necesară condamnarea lor într-o societate democratică pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia. Art. Pe de altă parte însă. determinate de faptul ca niciun avocat nu a dorit să îi reprezinte pe inculpaţi contra unui judecător. acela de câine de pază al democraţiei şi al bunei funcţionări a regimului democratic. judecător. şi un an de interzicere de a exercita meseria de jurnalist. sunt vinovate de comiterea mai multor infracţiuni. Curtea a constatat că reclamanţii au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea. În acest context. Curtea se arată foarte preocupată de caracterul automat al acestei sancţiuni în raport de obligaţia statului de a crea un cadru legislativ de protecţie a libertăţii presei. chiar dacă graţiată. Ulterior acestei decizii. În 1994 cei doi au publicat un articol prin care incriminau. Recursul a fost respins ca fiind nefondat. În acest context. care pot fi dovedite. fără să aibă importanţă că aceasta a fost graţiată. Una dintre persoanele incriminate. Aceasta mai ales când. constituie măsuri lipsite de proporţionalitate cu libertatea presei. avocat şi. braţ la braţ. care nu a fost graţiată. După mai multe amânări. Curtea aminteşte că statele au obligaţia pozitivă de a proteja libertatea presei. În acest context. Curtea aminteşte că. Procurorul General a dispus suspendarea executării sentinţei şi a formulat un recurs în anulare. iar reclamanţii nu s-au prezentat la niciun termen de judecată pentru a face proba veridicităţii celor afirmate. „contract ilegal” etc. devenită judecător. insistând în special asupra caricaturii şi afirmând ca aceasta sugerează existenţa unei relaţii sentimentale între ea si fostul vice-primar. precum în speţă.Impunerea de sancţiuni cu închisoare. ceea ce este excesiv. Cei acuzaţi de faptul ca au atribuit contractul unei alte societăţi decât cea care câştigase licitaţia erau fostul vice-primar şi fostul consilier juridic al primăriei. un sistem atât de dur de sancţiuni pentru jurnaliştii de investigaţie ar putea conduce la o reticenţă a acestora în a-şi manifesta rolul. Este adevărat că subiectul era unul de interes general – vizând administrarea fondurilor publice – însă Curtea aminteşte că exerciţiul libertăţii de exprimare impune anumite obligaţii şi responsabilităţi. respectiv. utilizând noţiuni precum „escrocherie”. modul în care a fost atribuit unei societăţi comerciale serviciul public de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe raza oraşului. în condiţiile în care amândoi sunt căsătoriţi. reclamanţii au fost graţiaţi de către Preşedinte. al căror nume şi funcţie erau menţionate. Articolul era însoţit de o caricatură care înfăţişa cele două persoane incriminate. Articolul era scris în termeni destul de duri. lăsând impresia cititorului că persoanele vinovate. 10 („Libertatea de exprimare”). Cu privire la necesitatea ingerinţei. Or. Curtea considerând că o astfel de sancţiune poate fi 19 . În plus. reclamanţii au primit aceeaşi sancţiune şi ca pedeapsă complementară. respins de către CSJ. şi la o pedeapsă accesorie care consta în interzicerea automată. deveniţi la data publicării articolului. Reclamanţii erau la data evenimentelor incriminate jurnalişti la un ziar local – „Telegraf” – din Constanţa. a exercitării profesiei de jurnalist. în speţă. sancţiunile aplicate au fost extrem de severe. cu executare. pe baza mai multor documente. reclamanţii au făcut afirmaţii factuale. reclamanţii au fost condamnaţi de Judecătoria Lehliu-Gară la 7 luni de închisoare. pe durata executării pedepsei. cărând un sac de bani şi spunând ca acum pot face turul lumii împreună. se impută unor persoane acuzaţii de fapt. într-un stil extrem de virulent. a introdus o plângere penală pentru insultă si calomnie.

şi un an de interzicere de a exercita meseria de jurnalist.Libertatea exprimare Respectarea vietii private si familiale Dreptul la o cale efectiva de atac Cumpănă şi Mazăre contra România . Articolul era însoţit de o caricatură care înfăţişa cele două persoane incriminate. Curtea aminteşte că. Procurorul General a dispus suspendarea executării sentinţei şi a formulat un recurs în anulare. sunt vinovate de comiterea mai multor infracţiuni. în condiţiile în care amândoi sunt căsătoriţi. constituie măsuri lipsite de proporţionalitate cu libertatea presei. Curtea a considerat că era necesară 20 . chiar dacă graţiată. Curtea a considerat că aceste sancţiuni depăşesc marja de apreciere a statului. se impută unor persoane acuzaţii de fapt. În acest context. Constantinescu c. în speţă. Reclamanţii erau la data evenimentelor incriminate jurnalişti la un ziar local – „Telegraf” – din Constanţa. reclamanţii au fost condamnaţi de Judecătoria Lehliu-Gară la 7 luni de închisoare. Este adevărat că subiectul era unul de interes general – vizând administrarea fondurilor publice – însă Curtea aminteşte că exerciţiul libertăţii de exprimare impune anumite obligaţii şi responsabilităţi. 17 decembrie 2004. cu executare. Una dintre persoanele incriminate. respectiv. judecător. devenită judecător. iar art. După mai multe amânări. iar reclamanţii nu s-au prezentat la niciun termen de judecată pentru a face proba veridicităţii celor afirmate. În acest context. Marea Cameră.Libertatea presei Informaţii false Sancţiuni cu închisoarea Proporţionalitate CEDO. reclamanţii au făcut afirmaţii factuale. 33348/96 Impunerea de sancţiuni cu închisoare. Curtea a constatat că instanţele interne nu au reţinut probe care să constate veridicitatea informaţiilor prezentate în articole. reclamanţii au fost graţiaţi de către Preşedinte. lăsând impresia cititorului că persoanele vinovate. a introdus o plângere penală pentru insultă si calomnie. braţ la braţ. Romaniei Dalban c Romaniei Sabau si Pircalab contra Romaniei . insistând în special asupra caricaturii şi afirmând ca aceasta sugerează existenţa unei relaţii sentimentale între ea si fostul vice-primar. Cu privire la necesitatea ingerinţei. Aceasta mai ales când. determinate de faptul ca niciun avocat nu a dorit să îi reprezinte pe inculpaţi contra unui judecător. precum în speţă. În 1994 cei doi au publicat un articol prin care incriminau. Recursul a fost respins ca fiind nefondat. respins de către CSJ. care pot fi dovedite. al căror nume şi funcţie erau menţionate. 10 a fost violat. avocat şi. Articolul era scris în termeni destul de duri. deveniţi la data publicării articolului. într-un stil extrem de virulent. Ulterior acestei decizii. hotărârea Cumpănă şi Mazăre versus România. „contract ilegal” etc. cărând un sac de bani şi spunând ca acum pot face turul lumii împreună. 10 („Libertatea de exprimare”). modul în care a fost atribuit unei societăţi comerciale serviciul public de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe raza oraşului.justificată doar de circumstanţe cu totul excepţionale. pe baza mai multor documente. Art. utilizând noţiuni precum „escrocherie”. Cei acuzaţi de faptul ca au atribuit contractul unei alte societăţi decât cea care câştigase licitaţia erau fostul vice-primar şi fostul consilier juridic al primăriei.

condamnarea lor într-o societate democratică pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia. Ulterior. care a fost naţionalizat în 1950. reclamantul nu mai poate obţine bunurile în natură. 1. şi la o pedeapsă accesorie care consta în interzicerea automată. Curtea aminteşte că statele au obligaţia pozitivă de a proteja libertatea presei.13 DREPTUL LA OCALE EFECTIVA DE ATAC Rotaru c. 10 a fost violat. hotărârea Păduraru contra România. nu este admisibilă prin raport la prevederile art. PROCOLUL 1 PROTECTIA PROPRIETATII Bun naţionalizat Anularea vânzării către chiriaş Refuz Consecinţe - Paduraru contra Romania Bun naţionalizat. Curtea a constatat că reclamanţii au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea. însă acţiunea sa a fost respinsă pe motiv că cumpărătorii au fost de bună credinţă. 1 din Protocolul nr. Curtea a considerat că aceste sancţiuni depăşesc marja de apreciere a statului. ştiind că nu este proprietar al acestora. ART. În plus.Libertatea exprimare Respectarea vietii private si familiale Dreptul la o cale efectiva de atac ART. 1 decembrie 2005. fără să aibă importanţă că aceasta a fost graţiată. Pe de altă parte însă. a exercitării profesiei de jurnalist. Or. În drept. pe durata executării pedepsei. reclamanţii au primit aceeaşi sancţiune şi ca pedeapsă complementară. Curtea considerând că o astfel de sancţiune poate fi justificată doar de circumstanţe cu totul excepţionale. Consecinţe. obligând statul să îi restituite imobilul. În acest context. Reclamantul a cerut în instanţă anularea contractelor de vânzare-cumpărare. care nu a fost graţiată. Romaniei Pircalab contra Romaniei . care a fost admisă. sancţiunile aplicate au fost extrem de severe. iar art. Curtea se arată foarte preocupată de caracterul automat al acestei sancţiuni în raport de obligaţia statului de a crea un cadru legislativ de protecţie a libertăţii presei. însă cererea sa a fost respinsă. statul a vândut şi ultimul apartament. acela de câine de pază al democraţiei şi al bunei funcţionări a regimului democratic. Reclamantul a introdus o acţiune în revendicare contra statului. În urma acestor decizii. Imediat cupă decizia instanţei. 63252/00 Vânzarea de către stat a unor bunuri. secţia III. reclamantul a cerut comisiei de aplicare a legii 112/1995 retrocedarea bunului. ceea ce este excesiv. un sistem atât de dur de sancţiuni pentru jurnaliştii de investigaţie ar putea conduce la o reticenţă a acestora în a-şi manifesta rolul. În urma acestui fapt. o parte din apartamentele din imobil au fost vândute chiriaşilor. CEDO. Refuz. Reclamantul a fost proprietar al unui imobil situat în Bucureşti. Anularea vânzării către chiriaş. instanţa constatând că naţionalizarea a fost realizată în contra dispoziţiilor decretului de naţionalizare şi a constatat că reclamantul nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate. 21 .

Pe de altă parte. Atenţionată că exista un litigiu cu privire la proprietatea imobilului. întrucât s-a socotit că vânzarea este valabilă. însă restituirea apartamentului vândut nu s-a realizat. 21 iulie 2005. dar ea este de natură să compromită efectivitatea puterii judecătoreşti. Curtea a constatat că statul a acţionat cu o completă lipsă de rea credinţă evidenţiată de faptul că a vândut bunurile deşi ştia că nu este proprietar al bunurilor. constituie o privare de proprietate. 1. pe motiv că naţionalizarea a fost abuzivă. el este proprietar al unui bun actual. 1. a refuzat să vândă apartamentele. dreptul lor de proprietate a fost recunoscut cu efect retroactiv iar acest drept nu este revocabil. reclamanţii au introdus o acţiune în revendicare în 1993. invocând ilegalitatea naţionalizării. 57001/00 Vânzarea de către stat a unor bunuri. Totuşi. iar art. cu atât mai mult în cazul apartamentului vândut după ce reclamantul a câştigat acţiunea în revendicare. 1 din Protocolul nr. cu excepţia unuia dintre ele. Acest fapt constituie o violare a art. Art. nu este admisibilă prin raport la prevederile art. 1. absenţa totală a oricărei indemnizaţii a condus reclamanţii în postura 22 . vedetă internaţională de fotbal. Reclamanţii sunt titulari ai unui bun în sensul Convenţiei: în fapt. restituirea unuia dintre apartamente. 1 din Protocolul nr. 1. O astfel de atitudine din partea statului nu poate fi justificată de vreo cauză de utilitate publică. Bun naţionalizat Anularea vânzării către chiriaş Refuz Consecinţe - Strain contra Romaniei Vineri.Art. 1 este aplicabil. Această incertitudine juridică generală s-a repercutat asupra reclamantului. 1 din Protocolul nr. Faptul de a recunoaşte dreptul de proprietate al reclamanţilor şi de a refuza. Cât timp procedura era în curs. întreprinderea de stat în patrimoniul căruia se afla casa. statul a vândut bunul deşi ştia că dreptul său de proprietate este contestat în justiţie de către reclamanţi. Nu numai că această atitudine a creat o discriminare între chiriaşii apartamentelor în discuţie. 10 Septembrie 2010 19:57 | Scris de Administrator | Bun naţionalizat Anularea vânzării către chiriaş Refuz Consecinţe CEDO. în acest domeniu. care afectează puternic principiul securităţii raporturilor juridice civile. deşi este recunoscut ca proprietar printr-o decizie judecătorească definitivă. indiferent că aceasta ar fi de ordin politic. dreptul intern nu oferă nici o posibilitate de indemnizare a proprietarului într-o astfel de situaţie. Curtea a constatat că reclamantul a fost recunoscut printr- o decizie judecătorească proprietar cu titlu retroactiv al imobilului în discuţie. locatarii celor patru apartamente din imobil au cerut să le fie vândute apartamentele în care locuiau ca şi chiriaşi. secţia III. Imposibilitatea sa de a intra în posesia bunului constituie o privare de proprietate. care nu mai în măsură să rezolve litigiul aflat în faţa sa. social ori financiar. 1 din Protocolul nr. Această ingerinţă în dreptul de proprietatea viza protecţia bunei credinţe. care se vede în imposibilitate să îşi recupereze bunurile. Acţiunea în revendicare a fost admisă. există o incoerenţă manifestă la nivel legislativ şi al jurisprudenţei. hotărârea Străin şi alţii versus România. care a fost înstrăinat chiriaşului. ştiind că nu este proprietar al acestora. Casa reclamanţilor a fost naţionalizată în 1950. Curtea a constatat că. De aceea. în acelaşi timp. Ţinând cont de atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamanţilor. 1 din Protocolul nr.

Curtea supremă de justiţie a anulat decizia instanţei şi a obligat societatea să restituie suma către FPS. Printr-o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă. 1 din Protocolul nr. De aceea.Proces inechitabil Acces la justitie Vasilescu c. Canciovici si altii contra României Brumarescu contra Romaniei . art. 1. 1 decembrie 2005. 1. Art. reclamanta a suportat o sarcină exorbitantă. Chiar presupunând că pierderea acestuia corespunde unei utilităţi publice. Curtea a notat că. hotărârea SC Maşinexportimport Industrial Group SA versus România. 1. 6 a fost violat. putând să atace o hotărâre ce căpătase putere de lucru judecat vine în contradicţie cu dreptul de acces la justiţie. fapt care echivalează cu o violare a art. FPS a fost obligat la plata către reclamantă a unei sume de peste 830 000 euro. Sesizată cu recurs în anulare de către procurorul general. privind vânzarea acţiunilor unei societăţi comerciale. 22687/03 Legislaţia română care permitea intervenţia procurorului general în cadrul unui proces civil. secţia III. Curtea a decis deja de multă vreme faptul că legislaţia română care permitea intervenţia procurorului general în cadrul unui proces civil. 6. De aceea. pusă în executare. 1 din Protocolul nr. Romaniei 23 . societatea reclamantă a fost proprietar al unui bun. putând să atace o hotărâre ce căpătase putere de lucru judecat vine în contradicţie cu dreptul de acces la justiţie Societatea reclamanta a avut un litigiu cu FPS. Art.de a suporta o sarcină excesivă şi disproporţionată. 1 din protocolul nr.SC Maşinexportimport Industrial Group SA versus România Recurs în anulare Principiul securităţii raporturilor juridice civile CEDO. există o violare a art. Recurs în anulare Principiul securităţii raporturilor juridice civile . ce implică dreptul la respectul hotărârilor irevocabile. urmare a acelei decizii judecătoreşti.