Introducere

Problema originii polemicii chino-sovietice trebuie căutată nu în perioada finală a conflictului adică a contradicţiei dintre conducătorul URSS- Nikita Hroşciov şi cel a Chinei Mao Ze Dong dar în perioada iniţială chiar am putea să ne referim şi la momentele cum au acces la putere ambele partide comuniste atît din China cît şi Uniunea Sovietică. Dacă ne referim la istoriografia atît sovietică cît şi chineză desigur că ea nu este obiectivă pentru că ambele părţi desigur că au încercat să-şi apere proprii lideri şi să le justifice măsurile pe care le întreprindeau. Istoriografia sovietică a încercat de cele mai multe ori să demonstreze că China merge pe o cale greşită, mai ales pentru faptul că chinezii încearcau să iasă oarecum de sub tutela ,, fratelui mai mare’’. Istoriogarafia chineză la fel încerca să apere poziţia liderilor de la Beijing. Trebuie să spunem că acest conflict a fost destul de complicat de lămurit cauzele lui şi de ce nu s-a putut găsi o cale de reconciliereîntre aceste două ţări vecine ca şi teritorii dar ca şi ideologie. În actuala lucrare voi încerca să găsesc cauzele care au dus la acest conflict atît de ordin subiectiv cît şi de ordin obiectiv, iar eu aici mă refer la faptul că conflictele care apăreau între Uniunea Sovietică şi China erau uneori şi din cauza faptului că liderii dintre aceste două ţări se ,,detestau’’ destul de tare cum ar fi cazul deigur dintre Stalin şi Mao care aveau o antipatie reciprocă unul pentru altul. Tot aici ar trebui să spunem că şi caracterele liderilor atît de la Beijing cît şi de la Moscova erau destul de dificile iar acest lucru a dus şi mai mult la ascuţirea conflictelor între aceste două ţări. Un alt lucru deosebit de interesant este că faptul că sa demonstrat că în lumea comunistă nu este o unitate deplină şi că totodată lumea comunistă este fragilă şi uşor de dispersat . De conflictul dintre aceste două superputeri sau folosit alte îări din lagărul comunist cum de exemplu ar fi Iugoslavia sau Albania, ţări care doreau să tragă cît mai multe foloase din acest conflict.

1

an în care China şi-a obţinut independenţa cînd armatele lui Mao au învins armatele Gomindanului şi China a pornit pe o cale comunistă relaţiile dintre China şi URSS au fost dacă putem spune aşa destul de apropiate. urmaşul său Stalin a încercat o industrializare masivă a ţării şi o centralizare atît administrativă cît şi economică a ţării. Dar nu trebuie să uitam că acest lucru s-a realizat doar pentru că liderul chinez Mao avea o oarecare frică de Stalin mai ales că liderul sovietic l-a umilit pe Mao la singura lor întîlnire în 1950 cînd de fapt s-a semnat şi tratatul. Relaţiile dintre aceste două super puteri au fost întodeauna în funcţie de interesul pe care îl avea ori Uniunea Sovietică sau China.. sau la Conferinţa Partidelor Comuniste care avea ca subiect principal problematica internaţională din 1957 alţi specialişti văd ca o dată anul 1960. Dar dacă ne uităm destul de atent observăm că o ruptură începuse să apară încă în timpul războilui din Coreea cînd Moscova a cerut bani în numerar pentru ajutorul acordat Chinei în timpul conflictului. aici a şi fost punctul de pornire al viitorului conflict dintre două state comuniste vecine. După anul 1949. În timp ce China a devenit comunistă abia în anul 1949 şi a încercat o abordare mai echilibrată a . După moartea lui Stalin deja liderul chinez nu mai putea să accepte o stare de inferioritate faţă de URSS. industrializării’’ punînd baza mai mult pe o dezvoltare masivă a agriculturii predestinată consumatorilor rurali căt şi a problemelor administrative punînd în practică o formă limitată de descentralizare. şi după ce noul lider sovietic Hruşciov a denunţat cultul personalităţii lui Stalin la Congresul XX al PCUS relaţiile dintre aceste doua state se înrăutăţesc brusc şi se ajunge chiar la acuzaţii grave atît dintr-o parte cît şi din alta. s-a semnat un tratat între aceste două state comuniste. Chiar dacă data considerată de marea majoritate a specialiştilor ca început de disonanţă dintre Moscova şi Pekin este 1956 atunci cînd a fost iniţiată destalinizarea. După 1924 adică de la moartea lui Lenin. 2 . Revoluţia bolşevică din octombrie 1917 din Rusia a condus peste cinci ani la formarea primului stat comunist din lume.Capitolul I Originele polemicii chino-sovietice Pentru început ar trebui să spunem că relaţiile dintre China şi URSS nu au fost întotdeauna încordate sau nu au fost niciodată relaţii foarte bune. Mao s-a implicat fiindcă era convins că liderii de la Washington urmăreau de fapt răsturnarea regimului său neexcluzînd posibilitatea unei agresiuni nucleare. care ar fi trebuit să le apropie una de alta iar acest lucra chiar sa şi întîmplat.

De fapt în conflictul început latent în anii . Acesta a fost rezultatul unei lupte. dar în cele din urmă după două luni de negocieri l-a semnat. Colaboraţi cu Chiang-Kai-shek. Cu toate acestea noi nu l-au ascultat iar revoluţia a izbîndit.. Şi nu în ultimul rînd trebuie să spunem că liderul chinez Mao nu era agreat de secretarul general al PCUS. dezgheţe’’ dacă putem spune aşa. deşi în plan intern manifestau după cum am văzut o independenţă organizaţională considerabilă. dacă nu se realiza direct sub controlul sovietic.. liderul sovietic l-a susţinut indirect pe Chiang-Kai-shek liderul naţionalist cu care putea negocia în manieră atractivă interesele Uniunii Sovietice în eventualitatea în care China ar fi fost condusă de Gomindan. Stalin nu a fost niciodată încîntat de perspectiva comunizării Chinei sau a altui stat. Mai mult chiar Mao şi adepţii au reprezentat în timpul invaziei japonezilor şi a cuceririi Manciuriei 1937-1945 centrul simbolic al rezistenţei chineze în timp ce comuniştii şi naţionaliştii s-au aliat în vederea respingerii inamicului comun. Stalin nu a vrut să semneze tratatul. Republica pag 160-162 3 . În anul 1945 Stalin nu i-a permis Chinei să dezvolte o revoluţie şi ne-a spus : Evitaţi războiul civil..Abia odată cu venirea lui M. comuniştii chinezi au beneficiat de un real suport popular o strategie militară superioară Gomindanului şi nu în ultimul rînd un capital moral superior naţionaliştilor. asociaţi în mentalul popular cu opresiunea nobiliară. Ulterior am fost la Moscova(1950) şi am semnat tratatul chinosovietic. Gorbaciov la putere relaţiile dintre China şi URSS încep să se .proletariatul urnban’’ ignorînd faptul că şi Revoluţia Rusă s-a bazat pe ţărănime chiar recurgînd la compromisuri pentru a supraveţui. Comuniştii chinezi însă au susţinut ardent poziţia lumii centriste comuniste sau mai ales în ceea ce priveşte politica externă pe plan ideologic pîna la sfîrşitul anilor 50. Cu toate aceste pulsiuni latente al animozităţii viitoare dintre cei doi poli ai lumii pot fi observate şi înainte de comunizarea Chinei. De asemenea lui Stalin îi displăcea destul de mult caracterul rural al Revoluţiei Chineze care ar fi preferat o abordare mai ortodoxă bazată pe . Lynch. Tot în aceşti ani resentimentele lui Mao faţă de Stalin şi PCUS cresc considerabil.1 1 Mao Ze Dong. douăzeci ’’ dintre forţele naţionaliste ale Gomindanului şi forţele comuniste ale lui Mao Ze Dong. Altminteri Republica Populară Chineză va pieri. Chiar şi după victoria revoluţiei Stalin s-a temut că china poate degenera într-o altă Iugoslavie iar eu mă pot transforma în al doilea Tito(o temere justificată). în tot acest interval numărul luptătorilor comunişti s-a multiplicat considerabil crescînd de circa 10 ori. Astfel viitorul conflict subsidar chino-sovietic a fost alimentat şi de experienţele diferite trăite de PCUS şi PCC. În timp ce sovieticii au ajuns la putere într-o societate indiferentă cu un climat brutalizat şi abuziv şi un climat politic ostil.

a afişat o atitudine care făcea notă discordantă cu poziţia ideologică a Moscovei.2 Însă sub faţada unităţii ideologice. Nikita Hruşciov cu celebra s-a destalinizare pe care a emis-o în 1956 la Congresul XX al PCUS. Deşi Stalin nu era agreat la Beijing el reprezenta unitatea ideologică şi politică indestructibilă a mişcării comuniste mondiale. deşi formal a acceptat preeminenţa sovietică în rezoluţia adoptată la final. Astfel la conferinţa Partidelor Comuniste din 1957 avînd ca subiect problematica internaţională. dovedinduse din 1954 pîna la 1957 un colaborator loial. dar oricum rivalitatea dintre cele două părţi rămînînd oricum insurmontabilă) sau tranziţie paşnică( revoluţiile comuniste se pot desfăşura şi fără violenţă). Hruşciov poate impune acum în forţă noi concepte ca şi .Anii ce au urmat morţii lui Stalin au reprezentat un potenţial de ameliorare a relaţiilor economice şi tehnologice dintre China şi URSS. 138 4 . alimentată de lansarea cu succes a primului satelit pe orbita pămîntului. El nu încearcă să profite de criza dublă declanşată de destalinizare şi de evenimentele declanşate din octombrie 1956 din Polonia şi Ungaria( de fapt criza din Polonia s-a declanşat în vara anului 1956.. nemulţumirile chinezilor faţă de sovietici încep să se acumuleze. forţei şi imaginii comunismului la nivel mondial. Însă după aceea la orizont apare un nou motiv de conflic .F.coexistenţa paşnică’’(apariţia armelor nucleare invalidează agresivitatea dintre cele două lagăre aşa cum o postulase Lenin. 2 J. Pe Mao noua abordare ideologică îl nelinişteşte. Dar deocamdată Mao Zedong are grijă să nu îl înfrunte direct pe Hruşciov. liderul de la Beijing supraesimează totodată ponderea decizională în lumea comunistă. în timp ce mult mai severa criză din Ugaria sa declanşat în toamna anului 1956) pentru a submina autoritatea Uniunii Sovietice. Beijingul. Războiului rece’’. dimpotrivă el interveni pe lîngă comuniştii est-europeni încercînd să consolideze respectul faţă de rolul de conducător al Uniunii Sovietice.. Cu siguranţă că acesta a fost cel mai tensionant moment cunoscut din perioada . ea se mută de la nivel militar la cel economico-social ea desfăşurînduse acum eminamente paşnic.Soulet. Istoria comparată a statelor comuniste. iar demontarea mitului său reprezenta pentru unii lideri comunişti chinezi dar şi pentru alţi lideri socialişti din ţările comuniste ca o enormă lovitură la adresa prestigiului . Investind probabil prea multă în retorica triumfalistă a lui Hruşciov. şi ţinînd cont de interesele statului pe cre îl conducea şi afectat dupăp cum putem vedea de noua orientare internaţională a Moscovei. Eliminîndu-şi tot în acelaşi an şi ultimii rivali politici majori. El încearcă să o corecteze în timpul conferinţei insistînd ca lagărul socialis să adopte o atitudine mult mai belicoasă faţă de . imperialişti’’. pag. Retorica sovietică pedalează şi pe posibila superioritate tehnologică a Uniunii Sovietice în raport cu Statele Unite.. Iaşi 1998.

dimensiunea ideologică. Scînteia revoluţionar-romantică a moştenirii lui Lenin sa consumat . Mao devine decanul de vîrstă al conducătorilor comunişti fapt care îi stimulează ambiţiile politice. aventuriste şi iresponsabile’’. Leninismul este textura ideocratică a Weltanschaungu-l care le subîntinde pe toate celelalte.king-master’’. Bineînţeles nu sa ajuns la aceast deznodămînt din raţiuni ideologice. Dintre cele cîteva dimensiuni majore ale interdependenţei conflictului dintre Beijing şi Moscova devenită publică în 1961 am să încep cu prima şi cea mai importantă. Termenul este unul de factură teologică. paradoxal însă după cum putem observa conflictul a afectat enorm credibilitatea ideologică comunismului internaţional.Astfel după moartea lui Stalin. Nu trebuie uitate în plan extern răsănutoarele insuccese sovietice în din competiţia cu Statele Unite. Dacă facem o concluzie trebuie să spunem că noua viziune internaţională a Moscovei cu privire la coexistenţa paşnică rezona la Beijing ca o trădare a intereselor proletariatului mondial 5 . mai ales cele mai cunoscute fiind criza Berlinului şi criza rachetelor din Cuba dur criticate de conducerea chineză care erau catalogate ca . imaginea sa la conferinţa din 1957 fiind de cea a unui . a) Latura ideologică a conflictului Numitorul comun al multor autori occidentali care sa-u ocupat de tratarea problemei date este faptul că această ruptură ideologică dintre China şi Uniunea Sovietică are un caracter schismatic.. Pe cale de consecinţă este doar parţial adecvat pentru explicitarea fondului deosebit de tensionat al conflictului. astfel puţinile beneficii economice de industrializarea masivă din epoca stalinistă sau consumat treptat în anii de apogeo al disputei cu China.. conducînd astfel la un recul amplu al fenomenului comunist în toate sferele existenţei mai ales în cea mediatico-propagandistică.. Ne ajută să înţelegem pe de altă parte de ce ciocnirile în interiorul lumii comuniste sunt resimţite mai ales de către protagonişti neputînd lăsa statele neparticipante neutre şi de ce se soldează în cazuri inurmontabile cu ceea ce am puti numi noi excomunicări. După provocarea titoistă şi destalinizare polemica celor doi coloşi ai lumii comuniste a condus la emascularea ideologiei în forma în care existase şi exercitase o imensă influenţă începînd cu Revoluţia comunistă şi terminînd cu moartea lui Stalin. autosubminîndu-se progresiv’’. dar ideologia împrumută doar după cum am putut constata aparenţa unei mişcări religioase.

. dar nu trebuia luat ca o politică care ar fi trebuit de promovat mai tîrziu. Maoiştii considerau că rolul omului atît în trecut cît şi în prezent nu trebuie de subestimat el rămîne factorul decisiv... nu este posibil ca clasele şi naţiunile opresate să coexiste paşnic cu cele opresoare.. Coexistenţa paşnică autentică nu va fi posibilă decît după demantelarea structurilor sociale de clasă şi a economiilor capitaliste. eliberaţi’’ de această urgie capitalistă. iar progresul istoric care conduce inevitabil spre revoluţia mondială nu trebuie de oprit din cauza apariţiei armelor nucleare. De fapt comuniştilor chinezi şi mai ales Mao care nu demult definitivase comunismul în China prin metode pe alocori şi dure nu puteau pur şi simplu accepta atît de timpuriu o nouă orientare şi chiar o nouă abordare a orientării socialismului precum şi cum trebuie privită noua ordine în lume. Mai mult Mao argumenta că Lenin autorul noţiunii de coexistenţă paşnică investise acest termen temporar. 6 . între oameni liberi şi egali deci numai după concretizarea revoluţiei la scară globală. Chinezii erau de părere că tocmai în acest context în care mişcarea internaţională comunistă avea o şansă de a se definitiva lupta ideologică dintre cele două tabere ar trebui intensificată. Pentru ei această .predare’’ în faţa capitalismului a încetării luptei pentru ca socialismul să cîştige lupta cu capitalismul iar oamenii să fie . De aici putem vedea că comuniştii chinezi erau mai comunişti decît . Dacă sovieticii considerau că lupta de clasă în forma care fusese teoretizată de Lenin nu mai era aplicabilă într-un mediu internaţional nuclearizat deoarece risca să distrugă sau cel puţin să îndepărteze de idealul revoluţionar însuşi categoria socială în numele în care era condusă revoluţia. coexistenţă paşnică’’ de fapt însemna o . Mai mult decît atît rolul tehnologiei în optica maoistă nu trbuie să fie superior omului în procesul istoric.inventatorii’’ propriu zişi ai comunismului.şi a idealului revoluţionar leninist.

Trebuie totuşi să spunem că acet conflict dintre cei doi mari coloşi a avut mai multe dimensiuni şi anume : a) dimensiunea geopolitică b) dimensiunea economică c) dimensiunea politică d) dimensiunea personală În primul rînd ar trebui să ne referim la dimensiunea geopolitică a conflictului care chiar dacă pare destul de paradoxal ca disputa dintre cele două supraputeri să implice şi o dimensiune geopolitică. De fapt Mao a încercat o anumită formă de destalinizare ( campania celor . lagărului capitalist’’. Relaţiile cu Vestul nemaifiind atît de încordate motiv pentru care URSS ar fi ajutat China cu ajutoare pentru redresarea economică şi militară iar redresarea economică a Chinei sar fi realizat dar acumşansele sau diminuatsemnificativ. Mao şi susţinătorii săi au preluat puterea în China într-un moment destul de dificil cînd ţara era ruinată de războaiele civile şi de ocupaţia japoneză. În 1950 la un an după acapararea puterii Mao a trebuit să aloce sume considerabile pentru susţinerea Coreei de Nord în conflictul ce tocmai se iscase. iar dacă politica Moscovei nu era deloc defensivă în privinţa aceasta. iar politica Moscovei era orientată să păstreze această situaţie. Astfel putem înţelege mai uşor de ce destalinizarea şi relansarea relaţiilor dintre cele două tabere îi făcea un mare deserviciu Chinei.. După 1950 după obţinerea independenţei Chinei aceast îşi dorea destul de mult ca cu influenţa URSS în Europa de Est aceasta să exercite o influenţă considerabilă asupra . plus la aceast atît Occidentul cît chiar şi chinezii credeau că odată cu implicarea Chinei în Războiul Coreei aceast va reuşi să iasă din tradiţionala izolare diplomatică.. Ideologia nu putea să existe în afara unei ancorări teritoriale. Întradevăr o politică combativă a comunismului internaţional ar fi avantajat China. Plus la asta Mao credea că dacă va ajuta Coreea de Nord în conflict va reuşi să întărească coeziunea lumii comuniste împotriva duşmanului exterior. iar situaţia geopolitică ne oferă o explicaţie la acest lucru. o sută de flori’’) în care s-a încercat de a ajuta gîndirea critică în depăşirea problemelor pe care le 7 . şi practic redresarea economică rapidă pe care şi-o dorea Mao întîrziase.Capitolul II : Procesul conflictului chino-sovietic Dacă ne referim la procesul conflictului chino-sovietic atunci ar trebui să-l observăm şi să-l depistăm încă de la obţinerea independenţei Chinei. În primul rînd trebuie de recunoscut binecunoscutul fapt că Europa de Est intrase în sfera de influenţă a URSS după încheierea celui de-al doilea război mondial.

evenimentul va conduce la retragerea celor 1390 de consilieri sovietici din China. fie el şi moral. China continentală şi cea insulară au economii şi sisteme politice diferite şi independente. Hruşciov a ripostat afirmând că gestul chinezilor a fost lipsit de responsabilitate şi de simţ politic. o serioasă lovitură pentru dezvoltarea economică a ţării. dar incidentul a amplificat conflictul. Chinezii au ieşit în cele din urmă învingători. Beijingul nu numai că a refuzat. un teritoriu indian. iar prima va fi susţinută diplomatic şi chiar militar de Moscova. Asta ar fi însemnat ca submarinele şi navele sovietice să poată ancora şi alimenta fără probleme în porturile aflate pe întinsul litoral chinez. doi ani mai târziu. China ocupase militar Tibetul. Insistând că revolta fusese instrumentată de „agenţi indieni.chino-sovietic. de facto însă. Moscova era dispusă să permită intrarea navelor chineze în porturile sovietice de la Marea Arctică. pentru a-şi proteja mai bine „graniţele naturale” şi pentru a compensa umilirea suferită în Taiwan. determinându-l pe Mao să îşi retragă trupele şi să îi acuze pe sovietici de absenţa oricărui sprijin. India nu s-a opus gestului Beijingului decât atunci când a aflat că. URSS dorea. şi să readucă insula sub controlul Chinei (de sub care. La începutul anilor ’50. nave militare ale Statelor Unite au început să patruleze în zonă. În 1958 Mao va încerca să elimine forţele naţionaliste din Taiwan. Este suficientă menţionarea faptului că. pentru a facilita accesul trupelor sale în Tibet în vederea reprimării unei revolte populare. Un alt factor care a 8 . nu a ieşit nici astăzi. China ocupase Aksai-Chin. peste trei ani India şi China se vor afla într-un război deschis. americani şi ai Gomindan-ului”. de jure. Urmarea va fi aceea că. unde se retrăseseră după înfrângerea din 1949. de data aceasta sovietică. chiar dacă Beijingul nu a încetat şi probabil nu va înceta niciodată să emită pretenţii asupra insulei). Un an după încheierea crizei din Taiwan. după depăşirea fazei critice a conflictului (prima jumătate a anilor ’60) de o parte şi de alta a graniţei a graniţei sovieto-chineze având o lungime de aproximativ 4000 de kilometri au avut loc sporadice conflicte militare. Nu trebuie uitat faptul că provocarea nereuşită a Beijingului legată de Taiwan a rezultat dintr-o altă nereuşită.întîmpina regimul care de fapt avea şi un rol ascuns acela de a depista pe cei care nu sunt de acord cu gîndirea maoistă. coroborat şi cu alţi factori. dar se pare că a decis să sfideze politica de coexistenţa. În schimb. un teritoriu pe care britanicii îl menţinuseră ca „stat-tampon” între India şi Imperiul Ţarist. Un alt aspect pe care ar trebui să-l specificăm este conflictul de la graniţă dinmtre China şi URSS. să îşi extindă flota în Oceanul Pacific. disputele teritoriale dintre China şi India au devenit foarte vizibile. guvernul de la Beijing refuzase să se retragă din Aksai Chin. cu un an înaintea crizei din Taiwan. Datorită legăturilor pe care Chiang-Kai-shek le dezvoltase cu guvernul american.

„Probabil că aşa a şi fost „pentru că imediat după moartea lui Stalin în 1953 s-a negociat încheierea armistiţiului”. „mult mai ridicate decât cele de pe piaţa mondială”. Împrumuturile pe care Stalin le acordase Chinei în timpul Războiului Coreei au fost plătite înapoi cu dobândă (gest inadmisibil. Între 1960 şi 1963. nemulţumirile Beijingului se justifică cu prisosinţă. Mai mult.atomică. insucces pe care Mao l-a atribuit neimplicării conducerii de la Moscova. din punctul de vedere al Beijingului. cumpărând în special „material de război” care „a fost folosit în războiul pentru a rezista agresiunii Statelor Unite şi a ajuta Coreea. comerţul Beijingului cu Moscova „fusese redus cu aproximativ 67 de procente”. chinezii dezminţeau 9 .m. Mai mult. continuau chinezii. Mao afirmând fără ocol că ţara sa a fost prejudiciată. care ar fi urmărit astfel să epuizeze tânăra Republică Populară. Dar neînţelegerile economice între cele două puteri comuniste începuseră mult mai devreme. iar „livrările de fabrici industriale [dinspre URSS spre Republica Populară. Bineînţeles.] au scăzut de 40 de ori.deteriorat relaţiile chino-sovietice şi care poate fi analizat cu ajutorul instrumentarului geopolitic este constanta opoziţie a Kremlinului faţă de dezvoltarea nucleară a puternicului său vecin sudic. Acţiunea a durat aproximativ o lună. încă de la proclamarea Republicii Populare. Chinezii le reproşau sovieticilor că. testînd „prima încărcătură atomică” în 1964 şi în 1967 „prima bombă. Stalin a făcut tot posibilul pentru a o exploata. China a dezvoltat un program nuclear independent. Însă Moscova post-stalinistă încerca să acrediteze o altă variantă a disputei economice.” Dacă luăm în calcul şi posibilitatea ca sovieticii să fi întreţinut deliberat războiul Coreei pentru a destabiliza China. n. Reuşind să îşi revină treptat după abrupta retragere a experţilor sovietici. timp în care China a pierdut 343 de contracte şi „257 de proiecte ştiinţifice şi de cooperare tehnică” în care respectivii consilieri economici erau implicaţi. nu în vederea obstrucţionării lor). pentru un stat care se considera farul revoluţiei mondiale şi care ar fi trebuit să acţioneze în vederea încurajării şi consolidării revoluţiilor de pretutindeni. ea învinovăţea Republica Populară pentru declinul raporturilor comerciale dintre cele două state. Dimensiunea economică a conflictului Cei 1390 de experţi sovietici care demarau proiecte economice şi infrastructurale pentru China comunistă aflată la început de drum au fost retraşi în 1960 ca urmare a încercării eşuate a Beijingului de a ocupa Taiwanul. s-au făcut presupuneri în legătură cu o posibilă întreţinere a conflictului din Coreea chiar de către Stalin însuşi. Republica Populară ar fi fost înşelată şi în privinţa preţurilor practicate de sovietici. susţineau sovieticii. Acuzând conducerea de la Beijing că a transpus conflictul chino-sovietic în planul relaţiilor internaţionale.

fiind ajutat nu numai de confuzia şi lipsa de fermitate a guvernului menşevic (februarie-octombrie 1917) ci şi. ţinută ca de obicei la Moscova şi centrată pe problematica internaţională. Beijingul amintea de „dezastrele naturale extraordinare” care se abătuseră asupra Republicii Populare între 1959 şi 1961. Atunci când Hruşciov a criticat. ajutor care a fost primit de bolşevici constant. având în mare măsură dreptate. la al IV-lea Congres al Partidului Comunist Albanez. Conflictul chino-sovietic a devenit public în 1961. PCUS a condamnat vehement. Conferinţa din 1960 a partidelor comuniste. să pună într-o lumină negativă şi să conteste preeminenţa ideologică şi politică a „centrului’’ lumii comuniste. adevăratul centru al revoluţiei mondiale a cărei îndeplinire. mai ales de consistentul ajutor financiar al Germaniei wilhelmiene care urmărea răsturnarea absolutismului ţarist. Beijingul. fiind primul partid comunist care a pus în practică o revoluţie comunistă reuşită. pornind de la o dispută pe care URSS o avusese cu Albania. începând cam la un an de la declanşarea Primului Război Mondial. PCC nu a ezitat niciodată. Albania a decis să profite de pe urma oportunităţii care i se oferea. Pe cale de consecinţă. când ea ar fi avut nevoie de ele mai mult ca oricând. a oferit o aparenţă omogenizatoare foarte fragilă a tendinţelor centrifugale tot mai puternice existente în lumea comunistă. despre a cărui existenţă fusese înştiinţat de mareşalul chinez Peng Dehuai – relaţiile chino-sovietice au suferit un nou recul. Dar ce s-a întîmplat? Sfidând conducerea sovietică.responsabilitatea pe care le-o atribuiau sovieticii pentru drastica diminuare a raporturilor comerciale dintre cele două părţi. înainte de acest gest profund ofensiv pentru chinezi. la sfârşitul anilor ’50. Nu ar fi fost însă capabil să îndeplinească acest deziderat de unul singur. susţinând că este „nerezonabil” din partea Moscovei să acuze China de diminuarea raporturilor comerciale. urmând legile dialectice ale istoriei. convins şi dezamăgit de atitudinea politicilor sovietice ca retragerea consilierilor economici din China sau. dar fără a ieşi din limitele 10 . a încurajat făţiş orice tentativă de nesubordonare a „ţărilor frăţeşti” în raport cu Kremlinul. era o chestiune de timp. Moscova s-a considerat. un program de redresare economică iniţiat de Mao şi cu consecinţe catastrofale pentru dezvoltarea pe termen mediu a Chinei. iar după izbucnirea conflictului sino-sovietic. singurul centru. un stat mic şi aparent fragil care se îndepărtase îngrijorător de mult de canonul ideologic şi de liniile politice impuse de la Moscova. de la declanşarea conflictului sino-sovietic. de-a lungul întregii existenţe a Uniunii Sovietice. Dimensiunea politică a conflictului PCUS a fost înconjurat întotdeauna de o aură de mesianism. de destalinizare. După un an. Marele Salt Înainte.

Totodată mulţi specialişti consideră că „Acest lucru se datora probabil faptului că se asemănau foarte mult. Considerânduse superior acestuia ca experienţă revoluţionară şi pregătire ideologică. nici înainte. iar acest lucru este destul de evident acest lucru se mai observă la cum s-a comportat Stalin cu Mao la Moscova. 11 . dar asta nu însemna.” Într-adevăr. a interpretat gestul ca pe un atac indirect la adresa regimului pe care îl servea. condusă de redutabilul diplomat Ciu Enlai. La Congresul al XXII-lea al PCUS. Pe Hruşciov. Mai mult. Stalin şi Hruşciov. condamnând totodată în termeni lipsiţi de ambiguitate comportamentul recent al Tiranei. Coreea de Nord. în măsuri diferite şi partidele comuniste din Indonezia. dimpotrivă. Stalin nu l-a agreat niciodată pe Mao sau mişcarea pe care o conducea. desfăşurat în acelaşi an. Delegaţia chineză. Mao a început să dispreţuiască personalitatea lui Stalin şi pe a majorităţii celor cale îl înconjurau. la rândul său. să profite cât mai mult de pe urma ei – în ciuda şicanelor diplomatice la care a fost supus şi a contractelor economice dezavantajoase pe care a trebuit să le semneze. de acest lucru. Birmania. nici după comunizarea Chinei. susţineau chinezii. Nu a extrapolat însă sentimentul asupra imaginii şi colosalei forţe centripetale pe care „tătucul popoarelor” o reprezenta pentru lumea comunistă. Stalin era responsabil pentru erori serioase în conducerea Uniunii Sovietice şi a comunismului internaţional. că deosebitele sale merite trebuiau minimalizate sau discreditate. Mao. gazdele au inisistat din nou asupra destalinizării. cultul personalităţii parcticat de fostul dictator a început să fie denunţat cu vehemenţă. liderul chinez l-a dispreţuit cu siguranţă şi mai mult decât pe Stalin. asta echivala cu o minimalizare şi o discreditare a progreselor făcute de mişcarea comunistă mondială în timpul erei staliniste şi cu o exacerbare a meritelor lui Hruşciov. la fel cum au făcut. PCC şi-a susţinut aliatul.vocabularului ideologic. După ce s-a convins. considerat inferior în orice privinţă antecesorului său. Dimensiunea personală a conflictului Relaţiile personale dintre Mao şi Stalin nu au fost niciodată cordiale. Pentru ei. şi unde albanezii nu s-au prezentat. cel puţin în Uniunea Sovietică. După începerea procesului de destalinizare. Acesta poate fi considerat punctul în care conflictul chino-sovietic devine cu adevărat public. moment în care diplomaţii chinezi au părăsit Congresul. Vietnamul de Nord şi Sri Lanka. „Cei doi se detestau reciproc”. atitudinea Tiranei. încercând.

Una din consecinţele sale cele mai importante a fost deschiderea Chinei spre Statele Unite. În ceea ce priveşte lumea 12 . Beijingul şi Washingtonul iniţiind relaţii diplomatice şi comerciale după 1970.Încheiere Conflictul chino-sovietic a avut un puternic ecou în relaţiile internaţionale din epocă.

dificil de pus în practică. Moştenirea lui Lenin s-a autodevorat în timpul conflictului. aşa cum am încercat să argumentez de-a lungul acestui întreg eseu. Cheia înţelegerii conflictului dintre Uniunea Sovietică şi China lui Mao rezidă în. aşa cum am constatat. leninismul asianizat şi leninismul europenizat. aceasta a devenit iremediabil polarizată şi. Ea le conţine şi le articulează pe toate celelalte şi toate sunt. Pe de altă parte. în parte şi datorită invaziei Cehoslovaciei de către statele membre a Tratatului de la Varşovia (cu excepţia României) din anul precedent. a reuşit să convoace. fapt ce se repercuta negativ asupra erijării Moscovei în tutore moral al lumii comuniste – reflectând practic fragmentarea iremediabilă a mişcării comuniste internaţionale. De abia în ultimii ani ai existenţei sale. al colaborării dintre Uniunea Sovietică şi China. Chiar dacă relativ reuşite în planul relaţiilor interstatale. totodată fostul său protejat şi cel care i-a organizat debarcarea de la putere în toamna lui 1964 – Leonid Brejnev. acesta a implodat sub presiunea conflictuală a celor două ramificaţii pe care le-a dezvoltat. privat de centrul monolitic de unde îşi începuse. nici măcar să îi salveze fragila aparenţă. mult mai puţin puternică decât ar fi fost în cazul. Textura intimă în interiorul căreia se manifestă interacţiunea dintre faţetele conflictului este de departe cea leninistă.comunistă. anumite nuanţări ideologice. a iniţiat Uniunea Sovietică eforturi diplomatice şi politice serioase în vederea depăşirii animozităţilor dintre Moscova şi Beijing. care devenise de acum deschis şi de o vehemenţă incomensurabilă. pe cale de consecinţă. Dacă etapa cuprinsă între destalinizare (1956) şi „controversa albaneză” (1961) poate fi considerată faza latentă a conflictului. în 1969 „cea de a treia conferinţă comunistă internaţională cu scopul de a condamna atitudinea Chinei. în 1917. atunci întreg deceniul şapte al secolului XX reprezintă etapa de maturare şi extindere a conflictului. negocierile dintre cele două părţi – purtate sub puternice presiuni interne şi externe pentru fiecare dintre ele – nu au mai putut face nimic pentru leninism. Leninismul suportă. Succesorul lui Nikita Hruşciov. pe timpul conducerii lui Gorbaciov. asaltul asupra realităţii. interdependente.” Impactul ei s-a dovedit a fi extrem de redus. dimensiunea sa ideologică. iar diversitatea sub care a reapărut în deceniile următoare nu a făcut decât să mascheze eroziunea sa internă. „acţiunile fracţioniste chineze” nu au atins ponderea şi amploarea pe care şi-ar fi dorit-o Beijingul. 13 . dar în nici un caz pluralitatea politică. desigur.

Bibliografie 14 .

2. 1982 5. Китайско. Între Beijing şi Moscova. Politica independentă a României şi relaţiile româno – chineze-1954-1975. А. С. Jean Francois Soulet. Капица. România şi comflictul sovieto-chinez. №3.советские отношеня и « холодная воина» 1998. Китай и Советский Союз // Москва.Dan. 2008. Istoria comparată a statelor comuniste. FACULTATEA ISTORIE ŞI FILOZOFIE CATEDRA ISTORIE CONTEMPORANĂ 15 . Bucureşti 2004. Vol I. 1957-1965. 4. Bucureşti.М. documente. 3. MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA. Cătănuş.1. Iaşi 1998. М. Хазанов.

Referat Subiectul : Originile. Chişinău 2010 16 . procesul şi consecinţele polemicii chino-sovietice Verificat: Rotaru L. Elaborat: Melnic V.

.13-14 Bibliografie .............................................1 Originile conflictului chino-sovietic..................2-6 Procesul conflictului chino sovietic....................................................................................................15 17 .......................................................................................................................Cuprins Introducere .......7-12 Încheiere ..................