You are on page 1of 7

1

METALE

1. Stare naturală.
Stare nativă (liberă) ,rar, metalele nobile: Ag,Pt,Au.
Compuşi. Mineral – corp chimic natural, mai mult sau mai puţin omogen, component al
rocilor şi minereurilor,frecvent reprezentat printr-o combinaţie chimică şi mai rar prin
elemente native.
Minereu – acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage
pe scară industrială,în mod rentabil, unul sau mai multe componente utile (de obicei
metale).
Ganga (steril) – minerale nemetalifere care însoţesc mineralul din care se
extrage metalul.
Minereuri mai importante :
Halogenuri : fluorina (CaF2), sarea gemă(NaCl), silvina (KCl), carnalita( KCl·MgCl2·6H2O)
Oxizi şi hidroxizi: corindon (Al2O3), magnetita (Fe3O4), hematita(Fe2O3), casiteritul(SnO2),
piroluzita(MnO2), hidrargilita[Al(OH)3]n, bauxita [AlO(OH)].
Sulfuri : galena(PbS), blenda(ZnS), pirita(FeS2), calcopirita(CuFeS2),calcozina(Cu2S),
argentitul(Ag2S)
Azotaţi: salpetru de Chile(NaNO3), salpetru de India (KNO3)
Carbonaţi : calcita(CaCO3, varietăţi: calcar sau piatră de var,marmura,creta, aragonit,
spat de Islanda), magnezit (MgCO3), dolomit (MgCO3·CaCO3), malachit (CuCO3·Cu(OH)2),
siderit (FeCO3).
Sulfaţi: baritina(BaSO4), gipsul (CaSO4·2H2O).
Răspândire: Al (7,5 %), Fe (5,1 %), Ca (3,5 %), Na (2,6 %), K (2,4 %), Mg (2,1 %).
2. Clasificarea metalelor.
Metale de tip s ns1 grupa I A grupa metalelor alcaline
2
ns grupa II A grupa metalelor alcalino-pământoase
2 1
metale de tip p ns p grupa III A grupa metalelor pământoase
2 2
ns p grupa IV A grupa carbonului ( Sn, Pb)
2 3
ns p grupa V A grupa azotului (Sb,Bi)
2 4
ns p grupa VI A grupa oxigenului ( Po – radioactiv)
1-10 2
metale de tip d (n-1)d ns grupe secundare – metale tranziţionale
metale de tip f (n-2)f1-14(n-1)d1ns2 lantanide şi actinide.
3. Metode de obţinere.
Metalurgia – ramura industriei care se ocupă cu obţinerea metalelor din minereuri,
obţinerea aliajelor şi prelucrarea lor termică şi mecanică.
2

A. Prelucrarea mecanică a minereului – aducerea minereului la o granulaţie optimă,


îndepărtarea sterilului şi îmbogăţirea minereului în produs util. Se realizează prin
sfărâmare (concasare), măcinare şi concentrare (flotaţie).
Flotaţia – se trece un curent de aer printr-o suspensie în apă de minereu măcinat fin
şi amestecat cu substanţe spumante.Particulele de minereu util aderă la bulele de
aer şi se adună în spumă care se ridică la suprafaţă, iar particulele de steril se udă cu
apă şi cad pe fundul vasului. Spuma se colectează şi se separă minereul util.
B. Prelucrarea chimică a minereului – obtinerea metalului. Metoda folosită depinde de
natura minereului şi de metalul care se obţine.
1). Metode pirometalurgice - se realizează la temperaturi ridicate.
1.1) reducere pe cale uscată, din oxizi:
a) reducerea cu C (cocs).
MO + C → M + CO M = Zn, Pb.
• Li,Ca,Sr,Ba, grupa III,lantanidele – nu se reduc cu C deoarece se formează carburi.
• Mg se obţine prin reducere cu cocs la 2000oC şi vaporii de Mg se culeg în
atmosferă de hidrogen.
• prin reducerea cu cocs a unui amestec de oxizi se obţin feroaliaje (feromangan,
ferocrom, feromolibden), folosite la obţinerea otelurilor aliate speciale.
•obţinerea fontei (aliaj Fe cu 2-6%C) – se introduce în furnal alternativ cocs,
minereu, fondant (micşorează temperatura de topire a sterilului şi ajută la formarea
zgurii). Se suflă aer de jos în sus. Au loc reacţiile :
C + O2 → 2CO - în primul strat de cocs
FeO + CO → Fe + CO2 - în stratul de minereu
CO2 + C → 2CO - în stratul de cocs
Fonta topită se adună în partea de jos a furnalului. În fontă C se găseşte sub formă
de carbură Fe3C (cementită).
• dacă minereul este sulfură, aceasta se transform în oxid prin prăjire (reacţia cu
oxigenul)
2 FeS2 + 11/2 O2 → Fe2O3 +4 SO2
SO2 rezultat se foloseşte la obţinerea acidului sulfuric.
b) reducerea cu H2 – se obţin metale în stare pură, fin divizate (Ni, Cu, Fe, W)
NiO + H2 → Ni + H2O
c) reducerea cu alte metale – încălzirea minereului cu un metal mai reactiv.
UF4 + 2 Ca → U + 2CaF2
HgS + Fe → Hg + FeS
Cr2O3 + Al → Cr + Al2O3 - aluminotermie – Mn, V.
1.2) descompunerea termică a unor săruri sau oxizi ( metalele puţin reactive).
HgO → Hg + ½ O2
3

AuCl3 → Au + 3/2 Cl2


(NH4)2[PtCl6+ → 2 NH3 + 2 HCl + 2 Cl2 + Pt
2). Metode hidrometalurgice – reducere pe cale umedă- compuşii metalici sunt
trecuţi în soluţie de unde sunt reduşi cu metale mai active sau cu agenţi reducători
(SnCl2, FeSO4, glucoză,hidroxilamină,etc.).
CuSO4 + Fe → Cu + FeSO4
Na[Au(CN)2+ + Zn → 2 Au + Na2[Zn(CN)4]
H2[PtCl6] + 2 SnCl2 → Pt + 2 SnCl4 + 2 HCl
3 AgNO3 + 3 FeSO4 →3 Ag + Fe(NO3)3 + Fe2(SO4)3
• obţinerea oglinzilor de argint prin reducerea argintului din azotat de argint cu
glucoză.
3). Metode electrometalurgice – electroliza.
a). Electroliza topiturilor de săruri sau oxizi: Na,K, Ca, Mg – electroliza clorurilor; Al-
electroliza Al2O3 (alumină).
b). electroliza soluţiilor de săruri – recuperarea unor metale din deşeuri. Acestea sunt
transformate în compuşi solubili în apă şi se electrolizează.
Cu2(CO3)(OH)2 + 2 H2SO4 → 2 CuSO4 + CO2 + 4 H2O
carbonat bazic de Cu
( cocleala)
ă
CuSO4 (soluţie)  electroliz
   Cu

4. Proprietătile fizice generale ale metalelor.


• starea de agregare – solide , Hg – lichid.
• luciu metallic – reflectă lumina în stare compactă, sub formă de pulbere doar Mg şi Al
îşi păstrează luciul.
• opacitatea – metalele sunt opace – nu lasă lumina să treacă, o reflectă sau o absoarbe.
• culoarea – alb argintii ( Na, K, Ca, Mg, Al, Cr, Hg) , cenuşii ( Pb, Fe).În stare de pulbere
sunt cenuşii cu excepţia Mg şi Al care sunt alb – argintii.
Cu – roşu – arămiu, Au – galben.
• densitatea – variază în limite largi
- metale uşoare – ρ < 5 g /cm3 – K, Na, Mg, Al
- metole grele - ρ > 5 g /cm3 - Os, Pt, Au, Hg, Pb.
• temperatura de topire – între limitele Hg - 39oC şi W +3370oC
• conductibilitatea electrică – electronii din benzile de energie se pot deplasa ordonat,
dacă se aplică o diferenţă de potenţial la capetele unui fir metalic,deci apare un curent
electric. Cei mai buni conductori : Ag, Cu, Au, Al.
• conductibilitatea termică – sunt bune conducătoare de căldură. Cei mai buni conduc-
tori sunt : Ag, Cu, Al.
• duritatea – este proprietate mecanică a metalelor care indică rezistenţa lor la
4

acţiunea unor forţe exterioare ( lovire, zgâriere )


- metale cu duritate foarte mică – Na , K.
- metale cu duritate medie – Pb, Mg, Sn, Al, Ag, Au.
- Metale dure – Cr,W.
• plasticitatea – metalele se pot deforma şi îşi păstreză forma dată.
- Malebilitatea – se pot trage în foi (laminare)
- Ductilitate - se pot trage în fire (filare)
• solubilitatea – sunt insolubile în solvenţii obişnuiţi, se pot dizolva în alte metale formând
aliaje.
5. Proprietăţile chimice generale ale metalelor.

1) Caracterul alectrochimic – electropozitiv – ajung la stabilitate chimică cedând electroni


şi formând ioni pozitivi.
M + ne- → M2+
Caracterul electrochimic (reactivitatea chimică) al metalelor scade conform seriei
potenţialelor electrochimice (seria de activitate) a metalelor.
Li, K, Ba, Ca, Na, Mg, Al, Mn, Zn, Cr, Fe, Cd, Co, Ni, Sn, Pb, H2, Cu, Bi, Sb, Hg, Ag,Pt, Au.
2) Reacţia cu nemetalele.
a) Reacţia cu hidrogenul – reacţionează numai metalele din grupele I A şi II A, rezultă
hidruri ionice (conţin ionul hidrură H:-), care hidrolizează .
2 M + H2 → 2MH
MH + H2O →MOH + H2↑
Metalele tranziţionale formează hidruri interstiţiale, hidrogenul se găseşte în golurile
din reţeaua cristalină.
b) Reacţia cu oxigenul – rezultă oxizi.
• Li,K,Ba,Ca,Na – reacţionează la temperatură obişnuită formând oxizi, se păstrază
sub petrol.La încălzire formează peroxizi sau superoxizi.
4 Na + O2 →2 Na2O
oxid de sodiu
o
t C
2 Na + O2    Na2O2
peroxid de sodiu
peroxizii hidrolizează formând apa oxigenată
Na2O2 + H2O → NaOH + H2O2
peroxid de hidrogen (apă oxigenată)
• Mg ----- Pb - reacţionează la încălzire, la temperatură obişnuită se pasivează , se
acoperă cu un strat de oxid care împiedică oxidarea în continuare. Excepţie face
ferul care rugineşte, deoarece rugina, [FeO(OH)] , este poroasă şi nu împiedică
pătrunderea oxigenului la straturile interioare ale metalului.
5

Al + O2 → Al2O3
3 Fe + 2 O2 → Fe3O4 ( FeO·Fe2O3)
oxid feroferic
Zn, Cr, Ni – se folosesc la protejarea ferului împotriva coroziunii.
• Cu,Bi……Ag – reacţionează la încalzire puternică.
• Pt, Au – nu reacţionează.
c) Reacţia cu halogenii – rezultă halogenuri.
Fe + 3/2 Cl2 → FeCl3
clorură de Fe(III)
d) Reacţia cu sulful – se formează sulfuri.
Fe + S → FeS
Sulfură de Fe(II)
e) Reacţia cu azotul – se formează azoturi (nitruri).
Azoturile metalelor alcaline şi alcalino-pământoase conţin ionul azotură N3-, sunt
stabile în stare solidă, în soluţie hidrolizează formând amoniac.
3 Mg + N2 → Mg3N2
azotură de Mg
Mg3N2 + 6 H2O → 3 Mg(OH)2 + 2 NH3↑
f) Reacţia cu fosforul – rezultă fosfuri.
Fosfurile metalelor alcaline şi alcalino-pământoase conţin ionul fosfură, P3-, sunt
stabile în stare solidă, în soluţie hidrolizează formând fosfină (PH3)
3 Ca + 2 P → Ca3P2
Ca3P2 +6 H2O → 3 Ca(OH)2 + PH3
fosfină (hidrogen fosforat)
Cu metalele tranziţionale formează combinaţii interstiţiale, în care atomii de fosfor
sunt intercalaţi în golurile reţelei cristaline.
g) Reacţia cu carbonul – rezultă carburi.
• Carburi care conţin ionul C4- şi la hidroliză formează metan sunt : Al4C3 şi Be2C.
Al4C3 + 12 H2O → 3 CH4 + 4 Al(OH)3
• Carburi interstiţiale ale metalelor tranziţionale se obţin prin incalzirea metalului
pulbere cu carbon. Sunt greu fuzibile şi inerte chimic.
3) Reacţia cu acizii.
• metalele situate înaintea hidrogenului în seria de activitate înlocuiesc hidrogenul din
acizi.
Fe + 2 HCl → FeCl2 + H2↑
Unele metale sunt pasivate de acizi: Pb –pasivat de H2SO4 diluat, Al ,Fe.Cr– pasivate de
HNO3 concentrat.
Pb,Sn – reacţionează cu acizii oxidanţi (H2SO4, HNO3 ), concentraţi ca şi cuprul.
6

• metalele situate după hidrogen nu înlocuiesc hidrogenul din acizi.


Cu ....Ag – reacţionează cu acizii oxidanţi concentraţi dând sare, oxid de nemetal şi apă.
Cu + 2 H2SO4 → CuSO4 + SO2↑ + 2 H2O
3Cu + 8 HNO3 →3 Cu(NO3)2 + 2 NO↑+ 4 H2O
Pt, Au – nu reacţionează cu acizii, reacţionează cu apa regelă, un amestec de HCl şi HNO3
în raport molar de 3 : 1
Au + 3 HCl + HNO3 →AuCl3 + NO + 2H2O
4) Reacţia cu apa
• metalele mai reactive decât hidrogenul înlocuiesc hidrogenul din apă
Li .....Na – reacţionează la temperatură obişnuită formând hidroxizi, se păstrează sub
petrol.
Na + H2O → NaOH + ½ H2↑
Mg …..Pb reacţionează la încălzire şi rezultă hidroxizi (Mg,Al) sau oxizi
Mg + H2O → Mg(OH)2 + H2↑
3Fe + 4 H2O → Fe3O4 + 4 H2↑
oxid feroreric
5) Reacţia cu compuşi ai altor metale.
Metalele mai active înlocuiesc din compuşi (oxizi, săruri) metalele mai puţin active.
Cr2O3 + Al → Cr + Al2O3
CuSO4 + Fe →Cu + FeSO4
6) Reacţia cu bazele.
Metalele cu caracter amfoter ( Al, Zn, Sn, Pb, Sb, Bi) reacţionează cu apa formând
combinaţii complexe.reacţia are loc în două etape.
2 Al + 6 H2O → 2 Al(OH)3 + 3 H2
2 Al(OH)3 +2 NaOH → 2 Na[ Al(OH)4]
2 Al + 2 NaOH + 6 H2O → 2 Na*Al(OH)4] + 3 H2↑
tetrahidroxoalumunat de Na

6. Aliaje
Amestecuri de metale sau metale cu nemetale.
• omogene (soluţii solide) : Au – Ag (aur dentar), Au-Ag-Cu (aur de bijuterii), Fe-Ni,
Fe-Co.
Metalele aflate departe unul de altul în sistemul periodic formează aliaje ce conţin
compuşi intermetalici, compuşi cu o compoziţie chimică definită dar în care nu se
respectă valenţa metalului . Aliajul Au-Zn conţine compuşii : AuZn,Au3Zn5, AuZn3
• eterogene : Sn – Pb ( aliajul de lipit) , Pb-Sn-Sb (aliajul tipografic).
•aliajele cu nemetale conţin şi compuşi ai mealului cu nemetalui : fonta conţine Fe3C
(cementită).
7

Proprietăţi fizice ale aliajelor.


• densitatea este intermediară faţă de densităţile metalelor componente,
•duritatea este mai mare decât a metalelor componente,
•temperatura de topire este mai mică decât a metalelor componente,
•conductibilitatea electrică este mai mică decât a metalelor componente,
• rezistenţa mecanică şi la coroziune sunt mai mari decât ale metalelor componente.
Aliaje mai importante.
• fonta: Fe – C (2 -6 %)
Fonta de turnătorie – carbonul este sub formă de grafit, conţine Si, Mn ;şi procente mici
de P şi S. Este folosită la confecţionarea de radiatoare , calorifere, plite, ceaune, etc.
Fonta de afinare – carbonul este sub formă de cementită, are duritatea mai mare şi se
foloseşte la obţinerea oţelurilor.
Feroaliaje - au procent mai mare de Mn, Cr, Mo,V,etc. şi se folosesc la obţinerea
oţelurilor speciale.
• oţeluri : Fe – C ( 0,3 – 2 %) - Si, S, P – în procente foarte mici.
Oţeluri carbon Fe - C (Mn, Si, S, P) folosite în construcţii mecanice, confecţionarea unor
piese.
Oţeluri speciale – conţin Ni, Cr, V, Co,W, etc., pentru îmbunătăţirea proprietăţilor.
Oţeluri cu Ni – rezistente la solicitări mecanice;
Oţeluri cu Cr – duritate mare , folosite la unelte , bile, roţi dinţate, piese
inoxidabile;
Oţeluri rapide – W,Cr, v, Co,Mn – folosite la fabricarea cuţitelor pentru
maşini aşchietoare, burghie rezistente la viteze mari.
• alame Cu – Zn – folosite la confecţionarea de ventile, piuliţe, inele.
• bronzuri Cu – Sn folosite la confecţionarea de lagăre, armături speciale, sârme, statui.
•duraluminiu Al – Mg – Cu – Mn folosit în industria aeronautică si la automobile.
• aliaj pentru lipit Pb – Sn
•aliaj tipografic Pb – Sb – Sn
• nichelina Cu – Ni rezistenţe electrice.
•amalgamele - aliaje ale mercurului , folosite în tehnica dentară şi în procesele
electrolitice.