Cuprins: Introducere Capitolul I 1. 2. 3. Capitolul II 1. pag.

2 Istoricul apariţie şi sisteme de protecţie a drepturilor omului
Dezvoltarea conceptuală a drepturilor şi libertăţilor omului Primele documente şi apariţia documentelor recente privind drepturile fundamentale ale omului Importanţa actelor naţionale şi internaţionale referitoare la drepturile omului

pag. 4 pag. 4 pag. 9 pag. 16 pag. 20
state (instituţia

Apărarea drepturilor omului în lume şi în special în Republica Moldova
Instutuţii naţionale pentru apărarea drepturilor omului în diferite ombudsmanului) Dreptul la un proces echitabil Contenciosul administrativ – un garant al apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

2. 3.

pag. 20 pag. 31 pag. 51 pag. 56 pag. 58 pag. 65 pag. 75 pag. 78

Capitolul III Mijloacele juridice de apărare a drepturilor omului 1. 2. Încheiere Bibliografie
Mijloacele juridice interne Mijloacele internaţionale

1

Introducere

Se ştie că drepturile omului se află la baza constituţionalismului, iar principalul scop al unei constituţii constă în garantarea libertăţii şi securităţii fiinţei umane sub toate aspectele sale. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum şi a consacrării lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale secolului. Evenimentele istorice şi social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au rămas în continuare în centrul vieţii ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice şi filozofice. După al doilea război mondial şi pînă la începutul anilor 90, au existat prea puţine practici politice şi democratice în domeniile vieţii sociale ale ţării noastre. Putem afirma chiar că au lipsit reglementările juridice în sensibila problematică a drepturilor omului. Din acest motiv, chiar de la proclamarea independenţei, în Republica Moldova, ca rezultat al prăbuşirii imperiului sovietic, s-au ivit premisele necesare pentru transformarea societăţii noastre într-o societate democratică, organizată pe principiile unui stat democratic şi de drept. De asemenea, prin aderarea, ratificarea tratatelor internaţionale din domeniul drepturilor omului a fost pus fundamentul unui nou sistem juridic şi social-politic, care în următorii ani s-a dezvoltat vertiginos. Actualmente în Republica Moldova se conturează clar tendinţa de a crea anume acele mecanisme şi pîrghii de implementare a unui sistem naţional de promovare şi respectare a drepturilor omului, care se bazează în special pe instrumentele juridice. În materia vastă a drepturilor omului specialiştii au expus diverse păreri. O părere este că orice persoană care se consideră lezată în drepturile sale legitime are
2

drept de petiţionare, asigurîndu-i-se posibilitatea de adresare oricărui organ de stat pentru înlăturarea nedreptăţii, anihilarea consecinţelor ei şi repararea daunei sau repunerea în drepturi. În acest sens sînt recunoscute o serie de drepturi şi este posibilă exercitarea liberă a unora dintre ele cum ar fi: dreptul de petiţionare; libertatea expresiei; libertatea mitingurilor, demonstraţiilor şi întrunirilor; dreptul de apărare; dreptul la grevă, etc. În lucrare voi analiza aspectele esenţiale a mijloacelor interne şi internaţionale de apărare a drepturilor omului asigurate prin instituţii juridice respective totodată arătînd cele mai importante drepturi a părţilor în cadrul unui proces de judecată.

3

Ideea drepturilor omului a constituit o preocupare a înţelepţilor încă în epoca antică. John Locke (1632-1704). Doctrina dreptului natural a fost cercetată mai profund în lucrarea juristului şi eruditului olandez H. teoriile şi concepţiile doctrinei dreptului natural (Jus naturale) pornesc de la teza potrivit căreia dreptul îşi are originea în natura fiinţei omeneşti. 4 . O contribuţie deosebit de importantă la progresul concepţiei general-universale de reguli referitoare la fiinţa umană a adus-o Platon. În lucrarea Politica Aristotel afirma: "numai prin lege devine cineva sclav ori liber. ştiinţe politice. printre aceştia fiind Socrate (470-399). Această doctrină s-a răspîndit mult în perioada revoluţiilor burgheze din secolele XV1I-XV1I1 în statele Europei de Vest. Politica. în care se preciza că "dreptul natural nu se preocupă numai de lucrurile ce nu depind de voinţa omului. lucrările lui avînd un pronunţat caracter de afirmare. Charles-Louis Montesquieu (1689-1755) şi Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) etc. Platon (427-347). inclusiv în doctrina dreptului natural (jus naturale). Grotius De jure belii etpacis (Despre dreptul războiului şi al păcii). descoperire a libertăţilor şi drepturilor omului. Cicero (106-43) şi alţii. Aristotel (384-322). Deci. care a stabilit o distincţie clară între idei şi cultură sau tradiţie.Capitolul I Istoricul apariţie şi sisteme de protecţie a drepturilor omului § 1. teologie. Bucureşti. Conceptul ei a fost aprofundat în lucrările gînditorilor cu renume mondial Hugo Grotius (1583-1645). apărută în 1625. 1976. prin natură oamenii nu se deosebesc cu nimic"1. 1 Aristotel. ci are ca obiect şi multe lucruri care sînt urmarea unui act al voinţei omeneşti". Dezvoltarea conceptuală a drepturilor şi libertăţilor omului Problema cercetării drepturilor omului a cunoscut o evoluţie în domeniul ştiinţelor sociale: filozofie.

În opinia Ralucăi Miga-Başteliu. individul este în centrul unei ordini sociale şi juridice juste. politic. 5 . Convingerea că individul. Tot în acest context. social sau cultural. ideile de promovare egală a condiţiei umane nu s-au putut reflecta şi pe plan economic. şi anume: a) al filozofiei politico-juridice. instituţia drepturilor omului poate fi abordată pe trei planuri. cînd filozofii creştini au încercat să dezvolte teoria în cauză. dispune de drepturi iminente. impunătoare la un moment dat. îndreptăţită să beneficieze sau să fie învestită cu drepturi proprii opozabile. au îngăduit-o. Aceasta nu s-a întîmplat nici în Evul Mediu. însă legea divină are preeminenţă absolută asupra dreptului laic. Toma d'Aquino.Cu toate acestea. Totodată. mai întîi pe plan naţional şi mai apoi pe plan internaţional. atunci cînd condiţiile social-politice. rege sau prinţ. b) pe plan juridic. şi fundament. a fost nevoie de ceva timp. în acest scop ideile privind drepturile omului fiind transpuse în instrumente juridice generatoare de drepturi şi obligaţii. intrinseci acestei calităţi. în filozofia politică şi juridică s-a impus mult mai tîrziu. deşi are origini îndepărtate. ca fiinţă umană. înainte să se ajungă la recunoaşterea faptului că demnitatea omului este în acelaşi timp şi sursă. aşa cum este definit de împărat. pornind de la Decalog cu cele zece porunci şi enunţînd în acest mod anumite drepturi individuale fundamentale. Ideile şi concepţiile exprimate în operele unor filosofi şi jurişti de prestigiu şi-au făcut locul în numeroase documente cu caracter constituţional care au pus în evidenţă o concepţie pe deplin elaborată şi structurată cu privire la drepturile şi libertăţile omului. a cărei evoluţie a condus la afirmarea individului ca persoană umană. statului căruia îi aparţine. mai ales în concepţia creştină asupra omului.sclavii sînt consideraţi "unelte necuvîntătoare". în cadrul unei societăţi în care majoritatea covîrşitoare a indivizilor . potrivit marelui gînditor Sf. în primul rînd.

suportul unor concepţii totalitare2. avînd în folosinţă deplină o uriaşă maşină represivă. a dat naştere. 6 . Astfel. Bucureşti. care intervine mult mai tîrziu pentru drepturile cîştigate prin intermediul unor instrumente juridice specifice sau chiar identificarea unor noi drepturi. au suferit corective importante concepţiile formulate privind drepturile omului. chiar dacă la început îşi exprimau bunele intenţii. 3) cel al cooperării statelor ca subiecţi de drept internaţional privind drepturile individului. Aşadar. la o contradicţie flagrantă cu aceste drepturi ale omului. încercînd să justifice dreptul statului de a prelua anumite aspecte privind drepturile omului şi încercarea de a apăra prin mijloace adecvate interesele unor categorii sociale mai dezavantajate.c) pe cel al cooperării dintre state. în loc să le apere. Editura Institutului de Teorie Socială. Efectele devastatoare ale acestora au fost de anihilare aproape a tuturor drepturilor şi libertăţilor indivizilor sub pretextul apărării lor de către stat care. Au apărut. De menţionat că astfel de teorii au devenit. 1997. situaţie ce a determinat iniţierea cunoscutelor revoluţii în masă şi care au dus la prăbuşirea comunismului în ţările Europei de Est. astfel. Societatea civilă şi drepturile omului. la nivel internaţional. datorită încăr2 Aristide Cioabă. Lorena Păvălan. pe parcurs. cu scopul de a asigura respectarea fermă a drepturilor sale fundamentale. 2) aspectul pur juridic producător de efecte juridice (drepturi şi obligaţii) ale individului. apărînd interesele legitime ale acesteia. în final. Susţinem opinia acestui autor. iar în viaţa popoarelor s-au contu-rat probleme noi cu diverse aspecte. Anume în urma acestor revoluţii au fost repuse în funcţiune principiile economice liberale şi restabilit sistemul drepturilor omului prin intermediul unor garanţii reale acordate individului. teorii sociale care au cău-tat să legitimeze prerogativa statului de a contribui la apărarea drepturilor şi libertăţilor omului şi de a întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea drepturilor acestora în baza unei prezumţii potrivit căreia statul acţionează ca exponent şi reprezentant al întregii societăţi. Rozmari Pogoceanu. în măsura în care societatea a evoluat. deoarece instituţia dreptului individului cuprinde 3 aspecte: 1) al filozofiei politice a drepturilor individului.

numai în timpul revoluţiilor burgheze ideea drepturilor omului s-a afirmat şi în practica socială. Merită a fi subliniat faptul că elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit. re-luînd elemente din gîndirea religioasă şi din năzuinţele generale de libertate care se făcuseră cunoscute cu atîta vigoare în secolele XVII şi XVIII. conceptul în sine ce dezvoltă drepturile omului a reprezentat o generalizare şi abstractizare a tot ce a avut mai de seamă gîndirea umană. În aceste condiţii.căturii filosofice a concepţiilor privind drepturile omului. La rindul lor. Aceasta a contribuit la sintetizarea unei concepţii umaniste de o largă deschidere internaţională. a libertăţii de gîndire şi a demnităţii umane. Cu toate acestea. constînd din generalizarea unor idei consacrate. în urma acestui îndelungat proces de cristalizare. Ca rezultat al invocării conceptului drepturilor omului pe planul legal al legislaţiilor naţionale. exprimînd ideea de libertate. Astfel. în fond. o operaţiune de sinteză. Drepturile omului şi libertăţile publice. conceptul propriu-zis de drepturi ale omului s-a născut în perioada de pregătire individuală a revoluţiilor burgheze din Europa. instituţia drepturilor omului se înfăţişează în prezent ca una 3 Ion Dogaru. dar şi ca o consecinţă a generalizării influenţei unor concepţii filozofice şi religioase3. dezvoltînd principiile unei antropologii umaniste raţionaliste ca fundament al concepţiei drepturilor omului. revoluţiile americană şi franceză au consacrat pentru prima oară în istoria umanităţii principiile egalităţii în faţa legii. Dan Claudiu Dănişor. El s-a contu-rat din idei care existau deja în antichitate sau în gîndirea politică a Evului Mediu. oferind expresie popoarelor lumii de a face ca pe viitor demnitatea şi respectul fiinţei umane să nu mai cunoască îngrădiri şi limitări de nici un fel. redactate de jurişti de mare prestigiu care au rezistat timpului. acestea s-au reflectat în definirea trăsăturilor politice şi juridice. Teoreticienii filozofi au fost primii care au pro-clamat egalitatea tuturor oamenilor. Conform altei păreri. creînd într-o nouă accepţiune principiile filozofice umaniste. acesta a cunoscut o protecţie încadrată în instrumente juridice la nivel mondial ca urmare a amplificării problemelor abătute asupra omenirii. lăsînd în urma lor valoroase opere de studiu. influenţînd chiar şi conceptul în sine. Chişinău. în documente juridice cu un bogat conţinut moral şi politic. în diferite ţări. 7 . 1998.

ele nu fac decît să ne apere de înjosiri şi atacuri asupra demnităţii noastre. intervenind numai în acele situaţii în care drepturile omului sînt încălcate într-un stat sau altul. 4 Ion Dogaru. libertăţi şi obligaţii ale oamenilor unii faţă de alţii. Dan Claudiu Dănişor. Avînd ca scop reflectarea unui anumit standard cîştigat de protecţie internaţională a drepturilor şi libertăţilor ce aparţin în mod egal tuturor fiinţelor umane. nici măcar dreptate sau o bunăstare minimă . cît şi de cea internaţională.deosebit de complexă. ale statelor de a apăra şi promova aceste drepturi. fără doar şi poate. interesul de care se bucură problematica drepturilor omului constituie. ce ţine atît de ordinea juridică internă.puterea de stat. Drepturile omului şi libertăţile publice. dar a celui mai puternic delicvent . şi tot numai din partea unuia. care protejează demnitatea noastră umană în raport cu statul. 8 . ceea ce în cadrul democraţiei înseamnă voinţa majorităţii"4. "Drepturile şi libertăţile noastre sînt scutul nostru. ele nu garantează fericirea în viaţă. precum şi ale întregii comunităţi internaţionale de a veghea asupra respectării drepturilor şi libertăţilor respective în cadrul fiecărei ţări. dar şi mai mult a faptului că fără drepturile în cauză nu poate fi înfăptuită o societate democratică condiţie primordială în afirmarea demnităţii fiecărui individ atît pe plan intern. în egală măsură. cît şi pe plan extern. Într-o atare ordine de idei. Drepturile omului nu sînt în stare să ne acorde garanţii că vom fi iubiţi şi răsfăţaţi. Chişinău. 1998. o recunoaştere incontestabilă a complexităţii şi originalităţii acestei valoroase instituţii juridice. ea defineşte şi însumează un ansamblu de drepturi.

fără o judecată loială a egalilor săi. siguranţa şi rezistenţa împotriva asupririi. sau deposedat de bunurile sale. iar deosebirile sociale nu pot fi fonda-te decît pe egalitatea comună5 ". Acest document prevedea că nici un om liber nu va putea fi arestat sau întemniţat. Chiar în primul articol transpare ideea că "oamenii se nasc şi rămîn liberi şi egali în drepturi. Marea Britanie a adus la cunoştinţa lumii încă trei importante documente privind drepturile omului: Petiţia drepturilor din 7 iunie 1628. care enunţa în cuprinsul său aceleaşi idei. Acest act de epocă a avut o prioritate absolută asupra tuturor celorlalte acte care s-au elaborat în lume în decursul timpului în acest domeniu atît de important pentru întreaga populaţie. sau exilat. stabilind ca scop al oricărei asociaţii politice apărarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului. Cele mai coerente teorii asupra drepturilor omului au apărut şi s-au cristalizat în cultura europeană în secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea. Înaintea altor ţări. principiul că toţi oamenii sînt prin natura lor în mod egal liberi şi independenţi şi au anumite drepturi înnăscute. Un alt act de valoare a fost Declaraţia drepturilor din statul Virginia din 1776. a fost emis în Franţa la 26 august 1789. Un document celebru. şi anume: libertatea. Tot aici au apărut şi instrumentele juridice de transpunere în prevederi legale a acestor drepturi şi libertăţi fundamentale. 5 Ioan Demeter. în conformitate cu legea ţării. Printre acestea este Magna Carta. Habeas Corpus Act din 26 mai 1679 şi Bill of Rights din 13 februarie 1689. Declaraţia drepturilor omului. care şi-a păstrat actualitatea peste veacuri. Primele documente privind drepturile fundamentale ale omului Primele documente cu caracter pronunţat constituţional au apărut în Anglia. sau declarat în afara legii (out law). Schiţă istorică 9 . sau lezat de orice manieră ar fi şi noi nu vom merge împotriva lui şi nici nu vom trimite pe nimeni împotriva lui. consacrînd. în fond.§ 2. dată de Ioan fără de Ţară la 15 iunie 1215 baronilor şi episcopilor englezi. proprietatea.

dintre om şi autoritate. care au pus bazele marilor idei ale libertăţii politice. o regulă de maximă importanţă: ori de cîte ori guvernul unei ţări vrea să aducă o anumită limitare statutului cetăţenesc al indivizilor. 6 Irina Moroianu Zlătescu. poporul dispune de dreptul de a o schimba sau de a o aboli şi de a stabili un nou guvernămînt". pentru prima dată. elaborate în Anglia. Protecţia juridică a drepturilor omului. expresii ale manifestărilor curajoase ale tendinţelor de epocă de a proteja drepturile legitime ale cetăţeanului împotriva tentativelor statului de a-şi extinde prerogativele în pofida drepturilor oamenilor şi în detrimentul acestora. mai ales. această limitare nu poate fi justă şi legală decît dacă se întemeiază pe o regulă de drept. de o incomparabilă relevanţă pentru definirea conţinutului politic şi juridic al instituţiei drepturilor omului. În susţinerea acestor concepte. precum şi în Habeas Corpus Act sau Bill of rights. libertate şi căutarea fericirii"6. Franţa şi SUA. cu argumente temeinice. cît şi în domeniul politic. cît şi. atît la timpul respectiv. se poate constata că declaraţiile de drepturi au reprezentat. ei fiind înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile. după secole. Potrivit acestei Declaraţii. De menţionat faptul că încă în 1215 Magna Carta definea. preexistentă şi imparţial interpretată. Acestea au contribuit la fundamentarea ideii egalităţii oamenilor atît în domeniul drepturilor civile. documente fundamentale.Declaraţia de drepturi a Statelor Unite ale Americii din 14 iulie 1776 subliniază şi ea că "oamenii au fost creaţi egali. Documentele respective pe care le-am menţionat. "oricînd o formă de guvernare devine contrară acestui scop. Una din cele mai importante idei pe care le consacră acest document de vază este aceea că toate guvernările au fost stabilite de către oameni anume pentru a garanta drepturile consfinţite. 1996. 10 . Aruncînd o privire retrospectivă. în Petiţia drepturilor. de fapt. Ideile libertăţii politice înscrise în conţinutul declaraţiei americane de independenţă dezvoltă. Bucureşti. la acele timpuri. printre acestea regăsindu-se dreptul la viaţă. au reprezentat. valoroasele concepte fundamentale înscrise în Magna Carta Libertatum. definind o viziune elaborată cu privire la raporturile dintre individ şi stat.

1890) şi. al XX-lea. au fost elaborate 4 mari categorii de norme de protecţie a anumitor drepturi ale omului: referitoare la problemele de muncă. • combaterea comerţului cu sclavi (Conferinţa antisclavagistă de la Bruxelles. Conferinţa de Pace de la Haga privind neutilizarea unor categorii de arme crude şi perfide). al XlX-lea a înregistrat un fenomen nou în domeniul drepturilor omului . în general. 11 . precum şi exercitarea drepturilor ce-i sînt recunoscute individului de diversele legi şi de Constituţie. Primele norme convenţionale vizau: umanizarea războiului (Convenţia din 22 august 1864 ce prevedea protecţia militarilor răniţi în forţele armate în campanie. la 30 septembrie 1921 a fost adoptată la Geneva Convenţia internaţională referitoare la combaterea traficului cu femei şi copii etc). • protejarea minorităţilor religioase (Tratatele de la Paris din 30 martie 1856 şi Berlin din 13 iulie 1878 cu prevederi referitoare la protejarea minorităţilor creştine în Imperiul Otoman).abordarea acestora pe plan internaţional. considerate ca fiind foarte importante pentru omenire.doctrina liberală a demonstrat obligaţia statului de a nu face nimic în măsură să împiedice libera desfăşurare a activităţilor pe care omul le întreprinde. Începînd cu sec. cu fiinţe umane (Acordul de la Paris din 18 mai 1904 care interzicea comerţul cu femei. dar mai ales după crearea Societăţii Naţiunilor. Mijlocul sec. la problema protecţiei popoarelor din colonii. a minorităţilor etnice şi religioase şi a străinilor.

afirmînd în cadrul Cartei că aceste drepturi se aflau în centrul preocupărilor lor. Astfel. problema cunoaşterii principalelor drepturi protejate de lege este una prioritară pentru fiecare cetăţean. Unii au considerat că. politică. Din start. funcţia publică. Drepturile omului reprezintă un răspuns la o problemă universală şi vizează noile democraţii la modul cel mai direct. în primul rînd. În linii mari. Tratat de drepturile omului. iar rostul social al drepturilor omului este în primul rînd acela de a asigura o nouă bază pentru formularea unor standarde menite să garanteze că sistemul statal va servi intereselor oamenilor şi nu va leza drepturile acestora. organizarea societăţii într-un stat implică faptul că autorităţile dispun de puterea de a impune regulile care guvernează societatea. ci statul există pentru binele omului. istoria drepturilor omului este pasionantă. Ea îşi trage rădăcinile din toate marile sisteme filozofice. Cam aceleaşi considerente au stat la baza înfiinţării ONU în 1945.Apariţia documentelor recente referitoare la drepturile omului La răscrucea anilor realitatea demonstrează că ideea drepturilor omului se bucură de o popularitate considerabilă în întreaga lume. Evenimentul teribil care a fost cel deal doilea război mondial i-a determinat pe învingători să încerce să creeze o alianţă. drepturile omului reprezintă relaţia dintre conducători şi cei conduşi. ea a fost oficial şi universal acceptată abia în momentul creării Organizaţiei. Bucureşti. chiar dacă politicile de respectare a drepturilor omului au luat naştere în Europa de Vest şi America de Nord7. iar odată cu aceasta s-a produs şi emanciparea drepturilor fundamentale ale persoanei. Comunitatea internaţională s-a dezvoltat şi transformat radical în cursul secolului al XX-lea. vîrstă. Desigur. indiferent de situaţia socială. 1995 12 . Prin urmare. pentru a rezolva cîteva din problemele ce decurgeau din război. Naţiunile Unite au proclamat credinţa popoarelor în drepturile omului. Normele fixate pe plan internaţional reies din convingerea că nu omul există pentru binele statului. religie etc. deşi ideea de drepturi ale omului este anterioară Organizaţiei Naţiunilor Unite. aflîndu-se la temelia luptei pentru libertate şi egalitate în întreaga lume. această popularitate nu vizează doar lumea occidentală. Ion Suceavă. dar mai ales pentru a căuta un mijloc de a împiedica repetarea unor evenimente atît de 7 Ionel Cloşcă.

indiferent de rasă. opinie politică. iar strădaniile depuse în vederea adoptării diferitelor declaraţii universale ale drepturilor omului continuă să fie în centrul acestei organizaţii. Ambele au fost votate în 1966 şi au intrat în vigoare zece ani mai tîrziu. în totalitate sau în parte. precum şi de calea grea ce a fost parcursă în acest sens pînă în prezent. origine naţională sau socială. Un protocol facultativ referitor la cel de-al doilea pact prevede un mecanism de examinare. sex. şi anume: Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. Acest text enunţă o serie de drepturi fundamentale. proclamată în 1948. limbă. prea puţină lume este conştientă de amploarea eforturilor depuse din 1945 încoace în vederea realizării unui astfel de acord general. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. un "ideal comun ce trebuie împlinit" pentru toţi oamenii. Aceste trei documente reunite constituie Carta Internaţională a Drepturilor Omului. în anumite cazuri. • • • • 8 lupta împotriva crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii. o întreagă gamă de instrumente complementare referitoare la: • • autodeterminare şi dreptul la independenţă al ţărilor şi popoarelor colonizate. bunuri. credinţă sau educaţie. 13 . protecţia persoanelor supuse unui regim de detenţie sau de închisoare. lupta împotriva discriminării bazate pe rasă. religie. sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Anume ele au inspirat în mod direct şi au reflectat. loc de muncă. Astfel a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite. libertatea de asociere (drepturi sindicale). a plîngerilor parvenite de la persoane particulare. religie. naştere sau situaţie materială8. sex. politica locurilor de muncă. După foarte multe şi îndelungate discuţii şi dezbateri au fost adoptate alte două instrumente internaţionale cu putere de lege pentru statele-părţi. Textul de referinţă rămîne Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.îngrozitoare pe viitor. interzicerea torturii şi altor tratamente analoage inumane. Importanţa acestui deziderat a fost şi rămîne evidentă. Cu toate acestea. profesie.

lupta împotriva terorismului. precum şi fondurile de contribuţii benevole sau de angajări speciale. planurile şi programele organizate şi desfăşurate în acest sens. promovarea drepturilor omului. beneficiul omenirii. subnutriţiei). documentele menţionate nu divizează realitatea de ideal. precum şi acţiunile întreprinse de către numeroase organisme internaţionale sau naţionale. drepturile persoanelor deficiente mintal şi cu handicap. conferinţele. Merită a fi evidenţiate deceniile de luptă. de cercetare şi de instruire. măsurile de asistenţă de orice fel la nivel mondial. Fără îndoială. Guvernele statelor au o anumită tendinţă de rezolvare a dificultăţilor interne fără o contribuţie suficientă orientată spre drepturile omului. regional şi local. nici o ţară. nici chiar cea mai dezvoltată. nemaivor-bind de nenumăratele grupuri speciale de lucru. După cum se afirmă în literatura de specialitate. internaţionale. mai ales atunci cînd ţara abia şi-a dobîndit independenţa sau se află în perioada de tranziţie.• • • • • • • • • drepturile politice ale femeii. nu se poate prevala de satisfacerea tuturor cerinţelor apărării drepturilor omului. De apreciat activitatea desfăşurată de către instituţiile specializate ale ONU. anchetele realizate şi procedurile elaborate pentru promovarea şi apărarea drepturilor omului. De menţionat faptul că aceasta este doar partea vizibilă a lucrurilor. progresul şi dezvoltarea în domeniul social (eliminarea foamei şi a folosirea progreselor înregistrate de ştiinţă şi tehnică în interesul păcii şi în cooperarea şi dezvoltarea culturală pe scară internaţională. de comitetele şi măsurile speciale. măsurile adoptate. 14 . studiile şi declaraţiile. de rapoartele. instigării la război şi apartheidului. guvernamentale sau neguvernamentale ce se ocupă de drepturile omului. mass-media şi contribuţia acesteia la întărirea păcii şi înţelegerii lupta împotriva rasismului. dacă se confruntă realităţile prezente cu idealul.

care. nu ignorau aceste fapte. în special. de stabilitate şi de dezvoltare. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului de la 1948 constituia un alibi important. Această realitate este caracteristică. Tocmai în aceste situaţii apare problema asigurării drepturilor omului. 9 10 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 15 . guvernelor ţărilor în curs de dezvoltare. În acest sens. fără îndoială. în special preambulul acesteia:"prezenta Declaraţie Universală a Drepturilor Omului este proclamată ca ideal comun de atins"9 şi articolul 29 care stipulează că "individul are îndatoriri faţă de comunitatea în care este posibilă doar libera şi deplina dezvoltare a persoanei sale"10. dar au făcut uz de ele pentru a justifica încălcările impuse de necesităţile de unitate naţională.Dezvoltarea drepturilor omului în dreptul internaţional şi legislaţiile naţionale s-a încununat cu crearea unui sistem de drepturi care reglementează global existenţa armonioasă a personalităţii. iar atenţia trebuie să fie îndreptată şi asupra părţilor lumii unde se consideră deseori că această problemă este bine pusă la punct. deoarece întîietatea dreptului nu este deplin respectată în nici un punct de pe glob.

o recunoaştere incontestabilă a complexităţii şi originalităţii acestei valoroase instituţii juridice11. libertăţi şi obligaţii reciproce ale oamenilor. Astfel. în diferite ţări. Astfel. precum şi ale întregii comunităţi internaţionale de a veghea la respectarea drepturilor şi libertăţilor respective în cadrul fiecărei ţări. precum şi legislaţia internă a statelor cu privire la drepturile fundamentale ale omului constituie. în fond. convenţiile şi celelalte acte internaţionale. Importanţa celor menţionate mai sus reiese şi din faptul că instrumentele naţionale referitoare la drepturile omului nu pot deroga de la cele internaţionale. fără doar şi poate. tratatele. elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit. În aceste condiţii. ale statelor şi guvernelor de a apăra şi promova aceste drepturi. Importanţa actelor naţionale şi internaţionale referitoare la drepturile omului Încă din cele mai vechi timpuri. conceptul în sine ce dezvoltă drepturile omului a reprezentat o generalizare şi abstractizare a tot ce a avut mai de seamă gîndirea umană. documentele naţionale şi internaţionale referitoare la drepturile şi libertăţile omului definesc şi însumează un ansamblu de drepturi. redactate de jurişti de mare prestigiu. cît şi pe plan extern. dar şi mai mult a faptului că fără aceste drepturi nu poate fi înfăptuită o societate democratică ce constituie o condiţie primordială în afirmarea demnităţii fiecărui individ atît pe plan intern. în urma acestui îndelungat proces de cristalizare. care au rezistat timpului. creînd într-o nouă accepţiune principiile filozofice umaniste. avînd ca scop reflectarea unui anumit standard cîştigat de protecţie internaţională a drepturilor şi libertăţilor ce aparţin în mod egal tuturor fiinţelor umane. Chişinău 2003 16 . dat fiind 11 Potînga Alexei. o operaţiune de sinteză. constînd din generalizarea unor idei consacrate. Asigurarea drepturilor omului în lume.§ 3. intervenind numai în situaţiile în care drepturile omului sînt încălcate într-un stat sau altul. în egală măsură. lăsînd în urma lor valoroase opere de studiu. în documente juridice cu un bogat conţinut moral şi politic.

reprezintă un răspuns la o problemă universală şi vizează noile democraţii la modul cel mai direct. vîrstă.şi angajamentul statului nostru ce şi 1-a asumat prin inserarea în art. Astfel. indiferent de situaţia socială. Consider ca toate aceste acte. Evident. reies din convingerea că nu omul există pentru binele statului. tortura şi alte tratamente analoage 17 . iar menirea socială a drepturilor omului este în primul rînd aceea de a asigura o nouă bază pentru formularea unor standarde menite să garanteze faptul că sistemul statal va servi intereselor oamenilor şi nu va leza drepturile acestora. Anume aceste texte internaţionale au inspirat în mod direct şi au reflectat. 4 din Constituţia Republicii Moldova a următoarelor prevederi: "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. cu atît este mai importantă legislaţia naţională referitoare la drepturile omului. fie interne. în totalitate sau în parte. Astfel. politică. cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte ". cît şi cele în legile interne ale statului. prioritate au reglementările internaţionale ". confir-mînd în felul acesta pe plan internaţional statutul său de stat democratic. iar normele fixate atît pe plan internaţional. tot acest articol mai prevede că "dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne. referitoare la autodeterminare şi dreptul la independenţă al ţărilor şi popoarelor colonizate. o gamă întreagă de instrumente complementare cu implicaţii asupra legislaţiilor naţionale ale statelor. funcţia publică. cu cît aceasta cuprinde mai multe prevederi referitoare la temă. cunoaşterea principalelor drepturi protejate de aceste acte este una prioritară pentru fiecare cetăţean. religie etc. fie internaţionale referitoare la drepturile omului. Organizarea societăţii într-un stat implică faptul că autorităţile dispun de puterea de a impune regulile care guvernează societatea pornind de la aceste prevederi. toate aceste prevederi cu referire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului se află întro strînsă legătură şi nici un drept nu poate fi realizat şi asigurat integral dacă măcar unul dintre ele este încălcat. ci statul există pentru binele omului. De asemenea.

cetăţenii avînd posibilitatea să se bucure de plenitudinea drepturilor lor. mass-media şi contribuţia acesteia la întărirea păcii şi înţelegerii internaţionale. lupta împotriva terorismului şi nu în ultimul rînd promovarea drepturilor omului. drepturile şi libertăţile lui. a supremaţiei unor convenţii internaţionale în materia drepturilor omului. Intrarea în vigoare a unui 18 . politica locurilor de muncă. la rîndul lor. folosirea progreselor înregistrate de ştiinţă şi tehnică în interesul păcii şi în beneficiul omenirii. libertatea de asociere (drepturi sindicale). mai ales în sensul că. nemaivorbind de afirmarea lor ca state democratice bazate pe statul de drept. 8 intitulat "Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale" prevede că Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte. Observăm că de la drepturile cele mai generale se ajunge la drepturi importante personale şi chiar intime ale individului. fie de la principiile internaţionale de protecţie a acestor norme. în funcţie de armonizarea lor cu cele internaţionale. instigării la război şi apartheidului. Astfel. În aceste condiţii.inumane. precum şi libera dezvoltare a fiinţei umane reprezintă valori supreme şi sînt garantate. Actele naţionale referitoare la drepturile omului prezintă un interes deosebit. se poate aprecia cum un stat sau altul se conformează documentelor internaţionale. în Constituţia Republicii Moldova. importanţa actelor naţionale şi internaţionale este impusă de la sine şi prezintă o adevărată garanţie pentru apărarea drepturilor omului atunci cînd în ordinea internă acestea derogă fie de la legislaţia internă. un etalon şi un punct de pornire pentru toate popoarele lumii. O dovadă concludentă în acest sens este şi recunoaştea. art. Documentele internaţionale referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei reprezintă. atunci cînd acestea se confruntă cu probleme la acest capitol. progresul şi dezvoltarea în domeniul social (eliminarea foamei şi a subnutriţiei). să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. în care demnitatea omului. cooperarea şi dezvoltarea culturală pe scară internaţională. în acest sens. drepturile persoanelor deficiente mintal şi handicapate. lupta împotriva rasismului. drepturile politice ale femeii.

19 . Art. cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.tratat internaţional conţinînd dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia. prioritate au reglementările internaţionale. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne. 4 intitulat "Drepturile şi libertăţile omului" prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

de asemenea. ţinînd seama de tradiţiile din ţara în care funcţionează.Capitolul II Apărarea drepturilor omului în lume şi în special în Republica Moldova § 1. De menţionat însă că aceste ţări nu copiază modelul. De-a lungul activităţii în domeniul instituţiilor naţionale s-a ajuns la concluzia că nu se poate vorbi de un model-standard de ombudsman. dotaţi cu largi competenţe atît la nivelul statului. prin faptul că există ţări cu forme de stat şi de guvernămînt din cele mai diverse şi cu structuri administrative 20 . de modul de desfăşurare a procesului de democratizare. închisori. sau luate în ansamblu. Aceştia sînt învestiţi cu atribuţii în cele mai diverse domenii. în multe ţări de pe aproape toate continentele s-au pus bazele instituţiei ombudsmanului. Chiar după primul război mondial. etnii. în sfera armatei. instituţia se dezvoltă rapid şi se diversifică atît după denumire. În Europa. fiecare ţară beneficiind de experienţa altora şi implementînd propriile mecanisme în acest sens. consfinţit constituţional în anul 1809. dimpotrivă. Instituţii naţionale pentru apărarea drepturilor omului în diferite state (instituţia ombudsmanului) Instituţiile naţionale specializate în protecţia drepturilor omului au fost create în contextul în care numeroase ţări au recunoscut că instituţiile tradiţionale de protecţie juridică a cetăţenilor şi de control al autorităţilor administraţiei publice nu mai erau în măsură să rezolve conflictele ce apăreau între aceştia. cît şi la nivel local. Această diversitate se explică. atît la nivel naţional şi regional. universităţi. de reforma ce are loc în acea ţară etc. gestiunea municipală. presă etc. ci. minori. La bază era modelul suedez. de exemplu. îl modifică în funcţie de ordinea lor juridică. în mare măsură. cît şi după natura sa juridică. iar în ţările de pe celelalte continente vom găsi mediatori. cît şi la nivel local.

în unele sisteme de drept membrii instituţiei sînt numiţi de către Guvern şi sînt specializaţi pe diferite domenii ale executivului. 12 Potînga Alexei. ea a fost creată cu scopul de a sluji protejării acelor drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor care sînt definite în Constituţia Republicii Polonia şi alte reglementări legale. Instituţia ombudsmanului şi-a găsit consacrarea şi în fostele ţări socialiste. egalitatea şanselor şi chiar pentru presă. toate acestea fiind asimilate instituţiei ombudsmanului. în timp ce în Zambia există doar o comisie de investigaţii. 55 din Constituţia ţării. iar prevederile legale cu privire la contenciosul administrativ erau considerate ca fiind suficiente pentru a permite cetăţenilor să declanşeze o procedură în scopul anulării actelor administrative ilegale. Din considerentele respective vom ilustra în cele ce urmează cîteva modele.un control de stat. pentru a crea o imagine de ansamblu asupra instituţiei date. iar în Israel. ci priveşte şi evoluarea şi personalizarea relaţiilor dintre aceştia. bazată pe forma suedeză. luate împreună sau separat. are o structură fundamentală uniformă. În Polonia. Astfel. În România această instituţie este prevăzută în art.şi de dezvoltare diferite. În Suedia există ombudsmani pentru concurenţă. în Noua Zeelandă . de exemplu12. consumatori. care acţionează în conformitate cu legea constituţională federală". în ciuda faptului că ea nu avea precedent în tradiţia constituţională română. în state industrializate şi în ţări pe cale de dezvoltare.pentru mediul înconjurător. Aceasta şi din cauza că misiunea ce i-a fost încredinţată de-a lungul timpului nu se reduce numai la rezolvarea litigiilor între administraţie şi administrat. instituţia din oricare din aceste ţări. Chişinău 2003 21 . Constituţia Rusiei enumeră printre atribuţiile Dumei de Stat "numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a Împuternicitului pentru problemele drepturilor omului. Oricum. Asigurarea drepturilor omului în lume. diferită fiind doar organizarea de detaliu şi care poate fi clasificată din mai multe considerente. în ţări cu jurisdicţie administrativă dezvoltată şi fără aceasta. instituţia în cauză se întîlneşte în monarhii şi în sisteme prezidenţiale. în state federale şi în cele unitare. Totuşi.

Datorită faptului că în Suedia această instituţie este foarte dezvoltată. celelalte formînd obiectul unor proceduri. inclusiv ale personalului acestora. În Suedia apărarea drepturilor cetăţeanului în relaţiile cu statul este unul din aspectele fundamentale ale sistemului legislativ. El este ales de Riksdag şi asigură supravegherea tuturor funcţionarilor publici şi a magistraţilor. Ei sînt pe deplin independenţi faţă de Riksdag. iar aceasta. 22 . datorită tradiţiei îndelungate şi exemplului pentru ombudsmanii din întreaga lume. cele care nu interesează domeniul ombudsmanilor sînt înlăturate. Cu alte cuvinte. în acest context. Astfel. În urma examinării plîngerilor. doar cele care prezintă un real interes (parte din plîngeri) sînt trimise organelor competente în vederea luării măsurilor. colectivităţilor locale. Excepţie fac doar miniştrii în funcţie. la rîndul său. Funcţia de ombudsmani parlamentari şi-a găsit consacrarea constituţională în Suedia în 1809. îl examinează şi face propuneri corespunzătoare Parlamentului. Ombudsmanii 13 14 Parlamentul alege patru ombudsmani pentru o perioadă de patru ani Fiecare cetăţean care se consideră prejudiciat în drepturi se poate adresa în scris ombudsmanilor. Activitatea lor urmăreşte toate serviciile administrative ale statului. în primul rînd. pentru a se încredinţa în aşa fel că ei respectă legile şi fac faţă funcţiilor ce le revin. avînd chiar obligaţia de a întocmi un raport anual care este înaintat unei comisii speciale a Riksdagului. cît şi după specificul activităţii lor. controlul se exercită asupra persoanelor care activează în serviciul public. fiind o instituţie destinată încă de la începuturile sale controlului Riksdagului13 (Parlamentului) asupra respectării legilor de către toţi judecătorii. Ombudsmanul este. alegerii. Fiecare ombudsman are un anume domeniu de activitate şi în cadrul acestuia efectuează inspecţii. o garanţie eficientă împotriva abuzurilor sistemului judiciar şi administraţiei publice. sistemul ombudsmanilor întăreşte încrederea cetăţenilor în activitatea justiţiei şi a celorlalte organe ale statului. a modelului scandinav în frunte cu Suedia. unele chiar la sugestia presei14. membrii Riksdagului şi consilierii municipali. întreprinde anchete.Se impune caracterizarea. ofiţerii şi funcţionarii de stat. aici există mai multe categorii de ombudsmani care pot fi clasificaţi atît după criteriul numirii.

La cererea ombudsmanului. Legea asupra clauzelor contractuale abuzive protejează. Legea clauzelor contractuale abuzive. asistăm la o adevărată "răsturnare a sarcinii probei". precum şi economişti şi reprezentanţi ai consumatorilor.desemnaţi de Guvern mai pot fi clasificaţi în temeiul sferelor de activitate. iar dacă nu se ajunge la soluţionarea conflictului. avînd în obiectiv supravegherea activităţii comerciale în condiţii de concurenţă rezonabilă. Ca şi în cazul precedent. chiar interzicerea vînzării unor produse care s-ar dovedi a fi dăunătoare sănătăţii consumatorilor. În cadrul activităţii sale ombudsmanul colaborează cu Direcţia naţională a preţurilor şi a concurenţei. de asemenea. după cum urmează: • Ombudsmanul pentru concurenţă Funcţia este creată în 1954. sub supravegherea ombudsmanului. oameni de afaceri. Legea privind protecţia consumatorului) funcţia dată a fost instituită în 1971. Comisia de control a băncilor şi Inspecţia naţională a asigurări lor private. Curtea poate fixa un preţ maxim pentru o anumită marfă. consumatorul împotriva unor clauze exoneratoare de răspundere pe care furnizorii le introduc în contracte. se apelează la Curtea pieţei15 care este un tribunal compus din jurişti. Nerespectarea deciziilor Curţii poate fi sancţionată cu amenzi administrative. mai ales pentru vînzarea de produse de folosinţă îndelungată. secretariatul ombudsmanului poate 15 Curtea este în măsură să ia hotărîri deosebit de importante cum ar fi: interdicţia pentru o firmă de a recurge la practici comerciale restrictive sau de a le modifica pe cele existente. 23 . Din dorinţa protejării consumatorului de oferte şi reclame comerciale. orice firmă sau persoană este obligată să dovedească veridicitatea afirmaţiilor sale cu privire la produsele prezentate spre vînzare. Întru îndeplinirea atribuţiilor sale. • Ombudsmanul pentru consumatori Cu scopul de a se urmări respectarea unor acte legale (Legea marketingului. Serviciile acestui ombudsman şi cele ale Administraţiei naţionale pentru protecţia consumatorilor formează un singur organ pe care îl conduce ombudsmanul în cauză. Este posibilă. potrivit Legii marketingului. el negociază cu organismele vizate.

încercînd calea amiabilă de rezolvare a situaţiilor16. contribuind la informarea opiniei publice. • Ombudsmanul pentru discriminare etnică Este instituit în 1986 în baza Legii îndreptate împotriva discriminării etnice. avînd chiar dreptul de a declanşa urmărirea injustiţie dacă nu se ajunge la rezolvarea problemei pe cale amiabilă. care are caracter organic. În Suedia există o Lege a presei. sprijinindu-le să-şi apere drepturile. 18 Reclamaţiile sînt scutite de orice taxe. Ombudsmanul respectiv are sarcina de a veghea respectarea legii în cauză. În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale. Plîngerea este examinată de ombudsman. ale cărei decizii sînt obligatorii. contribuind la formarea unor curente de opinie şi recomandînd adoptarea unor măsuri legislative corespunzătoare în acest sens. cele mai multe la ocuparea de posturi în administraţie şi economie. În caz contrar. • Ombudsmanul public pentru presă Instituit în 1969. apreciindu-se dacă defăimarea reclamată se poate repara prin publicarea unei replici adecvate în ziarul cu pricina. Oricine poate protesta contra unui articol de presă care încalcă etica ziaristică18. ombudsmanul are dreptul de a iniţia o anchetă în cadrul 16 17 Cca 150-200 de plîngeri pe an. ombudsmanul în cauză este desemnat de un comitet special compus din ombudsmani parlamentari şi preşedinţii Ordinului naţional al avocaţilor şi Clubului publiciştilor17. examinează cazuri individuale de discriminare. alături de Constituţie. naţionalitate. iar în caz de eşec al rezolvării conflictelor pe cale amiabilă. 24 . Regulamentul Riksdagului şi Legea succesiunii la tron. El difuzează informaţii. îndeosebi la locul de muncă al cetăţenilor. • Ombudsmanul pentru egalitatea de şanse Odată cu intrarea în vigoare în 1980 a Legii egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei a fost creată şi această funcţie. El este preocupat de situaţiile specifice ale problemelor discriminării pe criterii de rasă. ivite în colectivităţi. ombudsmanul poate iniţia anchete din proprie iniţiativă. se recurge la Curtea muncii.sesiza Curtea pieţei. culoare. Ombudsmanul acordă asistenţă persoanelor ce au avut de suferit din cauza discriminării. religie etc. din 5 aprilie 1949.

militară şi municipală. dacă autorităţile sau funcţionarii au comis greşeli sau neglijenţe în îndeplinirea funcţiilor lor. 25 . fiind învestit şi cu dreptul de a controla respectarea legalităţii de către tribunale. el are dreptul să ceară tribunalelor iniţierea unei investigaţii şi poate informa Parlamentul. chiar dacă în situaţia respectivă este vorba despre un ministru. Imediat după obţinerea independenţei sale. putînd fi supusă şi unei amenzi administrative. orice persoană poate înainta o reclamaţie împotriva activităţii miniştrilor. Acesta este ales de Folketing pentru a controla administraţia civilă. ca abia la 1 aprilie 1955 să fie numit în funcţie primul ombudsman danez avînd competenţă naţională. Finlanda îşi stabileşte în Constituţia din anul 1919 crearea instituţiei ombudsmanului parlamentar. Astfel. Dacă a încălcat regulile admise în materie de publicaţie. administraţia ziarului este obligată să publice declaraţia ombudsmanului sau a Comitetului de deontologie care activează în acelaşi domeniu. În 1946 Comisia Constituţională din Danemarca recomandă instituirea funcţiei de ombudsman parlamentar. După investigarea cazului. inspirîndu-se din modelul suedez. Mai recent a fost adoptată şi o lege care reglementează pe larg activitatea instituţiei respective. ombudsmanul poate decide. Evident.căreia se cere şi părerea redactorului-şef al publicaţiei reclamate. competenţele şi obligaţiile ombudsmanului danez. modul său de a acţiona şi de a-şi înceta activitatea sînt stipulate în Legea privind ombudsmanul pentru administraţie civilă şi militară. avînd dreptul să recurgă la anumite anchete din iniţiativă proprie sau pe marginea plîngerii individuale. Competenţa ombudsmanului nu se extinde asupra activităţii judecătorilor şi a tribunalelor. De asemenea. Ombudsmanul este numit de către Eduskunta. Danemarca creează o instituţie proprie — ombudsmanul parlamentar. din proprie iniţiativă sau sesizat de către cineva şi în virtutea dispoziţiilor legale. a funcţionarilor şi oricărui alt funcţionar care lucrează în serviciul starului. Modalitatea desemnării. are atribuţii asemănătoare cu cel danez.

Norvegia. fiind ales de Bundestag. vom distinge un Comisar Parlamentar în Germania. Potrivit legii. Acesta este creat prin lege. există şi ombudsman în domeniul civil. În categoria ombudsmanilor parlamentari. aceasta se extinde în întreaga lume. Primul birou de acest fel a fost creat în landul Renania-Palatinat în mai 1974. astfel încît să fie cu adevărat implementată în sistemele de drept naţionale care funcţionează şi astăzi cu succes. dar diferiţi într-o oarecare măsură de cel tradiţional suedez. În afară de ombudsman.pe cel cu competenţă naţională. cînd instituţia ombudsmanului depăşeşte frontierele ţărilor scandinave. De competenţa lui ţine apărarea drepturilor membrilor forţelor armate. neregularităţile depistate19. organizarea judecătorească germană are o altă serie de măsuri pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. 26 . Cetăţenii au acces direct la el. dar şi din proprie iniţiativă. avînd posibilitatea să-şi formuleze reclamaţiile la telefon. Aceasta înseamnă că orice cetăţean care se simte prejudiciat în drepturi poate recurge la instanţele de fond sau la una din instanţele cu jurisdicţie specifică. la 26 iunie 1957. În anul 1952 modelul suedez al ombudsmanului militar se introduce în cadrul organizării judecătoreşti. stabileşte în Constituţia sa că Stortin-gul va numi o persoană din afara acestuia. avînd şi dreptul de a asista Bundestagul la controlul forţelor armate. ca în toate statele de drept. iar în anul 1963 . fiscale sau referitoare la asigurările sociale. În Germania. De menţionat faptul că începînd cu anul 1957. În aceste cazuri comisarul va analiza şi va decide dacă motivele aduse în scris dovedesc încălcarea unui drept şi va înainta petiţia organului corespunzător al forţelor armate. care va trebui să clarifice faptele sau să cerceteze încălcările. fie administrative. care va îndeplini atribuţiile unui ombudsman. comisarul parlamentar poate efectua anchete la sesizarea comisiei pentru apărare a Bundestagului.O altă ţară a spaţiului scandinav. în vederea restabilirii 19 Legea apărării datelor federale creează o Comisie Federală pentru apărarea datelor care prin intermediul mijloacelor informaţionale sint colectate de la diferite agenţii administrative. a membrilor forţelor armate. după modelele suedez şi norvegian. Modalitatea acţionării şi funcţionării sale este similară cu a celorlalţi ombudsmani.

autorităţilor competente şi comisiilor parlamentare". în scris. În Marea Britanie Comisarul Parlamentar pentru administraţie cu jurisdicţie asupra Angliei. deoarece se considera că existenţa sa ar fi incompatibilă cu conceptul de responsabilitate administrativă. acţionînd în interesul particularilor. un Consiliu al Presei. 20 Din legea fundamentală a Germaniei: "Toţi cetăţenii au dreptul de a prezenta. toate celelalte parlamente ale landurilor au cîte o comisie de petiţii pentru a cerceta plîngerile prezentate de cetăţeni împotriva autorităţilor administrative şi a apăra drepturile şi interesele individuale. Scoţiei şi Ţării Galilor a fost creat prin legea Parlamentului Britanic. pe lîngă Comisarul Parlamentar pentru administraţie şi servicii sanitare în ţări cum ar fi în Anglia. 22 În Marea Britanie există şi o Comisie de Plîngeri împotriva televiziunii. anual trebuie să prezinte informaţii Parlamentului. promulgată la 22 martie 1967. Întru exercitarea atribuţiilor sale. Comisarul Parlamentar poate cerceta activitatea oricărui departament ministerial. În plus. pe lîngă informaţiile speciale pe care le prezintă trimestrial sau ori de cîte ori consideră necesar. Comisarul Parlamentar numit de regină la propunerea Primului-ministru examinează plîngerile cu care este sesizat de către Camera Comunelor. petiţii sau reclamaţii. Acesta este independent de Guvern şi poate fi destituit numai printr-o moţiune a ambelor camere parlamentare. în prezent. 21 Irlanda de Nord are un sistem special de ombudsmani. De asemenea. iar departamentul ministerial în cauză nu a dat o soluţie corespunzătoare asupra acesteia. 27 . Biroul plîngerilor contra Poliţiei şi un Birou al companiilor de asigurări numit Insurance Ombudsman Bureau. există şi comisari pentru administraţie locală21.sale în drepturi. în faţa unei comisii speciale a Camerei Comunelor. individual sau colectiv. el are acces la toate documentele oficiale şi obligaţia de a informa asupra rezultatelor sale parlamentarul care i-a prezentat plîngerea. Cu excepţia Saxoniei. Scoţia şi Ţara Galilor. În ciuda tuturor dezbaterilor privind oportunitatea acestei instituţii. În cazul în care plîngerea se consideră îndreptăţită. iar dacă departamentul îi respinge propunerile. ombudsmanul britanic poate sugera măsurile de soluţionare a problemei. inclusiv a face recurs la Tribunalul Constituţional sau al landului respectiv20. Înfiinţarea instituţiei ombudsmanului britanic a trebuit să depăşească rezistenţe puternice. are posibilitatea de a informa ambele camere privind situaţia dată22. dar nu se va implica în materie de politică internă sau externă şi nici nu va putea interveni atunci cînd persoanele lezate au dreptul să facă recurs la tribunal.

Comparativ cu ombudsmanul britanic.Piemonte. Regiunile în care există ombudsmani sînt următoarele: primul a fost creat în Toscana-l974.1981. în Italia nu există deocamdată un ombudsman naţional. Încă din anul 1974 au început să activeze Apărătorii Civici. Chiar dacă nu are suficientă putere de decizie. Acesta poate formula recomandările pe care le consideră necesare soluţionării problemelor şi prezenta propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii organului respectiv în cazul în care sînt depistate anumite disfuncţionalităţi. poate adresa o reclamaţie unui deputat sau senator. Ei au mai puţine posibilităţi şi instrumente de investigare decît ceilalţi colegi europeni. Campania-1978. În pofida mai multor încercări.1981. ci numai la solicitarea unei persoane particulare şi numai în cazurile în care există o întîr-ziere a soluţionării unei anumite probleme. Friuli .1980. El are doar misiunea de a primi reclamaţiile referitoare la raporturile defectuoase ale cetăţenilor cu administraţia statului.1980. sau o neregulă. Pentru a-şi da seama dacă o reclamaţie este sau nu justificată. el nu poate primi instrucţiuni de la nici o autoritate. Dacă o persoană fizică este de părerea că un organism public. în termen de 20 de zile. Umbria -1979.Ombudsmanul din Franţa (mediatorul) este subordonat puterii executive.1974. Important este că aceştia nu pot acţiona din oficiu. cel francez nu poate fi sesizat de către parlamentari. În virtutea independenţei sale depline. Apulia. a prejudiciat-o în vreun fel.Veneţia Iulia. el îşi poate face publice recomandările sau propunerile. cu instituţiile publice şi ale oricărui alt organism învestit cu o misiune de serviciu public. mediatorul poate solicita ministerului sau autorităţii competente toate actele necesare cercetării. Apărătorii Civici au ca scop garantarea funcţionării normale a administraţiei regionale şi a organismelor care depind de ea.1981. prin acţiunea sau inacţiunea sa. Mediatorul este numit de către Consiliul de Miniştri şi are dreptul de a ancheta cazurile ce privesc funcţionarea administraţiei şi relaţiile acesteia cu particularii. iar mai apoi au urmat: Liguria. însă rezultatele acestora s-au dovedit a fi mai modeste. cu obligaţia semnalării posibilelor încălcări şi nereguli. Latio. care o va transmite mediatorului spre examinare. De 28 . Marcas1981. Lombardia.

care să se ocupe de plîngerile formulate de angajaţi cu privire la munca lor în organizaţie. investigînd plîngerile formulate de cetăţeni împotriva autorităţilor şi propunînd soluţiile adecvate pentru acestea. indicînd cazurile în care s-au depistat încălcări sau nereguli. rezolvarea situaţiei în cauză de la organele competente ale regiunii. inclusiv ale autorităţilor locale şi ale tuturor funcţionarilor civili ai statului. Scopul fundamental al acestuia este acelaşi: de a asigura legalitatea administraţiei publice. Apărătorul Dreptăţii are capacitatea de a semnala deficienţele legislative pe care le depistează în exerciţiul funcţiunii sale. urmînd exemplul Apărătorului Poporului suedez. ale serviciilor întreprinderilor publice şi ale celorlalte persoane juridice de drept public.asemenea. compania International Technology Group of Xerox Corpo-ration din Statele Unite ale Americii a numit în 1973 un Employee Relation Manager. Apărătorul Dreptăţii se poate implica în aproape toate sectoarele activităţii administraţiei. prezentînd rapoarte direct Preşedintelui care poate să revoce hotărîrile luate. Bunăoară. Astfel. Ei mai sînt obligaţi să trimită anual un raport Consiliului Regional. cetăţeanul trebuie să fi cerut anterior. Mai mult decît atît. inclusiv organizarea activităţii şi procedeele de acţiune folosite de el. În ceea ce priveşte preocuparea de ansamblu a Apărătorului Dreptăţii. El este ales de Parlament pentru o perioadă de 4 ani şi este independent faţă de acesta şi executiv. acestea sînt similare cu ale celorlalţi ombudsmani europeni. acesta are şi funcţia de a recomanda 29 . Extinderea sferei de influenţă a apărătorului în domeniul administraţiei publice a atins chiar şi întreprinderile private. Chiar dacă nu dispune de putere directă de decizie şi nu poate anula nici un act administrativ. în scris. În Portugalia instituţia Apărătorului Dreptăţii a fost creată după revoluţia din 25 aprilie 1974. după primirea reclamaţiei acesta stabileşte un termen în care trebuie rezolvată problema şi poate propune măsuri disciplinare la adresa funcţionarilor care întîrzie soluţionările. Activitatea sa a fost dovada şi simbolul revenirii Portugaliei la regimul democratic pe care-1 promovează şi acum. pentru a implica intervenţia Apărătorului Civic.

precum şi cinci Apărători ai Poporului. rapiditatea şi un formalism moderat. 30 . Toţi aceştia au ca principii de activitate medierea. concentrarea tuturor forţelor. American Airline ş. datoriilor şi responsabilităţilor studentului. În Mexic există Apărătorul Drepturilor Universitare. Deosebim aici pe Apărătorul Drepturilor Universitare.prin intermediul Preşedintelui schimbările ce sînt necesare în politica acestei companii. mai distingem ombudsmani universitari care activează în SUA. pentru a face cît mai accesibilă calea de a ajunge la ei. După criteriul specificului activităţii. a. Instituţia dată a fost introdusă cu succes şi în alte companii cum sînt General Motors. Ford Motors Company. întăriţi în Centrul de studii ale drepturilor cetăţeneşti.

fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. care va hotărî. în interesul moralităţii. 3. în cel mai scurt termen. dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere23. public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public. instituită de lege. în special. publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. dreptul: a. atunci cînd interesele justiţiei o cer. b. dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia. atunci cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun. 23 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 31 . Orice acuzat are. 2. într-o limbă pe care o înţelege şi într-un mod detaliat. dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi legal stabilită. e.§ 2. d. Dreptul la un proces echitabil 1. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale. de către o instanţă independentă şi imparţială. să se apere singur sau să fie asistat de un apărător ales de el şi. fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. să fie informat. în împrejurări specia-le. sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci cînd. să fie asistat în mod gratuit de un interpret. c. asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.

fiind în mod direct responsabil de respectarea articolului 6 referitor la totul ce are legătură cu procedurile ce se desfăşoară în faţa lui. aproape toate încălcările pretinse ale prevederilor articolului 6 urmând să fie deja examinate de către jurisdicţiile supreme naţionale înainte de a ajunge la Strasbourg. judecătorul ce prezida judecătoria de primă instanţă. sperând că acestea vor corecta eventualele erori. nefiind examinat de Judecătorii de la Strasbourg ca o încălcare a Convenţiei (în măsura în care el fusese deja corectat de o jurisdicţie superioară) respectă perfect normele acestui instrument. s-ar cuveni să facem o avertizare: nici o plângere nu este admisibilă până la epuizarea căilor de recurs interne. Primul paragraf al articolului 6 se aplică în acelaşi timp proceselor civile şi penale. pe nedrept.Articolul 6 garantează deci dreptul la un proces echitabil şi public pentru a decide asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale unei persoane sau a temeiniciei oricărei acuzaţii penale aduse împotriva sa. CEDO deseori a ajuns la concluzia că articolul 6 nu a fost încălcat. Comisia interpretează această dispoziţie într-un sens extensiv din cauza importanţei sale fundamentale pentru funcţionarea democraţiei. Judecătorii de primă instanţă de asemenea sunt uneori predis-puşi să creadă. înaintea ei. chiar dacă dispoziţiile lor pot uneori să se extindă şi asupra acţiunilor civile. că un oarecare viciu al procedurii. De rînd cu toate articolele Convenţiei. pe când altele sunt explicit limitate numai la acţiuni penale. articolul 6 este interpretat de Curtea europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cadrul jurisprudenţei sale. Curtea şi. Or. ţinând cont de caracterul echitabil al procedurii „fiind luat în considerare în ansamblul său". Dreptul de acces la o instanţă judecătorească 32 . fiind vorba de jurisprudenţa relativă la articolul 6. în măsura în care o jurisdicţie superioară deja a fost în stare să rectifice erorile comise de un tribunal de un nivel inferior. nu ar trebui să se bazeze pe instanţele judecătoreşti superioare. Totuşi.

33 . Totuşi în hotărârea Golder v. Regatul Unit. Regatul Unit.. CEDO a precizat printre altele că o limitare nu ar trebui considerată ca compatibilă cu articolul 6 decât: > Şi 24 dacă ea urmăreşte un scop legitim Golder v. soluţionare.] În opinia Curţii. publicitatea şi operativitatea procesului nu acordă nici un interes în absenţa procesului. Judecătorii de la Strasbourg în special au considerat că în cazul Golder v. să suprime jurisdicţiile sale sau să sustragă din competenţa lor soluţionarea anumitor categorii de litigii cu caracter civil. Regatul Unit că: Dacă acest text [cel al articolului 6(1)] trece pentru a se referi în exclusivitate la desfăşurarea unui proces deja intentat în faţa unei instanţe. [. altfel spus facultatea de a intenta un proces în materie civilă. nici să contravină altor drepturi consacrate în Convenţie. care poate varia în timp şi în spaţiu (în funcţie de necesităţile şi resursele comunităţii şi individului) şi care niciodată nu trebuie să atenteze la esenţa acestui drept. Judecătorii de la Strasbourg au considerat că acest articol acordă oricui dreptul de a prezenta o cerere (privind drepturile şi obligaţiile sale civile) în faţa unei curţi sau unei instanţe judecătoreşti. Judecătorii de la Strasbourg au reamintit că acest drept impune. fără a comite vreo încălcare. 21 februarie 1975. o soluţionare din partea Statului. nu s-ar înţelege că articolul 6(1) descrie detaliat garanţiile procesuale acordate părţilor la o acţiune civilă în desfăşurare şi că el nu protejează mai întâi ceea ce doar îi permite să beneficieze de el în realitate: accesul la judecător. În jurisprudenţa sa.24 Totodată dreptul de acces la o instanţă judecătorească nu este absolut.Deşi nici o dispoziţie a articolului 6 nu recunoaşte explicit dreptul de acces la o instanţă judecătorească. pararaful 35.. Echitatea. un Stat contractant ar putea. Articolul 6 consacră dreptul la o instanţă judecătorească care îl acoperă în particular pe cel de acces la instanţa judecătorească. prin însăşi natura sa. pentru a le conferi organelor dependente de guvern.

Pentru a realiza aceasta. Judecătorii de la Strasbourg au considerat că această decizie prejudicia însăşi esenţa dreptului la o instanţă şi au conchis deci o încălcare a articolului 6. acesta nu putea intenta o procedură decât prin intermediul unui terţ. astfel împiedicându-l să contribuie la examinarea de către instanţele judecătoreşti a oricărui litigiu referitor la drepturile sale de proprietate. De asemenea ei au conchis o încălcare în alt caz când au constatat că.. Regatul Unit se referă la permisiunea de a consulta un avocat în scopul de a intenta o acţiune civilă pentru defăimare [libel] cu privire la declaraţia unui gardian în legătură cu un prizonier. faliţi şi cei ce pledează abuziv. Cazul Golder v. În cazul menţionat. În anumite cazuri. o curte a stabilit incapacitatea reclamantului de a se prezenta în justiţie. În cazul Airey v. În cazul Eglise catholique de la Canee v. dorind să intenteze o procedură de divorţ. CEDO a considerat că un asemenea regim de autorizare constituia o încălcare a articolului 6. Grecia25. nu a putut beneficia de asistenţă juridică. singura posibilitate era de a substitui Camera tehnică a Greciei în drepturile sale.] articolul 6(1) poate uneori obliga Statul să prevadă asistenţa din partea unui membru al baroului când ea se dovedeşte a fi indispensabilă 25 Biserica catolică de la Canee v. Judecătorii de la Strasbourg au considerat că: [. îl privează de acest drept de acces efectiv. reclamantul era un inginer care dorea să primească onorariile întârziate. în măsura în care dreptul de acces la o instanţă trebuie nu doar să existe dar să mai fie şi efectiv. CEDO recunoaşte în special legalitatea limitărilor de acces privitor la minori. deşi oferea avantaje unei reprezentări mai puţin costisitoare de către consilieri calificaţi. la persoane cu deficienţe mintale. accesul la o instanţă este negat din cauza calităţii de justiţiabil. Irlanda. 16 decembrie 1997 34 . Grecia. Ea a mai stabilit că imposibilitatea pentru un deţinut de a avea întrevederi confidenţiale cu consilierul său. Pentru Judecătorii de la Strasbourg.> dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat. constituia un atentat la dreptul reclamantului de a acţiona în justiţie în numele său propriu.. o asemenea substituire. în pofida unui interes direct al petiţionarului în instanţă. o femeie săracă.

de riscul acţionărilor abuzive şi repetate în justiţie. Regatul Unit se referea la o imunitate ilegală. Regatul Unit. în hotărârea sa. CEDO a stabilit în consecinţă o încălcare a articolului 6. Judecătorii de la Strasbourg au considerat că scopul acestei prevederi poate fi considerat drept legitim. în baza căreia nici o acţiune nu putea fi intentată împotriva poliţiei pentru erorile comise în cadrul cercetării şi combaterii criminalităţii. 28 octombrie 1998 35 . în măsura în care ea viza păstrarea eficacităţii serviciului de poliţie şi deci apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor penale. 26 Osman v. CEDO. Ei cred totodată că această modalitate de aplicare a prevederii. limitând responsabilitatea eventuală a autorităţilor competente faţă de acţiunile efectuate cu neglijenţă sau cu reacredinţă. Cazul Ashingdane v. Ea constituia deci o restricţie nejustificabilă a dreptului reclamantului de a obţine o decizie cu privire la temeinicia plângerii sale împotriva poliţiei în cazurile când merită aceasta.pentru un acces efectiv la judecător. Regatul Unit26 referitor la o imunitate împotriva urmăririi. fără să fi fost stabilită în prealabil existenţa consideraţiilor de interes general. nu servea decât pentru a acorda o imunitatea generală poliţiei pentru acţiunile ei şi pentru omisiunile în exercitarea funcţiilor ei de cercetare şi combatere a infracţiunilor. fie din cauza complexităţii procedurii sau cazului. cum prevede legislaţia naţională a unor State contractante pentru diverse categorii de litigii. Judecătorii de la Strasbourg totodată au precizat în decizia lor că reclamantul nu era pe deplin împiedicat să intenteze o acţiune pentru neglijenţă. Încălcarea dreptului de acces la o instanţă poate uneori rezulta dintr-o imunitate ce împiedică intentarea efectivă a oricărei ac-ţiuni. CEDO a considerat că în speţă petiţionarul nu a beneficiat de un drept efectiv de acces la Înalta Curte în vederea reclamării unui divorţ. Cazul Osman v. fie pentru că legea prescrie reprezentarea printr-un avocat. care scutea persoanele responsabile de tratamentul bolnavilor mintali internaţi. a considerat că limitarea responsabilităţii nu poate prejudicia însăşi esenţa dreptului petiţionarului la o instanţă judecătorească şi cu atât mai mult nu neglija principiul proporţionalităţii.

după cum a subliniat CEDO: „Publicitatea procedurii organelor judecătoreşti vizată în articolul 6(1) protejează justiţiabilii împotriva unei judecăţi secrete. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. care iese de sub controlul public: ea constituie de asemenea unul din mijloacele de păstrare a încrederii în curţi şi instanţele judecătoreşti. ordinii publice sau securităţii naţionale într-o societate democratică. Prin transparenţa pe care o acordă administraţiei justiţiei. ea contribuie la realizarea scopului articolului 6(1): procesul echitabil. Pentru a decide dacă a avut loc sau nu o încălcare. Acelaşi articol precizează în plus că accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe parcursul întregului proces sau doar a unei părţi a lui în interesul moralităţii. în cazul în care.Judecătorii de la Strasbourg pot de asemenea să stabilească o încălcare a dreptului de acces la o instanţă în cazul în care curtea sau instanţa naţională vizată nu beneficiază de o deplină jurisdicţie pentru a soluţiona toate probleme de fapt sau de drept invocate pe cazul care i-a fost înaintat. Judecătorii de la Strasbourg ţin cont de obiectul litigiului. când este vorba de determinarea drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil sau de temeinicia oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva ei. în cazul în care o cere interesul minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces. sau în măsura considerată strict necesară de către instanţa judecătorească. Audierea publică constituie un element esenţial al dreptului la un proces echitabil. a cărui garanţie se numără printre principiile oricărei societăţi democratice în sensul Convenţiei”27. Bucureşti 1998 36 .chiar dacă ea beneficiază de o jurisdicţie limitată . Dreptul la o audiere publică Articolul 6 garantează fiecărei persoane dreptul la examinarea cauzei sale în mod public. de posibilitatea instanţei . publicitatea ar putea aduce atingere intereselor justiţiei.de a examina în modul potrivit punctele litigioase. în circumstanţe speciale. modalitatea în care a fost luată decizia şi natura litigiului (inclusiv motivaţia şi motivele acţiunii sau recursului). 27 Micu Doina.

După cum a declarat CEDO: „Nici litera nici spiritul acestui text nu împiedică vreo persoană să renunţe de bună voie într-un mod expres sau tacit [. De asemenea CEDO a hotărât că. În acelaşi timp el poate avea excepţii în ceea ce priveşte litigiile tehnice importante. exigenţa unei audieri publice nu se impune procedurilor desfăşurate în faţa unei jurisdicţii de apel.O audiere publică în general se dovedeşte a fi necesară pentru a respecta exigenţele articolului 6(1) în faţa jurisdicţiilor fie de prima sau ultima instanţă.. În unele cazuri. care ar putea impune unele proceduri. La general. Totuşi. reclamantul are facultatea de a renunţa la dreptul său la o audiere publică. dacă interzicerea completă a oricărei publicităţi nu este justificată. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. dar o asemenea renunţare trebuie să fie fără echivoc şi să nu fie îndreptată împotriva vreunui interes public important”28. Bucureşti 1998 37 .]. această lacună poate fi lichidată la nivelul unei instanţe superioare.. audierea publică la nivel de apel este considerată ca de prisos. cu condiţia că aceasta o cer circumstanţele. cu excepţia circumstanţelor excepţionale. Dreptul la o audiere publică include în mod general dreptul la o procedură orală. Circumstanţele ce urmează a fi luaţi în considerare 28 Micu Doina. Un asemenea aranjament ar impune în rezultat autorităţilor de Stat o sarcină neproporţională. Judecătorii de la Strasbourg au considerat că trebuia de ţinut cont de problemele inerente ordinii publice şi securităţii. din contra. Doar circumstanţele excepţionale pot justifica lipsa audierii publice în primă instanţă. totuşi este permis uneori de a organiza în secret procedurile disciplinare referitoare la exercitarea unei profesii. În cazurile civile. dacă jurisdicţia de apel urmează să examineze în acelaşi timp circumstanţele de fapt şi de drept ale cazului penal şi să se pronunţe asupra culpabilităţii sau nevinovăţiei acuzatului. este necesară o audiere publică. Dacă în prima instanţă nu are loc nici o audiere publică. dacă ele ar fi fost desfăşurate în public.

în cadrul unei proceduri penale. în particular. într-o cauză penală. În acest sens. chiar dacă articolul 6 al Convenţiei nu menţionează în mod expres. Motivele lor de a fi. Ceea ce se înţelege ca fiind comun pentru sistemele juridice ale Părţilor contractante la Convenţie şi ale altor. dreptul de a păstra tăcerea şi . dar care există independent de voinţa suspectului. care se află în centrul noţiunii de proces echitabil consacrată prin acest articol (articolul 6). cum ar fi documentele obţinute în baza unui 29 Micu Doina. acuzaţia caută să-şi întemeieze argumentaţia fără a recurge la elemente probante. Regatul Unit. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. a datelor care ar putea fi obţinute de la acuzat prin recurgerea la forţe coercitive. Hotărârea Saunders v. de a păstra tăcerea şi de a nu încerca să contribuie la propria sa incriminare"29. Totodată. Dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare CEDO a afirmat că dreptul la un proces echitabil în cauze penale include „dreptul.. pentru orice „acuzat" în sens autonom pe care articolul 6 îl atribuie acestui termen. Bucureşti 1998 38 . acest drept este strâns legat de principiul prezumţiei de nevinovăţie consacrat în articolul 6(2) din Convenţie.]. ţin în special de protecţia acuzatului împotriva aplicării forţei coercitive abuzive din partea autorităţilor. dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare presupune că. conţine o precizare interesantă în această privinţă: Curtea reaminteşte că.una din componentele lui . dreptul de a nu se incrimina personal se referă în primul rînd la respectarea hotărârii unui acuzat de a păstra tăcerea. ceea ce evită erorile judiciare şi permite să fie atinse scopurile articolului 6 [.dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare. acestea sunt norme internaţionale general recunoscute. obţinute prin constrângere sau presiuni.pentru a decide asupra necesităţii unei audienţe publice includ respectarea secretului profesional şi a vieţii private a clienţilor sau pacienţilor. în pofida voinţei acuzatului. nu se extinde asupra utilizării..

Transcrierea acestei întrevederi fusese ulterior admisă ca probă a acuzării în cadrul unui proces care s-a încheiat cu condamnare. de a răspunde la întrebările inspectorilor guvernamentali cu privire la reluarea unei alte societăţi. Judecătorii de la Strasbourg interpretează în mod diferit regulile ce permit formularea unor raţionamente defavorabile tăcerii unui acuzat pe parcursul interogării sau procesului. este evident că un asemenea privilegiu nu ar trebui să împiedice de a lua în considerare tăcerea acuzatului. nu a fost condamnat la nici o amendă şi nu fusese ameninţat cu închisoarea.mandat. stabilirea stării de ebrietate. sub pedeapsa sancţiunii penale.30 Acest caz se referă la preşedintele-director general al unei întreprinderi somate. Bucureşti 1998 39 . În caz contrar. colectarea sângelui şi urinei precum şi a ţesuturilor corporale în vederea unei analize a ADN”. faptul de a trage concluzii din tăcerea celui interesat constituie o încălcare a articolului 6. Judecătorii de la Strasbourg menţionase în plus că concluziile care rezultă din tăcerea unui acuzat. în situaţii. Deşi el este incompatibil cu această imunitate de a baza o condamnare în exclusivitate sau în mod esenţial pe tăcerea acuzatului sau pe refuzul lui de a răspunde la întrebări sau a depune mărturii. Ei considerase că „dreptul de a păstra tăcerea" nu era un drept absolut. reies dintr-un simplu bun-simţ. care în mod vădit cer o explicaţie din partea lui. În instanţă. Petiţionarul nu a constituit obiectul unei forţe coercitive directe. Principiul egalităţii armelor 30 Micu Doina. CEDO a conchis o încălcare a articolului 6. garanţiile de echitate erau suficient de solide şi obligaţia generală de a depune mărturii revine întot-deauna acuzării care va stabili un început de culpabilitate pentru ca instanţa judecătorească să poată formula concluzii pertinente privind refuzul acuzatului de a depune mărturii. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. care refuză să furnizeze o explicaţie benevolă a acţiunilor sau a comportamentului său. CEDO totodată a afirmat că juraţii trebuie să primească de la judecător instrucţiuni corespunzătoare cu privire la concluziile în defavoarea unui acuzat care ar putea reieşi din tăcerea lui.

În cazurile penale. CEDO a conchis. precum şi de a le discuta188. din cauza că nu a avut acces la dosarul său penal şi nici nu a putut obţine o copie de pe piesele din el şi datorită acestui fapt a devenit incapabil să-şi pregătească o apărare adecvată. 40 . dar au o întindere mult mai largă. impactul activităţii Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului. trăsăturile unei justiţii corecte trebuie să constituie obiectul unei atenţii particulare. Austria31. Regatul Unit se referă la procesul a doi petiţionari şi o a treia persoană acuzată de omor. Între părţi trebuie deci să se menţină un echilibru corect. Aceste principii se aplică atât procedurilor civile. Dreptul la un proces echitabil presupune de asemenea şi o procedură contradictorie. provocarea intenţionată a leziunilor corporale 31 Drepturile omului în viaţa de fiecare zi. se plânge de un atentat la drepturile de apărare. ele parţial se suprapun cu garanţiile specifice ale articolului 6(3). de rând cu articolul 6(3)b. susceptibile să ajute acuzatul să se dezvinovăţească sau să obţină o atenuare a pedepsei. În plus. Această regulă se extinde chiar şi asupra elementelor susceptibile să submineze credibilitatea unui martor al acuzării. Aceasta presupune că fiecare parte trebuie să obţină o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajată în raport cu adversarul său. În acest context. cu alte cuvinte dreptul unei părţi în procesul civil de a lua cunoştinţă de observaţiile sau piesele produse de cealaltă. Comisia a considerat că principiul egalităţii armelor.Dreptul la un proces echitabil include respectarea principiului egalităţii armelor. obligă autorităţile de anchetă şi de investigaţie să comunice toate elementele pertinente pe care le deţin sau la care au acces. în cazul Bonisch v. cât şi penale. CEDO afirma că atunci când un petiţionar. Spre exemplu. Cazul Rowe şi Davis v. o încălcare a articolului 6(1). care a dorit să-şi asigure personal apărarea. are loc o încălcare a principiului egalităţii armelor combinat cu articolul 6(3). deoarece martorul citat de apărare nu a beneficiat de aceleaşi prerogative ca şi un alt martor expert desemnat de acuzare.

Olandă33. Aceasta s-a întâmplat deoarece judecătorii curţii de apel fusese dependenţi la aprecierea pertinenţei elementelor nedivulgate. În Dombo Beheer B. de procesele-verbale ale procedurilor în faţa Crown Court şi de explicaţiile furnizate de reprezentanţii acuzării. articolul 6 poate. Procedura în faţa curţii de apel nu fusese suficientă pentru a repara lipsa echităţii. curtea de apel le-a examinat cu uşile închise şi acuzării i se permise să-şi prezinte argumentele (dar în absenţa apărării). să nu divulge unele probe în numele interesului public. Acuzaţia s-a întemeiat pe probele furnizate de un mic grup de persoane ce locuiau împreună cu reclamanţii. La începutul procedurii în apel. sunt cele. v. care limitează dreptul la apărare tolerate de articolul 6. procurorul a înştiinţat apărarea că unele informaţii nu fusese divulgate. Principiul egalităţii armelor de asemenea va fi considerat încălcat în cazul în care o parte este împiedicată să răspundă observaţiilor scrise. care pot fi calificate ca strict necesare. În cadrul procedurilor civile. 32 33 Micu Doina. Totodată. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. Bucureşti 1998 41 . să impună părţilor posibilitatea de a iniţia o interogare reciprocă a martorilor. În aceste două instanţe. Judecătorii de la Strasbourg au decis în consecinţă că a avut loc o încălcare a articolului 6(1). care a fost cauzată. judecătorii s-au pronunţat în favoarea nedivulgării. singurele măsuri. fără a dezvălui natura probelor în cauză. în două reprize.V. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. cum ar fi protecţia martorilor sau confidenţialitatea metodelor de cercetare utilizate de poliţie.grave şi trei spargeri. din contra. CEDO a considerat în aceste circumstanţe că evaluarea de către acuzaţie a importanţei informaţiilor nedivulgate era contrară principiilor procesului contradictoriu şi egalităţii armelor. fără a informa judecătorul. prezentate instanţei constituţionale de către avocatul Statului. În plus. Bucureşti 1998 Micu Doina. însoţite de acte de violenţă. Pe parcursul procesului în prima instanţă. în anumite circumstanţe. precum şi pe cele ale unei amice a unuia dintre ei.32 Judecătorii de la Strasbourg au subliniat că dreptul la o divulgare integrală a probelor pertinente nu este absolut şi se poate afla în opoziţie faţă de interesele antagoniste. Cei trei acuzaţi fusese condamnaţi şi curtea de apel a confirmat condamnările. Procuratura a decis.

au menţionat că. mărturii în sprijinul cauzei sale. CEDO a hotărât în cazul Ankerl v. Belgia se referă la un doctor în medicină. în măsura în care partea adversă a avut posibilitatea să prezinte. Elveţia34 că această dispoziţie nu fusese încălcată. cei doi reprezentanţi acţionase pe picior de egalitate. care îi acorda facilităţi de creditare în contul curent. CEDO de asemenea consideră că principiul egalităţii armelor este încălcat. constituise o încălcare a principiu-lui egalităţii armelor. pentru a dovedi existenţa unui acord verbal. care duce la pierderea acţiunii intentate de reclamant în faţa instanţelor naţionale. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. depoziţiile unui martor. numai persoana ce reprezenta banca a fost autorizată de către instanţa naţională să depună mărturii în calitate de martor. o societate cu răspundere limitată. în timpul negocierilor pertinente. Petiţionarul declarase 34 Micu Doina. în măsura în care instanţa a ţinut cont de declaraţiile acesteia. Petiţionarul s-a plâns că refuzul unei instanţe judecătoreşti de a autoriza soţia să depună. sub jurământ. sub jurământ. Judecătorii de la Strasbourg au afirmat că nu văd în ce măsură mărturiile soţiei sub jurământ ar fi putut influenţa rezultatul procesului. Doar două persoane asistase la reuniunea în cadrul căreia acest acord a fost realizat: un reprezentant al petiţionarului şi unul din partea băncii. Aceasta. fiecare din ei fiind abilitat să negocieze în numele mandatului său şi de aici nu era clar de ce nu puteau fiind plasata într-o situaţie net dezavanatajată în raport cu banca şi CEDO a conchis că a avut loc o încălcare a articolului 6(1). Totodată. dar nu a dat o apreciere particulară mărturiilor părţii adverse din cauza prezentării lor sub jurământ. intentase o acţiune civilă împotriva unei bănci. Judecătorii de la Strasbourg. de asemenea. în cazul în care legislatorul adoptă o lege. cazul Van Orshoven v. totodată. Procesul se referea. Totodată. Societatea petiţionară a fost lipsită de dreptul de a cita reprezentantul său pe motiv că acesta fusese identificat de instanţă cu însăşi societatea. însă s-a bazat pe alte probe în afara declaraţiilor vizate.petiţionarul. În fine. la citarea martorilor. într-un proces civil. care urma să fie examinat în cadrul unei proceduri disciplinare. Bucureşti 1998 42 .

petiţionarul a prezentat o probă. ţinând cont de importanţa procesului pentru petiţionar şi natura concluziilor avocatului general. atât în cauzele civile. a avut loc o încălcare a articolului 6(1). Astfel.apel împotriva unei decizii privind excluderea lui din ambii să depună mărturii. dar Curtea de casaţie i-a respins recursul. El a invocat că niciodată pe parcursul procesului în faţa Curţii de casaţie nu a putut răspunde la concluziile avocatului general (care nici nu i-au fost comunicate). imposibilitatea petiţionarului de a răspunde înainte de închiderea şedinţei. Astfel societatea petiţionarărândul ordinului medicilor. Instanţa s-a abţinut de la furnizarea acestui răspuns. dar el nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat la fiecare argument. a prejudiciat dreptul lui la un proces contradictoriu. dacă acest mijloc a fost neglijat sau respins şi. În cazul Hiro Bălani v. 43 . numai întrebările cele mai importante pentru rezultatul procesului necesită un răspuns special în hotărâre. cât şi în cele penale. Dreptul la o hotărâre motivată Articolul 6 obligă instanţele naţionale să-şi motiveze deciziile. CEDO a conchis în consecinţă o încălcare a articolului 6(1). Spania. Acesta implică în principiu dreptul părţilor în proces de a lua cunoştinţă de orice element sau observaţie prezentată judecătorului şi de a le discuta. fără a acorda posibilitatea de a şti. în ultimul caz. cauzele acestei respingeri. Judecătorii de la Strasbourg consideră că. care necesita un răspuns special şi explicit.

Dreptul la timp Articolul 6(3) prevede ca orice persoană acuzată de o infracţiune penală are dreptul de a dispune de timp şi de înlesniri necesare pentru pregătirea apărării sale. pronunţate de către juraţi în cauze penale. Misiunea principală a judecătorului vizavi de această normă este de a stabili un just echilibru între această exigenţă şi operativitatea procedurii. Această dispoziţie de asemenea este strâns legată de dreptul la asistenţa (eventual gratuită) unui apărător. Orice sistem. Acest principiu presupune că acest avocat beneficiază de un acces nelimitat şi confidenţial la clienţii săi plasaţi sub arest preventiv pentru a putea discuta cu ei despre toate elementele dosarului. Comisia considerase. Timpul necesar pregătirii apărării depinde de toate circumstanţele cazului. sau de la un acuzat care declară că nu mai doreşte să participe la procedură. Rolul judecătorului constă în faptul de a controla aplicarea acestei garanţii în cadrul procedurii pe care el o conduce. fără a conta pe apel. într-o cerere depusă împotriva Austriei. prezentate Judecătorilor de la Strasbourg. În plus. Este esenţial ca un avocat al apărării să fie desemnat la timp pentru a pregăti în modul cuvenit dosarul.Printre problemele conexe. deoarece juraţii au prezentat lista detaliată a problemelor la care ei au decis să răspundă şi avocatul apărării a avut posibilitatea s-o modifice. această particularitate lipsea argumentul reclamantului de esenţă. în cadrul unei proceduri penale. care necesită sistematic obţinerea 44 . aşa cum aceasta este enunţat în articolul 6(3)c. pentru a corecta o carenţă sau un viciu în acest domeniu. că articolul 6 nu fusese încălcat. ar putea fi enumerate verdictele nemotivate. inclusiv de complexitatea lui şi stadiul curent al procedurii. Plângerile referitoare la această problemă de drept sunt declarate admisibile în cazul în care ele provin de la o persoană care a fost ulterior achitată în apel. acesta a beneficiat de dreptul său (şi el l-a utilizat) de a invoca ca motiv de nulitate faptul că judecătorul a indus juraţii în eroare în ceea ce priveşte dreptul aplicabil.

îi revine sarcina de a semnala clar tuturor părţilor vizate. el astfel încalcă. el trebuie să ţină cont de dreptul acuzatului de a comunica liber cu avocatul lui pentru a-şi pregăti apărarea: un element fundamental al conceptului de proces echitabil. În cazul în care acuzatul sau avocaţii lui pretind că nu dispun de înlesnirile adecvate. să urmărească că înlesnirile furnizate permit ca aceste vizite să fie efectuate confidenţial şi să nu fie ascultate de autorităţile penitenciare. de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu. care autorizează sau prelungeşte un arest preventiv. 45 . întregul principiu de echitate a procesului. care defineşte clar circumstanţele în care este autorizată restricţia vizată. Dreptul de a comunica cu avocatul său include de asemenea şi cel de a coresponda cu el prin scrisori. În cadrul acestei evaluări. pe lângă această dispoziţie specifică. încalcă în consecinţă această dispoziţie. Dreptul la un apărător sau la un avocat din oficiu. Fiecărui judecător. în plus. dacă nu dispune de mijloace pentru a plăti un apărător. Judecătorul trebuie. Majoritatea cazurilor de acest fel au fost examinate sub prisma articolelor 8 (dreptul la respectarea corespondenţei) şi 6(3)b din Convenţie. Dacă procurorul insistă în acest sens. Articolul 6(3)c acordă acuzatului dreptul de a se apăra personal sau de a beneficia de asistenţa unui apărător la alegerea sa şi. dacă procesul poate să continue fără a fi încălcat articolul 6(3)d.prealabilă a unei autorizaţii de vizită. că vizitele cu caracter juridic NU NECESITĂ permisiunea sa. judecătorul trebuie să se pronunţe asupra problemei. CEDO a considerat că dreptul acuzatului de a se apăra personal nu este absolut. dacă interesele justiţiei o cer. pentru a-şi menţine dreptul de a supraveghea aceste vizite. Convenţia obligă că orice restricţie a dreptului acuzatului sau deţinutului de a comunica cu avocatul său să fie prevăzută de către o lege „precisă şi identificabilă".

Atunci când este clar că avocatul.] vorbeşte despre „asistenţă" şi nu despre „numire". aceasta trebuie să fie concretă şi eficientă. Organele de la Strasbourg au primit puţine cereri referitoare la această condiţie. Astfel CEDO a afirmat: Articolul 6(3)c [. el pronunţă amânarea procesului. decât dacă carenţa avocatului din oficiu este evidentă sau dacă ele l-au informat suficient în oricare altă modalitate35. să refuze de a accepta anumiţi apărători. dacă avocatul din oficiu poate deceda. În general.. cea de-a doua nu asigură prin sine însăşi eficienţa primei.În cazul în care acuzatul are dreptul la o asistenţă juridică gratuită. cădea grav bolnav. Bucureşti 1998 46 . Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. Este necesar de a lua în considerare mai multe elemente. dar se pare că nivelul necesar al dovezilor pentru a justifica ajutorul nu este prea înalt.. faptul că interesele justiţiei impun acordarea asistenţei juridice. În orice caz. CEDO ţine în 35 Micu Doina. judecătorul preşedinte are datoria de a lua măsuri concrete pentru a-şi îndeplini obligaţiile faţă de apărător. nu a dispus de timpul şi de înlesnirile necesare pentru a-şi pregăti dosarul în modul cuvenit. care-l reprezintă pe acuzat în faţa instanţei naţionale. autorităţile ar trebui să-l înlocuiască sau să-l determine să-şi îndeplinească sarcinile. În primul rând. avea un impediment de lungă durată sau s-ar eschiva de la obligaţiile sale. Într-al doilea rând. Dacă ar fi avertizate. statul fiind liber să reglementeze înfăţişarea avocaţilor în faţa instanţelor şi. Articolul 6(3)c nu obligă autorităţile naţionale competente să intervină. Beneficiarul de asistenţă juridică nu are deci dreptul de a-şi alege reprezentantul în justiţie sau de a fi consultat în această problemă. în unele circumstanţe. şi nu teoretică şi iluzorie. Comisia a considerat că dreptul de a alege un avocat nu există decât în cazul în care acuzatul are mijloace pentru a remunera apărătorul. Or. de faptul că acuzatul nu are mijloace pentru a-şi permite un avocat. Dreptul acuzatului de a beneficia de o asistenţă juridică gratuită depinde de două circumstanţe. dreptul de a-şi alege apărătorul nu este absolut.

Dreptul la o asistenţă juridică în cazuri civile nu este enunţat explicit de Convenţie. 36 Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. De asemenea CEDO ţine cont de complexitatea cazului. nu prevăd acordarea asistenţei juridice. dacă interesele justiţiei impun ca unei persoane indigene să i se acorde o asistenţă juridică. dacă această carenţă a sistemului judiciar poate fi asimi-lată unei încălcări a Convenţiei depinde deci de circumstanţele cazului. Unele jurisdicţii din Statele membre ale Consiliului Europei. dar Statul poate acorda în anumite cazuri indemnizaţii. dacă aceasta este incapabilă să achite onorariile unui avocat. gravitatea pedepsei riscate de asemenea contribuie la determinarea oportunităţii acordării asistenţei juridice.special cont de capacitatea acuzatului de a-şi prezenta cauza fără asistenţa unui avocat. interesele justiţiei cer principial o reprezentare printr-un consultant"36. dacă interesele justiţiei o cer. Întrebarea de a şti. Chişinău 2000 47 . cum ar fi cele din Cipru. Judecătorii de la Strasbourg de asemenea au subliniat că pentru a stabili încălcare a articolului 6(3)c nu este necesar să se demonstreze că refuzul de a acorda o asistenţă juridică s-a soldat cu un prejudiciu real. Judecătorului îi revine obligaţia să aprecieze. CEDO în special a menţionat. dar CEDO a afirmat că el ar trebui să fie respectat. Necesitatea unei asemenea probe ar lipsi în rezultat această dispoziţie de o mare parte a esenţei sale. că „atunci cînd în joc este pusă privaţiunea imediată de libertate. În fine. Dreptului de a cita şi a interoga martori Articolul 6(3)d prevede că acuzatul are dreptul de a interoga sau a contribui la interogarea martorilor acuzării şi de a obţine citarea şi interogarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.

Uneori dreptul intern precizează condiţiile de acceptare a martorilor şi autorităţile competente pot refuza unei părţi citarea unui martor. Petiţionarului deci îi revine sarcina de a stabili dacă refuzul de a audia un anumit martor a adus prejudicii cauzei sale. dar în absenţa ultimului. Totuşi. riscă să atragă o încălcare a acestei dispoziţii. Bineînţeles că judecătorul nu este capabil să apere tezele procurorului absent. Această dispoziţie nu oferă acuzatului un drept absolut de a convoca martori sau să impună instanţele naţionale să audieze un martor special.de a depune mărturii. procedura de citare şi de audiere a martorilor trebuie să fie aceeaşi pentru acuzaţie şi pentru apărare. În cazul unui martor bolnav. fiindu-i frică de represalii din partea acuzatului sau a complicilor lui. Determinarea de judecător a unei acuzaţii penale în baza dosarului instrumentat de procuror. Doar circumstanţele excepţionale pot justifica autorizarea acuzaţiei de a se baza pe probe. Decesul sau îmbolnăvirea unui martor de asemenea pot provoca dificultăţi. Dar pot apărea probleme în cazul în care acuzaţia introduce declaraţii scrise de o persoană ce refuză să se înfăţişeze în calitate de martor. pe care el îl consideră util cauzei şi să interogheze orice martor convocat sau citat de procuror. Judecătorii de la Strasbourg 48 .Principiul general aplicabil în această materie este că acuzatul trebuie să fie autorizat să citeze şi să interogheze orice martor. cu condiţia că drepturile apărării să fie protejate prin măsuri compensatorii. CEDO a considerat că asemenea evenimente pot justifica admisibilitatea probelor de mâna a doua. dacă depoziţiile lui în instanţă aparent nu sunt pertinente. ce provin de la un martor pe care acuzatul nu are posibilitate să-l interogheze. fără să atragă bănuieli asupra propriei sale imparţialităţi.cum ar fi spre exemplu părinţii acuzatului . în vederea organizării unei dezbaterii contradictorii. care deci nu poate răspunde eventualelor contestaţii ale acuzatului. Numeroase State părţi la Convenţie s-au asigurat cu norme ce interzic anumitor ca-tegorii de martori . Toate elementele probante trebuie să fie în principiu produse în faţa acuzatului în timpul şedinţei publice. în virtutea principiului egalităţii armelor.

variază de la o instanţă la alta.examinează detaliat existenţa soluţiilor de substituire. După cum Judecătorii de la Strasbourg au remarcat: „În ceea ce priveşte locul eminent pe care-l ocupă dreptul la o bună administrare a justiţiei într-o societate democratică. Bucureşti 1998 49 . O altă problemă referitoare la martorii anonimi ţine de imposibilitatea pentru apărare de a contesta credibilitatea martorului. Dacă este suficientă o măsură mai puţin restrictivă. În fine. Dreptul la un interpret Articolul 6(3)e prevede că acuzatul are dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret. orice măsură ce limitează drepturile la apărare trebuie să fie absolut necesară. anume ea trebuie să fie aplicată”. Procedurile compensatorii. nici o condamnare nu ar trebui să fie bazată în exclusivitate. CEDO în special a estimat în cazul Doorson v. Olanda37 că. pe probe obţinute de la martori anonimi. dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba utilizată la şedinţă. care au depus mărturii împotriva lor. chiar în cazul existenţei procedurile compensatorii suficiente. s-ar cuveni să menţionăm că. sau într-o măsură determinantă. necesare pentru a garanta un proces echitabil. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. Circumstanţele ce urmează a fi luate în considerare sunt prezenţa acuzatului sau a avocatului său în timpul interogării martorului şi posibilitatea de a-i adresa întrebări. De regulă generală. traficanţii de droguri deseori recurg la ameninţări sau la violenţă efectivă contra persoanelor. frica de represalii poate justifica recurgerea la probe de mâna a doua. 37 Micu Doina. formulate de către persoana respectivă. susceptibile să evite recurgerea la probe de mâna a doua. precum şi cunoaşterea de către judecător a identităţii acestui martor. chiar în lipsa oricărei ameninţării specifice. chiar dacă cei doi martori niciodată nu fusese ameninţaţi de petiţionar.

Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. trebuia să fie comunicat în limba germană: „numai să nu se stabilească că în realitate reclamantul poseda destul italiana pentru a sesiza conţinutul actului.din punctul de vedere al articolului 6(3)a. dar acelaşi motiv este valabil şi pentru articolul 6(3)e . odată ce sunt sesizate într-un caz concret. CEDO a considerat . să exercite ulterior un anumit control al calităţii interpretării asigurate. care notifica acuzaţiile formulate împotriva lui"38. un cetăţean german fusese condamnat în Italia. Bucureşti 1998 50 . 38 Micu Doina. Italia.că documentul. Dreptul la un interpret este înţeles ca fiind extins şi asupra surzilor care înţeleg limba semnelor. ce constituia acuzaţia. Obligaţia autorităţilor competente nu se limitează doar la o simplă desemnare a unui interpret: ele sunt obligate.Judecătorii de la Strasbourg au considerat că principiul se referă la „toate actele procedurii intentate împotriva lui [acuzatului] pe care el trebuie să le înţeleagă pentru a beneficia de un astfel de proces [echitabil]". În cazul Brozicek v.

adică de autorităţi ale administraţiei publice.. "prin contencios administrativ se înţelege activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ prevăzut de lege. plasate în cadrul puterii executive"39. Astfel. a conflictelor.un garant al apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului După cum se susţine. Protecţia juridică a drepturilor omului. ceea ce implică soluţionarea litigiilor de către judecători pregătiţi special sau de instanţe specializate.. 1. printr-un act administrativ. Bucureşti 1994 Ioan Santai. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei.contenciosul administrativ ne poate servi drept model ce va reflecta un element concret de realizare a controlului unor organe ale statului. p. În România şi în majoritatea ţărilor europene activitatea autorităţilor administraţiei publice este supusă nu numai controlului parlamentar şi celui exercitat în însăşi interiorul sistemului. în Dreptul. fireşte. întrebarea: oare s-au epuizat toate modalităţile procedurii civile de rezolvare a problemelor în cauză? Răspunsul la această întrebare se află în înviorarea activităţii autorităţilor publice. Apare. Această formă de apărare se realizează astfel încît orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. Contenciosul administrativ . conflicte generate 39 40 Duculescu Victor. ci şi controlului judiciar40. chemate să realizeze sarcinile unei puteri. asupra unor alte organe ale statului din cadrul altor puteri. Este cazul controlului exercitat de instanţele judecătoreşti asupra activităţii organelor administraţiei publice. 16 51 . 1995. controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ este o formă de apărare juridică a drepturilor şi libertăţilor persoanelor împotriva abuzurilor comise de organele autorităţilor publice şi a funcţionarilor publici din cadrul acestor organe. în care cel puţin una din părţi este o autoritate a administraţiei publice. un funcţionar al acesteia sau un serviciu public administrativ. Competenta instanţelor judecătoreşti referitoare la încălcarea legii in activitatea autorităţilor administraţiei publice. Astfel. nr.§ 3. ". în descentralizarea puterii în administraţia publică. să poată cere înlăturarea încălcărilor. în lărgirea cîmpului de activitate a funcţionarilor publici.

În opinia prof. în sens larg definind activitatea menită să soluţioneze un conflict juridic. Cadrul legislativ şi protecţia eficientă a drepturilor omului. 72 din Constituţie prevede că prin lege organică se reglementează contenciosul administrativ. Sintagma este destul de exactă. 3. nr. prevederile constituţionale privind această problematică. fiind ambii termeni corecţi. cum este şi firesc.se mai numeşte şi justiţie administrativă. 1997. mecanismul adecvat de tragere la răspundere a statului pentru faptele comise de reprezentanţii săi în persoana funcţionarilor publici -contenciosul administrativ . Oricum. Protecţia juridică a drepturilor omului. În dreptul constituţional. dacă ne referim şi la respectiva justiţie constituţională.organul competent să soluţioneze asemenea conflicte juridice. în Buletinul Asociţiei Tinerilor Jurişti. se dă preferinţă primului contenciosul administrativ.din acte administrative ilegale. art. Cunoscutul jurist român Alexandru Negoiţă defineşte contenciosul administrativ ca "totalitatea litigiilor juridice dintre administraţia publică şi cei administraţi". Bucureşti 1994. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. iar în sens îngust . Deci autorităţile publice pot fi făcute răspunzătoare cînd emit un act administrativ prin care vatămă o persoană Sau cînd nu soluţionează în termenul legal o cerere a persoanei”43. univ. 41 42 Duculescu Victor. care Stipulează că actele administrative "de natură să producă efecte directe asupra drepturilor. libertăţilor şi intereselor persoanelor" trebuie să fie conforme cu principiile înscrise în Convenţie42. Baza legală a contenciosului administrativ în Republica Moldova o constituie. ajutîndu-l să se opună unor autorităţi abuzive şi să obţină cîştig de cauză împotriva abuzurilor fi actelor ilegale ale autorităţilor publice. Îmbinarea în cauză circulă cu două sensuri. Controlul jurisdicţional al actelor administrative este prevăzut de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. ori din refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege"41. Chişinău. dr. 52 . Chişinău 2000 43 Elena Aramă. Astfel. Elena Aramă: „contenciosul administrativ este şi un mijloc foarte important pentru apărarea drepturilor omului.

Asigurarea drepturilor omului în lumea contemporană. Dreptul la apărare. care reglementează întocmai acţiunile de control judiciar specializat. Se examinează acţiunile cetăţenilor care au contestat hotărîrile autorităţilor administrative şi persoanelor cu posturi de răspundere. Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. libertăţile şi interesele sale legitime. univ. respectiv. instituţiilor şi agenţilor ei. 53 . Elena Aramă susţine următoarele: Enumerarea actelor administrative ce nu pot fi atacate în 44 Potînga Alexei. dr. 53 "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică" din Constituţie. De asemenea. la componenţa cărora referim examinarea litigiilor (conflictelor) din sfera administrării de stat"44.De contenciosul administrativ ţine şi art. Componenţii importanţi ai unui atare mecanism sînt judecătoriile cu funcţia de control.un garant al apărării drepturilor omului este cea a actelor care pot fi exceptate de la controlul judecătoresc. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. 26. art. libertăţile sau interesele. potrivit legii. În această ordine de idei prof. 23. care le-au încălcat drepturile. O problemă aparte în raportul contenciosul administrativ . Prezumţia nevinovăţiei. 21. prin Legea contenciosului administrativ. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins. un control asupra faptului cum puterea executivă respectivă exercită prescripţiile dreptului în activitatea sa. 20 "Accesul liber la justiţie": orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile. care proclamă. care stipulează că: (1) Persoana vătămată întrun drept al său de o autoritate publică. încredinţată lor. mecanism bine determinat. Pentru efectuarea unui asemenea control este necesar a crea judecătorii specializate. pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvîrşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti. art. fiind executată de ele sub acest raport faţă de actele şi acţiunile puterii executive. anularea actului şi repararea pagubei. în acest fel aducînd unele prejudicii drepturilor omului. Chişinău 2003. În spiritul contenciosului administrativ sînt şi art. in prezent. "Şi în Republica Moldova. (2) Statul răspunde patrimonial. de contenciosul administrativ ţine art. s-a introdus acţiunea în contencios administrativ.

Această instituţie activează în conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la Avocaţii Parlamentari din 17 octombrie 1997 şi Regulamentul privind Centrul pentru Drepturile Omului din 5 februarie 1998. punîndu-se în concordanţă cu principiile constituţionale astfel încît omului să nu-i fie îngrădit accesul liber la justiţie"45. deşi sîntem de părere că Avocatul Parlamentar ţine de blocul constituţionalităţii şi la o revizuire a Constituţiei RM îşi va găsi locul cuvenit. indiferent de tipul de proprietate. asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile.contenciosul administrativ trebuie să fie foarte bine formulată. nr. or anume aici avem cele mai multe nereuşite şi cele mai multe litigii de ordin patrimonial şi moral. într-adevăr. organizaţii şi întreprinderi. Articolele constituţionale consacrate drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului cuprind. Democratizarea societăţii. generate între subiecţii raporturilor juridice ale acestei ramuri de drept. Analiza proclamării constituţionale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului arată că situaţia de jure este 45 Elena Aramă. apărută odată cu dezvoltarea democraţiei şi a fenomenelor noi de descentralizare în administraţia publică. Instituţia Avocaţilor Parlamentari a fost creată pentru garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice centrale şi locale. Instituţia Avocaţilor Parlamentari este o formă de extindere a sistemului de apărare a drepturi lor şi libertăţilor cetăţeneşti prin organisme independente. Cadrul legislativ şi protecţia eficientă a drepturilor omului. 3. în Buletinul Asociţiei Tinerilor Jurişti. tranziţia la un stat de drept presupune o abordare teoretică şi practică a problemelor din dreptul public la nivel susţinut. Ea nu este deocamdată prevăzută de Constituţia Republicii Moldova. 54 . Chişinău. ceea ce este mai semnificativ în concepţia modernă privind drepturile omului. 1997. de către instituţii. În concluzie putem constata următoarele: Constituţia Republicii Moldova face o sinteză relativ completă şi armonios articulată a gamei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. de aceea nu poate constitui obiectul de studiu al cercetării noastre. Nu există nici un document internaţional recunoscut de statele dezvoltate ale lumii care să nu aibă reflectare în Constituţia Republicii Moldova.

căci problema drepturilor omului nu este numai o problemă politică. "f" privind "creşterea calităţii vieţii" şi cele din art.competitivă cu standardele europene. însă. însă. nici ale celor aflaţi peste hotarele ţării. Dar. demagogic curată. lit. de exemplu. dînd undă verde tratatelor internaţionale în acest domeniu. Or.. lasă mult de dorit. Genoveva Vrabie care accentuează: " . ci trebuie ca organele puterii instituţionalizate în stat să trudească la aceasta.. îmbrăcămintea. de dreptul nostru constituţional de a avea un trai decent. care şi-a spus cuvîntul. Cum să ne bucurăm. după părerea noastră. ci şi una economică. situaţia de facto. dr. principiul nevralgic al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului îl constituie nu starea de drept. Una din cauzele care au adus la contradicţia profundă dintre starea de jure şi cea de facto a prevederilor constituţionale în domeniul drepturilor omului este. aplicarea unei concepţii moderne. la situaţia noastră plină de mizerie şi sărăcie. în situaţia precară în care se află astăzi. Soluţionarea problemei ţine nu numai de resortul Parlamentului. pentru a ajuta oamenii să aibă un trai decent nu este nevoie numai de a împrumuta această expresie. ci starea de fapt a acestora în Republica Moldova. precum şi serviciile sociale necesare? Este oare asigurat dreptul cetăţenilor în caz de boală. care să ne asigure sănătatea şi bunăstarea.dacă ne referim la unele prevederi -precum cele din art. Asigurarea reală a drepturilor a fost pusă în seama Guvernului. 47)? Aşadar. ce aparţine statelor dezvoltate. cuprinzînd hrana. invaliditate. Majoritatea cetăţenilor nu pot beneficia de drepturile înscrise în Constituţie. 55 . îngrijirea medicală. văduvie. nouă şi familiilor noastre. Prăpastia dintre normativitate şi realitate în viaţa socială a României este analizată cu mult discernămînt de către prof. nu mai poate asigura nici drepturile cetăţenilor în ţara sa. Acesta. nu putem să nu subliniem prăpastia dintre normativitate şi realitate. bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă. pe cînd în situaţia noastră ea sună a vorbă goală. locuinţa. 134. şomaj. alin 1 referitoare la un nivel de trai decent". 43. În ţările cu democraţie şi nivel economic înalt concepţia drepturilor omului este funcţională. anarhie şi corupţie la nivel de stat. în urma unor împrejurări independente de voinţa lor (art.

pentru că permit o clarificare şi o evaluare mai corectă a contribuţiei şi a valorii fiecăruia. Asigurarea drepturilor omului în lumea contemporană. o adevărată competiţie a aportului personal. 56 . Chişinău 2003. Starea de drept pozitivă a drepturilor omului. ca şi regulile economiei de piaţă. 3 care proclamă statul român ca stat social . trebuie să instaurăm în societate o adevărată scară a valorilor. alin. 46 Potînga Alexei. predomină corupţia. Nu vom fi admişi în Europa doar în baza sloganurilor. Pînă a atinge aceste standarde mai avem mult. din păcate. dezmăţul şi anarhia. cum se mai procedează astăzi.Constituţia trebuia să prevadă sarcinile care dau expresie afirmaţiei de principiu cuprinse în art. sînt binevenite. însă. să restabilim respectul pentru munca cinstită şi nu pentru acţiuni ilicite. 1."valoare supremă " şi garantată"46. Pentru a fi realmente o parte componentă a UE. trebuie să muncim.

o asemenea concepţie absurdă despre justiţie nu are nimic comun cu apărarea drepturilor omului. La rândul său. dar şi prin rigiditatea sa. dar în momentul în care cel condamnat a fost dus în piaţa publică spre a fi executat. deoarece a constituit cauza morţii a doi oameni nevinovaţi. iar nu legea pentru om».Capitolul III Mijloacele juridice de apărare a drepturilor omului Unul dintre mijloacele cele mai importante şi mai eficiente pentru asigurarea protecţiei şi respectului drepturilor omului îl constituie justiţia. sancţionând pe cei vinovaţi de încălcarea legii şi restabilind drepturile ce au fost încălcate. şi-a făcut apariţia însuşi omul care se credea că a fost victima asasinatului. care releva ideea că în practică se poate produce o îndepărtare a instituţiilor juridice de la rolul lor firesc. nu întotdeauna justiţia a avut atât de clar stabilit profilul activităţilor sale. celebru prin conştiinciozitatea. a-i sacrifica unui exces de logică. înseamnă a zice «Omul este făcut pentru lege. este să caute ca o asemenea deosebire între instituţiuni şi realităţi. Piso i-a condamnat. Originea acestui principiu este îndepărtată. Piso condamnase pe un cetăţean pentru crimă de omor. dat fiind caracterul ieşit din comun al cazului. Cu toate că aceste lucruri par astăzi fireşti. evident. prin definiţie. să fie 57 . preciza că „prima sarcină a dreptului constituţional şi în special a legiuitorului în asemenea materie. al sarcinilor pe care trebuia să le îndeplinească. însă. a arătat cu multă claritate că „Sub abstracţiunea legilor se mişcă oameni şi. Ideea implicării justiţiei în apărarea drepturilor omului este. pe Centurion. Marele diplomat român Nicolae Titulescu. iar pe presupusa victimă. marele profesor român Mircea Djuvara. Aceasta. pe toţi trei la moarte: persoana deja condamnată. Piso. trebuie să garanteze drepturile cetăţenilor împotriva oricăror abuzuri. aşteptând noi ordine din partea lui Piso. principiul . legată de însuşi conceptul existenţei acestor drepturi. În antichitate a avut la un moment dat o largă circulaţie. ceea ce e o absurditate". Centurionul a suspendat atunci execuţia şi a trimis lui Piso un curier. care era în acelaşi timp şi un mare jurist. o creaţie modernă. fiat justiţia pereat mundus" (să se facă dreptate chiar de ar fi să piară lumea). Filosoful Seneca povesteşte că la Roma exista un pretor. Evident. fiindcă n-a executat ordinul.

care prin natura lucrurilor există în orice instituţie de drept". Judecatorii economice .apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice în activitatea de întreprinzător şi în alte relaţii cu caracter economic. judecă în prima instanţă cauzele atribuite prin lege. § 1.  Curţi de apel. instanţele judecătoreşti se reorganizează în felul următor:  Judecătoria Supremă se reorganizează în Curtea Supremă de Justiţie cu sediul în municipiul Chişinău. în continuare. 58 . fără nădejdea însă ca vreodată să poată ajunge a acoperi acest abis.  Arbitrajul se reorganizează conform legislaţiei care reglementează activitatea instanţelor economice în Judecătorie Economică.  Judecătoria militară. În lumina acestor câteva gânduri de principiu voi preciza. Judecătoriei Economice. numai unele aspecte legate de rolul justiţiei în apărarea drepturilor omului şi anume: mecanismul actual de organizare judecătorească şi valoarea căilor de atac ca mijloace de asigurare a respectării drepturilor omului. Mijloacele juridice interne În baza legii cu privire la reorganizarea sistemului instanţelor judecătoreşti.cât se poate de mică. Constituţională pentru a se pronunţa asupra acordă asistenţă metodică judecătorilor. generalizează practica judiciara. de competenţă aparute între judecatoriile din conflictele circumscripţia lor. Curtea de apel soluţioneaza judecă cauzele şi cererile date prin lege în compeţenta lor.  Judecătoriile de fond. sesizeaza din oficiu sau la propunerea instanţelor judecătoreşti Curtea constituţionalitaţii actelor juridice. Curtea Supremă de Justiţie ca instanţă de recurs judecă hotărîrile Curţii de Apel.

59 examineaza cauzele si soluţioneaza cererile privind economic ale Curţii Supreme de . În faza judecăţii după dezbaterile judiciare în urma eliberării sentinţei sau a hotărârii judecătoreşti apare o posibilitate de atac în instanţa mai ierarhic superioară a hotărârilor emise de instanţa de judecată. Judecatoria militara infracţiunili militare. Recursul în anulare). de Curtea de Apel Economică. (4) Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile pronunţate în prima instanţă de curţile de apel de drept comun. (3) Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile pronunţate în prima instanţă de judecătoriile de drept comun şi de cele economice în litigii care rezultă din raporturile de contencios administrativ. (2) Hotărîrile pronunţate în prima instanţă de judecatoriile economice de circumscripţie pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Economică. Apelul Hotărîrile care pot fi atacate cu apel şi instanţele competente să judece cererile de apel: (1) Hotărîrile pronunţate în prima instanţă de judecatorii pot fi atacate cu apel la curţile de apel de drept comun. În lucrarea de faţa voi descrie căile atac: căile ordinare de atac (Apelul şi Recursul) şi căile extraordinare de atac (Revizuirea. de Colegiul civil şi de contencios administrativ şi de Colegiul Justiţie.Judecatorii examenează toate cauzele şi cererile ce se depun în raza circumscripţiei lor. precum şi alte hotărîri prevăzute de lege. Această descriere este importantă prin faptul că numai după folosirea acestor căi apare posibilitatea de adresare în instanţele internaţionale de apărare a drepturilor omului. (5) Hotărîrile pronunţate în prima instanţă după reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel după reguli generale.

Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie examineaza recursurile declarate împotriva hotărîrilor emise în prima instanţă de către Curtea de apel respectivă. expertul. dar care. expertul. sînt lezate în drepturi. examineaza recursurile declarate împotriva 60 . prin hotărîre judecătorească. specialistul şi interpretul. Sînt în drept sa declare recurs: a) parţile şi alţi participanţi la proces.(3) CPP. d) martorul. constituit în conformitate cu prevederile art. (3) Colegiul lărgit al Curtii Supreme de Justiţie. dacă este împuternicit în modul stabilit de lege.431 alin. b) martorul. interpretul şi reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine. b) persoanele care nu sînt participante la proces. c) alte hotărîri pentru care legea nu prevede calea apelului. dupa caz. (2) Persoana interesată care a renunţat expres la apel în privinţa unei hotărîri nu mai are dreptul să declare apel. b) hotărîrile pronunţate în prima instanţă de Curtea Suprema de Justiţie. (2) Colegiul civil şi de contencios administrativ sau. Recursul Pot fi atacate cu recurs: a) hotărîrile pronunţate în prima instanţă de curţile de apel. specialistul. reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine.Persoanele în drept să declare apel (1) Sînt în drept să declare apel: a) parţile şi alţi participanţi la proces. Instanţele competente să examineze recursul: (1) Curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor emise în prima instanţă fără drept de apel. c) reprezentantul în interesul apelantului.

b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces caruia nu i s-a comunicat locul. 61 . c) a interpretat eronat legea. d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces. d) au fost încalcate sau aplicate greşit normele de drept material sau normele de drept procedural. expuse în hotărîre. Temeiurile declararii recursului şi casării hotărîrii (1) Parţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care: a) nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond.hotărîrilor emise în prima instanţă de Colegiul civil şi de contencios administrativ sau de Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie. data şi ora şedinţei de judecată. sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. c) concluziile primei instanţe. b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. b) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite. c) în judecarea pricinii au fost încalcate regulile cu privire la limba procesului. (2) Se consideră că normele de drept material sînt încalcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia sa fie aplicată. (3) Se considera că normele de drept procedural sînt încalcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecator care nu era în drept să participe la examinarea ei. d) a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului.

fals inscrisul ori proba materiala în al caror temei s-a emis hotarîrea. Revizuirea hotărîrilor Pot fi supuse revizuirii hotarîrile. încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti. s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei întro împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces. prin sentinţă penală irevocabilă. d) dupa emiterea hotarîrii. fals raportul de expertiză. h) hotarirea pronunţată impiedica adoptarea unei hotarîri legale într-o alta cauză. la pronunţarea hotarîrii. în următoarele condiţii: a) instanţa judecătoreasca a depaşit. atribuţiile puterii judecătoreşti. e) prin sentinţa penală irevocabilă.e) hotărîrea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în hotărîre. au fost declarate mincinoase depozitiile martorului. ca unul dintre participanţii la proces sau unul dintre judecători a comis o infracţiune în legatură cu judecarea pricinii. falsă 62 . g) instanţa a emis o hotarire cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost atrase în proces. f) în dosar lipseste procesul-verbal al şedinţei de judecată. incorecta traducerea. i) a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de catre Curtea Constituţională. b) s-a constatat. sentinţa sau decizia instanţei judecatoreşti sau hotarîrea ori decizia unui alt organ care au servit drept temei pentru emiterea hotarîrii sau deciziei a caror revizuire se cere. f) s-a anulat ori s-a modificat hotarîrea. c) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute petiţionarului anterior.

k) Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertaţilor fundamentale. pentru a asigura aplicarea unitara a legii pe întreg teritoriul ţării. potrivit legii naţionale. dar care sînt lezate în drepturi prin hotarîrea sau decizia emisă. Hotărîrile adoptate de plen nu se rasfrîng asupra hotarîrilor examinate şi nici asupra parţilor din acele procese. prin anularea hotarîrii pronunţate de o judecată din ţară. în cazurile prevazute de legislaţie. o despăgubire.j) Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a derulat o procedură amiabilă într-o cauza unde figureaza ca parte în proces Guvernul Republicii Moldova. c) Procurorul General. să adreseze Curţii Supreme de Justiţie un demers. Hotărîrile judecătoreşti irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în cazurile: 63 . Hotărîrile adoptate asupra demersurilor în interesul legii se aduc la cunoştinţa instanţelor de judecată şi sînt obligatorii pentru ele. pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Suprema de Justiţie orice hotărîre irevocabilă a instanţelor de judecată. care considera ca prin hotarîrea instanţei s-a încalcat grav un drept prevazut de Constituţia Republicii Moldova sau de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertaţilor Fundamentale. Procurorul General şi adjuncţii lui. Sînt în drept să depună cerere de revizuire: a) parţile şi alţi participanţi la proces. precum şi faptul ca persoana interesată poate obţine. la cererea parţilor. cerînd să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate în mod diferit de instanţele de judecată. b) persoanele care nu au participat la proces. Demersul în interesul legii şi Recursul în anulare Procurorul General din oficiu are dreptul. cel puţin parţială. Demersul Procurorului General se examinează la şedinţa Plenului Curţii Supreme de Justiţie.

Ele sunt menite să definească cu şi mai mare claritate rolul acestor mijloace de a permite aflarea adevărului. 64 . restabilirea unor drepturi cetăţeneşti care solicitau apărare din partea justiţiei. După cum se vede. 2) cînd instanţa judecătorească a depaşit atribuţiile sale. atât a celor cu caracter ordinar.1) cînd hotărîrea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost adoptată cu încalcarea legii sau cu aplicarea greşită a acesteia. corectarea unor soluţii care nu au fost date cu respectarea legii. în ultimii ani au fost operate importante modificări privitoare la exercitarea căilor de atac. cât şi a celor cu caracter extraordinar. 3) cind s-au savirşit infracţiuni de catre judecatori în legatură cu hotarîrea pronunţată.

§ 2. Mijloacele juridice internaţionale Mult timp, în doctrina şi practica de drept internaţional a dominat ideea suveranităţii etatice, concepută în sensul ei strict, absolut şi restrictiv. Literatura de specialitate a fostelor ţări socialiste, din motive lesne de înţeles, a contestat orice drept al comunităţii internaţionale de a dezbate şi interveni în problemele mult mai liberale şi mai puţin exclusiviste cu privire la raportul dintre individ şi stat la o eventuală relaţie a acestuia cu comunitatea mondială. Importante premise ale recunoaşterii unei calităţi active a individului ca reclamant al încălcărilor comise împotriva drepturilor sale, chiar de către statul al cărui resortisant este, au derivat din documentele internaţionale pe care le-a acceptat comunitatea statelor. Mecanismele Organizaţiei Naţiunilor Unite au recunoscut, de pildă, dreptul indivizilor de a adresa petiţii în legătură cu nesocotirea drepturilor lor de către puterea titulară sau mandatară. O adevărată revoluţie în gândirea juridică a fost efectuată însă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care, în 1950, a fundamentat pentru prima dată ideea accesului direct al individului la organismele de protecţie internaţională. Prin legea privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, se creează pentru prima dată posibilitatea pentru cetăţenii moldoveni de a se adresa în mod direct organismelor europene. O asemenea posibilitate - în trecut necunoscută - implică importante mutaţii pe planul gândirii juridice, un efort continuu de sincronizare a legislaţiei moldovneşti faţă de acest important instrument internaţional, dar şi o nouă perspectivă teoretică cu privire la treptele şi gradele de jurisdicţie care sunt puse astăzi la dispoziţia indivizilor şi care sunt în măsură să garanteze drepturile lor împotriva oricăror eventuale încălcări sau abuzuri. Avînd în vedere locul drepturilor omului în construcţia europeană, dar şi faptul că prima jurisdicţie internaţională de protecţie a drepturilor fundamentale a fost asigurată de Curtea Europeană a Dreptului Omului - organ judiciar creat de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale 65

întelegem să supunem atenţiei sistemul de organizare, structura şi funcţionarea Curţii Europeane a Dreptului Omului, subliniind aspectele privind procedura în faţa Curţii, inlusiv cea de examinare a admisibilitaţii cererilor, procedura referitoare la fond, audierea, procedura în faţa Marii Camere. Sediul Curţii este fixat la Strasbourg, care este şi sediul Consiliului Europei. Curtea poate totuşi, atunci cînd socoteşte că este util, să-şi exercite funcţiile în alte locuri de pe teritoriul statelor membre ale Consiului Europei. Plângerile trimise spre soluţionare Curţii trebuie să fie făcute împotriva unui stat parte contractantă care a ratificat Convenţia. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este o instanţă de apel împotriva hotărârilor instanţelor naţionale şi nu poate anula sau modifica deciziile lor, după cum nici nu poate interveni direct pe lângă autoritatea de care partea se plânge. Curtea poate fi sesizată cu privire la probleme ce ţin de responsabilitatea unei autorităţi publice (legislaţie, instanţe de judecată, etc.). Curtea nu poate cerceta plângeri împotriva persoanelor fizice sau a organizaţiilor private. Înainte de a sesiza Curtea, trebuie ca reclamantul să fie încercat să-şi afirme dreptul ce i-a fost încălcat exercitând toate remediile în statul respectiv adresându-se tuturor autorităţilor juridice sau administrative care ar fi putut rezolva cererea. Această epuizare a căilor de atac interne include şi sesizarea celei mai înalte instanţe de judecată care este competentă a rezolva cererea. După ce a fost pronunţată decizia de către cea mai înaltă instanţă de judecată sau autoritate competentă, părţile dispun de un termen de 6 luni pentru a se putea adresa Curţii. Dacă nu se trimit detalii ale plângerii părţilor, chiar şi într-o formă sumară, în cele 6 luni, Curtea nu va putea să examineze cererea, deoarece termenul de 6 luni este un termen de decădere, neexercitarea dreptului de a introduce plângerea în intervalul indicat ducând la pierderea acestui drept.

66

Procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Procedura poate fi o procedură contencioasă în cazul în care este vorba despre o plângere privind încălcarea unei prevederi a Convenţiei, sau o procedură necontencioasă în cazul în care o parte interesată cere Curţii emiterea unui aviz consultativ. În ceea ce priveşte procedura contencioasă, în principiu etapele procedurale ale soluţionării unei plângeri introduse în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt următoarele: - procedura de examinare a admisibilităţii cererii; - reglementarea pe cale amiabilă; - procedura contencioasă posterioară deciziei de admisibilitate a cererii. În ceea ce priveşte procedura de examinare a admisibilităţii cererii, odată ajunsă la Curte, plângerea formulată este înregistrată de grefa Curţii şi este repartizată unei Secţii. Plângerea adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului trebuie să cuprindă următoarele elemente: - numele, data naşterii, naţionalitatea, sexul, profesia şi adresa petentului; - dacă este cazul, numele, profesia şi adresa reprezentantului său; - partea împotriva căreia este îndreptată petiţia; - o expunere succintă a faptelor; - o expunere succintă privind respectarea de către petent a criteriilor de admisibilitate a cererii; - obiectul petiţiei, ca şi descrierea în linii mari a cererii unei satisfacţii echitabile, pe care petentul poate dori să o formuleze; - copii ale tuturor documentelor pertinente, în mod special ale deciziilor judiciare sau de alt fel, cu privire la obiectul petiţiei. Preşedintele Secţiei numeşte unul sau mai mulţi judecători raportori care întocmesc un raport cu privire la admisibilitatea petiţiei. Pentru pregătirea raportului, judecătorul raportor poate cere părţilor să prezinte informaţii necesare şi documente.
67

Această decizie este definitivă. privind admisibilitatea sau respingerea petiţiei. Raportul judecătorului raportor este înaintat Comitetului de filtraj compus din trei judecători. atunci petiţia este declarată inadmisibilă şi radiată de pe rolul Curţii. Dacă însă.indicarea problemelor de drept ce se ridică în cerere. Negocierile purtate în vederea ajungerii la o reglementare amiabilă sunt 68 . va lua decizia asupra admisibilităţii cererii. Camera se pronunţă asupra admisibilităţii cererii cu majoritate de voturi. pe scurt. dacă cererea formulată de reclamant este reţinută ca fiind admisibilă.o expunere succintă a faptelor. Comitetul de trei judecători nu ajunge la o concluzie unanimă privind respingerea cererii aceasta este înaintată spre examinarea unei Camere. grefierul intră în legătură cu cele două părţi ale litigiului în vederea concilierii. toţi cei trei judecători ai Comitetului de filtraj decid respingerea cererii. în unanimitate. În decizia pronunţată de Cameră cu privire la admisibilitatea cererii se va menţiona dacă această hotărâre a fost luată în unanimitate sau cu majoritatea de voturi. fie să continue procedura contencioasă posterioară deciziei de admisibilitate a cererii. Dacă decizia Camerei este de a respinge cererea.propunerea motivată. cazul în discuţie se încheie aici.” Dacă însă decizia luată a fost în favoarea admisibilităţii cererii. poate să decidă ţinerea unei audienţe şi abia după aceasta se va pronunţa sub aspectul admisibilităţii cererii. . Dacă. Referitor la reglementarea pe cale amiabilă. Decizia luată de Cameră este comunicată părţilor şi publicată în „Culegerea de decizii oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. din oficiu sau la cererea unei părţi. . Comitetul de filtraj examinează cererea şi având în vedere şi raportul. părţile încep negocierile.Raportul judecătorului raportor conţine: . În cazul în care Camera consideră că este necesar. În vederea reglementării pe cale amiabilă. părţile au la îndemână două posibilităţi: fie să încerce reglementarea situaţiei dintre ele pe cale amiabilă.

urmărindu-se ca timpul acordat părţilor să fie acelaşi. În ceea ce priveşte procedura contencioasă posterioară deciziei de admisibilitate a cererii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului procedează la examinarea cauzei în şedinţa publică. nici vreo ofertă sau concesie intervenite în cadrul negocierilor nu pot fi menţionate sau invocate în procedura contencioasă. după consultarea prealabilă a părţilor. anumite termene în interiorul cărora părţile trebuie să depună toate documentele şi observaţiile lor scrise cu privire la fond. comunică acest lucru Grefei care va încunoştinţa Camera asupra acestui aspect.47 În cazul în care părţile ajung la o reglementare pe cale amiabilă a conflictului dintre ele. atunci procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se desfăşoară continuând cu procedura contencioasă posterioară deciziei cu privire la admisibilitate. audierile fiind orale. Gheorghe Mocuţa. În condiţiile în care Camera constată că reglementarea amiabilă între părţi s-a făcut cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aşa cum sunt ele prevăzute de Convenţie. În cadrul fazei scrise. va fixa. În mod normal faza scrisă este urmată de faza orală. Bucureşti 2000. În situaţia în care părţile nu reuşesc sau nu doresc să ajungă la o înţelegere pe cale amiabilă. Preşedintele Camerei ce are în sarcină soluţionarea plângerii. apoi în replică are dreptul la cuvânt pârâtul. faza audierilor. încetând astfel procedurile în cazul respectiv. publice şi contradictorii. 47 69 . Curţi internaţionale de justiţie. Ordinea luării cuvântului este stabilită de Preşedintele Camerei în care reclamantul are primul dreptul la cuvânt. odată ce Camera a hotărât să reţină cererea spre judecare.confidenţiale şi nu prejudiciază observaţiile părţilor din procedura contencioasă. în principiu procedura va cuprinde două faze: faza scrisă şi faza orală. Nici o comunicare scrisă sau orală. Mădălina Voican. Ruxandra Burdescu. În timpul audierilor se discută numai probleme legate de fondul cauzei. radiază cauza de pe rol.

dispozitivul. . terţilor şi oricărei alte persoane interesate. Hotărârea se va lua cu majoritatea voturilor judecătorilor Camerei. Doar judecătorii iau parte la deliberări . .decizia luată cu privire la cheltuieli de judecată. . Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie să cuprindă următoarele elemente: . Preşedintele Curţii îi invită pe judecători să-şi exprime opinia.numele consilierilor părţilor.indicarea părţilor.indicarea numărului de judecători care au constituit majoritatea. fiecărei părţi în parte. ca şi numele grefierului sau al grefierului adjunct. .motivele în drept.dispoziţii referitoare la acordarea unei satisfacţii echitabile.Odată încheiate audierile. 70 . Înainte de a supune la vot o anumită problemă. Dezbaterile sunt secrete şi se fac în Camera de Consiliu. Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului se publică în culegerile oficiale de hotărâri ale Curţii. . procedura orală se încheie şi ea începând deliberările în vederea pronunţării unei hotărâri.data adoptării şi cea a pronunţării sale.faptele cauzei. . . precedentele juridice având o importanţă deosebită în luarea deciziilor Curţii Europene a Drepturilor omului. . .un rezumat al concluziilor părţilor. . . nici o altă persoană nu poate fi admisă la deliberări.numele Preşedintelui şi al celorlalţi judecători ce compun Camera. Hotărârea este semnată de Preşedintele Curţii şi de Grefier şi este citită în şedinţă publică şi comunicată Comitetului de Miniştri.expunerea procedurii.

Dacă însă. este tot în sarcina Comitetului de Miniştri să verifice dacă statele care au comis încălcări ale Convenţiei au găsit şi au adoptat măsuri care să prevină pe viitor astfel de încălcări. Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului găseşte o încălcare a Convenţiei. Hotărârea Curţii este obligatorie pentru statele părţi la Convenţie. statul în cauză nu înţelege să-şi îndeplinească obligaţiile. fie în retragerea unei măsuri. pe care le consideră neexplicite. trebuie precizat că rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului este nu numai acela de a soluţiona litigiile ce au ca obiect încălcarea unui drept fundamental sau a unei libertăţi. Gheorghe Mocuţa. precum şi rambursarea tuturor cheltuielilor ocazionate de soluţionarea acelui litigiu. o sumă de bani compensatorie pentru daunele morale şi materiale pe care le-a suferit reclamantul. 48 71 . aşa cum şi le-au asumat la semnarea şi ratificarea Convenţiei. oricare dintre părţile interesate are dreptul de a cere Curţii să interpreteze anumite puncte din dispozitivul hotărârii. acest conflict poate merge până acolo încât statul recalcitrant să fie exclus sau să se retragă el însuşi din Consiliul Europei. fie în simpla constatare a violării unui drept recunoscut prin Convenţie. Ele au o importanţă individuală. Bucureşti 2000. respectiv comunicării.În termen de un an de la data pronunţării. Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate să acorde conform principiilor echitabilităţii. Obligaţiile care rezultă din hotărârile judecătoreşti sunt de natură reparatorie. Curţi internaţionale de justiţie. în conformitate cu obligaţiile privind respectarea Convenţiei. dar şi emiterea Mădălina Voican. Ruxandra Burdescu. De asemenea. ea nu are dreptul să caseze hotărârea instanţelor naţionale sau să ordone alte măsuri. acordându-se părţii vătămate o satisfacţie echitabilă constând fie într-o sumă de bani. În situaţia în care un stat refuză să aplice hotărârile care-l privesc. În ceea ce priveşte procedura necontencioasă. Comitetul de Miniştri va face statului în cauză o recomandare în acest sens.48 Controlul executării hotărârilor este asigurat de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.

Alături de documentele ce tratează chestiunea drepturilor omului. în cadrul Organizaţiei Statelor Americane (O.S. conştiinţă. un loc deosebit îl ocupă Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Actul final al Conferinţei de la Helsinki depăşeşte efectele multor altor tratate prin impactul pe care-1 are asupra procesului de securitate şi cooperare în Europa. însemnătatea şi importanţa căpătată i se atribuie ca punct de cotitură în evoluţia gîndirii europene în acest domeniu şi nu numai51. iar în legătură cu el nu s-a ajuns la o soluţie amiabilă. Comitetul de Miniştri ia o decizie finală cu o majoritate de două treimi 50 Comitetului de Miniştri îi revine şi supravegherea executării hotărîrilor Curţii 51 Actul final prezintă în partea 1 cele zece principii fundamentale care guvernează raporturile dintre statele participante. religie şi credinţă 52 A fost semnată la San Jose (Costa Rica) la 22 noiembrie 1969. care n-au acceptat jurisdicţia Curţii50. definite în prima parte a Convenţiei.de avize consultative care să conducă la o interpretare şi aplicare unitară de către statele membre a dispoziţiilor convenţiei.A. comitetele ad-hoc sau de unele comitete de experţi49. Alte instituţii de apărarea a drepturilor omului Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei este organul executiv al Consiliului Europei.) şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1978. au fost create două organe: 49 Cînd un caz nu este înaintat Curţii. Deşi nu se prezintă ca un tratat. Astfel. 72 . compus din miniştrii de externe ai ţărilor-membre sau adjuncţii acestora. inclusiv libertatea de gîndire. semnat la Helsinki la 1 august 1975. Deciziile sale privesc şi statele-părţi la Convenţie. Comitetul decide asupra recomandărilor care îi sînt supuse de către experţii guvernamentali. Totodată. iar deciziile sale sînt puse în aplicare de comitetele permanente. Sistemul interamerican de protecţie a drepturilor omului are la bază Convenţia interamericană a drepturilor omului52 care a fost concepută după modelul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. unii autori au statuat că această prerogativă poate provoca anumite nelinişti privind posibilitatea ca unele decizii ale Comitetului de Miniştri să fie influenţate de factori nejuridici. printre care principiul VII se referă la „respectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Pentru a se asigura respectul drepturilor omului. Procedura prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului emite aceste avize consultative este o procedură necontencioasă.

73 . Orice stat-membru al Organizaţiei Statelor Americane. cu condiţia să fi fost epuizată. la cererea oricărui stat-membru al O.A. sau printr-un compromis cu privire la diferendul respectiv. De asemenea. cu doar cîteva particularităţi specifice. Atribuţiile Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului.A. cît şi cele cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. de către statele-părţi la Convenţia interamericană privind drepturile omului. ea se pronunţă în acest sens printr-o hotărîre în care indică drepturile ce urmează să fie restabilite în favoarea părţii vătămate55. În cazul în care Curtea constată că a fost încălcată Convenţia. referitor la conformitatea oricărei legi interne a acestui stat cu dispoziţiile Convenţiei interamericane a drepturilor omului. ca şi modul de funcţionare. o procedură prealabilă. cu condiţia ca statele-părţi la diferendul respectiv să fi recunoscut competenţa Curţii. generală ori specială.. în categoria drepturilor protejate prin activitatea Comisiei sînt incluse atît drepturile enumerate în Convenţia citată. fără caracter jurisdicţional..S. poate solicita Curţii avize consultative asupra interpretării Convenţiei. în faţa Comisiei. pe o perioadă de şase ani. Spre deosebire de Curtea Europeană. precum şi a altor acorduri privind protecţia drepturilor omului în statele americane. Competenţa Curţii priveşte orice diferend legat de interpretarea sau aplicarea articolelor Convenţiei.Comisia Interamericană a Drepturilor Omului53 şi Curtea Interamericană a Drepturilor Omului54.A.S. 53 54 Comisia a fost creată în 1959 şi primul său Statut a fost aprobat de Consiliul O. Curtea Interamericană a Drepturilor Omului nu poate fi sesizată decît de statele-părţi la Convenţie sau de către Comisie. Curtea Interamericană dispune de o importantă competenţă consultativă. sînt asemănătoare cu cele ale Comisiei Europene a Drepturilor Omului. aleşi în cadrul Adunării Generale O. Curtea este capabilă să stabilească şi diverse măsuri asigurătorii. Curtea mai poate da avize. Comisia Interamericană a Drepturilor Omului dispune de puteri privind toate statele-membre O. iar în situaţii urgente şi de o gravitate deosebită. ca şi organele acestei organizaţii. Curtea este alcătuită din şapte judecători..S.S.A. care acţionează în nume propriu. în 1960. nu numai acele care au ratificat Convenţia interamericană asupra drepturilor omului. fie printr-o declaraţie unilaterală. cu o majoritate absolută. 55 Curtea poate stabili şi plata unei compensaţii echitabile.

sistemul african al drepturilor omului prin prisma Cartei africane proclamă nu numai drepturi. A. ci şi îndatoriri ale omului şi nu include vreo curte ce ar avea competenţă contencioasă sau consultativă în domeniu. adoptată de Organizaţia Unităţii Africane (O. Carta încadrează nu numai drepturile omului. În scopul îndeplinirii prevederilor Cartei a fost înfiinţată Comisia africană a drepturilor omului şi popoarelor. Comisia poate face studii şi cercetări. cît şi în calitate de organ cvasijurisdicţional. care preferă concilierea procedurilor cu caracter jurisdicţional. În comparaţie cu sistemul european sau american. Comisia africană a drepturilor omului şi popoarelor poate acţiona în acelaşi timp atît pentru promovarea drepturilor proclamate de Convenţie. alcătuită din 11 persoane numite de Conferinţa şefilor de stat şi de guvern ai statelor care compun O.U. propunînd soluţii juridice în cazuri concrete de violare a drepturilor omului şi formulînd. acordînd prioritate violărilor în masă ale acestora. dreptul la un mediu I înconjurător satisfăcător şi global.U. printre care: dreptul la autodeterminare. dreptul de a dispune de bogăţiile şi resursele I naturale. la pace şi securitate. În lipsa unei curţi specializate. Absenţa acestei instanţe ar putea fi explicată prin concepţia africană privind dreptul. dreptul la dezvoltare economică.Sistemul african de protecţie a drepturilor omului are la bază Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor. dă avize şi recomandări generale. norme privind drepturile omului. 74 . în general.) în 1981 şi intrată în vigoare în 1986.A. prin interpretare sau codificare. dar şi drepturile popoarelor.

o activitate mai mult declarativă şi neeficientă. La ora actuală. în virtutea acestui fapt. că structurile existente au. Este necesară o colaborare amplă a tuturor organizaţiilor implicate în procesul de democratizare a societăţii şi de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. economice şi culturale. În opinia unor specialişti. el manifestîndu-se mai cu seamă în inerţie. atît guvernele. care tind să ţină sub control strict activităţile funcţionarilor publici. 75 . din păcate. însă. De menţionat.ÎNCHEIERE În procesul de cercetare a temei Apărarea drepturilor omului în justiţie putem afirma că problemele referitoare la asigurarea şi apărarea drepturilor omului în diferite ţări ale lumii sînt aceleaşi. cît şi societatea civilă. în falsa speranţă că lucrurile merg bine de la sine. iar obiectivele propuse de unele organizaţii nu întotdeauna corespund idealurilor societăţii. Şi mai dezastruos poate fi pericolul optimismului înregistrat în ţările care au purces relativ nu demult pe calea democraţiei. În acest sens. contribuie la promovarea . Această colaborare ar facilita traversarea căilor anevoioase ale tranziţiei. democraţia în ţara noastră este încă fragilă datorita lipsei unor norme care să asigure drepturile politice. un rol aparte le revine organizaţiilor neguvernamentale. există cîteva mari pericole în măsură să afecteze grav opera de afirmare şi asigurare a drepturilor şi libertăţilor omului. doar că modalităţile de abordare a lor sînt diferite. unor norme morale şi legislative corecte. sociale. subestimează importanţa implicării active şi consecvente în procesul de protecţie şi promovare a drepturilor cetăţeneşti. fiind generat de declaraţiile puterii şi lipsa la cetăţeni a cunoştinţelor suficiente în domeniul drepturilor omului. la moment. Unul din ele ar fi aşa-numitul pericol al blazării. în plan global. El planează mai ales asupra ţărilor cu o democraţie deja consolidată şi unde.

Acesta. iată de ce. dar care practic minimizează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. care să poată intra de fiecare dată în conflict cu statul. alături de alte autorităţi publice. în special de cele cu caracter executiv. Ar putea contribui la perfecţionarea legislaţiei naţionale şi a mecanismului de garantare a drepturilor omului instituţiei avocatului parlamentar ca garant naţional privind asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. cadru democratic. în special politico-juridică. a cărei implementare cere timp. Cele mai importante şi mai eficiente mijloace actuale pentru asigurarea protecţiei şi apărării drepturilor omului îl constituie justiţia. în special între administraţie şi cetăţeni. prin definiţie. solicitudine şi autorităţi dispuse a coopera şi înlătura din activitatea lor orice greşeli sau abuzuri la adresa drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. O atare situaţie poate conduce la încălcări în masă ale principiilor democratice general acceptate. întrunind şi pericolul optimismului. independentă. cultură. sancţionând pe cei vinovaţi de încălcarea legii şi restabilind drepturile ce au fost încălcate. Dacă autoritatea legiuitoare nesocoteşte normele constituţionale sau le încalcă pentru cetăţini există posibilitatea controlului constituţionalităţii legii de către 56 Dorogan Ion. fiind astfel un protector al tuturor. Instituţia avocatului parlamentar este democratică.Avînd experienţa Republicii Moldova. cînd situaţia o cere. trebuie să garanteze drepturile cetăţenilor împotriva oricăror abuzuri. devine imperioasă necesitatea consolidării unei instituţii naţionale cu adevărat independente. pentru a proteja interesele legitime ale individului. există şi aşa-numitul pericol al modei56. Aceasta. pentru a fi în rînd cu lumea. Funcţionarea acestei instituţii duce la înlăturarea unor practici şi mentalităţi de natură totalitară prin cultivarea unor relaţii de colaborare. Drepturile omului şi libertăţile publice. sprijină respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. le paşte pe ţările cu o democraţie fragilă şi care. urmate de explozii sociale imprevizibile. sprijin şi încredere reciprocă între autorităţile publice. în acest context. Instituţiei avocatului parlamentar nu este un organ care să se substituie altora. ci. Chişinău 1998 76 . se conformează juridic standardelor universale de drepturi ale omului (prin ratificarea de către putere a diverselor convenţii şi pacte internaţionale sau regionale).

soluţionînd litigiile juridice dintre cetăţeni (precum şi dintre cetăţeni şi persoane juridice. pronunţînd hotărîri ilegale sau neîntemeiate. prin urmare. Chiar dacă organele de jurisdicţie. Nu există nici un document internaţional recunoscut de statele dezvoltate ale lumii care să nu aibă reflectare în Constituţia Republicii Moldova.Curtea Constituţională sau de apărare a drepturilor sale prin intermediul sistemului judecătoresc. Acest control este considerat a fi exterior şi de aceea garantează obiectivitatea. avînd la bază independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor şi. procedura de judecată stabileşte mijloacele prin care pot fi înlăturate astfel de încălcări. încalcă sau nu respectă drepturile fundamentale ale omului. fiind pe deplin autoritar. Articolele constituţionale consacrate drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului cuprind. într-adevăr. dintre cetăţeni şi organe ale puterii etc). instituind posibilitatea exercitării căilor ordinare sau extraordinare de atac al hotărîrilor judecătoreşti. 77 . În concluzie putem constata următoarele: Constituţia Republicii Moldova face o sinteză relativ completă şi armonios articulată a gamei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Respectivul control este rafinat şi mai formalist avînd ca scop în orice situaţie numai stabilirea dreptăţii. ceea ce este mai semnificativ în concepţia modernă privind drepturile omului.

Drepturile omului şi libertăţile publice. Dan Claudiu Dănişor. 6. 4. 12. Declaraţia drepturilor omului. Societatea civilă şi drepturile omului. Chişinău. Moroşan Ion. Ioan Demeter. Popa Vasile. Chişinău 2003. Bucureşti 1998. Dianu Tiberiu. 1993. 1995. 13. Convenţia Europenă pentru apărarea Drepturilor Omului protocol adiţional. 5. Garanţii juridice privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Asigurarea drepturilor omului în lume. Chişinău 2002. Ion Dogaru. Macovei Monica. Bucureşti. 11. 2. 9. 10. Potînga Alexei. Ion Suceavă. Chişinău 2002. 3. 14. Protecţia juridică a drepturilor omului. Evoluţia dreptului omului. Schiţă istorică.Bibliografie 1. Protecţia penală internaţională a drepturilor omului. 15. 7. Care sînt şi cum se pot apăra drepturile omului. Asigurarea drepturilor omului în lumea contemporană (analiza comparată ). Drept internaţional şi minorităţile etnice. Tratat de drepturile omului. Timişoara 1994. 78 . Bucureşti 1998. Bucureşti 16. Ciobanu Aristide. Bucureşti 1996. Convenţia Europenă pentru apărarea Drepturilor Omului. Libertatea şi siguranţa persoanelor. Bucureşti. Drepturile în viaţa de fiecare zi: impactul activităţii Consiliul Europei în domeniul drepturilor omului. 1996. Ionel Cloşcă. Irina Moroianu Zlătescu. Chişinău 2000. Micu Doina. 1998. Munzberg Olav. Potînga Alexei. Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. Chişinău 1997. 1997. 2003. 8. Chişinău 2003.

Elena Aramă. Dorogan Ion. Editura Institutului de Teorie Socială. Powered by http://www. Legea Republicii Moldova cu privire la avocaţii parlamentari nr. Protecţia juridică a drepturilor omului. Competenta instanţelor judecătoreşti referitoare la încălcarea legii in activitatea autorităţilor administraţiei publice. Bucureşti 1998. Curţi internaţionale de justiţie. Protecţia juridică a drepturilor omului. 1976. 1997. 22. Mădălina Voican.07. intrată în vigoare 27. 1995. Rozmari Pogoceanu. în Dreptul. Drepturile omului şi libertăţile publice. Hotărîrea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului privind Centrul pentru Drepturile Omului. 18.1997. 23. 30. 26. 1997. Cadrul legislativ şi protecţia eficientă a drepturilor omului. 1998. a structurii. 82-83. Moroşan Ion.1998. 1484 din 05. nr. Chişinău 1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Rails Stephane. adoptată la 17. 27. Duculescu Victor. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. statutului de funcţii şi modului de finanţare a acestuia nr. 1. 20. Bucureşti 2000. nr. 19. Bucureşti. Lorena Păvălan. 31.1994. Drepturile. 1997.02. adoptată la 29.10. 29. Bucureşti 1998. 28.referat. Chişinău. Politica. nr. Freeden Michel. 24. la Aristide Cioabă. Ruxandra Burdescu.1994. Bucureşti 1994. Constituţia Republicii Moldova. Chişinău 1998. 21. Aristotel.08. Chişinău 2003.1349XII. Reglementarea juridică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. în Buletinul Asociţiei Tinerilor Jurişti. Drepturile omului: Întrebări şi răspunsuri. Iaşi 2002. 36-37 25. nr. Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului. Levin Leah. Societatea civilă şi drepturile omului. 3. Bucureşti.ro/ cel mai tare site cu referate 79 .17. Gheorghe Mocuţa. Ioan Santai. Duculescu Victor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful