^^^^^^^„,,,,.,--.

^^^^^

PARTEA INTII Scrîsorile pierdute

1.
în februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea în balconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un moment fatidic, cum nu întîlnim decît unul sau două într-un mileniu. Gottwald apărea flancat de tovarăşii săi, în imediata-i apropiere aflînduse Clementis. Ningea, se lăsase frigul şi Gottwald avea capul descoperit. Grijuliu, Clementis şi-a scos căciula de blană şi a pus-o pe capul lui Gottwald. Secţia de propagandă a reprodus în sute de mii de exem-plare fotografia balconului din care Gottwald, cu căciula de blană pe cap, înconjurat de tovarăşii săi, se adresează po-pomlui. Pe acest balcon a început istoria Cehiei comuniste. Orice copil cunoştea această fotografie pe care o vedea în manualele şcoalare, pe afişe sau în muzee. Patru ani mai tîrziu, Clementis a fost acuzat de trădare şi spînzurat. Secţia de propagandă l-a sters imediat din istorie şi, bineînţeks, din toate fotografiile. De atunci, Gottwald apare singur pe balcon. Acolo unde odinioară se afla Clementis, nu se mai vede decît zidul golaş al palatului baroc. Din Clementis n-a mai rămas decît căciula de blană pe capul lui Gottwald.

2.
Sîntem în anul 1971 şi Mirek spune: lupta omului împotriva puterii este lupta memoriei împotriva uitării. Vrea să justifice astfel ceea ce prietenii săi numesc im-prudentă: îşi ţine cu grijă jumalul, păstrează corespondenţa,

7 redactează procesele-verbale ale tuturor întrunirilor în care analizează împreună situatia şi se întreabă cum să continue, explicîndu-le că, de fapt, ei nu încalcă nicidecum Consti-tutia. Să te ascunzi, trăind cu sentimentul culpabilitătii, n-arînsemna decît începutul înfrîngerii. în unnă cu o săptămînă, în timp ce lucra cu echipa sa de montatori pe acoperişul unei clădiri în construcţie. aruncînd o

privire în jos, l-a cuprins ameţeala. Pierzîndu-şi echilibrul, s-a agălat cu mîna de o grindă prost consolidată care a cedat; după ce lau scos, i s-a parut la prima vedere că rana era serioasă, maî tîrziu însă, constatînd că nu-i vorba decît de o banală fractură de brat, se consolă cu gîndul că v'a obţine cîteva săptămîni de concediu şi aşa va putea, în sfirşit, să rezolve treburile pentru care pînă atunci nu găsise răgazul necesar. între timp. ajunsese totuşi să fie de aceeaşi părere cu prietenii săi mai prudenţi. Constituţia, ce-i drept, garan-tează libertatea cuvîntului, dar legile pedepsesc aspru tot ceea ce poate fi luat drept atingere adusă securităţii statului. Nu se ştie niciodată cînd poate începe statul să strige că un cuv'înt sau altul îi subminează siguranta. Hotărîse, de-aceea, să-şi pună hîrtiile compromitătoare la adăpost. Dar, înainte de toate, doreşte să lămurească povestea cu Zdena. I-a telefonat in oraşul în care locuieste, dar n-a reuşit s-o găsească. A pierdut, astfel, patru zile. Abia ieri a izbutit să dea de ea şi Zdena i-a făgăduit că-l aşteaptă în această după-amiază. Fiul lui, în vîrstă de şaptesprezece ani, protestă: Mirek nu putea conduce cu braţul în ghips. Şi condusul era într-adevăr dificil. Braţul vătămat, prins în eşarfă, i se legăna la piept inutil şi neputincios. Ca să schimbe viteza, era nevoit să lase pentru o clipă volanul.

3.
Avusese cu Zdena o legătură în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, dar, din toată povestea, dacă-i mai rămîneau cîteva amintiri. Odată, la o întîlnire, Zdena se smiorcăia şi îşi ştergea de zor ochii cu batista. o întrebase ce i sa-ntîmplat. Ca să afle că, în ajun, murise un om de stat rus. Un oarecare Jdanov,

Arbuzov sau Masturbov. Judecînd după abundenţa lacri-miior, moartea lui Masturbov o afectase mai mult decît moartea propriului ei părinte. E oare cu putinţă să se fintîmplat asa ceva? Nu cumva plînsetele la moartea lui Masturbov erau o născocire a urii lui actuale? Nu. fără îndoială, aşa s-a-ntîmplat. Dat tot atît de adevărat e faptul că împrejurările imediate. ce făceau atunci plînsetele ei plauzibile şi reale, îi scapă acum, si amintirea dev'ine neverosimilă ca o caricatură.. Cam asa sînt toate amintirile sale despre ea: se întor-ceau cu tramvaiul după ce părăsiseră apartamentul în care făcuseră dragoste pentru întîia oară. (Mirek constata, cu deosebită satisfacţie. că uitase cu desăvîrşire toate împreu-nările lor, despre acestea nemaifiind în stare să-şi amintească nimic.) Şedea ghemuită pe marginea banchetei, în Iramvaiul ce se hurduca, iar fata ei posacă. încruntată. arăta uimitor de îmbatrînită. Cînd a întrebat-o de ce e atît de tăcută, i-a fost dat să afle că o nemultumise felul cum se iubiseră, spunînd că făcuse dragoste cu ea ca un intelectual. în J'argonul politic de atunci, cuvîntul intelectual era o in-sultă, caracterizînd un om rupt de mase, care nu întelege via-ta. Toţi cornuniştii spînzuraţi, în acea vTeme, de alţi comunişti erau răsplătiţi cu această jignire. Spre deosebire de cei cu pi cioarele pe pămînt, ei pluteau, chipurile. cu capul în nori. Era drept. aşadar, ca pămîntul să le fie luat definitiv de sub picioa-re prin pedeapsă şi să rămînă suspendati putin deasupra lui. Dar ce voia să zică Zdena. acuzîndu-l că face dragoste ca un intelectual? Dintr-un motiv sau altul, era nemultumită de el s' . <<» cum izbutea să încarce cu sentimentul cel mai coî'<r ; (materializat în lacrimă) o relatie abstractă (rcl,iti& .'u necunoscutul Masturbov), tot aşa izbutea să dea esi'-f -ii'i. ce' mai concret o semnificaţie abstractă, iar insatisfacţiei saie o denumire politică.

4.
Priveşte în oglinda retrovizoare şi îşi dă seama că un autoturism, mereu acelaşi, goneste m spateie lui. Nu s-a îndoit niciodată că este unnărit, dar pînă acum procedaseră 9

cu o discreţie desăvîrşită. Astăzi sa produs o schimbare radicală: ţin cu tot dinadinsul să se facă remarcaţi. La vreo douăzeci de kilometri de Praga, în plin cîmp, se afla o îngrăditură lungă şi, dincolo de ea, o staţie de benzină cu ateliere de reparaţii. Un bun prîeten lucrează acolo şi vrea să-l roage să-i înlocuiască demarorul defect. Opri în faţa intrării blocate de o barieră cu dungi roşii si albe. Alături, în picioare, se afla o grăsană. Mirek aştepta să ridice bariera, dar ea stătea neclintită mulţumindu-se săl cerceteze înde-lung. Claxonă, dar inutil. Scoase capul prin portieră. — Nu v-au arestat încă? întrebă femeia. — Nu, încă nu m-au arestat, răspunse Mirek. Puteti ridica bariera? Ea îl mai privi cîteva secunde, cu un aer absent, apoi căscă şi se retrase-n ghereta ei, unde se tolani în spatele unei masuţe, fără să-i mai dea nici o atentie. Aşa stînd lucrurile, coborî din maşină, ocoli bariera şi intră în atelier să caute mecanicul. Reveniră împreună şi acesta ridică bariera pentru ca Mirek să poată intra cu auto-mobilul în curte (grăsana continua să zacă în gheretă, cu aceeasi privirc absentă). — Vezi, asta ti se întîmplă pentru că ai apărut prea des la televizor. Acum orice baborniţă te recunoaşte, spuse mecanicul. — Cine e? întrebă Mirek. Află că invazia Cehiei de către annata rusă, care ocupase ţara şi-şi exercita pretutindeni influenţa, a însemnat pentru ea semnalul de

măcelul sîngeros din Bangladesh l-a împins în uitare pe Allende. — Şi cum se face că a rămas tot paznic? De ce n-au avansat-o? — Nu ştie să numere nici pînă la zece şi nu-i pot găsi alt loc. îl priveşte şi. simţindu-i şi el prezenţa. Asasinarea lui Allende a estompat curînd amintirea invaziei ruseşti din Cehia. clătinînd din cap întristat. facut cu fierul.trezire la o viată ieşită din comun. Săltă capota şi cercetă motorul. Pen-tru ea asta înseamnă avansare! spuse mecanicul zîmbind. îi spune: de-ati şti cît de bine vă înţeleg. şi asa mai departe. în urma celei mai mărunte sesizări. pînă la deplina uitare a tot de către toţi. Se-ntoarse: individul purta un sacou gri. de funcţie. Vedea că. 5. masa-crele din Cambodgia au făcut uitat Sinaiul şi aşa mai de-parte. îi răspunse omul cu gîtul gros şi faţa puhavă. ţesînd pînza unui fundal . într-o vreme cînd Istoria mai înainta încet. mecanicul se îndreptă din şale şi întrebă: — Căutaţi pe cinea? — Nu. şi aşa mai departe. rarele sale evenimente se întipăreau uşor în memorie. Deodată. Un altul. Sta pro-ţăpit. cu ochii pe mecanicul încovoiat sub capota ridicată. oameni avînd o poziţie mai înaltă decît ea (şi toată lumea avea o astfel de poziţie) erau privaţi de putere. ca bătut în cuie. nu caut pe nimeni. de slujbă şi de pîine. Nu pot decît să-i reconfinne dreptul la tumătorie. războiul din deşertul Sinai a înăbusit cu vacarmul său plînsetele Bangladeshului. cămaşă 10 albă cu cravată şi pantaloni maro. Mirek remarcă în preajma lui prezenţa unui bărbat. Peste gîtul gros şi faţa-i puhavă se ondula un păr cărunt.. şi asta o aţîţa: începuse să practice delaţiunea din proprie initiativă. aflat în trecere pe-acolo. Peste cîteva clipe.. Mecanicul se aplecă din nou asupra motorului si spuse: — în Piaţa Văclav din Praga v'omită un tip.

timpul înaintează cu paşi mari. de aceea mă văd nevoit să scriu despre întîmplări petrecute acum cîtiva ani. zic. ca şi cînd s-ar fi produs cu un mileniu în urmă: în 1939. Oamenii erau entuziasmaţi de Rusia care îi alungase pe nemU şi.cunoscut tuturor. simpatiile lor au trecut de partea acestuia. armata rusă a intrat în Cehia. încît nu mai reprezintă în relatarea naratorului un fundal. comuniştii se vădeau mai inleligenti. Nu-i de mirare deci că entuzi-aştii şi temerarii au triumfat uşor asupra ponderatilor şi prudentilor. străluceşte a doua zi de roua noutăţii. văzînd în 11 partidul comunist braţul ei credincios. în februarie 1948.i c'ne cc-o v'rea. nu prin sînge şi violenţă.veau sin program grandios. Aşa se face că. grăbindu-se să-şi . Astăzi. în 1945. ci o surprinzătoare aventură ce se desfăşoară în planul secund al prea cunoscutei banalităţi a vieţii personale. şi Cehia s-a numit din nou republică independentă. mai inteligentă. comuniştii au acaparat puterea. Evenimentul istoric. în care tot omul îşi găsea loeul. uitat peste noapte. în faţa căruia viaţa personală îşi desfăşura spectacolul fascinant al aventurilor sale. annata gennană a intrat în Cehia şi Statul cehilor a încetat să mai cxiste. Proiectuî unei lumi absoiul n')i. cu care voiau să cîrpească pantalonii găuriţi ai ordinii existente. Nu există nici măcar un singur eveniment istoric pe care-l putem presupune cunoscut de toţi. ci salutaţi cu ovaţii de aproape o jumătate de naţiune. inai bună. ci doar cîteva principii morale învc-chite şi plicticoase. I)a. luati aminte: jumălatea care jubila scoţînd chiote de bucurie era mai dinamică. Adeversarii lor naveau un vis măreţ. Si acum. r'.

aceşti tineri inteligenţi şi radicali au avut sentimentul straniu că au lansat în lumea largă o acţiune ce începuse să trăiască de sine stătătoare. Subliniez: idilă şi pentiv toti. I-au urmat curînd. după acea grădină în care cîntă privighetorile. o seamă de oameni. în loc să ajungă dincolo de graniţă. Toti devin acolo o notă dintr-o sublimă fugă de Bach. Dar idila fiind prin definiţie o lume pentru toţi. această idilă a dreptăţii pentru toţi. s-o defăimeze. încetînd să mai se-mene cu ideea pe care şi-o făcuseră despre ea. fără să-i mai pese de cei care-i dăduseră viaţă.focul din cer arzînd şi în suflete. s-o . Pe ecranele cinematografelor îndrăgostiţi ti-mizi se ţineau de !•-» mînă. ajungeau în spatele gratiilor. după acel imperiu al armoniei în care universul nu se ridică necunoscut împotriva omului. iar trupul lui Clementis se legăna în ştreang. pe acelaşi drum. Aceşti oameni tineri şi inteligenti au început să se răstească la propria lor actiune. au vrut să-şi părăsească ţara. ca un dopot vestind o nouă dimineată a omenirii. universul şi oamenii sînt plămădiţi din unul şi acelaşi aluat . adultenil era aspru pedepsit de tribu-nalele de onoare alcătuite din cetăţeni de rînd. 12 Apoi. pe care e de-ajuns să-l apuci si să-l striveşti între unghii ca pe un purice. de pildă. înţelegînd de la bun început că nu sînt făcuti pentru idilă. ministrul de externe Clementis. printre aceştia aflîndu-se şi numeroşi comunişti ca. cei ce doreau să emi-greze erau socotiţi tăgăduitori ai idilei şi.realizeze visul. s-o cheme. privighetorile cîntau. alte mii şi zeci de mii. cel care îi împrumutase lui Gottwald căciula de blană. ci. iar omul nu se ridică împotriva semenilor săi. dimpotrivă. iar cel ce refuză această conditic nu rămîne decît un punct negru nefolositor şi lipsit de sens. căci toate fiinţele umane lînJesc dintotdeauna după idilă. deodată.

îl fixau amîndoi fără jenă. Dacă ar fi făcut-o îndată după accidentarea sa. fără nici o primejdie. întrucît destinul lui se apropie cu paşi mari de final. să-i asculte anecdotele hazlii. într-o vreme în care aproape nimeni nu îndrăznea să crîcnească. maşina parcată în fata benzinăriei. care îi atrăgea admiraţia. mecanicul îi semnală. s-o alunge şi s-o izgonească. Trecînd pe lîngă ei. l-aş intitula: In urmă-rirea acţiiinii pierdute. 13 7. cu o mişcare dîscretă a capului. Acelaşi lucru făcea şi cel de la volan. Sunt ani de cînd şi-l închipuie. îl zări în oglinda retrovizoare pe tipul cu pricina urcînd în maşina care. Acesta se aplecă în interiorul maşinii şi-l bătu pe umăr. pe măsură ce influenta . în fine. Mecanicul închise capota şi Mirek îl întrebă cît îi datorează. Bărhatul cu gîtul gros şi părul ondulat stătea postat lîngă portiera deschisă^ II privea pe Mirek. Apoi o luă spre poartă să ridice bariera. cu obrăznicie. Mirek se aşeză la volan impresionat. Dacă ar fi să scriu un roman despre generaţia acestor oameni talentaţi şi radicali. siguranţă de sine. Mirek se strădui să-i trateze la fel. Statul avea nevoie de el. — Toţi banii. 6. Treptat. superba lui soţie muri şi el rămase cu fiul său într-o singurătate cochetă. Tot în acea perioadă se remarcase în cercetarea ştiin-ţifică şi această reuşită avea darul să-l ocrotească. Dar nu fusese în stare să se gîndească la altceva decît la drumul spre reîntîlnirea cu Zdena. Se căsători curînd cu o femeie a cărei frumuseţe îi dădea. De cîteva săptămîni însă arc sentimentul că nu mai poate zăbovi. fără să mai aştepte s-o prindă pe Zdena la telefon.urmărească. Cînd Mirek ajunse în dreptul lui. îi răspunse. Ar fi preferat să rămînă cu mecanicul. drept care îşi putea permite să facă aluzii caustice la adresa lui. interesul şi solicitudinea multor femei. după ruptura cu Zdena (legătura lor ţinuse aproape trei ani). Nu-i mai ardea de drum. era nevoită să facă un viraj. După ce-i depăşi. îi veni în minte că ar fi trebuit totuşi să se despartă mai demult de hîrtiile acelea compromiţătoare. poate ar mai fi putut să le transporte în altă parte. fusese îmbătat de sentimentul unei libertăţi nemărginite şi totul începuse deodată să-i meargă din plin. în zilele acelea de demult. iar el trebuie să facă totul pentru perfecţiunea şi frumuseţea acestuia. Apoi. pentru a-si continua urmarirea.

Zdena se făcuse vinovată faţă de el de un lucru mult mai grav. stilul si semnificaţia lui inteligibilă). frumuseţea. devenind o personalitate notorie. se trezi dat afară din slujbă şi împresurat de copoi în civil. în gura mare. Se simte răspunzător pentru destinul său. Dreptul de neatins al romancierului este acela de a-şi putea reface romanul. după mine. Intr-o zi. Cu ani în urmă. Avea cu viaţa lui aceeasi relaţie pe care o are sculptorul cu statuia sa sau romancierul cu romanul său. Ba. Dacă ar fi fost vorba doar de faptul că se bu-curase de sosirea tancurilor ruseşti. Da. mai mult. la drept vorbind. dar acesta nu se simte răspunzător pentru el. nelăsîndu-se eliminată. cum ai putut să te culci cu o asemenea pocitanie? Declarase că n-o cunoştea decît din vedere. Destinul nu intenţionează să mişte un deget pentru Mirek (pentru fericirea. negînd cu hotărîre orice relaţie intimă cu ea. aşadar. siguranţa.celor ce-şi urmăreau acţiunea sporea. îl poate rescrie sau suprima. urmîndu-şi zeloasă cariera sa de activistă de partid. Era urîtă. el apărea tot mai frecvent pe ecranele televizoarelor. avea să-l uite curînd. de vreme ce nu se mai culcase cu ea de douăzeci de ani? Conta: chiar şi de departe. e adevărat. pe neas-teptate. Dar ce conta urîţenia ei. refuză să-şi renege convingerile. în timp ce Zdena a rămas mereu fidelă grădinii în care cîntă privighetorile. de ce îl încearcă o ruşine atît de cumplită? Explicaţia cea mai simplă este aceasta: Mirek se numără printre cei ce au pornit foarte curînd în urmărirea propriei lor acţiuni. fiindcă iubitorii de privighetori îl urau tot mai aprig. Asa se transformă. . Dar. o amantă urîtă este o greşeală fatală. după invazia ruşilor. la întoar-cere. Povestea asta nu izbuti să-l doboare. Dacă începutul nu-l mulţumeşte. Să ne-nţelegem: n-am spus că era îndrăgostit de pro-pria-i persoană. De parcă viaţa lui s-ar fi emancipat avînd. şi cu dragă inimă. încît pînă şi mersul spre pieire i se părea nobil şi frumos. fără a tăgadui că o cunoaşte. după ce vizitase oraşul în care locuieşte Zd^na. femeia îl întrebase profund intrigată: — Spune-mi. nasul mare al Zdenei arunca o umbră peste existenţa lui. Femeile caută bărbatul cu tre-cere la femei frumoase. Mirek se străduise să şteargă orice urmă a Zdenei şi. ci de destinul său. 14 8. Cînd însă. cu totul altele decît interesele lui Mirek. sănătatea şi buna lui dispo-ziţie). Zdena stăruia să rămînă în primele pagini ale romanului. limpezimea. Sînt două lucruri absolut diferite. dar nu cred că această explicaţie poate fi convingătoare. nădăjduia că Zdena. avusese o amantă frumoasă. în timp ce Mirek e gata să facă orice pentru destinul său (pentru măreţia. Era atît de îndrăgostit de propriul său destin. ar fi insultat-o public. Căci nu-i era necunoscută acea mare taină a vieţii: feme-ile nu caută bărhatul frumos. Existenţa Zdenei îi refuza însa lui Mirek această prerogativă de autor. interesele sale. A avea. în ultima vreme făcea parte din cele două procente ale naţiunii care întîm-pinaseră cu bucurie tancurile ruseşti. viaţa în destin.

şi putin îmi păsa că-i urîtă! 9. Atunci de ce a inventat toate astea? De ce minte? Ţine volanul cu o mînă. de douăzeci de ani. se grăbise să evoce o amintire ce trăda. strînsa lor intimitate de odinioară. Deşi cu un sfert de veac în urmă jelise rnoartea lui Masturbov. Mirek nu spune însă adevărul. roşeşte. fără echivoc. întîl-nindu-se în societate. — Eram un arivist. Zdena n-avea relaţii suspuse şi nici mijloace de a face carieră sau de a facilita cariera altora navea. dezlănţuită. Vorbea despre el mereu. prezentîndu-l unor oameni influenti. pretutindeni şi cu orice prilej. un prieten care o cunoştea îl întrebase: — Dacă o urăşti atît de mult pe fata asta. cum aţi putut trăi împreună în urmă cu ani? 15 Mirek începuse să-i explice că pe atunci era un puştan prostănac. printr-o funestă coincidenţă. deodată. Nu. o dată. chiar în ziua următoa-re căutase săndrepte lucrurile simulînd o pasiune spontană. După ce îi reproşase prima oară cînd se culcaseră împre-ună comportamentui prea intelectual. Era respectată. admirată. Altă dată. împingîndu-l în faţă. dobitocule! se trezise strigînd. o amintire cu totul neaşteptată a ţîşnit din memoria lui. îl scosese din sărite. în oglinda retrovizoare surprin-de maşina poliţiei secrete şi. zi-mi şi mie. atotputemică! Cunoştea pe cine vrei şi pe cine nu vrei la comitetul central al partidului! îl ajuta. De-aia in-am agătat de gîtul ei. iar ea avea cu şapte ani rnai mult. nu e .Dar se înşelase.

10. dar mi se pare că. Nu se simţea demn de ele. un grup de oameni (o clasă. foarte calmă. al ridicolului şi al amărăciunii sale. Evenimentele istorice se imită mai întotdeauna unele pe altele fără talent. scotînd din rărunchi un sunet prelung. Masina unnăritoare trase în spatele lui. Da. Istoria a pus în scenă o situaţie ce nu mai fusese experimentată pînă ntunci.adevărat că a uitat toate împreunăriie lor! Secventa aceasta şi-o aminteşte foarte limpede: se mişca deasupra ei cu o prefăcută sălbăticie. Maşina răsuna de mîrîitul de acum un sfert de veac. Aceştia se străduiau să-şi . aproape indiferentă. . de zgomotul insuportabil al supunerii şi al zelului său slu-garnic zgomot al grabei şi complezenţei sale. Această slăbiciune. Acolo nu s-a ridicat. aşa e: Mirek e dispus să se declare şi arivist. Opri în dreptul casei acesteia. ca un mîrîit de cîine ce se luptă cu papucul stăpînului şi. această neputinţă este taina pe care o ascunde. în Cehia. numai să nu fie nevoit să recunoască adevărul. tăcută. urmărea (nu fără stupoare) femeia ce zăcea întinsă sub el. după vechi retete. Maşina răsuna de mîrîitul frenetic al pasiunii. fiindcă nu cuteza să se apropie de femeile frumoase. un popor) împotriva altuia. şi acest mîrîit îi dovedea că Zdena nu era nimic altceva decît ima16 ginea vrăjită pe care voia s-o spulbere spre a-şi distruge tinereţea detestată. se culcase cu o pocită. în acelasi timp. ci mulţi oameni (o generatie de bărbaţi şi de femei) s-au ridicat împotriva propriei lor tinereţi.

11. Acestei ultime perioade i se spune îndeobşte Primăvara de la Praga: paznicii idilei se vedeau siliti să demonteze microfoanele din locuintele particulare. care scrie marea fugă pentru tot globul păinîn-tesc. această pată urîtă pe o Istorie frumoasă. să redevină stăpînii ei şi n-a lipsit mult ca să reusească. iar notele din partitura marii fugi de Bach o luau care încotro. pe scurt. Am stat de vorbă cu cîţiva tovarăsi. graniţele erau deschise. Primăvara pragheză şi invazia tancu-rilor ruseşti. aproape indivizibilă. numele celor ce s-au ridicat împotriva propriei lor tinereţi fiind 17 şterse cu grijă din memoria ţării. a trimis în Cehia o armată de o ju-mătate de milion de oameni. în Cehia. E totuşi absurd să-ţi sfirşeşti zilele ca . cîntînd fiecare în felul ei. în realitate. aniver-sarea zilei de 21 august rămîne trecută sub tăcere. Şi pentru ca umbra hidoasei amintiri să nu tulbure ţara din idila ei reînnoită. Se află în faţa Zdenei. pentru nişte locuri de unde glasul lor nu va mai fi auzit de nimeni. decît o pată albă. nu putea să tolereze ca notele ei să se risipească. braţul i se clatină în eşarfă.regăsească propria actiune. pentru volanul camioanelor. Cel care urcă acum treptele spre uşa Zdenei nu-i. Influ-enţa tot mai mare dobîndita în anii '6o devenea. un fragment de vid circumscris. evitîndu-i ochii. Dar mă bucur că eşti aici. la începutul anului 1968. pentru benzile rulante ale unor fabrici îndepărtate. cinci sute de mii dintre cei rămaşi fiind obligati să-şi părăsească slujbele pentru nişte ateliere pierdute prin cele mai neştiute văgăuni. şi gura îi turuie întruna: — Nu ştiu de ce ai venit. Aşa se face că astăzi. trebu-iau să fie spulberate. Era o veselie incredibilă. Imediat după aceea si-au părăsit tara cam o sută douăzeci de mii de cehi. înaintînd pe spirala scării. în ziua de 21 august 1968. asemeni unei greşeli din tema unui şcolar. Zdena priveşte într-o parte. era un adevărat camaval! Rusia. Aşa a fost şters şi numele lui Mirek.

Mi-o imaginez. încă nu-i prea tîrziu.nimic altceva decît reproşul ermetic al unei iubiri dezamăgite. — Să ceri o audienţă. îl vor constrînge să se dezică de viata lui şi să devină o umbră. Si dacă vorbeşte atît de repede. ocolindu-i privirea. înfrîngerea lui Mirek! în sfirşit. Are misiunea de a-l convinge să capituleze. un om fără trecut. Tu însuti. şi să-şi preschimbe în umbră pînă şi viaţa de care s-a dezis. ca să declare clar şi răspicat că reneagă tot ce-a spus şi ce-a făcut. să-i întindă o mînă salvatoare. niste oameni îngroziţi i-au spus că armata rusă ocupă Cehia. Acum e prea tîrziu. Metamorfozat astfel în umbră. Mirek hotărî să întrerupă cu brutalitate conversaţia care pomise într-o direcţie greşită. A ieşit în stradă alergînd şi.-w^^^^ffas^'"^®?^^^"'"-'" »' 12. pretinzînd că-i transmite un mesaj din partea unor tovarăsi din înalta ierarhie.salahor pe un şantier de constructii. 0. pînă şi acest roi abandonat de actor. Ştiu sigur că partidul nu ţi-a închis uşa definitiv. într-o frumoasă dimineaţă de august. un actor făra rol. o parabolă. Dum-nealor sînt ^ata să le vîndă oamenilor un viitor în schimbul trecutului. Ceea ce putea fi luat drept fanatism politic nu era decît un pretext. de ce-i evită ochii? E cît se poate de limpede: i-a întins o cursă. 18 •^"t^sş. va putea să se aplece asupra lui. Tancurile ruseşti au venit să-i pedepsească pe toţi necre-dincioşii! Avea să vadă. n-o face pentru că ar avea în mînă o cursă pe care i-o întinde. A rămas fidelă partidului pentru că-l iubea pe Mirek. II vor obliga să vorbească la televiziune cu o voce sugrumată de emotie. trezită brusc de zgomotul asurzitor al avioanelor. să explice poporului că se înşelase atunci cînd vorbise împotriva Rusiei şi a privighetorilor. Dar Mirek grcşeşte! Zdena nu-i împutemicită de nimeni să trateze cu el. ultimele cinci. întelege încotro bate. A înţeles-o Mirek vreodată? A crezut întotdeauna că fidelitatea ei fată de partid se datura fanatismului. acolo. chiar dacă l-ar implora. Se uită la Zdena: de ce vorbeşte atît de repede şi cu o voce atît de şovăitoare? De ce priveşte-ntr-o parte. iar ea credincioasă în toate. Dacă Zdena îl îndeamnă să facă ceva spre a se salva. Cunoaşte tîrgul. o întreabă ce trebuie să facă. Acţionează după instrucţiunile partidului sau ale poliţiei. nu! astăzi nici unul dinfre potentati nu I-ar maî primi în audienţă. A izbucnit într-un rîs isteric. Să demonstreze că el era necredincios în toate. Dar nu-i aşa. asta se datorează numai dorintei sale deşarte şi confuze de a-l ajuta după puterile ei. n-a dorit nimic altceva decît să demon-sireze că fidelitatea este o valoare mai presus de oricare alta. ci pentru simplul motiv că se află în faţa lui cu mîinile goale. ca o fiinţă care ştie ce înseamnă fidelitatea. 1 se transmite că mai dispune de cinci minute. Aş vrea^ să mi le . avea să-l vadă îngenuncheat! în sfirşit. îl vor lăsa să trăiască. un manifest al statorniciei . Cînd a părăsit-o. Tu trebuie să faci primul pas. — Ţi-am trimis pe vremuri o multime de scrisori. în sfirşit.

scrisorile mele. — Scrisorile tale. dar atunci cînd se ridicau ca să-şi exprime opiniile radicale (duşmanul de clasă trebuia pedep-sit cu mai multă asprime. surprinsă: — Scrisori?! 19 — Da. îi spune şi. da. repetă ea. 13. da. ştiu. îţi aminteşti? Faţa i se împurpufă şi mai mult: e oare cu putinţa? Cît ridicol inepuizabil ascunde cuvîntul acesta luptă! In ce consta lupta lor? Participau la nişte şedinţe interminabile. Mirek are senzaţia neplăcută că-i citeşte în adîncul sufle-tului şi vede precis ce anume vrea şi de ce.înapoiezi. cutare sau cutare idee trebuia formulată în termeni maî categorici). de li se tăbăcea şezutul. în fond. aveau sentimentul asemănării lor cu personajele din . scrisorile tale. înalţă capul. Da! e adevărat. deodată. Trebuie să-ţi fi scris atunci pe puţin o sută. înce-tează să-i mai ocolească privirea. — A. dar nu le mai rosteşte repezit. de parcă ar viza o ţintă pe care nu vrea s-o rateze şi n-o slăbeşte din ochi. scrisorile lui erau teribil de sentimen-tale. uitîndu-se fix în ochii lui. Şi mai repetă de cîteva ori cuvintele explozic a sentimentelor. Le-am recitit nu demult şi m-am întrebat cum de-ai fost în stare de o asemenea explozie a sentimentelor. ci numai dragostea îl ţinea alături de această femeie! Căci numai o pasiune într-adevăr nemărgi-nită putea să justifice o legătură cu o fată atît de urîtă! — îmi scriai ca sînt tovarăşa ta de luptă. Braţul în ghips i se leagănă la piept şi faţa îi arde de parcă în clipa aceea ar fi încasat o palmă zdravănă. scrisorile tale. într-un debît verbal precipitat. ca să fie sigură că a nimerit în plin. trebuia să-şi demonstreze cu orice preţ că nu mizeria şi neputinţa. ci lent şi cumpănit.

un 20 . pentru a face să treacă ncobservat acest cusur. tot cu pistolul în mînă. păşind mai departe spre locul unde el nu apucase să ajungă. iar ea. Pe vremea aceea Mirek mai avea obrajii spuziţi de o acnee juvenilă şi.picturile eroice: el prăbu-şindu-se la pămînt. cu pistolul în mînă şi cu o rană sîn-gerîndă în urmăr. purta pe faţă masca revoltei. Povestea cui vrei şi cui nu vrei cum se despărţise pentru totdeauna de tatăl său.

Clătină iar din cap.ţăran înstărit. de parcă ar fi nişte hîrtii mînjite de căcat. Aşa că adoptă o voce melancolică şi-i spuse că se afla !a o vîrstă cînd omul începe să privească înapoi. în loc de asta. începu să-i explice încă o dată că priveşte retrospectiv şi . cum le apucă prudent cu două degete. undeva. vrea să revină la corespondenţa lui cu Zdena.) Da. De aceea. priveşte înapoi. în toate astea nu exista nici un dram de adevăr. lar el se şi vedea plecînd cu pachetul de scrîsori cum se opreşte în dreptul primei pubele. spuse Zdena. — Ţi le cer doar cu împrumut. — La ce ţi-ar folosi scrisorile astea? De ce ai nevoie de cle? întrebă ea. Nu putea să-i declare că avea intenţia să le arunce la gunoi. legată de pămînt şi de proprietate. 14. şi le aruncă. 1 se părea atît de insuportabilă ideea ca o parte din viaţa lui să rămînă în mîinile Zdenei. clătinînd din cap. Acum. vrea să afle de unde a pomit ca sănţeleagă unde a comis eroarea. — Pe-atunci erai altfel de om. cînd priveşte înapoi. fiindcă azi l-a uitat pe cel ce a fost cînd era tînăr. — N-am să ti le dau niciodată. spuse ea. încît îl bătea gîndul să-i dea una în cap cu scrumiera de sticlă groasă. descri-ind cu lus de amănunte scena disputei şi a dramaticei părăsiri a căminului părintesc. se găseau scrisorile lui pe care ea le putea oferi spre a fi citite oricînd de oricine. aflată pe măsuţa joasă dintre ei. dezgustat. printre gunoaie. taina începuturilor şi a rădacinilor sale. Se gîndea că. dezaprobator. ca să descopere în ea taina tineretii sale. Avea impresia că basmul lui nu era convingător şi se rusină. în acest apartament. minţi el. De aceea. declarînd că scuipă pe obrazul secularei tradiţii ţărăneşti. nu vede în povestea asta decît mituri şi minciuni. (Se simtea stînjenit de propriile sale cuvinte. Stie că a eşuat.

copoii traversară şoseaua şi. . fără s-o mai privească. 21 15. — N-am să ţi le dau niciodată. Se aşeză la volan. în faţa casei. încît să-i spună de la obraz că cei doi bărbaţi. Pe Zdena n-o vedea. Nici nu-şi dorea s-o mai vadă vreodată. De aceea. Cînd ieşîră. între timp. spuse Mirek. Le face jocul. sînt doar nişte trecători apărutî întîmplător? Nu există decît o explicaţie. n-a aflat niciodată că ea rămăsese acolo. Cum poate fi atît de cinică. urcară în maşină. pe trotuar. sub ochii lor. îl aniuţi cu o privire săgetătoare. uitîndu-se îndelung în urma lui cu o faţă înspăimîntată. Copoii îşi făceau obişnuita sută de paşi pe trotuarul de peste drum. în clipa aceea se opriră şi se uitară la ei îndelung. Niciodată. — Domnii ăştia m-au urmărit tot drumul. în oglinda retrovizoare se vedea maşina copoilor care tocmai demara în spatele lui. — Chiar aşa? Toată lumea te persecută? întrebă neîncre-zătare. nici oameni persecutaţi. cele două maşini se aflau parcate una în spatele celeilalte. arătă el spre cei doi. cu o ironie forţată. jocul care cere să te comporţi ca şi cînd n-ar exista nici poliţie secretă. — Rămîi cu bine. care îi măsoară cu atîta ostentatie şi obrăznicie.încearcă să descopere de unde a pomit.

în faţa lui. Intrau într-o aglomeraţie şi drumul făcea un cot. o pierdere de timp. Acum. Mirek surprinse maşina roşie gonind pe şoseaua principală. La drept vorbind.şi astfel spaţiul înconjurător devenise pentru el un lucru primejdios. îi vedea în gînd pe bieţii copoi. de ridicolul şi de naivitatea puerilă a călătoriei sale. Nu departe. Agenţii sînt pe urmele sale şi nu-l vor slăbi. Auzi în depărtare un gîfiit de locomotivă. care-l căutau de zor. In dreptul . Frînele scrîşniră şi un puşti ce da să traverseze carosabilul abia avu răgazul să facă un pas înapoi. . neîmplinită. Părăsi oraşul mergînd pe un drum ce ducea în cu totul altă direcţie. în oglinda retro- 22 vizoare. speriaţi de muştruluiala superiomlui. nici un calcul nu l-a mînat spre ea. nu va mai putea să scoată din casă hîrtiile compromiţătoare. şoseaua cra pustie. Dorinţa de a întinde braţul departe în trecut şi de a lovi în el cu pumnul. între Mirek şi copoi apăru pe neaşteptate o maşină sport de culoare roşie. Se uită în oglinda retrovizoare. 16. Deodată se simte cuprins de-o oboseală cumplită. ci numai o dorintă insuportabilă. şi ei deopotrivă. De ce s-a dus s-o vadă? De ce voia să-i ceară înapoi scrisorile? E copleşit de absurditatea. Dîndu-şi seama că în cîipa aceea urmăritorii nu mai aveau cum să-l vadă.să aranjeze ceva sau să discute cu cineva . II pufni rîsul. Incetini şi începu să privească peisajul. Voise să-i ascundă lui Mirek adevărul. cu siguranţă.Nu. Peste puţin timp izbuti să vireze la iuţeală pe o altă stradă şi să dispară definitiv din cîmpul lor vizual. Opreşte. Mirek apăsă pe accelerator. Mirek o luă pe o străduţă lăturalnică. se lăsau încet două bariere cu dungi albe şi roşii. de fapt. o piedică în activitatea sa. Se simte doborît de o oboseală fără margini. nu de cinism era vorba din partea Zdenei refuzînd să recunoască nişte copoi în cei doi bărbaţi ce-si făceau suta de paşi pe trotuarul de peste drum. condusă de un şofer impetuos. Nimeni nu se ţinea după el. Dorinţa de a sfişia cu taişul cutitului imaginea propriei sale tinereti. Mult prea tîrziu. nu-l privise niciodată. Fusese cuprinsă de panică în fata unor lucruri ce-o depăşeau. Se deplasa întotdeauna cu un scop anu-me. A urmăritorilor n-apucase încă să treacă. o dorinţă pătimasă pe care n-a ştiut s-o stăpînească şi care rămîne. Acum e prea tîrziu. Nici un rationament.

Apoi Mirek auzi un semnal şi femeia cu broboadă roşie se duse în grabă să învîrtească manivela. deodată. cu pervazurile ferestrelor înroşite de petalele begoniilor. Vrea să apese repede pe accelerator ca să scape de această amintire. E cu putinţă asa ceva? De ce nu!? De ce n-ar putea simli un băiat slab şi sfielnic o dragoste adevărată pentru o fată . îi revine în minte imaginea unei alte casute albe. Trenul se apropia. Stă la volan şi priveşte cu un aer contemplativ gara. apare chipul Zdenei cu nasul uriaş. repet: la fereastră. La o fereastră apare un nas ncobişnuit de mare. De data asta însă nu mă mai las păcălit şi rechem amintirea ca s-o reţin un pic. încearcă o dragoste fără margini. Era un personal cu viteză redusă. .cantonului stătea o femeie cu o broboadă roşie pe cap. ^ ^ ^ 23 17. Bratele bari-erelor începură să se ridice şi Mirek demară. se uită în sus spre nasul acela şi. La o fereastră. printre begonii. ferestrele şi florile roşii. prin care se zăreau şinele şi peronul. Mirek are douăzeci de ani. Aşadar. la capătul căreia se afla gara: o căsuţă scundă. şi Mirek se simte cuprins de o dragoste nemărginită. Din vremuri de mult uitate. Ferestrele gării sînt împodobite cu ghivece în care cresc begonii. Mirek opreşte. E un mic hotel dintr-un sat de munte şi povestea se petrece în timpul unei vacante de vară. Intră într-un sat ce se întindea de-a lungul unei singure străzi fără sfirşit. un unchiaş cu pipa în mînă se apleca în afară şi scuipa. cu un gard de lemn. albă.

Ea deplîngea moartea lui Masturbov. asta nu se întîmpla pentru că n-o iubea. aşa cum procedase sectia de propagandă a parti-dului făcîndu-l dispărut pe Clementis din balconul în care Gottwald îşi rostise istoricul discurs. el mîrîia ca un cîine peste trupul ei si nu puteau trăi unul fără celălalt. ca toate partidele politice. Viitorul nu-i altceva decît un gol indiferent care nu interesează pe nimeni.urîtă? El îi povestea cum se revoltase împotriva tatălui său reacţionar. Dacă voia s-o şteargă din fotografiile vieţii sale. ci pentru că o iubise. ne revoltă. ne răneşte. ca toate popoarele. chipul lui ne irită. încît dorim să-l distrugem sau să-l revopsim. amîndoi aveau şezu-turile tăbăcite si mergeau tinîndu-se de mîna. Participau la şedinte. îşi turnau concetătenii. ea îi defăima pe intelectuali. o şterge cu dragostea lui cu tot. Mirek rescrie istoria întocmai ca partidul comunist. ca tot omul. dar nu-i adevărat. radiindu-i imaginea pînă la disparitie. minţeau şi se iubeau. Se strigă că vrem să făurim un viitor mai bun. în timp ce trecutul e plin de viaţă. Ne zbatem să avem acces în laboratoarele în care se pot retuşa fotografiile şi rescrie biografiile şi Istoria. Cît timp a petrecut el în faţa gării? Si ce semnificatie avea acest popas? 24 .

iar acolo -arătă către cei doi bărbaţi . Le lua rînd pe rînd. spuse Mirek. — Doriţi să vedeţi ordinul de perchezitie al procuraturii? — Da. trecea pe o listă ce i se dicta. nu mai ştie nimic despre căsuţa cu begonii. Cei de la masa de scris încheiau lista cu obiectele confiscate: scrisori de la prietenii . acesta-i ordinul procurorului. Goneşte din nou cu toată viteza. Fiul se aplecă spre Mirek şi-i spuse: — Au venit la cinci minute după plecarea ta. Zîmbeau aproape veseli. Descuie uşa apartamentului. Spaţiul lumii devine iar un obstacol stînjenitor menit să-i înceti-nească acţiunea.vi se întocmeşte lista obiectelor confiscate. intră în casă. uşi-le dulapului erau deschise. Intîi îşi zări fiul şi privirea acestuia încăr-cată de o emotie retinută. aşezat la masă. Cînd trecu pe lîngă ei. A radiat-o pe loc din mintea lui şi aşa se face că. Apoi un necunoscut cu ochelari se apropie de Mirek sî se legitimă. de parcă fuga lui Mirek n-ar fi fost altceva decît o şotie bună care-i distrase pe toti. în clipa asta. Trase în spatele ei şi coborî. iar mobilele îndepărtate de pereţi. cel cu gîtul gros şi părul ondulat cu fierul începu să rîdă şi-i făcu un semn cu capul. Mirek fu cuprins de groază în fata acestei familiarităţi ce voia să-l asigure că de acum încolo legătura lor va fi mult mai strînsă. Ochelaristul scoase din buzunarul de la piept o hîrtie împăturită şi i-o întinse lui Mirek: — Poftim. în apartament se mai aflau încă doi necunoscuţi. iar celălalt. fără să privească peisajul. Unul stătea în picioare în faţa biroului pe care erau îngrămădite teancuri de hîrtii şi vrafuri de caiete şi cărţi. Fără să clintească o geană. k cerceta. Maşina de care reuşise să scape stationa în dreptul locuintei sale.Nici una. 18. Cei doi bărbati se aflau ceva mai încolo. Pe jos zăceau în neştire o sumedenie de hîrtii si cărţi.

aşa cum a rămas căciula lui Clementis pe capul lui Gottwald. devenind invizibili şi uitati. ca o pată. apoi i-au cerut să-i urmeze însoţit de fiul său. . avu loc procesul. rămîne o scenă a Istoriei iluminată în toată splendoarea ei. L-au pus să semneze lista cu lucrurile confiscate. Cei care au emigrat (o sută douăzeci de mii). cei reduşi la tăcere. Ochelaristul răspunse că numai tribunalul decide ce este sau nu este anticonstiluţional. fiul său la doi. deşi e înconjurată de ziduri din toate părţile. documente din 25 ^Eg^ll primele zile ale ocupaţiei ruseşti. Mirek fu condamnat la şase ani. — Nu veţi găsi în ele nimic anticonstituţional. ideea închisorii îl ademenise irezistibil. daţi afară din slujbe (o jumătate de milion) dis-păreau ca un cortegiu în ceaţă. — Cum văd. In acest ultim an. procese-verbale ale şedinţelor şi cîteva cărţi. tot aşa a fost ispitit şi Flaubert de sinuciderea doamnei Bovary. arătînd cu capul spre obiectele connscate.lui Mirek. Nici Mirek nu-şi putea imagina un final mai bun pentru romanul vieţii sale. Dumnealor voiau să şteargă din memorie sute de mii de vieti ca să rămînă doar timpul imaculat al idilei imaculate. Mirek o ştie de mult. El va răntîne acolo. iar zece dintre prietenii lor primiră pedepse între un an şi şase ani. După un an de detenţie preventivă. interveni fiul. 19. analize politice. nu prea le duceţi grija prietenilor dumnea-voastră. şi Mirek recunoscu în spusele lui propriile sale cuvinte. De bună seamă. Dar Mirek se va întinde cu tot trupul pe această idilă. spuse bărbatul cu ochelari. în schimb închisoarea.

Marketa se schimbase. erau singurul lucru care o ajuta să suporte mai uşor singurătatea. dar deviza mea va fi mereu: departe de mama. ba. Avea faţă de ea o răbdare plină de 27 îngăduînţă. Pe atunci o privea aşa cum priveşte copilul un adult. tatăl lui Karel muri şi mama rămase sin-gură. toate necazurile pe care i le pricinuiseră. le reproşase. i-a spus Karel Marketei cînd se aflau în tren. mai mult. ainărîtă şi lor !i se părea mai mică decît înainte. Marketa. săvîrşise adevărata greşeală dînd prea multă importanţă ieşirilor ei gălăgioase. E trist. Bătrîna doamnă se obişnuise repcde cu acest com-portament şi-i răspundea cu grijă. Apoi. în mintea lor stăruia ace-caşi frază: mama. Fraza răsuna în mintea lor. N-au suportat-o mult şi sau mutat. — Nimic n-o poate schimba. căci scrisorile ei. într-o zi. Se stabiliră într-un oraş aflat în celălalt capăt al ţării şi abia mai apucau să-i vadă pe părinţii lui Karel o dată pe an. deşi descurajată şi pipemicită. De la o vreme. de fapt. în timpul unei plimbări melancolice. fraza ce prinsese viaţă în timpul înmormîntării. nu poţi rămîne singură..fS»1 26 PARTEA A DOUA Mama 1. mama i se părea un copil micut şi lipsit de apărare. De-viza lor era pe-atunci: cît mai departe de mama. Era în perioada cînd locuise la ea împreună cu Karel (tatăl lui mai trăia) şi ea trebuie să-i înfrunte zi de zi hachiţele şi susceptibilitatea. acum însă rolurilc se inversaseră: Marketa era adulta şi. în ciuda faptului că mama rămăsese mereu aceeaşi. o revăzură la înmonnîntare^era umilă. cerîndu-i Marketei să-i scrie cît mai des. Cu atît mai mult cu cît a doua zi după funeralii. începu iar să bîntuie prin . dar nici unul n-o rosti. de la mare distanţă. spunea ea. mama. începuse chiar să-i scrie cu regu-laritate. avînd pe neaşteptate impresia că tot ce le făcuse soacra ei erau la urma urmei nişte fleacuri şi că. A fost o vrcme cînd Marketa nu şi-a iubit soacra. ea. mută-te la noi. cu o vehemenţă pe care o găseau deplasată. Au trecut de atunci mulţi ani şi.

că plecaţi undeva. Duminică. în care dormea bătrîna. şi deci luni dimineaţă trebuie să plec. o invitară la ei pentru o săptămînă. era tocmai în celălalt capăt al casei. Totul e să scap un pic de singu-rătatea mea. Nu reusea să născocească pe moment locul unde urmau să plece. şi. te-ai înşelat. îsi rezervaseră pentru mama întreaga săptămînă. încît tăcea. împăcînduse cu ideea că soacra sa va rămîne cu ei şi duminică.mintea lor şi din nou fiul fu cel ce curmă accesul de generozitate al nurorii. noi plecăm chiar mîîne. în vîrstă de zece ani. plecase în vacanţă. Marketa ar fi putut să-i răspundă: mamă. dar soacra continuă netulburată: — Karel mi-a zis că luni sunteţi prinşi. Dar sîmbătă seara. Karel i-a mai repetat de două ori la telefon: — De sîmbătă pînă sîmbătă. Duminică. şi îi spuse lui Karel pe un ton de reproş: 28 . Si mama i-a răspuns: — Da. îşi dădea seama că scorniseră min-ciuna cu atîta neglijenţă. cînd Marketa o întrebă la ce oră voia să fie condusă la gară a doua zi. Marketa o privi surprinsă. Era de Paşti şi baiatul lor. Se consolă însă cu gîndul că odaia băiatului. plecăm. întrucît nu ţineau atît de mult să-i vorbească despre Eva. mama o anuntă ritos şi fără ezitare că va pleca abia luni. astfel. mamă. sîntem prinşi. Nu-i spuseră nimic precis. mută-te la noî. în loc să-i spună bătrînei. în week-end o aşteptau pe Eva. Ne ducem undeva. pe 8. pe 8. şi astfel nu-i va deranja. De bună seamă. în afara duminicii. sînteţi foarte drăguţi. De sîmbătă pînă sîmbătă. ştiţi bine c-am să plec atunci cînd doriti. i-au spus. copii. dar nu avu curajul s-o facă. — Vino să stai la noi o săptămînă.

Deosebirea e că înainte acest cusur avea darul să-l scoată din sărite. a întrebat: — Ce sătuc e ăla cu case albe. ducînd cu ei amintirea acestei meschinării. într-o noapte. ei i se părea marunt. Uită-te la ea. Cu o săptămînă în urmă. Cu o zi înainte. mama îl invitase pe farmacist să vină să le culeagă.— Te rog. n-o dojeni. Zadarnic pîndea mo-mentul cînd îi va sări ţandăra din te miri ce. în care se afla în prim-plan o pară imensă. Se arăta mulţumîtă de toate. în timpul unei plimbări. Să fie oare tancurile mai importante decît perele? Pe măsură ce timpul trecea. acolo unde ei zăreau nişte bome. căreia îi slăbea vederea. 2. tancurile unei tări uriaşe din vecinătate le invadaseră ţara. De pildă. Apoi s-au mutat de la părinţi. mama s-a schimbat. Dar acest defect de vedere exprima. iar undeva. Şocul şi spaima fuseseră atît de mari. Era în toiul lui august şi în grădina lor se copseseră perele. Karel îşi dădea seama că răspunsul la această întrebare nu era atît de evident pe cît crezuse întotdeauna şi începea să nutrească o tainică simpatie pentru perspectiva mamei. Marketa avea dreptate: într-adevăr. ci doar nişte borne. Lui Karel i se făcuse milă de mama lui. I-au reproşat că toţi sînt cu gîndul la tancuri. şi ea îi dă întruna cu perele ei. încît multă vreme nimeni nu rnai fusese în stare să se gîndească la nimic altceva. Mama nu putea să-i ierte acest lucru şi ast^ îi scotea din minţi pe Karl şi Marketa. La drept vorbind. de bună seamă. Karel ridică din umeri resemnat. ceva mult mai profund: ceea ce lor li se părea mare. ea vedea un şir de case. privind în de-părtare. recunoscătoare pentru orice. Mi se strînge inima cînd o văd. aceasta nu era o trăsătură nouă a bătrînei. dar farmacistul nu venise şi nu catadicsise măcar să-şi ceară scuze. un tanc niţel . atît de fmmoase? Nu era nici un sătuc. departe în spatele ei. sărmana.

29 mai mare decît o buburuză ce urma să-şi ia zborul dintr-o clipă în alta şi să dispară dincolo de zare. Eva sosise dupăamiază. da! de fapt. ca să-i facă o bucurie. iar para e eternă. înduioşat. Odinioară. mama voia să ştie tot despre fiul ei şi se înfuria nespus ori de cîte ori acesta îi ascundea ceva din viaţa lui. Acum. înainte. i-a surprins o furtună. 3. mai lesne suflate de vînt. du-cînd-o pur şi simplu pe sus. îi povesteau totul despre ce li s-a întîmplat. Karel îşi dădea seama ca mama lui ţinea acum de împărăţia altor fiinţe: mai mici. mama renunţase la bastonul de mareşal al maternităţii. Curînd însă şi-au dat seama că mama îl asculta mai mult din politeţe şi mai tot timpul intervenea în expunerea lor spunîndu-le cîte ceva despre canişul ci lăsat în grija unei vecine. retrăgîndu-se într-o lume diferită de a lor. o întîmpinase Marketa. tot în timpul unei plîmbărî. mama are dreptate: tancul e trecător. care o socotea prietena ei. de teamă să nu le-o sufle vîntul ca pe un fulg. Kacrl ar fi văzut în acest comportament o n-ianifestare a egocentrismului sau a meschinăriei. mai uşoare. acum însă ştia că nu fusese vorba de aşa ceva. . despre proiectele lor. Timpul se scursese mult mai repede decît îşi închipuiau. Ah. o ţineau fiecare de cîte un braţ. La gară. în altă zi.

o cunoscuse întradevăr înaintea lui. iar femeile nu se tem că umblă să le fure soţul. încît Marketa se simţi mai măgulită decît atunci cînd auzea un . foarte putine femei au un trup cu adevărat frumos. Vînează aşa cum vînează bărbaţii femeile. Din două în două zile se ducea la saună. Felul ei direct de a i se adresa şi recunoştinţa neţărmurită a Marketei pentru această manifestare de simpatie au făcut ca prietenia lor să se lege imediat. De altfel. Se aflau la odihnă într-o statiune balneară. Au trecut de atunci aproape şase ani. îi declară Marketei ca are o osatură superbă.Prietenele lui Karel nu-i plăceau. potrivit uzanţelor convenţionale. sporovăind despre sauna dătătoare de sănătate şi poftă de mîncare. Cu Eva era însă altceva. o dată. Marketa s-a lăsat cucerită de farmecul bizar al Evei: e de-ajuns să amintim firescul cu care a abordat-o. cam în genul celor ce se cunosc prin intermediul micii publicităţi. dacă e să-i liam crezare Evei. soţul ei n-ar fi decît un prieten căruia i-ar permite orice şi de la care n-ar pretinde nimic. în cabină apăru goală puşcă o fetişcană înaltă. dacă ar fi să se mărite vreodată. Dar nu pentru măritiş. în timp ce lenevea năduşită pe banca de lemn. Pentru ea nu există dragostea. ci doar camaraderia şi senzualitatea. De aceea are mulţi prieteni: bărbaţii nu se tem că urmăreste să-i lege prin căsătorie. alături de alte femei. stră-duindu-se cu prima scrisoare să-i explice cu o laconică den-sitate potenţialului partener cine sînt şi cu ce se înde-letnicesc. După ce-i explică totul de-a fir-a păr. cine este Eva. Si-au zîmbit. Aşadar. în ciuda faptului că nu se cunoşteau şi în clipa unnătoare tînăra fată a înccput să-i vorbească. căci. de parcă 30 şi-ar fi dat acolo o întîlnire! Şi nu-şi irosi timpul. angajînd o discuţie. Elogiul ţîşnise din ea cu atîta naturaleţe. aşa cum reiese din chiar spusek ei? Eva este un zburdalnic vînător de bărbaţi. ci începu să vorbească fără ezitare despre propria persoană. lucru rar întîlnit.

. trebuia s-o recunoască. de fapt. îi spuse Marketa. dar cui?) Pret de două ceasuri abia prididi să-i răs-pundă la întrebări. la ieşirea din gară. mătuşă şi bunică îi încălzeau inima: simbolizau frumosul imperiu al noţiunilor familiare. să sporovăiască în voie. De astă dată. De altfel. 4. — Dimpotrivă. o asigură Eva. înapoi în singurătatea ei. dar în această prietenei el rămînea mereu persoana neglijabilă. nepoată. un mare serviciu. ştia cum să-i ia. era o fată foarte drăgută. dar cuvintele verişoară. fără menajamente. Cu mica viclenie de ieri le făcuse. cel putin. Fata asta îi sucise minţile. cerîndu-i cîteva infonnaţii sumare despre familia ei. Avea senzaţia că păşise în imperiul sini. După un timp i-l prezentă pe Karel. 31 Şi din nou i se confirma un lucru pe care-l ştia de mult: fiul ei era un excentric incorigibil.asemenea compliment din partea unui bărbat. (Grozav mai semăna cuiva. Cu ce ar putea să-i deranjeze faptul că ea se afla acolo în acelaşi timp cu o altă rudă? Că voiau să fie singuri. cu o zi înainte. acum erau mult mai atenti cu ea decît înainte.eritătii şi îşi dădu întîlnire cu ea pentru a treia zi la aceeaşi oră şi în acclasi loc. pe un ton vinovat. Se hotărî pur si simplu să simuleze o neîntelegere si puţin lipsi să nu izbucnească în rîs. Din fericire. Mama nu se interesase niciodată îndeaproape de rudele norei sale. Sper că nu te deranjează. Da. era foarte mulţumită că-şi cunoscuse o nouă rubedenie. văzînd că Marketa nu îndrăznea să-i spună să plece duminică dimineaţă. n-aveau să-şi reproşeze că au alungat-o fără motiv. o să te prezint drept verişoara mea. asta întelegea. să-şi ia tălpăşiţa. — o avem pe soacră-mea la noi. Karel i-ar fi spus. Dar nu era un motiv să-i dea papucii cu o zi mai devreme. Cu ani în urmă.

Karel îi . i se năzări să le cînte nişte cîntece patriotice care se cîntau atunci. Se adresa Evei şi spusele ei n-aveau nici o legătură cu recitarea sau cu anul 1918. Şi. la ultima strofă. într-adevăr. — Stiu eu cînd mi-am dat bacalaureatul. se retra-se în cămăruţa nepotului. izbucni un ropot de apauze. Şi. îi spunea că-l ştie din vedere şi se hotărîse să-i scrie. Şi atunci.. Dumnezeule mare. întmeît convenţiile nu înseamnă nimic pentru ea. 5. de ruşine.. îndată după răz-boi (da. Era o patrioată. asigurînd-o că avusese un mare succes. a fugit să se închidă în toa-letă. nemaiputînd să-şi amintească versurile următoare. — Distrati-vă. îsi dădu seama că fiul ei avea dreptate. Şi. recitase o poezie la o adunare festivă a liceului. ripostă mama. copii. ţinu să preci-zeze Karel. în răgazul acestei scurte tăceri. 32 Verişoara rîdea. mai bine. rugînd-o să nu plîngă. cînd luase naştere Republica Cehoslovacă. Sau să le recite nişte poezii! Mai ştia încă multe pe dinafară. o cunoscuse (mai locuia atunci cu Marketa la părinţi) aproape la fel de repede precum avea s-o cunoască soţia lui cu cîtiva ani mai tîrziu. credea că va muri de ruşine. y nimeni nu sesizase că lipsea ultima strofă! Dar mama era disperată. Intr-o zi. de cine îmi aminteşti?. In aceeaşi clipă însă. s-a poticnit. Dumnezeule. Directă. Karel o privea cu o duioasă simpatie. să iasă. deodată.Cum se pieptăna ca domnişoară? Purta coadă. în timp ce Eva o asalta pe mama lui cu întrebări. Frecventa un liceu ceh şi se mîndrea cu asta. — După război nu mai mergeai la liceu. se aflau încă sub vechea Austro-Ungarie. se oţărî mama iritată. pradă unei intempestive nemultumiri. iar mama o privea îndelung: — Dumneata îmi aminteşti de cineva. stropii de sudoare i se prelingeau pe frunte. Se sărbătorea independenta! Si. deodată. Se sărbătorea căderea imperiului austriac. trădată de acest ncaşteptat dezinteres şi de slăbiciunea memoriei sale. cînd mergeam la liceu. sînteti tineri si aveţi atîtea să vă spuneţi. îşi luase bacalaureatul în timpul răz-boiului. întreprinzătoare. Mama se simţi părăsită în amintirile ei. Era încă pe vremea Austro-Ungariei. — lar bacalaureatul ţi l-ai dat în ultimul an de război. de unde această amintire a serbării de după război? Deodată începu să şovăie şi amuti. după primul război mondial. atunci cînd se simte atrasă de un bărbat. o ştia de zece ani şi dintot-deauna fusese aşa. Tăcea. se auzi glasul Marketei. şi directorul în persoană s-a grăbit s-o caute şi a bătut mult timp în uşă. împotriva tuturor aşteptărilor. Toţi credeau că poezia se ter-minase. — Ştiu eu. Capitala era Viena. primise la birou o scrisoare din partea unei necunoscute. bineînţeles. în 1918. închipuiU-vă. Fireşte. verişoara habar n-avea cînd fusese proclamată Republica!).

. Scrisoarea era însoţită de fotografia unei tinere despuiate. Nu punea preţ pe dragoste. îmbrăcată în ţoalele bunicii. Un vînător de experiente memorabile. 33 La-nceput. într-o atitudine provocatoare. ci numai pe camaraderie şi senzualitate. A venit: înaltă. Pe chipul ei se citeau efortul şi descumpăni-rea şi Karel simţi pentru ea mai curînd un fel de compa-siune fraternă decît dorintă. ne-arn întîlnit doi vînători! Erau primele cuvinte care au întrerupt în cele din urmă volubila confesiune a tinerei fete şi Eva prinse din nou curaj. întrebînd-o apoi (cu glasul insinuant al vînătorului) dacă o excită goliciunea ei. îi spuse că ar vrea s-o privească goală. ca să n-o mai lungim. şi Karel socotea că ar fi o ciudăţenie ca tînăra fata să se dezbrace în sunetele cîntecului Isoldei. de parcă ar fi recunoscut că era anabaptistă. şi ea e o femeie-vînător. Cu inima uşurată. subţirică şi prost îmbrăcată. Avea acrul unei adolescente trase prin inel. Eva era şi ea nemultumită de aceste discuri. dar prietenul lui nu asculta decît muzică clasică. era unul. Că nu acceptă decît camaraderia şi senzualitatea. I-a răspuns la adresa indicată. uşurată de povara unei situaţii pe care o suporta eroic de una singură. Dar. atunci cînd îi place un bărbat. i-a răspuns cu candoare. de aproape un sfert de oră. Da. S-a aşezat în faţa lui şi i-a repetat că nu dă doi bani pe uzante.place. Karel şovăise să-i răspundă. I-a mai spus că arăta bine în fotografia pe care i-o tri-misese. crezînd că era vorba de o glumă. — Sînt o exhîbiţionistă. dîndu-i întîlnire în garsoniera unui amic. Vivaldi şi operele wagneriene. se grăbi el s-o îmbărbăteze. — Grozav. întrebase dacă în garsonierea cu pricina exista un pick-up. Bach. Apoi îşi spuse că nici un prilej nu trebuie scăpat. pînă la urmă n-a fost în stare să reziste.

dar în zadar. dar peste putin timp se opri declarînd că pe o astfel de muzică nu era cu putinţă. Eva încercă să se mişte în ritm.— Nu-i nici o muzică pop în casa asta? Karel căută. 34 . se resemnă şi puse o suită pentru pian de Bach. ca să aibă o privire de ansamblu. ncgăsind altă ieşire. Apoi se retrase şi se aşeză într-un colţ al încăperii. în cele din unnă.

mai ales. care găsise în ea o prietenă de neînlocuit. şi Marketa se simţea stingherită. Apoi. Era concentrată cu totul asupra ei şi asupra gesturilor sale. se oferi să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-l ajuta. Eva era singura femeie pe care n-o înfuria dragostea lui Karel pentru Marketa. De cînd nu se văzuseră. La Karel nici nu se uita. din fericire. dar tot-odată ar trebui să ştie că eşti un vînător şi că această vînă-toare nu-i un pericol pentru ea. în cameră răsunau sunetele pianului şi Eva dansa răsucindu-se în mişcări sincopate. pe un ton ridicat. strecurîndu-şi o mînă între coapse. performanţa ei era dea dreptul penibilă si Karel îşi spuse în sinea lui că intervalul dintre scoaterea pulovărului şi scoaterea slipului va fi pentru ca ca un drum fără sfirşit. Camera nepotului. — Sotia ta ar trebui sănţeleagă că o iubeşti. Din păcate nici o femeie nu înţelege aşa ceva. multe evenimente se petrecuseră: îşi schimbase domiciliul într-un alt oraş şi. 6. se întoarse cu fata spre perete. aruncînd de pe ea veşmintele unul cîte unul. ca un violonist care interpretează pe dinafară o pîesă dificilă şi se teme să nu fie distras dacă îşi îndreaptă cumva privirea spre public. se măritase cu un bărbat mai în vîrstă.— Dezbracă-te şi taci! i-a repiicat Karel cu asprime. se grăbi să adauge cu tristeţe în glas. care numai de dans nu era. Pe muzica aceasta. Eva. Intre timp Karel se dezbrăcase şi el şi contempla extaziat spatele tinerei femei care se masturba. Nici o femeie nu-i înţelege pe bărbaţi. Muzica celestă a suitei lui Bach umplea încăperea şi Eva continua să-şi legene şoldurile. . Umbra bătrînei stăruia între ei. de parcă ea însăşi ar fi fost bărbatul neînţeles. Era un lucru superb şi e lesne de înţeles de ce din ziua aceea Karel a îndrăgit-o şi a fostJntotdeauna de partea ei. era limbută. în care se retrăsese mama. In plus. Cînd rămase complet goală. căci. se afla cam la şase metri şi era despărţită de doi pereţi subţiri.

fusese . iar răspunsurile lui păreau suspect de laconice si echivoce. deşi locuia departe şi era în criză de timp. care. asta înseamnă să te scoli la patru! Cumplita treabă! Şi. Avea un glas şovăielnic. refuzînd dragostea cu egoismul şi istericalele sale. dar n-avea timp nici să respire. cum o belea nu vine nici-odată singură. Karel îi răspunse că un coleg dintr-un oraş învecinat va sosi aici săptămîna v'iitoare şi doreşte să discute cu el ceva important. — Cine era? întrebă ea. o cuprinse un sentiment de amăraciune vecină cu furia. Căci Eva. Marketei i se păru că alegea cuvintele cu multă grijă. Eva e înzestrată cu darul camaraderiei. — Şi cînd vrei să pleci?! izbucni Marketa înspăimîntată. Mîine dimineaţă trebuie să fie la lucru. în prima fază a dragostei lor.după 35 cum ştim. Cîştiga destul de bine. de fapt. — Ain un tren direct la cinci dimineata. ca să ascundă sensul frazelor. Era într-adevăr atît de geloasă? în urmă cu ani. Marketa era gata indispusă şi. din pricina soacrei sale a cărei fantomă se afla tot limpul în preajma lor. începu să sune telefonul. Avea şi-o slujbă nouă. nu i se putea consacra cum trebuîe. Putea să jure că-şi aranja o întîlnire cu o femeie. Din momentul acela. în clipa aceea. Marketa nu mai scoase o vorbă. îşi rezen'ase această duminică în întregime pen-tni Marketa. Karel ridică recep-torul. — Dumnezeule. la gîndul că mama lui Karel rămăsese la ei.

iar el se va simţi mereu vinovat în faţa ei. clauzele contrac-tului lor.c cu gîndu! în altă p. De ce face toate astea? De ce-şi dă atîta osîcneală? De ce se chinuie împingînd ca Sisif bolovanul vietii sale? Orice-ar face. ci ceea ce reprezenta această convorbire. sentimentul ce o încearcă acum în chip de gelozie nu e nimic altceva decît deprindere. ca nişte jurişti intransigenţi. fără să-şi dea seama. Marketa. I-o dăruicste. pe care partenerii le stabilesc inconştient din primele săptămîni. Nimeni nu ştia mai bine ca Marketa ce trist este să fii cea mai bună. că Marketa va fi cea bună. va trebui să faceţi asta mereu. Işi aranjează mereu întîlniri cu alte femei si mereu îi scapă printre degete.n-te. face pentru Karel şi numai pentni Karel. Dar important nu era ce semnifica. Dar după atîta amar de vreme. redactează în amănunţime. Are grijă de mama lui. de nu vreţi să fiţi acuzaţi de indiferenţă şi trădare. Trăiesc amîndoi ca într-un vis. Karel e \'esn. Dacă veU duce celuilalt micul dejun la pat. exprima cu o concizie elocventă întreaga situatie a vietii sale: tot ceea ce face. în acelaşi timp. au decis împre-ună că el va fi necredinciosul şi ea se va resemna. dar. amanţi! fiţi prudenţi în aceste prime zile primejdioase. Pe vrcmea cînd urma liceul. I-o prezintă pe cea mai bună prictenă a ei. Altfel spus: orice relaţie de dragoste se întemeiază pe nişte conventii nescrise. rehelă şi poate prea plină de viată. cro o fiinţă nestăpînită. Desigur. Fosîului ei profesor de inatematică îi plăcea s-o tachineze: — Pe dumncata. n-o să pună nimeni şaua vreudată! ÎI . numai de dragul lui şi pentru plăcerea lui.fără doar şi poate. 36 Din primele săptămîni ale dragostei lor. în adîncul sufletului ei îşi dădea seama că această convorbire telefonică n-avea nici o semnificaţie. 0. Era însă cea bună pentru că nu avea de ales.

Marketa devenea tot mai ursuză. Mă simt obosit! Mereu mă acuză ba de una. . ba de alta. nefiind în stare să-şî stăpînească amăraciunea. Apoi. nici să-i suporte furia. încheiase amintitul contract. 7.toţi anii căsniciei sale au căzut deodată peste ea ca un sac prea apăsător. Eva intră în panică. inocentă. Dar Karel era de neînduplecat: — Vine o vreme cînd n-o mai poţi duce aşa. Eva încercă să-l convingă pe Karel să nu strice o seară atît de mult aşteptată de toti. M-am săturat de acest sentiment al vinovăţiei! Şi pentru ce?! Pentru o asemenea prostie! Da. zîmbea. revoltat de nedreptatea evidentă ce i se făcea de data asta. se trezi. fără să ştie cum. . Se simţea răspunzătoare pentru fericirea lor conjugală şi. Şi asta numai şi numai pentru că nu fusese cu luare-aminte în săptămîna în care. trăncănind fără oprire. Marketa. Acum n-o mai încîntă să fie cea mai bună . repetînd întruna aceleaşi .într-un rol cu totul altul decît se aşteptase.împo-triv'a gustului şi vointei sale.deplîng de pe acuin pe sotul dumitale! Mîndră nevoie mare. Karel. tăcea cu îndărătnicie. deodată. vorbele astea părîndu-i de bun augur. nu. iar pe faţa lui Karel se citea mînia. se străduia să risipească norii care invadaseră încăperea. se ridică şi porni spre bucătărie. pentru o asemenea prostie! Nu. Nu mai pot s-o văd! Nu mai pot s-o văd! Se mişca de colo-colo. 37 Era însă o misiune peste puterile ei.

M-am săturat. nu trebuia să-i fie teamă să acţioneze din proprie iniţiativă. Eva căuta să o asigure că telefonul cu pricina nu-i îndreptătea cîtuşi de puţin suspiciunile. ci era deopotrivă în interesul lor. ghemuită întrun colţ al bucătăriei. Nu mai pot! — Atunci. — Ce să fac? întrebă Marketa. aceasta îl lăsă singur şi se duse după Marketa care. alege . şi tocmai asta o chinuia un pic. care în sînea ei stia prea bine că. îşi dădea seama că se întîmplase exact ceea ce n-ar fi trebuit să se întîmple. Vinul curge în cele trei pahare şi Eva se îndreaptă cu pas legănat spre pick-up. era bună. Marketa aduce o sticlă şi i-o întinde lui Karel ca s-o destupe cu gestul măreţ al starterului olimpic anunţînd cursa finală. Marketa. lună de lună. Cu un aer solemn. Eva întelese că cei doi soţi erau la fel de încăpătînati. Istovită. — Du-te la el şi spune-i să lase mofturile. neluînd în seamă stăruinţele împăciuitoare ale Evei. — Dar nu mai pot să-l văd. dar aveau nevoie de cineva care să-i uşureze de povara lor. 38 8. indiscutabil. navea dreptate. Cei doi se iubeau. răspunse: — Dar n-o mai pot duce aşa. Va fi cu atît mai emoţionant. care-i venise pe drum şi de a cărei onestitate se îndoise la început. An de an. de data asta. nimic altceva decît femei şi minciuni. acesta avusese precădcre. întrucît nu-şi îngăduise niciodată să fie egoistă cu prietenii ei). Dacă voia neapărat să-i ajute. încep să mă simt obosită. Ideea cu care venise nu era doar în interesul ei (deşi.cuvinte. Seara e salvată. Mereu aceeaşi poveste. In cele din urmă. Drept care hotărî că ideea vagă. lasă ochii în jos.

Marketa îl incitase să facă amor în trei. fiecare din ele pîndind cu o atenţie încordată căreia i se dăruia mai mult şi cu care se purta mai tandru. în sunetele muzicii (de data asta nu-i Bach. îşi dădu cu părerea Karel. acţiona mai curînd ca un diplomat scrupu-los. Propunerea era atît de tulburătoare. amanta a izbucnit în . prevenîtor. drept care îşi ia prietena de braţ şi. Dar seara aceea nu i-a adus nici o bucurie Dimpotrivă. împreună cu o amantă de-a lui pe care era geloasă. Incidentul mărunt cu telefonul i-a dezvăluit pe neaşteptate ceea ce nu voia să recunoască: că era plictisit şi nu mai avea chef de nimic. Dar. E bucuros că norii gîlcevei sau risipit. ci Duke Ellington). continuă să se rotească prin încăpere. amabil.un disc. Karel rămîne singur cu muzica lui Ellington. intră cu Eva în camera de baie. după care. încît l-a cuprins pe loc o ameţeală fără precedent. Cîntă-rindu-şi prudent fiecare cuvînt şi drămuindu-şi cu grijă fiecare mîngîiere. în toiul actului sexual. — Dacă te duci să-i spui noapte bună. Şi ştii că Eva trebuie să se scoale cu noaptea în cap. politicos şi imparţial. a fost un eşec. dar nu mai aşteaptă mare lucru de la această seară. Marketa crede că şi-aşa au pierdut prea multă vreme. în loc să meargă să-i spună soacrei noapte bună. se-ntinde la vorbă şi mai pierdem încă un ceas. oricum. — Crezi că mama doarme? întrebă Marketa. a însemnat pentru el un efort îngrozitor! Cele două femei se sărutau şi se îmbrăţişau în faţa lui. neîncetînd însă o clipă să se comporte ca două rivale. o dată. — Mai cuminte ar fi să mergem să-i spunem noapte bună. cu mulţi ani în urmă.

dacă amorul în trei se cuvenea să fie un prilej de veselie. De aceea pusese la cale şiretlicul întîlnirii dintre Eva şi Marketa la saună. aliate. Acum însă constata că nu putea fi schimbat cu nici un chip ceea ce fusese hotărît cu ani în urmă. 39 . complice care îl vio-lau. Se simţea marcat pentru totdeauna de gelozia Marketei. Marketa trebuia scutită de sentimen-tul întîlnirii cu o rivală. Dar. cu siguranţă. Şi atunci de ce a mai aranjat întîlnirea aceea dintre Marketa şi Eva? De ce-a făcut dragoste cu ele? La ce bun toate astea? Oricare altul ar fi făcut de mult din Marketa o fată veselă.atunci. Planul reuşise: cele două femei deveniseră prietene.ea fiind între ei cea mai rea . nu vedea în aceste desfrîuri decît un sacrificiu dureros. Marketa era mereu aceeaşi. s-ar fi bucurat de ele. liber şi dezvinovăţit. în sfirşit. întrucît fusese stabilit de la bun început că el va fi cel mai rău. Trebuia deci să-şi aducă o prietenă de-a ei care nu-l cunoştea pe Karel şi pentru care acesta nu prezenta nici un interes. aproape că îi venea să îngenuncheze şi să-i ceară iertare. spre a le transforma în accesoriul unei căs-nicii fericite. iar el mereu acuzatul. de priveliştea acestei răni pe care el o deschisese în primele săptămîni ale iubirii lor. apoi Marketa s-a închis într-o tăcere adîncă. o strădanie generoasă de a veni în întîmpinarea pomirilor sale poligame. Dacă ar fi putut să creadă că Marketa tînjea după micile lor orgiî din pură senzualilate .hohote de plîns. se hîrjoneau cu el. Cînd o vedca sămtîn-du-se cu altă femeie. iar el se va simţi. Karel nădăjduise că Eva va reuşi să alunge din sufletul Marketei nelinistea iubirii. senzuală . Dar pot fi oare jocurile desfrîului un exerciţiu al căîntei? Aşa i-a venit ideca că. se distrau pe seama lui şi-l doreau deopotrivă.

40 .şi^fericită. Şi-o dăruiau reciproc pe Eva. Amîndoi erau obosiţi. Oricare altul în afară de el. Se considera un Sisif. cu trecerea anilor. acelaşi destin. Amîndoi aveau sentimentul că împing o stîncă. întradevăr un Sisif? Oare nu cu Sisif se comparase şi Marketa cu o clipă în urmă? Da. dorindu-si unul altuia ferici-rea. aceleaşi idei. aveau acelaşi vocabular. cei doi soţi deveniseră ca doi gemeni.

Karel îşi spuse în sinea lui că niciodată n-a trăit cum ar fi vrut. de fapt. Fusese o nechibzuinţă din partea Marketei. Si. gîndurile mamei începuseră să se învioreze. departe de veghea ochilor iubitori.Ascultînd clipocitul apei m baie şi rîsul celor două fe-mei. pe neaşteptate. un semen ce-i pan'enea din depărtarea unei jumătăti de secol. care. n-au decît să-i împăr-tăşească secretele lor! Ea nu se plictiseşte defel în . Nora era lipsită de bunătate şi modestie şi mama fusese adeseori jignită de comportamentul ei. să se mişte mai repede. îmblînzită cu desăvîrşire. era fericită că o regăsise aici. nu se dusese să-i spună noapte bună soacrei sale. Foarte bine. Dar de cine? în cele din urmă se lămuri: de Nora! Da. în timpul vizitei la fiul ei. aceeasi ţinută a trupului mişcîndu-se cu graţie pe nişte picioare lungi. pe placul lui. Ştia prea bine că acum se afla aici datorită unui vicleşug şi că cei doi nesăbuiţi voiau să fie singuri cu verişoara lor. înconju-rînd-o şi vorbindu-i în singurătatea ei. crezînd că aceasta dormea. nici măcar nu tinea să-şi mai teasă vreo poveste. Deşi n-o iubise niciodată pe Nora. Dar nu la asta-i stă-tea gîndul acum. iar în seara aceea erau neobişnuit de agitate. de toată frumuseţea. voia doar să rămînă singur şi-atîta tot. că niciodată nu s-a culcat cu femeile pe care şi le-a dorit şi mai ales aşa cum şi-ar fi dorit. în nerăbdarea ei lipsită de perspicacitate. simţise nevoia să alerge la ei. Mai important era că descoperise aici. Şi asta din pricina simpaticei rubedenii ce-i amintea stăruitor de cinev'a din timpul tineretii sale. Se bucura că toate trăirile de odinioară erau mereu cu ea. întrupată într-o fiinţă ce se arăta plină de respect faţă de ea. Din clipa în care-i venise această idee. leită Nora: aceeaşi siluetă. Dar se stăpînise. Simţea nevoia să fugă într-un loc unde săşi poată ţese singur povestea lui. un fragment din tinereţea ei. 9.

erau atenţi cu ea. Da. mai cu seamă. Avea lucrul ei de mînă. ei ar mai creşte cu cîtiva centimetri. cu o îngăduintă stînjenitoare. avea dreptate. fircşte. Le va spune că. mărturisindu-i că încurcase serbarea de Crăciun cu o adunare politică. La ultima strofa se poticnise. cînd s-a prăbuşit Austro-Ungaria. îşi dăduse. Nu. nici vorbă. Cc să-i spună lui Karel? Să admită că s-a înşelat? Şi aşa o socoteau prea bătrînă. E adevărat că directorul venise să bată în uşa toaletei unde ea se încuiase plîngînd. dar ei nu-i scăpa faptul că o tratau ca pe un copil. nu le va da această satisfactie. recitase poezia cu pricina la această festivitate. Dar atunci abia împlinise treisprezece ani şi asta se petrecea la o serbare şcolară înaintea vacanţei de Crăciun. nu. într-adevăr. Ce bucurie! Cîte cîntece! Şi cîte flamuri! §i iarăşi o cuprinse dorinţa să alerge la ei. Se ruşina pentru memoria ei. . îşi luase bacalaureatul în timpul razboiului. apoi a venit rîndul ei să recite o poezioară. de mult bacalaureatul. Karel o buimăcise.cămăruţa nepotului. Ea se în-şelase. Ce-i drept. Pe o estra-dă se afla un brădut împodobit. amintindu-şi de ea ca de o recitatoare neîntrecută. avea ce citi şi. Dacă i-ar da acum dreptate lui Karel. nemaiştiind cum să continue. avea mereu cîte ceva care-i punea mintea la contri41 buţie. Episodul cu recitarea şi cu strofa uitată se petrecuse cu cel puţin cinci ani înainte. îi ceruse fostei eleve să vină să recite o poezie. 1 se făcuse o mare cinste! Dar pe deplin me-ritată! Era o patrioată! Habar n-aveau aceşti copii ce-a însemnat atmosfera de după război. iar ea s-ar simţi şi mai mică. cei mici cîntaseră colinde. dar directorul. să le vorbească de lumea tinereţii sale. aşa era. după război.

îşi spuse că tinerele femei îşi făceau îoaleta pregătindu-se de culcare. ' <• abia reusea să-i acopere zona întunecată a pubisului. Intoarcerea mamei era mîna pe care un zeu şugubăt i-o . v'înd o zări pe bătrînă. Aşa se face că nu izbutise să-i explice pe loc cum stau lucrurile. Aşadar nu mai era timp de lierdut. se sperie. s-o împiedice sa intre. dar Karel nu avu la dispoziţie pentru reflecţie decît o secundă sau două.itindea surîzător lui Karel..De altfel. acum se simţea aproape obligată s-o facă. de parcă ar fi vrut să acopere cu glasul ei trupul prietenei sale care. Karel ştia că Marketa o unna îndeaproape şi bănuia că era în obişnuita-i ţinută de seară. Eva intră prima. iar mai vîrstnicii se cuvine să ştie acest luci-u şi '. Nu făcu nimic. goala. îşi lipi urechea de zid. în limbajul lor. dar nu mai putu să dea 'iinpoi. cînd reveni îmbrăcată într-un halat lung. Dar cum? Să strige nu intra? sau îmbracă-te repede. după ce şi-a adus aminte cum s-au petrecut ele în realitate. . Nu ar fi frumos. într-adevăr. dar asta era numai o jumătate de adevăr. mama repetă ceea ce-i spusese Evei cu cîteva clipe în urmă: . Se va duce la ei (şi aşa n-aveau nimic important să-şi spună) şi se va scuza: nu voia să-i deranjeze şi fără îndoială 42 nu s-ar fi întors. Mama era o doamnă bătrînă căreia me-moria îi juca uneori cîte o festă. dar rostise aceste cuvinte aproape tipînd. în hotote de rîs. Karel o asaltă pe '•)<. doar cu un colier la gît şi o eşarfă în jurul taliei. Peste puţin timp. cruţîndu-şi astfel mama de acest spectacol înspăimîntător. şi nu-i rămase altceva de făcut decît să-i surîdă. de vreme ce-şi luase de mult bacalaureatul. era cotropit de o moleşeală euforică. e mama aici? Exista. . Zărind-o cu colţul ochiului pe Marketa. îşi dădu seama de situatie si se retrase pe culoar. Eva răspunse că nu.atrma nu mai trebui să-şi ceară scuze. îşi dădea seama că se cuvenea să intervină. Cealaltă jumătate era că fiul ei nu înţelesese cum a putut ea să participe la o adunare festîvă a liceului după război.ipropiindu-se în grabă de un fotoliu ca să-si ascundă la iiiteală goliciunea prost disimulată. însemna un colier de perle în jurul gîtului şi o eşarfă de catifea purpurie în jurul taliei. uşă. de ce n-a mai venit să-i v'adă? Mama ţinu să-i explice că tinerii au întoldeauna multe •:.i caute sa nu-i deranjeze. desigur.))»'(. si spună. un mijloc mai abil de a o reţine pe Marketa. ică nu i-a fost urît fără ei. nu se putea preface că a uitat întrebarea fiului ei. . 43 Dimpotrivă.acum însă. Desluşi două glasuri femeieşti şi pe urmă un alt zgomot de uşa ce se deschidea. Este adevărat că făgăduise să nu-i deranjeze. dacă voia să mai stea un pic de vorbă cu cei trei. avînd darul să-i răpească prezenţa de spirit. doar cu un tricou albastru închis pe ea. să vă duceti la culcare şi eu vă retin. în sfirşit. . era. în timpul cărora nu-i veni în minte nici o idee. Apoi auzi o uşă deschizîndu-se şi închizîndu-sc. Deodată se făcură auzite cele două linere dînd buzna . cu atît mai bine se nimerea. Cu cît mai nepotm'it era nomentul aparitiei sale. Dar tocmai în clipa aceea mama se întorcea spre Eva. zîinbindu-i afectuos: — Vreţ'. şi astfel iVIarketa se ivi în pragul uşii. ceea ce. poate. dacă n-ar fi întrebat-o cum a fost cu putin-ţă ca ca să recite poezia incriminată la o adunare festivă a liceului. Apoi rîsete şi dipocitul apei curgînd.• cu întrebări afectuoase: cuin şi-a petrecut după-arnia/a. 10.

n-aş v'rea să vă reţin. în momentul căderii Austro-Ungariei. Asta-i plăcea acum lui Karel: să se delecteze uitîndu-se la Eva şi Marketa a căror goliciune fremăta ăe nerăbdare sub îmbrăcămintea lor sumară. Mama şi lumea ei aducînd cu o pară uriaşă pe care se aşezase un tanc rusesc cît o buburuză. desigur. Tinerele femei n-o urmăreau. nici vorbă de asa ceva. abia perceptibilă a celor două tinere femei. — Nu. mamă.— Marketa. ci mama istorisin-du-şi păţania. în schimb Karel o asculta cu atentie. Din ce în ce mai zelos. Uşa toaletei în care bătea pumnul directorului se afla în prim-plan. Voiati. o auzise de ne-numărate ori şi tot de atîtea ori o uitase. 44 . despre liceu. îi punea mamei alte întrebări despre director. dar Karel tăgadui. Şi mama avu în sfirsit prilejul să le istorisească pe îndelete povestea aceea cu recitatul ia adunarea festivă a liceului ce avusese loc după războiul din '14. Ceea ce-l interesa acum nu era păţania istorisită de mama. iar în spatele acestei usi. nerăbdarea nesăţioasă. E cazul să nuanţez această afirmatie: povestea strofei uitate nu-I interesa cîtuşi de puţin. cînd directorul şcolii îi ceruse fostei sale eleve să recite o poezie patriotică. Marketa era gata-gata să încuviinteze. să vă duceti la culcare. Ne bucuram că eşti cu noi. răsucind vesel din cap.

Acelaşi mers. pînă la urmă. înaltă. — Nu-i poti cere domnişoarei să facă exercitiî ca la annată! — Ba da. Privind-o. bălrîna îşi aminti pe loc că vcnise să le spună un lucru foarte important: — Ascultă. din pricina trufiei şi inaccesibilităţii sale. Karel o cerceta stăruitor şi. vreau să se întoarcă cu spatele. dar nimeni nu sesiza acest amănunt. ce asemănare putea să fie între Nora şi zvăpăiata Eva? — Da. Eva aplaudă. Dar Karel insista atît de mult. fără încetare. ivinduse numai în scurte străful-gerări ce se stingeau într-o clipită. încît. Nici măcar ea. trebui să-l asculte. ridică-te! porunci Karel. Si chipul ăsta! — Eva.nwtia acestui succes. ca. i se păru că seamănă întradevăr cu Nora. Karel n-o îndrăgea. în cele din urmă. neavînd încotro. în locul poeziei patriotice erau însă nişte versuri despre pomul de Crăciun şi despre steaua de la Bethleem. Eva şovăia. în dorinţa lui de a vedea în Eva mereu. greu de sesizat. ştii tu de cine-mi aminteşte verişoara voastră? De Xora! 11. nefiind sigură dacă tricoul scurt îî acoperea îndeajuns pubisul. rîdea si dădea din cap fericită.despre războiul din '14. Steaua stralucea ia Bethleem şi cei trei magi sosesc la iesle. Să nu uităm că bătrîna vedea foarte prost. dar Karel ar fi vrut să le 45 reţină. cu un efort extrem. Lua niste borne drept un sat. — întoarce-te cu spatele! îi porunci din nou. Karel. îşi trase tricoul în jos. Pentru numele lui Dumnezeu. Era o femeie de o frumuseţe strălucitoare. Nu-i invidiase oare mamei sale o săptămînă întreagă . cu discretie. Era o asemănare văzută de departe. cu un chip superb de regină. Eva se temea să se ridice. Aceeaşi statură. apoi. Dar Karel o ţinea morţiş pe-a lui. Karel se uita la Eva şi nu-i venea să-şi creadă urechilor: — Nora? Doamna Nora? Işi amintea încă din anii copilăriei de această prietenă a mamei. deodată. Nora! îi răspunse mama. ştiinduse goală pe sub tricou. o confunda pe Eva cu Nora. E de-ajuns s-o priveşti. în ciuda faptului că mama începuse şi ea să protesteze. Se ridică tinîndu-şî braţele lipite de corp şi. cînd avea treisprezece ani. îi dădu ascultare. Mama stătu un pic pe gînduri. Dar era suficient să-şi mijeasca puţin ochn şi Karel putea el însuşi să confunde bornele cu nişte căsuţe. şi totuşi nu era în stare nici-odată sa-şi ia ochii de la ea. se încăpătînă el şi Eva. Căci bătrîna nu se g'îndea decît la un singur lucru: va izbuti oare să-şi amin-tească v'ersurile strofei finale? Şi le aminti. s-o roage să le recite poezia patriotică din care uitase strofa finală. se concentră şi începu să rostească poezia pe care o recitase la serbarea liceului. ba da. Era copleşilă de i. chipul frumoasei doamne Nora.

Imaginea acestui trup despuiat. micut de tot şi vedea trupul de jos în sus. Era. o femeie înaltă. Era Nora. de neuitat. 46 . . în clipa aceasta simtea din nou aceeaşi ameţeală.stămia şi acum în mintea iui. Această dublă depărtare avea darul să-l ameţească pe băieţelui de patru ani. aşa cum ar privi astăzi o statuie înaltă de cinci metri. iată. superbă. Si. goală-puşcă. cu aceeaşi intensitate incomensurabilă. mama si doamna Nora se aflau cu el într-o staţi-une balneară (habar n-avea unde) şi fusese lăsat să astepte într-un vestiar pustiu. îşi încordă trupul întinzînd mîna sprr cukrul fixat în perete.această perspectivă? In-chise pleoapele pe jumătate şi înaintea ochilor săi apăru o frumuseţe a vremurilor de altădată. Trupul acela se înălţa prea mult deasupra lui şi era despărţit de el de un număr de ani greu de calculat. Avea vreo patru ani. în vestiar îşi făcu aparitia. De două ori îndepărtat: în spaţiu şi în timp. dintr-o perspec-tivă de fumică. care. bine făcut ~ deşi văzut din spate. pe atunci. Apoi. deodată. întorcîndu-se cu spatele la el. Aştepta cu răbdare. unde atîma halatul ei de baie. Păstra despre ea o amintire tainica. Se afla în imediatai apropiere şi totuşi se simtea foarte îndepărtat. abandonat prin-tre veşmintele lăsate acolo de femeile plecate !a tratament.

Mama ieşi umilă şi ascultătoare. ghemuit la picioarele ei. Se simţea minunat şi mai putemic ca oricînd. i se părea că reface mereu acelaşi salt de la copilărie la maturitate. Acum însă doamnele vor Aă meargă la culcare. care tocmai şi-a învins adversarii într-un simultan la două table. înainte şi înapoi. apoi se aruncă peste ea. o trînti la pămînt. deodată. îşi mai plimbă o dată priv'irea de-a lungul coapselor. Oboseala dispăru ca prin farmec. şi din nou saltul micuţului. ca să-şi plimbe ochii pe urmele privirilor băieţelului de odinioară. ci doar cele două vechi prietene. se crezu un mare şahist. şi. apoi în sens invers. se lungea peste trei decenii. iar el. care privea neputincios un trup uriaş de femeie. în ochii lui nu mai apărea doamna Nora. şi el trecea de la doamna Nora la Marketa. spre bărbatul care frămîntă acel trup şi-l îmblînzeste. Marketa şi Eva. încît nu se putut stăpîni să nu strige în gura mare: — Sînt Bobby Fischer! Sînt Bobby Fischer! şi izbucni în hohote de rîs. a fost întradevăr drăguţ din partea ta că ai venit să stai de vorbă cu noi. Eva şi Marketa zăceau pe divan. se uita contemplativ la cele două femei întinse pe divanul lat din fata lui. lipite una de alta. Femeia stătea lungită pe burtă. iar el se grăbi să le descrie celor două femei amintirea lui despre doamna Nora.Se uita la Eva (mereu întoarsă cu spatele) şi o vedea pe doamna Nora. Această miscare. Cele două femei se supuneau freneziei sale. saltul băieţelului ce se avîntă din vîrsta copilăriei în vîrsta bărbăţiei. Şi în timp ce se mişca deasupra ei. ce măsoară îndeobşte cincisprezece centimetri. Se aşeză pe vine în faţa Evei şi o îndemnă să se întoarcă din nou cu spatele. Comparaţia îi plăcu atît de mult. spuse. în vreme ce Karel răcnea că e Bobby Fischer (acesta cîştigase de curînd campionatul mondial de şah în Islanda). Povestea dura de foarte mult timp şi ei se opri să respire puţin. Tolănit într-un fotoliu. Avea senzaţia că saltul acesta peste trupul ei era un salt peste imensitatea timpului. apoi revenea la domna Nora. Nu-l mai despărţeau de ea decît doi metri şi una sau două secunde. — Mamă. în acest scurt răgaz de odihnă. martorele existenţei sale. şi Eva îi sopti la ureche . 47 12. şi mereu tot aşa.

dar Karel şi soţul ei erau geloşi si nu puteau suporta pre-zenţa altui bărbat. al acestui bărbat necunoscut. lipindu-şi buzele de buzele Evei. Cu un ceas în urmă. Marketa se lăsa iubită de trupul mecanic al masculului. în clipa în care Karel începuse să strige în gura mare că avea patru ani şi se lăsase pe vine ca s-o privească pe Eva de jos în sus. Ar fi invitat-o bucuroasă cu Karel. ca s-o răsplătească la rîndul ei. cumva. îşi spuse că într-adevăr aducea cu un băieţel de patru ani. în camera în care flecăreala mamei abia-i ajungea la ureche. cu cîteva minute mai tîrziu. Pe urmă. în acest timp. ce dispărea din faţa ei fugind spre copilăria lui. cînd se aflau singure în baie. ce-i drept. propunerca Evei devenise cu atît mai obsedantă. La nevoie chiar al soţului Evei. Marketei i se păruse inacceptabilă propunerea şi se mulţumise să rîdă. ar fi o simplificare exagerată. fără chip şi fără formă. cu cît i se păruse la început mai inacceptabilă. spre a-şi putea închipui că era vorba. Totuşi. de trupul unui necunoscut. ca apoi să vadă acelaşi trup avîntîndu-se între picioarele Eveî. în timp ce ele rămîneau singure doar cu trupul lui de o eficienţă extraordinară şi de o robustete mecanică atît de perfectă.prietenei sale: — S-a făcut? Marketa răspunse afirmativ. dar. Karel dis-păruse şi se petrecea un miracol: Marketa se simţea liberă şi veselă! Credeţi. căruia Marketa îi retezase capul. se străduia să nu-i vadă faţa. tînjea cu trupul şi . încît părea impersonal. Era un bal mascat: Karel îi fixase Evei masca Norei. Marketa.un trup gol căruia imaginaţia îi putea atribui sufletul oricui. Eva îi ceruse Marketei (era ideea cu care venise aici şi de a cărei onestitate se îndoise) să-i facă şi ea o vizită într-o zi. că vreau să confirm prin asta suspiciu-nea lui Karel care credea că micile lor orgii la domiciliu fuseseră pînă acum pentru Marketa numai prilej de sufe-rinţă şi sacrificiu? Nu. Fantoma soţului Evei stăruia între ele. într-adevăr. iar lui îşi pusese o mască de copil. . Pe moment. Era trupul unui bărbat fără cap.

şi Marketa simţi deodată pe pielea ei că trupul acela de o eficienţă inepuizabilă îşi fixează din nou privirile asupra lor şi.să pară întreprin-zătoare. şi Eva o întrebă de acord?. rosti o frază de o idioţenie incredibilă: „Eu sunt Bobby Fischer! Bobby Fischer!" Era ca şi cînd un ceas deşteptător ar fi trezit-o din vis. îi spuse şi îl sărută tandru. ar fi vrut să i-l soarbă de pe buze. Cu o stranie bucurie izgoni din ea sufletul rănit şi prea vigilent. drăgălaşă şi zglobie. şi era de-ajuns să-şi vadă soţul. de îndată ce se găsea cu ele goală pe divanul lat. pentru corpul şi pielea ei. dar cu atît mai domic şi mai receptiv. cu şezutul uşor săltat. ca să fie expediată înapoi la rolul ei. se duse să se culce în camera alăturată. . prezenţa bărbatului adorat era apăsă-toare şi-i înăbuşea bucuria simturilor. de acord? Marketa nu mai era la fel de hotărîtă ca ieri. care. mă ocup eu de Eva. între voi s-a stabilit o dată pentru totdeauna că . în clipa în care i-a despărtit capul de trup. Dar cum s-o facă fără să distrugă dragostea? Cum? de vreme ce-l mai iubea cu atîta ardoare pe Karel? — Nu-ţi fie teamă. Karel se răsuci pe partea cealaltă şi adormi din nou. deschise uşa ce dădea în camera lui Karel. — Dormi. o iubea cu toate simţurile pentru ea însăşi. Şi cum în clipa aceea se lipea de trupul Evei (aidoma celui trezit din somn care-şi ascunde faţa în pemă spre a se feri de lumina tulbure a zorilor). ca să-l uimească pe Karel. Marketa dădu din cap aprobator şi îşî lipi buzele de buzele ei. fără memorie. dar astăzi. avea să reînceapă cu ele actul amoros. Se străduia să ignore glasul acela care pre-tindea că o vede în faţa lui pe frumoasa Nora. Spre dimineată.simţurile sale după toate femeile pe care le socotea amantele lui Karel. la patru şi jumătate. pe care o îndrăgea si care nu-i stîrnea gelozia. o privi somnoros. Dar iată că trupul decapitat şi-a întrerupt mişcările şi. Chiar şi atunci cînd era împreună cu Eva. ar dori să încalce vechile conventii nescrise. cu o voce ce-i amintea supărător vocea lui Karel. să aţipească şi să respire în acelaşi ritm. Se lipi de ea şi închise ochii spre a-l amăgi pe Karel. crezînd că femeile dormeau. Marketa o invidia pentru somnul ei animalic. a simtit atin-gerea necunoscută şi ameţitoare a libertăţii. Da. voia -măcar în limitele funestului contract . Dar. Eva o mai întrebă o dată: — Aşadar. Le dorea însă şi cerebral: împlinind profetia fostului profesor de matematică. n-are cum să-şi dea seama. dintr-o clipă în alta. Acest anonimat al trupului era paradisul descoperit pe neaşteptate.rolul celei bune căreia i se făcea un rău. străduindu-se totodată să fie un trup ce nu aude si se lipeşte de o prietenă drăgăstoasă şi de un bărbat decapitat. îmbătîndu-se şi bucurîndu-se de această dragoste carnală ca de o subită revelaţie. o iubise întotdeauna. 49 Ramăseseră întinse pe burtă. Mîngîia cu gingăşie chipul Evei. pentru întîia oară. Cînd totul se sfirşi. transformîndu-se încet-încet într-un simplu trup fără tre-cut. divagaţiile senzuale dispăreau ca prin farmec din mintea ei. în timp ce trupul decapitat se mişca viguros deasupra ei. una lîngă alta. să înceteze să fie mereu cea mai bună. In maşină. prietena adormi într-o clipită.

Ştie că din două sau trei mii de acte amoroase (de fapt. Karel e copleşit de vraja accstei nopti. Eva moţăie în compartimentul zdruncinător. Peste alte cîteva ceasuri (dar atunci cei doi soţi se vor afla de mult la serviciu) pe peronul gării va coborî fiul lor. ca să pună punct acestei poveşti. Crede-mă. o încurajă Eva. E ziua trenurilor. 13. Marketa s-a întors de la gară şi acum doarme dusă (peste un ceas va trebui să se trezească din nou spre a se pregăti să meargă la serviciu). nu trebuie să-ţi fie teamă că ar putea să aibă vreo bănuială. şi nu el. era rîndul lui Karel s-o conducă pe mama la gară.tu eşti cea suspici-oasă. de cîte ori făcuse dragoste în viaţa lui?) nu rămîn decît două sau trei cu 50 .

această micşorare nu-i decît o iluzie optică •. altfel decît înainte. şi ea îi vorbeşte întruna. era mlotdeauna grăbit. apoi ca un pitigoi. oare.adevărat esenţiale şi de neuitat. Ce spune? înainte de toate. şi în cele din urmă ca un fluture? Cînd mama îşi întrerupse pentru o clipă litania reproşurilor. dar nu-şi iese din fire cîtuşi de puj-in. Karel o întrebă: — Ce mai face doamna Nora? — Acum e o femeie bătrînă. uneori chiar grosolan.i.iionită faptului că mama se îndepărtează. şi-i apare mereu mai inică: mai întîi ca o mieluşea.e dimensiunile de adult şi se angajează pe drumul lung • *. De parcă întreaga ei viată n-ar fi fost decît proccsul ^nei diminuări progresive. imitaţii.si. Şi mai ştie că actul amoros de ieri este unul din cele două-trei mari. certate şi dezgustate una de . sau schimbat. Dar de ce a trebuit să treacă ah'la vreme? Karel ascultă acest îndelung pomelnic de reproşuri (îl tic pe de rost). Dar. se despăr-ţiseră.. iar el o vede de la mare distanţă. si ca suferise nespus de mult din pricina asta. ce înseamnă această diminuare? Să fie. Apoi trece la reproşuri: au greşit mult fată de ea. în timp ce toate celelalte nu sînt decît reveniri. iiitr-adevăr. — o mai vezi din cînd în cînd? — Cum?! Tu nu ştii?! spuse mama ofensată. indiferent. Cele două femei încetaseră de mult să se mai întîlnească. ce-i drept. la drept vorbind. Isi privcşle mama cu coada ochiului şi se miră din nou cît e ck' niiculă. că se află în altă ptii'te. repetiţii sau evocări. de ilata asta au fost foarte drăguţi cu ea. Pe vremea cînd mai locuia cu Marketa în casa părintească. îi mulţumeşte: s-a simtit foarte bine !a v'i. străbate bătrînetea şi moartea mergînd spre depărtările în . arf nu mai există decît neantul fără dimensiuni? Ori. Aproape oarbă. micsorarea concretă a omului care-si pără•. si e cuprms de un sentiment de recunoştinţă nemărginiUL Işi conduce mama la gară cu maşina. poate. Da.

răspunse mama. mamă. Cum de nu-şi aduce Karel amînte? 51 — Dar tu mai ţii minte unde ne-am petrecut noi vacanţa aceea împreună cu ea. şi nu se vor mai nnpăca niciodată. Mama îi mîngîie mîna: — Eşti tare drăguţ. Mă bucură pro-punerea ta. în cele din urmă. pe nepusă masă. Era coplesit de această frumuseţe şi-l încerca un sentiment de adîncă recunoştinţă fată de ea. tare drăguţ. canişul meu s-a deprins acolo. atunci cînd se întîlnesc pe neasteptate două vîrste diferite. Karel cunoştea bine această staţiune. Marketa şi cu mine ne-am gîndit că poate ai v'rea totuşi să vii să stai la noi. Apoi. o duse la clasa . Dar ştii. Nar fi nici o problemă să schimbăm apartamentul cu altul mai mare. Sădi mental în acest peisaj (ca autorul unui colaj care aplică una peste alta două gravuri decupate) trupul despuiat al doamnei Nora si-i veni în minte gîndul că frumuseţea nu-i decît scînteia ce ţîşneşte din departarea anilor. în dangătul monoton al tălăngilor. Karel. Apoi urcară amîndoi în tren şi Karel îi căută mamei un compartiment. colinele acoperite de pajişti pe care păşteau oile.ceaîaltă. Că frumuseţea este abolirea cronologiei şi revolta împotriva timpului. Avea acum înaintea ochilor peisajul uşor vălurit al sta-ţiunii. dar nici prin gînd nu-i trecuse vreodată că tocmai acolo se afla vestiarul în care o văzuse goală-puscă pe doamna Nora. numind o staţiune balneară din Cehia. cînd eram mic? — Bineînţeles. Şi mi-am făcut şi nişte prietene printre vecini. Toate i se păreau prea aglomerate şi incon-fortabile. începu să bîîguie: — Ştii. de jur-îm-prejur. peristilul de lemn cu coloane sculptate şi.

admiţînd că personajele nu s-au schimbat în rinoceri adevărati. începu Gabriela. un semn. — Aşa e. profesoara lor. încuviinţă Gabriela. — De acord. mama se află la geam. literatura e alcătuită din semne. unul cîte unul. — r^u-nii dau seama prea bine ce vrea să însemne . înainte de toate. două tinere americane. Gabriela şi Mihaela. 11 expunere pe această temă. scoase la îuţeală din el o bancnotă de o sută şi o strecură în palma mamei. Erau elevele preferate ale doamnei H. de ce tocmai în . se transformă. şi mama luă bancnota fără mirare.sta . deoarece se uitau mereu la ea cu alcntie si îşi notau cu grijă toate obsen'aţiile ei. Apoi trenul se pune în mişcare.întîi şi alergă după controlor să plătească diferenţa. ca unei fetiţe pe care o trimitea departe în lumea largă. cum avea porto-felul în mînă. posedate de dorinţa asemănării între ele.tfael. pînă n-o mai vede. Astăzi le-a L^rut să pregătească împreună. 52 s-ft'" PARTEA A TREIA îngerii 1. — Povestea trebuie luată ca un simbol. spuse Mihaela.de ce se transformă toti în rinoceri. o lămuri Mihaela. pentru următorul seminar. de unde îi face semne cu mîna îndelung. ci doar în semne. Rinoceni se intituleaza o piesă de Eugen lonescu în care personajele. iar Karel pe peron. dar şi aşa.i. studiau accastă piesă la un curs de vară organizat pentru studenţii străini într-un oraşel de pe coasta mediteraneană. în rinoceri. — Rinocerul este. cu firescul unei şcolăriţe obişnuită să primească din cînd în cînd nişte bani de buzunar de la cei mari. Şi.

în fond. nit. la colţuri. e într-adevăr o problemă. si îşi încetini pasul. încît. spuse Gabriela. răspunse Gabriela. ca din senin. ncrăbdătoare. ne-a sugerat-o chiar doamna Rafael. — Ce idee? întrebă Gabriela. — Mi-a venit o idee. spuse deodată Mihaela. zîmbind cu aerul trufaş a! celui ce a dyscoperit adevăml. buzele lor zvîcneau de mîndrie. — Ai drcptate. 53 — Aşa e! se aprinse Mihaela. ca în clipa următoare să rcia pe un ton şovăielnic: — Dar. răspunse Mihaela stîmind curiozitatea Gabrielei. La un moment dat se opriră. — Dn. începură să scoată nişte sunete . absorbită de gîndurile ei. — i u crezi că simbolul rinocerului e folosit aici ca să prodiita un efect comic? întrebă ea. cu interes. Apoi. — De altfel. ce se grăbeau spre căminul lor. îndntate de cutezanta lor. — Comul. de ce să devină toţi nişte simboluri falice? Femeile şi bărbaţii deopotrivă? Cele două tinere. spune odată. spuse cu tristeţe Mihaela şi cele două tinere ce se îndreptau spre căminul studenţesc amuţiră un timp. amuţiră pentru a doua oară. — Hai. Tăcerea fu curmată de Gabriela: — Să fie oare un simbol falîc? — Ce anume? întrebă Mihaela.semnul ăsta şi nu în altul? — Da. uită de pi"ioan. despre ce-i vorba? o îndemnă Gabriela.punse Mihaela. — Autorul a vrut să producă un efecl coinic! Jdet'a lansată de prietena ei o captivă pe Gabrieia în aseineriea măsură. desigur. cele doua tinere se privcau fericite si.

0.bucurie dulce. îngemănată în mod fatal cu violenţa.. sau îmi spunea ea mie. . să urinezi. în măsura în care nu-şi înstrăinează esenţa.. să bei. defecarea. Mai întîi. sa rîzi şi să plîngi". Rîsete dezlăn-tuite. auzul. volup-tatea rîsuluî: să rîzi înseamnă să trăieşti atît de profund.scurte. bucuria feminină. voluptate imensă şi mîngîietoare. autoarea îi opune. rîsul deplin. să auzi. Pen-tru femeie. cu distrugerea şi dispariţia. consacrată clipelor efemere ale erecţiei. Enumerarea deliciilor se înşi-ruie în carte ca o splendidă litanie: „Piinţarea e una cu ^ericirea: să vezi. urma rîsul adevărat.. ce nu pot fi redate prin cuvinte. băutul. pipăi-tul. Rîsul. bineînţeles. Apoi. rîsul! Rîsul voluptăţii. volup-tatea însăşi. să te arunci în apă şi să contemplî cerul. ascutite şi sacadate. zeflemeaua şi ridicoiul. de una dintre feministele pasionate. 54 somptuoase şi nebuneşti. fiinţarea însăşi". totu-i bucurie: „mîncatul." Am citat acest text dintr-o carte intitulată Cuvîntuf femeii. vino să ne jucăm de-a rîsul. rîsete magnifice. sintetizînd-o în cuvîntul frantuzesc jouissance . să defechezi. încît ne umfla rîsul. Rîdeam pînă nu mai puteam de hohotul rîsetelor noastre. urinatul. ••!W Rîsete ridicole. exaltînd-o antinomic. 2. E un manifest mistic al bucuriei. omniprezentă şi continuă. ne prefăceam. vrei? Ne lungeam pe pat una lîngă alta. Atît de ridicole. Dorinţei sexuale a masculului. nestăvilite. învălmăşite. îi spuneam surorii mele. hai... şi începeam. Şi dacă împreunarea . A fost scris în 1974. tîrîndu-ne cu el în cascada lui uriaşă. reluate. să manînci. care au imprimat o notă dîstinctă climatului epocii noastre. năvalnic. Rîsete forţate..Rîsul? se mai sinchiseşte cineva de el? Mă gîndesc la rîsul adcvărat ce nu are nimic comun cu gluma..

acest lapte întunecat şi îndulcit cu sînge. această durere avînd gustul fierbinte al fericirii". iar menstruatia e un deliciu. Misticului nu-i este îngăduită teama de ridicol. „transă delicioasă a fericirii. atunci e aşa pentru că însumează toate „bucuriilc posibile ale vieţii: pipăitul. Cele două surori lungite pe pat nu rîd de ceva 55 anume. auzul. Orice mistică exagerează. Fără doar şi poate. şi cel ce izbucneşte în hohote de rîs extatic e fără amintiri.e frumoasă. căci strigătul lui e adresat secundei prezente a lumii şi nu vrea să ştie de nimic altceva. acest rîs nu are nimic comun cu „gluma. mirosul si. ca o cupolă a acestui templu al voluptăţii. şi fără dorinte. culme supremă a desfătării. vorbitul. „această salivă călîie. Aşa cum sfinta Tereza surîdea în timpul agoniei sale. sfinta Annie Leclerc (aşa se numeşte autoarea cărţii din care citez) afirmă că moartea în sine nu-i altceva decît un crîmpei de bucurie de care numai bărbatul se teme. cunoasterea. pînă la capătul smereniei sau al voluptăţii. izbuc-neşte rîsul. e o expresie a fiinţei ce se bucură că există. dacă vrea să meargă pînă la capăt. zeflemeaua şi ridicolul". Vă amintiţi. suferindul se ataşează secundei prezente a trupului său bolnav (şi e cu totul în afara trecutului şi viitorului). Bucurie e si alăptarea. Sus. Rîsul voluptăţii. fiind legat atît de jalnic de „micul său eu şi de biata sa virilitate". rîsul lor este lipsit de obiect. defecarea. Aşa cum. şi naşterea. de această scenă văzută de atîtea ori . Numai un imbecil ar putea să zîmbească în faţa acestui inanifest al bucuriei. văzul. desigur. tot aşa. în egală măsură. voluptatea rîsului". dansul". mîncatul. prin geamăt. băutul.

poporul lor. toţi fabricanţii de lenjerie. Atunci au venit să mă caute nişte prieteni. scoţînd din nou nişte sunete stridente şi sacadate. într-un frumos peisaj primăvăratec (sau estival). Mihaela încuviinţează emitînd la rîndul eî aproape aceleaşi sunete. Toate Bîsericile. produsele lor.în zeci de filme proaste: un băiat şi o fată aleargă. în 1968. în şcoli şi în studiourile cinematografice. 3. Au ieşit dintr-o papetărie tinîndu-se de braţ şi fiecare leagănă în mîna liberă cîte un pacheţel cu hîrtie colorată. sexul lor si praful lor de spălat vase. toţi generalii. Exact acesta-i acum rîsul Mihaelei şi al Gabrielei. care erau prea tineri ca să figureze pe listele ruşilor. Rîsul celor doi alergători are menirea să anunte solemn lumii întregi şi tuturor spectatorilor din toate cinematografele: sîntem fericiţi. ţinîndu-se de mînă. un clişeu. — Doamna Rafacl va fi încîntată. am fost dat afară din slujbă (ca mii şi mii de alţi cehi). spune Gabriela. aleargă. pe care nu-i voi deconspira nici56 •-* . ideologia lor. La puţin timp după ce ruşii au ocupat ţara mea. putînd astfel să ră-mînă în redacţii. care exprimă însă o atitudine umană fundamentală: rîsul grav. şi nimeni n-avea dreptul să-mi ofere un alt loc de muncă. Aleargă. „rîsul dincolo de glumă". sîntem multumiti că existăm pe această lume! o scenă stupidă. elastic şi lipici. o să vezi. toate partidele politice sînt de acord în privinţa acestui rîs şi se grăbesc care mai de care să plaseze imaginea celor doi alergători rîzînd pe afişele ce fac propagandă pentru religia lor. aleargă şi rîd. Aceşti tineri si buni colegi.

plasînd numeroase corcituri drept specimene de rasă). articole. iniţiind o rubrică de astrologie. ani scris pe prima pagină cu stiloul: Ă Milan Kundera avec admiration. Poliţia secretă urmărea să ne înfometeze. a decis să încalce. de ce n-aş fi putut să fiu si eu astrolog? Primisem. proslăvind fratemitatea cu poporul rus. redacţia cauta un mijloc prin care să atragă atenţia publicului cititor. Nu atît pentru mine. fină şi inteligentă. pu-ritatea ideologiei marxiste. revista cra silită să publice un număr incredibil de articole politice indigeste. In consecinţă. sfioasă. la vremea aceea. cu ochii în patru. cît pentru ei. în timpul . ce apă-rca într-un tiraj fabulos. sub semnătura lor.) Această tînără. Dacă marele Jaroslav Hasek a putut să facă negot cu cîini (vindea multi cîini furaţi. întrucît totul a fost descoperit. am alcătuit cîteva mii de horoscoape. în decursul acestor ani de izolare. al cărui nume era însoţit cu mîndrie de impresionantul titlu: „Preşedinte al Centrului intemaţional de astrologie". pîndind cu strictete amărîtele noastre încercări de a scăpa împresurării. am profitat de acest sprijin. (în cazul de faţă nu am nimic de ascuns. pentru ca nu eram în stare să fac tot ce mi se propunea şi. era redactor la o revistă săptămînală pentru tineret. Şi cum. cle aceea. spre a ne determina să capitulăm şi să ne căim public. dar de cele mai multe ori l-am refuzat. în mod excepţional. mi-au propus să scriu. Aşezam cu discreţie pe masa de lucru cărţîle cu dedicaţii şi le explicam uluiţîlor mei clienţi praghezi că. Printre aceşti generoşi donatori se număra şi tînara R. în parte. contrafacîndu-mi grafia. cîndva. Era. Andre Barbault.odată. de la nişte prieteni pari-î'ieni. piese de teatru. era un lucru prea riscant. şi-i pedepsea cu asprime pe cei ce-şi dăruiau numele. să ne reducă la condiţia unui trai de mizerie. în plus. repor-ţaje. ca să-mi cîstig într-un fel existenţa. scenarii de film. toate tratatele de astrologie scrise de Andre Barbault. şi. scenarii pentru radio şi televiziune.

N-ar vrea să se afle că-l preocupă şi dă crezare acestor . îşi petrecuse jumătate din viată studiind marxismul la Praga şi la Moscova! — Se jena un pic. pentru care desenam şi vinietele Taurului. din manualele de literatură şi din cartea de telefon. destul de stupid. mi-a adus vestea că redactorul-şef era cucerit de astrolog şi dorea să-i facă horoscopul. care nu vrea săşi divulge numele. entuziasmat. Singurul lucru amuzant în toată povestea asta era existenţa mea. Cîştigurile erau derizorii şi munca în sine nu avea nimic amuzant sau remarcabil. am fost. Cînd R. Redactorul-şef. cerîndu-mi acest lucru. Acţiunea noastră mi se părea astfel de două ori acoperită: prin inexistenţa savantului şi prin pseudonimul acestuia. Berbecului. Am scris. aşadar. dar am sfătuit-o să comunice redacţiei că 57 autorul textelor e un strălucit fizician atomist. a unui mort. apoi.şederii mele la Paris. lună de lună. Eram încîntat. care fusese numit în funcţie de rusi. cîte un text scurt. se-nţelege. sub un nume fictiv. asta pentru început. de teamă să nu ajungă de rîsul colegilor săi. despre di-feritele semne zodiacale. existenţa unui om şters din istorie. spre a tine sutelor de mii de tineri dintr-o ţară socia-lista nişte predici despre marele adevăr al astrologiei. Fecioarei. ce se întorcea acum la viată într-o surprinzătoare reîncar-nare. R. am fost cîteva luni asistentul ilus-trului Barbault. într-o bună zi. Peştilor ete. un lung şi captivant articol despre astrologie. mi-a cerut să ţin clandestin rubrica de astro-logie a săptămînalului la care lucra.

fireşte. consultîndumă îndeaproape cu R.^ zîmbind. făcea inult caz de bruma de amabilitate de care era în stare. să-i aduci pe calea smereniei. i-am spus. astreie nui mai promit altceva decît suferinţă. Era mai bun. o săptămînă întreagă am migălit la opera mea. Mi-a povestit că. La puţin timp după aceea. — Grozav. îl cunoşteam pe redactorul-şef. Eu am misiunea să vă comunic doar data naşterii lui. în afara faptului că era patronul tinerei R.superstiţii medie-vale. Asta m-a amuzat şi mai mult: — Cu atît mai bine' — E dispus să dea pentru horoscop o suta de coroane. redactorul-şef devenise alt om.. cînd m-am reîntîlnit cu R. în fond.. împotriva căreia îl avertizase horoscopul. Am înnegrit zece pagini. — o sută de coroane? Dar ceşi închipuic zgîrciobul ăsta! Neavînd încotro. mi-a trimis o mie de coroane. se putea citi tristeţea omului ce ştie că. — Vrea să-şi păstreze anonimatul. îmi explică R. iar în privirea lui. Dar îl fascincază teribil. zugrăvindu-i caracterul. descriindu-i 58 trecutul (despre care aveam destule informaţii) şi. iar în-Scrul ca . Poţi să le recomanzi anumite acte. printr-un horoscop. Ţipa mai rar şi începuse să-i fie teamă de propria lui asprime. se poate influenţa şi chiar dirija de minune comportamentul oamenilor. viitorul. ain rîs amîndoi cu poftă. dar dumneavoastră nu trebuie să ştiţi despre cine-i vorba. 4. printr-o aluzie fină la viitoarele catastrofe. (Despre două feluri de rîs) A concepe diavolul ca pe un partizan al Răului. bucurîndu-mă. mai era şi membru în comisia superioară pentru evidenţa cadrelor partidului comunist şi distrusese vieţile multora dintre prietenii mei. să-i previi asupra altora şi. adesea fixată în gol. de acum încolo. din ziua în care-şi citise horoscopul.

este cel ce nu recunoaşte sensul raţional al lumii divine. desigur. dimpotrivă. binele nu implică neapărat avantajul îngerilor asupra demonilor (aşa cum credeam în nnii copilăriei mele). oamenii se prăbuşesc sub greutatea ei. înseamnă a accepta de-magogia îngerilor.) Auzind pentru întîia oară rîsul Vicleanului. Cu toate astea. la origine.pe un combatant al Binelui. Există în acest rîs o 59 anumită doză de răutate (lucrurile se înfăţisează deodată altfel decît erau percepute în realitate). ci presupune menţinerea unui echili-bru aproximativ între puterile celor două tabere. lăsîndu-ne să trăim mai liber. Lucrurile sînt. e împărţită între îngeri şi demoni. Dacă lumea îşi pierde întreaga raţiune (dominaţia demo-nilor) tot nu se poate trăi. încetînd să ne mai apese cu seriozitatea lor austeră. Diavolul. rîsul ţine de domeniul diavolului. precum se ştie. ci ai creaţiei divine. dar mai există în el şi o parte de mîngîiere binefăcătoare (lucrurile devin mai uşoare decît păreau înainte. Ingerul îşi dădea seama prea bine că rîsul acesta era îndreptat împotriva lui Duinnezeu şi împotriva . Dacă iumea e stăpînită de prea multă raţiune incontestabilă (pu-terea îngerilor). Aşadar. mai complicate. îngerii nu sînt partizanii Binelui. Dominaţia lumii. are darul să ne stîmească rîsul. de locul ce i-a fost stabilit în ordinea pretinsă a lucmrilor (un marxist format la Moscova crede în horo-scop). sala gemea de lume şi oamenii erau cuceriti unul după altul de rîsul cumplit de contagios al diavolului. Povestea se petrecea în timpul unui ospăţ. Orîce lucru lipsit pe neaşteptate de semnificaţia sa prezumtivă. îngerul a încremenit.

cu puşca la umăr şi purtînd pe cap nişte căşti prevăzute cu viziere protectoare din plexiglas. faţă în faţă. îngerul voîa. să-şi arate bucuria că. dimpotrivă.demnităţii creaţiei Sale. exprimînd însă fiecare. astfel. dar se simtea slab şi lipsit de apărare. aici. imitîndu-si adversarul. 60 5. pe pămînt. dansează o horă în fata lor. într-un fel sau altul. stridente şi sacadate. Şi. Cu toate acestea. stau cu privirea aţintită spre un grup de tineri în blugi şi tricouri care. cu gura larg deschisă. Este. dîndule însă un sens opus. în timp ce cu rîsul său diavolul sugera absurditatea lucrurilor. Există două feluri de rîs. totul era bine rînduit. Ne-au înşelat pe toţi printr-o impostură seman-tică. Ştia că. fără doar şi poate. Astăzi nu ne mai dăm seama că aceeaşi manifestare exterioară ascunde două atitudini interioare dîametral opuse. armonios şi raţional. o revistă ilustrată a publicat această fotografic: un şir de bărbaţi în uniformă. în interv'alele superioare ale registrului său vocal (aduceau un pic cu sunetele emise de Gabriela şi Mihaela pe strada unui orăşel de pe coastă). nişte lucruri absolut contrarii. cu atît mai bine şi cu atît mai sincer. Rîsul ridicol e un dezastru. Diavolul urmărea rîsul îngerului şi rîdea cu atît mai mult. trebuia să reacţioneze imediat. îngerii au reuşit ceva. Pentru a defini rîsul lor imitativ şi rîsul original (al diavolului) nu există decît un singur cuvînt. momentul dinaintea ciocnirii cu fortele de poliţie care păzesc o . Nefiind în stare să năs-cocească nimic de unul singur. ţinîndu-se de mînă. Cu gura căscată. începu să se mairnuţărească. dar nouă ne lipseşte cuvîntul prin care le-am putea diferenţia. îngerul şi diavolul emiteau aproape aceleaşi sunete. conceput cu înţelepciune. cu cît îngerul rîzînd părea de un comic fără margini. scotea nişte sunete întretăiate. prin infonatia sa.

cărora să le întindă mîna şi să danseze cu ei o horă: l-a căutat mai întîi în biserica metodistă (tatăl ei era un fanatic religios). fac doi paşi pe loc. secretariatul unui partid politic sau fercstrele unei ambasade. printre adepţii 61 . asemeni copiilor. l-a căutat la marxişti. căci cercul ne vorbeşte din adîncurile milenare ale memoriei. apoi în partidul comunist. tinerii se instalaseră în cerc şi. o tabără de imtrenament militară. Dansul în cerc e magic. profe-soara. un pas înainle. comandată) a încolonării. în ritmul unui d. Şi pifptul li se umflă de sentimentul adînc al nevinovătiei: căci ei nu sînt uniţi printr-un marş precuin soldatii sau trupele de asalt fasciste. apoi în partidul troţkist. în mohorîta actiune a unor bărbaţi ce stau la pîndă. tinerii. în unitatea iulcvărată (sinceră şi firească) a cercului. poliţia. săltînd o dată piciorul stîng. ci. ce-i uneşte ca un inel. tinerii în bucuria jocului. Doamna Rafacl. Toată viaţa a căutat un cerc de bărbaţi şi femei. Si ea ar dori să se prindă într-o horă. de o parte. la căutat la Lenin. de cealaltă. Aşa i-a văzut fotograful.ir inocenta lor doresc s-o scuipe în obrazul poliţistilor. apoi în partidul troţkist disident.ins. de cealaltă. l. la Mao Tse Tung. apoi în mişcarea pentru legali-zarea avortului (femeia e stăpînă pe trupul ei!). însoţindu-şi mişcările în ritmul unui cîntec popular. a decupat această fotografie din revista amintită şi o contemplă visătoare. Profitînd de timpul mort. apoi la structuralişti. poliţia. Cred că-i înţeleg: aceşti tineri au impresia că cercul descris de ei pe sol e cercul magic. apoi m mişcarea împotriva avortului (copilul are dreptul la viaţă'). la psihanalişti.centrală nucleară. o dată piciorul drept. scotînd în evidentă accst con-trast elocvent: de o parte. în unitatea falsa (impusă. în budismul Zen.

Apoi. 0.. Soluţii pot fi mai multe. — Mihaela! strigă încă o dată Gabriela. Mihaela îşi întrerupe lectura: — Nu pricep cum s-ar putea înlătura labele unei pisici?! Ar fi în stare să i le taie? — Mihaela! strigă Gabriela. cu alte cuvinte. cealaltă două. Scăzînd cele două picioare din opt. şi să alcătuiască împreună un tot unitar. rîsul! Rîsul voluptăţii. Un rîs atît de ridicol.cîte picioare rămîn de fiecarc pisică? Bătrînul domn. — Acest dialog urmăreşte.. unnează rîsul adevărat. putem avea o pisică cu şase picioare şi una fără nici un picior". cu siguranţă. sa fie un singur trup şi un singur suflet. elevele ei Gabriela şi Mihaela se află în camera lor din căminul studenţesc.. cîte au cele două pisici. o pisică poate avea patru picioare. explozii de rîs magnifice.Yoga.. Mai putem avea o pisică cu cinci picioare şi alta cu-n singur picior. în clipa aceasta. legănat. — Ai uitat? Chiar tu ai spus-o! — Ce anume? întrebă din nou Mihaela. aceleaşi sunete. somptuoase şi 62 nebuneşti. ca să închei. în şcoala noului roman si. Un rîs ridicol. „Un rîs forţat. izvorîte din intervalele superioare ale registrului lor v'ocal. privind-o pe Gabricla cu un aer plin de voioşie. stridente şi sacadate. reluat. aplecate asupra textului piesei lui lonescu şi Mihaela citeşte cu voce tare: „Logicianul. în acelaşi cerc şi acelaşi dans. încă o dată şi încă o dată. Logicianului. voluptatea . să-i oblige să gîndească şi să vorbească totdeauna la fel ca ea. Apoi. zise Mihaela. — Ce-i? întrebă Mihaela. să producă un efect comic! — Ai dreptate. După care din gura lor începură să ţîşnească nişte sunete scurte. Bătrînului domn: Luaţi o foaie de hîrtie şi socotiţi: avem două pisici cărora li se înlătură două pi-cioare . încît nu se pot abţine să nu rîdă. Rîd de propriul lor rîs pînă la nesfirşitul rîsului lor. nestăvilit. Cele două fete se priveau în ochi şi buzele lor zvîcneau de fiorul mîndriei. — Şi nu pricep cum ar putea avea o pisică şase lăbuţe. acum doreşte să fie măcar în perfectă armonie cu elevii săi. Un rîs dezlănţuit.

Avea senzatia că undeva. înălţă capul. pîlpîia flacăra unui rîs putemic. ar fi răzbit pînă la ea plutind pe aripile brizei ecoul unei melodii sau o mi-reasma venită şi ea de departe. m-am apucat să spun ceva ce nu trebuia spus. că undeva. Rămase o vreme aşa. căci mereu aveam ceva de sărbătorit. Era în primăvara anului 1948. am fost dat afară din partid şi obligat să ies din horă. iar în faţă o noaptea pustie. băteam doi paşi pe loc. aveau deodată un aer plic-tisit.. de parcă de undeva. iar pe faţa noastră se citea zîmbetul fericirii. Deodată. asaltîndu-i nările cu savoarea ei. străbătînd străzile calde ale orăselului de pe coastă. privind nervoasă în juml ei. pe străzile orăşelului de pe coasta mediteraneană. şi un pas înainte. se aflau nişte oameni care se ţineau de mînă şi dansau o horă. doamna Rafael." Şi. uzinele se naţionalizau. muncitorii vîrstnici plecau pentru întîia oară la odihnă în vilele expropriate. o aniversare sau un eveniment anume. vechile nedreptăţi erau îndreptate.rîsului. undeva. . şi isprava asta o făceam aproape în fiecare lună. într-o stare de ciudată agitatie şi nemulţunnire. Şi eu m-am prins într-o horă.. foarte aproape. 'ar eu mă ţineam de mînă sau pe după umăr cu alţi studenţi comunisti. apoi muzica aceea misterioasă amuţi ca din senin (Mihaela şi Gabriela încetaseră să mai rîdă. Se opri şi auzi în craniul ei strigătul de revoltă al vidului ce se cerea uinplut. din depărtare. debitanţii îşi vedeau debitele de tutun confiscate. într-o zi. Apoi. fără dragoste) şi doamna Kafael. asistenţa medicală era gratuită. se săvîrşeau altele noi... pe-aproape. miniştrii sorialişti şi democratcreştinii se refugiaseră în străinătate. mii de oameni luau drumul închi-sorii. pomi înapoi spre casă. 6. comuniştii triumfaseră în tara mea. rătăcea singuratică. săltînd piciorul drept spre stînga şi cel stîng spre dreapta.

Cînd ieşi din rînd mai poţi reveni. Andre Breton. Tot atunci. Tribunalul comunist o acuzase de uneltiri duşmă-noase împotriva statului. Şi a mai fost o aniversare. în ajun. şi din nou au apărut pe străzile Pragăi cercuri de ti-neri dansînd hore.63 Atunci am înţeles semnificaţia magică a cercului. Ca un meteorît smuls dintr-o planetă. lar aceşti alţii (între care mă număr şi eu) păstrează mereu în ei o sfioasă nostalgie a horei pierdute. Era în iunie 195o şi numai cu o zi în urmă fusese spînzurată Milada Horăkovă. dusă de forţa centrifugă. prietenul lui Andre Breton şi al lui Paul Eluard. Cercul însă se închide. Rîndul este o formatiune des-chisă. dar nu-mi era îngăduit să intru în nici una din horelc lor. Dumnezeu mai ştie cu ce prilej. convins că Zavis Kalandra nu trădase poporul şi aspiraţiile accstuia. deputată din partea partidului socialist. am ieşit şi eu din cerc şi căderea mea n-a încetat nici acum. îi ceruse lui Eluard (printr-o scrisoarea deschisă datată 13 iunie 1950) să protesteze împotriva absurdei . cu cît hora lor se voia o manifestare a inocentei ce contrasta flagrant cu mîrşăvia celor doi trădători ai poporului şi ai aspiraţiilor acestuia. în imediata apro-piere. Rătăceam printre ei. fusese spînzurat su-prarealistul ceh Zavis Kalandra. Nu întîmplător se mişcă planetele în cerc şi roca desprinsă din ele se îndepărtează inexorabil. şi-l părăseşti fără posibilitatea întoarcerii. se legănaserăn ştreang o femeie şi un suprarealist. şi dansau cu atît mai frenetic. în acelaşi oraş. lar tinerii cehi dansau ştiind că. căci noi suntem cu toţii locuitorii unui univers în care totul se învîrteşte în cerc. Există oameni cărora le e dat să piară în toiul rotatiei şi altii ce se zdrobesc abia la capătul prăbuşirii.

cînta cu ei cele două-trei note simple. între toate ţările socialiste şi toate partidele y comuniste din lume. Şi. Praga. în ciuda faptului că nu eram de partea lor. mişcîndu-se mai departe într-o tăcere desăvîrşită. începură cu toţii să cînte iar aceleaşi trei sau patru note. copilul răsfăţat al Pragăi! Apoi. Varşovia. ca din senin."Apoi. ştiam că nu puteam fi de partea lor. Moscova. Alungau odihna şi somnul. Eluard. un pas înainte şi. clătînînd din cap. Sofia şi Atena. refuză să apere un trădător al 64 poporului (în revista Action din 19 iunie 1950) şi începu să recite cu o voce metalică: „Vom umple nevinovăţia Cu forţa care ne-a lipsit Atîta vreme. se desprinsese de pe traiectoria circulară şi căzuse. cei cu care dansa amutiră. era el. ca şi mine. dar. în timp ce el scanda în ritmul bătăilor de picior: „Vom alunga odihna şi vom fugi de somn. recitînd pretutindeni frumoasele sale versuri despre bucurie şi fratemitate. făcu doi pasi pe loc. îi priveam totuşi cu invidie şi nostalgie cum dansează şi nu eram în stare să-mi iau ochii de la ei."1 lar eu rătăceam pe străzile Pragăi si în jurul meu se învîrteau horele cehilor care rîdeau dansînd. Da. pe neaşteptate. ci de partea lui Kalandra care. ca prin farmec. eăzuse. accelerînd ritmul dansului. Vom lua-o înaintea zorilor şi-a primăverii.Şi niciodată nu vom mai fi singuri. l-am văzut chiar în faţa mea! Se ţjnea cu ei pe după umăr. satîsfăcuţi de nevinovăţia lor. Toţi zîmbeau şi Eluard se înclină spre o tînără fată pe care-o . săltînd piciorul stîng în dreapta. se luau la întrecere cu timpul. După ce citi scrisoarea lui Breton. apoi piciorul drept în stînga. Dar tocmai atunci Eluard era prins întro gigantică horă încinsă între Paris. sfirşindu-şi căderea într-un sicriu de condamnat. Vom pregăti şi zile şi anotimpuri noi.acuzaţii şi să încerce să-l salveze pe vechiul lor prieten praghez. Cum se cuvine visurilor noastre.

zburau cu toţii deasupra pietei Sfintului Văclav. da. în timp ce eu alergam pe pămînt şi priveam după ei. t. 7."^ 1. . aşa fel încît se înălţa cu cîţiva centimetri deasupra lui.ţinea pe după umeri: „Cînd omul e în slujba păcii surîde-ntotdeauna. 3 Qip poezia Chipul păcii (1951) de Paul Eluard.. îmi dădeam seama că ei zburau ca păsările. iar eu n-o să le mai am niciodată.). apărută în volumul Poeme pentru toti. Şi fata începu să rîdă. şi sub ei se afla Praga cu cafenelele ei gemînd de poeţi. şi eu cădeam.:. bătînd şi mai vîrtos cu talpa-n caldarîm.«^tt^lfe' i«8ttiiriiii< i. iar la crematoriu avea loc incinerarea unei deputate socialiste şi a unui scriitor suprarealist . în traducerea lui Virgil Teodorescu (n. că ei aveau aripi. de teamă să nu pierd din ochi superba cunună de trupuri plutind deasupra oraşului şi. şi un pas înainte. urmînd această voce. dar nimeni nu mai atingea pămîntul. 1955. 2. ESPLA. 65 .fumul urca spre cer ca o prevestire norocoasă şi eu auzeam glasul metalic al lui Eluard: „lubirea stă de veghe şi e neobosită. încît în clipa următoare toţi făceau doi paşi pe loc. ca o piatră. antrenîndu-i şi pe ceilalţi în saltul ei.."^ Şi alergam pe străzi. săltînd în zbor piciorul drept spre stînga si stîngul spre dreapta. hora lor aducea cu o uriaşă cunună ce se avînta spre înălţimi.. cu spaimă în suflet.„.'i. if. şi ei pluteau în sus îndepărtîndu-se mereu. cu închisorile gemînd de trădători ai poporului.

dar cu cîteva luni mai tîrziu tancurile ruseşti au invadat Cehia şi curînd alte zeci de mii de oameni au fost acuzaţi de trădarea poporului şi a speranţelor acestuia . t). jos se desfăşura istoria deţinuţilor iluştri.La optsprezece ani după execuţie. pe strada Bartolomejska. dar celebră. cei mai mulţi au fost daţi afară din slujbc şi. 66 (cra deci în decembrie 1971). Fără să-mi spună o vorbă. apărută în volumul Poeme pentrv toţi. o stradă micuţă. Exceptînd două (întrunul din ele locuiam eu).unii au fost azvîrliţi în închisori. prin fereastra largă de la etajul patru. unul dintre noii acuzaţi (eu) ţinea o rubrică de astrologie în paginile unei reviste ilustrate destinată tineretului ceh. iarjos curţile poliţiei. în traducerea lui Virgil Teodorescu (n. Kalandra şi Horăkovă. dar de fapt nici eu nu le înţelegeam decît pe jumă-tate. Era cu siguranţă foarte tulbu-rată cînd a scris aceste rînduri. Se scursese un an de la ultimul meu articol despre Săgetător 1 Din poezîa Chipul păcii (1951) de Pau! Eluard. am citit scrisoarea. Kalandra a fost total reabilitat. după alţi doi ani (cînd se împlineau douăzeci de ani de la înălţarea lui EIuard deasupra pieţei Văclav). la vremea aceea. L-am desfacut. Aveam. toate imobilele de pe ea aparţineau poliţiei. dar am avut nevoie de un răgaz pînă să-mi dau seama că mesajul venea de la R. peste acoperişuri. Făcuse eforturi să sucească frazele aşa fel. Singurul lucru pe care l-am sesizat era că identitatea mea de autor fusese descoperită cu o întîrziere de un an. mi-a înmînat un plic. Cînd priveam afară. încît nimeni în afară de mine să nu le pri-ceapă. vedeam. Toti au trecut pe aici. Sus defila istoria glorioasă a regilor cehi. ESPLA. o garsonieră în Praga. Slansky şi Clementis. 1955. . şi prietenii mei Sabata şi Hiibl. turnurile Hrad-ului. cînd am primit vizita unui tî-năr necunoscut. Scrisul era de nerecunoscut.

în ziua următoare cu tramvaiul pînă la periferia Pragăi. cartie-rele muncitoreşti erau pustii. Mi-a deschis. în apartament era o linişte desăvîrşită. povestea se întîmpla în decembrie. deo-dată. am urcat cu liftul la etajul trei.Tînărul (toate aparenţele indicau că era logodnicul lui R. frica tinerei fete care nu era în stare să-mi deschidă uşa. am cercetat cu atenţie cărţile de vizită de pe uşi. Am mers un timp fără să scoatem o vorbă şi numai în clipa în care am ajuns în vacarmul străzii Nărodnî Trîda mia spus că R. ne va pune la dispoziţie pentru această întîlnire clandestină apartamentul său aflat într-un cartier mărginaş. Am luat din nou ascen-sorul pînă la etajul trei şi am sunat din nou. în clipa aceea. mîi-nile îmi îngheţaseră bocnă şi. la ora aceea matinală. Neam făcut un semn discret cu capul şi am ieşit în stradă. din pricina spaimei care-i răscolea mărun-taiele. Am simţit. că poliţia îmi supraveghează apartamentul cu nişte micro-foane ascunse. dar surîdea. din interiorul apartamentului s-a auzit un zgomot de apă trasă. apoi am sunat. Presupunea. M-am întors în stradă. cu gîndul că R. întîrzia şi aveam să 67 ne întîlnim cînd va veni pe trotuarul pustiu dinspre staţia de tramvai. aşadar. Am găsit casa cu pricina după descrierea tînărului. dar n-a deschis nimeni. voia să mă vadă neapărat şi un prieten de-al lui. M-am dus. Dar nu se arăta nimeni. în trupul meu. După cîteva secunde. întorcîndu-i maţele pe dos. necunoscut mie. Am mai sunat o dată. era palidă. am avut senzaţia că cineva a depus în mine cubul de gheaţă al groazei.) privea foarte circumspect în jurul lui. M-am plimbat o jumătate de oră prin gerul acela cumplit. făcînd eforturi să fie amabilă. A făcut . ca de obicei. desigur.

Le-a mai vorbit cîteva clipe despre fizicianul atomist. drept care se . de-ai face bine să nu tăgăduieşti! Le-a spus adevărul. I-au dat dreptate. cine scrie articolele despre astrologie pentru revista dumneavoastră? S-a făcut roşie la faţă şi a încercat să le spună ceva despre un fizician celebru al cărui nume nu-l poate divulga. nu s-a întîmplat nimic grav. nici nu merită să mai vorbim. în sfirşit. fără încetare. Abia atunci au început so ia la întrebări. dar dumneavoastră ştiţi că domnul Kundera se ocupă cu astrologia? Despre asta habar n-am. în primele două ore o întrebaseră despre o sumedenie de lucruri neînsemnate şi ea începuse să se simtă stăpînă pe situaţie. şi iar i-au dat dreptate: într-adevăr. N-a încăl-cat nici o lege. Cît despre onorariile încasate de domnul Kundera. Dar pe domnuî Kundera îl cunoaşteţi? au întrebat-o din nou. spune-ţi-ne. n-a putut să ofenseze pe nimeni.chiar cîteva glume stîngace pe seama faptului că. Chiar nu ştiţi nimic? Toată Praga vuieşte şi dumneavoastră nu ştiţi nimic? i-au spus rîzînd. dar unul dintre copoi a început să strige la ea: măcar. Redacţia revistei dorea să aibă o rubrică de astrologie atractivă. glumise cu ei. ne aflam singuri într-un apartament gol. penniţîndu-şi la un moment dat să-i întrebe cu insolenţă dacă îşi închi-puiau că o să renunţe la masa de prînz pentru asemenea nimicuri. şi ea mi-a povestit că nu demult fusese convocaţă la poliţie. 68 Le-a obiectat că nu s-a petrecut nimic de o asemenea gra-vitate: numele domnului Kundera a fost ascuns sub un pseudonim şi. mă cunoştea şi mi-a cerut sprijinul. le-a răspuns. care interzic colaborarea cu anumite persoane nedemne de încrederea partidului şi a statului. Ne-am aşezat. o zi întreagă. dar nu ştia cui să se adreseze. R. scumpă domnişoară R. Era con-vinsă că n-a încălcat nici o lege. E ceva rău în asta? I-au răspuns: nu-i nimic rău în asta.. o anchetaseră. Le-a spus că mă cunoaşte. N-a încălcat altceva decît nişte regulamente de serviciu interioare. în consecinţă.

R. Să ne-nţelegem. Inţelegînd că fusesem ales ca factor poştal avînd misiunea să distribuie oamenilor avertismente şi sancţiuni. era pur şi simplu tînără şi total neştiutoare într-ale vieţii. unde avea nişte prieteni care-i cereau de multă vreme să lucreze cu ei. îmi răsuna stăruitor în urechi ca o sfielnică promisi- 69 . nu era o fricoasă. Pe urmă. deşî n-a durat decît o fracţiune de se-cundă. cu vocea sugrumată de emo-ţie. întrucît fusese nevoită să le făgăduiască poliţiştilor că nu va sufla o vorbă nimănui despre acest interogatoriu. dacă întîmplător aş fi şi eu convocat. A semnat procesul-verbal şi. după două zile. după ce primise o nouă citaţie la poliţie (trebuia să se prezinte acolo a doua zi). m-a întrebat R. hotărîse că era mai bine să nc întîlnim în secret pentru a ne pune de acord. dar în ziua următoare cînd revenise pentru întocmirea formalită-tilor de angajare. Nu pot face abso-lut nirnic pentru dumneata. A rîs. S-a dus. — Credeţi. şi rîsul ei. şeful sen'iciului de cadre. ea îl va semna şi n-are de ce să-i fie teamă. spre a i se aduce la cunoştinţă că era concediată cu efect imediat. a fost convocată la redactorul-şef. Un tip care a studiat trei ani marxismleninismul la Moscova n-ar îndrăzni să recunoască niciodată că şi-a comandat horoscopul. de neînţeles şi neaşteptată.vor mulţumi să întocmească un proces-verbal despre cele discutate. ca să nu ajungem la declaraţii contradictorii. care o simpatiza. la radio. Au primit-o cu bucurie. am început să mă tem de mine însumi. fetiţo! Ţi-ai distrus viaţa. i s-a adresat cu un aer ce trăda dezamăgirea: în ce prostie ai intrat. o lovitură pe care n-o va uita niciodată. ezitase să mă vadă. că dumnealor ştiu ceva despre cele o mie de coroane pe care le-aţi primit pentru horoscop? — Nu vă faceţi griji. în aceeaşi dimineaţă. Mai întîi. Primise acum prima lovitură.

fete şi baieţi de diferite naţionalităţi. nici în socialism. 8. demascîndu-ne ca pe nişte bieţi împostori care lucrau pentru revista tineretului socialist. dar nu credeau nici în tineret. planul cel mai chibzuit. Sîmţeam pe noi greutatea apăsatoare a privirii lor. între timp. toate statele-majore. în bănci se aflau douăzeci de tineri. în timpul discuţiei s-a ridicat de cîteva ori ca să meargă la toaletă. care ne preschimba în insecte bune de strîvit cu talpa. ce se uîtau cu un aer distrat la Mihaela şi Gabriela: acestea. emoţionate. Mi-am stăpînit neliniştea. generalii şi dîsidenţii) se tupta pentru viitorul omenirii. potrivit căruia urma să le răspundă poliţiştilor în ziua următoare. Fecioară. Această fată curajoasă se ruşina de frica ei. dar el nu venea de nîcăieri. care se ocupau cu fleacuri în timp ce în jurul nostru întreaga lume (dreapta şi stînga. în plus. Această femeie plină de gust se ruşina de mărun-taiele ei care faceau ravagii sub ochii unui bărbat străin. . pentru că. stăteau în picîoare în faţa catedrei la care luase loc doamna Rafael. Revenirile sale erau însoţite de zgomotul apei trase şi de jena panicar-dă ce se citea pe chipul ei. Ne fixau din toate părţile cu privirea lor glacială şi privirea aceasta smulgea de pe noi simpaticul veşmînt de mistificatori hazlii puşi pe şotii. — Vom vorbi despre Rinocerii lui lonescu. pe generalii şi disidenţii ruşi. cucerind stînga şi dreapta. care făceau horoscopul redactorului-şef fără să le pese de redactorul-şef şi de horo-scoape. încercînd să născocesc pen-tru R. Amîndouă aveau în mînă foile cu textul expuncrii lor şi.une a inîntuirii. spuse Mihaela. Căci acesta era rîsul pe care doream să-l aud atunci cînd scriam stupidele articolaşe despre Peşti. acesta era rîsul pe care mi-l imaginam ca răsplată. Capricom. un bizar obiect de carton prevăzut cu elastic. îngerii ocupasera toate poziţiile decisive. pe arabi şi pe evrei. pretutindeni în lume. arabii şi evreii.

o fixă pe Sarah cu orificiul nasului ci artificial luat prin surprindere şi . stridente şi sacadate. şi pe care-l prinse apoi la ceafa cu un elastic. întorcîndu-se spre Gabriela ca să-i dea a înţelege că venise rîndul ei. în loc să vorbească. părăsindu-şi banca. După un schimb de priviri.y aplecîndu-şi capul pentru a-şi fixa pe nas un comet de carton pe care lipiseră bucăţele de hîrtii multicolore. un com. Din ziua aceea. Se hotărîseră să exprime cele două idei. prin cuvinte. se desprindeau de pe faţa lor înălţîndu-sc ca o rugăciune zadarnică. fireşte. şi doi. aceasta le ceruse celor două americanc îngăduinţa de a-şi arunca o privire pe notiţele lor (ştiut fiind că nu scăpau o vorbuliţă din spusele doamnei Rafael). Sarah le detesta cordial şi acum se bucura de spectacolul prostiei lor. Cu un aer plin de satisfacţie. dar ele o refuzaseră: ai face mai bine să vii la cursuri decît să-ţi pierzi vremea pe plajă.. Şi. şi Mihaela începu să citească partea ce-i revenea din expunerea anunţată. Mihaela şi Gabriela îşi citeau pe rînd comentariile la Rinocerii şi cornetele lungi. făcînd să li se scuture nasul lung. Doamna Rafael se arătă însă încîntată de găselniţa preferatelor ei şi răspunse la sunetele stridente şi sacadate ale acestora cu un strigăt asemănător. Cornetele lungi se clătinau pe chipul lor şi întreaga clasă cădea pradă unei compasiuni stînjenitoare. Cu cîteva zile în urmă. în general. începură să scoată nişte sunete scurte. în loc de nas. clasa pricepu destul de lesne ce voiau să sugereze cele două fete: unu.cla procedă 70 la fel. Printre cursanţi se afla şi o tînără evreică pe nume Sarah. Gabriela. Sarah îşi dădea seama că ar fi păcat să nu profite de ocazia ce i se oferea. că piesa lui lonescu este o piesă comică. dar mai ales prin acţiunea propriului corp. se apropie de cele două protagoniste. de hîrtie. de parcă în faţa băncilor venise cineva să le prezinte un braţ amputat. Gabn. cele două fete dădeau din cap. Sarah se ridică în picioare şi. că rinocerul are. în clipa în care Mihaela îşi întrerupse discursul.

Ajunsă în dreptul celor două studente. Sentimentul umilinţei le pri-cinuia atîta durere. lacrimile curgeau din ochii lor ca dintr-un robinet. Acum. încuviintînd spectacolul printr-un hohot de rîs. de data asta în fundul Gabrielei. americanele nu erau în stare să le mai răsucească spre a vedea ce se petrecea în spatele lor) şi. încît îi proiecta capul înainte şi înapoi pe . dădu din cap aprobator. Apoi Sarah se aşeză în banca ei. Sarah le ocoli (cu capetele parcă prea împovărate de nasul adăugat. calmă. Apoi. Apoi toată clasa izbucni în hohote de rîs. După care. mai trase un şut. îi trase un picior 71 în fund Mihaelei. apoi. dînd din braţe. acţi-une şi happening) şi. Rîdea cu lacrimi. se lasă o linişte absolută. o lectură prin practică. neavînd alt scop decît clarificarea subiectului tratat în analiza lor (interpretarea operei de artă nu poate fi limitată la abordarea teoretică tradiţională.rămase cu gura căscată. şi în clipa următoare din ochii Gabrielei începură să curgă lacrimile. porni înapoi spre banca ei. Pe moment. Doamna Rafael îşi închipui că acele convulsii ale studentelor sale preferate erau o mişcare de dans. şi o forţă mai putemică decît gravitatea profesorală o smulse în clipa aceea de pe scaun. Mihaela şi Gabriela se simţiră trădate. încît se zvîrcoleau. Auzind din spate rîsul profesoarei mult iubite. este necesară o abordare modemă. Apoi doamna Rafael. avîntînduse încă o dată. pricepu că intervenţia Sarei era un cpisod pus la cale într-o farsă cu griJă pregătită de studenţi. şi chiar cu demnitate. luîndu-şi avînt. de parcă ar fi fost chinuite de nişte crampe stomacale sfişietoare. întrucît nu vedea lacrimile favoritelor sale (acestea erau cu faţa îndreptată spre clasă şi deci cu spatele spre ea). mai întîi din ochii Mihaelei. iar trupul n zvîcnea în asemenea hal. iniţial surprînsă şi şocată.

nu se mai zărea nici un nas de hîrtie.gîtu-i firav. de sus. Cele trei femei dansau şi rîdeau. facînd paşi pe loc. de parcă ar fi fost un clopoţel pe care paracliserul îl ţinea întors cu limba în sus şi suna cu el de mama focului. întîlnirea niea cu R. imperceptibil. Lacrimile lor 72 se prelingeau de-a lungul nasurilor de hîrtie şi ele se răsuceau şi săreau bătînd pasul pe loc. Se apropie de tinerele fete ce se chirceau şi se răsuceau în mişcări convulsîonate. şi toate trei se roteau deasupra podelei. ci numai trei perechi de pantofi depaşind gaura ce se căscase. . Apoi. înălţîndu-se uşor în spirală. Mai trecu o clipă. nasurile false se clătinau. Prin aceasta deschizătură cele trei urcau tot mai sus. într-o parte şi în alta. dar şi aceştia dispărură la rîndul lor. un rîs ce se îndepărta -rîsul hohotit al celor trei arhangheli. apoi dreptul spre stînga şi celc două tinere înlăcrimate începură s-o imite cu sfială. în apartamentul cu pricina s-a vădit pentru mine hotărîtoare. Doamna Rafael bătea doi paşi pe loc.. în grimasa rîsului. doamna Rafael bătu din talpă mai vîrtos. Acum însă dansatoarelc nu-i mai vedeau pe ceilalţi. sălta picîorul stîng spre dreapta. 9. Săltau în sus cînd un picior. şi pe feţele celor două fete schimonoselile plînsetului se transformau. cînd altul. sucindu-se şi răsucinduse cu ochii înecaţi în lacrimi. Şi iată-le acum pe toate trei în faţa pupitrelor. şi o luă de mînă pe Mihaela. Acum părul lor atingea plafonul şi acesta înccpu să se deschidă puţin cîte putîn. şi clasa tăcea amuţită de o groază mută. că nu . doamna profesoară apucă şi mîna Gabrielei. Atunci am înţeles definitiv că devenisem un mesager a! nenorocirii. Deodată. şi se învîrteau în cerc pe parchetul sălii de clasă.erau concentrate cu totul asupra fiinţei şi voluptăţii lor. în timp ce la urechile cursantilor înmăr-muriţi de groază ajungea. şî toate trei alcătuiau acum un cerc în faţa pupitrelor: se ţineau de mînă. înălţîndu-se cu cîtiva centimetri deasupra podelei. trăgîndu-le astfel după sine pe cele două partenere. Cu pasul următor nu mai atingea pămîntul.

că nu-mi mai rămînea altceva de făcut decît să-mi părăsesc ţara. al comportamentului de o modestie echîiibrată şi al gustului neîntrecut al vestimentaţiei sale. cu fecalele ei şi cu sufletuS ei inefabil. Aveam impresia c-o văd. deodată. ca o careasă de viţea. De parcă trupul ei s-ar fi ascuns 73 mereu fără cusur în spatele inteligentei sclipitoare. Voiam să mă năpustesc asupra ei şi să i-l srnulg pentru ffiine. cu atît mai mare. Dar vedeam fixaţi asupra mea doi oc. acel bulgare de aur. Mai cxact: o poftă nestăpînită de a o viola. îmi fusese dragă dintotdeauna această tînără femeie şi o iubeam în chipul cel mai nevinovat şi cel mai puţin sexual cu putinţă. deschisă în faţa mea. mai absurdă. cu îmbracămintea sa desăvîrşită. de-a o cuprinde într-o singura îmbrătişare cu tot ce-i aparţinea: cu contradicţiile sale insuportabil de excitante. o viola. Nu-ini oferea niciodată o singură fisură. acea comoară. acel diamant tăinuit m adîncurile ei.hi înspăimîntaîi (doi ochi înspăimîntaţi pe un chip inteiigeni-) si cu cît mai înspăimîntaţi erau aceşti ochi. dinspre toaletă se auzea şuieratul apei ce umplea rezcrvorul de curînd golit si pe mine mă încerca o poftă nestăpînită de a face dragoste cu ea. De a mă arun-ca asupra cî. Stăteam aşezatî unul lîngă celălalt pe divan. şi. mai de neînţeles şi mai irealizabilă devenea dorinţa mea frenetica de ?. tranşată şi agăţată în cîrligul unei măcelării. cu mîndria şi ruşinea sa cu tot. cu intestinele revoltate. spaima o despica în două ca satîrul măcelarului. cît de mică. cu raţiunea si spaima. mai prostească. Mi se părea că în aceste contradicţii se ascundea esenţa ei. Voiam s-o cuprind în întregime. Mai am însă un alt motiv pentru a evoca această ultimă întîlnire cu R.mai puteam continua să trăiesc printre cei pe care-i iubeam dacă nu voiam să le fac rău. întrun apartament străin. . mai scandaloasă. prin care să pot întrezari măcar un licăr al nudităţii sale.

apartamentuî de împru-mut. de data aceasta „binevoitorii" mei nefăcînd altceva decît să-mi mai dea un ghiont. din clipa în care am fost izgonit din horă. în spaţiul vid al lumii în care răsună rîsul înspăimîntat al îngerilor ce acoperă cu larma sa toate cuvintele mele. Am calculat că pe planetă sînt botezate în fiece clipă două saa trei personaje fictivc. dar unde s-o găsesc? PARTEA A PATRA Scrîsorîle pîerdute 1. Mi-o închipui frumoasă. ca să mă rostogolesc în continuare. ca să fie clar că eroina mea îmi aparţine mie şi numai mie (ţin la ea mai mult decît la oricare alta). pe această lume. 74 S-ar putea ca această nesăbuită dorinţă de-a o viola pe R. Stiu. mai zăbovea acolo. decît la acea dorinţă uriasă ce mă încercase de-a o viola pe simpatica mea prietenă.o pasăre ce se trezeşte din cînd în cînd şi bate din aripi. are treizeci şi trei de ani şi e originară din Praga. în mintea mea. să nu fi fost decît o încercare disperată de a mă agăţa de ceva în toiul căderii. Da. n-ani mai fost în stare multă vreme sa mă gîndesc la altceva. undeva. şi m-am aflat din nou în strada pustie a cartierului mărginaş din Praga (R. aţi sesizat bine: înde-partata Pragă e mentionată de mine cu numele ei. în ziua aceea. în timp ce las pradă anonimatuîui orasul în care se desfăsoară povestirea mea. tînăra evreică Sarah. tot mai departe de ţara mea. temîndu-se să iasă în acelaşi timp cu mine. De data asta. Asta înseamnă încălcarea tuturor regulilor . păşind pe o stradă a unui orăşe! de provincie din vestul Europei. Dar ce e de facut? Sînt totuşi obligat să le dau personajelor mele un nume. ca să nu fim văzuţi împreună). tot mai adînc. îi voi da un nume pe care nici o femeie nu l-a mai purtat vreodată: Tamina. sora mea Sarah. n-am încetat să cad şi cad şi acum. se află Sarah. înaltă. o vad. Căci.Cînd am părasit. De aceea. Această dorinţă a rămas în mine captivă ca o pasăre într-un sac . ezit întotdeauna să mă alătur acestei incomensurabile niulţimi de loan Botezători.

. Cele două femei mai discută puţin despre Praga şi Taminei îi ard obrajii. eu.. Diferenţa dintre salariul de mîzerie primit de patron în noul său serviciu şi salariul şi mai mizer primit de Tamina de la cei doi soţi reprezintă modestul beneficiu ai acestora. apoi revine în spa-tele tejghelei. Tamina a crezut că se trezeşte dintr-un somn ce dura de mai mulţi ani. spune apoi Bibi. Un pacheţel ce-ar încăpea uşor în geamantanul vostru. spune Tamina. în felul acesta.. îi acceptă. de fapt. Fraza aceasta. Nu de mult i-a spus (şi.. o asigură Bibi. Tot misterul popularităţii Taminei stă în faptul că ea nu doreşte să spună nimic despre ea. în clipa aceca. Se face aproape anul de cînd îi vorbeşte despre sine zi de zi. Tamina lucrează ca ospătăriţă într-o cafenea mică aparţinînd unui cuplu. încît bărbatul s-a angajat în prima slujbă ce i s-a ivit. o modalitate de a continua ideea celuilalt. Pentru că ştie să asculte tot ce i se povesteşte. — Pentru tine. Căci toată viaţa omului printre semenii săi nu-i nimic altceva decît o luptă pentru a pune stăpînire pe urechea altuia. Una vor-beşte. şi. oare. în tăcere? Habar nam. — Vreau să scriu o carte.. pe ocupanţii urechii sale şi nu spune niciodată: !a fel mi s-a-ntîmplat şi mie. Bibi e cu zece ani mai tînără decît Tamina. orice! îi răspunde Bibi curtenitoare. Bibi. — Ţi-aş rămîne în veci îndatorată. 76 Dar îi ascultă.perspectivei. cu adevărat? Sau doar îi priveşte foarte atentă.. Ştiţi cum se-ntîmplă cînd două persoane stau şi discută. eu. iar cealaltă îi ia vorba din gură: la fel mi s-a-ntîmplat şi mie. eu. aţi putea trece pe la tata să luaţi ceva pentru mine? Un fleac. un efort de eliberare a propriei noastre urechi din sclavie şi de ocupare prin forţă a urechii adversarului. Bibi mai rosteşte cîteva cuvinte şi Tamina (împotriva obiceiului ei) o întrerupe: — Ascultă. dar nu vă rămîne decît s-o acceptaţi. dacă plecaţi la Praga. dar nu-i de fapt decît un artificiu înşelător: în realitate e o revoltă brutală împotriva unei violenţe brutale. şi-ncepe să sporovăiască despre sine pînă cînd prima reuşeşte să strecoare la rîndul ei: /a fel mi s-a-ntîm-plat şi m!e. Tamina a obţinut locul eliberat. sala e veşnic pe jumătate goală) cafeaua şi calvadosul. Cafeneaua aduce un cîştig atît de neînsemnat. . eu. pare a fi un ecou aprobator. Pe un taburet din faţa barului se află întotdea-una cineva domic să stea cu ea la taclale. din clipa aceea a început totul) că intentionează să meargă la Praga cu soţul ei spre a-şi petrece acolo concediul de vară. 2.. dar asta n-are prea muită importanţă. Important e că nu-î întrerupe. — Poţi conta pe mine. Toţi o iubesc pe Tamina. /a fef mi s-antîmplat şi mie.. fără împotrivire. Tamina serv'eşte clienţilor (nu prea mulţi.

am lăsat la tine un pachet. lar cheia ţi-a dat-o ţie. Micuţa scoate sunete din ce în ce mai stridente şi Tamina întreabă: — Şi te-ai pricepe să scrii o carte? — De ce nu? răspunde Bibi. în sfirşit.. aminte de mine? — ştii că stau prost cu banii. Tamina începu s-o întrebe pe îndelete cum îi merge cu sănătatea si ce mai face. înaintea plecării noastre. — Un pachet? 78 — Da. 3. din cîte ştiu. Despre lume. — Linişte! stigă Bibi în jos. Pavel l-a încuiat de faţă cu tine în vechiul birou al tatei. spune Bibi. aşa cum o văd eu. grăbindu-se să adauge cu acelasi aer meditativ. pe care stă maică-sa. Telefonul e scump. Apropo. îţi aminteşti? Avea şi el un sertar în biroul acela. Trebuie neapărat să fac cunoştinţă cu el. Locuieşte pe undeva. — Dar. o gîgîlice de un an. prin apropiere. . şi gmgureşte zgomotos.77 Tamina se gîndeşte la pacheţelul ei din Cehia. se scuză Tamina. — Un scriitor. — Puteai să scrii. — Ce-a scrîs? — Habar n-am. spune Bibi. — Asta-i bună! Ţi-ai adus. înţelegînd că discuţia cu soacra pomise prost. se tîrăşte pe sub taburetul înalt din faţa barului. îl cunoşti cumva pe Banaka? — Cine mai e şi ăsta? întreabă Tamina. suffind cu un aer meditativ fumul de ţigară. mamă. trebuie s-o ai. — N-am nici o cheie. în locul unei exclamaţii de bucurie spontană. Ar fi bine poate să citesc ceva din ce-a scris. înainte de-a se încumeta să-i spună: — Aş vrea să-ţi cer un serviciu. Timbrele nu costă o avere. în receptor nu se auzi decît un glacial.. arborînd din nou un aer meditativ. ştiind că pentru asta trebuie să-şi asigure prietenia lui Bibi. Fireşte trebuie mai întîi să mă informez puţin despre felul cum se scrie o carte. Aşa se face că-i oferă numaidecît urechea: — o carte? Despre ce? Fetiţa lui Bibi. Am şi uitat cînd am primit ultima ta scrisoare.

Matiaăit& ^t&fi&. Tamina închise.. Totuşi se stăpîni. — Si nu-mi poţi explica acum despre ce-i vorba? — Mamă. spuse Tamina. fără să clipească. 79 y• .ic. mamă. — Sînt mulţi ani de atunci. Tamina şi sotul ei părăsiseră Cehia ilegal.. 4. poate că ai uitat. Voiam doar să ştiu dacă totui e în ordine. spuse patroana. — Atunci de ce să mai deschid sertarul? Ce-aş fi putut face eu cu cametelc voastre? Tamina avu un şoc: de unde ştia soacră-sa că în sertar se aflau nişte carnete? Doar fuseseră ambalate. — Si de cc n-ar fi? L-aţi pus acolo? —Da. arătîndu-i contorul. — Şi ce vrei să fac? — Să te uiţi dacă pachetul este ia locul lui. te mai sun eu. iar pachetul tusese lipit cu grijă cu multe benzi de hîrtie adezivă. Eram acolo. telefonul e prea scump! Soacra izbucni în hohote de plîns: — Bine. — Pe curînd.Pavel ţi-a dat-o sigur. De cîte ori voia să le impună ceva. Hohotele de plîns zguduiau receptorul şi Tamina spusc. Aţi vorbit foarte mult. înainte de a o auzi spunîndu-i un cuvînt de rămas-bun. — Nu mi-aţi dat nimic. Nu se poate să n-o găseşti. — Nu plînge. cu părere de rău în glas. nu pot vorbi mai mult. maină. Va trebui să-şi chibzuiască fiecare bănuţ ca să-i ajungă pînă la leafa unnătoare. Avea un plîns acuzator şi nimic nu era mai agresiv decît lacrimile ei. apoi socoti cît costă convorbirea cu Cehia şi Tamina se sperie de suma aceea enormă.. atunci nu mă mai suna.. străduindu-se să nu trădeze nimic din surprin-derea sa: — Dar eu n-am spus aşa ceva. şi Tamina nu îndrăznea să aşeze receptorul în furcă. — Doamnă Tamina. Data viitoare îţi spun mai mult. Dar plînsul nu mai contenea şi fiecare lacrimă costa. Se înscrisese-ră . Soacra plîngea. Dar achită nota. începea să plîngă. atîta tot. Cunoştea prea bine plînsul acesta. Tot ce te rog e s-o cauţi. dacă-i aşa de scump.

De la o vreme. 80 Sau îmi imaginez prezentul Taminei (redus la servitul cafelei şi aplecatul urechii) dus de apă ca o plută în derivă. ştiind că după plecarea lor apartamentul va fi confiscat de stat. ca un zid circular. ceru să i se împrăştie cenuşa. ar fi devenit imediat suspecţi că duceau cu ei. pentru cincisprezece zile de vacanţă pe litoral. De la soţul ei n-avea decît fotografia de pe paşaport. Nu se simţea nicăieri la ea acasă şi. în străinătate. era disperată dîndu-şi seama că trecutul ei devenea din ce în ce mai palid. Apoi. îmi imaginez lumea din jurul Taminei urcînd tot mai sus. Se uita la această biată imagine ştampilată. Acolo s-au desprins de grupul lor si. î-au depus la soacra Taminei. întreaga arhivă a vietii lor intime. toate celelalte rămăseseră !a Praga.pentru o excursie la mare organîzata de agenţia naţională de voiaj. într-un sertar al biroului părăsit şi inutil al socrului răposat. soţul Taminei căzu bolnav si Tamina nu izbuti să facă altceva decît să privească întristată cum moartea i-l răpea încetul cu începtul. cum nu se îndurau să lase pachetul acasă. Renunţaseră în ultima clipă la pachetul voluminos în care se aflau corespondenţa dintre ei şi cametele TamineL Dacă vreun polifist din Cehoslovacia ocupata le-ar fi deschis hagajele la controlul vamal. în apartamentul confiscat. trecînd frontiera austriacă. a fost întrebată dacă doreşte să fie înhumat sau incinerat. a mai fost întrebată dacă doreşte să-l păstreze în urnă sau preferă să i se împrăştie cenusa. şi. . Si pe această pajişte nu creşte decît un trandafir . priveşte înapoi. S-a decis pentru incinerare. nu-şi luaseră decît două valize mari. în lugoslavia. s-au îndreptat spre Apus. Cînd a murit. iar ea. aflată pe această plută.amintirea soţului ei. de teamă că va fi nevoită să-şi poarte soţul de colo-colo tot restul zilelor. şi numai înapoi. De teamă să nu atragă atenţia asupra lor în cursul călă-toriei în grup. ca pe-un bagaj de mînă. şi ea nu-i decît o pajişte micuţă rămasă JOS de tot.

cu colţurile rupte, în care soţul ei, luat din faţă (ca un criminal pozat la serviciul de identificare judiciară), era de nerecunoscut. Practica zilnic, în faţa fotografiei, un fel de exerciţiu spiritual: se chinuia să-şi imagineze soţul din profil, apoi din semiprofil, apoi din poziţia trei sferturi, străduindu-se să-i reînvie în minte linia nasului, conturul bărbiei şi, de la o zi la alta, constata înspăimîntată că schiţa imaginată prezenta mereu alte tră-sături discutabile, asupra cărora memoria ce-o desena avea îndoieli. în timpul acestor exerciţii se căznea să-i evoce pielea şi culoarea acesteia şi toate imperfecţiunile minuscule ale epidermei - negiî, excrescenţele, pistruii, vinişoarele. Era dificil, aproape imposibil. Culorile folosite de memoria ei erau ireale, şi cu aceste culori nu era chip să imiti pielea umană. Aşa stînd lucrurile, îşi puse la punct o tehnică specială de rememorare. Cînd se afla în faţa unui bărbat, se folosea de capul lui ca de un material de sculptat: îşi fixa privirea asupra lui şi remodela în minte chipul soţului, împrumutîndu-i o tentă mai întunecată, adăugîndu-i pistruii şi negii, micşorîndu-i urechile, colorîndu-i ochii în albastru. Dar toate aceste eforturi nu făceau decît să-i demon-streze că imaginea soţului ei se risipea, îndreptîndu-se spre o dispariţie irevocabilă. La începutul legăturii lor, Pavel o rugase (era cu zece ani mai mare şi avea de pe atunci o anumită părere despre mizeria memoriei omeneşti) să ţină un jumal în care să noteze, pentru amîndoi, desfăşurarea vieţii lor. Sa revoltat, sus^inînd că asta ar însemna o bat-jocorire a dragostei lor. II iubea prea mult ca să poată admite că lucrurile pe care ea le socotea de neuitat ar putea fi uitate. Fireşte, pînă la unnă a acceptat, dar fără nici un 81 entuziasm. Se simţea asta în carnete: existau în ele destule pagini albe, iar însemnările erau fragmentare.

5.
Unsprezece ani trăiseră împreună în Cehia şi carnetde lăsate la soacră erau tot unsprezece. La puţin timp după moartea soţului, cumpărasc un caiet şi-I împărţise în unsprezece capitole. Reuşise, ce-i drept, să-şi reamintească multe evenimfnte şi situaţii pe jumătate uitate, dar nu ştia deloc în ce secţiune a caietului să le noteze. Succesiunea cronologică era iremediabil pierdută.

Incercase, mai mtîi, să recupereze amintirile ce-i puteau servi ca puncte de reper în scurgerea timpului, şi să devină osatura de bază a trecutului reconstituit. De pildă, vacanţde lor. Trebuiau să fie unsprezece, dar nu izbutea să-şi amin-tească decît nouă. Două erau pierdute pentru totdeauna. Se străduise apoi să încadreze în cele unsprezece sec-ţiuni ale caietului cele nouă vacanţe redescoperite. Nu reuşise cu certitudine^decît în cazul anilor ce se remarcau prin ceva excepfional. în 1964 mursse mama Taminei, şi, !a o iună după aceea, au plecat în Tatra, unde au avut parte de o vacanţă tristă. Stia că în anul următor au fost la mare, în Bulgaria. îşi mai amintea de vacanţa din 1968 şi de unnătoarea, pentru că acestea au fost ultimele vacanţe petrecute în Cehia. Dar dacă reusise, cu chiu cu vai, să reconstituie majo-ritatea vacanţelor (neputînd să le dateze pe toate), eşecul era total atunci cînd încerca să-şi reamintească zilele de Crăciun si de Anui Nou. Din unsprezece sărbători de Crăciun, nu mai regăsea decît două prin cotloanele memoriei, iar din douăsprezecc revelioane nu-şi amintea decît cinci. fncercase, de asemenca, să-şî reamintească toate mime-le cu care o răsfăţase. Nu-i spusese pe numele adevărat decît în prîmele două săptămîni. Tandreţea lui era o inepuizabilă rnaşină de fabricat porccle. Avca pentru ea multe si, întrucît fiecare se uza cu repeziciune, el îi găsea fără încetare altele noi. De-a lungul celor doisprezece ani

82
petrecuţi împreună, primise vreo treizeci, fiecare aparţinînd unei perioade anume din viaţa lor. Dar cum să descoperi legătura pierdută dintre o poreclă şi ritmul timpului? Tamina nu reuşea s-o regăsească decît în cîteva cazuri. îşi amintea, de pildă, zilele ce au urmat mortii mamei sale. Soţul ei îi şoptea cu insistenţă numele în ureche (numele acelei perioade şi al acelei clipe), înccreînd parcă s-o trezească dintr-un vis urît. Era o poreclă pe care şi-o reamintea şi pe care putuse s-o înscrie, cu certitudine, în secţiunea intitulată 1964. Dar toate celelalte nume zburau în afara timpului, libere şi nebunatice, ca nişte păsări scăpate din volieră. De aceea îşi dorea cu atîta disperare să intre în posesia pachetului cu camete şi scrisori.

Stie, desigur, că în camete există şi multe lucruri neplă-cute, zile de însatisfacţie, de gîlceavă şi chiar de plictiseală, dar nu despre asta-i vorba. Nu vrea să restituie trecutului poezia sa. Vrea să-i restituie doar trupul său pierdut. Indemnul acesta nu-i o dorinţă a frumuseţii. E îndemnul dorinţei de a trăi. Căci Tamina se află pe o plută în derivă şi priveşte înapoi şi numai înapoi. Dimensiunea fiinţei sale nu-i decît ceea ce zărcşte acolo, departe în urma ei. Pe măsură ce trecutul ei se restrînge, se destramă şi se stinge, Tamina se chirceşte şi îşi pierde conturul... Vrea înapoi carnetele, pentru ca osatura fragilă a evenimentelor, aşa cum e reconstituită în caietul ei, să fie întărită cu ziduri trainice şi astfel să devină casa în care va putea locui. Căci, dacă edificiul şubred al amintirilor s-ar prăbuşi ca un cort ridicat cu stîngăcie, din Tamina n-ar rămîne nimic decît prezentul, acest punct invizibil, acest neant ce se îndreaptă încetîncet spre moarte.

6.
Atunci, de ce nu i-a cerut mai de mult soacrei sale să-i trimită cametele? în ţara ei, corespondenţa cu străinătatea trece prin mîinile poliţiei secrete şi Tamina se împotrivea ideii ca nişte

83
funcţionari de poliţie să-şi vîre nasul în viaţa sa intimă. Şi apoi, numele soţului (implicit şi al eî) rămăsese cu siguranţă pe lista neagră, iar poliţia unnăreşte cu un interes neobosit orice dpcument referitor la viaţa adversarilor săi, fie ei şi morti. (în privinta asta, Tamina nu se înşela deloc. în dosarele aflate în arhivele poliţiei se găseşte unica noastră nemurire.) Bibi era deci singura ei speranţă; în consecinţă va face totul ca so cîştige; Bibi voia să-l cunoască pe Banaka şi Tamina chibzuia: prietena ei^ar trebui să fie la curent cu intriga uneia din cărţile lui. într-adevăr, e absolut necesar ca ea să strecoare în timpul conversaţiei: „da, asta-i, este exact ceea ce sustineţi în cartea dumneavoastră!" Sau: „semănati atît de mult cu personajele dumneavoastră, domnule Banaka!" Tamina ştia că Bibi n-avea nici o carte în casa ei şi lectura o plictisea. Voia deci să afle despre ce-i vorba în cărţile lui Banaka, pentru a-şi pregăti prietena înaintea întîlnirii cu scriitorul. Hugo se afla în local si Tamina tocmai îi aşezase în faţa o ceasca de cafea: — Spune-mi. Hugo, dumneata

îl cunoştî cumva pe Banaka? Lui Hugo îi mirosea gura, în rest însă Tasmina îl găsea foarte simpatic: era un băiat liniştit şi timid, cu vreo cinci ani mai tînăr decît ea. Vcnea la cafenea o dată pe săptămînă si se uita cînd la cărţile pe care le căra, cînd la Tamina aflată în spatele tejghelei. — Da, zise el. — Mi-aş dori să cunosc subiectul uneia din cărţile lui. — Ţine minte, Tamina, răspunse Hugo, nimeni pînă acum n-a citit nimic de Banaka. E cu neputinţă să citeşti o carte de-a lui fără să fii socotit un imbecil. Banaka, nimeni nu se îndoieşte, e un scriitor de mîna a doua, a treia, dacă nu chiar a zecea. Te asigur că Banaka este în asemenca măsură victima propriei sale reputaţii? încît el însuşi n dispreţuieşte pe cei care i-au citit cărţile. Aşa se face că Tamina nu mai căuta să-şi procure cărţile lui Banaka, în schimb^se hotărîse să aranjeze ea însăşi întîlnirea cu scrîitorul. împrumuta, din cînd în cînd, came-

84
ra ei, libcră peste zi, unei micuţe japoneze măritate, pore-clită Juju, pentru nişte întîlniri discrete cu un profesor de filosofie, şi el căsătorit. Profesorul îl cunoştea pe Banaka şi Tamina obţinu de la cei doi amanţi promisiunea că-l vor aduce într-o zi cînd Bibi se va afla în v'izită la ea. Cînd primi vestea, Bibi îi spuse: — Te pomeneşti că Banaka e un tip arătos, şi, în sfirşit, viaţa ta sexuală se va schimba.

7.
într-adevăr, de cînd îi murise soţul, Tamina nu se mai culcase cu nici un bărbat. Nu din principiu. Dimpotrivă, fidelitatea pînă dincolo de moarte i se părea ridicolă şi nu se lăuda nimănui cu ea. Dar, de fiecare dată cînd se imagina (şi se imagina adesea) dezbrăcîndu-se în faţa unui bărbat, îi apărea în faţă imaginea soţului. §tia că atunci l-ar vcdca. Stia că iar vedea chipul şi ochii care o cercetează. Era, bineînţeles, o atitudine necuviincioasă, chiar absur-dă, şi ea îsi dădea seama de acest lucru. Nu credea în viaţa de apoi a soţului ei şi nici nu se gîndea că iar ofensa memoria luîndu-şi un

odată cu apariţia ei. imaginea soţului se ivea ca din senin. Dar ce ştim noi unii despre alţii? — Nimic. Toţi se simţeau bine m casa Taminei şi Banaka. nu mă interesează. curmă destul de repede o conversaţie fără şir: — S-ar părea că vreţi să scrieţi o carte? Despre ce anume? — Foarte simplu. reluă Banaka. Restul nu-i decît abuz de putere. spuse Banaka. Bibi încuviinţă cu entuziasm: — Aşa e! Aveţi perfectă . aşa cum o văd eu. recunoscu Bibi. Astăzi însă lucrurile stau altfel. după moarte. simţea zvîcnirea unei nostalgii răscolitoare şi o dorinţă nestăvilită de a izbucni în hohote de plîns.amant. Bibi rectifică evaziv: — Nu neapărat un roman. e să prezinţi un raport despre tine însuţi. — Tot ce poţi face. — (Jn roman? o întrebă Banaka. Romanul este rodul unei iluzii omeneşti. ce gîndesc. răspunse Bibi. pe un ton ce trăda dezaprobarea. începu Banaka. cum se îmbracă. Ar fi un roman. Vreţi să ne convingeţi că ştiţî totul despre ele? Că stiţi cu cine se aseamănă. o dare de scamă a fiecăruia despre sinc. Tamina u tumă ceaiul în ceaşcă şi el îi inulţumi foarte respectuos. Sotul ei era un om vesel. Restul e minciună. şi. interveni Juju. nu putea. putemic. Despre lume. pur şi simplu. sclipitor. Dar. îi venise în minte chiar bizara idee că i-ar fi fost mult mai uşor să-şi înşele bărbatul pe cînd trăia. şi ea se simţea mult mai slabă decît el. ar face rău cuiva lipsit de apărare ce s-ar afla la cheremul ei ca un copil. Profesorul de filosofie clătina din cap aprobator. La acea multitudine de personaje atît de diferite. soţul ei n-o mai avea pe această lume decît pe ea şi numai pe ea! Aşa se face că. Iluzia că aproapele poate fi înteles. Banaka era urît ?i cu greu putea să trezească senzua-litatea somnolentă a unei femei. decît acum. întorcîndu-se surîzător spre Bibi. Astăzi. avînd impresia că n-ar putea să-l rănească oricît s-ar strădui.. — Gîndiţi-vă numai la tot ceea ce înseamnă un roman. răspunse Bibi.. din ce familie se trag? Hai. Căci acum. — Aşa e. recunoaşteţi că povestea asta nu vă interesează cîtuşi de putin! — Asa este. 85 8. în clipa în care se gîndea la posibilitatea dragostei trupeşti cu un alt bărbat. — Ascultati ce vă spun.

ascunzîndu-se în spatele fumului. Am adeseori senzaţia că trupul meu e cuprins în întregime de dorinţa de a se exprima. Profesorul de filosofie trăgea din pipă. dar acesta nu-i cazul nostru. — Ştim încă de la James Joyce. parcă-i un făcut. ştiu. în acelaşi timp însă. Itaca rechemîndu-ne. 86 Banaka zîmbea: — Asta n-are nici o importanţă! Nici eu. şi-mi vine să strig. îşi conducea singur corabia şi avea în fiecare insulă o iubită. mările. nu mai ştiu ce să . — Da.cunoaşteţi desigur acest sentiment.dreptate! Nici eu nu vreau să scriu un roman! M-am exprimat greşit. Insulele. erau înţelegătorî cu prietena ei. foarte bine zis! Văzut din exterior. Uneori îmi spun în sinea mea că voi înnebuni. nu-şi aşa. bucurîndu-se că cei doi bărbaţi. coborîţi în apartamentul ei din Olimpul spiritului. Odiseea lui Homer s-a mutat în sfera lăuntrului. n-am trăit nimic. toate astea nu sînt astăzi decît vocile fiinţei noastre lăuntrice. Văzut din exterior! Dar simt că experienţa mea interioară merita să fic scrisă şi că ar putea interesa pe oricine. n-am trăit nimic deosebit. simţindu-mă plină. domnule Banaka?! Aş vrea să-mi exprim viaţa. Ulise. care iuptase la Troia şi se întorcea acasă brăzdînd întinsul mărilor. exclamă Bibi. sentimentele care. să ţip . gata să plescnesc. adresîndu-se din nou lui Banaka: Şi tocmai de aceea voiam să vă întreb cum să procedez. Voiam să fac exact ceea ce aţi spus dumneavoastră: să scriu despre minc însămi. sirenele seducătoare. dar atunci cînd mă aşez în faţa colii de hîrtie. că cea mai mare aventură a vieţi noastre este absenţa aventurii. Tamina umplea ce^tile cu ccai. începu el. de parcă s-ar fi ruşinat. S-a interiorizat. că n-am trăit nimic deosebit. Să prezint un raport despre existenţa mea. De a vorbi. De a se face ascultat. sînt absolut originale. de comună. nu vreau să ascund faptul că viaţa mea e cît se poate de banală. — Da! Şi eu simt la fel! izbucni Bibi. văzut din exterior.

Nu putea dormi noaptea. îmi spuse el zîmbind. S-a vindecat. Ne adresăm unei lumi anonime pentru că sotia noastră îşi astupă urechile cînd îi vorbim. în schimb. îşi păstrase puterea de a trăi. anumite cunoştinţe pe care dumneavoastră le stăpîniţi. Vă scutesc de cursul despre arta scrisului pe care cei doi Socrate i l-au ţinut tinerei femei. Veti raspunde că. îsi pierduse somnul şi. Convorbirea cu taximetristul m-a luminat brusc asupra naturii activitătii scriitorului. Suferea de o insomnie cronică. Cîndva. Trebuie. o femeie care-i scrie iubitului cîte^patru scrisori pe zi nu este o grafomană. Am vrut să ştiu ce scrie. asadar. Aţi scris nişte cărţi atît de fmmoase. Eu scriu o carte. Era marinar. Aşa stînd lucrurile. Scriem cărţi pentru că odraslelor noastre nu le pasă de noi. îmi lipsesc. Apoi a fost salvat. — Am în urmă o treime de viafă mai mult decît dumneavoastră. să începcm cu definirea conceptelor. înotase trei zile şi trei nopţi. ci o îndrăgostită. Povestea unui om care. luptîndu-se cu moartea. Nava lui se scufundase. Vreau să vorbesc despre 87 altceva. mi-am zis că totul e. Necazul i se trăgea din timpul războiului. cu toate acestea. nicidecum cu un scriitor. fără îndoială. de bună seamă. în cazul taximetristului. — Şi ce faceti cu treimea asta pe care o aveti în plus? i-am întrebat. — Scrieţi asta pentru copiii dumneavoastră? Ca o cronică de familie? Surîse cu amărăciune: — Pentru copiii mei? Nu i-ar interesa. îşi scria viata. o chestiune de tehnică. avem de-a face cu un grafoman. înotînd trei ziie pe mare. Cîteva luni s-a zbătut între viaţă şi moarte. Cred că i-ar putea ajuta pe mulţi.scriu. 9. prietenul meu care-şi . dar şi-a pierdut somnul.. Mi-a răspuns: — Scriu.. am străbătut Parisul cu taxiul şi şoferul era un tip guraliv.

un nivel ridicat al bunăstării generale. De altfel Bibi s-a exprimat foarte precis. Ceea ce îl deosebeşte pe Goethe de taximetrist nu este o pasiunea diferită. ca să convingă nişte persoane vîrstnice şi fanteziste. în era grafomaniei universale. la tatăl ei. 3. Motorul care o împinge să scrie este tocmai acest vid. printr-un şoc invers. în consecinţă. jumale intime.fotoco-piază corespondenţa galantă. în Franţa. atunci cînd evoluţia societătii îndeplineşte trei conditii fundamentale: 1. pasiunea taximetristului şi pasiunea lui Goethe sînt identice. 88 Grafomania (mania de a scrie cărţi) capătă în mod fatal proporţiile unei epidemii. un grad înalt de atomizare a vieţii sociale şi. cînd stăteau de vorbă m cafeneaua pustie. ştiu că n-am nîci o şansă cu dumneata. tn acest sens. cronici de familie (cu alte cuvinte scrisul pentru sine sau pentru cei apropiaţi). e un grafoman. unde practic nu se întîm-plă nimic. care le pennite oamenilor să se consacre unei activităţi inutile. Tamina. 2. Dar. Aparent nimic nu-i mai simplu. 89 . ca Bibi să-l poată lua de acolo. ci rodul diferit al pasiunii. scrierea cărţilor ia o întorsătură contrară: fiecare se înconjoară de propriile sale cuvinte. de izolare generală a indivizilor. ca de un zid de oglinzi ce nu permite să răzbată nici un glas din afară. Izolarea generală dă naştere grafomaniei. Inventarea tiparului a înlesnit odinioară oamenilor înţe-legerea reciprocă. va avea nevoie de mult timp şi de mulţi bani. lipsa radicală a marilor schimbări sociale în viaţa internă a naţiunii (din acest punct de vedere mi se pare simptomatic faptul că. efectul se răsfrînge asupra cauzei. dar. spunînd că. într-un oraş de provincie. ci dorinţa dea scrie cărţi (de a avea un public de cititori anonimi). această absenţă a conţinutului vital). ca s-o publice într-o bună zi. începu Hugo într-o zi. n-am să încerc nimic. Grafomania nu-i doriiiţa de a scrie scrisori. văzut dîn exterior. şi Tamina vrea să fie trimis la Praga. în consecinţă. Telefonul e scump şi salariul abia-i ajunge săşî plătească masa şi chiria. Dar aş putea totuşi să te invit să luăm prînzul împreună? Pachetul se află la soacra Taminei. procentul scriitorilor este de douăzeci şi unu de ori mai ridicat decît în Israel. iar grafo-mania generalizată întăreşte şi agravează la rîndul ei izolarea generală. n-a trăît nimic.

spuse Tamina. el întrezărea experienta misterioasă a străinei şi a văduvei. Apoi. — Părea o scenă dintr-o poveste de groază. întocmai ca azi. Dar ce? Ce anume voiau să-mi spună? Hugi o lămuri că sînt nişte struti tineri. doar un grădinar. Hugo ştia că Tamina era văduvă şi că soţul ei fusese nevoit să . într-un decor de turnuri gotice. asigurînd-o că aşa se comportă întotdeauna. Mi-a făgăduit că mi-l aduce ea. Zărindu-i pe Tamina şi Hugo. ajungînd la o pajişte întinsă. alergară în întîmpinarea lor. Aveam senzaţia că voiau să-mi spună ceva foarte important. Tamina îi privea fascinată şi strutii vorbeau ncîntrerupt. La fel s-a întîmplat şi ultima oară cînd făcuse un tur prin această grădină zoologică. Trecura de lup. Amabilitatea Taminei era aidoma unei armuri ce nu poate fi străpunsă de gloanţe şi el voia să se facă remarcat. dar. Se simţea intimidat. încît. au alergat pînă la gard toţi şase şi. dar cărora. cu înfăţişare de tăran. să acopere glasul celuilalt. Erau absolut singuri. se lipeau de gard. îngrădită cu un gard de sîrmă. ajunşi la destinaţie. Dacă iniar fi trimis prin poştă. îşi deschideau şi îşi închideau de zor ciocurile late şi turtite. cît de mic. înainte să ajungă la destinaţie. Situaţia precară a Taminci ar fi trebuit să-i înlesnească lui Hugo rolul de cuceritor suveran. în spatele căruia se aflau strufii. Struţii păreau nişte mesageri care învăţaseră pe de rost o comunicare importantă. Erau şase. poliţia mi l-ar confisca. dincolo de personajul chelneriţei prost plătite. să-i stăruie în minte! Se străduia să născocească pentru ea ceva interesant. îsi întindeau gîtul lung şi. îşi deschideau întruna ciocurile mute. Veni s-o ia cu maşina şi pomiră spre un restaurant din afara oraşului. de castor. duşmanul le tăiase corzile vocale. amintindu-şi că Hugo avea acasă telefon. Tamina continua să fie tulburată: — Ştii. avertizîndu-i parcă de ccva . Bibi vrea să plece în vara asta la Praga. tăinduşi o felie de pateu. de parcă s-ar fi întrecut. mătura aleile largi presărate cu frunze. Se plimbau printre maimuţe şi papagali. de maimută si de tigri. Acum însa mi-e frică. 90 11. uitîndu-se la ei cu o privire fixă. Mă întreb dacă struţii aceştia n-au încercat să mă avertizeze că sa-ntîmplat ceva cu pachetul meu.— Da. din ce în ce mai insistent. Un pachet cu nişte hîrtii.un lucru de care Tamina habar navea. pe drum. s-o captiveze. opri maşina şi-i propuse să viziteze o grădină zoologică amenajată în parcul unui fru-mos castel de provincie. continuînd să clămpăne din ciocuri. nu mai erau în stare decît să-şi mişte gurile afone. am lăsat ceva în Cehia. în timp ce se îndepărta însotită de Hugo. Dar aceste ciocuri erau de o muţenie exasperantă si nu ieşea din ele nici un sunet. spuse Tamina. Acum. alcătuind un pîlc micut. care mai de care. Le deschideau şi le închideau cu o repezi-ciune şi o înfrigurare incredibilă. struţii se avîntară în urmărirea lor de-a lungul gardului.

Nici nu-ţî închipui. Nu ti se poate întîmpla nimic! §i încercă să-i explice că pe turiştii străini nu-i ameninţă nici un pericol în ţara ei. Nimeni nu se gîndeste că ea a iubit pe cineva şi că lucrul acesta e iinportant pentru ea. Cu un ceas mai tîrziu. dacă voia ca oamenii de aici să priceapă ceva din viaţa ei. dar nici ei nu-şi mai dau seama de asta. dar experienţa ei nu-i interesa cîtuşi de puţin. — Nu mi-aţi încredinţat nici o cheie! Totdeauna v-aţi ascuns de tnine' De ce ma sileşti să-mi aduc aminte de felul cum v-ati purtat cu mine de cînd vă ştiu! 12. documente politice. S-ar speria şi în ultima clipă s-ar răzgîndi şi nu s-ar mai duce să ia pachetul. — Documente politice? întrebă el. poţi conta pe mine. Scrisori de dra-goste! Asta nu depăşeşte orizontul lui Bibi. corespondenţa dumitale amoroasă. reluă Hugo. Să nu-i spui despre ce-i vorba. dragă Tamina. Nici de data asta con-vorbirea cu soacra nu se sfirşi mai bine decît prima oară. E pe măsura ei. facînd aceste afinnatii.emigreze din motive politice. Cine o mai întrebase vreodată ceva? Oamenii îi expli-cau uneori ce gîndeau despre ţara ei. — Mă reped şi ţi-l aduc. răspunse Tamina. răspunse Tamina afectuos. Bibi trebuie lăsată să creada e vorba de ceva cu totul neînsemnat şi banal. Mă reped eu pînă acolo să-ti aduc pachetul. viata e primeJdioasă nuinai pentru cehi'. . Tamina se convinsese încă de mult că. De aceea răspunse: — Da. — Nici vorbă de aşa ceva! protestă Tamina. îşi cunoştea bine ţara şi eu pot confirma că avea întru totul dreptate. dar temerile sale erau neînteme-iate. şi Hugo adăugă: — Dacă renunţă cumva (a călatorie. repetă Hugo. — Foarte bine. 91 »• ce fricoşi sînt oamenii. de-ar fi să ină aresteze. Hugo întrebă: — Bibi ştie că sînt documente politice? — Nu. — Mulţumesc. I-ar fi fost nespus de greu să explice de ce accastă corespondenţă şi aceste camete intime riscă să fie confiscate de poliţie şi de ce ţine atît de mult la ele. Tamina î§i spune m sinea sa că pentm Hugo scrisorile de dragoste sînt ceva neînsemnat şi banal. îi spui că pachet se află nişte scrisori de dragoste! — Da! rîse Hugo de propria sa idee. Să zicem. Apoi se temu că Hugo ar putea să-i ceară amănunte despre aceste documente. Acolo. trebuia s-o simplifice. Asta-i. Se trezi deodată vorbind mult şi cu înfrigurare. ţînea la ureche receptorul teie-fonului în apartamentul lui Hugo.

de ce nu se întoarce în Cehia?! Emigranţii care şi-au părăsit ţara ilegal după 1968 au fost între timp amnistiaţi şi îndemnaţi să se întoarcă acasă. Se aflau la munte singuri. încîntător de singuri. l-ar trăda şi ea. revenind printre ei. gîndindu-se că soţul ei îşi părăsise patria ca să scape de persecuţii. s-au simţit eliberaţi şi cu inima uşurată. Soţul ei fusese trădat acolo de toţi. s-ar putea întoarce fără teamă. Dar au făcuto săpînd între ei şi cei doi exilaţi o prăpastie peste care Tamina nu va mai consimţi nicipdată să sară înapoi. ruşinea faţă de propria lor laşitate sporea şi. ca s-o ameninţe vreun pericol în ţara sa! 92 Da. Tamina primea această linişte ca pe un dar nesperat. se prefăceau că nu-l văd. De ce se teme atunci Tamina? E totuşi o persoană prea neînscmnată. în jurul lor domnea o linişte incredibilă. desigur. erau de partea lui şi tăceau numai de frică. Fireşte. dat afară din slujbă. nedorind sa trezească în ei sentimentul acesta stînjenitor. Şi totuşi nu poate. tocmai pentru că erau de partea lui. iar ea ca să găsească liniştea. ca să nu-şi piardă postul. foştii colegi au semnat o declaraţie publică în care-i defăi-mau şi-i condamnau soţul. In prima noapte după fuga lor. cci doi soţi începură şi ei să evite oamenii. expediase anunţul mortuar la . Nîci măcar prietenii. întîlnindu-l pe stradă. în cele din urmă. unde unsprezece ^ani din viaţa lor îşi lăsaseră pretutindeni amprentele. Dar. rupti de lumea în care trăiseră pînă atunci. cînd s-au trezit în hotelul micuţ aflat într-un sat de la poalele Alpilor şi s-au dumirit că erau singuri. La moartea soţului o cuprinsese un dor neaşteptat după ţara natală.Dacă Tamina ţine atît de mult la amintirile ei. Cînd au părăsit Cehia. într-un elan sentimental. Cînd a fost mutat în posturi din ce în ce mai umilitoare şi. Au făcut asta. aşa cum şi-l pierduse mai înainte barbatul Taminei. liniştea pentru iubire. Tamina ştia că. Se gîndea că. liniştea pentru el şi pentru sine. Curînd erau priviti ca doi leproşi. în adîncul sufletului. nimeni nu i-a luat apărarea. Din delicateţe.

deci. în total. mai slabe decît îşi închipuise. Am. nu! Eu nu văd în asta nimic şocant! E doar un calcul foarte exact! Să socotim împreună. Irizarea albastru-argintie a televizorului lumina toate persoande prezente în casa lui Bibi: Tamina. de cinci mii de ori pînă acum. chemînd-o la ordine: — Ce-ai găsit de rîs? Nu-i un bilanţ de lepădat! Şase ore cincizeci şi şase de minute de . şase ore. Se gîndea că pastilcle aveau să-i provoace o stare de sfirşeală profundă şi se va îneca. Ceea ce înseamnă. în urma mea. Şi-a pus costumul de baie. în cameră plutea un miros slab de urină. Pot presupune . Era o emisiune săptămînală în cursul căreia un ziarist în vogă se întreţinea cu autorii cărţilor aparute în săptămîna precedentă. Căpăţîna pleşuvă zîmbea cu îngăduinţă: — 0. Şi. a plecat la marc. dacă un orgasm durează cinci secunde. asadar. o lună mai tîrziu. Şi.vreo zece prieteni. A revenit la ţănn. Nu primise nici un răspuns. 13. Astăzî am şaizeci şi cinci. uitîndu-se cu mîndrie în jurul ei. cu ce-i mai rămăsese din banii agonisiţi. toată lumea clătina din cap cu gravitate si Tamina şi-l imagina pe batrînul chelbos pradă unui orgasm neîntrerupt: îl vedea ^ zvîrcolindu-se.şi aprecierea e foarte modestă . Viaţa mea sexuală a început la cincisprezece ani. ani în urma mea douăzeci şi cinci de mii de secunde de orgasm.că în medie am făcut dragoste de două ori pe săptămînă. după care a înotat departe în larg. astfel. a înghiţit un tub de tranchilizante. cincizeci de ani de viaţă sexuală. Bibi o dojeni. ce ziceţi? în cameră. ducînd mîna la inimă. Dede. a intrat în cameră şi a donnit douăzeci de ore. după patru zile de absenţă. Juju. iar pastilele erau. Mai departe. la cincisprezece ani. Bibi si soţul ei. se hotărî să trăiască în linişte şi pentru linişte. ca după un sfert de oră să-i zboare proteza din gură şi după alte cinci minute să se prăbuşească fără suflare. Cînd s-a trezit. un coinis-vojajor care se întorsese în aJ'un. căruia un ziarist nevăzut îi adresase în clipa aceea o întrebare provocatoare: — Am citit în Memoriile dumneavoastră cîteva mărturi-siri erotice şocante. era liniştită şi împăcată. cincizeci şi şase de minute. iar pe ecran se vedea capul mare şi rotund al unui bătrîn chelbos. Da. căpăţîna rotundă şi bătrînă continuă. Nui rău deloc. Dar apa rece şi mişcările sale sportive (fusese întotdeauna o excelentă înotătoare) o 93 împiedicau să adoannă. Asta înseamnă de o sută de orî pe an. de bună seamă. o pufni rîsul.

în odaia alăturată. spuse Juju. Da. o lămureşte Tamina. încuviinţă Juju. Chipul împovărat de nasul alungit era nespus de excitat cînd spuse: — Explîc asta în cartea mea. în timp ce. mirosul de urină se simţea şi mai putemic. Virgină încă. că în Ruru am mers prirna oară cu bicicleta. dar păcătoasă. şi cei ce nu pricep asta numi pot înţelege opera. Acolo dormea fetiţa lui Bibi. deşi era virgină. încît capul i se tot lăsa în jos. Da. — Ştiu că nu vă vorbiţi. Tot scrisul meu e legat de sătucul Ruru. bicicleta e primul pas al trecerii umanităţii din lumea patriarhală în lumea civilizată. a avut primul orgasm mergînd cu bicicleta. şoptea Tamina. lar dum-neavoastră ştiţi cu toţii ce semnificaţie are bicicleta în opera mea. Tipul care-şi petrecuse copilăria în satul Ruru avea un nas lung ce-l apăsa ca o povară. De altfel. continuă scriitorul. dînd impresia că. De cîţiva ani însă. foarte important! Explic asta în cartea mea. — Aşa-i. despre asta povestesc amănunţit în cartea mea. — Sînt bărbaţi cu care n-am avut niciodată orgasm. lar eu consider lucrul acesta deosebit de important. — Nu uitaţi. şi chipul lui era tot mai excitat. E un simbol. am cu regularitate un orgasm foarte normal. din clipă în clipă. avea să se răstoame în camera de zi. Colega mea Tanaka. — Ce-i foarte important? întrebă Bibi. Se apucară să dîscute cu toţii despre orgasmul lui Juju. —— Că şi-a petrecut copilăria în satul Ruru.orgasm!! — Multă vreme habar n-am avut ce înseamnă orgasmul. Toată lumea începu să discute despre orgasmul Tanakăi şi Tamina o întrebă pe Bibi: — Pot să dau un telcfon? 95 -ap 14. Flirtul fecioareî înaintea primului sarut. primul flirt cu civilizaţia. Pe ecran scriitorul spunea: — E un lucru foarte important! Da. Da. acolo am scris primele mele versuri. Pentru mine. — De ce-i aşa supărat? întrebă Dede. interveni Juju. o altă faţă îşi exprima indignarea. pe ecran. Dar altfel n-am .

Dacă nu găseşte cheia. Singura posibilitate este să te duci şi să-I iei de la ea. Nu şi-a iubit niciodată ginerele şi a dus împotriva tui un război neîncetat. E maî importantă decît nişte scrisori de demult. de parcă ar fi prezentat întregii lumi monumentul noptii eroice în care o zămislise. — Dar eu nu vreau haina de blană. Te rog. în cele din urmă. de teamă să nu-i audă Bibi frazele ceheşti. îţi ştie de frică şi nu va îndrăznî să te refuze. rupînd orice legătură cu sora emigrantă. Tatăl era un bărbat mărunt şi sfrijit şi. — Ţi-am spus că vreau pachetul meu. nu blana! repetă Tamina. oblig-o să fbrţeze sertarul. Scrisori si alte treburi de-astea. nu mă sili să-i vorbesc! — Tafă. Mi se cuvin. Eu vreau pachetul. nu | i-ar călca pragul niciodată. Tatăl îi repeta clipă de clîpă aceleaşi cuvinte. Nu şi-au scris un rînd de cînd se afla în străinătate. împotrivindu-se cu încăpăţînare să se ducă la soacra ei. . — Tamina. răspunse tatăl rîzînd. spuse: — Telefonează-i fratelui tău! Să se ducă el s-o vadă! Să ia pachetul şi să mi-l aducă mie! y — Dar el n-o cunoaşte! | — Cu atît mai bine. calcă-ţi pe inimă şî fă asta de dragul meu.cum s-o fac să-mi înapoieze pachetul. Fratele avea o slujbă foarte 96 bine plătită şi a izbutit să şi-o păstreze. — Ascultă. o să le dau pentru tine o haină de blană. nu-i pot telefona. — Vorbeşte mai tare! Nu te aud! spuse tatăl. care ar fi dat la iveală că vorbea cu străinătatea şi fiecare secundă avea s-o coste scump. tată! 15. telcfonul e îngrozitor de scump. dacă prietenii tăi vin la Praga. ^ Tamina judecă la iuţeală. Sînt lucrurile mele. încearcă tu să-i explici. dar fiica lui vorbea intenţionat în soaptă. Dar Tamina n-avea chef să-i telefoneze. cînd îi oferea Taminei bratul în ptină stradă. se umfla în pene. un bărbat encrgic şi tăios. Nu e rea ideea să-l trimită la soacră-sa pe fratele ei. — Tată. AItminteri. pe vremuri. — De cînd te ştiu. Ţi-e chiar atît de greu să treci pe la ea? Conversaţia era penibilă. o ţii morţiş cu prostiile tale! — Tată.

spuse Bibi şi. Tamina! lln whisfey. ci la această veche rivalitate. ceru meă unuL în cafenea îsi făcuseră apariţia alţi clienti. Işi dădca seama ca sensul si valoarea amintirilor sale scrise se datorau faptului că acestea erau destinate ei. golind paharul dintr-o înghititură. înainte ca imaginea trecutului fixată în ele să fie deteriorată. 16. Cînd tennină.o străină. nu se gîndea la sănătatea ei. revenind în spatele tejghelei. De îndată ce şi-ar pierde această calitate. — Cum stai cu cartea? întreba Tamina turnînd alcoolul în pahar. Bibi îi spuse: . De la o vreme. 97 De aceea dorea cu atîta nerăbdare să-şi recapete cît mai repede cu putinţă cametele şi scrisorile. Tamina întrebă pe fiecare ce doreşte şi. Comandînd scoteh-ul demonstra că se afla într-o stare de spirit neobisnuită. şi numai ei. desigur. şi îşi spunea că privirile altora sînt ca ploaia ce şterge inscrip-tiile de pe ziduri sau ca lumina ce cade prematur pe hîrtia fotografică în baia de developare.Propunîndu-i Taminei să-i trimită haina de blană (rămasă. Voia ca fiica lui săl prefere pe el părintele (haina de blană) soţului decedat (pachetul de scrisori). dacă acestea ar fi citite anterior de nişte ochi străini. te rog! Bibi consuma îndeobşte cafea şi. apoi se duse să servească la mese. Tamina se îngrozea la gîndul că soarta pachetului cu scrisori se afla în mîiniie ostile ale tatălui şi ale soacrei sale. Şi-atunci. îi tumă un al doilea vvhisky prietenei sale. în cazul ăsta. numai în cazuri cu totul deosebite. fără voie. Asemănarea frapantă ce ar stărui. de la vreo rudă dispărută). cerea un pahar de porto. — Ca sa scriu ar trebui să fiu într-o dispozitie mai bună. n-ar mai putea să-şi citească niciodată carnetele. categoric. i se întîrnpla tot mai frecvent să-şi imagineze că însemnările sale intime crau citite de nişte ochi străini. denaturînd imagînea. chiar şi aceea care le-a scris ar deveni o altă persoană . între ea şi autoarea însemnărilor i-ar produce efectul unei parodii batjocoritoare. Bibi dădu buzna în cafenea şi se aseză în faţa tej'ghelei: — Hello. legătura intimă care-i unea s-ar rupe şi ea n-ar mai putea să le citească cu propriii săi ochi. ci doar cu ochii unui public ce ia cunoştinţă de un document referitor la o altă persoană.

Căci avea m gură un inel de aur şi se temea pentru acest inel. leşind din bucătărie. n-o să mă convingă să merg nicăieri. cu atlasul în mînă. Stă-n pat. de pildă. micuţa japone-ză. cu buzele strînse într-o încleştare convul-sionată. să scriu. Sau la cinema. lipin-du-se de gard. Două zile nu iese din pijamaua lui! Ai înghiti aşa ceva? Dar partea cea mai rea e atunci cînd vrea să reguleze. Dumnealui nu-i pasă de mine. în pijama. închipuie-ţi. — Asta înseamnă că vă duceţi în Irlanda? întrebă Tamina cu glasul sugrumat. De ce să-mi fie ruşine de un lucru atît de firesc? Tamina se pregătea s-o întrebe din nou pe Bibi dacă se duce la Praga. în cafenea. ar trebui să se întîmple ceva! în noaptea aceea. Lanceput. fetiţa ei se manifesta gălăgios. Nu mai încăpea nici o îndoială: Bibi nu se mai duce la Praga. dar i se pusese un nod în gît şi nu putea să vprbească. Nu-i în starc să priceapă că mie nu-mi place să mă regulez. Se înălţau. se săltă pe-un taburet în faţa barului. ar trebui să se întîmple ceva! Da. Cînd se-ntoarce din voiajurile sale zace cîte două zile în pat. lîngă Bibi. pe jos. în momentul acela intră în cafenea Juju. Dar îşi dădu seama că întrebarea era de prisos. A descoperit o carte despre Irlanda şi vrea cu orice preţ să ajungă acolo. Acum Praga nu-i mai spune nimic. 98 Tamina voia să întrebe: „Asta înseamnă că nu mai plecaţi la Praga?". Nu mai pot. Mă vede că scriu şi. şi spuse: — Voi aţi putea face dragoste în public? — Cum adică? întrebă Bibi.— Nu-l mai pot suferi pe Dede. o dată nu m-a-ntrebat ce scriu. în sfirşit. patroana îi surîse lui Bibi: — Ce mai faceti? — Ne-ar trebui o revoluţie. la piciorul scaunului. De atîta spaimă nu era în stare să se mişte şi urmărea ciocurile mute ca hipnotizată. Am înţeles că nu mai avem i ce ne spune. spuse Bibi. îşi petrece tot timpul pregătind o vacanţă idioată. — Linişte! urlă Bibi privind spre pardoseală unde. Apoi spuse: — De ce nu? E un lucru cît se poate de firesc. . N-am nevoie de Dede. şi-i vorbeau cu toţii în cor. voia să meargă la Praga. — Ne ducem? Nu ne ducem nicăieri. Tamina visă struţi. Dar deloc. Eu rămîn aici. Trebuie să-l părăsesc. în timpul pauzei. în fata tuturor. — Aici. .

ca să fie perceptibilă. emisă parcă de căderea unuî inel de aur într-un vas de argint". . Avea nevoie de ea ca să facă să răsune fruinuseţea (căci moartea despre care vorbea ci era moartea-frumusete). atunci cînd moartea e încă ireală şi seducătoare ca glasul albăstrui al depărtărilor. o incită sau o imploră. dumneavoastră nu stiti despre ce vorbesc. metalică. îmi dau seama. (Da. îşi spunea în smea lui. în faţa ei se află şase gîturi lungi şi deasupra lor nişte capete minuscule cu ciocuri plate care se deschid şi se închid fără zgomot. zgomotul rnasinilor.. n-am de gînd să povestesc ce se petrece în această locuintă subînchiriată. Acest sunet s-a făcut auzit. Cred că Thomas Mann a făcut să răsune aceasta notă „uşoară. din ihcăperile alăturate. o notă uşoară. Din perspectiva intrigii ar putea fi omis fără nici o dificultate. limpede. Thomas Mann a scris despre moarte o nuvelă de o candoare captivantă: în această nuvelă. De ce mi-o imaginez cu un inel în gură? Nu am nici o vină. în fata gardului de sîrmă.. apoi coboară într-o gară necunoscută. N-a mai rămas din ea decît un cuvînt al cărui sens devine pe an ce trece mai puţin inteligibil. în fragedă tinereţe. la o bătrînă cu fruntea spuzită de roşeată. pur şî simplu. vreau doar să reamintesc o întunplare anodi-nă: cînd se plimba prin cameră. pentru că frumusetea a dispămt de mult. S-a scufundat ca Atlantida. se simte cuprinsă de o nelinişte cumplită. tînărul boinav „avea senza-tia că printre paşii săi bocănitori se auzea. limpede. pe neaşteptate. Neştiind nimic. s-a trezit într-un hotel de munte. 99 moartea este frumoasă. şi asta-i tot. îmi revine în minte această frază: „o notă uşoară. A dispărut copleşită de arnploarea zgomotului . ţinînd un inel de aur în gura strînsă într-o încleştare convulsionată. pătrunde într-un oras al cărui nume îl ignoră ş'i închiriază o cameră într-o casă oarecare. Un tînăr suferind de o boală incurabilă se urcă într-un tren.zgomotul cuvintelor. limpede. metalică" pentru a declanşa linistea. Dar putea să fie o simplă iluzie. Nu-şi dă seama dacă struţii o amenintă. deodată. iar frumuse-ţea.) Tamina a auzit pentru întîia oară această linişte (preţioasă ca fragmentul unei statui de marmură de pe Atlantida scufundată) cînd. aşa mi-o imaginez.17." în nuvelă acest mic amănunt acustic rămîne fară urmare şi fără explicatie. De aceea. are nevoie de un grad minim de linişte (a cărei măsură este exact sunetul pe carel produce un inel de aur căzînd pe fundul unui vas de argint). A auzit-o a doua oară cînd înota în mare cu stomacul îndopat cu pastile care în locul tnorţii i-au adus o pace neasteptată. Nu le înţelege. Şi. o avertizează. Această 100 linişte vrea ea s-o protejeze cu trupul şi în trupul său. înconjurat de păduri. un zgomot nelămurit. o văd în visul ei. metalică. zgomotul muzicii ~ în care trăim permanent. Se teme pentru inelul de aur (acest diapazon al liniştii) şi-l tine în gură cu o încrîncenare convulsionată. după fuga din ţară. aşa cum se arată celor ce o viscază în primii ani ai tinereţii. Ca sunetul unui inel de aur căzînd pe fundul unui vas de argint. Nu.

îmi aminteşte un vers din Divanul apusean-răsăritean de Goethe. cum a dormit. domnule Banaka? îl întrebă. Nu le pasă de ea cîtuşi de puţin. se instală pe un taburet în faţa barului. apoi încă o dată. Că importantul său orgasm a durat şase ore. datorită faptului că scrie cărţi. Venise fiecare sa-i povestească ceva despre cxistenţa sa.Tamina nu va şti niciodată ce au venit să-i spună aceste păsări uriaşe. Tamina îi relată incidentul lui Hugo şi acesta. arătînd cu degetul spre pieptul său: — Eu nu exist. Tamina îşi dădu seama că plînge. insistent şi agresiv. se transformă în unîvers (nu se vorbeşte oare de universul lui Balzac. — Ce vi s-a întîmplat. şi. că s-a îmbolnăvit si apoi s-a vindecat. după care îşi lăsă capul pe tejghea. 18. De îndată ce se apucă să . N-au venit nici s-o avertizeze. nici s-o ameninte. cum a alergat ca să ajungă pînă la gard şi cc a văzut dincolo de gard. prîcepeti! Nu exist! Nu exist! 101 Apoi se duse la toaletă şi de-acolo iesi direct în stradă. fară să mai plătească. Banaka îşi ridică privirea înlăcrimată. Cîteva zile mai tîrziu. Doi cizmari pot trăi în perfectă armonie. căci nimic nu-i mai important pe această lume decît ceea ce vor ele să-i comunice. ceru un calvados. cu conditia să nu aibă prăvăliile pe aceeasi stradă. Ca a văzut o femeie cumsecade plimbîndu-se în spatele garduluL că această femeie purta un şal. Că obişnuia să meargă cu bicicleta cînd era tînăra şi astăzi a înfulecat un sac de iarbă. yEşti în viaţă cînd mai trăiesc şi alţi oameni?" în întrebarea lui Goethe se ascunde tot misterul condiţiei scriitorului: omul. Existenţa unui alt univers îi amenintă esenţa. de universul lui Kafka?). Că şi-a petrecut importanta sa copilărie în importantul sat Ruru. Că a ihotat. nici s-o clieme la ordine. Episodul în care Banaka îşi îndrepta arătătorul spre pieptul său şi plîngea. Dar eu ştiu. îi arătă o pagină de ziar în care se aflau mai multe recenzii de cărţi şi o notiţă sarcastică de patru rînduri despre opera lui Banaka. Se înalta toate în faţa Taminei şi-i vorbesc toate în cor cu vehementă. Banaka îşi făcu apariţia în cafenea. Să-i spună fiecare cum a mîncat. în loc de explicaţie. spunînd că nu există. iar specificul unui univers constă tocmai în unicitatea sa. Beat criţă. ridicîndu-se. căzu o dată. de universul lui Cehov.

Cel ce scrie cărţi e totul (un univers unic pentru el însuşi şi pentru ceilalţi) sau nimic. 19. să se transfonne în universul propriilor sale cuvinte. îmi demonstrează că tot omul. li lipseşte siguranţa de sine şi nu îndrăzneşte s-o atace direct. invidioşi. eu şî Goethe. cît mai e timp. asasini. Şi cu cît suferă mai mult că nu poate atinge o ţintă atît de modestă şi atît de precisă. hoţi. Sîntem nerecunoscuţi. Acum. şoferii de taxi. noi. într-un univers indiferent. frămîntat de un singur gînd: Tamina continuă să-i scape. să coboare în stradă şi să strige: Sîntem cu toţii scriitori' 102 Căci fiecare suferă la gîndul că dispare. prefecţi. şi de aceea ţine. A invitat-o la cină. în această privinţă toţi sîntem la fel: Banaka. va fi timpul hipoacuziei şi al neînţelegerii universale. încep să-şi facă şicane unul altuia şi să-şi pună întrebarea: „Un cizmar trăieste. Cînd. cu atît mai mare e . Hugo stă la masă în fata ei. poartă în sine un virtual scriitor. Irezistibila prolîferare a grafomaniei printre oamenii politici. cu deplină îndreptăţire. nu sîntem nimic. cînd mai trăiesc şi alti cizmari?" Tamina are impresia că o singură privire străină poate lipsi de orice valoare carnetele sale intime. fiecare se va trezi scriitor (şi asta se va întîmpla curînd). într-o zi. curve. Diferenţa dintre Tamina şi Goethe este diferenţa dintre om şi scriitor. cei care scriem cărti. în timp ce Goethe e convins că existenţa unei singure fiinţe umane a cărei privire nu s-a odihnit pe rîndurile operei sale pune în discuţie însăşi existenţa autorului. Bibi. medici şi pacienţi. amanţi.scrie o carte despre soarta cizmarilor. Hugo rămîne unica speranţă. fără excepţie. drcpt care întreaga specie umană ar putea. printre lăuze. şi de data asta a acceptat invitaţia fără să şovăie. neauzit şi nebăgat în seamă. Şi întrucît nimănui nu-i va fi hărăzit vreodată să fie totul. înăcriţi şi dorim pîeirea celuilalt.

de aceea vor-beşte. fruntea i se alungeşte uşor din tîmple. cuvintele lui dorindu-se a fi o metaforă a propriei sale agresivităţi erotice. Tamina. devenind dintr-o dată albaştri. Dar injustiţia care domneşte aici ne-ar putea conducc la o indulgenţă gre-şită faţă de alte tări. datorită dumi-tale. cu vîrful în jos. Hugo vorbea. Pe cîte ştiu n-am discutat niciodată despre asta. La pagina deschisă se găscşte un amplu articol semnat cu numele său. dacă nu vrea să dispară culoarea albastră din ochii lui Hugo. 103 pînă cînd în faţă nu mai rămîne din părul lui decît un triunghi îngust. Hugo se apleacă peste masă şi din gura lui răzbeşte un miros acru care o deranjează pe Tamina în exerciţiile salc spirituale în asemenea măsură. îşi schimbă într-adevăr culoarea. cei care o fac fiind nişte oameni curajoşi care vor ajunge departe. încet-încet. Datorită dumitale. la voi ca şi la noi. tot mai mult ochii lui sînt de un albastru frumos. Această privire îl nelinişteşte pe Hugo. Vorbeşte despre revista pe care tocmai i-a dat-o: da. e o revistă teoretică solidă. mobilizîndu-şi toată puterea imaginaţiei. vorbeşte mereu. am înţeles că problema puterii e pretutindeni aceeaşi. căprui. v'orbea. Acest exercitiu spiritual a devenit la ea o adevărată manie.dorinta lui de a cuceri lumea. Nu mai ştie să privească un bărbat decît aşa: face un efort. după care ochii lui Hugo. Incepe un lung discurs. în acelaşi timp. Scoate din buzunar o revistă. dar. Nu trebuie să încercăm înlocuirea unui tip de putere cu altul. are o difuzare mai ales iocală. încît fruntea lui Hugo se acoperă din nou cu şuviţe dese de păr tăsate în jos. Tamina îl priveşte fix. Exista în aceste cuvinte disponibilitatea abstrac-tului ce se grăbea să înlocuiască concretul inflexibil. Pe faţa lui Hugo nu mai rămîne decît un ochi albastru. Si Hugo repetă încă o dată că a înţeles totul datorită ei. în Vest ca şi în Est. da. o desface şi i-o întinde Taminei. Tamina îl priveşte pe Hugo şi-i rectifică înfăţişarea. trebuie s-o menţină cu toată puterea priviriî sale. . o paradă a fortei sale virile. — Cum asa? îl întrerupe Tamina. ci trebuic să negăm însusi principiul puterii şi să-l negăm oriunde. dar şi acesta redevine. pentru moment. această imen-sitate neconturată. — Mi-am îndreptat întotdeauna criticile împotriva lumii noastre occidentale şi numai împotrîva ei.

Tamina. în prima clipă. avînd senzaţia că e beată. Doar ti-am promis. doar pentru a-şi dovedi că era capabil să-i spună în faţă anumite cuvinte aceste femei inaccesibile (desi într-o formă de o prudenţă negativă) şî se considera aproape îndrăznet. 104 în ureche îi răsuna vocea veselă si energică a bătrînului şi îşi reproşa că fusese nedreaptă cu el. apropiinduse de Hugo. Ţamina se ridică si. Se fortase să rostească şiiu că nu te vei culca niciodată cu mine. îţi pot repeta ce ti-am mai spus. Apoi adăugă: Bibi nu mai pleacă la Praga. se sperie de . Tamina. Se gîndea la fratele ei: nu-şi mai vorbeau de atîta timp şi totuşi se iubeau şi erau gata să-şi dea o mînă de ajutor. — într-adevăr? I-ai explicat totul? I-ai zis să forţeze sertarul dacă soacră-mea nu găseşte cheia? Tamina puse receptorul în furcă. Gura i se strîmba şi fruntea i se acoperea de riduri. Tamina sorbi şi ea whisky-ul dintr-o înghititură şi puse paharul pe măsuta J'oasă. Nu-ţi fie teamă. cu gîndul să se aşeze din nou. E de ajuns că m-am gîndit mult la dumneata. Mă reped eu acolo pentru dumneata. 20. Sînt alături de dumneata. — Eram sigur. chiar dacă ştiu că nu te vei culca niciodată cu mine. — Să ţi se-mplinească toate dorintele! spuse Hugo. Ospătarui se aplecă pentru a le pune în fată farfuriile cu gustări. — Am o veste bună. — Nu era nevoie să-mi vorbeşti. fără să ştie cum. — o veste bună? întrebă Hugo.căprui. Hugo se ridică şi se apropie de bar. Am vorbit cu fratele tău. o să treacă pe la ea sîmbăta viitoare. Scoase două pahare şi le umplu cu whisky. o prinsese în brate. dînd paharul pe gît. spuse Tamina. Nu se împotrivi. încuviinţă Tamina. luă paharul cu băutură. — Da. îşi întoarse doar caput într-o parte. Tamina. — o să citesc asta acasă. strecurînd revista în geantă. dar în clipa aceea Hugo o şi strîngea în brate. — Telefonează de aici cînd vrei şi cît vrei.

si în tnnpul operatiei îsi impusese să repete m gînd verbt'le neregulate ale limbii cngleze. exact a. depăsind cu mult mărimea naturală.-elocvent la mîngîierile sale. şi dacă Tamina l-ar fi respins. acestea vor n în siguranla la tataf ci si Hugo. o strîngea în braţe cu frenezie. cu un soi de totală tndirsrenţă. da. conccntrîndu-şi gîndurile a. Trei ani de cînd trăia sub privirea hipnotică a cl'pei de 105 faţă. constată cu slupoare că sexul ei i. Acum tncrn'n să faca la fel. se dezbrăcau foarte calm. de faptul că n-o găsea destul de excitată. va pleca după ele. A înteles că era nemuitu-mit de reactiile ei. Suferise pe vremuri o mică inten'entie chirurgicală iai'a anestezie .i<i uscat.) de trei' ani încoace Pe urmă se trezi goală-puşca. Grimasa de pe chipul Taminei dădea îmbrătişării lor o strălucire la care nu visase niciodată.gestul său. Dacă erau hotărîte să se culc? cu el. acest cumsecade Hugo. în curînd. deodată. aşteptînd să vadă ce avea să facă el cu trupui lor. . iar faţa ei schimonosită şi capul întors awau darul să-l excite nespus de mult. s-ar ti îndepărtat sfios şi eventual şi-ar fi cerut scuze. Nu putea decît să-şi întoarcă faţa. în adîncuri.sa cum şi-i iiTuigin. Dar Tamina nu-l respinse. bagă de seamă că se sprijinca pe antehrate. Şi se petrecuse exact aşa cum îsi imaginase. Dar asta nu ajuta la nimic. 21. Cele cîteva femei pe care ie cunoscuse pînă atunci nu reacţionau niciodată atît d. atîtat de aparen- ta excitatit' a Taminei. o accepta asa cum acceptăm inevitabilul. iar Hugo. Imaginea soţului se afla acolo şi se deplasa prin încăpere. Isi spunea ca. si din aceasta poziţie ciudată îşi mişca soldurile în toate direcţule. urmînd direcţia în care se răsucea capul Taminci.suprn carnetdor. Era portretul iinens al unui sot grotesc de mare. Trecuseră citeva clipe de cînd acest cumsecade flugo se agita sălbatic deasupra ei si. si se străduia s-o pătrundă din unghiuri diferite ca să gasească undeva. încercînd să-i smulgă veşmintele. Dar de ce nu se împotrivea Tamina? Se făceau trei ani de cînd se gîndea cu teamă la această clipă. De aceca nu se împotrivea.

în sfirşit. Tamina avea în fată chipul gigantic al sotului ei proiectat pe ecranul alb ai şifonierului în care Hugo îsi ţinea îmbrăcamintea. ca se angaja într-o luptă decisivă. încelinindu-şi ritmul şi îcspirînd adînc. Hugo se desprinse de trupul ei şi încercă s-o răstoarne cu faţa în jos. s-o epateze cu forta şi rezistenţa sa. lugosiavia. în 1964. dar ordinea vacantelor era incertă. dornic să absolve un examen de bacalaureat. ca si cînd ar fi fost vorba de acele verbe neregulate ale limbii engleze: rnai întîi vacanta pe malul lacului: apoi lugoslavia. Isi dadea seama că voia s-o orbească. Inchise repede ochii ca să repete încă o dată ordinea vacanţelor. cu încăpătînare. mai tîrziu Praga. Se sili să repete în minte ordinea vacanţelor. aşa că-si răsuci capul. apoi şirul se pierdea.lă-şi îndrcpte gîndurile spre altceva (era singurul îucru pe cai-t. în decursul caruia trebuia să faca dovada capacităţii sale de a o 'nvinge şi de a fi demn de ca. Nu^'oia să-i vada eforturile laborioase. au rămas la Praga. în 1968. . lacul. apoi o staţiune balneară tot în Cehia. s-o reconstituie aşa cum reuşise. apoi în lugoslavia şi din nou micul lac din Cehia. au plecat în Tatra. în anul următor au vizitat Bulgaria. Făcu totuşi un efort şi. staţiunea climaterică sau băile. pe urmă Tatra şi Bulgaria după care firul se pierdea. orientîndu-Ie din nou spre carnetele sale. Incercă să-şi domine gîndurile. Italia. După care simţi pe fesele ei loviturile dure ale Irupului său. i se supuse cu o indiferentă totală. înăbu-sindu-şi toate sentimentele. în lot acrst timp. în clipa aceea îşi aminti că Hugo era mult mai tînăr decît ea şi se ruşină. Tamina a înţeles că voia s-o facă să se aşeze în patru labe. a ochiului care-l urmărea fără milă) era atît de cxcitat. Nu ştia că Hugo n-o vede. după 106 care au urmat vara emigrării şi ultima lor vacanţă petrecută în Italia. încît tinea ochii închişi. Acum se străduia şi el. . îl aveau în comun) în dorinta de a prelungi cît mai mult durata aclului amoros. După fugara privelişte a fese-!or Taminci (a ochiului deschis între aceste fese coapte şi li'umoasc. deocamdata parţial: prima. lacul. băile şi.punctul misterios ai scnsi-biiitătii ei. cu un an mai tîrziu au fost într-o statiune balneoclimaterică. pe malul unui mic lac din Cehia.

voluptatea îl străbătu ca un fulger. fratele Taminei n-a fost nevoit să forfeze sertarul. să asişti !a un accident de circulatie sau să citeşti o scrisoare de dragoste ce nu-ti apai-tine. ca ea însăşi. într-o valijoară pe care i-o duse tatălui său. Hugo deschise şi el ochii pe neaşteptate si. La (eiefon. Neaşteptatul succcs sexual îi aduse lui Hugo o decepţie la fel de neaşteptată. Scrisorile zăceau şi ele în dezordine. A facut atunci jurămîntul solemn şi copilăresc să nu se mai uite la e! cît o trăi. nici el.Respiraţia zgomotoasă a înfierbîntatului Hugo avu darul să-i întrerupă evocarea. nici 108 fratele. 1 se mai întîmplase ceva asemănător cu multă vreme în urmă avea pe atunci doar şapte ani . Dar eu ştiu (şi Tamina ştie şi ea) că există anumite privelişti ispititoare la care nimeni nu poate rezista: de pildă. din acest univers grandios. Nu erau împachetate. 107 22. Sertarul era descuiat şi toate cele unsprezece camete se aflau acolo. Bătrînul o asigură pe un ton ce trăda o uşoară jignire că niciodată nu le-ar fi trecut prin minte s-o imite pe soacra Taminci. citind ceva ce nu-i priveste. zărind ochiul din cmpa Taminei. De aceea le iubeşte si maî mult. la tatăl ei. să lipească pachetul cu bandă adezivă. nici s-o uluiască. Tamina n ceru bătrînului să ambaleze totul cu grijă.cînd un frate al tatei o surprinsese goală în camera ei.ea şi amintirile ei -aceeaşi soartă frăţească. plăitiădit din . Se ruşinase cumplit şi ruşinea ei s-a transformat pe loc în revoltă. nici fratele ei. îşi dădea seama mai limpede ca oricînd că nu va mai fi cu ei niciodată. ci aruncate ia intîmplare. de parcă ar fi fost în afara atingerii lui! Nu voia oare să facă din ea o parte din lumea sa interioară. Tînjeşte după ele mai mult decît tînjise înainte şi îi sînt şi mai dragi. Se gasea acum într-o situaţie similară. Deschise ochii şi pe şifonierul alb surprinse chipul soţului ei. Putea face dragoste cu ea cînd voia (nu se cădea să-i refuze ceea ce-i oferise o dată). nu mai voia să-şi vadă nici tatăl. Nişte carnete răscolite şi violate. de-a vairna. în sfirsit. Cînd s-a dus să ia cametele. insistînd în mod deosebit ca nimeni să nu citească nimic.la unchiul care venea adeseori să-i vadă nu se mai uita nicîodată. avînd deopotrivă . însemnările intime ale Taminei se aflau. Dar oare mai ţinea acum la ele? Nu-şi spusese de atîtea ori că privirile străine sînt ca ploaia ce şterge inscripţiile? Se înşela. Cum e cu putintă să rămînă sub trupul lui un trup atît de indiferent. Degeaba era dojenită. atît de distant. certată sau luată peste picior . dar simţea că nu reusise nici s-o captiveze. o grămadă informă de hîrtii. atît de îndepărtat şi atît de străin. 23. Dar se simte pîngărită. Deşi le era profund îndatorată. Fratele Taminei Jc vîrî pe toate.

nu ia dat nici o atentie. — Vreau să scriu o carte. Nu i-a pomenit de el niciodată.. pentru ca într-o zi să ne putem îmbrăţişa altfel. ca nişte îmbucături mari de carne tare ca talpa şi greu de mestecat. pe măsura noastră. da. Faptul că sînt împreună se datorează numai nevoii sale de-al face să plece la Praga. de la înălţimea căruia îi priveşte pe ceilalţi cu aroganţă. Sper că mi-ai citit articolul! — Sigur. S-a cocoţat pe trecutul ei de văduvă şi emigrantă ca pe un zgîrienori al falsului orgoliu. pentm că lumea trebuie să fie creată pe măsura omului. Hugo reflectează la propriul său turn pe care a încercat să-l ridice în faţa acestui zgîrie-nori şi pe care ea refuză să-l vadă: un tum încropit dintr-un articol publicat şi din proiectul unei cărţi despre dragostea lor. tot ce simt şi ce gîndesc. E încredinţat că abuzează de soarta lui.. Tamina îl priveşte îndelung şi. Hugo nu mai suportă privirea ei şi pierde şirul vorbelor. Tamina e frumoasă şi el o urăşte. întrun restaurant. jurnalul trupurilor noastre. Tamina. despre tine şi despre mine. că e gata să se lupte pentru acest tum. o carte despre iubire. Vrea s-o integreze în universul sîngelui şi al gîndurilor sale. Hugo amuţeşte. totul despre mine. Şi Hugo e convins că singurul sentiment măreţ de carei în stare e fidelitatea faţă de acest turn neapreciat şi părăsit (tumul articolului publicat si al cărţii proiectate despre dragostea lui pentru Tamina). şi o va sili pe Tamina să des-chidă ochii. cuvintele pe care le rosteşte devin tot mai grele în gura lui şi debitul verbal e din ce în ce mai lent: „. da. pe măsura trupurilor noastre. îi spune: — Credeam c-o să pricepi.. . Tamina îl întreabă. cuprins de o dorinţă irezistibilă de răzbunare. o carte politică despre dragoste şi o carte de dragoste despre politică. da. Neluate în seamă. a trupului tau. Tamina. După un timp. Si dacă l-a citit.. a trupului meu. da. Tamina. dar ea rămîne închisă cu desăvîrşire în lumea ei. va fi în acelaşi timp o carte politică.sîngele şi gîndurile sale? Stau faţă în faţă la o masă. 109 Invidios. o carte de dragoste despre politică. să-l privească şi să se minuneze de înăltimea lui. — Cînd plcci la Praga? şi Hugo îşi spune în sinea lui că femeia asta nu l-a iubit niciodată. începu el... vreau să mătur în această carte toate tabuurile şi să spun totul. să ne iubim altfel. despre noi doi: va fi jurnalul nostru cel mai intim. N-o crede." Vorbele sînt din ce în ce mai grele. Şi. deodată. făcu Tamina.

— Ştii doar că în articolul meu abordez problema pu-terii. Da, analizez în el mecanismul puterii. Si critic tot ce se întîmplă la voi. Şi fac asta pe fată, fără ocolisuri. — îţi închipui poate că ştie cineva la Praga de articolul tău? intervine Tamina. Hugo se simte rănit de ironia ei; — A trecut prea multă vreme de cînd nu mai trăieşti în tara ta si ai uitat ce-i în stare să facă poliţia voastră. Articolul a avut un ecou răsunător. Am primit maldăre de scrisori. Poliţia voastră mă ştie, cu siguranţă. Tamina tace şi e din ce în ce mai frumoasă. Of, Doamne! Ar accepta să meargă de o sută de ori la Praga dus şi întors, dacă s-ar învrednici să arunce măcar o privire asupra universului în care voia s-o integreze - universul sîngelui şi al gîndurilor sale. §i brusc schimbă tonul: — Tamina, începu el mînnit; ştiu că-nii porţi pică pentru că nu pot pleca la Praga. Iniţial, si eu m-am gîndit să amîn publicarea articolului, pe urmă însă mi-am dat seama că nu mai aveam dreptul să tac. Mănţelegi? 110 — Nu, răspunse sec Tamina. E conştient că tot ce spune nu sînt decît absurdităţi care-l conduc exact acolo unde n-ar vrea să ajungă pentru nimic în lume, dar nu mai poate da înapoi, si e disperat. Pe fată îi apar pete roşii şi vocea începe să-i tremure: — Mă-nţelegi? Eu nu vreau ca lucrurile să se sfirşească şi aici aşa cum s-a întîmplat la voi! Dacă tăcem, vom ajunge cu toţii nişte sclavi. In clipa aceea Tamina fu cuprinsă de o greaţă infiorătoare si, ridicîndu-se de pe scaun, alergă la toaletă unde, lăsîndu-se în gcnunchi în faţa closetului, începu să vomite; stomacul i se întorcea pe dos, trupul îi zvîcnea scyturat parcă de un hohot de plîns convulsionat, şi ca vedea înaintea ei boaşcle, mădularul şi tukiele acestui tip cu gura acră şi-i simţea atingerea coapselor pe fesele sale; şi, deodată, îi veni în minte ideea cumplită că nu va mai fi în stare să-şi reprezinte niciodată sexul şi părul pubian al soţului, că memoria dezgustului e, de fapt, mai puternică decît memoria tandreţei (o, Dumnezeule, da, memoria dezgustului este mai puternică decît memoria tandreţei) şi de acum încolo în biata ei minte nu va mai ramîne decît imaginea acestui tip scîrbos, cu gura urît mirositoare, - şi ea vomita, se schimonosea şi iar vomita. lesi de la toaletă cu gura (plină încă de mirosul acid) închisă cu străşnîcie. Hugo era descumpănit. Intenţiona s-o conduca acasă, dar ea, cu buzele veşnic încleştate, nu scotea o vorbă (ca în visul în care păstra în gură inelul de aur). El îi vorbea, şi ea, în loc de răspuns, grăbea pasul. Curînd, nu

mai găsi nimic de spus, o mai însoţi cîţiva metri în tăcere, apoi se opri şi rămase ţintuit locului. Ea continua să meargă drept înainte şi nici capul nu-l mai întorcea. A servit mai departe cafele, si la Praga n-a mai telefonat niciodată.

111

PARTEA A CINCEA Litost
Cîne este Crîstina?

E o femeie de treizeci de ani, are un copil, un soţ măcelar cu care se întelege bine şi o legătură amoroasă cu un şef de garaj din localitate, cu care face dragoste din cînd în cînd, după orele de muncă, în conditiile inconfortabile ale unui atelier de reparaţii auto. Micuţul oraş nu se potriveşte cîtuşi de puţîn amorurilor extraconjugale, sau, altfeî spus, pentru asta ar fi necesare comori de ingeniozitate şi curaj, calităţi cu care doamna Cristina nu e înzestrată din belsug. întîlnirea cu studentul a avut danil s-o zăpăcească de-a binelea. Tînărul venise în orăscl să-şi petreacă vacanta !a mama sa; pe măcelăreasă o privise îndelung, de două ori. în timp ce aceasta se afla în spatele tejghelei, în prăvălia soţului ei; a treia oară a văzut-o la ştrand, i-a vorbit, şi din atitudinea lui răzbea o sfială atît de fermecătoare. încît tînăra femeie, învăţată cu măcelarul şi cu şeful de garaj, n-a putut să-i reziste. De ia măritiş încoace (mai bine de zece ani) n-a îndrăznit să se atingă niciodată de un alt bărbat, decît atunci cînd se afla la adăpostul garajului zăvorît, printre maşini şi cauciucuri vechi şi iat-o, deodată, încu-metîndu-se să meargă la o întîlnire amoroasă în aer liber, expunîndu-se tuturor privirilor indiscrete. Degeaba alegeau pentru plimbarea lor cotloanele cele mai izolate, unde eventualitatea unor apariţii inoportune era neglijabilă, că doamnei Cristina tot îi bătea inima cu înfrigurare, copleşită de o spaiină stimulatoare. Dar pe cît de curajoasă se arăta în faţa primejdiei, pe atît de rezervată era

cu studentul. N-au 112 ajuns prea departe. Tînărul s-a ales cu cîteva îmbrăţişări fugare şi cu tot atîtea sărutări duioase, - femeia scăpînd de mai multe ori din strînsoarea lui, - iar atunci cînd o mîngîia îşi încleşta picioarele cu străşnicie. Nu făcea asta fiindcă nu-I dorea, ci fiindcă îndrăgise de la început timîditatea sa tandră pe care voia s-o pastreze nealterată. Să asculte un bărbat expunîndu-i ideile despre viaţă şi citîndu-i nume de poeti şi filosofi, era un lucru ce nu i se inai întîmplase niciodată doamnei Cnstina. Sărmanul student nu ştia să vorbească despre nimic altceva, rcgistul elocventei sale de seducător era foarte limitat. şi el nu se pricepea să-l adapteze conditiei sociale a interlocutoarei sale. Ue altfel, avea sentimentul că n-are ce să-şi reproşeze, căci asupra acestei simple soţii de măcelar, citatele din filosofi produceau un efect mult mai mare decît asupra unei colege de facultate. Un lucru totuşi îi scăpa: un citat suges-liv dintr-un filosof încînta fără doar şi poate sufletul măce-lăresei, dar în acelaşi timp citatul se înălta ca un obstacol între trupurile lor, întrucît în imaginatie doamnei Cristina stăruia confuz ideea că, dăruinduşi trupui studentului, ar coborî legătura lor la nivelul măcelanilui sau al şefului de garaj, şi despre Schopenhauer n-ar mai auzi niciodată. In fata studentului suferea de o sfială pe care n-o mai încercase. Cu măcelarul şi cu seful de garaj izbutea să se înţeleagă întotdeauna în toate privinţele, repede şi în cea mai bună dispoziţie. Conveniseră, de pildă, ca amîndoi să fie foarte atenţi. întrucît doctorul îi spusese după naştere că nu-şi mai putea îngădui un al doilea copil, altminteri şi-ar risca sănătatea, dacă nu chiar viaţa. Povestea se petrecea în vremurile de demult, cînd avorturile erau interzise cu stricteţe şi femeile n-aveau nici un mijloc să-şi limiteze singure fecunditatea. Măcelarul şi şeful de garaj înţelegeau prea bine temerile Cristinei, iar aceasta, înainte de a

se lăsa pătrunsă, se asigura cu o naturalete jovială dacă luaseră toate măsurile de precautie necesare. Dar la gîndul că ar fi putut să se comporte la fel cu îngerul ei care, pentm a o întîlni, coborîse de pe norul deasupra căruia se întreţinea cu Schopenhauer, simţea că nu ar găsi cuvintele potrivite. De unde, pot trage concluzia că rezerva sa erotică avea două 113 motivaţii: să-l nienţină pe student cît mai mult pe tărîmul vrăjit al unei duioase timidităţi şi să evite cît mai mult dezgustul pe care i lar fi inspirat studentului instrucţiunile si precauţiile triviale de care, după părerea ei, dragostea fizică nu se poate lipsi. Dar, în ciuda fineţii sale, studentul era încăpătînat. Doamna Cristina făcea eforturi să-şi strîngă cît mai tare pulpele, el îi frămînta fesele, vrînd să demonstreze prin aceasta atingere că, dacă li place cuiva să-l citeze pe Schopenhauer, asta nu înseamnă că e gata să renunţe la trupul care-i place. De altfel, vacanta luă sfirşit şi cei doi îndrăgostiti constatară că le-ar fi imposibil să nu se vadă un an. Doamnei Cristina nu-i rămînea decît să găsească un pretext ca să-l reîntîlnească. Amîndoi ştiau prea bine ce va însemna această vizită. Studentul locuia la Praga într-o mică mansardă, şi doamna Cristina nu poate ajunge altundeva decît acolo.

Ce este litost?
E un cuvînt ceh intraductibil. Prima silabă, care se pronuntă lung şi accentuat, aminteşte plînsctul unui cîine părăsit. Zadamic caut pentru sensul acestui cuvînt echiva-lentul în alte limbi, deşi cu greu îmi pot imagina că sufletul omenesc ar putea fi înţeles fără el. Vă dau un exemplu: studentul se scălda cu prietena sa. studenta şi ea, în apa unui rîu. Tînăra fată era sportivă. în schimb el înota foarte prost. Nu ştia să respire sub apă, se mişca încet, scotînd capul la suprafaţă într-o agitaţie nervoasă. Studenta, îndrăgostită

cu o voce rece şi nesuferită. în loc să se străduiască să cînte mai corect şi să cvite greşelile. descoperită pe neaşteptate. Tînăra începu să plîngă. se îndreptă spre malul opus. iar el se cufunda tot mai adînc în litost. Se simţea umilit şi-i venea să plîngă. i se făcu milă de ea. întorcînduse pe un drum de ţară. Studentul se strădui să înoate şi el mai repede. reproşîndu-i greşelile. dat de gol în inferioritatea sa fizică şi-l încercă lîtost.nebuneşte de el. Nu era foarte înzestrat şi profesorul. Aşadar. şi-l cuprinse deznădejdea pentru 114 sine şi pentru viaţa sa. Absolutul iubirii este în realitate dorinta de idenlitate absolută: femeia iubită trebuie să înoate la fel de încet ca noi. Căci omut iubit nu poate fi mize-rabil. le făcea deliberat şi vocea profesorului devenea mai aspră şi mai nesuferită. studentul avea un chef nestăvilit s-o bată. dar înghiţi apă. dori să dea o clipă frîu liber instinctului ei de sportivă şi. îşi reprezenta copilăria sa bolnăvi-cioasă. ce este Htost? Litost e o stare chinuitoare. să nu aibă un trecut ce-i aparţine doar . era atît de delicată. sub privirea veşnic grijulie a mamei. născută din spectacolul pro-priei noastre mizerii. Toate slăbiciunile sale sînt răscumpărate de privirea magică a iubirii. Sau alt eveniment din copilăria studentului: părintii îl îndemnau să ia lecţii de vioară. Se simţi minimalizat.şi o lovi peste faţă. fiindcă risca să se înece . Dar cum scăldatul era pe sfirşite. Ce-i cu tine? îl întrebă fata şi el îi reproşă: ştia bine că la malul celălalt erau vîrtejuri şi el îi interzisese să înoate într-acolo. întrun craul rapid. Printre leacurile obişnuite împotriva propriei noastre mizerii se numără iubirea. încît înota în ritmul lui. sub care pînă şi înotul stîngaci cu capul scos deasupra apei poate deveni fermecător. tăceau amîndoi. îl întrerupea mereu. văzîndu-i lacrimile pe obraji. o prinse în braţe şi litost se risipi. Rănit şi umilit. Dar. fără exerciţii fizice şi fără prieteni.

ei, de care-si poate aminti cu bucurie. De îndată ce iluzia identităţii abso-lute dispare (fata îşi aminteşte cu bucurie de trecutul ei sau înoată mai repede), iubirea devine o sursă permanentă a marelui supliciu pe care îl numim litost. Cel ce posedă experienţa profundă a imperfecţiunii comune a omului e apărat, oarecum, de şocurile fitost-ei. Spectacolul propriei sale mizerii i se pare un lucru banal si neinteresant. Aşadar litost e proprie vîrstei lipsite de experienţă. E unul din omamentele tinereţii. Litost funcţionează ca un motor în doi timpi. Supliciului îi succede setea de răzbunare. Scopul răzbunării e acela de a face partenerul să pară la fel de amărît. Bărbatul nu ştie să 115 înoate, dar femeia pălmuită plînge. Pot, aşadar, să se simtă egali şi să persevereze în dragostea lor. Cum răzbunarea nu-şi poate dezvălui niciodată adevăratul motiv (studentul nu-i poate mărturisi fetei că a lovit-o pentru că înoată mai repedc ca el), e nevoit să facă apel la nişte false raţiuni. în consecinţă, litost nu se poate lipsi niciodată de o patetică ipocrizie; tînărul afirmă că e înnebunit de groază fiindcă prietena lui riscă să se înece, copilul cîntă la nesfirşit o notă falsă, simulînd iremediabila absenţă a talentului. Iniţial, acest capitol trebuia să se intituleze Cine este studentul? Dar, tratînd despre litost, e ca şi cum ne-ar vorbi despre student, care nu-i altceva decît litost întruchipată. Nu e de mirare deci că, în cele din urmă, studenta îl părăsi. Nu-i nici o plăcere să fii bătut pentru că ştii să înoţi. Soţia măcelarului, întîlnită în oraşul său natal, venise la el ca o bucată mare de plasture gata să-i panseze rănile. îl adora, îl diviniza, iar atunci cînd îi vorbea despre Schopenhauer, nu tinea săşi manifeste prin obiectii propria sa personalitate, independentă de a lui (asa cum făcuse studenta de tristă amintire), ci-l privea cu nişte ochi în care, tulburat de emoţia

doamnei Cristina, avea impresia că zăreşte lacrimi. în afară de asta, se cuvine să adăugăm că nu se mai culcase cu o femeîe de cînd rupsese legătura cu studenta.

Cîne este Voltaîre?
Voltaire e asistent la Facultatea de litere, e spiritual şi agresiv şi ochii lui îşi înfig întotdeauna o prîvire acidă în faţa adversarului. Destul ca să fie poreclit Voltaire. Ţinea la student şi asta nu-i puţin lucru, căci Voltaire era exigent în privinţa simpatiilor sale. După seminar, l-a oprit să-l întrebe dacă avea vreun program în seara unnă-toare. Vai! a doua zi seara trebuia să vină doamna Cristina. Studentului u trebui mult curaj ca să-i spună lui Voltaire că era prins. Dar Voltaire mătură această obiecţie cu dosul palmei: 116
— Ei bine, va trebui să-ţi amîni întîlnirea. Nu vei regreta. şi-i preciză că poeţii de frunte ai ţării se vor aduna a doua zi la Clubul oamenilor de litere, iar el, Voltaire, se va afla cu ei şi dorea ca studentul să-i cunoască. Da, va fi acolo şi marele poet despre care Voltaire scria o monografie şi pe care se ducea să-l viziteze adeseori. Era bolnav şi umbla în cîrje. De aceea ieşea rareori, iar ocazia de a-I întîlni era cu atît mai preţioasă. Studentul cunoştea cărţile tuturor poeţilor ce aveau să fie acolo în seara cu pricina, dar din opera marelui poet ştia pe de rost pagini întregi de vcrsuri. Nu-şi dorise niciodată ceva cu mai multă ardoare decît să petreacă o seară în intimitatea acestora. Apoi, îşi aduse aminte că nu se culcase cu o femeie de luni de zile şi spuse încă o dată că-i era imposibil să vină. Voltaire nu înţelege ce ar putea fi mai important decît să întîlnească nişte oameni de vază. o femeie? Să fie ăsta un lucru ce nu poate fi amînat pentru altă dată? Şi, ca din senin, ochelarii lui sînt plini

de scîntei ironice. Dar studentul are în faţa ochilor imaginea sotiei măcelarului pe care, din timiditate, o scăpase în timpul îndelungatei luni de vacantă si, cu preţul unui efort răscolitor, răsuci din cap în semn că nu. în clipa aceea, Cristina valora cît toată poezia ţării sale.

Compromîsul
Sosi dimineaţa. în timpul zilei făcu la Praga o tîrguială ce trebuia să-i servească drept alibi. Studentul îi dăduse întîlnire pe seară într-o cafenea aleasă de el. Cînd intră, se îngrozi, nu alta: localul gemea de beţivi, iar zîna provincială a vacanţei sale stătea aşezată în colţul de lîngă toaletă, la o masă nedestinată clienţilor, ci veselei murdare. Se îmbrăcase cu o solemnitate stîngace, aşa cum se poate îmbrăca numai o doamnă din provincie atunci cînd vine să viziteze capitala, unde nu mai fusese de mult, şi voia să se bucure gustîndu-i toate plăcerile. Purta pălărie, un şirag de mărgele ţipătoare în j'urul gîtului şi-n picioare pantofi negri cu toc înalt. 117
Studentul îşi simţea obrajii arzînd, nu de emoţie, ci de jenă. Pe fundalul orăşelului cu măcelarii, cu mecanicii şi pensionarii săi, Cristina îi produsese cu totul altă impresie decît la Praga, oraşul studentelor ?i al frumoaselor coafeze. Cu mărgelele sale caraghioase şi cu dintele de aur discret, sus, în colţul gurii, apărea ca negaţia personificată a acelei juvenile frumuseţi feminine, îmbrăcată în blygi, care, de cîteva luni, ît respingea cu atîta cruzime. înainta spre Cristina cu pas nesigur, însoţit de litost. Dacă studentul era dezamăgit, la fel se poate spune si despre doamna Cristina. Restaurantul unde o invitase avea un nume frumos - La Regele Văclav - şi Cristina, care nu cunoştea Praga prea bine, îşi imaginase un local de lux, unde studentul avea să cineze cu ea, ca apoi s-o facă să descopere focul de artificii al plăcerilor

pragheze. Consta-tînd însă că la La Regele Văclav era acelaşi gen de local în care îşi bea berea şeful de garaj şi aici trebuia să-l aştepte pe student, în colţul de lîngă toaletă, pe ea n-o încerca senti-mentul desemnat de mine prîn cuvîntul litost, ci o furie absolut banală. Vreau să spun că nu se simţea deloc săr-mană, nici umilită, ci considera, pur şi simplu. că studentul ei nu ştia să se poarte. De altfel, nu ezită să i-o spună de la obraz, cu un aer furios, vorbindu-i aşa cum îi vorbea măcelarului. Stăteau în picioare unul în faţa celuilalt, ea îi făcea reproşuri cu volubilitate şi cu glasul ridicat, iar el se apăra fără viagă, în timp ce dezgustul pe care i-l inspira era cu atît mai intens. Voia s-o ducă repede la el, s-o ascundă de toate privirile şi să aştepte ca intimitatea refugiului lor să reînvie farmecul dispărut. Dar ea refuză. Nu fusese în capitală de multă vreme şi voia să vadă ceva, să iasă, să se distreze. Pantofii ei negri şi mărgelele mari şi ţipătoare îşi cereau zgomotos drepturile. — Asta-i o vinărie faimoasă, aici vinc lumea bună, ţinu să precizeze studentul, dîndu-i astfel de înţeles nevesteî măcelarului că habar n-avea ce este şi ce nu este interesant în capitală. Din păcate astăzi e plin şi va trebui să te duc în altă parte, continuă el. Dar, ca un făcut, toate cafeneleie erau la fel de înţesate, de la una la alta aveau de mers o 118 bună bucată de drum şi doamna Cristina i se părea de un caraghioslîc insuportabil cu pălăriuţa, cu mărgelele şi cu dintele ei de aur care-i strălucea în colţul gurii. Străbăteau străzi pline de femei tinere şi studentul îşi dădea seama că nu va putea să-şi ierte niciodată faptul că din pricina Cristinei renunţase la prilejul de a petrece o seară cu titanii din ţara sa. Dar totodată nu voia să-şi atragă ostilitatea ei, căci, aşa cum am spus, nu se mai culcase cu o femeie de multă vreme. Numai un compromis aranjat cu măiestrie ar fi putut rezolva această dilemă. Găsiră, în cele din urmă, o masă liberă într-o cafenea foarte îndepărtată. Studentul comandă doua aperitive şi se uită cu tristete în ochii Cristinei; aici, la Praga, viata e plina de împrejurări neprevăzute. Chiar ieri primisc un telefon de ia cel mai ilusti-u poet al ţării. Cînd îi pronunţă numele, Cristina tresări. La şcoală învătase pe de rost unele din poemele lui. Oamenii mari, al căror nume se învată la şcoală, au ceva ireal şi imaterial şi intră de vii în galeria maiestuoasă a morţilor. Cristinei nu-i venea sa creadă că era adevărat, ca studentul îl eunoştea personal. Bineînteles că îî cunoştea, declară studentul. Despre el i'si făcuse lucrarea de dizertaţie, o monografie în curs de redactare, care neîndoielnic avea să apară într-o zi în volum. Despre asta nu-i vorbise

niciodată doamnei Cristina. Discuţia se adrcsează exclusiv specialiştilor. Da. în primul moment încercă aceeaşi decepţie. vor fi împreună. acum însă trebuia să-i spună. Cu un altruism 119 remarcabil şi neaşteptat. Pătrunsese într-o lume avînd o misterioasă scară de valori pe care ea nu le înţelegea. o sărută si. bineînţeles. De aceea se împă-ca repede cu încăperea murdară şi lipsită de confort. Plină de ad-miraţie pentru student. nici nu s-a gîndit să participe. numai ei. îi spuse că ar fi păcat să nu participe la o seară literară la care va fi prezent şi marele poet. la care sînt invitaţi doar cîţiva critici şi cîţiva cunoscători. Se aşteaptă o dezbatere din care vor scăpăra scîntei. avînd ca mobilier doar un divan şi o masă de lucru. Acum însă nu mai era sigură pe judecăţile ei. căci marele poet se aşezase pe neaşteptate de-a curmezişul drumului lor. Dar. Cristinei îi veni o idee: — Ai cumva cartea lui? se gîndea la marele poet. între timp Cristina îl va aştepta la el acasă şi. Din păcate. La început. nu e cu putinţă. are dreptate. astă-seară va avea loc !a Clubul oamenilor de litere o discuţie intimă cu poetii ţării. studentul nu se duce. şi făcu apel la talentul său feminin spre a se simti ca acasă. Cristina simţea în ea o dorinţă mater-nă de a-i da sfaturi şi de a-i apăra interesul. fără vestibul. aşezînd-o pe divan. într-adevăr. Stu-dentul o rugă să-şi scoată pălaria. spunîndu-i că se zbătuse în fel şi chip ca să-i fie îngăduit să meargă acolo cu Cristina. E atît de bucuros că rămîne cu ea. de ieamă că ar fi putut crede că se laudă. E o întîlnire extrem de importantă. Cristina. pe urmă. Nu era nici un apartament. care o încercase intrînd La Regele Vaclav. E. . Studentul îi replică. o idee bună. ci doar o încapere minusculă. acum însă îşi dă seama că ea. cu doamna Cristina! în dulcea şi originala mea patrie. îi arătă mica bibliotecă în care putea găsi ceva de citit ca să-i treacă de urît în absenţa lui. ştiind că va fi fericită să-l vadă pe marele poet înconjurat de prietenii săi. In clipa aceea. într-adevăr. Tentaţia teatrelor şi a spectacolelor de varieteu fu dată uitării şi Cristina pătrunse în mansarda studentului. Nici marele poet nu va veni cu soţia. Ar putea totuşi să-şi petreaca acolo măcar un ceas. fără doar şi poate. farmecul poeţilor n-a încetat încă să acţioneze asupra inimii femeilor.

studentul nostru era cu faţa senină si încîntat de ideea 120 dublului şi minunatului program pe care i-l făgăduia începutul acestei seri. Dedicaţia marelui poet îi va înlocui Cristinei teatrele şi spectacolele de varietăţi. dar distanţa e prea mare. şi vraja modestieî invada încăpcrea. Am mai aşteptat atunci vreo cîţiva ani. mî-am dat seama că ferestrele acelea înalte erau îndreptate spre est. pînă în oraşul breton Rennes. decepţia se risipea şi. Poeţii îl aşteptă pe Voltaire în faţa Clubului oamenilor de litere şi urcară împreună la primul etaj. Voltaire deschise uşa salonului şi studentul văzu aşezată în jurul unei mese mari toată poezia ţării sale. spre Praga. aşadar. cînd m-a trezit soarele. Aşa se face că acum îi privesc de la înăltimea acestui foişor. Sîntem în toamna anului 1977. am în ochi o iacrimă care. Voltaire a fost dat afară din Universitate şi cărtile mele au fost retrase din toate bibliotecile publice şi închise întro pivnită a statului.studentul avea cartea lui. Fetele tinere care hoinăreau pe străzi dispăruseră. Aşa cum se aşteptase. îi privesc de la o distanţă de două mii de kilometri. A doua zi dimineată. Şi ea continuă cu multă sfială: — Ai putea să mi-o dăruieşti? Si să-i ceri o dedicaţie pentru mîne? Studentul era în culmea fericiriî. Din fericire. aidoma unei lentîle de telescop. unde am găsit din prima zi un apartament la ultimul etaj al celui mai înalt turn. apoi în hol unde răzbăteau pînă la ei ecourile unui vacarm vesel. cînd porni spre club. Avea conştiinţa încărcată şi era gata să facă orice pentru ea. intimitatea mansardei sale avea darul să învîoreze farmecul Cristinei. Trecură pe la vestiar. apoi m-am urcat într-o maşină şi am gonit cît mai departe cu putintă spre vest. îmi . Incet-încet. ţara mea dormiteaza de nouă ani în dulcea şi puternica îmbrăţişare a imperiului rus.

le împinse spre masa încărcată cu sticle si se grăbi să-l prezinte poetilor pe tînărul student. o dată pe săptămînă frec-ventez un liceu de fete. am văzut o tînără fată care se lipea de perete. Sotia mea îşi făcuse baia de toate zilele. întrucît acesta nu-l remarcase. Dacă fetele lor se cer ascunse în spatele unor măşti cu nume de împrumut. vreau să le ofer aceste nume ca un dar. avea părul de aur despletit şi arăta superb. De departe (de la distanţă de două mii de kilometri) e limpede că poezia nu l-a dăruit cu sănitul ei. ca un omagiu. Vorbeşte si tu zece minute. Cîrjele sale stau sprijinite de masă. Cînd am deschis uşa. La ora nouă şi zece. a sunat cineva. ca o podoabă. Am recunoscut-o numaidecît. iar lui nu-i plac versurile. îşi încheie disputa cu următoarele cuvinte: — Femeia ne este întotdeauna superioară. Voltaire trase de la perete două scaune. Despre asta aş putea vorbi săptămîni întregi. . era îmbrăcată într-un capot roşu. ce m-ar împiedica pe mine să-l numesc Goethe pe marele poet atît de venerat? In faţa lui stă Lermontov. Povestirea îuî Petrarca Săptămîna trecută mi s-antîmplat un lucru de necrezut. Au organizat acolo un club de poezie şi ele mă adoră în taină. mai sînt în jurul mesei Verlaine. Are cu sigurantă peste şaptezeci de ani. lar celui cu ochi negri si visători îi voi spune Petrarca. fără doar şi poate. lîngă el. cu excep-ţia lui Petrarca. îi văd pe toţi pe pînza de fundal a Pragăi iluminate. se află acolo din greşeală. îi îndrăgesc pe toţi nespus de mult şi ezit să le dau nume banale. Acesta-i Boccaccio. despre care nu merită să vorbim. Şi-l disting cu claritate pe marele poet aşezat printre ei. asa cum era în urmă cu cincisprezece ani. încărcate cu sticle. Esenin şi încă alţii. Apoi. 121 De vreme ce studenţii l-au poreclit pe asistent Voltaire. iar ochii lui sînt încă vii şi inteligenti. dar fata i-a rămas frumoasă. Şi Goethe îl încurajă: — Săptămîni ar fi prea de tot.apropie chipurile lor. Poeţii dădură din cap curtenitor. luate la întîmplare din cartea de telefon. cînd cărţile lor nu fuseseră încă zăvorîte într-o pivniţă a statului şi ei flecăreau vesel şi zgomotos în jurul mesei mari. şi mai este unul care. fiind angajat în clipa aceea într-o ceartă cu Boccaccio.

spuse Petrarca. îmi sărut soţia si-i spun să se culce. îi întind găleata şi-i spun: — Ia-o repede pe-asta. Umplu la repezeală a doua găleată şi urc din nou alergînd. să maştepte în stradă. — Te durea vezica şi ai luat două găleţi ca să aduci cărbuni. şi i-am spus să coboare. continuă Petrarca. Toată ziua mă chinuise vezica şi stătusem întins. e tîrziu. îmi scot papucii şi ies din baie în şosete. — De mulţi ani.0-ntreb: — Ce cauţi aici? — Trebuie să vă vorbesc' — Despre ce anume? — Am să vă comunic ceva deosebit de important! 122 — Ascultă. Pe urmă aud pasi. Altceva n-am scos de la ea. iar eu cobor în pivniţă şi îi spun fetei că nu putem rămîne acolo. Mă-ntorc în odaie şi-i spun nevestei mele că cineva a greşit uşa. Aici am greşit. în timpul ăsta am încercat să aflu ce voia. şi am început să umplu găleţile. — De ce nu te operezi? — Pentru nimic în lume! spuse Petrarca. Nevastă-mea suie cu găleata. mă duc s-o umplu şi pe cealaltă. — Ai probleme cu vezica? întrebă Goethe cu interes. pe scară. — Da. iar eu trec în baie si deschid robinetele. De bună seamă. coboară repede şi aşteaptă-mă în dreptul uşii de la pivniţă. Ea se duce la culcare. acest zel neaşteptat i s-a părut suspect doamnei mele. — L'nde rămăsesem? întrebă Petrarca. ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. sus. Goethc dadu din cap în semn de simpatie. Apoî. Apa cădea zgomotos pe fundul căzii. Pantofii pe care-i purtasem peste . că eu intenţionez să fac o baie. lau găleata cu cărbuni pe care tocmai o umplusem şi ies din pivniţă alergînd. Am înşfăcat o lopată. Soţia dădea să coboare. Repeta întruna că trebuie să mă vadă. am găsit fata în dreptul uşii de la pivnită. îi spun. o anunţ că trebuie să cobor în pivniţă după cărbune şi apuc la iuţeală două găleţi goale. nu te pot primi la ora asta. îi şopti Voltaire. te rog.

un 123 strateg viclean ce nu se lasă orbit de pasiune cu una cu două! Isprava ta cu papucii şi cu pantofii e o adevărată capodoperă! Toţi poeţii prezenţi îl aprobară pe Boccaccio şi-l acoperiră cu laude pe Petrarca. în clipa aceea intrau în clădire alte persoane şi ea se strecură înăuntru odată cu ele. robinetele erau deschi-se şi apa din cadă risca să se reverse din clipă în clipă! Fac stînga-mprejur şi mă avînt spre uşa clădirii. în baie. Urc scara alergînd ca un fondist! în urmă îi aud paşii. i-am trîntit uşa în nas. Cînd soscşte tramvaiul. Petrarca. izbucneşte în hohote de rîs . Dom-nişoara o ia la fugă după mine. Scot din şifonier o altă pereche de pantofi. — Mă aştepta în stradă. trebuie să te porţi urît cu femeile. sus. nu vrei. I-am lăsat acolo. Colac peste pupăză. IS'u uita că aici e căminul meu şi nu pot face din el un bordel! Ca să nu mai spun. pe un ton aproape solemn. sînt momente în viaţă cînd vrei. practic. cînd^ nevastă-mea va fi la serviciu şi-o să stăm de vorbă liniştiti. — Prieteni. constat că mai eşti şi un ins foarte metodic. încerc s-o calmez. îi încalţ şi mă strecor tiptil afară din apartament. spuse Boccaccio. exclamă Petrarca. Acum însă.zi se aflau în faţa uşii de la intrare. Am mai avut răgazul să smulg din perete firele soneriei. ca să n-o auzim. Aici interveni Boccaccio: — Ascultă.si vrea să se repeadă spre uşa imobilului. că în timp ce discu-tam cu ea în fata casei. ştim cu toţii că eşti un mare poet. dragii mei prieteni. Locuim la etajul trei! Pentru mine era o adevărată performanţă! Am fost mai iute de picior şi. Insist să plece. ca să dau de înţeles că mă aflu prin preajmă. I-am spus: dacă nu vrei să pleci acasă de bunăvoie. acesta era vizibil măgulit. în faţa imobilului în care locuiesc se află o statie de tramvai. căci eram sigur că va apăsa . îi explic că sînt nevoit să reintru în casă si-i propun să revină a doua zi după-amiază. mă vad silit să încui poarta cu chcia. — Trebuia s-o-mpingi sub rotile tramvaiului.

La femeie. Boccaccio. eşti un adorator incorigibil. maternitatea. Femeia-poetă e de două ori femeie. Nu uitati un lucru. fulgerele sacre ale isteriei si vocea divină a firii. prieteni. întrebîn-du-mă dacă navea să rămînă acolo pînă dimineaţa. nici o femeie n-a fost fericită vreodată! . în timp ce misoginul preferă întotdeauna fe-meia în fata feminităţii. îmi închipui că fetiţele astea de la clubul de poezie te invocă aşa cum era invocat în antichitate Apollo. — Pentru că misoginii sînt cei mai buni bărbaţi. sau mai bine zis ginofo-bii.şi misoginii. de ce te lauzi mereu că eşti misogin? întrebă Goethe. După asta am fugit pe vîrfuri în baie. fecunditatea. Pentru nimic în lume nu mi-aş dori să le întîlnesc. La auzul acestor cuvinte. o femeie nu poate fi cu adevărat fericită decît alături de un misogin. 124 Boccaccio se poartă urît — Petrarca. cu alte cuvinte. — Şi apa nu se revărsase? întrebă Goethe. cu ochii înfipţi în uşă. Misoginul detestă feminitatea. Misoginul nu dispretuieşte femeile. apoi mam dus să arunc o privire în antreu. Bărbaţii se împart de cînd lumea în două mari categorii: adoratorii femeilor. mi s-a făcut frică. în timp ce misoginilor sau ginofobilor aceste valori le inspiră o uşoară teamă. adoratorul venerează feminitatea. interveni Boccaccio. Adoratorii sau poeţii venerează valorile feminine tradi-ţionale cum ar fi: sentimentul. — Am apucat să închid robinetul în ultima clipă. Cu voi. Ridic clapa vîzetei şi constat că fata stătea acolo nemişcată. Vă spun drept. căminul.pe buton şi nu-l va mai slăbi. — Ascultă. Boccaccio fu constrîns să ridice vocca: — Să fiu bine înţeles. Asta-i prea mult pentru un misogin ca mine. poeţii . toţi poetii reacţionară cu huiduieli. cu solicitudine.

Aşa stînd lucrurile. S-a-ntins pe şinele tramva-iului ca să fie zdrobit. Apoi. Din păcate. că-mi era frică. era foarte calmă. ripostă Boccaccio. în momentul acela crucial. cînd tînăra se afla pe palier şi eu nu mai ştiam întradevăr ce să fac. Pe una nu voia s-o umilească înşelînd-o. Să te destăinuieşti . — Boccaccio e un mincinos! strigă Verlaine. a deschis uşa. să te ajute! Vocea lui Petrarca era plină de tandreţe: — Da. m-am dus la nevastă-mea în dormitor şi i-am mărturisit totul. Merită soţia ta cu părul de aur să dai atenţîe unei asemenea isterice? — Ce ştii tu de soţia mea! replică Petrarca. pasiunea lacrimilor. Nici de data asta. — Istoria pe care ne-a depănat-o Petrarca e aceeaşi mîncare de peşte. a început să adore şi o altă femeie. E prietena mea cea mai fidelă! Navem secrete unul faţă de celălalt! — Atunci.aceasta s-a îmbolnăvit. Eu am rămas în odaie.ăsta-i refrenul tuturor adoratorilor! I-ai cerut. — Cînd s-a-ntors. — Si mie mi-ar fi fost frică. dar pe palier nu mai . iar el îşi petrecea timpul plîngînd. ridicînd tonul. într-o zi. amanta i-a spus că-l părăseşte. Dar Petrarca nu se lăsă tulburat: — Prieteni. S-a dus singură la uşă. i-a mărturisit totul soţiei şi i-a cemt să-l ajute . spuse Goethe plin de înţelegere. iar pe cealaltă făcînd-o amanta sa clandestină. desigur. S-a uitat afară prin vizetă. — Adoratorul sau poetul poate dărui femeii drama. în cele din urmă. i-am cerut să mă ajute! Niciodată nu m-a refuzat. îşi adora soţia. Am cunoscut unul.Aceste cuvinte provocară un nou strigăt de nemulţumire. grijile. dar niciodată plăcerea. de ce-ai schimbat pantofii? întrebă Lermontov. vatmanul l-a zărit de 125 departe şi adoratorul meu a trebuit să plătească cincizeci de coroane pentru tulburarea circulaţiei. — Ca adoratorul meu! izbucni Boccaccio rîzînd. nemaiputînd să-l suporte.

dau cu ea de pămînt şi inu fata de mînă. şi. Adoratorii sau .spre ea. frumoasă. ma implorat: nu te duce. trei umbre albe.era nimeni. una cîte una. nu s-a petrecut totul chiar aşa cum povesteşte Petrarca. ca Jeanne D'Arc cu lancea! Mă desprind din bratele sotiei şi mă îndrept . dar soţia. am văzut cum apar. în jurul ei. a început să ne spargă ferestrele. din celălalt capăt al coridorului scufundat în beznă. habar n-am de unde. revenind pe coridor. ale cărui ferestre dau spre un coridor comun. fata a apucat o rangă de fier. umbrele malefice ale celor trei vrăjitoare! în fine. pe mă. Văzînd că nu răspunde nimeni. neputincioşi şi chiar uşor înspăimîntaţi. Se putea spune că totul fusese o născocire a minţii mele. Voiam să mă apropii de ea şi să-i vorbesc. te omoară! lar fata stătea proţăpită în mijlocul încăperii cu bara de fier în mînă. spuse Lermontov. locuim într-un apartament vechi. maiestuoasă. fata a spart ultimul geam şi a dat buzna în cameră. Fetiţa asta e o isterică nevricoasă căreia într-o situaţie asernănătoare orice bărbat normal i-ar fi tras pe loc o pereche de palme. cuprinzîndu-mă-n braţelc sale. după cum ştiti. privirea ei îsi pierde expresia amenintatoare. dar sînt com'ins că întîmplarea e adevărată. interveni din nou Boccaccio. Şi. se îmblînzeşte si se umple de o pace celestă. domice. — Bineînteles. Imaginaţivă acest tablou! 0 126 adolescentă frumoasă cu o rangă de fier în mînă şi. Ne uitam la ea din interiorul apartamentului. înşfac bara de fier. Pe urmă.sură ce mă apropii. nerăbdătoare şi fericite să asiste la acest scandal nesperat. Insultele — Nu cred o iotă din istoria ta. Cînd deodată auzim nişte lovituri putemice în spatele nostru şi geamurile se fac ţăndări. Erau bătrînele doamne din apartamentul învecinat. Le trezise zgomotul de sticlă spartă şi s-au grăbit să vină în cămaşă de noapte.

ca să aflî ce fnseamnă adevărata iuhire. Fustele mamei sînt pentru ei bolta cerească. ceva de neuitat. între timp.şi în clipa aceea îmi strîngea mîna cu putere . care ştiu că nu vor fi pălmuite niciodată. n-am nimic de dăruit. Scuipatul îl osteni pe Esenin în asemenea hal.poeţii sînt dintotdeauna prada visată a istericelor. snit o fata simplă. Se clătina. încît poetul se prăbuşi înapoi pe scaunul său. aplecîndu-se. fiindcă n-au depăşit niciodată umbra propriei lor mame. Boccaccîo îşi scoase batista şi-l şterse pe marele poet. să fi auzit ce mi-a spus. o fată absolut ohişniiită. şi-l compătimea cu toată sinceritatea. Ce-ai zis tu de măicuţa mea?! la mai zi o dată! — Nu vorbeam de mama ta. spuse cu o voce blajină Boccaccio. Şi Petrarca reluă: — V-aş dori tuturor. Ştia că Esenin trăia cu o dansatoare celebră. Era însă prea beat şi scuipatul nimeri pe gulerul lui Goethe. Esenin îşi adunase saliva în colţul buzelor şi. Goethe izbucni în hohote de rîs: — Ce n-ar da Lermontov să vină o femeie să-i spargă geainurile! Ar fi în stare s-o şi . cu 127 treizeci de ani mai în vîrstă decît el. în seara aceea băuse mai mult decît ceilalţi. Ei văd în fiecare femeie mesagera acesteia şi i se supun. am venit . Această ultimă frază îi plăcu foarte mult şi ţinu s-o repete de cîteva ori: — Poeţi. bunii mei prieteni. Spusele ei aduceau cu o rugăciu-ne. ceea ce vedeţi voi deasupra capului vostru nu e cerul. — Şi ce i-a spus nevastă-ta acestei mesagere a iubirii? întrebă Lermontov. cu o litanie. ci fusta gigantică a mamei voastre! Trăiţi cu totii sub fustele mamei! — Ce tot spui acolo? începu Esenin să urle cu o voce incredibilă. dar am venit aic! trimisă de iubirc. sărind ca fript de pe scaunul lui. ca s-o cunoşti măcar o dată in viaţă. Adoratorii sînt dezarmati m fata femeilor. cu apăsată ironie. scuipă cu nădejde.

dar Voltaire interveni surîzător: — Sare-n ochi. dacă iei această întîmplare drept o povestire umoristică scrisă de Boccaccio. Incepu chiar să-i dezghioace fiecare metaforă. prieten al armoniei. apoi. Micuta s-a-ntors spre nevastă-mea cu o privire celestă. n-aş avea nimic împotrivă. dragă Lermontov. demonstrînd. în halat roşu. E tot ce puteai să-mi zici mai rău.plătească pentru asta! Lermontov îi aruncă lui Goethe o privîre duşmănoasă şi Petrarca continuă: — Soţia mea? Te înşeli. Nu m-aşteptam la o asemenea mîrşavie din partea ta. că . distinsă doamnă. că eşti plin de complexe. şi se apucă să-i analizeze poezia care. chipurile. caci dumneavoastră sîntetî bună şi-mi smteţi la fel de dragă. dar de unde ţi se trag ţie aceste complexe? Lennontov rămase cîteva clipe înmărmurit. — Mă invidiezi! se răsti la el Petrarca. — Dacă ar fi o scenă dintr-o povestire de Boccaccio. — Johann. eu vă iubesc pe amîndoi deopotrivă. nici sufletul pasionat al lui Petrarca. n-ar fi continuat să-l tachineze pe Lermontov. o stim cu toţii. cu brio. Goethe. Goethe hotărî să-l pedepsească pentru comentariile sale necrutătoare: — Eşti un mare poet. nu posedă nici graţia naturală a fericjtului Goethe. Dar ceea ce ne istorisesti tu aici e şi mai şi. nu trebuia să-mi spui asta. Lennontov. e poezie proastă. si în clipa aceea a luat-o şi pe ea de mînă. îi ripostă lui Goethe. spuse Lennontov. stăpînindu-se cu greu. de data aceasta însă. cu părul ei de aur despletit? 128 Lermontov izbucni într-un hohot de rîs batjocoritor. ca o litanie: nu trebuie să-mi purtati pica. şi cuvintele ei sunau din nou ca o rugăciune. dragă Lermontov. Nu ţi s-a întîm-plat în viaţa ta să fii singur într-o cameră cu două femei frumoase care te iubesc! ştii tu cît e de frumoasă soţia mea.

în clipa aceea. Petrarca îl vrăjea cu ochii lui incandescenţi. Cu toate acestea. nu se putea smulge de lîngă aceşti bărbaţi . ciudat. Se-ntreba care dintre poeţi îi era cel mai simpatic. cel care-i inspira cea mai caldă 129 ''SK simpatie era jignitul Lermontov. Lui Lermontov i se trag toate din faptul că nu regulează. marcată de săracie şi de influenţa opresivă a unui tată autoritar. ca de altfel întreaga ţară. inclusiv Lermontov: — Da' de unde! Astea-s baliverne. Dar. îndeosebi după ultima remarcă a lui Goethe. încît auziră cu totii. spunîndu-şi în sinea lui că un mare poet (şi Lermontov era întradevăr un mare poet) putea să treacă prin acelcaşi necazuri ca un student oarecare. Se uită la ceas şi constata că era timpul să se întoarcă acasă. iar acesta îşi arc rădăcinile în copilăria poetului.sursa directă a imaginaţiei sale e complexul de inferioritate. pe Goethe îl venera tot atît cît îl venera şi doamna Cristina. care-l făcu să cugete. îşi umplea paharul cu vin (un chelner discret aduna fără zgomot sticlelc goale. Nu prididea să-şi întoarcă privirea pentm a urmări vîrtejul ameţitor. dacă nu voia să sfirşească exact ca Lermontov. aducînd altele pline) şi asculta cu atenţie conversaţia din care scăpărau scîntei. Goethe se aplecă spre Petrarca şi îi spuse într-o şoaptă cc se răspîndi în toată încăperea. Studentul trece de partea lui Lermonto v Studentul tăcea mîlc.

cunoscută donr de iniţiati. — Sînt un orgolios. în loc să plece acasă spre a se întîlni cu doamna Cristina. aşteptînd un răspuns la fel de serios. înţelegi. Stătea acolo plin de gîn-duri măreţe. Lermontov se proţăpi pe picioarele sale scurte: — Aşa e. Studentul îşi încheie nasturii prohabului. căci la el e vorba de un orgoliu cu totul aparte. care mă număr printre iniţiaţi. se întoarse în salpn unde Voltaire începuse să-i facă elogiul lui . si în acest timp constata că Lermontov avea întradevăr picioarele foarte scurte. pentru a da de înţeles că numai un imbecil ar putea să creadă că Lermontov era orgolios ca o fată mîndră de frumuseţea ei sau ca un negustor de averea lui. auzi lîngă el vocea lui Lermontov: — I-ai auzit. eu sînt orgolîos! 130 în gura lui cuvîntul orgolios era scris tot în italice. cuvinte avînd o valoare aparte. Roptehinski.iluştri si. deodată. văzînd că studentul tăcea. întocmai cum le descrisese în jurnalul ei contesa N. N-au pic de fineţe. grăbindu-se să adauge cu vocea ridicată: Dar eu sînt orgolios! înţelegi. Studentul nu stia de ce pronunţase Lermontov cuvîntul fineţe. dar eu. n-au pic de fineţe. Da. însotit de student. în faţa plăcilor de faianţă albă. îl încerca un sentiment de adîncă recunoştintă faţă de acest om. Lermontov pronunţa cuvîntul finete. de un orgoliu nobil şi îndreptăţit. n-au pic de fineţe. căci el era primul mare poet care-i punea o întrebare atît de serioasă. P. pe un ton agresiv. — După mine. există cuvinte ce nu se aseamănă cu altele. de parcă ar fi fost scris cu italice. încuviinţă el. se duse la toaletă. fu răspunsul lui. cînd.^ — îi găseşti poate plini de nneţe?! întrebă el. în urmă cu o sută cincizeci de ani. ştiu că Lermontov citise cîndva cugetarea lui Pascal despre spiritul de geometrie şi de atunci împarţea genul uman în două categorii: cei fini şi ceilalţî. vocifera Lermontov şi. de parcă ar fi fost scris cu italice. n-au pic de fineţe.

erau de acord cu studentul. îşi aruncă o privire circulară asupra poeţîlor prezenti şi spuse: — N'u-l întelegeţi cîtuşi de puţin pe Lermontov. acum însă. dar ca om esti un nimic. Lermontov se dezlăntui. în clipa aceea. Se postă în fata mesei (devenind pe neaşteptate cu un cap mai înalt decît ceilalţi aflaţi pe scaun) şi începu: — Acuin vă arăt eu vouă cît sînt de orgolios. Altfel ar însemna să-şi trădeze opera. devenind. pentru că sînt orgolios! In această tară nu există decît doi poeti: Goethe şi cu mine. cuvîntul orgolios încetează a mai fi ridicol. Eu îmi pot permite să spun despre tine că eşti un mare poet. Numai poetul cunoaşte valoarea scrisului său. nestimd că. căci erau cu toţii la fel de orgolioşi ca Lermontov. acum o să vă spun ceva. ca prin farmec. un cuvînt spiritual şi nobil. desigur Verlaine. Se ridică şi. Studentul socoti că sosise momentul aşteptat. în consecintă. apoi bîigui: — Şi de ce mă rog n-aş avea dreptul s-o spun? Eu sînt un orgolios! Lennontov mai repetă de cîteva ori că-i orgolios. tu n-ai dreptul s-o spui. rostit cum trebuie. care-l aplaudă. Cu cîteva clipe mai devreme se tăvăleau de rîs. iar printre ei se găsi şi unul. Voltaire se tăvălea de rîs şi ceilalţi îl secondau. Prin unnare. Ceilalţi îl vor înţelege mult mai tîrziu sau poate nu-l vor înţelege niciodată. erau cu toţii recunoscători studentului pentru sfatul său preţios. dimpotrivă. De data asta îşi ridică glasul Voltaire: — S-ar putea să fii un mare poet.Goethe. Orgoliul poetului nu-i un orgoliu oarecare. dar le era ruşine s-o spună. . dar tu. proţăpindu-se în faţa mesei întocmai ca Lermontov. Da. poetul e dator să fie orgolios. Lermontov rămase o clipă descumpănit.

— Umblu acum cu o fată. Dar iată. cu un şirag de mărgele mari în jurul gîtului. cum nu se mai poartă de multă vreme. astfel.nevasta unui măcelar. culmea. Goethe îl ascultă pe student cu un sincer interes şi-i spuse cu o voce aproape nostalgică: — Minunat! . o femeie . luînd volumul de versuri din mîinile studentului. Mi-a încredinţat una din cărţile dumneavoastră ca să-i scrieţi o dedicaţie. Si.131 Crîstma e transforma tă de Goethe în regină Studentul se aşeză şi Goethe se întoarse spre el cu un zîmbet amabil: — Tinere. studentul se trezi singur în faţa marelui poet. — Femeia asta vă divinizează. Povestea îi plăcu lui Goethe nespus de mult şi răspunse cu un rîs foarte amical. în ziua aceea se îmbrăcase caraghios. studentul nu era capabil să mintă. Voia să profite de această ocazie unică. îi mărturisi că nevasta măcelarului nu-i prea arătoasă. deodată. spuse Goethe şi. dumneata ştii ce-i poezia. Cum arată? E frumoasă?^ în faţa lui Goethe. începu să zîmbească şi el ca marele poet.şi. Căuta cu fervoare o frază introductivă Goethe se mulţumea să-i surîdă în tăcere . nu mai ştia ce să spună. amintirea Cristinei îi sări în ajutor. o deschise la pagina de titlu şi continuă: Vorbeşte-mi despre ea. de fapt. Ceilalţi se cufundară din nou în discuţia lor bahică şi. în nişte pantofi negri de seară. S-a vînturat toată ziulica prin Praga. nefiind în stare să găseasca una convenabilă. — Dă-mi-o. dar.

poezia aruncase o mantie ţesută din cuvinte sublime. de fapt. înţelept şi hazliu.Studentul prinse curaj şi merse pînă acolo. Peste îmbrăcămintea ei caraghioasă. Se gîndeşte la Cristina şi nu mai poate de dorul ei. Femeile de pe afişe sau din revistele de modă. — Ca o stea! surîse Goethe. spuse Goethe. 132 — Ca un far! replică studentul. îti garantez că provinciala dumitale este exact femeia care-i trebuie unui poet. nostalgic şi senzual. şi te felicit! Apoi luă stiloul. se aplecă deasupra paginii de titlu şi începu să scrie. nevasta măcelarului era o provincială în toată puterea cuvîntului. încît îi destăinui că nevasta măcelarului avea un dinte de aur care-i strălucea în gură ca o muscă de aur. pe care mai toate încearcă azi să le imite. Acestea se nasc dintr-o masină cibernetică şi nu dintr-un trup omenesd Prietene. Studentul ţinu să-i explice că. Cuvintele scrise de Goethe unei necunoscute sunau placut şi trist. — Ce bine te înţeleg. fiindcă sînt ireale. şi studentul era convins că niciodată nu mai fuseseră adresate unei femei cuvinte atît de frumoase. Un poet e dus pe sus Ospătarul intră în salon. Goethe îl corectă rîzînd: — Ca un inel. m timp ce chipul lui iradia lumina dragostei şi a întelegerii. o delicioasă mediocritate spirituală. aproape în transă. dar de data aceasta nu mai aduse nici . un mic defect al danturii. şi nîmic altceva decît o sumă de instructiuni abstracte. în fond. Emoţionat. n-au pic de farmec. Studentul primi cartea şi roşi de mîndrie. dar tocmai asta avea darul să-l atragă atît de mult. scriind cu entu-ziasm. acestea sînt detaliile care fac din femeie o femeie vie şi adevărată: o toaletă inadecvată. făcînd din ea o regină. şi acoperi toată pagina.

Cîrjele stăteau sprijinite de masă. în timp ce el repeta întruna că vrea să rămînă aici! Nimeni nu era de acord: doar Lermontov profită de ocazie spre a se arăta mai şiret decît ceilalti: — Prieteni. spre a-i face pe poeţi să priceapă că nu-i de glumit cu portăreasa. Johann. se simţiră deodată stînjeniţi şi mici. de parcă ar fi primit un şut în fund.o sticlă. în clipa aceea. Dar regele Olimpului atîrna greu. Vreau să rămîn aici. noi ne lungim aici pe covor şi rămînem frumuşel pînă în zori cu sticla asta de vin roşu. Goethe spuse cu o mînnire nemărginită: — Prieteni. încercînd să-l salte de pe scaun. o dată răstit. trebuie să te duci acasă!" şi îl apucară cu sfială de subsuori. o dată cu blîndeţe.era o femeie aspră şi rea şi se temeau de ea. Dacă Goethe nu se întoarce la timp acasă. Toti îi cunoşteau nevasta . fii rezonabil. fiind pentru ei un adevărat patriarh. Voi nu vă daţi seama? Johann vrea să-şi regă-sească tineretea! Nu sînteţi în stare să înţdegeti atîta lucru. Le ceru poeţilor să se pregătească de plecare. 133 Petrarca îşi aminti brusc de soţia sa în capot roşu şi se ridică de la masă. întrucît imobilul trebuia închis imediat. Era cu cel puţin treizeci de ani mai în v'îrstă decît fiecare. Stiau acest lucru şi de aceca îl rugau stăruitor: „Johann. tuturor şi fiecăruia-n parte. Iăsati-l aici şi eu îi tin tovărăşie pînă mîine dimineaţă. iar ei n-au decît s-o întindă! Petrarca se poate duce fuguta la soata lui în halat roşu şi cu părul despletit! . pe mine mă lăsati aici. idioţilor? Nu-i aşa. iar braţele lor erau sovăitoare. Trebui să mai repete de cîteva ori avertismentul. nevasta-sa le va face tuturor un scandal înspăimîntător. şi poeţilor care se străduiau să-l convingă să plece împreună cu ei se multumea să le răspundă clătinînd din cap. m clipa cînd erau pe punctul să-l ridice şi să-i întindă cîrjele. Portăreasa ameninţa că încuie uşa clădirii şi-i lasă pe toţi acolo pînă în zori.

mai sînt şi neîndemînatici. întrucît li se părea că-n uzină. fie de bunăvoie. de teamă să nu cadă.) Ţinîndu-şi patriarhul de mîini şi de picioare. Goethe era bolnav şi medicul îi interzisese să bea. care de picioare. îl căra Verlaine. Casa scării era pătrată şi av'ea nişte coturi în unghi drept. depăşind uşa clybului. îl cărau cu toţii. mă-ntelegi? (Să nu uităm că toţi eroii acelor vremi trecuseră în această ţară prin uzină. porniră cu el pe scară în jos. deodată. Dar degeaba. Asprimea vieţii. Şi. pînă şi Esenin. fie constrînsi. ştiind bine că un asemenea prilej nu se iveşte decît o dată în viată. Eu am lucrat într-o uzină. Voltaire le ceru poeţilor să-l ridice imediat. Lermontov îl îndrăgea atît de mult. braţele plăpînde ale poeţilor îl^prinseră pe Goethe de subsuori şi-l săltară de pe scaun. Dar Goethe atîma greu şi poeţii erau beţi criţă.Dar Voltaire ştia că nu nostalgia tineretii îl reţinea pe Goethe. dintr-un avînt revoluţionar. poetii coborau încet treaptă cu treaptă. îl căra Voltaire. îl săltarăJsi. lăsaţi-mă să mor aici! 134 Mînios la culme. îl tîrau din salon spre hol (picioarele lui Goethe ba atîngeau pardoseala. în ambele cazuri. pe lîngă faptul că-s lipsiti de fineţe. îl căra Boccaccio. îl căra Petrarca. Ruşinaţi. care se împleticea. încît îl tinea de braţ şi găsea mereu ceva să-i spună. această nobilă zeiţă. îl ţinea de-un picior. Voltaire înşfăcă la iuteală cîrjele şi le ordonă celorlalţi să renunţe la jena lor nejus-tificată. Cînd bea. Uite cum îl duc! o să-l scape! Băietii ăştia n-au ştiut niciodată ce-i munca fizică. ajunşi în hol. ispăşind o pedeapsă. Nişte copii răzgîiaţi. îl lepădară şi Goethe se văita şi striga: — Prieteni. se simteau la fel de mîndri. Studentul încerca şi el să-l sprijine pe marele poet. mai curînd. — îi vezi. le binecuvîntase fruntea cu sărutul ei. i se înmuiau picioarele. . ba se legănau ca picioarele unui copil dat în scrînciob de părinti). aceştia îl apucara pe Goethe care de mîini. care le puneau la grea încercare fbrta şi agilitatea. îl purtau sau.

Pricepi? Două cărti cu totul diferite. Dar nici ăştia nu leau cărat vreodată. cu rigoarea ^ . Petrarca şi Boccaccio o sprijineau. Bratele lor sînt lipsite de vlagă.Şi Lermontov continuă: — Spune-mi. îi spuse Lermontov studentului. începu să coboare încet-încet în urma poeţilor care se clătinau la tot pasul cărînd. Una într-o formă strict clasică. în timp ce Voltaire. aşa o să cadă! Se vede că n-aţi muncit cu mîinile voastre! Si. Uite si tu cum îl duc! o să-l scape! Se întoarse cu fata spre poeţi şi strigă: — Ţineţi-l bine. un Goethe din ce în ce mai greu. cu groază. Ce ştiu ei ce-i^viaţa. agăţîndu-se de braţul studentului. Tu eşti student. Mă întelegi? în momentul de faţă. 135 'ys Şi Lermontov se adresă din nou studentului: — îţi dai seama ce vezi? Eşti student şi habar n-ai cei viaţa. proştilor. striga de zor. încercînd zadarnic să oprească o maşină. nu-s în stare nici măcar să-l salte. îţi poţi imagina ce poem ar ieşi din povestea asta? 9i totuşi Goethe se prăbuşi pe trotuar. Petrarca ? i Boccaccio se căzneau să-l pună din nou pe picioare. Asta-i o scenă grandioasă! Un poet purtat pe sus. lucrez la două cărţi de versuri. Ajunseră. în fine. instalat în mijlocul drumu-luî. tu ştii ce înseamnă să cari traverse? Tu n-ai cărat niciodată aşa ceva. — la te uită. cu povara jos pe trotuar şi-o proptiră cu spatele de iin felinar. prietene. Un poet e purtat pe sus! Ce titlu măreţ.

îmbătat de aerul nopţii. Esenin. Voltaire continua să se agite în mijlocul drumului şi reuşi în cele din unnă să oprească un taxi. spuse: — Nu-i nimic. Cealaltă în vers liber. dar onest. rezemat de zidul clădirîi. Boccaccio şi Voltaire stăteau înghesuiţi pe bancheta din spate.rimei şi a ritmului. dar Petrarca era singurul care putea. După care. Era al treilea cuvînt pe care Lermontov îl pronunţa cu italice. se proţăpi în mijlocul trotuarului şi cînta. Exprima contrariul reveriilor lui Petrarca şi al farselor lui Boccaccio. Ultimul poem din această carte se va numi: Un poet e purtat pe sus. Un poem onest. merg eu cu voi. aplecîndu-se în interiorul maşinii. Nici unul nu-i în stare să discute cu baborniţa. Cuvîntul acesta exprima antiteza la tot ceea ce-i ornament şi joc al spiritului şi nimic altceva. Verlaine. 136 . Dar Petrarca se împotrivi cu înverşunare: — De ce eu? De cc eu? Mie mi-e frică de ea! Lermontov îi spuse studentului: — îl vezi?! Cînd e nevoie să ajute un prieten. Exprima patosul trudei muncitoreşti şi credinţa pătimaşă în zeiţa mai sus amintită: Asprimea vietii. se instală pe locul liber de lîngă şofer. Pe asta o voi intitula Dări de seamă. cu ajutorul lui Boccaccio. îl instală pe Goethe pe bancheta din spate şi-i strigă lui Petrarca să se aşeze lîngă sofer. Apoi. s-o potolească pe doamna Goethe. prieteni. dormea dus. Lăsaţi-o pe doamna Goethe în seama mea. contemplînd bolta înstelată. Apoi. de bine de rău. nu de alta. dă bir cu fugiţii. unde Goethe. Va fi un poem foarte dur.

fără excepţie. decît de ei înşişi? — Sau. . pomi cu el în direcţia opusă celei unde locuia studentul. conducînd-l spre cartierul său periferic. 137 în clipa aceea. toate gcamurile erau la locul lor. frumoasă şi maiestuoasă ca Jcanne D'Arc cu lancea sa". — Se furişase şi ea din casă fără zgomot. lucrau în clădirea învecinată. spuse: — Să ştii. — Si cum s-a terminat povestea? întrebă studentul. — Trebuie să mă duc acasă. c-aş fi foarte mînnit dacă ai con-funda povestea mea cu una din anecdotele lui Boccaccio.Petrarca condamnă rîsul lui Boccaccio Taxiul încărcat cu poeţi dispăru şi studentul îşi aminti că era timpui să se întoarcă ia doamna Cristina. luîndu-l de braţ. exact cu cuvintele dumneavoastră. în zorii zilei. şi cînd ne-am trezit.. întîmplător. cu bara de fier în mînă. văzînd că toate geamurile erau ţăndări. care. dumneata. nu ei' Petrarca îl strîngea pe student de brat. îi spuse lui Petrarca. c-am visat. — Soţiei mele i s-a făcut milă de ea şi a lăsat-o să-şi petreacă noaptea la noi. Petrarca dădu din cap aprobator şi.a fost ca un mic miracol. închipuieşteţi! Soacră-mea care doarme într-o cămăruţă din spatele bucătăriei şi se scoală cu noaptea-n cap. Studentul se dezlănţui: — „Si fata stătea proţăpită în mijlocul încăperii. — Ah. Se interesează oare de altceva. — Sî fata? întrebă studentul. Nu mai rămăsese nici o unnă a evenimentelor din ajun.. — Dumneata eşti un tînăr sensibil. dumneata eşti poetul! Da. privîndu-l pe student aproape cu asprime.. pur şi simplu. şi cînd v-aţi apropiat de ea. mă întelegi? Ai fost singurul capabil să asculte ce spun ceilalti. beţivanii ăştia nici n-au ascultat pînă la capăt. Dar. — La drept vorbind. prietene. Credeam. prietene. momentul în care ati spus că sotia dumneavoastră se temea că fata voia să vă omoare. E cazul s-o afli: . dacă vreti. şi privirea ei era plină de o pace celestă. sfirşesc toate în pat. Petrarca se opri în mijlocul străzii şi. a dat fuga să caute nişte geamgii care. dacă vreţi pot să vă repet totul.

Acum vedea lumea împărţită în două.^ căci a înţelege înseamnă a te asemui şi a te identifica. Ăsta-i misterul poeziei. şi tînărul student îşi făgădui în sinea lui s-o iubească pe Cristina cu o dragoste înfocată şi grandioasă. 138 Ingerii zboară deasupra patuluî studentuîu î Nu umbla nervoasă. şi ne aruncă în singurătatea noastră glacială. noi poeţii ardem şi ne mistuim în femeia iubită. Boccaccio nu va întelege niciodată pe nimeni. ci dîn slăbiciunea lui. poezia e iubire. în ideea în care credem. întrucît ele tineau de jumătatea mai puţin bună (boccacciană) a fiinţei sale. şi aş vrea să tii minte acest lucru: Boccaccio nu ştie ce înseamnă iubirea. e o explozie ce ne smulge din lume. nici imbufnată şi . De aceea îţi mai repet o dată. în peîsajul care ne emoţionează. dovedindu-i că nu îndrăznea să intre în iubire cu toată fiinţa. dimpotrivă. Noaptea care-l aştepta era binecuvîntată de doi poeţi. Cu putin timp înainte. căci nu se născuseră din forţa lui. Goethe o înveşmîntase pe Cristina într-o mantie regească. lubirea n-are nimic comun cu rîsul. n-o înţelege. o parte aparţinînd iubirii. — Da. Acum se ruşina pentru aceste îndoidi. — lubirea e poezie. de al cărei farmec se îndoise cu numai cîteva ceasuri în urmă. în lung şi-n lat. camera mansardată. că se temea să ardă şi să se mistuie în femeia iubită. E duşmanul iubirii şi al poeziei. spuse Petrarca. lubirea nu poate fi ridicolă. încuviinţă studentul cu entuziasm. iar cealaltă glumei. Gluma e un obstacol între om şi lume. iar Petrarca turna acum foc în inima studentului.Boccaccio e un dobitoc. Studentul îl asculta pe Petrarca plin de entuziasm şi în faţa ochilor i se proiecta imaginea Cristinei. şi îşi dădea seama că el aparţinea armatei lui Petrarca. nu era furioasă. Si Petrarca reluă: — Rîsul. bătînd. Da.

pe care Goethe aşter-nuse o Jungă dedicaţie. el îi pipăia cu vîrful limbii dintele de aur . ca în clipa unna-toare săi presare obrajii cu cele mai fraterne sărutări. maternă. Simţea că trupul lui era într-o dispoziţie neobişnuită de a face dragoste .nici nu lîncezea în faţa ferestrei deschise. N-o interesau explicatiile detaliate şi-l întrerupse. mulţumindu-se să savureze cît mai mult îndelungatele clipe desfătătoare ale acestei îmbrăţişări încremenite. spre a evita reproşurile. îl strînse cu putere în braţele ci. în timpul serii. prietenească şi pasionată. îşi furişă în gura lui o limbă senzuală. îşi pusese cămaşa de noapte şi se ghemuise sub pătură. în timp ce Lermontov îi insulta de-a valma pe ceilalţi poeţi. Reciti de mai multe ori acele fraze neverosimile.sus 139 în stînga . întruchipînd parcă toată aventura ei la fel de neverosimilă cu studentul. ci de un corp omenesc! Asta-i femeia care-i trebuie poetului! îi venea să ţipe de bucurie! Şi în mintea lui răsunau . încît nici prin gînd nu-i trecea să se grăbească. ncîncrezătoare: — Pun rămăşag că de carte ai uitat. începu să-i descrie cu o volubilitate forţată seara aceea incredibilă cînd fusese martorul unei înfruntări dramatice dintre Boccaccio şi Petrarca.amintindu-şi de spusele lui Goethe: Cristina nu-i născută de o maşină cibemetică. fraternă. înflăcărată. între timp. Cînd îi întinse volumul de versuri.într-o dispoziţie atît de sigură. toată gingăsia şi toată duioşia . o trezi cu un sărut pe buze şi. studentul se dezbrăcă şi se întinse lîngă ea.pînă atunci străine vieUi sale. atît de hotărîtă şi durabilă. nu-i veni să-şi creadă ochilor. plimbările tainice prin pădure pe cărări necunoscute. în acelaşi timp. Era o îmbrătişare cum nu-i mai fusese dat să cunoască vreodată. Lermontov folosise de cîteva ori cuvîntul onest şi studcntul îşi spune că îmbrăţişarea Cristinei merită cu prisosinţă această denumire sintetică ce cuprinde o întreagă cohortă de adjective. toată vara trecută. viguroasă. o îmbrăţişare sinceră.

Aş muri. risca să-şi piardă viaţa şi se ferea să facă dragoste cu el. lar el nu îndrăznea sa-i vorbească decît în limbajul suflării şi al pipăîtului. Cristina tăcea şi ea. de teamă că pe urma n-ar mai fi în stare să trăiască fără el şi ar muri răpusă de amărăciune şi de dorul lui. (Da. hotărî că sosise momentul să transforme onestitatea lermontoviană a îmbrăţişării încremenite într-o faptă a iubirii adevărate. la a douăzeci şi cincea tentativă a studentului de a-i desface coapsele. fericit la nebunie. în preajma lui. Ce treabă aveau ei cu greutatea clivintelor? Oare nu ardea el în ea o dată cu ea? Da. să arzi si să te mistui odată cu el. Işi strînge picioarele cu aceeaşi îndîrjire ca astă-vară în timpul plimbărilor prin păduri! Ar fi vrut s-o întrebe de ce-i opune rezistenţă.cuvintele rostite de Petrarca. ardeau amîndoi în aceeaşi flacară! Aşa se face că. culcîndu-se 140 cu el. putea să vorbească. încercînd să-i desfacă picioarele cu genunchiul. Se răsuci şi se lăsă pe corpul Cristinei. copleşit de un entuzi-asm făra margini. nu. repetă doamna Cristina şi din nou îşi strecură limba în adîncul gurii lui. cei trei poeţi sînt toţi aici. îi spuse: — Nu. Dar. zboară deasupra patului ca îngerii. Ardea în el dorinţa frenetică de a face dragoste cu ea şi în acelaşi timp îi venea să plîngă de bucurie^ Cristina îl iubea cum nu-l mai iubise nimeni pînă atunci. căci dobîndise pe neaşteptate un dar picat din cer fară a face nimic pentru a-l merita: această dragoste neţărmurită şi . Doamna Cristina era atît de sfielnică si atît de delicată. La rîndu-i. potrivit cărora iubirea e poezie şi poezia e iubire. se bucură. —Cum? — Aş muri. încleştîndu-şi totodată coapsele. Dar ce se întîmplă? Cristina se împotriveşte. încît. cîntă şi-l binecuvîntează!) Studentul. dar nu. Se simtea nespus de fericit. Se temea să vorbească şi voia să exprime totul prin sărutări şi mîngîieri. chestiunile amoroase îşi pierdeau numele. îl iubea atît de mult. E adevărat. te rog. studentul reluă tentativele sale de a desface cu forta coapsele încleştate ale Cristind. într-o tăcere îndîrjită. în prezenţa ei. de data asta cu brutalitate. As muri. şi a înţelege înseamnă să te contopesti cu celălalt. Studentul era cuprins de un sentiment confuz în care se amestecau disperarea cu beatitudinea. încît.

Cristina apucă sceptrul iubirii arborat în cinstea ei şi-l strîngea cu toată splendoarea onestităţii sale: sincer. încît simti nevoia să repete încă o dată: — Vom muri împreună! Vom muri împreună! Si conti-nuă să-şi împingă genunchiul între coapsele ei. Nu mai aveau nimic să-şi spună. Dar destul despre această noapte ce se va prelungi fără schimbări notabile pînă spre dimineaţă. Lumîna murdără a dimîneţîi Adormiseră foarte tîrziu şi se deşteptară abia spre amiază. Eu aş muri! îngăimă Cristina. Se lipeau unul de altul. Resemnat.tare şî 141 semeţ. Cristina răsucea din cap şi el mai lansă cîteva asalturi asu-pra fortăreţei coapselor ci. înainte de a se hotărî. căci trenul Cristinei urma să plece curînd. frăţească si prietenoasă şi.mult visată. nu înseamnă nimîc. să renunţe. care devenise deodată pentru el mai misterios decît Sfintul Graal. Dar această înduioşare n-avu darul să înăbuşe dorinţa fizică ce devenise dureroasă şi aproape insuportabilă. un lucru pe care dorea să-l păstreze mult timp aşa cum era . — Te înţeleg! Voi muri cu tine! îi spunea în şoaptă. cu toate continentele şi occanele sale. pătimaşă. de parcă ar fi ţinut în mînă un lucru rar şi preţios. amîndoi cu dureri de cap. Tăceau. faţă de care tot globul pămîntesc. dar tot în zadar. se lungi pe spate lîngă ea. cu înflă-cărare. viguros. Nu le rămînea mult timp. un lucru pe care nu voia să-l strice. Studentul îşi imagină o voluptate atît de intensă. Cristina îşi aranjă în sacul de voiaj cămaşa de noapte şi cartea lui Goethe şi iat-o din nou cocoţată pe pantofii ei de bal de un . în timp ce o mîngîia şi o săruta cu foc şi putin lipsi să nu plîngă de atîta iubire. în sufletul studentului. o voluptate aducătoare de moarte. ca să-şi des-chidă astfel drumul spre sexul ei. tu n-ai păţi nimic. lar nevasta măcelarului nu înceta să-l ţină de anna iubirii sale şi nici prin gînd nu-i trecea să înlocuiasă prin cîteva gesturi simple actul carnal pe care-l dorea. Mai încercă de cîteva ori să-şi înfigă genun-chiul ca pe o pîrghie între coapsele Cristinei. — Nu. cu o duioşie matemă. beatitudinea bărbatului iubit fără rezerve şi cu atîta ardoare începu să se amestece cu disperarea trupului respins. totodată. în sfirşit.

siguri întotdeauna de ei. ca tine. că nu trebuie să mai rămîn niciodată însărcinată. Nu era un ţăran necioplit şi se pricepea în ale dragostei mai mult decît toţi mecanicii din lume. nu trebuie să te superi pe mine. dar totodată primejdios şi perfid. Lăsînd impresia că lumina murdară a dimineţii i-upsese pecetea tăcerii şi după o noapte de poezie venise o zi de proză. Da. 11 crezu. o noapte de dragoste însoţită de o scurtă îmbrăţişare (în mintea Cristinei dragostea fizică nu poate fi decît scurtă şi făcută în 142 grabă) îi lăsa întotdeauna impresia unui lucru frumos. spuse ea cu convingere. Greşise. Era fericită .negru ridicol şi cu colierul acela caraghios agătat în jurul gîtului. fără doar şi poate. Băietii tineri. el nu i-ar fi făcut niciodată un copil. — Doar n-oi fi vrînd să mă compari pe mine cu amicii prietenelor tale! — Nu. e adevărat că as putea să mor. nu mai e nimic de făcut. doamna Cristina îi spuse studentului cu cea mai firească simplicitate: — Stii. cu acel aspru şi practic simţ al femeilor simple. o noapte întreagă! Un lucru care nu i se mai întîmplase pînă atunci! S-ar putea să nu-l mai revadă. sînt al dracului de periculoşi. de parcă ai putea rămîne însărcinală cu mine! Drept cine mă iei? — Toti bărbaţii spun aşa. îşi repeta în sinea ei. aproape scuzîndu-se. insesizabil şi distant şi îl ţinuse o noapte întreagă de membrul său în erecţie. rezistîndu-i toată noaptea. dar nu se gîndise niciodată că-i va fi dat să-l vadă mereu. Eu ştiu ce li s-a întîmplat prietenelor mele. după prima nastere. Ceea ce trăise cu studentul era infinit mai bun. o conduse la gară şi ea se bucura la gîndul că se va aşeza în ^compartimentul ei şi îşi va reaminti totul pe îndelete. Doctorul mi-a spus. Studentul o privi cu o expresie ce trăda disperarea: — îmi spui asta. Cu o voce disperată. Ce-i drept. studentul se străduieşte să-i explice că nu-i un ageamiu iipsit de experientă. că trăise ceva ce nimeni nu-i va putea lua: petrecuse o noapte cu un bărbat tînăr care i se păruse întotdeauna ireal. Studentul nu mai trebuia să insiste. Dar nu regreta. Şi cînd sentîmplă.

studentul era disperat. într-un hohot de rîs cu lacrimi.la gîndul că va păstra de la el ceva durabil: versurile lui Goethe şi incredibila dedicaţie ce avea darul s-o convingă oricînd că aventura ei nu fusese un vis. iar el. întotdeauna găsim un fals pretext ca să-i facem rău. sărmanul. In schimb. însotit de litost. §i băieţelul cade şi în căderea lui se bucură că profesorul afurisit va fi acuzat de asasinat. aşa cum i-a făcut studentul fetei care înota mai repede ca el. nu ne rămîne decît să alegem o răzbunare vicleană. Dacă opusul nostru e mai slab decît noi. Ar fi fost de-ajuns în nceastă noapte o singură frază de bun simţ! Ar fi fost de-ajuns să se spună lucrurilor pe adevăratul lor nume şi ar fi putut s-o aibă: ea se temea să nu-i facă un copil. pînă cînd profesorul înnebunit îl înşfacă şi-l aruncă pe fereastră. Dacă opusul nostru e mai putemic. Alte observaţiî pentru o teorîe despre litost Prin două exemple luate din viaţa studentului am expli-cat cele două reacţii elementare ale omului faţă în faţă cu propria sa lîtost. un omor săvîrşit prin intermediul sinuciderii. Sînt două metode clasice şi. vecin cu isteria! Se întorcea de la gară în desertul noptilor sale fără dragoste. aşa-zisa mare Istorie a umanităţii ne oferă . credea că se temea de nemărginirea propriei iubiri! îşi cufunda privirea în adîncu! insondabil al prostiei sale şi avea un chef nebun să izbucnească întrun hohot de rîs sălbatic. dacă prima o întîlnim frecvent în viaţa soţilor şi a amanţilor. Copilul scoate 143 w fară încetare o notă falsă cu vioara sa. o lovitură prin ricoşeu.

la rîndul ei nenumărate exemple referitoare la celălalt procedeu. nu mai sînt în stare nici să se lupte mai bine. Cînd. lăsîndu-se orbiţi de lacrimile mîniei. Neavînd pe nimeni în preajmă pe care să se răzbune. în acest context. aceştia. miile de tancuri ruseşti au ocupat această tărişoară mîriunată. Mă gîndesc. am văzut pe zidurile unui oraş următoarea inscripţie. N01 nu vrem un compromis. nici să-şi caute salvarea prin fugă şi. refuză orice actiune raţională. că nu întîmplător noţiunea de litost s-a născut în Cehia. şi. această istorie a unor glorioase înfrîngeri ce puneau în mişcare mersul ISTORIEI şi conduceau la propria pieire poporul care a declanşat de fapt această mişcare. această istorie a veşnicelor revolte împotriva celor mai puternici. litost era ca o tumoare ce crestea clipă de clipă şi el nu ştia să se descurce. S-ar putea ca tot ceea ce dascălii noştri au botezat cu numele de eroism. este istoria litoste'i. din litost. . în august 1968. Aşa se face că îşi aminti de Lermontov. Dar litost tocmai asta urmăreşte. Dar cum putea studentul să-i facă rău Cristinei? înainte să fi avut răgazul să-şi imagineze ceva. Acest blocaj e tot ce poate fi mai rău în viaţa omului. dar sufletul său nemuritor se va bucura în vecii vecilor pentru faptul că profesorul său s-a spînzurat de o cremonă. Omul posedat de litost se răzbună prin propria sa distrugere. Cristina se afla în 144 tren. Copilul s-a zdrobit pe trotuar. noi vrem victoriaî Vă dati seama. ci litost! Cel ce refuză compromisul nu are. altă alegere decît mai răul înfrîngerilor imaginabile. aidoma copilului care refuză să cînte corect. Pentru student. desigur. să nu fi fost altceva decît această formă de litost pe care am ilustrat-o cu povestea băiatului şi a profesorului de vioară. pînă la urmă. nici să se dea bătuţi. Teoreticienii cunosc o situaţie de acest gen şi afirmă că asistăm atunci la ceea ce numesc ei un blocaj de litost. Işi aminti de acel Lermontov jignit de Goethe. iar spartaniî acumulează una peste alta erori mijitare. că în momentul acela nu exista decît alegerea între mai multe variante ale înfrîngerii şi nimic altceva. Perşii cuce-resc Peloponesul. se lasă căsăpiţi pînă la unul. Istoria cehilor. dar oraşul acela refuza compromisul şi dorea victoria! Acolo nu vorbea raţiunea. tînjea măcar după o con-solare.

Urcă în fugă. avu impresia că Petrarca şi Lermontov l-au privit o clipă cu un aer absent. Mesajul descoperit cu întîrziere nu făcu altceva decît să-i confirme ceea ce ştia. Petrarca şi Lermontov erau aşezaţi undeva în fundul sălii. Ba. Ratase trupul Cristinei din pricina propriei sale prostii. transmis de mesajul Cristinei: Te aştept. în apropierea lui era o masă liberă şi se instală. în cap îi 145 răsuna dureros textul nespus de trist şi nespus de frumos. sorbindu-şi coniacul cu înghiţituri mici. apoi traversă vestiarul şi o luă la dreapta spre restaurant. Nefiind un obişnuit al localului. Te iubesc. dar nu l-au recunoscut. Cristma. Cristina. Era o foaie smulsă dintr-un caiet. Studentul tînjea după Lennontov aşa cum tînjeşti după un frate si în clipa aceea îşi furişă mîna în buzunar. în adîncuriîe deznădejdî i Era tîrziu după-amiază şi îşi spuse în sinea lui că poeţii se vor fi trezit după beţia din noaptea trecută. Rămase aşa cam douăzeci de minute.umilit de Voltaire. luînd cîte patru trepte deodată. mai mult. Te iubesc. nu făcu decît să-i sporească tristeţea. Nimeni nu-l remarcă. afirmîndu-si zgo-motos orgoliul. Se . se opri în prag şi privi nesigur în jurul lui. împreună cu două persoane pe care nu le cunoştea. la primul etaj. pe care se putea citi: Te aştept. Miezul nopţli. Litost îl copleşea pînă la refuz şi nu avea pe unde să răbutnească. Ceru ospătarului să-i aducă un coniac. de acel Lermontov care le tinuse piept tuturor. de parcă toţi poeţii aşezaţi în jurul mesei ar fi fost nişte profesori de vioară şi el dorea să-i provoace ca să-l arunce pe fereastră. Miezul noptii. Priveliştea celor doi poeţi -Petrarca şi Lermontov departe de a-l îmbărbăta. S-ar putea să tie la Clubul oamenilor de litere. S-a dumirit. Sacoul pe care-l purta era agăţat aseară în cuierul aflat într-un colt al mansardei. Degetele sale pipăiră o foaie mare de hîrtie împăturită.

s-ar putea ca cineva s-o vadă şi în felul ăsta ar afla că studentul era iubit fără limite. Această foaie de hîrtie nu-i mai aducea acum nîci o bucurie. gonindu-l spre trista sa însingurare. continuă: Cînd beau. dar îl încerca un dezgust cumplit la gîndul întoarcerii în mansarda lui unde nu-l aştepta nici o femeie. Nu mai avca nici un chef să rămînă la club. ca toată lumea să afle că el. era iubit. întrucît domnii cu care se afla la masă erau pentru el nişte necu-noscuti. Se îndreptă spre ieşire cu gîndul să plece. Se afla aici singur. Acesta se uita cu ochii înspăimîntaţi la foaia de hîrtie azvîrlită cu negli-Jenţă pe tăblia mesei. părăsit de poeţi. Avea un chef nebun să se ridice şi să fluture hîrtia deasupra capului ca s-o vadă toată luniea. Te iubesc. Miezul nopţii. Apoi îşi mai aprinse o Ugară. Petrarca. Studentul îi spuse că nu voia să-l deranjeze. scuzînduse că nu-l recunoscuse imediat. 146 — Nişte dobitoci. litost îl alunga din club. Dar dacă ar lăsa-o aici. a doua zi sînt complct abrutizat. dîn greşeală. ai cărui ochi negri jucau pe chipul lui plini de curiozitate. dar foaia asta mare părea că demască tipător intentia de o stîngăcie transparentă a celui ce-o făcuse uitată acolo. lăsase să zacă acolo un mesaj confidenţial. surprinse numaidecît hîrtia şi o cercetă: — Ce-i asta? Ah! prietene.simţea părăsit de toţi. Era Petrarca şi-i făcea semne. iubit fără limite şi fără rezerve. îi replică Petrarca şi veni să se aşeze la masa pe care studentul tocmai o părăsise. Chemă chelnerul să plătească. Cristina. în ultimul moment. Dar era prea tîrziu. mai scoase o dată din buzunar foaia de hîrtie pe care se afla înscris mesajul Cristinei. pe masă. şi încercă să smulgă hîrtia din inîinile lui Petrarca. studentul se străduia să simuleze descumpănirea omului care. studentul. Strivi în^cele din urmă ţigara în scrumieră şi exact în clipa aceea observă că Petrarca îl zărise şi-i făcea semn cu mîna de la masa lui. Se ridică si. De-ar fi fost cel puţin o hîrtiuţă dis-cretă. Dar acesta începuse între timp . avînd drept companie doar o filă rnare de hîrtie pe care scria: Te aştept. o glorie neaşteptat ă — Prietene! Auzi o voce în spatele lui şi se întoarse. e a ta! Cu aceeaşi stîngăcie. apropiindu-se de el: — Ai şi plecat? Si. părăsit de Cristina.

Dar. spuse. ca un obiect modelat de mîna muncitorului. Lermontov detestă amanţii fericiţi. care i-au dăruit studentului o gtorie neaşteptată. atunci cînd nu mai există nici o posibilitate de scăparc în faţa litost-e'i. Petrarca se grăbi să-i citească lui Lermontov textul Cristinei si-l citi de cîteva ori cu o voce sonoră şi melodioasă. Ce a mai rămas din această poveste ratată fără drept de apel? Nimic decît poezia: nişte cuvinte înscrise în cartea lui Goethe. de parcă ar fi recitat o poezie. Cristina. recunoaşte că scrii versuri. pe care Cristina le duce cu sine. Ăia de acolo. Şi Lermontov rămîne sîngur Studentul venise la Cfubul oamenilor de litere ca să-l vadă pe Lermontov. spunînd că poemul trebuie să fie onest. în acest timp. Te iubesc. arătînd spre masa de la care se rîdicase. Se stropşeşte şi devine urîcios în discuţia cu .să citească în gura mare: — Te aştept. înaintînd pe picioarele sale scurte. îi spuse Petrarca studentului apucîndu-l de braţ. Se uită îndelung în ochii studentului. renuntînd la încercarea de a smulge hîrtia din mîinile lui Petrarca. nici să ne lăsăm ucişi de perşi. spuse. recunoaşte că eşti poet! Studcntul lăsă ochii în jos şi mărturisi că Petrarca nu se înşeală. graţia poeziei vine zburînd în ajutorul nostru. Işi încruntă sprîncenele şi vorbeste cu dispreţ despre poezia sentimentelor dulcege şi a cuvintelor mari. sînt nişte cretîni redutabili. dar. Şi se aşeză lîngă cei doi bărbati. Miezul noptii. apoi îl întrebă: — Ce miez de noapte? Nu cumva ieri? Studentul lăsă ochii în jos: — Ba da. şi tot nişte cuvinte pe o foaie de hîrtie liniată. Asta mă face să cred că atunci cînd nu putem cîrpi o palmă unei fete care înoată prea repede. el e pierdut pentru Lermontov si Lermontov e pierdut pentru el. din această clipă. Lermontov se apropie de masa lor şi-i întinse mîna studentului: — Sînt bucuros să te văd. 147 — Prietene.

îi privesc de departe. căci în cehă kafka înseamnă stăncuţă de munte. se lăsase frigul si Gottwald avea capul descoperit.Petrarca şi studentul. zi de zi. lîngă numele său. Dintr-o înspăimîntătoare litost de a face amor. se despart cu răceală de Lennontov. o ştia şi Goethe. în februarie 1948. Din asta i se trage. Si noi ştim de ce. Dacă Gottwald. întrucît sub Austro-Ungaria acest palat adăpostea un liceu german. Kafka le cunostea ignoranţa. tatăl lui Franz. Eu. Lermontov rămîne singur. Petrarca şi studentul se ridică de la masă. căreia în trista mea Cehie i se spune litost. Dragul meu Lermontov. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Clementis şi ceilalti nu ştiau nimic de Kafka. Clementis şi-a scos căciula de hlană şi-a pus-o pe capul lui Gottwald. Hermann Kafka. spre a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăteni adunati în Piaţa Oraşului Vechi. Pricina e abtinerea de a face amor. scara pe care tocmai urcaseră în balconul istoric. nici Clementis nu ştiau că Franz Kafka folosise. geniul acestei suferinţe. Ningea. era pictată o stăncută. tinea o prăvălie pe-a cărei firmă. Mai ignorau şi faptul că la parterul aceleiaşi clădiri. Grijuliu. timp de opt ani. Şi cine altul ar putea să-l înţeleagă mai bine decît studentul? Dar acest prostovan incorigibil nu vede decît faţa posomorîtă a lui Lermontov. de la înăltimea tumului meu. PARTEA A ŞASEA îngeriî 1. în . nu aude decît cuvintele sale răutăcioase şi se simte jignit. conducătorul comunist Klement Gottwald apărea în balconul unui palat baroc din Praga. Nici Gottvvald. din Franta.

romanul său, Praga e un oraş fără memorie. E un oras ce şi-a uitat pînă şi numele. Acolo nimeni nu ţine minte şi nu-şi reaminteşte nimic; însuşi Josef K. pare a nu şti nimic despre viaţa lui de pînă atunci. Nu se aude acolo nici un cîntec care să ne evoce momentul naşterii sale şi să lege astfel prezentul de trecut. Timpul romanului kafkian e tiinpul unei umanităţi ce şi-a pierdut continuitatea, al unei umanităţi care nu mai ştie şi nu-şi mai reaminteşte nimic, trăind în oraşe anonime ale căror străzi nu au nume sau se numesc altfel decît ieri, fiindcă numele este o contînuitate cu trecutul şi oamenii lipsiţi de trecut sînt oameni fără nume. 149 Praga este, cum spunea Max Brod, oraşul maleficului. După înfrîngerea Reformei cehe, în 1621, cînd au încercat să reeduce poporul inoculîndu-i adevărata credinţă catolică, iezuiţii au scufundat Praga sub splendoarea catedralelor baroce. Miile de sfinţi pietrificaţi care vă privesc pretutindeni si din toate părţile, ameninţîndu-vă, urmărindu-vă, hipnotizîndu-vă, alcătuiesc armata frcnetică a ocupanţilor care au invadat Boemia acum trei sute cincizeci de ani, ca să smulgă din sufletul poporului limba şi credinta sa. Strada pe care s-a născut Tamina se numea Schwerinovă. Era în timpul războiului şi Praga fusese ocupată de nemţi. Tatăl ei sa născut pe bulevardul Cemokosteleckă (bulevardul Bisericii Negre). Era pe vremea Austro-Ungariei. Mama s-a mulat la tatăl Taminei pe bulevardul Mareşal Foch. Asta se întîmpla după războiul din 1914-l918. Tamina şi-a petrecut copilăria pe bulevardul Stalin, dar sotul ei a luat-o la el acasă de pe bulevardul Vinohrakdskă. Dar, de fapt, era una şi aceeaşi stradă. căreia i se schimba mereu numele, şi i se spala creierul ca s-o prostească. Pe străzile ce nu-şi cunosc numele bîntuie fantomele monumentelor distruse. Distmse de Reforrna cehă, distmse de Contrareforma austriacă. distruse

de Republica Cehoslo-vacă, distruse de comunişti; pînă şi statuile lui Stalin au fost distruse. în locul acestor monumente distruse, răsar astăzi cu miile în toată Cehia statuile lui Lenin, răsar acolo aşa cum răsare iarba pe ruine, ca florile melancolice ale uitării.

2.
Dacă Franz Kafka e profetul unei lumi lipsite de memo-rie, Gustav Husăk e constructorul eî. După T. G. Masaryk, căruia i se spunea preşedintele efiberator (statuile lui au fost distruse toate, fără excepţie), după Benes, Gottwald, Zapotocky, Novotny şi Svoboda, Husăk e ai şaptelea preşedinte al ţării mele şi i se spune preşedintele uîtări!. Ruşii l-au instalat la putere în 1969. Din 1621, istoria poporului ceh n-a mai cunoscut un asemenea masacru al culturii si al intelectualităţii. Lumea de pretutindeni îşi

150
închipuie că Husăk nu face altceva decît să-şi persecute adversarii politici. Dar, oare, pentru ruşi lupta împotriva opoziţiei politice n-a fost mai curînd prilejul mult visat de a întreprinde şi a realiza, prin mijlocirea împutemicitului lor, ceva mult mai temeinic? Din acest punct de vedere, mi se pare foarte semnificativ faptul că Husăk a dat afară din universităţile şi institutele noastre ştiinţifice o sută patruzeci şi cinci de istorici cehi. (Se spune că, pentruJiecare, a răsărit undeva în Cehia o altă statuie a lui Lenin.) în 1971, unul dintre istoricii amintiţi, Milan Hiibl, care purta nişte ochelari cu lentile de o grosime neobisnuită, se afla în garsoniera mea din strada Bartolomejskă. Priveam pe fereastră tumurile ascuţite ale Hradşinului înalţînduse către cer şi eram tristi. — Exterminarea popoarelor, spunea Hiibl, începe cu ştergerea memoriei. Mai întîi, li se distrug cărtile, cultura, istoria. Şi vin altii care le scriu alte cărţi, le impun o altă cultură şi le inventează o altă istorie. Apoi, încet-încet, poporul începe să uite cine este şi cine a fost. lar lumea din jurul lui uită acest lucru si mai repede. — Si limba? — De ce să ne-o ia? Va deveni un simplu folclor care, mai devreme sau mai tîrziu, va pieri de moarte naturală. Era o hiperbolă dictată de o tristete copleşitoare? Sau e adevărat că popoml nu va fi în stare să străbată viu deşertul uitării organizate? Nimeni dintre noi nu ştic ce se va întîmpla, un lucru însă e sigur. în momentele de clarv'iziune, poporul ceh poate să vadă de aproape imaginea morţii sale. Nu ca pe o realitate, nici ca pe un viitor inevitabil, şi totuşi ca pe o posibilitate absolut concretă. Moartea sa îl însoteşte.

3.
Cu şase luni mai tîrziu, Hiibl

era arestat şi condamnat la ani grei de puşcărie. în momentul acela, tatăl meu era pe moarte. în decursul ultimilor zece ani de viaţă, şi-a pierdut treptat obişnuiţa folosirii cuvintelor. La început, îi lipseau 151 doar cîteva sau rostea în locul lor altele asemănătoare şi pe loc îl pufnea rîsul. Spre sfirşit însă mai dispunea de un număr infim de cuvinte pe care putea să le rostească ori de cîte ori încerca săşi precizeze gîndul, şi povestea se încheia întotdeauna cu aceeaşi frază - una din puţinele ce-i mai rămăseseră: „E straniu". Zicea „e straniu" şi în ochi i se citea uimirea imensă de a şti totul şi de a nu putea comunica nimic. Lucrurile îşi pierduseră numele, contopindu-se într-o existenţă unică, nediferenţiată. lar eu eram singurul care izbuteam, atunci cînd îi vorbeam, să-l readuc pentru o clipă din infinitul fără cuvinte, în lumea entitătilor denumite. Pe chipul său frumos, ochii mari. albaştri, exprimau aceeasi înţelepciune dintotdeauna. îl luam adesea ta plimbare. Făceam invariabil înconjurul aceluiaşi grup de case, tata neavînd putere să meargă mai departe. Mergea greu, cu paşi mici şi, de îndată ce obosea un pic, trupul începea să i se aplece în faţă si tata îşi pierdea echilibrul. Trebuia să ne oprim de multe ori, ca să-şi tragă sufletul cu fruntea sprijinită de-un zid. în timpul acestor plimbări discutam despre muzică. Cîtă vreme vorbise normal, nu-i pusesein prea multe întrebări. Acum voiam să recuperez timpul pierdut. Vorbeam despre muzică; era însă o conversaţie bizară între unul care nu ştia nimic, dar cunoştea cuvinte cu duiumul, şi altul care ştia totul, dar nu cunostea nici un cuvînt. De-a lungul celor zece ani de boală, tata scrîsese o carte masivă despre sonatele lui Beethoven. Scria neîndoios ceva mai bine decît vorbea, dar, chiar şi atunci cînd scria. găsea tot mai anevoios cuvintele, iar textul lui devenea neinte-ligibil, alcătuindu-se din cuvinte inexistente.

într-o zi, m-a chemat în camera lui. Deschisese pe pian variatiunile sonatei opus 111. „Priveşte", mi-a spus, ară-tînd spre partitură (nu mai putea să cînte la pian), „pri-veste", a repetat şi, după un lung efort, a reuşit să adauge: „Acum ştiu", şi a încercat să-mi explice cu insistenţă ceva important, dar mesajul lui se alcătuia din cuvinte absolut obscure şi, cînd şi-a dat seama că nu-l înţeleg, m-a privit cu mirare şi mi-a spus: „E straniu". 152 Ştiu bine despre ce voia să-mi vorbească, căci povestea asta îl preocupa de multă vreme. Către sfirşitul vieţii, Beethoven îndrăgise şi folosea cu precăderc forrna variaţi-unilor. La prima vedere, s-ar putea credc că aceasta e forma cea mai superficială cu putinţă, o simplă demonstraţie de tehnică muzicală, o treabă ce i s-ar potrivi mai curînd unei dantelărese decît marelui Beetthoven. Dar (pentru prima oară în istoria muzicii), Beethoven a făcut dîn ea o admi-rabilă formă culminantă, în care a înscris meditaţiile sale cele mai frumoase. Da, e un lucru bîne cunoscut. Dar tata voia să afle cum trebuie înţeles. De ce tocmai varîaţiunile? Ce tîlc se-ascunde în spatele lor? De-aceea mă chemase în camera lui şi-mi arătase partitura, exclamînd: „Acum stiu!"

4.
Tăcerea tatălui meu, în faţa căruia toate cuvintele băteau m retragere, tăcerea celor o sută patruzeci şi cinci de istorici cărora li se interzisese aducerea-aminte, această tăcere incomensurabilă ce răsună în toată Cehia constituie fundalul tabloului pe care pictez acum portretul Taminei. Serveşte în continuare cafea într-unul din bistrourile micuţului orăsel dîn vestul Europei. între timp şi-a pierdut tarmecul acelei delicate solicitudini cu care-şi încînta odinioară clienţii. I-a pierit cheful să-si mai ofere urechea semenilor săi. într-o zi, cînd Bibi venise să se aşeze pe obişnuitu-i taburet din faţa barului şi puştoaica ei se tîra

Tînăml coman-dase o coca-cola si-şi sorbea băutura pe îndelete. în care nu lipsea nimic şi nimic nu părea suspect. în cele din urmă. în ziua fatidică. de cînd nu-i mai pusese nimeni nici o întrebare' 1 se părea că trecuse de atunci o veşnicie! Doar soţul ei o întreba mereu cîte ceva. Bibi replică: — Spune-mi. La ora aceea. Intr-adevăr. Dumnezeule. Poliţia continuă să cerceteze cazul. cî simplul fapt că i le punea. Nu era greu să-i afle numele. o privea pe Tamina. Ceea ce o intriga pe Tamina erau întrebările pe care i le punea. Fără să-şi dea seama. dar fără nici un rezultat. dar n-au găsit decît o locuinţă aranjată cu grijă. Reveni a doua zi şi sună din nou. Sună la uşă. Au fortat uşa. Apoi începură să discute. continuă tînărul. 153 Apoi. 5. Totuşi. nu cunoscuse o definiţie mai exactă a iubirii. Patroana urcă să vadă ce-i cu ea. spuse: — Tamina. E adevărat. făcînd tărăboi. disparitia Taminei fu clasată printre cazurile neelucidate. Aşa cum .pe jos. dar nu-i deschise nimeni. pentru că iubirea e de fapt un interogatoriu neîntrerupt. După un moment. Tamina nu se lăsă sedusă nici de această remarcă. într-o zi. nimeni nu ne iubeşte mai mult decît poliţia. de ce urăşti copiii? Nu se poate afinna că Tamina ura copiii. Tamina lipsi de la lucru. — Ştiu că eşti tristă. Tamina nu se arătă nici în zilele următoare. Dacă-si închipuia că o impresionează. Totuşi. Chemă poliţia. în cartier fiind cunoscută de toti clientîi. (Prietenul meu Hiibt mi-ar atrage atenţia că. Nu i se mai întîmplase asta niciodată. la tejgheaua barului luase loc un tînăr în blugi. în cazul ăsta. Nu conţinutul lor. Tamina era singură. 0. se înşela. Auzise că există multe moduri de a cuceri o femeie şi că unul din drumurile cele mai sigure spre trupul ei trece prin tristeţea ei. glasul lui Bibi trăda o duşmănie surprinzătoare. Tamina îşi pierdu răbdarea şi spuse după ce aşteptase o clipă să fie pusă la punct de maică-sa: — N-o poţi face să-şi ţină gura? Enervată. de data asta îl privi pe tînăr cu mai mult interes decît îl privise cu o clipă în unnă. iar Tamina privea în gol. zadamic însă. încetară să mai fie prietene. care nu-i scăpă Taminei.

tot aşa interesul iubirii îşi are negativul în curiozitatea poliţiei. Tamina părăseşte tejgheaua în spatele căreia îşi petrecuse cîţiva ani din viaţă si iese din local însoţită de tînărul bărbat. îi explică tînarul. ca într-un basm. Tamina nu-şi va ierta niciodată uitarea. — Şi ce trebuie să fac? întreabă Tamina. o ascultă. iar eu îmi pot imagina foarte uşor că există oameni care. rosteşte visătoare Tamina. — Da. îşi doresc. La marginea trotuarului staţionează o maşină sport de culoare roşie. Unde nu există remuşcări. Tamina aprobă. — Să uiti uitarea. în gol? Şi-atunci ce-i face privirea atît de grca? Privirea ei nu-i împovărată de amintiri. ci de rcmuşcări. dm cînd în cînd. răspunde tînărul.orice în sus îşi are simetricul în jos. Unde lucrurile şi-au pierdut greutatea. Şi. recunoaste Tamina. în singurăta-tea lor. Simt o dorinţă teribilă să plec. — Explică-mi cum să fac. apoi îi spune ca •eea ce ea nuineste amintire este în realitate cu lotul alt-ceva. Vraja cu care-şi priveşte uitarea. 155 y- . îi spune Tamina. Să pleci undeva unde lucrurile n-au greutate. cu un xîinbet amar. Tînărul se aşază la volan şi o invită pe Tamina să urce lîngă el. ca într-un vis (da. Mortul e dispărut din cîmpul ei vizual şi ea priveşte în gol.) 6. un vis!). Dar unde? — într-un loc unde lucrurile sînt uşoare ca o adiere. Tînărul o priveşte în ochi. e într-adevăr un basm! întradevăr. avînd astfel prilejul să vorbească despre ei înşişi. Şi tînărul reia: Privirea melancolică pe care ea o aruncă i'n unnă nu mai este expresia fidelităţii pentru cel ce nu mai c. 154 Uncorî în susul poate fi confundat cu în josul. să fie aduşi la comisariat spre a fi interogaţi. — N-ai simţit niciodată dorinţa să pleci? — Ba da.

Nu-mi puteam ierta că î-am pus atît de puţine întrebări. ce voia să-mi spună în faţa partiturii deschise a sonatei opus 111. în variaţiuni. din ce în ce mai departe. fără pic de îndoială. Mult mai insuportabil i se pare însă fapul de a fi condamnat să rateze şi celălalt infinit. înţeleg reproşurile pe care şi le face Tamina. ca şi cum ar coborî într-un puţ ce duce în adîncul pămîntului. Variatiunile sînt o nouă im'itatie la călatorie. m interîorul nesfirşitei diversităti a lumii lăuntrice care se ascunde în orice lucru. că I-am lăsat sămi scape. Mi le-am facut şi eu la moartea tatei. Materia variaţiunilor este o temă care adeseori nu are mai mult de şaisprezece măsuri.7. Simfonia este o epopee muzicală. Beethoven se îndepărtează tot mai mult de tema iniţială care nu seamănă cu ultima variaţiune mai mult decît o floare cu imaginea ei sub microscop. potrivit căreia omul trăieşte între abisul infinitului mare şi abisul infinitului mic. un alt spaţiu de explorat. Dar această călătorie nu ne poartă prin infinitul lumii exte-rioare. Cunoaşteţi. Omul ştie că nu poate cuprinde universul cu soarele şi aştrii săi. Forma variaţiunilor este forma concentrării maxime ce-i permite compozitorului să exprime doar esentialul. să pătrundă direct în miezul lucmrilor. Şi tocmai aceste remuşcări m-au făcut deodată să înţeleg. cugetarea lui Pascal. desigur. Beethoven a descoperit. Călătoria în acest alt infinit nui mai puţin aventuroasă decît călătoria epopeii. Aşa pătrunde fizicianul în mărun-taiele miraculoase ale atomului. Cu fiecare variaţiune. cel foarte apropiat şi . Voi încerca să mă explic printr-o comparaţie. de la un lucru la altul. aşadar. Călătoria varîaţiunilor duce în interiorul unui alt infinit. Variaţiunile sînt şi ele o călătorie. S-ar putea spune că aduce cu o călătorie ce ne poartă prin infinitul lumii exterioare. Beethoven pătrunde în interiorul acestor şaispre-zece măsuri. că ştiam atît de puţine lucruri despre el.

Această carte este în totalitatea ei un roman în formă de variaţiuni. Tînărul opri. Ne gîndeam la infinitul stelelor. Acceptăm ca pe o condiţie firească faptul că ne-a scăpat infinitul lumii exterioare. din clipa în care Tamina părăseşte scena. devine un roman pentru Tamina. deoarece. E un roman despre rîs si despre uitare. De altfel. acele şaisprezece măsuri şi universul lăuntric al posibi-[itătîlor infinite ale acestora. despre Praga si despre îngeri. pătrunde în mîezul lucrului si acolo nu poţi merge niciodată pînă la capăt. E un roman despre Tamina şi. fiecare capitol constituie o etapă diferită a unei călătorii ce duce în interiorul unei teme. a cărei înţelegere se pierde pentru mine în nemărginire. Ea este personajul principal şi principalul ascultător. Nu-i de mirare deci că variaţiunile au devenit la vîrsta maturităţii forma preferată a lui Beethoven. în succesiunea lor. ce se unesc în viaţa ei ca într-o oglindă. dar nu ne păsa de infinitul purtat în el de tatăl meu. . în interiorul unei îdei. din ce în ce mai puţină iarbă şi arbori şi din ce în ce mai mult nisip şi lut. Peisajul devenea din ce în ce mai pustiu. Dar faptul de a fi ratat celălalt infinit ni-l vom reproşa pînă la moarte. care ştia foarte bine (cum o ştie şi Tamina şi cum o ştiu şi eu) că nimic nu-i mai insuportabil decît să ratezi fiinta pe care ai iubit-o. urmărind perfecţiunea. 8. maşina părăsi şoseaua şi o luă pe un drum îngust ce sfirşea brusc în faţa unui povîmiş abrupt. eu l-am ratat pe tata şi fiecare îşi ratează propria operă. în interiorul unei situaţii uni-ce. Apoi. toate celelalte întîmplări fiind o variaţiune a propriei sale poveşti. Tamina şi-a ratat infinitul iubirii. nu-i deloc întîmplător faptul că tînărul de la volan se numeşte Rafael. avea din ce în ce mai puţină verdeaţă şi din ce în ce mai mult ocru. despre uitare şi despre Praga.156 la îndemîna lui.

fară iarbă. ceva mai încolo. Se aflau la marginea povîmişului. umed. fără arbori. nu. maronie. iar la Praga venea numai duminica s-o vadă pe Tamina. undeva la o sută de kilometri depărtare de Praga. apăsati de jos de culoarea ocrului gălbui. şi de sus de norii grei. ce-i revenea pentru prima oară după atîta timp. cu vocea sugrumată. Se aflau la marginea povîmisului. ştiind că acest refuz i-ar spori neliniştea. dar se bucura să regăsească aici. mereu viu. în fata lor se vedea apa şi în jurul lor nimic altceva decît argilă. sub ei. Era aceeaşi disperare care o cuprindea acum. Se gîndi c-ar trebui s-o noteze în caiet! Ar şti chiar şi anul exact! Simţea nevoia să-i spună tînărului că dorea să se întoarcă. se rătăcise doar şi ea trebuia . Pe pămîntul lutos. de parcă ar fi fost acolo un loc de unde se extrage lutul. ce se întindea cît vedeai cu ochii. se înalţa o dragă părăsită. s-a dus ea să-l vada şi s-au plimbat împreună într-un peisaj foarte ase-mănător celui de aici. după ce fusese dat afară din slujbă şi îşi găsise un post de sofer pe un buldozer. fără iarbă. — Unde sîntem? întrebă Tamina. păseau unul lîngă altul încăltati în cizme de cauciuc ce se înfundau în noroiul moale şi alu-necos. dar nu îndrăznea: se temea de un refuz. la vreo zece metri distanţă. ca prin farmec. Şi. Toată săptămîna locuia acolo întro rulotă. de iubire si de grija disperată pe care si-o purtau unul altuia. Această privelişte îi amintea Taminei de un colţ al Cehiei unde lucrase sotul ei ultima oară. înlr-adevăr. soţul ei trăia mereu în această tristeţe. se zărea o fişie subţire de 157 ţănn argilos şi. o apă tulbure. cuprinşi de teamă. un fragment pierdut din trecutul ei. cenuşii. ceva mai încolo. n-avea dreptate cînd spunea că tristeţea nu-i decît o formă fără conţinut! Nu. Era o amintire dispărută cu desăvîrşire.Coborîră. Erau singuri pe lume. o dată. Nu. Intenţiona să-i spună lui Rafael că dorea să se întoarcă. o argilă moale.

se auzi un suier prelung. o conduse într-acolo. 'a unison cu ei. Se uita cînd la unul. dinspre apă. poate bucuria. Da! Zîmbea. îi spuse Rafael. aşteptînd ca amintirile să vină singure la el! Amintirile s-au risipit în lumea largă şi 158 trebuie să umbli. Dar. Tamina se întoarse spre Rafael. îi zîmbea Taminei. cuminte. da! Abia acum înţelege! Cel ce vrea să-şi amintească n-are voie să rămînă într-un singur loc. Tamina urcă în luntrea care începu să se clatine sub ^reutatea ei. Rafael o apucă de braţ. aştepta un băiat de vreo doisprezece ani. unde cu putin timp în urmă nu se zărea nici tipenie de om. Era o strînsoare viguroasă. clătinînd . în clipa aceea. Zîmbea şi el. Era un rîs inso-lit. Banca era udă. să le regăseşti şi să le faci să iasă din ascunzătoarea lor! Asta voia să-i spună tînărului şi să-i ceară s-o conducă înapoi. în timp ce ţinea de capătul funiei o luntre ce se legăna uşor la marginea apei. Pe tăirn. căci nu se petrecea nimic caraghios. 9. îi zîmbea. Băiatul desprinse luntrea de mal. Se aşeză pe banca din spate. poate pace<i sufletească. încît Tamina. De-a lungul pantei şerpuia o cărare îngustă. Rafael iz-hucni în hohote de rîs şi băiatul îl secondă. şi în zîmbetul lui Tamina descoperi ceva ciudat. i amina purta o rochie uşoară de vară şi simti umezeala •nfiorîndu-i fesele. dar era în acelaşi timp un rîs contagios şi amuzant: o îndemna să-şi uite neliniştea.să plece în căutarea lui. care voia să scape de tfmerile ei. promitîndu-i ceva neclar. alunecoasă. n-ai de ce să-ti fie teamă. apucă vîslele si. ca din senin. din care nu se putea desprinde. Această atingere lipicioasă îi redeşteptă ingrijorarea. apoi. începu în cele din urmă să rîdă şi ea. cînd la celălalt. — Vezi. de jos. în clipa aceea. Tamina întoarse capul: Rafael stătea pe ţărm şi-i urmărea cu privirea. Să-l caute în lumea întreagă! Da.

cu multă iarbă şi cu mulţi copaci. Peste puţin timp. Ţărmul era destul de aproape. barca atinse fundul apei. în clipa aceea. Făcură schimb de locuri. să nu-l mai vadă. băiatul dădu sunetul mai tare şi se apucă să fredoneze. o întrebă: — Tu de ce nu cînţi? — Nu ştiu cîntecul ăsta. Puştiul legă barca de un ţăruş. Tamina se întoarse. Coborîră. cu o mişcare absolut imperceptibilă. Trase vîslele în barcă. o privi pe Tamina cum trage la rame. Continua să se răsucească pe bancă fără răgaz. sunetele chi-tarelor electrice şi cuvintele se îngemănau. Peste cîteva clipe. pe care le socotea obscene. Tamina îl privea cu repulsie: copilul acesta îsi legăna şoldurile cu mişcări cochete de adult.din cap cu o mişcare imperceptibilă! Zîmbea şi clătina din cap răsucindu-l de la dreapta la stînga. De ce nu întreabă Tamina încotro merge? Cînd n-ai nici o ţintă nu întrebi unde mergi! Se uita la băiatul din faţa ei care vîslea. să se odihnească: — Mai avem mult? Băiatul arătă cu mîna în faţa lui. vreo zece copii se jucau cu mingea şi se uitau la ei plini de curiozitate. Pe tărmul nisipos înainta o . 159 10. Băiatul se aşeză în spate. Dar Tamina era într-adevăr obosită. Pe ţărm. apoi scoase de sub barcă un mic magnetofon. — Cum asa? E un cîntec ştiut de toată lumea. se auzi o muzică rock. Lăsă ochii în Jos. Tamina se simţea obosită şi-l întrebă: — Nu vrei să mai vîsleşti şi tu puţin? — Vîsleşte! îi replică băiatul rîzînd. şi băiatul începu să se bîtîie în ritm. Băiatul acceptă încîntat. — Nu vrei să te înlocuiesc? întrebă. Ramele i se păreau prea grele pentru braţele sale firave. cînd Tamina ridică din nou ochiî spre el. oferind privirii un peisaj diferit de cel pe care îl părăsiseră: era numai verdeaţă. lăsînd să-i scape ramele din mînă.

pe care vrea s-o sublinieze arborînd o indiferentă ostentativă faţă de tot ceca ce nu-i aparţine. nu există. Da. Să dorm într-un dormitor comun? — Un copil n-are nevoie de camera lui. Privirea micuţei făcu înconjuml încăperii. — Cum un copil? Eu nu sînt copil! — Aici toti sîntem copii. o luară întracolo şi. Tamina refuza să discute despre veveriţe. adoptînd tonul unei învăţătoare nemulţumite. — Cum adică! se împotrivi Tamina. Voia să plece. . trebuie să existe peaici şi adulţi! — Nu. cu privirea femeii conştiente de propria-i frumuseţe. întrebă unde-i băiatul care o adusese. aidoma fecioarelor din tablourile gotice. — Totuşi. erau întinse foarte jos. Tamina nu înţelegea. abia tîrîndu-şi picioarele. Se uită la Tamina fără a manifesta vreun interes aparte. ce caut eu aici? strigă Tamina. în faţa clădirii se aflau tot felul de 160 obiecte mari şi colorate. Băiatul îşi vîrî două degete în gură şi începu să şuiere. o fetită . apoi arătă spre unul din ele şi spuse: — Tu vei dormi acolo. nici vestibul) într-o sală spatioasă cu multe paturi.alee lungă de platani. văzură la capătul ei o clădire mare şi scundă. a căror utilitate n-o înţelegea. Fetiţa nu-i remarcă nervozitatea.dacă avea nouă ani venea spre ei agale. Intrară direct (nu exîsta nici culoar. de parcă ar fi numărat paturile. 11. — Atunci. Acestea aveau ceva ciudat care o frapă pe Tamina. — Te-am repartizat la veveriţe. Toţi sîntem împărtiţi pe secţii cu nume de animale. Avea o mutriţă fermecătoare şi îşi scotea burta în afară. repetă copilul. apoi se opri în prag şi spuse: — Te-am repartizat la veveriţe. şi mai multe filee de volei. Puştanca deschise uşa clădirii cu ziduri albe. Se apropie de uşă. în nici zece minute.

Vreau să mă întorc! Unde-i băîatul? — Nu ţipa! Nici un adult nu s-ar fi putut arăta mai semeţ decît această frumoasă copilă: Nu înţeleg de ce-ai mai venit. se trezi din nou în locul unde aleea de platani dădea spre plajă. De groază i se făcu inima cît un purice. îşi aminti de Rafael care zîmbea clătinînd din cap. vino la noi! Deschiseră cercul. Dar nu se mai vedea acolo nici barca. clătitiînd din cap spre a-şi exprima uimirea. intrînd în dormitor. băieţi şi fete între şase şi doisprezece ani. începu să alerge de-a lungul ţărmului cercetîndu-I cu atenţie. dar el îşi dăduse sufletul noaptea. nici ţăruşul. Urcă încet pe alee pînă la dormitor. Ajunsă la ţărm. Plaja de nisip se pierdu curînd într-o mlaştină ce trebuia ocolită de departe şi fu nevoită să rătăcească un timp pînă să regăsească oglinda apei. puştoaica îi dădea întruna cu explicatiile ei. stăteau acolo adunaţi în cerc. 161 — Nu mă interesează! ţipă Tamina. bătrînul care zăcea în aceeaşi cameră îi spusese: 162 — Doamnă. ori de cîte ori avea un răgaz. începură să strige: — Tamina. Ţărmul se învîrtea mereu în aceeaşi direcţie şi peste un ceas (fără să dea de urma bărcii sau de vreun ponton). căută luntrea pe care băiatul o priponise de un ţăruş în unnă cu un ceas. A înţeles că se afla pe o insulă. o droaie de zece copii. în clipa aceea.Prefăcîndu-se că nu aude spusele Taminei. Zărind-o. nu minţi! Nu pleacă nimeni într-o calătorie atît de lungă fără să ştie încotro se duce. s-ar cădea să faceţi o plîngere! E oribil cum sînt . Trecu indiferentă prin faţa copiilor şi. 12. dacă vrei să pleci?! reluă ea. Se ducea să-l vadă. cînd sosise la spital şi găsise patul gol. se ghemuî în pat. Ă doua zi. Dezvaţă-te să minţi' Tamina îi întoarse spatele şi pomi grăbită pe aleea cu platani. să-i facă loc. în absenţa ei. Soţul ei murise în spital. — Eu n-am cerut să vin aici! — Tamina.

cu cîteva luni mai tîrziu. dureros de frumoasă. în schimb. Cu trecerea anilor. înseamnă nefiintă. — L-au apucat de picioare şi l-au tîrît pe jos. prezenţa cumplit de materială a cadavrului. cînd se gîndise la sinu-cidere. sub înfăţişarea neantului. Cînd ceruse ca soţul ei să fie incinerat şi cenuşa să fie împrăştiată. frica aceasta scăzuse. moartea îi apărea Taminei doar în prima fonnă. reflecta tot mai mult la cealaltă înfăţişare a morţii. în muţenia lor. Moartea are o dublă înfăţişare: pe de o parte. luase hotărîrea să se înece departe în largul mării. şi-i . dispărînd aproape cu desăvîrşire (ideea că într-o zi no să mai vadă cerul sau arborii nu mai avea darul s-o înspăimînte). avusese un motîv' în plus . Credeau că dorm. Am vorbit mai înainte despre nuvela lui Thomas Mann: un tînăr suferind de o boală incurabilă ia trenul si coboară întrun oraş necunoscut. Cu o clipă în urmă mai erai o fiintă umană ocrotită de pudoare. pentru ca mizeria trupului ei lipsit de viaţă s-o cunoască doar peştii.trataţi morţii! 1 se citea spaima în ochi. ştiind că nu peste multă vreme îi va veni şi lui rîndul. -înfătişarea materială: se cutremura de groază la gîndul că va deveni un cadavru. să-l azvîrle în congelator sau în focul crematoriului. I-am văzut capul lovindu-se de pragul uşii. iar frica de moarte (de altfel îndeajuns de vagă) era frica de a nu mai fi. Starea de cadavm i se părea o ofensă insuportabilă. în camera lui se află un şifonier din care. apare o femeie goală. Cînd era foarte tînără. care poate să-l despoaie. Si. să-şi astupe nasul spre a se feri de mirosul dezgustător. să-i cerceteze măruntaiele. şi-i de ajuns să vină clipa mortii? ca trupul tău să devină dintr-o dată un obiect la dispoziţia oricui. Pe de alta. să-l spintece.acela de a nu fi torturată toată viaţa gîndindu-se la ce suplicii putea fi supus trupul soţului mult iubit. de sfinţenia nudităţii şi a intimităţii. noapte de noapte.

iar Tamina o ştic şi ea la fel de bine.truda morţii îl consuma pînă la epuizare: căci tata era concentrat pe calul său ca un călăreţ ce vrea să atingă o ţintă îndepăr-tată şi nu mai are în el decît o ultimă fărîmă de vlagă. îndrăgea albastrul şi în peregrinarile sale na căutat niciodată altceva decît albastrul. iar femeia aceasta şi povestea ei reprezintă moartea.povesteşte îndelung şi pe îndelete ceva de o 163 Vsf' suavă tristeţe. Fiindcă moartea nu-i albastră. Nu-i deloc întîmplător faptul că Novalis. E o moarte gingaşă. Căci nefiinţa e un vid nemărginit. în toate poemele sale cu . albăstruie ca nefiinţa. poetul morţii. Habar n-avea că stăteam de veghe la căpătîiul lui. Moartea e o trudă îngrozitoare. Da. dacă nefiinta tînărului bărbat descris de Thomas Mann era atît de frumoasă. Eu. din păcate. Dar. nu era în stare să-mi simtă măcar prezenta . Agonia tatălui meu a durat zile în şir. am mai multi şi. şi nimic nu-i mai frumos şi mai odihnitor decît albastrul. ce s-a ales de trupul lui? L-au înşfăcat de picioare şi l-au tîrît peste prag? Lau spintecat? L-au azvîrlit în groapă sau în foc? Mann avea pe atunci douăzeci şi şase de ani. Dulceaţa mortii are culoarea albastrului. Şi încotro gonea? Spre depărtări neştiute. de parcă moartea ar fi fost ceva peste puterile sale. era călare pe un cal în galop. ca săşi ascundă trupul. nu pot să nu mă gîndesc la trup. Era lac de transpiraţie şi concentrat în întregime asupra agoniei sale. nu-i deloc întîmplător faptul că. Nu. iar Novalis n-a apucat să faca treizeci. şi eu aveam impresia că în toiul febrei muncea. iar spaţiul vid e albastru. spre deosebire de ei.

şi Brejnev. Am . Dar călătoria e zadamică. cu cît sînt mai în vîrstă. Medicul a plecat.tema morţii. pînă la unnă. se întoarse spre mine şi spuse cu voce tare: — E în comă. Gonim călare pe un cal ca. şi Stnlin. Era în mai şi deschisesem fereastra ce dădea spre grădină. si Masturbov. să fim înşfăcaţi de picioare şi izbiţi cu capul de pragul unei uşi. In clipa aceea am văzut ochii mari şi albaştri ai tatei deschizîndu-se şi mai mult. aplecat deasupra tatei care nu mai reuşea să pronunţe nici un cuvînt. Din casa de peste drum. Medicul se afla în cameră. la est de Elba. Poartă. iar eu mă simţeam îngrozitor de stîn-jenit. Să He de vină faptul că în ziua în care a început agonia tatălui meu. 164 13. cu atît inai mult le place să primească de la aceşti puştani o cravată roşie pentru sicriu. un fular roşu în jurul gîtului. au bunul ubicei să lege un fular roşu de gîtul unui adult de seamă. Din cînd în cînd. văzduhul fremăta de cîntecele voioase ale unor copii? Pretutindeni. Tamina într-o maşină de culoarc roşie. Tînărul lui Thomas Mann urcă în tren. să ne regăsim într-un pat. decernîndu-i totodată titlul de pionier de onoare. moartea e sugerată de imaginea călătoriei. iar Husak o primea pe a sa chiar în ziua aceea. Dar de ce se află Tamina pe insula copiilor? De ce mi-o închîpui tocmai acolo? Nu ştiu. şi Solohov. Se nuzeau nişte copii cîntînd cu glasuri ascuţite. printre ramurile în floare ale merilor. razbea pînă la noi vacarmul transmisiei televizate a grandioasei ceremonii. Ne încearcă dorinţa neţărmuită de a pleca spre a ne ascunde trupul. cu prilejul unei mari solemnităti organizate la Hradul din Praga. uneori. copiii fac parte din aşa-nu-mitele unităti pioniereşti. în chip de cravată. Febra tatei scăzuse puţin. si l'lbricht. ca să izgonesc fraza aceea cumplită. Toti au primit-o: şi Lenin. cîntă Internationala. şi. se duc la şedinţe ca adultii şi. Adultilor le place povestea asta. 1 se descompune creierul. voiam să spun repede ceva. Apoi.

simtise cum pluteşte în aer ostilitatea copiilor si i se făcuse frică. şi curînd copiii erau cuceriţi de fannecul ei. că puteam să-i vorbesc şi să glumesc cu el cît pofteam. i-am spus tatei. hotărînd să le cîştige simpatia.arătat spre fereastră: — Auzi? Ce băşcălie! Astăzi Husăk e făcut pionier de onoare! 165 §i tata începu să rîdă. Se ducea cu ei în sala de baie. e centrul vieţii copiilor şi al gîndurilor lor secrete. De o parte se află zece closete. Să încerce să lupte. pardosită cu plăci de faianţă. după o clipă: „Copii. Rîdea ca să-mi arate că mintea lui era vie. trebuia să renunţe la propria-i intimitate. Tata a încălecat pe calul său şi a galopat cîteva zile. Pentru asta trebuia să se identifice cu ei. de cealaltă zece chiuvete. 14. printre copii (în lumea lucrurilor fără greutate). iar aici. nu se vedea decît întinsul nesfirşit al apei. de jur împrejur. Pe mine nu m-a revăzut niciodată. iar el m-a privit cu un zîmbet nespus de frumos. Peste cîteva ore. De fiecare 166 . Voia s-o anihileze. Dacă voia să se identifice cu ei. fiindcă o dezgusta să-şi facă toaleta sub ochii lor. rătăcită printre copii? Lun-traşul şi barca au dispărut fără urmă şi. Vocea lui Husăk ajungca la noi printre merii înfloriţi: „Copii! Voi sînteţi viitorul!" Apoi. făcîndu-i semn cu ochiul. să nu-l mai auzim. dînd din cap aprobator. să nu priviţi niciodată înapoi! Mereu mainte!" — închid fereastra. Baia. Dar ce poate face ea acum. Aşa se face că particîpa bucuroasă la toate jocurile. îşi punea în slujba lor ideile şi forţa fizică. o sală încăpătoare. trebuia să lupte? Dar cum să lupte? în ziua sosirii. cînd se eschivase de la jocuri şi se refugiase în pat ca într-o fortăreaţă inexpugnabilă. Ce tristete: în micul orăşel din vestul Europei nu se străduise niciodată pentru nimic. febra i-a crescut din nou şi a continuat să-î crească. să le accepte limbajul. deşi în prima zi refuzase să-i însoţească.

nici în dorinţă. şi întreaga încăpere e încărcată de o sen-zualitate tainică ce trezeşte-n Tamina senzaţia vagă a unui lucru de mult uitat. spectacolul i se păruse şocant şi dezagreabil. cu alte cuvinte. trăgîndu-şi în jos cămăşile lungi de noapte. aplecată deasupra chiuvetelor. Fusese întotdeauna de o pudoare exagerată (pudoarea fiind pentru ea umbra fidelă a dragostei). atunci cînd văzuse patul ce-i fusese repartizat în dormitorul comun. căci nuditatea ei nu era sărăcită de pudoare. şi iat-o acum arătîndu-se despuiată în faţa multor priviri străine. devenind atonă. în pielea goală. Nu se ruşinează. aceştîa se aşază pe closetele eliberate şi pri-vesc la Tamina cea înaltă cu pubisul întunecat si sînîi grei. la rîndul lor. veveriţele se ridică de pe closete. apa trasă bolboroseşte. spălîndu-se la chiuvetă printre veveriţe. 15. iar aceştia. acolo unde-şi dorea: căzuse înapoi. tigrii părăsesc chiuvetele îndreptîndu-se spre dormitor.dată se poate vcdea aici o echipă aşezată pe closet. cînd soţul ei nu exista nici în amintire. aşa cum crezuse iniţial. S-ar părea deci că voiajul în insulă nu era o conspiraţie împotriva ei. îşi pierdea semnificaţia. Tamina stă pe closet. şi alta. se-ntorc spre cei aşezaţi pe closet. un timp în care nu exista nici ponderea. de unde sosesc pisoii. într-un timp foarte îndepărtat. ci. Dimpo-trivă. dar se obişnui repede cu el. în cămaşă de noapte. Simte că sexualitatea ei de adultă o preschimbă într-o regină ce-i domină pe cei cu sexul deocamdată păgubit de păr. în fine. nici remuşcarea. cu cămă-şile de noapte suflecate. Cei aşezaţi se uită la cei despuiaţi din faţa chîuvetelor. iar tigrii despuiati din fata chiuvetelor n-au ochi decît pentru ea. La început. . pur şi simplu. Apoi. se găsea.

Copiii îşi ispăşeau toate pedepsele în spălător şî tot acolo îşi împăr-teau şi recompensele. apoi au ridicat-o. E atît de identificată cu ochii senzuali ai fetiţei pistruiate. şi luni în şir nu visase decît s-o însotească la toaletă. cu silinţa şi abnegaţia unor servitori sinceri şi devotaţi. în seara respectivă recompensa Taminei consta în faptul că toată lumea va fi în slujba ei: nu i se îngăduia să mişte un deget. cu fiecare părticică marcată de povestea iubirii lor. încît simte cum. pline de curiozitate. Erau. îi reveneau în minte o mulţime de amintiri de mult îngropate. întrucît. o adora pe învă-ţătoarea sa. cu totii în slujba ei: au început cu ştersul fundului în timp ce stătea pe oala closetului . iar fetita pistruiată de pe closetul alăturat. unde se întreceau care mai de care să-i spele pieptul şi pîntecul. se trezeşte freamătul acelei vechi excitaţii. o lume alcătuită din alte senzatîi începea să ţîşnească încet-încet dintrun trecut foarte îndepărtat. 16. au împins-o m ^ faţa chiuvetei. trebuia să fi fost o necuviinţă de un ridicol insuportabil): era în clasa a patra primară. iar lipsa acesteia însemna pentru ea uşurare şi tihnă. Acum stă pe closet şi surîde. se scufunda acum. aceasta (nu-i de mirare că o uitase de atîta vreme. dar nu se încumeta: nu-şi putea permite să-i supere pe aceşti . care-i aruncă nişte priviri piezişe. e micuţa Tamina de odinioară. veveriţele urmînd să facă totul pentru ea. Acest trup. 167 Dar dacă senzualitatea adultă era gata să dispară. închizînd ochii pe jumă-tate.au sters-o cu toată grija. In anumite momente ar fi vrut să-i respingă. drept care hotărîră s-o răsplătească sarbătoreşte. i-au scos cămaşa.mută şi lipsită de viaţă. pierzîndu-şi importanţa. aşadar. Datorită Taminei. Işi închipuie că-i învăţătoarea cu pricina. au tras apa. veveriţele cîştigau mai toate jocurile. De pildă. o femeie tînără şi frumoasă. dornici să vadă cum e făcută între coapse şi ce se întîmplă cînd e atinsă în locul acela. undeva în adîncurile îndepartate ale memo-riei sale. pentru Tamina adultă.

curţi. ascultătorul cel rnai naiv poate ghici. o pipăiau de zor pe unde apucau.puştani. De aceea. Deschise ochii şi surprinse faţa unui copil care-i pîndea gura şi-i spunea unei alte feţe de copil: „Uite! uite!" Acum se aplecau deasupra ei două feţe de copil ce-i urmăreau cu nesat buzele tremurînde. Aici puterca o exerril. acest trup se desfăta în absenta sufletului. Simţea cum îi zvîcnesc buzele de atîta plăcere. dar aici se află doar ca invitate. Avea însă impresia că ochii ei percepeau ceva cu totul diferit de simţirea trupului. să nu-şi aroge în felul ăsta vechile privilegii feudale. iar continuarea îmi apar-ţine: într-o zi. la Bartok sau Stravinski). părăsea încăperea fără zgomot. De altfel. închise ochii şi avu senzatia că se balansa usor. învăţat de un mileniu să unnărească tonalităţile în intrigile statomicite de curţile regale. ocupînd fără doar şi poate o pozitic de prim rang în alte tonalităţi. Toate astea mi le-a spus tata. Căci pînă şi muzica cea mai complicată reprezintă un limba. cînd apar printi apartinînd îTtaî roultor 169 •mK"'^^^'^^. ca să-şi facă somnul de noapte. şi fu cuprinsă de o voluptate stranie şi deopotrivă liniştitoare. cu atît mai mult cu cît îşi făceau jocul cu o seriozitate demnă de admirat. 17. ca şi cum n-ar fi existat nici o legătură între copiii aplecati peste ea şi această voluptate mută. în aşa fel încît nici una să nu apară în partitură mai frecvent decît alta. Erau atît de multi. ca într-un leagăn de copil. în linii mari. declarîndule pe toate egale. nemaiîn-chipuindu-şi nimic. dar omul de rînd. Le-a impus o disciplină severă. imperiul dodecafoniei n-a întîrziat să dispară. întrucît fiecare din cele douăsprezece note dispune de o poziţie. au dus-o şi au întins-o în patul ei.s regele (prima treaptă). şi s-o mîngîie pe tot corpul. de pildă. care. evenimentele se încîlcesc atît de cumplit (ca la Mahler. flancat de doi locotenenţi (a cincea ş' a patra treaptă). despre ce-i vorba. de parcă ar fi cercetat cu atentie interiorul unui ceas demodat sau o muscă cu aripile smulse. Pe lîngă aceştia. spre a se bucura de trup căci. După Schonberg a urmat Varese care n-a abolit doar tonalitatea. 168 în cele din urmă. un mare om a constatat că. limbajul muzicii s-a epuizat şi nu mai putea face altceva decît să repete întruna aceleaşi mesaje dbositoare. pentru întîia oară în viata ei. lată ce-mi povestea tata cînd aveam cinci ani: ficcare tonalitate e o micută curte regală. Uneori. decît s-o servească şi s-o răsplătească. Curţile regale erau desfiinţate o dată pentru totdeauna şi înlocuite de un imperiu unic întemeiat pe egalitatea numită dodecafonie. ci şi tonul însuşi (tonul vocii uma-ne şi al instrumentelor . dar mai ales acolo unde se vădea a fi alcătuită altfel decît ei. de un titlu şi o funcţie proprie. Sonoritatea muzicii era poate mai interesantă decît îna-inte. încît nu mai desluşea a cui era cutare mînă sau cutare gură. auzea sunetul şi nu-l pricepea. compoziţia pe care o ascultăm e mai mult decît o masă sonoră: ea desfăşoară in faţa noastră o acţiune. în decursul unui mileniu. legănătoare.j. care o cotropea. sau şi mai si. închise ochii. dar aici găsiră mii de alte pretexte fermecătoare spre a se lipi de ea. lăsînd impresia că nu făceau nimic altceva. într-o mişcare lină. curtea mai găzduîeşte alte cinci tomsn denumite cromatice. acest bărbat a abolit ierarhia notelor. Aceştia au în subordine alţi patru demnilari ce întreţin fiecare o relatie specială cu regele şi locotfenenhi săi. Dar şi în acest caz. încît deodată nu mai ştii cărei curţi slujeşte cutare ton şi dacă nu cumva se află simultan ?n serviciul mai multor regi. Printrun decret revoluţionar.

că vor bea m des pre ini ma gin abi l. C înd Mila n Hiib l îşi dezv olta în gars onie ra mea prag heză refle cţiile desp re even tuala disp ariţi e a popo rului ceh în sînul impe riulu i rus. deş i pla uzi bil ă. ce se înte meia ză pe alte prin cipii şi pe un alt limb aj. ştîa m amîn doi că ace ast ă ide e. înlocuindu-l cu o organizare rafinată de zgomote.muzicale). nic i sfir . neîndoios magnifică. ne de pă «> ea. om ul nuşi po ate rep rez ent a nic i sfir şit ul spa ţiul ui. dar care inau gure ază altce va. De şi ştie că e mu rito r.

nici sfirşi tul istor iei. 17 0 . iar în slog ane le opt imi ste ca ma i de pa rte şi îna int e se fac e auz it gla sul las civ al mo rţii car e ne inc ită să ne gră bi m. nici sfirşi tul unui popo r. în acel aşi timp . şi trăie şte per man ent întrun infin it iluzo riu. un pas către sfirşi t.şitul timp ului. C ei fasci naţi de idee a prog resul ui nid nu bănu iesc că orice pas înain te înse amn ă.

muzi ca era mai bogat ă ca oricî nd şi îmbă tată de propr ia ei libert ate. înain te de toate. Fap tul de a fi ales sin gur ul . Nu se într eză rea nici o obo seal ă! Nic i un cre pus cul! Sch onb erg era îns ufle ţit de cel mai tine res c spir it al cut eza nţei . asta nu se dator ează. Ni me ni nu s-ar fi gîn dit că sfir şitu l put ea fi atît de apr oap e. faptu lui că moar tea ne vorb eşte acum din apro piere a imed iată?) î n epoc a în care Amo ld Scho nber g îşi fond a impe riul dode cafon ic. oare.( Dacă fasci naţia cuvîn tului înain te s-a gener alizat .

drum care duce a înain te îl umpl ea de mînd rie legiti mă. de zeci. din mic uţel e tran . Istori a muzi cii se înche ia m avînt ul curaj ului şi al aspir aţiei. cea mai răma s din muzi că? Tăce rea? D a de unde ! exist ă din ce în ce mai mult ă muzi că. Ea răs ună din dif uzo arel e agă ţate pe zid uril e cas elor . D acă e adev ărat că istori a muzi cii sa sfirşi t. din înfi orăt oar ele apa rate son ore inst alat e în apa rta me nte şi rest aur ant e. 18. de sut e de ori mai mul tă dec ît în cel e mai glo rioa se epo ci ale sale .

iată etemi tatea muzi cii. Pe acest e simpl e co mbi nali i de not e toat ă lum ea poa te frat erni za. Arm onia stere otipă . dar chita ra e vesni că. . şi ritmu l pe cît de trepi dant pe atît de mon oton. căc i fiin ţa îns ăşi stri gă în ele. sînt aîc i! Nu exi stă co mu niu ne mai zgo mot oas ă şi mai una nim ă dec ît sim pla co mu niu ne cu fiin ţa. jubi lînd . Pe plat for ma . Ellin gton e mort.iată ce a mai răma s din niuzi că.zisto are pe care oaim nii le poart ă în mînă pe toate străzi le. melo dia banal ă. S chon berg e mort.

şi cînt ece le ne asal tau de pret utin den i. cu atît mai mul t cînt au pen tru ei dif . nici una din comp oziţii le lui Beet hove n n-a fost trăită cu o pasiu ne colec tivă la fel de mare ca bubu ituril e repet ate unifo rrn de strun ele chita relor. ne făc ea m obî şnu ita noa stră pli mb are în jur ul gru pul ui de cas e. C am cu un an înai nte de mo arte a tate i. Cu cît mai trişt i era u oa me nii. Trup urile se agită în ritmu l notel or ameţi te de conşt iinta exist enţei. De aceea .asta se întîln esc arabi i cu evrei i şi cehii cu ruşii.

ca racheta unui foc de artificii. 171 ^ îndemnînd ţara ocupată să uite amărăciunea istoriei şi să cadă pradă bucuriei de a trăi. Husăk a lăsat să emigreze medici. Istoria muzicii e pieritoare. astronomi. 172 Preşedintele uitării şi idiotul muzicii făceau pereche. vom face pentru dumneavoastră tot ce doriţi. ingineri. fără să clipească. ridicînd ochii spre aparatul din care răzbea zgomotul. ziarişti. savanţi. din care citez textual un pasaj. încet şi cu multă greutate. o stare dinaintea primei interogări. Husăk s-a înspăimîntat. dar idiotenia chitarelor e vesnică. cenuşa lui Palestrina şi Schonberg. I-a scris de îndată la Frankfurt (era în august 1972) o scrisoare perso-nală. acea muzică în care sînt îngropate pentru totdeauna oasele lui Beethoven şi Ellington.. E starea ce a urmat ultimei interogări. cînd Karel Klos. fără să inventez nimic: „Dragă Karel. pictori." Reflectaţi o clipă la această poveste. Noi va vom ajuta pe dumnea-voastră şi dumneavoastră . muncitori. şi eu am simţit că voia să-mî destăinuie ceva foarte important. dinaintea jocului dintîi cu un singur motiv şi o singură temă. în 1972. apoi.uzoar ele. dar nu era în stare să se împace cu gîndul că acest Karel Klos ar putea să-şi pără-sească ţara. ultimei cugetări . a spus: „Prostia muzicii". istorici. cîntăreţul ceh de muzică pop a plecat în străinătate. Pentru a ridică muzica deasupra acestei pros-tii primitivc. ca să-si poată exprîma gîndul. cred că voia să-mi comunice că există o stare originară a muzicii. dinaintea primei cugetări. Căci Karel Klos reprezenta muzica fără memo-ric. Tata s-a oprit. o stare ce precede istoria sa. Noi vă ^ vom ajuta pe dumneavoastră şi dumneavoastră ne veţi ajuta pe noi. a fost nevoie de efortul uriaş al spiritului şi al inimii. Astăzi muzica a revenit la starea sa iniţială..starea postistorică. A făcut un mare cfort de concentrare. noî nu vă purtăm pică. sportivi. arhitecţî. pasiunea vieţii sale? Nu. concretizat prin acea punte superbă ce s-a arcuit peste secole de îstorie europeană şi s-a stins în apogeul traiectoriei sale. Vă rog să vă întoar-ceţi. în această stare primară a muzicii (muzica fără gîndire) se reflectă prostia consubstanţială fiintei umane. regizori. Desăvîrşeau aceeaşi operă. scriitori. operatori. Ce voia sa spună cu asta? Să fi vrut oare să insulte muzica.

. grav. Cu alte cuvinte: sexualitatea eliberată de diabolîca legătură cu dragostea a devenit o bucurie de o angelică simplitate. Viaţa în iubire se desfăşura într-o permanentă tensiune. lar printre cei care deveniseră amanţii Taminei creştea vrăjmăşia între . între copii se iscară dispute. în teamă şi oboseală.»»«»». în sfirşit. Aici.ne veţi ajuta pe noi. Se află aici. Dacă primul viol suferit de Tamina din partea copiilor era încărcat de această surprinzătoare semnificaţie. sexualitatea ei fusese acaparată de iubire (spun acaparată pentru că sexul nu e iubire. Se temea să nu le dea cclorlalţi un motiv ca s-o urască.. printre copii. devenind o rutină din ce în ce mai deşartă şi din ce în ce mai murdară. Uneori însă. Nu se puteau lipsi unul de celălalt. ne provoacă nostalgia. activitatea sexuală redevenise. curînd. prîntre copii. Cei pasionaţi de jocurile amoroase începură să-i urască pe cei cărora le erau indiferente. liniştea şi seninătatea. Curînd. în sfirşit. ceea ce fusese la origine: o mică jucărie de produs plăcere fizică. 19. în tumul în care domneşte înţelepciunea muzicii. Acum se simte împărtită între două sentimente: dragos-tea e un privilcgiu şi toate privilegiile sînt nemeritate şi trebuie plătite. ca să-şi ispăşească pedeapsa. prin 173 . Se afla aşadar pe insula copiilor. după cum periculoase sînt toate poziţiile privilegiate.. ci totodată un infern. 20. participa deci la ceva dramatic. unde toti oamenii sînt fraţi. în regatul lipsei de semnificaţie. ritmul monoton al strigătului fără suflet ce răzbate de afară. acest sentiment cedează locul altuia: privi-legiul iubirii nu e doar un paradis. Tamina se simţea întotdeauna uşor ruşinată cînd măr-turişea că e fericită cu soţul ei. ca să-şi gasească. repetare aceeaşi situaţie îşi pierdea cu repeziciune carac-terul de mesaj. ci doar un teritoriu pe care iubirea şi-l însuşeşte). responsabil. Pînă acum. E periculos să-ţi petreci tot timpul cu Beethoven. Dar.

am depăsit-o. s-a scurs un sfert de oră de cînd durează povestea si ei sînt tot mai absorbîţi de cearta lor. 22. n-au greutate. sare. şi canarii izbucnesc într-un urlet triumfător. ţîte!" toate glasurile reiau cuvîntul în cor şi Tamina aude scandîndu-se: „Tîţe. că n-a călcat nici o linie. Ambele echipe se apleacă si caută unna piciorului Taminei. Intr-un colţ. Dar linia trasă în nisip are contururi neclare. printre siluetele micuţe ale puştilor. într-o zi. încît e gata să cadă. dezminţite de Tamina. (li văd trupul înalt. nici al senzualităţii: unul dintre ţînci o ura şi căuta să-i facă rău.. toţi se năpustesc asupra ei. e putemică (şi. îşi duce mîna la cap. Afirmaţiile lor. ţîţe. spunînd că nu-i adevărat. părul negru din jurul pubisului . pe neaşteptate. părul îi flutură în jurul feţei." 174 Veveriţele se răţoiesc la ea. apoi pe cel stîng. e adultă. Tamina se apără. Se lasă o tăcere neaştep-tată şi Tamina se întoarce fără grabă în dormitor. Situaţia e discutabilă. simţi deodată o durere ascuţită. că minte. mai întîi pe piciorul drept. Tamina face un gest fatal.. dar iată.) în clipa asta canarii încep să strige că a depăşit linia. o văd pe Tamina stînd dreaptă în mijlocul dormitomlui plin de copiii lungiţi pe paturi. s-a zis cu pacea în regatul unde lu-crurile sînt uşoare ca o adiere. Si toate aceste ranchiune începeau să se întoarcă împotriva Taminei şi s-o apese. Ştia că durerea aceasta nu era nici efectul întîmplării. hotărîtă să nu mai participe niciodată la jocurile lor. copiii vocife-rează. Deodată. E un punct de tras la tintă. oh. cineva a strigat „Ţîţe. veveriţele protestează: n-a depăşit nici o lînie. Fireşte. o piatră venită din zbor o nimereşte pe Tamina în frunte şi Tamina se clatină. Dă să-l lovească şi. ridică braţul şi spune: „Foarte bine. De acord. da. şi în inimă simte un plictis fără margini. apoi cu picioarele lipite. In clipa aceeea. plină de ură. altii călare pe ea sau lăsaţi pe vine în dreptul capului sau înghesuiţi între picioarele ei). alţii în picioare de-a lungul patului. Se întinde pe pat." Ceea ce reprezentase pînă nu demult mîndria şi arma ei. că-i ţicnită. Tamina sare şi ea.cei ce se simţeau protejaţi şi cei care se simteau respinşi. puse capăt întîlnirilor amoroase cu copiii. 21. cînd copiii stăteau aplecaţi peste corpul ei despuiat (unii înghenuncheaţi pe pat. izbeşte cu pumnii în aceşti copii de parcă ar izbi în tot ce-a urît în viaţă). tîţe. veveriţele o acuză pe Tamina de trădare şi un băiat o îmbrînceşte cu atîta brutalitate. îi curge sînge şi puştanii se îndepărtează. ca la un semnal. copiilor le curge sînge din nas. Scoase un ţipăt şi nu se putu abţine: îi alungă pe toţi din pat şi începu să dea din braţe. Furioase. Şi. Un copil o ciupea de un sfirc. Dar au pierdut procesul. ca şi urma lăsată de talpa Taminei. Copiii joacă şotron sărind din căsuţă-n căsuţă.

în accst timp. sforile îi sfişie pielea şi. Dacă vor să-i facă rău celui aflat dincolo de fruntariile lumii lor.e. au inimă bună. De ce sînt atît de răi aceşti copii? Să v'edem! Nu-s răi deloc. nici unul n-o vrea pe Tamina pentru sine. Pentru oin vitelul e în afara legii. Clipă de clipă.. Şi-o dăruiesc între ei cu generozifate. Aici o astepta întreaga liotă. făptura ei de adult se transformase în ceva monstruos: sînii păreau absurzi ca o tumoare. uite!" Tamina e prinsă în împletitura filedor. 23. aruncau după ea cu bucăţi de lemn şi cu pietre. atunci e Tamina. o putem numi bucurie. Cei trei puştani pe care-i chelfănise fuseseră doar o momeală. 24. Da. din pricina părului. şi nu încetează să-şi ofere unul altuia numeroase dovezi de prietenie. le întinse o cursă. se răsuceşte. Se ascundea. în ochii puştilor. Dimpotrivă. ţît. îi auzi exclamînd: „Uite. fugea. lacrimile şi fata ei schimonosită de durere. Pofta lor de a face rău e o poftă pozitivă şi veselă şi. într-o zi. nicidecum copiii. apoi altele şi altele. copiii îşi semnalează unii altora sîngele. le amintea de înfăţişarea unui animal. Dar cei slabi erau prea numeroşi. se zbate şi copiii o tîrîie după ei urlînd. toate fileurilc de volei întinse jos de tot în dreptul dormitorului.şi sînii săi frumoşi. Fugea." Nimic nu-i mai înjositor ca fuga puternicului ce dă înapoi în faţa slabului. ruşinîndu-se de fuga ei. devenise brusc obiect de batjocură. aşa cum Tamina e în afara legii pentru copii. Tamina îi ajunse din urmă şi-i apucă de păr. Nefericirea ei nu se trage din faptul că puştanii sînt răi. ci din faptul că se afla dincolo de graniţa lumii în care trăiau. ^ . căzu peste ea un fileu. 175 în clipa aceea. o urmăreau pe toată insula. Dacă în cazul de faţă e cineva plin de o ură amară. pe bună dreptate. A devenit chcagul fratemitătii lor. iar ceilalţi au spălat putina. Mai iute de picior. Erau trei. iar sexul neomenesc. Acum e captivă într-o încîlceală de sfori.. pe unul l-a bătut pînă l-a pus jos. Nu-s egoisti. Omul nu se revoltă din pricina viteilor ucişi la abator. e numai ca să-şi glorifice propria lor lume şi legea acesteia. auzindu-se strigată pe nume din toată părţile: „Ţîţe. Acum era hăituită.

întîi pe-un picior. cînd zăcea sub el prinsă în fileele de volei. Spectrele monumentelor doborîte rătăceau în preajma estradeî şi Preşedintele uitării stătea în tribună cu un fular roşu în jurul gîtului. întradevăr. Au trecut de atunci opt ani. această normalitate. Acum nu. toate bucuriile şi toate distracţiile se epuizează. Dar această acalmie. apoi pe altul. ca veşnicia. Piciul care urinase pe ea. dăruindu-i un zîmbet nevinovat de toată frumuseţea. Dacă. nemilos şi nimicitor. De altfel. copiii nu sînt răi. cînd violenţa atacurilor se potolise. întipăriţi-vă încă o dată în minte această imagine: TamiJia trebuie să sară din căsuţă în căsută. îi va surîde într-o zi. sărind. Copiii aplaudau şi-i scandau numele. Sărea dintr-o căsuţă în alta. apoi pe cel stîng. apoi cu picioarele lipite şi în acest timp să tină seama de importanta depăşirii sau nedepăsirii liniei cle demarcatie. dar în tăcere. pustiul timpului ţîşnea din penumbră. Zi de zi e nevoită să sară aşa si. dar trebuia să se ferească să nu iasă în afara ei. acest modus vivendi întemeiat pe compromis purtau în ele toată oroarea permanentei. Făcea eforturi să se menţină exact pe linia de demarcatie. Nu se va mai integra niciodată în lumea lor.Cu trecerea timpului. acum. să poarte pe umeri povara timpului. 176 Tamina participa din nou la jocuri. pînă şi hăituirea Taminei. apoi cu picioarele lipite. viaţa de fiară hăituită o făcca să uite de existenţa timpului si de imensitatea acestuia. ca e po cruce de la o zi la alta mai grea. dar în mintea mea mai răsună şi-acum . trebuie spus că. pînă nu demult. 25. prin repetiţia lor. mai întîi pe piciorul drept. Mai priveşte în unnă? Se mai gîndeste la soţul ei si la l'i-aga? Nu.

sînt stator-nice şi nau nevoie de memorie. asta însemnînd că nu trebuie să îngăduim niciodată ca viitorul 177 să se încovoaie sub povara memoriei. într-o zi. luntraşul. fericirea înseamnă să trăieşti!" 26. Lui Husăk i se prelingeau lacrimi de emoţie pe obraji şi zîmbetul însorit ce radia de pretutindeni se reflecta în lacrimile sale. în clipa aceea. să rîzi şi să plîngi. zărind curcubeul. în timp ce valorile eteme se perpetuează în afara Istoriei. nu al efemerului. Striga: „Copii. Băiatul e fixat cu ochii pe magnetofon şi dă din şolduri. Istoria e un cortegiu de schimbări efemere. Ştie că nu trebuie să-i scape un asemenea prilej şi inima îi bate cu putere să-i spargă pieptul. Insula răsună de răcnetul unui cîntec şi de vacarmul asurzitor al chitarelor electrice. a strigat: „Copii. să nu priviţi niciodată înapoi". Se pare că. nu alta. înseamnă că şi luntrea trebuie să fie undeva peaproape. . Idiotul muzicii îşi terminase cîntecul. să urinezi. iar tata se pregătea să-şi încalece calul). nu se mai gîndeşte la nimic altceva decît la fugă. căci copiii nu au trecut. E cu ochii m patm. iar copilăria reprezintă imaginea viitorului. iar a trăi înseamnă să vezi. din clipa asta. Spunea: „Copii. iar Preşedintele uitării. Pe terenul deJoacă dîn fata donnitorului se află aşezat un magnetofon. Copiii şi-au înălţat privirea spre cer şi. Karel Klos înaintase pe estradă şi începuse să cînte. să pipăi. Husăk e preşedintele veşni-ciei. Dacă e. vor fi adulţi. ci pentru că umanitatea se va apropia tot mai mult de copii.cuvinele sale. Copiii nu reprezintă viitorul pentru faptul că. desfăcîndu-şi braţele. după ce Husăk şi-a încheiat discursul adresat copiilor (eu închisesem fereastra. să bei. E de partea copiilor. în dreptul lui. marele miracol al curcu-beului îşi desenă arcul deasupra Pragăi. să te arunci în apă şi să priveşti cerul. şi în asta constă misterul inocentei magice a surîsului lor. să mănînci. dar astăzi ştiu că accste cuvinte aveau un alt sens ce nu se desluşea la prima vedere. voi sînteti viitoml". Tamina vede un băiat şi-l recunoaşte pe luntraşul care o adusese cîndva pe această insulă. copiii sînt viaţa. aşa cum ajungeau la mine printre ramurile în floare ale merilor. întradevăr. să auzi. au început să rîdă şi să aplaude.

Dar luntrea ia-o de unde nu-i. surprinde o ccată de puştani agitaţi. de parcă ar ameninţa pe cineva . alergînd de-a-lungul malului. Oricît . ^onind din direcţia opusă. o ia pe alee în direcţia apei. usurătatea împinsă la maximum devine înspaimîntătoare şi Tamina simte ca nu va mai fi în stare s-o suporte nici o secundă. dar nici nu-i poate slăbi din ochi.Cîţiva copii dau buzna pe teren şi încep să-l acompanieze aruncînduşi braţele înainte. Senzualitatea devine absurdă. En cele din urmă. şi ea adulmecă neliniştea ce emană din lucrurile lipsite de greutate. urlînd. Obscenitatea mişcărilor. revine în îocul unde aleea de platani dă spre plajă şi. lăsînd capul pe spate şi înţe-pînd aerul cu arătătorul.şi 178 în acest timp ţipetele lor se contopesc cu melodia urlătoare ce tîşneşte din magnetofon. deodată. Punga goală din stomac e tocmai această insuportabilă absenţa a greutătii. inocenţa devinc absurdă. Nu de frică. imprimată de aceste trupuri infantile. Se opreşte. anulează antinomia dintre obscen şi inoccnt. La fel ca în prima zi. ca să găsească barca. Idiotenia chitarelor răsună. Cu o cochetărie provocatoare caracteristică adultilor. Tamina. face ocolul insulei. Si aşa cum o extremă se poate transforma în orice clipă în contrariul ei. simţind o pungă goală în stomac. imitînd parcă împercche-rea. copiii îşi mişcă şoldurile înainte şi înapoi. copiii. nu vrca să fie văzută. Priveşte în jurul ei. Zărind-o. Dar n-o vede nicăieri. A ajuns pe mal. lexicul se descompune şi Taminei i se face rău. tupilată în spatele unui trunchi gros de platan. 27. traversarea cu luntrea pînă la insulă nu durase prea mult. La unna urmei. se năpustesc spre ea. Drept care face stînga-mprejur şi o i'upe la fugă. dintre pur şi imund. Se gîndea de mult la această eventualitate. Sări în apă. copiii dansează proiectîn-du-si cu cochetărie burta înainte.

în-chise ochii şi facu un efort ca să-şi poată continua înotul. Privi în urmă. nimic altceva decît apă. îşi simtea trupul. Dar ea înota repede şi curînd ieşi din bătaia braţelor fragile ale copiilor. Trupul şi pofta de viaţă. 180 Cum adică? înotase toată noaptea pe loc? o cuprinse disperarea şi. Atîta tot: aceste două lucruri şi nimic altceva. se întindea ţănnul verde al insuleî. nuţi trebuiau forţe supraomeneşti ca să înoţi pînă acolo! 179 Strigînd în gura mare.te-ai fi străduit nu puteai să nu vezi malul opus şi. Inota de mult şi soarele asfintea. Era aceeaşi înotătoare excelentă şi mişcările pe care le făcea îi furnizau o mare plăcere. 29. Apoi întunericui se îngroşă. îşi simţea forţa de altădată. puştanii se precipitară spre locul unde Tamina tocmai părăsise malul si cîteva pietricele că-zură în preajma ei. Dar în faţa ei nu se vedea nimic. nici asta. şi Tamina se străduia să tină mereu aceeaşi direcţie. şi curînd deveni mai negru ca bezna. la vreo sută de metri. Să-nsemne asta că-şi dorea să moară? Nu. pentru prima oară. de bună seamă. Apa era rece. încercînd să zărească ţărmul. nici stelele. îşi miji ochii. de toată saliva şi de toate privirile lor. simţi slabi-ciunea membrelor sale şi răceala insuportabilă a apei. Se crăpa de ziua. nu-i rămăsese decît această formidabilă poftă de viată şi trupul ei. avea o poftă de viaţă nemai-pomenită. Totuşi trebuia să aibă o idee despre lumea în care voia să trăiască! N-avea nici una. în acel orăşel din Europa de Vest? Nu. după multă vreme. La drept vorbind. unde încerca să se întoarcă? La Praga? Uitase pînă şi de existenţa ei. de îndată ce-şi pierdu speranţa. să le salveze. înota si. Voia pur şi siinplu să plece. coborînd încet-încet în apa lacului. 28. Renuntă la ideea de a ajunge dincolo. acum nu se mai gîndea decît la moartea ei si . nu se vedeau nici luna. Nu departe. se sim-ţea bine. dar ea se desfăta cu această răcoare ce părea că-i spală pielea de toată mizeria copnlor. Voia să le smulgă de pe insulă. Dimpotrivă.

tuşi. Capul i se cufunda sub apă. Mai înghiţi o dată apă în plămîni. vrînd parcă să le spună lăsati-niă să mor. de fiecare dată vedea barca şi ochii copiilor aţintiti asupra ei. Ţipau. cum se jucase înainte. La cîţiva metri de ea. Se holbau la ea cu ochi cercetători. aţipind o clipă. nimeni nu încerca să-i întindă o ramă sau o mînă salvatoare. departe de orice atingere. apoi îşi agită braţele. Se apropiau fără s-o scape din ochi. Luntrea ajunse foarte aproape şi cinci chipuri de copii se aplecau spre ea cu înfrigurare. reuşi de cîteva ori să revină la suprafaţă. cu mişcări violente. Copiii nu făceau nici un gest. se sufoca şi. tuşea şi se uita în jurul ei. Dîndu-si seama că au fost văzuti. apa îi pătrunse în plamîni. singură. Tamina dădea din cap cu disperare. Dar teama ei era neîntemeiată. Unul dintre ştrengari folosea o ramă drept cîrmă şi tinca luntrea aproape. se afla o luntre plină de puşti. au amutit. 181 PARTEA A ŞAPTEA Frontiera . îi vedea cum se agită.voia să moară în mijlocul apelor. nu mă salvaţi. Bătea apa pe loc. simţind că nu se mai poate ţine la suprafaţă. se zbătu şi. în toiul tusei. Se temea că voiau s-o salveze ca s-o constrîngă să se joace cu ei. numai cu peştii. Apoi dispăru în adîncuri. Picioarele îi atîmau din ce în ce mai grele şi o trăgeau la fund ca o povară. Se simti istovită şi tradata de rigiditatea membrelor. auzi deodată nişte glasuri de copii. tuşea. şi nimic mai mult. Ochiî i se închideau şi.

Sau îşi imagina că-i munnură la modul cel mai banal cu putinţă pe această lume: îţ! place aşa? Cu celelalte femei. N-a ştiut niciodată prea bine să-şi explice această muţe-nie. Mişcarea trupurilor aducea cu desfăşurarea unei lungi pelicule cinematografice. chinuit de întrebări cărora nu le găsea răspuns: Se plictisea cu el? Era obosită? Făcea dragoste în silă? Era obişnuită cu amanti mai destoinici? Ori. de explozii. sub mina ei imperturbabilă. se ascundeau nişte senzaţii pe care e! nu le bănuia? Putea. Era ca o mamă tandră si înţeleaptă. din clipa în care trupurile lor despuiate se îmbrăţişau. desigur. Era convins că. Deşi mai tînără. de ţipete. Adeseori. fie şi indirect. în afara relaţiei erotice. pe chipul ei s-ar fi ivit un 182 zîmbet blînd. prin mijlocirea decentului . Dar se petrecea cu ei un lucru neobişnuit. Dar şi în aceste visări. proiectînd pe chipul lor. Dar fata Edwigei era ca un ecran stins şi Jan o urmărea. poate. îşi imagina că-i sopteşte la ureche vorbe obscene. şi unul şi altul îşi pierdeau uzul vorbirii. iniţiativa îi aparţinea mereu Edwigei.1. zîmbetul mamei care-şi unnăreşte odrasla pe cale să fure din bufet biscuitul oprit. de aşteptări. ca pe ecranul unui televizor. în ciuda faptului că erau întotdeauna volubili şi sinceri unul cu altul. Numit. de emoţii şi ură. Cauza putea fi împrejurarea că. într-o asemenea situaţie. încercarea lui se solda întotdeauna cu un eşec. această întrebare simplă avca întotdeauna o rezonanţă vicioasă. de dureri. Lucrul cel mai interesant la femeile cu care facea dra-goste i se părea a fi întotdeauna expresia feţei în timpul actului amoros. un film captivant plin de nelinişte. în timp ce făceau dragoste. s-o întrebe. rostise în viaţa ei cel puţin de trei ori mai multe cuvinte decît el şi-i oferise de zece ori mai multe învătăminte şi poveţe. de reproş şi totodată de o afecţiune îngădu-itoare. care-l ţinea de mînă spre a-l călăuzi în viaţă.

fără peliculă. Jan îi atingea un sîn. în care dragostea fizica să se poată reflecta ca într-un joc de oglinzi. Jan! Aşa se face că nu-i spunea cuvinte obscene şi nici n-o întreba dacă-i place. cînd Jan cădea răpus de oboseală. fără doar şi poate. în ultimele două sute de ani. de . dădea poveţe şi. Dar i se părea că ştie dinainte răspunsul Edwigei: Bineînţeles că-mi place. discutau pînă noaptea tîrziu. De multe ori se întreba. la Paris şi în regiunea Ruhr. îşi făgăduia să nu mai facă dragoste cu ea data viitoare. în timp ce trupurile lor se mişcau viguros şi îndelung. o îndrăgea ca pe-o prietenă inteligentă. care acum se ridica între ei. la finele secolului al optsprezecelea. aşa cum inevitabil e pentru orice cetăţean să ia poziţia de drepţi la auzul imnului naţional. După fiecare noapte mută. 183 2. Edwige bea. apoi. 1 se întîmpla adesea să-şi spună în sinea lui că numai el e vinovat de muţenia noptilor petrecute împreună. Ori de cîte ori se întîlneau. Pe durata întregului secol al nouăsprezecelea a cucerit rînd pe rînd toate oraşele Europei. nu-i pe placul lui. mierla a părăsit pădurea. peste cîteva decenii. ascultînd parcă de o sugestie irezistibilă. Atunci. desfăşurînd o bobină goală. i-ar explica ea cu răbdare. nicidecum ca pe-o amantă. la simţurile ei şi la tenebrele ei obscene. în fine. fără însă a găsi un răspuns: de ce se culcă cu mine? Ştîa doar atît: că împreunările lor tacitume erau inevitabile. devenind un obstacol de netrecut ce-l împiedica să ajună la adevărata Edwige. amutea ca din senin. chiar dacă povestea asta. Rămînea tăcut. actul iubirii stîmea imediat dorinta rostirii altor cuvinte. de neînlocuit.cuvînt aşa. Totuşi era imposibil să separe amanta de prietenă. nici al patriei sale. iar ea se ridica si începea să se dezbrace. La Viena şi Praga s-a statornicit pe la 1900. dezvolta teorii. fidelă. cu faţa iluminată de un surîs cald şi fericit. Mai întîi în Marea Britanie. Işi con-struise despre Edwige-amanta o imagine caricaturală. Crezi c-aş face de bunăvoie ceva ce-mi displace? Puţină logică. devenind o pasăre citadină.

. pe atunci. Behăitul unui berbec se suprapune vuie-tului mării. instalîndu-se la Budapesta. Belgrad şi Istanbul. se strîng cu putere. Cei doi stau întinşi unul lîngă altul. pe ascuns. insignifiantul îşi desfăşoară gherila sa ce va sfirşi să schimbe.singurul scop al plăcerilor amoroase e această îmbrăţişare. nemaiştiind ce să facă. planetei puţin îi pasă.unde a înaintat mai departe spre est. Că Cehia e locuită de celti sau de slavi. invazia mierlei în spaţiul uman este incontestabil mai importantă decît invazia spaniolilor în America de Sud sau reîntoarcerea evreilor în Palestina. li se zbat inimile. şi s-a decis să părăsească oraşul occidental plecînd în America. în timp ce. Cu toate acestea. se lipesc unul de altul. . plante) e o modifiare de ordin mai înalt decît cca interv'enită în relaUile dintre diferitele grupe ale aceleiaşi specii. Ei cred că . se iubesc. ete. Rămîn aşa multă vreme. pe neobservate. lumea şi să ne asalteze prin surprindere. oameni. Sîntem cu toţii prizonierii unei conceptii rigide despre raportul dintre important şi neimportant. urmîndu-l pe om în spatiul său artificial şi potrivnic naturii. iar o oaie paşte la umbra unui măslin. Dacă ar fi să scrie cineva biografia lui Jan. nimeni nu se încumetă să interpreteze ultimele două secole ca pe o istorie a invadării oraşelor de către mierlă. Sînt excitaţi. păsări. spre a se consacra. Se îmbrăţişează. Din punctul de vedere al planetei. în cele din unnă a renunţat la o existenţă searbădă şi risipită. ar putea rezuma perioada de care vorbesc cam aşa: Legătura cu Edwige marca o nouă etapă în^viaţa lui Jan. foarte multă vreme. care. în spatele nostru. dar habar n-au ce înseamnă . avea patruzeci şi cinci de ani.aproape încă de vîrsta copilăriei. cu o nouă energie. Dar să-mi explice mie biograful imaginar al lui Jan de ce tocmai în perioada aceea cartea preferată a acestuia era 184 romanul antic Daphnis şi ChSoe! Doi tineri. că Basarabia e cucerită de romăni sau de ruşi. despuiaţi şi copleşiţi de o imensă şi nedesluşită dorinţă. aduce o schimbare în organizarea planetară.care nu ştiu nimic despre dragostea fizică. fixăm importantul cu ochi înspăimîntaţi. unei munci importante în care mai tîrziu a atins ete. Modificarea raporturilor dintre diferitele specii ale creaţiei (peşti. Dar faptul că mierla a trădat natura.

Nu era gestul reflex al omului nervos. în timp ce-şi urmărea degetul mare înaintînd şi revenind încet pe înarginea măsuţei rotunde din dreptul divanului.dragostea trupească. exact pasajul acesta îl fascinează pe Jan. încît îi dăduse vestea la telefon cu o jumătate de oră înainte de a începe spectacolul. 3. Hanna spuse: . Trăia într-o annonie exem-plară cu ea însăşi. exprima unitatea indivizibilă a personalităţii sale. ci şi cutezanţa de 185 a numi guturaiul guturai şi nasul conopidă. obişnuit să-şi bîţîie piciorul sau să se scarpine-n cap. Tatăl băiatului era o brută atît de fioroasă. Vorbea neîncetat. Actrita Hanna îşi ţinea picioarele încrucişate sub ea. Da. precum statuetele lui Buddha de vînzarc în toate magazinele de antichităţi din lumea largă. deoarece fiul ei care locuia la fostul soţ fugise de acasă şi nu mai călcase pe acolo de cîteva zile. — Nu puteam nici să-mi suflu nasul. Era un gest lucid şi deliberat. graţios şi suplu. îşi înălţa privirea spre Jan care şedea în faţa ei. dureri de cap şi un guturai în toată legea. îşi păstrează fannecul. Se delecta urmărind mişcarea degetului şi. iar ceilalţi să se concentreze asupra ei. Aveam un nas ca o conopidă! Avea surîsul femeii ce ştie că nasul ei. Şi ce credeţi că mî-a spus doctorul? N-am decît un sfat pentru dumneavoastră. doamnă Hanna: să nu vă luaţi temperatura! După ce rîse mult şi zgomotos de gluma medicului. fie şi roşu de guturai. Nu-şi iubea doar nasul. atît de tare mă durea! spuse. din cînd în cînd. în care să se concentreze cu totul asupra propriei persoane. iar mişcarea circulară a degetului. îi povestea că trecuse printr-o depresiune nervoasă. conto-pind ambele farmece în circumferinţa sa magică. Frumuseţea neconvenţională a nasului înroşit se întregea astfel cu temeritatea spiritului. — Mă simţeam neliniştită din pricina febrei putemicc. fixîndu-l pe Jan cu ochii săi mari şi frumoşi. Actrita a avut febră. menit să traseze în jurul ei un cerc magic.

Oricum. operaţia ce-I aştepta se anunţa foarte grea şi. plin de o vita-litate şi de o credulitate neverosimile. aşadar. acţiunile sale crescu-seră mult în ultimii ani. cînd au rămas singuri. vorbind despre emanciparea moravurilor care ne scoate de sub atotputernica tutelă a fantasmelor erotice. Marxistul. trebuia să se opereze. Ador cîrciumile de felul ăsta.se afla în fata tele-vizorului. continuă Hanna. ce-şi dezvoltau argumentele pro şi contra sutienului. la cules de ciuperci cu Passer. e cel mai tînăr dintre toţi! Privindu-şi degetul. publicul împărţindu-se între partizanii şi adversarii sînilor goi. în timpul sporovăielilor dezlînate.— Cu cine credeţi c-am făcut cunoştinţă? Cu Passer! Passer era un vechi prieten al lui Jan. bolnavul! Cum v-am spus. care nu contenea o clipă să descrie cercuri pe marginea măsuţei rotunde. Se bea acolo un vin roşu ieftin din care beau zidarii. E un tip formidabil! Mai tînăr decît noi toţi. — Cunoaşteţi frumoasele păduri din preajma vilei lui Clevis? Sînt pline de ciuperci şi mie-mi place la nebunie să culeg ciuperci! Am întrebat: cine merge cu mine la cîu-perci? Nimeni n-avea chef. dar ştirea nu-l impresionă în mod deosebit. II ador! S-ar fi cuvenit ca Jan să se bucure. Passer era superb. devenise aproape un ritual ros-tirea cîtorva fraze admirative despre Passer. la orice dincu luat în oraş. Psihanalistul apăra cu ardoare sînii goi. tocmai Passer. mama şi fiica de paisprezece ani . Passer i-a mărturisit lui Jan: — După această interv'enţie nu voi mai fi bărbat. plajele din vestul Europei se umpleau de femei fără sutien. aflînd că prietenul său e adorat de frumoasa actriţă. Vara. Viaţa mea de bărbat va înceta. căci Passer era iubit de toată lumea. spuse: 186 — Am mers. Toată lumea ştia că are cancer. — L-am întîlnit săptamîna trecută în casa de vacanţă a familiei Clevis. îl ador! 4. în epoca de care vorbesc. o cîrciumioară sordidă de ţară. Cînd se văzuseră ultima oară. pricepî. Familia Clevis -tatăl. lua de bune minciu-nile medicilor. doar Passer. ocolind subiectul (partidul comunist număra printre mem-brii săi atît puritani cît şi . doar Passer a spus: vă-nsoţesc eu! Imaginaţi-vă. urmărind o dezbatere susţinută de reprezentanţii tuturor curentelor de idei. A fost minunat! După ce-am rătăcit prin pădure am dat de-o cîrciumă. La bursa iraţională a reputaţiei mondene. în urmă cu cîteva luni.

Dacă. nu pe cea mai bună dintre cele posibile.inocenţa copiilor. dar o făcea foarte timid. dar 187 ei o susţineau întotdeauna pe cea mai bună dintre cele posibile. cu sigu-ranţă. Cea mai bună dintre ideile progresiste fiind aceea care conţine o suficientă doză de provocare. îndrumă cu abilitate discuţia spre problema fundamentală: ipocrizia moralei în societatea burgheză ce se îndreaptă spre pieire. ca la o comandă. Fu atacat de o femeie impetuoasă care pretindea că trebuie să terminăm cu tabu-ul perfid al nudităţii încă din copilărie. prin extravaganţa ei. de pildă. Gestul grandios prin care milioane de femei aruncă cît colo. asa fel. ar fi susţinut neîndoios tot o idee progresistă.libcrtini şi n-ar fi fost înţelept să-i ridice pe unii împotriva celorlalţi). încît riscul de a fi o excepţie solitară e anihilat pe loc de asenti-mentul tumultuos al mulţimii triumfătoare. declarînd că oamenii s-ar cuveni să circule pe străzile orasului în pielea goală. ci împotriva îmbrăcămintii în general. dar în apartament ani-maţia se mai prelungi. ar fi trebuit să irosească. dar. recomandînd părintilor să umble prin casă în pielea goală. prea multă energie pentm a se apăra (pe cînd cea mai bună idee progresistă cu putinţă se apără. Prin locuinţa familiei Clevis femeile cu sînii goi se mişcau invizibil ca un comando eliberator. Clevişii erau spirite înaintate şi aveau idei progresiste. ca să zicem aşa. simboliza pentru ei umanitatea eliberîn-du-se de sclavie. membrii familiei Clevis n-ar fi fost împotriva sutienului. încît adeptul ei să se poată simţi mîndru de originalitatea sa. pe care toţi sîntem datori so respectăm si s-o apărăm. dar care atrage totodată un număr de rivali atît de mare. fiind marcat el însuşi de spiritul omniprezent al timpului. Reprezenlanlul gîndîrii creştine se simţea obligat să apere sutienul. stînjenitoare. nu găsea decît un argument în favoarea sutienului . fără rost. Cum spuneam. jignitoarea piesă de vestimentaţie. Jan sosi la familia Clevis tocmai în momentul cînd crainica anunţa sfirşitul dezbaterii. Există o sumedenie de idei progresiste. . Această idee ar fi devenit.

în acelaşi timp. sub o plăcuţă de sticlă. Clevis nu-şi formula consimţămîntul pentru sînii goi m sensul just şi profund al cuvîntului a se înţelege al unui entuziasm etic 1 înaintea abolirii unei sclavii milenare . pentru sînii frumoşi. Totuşi. vorbind toţi într-un glas. Cînd îi auzea explodînd împotriva sutienului. ca pe o adeziune estetică la frumuseţea unui sîn. riguros şi prudent ca un diplo-mat: nu îndrăznea să susţină pe faţă că sînii urîţi ar trebui să rămînă acoperiţi. arăta cu precizie dacă era vorba sau nu de cea mai bună idee pregresistă cu putintă. se străduia întotdeauna să găsească o frază acceptabilă pentru toţi cei prezenţi. După ce i-au relatat. fără a fi rostită. pe care le plimbati de cînd lumea pe plajă. Jan îşi aducea aminte de un mic obiect de lemn numit nivelă. Se voia. Aşezată pe o idee oarecare. iar partizanii ei n-ar mai avea niciodată satisfactia să-şi vadă atitudinea lor absolut nonconformistă însuşită imediat de toată lumea. pe care bunicul său.ci printr-un compro188 mis (din consideraţie pentru presupusele gusturi ale prie-tenului Jan şi împotriva propriilor sale convingeri).singură). în mijlocul instrumentului. devenind o pradă uşoară pentru fiica sa de paisprezece ani: — Dar cum rămîne cu burţile voastre? Cu burdihanele voastre umflate. această idee absolut inacceptabilă reieşea foarte clar din fraza enunţată. Clevis-tatăl se aplecă spre Jan şi-i spuse pe un ton glumeţ: — Nu găseşti că. Familia Clevis putea sen'i drept nivelă intelectuală. dezba-terea care tocmai se încheiase în studioul televiziunii. se afla putină apă cu o bulă de aer a cărei pozitie arăta dacă rîndul de cărămizi era perfect ori-zontal. fără pic de ruşine! . asta-i o reformă ce poate fi aprobată fără nici o rezervă? De ce-şi formula Clevîs-tatăl ideea în aceşti termeni? Fiind o gazdă ireproşabilă. îl aşeza pe suprafaţa de sus a zidurilor în construcţie. zidar de meserie. Cum Jan avea reputaţia unui amator de femei.

întrucît se situa în afara dezbaterii călăuzite de spiritul timpului. ce simplu este să nu fii un obiect sexual. elogiul se nuanţează. pe care soţia şi fiica i-o reprosau mereu. părinţii aplaudă şi în această împrejurare. De altfel. Era o frază ce nu merita încuviinţarea. Dar întrucît ea demonstrează totodată o încredere excesivă. aplaudîndu-si fata: — Bravo! Clevis-tatăl se alătură aplauzelor mamei. dar nici să fie combătută nu merita. Rosti această frază încet. dar în bravo-ul lor se simţea de data aceasta o nuanţă diferită. Nu se putea trece peste ea tăcînd. continuă: — Credeţi că pentru plăcerea voastră lepădăm noi sutienul? o facem de dragul nostru. uşor deplasate pentru cei paisprezece ani ai săi. si cu o satisfacţie patemă. fără să ezite. pe bună dreptate. Era un om atît de conciliant. drept care. Eu nu sînt un obiect sexual pentru nimeni! Părinţii se mulţumeau să încuviinţeze. o frază dincolo de rău si . incontestabil. eu o apăr pe mama. Era ca şi cum un puşti de opt ani ar fi spus: dacă sîntem atacaţi. Totuşi Jan nu se putu stăpîni să spună: — De-ai şti. ci prezuma punc-tul de vedere al prietenului Jan. pentru că în felul acesta trupul nostru e mai aproape de soare! lar voi nu sînteţi în stare să vedeti în noi decît nişte obiecte sexuale şi-atîta tot! Părinţii Clevis aplaudară din nou. nefiind progresistă. Era fraza cea mai rea cu putintă. dar nici nu i se putea răspunde. încît pînă şi opiniile moderate şi le apăra cu rnăsură: aşa se face că-i dădu pe loc dreptate odraslei radicale. fraza incriminată nu exprima propria sa opinie. dar cu o mînnire atît de sin-ceră. Cuvintele fiicei erau.Clevis-mama izbucni în hohote de rîs. şi adolescenta care-l sesizase şi nu era de acord cu el. cu un zîmbet anume: cu acest zîmbet îşi nuanţaseră părinţii Clevis al 189 doilea bravo. repetă cu o încăpăţînare iritată: — Povestea asta s-a tenninat o dată pentru totdeauna. putu să treacă bucuros de partea fiicei. în acelaşi timp. ce-i drept. justificate. încît ecoul ei mai stărui îndelung în toată încăperea. dar. demnă de laudă. căci afirmaţia fiului lor este. A înţeles ime-diat că fata avea dreptate şi el devenise încă o dată victima înclinaţiei sale nefericite spre compromis. fiindcă aşa ne place. deoarece nu se manifesta vădit împotriva progresului. spre a nu-şi incita fiica la noi declaraţii. Adolescenta. fetiţo. încurajată de aplauzele părintilor. Fireşte.

ca şi cînd iar fi făcut lui Jan un reproş: Ar . fără mîncare. Dar bula nivelei arăta că Jan se înşelase. Voia să-l smulgă grijilor sale şi a început să strige plină de voioşie: Mi-ar face plăcere să culeg ciuperci! Cine merge cu mine? Passer i s-a alăturat pe loc. 1 s-a consa-crat întru totul. dar fericit. presupunînd că dorea să fie singur cu ea. Lui Passer îî erau interzise plimbările şi alcoolul. Jan nu era la curent? Fiul ei fugise de acasă şi nu mai dăduse pe acolo cîteva zile! Din cauza asta. începu să vorbească despre Passer. să-i vadă în casa lor de la ţară. Venise. în ciuda faptului că în momentul acela trăia o dramă despre care ştia toată lumea. după care s-au oprit într-o cîrciumă la un pahar de vin roşu. într-o zi cînd se găsea la ei si actriţa Hanna.de bine. Au rătăcit prin pădure trei ore. iar ceilalţi au refuzat să-i însotească. — Cred că e grav. uitase de ea cu desăvîrşîre. Clevis lăudă optimismul lui Passer. cu o generozitate fără margini. dragostea lui statomică pentru viaţă. fără mişcare şi fără viitor. Clevis aproba fără rezerve comportamentul actriţei faţă de Passer. în faţa lui Passer. la care constatase simptomele unui egocentrism aproape insuportabil. Făcură o pauză. Hanna făcuse o depresîune nervoasă! Şi totuşi. după care Clevis-tatăl. au fost nevoiţi să-l ducă la spital. Jan zîmbi încurcat. o frază absolut nepotrivită. nu demult. Totuşi existenţa lui Passer se limita astăzi la o fişie îngustă de viaţă. S-a întors extenuat. 190 Cum. fără femei. prietenul lor comun. A doua zi. Admiraţia pentru Passer îi unea: era un teren lipsit de primejdii. pe care nici un regim medical nu reuşea să i-o înăbuşe. — Ce dramă? întreabă surprins zăpăcitul Jan. Jan era foarte curios să afle ce anume va semnala bula nivelei lui Clevis aşezată pe actriţa Hanna. care era condamnat la moarte. de parcă şi-ar fi cerut scuze pentru spusele sale. spuse Clevis-tatăl şi adăugă. fără băutură. con-siderat un maestru în arta de a arunca punţi între oameni.

aşa cum obişnuia să primească în magazin o garanţie pentru schiurile închiriate. mişcarea. 5. le obliga să-şi introducă un creion în rect. Pentru ea. (Creionul ieşea afară ca o prelungire a coloanei vertebrale. încet. regizor de operă într-un orăşel din Europa Centrală. ca un iaht sau ca un logodnic celebru. Hertz se apără spunînd că n-a supărat niciodată . aşa fel încît exigentul regizor putea să verifice. orgasmul era o religie. îi ducea mîna la locul potrivit în momentul potrivit. Era lac de sudoare şi sub el vedea privirile nerăbdătoare ale tinerei femei şi zvîrcolirile febrile ale tmpului ei . dimpotrivă. Ca să le poată controla poziţia corpului. din punct de vedere tehnic. Daphnis reprezintă excitatia lipsită de voluptate. Jan reflectează: Viaţa erotică a bărbatului începe cu o excitatie lipsită de voluptate şi sfirşeşte cu o voluptate lipsită de excitatie. şi din nou mai tare. ca un antrenor care-şi strigă comenzile adresate canotorilor unui gig opt plus unu. va fi cu siguranţă îoarte bine din punct de vedere tehnic. un scop.acest aparat mobil pentru producerea unei mici explozii. Cînd plecase de la ea ultima oară. în care-şi petrecuse el însuşi tinereţea. Trecuse un an de cînd o cunoscuse şi o invîtase la el. mai tare. Fata i. El i-a spus că. şi n-a mai suflat o vorbă despre sen-timente. pur şi simplu. un impcrativ suprem al igienei. dar totodată un orgoliu. îl epuizase. Concentrată exclusiv asupra punctelor sale erogene. putea fi absolut sigură de aspectul sentimental. şi ea a acceptat această asigurare. în timpul repetiţiilor speciale de mişcare scenică. în ce-l priveste.Iin magazinul de închiriat articole de sport reprezintă voluptatea lipsită de excitaţie. se gîndea la Hertz. în schimb. şi ea îi spusese o frază de neuitat: — Dacă ne vom culca împreună. Era o fanatică a orgasmului. încet. pasul şi ţinuta cîntăreţei. Hertz le cerea cîntăreţelor să-şi interpreteze rolul în pielea goală. dar nu sînt convinsă ca si din punct de vedere sentimental. Şi nu era uşor să-i oferi desfătarea. care o deosebea de 191 femeile mai puţin norocoase. o tînără soprană se certă cu el şi-l denunţă direcţiei teatrului. apoi.trebui să te duci să-l vezi.) într-o zi. un simbol al sănătăţii. în care se afla sensul şi scopul oricărui lucru. Striga la el mai î'epede. mai repede. mersul. cu o precizie ştiinţifică.

Inima îi bătea cu putere: se simţea excitat de excitaţia lui Hertz! (Nici azi nu poate vedea altfel un spectacol liric şi. cu puţin timp în urmă. o alcătuiesc pornind de la evenimente izolate cărora Jan. cîntăreţele îşi duceau mîna în stînga pieptului. nu le-a dat vreo atenţie specială. caci prim-planul vieţii sale era pe atunci ocupat de alte evenimente şi de alte griji: oferta unui nou post în America. o desfăşurase docil.) Jan îşi spunea: Hertz era un sublim alchimist al viciului care descoperise cu ajutorul creionului înfipt în şezut 192 formula magică a excitării. că nu s-a atins niciodată de vreuna. fără îndoială. întîmplarea pe care o povestesc se desfăşoară în planul secund al vieţii lui Jan. s-a întîlnit pe stradă cu Barbara care l-a în-trebat pe un ton de reproş de ce nu vine niciodată la ea cînd primeşte oaspeţi. Jan se temea de bîrfe şi ani de zile . lăsîndu-şi capul pe spate. şi Hertz trebui să părăsească cu scandal oraşul în care se născuse Jan. în imagi-natia lui. şi el îşi imagina creioanele ţîşnind din fesele goale. Nu de mult. Jan începu de foarte tînăr să frecventeze spectacolele de operă.cîntareţele. o face cu sentimentele unui tînăr care se furişează cu jenă într-un teatm pomo. cu gura căscată. Si se ruşina în faţa lui. dacă se duce la operă. Hertz nu s-ar fi lăsat niciodată constrîns la această activitate istovitoare pe care el. Orchestra gemea. pe trupul vînzătoarei din magazinul de închiriat articole de sport. toate cîntăreţele apăreau despuiate şi el le vedea făcînd gesturi patetice. Aşa cum invazia mierlelor s-a petrecut în planul secund al istoriei europene. pregătirea călătoriei. dar în felul ăsta întîmplarea cu creionul păru mult mai perversă. 6. o febrilă activitate profe-sională. ascultînd comenzile. Era adevărat. Casa Barbarei era celebră pentru petre-cerile erotice colective ce se organizau acolo. Pătania lui deveni celebră şi. datorită ei.

era ţesut din firele unei pînze de păianjen. De data aceasta însă i-a spus zîmbind: — Bine. în fond. De obicei numai prima intră în discuţie: lista legăturilor şi a întîlnirilor amoroase. cî abia cîţiva milimetri. imaterială şi intangibilă. de care nu ne despart kilometri. convingerile. o nimica toată. Ce frontieră? Femeia pe care a iubit-o cel mai mult (Jan avea pe atunci treizeci de ani) îi spunea (şi el era în pragul dis-perării cînd o auzea) că viaţa ei atîmă de-un fir de păr foarte subţire. Acestea sînt pe placul .i-a refuzat invitatiile. o a treia categorie de femei. Era de ajuns te miri ce. ştia că acest vreau să trăiesc 193 . voi veni cu plăcere. credinţa. dar. viaţa îi oferea o imensă bucurie. de faptul că ea se petrece în apropierea imediată şi chiar în atingerea directă cu această frontieră. 7. îi aminteşte o altă frontieră. cuvîntul frontiera. misterioasă şi neliniştitoare. îşi imaginează casa Barbarei plină de oameni despuiaţi şi veseli şi îşi spune în sinea lui că. de fapt. De cînd trăieşte cu acest gînd. Mai interesantă e. dincolo de care nîmic nu mai are sens: iubirea. voia să trăiască. folosit în accepţiunea strict geografică. fără îndoială. Orice bărbat are două biografii erotice. Căci Jan e pe picior de plecare. Da. Ştie că nu va mai reveni niciodată în acest oraş. Peste cîteva luni va trece frontiera.istoria dureroasă a virtualităţilor neîmplinite. cealaltă biografie: cortegiul femeilor pe care le-am dorit şi ne-au scăpat . Tot misterul vieţii umane ţine. nici n-ar fi atît de rău să-şi sărbătorească astfel plecarea. la care refiectează tot mai des în ultimul timp. drept care discreţia nu-l mai interesează cîtuşi de puţin. Istorîa. ca să te trezeşti de cealaltă parte a frontierei. în acelaşi timp. Mai există însă.

De data aceasta însă. dar constată din nou că nu reuseşte. Simţea mereu aţintită asupra lui privirea plina de curiozitate şi aşteptare a tinerei femei. cu cine se vedea. unde găsiră o masă pentru două persoane. care dispunea de un dosar complet cu informaţii în privinţa lui şi nu-l slăbea din ochi. în raport cu ele. citea. în societatea unor persoane neinteresante. pentru a ţine seama de ele la calcularea notei finale. neştiind de fapt ce cuprind. deoarece. îşi amintea de acea perioadă şi îi puse cîteva întrebări: cu ce se ocupa atunci. li întoarse salutul. noi sîn-tem pe placul lor. Se întîlniseră. de data asta pe un ton mai lejer. o invită la vagonul restaurant. închise cartea: „De unde vă cunosc?" Era o poveste banală. Trase concluzia că eşecul era cauzat de faptul că dis-cutau într-un compartiment aglomerat. dar. încercînd să-şi amintească de unde o ştia. ne găsim de cealaftă parte a frontierei. în aceiaşi timp. Jan se afla în tren.nostru. întelegem foarte repede că nu le putem avea. unde lucrează acum şi dacă munca pe care o face este interesantă? Era obişnuit cu asemenea treburi: se pricepea să aprindă la iuţeală scînteia între el şi orice femeie. care pune întrebări unei femei venite să solicite un post. Vor- . dar citea cu dificultate. conştient că amintita comisie înregistra cu răbdare minutele de tăcere. Apoi se cufundă din nou în lectura sa. o tînără şi fmmoasă necu-noscută intră să-şi ocupe locul în compartiment (singurul loc liber era exact în faţa lui) şi dădu uşor din cap în semn de salut. Deschise din nou cartea şi facu un efort să citească. dar avea sentimentul că e urmărit de o comisie examinatoare invizibilă. în urmă cu cinci anî. 194 Tăcu. spunea ea. închise din nou cartea şi încercă să reînnoade conver-satia cu tînăra femeie. avea penibila impresie că se comporta ca un funcţionar de la serviciul personal. Parcurgea paginile fără tragere de inimă.

îi dădu într-o parte părul de pe frunte şi-i privi chipul schimbat ca prin farmec. Era teribil de nemulţumit Tînăra îi plăcea şi ieşirea ei din compartiment nu era altceva decît o invitaţie mută. spunînd: „la să vedem. cum aţi arăta aşa?" Atingerea aceasta autoritară şi privirea suverană aveau darul să răstoame pe loc întreaga situaţie. Tînăra femeie rămase cîteva clipe aşezată în faţa lui. Vedea jalnica pantomimă a privirii şi gesturilor sale. golit de orice semnificaţie prin repetarea în timp. din pricină că-şi schimbase coafura. De cîte ori în viaţa lui îşi lăsasc mîna pe creştetul unei femei. Privirea sa era mult mai slabă decît privirea aţintită asupra lui . Dar asta n-avea nici o importanţă. gestul său rămase fără nici un efect. mai încercă o dată să salveze situ-aţia. Reveniră în compartiment. Pierzîndu-şi spontaneitatea. dar. Tot ce-şi dorea în clipa aceea. de data asta. nu ştia ce citeşte. îi spuse. în ultimul moment. acest dans stereotip al Sfintului Guy. era să-i apese cu putere creştetul capului. apoi se ridică şi ieşi pe culoar să privească pe fereastră. la fel ca înainte. leşi pe culoar si se postă lîngă ea. Jan se vedea pe neaşteptate cu ochii tinerei femei.privirea sceptică a comisiei de examinare care 195 ştia prea bine că se repetă.bea cu mai multă dezinvoltură. să i-l dea uşor pe spate şi în felul ăsta să se uite drept în ochii ei. Deschise din nou cartea. Numai că. dar nici acolo nu izbuti să aprindă scînteia. dîndu-i să înţeleagă că orice repetare nu-i decît imitaţie şi orice imitaţie e lipsîtă de valoare. acum vă recunosc. Ca şi cînd acestea ar fi conţinut în germene scena posedării depline. fară doar şi poate. — Da. gestul său îi provocă deodată o stare de oboseală insuportabilă. de parcă i- . îi spuse că adineauri n-o recunoscuse. Bineînţeles. sensul firesc şi imediat. n-o recunoştea.

Ceea ce se stie mai puţin este că femeia nu-i pe de-a-ntregul dezarmată în faţa acestei priviri. Săptămîni întregi s-a gîndit apoi la povestea asta: cum a putut să refuze o femeie care-i plăcea? In relaţie cu ea. îi spuse că locuieşte în preajmă şi îl invită la ea. ea observă bărbatul cu privirea unui obiect. 8. îşi pierde siguranţa şi se loveşte în degetul gros. Privirea tinerei femei crea împrejurul lui o atmosferă stra-nie care le sporea greutatea. 196 . s-o aleagă. Nu mai putea să continue. Zidarul e stăpînul ciocanului. şi totuşi cîocanul e cel avantajat în faţa zidarului. altfel spus. căci unealta ştie exact cum trebuie să fie mînuită. Trenul ajunse la destinaţie. Privirea bărbatului a fost descrisă adesea. s-o cîntărească. ca şi cînd ar sta s-o transforme într-un obiect.ar fi atîmat de încheietu-rile mîinilor nişte greutăţi cîntărind fiecare zecc kilograme. în timp ce mînuitorul nu poate s-o ştie decît aproximativ. La ieşirea din gară. E ca şi cînd ciocanul ar face deodată ochi şi s-ar uita fix la zidarul care-l foloseşte ca să bată un cui. de parcă ar sta s-o măsoa-re. Zidarul surprinde privirea răutăcioasă a ciocanului. Transformată în obiect. Aparent se aşteme cu răceală asupra femeii. Rcfuză. se găsea de cealaltă parte a frontierei. îşi retrase mîna de pe capul femeii şi se uită pe fereastră unnărind gradinile care defilau în faţa lor.

Fără să scoată o v'orbă. II invitase la ea şi se aflau acolo două fete pe care Pascal nu le cunoştea. Pascal e un bădăran. . Dacă într-un minut nu ti se scoală. Scandalos e faptul că nu-i făceau nimic. povestea făcea parte din joc. Abia apucaseră să schimbe cîteva cuvînte şi. Nevoind să scape ocazia de a face amor cu două necunos-cute. apoi una descendentă. Barbara i-a poruncit şi lui să se dezbrace. Pe urmă. s-au dezbrăcat în faţa mea cu o nepăsare totală. Fetei puţin îi păsa că era legată.Putinţa de a privi preschimbă ciocanul într-o fiinţă vie. Fata venea pregătită să facă dragoste. Pascal si amicii săi au făcut şi ei unor fete ceva foarte asemănător cu festa pe care i-a jucat-o Barbara. Barbara i-a arătat deşteptătorul: „Urmărcşte bine secundarul. Să n fost asta din pricină că începuseră în perioada aceea să se organizeze. au izbucnit în hohote de rîs' După aceea m-au dat afară! lată un caz în care ciocanul a decis să castreze zidarul. se lamenta Pascal. să-l readucă la starea de obiect. hotărîte să schimbe destinul de veacuri al femeii? Ori poate fiindcă Jan îmbătrînea şi percepea altfel femeile şi privirea lor? Se schimbase lumea sau el? Greu de spus. mulţumindu-se doar s-o cerceteze pe toate feţele. — Pricepi. cum se vcdeau pe vremuri. Lui Jan i se întîmpla însă tot mai frecvent să nu mai reuşească în jocul de-a zidarul şi ciocanul. nici măcar nu se atingeau de ea. Şi fata se simţea violată. zborul obiectului transformat în creatură şi căderea creaturii transformată în obiect. Barbara a dispărut în bucătărie de unde a revenit cu un deşteptător mare. îi dădu ascultare. dar viteazul zidar e nevoit să-i înfmnte privirea insolentă şi. Femeile priveau anapoda. ca din senin. Cînd era gata despuîat. Stricau jocul. — Ştii. Cert e că femeia din tren îl măsura cu nişte ochi neîncrezători şi plini de îndoieli. iar el a scăpat ciocanul din mînă şi n-a mai avut răgazul să-l ridice. Se spune că în felul acesta femeia trăieşte o mişcare cosmică ascen-dentă. începu să se dezbrace şi cele două fete o urmară. o iei din loc!" — Mi se uitau fix între picioare şi. şi eu nutream o simpatie taincă pentru detaşamentul de pedeapsă al Barbarei. Nu demult se întîlnise cu Pascal care i s-a plîns de Barbara. iar ei 197 o dezbrăcau şi o legau de divan. cînd secundele s-au scurs. îi spunea Jan Edwigei. de tinichea. cu mînă fermă. De altfel. de parcă aş fi fost un cîine sau un ghiveci de flori.

înseamnă că vrea să spună da. unul. Cuvîntul nu repetat de nenumărate ori: nu. luminat de sclipirea purpurie a acestui cuvînt. ea îl respingea spunînd nu. 198 De-atunci. cel mai frumos dintre toate. — Dar această istorie există în . apoi reluă: — Cu ani în unnă. — Eu. spuse Edwige. ele spuneau nu. — Cuvîntul nu. Se înserase de mult. Acest aforism masculin m-a revoltat întotdeauna. în schimb e frumos să violezi o femeie? — Vreau să spun doar atît. aşezate pe o măsută joasă.— Asta se înţelege. E o frază la fel de tîmpită ca istoria omenirii. — Ce vrei să spui cu asta? întrebă ea. nu. iar multe strigau nu chiar în timp ce juisau. pentru mine. femeia castrează. nu. replică Jan: că violul face parte din erotism. devenea o mică imitaţie de viol. în fosta mea patrie. Bărbatul violează. vrei sa spui că e o infamie să castrezi un bărbat. înseamnă că ero-tismul în întregul său e îndreptat împotriva femeii şi trebuie inventat un altul. Ştii ce cuvînt revenea cel mai mult? Edwige nu ştia. Edwige goli paharul dintr-o înghiţitură şi răspunse enervată: — Dacă violul face parte dîn erotism. dar cînd băiatul o îmbrăţişa. cuvîntul nu e un cuvînt princiar. Pascal nu era excitat. se aflau la Edwige în faţa unei sticle de whisky pe jumătate golite. Şi tu obişnuiai să spui nu? Edwige răspunse că ea nu spune niciodată nu. De ce-ar spune un lucru pe care nu-l gîndeşte? — Cînd o femeie spune nu. — Vreau să spun. Jan trase o duşcă de whisky. am alcătuit împreună cu amicii mei o antologie de cuvinte pe care amantele noastre le rosteau în timpul împreunării. răspunse Jan. Era castrat. Intr-o situaţie similară. nu. Fata vcnea să facă dragoste. îmi pot închipui foarte bine că aceste fete legate fedeleş şi cercetate cu interes erau excitate de-a binelea. nu. nu. Chiar şi atunci cînd momentul plăcerii se apropia. — Cu alte cuvinte. în timp ce castrarea este negaţia acestuia. încît actul iubirii. tăcu o clipă. că nu-i totuna atunci cînd un bărbat şi o femeie fac unul şi acelaşi lucru.

adăugă: — La urma urmelor. un act simbolic. Femeia care fuge şi se apără. îi mîngîia părul cu gingăşie şi vedea arcuindu-se peste viitorul lor comun curcubeul liniştitor al păcii. ripostă Jan. 199 Uită pe loc de discuţia lor. ai perfectă dreptate. 9- . Femeia care se dăruie. De unde ştii tu cum sînt bărbatii cînd rămîn singuri cu o femeie? Ce ştii tu? într-adevăr.şi atîta tot. Jan nu ştia cum sînt bărbaţii cînd rămîn singuri cu o femeie. Jan îşi ascuţi auzul: — Să faci dragoste nu-i un lucru important? aşa crezi tu? — Da. Ai absolută dreptate. bărbatul care înşfacă. îi răspunse Edwige rîzînd. Femeia care se acoperă. îi răspunse cu un zîmbet plin de tandreţe.noi şi nu putem scăpa de ea. Dar dacă dorinţa noastră pentru trupul femeii ar depinde tocmai de aceste imagini prosteşti şi numai de ele? Cînd vor n distruse în noi aceste vechi imagini prosteşti. sînt imagini prosteşti. bărbatul care-i smulge veşmintele. După cîteva clipe de reflecţie. va mai putea face bărbatul dragoste cu femeia? — Te amărăşti de pomană.să faci dragoste nu-i un lucru foarte important. în pat. aşa cred . o confinnare a prieteniei . căci în clipa aceea avu revelaţia unui lucm mult mai important: pentru Edwige dragostea fizică nu era decît un semn. Apoi. în acea seară. Toate astea sînt imagini seculare pe care le purtăm în noi! — Seculare şi tîmpite! La fel de tîmpite ca imaginile pioase! Dar dacă femeilc s-ar sătura să se mai poarte după aceste modele? Dacă li s-ar face greaţă de această etemă repctiţie? Dacă ar născoci alte imagini şi alt joc? — Da. fixîndu-l cu privirea sa maternă. Pentru întîia oară. se-ncumetă să-i spună că era obosit. Se lungi lîngă ea. Se lăsase tăcerea şi pe faţa Edwigei mijea acel surîs blajin care sugera că timpul înaintase şi se apropia clipa cînd Jan va începe să desfăşoarc pe trupul ei bobina cinematografică fără peliculă. fără să mai deruleze pelicula de pe bobină. repetate prosteşte. să faci dragoste nu-i lucrul cel mai important. reluă: — Să nu-ţi închipui că toţi bărbaţii sînt ca tine. ca yn prieten cast.

şi el se temea să nu-i depăşească. Se stăpînise. fiindcă doamna cu pricina lucra. lăsîndu-i să cadă. după care îsi degaja picioarele şi le ridica spre tavan. nici ea n-ar mai fi în stare să facă dragoste.în urmă cu zece ani. nici el. la rîndul său. ridicîndu-şi picioarele cît maî sus cu 200 o grabă ciudată. ce încerca să-şi ceară iertare. Se uita la el şi nu izbutea să-şi stăpînească un zîmbet. De fiecare dată procedau la fel. pe Jan îl vizita o doamnă măritată. ea se încovoia ca să-şi coboare dresul pîna la glezne. din lumina ridicolului ce inundase ca prin farmec toată scena. aplecati înainte. Jan îsi arunca vesta pe-un scaun. se petrecu un fapt mărunt pe care Jan nu-l va uita niciodată. întocmai ca el. Era un zîmbet vecin cu tandreţea. Jan îsi elibera pe rînd picioarele din captivitatea pantalonilor (pentru asta îşi sălta. îşi lepădase pantalonii şi înaintase impetuos spre ea. se depărtau uşor unu! de altul şi începeau să se dezbrace în mare grabă. Era cît pe ce să-l pufnească rîsul. dar se întîlneau destul de rar. Ea îşi scotea puloverul şi-l aşeza pe speteaza aceluiaşi scaun. un zîmbet sfielnic. o slăbea din strînsoarea lui. cînd altul. chiar şi atunci cînd îşi lua liber pentru el. s-o ia în braţe şî s-o salte din fotoliu. Se aflau în picioare. ca să-i atingă repede trupul a carui căldură avea să izgonească . cînd un picior. s-o sărute. Rîsul se afla acolo ca o cursă întinsă ce pîndea cu răbdare din spatele unui perete subţire şi invizibil al încă-perii. dar numai o clipă. fară doar şi poate. Se cunoşteau de multă vreme. Ea se aşeza într-un fotoliu şi discutau o clipă. Apoi. după aceea. Amîndoi se grăbeau. să se apropie de ea. Doar cîţiva milimetri îl despărţeau de frontiera dincolo de care lucrurile îşi pierd sensul. Cu preţul unui efort reuşi să nu-i întoarcă zîmbetul. Doar cîţiva milimetri despărţeau dragostea fizică de rîs. faţă în faţă. Ea se înclina şi începea săşi tragă în jos ciorapii. sus de tot. Alungase zîmbetul. dar. El îşi descheia pantalonii. Căci şi el vedea. ca un soldat la defilare). plin de înţelegere şi simpatie. Dar ştia că. într-o zi. ţîşnind din penum-bra obişnuinţei ridicolul neaşteptat al celor două persoane ce stăteau faţă în faţă. dar născut. Jan trebuia să se ridice repede. naveau timp de pierdut.

Spunîndu-i lui Jan toate astea. pînă nu demult. Cînd îl întîlnise pentru prima oară. ci despre speranţele trupului său. se sperie de halul în care îmbătrînise. 10. îl trase în rezerva sa unde se aşezară fată în faţă la una din mese. Cu o sfioasă pudoare masculină. pentru ultima oară. va cîştiga. îi mărturisUui Jan că înnebu-nisc încă o dată. vorbind. ştîind bine că această nebunie era cea mai nesăbuită dintre toate nebuniile cu putinţă. îl apucă de brat şi. Cîtev'a fire de păr argintiu conturau pe ţeasta lui o curbă buclată. Pe urmă începu să vorbească despre actriţa Hanna. Află că starea sănătăţii lui Passer se înrăutăţea. aflata undeva de-parte. bătea cu pumnul în masă şi în ochi îi scăpărau scîntei. cu un pas energic. Zărindu-l. Passer îl întîmpină cu obişnuita-i exuberanţă. dar ochii lui scînteie-tori le împrumutau amîndurora o lumină magică. Jan luă trenul şi plecă să-l vadă la o clinică. Ambele 201 entuziasme erau deopotrivă iluzorii. şi pe drum îşi făcea reproşuri că-l vizitase atît de rar. bătea cu pumnul în masa deasupra căreia scînteiau ochii lui mari. Bolna-vul nu mai rezista decît datorită unor injectii cu morfină şi avea doar cîteva ceasuri pe zi cînd se simţea mai bine. înnebunise după o femeie nespus de frumoasă. Medicii pretindeau că dacă ar reuşi să depăşească. Astăzi nu mai vorbea despre speranţele omenirii. veşnic entuziaşti. aceeasi care. în urma unui tratament intensiv cu injecţii şi cu preţul unei mari suferinţe următoarele cincisprezece zile. Expunerea entuziastă despre speranţele trupului său nu era decît ecoul melancolic al expunerii cu privire la speranţete speciei umane.diavolul rîsului. era desenată de păruî său caslaniu şi stufos. cu mult timp în urmă. Faţa lui devenise doar o amintire a celei de altădată. . Passer îi vorbise de marile speranţe ale omenirii şi.

alţii despre revoluţia mondială şi comunism. Jan îi spuse că toţi sîntem călare pe linia mortii. nu mă privea compatimitoare ca să-mi amintească infirmitatea şi şubrezenia sănătăţii mele. văzînd în ea cea mai veche dorinţă a omului. Că întreaga omenire. Am dat gata împreună un litru de vin! Si mă simţeam ca la optsprezece ani! Scaunul meu era plasat exact pe linia morţii şi mie îmi ardea să cînt! Izbea cu pumnul în masă şi se uita la Jan cu ochii săi scînteietori. cruzime şi barbarie. conser-vatismul cel mai conservator al umanităţii. ci dimpotrivă rîdea şi bea cu mine. Dar Passer nu accepta sfn-sîtul lumii. dar toate astea sînt prostii. Jan nu împărtăşise niciodată admiraţia lui Passer pentru lucmrile în schimbare. dar îndrăgea dorinta lui de schim-bare. deasupra cărora bogata coamă de odinioară era sugerată de trei fire argintii. şi despre cîrciumioara în care se opriseră la un pahar de vin roşu: — lar Hanna. Spuse asta fiindcă îl iubea pe Passer şi i se părea cumplit ca acest om. afirmînd că trăim o epocă a marilor schimbări. ca să-l facă să regrete mai^puţin viaţa sa pe cale s-o piardă. care se scufundă în violenţă. pentru ca moartea lui Passer să devină mai suportabilă. voia să-l scape de ea acum. Voia să întineze în ochii lui viitorul. Dacă epoca noastră reprezintă . îi spuse: 202 — Ni se declară mereu că trăim o epocă măreaţă.Povestea cu ochi strălucitori despre pădurea în care cău-taseră ciuperci. Dar în ciuda faptului că-i plăcea această dorinţă. bătu cu pumnul în masă şi începu din nou să vorbească despre speranţele omenirii. Se străduia din răsputeri să evoce sfirsitul iminent al lumii. s-a aşezat pe această linie. care ştia să bată magistral cu pumnul în masă. era formidabilă! înţe-legi? Nu-şi dădea aere de infinnieră zeloasă. să piară înaintea unei lumi ce nu merita nici o iubire. de parcă ar fi căutat o comoară. Clevis vorbeşte despre sfirşitul erei iudeo-creştine. cînd scaunul lui Passer stătea călare pe linia morţii. ce să-ţi mai spun.

Şi Jan continuă: — Cunoşti povestea lordului englez? Passer izbi cu pumnul în masă. pe nepusă 203 masă.o cotitură. Pe chipul lui Passer se ivi un zîmbet delicat. pronunţînd fiecare cifră cu un aer preocupat. mai precis. îşi pierd picătură cu picătură forţa vitală ce presupune de la sine pierderea semnificaţiei.. La cincisprezece publicul începu să rîdă. de parcă ar fi scăpat-o din mîna şi o căuta în spaţiul din jurul lui: cinci." Passer zîmbi. asigurîndu-se astfel că prietenia lor nu era ameninţată. — Un lord englez îi spune soţiei sale după noaptea nun-tii: „Lady. şapte. doi. Jan cunos-tea bine acest zîmbet. De ce are mereu în faţa ochilor imaginea frontierei? îşi spune că din pricina înaintării în vîrstă: Lucrurile se repetă şi. Această anecdotă nu se număra printre cele menite să-i stîmească entuziasmul. Aşadar.. îşi pierd de fiecare dată o fracţiune din semnificaţia lor. Nu era un zîmbet vesel sau aprobator.. mărturisind că n-o cunoaşte. Passer se uita în ochii lui cu privirea sa scînteietoare.. opt. trei. fără să mai bată cu pumnul în masă. Asistase într-o zi la un spectacol în care un comîc foarte înzestrat se apuca în toiul acţiunii să numere. deasupra căreia amintirea coamei de altădată era desenată de trei fire argintii. după Jan. nădăjduiesc că aţi rămas însărcinată. Şi Jan continuă: — Să nu mi se vorbească mie de revoluţia mondială. prin repetiţie. patm. 11. ci un zîmbet al toleranţei. N-aş vrea să mai repet o dată toate mişcările acelea ridicole. Trăim o epocă istorică măreaţă în care actul sexual s-a transformat definitiv în niste mişcări ridicole. asta se datorează altui motiv. încet şi cu o expresie de maximă concentrare: unu. frontiera înseamnă limita maxim admisibilă a repetabilităţii. şase. Sau. Fuseseră întotdeauna diferiţi unul de celălalt si în rarele momente. şi cînd . schimbau între ei acest surîs. cînd deosebirile dintre ei deveneau prea evidente.

nu se auzea nici o melodie. E de-ajuns o nimica toată. că e omniprezentă. în funcţie de împrejurări. sînt convins că frontiera ne însoţeşte în pennanenţă. tamtadam. oamenii cădeau de pe scaune. cînd depăşeşti frontiera. o boare infimă de aer. în mod fatal răsună rîsul. tamtadam. Nu. După mine însă Jan se înşală închipuindu-şi că frontiera e o linie ce secţionează viaţa omului într-un loc determinat. Femeia pe care Jan a iubit-o atît de mult era îndreptăţită să spună că se simţea legată de viaţă doar de firul subţire al unei pînze de păianjen. ca lucrurile să se deplaseze imperceptibil. o secundă precisă a orologiului vieţii omenesti. indicînd o ruptură în timp. Jan avea prieteni ce-şi părăsiseră. Astăzi ei dorm de mult. ca şi el. Dar atunci cînd mergi mai departe şi ajungi dincolo de rîs? Jan îşi închipuie că la început zeii greci au participat cu pasiune la aventurile oamenilor. acelaşi actor se aşezase la pian şi începuse să intoneze cu mîna stîngă tactul unui vals: tamtadam. Apoi au poposit în Olimp. într-o altă reprezentaţie. de cincizeci. tamtadam. vechea patrie. în timp ce el urmărea publi-cui cu o privire elocventă. şi idealul pentru care cu numai o clipă în unnă ţi-ai fi jertfit viaţa să-ţi apară dintr-o dată un nonsens lipsit de orice substanţă. ca şi cum acompaniamentul acela de vals ar fi fost o muzică splendidă. chiar dacă e mai mult sau mai putin vizibilă. A intonat fără oprire. aplauzele şi entuziasmul. dăruindu-şi tot timpul luptei pentru recîştigarea libertăţii.ajunse la o sută. Mîna dreaptă n atîma de-a lungul trupului. şi s-au instalat acolo ca să privească în jos şi să ridă cu poftă. de treizeci. ce se repeta întruna. Da. numărînd încet si cu un aer tot mai concentrat. şi publicul se sufoca de rîs. de o sută de orî acelaşi tamtadam. Dimpotrivă. fără a ţine seama de tiinp şi de vîrsta noastră. ci mereu acelaşi tamtadam. de douăzeci. demnă să stîmească emoţia. Intre timp simţiseră cu toţii că solidaritatea .

se fereau să-l cunoască şi întorceau capul. Dacă Jan defineşte frontiera pentru el însuşi drept limita maximă a repetabilităţii. Copilul de odinioară. dar. acolo unde limba poporului lor chinuit nu mai era decît un sunet neînsemnat ce aducea cu ciripitul păsărilor. care se excita în secret privind foto-grafia furată a unei dansatoare goale. ajunsese mental la capătul excitaţiei. iar repetiţia seamănă cu mişcarea mîinii care şterge şi îndepărtează praful. Linia frontierei e prăfuită. avusese în cele din urma sentimentul că femeia terestră. ce înseamnă să fii plictisit de corpul femeiesc. eu unul mă simt obligat să-l corectez: frontiera nu-i produsul repetabilităţii. Frontiera ţinea de soarta . Trăia deci din anii copilăriei cu această misterioasă fron-tieră. de teamă să nu întrezărească frontiera şi să nu alunece (atraşi de vertij într-o prăpastie) de partea cealaltă. înainte chiar de a cunoaşte voluptatea. Cunoşteau toţi acest sentiment. Pur şi simplu o epuizase. în locul acestui triunghi amărît. Repetitia e doar una dintre modalităţile prin care frontiera devine vizibilă. oferind ochilor o excitaţie inepuizabilă. în acelasi timp. Aş vrea să-i reamintesc lui Jan această experienţă deosebită din copilăria sa: avea pe atunci vreo treisprezece ani.această trinitate mult prea rudimentară -suferă de precaritate erotică. Se vorbea despre fiinţe ce trăiesc pe alte planete şi el se amuza cu ideea că aceşti extratereştri aveau pe trupul lor mai multe puncte erotice decît omul locuitor al pămîntuluî. Visa o fiinţă care.care-i lega de ţară era doar o iluzie şi numai prin puterea obişnuinţei mai 204 erau gata să se sacrifice pentru o cauză care le era indiferentă. înzestrată doar cu un sex si doi sîni . dincolo de care sînul femeii nu-i decît o excrescenţă necuviincioasă pe bust. Vreau să spun cu asta că el ştia. avea corpul înzestrat cu zece sau douăzeci de locuri erotice. încă de pe la mijlocul prea îndelungatului drum al castităţii sale.

dinaintea gropii deschise. scris la persoana a doua singular. Văzînd cu cîtă ardoare li se adresa oratorul. Cu cît mai mult îşi dădea seama oratorul de penibilul situaţiei. dar nici aşa discursul său. întrucît discursul său era redactat în întregime la persoana a doua singular. Se aflau acolo Jan ?i mai toţi prietenii. familia Clevis. rămaseră nemişcaţi în dreptul mormîntului. actriţa Hanna. întrebîndu-se dacă era cazul să reaşeze sicriul în dreptul mormîntului. cu smerenie. aprobîndu-l. mulţumindu-i si dîndu-i răspunsuri la presupusele întrebări. La treisprezece ani. fiica şi fiul plîngînd. care visa la alte puncte erotice pe tmpul femeii. apoi începură să-l coboare încet în groapă. cunoştea această frontieră la fel de bine ca Jan adultul cu treizeci de ani mai tîrziu. Se adresa dispărutului. ţinînd o foaie de hîrtie în mînă. Doi bărbaţi în haine ponosite ridicară funiile pe care fuseseră aşezat sicriul. familia Passer: soţia. linistindu-l. Barbara şi. Groparii se uitară la el un timp cu o privire şovăitoare. de parcă ar fi hotărît să-l scutească pe răposat de obligaţia de a mai asculta un al patrulea discurs. bineînţeles.lui de la primele începuturi. în aceeaşi clipă. un personaj nervos. Bătea vîntul şi totul în jur era plin de noroL Cortegiul funebru se înşirase mai mult sau mai puţin în semicerc. şi trebui să facă un mare efort ca să-şi întoarcă privirea în altă parte. cu atît se simţea mai atras de cele două personaje mohorîte. întorcîndu-se cu faţa spre gropari. se intimidară şi lăsară capul m jos. întrucît lăsa impresia că scumpul dispărut . săltă hîrtia şi începu să citească cu glas tare. cioclii retraseră funiile şi. Se răsuci spre semicercul cortegiului. se apropie de mormînt şi. Dispariţia neaşteptată a sicriului îl derută pe orator. Sicriul ajunse la fundul gropii. 205 12. adolescentul Jan. nu suna mai bine. făcîndu-i promi-siuni.

ţintuit locului de propria sa nehotărîre. străduin-du-se zadamic să găsească o soluţie. mutînd pălăria ceva mai încolo. simţi totusi că se întîmplă ceva în rîndul audi-toriului. Aceştia stăteau ca împietriţi de cealaltă parte a mormîntului. îi spuse persoanei din faţă „scuzaţi-mă" şi se desprinse din grup. Clevis se hotărî şi. Ar fi vrut să-i vină cineva în ajutor. sperînd că arătarea avea să dispară. care habar n-avea de pălărie. dar îşi dădu seama numaidecît că această reacţie ar fi dat impresia că acorda mai multă importanţă pălăriei decît ceremoniei solemne consacrate cinsttrii prietenului său. încît i-o smulse şi o aşeză între mormîntul deschis şi familia Passer aflată în rîndul din faţă al scmicercului. ca un făcut. stătea ne-mişcat. Aruncă o privire spre gropari. Clevis-tatăl nu putea nici să înainteze. Se decise deci să stea cuminte şi să se poarte ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. în ciuda faptului că ştia discursul pe djnafară. păsind energic. cînd o va ridica din nou. o ridică. nici să dea înapoi. dar bărbatul cu pricina era tot acolo şi nu-l slăbea din ochi. exact la picioarele oratorului. 206 în primul moment ar fi vrut să-şi faca loc prin mulţime şi să alerge după pălărie. îşi ridică ochii de pe hîrtie şi se uită cu uimire la necunoscutul care stătea la doi pasi de el şi-l fixa de parcă s-ar fi pregătit să-i sară de gît. Dar nu era cea mai bună soluţie. pălăria tulbura ceremonia mai mult decît Clevis dacă ar fi făcut cîtiva paşi ca s-o ridice.se afla ascuns undeva în mijlocul mulţimii. nu-şi lua ochii de pe text. în clipa aceea se iscă o nouă rafală de vînt şi pălăria alunecă încet spre marginea gropii. . dar. Drept care. întinse mîna şi se aplecă. întreaga asistenţă cădea pradă unei nervozităţi. Işi coborî la iuţeală privirea asupra textului. în consecintă. cu privirea aţintită spre picioarele oratorului. asistenţa deveni şi mai nervoasă şi absolut incapabilă să mai asculte cuvintele oratorului. 207 '•„BtBg^^g-a" >8a&is4s. Clevis-tatăl îşi îndesase cu grijă pălăria pe cap. exacer-bată de rafalele isterice ale vîntului. îi scăpă chiar de sub degete şi alunecă mai departe de-a lungul gropii. în clipa aceea vîntul răbufni din nou în rafale. în pofida smeritei imobilităţî. ca pînă la urmă să cadă în mormînt. Pălăria se ferea. în ce parte să-şi îndrepte privirea? Contempla cu nelinişte foaia de hîrtie şi. Se aplecă. Oratorul. Nimeni nu mai era în stare să se gîndeasă la altceva decît la Clevis si la pălăria lui. se ferea mereu. Din clipa în care pălăria ajunse în spaţiul gol din fata mormîntului. 1 se părea nepotrivit să se arunce la picioarele oratorului şi ridicol să se întoarcă fără pălărie. dar vîntul bătea atît de violent. întinse mîna în jos. Se trezi astfel în spaţiul gol (asemă-nător unei mici scene) dintre mormînt şi cortegiu.

Clevis mai întinse o dată mîna. Căci toată lumea îşi imagina că oratorul. n-ar fi vrut să rămînă cu capul descoperit într-o clipă atît de solemnă. Cu un aer crispat. rosti ultima frază a discursului său. dintr-o orgolioasă dorinţă de demnitate. Se căznea să fie cît mai natural şi cît mai dezinvolt. dintr-o întîmplare lipsită de orice semni-ficaţie. căci toate privirile erau îndreptate acum asupra lui. pe neaşteptate. dar nu era deloc uşor. întorcînduse cu faţa spre ciocli. se aplecă deasupra gropii. iar el se afla acolo. In momentul acela asistenţa fu scuturată de un hohot de rîs ^ înăbusit. personajuî cu foaia de hîrtie îşi regăsi calmul şi. la mar-ginea mormîntului. vedea pe fundul gropii sicriul cu pălăria deasupra lui. de parcă i-ar fi facut semn să revină. ridicîndu-şi ochii spre mulţimea care nu-l mai asculta deloc. unde se afla grămada de pămînt în care era înfipt un hîrleţ şi^ luînd cu el un pic de ţărînă. se apropie de marginea mormîn-tului. rosti pe un ton foarte solemn: „Victor Passer. Apoi. ca şi cum răposatul. se hotărî să se comporte ca şi cînd nar fi existat nici o pălărie. care rămăsese împietrit cu hîrleţul în mînă şi privea în jos cu uimire. se strădui din răsputeri să-i ignore pe toţi şi se duse să se instaleze în rîndul din faţă. Cînd spectrul ameninţător al celui ce sta să-i sară de gît dispăru. dar. cei ce te-au iubit nu te vor uita niciodată! Fie-ţi tărîna uşoară!" Acestea fiind spuse. Oratorul se stăpîni şi aruncă . lîngă fiul lui Passer care plîngea cu sughiţuri.

trebuiau să bea cu toţii cupa ispitei pînă la fund. Da. ca şi cînd răposatul Passer. cu vitalitatea şi optimismul său de nestăvilit. 208 . Apoi îi întinse hîrleţul văduvei. Toţi. avînd grijă ca lutul să nu atingă pălăria. inclusiv soţia şi fiul care plîngea în hohote. ar fi fost gata să scoată capul. trebuiau să apuce cu hîrleţul un pic de lut şi apoi să se aplece deasupra gropii în care se afla un sicriu şi peste acesta o pălărie. de parcă sub ea s-ar fi ascuns într-adevăr capul lui Passer. Trebuiau să înfrunte cu toţii cumplita sfidare a rîsului.ţărîna peste sicriu.

îşi vîrî mîna între coapse şi îşi îndreptă dîn nou privirile sale provocatoare spre toate ungherele salonului.13. unul cîte unul. o tînără. stătea întinsă în bratele unui mascul oarecare. Tînara se uită la ea şi prinse să-şi rotească umeriî. cercetîndu-şi cu atenţie gimnastele. Aici sîntem în societate! Şi. apucînd-o de braţ. se apucă să-şi descheie nasturii de la bluză. iar ceilalţi se risipiră prin toate încăperile. leneş dar sigur. ca să verifice dacă-i urmăreau demonstraţia aşa cum se cuvine. întorcîndu-şi docil pupilele spre tînăra fată care se dezbrăca. drept care. — \-ai impresia că se cam bate pasul pe loc? spuse ea. Surprinzînd această privire. Barbara trona instalată într-un fotoliu mare îmbrăcat în pluş. în cercul privirilor distrate. Apoi. Din clipa aceea. Barbara îşi ridică fusta. Dar asprimea din ochii Barbarei nu îngăduia o justificare mulă. Barbara nu se mai ocupă de ea si începu să-şi plimbe ochii pe feţele oaspetilor. se mişca de zor. care între timp se despuiase. în mijlocul încăperii. Şi totuşi Barbara era prezentă pretutindeni. musafirii încetară ca prin farmec să mai sporovăiască. sucindu-se şî răsucindu-se în fel şi chip. pe divan. tînăra fată. sosită pare-se dintr-un orăşel de provincie. dacă-l vrei în tete-a-tete. Lucrurile se urniră în cele din urmă. o . mereu vigilentă şi de o exigenţă fără margini. fără să-şi întrerupă mişcările incxpresive si neînţelese. luîndu-i pe rînd. în vila Barbarei se adunaseră vreo douăzeci de persoane. Se mînie la culme împotriva unei tinere pe care Jan o tinea pe după umeri: Du-te la el acasă. Nu accepta pentru nimic în lume ca invitaţii ei să se despartă în cupluri şi să se ascundă prin diferite colţuri. ascultînd de ritmul propriu. amncîndu-i o privire severă tinerei fete. vrînd parcă să semnaleze şi să se plîngă în felul acesta de indiferenta şi aerul distrat al tuturor persoanelor din jurul ei. provinciala. Toată lumea se afla în salonul mare. în fotolii sau pe jos.

Jan remarcă privirea unui tînăr chel. In momentul acela asistenţa fu scuturată de un hohot de rîs înăbuşit. cei ce te-au iubit nu te vor uita niciodată! Fie-ti ţărîna uşoară!" Acestea fiind spuse. iar el se afla acolo. avînd grijă ca lutul să nu atingă pălăria. Căci toată lumea îşi imagina că oratorul. care. pe neaşteptate. Trebuiau să înfrunte cu toţii cumplita sfidare a rîsului. deşi mai retras. rosti pe un ton foarte solemn: „Victor Passer. întorcînduse cu faţa spre ciocli. Apoi. trebuiau să apuce cu . rosti ultima frază a discursului său. care rămăsese împietrit cu hîrletul în mînă şi privea în jos cu uimire. dintr-o întîmplare lipsită de orice semni-ficaţie. căci toate privirile erau îndreptate acum asupra lui. luînd cu el un pic de ţărînă. Cu un aer crispat. se hotărî să se comporte ca şi cînd nar fi existat nici o pălărie. îşi zîmbiră. inclusiv soţia şi fiul care plîngea în hohote. lîngă fiul lui Passer care plîngea cu sughiţuri. simpatic. dintr-o orgolioasă dorinţă de demnitate. se apropie de marginea mormîn-tului. ca şi cum răposatul. dar.conduse într-o cameră alăturată. se strădui din răsputeri să-i ignore pe toţi şi se duse să se instaleze în rîndul din faţă. Apoi îi întinse hîrleţul văduvei. Toţi. unde se afla grămada de pămînt în care era înfipt un hîrleţ şi. de parcă i-ar fi facut semn să revină. de parcă sub ea s-ar fi ascuns într-adevăr capul lui Passer. n-ar fi vrut să rămînă cu capul descoperit într-o clipă atît de solemnă. trebuiau să bea cu toţii cupa ispitei pînă la fund. Se căznea să fie cît mai natural şi cît mai dezinvolt. ridicîndu-şi ochii spre mulţimea care nu-l mai asculta deloc. Da. 209 Clevis mai întinse o dată mîna. dar nu era deloc uşor. la mar-ginea mormîntului. personajul cu foaia de hîrtie îşi regăsi calmul şi. se aplecă deasupra gropii. vedea pe fundul gropii sicriul cu pălăria deasupra lui. Cînd spectml amenintător al celui ce sta să-i sară de gît dispăru. Oratorul se stăpîni şi aruncă ţărîna peste sicriu. surprinsese intervenţia Barbarei.

în vila Barbarei se adunaseră vreo douăzeci de persoane. Barbara trona instalată într-un fotoliu mare îmbrăcat în plus. «î&i*B6. stătea întinsă în braţele unui mascul oarecare.ircă să semnaleze şi să se plîngă în felul acesta de indiferenta şi aerul distrat al tuturor persoanelor din jurul ci. mereu vigilentă şi de o exigentă fără margini. deşi mai retras. leneş dar sigur. îşi vîrî mîna între coapse şi îşi îndreptă din nou privirile sale provocatoare spre toate ungherele salonului. provinciala. Toată lumea se afla în salonul mare. pe divan. o conduse într-o cameră alăturată. care.Dar asprimea din ochii Barbarei nu îngăduia o justificare mută. Barbara nu se mai ocupă de ea şi începu să-şi plimbe ochii pe feţele oaspetilor.a-. Surprinzînd această privire.îţ'ror-i'iata^CTg''''"-. cu vitalitatea şi optimismul său de nestăvilit. cercetîndu-şi cu atenţie gimnastele. drept care. ascultînd de ritmul propriu. o tînără. în cercul privirilor distrate. Tînăra se uită la ea şi prinse să-şi rotească umerii.' Pleşuvul se apropie de Jan şi acesta îi spuse: „Mareşalul . se mişca de zor. musafirii încetară ca prin farmec să mai sporovăiască.. ca şî cînd răposatul Passer. luîndu-i pe rînd. unul cîte unul. în fotolii sau pe jos. se apucă să-şi descheie nasturii de la bluză. Şi totuşi Barbara era prezentă pretutindeni.hîrleţul un pic de lut şi apoi să se aplece deasupra gropii în care se afla un sicriu şi peste acesta o pălărie. Se mmie la culme împotriva unei tinere pe care Jan o ţinea pe după umeri: Du-te la el acasă. Jan remarcă privirea unui tînăr chel. Işi zîmbiră. — N-ai impresia că se cam bate pasul pe loc? spuse ea. întorcîndu-si docil pupilele spre tînăra fată care se dezbrăca. surprinsese intervenţia Barbarei. ar fi fost gata să scoată capuL 208 13. Aici sîntem în societate! Şi. vrînd p. 209 Bî. Lucmrile se umiră în cele din urmă. fără să-şi întrerupă mişcările inexpresive si neînţelese. ca să verifice dacă-i urmăreau demonstraţia aşa cum se cuvine. iar ceilaiti se risipiră prin toate încăperile. sucindu-se şi răsucindu-se în fel şi chip. tînăra fată. apucînd-o de braţ. Apoi. Nu accepta pentru nimic în lume ca invitaţii ei să se despartă în cupluri şi să se ascundă prin diferite colţuri. sosită pare-se dintr-un orăşel de provincie. aruncîndu-i o privire severă tinerei fete. Din clipa aceea. simpatic. în mijlocul încăperii. care între timp se despuiase. dacă-l vrei în tete-a-tete. Barbara îşi ridică fusta.

Barbara o cuprinse în braţe şi o trase cu putere spre ea. Erau dezbrăcaţi numai pe jumătate şi tînărul făcea eforturi să-şi acopere partenera cu trupul său. în timp ce bărbatul stătea în picioare în faţa lor. în această strînsoare zăceau acum întinse într-o rînă. In cele din unnă. într-un colţ al salonului. care deschid gura fără să scoată un sunet şi mişcîn-du-şi mîinile aiurea ca să dea impresia unei conversaţii aprinse. Neîncetînd să sărute femeia. dar nu-şi dădea seama dacă i se poruncea să rămînă sau să plece. Bărbatul înţelese că i se adresa un apel. Dar treaba nu merge niciodată ca pe roate. îngenuncheată lîngă un bărbat şi o femeîe ce făceau dragoste. o săruta cu atîta pasiune. fără îndoială. se ghemuiseră lipiţi unul de altul. umil şi respectuos. Bărbatul încuviinţă si. — Sîntem cu toţii nişte personaje în visul Barbarei. Se ridică şi se apropie de un cuplu de amanţi foarte tineri care. Barbara e ca un ceasomicar nevoit să mişte singur acele penduleî. cu numai o clipă în unnă. bărbatul îi cedă partenera. care deveni acum captivă între el şi Barbara. cei doi se străduiau din răsputeri să pară cît mai 210 . îşi furisă capul între feţele lor şi îşi lipi gura de buzele femeii. socotind. lăsîndu-se în jos. — Da. Din consideraţie pentru Barbara. Se uitau amîndoi la Barbara. pînă cînd trupurile lor se lipiră unul de altul. care ne pregăteşte pentru finala jocurilor Olimpice". cu o expresie ce trăda neliniştea. Barbara îşi desprinse buzele de pe gura femeii şi îşi exprimă dorinţa cu voce tare. Barbara îşi eliberă o mînă şi începu să descrie în aer un cerc neîntrerupt.Barbara"! Pleşuvul izbucni în hohote de rîs şi spuse: „E o antre-noare serioasă. urmărmd în continuare neobosita-i activitate. încuvinţă pleşuvul. Aidoma unor figuranţi pe scena unui teatru liric. De îndată ce izbuti să modifice poziţia bărbatului. spuse Jan. se lipi cu putere de spatele femeii. Barbara nu-i mai acordă nici o atenţie femeii pe care. că amfitrioana şi-o dorea în exclusivitate. Privea cu o atenţie încordată mîna ce se agita tot mai ferm şi mai nerăbdător.

Apoi dispăru într-o altă încăpere de unde reveni însoţită de trei bărbaţi în pielea goală. plantîndu-se în faţa noastră. Aproape în aceeaşi clipă Jan simti pe pielea sa atingerea delicată a tinereî provinciale care inaugurase seara dezbrăcîndu-se. Provinciala se ocupa de el cu o rîvnă desăvîrşită. va analiza ce-am făcut bine şi ce-am făcut rău. acelaşi lucru: se putea spune că erau nişte grădinărese harnicc. spre junele pleşuv. îi va elogia pe elevii silitori şi-i va admonesta pe chiulangii. pentru ca . îl sărută cu foc. în-drumaţi de poruncile mute din privirile ei. se aplecau deasupra micuţei şi scoteau de pe ea restul veşmintelor. zise chelul. căci nu voiau nimic altceva decît să treacă neobservaţi şi să scape de indiscreţia celorlalţi. Privirile celor doi bărbaţi se încrucişară şi Jan surprinse trupul pleşuvului care tresărea sub impulsul rîsului. dar ochii lui zburau întruna spre celălalt capăt al încăperii. îngenunche în faţa lor. cu aceleaşi gesturi. Ambele cupluri se aflau într-o situaţie identică. amanţii timizi îşi împărţeau trupurile cu alţu. le mîngîie cîteva clipe părul şi le spuse ceva. cu bustul aplecat. Cele două femei. li adresă un zîmbet scurt lui Jan şi se apropie de junele pleşuv. nici unul nu putea să tresară fără să tresară şi celalalt. îşi va pune ochelarii. Barbara îi părăsi. şi îşi spuse în sinea lui că orologiul Barbarei nu funcţiona chiar atît de rău. Dar Barbara nu se lăsa înşelată de această manevră vicleană.absorbiţi unul de celălalt. Fiecare cuplu nu era decît imaginea celuilalt reflectat în oglindă. apucînd capul tînă-rului. ne va aseza în semicerc în jurul ei şi. aşa cum e unit un lucru cu imaginea sa din oglindă. în fine. al cărui sex era frămînat de mîna Barbarei. îngenunche din nou în dreptul celor doi amanţi şi. înclinate peste un strat de flori. Şi întrucît erau uniţi. îndreptîndu-se spre cei doi bărbaţi. Jan întoarse capul spre fata care-l dezmierda. — în final vom avea o şedinţă. Barbara ne va convoca pe toţi. Cei trei bărbaţi în pielea goală. făceau.

Barbara îşi întoarse privirea spre Jan. întîi nu văzu pe nimeni. provinciala îl întreba în soaptă: „Ce-i cu tine? De ce plîngi?" Dar tocmai atunci Barbara se afla lîngă el şi-i suiera printre dinţi: — Să nu-tî închipui c-o să-mi faci aici figura pe care ai făcut-o la înrnormîntarea lui Passer! — Nu te supăra. Erau uniţi cel puţin prin puterea înzecită a unui curent telepatic. îi spuse Jan. Erau mult prea slabi. Se priveau pe furiş. îi ştia acest nărav. Se uită din nou într-acolo şi zări ochii pleşuvului dilataţi de presiunea unui rîs stăpînit. îi strigă încă o dată de la toaleta a cărei uşă era mtredeschisă. — Fac pipi. In clipa aceea chiar. şi între timp mai descopereau şi altele. înaintea plecării în America. Trupurile lor erau cuprinse de nişte vibraţii nestăpînite. Se găseau pe o insulă pustie. rîzînd. şi lacrimile i se prelingeau pe obraji. Barbara se uita la capul partenerului ei. Chiar şi atunci cînd se afla la ea mai multă lume. Ciqcăni la uşa ei. Nu numai prin aceea că fiecare ştia ce gîndeşte celălalt. Dar imaginea lui reflectată îl atrăgea cu o fbrţă irezistibilă.aceasta să nu se simtă jignită. o voce îi strigă să intre. iar rîsul se dovedi mai putemic decît ei. Jan o duse pe Edwige la mare. Chelbosul capitulase şi rîdea în toată legea. anunţa liniştită că se duce să . cu păşuni pe care păşteau nişte oi nepă-sătoare. Din fundul încăperii. şi un singur hotel pe o plajă îngrădită. conştienţi de faptul că aici rîsul ar fi acelaşi sacrilegiu ca rîsul atunci cînd preotul ridică ostia în biserică. cuprinzînd doar cîteva sate miniaturale. Dar abia le trecu prin minte această comparaţie şi pofta de rîs le spori. Inchiriaseră fiecare cîte o cameră. în minte le reveneau toate comparaţiile făcute pe seama Barbarei cu cîteva clipe mai devreme. evitîndu-şi privirea. ci ?i 211 prin aceea că erau în perfectă cunoşiinţă de cauza. 14. II rugă să plece. Ghicind parcă de unde pomeste răul.

îi spuse ea. tineri şi bătrîni goi. . chiar şi bolnav. Da. era chiar mai naturală decît îmbrăcată. Coborîră scările despuiaţi si ajunseră pe plajă. şi Jan îşi dădea seama cu pă-rere de rău că alături de sînii tineri cei bătrîni nu întineresc. Ea refuza ideea că o faţă descoperită ar fi castă. atunci cînd îşi lepăda hainele. —fan găsea întotdeauna oarecum insolit gestul de a te dezbrăca în faţa altora şi aproape că o invidia pe Edwige care se mişca în nuditatea ei ca întro confortabilă rochie de interior. nici lipsa de pudoare. toate aceste trupuri goale. Nu înţelegea prea bine de ce îi revenea în minte cu atîta stăruinţă tocmai această imagine şi nici ce voia de fapt să semnifice. Goală. Un arbore bătrîn nu-i mai puţin frumos decît un arbore tînăr. sînii tineri devin mai bătrîni. Dar ceea ce mi se pare şi mai ciudat e că toate aceste trupuri sînt frumoasc. semnifica abolirea absolută a oricărei cochetării şi a oricărei impudori. îi surîse lui Jan şi se lăsă sărutată pe amîndoi obrajii: — Mergem la plajă? Jan încuviintă. Tristeţea simţită de Jan din pricina goliciunii trupurilor răspîndite pe plajă devenea din ce în ce mai insuportabilă. se plimbau şi se scaldau grupuri de nudişti.. frumoşi. de p.n'că. iar nuditatea ar fi o stare de neutralitate sexuală. pînă şi trupurile bătrînilor şi ale bolnavilor sînt frumoase. Şi se simţi încă o dată copleşit de acea vagă şi miste-rioasă idee a frontierei.. iar un şezut gol ar fi impudic. trupuri fără veşminte. lesind din closet. iar leul. lipsite de noimă si trata aceste conventiî aşa cum tratează o pustoaică revol-tată regulamentul interior al unui pension catolic. Şi fu cuprins de o tristeţe ciudată. ca din ceaţă. rămînînd doar o fiintă umană tară atri-bute sexuale. în timp ce lichidul ieşit din vintre ar trebui să ne stîrnească dezgustul. Spusc: — Ce ciudăţenie. dezbrăcîndu-şi halatul de sub care apăru goală-puşcă. zbîrciţi. Edwige încuviinţă: — Da. Priveşte. Nu sălăşluia în gestul ci nici cochetăria. o altă idee şi mai ciudată: cu gloata şi goi se duceau evreii spre camerele de gazare. urîţi. mame goale cu prunci goi. dimpotrivă. artificiale. Ca şi cînd sexul ar fi în haine. Nu putea priccpe de ce lichidul sărat care ne picură din ochi ar fi de o sublimă poezie. 213 ^T^Î''^^^-"^'' Poate voia să-i spună că în momentul acela evreii se aflau şi ei de cealalta parte a frontîerei şi deci nuditatea e uniforma bărbaţilor şi a femeilor de dincolo. că. 212 Edwige nu accepta tradiţiile care apasă omul ca o po-v'ară.facă pipi şi con-tinua să sporovăiască prin uşa întredeschisă. se lepăda şi de ingrata condiţie de femeie. mai puţin frumoşi. Toate astea i se păreau absurde. imenşi. rămîne regele anima-lelor. Dimpotrivă. fnimoase ca natură. şi din această tristeţe răsări. din moment ce sînt numai trupuri. unde se odihneau. Se afla acolo o imensă cantitate de sîni goi femeieşti. bunici goale cu nepoţi goi. şi toţi laolalta sînt la fel de bizari şi lipsiţi de importanţă. — Lasa-ti hainele la mine. Avea impresia că se afla exact pe linia de demarcaţie şi era gata so treacă. de cele mai diverse forme. Că nuditatea e un giulgiu.

Şi spuse tare: — Daphnis! Oaia păştea iarba uscată şi Jan mai repctă o dată. El ştiaJbine acest lucru şi aproape că se complăcea. Fiecare interpreta în felul său vorbele celuilalt şi între ei domnea o minunată armonie. Dorea bătăile de inimă. în trecut. spre obîrşiile proprii. Daphnis. spre obîrşiile iubirii. spre obîrşiile omului.o excitaţie fără margini. Jan îsi aminti de Daphnis. înaintau agale pe plajă. Să nu ştie ce-i voluptatea. e vrăjit de nuditatea lui Chloe. iar la umbra unui măslin o oaie murdară păştea pe un petec de iarbă uscată. nimic altceva decît o misterioasă. 214 . Dorea dorinţa. behăîtul unui berbec se împletea cu vuietul mării. fără alinare.. Să se transfonne şi să nu mai fie nimic altceva decît o excitare. dar nu ştie spre ce îl cheamă această excitaţie . e excitat. Edwige nu se înţelegea niciodată cu el. ce se întinde fără limite. Stă întins pe jos. Dorea să stea culcat lîngă Chloe şi să nu ştie ce-i dragostea camală.Urîţenia omului se trage din urîţenia îmbrăcămintei. şi totuşi cădeau întotdeauna de acord.. în trecut. Inima lui Jan era cuprinsă de o imensă nostalgie şi simţea nevoia întoarceriî în trecut. nisipul frigea sub picioarele lor. neînţeleasă şi miraculoasă tulburare mascu-lină în faţa trupului femeiesc. o minunată solidaritate întemeiată pe lipsa de înţelegere. la acest băîat de altă-dată. suspinînd: Daphnis. pînă se pierde din ochi.

— ÎI strigi pe Daphnis? — Da. 215 . Libertatea simţului. în timp ce mădularele lor dezgolite priveau prosteşte şi cu tristeţe. Erau fraze pe care Jan le mai auzise de zece. Oameni aparţinînd naturii. de o mie de ori. în sfirşit. — Acolo mai exista poate un mic paradis al naturalului. îl strig pe Daphnis. de cinci sute. de povara înrobitoare a tradiţiei iudeo-creştine. în jos. confirmă Jan care voia să spună cu totul altceva. declinîndu-şi titlurile şi spunînd că se bucură de cunoştinţă. Oi şi păstori. nu-i aşa? o asigură din nou că era exact ceea ce voia să spună. ai dreptate. Toată lumea se arătă încîntată de această găselniţă şi un bărbat neobişnuit de burtos dezvoltă ideea că civilizaţia occidentală e pe cale de dispariţie şi umanitatea se va elibera. Cred că are dreptate. Oamenii îi strîngeau mîna. asta-i insula lui Daphnis! Şi cum lui îi plăcea să cultive şi să dezvolte armonia lor întemeiată pe neînţelegere. Bărbatul vorbea. de o sută. spre nisipul auriu. frumuseţea insulei. Edwige îl prezenta pe Jan. şi Edwige ţinu să confirme: — Ua. — E bine. abordară diferite subiecte: temperatura apei. îl salutau. şi cei cîţiva metri de plajă se transformară curînd într-un amfiteatru. — Da! strigă Edwige entuziasmată. de treizeci. Să ne ducem acolo unde omul n-a fost încă mutilat de creştinism. în legătură cu acest ultim subiect. Apoi. reluă Edwige. se grăbi să adauge: — lar hotelul în care locuim ar trebui să se numească: De cealaltă parte. la el trebuie să ne întoarcem. ipocrizia societăţii care mutilează trupul şi sufletul. toţi ceilalţi îl ascultau cu interes. de douăzeci. Edwige sublinie: — Jan tocmai spunea că asta-i insula lui Daphnis. Asta înseamnă pentru tine Daphnis. Dincolo de această temnită a civîlizaţiei noastre! Se apropiau de ei cîteva grupuri mici de oameni în pielea goală. spuse Edwige. Asta voiai să spui? — Da.