U.P.M.

Curs

Materiale utilizate în mecatronică
Mecatronica debutează în Japonia, fiind o combinaţie între mecanica de precizie, sistemele electronice de comandă-control şi informatică, în scopul proiectării, realizării şi punerii în funcţiune de sisteme automate inteligente. Mecatronica este ştiinţă a maşinilor inteligente cu aplicaţii diverse: • Tehnică de calcul • Roboţi industriali • Industira auto • Aparatură electronică • Telecomunicaţii Etc. Materialul este o substanţă solidă cu anumite proprietăţi ce permit utilizarea lor în scopuri tehnice.

Un aliaj conţine obligatoriu un metal. Principalele aliaje sunt fontele şi aliajele pe bază de titan, nichel, cupru. Materiale ceramice:

U.P.M. • • •

Curs

Al2O2 – Alumina SiO2 – Bioxidul de Siliciu MgO – Oxidul de Magneziu

Amestecurile de oxizi sunt substanţe ce conţin oxidul de siliciu, aluminiu, potasiu, plumb. Acese materiale se caracterizează prin faptul că sunt foarte dure, fiind obţinute prin metalurgia pulberilor – sinterizare. Materiale polimerice: cauciucul, elastomerul Proprietăţile materialelor reprezintă răspunsul dat de un material în urma unor diferite solicitări de mediu, precum: I. Solicitări de natură mecanică: • Rezistenţă mecanică • Duritate • Rezistenţă la oboseală II. Solicitări de natură fizică: • Temperatură

Presiune

• Câmp electric • Câmp magnetic III. Solicitări de natură chimică: • Rezistenţă la coroziune
Mat. metalic+mat. Ceramic

U.P.M.

Curs

Materialele ceramice au rezistenţă mecanică foarte mare, dar sunt fragile (nu au plasticitate); nu sunt conducătoare de căldură şi electriciate. Materiale polimerice, precum ebonita, cauciucul, au diferite utilizări în tehnică. Legătura dintre compoziţia chimică, condiţiile de prelucrare, structura şi proprietăţile materialelor

La alegerea unui anumit material pentru un produs ce trebuie realizat, se pleacă întotdeauna de la un asamblu de caracteristici fizico-mecanice, luând în calcul condiţiile de solicitare şi de exploatare a acestora. Rolul specialistului intervine în relaţia compoziţie chimică – condiţii de prelucrare – structură – proprietăţi, prin alegerea adecvată a materialului şi stabilirea condiţiilor de prelucrare, astfel încât să confere produsului maximă siguranţă şi fiabilitate corespunzătoare în exploatare. Structura chimică se bazează pe un asamblu de cunoştiinţe privind structura atomică, caracteristicile legăturilor chimice, starea naturală, procedeele tehnologice de obţinere a substanţelor elementare.

influenţând în special proprietăţile electrice. Condiţii de prelucrare: Prelucrarea unui material are ca scop obţinerea formei produsului. termice.U.: rezistenţa la coroziune este evaluată prin păstrarea coeziunii materialului la acţiunea agenţilor corozivi.M. Proprietăţile termice au în vedere comportamentul materialelor la variaţii mari de temperatură prin prisma modificării structurale. se manifestă prima influenţă: modul cum sunt dispuşi electronii ce înconjoară nucleul atomului respectiv. De exemplu metalele şi aliajele lor se pot prelucra prin: . Ex. Proprietăţile fizico-chimice şi mecanice ale metalelor se apreciază în funcţie de reacţia sau răspunsul dat de acesta faţă de anumiţi factori perturbatori. neavând un aranjament atomic ordonat prezintă proprietăţi şi caracteristici fizico-chimici diferiţi faţă de cele ale metalelor. Metalele caracterizate prin structură cristalină prezintă aranjamente atomice ordonate. optice. Următorul nivel de influenţă asupra structurii îl constituie aranjamentul atomilor în spaţiu.P. Proprietăţiile magneto-electrice sunt evaluate prin capacitatea materialului de a conduce sau nu curentul electric. magnetice. Curs Structura unui material influenţează proprietăţiile materialului respectiv. concomitent cu asigurarea unei anumite stări structurale. la dimensiunile prescrise pe desenul de execuţie. Materialele plastice precum şi cele ceramice. fapt ce influenţează favorabil proprietăţile de rezistenţă mecanică şi plasticitate. Astfel la nivelul structurii atomilor individuali care alcătuiesc materialul respectiv.

2. fără a emite/absorbi energie. caracterizate prin energii mari de interacţiune între atomi de la 1 la 10 eV/atom. Curs • Turnare • Deformare plastică (la cald sau la rece) • Presare • Tratamente termice • Aşchiere • Prelucrare electro-fizică şi chimică Materialele ceramice se pot prelucra prin sinterizare.Electronii se mişcă în jurul nucleului numai pe anumite orbite permise. iar cele plastice. covalent şi metalic. respectiv legături primare. respectiv între două orbite diferite En1 şi En2. Legăturile slabe sunt .P. Bohr aplică atomului de hidrogen ideea cuantificării energiei. modelul atomului imaginat de Bohr devenind primul model cuantic.M.U. În 1913.Emisia sau absorţia de energie se produce numai în cazul trecerii electronului dintr-o stare staţională în alta. avand la bază postulatele: 1. Aceste orbite corespund anumitor nivele de energie ale atomului numite şi stări staţionale. Emisia/absorţia de energie se realizează sub forma unei cuante de energie: hν=En2-En1 h-constanta lui Planck ν-frecvenţa emisiei radiaţiei Forţele de legătură dintre atomi pot fi puternice. prin injectare în matriţe. caracterizat prin prisma legaturilor de tip ionic.

Curs legaturi de tip secundar cu valori scăzute. obţinuţi prin cedarea şi captarea de electroni ca tendinţă de formare a configuraţiilor electronice stabilite – octet.U. Legătura metalică este caracterizată prin imposibilitatea completării octetului electronic în procesul de punere în comun a electronilor de valenţă de unde rezultă o legătură formată din ioni pozitivi(nucleu şi straturile electrice inferioare) şi electroni de valenţă care se mişcă liber formând norul/gazul electronic. opacitatea. lucrul mecanic. C.M. A. de energie de interacţiune. Legătura ionică este determinată de o forţă de atracţie electro-statică dintre ionii pozitivi şi negativi. fero-magnetismul şi în special conductibilitatea electrică şi termică ridicată .1 eV/atom.01 la 0. Legătura covalentă are la bază formarea octetului electronic prin punerea în comun a 8N electroni (N-nr de electroni de valenţă) corespunzători atomului considerat. respectiv. de la 0. B. Teoria electronilor de valenţă liberi explică principalele proprietăţi de stări metalice.P.

Multe materiale plastice/ceramice tiind sa fie încărcate pozitiv. D. materiale ceramice şi unele materiale plastice b. . Atracţia electro-statică între moleculele încărcate pozitiv şi cele încărcate negativ întro anumită regiune a unui material. c. în timp ce altele au încărcarea negativă. atomii/moleculele nu prezintă nici un aranjament.U.P. Neglijând imperfecţiunile din material. model întâlnit la metale. Modele de aranjamente atomice Proprietăţile fizico-mecanice şi comportarea materialelor solide este influenţată în mod determinant de modul de aranjare al atomilor a substanţelor respective. Curs Legătura Van der Walls – reunesc molecule/grupuri de atomi ca efectul unor forţe de atracţie reduse de tip electro-static.M. umplând incinta în care se găseşte gazul în mod haotic Ordine la mică distanţă – valabil numai pentru atomii vecini. există 3 mari tipuri de aranjamente:  Fără ordine  Ordine la mică distanţă  Ordine la mare distanţă a. respectiv pentru distanţe mai mici decat distanţa interatomică Ordine la mare distanţă – la materiale la care aranjamentul atomilor se face după un anumit model arhitectural. realizându-se o legătură de tip Van der Walls. este acelaşi în tot volumul materialului. Fără ordine – cazul gazelor.

sunt unghiuri pe care le fac între ele muchiile celei elementare. Unghiurile reţelei.β. şi α. Există astfel 14 tipuri de reţele „spaţiale”/„Bravais” β γ α .c) reprezintă distanţa dintre celulele a doi atomi vecini.b.U. toate nodurile unei reţele fiind identice. masurată pe muchia principală a reţelei. α.c-not.b. astfel încât fiecare să aibă vecini identici.γ.M. Există 14 posibilităţi de grupare a nodurilor/punctelor în spaţiu. O reţea elementară poate fi definită prin următoarele elemente:  Parametrii reţelei  Numărul de atomi aparţinând celulei elementare  Număr de coordinaţie  Gradul de compactitate Parametrii reţelei definesc forma şi mărimea celulei elementare în funcţie de constanta reţelei(a. Constantele reţelei(a.P. Curs Reţele spaţiale Reţeaua spaţială reprezintă un aranjament atomic ordonat.β.γ-unghiurile reţelei). reprezentat convenţional printr-un sistem spaţial de linii drepte care se intersectează în puncte numite noduri ce sunt ocupate de atomi.

/ Crt.U. 1 2 3 4 5 6 7 Sistem cristalin Cubic Hexagonal Tetragonal Rombic Trigonal Monoclinic Triclinic Parametru caracteristic Axe Unghiuri α=β=γ=9 0o α=β=γ=1 20o α=β=γ=9 0o α=β=γ=9 0o α=β=γ≠9 0o α=γ=90o≠ β α≠β≠γ≠9 0o Constante a=b=c a=b≠c a=b≠c a≠b≠c a=b=c a≠b≠c a≠b≠c cubic cubic volum centra t Cubic cu feţe centra te Notaţii cristaline Proprietăţile multor materiale. sunt dependente de un plan sau de o direcţie.M.P. axă de . în special ale metalelor şi cristalelor. Curs Nr.

Aceste imperfecţiuni ale aranjamentelor atomice pot avea un caracter obiectiv datorat condiţiei practice de obţinere a materialelor sau de multe ori. –se mai numesc dislocaţii. imperfecţiunile structurale sau defectele de reţea sunt intenţionat produse pentru a favoriza realizarea anumitor proprietăţi şi caracteristici fizico-mecanice ale materialelor. sau prin prezenţa unor atomi străini în poziţii intermediare în raport cu nodurile reţelei(atomi intersitiţiali) sau chiar în nodurile reţelei(atomi subtituţionali). toate materialele prezintă imperfecţiuni în modul de aranjare a atomilor. determinând puternice influenţe asupra comportării şi proprietăţilor materialului. aceste defecte prezintă o deosebită importanţă prin modul în care pot influenţa procesele de deformare plastică ale materialelor şi transformările de fază . direcţiile şi planele se notează cu ajutorul unor simboluri numerice numiţi indici Millen. B.M.U. Acestea pot fi A) punctiforme sau B) liniare A.P. (010) (111) (110) Imperfecţiuni ale aranjării atomice Indiferent de natura lor. Curs simetrie în reţeaua cristalină a respectivelor materiale. Nodurile. –se pot manifesta prin absenţa unor atomi din nodurile reţelei(vacanţe).

Pentru a avea loc un salt difuziv trebuiesc îndeplinite două condiţii: a) Atomul care va executa saltul trebuie să capete o energie de acţiune(această energie o poate căpăta prin încălzire) b)Atomul trebuie să aibă în vecinătatea sa un spaţiu în care să ajungă.M.P. un loc liber . fapt ce afectează rezistivitatea electrică şi plasticitatea materialului..F. Cea mai mare parte a materialelor metalice cristalizează în C. electronii gravitând în jurul unui anumit nucleu determinat pe care îl neutralizează sau îl încarcă negativ. dar există şi situaţii când unele metale cristalizează în sisteme diferite. Difuzia în materialele metalice Difuzia este un proces spontan de migrare a atomilor pe distanţe interatomice aparent haotic. rezultanta numindu-se flux difuziv. aceasta are loc de la concentraţie mare la concentraţie mică. cu scopul determinant de uniformizare a concentraţiei. Curs Metale şi aliaje metalice Acestea au o structură de tip cristalin cu aranjamente atomice ordonate şi legături între atomi de tip metalic formate dintr-un asamblu rigid de ioni pozitivi cufundaţi într-un nor de electroni liberi. iar fenomenul se numeşte alotropie.C. împiedică întro anumită măsură deplasarea ansamblului de electroni. Electronii care formează norul electronic sunt liberi să se deplaseze de la un atom la altul în acelaşi timp şi pe o durată scurtă. Orice perturbaţie în simetria structurii atomice la materialele ceramice. Temperatura la care se schimbă cristalizarea se numeşte temperatură critică.U. în funcţie de temperatură.

După numărul de faze: .P.C. C. Se notează cu α.C.U. δ În funcţie de modul de aşezare a elementelor de aliere.C.C. β. γ. Curs Element chimic 0 Fe Sn Forme alotropice Interval de temperatură Forma alotropică C K 1 2 910 1183 968-910 1041-1183 910-1410 1183-1673 1410-Tf 1673 18 291 18-Tf 291-Tf Sistem de cristalizare 3 C.M. Diamant T.F. avem interstiţiali substiţional.C. C. Fazele în sistemul de aliaje: Faza lichidă – topitură Faza solidă – metal pur – a) – soluţie solidă – b) – compus definit a) O singură specie atomică – forţele de atracţie dintre atomii de aceeaşi specie sunt mai mari decât forţele de atracţie dintre atomii de specii diferite b)Forţele de atracţie sunt de acelaşi ordin de mărime cu forţele de atracţie dintre atomii din specii diferite. C. c) Omogene sau neomogene Constituenţii metalografici reprezintă aspectul metalografic microscopic al fazelor.

Alunecare sincronă(cristale perfecte) asincronă(alunecarea se manifestă prin intermediul dislocaţiilor) . punctiform ocicular perlită L=S1+S2 fonte Comportarea materialelor metalice sub solicitări mecanice Deformare plastică prin: .U.M. Durificarea cu atomi străini dizolvaţi în exces(avem mai mulţi atomi decât limita de solidificare) .Maclare Mecanisme de durificare A. Plurifazici Fiecare constituent metalografic este alcătuit din cel puţin 2 sau mai multe faze(amestecuri mecanice). Curs a. Monofazici(cu o singură fază) b.P.

. Cristalizarea materialelor metalice Solidificare(L=-S) = transformarea topiturii în solid – are două etape: ..... Curs B...U.......... Durificare prin precipitare cu particule de fază secundară prin tratament termic C. Iar prin tratament termic.M.........P...........Etapa de germinare -omogenă-cea care se produce singură fără o suprafaţă pe care să se aşeze germenele -eterogenă-cea care se produce atunci când în topitură există mici particule pe care se poate forma germenele . Durificare prin ecruisaj Iniţial cristalele sunt Căpătând forma En-1 E0 prin deformare ext................ ....

Orice linie în diagrama de echilibru repezintă o transformare de fază. Un punct oarecare ne arată în ce stare se găseşte aliajul de o anumită concentraţie. Eutehtică 1-2+3 eutehtic amestec mecanic fază lichidă 2o. Curs - Etapa de grăunţi Diagrame de echilibru O diagramă este reprezentarea grafică în coordonate Temperatură(y) şi %Concentraţie(x) pentru un sistem pluricomponent. Întotdeauna. Reacţie eutehtoidă clopot de miscibilitate 1 2 3 . o linie curbă desparte un domeniu monofazic de unul bifazic.P. T T T %C O diagramă de echilibru cuprinde domeniile de existenţă ale fazelor şi constituenţilor unui sistem de aliaje. Tipuri de transformări 1 2 3 %C T %C %C 1o. la o anumită temperatură.M.U.

M. Curs 3-fază lichidă T 1 2 %C În cadrul liniilor curbe.P. ultima linie curbă din diagrama care delimitează domeniul topiturii se numeşte linie lichidus 1 Ultima linie care delimitează terminarea solidificării se numeşte linie solidus Diagrame complexe T L lichidus L+α Solid α A solidus %C B T 2 T L T α+L α + β+L β .U.

M. binare cu reacţie perlitică Reacţie perlitică T T . T A+L T B+L A+E B+E A microscop %C E B La Diagrame cu insolubilitate totală în stare solidă. Total solubile în fază solidă. Curs α A β %C B Diagrame de echilibru fazic binare cu componente total nesolubile în fază lichido-solidă.P. Eutehnicul desparte faza lichidă. T L T α+L α E+α+β’ α+β” A %C E β+L E+β+α’ β+α” B β Diagrame de echilibru fazic.U.

Curs α+L TtA L TtB α A a α+β b β B L+β Diagramă de echilibru fazic binar cu compuşi definiţi Diagrame de echilibru fazic cu transformări în stare solidă .P.U.M.

P. Diagrama Fe-C (steluţă) . deoarece metalele cu aceste proprietăţi pot suferi tratamente termice.M. Curs Diagramă de echilibru în care doar unul dintre constituenţi are o transformare alotropică Transformarea alotropică reprezintă transformarea în care un metal α trebuie să fie total solubil în celălalt β Aceste diagrame sunt foarte importante.U.

M. Curs A=austenită .P.U.

U. Curs .P.M.

77-2. Oţeluri de construcţie care au păna la 0.05 – 0.6%C  Oţel dur – 0. cu destinaţie generală  Grupa oţelurilor obişnuite – OL  Grupa oţelurilor de calitate – OLC(OLC 45 – 0.11%C se numesc oţeluri care mai puţin de 0.11-6.0218 – fier tehnic 0.7 – 0.4 – 0.76%C 3. Curs Aliajele cuprinse între : • • • • • 2.0218-0.11%C se numeşte oţel hipereutectoid (conţine perlită) • Clasificarea oţelurilor carbon după destinaţie şi mod de prelucrare 1.77%C se numeşte oţel hipoeutectoid (conţine perlită) 0.Oţeluri cu destinaţie precisă – 0.15%C  Oţel semidur – 0.Oţeluri pentru ţevi – OLT 35(35-rezistenţă mecanică) .67%C se numesc fonte 0.32/0.65%C – pot fi prelucrate prin deformare plastică.P.M.0218-2.76%C  Oţel extradur – mai mare de 0..U.77%C se numeşte oţel eutectoid 0.45%C)  Grupa oţelurilor trase la rece – OL . TR (OL 32/38 TR – 0.38%C) 2.

cenuşiu strălucitor Fonte cenuşii – sunt cele care au carbon liber sub formă de granit reprezentat drept constituent tipic.M. Curs 4.11 – 6.0218 – 0.77%C Oţeluri hipereutectoide – 0.77 – 2. au o turnabilitate foarte bună şi o fluiditate foarte bună Dejavantaj ar fi proprietăţile mecanice scăzute .P.67%C Fonte(2.76%C) a) Fonte albe – sunt cele care au Fe3C drept constituent tipic. în special fontele obţinute prin turnare ledeburită b) 2.67%C cementită II cementită I formă hipoeutectică formă hipereutectică Avantajele fontelor • Sunt cele mai ieftine materiale cu o foarte bună capacitate de amortizare a vibraţiilor • Fontele se pot turna.Oţeluri pentru scule – OSC 8 – OSC 13 Oţeluri hipoeutectoide – 0.11%C – OSC-uri Zona fontelor – 2.U.11%C 6.11-6.

fosfor. sulf) Minereurile de fier utilizate pentru obţinerea fontei sunt: . ce au 35%40%Fe .P. şi mai multe elemente însoţitoare care provin din minereu şi din substanţele utilizate în procesul de elaborare(mangan. ce au mai mult de 55%Fe . pe bază de siderită. conţinând între 2. ce au 30%-40%Fe .5%C.M.Minereuri limonitice.11%C şi 6. pe bază de magnetită. pe bază de limonită. Curs Grafit Elaborarea primară a fontei Principalele aliaje ale fierului utilizat în practica industrială sunt: a) Fontele b)Oţelurile c) Fero-aliajele Fontele – sunt aliaje ale fierului cu carbonul.Minereuri siderifice.67%C(uzual 4.Minereuri magnetidice. pe bază de hematidă.U. ce au 35%-55%Fe . siliciu.Minereuri hematidice.

bazici sau amfoteri(pe bază de aluminiu) Profilul interior al furnalului cuprinde următoarele părţi principale: .Fondanţi – au rolul de a fixa produsele reacţiilor de reducere şi a fixa sterilul sub formă de zgură.P.U.Cocs – joacă rolul de combustibil si reducător . Curs În afara minereului de fier se mai utilizează şi sterilul care în procesul siderurgic trebuie îndepărtat. Cea mai mare cantitate de fontă se produce în furnal. curenţi ce permit transferul de căldură şi reducere a minereului de fier. Aceştia sunt acizi. curenţii permiţând transferul de căldură în cuptor şi desfăşurarea reacţiilor de producere a minereului de Fe. Sub 10% din producţia mondială se produce în cuptoare electrice. existând un curent descendent al încărcăturii furnalului şi unul ascendent de gaze. Procesul de extragere metalurgică al Fe şi de elaborare a fontei şi oţelului trebuie să permită eliminarea impurităţilor conţinute în minereu. Furnalul este un cuptor vertical de formă bitronconică ce funcţionează continuu pe principiul contracurentului.M. Încărcătura lui este formată din straturi succesive de: .

Curs Reacţii din cuva furnalului CaCO3 CaO + CO2 Fe3O4 + CO2 2CO FeO + CO2 Fe + CO2 Fe2O3 + CO C02 + C FeO4 + CO FeO + CO Procesul de formare a fontei – etape: .U.M.P.

sulful şi fosforul . reacţie ce are loc la 1273oC Carburarea fierului. Datorită conţinutului mare de impurităţi. precum manganul. fonta din prima fuziune poate fi: - Fontă brună pentru turnătorie(fontă cenuşie). siliciul.Gaze de furnal Din punct de vedere al compoziţiei chimice şi al structurii.Arderea unei părţi din carbonul conţinut în picăturile de fier carburat. nepretenţioase . şi se formează cementita(Fe3C) Curs .9%. care structural este formată dintr-o masă metalică de bază(hipo/hipereutectică) şi grafit lamelar.Dizolvarea în picăturile de fier carburat a celorlalte elemente rezultate din reducerea directă.Fontă de primă fuziune . În urma procesului metalurgic se obţin: .Zgură . 1.P. în urma acesteia. la trecerea picăturilor prin stratul de zgură ce se formează la partea superioară a creuzetului.M.U. are caracteristici mecanice reduse şi se utilizează sub formă de lingouri pentru obţinerea fontelor turnate şi pentru turnarea unor piese de dimensiuni mari.Eliminarea sulfului în zgură. la trecerea prin zona de ardere de la baza etalajului . fierul dizolvă o cantitate maximă de carbon. - Formarea buretelui de fier.

atunci se va numi fero-aliaj. magneziu.P.U. Fero-aliajele .Aliaje ale fierului cu 1 sau mai multe elemente de aliere • Ferosiliciul • Feromanganul • Feronichelul • Ferocromul Elaborarea oţelurilor . fier şi altele. realizând o producţie între 4000-10000 t/zi. întreaga cantitate de carbon fiind sub formă de perlită sau cementită. - Curs Fonte brune pentru afinare(fontă albă. - Zgura – reprezintă un amestec de oxizi de de siliciu. Capacitatea unui furnal se exprimă în m3 volum util. Uzual.M. Prin volum util se înţelege volumul folosit pentru desfăşurarea proceselor de producere a fontei şi pentru colectarea produselor lichide rezultate. un furnal clasic are între 1700 până la 4100 m3 volum util. calciu. mangan. precum şi la confecţionarea izolatorilor fonici şi termici. acesta servind la elaborarea oţelurilor aliate. utilizându-se la pavarea drumurilor. Această fontă este utilizată în elaborarea oţeliurilor Fontă brună specială – are un procent ridicat de elemente de aliere(siliciu. fabricarea norului/cimentului. fontă manganoasă) care structural este formată numai dintr-o masă metalică hipoeutectică. mangan) - Dacă aliajul rezultat din furnal are un conţinut mai mare de 25% mangan/siliciu.

nichel. buretele de fier se transformă într-o masă păstoasă care absoarbe carbonul şi de unde începe faza de topire a oţelului elaborat. fosfor). în fier se dizolvă cantităţi însemnate de oxigen. - . materiale oxidante.M. sau acidul feroferic. wolfram. fier vechi. acestea se mai aliază cu crom. siliciu.11%C şi mai conţin şi elemente însoţitoare(mangan. fondanţi.Materia primă pentru obţinerea oţelului este fonta de afinare împreună cu fierul vechi. titan. cocs În timpul topirii fierului vechi şi a fontei.Oţelurile sunt aliaje ale fierului care au un conţinut mai mic de 2. obţinându-se buretele de fier.Operaţia de „reparare a zidăriei” 2.U.Introducerea în cuptor a fontei.P. La 1500oK. - Oţelul se poate obţine fie prin reducerea directă a minereului de fier. Pentru reducerea directă a minereului de fier se utilizează oxidul de fier(Fe3O). fero-aliaje. Etapele de obţinere a oţelului 1. gazele rezultate influenţănd în mod negativ proprietăţile oţelurilor.Încărcarea . Reducerea oxizilor se face cu un agent reducător solid(cocs sau mangan) sau cu un agent gazos(H2 sau CO) la temperaturi cuprinse între 13001400oK. Curs . .Ajustarea . azot şi hidrogen. cu scopul de a îmbunătăţii proprietăţile mecanice ale oţelurilor. molibden. fie prin afinarea fontei.

provine din reacţii de oxidare. Particularităţile elaborării oţelului în convertizoare Elaborarea oţelului în convertizoare se bazează pe afinarea fontei lichide cu aer sau cu oxigen tehnic. care sunt puternic exoterme. fonta pentru afinare se introduce într-un cuptor basculant(melanjor). Căldura necesară pentru desfăşurarea reacţiilor şi transformarea fontei lichide la temperatura de 1500oK. Convertizoarele pot fi acide sau bazice. la 1900o. oţeluri slabe cu crom. .U. Baia suferă o agitare mecanică sub acţiunea jetului de O2 conducând la omogenizarea şarjei. în care şarjele de fontă se amestecă obţinându-se omogenizarea materiei prime pentru oţelării.P. magneziu. siliciu. Prin acest procedeu se produc oţeluri pentru table(de nave). În principal. baia metalică poate să atingă 2770-3270oK. Sub acţiunea O2 tehnic. convertizoarele sunt utilaje alcătuite dintrun recipient metalic căptuşite cu un material refractar. Elaborarea bazică permite eliminarea uşoară a sulfului şi fosforului. rolul de fondant jucându-l căptuşeala cuptorului. Curs Deoarece în multe cazuri cantitatea de fontă elaborată în furnal la o şarjă nu este suficientă pentru oţelărie. iar sub contactul oxigenului. reacţiile de oxidare sunt foarte rapide. În oţel lichid. de aceea o şarjă poate să dureze foarte puţin(1020min). Pentru desulfizare se foloseşte oxidul de calciu.M.

Încărcarea cuptorului este formată din următoarele elemente: .U. iar încălzirea cuptorului se face cu combustibil lichid(păcură. dar şi gazos(gaze naturale). Curs Elaborarea oţelului în cuptoare cu vatră(cuptoare Siemens Martin) Construcţia cuptorului se caracterizează prin faptul că vatra este scundă şi largă.P.Fontă – 30-50% din cantitate .M. motorină).

P.Fier vechi – restul Aluminiu – Al ρ= 2700 Kg/m3 Ttopire= 660oC .Fier vechi – restul Sau .M.U.Calcar 7-8% . Curs .Minereuri 8-12% .Var – 2-5% .Fontă – 55-80% .

fiind utilizat la construcţia de carcase.5-1% mangan. apă şi acizi organici . trenuri de aterizare şi carcase. industria optică. Curs .Dezavantajul este că are rezistenţă scăzută la rupere Aliaje a) Al-Cu – conţin sub 15%Cu şi necesită un tratament termic.U. de ex. b) c) d) e) Cupru – Cu ρ= 8940 Kg/m3 . fiind utilizate în construcţii aeronautice. concomitent cu o bună rezistenţă mecanică. automobilelor de mare viteză. structuri de rezistenţă. mecatronică. Se utilizează la execuţia unor piese turnate. fiind al 4-lea metal după aur. caroserii pentru automobile Al-Mg-Zn-Mn-Zr(zirconiu) – electron – au proprietatea de a rezista la temperaturi înalte. rezervoare speciale. Al-Magneziu – au până la 12% magneziu şi au 0.Prezintă remarcabile proprietăţi de conductibilitate termică şi electrică.P. automobile. construcţii navale Al-Cu-Magneziu-Mangan – duraluminiu – utilizat la construcţii metalice. are greutate redusă. pistoane.Are rezistenţă mare la coroziune şi oxidare în aer. precum şi cuzineţi Al-Siliciu/Siluminiu – aceste aliaje au o bună stabilitate termică şi au caracteristici favorabile pentru a fi turnate având largi întrebuinţări la execuţia blocurilor motor.7-8%Cu. argint şi cupru . sunt folosite la confecţionarea suprastructurii avioanelor.M.

optică. are cea mai bună plasticitate la rece. utilizat la confecţionarea de ornamente. rezistenţă mare la coroziune. rezistent la coroziune. având plasticitate foarte mare. în special pentru conductori. plasticitate ridicată. sârme Tombacul galben – 10-20%Zn.U. cât şi la confecţionarea unor electrozi utilizaţi la maşinile de prelucrat prin electroziune Aliaje a) Cu-Zn – alame – sunt aliaje Cu-Zn. utilizat la executarea ţevilor de radiator. la o ambutisare adâncă Alame cu 40% Zn – au cea mai mare rezistenţă mecanică. Cu se utilizează în electronică. electrotehnică.Este un metal greu. imitaţii de bijuterii Alama pentru cartuşe – mai mult de 30%Zn. Fe.Ca metal nealiat. Mangan) Tipuri de alame: • Tombacul roşu – 2-10%Zn. utilizat la execuţia sârmelor benzilor tabelelor prelucr. concomitent cu o plasticitate excelentă. aceste alame pot fi simple (Cu-Zn) sau alame speciale (mai conţin elemente de aliere precum: Al. ce conţin cel puţin 55%Cu. purtând denumirea de alame pentru monezi • • • Simbolizare . table.P. mecatronică. Curs . dar prelucrabilitate prin aşchiere modestă . Ni. este foarte rezistent la coroziune. are culoare aurie. conductivitate termică şi electrică ridicată. de culoare roşiatică.M.

se utilizează pentru conducte de radiatoare.U. Domenii de utilizare ale alamelor Marcă aliaj Cu Zn Sn 10 Cu Zn 5 Sn 9 Cu Zn 4 Sn 4 Pb 17 Mod turnare Forme metalice Continuu Continuu Domenii utilizare Organe de maşini rezistente la apa de mare Lagăre Fire solicitate la uzură şi sarcini mici(mecatronică şi optică) b) Cu-Sn – bronz – este unul dintre cele mai vechi aliaje. Datorită proprietăţilor anticorozive deosebite. paratură optică. este mai puţin utilizat datorită caracterului deficitar al Sn şi datorită apariţiei bronzurilor special. trefilate. Cu Zn 38 Pb2 Mn2 – Alamele pot fi livrate sub formă de semifabricate laminate.M. carcase de aparate. Curs Cu Zn 40 Pb – Simbolizarea alamelor cuprinde simbolurile elementelor chimice ale cuprului. elemente pentru schimbătoare termice.P. urmat de cel al zincului şi de un grup de cifre care indică conţinutul mediu în procente la zincului urmat de alte simboluri ale altor element chimice conţinute în alamă. turnate. proprietăţile mecanice ale cuprului sunt influenţate astfel: . rezistenţei mecanice indicate. aspectului şi culorii placute. În funcţie de gradul de participare în conţinutul aliajului al Sn.

diminuând frecarea. folosit la execuţia pieselor ce lucrează în medii corozive – pompe. . fiind înrudit cu fierul. sunt tipice confecţionării lagărelor de alunecare Cu beriliu(Be) – rezistenţă mare la coroziune. Sub formă de aliaj. Cu zinc (Cu Zn Sn) – Zn până la 12% în aliajul bronzului. turbine. este de asemenea remarcabil rezistent la coroziune în apă.U. apă de mare.M. în schimb creşte rezistenţa mecanică. are bune proprietăţi electrice şi magnetice. sudabilitate deosebită. scade plasticitatea aliajului. până la un maxim de 20%. scule care nu produc scântei(industria mineritului) • • • c) Cu-Ni(Monel) – rezistenţă mare la coroziune. • Curs Pentru un procent mai mare de 5% de Sn. maleabilitate. dar având proprietăţi superioare acestora: plasticitate. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea. aer. sunt utilizate pentru confecţionarea organelor de maşini care lucrează la frecare intensă – armături pentru instalaţii de apă caldă Cu plumb – îşi păstrează proprietăţile în aliaj. aparate pentru industria farmaceutică şi chimică Nichel – aparţine grupei metalelor tranzitive. tenacitate. are ca efect coborârea punctului de fuziune(scade punctul de topire) şi explicit scad costurile de turnare – Cu Sn 9 Zn 5 – 9%Sn. 5%Zn. cu multe aplicaţii în electronică şi electrotehnică.P. cât şi la agresiunea unor substanţe organice şi anorganice. rezistenţa la oboseală. după care aliajul devine fragil(se rupe). contacte elastice. utilizat la execuţia arcurilor.

chimică. aceste aliaje conţin 15-20% Crom (aliaje crom-nichel). În industrie. optică. aliajele cu magneziu având rezistenţă deosebită la temperaturi înalte. auto. folosit în industria aeronautică. kevarul) folosite la confecţionarea unor instrumente şi aparate de măsură. -vicalloy generatoare electrice Aceste aliaje fiind foarte rezistente la uzură. autovehicule. 6%Fe – utilizat în ind. este utilizat ca element de aliere. osteosinteză) Magneziul – este rezistent şi are plasticitate mică. utilizat în construcţii aerospaţiale.U. Chimică şi farmaceutică b) c) Cobaltul – este un metal greu. aparate din mecatronică. utilizate la execuţia unor piese ce pot lucra la temperaturi înalte (600oC) şi în medii corozive. utilizat ca element de aliere în oţeluri. Curs Aliaje a) Ni-Fe – au un coeficient de dilatare termic foarte mic (invar. 14%Cr.M. în aliaje ale nichelui şi ca liant pentru carburile metalice Aliaje -canico construcţia elementelor magnetice din motoare electrice. superinvar. sunt utilizate în medicină la confecţionarea protezelor(stomatologice.P. piese de ceasornicărie Ni-Cr-Fe – aliaje refractare termo-rezistive. mecanică . iar unul dintre ele se numeşte cromel – 18%Ni utilizat la execuţia conductoarelor sau a sistemelor de încălzire de la cuptoarele electrice Inconel 8%Ni.

pompe.M. sisteme pentru copiatoare. vase din industria chimică şi farmaceutică. sunt utilizate pentru execuţia unor componente din sistemele criogenice cât şi instalaţii de producere a combustibilului nuclear. Zirconiu – asemăntor cu titanul ca proprietăţi. cu scopul modificării corespunzătoare a structurii. Aliaje – sunt foarte plastice la temperaturi scăzute. absorbând neutronii în condiţii de rezistenţă foarte mare la coroziune. . fiind folosit în construcţia motoarelor cu reacţie. principalele utilizări le are în reactoarele nucleare. a elementelor din structura avioanelor supersonice. are o excelentă stabilitate la coroziune în atmosferă şi apă sărată. etc) Ti-Titan – face parte din categoria metalelor foarte greu fuzibile. Are o rezistenţă mecanică deosebită. Tratamente termice Reprezintă procesele tehnologice ce constă în încălzirea şi menţinerea la o anumită temperatură. cu o viteză diferită. Curs Beriliu – aliajele cu beriliu sunt materiale ultrauşore. fragil. urmat de o răcire. sau la schimbătoarele de căldură. fiind utilizat în special la turnarea sub presiune a unor piese cu o configuraţie complexă(carburatoare.P. aplicat atât semifabricatelor cât şi pieselor metalice finite. este toxic. tratamentele termice permit obţinerea unor caracteristici tehnologice care ajută la efectuarea prelucrării ulterioare în condiţii cât mai bune de eficienţă maximă şi preţ de cost scăzut. a rachetelor. În cazul semifabricatelor.U. folosit în construcţia reactaorelor nucleare Zincul şi aliajele sale – zincul este un metal uşor fuzibil(pct de topire la 300oC).

T Co τ1 v1=tt-t0/τ v2= tt-t0/τ τ2 τ3 t(timp) Factori ce influeneţază tratamentele termice: -v1 – viteza de încălzire -v2 – viteza de răcire -tt – temperatura finală -t0 – temperatura iniţială Clasificarea tratamentelor termice În funcţie de transformările în stare solidă care se produc. Curs La piesele metalice finite.recoacere fără tansformări de fază în stare solidă.U. tratamentele termice pot fi împărţite în următoarele grupe: • Grupa 1 . înlăturarea ecruisajului. la oboseală. în condiţiile unei siguranţe cât mai mari în exploatare. la coroziune ridicată.P. are ca scop înlăturarea tensiunilor interne. adică avem o recoacere de recristalizare .M. tratamentele termice dau posibilitatea obţinerii unor caracteristici de exploatare de rezistenţă la rupere.

Curs .recoacere cu transformare de fază în stare solidă. la temperaturi . are scopul de a obţine grăunţi fini şi omogeni şi a obţinerii unei perlite cât mai fine • Grupa 3 . au drept scop sporirea rezistenţei la uzură prin schimbarea la suprafaţă atât al structurii.M.P. în trepte. nitrurare. cât şi al compoziţiei chimice prin îmbogăţirea respectivei suprafeţe cu diferite elemente. în două medii. aceste tratamente se fac întotdeauna după călire.egalizarea compoziţiei. are scopul de a obţine o structură care să confere o duritate ridicată şi o mare rezistenţă la uzură • Grupa 4 - revenire.U. în scopul înlăturării tensiunilor interne şi aducerii forţelor la rezultantă≈0 • Grupa 5 . precum cementare. are loc schimbarea numărului şi naturii fazelor. recoacere de omogenizare • Grupa 2 . carbonitrurare Primar recoacere completă/incompletă/de recristalizare/de globulizare/de omogenizare/ de detensionare tratament termic Călire joase simplă.Tratamente termo-chimice.călire.

Se pot defini ca produse tehnologice de sinteză.U. contact electric Tratamente termo-mecanice austenită. Clasificare În funcţie de structura materialului plastic sau a răşinii de bază. materialele plastice se pot clasifica în materiale plastice: • Tratamente termo-chimice Pe bază de compuşi macromoleculari obţinuţi prin polimerizare în lanţ Pe bază de macromolecule naturale • . avantajelor şi limitelor de utilizare a materialelor plastice şi nu în ultimul rând. coloranţi. înaltă Călire superficialăcu flacără. medie. materiale de constituţie.M. plastifianţi.P. posibilitatea de distrugere ecologică a materialelor plastice. deformare cu deformare plastică la rece a materialului Cementare Secundar Nitrurare Carbonitrurare Materiale plastice Opţiunea pentru un anumit material plastic trebuie să plece de la cunoaşterea proprietăţilor şi caracteristicilor. prin inducţie. materiale auxiliare. Curs Revenire joasă. ce au drept component de bază un produs macromolecular şi se obţin în general prin topirea în comun a mai multor constituenţi: răşini.

P. la prima încălzire devin suficient de plastice. H H C H H C H H H H C H H C Cl Clor-etan H Etan Cele mai întâlnite metode de formare a polimerilor. vălţuite. obţinute prin transformări pirogenetice • După modul de comportare la încălzire. a căror parte centală este deobicei alcătuită dintr-un atom de carbon. se întăresc irreversibil datorită transformărilor chimice suferite • Principiul formării polimerilor Polimerii sunt constituiţi dintr-un număr mare de unităţi. putând fi sudate. numite monomeri/molecule de natură organică. materialel plastice se împart în două categorii: • Materiale termo-plastice – acestea prezintă proprietatea de a se înmuia prin încălzire la temperatura de înmuiere.M. • Curs Pe bază de compuşi macromoleculari obţinuţi prin reacţii de polimerizare în trepte sau policondesare în trepte. Pe bază de hidrocarburi. plecând de la monomeri sunt: polimerizarea prin condensare şi polimerizarea prin adăugare Proprietăţi şi caracteristici .U. procesul putând fi repetat de mai multe ori fără a produce transformări chimice în material Materiale termo-rigide – acestea. dar răcite.

9g-1.1018Ω.M. spumă de poliuretan) Rezistivitate electrică – foarte ridicată .U. Aceste materiale ce suferă aceste tratament se comportă în câmpul electric similar cu magneţii în câmp electric.cm – favorizează utilizarea materialelor plastice ca izolatori electrici(cabluri de telecomunicaţii) Curs • • Electreţii – se obţin din anumiţi polimeri (polipropilenă. • • Masa volumică – relativ mică – 0.P.1g/cm3 Coeficient de dilatare specifică – este determinat de tipul legăturii interatomice Conductibilitate termică – relativ mică – izolatori termici(polistiren. Cele mai frecvente procedee sunt: • Presarea • Extrudarea(se utilizează un cap de extrudare sau o filieră ce permite un proces de fabricare continuu) • Calandrare (se obţin folii din materiale plastice) • Filarea • Turnare . aduşi la o temperatură superioară celei de tranziţie şi care sunt supuşi unui câmp electric puternic unidimensional. suplon). Procedee de prelucrare a materialelor plastice Au ca scop transformarea acestora în semifabricate sau produse finite. fiind foarte utilizaţi în electrică(microfoane speciale).

Proprietăţi – sunt rele conducătoare de electricitate şi căldură. electronică. Curs • Sudarea Domenii de utilizare Datorită proprietăţilor deosebite pe care le au. carcase. carcase. gresie. Acese legături sau naştere unor compuşi heteropolari(au o reţea de anioni şi cationi). rame. Materiale şi scule abrazive ceramice Materialele abrazive sunt utilizate pentru operaţii de prelucrare prin aşchiere de tipul . realizarea de proteze medicinale Materiale ceramice(keramicos) Presupune arderea materiilor prime. costului scăzut. datorită caracterului puternic al legăturilor atomice şi ridigităţii ridicate.Mecatronică – utilizate ca organe de maşini. materiale pentru încapsularea componentelor active. fiind utilizate în mod frecvent ca izolatoare termice. materialele plastice s-au impus în toate domeniile: .M. izolatoare. roţi dinţate. etc Izolatoare termice. Sunt în special oxizi a căror coeziune este asigurată de legăturile ionice sau covalente.P. materialele ceramice au o largă utilizare: teracotă. în industria optică. Materialele ceramice tehnice au utilizări în electrotehnică. În general aceşti compuşi sunt oxizi metalici.U. construcţii aerospaţiale. electrice. circuite integrate. nitruri sau compuşi ai borului. porţelan – utilizări multiple – vase de laborator. arbori. care iniţial au fost argilele. În industrie. lentile. carburi.

alumina Utilizări • Carbura de wolfram – se obţine prin sinterizarea în anumite forme a pulberii de carbură de wolfram ce este legată printr-o matrice/liant de cobalt Carbura de titan – legarea particulelor de titan se face printr-o matrice de nichel şi molibden – scule utilizate la prelucrări în regimuri intense Nitrura cubică de bor – 60% din duritatea diamantului Alumina – se utilizează ca adaos alături de oxidul de titan pentru a îmbunătăţii tenacitatea sculelor aşchiatoare. cristale tehnice. materiale monocristaline. • Materialele ceramice fero-electrice – sunt utilizate pentru construcţia condensatoarelor.polisare.Stabilitate la cald Ex. diamant. • • • Utilizări în electronică şi electro-tehnică Materialele ceramice utilizate în aceste domenii sunt destinate în special realizării izolatoarelor electrice. radiatoarelor ultrasonice ce . Curs rectificare.şlefuire.U.M. Aplicaţii ale materialelor metalice.hanuire.Rezistenţă mecanică mare .Rigiditate mare . a materialelor fero-electrice şi a materialelor ceramice cu anumite proprietăţi magnetice.P.Duritatea superioară a materialelor ceramice . semiconductoare . nitrura cubică de bor.lepuire.

Ferite uşoare: Spinneli sau granatele – utilizate la confecţionarea miezurilor pentru condensatoare . materialul se alege în funcţie de tensiunea electrică şi domeniul de frecvenţă.U.M. materiale din grupa zirconiului.a. stronţiu.d. de exemplu: metalele sunt dure şi ductile având o bună conductibilitate termică şi electrică. cuptoare ş. fiind utilizate în construcţia unor echipamente din industria chimică. materialele plastice . Materialul compozit Generalităţi: • În general fiecare grupă de materiale de acelaşi fel sau înrudite posedă propietăţi şi caracteristici care îi sunt proprii. construcţia unor creuzete.Feritele dure: . Pentru frecvenţe joase. • Materiale ceramice cu proprietăţi magnetice(feritele) . calciu. Pentru confecţionarea condensatoarelor se utilizează materiale ceramice precum ar fi titanatul de bariu. alumina • Materiale ceramice refractare – rezistă la temperaturi considerabile. iar pentru frecvenţe înalte.m. cele mai utilizate sunt sticla şi porţelanul.utilzate la confeţionarea magneţilor permanenţi • Materiale ceramice utilizate ca izolatori Pentru realizarea unui izolator. Factorii de disipare sa fie cât mai mici.P. Titanaţii de Mg. Curs trebuie să aibă permitivitate electrică foarte mare(să înmagazineze cât mai multă energie într-un volum restrâns.

. Materialele de adaos pot participa la formarea structurii materialului compozit sub forma de pulberi. Combinând diversele tipuri de materiale şi controlând riguros morfologia. Curs sunt usoare au rigiditate mică dar realizează o bună izolaţie termică şi electrică. Dupa modul de obţinere există 3 mari grupe de materiale compozite: 1) Durificate – armate cu particule. • Metal – plastic.U. În funcţie de materialele care participă la realizarea materialelor compozite pot exista următoarele combinaţii: • Metal – metal.P. o Materialul de adaos.M. proporţiile şi distribuţia acestora se pot obţine materiale compozite ale căror proprietăţi sunt total diferite în general superioare proprietăţilor materialelor componentelor de bază şi în plus aceste proprietăţi se conservă într-o masă volumică mică. fibre. materialele ceramice au modulul de elasticitate şi rezistenţă la tracţiune foarte mare. 2) Durificate – armate cu fibre. 3) Durificate – armate cu benzi. si benzi. • Materialele compozite se pot definii ca materiale construite din 2 faze şi anume: o Matricea . • Metal – ceramic. Care nu acţionează între ele şi care trebuie să rămână inerte una faţă de cealaltă în condiţiile impuse de domeniile de utilizare. au bune proprietăţi dielectrice şi de izolare termică dar sunt fragile.

materialele compozite durificate prin dispersia particulelor fine prezintă o rezistenţă comparabilă cu a aliajelor metalice durificate prin dispersie. acestea pot fi grupate astfel: • Materiale compozite durificate prin dispersie cu particule fine (diametrul particulelor 100-250 Å).M.P. • Plastic – plastic. particulele sunt dintr-un material dur şi fragil dispersate în mod uniform. formă şi distribuţie optimă. La temperaturi normale. Materialul dispersat trebuie să aiba o solubilitate scăzută în materialul matricei şi să nu intre în reacţii 2) 3) . fiind înconjurate de o matrice din material moale şi ductil. • Ceramic – ceramic.U. Pentru a realiza anumite caracteristici şi propietăţi pentru materialul durificat cu particule prin dispersie este necesar să se respecte următoarele condiţii tehnice: 1) Faza dispersată (de regulă un oxid dur şi stabil ) trebuie să constituie un obstacol pentru deplasarea dislocaţiilor. Materiale compozite armate cu particule În structura acestor materiale. Particulele dispersate trebuie să fie de dimensiuni. vor bloca deplasarea dizlocaţiilor. întrucât particulele au dimensiuni foarte mici. producând un efect de durificare foarte ridicat pentru materialul rezultat. Curs • Ceramic – plastic. Pe baza dimensiunilor particulelor şi a carcateristicilor prin care particulele influenţează proprietăţile materialelor compozite.

U.P.M.

Curs

chimice cu acesta. Exemplu: Al – AlO3 aeronautică, construcţii de reactoare; Ag - CdO contactoare electrice; ZrO2 filamente; NiCrThO3 motoare cu reacţie.

Materiale compozite armate cu macroparticule. Aceste materiale compozite conţin în structura lor un număr mare de particule de dimensiuni mai mari care nu mai pot bloca deplasarea dizlocaţiilor. Materialele compozite de acest tip prezintă combinaţii neobişnuite de proprietăţi şi în mai mică masură are loc o îmbunătăţire a rezistentei materialului rezultant. Materialele compozite armate cu macroparticule pot fi realizate prin combinaţii diverse de materiale metalice, materiale ceramice şi materiale plastice. Exemplu: carburile metalice conţin particule dure (metale greu fuzibile) dispersate într-o matrice metalică (cobalt). Materiale compozite pe bază de wolfram şi argint într-o matrice de cobalt utilizate la confecţionarea contactoarelor electrice (le conferă acestora o durabilitate excelentă şi o conductiblitate electrică foarte bună datorită argintului).

Materiale compozite armate cu fibre Aceste materiale compozite prezintă o mare rezistenţă şi rigiditate concomitent cu un excelent raport rezistenţă – densitate, datorită fibrelor dure, rigide dar fragile încorporate într-o matrice din material moale şi util. Există o mare varietate de materiale compozite armate cu fibre (exemplu de fibre: grafitul, materialele plastice, sticlă) ce pot fi dispersate sau dispuse într-o diversitate de orientări. Materialele pentru fibre pot fi sub formă de fibre continue unidirecţionale sau sub formă de fibre discontinue diametrul fiind de aproximativ 10 µm (micrometri), pe o lungime

U.P.M.

Curs

maximă de 5mm. Materialul matrice al unui material compozit armat cu fibre îndeplineşte două funcţii şi anume: 1)Asigură transferul adecvat al solicitarilor mecanice aplicate materialului compozit către fibre 2)Încorporează fibrele trebuind, să permită relativ uşor obţinerea materialului compozit final la un pret de cost scăzut. Se utilizează ca materiale pentru matrice: materiale organicetermoplastice, materiale metalice, materiale ceramice. Domenii de utilizare ale materialelor compozite Materialele compozite se utilizează din ce în ce mai mult şi se utilizează în industriile mecanice, industria materialelor electrocasnice, mobilier, echipamente sportive, industria auto, construcţiile aeronautice şi aerospaţiale. Materiale inteligente(cu memoria formei) Fenomenul memoriei de formă reprezintă propietatea unor materiale metalice şi nemetalice de a-şi capata forma iniţială (avută înainte de a suferi o deformare plastică) în anumite condiţii de temperatură (prin încălzire la o anumită temperatură). În cazul materialelor metalice, acestea îşi păstrează memoria formei ca urmare a unei transformări reversibile pe care o suferă, trecând din faza de austenita – A, în faza de martensită – M în anumite condiţii de modificare a temperaturii. Fenomenul denumit memoria formei reprezintă o proprietate termo – mecanică deosebită ce este asociată unei transformări structurale, reversibile, de tip martensitic, ce are loc între o temperatură T1 la care s-a produs deformarea elementului şi o temperatură T2 > T1 la care a avut loc regăsirea formei. 2 scheme le vei face din insert chart ;;)

U.P.M.

Curs

Condiţii necesare obţinerii efectului memoriei de formă Transformarea martensitică trebuie să fie termoelastică.
• •

Mf < Ms < As < Af Mf < As < Ms < Af

Structura cristalografică a fazei austenitice şi a celei martensitice trebuie să fie ordonată Exemple de materiale ce pot prezenta efectul memoriei de formă
1)

Materiale în soluţie primară , aliaje pe bază de Fe, Fe – Ni, Cb, Ti; Aliaje cu transformare cubica tetragonala se caracterizează prin faptul că sunt materiale cu efect de memorie a formei de mică amplitudine Mg – Cu, Mg – CuSi .

2)

Aliajele pe bază de cupru prezintă instabilităţi în efectuarea efectului memoriei de formă, au o rezistenţă scăzută, şi o îmbătrânire accentuată. Aliajele pe bază de Ni – Ti sunt cunoscute sub formă de nitinol. Prezintă anumite avantaje: nu pun probleme de stabilitate priviind memoria formei, au o rezistenţă mecanică mare, au o rezistenţă la coroziune foarte bună, există o bună compatibilitate a organismului uman cu materialele bioelementelor pe bază de Ni şi Ti (proteze). Dezavantaje: preţul de cost este foarte foarte ridicat. Tehnologia de obtinere a materialelor cu memoria formei Includ următoarele operaţii: • Topirea şi turnarea în lingouri;

hidraulică. Aplicatii si domenii de utilizare ale aliajelor cu memoria formei Utilizarea elementelor şi sistemelor din materiale cu memoria formei se bazează pe propietăţile acestora de a avea două forme diferite: la temperatură joasă. Nanomateriale Generalităţi: • În acepţiunea generală. traductoare. sau dimensiune. tragere. Domeniile de utilizare sunt extrem de diverse: robotică. O alta caracterisitică a aliajelor cu memoria formei sunt folosiste la senzori. lăţimea unui conductor pe un circuit integrat. este aceea ca manifestă proprietatea de a induce martensita în urma aplicării unei tensiuni mecanice. extrudare. traductoare.U. Această caracteristică. telecomunicaţii. Curs • Operaţii de prelucrare la cald sau la rece cum ar fi: forjare. . Aplicaţii deosebite avem: realizarea de senzori. tehnică militară. jucării. nanomaterialele sunt definite convenţional ca fiind materiale ce au o structură cu o dimensiune mai mica de 100nm. elemente de comandă. mărimea unui grăunte cristalin. sisteme de mecanică fină şi mecatronică. construcţii aerospaţiale.M. cele 2 forme fiind bine precizate. • Tratamente termice. la temperatură înaltă. laminare.P. poate să fie un diametru de particulă. şi alarmare.

etc. comasate la temperatură ambiantă. Propietatile fizice ale nanomaterialelor: • În general. nanomaterialele au o strucutură granulară în care alunecarea grăunţilor unul peste altul se manifestă în timpul difuziei • Cercetările experimentale au evidenţiat faptul că dizlocaţiile sunt destul de rar prezente în materialele nanofazice. Graham Thomas. Curs • Nanomaterialele au şi caracteristici diferite faţă de materialele solide macroscopice având temperatura de topire mult mai mică. • Interesul pentru aceste materiale a aparut în anul 1861 când un chimist englez. superelasticitate la temperaturi joase. valorile mari întalninduse la materiale ceramice. • Interesul pentru nanomateriale a fost foarte mult stimulat de aplicaţiile lor în tehnologie.M. mai ales în industria chimică. a introdus notiunea de coloid pentru a definii o soluţie conţinând particule în suspensie cu dimensiuni cuprinse intre 1-100nm. • În anul 1960 a fost pentru prima dată folosită la studierea particulelor. După anul 1980 studiile au fost făcute pe grupuri de <100 atomi.P. microscopia electronică. unde sunt utilizaţi ca pigmenţi şi catalizatori.U. Materialele nanofazice formate din clustere – grup de 100 atomi. iar cele mai mici se întâlnesc la materialele metalice • Datorită mărimii grăunţilor ultrafini. au zone poroase pornind de la (25-5)% din masa lor. materialele nanofazice au un procent semnificativ din atomii lor situaţi în jurul grăuntelui unde acesta ocupă poziţii libere Propietăţi chimice: .

Superplasticitatea se referă la capacitatea unor materiale policristaline de a suferii deformaţii excesive la întindere.M. coloizii sunt cele mai mici elemente ale materialului în care acesta continuă să îşi manifeste propietăţile Propietăţi mecanice: 1)Reducerea dimensiunilor graunţilor. conduce la modificarea propietăţilor mecanice ale nanomaterialelor metalice.P. mai precis obţinerea în urma unor reacţii chimice. fără să apară gâtuiri sau rupturi. sub formă nanocristalină şi apoi tratate termic pentru ca grăunţii să-şi . 2) Ceramice nanocristaline. Îndepărtând atât defectele de suprafaţă. 3) Superplasticitatea la temperaturi înalte. Curs • Nanochimia reprezintă sintetizarea nanomaterialelor prin procedee chimce. investigaţiile la propietăţile mecanice ale materialelor ceramice nanocristaline sunt foarte reduse. utilizate la temperaturi înalte. cât şi tensiunile reziduale rămase de la etapa de compactare de înalta presiune prin procesul de sinteză. • Coloizii sunt particule cu o gamă diversă de copoziţie chimică. formate într-o faza condenstată • Se consideră că. Multe din cercetările asupra rezistenţei metalelor nanocristaline au fost limitate la măsurători de microduritate.U. Materialele casante precum ceramica. întrucat cantitatea de material disponibil este deseori limitată. totuşi au fost efectuate o serie de cercetări asupra oxidului de titan nanocristalin. pot fi deformate superplastic la temperaturi modeste. mărimea grăuntelui unui astfel de material nanocristalin fiind obţinut prin tratement termic de normalizare. s-a constatat o crestere foarte mare a tensiunii de rupere.

proprietăţile materialelor sunt influenţate de mărimea aglomerărilor şi nu de mărimea nanoparticulelor individuale. 4) Proprietăţile magnetice ale nanomaterialelor diferă de proprietăţile magnetice ale materialelor normale. S-a observat că prin reducerea dimensiunii grăunţilor de la micrometrii la nanometrii. Proprietăţi super – para – magnetice. Curs recapete rezistenţa pe care o au la temperatura înaltă. viteza de fluaj poate să crească de la 6 până la 8 ordine de marime.P. în destinderea liberă a jetului . pe un anumit interval de timp.M. semiconductoare). ceramice. la temperaturi finite şi într-un câmp magnetic nul momentele magnetice orientate ale materialelor feromagnetice fluctuează între cele 2 stări energetice de bază.U. O problemă comună tutoror materialelor de obţinere a nanomaterialelor este faptul că deseori nanoparticulele formează aglomerări. Procedee de obţinere a nanomaterialelor Cele mai răspândite tehnologii de obţinere ale nanomaterialelor sunt cele chimice datorită faptului că pot fi aplicate tuturor materialelor (materiale metalice. prin faptul că particulele feromagnetice de dimensiuni foarte mici (nano) aparţin unui singur domeniu magnetic. Un procedeu de obţinere: vapori suprasaturaţi. în aceste cazuri. Creşterea coercivităţii în materialele granulare este explicată prin prezenţa unui înveliş magnetic subţire care îmbracă un miez feromagnetic format dintr-un singur element. Formarea clusterelor sau a nanoparticulelor din faza de vapori necesită existenţa suprasaturaţiei obţinută prin următoarele metode: • Răcirea fizică a vaporilor prin tehnica destinderii sonice sau supersonice.

într-un mediu ambiant cu presiunea (p). cercetarile recente sunt îndreptate spre dezvoltarea unor noi tehnologii de frabricarea tranzistoarelor cu o alta arhitectură care să reducă interconexiunile şi optimizarea circuitelor. traversează linia de existenţă a fazei gaz lichid şi devin suprasaturaţi. Printre direcţiile de dezvoltare. Utilizarea în medicină.U. . se pot enumera: tehnicile de microimprimare.a. Vaporii se răcesc în timpul destinderii. proteina feritin este utilizată în medicină pentru identificarea anumitor boli care se manifestă prin creşterea conţinutului de fier peste limitele normale. Curs vaporii amestecaţi cu un gaz inert se destind adiabatic printrun ajutaj de diametru (d). Perspective de viitor Utilizari în chimie prin dezvoltarea microsenzorilor chimici precum şi prin depunerea peliculelor – obţinerea diamantului artificial. • Evaporare termică direct sau pulverizare laser. Utilizarea nanoelectronică. acoperirile cu straturi de protecţie.m..d. A doua variantă are dezavantajul că temperatura depinde de natura materialului ce este folosit de .P. Perpectivele de dezvoltare în viitor. Plasma rezultată produce o vaporizare foarte eficientă.M. nanostructurile organice. acoperirile cu pelicule organice. vaporii fierbinţi de metal fiind angrenaţi într-un curent pulsator al unui gaz transportor (He) şi destinşi într-o camera blindată. ş. se utilizează un laser pulsator de înaltă energie ce este focalizat pe o ţintă ce conţine materialul care trebuie transformat în clustere. Domenii de utilizare a nanomaterialelor.

realizată în anul 1860 de către Lister. articulaţie artificială a şoldului. suruburi. vase sangvine. Utilizarea biomaterialelor include: • Înlocuirea unor părţi din corpul uman ce şi-au pierdut funcţionalitatea datorită unor maladii sau traume. deoarece pielea acţionează ca o barieră faţă de mediul exterior. tijă spinală. plăci osoase.P. Materiale biocompatibile(biomateriale) Un biomaterial reprezintă un material sintetic utilizat pentru înlocuirea unei părţi din corpul uman sau pentru a realiza un contact direct cu un ţesut viu. Asistenţa în vindecarea unor părţi din corpul uman. Aplicatii ale biomaterialelor: sonde. metalic sau ceramic) conduc deasemenea la realizarea unor noi materiale compozite cu proprietăţi superioare şi nu în ultimul rând. .M.U. grefa artificială. Utilizarea biomaterialelor nu a fost practic posibilă până la implementarea tehnicii chirurgicale aseptice. şuruburi. elemente de articulaţie. Curs Amestecurile dintre nanostructuri şi un material matrice (organic. Materialele artificiale ce vin în contact cu pielea precum aparatele auditive sau membrele artificiale nu reprezintă biomateriale. • Asistarea în vindecarea unor părţi: în cazul unei fracturi se pot introduce în os tije. • Corectarea anormalităţilor: la sistemul osos (tije care susţin şi întăresc coloana vertebrală). Corectarea anormalităţilor. • • • Înlocuirea unor părţi din corpul uman: valve în inimă. generaţiile următoare de calculatoare şi dispozitive electronice vor depinde în mod cert de structurile nanometrice.

înlocuirea unor secţiuni ale oaselor craniene. valve artificiale ale inimii. Aurul şi aliajele sale se utilizeaza foarte mult ca material metalic dentar datorită durabilităţii. Curs Procedurile chirurgicale anterioare chiar dacă utilizau sau nu un biomaterial. Singurele implanturi eficiente practicate în trecut.U. Polimerii. datorită apariţiei infecţiei. Utilizarea polimerilor în medicină a fost întamplătoare.P. în urma introducerii oţelurilor inoxidabile şi a aliajelor Co-Cr (cobalt – crom). valve cardiace. aurul în stomatologie. Materialele metalice dentare. 4.M. cât şi o mare parte a celor din prezent sunt cele realizate în cadrul sistemului osos. utilizat în implanturile de cornee. Fibrele de carbon utilizate în confecţionarea valvelor de inimă şi articulaţii. amalgamul dentar este un aliaj în care unul dintre componenţi este mercurul (nu mai este folosit demult în stomatologie). Sistemul osos: plăci osoase înlocuit total de articulaţii. În jurul anului 1900 au fost realizate cu succes primele operaţii cu elemente ajutătoare în fixarea fracturilor. Se mai pot folosi Ti pentru înlocuirea de articulaţii. Biomaterialele în sistemele corpului uman: 1. Sistemul urinar: dializă renală. stabilităţii şi rezistenţei la . erau în general sortite eşecului. în cel de-al doilea război mondial s-a observat că pilotii răniţi cu plastic din construcţia avioanelor nu sufereau infecţii şi atunci s-a dezvoltat un polimetil-metacrilat (PMMA). 2. Sistemul endocrin: grupe de celule pancreatice. oţeluri inox pentru şuruburi. 3. Sistemul muscular: suturi circulare. au fost obţinute succese remarcabile în fixarea fracturilor. Începând cu anul 1930.

P. (schema diagrama pourbaix) . proteine şi diferiţi ioni (ionul hidroxid). Fluidul tisular(limfa) din corpul uman conţine apă.p. Pasivitatea se defineşte ca fiind echilibrul dintre un metal şi produşii săi de reacţie (oxizi. iar restul sunt metale nobile cum ar fi cupru. 0. Coroziunea implantelor metalice Coroziunea reprezintă o reacţie chimică nedorită a metalului cu mediul înconjurător.v energetic.M. Cu sau 0.m. hidroxizi la o concentraţie de 10-6 moli sau mai mică).U.d. Diagrama Pourbaix pentru coroziune Aceasta diagramă este un grafic al regiunilor de coroziune de pasivitate şi imunitate reprezentate în functie de potenţialul de electrod şi pH. În regiunea de imunitate coroziunea.06 mg/L pentru metale cum ar fi Fe. Imunitatea reprezintă echilibrul dintre metal şi ionii săi la mai puţin de 10-6 moli. având ca rezultat continua degradare şi transformare a sa în oxizi.03 mg/L cum ar fi în cazul aliajelor din Al. Curs coroziune. Aliajele cu aur au cel puţin 75% aur. În domeniul de pasivare. argintul.a. este practic imposibilă d. oxigen dizolvat. hidroxid sau sare a metalului. stabil. hidroxizi sau alţi compuşi.d. constituientul solid. ş. regiunea de coroziune este situată la concentraţii >10-6 g*atom / L (molar). fie se combină cu oxigenul sau cu alte elemente ducând la formarea altor compuşi ce duc la fenomenul de exfoliere sau chiar la dizolvarea implanturilor metalice. este un oxid. Coroziunea apare în momentul în care atomii de metal fie se ionizează şi intră în soluţie. Ca definiţie.

Materialele compozite pot prezenta propietăţi superioare. acoperirea unor suprafete poroase pentru implanturi ortopedice. Curs Concluzia reprezentării diagramelor Pourbaix este urmatoarea: părţi diferite ale corpului uman au diferite valori ale pH-ului şi diferite concentraţii de oxigen. Exemplu: poliuretanul. prezentând rezisenţă mecanică mare mai putând fi utilizate la înlocuirea de tendoane şi ligamente. Metalele utilizate curent ca biomateriale sunt: Au.M. Ca urmare un metal poate suferii o coroziune inaceptabilă într-o altă parte a corpului uman. aliajele Ni-Ti. Metalele nobile sunt imune la coroziune cum ar fi Au frecvent utilizat în stomatologie. Deteriorarea polimerilor poate fi cauzată de factori chimici. oţeluri inox. Ti. tije. Unele carburi sunt utilizate în aplicaţii musculare (valvele cardiace sub formă de fibre).m. fiind utilizate frecvent în aplicaţii ortopedice. În schimb aliajele Co-Cr ca şi titanul sunt pasive în corpul uman. aceşti factori putând accelera procesul de deteriorare al lanţului polimeric principal. Polimerii manifestă o puternică asemanare cu componenţii polimerici naturali ai ţesutului uman cum ar fi colagenul. ş. cu toate acestea Au nu este utilizat în ortopedie datorită rezistenţei mecanice insuficiente şi costului ridicat. Materialele polimerice prezintă o largă aplicabilitate în cadrul implantelor din corpul uman datorită uşurinţei de fabricaţie sub diferite forme cum ar fii: fibre.d. termici sau fizici. aliajele CoCr. poliamida şi o varietate de polistiren. cimentului osos. sunt utilizate în stomatologie pentru creearea coroanelor dentare.U. sunt utilizate în compozitele dentare pentru plombe.P. Materialele ceramice au capatat o atenţie deosebită ca potenţiale candidate pentru fabricarea implanelor din corpul uman.a. în plus pH-ul se poate schimba dramatic în ţesutul vătămat sau infectat. .

Curs În prezent colagenul poros este utilizat pentru înlocuirea unor suprafeţe de piele.M.P. piele artificială. Materiale magnetice 1.µS = momentul magnetic de spin al electronului rezultat din mişcarea de rotaţie în jurul propriei axe. neutroni. Noţiuni de fizică a Materialelor Magnetice Unul din realizările importante ale fizicii atomice constă în stabilirea faptului că purtătorii elementari ai magnetismului sunt însăşi particulele elementare ale materiei.U. iar polipropilena pentru realizarea de ligamente. . mezoni). -µN = momentul magnetic al nucleului reprezintă rezultantă însuşirii vectoriale a momentelor magnetice ale particulelor constitutive ale nucleului (protoni.. µS = e*h / 4*π * mo * c () . acestea dispunând de un moment magnetic propriu numit „moment magnetic de spin”. -µe = momentul magnetic orbital al fiecărui electron. precum şi de efecte magnetice datorate curenţilor macroscopici produşi la mişcarea particulelor purtătoare de sarcina electrică. Sume.. Tot ce este material (alcătuit din atomi) prezintă propietăţi magnetice şi poate fi caracterizat şi prin prisma propietăţilor magnetice specifice acestuia. Acceptând modelul planetar al atomului liber distingem următoarele momente magnetice ale constituienţilor atomului.

având o structură amorfă vitroasă şi fragilitate ridicată. starea amorfă specifică stării lichide se păstrează şi în starea solidă. Structuri atomice magnetic ordonate În corpurile solide. Al2O3. cristaline sau amorfe distanţa dintre 2 atomi vecini (dintre centrele acestora) este de (2÷4)Å. între momentele magnetice atomice intervin facţiuni de o natură specială. au rolul de a mări duritatea. Topiturile utilizate pentru obţinerea sticlei trebuie să conţină în compoziţie: • cel puţin un oxid vitirfiant (SiO2. conferând sticlei structura specifică. . • Reorientarea momentelor magnetice de spin. Întrucât în timpul procesului de răcire cristalizarea nu mai are timp să se producă. P2O5).U.M. K2O. Obţinerea sticlei are loc prin răcirea până la solidificare a unui amestec de oxizi aflat în stare topită-lichidă. • fondaţii au rolul de a micşora temperatura de obţinere a topiturilor: Na2O. • stabilizatori.P. amorfă vitroasă. B2O3. vor aparea acţiuni multiple ale câmpului magnetic cu momentele magnetice elementare ale constituienţilor atomilor: • Apariţia unei mişcări de precesie a orbitei pe care evoluează electronul a cărui efect electrodinamic este apariţia unui moment magnetic orbital de sens contrar câmpului magnetic care l-a produs. care în anumite condiţii determină o ordonare spontană a momentelor magnetice atomice alăturate. Curs La aplicarea din exterior a unui camp magnetic Hext ≠0. rezistenţa mecanică şi stabilitatea chimică a sticlei: PbO. Sticla Sticla face parte din categoria materialelor solide necristaline. La astfel de distanţe. vâscozitatea va creşte.

oxidul de bariu -> fondanţi. • coloranţi. elementul de bază al structurii fiind un tetraedru format din 4 ioni de oxigen.5 1 plată Sticle 64 0.P. aceste substanţe vor conduce la formarea unor anumite tipuri de sticle. toate aceste elemente purtând denumirea de modificatori de reţea.U.4 2 2 Sticlă 72 13 9 2. Principalele tipuri de sticle sunt produse pe bază de silice. SORTURI DE STICLE Tip de Oxizi Oxizi modificatori de Oxizi intermediari sticlă formato reţea ri de retea SiO B2O Na2 K2O CaO MgO Al2O3 PbO O 2 3 Silice 99. cu un ion de siliciu în centrul său. În condiţii normale.6 6 0. Daca adăugăm oxidul de potasiu. Pentru a colora sticla se folosesc diversi oxizi metalici. <0. sticloa 5 să Vycar 96 3 <0. oxidul de natriu. Dacă adăugăm în compoziţia sticlei topite anumiţi oxizi (anhibridă borică sau anhibridă fosforică).2 7.2 0.3 0. ce se mai numesc şi formatori de reţea.6 21 cu plumb . formând un solid amorf vitros. • opacizatori. 0. silicele nu cristalizează.M. • Curs substanţe ce asigură transparenţa. va avea loc o modificare considerabilă a propietăţilor şi structurii sticlelor optice.

rezistenţa sticlei la socuri termice creşte odată cu modificarea coeficientului de dilatare. Procesele de cristalizare se caracterizează prin: a) viteza de formare a centrelor de cristalizare Δc/Δt .M. (schema tabla) Curba 1 . Procesele de solidificare a masei topite conduc la formarea stării solide cristaline a substanţei sau a stării solide amorfe a acesteia. în timpul de solidificare t(sec) determină obţinerea stării amorfe a substanţei. acesteia datorate structurii sale amorfe. fiind foarte sensibilă la şocuri mecanice. Curba 2 – dacă în timp temperatura de solidificare are un salt şi apoi un palier orizontal se formează o substanţă sticloasă. Rezistenţa la tracţiune este modesta şi depinde de durata aplicării sarcinii.P.45-2. b) regruparea moleculelor în interiorul nucleelor cu formarea de celule elementare. indicele de refracţie al sticlei poate varia în intervalul 1.U. Sticla prezintă fragilitate ridicată. cât şi în domeniul casnic. Sticla pyrex suportă cel mai bine trecerile de la rece la cald cu aplicaţii numeroase în domeniul aparaturii de laborator. fiind caracterizată printr-o structură amorfă şi proprietăţi izotrope. la şocuri termice şi la efectul de îmbinare. Curs Principala propietate caracteristică a sticlei care stă la baza majorităţii utilizarilor sale este transparentă. În funcţie de compoziţie. Cristalizarea Centrele de cristalizare se formeaza ca rezultat al: a) ciocnirilor dintre molecule ce favorizează formarea de nuclee instabile de agregare. acest tip de sticlă fiind confecţionate vasele din sticlă transparentă.scăderea progresivă fără salturi a temperaturii T.

Sticla policristalină posedă propietăţile sticlei.. la 800° C are loc separarea uniformă a fazei cristaline în întregul volum al topiturii. oxizi ai magneziului.. • coeficient de dilatare termică -3. Principala carcateristică a sticlelor policristaline: • indicele de refracţie . chiar dacă se manifestă numai pentru o parte a spectrului vizibil. însă cristalizează uniform în întreg volumul. Substantele sticloase sunt denumite sticle dacă posedă următoarele propietăţi fizico-optice: 1) stare amorfă necristalină. Dacă dorim să obţinem o sticle colorate.53. oxidul de fier şi oxidul ce cobalt. se introduc în topitură oxizi metalici cum ar fii oxidul de cupru. Elementele catalizatoare pot fi: platina.P.M. oxizi ai titanului sau oxizi ai litiului. 4) stabilitate chimică la acţiunea aerului.7) * 10 • stabilitate termică . în compoziţia chimică a sticlei intră un număr mare de elemente în principal: oxizi bazici şi oxizi acizi.U. Sticla policristalină se obţine dintr-o masă sticloasă obişnuită (o sticlă obişnuită pe bază de silicaţi sau alumino silicaţi). la 600° C în domeniul temperaturilor de înmuiere în catalizatori se produc schimbări structurale şi de valenţă determinând sau favorizând apariţia centrelor de cristalizare. II. I. în care se introduc adaosuri catalizatoare. apei şi a altor agenţi fizico-chimici. 3) transparenţă. b) Curs viteza liniară de cristalizare Δl/Δt Este cunoscut faptul că nu orice substanţă în stare amorfă poate fi denumită sticlă. 2) stare solidă la temperaturi obişnuite.

Exemple : • Sticla obişnuita se notează cu cifre de la 1 la 100 • Sticla rezistentă la radiaţii ionizate 101 – 199 Calitatea fiecărui sort de sticlă optică se apreciază după următorii indici: a) Variaţia admisibilă a indicelui de refracţie şi a dispersiei medie b) Omogenitatea optică caracterizată prin constanta indicelui de refracţie al sticlei în masa sa unde fi mare este limita de separare a unei mire. Fiecare tip de sticlă optică cuprinde mai multe sorturi de sticlă optică. între cele două grupe principale existand o serie de sticle intermediare numite sticle crom-flint au indicele de refracţie între 1. Sticla optica : a) cron cu conţinut de potasiu. notaţia făcându-se prin cifre.U.55.M. apare datorită unor forţe mecanice reziduale (se mai numesc şi tensiuni interne) provocate de răcirea sau încălzirea neuniformă a sticlei în timpul elaborarii d) Coeficientul de absortie a luminii e) Lipsa incluziunilor filiforme (striuri) f) Lipsa incluziunilor de gaze Principalele materiale folosite în fabricarea sticlei a) Principale . b) flint cu conţinut de silicaţi.. • • Curs rezistenţă la rupere 900° C rezistenţă la rupere 15-50 deca Newton/mm2. Sticlele flint sunt mai grele decat cele cron. iar fi zero este unghiul teoretic de separere al mirei c) Refringenţa se mai numeste şi .5-1.P.

are un conţinut de 99. printr-o filieră cu orificii multiple (având geometria adecvată) a fibrelor individuale care apoi se înmânunchează şi se înfăşoară pe o bobină. folosindu-se sticlele silicate şi sticlele pe bază de fosfor sau bor pentru aplicaţii speciale. caracteristicile şi propietăţile sticlei utilizate.oferă sticlei stabilitate chimică. Procedee de obţinere a fibrelor din sticlă Fibrele din sticlă se obţin în general prin tragere dintr-o masă de sticlă topită (menţinută constant la o anumită temperatură). Se(seleniu) şi compusi opacizanti ne ajută să obţinem o sticlă lipsită de transparenţă. ca materie primă pentru obţinerea fibrelor de sticlă.01% Fe.are rolul de a mării rezistenţa mecanică. colorarea sticlei şi accelerarea procesului de topire. . • GeO2 . Coloranţi Cr. • CaO .are rolul de a marii viteza de fierbere şi micşorează tendinţa de cristalizare.anhibridă borică .5% cuarţ şi 0. Fibrele din sticla Structura şi propietăţile fibrelor din sticlă sunt dependente în principal de structura vitroasă. Agenţi de limpezire avem trioxidul de arseniu As2O3. Auxiliare: au ca scop limpezirea masei sticloase.silicele sau dioxidul de siliciu . Curs b)Auxiliare Principale: • SiO2 .M. • MgO . compusi ai staniului şi ai fluorului.P.are rolul de a îmbunătăţii permeabilitatea sticlei la razele infraroşii. • Al2O3 . Co. • B2O3 . introducem compuşi ai fosforului.U.măreşte rezistenţa mecanică a sticlei.

204 până la 816) executate deobicei dintr-un aliaj de platină. După ieşirea din filieră. menţinute riguros la o anumită temperatură cu ajutorul unei rezistenţe electrice. Curs Filierele pentru tragerea fibrelor din sticle au duze multiple (în număr de 102.Masa de sticlă aflată în stare topită. şi izolaţii acustice. având unitatea 7 pe scara Mohs. . electrice. – Fibrele din sticlă pentru depozitare Domenii de utilizare Fibrele din sticlă sunt folosite în special ca elemente de armare pentru izolaţii termice. – Filera încalzită electric – Duzele. fibrele trebuiesc răcite imediat. – Tambur ce îmbracă la exterior firele cu un ulei siliconic – Tambur pe care se înfasoară fibrele din sticlă. Siliciul este un metaloid fragil de culoare cenuşie. – Sistemul de răcire al firelor.M. procedeu urmat de operaţia de acoperire la exterior a fibrei cu un ulei siliconic şi în final înfăşurarea/inmănuncherea pe un tambur. trestia de zăhar îşi datorează rezistenţa la vânt datorită compoziţiei a SiO2. Curs 10 Schema de principiu de perforare-percutare Principalale operaţii prin ştanţare sunt: a) Perforarea. În natură se găseşte sub formă de dioxid de siliciu. conductivitate electrică scazută.U. Sunt utilzate în confectionarea materialelor compozite.P. 3 4 1 2 5 6 7 . Cerealele păioase.

Fasonarea pe strung/Ambutisarea pe strung . Fasonare Operaţiile de fasonare constau în deformări locale ale materialului fără modificarea practică a grosimii acestuia. produsele au tendinţa de a forma încreţituri la partea superioară. În timpul gâtuirii are loc o îngustare a peretului semifabricatului în zona de deformare. Îndoirea este operaţia de deformare plastică a tablelor ce constă în modificarea poziţiei axei în jurul unei muchii rectilinii. la o formă concavă.U. Gâtuire Această operaţie de gâtuire reprezintă deformarea plastică locală a unei piese cave sau a unei ţevi. Dacă j(jocul) < S (grosimea tablei) are loc o ambutisare cu subţierea pereţilor piesei. După ambutisare. Ambutisarea este operaţia de prelucrare prin deformare plastică a tablelor ce constă în modificarea formei semifabricatului de la o formă plană. Operaţia de gâtuire se execută cu o ştanţă a cărei placă de gâtuire are forma piesei.P. operaţiile de îndreptare sau de planare asigura planitatea piesei şi se execută deobicei după operaţiile de decupare. Dacă j(jocul) ≥ S (grosimea tablei) are loc o ambutisare fără subţierea pereţilor piesei.M. Piesa este gâtuita prin trecerea prin placa de gâtuire a unui poanson şi extrasă prin intermediul extractorului. Operaţii de deformare plastică a tablelor Aceste operaţii de deformare plastică a tablelor au ca scop deplasarea unor porţiuni ale unui semifabricat fără îndepărtarea unei cantităţi mari de material. Curs b)Decuparea. care se vor elimina prin trundere. cu scopul reducerii dimensiunilor transversale.

3) B) i. iii. cu liante termoreactive. i. 3) Turnare în forme permanente. în solul turnatoriei. 1)B) în forme cu autoîntărire. 2) A) producţie de serie mijlocie (100-2000 turnări). ii. 3)A) statice. în miezuri. . în doua rame. A) amestec de formare obişnuit. ii. iv. fără suprapresiune. cu suprapresiune. ii. în forme coji modele uşor fuzibile. fără rame. 3) A) i. iii. 1)B) amestec de formare special.P. 3) B) dinamice. 1) 1)A) i. Curs (figura) Curs XI Procedeu de turnare: 1) Turnare în forme temporale. 2) Turnare în forme semipermanente.M. cu ax orizontal.U.

P. cu ax vertical. Principiul obţinerii unei piese semifabricat prin turnare (Figura tabla) Pentru obţinerea piesei 1 prin turnare prevăzută cu golul interior 2 se realizează un model cu configuraţia geometrică şi dimensională foarte apropiată de cele ale piesei ce se doreşte a fi obtinuţă astfel încât modelul este format din semimodelul inferior 3 şi semimodelul superior 4 asamblate dealungul planului de separaţie x – x. Curs ii.U. 7 fiind forma piesei ce urmeaza a fi turnată. fiind prevăzute şi cu un umăr 5 ce serveste la sprijinirea miezului 6.M. Miezul serveşte la obţinerea golului din piesa turnată. Prin solidificarea topiturii 14 rezultă piesa turnată ce prezintă urme ale reţelei de turnare ale bavurii din planul de separaţie. Procesul tehnologic de obţinere a unei piese prin turnare în forme temporare din amestec de formare obisnuit Preparare amestec de formare Execuţia materialului Execuţia semiformelor de turnare . iar aerul şi gazele 13 din cavitatea de turnare sunt evacuate prin răsuflatoarea 12. iar 8 materialul de umplere prin turnare. Avem un aliaj 11 care intră prin reţeaua de turnare 10.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful