U.S.A.M.V.B.

Timişoara Facultatea de Management Agricol

INFORMATICĂ APLICATĂ

Prof.dr. Adrian BĂNEŞ

CAPITOLUL 1.
SISTEME ELECTRONICE DE CALCUL
Cuvinte cheie: informaţie, sistem de calcul Cuvântul informaţie este preluat din limba latină (informatio) prin intermediul celei franceze (information). În afara înţelesurilor din limbajul comun, el are şi alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca termen (ştiinţific sau tehnic) fie ca şi concept în cadrul unor ramuri ale filosofiei sau al unor ştiinţe şi tehnologii al căror obiect de studiu este. Definiţie (conform dicţionarului de informatică): Informatica este o „activitate pluridisciplinară, având ca scop iniţial elaborarea de noi metode, inclusiv sisteme automate pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice, studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnice şi sisteme pentru organizarea, memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei.” Dincolo de această definiţie, care pentru foarte multă lume poate părea extrem de complexă, informatica, constituie una din marile realizări ale ştiinţei şi tehnicii. Ea joacă un rol din ce în ce mai important în cunoaşterea şi implementarea celor mai noi descoperiri în domeniile ştiinţei şi tehnicii, în conducerea societăţilor, etc., având un impact din ce în ce mai profund în toate domeniile de activitate. Informatica se conturează ca o ştiinţă de sine stătătoare, specificul ei gravitând în jurul noţiunii de informaţie, semnificaţia ei materializându-se printr-un instrument fizic şi anume calculatorul electronic. Din timpurile cele mai vechi, oamenii au folosit unelte şi tehnici care să-i ajute în a realiza calcule cu mai multă acurateţe, să efectueze măsurători mai precise, să facă însemnări care să se poată păstra mai mult timp, să transmită cu mai multă precizie. Ei au folosit în acest scop diferite unelte, de exemplu, rigle, cântare, ceasuri, etc. Calculatorul nu e decât cel mai nou din acest şir lung de maşini de calculat şi de înregistrat. Tot ceea ce fac de fapt calculatoarele este de a calcula mult mai rapid, de a înmagazina şi reda datele. John von Neumann a lansat ideea programului înregistrat, pentru care o maşină de calcul trebuie să fie dotată cu un dispozitiv de memorare a datelor şi comenzilor şi care trebuie să lucreze cu o viteză mare şi să permită înregistrarea simplă şi rapidă a informaţiilor. Astfel, au apărut noţiunile de algoritm de rezolvare a unei probleme şi programul de prelucrare a algoritmului, a secvenţelor de comenzi şi memorare date. John von Neumann a recomandat constructorilor de calculatoare 3 principii care să fie utilizate la realizarea unor calculatoare complexe şi rapide: - programele şi datele trebuie să fie codificate sub formă binară; - programele şi datele trebuie păstrate în memoria calculatorului;

- trebuie să existe o unitate centrală de prelucrare care trebuie să poată extrage, decodifica şi executa instrucţiunile programului. TIPURI DE SISTEME DE CALCUL În evaluarea unui sistem de calcul sunt luate în discuţie următoarele performanţe: • dimensiunea memoriei interne; • viteza de prelucrare; • numărul de procesoare; • dimensiunea memoriei externe; • numărul maxim de utilizatori; • costul. Calculatoarele se clasifică după mai multe criterii: • domeniul de utilizare; • modul de reprezentare a datelor; • performanţe. În funcţie de domeniul de utilizare, există două tipuri de calculatoare: • calculatoare specializate care pot fi folosite numai pentru rezolvarea unui domeniu restrâns de probleme; • calculatoare universale care asigură rezolvarea unei game foarte variate de probleme cu ajutorul unor programe aplicative diverse. După modul de reprezentare a datelor, calculatoarele sunt de două tipuri: • calculatoare analogice, care creează modelul matematic al unui sistem fizic real caracterizat de anumite mărimi fizice care sunt reprezentate şi manipulate cu ajutorul circuitelor electronice. Operaţiile matematice sunt reproduse cu ajutorul caracteristicilor electrice ale diferitelor elemente de circuit: rezistenţe, capacităţi, tensiuni, etc. Calculatorul este format din blocuri funcţionale care se conectează între ele pentru a rezolva problemele reale ale sistemului fizic. Datele de intrare sunt furnizate continuu cu ajutorul unor echipamente, care le preiau din sistemul fizic real. Calculatoarele analogice sunt folosite pentru conducerea unor procese sau instalaţii. • calculatoare numerice, care efectuează calculele cu informaţii reprezentate în cod binar. Prelucrarea se face pe baza unui program memorat care descrie algoritmul de lucru. Aceste sisteme sunt utilizate în diferite domenii, pentru soluţionarea unor probleme care necesită calcule laborioase cu multe date şi analiza unui mare număr de variante, într-un timp scurt. În funcţie de performanţe, calculatoarele numerice se clasifică în: • supercalculatoare (calculatoare mari); • mainframes (calculatoare medii); • minicalculatoare (calculatoare mici); • microcalculatoare (calculatoare micro).

O să facem o scurtă tratare a lor în ordinea inversă clasificării de mai sus, microcalculatoarele fiind cele cu care lucrează un utilizator obişnuit. 1. Microcalculatorul este cel mai simplu sistem de calcul, dotat cu un singur procesor, care poate fi utilizat de un singur utilizator. În această categorie se încadrează aşa numitul calculatorul personal (Personal Computer, PC), ce reprezintă un ansamblu de dimensiuni mici, destinat aşa cum s-a prezentat unui singur utilizator. Funcţionarea sa se bazează pe un microprocesor şi cuprinde (din punct de vedere al utilizatorului) cel puţin următoarele componente: unitatea centrală de prelucrare a datelor, tastatura pentru introducerea datelor, monitorul pentru vizualizare lor şi un dispozitiv de stocare a acestora. Este utilizat pentru activităţi curente, care nu vehiculează cantităţi mari de date şi nu pretind o rapiditate deosebită. Primele calculatoare personale (PC-uri) au fost lansate pe piaţă în 1979, având o viteză de aproximativ 5 MHz. 2. Minicalculatorul poate fi folosit simultan de mai mulţi utilizatori (20-50 de terminale formate din tastatură şi display) şi are tot un singur procesor. Minicalculatoarele au evoluat spre superminicalculatoare (VAX, SUN), care sunt folosite ca servere de reţea. 3. Mainframe-ul este un sistem cu putere mare de calcul. Acesta poate fi utilizat simultan de foarte mulţi utilizatori şi permite conectarea mai multor sute de terminale. Este dotat cu unul sau două procesoare puternice pentru executarea calculelor şi mai multe procesoare de putere mică, pentru administrarea transferurilor de date cu memoria externă. Este folosit în aplicaţiile de gestiune economică, în întreprinderi foarte mari, în universităţi şi în agenţii guvernamentale mari. Ceea ce deosebeşte un mainframe de un superminicalculator, este capacitatea memoriei externe şi domeniul de aplicabilitate. 4. Supercalculatorul este un sistem cu o putere foarte mare de calcul. Lucrează în regim multiuser, permiţând conectarea mai multor sute de terminale. Poate avea mai multe procesoare foarte rapide pentru efectuarea calculelor şi un număr şi mai mare de procesoare mai lente, pentru administrarea transferurilor de date.

Figura 1.2. Supercalculatorul Cray 2 (1985)

Întrebări: 1. Care sunt principiile recomandate de J. von Neumann pentru construcţia sistemelor de calcul ? 2. Care sunt performanţele luate în discuţie în evaluarea unui sistem de calcul ? 3. Clasificaţi sistemele de calcul după domeniul de utilizare şi modul de reprezentare a datelor. 4. Clasificaţi sistemele de calcul numerice după performanţă. 5. Prezentaţi principalele caracteristici ale microcalculatoarelor şi mainframes-urilor.

CAPITOLUL 2.
ELEMENTE DOS
Cuvinte cheie: hardware, software, sistem de operare, DOS STRUCTURA ŞI PRINCIPIILE DE FUNCŢIONARE ALE UNUI CALCULATOR ELECTRONIC NUMERIC 2.1. STRUCTURA FIZICĂ Calculatorul este un dispozitiv electronic capabil să efectueze operaţii de prelucrare a datelor pe baza unui program. Calculatorul propriu-zis este alcătuit din 2 componente principale: - MEMORIA INTERNĂ; - UNITATEA DE COMANDĂ. Împreună cu echipamentele periferice (de intrare, ieşire şi intrare/ieşire), el formează un sistem electronic de calcul (figura 2.1.). Fabricantul de calculatoare îşi vinde produsul ca având două componente: - o componentă fizică - calculatorul aşa cum a ieşit de pe banda de montaj; - o componentă logică - programe speciale livrate pe un suport de memorie externă. În acest sens cele două componente formează cele două părţi fundamentale ale oricărui sistem de calcul: - componenta fizică → HARDWARE (HARD); - partea logică → SOFTWARE (SOFT). Configuraţia unui sistem de calcul este dată întotdeauna de calculatorul cu componentele sale şi echipamentele periferice conectate la acesta, la un moment dat.
Unitatea de Comandă
Calculator Echipamente periferice de intrare Echipamente periferice de ieşire

Memoria Internă

Sistem electronic de calcul

Echipamente periferice de intrare/ieşire

Figura 2.1. Sistem electronic de calcul

placa de bază. În linii foarte mari.2.calculator. de sunet. etc. SOFTWARE Sub denumirea de software se regăseşte orice succesiune de . Unitatea de comandă este componenta care va efectua efectiv operaţiile prevăzute în programul utilizat urmând să transmită către exterior rezultatul prelucrărilor prin intermediul echipamentelor periferice de ieşire. Datorită faptului că. tabletă grafică. etc. deci de unde vor fi luate aceste instrucţiuni se numeşte limbaj de programare şi reprezentare. este introdus în memoria internă prin intermediul echipamentelor periferice de intrare. De asemenea. memoria. placa video şi unităţile de stocare de date. mouse-ul şi carcasa. Programul este o mulţime finită de coduri numite instrucţiuni. Se aleg astfel: procesorul. placa de bază.. • echipamente de ieşire a datelor: monitor.2. de prelucrare video. • echipamente de intrare/ieşire: unităţi de stocare externe (HDD – unitatea de disc fix şi FDD – unitatea de disc floppy). monitorul. calculatorul lucrează intern în cod maşină apare necesitatea transformării programului utilizatorului în program cod maşină. HARDWARE Sub denumirea generică de hardware se regăsesc toate componentele fizice ale calculatorului. procesorul. elementele calculatorului sunt cele care se văd: • carcasa în care sunt conţinute componentele electronice: sursa de alimentare. etc. în ultimă instanţă operaţiile care trebuie efectuate într-o ordine logică astfel încât pornind de la datele iniţiale să ajungem la rezultate. se determină care din componentele hardware sunt necesare.1. fiind limbajul comun de conversaţie utilizator . În funcţie de utilizarea ulterioară a calculatorului. • echipamente de intrare a datelor: tastatură.2. 2. cameră digitală (webcam). adică etapele. cum ar fi plăci de achiziţie de date. ce codifică diversele operaţii prevăzute în algoritmul pentru rezolvarea problemei respective. memoria. microfon.2. Limbajul în care se realizează programul. 2. de reţea.. există posibilitatea stocării informaţiei pe o memorie externă prin intermediul echipamentelor periferice de intrare/ieşire. Pe lângă acestea calculatorul poate fi dotat şi cu hardware specific anumitor aplicaţii. Programul astfel elaborat. paşii. scanner. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE Pentru a rezolva o problemă cu ajutorul calculatorului este necesară elaborarea unui program pentru rezolvarea problemei respective. Algoritmul pentru rezolvarea unei probleme reprezintă metoda pentru rezolvarea problemei respective. difuzoare de sunet. tastatura. imprimantă.2. după criterii specifice. joystick.

execuţia unei comenzi se lansează uzual prin selectarea cu mouse-ul a obiectului dorit pe ecran. În această categorie se încadrează sistemele de operare. mutare în altă locaţie. Există două mari categorii de software : • software de sistem. viteza cu care lucrează fiecare resursă şi dependenţa funcţională dintre resurse. De exemplu. compilatoarele şi diferitele programe utilitare care gestionează resursele calculatorului. SISTEME DE OPERARE Sistemul de operare este cel mai important software care rulează pe un calculator. care se lansează şi rulează pe suportul oferit de sistemul de operare. Sistemul de operare asigură în principal următoarele funcţii. fără ca acestea să ştie ceva despre caracteristicile tehnice ale componentelor calculatorului. trimiterea datelor de ieşire la monitor. Comenzile sunt acceptate şi executate de procesorul de comenzi sau de interpretorul liniei de comandă. Sistemul de operare execută sarcini de bază. cuprinde instrucţiuni de nivel inferior care interacţionează cu calculatorul la nivel de cod maşină. sistemului de operare are: • nucleu (kernel). Utilizatorul interacţionează cu sistemul de operare printr-un set de comenzi. Sistemul de operare oferă o platformă software pe care pot rula alte programe numite aplicaţii. În concluzie. Ca şi componente.La nivel fizic sunt asigurate operaţiile de intrare/ieşire cu echipamentele periferice prin care se realizează citirea/scrierea datelor pe suportul de informaţie. Acest lucru se întâmplă în sisteme de operare în care comenzile se dau în linia de comandă. primele cinci menţionate în continuare. • interfaţa (shell). se alocă unui program un anumit spaţiu de memorie internă şi dispozitivul periferic prin care sunt furnizate datele necesare prelucrării. Fiecare calculator trebuie să dispună de un sistem de operare pentru a putea rula alte aplicaţii.Sistemul de operare ţine cont de volumul de resurse. cum este de exemplu DOS. • software de aplicaţii. • gestiunea operaţiilor de intrare/ieşire (la nivel fizic şi logic) . copiere. În sistemele care funcţionează pe baza unei interfeţe grafice utilizator. cum este Windows.instrucţiuni (coduri). care îi precizează calculatorului ce anume trebuie să facă şi cum. cuprinde programele destinate utilizării. un sistem de operare este un ansamblu de programe care realizează utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul. fiind realizate de nucleu: • gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi a dispozitivelor periferice . gestionarea fişierelor şi directoarelor pe disc (redenumire. controlul dispozitivelor periferice. Acest ansamblu reprezentând de fapt interfaţa utilizatorcalculator. alegerea sistemului de operare este hotărâtoare pentru utilizarea unui calculator. etc. cum ar fi: recunoaşterea datelor de intrare de la tastatură. Nucleul sistemului de operare conţine programele care gestionează resursele calculatorului şi controlează activitatea echipamentelor şi a programelor. Deoarece majoritatea aplicaţiilor se scriu pentru sisteme de operare specifice. acţionându-se direct asupra . ştergere).

a programelor în curs de execuţie. Sistemul de operare – alcătuire din punct de vedere constructiv .2. .grafic cu ajutorul simbolurilor (pictogramelor).Programe ale sistemului de operare asigură transferul de date cu echipamentele periferice şi realizează o interfaţă între programele de aplicaţie şi sistemul de intrare–ieşire. Figura 2. • asigurarea interfeţei cu utilizatorul.În timpul executării unor programe (de aplicaţie sau de sistem) pot să apară evenimente deosebite. iar aceasta nu este conectată sau nu a fost alimentată cu hârtie. Prin aceste operaţii se realizează organizarea.limbaj de comandă. Modulele de program care realizează transferul de date există o singură dată în sistem ca şi componente ale sistemului de operare.dispozitivului periferic. • gestiunea datelor pe suportul de memorie externă . Pentru a rezolva apariţia unor stări conflictuale între mai multe evenimente. Evenimentele sunt sesizate de circuitele de control ale dispozitivelor periferice şi transmise unor componente a nucleului care tratează aceste evenimente. ca de exemplu.2. Interfeţele pot fi realizate utilizând: . scrierea la imprimantă. Unitatea logică de acces la echipamentele periferice este fişierul. Sunt asigurate operaţiile de intrare/ieşire cu echipamentele periferice la nivel logic. Constructiv (figura 2. şi nu în fiecare program de aplicaţie care utilizează transferuri cu un anumit echipament periferic. . • sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei şi tratarea acestor evenimente (mesaje de erori şi recomandări de rezolvare) . un sistem de operare are un nivel logic apropiat utilizatorului cu care interferează pe baza unor comenzi transmise sistemului de operare de către utilizator (comandă = cerinţă de prelucrare) şi prin mesaje prin care sistemul de operare le transmite utilizatorului ce se referă la starea sistemului. accesul acestuia pentru controlul programului. examinarea stării sistemului. iar rezultatul depăşeşte capacitatea zonei de memorie alocată. etc. accesul.). punerii în funcţiune şi încetării activităţii programelor utilizator.sistem de meniuri. acestea sunt grupate în clase cărora li se atribuie priorităţi. programul solicită scrierea pe un disc flexibil. stocarea şi regăsirea datelor pe suportul de informaţie. executarea unei operaţii aritmetice. • controlul încărcării în memoria internă. iar acesta nu este montat.

Formatul general al identificatorului complet al unui fişier este: [d:] [cale] nume fişier [. În principal. la care nucleul sistemului de operare trebuie să asigure suplimentar partajarea timpului între programele ce se execută şi gestiunea alocării resurselor sistemului. [. el reprezentând o secvenţă de octeţi servind unui anumit scop. [cale] – drumul parcurs prin structura arborescentă de directoare până la fişier. Numele fişierului este un cuvânt utilizator alcătuit din maxim 8 caractere alfanumerice sub sistemul de operare MS DOS şi maxim 255 de caractere sub interfaţa grafică utilizator Windows. . – alte unităţi de disc fix. reţea.. pe care utilizatorul îi grupează împreună pentru a fi regăsiţi ulterior. Numele fişierului va fi ales de utilizator cât mai intuitiv. ORGANIZAREA DATELOR Fişiere Datele şi programele utilizatorului sunt stocate pe disc sub o formă care să permită manipularea lor ca o entitate. „. . ca de exemplu. astfel încât regăsirea sa ulterioară să fie mai uşoară. în cazul calculatoarelor personale există două tipuri de sisteme de operare: .B – unităţi de disc floppy. „>“ etc. „:”.monotasking.încărcarea şi execuţia programelor .extensie] (drive)(path) (file name) (extension) unde: [d:] – numele simbolic alocat unităţii de disc ce conţine discul pe care se găseşte fişierul (A. E.3.extensie] – extensia fişierului. realizând două funcţii de bază. etc. APLICAŢII Aplicaţia este un program sau un grup de programe destinate spre a fi folosite de către utilizatorul final în scopul rezolvării unei probleme dintrun domeniu oarecare. Fişierele se identifică în principal cu ajutorul numelui şi extensiei.Nivelul fizic este apropiat calculatorului cu care interferează pe baza unui sistem de întreruperi şi derute (devieri). care execută un singur program la un moment dat. Elementele situate în paranteze drepte se consideră a fi opţionale. Extensia. „<“. caracterul „spaţiu”.multitasking. „=“. Această entitate se numeşte fişier. . „+”. C – unitate de disc fix. CDROM.”. nume fişier – numele dat fişierului de către utilizator.)..asigurarea interferenţelor cu dispozitivele periferice. D. având semnificaţii deosebite. Secvenţele de instrucţiuni ale aplicaţiilor pot fi recunoscute doar de sistemele de operare pentru care au fost scrise. Sub sistemul de operare MS DOS. separată obligatoriu de nume printr-un caracter . 2. din numele fişierului nu pot face parte anumite caractere.

există sute de extensii standard. începând cu interfaţa grafică Windows ’95. indiferent de nume. . Acelaşi caracter simbolizează şi subordonarea directoarelor într-o cale.rtf.. . . Directorul rădăcină se simbolizează prin caracterul „\” (back-slash).bmp.dbf. Acesta este „părintele” tuturor directoarelor.tif. Fişierele executabile sau programele sunt liste organizate de instrucţiuni pe care calculatorul le va executa şi în urma cărora se va comporta într-o manieră predeterminată. Exemplu: *. etc.doc. fo?. reprezintă tipul informaţiei conţinute în fişier.gif. „?” – caracterul semnul întrebării . Fiecare aplicaţie recunoaşte şi creează la rândul ei tipuri de fişiere specifice.poate substitui oricâte caractere oarecare din numele fişierului şi/sau extensie.txt. Directoare Directorul este un „tip de fişier” mai aparte.toate fişierele. Rolul directoarelor este de a uşura regăsirea fişierelor pe disc. . unul sau mai multe fişiere..com.exe . Prin intermediul acestora se pot defini „machete” la care să corespundă nici unul.: wildcards) şi anume: „*” – caracterul asterisc . acestea din urmă numindu-se „subdirectoare”. etc. • fişiere care conţin baze de date: .„punct”. • fişiere care conţin imagini: . mdb.toate fişierele al căror nume este format din 3 caractere primele fiind „fo” şi au extensia exe. care au extensia exe. . eng. . organizarea logică a datelor de care dispune.jpg. Există două caractere cu specificaţii deosebite (denumite şi metacaractere – lb. sub denumirea de „dosare” (lb. Directorul principal se numeşte „rădăcină”. directoarele se regăsesc atât sub acest nume (lb. modul în care va fi recunoscut şi accesat de către sistemul de operare. „directory”) cât şi.exe .* . f. • fişiere care conţin text: . etc.poate înlocui un singur caracter ambiguu din numele fişierului şi/sau extensie. . *. Tipurile de informaţii din fişiere fiind foarte diverse. Sub MS DOS. eng.toate fişierele al căror nume începe cu caracterul „t” şi a căror extensie începe cu caracterul „c”.toate fişierele al căror nume începe cu caracterul „t” şi au extensia bat. .toate fişierele. t*. „folder”). În diferite sisteme de operare. ci un tablou de elemente care fiecare conţin date despre un fişier sau un alt director.toate fişierele al căror nume începe cu caracterul „f” şi au extensia formată dintr-un caracter oarecare.bat.c* . f*.?? . Directorul apare ca o zonă virtuală de disc alocată unui grup de fişiere. eng. Câteva exemple dintre cele mai uzuale ar fi: • fişierele executabile: exe.bat . lungimea extensiei este restrânsă la maxim 3 caractere alfanumerice.toate fişierele al căror nume este „f” şi au extensia formată din două caractere oarecare.dat. care nu conţine date.? . Directoarele alcătuiesc o structură arborescentă care reprezintă. indiferent de nume şi extensie. . respectând specificaţiile de mai sus. t*. pentru utilizatorul calculatorului.

. Un fişier nou creat va fi memorat pe disc într-o zonă care nu este ocupată de . structura respectivă aflându-se pe discul din unitatea cu numele simbolic „C”. subdirector al lui Program Files.]\nume_director_n Numele unei căi poate conţine orice număr de directori. De exemplu: C:\Program Files\Windows NT\Pinball\pinball. pentru identificarea sa nu trebuie precizat numele simbolic al unităţii de disc. pentru identificarea sa nu trebuie precizat numele simbolic al unităţii de disc şi calea.. Dacă o cale începe cu caracterul „\” (backslash) sistemul de operare va căuta fişierul începând cu directorul rădăcină. fişierul de accesat se găseşte în directorul curent.exe este modul în care se lansează aplicaţia Pinball (joc Flipper).3. care la rândul său este subdirector al directorului rădăcină. iar dacă fişierul de accesat se găseşte pe discul din unitatea de disc curentă. Structură arborescentă de directoare Calea reprezintă o secvenţă de directori separaţi prin caracterul special „\” (backslash). iar dacă începe cu numele directorului curent va căuta începând de la acest director. restricţia este să nu aibă o lungime mai mare de 63 de caractere. care este un subdirector al directorului Windows NT. Dacă. secvenţă ce trebuie parcursă pentru a ajunge la directorul care conţine fişierul. Organizarea fizică a datelor nu va oglindi structura lor logică. În orice moment sistemul de operare consideră o unitate de disc ca fiind unitatea de disc curentă şi un director ca fiind director curent.Figura 2. Acesta se găseşte în directorul Pinball. Sintaxa generală a unei căi este următoarea: [\nume_director_1][\nume_director_2.

. Windows 2000 şi Windows XP. din care erau utilizaţi doar 28). Printre caracteristicile specifice NTFS se pot enumera: . ce a permis printre altele eliminarea restricţiei de 8+3 în identificarea fişierelor. permitea existenţa directoarelor şi putea adresa discuri de până la 32 MB. Când sistemul de operare scrie un fişier pe disc. acronimul pentru New Technology File System. Această evidenţă îl va ajuta să regăsească oricând fişierele stocate. chiar şi după introducerea sistemului VFAT (Virtual FAT).toleranţa la erori – corectează automat erorile hard discurilor. de cele mai multe ori nu poate rezolva problemele apărute.FAT nu dispune de nici un mecanism pentru prevenirea accesului neautorizat la fişiere. localizată pe primul sector al primei piste (boot sector). Sistemul de operare va memora adresa acestei zone şi va ţine în permanenţă evidenţa zonelor ocupate de pe disc.FAT induce în timp o fragmentare importantă a fişierelor pe disc. Din punct de vedere funcţional orice disc este împărţit în patru zone: • BOOT – zona în care se găseşte programul de încărcare al sistemului de operare. Microsoft a creat acest sistem de fişiere pentru a compensa caracteristicile defectuoase ale vechiului sistem FAT. Versiunea ulterioară. Sistemul de administrare FAT Tabela de alocare a fişierelor (FAT-File Allocation Table) este practic o listă în care sistemul de operare memorează statutul fiecărui sector din zona de date a discului logic. există o copie a tabelului de alocare însă aceasta. iar copia fişierului din RAM este înregistrată la altă locaţie a . siguranţa în funcţionare şi gradul de utilizare al discurilor. pentru a creşte performanţa. FAT16. pentru utilizarea primelor hard discuri de 5 MB. • FILE – zonă alocată. . Deoarece capacităţile discurilor au crescut peste valoarea prezentată mai sus. Ultimul dintre sisteme îl reprezintă FAT32 (32 de biţi. soluţia (inclusiv la Windows ’95) a fost partiţionarea. Sistemul de administrare NTFS NTFS. atributele asociate fişierelor fiind minimale. este sistemul de fişiere standard pentru Windows NT. sistem care permitea adresarea unui disc de 1TB.FAT nu păstrează informaţii redundante necesare pentru recuperarea datelor în cazul unei defecţiuni a sistemului. Prima versiune a fost FAT12 (pe 12 biţi) şi era destinată doar discurilor flexibile şi permitea de exemplu existenţa directoarelor. el păstrează în RAM o copie a fişierului. FAT este sistemul de fişiere de bază considerat cel mai simplu şi a fost dezvoltat pentru sistemele de operare DOS şi interfaţa grafică Windows. introdus odată cu Windows 95 OSR2. dacă fişierul copiat pe disc nu coincide cu conţinutul RAM. într-adevăr. aceasta având drept consecinţă scăderea vitezei de accesare a fişierelor. Dezavantaje: . clusterul implicat în scriere este declarat defect şi nu va mai fi folosit niciodată.alte date. • FAT (File Allocation Table – tabela de alocare a fişierelor) – conţine informaţiile cu ajutorul cărora se gestionează spaţiul de pe disc. • DIR (root directory) – conţine directorul rădăcină.

în timp real. 2.verifică parola utilizatorului (dacă este definită).testează din punct de vedere hardware sistemul de calcul. Fiecare astfel de linie poartă denumirea de intrare director (lb. În cazul în care.identifică unitatea/unităţile de disc floppy. drive) Reprezintă un echipament periferic identificat printr-un nume simbolic. directory entry). litera C . din trei încercări. Prin formatare discul este adus practic la un format acceptat de către sistemul de operare respectiv. pentru fişierele şi aplicaţiile acestuia. sistemul de calcul este neutilizabil. În BIOS-ul din memoria ROM există un program preîncărcător. a directoarelor sau fişierelor individuale.alocarea unei cote părţi din disc – permite administratorului sistemului de calcul să aloce unui utilizator accesul numai la o porţiune de disc. . eng. Această împărţire se realizează în urma operaţiei de formatare a discului.). MS DOS-ul se lansează automat în execuţie.determină unitatea de disc funcţională. După determinarea unităţii de disc funcţionale. Zona DIR este organizată sub forma unui tabel care conţine pe fiecare linie toate informaţiile necesare accesului la un fişier: nume. F:.4. local sau la distanţă. programul preîncărcător îşi încetează activitatea.identifică discul fix. . . sistemul de operare nu se mai încarcă.discului. şi anume: . Numele de dispozitiv pentru unităţile de disc constă dintr-o literă urmată de caracterul special două puncte (:). pentru accesul la directoare sau fişiere individuale. etc. precum şi la fişiere sau directoare. adresa din FAT unde se găseşte informaţia de localizare fizică pe disc. Programul preîncărcător efectuează câteva operaţii. Unitatea (lb.comprimarea fişierelor – asigură comprimarea. programul preîncărcător îşi încetează activitatea şi predă controlul programului încărcător din zona BOOT a discului acesteia. E:. Programul încărcător caută în directorul rădăcină al discului de pe care se face încărcarea componentelor MS DOS-ului. care se lansează automat în execuţie. Pot fi alocate permisiuni diverse. pentru a preveni accesul neautorizat la structurile sistemului de operare. care se identifică tot printr-un nume simbolic asociat (de exemplu: D:. deci. parola furnizată nu este corectă. device. care conţine un disc de pe care să se poată încărca sistemul de operare (conform unei liste existente în CMOS). Discul fix poate fi împărţit logic în mai multe discuri virtuale numite partiţii. conform celei memorate în memoria CMOS. . OPERAŢIA DE ÎNCĂRCARE A MS DOS-ULUI La pornirea calculatorului. NTFS include şi Encrypting File System (sistem de fişiere criptat). . extensie. litera A şi B .securitate – dispune de numeroase opţiuni de securitate. data şi ora la care au fost create. adresa sa de început fiind copiată întrun registru al unităţii de comandă. etc. componente ce se regăsesc în trei fişiere şi anume: . eng.

. lansându-se un dialog cu utilizatorul prin care se solicită acestuia data şi ora curente. operaţia de încărcare este întreruptă.SYS (componenta rezidentă a MS DOS-ului). se mai caută tot în directorul rădăcină al discului de pe care se face încărcarea două fişiere „CONFIG. Există posibilitatea reîncărcării sistemului de operare ori de câte ori utilizatorul consideră necesar acest lucru. în caz contrar. IO. prin care anunţă utilizatorul că este apt să preia cerinţele de prelucrare ale acestuia. conversaţia cu sistemul de operare. În ambele situaţii operaţia de încărcare este complet realizată. prompter-ul conţine numele simbolic al unităţii de disc curente şi directorul curent.BAT”. sistemul de calcul este funcţional. Dacă un fişier din cele trei nu este găsit. Aceste comenzi sunt transmise MS DOS-lui prin intermediul tastaturii. moment marcat de MS DOS prin afişarea pe ecranul video a unui mesaj. dialogul cu calculatorul înseamnă. în caz contrar. comenzi ce ar fi bine să fie executate la fiecare pornire a calculatorului. chiar şi lansarea în execuţie a unei aplicaţii fiind o operaţie pe care utilizatorul trebuie să o comunice sistemului de operare. Acest mesaj se numeşte „PROMPTER”. Dacă fişierele sunt găsite. comenzi care reprezintă totalitatea funcţiilor de comandă şi control privind utilizarea resurselor hard şi soft ale sistemului de calcul în vederea realizării necesităţilor de prelucrare ale utilizatorului. configurarea realizându-se la valorile implicite ale sistemului. iar director curent. Primul fişier conţine comenzi referitoare la configurarea sistemului de operare. vor fi executate comenzile conţinute. Acest mod de încărcare a lui MS DOS la pornirea calculatorului se numeşte „încărcare la rece”. Totuşi. programul încărcător transmiţând utilizatorului un mesaj prin care solicită un disc sistem (care conţine aceste fişiere). comenzile conţinute vor fi executate. ce cuprinde o serie de comenzi. Suportul acestei conversaţii îl reprezintă limbajul de comandă. prin care utilizatorul transmite calculatorului cerinţele sale de prelucrare sub o anumită formă. Reîncărcarea sau „încărcarea la cald” se poate face prin intermediul butonului „RESET” sau prin apăsarea simultană a tastelor <CTRL>+<ALT>+ <DELETE>. În general.BAT”. Dacă fişierul există.SYS” şi „AUTOEXEC.• • • MSDOS. după încărcarea lor. Al doilea fişier conţine comenzi în limbajului de comandă MS DOS. Dacă fişierul există. pentru uşurarea activităţii utilizatorului. MS DOS consideră ca unitate de disc curentă unitatea ce conţine discul de pe care s-a făcut încărcarea.SYS (IO – Input/Output – intrări/ieşiri). Limbajul de comandă Conform celor prezentate mai sus. COMMAND. se încheie operaţia de încărcare a sistemului de operare. directorul rădăcină al aceluiaşi disc. Aceste necesităţi pot fi transmise sistemului de operare prin intermediul unor comenzi ce fac parte din limbajul MS DOS-lui.COM (procesorul de comenzi consolă sau interpretorul de comenzi). O cerinţă de prelucrare a utilizatorului reprezintă de fapt o operaţie de prelucrare a datelor. Dacă nu se fac alte specificaţii în fişierul „AUTOEXEC.

pe ecranul video va apare prompter-ul MS DOS. indiferent că este vorba de conversaţia cu sistemul de operare. Editarea se realizează până în momentul apăsării tastei <ENTER>.P. în caz contrar MS-DOS transmiţând utilizatorului un mesaj de eroare.C. Figura 2. Mai mult. Dacă. Procesorul de comenzi consolă decide care componente DOS vor fi apelate pentru rezolvarea comenzii. COM). cu condiţia ca acesta să fie direct executabil (fişiere cu extensia EXE. care se regăseşte în fişierul „COMMAND. În ambele situaţii. foarte particularizate. la ora actuală programele sunt concepute după un anumit standard. (BIOS ROM) Echip. Vom prezenta. specifice. Aceste componente DOS procesează şi descompun cererile de transfer în cereri simple şi sunt transmise echipamentelor periferice prin intermediul componentei BIOS (Basic Input Output System) a sistemului de operare regăsită în fişierul „IO.COM”.O. Executarea comenzii utilizatorului Textul comenzii editate de către utilizator este stocat într-o zonă tampon. moment în care comanda respectivă este copiată din zona tampon. Aceste informaţii pot fi manipulate dacă sunt constituite în fişiere. prin informaţii se înţeleg programele şi datele utilizatorului. comanda editată de utilizatorului este corectă. câteva operaţii utilizate în mod . sub incidenţa Windows-ului au fost introduse şi o serie de elemente grafice. într-un şablon şi transmisă procesorului de comenzi consolă (CCP). în continuare. DOS BIOS S. fiind afişat în acelaşi timp pe ecranul video. În general. ce vin în ajutorul utilizatorului. Lansarea în execuţie a unui program sub incidenţa MS DOS-ului se face prin indicarea identificatorului fişierului ce conţine programul. Se elimină astfel utilizarea programelor de tip „linie de comandă”.SYS”.4. Alte operaţii MS DOS În contextul enunţat. Orice operaţie pe care utilizatorul o preconizează trebuie „anunţată” printr-o comandă. cu un program utilitar sau cu o aplicaţie complexă. perif. Prin acest standard înţelegem utilizarea meniurilor. apelând eventual şi la componenta BIOS-ului din ROM. ea va fi executată în modul descris mai sus.Comenzi Mesaje C. în momentul imediat următor executării comenzii. iar aplicaţiile Windows folosesc aceleaşi modalităţi de rezolvare pentru diverse operaţii rezultând un nivel înalt de standardizare.

va fi copiat pe suportul de memorie externă într-un fişier nou. În urma operaţiei în structura arborescentă a discului pe care s-a creat fişierul se produce o modificare . de regulă. astfel încât spaţiul ocupat pe disc se reduce mult. există posibilitatea recuperării fişierelor supuse operaţiei de ştergere. pentru care trebuie indicat identificatorul complet. După o operaţie de ştergere a unui fişier. Redenumirea unui fişier presupune doar schimbarea identificatorului acestuia prin indicarea noului nume şi. Stocarea unor informaţii pe un suport de memorie externă se poate face într-un fişier cu identificatorul specificat de utilizator. Conţinutul memoriei interne. în sensul că identificatorul acestuia nu mai apare la afişarea conţinutului directorului părinte. în urma operaţiei de creare atributul fişierului va fi read/write. Această operaţie este denumită operaţie de salvare. Există posibilitatea transferului invers de informaţii (de pe disc în memoria internă) când conţinutul unui fişier specificat se copiază în memoria internă prin operaţia de restaurare. Orice fişier din structura arborescentă a unui disc poate fi şters. caz în care este permisă doar operaţia de consultare a conţinutului (informaţiile nu pot fi modificate). adică sunt permise atât operaţii de modificare a conţinutului cât şi de consultare. De asemenea. considerându-le operaţii de bază. de fapt. prin care i se conferă anumite caracteristici. precizat de utilizator. O situaţie specială o reprezintă fişierele cu atributul system. fişiere ce sunt fi utilizate de sistemul de operare.frecvent. utilizatorul este atenţionat când solicită ştergerea unui fişier. Dacă utilizatorul nu face nici o precizare în acest sens. fără ca această operaţie să acţioneze asupra conţinutului. în acest fel fişierele respective nu vor fi „văzute” la afişarea pe ecran a conţinutului directorului părinte. datorită faptului că informaţiile ce se doresc a fi stocate sunt în memoria internă. Utilizarea unui fişier arhivat se poate face numai după efectuarea operaţiei de „dezarhivare” asupra sa. adică i se poate conferi atributul read only.se creează o nouă „intrare director”. Orice fişier din structura arborescentă a unui disc are unul sau mai multe atribute. într-o primă fază. în diverse proporţii în funcţie de „arhivatorul” (programul) utilizat. Atunci când se pune problema stocării unei cantităţi mari de informaţii (unul sau mai multe fişiere mari) există posibilitatea „arhivării” acestora prin comprimarea conţinutului. Ca o măsură de prevedere. Un fişier poate fi declarat „protejat la scriere”. Operaţia de ştergere se face după confirmarea acesteia de către utilizator. fişierul se creează. ci doar conţinutul fişierului se actualizează. în structura arborescentă se produce o modificare. Salvarea informaţiilor din memoria internă se mai poate face şi într-un fişier creat anterior. etc. În acest caz. Atributul care se conferă fişierului (lor) este archive. Un fişier poate fi redenumit. dacă acesta are atributul read only sau system. atributelor. ci doar o „eliberare” a spaţiului de suport ocupat. fişierul trebuie închis. eventual. caz în care nu se produce o modificare în structura arborescentă. a noii . Unele fişiere (considerate de utilizator) pot fi „ascunse” prin intermediul atributului hidden. La terminarea operaţiilor ce se efectuează asupra conţinutului. o ştergere fizică de pe suportul de memorie externă. Această operaţie constă în apelarea fişierului respectiv (identificator) şi încărcarea în memoria internă. memorie „volatilă” (se distruge conţinutul prin iniţializare sau deconectare de la reţeaua de alimentare). Ştergerea unui fişier nu provoacă. În situaţia utilizării unui fişier în cadrul unei aplicaţii acesta trebuie deschis. eventual.

. respectiv poate fi afişat la imprimantă pe un suport de hârtie (tot o memorie externă). Ca şi orice fişier. un director poate fi şters (mai puţin directorul rădăcină) cu condiţia să nu fie director curent. O operaţie des utilizată se referă la transferul de informaţii.” (semnifică faptul că este vorba de un subdirector). O posibilitate o reprezintă copierea unui fişier dintr-un director în altul sau în acelaşi. Rezultă. conţine doar două intrări speciale cu numele “. fie că este vorba de directorul rădăcină al discului. de fapt. poate fi şters. Definiţi termenii de hardware şi software. adică numele.. Fişierele sunt conţinute în directoare. operaţii pentru care fişierul trebuie restaurat şi deschis. fie de un director oarecare.extensii. Descrieţi pe scurt operaţia de încărcare a MS DOS-ului. Daţi exemple din fiecare categorie. Ce este un sistem de operare şi care sunt principalele lui caracteristici ? 4. Conţinutul unui fişier poate fi afişat pe ecranul video într-o formă standard sau în maniera definită de utilizator. Ce este un fişier ? Prezentaţi şi explicitaţi principalele elemente care apar în identificarea unui fişier. 5. Întrebări 1. respectiv “. poate fi obţinută o copie a întregului suport de memorie externă. eventual extensia şi locul din structura arborescentă. o copie a fişierului sursă. 3. Dacă trebuie şters directorul curent. După creare directorul este „vid”. Un director se creează de către utilizator specificând identificatorul acestuia.” (semnifică faptul că este vorba de un director părinte). O altă posibilitate o reprezintă mutarea unui fişier dintr-un director în altul. prin copierea conţinutului de pe un disc pe altul. acesta va trebui schimbat declarând un alt director ca şi curent şi numai după schimbare. în prealabil. De asemenea. sub alt nume. operaţie în urma căreia nu se obţine o copie a fişierului sursă. Care este diferenţa între un calculator şi un sistem electronic de calcul ? 2.

0 ca emulator de MS-DOS integrată în sistemul de operare Windows 95. interfaţă 3. Se executau mai multe taskuri.1. asigurându-se execuţia simultană a mai multor programe (multitasking) prin modul de acces la resursele fizice ale calculatorului . firmei Microsoft. Ambele versiuni ofereau comutarea între taskuri (sarcini).0 în 1987 pentru calculatoare dotate cu procesor i8088 şi ulterior Windows 286 (sau Windows 2. Astfel în 1981 a fost lansat sistemul de operare MS-DOS (Microsoft Disk Operating Sistem) care în 1985 a devenit standardul sistemelor de operare pentru microcalculatoare pe 16 biţi.1) pentru procesorul i80286. În ceea ce priveşte sistemul de operare Windows trebuie remarcat că acesta a apărut în primele versiuni ca program utilitar care rula sub sistemul de operare MS-DOS. sistem de operare. NOŢIUNI INTRODUCTIVE Luând în considerare faptul că interfaţa între utilizator şi calculator este considerată tastatură şi monitorul. Cele mai utilizate sisteme de operare pentru PC aparţin.2 (apărută în 1994) şi ulterior versiunea 7. meniuri. un mediu de operare şi programare cu o interfaţă grafică prietenoasă. dar . comunicarea se realizează prin introducerea comenzilor de la tastatură ca răspuns la mesajele afişate la ecranul video. Ideea a fost preluată de Microsoft care a creat Windows 1. Primul mediu GUI puternic a fost oferit de MacIntosh. pe calculatoarele Apple. şi răspândirea utilizării mouse-ului. în general. Comenzile au de obicei o gramatică greu de aplicat şi diferă de la o aplicaţie la alta. prin uşurarea accesului la sistemul de calcul. în 1984. butoane simulate pe ecran. constând într-o interfaţă naturală. Acestea au dus la dezvoltarea programelor bazate pe GUI (Graphical User Interface . a rezoluţiei adaptoarelor grafice. care foloseau comenzi criptice şi proceduri convenţionale.0 în 1985. bazată pe elemente ca ferestre. Windows 2. Sub Windows fiecare program al utilizatorului se execută într-o fereastră distinctă.interfaţă grafică utilizator) într-un mediu puternic interactiv şi prietenos. simboluri grafice. Contextul care a determinat apariţia aplicaţiei a constat în dezvoltarea performanţelor hardware prin creşterea dimensiunii pentru memoria internă şi externă a puterii procesorului.Capitolul 3. Efectul acestei noi concepţii a fost trecerea de la utilizarea exclusivă a sistemelor de calcul de către profesionişti. Windows este tot o aşa numită GUI. bazată pe imagini. Firma Microsoft a dezvoltat ulterior acest sistem până la versiunea 6. etc. către aplicaţii destinate publicului larg. WINDOWS Cuvinte cheie: GUI.

Numai aplicaţiile din faţă. Deşi Windows 95 şi Windows 98. în cazul în care calculatoarele sunt conectate în reţea. . Windows 3.0 din 1990 care furniza o interfaţă atractivă cu pictograme. aplicaţiile din fundal fiind suspendate.0 are instalat suportul pentru OLE1 (object linking and embedding) care permite legarea şi înglobarea obiectelor. sistem de poştă electronică. Programul “Program Manager” oferea posibilitatea lucrului cu memoria superioară putând utiliza memoria virtuală prin simularea memoriei RAM utilizând discul fix. Programele sub Windows au o mare putere de calcul şi sunt mai uşor de învăţat şi de utilizat. rulau. ELEMENTE DE UTILIZARE WINDOWS’95 Lansat în 24 august 1995. aşa numitul Windows versiunea 4.nu simultan. orice acces în modul real lasă neprotejat mediul multitasking. Prin creşterea memoriei s-au putut utiliza programe de aplicaţie mai mari. Arhitectura sistemului Windows ’95 prezintă mai multe elemente. Windows NT (New Technology). clar delimitate. program de comunicaţie.1 nu mai poate fi lansat în mod real ci numai în mod protejat. În acelaşi timp. care lucrează în mod protejat. se mai bazează pe sistemul de operare MS-DOS. 3.2. în acest fel se asigură o mai mare stabilitate a mediului. dar şi o serie de facilităţi ce îmbunătăţesc substanţial interfaţa cu utilizatorul. superioare.0 a introdus o „revoluţie” în modul de lucru de până la ora respectivă. Indicatorul de mouse „clepsidră” arăta că sistemul Windows a cedat controlul în favoarea taskului în execuţie. elementele de bază ale acestei interfeţe grafice regăsindu-se şi la versiunile ulterioare. Setul de apeluri Windows pe care le permite sistemul de operare a introdus şi în programele de aplicaţie o standardizare ce uşurează foarte mult accesul utilizatorilor neprofesionişti. etc. ele devenind sisteme de operare în adevăratul sens al cuvântului. când mediul de operare multitasking. Windows 3. Dintre facilităţile oferite se amintesc: • viteza şi comportamentul. în acest sens fiind introduse programul agendă. Prima versiune larg acceptată a fost Windows 3. pentru lucrul cu calculatorul în cadrul unui grup de muncă. ce asigură funcţiile unui sistem de operare. Versiunea Windows/386 permite lansarea mai multor aplicaţii în multitasking şi în ferestre realizând un multitasking cooperativ taskurile preluând şi predând succesiv controlul mediului Windows. se bazează pe monotasking (o singură sarcină) care lucrează în mod real. principale. XP şi Vista nu. Acesta nu era un sistem cu adevărat multitasking (mai multe sarcini la un moment dat) care să execute simultan atât aplicaţiile din fundal şi pe cele marcate ca active. Millenium. Specific acestui mod de lucru sunt programele utilitare de reţea. pentru folosirea în comun a câtorva echipamente şi fişiere.11 este o versiune dezvoltată pentru conectare în reţea locală. Windows 2000. putând să apară erori în execuţie. Windows for Workgroups 3.

program care nu a fost conceput special pentru a fi executat sub incidenţa Windows-ului. • multitasking efectiv.program elaborat special pentru a fi executat sub incidenţa Windows-ului. • utilizatorul nu mai trebuie să memoreze comenzi. punct etc. pe ecranul video. • sistemul de gestiune al fişierelor îmbunătăţit (nume lungi de fişiere. Figura 3. în care se realizează.zonă dreptunghiulară afişată pe ecranul video asociată unei aplicaţii. Pe parcursul utilizării sistemului pot fi observate pe ecran trei tipuri de ferestre: ferestre de aplicaţie. cât şi soft. pe 32 de biţi. În colţul fiecărei ferestre se găseşte o icoană ce ascunde meniul sistem al respective ferestre. unui grup de programe. respectiv instalarea şi configurarea automată a unor componente hardware nou introduse în sistem. • Plug & Play. Ferestrele de aplicaţie conţin aplicaţiile în curs de execuţie. maximum 255 caractere.2. redimensionată. ce determină aria de lucru corespunzătoare unei aplicaţii. (figura 3.). etc. o fereastră reprezintă o zonă dreptunghiulară. O fereastră poate fi deschisă. deplasată.). . nou. respectiv orice aplicaţie Windows. închisă. pe 16 biţi. O fereastră are unele elemente definitorii (figura 3. Aplicaţie nonWindows . Ele pot ocupa orice zonă a suprafeţei ecranului. • aplicaţii distribuite. ferestre document şi ferestre de grup.x. virgulă. efectiv. operaţiile specifice aplicaţiei respective. Aşa cum s-a precizat mai sus. atât din punct de vedere hard. dar care oferă şi posibilitatea executării vechilor aplicaţii. inclusiv caractere de genul „spaţiu”. O parte importantă a unei ferestre o reprezintă zona de lucru.1.• este un mediu.) ce caracterizează Windows-ul. dar poate fi rulat sub această interfaţa grafică. ci să caute icoana corespunzătoare aplicaţiei.1. Fereastră Windows Fereastră . din versiunile 3. • administrare superioară a configuraţiei sistemului de calcul. Terminologie Windows Aplicaţie Windows .

. distingânduse prin culoare şi câteva elemente specifice: • titlul aplicaţiei .. În figura 3. Icoană meniu sistem Bara de titlu Linie meniu Buton minimizare Buton maximizare Buton închidere fereastră Spaţiul ferestrei Bară de unelte Figura 3. 3. mărirea ferestrei la nivel ecran complet (maximizare) şi închiderea aplicaţiei (X). modul de vizualizare al elementelor componente fiind „icoane mici”.2. este prezentată aceeaşi fereastră. Pe lângă modificarea dimensiunii. şi 3. ferestrei. • în partea stângă a barei se găseşte o icoană corespunzătoare aplicaţiei ce “ascunde” meniul sistem: • în partea dreaptă a barei sunt dispuse trei butoane ce determină reducerea ferestrei la nivel de buton în bara de task-uri (minimizare).3. prin mişcarea mouse-ului cu cursorul pe bară. Ferestrele de grup se afişează pe desktop (ecranul principal al mediului) şi conţin mai multe iconiţe de aplicaţie. modul de vizualizare a elementelor fiind „icoane mari”. este prezentată o fereastră. Elementele unei ferestre Windows Elementele unei ferestre pot fi reprezentate în mai multe moduri.5. .Ferestrele document se deschid pe suprafaţa unei ferestre de aplicaţie atunci când aplicaţia permite utilizatorului să deschidă mai multe documente pentru a le avea simultan pe ecran. respectiv numele fişierului ce se află în lucru. În figurile 3. funcţie de modul de vizualizare selectat. cu ajutorul barei de titlu fereastra se poate deplasa pe suprafaţa ecranului video. în situaţia de fereastră maximizată butonul corespunzător este înlocuit cu un buton de revenire la formatul anterior (restaurare). Bara de titlu se găseşte în partea superioară a ferestrei.4. „listă” şi „listă cu detalii”.2..precizează denumirea aplicaţiei sau folder-ului.

3.).Figura 3.6. Figura 3.5. Elementele unei ferestre – icoane mici Figura 3. determină afişarea meniului sistem (figura 3. Elementele unei ferestre – listă fără detalii Figura 3. Elementele unei ferestre – listă cu detalii Efectuarea unui click pe icoana din stânga titlului din bara de titlu. Acest meniu conţine o serie de elemente de comandă pentru manevrarea ferestrei.4. Meniul sistem .6.

Figura 3.Comanda Restore are ca efect “reducerea” ferestrei la mărimea sa anterioară. Comenzile Move şi Size permit “repoziţionarea”. elemente referitoare la acţiunea în curs (operaţia ce se execută. cu mouse-ul. Poziţionarea cursorului mouse-ului pe contur şi mişcarea mouseului. în orice moment. cu corespondent în meniuri. respectiv “deschide” fereastra. Sub linia de meniu apare. numărul de pagini. respectiv “redimensionarea” ferestrei cu ajutorul tastaturii. automat.7. Un alt element specific al ferestrei Windows este bara de stare. Sub bara de meniu se găseşte bara de unelte. Fereastra Windows. pe latura de jos. determină afişarea unui meniu. din partea de jos a ferestrei. prezente pe desktop Aşa cum am mai precizat. Aceste bare sunt prevăzute la extremităţi cu butoane ce indică sensul de deplasare a imaginii din fereastră. conţine în majoritatea cazurilor. zonă ce conţine. În cazul în care nu toate elementele aplicaţiei în curs sunt afişate în fereastră. . Minimize permite “reducerea” ferestrei la nivel de buton în bara de task-uri.7. constituită din o serie de elemente a căror acţionare. sub bara de titlu. de regulă. specific Windows-ului este existenţa ferestrelor pentru toate aplicaţiile ce se pot executa simultan (figura 3.). Mai multe aplicaţii. informaţii despre elementele în acţiune etc.). va determina “mărirea/micşorarea” ferestrei în sensul indicat până în momentul eliberării butonului. linia de meniu. Maximize “mărirea” ferestrei la nivel de ecran complet. barele de defilare. dacă a fost la nivel de buton. respectiv cea din dreapta apar. bară conţinând butoane corespunzătoare unor anumite operaţii ce se regăsesc în meniuri. cu butonul apăsat. Elementul Close are ca efect închiderea aplicaţiei sau folder-ului. bara de unelte standard ce conţine butoane pentru efectuarea rapidă a unor operaţii. Conturul ferestrei Windows permite “redimensionarea” acesteia cu mouse-ul.

element special cu două stări. marcat/nemarcat.element special cu două stări.8. reprezentat printr-un cerc şi un text afişat în dreapta acestuia. Icoane Windows Buton de opţiune . Cutie de dialog Apăsaţi unul din butoanele de mai jos OK < Back Next > Cancel Figura 3. Cutie de dialog Casetă derulantă . Buton de opţiune marcat Buton de opţiune nemarcat Figura 3. Figura 3.simbol grafic de dimensiuni reduse. Bară de defilare .11. Butoane de opţiune (butoane radio) Căsuţă de opţiune . marcat/nemarcat. Căsuţă de opţiune marcată Căsuţă de opţiune marcată Căsuţă de opţiune nemarcată Figura 3.9. reprezentând un grup de programe (icoană de grup) sau o aplicaţie (icoană de aplicaţie).simbol grafic afişat pe ecranul video pentru a indica poziţia curentă.suprafaţa dreptunghiulară care mărgineşte o fereastră şi care conţine butoane pe care sunt înscrişi indicatori de direcţie . Icoană . butoane.10. Selectarea textului determină trecerea dintr-o stare în alta. Căsuţe de opţiune Cutie (casetă) de dialog .suprafaţa dreptunghiulară mărginită în partea dreaptă de o bară de defilare verticală ce permite vizualizarea prin defilare a elementelor conţinute de o listă. reprezentat printr-un pătrat în care se afişează un x în starea marcat.Cursor .fereastră prin care se afişează o serie de informaţii. căsuţe de opţiune şi/sau se solicită o intervenţie din partea utilizatorului.

pe ecranul video apărând desktop-ul acestei aplicaţii. un grafic.5 in. . pe lângă aceste componente este necesară şi prezenţa tastaturii şi recomandat a unui mouse.5 in. . un desen.permite deschiderea unui fişier în vederea accesului la informaţiile conţinute de acesta. . etc. .44 MB 40 MB VGA 640*400 Recomandat minim 80486 8 MB 3. De multe ori acest cursor prezintă forma unei clepsidre. într-un fişier existent şi deschis în acel moment. deoarece în fundal se realizează execuţia unei comenzi. se execută copierea datelor din memoria internă pe o memorie externă. într-un fişier.permite actualizarea datelor utilizatorului. respectiv.Save As – permite salvarea datelor din memoria internă pe o memorie externă. Figura 3.permite afişarea la imprimantă a unor informaţii.permite copierea informaţiilor selectate în memoria temporară.Save .Open .44 MB 200 MB SVGA 800*600 Evident. cu numele şi în locul din structura arborescentă specificate de către utilizator.permite mutarea informaţiilor selectate în memoria temporară.New .permite crearea unui nou document specific respectivei aplicaţii.permite inserarea conţinutului memoriei temporare în locul . . situaţie în care utilizatorul trebuie să aştepte revenirea la forma iniţială de săgeată. Instalarea Windows’95 pe un calculator. În cazul utilizării mouse-ului acesta se prezintă ca un cursor cu forma unei săgeţi ce permite selectarea oricărui element dintr-o fereastră. Operaţii de bază sub Windows . . Prin apăsarea butoanelor respective se obţine efectul de defilare a elementelor afişate în fereastră în sensul indicat.12. 1. Rezultatul prelucrărilor cu orice aplicaţie Windows este un fişier.(←↑↓ →). Bară de defilare orizontală Desktop – suprafaţa de lucru (pe ecranul video) Folder – dosar.Paste . tastatura fiind utilizată în special pentru editare. creându-se astfel posibilitatea vizualizării tuturor elementelor. 1. Lansarea în execuţie a Windows-ului se realizează automat la pornirea calculatorului. termenul echivalent directorului din MS DOS.Cut . fie că s-a realizat un document text. Sub incidenţa Windows se lucrează în general cu mouse-ul.Copy . necesită anumite cerinţe harware. . Aceste cerinţe sunt prezentate în tabelul de mai jos: Componenta Microprocesor Memorie RAM FDD Spaţiu pe HDD liber Adaptor Video Cerinţă minimă 80386 SX 4 MB 3.Print .

Caracteristic acestui mod de prezentare a Explorer-ului este butonul Start din stânga barei şi o serie de elemente precizate în extremitatea din dreapta (ceas. sau chiar unor fişiere. afişând un mesaj pe ecranul video: “Starting Windows 95”. La pornirea calculatorului. respectiv ca rezultat al minimizării sau dezactivării unei ferestre de aplicaţie (buton “neapăsat”). culoare etc. se găseşte aşa numita taskbar.). întotdeauna. bara de task-uri (bara de sarcini). în cazul în care este instalată aplicaţia Microsoft Plus. interfaţa cu utilizatorul. icoană de volum. Desktop-ul este unul din elementele noi pe care le aduce versiunea 95 a Windows-ului. sau pe oricare latură a suprafeţei desktop-ului. un utilitar foarte puternic. în caz contrar fundalul poate fi modificat prin intermediul utilitarului Display din Control Panel. moment în care Windows este “apt” pentru conversaţia cu utilizatorul. unor folder-e. În această bară vor apare. etc. fişiere. Este o formă a Explorer-ului. programul încărcător din zona BOOT a discului de pe care se face încărcarea sistemului de operare va determina lansarea în execuţie a mediului Windows. tastatura curentă etc. . În partea de jos a ecranului (implicit). folder-e. Rezultatul va fi apariţia pe ecran a desktop-ului Windows 95 (figura 5. faţă de versiunile anterioare şi poate fi considerat ca fiind un folder. Pe această suprafaţă de lucru există icoane corespunzătoare diverselor aplicaţii instalate sub incidenţa Windows-ului 95. Lansarea în execuţie a oricărei astfel de aplicaţii se poate realiza printr-un dublu click pe icoana respectivă.). după terminarea execuţiei programului preîncărcător. în care sunt prezente aplicaţii. Aspectul desktop-ului (fundal. Desktopul reprezintă de fapt. ce asimilează funcţiile Program Managerului şi File Manager-ului din versiunea 3.x a Windows-ului. o interfaţă uşor de manevrat de către acesta. aspectul icoanelor. butoane corespunzătoare aplicaţiilor lansate de către utilizator (buton apăsat pentru aplicaţia curentă).) se poate modifica (faţă de standard) prin apelarea aplicaţiei Desktop Themes din Control Panel.specificat de către utilizator.13.

trebuie precizat faptul că Windows-ul permite definirea şi respectiv utilizarea mai multor tastaturi. rezultă faptul că.Icoane Volum Butonul START Bara de task-uri Tastatura Ceas Figura 3. *. utilizatorul putând modifica în orice moment tastatura utilizată. cea fizică fiind tastatura americană.caracterele mari (majuscule) se obţin la fel ca la toate tastele cu o . Această facilitate oferă posibilitatea utilizării caracterelor specifice fiecărei ţări. nu schimbarea fizică a tastaturii. / \ ? Funcţie veche (mod de obţinere) [ ] . Pentru utilizarea mai uşoară a tastaturii specifice limbii române. specifice anumitor ţări. caractere care nu se regăsesc pe o tastatură standard americană. Din cele prezentate mai sus. ’ \ z y @ * ( ) grupul tastelor numerice ALT dr. se vor prezenta în continuare o parte din modificările rezultate (cele uzuale). în cazul lucrului cu această tastatură. Desktop-ul Windows 95 Referitor la tastatura curentă. Funcţie nouă ă î ş ţ â y z ” ( ) = +. -. Acestea se definesc prin soft. anumite taste îşi for schimba semnificaţiile de până atunci. + Q _ Observaţii: .13.

14. la fel ca şi elementul următor) oferă utilizatorului posibilitatea elaborării unui document cu una din aplicaţiile.în cazul necesităţii utilizării unui caracter care există pe tastatura fizică. adică prin combinaţia de taste SHIFT+tasta respectivă. . aplicaţii care pot fi lansate în execuţie printr-un click. în vederea editării a unui document creat anterior. Elementul Programs are ca efect afişarea unui submeniu în care apar grupurile de programe şi aplicaţiile instalate. . instalate.15. iar cele succedate de “…” determină apariţia unei ferestre de dialog. selectarea lor determină apariţia unui submeniu.singură semnificaţie.14. La elementele ce sunt succedate de “4”. sau combinaţia (implicită) ALT+SHIFT. Modificarea tastaturii Acţionarea butonului Start va determina afişarea unui meniu. Selectarea elementului New Office Document (există doar după instalarea pachetului Microsoft Office. Documents determină afişarea unei liste ce cuprinde ultimele 15 fişiere cu care s-a lucrat în diverse aplicaţii Windows şi care pot fi accesate direct (prin intermediul aplicaţiei respective) în urma unui click. figura 3. utilizatorul poate reveni la aceasta prin afişajul tastaturii curente din bara de task-uri (un click pe acesta determină apariţia meniului cu tastaturile instalate. ce conţine elementele din figura 3. Figura 3. în aceleaşi condiţii ca mai sus. după ce se va indica formatul dorit şi alte caracteristici în fereastra New. prin lansarea automată în execuţie a aplicaţiei. dar este de negăsit pe cea modificată.). Open Office Document permite deschiderea. din pachetul Microsoft Office.

Meniul Start Elementul Settings oferă posibilitatea modificării unor elemente ale sistemului de către utilizator. Display – permite modificare tipului de interfaţă grafică şi a . este siguranţa dispariţiei tuturor componentelor programului respectiv. Printers. Fereastra Control Panel Fereastra Control Panel conţine elementele necesare diferitelor configurări ale Windows-ului. prin Plug and Play se înţelege instalarea automată a unor astfel de componente. instalarea pe baza fişierelor existente pe discheta (sau CD-ul) ataşat acesteia.16. dar unele componente (care nu sunt Plug and Play) pot să nu fie detectate de Windows. Figura 3. respectiv informaţii. când s-a spus că. respectiv elementele (caracteristicile) pentru bara de task-uri şi submeniurile Programs şi Documents Taskbar.). utilizatorul va avea siguranţa dispariţiei unor fişiere. intră în contradicţie cu cele prezentate anterior. dar continuă să ocupe spaţiu pe disc. fiind necesară instalarea lor prin intermediul acestei componente. utilizarea ei este recomandată pentru dezinstalări (înlăturarea unei aplicaţii). Este adevărat. Acest lucru. prin utilitarele ce constituie Control Panel (figura 3. care nu-şi mai au rostul. Diferenţa între ştergerea aplicaţiei cu ajutorul unui utilitar care manipulează fişiere şi utilizarea Add/Remove Programs. În continuare se vor trece în revistă câteva dintre acestea.Figura 3. Adică. Deoarece multe aplicaţii sunt livrate sub forma unui kit de instalare (care nu mai necesită această componentă). Add New Hardware – permite instalarea unor noi componente hard în sistem. inclusiv a fişierelor şi informaţiilor care nu se găsesc în directorul rezervat acestuia.15. imprimantele ataşate.16. Utilizatorului i se va cere specificarea tipului de componentă (dintr-o listă) sau. Add/Remove Programs – permite instalare/dezinstalarea unor programe. Date/Time – permite modificarea datei şi orei curente.

î. Prima (Let Windows manage my virtual memory settings). cum crede de cuviinţă (funcţie de necesităţi). ştergerea şi instalarea unor font-uri. Font-urile sunt seturi de caractere.17. Fără un font care are aceste caractere în set.). printre altele. â”. valoarea memoriei virtuale. ţ. Evident. cele prezentate anterior. respectiv. System (figura 3. protector de ecran etc. obţinerea lor va fi foarte dificilă. vor fi luate în considerare împreună cu cele specificate la tipurile de tastatură. Figura 3. ş. sau să dezactiveze memoria virtuală. Dimensiunea fişierului nu poate depăşi valoarea spaţiului liber de pe discul fix. care diferă prin aspect şi au o anumită denumire. „ă. Fereastra System Properties Memoria virtuală este o componentă specifică Windows-ului. cu care se va lucra ca şi cu memoria RAM. Celelalte două permit utilizatorului să-şi definească propria valoare. . Network – conţine setări pentru utilizarea calculatorului în reţea. se permite crearea unui fişier (static sau dinamic). utilizatorul având la dispoziţie trei posibilităţi (figura 3. rezoluţie. Keyboard – permite definirea/ştergerea unei tastaturi. Fonts – permite vizualizarea. care au în setul de caractere pe cele specifice acestei limbi.) – permite vizualizarea unor date generale visa-vis de sistemul de calcul. În ultima perioadă s-a dezvoltat crearea de font-uri pentru limba română. a memoriei virtuale.17.aspectului ecranului (culori. permite Windows-ului să gestioneze dinamic. a eventualelor „conflicte” între componente şi stabilirea de către utilizator.18.).

Figura 3. sau pentru una achiziţionată împreună cu un kit propriu de instalare (butonul Have Disk). se poate specifica a limită minimă şi una maximă diferite.20.18. dar în limitele specificate). sau egale. pe ecran se va afişa fereastra Add Printer Wizzard (figura 3. deschide o fereastră în care i se permite utilizatorului configurarea imprimantelor instalate.).). respectiv instalarea uneia noi. utilizatorul poate opta pentru o imprimantă a cărei fişiere de instalare sunt prezente în kit-ul de instalare a Windows-ului (cele din listă). În primul caz. . Această variantă permite practic o boot-are şi o închidere a Windows-ului mai rapidă decât în cazurile celelalte. se va modifica pe parcursul lucrului şi va fi şters la terminarea sesiunii Windows. alocarea memorie virtuale va fi tot dinamică (asemănător primului caz.Figura 3. respectiv fişierul de memorie virtuală va fi creat la pornirea calculatorului. de unde. Dacă. ambele valori sunt egale. Fereastra Printers În cazul în care se optează pentru instalarea unei noi imprimante (Add Printer). Fereastra pentru setările memorie virtuale Referitor la cazul al doilea.19. fişierul creat va rămâne pe discul fix (în directorul rădăcină) şi după terminarea sesiunii Windows. Selectarea celui de-al doilea element din Settings şi anume Printers (figura 3.19.

utilizatorul poate specifica elementele căutării şi anume.). .21. cu aceleaşi specificaţii ca şi sub MS DOS).Figura 3. un fişier sau director (Files or Folders).21. după terminarea procesului de instalare. cum ar fi dimensiunea. discul/direcorul în care se va efectua căutarea.20. rapid. din care utilizatorul poate căuta. data creării sau textul pe care îl conţine. Sistemul de “ajutor” interactiv poate fi activat prin elementul Help. numele şi/sau extensia fişierului/directorului căutat (se admit caracterele * şi ?. Selectarea elementului Find are corespondent o fereastră (figura 3. sau alte caracteristici.22. Primul oferă elemente de bază despre Windows. inclusiv/exclusiv subdirectoare. Asistenţa poate fi obţinută prin intermediul a trei elemente: Contents (conţinut). corespondent noii imprimante. Fereastra de căutare a fişierelor În fereastra de căutare.) în care utilizatorul îşi poate selecta varianta dorită. în fereastra Printers se va mai adăuga un element. Fereastra de instalare a unei noi imprimante În ambele cazuri. celelalte permiţând căutarea unui anumit element (specific unei situaţii). de către utilizator. Index şi Find (căutare). rezultatul fiind o fereastră (figura 3. Figura 3.

23.23. Windows-ul va cere confirmarea. . în funcţionarea acestuia. se va realiza terminarea sesiunii Windows. înaintea apariţia mesajului anterior. Din aceeaşi casetă utilizatorul mai poate alege două opţiuni: .). terminarea execuţiei tuturor programelor şi apariţia pe ecranul video a unui mesaj prin care utilizatorul este anunţat că poate să deconecteze sistemul de calcul de la reţeaua electrică. uneori grave. sau infirmarea acestei comenzi (figura 3. Fereastra Run.Figura 3. În cazul confirmării opţiunii de mai sus. are ca efect trecerea sistemului în modul Stand-by (se suspendă execuţia aplicaţiilor în curs şi se opreşte monitorul). Terminarea sesiunii de lucru Windows se realizează executând un click pe butonul START din bara de task-uri şi selectând din meniul apărut comanda “Shut Down”.). deoarece pot apărea modificări în sistemul de fişiere şi înregistrări ale Windows-ului.Restart the computer – terminarea sesiunii Windows şi repornirea sistemului de calcul. sau a aplicaţiilor instalate. care permite căutarea şi specificarea unui anumit fişier.22. de lansare în execuţie a unui program în mod linie de comandă Elementul Suspend (dacă există). Este nerecomandat a se deconecta calculatorul de la reţea.24. Repornirea se poate face printr-un click sau apăsarea unei taste). Figura 3. modificări care vor atrage după sine probleme. Fereastra de asistenţă a Windows-ului Lansarea în execuţie a unui program (aplicaţie Windows sau nonWindows) se poate face prin intermediul ferestrei de dialog corespunzătoare elementului Run (figura 3. După acţionarea acesteia.

Prin încorporarea versiunii 4.. .0. IEEE 1394. VERSIUNI ULTERIOARE Windows ’98 Este succesorul lui Windows ’95. la mărirea vitezei aplicaţiilor şi a conectării la reţea. În ultimii ani. industria a susţinut evoluţiile importante din domeniul hardware şi software. Windows ’98 include funcţii şi facilităţi pentru configurarea sistemelor. Windows ’98 conţine tot ceea ce este necesar pentru a beneficia de avantajele oferite de Internet şi de reţeaua internă. Windows ’98 oferă un nivel avansat de integrare în Internet. Clădit pe baza solidă a sistemului de operare Windows ’95.prin restartarea sistemului de calcul. Windows ’98 a extins inovaţiile pe care le-a moştenit. . Caseta de dialog Shut Down Windows Revenirea la Windows se poate realiza în trei moduri: .24.prin comanda WIN. la automatizarea conectării lor la o unitate de reţea şi crearea comenzilor rapide. Figura 3.prin comanda EXIT. dobândind accesul la Internet şi la diferitele reţele interne prin intermediul programului incorporat Internet Explorer 4. Noile tehnologii şi funcţii din Windows ’98. instrumentele de comunicaţie pentru Internet şi tehnologiile de automatizare a circulaţiei informaţiilor din Internet şi din reţeaua locală.3. Cu Windows ’98 se poate beneficia de performanţele noilor tehnologii şi platforme. FAT 32 şi DVD. Pe lângă noile facilităţi Windows ’98 este compatibil cu aplicaţiile şi tehnologiile Windows mai vechi.0 a browserului Web Internet Explorer. pot ajuta la găsirea şi formatarea informaţiilor dorite cât mai repede posibil. Selectarea şi confirmarea acestei opţiuni atrage după sine apariţia prompter-ului MS DOS. 3. şi se spune că a revoluţionat aspectul şi modul de utilizare al mediului Windows. cu toate consecinţele specifice acestui mod de lucru.Restart the computer în MS-DOS mode – terminarea sesiunii Windows şi cedarea controlului sistemului de operare MS DOS. . Prin facilităţile avansate de căutare. pentru depanare şi pentru permanenta modernizare a calculatoarelor. Windows ’98 include suport pentru noile perfecţionări hardware şi software cum ar fi: Universal Serial Bus.

ceea ce are un efect pozitiv asupra stabilităţii sistemului. 2 GB pentru majoritatea utilizatorilor SVGA Microsoft Mouse Windows 2000 Reprezintă un punct de răscruce. . . Windows 2000 este dotat pentru jocuri şi toată gama de aplicaţii multimedia.interfaţa lui Windows 2000 corespunde în mare măsură celei din Windows 95/98 sau Windows NT cu Activ Desktop. 120 295 MB pentru celelalte Interfaţă monitor . la fel de bine ca pentru aplicaţii profesionale care necesită o maximă securitate a datelor. În plus.25. Trăsăturile fundamentale se pot rezuma astfel: Windows 2000 reprezintă un sistem de operare stabil pentru desktop.noile facilităţi de securitate şi de reţea includ funcţii de control încă greu accesibile. Desktop-ul Windows ’98 Cerinţe hardware: Specificare Microsoft Procesor 486DX / 66 MHz Memorie 16 MB (RAM) Unitate CD-ROM sau DVD-ROM Aproximativ 195 MB spaţiu pe discul fix liber pentru instalare „tipică”. . prin combinarea în acest nou produs a facilităţilor oferite de Windows 95/98 şi Windows NT. În acest sprijin vine noul sistem de fişiere NTFS 5 şi un control mai bun asupra fişierelor de sistem.Figura 3. Rezultatul. însă destul de încet.Windows 2000 rulează şi pe procesoare cu o frecvenţă sub 300 MHz. este nevoie de cel puţin 64 M memorie de lucru RAM (recomandat 256 MB) şi până la 800 M spaţiu liber de .VGA Microsoft Mouse Recomandat: Pentium 133 sau mai mare 32-64 MB (RAM) Unitate CD-ROM or DVD-ROM 295 MB instalare completă.

Sistemul de operare va rula fără probleme pe un calculator cu dotare modernă şi toate componentele vor fi recunoscute şi integrate în sistem. Nu sunt necesare alte investiţii pentru hardware.Setup-ul şi instalarea altor componente se va desfăşura mai simplu decât în Windows 98. fiind asemănătoare cu cea din Windows 98 cu Internet Explorer 5.26. . Figura 3. care puneau în pericol versiunile anterioare. Însă Windows 2000 reprezintă şi alternativa mai bună şi mai stabilă decât Windows 95/98.Conexiunea la Internet sau chiar la o mică reţea este simplificată. datorită facilităţilor Plug&Play îmbunătăţite. totodată. .Windows 2000 oferă facilităţi multimedia îmbunătăţite faţă de Windows 98. . sistemul rezistând la instalarea unor programe obscure.Datorită profilurilor de utilizatori departajate. există o serie de asistenţi care oferă ajutor în caz de nevoie. . .stocare pe hard disc.Blocările sunt rare datorită mecanismului de protecţie. el oferă mai mult suport pentru facilităţi multimedia decât Windows ’98 şi urmaşul acestuia Second Edition. accesul la Internet poate fi limitat pentru anumite persoane.Interfaţa nu presupune o perioada de acomodare. Desktop-ul Windows 2000 Compania Microsoft arată că principalii beneficiari ai sistemului de operare Windows 2000 sunt firmele care caută un sistem de operare stabil pentru reţea. . Windows 2000 este mai bine protejat împotriva comenzilor eronate. iar datele importante pot fi bine protejate împotriva ştergerii lor. Avantajele oferite de Windows 2000 se pot rezuma astfel: . Deşi Windows 2000 se bazează pe Windows NT. .

dar şi obiecte mai deosebite cum sunt containerele şi unităţile organizatorice.27. ca structură ce păstrează informaţii. dar cresc şi resursele necesare. Astfel. iar Windows NT Workstation cere la instalare cel puţin 32 MB de memorie şi aproape 500 MB liberi pe hard disc. Active Directory include directorul de obiecte. Figura 3.0 şi al distribuirii resurselor. Spre exemplu. grupurile. Noutăţile fundamentale ale sistemelor Windows NT sunt aduse prin noile concepte ale reţelelor NT. Desktop-ul Windows NT Workstation Active Directory este noul serviciu director. Directorul este o structura ierarhică de informaţii care descrie obiectele ce aparţin reţelei. centralizarea procedurilor de administrare sub controlul unui singur instrument precum şi aşa numita Consolă de administrare este deosebit de utilă. politicile de sistem. imprimantele. Accesul unui utilizator la un obiect este controlat de o structură proprie de informaţii. Windows NT Server şi respectiv Windows NT Workstation. fundamentul reţelelor NT 5. de 500 MB liberi pe un hard disc de cel puţin 2 GB şi de un procesor Pentium la 166 de MHz sau mai mult. Windows NT Server are nevoie la instalare de 64 MB de memorie (se recomandă 128 MB). Directorul asigură accesul controlat al utilizatorilor la resurse. Obiectele pe care le conţine directorul sunt: conturile utilizatorilor. numite şi resursele reţelei. printr-o singură procedură de deschidere de sesiune. Ele au rolul de a grupa celelalte tipuri de obiecte. în acest fel administratorul reţelei putând . Dacă acestea sunt noi. Instrumentele de administrare a reţelelor NT prezintă interfeţe noi. Performanţele Windows NT cresc faţă de versiunile anterioare.Windows NT Sistemul Windows NT a fost dezvoltat în două variante. atunci şi instrumentele vor fi noi sau cel puţin adaptate şi îmbunătăţite. numită Lista de control al accesului (Access Control List – ACL). cu ajutorul lor administrarea reţelei devine mai uşor de realizat. calculatoarele. împreuna cu serviciile care fac disponibile informaţiile păstrate în director.

dacă se cunosc una sau mai multe caracteristici ale sale. Windows Millennium s-a dovedit greu de plasat în ierarhia numeroaselor versiuni ale sistemului de operare de la Microsoft.0 administrarea reţelei se face centralizat şi este condusă de un instrument specializat: Microsoft Management Console (MMC). ierarhia unică a sistemului conţine volume care sunt partajate pentru utilizatori. DFS oferă structura logică arborescentă în care există resurse folosite de utilizatori aflaţi. Pe de altă parte. fiind uneori catalogat drept Windows . Destinat fiind aşa numitului segment home-user spre deosebire de Windows 2000. Fiecare domeniu are un nume. Instrumentele sunt oricare dintre utilitarele de administrare : Active Directory Manager. volumele se pot afla pe calculatoare diferite. Administrarea unei reţele NT porneşte de la conceptele care o guvernează. MMC aduce la îndemâna administratorului proceduri rapide de administrare.delega autoritate unor utilizatori individuali sau unor grupuri de utilizatori care devin administratori de containere sau de subarbori. In versiunea NT 5. esenţa sistemului distribuit de fişiere. ale cărei resurse pot fi distribuite fizic oriunde în reţea. din punct de vedere conceptual. Deşi următorul pas semnificativ în seria Windows a fost Windows 2000. administrarea devenind acum centralizată. instrumente diferite de administrare fiind înglobate într-o singură aplicaţie. Tree Manager. Consola Manager face mai uşoara munca de administrare. Administratorul unui domeniu are privilegii absolute numai în domeniul respectiv. Windows Me aduce îmbunătăţiri la versiunea ’98. Volumele sunt. Windows NT 5. Active Directory include şi un serviciu de indexare şi interogare care asigură regăsirea rapidă a obiectelor. Domeniul face parte din conceptul de securitate într-o reţea NT: politicile de securitate şi drepturile nu trec graniţele dintre domenii. Sites and Service Manager. Schema Manager şi multe altele. oriunde în reţea. Windows NT 5. fiind scrise aproape toate versiunile celor mai căutate aplicaţii. Accesul utilizatorilor la dosare şi fişiere este reglementat prin permisiuni. dintre care cea mai importantă ar fi stabilitatea. Acesta cuprinde o singură structură ierarhică de dosare şi fişiere. Windows Millennium şi-a găsit destul de greu o poziţie pe piaţă. el compunându-se din totalitatea instrumentelor care formează aşa numitul mediu al consolei de administrare. Noile instrumente de administrare sunt uşor de folosit şi un model de interfaţa prietenoasa.0 aduce cu sine şi un nou sistem de fişiere: sistemul distribuit de fişiere (DFS). Noile domenii NT sunt reprezentate ca domenii DNS. aproximativ 95% dintre programele educaţionale sunt scrise pentru Windows 9x. Windows Millennium Edition (Windows Me) Este ultima versiune de Windows 9x lansată de Microsoft. respectiv ’98 Second Edition. Necesitatea îmbunătăţirii versiunii Windows 9x a fost o cerinţă reală având în vedere faptul că această serie de sisteme de operare este cea mai populară pentru mediul Windows pe 32 biţi. Deşi ierarhia este unică. integrându-se undeva între versiunea Second Edition Windows 98 şi Windows 2000 de la care preia numeroase caracteristici.0 nu a renunţat la mai vechea formă de domeniu.

robusteţea şi securitatea lucrului de la 2000).29. Figura 3. Desktop-ul Windows Millenium Windows XP Windows XP este unul din cele mai utilizate sisteme de operare din familia Windows a firmei Microsoft şi reprezintă o combinaţie între caracteristicile cele mai performante ale versiunilor anterioare (multimedia şi Plug and Play de la versiunile ’98 şi Me (Millenium). cu o memorie RAM minimă .28.98 Third Edition sau Windows 95 Service Pack 5. Figura 3. Desktop-ul Windows XP Windows XP Profesional se recomandă a fi instalat pe calculatoare cu un procesor minim Pentium II la 300MHz.

cum ar fi Internet Connection Firewall. cu gruparea lor după permisiuni. Caracteristicile care constituie diferenţe faţă de versiunile anterioare sunt: . Web Publishing.conturi de utilizatori multiple.de 128MB şi cu minim 1. destinat lucrului de birou.recunoaşterea vorbirii şi a scrisului de mână. .Windows XP Home Edition. . Windows XP a apărut în două versiuni: . configurarea conturilor de utilizatori. prin intermediul conexiunii la reţea.Implementare şi integrare mult uşurate .). . Movie Maker.recunoaşterea fişierelor comprimate („. personalizarea rapidă a meniului Start. . în reţea.aplicaţie încorporată de inscripţionare CD-uri.Internet Connection Firewall. atunci când în sistem se află montată o unitate de CD care permite inscripţionarea.Mobilitate – Windows XP aduce facilităţile inovative în mobilitate cum ar fi Remote Desktop care permit lucrul şi accesarea calculatorului de la distanţă. care detectează încercările neautorizate de a se intra în sistem şi le jurnalizează.facilităţi multimedia (aplicaţia MediaPlayer. ferestrele de explorare My Computer şi My Documents au în partea stângă liste de comenzi şi modalităţi de acces rapide. DVD şi video etc. Gradul de noutate a sistemului de operare Windows XP variază în funcţie de experienţa anterioară a utilizatorului. acestea sunt date de: .zip”). aplicaţie de protecţie încorporată.Windows XP asigură o administrare avansată. de regulă pentru calculatoarele de acasă. . . plasarea elementelor prin „drag & drop” în meniul Start. lucrul pe grupuri de utilizatori cu diferite privilegii. capacitatea meniului Start de a păstra aplicaţiile recent folosite. . activităţilor pe Internet precum şi confidenţialitatea. Dacă ar fi să facem un rezumat al avantajelor oferite de sistemul de operare Windows XP. posibilitatea de încriptare a fişierelor. implementare şi instrumente pentru suport tehnic care fac sarcina administratorilor de sistem mai uşoară. posibilitatea transferului la distanţă a setărilor şi configurărilor (Remote Administration). Windows XP este reproiectat din punct de vedere a design-ului. . destinat în principiu utilizatorilor individuali. partajarea de fişiere pe acelaşi calculator. .). şi arhivarea lor întrun director special (Zip_Folder). cu capabilităţi extinse (tehnologii de securitate a datelor preluate din Windows 2000.Windows XP Professional. fără posibilităţi de lucru într-un mediu administrat.Securitate la nivel de business – Caracteristicile de securitate de prim nivel vizează apărarea fişierelor importante.uşurinţa obţinerii de ajutor (Help and Support Center). aplicaţii multiprocesor etc. . . . . . informaţiilor. securitatea accesului la fişiere.aspectul nou.restaurarea sistemului în puncte de restaurare definite periodic de sistem sau de utilizator. dacă în sistem se instalează componente capabile să preia semnal de această natură.gestiunea mai simplă a fişierelor. ajutorul de la distanţă.5GB spaţiu liber pe discul fix.conexiuni de reţea speciale uşor de definit. .compatibilitate mai bună cu aplicaţii externe.

Unul dintre obiectivele majore ale Microsoft a fost să îmbunătăţească securitatea sistemului de operare. mult înainte de lansarea pe piaţă. mai ales după criticile aduse Windows-ului XP. în special în reţelele de tip peer-to-peer. Windows Vista Windows Vista este una din versiunile „revoluţionare” lansate de Microsoft pentru PC-uri. Windows Vista (cu interfaţa Aero) . cum ar fi documente. Figura 3. comparativ cu alte sisteme de operare. folosind programul de comunicare interactivă cu text. Istoria acestui sistem de operare începe în 2005. între care şi una în limba română. imprimante şi chiar conexiuni Internet. audio sau video. pentru folosirea în comun şi transferul de fişiere şi conţinut multimedia.30. A urmat anul 2006 (luna noiembrie). Windows Vista este comercializat în 35 de versiuni lingvistice.. un mare accent fiind pus pe partea de interfaţă grafică cu utilizatorul şi pe multimedia.Fiabilitate sporită – Comunicaţiile cu clienţii şi partenerii – Windows Messenger şi conferinţele on-line permit comunicarea şi colaborarea directă. din februarie 2007 fiind disponibil tuturor pe site-ul Microsoft. oferite de Windows XP. .Pivotul reţelei unei companii de dimensiuni mici — Companiile mici pot partaja acum mai uşor resurse valoroase şi dispozitive. Windows Vista conţine multe lucruri noi şi îmbunătăţiri ale celor vechi. faxuri. se aduc îmbunătăţiri modului de comunicare cu alte sisteme de calcul. La ora actuală. când Vista a fost oferit spre testare dezvoltatorilor de hardware şi software. fie că sunt desktop-uri sau notebook-uri. De asemenea. când Vista era cunoscut sub numele de „Longhorn”. fie că sunt utilizate acasă sau la serviciu.

0 şi WDDM 1. Home Premium şi Enterprise. plus mai multe opţiuni destinate segmentului de piaţă casnic. Windows Vista Business – versiunea este comparabilă cu Windows XP Professional destinată pieţei de afaceri.756. Windows Vista Home Premium . 4. Windows Movie Maker. . oferind câteva opţiuni precum criptare şi Windows Media Centre. Cerinţe de sistem Vista Procesor Memorie Placă video Memorie video Cerinţe Vista 800 MHz 512 MB RAM DirectX 9 nespecificat Vista Premium Ready 1. Versiunea include Windows Firewall.000 pixeli (1920 × 1200) sau de la 512 MB pentru rezoluţii mai mari (2560x1600 de exemplu) 40 GB 15 GB DVD-ROM Capacitate disc 20 GB fix Spaţiu liber pe 15 GB disc Alte unităţi CD-ROM Întrebări 1. precum HDTV.include toate funcţionalităţile din Home Basic. Definiţi termenul de GUI.0 GHz 1 GB RAM DirectX 9. dar nu include tema Windows Aero. Prezentaţi caracteristicile MS Windows XP. suportând până la două microprocesoare fizice. cu excepţia Controlului Parental şi a temei Windows Vista Standard. 3.Versiuni Windows Vista Home Basic – versiunea este similară Windows XP Home Edition. Windows Vista Ultimate – versiunea combină toate funcţionalităţile ediţiilor anterioare. 5. Prezentaţi caracteristicile MS Windows Vista. centru de securitate. control parental. galerie foto etc. 2. procesor cu Pixel Shader v2.. plus câteva funcţii în plus. Windows Vista Enterprise – versiunea este destinată segmentului întreprinderilor din piaţă. fiind destinată utilizatorilor cu buget redus care nu necesită suport media avansat pentru utilizarea acasă. fiind un „superset” al ediţiei Business. Precizaţi şi explicitaţi principalele elemente ale unei ferestre Windows. Care sunt versiunile MS Windows care pot fi considerate sisteme de operare. Include toate funcţionalităţile Home Basic.0 suport 128 MB RAM suportă până la 2.

APLICAŢII WINDOWS Cuvinte cheie: aplicaţie. pe ecranul monitorului va fi afişată fereastra aplicaţiei Total Commander (figura 4. de la care a preluat aspectul general şi modul de lucru. precum şi datorită faptului că este o aplicaţie Windows. Total Commander. • bara de unelte. ce conţine următoarele elemente: • bara de titlu (cu elementele specifice Windows). MANIPULAREA INFORMAŢIEI – TOTAL COMMANDER Una dintre aplicaţiile din ce în ce mai utilizate ce permite manipularea informaţiilor stocate pe suporturi de memorie externă.1.Capitolul 4. • lista unităţilor de disc. pe butonul “Alt+F4 Exit”. Excel 4. sau prin intermediul icoanei aplicaţiei (figura 4. Elemente de utilizare Total Commander Lansarea în execuţie a aplicaţiei se realizează prin intermediul opţiunii din meniul Start. Terminarea execuţiei aplicaţiei Total Commander se realizează fie prin mijloacele specifice oricărei aplicaţii Windows. Datorită asemănării cu Norton Commander. submeniul Programs (dacă s-a prevăzut crearea acesteia la instalare).2. este Total Commander. . • butoanele unităţilor de disc. • linia de meniu. Word. • linia tastelor funcţionale.) situată pe Desktop (cu aceleaşi specificaţii ca mai sus).1. Icoana aplicaţiei Total Commander După lansarea în execuţie.1. Figura 4. • linia de comandă. • două ferestre de lucru. fie prin executarea unui “click” cu mouse-ul.). utilizarea lui facilă şi interfaţa prietenoasă a atras nenumăraţi utilizatori.

Show. cât şi cu ajutorul tastaturii. Acestea pot fi apelate cu ajutorul mouse-ului. Fereastra aplicaţiei Total Commander Aplicaţia permite. Configuration. prin “apăsarea” lor. Files.). Start şi Help. Bara de unelte Butoanele unităţilor de disc (figura 4. Commands. icoana aplicaţiei (ce ascunde meniul sistem). comenzi apelabile prin “apăsarea” cu ajutorul mouse-ului a butonului respectiv (figura 4. iar în partea dreaptă cele trei butoane specifice oricărei ferestre Windows.2. . Mark.3.4. lucrul atât cu ajutorul mouse-ului.3. Bara de titlu conţine. Linia de meniu conţine şapte elemente. la fel ca şi Norton Commander. în partea stângă. numele aplicaţiei şi versiunea. Recitire informaţie de pe discul curent Afişare structură arborescentă cu posibilitate de căutare rapidă Informaţii pe scurt Afişarea tuturor informaţiilor Afişare structură arborescentă Inversarea selecţiei Directorul anterior vizitat (înapoi) Directorul anterior vizitat (înainte) Lansare în execuţie aplicaţii Configurare nouă conexiune FTP Conexiune FTP memorată Figura 4.) permit. Bara de unelte conţine o serie de butoane cu comenzi vis-a-vis de modul de prezentare a informaţiei din fereastra activă. sau prin apăsarea simultană a tastei Alt (stânga) şi a tastei cu litera subliniată din elementul respectiv.Figura 4.

i . h .imagine. b. Fiecare director.7.direct executabil.4. are în partea stângă a numelui său. un simbol grafic specific. Unităţi disc floppy Unităţi videodisc sau floppy speciale Unităţi discuri din reţea Unitate disc curentă Unităţi disc fix Unitate CD Figura 46.text.Microsoft Excel. la fel ca şi fişierele asociate unor aplicaţii. c . din fereastra activă. permite revenirea în directorul rădăcină al discului din unitatea de disc afişată. Figura 4.help (ajutor). având reprezentat pe el două caractere punct.CorelDraw.7. e.Microsoft Word Această caracteristică permite accesarea directă a unui fişier prin intermediul aplicaţiei cu care a fost aplicat sau lansarea în execuţie dacă este direct executabil.5. Figura 4. f . la fel ca şi caseta cu lista acestora. Zona de informaţii despre discul afişat în fereastra respectivă Tot pe această bară. a.a . Revenire în directorul rădăcină Revenire în directorul părinte Figura 4. dacă pe un fişier cu extensia “xls” se face un . h. Butoane de revenire în directoarele părinte sau rădăcină Cele două ferestre de lucru afişează informaţiile conţinute în unul sau două directoare. care oferă informaţii referitoare la spaţiul total şi cel rămas liber de pe discul din unitatea afişată în fereastra respectivă. i. se găseşte o bară. se mai află două butoane (figura 6.).6.necunoscute (neasociate).). pe baza extensiei lor (figura 4. Butoanele unităţilor de disc În partea dreaptă a fiecărei casete. primul având reprezentat pe el un backslash (“\”). permite revenirea în directorul părinte al celui afişat. f. în partea ei dreaptă.şi ale fişierelor b .schimbarea unităţii de disc curente. Simboluri grafice ale directoarelor . d. g . iar cel de-al doilea. d . De exemplu.6. g. e . c.

extensie. Activarea / dezactivarea unei ferestre se poate face. Linia de comandă permite utilizatorului introducerea de comenzi conforme cu normele MS DOS. toate acestea sunt valabile în cazul în care respectiva aplicaţie este instalată în sistem. mărime.). rezultatul va fi lansarea în execuţie a aplicaţiei Microsoft EXCEL şi deschiderea automată a fişierului respectiv. va apare <DIR>.dublu clic. Ca o facilitate în plus. A cincea etichetă.8. în care se găsesc informaţii. referitoare la spaţiul de disc ocupat de fişierele din directorul afişat. care nu are nici o influenţă asupra informaţiei din ferestre. fapt marcat pe ecran prin culoarea diferită a antetului de fereastră respectiv. ne mai fiind necesare tastarea lor din nou. la “mărime”.9. a căror “apăsare” sau tastare directă a tastei funcţionale corespunzătoare atrage . Linia tastelor funcţionale prezintă o suită de butoane. la deschiderea ei. Bara de stare Tot în parte inferioară. fie cu un click cu mouse-ul în fereastra respectivă. De asemenea. asemănătoare liniei prompter-ului MS DOS. fie utilizând tasta <TAB>. se găseşte bara de stare.8. dacă este vorba de un director. Figura 4. Informaţiile furnizate pentru fiecare element din fereastră sunt în această ordine. asemănătoare antetului de fereastră din Norton Commander. aici este afişat şi directorul curent şi unitatea de disc curentă. Figura 4. Fiecare fereastră.). Figura 4.10. În partea superioară a fiecărei ferestre se găseşte o bară care afişează un antet ce conţine unitatea de disc şi directorul afişat în aceasta. are în partea superioară o zonă în care este afişată unitatea de disc curentă şi directorul curent (figura 4. se găseşte o casetă (figura 4. precum şi cinci etichete care permit sortare ascendentă respectiv descendentă a informaţiei în funcţie de nume.10. Evident. precum şi la numărul şi spaţiul ocupat de cele eventual selectate (figura 4. în care utilizatorului i se permite introducerea de comenzi. Această linie de comandă prezintă o casetă. indică pe coloana respectivă atributele pe care le au directoarele şi fişiere afişate. înaintea meniului tastelor funcţionale. Caseta pentru comenzi Întotdeauna una din ferestre este activă. numărul de fişiere existente.). din caseta respectivă se pot selecta comenzile introduse anterior. utilizatorul având posibilitatea de a selecta direct una din comenzile introduse anterior şi care se găsesc într-o memorie temporară. cu precizarea că. data creării.9. acestea fiind executate la apăsarea tastei <Enter>. Antetul de fereastră În partea de jos a fiecărei ferestre.

F5 . inserarea de tabele şi imagini.cu ajutorul butoanelor din bara de unelte standard.View .MkDir (Make Directory) . Prin intermediul Word-ului. . vizualizarea paginilor înainte de tipărire. utilizarea paginilor de tip „portrait” (pagină în picioare) şi „landscape” (peisaj) în acelaşi document.2. Microsoft Word şi numele documentului în care se editează.Exit . Dacă utilizatorul doreşte crearea unui nou document se apelează comanda “New”. programul Word este considerat unul din cele mai perfecţionate procesoare de text. comenzi. Word-ul creează automat un nou document. majoritatea combinaţiilor de taste existente la Norton Commander s-au păstrat identice şi la Total Commander.crearea unui director.redenumire/mutare) .la lansarea în execuţie.conţine butoane ce permit efectuarea rapidă de diverse operaţii. Rigla .prin intermediul din cadrul meniurilor. F7 . utilizatorul are la dispoziţie mai multe posibilităţi pentru a executa diferite operaţii : . alinierile. Bara de meniuri .redenumirea şi/sau mutarea fişierelor şi/sau directoarelor. adrese. Realizarea unei lucrări constă în general din următoarele operaţii : . la fel ca şi în cazul Excel-ului prezentat după Word.crearea/deschiderea documentului. Alt+F4 .Delete . Bara de unelte standard şi cea de formatare a textului . Programul oferă facilităţi avansate de editare : utilizarea şabloanelor pentru editarea de documente: scrisori. Crearea ..Edit .terminarea execuţiei Windows Commander-ului. F6 .ştergerea fişierelor şi/sau directoarelor.RenMov (Rename/Move . Elementele prezentate în continuare se vor referi la versiune 11 (2003) a acestei aplicaţii. Lansarea în execuţie a editorului se efectuează executând clic pe icoana Microsoft Word din submeniul Programs. . sau trecerea la versiunile ulterioare fiind deosebit de simplă pentru utilizator.după sine execuţia comenzii asociate şi anume: F3 . lucrul cu versiunile anterioare. .indică dimensiunile documentului.salvarea şi închiderea.copierea fişierelor şi/sau directoarelor. 4.vizualizarea conţinutului unui fişier. F4 . editarea de ecuaţii matematice.tehnoredactarea.conţine numele aplicaţiei.editarea conţinutului unui fişier. Zona de lucru . PROCESAREA TEXTELOR – Microsoft WORD Produs al firmei Microsoft.spaţiul util al ferestrei.Copy . F8 . În afara acestora.conţine meniurile editorului Word. stabilirea de legături cu alte programe. etc. . Fereastra aplicaţiei este specifică mediului grafic Windows şi are câteva elemente caracteristice: Bara de titlu a aplicaţiei .

Închiderea documentului curent se realizează cu ajutorul comenzii “Close” din meniul “File”. Părăsirea execuţiei Word-ului atrage după sine închiderea tuturor documentelor deschise în acel moment cu specificaţiile anterioare. În caz contrar informaţiile introdusă în memoria internă se pierd odată cu terminarea sesiunii Word.efectuând click pe un document. Dacă. memorându-l pe un suport de memorie externă. Se poate crea o altă fereastră pentru un nou document în care se poate lucra alegând din bara de meniuri comanda New (meniul File). Tehnoredactarea . . sau nume diferit) într-un alt director. desene.executând click pe butonul cu icoana Microsoft Word. Fereastra aplicaţiei este specifică mediului grafic WINDOWS şi are câteva elemente caracteristice (figura 4. ecuaţii matematice etc. . Documentele create cu aplicaţia Word sub Windows 95 vor fi stocate în fişiere document.pentru a deschide un document salvat anterior se utilizează comanda “Open” din meniul “File” sau butonul asociat acesteia din bara de unelte. selectat din lista Documents.ce conţine butoane ce permit efectuarea . sau să fie stocat (cu acelaşi nume. fişiere cu extensia “doc”.adăugarea de figuri. tabele.cu meniurile ce conţin comenzile editorului. Bara cu unelte standard . Terminarea sesiunii Word se realizează cu ajutorul comenzii “Exit” din meniul “File”.constă în tastarea efectivă a conţinutului documentului. grafice. În fereastra de dialog care apare se specifică sau se alege numele fişierului care urmează a fi deschis. precum şi îmbunătăţirea aspectului acestuia prin : . .formatarea textului. documentul curent a mai fost salvat (se găseşte stocat într-un fişier) şi se doreşte memorarea modificărilor făcute de la ultima salvare (actualizarea lui) se va utiliza comanda “Save” care permite salvarea documentului sub acelaşi nume (în acelaşi fişier).11. Aceeaşi comandă este utilizată şi dacă se doreşte ca documentul să poarte alt nume decât cel anterior. Bara de meniuri . în cazul în care la instalarea pachetului de programe Microsoft Office a fost inclusă şi bara Office pentru acces rapid. a meniului Start.): Bara de titlu a aplicaţiei . Elemente de utilizare Word Microsoft WORD poate fi lansat în execuţie în mai multe moduri: . Memorarea informaţilor din documentul curent se realizează cu ajutorul comenzii “Save As” caz în care programul solicită numele fişierului în care vor fi stocate acestea.din meniul de programe care este afişat ca urmare a deschiderii meniului Start şi selectării submeniului Programs. toate ferestrele document deschise rămânând disponibile. În caz că documentul curent nu a fost actualizat Word-ul solicită utilizatorului confirmarea sau infirmarea acestei operaţii.care conţine numele programului (Microsoft Word) şi numele documentului care se editează (implicit Document1). După editarea documentului în zona de lucru acesta trebuie salvat.Deschiderea .

Comanda New-File va solicita utilizatorului să aleagă tipul fişierului “şablon” pentru crearea noului document (fişiere predefinite ce conţin datele de formatare standard pentru diferite tipuri de documente. Astfel. Rigla . tehnoredactare propriu-zisă. scrisori.12. Crearea unui alt document (implicit Document2 etc. închidere a unui document.). note.dot” cu o formatare generală care creează un “document în alb” prin confirmarea modelului Blank Document (figura 4.). în general. publicaţii. faxuri. acestea putând fi la rândul lor deschise sau minimizate. . De obicei este utilizat fişierul şablon “normal.11. Bara de formatare – ce conţine butoane ce permit operaţii de formatare asupra textului. se introduce textul în fereastra de aplicaţie cu numele Document1 şi se salvează documentul precizând numele fişierului. Zona de lucru o constituie spaţiul util al ferestrei de aplicaţie în care pot exista una sau mai multe ferestre corespunzătoare unor documente. rezumate. se realizează prin comanda New din meniul File sau acţionând butonul asociat acestei comenzi situat în bara cu unelte standard. salvare. Zona de lucru . În figura 6. diplome etc. efectuarea următoarelor operaţii: de deschidere. specificarea alinierii faţă de un anumit reper (indentările) şi salturile predefinite (tab-urile).conţine documentul curent.conţine informaţii despre documentul curent.). alinierile.rapidă a diverselor operaţii. zona de lucru ocupă întreg spaţiul util al ferestrei.11. fereastra ce conţine documentul fiind maximizată. Fereastra aplicaţiei Microsoft Word Pentru crearea unui nou document.. listare. este deschis în sesiunea de lucru Word un singur document (Document 1). liste.arată marginile documentului. Bara de unelte standard Bara de meniuri Bara de formatare Rigla Cursor Zona de lucru Bare de defilare Bara de stare Figura 4. Realizarea unei lucrări cu editorul Word presupune. Bara de stare . creare/actualizare.

prin caseta de dialog. tabele.Figura 4.Blank Document Memorarea informaţiilor din documentul curent se realizează cu comanda Save As… dacă este nou creat. desene. Închiderea ferestrei document se realizează cu comanda Close din meniul File sau executând un click pe icoana meniului sistem la care WORD solicită confirmarea sau infirmarea operaţiei de salvare a documentului. salvarea. Tehnoredactarea constă în tastarea efectivă a conţinutului documentului în sesiunea de lucru Word şi îmbunătăţirea aspectului acestuia prin: formatarea textului. Aceeaşi comandă este utilizată şi dacă se doreşte ca documentul actualizat să poarte un alt nume decât cel anterior. adăugarea de figuri. ecuaţii. caz în care se solicită numele fişierului care va conţine acest document. Dacă documentul în lucru a mai fost salvat şi se doreşte memorarea modificărilor făcute de la ultima salvare (actualizarea lui). Word atenţionează despre fişierele modificate şi nesalvate. se va utiliza comanda Save (sau butonul corespunzător) care va salva documentul sub acelaşi nume. Unele dintre aceste butoane sunt specifice editorului Word (figura 4. Format Painter Insert Table Columns Butoane inserate de utilizator . sau un nume diferit).12. sau să fie salvat într-un alt director (sub acelaşi nume. abandonarea salvării (modificările efectuate nu se vor regăsi în fişier). grafice în funcţie de domeniul în care este utilizat documentul.13. permiţând utilizatorului. Pentru activarea rapidă a unor comenzi se pot acţiona butoanele corespunzătoare din bara de unelte standard. La orice tentativă de închidere a ferestrei corespunzătoare documentului sau terminarea execuţiei aplicaţiei. sau anularea operaţiei cu revenirea la aplicaţie.). fie executând click pe butonul marcat cu X în capătul din dreapta al barei de titlu a aplicaţiei. Fereastra de dialog New . Terminarea execuţiei editorului WORD se realizează prin intermediul comenzii Exit din meniul File sau a comenzii Close din meniul sistem.

Butonul Drawing din bara cu unelte standard lansează în execuţie editorul de desenare Microsoft Draw.).27 cm) iar butonul Increase Indent măreşte distanţa până la margine cu 1 “Tab”. Butonul Decrease Indent reduce distanţa paragrafului până la margine cu 1 “Tab” (adică un anumit spaţiu liber predefinit. echivalent comenzii Format . tab-uri. cu opţiunea Bulleted. pe când butonul Redo anulează acţiunea Undo. Cu butonul Page Layout View se afişează . Butonul Numbering permite crearea unei liste cu numerotaţie.Bullets and Numbering.Undo Redo Drawing Insert Microsoft Excel Worksheet Show/Hide Decrease Indent Increase Indent Numbering Bullets Borders Figura 4. fără a fi afişate antetele şi notele de subsol. echivalent comenzii Format .Borders and Shading). Butonul Bullets . Normal View Page Layout View Outline View Figura 4.15. Butonul Undo permite anularea operaţiei de editare anterioară. Afişarea documentului în modul Normal. Butonul Show/Hide afişează sau ascunde caractere ce nu se tipăresc (caractere ascunse de exemplu spaţii. de exemplu 1.15. afişând bara cu instrumente de desen. care prezintă documentul pe pagini cu formatările vizibile. retururi de car). Modul Normal este modul implicit de vizualizare a unui document. Pagină sau Schiţă se poate rapid schimba cu ajutorul butoanelor corespunzătoare specifice Word-ului (figura 6. cu opţiunea Numbered. Butonul Borders din bara cu unelte standard aplică chenar unui paragraf (echivalent comenzii Format . Butonul Insert Table din bara de unelte standard permite inserarea tabelelor în documentul curent.Bullets and Numbering.13. Butoanele de afişare a unui document pe ecranul video Butonul Normal View afişează documentul în modul Normal. Utilizând butonul Insert Microsoft Excel Worksheet se poate insera o foaie de calcul Microsoft Excel. Schimbarea numărului de coloane de text în secţiunea curentă o permite butonul Columns echivalent comenzii Format Columns.creează o listă cu marcatori (buline). Butoanele specifice Microsoft Word din bara de unelte standard Activarea butonului Format Painter are efectul de a copia formatarea elementului(lor) selectat.

permiţând utilizatorului şi lucrul cu baze de date. XP sau Vista. La ora actuală. grafice etc.). inclusiv antetul şi subsolul.0 sub interfaţa grafică Windows 3.. cu un fişier implicit. numit “Book1”. este una din cele mai utilizate aplicaţii orientate pe calculul tabelar. a reprezentării grafice a datelor. Elementele prezentate în continuare se vor referi la versiunea 11 (2003) a acestei aplicaţii. Elemente de utilizare Excel Lansarea în execuţie a aplicaţie se realizează prin selectarea elementului Microsoft Excel din submeniul Programs (figura 4. Afişarea documentului în modul Schiţă. Ca orice program axat pe calculul tabelar şi Excel utilizează ca element de lucru tabelul. Această aplicaţie posedă toate facilităţile oferite de interfaţa grafică Windows (meniuri standardizate. Prelucrarea datelor cu ajutorul Excel-ului permite elaborarea rapidă şi eficientă a unor foi de calcul. Acest tip de aplicaţii au fost concepute ca un sprijin rapid. De asemenea. a prezentărilor într-o formă deosebită a rezultatelor. va apărea fereastra specifică aplicaţiei.16. fie că este vorba de versiunea 5. la fel ca şi Microsoft Word o componentă a pachetului Microsoft Office. sau versiunile ulterioare concepute pentru Windows ’95. acestuia rămânându-i însă sarcina creativă a muncii (stabilirea datelor de intrare. interfaţă prietenoasă.x. statistice etc. crearea şi gestionarea bazelor de date etc. axate pe tipul problemei de rezolvat. logice. date. lansarea în execuţie a programului Excel se poate face executând click pe butonul aferent acestuia. permite examinarea structurii documentului. De asemenea. în special din pachetul Microsoft Office. crearea şi aranjarea în pagină a agendelor de lucru. devine o sarcină mult mai uşor de realizat. toate acestea putând fi apelate în orice moment şi introduse în calculul altor funcţii.3. predefinite. Aplicaţia preia de la utilizator rezolvarea în sine a problemei. Excel-ul este o aplicaţie orientată spre problemele de tip “tabelă de calcul”. Aplicaţia dispune de un puternic set de funcţii matematice. realizarea unor situaţii actualizate permanent. nou. la fel cum va fi tipărit. Încheierea sesiunii de lucru EXCEL se poate realiza. în care utilizatorul poate începe lucrul. sistem puternic de ajutor etc.documentul în modul Pagină. Astfel. fiind în acelaşi timp un instrument puternic în mâinile utilizatorilor. CALCUL TABELAR – Microsoft EXCEL Programul EXCEL este un produs al firmei Microsoft Corporation fiind. La lansarea în execuţie Excel-ul după afişarea pe ecranul video a informaţiilor despre produs. la fel ca şi la . cu butonul Outline View. Dacă în opţiunile de instalare a pachetului de programe Microsoft Office a fost inclusă şi aşa numita „Shortcut bar” (bara de scurtături).). a prelucrărilor şi forma de prezentare a rezultatelor). a calculelor. 4. cu toate detaliile vizibile. Excel-ul permite stabilirea de “legături” cu alte programe. relativ uşor şi eficient pentru persoanele care se confruntă cu un volum mare de date ce trebuiesc prelucrate. utilizatorul îşi poate crea propriile funcţii. posibilitatea realizării graficelor sau diagramelor (tri.sau bidimensionale).

16 foi de calcul (“sheets” sau “worksheets”) şi/sau grafice (“chart” sau “chart sheets”).17. în partea stângă. maximizare/restaurare. bara de formule. sheet2 etc. bara de etichete a liniilor. la intersecţia lor formându-se o celulă. Celula are o adresă alcătuită din eticheta coloanei şi cea a liniei respective. utilizatorul are posibilitatea salvării informaţiilor existente în acel moment în memoria internă (dacă este cazul). Utilizatorul are posibilitatea de a adăuga sau şterge.). icoana butoanele de minimizare. Bara de etichete a coloanelor Bare de unelte Bara de formule Bara de etichete a liniilor Bara de etichete a foilor de calcul Linia de stare Zona de lucru Figura 4. Fereastra aplicaţiei Microsoft Excel Zona de lucru reprezintă spaţiul util al foii de calcul marcat printr-o reţea de linii.0 şi 7. Documentul sau fişierul specific aplicaţiei Excel este registrul (“workbook”). situaţie în care la mutarea sau copierea celulei se modifică corespunzător adresa. afişată sub foaia de calcul.0. La terminarea execuţiei programului.). de a ascunde sau nu foi de calcul şi. având următoarele elemente: bara de titlu a aplicaţiei. butonul pentru meniul sistem. bara de etichete a coloanelor. barele de defilare. la versiunea 5.17. fereastra Excel-ului este specifică ferestrelor acestui mediu grafic. linia de stare. zona de lucru. zona de lucru. Fiecare foaie de calcul are un nume implicit (sheet1. Un registru conţine implicit. (figura 4. comanda Close din meniul sistem sau executând click pe butonul (Close) care se găseşte în partea dreaptă a barei de titlu. bara de meniuri. Elementele specifice ferestrei Excel-ului sunt: barele de unelte. Aceste nume pot fi schimbate în funcţie de opţiunea utilizatorului. Această reţea de linii împarte foaia de calcul în linii şi coloane. iar la versiunile ulterioare 3 foi de calcul. Excel lansând automat un dialog pentru aceasta.celelalte aplicaţii în trei moduri: folosind comanda Exit din meniul File. Fiind o aplicaţie Windows. bara de etichete a foilor de calcul. Adresarea celulelor se poate face prin adresă relativă (de exemplu F111). nume specificat în bara cu etichete. de asemenea. poate modifica ordinea implicită a acestora. care formează un tabel. adresă absolută (de exemplu $F$111) când prin operaţia de mutare sau . (Close).

Pe lângă butoanele “standard” (care apar în mod curent în aplicaţiile Windows. Excel prezintă şi butoane specifice (figura 6.). dar pentru rapiditatea apelării acestora. în marea lor majoritate. formule. Operaţiile Excel se referă. cât şi în celula curentă. Mai multe celule alăturate (dispuse pe linie.copiere nu se modifică adresa şi adresă mixtă (de exemplu $F111 sau F$111) când prin mutare sau copiere se modifică corespunzător doar partea relativă a adresei. de exemplu F111:DD201. Bara de unelte afişează butoane cu simboluri grafice asociate comenzilor care se pot apela prin “apăsare” (click cu mouse-ul) pe butonul respectiv. sugerând în acelaşi timp utilizatorului (dacă există date în imediata apropiere).18. Într-o celulă utilizatorul poate introduce text. reprezintă toate celulele cuprinse în dreptunghiul cu colţul din stânga sus în celula F111 şi cel din dreapta jos în celula DD201. În cazul în care. macroinstrucţiuni etc. Comenzile prezente în bara standard se regăsesc şi în meniuri. ce se defineşte prin indicarea adresei primei celule urmat de caracterul “:” şi adresa ultimei celule. Save etc. Open. zona de celule a cărui conţinut va fi însumat. . de exemplu: New. coloană sau linii şi coloane) formează o zonă. valori.18. la celula curentă sau la zona selectată. AutoSum sau alte funcţii Sort Descending Chart Wizard Sort Ascending Comma Style Currency Style Decrease Decimal Increase Decimal Font Color Color Percent Style Borders Figura 4. care inserează. formula de calcul a sumei (=SUM()). În orice moment Excel-ul “consideră” o celulă ca fiind celulă curentă. formulele implicite introducând automat acest caracter. este obligatoriu ca aceasta să înceapă cu semnul “=“. celulă marcată pe ecran printr-un chenar.). atât în bara de formule. într-o celulă se introduce o formulă a utilizatorului. utilizatorul are la dispoziţie aceste butoane. Butoane specifice EXCEL aflate în bara de unelte Un exemplu în acest sens este butonul Autosum (autosumă).

Butonul Decrease Decimal (micşorarea numărului de zecimale) scade precizia de afişare cu o zecimală (exemplu: 12.B. sheet2. Conţinutul celulei. specific S. conţinutul celulei curente. înseamnă de exemplu că...3).BA. pot fi deplasate în sus şi/sau în jos (cu ajutorul mouse-ului).sau tridimensional) pe baza datelor din celulele selectate.. realizându-se o mărire/micşorare a lăţimii liniei. Bara de etichete a coloanelor este afişată în partea superioară a foii de calcul. introducerea unei formule într-o celulă..” ca despărţitor al zecimalelor (exemplu: 12345 devine $12.30). Linia de stare.. În bara de etichete a foilor de calcul sunt afişate numele foilor de calcul (sheet1. conţinând numere (de la 1 la 16384... De asemenea. care permite utilizatorului apelarea uneia sau a mai multor funcţii predefinite (al căror mod de calcul este stocat.. sau. cele două linii verticale ce delimitează butonul unei coloane pot fi deplasate la stânga şi/sau la dreapta (cu ajutorul mouse-ului).Z. Butonul Font Color (culoarea textului) permite utilizatorului folosirea unei anumite culori pentru un text în zona selectată.3 devine 12. Cele două linii care delimitează un buton.00).00). afişează în partea din stânga informaţii referitoare la operaţia curentă şi în partea dreaptă butoanele care indică modurile active . permiţând editarea directă a conţinutul acesteia. Bara de etichete a liniilor este afişată în stânga foii de calcul. respectiv de la 1 la 65536 la versiunile noi). Butonul % (stil procentual) aplică stilul de afişare procentual al datelor (exemplu: . în continuare. pe verticală.AA. Butonul $ (afişarea simbolului $ . Butonul .).345.A. Butonul Chart Wizard (creare grafic) permite utilizatorului crearea unui grafic (bi.. eticheta fiecărei coloane este un buton la apăsarea căruia se va selecta automat întreaga coloană. conţinând literele alfabetului englez (256 de coloane după regula A.U.C. apelând la opţiunile din meniul apărut ca urmare a executării unui click (cu butonul din dreapta al mouse-ului) pe etichetă.12 devine 12%)... Butonul Sort Ascending (sortare ascendentă) permite sortarea în ordine crescătoare (ascendentă.AZ... Butonul Sort Descending (sortare descendentă) permite sortarea în ordine descrescătoare (descendentă de la Z la A) a datelor din celulele selectate. trebuind specificate doar valorile de calcul). respectiv “. Butonul Borders (borduri) permite utilizatorului aplicarea de chenare la zona selectată. caracterizat prin afişarea simbolului “$” înaintea numărului respectiv şi folosirea caracterului “. determină afişarea acesteia în bara de formule şi nu a rezultatului afişat în celulă.” ca despărţitor al miilor. Butonul Increase Decimal (mărirea numărului de zecimale) măreşte precizia de afişare cu o zecimală (exemplu: 12. Eticheta fiecărei linii este de fapt un buton la apăsarea căruia se va selecta întreaga linie. (stil virgulă) aplică stilul de afişare zecimală a datelor (exemplu: 123 devine 123. Butonul Color (culoarea celulelor) permite utilizatorului aplicarea unei culori de fundal la celula sau zona selectată.. Acestea pot fi modificate executând un dubluclick pe eticheta dorită. pe orizontală. de la A la Z) a datelor din celulele selectate.IV). Bara de formule afişează la începutul acesteia adresa celulei curente şi.AB. La fel ca şi în cazul anterior..Tot în această categorie intră butonul Function Wizard (introducere funcţii)..stil monetar) aplică stilul de afişare a numerelor. realizându-se o mărire/micşorare a lăţimii coloanei.34 devine 12.

Ca limbaj de programare. Practic. între numele câmpurilor şi prima înregistrare nu se lasă nici un rând liber fiecare înregistrare se scrie într-o linie separată între înregistrări nu se lasă rânduri libere. dar măcar o parte din program (dacă nu chiar totul) poate fi realizat prin intermediul macroinstrucţiunilor. la utilizarea macroinstrucţiunilor. Zona datelor care se doreşte a fi prelucrată grafic se va selecta. Astfel. impune în primul rând introducerea datelor în foaia de calcul. care să poată fi apelate ori de câte ori este necesar şi să rezolve problema. Majoritatea utilizatorilor se folosesc de această aplicaţie pentru a prezenta sub formă grafică unele rezultate. dar în comparaţie cu posibilităţile referitoare la crearea şi manipularea bazelor de date. indiferent dacă este vorba de o formulă sau de o reprezentare grafică. poate o zi sau o săptămână. În cazul în care se lucrează cu o bază de date creată cu ajutorul Excel sau importată. utilizatorul. Lucrul cu Excel-ul. Este un fapt recunoscut.ale tastaturii (CAPS sau NUM). pot fi “legate” în alte coduri. mai ales pentru că rulează sub interfaţa grafică Windows. utilizatorul poate realiza reprezentări grafice şi/sau prelucrarea acestora cu ajutorul formulelor definite de utilizator. fie prin importarea lor dintr-o foaie de calcul sau bază de date. codurile scrise în cazul înregistrării mai multor macroinstrucţiuni. De asemenea. Dbase.). după întreruperea înregistrării. Crearea graficelor. precum şi la adevăratele programe care se pot edita. Access etc. sau a celor existente (predefinite). Repetarea anumitor calcule pe baza unor date de intrare aproximativ identice. trebuie avute în vedere câteva elemente. utilizarea lui nu mai este la fel de uşoară. Aceasta se poate realiza fie prin introducerea acestor date de la tastatură. Astfel se poate rezolva dintr-un singur “click” o oră. . în momentul înregistrării unei macroinstrucţiuni. creată cu ajutorul Excel sau a altui program (Lotus 1-2-3. două. Este un limbaj total diferit de binecunoscutul BASIC. permite realizarea unor secvenţe de program. nu este un lucru nesemnificativ. până la realizarea unui program deosebit de complex. Informaţiile dintr-o bază de date sunt organizate sub formă de înregistrări sau articole. Pe baza acestor date. şi anume: numele câmpurilor trebuie definit pe primul rând al bazei de date. are posibilitatea de a vizualiza codul scris şi respectiv de a-l modifica după bunul său plac. realizarea secvenţei de program nu este o sarcină uşoară. permiţând crearea de aplicaţii specifice acesteia. Orice modificare a datelor în zona respectivă atrage după sine modificarea corespunzătoare a rezultatelor prelucrării. că Excel dă posibilitatea realizării facile a unor grafice sau diagrame foarte variate şi în acelaşi timp foarte “aspectuoase”. de calcule laborioase şi de căutări prin tot felul de acte. Deci. Paradox. este destul de puţin. Bineînţeles. este absolut necesar ca aceasta să se găsească întotdeauna pe aceeaşi foaie de calcul. dar trebuie rezolvată o singură dată. reprezintă însă doar o mică parte din posibilităţile oferite. Evident. în fiecare câmp al unei înregistrări fiind introduse datele. Fiecare înregistrare conţine mai multe câmpuri. Excel utilizează o versiune de BASIC şi anume Visual Basic for Application (VBA). În momentul în care se lucrează cu o bază de date. aplicaţia “scrie” codul Visual Basic prin care se realizează operaţiile respective. chiar dacă nu este un “as” în programare.

4. ca urmare a înregistrări operaţiilor realizate de către utilizator. CategoryLabels:=1.Select End Sub Deşi.Spre exemplificare. 4.4. Macro1 Macro ' Macro recorded 01. HasLegend:=2. Unele funcţii predefinite sunt echivalente formulelor: de exemplu.2008 by docfaq ' ' Sub Macro1() ActiveSheet.Add(71. a cărui rezultat este realizarea unui grafic tridimensional (3D-Column) dintr-o singură apăsare a butonului mouse-ului. rezultatul scontat neputând fi obţinut decât prin aplicarea funcţiilor predefinite sau putând fi obţinut pe cale obişnuită. Funcţiile Excel permit efectuarea de calcule şi prelucrări diverse.1. PlotBy:=xlRows.A4). prin aplicarea succesivă a mai multor operaţii şi formule. ValueTitle _ :="". Folosirea funcţiilor predefinite este supusă unor reguli foarte stricte. la o primă vedere. Alte funcţii (majoritatea cazurilor) nu au echivalent în rândul formulelor. Cea mai mare parte a funcţiilor predefinite au trei componente: . Title:="". 7.ChartObjects. formula de adunare a conţinutului celulelor A1. CategoryTitle:="".CutCopyMode = False ActiveChart. 265. dar oferă şi posibilitatea ca utilizatorul să-şi definească propriile funcţii. A2 şi A4. 4. _ Format:=6. SeriesLabels _ :=1. execută operaţii şi prelucrări specifice. ExtraTitle:="" Range("A2").ChartWizard Source:=Range("A2:E4").5. adică =A1+A2+A4 este echivalentă cu funcţia =Sum(A1:A2.semnul "egal"= (sau semnul “plus” +. FUNCŢII MICROSOFT EXCEL Procesorul de tabele Excel include un număr mare de funcţii predefinite (232). se prezintă în continuare un cod foarte simplu. Gallery:=xl3DColumn. Funcţii predefinite Funcţiile predefinite reprezintă formule speciale care respectând o anume sintaxă. pentru compatibilitate cu 12-3). fiind destinate rezolvării unor probleme şi aplicaţii ce conţin elemente predefinite de calcul. el este realizat în întregime de Excel.01. de la cele mai simple până la cele mai complexe.25.5.Select Application. potrivit cerinţelor de exploatare a aplicaţiilor. 240). a căror nerespectare poate conduce la un rezultat incorect sau generator de eroare. codul scris mai sus pare deosebit de complex. . Înainte de aplicarea macroinstrucţiunii. trebuie introduse datele care se cer a fi reprezentare grafic (în zona specificată) şi realizată selecţia acestora.

<. În exemplele luate. se validează şi se completează sintaxa generată automat. <=. Apelarea selectorului de funcţii se face prin apăsarea butonului = (egal) aflat pe bara de editare. =TODAY(). >=. se alege funcţia respectivă. <>.o locaţie: este o adresă. Condiţia argumentului poate fi deci o formulă. NOT( ). de exemplu:=NOW(). adresa sau numele unei celule care conţine un număr.10..17) listă de valori dată calendaristică =IF(A1=A2.15) listă de valori =DATE(69. Exemple: Funcţie predefinită Tip argument =SUM(AA2:AB9) plajă continuă de celule =SUM(A1:A9. se alege funcţia dorită.o valoare: un număr.o condiţie: este o expresie logică care foloseşte unul din operatorii logici =.”Ok”. un nume de câmp. Există şi funcţii care nu au nevoie de precizarea argumentului. etc. Apoi. un text. un număr. corespunzător sintaxei.3) şir şi valoare numerică =FACT(10) valoare numerică Excel acceptă următoarele tipuri de argumente: . .numele funcţiei. Toate tipurile de argumente pot fi folosite împreună într-o funcţie atunci când sintaxa este respectată. Acest separator poate fi virgulă sau punct şi virgulă. =TRUE(). după care se completează interactiv argumentele.unul sau mai multe argumente. o formulă sau funcţie predefinită care returnează un număr. o formulă sau funcţie care generează o adresă sau un nume de câmp. Funcţia evaluează condiţia şi procedează la diferite operaţii în funcţie de faptul dacă condiţia este adevărată sau falsă. AND( ). după care se deschide lista funcţiilor predefinite.122. În cel de-al doilea caz. O funcţie predefinită se poate introduce într-o celulă tastând-o ca atare (conform sintaxei) sau prin intermediul generatorului de funcţii. Funcţia poate fi aleasă din lista funcţiilor cele mai utilizate (Most . un nume de câmp.”Greşit”) valoare logică =INT(SUM(D1:D9) funcţie predefinită =UPPER(„Adam”) şir de caractere =REPT(„George”.A10. din caseta de dialog Paste Function. >. se activează selectorul funcţiilor predefinite aflat pe bara de editare sau se activează comanda Insert Function. .un text: orice secvenţă de caractere inclusă între ghilimele. după cum a fost configurat iniţial sistemul. adresa sau un nume de câmp ce conţine o etichetă tip şir de caractere sau o formulă sau funcţie care returnează o etichetă. în celula unde se va opera calculul respectiv (metodă recomandată). Argumentele se află închise între paranteze rotunde şi sunt separate printr-un separator zecimal. . OR( ) pentru o adresă de celulă sau un nume de câmp. se va lua în consideraţie ca separator zecimal caracterul "virgulă". .A17:A33) plajă discontinuă de celule =MAX(69. Nici un spaţiu nu este admis ca separator între cele trei componente ale funcţiilor predefinite. Cea mai simplă metodă o reprezintă introducerea nemijlocită a funcţiilor predefinite. Un şir de caractere folosit într-o funcţie trebuie pus între ghilimele pentru a nu fi confundat cu un nume de câmp.

..funcţii matematice şi trigonometrice (Math & Trig): permit efectuarea de calcule matematice simple şi complexe.Recently Used). prezentarea a celor mai importante 99 de funcţii predefinite. .) În celula din care s-a apelat funcţia predefinită va apare sintaxa funcţiei selectate şi validându-se operaţia prin butonul OK se va genera rezultatul respectivei funcţii. Funcţiile matematice şi trigonometrice Funcţiile matematice şi trigonometrice (Math & Trig) permit efectuarea diferitelor calcule. utilizarea asistentului de funcţii presupune parcurgerea a doi paşi: .funcţii text sau şir de caractere (Text): oferă informaţii legate de textul existent în celule şi permit operaţii cu etichete. . Categorii de funcţii predefinite Excel posedă un set impresionant de funcţii predefinite. . sau din categoriile de funcţii specializate (Financial.pasul 1 semnifică alegerea tipului de funcţie. . . În continuare.funcţii logice (Logical): determină valoarea de adevăr sau de fals corespunzător unei condiţii. . corespunzător unor criterii definite..funcţii bază de dată (Database): efectuează diferite calcule asupra unor rubrici. .funcţii calendar sau dată calendaristică (Date & Time): manipulează numere care reprezintă date calendaristice sau timp. pentru rezolvarea de aplicaţii ce solicită instrumente matematice şi trigonometrice de uz curent. Statistical . prezentăm cele mai importante funcţii predefinite. Funcţia generată de butonul respectiv însumează pe linie sau pe coloană valori adiacente (valorile nu trebuie să fie întrerupte în . în număr de 232.funcţii de căutare şi consultare (Lookup & Reference): permit localizarea conţinutului unei celule. Lista poate conţine câmpuri continue sau discontinue referite prin adrese (coordonate) sau prin nume de câmp(uri). Funcţia de însumare este completată .funcţii statistice (Statistical): permit efectuarea unor calcule statistice utilizând serii de valori.funcţii de informare (Information): afişează informaţii despre celule şi câmpuri.funcţii financiare (Financial): permit realizarea de calcule economico-financiare predefinite. De regulă. =SUM(listă) adună valorile dintr-o listă precizată ca argument. grupate pe tipuri potrivit utilităţii acestora la rezolvarea diferitelor probleme. grupate pe următoarele categorii: .spre uşurinţa utilizatorului cu butonul Auto Sum. Date & Time.pasul 2 presupune completarea interactivă a sintaxei funcţiei respective. precizând că cea mai mare a parte a lor sunt perfect compatibile ca sintaxă şi ca semnificaţie cu funcţiile arond aferente procesorului de tabele LOTUS 12-3. din lista tuturor funcţiilor disponibile ordonate alfabetic (All). Math & Trig. În lucrarea de faţă. considerăm suficientă în rezolvarea aplicaţiilor EXCEL. de la cele mai simple la cele mai complexe. . într-o bază de date.

.calculelor) şi se activează butonul AutoSum prin dublu-click. Baza este o constantă şi are valoarea 2. după care se activează butonul AutoSum prin dublu-click. Autoînsumarea operează astfel pe linie sau pe coloană până acolo unde se întâlneşte primul semn de discontinuitate. =ROMAN(număr. =SUMIF(câmp de evaluat. =ABS(număr) returnează valoarea absolută dintr-un număr. Pot exista mai multe cazuri: . iar apoi adună rezultatele obţinute. Rezultatul funcţiilor trigonometrice =MOD(X. criteriu. =POWER(număr.succesiunea lor de celule vide sau de celule care să conţină texte).7182818….19.putere) returnează rezultatul unui număr ridicat la putere. =LOG10(număr) returnează logaritmul în baza 10 dintr-un număr. . . câmp de însumat) adună conţinutul celulelor potrivit unui criteriu dat. =SIN(X) returnează valoarea argumentului X în radiani. =RAND() returnează un număr aleator cuprins între 0 şi 1. Formatul –cu valori de la 0 la 4.reprezintă gradul de concizie al numărului roman nou generat. Y.se selectează plaja de celule de însumat. aferente unor serii de câmpuri.câmp de regrupat) calculează un rezultat ce provine dintr-o grupare a datelor operând diferite operaţii specifice (conform referinţelor-tip) asupra unui câmp de regrupat. =EXP(X) calculează baza logaritmului natural ridicată la puterea X. =SUMPRODUCT(listă) multiplică valorile situate în celulele corespondente. inclusiv zona unde se vor plasa rezultatele însumării (o linie mai jos şi/sau o coloană mai la dreapta).Y) calculează restul împărţirii argumentului X la arg.bază) returnează logaritmul unui număr într-o bază specificată.se plasează cursorul acolo unde se doreşte a se calcula suma (eventual selectând o plajă de celule pe linie sau o coloană unde să se depună rezultatele . =SQRT(număr) calculează rădăcina pătrată a argumentului. Numărul arab de transformat trebuie să fie întreg.format) converteşte numerele din format cifric arab în text ce semnifică numere cu format cifric roman. =SUBTOTAL(referinţă-tip. =LN(număr) calculează logaritmul natural =LOG(număr. =FACT(număr) calculează factorialul unui număr pozitiv. Figura 4. =PRODUCT (listă) multiplică valorile conţinute într-o listă.

număr de zecimale) rotunjeşte argumentul numeric X la un număr specificat de zecimale. formule numerice. returnând după caz TRUE sau FALSE. altfel returnează FALSE sau fals. =GEOMEAN(listă) calculează media geometrică a valorilor dintr-o listă =HARMEAN(listă) calculează media armonică a valorilor dintr-o listă.în caz contrar. =ISTEXT(X) verifică dacă X conţine un şir de caractere. =TAN(X) calculează tangenta argumentului X în radiani. OR.=COS(X) calculează cosinusul argumentului X în radiani . fără a-l rotunji. =DEGREES(unghi) converteşte radianii în grade. adrese sau nume de câmpuri. =AVERAGE(listă) calculează media valorilor din listă. o adresă. Funcţiile de informare Funcţiile de informare (Information) afişează informaţii referitoare la celule şi câmpuri: =ISBLANK(X) determină dacă X sau amplasamentul definit de argumentul X este sau nu o celulă vidă. Funcţiile logice Funcţiile logice (Logical) determină evaluarea unor expresii şi în funcţie de acestea furnizează acţiuni sau rezultate complexe. .valoarea logică de adevăr . =ISNUMBER(X) verifică dacă X conţine o valoare numerică. =MIN(listă) returnează cea mai mică valoare din listă. text sau o condiţie). =COUNT(listă) numără celulele ocupate dintr-o listă de câmpuri. =RADIANS(unghi) converteşte grade în radiani.dacă amplasamentul este o celulă vidă şi FALSE – valoarea logică de fals . =ISERROR(X) verifică dacă argumentul X conţine o valoare de tip eroare. generând valori de adevăr sau de fals . =ROUND(X. Funcţia returnează TRUE . Funcţiile statistice Funcţiile statistice (Statistical) permit efectuarea de calcule statistice utilizând serii de valori: =MAX(listă) returnează cea mai mare valoare din listă. =ISLOGICAL(X) verifică dacă argumentul X conţine o valoare de tip logic returnând după caz TRUE sau FALSE. Argumentul X poate fi o valoare. Funcţia returnează TRUE – adevărat. =MEDIAN(listă) calculează valoarea mediană dintr-o listă. NOT). =PI() returnează valoarea numărului PI. returnând după caz TRUE sau FALSE. returnând după caz TRUE sau FALSE.dacă X conţine un număr. Lista poate fi compusă din: numere. =ASIN(X) calculează arc-sinusul argumentului X în radiani (similar =ACOS(X) şi =ATAN(X). =ISNONTEXT(X) verifică dacă X nu conţine un şir de caractere.corespunzător unor condiţii (acestea pot fi evaluate şi înlănţuite cu ajutorul operatorilor logici AND. =INT(număr) afişează partea întreagă a argumentului (a numărului real).

rubrica: semnifică atributul sau proprietatea asupra căruia operează calculul făcut de funcţia tip bază de date.rubrică/nr.câmp de criterii) returnează cea mai mică valoare dintr-o rubrică aferentă unei baze de date.rubrică/nr.. de unde informaţia va fi consultată sau extrasă.Y1 sau X2.. =DAVERAGE(bază de date. care răspunde unui criteriu de selecţie. =TRUE() returnează valoarea logică TRUE. după o anumită rubrică.minim.rubrică/nr. conform unui criteriu de selecţie Funcţiile tip bază de date au în mod invariabil aceeaşi listă de argumente: .X..pentru o bază de date. conform unor criterii specificate. caută.rubrică. potrivit criteriului de selecţie specificat=DCOUNT(bază de date.rubrică..evaluarea logică2. =FALSE() returnează valoarea logică TRUE. Funcţii bază de date Funcţiile bază de date (Database) returnează acţiuni . generează argumentul X dacă condiţia este adevărată sau argumentul Y dacă aceasta este falsă. Rubrica poate fi identificată prin numele său sau prin numărul de ordine al acesteia în cadrul bazei de date. X1. nume de câmpuri sau adrese de celule sau câmpuri care conţin aceste valori. corespunzător unui criteriu de selecţie.Y2 şi aşa mai departe. Funcţia este utilă pentru a regăsi o informaţie unică.câmp de criterii) calculează media valorilor unei rubrici aferente unei tabele .rubrică/nr.valori sau etichete (sumă.câmp de criterii) numără celulele ocupate într-o tabelă bază de date.rubrică. =AND(evaluare logică1. .) returnează valoarea logică TRUE dacă toate argumentele sunt adevărate şi valoarea logică FALSE dacă unul sau mai multe argumente sunt false.evaluare logică2.rubrică/nr. şiruri de caractere (plasate între ghilimele).rubrică/nr. =DMIN(bază de date.câmp de criterii) returnează suma valorilor unei rubrici aferente unei baze de date.) returnează valoarea logică TRUE dacă orice argument este adevărat şi valoarea logică FALSE dacă toate argumentele sunt false.. corespunzător unui criteriu specificat. =DGET(bază de date. Principalele funcţii tip bază de date sunt: =DSUM(bază de date.rubrică. În locul argumentelor X sau Y se pot imbrica alte structuri condiţionale IF. =NOT(evaluarea logică) inversează valoarea argumentului. returnând după caz TRUE sau FALSE.baza de date: reprezintă tabelul Excel sub forma unui câmp de date. care se regrupează în criterii de selecţie la care trebuie să răspundă interogarea respectivă.=IF(condiţie.maxim. generându-se potrivit condiţiilor ulterioare.câmp de criterii) returnează cea mai mare valoare dintr-o rubrică aferentă unei baze de date.rubrică.câmp de criterii) returnează conţinutul unei rubrici pentru o bază de date. corespunzător unui criteriu de selecţie. .. =OR(evaluare logică1.numără) dintr-un câmp de date corespunzător unei baze de date. =DMAX(bază de date. .rubrică. Argumentele X sau Y pot fi valori.câmp de criterii: reprezintă unul sau mai multe câmpuri continue în care se pot preciza restricţiile.Y) testează argumentul condiţie şi în funcţie de rezultatul evaluării logice.medie.

=COLUMNS(câmp) returnează numărul de coloane aferente câmpului specificat ca argument. Indexul este un număr cuprins între 0 şi 29.listă de valori) returnează în urma unei alegeri dintr-o listă de valori. În mod obligatoriu tabelul de consultare orizontală trebuie sortat după valorile crescătoare ale cheii de consultare aflate în prima linie (sortare de la stânga la dreapta).câmp de consultare. valoarea respectivă va fi returnată de funcţia HLOOKUP. iar în rubrica Sort by se va preciza numărul sau numele coloanei după care se va face sortarea) =HLOOKUP(cheie. Indexul numeric determină care valoare (de tip text. numerică sau referinţă celulară) din lista de argumente va fi selectată.câmp (sau tabel) de consultare: este câmpul asupra căruia operează consultarea prin căutarea valorii cheii precizate anterior.cheie: reprezintă valoarea după care are loc căutarea sau consultarea. atunci argumentul se mai închide într-o paranteză suplimentară. . ce urmează a fi activată sau executată. În mod obligatoriu tabelul de consultare va fi sortat crescător după coloana care conţine valorile cheii de consultare (comanda Data Sort. corespunzător unui index numeric.linie de recuperat) returnează conţinutul unei celule ce figurează într-o anumită linie a unui tablou de consultare orizontală. se va selecta tabelul de consultare şi se va activa comanda de sortare (de la stânga spre dreapta): Data Sort. Dacă respectivul câmp conţine mai multe zone contigue.coloană de recuperat: este numărul coloanei (numerotarea începe cu 1) de unde va fi recuperată informaţia găsită în tabelul de consultare.câmp de consultare. =AREAS(referinţă celulară) indică numărul de zone contigue dintrun câmp. corespunzător valorii cheii de căutare. o acţiune sau o valoare. =VLOOKUP(cheie. . butonul Option şi din rubrica Orientation se alege opţiunea Sort left to right. Sintaxa funcţiei de consultare verticală admite trei argumente şi anume: .Funcţii de căutare şi consultare Funcţiile de căutare şi consultare (Lookup & Reference) permit căutarea. (adresă absolută/relativă sau nume de câmp). =ROWS(câmp) returnează numărul de linii pe care îl ocupă câmpul specificat ca argument. =COLUMN(referinţă celulară sau câmp) returnează numărul colanei corespunzătoare referinţei celulare sau numărul primei coloane pentru câmpul specificat. Argumentul cheie (sub forma unei referinţe celulare sau nume de câmp) va fi căutat în prima linie a câmpului de consultare. iar dacă valoarea va fi găsită pe un numărul de linie precizat de ultimul argument. =ROW(referinţă celulară sau câmp) returnează numărul liniei corespunzătoare referinţei celulare sau numărul primei linii a câmpului specificat ca argument. identificarea şi referirea conţinutului unor celule: =CHOOSE(index-numeric.coloană de recuperat) returnează conţinutul unei celule ce figurează într-o coloană dintr-un tablou de consultare verticală. Dacă informaţia căutată în tabelul de consultare verticală sau . Dacă valorile cheii nu sunt sortate.

secundă) calculează un număr-timp corespunzător orei. un număr cuprins între 0 (1900) şi 199 (2099) . sub formă de valori cuprinse între 1 şi 12. =DATEVALUE("şir de caractere") calculează numărul-dată corespunzător şirului de caractere în format dată calendaristică (şirul trebuie plasat între ghilimele).cu zecimale ce reprezintă ora.orizontală nu va fi găsită. Rezultatul funcţiilor de tip dată calendaristică =NOW() returnează un număr corespunzător datei curente . =DAYS360(dată debut.20.dată sfârşit) calculează numărul de zile între două date calendaristice considerând anul ca având 360 de zile. =TODAY() returnează un număr-dată corespunzător datei curente. =MONTH(număr-dată) extrage luna dintr-un număr-dată. Funcţiile tip dată calendaristică şi oră Funcţiile tip dată calendaristică şi oră (Date & Time) manipulează şi operează calcule cu valori numerice ce reprezintă date calendaristice sau timp: Figura 4.minut. =TIMEVALUE(“şir de caractere”) returnează numărul-timp corespunzător şirului de caractere specificat în format dată/oră (între ghilimele).zi) calculează numărul-dată pentru data calendaristică specificată ca argument.000000 pentru ora 24:00:00 şi 9. =DATE(an.lună. sub forma unui .999988426 pentru ora 23:59:59).extrăgând rezultatul dintr-un numărdată. =HOUR(număr-timp) extrage ora dintr-un număr-timp (0. =TIME(oră. se va returna cea mai apropiată valoare (pe verticală sau pe orizontală) de cheia de consultare. =YEAR(număr-dată) returnează corespunzător anului. =DAY(număr-dată) generează un număr corespunzător zilei cu valori între 1 şi 31. minutului şi secundei. =WEEKDAY(X) returnează numărul zilei din săptămână corespunzător argumentului X care poate fi de tip număr dată calendaristică sau text în format dată calendaristică.

text2. =PROPER(text) determină scrierea cu majusculă a fiecărei prime litere din textul specificat ca argument. prin plăţi periodice. Funcţiile financiare Funcţiile financiare (Financial) efectuează o serie de calcule economico-financiare furnizând prin valorile returnate informaţii utile referitoare la amortismente.text2. =PV(rata dobânzii. plasamentelor. =FIND(text1.…) concatenează mai multe şiruri de caractere specificate ca argumente. =VALUE(text) converteşte un text ce reprezintă un număr într-o valoare numerică (numărul ce figurează în textul respectiv.text-nou) returnează un nou şir de caractere (text-nou) la a “N”-a poziţie a textului-sursă. =SUBSTITUTE(text-sursă. folosind un format monetar. funcţia returnează valoarea logică TRUE dacă acestea sunt identice sau valoarea logică FALSE în caz contrar.N) localizează poziţia la care începe textul1 în textul2 începând căutarea cu poziţia N. în condiţiile unei rate constante a dobânzii.X. începând cu poziţia “N”. după ce au fost anulate X caractere.N.număr cuprins între 0 şi 23. sub forma unui număr întreg cuprins între 0 şi 59.mărimea plăţii.număr de perioade.tipul]) returnează valoarea actuală (present value) aferentă unei sume investite sau depozitate la bancă. =REPT(text. =MID(text. într-unul singur.X) afişează X caractere ale textului specificat ca argument. =TRIM(text) afişează şirul de caractere specificat ca argument în care toate spaţiile inutile sunt anulate (cu excepţia spaţiilor care separă cuvintele textului).[valoare viitoare. Funcţia financiară PV calculează deci valoarea prezentă a unei sume investite. =CONCATENATE(text1. =DOLLAR(număr. =LOWER(text) afişează cu minuscule textul specificat ca argument.text2) verifică dacă două şiruri de caractere sunt identice.N. =MINUTE(număr-timp) extrage minutul dintr-un număr-timp. Comparând cele două şiruri. împrumuturilor etc. trebuie să corespundă unuia din formate numerice consacrate). adică valoarea curentă a unei serii de plăţi . =SECOND(număr-timp) extrage secunda dintr-un număr-timp sub forma unui număr întreg cuprins între 0 şi 59.zecimale) converteşte un număr în text. =UPPER(text) afişează cu majuscule textul specificat ca argument. =LEN(text) returnează numărul caracterelor ce formează textul specificat ca argument. =EXACT(tect1.număr de ori) repetă afişarea textului de un număr specificat de ori. Funcţii text sau şir de caractere Funcţiile text (Text): permit diferite operaţii cu şiruri de caractere şi furnizează în egală măsură informaţii legate de textul existent în celule: =CHAR(cod numeric ASCII) returnează caracterul corespunzător codului numeric ASCII specificat ca argument. =CODE(text) returnează codul numeric pentru primul caracter din textul specificat ca argument. la rentabilitatea investiţiilor.

Altfel spus. .număr de perioade. . .valoare prezentă) returnează rata dobânzii pe perioada unei anuităţi.valoare1.tipul este un parametru care semnifică faptul că plata se face la începutul perioadei (valoarea 1) sau la sfârşitul perioadei (valoarea 0 – implicită). Funcţia NPV diferă de funcţia PV (present value).mărimea plăţii.valoare viitoare reprezintă suma totală care se doreşte a fi realizată după ultima plată. pentru un împrumut sau o investiţie. acestea vor fi considerate ca având valori nule.durata normată de funcţionare) calculează amortismentul linear al unei imobilizări cu o valoare de inventar dată.valoare prezentă[. adică operează cu o investiţie sau un depozit la care toate plăţile sunt egale şi sunt efectuate la intervale regulate.număr de periode[. Toate funcţiile financiare pentru calculul amortismentului fac apel la noţiunea de valoare reziduală. Argumentele funcţiei PV au următoarea semnificaţie: .număr de perioade reprezintă numărul total de plăţi periodice. Dacă sunt omise ultimele două argumente. pentru un număr de periode cât se presupune că va funcţiona investiţia. Amortizarea lineară a unei imobilizări se face prin anuităţi constante (anuitatea se calculează raportând valoarea de inventar a imobilizării la durata de funcţionare a acesteia). =FV(rata dobânzii. =SLN(valoare de inventar. ţinând cont de costul iniţial al investiţiei. valoarea prezentă. Funcţia se utilizează pentru a se determina dacă valoarea de revenire a unei anumite investiţii este favorabilă sau nu.viitoare. pentru că se bazează pe vărsăminte care nu au aceeaşi mărime. Astfel se calculează valoarea actuală netă a unor intrări viitoare de fonduri.valoare reziduală. Argumentele rata dobânzii şi numărul de perioade trebuie exprimate în aceeaşi unitate de timp –lună sau an).valoare prezentă) returnează numărul de perioade de plată pentru o investiţie sau un plasament. =NPER(rata dobânzii.tip]) calculează valoarea lunară sau anuală a plăţii pentru o investiţie sau un împrumut. la sfârşitul fiecărei perioade. Această noţiune semnifică valoarea ce va putea fi recuperată la revânzarea imobilizării. =NPV(rata dobânzii.. =PMT(rata dobânzii.valoarea plăţii.valoarea plăţii.valoare2.…. tipul]) returnează valoarea viitoare (future value) a unei investiţii sau plasament în condiţii de anuitate (plăţi şi rate ale dobânzii constante).mărimea plăţii semnifică valoarea plăţii făcute în fiecare perioadă. Argumentele funcţiei financiare FV sunt identice ce cele ale funcţiei PV cu excepţia faptului că unul din argumente reprezintă valoarea prezentă a investiţiei sau plasamentului. . Intrările de fonduri sunt operaţionale la intervale regulate.valoare viitoare. se calculează câte vărsăminte sunt necesare pentru ca un capital constituit printr-o investiţie şi remunerat printr-o dobândă să atingă o valoare specificată. ţinând cont de o valoare reziduală estimată. =RATE(număr de perioade. .rata dobânzii reprezintă procentul de dobândă perceput pentru o anumită perioadă. FV) este considerată a fi o funcţie-anuitate. pentru a se evalua rentabilitatea unei investiţii.) calculează valoarea actuală netă a unei investiţii bazate pe o serie periodică de intrări de numerar (cash flows). Funcţia PV (ca şi alte funcţii financiare PMT.

o oarecare valoare reziduală.valoare reziduală.rata de depreciere. antepenultima este 3n şi aşa mai departe. perioada pentru care se calculează amortizarea) returnează amortismentul degresiv absolut.=VDB(valoare de inventar. apar în caseta corespunzătoare categoriei User Defined. cu o anumită rată de depreciere. perioada pentru care se calculează amortizarea. deci ia în calcul un posibil aspect sezonier de utilizare al acesteia. =DDB calculează amortizarea după metoda softy şi este o funcţie asemănătoare cu DB. Amortismentul degresiv ajustat reprezintă amortismentul contabil descrescător (amortismentul este mai mare pentru primele anuităţi) până ce anuitatea amortismentului este mai mică decât anuitatea ce corespunde amortismentului linear. penultima anuitate este 2n. durata normată de funcţionare. anuităţile sunt calculate de o aşa manieră încât ultima anuitate este n. odată definite. FUNCŢII DEFINITE DE UTILIZATOR (categoria User Defined) Funcţiile proprii sunt funcţii definite de utilizator şi care se comportă în esenţă ca orice funcţie predefinită. Astfel.durată normată de funcţionare.2. Rata de depreciere este un parametru care influenţează amortizarea în sensul creşterii gradului de depreciere al imobilizării. Numele acestor funcţii. Utilizatorul recurge la definirea de funcţii proprii atunci când expresia de calcul este prea lungă şi trebuie să o utilizeze frecvent (deci preferă o funcţie care să abrevieze expresia de calcul respectivă) sau când conţine calcule ce nu sunt posibil de efectuat doar cu ajutorul operatorilor utilizabili în formule. Cele două funcţii SYD şi DB sunt calculate pentru o rată de depreciere egală cu 2. fără a corecta ultimele anuităţi pentru amortizarea completă a investiţiei. sfârşitul perioadei [.durată normată de funcţionare. Argumentul facultativ “comutator” permite sau trecerea automată de la amortizarea degresivă la amortizarea lineară (valoare zero – implicită) sau împiedicarea acestei treceri (valoare unu). către ultima perioadă pentru care se calculează amortizarea. categorie creată în momentul definirii primei funcţii utilizator. iar de aici încolo suma amortizabilă este calculată linear. ţinând cont de numărul de luni pe an de funcţionare a imobilizării. cu excepţia faptului că ultimul argument este un factor de multiplicare al amortizării degresive. =SYD(valoare de inventar. . =DB(valoare de inventar. valoare reziduală.numărul de luni pe an de funcţionare a imobilizării) returnează amortismentul degresiv absolut. după ce au fost definite. comutator]) calculează amortismentul degresiv ajustat (variable declining balance) al unei imobilizări cu o valoare de inventar anume. 4. adică plecând de la o perioadă când se începe calculul amortizării.4.valoare reziduală. Definirea unei funcţii proprii se realizează cu ajutorul limbajului Visual Basic. dar pot fi introduse şi prin tastare directă în bara de formule. Argumentele “debutul” şi “sfârşitul perioadei” sunt utilizate pentru calcularea anuităţilor incomplete de amortisment. devin disponibile inclusiv prin asistentul de funcţii. debutul perioadei. Aceste funcţii. amortizabilă pe mai mulţi ani.

3. Care este utilitatea aplicaţiei MS Excel ? 4. Precizaţi care sunt principalele elemente care se pot introduce într-un document MS Word. Care sunt tipurile de funcţii MS Excel ? .Întrebări 1. Precizaţi utilitatea aplicaţiei Total Commander. 2. Care sunt etapele creării unui grafic în MS Excel ? 5.

CALCULATORUL COMPATIBIL IBM PC Cuvinte cheie: arhitectura calculatorului. Magistralele sunt căi de comunicaţie între calculator şi echipamentele periferice. Controler (C) . memorie.1. este prezentată schema de principiu a unui calculator compatibil IBM PC. dischetă). CMOS = memorie specială. microprocesor. echipamente periferice În figura 5.1. ROM = Read Only Memory. RAM = Random Access Memory. MOUSE = interfaţa pentru mouse. Arhitectura calculatorului compatibil IBM UC = unitatea de comandă (microprocesorul). PARALEL = interfaţa paralelă.controlează fluxul de informaţie între unitatea de comandă. FDD = floppy disc drive – unitate de disc floppy (flexibil. Începând cu familia de microprocesoare 80486 acest coprocesor matematic este conţinut (încorporat) în el. CM = coprocesor matematic – permite efectuarea mai rapidă de calcule cu cifre fracţionare.CAPITOLUL 5. SERIE = interfaţa serială. Figura 5. KBD = keyboard – tastatura. HDD = hard disk drive – unitate de disc fix. VIDEO = interfaţa pentru monitor. . memoria internă şi echipamentele periferice.

Placă de bază biprocesor . Placa de bază este o componentă principală ale unui sistem de calcul. Mother Board. slot-urile pentru plăcile de extensie. BIOS-ul (Basic Input/Output System). porturile (paralel. tastatură. pe o placă de bază se poate monta un anumit tip de procesor.1. MB) este placa principală a unui calculator. microprocesorul. Practic. PLACA DE BAZĂ Suportul fizic pe care sunt componentele arhitecturale ale unui PC este constituit din placa de bază a sistemului.2. Figura 5. controlerele pentru periferice (monitor. circuitele care le deţine determinând performanţele pe care le oferă acesta. Placa de bază (Printed Circuit Board. pe care se găsesc circuite. placa de bază defineşte caracteristicile calculatorului. Placă de bază pentru un singur procesor Figura 5. serial).5. interfaţa cu dispozitivele de stocare de date. memoria. conectori pentru plăci adiţionale. PCB. Funcţie de posibilităţile pe cale le oferă. unitatea de disc). un anumit tip de memorie şi un anumit număr de alte componente. începând cu microprocesorul şi terminând cu plăcile de extensie. deoarece pe ea se cuplează toate celelalte componente.3.

Tipuri de BIOS Se pot defini trei categorii de plăci de bază. Figura 5. acest program va căuta în memoria externă componentele sistemului de operare şi dacă acestea sunt găsite. Tipuri de chipset-uri .4. fără controler video integrat. Figura 5. • a doua categorie de plăci este cea de nivel mediu. Alegerea plăcii video se face de către utilizator. • a treia categorie este constituită din plăcile destinate aplicaţiilor profesionale.este o componentă hardware de memorie. sincronizează şi controlează toată circulaţia de informaţii pe magistralele plăcii de bază.BIOS (Basic Input Output System) . vor fi lansate în execuţie. în timp ce chipset-ul este de fapt cel ce coordonează.3. La pornirea calculatorului. Plăcile au controler audio integrat. Chipset-ul asigură corelaţia dintre setul de instrucţiuni ale microprocesorului cu sarcinile pe care le poate înţelege placa de bază şi le poate transmite spre execuţie celorlalte dispozitive. Placa de bază este doar un suport fizic de interconectare electrică a componentelor. Aceste plăci au de obicei controlerele video şi de sunet şi modem-ul integrate. în care este stocat un modul program ce asigură o conexiune minimală cu memoria externă. în funcţie de complexitate: • plăcile integrate sunt alegerea potrivită pentru utilizatorii care nu doresc să se confrunte cu probleme de compatibilitate între componente şi care doresc să folosească sistemul pentru rularea de aplicaţii de nivel mediu. Chipset-ul Chipset-ul plăcii de bază este o componentă electronică deosebită care asigură logica de funcţionare a plăcii de bază. care poate fi dezactivat în cazul în care se apelează la o placă de sunet specializată.

care prezenta orificii ce corespundeau ca amplasament. fapt pentru care anumite chipset-uri sunt proiectate pentru a profita de anumite caracteristici constitutive ale unui procesor. Până cu relativ puţin timp în urmă SIMM-urile (Single In line Memory Module) de 72 de pini au reprezentat mare parte din memoria instalată în calculatoarele IBM şi compatibile. module de memorie. Treapta următoare au fost DIMM-urile (Dual In line Memory Module) care se puteau instala şi câte unul. numită ZIF (Zero Insertion Force). porturi seriale. ZIF Socket. în colţul interior al socket-ului a apărut un pin suplimentar. Figura 5. cel de-al doilea motiv pentru care diferă plăcile de bază fiind chipset-ul utilizat. eliminându-se posibilitatea introducerii greşite a procesorului. aşa numitele PC66. Deşi diferite modele de plăci de bază pot avea opţiuni diferite sunt câteva componente cheie care sunt prezentate la toate modelele. DIMM-urile erau realizate în trei variante. în timp ce South Bridge-ul conţine elementele legate de controllerul de hard disc SCSI sau IDE. 2 – manetă. iar în poziţia lăsată. Astfel. Pentium III. PC100 şi PC133.5. Trebuie specificat că. paralele şi de tastatură. conectori pentru HDD şi unităţi de CD. permitea introducerea/scoaterea cu uşurinţă a procesorului. 1 – procesor. cu pinii de pe procesor. aliniind în acelaşi timp pinii de pe procesor cu orificiile de pe socket. cache. maneta bloca procesorul în soclu. în ultima perioadă. O altă îmbunătăţire. North Bridge-ul se ocupă cu funcţiile principale. evoluând în diverse forme. pe orice placă există un soclu pentru procesor. Acestea au însă un mare dezavantaj: trebuie instalate în perechi de module identice. prevedea un socket care prezenta o minimanetă care în poziţia ridicată. cu conectorii PCI şi AGP. placă de reţea. Primul motiv este că procesoarele au conectori fizic diferiţi unul de celălalt. Următoarea generaţie de plăci de bază a introdus o îmbunătăţire. Pe primele plăci de bază procesorul se conecta pe un mic piedestal numit socket. slot-uri de extindere pentru placa video. numerele semnificând viteza maximă la care li se garantează .Un chipset este alcătuit din două părţi: North Bridge şi South Bridge. modem. Evoluţia procesoarelor şi dezvoltarea chipset-urilor sunt două procese strâns legate. sunet. controller-ul serial şi cel USB. aşa că dacă se doreau 8 MB de memorie trebuia să fie instalate două module de câte 4 MB unul lângă altul. Pentium IV sau Athlon). 3 – socket Tehnologiile folosite la memorii au urmat calea dezvoltării procesoarelor. cum ar fi comunicarea cu memoria RAM. o placă de bază va suporta procesoare numai de un anumit tip (de exemplu.

MicroATX preia specificaţiile de bază ale ATX. deşi mai există plăci de bază în formatul anterior şi anume AT. dar penalizează la . slotul AGP. mai rapid decât RAM-ul PC 133 şi mai ieftin decât Rambus. iar ultima generaţie de plăci video a fost lansată exclusiv în acest format. Totuşi. respectiv UDMA100 suportă rate de transfer de până la 100 MBps. Soluţiile grafice integrate elimină nevoia de placă video separată şi au un cost redus. care suporta HDD-uri şi CDROM-uri pe un acelaşi standard. pe o placă de bază se găsesc două porturi PS/2 (unul pentru tastatură şi unul pentru mouse). b – CNR) b) Plăcile de bază au diferite forme şi dimensiuni. dar are mai puţine slot-uri de extensie pentru a putea să încapă în carcase mai mici. Unele plăci au integrat şi suportul video. care a evoluat din DMA şi care a oferit rate de transfer mai mari. Slot-uri (a – AMR. a) Figura 5. au fost standardizate anumite formate. dar este semnificativ mai scumpă decât DIMM-urile. un HDD şi un CD-RW). UDMA33 era capabilă de transferuri la viteza de 33. dar este în acelaşi timp şi mai scump. Specificaţiile ATX dictează atât plasamentul conectorilor pe placa de bază (pentru alinierea cu carcasa). Există şi variaţii ale acestui format . Formatul slot-urilor de extindere a variat şi el în timp. După ISA. Alte slot-uri noi sunt AMR (Audio Modem Riser). eliminând astfel nevoia unei plăci grafice separate. firma AMD incluzând suport în chipset-urile sale pentru memorii DDR (Double Data Rate). inclusiv la Pentium IV. a devenit standardul pentru plăcile de extensie şi ulterior a mai apărut un model de slot destinat exclusiv plăcilor grafice. Conectorii pentru plăcile multimedia şi perifericele USB sunt ataşaţi direct pe o placă ATX. cât şi multe alte detalii cum ar fi forma conectorului de alimentare. două seriale. mai ales în medii multitasking (lucrul cu mai multe aplicaţii în acelaşi timp) şi suportă mai multe dispozitive.3 MBps. Aceasta a devenit UDMA (Ultra Direct Memory Access). Cele mai multe plăci de bază au interfeţe EIDE (Enhanced Integrated Drive Electronics). fapt care îi face mai uşor de instalat decât vechiul format AT (unde majoritatea conectorilor se ataşau de placa de bază prin cabluri). pentru a uşura proiectarea carcaselor. Cel mai întâlnit format este acum ATX.funcţionarea. caz în care se mai adaugă un conector pe motherboard. iar plăcile de bază erau în general dotate cu câte două canale.6. conceput pentru a conecta placa de sunet şi un modem şi CNR (Communications Network Riser) interfaţă pentru reţele locale. cel puţin două porturi USB. Următoarea generaţie de memorii (Rambus) poate fi întâlnită în PC-urile high-end. pe cale de dispariţie. iar unele au controllere SCSI (Small Computer System Interface). Noile standarde EIDE sunt însă suficient de rapide pentru majoritatea utilizatorilor individuali. unul pentru reţea şi unul paralel. Interfaţa EIDE a evoluat de la IDE. Astfel.de exemplu. Fiecare canal putea suporta două dispozitive (de exemplu. SCSI este semnificativ mai rapid. PCI-ul. AGP este special proiectat pentru a oferi rate mari de transfer necesare graficii complexe.

UNITATEA DE COMANDĂ Este componenta de bază a calculatorului.capitolul performanţă. capabilă să prelucreze datele din memoria internă prin intermediul unor circuite care pot realiza instrucţiunile unui program. În fine. majoritatea plăcilor de bază sunt compatibile cu plăcile de extensie. Unitatea de comandă şi control coordonează şi controlează întreaga activitate de prelucrare la nivelul componentelor calculatorului. existând însă şi unii producători. indiferent de producătorul acestora. . . Unitatea aritmetică-logică (UAL) reprezintă ansamblul de circuite electronice prin care se realizează prelucrarea datelor cerute prin instrucţiuni sau comenzi.registrele proprii. conţinând logica de comandă pentru execuţia instrucţiunilor din registrul de instrucţiuni. .scrie la o anumită adresă de memorie rezultatul obţinut în urma executării operaţiei solicitate.extrage din memoria internă a calculatorului o instrucţiune din program. Funcţionarea unităţii de comandă este definită prin: . Pentru a se realiza prelucrarea datelor este necesară introducerea programului corespunzător în memoria internă. Din punct de vedere constructiv. care din dorinţa de a ţine sub control o piaţă câştigată. apare necesitatea transformării instrucţiunilor din programul utilizatorului în instrucţiuni cod-maşină. Fiecare circuit este specializat să realizeze un una din operaţiile de bază.extrage din memoria internă datele necesare prelucrării. . preferă să-şi impună o anumită originalitate în fabricarea diverselor plăci sau a altor componente. Ea determină practic secvenţa de operaţii elementare ce trebuie executate. .unitatea aritmetică-logică (UAL). acestea fiind instrucţiunile pe care unitatea de comandă le poate executa.unitatea de interfaţă cu celelalte componente ale sistemului (UI). Datorită faptului că.decodifică instrucţiunea pentru a afla ce operaţie trebuie să execute şi ce date vor fi folosite. . ce are la bază sistemul de numeraţie binar. acest lucru fiind valabil şi la plăcile cu sunet integrat.descrierea setului de instrucţiuni pe care le poate interpreta. .activează circuitele electronice corespunzătoare din UAL pentru a executa operaţia cu datele solicitate. calculatorul lucrează intern în cod . 5.unitatea de comandă şi control (UCC). unitatea de comandă are în structura sa patru mari blocuri funcţionale: . logice şi de comparare.maşină. Prelucrarea se face prin operaţii aritmetice.2. Unitatea de comandă şi control execută instrucţiunile unui program (memorat în memoria internă la adrese succesive) astfel: . .descrierea regulilor de interpretare. . Acestea oferă posibilităţi de procesare la nivel de bază şi deci nu au o calitate foarte bună.

Evident. controlerul adaptorului video. măsurată în MHz sau în GHz.000 0. Microprocesorul este „creierul” sistemului de calcul. 80386. etc.8. se face prin intermediul unor „puncte de intrare” în microprocesor numite porturi. Figura 5.. K6.) (MIPs) magistrală apariţie externă (Mhz) (B) 2 6. în tabelul următor este prezentată o evoluţie a microprocesoarelor produse de Intel. după tipul acestuia fiind denumit întregul sistemul. An Procesor Frecvenţa Tranzistoare Performanţă Lăţime maximă la (Nr.Registrele sunt utilizate ca memorie tampon în timpul executării unei instrucţiuni. prin intermediul magistralei. legătura dintre procesor şi celelalte componente ale sistemului: memoria internă şi dispozitivele de intrare-ieşire. Athlon. Comunicarea unităţii de comandă cu celelalte componente cum ar fi controlerul adaptorului de discuri.registrul de instrucţiuni în care se păstrează codul instrucţiunii curente. În urma înfiinţării mai multor firme producătoare de microprocesoare. Celeron. Microprocesor produs de firma Intel Pentru exemplificare.registrul contor –în care este memorată adresa instrucţiunii care urmează să fie executată. 80486. Fiecare microprocesor poate „lucra” la o anumită viteză. Microprocesor produs de firma AMD Figura 5.000 8 8 29. . cu cât această viteză de lucru este mai mare şi rapiditatea de execuţie a unor operaţii va creşte. preferându-se nume. etc. Duron.7. . Registrele proprii funcţionează ca o memorie proprie a procesorului în care acesta păstrează temporar informaţiile. de exemplu Pentium. Unitatea de interfaţă cu celelalte componente ale calculatorului (UI) asigură. Aceasta (UI) realizează funcţia de transfer al datelor de la şi spre procesor. denumirea acestora nu mai respectă numerele de mai sus.7 16 1974 8080 1978 8086 1982 80286 .000 2. uzual. Există mai multe tipuri de registre: . Unitatea de comandă este de fapt un microprocesor care poate aparţine uneia din familiile 80286. 80586 etc.registrul de date în care sunt stocate datele şi rezultatele prelucrării.8 16 12.5 134.

pulbere de argint.000. în această categorie intră trei elemente. un calculator poate avea unul sau mai multe procesoare. aşa numitul ventilator.edu. Sistemele multiprocesor sunt folosite în general la servere. Procesoarele rezultate sunt complexe. etc. Pe lângă procesor.au/courses/subjects/int11ct/2003/schedule. La Windows 9x spre exemplu.200.100.000 42.000 1.000 7. Elemente de răcire a microprocesorului Tipuri de procesoare Procesoarele sunt împărţite de regulă după setul de instrucţiuni. Plăcile de baza permit în general prezenţa unui singur procesor. iar cel de-al doilea este partea activă.000. însă sunt producători ce oferă opţiunea de dual processor (două procesoare pe aceeaşi placă de bază).200.1985 1989 1993 1995 80386DX 80486DX Pentium Pentium Pro 1997 Pentium II 1999 Pentium III 2000 Pentium IV 20 25 60 200 266 500 1500 275. Figura 5. 4 Trebuie precizat faptul că.latrobe.000 5.bendigo.0 20 100 440 466 1000 - 32 32 64 64 64 64 64 Sursa: http://ironbark.500. radiatorul.html INT11CT Computer Technology. sau în staţii de lucru cu flux mare de date (CAD. care permit un număr mare de moduri de adresare. aceasta fiind de trei tipuri: siliconică. cu un număr mare de cablaje care realizează implementarea setului de instrucţiuni.000 6. GIS. Pentru un mai bun transfer termic între pastila microprocesorului şi cooler se foloseşte o pastă specială numită pastă termoconductoare. prezenţa unui procesor suplimentar nu va influenţa cu nimic performanţa sistemului. Problema este că numai anumite sisteme de operare ştiu să folosească avantajele multiprocesării. Unul este partea pasivă. cu format variabil. History part 4 .000 3.000 8.Pentium 1.9. Un exemplu este tipul MMX de la procesorul Pentium . Sunt procesoare cu set complex de instrucţiuni. 2. Aceste procesoare utilizează eficient memoria internă.). 3. astfel: Procesoarele CISC (Complex Instructions Set Computer). din pulbere ceramică. o importanţă deosebită o are partea de răcire. Dacă ne referim doar la procesor. Executarea unei instrucţiuni presupune efectuarea mai multor operaţii în mai multe cicluri-maşină.

care are un set extins de instrucţiuni pentru multimedia. dorindu-se chiar şi integrarea părţii de grafică în procesor. Microprocesoarele cu mai multe „inimi”. rezultând o viteză de lucru sporită.10. Noile microprocesoare La ora actuală. Instrucţiunile au lungime fixă. ce permitea executarea de către un singur microprocesor a mai multor aplicaţii în paralel. Practic. în fiecare perioadă de ceas se preia câte o instrucţiune. pot fi construite unităţi de prelucrare paralele rezultând execuţia simultană a mai multor instrucţiuni. La un moment dat sunt în execuţie mai multe instrucţiuni. adică reprezintă componenta funcţională destinată păstrării temporare informaţiei. chiar dacă vor rula simultan. Aceste produse. jocuri. Core 2 duo sau Quad Core. etc. Cu aceste procesoare se implementează tehnica PIPE-LINE de executare a instrucţiunilor. se reduce extrem de mult solicitarea la care era supus microprocesorul în cazul utilizării mai multor aplicaţii simultan. majoritatea putând fi executate într-o singură perioadă de ceas. 5. de acum încolo. conţinut multimedia. Procesoare multi-core (dual core . permit o adevărată prelucrare paralelă. Au un număr minim de moduri de adresare şi. Sunt procesoare cu set redus de instrucţiuni. Tranziţia către tehnologia multi-core a început prin tehnologia Hyper-Threading. în diverse stadii.dreapta) Tendinţa de implementare a procesoarelor multi-core (mai multe nuclee pe acelaşi cip de siliciu) va continua şi în anii următori. ca şi cum ar exista mai multe pe aceeaşi placă de bază. MEMORIA INTERNĂ Memoria internă este o componentă pasivă care păstrează pe durata prelucrării atât programele care se execută cât şi datele care sunt necesare acestora. staţii de lucru. în compensaţie. cunoscute ca şi Core duo. Instrucţiunile lucrează cu operanzii de preferat în regiştri. Toate aplicaţiile vor rula mult mai repede şi mult mai bine. Figura 5. Dacă până acum la achiziţionarea unui microprocesor se avea în vedere viteza de tact (MHz sau GHz). Procesoarele RISC (Reduce Instructions Set Computer). Datorită simplităţii operaţiilor elementare. un număr mare de regiştri în care se depun operanzii. operaţiile fiind elementare. Intel a lansat pe piaţă o nouă generaţie de microprocesoare.3.stânga şi quad core . Atât datele cât şi instrucţiunile ce compun programele sunt alcătuite din punctul de vedere extern al utilizatorului din . oferă o viteză şi o putere excepţionale pentru servere. folosind un singur acces la memorie. în care. Acest mecanism a fost preluat de INTEL începând cu seria 486. puterea de calcul ţine cont de numărul de “inimi” ale acestuia. care au instrucţiuni elementare.

Pentru a putea fi memorate şi prelucrate de calculator ele trebuie convertite în cod binar. de regulă. rezultate intermediare obţinute în timpul prelucrării datelor. cifre şi caractere speciale.13. Rezultă că putem defini memoria ca pe o succesiune de dispozitive logice elementare. fiind definit ca un element ce . capabile să reţină fiecare o valoare binară. DIMM (Dual Inline memory Modules) 168 de pini Figura 5. vor fi transmise mediului exterior prin dispozitivele de ieşire. Microprocesorul care este componenta activă ce realizează efectiv prelucrarea datelor iniţiază un permanent schimb de informaţii cu memoria internă. date preluate din mediul exterior sistemului de calcul.11. şi mai ales regăsirea acesteia. Din punct de vedere al memoriei nu este deosebit de importantă natura informaţiei memorate. Figura 5.litere. adică un BIT (1b – Binary Digit) de informaţie. 184 pini Informaţia memorată se compune din: • • • • secvenţe de instrucţiuni (programe). Unitatea elementară de informaţie este. SIMM (Single In-Line Memory Module) cu 72 de pini Figura 5. iar rezultatele se depun tot în memoria internă de unde sunt ulterior trimise spre afişare sau stocate pe memorii externe. Fizic. ci modul de stocare. bit-ul sau poziţie binară. El preia succesiv instrucţiunile de program.12. deci. Memorie DDRAM. memoria este constituită din elemente care pot avea două stări stabile: 0 sau 1. informaţii rezultate în urma execuţiei programelor care. Codul binar foloseşte numai două simboluri pentru reprezentarea informaţiilor şi anume cifrele 1 şi 0. solicită şi datele aferente.

073.poate memora o cifră binară. Locaţia de memorie este. fiecare celulă având proprietatea de a memora un 8 biţi. respectiv cantitatea de informaţie pe care o poate memora. pe 8 biţi denumit ASCII (American Standard Code for Information Interchange).048. unitatea de măsură uzuală fiind kilooctet-ul (kByte-ul). Nevoia de standardizare a impus pe plan mondial un sistem de codificare binară a datelor. unitatea adresabilă a memoriei. Fiecare locaţie de memorie se caracterizează în mod unic prin: adresa ei în memorie. prin George Boole şi algebră sa booleană a constituit suportul logic al calculelor cu numere binare. 0 sau 1. accesul la informaţia din memorie se poate realiza. Principial memoria internă poate fi privită ca o succesiune adiacentă de celule de memorie.. Prin construcţia sistemului de calcul. litere. Adresele de memorie servesc pentru identificarea directă şi rapidă a oricărei celule şi implicit a oricărei instrucţiuni sau operand prezent în memorie. mărimea ei. . Fiecare celulă are o adresă unică care este un număr natural începând cu zero. după cum elementul fizic corespunzător este parcurs de un curent de o anumită intensitate.741. 1KO = 1024 octeţi (bytes) = 210 bytes 1MB = 1024 KB = 1. Funcţional. măsurată în număr de biţi. cifre. S-a recurs la reprezentarea binară a datelor datorită componentelor electronice care puteau menţine numai două stări stabile. deci.824 octeţi (bytes) =230 bytes 1 TB = 1024 GB (210 gigabytes) = 240 bytes 1 PB = 1024 TB (210 terabytes) = 250 bytes . Locaţii de memorie O succesiune de 8 biţi formează un octet sau un Byte (1B – Binary Term).576 octeţi (bytes) = 220 bytes 1GB = 1024 MB = 1. stări care au fost asociate valorilor 1 şi respectiv 0. Capacitatea de memorare este dată de numărul de octeţi pe care memoria internă respectivă îi conţine. la nivelul unui grup de biţi numit locaţie de memorie.. Matematica.14. 6 5 4 3 2 1 0 • • Figura 5. memoria poate fi privită ca o înşiruire de biţi care se caracterizează prin valoarea şi prin poziţia (adresa) lor în această secvenţă. caractere speciale.

Din punctul de vedere al accesului fizic. SDRAM respectiv DDRAM şi RDRAM respectiv RamBus. avem RAM clasic. pe durata accesului la o locaţie de memorie apar. pentru procesor. Viteza de transfer poate fi îmbunătăţită dacă accesarea unei adrese de memorie este urmată nu de citirea unui singur cuvânt de memorie. Orice acces la memorie este precedat de furnizarea de către procesor a adresei de memorie. Astfel. 8 bytes . Există mai multe clasificări ale memorie internă. protecţia deplină a informaţiei. Dacă ne referim la tehnologia de implementare. avem BIOS (ROM). unde se va face operaţia de scriere sau citire. 2 bytes . Caracteristici ale memoriei Cuvântul de memorie reprezintă numărul de octeţi de informaţie care pot fi citiţi sau scrişi într-o singură operaţie de transfer cu memoria. Noile tehnologii de realizare a memoriei urmăresc o scădere a timpului de acces. Transferul cu memoria este operaţia prin care. timpi suplimentari de aşteptare. Viteza de transfer mai numită şi rata de transfer. în funcţie de ordinul de mărime al memoriei. ci de citirea mai multor cuvinte succesive.dublu cuvânt – 32 biţi. de la o adresă de memorie sunt transferaţi un număr de biţi corespunzător citirii sau scrierii în memorie. RAM şi CMOS. Când memoria este prea lentă în comparaţie cu viteza de lucru a procesorului. fără a introduce stări de aşteptare. Se măsoară în octeţi sau multipli de octeţi pe secundă. Capacitatea memoriei reprezintă numărul maxim de biţi de informaţie care pot fi memoraţi la un moment dat.cvadruplu cuvânt – 64 biţi. Ciclul de memorie este timpul minim necesar între două accesări succesive la memorie. reprezentarea datelor se realizează la nivel de: byte – semicuvânt . 4 bytes . Rata de transfer reprezintă viteza cu care este furnizată o informaţie. conform utilităţii ei în cadrul unui sistem de calcul. Unitatea de transfer cu memoria este cuvântul de memorie.cuvânt de memorie – 16 biţi. Timpul de acces la memorie. capacitatea de memorie este dată de numărul total de locaţii de memorie. informaţie care caracterizează diferitele generaţii de calculatoare. timp de acces cât mai mic. Viteza de transfer reprezintă numărul de unităţi de informaţie transferate în unitatea de timp. funcţie care trebuie să se desfăşoare în următoarele condiţii: capacitatea de memorare cât mai mare. Lungimea cuvântului de memorie este o caracteristică constructivă a unui sistem de calcul. Altfel spus. Timpul de acces la memorie reprezintă intervalul scurs între momentul furnizării adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. astfel încât memoria să lucreze sincron cu procesorul. avem mai multe . Costul este preţul memoriei raportat la capacitatea de memorare. Ca unitate de măsură se folosesc multiplii Byte-ului. tehnici de introducere/extragere a informaţiilor cât mai simple şi eficiente.8 biţi .- 1 EB = 1024 PB (210 petabytes) = 260 bytes În memoria internă. Funcţia de bază a memoriei interne este de a stoca programul.

Această operaţie se numeşte „reîmprospătarea memoriei”. fiind la dispoziţia utilizatorului. programe ce nu-şi modifică de regulă. Informaţiile din memoria ROM sunt destinate numai citirii. Memoria DRAM este o memorie cărei conţinut se pierde dacă prin semnalele de comandă nu se specifică reîncărcarea celulelor cu un anumit conţinut.memorii ROM programabile) sunt memorii al căror conţinut nu este fixat din construcţie. • SRAM (Static Random Access Memory). Este o memorie de mare capacitate în care utilizatorul. Aceste programe speciale sunt păstrate într-o memorie nedistructibilă numită memorie ROM (Read Only Memory). conţinutul poate fi înscris după dorinţa utilizatorului. care ar avea doar avantajul flexibilităţii. hard disc sau floppy disc. Spre deosebire de EPROM. EPROM. Dintre variantele de memorii ROM menţionăm: • PROM (Programmable ROM . existând posibilitatea ca pentru modificarea anumitor blocuri să fie solicitat un voltaj mai mare. CMOS. Dacă EPROM trebuia ştearsă integral pentru a se reînscrie. respectiv programele acestuia. EEPROM execută operaţia de ştergere şi rescriere a fiecărui byte în mod independent. comparativ cu implementarea lor ca software. adică memorate pe un suport de memorie externă. Ea este memoria de lucru curentă. etc. Calculatoarele personale dispun de circuite de memorie care păstrează programe necesare pentru funcţionarea sistemului. conţinutul. Reîmprospătarea memoriei constă în recitirea la intervale prestabilite a . dar o dată ce a fost înscris nu se mai poate modifica sau şterge. Rolul acestei memorii este de a stoca programe cu grad mare de generalitate şi o frecvenţă sporită de utilizare. dar numai prin procedee speciale utilizând un generator de radiaţii ultraviolete. Din punct de vedere al principiului de stocare a datelor memoria RAM poate fi de tip: • DRAM (Dynamic Random Access Memory). Memoria RAM este o memorie cu acces direct realizată din module (cip-uri) de diverse capacităţi. ROM şi RAM. SRAM. ele trebuie salvate. • Flash ROM sunt actualele EEPROM dar care folosesc voltajul normal pentru ştergerea şi reînscrierea conţinutului (5V sau 3.3V). Dacă se doreşte păstrarea datele din această memorie pentru a le utiliza şi după închiderea calculatorului. au dreptul de a scrie şi de a citi date. • EEPROM (Electrically EPROM) sunt memorii EPROM care nu necesită surse de radiaţii ultraviolete. Ştergerea şi reînscrierea datelor se poate realiza pentru unul sau mai multe blocuri de memorie. de exemplu.tipuri. ele nu trebuie scoase din soclurile în care sunt montate pe placa de bază. dintre care amintim DRAM. ci doar un curent de voltaj înalt pentru ştergerea conţinutului. PROM. volatilă (conţinutul ei se distruge o dată cu deconectarea sistemului de calcul de la reţeaua electrică sau în urma comenzilor de iniţializare a memoriei). EEPROM. Memoria RAM (Random Access Memory) este o memorie cu acces aleator. Plasarea acestor programe în partea de hardware a unui sistem de calcul oferă avantajul vitezei şi siguranţei în execuţie. • EPROM (Erasable PROM) sunt memorii PROM ce pot fi şterse. Vom considera memoria internă ca fiind formată din 2 tipuri de memorie. deci nu pot fi modificate sau şterse.

Pentru a face dintr-o memorie DRAM o memorie SRAM. . ….în prima parte (primul bloc) se regăsesc componentele sistemului de operare rezidente în memoria internă. 8. un cip de 8 MB necesită reîmprospătarea conţinutului la fiecare 32 de milisecunde. care poate fi implementat pe procesoare care lucrează cu cuvinte de adresă de 32 biţi. etc. Programul sistem care gestionează acest tip de memorie în sistemul de operare MS-DOS este HIMEM. Harta memoriei interne Memoria internă poate avea capacităţi peste 1MB prin memoria extinsă. Memoria extinsă este memoria suplimentară accesibilă utilizatorului prin mecanismul XMS (eXtended Memory Specification). 1024 MB. MS DOS). adică cea corespunzătoare celor afişate pe ecranul video. 32.în ultimul bloc se află conţinutul memoriei ROM. restul blocurilor fiind la dispoziţia utilizatorului.următoarele 5 blocuri conţin memoria video. pentru programele acestuia.15. Figura 5. unele sisteme de operare (de exemplu. Blocurile 1-9 conţin: . 16.SYS.datelor din memorie şi reînscrierea lor la aceleaşi adrese. Programele trebuie scrise ca utilizând special aceste mecanisme.). Memoria SRAM este o memorie care păstrează conţinutul celulelor binare fără prezenţa impulsurilor de reîmprospătare. La nivel de bază. .15. nerecunoscând memoria de peste 1 MB. Acest tip de memorie este „creat” prin intermediul unui soft special. . De exemplu. memoria internă este formată din 16 blocuri de 64 KO (KB) fiecare (figura 5. 64. ar fi necesar un simplu comutator pentru a bascula între transferul semnalelor electrice sau păstrarea lor. până la 4.

cu atât cantitatea de date transferată este mai mare. Un spor semnificativ de viteză este constatat mai ales în cazul în care procesorul are de executat un program alcătuit din instrucţiuni de ciclare. Datorită acestuia informaţia din memoria CMOS se va păstra şi după ce se opreşte calculatorul. informaţii despre setări ale echipamentelor din configuraţie. iar un cache extern (cache L2) sau cache secundar. Dacă informaţia cerută se află în memoria cache. cu cât cache-ul este mai mare. Un cache intern (cache L1). Practic. nevolatilă.16. Un circuit special denumit controller de cache încearcă să menţină în memoria cache. aflate în întregime în spaţiul de memorie cache. Cache-ul primar deţine un potenţial de accelerare mai mare decât cache-ul secundar din cauza conectării sale directe la circuitul intern al microprocesorului. Dezavantajul unui cache mai mare îl reprezintă costul.În zonele rămase libere între 640 şi 1 MB. datorită plasării. tot prin intermediul unui soft special (EMM386. cu aceeaşi capacitate şi cea a memoriei extinse. memoria cache de nivel 1 are dimensiuni mai mici decât cea de nivel 2. este construit în circuitul microprocesorului. dar. datele sau instrucţiunile pe care microprocesorul le va solicita în momentul următor apelând la un algoritm statistic de anticipare. . În memoria CMOS se introduc o serie de parametrii şi informaţii de control ca de exemplu: parole. cache-ul este cuprins între 256 KB şi 2-4 MB. Pentru microprocesor. etc. Figura 5. ea poate fi furnizată fără stări de aşteptare (cache hit). Tot din acest motiv memoria CMOS se comportă ca o memorie permanentă. ea este transferată din RAM la viteza corespunzătoare RAM-ului. cipurile SRAM mai rapide majorând costul întregului sistem.EXE în sistemul de operare MS-DOS) o zonă de memorie numită memorie expandată. Un factor major ce determină performanţele cache-ului este cantitatea de informaţie conţinută. cache-urile pot fi externe sau interne. se poate „crea” şi gestiona. Memorie CMOS şi acumulator Memoria Cache Memoria cache interpune un bloc de memorie rapidă SRAM între microprocesor şi un bloc de DRAM. Dacă informaţia cerută nu este în memoria cache. data curentă şi ora. Avantajul său esenţial constă în aceea că informaţiile înscrise aici se pot actualiza oricând este nevoie. foloseşte un controller extern şi cip-uri de memorie externă. Memoria CMOS Memoria CMOS este memorie de tip RAM care are un circuit de alimentare separat de la un acumulator. Această memorie este formată din „pagini” de 16 KB fiecare. constituind un eşec cache (cache miss). numit cache primar.

Placa grafică responsabilă de procesarea informaţiilor care se afişează a devenit din ce în ce mai sofisticată incluzând acum elemente de tipul BIOS-ul video. linii de date. Ea este alcătuită din linii grupate în: • • • linii de adrese. linii de comenzi şi de stare. fiind un parametru important al performanţei de ansamblu a oricărui calculator. Capacitatea acestei memorii a crescut continuu. O anumită categorie de sisteme de calcul este aceea care foloseşte magistrala unică.4. în acest caz. este că la un moment dat se poate efectua .Figura 5. 5. RAM-ul video. care conţin linii de comenzi şi de stare. care conţin linii de adrese pe care se transferă informaţiile de adresă. este acum plasată direct pe placa grafică sub denumirea de RAM-video. Memoria cache L1 (primar) şi L2 (secundar) Memoria video Afişarea informaţiilor pe monitor a devenit o sarcină din ce în ce mai complexă odată cu trecerea de la monitoarele alb-negru la monitoarele color. Trebuie reţinut faptul că zona de memorie RAM alocată special lucrului cu monitorul. La un moment dat. • magistrale de comenzi. procesorul video. adică magistrala este formată din n linii pe care se transmit concomitent m biţi de informaţie. Schimbul de informaţii prin intermediul magistralelor utilizează transmisia în paralel.17. Dezavantajul. pe o magistrală se poate executa un singur transfer de date de un anumit tip. magistralele pot fi: • magistrale de adrese. • magistrale de date. În funcţie de natura informaţiilor transferate. MAGISTRALELE Reprezintă linii pasive care interconectează componentele funcţionale ale sistemului în vederea schimbului de informaţii între ele. care conţin linii de date. În acest caz. valabil la primele PC-uri. de la simpla afişare de text la afişarea imaginilor în mişcare. toate resursele sistemului sunt conectate la această magistrală.

Magistralele se caracterizează prin: Arhitectura magistralei defineşte tipul de adaptoare pe care le acceptă şi implicit tipul de echipamente periferice. Magistrala VESA (Video Electronics Standards Associations). cu rate de transfer de 500 Mb/sec.doar un singur transfer de un anumit tip. Slot ISA Magistrala MCA (Micro Channel Architecture). . între mai multe unităţi. creată de IBM. pe magistrale diferite. La calculatoarele PC din seria XT. realizată pentru creşterea performanţelor adaptorului video este standardul de magistrală din seria PC486 şi permite conectarea a trei periferice rapide. În sistemele de calcul cu magistrale multiple o magistrală leagă o pereche de unităţi funcţionale ce trebuie să comunice între ele. După sensul transferului de informaţii. rata de transfer a datelor. frecvenţa de ceas la care lucrează. mai există un tip de conector. O astfel de organizare permite transferul de informaţii în paralel într-o perioadă de ceas. cu peste 500 MB/sec. cu o rată de transfer de 1 MB/sec.19. include un sistem ce permite unui adaptor să preia controlul de la procesor pe timpul efectuării unei operaţii de transfer. magistrala de date).: magistrala de adresă. adaptoare de hard-disk şi de reţea. bidirecţionale. Figura 5. magistrala era pe 8 biţi. numărul de linii pe care se face transferul de informaţii. Magistrala ISA (Industry Standard Architecture) este prima arhitectură standard industrială creată de INTEL. care are ca destinaţie întotdeauna registrul de adresă). numărul şi natura extensiilor. Figura 5. iar la Pentium magistrala este de 64 biţi. alternativ (ex. arhitectura magistralei. Slot PCI Pe lângă cei doi prezentaţi anterior. magistralele pot fi: • • • • • • unidirecţionale.18. când informaţia poate fi vehiculată în ambele sensuri. Lucrează pe 32 sau 64 biţi. Magistrala PCI (Periferic Connection Interface) se conectează la magistrala locală printr-un singur cip. când transferul se realizează într-un singur sens (ex.

0 o mărire până la 8 Gbiţi/s. x16 şi x32. Versiunea 2. Specificaţiile PCI Express prevăd un alt lucru interesant (depinde însă de cipset) şi anume conectarea Hot-Plug şi Hot-Swap. x4.rezervat anumitor plăci video. Slot AGP Deoarece slot-ul PCI avea ca limită de viteza de transfer 133 MB pe secundă şi nu mai putea face faţă necesităţilor actuale din punct de vedere grafic. În comparaţie cu aceasta. adică se pot . x16. varianta 16x dedicată plăcilor video de exemplu. care transferă informaţiile dintr-o parte în alta sub forma de pachete. va fi compusă din 164 de pini şi va oferi o limită maximă teoretică de 4GB/sec (4GB la citire şi 4GB la scriere) iar varianta 32x va oferi 250x32x2= 16 GB/s (8GB la citire şi 8GB la scriere). la ora actuală a apărut un nou tip de slot dedicat plăcilor video. Practic. Comparaţie între slot-uri PCIe (x4. Chiar şi portul AGP 8x. similar unei conexiuni de reţea Ethernet. cu viteza sa teoretică maximă de 2 GB pe secundă a început să fie depăşit din acest punct de vedere. Acest slot. PCI Express este realizat în mai multe formate: x1. numit PCI-Express este un bus serial bidirecţional.5 Gbiţi/secundă.21. iar PCIe versiunea 3. eliberând în acest mod unul din conectorii PCI.0 prevede dublare a lăţimii de bandă. Arhitectura acestei generaţii de bus se bazează pe straturi (layer-e).5 la 5 Gbiţi/s (adică x32 înseamnă 16GB/s la citire şi 16GB/s la scriere). Figura 5.1 Gb/s la citire. x2. având un transfer de 250 MB/s pe fiecare strat (layer). standardul AGP 8x oferă 170 MB/sec la scriere şi 2.20. ca şi cele utilizate de protocolului de reţea TCP/IP. PCI Express are o viteză teoretică de transfer de 250 MB/sec care este sensibil mai mare decât cei 133MB/Sec ai magistralei PCI. de la 2. În versiunea 1X. Fiecare dintre cele două conexiuni unidirecţionale în parte poate însă transporta 2. Figura 5. numit slot AGP (Accelerated Graphics Port). x1 şi x16 – de sus în jos) şi slot PCI Toate acestea sunt valabile la versiunea 1 a PCIe. x8. Fiecare dintre celelalte 5 formate aduce o mărire a vitezei de transfer.

ATA. paralele când transferul se face concomitent pentru un număr de biţi. Slot-ul de conectare a unităţii de disc floppy Este posibil ca un adaptor să controleze mai multe dispozitive periferice de acelaşi fel.adăuga sau schimba componente din calculator fără să fie necesară oprirea acestuia.23. iar cele de tipul SLAVE pot doar să răspundă la iniţiativele de conectare. Porturile sunt: • • seriale când datele se transmit bit cu bit pe o singură cale. 5. ATA 2. adaptorul SCSI (Small Computer System Interface) defineşte o magistrală care poate conecta unul sau mai multe calculatoare cu dispozitive periferice. Adaptoarele sunt circuite integrate care permit procesorului să comunice şi să conecteze echipamente periferice. S-ATA.5. ECHIPAMENTE PERIFERICE . pe mai multe căi. în cazul preluării informaţiilor de la dispozitivele periferice sau invers. iar echipamentele conectate pot fi de tipul: • • • unităţi de disc. Echipamentele care se conectează la magistrală sunt de tipul MASTER sau SLAVE. Fiecare echipament periferic trebuie să posede un CONTROLER (o interfaţă inteligentă locală). CD-ROM. Slot-uri IDE de conectare a unităţilor de disc Figura 5. Spre exemplu. Figura 5. etc. similar cu perifericele USB la ora actuală. unităţi de bandă rapide. EIDE. Adaptoarele au rolul de pregătire a informaţiei în forma cerută de magistrală. Legătura unui echipament la magistrală se realizează de obicei printr-un conector fizic.22. La PC-uri mai sunt folosite porturile IDE (Intelligent Drive Electronics). caz în care adaptoarele au şi rol de adresare a dispozitivelor periferice conectate. Echipamentele de tipul MASTER pot avea iniţiativă de conectare. numit PORT şi printr-o componentă de interfaţă numită ADAPTOR.

. etc.unitatea de bandă magnetică (rola de bandă magnetică). respectiv stocarea informaţiei. Aceste echipamente sunt de fapt cele prezentate mai sus ca şi echipamente periferice cu suport de memorie reutilizabil şi anume unităţile de disc floppy. . extragerea.imprimanta.MOUSE-ul – echipament periferic nestandard.cititor. . . Echipamentele periferice de intrare/ieşire: realizează operaţia de introducere a informaţiei de pe o memorie externă în memoria internă. 2. realizează operaţia de extragere a informaţiei din memoria internă către exterior.unitatea de disc fix (HDD – Hard Disk Drive). etc. Orice echipament periferic are un anumit suport tehnic purtător de informaţie. . perforator de bandă de hârtie. . imprimantă. 3. cititorul de cartele. scanner.CD-RW (compact discul reinscriptibil). Din punct de vedere a operaţiei efectuate. 2. b) Echipamente periferice cu suport nereutilizabil din care fac parte : . echipamentele periferice se clasifică în: 1.CD-ROM. webcam. Pe lângă cele prezentate mai sus mai există: . Din punct de vedere al suportului echipamentele periferice se clasifică în: a) Echipamente periferice cu suport reutilizabil. Echipamente periferice de intrare Tastatura face parte din configuraţia minimă a oricărui calculator şi . .unitatea de disc flexibil (FDD – Floppy Disk Drive). . Echipamente periferice de intrare/ieşire. plotter. Echipamentele periferice de ieşire. Exemple: monitor. Echipamente periferice de ieşire. .discul fix. respectiv de extragere a informaţiilor din memoria internă şi înscrierea acestora pe un suport de memorie externă cum ar fi: . ce poate înlocui tastatura la anumite operaţii.ce permite transmiterea la distanţă a informaţiei.discul FLOPPY. mecanice ce se utilizează pentru introducerea. Echipamente periferice de intrare. perforatorul de cartele. cititorul de bandă perforată. 3.cititor. Exemple: tastatura. toate echipamentele periferice care au ca purtător de informaţie suport magnetic: .banda magnetică. 1. perforatorul de bandă de hârtie. perforator de cartele. Pentru conectarea la calculatorului a echipamentelor periferice trebuie să existe pentru fiecare echipament în parte o interfaţă.TERMINAL DE TELETRANSMISIE (MODEM) . Echipamentele periferice de intrare: realizează operaţia de introducere a informaţiei din exterior în memoria internă.Sunt dispozitive electronice. unităţile de disc fix etc.

Tastaturile au un cod intern propriu care poate fi schimbat prin comenzi de configurare.. servesc pentru lansarea unor comenzi sau activarea unor funcţii diferite de la un produs software la altul. Taste pentru deplasarea cursorului. F12. în urma utilizării tot mai frecvente a interfeţei grafice Windows.24. Taste pentru control Fiecare tastă are asociat un cod numeric.tastatura de tip francez la care tastele alfabetice încep cu literele A Z E R T Y. este prezentată o tastatură americană.. Tastatură 101 taste ...date. funcţie de ţara în care sunt utilizate. a modului de simbolizare şi de organizare (dispunere) a acestora. care este un cod ASCII numit cod de scanare (Scan-code). În figura 3. s-a dezvoltat şi o tastatură care să uşureze anumite operaţii specifice acestui mediu (figura 3. de la cele mai diverse. respectiv de caracterele specifice limbii acelei ţări. în funcţie de particularităţile ţării în care se utilizează tastatura respectivă. Taste numerice cu ajutorul cărora se introduc date numerice. Tastaturile au evoluat odată cu evoluţia calculatoarelor. De asemenea.25. . Taste funcţionale simbolizate cu F1. La ora actuală există mai multe tipuri de tastaturi. pentru a putea realiza funcţiile pentru care este destinată.. tastaturile sunt standardizate în mai multe tipuri.serveşte pentru introducerea informaţiilor de orice natură . programe. acest tip fiind cel mai utilizat la ora actuală. F2. . Microprocesorul este capabil să sesizeze momentul apăsării unei taste şi momentul eliberării sale putând genera repetitiv codul de scanare al tastei menţinute în poziţia apăsat. Astfel o tastatură standard.tastatura de tip anglo-saxon (american) la care tastele alfabetice încep cu literele Q W E R T Y. spre o standardizare atât a funcţiilor acestora cât şi a numărului de taste.. a caracterelor speciale şi a unor comenzi (caracterele alfabetice pot fi introduse în format majuscul sau minuscul)..24.). dispune de următoarele tipuri de taste: Taste de editare (alfa-numerice) dispuse în zona centrală a tastaturii servesc pentru introducerea textelor alfa-numerice. Figura 5.. două dintre acestea fiind: .. comenzi. După modul cum sunt dispuse tastele alfabetice.

le transmite calculatorului care le memorează. Rezoluţia este dată de numărul şi mărimea celulelor de citire şi se exprimă în număr de pixeli (puncte) pe inch sau dot per inch prescurtat dpi. după care acestea pot fi supuse prelucrării. are senzorul fix. . iar procesul scanării decurge automat. . Scanner manual Figura 5. Figura 5. scanner-ul preia imagini.Figura 5. Scanner-ul manual trebuie deplasat cu mâna pe suprafaţa colii cu informaţie. iar la cel automat se plasează coala cu informaţie în aparat. sub forma unor fişiere. Tastatură specifică lucrului cu Windows Scanner-ul Scanner-ul reprezintă un echipament opţional în cadrul unui sistem de calcul. pe care le scanează (operaţia se mai numeşte şi digitalizare) şi cu ajutorul unui software adecvat. Scanner automat Din punct de vedere al tipurilor.27. desene şi texte.25. Dintre modelele automate se remarcă cel de tipul sheetfeed. reprezintă setul de culori care pot fi codificate de scanner. Imaginea scanată este cu atât mai fidelă cu cât rezoluţia este mai bună.numărul de culori.rezoluţia. Cu ajutorul unui sistem de senzori. reprezintă viteza cu care un scanner citeşte şi prelucrează o imagine de mărime standard. care se utilizează pentru captarea imaginilor în vederea prelucrării acestora cu calculatorul.viteza de scanare. pagina scanată . care reprezintă numărul de puncte pe inch pătrat pe care le poate citi.26. Principalele caracteristici care definesc performanţele unui scanner şi calitatea imaginilor scanate sunt: . există scanner-e manuale şi automate. care spre deosebire de uzualele modelele flatbed.

ecranul este împărţit în puncte luminoase. la ora actuală mai există DVI (Digital Visual Interface) standard implementat în anul 1999. Caracteristicile unui monitor sunt: claritatea imaginii. numărul de culori afişate. la intersecţia acestora formându-se o poziţie caracter. nivelul de radiaţii electromagnetice. mod text şi mod grafic. HDMI (High Definition Multimedia Interface) implementat în anul 2002 şi actualizat în 2006 şi DP (DisplayPort) actualizat în anul 2007. În mod grafic. numite pixeli. din cauza utilizării din ce în ce mai frecvente a monitoarelor LCD. . acesta putând fi utilizat în două moduri. Pe lângă interfaţa SVGA. mai ales prin combinarea cu un modul ADF (automatic document feeder . precum şi a creşterii rezoluţiei imaginilor.28. Monitor CRT şi LCD În primul caz. numită placă video. marcată pe ecran prin cursor. Monitorul este conectat la placa de bază a calculatorului prin intermediul unei plăci de extensie. ecranul este împărţit în linii şi coloane.alimentator automat de documente). Echipamente periferice de ieşire Monitorul Interfaţa cu monitorul este în mod uzual de tip SVGA (Super Video Graphic Array). Acest tip de scanner este recomandat celor care doresc să transforme în format digital o cantitate mare de documente. Figura 5.fiind deplasată prin dreptul acestuia.

Plăci video Imprimanta Este dispozitivul prin intermediul căruia informaţiile din calculator pot fi afişate pe un suport de hârtie. 300 puncte/inch. . .preţ ridicat. dimensiunea maximă a hârtiei A4 . . la aceste imprimante este format dintr-un set de ace montate în capul de imprimare. .cost mic consumabile. care în momentul primirii impulsurilor percutează o bandă tuşată.30.preţ scăzut. În tabelul de mai jos sunt prezentate principalele tipuri de imprimante: Tip imprimantă Matricială Caracteristici .210 x 297 mm. A3 .cost mediu consumabile.rezoluţie aprox. .preţ scăzut.Figura 5.culori de bună calitate.(297 x 420 mm) etc.preţ ridicat. Principalele caracteristici ale unei imprimante sunt viteza de tipărire (în caracter sau pagini pe minut).cost foarte redus pentru consumabile .culori de foarte bună calitate.rezoluţia funcţie de numărul de ace (în general scăzută).cost mare consumabile. . . . rezoluţia. Viteza de tipărire este de 150-400 caractere pe secundă. . 18 sau 24 de ace.culori de foarte bună calitate.29. Imprimantă matriceală Imprimantele cu jet de cerneală utilizează circuite electronice şi mecanisme electromecanice foarte sofisticate care permit preluarea cernelei . Jet de cerneală Laser Termică Imprimantele matriceale pot fi cu 9. de până la 800 caractere pe secundă sau chiar mai mult. . Figura 5. Există şi imprimante matriceale rapide care asigură viteze mari de imprimare. . Mecanismul de tipărire. şi memoria proprie.

Când se generează o comandă de tipărire. Cea mai bună rezoluţie este asigurată de imprimantele laser (uzual 600 dpi). Cerneala are proprietăţi sicative ridicate. care la rândul lui atrage şi se încarcă pe suprafaţa sa cu o pulbere de grafit fin numită toner. în funcţie de gradul de umplere şi de calitatea imprimantei. ca şi la monitor. programul de aplicaţie transmite şi informaţiile către imprimantă. pulbere care este depusă apoi pe hârtie. iar aceasta le stochează în propria memorie după care începe . aceasta este supusă unui tratament termic pentru fixare.dintr-un cartuş (rezervor special) şi pulverizarea sa printr-un sistem de duze. după care. Imprimantă cu jet de cerneală Imprimantele laser asigură cea mai înaltă calitate a tipăririi.32. Cu ajutorul unor raze laser se obţine o polarizare electrostatică a unui cilindru special. Aceste imprimante sunt tot mai mult utilizate datorită comodităţii în imprimarea color şi a calităţii tipăririi. de rezoluţia imprimantei care se exprimă la fel prin numărul de pixeli pe inch. Calitatea grafică a tipăririi depinde. Imprimantă laser Imprimantele dispun şi de o memorie proprie care serveşte pentru stocarea informaţiilor aflate în aşteptarea tipăririi. urmată de imprimanta cu jet de cerneală.31. Figura 5. O imprimantă laser asigură o viteză de tipărire între 5 şi 20 pagini pe minut sau chiar mai mult. Figura 5. având la bază principiul xerox-ului. adică se fixează rapid pe hârtie. Viteza de tipărire este foarte diferită de la un tip de imprimantă la altul în funcţie de modelul constructiv folosit şi în funcţie de principiul de tipărire. în timp ce o imprimantă matriceală obişnuită imprimă cu o viteză medie sub 5 pagini pe minut.

este nevolatilă.. etc. discuri optice. trebuie precizat termenul de memorie externă. . Unitatea de disc floppy (flexibil. inclusiv color (până la milioane de nuanţe). Imprimantele termice cu sublimarea culorii se bazează pe procedeul de fixare termică pe hârtie a vaporilor de cerneală.5 inch. discul fix. întrucât se asigură transferul mai rapid al datelor (faţă de porturile seriale). În cea mai mare parte imprimantele pot fi conectate fie la porturile seriale fie la porturile paralele fie la porturile USB. memoria externă constituie o completare şi o extindere a memoriei interne. Acest tip de imprimante asigură o calitate deosebită a imprimării. mediul de memorare.33. având viteza de tipărire de până la 250 caractere/s. hard-disc. reprezentat de suportul fizic propriu-zis pe care se stochează datele: floppy-disc. etc. unitatea de disc fix (HDD – Hard Disk Drive).este mult mai mare ca volum.. Dacă volumul informaţiilor de tipărit depăşeşte capacitatea memoriei proprii atunci transferul acestora către imprimantă se face treptat. 3. unitatea de compact-disc. 4. adică posibilitatea de a funcţiona fără defecţiuni. caseta magnetică.tipărirea. La calculatoarele personale memoria externă este constituită din discul flexibil. programele capabile să controleze transferul bidirecţional de date dintre unitatea fizică de memorare şi celelalte componente ale PC-ului.44 MB. CD-ROM-ul şi DVD-ul. La imprimantele evoluate există posibilitatea extinderii memoriei prin adăugarea de noi module (SIMM-uri). Echipamente periferice de intrare/ieşire Înainte de a prezenta aceste echipamente. unitatea fizică de memorare. cu o capacitate maximă de stocare de 1. astfel ca acestea să fie capabile să preia un volum mai mare de date (sau întregul volum) şi prin aceasta să se reducă timpul de aşteptare şi să se degreveze unitatea centrală a sistemului. . informaţiile rămân stocate pe o durată nedeterminată. prezentând două particularităţi deosebite faţă de memoria internă: .). suportul de memorie externă fiind discul floppy (figura 3. O altă caracteristică a imprimantelor este fiabilitatea acestora. Pentru orice calculator. În mod curent ele sunt conectate la porturile paralele sau USB. compact-disc. etc. b. materializată prin componentele care să permită conectarea la PC a unităţilor fizice de memorare. a. Oricare ar fi dispozitivul prin care se materializează memoria externă. o perioadă cât mai lungă. Aceasta are rolul de a păstra informaţiile (programe şi date) pe o durată nedeterminată. el cuprinde următoarele componente: 1. dischetă) cea mai uzuală la ora actuală are o dimensiune de 3. constituită din mecanismul de antrenare şi acces la mediul de memorare: unitatea de floppy-disc (FDD – Floppy Disk Drive). 2. interfaţa.

Figura 5.5 in (a – faţă. Fiecare pistă este formată din 18 sectoare. Disc floppy de 3. b – spate) şi unitate de disc floppy (c) Discul floppy are 2 feţe utile introduse într-un suport rigid.Figura 5. componente Unitatea de disc floppy (FDD) îndeplineşte următoarele funcţii: .33. Dischetă. un sector având o capacitate de 512 B (octeţi). .deplasează capetele de citire/scriere pe pistele corespunzătoare .imprimă o viteză de rotaţie constantă de 300 rotaţii pe minut floppy discului introdus în unitate. fiecare faţă având 80 de cercuri concentrice numite piste. moment în care acesta este operaţional.34.

Modul de protejare la ştergerea datelor pentru dischetele de 3.88 MB. Disc floppy – piste şi sectoare Rata de transfer la floppy discului de 1. . Fiecare sector are la sfârşitul său un sufix. din acest punct de vedere sunt: .) Astfel. transmise prin intermediul interfeţei. cu o capacitate de 1. Figura 5.Discul cu dublă densitate (DD).35. .Discul cu înaltă densitate (HD).dezactivează rotirea floppy discului atunci când este apăsat butonul de extragere a acestuia din unitate. cu o capacitate de 2.44 MB este de 500 KB/s. dischetele de 3. cu o capacitate de 720 kB.36.5 inch Fiecare dischetă prezintă o metodă de protecţie împotriva scrierii sau ştergerii accidentale a datelor pe respectivul suport magnetic (figura 3.adreselor solicitate.Discul cu foarte înaltă densitate (ED). o informaţie utilizată la verificarea corectitudinii transpunerii datelor pe floppy.44 MB. mod neprotejat şi una în care nu acoperă respectiva fantă. . Aceste elemente permit accesul direct la datele stocate pe floppy disc. una în care acoperă o mică fantă. modul protejat. Capacitatea discurilor flexibile depinde de tipul discului şi densitatea de înregistrare. Fiecare pistă este identificată unic printr-o adresă fizică iar sectoarele au un prefix ce serveşte la identificarea acestora. care poate avea două poziţii.36.5 in au o „uşiţă”. Protecţie Figura 5. .

38. precum şi viteza de citire/scriere este mult mai mare decât la discul floppy.) Sectoarele pe pista (nr.88 MB 2 80 36 512 300 1000 Unitatea de disc fix. 10000 RPM. fiecare faţă fiind utilă. El lucrează acum la capacităţi de ordinul gigabytes.37. toate aceste elemente fiind interdependente. Discurile fixe diferă prin tehnologie de fabricare.37. dar actualmente viteza de rotaţie poate fi de 5400. Unitatea de disc fix are viteză de funcţionare de cel puţin zece ori mai mare decât cea a unei unităţi de disc floppy (3600 RPM).) Piste (nr. Capetele sunt deplasate înainte şi înapoi simultan pe suprafeţele platanelor. 7200. interfaţă. Unitate de disc fix .44 MB 2 80 18 512 300 500 2. Figura 5.) Dimensiunea sectoarelor (b) Viteza de rotaţie (RPM) Rata de transfer al datelor (Kbps) 360 KB 1 80 9 512 300 250 720 KB 2 80 9 512 300 250 1. ele nu se pot deplasa independent unul de celălalt deoarece sunt montate pe acelaşi suport. la care suportul de memorie externă este discul fix (harddiscul). Între discuri se găsesc capete de citire/scriere. viteză şi capacitate de stocare a datelor. cu un ax comun (figura 5. Disc fix Figura 5. El este alcătuit din mai multe discuri suprapuse.). capacitatea de stocare.Capacitate Feţe (nr. Discul fix stochează fişierele şi poate extinde capacitatea memorie RAM a PC-ului cu memoria virtuală. Nici un alt periferic nu se apropie de utilitatea pe care o conferă ca viteza şi capacitatea. Din aceste considerente. Unitatea de disc fix este principalul dispozitiv de stocare a datelor pentru PC-urile de astăzi.

unda laser citeşte datele înregistrate magnetic pe disc. dar există şi modele de 230 M. oferind unui platan al discului o capacitate mare de memorare.5” în exterior dar apar mai groase. Discuri ZIP produse de Iomega şi de SONY Comparativ cu discurile fixe. fiecare pistă având un număr de 25 de sectoare pe o pistă. mediul de memorare este un material magnetic diferit de cel folosit la floppy şi harddiscuri. Figura 5. Ele au înlocuit copiile făcute cu unităţi de casetă magnetice.5”) şi seamănă floppy discurile de 3. Densitatea de memorare este foarte ridicată. deoarece fiecare operaţie de scriere necesită trei treceri prin capul de citire/scriere: la prima trecere se şterge discul prin alinierea tuturor domeniilor magnetice în aceeaşi direcţie.Discuri magneto-optice Discurile magneto-optice şi-au găsit aplicabilitatea în special în realizarea arhivelor de date sau copii ale datelor de pe discurile fixe. o undă laser este îndreptată pe locul unde mecanismul magnetic va scrie date. numărul pistelor pe disc fiind de 17900. Discurile magneto-optice includ două tipuri de dimensiuni (5. Înaintea scrierii datelor pe un disc magneto-optic. fapt ce se explică prin câmpurile magnetice care se risipesc odată cu mărirea distanţei dintre mediul de memorare şi capetele de citire/scriere. Citirea discurilor magneto-optice se realizează printr-un procedeu pur optic.39. pregătind astfel mediul de memorare pentru a-l face inscriptibil.25” şi 3. 25 sectoare/pistă şi 10000 piste/disc (este folosită o singură faţă a discului). discurile magneto-optice utilizează o pistă continuă în spirală care îmbunătăţeşte transferul datelor deoarece capetele de citire/scriere nu trebuie să se deplaseze între piste pe durata transferului. Combinaţia dintre tehnologia magnetică şi cea optică. în timp ce razele laser se focalizează pe suprafaţa mediului de memorare.5 inches este de 128 M cu 512 B/sector. oferă discurilor magnetice posibilitatea de a memora date la o densitate ridicată. unităţile de discuri magneto-optice au un dezavantaj din punct de vedere al performanţei. Într-un sistem magneto-optic. Spre deosebire de discurile fixe pe care datele se memorează în piste concentrice şi cilindrii. . Capacitatea de bază a unui disc magneto-optice de 3. Tehnologia magneto-optică utilizează un laser optic pentru a extinde posibilităţile unui sistem de memorare magnetic convenţional. respectiv partea optică asistă mecanismul magnetic pentru a-i face percepţia mai rafinată. numite şi back-up.

Unităţi CD-ROM . în mod sigur nu va putea fi citit şi va produce zgomote stridente fără nici o semnificaţie întrucât această unitate nu este prevăzută cu facilităţi de decodificare a informaţiei. şi ca mărime şi format fizic. Compact discuri Compact discul constituie un alt suport de memorie externă cu caracteristici superioare faţă de discurile flexibile.2 mm şi o perforaţie de 15 mm. CD-urile au o dimensiune standard de 120 mm diametru. va putea fi citit şi redat fără probleme. Figura 5. CD-ROM-ul (Compact Disc Read Only Memory) reprezintă suportul de memorie în plină ascensiune datorită facilităţilor deosebite pe care le prezintă. Un CD-audio. cu un diametru de doar 80 mm. introdus însă într-o unitate de CDROM. existând şi o variantă mai mică. Stocarea şi accesarea datelor pe CD-ROM-uri. Un CD-ROM introdus într-o unitate CDaudio. Ele sunt identice ca suport. atât în ce priveşte tehnologia avansată de fabricaţie.40. care reduc numărul de componente mecanice şi măresc fiabilitatea suportului. cât şi în ce priveşte modul de organizare şi de accesare a informaţiilor. Tipuri de discuri Discurile CD-ROM şi discurile CD-audio sunt asemănătoare. la a treia trecere verifică dacă modificările au fost efectuate şi dacă datele au fost memorate fără erori. însă diferă din punct de vedere al conţinutului informaţional şi al unităţilor hard pentru înregistrare şi redare. ca principiu de citire. o grosime de 1.la a doua trecere se înscriu datele. De aici şi denumirea lor de discuri optice. se realizează prin mijloace optice cu o viteză mult mai rapidă. Figura 5. sau o variantă de formă dreptunghiulară.41.

Datele în format binar (0 şi 1) sunt reprezentate sub forma unei adâncituri (pit) sau lipsei adânciturii (land) pe pista formată pe disc. iar timpul de acces creşte. CD–ul umplându-se pe măsură ce se fac noi inscripţionări. pentru care rata de transfer este de 7200 KB/s. precum şi o celulă fotoelectrică. Capacitatea de stocare la un CD începe de la aproximativ 650 MB. informaţia fiind apoi trimisă spre memoria internă şi procesor. unitatea deţine un ansamblu optic format dintro diodă laser (în infraroşu) şi un set de lentile şi prisme.dimensiunea buffer-ului.capacitatea de stocare. Ea poate scrie o singură dată informaţiile pe CD. toate aflate pe un ansamblu mecanic ce are o mişcare relativă la disc în forma unei spirale. Faţă de acesta s-au dezvoltat apoi celelalte variante din ce în ce mai performante.interfaţa. algoritm implementat de către producătorul unităţii. care transformă lumina în semnal electric. Timpul de acces este mai mare ca la discul fix. Rata de transfer depinde. . care. Mai mult. fiind cuprins între 400 şi 800 milisecunde. Cantitatea de lumină reflectată depinde de prezenţa unei adâncituri (pit) sau absenţa acesteia (land) în punctul în care a căzut fasciculul laser. Mediul de memorare al CD-urilor şi operarea unităţilor de inscripţionare. O întrerupere a fluxului de date poate provoca erori de înregistrare. fac operaţia de înregistrare a CD-urilor mai complexă decât o copiere de fişiere într-un HD. mai precis în 0 şi 1. O serie de lentile şi oglinzi focalizează această lumină reflectată spre un fotodetector. Viteza de lucru reprezintă un parametru care influenţează direct rata de transfer şi timpul de acces şi se stabileşte în raport cu primul tip de unitate CD numit single-speed (1X). . aşa numitele CD-R (CD-Recordable). Pentru citirea discului dioda emite un fascicul laser. Rata de transfer se referă la cantitatea de informaţie ce se transferă într-o secundă şi poate fi cuprinsă între 150 KB/s (la primele tipuri de unităţi de CD-uri) şi peste 7800 KB/s. în timp ce la primele timpul de acces se situează sub 20 milisecunde. . organizaţi în 99 piste cu cel puţin 300 sectoare/pistă. astfel că viteza de rotire rămâne constantă. respectiv 7800 K/s. ajungânduse în prezent până la 48x şi 52x. de 8xSpeed.timpul de acces. În continuare. Pentru inscripţionare. prin intermediul setului de lentile. pentru a folosi capacitatea maximă . semnalele înregistrate parcurg un algoritm de corecţie al erorilor apărute în timpul citirii. între ele existând caracteristici de reflexie diferite. de 4xSpeed. Compact discuri inscriptibile (CD-R) În configuraţia unui PC au apărut şi unităţile de inscripţionare a CDurilor.Principalele caracteristici de performanţă ale unităţilor de CD sunt: .rata de transfer. la viteze de 2xSpeed. care lucra cu un transfer de 150 KB/secundă. dar o poate face pe porţiuni. . ajunge pe suprafaţa discului şi se reflectă. unitatea de inscripţionare primeşte şi scrie datele în fluxuri continue ce nu pot fi întrerupte. Deoarece înregistrarea pe CD se realizează secvenţial. La unităţile CD cu viteze de lucru de peste 12X se foloseşte tehnica de acces CAV (similară cu cea utilizată la hard-discuri). în primul rând de timpul de acces şi de viteza de lucru a unităţii CD.

DVD-ul are ambele feţe operaţionale. Majoritatea CD-R-urilor dispun de memorii tampon (buffer-e) care să trateze problema încetinirilor temporare în fluxul datelor. CD-ul înregistrează datele în blocuri logice. numărul de sesiuni în care este inscripţionat discul este bine să fie limitat. suportul poate fi folosit pentru orice fel de memorare. inclusiv pentru producţia multimedia interactivă. Folosind tehnologia dezvoltată de Toshiba. Este modul cel mai uşor de inscripţionare atât pentru sistem cât şi pentru CD. cei mai mulţi fabricanţi nu cred că CD-RW va înlocui CD-R-ul datorită costurilor. deşi pot avea dimensiuni de 512. ele dispun de o „spirală de formatare” permanent ştanţată pe fiecare disc. viteza de scriere fiind în mod invariabil. Între stratul reflector şi ultimul strat. b) crearea CD-ului direct pe unitate. una pentru scriere şi una pentru citire. Iniţial produs pentru a stoca filme. egală sau mai mică decât cea de citire. În funcţie de unitatea de CD-R şi de software-ul disponibil. există două moduri de scriere: a) crearea unui CD virtual pe hard-disc care se va copia apoi pe CD integral. Compact discuri reinscriptibile (CD-RW) CD-ReWritable se comportă mai mult ca un hard-disc convenţional. Factorii care determină rata de transfer a datelor sunt: viteza sursei de date (a hard-disc-ului). Discurile utilizate în CD-R sunt diferite de CD-ROM-uri deoarece necesită o suprafaţă înregistrabilă pe care raza laser să o modifice pentru a scrie datele. Sistemul va trebui doar să citească hard-disc-ul şi să trimită un flux de date către CD-R. De asemenea. . substanţa sensibilă ce acoperă CD-ul permiţând reincripţionarea datelor fiind mult mai costisitoare decât simpla ştanţare a CD-R-urilor.de memorare a CD-ului. scăderile de ritm au efecte asupra fluxului de date spre CD-R. deasupra căruia există un strat reflector subţire cu rolul a reflecta raza laser pentru a fi detectată de unitate. iar informaţia citită de pe disc este identică cu cea de pe CD. Cu toate că sunt uşor de folosit şi flexibile. CD-R-ul are un strat special de vopsea fotoreactivă care îşi schimbă reflectivitatea sub acţiunea unei raze laser foarte puternice. CD-R-urile au două viteze. CD-RW funcţionează cel mai bine dacă se reduc la minim operaţiile de actualizare a datelor care poate consuma prematur suportul. care ar putea rezulta din mişcarea repetată a capului de citire/scriere a discului fix pentru a aduna bucăţi din fişierele fragmentate. 1024 sau 2048 de bytes. decât ca un CD-R. La fel ca în cazul CD-ROM-urilor. Discuri digitale DVD DVD-urile (Digital Versatile Disc) constituie a doua generaţie de dispozitive de stocare fotomecanice. Primele CD-R-uri operau la o viteză de 1x. Datorită timpului scurt de viaţă al acestui mediu sensibil. numai formatul cu 2048 de bytes are o utilizare răspândită. viteza CD-R-ului este dată de rata de transfer a datelor măsurată în multipli ai vitezei de bază (150 KB/s). fiecare generaţie dublând viteza iniţială. fragmentarea datelor şi interfaţa dintre sursă şi CD-R. CD-R are un strat de bază protector din plastic policarbonat transparent. fiecare sesiune necesitând cel puţin 13 MB din capacitatea discului pentru pistele început şi de sfârşit. deoarece CD-ul virtual deja există sub forma unui fişier cu întreaga structură de directori necesară pentru CD. Chiar şi cu ajutorul acestor buffere.

Dacă CD-ul şi-a început existenţa ca un suport de destinaţie clară şi apoi s-a modificat pentru a se adapta la aplicaţii pe care producătorul iniţial nu le-a prevăzut, DVD-ul şi-a început existenţa ca o tehnologie cu destinaţii multiple. Scopul lui e să înlocuiască toate tipurile de suport al datelor (video casete, audio CD-uri şi toate celelalte tipuri de aplicaţii bazate pe CD). Cu toate că primele DVD-uri nu au inclus şi mecanisme de înregistrare, această tehnologie nu s-a lăsat mult aşteptată. Asemănător CD-urilor, fiecare aplicaţie a DVD-urilor are propriul subtitlu, DVD-video pentru aplicaţii video şi distribuţie de filme, DVDaudio cu sunet de înaltă calitate şi capacitate ce depăşeşte pe cea a CDurilor, DVD-ROM pentru distribuţia software-ului şi a altor colecţii voluminoase de date, DVD-RAM înregistrabil asemănător cu CD-R-ul.

Figura 5.42. Unitate DVD Tabel comparativ al vitezelor DVD - CD Rata Viteza de Rata de transfer echivalentă citire a CDCD-ROM ului 11,08 Mbps (1,32 MB/s) 9x 8x-18x 22,16 Mbps (2,64 MB/s) 18x 20x-24x 44,32 Mbps (5,28 MB/s) 36x 24x-32x 55,40 Mbps (6,60 MB/s) 45x 24x-32x 66,48 Mbps (7,93 MB/s) 54x 24x-32x 88,64 Mbps (10,57 MB/s) 72x 32x-40x 110,80 Mbps (13,21 MB/s) 90x 32x-40x 177,28 Mbps (21,13 MB/s) 144x 32x-40x

Viteza Unităţii DVD 1x 2x 4x 5x 6x 8x 10x 16x

Suportul DVD seamănă cu CD-ul, dar spre deosebire de un CD convenţional, DVD-ul este alcătuit din două discuri lipite unul de celălalt. Fiecare disc poate fi înregistrat pe ambele părţi. Discul rezultat dispune deci, de patru suprafeţe de înregistrare. Pista în spirală a DVD-ului e ştanţată mai dens pentru a-i conferi o capacitate mai mare. Discul se învârte cu o viteză mai mică decât a CD-urilor, viteza de rotaţie variind de la 600 RPM în exterior, la 1200 RPM în interior. Capacitate 4,7 GB 8,5 GB 9,4 GB 17,0 GB Capacităţi ale discului DVD, funcţie de tip Număr de straturi şi feţe 1 faţă, 1 strat 1 faţă, 2 straturi 2 feţe, 1 strat 2 feţe, 2 straturi Nume DVD5 DVD9 DVD10 DVD18

Mouse-ul (Şoarecele) Mouse-ul a fost inventat în 1963, de către Douglas Engelbart, cercetător la Stanford Research Center, California, SUA.

a) b) Figura 5.43. Mouse (a – primul mouse, creat de Engelbart, b – mouse cu 2 butoane şi rotiţă de „scrool”) Mouse-ul este utilizat în acele programe care realizează pe monitor interfeţe utilizator prin intermediul tehnicii ferestrelor şi a casetelor de dialog (cel mai cunoscut exemplu: interfaţa grafică Windows), cursorul mouse-ului „urmărind” pe monitor deplasarea reală a acestuia. Cu ajutorul mouse-lui se pot efectua patru operaţii: - indicare (point); - clic (click) prin care se acţionează scurt un buton al mouse-lui; - dublu clic (double click), prin care se acţionează scurt, de două ori succesiv un buton al mouse-lui; - tragere sau glisare (drag), prin care se deplasează mouse-ul cu un buton acţionat. Utilizarea mouse-ului simplifică modul de operare prin tastatură, acesta putând cumula funcţiile mai multor taste. Ultimele modele de mouse dispun şi de o rotiţă între cele două butoane, pentru derularea rapidă a informaţiilor dintr-o fereastră ca şi când s-ar acţiona bara de defilare verticală. După modul de conectare şi comunicare cu calculatorul distingem trei tipuri de mouse şi anume: - mouse serial, care se conectează la unul din porturile seriale, fiind mouse-ul cel mai utilizat şi acceptat de orice program; - mouse cu placă de interfaţă proprie (numit şi mouse de magistrală) care se conectează la calculator prin intermediul unui conector de extensie, sau printr-un port special intern; - mouse fără fir care comunică cu calculatorul prin intermediul unui semnal radio preluat şi prelucrat de către o placă de interfaţă specială. Modemul (MOdulator/DEModulator) Reprezintă un dispozitiv hardware care facilitează comunicarea între două calculatoare sau între un calculator şi un fax independent, în vederea schimbului de informaţii pe linii de telefon. Prin intermediul modem-ului semnalele sunt preluate de la calculatorul sursă sunt mai întâi modulate şi transformate din semnale digitale în semnale analogice şi apoi sunt transmise pe linia telefonică. La recepţia semnalelor, modemul de pe calculatorul destinaţie le demodulează şi le reconverteşte din semnale analogice, făcându-le apte de a fi recepţionate şi înregistrate de către calculatorul destinaţie. Se pot astfel

transmite şi recepţiona orice document, fişier, poştă electronică, etc. Modularea datelor face posibilă transmiterea acestora pe linii telefonice obişnuite, iar comprimarea asigură reducerea timpului de transmisie prin creşterea volumului de date transmise pe unitate de timp. La majoritatea calculatoarelor actuale facilităţile de comunicaţie sunt implementate cu ajutorul fax-modem-ului care devine în prezent una dintre cele mai importante componente hardware din configuraţia unui calculator, prin intermediul căreia se realizează atât transmiterea de faxuri cât şi obţinerea de servicii on-line (exemplu comunicare prin Internet).

Figura 5.44. Modul de transmitere a datelor prin intermediul modem-ului Prin intermediul fax-modem-urilor se realizează legătura hard atât între două calculatoare cât şi între un calculator şi un fax obişnuit aflate la distanţă. Comunicarea efectivă însă presupune şi instalarea unui program de comunicaţie adecvat care, de regulă, este livrat odată cu modemul. Dispozitivele fax-modem pot fi interne (plăci de fax-modem cuplate la conectorii plăcii de bază) sau externe care se conectează la calculator prin porturile acestuia.

Figura 5.45. Modem intern

Figura 5.46. Modem extern

Principalele caracteristici ale dispozitivelor fax-modem se referă la viteza de transmisie şi rezoluţia transmisiei (acurateţea mesajului recepţionat). Viteza de transmisie se exprimă în biţi pe secundă (bps) şi variază în funcţie de performanţele plăcii şi caracteristicile reţelei (2400; 4800; 9600; 14400; 28800; 56000 bps sau chiar mai mult). Întrebări 1. Descrieţi caracteristicile principalelor tipuri de plăci de bază. 2. Descrieţi pe scurt utilitatea componentelor unităţii de comandă. 3. Descrieţi caracteristicile memoriilor de tip ROM şi RAM. 4. Descrieţi pe scurt principalele tipuri de magistrale. 5. Clasificaţi echipamentele periferice.

1.7. În funcţie de poziţia lor în număr. Sistemele de numeraţie nepoziţionale sunt sistemele de numeraţie pentru care valoarea unei cifre dintr-un număr nu este unic determinată de poziţia cifrei în număr ci de contextul în care se află cifra. r 0 Exemplu: sistemul arab zecimal de numeraţie este unul poziţional. Boole 6.r n +an-1 . Sistemele de numeraţie poziţionale sunt acele sisteme de numeraţie pentru care valoarea unei cifre din cadrul unui număr depinde de poziţia ocupată de acea cifră în cadrul numărului. are valoarea cu o unitate mai mică decât baza sistemului (adică r-1). Se consideră că alfabetul este format din cifre care sunt numere întregi. Un sistem de numeraţie poziţional în baza “r” are următoarele caracteristici: .6.r 1 +a 0 . valoarea cifrei I în numărul II este +1 iar în numărul IV este –1.aceeaşi cifră aşezată în poziţii diferite ale unei secvenţe.2.1}. cifra 1 are valoarea 10 (1*10) în numărul 3217 şi are valoarea 1000 (1*103 ) în numărul 31709. SISTEME DE NUMERAŢIE Se numeşte sistem de numeraţie totalitatea regulilor de reprezentare a numerelor folosind un anumit set de simboluri grafice distincte. . Sistemele de numeraţie sunt de două tipuri: . Baza unui sistem de numeraţie poziţional este dată de numărul de elemente care formează alfabetul sistemului de numeraţie.sisteme de numeraţie poziţionale. . .sisteme de numeraţie nepoziţionale. obţinându-se dezvoltarea numărului după puterile bazei: N r = a n a n-1 …a 2 a 1 a 0 = a n .9}.cifra 0 are cea mai mică valoare când este aşezată singură. simbolurile fiind numite cifre.8. numit alfabetul sistemului de numeraţie. Exemplu: sistemul de numeraţie în baza 2 are alfabetul {0.utilizează un alfabet cu r simboluri diferite între ele numite cifre. ELEMENTE DE LOGICĂ MATEMATICĂ. poate avea valori diferite.1. sistemul de numeraţie în baza 10 are alfabetul {0. . cifrele se înmulţesc cu puteri crescătoare ale bazei r. nenegative. consecutive. SISTEME DE NUMERAŢIE. Exemplu: sistemul roman de numeraţie este unul nepoziţional. numere.r 2 + a 1 . Cuvinte cheie: cifre.4.5. De exemplu.cifra cu valoarea cea mai mare când este aşezată singură.Capitolul 6.3. .r n-1 + …+ a 2 . cu valori consecutive.

fiind apoi preluat de chinezi.7.cifra cu valoarea cea mai mare este 1.2n-1 + …+ a2 . poate fi dezvoltat după puterile bazei astfel: N2 = anan-1…a2a1a0 = an .operaţiile aritmetice elementare în baza 2 pot fi asimilate cu operaţiile în logică bivalentă efectuate într-o algebră booleană. Numărul binar se obţine scriind de jos în sus valorile resturilor.2n +an-1 . cifrele 0 şi 1. etc. indiferent de natura lor (dispozitive electronice.C.E.4.componentele elementare ale unui sistem de calcul utilizate pentru memorarea şi manevrarea informaţiilor. se împarte numărul respectiv la 2 şi se reţine restul (care poate fi 0 sau 1). ele diferă doar prin alfabetul pe care îl utilizează şi.).8. Argumentele care au determinat această alegere sunt: . Sistemul de numeraţie binar Prima descriere a unui sistem de numeraţie binar apare in India. Sistemele de numeraţie poziţionale folosesc acelaşi sistem de reguli de reprezentare a numerelor. prin bază. în consecinţă.n. prin intermediul funcţiilor logice din algebra booleană. să fie scris în baza 2. Exemplu: Numărul 25 în baza 10. Operaţia de repetă până în momentul în care împărţirea ar da valoarea 0.iar în baza 16 are alfabetul {0. implicit.5. în jurul anului 800 e. optice.6.B. etc. reţinându-se restul.). se caracterizează prin două stări stabile (circuit închis / deschis.9. Rezultatul întreg al împărţirii se împarte din nou la 2. .22 + a1 . magnetice.baza de numeraţie a sistemului este 2 şi conţine numai două simboluri.21 +a0 .2. Un număr scris în baza 2.F}. Acest lucru face ca funcţionarea lor să poată fi exprimată prin intermediul unor funcţii booleene. . câmp opac / transparent. 20 Conversia unui număr din baza 2 în baza 10 poate fi făcută astfel: 111000102 = 1 * 27 + 1 * 26 + 1 * 25 + 1 * 21 + 0 * 20 Pentru conversia unui număr din baza 10 în baza 2. atât operaţiile aritmetice cât şi operaţiile logice pot fi tratate unitar. electrice. Baza de numeraţie utilizată pentru reprezentarea informaţiei în calculatoarele numerice este baza 2.proiectarea logică a dispozitivelor elementare ale unui calculator numeric se realizează prin intermediul circuitelor logice care modelează funcţiile booleene dorite..D.A. câmp magnetizat într-un sens / în sens opus.1. Acest sistem de numeraţie este cel mai utilizat în reprezentarea codificată a numerelor în calculatoare şi are următoarele caracteristici: .3. . 25 : 2 = 12 rest 1 12 : 2 = 6 rest 0 6:2=3 rest 0 3:2=1 rest 1 1:2=0 rest 1 2510 = 110012 Verificare: 100012 = 1x24 + 1x23 + 1x20 = 16 + 8 + 1 = 25 .

Un număr în baza 10 poate fi scris ca o sumă de puteri ale lui 10: 1999 = 1 * 103 + 9 * 102 + 9 * 101 + 9 * 100 Sistemul de numeraţie hexazecimal Utilizat cel mai mult în ultima vreme în reprezentarea codificată a numerelor în calculatoare este sistemul de numeraţie hexazecimal întrucât le include pe cele binar şi octal. 14 şi 15). 4.161 +a0 . binar.16n-1 + …+ a1 . Aceste cifre sunt prin definiţie numere consecutive.simbolul cu valoarea cea mai mare este F şi are valoarea 15. 81 + 1 * 80 Sistemul de numeraţie zecimal Alfabetul sistemului zecimal. 3. 80 Un număr poate fi dezvoltat după puterile lui 8.16n +an-1 . Are următoarele caracteristici: . Un număr scris în baza 8. B .82 + a1 . Are următoarele caracteristici: .8n +an-1 . 12. În tabelul următor sunt prezentate conversiile câtorva numere în sistemele zecimal. D. astfel 7 = 6 + 1. astfel: 7AD1106916 = 7 * 167 + A * 166 + D * 165 + 1 * 164 + 1 * 163 + + 0 * 162 + 6 * 161 + 9 * 160 Există algoritmi de transformare a numerelor dintr-un sistem de numeraţie în altul. 160 Un număr poate fi dezvoltat după puterile lui 16. astfel: 757330218 = 7 * 87 + 5 * 86 + 7 * 85 + 3 * 84 + 3 * 83 + 0 * 82 + + 2 . 13.8n-1 + …+ a2 . 6.cifra cu valoarea ce mai mare este 7.81 +a0 . de la 0 la 7. 9. . poate fi dezvoltat după puterile bazei. 2. de la 0 la 9 şi în plus literele consecutive A. E şi F (echivalente la 10. 8. Un număr scris în baza 16. poate fi dezvoltat după puterile bazei. Sistemul zecimal 0 1 2 Sistemul binar 0 1 10 Sistemul Octal 0 1 2 Sistemul Hexazecimal 0 1 2 .baza de numeraţie a sistemului de numeraţie este 8 şi conţine în consecinţă opt cifre.Sistemul de numeraţie octal Utilizat în reprezentarea codificată a numerelor în calculatoare este şi sistemul de numeraţie octal întrucât îl include pe cel binar. . 7. 11. 1. octal şi hexazecimal. astfel: N8 = anan-1…a2a1a0 = an . cel mai cunoscut şi utilizat în prezent este format din zece cifre : 0. C.baza de numeraţie a sistemului este 16 şi conţine 16 cifre. 5. astfel: N16 = anan-1…a2a1a0 = an .

fals şi posibil şi logica fuzzi care admite domenii de trecere „gri”. etc.Conjuncţia (operaţie logică tradusă prin ŞI) a două propoziţii.Disjuncţia (operaţie logică tradusă prin SAU) a două propoziţii. notată cu ∨ .Negaţia unei propoziţii notată cu ¯ sau ¬. fiind apropiată de logica de gândire obişnuită din industrie. Pornind de la principiul că o propoziţie poate fi adevărată sau falsă. . pentru disjuncţie. a 0 1 0 1 b 0 0 1 1 a∨ b 0 1 1 1 a∧ b 0 0 0 1 a 1 0 1 0 b 1 1 0 0 Algebra booleană este utilizată în aplicaţiile din automatică. economie. se pot construi funcţiile logice: . . Matematicianul englez George BOOLE a reuşit să facă o legătură între formulele algebrice şi relaţiile logice. Alături de logica booleană.3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 20 30 40 50 11 100 101 110 111 1000 1001 1010 1011 1100 1101 1110 1111 10000 10100 11110 101000 1010010 3 4 5 6 7 10 11 12 13 14 15 16 17 20 24 36 50 62 3 4 5 6 7 8 9 A B C D E F 10 14 1E 2B 32 6. . FUNCŢII LOGICE Algebra booleană este algebra a două valori. au apărut mai nou logicile polivalente printre care logica trivalentă cu valorile de adevărat. elaborând algebra booleană. etc. teoria circuitelor şi releelor electronice şi deci la realizarea calculatoarelor. b c. conjuncţie şi negaţie aşa cum rezultă din tabelul următor. notată cu ∧ . BOOLE atribuie valoarea 1 propoziţiilor adevărate şi respectiv 0 propoziţiilor false.2. În cazul a două propoziţii a şi b se pot obţine tabele de adevăr. Notând propoziţiile cu a. 0 şi 1.

Precizaţi caracteristicile sistemelor de numeraţie poziţionale. 4. Descrieţi principalele funcţii logice. 3. Descrieţi caracteristicile sistemului de numeraţie zecimal. Descrieţi caracteristicile sistemului de numeraţie binar.Întrebări 1. 5. Descrieţi caracteristicile sistemului de numeraţie hexazecimal. . 2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful