GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE CADRU GENERAL Riscurile au facut dintotdeauna obiectul studiilor societatilor bancare.

Activitatea bancara privita ca o activitate organizata in scopul obtinerii de profit nu se poate delimita de existenta unor factori de risc. Noutatea in gestiunea riscurilor vizeaza intensificarea activitatii de prevenire a pierderilor si incercarile de a face din risc, ca marime abstracta, intangibila, un element ce poate fi cuantificat. Se trece astfel de la decizia luata din inspiratie la decizia luata pe informatie. Pentru gestiunea riscurilor bancare este necesara in primul rand definirea individuala a acestora. Odata definite, ele pot fi masurate, urmarite si controlate. Pe ansamblu, cele mai multe riscuri sunt financiare, ele fiind rezultatul variatiilor unor parametrii de piata. Aici putem include si riscul de credit, prin consecintele sale puternic financiare, chiar daca el poate fi considerat un risc comercial, aparut ca rezultat al unor alegeri in segmentele clientelei. Exista, de asemenea si o categorie de riscuri operationale sau tehnice care apar in urma unor disfunctionalitatilor existente in interiorul bancii. Se pot individualiza urmatoarele riscuri: riscul de credit – numit si risc de contrapartida sau risc de insolvabilitate a clientului este cel mai important risc cu care se confrunta banca. El consta in probabilitatea de a pierde din nerespectarea de catre clientul debitor a clauzelor contractuale. Pierderea poate sa fie totala sau partiala. Acest risc creste odata cu numarul de clienti, cu volumul creditului acordat si cu nivelul ratei dobanzii. In gestiunea acestui risc, bancile urmaresc intocmirea si analizarea unui dosar de creditare, stabilesc reguli de diviziune a riscului si cauta sa-si diversifice portofoliul de credite.

1.

2.

3.

4.

5.

riscul de lichiditate – reprezinta riscul de a nu putea onora cererilor de plata si de retragere ale clientilor. Problema lichiditatii se poate pune pe mai multe niveluri. In varianta cea mai acceptabila lichiditatea este legata de imposibilitatea de a face rost de resurse la un cost normal. In varianta extrema ea poate duce chiar la falimentul bancii. Gestiunea acestui risc se bazaza pe crearea de rezerve usor lichidabile, la care banca sa poata apela in caz de nevoie si pe o corecta previzionare a nevoilor de finantare in ceea ce priveste amploarea si regularitatea acestora. riscul de dobanda – reprezinta riscul de depreciere a rezultatelor bancii in urma variatiei ratelor dobanzii. Acesta este un risc important in activitatea bancara, deoarece veniturile si cheltuielile sunt in cea mai mare parte rezultatul unor dobanzi incasate sau platite de catre banca. Pentru a se proteja de astfel de posibile pierderi, bancile utilizeaza rate de dobanda variabile si urmaresc o echilibrare a activului bilantier cu pasivul, din punct de vedere al ratei dobanzii. Astfel, in cazul unei modificari de rata a dobanzii de piata, clauzele contractuale sa-i permita bancii modificarea dobanzilor, iar eventualele pierderi sa se compenseze cu castiguri. riscul valutar – acesta este asemanator cu riscul de dobanda, insa pierderile bancii sant determinate de variatia ratei de schimb. El se poate intalnii in mare masura si la societatile nebancare cu activitate internationala. In cazul bancii riscul valutar este cu atat mai mare cu cat bilantul sau cuprinde mai multe valori exprimate in monede straine. Mai mult chiar, riscul se poate extinde si in afara bilantului prin angajamentele extrabilantiere acceptate sau acordate de banca. Gestiunea sa urmareste mentinerea unui echilibru intre active si pasive, respectiv intre angajamente primite si acordate de banca, astfel incat pierderile datorate modificarii cursului de schimb sa se compenseze cu castiguri din partea cealalta a bilantului. Este bine ca acest echilibru sa se realizeze pentru fiecare deviza in parte. riscul de piata – este rezultatul activitatii bancii pe pietele de capital si presupune eventuale pierderi inregistrate in urma evolutiei
2

6.

7.

8.

9.

nefavorabile a angajamentelor asupra diferitelor active nelichidate. El creste odata cu instabilitatea parametrilor de piata (rata a dobanzii, indici bursieri, curs valutar), instabilitate ce se exprima prin notiunea de volatilitate a pietei. Pentru a controla acest risc, banca trebuie sa aleaga o structura adecvata a portofoliului de active, care sa permita mentinerea valorii acestui portofoliu cat mai constanta. riscul de solvabilitate – numit si risc de faliment, reprezinta riscul bancii de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru a acoperii eventualele pierderi. Acest risc poate fi rezultatul unor fonduri proprii insuficiente, dar si al asumarii unor riscuri prea mari. Pentru evitarea lui este necesar sa se gaseasca un optim intre acesti doi factori, optim sintetizat sub notiunea de adecvare a capitalului. Un rol important il joaca, in acest caz, reglementarile prudentiale bancare, care obliga bancile sa detina un minim de fonduri proprii in functie de riscurile asumate. In plus, fiecare banca este libera sa stabileasca daca acest minim ii este suficient sau nu. riscul de tara – reprezinta posibilitatea de a inregistra pierderi dintr-o relatie cu un partener strain, datorita unor evenimente ce depind, total sau partial, de controlul guvernului strain. Aceste evenimente sunt legate, in general, de factori politici (razboi, revolte pe motive ideologice, revendicari teritoriale), factori sociali (revolte cu substrat etnic sau religios, actiuni sindicale generale) sau factori de natura economica (ca rezultat al aplicarii unor politici economice eronate sau dezavantajoase). In unele cazuri pot fi incluse aici si catastrofe natural care se produc cu o anumita regularitate. riscul de produs nou – apare in conditiile in care banca ofera pe piata un produs nou, adica o inovatie financiara, si acest produs se dovedeste a fi nerentabil. Se poate, de exemplu, ca cererea sa fie atat de mica incat produsul sa nu-si atinga pragul de rentabilitate. Doua cauze importante pot determina o astfel de situatie: produsul nu este atractiv sau politicile comerciale de promovare a acestuia sunt gresite. riscul de frauda - este un risc intern bancii si consta in probabilitatea comiterii unor furturi sau unor actiuni contrare intereselor bancii.
3

Personalul bancii este direct implicat in manifestarea acestui risc. De multe ori, conducerea bancii considera acest risc ca unul minor, prin marimea sumelor ce pot fi furate. El are tendinta, insa sa se accentueze in conditiile in care nu este depistat la timp. Frauda prin computer este relativ noua si consta in efectuarea de transferuri electronice de fonduri in folos propriu. De cele mai multe ori, astfel de pierderi nu sunt raportate de banca din dorinta de a nu le face publice si de a nu crea neincredere asupra sistemului de control al operatiunilor bancare. Coruptia este, de asemenea, generatoare de risc de frauda. Prin coruperea unor persoane cu drept de decizie, se pot face alegeri care sa nu fie in avantajul bancii. Cea mai intalnita situatie poate sa apara la creditarea unor persoane ce prezinta un risc mare de nerambursare sau la supraevaluarea garantiilor. In sfarsit, nerespectarea secretului profesional poate sa creeze mari pierderi bancii sau sa o lipseasca de obtinerea unor castiguri. 10. riscul concurential – reprezinta probabilitatea ca bancii sa-i scada performantele in conditiile in care i se modifica pozitia pe piata in raport cu celelalte banci. Concurenta este destul de mare avand in vedere ca aceste institutii ofera cam aceleasi produse, diversificarea lor fiind relativa. 11. riscul legal – poate sa apara din cel putin doua motive. Primul ar consta in faptul ca un anumit cadru legal national dezavantajeaza bancile sau un anumit tip de banca in raport cu alte institutii financiare. Iar al doilea motiv consta in incertitudinea privind evolutia acestui cadru legal. In functie de expunerea la risc, toate aceste riscuri prezentate pot fii impartite in doua categorii: a. riscuri pure – aceste sunt inerente activitatii bancare. In indeplinirea functiilor sale, societatile bancare deruleaza o activitate in scopul obtinerii de profit. Aceasta activitate poate sa se soldeze si cu pierderi; b. riscuri speculative – apare atunci cand banca forteaza expunerea la risc pentru a obtine un profit mai mare.
4

Riscurile si performantele 5 . deoarece astfel ea obtine astfel un venit in plus . clienti. Banca isi asuma riscuri pentru a obtine rezultate bune. unor operatiuni cu rentabilitate ridicata. care este in acelasi timp un venit mai mare decat cel asociat de regula clientilor buni. Riscurile mari sunt asociate. de regula. 3. 2. prin reducerea pierderilor aparute in urma manifestarii riscurilor. 4. toate riscurile pot prezenta o componenta pura. 1. In acest caz se urmareste prezentarea unor consecinte cuantificabile rezultate din varianta aleasa de cel ce decide. De exemplu. care sa permita bancii obtinerea de rezultate in conditii de risc minim. generarea de informatii necesare crearii unor portofolii de activitati echilibrate. Cadrul contabil de analiza a riscurilor si performantelor Cadrul contabil general este dat de cele doua documente sintetice: bilantul si contul de rezultate. extinderea controlului intern pentru cresterea performantelor bancare si crearea posibilitatii compararii acestora pe diferite centre de responsabilitate. oferirea de date necesare persoanelor responsabile pentru luarea deciziilor de valorificare a resurselor. tipuri de activitati. banca accepta sa crediteze clienti mai riscanti. cand se depaseste acest nivel. Orice decizie de plasament trebuie judecata in acelasi timp in termeni de risc si de performante. Gestionarea riscurilor urmareste cateva scopuri principale: asigurarea continuitatii activitatii bancare. pana la un anumit nivel de expunere si o compunenta speculativa.De fapt. Gestionarea riscurilor bancare este strans legata de gestionarea rentabilitatii bancii.

pe termen lung: imobilizari Pasiv Operatiuni de trezorerie Operatiuni cu clientela Operatiuni cu titluri si diverse Op.Dotari pentru amortismente si provizioane ± Soldul ajustarilor de valoare si variatiei provizioanelor pentru riscuri generale = Rezultatul exploatarii ± Rezultatul exceptional .depind de diferitele parti ale bilantului contabil bancar si pe ansamblu de structura acestuia. Intr-o forma simplificata bilantul se poate regrupa astfel: Activ Operatiuni de trezorerie Operatiuni cu clientela Operatiuni cu titluri si diverse Op.Alte cheltuieli ale exploatarii . pe termen lung: capital perm.Cheltuieli generale ale exploatarii = Rezultatul brut al exploatarii (RBE) .Cheltuieli ale exploatarii bancare = Venit net bancar (VNB) + Alte venituri ale exploatarii . Contul de rezultate permite evidentierea facila a veniturilor si cheltuielilor bancare si in baza acestora a rezultatului activitatii.Impozit = Rezultatul exercitiului 6 . Contul de rezultate Venituri din exploatarea bancara .

riscul de credit exprima intr-o forma mai larga deteriorarea situatiei financiare. Gestionarea a priorii a riscului de credit consta in a lua acele masuri si a stabili acele criterii de acordare a creditului astfel incat sa se evite pierderile sau acestea sa fie minime. Aici trebuie remarcat ca exista astfel de norme 7 . Ea sta la baza functiei de intermediere a bancilor comerciale.RISCUL DE CREDITARE Pentru majoritatea bancilor creditarea reprezinta principala operatiune bancara. Orice credit acordat implica si asumarea unui risc. Riscul de credit exprima posibilitatea ca debitorii (imprumutatii sau emitentii de titluri de credit) sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta. cand gestionarea este a posteriori. ele pot fi controlate printr-o gestiune profesionista. Pentru acestia. Gestionarea riscului de credit se poate realiza inainte de a lua decizia de creditare si spunem ca avem de a face cu o gestionare a priori sau dupa ce s-a luat aceasta decizie. In principal sunt vizate urmatoarele aspecte: • falimentul unui debitor sa aibe consecinte minime asupra bancii • plafonarea creditului acordat catre un singur client. in functie de soliditatea sa financiara. Daca nu pot fi eliminate aceste riscuri.

in cazul gestionarii riscului individual de creditare. la stabilirea unor criterii de creditare. In acest caz. banca urmareste respectarea angajamentelor debitorului si in baza acestora permite eliberarea de noi transe de credit. in sensul ca poate cere ca decalajul dintre cele doua probabilitati sa fie mai mare decat simpla depasire de catre probabilitatea rambursarii. prin care autoritatile monetare si de credit plafoneaza angajamentele bancii in functie de fondurile sale proprii. La baza evaluarii acestui risc se afla analiza creditului. Analiza creditului . Cat de mare sa fie acest decalaj si cum se stabileste ramane la latitudinea bancii. reducerea riscurilor prin valorificarea optima a garantiilor. banca poate supralicita. Riscul individual de creditare Acordarea unui credit are la baza o previzionare a unor venituri viitoare satisfacatoare ale debitorului. Ca principiu de baza. prin reguli si actiuni ce vizeaza intreg portofoliul de credite sau mari parti din acesta. Riscul de credit poate fi gestionat la nivel global. sau la nivel individual prin acele masuri luate de banca in cazul fiecarui solicitant de credite si apoi debitor. in baza urmatoarelor patru etape: 8 . Aceasta gestionare creste in importanta in cazul acordarii creditului sub forma unei linii de creditare.se intinde in timp de la solicitarea acordarii creditului si pana la rambursarea acestuia Procesul decizional in cazul creditarii se realizeaza secvential. impactul negativ la nivelul bancii sa fie minim. banca nu acorda credit daca nu se poate estima ca probabilitatea rambursarii este mai mare decat probabilitatea nerambursarii. Plecand de aici. pentru a ajuta in cazul gestionarii a priori. Tot aici putem include si furnizarea de informatii statistice. • diversificarea riscurilor pentru ca in cazul in care acestea se manifesta. Gestionarea a posteriori a riscului de credit vizeaza in primul rand urmarirea creditului si in caz de nerambursare a acestuia.la nivel macroeconomic.

situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditarea .imputernicire din partea actionarilor pentru managerii societatii de a solicita si utiliza creditul. analiza manageriala si economico-financiara a debitorului analiza solicitarii de credit adoptarea deciziei de creditare analiza periodica a portofoliului de credit 1. In acest scop. De mentionat ca acestea reprezinta principalele documente in cazul primei etape a procesului decizional. semnata de persoane autorizate . Dupa caz. 9 . care sa cuprinda in principal urmatoarele: . De fapt. ea trebuie sa depuna la banca o documentatie.bilantul contabil .balanta de verificare . banca poate avea o imagine asupra firmei prin determinarea unor indicatori: Indicatori de lichiditate – exprima gradul de acoperire a pasivelor curente cu active curente. Analiza manageriala si economico-financiara a debitorului – incepe in momentul in care firma solicitanta de credit se adreseaza bancii cu o cerere de credit.1. Scopul acestei prime etape este de a determina daca debitorul are o situatie economico-financiara sanatoasa si daca desfasoara o activitate care sa-i permita degajarea unor excedente financiare.cererea de credit.contul de profit si pierdere . dosarul poate fi completat cu piese necesare la cea de-a doua etapa.lista bunurilor materiale si a valorilor ce se pot constituii in garantii pentru creditul solicitat . necesare rambursarii creditului si platii dobanzilor. • rata curenta 1. 4. Este bine ca rezultatul sa fie supraunitar. 2. 3. de analiza a solicitarii de credit.

dupa acoperirea cheltuielilor. Acesti indicatori sunt buni in masura in care sunt mai mari sau. Rata marjei brute arata cat la suta din cifra de afaceri revine firmei. Analiza solicitarii de credit se realizeaza parcurgand urmatoarele etape: a. Ea poate exprima si profitabilitatea societatii. banca trebuie sa ia o decizie in privinta acordarii creditului. Analiza solicitarii de credit – dupa ce solicitantul a trecut de analiza manageriala si economico-financiara a firmei. identificarea surselor de rambursare a creditului –. Adoptarea deciziei de creditare – dupa ce s-au analizat debitorul si creditul. identificarea garantiilor creditului 3.• stoc de incredere: arata cat din stocuri se pot vinde pentru a acoperii datoriile curente: • solvabilitatea reprezinta o componenta a lichiditatii totale ce are in vedere capacitatea firmei de a obtine lichiditati in termen de 90 zile pentru a a face fata platilor devenite scadente in acea perioada: Indicatori de profitabilitate – arata eficienta cu care sunt folosite capitalurile firmei. 2. Urmeaza analiza solicitarii de credit. In acest moment firma se incadreaza in criteriile stabilite de banca pentru debitorii sai. In aceasta etapa intervin factori care tin de posibilitatile de creditare ale bancii si de politica pe care o urmareste in acest sens. Se parcurg urmatorii pasi: 10 . in corelatie cu destinatia ce se va da creditului corespund cu exigentele bancii. 2. care va stabilii daca cerintele de finantare ale firmei. c. in dinamica inregistreaza cresteri. identificarea scopului si nivelului creditului acordat b. el este acceptat de banca printre clientii sai.

1. Riscul global de creditare Gestiunea riscului global de credit vizeaza limitarea riscului asumat de catre banca la creditarea clientilor sai.diviziunea riscului prin evitarea concentrarii sale. In acest sens se actioneaza in doua directii: . Se urmareste astfel o diversificare a creditelor acordate pe domenii de activitate. banca trebuie sa urmareasca daca creditul acordat isi mentine calitatile determinate in momentul acordarii sale sau daca acestea se degradeaza si apare un supliment de risc. analiza realizarii deciziei de creditare – a. . Acestia pot da informatii cu privire la calitatea portofoliului de credite si la evolutia acestuia.corelarea cu resursele bancii – b. indicatori de structura: • credite totale / total active • pierderi din creditare / total credite 11 . 4. prin urmarirea acestuia si prin luarea unor masuri la nivelul intregului portofoliu de credite. adoptarea si comunicarea deciziei de creditare c. Analiza periodica a calitatii portofoliului de credite – se realizeaza de catre serviciul datoriei. prin stabilirea unor norme prudentiale de catre autoritatile monetare si de credit si un autocontrol realizat de banca prin politica sa de creditare. In acest caz intalnim un control macroeconomic al riscurilor. Evidentierea riscului global de credit se poate realiza cu ajutorul unor indicatori.limitarea riscului prin stabilirea unor plafoane de creditare. Multe dintre aspectele urmarite tin mai mult de gestiunea globala a riscului de creditare si vor fi prezentate in cadrul acestei teme. pe clienti si in teritoriu. In ceea ce priveste gestiunea riscului individual de creditare.

expunerea maxima fata de un singur debitor – in conformitate cu normele romanesti. 3. Principalele aspecte vizate de aceste reglementari sunt: 1.Cu cat rezultatul acestori indicatori este mai mare cu atat riscul de credit asumat de banca este mai mare. • profit net / pierderi • fond de rezerva / pierderi La gestiunea globala a riscului de credit un rol important este jucat de existenta si respectarea unor reglementari de prudenta bancara in domeniul angajarii bancii in operatiuni de plasament si. o banca poate sa acorde credite unui singur client in limita maxima a 20 % din fondurile sale proprii (mai mult in tari dezvoltate). Aceasta reglementare actioneaza in sensul limitarii pierderilor bancii in cazul in care clientul devine insolvabil. Se considera credit mare atunci cand totalitatea angajamentelor fata de un singur debitor depaseste 10 % din fondurile proprii ale bancii. indicatori relativi – acesti indicatori leaga riscul asumat de catre banca in procesul creditarii de fondurile sale proprii. 2. Pentru o buna gestiune a riscului ezultatul trebuie sa fie supraunitar si cat mai mare. 3. 2. in special. indicatori de dinamica: • evolutia fondului de rezerva pentru acoperirea pierderilor • evolutia creditelor O crestere a acestor indicatori este asociata cu o crestere a riscului de credit asumat de catre banca. constituirea provizioanelor specifice de risc in functie de calitatea creditelor acordate – bancile sunt obligate sa-si constituie comisioane 12 . in operatiuni de creditare. expunerea maxima agregata – incadreaza volumul creditelor mari acordate de banca la maximum 8 ori fondurile sale proprii. ca sursa de acoperire a eventualelor pierderi.

20 % la creditele clasificate substandard . In scopul reducerii pierderilor.100 % la creditele clasificate pierdere. Riscul de lichiditate.la un nivel procentual fata de valoarea creditului in functie de calitatea creditelor. 13 .50 % la creditele clasificate indoielnice . reprezinta imposibilitatea bancii de a face fata exigibilitatilor immediate cu lichiditati disponibile. lichiditatea reprezinta capacitatea bancii de a obtine in orice moment si la un pret rezonabil.0 % la creditele clasificate standard . prin cresterea exigentei aplicarii lor. bancile sunt obligate sa-si constituie urmatoarele provizioane: . care are in vedere de fapt lipsa lichiditatii. `In cazul unei banci. sau pot crea noi restrictii de respectat in procesul creditarii. fondurile necesare finantarii angajamentelor sale. RISCUL DE LICHIDITATE Lichiditatea se prezinta ca o proprietate generala a activelor de a fi transformate rapid si cu minimum de cheltuiala in moneda lichida (numerar si disponibil in cont curent). Aceste norme de creditare pot face referire la reglementarile prudentiale bancare generale prezentate anterior. Pentru a stabili calitatea creditelor se folosesc doua criterii de apreciere: performantele financiare ale debitorului si serviciul datoriei.5 % la creditele clasificate in observatie . Prin politica de creditare banca isi poate stabili propriile norme si reguli de indeplinit la acordarea de credite.

. resursele atrase de banca sub forma de depozite au scadente mai mici decat plasamentele bancii sub forma de credite. O astfel de situatie pe piata poate sa apara in urma raportului dezechilibrat 14 2. prin depozite in special si le plaseaza in primul rand prin credite acordate. mai bine remunerate.Factori de risc Riscul de lichiditate este determinat. Doua sunt motivele mai importante ce pot determina aceasta situatie. In sens invers. o imagine proasta antreneaza o degradare a situatiei financiare a bancii cu consecinte negative asupra imaginii. increderea in banca – increderea de care beneficiaza banca in fata tertilor. ii permite acesteia sa beneficieze de oportunitatile pietei in cele mai bune conditii. sa-si creasca rentabilitatea sa-si imbunatateasca lichiditatea si in aceste conditii sa-si consolideze in continuare imaginea. Pe langa aceste aspecte mai trebuie mentionate inca doua cu incidenta mare asupra increderii intr-o banca: situatia generala a pietei – nu intodeauna criza de lichiditate este determinata de dificultatile interne ale banci. Un al doilea motiv ce determina o astfel de situatie il reprezinta tendinta bancii de a-si creste profitul prin plasamente pe termen lung. situatia generala a pietei. banca urmareste sa-si plaseze cat mai rentabil resursele atrase. Uneori piata este cea care transfera o lipsa de lichiditate generala la nivelul bancii. bancile atrag resurse. in special de trei factori: situatia bilantului bancar. bancile sunt dispuse s………………. Evolutia increderii in banca depinde de mai multi factori: zvonuri pe piata. schimbarea conducerii. increderea in banca.. In primul rand. 1. De fapt. constatarea de fraude. Lipsa de lichiditate apare din necorelarea pe scadente a operatiunilor active si pasive. falimentul unui debitor. 3. In aceste conditii. situatia bilantului bancar – in cadrul functiei de intermediar financiar.

rata lichiditatii – este un indicator care arata evolutia gradului de indatorare a banci fata de piata monetara. banca poate sa obtina in continuare lichiditati. Pentru calculul indicelui trebuie sa existe o baza de date privind activele si pasivele bancare. Intr-o a doua varianta. Intr-o prima varianta. 3. . In aceste conditii.dintre cererea si oferata de moneda sau in urma unei interventii energice pe piata a autoritatii monetare. saptamani sau luni din fiecare perioada sau cu numarul curent al fiecarei perioade. valoarea optima a indicelui este 1. Din punct de vedere al lichiditatii. insa la o dobanda mult mai mare. Astfel. In general. pozitia lichiditatii – acest indicator foloseste aceiasi baza de date ca in cazul indicelui de lichiditate. Indicatori de lichiditate indicele de lichiditate – se determina ca raport intre suma pasivelor ponderate si suma activelor ponderate. masura in care pasivele scadente sunt acoperite de active scadente. in special cand foloseste un numar de zile. Prima varianta de ponderare. Ponderarea se poate face cu un numar mediu de zile. se determina perioada de maxima nevoie de lichiditate pentru banca. insa a doua varianta este mai usor de aplicat. Se determina ca raport intre imprumuturi noi contractate si imprumuturi scadente pentru o anumita 15 1. grupate pe perioade in functie de scadenta. pe fiecare perioada in parte. 2. pozitia lichiditatii cumulata se determina ca diferenta intre pasive si active cumulate. este mai exacta. atat pentru active cat si pentru pasive. Acest indicator arata. astfel de crize se rezolva in cateva ore sau in cateva zile. pozitia lichiditatii simpla se determina prin diferenta dintre pasive si active. pentru fiecare perioada.

Surse de lichiditate 1. Prin acesta din urma. De asemenea. surse neconventionale – in aceasta categorie intra unele tehnici si instrumente financiare noi. titluri emise pe piata monetara sau procesul de titlurizare. O valoare subunitara presupune o scadere a lichiditatii bancare. banca poate sa isi acopere nevoile de lichiditate. Sunt constituite din rezerve primare. 3. 4.perioada. rezerve secundare si credite scadente. raportul credite / depozite – acest indicator usor de calculat.in aceasta categorie intra imprumuturile contractate de banca pe piata interbancara. Daca indicatorul este supraunitar. de regula luna. banca reuseste sa transforme unele active cu lichiditate scazuta. precum creditele. imprumuturi . Reglementari privind lichiditatea bancara 16 . in surse de lichiditate. 2. imprumuturile de refinantare. dar si depozitele atrase de banca de la clienti sau certificatele de depozit emise de banca. pot fi active cu scadente corelate cu perioadele in care se cere o lichiditate suplimentara. precum titluri cu optiune de rascumparare. in timp ce un raport subunitar exprima o buna lichiditate. O valoare supraunitara sau o evolutie in acest sens arata o scadere a lichiditatii. active cu lichiditate ridicata – acestea sunt plasamente bancare cu scadente mici. pe care banca le poate lichida la nevoie. Prin vanzarea acestora catre Fondul comun de creante. insa nu este foarte expresiv. acesta reflecta o crestere a lichiditatii bancii prin cresterea indatorarii fata de piata monetara.

dar si alte instrumente de economisire sub forma de titluri. coeficientul fondurilor proprii si resurselor permanente – stabileste un minim de 60 % pentru raportul dintre fondurile proprii ale bancii plus resursele pe termen lung si utilizarea acestora in special prin credite si plasamente in titluri. lichiditatea valutara – cuprinde o serie de cerinte privind resursele si utilizarile in valuta ale bancilor. 3. Baza de calcul poate cuprinde depozitele in moneda nationala si moneda straina la vedere si la termen. in functie de nivelul depozitelor detinute. la baza de calcul constituita din depozitele atrase. Cuantumul rezervei minime se stabileste prin aplicarea ratei rezervei minime. Acesta se determina ca raport intre totalul activelor nete in valuta ponderate si totalul acestora fara ponderare.1. Banca centrala poate utiliza mai multe rate ale rezervei minime pe diferite componente ale bazei de calcul. Termenul lung inseamna peste 5 ani. Lichiditatea valutara poate fi pusa in evidenta printr-un indicator numit gradul de lichiditate valutara. Cerintele prevad un minim de 100 %. Ponderarea se face cu un coeficient de lichiditate. societatile bancare sunt obligate sa constituie depozite in conturi la banca centrala.) ca raport intre activele si pasivele pe termen scurt. De regula. Activele nete in valuta sunt urmatoarele: 17 2. . 4. stabilita de banca centrala. Aici se incadreaza si rezervele minime obligatorii pentru depozitele in valuta. etc. rezervele minime obligatorii – in conformitate cu aceasta cerinta. depozitele guvernamentale nu intra sub incidenta acestei prevederi. indicele de lichiditate – se poate determina pe diferite scadente (1 luna . 1 an.

18 . toate bancile sunt obligate sa participe la constituirea unui fond de asigurare a depozitelor care sa despagubeasca total sau partial deponentii in caz de faliment bancar. ale rezidentilor si nerezidentilor. este mai indicat sa se foloseasca termenul de sensibilitate a ratei. Indicatorii utilizati in gestiunea riscului dobanzii In prezentarea tipurilor de rata a dobanzii au fost folositi termenii de rata fixa si rata variabila. Acesta garanteaza toate depozitele si plasamentele in certificate de depozit. definit ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma modificarii ratelor dobanzii pe piata. asigurarea depozitelor – aceasta masura este mai complexa si vizeaza mai multe aspecte privind gestiunea riscurilor bancare. In Romania functioneaza Fondul de garantare a depozitelor. In functie de perioada de observatie.5. RISCUL DE DOBANDA Riscul de rata a dobanzii. Ea poate fi considerata ca o norma de gestiune a riscului lichiditatii in masura in care ofera clientilor bancii o posibilitate de a dispune de sumele din conturi in situatii extreme. este legat direct de scaderea marjei dobanzii si indirect de pierderile din modificarile de valoare ale activelor sau pasivelor bilantiere. Ratele fixe si ratele variabile sunt sensibile daca in perioada de analiza pot fi modificate si nesensibile daca nu sunt supuse modificarilor. Totodata participarea bancii la un astfel de sistem de asigurare duce la imbunatatirea imaginii sale. In acest scop. in lei si valuta. Importanta acestui risc este data de faptul ca cele mai multe venituri si cheltuieli bancare sunt incasate sau platite de banca sub forma de dobanda.

Banca inregistreaza pierderi mai mari prin reducerea veniturilor la active decat economiile inregistrate prin reducerea cheltuielilor cu dobanzile la pasive. datorate in primul rand diferentei dintre dobanzile active mai mari si cele pasive mai mici. insa nu neutralizeaza complet manifestarea acestui risc. • lunga – daca activele cu dobanzi fixe sunt mai mari decat pasivele cu dobanzi fixe. activele si pasivele bancare pot fi sensibile sau nesensibile in functie de rata de dobanda asociata acestora. • neutra – daca exista egalitate intre aceste active si pasive. Venitul obtinut prin cresterea dobanzilor la active este depasit de pierderea constatata in urma cresterii cheltuielilor cu dobanzile la pasive. Expunerea bancii la riscul ratei dobanzii poate fi pusa in evidenta utilizand o serie de indicatori. in schimb. Din punct de vedere al riscului de dobanda. acesta se determina ca diferenta intre activele si pasivele sensibile. . gap-ul – numit si imps. In acest caz riscul de dobanda se manifesta in cazul in care rata dobanzii scade. Din punct de vedere al riscului de dobanda este situatia ideala. Prin determinarea acestora si prin influentarea valori lor se realizeaza de fapt gestiune de risc de dobanda. In acest caz riscul de dobanda se manifesta atunci cand dobanda pe piata creste. insa nu se intampla neaparat asa. pozitia dobanzii – aceasta se determina ca diferenta intre activele si pasivele cu dobanzi fixe. Acesti indicatori sunt: 1. am putea spune ca o pierdere inregistrata intr-o parte de bilant se compenseaza cu un castig inregistrat in cealalta parte de bilant. la cresterea dobanzilor pe piata.In aceiasi idee. Este posibil ca dobanzile la elemente de activ si pasiv indexate dupa acelasi element de referinta sa evolueze in acelasi sens dar cu aplitudini diferite. Ea poate fi: • scurta – daca pasivele cu dobanzi fixe sunt mai mari decat activele cu dobanzi fixe. O situatie favorabila apare. 19 2. In caz de crestere sau scadere a ratei dobanzii pe piata.

nu corespunde optimului dorit de banca. cand activele si pasivele sensibile sunt egale si o variatie in rata dobanzii creaza pentru banca o compensare intre o pierdere si un castig. acoperirea riscului prin operatiuni in afara bilantului 20 . 3. expunerea la risc a bancii. valoarea gap-ului la banci este diferita de zero. daca se anticipeaza o scadere a ratei dobanzii.valoarea ideala a gap-ului este zero. daca rata dobanzii creste sau un gap negativ. Pentru alte valori ale acestuia se inregistreaza urmatoarea situatie: Gestiunea riscului de dobanda Gestiunea riscului de dobanda urmareste diminuarea sau daca nu se poate ajustarea expunerii la risc in functie de obiectivele de rentabilitate urmarite. reorientarea operatiunilor cu clientela 2. De regula. In gestiunea sa banca trebuie sa incerce sa mentina o valoare unitara a indicelui de sensibilitate. indicele de sensibilitate – se determina ca raport intre active si pasive sensibile. rezultata din operatiunile efectuate pentru clientele si din operatiunile in nume propriu. adica un gap pozitiv. dar si al structurii acesteia. acoperirea riscului prin operatiuni bilantiere 3. In practica totusi. modificarea structurii activelor si pasivelor astfel incat sa se obtina un gap favorabil. Se poate actiona in urmatoarele directii: 1. Drept consecinta banca va actiona pentru modificarea expunerii din punct de vedere al volumului. Gestiunea riscului de dobanda prin gap se bazeaza pe anticiparea evolutiei ratei dobanzii pe piata si in functie de aceasta.

un imprumut interbancar obtinut pe termen lung. la o rata a dobanzii fixa poate constituii o contrapondere la creditele acordate clientilor pentru acelasi termen si la aceiasi rata a dobanzii. Banca vrea schimbari in relatiile cu clientela. reorientarea operatiunilor cu clientela – aceasta operatiune vizeaza modificarea structurii bilantului printr-o politica comerciala care sa promoveze anumite Se au in vedere aici urmatoarele directii: • modificarea ponderii anumitor elemente de activ si pasiv • promovarea unor dobanzi fixe sau variabile • promovarea anumitor scadente pentru elemente de activ si pasiv • utilizarea in mai mare masura a vaniturilor din comisioane in defavoarea celor din dobanzi Toate aceste operatiuni se pot efectua. insa nu doreste indepartarea acesteia prin masuri contrare intereselor sale. De exemplu. Concurenta existenta intre institutiile bancare poate ingreuna si chiar bloca aplicarea unei initiative de acest gen. 3. In privinta operatiunilor active se constata o reorientare a bancilor spre plasamente in titluri. acoperirea riscului prin operatiuni bilantiere – in acest sens banca actioneaza pe mai multe planuri. Prin credite sau imprumuturi contractate pe piata interbancara. . Reorientarea operatiunilor cu clientela are nevoie de perioade mari de timp si este supusa constrangerilor pietei. insa timpul necesar realizarii lor nu este scurt.1. mai putin supuse riscului de credit. In acelasi timp. o astfel de orientare permite reducerea acestui risc prin diversificarea activelor. acoperirea riscului prin operatiuni in afara bilantului – interventiile bancii de gestiune a riscului prin operatiuni bilantiere pot avea drept consecinta cresterea artificiala a bilantului. Un rol important este jucat de operatiunile interbancare. bancile pot sa-si echilibreze pozitiile rezultate din operatiunile cu clientela. O astfel de situatie poate afecta banca din punct de vedere al normelor 21 2.

Prin operatiuni in afara bilantului se poate acoperii riscul de dobanda apeland la instrumente financiare negociabile pe diferite piete. in acest caz a ratei dobanzii 22 .prudentiale. Ori. Acestea constrang banca sa-si utilizeze cat mai bine bilantul existent. noi credite sau imprumuturi interbancare contractate pentru a reduce riscul de rata pot impinge bilantul bancar dincolo de aceasta limita. permit acoperirea contra unei variatii nefavorabile a cursului titlurilor unor active. cursului valutar sau. numite si produse derivate. Aceste instrumente. bilant aflat de regula la limita superioara a gestiunii prudentiale.

El este cu atat mai mare cu cat ponderea activelor si pasivelore externe in bilant este mai mare. Acest curs creste odata cu volumul operatiunilor in devize si cu instabilitatea valutara. Periodic are loc o consolidare a bilantului si rezultatelor la nivelul centralei bancii.RISCUL VALUTAR Riscul valutar se defineste ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma variatiei cursului de schimb. El exista atata timp cat banca realizeaza operatiuni in monede starine. care trebuie sa cuprinda si situatiile subunitatilor din strainatate. intr-o operatiune supusa riscului de tranzactie daca unul dintre parteneri a inregistrat o pierdere celalalt a inregistrat un castig. 23 2. riscul valutar prezinta urmatoarele componente: 1. Pierderile pot fi inregistrate datorita indexarii unor valori dupa un anumit curs valutar sau datorita modificarii valorii activelor si pasivelor externe in urma modificarii cursului valutar. Intotdeauna. riscul de translatare – apare in cazul bancilor cu activitate internationala. care au deschise subunitati pe teritoriul altor state. Riscul valutar cuprinde atat operatiunile desfasurate de banca pentru clientuii sai cat si propriile operatiuni. In functie de factorii care il determina. Consolidarea se face in moneda tarii unde este situata centrala si asta presupune o conversie a valorilor externe exprimate in alte monede riscul de tranzactie – apare atunci cand banca desfasoara operatiuni intr-o deviza care isi modifica cursul. .

prin compensarile de expuneri pentru diferite monede. pozitia valutara – se determina comparand activele si pasivele exprimate in moneda straina. Expunerea bancii la riscul valutar generat de operatiunile intr-o anumita moneda straina este cu atat mai mare cu cat pozitia valutara pentru acea moneda este mai mare. Spunem ca pozitia valutara este scurta daca pasivele in valuta sunt mai mari decat activele in valuta. riscul economic – vizeaza modificarea valorii bancii in urma variatiei cursurilor valutare. Aceasta ia in calcul toate pozitiile valutare individuale oferind o imagine asupra riscului valutar la nivelul bancii. Pozitia valutara globala este folosita mai mult la raportarea situatiei bancii catre centrala si mai putin la gestiunea efectiva a riscului valutar.3. Pozitia valutara a bancii induce castiguri sau pierderi in functie de evolutia cursului valutar. In situatia inversa. Se calculeaza pentru fiecare moneda in parte. 24 . Aceasta pozitie. acesta se reflecta pe termen lung in toata activitatea bancii si nu numai in rezultatul unei operatiuni. Indicatori ai riscului valutar Aprecierea riscului valutar se poate face in baza urmatorilor doi indicatori: 1. 2. Spre deosebire de riscul de tranzactie. cand activele in valuta sunt mai mari decat pasivele in valuta. dar la mentinerea lui in fapt. pozitia valutara globala – se defineste ca fiind soldul net intr-o moneda de referinta al creantelor in devize fata de pasivele in devize. pozitia valutara este lunga. duce la diminuarea riscului in calcul.

O limitare a riscului prin neutralizarea pozitiei 25 2. politica bancii de control al riscului valutar – aceasta vizeaza o serie de norme interne ale bancii si actiuni indreptate catre evitarea sau diminuarea pierderilor valutare. active si pasive pe termen scurt si termen lung. Neutralizarea pozitiei valutare sau imunizarea bancii la riscul valutar se realizeaza prin ajustarea periodica a pozitiilor valutare lungi sau scurte. bancile trebuie sa foloseasca un sistem de evidenta care sa permita inregistrarea imediata a operatiunilor in valuta si calculul pozitiilor valutare individuale si pozitiei globale. In acest ultim sens. dar si pentru elemenete de bilant.Gestiunea riscului valutar Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizeaza reducerea la minim a pierderilor si cheltuielilor datorate variatiei cursului valutar. Aceasta politica imbraca doua forme: neutralizarea pozitiei valutare si acoperirea riscului valutar. Pentru exercitarea controlului in acest domeniu. prin politica bancii cu privire la operatiunile in valuta 1. . banca de emisune a creat un cadru legal privind desfasurarea operatiunilor in valuta. In Romania pozitia valutara globala determinata in fiecare zi nu poate depasii 10 % din fondurile proprii ale bancii. stabilirea cursului valutar. reglementari de limitare a riscului valutar – prin functia sa de centru al politicii valutare. Aceasta se poate realiza pe doua planuri: 1. Acesta stabileste reguli privind convertibilitatea monedei nationale. Pozitiile astfel determinate reflecta expunerea bancii la riscul valutar si trebuie sa se incadreze in limitele maxime stabilite de autoritatile monetare. repatrierea valutei incasata obtinuta in activitati de comert exterior. accesul populatiei la valuta si norme prudentiale de reducere a riscului valutar. bancile trebuie sa faca raportari saptamanale catre autoritatile monetare. Gestionarea pozitiei valutare se face pentru fiecare moneda in parte. prin reglementari de limitare a riscului valutar 2.

Acoperirea riscului valitar – reprezinta o modalitate noua de gestionare a riscului valutar prin utilizarea unor instrumente financiare noi. se pot schimba monedele de referinta din operatiunile bancare sau se poate limita pierderea prin limitarea variatiei cursului de schimb. Astfel. Pentru a determina un nivel optim al capitalului trebuie sa se tina cont de doua tendinte contradictorii: 1. In prezent este foarte utilizata. O astfel de operatiunea presupune un schimb initial de capital. banca beneficiza de o imagine buna pe piata si prezinta incredere in fata clientilor si partenerilor de afaceri. Dintr-o astfel de pozitie confortabila. Prin operatiunile de swap de devize cei doi participanti contracteaza simultan un credit si un imprumut in doua devize diferite avand aceiasi valoare nominala. De asemenea. banca actioneaza in sensul cresterii fondurilor proprii pentru a face fata riscurilor asumate.valutare implica costuri de gestiune relativ ridicate si ingradeste libertatea bancii de a specula anumite pozitii deja existente. datorita in special dezvoltarii pietei financiare si produselor derivate tranzactionate pe aceste piete. O astfel de situatie apare atunci cand banca isi asuma riscuri prea mari in corelatie cu dimensiunile capitalului propriu. De multe ori swap-ul de devize se combina cu un swap de dobanzi. Din acest punct de vedere cu cat nivelul fondurilor proprii este mai mare cu atat pozitia sa este mai sigura. atunci cand evolutia cursului incurajeaza astfel de operatiuni. banca are un spatiu de manevra mai mare si isi permite sa profite de oportunitatile pietei. Spunem ca in acest caz nu exista o adecvare a capitalului bancii. RISCUL DE SOLVABILITATE Riscul de solvabilitate sau riscul de capital este riscul de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru acoperirea eventualelor pierderi. 26 . schimburi de dobanzi si un schimb final de capital.

ea trebuie sa-si diminueze capitalul pentru a-i asigura o rentabilitate satisfacatoare. de a le plasa. capitalul propriu – este alcatuit din urmatoarele tipuri de capital: 27 . Activand in acest fel. in cazul legislatiei romanesti ce inseamna fonduri proprii. acest risc se manifesta mai puternic avand in vedere functia sa de intermediere. banca dispune de fonduri proprii supradimensionate. Banca desfasoara o activitate mult prea slaba pentru capitalurile pe care le are la dispozitie. Interesul lor este de a atrage fonduri cat mai mari.2. Reglementari privind solvabilitatea bancii Riscul de solvabilitate nu este un risc specific activitatii bancare. manipuland in schimb fonduri foarte mari. autoritatile monetare si de credit impun limite in domeniu sub forma unor norme prudentiale. Daca nu reuseste. Spre deosebire de celelalte societati nebancare. creste efectul de levier si in acelasi timp creste si riscul de solvabilitate. 1. respectiv o rata a dividendului care sa multumeasca actionariatul. O astfel de situatie presupune o utilizare ineficienta a fondurilor proprii. Din acest motiv este bine sa clarificam. Ea trebuie sa-si creasca volumul operatiunilor pentru a da satisfactie propriilor actionari. El se intalneste la toate societatile comerciale. asigurand astfel o rata a rentabilitatii financiare mare. Pentru stabilirea fondurilor proprii ale unei societati bancare se iau in calcul doua categorii de capital: capital propriu si capital suplimentar. banca scade ponderea capitalului in totalul pasivului. Pentru a contracara tendinta bancilor de maximizare a profitului prin utilizarea intensiva a fondurilor proprii si fortarea expunerii la risc. bancile participa la activitate cu un capital relativ mic. In cazul bancii. Aceste norme reglementeaza aspecte legate de adecvarea capitalului bancii (capital adequacy) si fac trimitere la fondurile sale proprii.

• capital social varsat • prime legate de capital varsate • profitul reportat din exercitiile precedente • profitul rezultat curent • fondul de rezerva constituit conform legii • fondul imobilizarilor corporale • fondul de dezvoltare Pentru determinarea capitalului propriu se fac o serie de deduceri: • valoarea neamortizata a imobilizarilor corporale • sumele repartizate ca dividend si participari la profit • sume ce reprezinta imobilizari corporale in curs si care depasesc fondul de dezvoltare • cheltuieli inregistrate in avans • pierdere reportata din exercitiul precedent • pierderea exercitiului curent 2. o societate trebuie sa aibe un capital social minim de 5 milioane euro. capitalul suplimentar – este alcatuit din: • rezerva generala pentru riscul de credit. Acesta trebuie sa fie subscris integral si varsat in proportie de cel putin 50 % in momentul constituirii. ce permite la scadenta convertirea obligatiunilor in actiuni) Capitalul social minim – pentru a putea obtine acordul de functionare in vederea desfasurarii unei activitati de banca. Avand in vedere pe de-o parte nivelul minim exprimat in euro ce trebuie actualizat periodic in functie de cursul valutar si dorinta actionarilor de a 28 . constituita conform legii • alte rezerve • alte fonduri • imprumuturi subordonate (exemplu: imprumut obligatara realizat in anumite conditii.

insa reglementarile s-au modificat in functie si de alte riscuri. Nu se poate afirma ca o valoare mai mare sau mai mica. Initial s-a avut in vedre riscul de credit. creat sub tutela Bancii Reglementelor Internationale a instaurat un nivel minimal de fonduri proprii ale bancii in functie de angajamentele sale bilantiere si extrabilantiere. Bancile care sunt obligate sa respecte aceasta norma si nu o respecta nu pot repartiza dividende. Cea mai celebra norma de adecvare a fondurilor proprii este cea creata de Comitetul de la Basel. este mai obiectiva decat valoarea stabilita. bancile pot realiza majorari de capital pe urmatoarele cai: • noi emisiuni de actiuni publice • prin aport in natura la capital • prin includerea primelor de emisiune. daca ea este impusa de autoritatile monetare nationale. pe de alta parte. norma Cooke sau indicele de solvabilitate se determina ca raport intre fondurile proprii si active ponderate si trebuie sa inregistreze o valoare de minim 8 %.depasi acest prag minim. 29 . Concret. Aceasta valoare valoare de 8 % a rezultat din practica usuala si din dorinta de a crea un conses privind relatiile de negociere a sa. Norma Cooke a devenit obligatorie pentru toate bancile cu activitate internationala (in mod concret trebuie ca activitatile internationale sa reprezinte mai mult de 33 % din bilant) si pentru restul bancilor. de exemplu 9 % sau 7%. Comitetul de la Basel. a unor rezerve sau a unor diferente favorabile de curs valutar Adecvarea fondurilor proprii – aceste regulementarile vizeaza constituirea de fonduri proprii in functie de riscurile asumate de banca. In Uniunea Europeana functioneaza din 18 decembrie 1989 o norma asemanatoare cu norma Cooke numita ratia de solvabilitate. cunoscuta sub denumirea de norma Cooke.

Nivelul sau minim este stabilit tot la 8 %. dar si strategia de dezvoltare a bancii cu privire la volumul activitatii. 30 . ci va incerca sa realizeze o crestere a fondurilor sale proprii. rentabilitate si la remunerarea actionarilor. ea nu va renunta la aceasta oportunitate pentru a mentine incadrarea in normele prudentiale. In acest scop ea poate apela la una sau mai multe din urmatoarele proceduri: 1. astfel incat elemente mai riscante. cea din urma solutie la care se apeleaza. majorarea de capital prin aport in natura – desi nu implica un aport in numerar. aceasta reprezinta insa. are de ales intre doua variante: renuntarea la orice dezvoltare suplimentara sau. ce beneficiaza de o pondrare favorabila. cu pondere mare in calculul indicelui de solvabilitate. In conditiile in care banca beneficiaza de conditii favorabile de dezvoltare. 2. in al doilea caz. existand o foarte mare asemenara intre acestea. acesta solutie preia toate caracteristicile operatiunii precedente. Atunci cand banca atinge plafoanele impuse de normele prudentiale. Ar exista si o a treia varianta ce implica o restructurare a activului. majorarea fondurilor proprii. In practica. sa fie transformate in elemente de activ cu risc mai mic. Gestiunea fondurilor proprii bancare urmareste optimizarea acestora in functie de incadrarea in cerintele normelor prudentiale bancare pe de-o parte.Aceasta este inspirata din norma Cooke. emisiune de actiuni contra numerar – aceasta reprezinta calea normala de urmat atunci cand banca doreste o crestere a capitalului sau. dar fara a fi insa identice.

5. participatii incrucisate – o astfel de operatiune se realizeaza printr-un plasament al bancii in actiuni ale unei alte societati si o operatiune reciproca. prin care banca isi majoreaza capitalul printr-o emisiune de actiuni. este foarte posbil ca acesta sa nu agreeze o astfel de solutie. 31 . in special din reevaloarea patrimoniului imobiliar sau a altor elemente de bilant care sunt inregistrate la valori de piata. chiar daca pe termen lung ar avea de castigat mai mult. banca isi poate alimenta fondurile proprii prin majorarea anumitor elemenete de capital propriu sau suplimentar. strategia de distributie – prin autofinantare. Tinand cont de faptul ca o astfel de solutie apasa asupra gradului de remunerare a actionariatului. actiuni ce ajung in proprietatea celeilalte societati 4.3. Pentru a mentine o rata de remunerare satisfacatoare si in acelasi timp sa se alimenteze fondurile proprii prin autofinantare prin constituirea unor fonduri – la repartizarea rezultatelor se poate avea in vedere o mai intensa alimentare a unor fonduri. generarea de plus-valori interne – o banca poate sa-si imbunatateasca situatia fondurilor proprii realizand plus-valori. 6. cum este cazul rezervei generale pentru riscuri.

insa pentru atingerea acestora foloseste metode specifice adaptate produselor si clientelei sale. El urmareste aceleasi obiective ca si marketingul industrial sau comercial. in cazul 32 .MARKETING BANCAR Marketingul bancar poate fi definit ca totalitatea actiunilor intreprinse de banci pentru a satisface nevoile clientelei lor. Chiar daca vorbim de produse bancare.

prin integrarea functiilor de marketing in toate compartimentele bancii si la toate nivelurile. . care sa se adauge la organigrama deja existenta. De asemenea. Astfel directia de marketing este usor integrata in ansamblul bancii si este direct subordonata unui nivel ierarhic de varf.marketingului bancar avem de-a face cu un marketing de servicii. • animarea personalului – vizeaza in primul rand formarea personalului pentru promovarea produselor bancare • controlul financiar – acesta urmareste costurile si rezultatele actiunilor intreprinse. Aceasta solutie are avantajul de a concentra toate functiile marketingului la un loc pentru o abordare unitara si coerenta. laturi ce se pot constituii in compartimente ale directiei de marketing: • cercetare fundamentala si studii de marketing – aceasta studiaza clientela. nevoile sale si pune la punct noi produse • gestiunea produselor si retelelor – urmareste produsele existente si modeleaza reteaua de comercializare dupa asteptarile clientelei • activitatea promotionala – face cunoscute produsele bancare si le promoveaza imaginea. De mentionat ca este vorba de controlul financiar al directiei si nu al intregii banci. O astfel de abordare functionala are avantajul dea 33 2. ea nu perturbeaza prea mult organizarea interna a bancii. Se bazeaza foarte mult pe publicitate. prin crearea unei directii de marketing. marketingul bancar concentrat intr-o directie. trebuie sa atinga urmatoarele laturi ale activitatii. Principalele caracteristici ale serviciilor sunt prezentate in continuare si ele raman valabile si in cazul serviciilor bancare. In functie de tipul bancii. Prin natura lor serviciile impun o anumita abordare a comercializarii. In aceasta forma. de dimensiunile sale si organizarea sa interna marketingul poate fi introdus in societatile bancare sub doua forme: 1.

atunci cand cerintele clientelei nu pot fi satisfacute de catre produsele existente sau prin initiativa bancii atunci cand doreste sa atraga un nou segment de clientela. strategii si mijloace de atingere a obiectivelor. crearea de produse noi – aparitia unui produs nou este determinata prin manifestarea unor presiuni externe. Fiecare dintre acestea are propriile obiective.promova marketingul in toate activitatile bancare si de a-l adapta la specificul fiecarei directii sau fiecarui compartiment. 1. comunicarea si comercializarea. Politicile de marketing Politicile de marketing se structureaza pe patru mari repere: produsul. Daca produsul nu este bun. Aceasta nevoie trebuie bine identificata pentru a sta la baza conceptiei privind produsul. Principalul dezavantaj consta in disiparea actiunilor de marketig si in lipsa sa de viguare in cazul in care se urmareste o promovare in forta a unor produse sau actiuni. Totusi nu trebuie privite separat ci in ansamblu pentru a putea permite o combinare optima in cadrul unui mix de marketing Politica de produs Politica de produs vizeaza stabilirea si mentinerea la comercializare a acelor produse care corespund cat mai bine cerintelor pietei si exigentelor de rentabilitate ale bancii. pretul. este aproape imposibil ca marketingul sa reuseasca prin celelalte politici. Un nou produs trebuie in primul rand sa corespunda uneia sau mai multor nevoi neacoperite de banca. Politica de produs are doua obiective: crearea de noi produse si mentinerea produselor existante. In 34 . Se spune ca politica de produs este cea mai importanta politica a mix-ului de marketing.

de exemplu asistenta dupa vanzare sau manualul de utilizare al produsului.general. avand in vedere similitudinea produselor oferite. Al doilea nivel. motivata de pretul mult prea mare. Aici intra. de lichiditate. Primul nivel corespunde utilitatii de baza cautata de client. servicii care faciliteaza utilizarea. In marketing se vorbeste de calitate optimala si nu maximala. Bancile care renunta la inoirea gamei de produse oferite isi reduc sensibil competitivitatea. In medie intre 70 si 90 % dintre proiectele de inovatie sunt abandonate inainte de comercializare sau esueaza pe piata. 2. se pune accent pe acest nivel pentru a multumi si fideliza clientela prin consilierea asociata produsului dezvoltarea produsului – la baza dezvoltarii produsului se afla capacitatea de inovatie a firmei. O supracalitate a produsului atrage dupa sine costuri mai mari la producator. Aceasta asigura cresterea pe termen lung si supravietuirea intr-un mediu concurential. Daca produsul se dovedeste a fi un esec. Aici apare totusi o dilema. Un produs nou inseamna resurse consumate pentru conceperea si comercializarea sa. mentinerea produselor existente – Politica de produs vizeaza urmatoarele patru aspecte: conceperea produsului – Kotler distinge trei niveluri de concepere a produsului: nivelul central. . consta in atribuirea unor calitati produsului. pentru ca acesta sa poata fi folosit de client pentru realizarea utilitatii de baza cat mai simplu posibil si la calitatea dorita. cel formal. Nivelul extins cuprinde serviciile atasate produsului. intelegerea si accesibilitatea acestuia. nevoile cu care se confrunta clientela bancii. o scadere de rentabilitate. de finantare si de consiliere. care il determina pe acesta sa-si cumpere produsul. de economisire. nivelul formal si nivelul extins. 35 1. 2. iar la client o renuntare la produs. persoane fizice sau societati comerciale sunt legate de tranzactionare. se manifesta un risc de dezvoltare de produs. In cazul bancilor.

adaptand produsul daca este nevoie. destinate a determina si a impune pretul produselor pentru promovarea interselor firmei. regresia – cifra de afaceri scade iar strategiile de marketing nu mai au efect pe piata. concurenta creste si numai diminuand preturile mai poate fi comercializat produsul e.3. In cazul bancilor politica de pret cuprinde anumite particularitati determinate de faptul ca acestea nu utilizeaza un 36 . Politica de pret Politica de pret cuprinde toate masurile si deciziile in materie de vanzari. Poate fi atins pragul de rentabiliate c. ciclul de viata al produsului – de la introducerea produsului pe piata si pana la eliminarea sa strategia de marketing se schimba de mai multe ori. b. Astfel avem urmatoarele situatii asociate celor cinci faze ale ciclului de viata al produsului: a. Strategia de marketing urmareste atragerea de noi clienti. d. lansarea – in aceasta faza rezistenta pietei este mare. Apar produse noi bazate pe tehnologii mai perfomante. Se consuma multe resurse si se obtin venituri mici. maturitatea – in aceasta faza cifra de afaceri este mare insa cresterea ei se diminuaeaza. saturatia – in aceasta faza piata este foarte bine acoperita. elaborarea gamei de produse – intr-o strategie de marketing performanta produsele nu sunt izolate intre ele ci pot fi combinate pentru a fi vandute aceluiasi client. Produsul poate fi mentinut pe piata pana cand veniturile nu mai acopera costurile. 4. cresterea – in aceasta faza produsul devine cunoscut si este acceptat de piata. Investitiile incep sa se amortizeze si cifra de afaceri creste. Este bine sa se realizeze game de produse pentru a exploata la maxim potentialul de cumparare al clientului.

4. 6. mai reduse decat concurenta. Atunci cand fixeaza preturile bancile trebuie sa tina cont de urmatorii factori de influenta: 1. ceea ce face dificila determinareacestora si stabilirea unui pret minim. In general. clienti si concurenta. De exemplu. 3. 2. 5. cresterea castigului prin cresterea partii de piata – in aceasta situatia banca practica preturi mici. costurile – clientii – concurenta – structura de oligopol a pietei cadrul legislativ conventiile – Pentru a fixa preturile bancile pot aplica mai multe metode ce tin cont de costuri. In plus. fixarea pretului plecand de la clientela – 3. stabilirea unui pret de catre banca se face pornind de la conditiile pietei. In acest caz ea trebuie sa-si cunoasca foarte bine limitele inferioare posibile ale preturilor. In functie de aceste obiective. un credit poate fi acordate la mai multe rate ale dobanzii in functie de riscul generat de client.singur pret pentru acelasi produs. 37 . cheltuielile fixe in banca au o pondere mare in costuri. pentru a-si creste vanzarile si a detine o parte cat mai mare de piata. banca alege una dintre urmatoarele strategii de pret: 1. Astfel se intalnesc urmatoarele metode de fixare a pretului: 1. O astfel de strategie este posibila atunci cand banca dispune de o structura a costurilor mai favorabila decat cea a concurentilor. fixarea pretului plecand de la costuri – 2. fixarea pretului plecand de la concurenta – Strategiile de pret ale bancii tin cont de obiectivele politici de marketing si chiar mai mult de obiectivele generale ale bancii.

Piata individuala este alcatuita din cereri putin numeroase dar de volum mare. O astfel de vanzare fortata a dus la cresterea conturilor inactive cu implicatii directe asupra rentabilitatii bancii. strategia neutra – aceasta strategie foloseste preturi medii care tin cont de concurenta de pe piata. pentru ca bancile sa-si redreseze performantele. 38 . O sucursala. bancile sunt mult mai interesate de conceperea unor noi produse bancare decat de politicile de comunicare si vanzare a acestora. A trebuit sa vina o perioada de puternica restructurare a retelei. Au fost perioade in care politica de vanzare a bancilor se rezuma la deschiderea de noi puncte de vanzare. aceasta politica s-a dovedit a fi depasita si chiar neproductiva. cresterea castigului prin cresterea pretului – banca isi fixeaza preturile la limita lor superioara data de concurenta pe piata. In timp. O buna perioada politica de vanzare a bancilor s-a bazat pe cresterea retelei teritorale. Aceasta poate fi o piata de masa sau o piata individuala. filiala sau agentie in plus insemna mai multi clienti atrasi. Aceasta strategie se poate aplica cu succes in cazul produselor noi sau atunci cand banca se bazeaza pe o clientela fidela. cu inchidere de subunitati si reducere a numarului de salariati. 3. Mai multe subunitati a insemnat mai multe conturi gestionate de un personal mai numeros. In stabilirea unei politici de vanzare trebuie identificata in primul rand piata careia I se adreseaza. care sa justifice un tratament personalizat si o oferta de servicii si o consiliere pe masura. De regula este folosita atinci cand banca se teme de o reactie a concurentei sau cand nu cunoaste bine propriile costuri. o descentralizare geografica a ofertei si investitii publicitare importante.2. Politica de comercializare De regula. Piata de masa cere produse simple si standardizte. Ea incearca sa se impuna prin calitatea produselor sale. adica mai multe conturi deschise la banca.

Are avantajul de a veni in intampinarea clientului si de a stabili relatii locale durabile cu acesta. 5.Politica de comercializare a bancii se poate realiza pe urmatoarele cai: 1. De exemplu se poate trata cu personalul unei intreprinderi despre posibilitatea de a primi salariul pe baza unei carti bancare. vanzarea prin bancomate – acestea sunt situate in interiorul sau exteriorul bancilor si ofera posibilitatea realizarii unor operatiuni 24 de ore din 24. vanzarea prin reteaua teritoriala de subunitati – aceasta se bazeaza pe deschiderea in teritoriu de sucursale. O alta 39 . 3. De asemenea. Astfel ele creaza o independenta fata de programul de functionare al sucursalelor si duc la reducerea cheltuielilor bancare. Principalul dezavantaj este legat de costurile mari de implantare in teritoriu. 4. O astfel de relatie duce la apropierea clientelei si rezolva unele probleme de acoperire teritoriala a retelei. De asemenea. 2. o astfel de prezenta fizica a bancii in teritoriu creaza incredere in banca si este un vector de imagine. vanzare prin marketing direct – in acest caz se alege un public tinta care poate fi abordat in cadrul unor intalniri special organizate de banca la sediul sau in alta parte. filiale si agentii. consilieri bancari se deplaseaza la domiciliul clientului lor pentru a discuta despre posibilitatile de plasare a averii lor sau despre posibilitati de finantare. printro actiune ofensiva se pot cucerii noi parti de piata. in special cele legate de personal. vanzarea ambulanta – in cadrul acestei forme de vanzare. vanzare prin banca la domiciliu sau home banking – aceasta presupune posibilitatea de a accesa banca de la domiciliul sau sediul clientului. Astfel clientul are senzatia unei individualizari a relatiei sale cu banca si apare o crestere a fidelitatii sale pentru aceasta relatie. oferind si conditii particulare de grup.

O buna perioada aceste relatii erau percepute ca o metoda de a masca erorile de management ale firmei. 3. Ea pozitioneaza un produs sau o banca in perceptia consumatorilor astfel incat oferta sa sa fie preferata celei a concurentei. Atat timp cat firma merge. banca prin catalog se adreseaza clientelei oferind produse standardizate pentru nevoi de masa.posibilitate este aceea de a oferii servicii prin posta (mailing) sau prin telefon. Politica de comunicare 1. 2. In momentul in care aveau probleme ei deveneau mai comunicativi incercand sa explice situatia de o maniera favorabial lor. promovarea vanzarilor – cuprinde o serie de masuri pe termen scurt ce au ca scop cresterea vanzarilor pentru anumite produse. 3. menegerii nu se oboseau sa dialogheze. promovarea incurajeaza cumpararea prin diferite avantaje materiale 40 2. Spre deosebire de publicitate care furnizeaza argumente pentru cumpararea unui produs. . Politica de comunicare a bancii se bazeaza pe patru instumente: publicitatea relatiile publice promovarea vanzarilor vanzarea personalizata publicitatea – cuprinde toate formele de comunicare impersonala destinate unuor segmente mari de piata. 1. Obiectivul sau este de a influenta comportamentul consumatorilor difuzand informatii despre produse si despre banca. De asemenea. relatiile publice – sunt destinate a imbunatatii toate relatiile dintre banca si grupuri cu care ea interactioneaza. 4.

Pe langa aceasta ea mai poate obtine informatii despre client sau transmite informatii despre banca si produsele sale. Principala functie a vanzarii personalizate este incheierea de afaceri. dar prezinta costuri ridicate. 41 .4. Are avantajul unei comunicari flexibile si indiviualizata in functie de client. vanzarea personalizata – se realizeaza prin comunicarea informatiilor direct la locul de vanzare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful