AVRAM FIŢIU

ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

Editura Academicpres 2003
1

REFERENŢI

Prof.dr. Leon S. MUNTEAN Prof.dr. Mircea ŞTIRBAN Prof.dr. Ioan ROTAR

2

PREFAŢĂ
Actualizarea cursului de Ecologie şi Protecţia Mediului s-a impus ca o necesitate stringentă în ultima perioadă în contextul evoluţiilor recente din lumea agricolă românească. Integrarea României în Uniunea Europeană pe termen mediu şi problematica sectorului de mediu din România în acest context, cer responsabililor din acest domeniu răspunsuri imediate la problemele cu care se confruntă agricultura. Prefigurarea unei agriculturi durabile în anii ce vin, la scară europeană, presupune o schimbare de optică în definirea tipului de agricultură care trebuie dezvoltat în România, schimbare în care disciplinele de mediu au un cuvânt din ce în ce mai mare, în acest nou context de durabilitate socială, economică şi ecologică a unui sistem agricol. Introducerea în ultimii ani în universităţile agricole a unor specializări precum Ingineria Mediului obligă lumea agronomică la o atenţie mult sporită faţă de domeniul protecţiei mediului. Se cere în anii care vin ca disciplinele de mediu să ofere soluţii concrete la problemele cu care diferitele sectoare ale economiei se confruntă de unde şi necesitatea orientării ecologiei înspre zona aplicativă. Cursul de faţă răspunde unui astfel de deziderat în condiţiile în care identifică pe de o parte agresiunile la adresa diferiţilor factori biotici şi abiotici, iar pe de altă parte prezintă soluţiile deja existente sau în lucru pentru limitarea impactului sau eliminarea totală a acestui impact. Cursul se constituie în special ca material didactic pentru studenţii facultăţilor de Agricultură şi Horticultură din cadrul secţiilor de Agricultură, Agromontanologie, Chimie Alimentară, Biologie Arhitectură peisageră, Management Dezvoltare Horticultură, Cadastru, şi Amenajare Rurală,

Silvicultură. În acelaşi timp cursul vizează specialiştii care lucrează în învăţământul din mediul urban şi rural precum şi responsabilii din administraţia publică şi locală.
3

AVRAM FIŢIU..................................................................................................1 ECOLOGIE .......................................................................................................1 ŞI PROTECŢIA MEDIULUI............................................................................1 REFERENŢI........................................................................................................2 PREFAŢĂ............................................................................................................3 CAP.1. ECOLOGIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI .......................................8 CA ŞTIINŢĂ .......................................................................................................8 1.1. DEFINIŢIA ECOLOGIEI..........................................................................8 .........................................................................................................................8 1.2. PARADIGMELE ECOLOGIEI................................................................11 1.3. RAMURILE ECOLOGIEI........................................................................12 CAP.2. ECOSISTEMUL..................................................................................13 2.1. DEFINIŢIA ECOSISTEMULUI...............................................................14 2.2 LEGILE DE BAZĂ IN ECOLOGIE..........................................................15 2.3. BIOTOPUL..............................................................................................18 2.4. FACTORII ECOLOGICI.........................................................................19 2.4.1. Factorii climatici..............................................................................20 2.4.1.1 Lumina........................................................................................20 2.4.1.2.Temperatura................................................................................21 2.4.1.3. Apa.............................................................................................23 ..............................................................................................................26 Indici climatici corelaţi...........................................................................26 2.4.1.4. Vântul.........................................................................................27 2.4.2. Factorii edafici (Solul)......................................................................28 2.4.3 Factorii orografici (relieful)..............................................................36 2.4.4 Factori corelativi...............................................................................37 2.4.4.1. Salinitatea..................................................................................37 2.4.4.2. Compoziţia ionică......................................................................38 2.4.4.3. Oxigenul.....................................................................................38 2.4.4.4. Influenţele lunare şi planetare...................................................38 2.4.4.5. Gravitaţia...................................................................................40 2.4.4.6 Sistemul general al curenţilor de aer.........................................40 2.4.4.7. Presiunea atmosferică...............................................................41 2.4.4.8. Focul.........................................................................................41 2.5. AUTOCONTROLUL ECOSISTEMELOR................................................41 2.6. POPULAŢIA............................................................................................42 2.6.1. Definiţia şi trăsăturile ......................................................................42 2.6.2. Structura populaţiei..........................................................................43
4

..................10..4...59 2............... ECOSISTEME URBANE...............71 3......3.11.64 2..............2.........................53 2..................2................... BIOSFERA..............................65 →ECOSISTEME ARTIFICIALE (ECOSISTEME AGRICOLE............ PRODUCTIVITATEA ECOSISTEMELOR..............48 2.............................56 2.1.......................................3..............7.........................48 2.......6.............. AGROECOLOGIE ŞI FITOSOCIOLOGIE................4...............15.9.....3...........................9.......... ECOLOGIE ŞI ECONOMIE...77 4.........5.Biomasa.. PIRAMIDA ELTONIANĂ......2......................................61 2...1.............67 3.1..........52 2..........14..................................................................3................................67 3...7...............66 2...... ECOSISTEME SILVICE...... Agroecosisteme extensive sau de intensitate redusă ..3................................. ECOSISTEME ACVATICE)................................................................................................2....................5.......................68 I.................. Agroecosisteme intensive...........................11.....1 Relaţii interspecifice stabilite pe criteriul efectului direct .........................55 2..... Relaţii interspecifice legate de relaţia directă cu mediul ambiant ........................................3.7.........................................1......60 2................................................45 2.......... LANŢURI TROFICE............. Clasificarea lanţurilor trofice....................58 2.......69 3.....11......AGROECOSISTEMUL..... Productivitatea primară............................... NIŞA ECOLOGICĂ...........................3............ Productivitatea secundară.................................... 3........................................ Indicii structurali ai biocenozei........................................ Realţii interspecifice legate de rolul lor în viaţa populaţiilor....70 3........2.......................1 Definiţia......................2......................................................................8.. AGROECOLOGIA SAU ECOLOGIA AGRICOLĂ.... CLASIFICAREA AGROECOSISTEMELOR...........61 2.....................7.6.........45 2.................................T)................................................. Mărimea populaţiei.......77 4.................................. Materia organică totală (M.O......55 2.....2.....11.......................2..........4................ Agroecosistemele industriale sau industrializate..................72 3........................................................54 2. Bio-ecosisteme............2..........1.......46 → VITALITATEA......................44 2........13.................7........................... STRUCTURA BIOCHIMICĂ A ECOSISTEMULUI.......................60 2..............................7......................................2........................................ Mineralomasa...............................2...............................63 2..3........................................................................57 2......11.......74 CAP............ STABILITATEA IN AGROECOSISTEME..................51 2................68 3... Relaţii intraspecifice..........................................................3.66 CAP........48 2................. PRACTICI TEHNOLOGICE PENTRU DIMINUAREA INTRĂRILOR ENERGETICE ...12.........69 3.......................................................9...............................................70 3................. DURABILITATEA AGROECOSISTEMELOR..............4...........................11..................78 5 .................... Definiţia......... DEFINIŢIA AGROECOLOGIEI................................................... NIVELE TROFICE............................... BIOCENOZA.......7.............. Relaţii interspecifice...................................... CLASIFICAREA ECOSISTEMELOR...........................................7....... DEFINIŢIA AGROECOSISTEMULUI................

.................... Electrodializă...................................1....................................................2.1..................1............................... 13 Principalele caracteristici de mediu ale solurilor (Smith şi Dumanski 1993)....................................................2...................... Eliminarea uleiului......... Concepte şi definiţii .....2........................... Cernere....... AGROECOLOGIE APLICATĂ (SISTEME DE AGRICULTURĂ)........................................................................1 Principalii indicatori de poluare ..........................................130 5.141 6 .......................................2. Impactul global al poluării atmosferice............ Metoda ecopunctelor.........2......4 EVALUAREA ECOLOGICĂ A RESURSELOR NATURALE DIN ECOSISTEME ŞI AGROECOSISTEME.............. Inducere de spume..........130 .....1....3..4...............3....................107 Tabelul nr......................3 POLUAREA ŞI GESTIUNEA APEI....3 Tratamentele chimice: Neutralizarea şi reglarea pH-ului..........108 5............ Tratamente biologice..............101 5.......1... Distilare........2 Poluarea cu substanţe chimice....... Evaporare... Combustie......... Oxidarea........... coagularea şi sedimentarea..................3...................................2......................2..... Alte procedee (schimb ionic.......93 INTRODUCERE.......2................2... Stoarcere.............. Agricultura biodinamică....................3..............................................87 4..4...................4................137 5.. Sisteme de tratare sau recuperare a solurilor poluate.....3........... Filtrare.....................................1...3........................... Precipitarea...................130 5.....1 “Diagnosticul ecologic” ... Flotare............................3..........1......................................... Tratamente fizice: Grilaje..................................................3......2 Practici de prevenire şi control ......131 5................................3.....132 5......... POLUAREA ŞI GESTIUNEA AERULUI..............5.............................................................113 INTRODUCERE.......91 4....................1. 3....4............. Poluarea solurilor cu produse organice... POLUAREA ATMOSFEREI.... Adsorbţie.............................................. Rolul solului în ecosistemele terestre..................................................80 4.....4....111 5... Denisipare prin gravitaţie sau sedimentare..... Extracţie cu solvenţi... reducere)...........1 Presiunile asupra solurilor....92 5...3. Impactul activităţii umane........................................96 5............................3...............................2 POLUAREA ŞI GESTIUNEA SOLULUI....................3......................3........... Agricultura biologică .....................................4............80 4......3..... Agricultura organică.......... 3 Gestiunea apei.........................3.....140 5............93 5.............99 5........................89 Metoda Agro-Eco.2...................................... PROTECTIA MEDIULUI.119 SISTEME DE EPURARE A APELOR UZATE.................2........3...............98 5............................... Incinerare deşeuri lichide................................................................................................................................4...3................................80 4...............98 5...110 5.................81 4.4......2.. Curăţitor de gaze..113 5...............................................................................130 5.................4. Impactul asupra ecosistemelor ( ploile acide ).........................................109 5...............130 5...108 5..... CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ ......4 Contaminarea solului..............136 5..........

5.. Impactul asupra climei ( efectul de seră).....155 5.. EDUCAŢIA ECOLOGICĂ......................................... 7............1...................4.......8............196 5...............8.....5...................................7.................................... Biocoloranţi ......2...............187 5....3......................... Riscuri pentru mediu .............5.. SISTEME DE AUDIT AL MEDIULUI....184 5.....8............................4.......7...............4........ Biomateriale de construcţii.....................8....10....... Gestiunea poluării fonice............... BIOGAZUL.....152 5...........7..................................................................153 5......4....1...........................................7...........175 5.............185 5...11............................... Biocarburanţii .........5........ Biocomplexanţi .5.......... GESTIUNEA RESURSELOR REGENERABILE................Norma ISO 14001... Impactul asupra stratosferei ( distrugerea stratului de ozon ) .........7.....................................................................................175 5.... Biodiversitatea sau diversitatea biologică......175 5.......................1..................197 5.............. 6........................................................................................3..10....................... Conotaţiile utilizării OGM..............................................................182 5..204 7 .191 5....10.....................................................8...8......4...............6........6...................................1....................................................... Organisme internaţionale specifice...........................7.................................................198 5.151 5........9...9........................................5...145 5........................................2.................. Biomasa.............. Aplicatiile potenţiale ale organismelor modficate genetic (OGM) 190 5...3......2...........................200 BIBLIOGRAFIE.........183 5.1....145 5. GESTIUNEA ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC............................................190 5................................2...6...... Dispariţia habitatului şi a diversităţii biologice datorită practicile agricole............ Sistemul de manegement al Uniunii Europene “EMAS”..4.143 5.189 5.....................154 5...174 5..................8.............9................ Evaluarea poluării fonice......... Noţiuni generale.7.............193 5.......... GESTIUNEA DEŞEURILOR......188 5................4......................... Riscul pentru sănătate..........................GESTIUNEA POLUĂRII FONICE.................. Bioadjuvanţi pentru pesticide..6.8......2......... Gestiunea aerului......1 Date generale.........................................................158 5............. Conservarea biodiversităţii prin practicile agricole..............................9........... Biodetergenţi şi Biotensioactivi..184 5...187 5..........7.........................5..9................194 5.................. DISTRUGEREA BIODIVERSITĂŢII PRIN ACTIVITATEA UMANĂ...........7...........6...155 5.............2...................................................... Zonele protejate din România. GESTIUNEA REZIDIILOR ORGANICE DIN AGRICULTURĂ.........5......................181 5..........................183 5.......................................................186 5................................... Măsuri privind prezervarea biodiversităţii .3.....................

1. directe sau indirecte.CAP. cuprinse în noţiunea darwiniană a luptei pentru existenţă” 8 . Haeckel a definit Ecologia ca fiind „Ştiinţa care se ocupă cu studiul relaţiilor complexe. DEFINIŢIA ECOLOGIEI Prima definiţie a Ecologiei a fost dată de către Ernst Haeckel unul din marii evoluţionişti ai secolului 19 care în lucrarea „ Morfologia Generală a Organismelor” în anul 1866. care a dezvoltat concepţia darwinistă asupra luptei pentru existenţă. ECOLOGIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI CA ŞTIINŢĂ 1.1.

Vădineanu (1982) „Ecologia studiază sistemele supraindividuale de organizare a materiei vii (populaţii. biocenoze. → R. Harper şi Townsend (1996) „Ecologia nu este o ştiinţă cu o structură simplă . → Hutchinson (1978) „Ecologia este studiul modului în care lucrează sau operează lumea vie” 9 .Ch. (1978) definea Ecologia ca fiind „studiul ştiinţific al interacţiunilor care determină distribuţia şi abundenţa organismelor”. stabilitatea şi evoluţia ecosistemelor şi a ecosferei în ansamblul ei şi implicit studiază influenţa activităţii umane asupra acestor procese precum şi implicaţiile lor asupra calităţii vieţii oamenilor” → Clements (1905. 1949) „Ecologia este ştiinţa comunităţilor vii şi ea cercetează sociologia şi economia animalelor şi plantelor” → Chrebs.I. biosfera) integrate în mediul lor abiotic „ → N. Ghilarov „ Ecologia este ştiinţa corelaţiilor şi interacţiunilor vieţii cu mediul înconjurător pe trepte supraindividuale”. În cele ce urmează vom prezenta câteva definiţii în ordine alfabetică. Între timp au fost dezvoltate multe definiţii ale ecologiei dar nici una nu este acceptată ca şi o definiţie de bază.Astfel el a introdus termenul de ecologie ce provine de la cuvintele greceşti „oikos” (casă.S. considerând că o ierarhie a importanţei acestor definiţii ar fi greu de realizat: → Beeby (1993) „Ştiinţa ecologiei încearcă să explice relaţiile dintre organisme şi mediul lor.” → Begon. Botnariuc şi A. liniară.Dajos (1970) „Ecologia este ştiinţa care studiază condiţiile de existenţă a fiinţelor şi interacţiunile de orice natură care există între aceste fiinţe şi mediul lor” → M. Botnariuc şi A. gospodărie) şi logos (cuvânt). fiindcă în interiorul ecologiei orice proces afectează alt proces” → N. Vădineanu (1982) „Ecologia studiază legile care determină productivitatea.

→ Kormondy (1996) „Substanţa ecologiei se găseşte în multitudinea structurilor nevii şi vii . Odum (1971) „Ecologia este ştiinţa care studiază relaţiile organismelor individuale cu ambianţa lor vie şi nevie” → Pianka (1978. Ea studiază fluxul de materie. a proceselor şi a interelaţiilor cuprinse în circulaţia energiei şi a nutrienţilor. Sachi şi P. 1990) „Ecologia este studiul plantelor şi animalelor ca indivizi (autecologie).P.F. pentru a descoperi principiile după care se desfăşoară aceste relaţii” → E. energie.Ionescu (1988) „Ecologia este ştiinţa interelaţiilor dintre vieţuitoarele care alcătuiesc o bionocenoză şi dintre acestea şi biotop. Odum (1962) „Ecologia este studiul ecosistemelor” → E. populaţii (demecologie) şi comunităţi vii (sinecologie)” → C.P.Odum (1966. ecosisteme şi biosfera” →E. MacFayden (1957) „Ecologia studiază relaţiile dintre vieţuitoare. Odum (1959) „Ecologia este studiul structurii şi funcţionării naturii” → E. Testard (1971) „Ecologia este disciplina biologică care studiază raporturile dintre organisme şi mediul lor înconjurător” 10 structurii şi funcţionării . şi informaţie care străbate un ecosistem bine delimitat :este deci ştiinţa care studiază ecosistemele” → A. biocenoze. 1994) „Ecologia este ştiinţa care cercetează raporturile dintre organisme şi toţi factorii fizici şi biologici din mediu „ → I.1971) „Ecologia studiază nivelurile de organizare superioare celor individuale şi anume-populaţii. Soran (1984) „Ştiinţa care se ocupă de toate relaţiile ce se stabilesc între organisme şi diferite comunităţi (biocenoze) precum şi de raporturile organismelor şi comunităţilor cu mediul fizic de trai” → Ricklefs (1976. Puia şi V. în reglarea structurii şi dinamicii populaţiilor şi comunităţilor vii „ → A.P.P. plante sau animale şi mediul lor.

→ B. Stugren (1975) „Ecologia este ştiinţa interacţiunilor în sistemele supraindividuale „ → Shelford (1937) „Ecologia este o ramură a fiziologiei generale care se ocupă de organisme ca un întreg, cu procesele lor vitale; ea se distinge de fiziologia generală a organelor” → Whittaker (1975) „Ecologia studiază biosistemele în context cu ambianţa lor”

1.2. PARADIGMELE ECOLOGIEI

După Kuhn T., (1976) « concepţiile dominante ale comunităţii savante sunt paradigmele sale, idei care nu mai sunt puse la îndoială şi care constituie temelia manualelor , cursurilor şi exerciţiilor de laborator »

→ Paradigma mezologică (sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX) Potrivit paradigmei mezologice, obiectul central de studiu al ecologiei era analiza efectului factorilor de mediu asupra organismelor luate individual. Ecologul care a marcat această paradigmă a fost Kuhn T.E.(1976).
11

→ Paradigma demografică (sec.XX) Potrivit acestei paradigme obiectul central de analiză al ecologiei s-a concentrat asupra studiului dinamicii populaţiilor. Dintre apologeţii acestei paradigme amintim pe Cetverikov (1926), Alfred Lotka (1924), Vio Volterra (1931, Umberto d’Ancona, Scherdtfeger (1963), Şvarţ (1960), Naumov (1948), Botnariuc (1953), Cure (1959).

→Paradigma sistemică Potrivit paradigmei sistemice obiectul central de analiză în ecologie este după Stugren (1982) « studiul reţelei de interacţiuni dintre componentele ecosistemului ; accentuarea întregului ; a caracterului unitar al relaţiilor interspecifice în contextul unei structuri ; ecologia sistemică fiind ştiinţa structurilor funcţionale şi logico-matematice ale sistemelor ecologice » Referinţa istorică a acestei paradigme este Odum (1957, 1959, 1971). 1.3. RAMURILE ECOLOGIEI E. Warning (1896-1909) şi Dajos R. (1975) au defint 3 orientări majore ale ecologiei: → Autecologia (gr. auto = însuşi): studiază raporturile indivizilor indivizilor, dintr-o anumită specie cum mediul lor de viaţă (până la nivelul de populaţie sau specie), cu mediul înconjurător abiotic si biotic. → Demecologia (gr.demos= popor sau mulţime): studiază relaţiile dintre indivizii aceleaşi populaţii precum şi raporturile dintre populaţii cu factorii ecologici → Sinecologia (gr. syn = împreună) :studiază raporturile existente între indivizii şi populaţiile ce aparţin unei biocenoze cu mediul lor de viaţă şi raporturile existe între biocenoze la nivel de biosferă..
12

Barbour, Burks, Pitts (1987) au realizat următoarea clasificare a specializărilor ecologiei plantelor: → Sinecologia (Paleoecologia/Sociologia plantelor în trecutul lor ecologic; Sociologia plantelor/clasificarea comunităţilor vegetale conform hărţilor de vegetaţie; Ecologie evoluţionistă /stabilitatea comunităţilor, diversitatea speciilor; Dinamica comunităţilor /sisteme ecologice; → Autecologia (Ecologia populaţiei /mărime, hibridări evolutive, speciaţii ; Ecofiziologie /perturbări, limite de toleranţă, interacţiuni biotice, fenologie ; Ecologie evoluţionistă (idem clasificarea anterioară) După mediul de viaţă în care trăiesc organismele, ecologia se împarte în trei ramuri (Muntean şi Ştirban ,1995): oceanologia (ecologia marină); limnonologia (ecologia apelor interioare); ecologia terestră (din care s-a desprins ecologia solului sau ecopedologia); Pe baza criteriului taxonomic aceiaşi autori au definesc 3 clase :ecologia vegetală; ecologia animală; ecologia microorganismelor.

CAP.2. ECOSISTEMUL
Motto: „Învăţaţi-i pe copii voştri ceea ce i-am învăţat noi pe ai noştri: că pământul este mama noastră: Tot ceea ce i se întâmplă pământului va ajunge să li se întâmple şi copiilor acestui pământ… Noi ştim cel puţin atât: nu pământul îi aparţine omului ci omul îi aparţine pământului: Aceasta noi o ştim: Toate lucrurile se leagă, la fel ca sângele care uneşte o aceeaşi familie: tot ceea ce i se întâmplă pământului ajunge să li se întâmple şi fiilor pământului. Nu omul este acela care a ţesut trama vieţii-el este doar un fir; Şi ceea ce îi face acestei trame, îşi face lui însuşi” Marele şef sioux Seattle ( din răspunsul dat în 1854 preşedintelui SUA

13

la oferta acestuia de a cumpăra pământul pieilor roşii soiux) citat de Neguţ S. (1988) 2.1. DEFINIŢIA ECOSISTEMULUI După Riklefs R.E (1976) „ecosistemul este constituit din întreaga mulţime de interacţiuni a factorilor fizici şi a lumii biologice care acţionează într-un fragment al biosferei”. Kormondy E.J. (1996) definea ecosistemul ca „un tot ce prezintă două forme: o formă reală (un fragment din natură/lac, pădure, ocean) şi o formă conceptuală (abstractă)” Odum (1971) definea ecosistemul ca fiind „ orice unitate care include toate organismele de pe un teritoriu dat şi care interacţionează cu mediul fizic în aşa fel încât curentul de energie creează o anumită structură trofică, o diversitate de specii şi un circuit de substanţe în interiorul sistemului”. Begon M., Harper J.L., Townsend C.R, (1996) citaţi de Puia. I, Soran V., Carlier L, Rotar I. Vlahova M.,(2001) au îmbinat 3 definiţii într-o abordare mai complexă : „În mod tradiţional ecosistemul include comunitatea biologică (biocenoza şi biota ) luată împreună cu mediul său fizic (abiota)”;” Este rea ideea că biocenoza şi ecosistemul ar putea fi studiate separat fiindcă nici un sistem ecologic fie individual , populaţional sau biocenotic nu pot fi separate de mediul în care există „; „Ecosistemul este un concept holistic (integralist şi integrator) cuprinzând plantele şi animalele de obicei asociate între ele şi cu toţi componenţii fizici şi chimici ai mediului înconjurător sau ai habitatului formând împreună o unitate autocuprinzătoare recognoscibilă”. Lindeman (1942) definea ecosistemul ca fiind „o unitate formată din reunirea proceselor active fizice, chimice şi biologice care se petrec în interiorul unei unităţi spaţiu-timp de orice mărime, cuplând prin urmare comunitatea vie de mediul ei abiotic „
14

→ „Orice lucrare trebuie să conducă undeva” după Commoner (1971. micocenoză). substrat) . M. Puia. 15 . M. L. Rotar. microbiocenoză. L. 2. Vlahova (2001). Carlier. V. Potrivit legii. curentul de substanţe şi însuşirile ecosistemului. substanţa organică şi anorganică. zoocenoză. Fiind vorba de abordări uneori sectoriale alteori transversale ale ecologiei ne vom rezuma la o prezentare a legilor în ordinea alfabetică a autorilor: → „Orice lucru este legat de alt lucru” după Commoner (1971. P2P1-producători consumatori primari (erbivore) . →Factori de mediu: biotop format din climatop (meso şi microclimat) şi edafotop (sol. Canalele de scurgere a energiei şi substanţei care leagă proprietăţile una de alta şi pe acestea de curentul de energie. Soran. biomasa. hidrotop (factorul apă). Interacţiunile sau funcţiile de interacţiune care realizează legăturile între curentul de energie. V. Carlier. Soran. Puia. P3-Consumatori secundari: carnivore (se hrănesc cu animale şi organisme vegetale).2 LEGILE DE BAZĂ IN ECOLOGIE Mai multe legi guvernează modul de desfăşurare a proceselor biologice în natură. Legea exprimă interacţiunile existente între elementele unui sistem. Vlahova (2001). I. carnivore destructori. Forţele sau resursele de energie care întreţin sistemul în funcţie (energia solară) iar în cazul agroecosistemelor şi alte surse de energie. 1980) citat de I.” După Sukatchev (1954) citat de Duvigneaud (1974) ecosistemul este constituit din : →Biocenoză (fitocenoză. I. Rotar. 1980) citat de I.Odum (1975) citat de Muntean şi Ştirban (1995) prezenta 4 componente esenţiale ale unui ecosistem: ecosistemului: „ Proprietăţile sau stările fundamentale ale primari (plante fotosintetizante).

→ Legea relativităţii (Lundegardh 1957) Potrivit acestei legi „forma curbei de creştere nu depinde numai de factorul chimic minimal ci şi de concentraţia şi natura celorlalţi ioni prezenţi în substrat". şi Ştirban M. M. → „Nu există un astfel de lucru cum ar fi un prânz gratuit” ( Commoner (1971. Vlahova (2001). Puia. Vlahova (2001). → „Legea excluderii „ (Gauze 1934) : Potrivit acestei legi după I. M. „dezvoltarea plantei este dependentă. Soran. → „Legea existenţei şi dezvoltării sistemelor naturale numai pe socoteala mediului înconjurător” (Reimers.” → „Legea migrării biogene a atomilor „ (Perelman 1973. Soran. 1971. materia din care sistemul este alcătuit fiind indestructibilă. I.. I. Carlier. şi Ştirban M. L. Vlahova (2001). L. I. în primul rând de acel element chimic din sol. Soran. Puia. Legea se bazează pe acţiunea limitativă a factorului chimic cu concentraţia cea mai mică. indiferent de complexitatea lui.orice acţiune la nivelul sistemului are consecinţe clar definite. care are concentraţia cea mai scăzută". 16 . Rotar. V. M. I. Vlahova (2001) „într-un ecosistem . Potrivit acestei legi sistemele construite de către natură pot fi greu realizate de către om în ceea ce priveşte structura şi durabilitatea acestora.. Rotar. adică să îndeplinească aceeaşi funcţie într-o configuraţie dată” → Legea minimului: (Justus von Liebig.. V. Potrivit lui Muntean L. Puia. După Hilmi (1966) aplicarea legii minimului o durată mare de timp duce la o dezintegrare a sistemului. Carlier. două specii nu pot să ocupe în acelaşi timp aceeaşi nişă ecologică. L. → Legea relaţiei statistice. Conform acestei legi după Muntean L. (1995) „Amplitudinea zonei de toleranţă a speciei faţă de un factor este influenţată de ansamblul factorilor limitativi. Rotar. citat de I. 1984 citat de I. I. L. 1840) Legea se referă la cazul special al acţiunii îngrăşămintelor chimice asupra plantelor cultivate. M. L. V. Puia. Rotar. Carlier. 1980) citat de I. Soran. V. V. Soran. 1980) citat de I. Carlier. Legea defineşte modul de migraţie al elementelor chimice în scoarţa terestră. Carlier. prin pierderea treptată a elementelor componente. → „Natura ştie cel mai bine” (Commoner. Puia.

limită de toleranţă – de către substanţa vie. M. Soran.. M.. M. citat de I. V. M. (1995) „În ecosistemele naturale sau artificiale. citat de I. Vlahova (2001). Puia. Carlier. V. Soran. I. I. I. 1926. → „Legea constanţei materiei vii” (Vernadskii. → Legea optimalităţii” (Reimers. 1967.Conform acestei legi „Factorii climatici. după Muntean L. factorii ecologici nu acţionează limitativ în permanenţă.Rotar.). 1967. M. Puia. Potrivit acestei legi asupra sistemelor vii şi nevii acţionează aceleaşi legi fizice. → „Legea unităţii fizico-chimice a sistemelor vii” (Vernadskii 1926. Potrivit legii outputurile şi inputurile la nivelul biosferei sunt egale cantitativ. V. Potrivit lui Stugren (1982) succesul speciilor se poate realiza în aşa numitele zone de optim (optim climatic. Vlahova (2001). calitativ şi cantitativ complexul de condiţii de care depinde reproducerea sa”. Puia. 1984 citat de I. Carlier. 1984 citat de I. → „Legea periodicităţii sistematice” (Reimers . Vlahova (2001). L. L.. Vlahova (2001). Soran. optim chimic şi optim sinecologic) După Muntean L. Conform legii sistemele biologice nu se pot dezvolta izolat în natură în condiţiile în care ele au nevoie permanent resurse. Carlier. Legea exprimă după Stugren (1982) „realizarea celei mai favorabile configuraţii structurale şi funcţionale a ecosistemelor şi biosferei”. nu are loc niciodată o creştere proporţională a unui indicator 17 . L. Depăşirea pragurilor de toleranţă după Shelford conduce la moartea sistemului. şi Ştirban M. Rotar. şi Ştirban M. I. L. V. Vlahova (2001). Carlier. ci numai atunci când concentraţia lor depăşeşte anumite mărimi . Legea stă la baza gestiunii unor sisteme naturale omogene. Rotar. → Legea substituirii factorilor" (Rubel. Rotar. edafici şi biotici sunt echivalenţi şi se înlocuiesc reciproc” → Legea toleranţei (Shelford în 1913 ) Potrivit legii toleranţei formulate de către Shelford „succesul unei specii în biotop va fi maxim atunci când se va realiza pe deplin. → „Legea efectului combinat al factorilor de creştere (Mitscherlich. 1930). 1921) Potrivit legii. Rotar. Puia. Soran.

18 . Gunther (1950) defineşte biotopul ca „fiind locul de viaţă a unei biocenoze”.3. După Dahl (1908) şi Schmithusen (1968) biotopul este definit de către fragmentul şi tipul de relief sau de apă care este sediul unei biocenoze. staţiunea sau habitatul său. După Pop I.” După Ellenberg (1958) biotopul este locul de creştere al plantei. vegetale sau animale în strânsă interacţiune cu factorii de mediu. BIOTOPUL Noţiunea de biotop defineşte mediul de trai al organismelor individuale. (1977) „biotopul constituie un complex de factori naturali . cele două componente împreună cu formele de relief formând ecotopul sau staţiunea.subordonat biocenozei.cantitativ pe măsura creşterii în valoare a factorului mai slab reprezentat în mediu ci numai o creştere logaritmică. 2.climatop şi edafotop.

lumină umiditate relativă a aerului. factori fizici neclimatici (factorii mediului acvatic. mediul biocenotic este format din structura internă a biocenozei. factori edafici). Aceiaşi autori propuneau şi o altă definiţie ”biotopul constituie universul în care se desfăşoară existenţa unei comunităţi vii (biocenoze). etc).Puia şi Soran (1984) defineau biotopul ca fiind „mediul de trai al comunităţilor biocenozelor” iar habitatul ca „mediul de trai al speciei” (al populaţiilor şi chiar a organismului individual)”. mediul biochimic este format din combinaţiile biochimice date de metaboliţii vieţuitoarelor (Cernobrivenko şi Şandra . biotici. pulberea cosmică. după Tansley şi Chipp (1926. 19 . lumina selenară. mediul hidrologic este format din toate formele fizice de manifestare a apei. 1966). 1949). umiditatea. mediul edafic este definit de către sol ca şi mediu de viaţă al plantelor. mediul cosmic este format din forţele fizice extraterestre precum radiaţia cosmică. citaţi de B.” După Stugren (1982) se pot defini 8 faţete ale mediului: mediul orografic este compus din formele de relief situate deasupra scoarţei terestre. pluviometrie). mediul geofizic este format din câmpul gravitaţional. animalelor şi microorganismelor. temperatura. Stugren.. FACTORII ECOLOGICI Factorii ecologici.1966) 2. edafici (de sol). mediul geochimic este format din elementele şi combinaţiile dintre elementele chimice (Vinogradov. câmpul magnetic precum şi alte forţe fizice terestre (Hilmi. fizico-geografici sau orografici (de relief). Dajos (1978) clasifica factorii ecologici în următoarele clase: factori climatici (temperatură. vânt.1982) se împart în patru clase: climatici (lumina.4. factori biotici (interacţiunile specifice şi interspecifice).

Aceste radiaţii traversează atmosfera de manieră inegală. 20 emisia de căldură a . Radiaţia termică poate fi divizată în : radiaţia ce provine din atmosferă (A) din care se elimină o parte care este reflectată (aNA). absorbţia unei mari părţi a radiaţiilor infraroşii de către CO2 (lambda mai mare de 24 000 A) . Radiaţia solară este formată din: radiaţia totală ( G) din care se elimină. În schimb albedoul unui lac este mai ridicat ( 50-60 %). radiaţia termică (Q2). factori edafici . difuzia realizată de către moleculele gazoase care dau cerului culoarea albastră. factori antropici. 2. reflecţia realizată de către faţa superioară a norilor. Cu cât suprafaţa este mai sumbră şi neregulată cu atât albedoul este mai slab. Apar diferite pierderi de radiaţii: absorbţia unei mari părţi a radiaţiei ultraviolete de către ozon (lambda mai mica de 0. Radiaţia totală corespunde sumei celor 2 componente: radiaţia solară (Q1).1 Lumina Radiaţia solară ca şi sursă de energie este compusă din lungimi de undă diferite.4. precum şi difuzia realizată de către picăturile de apă şi de praf aflate în suspensie . factori biotici. Factorii climatici 2. Albedoul variază în funcţie de natura solului. Fluxul energetic care ajunge la nivelul scoarţei terestre cuprinde 3 componente: o componentă redusă de radiaţie ultravioletă (2950-3800 A) ce reprezintă 4 % din spectrul solar. 1978)factorii de mediu se împart în: factori periodici primari. o componentă redusă de radiaţie infraroşie (7800-24000 A) ce reprezintă 42% din spectrul solar.3 micrometrii) care se formează la o altitudine de 25 km .1.1. După Monchadski (citat de Dajos. factori neperiodici. factori periodici secundari. partea vizibilă a spectrului solar (3800-7800 A) ce reprezintă 54 % din spectrul solar.4.După Iaroşenko (1967) factorii ecologicii se împart în 4 categorii: factori climatici. albedoul (aG) care este energia reflectată.

2. Bilanţul este pozitiv pe timpul zilei şi se anulează pe timpul nopţii. etc…).animale nocturne (activitate biologică în timpul nopţii). la 40 cm unda termică 21 . În funcţie de momentul desfăşurării activităţii biologice animalele se împart în 2 grupe: animale diurne (activitate biologică în timpul zilei) .4. Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii se numeşte fotoperiodism. feriga etc…). orientarea rândurilor. stenofote. Organismele care sunt condiţionate de prezenţa directă a luminii numesc fotofile heliofile sau eurifote.. Q=Q1+Q2 Q=(G-aG) +(A-aNA-T) Intensitatea şi cantitatea de lumină ce ajunge in ecosistemele de pe glob variază în funcţie de diferiţi factori (latitudine. La 1 cm adâncime temperatura solului este aproximativ egală cu cea a aerului în timp ce pe măsură ce coborâm în adâncime amplitudinea între temperatura maximă şi minimă diminuează. altitudine. 2. în organisme heliofile şi umbrofile. Organismele care nu suportă lumina solară directă se numesc umbrofile. De exemplu.1.Temperatura Temperatura reprezintă partea din energia luminoasă care este absorbită de către sol şi are rol de încălzire a acestuia. arţar. expoziţie. După Pop (1977) organismele se clasifică în funcţie de intensitatea luminii. Lumina are un rol esenţial în existenţa organismelor vegetale datorită fenomenului de fotosinteză. factor în funcţie de care plantele se împart în 2 categorii: plante de zi lungă şi plante de zi scurtă. schiafile (fag. Pe de o parte temperatura solului are un rol important asupra creşterii rădăcinilor plantelor de cultură iar pe de altă parte ea joaca un rol la fel de important asupra activităţii microorganismelor din sol.pământului (T) ca rezultantă a radiaţiei termice terestre. molid. fotofobe. brad. poluarea atmosferei. lăcrimioara. carpen.

Stenotermele de climat rece se mai numesc psihrofile sau criofile (foca. În funcţie de adaptarea la diferite temperaturi organismele împart după De Candolle citat de Pop (1977)în organisme: megaterme.. molid. adică temperatura la care 50% din indivizii vegetali mor după 2 ore. macul arctic. ursul alb. ♦ Mezoterme: adaptate la temperaturi de 15-20 grade Celsius (măslin. mezoterme. bananier etc…). lupul etc. Microtermele şi mezotermele formează grupa organismelor 22 . topografie. de microclimat. renul. altitudine. pin. ursul brun . Temperatura aerului variază în funcţie de latitudine. vulpea polară).). În acelaşi timp frigul este şi un factor necesar organismelor vegetale în anumite faze precum perioada de repaus. viticole şi nu numai. leandru etc…). → o temperatură minimă de supravieţuire. Vis a vis de temperatura minimă putem distinge 2 limite şi anume: → o temperatură minimă de creştere. Hechistormele şi Megatermele formează grupa organismelor stenoterme sau termofile.prezintă un decalaj de întârziere de o jumătate de zi în timp ce la 15 cm nu există o undă termică. de covorul vegetal. necesară numitor specii cum este cazul celor pomicole. morsa). ♦ Hechistoterme: adaptate la temperaturi situate în jurul valorii de 0 grade Celsius (murul. ♦ Microterme: adaptate la amplitudini mari de temperatură cuprinse între 0 şi 15 grade Celsius (fag. Organismele vegetale îşi desfăşoară procesele de creştere li dezvoltare într-o plajă de temperatură cuprinsă între o limită minim şi maximă. brad. Temperatura de supravieţuire variază în funcţie de activitatea organismelor vegetale. Apare astfel o limită către în limbajul comun se numeşte temperatură letală. microterme şi hechistoterme: ♦ Megaterme: adaptate la temperaturi mai mari de 20 grade Celsius (palmier.

2. amfibienii şi reptilele). observabil la scara organismului. gheaţă). ceaţă . 1995): ♦ Organisme homeoterme În această grupă se încadrează animalele cu temperatura corpului constantă sau animale cu sânge cald (păsările şi animalele). Variaţia conţinutului în apă (DW) este egală cu conţinutul în apă al solului (Ws) plus conţinutul în apă al fitocenozei (Wf). condensarea vaporilor de apă (rouă). → plantele a căror temperatură este apropiată de cea a mediului. zăpadă. Mezoclimat sau climat local : se observă la nivelul ecosistemelor. leul argintiu). care se împarte în 3 mari tipuri: Macroclimat sau climat regional: se poate observa la nivelul unei mari entităţi geografice. plus conţinutul în apă al zoocenozei (Wz) plus conţinutul în apă al aerului (Wa) plus conţinutul în apă al litierei (Wl) 23 atmosferice (ploaie. ♦ Organisme poikiloterme În această categorie se încadrează: → animalele cu temperatura corpului variabilă numite animale cu sânge rece (nevertebratele.3. crassulacee) în timp ce plantele care îşi menţin temperatura la un nivel inferior cu cea a mediului se numesc „specii subtemperaturale” (pepenele verde) după Pop (1977). Apa Cantitatea de apă care intră într-un ecosistem (import) poate să fie sub divizată în: precipitaţii apa capilară. Microclimat. Ştirban.1. Ca rezultantă a interacţiunii dintre factorii de mediu rezultă ceea ce numim climat. L.S. vertebratele/peştii. M.4. apa rezultată din scurgerile de pe sol. În funcţie de temperatura internă avem 2 grupe mari de organisme(Muntean. .euriterme (puma.Plantele cu flori care în timpul zile îşi pot menţine temperatura internă la un nivel mai ridicat decât cel al mediului exterior se numesc „specii supratemperaturale” (cactacee..

nufăr).DW=Ws+Wf+Wy+Wa+Wl Dintre toate aceste rezerve de apă cea mai importantă ca şi pondere este conţinutul în apă al solului (Ws). O altă parte din apa meteorică se scurge de pe frunze pe sol şi vorbim în acest caz de apă de picurare (Ap) . a căror organe aeriene rămân rigide după moartea plantei (plante de climat sec). Plantele se adaptează la acest regim prin modificarea suprafeţei de transpiraţie care se realizează prin micşorarea sau reducerea suprafeţei limbului foliar. În funcţie de conţinutul apelor în cloruri avem mai multe categorii de ape halofite: →ape polihaline (mai mult de 10 g/l). 24 . →ape oligohaline (0. Am=As+Ap+Apd În funcţie de adaptarea plantelor la diferite medii avem mai multe grupe: ♦ Plante hidrofite: plante libere şi plutitoare. O parte din apa meteorică (A m) este interceptată de către frunzele arborilor şi se evaporă. O parte din apa meteorică se scurge pe trunchiul arborilor şi vorbim în acest caz de apa de scurgere (As). În cazul apelor dulci în funcţie de pH avem mai multe categorii: →ape oligotrofe (4-6). ♦ Plante halofite Aceste plante sunt adaptate la ape sărate. →ape mezohaline (1-10 g/l). Scurgerea apei nu este omogenă şi depinde de natura scoarţei. În funcţie de economia în apă a plantelor distingem mai multe grupe de plante: →plante xerofite. Partea cea mai importantă a apei meteorice o reprezintă apa de penetrare directă (Apd) care ajunge direct pe sol fără să atingă frunzele organismelor vegetale. →ape eutrofe (pH mai mare de 7). →ape mezotrofe (6-7).1-1 g/l). plante fixe (ex.

un sistem radicular superficial puţin ramificat . tulpini fragile şi se întâlnesc în general în pădurile tropicale umede. care necesită medii umede . → plante higrofite. Opunţia) În climatele uscate şi aride plantele suculente îşi formează rezerve de apă. ♦ Suculente (plante cu organe vegetative cărnoase.1988) al unei anumite zone de pe glob: 25 . care suportă condiţii de umiditate atmosferică scăzută În funcţie de cantitatea de precipitaţii pe care le primeşte un ecosistem rezultă caracterul climatic (Ionescu Al. 1977) în: ♦ Sclerofite (plante cu frunze tari. Agave. cârmâz). În general plantele au frunze late şi moi prezentând pe epiderma ambelor feţe. stomate. Pentru reducerea evaporării apei anumite specii îşi transformă frunzele în spini (Euphorbiacee. Cactacee. Umiditatea atmosferică este unul din factorii fundamentali ce condiţionează existenţa biotopurilor terestre: În funcţie de umiditatea atmosferică asociaţiile vegetale se împart în 2 categorii: → asociaţii vegetale higrofite. uneori fără frunze/Sedum. dure /ex. măslin. → plante tropofite. care suportă o umiditate atmosferică ridicată →asociaţii vegetale xerofite. ♦ Hemixerofite (plante cu sistem radicular bine dezvoltat /lucerna galbenă).În funcţie de consistenţa organelor vegetative plantele xerofite se împart (Pop. Asclepidiacee). care pot suferi o schimbare de climat în timpul anului. → plante mezofite care nu au un comportament fixat vis a vis consumul în apă şi sunt caracteristice zonelor temperate. leandrul. Plantele prezintă stomate pe ambele feţe ale frunzelor.

unde P reprezintă precipitaţiile (mm) iar T reprezintă temperatura (grade Celsius). 26 . → Indicele de ariditate (Thorntwaite):It =100d/n. ♦ climate subpolare şi polare (fotoperiodism sezonier specific). ♦ ecosisteme deşertice :precipitaţii între 0 şi 250 mm. savane şi păduri: precipitaţii între 250 şi 750 mm. ♦ climate tropicale (regim termic cald). Indici climatici corelaţi Precipitaţiile şi temperatura sunt factori majori care caracterizează climatul. ♦ ecosisteme cu stepe. climate mediteraneene cu sezon uscat vara). → Indicele de ariditate (Martone) Im=P/T+10. ♦ climate intertropicale (climatul ecuatorial şi subecuatorial). ♦ climate extratropicale (climate oceanice fără sezon uscat. iarna. Indicii anuali se bazează pe cuantificări anuale: → Factorul de ploaie (R)= precipitaţii medii anuale/temperatura medie anuală.♦ ecosisteme cu păduri dense: precipitaţii mai mari de 750 mm. climate continentale cu sezon uscat. unde d este deficitul de apă în perioada secetoasă iar n este nevoia de apă a vegetaţiei (mm). ♦ climate nedeşertice (regim pluviometric regulat). Emberger a clasificat climatelele globului pe baza indicelui pluviometric în următoarele categorii: ♦ climate deşertice (regim pluviometric aleatoriu).

lemnoase (conifere. →Indicele pluviometric (Emberger): Ie=P/ (M+m/2)(M-m) unde M este media temperaturilor din luna cea mai caldă iar m este media temperaturilor din luna cea mai rece. perturbarea irigaţiei. 27 . formează dunele de nisip. nevertebratelor. întârzierea recoltelor . arinii. În acelaşi timp vântul este factorul mecanic care produce fenomene de eroziune eoliană. ciperacee etc…). (1987) vântul exercită 3 acţiuni agresive la nivelul ecosistemelor : → Acţiuni mecanice : eroziunea solurilor. seminţelor. răspândirea fructelor. fenomenul de secetă apare atunci când dublul temperaturii medii lunare (grade Celsius) este mai mare decât precipitaţiile lunare (mm). căderea frunzelor . germenilor. deformarea arborilor. →Acţiuni termice : răcirea solurilor (datorită evaporării intense a apei de suprafaţă) .→Indicele xerotermic (Gaussen). tulburări de ordin sanitar pentru animale. sporilor. diminuarea umidităţii aerului şi a temperaturii solului de unde şi o întârziere a proceselor de creştere) . căderea cerealelor. Vântul Vântul intervine şi condiţionează anumite fenomene precum polenizarea plantelor anemofile ierboase (graminee. diseminarea sporilor. bolilor şi a seminţelor de buruieni.4. căderea fructelor. tulburări de polenizare.1. cheltuieli calorice superioare pentru locuinţe →Acţiuni fiziologice : creşterea evapotranspiraţiei . 2. determină adaptări la multe populaţii de plante şi animale reprezentând şi un factor de selecţie al acestor populaţii. Astfel vântul devine un factor de diseminare la multe populaţii la distanţe de până la câteva mii de de km. După Soltner D. distrugerea locuinţelor. Potrivit acestui indice. stejarii etc…).4.

Ţinând cont de faptul că partea minerală este larg deschisă în cadrul disciplinelor tehnice în acest capitol vom insista mai mult pe rolul constituenţilor organici ai solului. pulberile. sărurile minerale. 2. usucă recoltele . este indispensabil polenizării încrucişate la anumite specii . nisipul şi pietrişul ) şi constituenţi organici (substanţele organice).Vântul exercită şi acţiuni pozitive la nivelul vegetaţiei precum : evaporarea apei şi pe această cale el contribuie la aerarea superficială a solului . Factorii edafici (Solul) După Pop (1977) prin factor edafic se înţelege un „complex de influenţe şi de acţiuni stabilite între organisme şi proprietăţile fizico-chimice ale solului” Solul este alcătuit din constituenţi anorganici sau minerali (argila.4. 28 .2.

lignine. cu modificări chimice fără hidroliză completă (GODDEN. sunt deosebit de reactivi (BALASDENT. Substanţa organică vie constituie astfel “compartimentul viu” care acţionează în funcţie de caracteristicile fizico-chimice ale mediului (climat. taninuri). Dimpotrivă. Primele stadii de descompunere sunt în general nişte depolimerizări succesive. proteine. adesea destul de multe. roca mamă. Pe de o parte derivaţii lor sunt abundenţi pentru că biodegradarea lor este lentă: acestea sunt supuse unei biotransformări progresive. care sunt rapid absorbiţi de către celulele bacteriene sau de hifele ciupercilor. lipide. 1986). bacteriile care ating 100 de milioane/gram de 29 . insecte. miriapode. etc. lumbricide (râme) cu o greutate de 500-2000 kg /ha . baze azotate. Acestea apar ca urmare a acţiunii enzimelor specifice. Aceşti monomeri fenil-propan sunt nişte antiseptici puternici. activi la o concentraţie foarte slabă. ligninele joacă un rol important în sol. 1998). pectine.. proteine. care ating 1 miliard /gram de pământ fie 1500 kg /ha . crustacee.) asupra celorlalte două “compartimente”: substanţa organică proaspătă şi substanţa organică amorfă. responsabili şi de alte fenomene din procesul compostare. care intervin simultan sau succesiv. aminoacizi. Pe urmă aceea a microflorei: polizaharide. şi trebuie deci considerată aceasta din urmă ca un agent de evoluţie a substanţei organice şi nu doar ca un component oarecare.Toate transformările substanţei organice în sol sunt sub dependenţa substanţei organice vii. Macrofauna şi microfauna din sol este constituită din următoarele grupe de organisme (Desbrosses P. fenoli şi chinine. Este vorba în special despre macromoleculele polimerizate. Ele reduc până la monomeri sau dimeri ( zaharaţi). lipoproteine. chiar dacă aceşti compuşi liberii nu sunt prezenţi decât în cantităţi mici în sol. Substanţa organică proaspătă este în principal reprezentată de compuşi vegetali în ordine cantitativă descrescătoare: celuloze. Lignina poate fi degradată de către ciuperci şi de către actinomicete. hemiceluloze. compuşii eliberaţi. ciuperci. Pe de altă parte. 1993): Microfauna : rozătoare.

cu atât biodegradarea scade şi durata de descompunere este mai lungă. Rezistenţa la biodegradare este legată de natura biochimică a constituenţilor celulelor. Microfauna: nematozii care ajung la mai multe miliarde /ha ceea ce reprezintă circa 600 kg/ha . are loc autoliza citoplasmei (autodistrugerea de natură enzimatică). Proteinele sunt astfel hidrolizate în peptide simple şi aminoacizi. şi mai precis de cea a pereţilor celulelor vegetale. Urmează apoi hemicelulozele şi celulozele. unde pesticidele distrug o mare parte a macro şi microfaunei. pe motivul derivării structurii sale de la nucleul fenolic. O serie de factori intervin în mineralizarea materiei organice: natura substanţei organice. practicile culturale. factorii fizico-chimici. este foarte rezistentă la degradare. actinomicetele care ating un număr de 40 de milioane /gram de pământ fie circa 7-8000 kg /ha . aceştia din urmă reprezentând cea mai mare masă de substanţă organică adusă solului. factorii biologici. La un ciclu mediu de viaţă de 30 de zile (anumite specii au un ciclu de viaţă numai de câteva zile) se ajunge la aproximativ 120 t/ha materie organică vie care nu mai este reciclată în sol. protozoare care ajung la 300 kg/ha. a căror degradare ia mai mult timp pentru că ea necesită extragerea unei părţi de azot mineral în mediu (imobilizare totală). De fapt compuşii organici solubili sunt cei mai rapid utilizaţi de către microfloră. →Natura substanţelor organice Odată cu oprirea funcţiilor vitale a celulei vegetale.pământ fie 500 kg/ha. Cu cât moleculele organice sunt mai complexe. Lignina. 30 . în sistemele clasice de agricultură. Aceste substanţe servesc ca hrană microorganismelor care vor ataca moleculele mai rezistente a pereţilor celulari vegetali. algele care ajung la 300-400 kg/ha. glucidele şi lipidele simple respectiv în zaharaţi simpli şi acizi graşi.

Acest factor este strâns legat de tipul de sol şi sub-sol (nisipos. 1993). compactare). Sub efectul rădăcinilor şi a microorganismelor. conţinutului în oxigen. a ph-lui. lutos. Prezenţa oxigenului. ♦ Temperatura: Optimul de activitate a microflorei este atins pentru temperaturi cuprinse între 10 şi 40° C. În solurile foarte umede. umidităţii. degradarea ligninelor . O umiditate prea mare va conduce la un efect similar. Lipsa apei duce la o scădere a activităţii populaţiilor microbiene prin moarte sau trecere la o viaţă încetinită. argilos) precum şi de climatul local (pluviometrie) şi de lucrările solului ( hardpan. care necesită oxigen. descompunerea materiei organice este puternic redusă. a conţinutului în argilă şi a compoziţiei chimice a solului. ♦ Nivelul de oxigen: Cea mai mare parte a micro-organismelor responsabile cu degradarea materiei organice a solului sunt aerobe. ♦ Apa: Optimul descompunerii carbonului organic este atins pentru valori ale umidităţii solului apropiate de capacitatea de apă în câmp. chiar inhibată pentru anumiţi compuşi specifici (NICALARDOT. este foarte încetinită şi substanţa organică se poate acumula ( soluri hidromorfe). viteza de descompunere este în general înmulţită cu 2 dacă temperatura creşte cu 10°C.chimici: Vom aborda succesiv efectele temperaturii. este deci primordială pentru o bună mineralizare. favorizând în special micro-organismele anaerobe ca urmare a unei lipse de oxigen datorate ocupării cavităţilor solului cu apa în exces. concentraţia în oxigen a solului este de altfel mai scăzută decât cea a atmosferei exterioare ( mai puţin de 10% în loc de 21%) chiar dacă concentraţia în CO2 este mai ridicată (de 1 până 31 . Aceşti factori fizico-chimici nu intervin în general decât prin acţiunea lor asupra organismelor vii din sol. Înafara acestui interval. necesară în mod egal dezvoltării rădăcinilor plantelor.→ Factori fizico. şi totodată la o scădere a numărului de râme care migrează în profunzime.

rolul lumbricidelor care . 1981). Putem aminti în acest context. argilele adsorb moleculele organice.5). formând un echilibru dinamic pentru împărţirea surselor de hrană. care constituie un mediu aerat şi bine drenat.la 5% în loc de 0. BOUCHE (1984). micro-organismele sunt agenţii responsabili cu degradarea substanţei organice. Ea este în mod egal dependentă de umiditate. ♦ Reacţia solului: Optimul pentru descompunerea compuşilor organici este obţinut în soluri a căror pH este aproape de neutru. În plus substanţele organice localizate în micro-porii argilelor au o accesibilitate redusă. datorită galeriilor lor. Acest efect de protecţie depinde de tipul de argilă . râmele sapă 4000 până la 5000 km de galerii.→ Factorii biologici După fauna solului care joacă un rol de fragmentare a resturilor organice. ♦ Conţinutul în argilă: Există o relaţie foarte strânsă între conţinutul în substanţă organică a unui sol şi conţinutul său în argilă. Într-un sol dat. spunea că pe o suprafaţă de un hectar. Diferitele populaţii de bacterii. De fapt. ♦ Compoziţia chimică a solului: Compoziţia chimică a solului va putea face să varieze sursele de hrană a micro-organismelor. ciuperci. şi totodată de textura sa şi de conţinutul în substanţă organică (care joacă un rol primordial în stabilirea structurii prin formarea agregatelor solului). măresc considerabil macro-porozitatea solului şi schimbul gazos între atmosfera exterioară şi atmosfera internă a solului ( îmbogăţirea acesteia din urmă în oxigen). dar mai ales concentraţiile în carbon şi azot sunt cele care vor determina viteza de transformare a substanţei organice proaspete. care sunt atunci mai puţin disponibile pentru microorganisme. după scurgerea apei de gravitaţie. există în 32 .03%) (HELLER. Mineralizarea reziduurilor este astfel încetinită în soluri foarte acide (pH 4. are loc saturarea macroporilor solului care nu sunt în principiu ocupaţi decât de faza gazoasă. actinomicete sunt în constantă evoluţie unele în raport cu celelalte. A fost demonstrat experimental că argilele pot reduce disponibilitatea şi/sau accesibilitatea moleculelor organice pentru micro-organisme. Această concentraţie în oxigen este dependentă de structura solului. pentru că dacă aceasta este prea mare.

1996). nu trebuie să uităm prezenţa plantelor. socul negru (Sambucus nigra). plantele elimină. mai ales pentru azot şi fosfor (COLEMAN şi col.1978). predigestia substanţei organice de către micro-organisme înainte de ingestia realizată de către râme . între 8 şi 23% carbon fixat prin fotosinteză (DAVET. Legătura dintre înălţimea urzicii şi nivelul de azot din sol (Olsen citat de Pop. muşeţelul (Matricaria chamomila). pătlagina (Plantago media). prin exudatul din rădăcini. Tabelul nr. cuprofile. loboda (Chenopodium murale). bozul (Sambucus ebulus). Printre factorii biologici.1977) 33 . dispersia microorganismelor prin intermediul excrementelor de râme. ştirul (Amarantus retroflexus) ciumăfaia (Datura stramonium). spanacul ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus. ştevia de stână (Rumex alpinus). urzica (Urtica dioica. ceea ce reprezintă o sursă de energie şi de hrană foarte importantă. Conţinutul în săruri minerale a unui sol poate fi evidenţiat prin intermediul plantelor bioindicatoare cum este cazul plantelor halofile. calcifile. album). măselariţa (Hyoscyamus niger). zburătoarea (Epilobium angustifolium ). 1977): → Plantele nitrofile iubesc solurile bogate în azot :spanacul sălbatic. etc. loboda sălbatică (Atriplex hastata). o competiţie între rădăcini şi microfloră. oligotrofe şi eutrofe (Pop . Micro-organismele şi lumbricidele (râmele) joacă un rol complementar în degradarea substanţei organice moarte: prezenţa microorganismelor în cavitatea intestinală a râmelor şi în excrementele lor. factorii fizico-chimici. romaniţa de câmp (Anthemis arvensis).general toate micro-organismele necesare biodegradării reziduurilor vegetale şi animale. De fapt. cuscuta de grădină. coada şoricelului (Achilea milefolium). adică în medie 1/6 carbon net fixat. factorii biologici). urens. → Practici culturale: Acestea intervin modificând factorii prezentaţi (natura substanţelor organice. nitrofile.1. zincofile. care întreţin la nivelul rizosferei.

1 40. Myosotis suaveolens. Thlaspi).Seseli leucospermum.7 225. antofite: Potentilla crantzii.1977) Plante calcifile Asplenium lepidium Salix retusa Dianthus spiculifolius Erica multiflora Gentiana clusii Androsace helvetica Selseria rigida Plante calcifuge Asplenium septentrionale Salix herbacea Dianthus nardiformis Erica arborea Gentiana kochiana Androsace moschata Selseria coerulans → plantele indicatoare de magneziu: ferigi: Asplenium adulterinum.37-37.2 Legătura dintre plante şi conţinutul în elemente minerale (Olsen citat de Pop. Sempervivum hirtum.0 79.9 50. Viola calaminaria. Sedum serpentini. Armeria elongata. Euphorbia serpentini. Tabelul nr.mg N /kg de sol 1. alte specii: Armeria juncea. dolomite: inul dolomitic -Linum dolomiticum.8 107. umbelifere: buruiana vântului . 34 . cuneifolium. crucifere: Kernera alpina. ochii şoricelului Saxifraga cebennensis.9 Înălţimea urzicilor (cm) 0 80 100 160 200 225 → Plantele calcifile (iubesc solurile bogate în calciu) şi calcifuge (iubesc solurile silicioase). →plante zincofile sau plante indicatoare de zinc (Minuartia verna.

solul brun ) din care amintim : păiuşul de livadă.→ plantele cuprofile sau plante indicatoare de cupru (floarea de cupruHaumaniastrum robertii. →plante litofile iubitoare de stânci şi bolovănişuri (alge. perişorul (Elymus arenarius). →plante eutrofe. obsiga nearistată de pe pajişti . iubitoare de substanţe nutritive (specifice solurilor bogate precum cernoziomul.Fumaria muralis.Linaria cymbalaria. →plante casmofile sau saxicole ce trăiesc în crăpăturile stăncilor şi a zidurilor (ipcărigea de stâncărie –Gypsophila petraea. fumăriţa . linariţa . licheni). →plante oligotrofe iubitoare de soluri acide (Nardus stricta) sau sărace în elemente minerale (roua cerului (Drosera).Hedera helix (Fabian Ana. iedera . Onaca Rodica. Asarum europaeum. mărtăloaga (Calluna v. troscotul de nisipuri (Polygonium arenarium). Ocimum homblei.) →plante seleniofile .1999). 35 . iubitoare de seleniu (Astragalus pectinatus). →plante psamofile iubitoare de terenuri nisipoase (garofiţa de nisipuri (Dianthus diutinus). Asperula odorata în păduri. pătlagina de nisipuri (Plantago indica). muşchiul de turbă (Sphagnum).. ochii şoricelului – Saxifraga aizon. trifoiul roşu. După modul de adaptare la concentraţia solului în substanţe minerale plantele se împart în plante glicofile (nehalofile) şi halofile. Plantele glicofile sunt adaptate la concentraţii mici de elemente minerale în sol în timp ce plantele halofile sunt adaptate la concentraţii foarte ridicate în elemente minerale. folosită în prospectarea minereurilor de cupru de către geologi.

→plante euhalofite ce rezistă la concentraţii foarte mari de elemente minerale (sărăţica) ciurlanul (Salsola ruthenica). brânduşa de munte – Crocus heuffelianus). →Megarelieful: acoperă suprafeţe mari de mărimea unui continent sau a unui ocean ce se caracterizează prin diferenţe de nivel de mii de m.A citat de Pop (1977) plantele halofite se împart în 3 categorii. macrorelieful. mezorelieful.Dryas octopetala. microrelieful şi nanorelieful). munţi). iubitoare de zăpadă (degetărelul alpin Soldanella pusilla. arginţica . Frankenia. salcia pitică.Salix reticulata. →plante chionofile .După Keller B. →Macrorelieful: acoperă teritorii cu suprafeţe de 5-50 km2 pe orizontală şi de sute-mii de m pe verticală şi se caracterizează prin diferenţe de nivel de sute de m (câmpii .4. → plante halofite ce absorb elementele minerale dar nu le acumulează (Statice.3 Factorii orografici (relieful) După Sukacev (1961) toate treptele de relief existente pe uscat prezintă o importanţă ecologică (megarelieful. Tamarix etc…) . 2. podişuri. ghirinul ( Suaeda maritima). →Mezorelieful: acoperă suprafeţe de sute sau mii de m pe orizontală şi de 2-100 m pe verticală (Pop. depresiuni. herbacea. →plante halofite sensibile la concentraţii mari de săruri minerale (Artemisia maritima). 1977) şi se caracterizează prin diferenţe de nivel de 36 .

zeci de m (văi. adăpostul): câţiva ♦ Altitudinea: Biocenozele se stratifică pe măsura creşterii altitudinii datorită modificării factorilor de mediu (rarefierea aerului. expoziţia. muşuroaie) →Nanorelieful: se caracterizează prin diferenţe de nivel de decimetri şi cm O serie de indicatori caracterizează acţiunea factorilor orografici (altitudinea. scăderea temperaturii. ♦ Panta: Mărimea pantelor determină anumite distribuţii ale biocenozelor precum şi grăbirea sau întârzierea fenofazelor. temperatură.1. panta. ♦ Expoziţia: Prin expoziţie se înţelege orientarea versanţilor munţilor şi dealurilor vis a vis de punctele cardinale. stâncării. ♦ Adăpostul : Adăpostul prezintă o importanţă mare pentru diferite organisme în lupta acestora împotriva vântului. Salinitatea 37 . →Microrelieful: acoperă suprafeţe de 10-200 de cm pe orizontală şi 50100 cm pe verticală (vâlcele.4. crovuri.4.4. Factorii de mediu caracteristici microreliefului dau naştere la ceea ce numim microclimat. Versanţii sudici acumulează cantităţi mai mari din aceşti factori faţă de versanţii nordici. 2. În funcţie de orientarea în spaţiu a anumitor versanţi se va distribui cantitatea de lumină. interfluvii. De existenţa unor adăposturi depinde intensitatea transpiraţiei.4 Factori corelativi 2. luminii şi umidităţii). înflorirea şi fructificarea şi în general dezvoltarea plantelor. precipitaţii şi viteza vântului. coastele dealurilor). creşterea intensităţii vântului. dune de nisip.

4. energia solară este convertită în energie chimică (a materiei sintetizate în procesul de fotosinteză) şi este transferată componentelor biologice concomitent cu procesul de introducere în circuit şi de reciclare cu rate diferite a majorităţii cationilor şi anionilor care intră în compoziţia mediului abiotic „. Compoziţia ionică După Botnariuc şi Vădineanu (1982) „în orice ecosistem natural. După Azii G.4. (1936) luna acţionează asupra creşterii şi dezvoltării plantelor pe mai multe căi : ♦ prin intermediul luminii (lumina acţionează asupra mecanismelor fotoperiodice declanşatoare a înfloririi.3.Fluctuaţia concentraţiei apei în săruri influenţează compoziţia biocenozelor naturale producând adaptări ale populaţiilor naturale.4. 2.4. dar care din motive politice şi religioase nu au putut să le valorifice în slujba agriculturii. care poate fi obţinută în vacuum la o temperatură de 480 grade Celsius ».4. 2.4. nefiind suficient de puternică pentru a putea acţiona asupra fotosintezei dar suficientă pentru a putea acţiona asupra 38 . 2. Oxigenul Cum conţinutul în oxigen părţii inferioare a atmosferei este de 20.2. Influenţele lunare şi planetare Oamenii de ştiinţă de astăzi factorilor astrali asupra scot din sertare explicaţii la influenţele creşterii şi dezvoltării plantelor precum şi asupra creşterii animalelor lucruri cunoscute de către oamenii de ştiinţă de ieri.95% majoritatea organismelor de pe suprafaţa scoarţei terestre utilizează calea aerobă pentru desfăşurarea activităţilor de eliberare a energiei dintr-un substrat. După Tait (1979) prin salinitate se înţelege »greutatea elementelor solvite exprimată în grame.4.

luna jucând ca şi factor de amplificare al acţiunii soarelui) . Prin acţiunea conjugată a lunii şi a soarelui se obţine calendarul planetar aplicat astăzi în agricultura biodinamică din Uniunea Europeană plecând de la aplicaţiile efectuate de către Rudolf Şteiner creatorul antroposofiei şi a agriculturii biodinamice. Silguy (1994) luna exercită influenţe asupra proceselor agricole prin intermediul acţiunii sale asupra celor 4 elemente fundamentale ale universului : ♦ Interacţiunea „lună/ pământ” acţionează pozitiv asupra rădăcinii . acţionând asupra metabolismului substanţelor acumulate în celule) .maturării fructelor şi a seminţelor. ♦ Interacţiunea ” lună/foc „acţionează pozitiv asupra fructelor . . peştelui şi racului . Potrivit acestei metode lucrările agricole trebuiesc efectuate în funcţie de ritmul sideral al lunii C... producţiile maxime de seminţe se obţin prin efectuarea semănăturilor în constelaţiile gemenilor. ♦ prin acţiunea complementară cu cea a planetelor (producţiile maxime de rădăcini. frunze şi seminţe se obţin în constelaţiile următoare : producţia maximă de rădăcini se obţine efectuând semănăturile în constelaţia capricornului. ♦ Interacţiunea „ lună/aer „acţionează pozitiv asupra florilor . producţia maximă de frunze se obţine pentru semănăturile efectuate în constelaţiile scorpionului. ♦ prin modificarea câmpului magnetic al pământului (Câmpul magnetic al pământului este modificat de către ciclul soarelui şi a lunii. vărsătorului şi balanţei . ♦ prin intermediul fenomenului de atracţie (atracţia lunară exercitată asupra lichidelor din ţesuturile vegetale este similară cu atracţia soarelui exercitată asupra mareelor) . După C. taurului şi fecioarei . ♦ Interacţiunea „ lună/apă” acţionează pozitiv asupra frunzelor . Silguy (1994): 39 .

4.5. dispunerea apelor calde şi reci pe verticala unui ecosistem acvatic. efectuarea altoirii în momentul în care lăstarii sunt bogaţi în sevă . curenţii verticali din oceane. conopida .4. usturoiului. recolta cepei. Tabelul nr. 40 . repicarea. aratul. varza.6 Sistemul general al curenţilor de aer. butăşirea. Silguy 1994) Când luna trece Elementul activ Partea din prin faţa plantă care este constelaţiei stimulată Lună Gemeni Aerul Floarea descendentă Rac Apa Frunza Leu Focul Fructul Fecioară Pământul Rădăcina Balanţă Aerul Floarea Scorpion Apa Frunza Lună ascendentă Săgetător Focul Fructul Capricorn Pământul Rădăcina Vărsător Aerul Floarea Peşte Apa Frunza Berbec Focul Fructul Taur Pământul Rădăcina 2. plantarea şi tăierile.3 Sinteza interacţiunilor dintre elementele fundamentale şi constelaţii (C. morcovilor. etc…) 2.4. discuitul.♦ lucrări agricole în timpul lunii ascendente : semănatul trebuie efectuat în perioadă de lună ascendentă sau dimineaţa devreme . cartofilor. transplantarea. se recoltează salata. Viteza coloanelor de aer este redusă de către rezistenţa pe care o creează covorul vegetal format din diferite culturi agricole.4. ridichilor. ♦ lucrări agricole în lună descendentă : În această fază seva coboară înspre sistemul radicular fiind recomandate lucrări ca prăşitul. tăierea gardurilor vii. Gravitaţia După Krîlov (1964) şi Serdiuk (1977) materia vie este influenţată şi de câmpul magnetic terestru (căderea frunzelor.

Focul Chiar dacă în general focul prezintă o conotaţie negativă prin efectele sale în ultimii ani.4.4. 41 .4. rezistenţă la pătrunderea altor specii.5. biodinamică. În aceste condiţii existenţa unui biotop stabil permite instalarea unui ecosistem complex cu stabilirea unui echilibru relativ datorită influenţelor permanente venite dinspre exteriorului lui. Astfel focul reprezintă principalul mijloc de control al dezvoltării buruienilor în sistemele de agricultură durabilă (ecologică.7. capacitate de menţinere a factorilor abiotici ). etc…) 2.4. AUTOCONTROLUL ECOSISTEMELOR Procesul de evoluţie al ecosistemelor în timp se numeşte succesiune ecologică ca şi rezult alt interacţiunilor dintre biotop şi biocenoză.8. 2. focul reprezintă una din cele mai eficiente soluţii de luptă împotriva buruienilor. Pentru a putea face faţă perturbărilor produse de către factorii externi ecosistemul dezvoltă diferite mecanisme de autocontrol (capacitate de restabilire a unui echilibru.2. Presiunea atmosferică În corelaţie cu alţi factori de mediu presiunea atmosferică dă naştere la o anumită compoziţie a ecosistemelor alpine.

simple Lungi. vitalitatea.6. complexe Mecanisme de control ale Fizice Biologice populaţiilor Fluctuaţii Mai pronunţate Mai puţin pronunţate Cicluri minerale Deschise Mai mult sau mai puţin închise Rolul detritusului Neimportant Important Stabilitatea Scăzută Ridicată Recolta potenţială pentru Ridicată Scăzută om 2. complexe Stratificarea Slabă Pronunţată Diversitatea speciilor Scăzută Ridicată Specializarea nişelor Largă Îngustă Relaţii trofice Generale Specializate Talia indivizilor Mai mică Mai mare Cicluri de viaţă Scurte. 4 Succesiunea ecologică (Smith.1. Definiţia şi trăsăturile După Allee şi colab. (1949) 4 trăsături fundamentale definesc o populaţie („numărul de indivizi.Tabelul nr. Stugren (1982) prezintă la rândul lui 5 trăsături fundamentale 42 . delimitarea în timp şi spaţiu”) După Ghilearov (1954) „populaţia cuprinde toţi indivizii dintr-o specie care aparţin aceleaşi biocenoze”. similitudinea indivizilor între ei. 1974) Caracteristica Faza succesională Timpurie Matură Biomasa Mică Mare Producţia finită /Respiraţia Mai mare de1 Tinde câtre 1 biocenozei Producţia brută/biomasă Mare Mică Biomasa /unitate de flux Scăzută Ridicată energetic Lanţuri trofice Scurte Lungi.6. POPULAŢIA 2.

Pentru populaţiile naturale se acceptă de obicei 3 vârste ecologice: vârsta prereproductivă.(1969) structura ecologică cuprinde 4 elemente : → Structura de vârstă După Botnariuc şi Vădineanu (1982) structura pe vârste este dată de numărul claselor de vârstă. → densitatea: raportul dintre numărul de indivizi şi unitatea de spaţiu (supraaglomerarea subaglomerarea fiind după Stugren în 1975 doi indicatori principali ai densităţii populaţiei) . →Structura pe sexe (raportul pe sexe) Diferenţierea pe sexe reprezintă o condiţie indispensabilă pentru caracterizarea ecologică şi evolutivă a unei populaţii ţinând cont de faptul că rata intrărilor de indivizi în populaţie prin reproducere este condiţionată de numărul de femele. vârsta reproductivă şi vârsta postreproductivă. Structura populaţiei După Stugren (1982) structura unei populaţii este dată de structura genetică şi de structura ecologică. După Şilov şi colab. ecuaţia creşterii numerice. → rata mortalităţii: raportul dintre mortalitate şi efectivul populaţiei. 2. amplitudinea claselor de vârstă şi de distribuţia efectivului populaţiei pe clase de vârstă. 43 .2. ecuaţia creşterii exponenţiale .→ efectivul: numărul de indivizi care alcătuiesc la un moment dat populaţia unei specii. ecuaţia logistică . → rata natalităţii /raportul dintre natalitate şi efectivul populaţiei. → rata creşterii numerice /diferenţa dintre natalitate şi mortalitate (exprimată printr-o serie de indicatori : coeficientul creşterii numerice.6.

Conform lui Şilov şi colab. După Şvarţ (1965) şansele de supravieţuire a unei populaţii sunt influenţate de relaţiile dintre grupele genetice ce alcătuiesc o populaţie. Mărimea populaţiei După Pop (1977) „densitatea sau desimea poate fi evaluată stabilindu-se distanţa dintre indivizii unei specii care depinde atât de tipul biformelor cât şi de modul de distribuţie pe suprafaţa cercetată” După Botnariuc şi Vădineanu 44 . grupată: această distribuţie ar putea indica o viaţă socială dezvoltată →Structura genetică Adaptarea populaţiilor la presiunile exterioare realizate de către factorii de mediu se realizează prin modificarea structurii genetice. . populaţiile de rozătoare sunt uneori scindate în indivizi sedentari şi indivizi migranţi.6.→ Configuraţia funcţională. subpopularea poate fi asociată cu mortalitatea ridicată”. 2.3. După Botnariuc şi Vădineanu (1982) distribuţia spaţială poate să fie: întâmplătoare: În cazul acestei distribuţii poziţia în spaţiu a unui individ este independentă de poziţia altor indivizi. uniformă: distribuţia se întâlneşte la populaţiile animale cu comportament de teritorialitate. → Distribuţia spaţială După Stugren (1982) teritorialitatea este un fenomen specific lumii animale fiind o proprietate constantă a speciei sau un fenomen legat de sezonul de reproducere şi creştere a puilor. După Litvin (!977) populaţia este scindată în 2 componente cu funcţii diferite: comportamentul intraorganismic (indivizii care parazitează efectiv o gazdă trăind într-un biotop organic) şi comportamentul extraorganismic (indivizii care duc un mod de viaţă neparazitar). După Allee (1931) tendinţa opusă teritorialităţii este agregarea conform căreia „nu numai suprapopulaţia dar şi subaglomerarea spaţiului.

densitatea relativă: reprezintă abundenţa unei populaţii într-un ecosistem şi redă importanţa unei anumite populaţii (metoda pătratelor. densitatea în biomasă: (cantitatea de substanţă uscată/unitatea de suprafaţă sau volum).. densitatea ecologică : numărul de indivizi raportat la unitatea de suprafaţă sau volum locuit de populaţie în cadrul ecosistemului. adaptate la mediu.) 2. (1877) citat de Vîntu V. legate într-un întreg care se schimbă odată cu schimbarea condiţiilor de mediu şi cu 45 .1 Definiţia După Mobius K. unite prin dependenţe reciproce. mărimea unei populaţii este dată de o serie de indicatori numerici sau procentuali: densitatea absolută: numărul de indivizi raportat la unitatea suprafaţă/volum.(1982). BIOCENOZA 2. metoda Peterson. chestionare. ocupând un anumit teritoriu.7. metoda capcanelor.7. (2000) prin biocenoză putem înţelege „totalitatea organismelor vegetale şi animale care populează un anumit biotop cu condiţii de existenţă mai mult sau mai puţin uniforme create în mod natural sau artificial” sau „o comunitate de organisme. metoda capturării/marcării şi recapturării. metoda Joly.

hidrosferei şi pedosferei. Sukacev (1961) făcea o o paralelă între biocenoză şi biotop şi înţelegea prin noul termen de biogeocenoză „o anumită suprafaţă de teren care cuprinde fitocenoza.schimbarea numărului unora dintre ele”.7. litosferei.1982) Indicele (procente) exprimă proporţia dintre numărul sau/şi indivizilor unei specii faţă de celelalte specii. microbiocenoza şi părţile corespunzătoare ale atmosferei. între diferitele componente –cormofite şi talofitese stabilesc relaţii de interdependenţă atât pe bază trofică cât şi pe bază ecologică. zoocenoza. fizionomia şi relaţiile de independenţă dintre populaţiile de plante şi dintre plante şi biotop se menţin timp îndelungat. structura.2. fitomediul ca produs al fitocenozei a rezultat în urma interacţiunilor stabilite între organisme şi între organisme şi mediu”. După acelaşi autor „zoocenoza constituie o grupare sau o comunitate de animale între care se stabilesc relaţii de interdependenţă în strânsă legătură cu factorii de mediu” 2. →Dependenţa După Duvigneaud (1974) « Dependenţa reprezintă relaţia dintre populaţii din forme de viaţă diferite în care o formă de viaţă obţine un beneficiu 46 masa . După Pop (1977) „fitocenoza reprezintă o grupare de mai multe populaţii de plante legate de un anumit mediu de trai având următoarele trăsături principale: organizarea sub formă de pâlcuri cu contur şi mărimi variate. fitocenoza este sediul acumulării substanţelor organice elaborate de plantele verzi. Indicii structurali ai biocenozei → Abundenţa relativă (Botnariuc şi Vădineanu . compoziţia floristică. toate strâns legate între ele prin interacţiuni. formând un complex unitar” Cele două componente ale biocenozei şi anume fitocenoza şi zoocenoza pot fi definite sectorial cu elementele lor componente. părţile structurale ale fitocenozei poartă denumirea de sinuzii.

5 62. -echitabilitate (repartizarea indivizilor între 2 specii). ♦ diversitate biochimică (în cazul constituenţilor esenţiali ai biomasei ) .variabilitate specifică (numărul de specii pe unitate de suprafaţă) .5 17.5 după scara lui Braun- →Coabitarea După Duvigneaud (1974) « coabitarea presupune relaţia prin care mai multe specii exploatează împreună condiţiile de viaţă care le sunt oferite de un anumit mediu » → Constanţa Acest indice se exprimă de obicei în funcţie de frecvenţa speciei(Botnariuc şi Vădineanu .5 87.1982) Dominanţa este un indice care exprimă influenţa uneia sau mai multor specii asupra structurii şi funcţionării biocenozei.5 5. După Duvigneaud (1974) diversitatea se poate defini sub 2 forme : ♦diversitate specifică care se regăseşte sub alte 2 abordări : .1982): specii constante (frecvenţa mai mare de 50%) . 47 . specii accidentale ( frecvenţa mai mică de 25%).1982).nereciproc din relaţia cu alte populaţii (lianele. Tabelul nr.1-1 1-10 10-25 25-50 50-75 75-100 Media 0.5 Evaluarea abundenţei şi dominanţei Blanquet: Scara + 1 2 3 4 4 Acoperire în % 0. epifitele se protejează de soare la umbra altor specii arboricole) » → Dominanţa (Botnariuc şi Vădineanu .5 37.50%). → Diversitatea Acest indice se calculează ţinând cont de numărului speciilor şi de abundenţa relative a acestora şi de echitabilitate (Botnariuc şi Vădineanu. specii accesorii (frecvenţa între 25 .

Specii indiferente. specii străine sau întâmplătoare (speciile apar întâmplător într-un ecosistem).7.3.1982). specii preferenţiale (speciile preferă anumite biocenoze).1 Relaţii interspecifice stabilite pe criteriul efectului direct permite împărţirea acestora în 6 grupe: Specii accidentale. 1977) 2. Indicele ia în calcul abundenţa relativă numerică a unei specii faţă de alte specii (Botnariuc şi Vădineanu . Specii preferenţiale. În funcţie de acest indice speciile se împart în mai multe categorii (Botnariuc şi Vădineanu. Specii exclusive . 1982): specii caracteristice (speciile nu pot persista în alte ecosisteme) .. 48 . După Duvigneaud gradul de fidelitate al speciilor Specii elective. → Fidelitatea Indicele exprimă tăria legăturilor unei specii cu alte specii ale ecosistemului..3.În 1967 Odum se întreba dacă « diversitatea constituie numai piperul existenţei pe pământ sau ea este necesară pentru supravieţuirea biosferei. Specii accesorii. Relaţii interspecifice 2.1982) → Frecvenţa Indicele se exprimă în procente şi este dat de proporţia dintre numărul de probe care conţin specia dată şi numărul total de probe adunate în acelaşi timp (Botnariuc şi Vădineanu . ecosistem ce înglobează omul cu natura « → Echitabilitatea Indicele exprimă modul în care este distribuită abundenţa relativă la speciile unei biocenoze. specii indiferente (speciile pot trăi în diferite ecosisteme).7. → Vitalitatea Indicele exprimă capacitatea organismelor de a putea trece prin toate fazele de dezvoltare începând cu germinarea şi creşterea şi terminând cu reproducerea” (Pop I.

lianele).Uneori ambele populaţii sunt afectate.Relaţiile dintre două specii (A şi B) pot fi exprimate astfel încât fiecare săgeată să aibă trei semnificaţii: acţiune pozitivă (+).Geotrupes stercorarius transportă o specie de acarieni ( Parasitus coleoptratorum) de la o dejecţie la alta. adăpost. alteori doar una este eliminată din nişa respectivă (Botnariuc şi Vădineanu. fenomen ce permite supravieţuirea populaţiei în cauză.0). 1977) (. loc de trai. 1977) c1) Forezia Este o relaţie de cooperare ce presupune transportul indivizilor unei specii de către indivizii unei alte specii (Gândacul de bălegar. Relaţia nu este obligatorie pentru nici una dintre specii.-) Cele 2 specii concurează pentru aceeaşi hrană. etc..). b) Competiţie (concurenţă) (. c2)Epecia Epecia este o formă de cooperare în care indivizii unei specii utilizează ca substrat indivizii altor specii (epifitele. negativă (-). Luând în calcul toate combinaţiile posibile pot exista 9 combinaţii diferite(3 x 3 = 9) deci 9 tipuri de relaţii posibile prezentate în ordine alfabetică: a) Amensalism (antibioză: Rafes . neutră (0). nulă. 1982) Una din consecinţele concurenţei este migraţia în zone mai puţin populate. c3)Endoecia Este o relaţie de cooperare ce presupune utilizarea cavităţilor corpului altor organisme fără agresarea acestora din urmă (nematozii Trichostrongylidae utilizează stomacul calului ca adăpost fără să-l paraziteze). În această relaţie amensalul este inhibat de produsele elaborate de parteneri (ex: antibioticele produse de ciuperci sau bacterii). Competiţia reglează în acelaşi timp densitatea populaţiilor c) Cooperare (Pop. c4) Comensalism (+ 0) 49 .

pasărea crocodilului (Pluvianus aegyptius) adună lipitorile de pe gingiile crocodilului de Nil. în timp ce gazda nu este afectată (relaţia poate însemna un prim pas către mutualism sau parazitism/ciocârliile şi potârnichile ce însoţesc turmele de copitate sălbatice utilizând resturile alimentare ale acestora). furnicile cu plantele mirmecofile (iubitoare de furnici). c5)Mutualism (simbioză) (+ +) Cele 2 specii sau populaţii sunt afectate pozitiv fiind dependente una de alta . dar relaţia nu este obligatorie pentru nici una din ele (crabul şi actiniile). ciuperci şi uneori bacterii). ♦ Simbioze între plante şi microorganisme: Rhizobium şi plantele leguminoase. d) Neutralism (00) Speciile nu se afectează în mod direct: De exemplu populaţia veveriţei este indiferentă vis a vis de populaţiile de fluturi. convieţuirea dintre alge. bacteriile fitopatogene trăiesc în celulele plantelor gazde provocând boli numite 50 . fiindcă ar rezulta moartea acesteia/ Botnariuc şi Vădineanu. 1982). ♦ Simbioze între plante şi animale: furnicile sud-americane Atta cu ciupercile Rozites gongylophora. smochinul (Ficus carica) cu viespea Blastophaga grossorum. celenteratul de apă dulce (Hydra viridis) cu alga verde Chlorela. c6) Protocooperare (+ +) Speciile profită de pe urma convieţuirii. Sunt cunoscute multe forme de parazitism: speciile de clocotici (Rhinanthus) îşi fixează haustorii în rădăcinile plantelor erbacee din pajişti. ♦ Simbioze între animale: peştele numit boarţă (Rhodeus amarus) îşi depune ouăle în scoicile de râu (Unio anodonta). coleoptere sau alte specii de insecte dintr-un ecosistem silvic) (Botnariuc şi Vădineanu.Relaţia este obligatorie pentru comensal. e) Parazitism (+ -) Relaţia este obligatorie şi are un efect pozitiv pentru parazit şi un efect inhibitor pentru gazdă (parazitul nu omoară gazda. 1982).

1977). Pirul de exemplu elimină în mediu o substanţă toxică numită „agropiren”. J. → Relaţii de înmulţire şi creştere Anumite specii elimină diferiţi metaboliţi în mediu care împiedică înmulţirea. 2. 1982). care inhibă creşterea cerealelor (în special a ovăsului). substanţe repelente. prădătorul omorându-şi de regulă prada : (fitofagele ce se hrănesc cu produse vegetale. creşterea şi dezvoltarea altor specii. Relaţii interspecifice legate de relaţia directă cu mediul ambiant Aceste relaţii pot fi clasificate în mai multe categorii (Botnariuc şi Vădineanu (1982): →Relaţii de orientare în spaţiu Anumite specii pot să perceapă cu ajutorul organelor de simţ chimic (ex..baterioze. et col.P. →Relaţii de apărare Pentru a se apăra de o agresiune diferite populaţii utilizează diferite mijloace chimice (Ex.2. 51 . ♦ intrare în stare de alertă (teriboni). plantele insectivore care se hrănesc pe seama animalelor mici (Botnariuc şi Vădineanu. zoofagele care consumă animale vii. venin.3.7. ciupercile produc la plante boli numite micoze. toxine. ♦ îndepărtare de sursă (repelenţi). hormoni juvenili. f) Predatorism (+ -) Relaţia este obligatorie pentru prădători şi are un efect pozitiv în timp ce pentru pradă are un efect negativ. Aceşti metaboliţi se numesc ectocrine în contrast cu denumirea substanţelor endocrine. Cele mai cunoscute ectocrine sunt antibioticele care fiind eliminate de anumite ciuperci inhibă dezvoltarea unor bacterii (Charboneau. antofitele parazite (cuscuta) îşi înfing haustorii în trifoi şi lucernă pompând substanţele elaborate. gust sau miros) anumiţi metaboliţi dizolvaţi în apă şi în funcţie de semnificaţia acestora vor elabora diferite răspunsuri: ♦ mişcarea către sursă (atractanţi).

carapace etc…) sau mijloace de apărare activă (fuga. peri.3. copite. coarne. 52 . familia Aegeridae care imită viespile şi albinele. rularea corpului. repelenţi. gheare. îngroparea. ♦ Relaţii de apărare colectivă Aceste relaţii au la bază mijloace de apărare precum ecloziunea concentrată. gheare .7.3.2. →Relaţii de reproducere Sunt relaţii care se stabilesc pentru realizarea fenomenului de reproducere . Realţii interspecifice legate de rolul lor în viaţa populaţiilor După Botnariuc şi Vădineanu (1982) putem defini mai multe relaţii: →Relaţii de apărare În funcţie de relaţiile bilaterale de apărare se cunosc 2 categorii de mijloace de apărare: ♦ Relaţii de apărare individuală Aceste mijloace cuprind acţiuni de apărare pasivă (spini. agregări de apărare sau utilizarea de indivizi specializaţi în apărarea colectivităţii În funcţie de relaţiile multilaterale se cunosc 3 mijloace de apărare: ♦ Mimetism sau Imitaţie: Acţiunea constă în imitarea unor animale care posedă mijloace eficiente de apărare (Familia Syrphidae care imită anumite himenoptere veninoase. ţepi. metaboliţi. comportamente ce simulează moartea.La aceste relaţii putem asocia diferite manifestări precum: ♦ competiţie (pentru locuri de cuibărit şi depunere de ponte). substanţe urticante. autonomia/ eliminarea cozii de către şopârle). cochilii. apărarea cu dinţi. familia Papilionidae care imită indivizii din familia Danaidae) ♦ Homocromie: Constă în schimbarea culorii şi a desenelor de pe corp.

1988). →Efectul de masă: Efectul de masă apare în cazul suprapopulării mediului ca un factor de autoreglare al populaţiei. spaţiu. Relaţiile trofice presupun existenţa unui transfer de energie şi materie între nivelele trofice succesive ale unui lanţ trofic. → Relaţii de răspândire Anumite specii (Viola. Relaţii intraspecifice Relaţiile care au loc între indivizii aceleaşi specii se numesc relaţii homotipice în timp ce relaţiile dintre indivizii unor specii diferite se numesc heterotipice sau interspecifice (Ionescu . Ele determină anumite adaptări legate de creştere. mamifere sau păsări. → Relaţii trofice Aceste relaţii determină structura trofică a unei anumite biocenoze.♦ mutualism (insecte polenizatoare cu speciile specifice).4. Cele mai cunoscute exemple sunt cele care asociază furnicile cu seminţele anumitor specii (acţiunea este numită şi mirmecohoria). ♦ parazitism (cuc).7. Chelidonium. loc de viaţă. reproducere talie sau apărare. care prin numărul mare de indivizi riscă să pericliteze existenţa întregii populaţii (Tribolium confusum). Două relaţii homotipice sunt cunoscute şi anume: →Efectul de grup: Efectul de grup (efect pozitiv) este efectul rezultat în urma asocierii dintre doi indivizi care realizează împreună diferite activităţi (lupii).Anumite seminţe de arbuşti trec nevătămate prin intestinul unor păsări sălbatice în timp ce ouăle de rezistenţă a unor crustacee nu sunt distruse în intestinul multor specii de peşti. 2. 53 . Între diferitele specii dintr-un anumit nivel trofic pot apărea relaţii de competiţie pentru hrană . lumină. longevitate. Carex) ajung în alte regiuni prin transportarea seminţelor sau a fructelor prin ingerarea acestora de către unele mamifere. Rumex.

Atractanţi: semnalează localizarea hranei . micorize). bacteriotoxine . După Duvigneaud (1974) substanţele biochimice se împart în alomone (substanţe dau un avantaj adaptativ organismului producător) şi kairomone (substanţe care dau un avantaj organismului receptor).8. STRUCTURA BIOCHIMICĂ A ECOSISTEMULUI După Gauze (1944)şi Kolesnicenko (1966) relaţiile interspecifice pe baza cărora este structurată biocenoza au la bază legi biochimice.). nodozităţi. alcaloizi (mijloace de apărare împotriva animalelor fitofage) telergoni (feromoni). Inductanţi: modifică creşterea unei alte specii cu care acestea sunt asociate (favorizează ciupercile care atacă nematozii. Whittaker. propilen. coline (etilen. Contractanţi : (anticorpi). Depresanţi : Inhibă sau otrăvesc fără avantaje pentru cel care le produce (toxine bacteriene). După Butenandt (1959) ergonii cuprind următoarele grupe de substanţe: toxine bacteriene (marasmine/ rol în veştejirea frunzelor şi ramurilor. Inhibitori: substanţe care inhibă sau suprimă alte specii competitoare: substanţe ce frânează germinaţia altor specii (juglona secretată de rădăcinile nucului). fitoncide (protoanemonina). substanţe de îmbătrânire produse de ciuperci . analogi ai hormonilor juvenili ai insectelor ce blochează la doze foarte mici 54 .2. Potrivit acestei abordări plantele şi animalele elimină produşi secundari ai metabolismului numiţi metaboliţi care imprimă o anumită configuraţie biocenozei (ergoni/ectocrine/ allelochimicale . de tipul acidului transcinamic secretat de rădăcinile lui Parthenium în deşerturile mexicane). ce intervin în competiţia dintre diferite microorganisme în sol. 1970). Aceste două grupe luate în ansamblu se prezintă sub formă de: Autotoxine: Autoinhibitorii adaptativi care limitează populaţia în număr (Tribolium confusum. Substanţe de apărare: (cerneală de cefalopode). gale. antibiotice (Penicillium notatum. substanţe care opresc fenomenul de germinare la plantele superioare. Antibiotice.. butilen etc. ajută procesul de polenizare.

Definiţia După Elton (1966) lanţul trofic cel mai simplu este acela în care „ un animal trăieşte pe cheltuiala unei singure specii de plante care numai este utilizată ca hrană de nici o altă specie de animal.9. Respingători: furnizează o apărare respingând un atac sau o infecţie. sau sunt semnale de organizare şi de apărare a populaţiei.1. animalul erbivor nu are nici un parazit şi nici nu este prădat de un alt animal”. Veninuri ce otrăvesc gazdele. acţionând într-o diluţie foarte mică: Feromoni sexuali: afrodisiaci şi atractivi. 55 . Feromoni de recunoaştere socială. de pericol sau de toxicitate având un avantaj adaptativ pentru receptor. Un astfel de lanţ este posibil dar greu de întâlnit în natură ca şi cazul lanţurilor trofice cu foarte multe verigi (lanţul în care avem striga /Strix aluco. Feromoni de marcare a teritoriilor. Stimulatori: de tip hormonal. Telergoni ( Feromoni): Mesaje chimice transmise între indivizii aceleaşi specii care declanşează un anumit comportament sexual.acţiunea ecadisonului care controlează metamorfoza şi maturarea sexuală. metamorfoza nu are loc decât atunci când glandele secretă hormon juvenil. Feromoni de alarmă şi de apărare. LANŢURI TROFICE 2. 2.9. Semnale avertizoare. Southern (1954) cu 30 de verigi. în beneficiu pentru organismul receptor inducând creşterea sa.

Dactyela. cele din urmă devenind consumatori (Ex.. 2. →Lanţuri parazitice 56 .2.De regulă numărul verigilor este mai ridicat decât în agroecosisteme de unde şi nivelul mai ridicat de instabilitate al acestora din urmă. După Slobodkin (1962) concentrarea hranei scade pe măsură ce urcăm nivelurile trofice în piramida eltoniană iar numărul de indivizi scade de la prima înspre ultima verigă în timp ce dimensiunea corpului creşte.) →Lanţuri detritivore În aceste lanţuri prima verigă este reprezentată de către detritusul organic (substanţa organică moartă) urmată de a doua verigă (animal saprofag sau o specie saprofită) şi de verigile 3 şi 4 (animale zoofage). Drosera. utilizarea bacteriilor ca şi sursă de hrană de către protozoarele din sol sau de către fauna cavernicolă în peşteri). →Lanţuri erbivore În aceste lanţuri prima verigă este ocupată de o plantă iar a doua de un fitofag.9. Clasificarea lanţurilor trofice După Strugren (1982) se pot deosebi 4 lanţuri trofice: →Lanţuri bacterivore În aceste lanţuri sursa de hrană este reprezentată de către biomasa bacteriilor (bacteriplanctonul utilizat de către zooplancton). →Lanţuri de plante carnivore În anumite lanţuri se inversează relaţia dintre plante şi animale. etc. După Gere (1957) fluxul de substanţă se scurge de la plante înspre animale pe calea excrementelor erbivorelor. Un agroecosistem este cu atât mai stabil că cât are mai multe verigi datorită posibilităţii înlocuirii unei verigi cu alta în cazuri limită.

♦ Substanţă organică moartă→ bacterie saprofagă → virus bacteriofag. În anumite situaţii lanţurile parazitice se încucişează cu lanţurile detritivore.10. → Al treilea nivel trofic Al treilea nivel este reprezentat din animale care se hrănesc cu animale fitofage (consumatorii secundari de ordinul II). → Descompunători. ♦ Morus alba → Bombyx mori (insectă) → Borelina bombycis (virus). ♦ Plantă → Icerya purchasi (păduche lănos) → fung (Cephalosporium longisporum) → ascomicete (Melanospora parazitica). → Al patrulea nivel trofic Acest nivel trofic este reprezentat prădători de vârf care se hrănesc cu consumatori secundari (consumatorii de ordinul III). destructori sau detritivore 57 . 2. bacterii. Lungimea acestor lanţuri trofice este foarte diferită existând lanţuri cu numai 2 verigi trofice (o plantă şi un parazit) şi lanţuri lungi cu mai mulţi paraziţi (Stugren. sau se ramifică.Sursa de hrană este reprezentată în aceste lanţuri de către ţesuturile vii care sunt atacate de către ciuperci. 1982): ♦ Tutun → VMT. 1982) într-o biocenoză există mai multe nivele trofice: → Primul nivel trofic Acest nivel este reprezentat de plantele verzi (producători primari: bacteriile fotosintetizante şi chimiosintetizante). → Al doilea nivel trofic Acest nivel este reprezentat animale fitofage (consumatorii primari de ordinul I). Stugren. micromicete. ♦ Plantă → cărăbuşel (Anisoplia) → ciupercă (Metarhizium) → acarian parazit. NIVELE TROFICE După (B. virusuri.

11. →partea pierdută prin secreţie (lapte.Acest nivel este reprezentat de către bacterii şi ciuperci care se hrănesc cu organisme moarte → Paraziţii şi descompunătorii Aceste grupe de organisme intervin în nivelurile trofice în care se află şi sursele lor de hrană 2. Indivizii vegetali consumă o cantitate de materie (C) care se împarte într-o componentă asimilată (producţia brută) şi dintr-o parte neasimilată (excremente). →combustia respiratorie (R) . C=A+NA Componenta asimilată se împarte în: →producţia netă (ţesuturi noi /PN) . A=PN+R+S 58 . PRODUCTIVITATEA ECOSISTEMELOR Productivitatea este reprezentată de viteza de producere a biomasei în unitatea de timp. săruri minerale prin picăturile de apă de ploaie/S). nectar.

După Lieth şi Whittaker (1975) ecosistemele terestre se grupează din punct de vedere al productivităţii primare în 4 categorii: ♦ Ecosisteme cu productivitate supranormală: păduri tropicale (20003000 g/m2/an).1. tundre (0-250 g/m2/an). intensitatea fotosintezei. lumina. o parte se transformă în litieră (L) iar restul reprezintă producţia netă aparentă (T) PN=I+L+E+T 2. apa. ♦ Ecosisteme cu productivitate medie: arbuşti. pajişti (1000-2000 g/m2/an). pajişti. Productivitatea primară Productivitatea primară este realizată de către plantele fotosintetizante prin convertirea energiei radiante în energie chimică. După Stugren (1982) există 2 forme de productivitate : ♦ Productivitatea primară brută (rata totală a fotosintezei ).O parte din producţia netă (PN) v-a fi ingerată (I). desişuri. Eficacitatea ecologică reprezintă raportul 59 . sărurile minerale.11. o parte v-a fi exportată din ecosistem (E). ♦ Productivitatea primară netă (rata de depozitare a substanţei organice în organismul vegetal). ♦ Ecosisteme cu productivitate inferioară : deşerturi. Factorii productivităţii primare sunt : temperatura. ♦ Ecosisteme cu productivitate normală: păduri de foioase . CO2. Eficacitea ecologică Transformările care au loc de-a lungul unui lanţ trofic au loc cu o anumită eficienţă sau eficacitate ecologică. lanuri de cereale (250-1000 g/m2/an) . răşinoase.

Putem vorbi astfel de biomasa unei populaţii. ♦ 1 gram de protide este echivalent la aproximativ 4 Kilocalorii.2. → în conţinut de energie (Kcal) obţinută în urma prelevării unui eşantion de 1 gr care este ars într-o bombă colorimetrică: ♦ 1 gram de glucide este echivalent la aproximativ 4 Kilocalorii.11. Consumaţia (cantitatea de hrană consumată în unitate de timp).Biomasa Biomasa reprezintă masa unui organism viu la un moment determinat. Respiraţia (materialele cheltuite pentru întreţinerea organismului. Productivitatea secundară După Stugren (1982) productivitatea secundară constă în “ procesul de transformare a materialului produs de plante în material specific animal. Biomasa se exprimă în mai multe feluri: → sub formă de greutate de materie uscată (kg. gr). de biomasa unui nivel trofic sau de biomasa unei biocenoze. → sub formă de greutate materie proaspătă.dintre productivitatea netă şi fotosinteză la un moment dat faţă de nivelul precedent al altui lanţ trofic. Excreţia (masa totală a materialelor eliminate de organismul heterotrof ca urină şi fecale). ♦ 1 gram de lipide este echivalent laq aproximativ 9 Kilocalorii.3. 60 . t. convertirea energiei asimilate ca hrană. Originea producţiei (producţia rezultată din reproducere şi creştere). Asimilaţia (cantitatea de hrană convertită în materiale specifice în corpul organismului heterotrof. 2. în substanţă animală”. După Petrusewicz (1967) caracterizarea cantitativă a productivităţii secundare se poate realiza prin următorii indicatori: Biomasa prezentă (suma obţinută prin reproducere şi creştere) . 2.11.

5. Aceste plante pot prezenta diferite aplicaţii: → utilzarea mineralomasei pentru îmbogăţirea solului (Ca. Adesea biomasa este exprimată într-o unitate de suprafaţă (ha. iar pe de altă parte materia organică moartă.T) Materia organică totală cuprinde pe de o parte materia organică vie. Materia organică moartă este fixată: → deasupra solului sub formă de mulci rezultând „necromasa” (materia organică moartă). excremente.). 61 . Pentru mediile acvatice şi pentru soluri biomasa se exprimă pe unitate de volum. scoarţe detaşate. 1989). Aceste plante permit realizarea de prospecţii fitogeochimice pentru identificarea rezervelor de metale grele (Delcarte. fructe.♦ 1 gram de materii vegetale este echivalent la aproximativ 4. cum este cazul lui Equisetum arvense (coada calului). Mineralomasa este foarte importanţă pentru a realiza diferite aplicaţii agricole în cazul plantelor care acumulează cantităţi mari de elemente minerale. Mineralomasa Mineralomasa este reprezentată de către fracţia minerală a biomasei. 2. Ea rezultă din incinerarea unei materii în urma căruia se obţine o cenuşă şi care este echivalentă cu mineralomasa. ramuri.11. Materia organică totală (M. → litieră (frunze moarte pe sol. → în primul orizont humic al solului.. m2).O. E. K).5 Kilocalorii.11.4. → utilizarea biohiperacumulatorilor de elemente minerale (Cu) pentru combaterea poluării. 2.

cadavre ). Biomasa vegetală ( aici sunt cuprinse şi bacteriile) este superioară biomasei animale. Regăsim aici macroelementele în mod curent regrupate sub denumirea de humus sau de substanţe humice. pajişte. Biomasa microbiană este în mod esenţial reprezentată de ciuperci. → Substanţa organică proaspătă Natura sa este direct legată de activităţile de suprafaţă şi în primul rând de covorul vegetal (pădure. care cuprinde totalitatea biomasei în activitate. Cercetările din aceşti ultimi ani au arătat că localizarea substanţelor organice în structura solului şi interacţiunea lor cu mineralele solului explică în mare parte timpul în care acestea rămân în sol. Acestea din urmă sunt afectate de tipul de sol şi practicile culturale. culturi). → Substanţa organică proaspătă sau substanţa organică microbiană : resturi de origine vegetală ( reziduuri vegetale. sau mai mult sau puţin rezistente la biodegradare.Cantităţile de substanţă organică prezente în sol depind în acelaşi timp de „imputurile” şi de „outputurile” din sol prin mineralizare. mai mult sau mai puţin legate de fracţiunea minerală a solului . 62 . biomasa ciupercilor fiind în general cea mai importantă. Putem împărţi fracţiunea organică a solului în trei compartimente distincte → Substanţa organică vie. exudate) şi de origine animală ( dejecţii şi cadavre). bacterii şi actinomicete. → Materia organică amorfă: toate celelalte forme de materie organică. resturi de recoltă) şi într-o mai mică măsură de resturile provenite de la animale ( dejecţii. Ea este deci în majoritate compusă din materie organică vegetală (frunze şi rădăcini moarte. → Substanţa organică vie După BACHELIER ( 1963). substanţa organică vie reprezintă 20% din masa substanţei organice totale într-un sol bun de pajişte cu 4% substanţă organică. vegetală şi animală.

paraziţi. şi pot lega metale. NIŞA ECOLOGICĂ Elton (1927) definea nişa ecologică ca fiind „poziţia sau stratul unui organism în interiorul comunităţii şi ecosistemului „ sau „ansamblul de relaţii trofice al unei specii cu biocenoza” sau „ansamblul relaţiilor trofice ale speciei de animal.. aminoacizi. hidroxil . J. Schoellen.Y. dificile de separat din substanţa organică proaspătă şi de produsele nou formate care intervin în sinteza compuşilor humici. ♦ Substanţa organică stabilă ( humusul) Substanţele humice sunt macromolecule cu greutate moleculară mare. 1995): ♦ Substanţa organică instabilă sau tranzitorie Este vorba mai ales de moleculele cu greutate moleculară mică: glucide simple. E. etc. După Bei-Bienko (1964) „nişa de biotop este supusă uneori schimbării de poziţie”. J. Chapot.12.... Ele au o mare varietate de grupări funcţionale: carboxil. 2. A. puţin solubile în apă. aşadar relaţiile sale cu hrana şi duşmanii (concurenţi. cu proprietăţi tensioactive. Grinnell (1917) definea nişa ca „un concept care defineşte mediul de trai al speciilor” 63 . pentru că acesta grupează molecule extrem de variate (Delphin. fenoli.→ Substanţa organică amorfă Este vorba despre compartimentul cel mai dificil de împărţit. prădători). care le conferă o încărcătură anionică globală foarte ridicată: ele au o capacitate de schimb cationic mai mare decât cea a argilelor.

La baza piramidei se află producătorii primari urmaţi fiind de consumatorii primari (fitofagii) care sunt cei mai numeroşi.După Gunther (1950)” nişa nu este un fragment din substanţa vie a ecosistemului ci un sistem dinamic de relaţii.13. care face posibilă vieţuirea unei specii zoologice în biotop” După Hutchinson (1958) „fiecare specie îşi are propria sa nişă ecologică sau nişă fundamentală”. Elton (1927) a construit un sistem geometric sub forma unei piramide a numerelor în care diferitele etaje ale unei piramide redau diferitele niveluri trofice. IV Consumatori terţiari 64 . Al treilea etaj al piramidei este ocupat de consumatorii secundari (zoofagi) urmat apoi de consumatorii terţiari sau prădătorii de vârf. Kendeigh (1974) înţelegea prin nişa ecologică trofice şi al relaţiilor speciei cu mediul fizic în general”. PIRAMIDA ELTONIANĂ După Stugren (1982) ”reţeaua trofică este un sistem dinamic apărut prin organizarea fluxului de substanţă din biocenoză”. un set de dimensiuni ale structurii biocenotice. Şenikov (1964) definea nişa ecologică ca fiind „partea din spaţiu a asociaţiei vegetale ocupată şi utilizată de o specie de plante” „ansamblul relaţiilor 2. Iahontov (1964) spunea că „ în ecologia insectelor termenul de nişă este utilizat ca echivalent cu locul de viaţă” Conformul definiţiei date de Odum (1959) „nişa arată profesia speciei iar biotopul adresa ei”. Acest sistem poartă numele a ceea ce numim noi astăzi piramidă eltoniană.

14. Savane tropicale b) Grupe de ecosisteme cu un flux ridicat de energie 65 1000-10000 kcal/m2/an cu o medie de 2000 kcal Unica sursă de energie este cea solară. Ecosistemele constituie suportul de bază al vieţii pe pământ 10000-40 000 hkcal/m2/an cu o medie de 20000 kcal . Lacuri şi cursuri de râuri. Tundra.6. Păduri boreale şi de foioase. Ecosistemele biosferei contemporane (Puia 1989) Ecosisteme a) Grupe de ecosisteme cu flux naturale scăzut de energie Largul oceanului. Tabelul nr.III Consumatori secundari II Consumatori primari I Producători primari 2. Zonele oceanelor cu curenţi de convecţie. Platforma continentală. Păşuni temperate. CLASIFICAREA ECOSISTEMELOR După Puia (1989) ecosistemele se clasifică în funcţie de fluxul energetic în ecosisteme naturale şi ecosisteme construite de om.

energia radiaţiilor solare produce modificări fundamentale chimice şi fizice a materiei minerale inerte de pe pământ transformând-o în materie organică vie care se organizează într-un covor vegetal ca sursă de hrană pentru viaţa oamenilor şi a animalelor „ După Mehedinţi S. pădurile. recifi. ecosisteme urbane. stepele. BIOSFERA Duvigneaud (1974) definea biosfera ca fiind „porţiunea de pe glob care conţine organismele vii şi care permite funcţionarea ecosistemelor datorită cărora. ecosisteme silvice. aşezări Se întemeiază pe baza unui rurale.. savanele. deşerturile. Se produc alimente şi materii prime b) Grupe de ecosisteme 100 000-300 000 kcal/m2/an cu consumatoare de substanţă o medie de 200 000 kcal organică având un flux de energie foarte ridicat Construcţii hidraulice. 66 . Pe lângă energie solară intră acvaculturile. →ecosisteme artificiale (ecosisteme agricole. Se produc materii organice în exces care pot fi transferate altor ecosisteme. agroecosistemele. Ionescu (1988) ecosistemele se clasifică în funcţie de prezenţa au absenţa omului în ecosisteme naturale şi ecosisteme artificiale: →ecosisteme naturale (tundra. Produce numai biomasă umană După Al. munţii. 2. (1930) « biosfera este o realitate geografică o “haină a litosferei” ce pătrunde în scoarţă şi în păturile de jos ale atmosferei. energia culturală.15. păduri tropicale Pe lângă energia solară intră în umede ecosisteme energia mareelor şi a ploilor abundente. Ecosisteme a) Grupe de ecosisteme 10 000-40 000 kcal/m2/an cu o construite producătoare de substanţă organică medie de 20 000 kcal de om având un aflux ridicat de energie Silvoecosisteme amenajate. aşezări urbane consum ridicat de energie culturală. ecosisteme acvatice).Estuare. ecosisteme marine).

3.. Soran V. Vernadski (1967) definea biosfera ca fiind „un ansamblu care cuprinde mai multe tipuri de materie şi anume :materie vie.. creată de om în scopul obţinerii de produse 67 . apoi păşuni pentru erbivore domesticite şi un sistem industrial a cărui existenţă depinde în egală măsură de combustibilii fosili şi de produsele agrare”. materie organică moartă . hidrosferă şi atmosferă” CAP.1. apărută la interferenţa dintre litosferă. 1998) defineau agroecosistemul ca fiind „ o unitate funcţională a biosferei . materie « mijlocit vie » . 1986. Puia I. (1978. DEFINIŢIA AGROECOSISTEMULUI După Odum (1971) „ un agroecosistem este o prezentare grafică a deosebirilor majore dintre un sistem agricol format din tarlale cultivate cu cereale şi alte plante. 1981.un câmp de interferenţă a energiilor din toate celelalte învelişuri « . materie minerală „ După Stugren (1975) „ biosfera este una dintre geosferele superficiale ale planetei.AGROECOSISTEMUL 3. . Harper (1974) definea agroecosistemele ca fiind „ în primul rând monoculturi intrinsec instabile cu o diversitate foarte scăzută şi cu o reţea trofică simplă” După Springett (1974) „agroecosistemele constituie unităţi funcţionale constructive ale biosferei din punct de vedere dinamic şi structural”.

. Carlier L. Rotar I.J. şi col. Se schimbă semnificativ dacă influenţa omului încetează. (2001) clasifică ecosistemele în: bio-ecosisteme (naturale. Ecosisteme seminaturale Se caracterizează prin dominanţa componentelor naturale şi a proceselor biologice Fără influenţare umană directă (capabile de autoreglare). Cu ajutorul acestor minime intrări el suplineşte autocontrolul intern (natural) de reglare al efectelor dăunătorilor şi bolilor şi totodată grăbeşte restabilirea după perturbările proceselor agroecologice provocate de cultivare şi recoltare” 3.. Manegementul este necesar 68 ..2. Ecosisteme naturale 2. Stephen R.. Capacitate limitată de autoreglare. Bioecosisteme 1.. 7 Clasificarea ecosistemelor ( Haber . Influenţate de om dar similare cu cele naturale (se schimbă puţin dacă se sistează influenţa umană.. pe baza şi a unui minimum de intrări artificiale din exterior. După Kormondy E.. Soran V. 2001 defineau agroecosistemul sustenabil ca fiind „ acela care îşi poate menţine indefinit în timp resursele fundamentale prin mijlocirea cărora se autosusţine. fără să fie create intenţionat. complexe industriale): Tabelul nr.agricole şi prin aceasta este dependentă de om”. ecosisteme aproape naturale. sunt capabile de autoreglare) Rezultă din folosirea de către om a tipurilor I 1 şi I 2. Vlahova M.1990) I. Gliesman (1999) citat de Puia I. CLASIFICAREA AGROECOSISTEMELOR După gradul de artificializare al ecosistemelor Haber (1990) citat de Puia. „agroecosistemul este o unitate ideală ce aparţine mezocosmosului ecologic fiindcă are o structură vegetaţională simplă cu graniţe bine conturate şi cu intrări şi ieşiri de agrochimicale bine dirijate de către om”. ecosisteme antropogene) şi tehno-ecosisteme (aşezări umane. ecosisteme seminaturale. sisteme de trafic. Ecosisteme aproape naturale 3. I.

Aceste agroecosisteme prezintă un anumit grad de instabilitate datorită diversităţii reduse. controlului uman neapărat necesar. (1998) clasifică agroecosistemele în agroecosisteme extensive (intensitate redusă) . Rotar I. utilizarea îmbunătăţirilor funciare. utilizarea irigaţiei. Agroecosisteme extensive sau de intensitate redusă Caracteristicile acestor agroecosisteme sunt următoarele: raport ieşire/intrare ridicat/ 5-100. Dependente în întregime de controlul uman şi de bioecosistemele cu care alternează sau de care sunt înconjurate. şi industriale (industrializate) 3. Create intenţionat de om pentru activităţi industriale.. recoltă utilă redusă. lanţurilor trofice reduse.1. utilizarea de soiuri cu potenţial genetic ridicat. păşunile şi făneţele seminaturale.. 3. Domină structurile (artefactele) cu procesele tehnologice. Complexe industriale Create intenţionat de către om. Din această grupă fac parte: livezile. Agroecosisteme intensive Aceste agroecosisteme se caracterizează prin: raportul ieşire/intrare aproximativ egal cu 1. intensive.Ecosisteme antropogene (biotice) II. Tehno-ecosisteme 1. solar). Soran V. Sisteme de trafic 3. culturile legumicole în spaţii protejate (răsadniţă. Dintre agroecosistemele extensive putem aminti: agroecosistemele agriculturii tradiţionale. utilizarea de soiuri cu potenţial genetic mai redus. grădinile din mediul rural..2. tratamente fitosanitare). control redus sau inexistent al bolilor şi dăunătorilor. Puia I. viile intensive. utilizarea unor tehnologii tradiţionale.Aşezări umane 2.2.4. Din punct de vedere energetic. culturale. etc… Ageroecosistemele sunt dependente de factori exteriori (fertilizare. economice. Aceste ecosisteme prezintă o durabilitate ecologică dar nu integrează dimensiunea economică şi socială. Dependente în totalitate de manegenmentul şi controlul uman Sisteme tehnice antropogene.2. 69 .

optimizarea nivelului de reciclare a nutrienţilor şi a materiei. propice stabilităţii biocenozei. gazului etc…). 3.2. STABILITATEA IN AGROECOSISTEME După Altierii 1986 . complexe mari de creştere a animalelor.3. cu scopul favorizării creării unui sistem agricol mai diversificat şi potenţial mai rezistent. ♦încurajarea unei producţii de alimente adaptate contextului ecologic şi socio-economic local. factori politico-economici (subvenţii).3. ♦favorizarea metodelor de producţie care restabilesc mecanismele homeostatice. creşterea eficienţei şi viabilităţii economice a exploataţiilor mici şi mijlocii.3. maximizarea capacităţii de utilizare multiplă a peisajului. ♦reducerea costurilor. Agroecosistemele industriale sau industrializate Agroecosistemele se caracterizează printr-un raport ieşire /intrare subunitar datorită intrărilor ridicate de substanţe din afara agroecosistemului. 70 . mari ferme de cultură mare. Aceste agroecosisteme sunt foarte instabile şi depind de o serie de factori exteriori precum :factorii sociali (mâna de lucru). factori energetici (criza petrolului. economic şi ecologic. ele nefiind durabile social. factorii financiari (împrumuturi bancare). Din această grupă fac parte: serele. perenizarea unui sistem agricol în timp şi spaţiu trebuie să implice următoarele elemente: ♦ reducerea risipei de energie şi a resurselor consumate. asigurarea unui flux de energie eficient. Orice problemă apărută cu unul din factorii exteriori poate dezechilibra agroecosistemul putând duce chiar la dispariţia sa.

→ Resursele: elemente situate în interiorul sistemului care sunt utilizate în timpul funcţionării acestuia. 71 . → Elementele componente: elementele principale care formează acest sistem.4. → Produsele sau performanţa dorită: producţiile principale dorite.8 Diferenţele structurale şi funcţionale dintre ecosistemele naturale şi agroecosisteme după Odum (1969) Caracteristici Productivitate netă Lanţuri trofice Diversitatea speciilor Diversitatea genetică Cicluri biogeochimice Stabilitate Entropie Control uman Permanenţă în timp Heterogenitatea habitatului Fenologie Maturitate Agroecosisteme Mare Simple.Tabelul nr. → Contextul: mediul extern în care sistemul operează. → Interacţiunile: relaţiile dintre elemente. DURABILITATEA AGROECOSISTEMELOR După Spedding (1975) crearea unui agroecosistem durabil presupune furnizarea unui minim de informaţii: →Finalitatea sistemului : obiectivul pentru care sistemul este dezvoltat. → Imputurile: utilizate de către sistem care provin din afara lui. → Limitele: un mijloc prin care se pot defini elementele care sunt în interiorul sistemului şi care sunt în afara lui. Climax 3. liniare Slabă Slabă Deschise Slabă Puternică Necesar Restrânsă Simplă Sincronizată Imature Ecosisteme naturale Medie Complexe Puternică Importantă Închise Puternică Slabă Nu este necesar Lungă Complexă Sezonieră Mature.

→ Subprodusele: producţiile utile dar secundare. creşterea fixării azotului din aer. 3. selecţia genetică de varietăţi care au o mai bună eficacitate fotosintetică (index foliar mai ridicat). prin selecţia de bacterii capabile de a fixa azotul. plante de acoperire şi îngrăşăminte verzi. utilizarea de varietăţi care au o perioada de creştere mai lungă. îmbogăţire artificială cu CO2. utilizarea directă de surse originale de îngrăşăminte (ex. care reflectă lumina pe partea inferioară a frunzelor. utilizarea de asociaţii ce comportă micorize. utilizarea de mulci din plastic de culoare roz. 72 .1975. rocă fosfatică). folosirea de scheme de plantare eficace (orientarea rândurilor pe direcţia nord-sud). compost. la nivelul rizosferei unor plante cultivate ce nu sunt leguminoase. utilizarea de gunoi. înlocuirea arăturii de bază prin sisteme minime de lucrare a solului. Sunt necesare modificări aduse componentelor mediului: modificarea vântului prin utilizarea de perdele de protecţie. reducerea sau inhibarea fotorespiraţiei şi/sau a respiraţiei nocturne. controlul temperaturilor din sol datorită utilizării de mulci. citat de Altieri) sunt necesare următoarele acţiuni pentru a crea premisele unui sistem durabil: Pentru creşterea eficacităţii fotosintezei este nevoie de: ameliorarea arhitecturii plantelor pentru a permite o mai bună interceptare a luminii (frunzele trebuie să prezinte o orientare verticală). împrăştierea de îngrăşăminte în cantităţi mai reduse şi creşterea eficacităţii consumului de îngrăşăminte de către plante. controlul îngheţului prin intermediului perdelelor de protecţie a sistemelor de ventilaţie şi de irigaţie. Este nevoie de o mai bună gestiune a solurilor: selecţia genetică de culturi tolerante la deficienţele în nutrienţi din sol sau la existenţa unor substanţe toxice.5. PRACTICI TEHNOLOGICE PENTRU DIMINUAREA INTRĂRILOR ENERGETICE După (Wittwer.

utilizarea de insecticide de origine microbiană sau vegetală. introducerea. Gestiunea insectelor dăunătoare să fie realizată prin: acţiuni preventive: utilizarea de varietăţi rezistente. pentru controlarea gradului de umbrire. utilizarea de plante de acoperire a solului . diversificarea culturilor. practicarea mulcirii şi a sistemelor de lucrări minime. amestec de varietăţi . gestiunea covorului vegetal. inducerea de modificări în comportament. utilizarea de perdele paravânt. manipularea datei de plantare. utilizarea de feromoni sexuali. culturi mixte. aplicarea de volume de apă. folosirea de distanţe mici între rânduri . controlul cu pesticide (admise de caietele de sarcini) în extremis dacă nivelul de pagubă economică este atins. control biologic utilizând de specii antagoniste . a distanţei dintre rânduri şi a rotaţiei culturilor.utilizarea de sisteme minime de lucrări ale solului. şi a alelopatiei. utilizarea de substanţe atractive şi de capcane cu feromoni. transplantarea rapidă a răsadurilor viguroase în terenuri curate de buruieni . ameliorarea igienei câmpurilor. culturi de plante gazdă. utilizarea de culturi de acoperire în livezi şi vii. folosirea mulcirii. O mai corectă gestiune a bolilor este de dorit prin: utilizarea de varietăţi rezistente . controlul deschiderii stomatelor.Se recomandă o mai bună gestiune a apei : irigarea prin sisteme picătură cu picătură. rotaţia culturilor . estimate pe baza conţinutului real în apă a solului. culturi în benzi. creşterea şi menţinerea populaţiilor de duşmani naturali. eliminarea buruienilor din culturi în perioadele critice în care competiţia are loc . a momentului efectuării arăturii. culturi asociate . Este nevoie de utilizarea de sisteme agricole corespunzătoare : folosirea de sisteme de cultură multiple: culturi intercalate. culturi intercalate cu gazon în benzi şi sisteme de legume şi mulci viu. sisteme 73 . Este necesară o gestiune adecvată a buruienilor prin :conceperea de asociaţii culturale competitive . eliminarea mecanică sau termică. rotaţia culturilor . acţiuni directe: utilizarea de masculi sterili.

agrosilvice. dar care nu oferă soluţii durabile.6. tehnocraţi) ecosfera poate fi înlocuită parţial de către evoluţia tehnologică. → Alternativa „radical pozitivă”: potrivit acestei abordări (economişti. 1981) a definit 4 mari strategii alternative de reglare a raporturilor dintre economie. ECOLOGIE ŞI ECONOMIE Fedorov (1977. 74 .). Alternativa „moderat pozitivă”. sisteme de cultură analoage în diferite stadii ale succesiunii naturale a vegetaţiei secundare din regiune. →Alternativa „radical negativă”: potrivit acestei abordări (ecologiştii radicali) soluţia de reglare a raporturilor dintre om şi natură este dezvoltarea unei societăţi pe bază de sisteme economice tradiţionale. 3. Alternativa „radical negativă”. → Alternativa „oportunistă”: potrivit acestei abordări pompieristice pentru reglarea dezechilibrelor şi a accidentelor care apar la scara planetei sunt necesare intervenţii punctuale pe termen scurt. Alternativa oportunistă . bancheri. societate şi natură (Alternativa „radical pozitivă”.

→Alternativa

„moderat-pozitivă”:

alternativa

este

marcată

de

dezideratul dezvoltării durabile preluat la Rio de Janerio ca şi simbol al dezvoltării armonioase a generaţiilor viitoare. Alegerea unei alternative sa a alteia sau concilierea dintre promotorii şi susţinătorii uneia sau alteia presupune abordări globale ale problemelor omenirii care să integreze:

♦ dimensiunea economică susţinută de alternativa „radical pozitivă” şi
oportunistă

♦ dimensiunea ecologică susţinută de alternativa « radical negativă » şi
« moderat pozitivă »

♦ dimensiunea socială
pozitivă »

şi etică susţinute de alternativa « moderat

Una din marile provocări la care trebuie să facem faţă acum la început de mileniu este cea a reconcilierii dintre ecologie , economie şi societate. Ecologia economică şi ecosociologia s-au dezvoltat în ultima vreme din ce în ce mai mult pentru a putea studia problematica dezvoltării durabile un concept care acordă o importanţă considerabilă preocupărilor economice sociale şi de mediu. La ora actuală teoriile economice clasice şi neo-clasice obligă economiştii de a consideră ca distrugerea pădurilor ecuatoriale, supraexploatarea rezervelor oceanice de peşte, ca şi contribuţii pozitive la bilanţul economic al unei societăţi. Acest tip de abordare este evident unul pe termen scurt, care nu integrează impactul acestor activităţi economice pe termen mediu şi lung. Punctul slab al acestor teorii economice este acela că ele nu rezistă la o analiză a societăţii pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte capacitatea acestor ştiinţe de a furniza puncte de reper şi răspunsuri privind dreptul generaţiilor viitoare de acces la resursele naturale. Pentru a face faţă serioaselor probleme de mediu care ameninţă la ora actuală vaste ecosisteme locale, regionale, naţionale sau chiar la nivel mondial, trebuie sa ne schimbăm modul de a gândi mai ales în domeniul economic. Demersurile neo-clasice precum şi replicile materialiste şi reducţioniste trebuie să fie înlocuite de către demersuri
75

inovatoare care integrează grija de a proteja resursele naturale, calitatea vieţii şi o dezvoltare durabilă şi echitabilă. O dezvoltarea durabilă nu vrea să spună o creştere durabilă a producţiei industriale. În ţările industrializate nevoia socială de dezvoltare poate să fie satisfăcută printr-o reducere a presiunii asupra ecosistemelor (reducerea risipei resurselor; deplasarea unei activităţi importante dinspre producţie înspre sectorul serviciilor). Pentru ţările mai sărace trebuie acţionat evident în sensul unei creşteri industriale, dar economia trebuie pusă în slujba societăţii şi nu invers.

♦ Economismul şi ecologismul
Întro-o abordare reducţionistă demersul economic şi ecologist pot să apară ca fiind antagoniste: Finalitatea urmărită de către economie este maximizarea producţiei fără să ia în calcul o manieră judicioasă de gestiune a resurselor. Economistul este tentat de a vedea dezvoltarea prin prisma unor simple ecuaţii econometrice în care se accesează factori de producţie externi plecând de la premisa, că aceştia se găsesc în cantităţi nelimitate în natură. La polul opus, ecologia radicală cere eliminarea de „facto” a calculelor economice din gestiunea naturii. A fixa preţul unui m3 de lemn sau de apă presupune pentru apologeţii acestui curent legitimizarea dreptului de a polua şi de a exploata ecosfera şi deci de a compromite şansele generaţiilor viitoare. În astfel de abordări economismul într-adevăr se opune ecologismului. Această situaţie este astăzi întâlnită în ţările Europei de Est în care concepţia extremă asupra procesului de creştere economica a unei naţiuni pe seama exploatării naturii conduce în multe situaţii la catastrofe uneori ireversibile. Pe de alta parte aplicarea riguroasă a unor principii exprimate de către curentele ecologiste poate fi o cauză de imobilism economic al unei societăţi.

♦ Economia şi Ecologia
În ţările industrializate au loc uneori confruntări destul de agresive între exponenţii curentelor ecologiste si adepţii teoriilor economice neoliberale. Aceste momente de confruntare sunt din ce în ce mai puţine datorită maturizării
76

actorilor de ambele parţi. În condiţiile în care un ecologism radical se opune unui economism simplificat, apar convergenţe de fond între demersurile economiei şi ale ecologiei. Prin definiţie economia este ştiinţa alocării resurselor rare. Tot prin definiţie ecologia este ştiinţa de a gestiona şi salva resursele rare din natură. Apropierea etimologică dintre cele 2 definiţii este cel puţin un motiv de a apropia cele 2 demersuri pentru o gestiune adecvată a resurselor limitate.

CAP.4. AGROECOLOGIA SAU ECOLOGIA AGRICOLĂ
4.1. DEFINIŢIA AGROECOLOGIEI După Puia I., Soran V., Carlier L., Rotar I., Vlahova M „agroecologia este acea ramură sau disciplină aplicativă a ecologiei generale care se ocupă de studiul multilateral, îndeosebi sub raport productiv, a influenţelor exercitate de factorii de mediu asupra plantelor cultivate şi animalelor domesticite (aşa numita autecologie agricolă) precum şi de cercetarea ecologică a sistemelor agricole (aşa numita sinecologie agricolă)” Ramurile agroecologiei După Puia I., Soran V., Carlier L., Rotar I., Vlahova M. se pot defini 3 ramuri principale ale agroecologiei: ♦Agroecologia scalară („studiul dimensiunilor fizice între care poate fi studiată o structură sau investigat un proces”;

77

♦Agroecologia factorială (studiul factorilor naturali şi artificiali: discipline auxiliare/Agrohidroecologia; Agroecotoxicologia; Agroecofiziologia stresului; Ecoagrochimia; Ecopedologia; Meteoagroecologia ; ♦Agroecologia teoretică sau conceptuală :Taxonomia agroecologică, Agroecologia restaurativă, Agrocibernetica;

4.2. AGROECOLOGIE ŞI FITOSOCIOLOGIE După Duvigneaud (1974) „peisajul unei regiuni este făcut dintr-un mozaic sau dintr-o zonare de grupuri vegetale care prezintă o fizionomie caracteristică: Peisajul este constituit din formaţiuni vegetale/ un grup vegetal care îşi datorează fizionomia sa particulară dominanţei uneia sau mai multor forme de viaţă numite tipuri biologice”. Şcolile de fitosociologie (Duvigneaud, 1974) a) Şcoala de la UPSALA (Du Rietz 1921) Conform floristică acestei în şcoli, care asociaţia fiecare vegetală strat este este bazată pe de constanţă/dominanţă caz în care vorbim de fitocenoze stabile, cu o compoziţie omogenă caracterizate constante/dominante. b) Şcoala de la Zurich-Montpelier Flahaut şi Braun-Blanquet (1915)
78

Indigo: Brad (albastru cu negru). asociaţiile unistratificate fiind singurele grupuri care pot fi considerate ca şi unităţi elementare ale vegetaţiei. c) Şcoala estono-americană (Lipmaa 1933) Principiul pe care se bazează şcoala lui Lipmaa este cel al independenţei staturilor în sânul unei fitocenoze. Roşu : Căldură . fiecare serie sau etaj are o culoare ce corespunde ecologiei acestuia. au creat procedee cartografice potrivit cărora.Criteriul cu cea mai mare importanţă potrivit acestei şcoli este fidelitatea. Asociaţia vegetală este caracterizată prin specii care îi sunt fidele. 79 . Galben: Stejarul în primăvară. Negru: umbră. Ca şi punct de referinţă se ia gama de culori a curcubeului. Oranj : Stejarul în toamnă. i se va atribui o anumită culoare raportăndu-ne la o sinteză grafică a influenţei mediului : Galben: soare. Mai multe curente de gândire ale acestei şcoli pot fi prezentate : Sistemul lui Clements (1916) şi Şcoala de la Toulouse (Gaussen. Rey. Verde: Stejar cu frunza caducă. Violet: Pin silvestru . d) Şcoala dinamistă Principiul de bază al acestei scoli este cel al succesiunii. Fiecărui component al vegetaţiei.Negru: Molid. Plecând de la aceste raporturi se pot prezenta ca şi exemplu culorile principalelor serii de vegetaţie obţinute din suprapunerea culorilor corespunzând factorilor ecologici dominanţi: Roşu: Măslin. Albastru : umiditate . Albastru: Arţar. 1933-1955) Gaussen şi colaboratorii. Roz : Serii alpine . Alegerea culorilor este bazată pe principiul potrivit căruia 2 serii vecine trebuie să aibă două culori vecine din spectrul vizibil. Negru : Nebulozitate . Roz : Lumina din munţii înalţi.

Agricultura organică 80 . Pfeiffer şi se bazează pe teoria elaborată în 1913antroposofia.4.1. ca o reacţie la dezvoltarea materialistă din momentul respectiv. Agricultura biodinamică dezvoltată de către un discipol de al sau şi anume de către Pfeifer preconizează ideea unei alimentaţii sănătoase şi echilibrate care se bazează pe mai multe principii de bază ale agriculturii biologice.2. AGROECOLOGIE APLICATĂ (sisteme de agricultură) 4. Pe de altă parte această mişcare se bazează pe influenţa fazelor lunare şi planetare asupra culturilor agricole şi creşterii animalelor. Agricultura biodinamică Sistemul a fost creat în Germania sub inspiraţia lui Rudolf Şteiner şi pus în aplicare către E. 4. cum ar fi interzicerea îngrăşămintelor minerale şi autonomia exploataţiei agricole datorită sistemului de policultură-zootehnie.3.3.3.

Grecia.Agricultura organică s-a născut în Anglia după cel de al doilea război mondial şi a pus accentul pe echilibrul biologic şi al fertilităţii solului. agricultură organică şi agricultură ecologică) care au creat multă vreme confuzie în rândul oamenilor de ştiinţă. Luxemburg.. Agricultura biologică În Elveţia în anii “40” Hans Peter Rush şi H.Ungaria. Bulgaria. Astăzi sistemul de agricultură biologică este reglementat la scară europeană prin Regulamentul 2092/1991 pentru sectorul vegetal şi de Regulamentul 1804 /1999 pentru sectorul animal. Muller au pus accent pe autarhia producătorilor şi interesul unor circuite scurte de piaţă. Promotorul conceptului ( Howard).3. 4. producătorilor şi în special la nivelul consumatorilor.3. Acestea au un rol capital în ceea ce priveşte rezistenţa plantei la boli şi dăunători. ) şi termenul ecologic 81 . Italia. Aceste idei s-au concretizat într-o metodă pe care autorii au numit-o agricultură biologică şi care pune accentul pe resursele regenerabile în vederea asigurării securităţii alimentare a populaţiei. a prezentat conţinutul sistemului în “Testamentul agricol” din 1940 în care se bazează pe observaţii făcute în India timp de mai multe decenii. Potrivit acestor 2 acte normative cei trei termeni se referă la acelaşi sistem de agricultură dar în funcţie de ţară (de sensibilitatea şi conotaţiile pe care expresia poate să o capete la nivelul oamenilor de ştiinţă şi al opiniei publice) se folosesc după cum urmează: termenul organic (Marea Britanie). pentru care aportul de materii organice compostate este esenţial. Această metodă se caracteriza la momentul respectiv printr-o importanţă mare acordată humusului din sol pe utilizarea compostajului de suprafaţă şi pe faptul că munca solului trebuie limitată la strictul necesar cu scopul de a evita perturbarea microflorei solului. Belgia. Cele 2 acte normative au preluat şi armonizat 3 termeni (agricultură biologică. termenul biologic (Franţa. etc.

Muntean L. Este vorba de „a hrăni solul pentru a putea hrăni planta”.. lucru pe care legile europene si legislaţia românească îl interzic astăzi. 82 .. Principiile care stau la baza agriculturii ecologice după Silguy C. şi Ştirban M.. Termenul de „agricultură ecologică” ales de către România întâmpină mai puţină rezistenţă din partea comunităţii ştiinţifice datorită faptului că el a fost utilizat de în anii trecuţi de către Puia I. Finlanda. Fertilizarea implică: o bună practică a rotaţiilor cu plante ce au exigenţe diferite şi în special cu leguminoase care îmbogăţesc solul cu azot. Danemarca. ea constituie un demers global care permite să răspundă la un ansamblu de nevoi. Suedia. un aport complementar cu îngrăşăminte minerale autorizate de lege mai ales în solurile cu carenţe. Soran V. Fertilizarea „nu vizează numai furnizarea plantelor cu elemente nutritive”. fertilizarea minerală complementară nu mai este necesară. S. (1994) preluate şi de către legea nr 38/2001 sunt următoarele: Fertilizarea: Obiectivul fertilizării este menţinerea şi creşterea fertilităţii solului şi a activităţii biologice a acestuia. Austria.. Ionescu A. cu produse ce provin din fermă. o fertilizare organică de bază. un termen mai uşor acceptat de opinia publică românească. de urgenţă nr 34/2000. dispoziţii preluate în Legea nr 38/2001 privitoare la produsele agricole ecologice. Spania..).(Germania. In sistemele mixte de policultură-zootehnie în care materiile organice sunt gospodărite corect... Abordarea autorilor români apropie înţelesul acestei expresii de ceea ce astăzi noi cunoaştem ca agricultura sustenabilă sau durabilă în condiţiile în care ei prevedeau utilizarea de imputuri chimice de sinteză de o manieră raţională. .. Portugalia. Olanda. punând accent pe fertilizarea organică. În România cele 2 acte normative europene au fost armonizate prin ord. termenul ales a fi folosit de România fiind cel ecologic. România etc.

plantele cultivate au capacităţi diferite de luptă împotriva buruienilor. acumularea azotului în sol în cazul cultivării leguminoaselor. cu care concurează pentru factorii de vegetaţie. făină de carne. eşalonarea lucrărilor solului prin importanţa lor. amendamente cu evoluţie mai rapidă: purin. Rotaţia culturilor Rotaţia culturilor este una din cheile fertilităţii solului. fertilitatea solului. ca îngrăşăminte complementare se pot utiliza îngrăşăminte organice cu mineralizare rapidă: guano.Sunt furnizate solului mai multe tipuri de materii organice: amendamente cu o evoluţie lentă: gunoi de grajd. utilizarea raţională a rezervelor de apă din sol.. . îngrăşăminte verzi. făină de peşte. debuşee . consumul specific în substanţe nutritive. etc. compost care vor crea un humus stabil. asigurându-se o succesiune a culturilor cu consum specific de apă diferit.. Alegerea soiurilor şi raselor: 83 . a luptei împotriva buruienilor a bolilor şi a dăunătorilor. în combaterea buruienilor şi distrugerea rezervei de boli şi dăunători. nevoile în furaje. făină de sănge. cele duble şi triple. cele de toamnă. Alegerea speciilor care intră în rotaţie depinde de numeroşi factori: de climat. fenomenul de suportare (culturi care se pot succeda pe aceeaşi suprafaţă) şi autosuportare (specia care se poate cultiva în monocultură). ameliorând structura solului şi care nu eliberează decât circa jumătate din azot în primul an. natură. prin fixarea azotului atmosferic de către bacteriile din genul Rhizobium cu care leguminoasele trăiesc în simbioză. situaţia economică a fermei. adâncimea şi aria de răspândire a sistemului radicular al plantelor precum şi de capacitatea de utilizare a elementelor nutritive din sol. dejecţii lichide. dependent de compoziţia chimică a plantei şi nivelul producţiei. rotaţia diminuează nivelul de îmburuienare prin plantele care pot înăbuşi buruienile şi prin măsurile culturale prin care se combat buruienile. Rotaţia se realizează ţinând cont de anumite fenomene biologice: perioada de vegetaţie a plantelor la culturile de primăvară.

Au început să apară societăţi de producere de seminţe. Culturile asociate Asociaţiile de plante diverse pot să valorifice influenţele benefice ale unor plante asupra altora. o mai bună ocupare a spaţiului aerian. o mai bună rezistenţă împotriva anumitor boli şi dăunători. adăpost pentru insectele auxiliare. să reziste la excesul unui climat. la calitatea produsului dorit.Criteriile care trebuie avute în vedere constau în adaptarea la tipul de sol. luptă eficientă împotriva buruienilor. un factor important al randamentului şi al calităţii producţiei. specializate pentru agricultura ecologică pentru pregătirea momentului în care seminţele convenţionale nu vor mai putea fi folosite (1 ianuarie 2004). reacţia la fertilizarea organică. Acest fenomen de interrelaţie dintre diferitele plante se numeşte amensalism sau alelopatie. Efectele benefice ale asociaţiilor vegetale sunt multiple: o interacţiune favorabilă între diverse plante din păşunile naturale şi păduri. Există asociaţii de plante foarte fericite cum sunt usturoiul şi capşunii dar există şi altele mai nefericite cum este cazul fasolei şi a cepei. humus. Controlul buruienilor 84 îmbogăţirea în azot organic prin culturile de leguminoase. îmbogăţirea în . La ora actuală încep să fie realizate cercetări în ceea ce priveşte selecţia de varietăţi adaptabile la agricultura ecologică. pentru o mai bună valorificare a energiei luminoase şi a gazului carbonic (ameliorează randamentul fotosintetic). o mai bună ocupare a spaţiului subteran prin înrădăcinări de diverse tipuri şi datorită unor exigenţe diferite în apă şi elemente nutritive. Acestea sunt capabile să se ajute între ele. protecţia împotriva eroziunii şi a spălării nutrienţilor cu azot. rezistenţa la boli şi dăunători. aptitudinea de a concura buruienile. sau parazitismului şi în acelaşi timp pot utiliza mai bine potenţialul solului şi energia solară datorită nevoilor fiziologice diferite ale speciilor.

Lupta fitosanitară Aceasta luptă are la bază următoarele principii: protecţia fitosanitară este în principal preventivă: In acest scop se recomandă folosirea de varietăţi rezistente. Se urmăreşte utilizarea de tehnici care sa îndepărteze dăunătorul şi limitarea populaţiei acestuia. Metode curative: Pe lângă lucrările manuale şi mecanice de distrugere a buruienilor o metodă aproape generalizată în agricultura ecologică este dezburuienarea termică. şi menţinerea umidităţii în perioade de secetă. aplicată în culturile perene. suprimarea surselor de diseminare organice necompostate: amendamentele organice (gunoi. înainte de pregătirea patului de semănat. care constă în pregătirea superficială a pământului cu scopul de a germina buruienile urmată de distrugerea acestora prin intermediul unei grape sau prin distrugere termică. mulcirea împotriva invadării cu buruieni. metodele curative fac apel la tehnici biologice cu substanţe vegetale şi minerale. pomicultură şi viticultură.. varză. are ca obiectiv protejarea solului de excesele climatice. alegerea unor rotaţii nefavorabile buruienilor prin utilizarea anumitor culturi ( cartof. Metoda este foarte folosită în 85 . treceri repetate. Această tehnică foloseşte temperaturi cuprinse între 70 şi 800°C în funcţie de tipul de procedeu utilizat. semănatul fals. limitarea lucrărilor culturale propice dezvoltării buruienilor: arătura profundă. paie) ce prezintă un potenţial puternic de seminţe de buruieni. 1993): utilizarea de varietăţi cu o creştere rapidă care pot concura buruienile. asigurarea unei bune stări fiziologice a plantelor cu scopul de a fortifica autoapărarea naturală a acestora. lucernă ) precum şi a unei alternanţe de culturi de iarnă şi primăvară care duce la eliminarea buruienilor . legumicultură.Metode preventive (Desbrosses P. o compostare termofilă reduce puternic capacitatea de germinare a seminţelor.

pentru colorado. capcane. menţinerea şi crearea de zone de refugiu prin diferite măsuri precum: plantarea de perdele de protecţie cu un anumit conveier varietal în funcţie de auxiliarii doriţi (Hedera. etc. crearea unui mediu favorabil auxiliarilor.alimentari: zahăr. Dacnusa etc…). utilizarea rotenonei care provine din Derris. plante gazdă care adăpostesc populaţii de dăunători şi care atrag în acelaşi timp auxiliarii care sunt duşmanii lor naturali. confuzia sexuală prin folosirea de feromoni care acţionează ca atractivi şi stimulenţi pentru sexul opus. oţet.Metode preventive: crearea unui mediu defavorabil dăunătorilor unei culturi prin favorizarea echilibrului populaţiilor microbiene. pot să fie amenajate în “terenuri neproductive” ale căror avantaje ecologice vor compensa pierderile economice. ciuperci antagoniste cu alţi patogeni. păr). fluturele alb al verzei. material plastic. taluzurile). fizici : sunet. bălţile. Encarsia formosa. terenurile dificile de lucrat (bordurile de parcele. virusul granulozei -virus specific carpocapsei. păianjenul roşu. măr. lumină. afide. măr şi păr). utilizarea unor preparate pe bază de Quasia împotriva insectelor 86 . marginea unui curs de apă. tripşi. etc. utilizarea de obstacole fizice: fileuri textile. fortificarea plantelor prin efectuarea de tratamente cu preparate pe bază de plante: Equisetum arvense. chimici: metaldehidă pentru melci. utilizarea nicotinei împotriva afidelor. muşte. utilizarea de atractivi: . care constituie de asemenea nişe ecologice interesante pentru auxiliari. Arbutus umedo. Lupta curativă: lansarea de auxiliari (Trichograma. Laurus nobilis). Artemisia absintum (furnici . produşi pe cale sintetică. părţile laterale ale drumurilor. utilizarea de virusuri bacterii şi ciuperci: Bacillus thuringiensis. Urtica dioica. Tanacetum vulgare. afide la varză. culoare ( culoarea galbenă pentru musculiţa albă). folosirea de plante ce produc efecte repulsive : Tanacetum vulgare (varză. folosirea de insecticide vegetale: piretrine pentru afide. hidrolizaţi de proteine. rotaţii variate ce permit limitarea naturală a dăunătorilor şi bolilor. îndepărtarea prin intermediul mirosului prin folosirea de asociaţii de plante: morcov şi ceapă.. Lonchocarpus. prin crearea şi amenajarea de spaţii adecvate.

4 EVALUAREA ECOLOGICĂ a RESURSELOR NATURALE din ECOSISTEME şi AGROECOSISTEME Peisajele se compun dintr-o multitudine de parcele care au o importanţă variabilă pentru protecţia speciilor şi a biotopurilor. măsuri de conservare).nocturne. sol). Sistemul de evaluare prezentat în cele ce urmează permite într-un mod precis pentru fiecare parcelă. utilizarea de substanţe fitosanitare admise prin Legea nr 38/2001 : sulf. de a determina rolul ecologic al fiecărei parcele şi a lua măsuri speciale pentru cele care prezintă o valoare deosebită. de a face un recensământ. Datorită numeroaselor presiuni care acţionează astăzi asupra zonelor naturale. regruparea terenurilor agricole în exploataţii viabile. precum şi pentru conservarea resurselor abiotice (apă. a devenit esenţial pentru orice activitate de planificare (amenajarea teritoriului. o evaluare şi un bilanţ al resurselor biotice (flora. cupru. zeamă bordeleză. Acest model de evaluare oferă un tablou destul 87 . faună) şi abiotice (sol . sulfat de calciu. folosirea de uleiuri minerale şi vegetale care colmatează organele respiratorii ale insectelor : săpun negru şi alcool ars care acţionează ca şi uleiurile. apa) cu scopul de a instaura bazele necesare unei gestiuni. care să fie în acelaşi timp durabilă şi să respecte conservarea resurselor naturale. 4.

Modelul de evaluare poate să servească.de precis şi complet al mediului natural. raritate/risc de dispariţie.B. garantând în acelaşi timp maximum de transparenţă. impactul asupra structurii biotopurilor) Tabelul nr. Ţinând cont de nevoia crescândă a investigaţiilor ecologice şi de sisteme de evaluare pragmatice. ca bază de muncă în domeniile următoare : amenajarea structurilor funciare. integritate. Un studiu aprofundat a unor inventare floristice şi fitosociologice a servit de asemenea. evaluarea măsurilor de compensare şi de substituţie necesare de luat în cazuri de atingere la integritatea naturii. Această clasificare. o schemă de evaluare pentru protecţia speciilor şi a biotopurilor.D E) . a fost pusă la punct în anii 80’ în cadrul departamentului geobotanic şi ecologic de la Institutul de Botanică Agricolă din Bonn.C. posibilitatea de substituire. specii şi populaţiile acestora) Institute Botanique de Bonn (1980) Categori a A Impact şi exemple Puncte Foarte mare importanţă în conservarea resurselor 16-20 biotice (Ex: vaste complexe de păşuni umede cu păduri de câmpie. merge de la un impact foarte puternic pentru resursele biotice (categoria A) la un impact foarte scăzut până la nul (categoria E) şi se realizează cu ajutorul a 5 criterii (proximitatea stării naturale. Schema a fost special realizată pentru zone de munte. fiind perfecţionat continuu. definirea contribuţiei fermelor agricole la protecţia mediului şi a resurselor naturale. vaste păduri de foioase) 88 . ca bază de realizare a schemei de evaluare. de altitudine medie. retribuirea prestaţiilor ecologice în agricultură. amenajarea teritoriului. având un potenţial biotic foarte important pe mici suprafeţe şi permite clasarea fiecărei parcele într-una din cele 5 categorii (A. care este aproape imposibil de înţeles în toată complexitatea sa. 9 Clasificarea parcelelor în funcţie de resursele lor biotice (biocenoze.

Spre sfârşitul anilor 90’ pe baza numeroaselor analize. Pentru o mai bună înţelegere a metodei. a permis acumularea de informaţii preţioase referitoare la evaluări şi bilanţuri ecologice ce privesc zonele respective. biotopuri agricole şi zone de locuit).B C D E Mare importanţă în conservarea resurselor biotice (Ex: păşuni extensive cu o mare biodiversitate în asociaţie cu perdele forestiere) Importanţă medie în conservarea resurselor biotice (păşuni cu slabe aporturi de îngrăşăminte) Importanţă slabă în conservarea resurselor biotice (drumuri rurale şi forestiere neasfaltate şi acoperite de vegetaţie) Importanţă foarte slabă sau nulă în conservarea resurselor biotice (drumuri rurale asfaltate şi alte suprafeţe artificializate) 12-15 8-11 4-7 0-3 Utilizarea metodei în numeroase cazuri particulare. El oferă posibilitatea de a analiza şi de a evalua toate formele existente de ocupare a terenurilor (ecosisteme naturale sau apropiate de starea naturală. zonele de regrupare funciară şi fermele agricole de pe o suprafaţă de 250 km2. evaluarea resurselor biotice şi abiotice a fost efectuată separat. a fost pusă la punct o metodă de evaluare pentru soluri. In cadrul acestor prospecţii. apă şi aer. Utilizarea sistemului de evaluare presupune o prima etapă decisivă ce constă într-o muncă de prospecţie intensivă în zona de investigaţie (muncă de teren). Metoda astfel completată a fost utilizată pentru prima dată în regrupare funciară de 500 ha în regiunea Eifel (Germania). trebuiesc localizate 89 1997 pe o zonă de . Cu ajutorul unei cartografii complete a vegetaţiei şi ţinând cont de aspectele faunistice şi de structuri importante în termeni de ecologie animală. se poate descrie o situaţie efectivă.4.1 “Diagnosticul ecologic” Diagnosticul ecologic este o metodă ce permite evaluarea transparentă şi precisă pentru fiecare parcelă a resurselor biotice şi abiotice de care dispune o fermă agricolă sau o zonă naturală oarecare. 4.

Analiza şi evaluarea resurselor biotice Situaţia actuală în materie de protecţie a speciilor şi a biotopurilor este evaluată pe baza a 5 criterii. Pentru verificarea metodei trebuie realizate analize punctuale de sol şi apă.speciile şi biotopurile rare ameninţate cu dispariţia şi interesante din punct de vedere biogeografic. din fermă şi împrejurul fermei cu scopul de a obţine elementele necesare evaluării resurselor abiotice. Acest tip de investigaţie necesită prezenţa unui personal competent în fitosociologie şi uneori în ecologie animală. se obţine un punctaj final prin simpla cumulare a totalului de puncte pe unitatea de biotop. Bilanţul este efectuat cu ajutorul subcriteriilor ce permit o clasificare precisă a fitocenozelor sau biotopurilor. pot fi realizate anchete la nivelul agricultorilor pentru a colecta informaţii referitoare la fertilizarea parcelelor. Principalul parametru de evaluare a parcelelor este impactul ecologic al fitocenozei şi/sau a tipurilor de biotopuri pe parcelele studiate. După atribuirea de puncte pentru diferitele criterii. Colectarea informaţiilor de la fermieri sau de la proprietarii pământurilor nu este necesară. Tabelul nr. Muncile de cartografie pe teren trebuiesc realizate pe baza unor hărţi topografice la scara 1/5000. 10 Criterii şi subcriterii pentru evaluarea globală resurselor biotice a unui site(Institute Botanique de Bonn. raritate/risc de dispariţie a tipurilor de biotopuri 90 a . Tabele ce furnizează definiţii şi exemple concrete pentru fiecare criteriu. pentru ca vegetaţia prezentă constituie un indicator precis a intensităţii activităţilor potenţial poluante din fermă. 1980): Criterii Proximitatea stării naturale Posibilitatea de înlocuire Raritate/risc de dispariţie Subcriterii Acţiunea antropogenă In spaţiu şi timp Raritate/risc de dispariţie a speciilor. supusă evaluării. In caz de modificare a condiţiilor de mediu ei vor trebui să fie completaţi cu alte tipuri de biotopuri. De asemenea. uşurează această muncă de evaluare şi notare.

La început. cu ajutorul unor indicatori. fosfor. degradări Funcţia de integrare. funcţia de tampon. Indicatorii sunt calculaţi pe fiecare parcelă. indicatori de perturbare. pesticide. În acest context. încă nu există o iniţiativă în raport direct cu durabilitatea. La ora actuală opt indicatori agroecologici sunt disponibili şi trei sunt încă în curs de definitivare. 91 . caracteristici stabile ale mediului). laboratorul de Agricultură al INRA (Institutul Naţional de Cercetare Agricolă) din Colmar (Franţa) a elaborat o metodă de evaluare a efectelor practicilor culturale asupra mediului. 11 Atribuire de puncte în funcţie de gradul de realizare a fiecărui criteriu: Gradul de realizare Criteriu realizat în foarte mare măsură Criteriu realizat în mare măsură Criteriu realizat în măsură medie Criteriu realizat în foarte mică măsură Puncte 4 3 2 1 Criteriu nerealizat Metoda Agro-Eco 0 Această metodă constituie un instrument de diagnostic în sprijinul deciziei agricultorilor de a repera punctele slabe şi atuurile unei ferme. Indicatorii sunt prezentaţi sub formă de note. biodiversitate şi diversitatea structurilor relative. ci ea utilizează informaţia disponibilă în fermă (intervenţii tehnice. metoda a fost dezvoltată pentru cultura mare. în ceea ce priveşte practicile agricole. impactul asupra speciilor animale a căror exigenţe de supravieţuire depăşesc cadrul biotopurilor. Tabelul nr. variind de la 0 la 10. Calculul indicatorilor nu necesită o măsurătoare directă în teren. funcţia de refugiu. Este vorba de indicatorul asolament.Integritate Impactul asupra structurii biotopurilor Mărimea realtivă a parcelelor. Chiar dacă agricultura durabilă a devenit un concept cheie al agriculturii viitorului. Criteriile de evaluare sunt aplicabile la totalitatea parcelei de investigaţie şi fac fiecare obiectul unei evaluări pe unitate de biotop prin intermediul unei graduări cu 5 nivele notate pe o scară cu puncte (de la 0 la 4 puncte). acoperirea solului.

metoda "ecopunctelor" din Austria este una dintre cele mai originale. de a putea decide ameliorarea necesară unei parcele în ceea ce priveşte anumite practici culturale riscante pentru mediu. care permit să se evalueze impactul ansamblului practicilor culturale. Valoarea unui indicator nu prezintă mare importanţă. Region Alsace 92 . materia organică.4. Indicatorii agroecologici au ca obiective principale: de a servi ca şi diagnostic unei ferme. Metoda ecopunctelor Numeroase metode au fost create în ţările Uniunii Europene pentru a încuraja practicile agricole care respectă mediul înconjurător. Performanţele ecologice sunt recenzate pe fiecare parcelă. Numărul total de ecopuncte obţinut de către fiecare fermă va determina nivelul ajutorului financiar care va fi acordat fiecărei ferme. Pentru fiecare tip de practică agricolă privitoare la conducerea exploataţiei. de a servi ca instrument de apreciere a unei ferme. în raport cu un ansamblu de practici predefinite şi care sunt notate printr-un ansamblu de puncte. de a stabili o urmărire a fiecărei parcele an de an. de a evalua impactul noilor practici asupra unei parcele.3. Alţi indicatori. nota atribuită în ecopuncte poate să fie pozitivă sau negativă. decât dacă este poziţionat. formând un "tablou de bord" agroecologic care pune în evidenţă punctele slabe şi cele tari ale fermei analizate. în funcţie de impactul practicilor agricole asupra mediului 4. Tabelul nr. vis-a-vis de o referinţă sau dacă este comparat cu date obţinute anterior pe aceeaşi parcelă. Obiectivul programului este de a evalua totalitatea unei ferme în ceea ce priveşte practicile agricole şi întreţinerea patrimoniului natural şi peisajer. Printre acestea. Region Baden Vurtenberg. 12 Metoda ecopunctelor Region Basse Autriche. asupra unui component al mediului. în ceea ce priveşte acordarea subvenţiilor financiare agricultorilor.succesiunea culturilor. azot şi indicatorul irigare. sunt în curs de construcţie (indicatorul "valoarea cinegetică" şi "valoarea peisajului").

p) Intensitatea fertilizării Metodele de fertilizare c. 1998) ca şi formă dar care prezintă nuanţe care le diferenţiază în mod considerabil: 93 .Terenuri arabile Asolament Culturi arabile (c. Din această cauză este de dorit de a încerca o alta definiţie. PROTECTIA MEDIULUI INTRODUCERE Noţiunea de « Mediu » este adesea foarte vagă. Abordarea presupune două definiţii adesea similare (Ademe. pentru a putea fi utilizat întotdeauna în direcţia dorită.a) Culturi perene (c. ci şi pentru a putea pune în evidenţă anumite nuanţe care trec adesea neobservate atunci când subiectul este abordat. sensul este destul de reductor şi constă în a desemna ceea ce ne înconjoară şi ceea la ce noi suntem sensibili.a c. o perspectivă de altfel parţială care denaturează adevărata sa semnificaţie. nu numai pentru a putea înţelege mai bine un concept foarte larg.p Suprafaţa parcelelor Utilizarea de biocide Elemente constituente ale peisajului Păşuni şi pajişti Frecvenţa cosirilor Intensitatea fertilizării Metode de fertilizare Vârsta păşunii Utilizarea de biocide Elemente constituente ale peisajului Ecopuncte 0 la +7 0 la +7 0 la +9 -9 la +6 -6 la +7 -6 la +5 0 la +5 -7 la 0 0 la +30 Ecopuncte 0 la +6 -6 la +8 -6 la +8 0 la +5 -7 la 0 0 la +30 5. In general.

prădare.” Prima definiţie este axată pe enumerarea elementelor statice care configurează mediul rural. sol. care este faţeta mediului cea mai evidentă pentru om. b) „MEDIU”: „un ansamblu de raporturi „cauză-efect” care configurează elementele care ne înconjoară (fizice. etc. ( toate trei fiind interdependente) este constituit din organisme microscopice şi macroscopice în evoluţie continuă şi care oferă o încrucişare infinită de interese şi de posibilităţi. meteorologia fac de asemenea parte din mediu precum şi alţi factori care de asemenea intervin asupra acestuia şi în acelaşi timp unul asupra altuia. topografia. Dar mediul fizic nu este constituit exclusiv din componente. concurenţă) care reacţionează şi determină existenţa organismelor vii”. A doua definiţie este axată pe comportamentul dinamic al mediului rural şi datorită acestei abordări ea este mai conformă cu starea actuală existentă în lume. mediul biologic care depinde de cel fizic şi chimic. 94 . comportamentul dinamic al acestuia manifestându-se în mod implicit. sau de prezenţa unor deşeuri din plastic sau hârtie în mediul rural. Pe de altă parte.. topografie. Atunci când vorbim de peisaj. Cum vorbim de o definiţie adesea prea generică vom încerca să o dezvoltăm în cele ce urmează. chimice şi biologice) în interiorul cărora organismele vii reacţionează într-o formă sau alta. Pe de altă parte.) şi factori biotici sau trofici (parazitism. calitatea apei. suntem adesea tentaţi de a face aluzie la caracteristicile mediului fizic. poluanţii atmosferici. natura terenului sau bogăţia/sărăcia unei ţări în resurse minerale nu sunt decât câteva simptome ale unui mediu dificil perceptibil şi anume al mediului chimic.a) „MEDIU”: „un ansamblu de factori abiotici sau fizico-chimici (climat. hidrologia. care teoretic sunt supuse procesului de alterare.

In fapt. concurenţe care se stabilesc între aceste 2 sau 3 medii. Totuşi anumite întreprinderi au început să-şi asume responsabilitatea. Adoptarea unui astfel de sistem duce la obţinerea unor mari avantaje pentru o întreprindere (Ademe 1998): -o minimizare a costurilor şi a riscurilor. Astăzi asistăm la o conştientizare din ce în ce mai mare a necesităţii de a prezerva mediul. care este rezultatul dezvoltării ştiinţifice şi sociale a unor ştiinţe precum Ecologia. trebuie să facem diferenţa între ecologie şi ecologism. dezvoltând programe de gestiune a mediului. 95 . inhibiţii. Din acest motiv nici un sistem de minimizare a pagubelor nu este pus în aplicare. la creşterea demografică care favorizează naşterea unei sensibilităţi „ecologice” în opinia publică. ecologismul este legat în cea mai mare parte legat de atitudini şi idei filozofice sau politice fără raport cu Ecologia. la revoluţia tehnologică şi industrială. adesea însă este destul de dificil de a cuantifica precis acest impact. Adiţionarea celor 3 medii ar fi mai aproape de prima definiţie dar nu ţine cont de nuanţa reieşită din definiţia a doua şi anume de interacţiunea lor dinamică şi anume de ansamblul de sinergii. Aceasta apare ca un răspuns social la criza de mediu legată de progresul actual. Ajunşi la acest punct. din aceste 3 medii. nu este vorba de o obligaţie ci de un veritabil demers voluntar destinat a ameliora mediul şi în acelaşi timp o imagine de marcă. activitatea omului are efecte negative asupra anumitor medii sau resurse naturale. Dezvoltarea industrială constituie o ameninţare constantă pentru mediu. reducând astfel costurile de producţie. Societăţile industriale din ce în ce mai competitive. Pentru acestea. sub presiunea pieţei tind de a creşte la maxim producţia lor.In natură pot să existe situaţii care sunt rezultatul unei asocieri de 2 sau chiar 3. Uneori.

băncile.1. este bine de văzut ceea ce au înţeles promotorii conceptului prin această dezvoltare. -o mai bună conformitate cu legile în vigoare. 5. boală. Prin " satisfacerea nevoilor prezentului" comisia Brundtland a înţeles: → nevoi economice. clienţii. colectivităţile. care presupun accesul la mijloacele de existenţă precum şi securitatea economică în caz de şomaj. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ Conceptul de "dezvoltare durabilă" instituţionalizat în 1987 de către comisia Brundtland din cadrul ONU şi care presupune " o dezvoltare care satisface nevoile prezentului. este un concept universal citat şi foarte mult interpretat în ceea ce priveşte conotaţiile care pot decurge din aplicarea lui.mai bune relaţii cu furnizorii. In aceste condiţii înainte de a ne lansa în diferite interpretări ale definiţiei acestui concept. fără a compromite capacitatea generaţiilor următoare de a-şi satisface propriile nevoi" .-o ameliorare a performanţelor vis a vis de respectarea criteriilor de mediu. . handicap sau orice 96 .

→ reducerea risipei resurselor (prin reducerea utilizării lor. → nevoi sociale. Serviciile trebuie să răspundă nevoilor specifice ale copiilor şi adulţilor (ale femeilor mai ales) ceea ce implică o repartiţie mai echitabilă a veniturilor între naţiuni şi în cele mai multe cazuri chiar în interiorul unei anumite naţiuni. a solurilor şi a pădurilor în măsura în care să permită asigurarea înnoirii naturale a acestora. transport în comun.altă formă de incapacitate de a reuşi prin sine însuţi de a-ţi satisface necesităţile de existenţă. care asigură drepturile civile şi politice precum şi aplicarea legislaţiei de mediu. organisme de sănătate. pecuniar accesibilă şi protejată. culturale şi sanitare ce presupun o locuinţă corectã. 97 resurse . ce permite o educaţie armonioasă a copiilor. sisteme de canalizare. sigură. reciclarea şi recuperarea lor). Partea a doua a definiţiei "fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi" presupune : → minimizarea consumului şi reducerea risipei resurselor neregenerabile precum combustibilii fosili şi înlocuirea în măsura posibilului cu regenerabile. ce presupun libertatea de a participa la viaţa politică naţională şi locală precum şi la luarea deciziilor relative la gestiunea şi dezvoltarea unei familii şi a vecinătăţii locuinţei în cadrul unei structuri mai vaste. → nevoi politice. protejată împotriva pericolelor exterioare. → practicarea unei exploatări durabile a resurselor regenerabile (a apei dulci. legată la un sistem de aducţiune de apă.

1992). a unor substanţe în sol. de a antrena o deteriorare a 98 .→ nedepăşirea limitelor capacităţii de absorbţie a locurilor de depozitare a deşeurilor de pe plan local şi mondial . După această întâlnire la vârf a pământului. în ceea ce priveşte aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă a fost câştigată în 1992 la Rio de Janeiro. care sunt susceptibile de agresa sănătatea umană şi calitatea mediului. silvicultură durabilă etc. ca şi sursă de hrană şi de materii prime..2. » « Solul este un element fundamental al biosferei şi contribuie cu vegetaţia şi cu climatul la reglarea ciclului hidrologic.2 POLUAREA şi GESTIUNEA SOLULUI 5. influenţând calitatea apelor » (Carta europeană a Solurilor. Bătălia pentru obţinerea unui sprijin general la scara întregului glob. Concepte şi definiţii Există în literatura de specialitate mai multe definiţii ale solului şi a poluării solului printre care amintim : → « Solul este un mediu viu şi dinamic. 5. liderii politici au trebuit să pună în aplicare acest concept de dezvoltare durabilă.1. şi este vorba de capacitatea cursurilor de apă de a digera substanţele biodegradabile precum şi de capacitatea sistemelor ecologice planetare (capacitatea climatului de a absorbi gazele responsabile de efectul de seră). care permite existenţa vieţii vegetale şi animale. pregătind politici sectoriale pentru promovarea unei agriculturi durabile. → Poluarea solului se poate defini ca şi « o introducere directă sau indirectă prin activitatea umanã. turism durabil. industrii durabile. Acesta este un element esenţial în viaţa omului.

bunurilor materiale, de a deteriora mediul sau alte utilizări ale acestuia » (Directiva 96/61). → « Solul este un mediu de transfer situat la interfaţa cu mediile acvatice, cu atmosfera şi cu biosfera ». « El poate să fie contaminat pe perioade mari de timp sau chiar permanent de către agenţi biologici, chimici, minerali sau organici care se acumulează de o manieră reversibilă sau nereversibilă » (Ministerului Mediului Franţa, 2000). Din punct de vedere al compoziţiei sale, solul este considerat ca şi un ansamblu de componente solide de mărime şi natură diferită care interacţionează cu fazele fluide, lichide şi gazoase. Solul poate să fie definit în mai multe feluri şi în funcţie de diferitele domenii de activitate ale omului. »Solul este un ansamblu de particule naturale de la suprafaţa scoarţei terestre, care serveşte ca şi suport plantelor, a cărui limită inferioară pe verticală coincide cu nivelul la care apar componente minerale neconsolidate». ( Serviciul american pentru conservarea solului, 2000); → Din punctul de vedere al pedologilor « solul este o materie minerală neconsolidată sau organică de la suprafaţa scoarţei terestre ca rezultat al interacţiunilor între materia organică, climat, macroorganisme şi microorganisme, topografie şi care se diferenţiază de materia de plecare prin caracteristicile sale fizice, chimice, litologice, şi morfologice. Solul este un sistem deschis, complex, autonom, structural şi multifuncţional care acţionează ca şi filtru şi la nivelul căruia se produce şi se reglează fluxul de energie al materiei « ( Consiliul Europei,1992). 5.2.2. Rolul solului în ecosistemele terestre Importanţa solului şi rolul său în sânul ecosistemelor agricole, fac obiectul unei consideraţii sociale crescânde, tradusă prin noţiunea de “calitatea solului”. Această noţiune este deja utilizată ca şi criteriu de evaluare a impactului activităţii umane asupra mediului. Prezervarea sa, răspunde unei preocupări
99

sociale ce se bazează pe conservarea unei resurse considerată din ce în ce mai mult ca o resursă neregenerabilă. Experţii recunosc la ora actuală că dimensiunile sociale şi economice a evaluării terenurilor, sunt efectiv cel puţin atât de importante ca şi aspectele fizice. Comunitatea ştiinţifică este de acord de a utiliza noţiunea de “calitate a solului” în două optici: prima, ca şi mijloc de producţie agricolă şi a doua, ca şi componentă majoră a mediului. Această abordare ne obligă la considerarea stării şi evoluţiei caracteristicilor unui sol având la bază 2 elemente de reflecţie: perenitatea utilizărilor şi perenitatea funcţiilor. Cel mai vechi şi important criteriu de apreciere a solului, este valoarea productivităţii, sau mai exact capacitatea acestuia de a furniza o varietate de produse indispensabile sau utile comunităţii umane. Ea răspunde unei logici de utilizare, care vizează capacitatea unui sol de a produce cantitativ (potenţial de producţie), în calitate şi în uşurinţă (itinerariu tehnic). Această optică conduce la 2 căi de interpretare a obiectului “sol” (Juste, C., 1980): → ca şi material; → ca şi instrument; Ca şi material, solul este redus la o materie primă consumabilă, a cărei utilizare antrenează denaturarea, sau chiar distrugerea, pentru servirea obiectivelor producţiei agricole. Această optică, circumscrie noţiunea de calitate, la expresia sa cea mai limitată şi incompatibilă cu un obiectiv de prezervare. Ca şi instrument, solul este considerat ca şi un mediu, un suport indispensabil producţiei agricole a cărei uzură, trebuie să fie compensată şi a cărui funcţii nu pot să fie utilizate durabil, fără să i se afecteze folosinţa. Această poziţie se apropie de un punct de vedere apropiat de mediu. Intr-o altă optică mai globală, în publicaţiile ştiinţifice, noţiunea de calitate a solului este înţeleasă ca şi component al ecosistemului agricol. Este vorba de capacitatea sa de a funcţiona în sânul unui ecosistem suportând productivitatea,
100

fără

sã compromită resursele naturale, menţinând calitatea mediului şi Noţiunea de calitate poate astfel să fie evaluată prin (Silguy, C.,1994): → capacitatea sa de a îndeplini funcţiile ecologice, a realiza ciclurile

contribuind la sănătatea animală şi vegetalã.

geochimice şi de a conduce sau stoca fluxurile de energie şi de materie; → activitatea sa de componentă biologică, ca principal indicator al conceptului de “sănătate a solului”: care traduce o viziune sanitară şi agronomică a activităţii biomasei telurice. Noţiunea de “calitate a solului” ia astfel o anvergură de mediu şi depăşeşte cadrul producţiei agricole, pentru a se extinde la ansamblul cadrului de viaţă şi astfel integrează constrângerile legate de amenajarea teritoriului şi de protecţia mediului. Oamenii de ştiinţă utilizează criterii de evaluare a “calităţii solului” precum indicatorii fizici (cei mai numeroşi) chimici şi biologici. Aplicarea practică rămâne însă un larg subiect de dezbatere: sensibilitatea lor la diferite fenomene, câmpurile lor de semnificaţie limitate, sunt tot atâtea cauze care restrâng utilizarea lor şi interpretarea la abordarea pedologilor. 5.2.3. Impactul activităţii umane "Solul este un unul din bunurile cele mai preţioase ale umanităţii, dar el este o resursă limitată, care se distruge uşor." Aceasta este concluzia, pe care o putem regăsi în "Carta Europeanã a Solului" realizată de către Consiliul Europei. Analizând practicile actuale existente în toate ţările europene, se poate uşor observa o tendinţă de reamenajare a terenurilor cultivate, obţinându-se astfel suprafeţe din ce în ce mai mari, ocupate cu un număr restrâns de culturi. Dezvoltarea vegetaţiei adiacente, jenată fiind de concurenţa pe care o exercită faţă de culturi, a putut fi oprită graţie utilizării de erbicide, iar paraziţii animali precum şi cei vegetali fiind combătuţi, prin aplicarea de pesticide specifice de natură chimică.
101

În cazul exploataţiilor agricole strict vegetale, asistăm la o folosire din ce în ce mai mare de îngrăşăminte chimice, eliminând aproape în totalitate îngrăşămintele organice. Nefolosirea îngrăşămintelor organice pentru fertilizarea solului, duce la o diminuare a stabilităţii structurii agregatelor, care constituie stratul arabil. Ca urmare, rezistenţa solului la fenomenul de eroziune şi de şiroire scade, fenomene provocate de precipitaţiile atmosferice şi de acţiunile cumulate ale vântului, îngheţului şi dezgheţului. Cercetări efectuate în Elveţia arată faptul, că pierderea de pământ prin şiroirea apelor de ploaie în ferme viticole, se situează între 12 şi 48%, în funcţie de intensitatea şi durata precipitaţiilor, natura şi gradul de permeabilitate al solului la ploaie precum şi de gradul de saturare prealabil în precipitaţii. Pe un sol acoperit cu un compost menajer procentul de şiroire este aproape inexistent. În ceea ce priveşte contaminarea solului o comparaţie (Greanpeace , 1997) între două ferme de grâu vecine, una în agricultură convenţională şi una în agricultură biologică în USA a arătat că între 1948 şi 1985 , ferma convenţională a pierdut 21 de cm din stratul vegetal, ceea ce înseamnă circa un sfert din stratul de pământ fertil arabil. Solul este locul în care se întâlnesc toţi poluanţii: apele de infiltraţie care impregnează solul cu substanţe poluante, antrenându-le spre pânzele freatice; pulberile atmosferice care ajung prin intermediul apei de ploaie pe sol; rezidiile solide depozitate pe sol şi spălarea acestora, va duce la penetrarea solului; cursurile de apă care conţin substanţe poluante, prin inundarea unor terenuri, aduc aceste substanţe poluante în sol. Aproape orice substanţă chimică care poluează atmosfera, poluează şi solul. În caz de accidente majore la instalaţii chimice, cum este cazul accidentului de la Seveso din Italia, substanţele puternic poluante ajung în prima fază în atmosferă iar pe urmă ajung pe sol. În cazul respectiv, dioxina a afectat înafara populaţiei şi a animalelor, şi solul. Poluarea a fost atât de puternică încât a fost necesară decopertarea unui strat de circa 20 cm , ceea ce înseamnă munca realizată de către natură, timp de 7 milenii ( Neguţ S.1978).
102

precipitaţiile sunt mai acide. sunt determinate într-o mare măsură şi de proprietăţile solului. 1997). 1987). Aşa se poate explică faptul. pe o rază de 15 km. este responsabilă de exemplu de diferite forme de poluare precum fenomene de şiroire şi contaminare bacteriană a cursurilor de apă. În practica agricolă.. de ordinul a 1-9 tone oxigen/ha /zi (Soltner. este un indice total. unde se observă atât o alcalinizare a precipitaţiilor atmosferice şi a solului. Aciditatea solului. metale etc. concomitent cu oxizii de sulf şi azot. Compuşii cu azot şi sulf asociindu-se cu particule mici . care posedă o puternică capacitate de retenţie şi degradare. pe măsura apropierii de uzină. aceste substanţe pot să depăşească frontierele dintre state. Cercetări efectuate. Acest mediu poros este capabil să absoarbă cantităţi de oxigen destul de mari. provocând alcalinizarea solurilor şi a apei. au dimensiuni mari. Depunerile atmosferice din această zonă. Gradul de influenţă a emisiilor industriale asupra solurilor şi în special asupra ph-ului. ph-ul solului creşte de la 6 pănă la 8. de poluarea difuză cu nitraţi în special. putem vorbi de un filtru biologic. intră de asemenea elemente alcaline sau alcalino pământoase (Calciu. şi se depun în apropierea întreprinderilor. a cărui valoare 103 . ) sub formă de cenuşă. Fenomenul de poluare a solurilor este deosebit de evident în jurul întreprinderilor industriale. pot să fie transportaţi la mari distanţe şi se depun pe sol prin intermediul precipitaţiilor atmosferice (Greanpeace. că pe teritoriul oraşelor cad precipitaţii mai puţin acide iar în zonele preorăşeneşti sau în zone mai îndepărtate de oraş. D. căt şi o acidificare a acestuia.. şi pot astfel să producă fenomene de poluare a acestor ţări. demonstrează faptul că în astfel de zone. Particulele ce transportă aceste elemente. În componenţa emisiilor intreprinderilor industriale. Datorită transportului la mari distanţe a emisiilor industriale..Solul constituie un reactor microbiologic complex ale cărui capacităţi de epurare limită au fost rar utilizate.. În acelaşi timp. prezintă în egală măsură o reacţie alcalină. împrăştierea necontrolată a dejecţiilor animale de la porci pe terenurile agricole.

caracteristice pentru un tip sau altul de sol. Pe de altă parte.1980). devine tot mai greu. scăzând în acelaşi timp gradul de activitate biologică. îl constituie depozitarea unor rezidii chimice pe terenurile din apropierea unor obiective industriale. determinând doar uşoare degradări ale solului. să extragă fosforul din îngrăşăminte. datorită proprietăţiilor de tampon. cum este cazul celor care conţin sol. este însoţită de înrăutăţirea fertilităţii solului şi de modificări negative ale proprietăţilor chimice (Juste. solurile înţelenite şi solurile sărăturoase. nisip si alte impurităţi mecanice. Influenţa exercitată asupra solului de către precipitaţiile acide sau alcaline. care sunt greu sau deloc biodegradabile. Din acest motiv efectele de acidificare şi alcalinizare sunt mai pronunţate la solurile podzolice înţelenite necultivate.. Dacă concentraţia unor rezidii eliminate în aer sau apă. Aceste rezidii depozitate pe sol. prelucrare şi rafinare a petrolului. fapt care duce la crearea unor zone artificiale din punct de vedere geochimic. poate să modifice ph-ul. Modificarea ph-ului. altele şi în special cele bogate în metale grele. Dacă anumite rezidii pot să fie inofensive pentru om şi animale. cianuri. Este cazul combinatelor de prelucrare a metalelor neferoase. pot să fie foarte nocive pentru om plante şi animale. Cu căt este mai mare această capacitate tampon. cu atât solurile vor rezista mai bine la diferite agresiuni. C.este condiţionată de compoziţia şi proprietăţile solului. a întreprinderilor de producere a îngrăşămintelor chimice. schimbul de gaze se deteriorează. se poate diminua. Un punct aparte în poluarea solului. Pentru plante. Cea mai mare capacitate o au cernoziomurile. solurile au o capacitate de refacere. pot să ducă la o acumulare a unor substanţe. aceasta variind între anumite limite. a platformelor de extracţie. determinând prin aceasta echilibrul din sistemul sol-soluţie. iar cea mai redusă o au cele podzolice. Reducerea phului duce la creşterea cotei parte de compuşi solubili ai metalelor din sol şi la modificarea gradului de descompunere a materiei organice. diferite microelemente. prin dispersia respectiv diluţia 104 .

emise de către diferite activităţi umane. Ori această definiţie ilustrează noţiunea de biotop. în funcţie de cantitatea depusă şi de gradul de stabilitate chimică . măsurile de conservare a solurilor şi a apei. M. produse agroalimentare. Un echilibru trebuie să fie găsit în acţiunile umane între profit şi deteriorare pentru solul agricol” (Mustin. apă. Astfel. Acelaşi studiu a calculat.5 % din total). el devine un martor strategic al poluării.. rezidiile depuse pe sol. se bazează pe “aptitudinea sa de a furniza la ansamblul biomasei şi în particular plantelor. pot să pară complementare. ar trebui extinse la un sfert din toate pământurile agricole. principiul solului ca “instrument de producţie”. şi afirmă rolul solului ca şi component esenţial al ecosistemelor terestre. dintre care unele sunt susceptibile de consecinţe nefaste ale funcţionării acestuia. Multe ţări au început să adopte măsuri pentru împiedicarea degradării solurilor şi pierderea pământurilor arabile. un mediu propice dezvoltării lor” . că pentru a remedia această situaţie.1980). 1997) arată. că la ora actuală.1988) 105 . iar prin intermediul animalelor aceste substanţe ajung în final la om. In fapt.. Este în egală măsură un fertilizator la scara mare. aer. Cele 2 percepţii a noţiunii de calitate a solului care au fost prezentate. el nu este decât o ameninţare pentru sol.acestora. se pierd în fiecare an ( circa 0. rezistente la descompunere. între 5 şi 7 milioane ha de pământ cultivat. pentru anumiţi autori (Juste. fără de care el nu ar putea să hrănească o populaţie în perpetuă creştere cu din ce în ce mai puţini agricultori. vegetaţie. se pot acumula în acesta. un studiu al FAO (Greanpeace. Aceastã poluare a solului cu diferite substanţe chimice. C.3 . În ceea ce priveşte degradarea solului prin diferite practici agricole. Solul a devenit un receptor de substanţe diverse.0. dar cel mai adesea aceste eforturi nu se integrează într-o politica naţională de amenajare a teritoriului sau de protecţie a solurilor. creează premisele migrării acestora din sol în celelalte elemente ale biosferei şi anume. Pentru anumiţi autori “Omul nu este singurul responsabil al progresiei spaţiale a eroziunii şi a degradării peisajelor.

Contextul exploatării umane (în special agricole) a resurselor solului. constituie cadrul de evaluare a gestiunii durabile a solurilor. Un efort de claritate şi de fiabilitate se impune în schimburile între oamenii de ştiinţă. care se ataşează de practici de fertilizare echilibrate: “ Gestiunea fertilizanţilor.. Cele 5 criterii prezentate. Gestiunea îngrăşămintelor. 1980). viabilitate economică. şi protecţia mediului (Juste. In zonele marginale. impune vigilenţă asupra menţinerii unuia ca garanţie a altuia. pentru prezervarea resurselor naturale în special pentru restaurarea resursei ”sol”. Acestea pot conduce la poluări ale apelor subterane sau de suprafaţă. slaba utilizare de îngrăşăminte epuizează fertilitatea naturală a solurilor. Gestiunea durabilã a resurselor şi protecţia solurilor au devenit leitmotiv în numeroase programe de mediu cu aplicabilitate agricolă. şi-au exprimat aşteptările lor vis a vis de datele pedologice: ei cer rar o cartografie sau o clasificare a solurilor. In zonele cu un înalt potenţial. nu poate să fie avută în vedere în afara contextului gestiunii durabile a resurselor naturale. diminuează covorul vegetal şi expune solul la eroziune. 106 . Relaţia strânsă dintre calitatea solului şi cea a produselor agricole. preocupărilor de mediu: productivitate. Obiectivul pedologului nu este numai legat de o necesitate de rentabilitate economică sau de o prezervare a mediului. politicile şi acţiunile ce asociază principiile socio-economice. trebuie să fie adaptată sistemelor specifice de producţie sau potenţialului de resurse. Gestiunea solurilor combină tehnologiile. acceptabilitate socială. sistemele intensive se bazează pe puternice aporturi de fertilizanţi. C. Utilizatorii /beneficiarii de la diferite nivele. face apel astăzi la principiul de durabilitate. securitate. Mult mai des ei caută să rezolve probleme concrete sau neclare. deţinători de informaţii indispensabile şi utilizatori sau factori de decizie. dar încadrează într-o combinaţie mai vastă dezvoltarea durabilă Acest obiectiv transpare în propoziţiile de gestiune “durabilă” a solurilor.

Climatul, natura rocii şi durata de interacţiune sunt factori determinanţi ai caracteristicilor fizice şi chimice ale solului. Acestea predispun la îndeplinirea mai mult sau mai puţin eficace a funcţiilor economice şi de mediu: producţia agricolă şi forestieră, reţinerea poluanţilor, rezervor de carbon. Formarea unui sol este un proces lung: trebuie aproximativ 100 000 ani pentru a forma un sol cu o grosime de 1m ( Neguţ S.1978). Această durată şi variaţiile climatice îl fac o resursă neregenerabilă la scară umană. Se cunoaşte clasificarea solurilor în mai multe categorii. Această simplificare a caracterizării solurilor, nu trebuie să uite marea variabilitate internă a asociaţiilor posibile între solurile din diferite categorii, şi diversitatea solurilor care implică mari diferenţe în calitatea lor agricolă, sensibilitatea lor la eroziune, capacitatea lor de absorbţie a poluanţilor, rolul lor în epurarea apei sau bogăţia lor biologică.

5.2.3.1 Presiunile asupra solurilor Solurile sunt ameninţate de către diferite tipuri de degradări: practici agricole ce conduc la o “supraexploatare”, poluările industriale, “artificializarea” datorată dezvoltării infrastructurilor rutiere şi a urbanizării. Rezidiile rezultate din staţiile de epurare a apelor reziduale, poate duce la antrenarea de substanţe poluante şi la diseminarea de germeni patogeni înspre pânza freatică, cu riscul de a fi încorporaţi în final în lanţul alimentar. Mobilitatea metalelor grele poate să crească în funcţie de variaţiile condiţiilor fizico-chimice ale solului şi în special o creştere a acidităţii. Solul este de asemenea ameninţat de către poluările industriale concentrate, ce interzic utilizarea solului mai mulţi ani sau chiar decenii. In zonele agricole, utilizarea de materiale de exploatare a solului din ce în ce mai grele, reduce porozitatea solului şi contribuie la diminuarea activităţii sale biologice, în timp ce intensificarea muncii solului, irigaţia şi rotaţiile dese, fac să scadă nivelul de materie organică, un component esenţial al fertilităţii
107

solului şi factor de stabilitate a straturilor mai superficiale ale solului vis a vis de eroziune. Solurile provenite din formaţiuni cernoziomice majoritare în zonele cerealiere, sunt sensibile la fenomenul de eroziune, dar ele prezintă o bună capacitate de reţinere a elementelor chimice. Ele joaca un rol de filtru epurator. Solurile dezvoltate din structuri nisipoase şi calcaroase, nu oferă decât o protecţie slabă împotriva poluării pentru pânzele de apă freatice, contrar solurilor argiloase. Solurile dezvoltate pe formaţiuni nisipoase sau cele puţin diferenţiate prezintă o sensibilitate particulară la acidificare. Solul nu poate să fie considerat ca un mediu omogen: definirea normelor şi a politicilor de prezervare a calităţii lor, trebuie să se ţină cont de aceasta situaţie.

Tabelul nr. 13 Principalele caracteristici de mediu ale solurilor (Smith şi Dumanski 1993).
Soluri Acidificare Protecţia freatice Roci calcaroase Materiale nisipoase Materiale de alterare puţin diferenţiate Formaţiuni cernoziomice Materii argiloase Sensibile Puţin sensibile Sensibile Puţin sensibile Foarte sensibile Puţin sensibile Puţin sensibile Foarte sensibile Sensibile poluării Puţin sensibile Foarte sensibile Sensibile pânzelor contra Degradare (compactare, eroziune) Puţin sensibile Sensibile Sensibile fizică

5.2.4 Contaminarea solului Solul este una din principalele resurse naturale care joacă un rol cheie ca şi receptor sau amortizor al poluării. Din păcate din ce în ce mai des mecanismele de amortizare nu mai sunt suficiente şi multe zone se găsesc într-o stare de degradare avansată datorită contaminării chimice. Atunci când vorbim de degradarea solului, ne referim în special la pierderea de calitate a acestuia şi în
108

consecinţă rezultă o utilizare inadecvată. Este vorba de un ansamblu de procese care diminuează capacitatea sa reală şi potenţială de producere de bunuri. Sunt repertoriate 5 forme de degradare a solului (Ademe, 1997) : prin eroziune fizică ; prin eroziune eoliană ; prin exces de săruri ; prin degradare chimică (acidificare şi toxicitate) ; prin degradare biologică ;

Degradarea solurilor poate exersa un impact negativ asupra mediului şi în special asupra productivităţii agricole. Surse de poluare Termenul de « poluare » se referă (Ademe 2001) la existenţa unui agent chimic sau organic prezent în mediu, care atinge o concentraţie care exercită un efect fiziologic defavorabil asupra organismelor şi poate conduce la transformări ecologice. In funcţie de natura lor, poluanţii se împart în 2 categorii (Ademe 1997) : - Organici ; - Anorganici ; Sursele de poluare prezintă în general 2 cauze : - Naturală Aceste surse sunt prezente în natură la anumite nivele toxice (metalele grele) ; - Antropică, care decurge din domenii diferite de activitate ale activităţii umane ; (sectorul industrial, municipal, agricol); 5.2.4.1.1. Poluarea solurilor cu produse organice

109

Poluarea solurilor şi a apelor subterane cu produse organice este esenţial datorată cauzelor de natură antropică chiar dacă aceşti produşi sunt consituenţi naturali ai humusului din sol. Poluarea cu produşi organici se caracterizează mai ales prin complexitatea sa, ocazionată pe de o parte prin numeroasele produse existente iar pe de altă parte prin reactivitatea moleculelor sale care pot reacţiona cu moleculele din sol şi apă pentru a forma produşi nou uneori necunoscuţi. Anumiţi compuşi sunt foarte mobili şi migrează rapid de la suprafaţa solului prin suprafaţa nesaturată putând astfel să atingă apele subterane. Unii compuşi sunt absorbiţi de către materiile din sol în timp ce alţii suferă un proces de degradare microbiologică. Anumiţi compuşi sunt solubili în timp ce alţii sunt insolubili putând fi mai denşi sau mai puţin uşori decât apa. Trebuie ţinut cont de toţi aceşti factori în momentul în care se concep sisteme de detecţie şi de control a poluării. Sursa principală de poluare cu caracter organic este industria, atât prin volumul efluenţilor generaţi cât şi prin toxicitatea materiilor prime şi a deşeurilor produse. Extracţia petrolului şi tratamentul brut generează substanţe organice nocive cum este cazul hidrocarburilor aromatice, fenolilor şi a compuşilor cu sulf. 5.2.4.1.2 Poluarea cu substanţe chimice → Poluarea solului cu pesticide Pesticidele au un rol nefast asupra faunei edafice distrugând populaţia microbiană din sol şi pe această cale efectele pozitive ale acesteia. “Solul acţionează ca un receptor şi rezervor pentru pesticide, în care fie că acestea se degradează. fie că în mod treptat sunt dispersate în mediu sau translocate în plante, unele putând totuşi persista în sol mulţi ani de la aplicare” (C. Răuţă şi S. Cărstea, 1983 citaţi de Muntean, L.S, Ştirban, M., 1995).
110

As. mai multe opţiuni de tratament se prezintă. Deşeurile animale şi vegetale (resturile de recoltă) produc compuşi organici rapid degradabili. Sisteme de tratare sau recuperare a solurilor poluate Atunci când a fost luată decizia de a restaura un site poluat. Copşa Mică. In industrie.5. Ni. Poluarea cu îngrăşăminte cu azot este una din aceste consecinţe. ciuperci). Aplicarea intensivă de îngrăşăminte exercită un efect negativ asupra ecosistemelor putând să atingă organismele vegetale şi animale. în special pe cale biologică a căror tratament este simplu şi ieftin din punct de vedere economic. Cd. stocarea combustibililor şi a substanţelor periculoase ar putea să reprezinte o ameninţare pentru calitatea solului. este şi eliminarea ambalajelor conţinând resturi produse şi care uneori sunt abandonate în câmp. Ultimii 13 ani au produs o reechilibrare a ecosistemelor agricole datorită neutilizării de mari cantităţi de către o mare parte dintre agricultori (lipsă mijloace financiare) ceea ce ar putea constitui premisa dezvoltării pe viitor a unor forme de agricultură durabilă (agricultura ecologică.O sursă de poluare cu pesticide. de regulă generală. a ph-ului( bacterii. etc… 5.2. actinomicete. → Poluarea solului cu îngrăşăminte chimice Aplicarea de pesticide este cauza principală a prezenţei unor substanţe organice contaminante. agricultura raţională). Cu. Pesticidele sunt descompuse în sol de către microorganisme sub acţiunea luminii. Baia Mare etc…) în jurul unor întreprinderi industriale care prin emisiile eliminate provoacă fenomene de poluare a solului prin acumularea de Pb. Mb. → Poluarea solului cu metale grele Fenomenul este întâlnit în România (Zlatna. Adesea eficacitatea unui tratament este legată 111 .

Ultima opţiune nu este luată în calcul atunci când volumul de sol poluat este redus şi când gradul de contaminare este suficient de ridicat pentru a compromite viabilitatea tratamentului. In aceste condiţii înainte de implantarea unui sistem la scara industrială. Clasificarea metodelor de recuperare a solurilor poluate poate să răspundă la diferite criterii (Smith şi Dumanski 1993): →tratamentul on site Acest tratament este aplicat zonei afectate după o prealabilă decopertare a solului. realizarea de teste fiabile de laborator este de indicat. →tratamentul of site Aceste tratamente constau în decopertarea solului şi transportarea acestuia în staţii de tratare situate la exteriorul zonei afectate sau în depozite controlate de deşeuri. In momentul în care solul a fost decontaminat el este restituit la locul de origine.de natura solului ce trebuie tratat. →tratamentul in situ Este vorba de tratamente realizate în zona afectată fără o decopertare prealabilă. Ea este realizată cu ajutorul unor mijloace de tratare mobilă sau construite ad-hoc. 112 .

3 POLUAREA şi GESTIUNEA APEI INTRODUCERE Necesară vieţii. apa se prezintă pe Terra în diferite faze sau stări ale ciclului hidrologic. 40 tone de apã sunt necesare pentru a produce o tonă de conserve din produse vegetale. ale cărui unitate şi indivizibilitate fac ca toate aceste manifestări ale apei să fie considerate ca făcând parte integrantă a unei resurse unice. 10 tone de apă pentru a rafina o tonă de petrol. Activităţile industriale şi agricole sunt cele mai mari consumatoare de apă. ea constituie un factor determinant în amenajarea teritoriului. şi 380 tone de apă pentru a fabrica o maşină (Ademe 1997). 113 . Intr-o mişcare permanentă datorită acţiunii gravitaţiei şi a energiei solare. epurarea apelor uzate constituie una din problemele majore în materie de protecţia mediului. In industria agroalimentară.5. apa este un element esenţial al mediului nostru iar importanţa sa este vitală. Intervenind de o manierã sau alta în cea mai mare parte din activităţile umane de exploatare a resurselor.

Pe lângă această poluare accidentală. este poluarea insidioasă. La început se răresc organismele cele mai sensibile. pentru a putea răspunde nevoilor sale. lipsită de elemente spectaculoase. microbiocide. Apele uzate în provenienţă din filiera agroalimentară sunt purtătoare de poluanţi organici dar în egală măsură de detergenţi. urmată fiind de o înşelătoare îmbogăţire cu plante şi animale din speciile mai rezistente. După introducerea tehnicilor intensive moderne. viaţa dispare. dar mai periculoasă în consecinţe decăt poluarea acută. Adesea. apa devine moartă şi se instalează "vidul biologic" (Barnea. alţii nu mai ştiu ce să se facă cu excedentele de îngrăşăminte naturale.Realizarea unor instalaţii de tratare a apelor uzate în interiorul unor întreprinderi mici sau mijlocii este dificilă. datorită funcţionare sau întreţinere. respectiv reciclarea după tratament sunt mijloace de a regla problema conţinutului ridicat în materii grase sau alte substanţe în apele uzate. ca şi informaţie o putem observa periodic în mediile de informare interne sau internaţionale ca urmare a unor accidente. cumulând efectul poluărilor mărunte. agricultura nu mai reuşeşte să se alinieze la ecosistemele în care ea operează. în strânsă corelaţie cu mărimea agresiunii produse. Dacă poluarea este momentană. conservatori. Poluarea acută a apelor. cu poluările difuze şi putând lua forme cronice (Barnea. progresivă. atunci după accident calitatea apei se poate redresa în timp. ea trece neobservată. precum şi a costurilor de . Nevoile domestice în apă sunt foarte reduse în comparaţie cu volumul global de apă utlizat de către om. de poluare masivă. Papadopol 1975) . În unele cazuri. ea se întinde ca un cancer. acestea migrând spre zone neafectate. În timp ce mulţi agricultori deversează mari cantităţi de îngrăşăminte minerale pe pământul lor. care vor prolifera în detrimentul speciilor cu valoare economică ridicată. Papadopol 1975). o ameninţare generală pentru toate apele. Prevenirea şi minimalizarea poluării la sursă sau reutilizarea. Dacă este 114 costurilor ridicate ale acestor instalaţii şi a costului tratamentelor necesare.

1997). în vederea creşterii producţiei. utilizarea crescândă de îngrăşăminte chimice. methemoglobinemie (Zamfir 1975). După apariţia unui caz de methemoglobinemie la un sugar membrii . ameninţă în acelaşi timp prezentul şi viitorul rezervelor de apă în Europa. Cazuri de methmoglobinemie determinate de consumul de apă furnizată de instalaţii centrale sunt foarte rare în România. pe de o parte. Poluarea apei cu îngrăşăminte Folosirea în cantităţi din ce în ce mai mari a îngrăşămintelor azotate. Pe ansamblu.indiscutabil. manifestările constând în familiei au prezentat simptomele citate mai sus (Zamfir 1975). Costul epurării rezervelor de apă potabilă este enorm (Greanpeace . determină la sugari o afecţiune denumită de către unii autori. unde se foloseşte apă ce provine din fântâni bogate în nitraţi. greaţă. pesticide şi de energie. datorită practicilor agricole. faptul că aceste îngrăşăminte chimice ameliorează productivitatea pe termen scurt. Poluarea cu pesticide 115 cefalee. Cazuri de methemoglobinemie se observă şi la adulţi. aproximativ 75/% din locuitorii UE depind de pânzele de apă freatică. a dus în timp la creşterea nivelului de nitraţi în sol. Nitraţii rezultaţi din transformarea azotului. Aceasta boală se întâlneşte mai des în zonele rurale din România. care se prepară cu o apă cu un conţinut ridicat de nitraţi. Pe scurt practicile agricole actuale. iar pe de altă parte. duce la agravarea poluării mediului înconjurător. Ministerul Mediului admite. pentru aprovizionarea lor în apă. că din punct de vedere tehnic este imposibil să se conformeze normelor UE. În Marea Britanie. intoxicaţie cu nitraţi iar de către personalul medical. dar fără a se manifesta prin semne clinice. diaree. Boala apare de regulă la sugarii care sunt hrăniţi artificial cu lapte praf . ca urmare a depozitării necorespunzătoare a îngrăşămintelor organice şi a amplasării incorecte faţă de sursa de apă . produse agricole şi implicit în apă. la dispariţia diversităţii biologice şi la epuizarea resurselor care nu se mai pot reînnoi. la degradarea pământurilor şi a peisajelor.

cum este cazul unei mari părţi din Italia şi Danemarca. sunt prezente în lanţurile alimentare. în cursul perioadei lor de fecunditate (efecte mutagene) . Odată ingerată. (Zamfir 1975). chimică şi biologică) pot să altereze calitatea apelor.Substanţele chimice. programele de măsurători sunt limitate sau inexistente în multe ţări. Totuşi numai anumite 116 . care stau la baza pesticidelor folosite în ultima vreme în cantităţi din ce în ce mai mari în practicile agricole. Aceste substanţe chimice pot exercita o influenţă asupra glandelor sexuale ale organismelor (efecte gonadotrope) asupra dezvoltării intrauterine a fetusului (efecte embriotrope) precum şi asupra descendenţilor care provin din subiecţi expuşi contactului cu aceste substanţe. produc efecte îngrijorătoare asupra substratului somatic al organismelor căt şi asupra celui genetic fiind afectate procesele de reproducere şi implicit descendenţii. Nivelele detectate au produs tumori la animale iar la oameni au fost legate de anumite forme foarte rare de cancer. Metodele de analiză actualmente disponibile. dioxina din alimente este înmagazinată în grăsimea corpului. Dovezi mai recente sugerează faptul că dioxina poate afecta sistemul imunitar. Pe de altă parte. prin utilizarea pentaclorofenolului ca pesticid. Aceasta. nu permit a se cuantifica decât circa jumătate din elementele active conţinute în pesticide. unele dintre cele mai toxice substanţe cunoscute. pune serioase probleme în regiunile care depind puternic de pânzele freatice pentru aprovizionarea lor cu apa potabilă. Unii cercetători cred astăzi că de pildă dioxinele. POLUAREA APELOR CONTINENTALE Un mare număr de elemente şi de substanţe de natură diferită (fizică. Problema se complică datorită faptului că se pot scurge 10-20 de ani înainte ca substanţele poluante impregnate în sol să atingă pânzele de apă freatică. prin contaminarea solului şi a apei din jurul unei uzine chimice şi prin arderile anumitor substanţe organice din incineratoarele municipale de deşeuri organice (Sanda Postel 1987).

ele au un miros sulfhidric şi iau o culoare grinegricioasă. curăţenia domestică. şi din acest punct de vedere se disting 2 categorii (Ademe. dejecţii umane. →Apele uzate urbane: Aceste ape provin din activitatea umană. grăsimi) substanţe anorganice (produse dizolvate precum sarea şi elemente inerte (resturi de materiale. precum şi anumiţi indicatori sau parametrii de poluare care permit definirea mai precisă a gradului şi a tipului de poluare a apei. Tabelul nr. pământ. etc.. Apele uzate sunt efluenţi care rezultă din diferite utilizării a resurselor de apă. nisip.14. Volumul lor adesea este foarte important. curăţenia străzilor ): Aceste ape sunt în general inodore de o culoare galben-gri sau albă. 2001): →Surse de poluare de origine domestică Substanţele încorporate ce provin din emisiile provocate de activitatea umană (hrană. hârtie etc…) precum şi microorganisme. 1997 Caracteristici CBO5 CCO MES Ape pluviale 25 65 230 117 Ape uzate urbane 100-450 150-1100 100-600 .elemente şi anume cele mai semnificative sunt luate în calcul. Aceste emisii conţin produse organice (deşeuri de origine vegetală sau animală. agricolă. Principalele surse poluante pot să aibă origini diferite (Salat Annie. menajeră. Tablou comparativ al poluanţilor în ape pluviale şi în ape uzate (mg/l)/Ademe. debitul este mai continuu iar caracterul lor poluant este mai mare. Atunci când ele suferă procese de fermentare. industrială. dejecţii. puţin poluante şi se caracterizează prin importante aporturi intermitente. 1997): →Apele de ploaie sau pluviale: Apele provenind din drenaje sau din spălarea superficială. Apa de ploaie se încarcă în poluanţi în contact cu aerul şi prin spălarea de suprafaţă a solului.

exploataţii agricole.2 0. produse de transformare. puncte dispersate ale căror control şi detectare 118 . lixiviaţii din rampele de descărcare. ei sunt astăzi înlocuiţi de îngrăşăminte anorganice cum sunt sulfaţii. precum şi de alte efecte precum acidificarea apelor şi eutrofizarea acestora. scurgerile din rezervoare de stocare. detergenţi. →Poluarea de origine punctuală Poluarea punctuală are la bază eliminarea de substanţe poluante în mediul acvatic plecând de la puncte de emisie concrete în general identificabile.10-0. Fertilizanţii fac parte în egală măsură în această categorie. sulfaţii.MESV N (NH3) N (NO2) N (NO3) N (organic) 40 0. transmiterea căldurii şi a frigului).60 8-40 →Surse poluante de origine industrială Substanţele care provin din activităţile industriale (materiile prime uzate. →Poluarea de origine difuză In general poluarea difuză consta în emisia de substanţe poluante în mediul acvatic. Ea poate consta în evacuări de ape uzate industriale. nitraţii.20 0.05 0. pesticide. plecând de la diferite. ape de scurgere din oraşe. De origine organică.05 1. produse chimice.4 60-450 7-50 0-0. Trebuie de asemenea să distingem poluarea normală (punctuală şi difuză) de poluarea accidentală. deşeuri diverse. hidrocarburi. domestice sau municipale. instalaţii industriale. Apele pot de asemenea să conţină elemente proprii fiecărei activităţi industriale: produse toxice. produse radioactive…. →Surse poluante de origine agricolă Substanţele provenind din activităţile agricole şi zootehnice (pesticide. gunoi) Aceste deşeuri modifică sensibil caracteristicile apelor cursurilor receptoare. ioni metalici.

Acidificarea poate antrena în egală măsură o infiltrare în apele subterane. poate cădea la mii de km de sursa de poluare. Problemele legate de poluarea difuză sunt foarte similare cu cele ale poluării punctuale. în urma unui accident sau a unei situaţii neprevăzute. Acidificarea apelor necesită adoptarea unor măsuri clare împotriva poluării atmosferice. Precipitatul rezultat. Un nivel ridicat de nutrienţi poate favoriza o creştere excesivă a 119 . amoniac. →Poluarea accidentală Poluarea accidentală este rezultatul unei emisii care conţine un nivel foarte ridicat de poluanţi plecând de la o sursă punctuală. şi poate antrena o reducere considerabilă a ph-ului apelor din fluvii. Distincţia dintre sursele punctuale şi difuze poate să fie adesea destul de dificilă. este în general similară cu cel al poluării punctuale. 5. diferenţa esenţială rezidă în alegerea măsurilor şi a instrumentelor de eliminare a poluării. lacuri naturale şi artificiale.3. Acest fenomen agresează mult ecosistemele naturale şi poate antrena în cazuri extreme moartea lacurilor respective. b)Eutrofizarea Eutrofizarea este datorată poluării apelor de către nutrienţi precum azotul şi fosforul. dar consecinţele sale pot fi mai ridicate.sunt adesea dificile. fiind de natură acidă.1 Principalii indicatori de poluare a) Acidificarea Acidificarea este o modalitate specifică de poluare difuză datorită eliminării în atmosferă a unor poluanţi precum SO2 şi NOx . Ele constau într-o poluare de origine agricolă şi zootehnică precum şi o poluare sub formă de precipitaţii atmosferice. Impactul asupra mediului şi asupra utilizărilor potenţiale ale apei poluate. Sursele difuze înglobează poluarea rezultată din consumarea de produse de către industrie sau de către consumatori.

→ Apariţia unor savori şi mirosuri la nivele de concentrare variabilă în funcţie de produse. d) pH-ul Ph-ul măsoară concentraţia ionilor de azot în apă. respiraţia şi transpiraţia. Această problemă este cu atât mai gravă cu cât aceste cantităţi reduse ocupă o mare suprafaţă. mări. creşterii turbidităţii. lacuri şi baraje.algelor în detrimentul faunei şi florei naturale. → Prezenţa acestor poluanţi duce la fenomene de floculare şi de decantare. Aceste diferenţe au o mare repercusiune asupra biocenozelor existente. vegetală sau minerală. acestea formează o barieră care împiedică transferul de oxigen în masa lichidă. suprimând astfel flotabilitatea acestora. Materialul filtrant riscă de a rămâne impregnat mult timp. poate duce la producerea unor atmosfere explozive sau toxice. chiar în slabă cantitate în apă. Un pH ridicat denotă o slabă concentraţie a ionilor de H şi în consecinţă o alcalinizare a mediului. Ei dizolvă grăsimea plămânilor păsărilor acvatice. →Perturbări în staţiile de tratare a apei potabile. unei activităţi intense şi dezechilibrate. Un pH scăzut indică o acidificare a mediului. →Cum solubilitatea oxigenului în uleiuri şi grăsimi este extrem de scăzută. → Impregnează plantele şi animalele împiedicând astfel fotosinteza. Efectele asupra mediului receptor: → Efecte estetice: Un mare număr de derivaţi din petrol sunt toxici şi împiedică activitatea biologică. fiind aproape nulă. datorită tensiunii superficiale. c) Uleiuri şi grăsimi Această categorie regrupează grăsimile şi uleiurile în stare liberă. de origine animală. este că acoperă o mare suprafaţă. 120 . Eutrofizarea poate în acelaşi timp să fie la originea: lipsei de oxigen. Prezenţa derivaţilor din petrol în colectoare şi prin vaporizare. decantării rapide prin formarea unor depozite pe patul de scurgere. diminuării funcţiei clorofiliene datorită slabei penetrării a luminii. Una din caracteristicile elementelor din acest grup.

gudroane.Măsurătorile sunt exprimate în unităţi de pH la o temperatură de 20 grade celsius. cererea în oxigen creşte iar disponibilitatea sa scade. . .Efecte asupra mediului receptor . De la aceste limite temperatura are consecinţe negative asupra organismelor acvatice.5 şi 7. e) Temperatura In anumite limite creşterea temperaturii poate să aibă un efect benefic asupra creşterii peştilor. datorită .Trebuie ştiut faptul că pH-ul are o mare influenţă asupra toxicităţii anumitor produse chimice precum amoniacul.Valoarea pH-ului constituie un parametru cheie pentru determinarea calităţii apelor uzate. Principalii acizi prezenţi sunt: acidul sulfuric. datorită creşterii vitezei reacţiilor metabolice provocate de o temperatură mai ridicată: Pe măsură ce temperatura creşte. →Acţiunile sinergice ale poluanţilor sunt mai intense la temperaturi ridicate: Anumite ape uzate domestice. acidul nitric. In fapt denaturării proteinelor. uleiuri. acidul clorhidric. Se recomandă ca pH-ul efluenţilor să fie cuprins într-o plajă de la 6 la 9. corespunde la un interval redus şi critic în afara căruia viaţa nu există. Efectele asupra mediului receptor → Doi factori se asociază în general pentru a crea probleme vieţii acvatice: diminuarea cantităţii de oxigen dizolvat şi creşterea nevoii în oxigen. Diminuarea solubilităţii oxigenului implică o dispariţie a anumitor specii cum este cazul salmonidelor.Aciditatea apelor uzate industriale este datorată dizolvării compuşilor organici şi anorganici. apa atacă elementele metalice (de exemplu structuri care pot să fie instalate în cursul receptor) . acidul fosforic. ape uzate industriale. Pe de altă parte dacă pH ul este acid. 121 plaja care permite o activitate biologică. acidul carboxilic.9. acidul carbonic. In general valorile de pH înregistrate în apele de suprafaţã naturale oscilează între 6.

In apele uzate industriale. f) Culoarea Culoarea apei poate să fie cea naturală sau să fie datorată poluării. g) Mirosul Mirosul este datorat degajării de gaze din apa uzată. Pe măsură ce timpul trece. Apele uzate urbane sunt de culoare gri. Apele naturale au propriile lor mirosuri. Culoarea apelor industriale depinde de tipul de fabricaţie şi de materiile utilizate. a ciupercilor (în special în prezenţa deşeurilor organice). →Creşterea/Diminuarea solubilităţii sărurilor Temperatura apelor uzate industriale depinde de natura proceselor utilizate (frig/căldură) precum şi de volumul apei utilizate în sistemele de refrigerare. consumarea oxigenului prin procesele de putrefacţie. detergenţi şi fertilizanţi cresc consumul lor de oxigen în apă la temperaturi ridicate. formarea gazului. Prezenţa fitoplanctonului dă naştere unor culori verzui. In siturile industriale pot să apară de asemenea compuşi organocloruraţi cu un miros specific. In general. Mirosul apelor uzate proaspete nu este nici intens nici dezagreabil. Chiar la cantităţi mici de substanţă poluantă pot apărea mirosuri perceptibile. →Reducerea transmiterii energiei solare şi în consecinţă a fotosintezei. In apele naturale. Staţiile de epurare urbane nu degajă în general nici un miros dacă conceperea şi funcţionarea lor este corectă. mirosul este produs de către compuşii organici. Toxicitatea creşte în egală măsură. mirosul se degajă din produsele prezente în proces. înmulţirea bacteriilor saprofite. →Creşterea temperaturii favorizează descompunerea materiilor organice. mirosul creşte datorită degajării de gaze (sulfhidrice sau metan) prin descompunere anaerobă. Acest tip de poluare poate antrena probleme diferite: →Efecte estetice. datorate descompunerii produselor naturale. 122 .insecticide. apoi ele devin mai sumbre iar cu trecerea timpului se înnegresc. prezenţa materiilor naturale le conferă o culoare galbencafenie.

j) Cererea Chimică în Oxigen (CCO) CCO a unei ape uzate poate fi definită ca şi cantitatea de oxigen utilizată pentru oxidarea materiei organice prin intermediul unor reactivi chimici. → CBO5 =3/4 mg/l. în cifre întregi (fără zecimale). trebuie ştiut faptul că dacă: → CBO5 este mai mic de 2 mg/l. Conductibilitatea se exprimă în miliohmi/cm sau micro ohmi/cm la 20 grade Celsius. apele sunt de bunã calitate. In ceea ce priveşte valorile CBO care se obţin curent în cursurile de apă. 123 Calitatea descriptivă (Miros de …) Peşte Amoniac Carne stricată Ouă stricate Identic cu cel de la gazul metan de oraş Varză stricată .Tabelul nr. 1997) Compusul Amine Amoniu Diamine Sulfura de azot Mercaptani Sulfuri organice h) Conductibilitatea Conductibilitatea se măsoară în microhmi /cm şi constituie un parametru util ce furnizează un indiciu global asupra cantităţii de săruri dizolvate şi asupra mineralizării totale. apele sunt bogate în materie organică. i) Cererea Biochmică în Oxigen (CBO) Cererea Biochimica în Oxigen a unei ape uzate este dată de cantitatea de oxigen utilizată de către microorganismele din apă pentru a degrada materia organică biodegradabilă prezentă în apa uzată. Moleculele organice care nu se discociază în apă sunt rele conducătoare de curent electric în apă. apele sunt poluate. Concentraţiile de CBO5 în apele uzate brute industriale oscilează în general între 50 şi 800 mg/l. prin intermediul proceselor biochimice. → CBO5 este mai mare de 5 mg/l. Un mare număr de acizi sunt buni conducători. 15 Principalele calităţi descriptive ale mirosurilor în apă (Ademe.

→ Dacă raportul CBO5/CCO este mai mic de 0. în apele brute industriale variază în general între 50 şi 500 mg/l.O. m) Materiile totale în suspensie (MEST) În industria agroalimentară materiile în suspensie provin în mare măsură din spaţiile de stocare.4 compuşii conţinuţi de către apa uzată sunt consideraţi ca fiind biodegradabili. tratare şi finisare a produselor. 124 . rumeguş precum şi alte materiale. poluarea este considerată a fi de natură organică materiile fiind foarte biodegradabile. materia conţinută fiind puţin biodegradabilă şi în consecinţă se recomandă efectuarea unui tratament fizico-chimic.O. poluarea are o origine anorganică. k) Carbonul Organic Total (C. reprezintă rezultatul măsurătorii conţinutului materiei organice în carbon. → Dacă CBO5/CCO este mai mare de 0. fibre.T.) C. de a şti dacă este sau nu necesar de a efectua un tratament biologic sau fizico-chimic al apei uzate. şi se recomandă efectuarea unui tratament biologic.T. Nisipul.4. acoperă toate materiile organice şi anorganice.Determinarea CBO şi CCO permite stabilirea unui raport între cele 2 şi plecând de la rezultatele obţinute. l) Materiile solide: Este vorba de toate elementele sau compuşii solizi prezenţi în apele uzate.2 . păr. Efecte asupra mediului receptor Acest parametru de analiză.T. CCO oxidează toată materia organică în timp ce CBO/CCO va fi întotdeauna mai mic decât 1.2-0. → Dacă CBO5/CCO este de 0. Concentraţiile de C.O. argila sunt considerate de exemplu ca şi produşi anorganici. Fracţia organică este compusă din grăsimi uleiuri. gudron.

Aceste materii sedimentează în apele receptoare şi formează depozite care distrug fauna (hrana peştilor ) din partea inferioară a cursurilor de apă. Principalele efecte ale acestora sunt: Creşterea salinităţii cu o creştere consecutivă a presiunii osmotice. reduc gradul de penetrare al energiei solare şi pe această cale eficacitatea fotosintezei. Variaţia solubilităţii oxigenului în mediu. Alte efecte modifică culoarea naturală a apei. Chiar dacă nu sunt toxice. carbonul. nutrienţii pot să fie consideraţi ca şi poluanţi atunci când concentraţia lor este foarte ridicată. Concentraţiile maxime recomandate în funcţie de diferitele utilizări ale apei (ADEME 2001) Utilizarea apei Aprovizionare domestică Irigare Hrana animalelor Viaţa acvatică Concentraţia mg/l 1000 700-1500 2500 2000 Concentraţia medie de materii totale dizolvate în efluenţii din industrii este de 400-700 mg/l. rezultând o creştere excesivă a plantelor acvatice şi în special a algelor.16. adică elemente chimice esenţiale pentru creşterea organismelor vii. n) Materiile totale dizolvate Materiile dizolvate prezente în apele uzate industriale sunt esenţial. Reutilizarea şi reciclarea apei sunt la originea acestor concentraţii. Depozitele de materie organică pot să dea naştere la condiţii de descompunere anaerobă. 125 . ele pot să inducă o toxicitate a numitor compuşi. o) Azotul şi fosforul Azotul şi fosforul sunt nutrienţi. Concentraţiile în MEST a apelor uzate industriale variază în general între 40 şi 200 mg/l. clorurile şi sulfaţii. au loc depuneri pe plante şi pe branhiile peştilor. Din punct de vedere al calităţii apei. Tabelul nr.

de unde şi necesitatea de a nu deversa detergenţi dacă un lac suferă de un fenomen eutrofizare. p) Azotul amoniacal Efluenţii poluaţi cu amoniac provin din zone de producţie. poate să atingă 50 mg/l. In aceşti efluenţi.05 şi 30 mg/l. Efectele asupra mediului receptor → In prezenţa oxigenului dizolvat el se transformă în nitraţi (NO3) prin acţiunea bacteriilor nitrificatoare. Concentraţia totală de fosfaţi în apele uzate industriale variază între 0. Ionul nitrit (NO2). Proliferarea algelor şi a altor plante acvatice datorită îmbogăţirii în nutrienţi antrenează moartea sau descompunerea acestora.Procesul de îmbogăţire în nutrienţi şi în special în azot şi în fosfor cunoscut sub numele de eutrofizare. produs intermediar al descompunerii amoniacului în nitrat. datorat utilizării detergenţilor. Cea mai mare parte dintre elementele necesare creşterii şi reproducerii plantelor se găsesc în cantitate mai mult decât suficientă existând tot timpul un nutrient cu acţiune limitativă care împiedică creşterea excesivă a plantelor. este în special important în lacurile naturale şi în cele artificiale. amoniacul este prezent sub formă de sulfură sau bisulfură de amoniu şi de alte săruri precum clorura de amoniu. 126 . Sistemele de refrigerare conţin în general între 20-50 mg/l ioni fosfaţi. poate să fie prezent dacă concentraţia în oxigen este scăzută. în timp ce în lacuri elementul limitativ este fosforul. este responsabilă de fenomenul de eutrofizare. dar se recomandă evident un conţinut inferior. stocare. Activitatea umană prin intermediul poluării cu nitraţi din agricultură şi din zootehnie precum şi poluarea cu fosfaţi provenind în principal din detergenţi. Nivelul admisibil în nitraţi şi nitriţi în sistemele publice de aprovizionare a apei. In general azotul este nutrientul limitativ în apele marine. încărcare şi descărcare. Fosfaţii prezenţi în apele uzate industriale provin din produsele chimice utilizate pentru gestiunea fenomenului de coroziune.

Valoarea limită de fenoli în emisar trebuie să fie mai mică de 30 p.Nitraţii fac parte din categoria compuşilor poluanţi în apele mineralizate. Fenolii şi compuşii fenolici sunt foarte toxici pentru peşti şi pentru organismele acvatice. Toxicitatea lor depinde compoziţia şi de natura apelor uzate. reacţionând în contact cu ferul şi cu alte metale dând naştere la un precipitat de culoare neagră. In mod obişnuit. prezenţa proteinelor şi a detergenţilor. Efecte asupra mediului receptor →In apele receptoare precum şi în cursurile de apă. r) Compuşii fenolici Principalii efluenţi poluaţi de către compuşii fenolici. t) Spumele Apariţia spumei într-un curs receptor este rezultatul prezenţei altor poluanţi responsabili de diminuarea tensiunii superficiale. provoacă apariţia spumei în timp ce în apele de origine industrială. Ele provin din apele din puţuri şi din activităţile de producţie. degajând mirosuri dezagreabile. provin din activităţile de producţie. In apele uzate urbane.m s) Sulfuri Sulfurile prin caracterul lor coroziv diminuează calitatea produselor şi reduc viaţa catalizatorilor. Sulfurile reacţionează în contact cu oxigenul dizolvat şi reduc concentraţia acestuia în mediu. Toxicitatea asupra peştilor creşte pe măsură ce pH-ul diminuează. fiind în acelaşi timp şi toxic.5 şi 100 mg/l. Compuşii fenolici sunt în general mai toxici decât fenolul pur. particule solide şi foarte fine. Alcalinitatea sau salinitatea foarte ridicată între altele sunt la 127 .p.05 şi 250 mg/l. unde pot să aibă loc scurgeri atunci când diluanţi ai fenolilor sunt utilizaţi. Concentraţiile tipice de azot amoniacal în apele uzate industriale brute variază între 0. concentraţiile compuşilor fenolici în apele uzate brute industriale oscilează între 0. sulfurile solubile reduc nivelul de pH. spumele sunt date de tensioactivi.

originea acestui fenomen. Temperatura apei are o mare influenţă asupra menţinerii spumei. antrenând astfel o creştere a poluării cu materii organice dizolvate. cobalt. cadmiu. →Perturbă transferul oxigenului în atmosferă şi reduce energia solară. Peştii au o toleranţă relativă la sărurile de crom. stromţiu. acţionând negativ asupra proceselor biologice şi interferează cu sistemele de coagulare. zinc. seleniu . 128 . plumb. Compuşii metalici pot să se transforme în compuşi mai toxici dar metalele grele rămân invariabile. crom. ţ) Metalele grele Printre metalele grele. de concentraţie şi de efectele antagonice sau sinergice ale compuşilor prezenţi în apă. dar organismele pentru care acestea constituie nutrientul lor.floculare şi de decantare. ele împiedică autoepurarea naturală. sunt nutrienţi pentru un număr mare de specii de animale şi plante. →Emulsionează şi solubilizează grăsimile şi uleiurile. cupru. mangan. Efecte asupra mediului receptor →Efecte grave de poluare estetică. pH. →Acţionând asupra microorganismelor. mercur. fer. sunt sensibile chiar la concentraţii foarte scăzute. →Toxicitatea sărurilor de crom asupra speciilor acvatice. nichel. trebuie pus accent în special pe: arsen. Efectele asupra mediului receptor →Chiar şi prezenţa în mediu a acestor elemente constituie un semn evident al poluării. beriliu. de temperatură. depinde de specia în cauză. →Provoacă grave probleme în staţiile de epurare. taliu şi titan. bismut. dar depăşind o anumită concentraţie devin toxice. Cromul împiedică în egală măsură dezvoltarea algelor şi este toxic pentru om în toate valenţele sale. penetrând în masa de lichid deranjând astfel procesul de fotosinteză. Se cunoaşte faptul că anumite elemente din cele prezentate. In fapt metalele grele nu pot să fie degradate nici biologic şi nici chimic în natură.

Acesta este periculos atunci când este agitat sau reîncălzit. Pe de altã parte anumiţi efluenţi din industriile agroalimentare. 129 . In anumite filiere industriale. → Saline (mai mult de 5000 mg/l). deşeurile cele mai toxice sunt cele provenite din ciclurile de producţie şi din utilizarea uraniumului în interes ştiinţific. x) Substanţele radioactive In ceea ce priveşte poluarea apelor prin intermediul substanţelor radioactive. sau a radiului sunt de origine naturală. industrial sau militar. Cantitatea de săruri dizolvată serveşte pentru clasarea apelor în diferite categorii: → Naturale (până la 1500 mg/l).In general. în special după utilizarea sării comune pe şosele împotriva zăpezii precum şi procesele de evaporare. cum este cazul filierei vaselor emailate. concentraţia în sare creşte.01 şi 10 mg/l. care rezultă din procesele de neutralizare acid-bazã sau din apele uzate urbane. chimic. → Sumatre (până la 5000 mg/l. concentraţiile sunt cu mult mai ridicate. y) Salinitatea După cum s-a menţionat şi până acum. Prezenţa sa poate în egală măsură să accentueze efectele toxice a altor compuşi. Efectele asupra mediului receptor Salinitatea provoacă efecte negative asupra microorganismelor datorită variaţiei presiunii osmotice. gazul de radon. apa se mineralizează atunci când traversează solul sau spală rocile. In cazul studiilor de radioactivitate a apelor potabile. Apa se evaporă dar sărurile rămân şi cum volumul apei pentru diluarea unei cantităţi identice de sare este mic. concentraţiile totale de crom în apele uzate brute variază între 0. contribuie la creşterea salinităţii apelor. biomedical. robineţilor. în mod natural prezent în apele subterane constituie un element cheie. Anumite elemente radioactive prezente în apă cum este cazul potasiului.

3. chimice şi biologice: 5. Bazine de stabilizare. 130 .3.1. Apa potabilă trebuie să aibă un conţinut în substanţe saline mai mic de 500 mg/l. Procedeele care trebuie aplicate în epurarea apelor. depind de natura apei uzate. Curăţitor de gaze. Extracţie cu solvenţi. Depoluarea apelor uzate industriale.3. 5. 5. în condiţiile în care cea mai mare parte a speciilor vegetale tolerează un conţinut maxim de săruri de 1500 mg/l. Alte procedee (schimb ionic. Filtrare. Procedeele clasice sunt următoarele: Nămol activ. coagularea şi sedimentarea. Evaporare. necesită tratamente fizice. Tratamente biologice Tratamentele biologice au un efect metabolic şi favorizează flocularea particulelor în suspensie. Flotare. Incinerare deşeuri lichide. Oxidarea. Eliminarea materiilor dizolvate şi a celor în suspensie. Eliminarea uleiului. Precipitarea.Cantitatea de săruri dizolvată limitează utilizarea eventuala a apelor. Electrodializă. Obiectivele finale ale tratamentului sunt următoarele (Ademe. Eliminarea uleiurilor şi a grăsimilor. Distrugerea compuşilor toxici specifici prezenţi în ape.3. Filtre biologice. Inducere de spume.3. Distilare. Tratamente fizice: Grilaje.2. Eliminarea metalelor grele şi a altor rezidii periculoase. In acelaşi timp trebuie supravegheată salinitatea apelor de irigaţii. Neutralizare.3.3 Tratamentele chimice: Neutralizarea şi reglarea pH-ului. 2001): Menţinerea cererii în oxigen la valori acceptabile. SISTEME DE EPURARE A APELOR UZATE Epurarea constă în eliminarea poluării şi tratarea impurităţilor prezente în apă. Adsorbţie. Denisipare prin gravitaţie sau sedimentare. Stoarcere. Combustie. Bazine de aerare. reducere). Cernere.

secundare şi terţiare.2 Practici de prevenire şi control Procedura constă într-un ansamblu de practici ce vizează prevenirea şi minimizarea efectelor negative ale instalaţiilor din industrii asupra mediului. b) Epurarea secundară Acest tratament vizează distrugerea CBO a apelor uzate. este necesar a face apel la metode de epurare mai complexe cum este metoda schimbului cationic. →Studiul posibilităţilor de recirculare. fac obiectul epurării primare sau fizice. 5. nereţinute în urma operaţiilor de pretratare a apelor. osmoza inversă şi electrodializa. ultrafiltrarea. Activităţile nelegiferate ce favorizează ameliorarea unei părţi sau a totalităţii mediului sunt în egală măsură incluse: →Studiul calităţii apei în funcţie de utilizare. Pe parcursul acestei faze de epurare se face apel la tratamente care necesită utilizarea de produse chimice sau coagulante care distrug starea coloidală a particulelor şi formează „floculi” care decantează rapid. tratamentele se clasifică în funcţie de natura acestora: primare.3. 131 . a) Epurarea primară sau fizică Procesul sau ansamblul de procese destinate a separa fizic materiile în suspensie.Din punct de vedere al randamentelor susceptibile de a fi atinse în procedeele de epurare. c) Epurarea terţiară Atunci când este indispensabil ca apele uzate să prezinte concentraţii date pentru anumite substanţe. industriale sau urbane: Este cunoscutã sub denumirea de tratament biologic datorită proceselor de oxidare biologică care se produc. procedee de epurare cu membrană.

a pus probleme de mediu din ce în ce mai importante. →Realizarea de controale regulate ale apei uzate. dispariţia de zone umede. →Realizarea unor instalaţii cu bacuri de reţinere a apei la principalele puncte de generare a apei uzate. Creşterea suprafeţelor irigate după cel de al doilea război mondial. apariţia de deficit de oxigen în apele curgătoare care conduc la eliminarea 132 . →Realizarea unor studii de minimizare a consumului. Dintodeauna disponibilitatea apei a ghidat apariţia şi dezvoltarea organismelor vii de pe această planetă. Aceste politici au dus la o creştere semnificativă a consumului de apă în scopuri agricole ducând la apariţia unor probleme de mediu crescânde. utilizarea apei în scopuri agricole fiind practicată de multe mii de ani de către civilizaţiile succesive. Politicile agricole naţionale şi comunitare au modificat situaţia de echilibru din aceste ţări. 3. Astăzi dezvoltarea economică este strâns dependentă de creşterea consumului de apă şi de problemele legate de disponibilitatea apei.→Realizarea unor operaţii de curăţire robotizate pentru anumite instalaţii şi substanţe cu risc ridicat pentru sănătate. Relaţia apă-agricultură este o relaţie foarte veche. Aceste prelevări mari de apă au dus la slăbirea pânzelor de apă freatică şi la reducerea debitelor în apele curgătoare. 3 Gestiunea apei Gestiunea apei este o practică tradiţională în numeroase regiuni a Europei plecând de la sistemele de irigare din sudul Europei şi terminând cu sistemele de drenare din nordul Europei. →Crearea unei reţele de aparate înregistratoare permanente. Problemele majore de gestiune a apei sunt astăzi regăsite în ţările mediterane. O gestiune raţională a resurselor de apă este un element inconturnabil al oricărei strategii de dezvoltare durabilă şi de menţinere a biodiversităţii. De asemenea ea a condiţionat prezenţa activităţilor umane. 5. Apa dulce este un element constituent al ciclului apei în natură şi este o sursă indispensabilă pentru viaţa pe pământ.

se adaugă consumul uman de apă. Datorită acestui fapt problemele de mediu legate de utilizarea apei de către agricultură.multor specii animale. privesc în egală măsură şi alte ţări din Europa. fie sudice fi nordice ale Europei sunt necesare măsuri concrete ce trebuiesc luate (Greanpeace. Pentru gestiunea apei în zonele cu risc. Evident că agricultura nu este singurul responsabil al perturbării ciclului apei. ♦Autorităţile statale trebuie să fondeze dezvoltarea durabilă a agriculturii pe realizarea şi punerea în aplicare de scheme de amenajare şi a unor măsuri reglementare adecvate. 1997. a) Gestiunea cererii în apă 133 . cererea industrială şi în special apa de răcire. Politicile de intensificare a consumului de apă au dus în egală măsură la o extindere a irigaţiei în Europa nordică şi în special în Franţa. Sunt necesare sisteme moderne de dezvoltare a acestei strategii (sisteme informatice de ajutor a deciziei. turismul şi construcţia de şosele sau canale ce blochează căile naturale de evacuare a apei prezintă cu siguranţă un impact asupra mediului bine definit. ajungându-se în final la o salinizare progresivă a pânzelor de apă freatică. Suprafeţele irigate reprezentau în 1995 aproximativ 29% din suprafaţa agricolă utilă (SAU) a Olandei (Greanpeace. Urbanizarea zonelor cu riscuri de inundaţii. utilizarea apei ca şi solvent etc… In numeroase cazuri diferitele sectoare în competiţie sunt în acelaşi timp şi victimele deteriorării securităţii aprovizionărilor şi a calităţii apei. La aceste aspecte semnalate. Belgia Olanda şi Marea Britanie. 1997): ♦Creşterea productivităţii necesare agriculturii nu poate să fie realizat durabil decât prin utilizarea eficientă a acestei resurse din ce în ce mai rară. cel animal. Ţările din sud se confruntă în special cu probleme cantitative în timp ce ţările din nord se confruntă cu mari probleme de poluare a apei. utilizare bazată pe o gestiune durabilă a resurselor de apă şi a impacturilor nedorite asupra mediului. sisteme informatice de informare geografică).

de economie şi de eliminarea sărăciei. ♦ Sistemele evitarea pierderilor. b) Gestiunea resurselor de apă ♦ La nivel naţional şi regional. Sisteme de Informare Geografica (SIG). previziunea resurselor disponibile trebuie să fie realizată pe termen scurt şi mediu pentru a servi în planificarea integrată a distribuţiei apei. Teledetecţia. 134 trebuiesc concepute de manieră a încuraja economia şi .♦ Pentru planificarea alocării resurselor de apă între sectoare. ♦ Economiile în apă trebuie realizate pentru o utilizare mai eficace a apei. Phito-Mieux). ♦ Autorităţile trebuie să ia masuri pentru situaţiile de urgenţă cum este cazul secetelor prelungite sau foarte puternice. ♦ Tehnologia modernă propune instrumente şi sisteme precum sistemul DAS (Sistem de Ajutor al Deciziei). autorităţile responsabile trebuie să ia în considerare importanţa irigaţiei vis a vis de securitatea alimentară. ♦ Trebuiesc realizate ameliorări tehnologice prin automatizarea sistemelor de distribuţie. ♦ Realizarea unei organizări instituţionale corespunzătoare. ♦ Dezvoltarea resurselor neconvenţionale este necesară (ape uzate epurate) . ♦ Pentru realizarea unor astfel de strategii este necesară implicarea agricultorilor prin angajarea activă acestora în programe definite clar ( Ex. de dezvoltarea rurală. ♦ Autorităţile statale trebuie să-şi fondeze dezvoltarea durabilă a agriculturii pe realizarea de scheme naţionale de amenajare a resurselor de apă şi a unor măsuri legale adecvate. ♦ Autorităţile au sarcina de a informa populaţia asupra rarităţii acestei resurse şi a problemelor de gestiune a apei.

trebuiesc analizate riscurile pentru mediu.c) Rolul organismelor gestionare de apă şi a agricultorilor ♦ Organisme gestionare adaptate sau asociaţii ale utilizatorilor de apă trebuiesc create pentru toate proiectele. → Supravegherea şi controlul impacturilor asupra agriculturii: Salinizarea apelor provoacă pagube importante agriculturii. e) Impactul asupra mediului → Utilizarea apei de slabă calitate: Pentru utilizarea apelor uzate. Apele obţinute din drenare pot şi ele să fie reutilizate în condiţii bine precizate. Sunt necesare campanii de sensibilizare a populaţiei pentru a accepta produse agricole la obţinerea cărora sa utilizat această apă reziduală epurată. In acest context trebuie căutate practici adecvate pentru a preveni pe cât posibil aceste efecte. incluzând o gestiune eficace a organismelor gestionare sau a asociaţiilor de utilizatori şi nivelul preţului plătit pentru acest serviciu. In ceea ce priveşte utilizarea pesticidelor care în final ajung în apã. ♦ Împărţirea costului apei între guvern şi utilizatori trebuie avută ca bază de calcul prin crearea de resurse financiare adecvate pentru acest scop. d) Valoarea apei (Estimarea costului şi a preţului de facturare) ♦ Valoarea apei trebuie evaluată pe o bază socio-economică în aprecierea valorii produselor în care valoarea apei trebuie inclusă. ♦ Relaţiile dintre organismele gestionare şi agricultori trebuie formulate contractual. trebuiesc create sisteme adecvate de supraveghere în care principiul "poluator -plătitor " să fie funcţional. Trebuie încurajate practicile agricole respectuoase de mediu. 135 . ♦ Există o relaţie directã între calitatea serviciului.

Comisia Europeană 2000) Poluarea aerului poate fi văzută fie ca o modificare totală a compoziţiei optime a aerului. ploile acide… Utilizarea atmosferei trebuie să fie condusă de reguli care vizează perseverenţa calităţii şi purităţii acesteia. distrugerea stratului de ozon. direct sau indirect . Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra poluărilor posibile este necesară crearea unor sisteme de suport informatic pentru luarea deciziei.→ Impactul poluării asupra mediului. fie ca o emisie totală care antrenează depăşirea unui anumit prag al calităţii aerului considerat a fi periculos pentru sănătatea publică . ea protejează fiinţele vii împotriva efectelor negative ale razelor ultraviolete. permiţând astfel dezvoltarea corespunzătoare a fiinţelor vii de pe pământ şi respectarea patrimoniului natural şi artistic . schimbarea climei . Această definiţie prevede fixarea anumitor nivele de concentraţie a poluanţilor atmosferici în aer. Poluarea atmosferică este definită ca fiind ca fiind „ introducerea de către om . a unor substanţe care au grave consecinţe şi care pun în pericol sănătatea umană .4. 5. gata să aibă efecte nocive asupra fiinţelor vii şi asupra naturii . resursele biologice şi ecosistemele . indispensabil în respiraţia animalelor şi în fotosinteza plantelor . Element necesar vieţii. Efectele alterării compoziţiei atmosferei – rezultatul progresiv al modernizării – constituie principalele surse de îngrijorare în ceea ce priveşte mediul: efectul de seră . distrug bunurile materiale . în atmosferă şi în spaţiile închise . POLUAREA şi GESTIUNEA AERULUI INTRODUCERE Atmosfera este pătura gazoasă care înconjoară planeta . 136 . produc dereglări olfactive puternice „ ( Codul Mediului.

În decursul timpului. În ultimele decenii acest echilibru. cel mai adesea în stratosferă. (Tine. atunci când moleculele de O2. Patronul unei activităţi poluante trebuie să ştie că reducerea emisiilor va fi totdeauna o componentă a costurilor . Sub acestă foră. care se va comporta sub forma unui "capac pus peste o oală". şi în special a vegetalelor. gazele din sectorul agro-alimentar sunt constituite din emisia arderilor prin combustie provenind de la centrale . Acest gaz are proprietatea de a absorbi razele ultraviolete . care nu mai este descompus. oxigenul ajunge la 20 % iar dioxidul de carbon la 0. Radiaţia primită. îcăleşte ozonul şi astfel apar straturi calde în partea superioră a stratosferei. care este atmosfera turbulentă. acest echilibru a fost păstrat prin intermediul ecosistemelor naturale. cuptoare etc. lucru nerealizat de către O2. 1987). care a 137 . formând ozonosfera care este un strat care protejează viaţa pe pământ. cum ar fi CO2 în fermentaţii . descompune moleculele de oxigen iar o parte din atomii de oxigen liberi se recombină cu O2 şi dau naştere la O 3. Ozonul (O3) este o formă de oxigen care se formează. 5.Produse de-a lungul proceselor în filierele industriale . Lichidele frigorifice utilizate în sectorul conservării de frig sau de alte substanţe proprii sub-filierelor specifice . Poluarea atmosferei Aerul constituie sursa principală a vieţii pe pământ alături de apă. În straturile înalte ale atmosferei la circa 25 de km se formează un strat de ozon. ozonul protejeză oxigenul de la altitudinile inferioare. Prin intermediul unor procese ca respiraţia şi transpiraţia . sunt emisii importante.4. în organismul uman pătrund aproximativ 15 kg de aer în fiecare zi. Energia radiaţiei absorbite. care sunt un consumator permanent de oxigen. realizate la nivelul căilor respiratorii şi prin intermediul porilor. sunt bombardate de raze ultraviolete provenite de la soare.03 %. Din gazele care compun atmosfera.1. constituind un ecran împotriva radiaţiilor solare.

să atingă valori apropiate de 15 °C. s-a observat că practicile agricole convenţionale. Oxidul nitros epuizează. Se apreciază că această cantitate ar putea creşte în următorii 20 de ani cu circa 33 %. este perturbat.I 1983). pentru ca împreună cu alte gaze. Intensificarea producţiei agricole a dus la o creştere considerabilă a anumitor gaze. este încă în creştere. Deşeurile animale. mare consumatoare de energie fosilă şi contribuie deci indirect la încălzirea globală. Dioxidul de carbon (CO2) joacă un rol important în climatologie. Acumularea de CO2 în atmosferă a devenit o problemă care preocupă din ce în ce mai mult lumea. În ultimii. absoarbe radiaţiile infraroşii ale Terrei. în condiţiile în care ultima perioadă circa 360 000 000 de t au intrat în atmosferă ( Resmeriţă. datorită acţiunii omului. Creşterea concentraţiilor gazelor cu efect de seră şi în principal a CO2. dintre care cele mai importante sunt metanul. în timp ce amoniacul încurajează căderea de ploi acide. calculele arată că rumegătoarele contribuie singure la circa 15% 138 din emisiile totale de metan ((Interguvernamental Panel on Climate Change 1992).rezistat mii de ani. CH4 si CFC. agricultura generează aproximativ 45% din emisiile totale de metan. cu cel care există într-o seră. constituie o sursă importantă de poluare atmosferică a cărei efecte nefaste sunt globale. de asemenea stratul de ozon. permiţând ca temperatura aerului aproape de sol. În mod global. . a indus un fenomen puternic de poluare a aerului. duce la un impact negativ asupra activităţii umane şi în final asupra vieţii pe pământ. ceea ce ar presupune creşterea temperaturi globului cu 2°C. Metanul Concentraţia atmosferică în acest redutabil gaz cu efect de seră. Cu titlu de exemplu. amoniacul şi oxidul nitros. Metanul şi oxidul nitros contribuie amândouă la încălzirea globală. temperatura medie a globului s-ar situa la circa -20°C. care prin intervenţiile lui. Agricultura intensivă este în egală măsură. Dacă acest efect de seră nu ar exista. cu perturbaţii puternice a echilibrului climatic şi biologic al pământului. El creează astfel un efect comparabil.

se evaporă din câmp. emisiile potenţiale de metan sunt importante. întâlnim în industrie atât emisii 139 . distrug stratul de ozon care protejează Terra de razele ultraviolete. că gunoiul conservat în condiţii de anaerobioză. ca bromura de metil sau tetraclorura de carbon. NO2 produs de către agricultură. Există mai mult de o sută de compuşi organohalogeni care sunt utilizaţi ca pesticide (PNUE 1992).constituie o altă sursă de emisie de metan din ce în ce mai semnificativă. Anumiţi dintre aceştia. degajă mai mult metan decât gunoiul în contact cu aerul. Se estimează că bromura de metil este de 30 de ori mai distrugătoare decăt CFC (cloro-fluorocarbamaţii). Pesticidele organoclorurate au fost detectate în aer aproape de Arctica şi în Antarctica. Poluarea de origine industrială se caracterizează prin marea cantitate şi diversitatea agenţilor poluanţi .5% din încălzirea globală. În anii 1980. Pesticidele. Prezenţa pesticidelor în aer Pesticidele contribuie de asemenea la poluarea atmosferică. în unităţi de stocare a dejecţiilor lichide. relevă faptul că 75-90% din anumite pesticide. S-a putut observa. Nivelul de oxid nitros a crescut cu 0. în fermele unde deşeurile animale se descompun în condiţii de anaerobioză. În consecinţă. NO2 Oxidul nitros este produs în mod natural prin acţiunea unor bacterii în sol şi în apă. la fel ca şi combustia de energie fosilă. poluând aerul.2-0.1. reprezintă 0. Solurile fertilizate cu îngrăşăminte azotate sintetice. Pe de altă parte. Coşurile instalaţiilor de ardere pentru generarea energiei termice şi a căldurii industriale şi procesele industriale sunt surse principale de poluare a atmosferei .6 . călătoresc lungi distanţe prin atmosferă. departe de câmpurile unde au fost împrăştiate. emit de 2-10 ori mai mult NO2 decât solurile şi păşunile nefertilizate. Studii efectuate în ţările Uniunii Europene.3% pe an. Aplicarea de dejecţii lichide sau de deşeuri animale solide degajă în egală măsură oxid nitros.(Interguvernamental Panel on Climate Change 1992). Un anumit număr de studii arată că diferitele tipuri de pesticide. contribuie la diminuarea stratului de ozon.

amoniacul este totuşi destul de utilizat în industria agro-alimentară . sensibilitatea receptorilor. mai ales pe cei care locuiesc în oraşe mari şi în regiuni industriale . Impactul poluării atmosferice este dependent de mai mulţi factori cum ar fi (Ademe 2001) : gradul de concentraţie a agenţilor poluanţi. pierderea vederii şi alte daune sănătăţii omului . Compus toxic. amoniacul este folosit în marile uzine de mare putere calorică . în funcţie de cerinţe: pentru răcirea apei . sau cu trafic rutier intens Prafurile şi gazele corozive poluează mediul şi produc mirosuri dezagreabile . 5. datorită proprietăţilor sale termice foarte bune. durata expunerii. natura lor. sinergiile dintre poluanţi. care arde şi explodează fiind expus în diverse condiţii . pe lângă amoniac . Tipurile de agenţi poluanţi produşi de emiţătorii industriali depind esenţial de calitatea combustibililor şi materiilor prime implicate şi a proceselor tehnologice utilizate.uşor de depistat şi de reglat . culturilor . uşurinţei de aprovizionare şi a costului mic . graduarea impactului pe măsură ce concentraţia şi durata expunerii cresc . Impactul global al poluării atmosferice Poluarea atmosferică a marcat milioane de oameni în lume . vegetaţiei şi materialelor de construcţie. Reducerea temperaturii se face în diverse moduri . De fapt .2. derivaţii clorofloruraţi a hidrocarburilor saturate (freonii) sunt agenţii refrigeranţi cei mai des utilizaţi .4. Considerată într-o primă fază ca o gravă vătămare . o poluare excesivă poate pune în pericol sănătatea şi poate transforma unele zone locuibile în zone nelocuibile . poluarea atmosferică a devenit mai apoi o ameninţare a calităţii vieţii. fluctuaţiile concentraţiilor în timp a agenţilor poluanţi . sisteme criogenice deschise sau echipamente de răcire mecanice care utilizează diferite fluide frigorifice În momentul de faţă. De fapt .specifice.cât şi emisii greu de stopat şi de determinat . 140 .

Modificarea caracteristicilor solului – provocată de scurgerea ploilor acide – sau alterarea marilor planuri de apă – rezultat al creşterii concentraţiei în metale toxice – poate avea repercusiuni ireversibile asupra mediului .1997). pot reduce intensitatea razelor solare . In SUA. pătrunderea radiaţiilor ultraviolete în cantitate mare pe Pământ . 5. a poluării atmosferice asupra ecosistemelor . sunt oxizii cu sulf şi azot din componenţa emisiilor ce provin de la întreprinderile industriale. acidificând ecosistemele acvatice şi solurile.Tot mai mult putem sublinia necesitatea introducerii studiilor asupra eventualului impact.4. În urma unor cercetări 20% din ploile acide în U. Agricultura industrială nu constituie singura sursă de amoniac. Impactul asupra ecosistemelor ( ploile acide ) Nivelurile crescânde de amoniac. Olanda. Aceste substanţe se oxidează în aer şi formează pe 141 . Problema este în special observabilă în regiunile cu producţie agricolă intensivă (Flandra. pe termen lung . Creşterea concentraţiilor în dioxid de carbon şi alţi agenţi poluanţi în atmosferă poate provoca o creştere generală a temperaturii în întreaga planetă .3. Marea Britanie şi în ţările scandinave cad ploi cu un ph de 2-3. Pe de altă parte . nordul Italiei). susceptibil să modifice regimul de precipitaţii şi în consecinţă să altereze terenurile cultivabile şi extinderea deşerturilor . responsabili pentru scăderea vizibilităţii. sunt provocate prin evaporarea amoniacului în agricultură (Greanpeace. care se evaporă din îngrăşămintele animale (dejecţiile lichide ĭn special) şi din îngrăşămintele minerale contribuie la căderea ploilor acide. dar ea joacă un rol important în moartea pădurilor din aceste regiuni (OCDE 1994). Cauza principală a precipitaţiilor acide. prin efectul de seră .E. Danemarca. şi în consecinţă. Hidrocarburile halogene şi oxizii de azot eliminate de avioanele supersonice pot provoca diminuarea ozonului prezent în stratosferă. climei şi stratosferei . sulfaţii şi particulele fine .

De fapt. Aceştia se dizolvă în apa din nori şi în apa pluvială. care acţionează ca un paravan natural în calea vântului. Prima categorie de măsuri prezintă un inconvenient: poluarea este transferată dintr-un mediu în altul. Poluarea aeriană. poluarea atmosferei este evitată dar deşeurile lichide sau solide generate vor polua solul şi apa. Din momentul în care a ajuns pe frunze. pentru un motiv oarecare (lipsa tehnologiilor adecvate sau a finanţării necesare). Ploaia acidă. în măsura în care diluarea să fie suficientă şi să împiedice un nivel ridicat al concentraţiei în sol. deci trebuie făcut apel la acţiuni corective pentru a evita degajarea poluanţilor în atmosferă. distrug sistemul radicular şi în cele din urmă vor neutraliza elementele nutritive de bază. efectele ploilor acide sunt cunoscute sub denumirea de Waldsterben. În final ploaia acidă îndepărtează elementele nutritive vitale de pe frunze. apare la început pe coroana celor mai înalţi copaci ai pădurii. Două feluri de măsuri pot fi adoptate în acest caz (Ademe.această cale. 1997). În general. ceea ce produce decolorarea frunzelor şi îmbătrânirea prematură a acestora. Procesul de fotosintează este perturbat. atacă arborii din toate direcţiile. Fenomenul nu se limitează numai la aceasta ţară. este imposibil de a adopta măsuri preventive.. 1997): Concentrarea şi reţinerea poluanţilor cu mijloacele de curăţire adecvate. Eliminarea poluanţilor pe căi adecvate. Cele mai sensibile specii sunt bradul. fulgi de zapadă şi vapori de ceaţă. sub forma unor particule uscate. în 142 . În Germania. Odată ce. ploaia acidă blochează funcţionarea stomatelor. Precipitaţiile acide se scurg în jos pe sol. trebuie conjugate cele două tipuri de măsuri pentru ca sistemul de epurare să asigure o bună protecţie a mediului la un cost rezonabil. adică sindromul pădurilor muribunde. acid azotic şi sulfuric. Printre altele. aşa încât copacul moare încet fiindu-i paralizate sistemul respirator circulator şi digestiv (Greanpeace. ajungând pe pământ odată cu precipitaţiile atmosferice. molidul şi pinul dar şi specii foioase precum fagul şi stejarul.

pe de altă parte . Impactul asupra climei ( efectul de seră) În ultimii ani . presupun o scădere a nivelului de adsorbţie totală a CO2 atmosferic de către vegetaţie . pot fi mai uşor asimilate de către animalele şi plantele acvatice . Acidificarea surselor de apă are efecte deosebit de grave asupra ecosistemelor acvatice . utilizare lor se traduce de asemenea prin producerea poluării.măsura în care echipamentele de epurare consumă resurse naturale şi energie. degradarea solului şi o dezertare crescândă care . ea poate în schimb. Măsurile de gestiune a traficului (cum ar fi utilizarea catalizatorilor) şi a încălzirii permit doar de a acţiona asupra consumului (scăderea sau înlocuirea combustibilului). suprapuse rocilor granitice. Anumite studii au dovedit că toate organismele din ecosistemele de apă dulce sunt sensibile la acidificare .4. 5. aceste incendii şi doborârea progresivă a arborilor antrenează reducerea masei forestiere planetare . De fapt. puţin adânci . Creşterea acidităţii apelor lacurilor şi fluviilor se poate traduce prin creşterea cantităţii de ioni de aluminiu dizolvaţi în apă . dacă ea reduce problemele de poluare la scară locală. Alte metale cum sunt cadmiu . ionul de aluminiu ar fi ultimul responsabil al morţii peştilor în lacurile acide prin otrăvirea cu aluminiu. oamenii de ştiinţă şi-au exprimat grija în ceea ce priveşte eventualul impact pe care îl pot avea agenţii poluanţi generaţi de activităţile umane asupra climei. Creşterea de CO2 din atmosferă este datorată schimbărilor provocate de activităţile umane în ciclul geo-bio-chimic al carbonului . zincul şi plumbul. să provoace probleme departe de sursele de emisie (ploi acide).4. sau cu soluri nisipoase foarte erodate . 143 . pe de o parte . Zonele cele mai expuse acidificării apei sunt cele dotate cu soluri acide . la rândul lor. Foarte toxic pentru majoritatea organismelor . sursa de alterare la toate nivelele trofice. În ceea ce priveşte a doua procedură. arderea combustibililor fosili şi incendiile din păduri degajează cea mai mare cantitate de CO2.

În consecinţă . primită de Pământ şi reţinută în atmosferă sub formă de căldură . Studiile prevăd de asemenea o creştere cu un grad a temperaturii pe Glob . Particulele fine acţionează dublu asupra radiaţiilor solare : ele antrenează reîncălzirea particulelor şi emisia radiaţiilor infraroşii. la nivelul întregii planete . Incidenţa relativă al emisiilor de agenţi poluanţi asupra eventualelor alterări ale climatului constituie axul central al cercetărilor în curs care urmăresc cunoaşterea eventualului impact global . dacă concentraţia actuală de CO2 din atmosferă s-ar dubla. CO2 permite trecerea razelor solare emise de soare . Sulfaţii şi particulele fine prezente în atmosferă pot să aibă de asemenea un impact asupra climei . dar adsoarbe radiaţiile infraroşii provenind de pe pământ. La temperatură ridicată . care trebuie să absoarbă razele solare ultraviolete din stratosferă şi să regleze temperatura acesteia. Acest fenomen cunoscut sub numele de efect de seră va provoca o supraîncălzire a atmosferei . De fapt .Creşterea concentraţiei de CO2 din atmosferă poate modifica temperatura Terrei. Efectele rezultate asupra atmosferei vor depinde de altitudinea la care se află aceste particule . cu cât concentraţia de CO2 din atmosferă va fi mai ridicată . cu atât mai importantă va fi cantitatea de energie emisă de soare . regiunile secetoase vor fi şi mai secetoase şi banchizele polare se vor topi . producând răcirea păturii inferioare a atmosferei şi încălzirea stratosferei . temperatura atmosferei ar putea să se ridice cu 2-3 grade C. efectul barierei solare este impus . Clorofluorocarburile sunt de asemenea o ameninţare pentru climă deoarece ele distrug stratul de ozon . Ploile se vor înmulţi în regiunile ploioase . care va continua să crească de-a lungul timpului (PNUE 1992). datorat activităţilor umane . După unele studii . 144 . Particulele situate la o altitudine mică reduc fluxul solar care ajunge pe Pământ dar participă activ în efectul de seră .

care împiedică fixarea CO2 şi reduce 145 . Impactul asupra stratosferei ( distrugerea stratului de ozon ) Distrugerea stratului de ozon va avea efecte negative grave asupra sănătăţii omului şi asupra mediului. de exemplu. datorită modificării concepţiei arzătoarelor sau a condiţiilor de combustie. fapt care a atras atenţia atât a diverselor guverne cât şi a sectoarelor industriale implicate şi a publicului. 5.4. Combustia cu un exces slab de aer. Gravă şi importantă. urgentă şi care priveşte întreaga planetă care necesită soluţii urgente aprobate la nivel internaţional. această problemă – a cărei efecte nu le resimţim încă. Ozonul din stratosferă filtrează razele ultraviolete care provin de la soare .5. Combustia eşalonată şi adăugarea aerului la arzătoare . dar care ar putea lua amploare în a doua jumătate a secolului în cazul în care această situaţie persistă – reprezintă un proces cumulativ . În acest context. pământ. Diminuarea stratului de ozon va antrena (Ademe 1997): creşterea radiaţiilor solare care ating Pământul cancerul de piele şi cataractele).4. permite o reducere a emisiilor de NOX cuprinsă între 10 şi 40%. alterări profunde ale proceselor terestre esenţiale pentru menţinerea producerea oxigenului şi a biomasei la scară mare . 6. gaura din stratul de ozon a fost definită ca şi o problemă capitală a mediului . (astfel multiplicându-se modificări ale sistemului imunologic. echilibrului ecologic pe transformarea ciclurilor de viaţă a organismelor marine . permite reducerea emisiilor de NOX cu 20% maxim printr-o diminuare a excesului de aer furnizat arzătoarelor. Gestiunea aerului a) Eliminarea NOx Diferitele tehnologii permit reducerea formării oxizilor de azot.5. care implică substanţe a căror durată de viaţă este cuprinsă între 70-100 ani. cum ar fi fotosinteza .

Această metodă. aceştia sunt rezistenţi la eroziune.. ciclonii sunt cei mai eficienţi(Ademe 2001). la temperaturi ridicate şi la coroziune. Ciclonii sunt aparate utile pentru captarea pe cale uscata a particulelor fine sau grosiere de praf. făcând excepţie uzura provocată de frecarea particulelor.. Curentul este deviat în cercuri şi forţa centrifugă proiectează particulele spre pereţii cilindrului. o evoluţie a vechilor separatoare mecanice spre echipamente cu înalt randament (precipitatoare electrostatice sau filtre cu tuburi). astăzi. schimbă sensul şi iese printr-o ţeavă care se găseşte la parte superioară a axei ciclonului. Totuşi. coloana întoarsă de gaz. 146 . eficacitatea de captare a acestor echipamente este redusă şi acestea sunt folosite ca sisteme de eliminare a prafului. şi limitează disponibilitatea de oxigen liber. Întreţinerea lor este foarte simplă. folosite în prealabil pentru tratarea gazelor într-un sistem mai eficient. b) Sisteme de reţinere a particulelor (Interguvernamental Panel on Climate Change 1992). — larg răspândită — permite atingerea unor reduceri mai mari de 50% în consumul de NOx pentru modele mai recente şi mai sofisticate. în mod natural. În general. a cărei răcire superficială împinge praful într-un curent spiral spre camera de colectare. Practicat în mod obişnuit de mai mulţi ani. întârzie formarea amestecul dintre aer şi combustibil. c) Cicloni colectori pe bază de inerţie Printre echipamentele de separare prin inerţie.Utilizarea arzătoarelor aşa numite cu « nivel scăzut de oxid de azot » reduce formarea NOx. Aceştia sunt fabricaţi din diferite materiale foarte rezistente şi adaptate pentru locul unde vor fi folosite. Eficacitatea de captare a ciclonilor depinde de un număr mare de factori. Diferitele constrângeri legale — în ceea ce priveşte cantitatea şi granulometria particulelor emise au provocat. eliminarea particulelor solide se bazează pe tehnologii verificate şi foarte eficiente. Odată ce aceasta atinge fundul recipientului. Amestecul gazos determină o mişcare turbionară descendentă . Aceştia sunt alcătuiţi dintr-un recipient cilindric vertical prin care este introdus gazul încărcat cu particule de praf.

Fiecare ciclon fiind conceput pentru a lucra eficient cu o gamă dată de particule (diametru. chiar şi cu particule fine. 147 .. Dacă particulele sunt lichide. cu o pierdere mică de sarcini. Totuşi.. d) Precipitatorii electrostatici Funcţionara precipitatorilor electrostatici se bazează pe un principiu după care particulele încărcate electric şi supuse la acţiunea câmpului electric sunt atrase spre electrozii care creează câmpul şi se depun pe aceştia din urmă. este vorba despre aparate cu cost de instalare ridicat care separă apa şi fumul cu conţinut mare în sulf dar pot suferi fluctuaţii în condiţii gazoase. Acestea cer o întreţinere redusă şi costurile operaţionale sunt rezonabile.). Eficacitatea lor atinge 80% . pot lucra la temperaturi ridicate.5% chiar. Electrofiltrele pot atinge randamente de 99. uneori de 100%. acestea pot funcţiona la temperaturi ridicate (până la 700ºC). Captarea particulelor de către electrozi. se produce un fenomen de coeziune şi pelicula lichidă coboară în lungul electrodului până la căruciorul de recuperare. Extragerea particulelor depuse. Deşi sunt mai puţin eficienţi în captarea particulelor mai mici de 10 µm.. lungi şi cu diametru redus. Procesul de separare se derulează în trei etape (Interguvernamental Panel on Climate Change 1992). Praful depus pe electrozi va forma— dacă este uscat — o peliculă care va fi luată prin oscilaţii sau vibraţii înainte de a cădea pe un cărucior cu care vor fi transportate în afară. Precipitatoarele electrostatice sunt folosite de mai bine de 70 de ani. ceea ce favorizează folosirea lor în anumite cazuri specifice. etc. adesea instalat sub formă de baterie din mai multe echipamente individuale. Capabile de a trata volume mari de gaz.90%. diferite unităţi de cicloni sunt dispuşi unii după alţii pentru a controla tot spectrul de mărime al particulelor.Ciclonul multiplu este un sistem de asemenea foarte răspândit. centralele cu lichide sub presiune. : Generarea sarcinii electrice pentru particule. chiar 95% la multi-cicloni. greutate.

2001): Pat de prundiş sau nisip .Electrofiltrele prezintă probleme operaţionale în contact cu cărbunii săraci în cenuşă cu o rezistivitate mare electrică. care provin dintr-o serie de procese. Aceste filtre au o limitare în folosire dată de temperatura maximă suportată de către margini (depinde de ţesut). trebuie să fie condiţionat gazul de combustie. Gradul de umiditate a curentului de gaz poate provoca probleme de funcţionare datorate formării crustelor pe marginile filtrului. Filtrele cu tuburi sunt cele mai răspândite în cea mai mare parte a filierelor.şi separã particule de mărimea 0. separarea prin inerţie şi forţe electrostatice sau moleculare. şi într-un mod continuu. stratul de praf depus se îngroaşă. cum ar fi cernerea. Cele mai rezistente nu pot suporta temperaturi mai mari de 250-300ºC. amoniac sau compuşi aminici) fie trebuie instalate electrofiltrele înainte de preîncălzitor urmată de folosirea lor la temperaturi ridicate (electrofiltre calde). Pe măsură ce gazul trece.oricare ar fi caracteristicile gazului. (adăugarea de SO2. Aceste filtre permit de a ajunge la randamente mai mari de 99% . Filtrele sunt grupate în trei categorii(Ademe. Foarte eficiente. dar cea mai răspândită este prin suflarea unui contra curent la presiune. Particulele colectate pe materialul filtrant formează o structură poroasă. f) Spălătoare cu lichide 148 . Hârtie poroasă şi materii fibroase . Există diferite tipuri de curăţire. În aceste cazuri.01 µm. care este suportată de către filtru dar care participă la procesul de intercepţie şi reţinere a particulelor de praf. pot trata volume mari de gaz cu conţinut ridicat în praf. Sunt deci necesare operaţii de curăţare automată şi regulată a filtrelor. e)Filtre Acest sistem constă în trecerea unui curent de gaz încărcat de particule de praf printr-un mediu poros care reţine praful datorită asocierii diferitelor metode. Filtre cu tuburi .

aceste echipamente sunt mari consumatoare de apă. acesta iese rece şi saturat în vapori de apă. Deşi capabile de a atinge randamente de 90% pentru particulele mai mari de 2 µm. problema. Asistăm. protecţia mediului din punct de vedere a controlării emisiilor nocive se bazează pe adoptarea măsurilor curative. Apa încărcate cu particule trece într-o cameră de separare . prezintă probleme de coroziune şi costul lor este ridicat. odată ce răul asupra mediului a fost făcut. Contactul între cenuşă şi picăturile de lichid duce la absorbţia cenuşii de către apă. → Instalarea de aparate de înregistrare continuă. De fapt. 149 . g) Practici de prevenire şi control Poluarea atmosferică rezultă întotdeauna datorită unei planificări neadecvate sau datorită utilizării incorecte a tehnologiilor. In ceea ce priveşte gazul. → Controlul şi întreţinerea adecvată a instalaţiilor de epurare a gazelor.În acest sistem. → Folosirea substanţelor care nu sunt dăunătoare pentru stratul de azot şi înlocuirea eventualelor substanţe dăunătoare. constă într-o aplicare a măsurilor care anticipă. → Efectuarea de măsurători pentru identificarea nivelului de emisii. adică măsuri preventive sau de control. convingerea generala la ora actuală este că metoda cea mai eficace . se foloseşte apa pentru a separa particulele. Vom prezenta în cele ce urmează câteva iniţiative legate de condiţiile atmosferice şi care pot contribui la ameliorarea mediului : → Utilizarea combustibililor mai puţin poluanţi. la o schimbare. la ora actuală. În mod curent. → Alcătuirea şi punerea în aplicare a unor planuri de acţiune în cazul depăşirii limitelor admise ale emisiilor. efectivă şi chiar economică de protejare a mediului. materialele sunt separate umede şi cer o staţie de tratare a apei. o parte este recirculată în timp ce alta este purjată până la un sistem de tratare unde cenuşa este captată şi separată. dacă este posibil.

monoxid de carbon. dioxid de azot. oxid de azot. UE 1996) . → Celelalte gaze poluante nu sunt măsurate decât în anumite instalaţii (monoxid de azot.). etc. Toate reţelele sunt echipate cu aparate de măsurare meteo pentru a cunoaşte parametrii de difuzare în atmosferă. poluare datorată dioxidului de sulf emis de către instalaţiile de ardere. Un veritabil dispozitiv de supraveghere sistematică în ceea ce priveşte calitatea aerului a fost pus la punct (D 96/61. Măsurătorile efectuate sunt pentru aciditatea puternică a aerului. amoniac. Cunoaşterea stării de evoluţie a maselor de aer în straturile joase ale atmosferei este fundamentală atât pentru a supraveghea cât şi pentru a înţelege fazele poluării. 150 . fumul negru şi praful care se depune. Sunt organizate două tipuri de măsurători : → Măsurarea poluării emisiilor este făcută de către întreprindere şi comunicată serviciilor şi instalaţiilor calificate sau reţelelor colective de supraveghere şi alertă din zonele mai afectate de poluarea aerului.În Uniunea Europeană supravegherea calităţii aerului este asigurată de către Statele Membre cu concursul colectivităţilor locale.

furnizează senzaţii foarte agreabile. Dezvoltarea industrială.GESTIUNEA POLUĂRII FONICE INTRODUCERE Sunetul este un element aşa de obişnuit în viaţa noastră cotidiană încât rar îi simţim funcţiile lui. legate într-o mai mică sau mai mare măsură de caracteristicile fizice ale zgomotului.5. adesea aceste reacţii apărând ca un răspuns subiectiv la prezenţa însăşi a agresiunii. Luat ca şi « o percepţie sonoră deranjantă » „zgomotul constituie un agent poluant de primă mărime şi unul din principalele motive de plângeri ale persoanelor care locuiesc în vecinătatea unei surse de zgomot” (Ademe. Procesul actual de modernizare se traduce printr-o creştere a nivelului sonor în jurul nostru. nivelele sonore la care cetăţeanul este expus nu sunt excesive. Evaluarea acestei agresiuni este complexă. sau ne permite prevenirea unui pericol. Este astfel destul de dificil de a crea 151 . Agresiunea sonoră provoacă reacţii la nivelul indivizilor. creşterea numărului mijloacelor de transport şi dezvoltarea a ceea ce în ultima vreme numim « cultura zgomotului » antrenează o creştere a nivelului de decibeli la care indivizii umani şi animali sunt supuşi. dar acestea pot provoca deranjamente cum ar fi tulburarea somnului. In general. datorită naturii subiective a răspunsului dat de către creierul uman. 2001).5. nu are în general legătură cu nivelul fizic de zgomot la care acesta este expus. Sunetul permite comunicarea orală. Agresiunea subiectivă percepută de individ. In schimb apar numeroase sunete dezagreabile şi acestea se numesc zgomote.

Cum acest interval este foarte larg. Urechea noastră poate deci detecta diferenţe de presiune sonoră mergând de la 2 ori 10 la puterea 5 Pa. etc… 5. energia vibratoare este transmisă moleculelor adiacente ale mediului în care ea se găseşte.1. se preferă utilizarea noţiunii de decibel (db). Din acest motiv s-au creat o legislaţie specifică care precizează metoda utilizată pentru a realiza măsurători cât şi pentru definirea caracteristicilor echipamentelor. Sunetul cel mai slab care poate fi detectat de către timpan are o mărime de 20 micro Pa (mai mic de 5 000 000 000 de ori decât presiunea atmosferică normală) Această valoare se numeşte « valoare de audiţie ». Pe de altă parte. Frecvenţa unui sunet este măsurată în hertz (hz). valoarea maximă tolerată de către ureche este de 100 Pa numindu-se « valoare dureroasă ».5. spectrul normal de audiţie a unei persoane mergând de la 20 hz la 20 000 hz. măcinarea. Problema care se pune este aceea de a cunoaşte care sunt instrumentele utilizate pentru măsurarea unei valori date şi cât timp este necesar pentru a efectua măsurători. Noţiuni generale Atunci când se produce o vibraţie. 152 . până la 100 Pa. spălarea buteliilor de sticlă.nivele de evaluare care să permită descrierea efectului zgomotului asupra unui individ. Această vibraţie produce compresii şi alterări locale. o creaţie dealtfel matematică care ne permite să utilizăm cifre mai puţin complicate. In industria agroalimentară zgomotul poate să provină de la mijloacele de transport precum şi de la operaţiile tipice a anumitor filiere precum condiţionarea. astfel spus modificări ale presiunii susceptibile de a fi detectate de către urechea umană. fie de la nivelul unei portavoci sau de la corzile vocale ale unei persoane care vorbeşte.

UE 1996): NPS=20 log P/P0.2. 1 ori 10 la puterea –5 pascali (Pa) Scara în decibeli este logaritmică şi utilizează o valoare auditivă de 20 micro pascali (Pa) ca şi nivel de referinţă. pentru a putea îngloba toţi factorii.1997) Nr. Evaluarea poluării fonice In timpul evaluărilor agresiunilor provocate de zgomot. Tabelul nr. trebuie ţinut cont de diferitele caracteristici ale acestuia. Acest nivel este definit ca şi 0 db. unde: P este presiunea sonoră exprimata în Pascali P0 este presiunea de referinţă. de decibeli 5 25-35 45 60 75 85 10 0 12 0 Senzaţie auditivă Nivel de audibilitate Calm Destul de calm Zgomote curente Zgomotos suportabil dar Zgomote interioare Conversaţie cu o voce joasã la 1. ceea ce nu se traduce bineînţeles printr-o « absenţă a sunetului » ci mai degrabă printr-o « absenţă a unei senzaţii sonore ». 153 .5. ceea ce face desul de dificilă alegerea unui nivel de evaluare a poluării sonore cu o singură cifră.« Nivelul de Presiune Sonoră » este definit ca fiind (D 96/61. 17 Scara decibelilor (db) (Ademe.5 m distanţă Apartament normal Zgomot de magazine mari Uzină medie Radio foarte puternic Presă de decupat tablă metalică groasă Zgomote exterioare Zgomote de autovehicule Barcă cu pănze Stradă rezidenţială Barcă cu motor Zgomotul metroului pneuri Claxon pe Conversaţie dificilă Nivel de risc Eşti obligat de a striga pentru a te face auzit Valoare dureroasă Circulaţie intensă la 1 m Picamer la mai puţin de 5 m Motocicletă la 2 m distanţă Motor de avion la câţiva m 5.

care calculează automat zgomotul într-o anumită perioadă de măsură. UE 1996).Mijlocul de transmitere .3. benzi de frecvenţă. 154 . Gestiunea poluării fonice Pentru a putea minimiza impactul zgomotului..Unul dintre parametrii cei mai utilizaţi pentru evaluarea poluării provocate de zgomot este NIVELUL CONTINUU ECHIVALENT (NCE) exprimat în db (D 96/61.5. Măsuri pentru minimizarea impactului : Reducerea la sursă : deplasarea sursei . Pentru reducerea impactului poluării sonore trebuie acţionat asupra unuia dintre cei 3 factori. .Emiţătorul . este suficient dacă se prevede un echipament de măsură al nivelului sonor şi un cronometru pentru a putea măsura durata în timp. NCE este definit ca fiind « valoarea nivelului de presiune sonoră în db a unui sunet continuu şi stabil care într-o perioadă de timp dată. iar nivelul variază cu timpul » Vorbim în acest caz de o medie energetică a valorii sunetului într-o perioadă dată de timp. Dacă nivelul sonor variază în salturi. etc. tip. este obligatoriu să cunoaştem caracteristicile zgomotului (nivel.) precum şi sursa de emisie înainte de a adopta măsuri care să vizeze reducerea şi minimizarea agresiunilor sonore la nivelul unui receptor. In practica curentă se utilizează sonometre integratoare. înlocuirea sursei cu o altă sursă cu un nivel de zgomot mai redus .Receptorul .modificarea concepţiei elementelor care stau la originea zgomotului . 5. posedă aceeaşi presiune sonoră pătratică medie ca şi a sunetului măsurat. instalarea de aparate silenţioase . . Trei elemente sunt tot timpul prezente în emisia unui sunet (Ademe 2001): .

uleiuri utilizate de către maşinile agricole şi utilajele de transport. Industria agroalimentară este o mare consumatoare de ambalaje. In mod obişnuit deşeurile cele mai frecvent produse de către sectorul agroalimentar sunt resturile organice.Reducerea difuziei : încapsularea sursei . de 155 .6. sau altfel spus „orice rezidiu a unui proces de producţie. GESTIUNEA DEŞEURILOR INTRODUCERE Un mare număr de deşeuri provenind din industrii (ind. 5.rotirea posturilor de lucru . realizarea de bariere acustice. Legislaţia în vigoare la ora actuală pune accent pe importanţa politicilor de securitate alimentară (incluzând lupta împotriva poluării şi pe efectuarea în bune condiţii a operaţiilor de condiţionare). lemn. 5. sticlă. ambalaje. crearea de elemente de izolaţie a locului de muncă . protejarea cu izolaţii absorbante de zgomot .1 Date generale Potrivit directivei 156 /1991 a CEE se consideră ca şi deşeu „Orice substanţă sau obiect a cărui deţinător are intenţia de a se dispensa prin abandonare ”. agroalimentară) pot să fie valorificate ca şi subproduse sau pot să fie reciclate. Chiar dacă există posibilităţi de reciclare. Acţiuni asupra receptorului : utilizarea de căşti pentru urechi . saci. un slab procentaj de deşeuri este valorificat la ora actuală. carton.6. nămolul rezultat din epurare. cutii. Cea mai mare parte a acestor deşeuri pot să fie reintegrate într-un ciclu economic ca şi materie primă pentru un alt proces (hrană pentru animale) sau prin intermediul reciclării (ambalaje şi condiţionare).

Deşeuri industriale speciale (DIS) specifice activităţii industriale conţinând elemente periculoase. textile. chimică sau biologică semnificativă. deşeurile verzi şi deşeurile din atelierele mecanice. Anexa acestei directive se referă la 16 categorii de deşeuri (rezidii de producţie sau de consum. generatoare de factori perturbatori. ambalaje) care pot să fie tratate sau stocate în aceleaşi condiţii ca şi deşeurile menajere.Deşeuri Industriale Banale (DIB. In aceastã categorie se pot defini 2 subcategorii: . comerţ. deşeurile rezultate din curăţirea căilor de circulaţie. Este vorba de deşeuri produse de către exploataţiile agricole.deşeuri de lemn. →Deşeuri agricole. produse în afara normelor. nămolul din staţiile de epurare. →Deşeuri industriale: Sunt produse de către industrie. material. -gradul de periculozitate. artizanat şi transporturi. Pentru clasificarea deşeurilor sunt utilizate 2 criterii (D 156 /1991 a CEE): -originea deşeului şi natura acestuia. . produs abandonat sau pe care deţinătorul doreşte să îl abandoneze”. Deşeurile inerte: 156 . materii deversate accidental). →Deşeuri spitaliceşti (legate de activităţile de îngrijire) In funcţie de gradul de periculozitate avem mai multe categorii: →Deşeuri periculoase →Deşeuri nepericuloase constituite din mai multe subgrupe: ♦Deşeuri inerte: Deşeuri care nu suferă o transformare fizică. deşeurile din spaţiile verzi. materiile organice vidanjabile. exploataţiile forestiere şi de pescuit. După origine deşeurile pot să fie clasate în categoriile următoare: →Deşeuri urbane sau municipale: Această categorie include deşeurile produse de către menaje inclusiv deşeurile ”ocazionale” cum ar fi deşeurile ”voluminoase”.transformare sau utilizare a unei substanţe sau orice substanţă.

. .) Conform legislaţiei europene în vigoare.nu sunt nici solubile nici comestibile. transportul. mai sus prezentate). armonizate deja în România următoarele definiţii sunt utilizate(D 156 /1991 a CEE şi Legea 137 -1995 ): → Producător: Orice persoană a cărui activitate produce deşeuri sau orice persoană care a efectuat operaţii de pretratare. → Deţinător: producător de deşeuri sau persoană fizică sau morală care deţine deşeurile în posesie. şi ecotoxicitatea lixiviatului sunt nesemnificative şi nu presupun nici un risc pentru calitatea apelor de suprafaţă sau subterane. triere sau de regrupare a deşeurilor în vederea transportării lor. amestecare sau alt tip de operaţie care conduce la o schimbare a naturii sau compoziţiei deşeurilor. -reciclare. .nu sunt biodegradabile. Lixivierea totală.nu reacţionează nici fizic nici chimic nici de o altă manieră. incinerare cu recuperare de energie etc. → Gestiune: Colectarea. -valorificare (compostare. Gestiunea deşeurilor periculoase este reglementată prin legi specifice. valorificarea şi eliminarea deşeurilor. metanizare. ♦ Alte deşeuri nepericuloase (deşeuri ce nu figurează în categoriile. 157 ... Destinaţiile finale admise pentru deşeurile de orice natură sunt următoarele: -reutilizare. precum şi supravegherea acestor activităţi precum şi supravegherea rampelor de depozitare după închidere.nu au nici un impact negativ susceptibil de a polua mediul sau de a afecta sănătatea umană în contact cu alte materii. → Colectare: operaţie de strângere. conţinutul deşeurilor în poluanţi.

5... economic sau social . . au condus în timp la diminuarea nivelului de materie organică în solurile cultivate (Merillot. precum culturile asociate . abandonarea rotaţiilor culturale.De manieră generală un deşeu trebuie să fie considerat periculos şi datorită acestui fapt se distinge de cele care nu sunt periculoase. 158 este realizat în mod necorespunzător (Petit. Definiţia de deşeu periculos este legată de cadrul legal în care este produs şi în care criteriile şi metodele de clasare şi caracterizare sunt fixate. stocare. rădăcini. composturi . a unor practici alternative de agricultură. etc. creşterea adâncimii arăturilor. Cronologic.2. dacă din punct de vedere a gestiunii el este susceptibil de a provoca un pericol sau un risc pentru persoane sau pentru mediu..M.. Gestiunea rezidiilor organice din agricultură În agricultură .1997).. tulpini. 1994): rezidii vegetale (subproduse ) ale culturilor: paie. transport. Importanţa repercusiunilor tehnice şi economice a unei clasificări ca deşeu periculos sau nepericulos obligă definirea criteriilor de caracterizare a deşeului. Mai multe tipuri de materie organică sunt utilizate ca fertilizanţi în agricultură (C. dejecţii animale solide şi lichide . deşeuri agroalimentare. trebuie totuşi găsit un mod adecvat de gestiune a materiei organice în cunoştinţă de cauză. alte materii organice. îngrăşăminte verzi. prima abordare din punct de vedere practic. culturile în amestec. pe care fermierul le face. Dacă astăzi nivelul de materie organică dintr-un sol agricol. J. Silguy. creşterea procentului de culturi prăşitoare. frunze.6. gestiune P. 1993). conceptul de deşeu periculos are la bază faptul cã „deşeul provoacă sau contribuie semnificativ la o creştere a mortalităţii sau a unor boli grave ireversibile sau reversibile sau dacă provoacă un pericol substanţial pentru sănătatea umană sau mediu a cărui tratament. este direct dependent de compromisurile de ordin tehnic.

stocul de humus poate să varieze în funcţie de culturi şi de tehnicile culturale. o creştere a producţiei de CO2. prin intermediul rezidiilor culturale. 2002): rezidii încorporate (reciclarea materiei organice şi obţinerea de humus prin mineralizare) . şi în final apare o stimulare vieţii biologice a solului. comparând nivelul humusului în sol în relaţie cu practicile culturale şi cu randamentele. de menţinerea condiţiilor care influenţează humificarea şi mineralizarea. comparativ cu cele fertilizate cu îngrăşăminte minerale.B. randamentele obţinute sunt semnificativ pozitive în primul caz. permite menţinerea unui nivel de humus pe timp îndelungat. Efectele unor practici diferite de gestiune a rezidiilor culturale. rezidii eliminate de pe sol (pierdere de materie organică şi implicit de elemente minerale) . 2001) : tipul de cultură şi de rotaţie. Creşterea nivelului de acizi humici antrenează în acelaşi timp o creştere a nivelului de reţinere a apei în sol şi o diminuare semnificativă a compactării acestuia. tratamentele cu pesticide. arată faptul că în cazul solurilor în care a avut loc o reîncorporare totală a rezidiilor culturale. de pe care această materie organică a fost eliminată. pot să ducă la creşterea nivelului de humus în sol sau la scăderea treptată a acestuia (S. Regimul restituirilor de materie organică. comparativ cu solurile. de mobilizarea solului şi în special de grosimea stratului lucrat .a) Rezidii culturale În cultura de câmp. irigarea. levigarea rapidă a azotului mineralizat.B. Experienţe. b) Dejecţiile animale Studii comparative între fertilizarea organică şi minerală a solului. Pentru fiecare situaţie pedoclimatică variaţiile sunt în funcţie de (S. fertilizarea. rezidii arse pe sol (pierdere de materie organică. de reciclarea rezidiilor de cultură . 159 .. reciclarea cenuşii . au pus în evidenţă efectul pozitiv al îngrăşămintelor organice asupra creşterii nivelului de acizi humici şi humine.

sunt legate de riscul existenţei unor metale grele. întâlnim composturi care provin din diferite domenii (Fiţiu. frunze. ele conţin cantităţi însemnate de elemente minerale ( N. şi subproduse care rezultă în urma procesului de vinificare: pieliţă. frunze de vie. c3. şi este folosit ca substanţă fertilzantă pentru culturile agricole.Compost rezultat din subproduse viticole Aceste rezidii sunt constituite din coarde. rădăcini. composturi menajere. sâmburi). (Chambre d’Agriculture Vauclause Franţa) c2. P. este produsul rezultat în urma fermentării aerobe sau anaerobe a unei materii organice. au un conţinut de materie organică cuprins între 20% şi 50% din materia proaspătă. şi rezidii ce provin din transformarea produselor pomicole în alcool sau suc (pieliţă. La ora actuală. rezultă un produs fertilizant pentru culturile agricole şi horticole. Mg). Rezidiile viticole. în agricultura ţărilor din Uniunea Europeană. în urma căruia. Compost urban Plecând de la deşeuri solide de origine menajeră. pulpă. Aceste rezidii pot suferi un proces de degradare aerobă. composturi din nămol de la staţiile de epurare urbană etc.5. cu un ph cuprins între 5 şi 8. K Ca. ca urmare a modului de colectare a deşeurilor menajere şi a compoziţiei acestora . se poate obţine în urma unui proces de fermentare aerobă. 160 . Problemele care apar în utilizarea de composturi urbane. Pe lângă această materie organică brută. 2000): composturi vegetale. un compost cu valoare fertilizantă pentru solurile agricole. pentru a crea condiţiile normale pentru un proces de fermentare aerobă. Compost rezultat din subproduse pomicole Subprodusele pomicole sunt constituite din ramuri.c) Compostul Compostul. c1.. seminţe. Aceste produse pot să fie compostate în amestec cu alte rezidii agricole. pulpă.

. Graminee : Secară. rezistente la presiunea ploii şi la presiunea exercitată de trecerea maşinilor agricole.. etc…) va creşte: produsele organice provenite din degradarea îngrăşămintelor verzi au de fapt un rol de liant. Efectul este de scurtă durată 161 Măzăriche. transferul de elemente fertilizante la cultura următoare. Mazăre furajeră. etc. Rezistenţa solului la agenţii de degradare (condiţii climatice. . ca urmare a utilizării îngrăşămintelor verzi: stimularea rapidă şi intensă a activităţilor biologice din sol. etc. scot în evidenţă. asamblând elementele minerale a solului. amestecuri etc. efecte mecanice asupra rădăcinilor). Ridiche furajeră.. următoarele aspecte pozitive asupra solurilor. Ele produc puţin compuşi humici. accelerarea mineralizării humusului. Fasoliţă. Cercetările efectuate până la ora actuală. aportul de compost obţinut din subprodusele vegetale. Meinrad. este neapărat necesar. d) Îngrăşămintele verzi Cunoscute din antichitate.Medicago lupulina. o puternică producţie de polizaharide. pentru menţinerea unei bune stabilităţi structurale a solului şi a unei activităţi biologice susţinute. Îngrăşămintele verzi aduc solului substanţe organice care se degradează rapid. Hrişcă. cu atât mai puţini cu cât ţesuturile lor sunt tinere şi puţin lignificate. împotriva eroziunii şi a spălării. trecerea utilajelor. Crucifere: Muştar. etc. ameliorarea stabilităţii structurale.c4. Zâzanie-Lolium perene. Compost de grădină În culturile legumicole. Ovăs. fixarea azotului atmosferic. produsele organice provenite din degradarea ţesuturilor vegetale vor juca un rol esenţial în ameliorarea structurii solului. 2002): Leguminoase: Trifoi mărunt . Trfoi alb. Lupin. Agregatele formate devin mai stabile. protecţia solului în timpul iernii. Trifoi de Alexandria. Rapiţa.După încorporare. Trifoi violet.. Cele mai folosite îngrăşăminte verzi sunt următoarele(L.. îngrăşămintele verzi aşa cum şi numele le indică. obţinute în urma recoltei primare.. datorită relativei intensificări. sunt culturi vegetale care vizează ameliorarea fertilităţii solurilor cultivate.

Îngrăşăminte verzi încorporate superficial îmbunătăţesc disponibilitatea fosforului şi a potasiului în primii 15 cm ai solului (MAILLARD & VEZ. Încorporarea în sol a îngrăşământului verde provoacă o proliferare a lumbricidelor care se hrănesc cu resturile vegetale. asigurând menţinerea solului pe loc cu ajutorul rădăcinilor. Rădăcinile de lucernă au un efect pozitiv asupra structurii.La toate tipurile de sol.5 kg de P2O5. 162 ( în jur de 15 tone de substanţă proaspătă). conţine în părţile aeriene în jur de : - . 1988). b). Astfel. Îngrăşămintele verzi prezintă avantajul că acumulează elemente minerale în ţesuturile lor. apoi le restituie solului sub formă organică uşor asimilabile pentru cultura următoare. recunoscut în special în regiunile cerealiere. De altfel. Cantităţile de elemente fertilizante conţinute în părţile aeriene ale îngrăşămintelor verzi pot fi considerabile. Săpând galerii ele menţin porozitatea solului şi uşurează uscarea şi aerarea părţii superficiale a solului. Astfel o cultură de măzăriche care produce 3 tone de substanţă uscată /ha 90 kg N. calitatea acestor elemente cât şi repartiţia lor în diferitele straturi din sol. constituie o protecţie împotriva elementelor climatice naturale: apă. menţinerea unui covor vegetal. 22. 1965 a. Excepţia face azotul care poate fi fixat de către leguminoase. vânt şi soare. îngrăşămintele verzi contribuie la protejarea împotriva eroziunii provocate de ploile de iarnă întârziind formarea unei cruste dar şi diminuând agresivitatea şiroirilor. Totuşi. Îngrăşămintele verzi absorb elementele fertilizante şi le restituie solului. bilanţul fiind nul. pot fi modificate. de exemplu potasiul sub formă de silicat. în urma unui îngrăşământ verde se pune în evidenţă o creştere importantă şi durabilă a fosforului asimilabil. Gramineele sunt apte pentru ameliorarea structurii grăunţoase a solului.(maxim trei săptămâni după încorporare) dar intens (MONNIER. Astfel cruciferele utilizează elementele minerale din sol sub formă insolubilă.

suprafaţa dintre rânduri. sub formă de îngrăşăminte naturale. dozele de compost 163 .- 90 kg de K2O. că în ultima perioadă. Ţinând cont de faptul. piaţa floricolă se orientează spre o vânzare a florilor împreună cu substratul de cultură. impactul ploilor asupra solului este foarte mare. influenţează pozitiv stabilitatea agregatelor de sol. Cele mai folosite îngrăşăminte verzi. provocând dispersia agregatelor. sunt amestecurile de graminee cu leguminoase şi alte specii (ex. În ceea ce priveşte efectele humusului asupra calităţii gustative.păstrarea gustului specific al unei regiuni. Aprovizionarea plantaţiilor cu materie organică. calitatea alimentară a produsului rezultat. trifoi şi fasoliţă). este acoperită total sau parţial cu iarbă. 2002): reducerea bolilor parazitare (viţa de vie). composturi diverse şi îngrăşăminte verzi. situaţii evitate în cazul plantaţiilor care au suprafeţele dintre rânduri acoperite. se referă la cel puţin trei aspecte (Catherine Regnault Roger. Cea mai mare utilizare a composturilor menajere în horticultură. sol acoperit (înierbarea permanentă a solului). Două mari opţiuni există în ceea ce priveşte întreţinerea solului în plantaţiile pomicole şi viticole între rânduri (Salat Annie. nevoile de înlocuire a acestui substrat sunt foarte ridicate. prin şiroire sau prin acţiunea văntului. evitând astfel fenomenul de eroziune. o regăsim în floricultură. Datorită specificului produselor floricole. În cazul plantaţiilor neînierbate. pentru menţinerea unui nivel ridicat de humus.În plantaţiile înierbate. se recomandă folosirea de îngrăşăminte verzi combinat cu folosirea altor complemenţi organici. e) Utilizarea materiei organice în culturile horticole Efectele pozitive ale humusului asupra calităţii producţiei horticole. dintre rândurile de plante pomicole şi viticole. antrenând plecarea particulelor organice şi minerale. 75 kg de CaO. ovăs. pentru obţinerea de amestecuri de pământ. acestea se suprapun fenomenului de “terroir”. 2001): lucrări superficiale. Pe solurile goale.

observându-se creşteri la acest nivel între 10 şi 30 %. Ca. 1995). culturile horticole prezintă anumite specificităţi care influenţează puternic utilizarea şi gestiunea materiei organice. răspunzând în această situaţie şi unei nevoi sociale şi ecologice (Carre. 2000) . chiar în cazul unor composturi cu un conţinut mai ridicat în metale grele. În concluzie putem spune. C. poate să ducă la creşterea fertilităţii solului şi la îmbunătăţirea unor caracteristici fizice ale acestuia (Fiţiu. Sub aceasta formă. Aceste produse nu sunt utilizate niciodată singure. Se pot realiza substraturi de cultură având la bază aceste composturi. această materie organică influenţează şi capacitatea de reţinere a apei . Utilizarea de materie organică de diferite origini în culturile horticole are efecte pozitive asupra conţinutului în C organic al solurilor şi asupra nivelului în principalele elemente fertilizante . că utilizarea de materie organică în culturile horticole . materie organică care cel mai adesea se pierde. noi substraturi sunt folosite în ultima vreme şi care au la bază amestecuri de composturi urbane menajere. iar pe de altă parte datorită vânzării plantelor dendrofloricole împreună cu substratul de cultură.. P. In raport cu culturile de câmp. 164 . composturi din rezidii vegetale (Bourgeois. K. de rezidii de la staţiile de epurare. Acest consum este mai ridicat în horticultură datorită intensificării producţiilor pe de o parte. In floricultură.N. Mg. Fenomenul de eroziune este mult limitat datorită aportului materiei organice.. În acelaşi timp. cu analizele de rigoare referitoare la nivelul de metale grele care pot să apară în cazul deşeurilor urbane sau a nămolului de la staţiile de epurare. care stabilizează agregatele de sol. composturi din subproduse forestiere. domeniul horticol ce absoarbe cele mai mari cantităţi de materie organică de origini diverse.în aceste amestecuri pot să fie mai ridicate. se pot elimina mari cantităţi de deşeuri urbane produse la ora actuală. de către populaţiile urbane. S.1994)etc.

In Uniunea Europeană se comercializează substraturi de cultură care au la bază următoarele materii organice alături de alte substraturi artificiale (Bourgeois. Marion Sanchez. 2002). Juniperus. S. → Resorbţia deşeurilor şi valorificarea materiei organice şi a elementelor minerale pe care acestea le conţin. Prunus laurocerasus. datorită costului redus al acestor composturi comparativ cu preţul turbei şi a altor materii folosite pentru amestecuri. Pinus halepensis. constituie una din slăbiciunile sistemelor economice. pomicultura. → Scoarţe de pin + Compost de nămol de la staţiile de epurare. Valerie Souchard. Avantajele utilizării acestor constituenţi ai substraturilor clasice. → Rezidii de vinificaţie + Rumeguş + Compost de deşeuri menajere. Plantele dendrofloricole cultivate la ghivece. Pe lăngă faptul că horticultura este un domeniu în care se pot valorifica şi elimina pe acestă cale cantităţi mari de compost.. → Rezidii de vinificaţie + Rumeguş + Composturi de nâmol de la staţiile de epurare a apei. Pinus eldarica. începând cu ţările 165 . provenit din deşeuri urbane. ea produce în acelaşi timp cantităţi interesante de deşeuri care pot să sufere un proces de compostare aerobă. Pyracanta atlantioides. produce rezidii vegetale care pot fi compostate şi refolosite în agricultură (Guy Cesar. Cupresus arizonica.1993): → Scoarţe de pin + Compost urban de deşeuri menajere. la care sunt utilizate cu predilecţie aceste composturi şi în special cele care au o origine menajeră şi urbană (nămol). f) Gestiunea deşeurilor organice urbane Deşeurile civilizaţiei noastre. sunt: Cotoneaster francheti. Legumicultura este un domeniu care alături de celelalte ramuri ale horticulturii (viticultura. care s-au dezvoltat în multe ţări din lume. care au la bază folosirea turbei sunt: → Economie financiară importantă. → Autonomie locală în ceea ce priveşte producţia de substraturi. floricultura).

în zonele urbane. Acest ultim sistem. şi între 0. a unei hrăni abundente: → Poluarea aerului: riscul de incendii spontane. are avantajul major. Ea poate să servească. care ar putea să prezerveze mediul înconjurător.industrializate şi terminând cu cele sărace. → Poluarea apei: riscul de infiltrare spre apele freatice a germenilor patogeni. şi ca amendament pentru sol. pune probleme economice şi ecologice. faptul. sau a materiilor nocive. este utilizarea sa în agricultură. Fracţiunea organică a acestor deşeuri. producerea de mirosuri neplăcute(fermentaţie). poate să se facă. şi rozătoare. păsări. că poate asigura eliberarea progresivă de elemente fertilizante.3-0. în toate ţările occidentale. organice sau minerale extrase din deşeurile menajere prin percolarea apelor de ploaie. ca o descompunere aerobă a deşeurilor organice.1980) Abandonarea şi răspândirea necontrolată a deşeurilor în natură. mai ales datorită existenţei în deşeuri. care conduce la o alterare a constituenţilor chimici a acestor deşeuri parţial stabilizate. de către populaţiile de microorganisme. Amendarea solului. 166 . prezintă o importanţă mare. Din cauza acestor considerente. producţia de deşeuri menajere pe cap de locuitor pe zi . pune numeroase probleme. 1997) Gestiunea şi tratarea deşeurilor menajere. f1) Efectele deşeurilor (Juste. o valoare utilă. în căutarea procedeelor de tratament.(Fiţiu. sau să atingă pânzele de apă freatică de către apele de percolare care se infiltrează în sol. şi să dea în acelaşi timp deşeurilor. sau după compostarea acestora. compostajul se poate defini.8 kg . ca şi sursă de energie.6-0. cu materii organice proaspete. dintre care cele mai importante sunt: → Aspectul sanitar: prezenţa germenilor patogeni susceptibili de a fi propagaţi de către insecte. Debuşeul acestui compost. Din punct de vedere biologic. În cazul României.4 kg în zonele rurale. proliferarea insectelor şi a rozătoarelor în climate calde. se situează între 0.. C. au început demersuri. o ţară în curs de dezvoltare. Volumul acestor deşeuri creşte în fiecare an.

există riscuri mari pentru fauna şi flora din aceste lacuri . Se adresează tuturor deşeurilor organice. apoi în peşti. veriga finală a lanţului alimentar. → Atingerea provocată faunei si florei: în cazul deversărilor în mare (deşeuri industriale): introducerea posibilă de elemente toxice (Pb. chimice. în caz de deversare pe malul lacurilor. risipire de teren. îl fac impropriu pentru construcţii şi agricultură. se acumulează în organisme. → Aspectul social: tulburări fiziologice posibile la persoanele care locuiesc în vecinătatea terenurilor de depozitare . şi prezintă rele caracteristici mecanice. ele pot sa atingă omul. Este un mod de distrugere prin căldură şi diverşi factori interni. Compostarea Exista multe accepţiuni referitoare la procesul de compostare dintre care pot fi citate cele mai reprezentative (Fiţiu. un teren de depozitare nu mai poate fi utilizat pentru locuinţe. f2. La mulţi ani de la închiderea sa. după trecerea multor ani. pentru terenuri de sport. de seminţe şi fructe 167 . Hg ). cea mai mare parte din deşeurile toxice. aspectul localităţilor. 1997): • • • Compostarea este o tehnică de stabilizare şi de tratare aerobă a deşeurilor organice biodegradabile. poate să fie folosit. În general un teren de depozitare epuizat. parcuri de agrement. a germenilor şi paraziţilor nedorite. → Aspectul economic: risipire de materie . solul poate în acelaşi timp să conţină produse toxice şi germeni patogeni extraşi din deşeuri menajere de către apele de ploaie (vezi poluarea apei). industrie sau agricultură.→ Poluarea solului: la proximitatea terenurilor de răspândire solul devine acid (pH 1-3). vectori de boli. în plancton. caracteristicile fizice. dar cu prioritate deşeurilor solide şi semisolide. şi redat circuitului silvic prin împădurire.

celulelor vegetale sau animale. C. ca şi în sol.. factor de stabilitate şi fertilitate al solului. temperatura. care survine în condiţii particulare. Principalii parametrii ai compostării. Parametrii compstării acţionează simultan (Fiţiu. care în finalul evoluţiei ei dă naştere la humus.1980): nici ca un remediu miraculos pentru tratarea tuturor deşeurilor. şi prin experimentare ştiinţifică. S-a reuşit progresiv realizarea unor condiţii de viaţă optime pentru aceste microorganisme în timpul diferitelor faze al unui fenomen continuu cum este compostarea. sunt aceia care influenţează condiţiile de viaţă ale microorganismelor. au fost identificaţi parametrii care acţionează asupra acestor transformări. S-au stabilit relaţii între activitatea microorganismelor şi evoluţia compostului. Compostarea nu trebuie deci să fie considerată (Juste. nici ca o tehnică de depoluare de materii şi compuşi care nu sunt biodegradabili. În această măsură compostarea este deci o "biotehnologie" pentru că ea răspunde unei exploatări industriale a potenţialităţii microorganismelor. • Este rezultatul unei activităţi microbiologice complexe. 1997): → Nivelul de oxigen lacunar Orice organism aerob consumă oxigen pentru a oxida compuşii organici care îi servesc de hrană. 168 . umiditatea. Compostarea este de asemenea şi o "ecotehnologie" pentru că ea permite întoarcerea materiei organice în sol . urmănd lanţurile de transformare naturală. Prin practica empirică.• Este o tehnică biologică de reciclare a materiei organice. şi deci reinserţia acesteia în marile cicluri ecologice vitale a planetei (Fiţiu. nici ca un panaceu al crizei economice. caracteristicile chimice ale materiilor compostate. cum sunt: nivelul de oxigen lacunar. descompunerea materiilor organice se efectuează. 1997). Parametrii compostării In timpul compostării.

a căror temperatură optimă de creştere este inferioară la 30°C. a căror temperatură optimă este cuprinsă între 30 şi 45°C.D. şi a căror temperatură maximă poate să treacă de 90°C. 1989: • • • psicrofile. Raportul C/N descreşte deci în mod constant în cursul compostajului pentru a se stabili spre 10 (între 15 si 8). sau datorită întoarcerii periodice a substratului. şi care se multiplică şi la 0°C. In cursul evoluţiei. 1984). 169 . în practică el este de asemenea un veritabil proces termic. sub acţiunea conjugată a creşterii temperaturii. parametrul "conţinutul în apă" variază din două motive: Conţinutul în apă are tendinţa de a creşte. şi a aerării forţate. 1980). a căror temperatură optimă se situează la mai mult de 45°C. şi de plaja de temperatură la interiorul căreia. Conţinutul în apă are tendinţa de a diminua.→ Umiditatea: In timpul compostării . care antrenează pierderi sub formă de vapori de apă (Anid.R.E. termofile (puţin numeroase). ele pot să se multiplice. → Caracteristicile chimice ale substratului: ♦ Raportul C / N: Carbonul este principalul constituent al moleculelor organice. într-un compost terminat (A. microrganismele se clasifică astfel (Anid. În timpul fazei de fermentare aerobe active. substraturile organice pierd mai rapid carbonul lor (metabolizat şi degajat sub formă de gaz carbonic) decât azotul (metabolizat sau pierdut sub formă de compuşi azotaţi volatili ca amoniacul). microorganismele consumă între 15 şi 30 de ori mai mult carbon decăt azot din substrat..N. căci există o producţie de apă de către microorganisme. care degradează materiile organice în prezenţa oxigenului. cel mai adesea spre 50-60°C. mezofile (cele mai numeroase). În funcţie de temperaturile lor optime. Apriori. → Temperatura: Dacă compostarea este înainte de toate un fenomen microbiologic. raportul C/N de 30 este deci favorabil fenomenului.

(temperatura optimă-50-55°) astfel câ toţi germenii patogeni şi paraziţii diverşi. Temperatura creşte uşor. Aceste microorganisme degajă mari cantităţi de căldură. microbii termofili mor la rândul lor . subproduse lignocelulozice. lemn . care corespunde perioadei de activitate . Un deşeu animal bogat în azot şi foarte umid. ♦ Alte raporturi: Alături de raportul Carbon/Azot mai există şi alte raporturi care condiţionează buna desfăşurare a procesului: Tabelul nr. Această fază nu poate să dureze mult timp (4 zile minimum). . 170 Zona optimă largă 20-70 2-5 75-150 100-300 Zona optimă medie 30-35 300 100-150 . dacă nu. va fi perfect completat de către un deşeu bogat în carbon. relativ uscat şi susceptibil de a provoca o bună formare de spaţii lacunare. care corespunde timpului necesar colonizării mediului de către microorganisme (o zi aproximativ). In jur de 40-45°C. 18 Sinteza raporturilor între elemente (Mustin 1988) Raporturi C/N N/P C/P C/S Fazele compostării: Fermentarea se realizează în 4 faze succesive distincte (Mustin 1988): → faza de latenţă. microbii mezofili mor ( temperatura optimă -30°C ): → faza termofilă. carton. a unui alt val microbian care îl înlocuieşte pe precedentul.1980): a) Materiale bogate în carbon: paie.N. La 60-70°C. şi care continuă opera de degradare şi de creştere a temperaturii. deşeuri de hârtie.Exemple (A. temperatura amestecului crescând puternic.R. care este datorată multiplicării microbilor mezofili care provoacă începutul fermentării. subproduse animale.E. ea rezultănd din activitatea respiratorie endogenă a celulelor vii prezente în masă : → faza mezofilă. plante leguminoase. b) Materiale bogate în azot: resturi de legume.D.

amilolitice şi amonifiante.1995). dar o data terminată. 1980): 171 . alimentează digestorul (instalaţia de metanizare) împreună cu sucul de presare a compostului final. Principalele microorganisme responsabile de această descompunere. f3. Primele trei faze sunt destul de scurte. care conţine în cea mai mare parte metan. care provine în general din deşeurile menajere sau din dejecţiile animale” (L'ECO Industrie. şi nu vor rămâne decât compuşii minerali pe care îngrăşămintele chimice pot să le aducă solului. pectinolitice. In acest mod. repartizate în funcţie de principalele grupe fiziologice funcţionale: celulolitice. ciupercile şi actinomicetele. care permite stabilizarea materiei organice. potenţial de buna calitate şi care furnizează energie sub formă de biogaz.Biometanizarea „Biometanizarea sau digestia anaerobă. în timp ce ultima (maturarea este destul de lungă) → faza de maturare: Durata sa este de 60 de zile minim. Biometanizarea se realizează în recipienţi închişi şi etanşi cu scopul de a menţine condiţii de anaerobioză. In procedeele de metanizare. este o tehnică de bioconversie anaerobă. şi care conţine aproximativ 70% metan.conţinutul în materie organică din compost va fi foarte scăzut. deşeurile triate şi mărunţite. sunt bacteriile. proteolitice. se evită poluarea mediului prin degajarea de mirosuri sau prin scurgerea sau infiltrarea sucului de percolare. dezvoltate la ora actuală. Pe de altă parte procedeul permite recuperarea biogazului produs. Prin acest procedeu se obţine un compost stabilizat. Deşeurile sunt astfel umectate şi puse în contact cu populaţiile microbiene. Se poate distinge (Juste. Temperatura este un parametru foarte important care condiţionează timpul de sejur al deşeurilor în digestor. ea corespunde cu finalizarea procesului de compostare.

şi a seminţelor care ar putea contamina compostul. X.7 0. T. Procedeul de metanogeneză cuprinde 4 faze (Anid –1989): → Faza de hidroliză enzimatică: In cursul acestei faze. polizaharide) sunt depolimerizate în molecule mai mici (acizi.1 0. E. 19 Compoziţia gazului emis de către o rampă de deşeuri menajere (Ph.2 0.*un regim mezofil : 35-37°C. Etilen . regimul termofil produce cantităţi de gaz mai importante şi asigură distrugerea a aproape 100% din germenii existenţi în 24 de ore... In plus.1 0. cu timpul de sejur între 7 şi 10 zile Tabelul nr.5 Inafara timpului de sejur mai scurt.01 0. cu timpul de sejur între 2 şi 3 săptămâni. 1996) Compusul Metan Dioxid de carbon Oxigen Hidrocarburi parafinice Hidrocarburi aromatice Hidrogen Sulfură de hidrogen Monoxid de carbon Seria B. Toluen. zaharuri). Ruminococus sp. Xilen) Concentraţia (procente din volumul uscat) 47. iar moleculele mari (proteine. structura materiei organice este distrusă şi solubilizată . amine. Thermoanaerobium.1 0. In comparaţie cu compostarea aeroba clasică. Thonart şi col. *un regim termofil: 55-65°C. stabilizarea compostului este mai bună. Numeroase bacterii gram-negative sau pozitive. (Benzen. Clostridium thermocelum. datorită unui raport C/N mai slab (15 în loc de 18-30 ). 172 . care permite diminuarea taliei digestorului.5 47 3. sporulate sau nesporulate intervin în această fază: Bacterioides sp. biometanizarea permite recuperarea de energie sub formă de gaz combustibil (82 Nm3 de metan / tona de materie digerată).

Această tehnică este valabilă astăzi ca o soluţie în extremis. În aceste cazuri se poate recurge la captarea gazului situat în inima rampei. Amine . Methanospirillum. Procesul de metanogeneză se realizează în condiţii optime. digestia este posibilă fiind realizată prin intermediul unui val termofil. Clostridium. fiind mai scurtă şi mai sensibilă la variaţiile de ph şi de temperatură. Metan Methanobacterium sochngenii. unde fenomenul se produce în mod spontan. Acizi → Faza de metanogeneză: Aceasta fază corespunde cu transformarea acetaţilor şi a CO2 în metan. wolini. Fenomenul de metanizare este des întâlnit în condiţiile unor rampe de depozitare necontrolate de deşeuri menajere.COOH + 2 CO2 +4 H2 » Acetaţi .8 şi 7. Metanosarcina barkeri. Syntropomonas wolfei. la un ph cuprins între 6. La temperaturi mai înalte. CO2 H2 şi NH3. pentru a se elimina problemele derivate din metanizare (incendii. Omelianski. Clostridium thero acericum. acizii rezultaţi anterior sunt transformaţi în acetaţi. 173 2 CH3 . În această fază intervin bacterii nesporulate: Bacterioides ruminicola. Este o etapă mai puţin cunoscută în care intervin: Metanobacilus. rezultând acizi (în special acid acetic). Methanococus Acetaţi » mazei. poluare atmosferică).5. Zaharuri Aceasta fază constă într-o simplificare a moleculelor rezultate în prima fază.Materie organică → Faza de acidogeneză: » Acizi. Bifidobacterium. Pe parcursul acestei faze intervin: Methanobacterium formicum. C6 H12 O6 +2H2O » → Faza de acetogeneză: In aceasta fază. la o temperatură cuprinsă între 30 şi 40°C. temperatură de intensă activitate microbiană mezofilă.

opinia publică se vrea tot mai responsabilă şi cercetătorii se preocupă de energiile regenerabile. de la 1 % la 25 %. energia viitorului. După Bruno Hucbourg (2002) bioenergiile de origine agricolă sau forestieră. În acelaşi timp există mari dezacorduri. Noul mileniu se vrea mai curat şi mai responsabil faţă de mediu. reprezintă 5 % din consumul de energie în Franţa ( 10 milioane tone echivalent petrol pe an – TEP). Într-adevăr partea energiilor regenerabile variază. născute din resurse naturale regenerabile. agricultura joacă rolul său în folosirea unei energii ce respectă mediul înconjurător. în consumul intern brut. pe când această proporţie este de 55 % la nivel mondial. Eole/2005 etc.E. În ce priveşte energia obţinută din lemn. Programe europene au fost lansate (SAVE.). aproape 150 milioane de euro au fost consacraţi energiei regenerabile în anul 2002. biomasa şi biocurenţii. energia verde. Energii nepoluante. Se scot din sertare energiile alternative: solară. eoliană. ALTERNER) pentru a ajuta dezvoltarea acestor energii “curate”. Ele reprezintă 3 % din bilanţul energetic european. 7. GESTIUNEA RESURSELOR REGENERABILE Conferinţele internaţionale se succed. în funcţie de ţară. Între energia solară. În U.5. Ca urmare a Conferinţei de la Rio şi a întâlnirii de la Kyoto (asupra efectului de seră). guvernele Uniunii Europene au decis să ducă o politică incitativă în acest domeniu.20 000 de instalaţii de încălzit apã cu energie solară. 174 . energia din lemn constituie 40 % din producţia totală de lemn. precum şi promovarea rezultatelor obţinute. Franţa de exemplu a dat un impuls important în ultimii ani lansării de programe structurale în acest domeniu (Planul Lemn/Energie. obiectivele principale sunt clare şi anume: ameliorarea ofertelor de utilaje necesare pentru cercetare şi dezvoltare. problemele se intersectează. forţa eoliană şi energia geotermală. În Franţa de exemplu. La ora actuală energia regenerabila şi carburanţii “curaţi” sunt la ordinea zilei.La nivel european. prin programele SAVE şi ALTERNER.

în special pentru deşeurile fermentative.7. Meinrad. Această producţie reprezintă 4 % din 175 . rumeguş. 5. Până în martie 1996. casete. condamnată la epuizare. Arderea produce CO2 necesar creşterii plantelor. Ajutoarele oferite la acest tip de energie trebuie să permită dezvoltarea în vederea învingerii piedicilor la nivelul pieţei. boxpaleţi uzaţi) şi plachete forestiere. spre deosebire de energia din combustibilii fosili. pe care îl recombină cu elementele nutritive din sol. Biocarburanţii Bio-etanolul se obţine prin transformarea grâului şi a sfeclei (L. aer şi de asemenea de la soare. dar şi deşeuri industriale banale (lăzi. eliberată prin arderea biomasei. Plantele absorb dioxidul de carbon (CO2). Biomasa Biomasa reprezintă o altă energie posibilă de utilizat. În ce priveşte cenuşa. este numit bio-carburant. 45 kg de potasiu şi 280 kg de calciu).7. ea este bogată în substanţele ce se pot folosi ca îngrăşământ (o tonă cenuşă conţine 15 kg de fosfor. provine din pământ.1.. Biogazul Referitor la biogaz. Această biomasă se naşte. Ea formează masa totală a materiei vii de pe planetă. în principal scoarţă de arbori. singura firmă care producea benzină aditivată cu ETBE era firma ELF.5. precum cea din Autun (Franţa) consumă biomasă de origine vegetală.3.2. se prevede dezvoltarea acestui sector. permiţând astfel realizarea fotosintezei.7. 5. eliminând oxigenul şi utilizează carbonul. Acest alcool. 2002). În felul acesta întregul ciclu se închide (Ademe 2001). Această energie. creşte şi se reînnoieşte repede. folosit în stare brută sau transformat în ETBE (tri-etil-butileter). rezultând biomasa. care îl absorb din atmosferă. Biocentrale din Uniunea Europeană.

Plantele verzi fixează CO2 din aerul “de azi” sub diverse forme (amidon.benzina consumată în Franţa. Lumea îşi asigură sursa de energie în cea mai mare parte din combustibili fosili. Pe scurt deci. Se prevede pe viitor un impozit la nivel mondial pe activităţile care emit în atmosferă CO2 provenit din carbon fosil. orizontul energetic european va fi verde. au fost puse în funcţiune două mari unităţi de producţie de către firma TOTAL. putem afirma că folosirea biocarburanţilor determină consumul şi restituirea de CO2 din atmosfera de azi în timp ce folosirea combustibililor fosili determină consumul de CO2 stocat de milioane de ani şi eliberarea lui în atmosfera de azi. deoarece este un mare consumator de carbon din CO2 atmosferic. prin arderea cărbunilor sau petrolului. ADEME explică că înlocuirea a 1000 TEP/an de origine fosilă cu energie regenerabilă. Dacă omul utilizează carbonul din plante ca energie (biocarburant) el va folosi carbonul din atmosfera „de azi „ şi nu cel de „ieri” stocat în zăcământ . Apoi. Nu este de neglijat să ne gândim la reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă. Este deci mai bine să ardem carbonul rezultat din CO2 din atmosferă decât carbonul rezultat din CO2 fosil. se accentuează efectul de seră şi se modifică astfel climatul. Carbonul combustibililor fosili provine din CO2 atmosferic stocat prin intermediul plantelor de milioane de ani. dar care se eliberează astăzi din nou în atmosferă. permite reducerea emisiilor de CO2 cu 3000-4000 tone/an. Biocarburantul contribuie la scăderea emisiilor de CO2 în atmosferă. În anul 2030 lumea va suporta efectul de seră din cauza creşterii procentului de CO 2. Un câmp de cereale sau oleoproteaginoase contribuie la reducerea efectului de seră. Ca urmare conţinutul de CO2 în atmosferă creşte. Aceasta duce la creşterea cantităţi de CO2 din atmosferă. Explicaţia acestui lucru este următoarea :bilanţul CO2 pe planetă a devenit pozitiv. Deci. adică rezultă mai mult CO2 în atmosferă decât poate întreaga vegetaţie a planetei să-l absoarbă. care va 176 . celuloză) din care se poate scoate energie şi se eliberează în atmosferă oxigenul.

ci dimpotrivă. Florida vor vedea o partea din suprafeţele lor acoperite de ape. producători se sămânţă. Incepând cu 1994. cu un randament la ha de 500 kg de ulei pentru anumite varietăţi. Două culturi (Lesquerella şi Cuphea lutea) au fost de asemenea testate în Statele Unite unde specialiştii estimează că trebuie circa 10 ani de selecţie pentru a obţine randamente pe măsură. Uleiul de Calendula este foarte pun pentru vopsele. Acest proiect asociază. programul VOSFA realizat asupra acizilor graşi vegetali. randamente foarte corecte au fost obţinute în Spania pentru culturi irigate (5 t/ha). genetica lasă câteva speranţe pentru un rezultat mai bun. Callendula officinalis. în Siberia (Ademe 2001) Tot ce poate servi la protejarea stratului de ozon şi diminuarea efectului de seră va ghida activitatea organizaţiilor economice. nu va fi penurie de energie. moment în care cultura poate căpăta amploare. Totuşi. cu consecinţele de rigoare asupra nivelului mărilor. care va fi aur în secolul XXI. Pentru Euphorbia.1994). Agricultura nu va mai apărea ca poluantă. 177 .face să crească temperatura cu un grad pe o perioadă de 30 de ani. dar alegerea formei de energie utilizate se va face în funcţie de efectul de seră. Euphorbia lagascae. Uleiul extras din această plantă conţine într-o bună măsură acid vernolic. cu un potenţial de randament de 3 t/ha. studiază fezabilitatea mai multor culturi: Lunaria annua (bănuţul papei). situaţie care va avea consecinţe pentru agricultură (OCDE. producători. Apa. Bangladeşul. Dimorphoteca pluvialis. util în industria lubrifianţilor. Omenirea va consuma mai multă energie. Uleiul de Lunaria arată şi el o bună aptitudine industrială. În schimb. creşterea temperaturii va deschide noi perspective pentru agricultură în unele zone ale Canadei şi de ce nu. va lipsi în anul 2050 în 50 % din ţări. Rezultatul pare dezamăgitor pentru Lesquerella şi Dimorphoteca. datorită slabului randament agronomic. industriile de profil şi cele din sectorul vopselelor şi a lubrifianţilor. ca un absorbant de carbon prin intermediul plantelor cultivate şi a arborilor.

s-a ridicat în 1999 la 250 000 tone. lansând de multă vreme programe de dezvoltare a producţiei de etanol. Euzen. Bousens şi Verdun). În practică. el este cel mai adesea încorporat la nivel de 5% în motorina distribuită de către marile companii petroliere precum. Comisia Europeană a decis anul trecut că energiile regenerabile trebuie să furnizeze 12% din bilanţul energetic european până în 2010. Letouze. obligată fiind de criza petrolieră. Foarte rezervată acum câţiva ani. cu cât industriile petroliere cer acest lucru. Producătorii de sfeclă sunt optimişti atât pentru zahăr cât şi pentru etanol datorită progreselor de productivitate aşteptate în anii ce vin. şi Shell. A. 178 . Ele au parcurs 20 milioane de km cu acest bio-carburant. Elf.P. Mai mult de 4000 de vehicule ale administraţiilor publice franceze. ceea ce plasează Franţa în capul listei ţărilor europene. EMHV sunt produşi în Franţa de către 2 societăţi (Villneuve. Alte ţări precum Brazilia şi Statele Unite au înţeles mai devreme această necesitate. Această creştere a randamentelor de producţie ar trebui să ducă la obţinerea unei rentabilităţi suficiente care să poată dezvolta acest produs. dar şi de către distribuitorii independenţi şi de către GMS (Supermarcheturi). Venette.2002) : Diester-Industrie şi Novaol în 4 localităţi (Grand-Couronne. cu atât mai mult. utilizează un amestec mergând pănă la 30% Diester. în motoare Diessel.Comisia Europeană este pregătită să încurajeze dezvoltarea biocarburanţilor. DIESTERUL.E. Se preconizează la nivelul Franţei de exemplu ca producţia de ester-metil (diester) să se dubleze pe termen scurt. J. energie regenerabilă prin excelenţă. Comisia Europeană este astăzi mai deschisă sau am putea zice chiar favorabilă biocarburanţilor . Diesterul este utilizat în U. care au produs în acelaşi an 470 000 tone. faţă de 6% în prezent. pentru a atinge acest obiectiv. în amestec cu motorina. Produs derivat din uleiuri vegetale. face parte din opţiunile posibile. Total-Fina. Starea de spirit europeană vis a vis de carburanţi este pe cale de a se schimba. P. F. Producţia franceză de esteri metilici de uleiuri vegetale (EMHV) pentru fabricarea diesterului.Bosc.

o vor cunoaşte uleiurile de rapiţă. Euzen. Guvernul francez a făcut un bilanţ asupra productivităţii industriei care produce ETBE-un aditiv pentru benzină. este o energie regenerabilă. Acest bilanţ va permite evaluarea interesului de implantare de noi uzine de producţie. la Mede pentru 73000 tone şi unul al Societăţii Elf. Un proiect similar de construcţie de uzină este în curs în Spania pentru 100 000 tone etanol plecând de la cereale. rapiţa este utilizată pentru fabricarea vopselelor. Două proiecte sunt în studiu: un proiect al Societăţii Total. el reduce de 3.. Producţia europeană ar putea să-şi dubleze de asemenea capacităţile pănă în 2010.P. compus jumătate din etanol din sfeclă sau grâu în cursul anului 2000. A. P. a linoleului etc. Cea mai importantă dezvoltare.Biodegradabil ca produs.5 ori noxele de CO2 în atmosferă. Substituindu-se motorinei. Pe lângă utilizarea pentru producţia de Diester. 20 Taxa Interioară pe Produse Petroliere (TIPP) în Europa (euro/m3. J. el ameliorează lubrifierea motorinei şi funcţionarea catalizatoarelor. pentru a atinge 1000 000 tone/an (Villneuve.2 t). Acest fapt ar oferi un debuşeu comercial pentru 500 000 ha de oleoproteaginoase. F. 2002). Tabelul nr.500000 t fie circa 300-400 000 ha de culturi oleaginoase industriale (1 ha pentru 1. la Donges pentru 82000 tone pe an. Diesterul este încorporat în proporţie de 30% în carburant 179 . Letouze. Pe plan tehnic. ceea ce înseamnă aproximativ 200 000 tone ETBE.Bosc. Ademe 2001) Ţara Taxe pe uleiuri Exonerare Remarci minerale de taxe pentru biodiesel Austria 283 283 Nici o restricţie pentru cantitate Germania 351 351 (exonerare Nici o restricţie pentru totală) cantitate Franta 378 351 Cota de producţie limitată la 271000 t Italia 403 403 Cota de producţie limitată la 125000t Obiectivul filierei de oleaginoase este de a atinge în Franţa de exemplu 400 000 .

180 . Datorită utilizării clorului. Preţul seminţelor de oleaginoase se situează în ultima vreme aproape de preţul petrolului.pentru serviciile urbane în circa 30 de mari oraşe franceze. De exemplu Novaol produce 180 tone de biodiesel pe zi. Compiegne ( Franţa) Cognis. El constituie un înlocuitor al sulfului şi aduce calităţi lubrifiante suplimentare carburantului. După un proces de distilare şi de decantare pentru separarea produşilor de reacţie. 21 Producţia de diester din uleiuri vegetale în anul 1999 si 2000 (Ademe 2001) Localitatea / Societatea Dico. Procedeul elaborării este discontinuu prin şarje de 5 tone. Glicerolul este utilizat în industria cosmetică.E. Insă ultima criză a petrolului din toamna 2000 oferă pentru seminţele de oleaginoase un preţ mai bun decât debuşeele clasice agricole. chimia parafinei antrenează riscuri care trebuiesc gestionate. metanol şi un catalizator. fiind astăzi în vogă datorită originii lui vegetale. nu doreşte să precipite dezvoltarea biocarburanţilor. Astfel se obţine Biodiesel şi glicerol. Verdun (Franţa) Novaol (Italia) Connemann (Germania) Total 1999 150000t 45000t 33000t 30000t 6000t 7500t 271 500 t 2000 180500 t 60500t 33000t 32500t 0 11000t 317000t Obiectivul la care trebuie să se ajungă în termen scurt este costul utilizării diesterului pentru industriile petroliere trebuie să fie apropiat de cel al petrolului. Boussens (Franţa) Novaol. chimia transformării uleiului vegetal în biocarburanţi nu este periculoasă. Rouen (Franţa) Robbe. esterul (ester metilic de ulei vegetal) este gata pentru a fi folosit ca şi carburant. In ciuda acestei situaţii filiera de oleaginoase din U. ţinând cont că rentabilitatea acestei filiere pentru moment depinde direct de preţul petrolului. această dezvoltare trebuie să se facă cu prudenţă. Tabelul nr. Pentru a realiza acest biocarburant se adaugă ulei de rapiţă.

În industria construcţiilor de locuinţe nu toate agromaterialele folosite sunt de origine pur vegetală. Se utilizează încă polimeri de origine sintetică pentru a lega fibrele vegetale de paie de exemplu. 22 Constructorii de autovehicule ce utilizează (Terroir Magazine. TCI biodiesel 5. biocarburanţii sunt exoneraţi de taxe în proporţie de 100% şi vehiculele pot să-l utilizeze în stare pură.8 D. In acelaşi domeniu. unde conceptul reciclării materialelor de origine agricolă nu merge până la biodegradabilitatea acestora şi absenţa inocuităţii pentru mediu. Produsele naturale ce pot fi utilizate sunt mai puţin toxice. Endura DE. golf vento. Tabelul nr. E 220 CDI (septembrie 1999) S70 si V 80 Polo diesel. E 200. Liantul în acest caz ar putea fi un extract de ester metilic extras din rapiţă şi care are proprietăţi adezive remarcabile. Biomateriale de construcţii De la catastrofa petrolierului Erika pe coastele Bretaniei în Franţa. În unele ţări cum este cazul Germaniei. 35000 ha de rapiţă. în special la agromaterialele din Germania. atenţia firmelor s-a concentrat pe construcţia de barchete alimentare (ambalaje din polistiren). variant. 2000) Mercedes Volvo VW Ford C220 .4.7. Întreprinderi precum Agro Industrie Recherche (ARD) vor să meargă mai departe cu utilizarea acestor agromateriale înlocuind fibrele sintetice cu rapiţă ca şi liant al fibrelor.Un hectar de rapiţă produce circa 1 tonă de ulei. Novaol transformă de exemplu. înlocuind polistirenul cu un 181 . chimia verde a cunoscut o amploare deosebită. Obiectivele actuale în materie de biocarburanţi urmăresc înlocuirea a circa 12% din carburanţii pe bază de petrol la orizontul anului 2010. 800 de staţii de benzină distribuie un carburant 100% biodiesel care este în întregime exonerat de taxa interioară pe produse petroliere (TIPP). passat 351 MD 1. Firmele constructoare de maşini au făcut paşi importanţi în tehnologie pentru a adapta vehiculele produse. În Germania. Turbodiesel 1. la biocarburant.8 TD. classic. Aceşti adjuvanţi sunt de origine sintetică. bora. C220 CDI. Industria construcţiei de locuinţe este unul dintre beneficiari.

Procedura constă în înlocuirea polului hidrofil cu un zahar. Industria coloranţilor de origine vegetală prezintă de asemenea un mare potenţial de dezvoltare. capătă astfel un debuşeu de primă importanţă. Paiele care până astăzi erau utilizate ca şi litieră pentru animale sau erau încorporate în sol sau arse. Încet.5. ea propune consumatorilor o gamă de produse de spălat.produs rezultat din paie de cereale şi tărâţe de grâu. Consumul de emulsifianţi de origine vegetalã creşte foarte mult în ţările nordice. Plecând de la paie de cereale şi uleiuri vegetale. această gamă de produşi va înlocui produsele astăzi realizate de către petrochimie. până la producerea unui polimer de origine complet vegetală. De exemplu pe piaţa americană produsele sunt încă scumpe datorită faptului că producţia este încă la început şi investiţiile încă nu au fost amortizate ca în cazul produselor ce provin din petrochimie. de muiat (şampoane etc). 5. care este de asemenea hidrofil. La Pomacle în Franţa societatea Soliance tratează prin intermediul uzinei Cantor circa 400 000 tone de grâu pe an în domeniul cosmeticelor. Toată această gamă de produse chimice este provenită încă din petrochimie. Acest ulei provenit până astăzi din petrochimie ar putea fi înlocuit de către uleiul de palmier sau cel de rapiţă sau floarea soarelui. Biodetergenţi şi Biotensioactivi Industria de tensioactivi şi de detergenţi elaboraţi plecând de la cereale duc la obţinerea de produşi mai puţin iritanţi. Polul hidrofob este partea "grasă" a tensioactivului care până în prezent este de origine minerală. Este vorba de o pentoză care până astăzi nu a fost valorificată.7. Un tensioactiv este o moleculă lungă care posedă 2 poli: unul hidrofil şi altul hidrofob. Înainte de a trece la producerea de emulsifianţi de origine vegetală trebuie schimbate mai întâi mentalităţile. şi poate fi extras din paie. amortizare 182 . Singura problemă care încă nu este rezolvată este rehidratarea acestora în prezenţa apei. Un strat subţire de polistiren ar putea pentru moment rezolva această problemă.

Potenţialul de piaţă pentru biodetergenţi este enorm: circa 1266 miloane de tone de detergenţi menajeri pentru Europa celor 15.7. motiv pentru care preţurile au putut fi deja mai mici (Terroir Magazine. creând premisele modificării proastei imagini pe care lumea agricolă şi-a creat-o în ultimii ani datorită poluării masive a mediului. un produs de sinteză. acidul fitic sau acidul galacturonic care provine din pectine (pulpa sfeclei. 5. Aceste noi produse vor permite agricultorilor de a dezvolta producţiile în scop neagricol şi le va permite de asemenea o reconciliere cu protecţia mediului. care la ora actuală sunt de origine minerală (Terroir Magazine. Biocomplexanţi Un alt produs al chimiei verzi sunt complexanţii de origine vegetală ce vor permite de a înlocui EDTA . a merelor).7. 2000). utilizat în cosmeticã şi industria alimentară (Ademe 2001). tensioactivii de origine vegetală dizolvă de 100 de ori mai puţină proteină la nivelul părului (Keratina) şi în plus sunt biodegradabili. fiind de circa 54 de milioane tone pe an numai ca agenţi adjuvanţi pentru pesticide. Industriile de profil propun înlocuirea EDTA cu complexanţi de origine vegetală cum este cazul acidului mucic care provine din sfeclă. Produsele de sinteză complexante sunt stabile şi puţin biodegradabile. Biocoloranţi 183 .7.petrecută de mulţi ani. In domeniul şampoanelor pentru păr datorită agresivităţii pentru păr a şampoanelor clasice.2000).6. Această funcţie complexantă este foarte utilizată pentru detergenţi şi pentru pesticide pentru reducerea efectelor metalelor. Domeniul de tensioactivi numai pentru Franţa de exemplu este de asemenea interesant. 5.

taninuri. Polifenolii prezintă circa 55 de calităţi medicinale (anticancerigene. antifungice. se are deja în vedere în U. hârtie. Distrugerea biodiversităţii prin activitatea umană 184 .8. Bioadjuvanţi pentru pesticide Pentru înlocuirea adjuvanţilor minerali utilizaţi pentru fabricarea pesticidelor. Extracţia de polifenoli din plante va constitui o piaţă importantă a chimiei verzi.E. Proiecte de cercetare au fost de exemplu lansate în U. pentru obţinerea de antociani din varză roşie şi din frunzele de viţă de vie. Industriile de cosmetice.E. textile. regulatori ai funcţiilor vasculare etc…). farmaceutice şi agroalimentare încep să înlocuiască coloranţii de origine sintetică care uneori sunt toxici şi pentru care legile sunt din ce în ce mai constrângătoare. 2000). flavonoide şi fenoli. producerea unui bioadjuvant de origine vegetală provenit din paie de cereale şi din rapiţă (Terroir Magazine.7.Un alt domeniu de actualitate al chimiei verzi este cel al producţiei de antociani. 5. 5. foto-protectoare.8. Elementul de bază pentru producţia acestor polifenoli îl reprezintă seminţele de struguri. antioxidante.

cu peisaje variabile. exemplele de biodiversitate sunt nenumărate. de adaptare la schimbările mediului.8. Ea trebuie să presupună şi prezenţa obligatorie a unui mediu diversificat. de la păduri ecuatoriale la păduri temperate sau tundre. la mări calde. populaţii. şi chiar o diversitate între ecosisteme şi biotopuri.1. singurele capabile de a aduce populaţiei umane şi satisfacerea altor nevoi. acoperă un mare număr de caracteristici biologice diferite. va duce la o accentuare a acestei dispariţii. pentru a înlocui o expresie sinonimă şi anume diversitatea biologică. peisajele şi ecosistemele. de recreere sau de altă natură decât cele strict materiale. Prin activităţile umane. Chiar din punct de vedere strict economic. este o atingere a puterii sale evolutive. Viaţa omului. a posibilităţii pe care omul o are. De la oceane arctice. biocenoze. nu are ca scop doar satisfacerea nevoilor alimentare şi energetice. plecând de la molecule şi celule. menţinerea biodiversităţii reprezintă o sursă de venit considerabilă în condiţiile în care aceste spaţii devin tot mai rare. organisme. consecinţă inevitabilă a extensiei populaţiei globului. pănă la nivelul biosferei. decât în condiţiile unei diversităţi intra şi interspecifice. Orice atingere adusă biodiversităţii în lumea vie. Evoluţia omenirii nu este posibilă. este cel reprezentat de multitudinea peisajelor de la suprafaţa pământului. care caracterizau planeta noastră acum câteva secole au dispărut. 185 . Acest termen. Biodiversitatea sau diversitatea biologică Biodiversitatea este un termen care a fost introdus recent. care se manifestă la toate nivelele de organizare. Creşterea în continuare a populaţiei globului şi a nevoilor acesteia. Aspectul cel mai bine reprezentat al biodiversităţii.5. până la savane împădurite sau stepe aride.

numărul de privighetori pe teritoriul Marii Britanii. Studii detaliate au arătat că practicile agricole industriale. Insecticidele comune au omorât între 32-97% din larvele de tentreide. 30 de ani de specializare au dus practic la dispariţia a circa 1000 de soiuri de măr (C. Numeroase habitate. au dus la utilizarea unui număr limitat de varietăţi.B. Pomicultura europeană este un bun exemplu. cum sunt preriile care abundă în faună şi floră. Încercările de folosire în agricultură a unor specii din ce în ce mai productive. în timp ce îngrăşămintele şi pesticidele din câmpurile alăturate distrug plantele care cresc pe bordurile acestor habitate. Celelalte practic au 186 . a scăzut cu două treimi în decursul ultimilor 15 ani.8. sunt principalele cauze ale acestui fenomen. cea a simplificării genetice. dintre care unele sunt foarte vulnerabile la boli şi dăunători. cu care puii de fazan se hrănesc (Greenpeace. a contribuit în egală măsură la dispariţia speciilor în habitatele agricole. habitatele naturale nu ocupă mai mult decât 2-3% din suprafaţă. în regiunile cu culturi intensive din Germania. este în egală măsură simptomatică. datorită conţinutului de rezidii chimice acumulat în melci. 2002). create prin activităţi agricole au fost distruse prin folosirea de îngrăşăminte azotate minerale. 1997). Industria porcină. Utilizarea intensivă de îngrăşăminte şi pesticide. De exemplu. În Marea Britanie. sunt adesea atâta de mici încât acestea nu mai pot să întreţină numeroasele specii de animale. Pierderea de habitate şi perturbările în lanţurile alimentare.2. provoacă o problemă suplimentară.5. două rase de porci domină: Large White şi British Landrace. Dispariţia habitatului şi a diversităţii biologice datorită practicile agricole 50% din speciile animale şi vegetale sunt pe cale de dispariţie. urmănd aceaşi tendinţă. Habitatele care rezistă. Utilizarea de pesticide toxice în agricultura industrială. cu care acestea se hrănesc. După lista roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN). în particular cele cu azot. au grave repercursiuni asupra faunei şi florei.

printre care putem cita un program numit “Strategia Mondială a Conservării” cu un subtitlu “Conservarea resurselor vii în serviciul unei dezvoltări durabile. reducând astfel diversitatea materialului genetic disponibil. câneparul . În Dannemarca. 5. exemple diferite arată modul în care sistemele agricole alternative pot contribui la menţinerea acesteia. crescând riscurile de propagare epidemică de boli specifice. minimizănd în acelaşi timp spălarea nutrientilor.Carduelis cannabina. utilizate în numeroase ferme de agricultură alternativă în ţările europene. permit menţinerea multor procese ciclice caracteristice ecosistemelor naturale.8. pun în evidenţă faptul. Conservarea biodiversităţii prin practicile agricole În ceea ce priveşte menţinerea biodiversităţii prin practicile agricole . unde aceste păsări au dispărut.8. a creat mai multe programe. a fost observat un număr mare de păsări precum: rândunica. Sistemele mixte de cultură. comparativ cu fermele convenţionale.dispărut. Culturile asociate constituie un aspect important. Organisme internaţionale specifice În ceea ce priveşte măsurile de conservare a speciilor. Această practică permite susţinerea diversităţii şi a abundenţei speciilor. că sunt necesare 187 . Programul a fost realizat cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător (PNUI) şi cu sprijinul Fondului Mondial pentru Natură (WWF-World Wildlife Fund).3. care cuprind culturi vegetale alături de zootehnie. Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN). ca tehnică folosită în aceste sisteme.Vanellus vanellus. cât şi organele de decizie din cât mai multe ţări. nagâţul. Scopul acestui program este acela de convinge opinia publică.4. organice. că în fermele de agricultură alternativă (biologice. 5. biodinamice). studii efectuate de către Ministerul Agriculturii.

5. singura cale capabilă de a răspunde nevoilor viitoare de adaptare. sunt adesea neînţelese de către populaţiile locale şi slab respectate. au dus la selecţionarea unui număr restrăns de specii. Pentru asigurarea conservării acestora. Dificultatea apare în momentul în care. A treia direcţie.măsuri susţinute de conservare. O atenţie particulară trebuie acordată unor specii ameninţate şi pe cale de dispariţie. Practic. Rezervele biosferei create de către UNESCO în cadrul programului MAB au acelaşi scop. 5. Măsuri privind prezervarea biodiversităţii Pentru încetinirea degradării patrimoniului biologic al pământului. Acest lucru. a dus deja la diminuarea resurselor genetice. pe criteriul randamentului. importanţa fundamentală pentru viitor. În ciuda unui interes practic evident. acumultate pană la un moment dat şi la restrângerea numărului acestora într-o zestre săracă pentru mileniul următor. Prezervarea unui mare număr de ecosisteme. atenţia cuvenită. au fost create rezervele naturale şi parcurile naturale. nu trebuie să lase la o parte.8. aceste probleme sunt departe de a fi primit. a diversităţii genetice . ca un complement la dezvoltarea economică şi socială. crearea de strategii coerente. la scara întregului glob. Prima direcţie. A doua direcţie. priveşte aspectele globale ale peisajelor şi a ecosistemelor. succesele realizate în ameliorarea randamentelor diferitelor culturi şi calitatea raselor de animale. Interesele imediate. este cea legată de menţinerea biodiversităţii genetice. 2. 3. Trei direcţii ar putea fi avute în vedere după Maxime Lamotte (Consiliul Europei 1999): 1. trebuie avută în vedere. se referă la supravieţuirea speciilor. joacă un rol primordial în această direcţie. crearea acestor rezerve decise către autorităţile naţionale şi internaţionale. 188 . la plantele cultivate şi animalele domestice. în diversele părţi ale lumii.

.6. Zonele protejate din România În România. Reţeaua mondială a zonelor protejate evoluează rapid: se creează zone noi. majoritatea ţărilor de pe glob.. de agricultura convenţională. Grindul Chituc. în timp ce alte zone sunt distruse de dezvoltarea industrială. variază mult de la o ţară la alta.). Lacul Snagov. Retezat. Cozia. Călimani. obiectivele referitoare la gospodărire ( clasificarea în 5 clase de importanţă) şi autoritatea organului respectiv. legislative şi financiare disponibile. Letea. Comisia parcurilor naţionale şi a zonelor protejate. Rodna etc. s-au dotat cu o reţea de zone protejate. în funcţie de nevoile şi posibilităţile fiecăreia în funcţie de condiţiile instituţionale. catastrofe naturale sau de conflicte. Piatra Craiului.În ceea ce priveşte zonele protejate. este principalul organ internaţional. se modifică limitele celor care există . Muntele Parâng. Trei criterii stau a baza înscrierii unei zone protejate pe Lista Naţiunilor Unite: dimensiunea. Ceahlău. crearea şi amenajarea parcurilor naţionale şi a zonelor protejate în general. a Uniunii Mondiale pentru Conservarea Naturii(UICN). le regăsim sub formă de rezervaţii ale biosferei (Rezervaţia Biosfera Delta Dunării). Aceste reţele de zone protejate. Muntele Postăvarul.8. ştiinţific şi tehnic. Cheile Nerei.. Grindul Lupilor. Insula Mică a Brăilei. 189 . 5. Cheile Bicazului -Hăşmaş. rezervaţii naturale (Caraorman.). de Parcuri Naţionale (Bucegi. care se ocupă cu alegerea. aceste zone protejate. etc. Cheile Caraşului.

5. 2001).1.” La ora actuală sunt cultivate suprafeţe însemnate cu organisme modificate genetic. „un organism modificat genetic. fuziune de celule vegetale obţinute prin metode tradiţionale (fuziunea de protoplaşti. 2000) : → în agricultură: Plante cu genom modificat au fost deja create. Dacă modificarea genetică a fost obţinută prin infecţie virală. urmată fiind de porumb şi de alte 48 plante modificate genetic care sunt autorizate în diferite ţări din lume. este o entitate biologică necelulară. ele prezentănd calităţi agronomice inedite ( rezistenţă la insecte dăunătoare.9.5. ce rezultă din organisme care pot de asemenea să fie produse prin metode de înmulţire naturală). Canada precum şi în alte ţări (Salat Annie. rezistenţă la boli. GESTIUNEA ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC Potrivit directivei 90/220 a CEE. la condiţii climatice extreme). capabilă de a se reproduce sau de a transfera material genetic modificat pe o altă cale decăt înmulţirea sau recombinarea naturală. transducţie. în categoria OGM. celulară sau multicelulară. America de Sud. Aplicatiile potenţiale ale organismelor modficate genetic (OGM) Aplicaţiile potenţiale ale transgenezei sunt numeroase (Fiţiu. organismul obţinut nu este vizat de către directiva 90/220 sau regulamentul 258/97. Soia este prima plantă cultivată ca suprafaţă. conjugare. inducţie poliploidă. toleranţă la erbicide. Toleranţa la erbicide este principalul caracter care este conferit acestor plante. 190 . 15 milioane ha din care 2 treimi în SUA iar restul în China.9. mutageneză. In 1999 au fost cultivate în întreaga lume.

Singura abordare rezonabilă este cea realizată caz cu caz. El este realizat prin încrucişare sexuală. Pe această cale este posibilă producerea la un cost mai redus. → în sănătate. care devin adevărate uzine celulare. pot să prezinte noi proprietăţi în materie de compoziţie nutriţională. Evantaiul de riscuri potenţial legate de dezvoltarea transgenezei ar putea fi repertoriat în 2 categorii : riscuri pentru mediu şi riscuri pentru sănătate. a unor molecule farmaceutice de către plante. Probabilitatea realizării unui flux de gene se pune diferit în funcţie de specii şi de ecosistem. cicoare precum şi pentru sfecla de zahăr unde cultura 191 . Această diseminare de gene care există de altfel la plante în stare naturală se cheamă "flux de gene". căci nu există nici o specie sălbatică în ecosistemul european cu care acestea ar putea să se încrucişeze. 2000): Cultura plantelor transgenice antrenează posibilitatea difuziei de gene introduse prin transgeneză la soiuri nemodificate de la aceasi specie sau specii apropiate. 5. soia. Fluxul de gene este frecvent între plantele aceleaşi specii. Polenul este vectorul privilegiat al diseminării genelor şi deci al unei transgene în cazul unei specii genetic modificate. de conservare. studii realizate arată că ele se pot hibrida cu alte crucifere ( muştarul etc…).→ în sectorul agroalimentar: Alimentele provenind din organisme genetic modificate. Pentru alte specii precum rapiţa. cartoful şi tutunul care nu sunt originare din Europa nu pun această problemă de transmitere la specii sălbatice din aceaşi familie. De exemplu porumbul. de savoare (conţinut în zahăr sau arome).9. Această transmitere poate să se facă în direcţia unor specii sălbatice.2. Orice tehnologie nouă este susceptibilă de a antrena riscuri directe sau induse. prin intermediul vântului sau a insectelor polenizatoare. Schimburile intervarietale sunt posibile şi pentru andive. Riscuri pentru mediu → Fluxul de gene şi diseminarea genelor ce dau toleranţă la erbicide (Fiţiu.

→ Riscul de reducere a biodivesităţii Se estimează că difuzarea acestor biotehnologii genetice ar putea fortifica tendinţa prezentă deja în agricultură de reducere a biodiversităţii genetice prin posibilitarea transferului aceleaşi gene la mai multe specii. Un impact potenţial plantelor transgenice poate apărea la acest nivel. 192 . In această situaţie nu este vorba numai de o pierdere economică pentru firma care produce acel erbicid ci şi de un risc de mediu. modificând acest biotop evolutiv într-o direcţie necontrolabilă. Problema fluxului de gene apare la modul serios atunci când vorbim de organisme modificate genetic în care prin transgeneză se introduce o genă de toleranţã la erbicide. Ea este foarte bogată în microorganisme şi în substanţe biologice. → Impactul OGM asupra albinelor Insectele utile cum este cazul albinelor riscă să fie afectate de dezvoltarea plantelor transgenice. Un eventual transfer al acestei transgene înspre buruieni ar putea antrena o pierdere de eficacitate a erbicidelor utilizate pentru o anumită cultură.este puternic contaminată cu specii de sfeclă salbatică (sfecla maritimă) ceea ce indică o puternică probabilitate de transfer a unei gene înspre buruieni. Studii asupra rapiţei rezistentă la erbicide în strănsă corelaţie cu impactul asupra albinelor sunt astăzi în curs de realizare în Uniunea Europeană. Acest factor de sărăcire a diversităţii poate deveni un factor de vulnerabiltate a culturilor. → Impactul asupra rizosferei Rizosfera este partea din sol situată în imediata vecinătate a rădăcinilor plantelor. pentru că pierderea de eficacitate a acestor produse active vor priva agricultura de erbicidele totale considerate ca mai puţin poluante şi vor duce la o utilizare crescândă a produselor selective cu o toxicitate superioară.

a tomatinei din tomate sau acidul erucic din rapiţă). nu mai este posibilă.M. Un risc toxicologic poate apărea atunci cănd prin transgeneză se poate ajunge la producerea de substanţe toxice noi sau la stimularea producţiei de toxine naturale prezente dar într-o cantitate scăzută în alimentele tradiţionale (cazul solaninei din cartof. → Reducerea arealului potenţial de cultură în agricultură ecologică Ţinând cont de faptul că legislaţia în agricultură ecologică (în Uniunea Europeană şi în România) interzice utilizarea „O. Riscul pentru sănătate → Riscul toxicologic Adăugarea unei gene într-o plantă poate provoca o perturbare nedorită a metabolismului ei: inserţia unei transgene (prin mutageneză inserţională) poate duce la inactivarea altor gene sau poate stimula alte gene. Nu este exclus ca un fenomen identic să se producă şi cu plantele transgenice dacă nivelul acestei proteine este inferior.→ Apariţia de insecte rezistente la plantele transgenice Plantele genetic modificate pentru a se autoproteja împotriva unei insecte ar putea suscita apariţia de insecte rezistente la aceste plante transgenice în urma unei mutaţii naturale. arealul potenţial de dezvoltare al agriculturii ecologice v-a fi direct afectat datorită diseminării genelor în terenurile cultivate în agricultura convenţională.”. Astfel.G. Interesul acestor plante ar fi atunci mai puţin interesant pentru că autoprotecţia nu va funcţiona. 5. 193 . şi a cărei aplicare repetată sub formă de pesticid a antrenat selecţia de dăunători capabili de a rezista la acţiunea acestui produs.M.G.3. conversia la agricultură ecologică a unor terenuri pe care s-au cultivat O.9. atunci cănd ea este interiorizată în planta transgenică în raport cu concentraţia mai puternică a acestei proteine utilizată la ora actuală. In fapt toxina produsă de către bacteria Bacillus thuringiensis este utilizată în diferite ţări în agricultură.

şi este motivul pentru care s-a oprit comercializarea acesteia. Posibilitatea încă nu a fost demonstrată. → Riscul transferului genelor ce produc rezistenţa la antibiotice în tubul digestiv uman Anumite bacterii sunt capabile de a integra AND celular în genomul lor prin "transformare genetică spontană". În acest sens este de recomandat ca introducerea acestor biotehnologii şi a rezultatelor acestora în agricultură să fie însoţită de o reflecţie aprofundată a problemelor de etică ce decurg din această utilizare a OGM. Un exemplu cunoscut este transgeneză vegetală realizată plecând de la Nuca de Brazilia aliment alergic consumat curent. Se poate pe de altă parte concepe că o genă introdusă prin transgeneză să provoace sinteza unor proteine alergice la persoane care sunt alergice de felul lor. Conotaţiile utilizării OGM Manipulările genetice revoluţionează relaţia omului cu plantele şi animalele. Este deci din punct teorectic de conceput ca o transgenă vegetală să poată fi transferată înspre microorganisme (la flora din tubul digestiv şi la microorganismele din sol). 194 . persistenţa posibilă în tubul digestiv a unor fragmente de ADN suficient de lungi pentru a conţine totalitatea transgenei şi prezenţa unor bacterii modificate în mod spontan. Soia rezultată conţine şi ea proteine alergice. ea presupunând printre altele. prin intermediul căruia s-a transferat la soia o genă care permite sinteza metioninei. 5. Acest caz poate să se producă atunci cănd această genă provine dintr-o specie cunoscută prin proprietăţile ei alergice (arahide) fie prin introducerea în celula gazdă a unei transgene care determină sinteza unei proteine alergice.4.9.→ Riscul alergen Acest risc există şi la ora actuală prin consumul curent a anumitor alimente şi care nu conţin neapărat OGM.

Viitorul acestor tehnici în agricultură şi sectorul agroalimentar poate prezenta mai multe conotaţii : →pentru economie : Utilizarea OGM ar putea crea distorsiuni de concurenţă în materie agricolă între producătorii autorizaţi sau neautorizaţi pentru utilizarea acestor organisme precum şi schimbări importante a statutului agricultorului şi a funcţiilor agriculturii în societate. filozofic sau etic asupra noţiunii de specie vegetală sau animală şi a raporturilor acesteia cu specia umană. 195 . In acest sens vis a vis de speciile vegetale şi animale utilizate în agricultură şi rezultate dintr-o manipulare genetică. →Pentru viitorul alimentaţiei : La scară mondială proiecţiile demografice pentru prima jumătate de secol arată nevoia unei revoluţii verzi pentru a putea hrăni planeta la acest orizont de timp.Utilizarea transgenezei în agricultură ridică multe probleme de ordin moral. trebuie să primeze o etică de responsabilitate. →Din punct de vedere etic : Utilizarea OGM în agricultură ridică problema riscului apariţiei derivelor genetice la adresa demnităţii umane.

SISTEME de AUDIT al MEDIULUI Problemele spinoase ale protecţiei mediului au apărut în anii 70 în momentul în care au fost create sisteme industriale care aveau un singur obiectiv şi anume acela de a maximiza productivitatea. Primul sistem de manegement al mediului (SMM) apărea în Marea Britanie în 1992 sub numele de British Standard 7750 (BS 7750-92). Sistemul constă în realizarea unui program de gestiune a calităţii în întreprinderi. 196 . Conceptul apărea astfel şi era conceput nu ca un sistem real ci mai degrabă ca un instrument în slujba întreprinderilor conţinând aspecte foarte concrete de acţiune de protejare a mediului. Conferinţa de la Stokholm dădea naştere “Declaraţiei asupra protejării mediului uman”. fondat pe norma englezească BS 7750 care a introdus un sistem de audit de mediu facultativ. Întreprinderile care doreau astfel să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea durabilă integrau acest instrument de gestiune care constă într-o evaluare sistematică şi periodică a instalaţiilor şi echipamentelor pentru a verifica eficacitatea lor în materie de mediu şi să ia măsurile necesare pentru ameliorare. Întreprinderile certificate cu acest standard au obţinut un mare succes comercial ceea ce a împins multe întreprinderi în a integra acest sistem de gestiune a mediului în întreprindere. In cursul anilor 1960 anumite ţări au cunoscut o dezvoltare ce avea la bază o anumită sistematizare a managementului mediului.5. La nivelul CEE a apărut Regulamentul 1836/1993 numit « Regulamentul Eco-Audit » sau « EMAS ». În 1972.10.

Două instrumente există astăzi pentru a putea efectua un demers de gestiune a mediului la nivelul unei întreprinderi : . Principalele caracteristici sunt următoarele : . -ea permite certificarea de către un organism agreat . prezintă multe similitudini asupra fondului şi se vor apropia mult în anii ce vin. -ea încurajează adoptarea de tehnologii mai bune ce permit o protecţie a mediului . In schimb ele nu sunt realizate în acelaşi spirit şi se diferenţiază în ceea ce priveşte procedura de punere în practică. 197 .ea necesita angajarea conducerii întreprinderii de a se angaja la conformarea cu conţinutul normei . -ea nu stabileşte exigenţe în materie de performanţe de mediu nici în materie de sănătate şi securitate . . 1836/93.1. 5.Norma ISO 14001 Norma prescrie exigenţele relative la un sistem de management de mediu care să permită unei structuri de a-şi formula o politică şi obiective care să ţină cont de exigenţele reglementare şi de informaţiile referitoare la impacturi de mediu semnificative.Norma ISO 14001. Sistemul EMAS şi norma ISO 14001. -Sistemul european EMAS sau Eco-Audit .10. pus în aplicare prin Regulamentul nr.este aplicabilă la toate tipurile şi mărimea întreprinderilor .Paralel cu acest sistem european întreprinderile pot integra certificarea ISO (International Standard Organisation ) 14001 care a introdus aceste norme de management de mediu la nivel internaţional începând din 1996.

Programele de management de mediu presupun desemnarea de responsabili pentru fiecare funcţie. furnizarea de informaţii pentru public. Structura care aplică norma ISO trebuie să pună în aplicare proceduri care să asigure : .comunicarea internă şi externă asupra programului . mijloacele ce trebuie puse în mişcare precum şi calendarul de realizare. -efectuarea periodică a unui audit de mediu şi a unei declaraţii de mediu . -efectuarea unei analize de mediu al site-lui .definirea responsabilităţilor.10.realizarea de audituri periodice pentru verificarea conformităţii sistemului de management. . 198 . . Sistemul constă în promovarea ameliorării rezultatelor de mediu ale întreprinderilor pentru punerea în aplicare a unor politici. . Regulamentul 1836/93 permite participarea voluntară a întreprinderilor din sectorul industrial la un sistem comunitar de management de mediu şi audit şi are ca obiectiv. -realizarea unui program de mediu pentru site detaliind obiectivele şi măsurile de luat pentru punerea în aplicare a unei politici de mediu .2. programe şi sisteme de management de mediu.supravegherea operaţiilor (prevăzând măsuri de urgenţă). lupta pe cale preventivă împotriva poluării. Orice întreprindere care integrează norma EMAS pe cale voluntară trebuie : -să adopte o politică de mediu care defineşte obiectivele şi principiile de acţiune a întreprinderii vis a vis de mediu . evaluarea eficacităţii lor. 5. Sistemul de manegement al Uniunii Europene “EMAS” Acest sistem se bazează pe un demers voluntar al unei întreprinderi şi se înscrie în logica normei ISO 14001. -stabilirea unui sistem de management de mediu .

-realizarea unei mai bune planificări a resurselor şi a activităţilor. 199 . In 30 octombrie 1998 Comisia Europeană a decis lărgirea câmpului de aplicare a sistemului EMAS la alte sectoare economice. -ameliorarea performanţelor de mediu. Regulamentul stabileşte procedurile după care se realizează auditurile de mediu precum şi declaraţiile de mediu. Fiecare ţară europeană stabileşte un sistem de agreere a verificatorilor şi de supervizare a activităţilor lor. -reducerea cheltuielilor de exploatare. cu autorităţile de control şi cu colectivitatea locală.Ansamblul acestor elemente trebuie examinat de către un verificator de mediu agreat şi independent de întreprindere. -minimizarea riscurilor de mediu şi a responsabilităţilor aferente . cu personalul. Aplicarea normei EMAS pe cale voluntară de către o întreprindere prezintă următoarele avantaje pentru o întreprindere: -ameliorarea imaginii de marcă a întreprinderii oferindu-i un avantaj concurenţial . O listă a întreprinderilor ce au integrat sistemul EMAS este actualizată periodic. -ameliorarea relaţiilor cu clienţii. prevăzând introducerea normei ISO 14001 în EMAS.

ruptura dintre societăţi (La platforme pour une monde responsable et plurielle. prezentate ONU pentru implementare: 1.. EDUCAŢIA ECOLOGICĂ Motto „Noi nu moştenim pământul de la strămoşii noştri ci îl împrumutăm de la copii” C. de dezvoltare şi de gestiune a resurselor” Propunerea vizează dezvoltarea unui spirit critic prealabil oricărei acţiuni civice pe baza propunerii formulate de UNESCO (1991): „a înţelege pentru a putea acţiona” O explicare detaliată a acestei propuneri ar consta în următoarele manifestări ale individului: 200 . orientărilor politice şi al acţiunilor în materie de mediu.. „Planeta noastră suferă astăzi 3 rupturi concomitente: ruptura dintre om şi natură. P. Paris 2001).11. ruptura dintre oameni. Silguy (1994).5. Educaţia cetăţenească : „ Obiectivul prioritar al educaţiei ecologice trebuie să fie întărirea spiritului critic al cetăţenilor pentru a permite în continuu un mai bun control democratic al soluţiilor. Robichon. Souchon şi Yolanda Ziaka (2001) au formulat într-un caiet de propuneri 6 direcţii de acţiune în domeniul educaţiei ecologice la nivel mondial. Ch.

realizarea unei analize conceptuale a analizei curriculei. organizarea şi punerea în aplicare a unor proiecte de mediu sau a unor aplicaţii potenţiale de mediu. utilizând recurgerea la sensul cuvintelor pe cale etimologică. Formarea elevilor şi studenţilor : „Promovarea dezvoltării şi /sau introducerii disciplinei de Educaţie Ecologică atât ca şi mijloc de educaţie a cetăţenilor cât şi in interiorul sistemului de învăţământ” Obiectivele ce trebuie urmărite în cadrul introducerii în sistemul de învăţământ trebuie să vizeze: dezvoltarea unui demers global şi critic care să fie adoptat de către sistemul de învăţământ în ansamblul său şi mai ales în raport cu disciplinele tradiţionale. Formarea formatorilor: „suscitarea dezvoltării de module de formare adecvate pentru formatori pentru realizarea unei Educaţii Ecologice în sprijinul cetăţenilor aplicând formule pedagogice adaptate” Obiectivele care trebuie urmărite în cadrul formării formatorilor trebuie să vizeze: analiza conţinutului textelor literare şi a celor care provin din dezbaterea socială şi din mas-media. 201 . adoptarea unui demers filozofic şi cultural cu scopul de a dezvolta gândirea critică la elevi şi studenţi. 3.A observa/ A Discerne/ A analiza/ A înţelege pentru : A te comporta/ A te alerta/ A Acţiona cu scopul de: A preveni/ A opri/ A remedia /A repara 2. utilizarea demersului sistemic ca şi instrument de analiză a unor situaţii complexe. integrarea dimensiunii educaţiei ecologice a cetăţenilor în toate celelalte discipline. dezvoltarea curriculelor conceptuale de manieră transversală (interdisciplinară).

♦ membrii comunităţilor (sate. a evita risipa de resurse prin supraconsum. ♦femeile: Obiectivele propunerii vizează: obţinerea de mijloace adecvate pentru a putea realiza o analiză critică a situaţiilor. tehnice) şi suscitarea angajării cetăţenilor în acţiuni ce vizează viaţa lor cotidiană (sănătate. O propunere ce vizează marele public: ” favorizarea dobândirii de competenţe (ştiinţifice . pentru a putea întreprinde acţiuni în special în domeniul alimentaţiei. cartiere).4. de a incita tinerii în crearea propriilor lor structuri asociative în diferite domenii. sănătăţii. a rezista publicităţii. a alege o alimentaţie sănătoasă şi un regim alimentar echilibrat. educaţiei copiilor) 202 . alimentaţie. Obiectivele vizate sunt : obţinerea unei informaţii fiabile şi analiza critică a acestei informaţii. riscuri) cât şi inserarea cetăţenilor în viaţa colectivă” Această propunere vizează 4 categorii mari de public: ♦consumatorii : Obiectivele vizate sunt: a permite identificarea de către fiecare consumator a nevoilor sale specifice. exprimarea punctului de vedere şi luarea de măsuri atunci când factorul de decizie riscă să ia o decizie greşită pentru comunitate. a fi capabili de a elabora propuneri de soluţii la problemele apărute. ♦ tinerii: Obiectivele vizate sunt: asigurarea accesului la o educaţie care să fie apropiată de nevoile sociale ale zonei: a suscita angajarea tinerilor în acţiuni concrete vis a vis de problemele care îi preocupă la vârsta lor.

cunoaşterea metodelor de analiză a raporturilor de forţă dintre grupurile sociale implicate în problemele de mediu. realizarea de module de formare mixtă a jurnaliştilor şi a militanţilor din asociaţii de mediu. critică asupra unei informaţii primite. Crearea de instrumente colective de muncă: „crearea de instrumente colective de dobândire de cunoştinţe destinate acelora care au un rol de formator şi prin intermediul acestora tuturor cetăţenilor” Pistele de acţiune vizate de această propunere sunt: realizarea de schimburi de experienţă între diferitele asociaţii şi grupuri socio-profesionale. 6. negociere. realizarea de module de formare cu ajutorul unor specialişti în materie de calitate a alimentelor. pentru a putea stabili o responsabilitate clară în situaţii de criză. De exemplu pentru mass-media propunerea vizează: cunoaşterea metodelor de analiză a complexităţii mediului. Propunerea vizează următoarele grupuri socio-profesionale ţintă: massmedia.. organizaţiile de protecţie a mediului. gestiune a resurselor etc. analiza critică a expertizei ştiinţifice şi a relaţiilor publicului cu ştiinţa. asociaţii locale.5.. conceperea de practici formatoare care ţintesc aspecte de analiză. consumatori etc…. protest. comunicare. pentru a se putea poziţiona ca individ prin luări de poziţie. O propunere ce vizează grupurile socio-profesionale:” realizarea de grupuri organizate sau de grupuri socio-profesionale care să servească de interfaţă pentru a putea realiza o Educaţie Ecologică adresată în final marelui public. 203 . organizaţiile de consumatori. incitarea publicului de a comunica cu presa. regruparea în acţiuni comune a formatorilor din domenii diferite.

.D. 1987 Agroecology. G. D.E... New-York BOUCHE.. Paris Azzi. Ed.D.M. London BALASDENT. La Recherche. Intermediate Tech.. Ademe. 1993 Applied Ecology: Chapman and Hall. London Allee W. Ed.M. D...1998 Les biotransformations du carbone et de l’azote in sol.. London-Glasgow-NewYork-Tokyo-Melbourne-Madras Bertalanffy. Evaluation de leur etat de maturation et des risques eventueles de contamination metalique des cultures. M. Belgique Altieri. M. Ademe. J. A.1989 Contribution a la caracterisation des composts des dechets urbaines. Constable. L. INRA editions Beeby. 1984 Les vers de terre. George Braziler.E.. Paris 2001 Le fenomen de pollution dans les entreprises agroalimentaires. nb. 1958 Agricultural Ecology. A. Faculte de sciences Agronomiques Gembloux.BIBLIOGRAFIE Anid. 1997 Le fenomen de pollution dans les Saunders.1980 Le compost urbain: notions sur sa technologie et sa valorisation. col. C. Tese de Doctorat..156 204 .A. Travail de fin d'etudes. Ed.. Faculte des Sciences Agronomiques de Gembloux Belgigue Anid. Publications. 1968 General System Theory.. 1949 Principles of animal ecology. agroalimentaires .E.E. entreprises Philadelphia A.

Paris Col. Méth. RSR. C.. 1993 Consequances de l’epandage agricole des boues liquides de station d’epuration urbaine: bilan de 4 annes d’essai. Ed. Ch. New-York Commoner.. pag. auteurs 2001 La platforme pour une monde responsable et plurielle. Academiei.. S. “Les boues des stations d’epuration urbaine” journees d’etudes. et col. 2002 Reussir Fruits et Legumes nr. 1971 The Closing Cercle.P.. Nature. Leopold Meyer. 1980) Charboneau. Didactică şi Pedagogică. INA-PG. New York (tr. pag. Ed. Braun-Blanquet. ADEME 13-14 oct . octombrie pag. Paris..Porte de Versailles-Hall 1. Paris 205 .. Ecologie. Bucureşti. 1992 Consiliul Europei. Articolul L. 107-109. N. J.. Sci. S. 1977 Encyclopedie de L’Ecologie. Ed... 1995 Le marché du compost. Der Vegetationskunde.) Comission „Brundtland” 1987.1978 Microbial Ecology Codul Mediului. Botnariuc. Bourgeois. B. Springer Verlag. Berlin Butenandt. Ed. Vadineanu.Bourgeois. J. Naturw C. D..33-35 Coleman. 1982. Bucureşti. nr 440. pag 1-11 Botnariuc N.ro Cercul care se închide. 1994 recyclage des effluents d'elevage et dess boues d'epuration. 220-2 Carta europeană a Solurilor.1959 Wirkstoffe des Insektenreiches. 2.. 2000 Comisia Europeană. Ed. 1967 Principii de biologie generală. Larousse. C. Man and Technology. Aproche agronomique de l'utilisation des boues et des efluents. Grundzuge. 209. et col. 19 Carre. Utilisation en agriculture. Regnault Catherine Roger 2002 PHM Revue Horticole. Techn.B. A. A. 1928 Pflanzensazilogie...... Ed. „Le developement durable” ONU.

. Faculté de Sciences Agronomiques. Sarmis. Duvigneaud. E. Ed.Ch.. 1989 Comparison of different minerilisation techniques for heavy metals determinations.1996 Vie microbienne du sol et production vegetale.. Ed. P.. 1.. Methuen. Plant Succesion:Analysis of vegetation.. E. Elsevier. R.Ed. 1927. J. J. Cluj Napoca Fiţiu. 47 pag Fiţiu. 1997 Implantation de petites installations de compostage de dechets menagers. J. Chapot.Y. Doin. Paris Desbrosses P. Paris. Directive 90/220 de CEE sur OGM Directive 156 /1991 de CEE Directive 96/61 sur la prevention et le control de la polution Delcarte. P. 1974 La syntese ecologique. Elton. Dunod. A. DAJOS. Animal ecology. USAMV Cluj Napoca 206 . Dunod.R Heavy metals in the environement. 1995 Relations entre le pouvoir mineralisateur des sols et la minerilisation nette de l'azote au champ. París. E.. Amsterdam. Londra. France Davet.P. Teză de doctorat. Ed.. F. Gembloux. 1978 Ecology. A... C. New York Dajoz. Ed.. 2000 Valorificarea în agricultură a compostului rezultat din fermentarea aerobă a deşeurilor menajere. Ed. 1972 Precis d’Ecologie. Schoellen.. Ed. INRA editions Delphin..972. au sein d'exploitations agricoles en Roumanie:-etude de faisabilitéMemoire de fin d'etudes. A. The ecology of invasions by animals and plants. Carnegie Institute Wachington the Developement of Chrebs. Paris Elton. 1993 Nous redeviendrons paysans. Bertand. Ch. INRAAgronomie-Sciences des productions vegetales et de l'environnement.S. 1958. Ed. Ed.S. Du Rocher.. Belgique. Londra Fabian Ana. Ch.I. R.Clements. Precis d'écologie. Onaca Rodica 1999 Ecologie Aplicată „Cine se teme de Ecologie”. Sidgwich & Jackson. 1916..Harper and Row.

1957 b. Journal of General Microbiology Ghilearov . Simpozionul USAMV Cluj Napoca FAO 2000 Agriculture Toward Fedorov . pag. Ecol.. 34.. 1981 Abrege de physiologie vegetale Ed. 1954 Vid . 2000 Consideraţii privind utilizarea organismelor genetic modificate în agricultură şi implicaţiile acestora asupra mediului înconjurător . The niche .Auk.. K.1934 The Struggle for Existence. Japan HELLER. A.relationship of the California transher. These de doctorat. Antreatise of limnology. Baltimore. Ed. B. nr 203.W. B.M. M. G. et PENNINCKX. 1977 Ecologicheschii krisis i sotsialnyi progress. Simpozionul USAMV Cluj Napoca Fiţiu. Acad.. ULB Bruxelles Godden. ianuarie. populiaţiia i bioţenoz.. Masson. Greanpeace 1997 Analise comparative de l’agriculture conventionelle et biologique aux Etats Unies Godden. 1992 Towards elucidation of the lignin degradation pathway in actinomycetes.Fiţiu. 427-433.Revue horticole Haber. Ed. R. Moskva Guy Cesar. Leningrad.E. Chambre d’Agriculture de Vaucluse.. Press.. ISO 14001 207 . Valerie Souchard. G.. Londra. B. Acad. J. 1917. Hidrometeoizdat. Williams and Wilkins. Ed.. P. Reussir Fruits et Legumes. Londra Hutchinson. 1948 On living in the biosphere Ed. Maryland Grinneli. Paris Hucbourg. 1986 Etude du processus de compostage du fumier de bovin.E.. Press. Izd. Gauze G..F. 49-50 Hutchinson.. 2002 GRCETA de Basse Durance... supliment al PHM.. 2001 Studiul indicatorilor microbiologici ai unui compost rezultat dintr-un proces de compostare aeroba a deseurilor urbane. S. Marion Sanchez.1990 Basic Concept of Lanscape Ecology and Their Application in Land Management Ed. A. 2002 Le maraicher. E.

Upper Saddle River. Bioscience. L'ECO Industrie. Travaux&Innovations. New Jersey Lindeman. 92. nr. 1984 The mesocosmos. Neguţ. L. 1942 Ecology. Bucureşti Muntean. Odum. pag 2326 Macfayden. Paris. Berca. Diagostique cologique Juste. S. Naţională S.. Bucureşti Ionescu. ed. S. Ed.. A.12. Dacia. Journe"s internationales sur le compost. Brindas Meinrad. Ed... Methuen. Fenomenul de poluare şi măsuri antipoluante în agricultură Interguvernamental Panel on Climate Change 1992 Institut Botanique de Bonn 1980. 1995 Les chemins de la biometanisation: Dossier thematique.. L... M. E. Ed. Saunders C. TRAME. A.J. 1993 Les matieres organiques et leur evolution dans le sol.. C.. 1980 Avantages et inconvenients de l'utilisation des composts d'ordures menagers comme amendament organique des sols ou support INRA Bordeaux. Ed. Ceres.. 1988 Le Compost-Gestion de la matiere organique. Ed.P. USA Odum. Suplement a l'ecomanager . 16pag.. 1996 Concept of Ecology. Cluj Napoca Mustin.. 1988 Ecologie şi Protecţia Ecosistemelor . Agr. 23. Editions Francois Dubusc. 1988 Ştiinţa ecosistemelor.1964 Magnitotropizm u rastenii. 1978 Un singur pământ. AL..S.P. Ciornei. 1930 Terra. Inst... A. nr. B. Albatros Bucureşti Odum.L. 1963 Animal Ecology.Ionescu. E. Bucureşti Ionescu. M. Philadelphia co. Philadelphia. E. E.. Tome 22 . 1982. 14 mars 1995.P. A. 1971 Environement Ed. Moskva Kormondy. L’information agricole du Rhone. R. Wiley Interscience. Ed. 441pag. A.. New-York 208 .. noiembrie 2002. Ed.P. Ştirban. Prentice Hall. 1995 Ecologie şi Protecţia Mediului. London Mehedinţi..Misl. Nicolardot. Ed.. Madrid 22-26 janvier 1980 Krîlov .V.. 1959 Fundamentals of Ecology.

V. Ch. Rotar. Memoire de fin d'etudes.R. 1987 Les bases de la production vegetale..E.. Ziaka.1. V. Paris Recomandarea Ministerului Mediului Franţa 19 iulie 2000 Resmeriţă. 69 pag Puia. Soran. Bucureşti 209 . Ştiinţifică şi Enciclopedică. I. Ed. M. USA Serviciul american pentru conservarea solului. Ed. Rotar I. Ed.P. Ed. B.. Harper Collins. vol. Ecologism. I. I. SaintGemmes –sur Loire. 1997 Valorisation de dechets en agriculture. Cluj Napoca Pop I... 1977 Biogeografie Ecologică. ed.... Cluj Napoca Puia.. Rotar. (1998) Agroecologie. Dacia. Ecologism. Ştiinţifică şi Pedagogică.L. Cluj Napoca Robichon. Saunders C. 1983.. Cluj Napoca Puia. Ecologizare. D. V. 1994 Raport anuell sur l’environnement de l’Union Europeene PNUE. 1994 L’agriculture biologique. Academicpres. Faculté de Sciences Agronomiques de Gembloux. 1998 Agroecologie. Ed.. Ed. Bucureşti Regulamentul 1836/1993 numit « Regulamentul Eco-Audit » Riklefs. tome 2. Ed. 1992 Bilan anuell de l’environnement Pianka. DES Genie Sanitaire. R.. C.P. E. Angers Silguy. Souchon. ed.. Ed. Soran. 1982 Probleme moderne de Ecologie.Odum.. I. I. 1975 Ecologie generală. Lienhart. Ed. E. 1983 Basic Ecology. 1976 The Economy of Nature. Inc. Genesis. Ecologizare .. Meyer. Ed.. Y. Genesis. P.. Aubenas d’Ardeche Stugren. Belgique... B. P.. Bucureşti Stugren. Portland. Didactică şi Pedagogică. Philadelphia co. Oregon.. Ed. Conservarea dinamică a naturii. Soran... Carlier. OCDE... New York Petit. L. I. 2001 Agroecologie şi Ecodezvoltare. 1994 Evolutionary Ecology. C. 2000 Soltner. Chiron Press.. 2001 Education a l’environement. Vlahova.

P. Ed. Coste. 1982 Bazele ecologiei generale.. P. 2001 Le maraicher..B. Ştiinţifică şi Pedagogică. France Warning .. Ed. Breslau Villneuve. F.. F. nr 211.Revue Horticole. septembrie. A.Vîntu. Reussir Fruits et Legumes. 2001. pag. D. Bosc. 1994 Ecologie teoretică. Milan Publishing Co. 4344 Vîntu.. octombrie pag. Belgique Thieneman..J. 2002 CTFIL de Lanxade. şi col Narcisa Băbeanu. C. A. 1935 Ecology. Jedermans.. Faculte de Sciences Agronomiques de Gembloux. Ed. Iaşi Vinogradov. M.5-7 S.. Sarmis.Paris. 52-63 S.R. Oxford Witaker. V. I. Bucureşti Stugren. octombrie.. Ştirban. Hortensia Rădulescu. nr.. Terroir Magazine. Moskva. 2002 Ecologie şi Protecţia Mediului. Cours. Oxford. AN SSSR. I. 2002 Reussir Bovins /Viande.. 1949 Vozniknovenie biosferi. 164-304 Thonart. Ed. Euzen. CTFIL Sileban. A. supliment al PHM. Şchiopu. Junimea.G. 2000 Ecologie şi Protecţia Mediului.. 1909 Ecology of plants. A. London Sukacev .. T. mai-iunie 2000 Tansley. R. B.. P. 1975 The Biology of Agricultural Systems Ed. N. Izd. Ed.. B. 22-45 Speding. SPHL.W. 2001 Reussir Bovins /Viande. G. Penescu. vol I-II.. 1961 Metodiceskie ukazania k izuceniiuntipov lesa... 1927 La Biosphere. 1975 Poluarea mediului ambiant. et col. Alcan.. pag. Ed. Borza. 1926 Limnologie. nr 75. Ion Ionescu de la Brad. Letouze... I. Moskva Vernadskii. Iaşi Salat Annie. V.Stugren.... Berca. 1975 Communities and Acosystems.. V. nr . Tome 16.H.. Academic press. Mc. Ed. P. Cluj Napoca Şchiopu. Iaşi 210 . Olteanu. Ion Ionescu de la Brad. 1996 Biotechnologies agroalimentaires.. N. Dumitrescu. pag. A. University Press.. 87. M. Ed. 428.B.. New-York Zamfir.I. E. C. V. Cotigă..

211 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful