MINISTERUL ÎNVÃÞÃMÎNTULUI, TINERETULUI ªI SPORTULUI al REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de jurnalism ºi ºtiinþe ale comunicãrii

COVAL Dumitru, doctor habilitat în filologie, profesor universitar. JURNALISM DE INVESTIGAÞIE. Manual pentru studenþii facultãþii de jurnalism ºi ºtiinþe ale comunicãrii a USM. - Chiºinãu, 1998.

Manualul a fost discutat ºi recomandat pentru tipar de cãtre membrii catedrei de teorie ºi practicã a presei a USM. Aprobat de cãtre Consiliul facultãþii de jurnalism ºi ºtiinþe ale comunicãrii a Universitãþii de Stat din Moldova. Lucrarea profesorului universitar D.Coval reprezintã prima tentativã de a examina fenomenul jurnalismului de investigaþie în contextul mass media din Republica Moldova. Autorul a studiat mai multe aspecte ale acestui fenomen manifestat în presa contemporanã a Moldovei, Rusiei, Spaniei, Italiei. “Numitorul comun” al acestor scrieri publicistice a fost ºi rãmîne sã fie elementul cercetãrii multilaterale ca factor dominant în creaþia jurnalisticã. Cartea “Jurnalism de investigaþie” face parte din lucrãrile instructiv-didactice realizate conform programului european “TEMPUS”, efectuat cu concursul facultãþilor de jurnalism ale universitãþilor “Complutense” (Madrid), “La sapienza” (Roma) ºi Universitãþii de Stat din Moldova (Chiºinãu).

Dumitru COVAL

JURNALISM DE INVESTIGAÞIE
Manual pentru studenþii facultãþii de jurnalism ºi ºtiinþe ale comunicãrii a USM

© Universitatea de Stat din Moldova CPC “Jurnalistica”. Chiºinãu, 1998 Text: Dumitru Coval, prof. universitar.

ISBN 5-85268-261-6

Chiºinãu 1998

Dumitru COVAL JURNALISM DE INVESTIGAÞIE Manual
Redactor Coperta Tehnoredactare Tipar Valeriu RAÞà Alexandru HMELNIÞCHI Sergiu CORLAT Centrul Tehnologii Informaþionale al FJªC, C.C.R.E. “Presa”. Dat la cules 02.04.1998 Bun pentru tipar 12.04.1998 Formatul 60 x 84 1/16 Coli de tipar Garnitura “Times” Tiraj 300 ex., Comanda 3. Universitatea de Stat din Moldova 277014, Chiºinãu-14, str. Mateevici, 60a Centrul Tehnologii Informaþionale al Facultãþii de Jurnalism ºi ªtiinþe ale Comunicãrii, Laboratorul poligrafic al FJªC

INTRODUCERE
Fenomenul numit “jurnalism de investigaþie” vine sã se afirme în practica presei scrise ºi a celei electronice de pe continentul european relativ nu demult. Contextul economic ºi social-politic, în care a apãrut ºi a cãpãtat dezvoltare amplã aceastã modalitate specificã de a aprecia faptele, evenimentele ºi fenomenele vieþii, este determinat de dezvoltarea producþiei capitaliste ºi de afirmare a raporturilor burghezo-capitaliste în Germania, Italia, Anglia, Rusia, Franþa ºi în alte þãri ale continentului european. Acest proces îºi ia ulterior avînt ºi pe continentul nordamerican. La hotarul dintre secolele XIX ºi XX presa periodicã tinde tot mai mult sã exercite o influenþã decisivã asupra procesului de evoluþie a economiei naþionale, a politicii externe ºi interne a mai multor state. Apar gazete ºi reviste editate de cãtre partide ºi formaþiuni politice, se editeazã tot mai multe publicaþii periodice finanþate ºi dirijate de felurite unitãþi economice ale lumii capitaliste. Treptat, dintr-un instrument al politicii ºi culturii cu misiuni limitate, presa se transformã într-o unealtã de transformare economicã a societãþii. Aceste misiuni ale presei au generat schimbãri esenþiale în modul de a fi ºi a acþiona al jurnalistului. Alãturi de cronicarul-reporter, în echipele redacþionale ale oamenilor de creaþie se afirmã viguros jurnalistulcercetãtor, care se specializeazã în anumite domenii ale economiei, studiazã relaþiile politice ºi culturale, comenteazã evenimentele ºi fenomenele politicii curente, formuleazã pronosticuri, recomandaþii, variante de rezolvare a unor chestinui dubioase. Astfel, prin creaþia ºi activitatea sa socialã jurnalistul-investigator contribuie într-un anumit mod la democratizarea vieþii publice, la familiarizarea cititorului cu multe teme, spre care pînã mai odinioarã el nu avea acces. In procesul cercetãrii efectuate de cãtre jurnalist cititorul,
!

telespectatorul sau radioascultãtorul se aflã o anumitã perioadã de timp, cît dureazã lectura, alãturi de publicistul-investigator, trãieºte cu grijile ºi emoþiile acestuia. Practic cercetãtorul îl implicã pe consumatorul informaþiei prezentate într-o activitate consacrastã unei cauze, fãcîndul sã se pronunþe pro sau contra, sã aleagã cea mai raþionalã decizie solicitatã de situaþia concretã. Fiecare investigaþie jurnalisticã presupune, de regulã, selectarea ºi analiza unor date statistice, documente istorice, secvenþe ale materialelor spicuite din presa periodicã, mãrturii scrise sau orale ale participanþilor la evenimente de anvergurã etc. Utilizarea chibzuitã a acestora ºi a altor izvoare în structurile schiþei documentare, articolului de problemã, comentariului politic, corespondenþei analitice etc. este un act, care determinã mãiestria jurnalistului-investigator, ne dovedeºte maturitatea lui profesionalã, priceperea de a alege grîul de neghinã. Determinarea izbutitã a unei creaþii, ce face parte din categoria jurnalismului de investigaþie poate fi consideratã pe bunã dreptate o lecþie de educaþie civicã a cititorului, o iniþiere a lui în problemele majore ale statului ºi poporului, ale unor domenii importante din economie, culturã, istoria naþionalã. Anume investigaþiile jurnalistice ºi istorico-literare din anii 80-90 ai secolului nostru au contribuit esenþial la opera de valorificare a moºtenirii noastre clasice în literaturã, teatru, muzicã, pedagogie etc. Jurnalistica de investigaþie, care determinã astãzi “cartea de vizit㔠a fiecãrei publicaþii periodice, adicã orientarea ei social-politicã cardinalã, mesajul care-l aduce cititorului, n-a apãrut pe loc gol, ci urmeazã cele mai valoroase tradiþii umaniste existente în cronice, letopiseþe, opere literare, creaþiile memorialistice ale premergãtorilor culturii noastre. Stilul cercetãtorului cu stofã de publicist analitic dominã în cartea lui Dimitrie Cantemir “Descrierea Moldovei”, care prezintã pentru prima oarã cititorului european valorile materiale ºi spirituale ale Þãrii Moldovei. Utilizînd un bogat material factologic, selectat din vechile cronici moldoveneºti ºi din izvoare strãine, D.Cantemir impresioneazã cititorul nu numai prin abundenþa faptelor reproduse prin datele statistice, amãnuntele ºi descrierile istorico-geografice, ci, mai ales, prin modalitatea de interpretare a lor. “Descrierea Moldovei” e mãrturia sincerã a unui scriitor-patriot, care-ºi iubeºte fierbinte patria sa ºi militeazã pasionat pentru promovarea ei în familia þãrilor civilizate ale Europei.
"

Cea mai mare parte a textului “Descrierii Moldovei” este o profundã cercetare a unui material nevalorificat, aproape necunoscut pînã la începutul secolului XVIII. Multe din filele acestei opere publicistico-ºtiinþifice (pentru care Dimitrie Cantemir s-a învrednicit de titlul onorific de membru al Academiei de ªtiinþe din Berlin - D.C.) pot servi drept modele de atitudine cointeresatã, pãrtinitoare a omului de creaþie faþã de materialul selectat, valorificat ºi adus la cugetul ºi inima cititorului. Aceleaºi elemente ale jurnalismului de investigaþie le gãsim ºi în alte opere cantemiriene - “Istoria ieroglificã”, “Istoria Imperiului Otoman”, “Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor” etc. Un strãlucit model de investigaþie publicisticã ºi ºtiinþificã de nepreþuitã valoare ne-a lãsat marele scriitor rus Anton P. Cehov. Sãvîrºind în anul 1890 o cãlãtorie în Siberia ºi în Extremul Orient al Rusiei, el scrie cartea-epopee “Insula Sahalin”. Deºi scriitorul nu era în posesia vreunui document oficial, care ar fi confirmat careva împuterniciri ale lui, Cehov înfãptuieºte pentru prima oarã din iniþiativã proprie recensãmîntul populaþiei localnice, face un control medical riguros în localitãþile unde erau situate închisorile de pe Sahalin, cerceteazã starea spitalelor, ºcolilor, ia cunoºtinþã de condiþiile de muncã ºi de trai la întreprinderile situate pe “insula suferinþelor”. Autorul cãrþii a ocolit calea, pe care pãºeau pînã la el jurnaliºtii ruºi ºi americani, care vizitase anterior Sahalinul pentru a prezenta în manierã senzaþionalã, þipãtoare, exoticul contingent al puºcãriaºilor din închisorile de pe insulã. Ei savureazã mai multe amãnunte picante privind crimele sãvîrºite de cãtre condamnaþi. Cercetarea complexã pe care o face Cehov în cartea sa poartã un caracter profund umanist, avînd drept scop de a contribui la promovarea în viitor a unor mãsuri ale autoritãþilor Rusiei þariste, care ar facilita condiþiile de viaþã ale oamenilor ce populau insula la sfîrºitul secolului XIX. Notele de drum “Prin Siberia” ºi cartea de sintez㠓Insula Sahalin” de A.Cehov pot ºi astãzi servi drept exemplu de atitudine profesionistã faþã de pregãtirea ºi efectuarea unei veritabile investigaþii publicistice fãrã precedent prin amploarea ºi profunzimea ei. Cercetãtorii creaþiei lui Cehov au stabilit, cã în ajunul plecãrii sale spre Siberia ºi Sahalin scriitorul a consultat circa o sutã de enciclopedii, manuale, monografii ºtiinþifice, culegeri de materiale statistice, memorii, colecþii de ziare ºi
#

reviste. Multe din aceste lucrãri au fost amintite în trimiterile cehoviste sau din subsolul paginilor în diferite contexte ale acestor opere ale sale, servind drept argumente în cadrul formulãrii diferitelor decizii ale scriitorului-publicist. Elemente ale jurnalismului de investigaþie gãsim ºi în schiþele ºi nuvelele prozatorului român Mihail Sadoveanu, care au format cunoscutul sãu ciclu intitulat “Drumuri basarabene”. Vizitînd o mulþime de sate ºi tîrguºoare din judeþele Basarabiei, conversînd cu oamenii întîlniþi în cale, ascultîndu-le pãsul, scriitorul cerceteazã de fapt tristele realitãþi ale Basarabiei din anii 20-30 ai secolului nostru - cu profundele lor contradicþii social-economice, cu grave probleme nerezolvate în cele mai felurite domenii ale vieþii. Timpul nostru, cu vertiginosul ritm al vieþii, cu cataclismele lui politice, economice ºi naturale, lanseazã acum probleme noi, pe care nu le-a cunoscut pînã mai odinioarã jurnalistica informaþionalã ºi chiar acea de investigaþie. Publicistul-cercetãtor tinde sã dialogheze la egal cu savantul, medicul, constructorul, omul de artã, cu specialistul în agriculturã ºi industrie. Nu rareori meditaþiile ºi sugestiile lui sînt mai raþionale, mai convingãtoare ºi mai argumentate decît acele ale experþilor. Publicaþiile jurnalistului Vasili Peskov la rubrica “O fereastrã în natur㔠din ziarul moscovit “Kîìñîìîëüñêàÿ ïðàâäࠔ ar face cinste celor mai autoritari cercetatori ai faunei de pe planeta noastrã. Studiind timp de peste trei decenii lumea animalã a Terrei, Peskov a creat în paginile gazetei o adevãratã enciclopedie despre vietãþile care trãiesc alãturi de noi. El a cutreerat stepele ºi pãdurile Rusiei, necuprinsul Antarctidei, junglele Africii, Alpii Elveþiei ºi Austriei, deºerturile Saharei, exoticele lanþuri de munþi ale Mexicului, descriind cele vãzute în pagini de ziar, în mai multe cãrþi de publicisticã ºi albune, în paginile cãrora gãsim splendide imagini fotografice ale celor descrise de cãtre neobositul publicist, cercetãtor al faunei planetei. Cercetãrile realitãþii care ne înconjoarã, efectuate prin intermediul jurnalismului contemporan, nu întotdeauna tind sã cuprindã probleme globale, sã rezolve chestiuni ce þin de destinele continentelor sau ale unor þãri aparte. Astãzi mulþi publiciºti folosesc investigaþia jurnalisticã pentru a cerceta aspecte separate ale tematicii ecologice, a studia relaþiile de producþie în condiþiile economiei de piaþã, a urmãri cum funcþioneazã
$

noile forme de gospodãrire în agricultura Moldovei... Drept exemplu elocvent de investigaþie jurnalisticã de tip nou ne poate servi cartea scriitorului-publicist Mihail Gh.Cibotaru “Sîrjoaca”. Examinînd realitãþile social-economice din satul sãu de baºtinã Vãrvãreuca, o veche localitate din stepa Bãlþilor, publicistul încearcã sã rãspundã la întrebãrile care frãmîntã în prezent toþi oamenii muncii de la sate: de ce sînt date uitãrii multe din frumoasele tradiþii de muncã ale poporului nostru; cum sã frînãm procesul de “îmbãtrînire” a resurselor umane de muncã de la sate; care este perspectiva satelor situate în preajma oraºelor mari º.a.m.d. Meditînd pe aceste teme, publicistul-cercetãtor face investigaþii în sfera economiei agriculturii contemporane, reproduce opinii ale specialiºtilor în domenii legate direct sau indirect de statistica producþiei ºi a consumului la sate, destinul ºcolilor medii, caselor de culturã, bibliotecilor ºi altor instituþii social-culturale. Problemele cele mari ºi mici ale Vãrvãreucãi s-au dovedit a fi în cea mai mare parte a lor tipice pentru majoritatea satelor moldoveneºti de la acest zbuciumat sfîrºit de mileniu. Lucrul acesta l-au subliniat în recenziile ºi avizele lor specialiºtii care au apreciat înalt aceastã carte. Nu întîmplãtor ea s-a învrednicit de Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul publicisticii. În sfera jurnalismului de investigaþie au înregistrat realizãri demne de a fi menþionate regretaþii Petrea Darienco, Liviu Damian, Gheorghe Malarciuc, Procopie Kravþov, Petru Dudnic º.a. Continuã sã evolueze rodnic pe acest tãrîm al creaþiei Ion Druþã, Alexei Marinat, Boris Marian, Mitrofan Vãtavu, Alexandru Gromov, Vasile Severin, Alexandru Manoil. Constatãm cu regret, cã cea mai mare parte a fondului jurnalismului de investigaþie din republica noastrã rãmîne deocamdatã nevalorificatã, aproape nestudiatã, din cauza tirajelor mici ale periodicelor, acestea fiind cunoscute unui numãr foarte mic de cititori. Scopul cursului universitar “Jurnalistica de investigaþie” este în primul rînd de a familiariza studenþii-jurnaliºti cu tendinþele principale, care se preconizeazã în prezent în conþinutul presei periodice ce studiazã, analizeazã ºi apreciazã fenomenele principale ale lumii contemporane. În prelegeri, seminare ºi lecþiile de laborator planificate se va da o amplã caracteristicã capacitãþilor ºi aptitudinilor, pe care urmeazã sã le însuºeascã ºi sã le posede jurnalistul-investigator, se va analiza în mod
%

detaliat însuºi procesul propriu-zis al cercetãrii jurnalistice, se vor studia principiile de bazã, care constituie actualmente tactica ºi strategia cercetãrii efectuate de cãtre publicist. Intenþionãm, de asemenea, sã reflectãm interacþiunea procedeelor pur jurnalistice cu cele proprii muncii anchetatorului-jurist, cercetãtorului ºtiinþific, medicului preocupat de studierea unei maladii grave etc. Desigur, cercetarea jurnalisticã nu va fi izolatã de alte materiale din conþinutul revistei, sãptãmînalului, ci se va examina în ansamblu cu acestea. Programa cursului în cauzã prevede de asemenea studierea experienþei de valoare acumulatã în jurnalismul de investigaþie din mai multe publicaþii de presã periodicã atît din Republica Moldova, cît ºi din diferite þãri ale lumii contemporane: SUA, Rusia, Spania, Italia. Fireºte, o atenþie deosebitã se va acorda cercetãrilor în acest domeniu al creaþiei publicistice din þara noastrã. În mod special se vor analiza rezultatele celor mai însemnate cercetãri jurnalistice înfãptuite pe parcursul ultimilor ani de cãtre presa scrisã în ansamblu ºi de cei mai experimentaþi publiciºti din Republica Moldova aparte. Procesul cercetãrilor jurnalistice a cãpãtat în republicã proporþii mari mai ales în ultimul timp, cînd presa tinde sã exercite o imfluenþã tot mai puternicã asupra dezvoltãrii social-economice a societãþii. De aceea majoritatea exemplelor de manifestãri ale jurnalismului de investigaþie reproduse în lucrarea de faþã þin de aceastã perioadã specificã a evoluþiei mass media în viaþa social-politicã a republicii.

&

I. JURNALISTUL-INVESTIGATOR ÎN ANTURAJUL PRESEI CONTEMPORANE
În ºtiinþa despre mass media de azi existã mai multe clasificãri ale jurnaliºtilor care constituie potenþialul intelectual al unei redacþii sau alta. Dacã punem pe prim plan tematica preocupãrilor publiciºtilor, specializarea lor în anumite domenii ale economiei naþionale sau culturii, atunci deosebim categorii aparte ale jurnaliºtilor-economiºti, agrarieni, analiºti în sfera activitãþilor bancare, comentatori politici, critici literari, cronicari teatrali, reporteri sportivi º.a.m.d. Dat fiind faptul cã în lume sporeºte mereu numãrul publicaþiilor periodice predestinate unor categorii aparte de cititori (oamenilor de afaceri, specialiºtilor din sfera literaturii, muzicii, teatrului, cinematografiei, lucrãtorilor din domeniile diferitor ºtiinþe etc.), devine destul de impunãtor numãrul jurnaliºtilor care sînt preocupaþi în exclusivitate de o singurã problemã sau de un set de probleme înrudite, pe care ei le studiazã, le descriu ºi le comenteazã în mod multilateral, tinzînd sã ne prezinte un tablou maximal de obiectiv ºi veridic. Veacul jurnaliºtilor “universali”, “atotºtiutori”, intenþionaþi sã se descurce de sinestãtãtor în toate problemele vieþii, a dat bir cu fugiþii. Cititorul, telespectatorul, radioascultãtorul de azi are o pregãtire generalã destul de serioasã, ºi este inadmisibil ca el sã fie tratat cu materiale publicistice preparate de cãtre diletanþi, alimentate din izvoare neºtiinþifice, bazate pe zvonuri sau informaþie inventatã. În statele redacþiilor multor cotidiene, sãptãmînale, reviste, în echipele agenþiilor ºi centrelor de presã, alãturi de publiciºti care au absolvit facultãþi de jurnalism, sînt economiºti, experþi în domeniul reclamei comerciale, specialiºti în sfera managementului, marketingului ºi statisticii economice, ingineri, tehnologi, juriºti. Activitatea acestor specialiºti are
'

menirea sã sporeascã autoritatea cuvîntului tipãrit în presã, difuzat la radio sau televiziune. Ei înfãptuiesc expertiza, care fereºte redacþia de erori, ce nu rareori au o influenþã negativã asupra evenimentelor ºi fenomenelor vieþii înconjurãtoare. Existã ºi clasificãri mai simple ale jurnaliºtilor ce activeazã în prezent în felurite detaºamente ale mass media. Acestea sînt determinate de condiþiile specifice, în care funcþioneazã multe colective redacþionale în condiþiile economiei de piaþã. Limitaþi din punct de vedere material, jurnaliºtii sînt siliþi sã scrie pe teme cunoscute superficial, studiate ocazional sau întîlnite pentru prima oarã în practica lor de creaþie. Cercetãtorul spaniol al jurnalisticii Pepe Rodriguez considerã cã în linii mari jurnaliºtii pot fi împãrþiþi condiþional în douã categorii: jurnaliºtiinformatori ºi jurnaliºti-investigatori.*) Sferele de activitate ºi modul de a fi ale jurnalistului-informator (reporter) au multe tangenþe comune cu calitãþile respective ale jurnalistului-investigator (cercetãtor). ªi unul ºi altul sînt datori sã se orienteze operativ ºi competent în situaþie, sã apeleze prompt la instituþiile legislative ºi executive, sã confirme sau sã nege cu o mare probabilitate informaþia pe care o posedã ºi o apreciazã la un moment sau altul. Spre deosebire de colegul-cercetãtor, jurnalistul-informator nu intrã în detalii, cînd vine sã comunice cititorului sau auditorului presei electronice noutatea pe care a aflat-o. El are grijã, în primul rînd, ca amãnuntele, datele statistice, detaliile, numele de familie, pe care le conþine relatarea sa, sã nu-l inducã în eroare pe cititor, ci sã-l ajute a se orienta în atmosfera nu rareori încordatã, contradictorie, cu subiecte ce conþinînd detalii ºi momente ce se exclud reciproc. Jurnalistul-informator tinde a prezenta rodul creaþiei sale întro formã cît mai pregnantã ºi expresivã. Toate componentele materialelor reportericeºti urmeazã sã contribuie atît la realizarea concomitentã a efectului cognitiv, cît ºi a celui emoþional: titlul original, lipsit de stereotipe ºi ºtampuri bãtãtorite; imaginea fotograficã, expresivã; lexica ºi sintaxa frazelor ce constituie textul comunicãrii jurnalistice.
*) Rodriguez Pepe. Periodisimo de investigation: tecnicas y estrategias. Ediciones Paidos. Barcelona. Buenos Aires. Mexico, 1994, pag. 23. 

————————

Jurnalistul-investigator vine de cele mai multe ori pe urmele reporterului. Materialul, pe care-l pune dînsul la dispoziþia cititorului, poartã un caracter complex,conþinînd ºi concluzii conceptuale. Protagonistul acestui text jurnalistic nu se limiteazã numai la selectarea datelor despre un eveniment sau altul; el studiazã atent materia informativã, o analizeazã în laboratorul sãu de creaþie, apreciind-o în contextul altor evenimente similare ce au loc în societate. Aceastã muncã a publicistului-cercetãtor are multe trãsãturi comune cu activitatea savantului, juristului-anchetator, cercetãtoruluipolitolog sau sociolog. Într-o anumitã mãsurã jurnalistul-investigator posedã cele mai valoroase calitãþi ale colegilor ce îmbrãþiºeazã aceste profesii. Principala deosebire a activitãþii lui o constituie angajarea activã în rezolvarea chestiunilor de mare rezonanþã social-politicã, poziþia de viaþã promovatã în procesul cercetãrii ºi interpretãrii evenimentului din realitatea ce ne înconjoarã. Practic fiecare corespondenþã analiticã sau articol de problemã publicat în ziar este o micã cercetare autonomã efectuatã de cãtre jurnalist sau de autorul netitular care semneazã aceastã secvenþã publicisticã. Prin intermediul a sute ºi mii de asemenea creaþii presa îºi îndeplineºte funcþia sa de a patra putere în societate. Cu concursul nemijlocit al acestui valoros instrument social-politic funcþioneazã celelalte trei puteri ale statului: legislastivã, executivã ºi juridicã. Constituþia Republicii Moldova, Legea despre presã, alte documente legislative adoptate în ultimii ani au avut nobila intenþie de a perfecþiona ºi îmbunãtãþi activitatea presei, a democratiza formele ºi metodele de influenþã a jurnalismului asupra maselor. Spaþiul informaþional creat în oraºele, raioanele ºi satele republicii a contribuit la consolidarea ºi lãrgirea în presa Moldovei a jurnalismului de investigaþie. Cu ajutorul acestei modalitãþi de studiere ºi de reflectare a realitãþii mass media din republicã a înregistrat unele realizãri meritorii în opera de fãurire a unui stat bazat pe drept ºi principii democratice de existenþã ºi funcþionare. Jurnalismul de investigaþie are sorþi de izbîndã în primul rînd acolo, unde în colectivele redacþionale de creaþie dominã o atmosferã de exigenþã, de atitudine criticã faþã de realizãrile obþinute ºi problemele nerezolvate. Un asemenea anturaj constructiv tind sã formeze echipele de publiciºti în redacþiile ziarelor guvernamentale “Moldova Suveranã”, “Nezavisimaia 

Moldova”, în sãptãmînalele independente “Patria Tînãrã”, “Sãptãmîna”, “Delovaia gazeta”, “Moldavskie vedomosti”, “Iuventus” º.a. Spiritul sãnãtos al cercetãrii serioase a temelor examinate îl gãsim ºi în publicistica multor reviste ce se editeazã în prezent în republicã: “Moldova”, “Moldova ºi lumea”, “Kodrî”, “Femeia Moldovei” º.a. Scrierile publicistice realizate în genul jurnalismului de investigaþie se deosebesc plãcut de conþinutul celorlalte materiale din coloanele revistelor ºi ale ziarelor. Ele îi impun pe oameni sã mediteze, sã propunã soluþii raþionale de ieºire din situaþii de crizã, sã intre în discuþii ºi polemici privind cele mai însemnate chestiuni ale existenþei noastre. Sîntem departe de gîndul de a suprapreþui modestele victorii, pe care le-a repurtat pînã în prezent jurnalismul de investigaþie din presa republicii noastre. Foarte multe articole, schiþe, corespondenþe ºi interviuri concepute ca cercetãri publicistice, în cele din urmã coboarã la nivelul unor materiale fãrã nerv polemist, transformîndu-se în niºte inocente informaþii “lãrgite”, care conþin numai constatãri. Este greu sã determinãm cine e vinovatul concret ºi ce se poate face pentru a schimba cardinal starea de lucruri sau, cel puþin, a ameliora situaþia de la faþa locului. Presa contemporanã moldoveneascã posedã deocamdatã o prea modestã experienþã de cercetare profundã a evenimentelor ºi fenomenelor realitãþii cu concursul publicisticii. De aceea numãrul jurnaliºtilor, angajaþi permanent în sfera investigaþiilor, rezultatele cãrora se preconizeazã a fi publicate, este deocamdatã foarte mic. Nu avem pînã în prezent nici ºcoli sau direcþii ale jurnalismului de investigaþie, promovate de cãtre redacþiile unor cotidiene, sãptãmînale sau reviste. Afirmarea publiciºtilor-cercetãtori în presã are loc în temei din iniþiativa entuziaºtilor, care tind sã aprofundeze investigaþiile lor în cele mai variate sfere ale vieþii, sã contribuie astfel la sporirea rezonanþei ºi autoritãþii slovei publicistice. ªTIINÞA ÎN SERVICIUL JURNALISTULUI-INVESTIGATOR Dezvoltarea intelectualã a oamenilor din societatea noastrã este un proces care se desfãºoarã pe mai multe cãi: prin acumularea de 

cunoºtinþe în instituþiile de învãþãmînt, prin însuºirea pe cale largã a informaþiei tehnico-ºtiinþifice, prin transformãrile care au loc în producþie etc. În cadrul acestui proces un rol deosebit îl joacã mass media, care exercitã o influenþã puternicã asupra mentalitãþii ºi modului de a fi al compatrioþilor noºtri. În activitatea de studiere a realitãþii jurnalismul de investigaþie are multe puncte comune cu activitatea ºtiinþificã. Jurnalistul, ca ºi cercetãtorul ºtiinþific, adunã informaþii, argumente, detalii, dovezi pentru a promova sau pentru a respinge o tezã sau alta, pentru a contribui la elucidarea obiectivã a unei concepþii sau idei majore, care capãtã rãspîndire în societate. Este bine cunoscut faptul cã în prezent în þara noastrã ºi în întreaga lume sîntem martori ai unei profunde crize în elucidarea cu mijloacele jurnalisticii a problemelor cardinale ale ºtiinþei contemporane. Avem puþine cãrþi, broºuri, articole de sintezã gãzduite în ziare ºi reviste - materiale, care ar oglindi veridic realizãrile ºi problemele nerezolvate ale fizicii, chimiei, biologiei, pedologiei, istoriei, filologiei, geneticii, politologiei, statisticii economice, sociologiei etc. Numãrul jurnaliºtilor ºi savanþilor moldoveni, preocupaþi permanent de popularizarea realizãrilor ºtiinþei ºi tehnicii este în prezent foarte mic. Printre entuziaºtii explorãrii acestor teme am putea sã-i numim pe savanþii Artiom Lazarev, Sergiu Rãdãuþan, Constantin Popovici, Haralambie Corbu, Dumitru Batîr, Eliza Botezatu, Mihail Dolgan, Iosif Krupenikov, publiciºtii Alexandru Gromov, Raisa Kazakova, Tatiana Rotaru, Leonid Busuioc. Genericele care întrunesc materiale privind destinele de azi ale ºtiinþei în Republica Moldova le gãsim în presa noastrã în temei în preajma unor sãrbãtori, jubilee sau altor manifestãri festive. Foarte puþine din aceste publicaþii poartã un caracter constructiv, iau o atitudine criticã faþã de situaþia ce s-a creat pe acest tãrîm al economiei noastre. Aceastã concluzie o putem face în urma analizei materialelor respective din paginile ziarelor ºi revistelor cu caracter de masã. Puþine materiale din presa periodicã contemporanã încearcã sã insereze un dialog dintre savant ºi cititorul puþin iniþiat în materie ºtiinþificã. Majoritatea articolelor savanþilor, inclusiv ºi interviurile cu liderii gîndirii ºtiinþifice din republicã constituie niºte monologuri monotone fãrã nervul polemicii, cu prezentãri tradiþionale a temei elucidate. Rar de tot jurnalistul 
!

îndrãzneºte sã intervinã cu negarea vre-unei teze a savantului sau cu încercarea de a iniþia un dialog întreþinut la egal cu interlocutorul. De regulã, absoluta majoritate a articolelor privind tematica ºtiinþificã tind sã punã punctul pe “i”, sã dea “murã-n gur㔠cititorului, afirmînd categoric toate adevãrurile lansate. Foarte rar avem cazuri, cînd autorul (savantul sau jurnalistul) oferã cititorului prilejul de a medita de sine stãtãtor, a cãuta adevãrul de pe poziþii netradiþionale. Desigur, în aceastã sferã delicatã sînt contraindicate recetele precise, bine “peptãnate” ºi ajustate. Crearea unei opere publicistice despre ºtiinþã ºi savanþi constituie o artã care nu suferã reglementãri sau stereotipe rigide. În fiecare caz aparte publicistul cautã o soluþie adecvatã pentru realizarea izbutitã a temei. Dialogul sincer, cinstit purtat cu cititorul, contribuie la dezvãluirea amplã a materialului, pe care-l examineazã la momentul dat jurnalistul. Spre regret, popularizarea realizãrilor ºtiinþei ºi tehnicii în presa periodicã n-a devenit pînã acum o cauzã permanentã a publiciºtilor. ªtiinþa despre jurnalisticã n-a generalizat deocamdatã experienþa acumulatã în acest domeniu a creaþiei publicistice. De aceea la ora actualã avem un numãr foarte mic de lucrãri publicistice veritabile, care popularizeazã în mod competent realizãrile colectivelor ºtiinþifice ºi ale celor mai de vazã savanþi din Moldova. Cititorul de masã cunoaºte puþin chiar acele compartimente ale ºtiinþei moldave, care i-au adus glorie pe continentul european ºi departe de hotarele lui. Astãzi au un prestigiu binemeritat în lume reprezentanþii unor aºa ºcoli ºtiinþifice moldoveneºti, cum sînt cele de fizicã teoreticã ºi fizicã a semiconductoarelor, microbiologie, matematicã aplicatã, arheologie. Sînt înalt apreciate de asemenea ºi rezultatele înregistrate de cãtre oamenii de ºtiinþã, care lucreazã în diferite domenii ale agriculturii ºi industriei alimentare: pedologie, geneticã, viticulturã, pomiculturã, vinificaþie, elaborarea seminþelor pentru culturi grãunþoase ºi tehnice. Jurnaliºtii-investigatori, care activeazã actualmente în presa periodicã din Republica Moldova, au fãcut mult pentru a iniþia o discuþie constructivã privind problematica ecologicã în paginile revistelor sãptãmînalelor, cotidianelor, în emisiunile radiofonice ºi televizate. La tratarea tematicii ecologice s-a reeºit din condiþiile specifice, în care se aflã acum solurile, resursele acvatice ºi clima Moldovei. 
"

Avînd cel mai mare numãr de populaþie la fiecare kilometru pãtrat dintre toate statele Europei, Moldova dispune de suprafeþe limitate de pãmînt arabil ºi de rezerve foarte modeste de apã. Aproximativ jumãtate din teritoriul republicii face parte din aºa-numita “zonã a agriculturii de risc” - cu alunecãri de teren ºi secete sistematice, cu alte calamitãþi ale naturii, care cauzeazã, mai ales în ultimii ani, pagube economice uriaºe. Angajînd în discuþie specialiºti în materie, publiciºti-cercetãtori, mass media din republicã a încercat sã elaboreze ºi sã promoveze tehnologii avansate, care ar putea sã acorde un ajutor real plugarilor, mecanizatorilor, crescãtorilor de animale, viticultorilor, legumicultorilor. Articolele de problemã, comentariile publicistice, inbterviurile, corespondenþele analitice ºi alte materiale din arsenalul genurilor presei contemporane au acordat un ajutor real cititorului nu numai la iniþierea lui în materie de ecologie, dar ºi în cauza de traducere în fapt a recomandãrilor, pe care le conþin majoritatea materialelor pe teme ecologice. Presa periodicã din republicã ºi în special “Moldova Suveranã”, “Nezavisimaia Moldova” ,”Sãptãmîna”, “Delovaia gazeta”, “Agricultura Moldovei” etc., a fãcut foarte mult pentru a lichida “necãrturãria” ecologicã a multor mii de cititori. Este vorba de publicaþiile care au pledat ºi pledeazã pentru explorarea gospodãreascã, chibzuitã a solurilor ºi resurselor de apã din lacurile ºi bazinele rîurilor noastre, pentru folosirea raþionalã a îngrãºãmintelor ºi chimicatelor, care necesitã o dozare determinatã de recomandaþiile ºtiinþei ºi practicii înaintate. De o realã valoare cognitivã ºi instructivã sînt publicaþiile pe teme ecologice în gazetele orãºeneºti ºi raionale. Aceste materiale “coboar㔠pînã la tematica ce þine nemijlocit de problemele nerezolvate ale unor gospodãrii ºi localitãþi aparte, de destinul de azi ºi cel de mîine al florei ºi faunei Moldovei. Presa localã a prevenit prin publicaþiile ei combaterea tãierii nechibzuite a masivelor de pãduri în mai multe localitãþi din republicã, a contribuit real la pãstrarea unor braniºti - monumente ale naturii plaiului moldav. În ultimii ani a sporit interesul cititorilor faþã de publicaþiile privind tematica ocrotirii sãnãtãþii oamenilor. Afarã de revista “Sãnãtate”, organ oficial de presã al Ministerului sãnãtãþii, în prezent la Chiºinãu se mai editeazã periodicele populare de mas㠓Tainele sãnãtãþii” ºi “Viaþa 
#

conjugalã ºi nu numai...” în limbele românã ºi rusã. Cercetãrile sociologice, care s-au efectuat recent în Moldova ºi în alte þãri ale CSI, ne dovedesc cã auditoriul acestor publicaþii este mereu în creºtere. Gãzduind în paginile lor o mulþime de materiale privind medicina popularã, realizãrile legate de folosirea în chirurgie a razei laser, a tehnicii electronice de calcul ºi alte realizãri ale revoluþiei tehnico-ºtiinþifice, revistele populare de profil medicinal-farmaceutic n-au rezistat întotdeuna ispitei ºi au gãzduit în coloanele lor mai multe subiecte despre “minuni” ale medicinii, care la primul control profesionist au dovedit cã nu au nimic comun cu adevãrul ºtiinþific. Spre regret, goana dupã senzaþii ieftine le-a jucat festa ºi multor periodice serioase care în modul acesta au indus în eroare multe mii de cititori. Popularizarea ºtiinþei este un sector important al platformei ideologice a ziarului (revistei) care determinã procesul de formare a concepþiei despre lume a compatrioþilor noºtri, a omului care trãieºte în secolul revoluþiei tehnico-ºtiinþifice. Prezentînd unele aspecte ale funcþionãrii ºtiinþei ºi activitãþii unor savanþi aparte, jurnalistul-investigator contribuie la educarea cititorului în spiritul dragostei ºi mîndriei pentru Patria ºi poporul sãu. Cãci realizãrile ºtiinþifice determinã într-un anumit mod locul unei sau altei þãri pe scara valorilor intelectuale ale lumii. Pe an ce trece sarcina de a zugrãvi ºtiinþa cu mijloacele ºi metodele tradiþionale ale jurnalismului devine tot mai complicatã ºi mai grea din mai multe cauze obiective. Limbajul, în care comunicã savanþii devine îmbibat cu noþiuni care indicã matematizarea ºi computerizarea nu numai în domeniul ºtiinþelor exacte, ci ºi în sfera umanisticã. Astãzi cu concursul maºinilor de calcul se rezolvã cele mai diferite probleme teoretice ºi practice în filosofie, sociologie, lingvisticã, politologie, pedagogie, geneticã. Devine cu totul alta terminologia comunicãrii în mediul oamenilor de ºtiinþã. Pentru majoritatea cititorilor cea mai mare parte a lexicului savanþilor rãmîne a fi deocamdarã inaccesibilã. Pe lîngã alte funcþii ale sale jurnalistul-investigator mai are ºi sarcina de a însuºi jargonul ºtiinþei ºi de a-l transpune chibzuit în materialul gezetãresc pe înþelesul numerosului sãu auditoriu. Aceasta este o misiune deloc simplã, pe care e în stare s-o realizeze numai publicistul bine iniþiat în materia ºtiinþificã. Stilul cazon, “suprasaturat” cu tehnicisme ºi terminologie 
$

departamentalã specificã mai rãmîne a fi încã o piedicã serioasã în calea popularizãrii în mass media a realizãrilor progresului tehnico-ºtiinþific, Nu rareori ziarele ºi revistele noastre, intenþionînd sã facã o largã publicitate descoperirilor ºtiinþifice de mare rezonanþã, gãzduiesc în coloanele lor materiale didactico-instructive, care conþin descrieri amãnunþite ale proceselor tehnologice redate cu un lexic specific, accesibil numai unui numãr limitat de cititori. Asemenea texte jurnalistice caracterizeazã de mai multe ori nu cercetarea ºtiinþificã, ci dese ori constutuie un model de ºtampuri gazetãreºti, care înstrãineazã auditoriul mass media de valorile ºtiinþifice care urmau a fi însuºite de cititor. În ultima vreme sîntem martorii promovãrii insistente în presã a unor ºtampuri sintactice utilizate mai ales la formularea titlurilor de articole, studii, materiale publicistice de sintezã. Iatã cîteva mostre de acest fel spicuite din gazetele ºi revistele republicane: “Selecþia geneticã: metode, perspective”, “Omul ºi clima: ieri, azi, mîine”, “ªtiinþa Moldovei: bilanþ ºi perspective”, “Tehnica de calcul: eficienþa utilizãrii” etc. Precum se vede, cele douã puncte din frazele reproduse constituie mai mult o danie modei, decît respectarea unor reguli sau tradiþii în sintaxa, stilisticã ºi punctuaþia limbii noastre. Experienþa cu duratã de mai mulþi ani de existenþã ºi de funcþionare a jurnalismului de investigaþie în domeniul ºtiinþei ºi tehnicii nu poate fi calificatã numai ca o simplã elucidare a unei teme. Ea intenþioneazã sã fie o sferã cu statut aparte a jurnalismului de cercetare a realitãþii cu obiectivele sale de studiu, cu metodele ei specifice de expunere a materiei, care determinã în cele din urmã diversitatea genurilor ºi speciilor publicistice, stilul, maniera de reflectare a subiectelor º.a. Spre asemenea orizonturi ne orienteazã operele jurnalismului de investigaþie semnate de A.I.Hertzen, D.I.Pisarev, M.Kogãlniceanu, B.P.Hasdeu, C.Stere. CALITÃÞI PROFESIONISTE NECESARE JURNALISTULUI INVESTIGATOR. Calea, pe care o parcurge jurnalistul-cercetãtor în cãutarea adevãrului, are de cele mai multe ori obstacole ºi piedici de diferite soiuri. Eforturile jurnalistului nu întotdeauna gãsesc susþinere în forurile 
%

administraþiei oficiale, care de regulã nu sînt cointeresate sã-l ajute pe jurnalist, ci tind sã-i creeze frîne ºi greutãþi, care ar complica sau ar face imposibilã dezvãluirea adevãrului. De cele mai multe ori jurnalistul este nevoit sã rezolve de sine stãtãtor probleme mari ºi mici, care se piloneazã în faþa lui în cadrul muncii de selectare sau de definitivare a materialului predestinat pentru a fi publicat în mass media. Fireºte, prezentarea ºi interpretarea faptelor, evenimentelor ºi fenomenelor spicuite din viaþã depinde în mare mãsurã de pregãtirea conceptualã ºi profesionistã a jurnalistului-investigator, de ingeniozitatea ºi erudiþia lui, de mai multe calitãþi care ne prezintã în mod complex o personalitate organizatã ºi bine orientatã în munca de creaþie. Desigur jurnalistul-investigator din zilele noastre nu poate fi comparat cu omologul sãu de la începutul secolului XX sau chiar cu acel din anii 60-70 ai veacului nostru. La dispoziþia publicistului-investigator de la finele mileniului doi sînt tehnica electronicã de calcul, sistemul “Internet”, o mulþime de periodice ºi buletine informative, care uºureazã procesul de colectare de cãtre jurnalist a materialului factologic. Reieºind din aceste considerente, putem constata, cã una din calitãþile distincte ale jurnalistului specializat în domeniul cercetãrilor realitãþii trebuie sã fie capacitatea de a observa ºi a memoriza evenimentele ºi faptele realitãþii ce ne înconjoarã. Din noianul lor el are sarcina sã reþinã ºi sã reproducã în creaþia publicisticã secvenþele cele mai importante care meritã sã fie date publicitãþii. Capacitatea aceasta faciliteazã considerabil procesul de desfãºurare ºi de finisare definitivã a investigaþiei jurnalistice. În activitatea curentã a jurnalistului-cercetãtor o importanþã deosebitã o capãtã calitatea de a reþine ºi a desprinde din avalanºa mare de detalii ºi amãnunte acele momente, care determinã principalul în investigaþia iniþiatã. Magnetofonul ºi calculatorul nu pot sã substituie aceastã participare a “factorului uman” la opera de cãutare ºi de dezvãluire a adevãrului. Pentru a însuºi ºi a deprinde aceastã extrem de valoroasã capacitate, publicistul e dator sã-ºi antreneze permanent memoria ºi piesele principale din bagajul sãu intelectual. Memoria vizualã se constituie ºi ea ca o calitate extrem de utilã pentru toþi oamenii de creaþie angajaþi în sistemul mass media. Ea le ajutã jurnaliºtilor sã reþinã ºi sã reproducã imagini vii ale realitãþii, scene 
&

din viaþã, documente, vorbirea directã a oamenilor implicaþi direct sau indirect în subiectul viitoarei opere publicistice. Capacitatea de a planifica ºi a aprecia propria activitate, de a prezice rezultatele ei este de mare folos în cadrul muncii, pe care urmeazã s-o înfãptuiascã jurnalistul-cercetãtor. Nu rareori autorul lucrãrii publicistice trebuie sã aibã bãrbãþia de a se dezice de rezultatele unui mare volum de lucru înfãptuit dupã un plan greºit, pe care cercetãtorul l-a elaborat în pripã, dupã prima impresie. Unii publiciºti ajung la adevãrul veritabil dupã examinarea consecutivã a 3-4 variante de versiuni diferite din care se acceptã numai una. Pronosticurile în activitatea de investigaþie jurnalisticã sînt un lucru riscant. Garanþia succesului s-au prezicerea sigurã a insuccesului muncii înfãptuite pot sã fie expuse numai de cãtre publiciºti cu bogatã experienþã de activitate profesionistã, de oameni, ce posedã intuiþie socialã. De cele mai dese ori jurnaliºtii se abþin de la pronosticuri categorice. Priceperea de a improviza în cadrul reproducerii amãnuntelor ºi datelor, care urmeazã sã formeze un tablou mai mult sau mai puþin veridic al celor întîmplate în viaþã, se impune ca ceva absolut necesar în activitatea jurnalistului cercetãtor. Aidoma unui scenarist dramaturg, el are sarcina de a reconstitui unele amãnunte ºi detalii, despre care nu are dovezi directe. Concursul de împrejurãri, intuiþia publicistului îi ajutã sã întregeascã tabloul (fabula) a unui sau a altui subiect cu o maximã veridicitate. În tendinþa de a reproduce adevãrul ºi de a-l prezenta prin virtuþiile slovei publicistice au soriþ de izbîndã numai jurnaliºtii care s-au exercitat pe acest tãrîm timp de mulþi ani, au acumulat o bogatã experienþã de creaþie ºi de viaþã. Improvizaþia are în jurnalisticã limitele ei, care nu pot nicidecum sã o certe cu normele elementare ale eticii profesioniste. Nu se poate improviza acolo, unde lipsesc orice premise sau detalii, care ne-ar permite sã expunem o versiune sau alta a desfãºurãrii probabile a evenimentului care ne intereseazã. În asemenea împrejurãri delicate jurnaliºtii moscoviþi Anatoli Agranovski, Vasili Peskov, Ina Rudenko, Melor Sturua nu inventeazã nimic. Ei comunicã cinstit cititorului faptul cã la capitolul dat nu dispun de argumente forte, cerîndu-ºi pe aceastã cale scuze de la cititori ºi rezervîndu-ºi dreptul de a reveni la tema datã cu altã ocazie. Mai este în uz încã o variantã: cea de a recunoaºte în opera publicisticã 
'

cã autorul nu este sigur de veridicitatea celor comunicate. O asemenea mãrturie nu ºtirbeºte nicidecum autoritatea sau prestigiul cercetãtorului. Din contra: sinceritatea publicistului îi sporeºte gradul de popularitate în faþa cititorului, dovedind o datã în plus cã autorul e sincer, tentat spre crearea în lucrarea sa a unei imagini întemeiate pe cultul adevãrului ºi al echitãþii. Discreþia constituie ºi ea o evidentã necesitate în modul de a fi ºi de a acþiona a jurnalistului cercetãtor, care aproape în decursul întregii sale vieþi se aflã într-o stare extrem de delicatã. Ca nimeni altul dînsul trebuie sã ºtie a pãstra o tainã, sã fie rezervat în vorbire ºi în acþiuni, sã nu batã la ochi prin modul cum comunicã cu semenii sãi, cum e îmbrãcat, sã nu atragã atenþia prea mare a celor ce-l înconjoarã la lucru, în activitãþi publice, în locuri de odihnã. A fi discret înseamnã foarte mult în cadrul oricãrei cercetãri înfãptuite de cãtre jurnalist. În faþa publicistului care insuflã încredere, posedã priceperea nu numai de a pune întrebãri, dar ºi de a asculta atent, cu multã rãbdare, rãspunsurile interlocutorului, omul se simte mai liber, “descãtuºat”, predispus fiind spre o discuþie constructivã, sincerã. Am putea exemplifica aceastã concluzie prin unele secvenþe ale emisiunilor analitice televizate “Geneza”, ºi “Ðåçîíàíñ” ale Companiei de Stat “Teleradio Moldova”. Protagoniºtii acestor emesiuni Aurelia Peru ºi Constantin Starîº intenþioneazã sã ne prezinte cele mai actuale teme ale vieþii economice ºi social-politice a Republicii Moldova de la finele veacului XX. Cea mai mare valoare a acestor emisiuni, dupã pãrerea noastrã, o constituie materialul factologic colectat ºi înglobat în structura emisiunilor în cauzã. Interlocutori tradiþionali ai protagoniºtilor sînt conducãtori ai republicii, membri ai Guvernului RM, specialiºti în diferite domenii ale economiei, lideri ai partidelor ºi formaþiunilor politice, oameni de artã. De multe ori opiniile lor expuse în cadrul examinãrii uneii chestiuni sau alta sînt selectate într-o atmosferã neoficialã, astfel depãºindu-se cadrul oficial al discuþiei, cînd unii vorbitori repetã ceea ce telespectatorul ºtie de acum din comunicãrile anterioare ale presei scrise ºi din emisiunile radiofonice, Aceste emisiuni analitico-investigaþionale au binemeritat o înaltã apreciere a specialiºtilor în materie ºi a telespectatorilor graþie faptului cã în cadrul investigaþiilor jurnaliºtii nu se grãbesc sã punã punctul pe “i”, sã expunã 

concluzii ºi judecãþi definitorii. Aceste secvenþe se prezintã în ansamblu ca niºte creaþii, în conþinutul cãrora triumfã cu adevãrat pluralismul de opinii ca expresie vie a democratizãrii vieþii interne a þãrii noastre. Jurnalismul de investigaþie este rodul muncii unei personalitãþi dotate cu capacitãþi distinse, cu viziune proprie a lucrurilor din jurul sãu. Desigur, tot volumul de informaþie acumulat în urma cercetãrii nu se transpune în mod mecanic în conþinutul articolului de problemã, al schiþei, comentariului politic sau materialului de alt gen publicistic. Aceastã sumã de date este interpretatã conceptual de cãtre jurnalist în corespundere cu simpatiile ºi antipatiile lui politice, apartenenþa la taberele partidelor ºi formaþiunilor social-politice existente în Moldova, poziþia pe care o ocupã ziarul (sãptãmînalul, revista) în anturajul concret al mass media din þarã. Activitatea rodnicã a jurnalistuliui care înfãpteieºte o cercetare de sine stãtãtoare este condiþionatã de existenþa ºi funcþionarea cu succes a unor surse informative ºi a unui serial de elemente care determinã conþinutul propriu-zis al investigaþiei întreprinse. Din categoria surselor informative fac parte publicaþiile periodice de actualitate, cele cu profil tehnic, revistele cu tematicã specializatã în felurite domenii ale ºtiinþei ºi activitãþii umane. Componentele obligatorii, pe care le utilizeazã jurnalistul în cadrul investigaþiei sale, se constituie din mediile de investigaþie disponibile (economice, tehnice, umane etc.), mai ales – în mediul în care se lucreazã nemijlocit, timpul disponibil pentru a efectua lucrãrile schiþate, obiectivul propriu zis al cercetãrii întreprinse. Din aceeaºi categorie de componente fac parte, desigur, ºi personalitatea jurnalistuluiprotagonist al investigaþiei, echiparea lui tehnicã, capacitãþile individuale, apartenenþa la o ideologie sau alta. Sursele informative ºi mediile investigaþionale nu pot nicidecum sã fie înglobate în niºte scheme stricte sau instrucþiuni departamentale rigide. Orice cercetare jurmalisticã este o parte componentã a actului de creaþie, care fãureºte opera publicisticã. De aceea nu sîntem în drept sã formulãm recete sau recomandaþii cu adrese concrete.

II. PARTICULARITÃÞI ALE PROCESULUI DE INVESTIGAÞIE ÎN CADRUL MASS MEDIA
Absolut în toate mediile de informare în masã - în agenþii guvernamentale ºi private, în redacþiile ziarelor ºi revistelor, la posturile de radio ºi televiziune – procesul anevoios de cercetare jurnalisticã a unui eveniment sau a unei probleme din istoria contemporanã are unele particularitãþi specifice caracteristice pentru întregul sistem al mass media. Comunitatea aceasta este determinatã, în primul, rînd prin identitatea scopurilor strategice ºi tactice, pe care le realizeazã în activitatea lor zilnicã jurnaliºtii ce fac parte din felurite detaºamente ale sistemului mass-media angajaþi în munca de cãutare ºi de promovare a adevãrului. Orice investigaþie ce poartã determinativul “jurnalistic㔠se începe, de regulã, de la o elementarã iniþiere a publicistului în materia ce þine de tema subiectului care urmeazã sã fie oglinditã în viitoarea scriere. De cele mai multe ori autorul-jurnalist se strãduie sã efectueze aceastã acþiune nu numai pentru sine, ci, în primul rînd, pentru cititorul sãu, pentru consumatorul materialului acumulat ºi interpretat în cadrul investigaþiei efectuate. Înainte de a nimeri în structura textului jurnalistic, datele ºi documentele ce urmeazã a fi analizate trebuie sã fie plasate, mai întîi de toate, în cîmpul de investigaþie. Aceastã acþiune se compune din mai multe elemente care ne prezintã pe larg originea surselor informaþionale, plasarea lor în contextul vieþii politice ºi social-economice actuale, analiza generalã a acestui bagaj la capitolul “veridicitate” º.a.m.d. Cu alte cuvinte, materialul de care dispune jurnalistul în procesul cercetãrii sale trebuie sã treacã o minuþioasã expertizã, scopul principal al cãreia este de a-l pregãti pe jurnalist pentru etapele decisive ale viitoarei 

sale investigaþii. Munca aceasta (de cele mai multe ori de rutinã) are multe trãsãturi comune cu cea pe care o înfãptueieºte juristul-anchetator, cercetãtorul ºtiinþific, sociologul, politologul ºi alþi analiºti angajaþi în studierea problemelor mari ºi mici ale contemporaneitãþii. Din arealul mare care constituie baza de date a cercetãrii cea mai mare valoare o au materialele cãpãtate la Arhiva de Stat a Moldovei, Curtea de Conturi, structurile Ministerului de finanþe, documentele publicate în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, alte surse oficiale. În majoritatea cazurilor izvoarele enumerate feresc jurnaliºtii de erori grosolane ºi chiar de interpretãri greºite ale temei. Sîntem departe de gîndul de a identifica munca jurnalistuluicercetãtor cu acea a poliþistului-anchetator. Fiecare din ei îºi are sectorul sãu de pledoarie pentru triumful adevãrului. Investigaþia, pe care o face ºi o descrie jurnalistul în creaþia sa, tinde sã aibã, în primul rînd, valoare social-educativã, sã conþinã încuviinþarea unei iniþiative de preþ în economia naþionalã sau dezaprobarea unor tendinþe ºi fenomene negative care sînt observate ºi apreciate la justa lor valoare în coloniþele ziarului sau ale revistei. Descrierea amãnunþitã a procesului de cercetare jurnalisticã întrun material gãzduit în presa periodicã are efect pozitiv numai atunci cînd jurnalistul ne prezintã laboratorul sãu de creaþie ca un veritabil avanpost al luptei pentru dezvãluirea cinstitã a adevãrului vieþii. Este foarte important sã notãm cã modalitatea de prezentare a amãnuntelor ºi detaliilor, poziþia civicã activã a publicistului ne caracterizeazã atît nivelul de pregãtire profesionistã a lui, cît ºi viziunea generalã a sa ca personalitate complexã a muncii de creaþie. Experienþa acumulatã de cãtre jurnaliºtii moldoveni angajaþi la muncã de creaþie în redacþiile ziarelor ºi revistelor, în aparatul agenþiilor de informaþii, ne dovedeºte, cã procesul de acumulare ºi de cercetare a informaþiei predestinate pentru publicare în presã întîlneºte pe parcursul desfãºurãrii sale o mulþime de obstacole. Înfruntarea ºi depãºirea lor solicitã de la autorul-publicist nu numai o solidã pregãtire profesionistã, dar ºi calitãþi distinse de caracter: dîrzenie, insistenþã. combativitate, capacitate de a duce la bun sfîrºit orice lucru început. Reieºind din aceste considerente, misiunile de a efectua investigaþiile jurnalistice sînt încredinþate în temei gazetarilor cu o bogatã
!

experienþã de creaþie ºi de viaþã, oamenilor care cunosc economia naþionalã a þãrii, ºtiu sã aprecieze la justa lor valoare relaþiile umane, conflictele în colectivele de muncã etc. Printre jurnaliºtii care ºtiu sã organizeze procesul de investigaþie ºi sã obþinã rezultatele aºteptate (prognozate) am putea sã-i nominalizãm pe Alexandru Gromov, Mitrofan Vãtavu, Boris Marian, Macarie Ghilas, Mihail Gh.Cibotaru, Vasile Severin, Tudor Þopa º.a. Chiar în perioada stagnãrii ºi a totalitarismului, cînd toate instituþiile ideologice din Moldova, inclusiv ºi presa, erau dominate în activitatea lor de dogmele unui singur partid, aceºti merituoºi veterani ai jurnalismului autohton au reuºit sã iniþieze ºi sã ducã la bun sfîrºit mai multe investigaþii, valoarea cãrora nu s-a pierdut pînã astãzi. In aceastã ordine de idei este,credem, cazul sã ne referim la cartea de publicisticã a lui Mihail Gh. Cibotaru “Sîrjoaca”, care se înscrie fericit în contextul publicisticii de facturã nouã, care promoveazã principii ºi adevãruri mari. Problemele economice, etico-morale, ecologice, chestiunile acute ale progresului tehnico-ºtiinþific, ale reformei ºcolii medii de culturã generalã, ale orientãrii profesionale ºi educaþiei prin muncã a generaþiei tinere sînt abordate ºi tratate de cãtre scriitorul-publicist pe baza realitãþilor satului Vãrvãreuca din raionul Floreºti, baºtina autorului. Factorul uman dominã aici în fiece paginã a cãrþii. “Întîlnirile cu consãtenii, cu foºtii prieteni de ºcoalã ºi de tinereþe, cu locurile copilãriei ºi adolescenþei, cu satul de azi în permanentã schimbare ºi reînnoire, - mãrturiseºte M.Gh.Cibotaru în cuvîntul introductiv al scrierii dumisale, - totdeauna-þi trezesc în suflet adînci emoþii, care te urmãresc ºi te frãmîntã îndelung. Anume în asemenea clipe încerci ispita de a te aºeza la masa de lucru. Aºa s-a întîmplat cã într-o bunã zi m-am pomenit aºternînd file dintr-o carte despre satul meu natal, despre oamenii lui, despre unele din mulþimele de interese ºi probleme ce-i preocupã. Nu-i o lucrare strict documentarã, deºi aproape toate faptele ºi detaliile sînt autentice. E o încercare de a împleti, de a îngemãna fraza publicisticã, documentarul cu imaginea ºi expresia artisticã, de a cugeta asupra anumitor chestiuni, evenimente, fapte, întîmplãri, asupra anumitor valori etico-morale ºi spirituale care se cer dezvoltate cu demnitate ºi ocrotire cu sfinþenie. Într-un cuvînt, aº vrea sã propun cititorului mãcar un colþ din acel lan de
"

sîrjoacã, pe care-l reprezintã, la modul simbolic, satul natal, oamenii lui”.*) O lucrare mai complexã, mai bogatã din punct de vedere ideinico-tematic decît “Sîrjoaca” n-am avut în publicistica artisticã moldoveneascã din anii 80-90. Cãci M.Gh.Cibotaru ne-a prezentat satul moldovenesc nu în veºmîntul sãu de paradã, ci în haine de lucru, cu problemele lui nerezolvate, durerile ºi necazurile din fiecare zi. În absoluta lor majoritate cele expuse în cartea lui Cibotaru despre multe din actualele paradoxuri social-economice rurale se referã, desigur, nu numai la realitãþile Vãrvãreucãi, ci, într-o mare mãsurã, sînt tipice pentru toate satele republicii. Acumularea ºi intrerpretarea de cãtre autor a datelor, din care se constituie conþinutul acestei uimitoare cãrþi, se prezintã în ansamblu ca un proces creator, în cadrul cãruia are loc naºterea unui amplu tablou al satului contemporan. În afarã de imagini tradiþionale, acest panoramic cuprinde de asemenea ºi elemente ale noului în activitatea economicã, în viaþa politicã, în contactele social-culturale ale semenilor noºtri. Procesul de investigaþie presupune cunoaºterea de cãtre jurnalist a unui numãr mare de oameni de profesii ºi vîrste diferite, cu felurite concepþii ºi experienþã de viaþã. Cu viziuni diverse ale realitãþii ce ne înconjoarã. Comunicarea cu aceºti interlocutori ne ajutã sã întregim tabloul viitoarei investigaþii, sã consolidãm baza documentarã a argumentelor expuse sau þinute în rezervã. Pe parcursul cercetãrii efectuate deseori se schimbã orientarea cãutãrilor jurnalistului-investigator. El se dezice de versiunea care are la bazã argumente puþin convingãtoare. În locul lor dînsul elaboreazã variante care conþin o probabilitate mai mare în procesul avevoios de confirmare (sau de negare) a materialului predestinat pentru publicare în presã. Cercetarea profundã, multilateralã a unei probleme contribuie la maturizarea profesionistã a jurnalistului, la îmbogãþirea bagajului sãu de cunoºtinþe în felurite domenii ale vieþii.

III. SEPARAREA SUBIECTELOR INVESTIGABILE
Cîmpul de cercetare jurnalisticã a realitãþii care ne înconjoarã este foarte mare. Posibilitãþile de explorare a lui cu concursul mijloacelor, de care dispune astãzi jurnalismul contemporan, sînt practic inepuizabile. De aceea publicistul tinde sã stabileascã în timpul cercetãrii o anumitã ordine în valorificarea ºi utilizarea raþionalã a informaþiei de care dispune. De cele mai multe ori informaþiile ºi mãrturiile documentare acumulate sînt aranjate în ordine cronologicã. Alteori materialul selectat este clasificat conform unor prioritãþi stabilite chiar de cãtre jurnalist. Este firesc faptul cã în cadrul cercetãrii înfãptuite în casetele cu înscrieri ºi carnetele cu notiþe ale publicistului se adunã o mulþime de materiale de prisos, care au prea puþin comun cu tema abordatã. Pentru a se debarasa de acest “balast,” jurnalistul pune în funcþiune aºa numitul “filtru informaþional” care “cerne” întreaga mulþime de amãnunte, fapte, detalii, date statistice, spicuiri din paginile presei periodice, “descompuse” în compartimente separate pe calea magistralã a cercetãrii jurnalistice. “Filtrul informaþional” nu poate fi nicidecum conceput ca o unitate universalizatã de mãsurã, cum sînt, de exemplu, metrul, kilogramul, ora etc. În cazul nostru el se formeazã din preferinþele unor jurnaliºti aparte, din simpatiile ºi antipatiile altora, din concepþia filosoficã despre lume, de care se cãlãuzesc editorii ºi redactorii unei sau altei publicaþii periodice. Misiunea “filtrului informaþional” nu se reduce nicidecum la excluderea din textul viitoarei opere publicistice a amãnuntelor ºi epizoadelor picante - operaþie, care poate influenþa negativ structura ºi þinuta generalã a lucrãrii predestinatã pentru publicare în presã. Din contra - utilizarea chibzuitã a materialului care este la dispoziþia jurnalistului de cele mai multe ori determinã succesul ºi rezonanþa scrierii publicistice. Ne vom referi în continuare la un exemplu grãitor, în felul sãu, cînd abundenþa de
$

*) ×èáîòàðó Ìèõàèë . Ã. Ñûðæîàêà. Ïîâåñòèðü øè ñêèöå. - Êèøèíýó, Ëèòóðàòóðà Àðòèñòèêý, 1985, ïàæ. 4. #

———————

amãnunte ºi detalii a jucat un rol pozitiv în destinul unei originale investigaþii jurnalistice. Cu 28 de ani în urmã jurnalistul moscovit Vasili Peskov a publicat în cotidianul “Êîìñîìîëüñêàÿ ïðàâäà” schiþa intitulat㠓Ðå÷êà ìîåãî äåòñòâà”, la care acelasi autor a revenit în vara anului 1997.*) În acest rãstimp scriitorul-publicist a primit de la cititorii sãi peste patru mii de rãvaºe-ecouri. O parte din ele au fost gãzduite în paginile ziarului, altã parte a completat genericul “Revista scrisorilor”. Laitmotivul general al ecourilor epistolare era acelaºi: “Aþi scris nu numai despre pîrîiaºul dumneavoastrã, ci ºi despre al meu”. Îndemnaþi de cercetarea jurnalisticã a lui V.Peskov, cititorii au lãrgit considerabil aria discuþiei despre micile pîrîiaºe, afluente ale rîurilor mari, despre rolul lor nobil în educaþia ecologicã ºi civicã a tinerii generaþii. Autorii rãvaºelor-ecouri au pus în discuþie sute de subiecte care nu erau nici mãcar pomenite în investigaþia jurnalisticã iniþialã: materiale privind protecþia solurilor, alunecãrile de teren, utilizarea raþionalã a resurselor acvatice, fauna fluviilor noastre, starea pescuitului în albiile rîurilor ºi lacurilor formate în urma revãrsãrilor de ape º.a.m.d. În epicentrul primei schiþe a lui V.Peskov a fost pîrîiaºul Usmanca, albia cãruia cu o lungime de o sutã cincizeci de kilometri autorul a parcurso pe jos, cu toiagul în spate - de la izvor pînã în locul unde micul fluviu îºi vãrsa apele în rîul Voronej din centrul Rusiei, acolo, unde pe timpuri a luat naºtere flota fluvialã a Rusiei medievale. Dupã cum stabileºte scriitorul, istoria majoritãþii rîurilor mari ºi mici are o mulþime de subiecte neexplorate, cunoscute unui numãr foarte mic de specialiºti în materie de istorie ºi geografie. Reproºul acesta îl putem adresa în mãsurã deplinã ºi oamenilor de ºtiinþã preocupaþi de studierea complexã a apelor Moldovei. Avem pînã la ora actualã foarte puþine studii ºtiinþifico-populare, care ne-ar prezenta secvenþe privind biografia zbuciumatã a localitãþilor situate pe malurile Nistrului, Prutului, Rãutului, Bîcului, Cogîlnicului, Culei º.a. Prima încercare serioasã de a face o investigaþie publicisticã despre monumentele istorice de pe malul Nistrului a fost efectuatã în
*) Ïåñêîâ Â. Ðå÷êà ìîåãî äåòñòâà. - “Êîìñîìîëüñêàÿ ïðàâäà”, 15 àâãóñòà 1997 ãîäà. %

presa basarabeanã de la sfîrºitul veacului XIX. Ea aparþinea lui Alexandr Iaþimirschi (1873-1925), mare savant-filolog, publicist, istoric al literaturii ºi critic literar rus. Originar din satul basarabean Bairamcea, judeþul Akkerman, fecior de învãþãtor, A.Iaþimirski ºi-a fãcut studiile mai întîi la gimnaziul din Chiºinãu, iar apoi la facultatea de istorie ºi litere a universitãþii din Moscova. Tînãrul gimnazist avea numai 19 ani, cînd cotidianul chiºinãuean de limbã rus㠓Bessarabski Vestnik” a început sã publice ciclul de articole cu caracter istorico-etnografic intitulat “Antichitãþi de pe malul Nistrului”. Cu unele intervale nu prea mari acest grupaj din nouã articole s-a tipãrit în gazetã timp de un an ºi jumãtate.*) Aceste apariþii în presã constituie debutull tînãrului cercetãtor în paginile gazetei chiºinãuene. Ele au marcat de fapt începutul activitãþii publicistice ºi ºtiinþifice a talentatului savant în domeniul studierii complexe a þinutului natal. Tînãrul autor descrie cu mult har monumentele istorice situate pe malurile Nistrului, demonstrînd în cadrul acestor emoþionate mãrturisiri cunoaºterea excelentã a multor opere literare ºi ºtiinþifice de mare valoare - lucrãri, care þineau de istoria, geografia, economia ºi cultura baºtinii sale de la finele secolului XIX. Cercetarea jurnalisticã întreprinsã de cãtre tînãrul publicist Alexandr Iaþimirschi cu peste o sutã de ani în urmã rãmîne a fi pînã în prezent unicalã în felul ei. Mãrturiile publicistului basarabean conþin informaþie, documente puse imediat la dispoziþia cititorului pentru prima oarã ºi interpretatã ingenios de cãtre autor. Desigur, astãzi informaþia pe care o conþine serialul publicistic “Antichitãþi de pe malul Nistrului” nu mai corespunde, fireºte, exigenþelor ºtiinþifice ale timpului. În prezent potenþialul apelor nistrene îl studiazã în mod complex economiºtii ºi ecologii, energeticienii ºi ihtiologii, microbiologii ºi specialiºtii ºi domeniul irigaþiei.
*) Ciclul “Antichitãþi de pe malul Nistrului” a apãrut în “Bessarabski Vestnik” în ordinea cronologicã ce urmeazã: 1. Ãåíóýçñêàÿ êðåïîñòü â ã. Ñîðîêàõ. 1892 nr. 934; 2. Äâîðåö Ïîòîöêèõ â ã. Ìîãèëåâå; 3. Ïàìÿòíèê Ãåòìàíó, Æîëêåâñêîìó, 1892, nr. 936; 4. Îñòàòêè ëàãåðÿ Êàðëà XII â ñåëå Âàðíèöà, 1893, nr. 949; 5. Áàêèðåâà ïåùåðà â ã. Ñîðîêàõ, 1893, nr. 958; 6. Ëÿäîâñêàÿ ñêàëüíàÿ öåðêîâü, 1893; 7. Îñòàòêè ñêàëüíîãî ìîíàñòûðÿ â ñ. Ðîãè, 1893, nr. 1123 ºi 1124. &

Presa a publicat în repetate materiale de sintezã, care au intenþionat sã dovedeascã cu argumente convingãtoare, cã rîul a fost, este ºi va fi de acum înainte un activ stimulator biologic ºi social al vietãþii pe Pãmînt. Nu întîmplãtor cea mai mare parte a populaþiei de pe planeta noastrã vieþuieºte acum în bazinele celor mai mari rîuri: Enisei, Nipru, Huanhe, Ianþzi, Main, Amazon, Mississippi, Dunãrea. În prezent o pãtrime din locuitorii Federaþiei Ruse trãiesc în bazinul Volgãi. Chiar cea mai generalã trecere în revistã a capacitãþilor acestui mare rîu rusesc ne indicã faptul cã pe malurile Volgãi se fãureºte destinul de azi ºi acel de mîine al industriei constructoare de maºini din Rusia; aici îºi ia avînt noua generaþie a industriei automobilstice cu capitala la Gorki ºi Toliatti, în oraºele Povolgiei cresc ºi se dezvoltã cele mai mari centre tehnico-ºtiinþifice care îi dau faimã Rusiei. În aceeaºi ordine de idei am putea vorbi despre potenþele cunoscutelor rîuri de pe continentul european - Niprul, Nemanul, Oderul, Dunãrea, Visla, Donul etc. Pe lîngã multiplele lor funcþii, zbuciumatele biografii ale acestor fluvii, precum subliniazã Vasili Peskov, mai au ºi o nobilã misiune educativã. Cãci pe malurile rîurilor noastre mari ºi mici în timpuri distanþate de vremurile noastre au fost înãlþate mãnãstiri, cetãþi, bastioane de luptã. Mai mult decît atît: pe malurile rîurilor au luat naºtere mai multe cnezate, principate, regate ºi alte formaþiuni statale europene din veacurile medii. Dacã ne vom aprofunda în materie de etnografie ºi folclor, vom gãsi lesne o mulþime de subiecte de legende, poveºti populare, balade, cîntece, care glorificã fluviile de pe diferite meridiane ale globului pãmîntesc. Cunoaºterea acestor secvenþe le ajutã jurnaliºtilor sã asigure o expunere emoþionantã a materiei, care în modul acesta contribuie la educaþia patrioticã iniþiatã pe aceastã cale. Existã în cadrul separãrii subiectelor alese pentru cercetare trei niveluri diferite ale procesului comunicativ: cel al publicului, cel privat ºi cel rezervat. Cel mai simplu ºi mai rãspîndit în spaþiul informativ care ne înconjoarã este nivelul publicului. Acesta e un nivel general care întruneºte în interiorul sãu bagajul de informaþie cules din surse cunoscute unui numãr mare de cititori, telespectatori, ascultãtori ai posturilor de radio. Pentru jurnalismul de investigaþie acest nivel al procesului
'

comunicativ nu prezintã un interes deosebit, excepþional, fiind cã conþine fapte ºi amãnunte ºtiute de toþi. Cu toate acestea, fãrã nivelul în cauzã cercetarea jurnalisticã e de neînchipuit. Deºi majoritatea ºtirilor din care se compune acest nivel este de naturã oficialã, ele nu pot fi nicidecum ignorate sau trecute cu vederea de cãtre publicistul investigator, cãci rentabilitatea lor rãmîne a fi foarte înaltã. Al doilea nivel al procesului comunicativ este cel privat, care include în conþinutul informaþiei material selectat ºi interpretat în mod particular de cãtre o persoanã sau un grup redus de recipienþi. Dobîndirea ºi prelucrarea datelor ce fac parte din bagajul acestui nivel are unele particularitãþi specifice, dintre care principala este pãstrarea anonimatului ºi intimitãþii pentru toþi sau pentru majoritatea executanþilor. ªi, în sfîrºit, al treilea nivel informaþional care existã ºi funcþioneazã în arsenalul jurnalismului de investigaþie, poartã determinativul de nivel rezervat sau închis, ascuns. De cele mai multe ori el are o structurã confidenþialã, elaboratã în exclusivitate pentru grupuri reduse de recipienþi. Nivelul informativ rezervat conþine materiale care de regulã, se utilizeazã foarte rar, în proporþii reduse pînã la minimum. Toate aceste trei niveluri informative au dominat de-a lungul anilor, oferindu-le jurnaliºtilor posibilitãþi de a întreprinde investigaþii concrete. Intre canalele informative care s-au afirmat în jurnalismul de azi distingem urmãtoarele: instituþionale, publicaþii de interes general, publicaþii specializate în anumite domenii, publicaþii tehnice þi alte tipãrituri. Informaþia instituþionalã este la rîndul ei acea, care are origine de identitate diversã, exprimatã în mod accesibil (preferabil în comunicate de presã, buletine informative etc.) prin intermediul posibilitãþilor oficiale de care dispune mass media. Astãzi gazetele noastre publicã foarte multã informaþie de provinenþã instituþionalã. De aceea titlurile majoritãþii subiectelor privind relaþiile externe ale þãrii cu strãinãtatea, contactele economice ale Moldovei, activitatea guvernului ºi a parlamenului “cãlãtoresc” din paginã în paginã în conþinutul periodicelor de cele mai diferite orientãri: guvernamentale, departamentale, centriste, de dreapta, de stînga etc. Fenomenul “aducerii la numitor comun” a informaþiei instituþionale vine în contradicþie cu principiile pluralismului de opinii, cu procesul stabilirii în societatea noastrã a unei atmosfere democratice în sfera delicatã de acumulare, difuzare ºi utilizare a informaþiei.
!

Informaþia spicuitã din paginile publicaþiilor periodice de interes general este destul de amplã în posibilitãþile ei de conþinut ºi în calitate pur informaþionalã. La acest capitol este cazul sã situãm toate expresiile folosite permanent în mediile de comunicare (scrise sau difuzate prin intermediul mijloacelor audiovizuale). In ºuvoiul enorm de informaþie operativã care se perindã prin coloanele publicaþiilor de interes general, nu rareori avem materiale care meritã sã fie în cadrul atenþiei jurnalistuluiinvestigator. Pentru a exemplifica aceastã concluzie vom reproduce cîteva crîmpeie din tradiþionalul grupaj de materiale “Actual” publicat la sfîrþitul anului 1997 în sãptãmînalul chiþinãuean “Patria Tînãrã”: Preºedinþie. Din motive tehnice în numãrul precedent nu am avut posibilitate sã povestim cititorilor despre întîlnirea pe care preºedintele Republicii Moldova Petru Lucinshi a avut-o cu liderul transnistrean Igor Smirnov. Sã lichidãm aceastã lacunã în prezentul numãr al sãptãmînalului. Din capul locului jurnaliºtii au etichetat acest eveniment drept senzaþional, deoarece liderii nu s-au întîlnit de aproape douã luni. Lucinschi însã a insistat ca acest epitet sã fie lãsat la o parte, cãci “ba eu nu am avut timp, ba Smirnov a fost ocupat”. Iar acum sã ne oprim în detalii asupra rezultatelor acestei întîniri: 1. Armamentul ºi muniþiile fostei Armate a 14-a au fost parþial transportate în Rusia, parþial realizate; 2. Preºedintele Republicii Moldova a declarat cã problema statilitãþii Transnistriei, sau noþiunea de “stat comun”, fixatã þn textul Memorandumului este problema principalã în care se manifestã contradicþia; 3. În domeniul relaþiilor economice reciproce nu existã careva disensiuni de ambele pãrþi ale Nistrului; 4. In problema “grupului Ilaºcu” s-a înregistrat un anumit progres. Parlament Deputaþii moldoveni au comentat activ adoptarea codului electoral. Opinia generalã este practic, unanim㠖 adoptarea actului în cauzã este un act pozitiv capabil sã redreseze situaþia politicã în Moldova. ªi nu e de mirare: nu orice deputat din actuala componenþã a Legislativului
!

ar risca sã meargã la alegeri în mod individual, ºi nu cu lista partidului. In calitate de argument în favoarea susþinerii sistemului majoritar mulþi deputaþi prezintã urmãtoarea tezã: cicã, se exclude apariþia în Parlament a persoanelor capabile sã cumpere voturile electoratului. Un argument forte, nimic de spus. Dar, pe de altã parte, parlamentarii prea din cale afarã îºi asigurã situaþia lor pe viitor, cãci nu prea ai cum cere de la listele de partid. Din toatã afacerea aceasta un lucru este clar: Insãºi noþiunea de “ales al poporului” a fost deformatã. Guvern Viceprim-ministrul Valeriu Bulgari a fost desemnat preºedinte al Comisiei guvernamentale, împuternicitã cu verificarea executãrii legii despre Gagauz-Yeri. Comisia, constînd din 20 persoane, între care reprezentanþi ai tuturor structurilor autonomiei, urmeazã sã prezinte în termen de o lunã raportul privind executarea legii ºi propunerile de rigoare. Reprezentanþii Gãgãuziei au declarat, cã acesta este primul pas spre elaborarea mecanismului de delimitare a împuternicirilor între Comrat ºi Chiºinãu, ºi spre modificarea legislaþiei Republicii Moldova în funcþie directã de adoptarea statutului special al Gagauz-Yeri. Reamintim cã autoritãþile gãgãuze au insistat în repetate rînduri asupra acestei probleme. Prim-ministrul Ion Ciubuc a declarat cã aderarea Moldovei la francofonie deschide în faþa statului nostru perspectivele susþinerii din partea þãrilor europene dezvoltate. Proporþia ajutorului scontat va fi pusã în directã legãturã cu propunerile ºi proiectele de investiþii ale Chiºinãului. Strada Bãtrîneþea este o stare inevitabilã a organismuluiu uman. În faþa acestui postulat cedeazã oricare altul. Tinereþea într-adevãr nu poate fi cumpãratã chiar pentru toþi banii lumii. Astãzi, urmãrind viaþa pensionarilor, declar fãrã rezerve: “decît aºa viaþã, mai bine....” Poate sunã cam cinic, dar totuºi e mai bine sã mori tînãr. N-am crezut niciodatã cã în statul nostru, oarecum civilizat, în preajma secolului XXI bãtrînii vor muri de foame. Dar, chiar zilele trecute pe scara blocului în care locuiesc a murit
!

o bãtrînicã. Diagnosticul oficial al medicilor - atac de cord. Parcã nu ar mai fi nimic de adãugat la aceastã sentinþã imparabilã, însã... Atacul de cord a fost consecinþa subnutriþiei permanente, mai exact spus, a foamei. Bãtrîna avea o pensie de 55 lei. A dus-o o vreme, vînzînd cîte ceva din casã. Dar toate au un sfîrºit. S-a sfîrºit ºi viaþa bietei bãtrîne. A fost înmormîntatã în pijama, cãci în tot apartamentul nu s-a gãsit o hainã mai bunã. Au înmormîntat-o persoane absolut strãine - rudele n-au binevoit sã se prezinte la ceremonia funerarã. În schimb ºi-au fãcut apariþia mai tîrziu, cînd urma sã se decidã, cui îi va rãmînea apartamentul bãtrînei. Unul dintre aceºtea se cãina prin curtea blocului: “ce delãsare, acum reparaþia ne va costa bani grei”. Da, astãzi prea puþini sînt cei mulþumiþi de viaþã. Totuºi, bãtrînii se descurcã cel mai rãu în condiþiile actuale. Absolut în toate problemele de la cãutarea produselor mai mult sau mai puþin ieftine, pînã la cumpãrarea medicamentelor (se ºtie cã pensionarii se îmbolnãvesc mai des decît tinerii). Apropo de medicamente. Recent am devenit martorul unei scene înfiorãtoare: la una din farmaciile oraºului un bãtrînel a fãcut o crizã de isterie atunci, cînd a aflat cã medicamentul prescris costã peste o sutã de lei. A plecat fãrã sã-l fi cumpãrat, desigur “mai bine sã mor decît sã plãtesc atîþea bani...” - a rostit el spre finele incidentului. Aceasta ne este viaþa. Viaþa, care duce inevitabil spre moarte*). Chiar din prima lecturã a acestor secvenþe informative obeservãm, cã toate au la bazã niºte evenimente consumate recent. Meditînd însã asupra subiectelor prezentate, ne dãm seama cã prilejul operativ serveºte aici în calitate de ambalaj pentru esenþa materialului jurnalistic lansat în acest grupaj. Cele mãrturisite în miniatura “Preºedinþie” ni se întipãresc în memorie nu prin faptul “întîlnirii senzaþionale” între Petru Lucinschi ºi Igor Smirnov (care nu s-au vãzut de douã luni), ci prin cele patru concluzii dure privind relaþiile Republicii Moldova cu Transnistria. Toate aceste verdicte numerotate ne indicã o datã în plus adevãrul trist, cã în prezent conducerea de vîrf a Moldovei bate pasul pe loc în rezolvarea problemei integritãþii teritoriale a republicii. Fiecare din cele patru verdicte poate servi drept prilej pentru înfãptuirea unei investigaþii jurnalistice.
*) “Patria Tînãrã”, 1997, 29 noiembrie. pag. 2. !!

Acelaºi lucru putem spune ºi despre a doua secvenþã a grupajului, gãzduitã sub genericul “Parlament”. Polemicile ce s-au purtat în presã ºi în localul parlamentului în jurul formulãrii definitive a codului electoral, ne dovedesc, cã o parte însemnatã a “aleºilor poporului” se strãduie sã foloseascã legislaþia în vigoare pentru a-ºi asigura bunãstarea proprie pentru azi ºi pentru viitor. De aceea sãptãmînalul repetã trista concluzie, pe care au proclamat-o anterior mai multe mijloace mass media din Moldova: “...noþiunea de “ales al poporului” a fost deformatã...” . Subiectul celei de-a treia miniaturi prezentate la rubrica “Guvern”, ia în discuþie problema de verificare a executãrii Legii despre formaþiunea “Gagauz-Yeri”. Se ºtie, cã traducerea în fapt a acestui document legislativ se complicã din cauza mai multor factori obiectivi ºi subiectivi. “Patria Tînãr㔠preferã sã prezintre starea lucrurilor la general, fãrã a o detaliza. Dar ºi în acest mod materialul îndeamnã la cercetarea aprofundatã a problemei convieþuirii etniilor ce trãiesc acum în Moldova. Secvenþa “Strada” ne reproduce cîteva episoade dramatice cu acelaºi numitor comun - starea deplorabilã a bãtrînilor - pãturã aproape absolut neprotejatã în societatea noastrã de tranziþie. Pornind de la constatarea unor cazuri aparte, spicuite din realitãþile Moldovei de la sfîrºitul secolului XX, autorul-jurnalist trece la generalizãri privind starea materialã ºi moralã a bãtrînilor. Cele patru secvenþe analitico-informative gãzduite în grupajul din “Patria Tînãr㔠vin sã ne convingã, cã jurnalistul-reporter ºi jurnalistulinvestigator se alimenteazã în activitatea lor de creaþie din surse situate alãturi, în vecinãtate nemijlocitã. Informaþiile care provin din publicaþii specializate sau din periodice tehnice trebuie sã fie considerate substanþial distanþate, izolate de originea materiei utilizate în publicaþii de profil general-uman. Concluzia aceasta se confirmã prin esenþa conþinutului ºi veºmîntul lexical al celor patru subiecte din sãptãmînalul “Patria Tînãrã”. Actele publice constituie în cele din urmã, canalele informative principale, prin intermediul cãrora este posibil sã obþinem informaþie destoinicã de atenþia jurnaliºtilor. Caracterizîndu-le, ne simþim obligaþi sã numim ºi sã acceptãm nu numai reuniri masive, manifestãri cu multã lume, cum ar fi conferinþele de presã, seminarele, “mesele rotunde” cu un numãr impunãtor de invitaþi, vernisajele, expoziþiile de materiale in!"

formative etc. ci, de asemenea, ºi tot felul de acþiuni cu un numãr mai mic de participanþi (brifingurile, declaraþiile fãcute în faþa unui numãr mic de reprezentanþi ai mass media, un anunþ în paginile gazetei, un modest aviz pe tabla de anunþuri dintr-o organizaþie, care este în cadrul atenþiei jurnalistului º.a.). În mai multe cazuri în practica vieþii social-politice din Republica Moldova sînt utilizate destul de eficient declaraþiile difuzate prin intermediul unor agenþii de presã, posturi de radio sau canale de televiziune. La forme de acest fel de comunicare cu publicul apeleazã deseori liderii partidelor ºi formaþiunilor politice, membrii guvernului, deputaþii Parlamentului Republicii Moldova, conducãtorii administraþiei locale din oraºele ºi raioanele republicii. Este cazul sã ne referim în continuare ºi la caracteristicile canalelor informative private. In cel de-al doilea nivel informaþional includem actele private, publicaþiile private ºi conferinþele. Se ºtie însã, cã nu toatã lumea are acces liber la cea mai mare parte a actelor private. De aceea jurnalistul-cercetãtor, pe lîngã alte obligaþiuni ºi funcþii ale sale, mai are ºi misiunea de a fi o “punte de legãtur㔠dintre materia pe care o conþin actele private ºi cititor. Realizarea acestei misiuni delicate poate sã aibã loc în cadrul celor mai felurite întruniri - de lucru, protocolare, în timpul unor contacte personale, recepþii, comemorãri, inaugurãri ale expoziþiilor de artã plasticã etc. Din categoria surselor private fac parte informaþiile cu suport scris, informatic, magnetic sau fotografic, predestinate pentru consumul special privat. Este vorba de scrisori particulare, mesage ºi demersuri comerciale, memorandumuri, buletine cu informaþie de uz intern, fotografii, pelicule, casete audio, video ºi alte materiale de acest gen. Alte canale informative foarte rãspîndite în timpurile noastre poartã numirea de confidenþe. Ele îl pun pe jurnalist faþã în faþã cu viitoarele lui scrieri publicistice. In jurnalisticã confidenþa înseamnã destãinuirea unei taine,expunerea unui gînd intim, profund individual, personal. Confidenþele sînt rezultatul unor profunde trãiri, îndelungate cãutãri, care nu întotdeauna se încheie cu rezultatele rîvnite. De aceea veritabilile confidenþe sînt foarte rare în paginile presei, fiind, de regulã, prerogativa jurnaliºtilor cu bogatã experienþã de viaþã ºi de creaþie publicisticã. Alt instrument foarte util ºi rãspîndit în jurnalismul contemporan îl
!#

constituie aºa-numitele filtraþii – priceperea de a reduce din scrierea publicisticã acele pasaje, amãnunte ºi detalii, care sînt în stare sã-l punã pe jurnalist în situaþie neplãcutã de risc. Filtraþiile nu constituie o invenþie a cuiva - ele au apãrut ºi s-au dezvoltat împreunã cu procesul de maturizare a jurnalismului ca mod de activitate social-politicã. Folosirea chibzuitã a “filtrului intern”, care “trãieºte” în firea fiecãrui jurnalist, îi permite acestuia sã evite subiectivismul în interpretarea diferitelor subiecte, sã fie chibzuit ºi echilibrat în formularea concluziilor, deciziilor sau acuzaþiilor adresate cuiva. Spre deosebire de confidenþe, filtraþiile nu pot fi controlate cu ajutorul datelor statistice oficiale, dãrilor de seamã ºi a altor documente de acest soi. Cãci acest instrument þine de definitivarea materialului jurnalistic, de punerea accentelor în ultimã instanþã. Una din etapele de finiº în procesul de lansare a textului jurnalistic în paginile ziarului, revistei, sãptãmînalului sau în buletinul unei agenþii de presã poate fi numitã analizã a conþinutului. În timpul acestei operaþii jurnalistului i se oferã posibilitatea de a preciza fiecare detaliu aparte ºi materialul în întregime înainte de a prezenta lucrarea la judecata cititorului. Aprecierea care se face în cadrul acestei analize a conþinutului determinã de fapt nu numai valoarea propriu-zisã a unei sau altei creaþii jurnalistice; o asemenea decizie se cere sã fie expusã în legãturã nemijlocitã cu strategia ºi tactica ziarului (revistei) în elucidarea ºi promovarea unei probleme social-economice de mare importanþã. In practica presei moldoveneºti din ultimii ani s-a încetãþenit tradiþia de a discuta cele mai însemnate creaþii ale jurnalisticii de investigaþie la ºedinþele colegiilor de redacþie. Sfaturile, recomandaþiile ºi observaþiile constructive ale colegilor contribuie în majoritatea cazurilor la îmbunãtãþirea calitãþii producþiei jurnalistice predestinate cititorului de masã.

!$

IV. ÎN CÃUTAREA SURSELOR DE INFORMAÞIE
Procesul de cãutare, gãsire ºi valorificare a surselor de informaþie ºi a subiectelor publicistice constituie unul din obiectivele prioritare, care determinã activitatea jurnalistului-investigator. In continuare intenþionãm sã definim varietãþile acestor izvoare, care ne ajutã sã deosebim sursele personale (private) de cele oficiale de documentare, sã le divizãm în grupe separate dupã caracterul existenþei ºi menirea lor. Ne vom strãdui de asemenea sã caracterizãm în linii generale principalele tipuri de surse, care deþin materia informativã ºi la care rîvneºte cercetãtorul. Fiecare jurnalist viseazã la surse informaþionale cît mai complete, cît mai bogate în detalii ºi amãnunte ce se referã direct sau indirect la obiectul investigaþiei determinate. Norocul de a poseda asemenea surse revine unui numãr mic de jurnaliºti. Ceilalþi sînt nevoiþi sã caute insistent, timp îndelungat, materia solicitatã de planul cercetãrii jurnalistice. Nu întotdeauna aceste cãutãri se încununeazã în cele din urmã cu rezultatele scontate. Cãci o parte destul de mare de surse gãsite ºi analizate cu migalã de cãtre cercetãtor nu conþin în genere informaþie. Sursele pot fi împãrþite convenþional în cîteva categorii (clase). În primul rînd, analizãm ºi apreciem sursele de provinienþã personalã. Cãlãuzindu-ne de criteriile amintite de acum, sîntem în drept sã divizãm fondul informaþional de care dispunem în patru blocuri în dependenþã de timpul disponibil, conþinutul informativ, structura comunicaþiei ºi, în sfîrºit, de eticã. Conceptul de timp, care figureazã aici pe prim plan, poate fi divizat, la rîndul sãu, în alte douã compartimente: surse jurnalistice veritabile ºi surse ocazionale. Conþinutul informaþiei faciliteazã în mare mãsurã împãrþirea ei în materie particularã ºi generalã. Drept veritabilã se considerã aceea care poate fi utilizatã de cãtre jurnalist în opera sa
!%

publicisticã pentru a confirma (sau a nega) un adevãr, de care depinde destinul investigaþiei întreprinse. O sursã informativã generalã poate fi utilizatã cu acelaºi succes în orice gen jurnalistic: în stire ºi reportaj, în interviu ºi dare de seamã, cãpãtînd în fiecare caz valoare de dovadã (argument) pentru consumatorul informaþiei lansate. Precum ne dovedeºte practica de mai multe decenii a jurnalismului de investigaþie, în definitiv nu importã, de unde anume provine o informaþie sau alta atunci cînd vine momentul decisiv de formulare a adevãrului. Îndeosebi de valoroase se prezintã mãrturiile oamenilor, care, graþie specificului profesiei pe care o posedã, au o memorie vizualã net superioarã acelei de care dispun majoritatea semenilor lor. În aceastã ordine de idei, formulîndu-ºi concluziile definitive ale cercetãrii sale, jurnalistul va da prioritate informaþiei care provine de la un poliþist, din spusele unui vînzãtor de gheretã, de la un farmacist sau din relatarea unui ºofer de taxi. Aceºti oameni comunicã zilnic cu zeci ºi sute de pietoni, cumpãrãtori, vizatatori ai instituþiilor de ocrotire a sãnãtãþii, pasageri. Dînºii, fireºte, au o reacþie cu totul deosebitã faþã de ceea ce se întîmplã mereu în jurul lor. De aceea datele ce le comunicã ei sînt deosebit de valoroase. Subiectele romanelor cunoscutului prozator american Arthur Hailley”Aeroportul”, “Hotelul”, “Noutãþile “Curierului de sear㔠sînt o dovadã convingãtoare, cã spiritul de observaþie ºi calitãþile pregnante de reporter-gazetar i-au ajutat talentatului scriitor sã creeze un serial de proze cu evident caracter de investigaþie a principalelor domenii ale vieþii Statelor Unite ale Americii la sfîrºitul mileniului doi. Cu adevãrat enciclopedice, copleºitoare prin imaginile lor complexe, sînt capitolele ce ne prezintã diferite structuri ale companiilor de aviaþie civilã din SUA, funcþionarea sincronicã a serviciilor terestre ºi a celor aeriene, activitatea companiilor care asigurã viaþa pasagerilor aerieni, munca de întreþinere a funcþionãrii unui gigantic hotel modern etc. Scriitorul se manifestã cunoscãtor excelent al vieþii socialeconomice a Americii contemporane. Eroii romanelor lui vieþuesc întrun mediu, care-i impune sã-ºi aplice toate cunoºtinþele, experienþa de viaþã ºi mãiestria profesionistã pentriu a rezista în lumea concurenþei ºi a luptei permanente pentru profit. A.Hailley se dovedeºte a fi un bun cunoscãtor al particularitãþilor vieþii ºi funcþionãrii jurnaliºtilor americani.
!&

Lupta dîrzã pentru triumful echitãþii sociale devine principala devizã în munca de nobilã investigaþie a acestor veritabili martiri ai adevãrului. In repetate rînduri personajele pozitive din lumea gazetarilor lui A.Hailley tind sã ne dovedeascã faptul cã acum cota valoricã a informaþiei luate în ansamblu poate fi apreciatã în temei dupã propria intuiþie a jurnalistului. De bunã seamã, analiza strategicã a faptelor, evenimentelor, argumentelor documentare ºi a pronosticului, pe care urmeazã sã-l formuleze autorul-publicist, vor fi expuse definitiv în procesul constituirii scrierii sale. ANALIZA STRATEGICÃ ªI VALOAREA SURSELOR Sursele informaþionale utilizate în cadrul investigaþiei jurnalistice, dupã pãrerea cercetãtorului spaniol P.Rodriguez, pot fi clasificate în patru categorii convenþionale; surse favorabile, surse neutre, surse nefavorabile ºi surse tehnice.*) Drept surse favorabile se considerã acelea, care pot fi utilizate pentru o rodnicã activitate de investigaþie jurnalisticã ºi prin þinuta lor generalã contribuie la realizarea sarcinilor, pe care ºi le-a formulat jurnalistul la startul acþiunilor sale. Spre deosebire de celelalte, sursele favorabile sînt expresia adevãrului într-o formã directã, fãrã camuflaj sau fraze care solicitã explicaþii ori comentarii. Sursele neutrale se deosebesc prin faptul cã ele, în cea mai mare parte a lor, nu iau nici o atitudine faþã de subiectul investigaþiei jurnalistice. De regulã, sursele neutre contribuie la formarea fondului cercetãrii întreprinse ºi nu împiedicã procesul de cãutare a adevãrului. Sursele numite nefavorabile conþin informaþie fragmentarã, puþin argumentatã, de multe ori chiar contradictorie. De aceea folosirea unor asemenea materiale în cadrul cercetãrii iniþiate de o redacþie sau un jurnalist aparte este în majoritatea cazurilor problematicã. Existã o singurã variantã de utilizare a acestei materii: punerea în circulaþie numai a valorilor indiscutabile, a adevãrului de netãgãduit. Sursele tehnice opteazã pentru o opinie care calificã
*) Rodriguez Pepe. Periodismo de investigation. Tecnicas y extrategias Barcelona. - Buenos-Aires. - Mexico, 1994, pag. 71. !'

informaþia cercetatã din punctul de vedere al realizãrilor progresului tehnico-ºtiinþific. Forma aceasta specificã de promovare a materialuluiu supus investigaþiei este întrucîtva separatã, independentã de celelalte surse informaþionale. Pentru aprecierea subiectului de cercetare sursele tehnice pot propune aprecieri cu caracter consultativ. Urmãtorul pas în direcþia definitivãrii analizei surselor supuse cercetãrii este legat de examinarea caracteristicelor viitoarelor izvoare informaþionale. Aceastã muncã urmeazã sã fie îndreaptã în douã direcþii: prima va analiza particularitãþile informaþionale, iar a doua va examina calitãþile pur umane ale surselor în cauzã. Caracteristicile informaþionale se manifestã de cele mai multe ori nu ca ceva separat, autonom, ci în anturajul ce se creeazã în conþinutul unei sau altei scrieri publicistice. Cît priveºte analiza surselor cu caracter preponderent uman, nu rareori ea ne apare în textul jurnalistic drept ceva, care-l îndepãrteazã pe publicist de sarcinile lui primordiale. Manifestãrile emoþiilor ºi sentimentelor fireºti ale omului (bucuria, necazul, dragostea, spaima, ura etc.) apar în textele unor scrieri publicistice ca un corp strãin, ca un material distanþat sau chiar înstrãinat cu totul de jurnalismul de investigaþie. Confruntînd aceste surse, iar apoi determinînd rosturile ºi valoarea lor în cadrul cercetãrii unor fenomene ºi evenimente ale realitãþii ce ne înconjoarã, putem constata cã în procesul studierii vieþii prin intermediul cercetãrii jurnalistice îºi au locul ºi rolul lor atît sursele pur informaþionale, cît ºi cele umane. Materialele, pe care ni le oferã sursele informaþionale împreunã cu cele umane, confirmã încã o datã adevãrul despre complexitatea vieþii, necesitatea de a studia profund toate aspectele care þin de cercetãrile jurnalistice. În sfîrºit, în cadrul investigaþiei pe care o înfãptuim, mai trebuie sã þinem cont ºi de aºa zisa gradaþie temporalã a evenimentelor, faptelor, documentelor oficiale, datelor statistice, pe care le are la dispoziþia sa jurnalistul în timpul cercetãrii propriu zise. Se ºtie cã o parte însemnatã a bagajului de date din carnetul jurnalistului îºi pierde capacitatea sa informaþionalã de acum în stadiul iniþial de cercetare a materialului factologic. Jurnalistul este dator sã ignoreze aceste piese (de multe ori destul de interesante) ale viitorului sãu subiect din simplul motiv cã ele s-au învechit ºi nu mai pot sã serveascã concepþiei ºi scopului principal
"

al cercetãrii întreprinse. Gradaþia temporalã se prezintã astfel ca o barierã ce ajutã jurnalistului sã plaseze scrierea sa într-un context al evenimentelor pe care le trãim. Aceastã gradaþie ne ajutã sã stabilim în scrierile publicistice o legãturã logicã, fireascã între trecut ºi prezent, prezent ºi viitor. Din toate aceste îmbinãri de origine diferitã se formeazã în mod definitiv strategia contactului informativ - una din verigile principale în procesul de iniþiere ºi de realizare a jurnalismului de investigaþie în presa scrisã contemporanã. In continuare interesul jurnalistului-cercetãtor este, de regulã, concentrat asupra analizei calitãþii surselor informative. Aceastã acþiune, la rîndul ei, poate fi împãrþitã în douã blocuri diferite, care determinã evaluarea credibilitãþi tuturor surselor ºi analiza materialului în contextul care ne intereseazã. Rezultatul final al acestei acþiuni bifurcate formeazã ceea ce numim strategia calitãþii informative a materialului. Mai avem în circulaþie încã o noþiune din acest context: valoarea credibilitãþii informaþiei. Acesta este un pas logic legat de asigurarea veridicitãþii materialului selectat din toate sursele posibile de informaþie jurnalisticã. În acelaºi timp valoarea credibilitãþii informaþiei constituie o categorie pe care este foarte greu s-o determinãm în mod definitiv. În ºtiinþã ºi în practica jurnalisticã curentã deocamdatã nu existã criterii bine determinate de apreciere a valorii credibilitãþii informaþiei. Referindu-ne la credibilitatea materialuluii colectat ºi lansat pentru a fi difuzat în lume prin intermediul mass media, cercetãtorii jurnalismuluiu apeleazã de mai multe ori la intuiþia publicistului, experienþa lui de viaþã ºi de creaþie, fac trimiteri la creaþia lui anterioarã, la aprecieri din articole omagiale ºi recenzii despre creaþia jurnalistului care ne intereseazã la momentul dat. Toate elogiile ºi meritele de cîndva ºi de odiniaorã nu pot salva onoarea ºi prestigiul jurnalistului, dacã la un moment dat el promoveazã un neadevãr, vine în contradicþie cu bunul simþ ºi principiile sãnãtoase pe care le-a susþinut cu multã rîvnã anterior. În cadrul polemicilor desfãºurate în coloanele gazetelor ºi revistelor se opereazã cu argumente, fapte, surse documentare care contribuie la dezvãluirea adevãrului obiectiv, la triumful echitãþii sociale. Majoritatea materialelor demonstrate în cursul desfãºurãrii polemicilor în mass media au o sutã de procente de credibilitate: aceasta este chezãºia
"

avantajului pe care-l obþine biruitorul în polemicã. Cel învins se alege cu un asemenea rezultat pentru cã a utilizat materiale iniþiale, valoarea credibilitãþii cãrora a fost îndoielnicã. Polemistul pierde pentru cã foloseºte date învechite care nu provin din sursele statisticii oficiale, ci din relatãrile tendeþioase, subiectiviste ale unor demnitari din instanþe sus-puse. Unii polemiºti sînt criticaþi pe bunã dreptate pentru folosirea în articolele, interviurile ºi luãrile lor de cuvînt în presa electoralã a statisticii “selective”. Ei reproduc în mod abundent datele ºi cifrele care le sînt convenabile la momentul dat ºi trec cu vederea celelalte compartimente ale buletinelor de statisticã, fãrã de care tabloul general ne apare schimonosit. Presa ce se editeazã în Moldova foloseºte în paginile ei destul de frecvent datele ce le calculeazã ºi le lanseazã în presã Direcþia Centralã de Statisticã din Republica Moldova. De cele mai multe ori aceastã instituþie guvernamentalã difuzezã cifre privind volumul producþiei industriale sau agricole în comparaþie cu perioada respectivã de timp a anului trecut, noutãþile ce au intervenit în comerþul extern al Moldovei cu þãrile Europei, Americii ºi Asiei, creºterea salariului mediu al populaþiei apte de muncã din republicã. Multe din compartimentele economice ale buletinelor de statisticã a Moldovei prezintã un interes real numai pentru o parte a populaþiei. Conform rezultatelor anchetãrii fãcute între cititorii ziarelor guvernamentale “Moldova Suveran㔠ºi “Íåçàâèñèìàÿ Ìîëäîâࠔ, peste 50 procente dintre ei in genere nu citesc buletinele de statisticã publicate în paginile acestor gazete. Sã nu ne grãbim însã cu concluziile pripite, acuzînd cititorul nostru de apolitism, pasivitate civicã, de alte “pãcate” similare. Sã încercãm a rãspunde la întrebãrile: - Este oare o lecturã interesantã statistica social-economicã din paginile ziarelor Republiciui Moldova? - Cum ne prezentãm la acest capitol în comparaþie cu producþia similarã a colegilor din presa Occidentului? Pentru a uºura rãspunsul la întrebãrile formulate vom reproduce un tabel de statisticã spicuit din ziarul spaniol “Cronica”, supliment sãptãmînal al cunoscutului cotidian din Madrid “El Mundo”. Tabelul a

"

apãrut în primãvara anului 1976 cu titlul “Cifrele felipismului”*). Aceasta s-a întîmplat la finele campaniei electorale, care avea sã deseneze noul ºef al guvernului Spaniei. Tabelul, precum se vede, intenþiona sã demonstreze principalele realizãri ale guvernului Felipe Gonzalez în sfera social-economicã. CIFRELE FELIPISMULUI**) POPULAÞIA Nr.de locuitori: 1983 - 38.034.100 1995 - 39.600.000 Rezidenþi strãini în Spania: 1983 - 1,8 prunci la fiecare femeie; 1995 - 1,2 prunci la fiecare femeie. Sinucigaºi: 1983 - 1.841 1995 - 2.344 EDUCAÞIA Elevi înmatriculaþi în: - Sectorul preºcolar: 1983 - 6.804.071 1995 - 4.973.742 - Sectorul ºcolii medii: 1983 - 1.142.308 Cheltuieli în domeniul educaþiei: 1983 - 758.00 mln. 1995 - 3.238.197 ——————— OCROTIREA SÃNÃTÃÞII Numãrul medicilor: 1983 - 121.362 1995 - 152. 824 Numãrul paturilor din spitale: 1983 - 179.192 1995 - 170.867 ÎNCÃLCAREA LEGISLAÞIEI Populaþie reþinutã: 1983 - 22.474 arestaþi 1995 - 46.655 arestaþi ECONOMIA Taxa de ºomaj: 1983 - 17,85% din numãrul populaþiei apte de muncã; 1995 - 2.679.076 SECTORUL UNIVERSITAR: 1983 - 744.115 1995 - 1.529.679

Numãrul profesorilor: 1983 - 695.180 1995 - 743.024 Fondurile obºteºti: 1983 - 9 bilioane de pesete 1995 - 45 bilioane de pesete. TRAFIC: Autostrãzi asfaltate: 1983 - 1.664 kilometri 1995 - 1.807 kilometri Drumuri auto: 1983 - 639 kilometri 1995 - 4.479 kilometri Accidente mortale 1983 - 4.666 decedaþi; 1995 - 4.220 decedaþi Turiºti înregistraþi 1983 - 550.436 1995 - 868.180 CULTURA: Producþia editorialã: 1983 - 29.484 cãrþi 1995 - 51.048 cãrþi

Numãrul ºomerilor: 1983 - 2.319.800 ºomeri; 1995 - 3.579.640 ºomeri Salariul minimal interprofesional: 1983 - 32.160 pts/lunar; 1995 - 63.330 pts/lunar Numãrul de pensionari: 1983 - 5.058.211 1995 - 6.996.608 MEDIUL AMBIANT Incendii forestiere: 1983 - 4.880 1995 - 24.536 Centrale nucleare. 1983 - 5 1995 - 9 APÃRAREA NAÞIONALÃ Investiþii în buget: 1983 - 473.334 milioane de pesete; 2,12 procente din bugetul total al þãrii 1995 - 868.499 milioane de pesete; 1,24 procente din bugetul total al þãrii *

*) Prin termenul”felipismo” presa spaniolã a numit perioada anilor 1983-1995, timp în care la putere s-a aflat guvernul condus de Felipe Gonzalez. "!

**) “Cronica”. Semanal de “El Mundo”, 1996, domingo, 5 de mayo, pag. 3. ""

——————

Precum se vede, tabelul publicat în sãptãmînalul social-politic “Cronica” intenþioneazã sã prezinte principalele realizãri în domeniul economiei ºi în sfera social-culturalã în decursul ultimilor 12 ani (19831995), cît timp Spania a fost condusã de guvernul lui Felipe Gonzalez, reprezentantul forþelor de stînga în viaþa politicã a acestei þãri din Apusul Europei. Menþionãm, în primul rînd, selecþia foarte izbutitã a tematicii compartimentelor din acest grupaj. Cifrele indicate sînt de un interes general. Ele se referã atît la probleme de ansamblu naþional, cît ºi la chestiuni ce þin direct de interesele particulare ale cetãþenilor Spaniei. “Cifrele felipismului” impresioneazã prin caracterul lor neomogen, carel impune pe cititor sã cugete, sã mediteze în cãutarea unor aprecieri definitive ºi concluzii adecvate. Cea mai mare parte a datelor statisticii oficiale reproduse aici mãrturiseºte despre o evidentã sporire a indicilor social-economici înregistraþi în ultimii 12 ani. Sînt impresionante mai ales cifrele privind succesele învãþãmîntului public, ale medicinii, indicii impunãtori care ne demonstreazã starea asigurãrii sociale a pensionarilor, creºterea capacitãþilor ºoselelor automobilistice, sporirea aproximativ de douã ori a salariului minim etc. Pe fundalul acestor relatãri pozitive, chiar victorioase, ce le conþine tabelul tematic “Cifrele felipismului”, este greu sã explicãm originea unui ºir întreg de date pe care le interpretãm cu semnul minus. Este vorba de numãrul extrem de mare al ºomerilor (27,7 procente din populaþia aptã de muncã), indicii extrem de modeºti ai natalitãþii (1,2 copii în fiecare familie), tendinþa spre creºtere a numãrului sinucigaºilor, sporirea indicilor criminalitãþii. Se înþelege cã fenomenele în cauzã nu le putem explica în mod izolat, separat de alte probleme economice ºi politice ale acestei þãri din comunitatea europeanã. Se cere sã ne referim numaidecît la urmãrile dictaturii franchiste care a durat în Spania aproape jumãtate de veac; intrarea acestei þãri în “piaþa comun㔠europeanã ºi în blocul NATO a avut o mulþime de consecinþe imprevizibile ºi negative. Situaþia internã din þarã o complicã în prezent funcþionarea pe arena politicã a circa 150 partide ºi formaþiuni politice de cea mai pestriþã orientare. Astfel, generalizînd învãþãmintele, pe care ni le oferã analiza unui singur exemplu - acel al tabelului de statisticã intitulat “Cifrele felipismului”
"#

- statistica oficialã este în stare sã confirme în presã valoarea credibilitãþii materialului lansat în mass media. TREI CONTEXTE ALE CERCETÃRII PUBLICISTICE Pentru a definitiva procesul de confirmare a datelor selectate în vederea “construcþiei” unei viitoare opere publicistice, materialul respectiv se cuvine sã mai treacã încã o expertizã: analiza lui în context. Intru realizarea acestei sarcini este necesar sã se lucreze intensiv în trei terenuri complementare: social (unde), uman (cine) ºi temporal (cînd). Analiza în cazul de faþã urmeazã sã se înfãptueascã nu separat, izolat, ci concomitent,evidenþiind trãsãturile cele mai caracteristice ale materialului supus cercetãrii detaliate. Studiind contextul social al investigaþiei , sîntem datori sã þinem cont de un aflux mare de informaþie destoinicã de a completa paginile celor mai autoritare publicaþii de presã. In aceastã avalanºã de ºtiri nu rareori întîlnim ºi secvenþe, care nu prezintã nici un interes social. Referindu-ne la situaþia concretã ce caracterizeazã contextul social al jurnalismului de investigaþie din Republica Moldova, trebuie sã notãm cã în ultimul deceniu s-a lãrgit tematica informaþiei, care reflectã procesele noi ce determinã cele mai profunde transformrãri în politica vieþii interne economia, relaþiile interstatale, cultura republicii. Presa a semnalat apariþia pluripartitismului în Moldova, ajutînd în mod eficient la afirmarea lui în viaþa politicã a þãrii; cu participarea nemijlocitã a mass media au fost promovate Constituþia RM, Legile despre Învãþãmînt, privatizarea poroprietãþii statului, legea despre presã ºi multe alte documente legislative, care au determinat afirmarea Moldovei ca stat suveran ºi independent. De un nou context social þin materialele presei scrise ºi a celei electronice privind statalitatea Republicii Moldova. Activitatea Preºedinþiei, Parlamentului, forurilor Executivului este mereu în cadrul atenþiei ziarelor, revistelor, sãptãmînalelor, posturilor de radio ºi de televiziune, a agenþiilor de informaþie. Orice ºtire din acest context social poate fi consideratã interesantã ºi, deci, valoroasã nu numai atunci cînd conþine noutãþi cu semnul plus, adicã e un material care propagã,
"$

susþine sau promoveazã o acþiune ori un fenomen de mare importanþã în viaþa societãþii noastre. Tot atît de însemnatã este în contextul social ºi informaþia negativã, pe care o difuzeazã abundent mass media din republicã. Este vorba de o mulþime de cazuri de tãrãgãnare a reformelor economice în industrie, construcþii, transport, agriculturã; de lipsa unei baze legislative care ar facilita relaþiile dintre diferiþi agenþi economici din þarã ºi din afara ei. Materialele presei semnaleazã o creºtere în ultimul timp a indicilor criminalitãþii în diferite sfere ale econoimiei, în comerþ ºi alimentaþia publicã. Organele ordinii publice nu sînt deocamdatã în stare sã asigure o stare normalã de lucruri mizînd numai pe propriile forþe ºi mijloace. Atmosfera social-politicã generalã din societatea noastrã se agraveazã ºi prin faptul cã o mulþime de legi adoptate în ultimul timp de cãtre Parlamentul republicii practic nu funcþioneazã - fapt care constituie o daunã mare pentru existenþa ºi funcþionarea Republicii Moldova ca stat suveran ºi independent - membru al comunitãþii þãrilor europene. Faptul participãrii Moldovei în diferite organisme internaþionale este pentru unii politicieni ºi jurnaliºti prilej pentru manifestãri de euforie ºi dispoziþii triumfaliste. Presa din republicã nu analizeazã în mod constructiv, gospodãreºte, cum se cheltuiesc creditele investite în economia Moldovei de cãtre diferite bãnci, fonduri ºi companii financiare internaþionale, de oameni de afaceri din SUA, Marea Britanie, Germania, Japonia, Italia. O parte mare din aceste subvenþii se cheltuiesc pentru procurarea produselor alimentare, aparatelor electronice de uz casnic ºi pentru alte mãrfuri de mîna a doua. În aceeaºi ordine de idei trebuie sã vorbim ºi despre unele aspecte ale relaþiilor economice a Moldovei cu strãinãtatea. Presa a notat în repetate rînduri cã atît la nivel ministerial, cît ºi la cel al unor întreprinderi aparte, partenerii din Moldova au comis încãlcãri grave ale condiþiilor din contractele încheiate: tãrãgãnãri ale executãrii lucrãrilor planificvate, predare în folosinþã cu mari întîrzieri a unor obiecte de mare importanþã, neachitarea la timp a datoriilor de platã pentru lucrãrile efectuate º.a. Cu alte cuvinte, fazele principale ale contextului social þin în mare mãsurã de maturizarea civicã a jurnalistului-investigator, de priceperea lui de a se orienta în avalanºa de evenimente ºi fenomene ale lumii
"%

contemporane. Materia jurnalismului de investigaþie are neapãratã nevoie ºi de analizã calificatã în context uman. Pînã mai odinioarã mass media promova, atît în presa scrisã, cît ºi în acea electronicã o concepþie, conform cãreia posibilitãþile personalitãþilor din operele publicistice erau în multe privinþe marginalizate. Eroul pozitiv din schiþã, corespondenþã sau reportaj era aproape zeificat în paginile ziarului. El era harnic în frontul muncii, devotat cu trup ºi suflet cauzei colectivului din care fãcea parte, avea prestigiul unui familist excelent. De la mijlocul anilor ‘80, cînd în republicile din fosta Uniune Sovieticã începe “perestroica” gorbaciovistã, aceste fantome dispar treptat din publicisticã. Locul lor continua sã fie liber în epicentrul multor lucrãri jurnalistice care tindeau sã exploreze “factorul uman”. Prin unele locuri, inclusiv ºi în Moldova, cãutãrile în acest domeniu mai continuã ºi în prezent. Contextul uman este o categorie care nu se formeazã singurã de la sine, ci este produsul unor împrejurãri ce se preconizeazã în viaþa politicã, economicã, în culturã, ºtiinþã, literaturã. Astfel, starea actualã a statului cu numele Republica Moldova se determinã nu numai de cãtre datele statistice oficiale, de numãrul documentelor legislative lansate într-un anumit interval de timp, de aderarea (sau neaderarea) lui la anumite structuri sau convenþii internaþionale. Prestigiul statuluiu mai depinde de autoritatea conducãtorilor sãi în Europa ºi în lume, de calitatea corpului diplomatic, de modul cum colaboreazã statul nostru cu þãrile din lume. Referindu-ne concret la personalitãþi care prin activitatea lor nemijlocitã determinã imaginea Moldovei în lume, putem numi doar 1015 politicieni, pe care-i cunoaºte cea mai mare parte a populaþiei RM ºi lumea din strãinãtate. Aceºtea sînt: Petru Lucinschi, Dumitru Moþpan, Ion Ciubuc, Mircea Snegur, Andrei Sangheli, Vladimir Voronin, Valeriu Matei, Dumitru Diacov, Valeriu Chiþan, Dumitru Tãbãcaru, Iacob Popovici, Vasile Iovv, Pavel Barbalat, leaderii autoproclamatei republici transnistrene Igor Smirnov, Alexandru Caraman, Valeriu Leþkai etc. Cea mai mare parte din cei ce figureazã în aceastã listã sînt bine cunoscuþi prin activitatea lor anterioarã în structurile puterii de stat, în organele centrale ºi raionale ale Partidului Comunist al Moldovei. De aceea putem
"&

afirma cu toatã siguranþa: contextul uman de la finele secolului XX a suferit în “politica mare” a Moldovei puþine schimbãri în comparaþie cu starea lui din anii 70-80. În comparaþie cu realizãrile înregistrate de cãtre Republica Moldovei în politicã, cele din sferele culturii se prezintã mult mai impunãtor. Aprecierile pe care le-au binemeritat în ultimii ani teatrele chiºinãuene “Mihai Eminescu”, “Ion Cereangã”, “Eugen Ionesco”, Ansamblul academic de dansuri populare “Joc” sînt o convingãtoare mãrturie a maturitãþii artei profesioniste moldoveneºti, implimentarea ei sigurã în rîndul marilor valori ale teatrului ºi coreografiei. Contextul uman raportat la realitãþile din alte sfere ale vieþii spirituale ale poporului nostru ne permite sã vorbim elogios despre recunoaºterea meritelor mari pe care le au solista Operei moldoveneºti Maria Bieºu, scriitorul Ion Druþã, savantul-fizicean A. Andrieº. Realizãrile acestora ºi a altor reprezentanþi ai culturii noastre au depãºit demult hotarele naþionale. La prima vedere ar putea sã parã cã analiza contextului temporal este o operaþie mai puþin importantã decît analizele efectuate anterior în contextele social ºi uman. O asemenea impresie este greºitã, pentru cã toate evenimentele ce au loc în jurmalismul de investigaþie se desfãºoarã într-o ordine anumitã. Factorul timpului devine de multe ori important ºi chiar decisiv, cînd este cazul de a da publicitãþii o declaraþie, de a confirma sau nega un comunicat de presã de mare valoare pentru politica sau economia þãrii. Presa scrisã nu poate sã se întreacã cu cea electronicã la viteza comunicãrii ºi difuzãrii operative a ºtirii. Dar ea dispune de alt avantaj: de a prezenta cititorului un profund ºi competent comentariu al celor comunicate de radio- sau telejurnalist. Mai mult decît atît: gazetarul sau jurnalistul de agenþie are posibilitatea de a comunica lucrurile în contextul temporal: în contact nemijlocit cu ceea ce s-a întîmplat ieri, astãzi, sã facã o punte spre un eveniment ce poate sã aibã loc mîine. Pierderea competiþiei în timp constituie una din cele mai grele înfrîngeri în sfera preocupãrilor jurnalistice. Întîrzierea lansãrii în eter sau în paginile ziarului a unei informaþii de valoare echivaleazã cu reducerea la zero a eforturilor unui colectiv de creaþie depuse într-o perioadã de timp. Factorul întîietãþii în procesul gãsirii, interpretãrii ºi lansãrii la timp a informaþiei este unul
"'

din criteriile principale ale aprecierii muncii jurnalistului. Capacitãþile tehnicii poligrafice ºi acele ale mijloacelor audiovizualule ale mass media din þara noastrã sînt prea modeste pentru a vorbi de factorul contextului temporal pentru majoritatea ziarelor ºi revistelor ce se editeazã la Chiºinãu ºi în alte oraºe ale republicii. Doar cîteva gazete ºi suplimente ale lor au posibilitatea sã aparã de 3-4 ori pe sãptãmînã; majoritatea celorlalte publicaþii de profil politic se editeazã în regim de sãptãmînale. Aici, precum se ºtie, cea mai mare parte a informaþiei se prezintã cititorului cu mare întîrziere, egalînd ºansele de a influenþa sau a forma opinia publicã prin intermediul cuvîntului tipãrit. CÎT COSTà INFORMAÞIA? Aceasta este actualmente una din chestiunile cele mai dubioase, la care nu putem rãspunde univoc. Piaþa informaþionalã, vînzãtorii ºi cumpãrãtorii de pe arena ei sînt în veºnicã miºcare, în cãutarea permanentã a posibilitãþilor de a vinde mai scump ºi a cumpãra marfa mai ieftin. Dacã apreciem în ansamblu costul informaþiei politice, economice, social-culturale din conþinutul presei scrise ºi din buletinele posturilor de radio ºi TV, putem considera, cã cea mai avantajoasã ºi, deci, cea mai ieftinã este informaþia ce provine din agenþii. Redacþia unui ziar sau sãptãmînal, abonatã la buletinele a 3-4 agenþii guvernamentale ºi private, are practic asigurate compartimentele principale ale genericelor care ne prezintã noutãþile din politicã, agriculturã, industrie, construcþii, transport, ºtiinþã, învãþãmîntul public, artã. Cititorul însã nu poate fi satisfãcut numai de “meniul” informaþional, pe care-l pun la dispoziþia noastrã agenþiile de presã. Tematica ºtirilor de aceastã provinienþã (cu precãdere - din sursele oficiale) este în Moldova deocamdatã destul de îngustã, sãracã în materiale de mare rezonanþã pentru destinul republicii, cu rare comentarii tãioase, care ne-ar face sã meditãm asupra unor probleme puþin studiate. Cunoscînd creaþii ale jurnalismului de investigaþie lansate în presa rusã ºi românã (parþial în cea francezã ºi ameriacnã), cititorul moldovean e în drept sã ºtie ce se întîmplã în culisele Parlamentului ºi ale Guvernului
#

Republicii Moldova, cum îºi îndeplinesc funcþiile deputaþii din Legislativ, cum funcþioneazã ministerele ºi departamentele în condiþiile neobiºnuite pentru noi ale economiei de piaþã. Este de la sine înþeles faptul cã numai pe linie oficialã e foarte greu, practic imposibil, de a poseda informaþia care face parte din categoria celei confidenþiale. Deci, pentru a o “procura” (aici s-ar putea sã ne lipsim de ghilimele) e nevoie de o garanþie materialã pentru remunerarea jurnalistului-investigator ºi ajutorilor sãi. Dat fiind obiectul foarte delicat, neordinar, al temei date, nu vom intra prea profund în detalii. Notãm doar cã materiale publicate în presã despre asasinarea jurnaliºtilor moscoviþi Vlad Listiev ºi Dmitri Holodov semnaleazã punerea în joc a unor sume foarte mari. În condiþiile Republicii Moldova sînt comparativ mici distanþele de la Chiºinãu pînã în cele mai îndepãrtate raioane ºi oraºe ale þãrii. Cheltuielile rezervate transportului pentru jurnaliºti sînt destul de considerabile. Analiza chiar cea mai fugitivã a materialelor ce fac parte din categoria jurnalismuluiu de investigaþie ne aratã cã peste 80 la sutã din ele constituie subiecte cu adrese din Chiºinãu. Materialele privind realitãþile din Ocniþa, Donduºeni, ªoldãneºti, Basarabeasca, Vulcãneºti, Ceadîr-Lunga, Cahul º.a. apar în presa republicanã foarte rar. Acest fenomen negativ are loc ºi din cauzã cã majoritatea redacþiilor au lichidat institutul corespondenþilor titulari care acþionau pe teren. În preþul de cost al producþiei jurnalistice intrã acum ºi plata pentru arenda încãperilor închiriate pentru energia electricã consumatã, hîrtie, pentru serviciile poligrafice care s-au scumpit în ultimul timp foarte mult. In republicã funcþioneazã o organizaþie de stat care se ocupã cu difuzarea presei - “Moldpresa”. Deºi funcþionarii de aici nu participã nicidecum la procesul de editare a periodicii, dînºii iau partea leului - mai mult de jumãtate din banii încasaþi de la abonaþii la ziare ºi reviste. Foarte puþine ziare ºi reviste din Moldova au în prezent propria lor bazã poligraficã. Majoritatea publicaþiilor periodice sînt nevoite sã apeleze la serviciile concernului “Presa”. Servicii foarte costisitoare, pe care redacþiile le achitã cu greu. În þãrile înalt dezvoltate din punct de vedere economic cea mai mare parte a cheltuielilor pentru întreþinerea ºi funcþionarea mass media revine pe seama mijloacelor provenite de la reclamã. Nivelul de
#

dezvoltare a economiei naþionale a Republicii Moldova nu-i permite sã prevadã investiþii mari predestinate reclamei. Aceasta, fireºte, se reflectã negativ asupra bazei tehnico-materiale a mijloacelor de informare în masã. Calculatoarele de cele mai noi generaþii au intrat temeinic în arsenalul tehnic al majoritãþii ziarelor ºi revistelor ce se editeazã în prezent în Moldova. La machetarea computerizatã au trecut chiar ºi gazetele orãºeneºti ºi raionale. Pe an ce trece se mãreºte numãrul publicaþiilor periodice moldoveneºti care însuºesc tiparul color. Toate aceste inovaþii în poligrafie au loc pe baza tehnicii fabricate în strãinãtate. Piesele de rezervã, hîrtia, consumantele - toate aceste elemente, fãrã de care nu ne putem imagina progresul tehnico-ºtiinþific în procesul editãrii presei, solicitã mijloace, care scumpesc producþia gazetelor ºi a revistelor, fãcîndo inaccesibilã pentru mulþi cititori. În sfîrºit, vine ºi momentul, cînd trebuie sã ne expunem referitor la remunerarea muncii publicistului care practicã jurnalismul de investigaþie. Pe lîngã faptul cã omul ce posedã aceastã profesie lucreazã mereu la limita posibilitãþilor intelectuale, munca aceasta mai face parte din “zona de risc”, fiind periculoasã pentru sãnãtatea ºi viaþa omului. In þãri diferite jurnalistica de investigaþie este plãtitã în mod diferit: în unele - mai bine, în altele - mai modest. Nu se obiºnuieºte a afiºa sumele concrete ce figureazã în listele de platã ale executanþilor. Unii redactori preferã sã treacã aceste date în categoria informaþiei ce constituie tainã comercialã, pe care în redacþie o cunosc numai un numãr limitat de oameni. Plata (onorarul) pentru o investigaþie jurnalisticã se cere sã fie adecvatã eforturilor morale, intelectuale ºi fizice, pe care le-a depus condeerul pentru a plãsmui ºi a realiza o ofertã ce a trezit ecou în societate ºi, posibil, a supravieþuit timpul.

#

V. CONTROLUL ªI CONFIRMAREA DATELOR. PROTECÞIA JURIDICÃ A MUNCII JURNALISTULUI INVESTIGATOR
Este firesc ºi lesne de înþeles faptul cã orice jurnalist care în urma cercetãrii sale vine în posesia unui conglomerat de fapte, primul lucru pe care se grãbeºte sã-l facã este controlul lor riguros. Drept rezultat dînsul confirmã sau neagã tezele principale sau secundare ale viitoarei sale creaþii. Nimeni nu riscã astãzi sã dea publicitãþii materiale necontrolate, nesupuse unei expertize mãcar cît de elementare ºi generale. În viaþã de multe ori se întîmplã aºa, cã nu toate adevãrurile pot fi confirmate prin documente autentice, dactilografiate pe blanchete cu antet ºi autorizate prin ºtampile oficiale. O parte destul de însemnatã din mãrturiile pe care le folosesc jurnaliºtii-cercetãtori sînt declaraþii orale ale oamenilor. De multe ori acestea din urmã sînt mai convingãtoare, mai dure chiar decît documentele oficiale. Multe redacþii intenteazã proceduri de validare a dovezilor expuse fãrã confirmare documentarã. In arsenalul muncii de investigaþie a jurnaliºtilor au intrat temeinic probe speciale de control, la care sînt supuse originalele ºi copiile documentelor puse la dispoziþia jurnaliºtilor. Controlarea lor se face cu metode tradiþionale ºi prin probe suplimentare pentru a dovedi autentitatea materialului utilizat. Aceste acþiuni nu înseamnã nicidecum faptul cã jurnalismul substituie prin activitatea sa funcþiile ºi misiunile organelor în drept: secþiile orãºeneºti ºi raionale de poliþie, judecãtoriile populare, procuratura, Curtea Constituþionalã. Colaborînd permanent cu aceste organe, presa îºi pãstreazã cîmpul ei specific de activitate, contribuind la însãnãtoºirea atmosferei în societate. Spre sfîrºitul cercetãrii sale publicistul-investigator, de regulã,
#!

efectueazã o validare totalã a suportului documentar de care dispune: a notiþelor din carnete, documentelor originale ºi copiilor, casetelor sonore ºi video, rãvaºelor adresate redacþiei º.a. Documentele care-ºi gãsesc cea mai slabã argumentare cu dovezi puþin convingãtoare sînt trecute în mapa materialelor de rezervã. La ele se va apela numai în cazuri excepþionale sau, mai precis, deloc. În modul acesta jurnalistul exclude posibilitatea de a se alege cu vreo dezminþire sau un contrarãspuns la tezele controlate insuficient. În caz de necesitate stringentã, cînd în colectivul redacþional nu este determinatã o opinie univocã despre o cercetare jurnalisticã sau alta, colegul redacþional poate convoca o expertizã a materialului publicistic prezentat pentru publicare în gazetã sau revistã. La aceastã acþiune publicã prealabilã se invitã cei mai competenþi specialiºti în materie: oameni de ºtiinþã, specialiºti de vazã în economia naþionalã, publiciºti specializaþi în tematica datã. In acest mod se reduce procentul riscului de a da publicitãþii un material, care ar conþine o concepþie (metodologicã, tehnologicã sau economicã) greºitã, o viziune antiºtiinþificã asupra temei sau greºeli ºi incorectitudini de alt ordin. Scopul principal al expertizei este: de a evita tratarea subiectivistã a temei, de a exlude apariþia în presã a unui material care ar induce în eroare un numãr mare de cititori. Referindu-ne în aceastã ordine de idei la realizarea unor teme în domeniul medicinii, e cazul sã notãm cã lipsa unei publicaþii periodice ºtiinþifico-populare de acest profil în Republica Moldova se face simþitã de mai mult timp. In diferite ziare ºi reviste se tipãresc zilnic articole despre “minuni” ºi “secrete” ale medicinii, care nu au nimic comun cu adevãrul ºtiinþific privind aceastã delicatã materie. Presa publicã schiþe, interviuri, corespondenþe ºi materiale de alte genuri publicistice despre personalitãþi cu reputaþie dubioasã, care în viziunea acestor “popularizatori” trateazã oamenii de toate bolile posibile ºi imposibile, produce cele mai eficiente medicamente, au cele mai fantastice efecte în procesul tratamentului. Spre regret, aceste pseudotratate de medicinã îºi gãsesc susþinãtorii activi între cititorii creduli, care încredinþeazã oraculilor falºi ºi sãnãtatea lor, ºi sume mari de bani. Foarte rar gãsim în presã materiale care ar spune cinstit adevãrul despre dauna pe care o aduc prin activitatea lor aceste “vedete” ale medicinii “tenebre”.
#"

Sîntem departe de gîndul de a afirma cã investigaþia jurnalisticã este o acþiune atotputernicã ce spune prin rezultatele ei adevãrul în ultimã instanþã. Ca ºi în orice alt gen al creaþiei (literare, ºtiinþifice, metodicodidactice), jurnalismul de investigaþie admite polemica constructivã, expunerea ºi popularizarea largã a unor idei ºi concepþii, care susþin sau combat alte doctrine ori postulate din acelaºi domeniu de activitate umanã. Presa din republica noastrã are la activul ei mai multe încercãri reuºite ºi mai puþin izbutite de folosire a jurnalismului de investigaþie pentru discutarea diferitelor chestiuni actuale ale economiei naþionale. O rezonanþã mare a cãpãtat dezbaterea în paginile presei a chestiunii construcþiei unui sistem de irigaþie pentru raioanele de sudvest ale Republicii Moldova - Dunãrea-Nisporeni. Prin lacul Ialpug apele Dunãrii aveau sã fie ridicate spre nord, la o distanþã de peste douã sute de kilometri. Se preconiza asigurarea cu apã suprafeþe foarte mari de grîne, culturi tehnice, vii, livezi, masive legumicole aflate în zone secetoase. La lucrãrile de proiectãri au participat cei mai de vazã specialiºti din republicã însoþiþi de oameni de ºtiinþã ºi experþi în ale irigaþiei din mai multe centre ale fostei Uniuni Sovietice. Lucrãrile de fãurire a canalului au început practic înainte de efectuarea tuturor compartimentelor proiectãrii acestui gigantic obiect. Albia primei tranºe pe sectorul Dunãrea-Taraclia a fost datã în folosinþã înainte de termenul stabilit. Presa Moldovei a scris mult despre aceastã construcþie unicalã, consacrîndu-i diferite texte jurnalistice, inclusiv ºi articole de problemã, în conþinutul cãrora au fost ºi încercãri de a pune la îndoialã unele aspecte ale destinului viitorului canal de irigaþie. Dar aceste note, de cele mai dese ori timide, s-au pierdut în corul triumfalist al jurnaliºtilor, care utilizau în timpul cînd scriau despre uriaºul canal numai superlative: “ªantierul secolului”, “Canal ce va schimba pe vecie soarta Bugeacului”, “Apele Dunãrii vin în centrul Moldovei” etc. Ziarele ºi revistele republicane practic nici n-au încercat sã iniþieze o expertizã cît de cît în problemele economice ºi ecologice ale viitorului sistem de irigaþie, un control, care avea sã gãseascã abateri ºi încãlcãri flagrante ale unui ºir întreg de instrucþiuni ºi alte documente normative, care, cum se spune, se aflau la suprafaþã. În cele din urmã, în atmosfera unei euforii generale, trebuia sã se întîmple ceea ce s-a ºi întîmplat. Cînd apele canaluluiu au pornit pe albia
##

betonatã a primei secvenþe, analizele chimiºtilor au scos la ivealã banalul adevãr, cã lichidul predestinat irigaþiei plantelor are o concentraþie prea mare de sãruri, care face imposibilã folosirea lui în scopul ajutorãrii fiinþelor vegetale. Echipa responsabilã pentru analiza componenþei soluþiei ce se creeazã din apa Dunãrii ºi lacul Ialpug a calculat prea “optimist” (pentru marele rãu, desigur) rezultatul definitiv. Acuma, pentru a corecta aceastã gravã eroare ºi a pune canalul în funcþiune, se cer proiectate, construite ºi montate cîteva intreprinderi de curãþire chimicã a apei. Ele solicitã cheltuieli suplimentare de sute de milioane lei. Desigur, în cazul exemplului de faþã vina pentru cele întîmplate cade nu numai pe seama jurnaliºtilor. Pãcat numai cã puþini condeeri au scos învãþãminte din aceastã tristã poveste. S-a scurs mult timp de la încetarea (mai bine spus, conservarea) lucrãrilor de pe uriaºul ºantier. Pare cã ºi vechii conducãtori ai republicii, ºi acei de astãzi au uitat de soarta lui. Avem însã în toatã presa moldoveneascã tradiþionalele generice care permit sã se facã acest lucru: “Revenim la cele publicate”, “Jurnalistul se întoarce la adrese vechi”, “Pe urmele celor publicate” etc. SECURITATEA ACTIVITÃÞII JURNALISTULUI IN TIMPUL CERCETÃRII Activitatea jurnalistului are în toate fazele ei multe trãsãturi comune cu acea a oamenilor care îmbrãþiºeazã alte profesii ale muncii de creaþie: a scriitorului, omului de ºtiinþã, cineastului, artistului plastic, compozitorului, omului de teatru, arhitectului. Spre deosebire de confraþii sãi, publicistul are de a face mai mult cu fapte ºi detalii concrete, ºi mai puþin - cu idei ºi imagini abstracte. Dacã oamenii de creaþie, despre care am vorbit, pot sã se izoleze de cei care-i înconjoarã ºi sã realizeze planurile plãsmuite de sine stãtãtor, absolut autonom, apoi jurnalistul e lipsit de acest privilegiu. Munca lui de cele mai multe ori se desfãºoarã în vãzul tuturor. El comunicã cu mai mulþi oameni, se sfãtuie sau se confruntã cu ei, polemizeazã ºi chiar intrã în conflict cu ei. Fireºte, nu toþi doresc sã-i ajute jurnalistului sã-ºi definitiveze cercetarea sa. Cãci multora ea le produce incomoditãþi ºi neplãceri. Nu rareori în jurul activitãþii de
#$

investigaþie a jurnalistului în mod intenþionat se creeazã o atmosferã de agiotaj nesãnãtos. Jurnalistul este avertizat, intimidat, iar în unele cazuri chiar supus obstrucþiei ºi ºantajat în modul cel mai urît. La ordinea de zi se pune problema securitãþii activitãþii jurnalistului, care, dupã opinia specialiºtilor europeni în domeniul legislaþiei mass media, trebuiue sã includã în sine patru componente: integritatea psihofizicã, depozitul de date documentare, protecþia juridicã ºi viitorul profesional al jurnalistului. Sã le examinãm aparte. Integritatea psihofizicã este o calitate care determinã respectarea tuturor cerinþelor, pe care le solicitã în forma ei adecvatã cercetarea propriu-zisã. Nu este secret faptul cã în unele organe de presã se facee mare zarvã în jurul unor pseudoprobleme sau chestiuni de importanþã minorã. In linii mari valoarea adevãratã a cercetãrii trebuie sã fie determinatã de acum la startul ei. Atunci, cînd o cere situaþia concretã, sîntem datori sã manifestãm grijã faþã de securitatea existenþei fizice a jurnalistului implicat în investigaþie. La ajutorul poliþiei se apeleazã numai în modul determinat de lege, stabilindu-se protecþia apartamentului privat sau a celui de stat al jurnalistului, automobilului, telefonului sau hotelului unde locuieºte provizoriu cercetãtorul. În aceste episoade este foarte important sã nu se întreacã mãsura, sã se evite cazurile patologice, cînd unii jurnaliºti manifestã exces de zel, demonstrînd nu modele de cercetare constructivã, ci ambiþii de cel mai prost gust, care compromit jurnalismul în genere. În jurnalistica moldoveneascã de la finele sec. XX avem, spre regret, multe exemple de “cercetãri”, în care dominã nu argumentele ºi dovezile, ci în temei emoþiile calãuzite de interese de gaºcã. Lucrul acesta se manifestã mai ales în conþinutul ziarelor partidelor ºi formaþiunilor politice, în timpul campaniilor preelectorale de toate rangurile prezidenþiale, parlamentare, în administraþia localã etc. Alt component, care asigurã securitatea jurnalistului pe parcursul activitãþii sale de cercetare este depozitul de date documentare - temelia documentarã, care (dacã e construitã just) poate fi chezãºia principalã a succesului pe care-l rîvneºte jurnalistul. Experienþa pe care o posedã în prezent mai multe ziare ºi reviste europene, cum sînt “Èçâåñòèÿ” si “Îãîíåê” (Moscova), “Unita” (Roma), “Oggi” (Milano), “El pais” ºi “El Mundo” (Madrid) “Moldova suveran㔠(Chiºinãu) º.a., care dispun
#%

de arhive redacþionale foarte bogate, ce permit fãrã a pãrãsi localurile redacþiilor de a da caracteristici ºi mãrturii ample despre activitatea publicã ºi viaþa privatã a sute de oameni: conducãtori de stat, leaderi politici, oameni de artã, savanþi, miniºtri, diplomaþi, scriitori, publiciºti, businessmeni etc. Dispunînd de un bogat material colectat în arhivele publice ºi cele particulare, jurnalistul face o proprie clasificare a acestor valori aparte în ordinea credibilitãþii datelor documentare studiate profund de cãtre jurnalistul-cercetãtor. Pe primul loc se posteazã informaþia confirmatã în repetate rînduri de cãtre specialiºti, gãzduitã în registre ºi în alte documente de origine statalã (republicanã), orãºeneascã ºi raionalã. Publicaþiile din presã de asemenea se considerã surse documentare autoritare - în cazul dacã ele n-au fost dezminþite. ªi, în sfîrºit, urmeazã ultimul compartiment al clasificãrii, pe care o întocmeºte jurnalistulcercetãtor - alcãtuirea unei agende a lucrãrilor suplimentare care se mai cer executate pentru a definitiva crearea temeliei de date documentare ale investigatorului. Acesta se poate spune, constituie cea mai principalã anexã la planul general al lucrãrilor schiþate, ce includ ultimele corective în structura ºi conþinutul propriu-zis al lucrãrii. Astfel, pe parcursul cercetãrii se formeazã un dosar de date documentare, pe care-l completeazã ºi-l alcãtuieºte treptat jurnalistul dupã forma, pe care o acceptã dînsul. Afarã de datele extrase din arhivele oficiale ºi private, publicistul include crîmpee din stenogramele convorbirilor sale cu participanþii sau martorii la evenimentele implicate în mod direct sau indirect în subiectul cercetãrii întreprinse. Pe cît e posibil, documentele ce fac parte din dosarul în cauzã trebuie sã fie la maximum de oficializate: stenogramele se cer înscrise pe bandã de magnetofon sau dactilografiate ºi vizate în modul cuvenit de cãtre persoana care ne intereseazã. Tot aºa se procedeazã cu procesele verbale, mãrturiile personajelor investigaþiei ºi ale colegilor de la locul de muncã, ale rudelor. Jurnalistul n-are dreptul sã colecteze informaþie tendenþioasã, compromiþãtoare despre un cetãþean sau altul, dacã aceasta nu se referã la tema investigaþiei. Încã o cerinþã obligatorie pentru conþinutul dosarului de date documentare: jurnalistul e dator sã poatã dovedi, cã toate materialele de care dispune în acest dosar au fost obþinute pe cale legalã.
#&

Judecata este în drept sã nu ia în consideraþie documentele ºi mãrturiile, care au fost obþinute prin ºantaj, intimidare, ascultarea nepermisã de cãtre organele în drept a conversaþiei telefonice de serviciu sau particulare, furtul unor documente compromiþãtoare, utilizarea altor procedee ºi mijloace certate cu legea. Protecþia juridicã a jurnalistului este o condiþie obligatorie de desfãºurare a investigaþiei. Ca ºi orice cetãþean al Republicii Moldova, jurnalistul are o apãrare juridicã garantatã din partea Constituþiei RM, Codului penal, Codului civil. În afarã de aceste garanþii legislative,activitatea jurnalistului mai este protejatã de Legea presei, Convenþia internaþionalã de la Jeneva a dreptului de autor, de documente ale ONU, Consiliului Europei ºi ale altor foruri europene ºi mondiale, la care a aderat în ultimii ani Moldova. Constatînd drept factor pozitiv crearea unei baze legislative solide care ar trebui sã faciliteze funcþionarea normalã a mass media, sîntm nevoiþi sã notãm cã acest mecanism deocamdatã nu lucreazã în regimul solicitat. Precum a relatat în repetate rînduri presa moldoveneascã, mai ales în ultimul timp, de cînd Moldova a devenit stat suveran ºi independent, jurnaliºtii din presa scrisã ºi cea electronicã întîmpinã greutãþi serioase în cauza obþinerii informaþiei pe cale oficialã. Numeroase unitãþi ale comunicãrii instituþionale care au început sã funcþioneze la Chiºinãu ºi în alte centre ale Moldovei (centre ºi birouri de presã, grupuri de contact cu mass media, secþii de publicitate etc.) tind de mai multe ori sã devinã posesori monopoliºti ai informaþiei, iar nu difuzori ai ei pentru cititorul de masã - prin intermediul agenþiilor de informaþii, gazete, sãptãmînale, reviste. Greutãþi mari se piloneazã mai ales în faþa jurnalistului-investigator. Aflînd cã dînsul studiazã serios o problemã, care într-un mod sau altul se referã la prestigiul unei instituþii ºi a demnitarilor ei, cei cu musca pe cãciulã fac totul ce le stã în puteri pentru a stopa cercetarea cu totul sau a o orienta pe cale greºitã. Sînt cunoscute cazuri cînd jurnaliºtilor li se propunea mitã, ei erau persecutaþi, încercîndu-se sã fie compromiºi pe alte cãi. Legislaþia care funcþioneazã în Moldova este deocamdatã imperfectã ºi de cele mai multe ori apãrã nu interesele jurnaliºtilor ºi cauza echitãþii sociale, ci vin în ajutor oamenilor necinstiþi, care vãd în
#'

acþiunile presei o piedicã în afaceri necinstite. Majoritatea proceselor juridice, care s-au disputat pînã acum în oraºele ºi raioanele Moldovei cu implicarea presei ºi a jurnaliºtilor s-au terminat cu înfrîngerea reprezentanþilor mass media. Jurisprudenþa moldoveneascã a acumulat deocamdatã o experienþã modestã în problemele de examinare ºi apreciere a activitãþii jurnaliºticii curente. O parte componentã importanþã care þine în modul cel mai direct de securitatea jurnalistului-investigator este chestiunea viitorului profesionist al acestui om de creaþie. În multe redacþii promovarea în posturile vacante ale colectivului lucrãtorilor de creaþie se face în majoritatea absolutã a cazurilor dupã gradul de popularitate individualã al publicistului. Iar acesta, la rîndul sãu, depinde de numãrul victoriilor ºi înfrînfgerilor înregistrate în sfera cercetãrilor jurnalistice. Criteriile de apreciere a investigaþiei jurnalistului rãmîn a fi ºi astãzi acelea care au fost odinioarã: ecourile, pe care le capãtã o cercetare sau alta în societate, aprecierea investigaþiei în presa scrisã, la radio ºi televiziune. Eficienþa publicaþiei în cauzã se mai determinã prin reacþia la cele relatate în textul cercetãrii jurnalistice din partea forurilor guvernamentale ºi a organizaþiilor obºteºti. O investigaþie jurnalisticã înfãptuitã cu largã publicitate, pe lîngã alte dividende morale, contribuie la sporirea popularitãþii publicistului în societate. Succesul cercetãrii jurnalistice oferã autorului ei posibilitatea de a fi promovat în viitor la muncã de mai mare rãspundere ºi mai înalt apreciatã în mass media, în activitatea social-politicã. Cîteva exemple care confirmã aceastã tezã. Ghenadi Selezniov, fost redactor al ziarului “Smena” din Sankt-Petersburg, în prezent este Preºedinte al Parlamentului Federaþiei Ruse. Cunoscutul publicist moscovit Iuri Cernicenko, în trecutul nu prea îndepãrtat a fost corespondent special al ziarului “Pravda” ºi comentator al postului moscovit de televiziune “ORT”, astãzi e un cunoscut scriitor, unul din liderii partidului agrar în Legislativul Rusiei. Începîndu-ºi cariera de jurnalist în redacþia unui ziar din oraºul Sverdlovsk, Mihail Poltoranin a ajuns sã fie acum ministru al informaþiei ºi presei din Federaþia Rusã. Calitatea scrisului publicistic a fost principala condiþie de promovare a redactorilor de odinioarã ºi a celor de azi ai presei republicane din Moldova: Ion Josul, Pavel Cristov, Mihail Gh.Cibotaru, Tudor Þopa, Vasile
$

Spinei, Viorel Mihail, Boris Marian, Alexei Rotaru, Gheorghe Copoþ, Ludmila Vãtavu, Ion Anton º.a. Un numãr destul de impunãtor de jurnaliºti au fost promovaþi la posturi de mare rãspundere în structurile Preºedinþiei Republicii, în Parlament, în diferite structuri ale Executivului. Precum vedem, viitorul profesionist al jurnalistului depinde direct de calitatea muncii sale, de capacitãþile sale de a analiza lucrurile, de a le privi în perspectiva, de a transforma investigaþia jurnalisticã într-o acþiune de mare folos pentru societate.

VI. SUBIECTE PENTRU JURNALISMUL DE INVESTIGAÞIE
Viaþa ce ne înconjoarã ne oferã un areal practic nelimitat pentru obiectivele jurnalistului cercetãtor. Inainte de a purcede la investigaþia propriu-zisã publicistul face mai întîi un studiu prealabil. În cadrul lui se renunþã la temele ºi obiectele, care în urma cercetãrii efectuate nu rezistã la cea mai elementarã expertizã a specialiºtilor, constituind expunerea unor zvonuri, bîrfeli, nãscociri subiectiviste, intenþii evidente de a folosi paginile presei pentru rãzbunare personalã. În baza examinãrii întregului set de documente de care dispune, jurnalistul formuleazã principalul obiectiv al viitoarei cercetãri. Tot aici sînt identificate subiectele pasive ºi cele active, care constituie temelia bazei de date (a dosarului). Jurnalistul determinã regimul de lucru asupra materialului selectat. Luîndu-se în consideraþie spaþiul cercetãrii ºi situaþia temporarã concretã, se determinã în linii mari condiþiile ºi termenele înfãptuirii cercetãrii schiþate. Obiectivele pe care le punem în continuare la discuþie ca subiecte ale investigaþiei jurnalistice sînt foarte rãspîndite în mass media ºi considerãm cã e cazul sã le facem prezentãri pe cît e posibil în contextul dat. REPERE ECOLOGICE Studiul, pe care-l prezentãm în acest compartiment aparþine ecologului american Curtis Moore, consultant internaþional ºi scriitor, care a þinut numeroase conferinþe pe tema relaþiilor dintre noile tehnologii ecologice de producþie a energiei ºi competivitatea diferitelor þãri. C. Moore considerã cã tot aºa cum omenirea a trecut, în domeniul energiei, de la lemn la cãrbune, în secolul al XIX-lea ºi de la cãrbune la

$

$

petrol, în secolul XX, existã indici cã acum se pregãteºte o a treia tranziþie. Lumea pare a fi în pragul unei noi ere, a tehnologiilor avansate ºi a noi combustibili. Chiar dacã aceastã trecere nu se poate face peste noapte, este clar cã schimbarea este deja în curs. Întrebarea este cît va fi ea de mare ºi de rapidã. Tranziþia în domeniul energiei va fi o revoluþie tehnologicã sau doar o evoluþie? Dacã va fi o revoluþie, omenirea va vedea în curînd modalitãþi noi ºi complet diferite de a produce ºi folosi energia. Electricitatea, de exemplu, ar putea fi generatã de surse cu poluare zero, precum vîntul sau lumina soarelui, ºi folositã apoi pentru a genera hidrogen, care, la rîndu-i, ar alimenta uzine, furnale ºi automobile cu poluare zero - poate chiar ºi vapoare ºi avioane. Acoperiºurile vor fi cu panouri care produc electricitate din lumina soarelui, iar fermierii vor obþine, pe lîngã roadele pãmîntului, electricitate produsã de vînt, care va face posibil ºi iluminatul în cele mai îndepãrtate colþuri ale lumii. Automobilele superputernice, uºoare, complet nepoluate ºi reciclabile vor circula pe ºosele alãturi de camioane lucitoare, în paralel cu trenurile rapide ca sãgeata. Dacã rezultatul va fi o evoluþie, s-ar putea ca omenirea sã continue sã foloseascã unii combustibili poluanþi, precum cãrbunele, petrolul ºi gazul natural, gãsind însã modalitãþi noi, mai curate ºi mai eficiente de utilizare a lor. Atît automobilele, cît ºi centralele electrice îºi vor dubla sau chiar tripla randamentul, reducîndu-ºi poluarea cu 90 la sutã. Locuinþe ºi birouri supraizolate, becuri electrice ºi motoare ultraeficiente ºi linii de producþie conduse prin calculator ar putea sã reducã consumul de energie - ºi o datã cu aceasta, poluarea - cu 75 la sutã. În loc sã fie construite cu centrale termice, birourile ºi chiar satele îndepãrtate ar putea fi echipate cu pile de combustibil - dispozitive compacte, ultracurate, care produc electricitate prin procedee chimice, avînd ca produse secundare apã complet purã ºi foarte puþinã poluare atmosfericã sau aproape deloc. Automobilele ºi camioanele vor continua sã meargã cu benzinã ºi motorinã produse din petrol, dar vor fi modele “ecologice” cu poluare redusã, datoritã concurenþei tot mai mari a gazului natural, a metanolului ºi a altor combustibili mai curaþi. Dupã pãrerea lui C.Moore, ameninþarea la adresa mediului înconjurãtor care a cãpãtat atenþia întregii lumi ºi a grãbit actuala avalanºã tehnologicã, este încãlzirea globului - o crestere a temperaturii
$!

pãmîntului din cauza poluãrii aerului, în special cu bioxid de carbon. Deºi marea majoritate a oamenilor de ºtiinþã sînt de acord cã o detectare neechivocã a efectului de serã sporit nu se va face decît peste vreo zece ani sau mai mult, ei au dat avertismente neobiºnuit de înfricoºãtoare cã a aºtepta în momentul cînd încãlzirea se va putea mãsura clar înseamnã a accepta riscul unor modificãri profunde ºi ireversibile. Pentru a împiedica aceste modificãri, omenirea trebuie sã se concentreze asupra a trei domenii: Creºterea demograficã. De secole, singura constantã a unei lumi alminteri în schimbare a fost creºterea continuã a populaþiei. Din 1950, aceasta s-a dublat, crescînd de la 2,5 miliarde de persoane la aproximativ 5,2 miliarde. Marea parte a acestei creºteri a avut loc în þãrile în curs de dezvoltare. In 1990, de exemplu, 77 la sutã - adicã 4,1 miliarde - din populaþia globului trãia în þãrile în curs de dezvoltare. Iar proporþia celor care trãiesc în þãri în curs de dezvoltare în raport cu cei ce trãiesc în þãri industrializate va creºte, probabil, ºi mai mult, deoarece creºterea demograficã în þãrile industrializate este relativ modestã. Populaþia Germaniei ºi a altor cîteva þãri, de exemplu, nu creºte deloc, în timp ce rata natalitãþii în þãrile mai puþin dezvoltate este de la trei pînã la cinci ori mai mare. Se estimeazã cã în urmãtorii 30 de ani populaþia þãrilor industrializate va creºte cu aproximativ 150 de milioane, în timp ce cea a lumii în curs de dezvoltare va spori cu aproximativ 3 miliarde. Creºterea consumului. Odatã cu creºterea populaþiei a crescut ºi standardul de viaþã ºi, împreunã cu el, cererea de produse care consumã energie ºi produc poluare. In þãrile industrializate precum SUA, o mare parte din creºterea de energie a fost pusã pe seama unor produse mai mari sau mai lacome, de exemplu, frigidere cu douã uºi ºi capacitate mare, sau maºini cu motoare mai puternice. În þãrile în curs de dezvoltare, creºterea consumului de energie a fost pusã pe seama rãspîndirii tehnologiilor ºi a produselor care pentru þãrile industrializate sînt de mai multã vreme ceva
$"

obiºnuit: automobile, frigidere, boilere ºi aparate de aer condiþionat. Astfel, numãrul obiectelor care consumã energie ºi provoacã, direct sau indirect poluare, a crescut mult mai rapid decît populaþia. În 1950, de exemplu, pe drumuri circulau aproximativ 70 de milioane de vehicule. Astãzi cifra lor se situeazã la aproximativ 550 de milioane, adicã avem o creºtere de opt ori. În cursul aceleiaºi perioade, populaþia doar s-a dublat, ceea ce înseamnã cã numãrul vehiculelor creºte de patru ori mai repede decît cel al oamenilor. Drept rezultat, u excepþia unor scurte întreruperi în perioada crizelor petroliere, cea din 1975 ºi apoi cea dintre 1979 ºi 1982, producîia mondialã de energie a crescut mereu în ultimii 20 de ani ºi este acum aproximativ 50 la sutã peste nivelurile din 1970. Cãrbunele, petrolul ºi gazul stau la baza a peste 90 la sutã din aceastã producþie. ªi acum, cea mai mare parte a energiei este consumatã de þãrile industrializate, care folosesc cam de 10 ori mai multã energie per persoanã decît þãrile în curs de dezvoltare. Una din explicaþiile acestui decalaj este numãrul tot mai mare, în þãrile industrializate, de locuinþe mai spaþioase ºi mai bune în Europa, America de Nord ºi Japonia. Numãrul caselor de locuit a crescut din 1972 într-un ritm anual de 1,1 pînã la 1,9 la sutã. Ele sînt ºi mai bine echipate: numãrul locuinþelor cu sisteme de încãlzire centralã a crescut ºi el rapid, trecînd, în Germania, Franþa, Italia ºi Marea Britanie, de la aproximativ 40 la sutã în 1972, la 70 la sutã în 1987. Frigiderele ºi congelatoarele au crescut în dimensiuni, ºi au apãrut noi aparate de uz casnic. Cu toate acestea, din cauza cã majoritatea þãrilor industrializate au trecut în anii ‘70 ºi ‘80, în urma crizelor petroliere, la niºte campanii susþinute de conservare a energiei, o mare parte din creºterea consumului de energie în decursul ultimelor douã decenii a avut loc în þãrile în curs de dezvoltare. Acolo consumul de energie comercializatã aproape s-a triplat din 1970 ºi se aºteaptã sã se tripleze din nou pînã în anul 2025. Cea mai mare parte a acestei energii a fost produsã folosindu-se cãrbunele ºi petrolul. În pofida acestei creºteri rapide ºi vertiginoase a utilizãrii energiei în oraºele din þãrile în curs de dezvoltare, majoritatea populaþiei rurale continuã sã se bazeze, pentru gãtit, încãlzire ºi iluminat, pe lemnul de foc, deºeurile animaliere ºi vegetale ºi mangal.

Creºterea poluãrii. Pe mãsura ce creºterea excesivã a populaþiei ºi industriaizarea au afectat, rînd pe rînd þãrile în curs de dezvoltare, oraºele mari au devenit cãldãri de poluare. La Atena, de exemplu, în zilele cu cea mai mare poluare, rata mortalitãþii face un salt de 500 la sutã. In Ciudad de Mexico, considerat de mulþi ca fiind oraºul cu cel mai impur aer din lume, nivelurile ozonului sau “smog”-ului sînt frecvent de trei ori peste limitele recomandate de Organizaþia Mondialã a Sãnãtãþii. O parte din aceastã poluare se datoreazã celor 36.000 de uzine ale oraºului, dar în proporþie cam de 80 la sutã ea este scuipatã de þevile de eºapament ale celor 3 milioane de automobile ºi camioane, care înghit zilnic 19 milioane de litri de benzinã cu plumb, de proastã calitate. Organizaþia Mondialã a Sãnãtãþii estimeazã cã 70 la sutã din populaþia urbanã a globului respirã un aer care este, cel puþin, o parte din timp, nesãnãtos, iar alþi 10 la sutã respirã un aer care este “la limitã”. Studiile privind particulele de bioxid de sulf ºi sulfat - care rezultã din arderea combustibililor fosili cu conþinut de sulf, cum ar fi cãrbunele - au evidenþiat legãtura dintre aceºti poluanþi ºi bolile bronºice, precum ºi alte boli de care suferã iarna copiii. C. Moore reproduce în studiul sãu un serial întreg de date difuzate de cãtre organizaþiile ecologice internaþionale privind poluarea înspãimîntãtoare a mediului ambiant. Astfel, între 1979 ºi 1985, 8 din cele 10 staþii de monitorizare din China au raportat creºteri ale poluãrii cu sulf. In unele din aceste puncte, concentraþiile erau de la trei pînã la cinci ori mai mari decît oriunde în America de Nord. Situaþii similare, printre altele, chiar dacã mai puþin grave, sînt frecvente la New Delhi, Djakarta, Teheran, Manila ºi Bangkok. ªi în unele þãri industrializate nivelul poluãrii este periculos de ridicat. La Cracovia, de exemplu, în Polonia, monumentele ºi clãdirile din piatrã au fost atît de grav deteriorate, încît se spune cã piatra “se topeºte”. In unele regiuni din fosta Cehoslovacie, au murit pãduri întregi. Ozonul ºi ploile acide au provocat distrugerea pãdurilor din multe regiuni din Europa ºi America de Nord. Chiar ºi în zone mai îndepãrtate de cele industriale, poluarea aerului poate sã provoace daune. În pãdurile tropicale din Africa, oamenii de
$$

$#

ºtiinþã au constatat ploi acide ºi niveluri ale “smog”-ului la fel de ridicate ca ºi în centrul Europei, probabil din cauza incendierii cu regularitate a marii întinderi de terenuri ierboase, pentru a le desþeleni. În concluzie ecologul american scrie: “Fie cã energia nuclearã va fi revigoratã, cãrbunele curãþat sau soarele va ajunge o sursã de energie curatã ºi perpetuã, faptul cã lumea evolueazã într-o nouã direcþie pare a fi un adevãr de necontestat. Atît guvernele, cît ºi industriile sînt impulsionate de diverse imperative - conservarea, protecþia mediului, cererea consumatorilor, randamentul energetic, noile tehnologii. Ceea ce se întrevede la orizont poate fi un viitor complet nou, sau doar unul ceva mai luminos. Cert este însã cã actuala stare de fapt nu va continua.*) Materialul concentrat în studiul analitic al lui C. Moore poate fi considerat o mostrã excelentã de îmbinare a cercetãrilor din felurite domenii, orientate fiind în direcþiile cardinale ale ecologiei contemporane. Este o investigaþie jurnalisticã complexã, în conþinutul cãreia se implimenteazã fericit nu numai materia pur ecologicã, ci ºi un larg areal de probleme economice, sociale, de ocrotire a sãnãtãþii, urbanisticã. Practic cercetarea, din care am reprodus cîteva pagini, poate fi calificatã drept reper principal, cãlãuzã în activitatea jurnaliºtilor deciºi sã studieze ºi sã exploreze tematica ecologicã. ÎN ATELIERUL LUI AGRONOVSCHI Publicistica din fostul spaþiu sovietic a înregistrat mai multe realizãri în do meniul jurnalismului de investigaþie. Autori ai creaþiilor de acest gen dificil au fost în ultimii 30-40 ani cunoscuþii condeieri ruºi Valentin Rasputin, Vasili Peskov, Iuri Cernecenko, Capitolina Kojevnikova, Gheorghi Radov, cît ºi colegii lor din republici ex-unionale Iuhan Smuul, Cinghiz Aitmatov, Vasili Bîcov, Ion Druþã. —————-

*) Moore Curtis. Energia: o nouã erã. Documente ecologice. - Produced by USIA regional. Program Office, Vienna, 1994, pag. 10. $%

În aceastã impunãtoare echipã de oameni de creaþie un loc de cinste l-a ocupat timp de mai mulþi ani cunoscutul cores- pondent cotidianului moscovit “Èçâåñòèÿ” Anatoli Agranovski. În jurnalisticã el vine sã se afirme dupã o bogatã experienþã de viaþã, în timpul cãreia a fost pictor-retuºor, pedagog în ºcoala primarã, navigator de bord în echipajul unui avion militar, corespondent al sãptãmînalului “Ëèòåðàòóðíàÿ ãàçåòࠔ. Angajîndu-se în anul 1960 în funcþia de corespondent special al ziarului “Èçâåñòèÿ”, Agranovski devine în scurt timp leader al jurnalismului de investigaþie în presa sovieticã rusã, cucerind simpatia ºi dragostea a multor milioane de cititori dintr-un imens spaþiu informaþional. Problema studierii profunde a domeniului, pe care avea sã-l zugrãveascã publicistul cu mult zel ºi veritabilã pasiune de cercetãtor, se piloneazã în faþa lui Arganovski de fiecare datã ca un fenomen nou, revelator, plin de farmecul misterului ºi a necunoscutului, copleºit de dorinþa de a face o nouã investigaþie cu subiecte puþin explorate, dar interesante pentru o întreagã þarã. În modul acesta A.Agranovski se aprofundeazã în studiul construcþiilor capitale, cerceteazã aspecte puþin cunoscute ale vieþii popoarelor ce trãiesc în localitãþi nordice, face cîteva studii privind analiza stãrii de lucruri în instituþiile responsabile pentru construcþia de avioane, cerceteazã procesul de învãþãmînt în mai multe ºcoli medii, publicã un ciclu de articole analitice despre situatia ce s-a creat în comerþul obºtesc etc. Majoritatea secvenþelor publicistice semnate de A.Agranovski au un lexic simplu, accesibil pentru cititorul de masã; chiar cele mai complicate lucruri el ºtie sã le explice simplu, pe înþelesul tuturor. Printre lucrãrile publicistice, care la timpul cuvenit i-au adus lui A.Agranovski popularitate mare în lumea jurnalismului, au fost “Scrisorile de la Universitatea din Kazan” - un ciclu de articole analitice care aveau în epicentrul lor chestiunile majore ale ºcolii superioare sovietice de la mijlocul anilor ºaizeci ai sec. XX. Deºi s-a scurs de atunci un interval mare de timp, “scrisorile” din Kazan se citesc ºi astãzi cu un mare interes. Ele dovedesc faptul cã dupã paravanul cifrelor ºi informaþiilor cu semnul plus, la Universitatea din Kazan mai continuã sã persiste formalismul, sã se comitã neglijenþe serioase în organizarea procesului de studii ºi a muncii ºtiinþifice.
$&

“Cine este pedagogul Dumneavoastrã? - se intereseazã Agranovski. - Multora la Kazan le-am adresat aceastã simplã întrebare. Aproape întotdeauna studenþii fizicieni rãspundeau precis: “Docentul Kostîlev”, sau “Profesorul Norden”, sau “Profesorul Tumaºev”. Studenþii de la facultãþile umanistice se fereau de rãspunsuri directe: “Precum vedeþi, eu îmi fac studiile la facultatea de istorie ºi filologie”. Sau - ºi mai generalã mãrturie: “Absolvesc Universitatea din Kazan”. Jurnalistul studieazã foarte cointeresat nu numai evenimentele ºi fenomenele care se aflã în prim plan, adicã stau la suprafaþã. În aceeiaºi mãsurã el manifestã interes faþã de situaþiile paradoxale. Iatã un subiect de acest fel: “Un profesor din Kazan, somitate în ºtiinþã, timp de trei ani la rînd nu ia pe nimeni la doctoranturã. “N-au fost candidaturi de oameni talentaþi, - motiveazã el.- Existã aºa numita aspiranturã, existã un plan de pregãtire a cadrelor ºtiinþifice, sînt doritori cîþi frunzã ºi iarbã de a ocupa locurile vacante de doctoranzi; este, în sfîrºit, pentru aceasta ºi fondul respectiv de salariu. Avem un singur obstacol: nu sînt candidaturi de oameni talentaþi. Cazul este special examinat de cãtre A.Agranovski, care în cele din urmã conchide: “Cred cã profesorul are dreptate.” A.Agranovski studiazã tema promovãrii talentelor în ºtiinþã în contextul problemei “pãrinþi ºi copii”, confruntîndu-se cudocumente legislative ºi instrucþiuni învechite care au fost ºi mai continuã sã rãmînã ºi în prezent obstacole în calea propãºirii sistemului de învãþãmînt universitar. Încã un subiect din aceeaºi categorie. In cabinetul rectorului Universitãþii din Kazan au dat nãvalã într-o bunã zi biologii. Daþi-ne utilajul care ni se cuvine,”- au cerut dînºii cu ton categoric. Rectorul nu s-a pierdut cu firea:”Expuneþi-mi concepþia dumneavoastrã de exploatare a utilajului. Pentru o idee bunã vã pun la dispoziþie un laborator utilat cu toate cele necesare”. Apoi la rector au intrat geografii care au cerut optsprezece mii de ruble pentru procurarea dulapurilor. Le-a refuzat ºi acestora. Spre sfîrºitul zilei în sala de primire a rectorului ºi-a fãcut apariþia un savant serios, care pentru realizarea ideii sale a solicitat din fondul pentru investigaþiile ºtiinþifice douã sute mii de ruble. Rectorul s-a mai întreþinut cu acest vizitator încã jumãtate de orã: a precizat unele detalii, s-a interesat de perspectiva economicã a lucrãrii. In cele din urmã rectorul a gãsit de cuviinþã sã majoreze suma cerutã pînã la jumãtate de milion.
$'

“Straniu om este acest rector din Kazan”, -conchide A.Agranovski. Dar anume lui îi aparþine viitorul în ºcoala superioarã de mîine. Agranovski cautã, gãseºte ºi promoveazã în publicistica sa asemenea personalitãþi neordinare. Printre primii jurnaliºti, care au lucrat mulþi ani în spaþiul sovietic, Agranovski studiazã problema carierei omului înzestrat. În schiþa intitulat㠓Schema creºterii” publicistul se pronunþã categoric împotriva “calapoadelor” care erau în uz în societatea noastrã din anii 60-70, cînd venea vorba de promovarea pe scara activitãþii profesioniste de conducere a unor oameni talentaþi. Tendinþa de a da numaidecît fiecãruia din ei un portofoliu sau un fotoliu mai moale a dus la aceea, cã multe colective de producþie, ºtiinþifice, pedagogice etc., au rãmas la un moment dat fãrã veritabilii lor leaderi, care au devenit funcþionari, “nacialnici” pentru vechile lor merite. Pentru mulþi din cei “înaintaþi” astfel, nu rareori contra voinþei lor, aceste transferãri forþate însemnau de fapt sfîrºitul adevãratei lor cariere. Investigaþiile jurnalistice ale lui Anatoli Agranovski sînt captivante ºi întotdeauna interesante pentru cã autorul ne þine la curent cu principalele etape ale cercetãrii sale. El descrie detaliat amãnuntele procesului de investigaþie, de cãutare chinuitoare a adevãrului, din cele aflate se stãruie sã formuleze concluziile ºi recomandãrile respective. Din paginile cãrþilor ºi cercetãrilor jurnalistice se piloneazã pregnant ºi expresiv nu numai chipurile eroilor conturaþi de pana jurnalistului; mai aproape de noi, de mentalitatea noastrã vine A.Agranovski în persoanã - om cu viziunea ºi concepþiile sale cu calitãþile de cetãþean, de om cumpãtat ºi chibzuit. În activul lui A.Agranovski sînt cîteva schiþe ºi articole de sintezã care ar putea sã aibã acelaºi generic - “Anatomia profesiei”. Din acest serial menþionãm în special schiþa “Ospãtarul”. Pornind de la destinul unui om concret - Ghenadie Roºcin, ospãtarul la restaurantul “Sever” din Murmansk, Agranovski ne antreneazã într-o constructivã ºi foarte utilã discuþie prestigiul social al acestei profesii, despre condiþiile în care se afirmã ºi încearcã sã prospere oamenii care s-au decis sã se consacre acestei sfere a alimentaþiei publice. Era o perioadã de timp ( schiþa a fost publicatã pe la mijlocul anilor ºaizeci - D.C.), cînd se considera o ruºine pentru un bãrbat în
%

toatã firea sã-l deserveascã pe cineva la masã, în magazin, la frizerie. Agranovski combate aceastã viziune în fond greºitã despre rostul ºi menirea profesiilor din sferele deservirii publice, dovedind, cã anume aceºti oameni determinã dispoziþia a milioane de compatrioþi de-ai noºtri. ªi nu numai dispoziþia, ci în mare parte ºi capacitatea de muncã, ºi atmosfera ce se preconizeazã într-un colectiv sau altul... De la un intensiv schimb de opinii cu interlocutorul sãu ospãtarul Roºcin, publicistul încearcã sã ne prezinte starea de lucruri de pe poziþiile statului. “De la început sã rãsfoim Buletinele Direcþiei Centrale de Statisticã, - consemneazã A.Agranovski. - În þarã avem acum 70.000 de ospãtari. Mai mulþi decît artiºti, decît culegãtori. Mai mulþi chiar decît oþelari. Afarã de ospãtari, cafenelele ºi restaurantele mai sînt deservite în total încã de 250.000 de oameni. Plus “grupa de comerþ” (bufetieri, ºefi de depozite, ºoferi º.a.) - În total - 200.000 de lucrãtori. Iar de tot în alimentaþia publicã sînt ocupaþi circa 1,5 milioane de oameni. Sfera deservirii în general e asiguratã cu eforturile a 20 milioane de oameni! Judecaþi ºi singuri: trebuie sã ne gîndim serios la situaþia acestor oameni?”*) Studiind minuþios problema în proporþiile uriaºe ale Statului Sovietic, A.Agranovski constatã cã aproximativ aceeaºi situaþie (similarã cu acea a ospãtarilor din alimentaþia publiucã) este în asigurarea populaþiei þãrii cu croitori, frizeri, poºtaºi, vînzãtori, bucãtari etc., munca cãrora încã mulþi semeni de-ai noºtri nu s-au obiºnuit s-o aprecieze destoinic, la justa ei valoare. De unde îºi trage obîrºia în societatea noastrã acest “aristocratism” de origine neînþeleasã? De ce oamenii care deservesc maºinile se bucurã la noi de cinste mai mare, decît acei semeni ai lor care poartã grijã oamenilor? În mentalitatea compatrioþilor noºtri, e mai bine zis, în atitudinea lor faþã de sfera de deservire, s-au produs transformãri mari. Articoleleinvestigaþii ale lui Anatoli Agranovski au contribuit în mare mãsurã la crearea acestei noi atmosfere în societate, noi viziuni asupra profesiilor din cîmpul de muncã ce ne înconjoarã. ———————*) Àãðàíîâñêèé Àíàòîëèé. Î÷åðêè. Ôåëüåòîíû. Ñòàòüè. - Ìîñêâà, “Õóäîæåñòâåííàÿ ëèòåðàòóðà”, 1973, ñòð. 270. %

FENOMENUL INVESTIGATOR DE LA REVISTA “OGGI” În jumãtatea a doua a secolului XX jurnalistul de investigaþie înregistreazã în mai multe þãri europene realizãri remarcabile care se impun prin proporþiile lor, prin înaltul nivel ºtiinþifico-metodologic, prin tãria argumentelor puse în circulaþie. Cuceririle acestea se datoreazã în mare parte afirmãrii în mai multe þãri a sãptãmînalului ilustrat de profil social-politic ca unul din cele mai mobile mijloace ale presei scrise. În Germania, þarã-lider în domeniul editãrii revistelor de acest soi, în anul 1998 apãreau 554 jurnale informativ-ilustrate cu un tiraj de o singurã datã de 126 milioane de exemplare. Piaþa revistelor ilustrate din R.F.G. o împart în prezent aproape în întregime reprezentaþii a patru “balene” ale businessului editorial din aceastã þarã: H.Bauer, A.ªchpringher, grupele Burda” ºi “Grumez und Jar”. Precum constatã cercetãtorii revistelor germane, cea mai mare parte a spaþiului acestor publicaþii este rezervatã reclamei comerciale. Informaþia politicã, economicã ºi culturalã nu depãºeºte în conþinutul tipãriturilor în cauzã 10-15 procente din spaþiul general. Cu totul alta este acum situaþia în lumea revistelor ilustrate din Italia. Dispunînd de o excelentã bazã poligraficã, editorii din aceastã þarã au desconcentrat cîmpul informaþional al jurnalismului naþional. S-a lãrgit în mod esenþial sfera organizaþiilor ºi persoanelor particulare, care au cãpãtat posibilitatea de a edita reviste proprii. Publicaþiile extrem de politizate, cum erau odinioar㠓Europeo” “Mondo” ºi altele de felul lor au dat faliment. A scãzut auditoriul celor mai populare pînã nu demult sãptãmînale ilustrate - “Panorama” ºi “Espresso”, atingînd în prezent numãrul de 500.000-600.000 cititori. Pe prim plan în presa scrisã italianã se situeazã acum sãptãmînalul “Oggi” (“Azi”), care în anul 1994 ºi-a sãrbãtorit jubileul de 50 de ani de la apariþia primului numãr. Cauza succesului înregistrat de revista “Oggi” e un fapt ce stã la suprafaþã: cititorii au votat pentru crezul creaþiei publicistice promovate în paginile acestei publicaþii periodice cu sediu de bazã la Milano ºi cu o impunãtoare filialã a redacþiei principale la Roma. Majoritatea textelor jurnalistice ºi a ilustraþiilor, care completeazã paginile
%

acestui sãptãmînal, constituie materiale ce fac parte din categoria genurilor analitice: articole de sintezã, comentarii publicistice, corespondenþe analitice, interviuri, “scrisori deschise” º.a. Acestea sînt investigaþii mici ºi mari, foarte importante ºi (în opinia unora) cu totul neînsemnate. Redacþia, de acum 54 de ani, propune cititorului o viziune proprie asupra principalelor evenimente ºi fenomene care se disputã în teritoriul peninsulei Apenine la sfîrºitul mileniului doi. În repetate rînduri publiciºtii întruniþi în echipa de creaþie e la “Oggi” sînt departe de gîndul de a afirma cã posedã adevãrul în ultima instanþã; ei intenþioneazã sã prezinte nu mai mult decît o imagine argumentatã, chibzuitã de ei asupra celor ce se întîmplã în Italia ºi în cealaltã parte a lumii contemporane. Revista renunþã la serviciile agenþiilor de informaþie, prezentînd materiale din proporþiile surse în majoritatea cazurilor cînd aceasta o cere situaþia. Astfel, corespondenþii titulari ai hebdomadarului de la Milano Anna Checchi ºi Enrico Pugnaletto s-au aflat circa trei luni la Paris, unde au efectuat o cercetare jurnalisticã complexã asupra împrejurãrilor orþii tragice într-un accident rutier foarte dubios a principesei britanice Diana ºi prietenul ei arab Dodi al-Faied. Examinînd la faþa locului o mulþime de documente autentice ºi mãrturii din cele mai diferite surse, jurnaliºtii italieni au prezentat în N 52 al revistei “Oggi”din 1997 o versiune a lor a consumãrii accidentului care a zguduit prin tragismul sãu inimile a multor milioane de oameni. Autorii au creat o imagine ineditã a tragicului eveniment disputat în capitala Franþei, dovedind cã cele întîmplate sînt în ansamblu mai mult decît un concurs de împrejurãri nefericite: ele constituie o dramã pentru familia regalã britanicã ºi urmaºii ei. Destinul dinastiilor monarhice de pe continentul european este o temã tradiþionalã pentru jurnaliºtii de la “Oggi”. La redacþie, precum am reuºit sã ne convingem, existã un set mare de materiale documentare, care completeazã biografiile multor regi, regine, prinþi ºi principese, moºtenitori ai unor tronuri reale sau a unor iluzii monarhice pierdute pentru totdeauna. ...Acum 54 ani, cînd mai ardea vãpaia celui de-al doilea rãzboi mondial, tînãrul jurnalist italian Enzo Biagi dicta prin telefon de la Londra la Milano corespondenþa sa despre înscãunarea pe tronul britanic a reginei engleze Elisabeta II. Reginei care este ºi în prezent în fruntea familiei
%!

regale engleze. În jumãtate de veac, care s-a scurs de la acest eveniment memorabil, Enzo Biagi a parcurs calea de la postura de jurnalist începãtor pînã la înãlþimea unuia din cei mai prestigioºi scriitori ai Italiei contemporane. Scrierile lui sînt bine cunoscute în mai multe þãri europene. Nu demult au vãzut lumea tiparului douã volume noi de publicisticã, în baza cãrora sînt sute de articole ºi corespondenþe scrise de Enzo Biagi în timpul colaborãrii dumisale la revista “Oggi”. Fãrã a exagera lucrurile putem afirma sigur cã materialul publicistic al acestui combativ ºi inimos sãptãmînal constituie în ansamblu un capitol din istoria Italiei - cu bucuriile, necazurile, realizãrile ºi nãzuinþele oamenilor din aceastã þarã. Calitatea scrisului publicistic, înaltul potenþial intelectual al jurnaliºtilor angajaþi aici, simþul mãsurii în redarea subiectelor delicate din realitatea ce ne înconjoarã - toate acestea ºi alte prioritãþi ale colectivului redacþional au asigurat revistei “Oggi” un înalt grad de popularitate pe piaþa sãptãmînalelor ilustrate din Italia. Fiecare numãr de revistã se vrea o micã enciclopedie a momentului pe care-l trãim: cu reflecþii privind economia, relaþiile Italiei cu strãinãtatea, cu nesfîrºitele conflicte politice, demisiile guvernelor, cu secvenþe din viaþa sportivã º.a.m.d. Spre deosebire de alte jurnale de acest gen, “Oggi” nu romantizeazã aspectele vieþii ºi activitãþii lumii criminale, ci trateazã aceastã temã sever, cu multã seriozitate. Revista este îngrijoratã de faptul cã din an în an producþia poligraficã ce se fabricã în Italia propagã tot mai intensiv ºi mai agresiv cultul violenþei, forþa ºi influenþa practic nelimitatã a mafiei italiene, sexul, pornografia. “Somitãþile” lumii criminale sînt implimentate practic în toate sferele activitãþii umane din aceastã peninsulã mediteranianã. “Oggi” are prestigiul unei publicaþii periodice care nu se limiteazã numai la cercetarea amãnunþitã a unor fapte ºi evenimente ale realitãþii ce ne înconjoarã; revista tinde sã asigure publicitate largã unor acþiuni proprii de binefacere, care au drept scop salvarea ºi tratarea cu mijloacele moderne ale medicinii a unui impunãtor numãr de copii din Coreea de Nord, Vietnam, Romønia, Cambodgia. Protagonista acestei teme, tînãra jurnalistã Gabriella Montali, a reuºit sã mobilizeze la efectuarea acestor acþiuni oameni de bunã credinþã - medici, savanþi, businessmeni care au materializat nobilele intenþii ale revistei în acþiuni de largã rezonanþã
%"

socialã. Spre deosebire de alte reviste ilustrate ce se editeazã în prezent în Italia, “Oggi” are grijã în permanenþã de a întreþine contacte la lucru, cu cititorii sãptãmînalului. Primele 10-12 pagini ale fiecãrui numãr întrunesc materialele genericului “Domande di “Oggi” (“Întrebaþi la “Oggi”). La întrebãrile formulate de cititori rãspund cei mai competenþi experþi în domeniul politicii externe, economiei, ºtiinþei, învãþãmîntului public, artei ºi literaturii. Rãspunsurile în cauzã se prezintã în ansamblu ca un amplu dialog-comentariu asupra principalelor secvenþe ale vieþii materiale ºi spirituale ale Italiei în acest tulburãtor ºi alarmant prag dintre milenii. “Rãspunsuri private de la Susanna “Agnelli” - acesta este un alt generic cliºat al revistei, pe care timp de peste zece ani îl completeazã citind poºta redacþiei o femeie care în Italia are prestigiul maicãi Tereza în India academicianului Lihaciov în Rusia, sau pezicãtoarei bulgare Vanga. Aceastã corespondenþã confidenþialã (numele adevãrate ale participanþilor ei nu se divulgã) este tot timpul pe unda sentimentelor umane: dãruire de sine, dragoste, trãdare, jertfire în numele unui ideal mãreþ, mercantilism, indiferenþã etc. “Riposte private di Susanna Agnelli” se prezintã în ansamblu ca niºte simboluri ale înþelepciunii ºi bunãtãþii umane, ca niºte recomandaþii ºi sfaturi, care ne ajutã sã ne orientãm în labirinturile întortochiate ale vieþii. Tirajul maximal al revistei atinge în lunile de varã cifra de 1,5 mil. de cititori. Toamna ºi iarna numãrul cititorilor scade cu 100.000-150.000. In prezent “Oggi” se difuzeazã în 62 de þãri ale lumii - practic peste tot, unde existã ºi funcþioneazã comunitãþi ale italienilor. Inclusiv în Africa de Sud, Australia, Canada, Argentina, China, Japonia, Islanda. Comunitatea în cauzã poate sã numere în rîndurile sale 1000 de inºi, 400 sau numai 20 de persoane care au format o colonie (comunitate) pe o scurtã perioadã de timp atîta, cît dureazã termenul unui scurt contract de muncã. “Oggi” se strãduie sã explice cititorilor cauzele uriaºei (pentru Italia) migraþii a braþelor de muncã în spaþiul continental ºi cel exeuropean. Anual sute de mii de italieni, pleacã la lucru bine plãtit în SUA, Germania, Canada, Rusia, Suedia, Marea Britanie etc. În acelaºi timp Roma, Neapole, Milano, Florenþa, Torino, Veneþia ºi alte oraºe italiene mari ºi
%#

mici sînt îmbîccsite cu imigranþi din China, Mongolia, Tunisia, India, Egipt, Siria, Mexic, Bolivia, Surinam, Africa de Sud. Ei întreþin curãþenia pe strãzi, deservesc cafenelele, barurile ºi restaurantele, îndeplinesc funcþiile de hamali ºi muncitori auxiliari la numeroasele pieþe alimentare ºi alte unitãþi comerciale. La activul sãptãmînalului “Oggi” sînt multe investigaþii de valoare mare pentru viaþa politicã a þãrii, pentru relaþiile Italiei cu strãinãtatea. Un ecou larg în societatea italianã din anii 70-80 a avut-o cercetarea de cãtre echipa de la “Oggi” a rãpirii ºi asasinãrii ulterioare a cunoscutului om olitic Aldo Moro, liderul de atunci al Partidului Creºtin-Democrat din Italia. Jurnaliºtii au prezentat organelor justiþiei dovezi, care au demonstrat convingãtor tristul adevãr, cã omorîrea lui Aldo Moro s-a fãcut cu participarea serviciilor secrete ale Italiei. În primii 50 de ani de existenþã ºi de funcþionare a sa pe arena jurnalismuliui naþional au vãzut lumina tiparului 2500 de numere ale sãptãmînalului “Oggi”. În paginile revistei au fost gãzduite 84600 de articole ºi informaþii, 173.478 imagini fotografice alb-negre ºi 81029 fotografii color. Arhiva uriaºã de materiale documentare îi permite redacþiei sã revinã de multe ori la subiecte publicate anterior în paginile de la “Oggi”, sã întreprindã noi investigaþii jurnalistice de largã rezonanþã.

%$

VII. STRATEGII ALE CERCETÃRILOR JURNALISTICE
Fiecare investigaþie pe care o înfãptuieºte publicistul este neordinarã, irepetabilã prin caracterul sãu. De aceea în practica jurnalisticã nu e primit sã se formuleze recete precise, recomandaþii strict determinate sau sfaturi care intenþioneazã sã constituie prin esenþa lor adevãrul pur în ultima instanþã. Cãutarea soluþiilor rezonabile în aceastã sferã a activitãþii umane mizeazã pe legitãþile mass media din ultimii 1015 ani ºi pe experienþa profesionalã a jurnaliºtilor din spaþiul european ºi, desigur, a celor autohtoni. Transformãrile care se produc la acest zbuciumat sfîrºit de secol în domeniul relaþiilor sociale ºi a consecinþelor care urmeazã n-au putut sã nu se reflecte asupra fenomenului jurnalistic ca factor decisiv nu numai de reflectare, ci, în primul rînd, de formare a opiniei publice. Unul din procedeele cele mai larg rãspîndite ale strategiei jurnalistului contemporan preocupat de veritabile cercetãri ale realitãþii rãmîne a fi uzul de confidenþã. Acest procedeu este utilizat atît în perioada de selectare a materialului factologic menit de a fi folosit în conþinutul materialului publicistic, cît ºi în procesul creãrii propriei configuraþii arhitectonice a viitoarei scrieri publicistice în stare definitivã. Uzul de confidenþã nu este o valoare constantã, pe care o posedã ºi o exploateazã jurnalistul vizavi de priceperea de a folosi noþiunile din fondul lexical de bazã a mînui sintaxa frazei, a cunoaºte regulile stilisticii, principiile redactãrii literare etc. Uzul de confidenþã are o valoare mai mare sau mai micã, un loc mai solid ori mai puþin autoritar în jurnalism în dependenþã de stagiul profesionist al publicistului, de erudiþia în domeniul unde dumnealui se considerã expert în materie. În jurnalistica moldoveneascã de azi avem doar un grup nu prea mare de jurnaliºti, pe care putem sã-i considerãm iniþiaþi în anumite sfere ale problematicii
%%

presei: Mihail Gh. Cibotaru - în problemele social-economice ale satului de azi; Alexandru Gromov - în chestiunile acute ale ºtiinþei ºi tehnicii; Vasile Severin - în subiecte care þin de econoimia satului; Tudor Rusu în problemele evoluþiei învãþãmîntului public; Mitrofan Vatavu - în domeniul ecologiei. Fãrã riscul de a exagera lucrurile, putem afirma, cã aceºti maieºtri ai slovei publicistice au utilizat la maximum confidenþa pentru a oglindi obiectiv unele aspecte deocamdatã puþin ºtiute ºi puþin studiate ale spaþiului care ne înconjoarã. Din surse confidenþiale dumnealor au selectat ºi au lansat în creaþiile lor o mulþime de materiale inedite ce s-au bucurat de o largã rezonanþã ºi o înaltã apreciere din partea cititorilor. Altã calitate strategicã importantã a jurnalismului de investigaþie poartã numirea de infiltraþie proprie. Aceastã calitate presupune aflarea jurnalistului (sau a unui grup de jurnaliºti implicaþi în muncã asupra temei) în epicentrul cercetãrii. Este una din fazele decisive ale investigaþiei întreprinse. Confruntînd datele selectate, jurnalistul le mai trece o datã prin propria filierã - de data aceasta în ultima instanþã. Succesul sau insuccesul acestei faze strategice depinde de nivelul profesionist al cercetãrii efectuate, de tehnica de clasificare a datelor adunate, de expertiza definitivã a concluziilor formulate în încheiere. Infiltraþia proprie mai presupune de asemenea ºi introducerea în joc a intuiþiei cercetãtorului. Cu cît jurnalistul este mai experimentat, cu atît riscul lui de a greºi apelînd la intuiþie este mai mic. Alt procedeu strategic folosit frecvent în investigaþiile jurnalistice se numeºte infiltrarea jurnalistului în materie prin intermediul mijlocitorului (persoanei a treia). În jurnalisticã sînt destul de frecvente cazurile cînd autorii-publiciºti sînt nevoiþi sã apeleze la ajutorul colegilor sau la serviciile traducãtorilor, la concursul unor specialiºti capabili sã prezinte imediat un document legislativ, sã comenteze un decret prezidenþial sau o hotãrîre a Guvernului într-un anumit context. Existã ºi cazuri, cînd jurnalistul solicitã un interviu la rugãmintea colegului sãu, selecteazã date statistice care vin sã întregeascã tabloul unei situaþii într-un domeniu sau altul. Nu rareori de acum în faza publicãrii sau lansãrii în eter a lucrãrii publicistice ea se completeazã cu noi date documentare ºi “post scriptum”-uri pregãtite de colegii primului autor. Aceasta ne dovedeºte o datã în plus teza despre caracterul colectiv al creaþiei jurnalistice, dinamica ei.
%&

Participarea la pregãtirea ºi realizarea unei pagini tematice sau a unei emisiuni televizate a 3-4 ºi mai mulþi jurnaliºti profesioniºti pune în mod firesc problema respectãrii dreptului de autor în conformitate cu cerinþele Convenþiei Internaþionale de la Geneva. În aceeaºi ordine de idei trebuie sã ne referim ºi la etica jurnalistului în partea protejãrii drepturilor tuturor participanþilor la realizarea actului de creaþie. Infiltrarea în materie a jurnalistului prin intermediul mijlocitorului este un procedeu tactic utilizat în presa noastrã foarte rar. Redacþiile apeleazã la ajutorul specialiºtilor din afarã numai atunci, cînd este absolut imposibil de a dobîndi informaþia necesarã cu puteri proprii. Existã momente, cînd redacþia nu poate sã divulge planurile unui public larg. De aceea prin atragerea la procesul investigaþiei a unei persoane neutre mass media ocoleºte unele momente ce ar putea sã creeze incomoditãþi ºi complicaþii în cadrul procesului propriu-zis al cercetãrii jurnalistice. În componenþa unor agenþii de informaþii, în statele secþiilor de creaþie din redacþiile ziarelor ºi revistelor ce se editeazã în Republica Moldova sînt incluºi specialiºti-experþi în domeniile jurisprudenþei, economiei de piaþã, a artelor, relaþiilor internaþionale. De cele mai multe ori aceºti oameni îndeplinesc misiuni delicate care þin direct sau indirect de implementarea jurnalismului de investigaþie în problemele complicate ale politicii, ºtiinþei, dreptului etc. Rezolvarea unor chestiuni ale cercetãrii cu ajutorul mijlocitorului este o chestiune nelipsitã de pericolul riscului. Acþiunile nechibzuite, negîndite pînã la capãt, de regulã, aduc aici mai multã daunã decît folos cauzei comune, în numele cãreia se consumã atîtea mijloace ºi energie. Succesul sau insuccesul acþiuni depinde în cea mai mare parte de personalitatea mijlocitorului, de modul cum se implimenteazã el în acþiunea intreprinsã de cãtre redacþie. În procesul înfãptuirii cercetãrii jurnalistice - din momentul planificãrii ei prealabile pînã la realizarea definitivã - o însemnãtate mare o capãtã comportarea publicistului pe teren în vîltoarea evenimentelor ºi fenomenelor care sînt legate direct sau indirect de subiectul viitoarei scrieri publicistice. În afarã de cerinþele comune pentru orice acþiune care þine de activitatea profesionistã a jurnalistului, investigaþia de acest gen mai necesitã sã se þinã cont de unele particularitãþi specifice ale activitãþii jurnalistului-executant.
%'

Mai întîi de toate, publicistul- cercetãtor este obligat sã execute un volum mai mare ca de obicei de muncã prealabilã, pregãtitoare. Acest lucru se face prin lectura literaturii ºi a presei de specialitate, consultaþiilor solicitate de la experþi în materia ce ne intereseazã prin studierea documentaþiei legislative ºi a statisticii în problema datã. E preferabil ca cercetãtorul sã nu afiºeze în faþa unui numãr mare de oameni scopul ºi strategia investigaþiei sale. Nu sînt rare cazurile, cînd jurnalistul se ciocneºte chiar de la început cu o atitudine ostilã faþã de intenþiile sale. De aceea e de dorit ca despre planurile jurnalistului sã ºtie un numãr redus de oameni. Cînd lucrarea e definitivatã, adicã e prezentatã pentru publicare, e de dorit ca ea sã fie cititã nu numai de administraþia redacþiei, ci ºi de colegii jurnalistului-autor. Observaþiile, sugestiile ºi recomandaþiile lor sînt în stare de mai multe ori sã îmbunãtãþeascã calitatea materialului, sã-l lipseascã pe autor de greºeli ºi gafe. În prezent cercetarea jurnalisticã, care face procesul cãutãrii adevãrului argumentat din punct de vedere ºtiinþifico-documentar, are, de regulã, o solidã susþinere instrumentalã. Ea se compune din utilizarea eficientã a fotografiei, mijloacelor grafiei de ziar ºi de revistã, capacitãþilor moderne de telecomunicaþii, a tehnicii contemporane de transport. În faþa jurnalismului de investigaþie se deschid perspective largi. Ele sînt legate de utilizarea în practica presei scrise ºi a celei electronice a textului televizat, aparatelor fax, a sistemului Internet. Se face totul ce e posibil pentru evidenþierea ºi plasarea pe prim-plan a factorilor determinanþi care dau pondere viitoarei creaþii publicistice. Atmosfera în care urmeazã sã fie înãlþat cultul adevãrului, echitãþii sociale ºi al argumentului de rigoare trebuie sã fie festivã atît pentru jurnalist, cît ºi pentru consumãtorii creaþiei lui - cititori, telespectatori, radioascultãtori.

&

VIII. TRADIÞII ªI INOVAÞII ÎN JURNALISMUL DE INVESTIGAÞIE
Precum s-a menþionat de acum, jurnalismul de investigaþie are o vechime mai mare decît vîrsta celor mai “bãtrîne” publicaþii periodice existente în presa de pe glob. Elementele cercetãrii jurnalistice a evenimentelor ºi fenomenelor vieþii erau însuºite cu succes nu numai de cãtre publiciºti, ci ºi de scriitori, cercetãtori ºtiinºifici, politicieni, diplomaþi, oameni de afaceri etc. TRADIÞIA CERCETÃRII PUBLICISTICE ÎN OPERA LUI DIMITRIE CANTEMIR Apariþia ºi dezvoltarea presei scrise ºi mai întîi de toate a ziarelor ºi revistelor a constituit un stimulent puternic pentru asigurarea publicitãþii procesului de cercetare jurnalisticã a realitãþii. Una dintre lucrãrile cele mai meritorii de acest gen rãmîne a fi studiul lui Dimitrie Cantemir “Descrierea Moldovei” (1716) scris în limba latinã în timpul aflãrii autorului în Rusia. V.Coroban, cunoscut cercetãtor al creaþiei cantemiriene, considerã c㠓Descrierea Moldovei” este un studiu amplu ºi cuprinzãtor, conceput în aºa fel, încît inevitabil sã devinã o enciclopedie obiectivã a unei þãri ºi a unui popor”*). Conþinutul cãrþii, modul de interpretare a materialului, compoziþia lucrãrii ne dovedesc strãlucita erudiþie ºtiinþificã a lui D.Cantemir, vastele lui cunoºtinþe în domeniile istoriei naþionale, geografiei, ºtiinþelor naturale, dreptului, lingvisticii etc.
*) Êàíòåìèð Äèìèòðèå. Äåñêðèåðÿ Ìîëäîâåé. Òðàäó÷åðå äèí ëèìáà ëàòèíý âó Í. Êîñòåíêî. - 1975, ïàæ. 4. &

—————

Cantemir a folosit in timpul plasmuirii scriierii sale letopiseþul lui Grigore Ureche ºi minunatul studiu al lui Miron Costin intitulat “De neamul moldovenilor”. Aceste surse i-au servit marelui nostru premergãtor mai mult decît drept puncte de reper în avalanºa de date, cifre, aprecieri ºi sugestii, pe care le conþine între copertele ei “Descrierea Moldovei”. Absoluta majoritate a deciziilor ºi concluziilor expuse, a ipotezelor ºi pronosticurilor aparþin în exclusivitate scriitorului moldovean. Splendida investigaþie cantemirianã se compune din trei compartimente: “partea geograficã, partea politicã ºi partea despre biserica ºi învãþãturã în Moldova”. Fiind consideratã de cãtre cercetãtorii creaþiei lui Cantemir drept cea mai izbutitã scriere a lui, “Descrierea Moldovei” nu poate fi examinatã izolat de alte opere ale lui - “Istoria ieroglificã”, “Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor”, “Istoria Imperiului Otoman”, “Sistema religiei mahomedane” etc. În conþinutul tuturor acestor ºi alte scrieri scriitorul-publicist promoveazã idei ale umanismului cunoscute dupã concepþiile gînditorilor din antichitate ºi a celor din epoca Renaºterii. Este vorba de ideile progresului social, de raporturile dintre om ºi natura, dintre personalitate ºi societate. Deºi “Descrierea Moldovei” este conceputã ca o lucrare ºtiinþificã ce are o structurã specificã, autorul ei introduce în text elemente stilistice ºi lexicale, care învioreazã expunerea, îi dau o þinutã publicisticã pronunþatã, transformînd-o într-o lecturã captivantã, bogatã în figuri de stil, maxime, aforisme, vorbe de duh. Informaþia spicuitã din felurite izvoare nu este pur ºi simplu transpusã mecanic în alt spaþiu; Cantemir îi dã o interpretare proprie, care deseori nu corespunde cu punctul de vedere oficial. Iatã, de exemplu, cum este prezentat în partea geograficã Þinutul Lãpuºnei: “...Acestuia odinioarã îi aparþinuse Tighina, numitã de turci Bender, pînã nu demult o cetate foarte întãritã, iar acum de însuºi turcii fortificatã prin multe lucrãri dinspre Nistru; în timpurile noastre regele Suediei, fugind de la Poltava, aici ºi-a aflat refugiu. Înzadar au fost toate asediile turcilor, înainte de a se hotãrî condiþiile supunerii ei, dar ce n-a putut face forþa, foarte uºor a putut-o face trãdarea ºi perfidia lui Aron Vodã, cãruia moldovenii i-au dat porecla de “Tiranul”. Cãci acesta, din cauza cruzimii ºi implicãrii, pe care o exercitase asupra moldovenilor, a fost expulzat din þarã de cãtre boieri, refugiindu-se la împãratul turcilor, promiþîndu-i
&

cã de-i va fi restituitã domnia, el va preda ostaºilor turci Tighina cu toate cele douãsprezece sate dimprejur, lãsînd-o sub stãpînirea turcilor pentru totdeauna. Ispitit de aceasta, sultanul i-a restituit sceptrul de domnitor, primind în schimb ca rãsplatã cea mai fortificatã cetate a întregii þãri, iar contra tãtarilor ºi polonezilor cãpãtînd cel mai tare parapet. În acest fel, Lãpuºna aºezat pe rîuºorul cu acelaºi nume, este acum în acest þinut cel mai însemnat oraº, condus de doi pîrcãlabi, numiþi de domnitor sã supravegheze viaþa þinutului. Pe lîngã acesta se aflã Chiºinãul, pe rîul Bîcul, un orãºel de micã însemnãtate. În apropierea lui se gãseºte o serie de pietre foarte mari aºezate într-o linie dreaptã, parcã anume de mîna unui om. Dar mã împiedicã sã cred în aceasta ºi înseºi mãrimea pietrelor, ºi spaþiul prea vast, în care se întinde acest ºir. Conþinînd unele trei sau chiar patru coþi în pãtrat de fiecare laturã, acest ºir se întinde peste Nistru tocmai pînã în Crimeea. În limba þãrii se numesc Cheile Bîcului, ºi cã ar fi la mijloc mîna diavolului susþin þãranii în simplitatea lor, spunîndu-se cã diavolul a jurat sã astupe cu ele gura rîului. Intradevãr, cîþiva domnitori au fãcut încercãri sã astupe albia rîului care face o cursã lunarã printre munþi, încercînd în acest chip sã formeze un lac, apa astupînd locurile învecinate, care nu au altã întrebuinþare, decît pentru pãºune, însã niciodatã lucrãrile n-au putut fi duse la capãt.*) Precum vedem, acest crîmpei nu prea mare ca volum din capodopera cantemirianã include în conþinutul sãu o vastã informaþie istorico-geograficã, economicã, politicã-material, care ne prezintã trecutul ºi prezentul Lãpuºnei, unul din cele mai vechi ºi mai pitoreºti judeþe ale Moldovei medievale. Tot atît de amplu ºi detaliat ne sînt prezentate în “partea geografic㔠a studiului sãu þinutul Tecuciului, oraºul ºi þinutul Orhei, Moldova Superioarã (Þara de Sus), þinutul Hotinului, cetatea Soroca, Suceava, vechea capitalã a Moldovei. Multe date statistice, numiri georgafice, note bibliografice sînt interpretate ºi comentate de cãtre D.Cantemir în ample trimiteri ºi note explicative din subsolul paginilor cãrþii. Datele reproduse sînt comentate, iar uneori - contrazise, dezminþite, sau puse la îndoialã. ————-

*) Äèìèòðèå Êàíòåìèð. “Äåñêðèåðÿ Ìîëäîâåé”, 1975, ïàæ. 37-38. &!

“Partea a doua, politic㔠este cel mai voluminos compartiment al “Descrierii Moldovei”. În cele 19 capitole D.Cantemir ne prezintã principalele atribute ale statului feudal moldovenesc de la începutul veacului XVIII. Înspirîndu-se din filele documantelor oficiale, Cantemir le îmbinã cu subiecte din creaþii folclorice - legende, balade, poveºti, cîntece. În linii mari scriitorul moldovean încuviinþeazã principiile existenþei ºi funcþionãrii, statului aprobã relaþiile sociale din timpul sãu. Concomitent, D.Cantemir recunoaºte în repetate rînduri multe nedreptãþi existente în raporturile dintre boieri ºi þãrani. Scriitorul pledeazã pentru o îmbunãtãþire a moravurilor în patria sa. El nu admitea atît în actele de guvernare, cît ºi în relaþiile sociale violenþa, arbitrarul, abuzul. Criticã sever tagma boierimii moldoveneºti pentru semeþie, dispreþuire faþã de muncã ºi învãþãturã. El acuza obiceiul urît de promovare în posturi mari a multor boieri moldoveni nu pentru merite personale, ci datoritã protecþiei rudelor suspuse. Investigaþia lui D.Cantemir conþine ºi cîteva file, care întrunesc informaþie subiectivã despre nãravurile moldovenilor, lenevia lor. Este greu sã ne imaginãm sursele de care s-a cãlãuzit scriitorul pentru a formula o asemenea caracteristicã a compatrioþilor sãi: “N-aº ºovãi sã zic, cã dintre toþi plugarii lumii cei mai sãraci sînt þãranii moldoveni, numai cã roadele bogate ale pãmîntului îi scot din sãrãcie aproape fãrã voia lor. Sînt leneºi, muncesc în silã, arã puþin, samãnã, dar culeg mult. N-au grijã sã cîºtige cît le-ar da munca lor ºi sînt mulþãmiþi sã strîngã în hambar atîta, cît le-ar ajunge pe un an, sau cum le place lor sã zicã, “pînã la pîinea nouã”; din aceastã pricinã, dacã dã vreo secetã sau nãvãlire a duºmanilor împiedicã strîngerea pîinii, sînt în primejdie de a muri uºor de foame”. În mod tendenþios, cu aprecieri negative, exagerate, este oglinditã în “Descrierea Moldovei” atitudinea compatrioþilor lui Cantemir faþã de învãþãturã ºi ºtiinþã: “...Moldovenii nu numai cã nu iubesc cartea, ci aproape toþi o urãsc. Nu cunosc mãcar nici cum se numesc ºtiinþele ºi artele frumoase. Ei socotesc cã învãþaþii nu pot sã fie oameni cu mintea întreagã, aºa cã, dorind sã laude cultura cuiva, spun cã a ajuns nebun de atîta învãþãturã. Din gura moldovenilor a ieºit ruºinosul proverb, c㠓învãþarea ºtiinþelor este treaba popilor, iar mirenilor le este de ajuns sã
&"

citeascã ºi sã scrie, sã-ºi poatã pune semnãtura, sã-ºi noteze în catastif boul alb, negru, cornut, caii, oile, dobitoacele, stupii ºi ce mai are la gospodãrie, restul cunoºtinþelor fiind cu totul de prisos”*) Se vede cã domnitorul moldovean a fãcut asemenea declaraþii categorice avînd la dispoziþie materiale ºi surse de informaþie, pe care în acest moment nu le cunoaºtem. Putem presupune doar, cã aceastã informaþie dubioasã cu semnul minus i-a fost furnizatã în mod oral de cãtre cineva din consilierii lui D.Cantemir plecaþi cu el în Rusia dupã bãtãlia de la Stãnileºti. Imprecizii ºi greºeli de acest soi se întîlnesc ºi în conþinutul altor capitole ale acestei capodopere cantemiriene: “Moravurile moldovenilor”, “Mãnãstirile Moldovei”, “Limba moldovenilor” ,”Scrisul moldovenilor” etc. Aceste erori nu ºtirbesc nicidecum din valoarea ºtiinþificã ºi instructivã a cãrþii lui D.Cantemir. In epoca medievalã ºi chiar cu douã veacuri mai tîrziu “Descrierea Moldovei” s-a considerat pe bunã dreptate cea mai preþioasã carte cu diapazon enciclopedic despre ziua de azi ºi cea de mîine a Þãrii Moldovei. Studiul lui D.Cantemir a exercitat o influenþã puternicã asupra operei ºi conceptului de creaþie al scriitorilor moldoveni din secolul XIX. Nuvela istoric㠓Alexandru Lãpuºneanul” de C.Negruzzi, apãrutã la 1840 în revista “Dacia literarã”, dezvãluie principalele conflicte din societatea moldoveneascã a sec. XVII în spiritul “Descrierii Moldovei” de D.Cantemir. Ideile social-politice ºi estetico-literare ale marelui nostru premergãtor au fost continuate ºi dezvoltate de cãtre mai mulþi literaþi ºi publiciºti moldoveni care s-au manifestat pe tãrîmul jurnalimului de investigaþie într-o perioadã mai tîrzie. Unul din publiciºtii, care a valorificat ºi a promovat pe toate cãile posibile cauza ºi opera lui D.Cantemir, a fost scriitorul-iluminist Gheorghe Asachi (1788-1869). Cunoscutul sãu jurnal de cãlãtorie intitulat “Extract din jurnalul unui cãlãtoriu moldovean” (1830) conþine mai multe file ce oglindesc relaþiile moldo-ruse în diferite domenii de activitate umanã. “Academia ºtiinþelor de Petru cel Mare, - nota Gh.Asachi, - se aflã pe de-a dreapta Nevei în faþa Admiralitatei. Învãþatul domn al Moldovei, prinþul Dimitrie Cantemir, au împreunãlucrat la a sa informare. —————
*) Êàíòåìèð Äèìèòðèå. “Äåñêðèåðÿ Ìîëäîâåé”, 1975, ïàæ. 176. &#

Academia are un turn astronomic, o bibliotecã de 50 mii tomuri ºi multe manuscripte, mai ales chineze”*). Multe din nuvelele istorice, studiile de sintezã ºi articolele analitice semnate de Gheorghe Asachi poartã pecetea influenþei metodelor cantemiriene de cercetare ºi apreciere a materialului, de plasare a lui într-un context adecvat cerinþelor timpului. Opera publicistico-literarã a lui Dimitrie Cantemir a fost cãlãuzã în activitatea de creaþie pentru Constantin Negruzzi, Mihail Kogãlniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Haºdeu, Victor Crãsescu ºi alþi fruntaºi de vazã ai jurnalismului moldovenesc din veacul XIX. PE POTECILE CÃUTÃRILOR DE INVESTIGAÞIE Transformarile mari, care s-au produs în decursul sec. XX în viaþa spiritualã a popoarelor lumii, au avut consecinþe însemnate în întreaga structurã a jurnalismului în general ºi a jurnalismului de investigaþie în speþã. Cercetãrile jurnalistice cuprind în sfera lor cele mai diferite chestiuni ale economiei industriale ºi agricole, examineazã problemele acute ale ºtiinþei ºi tehnicii, iau în discuþie aspectele cardinale ale evoluþiei învãþãmîntului public º.a. În promovarea jurnalismului de investigaþie au intervenit ºi schimbãri de alt ordin: pentru realizarea tematicii alese pentru examinare acum se utilizeazã practic toate genurile publicistice, inclusiv comentariul, schiþa, interviul etc. Tematica jurnalismului de investigaþie din Republica Moldova este dominatã în ultimii 25-30 de ani de o problemã ajorã - ecologia. La promovarea ei în presa moldoveneascã ºi-au adus o esenþialã contribuþie Ion Druþã, regretatul Gheorghe Malarciuc, Mitrofan Vãtavu, Vasile Severin. Începînd explorarea acestei problematici încã în anii 70-80, condeierii în cauzã au semnalat fapte care rareori nimereau în paginile presei ce se edita în Moldova: tãierea nesancþionatã a pãdurilor, exploatarea hrãpãreaþã a resurselor acvatice din bazinele rîurilor, iazurilor, ————
*) Ecouri dintr-un secol. Pagini din presa periodicã moldoveneascã a secolului XIX. - Chiºinãu, Universitas, 1991, pag. 303. &$

bãlþilor, nimicirea faunei pe cale de dispariþie pe meleagurile moldave. Mai apoi publiciºtii-ecologi au purces la examinarea unor teme care solicitã un studiu aprofundat al problemelor luate în discuþie: protecþia solului, folosirea raþionalã a îngrãºãmintelor ºi chimicatelor, reciclarea pregãtirii cadrelor de specialiºti care lucreazã în agricultura Moldovei. Tot mai des ºi mai des publiciºtii moldoveni trec de la constatãri ºi aprecieri negative la studii aprofundate a stãrii de lucruri, la generalizãri ºi reconmandaþii constructive bine argumentate. Vasile Severin subliniazã în placheta sa de publicisticã Unul ni-i pãmîntul”: “Programul tehnic împetuos îl sileºte pe om sã pãtrundã tot mai multe taine ale naturii ºi sã scoatã din depozitele ei porþiuni tot mai mari de materie primã ºi cantitãþi sporite de energie. Dar cine a spus, c㠓depozitele” naturii sînt fãrã fund, cine ne-a dat dreptul sã nu fim economi ºi precauþi? Oare am uitat cã noi, oamenii, sîntem nu observatori strãini ai naturii, ci participanþi direcþi ai proceselor ei? Rãspunsul e unul: sã dirijãm activitatea noastrã economicã în favoarea dezvoltãrii naturii ºi nu a daunei ei, sã mergem cu dînsa braþ la braþ ºi sã-i vedem un viitor desãvîrºit pentru urmaºii noºtri, pentru nenumãratele generaþii”. *) Jurnalistul încearcã sã ne convingã, cã noi toþi - acei care facem umbrã Pãmîntului - în faþa naturii sîntem egali, toþi sîntem copii ai acestui Pãmînt, supranumit leagãn al omenirii. Atîta timp cît forþa de influenþã a omului asupra naturii era foarte micã, nu exista nici un pericol, pentru cã natura are însuºirea de a se restabili, de a-ºi recompensa pierderile. Pornind de la aceste premise,V.Severin face o analizã detaliatã a problemelor-cheie ale ocrotirii mediului ambiant în republica noastrã. Agronom de profesie, publicistul constatã cu regret, cã în asolamentul republicii avem, de regulã, circa 950 mii de hectare de culturi prãºitoare, ºi numai din cauza cã nu pretutindeni se respectã tehnologia culturii solului - se arã, se seamãnã ºi se afîneazã de-a lungul povîrniºurilor, apa “fur㔠anual de la fiecare din aceste hectare cîte 30 tone de pãmînt fertil, adicã aproape cîte un centner de azotat de amoniu (un kilogram de azot echivaleazã cu 15 kilograme de grãunþe). Cîtã pîine pierdutã! ªi din vina cui? Numai ºi numai din vina unor tovarãºi, care încalcã legile, manifestînd indiferenþã faþã de mediul ambiant. __________
*) Ñåâåðèí Âàñèëå. Óíóë íè-é ïýìûíòóë. - “Êàðòÿ Ìîëäîâåíÿñêý”, Êèøèíýó, 1976, ïàæ. 4-5. &%

Investigaþia întreprinsã de jurnalist în proporþii impunãtoare ne dovedeºte cã ocrotirea naturii, menþinerea ºi îmbunãtãþirea mediului înconjurãtor ºi folosirea raþionalã a recurselor naturale devine problema numãrul unu în activitatea noastrã de zi la zi. Fiindcã, în ultimã analizã, aceasta este problema consolidãrii condiþiilor de viaþã ºi odihnã a oamenilor. Dintre numeroasele subiecte ecologice, pe care le examineazã pãrtinitor ºi foarte pasionat publicistul-agrarian Vasile Severin, pe un loc de frunte se aflã problema cultivãrii în Moldova a tutunului. Pe parcursul mai multor ani la rînd în republicã s-au creat condiþii optimale pentru cultivarea acestei plante, care ocupã acum un loc de frunte în economia agricolã a meleagului nostru. Conform indicilor statisticii oficiale, în prezent veniturile Moldovei de pe urma producþiei tutunului depãºesc beneficiile obþinute de la creºterea viþei de vie, a fructelor, legumelor, culturilor grãunþoase. Suprafeþele de pãmînt ocupate de cãtre plantaþiile tutunarilor se lãrgesc mereu, sporesc pe an ce trece recoltele, constituind în ultima vreme 100-130 mii tone de frunze anual. Conducãtoirii unitãþilor de producþie de tot soiul nu înceteazã sã afirme la fiecare pas cã tututnul e salvatorul cel mai veritabil al economiei satului moldovenesc contemporan. “Cînd discut cu astfel de oameni, - scrie V.Severin. - apoi în închipuirea mea mi se deschide, ca pe un ecran de cinema, urmãtorul tablou: în urma unui naufragiu pe suprafaþa mãrii au rãmas sã pluteascã, aidoma unor gunoaie, pachete de bani - zeci ºi sute de milioane. Repet: anume ca gunoaiele, fiindcã numai ele nu se scufundã. Dar ceea ce a fost mai scump, principala bogãþie - oamenii ºi vasul - s-au dus la fund... Aº vrea sã vãd, ce vor zice economiºtii noºtri, dacã în dãrile lor de seamã s-ar cere nu numai ceea ce-i la suprafaþã - milioanele, dar ºi ceea ce se scufundã în adîncuri - sãnãtatea oamenilor ºi a copiilor, rãul, pe care-l aduce fumatul la fumãtori ºi milioanele pierdute de pe urma aceasta, adunate toate la un loc. Dar, vedeþi neavoastrã, astfel de dãri de seamã nu existã, nimeni nu le cere ºi toþi se prefac morþi în pãpuºoi, chipurile, la fund nimica nu se duce ºi... continuã liniºtiþi sã strîngã milioanele de la suprafaþã, strîng ºi se laudã în dãrile de seamã: priviþi, oameni buni, cît de bravo sîntem noi”. *) ———————*) Ñåâåðèí Âàñèëå. Èêàðèàäà. - Êèøèíýó, ïàæ. 96. &&

Valoarea cercetãrii publicistice a lui V.Severin intitulate “Fierea frunzei de tutun” constã în caracterul ei concret, combativ, prezentîndune starea de lucruri obiectiv, corect, de pe o poziþie civicã avansatã. Investigaþia ziaristului Vasile Severin ne dovedeºte cã problema cultuivãrii tutunului în Moldova are nu numai o faþetã economicã ci ºi una eticomoralã. Indicii înalþi de producþie ºi de realizare a tutunului nu pot fi obþinuþi cu preþul sãnãtãþii a zeci de mii de oameni. Menþinonãm în mod special înalta eficienþã a materialului lansat de cãtre jurnalistul Vasile Severin. Dumnealui nu se limiteazã doar la constatarea faptelor, ci bate insistent la uºile diferitelor instanþe de resort, deranjeazã oameni care sînt implicaþi direct sau indirect în problemã. La rezolvarea problemelor dubioase ale cultivãrii tutunului în Moldova participã nu numai tutunarii propriu-ziºi, ci ºi tehnologi ai producþiei acestei culturi, constructori ai tehnicii predestinate cultivatorilor de tutun, medici ºi savanþi specializaþi în domeniul tratãrii bolilor provenite de la producþia ºi consumul tutunului. Pentru creaþiile publicistice care mãrturisesc diferite episoade din viaþa ºtiinþificã a Moldovei este caracteristicã ãtrunderea profundã în esenþa unor subiecte de mari proporþii, menite sã introducã cititorul “în temã”. Astfel, schiþa documentarã a publicistului Alexandru Gromov “Seminþele adevãrului” - despre academicianul-fizician Sergiu Rãdãuþan - este conceputã în acelaº timp ºi ca o scurtã biografie a fizicii semiconductorilor în fosta Uniune R.S.S. O mulþime de detalii ºi amãnunte ne creazã imaginea complexã a “Fizteh”-ului din Leningrad, unde a luat start cariera ºtiinþificã a merutuosului nostru compatriot. Fondat în anii 20-30, Institutul Fizico-Tehnic din Leningrad, graþie eforturilor conducãtorului sãu Abram Fiodorovici Ioffe, devine nu numai leagãnul multor descoperiri de prim rang, dar ºi o fãurãrie de talente, centru ºtiinþific de prestigiu, unde s-a format o pleiadã întreagã de iluºtri fizicieni. In listele colaboratorilor “Fizteh”-ului din ani diferiþi gãsim o întreagã constelaþie de nume celebre: N.Semionov ºi I.Kurciatov, P.Kapiþa ºi L.Fuk, L.Landau ºi D.Skobelþin, G.Frank ºi A.Alihanov... Sergiu Rãdãuþan vine sã facã doctorantura la aceastã instituþie, cînd în fruntea ei se afla academicianul Boris Konstantinov, ulterior Preºedinte al Academiei de ªtiinþe din Uniunea Sovieticã. La institut domnea atmosfera de cutezanþã ºi romantism, de unitate spiritualã dintre
&'

specialitãþi ºi generaþii. Toate acestea ºi multe alte date ºi amãnunte nu le putem califica nicidecum “umpluturã”, “ambalaj de serviciu”; acesta este un material, care ne demonstreazã anturajul, în care a crescut, s-a cãlit ºi s-a manifestat din plin talentul porofesorului Rãdãuþan - unul din fondatorii ºcolii moldoveneºti ai fizicii semiconductorilor. A.Gromov constatã reperele principale fixate în afirmarea fizicienilor moldoveni în plan unional ºi internaþional. Laboratorul moldovenesc de materiale semiconductoare condus de S.Rãdãuþan n-a fost nevoit sã-ºi caute prea mult propria sa albie. Ea se înfiripase încã pe atunci, cînd viitorul ºef al viitorului laborator se strãduia la Leningrad sã descifreze prima sa structurã defectã. O nesfîrºitã gamã de soluþii solide îºi aºtepta cercetãtorii. Ce proprietãþi posedã fiecare din ele? Ce valori þine ascunse în ea? ªi, în ultimã instanþã, care sînt perspectivele folosirii ei în practicã? “Aºa dar, - conchide jurnalistul, - direcþia a fost determinatã chiar de la început - studiul strcuturilor defecte pe baza de indici. Nimeni nu le-o impusese tinerilor fizicieni, ºi nici unul din ei n-ar fi renunþat la ea pentru nimica în lume. ªi dacã i-ar fi trecut cuiva prin gînd s-o facã, nu i-ar fi permis ceilalþi. In repetate rînduri publicistul Gromov gãseºte de cuviinþã sã sublinieze, cã viaþa ºi activitatea ºtiinþificã a lui S.Rãdãuþan constituie un capitol din zbuciumata istorie a fizicii semiconductorilor în Moldova. Viaþa lui e ºi viaþa ºtiinþei cãreia s-a consacrat. El nu scapã niciodatã prilejul sã declare, cã începuturile fizicii semiconductorilor aparþin eforturilor învãþãtorilor de la Chiºinãu ai lui S.Rãdãuþan - regretaþilor profesori universitari Mihail Kot ºi Iurie Perlin. În timpul activitãþii de aproape jumãtate de veac a lui Rãdãuþan ºi a discipolilor sãi în Moldova se constituie sigur un aliaj de ºtiinþe înrudite, care studiazã sub toate aspectele materialele semiconductoare. “A venit timpul de a formula cu precizie legile, conform cãrora se produc schimbãrile în ansamblul de proprietãþi al materialelor semiconductoare. La rezolvareea acestei probleme a fizicii moderne îºi aduc aportul ºi savanþii din Moldova”*)
*) Ãðîìîâ Àëåêñàíäðó. Ñûìáóðèé àäåâýðóëóé. Êèøèíýó, 1969, ïàæ. 39. '

_________________

Examinînd în ansamblu corelaþia dintre tradiþie ºi spirit inovator în jurnalismul de investigaþie din republicã, avem tot temeiul sã conchidem, cã pe acest sector important al mass media rãdãcinile vechilor tradiþii sînt mai trainice ºi mai viguroase decît lãstarii noului. Acest fenomen poate fi explicat prin particularitãþile specifice ale perioadei de tranziþie la regimul economiei de piaþã - perioadã, prin care trec acuma majoritatea republicilor ex-sovietice. Sociologia, politologia ºi alte ºtiinþe scoail-politice din mediul fostei Uniuni Sovietice nu a dat deocamdatã o caracteristicã completã a fenomenelor, în atmosfera cãrora trãim acum. Noile relaþii în societate au în cadrul lor nu numai probleme economice, ci, în primul rînd, mutaþii serioase în mentalitatea oamenilor, transformãri esenþiale pe scara aprecierii valorilor materiale ºi morale, alte schimbãri. În majoritatea cazurilor investigaþiile jurnalistice ale noilor primeniri din societatea noastrã se iniþiazã de cãtre redacþiile ziarelor ºi revistelor din republicã post factum, cu mare întîrziere, de mai multe ori ele au numai modesta intenþie de a informa cititorul, fãrã aprofundare în materie, fãrã încercarea de a lansa o doctrinã sau concepþie proprie. Sîntem alarmaþi de faptul cã în prezent numãrul publiciºtilor profesioniºti din Moldova, care practicã permanent în activitatea lor de creaþie metodele jurnalismului de investigaþie, este foarte mic. Avem zeci de colective de oameni de creaþie în interiorul cãrora ani de-a rîndul nu se înfãptuiesc nici un fel de cercetãri cu încercãri de analizã a situaþiei ce s-a creat în societatea noastrã. Rãmîne a fi la un nivel scãzut eficienþa materialelor, scrise în baza înfãptuirii unor cercetãri jurnalistice. În trecutul nu prea îndepãrtat o parte însemnatã de materiale de asemenea facturã constituiau temelia unor documente de directivã a oreganelor executive ale puterii de stat. Legislaþia existentã în prezent oferã redacþiilor ºi jurnaliºtilor aparte posibilitãþi limitate de a folosi potenþialul intelectual al jurnalisticii moldoveneºti în interesul prosperãrii economice ºi spirituale a statului. Discordia care existã în societate se reflectã negativ asupra relaþiilor dintre diferite medii de informare: ziare, sãptãmînale, reviste, posturi de radio ºi televiziune. Nu rareori cunoºtinþele de care dispun jurnaliºtii, mãiestria profesionistã a lor sînt utilizate nu pentru a efectua cercetãri jurnalistice de valoare, ci pentru a compromite adversarii politici, a satisface ambiþiile unor persoane care se gîndesc numai la propriile
'

beneficii ºi privilegii în afaceri dubioase. ªtiinþa despre jurnalism, forurile obºteºti preocupate de problemele acute ale mass media din sfera presei scrise ºi a celei electronice urmeazã sã caute ºi sã gãseascã soluþii pentru ca în viitorul apropiat jurnalismul de investigaþie sã devinã un factor determinant al calitãþii producþiei jurnalistice. Întru realizarea unei asemenea sarcini existã toate premisele ºi posibilitãþile necesare.

'

ÎNCHEIERE
Examinarea conþinutului ºi formei mai multor lucrãri publicisticoliterare din trecut ºi din prezent ne dovedesºte, cã jurnalismul de investigaþie ca modalitate a muncii de creaþie a existat îi mai multe þãri ale Europei ºi Americii de Nord cu mult înainte de apariþia ºi funcþionarea presei periodice. Elementele analizei aprofundate a materialului luat din viaþã, comentarea ºi interpretarea lui pe înþelesul tuturor cititorilor erau trãsãturi caracteristice pentru scrierile cronicarilor din perioada medievalã, pentru autorii schiþelor fiziologice care capãtã rãspîndire largã în literaturile Franþei, Germaniei, Rusiei, Spaniei etc. Afirmîndu-se în presa scrisã a mai multor þãri, jurnalismul de investigaþie a schimbat categoric aspectul mijloacelor de informare în masã, în conþinutul cãrora s-au consolidat poziþiile analitice. Modificãri importante s-au produs nu numai în conþinutul editorialului, articolului de problemã, comentariului politic, articolului de sintezã, ci ºi în structura interioarã a genurilor tradiþional considerate informative a ºtirii, dãrii de seamã,interviului, reportajului. Însuºirea calitãþilor profesioniste necesare pentru realizarea practicã a unei opere a jurnalismului de investigaþie solicitã cunoºtinþe temeinice în domeniile economiei de piaþã, dreptului, marketingului, eticii profesioniste a jurnalistului. Orice investigaþie care se înfãptuieºte în cadrul mass media are multe tangenþe cu munca anchetatorului, judecãtorului, procurorului, avocatului, a altor reprezentanþi ai jurisprudenþei. El, însã, nu dubleazã activitatea lucrãtorilor din structurile ministerelor de forþã. Cercetarea, pe care o înfãptuieºte jurnalistul se deosebeºte esenþial, graþie rezonanþei ei sociale, de încercarea de a lua în discuþie o problemã, rezolvarea cãreia þine de destinele întregii republici sau a unui numãr mare din populaþia ei. Investigaþia pusã la dispoziþia cititorului ne dovedeºte, cã nu toate subiectele pot fi supuse cercetãrii jurnalistice cu aceaeaºi unitate de
'!

mãsurã. S-a constatat, cã în cadrul separãrii subiectelor alese pentru cercetare distingem trei niveluri diferite ale procesului comunicativ: cel al publicului, cel privat ºi cel rezervat. In spaþiul nostru imformativ cel mai cunoscut ºi mai larg rãspîndit este nivelul publicului urmat de cel privat. Al treilea nivel oferã jurnalistului posibilitatea de a acumula informaþie confidenþialã predestinatã pentru grupuri reduse de recepþie. Cercetãrile jurnalistice, pe care le-am întreprins în cadrul materialului autohton ºi a celui din strãinãtate vin sã ne confirme adevãdul cã jurnalimul de investigaþie a avut ºi are în toate þãrile ºi în toate timpurile legitãþi generale, de care s-au cãlãuzit atît precursorii presei, cît ºi jurnaliºtii din epoca contemporanã. Studiul lui Dimitrie Cantemir “Descrierea Moldovei” se impune ca o primã investigaþie despre trecutul ºi prezentul Þãrii Moldovei, despre georgrafia, economia, obiceiuri ºi cultura compatrioþilor noºtri din cele mai vechi timpuri pînã la începutul veacului XVIII. Cartea lui D.Cantemir a servit drept sursã de informaþie obiectivã pentru mulþi cãrturari moldoveni din perioada de mai tîrziu: Alexandru Hîjdeu, Costache Stamati, Gheorghe Asachi, Constantin Negruzzi, Alecu Donici, Mihail Kogãlniceanu, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Elementele jurnalismului de investigaþie sînt prezente într-o serie întreagã de scrieri ale acestor condeieri: “Extract din jurnalul unui cãlãtoriu moldovean” de Gh.Asachi, “O alergare de cai”, “Cîntece populare ale Moldaviei” de C.Negruzzi, “Nou chip de a face curte” de M.Kogãlniceanu, “Istoria unui galbîn” de V.Alecsandri, “Ziarele în România” de B.P.Hasdeu etc. Precum reiese din conþinutul cercetãrii înfãptuite în prezentul studiu, principiile fundamentale ale jurnalismului de investigaþie au fost însuºite cu succes de cãtre reprezentanþi ai actualei generaþii de literaþi ºi jurnaliºti moldoveni: Ion Druþã, Mihail Gh. Cibotaru, Alexandru Gromov, Mitrofan Vatavu, Vasile Severin, Victor Dumbrãveanu º.a. Concomitent þinem sã notãm cã actuala calitate a jurnalismului de investigaþie (în varianta moldoveneascã) deocamdatã lasã de dorit. O parte însemnatã de materiale din paginile presei periodice, care pretind a se numi creaþii publicistice cu statutul jurnalismului de investigaþie, au în conþinutul lor multe secvenþe superficiale, unde lipsesc analiza profundã, viziunea analiticã asupra problemei examinate, sugestiile ºi recomandaþiile
'"

jurnalistului-cercetãtor. O piedicã serioasã în calea promovãrii ºi dezvoltãrii jurnalismului de investigaþie ecte prezenul sistem al mass media care s-a stabilit actualmente în Republica Moldova. În “cuprinsul” acestui sistem nu avem numãrul suficient de publicaþii periodice, care prin profilul lor temeinic ar fi stimulat propaganda cercetãrilor jurnalistice de amploare. În special notãm cã în Moldova nu avem astãzi reviste populare-ºtiinþifice de tipul celora ce se editeazã în Federaþia Rusã”: “Âîêðóã ñâåòà”, “Çíàíèå-ñèëà”, “Òåõíèêà-ìîëîäåæè” “Ïîèñê”, “Þíîñòü”, “Àðãóìåíòû è ôàêòû” º.a. Între formaþiunile obºteºti ale jurnaliºtilor, care se întrunesc dupã principiul tematic, nu avem în Moldova nici o echipã de creaþie care s-ar fi constituit conform intereselor investigaþionale ale publiciºtilor. Foarte puþine cercetãrii jurnalistice de mare valoare poposesc în cuprinsul unor cãrþi aparte sau culegeri tematice de publicisticã. ªi mai rar lucrãrile de acest gen au norocul de a fi ecranizate în forma unor filme documentare sau schiþe televizate.

C U P R I N S: Introducere I. Jurnalistul-investigator în anturajul presei contemporane II. Particularitãþi ale procesului în cadrul mass media III. Separarea subiectelor investigabile IV. În cãutarea surselor de informaþie V. Controlul ºi confirmarea datelor. Protecþia juridicã a muncii jurnalistului-investigator VI. Subiecte pentru jurnalismul de investigaþie VII. Strategii ale cercetãrilor jurnalistice VIII. Tradiþii ºi inovaþii în jurnalismul de investigaþie Încheiere

'#

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful