You are on page 1of 211

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………… 3

Capitolul 1: Oferta de informaţii contabile in contextul accelerarii procesului de


armonizare a normelor, regulilor si practicilor contabile
1.1. Organismele preocupate de dezvoltarea ofertei de informaţii contabile într-un limbaj
universal ...................................................................................................................... 5
1.2. Contabilitatea la interferenţa dintre sistemul de drept şi fiscalitate............................ 13
1.3. Armonizarea contabilă internaţională în contextul globalizării şi
internaţionalizării situaţiilor financiare...................................................................... 20
1.3.1. Definirea şi evaluarea poziţiei financiare a entităţii economice........................... 22
1.3.2. Definirea şi evaluarea performanţei întreprinderii în literatura de specialitate.......... 34
1.3.3. Fluxurile de trezorerie, expresie a capacităţii întreprinderii de a se adapta
la anumite circumstanţe şi
oportunităţi............................................................. 47
1.3.4. Performanţa financiară a întreprinderii, reflectată cu ajutorul rezultatului
global sau Situaţiei modificării capitalurilor proprii...................................... 54

Capitolul 2: Cadrul conceptual al contabilităţii


2.1. Obiectivele raportării financiare.................................................................................. 56
2.2. Caracteristicile calitative ale informaţiei contabile..................................................... 59
2.3. Recunoaşterea şi evaluarea structurilor calitative ale situaţiilor financiare................ 63
2.3.1. Recunoaşterea elementelor componente ale situaţiilor financiare................. 63
2.3.2. Măsurarea valorii şi raportarea financiară în viziunea organismelor de
normalizare internaţional recunoscute............................................................. 66
2.3.2.1 Valoarea justă ca formulă de evaluare contabilă alternativă la costul
istoric................................................................................................... 67
2.3.2.2 Aplicaţii privind evaluarea elementelor situaţiilor
financiare............. 70
2.3.3. Contabilitatea actuarială, un model contemporan de evaluare a elementelor
situaţiilor financiare........................................................................................... 76

Capitolul 3: Politicile contabile ale întreprinderilor


3.1. Teoria politico contractuală a contabilităţii................................................................. 94
3.2. Elementele cheie în strategiile întreprinderilor privind politicile contabile................ 98
3.3. Gestiunea variabilelor contabile de regularizare, a rezultatelor în funcţie de
contextul economic sau de politica întreprinderii ......................................................
101
3.4. Politicile contabile în viziunea Standardelor Internaţionale de Contabilitate............. 105
3.5. Exemplificarea corectării unei erori privind omisiunea inregistrarii unui venit ...... 111

Capitolul 4 : Tratamentul contabil al imobilizărilor necorporale în viziunea


standardelor internaţionale de contabilitate
4.1 Delimitări conceptuale şi practice privind imobilizările necorporale ........................ 113
4.2 Evaluarea iniţială a imobilizărilor necorporale ........................................................... 116
4.3. Evaluarea ulterioară a imobilizărilor necorporale....................................................... 120
4.4 Durata de viaţă, amortizarea activelor necorporale şi informaţiile ce trebuie
prezentate în notele explicative la situaţiile financiare ............................................. 122

1
CAPITOLUL 5: Tratamentul contabil al imobilizărilor corporale
5.1. Generalităţi şi abordări conceptuale privind imobilizările corporale ...................... 125
5.2. Recunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor corporale ............................................... 126
5.3 Durata de viaţă , amortizarea şi informaţiile ce trebuie prezentate în notele
explicative privind imobilizările corporale ............................................................. 132

Capitolul 6 : Tratamentul contabil al imobilizărilor achiziţionate în leasing (IAS 17)


6.1. Abordări conceptuale şi structurale privind tranzacţiile de leasing ........................ 138
6.2 Recunoaşterea şi evaluarea în contabilitate a leasingului financiar la locatar ....... 144
6.3 Recunoaşterea şi evaluarea în contabilitate a leasingului financiar la locatar ....... 151

Capitolul 7 : Tratamentul contabil al imobilizarilor care beneficiaza de subventii(IAS


20)
7.1 Aspecte principale privind conceptele şi recunoaşterea subvenţiilor în situaţiile
financiare ale agenţilor economici .................................................................................. 154
7.2. Aplicaţii privind recunoaşterea subvenţiilor pentru active....................................... 155
7.3. Recunoaşterea şi contabilizarea subvenţiilor de exploatare ..................................... 163
7.4. Rambursarea subvenţiilor guvernamentale .............................................................. 165
Capitolul 8 : Tratametul contabil al imobilelor de plasament în conformitate cu IAS
40 revizuit „Investiţii imobiliare”
8.1 Recunoaşterea iniţială şi ulterioară a investiţiilor imobiliare ................................... 169
8.2 Modele utilizate în tratamentul contabil al investiţiei imobiliare cu privire
la evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale a acestora............................................. 171
8.3. Aplicaţii privind tratamentul contabil al activelor transferate la şi din
categoria imobilelor de plasament ........................................................................... 175

Capitolul 9 : Tratamentul contabil al activelor biologice şi producţie agricole la


punctul de recoltare în conformitate cu standardul internaţional de contabilitate IAS
41 „Agricultura”
9.1. Recunoaşterea,evaluarea, contabilizarea şi informaţiile ce trebuie prezentate în situaţiile
financiare cu privire la activele biologice şi producţia agricolă la momentul recoltei....... 180
9.2. Aplicaţii privind recunoaşterea,evaluareaşi contabilizarea activelor biologice şi
producţiei agricole la momentul recoltei ........................................................................ 182

Capitolul 10 : Recunoaşterea,evaluarea, prezentarea în situaţiile financiare a


activelor destinate vânzării şi abandonului de activităţi în conformitate cu IFRS 5
10.1. Clasificarea, evaluarea şi prezentarea în situaţiile financiare a activelor necurente
deţinute sau achiziţionate în vederea vânzării precum şi abandonul de activităţi ........... 187
10.2. Aplicaţii privind evaluarea,calculul , înregistrare şi prezentarea în situaţiile financiare
a activelor necurente deţinute în vederea vânzării ............................................................ 190

Capitolul 11 : Tratamentul contabil al tranzacţiilor în monede străine şi conversia


situaţiilor financiare ale activităţilor în străinătate în viziunea IAS 21” Efectele
variaţiilor cursurilor monedelor străine”
11.1. Aspecte generale privind aria de plicabilitate şi abordările conceptuale IAS 21………. 200
11.2. Tratamentul contabil al tranzacţiilor în valută exprimate în moneda funcţională ............. 202

2
11.3. Metode de conversie a situaţiilor financiare în monedă străină.............................. 206

Introducere

Formarea unui sistem contabil în concordanţă cu evoluţiile economiei de piaţă ,


după revoluţia din 1989 impunea regândirea pe noi baze a sistemului contabil existent
Întrucât prin sistemul contabil se realizează o gestiune eficientă a activităţilor economice,
reforma contabilităţii a început aşa cum era şi normal din domeniul legislativ. Situaţiile
financiare ale unei companii reprezintă modalitatea, prin care informaţia contabilă este
pusă la dispoziţia factorilor decizionali. De aceea, companiile îşi publică situaţiile
financiare, într-un mod cât mai explicit, pentru a putea fi înţelese de către cititorul interesat
Prin adoptarea şi implementarea Legii 15/1990, care avea în vedere procesul de
transformare a întreprinderilor de stat în regii autonome şi societăţi comerciale şi a Legii
31/1990, privind societăţile comerciale, republicată, modificată şi completată în prezent
prin Legea 302/2005, se începe procesul de reformă în contabilitatea românească.Legea
Contabilităţii 82/1991 respectiv, Hotărârea Guvernului 704/1993 reprezintă piatra de
temelie a noului sistem contabi Acest proces de trecere la un nou sistem contabil trebuia să
aibă în vedere o serie de particularităţi (economice, politice, sociale şi culturale) pentru a
răspunde în cele mai bune condiţii noilor necesităţi apărute.
Pentru ţara noastră şi pentru economia românească în care statul avea un rol
important în activitatea economică, lipsea unui mecanism de finanţare bine pus la punct,
în care o profesie contabilă liberală abia încerca să se formeze iar fiscalitatea era pe primul
loc în contabilitate, s-a ajuns la concluzia că cel mai potrivit sistem contabil este cel
francez, care a oferit astfel o punte de legătură cu Directivele Europene.
Pentru a promova profesia contabilă liberală, în 1994 a luat fiinţă Corpul
Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi (CECCAR) iar prin Ordonanţei
Guvernului 75/1999 s-au pus bazele legislative pentru o nouă perspectivă a profesiei
contabile, în ceea ce priveşte credibilitatea şi exigenţa, şi anume aceea de auditor financiar.
Ca răspuns la noua problematică apărută în domeniul contabil s-a impus
implementarea Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) şi Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS). Primele au apărut şi au fost adoptate
întrucât pe pieţele de capital marea majoritate a agenţilor economici se încadrau în modelul
anglo-saxon. Cu privire la al doilea element şi anume IFRS-urile, adoptarea acestora are în
vedere armonizarea cu sistemul internaţional de contabilitate şi este considerat a fi al
treilea val al reformei contabilităţii româneşti1. Trecerea la aceste IFRS-uri are influenţe
majore asupra prezentării poziţiei lor financiare, precum şi a performanţelor, şi deci, o
nouă prezentare a informării financiare a agenţilor economici2.
Această nouă stare de fapt s-a datorat într-o oarecare măsură şi asistenţei oferite
de către Institutul Experţilor Contabili din Scoţia (ICAS), susţinut de Know How Found
din Marea Britanie, pentru realizarea unui eficient proces de reformă în domeniul contabil.
Noi reglementări precum: Ordinul Ministerului Finanţelor 403/1999, înlocuit cu Ordinul
94/2001 referitor la aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a

1
Lilana Malciu, Niculae Feleagă “Reformă după reformă: Contabilitatea din România în faţa unei noi
provocări”, volumul I – Eseuri şi analiza standardelor IAS – IFRS, Bucureşti, Editura Econimică, 2005
2
Lilana Malciu, Niculae Feleagă “Reformă după reformă: Contabilitatea din România în faţa unei noi
provocări”, volumul I – Eseuri şi analiza standardelor IAS – IFRS, Bucureşti, Editura Economică, 2005

3
Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, iar
acesta din urmă completat la rândul său cu Ordinul 306/2002 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene, au contribuit
la transformarea radicală a sistemului contabil românesc. Practic Ordinul 94/2001 este
reglementarea care aduce schimbări de bază în domeniul reglementărilor contabile şi
răspunde în cea mai mare măsură noilor cerinţe ale economiei româneşti în sensul că prin
intermediul său se încerca amortizarea impactului pe care îl are desfăşurarea reformei
economice asupra procesului de atragere a investitorilor străini, se prezintă noi posibilităţi
de prezentare a situaţiilor financiare, sunt abordate noi categorii de utilizatori ai
informaţiei contabile: investitorii prezenţi şi potenţiali, personalul angajat, creditorii,
furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii şi publicul(pe lângă organele statului cărora le
erau destinate raportările financiare).Interferenţa dintre contabilitate şi sistemul de drept
existent este evidenţiată de utilizarea terminologiei juridice în contabilitate.De exemplu,
doctrina contabilă franceză (optica juridică) utlizează noţiunea de patrimoniu în definirea
situaţiilor financiare spre deosebire de Cadrul general al IASB(optica economică)
În România Reglementările contabile armonizate aprobate prin Ordinul 94/2001
utilizează noţiunea de „pasiv” în definirea bilanţului în timp ce Reglementările contabile
simplificate conform Ordinul 306/2002 renunţă la această noţiune.
În prezent atât Ordinul 94/2001, cât şi Ordinul 306/2002 sunt abrogate prin
Ordinul 1752/2005, cu privire la Reglementările contabile conforme cu Directivele
Europene, care elimină noţiunile de patrimoniu şi pasiv, definind bilanţul ca „documentul
contabil de sinteză care cuprinde elementele de active, datorii şi capital propriu ale
entităţii”În aceste condiţii se optează de asemenea şi pentru o nouă structură a setului de
situaţii financiare, care urmăreşte în esenţă tocmai asigurarea satisfacerii necesităţilor
utilizatorilor situaţiilor financiare: bilanţ; cont de profit şi pierdere; situaţia modificărilor
capitalurilor proprii; situaţia fluxurilor de trezorerie; politici contabile şi note explicative.
Necesitatea de conformitate cu Directivele Comunităţii Economice Europene
(Directiva a-IV-a şi a VII-a). este impusă de :globalizarea economiilor naţionale,accesul
României pe pieţele de capital internaţionale, transparenţa şi simplificarea raportărilor
financiare.

4
CAPITOLUL 1
OFERTA DE INFORMAŢII CONTABILE IN CONTEXTUL ACCELERARII
PROCESULUI DE ARMONIZARE A NORMELOR, REGULILOR SI
PRACTICILOR CONTABILE

1 .1. Organismele preocupate de dezvoltarea ofertei de informaţii contabile într-un


limbaj universal

Procesul prin care normele contabile naţionale, diferite de la o ţară la alta se


perfecţionează pentru a fi comparabile are ca obiectiv armonizarea contabilă
internaţională..
Accentuarea globalizării economiilor naţionale şi a integrării pieţelor financiare şi
sistemelor informaţionale sunt argumente în favoarea unei oferte de informaţii relevante,
elaborată într-un limbaj contabil universal înţeles. Armonizarea contabilă este o necesitate
pentru investitorii şi analiştii financiari care trebuie să înţeleagă situaţiile financiare ale
firmelor străine ale căror acţiuni ar dori să le cumpere.
De asemenea, firmele care doresc să aibă acces la finanţare internaţională , prin
acceptarea propriilor titluri de valoare la cotaţiile pieţelor internaţionale de capital sunt
adepte ale armonizării internaţionale.
Companiile internaţionale de contabilitate optează pentru armonizarea internaţională pe
considerentul că elaborarea, consolidarea şi auditarea situaţiilor financiare ale clienţilor lor
ar genera costuri mai reduse. Armonizarea constituie un avantaj şi pentru guvernele
naţionale care ar putea urmări şi controla mai uşor operaţiile companiilor multinaţionale
Privind particularităţile pe care le prezintă normele contabile la nivelul fiecărui
sistem contabil, se impune abordarea unor aspecte importante legate de rolul dreptului şi
fiscalităţii asupra dezvoltării practicilor contabile.
În ultimii 40 de ani, numeroase organisme au fost preocupate de procesul de
normalizare a contabilităţii în plan internaţional., având un rol important în elaborarea
normelor contabile .
● Consiliul pentru norme al Institutului American al Contabililor Publici
Autorizaţi (AICPA)
Din 1959 până în 1973, Consiliul pentru norme al Institutului American al
Contabililor Publici Autorizaţi (AICPA), numit Comitetul Principiilor Contabile (APB), a
editat un set de reguli contabile din care marea majoritate sunt valabile şi astăzi. APB a
avut numeroase dificultăţi în elaborarea de norme contabile coerente şi în găsirea unor
soluţii pertinente şi la timp a problemelor cu care se confruntau. Astăzi AICPA continuă să
influenţeze procesul de normalizare a contabilităţii publicând Situaţii ale poziţiei financiare
care reprezintă punctul de referinţă în lipsa normelor FASB şi reprezintă o componentă a
US-GAAP (Principii Contabile General Acceptate).
● Comitetul Standardelor Financiar Contabile (FASB), sursă şi autoritate
principală contabilă în Statele Unite, primul organism de normalizare contabilă
Comitetul Standardelor Financiar Contabile (FASB) este un organism american
nonguvernamental cu 7 membrii permanenţi care succede Comitetului Principiilor
Contabile (APB) (1959 – 1973) care la rândul său a înlocuit Comitetul de Proceduri
Contabile (1938 – 1973). CAP a publicat 51 de Buletine de Cercetări Contabile (ARB)
care reprezintă în esenţă soluţii tehnice la diferite probleme. La acea vreme s-a considerat
oportun ca procesul de normalizare sa fie realizat de mai multe organisme nu de un grup de
experţi contabili puternic influenţaţi de marile cabinete de audit, care la rândul lor se aflau

5
sub înrâurirea marilor întreprinderi. Activităţile FASB sunt sub girul Fundaţiei
Contabilităţii Financiare (FAF) care are 7 membri, cu diferite provenienţe: Asociaţia
Americană de Contabilitate (AAA), care cuprinde persoane în special din mediul
universitar; AICPA, Ordinul experţilor contabili americani; Federaţia analiştilor financiari
şi Comitetul Financiar Executiv Internaţional (FEI).
FASB este primul organism de normalizare contabilă care a elaborat formal un
cadru conceptual, alcătuit din 6 documente denumite Declaraţii privind Conceptele
Contabilităţii Financiare (SFAC).Cadrul conceptual reprezintă”un sistem coerent de
obiective şi principii fundamentale, legate între ele, susceptibile să conducă la
formularea de norme solide şi să indice natura lor, rolul şi limitele contabilităţii
finaniare şi ale situaţiilor financiare”3 Obiectivul de bază al SFAC este acela de a defini
baza pentru normele contabile viitoare. Au existat totuşi unele critici că acest cadru
conceptual nu reprezintă decât vagi definiţii, că FASB a ocolit problemele importante
(măsurarea rezultatului), dar marea majoritate a ajuns la concluzia ca acest cadru, chiar şi
numai teoretic a adus numeroase beneficii disciplinei contabile. Faptul ca prin intermediul
acestor norme au fost identificaţi principalii utilizatori ai informaţiei contabile conform
SFAC 1”Obiectivele raportării financiare a întreprinderilor”(Objectives of Financial
Reporting by Business Enterprises,1978) precum şi caracteristicile calitative ale
informaţiei contabile cu ajutorul SFAC 2”Caracteristicile contabile ale informaţiei
contabile” (Qualitative Characteristics of Acounting Information, 1980) a avut o influenţă
puternică asupra normelor de contabilitate apărute în ultima perioadă.
O importanţă deosebită prezintă şi celelate SFAC din structura cadrului
conceptual american:
- SFAC 3 ”Elementele situaţiilor financiare ale întreprinderilor”(Elements of
Financial Statements of Business Enterprises, 1980 ) care a fost îmbunătăţit, fiind înlocuit
cu SFAC 6” Elementele situaţiilor financiare”(Elements of Financial Statements,1985)
care îşi extinde aria de aplicare şi asupra organizaţiilor fără scop lucrativ;
- SFAC 4 ”Obiectivele raportării financiare ale organizaţiilor cu scop nelucrativ
”(Objectives of Financial Reporting by Nonbusiness Organizations,1980) care abordează
aspecte ce vizează contabilitatea întreprinderilor;
-SFAC 5 ”Principiile de recunoaştere şi măsurare în situaţiile financiare ale
întreprinderilor”(Recognition and Measurement in Financial Statements of Business
Enterprises,1984)care detaliază criteriile de recunoaştere a elementelor situaţiilor
financiare şi bazele de evaluare care cuprind una în plus”valoarea curentă de piaţă”
comparativ cu Cadrul general IASB , unde este inclusă în noţiunea mai largă de ”valoare
de realizare” (valoare de decontare).;
-SFAC 7 ”Utilizarea informaţiilor privind fluxurile de numerar şi a valorii
actualizate în evaluare”(Using Cash Flow Information and Present Value in Accounting
Measurements,2000) defineşte utilizarea fluxurilor viitoare de numerar ca bază de
evaluare, precizând că evaluarea unui activ sau datorii la valoarea actualizată urmăreşte
aproximarea valorii juste a acestor elemente.
FASB publică periodic norme de contabilitate denumite Situaţii privind
Standardele Contabilităţii Financiare ; acestea au caracter de lege în Statele Unite fiind
recunoscute oficial de Comisia de Operaţiuni Bursiere – SEC.
În 2002, IASB şi FASB încheie un proiect de convergenţă ce are ca obiectiv
elaborarea unui cadru conceptual contabil comun care să găsească soluţii de rezolvare a
asimetriilor şi inadvertenţelor între reglementările americane şi cele internaţionale privind

3
Mihai Ristea, Lavinia Olimid, Daniela Artemisa Calu, ”Sisteme Contabile comparate”,Editura Corpul
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România,Bucureşti,2006 preluat după”Scope and
Implications of Conceptual Frameyork Project”(1976)citat de N.Feleagă (1996)

6
normalizarea contabilă.
● Organismul internaţional IASB şi noile produse normalizatoare
Comitetul Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASB) a succedat în 2001
Consiliului Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASC) care fiinţa încă din 1973,
dar care avut un rol important în procesul de normalizare contabilă în plan internaţional
doar în ultima perioadă. De fapt normele internaţionale publicate în ultimii ani sunt
asemănătoare normelor FASB, ca de exemplu norma IAS 12 privind impozitele amânate,
norma IAS 19 privind planurile de pensii sau norma IAS 7 privind fluxurile de trezorerie.
Începând cu 2000, IASC a suferit o serie de modificări structurale pentru a deveni un
organism global de normalizare şi anume actualul IASBN, care este axat în procesul de
normalizare pe particularităţile întâlnite la nivel naţional. Astfel, din acel moment
organismul internaţional cuprinde 29 de fiduciari aflaţi sub conducerea unei Fundaţii,
căreia îi revine obligaţia de a numi cei 14 membrii ai consiliului normelor şi de a stabili
priorităţile în materie de normalizare contabilă. 6 fiduciari provin din America de Nord, 6
din Europa, 4 din Asia şi 3 din alte ţări ale lumii. Aceşti fiduciari formează Consiliul de
Îndrumare privind Standardele (SAC).
Cei 14 membrii ai Consiliului normelor IASB, sunt numiţi în funcţie de experienţă.
Cel puţin 5 membrii provin din domeniul auditului, cel puţin 3 sunt experţi în întocmirea
situaţiilor financiare, cel puţin 3 sunt utilizatori ai situaţiilor financiare şi măcar unul dintre
aceşti membrii provine din mediul universitar. Nu mai mult de jumătate din membrii nu
trebuie să aibă legături directe cu un organism naţional de normalizare. Acest Consiliu de
norme poartă denumirea de Comitetul Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASB),
iar normele la rândul lor poartă denumirea de Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară. Sunt 7 ţări: Australia şi Noua Zeelandă, Canada, Franţa, Germania, Japonia,
Regatul Unit şi Statele Unite care au câte un reprezentant în Consiliul normelor
internaţionale (Comitetul Standardelor Internaţionale de Contabilitate) şi urmăresc să
realizeze o convergenţă între normele naţionale şi cele internaţionale: Australia şi Noua
Zeelandă, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite.
Din 1997, Comitetul de Interpretare a Standardelor (SIC) a avut ca principală
misiune interpretarea normelor elaborate de IASB, mai ales cele care puteau da naştere la
interpretări sau la tratamente diverse, în absenţa unor norme clare. SIC are 12 membrii
numiţi de cei 29 de fiduciari ai IASB. În Statele Unite, echivalentul SIC este Organismul
pentru Situaţii de Criză (EITF) creat de FASB în 1984, care are 15 membrii numiţi de
FASB. Rolul SIC s-a dovedit extrem de important cu atât mai mult cu cât normele IAS nu
erau atât de detaliate precum normele elaborate de FASB, care a adoptat nu mai puţin de
25 de interpretări în perioada 1997 – 2001. Comitetul de Interpretare a Standardelor (SIC)
va fi redenumit Comitetul pentru Interpretări a Raportărilor Financiare Internaţionale
(IFRIC).
Normele IAS (denumirea este valabilă pentru normele elaborate până în iulie
2001) reprezintă punct de referinţă, chiar dacă la nivel naţional, pentru fiecare ţară există
diverse reglementări contabile (unele firme folosesc normele IAS în special pentru
contabilitatea consolidată).
Pe pieţele financiare din Statele Unite se discută despre oportunitatea acceptării
prezentării situaţiilor financiare ale firmelor străine cotate la bursa americană conform
normelor IAS. Dar reţinerile responsabililor Comisiei de operaţiuni bursiere americane
(SEC) sunt evidente pe motivul că situaţiile financiare ale unei firme ar prezenta rezultate
diferite în funcţie de normele pe baza cărora sunt întocmite (normele contabile americane,
respectiv normele IAS). De asemenea, aceştia îşi puneau problema dacă normele IAS sunt
corespunzătoare cerinţelor bursei, precum şi în ceea ce priveşte cunoştinţele din punct de
vedere tehnic ale persoanelor care efectuează măsurarea elementelor din cadrul situaţiilor

7
financiare pe baza acestor norme.
O diferenţă majoră între abordarea americană a FASB şi normele IAS este
numărul de tratamente contabile alternative încă prezente în normele internaţionale
(IAS 8, privind schimbările de politici contabile, IAS 16 cu privire la tratamentul alternativ
al imobilizărilor corporale-reevaluarea, IAS 2 Stocuri). Totuşi, se remarcă influenţa
americană în elaborarea normelor internaţionale recente pentru care nu sunt prevăzute
tratamente alternative (fluxurile de trezorerie IAS 7, contabilizarea impozitelor IAS 12,
beneficiile angajaţilor IAS 19, operaţiunile în monedă străină IAS 21, deprecierea activelor
IAS 36) precum şi în revizuirea multor IAS-uri anterioare.
Prezentarea situaţilor financiare conform cadrului conceptual internaţional
urmăreşte obiectivul situaţiilor financiare,utilitatea informaţiilor contabile prin prisma
caracteristicilor calitative ale acestora, definirea,recunoaşterea şi evaluarea elementelor
componente ale situaţiilor financiare,conceptele de capital şi de menţinere a nivelului
capitalului. Cadrul general menţionează o serie de utilizatori :investitori prezenţi şi
potenţiali,personalul angajat,creditorii, furnizorii, clienţii, Guvernul şi publicul care
trebuie să considere situaţiile financiare ca principala lor sursă de informaţii.Se observă că
în rândul utilizatorilor sunt enumeraţi în primul rând investitorii în contextul importanţei
pieţelor financiare în lume.Elementele obligatorii ale întocmirii situaţiilor financiare ca
parte a procesului de raportare financiară sunt:bilanţul,contul de profit şi pierdere, situaţia
variaţiei capitalurilor proprii, tabloul fluxurilor de trezorerie,politicile contabile şi notele
explicative.IASB reglementează doar elementele minime ale situaţiilor financiare
neimpunând detalierea acestora ceea ce înseamnă că acordă o mare libertate în exercitarea
raţionamentului profesional, aspect confirmat şi de precizările standardelor de contabilitate
IAS 1”Prezentarea situaţiilor financiare” şi IAS 7”Tabloul fluxurilor de trezorerie”
● Comisia de Valori Mobiliare (SEC)
Comisia de Valori Mobiliare (SEC) este organismul federal american care
reglementează operaţiunile bursiere, fiind înfiinţată de către Congresul american în 1934,
ca urmare a prăbuşirii bursei din 1929. La acea vreme fiecare stat a adoptat propriile reguli
în ceea ce priveşte informaţia contabilă, ceea ce a dus la creşterea confuziei create. Cei 5
comisari ai SEC sunt numiţi de către Preşedintele Statelor Unite şi confirmaţi de către
Senat, bugetul este aprobat de către Congres. Din 1973, normele contabile emise de către
FASB sunt considerate de SEC ca având forţă legislativă. În câteva domenii ale
contabilităţii financiare, cerinţele SEC au precedat normele FASB (raportarea pe segmente,
creditul – bail, rezervele petroliere, variaţiile de preţ (inflaţia)). S-a ajuns chiar la
contradicţii dure între SEC şi normele FASB (cerinţele în materie de contabilizare a
costurilor de prospecţie petrolieră). În aceste situaţii, care au fost puţine ce-i drept ,FASB a
trebuit să modifice abordarea. Pe de altă parte SEC publică Buletinele Profesiei Contabile
(SAB) care se referă la practicile de prezentare a informaţiei financiare în virtutea legilor
federale care reglementează operaţiunile cu valori mobiliare.
● Organizaţia Internaţională a Comisiilor de Valori mobiliare (IOSCO)
Din 1993, Organizaţia Internaţională a Comisiilor de Valori mobiliare
(IOSCO) susţine normele IAS cu condiţia ca alternativele contabile sa fie limitate.
IOSCO lucrează împreună cu IASB pentru recunoaşterea normelor internaţionale de
contabilitate de către bursele din întreaga lume. În 2000, IOSCO a recomandat utilizarea a
30 de norme IAS pentru întocmirea situaţiilor financiare publicate în cadrul emisiunii de
titluri în plan internaţional (Comitetul Tehnic IOSCO, mai, 2000). În absenţa aplicării
directe a normelor IAS, se cere o conciliere între rezultatul publicat conform normelor
internaţionale şi cele 30 de norme IAS.

8
● Comisia Europeană şi opţiunea acesteia pentru o imagine modernizată a
Directivelor Contabile Europene
Comisia Comunităţilor Europene a elaborat 2 Directive contabile: Directiva a IV-
a (1978) privind formatul de prezentare, imaginea fidelă, vizavi de care abordarea prin
prisma fiscalităţii ar duce la deformarea ei şi Directiva a VII-a privind contabilitatea
consolidată (1983). Directivele urmăreau în principal reducerea diferenţelor de evaluare şi
prezentare a conturilor consolidate.
În iunie 2000, Comisia Europeană a publicat un document intitulat „Strategia
Uniunii Europene în materie de informare financiară:calea de urmat” în care recomandă ca
fiind obligatorie utilizarea normelor IAS de către toate întreprinderile europene cotate la
bursă. Această cerinţă se va aplica obligatoriu tuturor statelor membre începând din 2005.
Statele membre au libertatea de a impune această cerinţă şi societăţilor necotate.
Comisia are intenţia de a pune în aplicare o structură care să asigure că normele
IAS vor beneficia de un statut legal în ţările Uniunii Europene. Printre altele, vor trebui
previzionate mecanisme care vor permite elaborarea unor norme alternative în acele cazuri
în care normele IAS nu acoperă cerinţele.
Reglementarea europeană publicată la 11 septembrie 2002(numită„reglementarea
IFRS 2005„) face obligatorie aplicarea standardelor internaţionale de raportare
financiară(IFRS),a standardelor anterioare numite standarde internaţionale de
contabilitate(IAS) în conturile consolidate ale societăţilor cotate , începând cu 1 ianuarie
2005. Opţiunea pentru standardele IFRS reprezintă o decizie economică şi politică la
nivelul Europei având în vedere că informarea financiară şi contabilitatea fac parte dintr-un
plan de acţiune europea, mai global.
Principalele obiective ale acestei reglementări sunt:
- -adoptarea şi aplicarea standardelor IFRS în scopul armonizării informaţiei
financiare consolidate a societăţilor cotate, pentru a garanta un grad ridicat de
transparenţă şi comparabilitate a situaţiilor financiare şi în consecinţă o bună
funcţionare a pieţei comunitare a capitalurilor;
- opţiunea şi posibilitatea satelor membre de a contribui la armonizarea informării
financiare la conturile consolidate ale societăţilor necotate precum şi la conturile
individuale.
Noua reglementare europeană impune grupurilor să acorde maximum de
responsabilitate privind trecerea la referenţialul internaţional IFRS. Această conversie
obligatorie pentru societăţile cotate, începând cu 1 ianuarie 2005, nu este o simplă
problemă contabilă, ci o adevărată revoluţie culturală care influenţează toate funcţiile
grupurilor(conducere generală, conducere financiară, comunicare financiară, contabilitate,
control de gestiune, sisteme de informare, resurse umane).Opţiunea pentru Standardele
IFRS, în 2005, în Europa constituie o decizie economică şi politică. În 1999, Europa a
lansat PASF(Plan de Acţiune pentru Servicii Financiare) care vizează realizarea unei pieţe
financiare de servicii în întregime integrată, începând cu 2005.
Testele adoptate de PASF se prezintă,după cum urmează :
♣ în domeniul juridic:
a) Reglementarea privind statutul societăţii europene care instaurează societatea
europeană, societate anonimă de drept comunitar cu personalitate juridică. Această
directivă s-a transpus în dreptul naţional în octombrie 2004; aceasta permite
întreprinderilor care operează în mai multe state membre să se conformeze unor reguli
unice, fără să mai constituie câte o filială supusă legislaţiei fiecărui stat.
b) Directiva a 2-a privind lupta împotriva „spălării” de capitaluri care a fost
transpusă în dreptul naţional în iunie 2003, urmărind o strategie comunitară uniformă ce
vizează mişcările de fonduri lichide

9
♣ în domeniul contabil
a) Directiva care impune evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă
urmăreşte ca societăţile europene să aplice standardul 39 „Instrumente financiare:
cunoaştere şi evaluare”
b) Reglementarea „IFRS 2005” impune societăţilor cotate europene utilizarea
standardelor IFRS în conturile lor consolidate, începând cu 20054
c) Directiva”Modernizare” urmăreşte revizuirea directivelor europene5(directiva a
4-a şi a 7-a) pentru armonizarea cu standardele IFRS
♣ în domeniul privind informarea financiară
a) Directiva privind prospectele vizează un text unic european6 pentru emitenţii de
valori mobiliare, pentru a facilita mobilizarea de capitaluri .
b) Informarea periodică a societăţilor facilitează accesul publicului la informaţiile
referitoare la societăţi, simplificând formalităţile de publicare impuse.
♣ în domeniul operaţii şi pieţe
a) directiva privind abuzul de piaţă
b) directiva privind serviciile de investiţii creează cadrul juridic privind executarea
organizată a tranzacţiilor investitorilor de către burse, celelalte sisteme de
negociere şi întreprinderile de investiţii.
c) directiva privind ofertele publice de achiziţie
♣ în domeniul auditului
a) recomandarea privind independenţa controlorului legal prevede publicarea de
către societăţi a onorariilor controlorilor legali precum şi rotaţia acestora.
b) Comunicarea privind priorităţile auditului legal.

Abordarea standardelor IFRS în Europa se poate face prin mai multe modalităţi:
♣ printr-o reglementare europeană
La 13 februarie 2001, Comisia Europeană propune ca standardele IFRS să devină
obligatorii pentru conturile consolidate ale societăţilor cotate europene, începând cu 1
ianuarie 2005. Textul de reglementare europeană a fost adoptat definitiv de către Consiliul
ECOFIN 7, de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene la 19 iulie 2002.
Prin aplicarea standardelor IFRS , reglementarea europeană urmăreşte :
-armonizarea informării financiare consolidate , grad ridicat de transparenţă şi de
comparabilitate a situaţiilor financiare care să ducă la o bună funcţionare a pieţei
comunitare a capitalurilor
-să dea posibilitatea statelor membre de a opta, în ritmul fiecăruia, să dezvolte
această armonizare a informării financiare la conturile consolidate ale societăţilor
necotate, cât ţi la conturile individuale.
♣ printr-un nou cadru contabil general european
Pentru a asigura compatibilitatea cu standardele IFRS , pentru a-şi apăra mai bine
interesele, Europa a creat un nou cadru general ”IFRS”: juridic, politic şi de control.
a) Cadrul juridic: modernizarea directivelor contabile europene, pentru a le face
compatibile cu standardele IFRS
În iunie 2003, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene adoptă
definitiv directiva privind modernizarea şi actualizarea textelor contabile europene8.

4
Statele membre nu au obligaţia de transpunere a acestei reglementări în dreptul lor naţional.
5
Acestea rămân cadrul legal pentru societăţile necotate.
6
Acest text trebuie transpus în dreptul naţional până la 1 iulie 2005.
7
Ce regrupează ministerele europene ale Economiei şi Finanţelor
8
Directiva a 4-a ce reglementează conturile anuale, Directiva a 7-a privind conturile consolidate; aceste
directive modernizate completează Reglementarea ”IFRS 2005”,fiind necesară transpunerea acestora în

10
Modernizarea directivelor contabile europene a fost necesară, din următoarele
considerente:
-în timp ce conceptele şi practicile contabile au evoluat considerabil, directivele
contabile nu au fost modificate de la adoptarea lor.
-în unele domenii, prescrierile acestor directive sunt incompatibile cu standardele
IFRS; directivele modernizate trebuie să permită mecanismul de adoptare a IFRS
-urilor şi , în acelaşi timp, să garanteze egalitatea prelucrărilor între societăţile care nu
aplică aceste standarde şi cele care le aplică9.
Obiectivele modernizării directivelor contabile au vizat atât societăţile cotate(în
sensul că au urmărit armonizarea acestor directive cu standardele IFRS) cât şi societăţile
necotate(în sensul aplicarea standardelor IFRS se va face opţional de către statele membre,
permiţând acestora să aducă amendamente obligaţiilor contabile naţionale).
Concret, modernizarea directivelor contabile a vizat următoarele modificări :
-adaptarea formatului de prezentare a bilanţului şi contului de profit şi pierdere, la
prevederile standardelor IFRS
-posibilitatea de reevaluare a tuturor imobilizărilor, inclusiv a celor necorporale
-posibilitatea de a evalua activele, la valoarea justă(şi nu numai a instrumentelor
financiare)
b) Cadrul politic şi tehnic de elaborare şi adoptare de standarde IFRS pentru
Europa
Standardele IFRS sunt aprobate printr-un mecanism cu două niveluri:
-unul politic, cu un comitet de reglementare contabilă ARC(Accounting Regulatory
Committe)
-celălalt, tehnic, grupul consultativ de raportare financiară europeană
EFRAG(European Financial Reporting Advisory Group).
Astfel, un standard internaţional este adoptat în Europa numai dacă răspunde
următoarelor condiţii :
-nu este contrar principiului imaginii fidele enunţat de directivele europene a 4-a şi
a 7-a.10
-este compatibil cu interesul public european
-satisface criteriile privind caracteristicile informaţiilor contabile: inteligibilitate,
relevanţă, fiabilitate şi comparabilitate
Comitetul de reglementare contabilă este compus din reprezentaţii statelor membre
Uniunii Europene şi comunică cu comisia Europeană poziţia faţă de documentele elaborate
de IASB, respectiv, eventuala adoptare a unui standard.
Grupul consultativ de raportare financiară europeană este compus dintr-un Comitet
de supraveghere şi un Comitet tehnic contabil. Comitetul de supraveghere(Supervisory
Board of European Organisations) este format din 24 de membri , care reprezintă diverse
organisme europene şi este însărcinat cu orientarea şi controlul programului de lucru al
Comitetului tehnic contabil. La rândul său, Comitetul tehnic contabil confirmă dacă
standardele şi interpretările IASB sunt compatibile cu directivele europene modernizate; de
asemenea, transmite Comitetului de interpretări de raportare financiară(IFRIC) subiecte
care fac obiectul unor scrisori-comentariu.
În iunie 2002, EFRAG a propus Comisiei Europene să adopte toate standardele şi
interpretările existente la 1 martie 2002; ARC şi Comisia Europeană nu au acceptat

dreptul naţional al statelor membre , cel mai târziu la1 ianuarie 2005.
9
Această egalitate va facilita tranziţiile viitoare privind opţiunea unei societăţi de a fi admisă pe o piaţă
financiară reglementată.
10
Este vorba de directivele contabile europene modernizate care nu mai prezintă cazuri de neconformitate cu
standardele IFRS.

11
adoptarea standardelor IAS 32( Instrumente financiare: informare şi prezentare) şi IAS
39(Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare) care se aflau, la acea dată , în etapa
revizuirilor efectuate de IASB. În cele din urmă, IAS 32 revizuit a fost adoptat la
recomandarea pe care a făcuto-o EFRAG Comisiei Europene. În schimb, IAS 39 revizuit
în decembrie 2003 şi îmbunătăţit pe 31 martie 2004 a fost foarte controversat, fiind refuzat
de EFRAG şi Comisia Europeană, în baza unor argumente prezentate într-o scrisoare
adresată pe 8 iulie 2004.
c) Cadrul de control CESR (Committee of European Securities Regulators)
pentru a permite urmărirea aplicării standardelor IFRS
CESR, pentru a pune în aplicare mecanismele de reglare(control) la nivel european
a sistemului contabil IAS-IFRS a publicat două standarde de control:
-primul standard CESR publicat pe 2 aprilie 2003 cuprinde 21 de principii privind
diferite aspecte de control al informaţiilor contabile
-al doilea standard CESR publicat în 22 aprilie 2004 vizează coordonarea
practicilor de control între diferitele instanţe competente.
Conform mecanismului european de adoptare a standardelor IFRS, orice standard
nou(sau standard revizuit) sau interpretare publicată după 14 septembrie 2002, trebuie să
adoptat(ă) individual după ce au fost parcurse toate etapele procesului de adoptare11

Tabloul standardelor şi interpretărilor adoptate de Comisia Europeană12

Reglementarea europeană Aplicabil


Textul IASB care adoptă textul IASB 2005
Standardele şi interpretările IASB, în vigoare la 14 Reglementarea 1725 din Da
septembrie 2002 2003
Ameliorările standardelor existente Adoptare recomandată de Da
Standardele revizuite EFRAG pe 3 martie 2004
IAS1,2,8,10,16,17,21,24,27,28,21,33 şi 40 (şi
suprimarea standardului IAS15). Aceste ameliorări au
fost publicate la 17 decembrie 2003
Instrumente financiare Refuzul grupului Efrag Da
Revizuirea standardului IAS 39 privind aspectele legate de a se pronunţa: 8 iulie
de macroacoperire(asigurare), publicat la 31 martie 2004
2004
Instrumente financiare Comentarii adresate de Da
Revizuirea standardului IAS 39 privind opţiunea valorii EFRAG organismului
juste, expozeu sondaj, publicat la 21 aprilie 2004 internaţional IASB: 19
mai 2004
IFRS1”Prima adoptare a IFRS-urilor”adoptat în 25 Reglementarea 707 din Da
iulie 2003 2004
-IFRS 2” Plăţile asimilate în acţiuni”: publicat pe 19 Adoptare recomandată de Da
februarie 2004 EFRAG în 26 aprilie
2004
IFRS 3, Grupări de întreprinderi: publicat pe 31 martie Adoptare recomandată de Da
2004 EFRAG în 4 iunie 2004
IFRS 3, Grupări de întreprinderi: Adoptare recomandată de Da
Revizuirea câmpului de aplicare a IFRS 3:Grupări EFRAG
11
Evaluarea tehnică de către EFRAG, adoptarea de către ARC, apoi de Uniunea Europeană, traducerea în
fiecare din limbile oficiale ale Uniunii Europene şi publicarea sub forma unei reglementări.
12
Liliana Malciu, Niculae Feleagă, Reformă după reformă: Contabilitatea din România în faţa unei noi
provocări, Editura Economică, 2005

12
numai pe bază de contract sau care implică societăţile
de ajutor reciproc: expozeu-sondaj publicat la 29 aprilie
2004
IAS36 şi IAS 38 revizuite prin standardul IFRS 3, Adoptare recomandată de Da
publicate la 31 martie 2004 EFRAG în 4 iunie 2004
IFRS 4”Contracte de asigurare, publicat la 31 martie Adoptare recomandată de Da
2004 EFRAG în 4 iunie 2004
IFRS 5”Active necurente destinate cedării şi Adoptare recomandată de Da
abandonurile de activităţi”, publicat la 31 martie 2004 EFRAG în 4 iunie 2004
IFRS 6 „Exploatarea şi evaluarea resurselor minerale”: Adoptare recomandată de Da
expozeu-sondaj publicat la 15 ianuarie 2004 EFRAG în 2005

1.2. Contabilitatea la interferenţa dintre sistemul de drept şi fiscalitate

Toate instrumentele şi mecanismele utilizate în normalizarea contabilităţii se


constituie în dispozitivul normalizării contabilităţii iar toate normele contabile obligatorii
printr-o normă juridică formează reglementările contabile sau dreptul contabil.
Cercetările în domeniul contabilităţii au încercat să evidenţieze diferenţele dintre
sistemele contabile precum şi cauzele care le generează. După Doupnik şi Salter(1995),
sistemul contabil este o componentă a structurii instituţionale a unei ţări, fiind format la
rândul lui din subsisteme precum: subsistemul reglementării, al organizaţiilor profesionale,
al întreprinderilor .Practicele contabile se consideră că sunt generate de sistemul contabil.
În opinia altor cercetători în domeniul contabilităţii(Roberts,1995), sistemul contabil se
rezumă la practicile de raportare financiară ale întreprinderilor cotate dintr-o ţară, privind
aspectele de evaluare şi de divulgare a informaţiilor în rapoartele anuale. Nobes(1998)
consideră că principalele diferenţe dintre sistemele contabile se datorează funcţiilor
diferite ale raportării financiare. Cu alte cuvinte, sistemele contabile care îndeplinesc
funcţii diferite în ţări diferite, care satisfac nevoi diferite şi utilizatori diferiţi nu pot
dezvolta practici şi procese contabile identice. În opinia lui Nobes,sistemul contabil este
determinat atât de sistemul de finanţare cât şi de tipul de întreprindere. Finanţarea
întreprinderilor se poate realiza preponderent prin pieţele de capital( ca în Marea Britanie
sau SUA) sau credite(ca în Franţa, Germania,România), în cadrul unei ţări putând să
coexiste şi sisteme de finanţare diferite.Tipul de întreprindere este dat de natura
investitorilor. De exemplu, investitorii pot fi fie “outsideri”(adică cei care deţin un procent
mic din capitalul societăţii şi nu fac parte din consiliul de administraţie) şi “insideri“(cei
care deţin o proporţie mare din capitalul societăţii şi au un rol important în conducerea
societăţii)
Există două modele contabile: modelul anglo – saxon şi modelul Europei
continentale.Sistemele contabile anglo saxone sunt sub incidenţa sistemului de drept
cutumiar şi se caracterizează prin capitalizare puternică În lumea anglo – saxonă,
autoritatea normelor contabile rezultă din utilizare, contabilitatea fiind independentă de
fiscalitate. Influenţa sistemului de drept asupra contabilităţii este mai puternică în ţările de
drept roman şi se evidenţiază prin includerea terminologiei juridice în definirea
elementelor situaţiilor financiare. În ţările de drept roman (Germania, Franţa, Italia, Spania
etc.) ca şi în Japonia, situaţiile financiare prezintă mai mare uniformitate decât în cazul
modelului anglo – saxon. Pentru stat, aceasta facilitează controlul fiscal şi obţinerea de
date economice fiabile. Pe de altă parte, aceeaşi regulă contabilă poate fi aplicată orbeşte
fără particularităţi de la întreprindere la întreprindere. Astfel, regulile contabile se vor
adapta mai greu la contextul economic: o lege se modifică mai greu decât o recomandare
contabilă.

13
Includerea regulilor contabile în legislaţie poate dăuna obţinerii unei imagini
fidele care ar conduce contabilii şi auditorii să se preocupe mai mult de respectarea
aspectelor juridice ale conturilor decât de conformitatea lor cu situaţia financiară reală a
întreprinderii :
În ţările anglo – saxone, normalizarea contabilă lasă mai mult loc gestiuni
strategice a rezultatelor. De exemplu, întreprinderile, fără să fie penalizate în plan fiscal,
pot prezenta un rezultat fals cu scopul de a influenţa investitorii (schimbarea metodei de
amortizare a imobilizărilor şi modificarea în aceste condiţii a rezultatului contabil fără ca
aceasta să afecteze rezultatul fiscal). De altfel, dacă toate elementele sunt în mare măsură
egale, se aşteaptă ca rentabilitatea unei firme americane să fie superioară celei a unei firme
germane.
Modelul contabil patrimonial potrivit căruia valorile contabile sunt tratate ca
valori patrimoniale prin prisma drepturile şi obligaţiile subiectului de drept (capital ca
relaţie de proprietate sau resursele) este din ce în ce mai mult contestat. Tratamentul
contabil în viziunea standardelor internaţionale tratează elementele componente ale
activului net, cheltuielile şi veniturile prin prisma categoriei de resurse controlate iar
dreptul de proprietate este înlocuit cu dreptul de utilizare în recunoaşterea tranzacţiilor şi
evenimentelor în cadrul situaţiilor financiare. Cu alte cuvinte, averea sau bogăţia nu se
măsoară prin titlurile de proprietate, ci prin efectiva utilizare a resurselor, chiar dacă sunt
proprietatea altora.
Contabilitatea financiară europeană, implicit cea din ţara noastră au utilizat
categoria juridică de patrimoniu în prezentarea, recunoaşterea şi descrierea elementele
calitative din situaţiile financiare .
Normele contabile sunt produsul acţiunii politice conjugată cu reflecţia logică şi în
măsura în care acestea sunt impuse prin texte legale,devin reglementări.
Normalizarea situaţiilor financiare este specifică ţărilor anglo-saxone şi cuprinde:
− componenţa situaţiilor financiare;
− elemente descrise în situaţiile financiare, recunoaşterea şi evaluarea acestor
elemente;
− conţinutul diverselor rubrici;
− reglementările, standardele şi procedurile de contabilitate referitoare la
întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
În afara acestei normalizări nu sunt prescrise ordinea sau formatul în care trebuie
prezentate elementele în situaţiile financiare.
Normalizarea cu plan contabil general este proprie ţărilor Europei continentale,
iar sintagma de plan contabil general aparţine contabilităţii franceze.
Elementele normalizate sunt:
− situaţiile financiare anuale, inclusiv formatul şi forma;
− planul contabil general (sistemul de conturi, denumirea, simbolul şi funcţia
contabilă a conturilor);
− organizarea documentelor de contabilitate şi a procedurilor de înregistrare, de
validare şi de control a operaţiilor13.
În ţara noastră, dispozitivul normalizării contabile şi al reglementărilor în
domeniu este alcătuit din:
− legea nr. 82/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
− cadrul conceptual al contabilităţii;
− reţeaua de standarde contabile;
− reţeaua de reglementări contabile;
13
Irina Protopopescu – Contabilitate aprofundată, Note de curs, Piteşti, 2005

14
− planul de conturi general;
− ghidurile pentru înţelegerea şi aplicarea standardelor de contabilitate;
− instituţia normalizării contabile.
În ţara noastră, cadrul conceptual se identifică cu cadrul general pentru întocmirea
şi prezentarea situaţiilor financiare elaborat de IASB.

● Contabilitatea la interferenţa cu sistemul de drept contabil bazat pe


principii

În contabilitatea societăţilor , normele contabile pot fi acceptate voluntar sau prin


constrângeri ale reglementărilor14. Ansamblul acestor reglementări privind legile,
normele,instrucţiunile legate de organizarea contabilităţii, întocmirea situaţiilor financiare
respectiv divulgarea informaţiilor formează un drept contabil.Reglementările contabile
fiind rezultatul atât al deciziei politice cât şi al cercetării în domeniul contabilităţii au ca
rezultat un drept contabil bazat pe principii şi reguli de evaluare.
În dinamica lor, principiile se modifică odată cu practica şi teoria contabilă pentru
a fi utile contabilităţii în furnizarea de informaţii pentru diveşi utilizatori ai situaţiilor
financiare.
Programul de dezvoltare a contabilităţii din România, în cadrul reglementărilor
contabile, enumeră următoarele principii: principiul continuităţii activităţii; principiul
prudenţei; principiul permanenţei metodelor; principiul independenţei exerciţiului;
principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv; principiul intangibilităţii;
principiul necompensării; principiul prevalentei economicului asupra juridicului; principiul
pragului de semnificaţie.
Privind principiile, Cadrul general IASB prezintă două concepte de bază:
contabilitatea de angajament şi contabilitatea activităţii din care derivă : reprezentarea
fidelă; prevalenta economicului asupra juridicului; prudenţa; intangibilitatea; pragul de
semnificaţie; permanenţa metodelor; neutralitatea informaţiilor; natura informaţiilor.
Lista principiilor şi convenţiilor contabile din literatura de specialitate este bogată
şi de aceea se impune o clasificare logică a acestora, după cum urmează15:
a) Principiile înregistrării şi ţinerii contabilităţii
Prin respectarea regulilor şi principiilor fundamentale şi de formă, contabilitatea
poate fi mijloc de probă în raporturile economico-juridice şi fiscale
Concret, regulile care asigură forţa probatoare a contabilităţii în raporturile
juridice sunt:
- înregistrarea completă şi continuă constă în reprezentarea tuturor tranzacţiilor
economice şi financiare care se produc în obiectul de activitate al întreprinderii cu
ajutorul unor registre: registrul-jurnal; registrul-inventar şi cartea mare care sunt admise ca
mijloc de probă în caz de faliment sau alte evenimente;
- uniformitatea înregistrării contabile constă în respectarea unui formalism care
să garanteze ireversibilitatea înregistrărilor contabile;(de exemplu, în registrele de
contabilitate se înregistrează toate operaţiile economice şi financiare în concordanţă cu
destinaţia acestora, astfel încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul
tranzacţiilor efectuate).
- fundamentarea documentară a înregistrării contabile constă în aceea că
tranzacţiile economice se înregistrează la data efectuării lor numai pe baza unui înscris care

14
Mihai Ristea, Corina Graziella Dumitru, « Contabilitate aprofundată », Editura Universitară, 2003
15
Mihai Ristea, Corina Graziella Dumitru, »Contabilitate aprofundată », Editura Universitară, 2003 preluat
după B. Colasse, “Contabilitate generală, ” ediţia a 4-a, Editura Moldova, Iaşi, 1995 şi E. Delesalle,
”Dificultes comptables, fiscales et juridiques, Paris, 1996”

15
are calitatea de document justificativ (care angajează răspunderea persoanelor care l-a
întocmit, vizat şi aprobat ori înregistrat în contabilitate, după caz.);
- ţinerea contabilităţii este reglementată prin legea contabilităţii care impune
agenţilor economici să organizeze şi să conducă contabilitate în compartimente distincte.
b) Principiile partidei duble
Aceste principii care definesc modul de recunoaştere şi de înregistrare a informaţiei
contabile se clasifică, la rândul lor în:
- principiul dublei reprezentări potrivit căruia relaţiile dintre structurile
situaţiilor financiare la un moment dat, precum şi tranzacţiile economice financiare sunt
analizate şi înregistrate ca un raport de echivalenţă (raport de schimb) între doi termeni
care în funcţie de obiectul reprezentării au semnificaţii diferite(de exemplu, în cazul
operaţiilor economice aferente ciclului de exploatare, ecuaţia se formalizează prin termenii
de cheltuieli şi venituri, respectiv „debit” = „credit” sau „activ” = „pasiv” când se reflectă
situaţia financiară a societăţii în ansamblul ei);
-principiul dublului calcul al rezultatului contabil care permite determinarea
acestuia prin două formule:
♣ rezultatul calculat pe baza capitalului propriu:
Rezultatul N = Capitalul propriu N – Capitalul propriu N-1
♣ rezultatul calculat pe baza raportul sintetic şi analitic dintre venituri şi
cheltuieli : Rezultat = Venituri - Cheltuieli
- principiul înregistrării cronologice şi sistematice care presupune înregistrarea
operaţiilor economice şi financiare în ordinea succesiunii lor în timp(cronologic) cât şi
într-o formă grupată după un anumit sistem, pe elementele şi structurile componente ale
activului net.
- principiul înregistrării analitice şi sintetice asigură cunoaşterea societăţii din
punct de vedere al poziţiei financaire,al performanţei, al ciclui de exploatare ,investiţional
sau de finanţare pornind de la parte către întreg .
c) Principiile de observare
Definesc câmpul şi perioada de observare a evaluării şi înregistrării contabile.
Acestea sunt: entitatea contabilă, continuitatea activităţii şi independenţa exerciţiilor.
-principiul entităţii contabile presupune că resursele economice şi tranzacţiile
aferente acestora sunt atribuite unei entităţi numai în condiţiile în care aceasta îşi exercită
atributele dreptului de proprietate( ipoteza separării averii întreprinderii de averea
proprietarilor nu este compatibilă cu realitatea juridică şi totuşi în plan contabil se impune
individualizarea lor pentru a calcula situaţia financiară, performanţa şi fiscalitatea);
- principiul continuităţii activităţii presupune că întreprinderea îşi continuă în
mod normal activitatea într-un viitor previzibil, fără a intra în starea de lichidare sau de
reducere sensibilă a activităţii sale(aplicabilitatea în practică a acestui principiu presupune
precizarea ă în raportul de gestiune, a uneia dintre cele două stări de continuitatea sau
necontinuitate pentru o evaluare corectă a conturilor);
Lista criteriilor de apreciere a stării de necontinuitate a activităţii, elaborată de
Compania Naţională a Comisarilor de Conturi din Franţa , cuprinde:
-criterii privind activitatea de exploatare: insuficienţa capacităţii de
autofinanţare, insuficienţa stocurilor pentru a asigura continuitatea producţiei sau a
vânzărilor, deteriorarea cererii pe principalele segmente de piaţă, pierderea
brevetelor şi licenţelor
-criterii privind activitatea financiară: trezorerie negativă, situaţie
patrimonială negativă, fond de rulment insuficient
-criterii privind aspectele sociale: conflicte sociale grave şi repetate, climat
de muncă nestimulativ şi lipsit de perspective

16
- principiul independenţei exerciţiilor presupune luarea în considerare a tuturor
veniturilor şi cheltuielilor aferente exerciţiului financiar pe măsura angajării acestora,
neţinând seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor. În consens cu cerinţele
acestui principiu, se impun următoarele:
-practicarea unei contabilităţi de angajamente
-utilizarea conturilor de normalizare(conturile de cheltuieli şi venituri înregistrate în
avans)
-menţionarea în Notele explicative a cheltuielilor şi veniturilor aferente
exerciţiilor financiare anterioare.
Diverse tehnici contabile, precum: inventarierea obligatorie anuală a
patrimoniului; conturile de regularizări; conturile privind cheltuielile de plată şi veniturile
de realizat; amortizarea imobilizărilor,contabilizarea unor evenimente posterioare
închiderii exerciţiului sunt consecinţa aplicării principiului independenţei exerciţiilor .
d) Principiile responsabilităţii vizează permanenţa metodelor, intangibilitatea
bilanţului de deschidere, necompensarea şi importanţa relativă
- principiul permanenţei metodelor asigură comparabilitatea datelor în timp prin
menţinerea aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea , înregistrarea în contabilitate a
elementelor patrimoniale şi a rezultatului. În situaţiile în care se optează pentru schimbarea
metodelor de rezolvare a problemelor contabile, aceasta trebuie să facă obiectul unei
informări în Notele explicative din care să rezulte justificarea şi explicarea consecinţelor
acestor schimbări.16
Principiul permanenţei metodelor contabile şi al evaluării în contabilitate constă
în asigurarea continuităţii de la un exerciţiu la altul, a aplicării metodelor contabilizării şi a
evaluării adoptate în contabilitate privind măsurarea şi analiza activelor, datoriilor şi
rezultatelor. Pe această cale se asigură integritatea situaţiei patrimoniului şi
comparabilitatea în timp a informaţiilor. Metode şi evaluări diferite conduc la rezultate
diferite;
Dacă modificarea într-o evaluare contabilă are o incidenţă importantă asupra
conturilor anuale ale exerciţiului reportat sau asupra acelora din exerciţiile viitoare, efectul
acestei schimbări trebuie menţionat şi cuantificat.
În situaţia în care este dificil să se facă distincţie netă între o modificare de
metodă şi modificarea în evaluare, este recomandabil să se considere o modificare în
evaluare.
-principiul intangibilităţii bilanţului presupune că bilanţul de deschidere al unui
exerciţiu financiar să coincidă cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent. 17, adică să
fie preluate informaţiile privind patrimoniul şi rezultatele de închidere a exerciţiului
precedent Acest principiu nu permite să se impute capitalurilor proprii efectele schimbării
metodelor contabile sau ale corectării unor erori contabile fundamentale.
Orice eventuale modificări trebuie divulgate potrivit regulilor privind schimbarea
metodelor contabile şi de evaluare.
-principiul necompensării conform căruia este interzis a se efectua compensarea
între posturile de activ şi cele de pasiv, între creanţe şi datorii, între posturile de cheltuieli
şi venituri. În felul acesta se asigură transparenţa informaţiei, implicit evaluarea şi
înregistrarea separată în contabilitate a elementelor patrimoniale de activ şi pasiv, cheltuieli
şi venituri.

16
Există situaţii care impun schimbarea metodelor: schimbarea legislaţiei economice şi fiscale;
restructurarea întreprinderilor prin fuziuni sau sciziuni , schimbarea strategiilor economice şi comerciale
17
Cu excepţia corecţiilor impuse de IAS 8 Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale
şi modificări ale politicilor contabile

17
Activele şi datoriile precum şi elementele de venituri şi cheltuieli nu trebuie
compensate decât cu excepţia cazurilor în care substituirea este cerută sau permisă de un
standard de contabilitate.
- principiul pragului de semnificaţie sau al importanţei relative presupune că
„ Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat separat în cadrul
situaţiilor financiar; elementele nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii
similare vor fi însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată”18
Necesitatea Notelor explicative rezidă în faptul că profesionistul contabil trebuie să
furnizeze doar acele informaţii care au un prag de semnificaţie susceptibil de a le influenţa
deciziile. Informaţiile contabile sunt semnificative dacă omisiunea lor sau declararea lor
eronată ar influenţa deciziile economice ale utilizatorilor. Pragul de semnificaţie este mai
mult o limită, decât o caracteristică calitativă a informaţiei contabile. Ordinul Experţilor
Contabili din Franţa consideră semnificativă orice prelucrare contabilă care conduce la un
rezultat net al exerciţiului sau la o modicare a valorii posturilor de activ şi pasiv din bilanţ
sau a celor din contul de profit şi pierdere în plus sau minus de 10% faţă de valoarea
acestora dinaintea aplicabilităţii principiului importanţei relative
În practica contabilă, acest principiu îşi găseşte aplicarea nu numai în elaborarea situaţiilor
financiare, ci şi în interpretarea altor principii contabile general admise:
-privind aplicarea principiului independenţei exerciţiului, evenimentele aferente
acestuia, constatate ulterior, nu se iau în consideraţie dacă au o influenţă nesemnificativă
asupra imaginii fidele a poziţiei financiare, performanţelor întreprinderii;
-evaluarea subactivităţii nu se practică dacă aceasta nu are o incidenţă
semnificativă asupra bilanţului şi a contului de profit şi pierdere;
-noncontinuitatea nu se aplică dacă reducerea volumului de activitate nu este
semnificativă ;
e) Principiile măsurării şi evaluării
-principiul costului istoric presupune înregistrarea în contabilitate a activelor şi
datoriilor la costul de origine (intrare) din documentele justificative. Evaluarea la costul
istoric este utilizată în evaluarea structurilor situaţiilor financaire deoarece acest cost este
consemnat în documentele justificative ceea ce înseamnă că are un caracter verificabil şi o
determinare obiectivă, fiind validat în cadrul operaţiilor economice de pe piaţă .
Dacă costul istoric reflectă valoarea reală a elementelor patrimoniale la data
intrării lor în întreprindere, nu acelaşi lucru se poate spune în contextul unor schimbări
semnificative când informaţia oferită de acest cost nu prezintă utilitate în luarea unor
decizii privind asigurarea capacităţii de finanţare sau a puterii de cumpărare a capitalului
propriu. Această asimetrie a informaţie apare între evaluarea la intrare a elementelor
patrimoniale bazate pe costul istoric (cost al trecutului) şi evaluarea la ieşire întemeiată pe
valoarea actuală (de regulă valoarea de realizare, ca un preţ al prezentului).
-principiul stabilităţii unităţii monetare consideră că unitatea monetară în care se
reflectă valoric tranzacţiile economice este o constantă şi în consecinţă se aplează la
reevaluări decât în cazuri excepţionale.
În practică,etalonul monetar ca unitate de măsură sau de cont are un caracter
instabil, determinat de variaţia puterii de cumpărare a monedei şi a preţurilor
- principiul prudenţei presupune aprecierea operaţiilor economice de aşa manieră
încât să se evite transferul incertitudinilor asupra viitorului, respectiv asupra activului şi
performanţei întreprinderii. În conformitate cu cerinţele acestui principiu, nu trebuie
supraevaluate elementelor de pasiv şi veniturilor, respectiv nu este admisă subevaluarea
elementelor de activ şi a cheltuielilor, luând în consideraţie deprecierile, riscurile şi
pierderile posibile aferente activităţii exerciţiului curent sau anterior.
18
*** Reglementările aprobate prin OMFP NR.94/2001, VOL. II. Pag.13

18
Aplicarea principiului prudenţei este în strânsă legătură cu cele patru momente
ale evaluării elementelor patrimoniale . Dacă evaluarea la momentul intrării şi la
momentul inventarului reprezintă premiza aplicării principiului prudenţei, evaluarea la data
întocmirii bilanţului constituie însăşi aplicarea acestui principiu, după cum urmează:
- la închiderea exerciţiului financiar se compară pentru fiecare element structural al
bilanţului, valorea de intrare cu valoarea de inventar ;
- în cazul elementelor de activ,plusul nu se înregistrează, acestea menţinându-se la valoarea
de intrare (costul istoric);
-minusul aferent elementelor de activ se contabilizează sub forma amortizării(dacă
deprecierea are un caracter definitiv) sau al provizioanelor dacă depreciere are un caracter
probabil;
- minusul de valoare aferent obligaţiilor nu se contabilizează.
Se observă că acest principiu care încercă să trateze încertitudinea în evaluarea
activelor, datoriilor şi rezultatelor prin neînregistrarea plusvaloril, generează o distorsiune
completă a cifrelor contabile,.nepermiţând o interpretare corectă. Rezervele latente
generate de aplicarea prudenţei sunt similare cu cele rezultate prin manipularea informaţiei
contabile, adică prin subevaluarea voită a activelor sau veniturilor sau supraevaluarea
deliberată a cheltuielilor.
Adepţii acestui principiu consideră că declararea unui profit mai mic ar evita
distribuirea de dividende fictive;
- principiul continuităţii activităţii de exploatare porneşte de la premiza că o
întreprindere îşi continuă activitatea într-un viitor previzibil.

● Contabilitatea la interferenţa cu sistemul de drept contabil conectat la


dreptul fiscal

În contextul unei contabilităţi, bazate pe principii, reguli şi reglementări,


managementul întreprinderii poate opta pentu una dintre metodele contabile şi de
evaluare existente în scopul de a oferi o imagine fidelă asupra activului net, performanţei
şi situaţiei financiare Se cunoaşte faptul că se obţin rezultate diferite la metode contabile
diferite de evaluare iar conducerea întreprinderii prin prisma intereselor sale comerciale,
financiare şi sociale nu este străină de această situaţie.
De exemplu, metoda de amortizare poate fi aleasă ţinând cont de starea
concurenţială şi politica de reinvestire a investiţiilor. Toate aceste opţiuni în materie de
politici contabile influenţează raporturile dintre contabilitate şi fiscalitate care nu
întotdeauna, sunt congruente. Astfel, în timp ce informaţia contabilă ia naştere prin
respectarea principiilor, regulilor şi reglementărilor din dreptul contabil, informaţia fiscală,
ca bază pentru impozitare şi taxare, se bazează pe principiile, regulile şi normele definite
prin sintagma de drept fiscal.19 Rezultă că în gestiunea întreprinderii privită în dubla
ipostază de creatoare a bogăţiei dar şi participantă la distribuirea acestei bogăţii apare
problema concilierii disfuncţiilor dintre contabilitate (datoare întreprinderii) şi fiscalitate
(datoare interesului public).
Printre metodele şi tehnicile care se recomandă de literatura de specialitate în
concilierea raporturilor dintre contabilitate şi fiscalitate, menţionăm:
- paleativele fiscale care ajută la obţinerea unei informaţii corecte şi reale în
condiţii de inflaţie(amortismente degresive şi accelerate, evaluarea stocurilor prin
metodelor LIFO şi NIFO etc.)
- regula "minimului legal" sau "maximului legal"( minimul sau maximul de

19
Mihai Ristea, Corina Graziella Dumitru, « Contabilitate aprofundată », Editura Universitară, 2003

19
cheltuieli cu amortizarea deductibile fiscal, procentul maxim de cheltuieli de protocol
deductibile din punct de vedere fiscal , deprecierile activelor deductibile în limita cotei
procentuale stabilită de legea fiscală etc).
- rezultatul fiscal care se stabileşte conform regulilor fiscale şi serveşte ca bază
de calcul al impozitelor datorate de întreprindere.
Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exerciţiului
financiar ce figurează în contul 121 "Profit şi pierdere" înainte de impozitare. .
Rezultatul fiscal îmbracă forma de profit impozabil sau pierdere fiscală şi se
determină astfel:
- Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil înainte de impozitare + Reintegrări
fiscale – Deduceri fiscale
- Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil înainte de impozitare +/- Diferenţe
permanente +/- Diferenţe temporare
Nobes şi Roberts(2000) au demonstrat că există excepţii de la cauzalitatea sistem de
drept-sistem contabil care este considerată factorul important în explicarea diferenţelor
dintre sistemele contabile.De exemplu,Olanda care este o ţară al cărei sistem de drept are la
bază dreptul roman se caracterizază printr-un sistem de raportare financiară cu o
capitalizare puternică care se suprapune contabilităţii anglo-saxone.Rezultă că intrarea pe
pieţele internaţionale de capital are prioritate în faţa constrângerilor legale aplicabile
situaţiilor financiare ale societăţilor individuale. Este posibil ca o ţară să dispună de două
sisteme contabile:un sistem contabil pentru întreprinderile cotate şi altul pentru pentru
societăţile necotate(Roberts,1995).Sistemul contabil dominant al unei ţări se consideră ce
utilizat de întreprinderile care deţin cea mai mare pondere în activitatea economică a unei
ţări.

1.3. Armonizarea contabilă internaţională în contextul globalizării şi


internaţionalizării situaţiilor financiare

Globalizarea activităţilor economice ale întreprinderilor precum şi


internaţionalizarea pieţelor financiare evidenţiază nevoia de armonizare a normelor
contabile. Totodată, armonizarea contabilă internaţională îşi va atinge obiectivul în
condiţiile în care atât performanţele economice cât şi cele financiare, sunt analizate
corespunzător de investitorii bursieri şi utile pentru analiştii financiari în realizarea de
previziuni. În acest sens se pune problema de a ştii dacă, caracteristicile procesului de
normalizare contabilă existent influenţează pertinenţa şi utilitatea măsurării performanţelor
financiare.
Internaţionalizarea crescândă a pieţelor financiare necesită o mai bună
comparabilitate a conturilor societăţilor din diferite ţări.De multe ori, divergenţele între
situaţiile financiare stabilite în conformitate cu normele internaţionale de către fiecare ţară,
variaţiile unei norme naţionale de la un an la altul, fac ca şi comparaţiile să devină
imposibile.Presiunea armonizării contabile vine atât de la cei care utilizează informaţiile
contabile , cât şi şi de la organismele naţionale de normalizare şi de reglementare a
profesiei.
Contabilitatea anglo – saxonă are tendinţa de a furniza informaţia prin intermediul
notelor la situaţiile financiare fiind orientată spre satisfacerea nevoilor investitorilor
bursieri. Deci, pentru analistul financiar, o informaţie furnizată prin intermediul notelor
este la fel de pertinentă ca şi cea furnizată prin intermediul situaţiilor financiare.
Chiar dacă se observă o tendinţă pronunţată de a se realiza armonizarea
internaţională a normelor contabile, există totuşi numeroase diferenţieri între ţări. De
exemplu, normele contabile elveţiene stabilesc anumite reguli de prezentare a situaţiilor

20
financiare, dar lasă întreprinderilor libertatea în ceea ce priveşte evaluarea. Forţele de piaţă
şi interesele investitorilor sunt susceptibile de a juca un rol major în formularea politicii
contabile a întreprinderii. În acelaşi timp, puţine reglementări sunt impuse conducerii în
ceea ce priveşte evaluarea datelor contabile. Această riscă să afecteze gradul de fiabilitate
şi comparabilitate a informaţiei furnizate de către întreprinderi. Totodată, la prima vedere,
în Elveţia, informaţia asupra rezultatelor ar trebui să fie pertinentă, cu atât mai mult cu cât
dividendele declarate sunt în mod direct bazate pe rezultatul net. De fapt, legea elveţiană
conţinută în codul de obligaţii menţionează explicit că deciziile conducerii în materie de
metode contabile (amortizări şi provizioane) ar trebui să vizeze stabilitatea rezultatelor
până la asigurarea unui dividend stabil.
De cealaltă parte, întreprinderile franceze ca şi omoloagele lor italiene sau germane
ar trebui să urmeze un plan contabil care să urmărească îndeaproape conturile naţionale. În
Franţa, regulile în materie de conturi consolidate diferă de regulile pentru conturile sociale
începând din anul 2000 (Legea nr. 98-261, art. 6 şi Comitetul de reglementare contabilă
CRC, reglementarea 99-02). Referitor la aspectele importante, în ceea ce priveşte perioada
de studiu, se aplică planul contabil general, cu excepţia întreprinderilor care au optat pentru
normele IAS. O întreprindere poate aplica integral normele IAS şi aceasta poate avea un
impact minor dacă spiritul normelor IAS nu se respectă (prevalenţa fondului asupra
formei). Acest plan impune întreprinderilor utilizarea unui tablou de conturi detaliat şi
prescrie regulile de calcul şi evaluare specifice pentru diferite conturi din situaţiile
financiare. Deci, prezentarea informaţiei contabile în Franţa este determinată la toate
nivelurile de sistemul de conturi naţionale al ţării. Rezultă că aşteptările investitorilor şi
nevoile lor de informare nu reprezintă punctul central al normalizării contabile.
Preocupările normalizatorilor sunt mai ales de natură macroeconomică. Intangibilitatea
bilanţului de deschidere este un aspect particular al contabilităţii franceze care a dominat
până la refacerea Planului Contabil General în 1999. Până atunci, toate schimbările
ocazionate de modificările metodelor contabile trebuiau înregistrate în contul de rezultate.
Pe de altă parte, până în 2001, regulile în materie de calcul a fluxurilor de trezorerie nu
erau standardizate.
De cealaltă parte, Statele Unite au elaborat norme contabile care furnizează
direcţiile conceptuale privind întocmirea situaţilor financiare. Aşteptările şi nevoile
investitorilor reprezintă un element important pentru organismele de normalizare anglo –
saxone. Prezentarea informaţiei care permite investitorilor evaluarea performanţelor
întreprinderii constituie obiectivul principal al situaţiilor financiare. Se aşteaptă ca
libertatea acordată conducerii în ceea ce priveşte evaluarea şi prezentarea situaţiilor
financiare să fie transpusă în nivelul variabilelor contabile de regularizare (este o traducere a
termenului saxon de ajustare ). Pentru firmele elveţiene, se aşteaptă ca nivelul variabilelor
contabile de regularizare să fie mai ridicat, datorită libertăţii în aplicarea regulilor
contabile. De altfel, datorită legăturii strânse între contabilitate şi fiscalitate în Europa
Continentală, nivelul amortizărilor şi provizioanelor va fi mult mai ridicat faţă de Statele
Unite, căci amortizare ridicată înseamnă impozit mai mic şi în consecinţă randamentul
elementelor imobilizate în Statele Unite este superior.
În Romănia, programul de armonizare contabilă a demarat odată cu primele
încercări de a se circumscrie unei contabilităţi de inflaţie.Oficial, ţara noastră a intrat în
cursa Standardelor Internaţionale de Contabilitate, odată cu publicarea Ordinului
Ministrului de Finanţe 403/1999 ,respectiv 94/2001 care încearcă şi reuşesc într-o anumită
măsură să clarifice o parte din problematica armonizării contabile româneşti. Reperele
programului de armonizare contabilă în ţara noastră cu Directivele Uniunii Europene şi
IAS/IFRS au fost mai mult de natură cantitativă decât calitativă în sensul că agenţii
economici vizaţi de această armonizare contabilă trebuiau să îndeplinească anumite criterii

21
privind cifra de afacere, volumul activelor sau numărul de salariaţi. Conform cu strategia
organismului de reglementare din România, întreprinderile mari trebuiau să aplice
reglementările de armonizare contabilă IAS/IFRS iar întreprinderile mici , versiunea
simplificată a acestor reglementări.În practică, încercarea de armonizare cu două cadre
contabile nu a avut succes căci în multe cazuri ,conformitatea cu anumite IAS-uri a fost
doar parţială. În aceste condiţii, în 2005 Ministerul Finanţelor Publice şi-a revizuit politica
referitoare la IFRS,emiţând o nouă reglementare(Ordinul 1752) conform căreia
implementarea referenţialului internaţional de contabilitate nu mai este obligatorie decât
pentru unităţile bancare iar entităţile de interes public pot opta pentru normele
internaţionale în funcţie de capacitatea şi nevoile lor în acest sens.Rezultă că standardele
internaţionale sunt opozabile doar companiilor cotate la bursă iar celelalte entităţi
economice pot să aplice reglementările contabile naţionale.

1.3. 1. Definirea şi evaluarea poziţiei financiare a entităţii economice


●Poziţia financiara a entităţii economice in viziunea US GAAP
In contabilitatea americana nu exista un standard distinct care sa conţină precizări
in legătura cu prezentarea si conţinutul bilanţului. De altfel, formatul bilanţului nu este
standardizat, preparatorii de conturi fiind obligaţi sa respecte o serie de reguli generale
regăsite cu precădere in standardele de contabilitate .Activele si datoriile sunt inregistrate
in situaţiile financiare utilizând principiul costului istoric. Costul istoric este utilizat
datorita calitatilor sale de a fi obiectiv si verificabil. In acest sens, o limita a bilanţului este
aceea ca principiul costului istoric nu reflecta intotdeauna valoarea curenta a elementelor
prezentate. Oricum, US GAAP permite câteva excepţii. Stocurile pot fi raportate la cea mai
mica valoare dintre valoarea de achiziţie si valoarea de piaţa. Pe de alta parte, deşi activele
sunt reprezentate la costul istoric, daca exista informaţii potrivit cărora exista o pierdere de
valoare definitiva si semnificativa, aceasta trebuie recunoscuta.
O alta limita a bilanţului este reprezentata de estimările care sunt efectuate in
legătura cu unele dintre elementele sale: determinarea gradului de incasare a creanţelor,
gradul de lichiditate al stocurilor, durata de viata a mijloacelor fixe si altele. Bilanţul ignora
acele elemente care au o valoare financiara pentru companie, valoare care insa nu poate fi
determinata in mod obiectiv (goodwill-ul generat intern, resursele umane etc.)
Formatul, terminologia si rubricile care sintetizează mai multe elemente de mai
mica valoare, trebuie sa fie comparabile de la o perioada la alta.
Bilanţ la 31.12.N şi N-1
Elemente Note N N-1
ACTIVE
Active curente
Disponibilităţi 1 5.250 6.350
Plasamente pe termen scurt 1.800 3.200
Efecte comerciale de încasat 5.600 2.800
Clienţi, valoare netă 25.430 28.560
Stocuri 2 50.200 35.400
Asigurări plătite în avans 5.600 6.800
Mărfuri 1.020 2.200

22
Materiale de birou 520 485
Total active curente 95.420 85.795
Investiţii
Terenuri deţinute pentru utilizări viitoare 3 3.400 3.400
Imobilizări corporale
Terenuri 2.500 2.500
Clădiri 16.580 8.380
Amortizare cumulată (8.500)
Echipamente de producţie 16.200 6.300
Amortizare cumulată (9.500)
Echipamente de birou 7.800 3.600
Amortizare cumulată (5.100)
Total imobilizări corporale 19.980 20.780
Imobilizări necorporale 5 300
Mărci comerciale
Total active 119.100 109.975
DATORII
Datorii curente
Efecte comerciale de plătit 6 18.000 12.000
Furnizori 23.000 28.000
Salarii de plătit 2.500 2.000
Total datorii curente 43.500 42.000
Datorii pe termen lung
Împrumuturi ipotecare 7 16.500 21.100
Total datorii 60.000 63.100
CAPITALURI PROPRII
Capital social
Acţiuni ordinare, valoare nominală 15 USD 30.000 30.000
acţiunea, 2000 acţiuni autorizate, emise şi
aflate în circulaţie
Aport de capital peste valoarea nominală 8.500 8.500
Total capital social 38.500 38.500
Profituri reţinute la dispoziţia întreprinderii 20.600 8.375
Total capitaluri proprii 59.100 46.875
Total datorii şi capitaluri proprii 119.100 109.975

23
Activele se clasifică în :active curente şi active imobilizate.
Activele curente sunt numerarul si alte active pentru care exista presupunerea ca
vor fi transformate in numerar, vândute sau consumate in cursul unui ciclu normal de
exploatare al intreprinderii.
Categoria activelor circulante cuprinde in bilanţ următoarele elemente:
- numerarul si echivalentele de numerar reprezintă acele investiţii pe termen scurt, foarte
lichide care pot fi convertite imediat in sume cunoscute de bani si care au o scadenta
foarte mica (sub 3 luni), ceea ce presupune un risc scăzut de modificare a valorii acestora.(
biletele de trezorerie, biletele la ordin si altele);
- investii pe termen scurt( titlurile de plasament);
- creanţle din care ponderea cea mai mare o au creanţele clienţii (provizioanele constituite
pentru necolectarea creanţelor vor fi prezentate separat) ;
- stocurile (mărfuri, materiale, producţie in curs de execuţie, produse finite si alte categorii
de stocuri) care se prezintă distinct fie in bilanţ, fie in note, la cea mai mica valoare dintre
costul de achiziţie si valoarea de piaţă;
- cheltuieli plătite in avans.
Activele imobilizate sunt acele active care sunt utilizate pe o perioada mai mare
de timp, care excede durata unui ciclu de exploatare, fiind formate din :
- imobilizările financiare (participaţiile in capitalul altor societăţi, obligaţiunile deţinute şi
altele);
- imobilizări corporale sunt active durabile, utilizate in producerea sau vânzarea de
bunuri si mărfuri sau pentru prestarea de servicii, altele decât cele deţinute pentru vânzare(.
în bilanţ, ele trebuie prezentate impreuna cu amortizarea aferenta, dar pe doua rubrici
distincte);
- imobilizări necorporale(goodwill, mărci, patente, drepturi de copyright etc.) a căror,
amortizare se înregistreza direct prin creditarea conturilor de imobilizări20 ;
- alte active care includ acele active care nu se regăsesc in categoriile anterioare
(cheltuieli inregistrate in avans pe termen lung, impozite amânate, cheltuielile privind
emisiunea de obligaţiuni, creanţe imobilizate si numerarul restricţionat).
Datoriile sunt prezentate in bilanţ in ordinea scadentei astfel:
- datoriile curente sunt datoriile generate de ciclul de exploatare (datorii către
furnizori, venituri constatate in avans etc);
- datoriile pe termen lung (necurente) sunt obligaţii care se aşteaptă sa nu fie lichidate
in cursul unui ciclu de exploatare (imprumuturi pe termen lung, datorii pe termen lung
aferente contractelor de leasing, veniturile constatate in avans pe termen lung, impozite
amânate sa);
- alte datorii sunt elemente care nu indeplinesc exact definiţia datoriilor, cum ar fi
impozitele amânate. (De cele mai multe ori, aceste elemente sunt incluse in categoria
datoriilor curente sau pe termen lung, chiar daca, tehnic vorbind, sunt diferite de
elementele din categoria respectiva.)
Capitalurile proprii sunt efectul net al tranzacţiilor trecute şi reprezintă interesul
acţionarilor in activele unei corporaţii.

La rândul lor, capitalurile proprii cuprind:


- capitalul social, care este alcătuit din acţiunile comune si preferenţiale. In bilanţ
trebuie prezentate informaţii cu privire la numărul de acţiuni aflate in circulaţie si la
20
dar este acceptata si utilizarea unui cont in care sa se inregistreze amortizarea aferenta

24
valoarea nominala pe actiune. Acţiunile preferenţiale convertite in numerar la opţiunea
deţinătorului sunt considerate ca element al capitalului propriu, dar in mod normal sunt
prezentate separat, intre datorii şi capitaluri proprii;
- primele de emisiune, care trebuie prezentate separat pentru diferitele categorii de
acţiuni;
- capital primit cu titlu gratuit, care cuprinde donaţii primite de la acţionari sau de la
terţe persoane (terenuri, titluri de participare, clădiri, echipamente etc);
- rezerve, acestea reprezintă profiturile anuale nedistribuite acţionarilor si sunt
prezentate in doua categorii: cele care sunt destinate distribuiri către proprietari si cele care
nu sunt disponibile unei astfel de distribuiri;
- rezultatul global, care include: ajustări ale tranzacţiilor in moneda străina, câştiguri şi
pierderi latente privind anumite titluri, ajustări referitoare la valoarea minima a datoriei
privind pensiile;
- acţiuni proprii deţinute, in cazul in care exista, sunt prezentate in categoria capitalurilor
proprii ca o reducere a acestora..
Formatul bilanţului nu este specificat ca atare in nici o norma GAAP, dar exista
mai multe formate de intocmire a bilanţului acceptate prin tradiţie sau datorita specificului
anumitor sectoare de activitate. La modul general, practica a impus doua tipuri de
formate: formatul cont si formatul lista.
Mai jos prezentăm un bilanţ utilizat de majoritatea societăţilor americane.
●Poziţia financiara a entităţii economice in viziunea IFRS

În conformitate cu IAS 1 “Prezentarea situaţiilor financiare « , fiecare element


semnificativ trebuie prezentat separat in situaţiile financiare. O informaţie este
semnificativa daca neprezentarea sa ar putea influenta deciziile economice ale
utilizatorilor luate pe baza situaţiilor financiare. Pragul de semnificaţie depinde de mărimea
si natura elementului, judecând in circumstanţele particulare ale omisiunii sale.
Un element poate sa nu fie suficient de semnificativ pentru a fi prezentat separat in
situaţiile financiare, dar poate sa fie suficient de semnificativ sa fie prezentat separat in
note.
Cu excepţia cazului in care un IFRS permite sau cere un alt tratament contabil,
informaţiile comparative trebuie prezentate pentru toate informaţiile numerice din situaţiile
financiare.
Privind formatul de prezentare, fiecare intreprindere trebuie să determine, în
funcţie de natura activităţii, daca adoptă clasificarea activelor in active curente şi
imobilizate, respectiv a datoriilor în datorii curente şi pe termen lung. Dacă nu se alege
această clasificare, atunci activele şi datoriile sunt prezentate în bilanţ în funcţie de
lichiditatea lor.
Activele curente sunt acele active care se aşteaptă sa fie realizate, vândute sau
consumate in cursul normal al ciclului de exploatare sau intr-un orizont de timp de 12 luni.
In aceasta categorie intra numerarul si echivalentele de numerar a căror utilizare nu este
restricţionata. Ciclul de exploatare reprezintă perioada de timp cuprinsa intre achiziţia
materiilor prime care intra intr-un proces de prelucrare si transformarea acestora in
numerar sau intr-un instrument uşor convertibil in numerar. Activele curente cuprind
stocurile si creanţele comerciale care sunt vândute, consumate sau realizate ca parte a
ciclului normal de exploatare, chiar si atunci când se aştepta sa fie realizate intr-o perioada
mai mare de 12 luni de la data bilanţului. Titlurile de plasament sunt clasificate ca active
curente daca se aştepta ca ele sa fie realizate in termen de 12 luni de la data bilanţului. In
caz contrar ele sunt clasificate in categoria activelor imobilizate. Toate celelalte active
trebuie clasificate in categoria activelor imobilizate.

25
Datoriile curente sunt acele datorii care se aşteaptă sa fie achitate in cursul normal al
ciclului de exploatare al unei companii sau in termen de 12 luni de la data bilanţului. Unele
datorii aferente ciclului normal de exploatare pot fi clasificate ca datorii curente chiar daca
sunt exigibile intr-o perioada mai mare de 12 luni de la data bilanţului. Datoriile purtătoare
de dobânda, prin care se finanţează fondul de rulment pe termen lung si care nu sunt
exigibile intr-o perioadă mai mică de 12 luni, intră in categoria datoriilor pe termen lung.
În notele explicative pentru fiecare clasa de capital trebuie prezentate informaţii
referitoare la numărul de acţiuni autorizate, numărul de acţiuni emise si vărsate, emise dar
nevarsate, valoarea nominala pe actiune, o reconciliere a numărului de acţiuni de la
inceputul şi sfârşitul perioadei, drepturile preferenţiale si restricţiile ataşate clasei
respective de capital, acţiunile proprii deţinute si acţiunile pentru emisiune in baza
opţiunilor de conversie.

● Poziţia financiară a entităţii economice reflectată de normele contabile româneşti


armonizate cu directivele europene
În cadrul celui de-al treilea val al reformei contabile româneşti, OMFP nr. 1752 /2005
cu aplicare de la 01.01.2006 unifică reglementările contabile în sensul că agenţii
economici care au aplicat pana la finele anului 2005 OMFP 94/ 2001 , si OMFP 306/2002 ,
vor aplica reglementari contabile unitare conforme cu Directivele Europene şi Standardele
Internaţionale de Contabilitate.
Totuşi trebuie menţionat că instituţiile de credit intocmesc un set distinct de situaţii
financiare conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiara , pentru
necesitati proprii de informare ale utilizatorilor, alţii decât instituţiile statului.
De asemenea, in exerciţiul financiar al anului 2006 , entităţile de interes public, cu
excepţia instituţiilor de credit , pot intocmi si un set distinct de situaţii financiare conforme
cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiara pentru necesitaţi proprii de
informare ale utilizatorilor, alţii decât instituţiile statului, potrivit opţiunii acestora si daca
au capacitatea de implementare corespunzătoare.
Condiţiile de aplicare a IFRS in România începând cu anul 2007 se vor stabili in
funcţie de cerinţele Uniunii Europene si de evaluările efectuate de instituţiile implicate .
Noua reglementare românească concretizată prin ordinul OMFP 1752 / 2005 aduce
o serie de modificări comparativ cu OMFP 94 / 2001, respectiv OMFP 306/2002.
Astfel, reglementările contabile conforme cu Directiva a IV a nu mai cuprind norme
metodologice de utilizare a conturilor contabile si nici monografia privind inregistrarea in
contabilitate a principalelor operaţiuni economice .
Criteriile de mărime actuale ( total active 3.650.000 euro , cifra de afaceri neta
7.300.000 euro , si număr mediu de salariaţi in cursul exerciţiului financiar : 50 ) au fost
folosite intodeauna de Directiva a IV a ca prag privind stabilirea obligaţiei de a intocmi
situaţii financiare anuale si a obligaţiei de a intocmi situaţii financiare anuale simplificate.
Potrivit prevederilor noului ordin, a OMFP 1752 / 2005 , persoanele juridice care la
data bilanţului depasesc limitele a doua dintre cele trei criterii menţionate , vor intocmi
situaţii financiare dezvoltate care cuprind :bilanţ, cont de profit si pierdere,situaţia
modificărilor capitalului propriu ,situaţia fluxurilor de trezorerie şi notele explicative la
situaţiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a doua dintre cele trei
criterii menţionate , vor intocmi situaţii financiare simplificate care cuprind :bilanţ
prescurtat , cont de profit si pierdere şi notele explicative la situaţiile financiare anuale
simplificate.
Opţional ele pot intocmi si situaţia modificărilor capitalului propriu si / sau situaţia
fluxurilor de trezorerie .

26
Rezultă că obligaţia de a intocmi situaţii financiare anuale dezvoltate sau simplificate
este reversibila , după cum sunt sau nu depăşite limitele a doua dintre criteriile de mărime
in doua exerciţii financiare consecutive .
Noua reglementare a preluat din legea contabilităţii nr. 82/1991 , prevederea conform
căreia situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o declaraţie scrisa de asumare a
răspunderii conducerii persoanei juridice pentru intocmirea situaţiilor financiare anuale in
conformitate cu reglementările contabile conforme cu Directiva a IV a a CEE .
Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV a nu permit ca formatul
bilanţului si al contului de profit si pierdere , in special in ceea ce priveşte forma adoptata
pentru prezentarea acestora , sa fie modificat de la un exerciţiu la altul .Totuşi prin
excepţie, de la prevederea menţionata, se prevede obligaţia adaptării elementelor din bilanţ
si din contul de profit si pierdere privind formatul , succesiunea si terminologia atunci când
sunt cerute de reglementările speciale emise de Autorităţile de reglementare.
A fost modificata terminologia unor elemente , dintre care menţionăm pe cele mai
importante :
- înlocuirea expresiei „ titluri de participare ” cu cuvântul „ acţiuni ”
- înlocuirea expresiei „ societati din cadrul grupului ” cu sintagma „ societăţi
afiliate”
- înlocuirea expresiei „ producţia imobilizată ” cu expresia „ producţia realizata de
societate pentru scopurile sale proprii si capitalizată ”
- înlocuirea sintagmei „amortizari si provizioane pentru depreciere” cu expresia
„ajustari pentru pierderi din valoare”
S-a prevăzut în mod expres că prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca
active circulante depinde de scopul căruia îi sunt destinate. De asemenea s-au definit
interesele de participare . In sensul prezentelor reglementari deţinerea unei parţi din
capitalul unei entităţi se presupune ca reprezintă un interes de participare atunci când
depăşeşte un procent de 20 % .
S-au definit ajustările de valoare si s-a precizat ca acestea pot fi ajustări
permanente,denumite amortizări si/sau ajustări provizorii denumite ajustări pentru
depreciere sau pierdere de valoare.
Privind regulile generale de evaluare, reglementările contabile româneşti
conforme cu Directiva a IV aduc următoarele noutăţi :
- prevăd o definiţie mai cuprinzătoare a costului de achiziţie în sensul că acesta
cuprinde : preţul de cumpărare al bunurilor, taxele de import, si alte taxe ( cu
excepţia acelora recuperabile ) , cheltuielile de transport, manipulare si alte
cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective ;
- OMFP 1752 / 2005 nu mai cuprinde prevederi privind evaluarea cu ocazia
inventarierii , ci precizează ca evaluarea elementelor de activ si de pasiv se
efectuează potrivit acestor reglementari si normelor emise de MFP pentru
aprobarea normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de
activ si de pasiv ;
- se precizează că la încheierea exerciţiului financiar , la fiecare data a bilanţului ,
elementele monetare exprimate in valuta trebuie evaluate si raportate utilizând
cursul de schimb comunicat de BNR si valabil la data incheierii exerciţiului
financiar. Prin comparaţie cu OMFP 94/2001 , elementele monetare exprimate in
valută trebuiau raportate utilizând cursul de închidere, iar în OMFP 306/2002, se
utiliza sintagma curs de schimb de la data încheierii exerciţiului ;
- se aduc precizări suplimentare privind natura veniturilor si a cheltuielilor , care
provin din inregistrarea diferentelor de curs valutar astfel, diferenţele de curs
valutar favorabile sau nefavorabile între cursul de la data înregistrării creanţelor si

27
datoriilor în valuta sau cursul la care au fost raportate în situaţiile financiare
anterioare si cursul de schimb de la data încheierii exerciţiului financiar se
înregistreaza la venituri sau cheltuieli financiare , respectiv venituri sau cheltuieli
din diferente de curs valutar.
Privind activele imobilizate, actualele reglementări contabile româneşti abordează şi
rezolvă următoarele :
- se defineşte durata de utilizare economica ca fiind durata de viata utila reprezentată de :
a) perioada in care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o societate
sau
b) numărul unităţilor produse sau a unităţilor similare ce se estimează ca vor fi
obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv :
- durata pe care pot fi amortizate cheltuielile de constituire imobilizate este
de maxim cinci ani21 ;
- cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau pe
durata de utilizare, după caz22 ;
- concesiunile primite se reflecta ca imobilizări necorporale astfel :
a) daca contractul prevede o durata si o valoare determinate pentru
concesiune, atunci concesiunile primite se reflectă ca imobilizări
necorporale ;
b) concesiunile nu se recunosc ca imobilizări necorporale în
contabilitatea unităţii care primeşte concesiunea în cazul in care contractul
prevede plata unei chirii (se reflecta cheltuiala privind chiria);
- s-a stabilit ca regulă generală ca fondul comercial să se amortizeze în cadrul unei
perioade de maximum cinci ani23 ;
- OMFP 1752/ 2005 defineşte imobilizări le corporale ca active care :
a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate in producţia de bunuri sau
prestarea de servicii , pentru a fi inchiriate terţilor sau pentru a fi folosite in
scopuri administrative ;
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an .
- entităţile care au evidenţiate în contul de creanţe imobilizate creanţele aferente
contractelor de leasing financiar , precum si alte creanţe imobilizate cu scadenta mai mare
de un an , vor prezenta in bilanţ la imobilizări financiare , numai partea cu scadenta mai
mare de 12 luni, diferenţa urmând sa fie reflectata la creanţe.
- comparativ cu OMFP 306/20002 si 94/2001, prevederile noilor reglementări privind
reevaluarea imobilizări lor corporale sunt mult mai detaliate :
a) surplusul din reevaluare inclus in rezerva din reevaluare este capitalizat prin
transferul direct în rezerve , atunci când surplusul reprezintă un câştig realizat ;
b) câştigul se consideră realizat la scoaterea din evidenta a activului pentru care
s-a constituit rezerva din reevaluare(cu toate acestea, o parte din castig poate fi realizat pe
măsura ce activul este folosit de entitate);

21
Anterior , aceasta perioada nu era prevăzuta decât in OMFP 94/2001
22
Anterior in OMFP 94/2001 , se prevedea ca aceste imobilizări necorporale se amortizează pe durata utilă
de viată , iar in OMFP 306/2002 , amortizarea cheltuielilor de dezvoltare se va efectua conform legislaţiei in
vigoare
23
Ca excepţie de la regula generala , entităţile pot sa amortizeze fondul comercial in mod sistematic intr-o
perioada de peste cinci ani , cu condiţia ca aceasta perioada sa nu depăşească durata de utilizare economica a
activului si sa fie prezentata si justificata in notele explicative .Astfel s-a eliminat prevederea din OMFP
94/2001 , potrivit căreia perioada de amortizare a fondului comercial nu poate depăşi 20 de ani de la data
achiziţiei.

28
c) nici o parte din rezerva din reevaluare nu poate fi distribuita direct sau indirect
cu excepţia cazului in care activul reevaluat a fost valorificat (situaţie in care surplusul din
reevaluare reprezintă castig efectiv realizat).
În cadrul activelor circulante, noile reglementări contabile, în speţă OMFP 1752/
2005 , se remarcă prin o definiţie mai clara a costului stocurilor, costul de producţie sau
de prelucrare a stocurilor , fiind format din cheltuielile directe aferente producţiei
( materiale directe , energie consumata în scopuri tehnologice , manoperă directa si alte
cheltuieli directe de producţie ) precum si cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată
in mod raţional ca fiind legata de fabricaţia acestora ;
Privind terţii, în sensul noilor reglementări apar următoarele noutăţi :
- reflectarea in contabilitate a accizelor si fondurilor speciale incluse în preţuri şi tarife
se face pe seama conturilor corespunzătoare de datorii fara a tranzita prin conturile de
venituri si cheltuieli ;
- se elimină prevederea referitoare la delimitarea lunara a veniturilor si cheltuielilor
in avans24 .
S-au extins categoriile de riscuri si cheltuieli pentru care se pot constitui provizioane
(provizioane pentru acţiuni de restructurare,provizioane pentru pensii si obligaţii similare
şi provizioane pentru impozite ).
Conform cu noile reglementări contabile, în cadrul subvenţiilor se prezintă distinct
următoarele elemente :imprumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii,donaţii pentru
investiţii , plusuri de inventar de natura imobilizări lor corporale si necorporale ,alte sume
primite cu caracter de subventii pentru investitii.
Acţiunile proprii răscumpărate , nu se mai prezintă ca element distinct in bilanţ , ci ca o
corecţie a capitalurilor proprii iar rezervele din reevaluarea imobilizări lor corporale au un
caracter nedistribuibil25.
Veniturile si cheltuielile potrivit noilor reglementări de conformitate cu Directivele
Europene, se prezintă astfel:
- privind conturile de venituri în care au fost incluse sume reprezentând diferite
impozite si taxe reflectate concomitent in conturi de cheltuieli , cu ocazia intocmirii
contului de profit si pierdere , la cifra de afaceri neta se vor inscrie sumele reprezentând
veniturile menţionate , corectate cu cheltuielile corespunzătoare acelor impozite ;
- prestărilor nefacturate pana la sfârşitul perioadei se evidenţiază in contul „ Lucrări si
servicii in curs de execuţie” pe seama veniturilor din producţia stocata.
- în contabilitate profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la inceputul exertcitiului
financiar .
Fată de prevederile anterioare, cresc cerinţele privind informaţiile ce trebuie prezentate in
notele explicative :
- denumirea si sediul social al entităţii care intocmeşte situaţiile financiare
anuale consolidate ;
- informaţii privind capitalul autorizat , valoarea acestuia, precum si valoarea
capitalului subscris in momentul înfiinţării entităţii sau pentru inceperea activităţii;
- locul de unde pot fi obţinute copii ale situaţiilor financiare anuale
consolidate , cu condiţia ca acestea sa fie disponibile ;
- informaţii privind evaluarea la valoarea justa a instrumentelor financiare ;

24
In OMFP 306/2002 se prevedea : „ deoarece rezultatul se stabileşte lunar , delimitarea acestor venituri si
cheltuieli se efectuează lunar „
25
Diminuarea rezervelor din reevaluare poate fi efectuata numai in limita soldului creditor existent cu
respectarea prevederilor OMFP 1752/2005

29
Raportul administratorilor, trebuie să cuprindă informaţii privind poziţia financiara si
performanta economica a entităţii, impreuna cu o descriere a principalelor riscuri si
incertitudini cu care se confrunta. Poziţia financiara , ca obiectiv al situaţiilor financiare a
fost prezentată mult mai explicit de reglementările contabile armonizate cu standardele
internaţionale , in prezent abrogate.Cu alte cuvinte, poziţia financiara este sinonima cu
locul pe care îl ocupă o întreprindere intr-un sector de activitate şi în măsura în care este
nesar să se înţeleagă evoluţia acestei poziţii financiare, se apelează la calculul şi
interpretarea unor indicatori financiari (şi atunci când este cazul şi indicatori nefinanciari)
precum :
1) indicatorii de lichiditate :
a ) indicatorul lichiditatii curente ( ILC )
- ILC = Active curente / Datorii curente ;
- valoare recomandata acceptabila – in jurul valorii de 2 ;
- oferă garanţia acoperirii datoriilor curente din activele curente;
b ) indicatorul lichidităţii imediate ( ILI ):
ILI = ( Active curente - Stocuri ) / Datorii curente

2) Indicatorii de risc
a ) indicatorul gradului de indatorare
- IGI % = Capital imprumutat / Capital propriu
sau IGI % = Capital imprumutat / Capital angajat , unde :
capital imprumutat = credite peste un an
capital angajat = capital imprumutat + capital propriu
b) indicatorul privind acoperirea dobânzilor ( IAD ) :
- determină de cate ori entitatea poate achita cheltuielile cu dobânda ;
- cu cat valoarea indicatorului este mai mica , cu atat poziţia entitatii este
considerata mai riscanta ;
- IAD = Profit inaintea plăţii dobânzii si impozitului pe profit / Cheltuieli cu
dobânda ( număr de ori )
3) Indicatorii de activitate ( indicatorii de gestiune ) furnizează informaţii cu privire la :
- viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de trezorerie ale entităţii ;
- capacitatea entităţii de a controla capitalul circulant si activităţile comerciale de baza ale
entităţii
a ) viteza de rotaţie a stocurilor VRS aproximează de cate ori stocul a fost rulat de-a
lungul exerciţiului financiar
VRS = Costul vânzărilor / Stoc mediu ( număr de ori )
sau
NZS = Stoc mediu / Costul vânzărilor * 365 , unde :
NZS (numărul de zile de stocare) – indica numărul de zile in care bunurile sunt stocate in
unitate
b) viteza de rotaţie a debitelor – clienţi – VRD
- calculează eficacitatea entităţii in colectarea creanţelor sale ;
- exprima numărul de zile pana la data la care debitorii isi achita datoriile către entitate

VRD = Sold mediu clienţi / cifra de afaceri * 365


O valoare in creştere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului
acordat clienţilor si in consecinţa , creanţe mai greu de incasat , clienţi rău –platnici .

c) viteza de rotaţie a creditelor furnizor VRC

30
- aproximează numărul de zile de creditare pe care entitatea îl obţine de la furnizorii săi
. In mod ideal ar trebui sa includă doar creditorii comerciali .
- VRC = Sold mediu furnizori / Achiziţii de bunuri (fara servicii ) *365
d) viteza de rotaţie a activelor imobilizate VRAI evaluează eficacitatea managementului
activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita
cantitate de active imobilizate
VRAI = Cifra de afaceri / Active imobilizate
e) viteza de rotaţie a activelor totale
VRAT = Cifra de afaceri / Total active.
Indicatori de profitabilitate exprima eficienta entitatii în realizarea unui profit
din resursele disponibile :
a ) rentabilitatea capitalului angajat RCA reprezintă profitul pe care îl obţine entitatea din
banii investiţi in afacere :
IRCA = Profit inaintea plăţii dobânzii si impozitului pe profit / Capital angajat
b) marja bruta din vânzări
MB = Profit brut din vânzări / Cifra de afaceri *100

O scădere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca entitatea nu este capabila


sa isi controleze costurile de producţie sau sa obţină preţul de vânzare optim .
Se observă că evaluarea poziţiei financiare a intreprinderii este strâns legata de
indicatorii economico-financiari. Analiza poate fi efectuata in funcţie de nevoile unui
utilizator de informaţie , acordând o importanta mai mare unuia sau mai multor indicatori ,
sau considerându-i pe toţi de aceeasi importanta .
De exemplu daca beneficiarul informaţiilor este un bancher, care trebui sa decidă
daca sa acorde sau nu unei societăţi un credit pe termen scurt , el va analiza in primul rând
lichiditatea, respectiv capacitatea acesteia de a-si onora datoriile pe termen scurt , de aceea
va utiliza indicatorii financiari care măsoară aceasta caracteristica .In opoziţie, creditorii pe
termen lung se vor preocupa mai mult de solvabilitatea patrimoniala si securitatea
financiara .
Echipa manageriala este interesata desigur de toate aspectele analizei financiare –
deoarece firma pe care o conduce trebuie sa fie capabila sa onoreze atat datoriile pe termen
scurt cat si pe cele pe termen lung , si in egala măsura sa aducă profituri acţionarilor.
Formatul bilanţului prevăzut de O.M.F.P. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate este prezentat mai jos.
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire26
2. Cheltuieli de dezvoltare27
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare şi alte imobilizări
necorporale 28
4. Fondul comercial 29
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie
II. Imobilizări corporale
26
Când reglementările permit imobilizarea acestora.
27
Când reglementările permit imobilizarea acestora.
28
Dacă au fost achiziţionate contra unei plăţi sau create de societate.
29
În cazul în care a fost achiziţionat.

31
1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie

III. Imobilizări financiare


1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului
2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului, altele decât cele comerciale
3. Titluri sub formă de interese de participare
4. Creanţe din interese de participare
5. Titluri deţinute ca imobilizări
6. Alte creanţe
7. Acţiuni sau părţi proprii30
B. Active circulante
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile
2. Producţia în curs de execuţie
3. Produse finite şi mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri

II. Creanţe31
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului
3. Sume de încasat de la societăţile la care se deţin interese de participare
4. Alte creanţe
5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat
III. Investiţii financiare pe termen scurt
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului
2. Acţiuni proprii sau părţi proprii32
3. Alte investiţii financiare pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci

C. Cheltuieli în avans
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni33
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în numele comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale
E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

30
Cu indicarea în note a valorii nominale (în măsura în care legislaţia permite înscrierea lor în bilanţ).
31
Sumele ce trebuie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element.
32
Cu indicarea în note a valorii nominale.
33
Se prezintă separat împrumuturile în monede convertibile.

32
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni34
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în numele comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale

H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli


1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare
2. Alte provizioane

I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve
I. Capital subscris35
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve pentru acţiuni proprii
3. Rezerve statutare sau contractuale
4. Alte rezerve
5. Rezultatul reportat
6. Rezultatul exerciţiului financiar

1.3.2.Definirea şi evaluarea performanţei întreprinderii în literatura de specialitate


a) performanţa întreprinderii în contabilitatea britanică
În literatura de specialitate se cunosc patru modele de prezentare a contului de
profit şi pierdere, în care clasificarea cheltuielilor şi veniturilor se face în funcţie de natura
sau destinaţia acestora. Practic există două modele în funcţie de criteriul ales(al naturii sau
al funcţiei) care se pot diferenţia la rândul lor după modul de aşezare a elementelor sub
formă de cont(bilateral) sau listă(diferenţă)
Cheltuielile şi veniturile ordinare cuprind atât elemente ale activităţii de exploatare,
cât şi elemente financiare. Nu se urmăreşte determinarea unui rezultat distinct al
exploatării, respectiv al activităţii financiare. Dar, impozitarea profitului activităţii ordinare
se prezintă distinct de impozitarea rezultatului din operaţii extraordinare.
Modelul 1: Prezentarea în listă, cu evidenţierea cheltuielilor după funcţie36 are
importanţă în determinarea marjei brute sau rezultatului brut. De asemenea sunt
determinate: rezultatul curent, rezultatul extraordinar şi rezultatul net.

Modelul 1 : Prezentarea în listă, cu evidenţierea cheltuielilor după


funcţie37

34
Se prezintă separat împrumuturile în monede convertibile.
35
Se prezintă separat capitalul vărsat şi cel nevărsat.
36
Rezultate din combinarea celor două moduri de analiză a cheltuielilor (după funcţie sau natură), cu cele două forme de prezentare, în
listă sau în cont.

37
Niculae Feleagă, “Sisteme Contabile Comparate”, Editura Economică, 1999.

33
Cifra de afaceri
Costul vânzărilor

Marja brută
Cheltuielile de distribuire

Cheltuielile administrative
Alte venituri şi cheltuieli din exploatare
Venituri şi cheltuieli financiare
Impozitul asupra rezultatului activităţii ordinare

Rezultatul activităţii ordinare înaintea impozitării


Venituri şi cheltuieli extraordinare
Impozitul asupra rezultatului extraordinar

Rezultatul extraordinar după impozitare

Rezultatul net al exerciţiului

Cifra de afaceri reprezintă vânzările de bunuri şi servicii rezultate din activitatea


întreprinderii. Aceasta nu cuprinde sconturile şi rabaturile acordate.
Costul vânzărilor exprimă costul funcţiei comerciale sau al funcţiei de producţie
(corespunde costului de achiziţie şi de producţie al bunurilor, lucrărilor şi serviciilor
vândute).
Concret, costul vânzărilor, corespunzător funcţiei de producţie, cuprinde:
-costurile producţiei (aferente aprovizionării, prelucrării efectuate de terţi,
manoperei, chiriei, amortizării imobilizărilor utilizate pentru producţie);
-provizioanele pentru deprecierea stocurilor;
-cheltuielile de cercetare şi dezvoltare.
Cheltuielile de distribuire sunt aferente funcţiei de distribuire, fiind formate din
cheltuielile pentru promovarea şi desfacerea bunurilor şi serviciilor.
Cheltuielile administrative corespund funcţiei administrative şi se referă la
cheltuielile cu personalul administrativ, cu chiriile, amortizarea mijloacelor fixe etc.
Alte venituri din exploatare38 cuprind veniturile rezultate din operaţii curente. În
Regatul Unit, această noţiune este mai restrictivă, întrucât nu cuprinde:
-producţia stocată care este aferentă costului vânzărilor;
-costul imobilizărilor produse pentru nevoi proprii, căci acesta este imputat direct
conturilor imobilizări;
-reluările de provizioane.
Veniturile şi cheltuielile financiare corespund funcţiei financiare şi sunt prezentate
în structuri distincte ale contului de profit şi pierdere.
Controversa „extraordinar-excepţional” a fost speculată de contabilitatea britanică
creativă. În acest sens, organismul britanic de normalizare a redefinit noţiunile de
eveniment extraordinar şi de element excepţional. Astfel, la baza cheltuielilor extraordinare
sunt evenimente extrem de rare care nu se mai reproduc. Pe de altă parte, cesiunea de
imobilizări sau de luare în cont a unor riscuri şi cheltuieli sunt operaţii anormale. Un
eveniment excepţional (anormal) este unul a cărui natură este normală, dar a cărui
incidenţă este anormală. Norma britanică a redus sfera elementelor extraordinare: efectele

38
La alte venituri din exploatare sunt cuprinse redevenţele

34
schimbărilor de politică fiscală, efectele cutremurelor, pierderile şi profiturile rezultate din
expropriere, naţionalizări, amortizările sau provizioanele privind imobilizările ce rezultă
din evenimente extraordinare.
Impozitul asupra rezultatului se calculează cu metoda reportului de impozit
(impozitului amânat), repartizându-se atât rezultatului ordinar, cât şi celui extraordinar.
Mărimea impozitului asupra rezultatului este dată de impozitul exigibil şi variaţia
impozitelor amânate.
Modelul 2: Prezentarea în listă şi analiza cheltuielilor după natură are drept
obiectiv determinarea producţiei exerciţiului, deşi acest indicator nu apare în format.

Modelul 2:Prezentarea în listă, cu analiza cheltuielilor


după natură39
Cifra de afaceri
Producţia stocată
Producţia imobilizată
Alte venituri din exploatare
Consumul de materii prime şi materiale consumabile şi alte cheltuieli externe
Cheltuieli de personal
Cheltuieli privind amortizările şi provizioanele imobilizărilor corporale şi
necorporale
Alte cheltuieli de exploatare
Venituri şi cheltuieli financiare

Rezultatul activităţii ordinare înaintea impozitării

Impozitul asupra rezultatului activităţii ordinare

Rezultatul activităţii ordinare după impozitare

Venituri şi cheltuieli extraordinare


Impozitul asupra rezultatului extraordinar

Rezultatul extraordinar după impozitare


Rezultatul net al exerciţiului

Modelul 3: Prezentarea în cont, cu o analiză a cheltuielilor după funcţie


urmăreşte calculul marjei brute (informaţie care nu apare distinct în acest format).

Modelul 3: Prezentarea în cont, cu o analiză a cheltuielilor după funcţie40


Costul vânzărilor Cifra de afaceri

Cheltuielile de distribuire
Cheltuielile administrative
Alte cheltuieli de exploatare Alte venituri din exploatare

Cheltuieli financiare Venituri financiare

39
Niculae Feleaga Opere citate
40
Niculae Feleagă, Opere citate

35
Impozitul asupra rezultatului activităţii
ordinare

Rezultatul activităţii ordinare după Rezultatul activităţii ordinare după


impozitare (beneficiu) impozitare (pierdere)
Cheltuieli extraordinare

Impozitul asupra rezultatului extraordinar

Rezultatul net al exerciţiului (beneficiu) Rezultatul net al exerciţiului

Formatul 4, ca şi modelul 2, urmăreşte determinarea indicatorului „producţia


exerciţiului” (care nu apare totuşi evidenţiat). De asemenea, în acest model, nu se prezintă
distinct rezultatul activităţii ordinare înaintea impozitării şi rezultatul extraordinar,
informaţii ce se pot obţine uşor (se scad cheltuielile din veniturile corespunzătoare).

Modelul 4: Prezentarea în cont, cu o analiză a cheltuielilor după natură41


Producţia stocată Cifra de afaceri

Consum de materii prime şi alte cheltuieli externe Producţia stocată

Cheltuieli de personal Producţia imobilizată

Cheltuieli privind amortizările şi


provizioanele imobilizărilor corporale
Alte cheltuieli de exploatare Alte venituri din exploatare
Cheltuieli financiare Venituri financiare
Impozitul asupra rezultatului activităţii
ordinare
Rezultatul activităţii ordinare ordinare
Rezultatul activităţii ordinare după după impozitare (pierdere)
impozitare (beneficiu)
Cheltuieli extraordinare Venituri extraordinare
Impozitul asupra rezultatului extraordinar
Rezultatul net al exerciţiului (beneficiu) Rezultatul net al exerciţiului
(pierdere)

b) performanţa întreprinderii în conformitate cu Directiva a –IV-a CEE


Legea societăţilor comerciale în transpunerea naţională a Directivei a IV-a a optat
pentru Modelul 1 al contului de profit şi pierdere a cărui structură detaliată este prezentată

Schema listă a contului de profit şi pierdere bazată pe clasificarea cheltuielilor


şi veniturilor în funcţie de destinaţia lor conform Directivei a IV-a CEE( structura
detaliată)

1.Cifra netă de afaceri(vânzări nete)

41
Niculae Feleagă, Opere citate

36
2. Contul de producţie aferent vânzărilor

3.Profitul-pierdere(1-2)
Costul de distribuţie (inclusiv amortizările şi provizioanele)
Cheltuielile administrative
Alte venituri din exploatare
Veniturile generate de acţiunile deţinute în întreprinderile grupului
Venituri din participaţii
Venituri din alte imobilizări financiare
Alte venituri financiare
Cheltuieli privind provizioanele pentru deprecierea elementelor financiare
Dobânzi de plătit şi alte cheltuieli similare
Impozitul asupra profitului curent al exerciţiului
Profitul sau pierderea netă din activitatea curentă

Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Rezultatul extraordinar

Impozitul asupra rezultatului extraordinar


Alte impozite şi taxe neincluse în rubricile precedente
Rezultatul net al exerciţiului

Rezultate reportate
Contul de profit şi pierdere elaborat pe criteriul funcţiei prezintă interes
informaţional pentru investitori care în calitatea lor de ofertanţi de capital doresc să
cunoască profitul generat de investiţia lor precum şi capacitatea întreprinderii de a plăti
dividende. De asemenea, modelul de cont de rezultate construit pe criteriul funcţiei
cheltuielilor şi veniturilor facilitează gestiunea funcţiilor întreprinderii cu ajutorul unor
indicatori de eficienţă calculaţi ca raport între efort (costurile diferitelor funcţii) şi efect
(producţia vândută).
Schema listă a contului de profit şi pierdere construit în funcţie de natura
cheltuielilor şi veniturilor în baza Directivei a IV-a a CEE se prezintă astfel42 :

Contul de profit şi pierdere în funcţie de natura cheltuielilor şi veniturilor în baza


Directivei a IV-a a CEE
1. Cifra de afaceri netă

2. Variaţia stocurilor de produse finite şi produse în curs de execuţie

3. Producţia imobilizată

4. Alte venituri din exploatare

5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi consumabilele


b) alte cheltuieli din afară

42
Mihai Ristea, Corina Graziela Dumitru, Contabilitate aprofundată , Editura Universitară, 2003, Bucureşti

37
6. Cheltuieli cu personalul
a) salarii
b) cheltuieli cu asigurările sociale, cu menţionarea distinctă a celor referitoare la
pensii
7. a) Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale
b) Ajustarea valorii activelor circulante
8. Alte cheltuieli de exploatare

9. Profitul sau pierderea din exploatare

10 Venituri din interese de participare


.

11 Venituri din alte investiţii financiare şi împrumuturi ce fac parte din activele
. imobilizate, cu menţionarea separată a celor generate de societăţile din cadrul
grupului
12 Venituri din dobânzi şi alte venituri similare, cu menţionarea separată a celor
. generate de societăţile din cadrul grupului

13 Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca


. active circulante

14 Cheltuieli cu dobânzile şi alte cheltuieli similare, cu menţionarea separată a celor


. ce privesc societăţile din cadrul grupului

15 Profitul sau pierderea din activitatea curentă


.

16 Venituri extraordinare
.

17 Cheltuieli extraordinare
.

18 Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară


.

19 Impozitul pe profit
.

20 Alte impozite
.

21 Rezultatul exerciţiului financiar


.

22 Rezultatul pe acţiune
. ●de bază
●diluat

38
Contul de profit şi pierdere construit pe criteriul naturii veniturilor şi cheltuielilor
prezintă interes informaţional pentru toţi factorii de producţie care asigură crearea şi
distribuirea bogăţiei şi nu în ultimul rând pentru guvern .
Conform reglementărilor româneşti, pe baza contului de profit şi pierdere
construit în funcţie de natura cheltuielilor şi veniturilor se pot determina o serie de
indicatori cu importanţă informaţională în gestiunea întreprinderilor.

Principalii indicatori ai performanţei în contabilitatea


românească
Denumirea indicatorului Formulă de calcul
1 Producţia exerciţiului Producţia vândută în preţuri de vânzare ( +; -) variaţia
. stocurilor de produse finite şi producţiei în curs de
execuţie ( +) producţia imobilizată
2 Cifra de afaceri netă Producţia vândută( +) vânzări de mărfuri ( +) subvenţii de
. exploatare aferente cifrei de afaceri netă
3 Venituri din exploatare Cifra de afaceri netă ( +) Alte venituri din exploatare
.
4 Rezultatul din Venituri din exploatare ( -) Cheltuieli din exploatare
. exploatare(profit sau pierdere)
5 Rezultatul financiar (profit Venituri financiare-cheltuieli financiare
. sau pierdere)
6 Rezultatul curent al Rezultatul din exploatare (profit sau pierdere) (+)
. exerciţiului (profit sau Rezultatul financiar (profit sau pierdere)
pierdere)
7 Rezultatul extraordinar Venituri extraordinare ( -) Cheltuieli extraordinare
. (profit sau pierdere)
8 Rezultatul exerciţiului (profit Rezultatul curent al exerciţiului (profit sau pierdere) ( +)
. sau pierdere) Rezultatul extraordinar (profit sau pierdere) (-) Impozitul
pe profit
c) performanţa întreprinderii în contabilitatea americană
Sistemele contabile comparate şi contabilitatea internaţională nu pot fi analizate
fără a lua ca punct de reper contabilitatea americană care reprezintă, explicit sau implicit,
baza de reflecţie pentru orice organism de normalizare.
Ideea că sistemele contabile americane şi britanice sunt similare este departe de
adevăr, având în vedere că volumul textelor contabile americane este mult mai mare decât
în Regatul Unit, că prevederile acestora sunt mai restrictive.
Americanii reprezintă motorul dezvoltării contabile, iar argumente în acest sens
sunt suficiente:
-sunt primii care au creat un cadru contabil conceptual;
-principiile contabile au atins o performanţă atât sub aspectul teoretic, cât şi al
aplicabilităţii lor practice;
-cercetarea contabilă este, pe de o parte, normativă, căutând să uniformizeze
practicele, iar pe de altă parte este pozitivistă, urmărind satisfacerea variatelor cerinţe
informaţionale ale utilizatorilor.
FASB a devenit sursa şi autoritatea principală de doctrină contabilă în Statele
Unite. Este autorul unui cadru conceptual şi al unui număr de circa 130 de norme
referitoare la contabilitatea financiară.
Aşa cum arată Peter Walton, normele britanice sunt rodul unui proces social, în
timp ce normele americane sunt rezultatul unui proces economic.

39
Textele contabile americane sunt foarte numeroase şi foarte detaliate; volumul şi natura
restrictivă a normelor americane se explică prin caracterul litigios al societăţii americane,
cât şi prin intensitatea concurenţei între societăţile de audit.
În viziunea organismului de normalizare american, flexibilitatea este prioritară
standardizării şi în consecinţă nu este stabilit un anumit format pentru contul de profit şi
pierdere al entităţilor economice.
În contabilitatea americană , cheltuielile se delimitează după funcţiile întreprinderii
iar SFAC 6 “Elements of Financial Statements” menţionează necesitatea calculului unui
rezultat global care să includă toate veniturile, cheltuielile, câştigurile sau pierderile
aferente perioadei.
Contul de profit şi pierdere este prezentat, de regulă, ca listă în formă analitică sau
sintetică ca în exemplele de mai jos43 :
Contul de profit şi pierdere în forma
analitică la 31.12.N
Denumirea elementului N-1 N Note
Vânzări nete 525.750 522.900 1
Costul bunurilor vândute (242.600) (217.500) 2
Marja brută 283.150 305.400
Alte cheltuieli de exploatare
Cheltuieli cu vânzarea (55.250) (65.500) 3
Cheltuieli generale de administraţie (51.600) (40.215) 4
Cheltuieli de cercetare dezvoltare (885) (1.250)
Alte cheltuieli de exploatare (107.735) (106.965)
Rezultatul exploatării 175.415 198.435
Alte venituri şi cheltuieli (1.295) (1.675)
Venituri din dobânzi 520 1.550
Cheltuieli privind dobânzile (1.815) (3.225)
Profit din activităţi continue înainte de impozitare 174.120 196.760

Impozit pe profit (3.893) (4.582) 5


Profit din activităţi continue 170.227 192.178
Activităţi întrerupte
Pierderi nete din activităţi întrerupte (535)
Câştiguri nete din cedarea activităţilor întrerupte 200
Venit din impozit pe profit 75
Rezultatul activităţilor întrerupte (260)
Profit net 170.227 191.918
Rezultat pe acţiune 17,02 19,19
-de bază
- diluat
Se observă că în forma analitică se calculează , pas cu pas, principalele categorii şi venituri
necesare în determinarea profitului net.De asemenea în contul de profit şi pierdere sunt
prezentate separat câştigurile şi pierderile din activităţile întrerupte precum informaţii
privind elementele extraordinare, schimbările politicilor contabile şi rezultatul pe acţiune.

Contul de profit şi pierdere în forma


sintetică la 31.12.N
43
Mihai Ristea, Lavinia Olimid, Daniela Artemisa Calu, Opere citate, pag.134

40
Denumirea elementului N-1 N Note
Venituri
Vânzări nete 525.750 522.900 1
Venituri din dobânzi 520 1.550
Total venituri 526.270 524.450
Costuri şi cheltuieli
Costul bunurilor vândute 242.600 217.500
Cheltuieli cu vânzarea 55.250 65.500 2
Cheltuieli generale de administraţie 51.600 40.215 3
Cheltuieli de cercetare dezvoltare 885 1.250 4
Cheltuieli privind dobânzile 1.815 3.225
Total costuri şi cheltuieli 352.150 327.690
Profit din activităţi continue înainte de impozitare 174.120 196.760
Impozit pe profit 3.893 4.582
Profit din activităţi continue 170.227 192.178
Activităţi întrerupte
Pierderi nete din activităţi întrerupte (535)
Câştiguri nete din cedarea activităţilor întrerupte 200
Venit din impozit pe profit 75
Rezultatul activităţilor întrerupte (260)
Profit net 170.227 191.918
Rezultat pe acţiune 17,02 19,19
-de bază
- diluat
Forma sintetică a contului de profit şi pierdere determină rezultatul într-o singură
etapă ca diferenţă între totalul diferitelor categorii de venituri şi totalul principalelor
tipuride costuri.
Calculul vânzărilor nete este prezentat în Nota 1 după relaţia : vânzări brute-
(vănzări restituite +discounturi aferente vânzărilor).
În nota 2 , costul bunurilor vândute se determină cu relaţia : Stoc iniţial la 1.01.N
+Cumpărările perioadei inclusiv cheltuielile de transport aprovizionare-stoc final la
31.12.N. Se observă că în contabilitatea americană nu întâlnim elementele de producţie
stocată sau producţie imobilizată, ceea ce se poate explica prin prezentarea cheltuielilor de
exploatare după funcţia lor.
În Nota 3, cheltuielile de vânzare se determină prin însumarea elementelor care le-
au generat :cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu chiria şi reparaţiile, cheltuieli cu
publicitatea, cheltuieli cu asigurările comerciale,cheltuielile cu livrarea de mărfuri,
cheltuielile cu amortizarea.
Similar, în Nota 4 Cheltuielile generale şi administrative se determină prin
însumarea categoriilor de cheltuieli corespunzătoare :cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu
asigurările sociale,cheltuieli cu amortizarea etc.
Nota 5 determină impozitul pe profit ca sumă între impozitul pe profit curent şi
impozitul pe profit amânat.

d) Rezultatul pe acţiune, un indicator important al performaţei întreprinderii


IASB în colaborare cu organismul american de normalizare contabilă FASB au
elaborat norma IAS 33 pentru a ajuta investitorii care determină indicatorul „cursul
acţiunii/rezultatul pe acţiune”44 , indicator necesar în comparaţiile privind performanţa atât
44
indicatorul Price Earning Ratio

41
între diferitele întreprinderi pentru aceeaşi perioadă, cât şi între diferitele perioade
contabile, pentru aceeaşi întreprindere.
Norma prezintă principiile privind determinarea indicatorului „Rezultatul pe acţiune”,
aplcându.se societăţilor ale căror acţiuni ordinare sunt cotate la o bursă de valori. De
asemenea norma se aplică titlurilor cotate ce dau dreptul de a deţine acţiuni ordinare
precum şi întreprinderilor care emit acţiuni ordinare la o bursă de valori.
Acţiunea ordinară este un instrument de capitaluri proprii care dă dreptul la un
dividend, după ce toate celelalte categorii de instrumente de capitaluri proprii au fost
remunerate.
Acţiunea potenţială este un instrument financiar sau un alt contract care dă dreptul
deţinătorului acestuia la acţiuni comune
Warrantul este instrumentul financiar care dă dreptul deţinătorului acestuia să
achiziţioneze acţiuni ordinare
Rezultatul pe acţiune nediluat se calculează ca raport între:
-rezultatul net al perioadei, după deducerea dividendelor ce revin acţiunilor
preferenţiale şi
-numărul mediu ponderat de acţiuni ordinare în circulaţie
Numărul mediu de acţiuni în circulaţie este egal cu suma dintre numărul acţiunilor în
circulaţie la începutul exerciţiului şi emisiunile noi de acţiuni, din care se deduc
rambursările de acţiuni sau achiziţiile de acţiuni proprii.
Media pondearată a acţiunilor comune aflate în circulaţie este:
-numărul de acţiuni comune aflate în circulaţie la începutul exerciţiului
(-) nr. acţiuni răscumpărate x nr. luni în care acţiunile s-au aflat în circulaţie/12
(+)nr. acţiuni comune emise x nr. luni în care acţiunile s-au aflat în circulaţie/12
Pentru calculul ponderării, perioadele luate în considerare vizează data la care
creanţa este achiziţionată. Această dată se determină în funcţie de modalitatea în care
acţiunile sunt emise:
-în numerar
-prin plata în acţiuni a dividendelor
-prin conversiunea unei datorii(data la care datoria încetează să genereze datorii)
-prin aport în natură(data la care bunul aportat este înregistrat la emitent)
Acţiunile comune sunt luate în calculul mediei ponderate a numărului de acţiuni
comune de la data din care contravaloarea acestora se înregistrează drept creanţă(de obicei,
data când au fost emise). Emisiunile de acţiuni gratuite cresc numărul de acţiuni comune în
circulaţie, dar nu măresc resursele existente.
Numărul de acţiuni comune ce trebuie utilizat pentru toate perioadele anterioare
emisiunii de drepturi se determină :
Nr. acţiuni recalculat =Nr. acţiuni comune în x Factor
Circulaţie înainte de emisiune, unde
Factor= valoarea justă pe acţiune înaintea exercitării drepturilor/valoarea
Teoretică pe acţiune după exercitarea drepturilor
Valoarea teoretică pe acţiune după exercitarea drepturilor = (Valoarea justă a
acţiunilor în circulaţie înainte de exercitarea drepturilor +suma totalî primită după
exercitarea drepturilor)/ (nr. de acţiuni în circulaţie înainte de exercitarea
drepturilor+nr. de acţiuni emise după exercitarea drepturilor)

42
Acţiunile preferenţiale, spre deosebire de acţiunile comune45 au dividende fixe indiferent
de rezultat. Dividendele preferenţiale care se deduc din profitul net se referă la:
-întreaga valoare a dividendelor preferenţiale cumulative, indiferent dacă acestea au
fost declarate sau nu
-valoarea oricăror dividende preferenţiale declarate în exerciţiul respectiv
Aplicaţii:
a) privind determinarea numărului mediu de acţiuni ordinare aferente unui exerciţiu
financiar
Evoluţia acţiunilor în exerciţiul financiar N
Emisiune Achiziţia Cumul
de de acţiuni
acţiuni proprii
Situaţia la începutul anului 3.000 (500) 2.500

Emisiunea de acţiuni noi achiziţionate în numerar , la 30 700 3.200


iunie

Achiziţia de acţiuni proprii, la 1 decembrie (350) 2.850


Situaţia la sfârşitul exerciţiului financiar 3.700 (850) 2.850

b) privind determinarea numărului mediu ponderat de acţiuni în cursul exerciţiului


financiar
Numărul mediu ponderat de acţiuni în circulaţie
Numărul de acţiuni Durata în luni Produsul Numărul mediu
în circulaţie ponderat
(2) 3=1x2
(1) (3/2)
2500 6 15000
3200 5 16000
2850 1 2850
Total 12 33850 2820,8(rotunjit 2821)
Numărul mediu ponderat de acţiuni ordinare se ajustează când modificarea numărului de
acţiuni nu are ca efect creşterea activului net. Exemple în acest sens, se pot menţiona:
-creşterea numărului de acţiuni prin reducerea valorii nominale, mărimea totală a
capitalului fiind neschimbată
-creşterea valorii nominale a acţiunii, prin reducerea numărului de acţiuni
-distribuirea de acţiuni gratuite
-emisiunea de drepturi de subscriere pentru acţiunile noi, în condiţii preferenţiale
c) Emisiunea de acţiuni la un preţ mai mic decât valoarea lor justă
Când se emit acţiuni la un preţ mai mic decât valoarea justă, numărul de acţiuni
reţinute cu ocazia perioadelor precedente se corectează cu un coeficient calculat ca raport
între valoarea justă a acţiunilor înaintea creşterii şi valoarea justă a acţiunilor după
creştere46

45
au dividende fluctuante în funcţie de rezultatul exerciţiului

43
Se consideră trei exerciţii financiare consecutive:N,N+1, N+2 în care s-au obţinut
beneficiile:1200, 1600, 2000. Numărul de acţiuni ordinare în circulaţie înaintea emisiunii
de subscriere este 400.Drepturile de subscriere se prezintă astfel:
-o acţiune nouă pentru patru acţiuni deţinute(100 acţiuni noi în total)
-preţul de subscriere:5
-data limită de exercitare a dreptului :1 aprilie /N+1
Valoarea justă a acţiunii înainte de emisiunea drepturilor de subscriere:10
Se cere:
-care este valoarea acţiunii după emisiune ? dar a coeficientului corector?
-care este rezultatul pe acţiune aferent celor trei ani consecutivi?

Valoarea teoretică a acţiunii după exercitarea drepturilor de subscriere şi a


coeficientului de ajustare
Nr. Denumire Valoare Obs.
Crt
.
1 Nr. de acţiunii înaintea exercitării drepturilor de subscriere 400

2 Valoarea justă a acţiunii înainte de emisiunea drepturilor 10

3 Valoarea întreprinderii înaintea emisiunii 4000 3=1 x 2

4 Nr. de acţiuni de emis 100

5 Preţul de subscriere 5

6 Mărimea creşterii de capital 500 6=4 x 5

7 Valoarea întreprinderii după creştere 4500 7=3 + 6

8 Valoarea justă a acţiunii după emisiunea de drepturi de 9 8=7/(1 + 4)


subscriere
9 Coeficientului de ajustare a nr. de acţiuni 1,1 9=2/8

Beneficiile pe acţiune
Denumire Exerciţiul N Exerciţiul Exerciţiul N+2
N+1
Beneficiul pe acţiune iniţial 1200/400=3
Beneficiul pe acţiune ajustat 1200/(400 x1,1) =2,72
Nr. mediu ponderat de
acţiuni
485
1 ian/31 martie:
31 martie/31 decembrie
400 x1,1
x3/12=110
500
x9/12=375

46
Valoarea justă a acţiunilor după creştere este (:valoarea justă a acţiunilor înaintea emisiunii+preţul de
emisiune al acţiunilor noi)/nr. total de acţiuni după emisiune

44
Beneficiul pe acţiune 1600/485=3,30
Beneficiul pe acţiune 2000/500=4
Rezultatul pe acţiune diluat se calculează în concordanţă cu metoda de calcul al
rezultatului pe acţiune de bază, luând în consideraţie influenţa tuturor acţiunilor comune
potenţiale diluante aflate în circulaţie în exerciţiul respectiv, astfel:
-profitul net aferent exerciţiului, corespunzător acţiunilor comune , se măreşte cu
valoarea după impozitare a dividendelor şi a dobânzii , aferentă acţiunilor comune
potenţiale diluante şi ajustată în funcţie de orice alte modificări ale veniturilor sau
cheltuielilor determinate de conversia acţiunilor potenţiale diluante;
-media ponderată a acţiunilor comune în circulaţie se măreşte cu media ponderată a
acţiunilor comune suplimentare care s-ar afla în circulaţie în cazul conversiei tuturor
acţiunilor comune potenţiale diluante;
Pentru a calcula rezultatul diluat, valoarea profitului net(pierderea netă)
corespunzătoare acţiunilor comune trebuie ajustată cu :
-Orice dividende aferente acţiunilor comune diluante care au fost deduse pentru
obţinerea profitului net corespunzător acţionarilor comuni
-Dobânda aferentă acţiunilor comune potenţiale diluante, recunoscută în exerciţiul
respectiv
-Orice alte modificări ale veniturilor şi cheltuielilor determinate de conversia
acţiunilor comune potenţiale diluante
Acţiunile comune potenţiale sunt tratate ca diluante atunci când prin conversia lor
în acţiuni comune , are loc o scădere a profitului net pe acţiune
Data la care acţiunile comune potenţiale diluante se convertesc în acţiuni comune ,
se consideră începutul perioadei sau data emisiunii acţiunilor comune potenţiale, dacă
aceasta este ulterioară.
Necesitatea calculării Rezultatului diluat apare când societăţile intră intră în
angajamente de emisiune de acţiuni în viitor, care modifică rezultatul pe acţiune de bază.
Aplicaţii
a) privind calculul rezultatului pe acţiune diluat în condiţiile obligaţiunilor convertibile
La o societate se cunosc următoarele date:profitul net 40.000.000 lei; numărul de
acţiuni emise la 1.09 anul N este de 15.000.000 acţiuni; societatea are emise obligaţiuni
cu dobândă 15% convertibile cu suma principalului de 80.000.000 lei plătibile în 8 ani;
fiecare obligaţiune de 2000 lei este convertibilă la cererea acţionarului în 200 de acţiuni
comune; în anul N+1 nu s-au convertit acţiuni. Conversia tuturor acţiunilor are loc la
01.09.anul N+2
Rezolvare
Determinarea rezultatului pe acţiune diluat(RAD)
Denumire Număr(valoare)
Profit net 40.000.000 lei
RAB=40.000.000/15.000.000 acţiuni 2,67 lei/acţiune
Obligaţiuni convertibile=80.000.000/2000 40.000 obligaţiuni
Cheltuieli cu dobânda=80.000.000 X15% 12.000.000 lei
Impozit pe profit aferent cheltuielii cu dobânda=12.000.000 X 25% = 3.000.000 lei
Profit net ajustat=40.000.000 +12.000.000 -3.000.000= 49.000.000
Numărul de acţiuni rezultat din conversie 40.000 X 200= 8.000.000 acţiuni
Numărul de acţiuni totale în circulaţie=15.000.000 acţiuni+8.000.000 acţiuni= 23.000.000 acţiuni
Rezultatul pe acţiune diluat(RAD)=49.000.000/23.000.000= 2,13 lei/acţiune

45
1.3.3 Fluxurile de trezorerie, expresie a capacităţii întreprinderii de a se
adapta la anumite circumstanţe şi oportunităţi

Fluxul de trezorerie din activitatea de exploatare reprezintă diferenţa dintre


încasările din vânzări şi plăţile către furnizori şi salariaţi. Mai multe studii arată că fluxul
de trezorerie din activitatea de exploatare furnizează investitorilor o informare
complementară privind rezultatul net.
În Statele Unite, evaluarea şi prezentarea fluxului de trezorerie din activitatea de exploatare
au fost semnificativ modificate prin introducerea normei SFAS 95 în 1987. Norma
internaţională IAS 7 revizuită în 1992 este în conformitate cu norma americană. Aceste
norme contabile prezintă reguli precise de calcul a fluxului de trezorerie. Fluxul de
trezorerie din exploatare este calculat în aceeaşi manieră şi nu contează metoda utilizată de
întreprindere pentru conversia în monedă străină sau de metoda utilizată pentru
combinările de întreprinderi. În plus, numai activităţile având un impact direct asupra
fluxurilor de trezorerie sunt prezentate în cadrul situaţiilor financiare. În consecinţă, mai
multe activităţi care afectează activul şi pasivul (capitalizarea contractelor de leasing
financiar) nu apar în cadrul situaţiilor financiare în măsura în care ele nu au nici un efect
asupra trezoreriei.
Practic, situaţia fluxului de trezorerie este mai mult decât o simplă conciliere între
contul de rezultate şi variaţiile bilanţului. În acelaşi timp, pentru ţările care nu adoptă
norma SFAS 95 sau norma internaţională IAS 7, fluxul de trezorerie din exploatare deţine
o cotă estimativă. Se consideră că noul flux de trezorerie din exploatare prezentat de norma
SFAS 95 prezintă un conţinut informaţional peste fluxul de trezorerie estimat plecând de la
contul de rezultate şi bilanţ. În Elveţia, de exemplu, nici o regulă precisă nu este propusă în
materie de evaluare şi prezentare a fluxului de trezorerie. Mai multe întreprinderi utilizează
noţiunea de nevoie de fond de rulment. În acest caz, trebuie adăugat la capacitatea de
finanţare variaţiile din conturile de echivalente de lichidităţi pentru fondul de rulment
pentru a obţine o estimare a fluxului de trezorerie din exploatare. Pentru Franţa, până de
curând, tabloul de finanţare nu era obligatoriu chiar dacă mare parte din marile
întreprinderi îl publicau. După revizuirea din 1999, Consiliul Naţional al Contabilităţii
recomandă pentru conturile sociale un model de tablou al angajaţilor şi al resurselor care se
poate baza atât pe noţiunea de fond de rulment cât şi pe noţiunea de trezorerie. După 2000,
grupurile franceze trebuiau să prezinte un tablou al fluxurilor de trezorerie pentru conturile
consolidate.
În cadrul reformei contabile din România, situaţiile financiare se îmbogăţesc cu
două documente noi:”Situaţia fluxurilor de numerar” şi „Situaţia modificării capitalurilor
proprii”care prin informaţiile furnizate pot să crească relevanţa informaţională a raportării
financiare.Informaţiile contabile furnizate de fluxurile de trezorerie ale unei societăţi
prezintă importanţă pentru utilizatorii situaţiilor financaire căci le pune la dispoziţie o bază
de evaluare a capacităţii entităţii economice de a genera numerar şi echivalent de
numerar.Împreună cu celelalte componente ale situaţiilor financiare, Situaţia fluxurilor de
trezorerie permite utilizatorilor să determine modificările în activele nete ale societăţii, să
stabilească structura financiară a acesteia ,să evalueze capacitatea întreprinderii de a se
adapta la anumite circumstanţe şi oportunităţi. De asemenea, pe baza informaţiilor din
fluxurile de trezorerie se poate calcula valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie
viitoare, se măreşte gradul de comparabilitate al rezultatelor din exploatare între entităţile
economice.
IAS 7”Situaţiile fluxurilor de numerar” este norma internaţională care răspunde
cerinţelor acordului de convergenţă încheiat în 2002 între Consiliul Standardelor
Internaţionale de Contabilitate(IASB) şi Consiliul Standardelor de Contabilitate

46
Financiară(FASB) căci elimină efectele utilizării unor tratamente contabile alternative
pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente.
Pentru asigurarea transparenţei necesare, o întreprindere trebuie să informeze terţii
asupra politicii sale în materie de cvasilichidităţi.
Cvasilichidităţile sunt considerate: bonurile de tezaur, hârtiile comerciale, fondurile
pieţei monetare.
Norma SFAS 95 arată că cvasilichidităţile sunt investiţiile pe termen scurt, forţe
lichide, care:
-sunt imediat convertibile în sume băneşti perfect determinate;
-nu prezintă risc semnificativ de schimbare a valorii, întrucât exigibilitatea lor este
foarte apropiată.
De fapt, întreprinderea este cea care stabileşte care investiţii sunt cvasilichidităţi.
De exemplu, o întreprindere ce realizează operaţii bancare poate considera că toate
investiţiile sale sunt cvasilichidităţi (cu excepţia celor referitoare la contul curent). În
schimb, o întreprindere care efectuează investiţii pe termen scurt în active foarte lichide, le
poate considera ca operaţii de investiţii şi nu cvasilichidităţi.
Situaţia fluxurilor de numerar – sau modificarea poziţiei financiare – furnizează
informaţii privind capacitatea întreprinderilor de a genera numerar şi echivalente de
numerar.
Acest document a devenit obligatoriu, mai întâi în perimetrul pieţelor internaţionale
de capital şi apoi în cadrul Standardelor Internaţionale de Contabilitate.
De asemenea, tot mai multe întreprinderi multinaţionale europene elaborează şi
raportează tabloul fluxurilor de numerar în cadrul situaţiilor financiare.
Standardul IAS 7 nu precizează care este modelul agregat de prezentare a situaţiei
fluxurilor de numerar (fiecare întreprindere îşi elaborează acest document în funcţie de
natura activităţii, nevoile de informare, etc.
În România, OMF 94/2001 aduce o serie de clasificări privind acest document
obligatoriu, stabilind şi modalităţile de prezentare.
Conform IAS 7 „Situaţia fluxurilor de trezorerie”, numerarul cuprinde
disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere, iar echivalentele de numerar sunt
investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, uşor convertibile în sume
cunoscute de numerar, având un risc de schimbare a valorii insignifiant.
În cadrul tabloului, operaţiile de numerar sunt grupate pe trei activităţi: exploatare,
investiţie şi finanţare. Pentru fiecare funcţie se determină fluxul de trezorerie net, pornind
de la analiza comparativă încasări şi plăţi.

Clasificarea fluxurilor de trezorerie


a) Fluxurile de trezorerie aferente activităţilor de investiţii
Fluxurile pozitive de lichidităţi:
-încasările generate de împrumuturi sau alte instrumente de credit;
-încasările din vânzarea de titluri de proprietate;
-încasările din vânzarea activelor productive.
Fluxurile negative de lichidităţi:
-plăţile efectuate pentru cumpărarea de titluri de creanţă47 emise de alte întreprinderi;
-plăţile generate de cumpărarea de titluri de proprietate emise de alte întreprinderi48;
-plăţile pentru cumpărarea de active productive, terenuri, echipamente.
O relaţie de calcul a fluxul de numerar din activitatea de investiţii poate fi :
+ Încasarea din cesiunea imobilizărilor corporale şi necorporale
47
Altele decât cvasilichidităţile şi anumite titluri de datorii achiziţionate în scopul revânzării
48
Altele decât anumite acţiuni înregistrate ca titluri de plasament

47
+ Încasări din cesiunea imobilizărilor financiare
+ Rambursarea obţinută din creanţe imobilizate
- Plăţi din achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale
- Plăţi din achiziţionarea imobilizărilor financiare
- Cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii=
fluxul de numerar din activitatea de investiţii
b) Fluxurile de trezorerie aferente activităţii de finanţare.
Operaţiile de finanţare se referă la obţinerea şi rambursarea resurselor pe termen lung.
Fluxurile pozitive de lichidităţi cuprind:
-încasările din emisiunea de titluri de proprietate;
-încasările din emisiunea de obligaţiuni, de împrumuturi ipotecare acordate şi alte
împrumuturi pe termen scurt sau lung.
Fluxurile negative de lichidiăţi cuprind:
-plăţile de dividende;
-plăţile pentru răscumpărarea de acţiuni proprii;
-rambursările de împrumuturi.
Rezultă că o relaţie de calcul a fluxurilor de trezorerie din activităţile de finanţare se
poate prezenta astfel :
+Încasări din creştere de capitaluri proprii
+ Creşterile de datorii financiare
- Plăţi privind reduceri de capitaluri proprii
- Rambursări de datorii financiare
- Dividende vărsate asociaţilor
- Avansuri pe termen lung primite de la terţi
c) Fluxurile de trezorerie aferente activităţilor de exploatare
Fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare sunt generate de principala
activitate producătoare de venituri ale întreprinderii, precum şi alte activităţi care nu sunt
activităţi de finanţare sau de investiţie.
Fluxul net de trezorerie, privind exploatarea, este principalul indicator şi se
calculează ca diferenţă dintre veniturile încasate şi cheltuielile plătite
Încasările din operaţiile de exploatare se referă la:
-încasările generate de vânzarea de bunuri, servicii;
-încasările aferente împrumuturilor acordate terţilor sau titlurilor de capital
(dobânzi, dividende);
-toate celelalte forme de încasări ce nu provin din operaţii definite ca fiind investiţii
sau încasări.
Plăţile din operaţiile de exploatare se referă la:
-plăţile generate de cumpărarea de materii prime sau mărfuri, inclusiv rambursările
de cumpărări pe credit;
-plăţile efectuate în favoarea salariaţilor, guvernului;
-toate celelalte plăţi ce nu provin din operaţii de investire sau finanţare.

Metode de calcul al fluxurilor de trezorerie din activitatea de exploatare


Tabloul fluxurilor de trezorerie se elaborează cu ajutorul:
a) Metodei directe:
Metoda directă furnizează informaţii privind categoriile principale de încasări şi
plăţi brute generate de activitatea de exploatare, respectiv fluxul net de lichidităţi rezultat
din acestea.
Formula de calcul a fluxului de trezorerie net din activitatea de exploatare este:
+ Încasări de la clienţi

48
- Plăţi către furnizori şi angajaţi
= Numerar generat din exploatare
- Dobânzi plătite
+ Dividende încasate
(+)(-) Alte încasări (plăţi) privind cheltuielile şi veniturile
- Impozitul pe profit
= Fluxul de numerar înainte de elementele extraordinare
(+)(-) Încasări (plăţi) din elemente extraordinare
= Fluxul de numerar net din activităţile de exploatare
OMF 94/01 nu specifică nimic despre fluxurile de numerar rezultate din
evenimente extraordinare; se observă că IAS 7 le include în activităţile de exploatare.
Fluxurile de numerar provenite din impozitul pe profit vor fi prezentate şi
clasificate în cadru activităţilor de exploatare49.
Dobânzile plătite în cursul unei perioade vor fi prezentate în situaţia fluxurilor de
numerar, indiferent de înregistrarea acestora (cheltuială a perioadei sau activ capitalizat)50.
În delimitarea şi ierarhizarea fluxurilor de numerar apar o serie de cazuri
particulare, precum:
-dobânda şi dividendele pot fi considerate fluxuri de numerar din exploatare
deoarece intră în determinarea profitului sau pierderii. Pe de altă parte, pot fi clasificate
drept fluxuri de numerar din investiţii, deoarece se constituie în costuri ale atragerii
resurselor de finanţare sau remunerări ale investiţiilor;
-fluxurile de numerar asociate cu elementele extraordinare sunt prezentate separat
în situaţia fluxului de numerar pentru ca utilizatorii să înţeleagă natura şi efectul acestora
asupra fluxurilor de numerar prezente şi viitoare ale întreprinderii;
-diferenţele favorabile şi nefavorabile ce provin din variaţia cursurilor de schimb
nu sunt fluxurile de numerar. Efectul variaţiei cursului de schimb asupra numerarului şi
echivalentele acestuia deţinute sau datorate într-o monedă străină este raportat în situaţia
fluxului de numerar pentru a reconcilia numerarul şi echivalentele acestuia la începutul şi
sfârşitul perioadei;
-deşi fluxurile de numerar, în raportul lor (încasări-plăţi), sunt prezentat la nivelul
mărimii brute, IAS 7 admite două excepţii, privind prezentarea unor fluxuri de numerar în
mărime netă.
a) încasările şi plăţile în contul clienţilor atunci când fluxurile nu decurg din
activităţile întreprinderii;
b) încasările şi plăţile în numerar pentru elemente cu rulaj rapid, sume mari şi
scadenţă scurtă.
Tabloul de mai jos este un exemplu de prezentare a fluxului de trezorerie, prin
metoda directă.
Variaţiile de trezorerie privind activităţile de exploatare a exerciţiului
Metoda directă
Denumire
1. Încasări de la clienţi 15.080
2. Plăţi în favoarea furnizorilor şi salariaţilor (12.150)
3. Dividende încasate de la filiale
4. Dobânzi încasate 15
5. Dobânzi plătite 60
6. Impozite plătite (230)
(310)
49
IAS 7 recomandă încadrarea încasărilor/plăţilor aferente impozitului pe profit la activităţile din exploatare
50
În cazul dobânzilor capitalizate se recomandă să fie incluse în cadrul activităţilor de exploatare (dacă
activele sunt de tipul stocurilor sau în cadrul activităţilor de investiţii, se referă la active fixe).

49
Fluxul net generat de operaţiile de 2.465
exploatare

b) Metodei indirecte care ajustează rezultatul net cu efectele tranzacţiilor ce nu au


natură monetară (amânările sau angajamentele de plăţi sau încasări în numerar din
exploatare, trecute sau viitoare).
Astfel, profitul din exploatare înainte de impozitare şi elementele extraordinare este
ajustat cu acele cheltuieli şi venituri nemonetare:
a) cu acele cheltuieli şi venituri nemonetare (amortizări, provizioane, diferenţe de
curs valutar);
b) variaţia necesarului de fond de rulment net (capitalul circulant);
c) elemente de cheltuieli şi venituri care sunt luate în considerare la determinarea
fluxurilor de numerar din activităţile de investiţii şi de finanţare (pentru a nu se dubla
efectele).
Metoda indirectă este preferată de producători, întrucât fluxul de trezorerie net se
calculează mai uşor prin ajustarea profitului din exploatare cu variaţii ale unor elemente
bilanţiere (stocuri, creanţe şi datorii din exploatare) şi cu elemente preluate din contul de
profit şi pierdere (amortizările, provizioanele, impozitele amânate, pierderile/câştigurile în
valută nerealizate, profitul nerepartizat).

Variaţiile de trezorerie privind activităţile de exploatare


prin metoda indirectă
lei
Denumire
Profitul net 1.050
• Ajustări ale profitului pentru a obţine
variaţia trezoreriei legată de exploatare:
-provizioane şi amortizări (+); 850
-câştiguri din vânzarea terenurilor (-); (70)
-câştiguri nedistribuite ale filialelor (-). (35)
• Variaţiile fondului de rulment
-creşterea creanţelor clienţi (-); (200)
-descreşterea stocurilor (+); 610
-creşterea cheltuielilor constatate în avans (-); (20)
-descreşterea datoriilor faţă de furnizori (-); (215)
-creşterea impozitelor amânate (+); 360
-creşterea altor datorii (+).- 135
Ajustări totale 1.415
Fluxul net generat de operaţiile de exploatare 2.465

Când operaţiile de investire şi finanţare realizate de o întreprindere în cursul unui


exerciţiu nu au contrapartidă monetară51, trebuie procedat la o informare distinctă. (Ex:
conversiunea de datorii în titluri de capital, obţinerea unei imobilizări prin leasing,
schimbul de active sau pasive contra altor active sau pasive).
În situaţia în care o întreprindere realizează operaţii în monede străine sau operaţii
externe prin utilizarea cursului la data apariţiei fluxului trebuie să prezinte într-o rubrică
separată efectul modificărilor cursurilor asupra soldurilor deţinute în monede străine.
51
În cazul în care unele tranzacţii sunt efectuate numai parţial contra plată, în tabloul fluxurilor de trezorerie
se ia în calcul numai partea ce generează fluxuri de lichidităţi.

50
Un exemplu de tablou de fluxuri de trezorerie este prezentat mai jos:

Tabloul fluxurilor de trezorerie (integrator) al societăţii M


la 31 decembrie, exerciţiul N+1

Fluxurile de trezorerie privind operaţiile de exploatare


-Încasări de la clienţi (-); 15.080
-Plăţi în favoarea furnizorilor şi salariaţilor (-); (12.150)
-Dividende încasate de la filiale (+); 15
-Dobânzi încasate (-); 60
-Dobânzi plătite; (230)
-Impozite plătite. (310)
Fluxul net generat de operaţiile de exploatare 2465
Fluxurile de trezorerie privind operaţiile de investiţii
-Investiţii în imobilizări corporale (-); (780)
-Cesiuni de imobilizări corporale (+); 800
-Achiziţii de titluri de plasament (-); (300)
-Cesiuni de titluri de plasament (+); 200
-Împrumuturi acordate de întreprinderi (-). (170)
Fluxul net generat de operaţiile de investire (250)
Fluxurile de trezorerie privind operaţiile de finanţare
-Creşterea datoriilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt (+); 400
-Emisiunea de împrumuturi pe termen lung (+); 700
-Rambursarea la scadenţă a unei părţi din împrumut (-); (100)
-Emisiunea de acţiuni în favoarea salariaţilor (+); 150
-Răscumpărarea de acţiuni (-); (80)
-Dividende plătite (-). (220)
Fluxul net generat de operaţiile de finanţare 850
Creşterea netă a disponibilităţilor 3.065
Disponibilităţi la începutul exerciţiului 125
Disponibilităţi la sfârşitul exerciţiului 3.190
.
Se precizează că suma în sens algebric a celor trei fluxuri de trezorerie trebuie să
fie egală cu variaţia de trezorerie (calculată ca diferenţă între trezoreria la închiderea
exerciţiului şi trezoreria la deschiderea exerciţiului).

Aplicaţie privind întocmirea situaţiei fluxurilor de numerar


Informaţiile financiare necesare pentru elaborarea fluxului de numerar sunt
furnizate de bilanţ şi contul de profit şi pierdere. La 31-XII-2007, contul de profit şi
pierdere al societăţii ALFA este:
lei
Cont profit şi pierdere la 31 XII 2007 la S.C ALFA
Denumire Valoare
Cifra de afaceri 60.000
Contul vânzărilor (45.000)
Marja brută 15.000
Amortizarea (700)
Cheltuieli administrative (300)
Cheltuieli cu dobânzi (400)
Venituri din investiţii 1.000
Profitul înainte de impozitare 14.600
Impozitul pe profit 1.400
Profit net 13.200

Bilanţ la 31 XII 2007 S.C ALFA


Denumire Valoare
2006 2007

51
I. ACTIVE
Terenuri şi imobilizări corporale la valoarea brută 3.000 7.000
- Amortizarea cumulată (1.200) (1.900)
= Terenuri şi imobilizări corporale la valoarea netă 1.800 5.100
+ Investiţii financiare pe termen scurt 5.000 5.000
+ Stocuri 2.800 2.500
+ Creanţe 3.200 4.500
+ Numerar şi echivalente numerar 1.000 1.300
= TOTAL ACTIVE 13.800 18.400
II. DATORII
Furnizori 1.600 5.000
+ Dobânzi de plătit 150 60
+ Impozit pe profit de plătit 900 700
+ Datorii pe termen lung 1.200 1.350
= TOTAL DATORII 3.850 7.110
III.CAPITAL PROPRIU
+ Capital social 8.250 5.690
+ Rezultat reportat 1.700 5.600
= TOTAL CAPITAL PROPRIU 9.950 11.290
Se cere să se determine fluxul de trezorerie din activitatea de exploatare
Rezolvare:
a) determinarea fluxului net din activitatea de exploatare cu ajutorul metodei
directe lei
Fluxul net din exploatare
la 31 XII 2007
Denumire Valoare
ÎNCASĂRI:
• Încasări clienţi
-sold iniţial clienţi; (+) 3.200
-clienţi din vânzări; (+) 60.000
-sold final clienţi (-) 4.500
58.700
• Achiziţii stocuri
-costul stocurilor vândute;
-sold final stocuri (+) 45.000
-sold iniţial stocuri (+) 2.500
(-) 2.800
44.700
PLĂŢI: 43.390
• Furnizori
-achiziţii; (+) 44.700
-sold iniţial furnizor; (+) 1.600
-sold final furnizor. (-) 5.000
41.300
• Dobândă:
-conform contului de profit şi pierdere; (+) 400
-dobânda iniţială de plătit; + 150
-dobânda finală de plătit. (-) 60
490
• Impozit pe profit
-conform contului de profit şi pierdere; 1.400
-sold iniţial; + 900
-sold final - 700
1.600
Flux net de trezorerie din exploatare 15.310
b) determinarea fluxului net din activitatea de exploatare cu ajutorul metodei
indirecte lei
Situaţia fluxului de numerar
la 31 XII 2007
Denumire Valoare
• Profitul înainte de impozitare 14.600
Ajustări pentru:

52
-amortizare; (+) 700
-venituri din investiţii; (-) 1.000
-cheltuieli cu dobânzile. 400
• Profitul din exploatare înainte de modificarea capitalului circulant
-creşterea creanţelor şi ale altor creanţe; 14.700
-descreştere în valoarea stocurilor; (-) 1.300
-creştere în valoarea furnizorilor; 300
-dobânzi plătite; 3.400
-impozit profit plătit - 90
(1.600)
Numerar net din activităţile de exploatare 15.310

1.3.4 Performanţa financiară a întreprinderii, reflectată cu ajutorul


rezultatului global sau Situaţiei modificării capitalurilor proprii

Noţiunea de rezultat global se referă la modificările capitalurilor proprii, de la un


exerciţiu la altul, altele decât cele referitoare la investiţii sau distribuiri ale profitului.
Această noţiune a fot introdusă de către profesia contabilă americană (SFAC 5 şi SFAS
130). De exemplu, în rezultatul global, se regăsesc în plus faţă de rezultatul net curent
variaţiile valorii de piaţă a plasamentelor, variaţiile din conturile de diferenţe de conversie
în monedă străină şi contabilizarea unei datorii minimale referitoare la beneficiile
angajaţilor.
Este vorba de un nou indicator financiar care furnizează informaţii detaliate
asupra variaţiei situaţiei nete (rezultate nedistribuite) ale întreprinderii.
Principalele elemente care alcătuiesc rezultatul net şi rezultatul global sunt:
• Rezultatul operaţional:
− Cheltuieli financiare;
− Efectul cumulat al modificărilor de politică contabilă;
− Impozitul pe profit;
− Alte taxe

• Rezultatul net:
− Variaţiile cumulate de diferenţe de conversie;
− Plusurile de valoare nerealizate din plasamente pe care întreprinderea are intenţia
de a le înstrăina;
− Contabilizarea unei datorii minimale cu titlu de beneficii ale angajaţilor
Norma IAS 1 referitoare la prezentarea situaţiilor financiare insistă asupra
necesităţii furnizării informaţiilor privind variaţia fondurilor proprii. Se face referire la
fiecare element de venit, taxe, câştig sau pierdere care trebuie recunoscute direct în
capitalurile proprii. Aceste precizări sunt similare cu abordarea rezultatului global
exceptând situaţia în care nu se face referire la noţiunea de rezultat global al exerciţiului
aşa cum face FASB.
Conform reglementărilor în materie de normalizare şi armonizare contabilă
internaţională,entităţile trebuie să prezinte operaţiile economice care influenţează:
-capitalurile tranzacţionate cu proprietarii ;
- soldul profitului(pierderii) cumulat la începutul perioadei şi la data bilanţului;
- o reconciliere pentru valoarea contabilă a fiecărei componente a capitalului
propriu de la începutul şi sfârşitul perioadei;
- modificările prezentate distinct pentru fiecare clasă de capital propriu,prima de
capital, rezerve;
Reglementările contabile româneşti în conformitate cu OMFP nr.1752/2005
prezintă o situaţie a modificării capitalului propriu care diferă de variantele prezentate de

53
IAS 1”Prezentarea situaţiilor financiare ” prin aceea că reflectă creşterile, diminuările şi
soldul final ale componentelor (capital social, prime de capital, rezerve din
reevaluare,rezerve din conversie, profit etc)
Valoarea adăugată măsoară randamentul global care se repartizează tuturor
partenerilor întreprinderii. Acest concept provine din contabilitatea naţională şi caută să
furnizeze utilizatorilor informaţiei contabile modul în care întreprinderea a contribuit la
crearea bogăţiei naţionale. Valoarea adăugată furnizează o perspectivă mult mai largă decât
situaţiile financiare tradiţionale care limitează deseori obligaţiile financiare ale firmei la un
singur grup de utilizatori – investitorii. Deci, prin intermediul valorii adăugate se poate
vedea simplu şi rapid rezultatul eforturilor colective ale capitalului, gestiunii, statului şi
salariaţilor. În economia de piaţă, guvernele îşi fundamentează strategiile industriale pe
criterii bazate pe valoarea adăugată. Conducerea întreprinderilor are de asemenea tendinţa
de a stabili priorităţi în cadrul proiectelor de investiţii în ceea ce priveşte valoarea
adăugată.
În mai multe ţări europene, un mare număr de întreprinderi îşi prezintă
performanţele sub forma capacităţii de a crea valoare adăugată. Directiva a IV-a prezintă
datele necesare calculului valorii adăugate. În contrapartidă, în Statele Unite, Comitetul de
Evaluare Contabilă şi Auditare al Asociaţiei Americane de Contabilitate (AAA) a
recomandat publicarea informaţiilor asupra valorii adăugate (1991). În acelaşi timp, de
fapt, valoarea adăugată este o măsură a performanţei necunoscută în Statele Unite.
Partizanii valorii adăugate susţin ideea că ea permite situarea rezultatului net al
întreprinderii la acelaşi nivel a salariilor şi taxelor.

54
CAPITOLUL 2 CADRUL CONCEPTUAL AL CONTABILITĂŢII

Procesul de concepere a normelor contabile a reprezentat o conciliere istorică


între mai mulţi actori : profesia contabilă şi puterea publică. La nivelul statelor, în funcţie
de puterea fiecăruia din cei doi actori s-au realizat obiectivele de normalizare. Din acest
punct de vedere putem spune că obiectul normalizării contabile poate fi constituit de
situaţiile financiare sau de planul contabil general.
Cadrul conceptual al contabilităţii reuneşte şi clasifică principiile şi conceptele ce
stau la baza întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare. În literatura de specialitate se
cunosc trei cadre contabile conceptuale.
- Cadrul conceptual american52 care prin conceperea unui instrument bazat pe
norme contabile solide, urmăreşte să aproprie contabilitatea prin utilitatea ei de deciziile
privind investiţiile, finanţarea şi activităţile de exploatare ale unei întreprinderi;
- Cadrul conceptual internaţional53, numit şi cadrul de întocmire şi prezentare a
situaţiilor financiare, , se adresează unei palete largi de utilizatori( investitori actuali şi
potenţiali, salariaţi, bănci, furnizori şi alţi creditori, clienţi, statul şi organismele lui
publice, publicul), analizând numai cinci elemente care compun situaţiile financiare:
activele, datoriile, capitalurile proprii, cheltuielile, veniturile.
- Cadrul conceptual britanic cunoscut sub numele de „enunţ de principii
pentru informare financiară” are ca principal scop furnizarea un cadru coerent de
referinţă în dezvoltarea şi revizuirea normelor contabile.
Obiectivele cadrului conceptual se referă la:
− definirea conceptului de situaţii financiare şi obiectivele situaţiilor financiare;
− caracteristicile calitative ale informaţiei prezentate în situaţiile financiare;
− recunoaşterea şi evaluarea elementelor în situaţiile financiare;
− conceptul de capital şi de menţinere a capitalului.
Cadrul general nu este un standard dar este utilizat pe scară largă de IASB şi
Comitetul de Interpretare al acestuia,IFRIC(Comitetul pentru Interpretarea Standardelor
Internaţionale de Raportare Financiară)deoarece acesta prin principiile sale fundamentale
identifică şi găseşte soluţii la aspecte esenţiale(neacoperite de IFRS) pentru elaborarea
situaţiilor financiare.
Un cadru general revizuit în viziunea Proiectului de convergenţă al referenţialelor
contabile între IASB şi FASB trebuie să cuprindă următoarele componente:
- obiectivele raportării financiare;
- caracteristicile calitative ale informaţiilor raportării financiare;
- structurile situaţiilor financiare;
- recunoaşterea şi evaluarea atributelor;
-evaluarea iniţială şi ulterioară;
- entitatea ce raportează;
- prezentarea informaţiilor şi inclusiv limitele raportării.

52
Niculae Feleagă, Liliana Malciu – Provocările contabilităţi internaţionale la cumpăna dintre milenii –
Modele de evaluare şi investiţii materiale, Editura Economică, Bucureşti, 2004
53
Niculae Feleagă, Liliana Malciu – Provocările contabilităţi internaţionale la cumpăna dintre milenii –
Modele de evaluare şi investiţii materiale, Editura Economică, Bucureşti, 2004

55
2.1. Obiectivele raportării financiare

Situaţiile financiare sunt rapoarte sau declaraţii financiare ce


consolidează şi prezintă informaţiile comune tuturor categoriilor de utilizatori (interni şi
externi).
Obiectivul situaţiilor financiare este să prezinte informaţii despre poziţia
financiară, performanţa financiară, modificarea poziţiei financiare şi situaţia fluxurilor de
trezorerie.
Poziţia financiară a întreprinderii se reflectă prin prisma relaţiilor dintre active,
capitaluri proprii şi datorii.Concret, poziţia financiară a întreprinderii se referă la resursele
economice pe care aceasta le controlează, structura lor financiară, lichiditatea şi
solvabilitatea întreprinderii, modul de abordare a riscurilor de activităţi şi conducere,
capacitatea sa de adaptare la schimbările mediului în care se operează.. Poziţia financiară
într-o contabilitatea patrimonială corespunde cu cea de situaţie netă a patrimoniului sau
situaţie netă.
Informaţiile privind poziţia financiară prezintă utilitate pentru investitori, prin
prisma următoarelor argumente:
-capacitatea întreprinderii de a genera lichidităţi în viitor se poate evalua pe baza
informaţiilor privind resursele economice controlate şi utilizate de către entitatea
economică;
-gradul de reuşită a întreprinderii în gestionarea resurselor se poate determina pe
baza informaţiilor privind modul în care structura financiară îşi probează utilitatea în
evaluarea fluxurilor de lichidităţi viitoare;
-informaţiile privind lichiditatea şi solvabilitatea ajută la evaluarea capacităţii
întreprinderii de a face faţă angajamentelor financiare;
-informaţiile privind riscul întreprinderii sunt utile în evaluarea performanţelor şi
adaptabilităţii financiare a întreprinderii.
Performanţa financiară prezintă importanţă informaţională pentru investitori în
deciziile referitoare la menţinerea capitalului investit, majorarea sau reducerea printr-o
nouă investiţie de capital.
Modificările poziţiei financiare pot fi prezentate şi analizate după caz prin prisma
fluxurilor de numerar şi echivalente de numerar care se determină cu ajutorul relaţiilor:
Flux net de numerar = Fluxurile privind încasările de numerar şi echivalente –
Fluxurile privind plăţile de numerar
Sau
Flux net de numerar = Soldul conturilor de disponibilităţi la sfârşitul perioadei –
Soldul conturilor de disponibilităţi la începutul perioadei
Conform cadrului conceptual internaţional, obiectivele situaţiilor financiare sunt de a
furniza informaţii privind poziţia financiară, performanţa financiară şi evoluţia poziţiei
financiare a întreprinderii.
Ipotezele de bază ale situaţiilor financiare sunt :contabilitatea de
angajamente(potrivit căreia tranzacţiile şi alte evenimente se recunosc când se produc şi nu
când apar fluxurile de numerar) şi continuitatea activităţii(se presupune că întreprinderea
îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil).
Obiectivele situaţiilor financiare conform normelor americane (SFAC 1) şi celor
internaţionale (IAS 1) sunt acelea de a furniza informaţii care permit eficientizarea pieţei şi
alocarea optimală a resurselor economice. Investitorii şi creanţierii sunt recunoscuţi ca
fiind primii utilizatori ai informaţiei contabile.
Astfel, obiectivele informaţiei contabile sunt:

56
− de a furniza informaţii utile utilizatorilor pentru a face alegeri raţionale în materie
de investiţii şi de credit;
− de a furniza informaţii care ajută utilizatorii de a evalua valoarea, momentul şi
incertitudinea în ceea ce priveşte fluxurile de trezorerie ale întreprinderii în cauză;
− de a furniza informaţii despre resursele economice ale întreprinderii, drepturile
aferente şi efectele operaţiunilor, evenimentele şi circumstanţele ce pot afecta aceste
resurse şi drepturi.
În SFAC 1, se precizează că, contabilitatea de angajament este net superioară
contabilităţii de trezorerie pentru a furniza informaţii în ceea ce priveşte capacitatea
întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie. Astfel, se merge pe ipoteza în care contul de
rezultate are o valoare predictivă pentru fluxurile de trezorerie.
Obiectivele pot fi clasificate în două categorii : utilitatea predictivă şi utilitatea
contractuală. Prin utilitatea predictivă, se înţelege că informaţia contabilă serveşte la
previzionarea fluxurilor de trezorerie, şi vizează satisfacerea nevoilor investitorilor. In ceea
ce priveşte utilitatea contractuală, aceasta vizează posibilitatea evaluării în ce măsură
contractele au fost respectate. De exemplu, pentru a stabili remuneraţia unui director de
întreprindere în funcţie de rezultat, acţionarii au nevoie de o informaţie fiabilă şi axată pe
capacitatea sa profesională, insistându-se astfel pe necesitatea unei juste reprezentări
economice, unei imagini fidele. Contabilitatea anglo – saxonă acordă mai multă
importanţă utilităţii predictive decât celei contractuale, cel puţin în definiţia obiectivelor
contabile.
Pentru ca o informaţie sa aibă o valoare predictivă, este necesar ca normele să lase
un anumit grad de flexibilitate directorilor de întreprinderi în măsura de a înţelege anumite
operaţiuni. Din contră, pentru utilitatea contractuală, cu cât există mai puţine alternative
contabile, cu atât este mai uşor de a evalua în ce măsură managerul şi-a îndeplinit
responsabilităţile. In teoria delegării, această situaţie este cunoscută sub denumirea de
previziune. De exemplu, dacă cifra de afaceri creşte cu 10%, utilizatorul vrea să fie în
măsură să evalueze impactul asupra rezultatului net, de unde necesitatea unei normalizării
care să lasăe puţin loc modificărilor regulilor actuale.
În schimb pentru investitori este avantajoasă o informaţie completă. Este posibil
ca schimbarea metodelor contabile să informeze utilizatorul asupra anumitor aspecte în
mod suplimentar. De exemplu, o întreprindere poate schimba metoda de amortizare pentru
a fi în măsură să respecte anumite clauze ale unor contracte de împrumut. De aici tragem
concluzia că, de fapt, cantitatea de informaţii contează şi nu forma sau valoarea acesteia.
Astfel, pe o piaţă bursieră eficientă, întreaga informaţie care informează utilizatorul cu
privire la posibilităţi de câştig viitoare pentru întreprindere este pertinentă, nu contează că
ea a fost luată direct din situaţiile financiare sau publicată prin intermediul notelor.
În concluzie, prezentarea fidelă este asigurată prin furnizarea unor informaţii utile
a căror transparenţă este evidentă în situaţiile financiare.Dacă se consideră că imaginea
fidelă este echivalentă cu transparenţa, un obiectiv secundar al situaţiilor financiare s-ar
formula astfel:”asigurarea transparenţei prin prezentarea în totalitate a informaţiilor şi
furnizarea unei prezentări fidele a unor informaţii utile în scopul luării deciziilor”54
Transparenţa urmăreşte crearea unui mediu în care informaţiile furnizate de
situaţiile financiare sunt vizibile şi inteligibile pentru toţi participanţii pe piaţă; este
necesară pentru instalarea răspunderii pentru principalii participanţi pe piaţă:debitori şi
creditori, emitenţi şi investitori precum şi autoriţăţile naţionale şi instituţiile fianciare
internaţionale. Practic, necesitatea unei transparenţe şi răspunderi mai mari este generată
de nevoile agenţilor din sectorul privat de a înţelege şi accepta deciziile de politică ce le
Hennie van Greuning, ”Standarde internaţionale de raportare financiară”,
54
Editura IRECSON,
2007,Bucureşti..

57
vor afecta comportamentul.
Transparenţa şi răspunderea nu sunt scopuri în sine, ci ele se completează reciproc
impunând o disciplină care va îmbunătăţi calitatea procesului decizional în sectorul public
şi va facilita pentru sectorul privat să înţeleagă cum pot reacţiona cei care stabilesc
politicile la diferite evenimente din viitor. Pe de altă parte, transparenţa şi răspunderea nu
reprezintă un panaceu.Astfel, transparenţa nu poate modifica natura sau riscurile inerente
de la nivelul sistemelor financiare, nu poate preveni crizele financiare, dar poate ajuta pe
participanţii pe piaţă să anticipeze veştile rele şi în consecinţă să modereze
comportamentul acestora, reducând probabilitatea de panică şi contaminare. Între
transparenţă şi confidenţialitate există o separare în sensul că întreprinderile pot ezita să
pună la dispoziţie informaţii sensibile care pot oferi competitorilor un avantaj neloial.
Totuşi, transparenţa şi prezentarea completă de informaţii unilaterală contribuie , în final,
în beneficiul tuturor participanţilor pe piaţă, chiar dacă, pe termen scurt, un astfel de
comportament creează un oarecare disconfort pentru entităţile individuale.
Procesul de normalizare trebuie să ţină contă de un anumit număr de calităţi
esenţiale ale normelor contabile.

2.2. Caracteristicile calitative ale informaţiei contabile

Caracteristicile calitative ale informaţiei contabile sunt descrise în SFAC 2 şi în norma


internaţională IAS 1.

●Inteligibilitatea

În contabilitatea financiară, informaţia se adresează utilizatorilor avizaţi, adică


celor care au suficiente cunoştinţe pentru a înţelege situaţiile financiare. Investitorii
constituie grupul privilegiat de utilizatori ai informaţiei contabile. În ceea ce priveşte
comunicarea de mediu, până astăzi nu s-a stabilit un grup privilegiat căreia să îi fie
destinată informaţia. Între altele, este greu de definit ce ar reprezenta un nivel minim de
cunoştinţe în materie de mediu. Astfel, termenii tehnici şi ştiinţifici ar trebui să fie utilizaţi
mai rar şi să fie definiţi corespunzător.

●Relevanţa

Dacă o informaţie creşte capacitatea de previziune a decidentului vizavi de


fluxurile de trezorerie, ea are valoare predictivă. Dacă informaţia confirmă sau corectează
o previziune anterioară, ea are valoare confirmativă sau retroactivă. Pentru a fi pertinentă,
informaţia trebuie să fie publicată la timp, periodic şi să permită comparaţii.
Informaţiile fiabile sunt informaţii certe. Verificabilitatea, uneori asimilată cu
obiectivitatea, reduce erorile de evaluare şi prezentare. Imaginea fidelă presupune un acord
între valoarea şi fenomenul care se reprezintă, cunoscând realitatea economică, sau
imaginea fidelă. În fine, neutralitatea semnifică faptul că informaţia nu a fost concepută în
funcţie de un rezultat predeterminat.

●Prevalenţa fondului asupra formei

Conceptul referitor la prevalenţa fondului asupra formei nu este prezentat în mod


expres în SFAC 2. În acelaşi timp, este vorba de o calitate adiacentă întregii contabilităţi
americane sau anglo – saxone. De exemplu, pentru creditul – bail, contabilitatea anglo –
saxonă prevede înscrierea unui activ şi a unei datorii în contrapartidă până ce
întreprinderea va beneficia de avantaje economice aferente bunului, independent de

58
perioada creditului. Pe de altă parte, piedicile fiscale şi juridice sunt strâns legate de
contabilitate în Europa continentală. Conform Planului contabil revizuit, 1982, în Franţa,
doar valorile legale menţionate în contract, precum valoarea reziduală care revine
locatarului la finele contractului, vor fi înscrise în activ.

●Importanţa relativă

Noţiunea de importanţă relativă evidenţiază percepţia utilizatorilor situaţiilor


financiare în raport cu gradul de încredere pe care îl acordă acestora, adică marja de eroare
tolerată de utilizatori. Astfel, deseori se pune problema astfel: dacă pe ansamblu erorile
potenţiale din cadrul situaţiilor financiare depăşesc cu 10% rezultatul normal înainte de
impozitare, utilizatorul riscă să fie indus în eroare dacă aceste inexactităţi nu au fost
corectate.
Atunci când se publică informaţiile contabile, primul obiectiv este de a comunica
terţilor informaţii asupra situaţiei financiare a unei întreprinderi şi asupra rezultatelor
exploatării, pentru a putea fi luate decizii corespunzătoare. O asemenea informaţie trebuie
să fie relativ fidelă. Contează deci dacă raţionamentul profesional poate fi exercitat pentru
a se aprecia fidelitatea informaţiei în funcţie de circumstanţe. În acest context auditorul
trebuie să stabilească pragul importanţei relative care va fi luat în calcul pentru o misiune
de audit.
Noţiunea de importanţă relativă interesează şi experţii contabili ce intervin în
diferite etape ale procesului contabil, dar mai ales în momentul pregătirii situaţiilor
financiare; această noţiune este strâns legată de raţionamentul profesional. Ea este
importantă atât pentru conducere căreia îi revine sarcina de a pregăti situaţiile financiare,
cât şi pentru auditor, care trebuie să ateste faptul că situaţiile financiare sunt conforme cu
normele contabile.
Importanţa relativă are legătură cu o valoare critică care ar modifica decizia
utilizatorilor situaţiilor financiare; în audit ea face referire la elementele probante pe care
auditorul trebuie să le obţină pentru a atinge un anumit nivel de încredere în corectitudinea
situaţiilor financiare (erorile potenţiale nu depăşesc pragul importanţei relative).
Cadrul conceptual contabil american (SFAC 2, 1980) indică faptul că importanţa
relativă reprezintă „impactul omisiunii unor informaţii sau a unei informaţii eronate care,
în anumite circumstanţe, poate duce la afectarea judecăţii celui care are încredere în
informaţii”.
În Franţa, Ordinul experţilor contabili, în recomandările făcute membrilor săi,
precizează: „ pragul de semnificaţie este o noţiune relativă care depinde în mod esenţial de
caracteristicile întreprinderii, de natura misiunii încredinţate auditorului şi de nevoile
tuturor utilizatorilor. Semnificaţia aprecierilor făcute de auditor relevă judecata acestuia.
Cu toate acestea, revizorul trebuie să fie întotdeauna în măsură să-şi justifice opinia”.
Contabilii nu s-au înţeles asupra unei definiţii precise asupra importanţei relative.
În acelaşi timp ei sunt de acord să afirme că este nevoie de raţionament profesional în
această problemă în momentul în care sunt pregătite situaţiile financiare. Există deci o
anumită relaţie între raţionamentul profesional şi importanţa relativă.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că exercitarea raţionamentului profesional
este necesară atunci când practicianul ia o decizie în materie de importanţă relativă, şi în
acest moment nici un criteriu, oricât de precis ar fi nu poate înlocui buna cunoaştere a
afacerilor clientului. Pragul de semnificaţie trebuie să fie definit în raport cu impactul său
asupra situaţiilor financiare. Pentru evaluarea acestui impact, se poate examina incidenţa
unui element asupra unui element financiar important, asupra fondului de rulment, asupra
rezultatului etc.

59
În general, pragul de importanţă relativă este stabilit în funcţie de două tipuri de
criterii: criterii cantitative şi criterii calitative.

a) Criteriile cantitative
Criteriile cantitative servesc la stabilirea importanţei unui element în raport cu o
bază de referinţă, care poate fi:
- un rezultat final sau intermediar, (rezultatul net, rezultatul brut, totalul activului);
- un rezultat retratat, (rezultatul ordinar);
- un rezultat mediu sau normal, precum rezultatul net mediu din ultimele cinci
exerciţii;
- valorile corespunzătoare exerciţiului precedent;
- un cont din situaţiile financiare la care se asociază un element, (cifra de afaceri);
- soldul contului căruia îi aparţine elementul, cum este contul de clienţi dat de
suma conturilor tuturor clienţilor;
- efectul elementului asupra anumitor coeficienţi financiari, cum ar fi coeficientul
de fond de rulment, rezultatul net pe acţiune.
Nici un criteriu precis nu a fost stabilit până azi de către FASB sau IASB în
materie de importanţă relativă. Consiliul pentru norme al Institutului American al
Contabililor Publici Autorizaţi (AICPA ) a emis totuşi câteva indicaţii asupra manierei de a
judeca pragul de importanţă relativă.
Pe de altă parte, Institutul contabililor agreaţi de Australia (ICAA) a emis
recomandări mai precise în materie de importanţă relativă care pot fi aplicate în aproape
toate situaţiile.
Elementele din contul de rezultate (inclusiv elementele extraordinare) ar trebui să
fie comparate cu rezultatul din exploatare din exerciţiul curent sau cu rezultatul de
exploatare mediu din ultimii cinci ani (inclusiv cel din exerciţiul curent), şi se foloseşte cel
care reflectă cel mai bine tendinţa rezultatelor pe parcursul acestei perioade.
Conturile din bilanţ ar trebui să fie comparate la cel mai mic nivel maxim, după
cum urmează: capitalurile proprii sau valoarea totală din rubrica corespunzătoare din
bilanţ, precum activul pe termen scurt, imobilizările, pasivul pe termen scurt şi datoriile pe
termen lung.
Atunci când un element este susceptibil de a face obiectul comparaţiei în funcţie
de una sau alta din cele două baze de referinţă, se va proceda la un test care din cele două
oferă mai multă siguranţă:
- o valoare de 10% sau mai mult din valoarea folosită ca valoare de referinţă se va
considera semnificativă dacă nu se precizează altfel;
- o valoare de 5% sau mai puţin din valoarea folosită ca valoare de referinţă se va
considera nesemnificativă dacă nu se precizează altfel;
- importanţa unei valori între 5% şi 10% din valoarea folosită ca bază de referinţă
este judecată în funcţie de circumstanţe.
În cazul contului de rezultate, valoarea se referă la o valoare stabilită ţinându-se
cont de incidenţele fiscale.

b) Criteriile calitative
Iată în continuare câteva criterii calitative stabilite pentru pragul importanţei
relative:
- caracteristicile specifice sectorului de activitate, contextului politic şi economic,
intereselor utilizatorilor situaţiilor financiare etc.;
- caracteristicile întreprinderii precum natura operaţiunilor, analiza cost –
beneficiu privind centralizarea şi prezentarea informaţiilor contabile, evoluţia rezultatelor

60
etc.;
- caracteristicile sistemului şi metodelor contabile ale întreprinderii, alegerea
metodelor contabile liberale sau prudente, înţelegerea prezentării metodelor adoptate etc..
Criteriile calitative sunt mult mai pertinente pentru evaluarea pragului de
importanţă relativă pe ansamblu decât pe elemente specifice, în timp ce criteriile
cantitative sunt alese numai după natura elementului respectiv.
Anumite elemente au o mare importanţă, oricare ar fi valoarea lor absolută.
Astfel, remunerarea conducerii reprezintă un element important datorită naturii sale.
Onorariile profesionale necesită de asemenea o deosebită atenţie, căci un studiu aprofundat
al documentelor poate informa auditorul asupra unor situaţii care pot avea consecinţe de
natură judiciară.

●Restricţiile care trebuie respectate pentru ca informaţiile financiare să fie


relevante şi fiabile

Pentru ca o informaţie să fie relevantă se impun trei restricţii şi anume:


 Oportunitatea – furnizarea la timp a informaţiilor necesare realizării procesului
decizional;
 Echilibrul cost – beneficiu – adică beneficiile aduse de utilizarea informaţiei contabile
să depăşească net costurile ocazionate de furnizarea sa, problemă destul de dificilă
întrucât atât costurile cât şi beneficiile sunt repartizate în mod direct sau indirect pe
diverse categorii de utilizatori;
 Echilibrul între caracteristicile calitative – ţine de raţionamentul profesional şi este o
problemă care vizează fie pe cei care întocmesc, fie pe cei care utilizează situaţiile
financiare.
Fiabilitatea este de asemenea un element care nu trebuie neglijat ţinând cont de
importanţa aspectelor pe care le urmăreşte cu privire la informaţia contabilă.
 Reprezentare fidelă - termenii cunoscuţi de majoritatea utilizatorilor trebuie utilizaţi în
acest sens (informaţia reprezintă ceea ce se aşteaptă să reprezinte pentru utilizatori);
 Prevalenţa formei asupra fondului – realitatea economică trebuie să prevaleze asupra
aspectului juridic, legal;
 Neutralitatea – informaţia nu este deformată şi astfel nu va influenţa procesul
decizional sau realizarea obiectivelor stabilite ale entităţii;
 Integralitatea – informaţia cuprinsă în cadrul situaţiilor financiare trebuie să fie
completă cu respctarea pragului de semnificaţie şi a unui nivel scăzut a costurilor sale
de obţinere. Dacă informaţia nu este completă atunci omisiunea poate duce la decizii
eronate sau informaţii furnizate false;
 Prudenţa – este necesară pentru evaluarea în condiţii de incertitudine pentru a se evita
situaţii de genul supraveluării activelor şi veniturilor, subevaluării pasivelor şi
cheltuielilor, constituirea de rezerve ascunse sau provizioane excesive.

●Prudenţa

În contabilitatea anglo – saxonă, prudenţa înseamnă că, în caz de incertitudine


trebuie aleasă soluţia care are ca efect o supraevaluare mai scăzută a capitalurilor proprii şi
a rezultatelor. Prudenţa nu se justifică decât pentru ca întreprinderea să se asigure că se ţine
cont de incertitudinea şi de riscurile legate de activităţile economice desfăşurate. Acest
concept nu trebuie să conducă la o subevaluare sistematică a activului şi a rezultatelor
întreprinderii şi nici să intre în conflict cu calităţile informaţiei contabile – neutralitate şi
fiabilitate. Este general admis că trebuie să existe prudenţă în evaluarea unor eventuale
câştiguri ca şi a pierderilor posibile, atunci când probabilitatea de apariţie este ridicată şi

61
când pierderea poate fi evaluată cu un efort rezonabil. În acelaşi timp, prudenţa nu justifică
subevaluarea deliberată a capitalurilor proprii sau a rezultatelor.
Prudenţa, în cazul câştigurilor eventuale nu ar putea să se aplice câştigurilor
nerealizate dar apărute în cursul exerciţiului în cadrul activităţilor normale de exploatare
ale unei întreprinderi. Astfel, în contabilitatea anglo – saxonă, un câştig de schimb
nerealizat va fi tratat în aceeaşi manieră ca şi o pierdere de schimb nerealizată. Se aplică de
asemenea pentru plusurile sau minusurile de valoare în cazul titlurilor de plasament
negociabile.
Aplicarea principalelor caracteristici calitative prin prisma realizării unui echilibru
între acestea pentru a le face adecvate unui anumit mediu precum şi a standardelor de
contabilitate corespunzătoare pot avea ca rezultat situaţii financiare care oferă o prezentare
fidelă.

2.3. Recunoaşterea şi evaluarea structurilor calitative ale situaţiilor financiare


2.3.1. Recunoaşterea elementelor componente ale situaţiilor financiare

În conformitate cu IAS 1, evenimentele şi tranzacţiile trebuie analizate şi


recunoscute în contabilitate în primul rând în raport de determinarea lor economică şi apoi
în raport de determinarea lor juridică. Informaţiile contabile privind elementele
componente ale situaţilor financiare trebuie să reflecte substanţa economică a acestora în
sensul că se definesc ca resurse controlate de întreprindere provenite din evenimente sau
tranzacţii trecute.
Criteriile cerute pentru recunoaşterea elementelor în situaţiile financiare sunt:
- probabilitatea beneficiului economic viitor ;
- evaluarea credibilă a elementului.
Cele două criterii sunt în consens cu prevalenţa economicului asupra juridicului.
Probabilitatea realizării este generată de incertitudinea proprie mediului în care
întreprinderea îşi desfăşoară activitatea. Conceptul de probabilitate reprezintă gradul de
incertitudine cu care beneficiile economice viitoare asociate unui element se vor constitui
într-un flux către sau dinspre întreprindere. Evaluarea credibilă a unui element presupune
că acesta posedă o valoare sau un cost ce pot fi evaluate cu credibilitate, adică nu conţin
erori sau alte deformări. Sunt situaţii când costul sau valoarea trebuie estimate. În
conformitate cu precizările Cadrului contabil IASB, utilizarea estimărilor rezonabile
constituie o parte esenţială a elaborării situaţiilor financiare şi nu influenţează credibilitatea
lor. Un element este recunoscut în bilanţ sau în contul de profit şi pierdere numai dacă se
poate face o estimare rezonabilă.
Elementele recunoscute şi evaluate, constituie elemente ale reprezentării în
situaţiile financiare: activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile, cheltuielile,
numerarul şi echivalentele de numerar.
În contabilitatea anglo - saxonă, structurile calitative descrise în situaţiile
financiare sunt cele de activ, datorii, capital propriu şi rezultate sub formă de venituri şi
cheltuieli.
Activele sunt resurse controlate de întreprindere, rezultate din tranzacţii şi
evenimente trecute de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare pentru întreprindere
De fapt, beneficiile reprezintă avantaje economice precum: producerea de bunuri
şi servicii, schimbul activelor existente cu alte active, utilizarea pentru stingerea unei
datorii, distribuţia proprietarilor întreprinderii.
. Datoriile sunt obligaţii actuale generate de tranzacţii şi evenimente trecute şi la a
căror decontare se aşteaptă o ieşire de resurse economice ce încorporează beneficii
economice. Stingerea obligaţiei se poate realiza prin:plata în numerar, transfer de alte

62
active, prestarea de servicii,conversia obligaţiei în capital propriu etc. Capitalul propriu e
partea din activul unei întreprinderi rămasă după deducerea tuturor datoriilor întreprinderii.
Altfel spus, capitalul propriu reprezintă interesele reziduale ale investitorilor(proprietarilor)
în activele unei întreprinderi diminuate cu toate datoriile acesteia. Veniturile sunt creşteri
ale beneficiilor economice viitoare sub forma intrărilor sau creşterilor de active sau
micşorări ale datoriilor ce se concretizează în creşterea capitalului propriu alta decât
aporturi ale proprietarilor. Cheltuielile sunt o reducere a activelor, respectiv o creştere a
datoriilor concretizată în reducerea capitalului propriu alta decât distribuirile către
proprietari.
Nu trebuie confundate veniturile propriu – zise şi câştigurile.Veniturile propriu -
zise apar în cadrul activităţilor curente ale unei întreprinderi (vânzările, dobânzile,
dividendele, redevenţele şi chiriile) în timp ce câştigurile sunt creşteri ale beneficiilor
economice care pot sau nu să apară în cursul acestor activităţi curente . Veniturile din
reevaluarea titlurilor de plasament, veniturile din creşterea valorii activelor pe termen lung
sunt exemple de câştiguri. Întrucât prezintă importanţă pentru luarea deciziilor economice,
câştigurile sunt evidenţiate separat şi, de multe ori, raportate fără a lua în calcul
cheltuielile asociate.
Cheltuielile propriu - zise apar în cursul activităţilor curente ale întreprinderilor,
regăsindu-se sub forma costului vânzărilor, costului consumurilor de stocuri, salariilor şi
amortismentelor. Pierderile ca reduceri ale beneficiilor economice se diferenţiază de
cheltuielile propriu-zise prin aceea că acestea pot sau nu să apară în activităţile curente ale
întreprinderii. În contul de rezultate,pierderile se recunosc şi evidenţiază separat(fără a lua
în calcul veniturile asociate), întrucât informaţia furnizată de acestea este necesară în
luarea deciziilor economice.
Contabilitatea care are o determinare juridică,utilizează conceptul de patrimoniu
în recunoaşterea şi descrierea elementele calitative din situaţiile financiare.
Categoria juridică de patrimoniu în definirea şi recunoaşterea elementelor
componente ale situaţiilor financiare pierde tot mai mult din importanţă, având în vedere
următoarele aspecte:
-relaţiile privind tranzacţiile cu bunuri economice, prin conţinutul lor juridic reprezintă
drepturi de proprietate, iar din punct de vedere economic sunt, de fapt, relaţii de utilizare;
- pentru ca informaţia să fie credibilă trebuie să reflecte substanţa economică a
evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu doar forma juridică;
- definirea patrimoniului prin prisma categoriilor perechi bunuri economice şi drepturi
şi obligaţii nu înseamnă un demers economic.
În literatura de specialitate se cunosc două concepţii în definirea patrimoniului, ca
obiect al contabilităţii, juridică şi economică.
In concepţia juridică, patrimoniul reprezintă un complex de elemente "care formează
pe de o parte, bunurile economice ale unei entităţi şi, pe de altă parte, drepturile şi
obligaţiile cu valoare economică ale aceleiaşi entităţi.
În concepţia economică, ecuaţia fundamentală a patrimoniului “utilizări =
resurse”, prezintă resursele ca origine sau finanţare ailor valorilor economice iar
utilizările ca destinaţie sau investiţie a aceloraşi valori.
Pentru o contabilitate care are o determinare juridică, dreptul de proprietate
reprezintă criteriul principal pentru recunoaşterea structurilor calitative ale situaţiilor
financiare.
În tabelul de mai jos prezentăm definiţiile elementelor situaţiilor financiare atât în
optica juridică(conform doctrinei contabile franceze) cât şi în optica economică(conform

63
Cadrului General IASB)55

Definirea structurilor bilanţului

Structura Conform doctrinei contabile Conform Cadrului general al IASB


bilanţier franceze (optica juridică) (optica economică)
ă
Active Un activ este un element identificabil Un activ reprezintă o resursă
al patrimoniului care are o valoare controlată de către întreprindere ca
economică pozitivă pentru rezultat al unor evenimente anterioare
întreprindere; este un element care şi de la care se aşteaptă să genereze
generează o resursă pe care entitatea beneficii economice viitoare pentru
o controlează, rezultată din întreprindere.
evenimente anterioare şi de la care se
aşteaptă avantaje economice viitoare
Datorii Un pasiv este un element al Datoria reprezintă o obligaţie actuală a
patrimoniului cu o valoare întreprinderii rezultată din evenimente
economică negativă pentru entitate; anterioare şi prin decontarea căreia se
este o obligaţie a entităţii faţă de terţ, aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse
obligaţie care în mod probabil sau care încorporează beneficii economice.
sigur va genera o ieşire de resurse în
beneficiul acelui terţ, fără ca entitatea
să aştepte o contraprestaţie cel puţin
echivalentă. Totalul acestor elemente
formează pasivul extern.
Capitaluri Nu este definit în Planul Contabil Reprezintă interesul rezidual al
proprii General francez acţionarilor în activele unei
întreprinderi, după deducerea tuturor
datoriilor sale.

Veniturile, în determinarea lor patrimonială, reprezintă crearea sau obţinerea de


bogăţie sau resurse pe perioada exerciţiului care are efect o creştere a situaţiei nete a
patrimoniului, alta decât contribuţia proprietarului la capitalul propriu. În abordarea
patrimonială, un venit este recunoscut cu ocazia transferării dreptului de proprietate asupra
bunului material vândut sau serviciului prestat.
Cheltuielile constituie utilizarea sau consumul de bogăţie pe perioada exerciţiului
care are ca efect diminuarea situaţiei nete a patrimoniului alta decât cea legată de
rambursarea capitalului propriu. Orice cheltuială este recunoscută numai în măsura în care
s-a transferat dreptul de proprietate cu ocazia angajării sale.
Clasificarea cheltuielilor şi veniturilor, se face în funcţie de două criterii: natura şi
destinaţia acestora. După natura activităţii, cheltuielile şi veniturile pot fi : de exploatare,
financiare, extraordinare. În funcţie de natura resurselor utilizate, cheltuielile se grupează
şi delimitează în : cheltuieli cu materii prime, materiale şi mărfuri, cheltuieli cu lucrările şi
serviciile primite, cheltuieli cu impozitele şi taxele, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu
dobânzile şi alte cheltuieli financiare, cheltuieli extraordinare privind calamităţile şi alte
55
Mihai Ristea, Lavinia Olimid, Daniela Artemisa Calu, ”Sisteme Contabile comparate”,Editura Corpul
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România,Bucureşti,2006

64
evenimente similare.În funcţie de natura rezultatelor, veniturile se clasifică în :venituri din
vânzări, venituri din producţia stocată, venituri din producţia de imobilizări, alte venituri
de exploatare, venituri din dobânzi şi alte venituri financiare, venituri extraordinare
subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele similare..
Cel de al doilea criteriu, destinaţia, delimitează cheltuielile în : cheltuieli de producţie,
cheltuieli indirecte de producţie (cheltuieli cu regia secţiilor de fabricaţie); cheltuieli
generale de administraţie; cheltuieli de desfacere; cheltuieli financiare şi cheltuieli
extraordinare. La rândul lor, cheltuielile de producţie cuprind: cheltuielile cu materiile
prime şi materialele directe, cheltuielile cu salariile directe, cheltuielile cu asigurările
sociale şi protecţia socială aferente salariilor directe . În raport de destinaţia lor, veniturile
se delimitează în: venituri din vânzări; alte venituri din exploatare; venituri financiare şi
venituri extraordinare.
Practic, veniturile sunt recunoscute dacă acestea sunt în primul rând obţinute şi
nu neapărat încasate, pot fi evaluate credibil şi au un suficient grad de certitudine.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de rezultate atunci când are loc o
diminuare a beneficiilor (avantajelor) economice viitoare asociate unei reduceri a activelor
(de exemplu, consumurile stocate) sau creşteri ale pasivelor (de exemplu, datorii privind
serviciile primite de la terţi) şi aceasta poate fi credibil evaluată. Recunoaşterea
cheltuielilor se poate asocia cu recunoaşterea simultană a unei creşteri a datoriilor sau
unei diminuări de active.
Cadrul general se ocupă şi de evaluarea elementelor recunoscute în situaţiile
financiare. Nici o bază de evaluare nu are o aplicabilitate generală.

2.3.2.Măsurarea valorii şi raportarea financiară în viziunea organismelor de


normalizare internaţional recunoscute

Contabilitatea nu poate fi gândită fără evaluare. Conceptul de valoare nu trebuie


identificat cu cel de cost. Cele două referenţiale contabile(american şi internaţional)
abordează elementele fundamentale ale evaluării în cadrele contabile conceptuale prin
prisma „principiilor de evaluare”
Organismul normalizator american FASB precizează că în practică se utilează ca
baze de evaluare: costul istoric, costul actual(valoarea de înlocuire), valoarea de piaţă,
valoarea netă de realizare, valoarea actuală a fluxurilor de trezorerie. Elaborarea situaţiilor
financiare prin recursul la convenţia costului istoric, satisface cerinţele de relevanţă şi
fiabilitate ale informaţiilor contabile numai pentru active, precum stocurile, imobilizările
corporale şi necorporale; elementele de active şi datorii, precum conturile de clienţi,
furnizorii şi angajamentele reprezentând garanţii trebuie evaluate printr-un alt model de
evaluare adecvat, în funcţie de caracteristicile tranzacţiei şi pe baza criteriilor calitative de
relevanţă şi fiabilitate.
Deşi are o prezenţă redusă, valoarea justă este utilizată de normalizatorul american
ca bază de evaluare adecvată anumitor cazuri particulare.; ea nu a constituit un model, în
măsura în care nu a put fi utilizată pentru evaluarea de elemente de activ şi datorii, o dată
cu recunoaşterea lor iniţială în situaţiile financiare şi ulterior.56
Referenţialul contabil internaţional indică pentru elaborarea situaţiilor financiare,
baze de evaluare precum: costul istoric, costul actual, valoarea realizabilă(de decontare),
valoarea actualizată(valoarea actuală a fluxurilor de trezorerie). Modelul contabil utilizat

56
Niculae Feleagă, Liliana Malciu, Provocările contabilităţii internaţionale la cumpăna dintre milenii,,
Editura Economică, 2004

65
pentru întocmirea situaţiilor financiare este determinat de baza de evaluare aleasă şi de
conceptul de menţinere a capitalului. IASB nu impune un model anume de evaluare,
recomandând pe cel care este mai adecvat şi relevant. În mod clasic, valoarea de
înregistrare în contabilitate este cea din momentul efectuării tranzacţiei, adică valoarea de
la data obţinerii unui bun, a unei creanţe sau cea din momentul contractării unei datorii.
Aceasta este o valoare verificabilă, legată de data procurării activelor şi pasivelor
întreprinderii, motiv pentru care în contabilitate s-a consacrat principiul evaluării la cost
istoric.
Evaluarea la costul istoric este irelevantă în condiţii de inflaţie, întrucât furnizează
o imagine distorsionată a realităţii: activele imobilizate sunt subevaluate; de asemenea ,
performanţa întreprinderii nu este corect evaluată întrucât profitul este supraevaluat, iar
întreprinderea plăteşte impozit pe inflaţie şi distribuie dividende fictive.
Pentru firmele din „noua economie” care investesc o parte importantă din resursele
lor în active imateriale, modelul contabil tradiţional bazat pe costuri istorice nu mai asigură
reflectarea realităţii.
Pe de altă parte, aplicarea principiului prudenţei caracterizat prin disimetrie
informaţională57 poate conduce la imagini deformate despre averea şi performanţele
întreprinderii. Astfel, în mediul american, rezultatul net contabil şi-a pierdut mult din
relevanţă în evaluarea bursieră a întreprinderii în favoarea situaţiei nete(capitalul propriu).
În teoria şi practica contabilă s-au formulat mai multe soluţii pentru restabilirea
pertinenţei modelului contabil. În opinia unor autori , o soluţie ar fi publicarea unui nou
indicator de performanţă, „rezultatul global”(comprehensive income) în completarea
rezultatului net contabil tradiţional. Dar, acest indicator este lipsit de un interes real,
deoarece nu este corelat mai bine cu valoarea întreprinderii decât rezultatul net contabil.58
Claude Simon, analizând definiţia lui Smith despre valoare, constată dublul ei
înţeles: primul sens conduce la ”valoarea de întrebuinţare” iar celălalt la „valoarea de
schimb” Bunurile care au cea mai mare valoare de întrebuinţare au, adesea, o
nesemnificativă valoare de schimb59

2.3.2.1 Valoarea justă ca formulă de evaluare contabilă alternativă la costul istoric


Valoarea justă este o noţiune puţin utilizată, fiind întâlnită în următoarele standarde:
-IAS16 „Imobilizări corporale” permite întreprinderilor să contabilizeze o
imobilizare la valoarea reevaluată(valoarea justă) diminuată cu amortizarea cumulată; de
fapt, valoarea justă este valoarea de piaţă, determinată prin estimare;
-IAS 18”Venituri” precizează că veniturile ordinare trebuie să fie evaluate la
valoarea justă a contrapartidei primite sau de primit; când bunurile şi serviciile sunt
schimbate contra unor bunuri sau servicii diferite, venitul degajat trebuie evaluat la
valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite corectată cu mărimea lichidităţilor
transferate.60;
-IAS 20 menţionează că subvenţiile legate de active, inclusiv subvenţiile
nemonetare, evaluate la valoarea justă trebuie să fie prezentate în bilanţ, fie la venituri în
avans, fie prin deducerea subvenţiei, pentru a ajunge la valoarea contabilă a activului;
-IAS 22 care a fost înlocuit cu standardul internaţional de raportare financiară
IFRS3”Grupări de întreprinderi” precizează că o achiziţie poate fi contabilizată la valoarea

57
Tratează asimetric minusurile şi plusurile latente de valoare, în sensul că nu recunoaşte pe acestea din
urmă.
58
Ion Ionaşcu, Dinamica doctrinelor Contabilităţii Contemporane, Editura Economică 2003
59
Adam Smith, Recherches sur la nature et les causes de nations, Gallimard, Folio, 1991
60
Cînd valoarea justă a acestor bunuri nu poate fi determinată , venitul se evaluează la valoarea justă a
bunurilor sau serviciilor cedate.

66
justă, la data schimbului, a celorlalte elemente ale preţului de achiziţie consimţite de
cumpărător, în schimbul controlului activului net ;
În ultimii ani, pe fondul unor scandaluri financiare , modelul valorii juste pare să
fie cel mai controversat, fiind contestat de o serie de specialişti financiari.
Valoarea de schimb este determinată printr-un cost de producţie stabil şi definită în
contextul unei pieţe stabile. Binomul valoare-cost are sensuri diferite când analiza este
realizată din perspectiva contabilităţii; confruntarea acestuia cu valoarea de piaţă are
consecinţe şi abordări diferite de la ţară la ţară.61
FASB şi IASB consacră în practica evaluării valoarea justă pentru a adapta
modelul contabil la nevoile investitorilor. Valoarea justă a unui activ reprezintă preţul de
piaţă obţinut prin cesiunea acestuia.; este o valoare orientată spre viitor, deoarece
corespunde fluxurilor de lichidităţi aşteptate să le obţină întreprinderea prin utilizarea sau
vânzarea unui activ.
În realitate, influenţa pieţei nu se pune în acelaşi mod pentru diferite elemente de
activ şi de datorii. De exemplu, imobilizările sunt mai degrabă destinate menţinerii în timp
şi utilizării decât cesiunii pe o piaţă.; în cazul lor, valoarea de piaţă nu este un element
fundamental , şi, ca atare, devine puţin operaţională.
Practicarea unui preţ just se referă la valorile atribuite activelor şi pasivelor
întreprinderii; prin aceste valori atribuite elementelor bilanţului se transmite un mesaj
investitorilor sau se poate manipula comportamentul utilizatorilor de informaţie contabilă.
În condiţiile mondializării economice şi financiare, nevoia evaluării la valoarea justă vine
din partea investitorilor; ceilalţi utilizatori de informaţii contabile(băncile, furnizorii,
clienţii, salariaţii, statul) au alte nevoi informaţionale privind contabilitatea întreprinderii.
Adoptarea valorii juste ca bază de evaluare în contabilitate presupune corectarea
permanentă a costurilor de achiziţie ale activelor cu valoarea lor de piaţă, adică o
reevaluare permanentă a elementelor bilanţului contabil. Recursul la valoarea justă
presupune includerea în rezultatul firmei şi a câştigurilor sau pierderilor potenţiale
generate de evoluţia pieţei. În măsura în care nu există un preţ de piaţă pentru elementul ce
trebuie evaluat la valoarea justă, trebuie găsit un substitut al valorii de piaţă; spre deosebire
de valoarea de piaţă care este o informaţie constatată, substitutul acesteia este o valoare
estimată în funcţie de propriile judecăţi profesionale. În acest context, lumea contabililor şi
a analiştilor financiari se împarte în partizani pro şi contra ai evaluării la valoarea justă..
Contabilizarea la valoarea justă în raport cu costul istoric oferă o serie de avantaje:
-permite o estimare mai corectă a fluxurilor viitoare de trezorerie
-ia în calcul câştigurile şi pierderile rezultate din eventualele schimbări de preţ
-este o modalitate simplă de evaluare în cazul instrumentelor direct negociabile pe o
piaţă activă
-este orientată spre previziune
Totuşi studii empirice arată că situaţiile financiare ale întreprinderilor americane
care au aplicat contabilizarea la valoarea justă nu se caracterizează prin creşterea
pertinenţei modelului contabil.
Dacă valoarea justă este măsurată pentru fiecare activ distinct, şi nu pentru
ansamblul întreprinderii, rezultă că o contabilitate în valoare justă este o contabilitate
statică.62
La nivel european , evaluarea la valoarea justă reprezintă un subiect destul de
controversat. Pentru unii, valoarea justă este un mijloc de obiectivare a informaţiei

61
Între principalele sisteme contabile din spaţiul european, diferenţele nu provin neapărat din conceptele de
valoare cu care operează ; dimpotrivă, aceste divergenţe îşi găsesc originea în acţiunea factorilor culturali,
sociali şi juridici.
62
În opinia adepţilor modelului de evaluare în costuri istorice, altfel spus, ai contabilităţii dinamice.

67
contabile. Pentru alţii, valoarea justă nu este decât o formă de estimare a valorii care poate
să ducă la comportamente de tipul contabilităţii creative.Dintre criticile aduse evaluării la
valoarea justă, cele mai consistente vin din partea specialiştilor în asigurări şi bănci.
Aceştia se tem cel mai mult de corecţiile generate de diminuările de valoare, ale activelor
în raport cu valoarea de piaţă având în vedere că solvabilitatea şi perenitatea lor au o
importanţă capitală pentru deponenţi sau asiguraţi. Controlorii bancari mondiali , bancherii
influenţi, membrii Comitetului de la Bâle privind Supravegherea Bancară judecă evaluarea
la valoarea justă ca fiind neadaptată pentru contabilitatea băncilor şi întreprinderilor de
asigurări. Se pune întrebarea :” care va fi semnificaţia acordată de controlorii bancari
pentru fondurile proprii evaluate la valoarea justă faţă de fondurile proprii reglementate?” 63
La bănci, fondurile proprii au un conţinut mai larg decât capitalurile proprii întrucât
cuprind şi rezervele constituite pe seama cheltuielilor, cum ar fi rezerva pentru riscul de
credit. În acest context, piaţa poate interpreta incorect creşterea valorii juste a fondurilor
proprii ca o creştere a riscurilor, anticipând o criză. Pe de altă parte, controlorii bancari pot
interpreta eronat o diminuare a valorii juste a fondurilor proprii , luând măsuri corective
care pot alarma piaţa.
Contabilitatea la valoarea justă nu se poate adapta pentru numeroase operaţii
financiare, în particular cele din contextul european, unde prioritatea în materie de credit
este dată împrumuturilor cu rate fixe.64
Evaluarea la valoarea justă în asigurări este încă departe de a prezenta garanţiile
necesare în termeni de fiabilitate şi aplicabilitate la diferite pieţe, având în vedere că
aceasta riscă să inducă o volatilitate extremă în rezultate, situaţie ce ar putea provoca
panică în rândul asiguraţilor.65Mai mulţi specialişti susţin că evaluarea bilanţului la
valoarea justă se adaptează numai elementelor care sunt destinate vânzării, iar celelalte
care urmează să fie conservate trebuie evaluate la costul istoric.66
Criticile aduse valorii juste se pot structura astfel:
-Valoarea justă nu este nici fiabilă, nici nelipsită de elemente care să ducă la
interpretări greşite
O mare parte din instrumentele financiare emise, negociate şi utilizate în special de
instituţiile de credit nu sunt cotate; evaluarea acestora se bazează pe modele interne care
conferă valorii juste un grad relativ de fiabilitate
-Valoarea justă nu este nelipsită de permanenţa metodelor ei de determinare
În condiţiile în care nu există un preţ de piaţă pentru toate instrumentele financiare
deţinute de întreprinderi, valoarea justă se determină pe baza metodei actuale. Utilizarea
aceloraşi valori juste , în instituţiile financiare, ridică probleme de comparabilitate, punând
sub semnul întrebării relevanţa informaţiei contabile adresate investitorilor.
-Costul de determinare a valorii juste are o mărime deloc de neglijat
Când valoarea justă nu este dată de valoarea de piaţă, aceasta se determină cu
ajutorul modelelor, utilizarea ei confruntându-se cu dificultăţi şi pericole suplimentare.
Privind instrumentele financiare deţinute de instituţiile bancare pentru a fi investite
pe termen lung, evaluarea acestora se face prudent pe baza regulii „lower of cost or
63
V Oung , Cosidérations prudentielles sur la comptabilisation en »juste valeur » pour les établissements de
crédit, « Bulletin de la Banque de France », nr.95/novembre 2001
64
O. Pastré, M Vigier, Le capitalisme déboussolé. Après Enron et Vivendi :soixante réformes pour un
nouveau gouvernement d` entreprise, Editions La Découverte, 2003
65
F. LUSTMAN, Normalisation comptable pour les assurances et les banques : vers des normes ou des
dogmes ?, Revue française de comptabilité, nr. 440/ janvier 2002
66
IAS 39 « Instrumente financiare :recunoştere şi evaluare » prescrie contabilizarea la valoarea justă pentru
toate activele şi pasivele negociabile ; celelalte elemente care nu sunt negociabile(de exemplu : portofoliul
de împrumuturi acordate şi depozitele bancare) sunt înregistrate la costul istoric.

68
market”(cea mai mică valoare dintre cost şi preţul pieţei) . Recunoaşterea instrumentelor
financiare pe termen scurt se face la preţul pieţei(una dintre formele valorii juste),
conform regulii „market to market”. Când valoarea justă este determinată cu ajutorul
modelelor, regula utilizată este”market to model ”Metodele propuse de organismul
internaţional de normalizare, pentru efectuarea de modelări, în vederea determinării valorii
juste, prezintă şi dificultăţile regulii de evaluare „market to model” Utilizarea practică a
unui model prezintă riscul de a suporta pierderi, ca urmare a inadaptabilităţii sale. În
lucrarea sa „Valoarea justă şi riscul modelului”67, Michel Bois enunţă două soluţii(una
organizaţională şi una contabilă) pentru a evita riscul de model; în opinia sa, imprecizia
modelului utilizat poate fi estimată prin recunoaşterea provizioanelor pentru riscuri(deşi
estimarea acestora este complexă).
Un răspuns definitiv la întrebarea dacă bilanţul la costul istoric va fi înlocuit de
bilanţul la valoarea de piaţă este greu de dat. Echipa de cercetători, coordonată de
profesorii Jean-François, Casta şi Bernard Colasse în lucrarea ”Valoarea justă, mize
tehnice şi politice” realizează inventarul avantajelor şi inconvenientelor tehnice şi
teoretice ale valorii juste care nu permit să se confirme superioritatea acesteia asupra
abordării tradiţionale, în materie de evaluare. În funcţie de necesităţile informaţionale
predefinite ale unor utilizatori concreţi , se poate proceda la o alegere între modelele de
evaluare concurente.Este posibil ca întocmirea conturilor consolidate să se bazeze mai mult
pe valoarea justă, deoarece acestea servesc aproape exclusiv acţionarilor şi managerilor. La
nivelul societăţilor individuale, costul istoric va subzista , având în vedere că întocmirea de
două serii de conturi , în cost istoric şi valoare de piaţă, nu se justifică prin prisma
raportului cost-avantaje privind obţinerea informaţiei contabile.Pentru orizontul imediat de
timp, modelul contabil al firmei se va baza pe o formulă hibridă de evaluare(compusă din
costul istoric şi valoarea de piaţă), cel puţin din raţiuni practice.
2.3.2.2 Aplicaţii privind evaluarea elementelor situaţiilor financiare
●aplicaţii privind utilizarea costurilor istorice
1) O societate cumpără o sondă la preţul negociat de 60.000 u.m., cheltuielile
cu transportul şi instalarea fiind de 10.000 u.m. Cheltuielile estimate privind obligaţia
societăţii de a dezafecta instalaţia la sfârşitul perioadei de exploatare sunt în sumă de
5000 u.m. Se cere să se determine costul istoric la care se recunoaşte sonda în
contabilitatea firmei ştiind că durata contractului este 5 ani iar rată de actualizare:este
de 12%.
Rezolvare:
- la recepţia sondei, se recunoaşte valoarea facturată de 60.000 u.m+10.000 u.m.:
- se recunoaşte costul estimat a se angaja cu dezafectarea instalaţiei în sumă de :
5000x(l+12%)-5 = 2837 u.m.:
- rezultă că sonda se recunoaşte iniţial la costul de : 70.000 + 2.837 = 72.837 u.m.

2)O societate X are un singur sector de producţie cu activitate normală de 2.500 unităţi
finite produs P pe lună care presupune costuri de structură liniare de 2.000.000 u.m. şi
un cost variabil unitar de 5.000 u.m..
Pe parcursul a trei luni, activitatea reală realizată de sectorul de producţie a fost de: 2.500 u.f.,
1.000 u.f.şi 3.000 u.f. în condiţiile în care cheltuielile de structură, productivitatea şi preţul au
rămas constante. La sfârşitul fiecărei luni, întreprinderea posedă 120 unităţi finite de
produs P în stoc.
Se cere să se determine valoarea stocului final la sfârşitul fiecărei luni.
67
Michel Bois, Juste valeur et risque de modèle, contribution au cadre de l`ouvrAGE, Juste valeur enjeux
techniques et politiques, Economica, Paris, 2001.

69
Rezolvare :
- evaluarea stocului de produse pe baza costului de producţie complet
Tabelul de mai jos reprezintă evoluţia costului unitar pentru unitatea de lucru a
centrului după metoda costului complet.
Determinarea costului unitar prin metoda costului complet
INDICATORI LUNA 1 LUNA 2 LUNA 3
Activitatea reală AR (u.f.) 2.500 1.000 3.000
Costuri fixe totale CF (u.m.) 2.000.000 2.000.000 2.000.000
Costuri variabile totale CV (u.m.) 12.500.000 5.000.000 15.000.000
Costul complet total CT (u.m.) 14.500.000 7.000.000 17.000.000
Costul fix unitar CFM (u.m.) 800 2.000 666,67
Costul variabil unitar CVM (u.m.) 5.000 5.000 5.000
Costul unitar CTM (u.m.) 5.800 7.000 5667
Cele 120 unităţi finite de produse stocate la sfârşitul celor trei luni, se evaluează
la costul de producţie complet, astfel:
− în luna 1: 120x5.800 = 696.000 u.m.
− în luna 2 : 120x7.000 = 840.000 u.m.
− în luna 3: 120 x 5667 = 680.040 u.m.
Se observă că nivelul costului unitar este crescător când activitatea reală scade şi
invers (descrescător când activitatea reală creşte).
În condiţiile stabilităţii preţului şi a productivităţii, adică a unui cost variabil
mediu constant, variaţia costului unitar este determinată numai de gradul de absorbţie al
costurilor fixe.
- evaluarea stocului de produse pe baza costului de producţie real
Efectele variaţiei activităţii asupra costurilor fixe se izolează luând în consideraţie
gradul de utilizare a capacităţii normale cu ajutorul coeficientului imputării raţionale
(Kir=activitatea reală/activitatea normală)
Determinarea costului unitar prin metoda imputării
raţionale

Luna Activitate Kir Costuri fixe Costuri fixe Costuri Costul unitar
reală(ore) efective CF imputate CFir variabile totale (u.m.)
(u.m.) CV(u.m.)
I 2.500 1 2.000.000 2.000.000 12.500.000 5.800
II 1.000 0,4 2.000.000 800.000 5.000.000 5.800
III 3.000 1,2 2.000.000 2.400.000 15.000.000 5.800
Imputarea raţională are ca efect obţinerea unui cost de producţie unitar inde-
pendent de nivelul activităţii.
În luna a III-a care este caracterizată de supraactivitate (Kir= 1,2) stocurile nu pot
să fie evaluate la o mărime superioară costului lor şi în consecinţă se va utilza costul de
producţie unitar de 5667 u.m. pe unitatea de produs finit.
Rezultă că valoarea stocului final va fi:
− la sfârşitul lunii I: 120 u.f. x 5.800 =696.000 u.m.
− la sfârşitul lunii a II-a : 120 u.f.x 5.800 = 696.000 u.m.
− la sfârşitul lunii a III-a : 120 u.f. x 5.667= 680.040 u.m.

3) La 1 noiembrie ,stocul mărfii X este evaluat la 300 u.m. (10 bucăţi x 30


u.m.). Ştiind că în luna noiembrie, au avut loc următoarele tranzacţii cu privire la
stocul de marfa X:
5 noiembrie : o intrare de 12 bucăţi, la un cost de 36 u.m./bucată;
10 noiembrie : o ieşire de 8 de bucăţi;

70
12 noiembrie: o intrare de 10 bucăţi, la un cost de 40 u.m./bucată ;
30 noiembrie : o ieşire 12 bucăţi ;
se cere să se evalueze stocurile ieşite şi stocul la sfârşitul perioadei
Rezolvare:
- evalurea stocurilor la momentul ieşirii şi la sfârşitul perioadei cu metoda
primul intrat-primul ieşit (FIFO)
Metoda primul intrat-primul ieşit (FIFO) presupune ca primele elemente cumpărate
sunt cele care se şi vând primele şi, prin urmare, elementele care rămân în stoc la sfârşitul
perioadei sunt cele cumpărate sau produse cel mai recent. În tabelul de mai jos se prezintă
metoda FIFO în evaluarea stocurilor la momentul ieşirii şi la sfârşitul perioadei.

Metoda FIFO în evaluarea stocurilor la momentul ieşirii


Intrări Ieşiri Stoc
Data
Q Preţ Valoare Q Preţ Valoare Q Preţ Valoare

01.11 10 30 300

05.11 12 36 432 12 36 432

10.11 8 30 240 2 30 60

12 36 432

12.11 10 40 400 2 30 60

12 36 432

10 40 400

30.11 2 30 60

10 36 360 2 36 72

10 40 400

Prin aplicarea acestei metode, stocul rămas la finele perioadei este de 472 unităţi
monetare.
Indiferent de sistemul de inventariere(periodic sau perpetuu), metoda FIFO
generează aceleaşi rezultate cu privire la valoarea stocurilor.
Metoda FIFO are punctul forte că stocurile finale sunt evaluate la valorile cele mai
recente care reflectă realitatea economică.
Conform acestei metode, în perioada de inflaţie, ieşirile de stocuri sunt subevaluate
conducând la o supraevaluare a rezultatului. Când preţurile scad, ieşirile de stocuri sunt
supraevaluate conducând la o informaţie nerelevantă în contul de profit şi pierdere, privind
rezultatul(profitul).
Metoda FIFO de evaluare a stocurilor reflectă cel mai bine fluxul fizic al unităţilor pentru
cele mai multe sectoare care au rulaje rapide Această metodă are avantajul că stabileşte o
valoare a stocurilor în bilanţ, similară celei stabilită de contabilitatea la cost actual, având
în vedere că stocul este compus din elemente achiziţionate la costuri mai recente. FIFO

71
este metoda de evaluare a costurilor pe baza bilanţului, deoarece oferă cea mai precisă
estimare a valorii curente a contului de stocuri când se modifică costurile.
Privind veniturile, metoda FIFO nu reflectă relevant performanţa economică
întrucât costurile istorice mai vechi sunt echilibrate cu venituri actuale. Venitul raportat
este influenţat în funcţie de viteza de rotaţie a stocurilor şi de indicele de creştere a
preţurilor. Pe de altă parte, există riscul ca entitatea să nu-şi poată finanţa din resurse
proprii stocurile atunci când preţurile cresc iar câştigurile raportate sunt distribuite în
întregime proprietarilor, sub formă de dividende
Metoda FIFO nu se supune tuturor reglementărilor fiscale, ceea ce reprezintă un
avantaj major comparativ cu metoda LIFO.
- evalurea stocurilor la momentul ieşirii şi la sfârşitul perioadei cu metoda
costului mediu ponderat(CMP)
Metoda costului mediu ponderat (CMP) calculează costul fiecărui element pe baza
mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei şi a
costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei. Media poate fi
calculată periodic sau după recepţia fiecărei intrări, în funcţie de circumstanţele în care se
găseşte întreprinderea.
Evaluarea ieşirilor de stocuri cu metoda costului mediu ponderat(CMP)
calculat după fiecare intrare
Intrări Ieşiri Stoc
Q Preţ Valoare Q Preţ Valoare Q Preţ Valoare
01.11 10 30 300
05.11 12 36 432 22 33,27 732
10.11 8 33,27 266,14 14 33,27 466
12.11 10 40 400 24 36,08 866
30.11 12 36,08 433 12 36,08 433
CMP1 = 10 x 30 + 12x 36 = 732= 33,27 u.m.
22 22

CMP2 = 14 x 33,27 + 10 x 40 = 866 = 36,08 u.m.


24 24
Prin aplicarea acestei metode, stocul rămas la finele perioadei este de 433 unităţi
monetare.
Varianta costului mediu ponderat după fiecare intrare prezentată în tabelul de mai
sus se caracterizează prin următoarele avantaje:
- valoarea ieşirilor este corespunzătoare realităţii economice din momentul
respectiv;
- valoarea stocului şi ieşirile din stoc sunt cunoscute în orice moment.
În condiţiile în care mişcările de stocuri sunt numeroase, dificultatea în calculul
costului mediu ponderat după fiecare recepţie este eliminată prin organizarea unei gestiuni
automatizate a contabilităţii stocurilor.
Varianta costului mediu ponderat calculat la sfârşitul perioadei presupune o singură
evaluare a stocurilor la sfârşitul perioadei de gestiune. În cursul perioadei de gestiune,
ieşirile de stoc se înregistrează numai cantitativ. Avantajele acestei variante constă în:
- nivelează variaţiile de cost(preţ);
- simplifică calculele de evaluare a stocurilor.
Întrucât nu permite evaluarea stocului final în orice moment,varianta CMP la
sfârşitul perioadei intră în contradicţie cu principiul de bază al inventarului permanent. Pe
de altă parte, această variantă are dezavantajul că netezeşte evaluările în sensul că :valoarea
stocurilor finale va fi supraevaluată când preţurile scad şi minimizată când preţurile cresc.

72
Evaluarea ieşirilor de stocuri cu metoda costului mediu ponderat(CMP)
calculat la sfârşitul perioadei de gestiune
Intrări Ieşiri Stoc
Q Preţ Valoare Q Preţ Valoare Q Preţ Valoare
01.11 10 30 300 10 30 300
05.11 12 36 432
10.11 8
12.11 10 40 400
30.11 12
Total 32 1.132 20 35,375 707,5 12 35,375 424,5
CMP, metoda costului ponderat prin cele două variante, nu poate oferi informaţii fiabile
nici din punct de vedere al valorii stocurilor în bilanţ şi nici din punct de vedere al
veniturilor în contul de profit şi pierdere.
În viziunea standardelor internaţionale de Contabilitate, fluxurile costurilor asociate
stocurilor se pot evalua cu două metode: FIFO(„primul intrat-primul ieşit”) şi
CMP(metoda a costului mediu ponderat).
Reglementările contabile româneşti admit în plus şi metoda LIFO(„ultimul intrat-
primul ieşit”) în evaluarea stocurilor la momentul ieşirii.

- Evaluarea stocurilor la momentul ieşirii din gestiune cu metoda LIFO

Intrări Ieşiri Stoc


Data
Cantitate Preţ Valoare Cantitate Preţ Valoare Cantitate Preţ Valoare
01.11 10 30 300 10 30 300
10 30 300
05.11 12 36 432
12 36 432
10 30 300
10.11 8 36 288
4 36 144
10 30 300
12.11 10 40 700 4 36 144
10 40 400
10 40 400 10 30 300
30.11
2 36 72 2 36 72

Prin aplicarea acestei metode, stocul rămas la finele perioadei este de 372 unităţi
monetare.
Se consideră că în perioadele de creştere a preţurilor, metoda LIFO este cea mai
bună în evaluarea venitului periodic. Entităţile care utilizează această metodă în perioadele
de inflaţie au ca rezultat descreşterea datoriei fiscale curente , în comparaţie cu alte
alternative în care această metodă nu este acceptată.
Tratamentul contabil alternativ, respectiv metoda „ultimul intrat, primul-ieşit”
(LIFO) nu mai este permisă de noua varianta revizuită a IAS 2 « Stocuri »
● aplicaţii privind utilizarea costurilor istorice şi a principiului prudenţei
Practica diminuării valorii stocurilor sub cost, până la valoarea realizabilă netă, este
consecventă cu principiul conform căruia activele nu trebuie reflectate în bilanţ la o
valoare mai mare decât valoarea care se poate obţine prin utilizarea sau vânzarea lor.
Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat în condiţiile normale de activitate,
diminuat cu costurile necesare finalizării lor, precum şi cu costurile de vânzare.
De obicei, stocurile sunt diminuate până la valoarea realizabilă netă element cu
element. În unele cazuri poate fi mai adecvată gruparea elementele similare sau conexe.
Acesta poate fi cazul unor elemente de stoc care aparţin aceleiaşi game de produse care au

73
scopuri sau utilizări similare, stocuri care sunt produse sau comercializate în aceeaşi zonă
geografică etc.
Estimarea valorii realizabile nete ia în considerare, de asemenea, scopul pentru care
stocurile sunt deţinute. Astfel, valoarea realizabilă netă a stocurilor ce urmează a fi livrate
în baza unor contracte ferme pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii este preţul
stabilit contractual.
Valoarea materialelor şi a consumabilelor folosite în producţie nu este diminuată sub
cost dacă se estimează că produsele finite în care urmează să se încorporeze vor fi vândute
pentru un preţ mai mare sau egal cu costul lor. În caz contrar, costul materialelor aferente
se diminuează până la valoarea realizabilă netă.
La închiderea exerciţiului, stocurile se evaluează în bilanţ la minimul dintre cost şi
valoarea netă de realizare
Pentru fiecare perioadă ulterioară se efectuează o nouă evaluare a valorii realizabile
nete. Dacă acele condiţii care au determinat decizia de a diminua valoarea realizabilă netă
au încetat să mai existe, atunci valoarea cu care s-a reflectat diminuarea se va storna, astfel
încât noua valoare contabilă a stocului să fie egala cu cea mai mică valoare dintre valoarea
de intrare şi valoarea realizabilă netă revizuită.
Pentru a reflecta utilizarea costurilor istorice şi a principiului prudenţei considerăm
următoarea aplicaţie:
La 31.12.N , societatea ALFA care are ca obiect de activitate vânzarea de
mărfuri, deţine în stoc următoarele articole:
Articole Valoarea la Valoare de
cost piaţă
de achiziţie (u.m.)
(u.m.)
Marfa X 175.000 125.000
Marfa Y 84.000 88.500
Marfa Z 567.000 570.000
Marfa 150.000 123.000
W

Total 976.000 906.500

Pentru a determina valoarea de piaţă a mărfurilor s-a apelat la serviciile unui


evaluator profesionist în domeniu.În urma evaluării mărfurilor se constată că valoarea
de piaţă coincide cu valoarea netă de realizare. Se cere să se determine valoarea
stocului în bilanţul de la închiderea exerciţiului N.
Rezolvare:
Pentru a determina valorea stocului la data bilanţului din exerciţiul financiar
N,aplicăm testul valorii minime dintre cost şi valoarea netă de realizare pentru fiecare
articol din stoc, luat separat. Rezultă că valoarea stocului în bilanţul de la închiderea
exerciţiului N este:
Articole Minimul dintre cost şi valoarea
netă de realizare (u.m.)
Marfa X 125.000
Marfa Y 84.000
Marfa Z 567.000
Marfa W 123.000

74
Total 899.000

Pierderea de valoare de 976.000 - 899.000 = 77.000 u.m., se recunoaşte şi


contabilizează ca un provizion de depreciere:
Cheltuieli privind ajustările pentru = Ajustări pentru 77.000
deprecierea activelor circulante deprecierea stocurilor

●) aplicaţii privind utilizarea valorii juste


1) Societatea ALFA a contractat un împrumut cu valoarea nominală de
12.000.000 u.m. în condiţiile unei rate a dobânzii 10%. Se cere să se determine
valoarea justă a împrumutului la data contractării acestuia ştiind că durata împrumu-
tului este de 5 ani iar rata dobânzii pe piaţă este egală cu rata dobânzii precizată în
contract.
Rezolvare:
Pentru a calcula valoarea justă la data contractării împrumutului, se actualizează
fluxurile de trezorerie aferente ca în tabelul de mai jos:

Anul Fluxul generat Factorul de actualizare Fluxul actualizat


de împrumut (2) = (1+10%)n (3) = (1)/(2)
(1)
1 1.200.000 1,10 1.090.909
2 1.200.000 1,21 991.736
3 1.200.000 1,331 901.578
4 1.200.000 1,4641 819.616
5 13.200.000 1,61051 8.196.161
Total 18.000.000 - 12.000.000

Se observă că la data contractării împrumutului, valoarea justă a acestuia de


12..000.000 u.m. coincide cu valoarea sa istorică .

2) Pe baza datelor din aplicaţia precedentă, se cere să determine valoarea justă a


împrumutului la data contractării în condiţiile în care rata dobânzii pe piaţă este 13%.
Rezolvare:
Fluxurile de trezorerie aferente împrumutului se actualizează la nivelul ratei
dobânzii pe piaţă de 13%, ca în tabelul de mai jos:
Anul Fluxul generat Factorul de actualizare Fluxul actualizat
de împrumut (2) = (1+13%)n (3) = (1)/(2)
(1)
1 1.200.000 1,13 1.061.947
2 1.200.000 1,2769 939.776
3 1.200.000 1,442897 831.660
4 1.200.000 1,63047361 735.982
5 13.200.000 1,8424351793 7.164.431
Total 18.000.000 10.733.796

Se observă că în cazul în care rata dobînzii pe piaţă este mai mare decât rata
dobânzii din contractul de împrumut, valoarea nominală, la care a fost înregistrat
împrumutul 12.000.000 u.m. este superioară valorii juste de 10.733.796 u.m.
Conform principiului costului istoric, împrumutul se recunoaşte şi înregistrează la
valoarea istorică de 12.000.000 u.m. În realitate, debitorul are un câştig, iar creditorul, o

75
pierdere de 12.000.000 – 10.733.796 = 1.266.204 u.m.În conformitate cu IAS 39,
împrumutul trebuie evaluat la 10.733.796 u.m.

2.3.3. Contabilitatea actuarială, un model contemporan de evaluare a


elementelor situaţiilor financiare

Contabilitatea actuarială sau valoarea de utilitate ataşată acesteia presupune evaluarea activelor
sau a capitalului este prin actualizarea fluxurilor brute de venituri, generate de aceste
structuri cu ajutorul relaţiei68:
F1 F2 Fn
C0 = + + ... +
: (1 + i ) (1 + i )
1 2
(1 + i ) n
în care:
Co = capitalul (activele) evaluat(e) în momentul To;
Fn = fluxul brut de venit, generat în momentul n;
i = rata de actualizare.
În cazul unui model de contabilitate actuarială, capitalul total se obţine prin
însumarea directă a veniturilor brute .
Rata de actualizare este rata de rentabilitate care se aşteaptă să fie în mod raţional
realizată, în medie, într-o economie sau într-un sector de activitate dat. De exemplu, dacă
se urmăreşte evaluarea capitalurilor proprii, se ia în consideraţie rata medie a
rentabilităţii financiare, care revine proprietarilor. Dacă se evaluează datoriile, se ia în
calcul rata dobânzii medie de remunerare a pasivelor externe..
Contabilitatea actuarială ca o nouă bază de evaluare şi valorile actualizate sau
valorile de utilitate asociate acesteia sunt menţionate în contextul normalizator contabil al
deprecierii activelor. Astfel, organismul american de normalizare contabilă (FASB) a
publicat, în 1995, standardul FAS 121, privind tratamentul contabil al deprecierii activelor
pe termen lung iar organismul internaţional de normalizare contabilă (IASB) a aprobat
standardul IAS 36 "Deprecierea activelor" privind calculul şi recunoaşterea pierderii de
valoare pentru un activ, atunci când valoarea recuperabilă a acestuia este inferioară valorii
sale contabile. Standardul vizează deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale.
Valoarea de utilitate este o valoare actualizată, care se determină prin estimarea
fluxurilor de trezorerie viitoare aşteptate din utilizarea continuă a unui activ şi din cesiunea
sa, la sfârşitul duratei sale de utilizare.

● Pierderea de valoare sau deprecierea activelor în viziunea standardului


internaţional de contabilitate IAS 36
a) abordări conceptuale, cerinţe pentru identificarea deprecierii
IAS 36 «Deprecierea activelor « reflectă procedurile prin care o entitate stabileşte
dacă activele sale sunt depreciate adică sunt înregistrate la o valoare mai mare decât
valoarea lor recuperabilă. Când un activ este înregistrat la o valoare mai mare decât
valoarea recuperabilă ( valoarea sa contabilă depăşeşte valoarea recuperabilă din folosirea
sau vânzarea activului) acesta este depreciat şi Standardul impune întreprinderii să
recunoască o pierdere din depreciere.De asemenea, IAS 36 specifică când o întreprindere
trebuie să reia o pierdere din depreciere şi recomandă prezentarea anumitor informaţii
referitoare la activele depreciate

68
Liliana Malciu(Feleagă), preluat după Christine Collette, Jacques Richard, Comptabilite generale. Les
systemes franqais et anglo-saxons, Dunod, Paris, 2000, pp. 211-229.

76
Standardul se aplică în contabilitatea deprecierii tuturor activelor, cu excepţia celor
care intră în aria de aplicabilitate a altor standarde: stocuri ( IAS 2, « Stocuri ») , active din
contractele de construcţii (IAS 11, « Contracte de construcţii ») , creanţe privind impozitul
amânat (IAS 12, « Impozitul pe profit ») ,active rdin beneficii ale angajaţilor (IAS 19,
« Beneficiile angajaţilor »), active financiare( IAS 39, » Instrumente financiare:
recunoaştere şi evaluare »),investiţii imobiliare evaluate la valoarea justă (IAS 40,
« Investiţii imobiliare »), active biologice aferente activităţii agricole ( IAS 41,
« Agricultura ») precum şi activele reflectate de standardele de raportare financiară IFRS 4
“Contracte de asigurare « şi
Costuri de achiziţie amânate şi active intangibile care rezultă din drepturile
contractuale ale asigurătorului conform contractelor de asigurare ce sunt cuprinse în aria de
aplicabilitate a IFRS 4, Contracte de asigurare”; şi IFRS 5, « Active ne-curente deţinute
pentru vânzare şi operaţiuni discontinue ».
Se observă că acest standard se aplică activelor ce sunt înregistrate la valoarea
reevaluată (valoare justă) pe baza altor Standarde Internaţionale de Contabilitate, cum este
cazul tratamentului contabil alternativ permis, descris în IAS 16, Imobilizări corporale.
Pentru a stabili dacă un activ reevaluat poate fi depreciat trebuie luată în
consideraţie baza folosită în determinarea valorii juste a acestuia.
O pierdere din depreciere este valoarea cu care valoarea contabilă a unui activ sau a
unei unităţi generatoare de numerar depăşeşte valoarea sa recuperabilă.
O unitate generatoare de numerar este cel mai mic grup identificabil de active care
generează intrări de numerar din utilizarea continuă, intrări care sunt în mare măsură
independente de intrările de numerar generate de alte active sau grupuri de active.
Valoarea recuperabilă a unui activ sau a unei unităţi generatoare de numerar este
maximul dintre valoarea justă mai puţin costurile vânzării şi valoarea sa de utilizare
Costurile cedării sunt costurile suplimentare atribuibile direct cedării unui activ sau
unei unităţi generatoare de numerar, excluzând costurile de finanţare şi cheltuielile cu
impozitul pe profit.
Valoarea justă netă este suma ce se poate obţine din vânzarea unui activ sau a unei
unităţi generatoare de numerar, de bună voie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în
cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv, mai puţin costurile aferente
cedării.
Valoarea de utilizare este valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar ce
se aşteaptă să fie obţinute dintr-un activ sau unitate generatoare de numerar.
Cerinţe pentru identificarea deprecierii

În identificarea deprecierii , ca regulă generală, considerăm că un activ este


depreciat atunci când valoarea sa contabilă depăşeşte valoarea recuperabilă. La data
fiecărui bilanţ contabil, o entitate trebuie să stabilească dacă există vreun indiciu potrivit
căruia un activ poate fi depreciat şi în cazul afirmativ trebuie să estimeze valoarea
recuperabilă a activului.
Indiferent că există sau nu un indiciu al unei deprecieri, întreprinderea trebuie să
testeze anual pentru depreciere, orice activ intangibil cu durată de viaţă nelimitată sau
activ intangibil care nu este încă disponibil pentru utilizare precum şi fondul fondul
comercial achiziţionat printr-o combinare de întreprinderi.
Sursele extene care furnizează informaţii privind pierderea de valoare a activelor, pot
fi: - declinul valorii de piaţă a unui activ care s-a diminuat mai mult decât prin efectul
aşteptat al utilizării normale a acestui activ sau al trecerii timpului;

77
- modificări importante care au apărut sau vor surveni pe piaţa activului analizat
cu efecte adverse asupra întreprinderii(planuri de întrerupere sau restructurare a
activităţii căreia îi aparţine un activ, cedarea mai înainte de data estimată );
- creşterea ratei dobânzilor sau ratei rentabilităţii investiţiilor pe piaţă ;
- valoarea contabilă a activului net din situaţiile financiare ale întreprinderii este
mai mare decât capitalizarea bursieră ;
- este disponibilă dovada uzurii morale sau fizice a unui activ.
Trebuie precizat că nu orice creştere a ratei dobânzilor pe piaţă sau a ratei
investiţiilor pe piaţă este în mod obligatoriu un indciu al pierderii de valoare a unui
activ .De exemplu, rata de actualizare folosită în calcularea valorii de utilizare a activului
poate să nu fie afectată de creşterea acestor rate pe piaţă. Creşterea ratei dobânzii pe termen
scurt nu are influenţă asupra ratei de actualizare pentru activ care mai are o lungă durată de
viaţă rămasă.Pe de altă parte, chiar în condiţiile în care rata de actualizare folosită în
calcularea valorii de utilizare a activului este probabil să fie afectată de creşterile acestor
rate pe piaţă, întreprinderea poate demonstra că este capabilă să-şi ajusteaze veniturile
pentru a compensa orice creştere a acestor rate.
Entitatea trebuie să stabilească anual testul de depreciere, independend de orice
indiciu de pierdere de valoare.
Avem o o pierdere din depreciere dacă, şi numai dacă valoarea recuperabilă a
activului este mai mică decât valoarea contabilă a acestuia. Când avem pierdere din
depreciere, valoarea contabilă a unui activ trebuie adusă la valoarea lui recuperabilă.
O pierdere din depreciere se recunoaşte ca şi cheltuială în contul de profit şi pierdere
cu excepţia cazului în care activul este înregistrat la valoarea reevaluată conform
tratamentului contabil alternativ permis de IAS 16, “Imobilizări corporale”. Pierderea din
deprecierea unui activ reevaluat este recunoscută în mod direct prin diminuarea surplusului
din reevaluarea activului, în măsura în care pierderea de valoare nu depăşeşte mărimea
acestui surplus. După recunoaşterea unei pierderi din depreciere, amortizarea activului
trebuie ajustată în perioadele viitoare pentru a aloca valoarea contabilă revizuită a
activului, mai puţin valoarea lui reziduală, pe o bază sistematică de-a lungul duratei de
viaţă utilă rămase.
În situaţia în care nu se poate determina valoarea recuperabilă a unui activ , se
identifică unitatea generatoare de trezorerie la care aesta se poate ataşa. O unitate
generatoare de trezorerie reprizintă grupul de active care generează fluxuri de trezorerie
independente de alt grup de active.Pentru a identifica unitatea generatoare de trezorerie se
apelează la raţionamentul profesional.
Considerăm o întreprindere care are două secţii de producţie X şi Y în ipostazele
prezentate mai jos:
a) produsele fabricate de X în procent de 80% reprezintă semifabricate pentru secţia
Y care îşi vinde produsele astfel obţinute pe piaţă; de asemenea X îşi vinde produsele sale
pe o piaţă activă;
b) pentru produsele realizate de X, nu există o piaţă activă , acestea fiind transferate
în totalitate secţiei Y.
Se observă că în cazul a) avem de a face cu două unităţi generatoare de trezorerie
deoarece generează fluxuri de trezorerie independente. În b), cele două secţii formează un
grup de active care generează fluxuri de trezorerie independente diferite de fluxurile
generate de alte active.
Ca şi la un activ izolat, valoarea recuperabilă a unei unităţi generatoare de trezorerie
exte valoarea maximă dintre valoarea de utilitate a acesteia şi valoarea justă diminuată cu
cheltuielile de vânzare.

78
Pentru o unitate generatoare de trezorerie căreia i s-a alocat un fond comercial , testul
de depreciere este obligatoriu anual prin compararea valorii contabile (care include fondul
comercial) cu valoarea recuperabilă. Acest test de depreciere se efectuează şi în situaâia în
care nu există indicii de depreciere a valorii.
Un aport în fluxurile viitoare de trezorerie îşi aduc şi activele suport care nu se
confundă cu fondul comercial, ele contribuind la fluxurile de trzorerie ale mai multor
unităţi generatoare de trezorerie. Ca exemple de active suport putem da: clădirea societăţii ,
echipamentele informatice etc.
Deprecierea de valoare aferentă unei unităţi generatoare de trezorerie se alocă pentru
a reduce corespunzător valoarea contabilă a acitevelor componente , astfel:
- în primul rând se reduce valoare contabilă a fondului comercial;
- apoi se reduce valorea activelor unităţii generatoare de trezorerie proporţional
cu ponderea acestora în total unitate generatoare de trezorerie.
O pierdere de valoare stabilită în exerciţiile financiare anterioare se reia, respectiv se
diminuează, numai dacă au loc modificări în estimările pentru determinarea valorii
recuperabile a activului.Valoarea contabilă majorată în urma reluării de valoare nu trebuie
să depăşească valoarea contabilă a activului ,care ar rezulta în situaţia în care acesta nu ar
fi înregistrat nici o pierdere de valoare. Reluarea de pierdere de valoare se contabilizează în
contul de profit şi pierdere sau se tratează ca o reevaluare pozitivă în cazul activelor
reevavaluate.
Dacă există o piaţă activă pentru producţia realizată de un activ sau grup de active,
acest activ sau grup de active trebuie identificat ca o unitate generatoare de numerar, chiar
dacă o parte sau toată producţia activului este folosită în circuit intern.
Dacă situaţia îmbracă această formă, estimarea cea mai bună a conducerii asupra
viitoarelor preţuri ale pieţei pentru producţie trebuie utilizată:
- la determinarea valorii de utilizarea a acestei unităţi generatoare de numerar, când
se estimează viitoarele intrări de numerar aferente folosirii în circuit intern a
producţiei; şi
- la determinarea valorii de utilizare a altor unităţi generatoare de numerar ale
întreprinderii raportoare, când se estimează viitoarele ieşiri de numerar aferente
folosirii în circuitul intern a producţiei.
b) Calculul valorii recuperabile şi determinarea deprecierii de valoare
Standardul IAS 36, defineste valoarea recuperabila ca fiind cea mai mare valoare dintre
valoarea justa a unui active sau a unei unitati generatoare de numerar minus costurile de
vanzare si valoarea sa de utilizare.
Activul este depreciat atunci când valoarea recuperabilă este mai mică decât
valoarea netă contabilă a acestuia. Activul este apreciat când valoarea recuperabilă este
mai mare decât valoarea netă contabilă a acestuia, situaţie în care această această apreciere
nu se contabilizează conform principiului prudenţei.
Pentru determinarea valorii recuperabile a unui activ individual există trei reguli
aplicabile :
- dacă valoarea justă, mai puţin costurile vânzării, sau valoarea de utilizare a
activului sunt mai mari decât valoarea contabilă, nu se mai calculează sau estimează
valoarea recuperabilă deoarece ci activul nu este depreciat ;
- dacă valoarea justă, mai puţin costurile vânzării nu poate fi determinată, valoarea
recuperabilă a activului poate fi considerată ca fiind valoarea lui de utilizare ;
- dacă activul este deţinut în special pentru a fi vândut, valoarea recuperabilă a
activului poate fi considerată egală cu valoarea sa justă mai puţin costurile vânzării.

79
Valoarea recuperabila se calculeaza pentru fiecare activ in parte, cu exceptia
cazului in care un activ nu genereaza intrari de numerar care sa fie in mare masura
independente de cele generate de alte active sau grupuri de active. Intr-un astfel de caz,
valoarea recuperabila se calculeaza pentru unitatea generatoare de numerar careia îi
apartine activul .

Aplicaţie privind determinarea valorii recuperabile, respectiv a pierderii de valoare a


unui activ
Se dau următoarele informaţii cu privire la valoarea justă minus costurile de
vânzare(VJN), valoarea de utilitate(VU) şi valoarea netă contabilă (VNC) ale unui
echipament tehnologic :
a) anul N : VJN=150.000u.m., VU=225.000 u.m., VNC=180.000 u.m. ;
b ) anul N +1 : VJN=108.000u.m., VU=96.000 u.m., VNC=120.000 u.m. ;
c ) anul N +2 : VJN=133.000u.m., VU=175.000 u.m., VNC=140.000 u.m.
Se cere să se determine valoarea recuperabilă şi să se stabilească dacă există pierdere
de valoare a activului pentru fiecare exerciţiu financiar.
Rezolvare :
Valoarea recuperabilă(VR) este maxim( VJN , VU )
a) anul N : VR=225.000 >VNC=180.000 u.m Nu există depreciere de valoare ;
b )anul N +1 VR=108.000 <VNC=120.000 u.m Există o pierdere de valoare de 12.000
u.m
c ) anul N +2 : VR=175.000 >VNC=140.000 u.m ; Nu există depreciere de valoare
Obsevaţie :la punctele a şi c nu era necesară calcularea valorii recuperabile deoarece în
ambele cazuri valoarea de utilitate a activului este mai mare decât valoarea contabilă netă a
acestuia ceea ce înseamnă că nu este depreciat, fiind rentabilă utilizarea acestuia în
continuare.
Valoarea recuperabilă a unei unităţi generatoare de numerar este maximul dintre
valoarea justă mai puţin costurile cedării unităţii şi valoarea de utilizare. Valoarea
contabilă a unei unităţi generatoare de numerar se determină ţinând cont de modul în care
este determinată valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar. Aceasta include
doar valoarea contabilă a acelor active care pot fi atribuite în mod direct sau alocate pe o
bază rezonabilă şi logică unităţii generatoare de numerar. Valoarea contabilă a unei unităţi
generatoare de numerar nu include valoarea contabilă a oricărei datorii recunoscute, cu
excepţia cazului în care valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar nu poate fi
determinată fără a lua în considerare această datorie.
Sunt situaţii în care deşi anumite active contribuie la estimarea viitoarelor fluxuri de
numerar, ele nu pot fi alocate respectivei unităţi generatoare de numerar pe o bază
rezonabilă şi consecventă. Putem da ca exemplu în acest caz , fondul comercial sau
activele care aparţin sediului central al întreprinderii.
Pentru determinarea valorii recuperabile a unei unităţi generatoare de numerar,
poate fi necesar a fi luate în considerare anumite datorii recunoscute. Ca exemplu este
situaţia când cedarea unei unităţi generatoare de numerar ar impune cumpărătorului să
preia datoria. În acest caz, valoarea justă mai puţin costurile vânzării (sau fluxul de
numerar estimat din cedarea la final) a unităţii generatoare de numerar este preţul de
vânzare estimat pentru activele unităţii generatoare de numerar, dar şi pentru datorie, mai
puţin costurile cedării.
Pentru a realiza o comparaţie reuşită între valoarea contabilă a unităţii generatoare
de numerar şi valoarea ei recuperabilă, valoarea contabilă a datoriei este dedusă atunci
când se determină atât valoarea contabilă a unităţii generatoare de numerar, cât şi valoarea
ei recuperabilă.

80
Aplicaţie privind determinarea contabilă a unităţii generatoare de numerar
O societate care exploatează o mină testează exploatarea pentru depreciere .
Costul restaurării la sfârşitul activităţilor miniere este recunoscut de 750 u.m., cost ce se
recunoaşte ca o parte a costului exploatării miniere şi se amortizează de-a lungul
duratei de viaţă utilă a acesteia Valoarea contabilă a provizionului pentru restaurare
este 750 u.m., valoare ce este egală cu valoarea actualizată a costurilor restaurării.
Unitatea generatoare de numerar pentru mină este mina însăşi, luată ca un întreg.
Ofertele de cumpărare a minei sunt la preţul de 1.200 u.m., preţ ce include şi
preluarea obligaţiei de către cumpărător de a restaura terenul aferent minei.
Costurile de vânzare ale minei sunt neglijabile. Valoarea de utilizare a acesteia este
de aproximativ 1.800 u.m., excluzând costurile de refacere. Valoarea contabilă a
minei este de 1.500 u.m.
Se cere să se determine valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar.
Rezolvare :
-valoarea justă mai puţin costurile vânzării pentru unitatea generatoare de numerar
este de 1.200 u.m., valoare care ia în consideraţie costurile restaurării ;
- valoarea de utilizare a unităţii generatoare de numerar se determină luând în
considerare costurile restaurării,astfel :1800-750 =1.050 u.m.
- valoarea contabilă a unităţii generatoare de numerar este diferenţa dintre valoarea
contabilă a minei (1.500) mai puţin valoarea contabilă a provizionului pentru costurile de
restaurare (750) ;
- valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar este maxim(1200, 1050)
=1200, valoare depăşeşte valoarea sa contabilă ;
- rezultă că nu există depreciere de valoare pentru unitatea generatoare de numerar
analizată.
Observaţie : Din considerente practice, valoarea recuperabilă a unităţii generatoare
de numerar se poate determina după ce se iau în considerare activele care nu sunt parte a
unităţii generatoare de numerar (de exemplu, creanţele sau alte active financiare), sau
datoriile care au fost deja recunoscute în situaţiile financiare (de exemplu datoriile
comerciale, pensiile şi alte provizioane). În astfel de cazuri, valoarea contabilă a unităţii
generatoare de numerar este majorată cu valoarea contabilă a acelor active şi micşorată cu
valoarea contabilă a acelor datorii.
c)Determinarea valorii juste, mai puţin costurile vânzării
În accepţiunea acestui standard, costurile vânzării, nu sunt toate costurile
implicate în procesul vânzării, ci doar costurile directe legate de procesul vânzării
activului, precum : costurile juridice, taxele poştale, şi taxe pentru tranzacţii similare,
costurile de deplasare a activului, costurile directe suplimentare pentru a aduce un activ în
condiţie optimă pentru vânzare.
Determinarea valorii juste, mai puţin costurile vânzării, se face ţinând cont de următoarele
reguli :
- valoarea justă mai puţin costurile vânzării este preţul tranzacţiei cu preţ determinat
obiectiv, ajustat in functie de costurile marginale aferente cedarii activului
respectiv,atunci când există un contract ferm de vânzare ,;
- dacă nu există nici un contract de vânzare, dar un activ este tranzacţionat pe o piaţă
activă, valoarea justă mai puţin costurile vânzării este preţul de piaţă al activului, mai
puţin costurile cedării ;
- dacă nu există nici un contract de vânzare sau o piaţă activă pentru un activ, valoarea
justă mai puţin costurile vânzării se bazează pe cele mai bune informaţii disponibile

81
pentru a reflecta suma pe care o întreprindere ar putea să o obţină, la data bilanţului,
din vânzarea activului de bună voie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul
unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv, după deducerea costurilor de
cedare.
Pretul corespunzator de pe piata, este, de obicei, pretul de licitatie. Atunci cand
preturile de licitatie nu sunt disponibile, pretul celei mai recente tranzactii poate oferi o
baza de placere pentru estimarea valorii juste minus costurile de vanzare, cu conditia sa nu
fie inregistrat nici o modificare majora a mediului economic intre data tranzactiei si data
estimarii.
Beneficiile pentru încheierea contractelor de muncă (aşa cum sunt definite de IAS
19, Beneficiile angajaţilor) şi costurile asociate reducerii sau reorganizării unei afaceri ce
urmează cedării unui activ nu sunt costuri directe suplimentare pentru cedarea acestuia.
Practic costurile cesiunii includ cheltuielile generate de degajarea activului precum şi
pe cele pentru aducerea acestuia în starea de vânzare.
În condiţiile respectării principiului continuităţii activităţii se pune întrebarea dacă
este raţional să se deducă costurile cesiunii din valoarea justă a activului.Răspunsul69 este
că întreprinderea trebuie să compare alternativa păstrării şi utilizării în continuare a
activului cu cea a vânzării a acestuia,relevantă fiind în acest sens valoarea netă pe care o
obţine din vânzare.

Aplicaţie privind determinarea valorii juste diminuată cu costurile vânzării


Societatea ALFA deţine un activ pe care intenţionează să-l vândă la un preţ de
vânzare care a fost estimat de evaluator la 755.000 u.m. Cheltuielile cu pregătirea
activului în vederea vânzării sunt de 5500 u.m.
Se cere să se determine valoarea justă diminuată cu costurile vânzării
Rezolvare :
Valoarea justă netă=valorea justă- cheltuielile de vânzare=755.000 u.m.-5.500
u.m.=749.500 u.m.
Notă : cheltuielile cu vânzarea se referă la cheltuielile privind dezinstalarea utilajului,
cheltuielile cu ambalarea precum şi cheltuielile cu actele necesare acestei tranzacţii.

d) Determinarea valorii de utilitate a activului


La calculul valorii de utilizare a unui activ se vor avea in vedere urmatoarele
aspecte:
a) estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie pe care entitatea se aşteapta sa le obţină de la
activlul respectiv ;
b) aşteptari privind posibilele variatii ale valorii sau frecventei acelor fluxuri de trezorerie ;
c) valoarea in timp a banilor, in funcţie de rata actuala a dobânzii la plasamentele fără risc
de pe piaţă ;
d)preţul suportarii incertitudinii inerente activului ;
e) alti factori, cum ar fi absenta lichiditatii, pe care participantii pe piata ar lua-o in calcul
la estimarea valorii viitoarelor fluxuri de trezorerie pe care entitatea se asteapta sa le obtina
de la activul respectiv.
Estimarea valorii de utilizare a unui activ implica următorii paşi :
a) estimarea viitoarelor intrari si ieşiri de numerar generate de utilizarea continuă a
activului si de cedarea acestuia ; si
b) aplicarea ratei potrivite de actualizare acestor viitoare fluxuri de rezorerie.
Acest model implica doi factori importanţi:
69
Maria Mădălina Gîrbină, Ştefan Bunea, „Sinteze, studii de caz şi teste grilă privind aplicarea
IAS(revizuite)- IFRS „ volumul 1, Editura CECCAR Bucureşti, 2006

82
- fluxuri viitoare de numerar (intrări şi ieşiri de numerar ce derivă din folosirea
continuă a activului şi din cedarea sa în final);
- rata de actualizare adecvată pentru aceste fluxuri viitoare de numerar.
Tehnica valorii aşteptate este utilizată în calculul valorii de utilitate atunci când există
incertitudini privind momentul apariţiei fluxurilor de trezorerie.
Pentru a determina cât mai corect valoarea de utilitate, trebuie ca estimarea fluxurilor de
trezorerie aferente acestuia să se bazeze pe ipoteze raţionale şi documentate privind
ansamblul condiţiilor economice în timpul duratei rămase de viaţă a activului. Concret,
proiectările de fluxuri de trezorerie se bazează pe previziunile financiare (bugetele) cele
mai recente aprobate de conducerea întreprinderii şi care cuprind o perioadă de maxim 5
ani.
Indiferent de abordarea adoptată de entitate pentru a cuantifica efectele asteptarilor
privind posibilele variatii ale marimii sau frecventei fluxurilor de trezorerie, rezultatul
trebuie sa reflecte valoarea actualizata asteptata a viitoarelor fluxuri de trezorerie, adica
media ponderata a tuturor rezultatelor posibile.
Calculul valorii actualizate aşteptate a fluxurilor de trezorerie se justifică numai
dacă se ia în consideraţie şi »raportul cost-beneficii » privind obţinerea unei informaţii
contabile.
În anumite situaţii valoarea de utilitate se poate calcula luând în consideraţie
aşteptările întreprinderii privind viitoarele fluxuri de trezorerie.
De exemplu, dacă o întreprindere estimează mai multe fluxuri de trezorerie viitoare
cu probabilităţi diferite, cel mai probabil flux de trezorerie viitor va fi cel cu probabilitatea
cea mai mare. Să considerăm că întreprinderea estimează un flux de trezorerie viitor de
150.000 u.m. cu o probabilitate de 40% şi un flux de trezorerie viitor de 120.000 u.m. cu o
probabilitate de 60%. Rezultă că cel mai probabil flux de trezorerie viitor va fi de 120.000
u.m. iar fluxul de trezorerie viitor estimat se determină ca o medie ponderată ,
astfel:150.000 x 40% +120.000 x 60%= 132.000 u.m.
Deoarece în practică este greu să se separe încasările generate de activul recunoscut
iniţial de cele generate de o modificare a acestui activ sau de fondul comercial generat
intern, standardul IAS 36 precizează că estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare să se facă
în funcţie de starea actuală a acestuia.În consecinţă, fluxurile de trezorerie viitoare nu vor
include intrările şi ieşirile de trezorerie generate de:
- o restructurare viitoare în care întreprinderea nu este încă angajată;
- investiţiile viitoare care vor ameliora sau creşte nivelul de performanţă a unui activ,
faţă de nivelul său de performanţă iniţial.
De exemplu, reparaţiile capitale care vizează creşterea performanţelor activului nu sunt
luate în calculul valorii de utilitate a activului în cauză.
Estimările fluxurilor viitoare de trezorerie nu trebuie să cuprindă intrările şi
ieşirile de numerar generate de tranzacţiile financiare. De exemplu, performanţa unui activ
nu este afectată de modalitatea de finanţare a acestuia. De asemenea în calculul valorii de
utilitate a unui activ, nu se iau în consideraţie fluxurile de trezorerie reprezentate de
impozitul pe profit având în vedere că nu se poate identifica contribuţia unui activ la
rezultatul generat de ansamblul activităţilor , rezultat global care se impozitează . De
exemplu, utilzarea unui activ izolat sau unui grup de active să fie profitabilă iar pe
ansamblul întreprinderii, rezultatul să fie o pierdere.(şi invers ).
Fluxurile viitoare de trezorerie sunt estimate în preţuri curente sau preţuri
constante în funcţie de rata de actualizare utilizată .Ccând rata de actualizare cuprinde
efectul creşterilor de preţuri generate de inflaţia generală, avem de a face cu fluxuri de
trezorerie viitoare estimate în preţuri curente,adică în termeni nominali.Dacă rata de
actualizarea exclude efectul creşterilor de preţ corespunzătoare inflaţiei generale, fluxurile

83
viitoare de numerar sunt estimate în termeni reali (dar include viitoare creşteri sau
descreşteri de preţ specifice).
Fluxurile viitoare de numerar estimate în valuta se vor actualiza, utilizând o rată de
actualizare adecvată acelei valute. O întreprindere transformă valoarea actualizată folosind
cursul de schimb valutar disponibil la data calculului valorii de utilizare.
Rata de actualizare trebuie să fie o rată înainte de impozitare care să reflecte evaluările
pieţei curente referitoare la:valoarea-timp a banilor şi riscurile specifice activului pentru
care estimările fluxurilor viitoare de numerar nu au fost ajustate. În acest context,
standardul recomandă ca rată de actualizare, rata de randament pe care ar obţine-o un
investitor pentru un plasament ce ar genera fluxuri de numerar cu valori, durată şi profil al
riscului echivalente cu acelea pe care întreprinderea le aşteaptă să fie generate de
activ.Rata de actualizare folosite pentru a măsura valoarea de utilizare a unui activ nu
trebuie să includă riscurile pentru care estimările fluxurilor de numerar viitoare au fost
ajustate.În realitate, această rată de actualizare poate fi rata implicită utilizată în tranzacţiile
actuale ale pieţei pentru activele similare.De asemenea, această rată de actualizare poate fi
costul mediu ponderat al capitalului unei întreprinderi cotate care deţine un activ unic
similar în termeni de riscuri şi potenţial de servicii, cu activul luat în studiu.
Când rata specifică a unui activ nu este disponibilă direct de pe piaţă, întreprinderea
poate utiliza una din următoarele rate :
- costul mediu al capitalurilor proprii ale întreprinderii;
- rata marginală de împrumut a întreprinderii;
- rata medie de împrumut de pe piaţa.
Nivelul ratei de actualizare este influenţat de factori precum : nivelul ratei fără risc,
rata anuală a inflaţiei şi mărimea riscului(risc sistemic-economic, risc financiar )
Aceste rate trebuie ajustate pentru a reflecta riscurile specifice asociate fluxurilor de
trezorerie estimate şi a elimina riscurile nerelevante pentru aceste proiecţii de fluxuri.

e) Aplicaţii privind calculul valorii de utilitate şi al pierderii de valoare pentru


un activ sau o unitate generatoare de trezorerie70
1) La 31.12.N, informaţiile disponibile privind un utilaj pentru care există
indicii că a pierdut din valoare, se referă la:
− costul de achiziţie al utilajului: 240.000 u.m.;
− creditul contractat pentru achiziţia utilajului generează cheltuieli anuale cu
dobânzile de 500 u.m.;
− preţul de vânzare al unui produs realizat cu ajutorul utilajului: 100 u.m.;
− costul de producţie pe unitatea de produs: 75 u.m.
Se estimează că toate veniturile şi cheltuielile vor creşte cu 5% pe an, ca urmare
a inflaţiei.
În exerciţiul financiar N, se vând 5.000 de bucăţi de produs în condiţiile în
care societatea estimează că volumul vânzărilor va creşte cu 7% pe an.
În exerciţiul financiar N+2, cheltuielile estimate cu revizia de 1500 u.m au ca
obiectiv menţinerea utilajului la nivelul performanţelor estimate iniţial. De asemenea,
în exerciţiul financiar N+3, pentru a creşte performanţele utilajului se apelează la o
reparaţie capitală care se estimează la 2500 u.m.
În exerciţiul financiar N+6, utilajul a cărui valoarea reziduală este estimată la
3000 u.m.,se vinde.
Rezolvare
70
Liliana Malciu(Feleagă ), preluat după R.T. Tully, IAS 36 Impairment ofAssets, Accountancy Tuition
Centre Limited

84
- în exerciţiul financiar N+1, venitul net pe unitatea de produs = (100 - 75) x
(1,05) = 26,25 u.m.;
- volumul produselor vândute în anul N+1 = 5.000 x 1,07 = 5.350 buc;
- venitul net pe unitatea de produs se majorează anual cu 5%.;
- în lipsa unor informaţii suplimentare, rata de creştere în anul al şaselea se
consideră nulă;
- costurile finanţării nu afectează estimările privind fluxurile viitoare de trezorerie
aferente utilajului;
- cheltuielile cu reparaţiile capitale, care vizează să mărească performanţele
utilajului, nu afectează estimările privind fluxurile viitoare de trezorerie aferente utilajului.
- valoarea de utilitate a utilajului se calculează prin actualizarea fluxurilor de trezorerie
aferente ca în tabelul de mai jos.

Anul Venit net pe unitate Volum Flux de trezorerie


de produs
1 26,25 5350 140.438
2 27,56 5725 157.781
3 28,94 6126 177.286
4 30,39 6555 199.206
5 31,91 7014 223.817
6 33,51 7014 235.039
7 1500 x (1,05)2 (1654)
8 3000 x (1,05)6 4020
Total 1.135.933

2) Un echipament tehnologic care mai are o durată rămasă de viaţă de 3 ani este utilizat
pentru producerea unui produs a cărui cerere pe piaţă va creşte în următorii ani cu
10%. Ştiind că veniturile nete din vânzarea produselor în exerciţiul precedent N au fost
12.000 u.m. iar rata adecvată pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie
echipamentului tehnologic a fost de 5%, să se determine valoarea de utilitate a activului
în cauză
Rezolvare:
Valoarea de utilitate se va determina prin aplicarea ratei adecvate de actualizare la fluxurile
de trezorerie viitoare ca în tabelul de mai jos:

Anul Fluxuri de Factorul de Valoarea


trezorerie actualizare actualizată
u.m.
N+1 12.000 X 1,10=13.200 (1+5%)-1=0,9524 12.572
N+2 13.200 x 1,10 =14.520 (1+5%)-2=0,9070 13.170
N+3 14.520 x 1,10= 15.972 (1+5%)-3=0,8638 13.797
Valoarea de utilitate a echipamentului tehnologic 39.539

3)„X” SRL are un departament care efectuează activităţii tehnice pe linii de


producţie speciale şi care se vând contractorilor pe baza de comenzi. La data de 31
Decembrie N categoria liniilor de producţie au o valoare neta contabila de 128.000 lei şi
o durată de viaţă rămasă de 4 ani.Pentru scopul acestui exemplu şi în baza IAS 36, s-a
stabilit ca aceasta categorie reprezintă prin definiţie o unitate generatoare de numerar
(prescurtate si CGU).

85
În baza analizei efectuate de Departamentul vânzări şi a forecast-urilor de piaţa
în sectorul respectiv, precum şi din analizarea capacităţii tehnice a liniilor de producţie
care s-au învechit şi necesită mai multe reparaţii de întreţinere, conducerea societăţii a
primit de la Departamentul de Analiză Financiară previziunea veniturilor şi
cheltuielilor pe următorii 4 ani. Valoarea justă a acestor active în unitatea generatoare
de numerar este determinată prin referinţa la piaţa de second-hand existentă pentru
acest tip de linii de producţie, obţinută de la un dealer cunoscut. Astfel acest active, după
deducerea costurilor directe de vânzare, ar putea fi valorificate la valoare totala de
80.500 lei.

Venituri Costuri de operare, Fluxuri de


exclusiv amortizarea trezorerie viitoare
An
lei lei lei
N+ 72.000 24.000 48.000
1
N+ 86. 000 45.000 49.000
2
N+ 56.000 51.000 5.000
3
N+ 18.000 16.000 2.000
4
Se cere să se determine pierderea de valoarea aferentă grupului de active
prezentat.
Rezolvare :
- determinăm valoarea de utilitate a unităţii generatoare de numerar ca în tabelul de
mai jos :

Fluxuri de Rata de Fluxuri de


trezorerie actualizare trezorerie viitoare
An
viitoare actualizate
lei [1 / (1+ d) n] lei
N+1 48.000 0.909091 43.636.36
N+2 49.000 0.826446 33.884.30
N+3 5.000 0.751315 3.756.57
N+4 2.000 0.683013 1.366.03
Valoarea de utilitate 82.643.26

De vreme ce valoarea de utilizare este mai mare decât valoarea justa fără costuri de
vânzare, valoarea de utilizare va fi valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar.
În bilanţ unitatea generatoare de numerar se va recunoaşte la minimul dintre valoarea netă
contabilă şi valoarea recuperabilă ceea ce înseamnă că activele vor trebui depreciate cu
diferenţa între costul de 128.000 lei şi valoarea recuperabilă de 82.643.26 lei, respectiv cu
45.356,74 lei.Această valoare se va include într-o linie separată în cheltuieli operaţionale,
de preferat alături de linia de amortizare, în exerciţiul încheiat la 31 Decembrie N

86
Observaţie: În contabilitatea românească, o astfel de depreciere se poate înregistra
în creditul contului de provizion pentru deprecierea activelor imobilizate, pe analiticele
aferente şi în corespondenţă cu contul de cheltuială aferentă.
4) La sfârşitul exerciţiului financiar N există indicii din surse externe că un
echipament tehnologic care are costul de achiziţie de 800.000 u.m. a pierdut din valoare.
Pentru a achiziţiona echipamentul tehnologic, societatea a făcut credit care la rândul
lui generează cheltuieli anuale cu dobânzile de 300 u.m. Societatea utilizează
echipamentul la fabricarea unor piese de schimb pe care le vinde cu 75 u.m. bucata,
costul unitar fiind de 50 u.m.Se cere să se determine fluxurile de trezorerie viitoare
ştiind că :
- în exerciţiului financiar N s-au vândut 5000 piese de schimb ;
- societatea estimează că cererea pentru piesele de schimb va creşte cu 4% pe fiecare
an ;
- pentru a menţine performanţele echipamentului tehnologic la nivelul iniţial, în N+2,
acesta face obiectul unei revizii care se estimează la 250 u.m ;
- în N+3, echipamentul tehnologic este supus unei reparaţii capitale estimate la 400
u.m. pentru a mări performanţele iniţiale ale acestuia ;
- echipamentul se vinde la sfârştul exerciţiului N+5 ;
- se estimează că atât veniturile cât şi cheltuielile vor creşte cu 2%
- valoarea reziduală a echipamentului tehnologic este estimată la 100 u.m.
Rezolvare :
Luăm în consideraţie următoarele aspecte:
- cheltuielile cu reparaţiile capitale care vizează creşterea performanţelor echipamentului
tehnologic,nu se iau în calcul ;
- cheltuielile cu creditul şi dobânzile aferente nu afectează estimările privind fluxurile
de trezorerie viitoare ale activului ;
- venitul net pe piesa de schimb este 75 u.m.-50 u.m. =25 u.m.
Estimarea fluxurilor de trezorerie
Anul Fluxurile de trezorerie viitoare estimate Flux net
Intrări Ieşiri viitor de
Producţia vândută Venit net trezorerie
unitar estimat
N+1 5000 x 1,04=5200 25x 1,02=25,5 132.600
2
N+2 5200 x 1,04=5.408 25,5 x 1,02=26,01 250x 1,02 =260,10 140.401,98
N+3 5.408 x 1,04=5624 26,01x1,02= 26,53 149.204,72
N+4 5.624x1,04 = 5849 26,53x 1,02=27,06 158.273,94
N+5 5.849 x 1,04 =6083 27,06x1,02= 27,60 167.890,80
5
N+5 100x1,02 =110,41 110,41
Total 748.481,85
5) Durata de utilitate a unui utilaj a fost estimată în momentul achiziţiei la
12.000 ore de funcţionare. Numărul de produse realizate este de 5 bucăţi pe oră
şi se estimează că fluxurile de trezorerie nete obţinute din vânzarea unui produs
sunt de 1o u.m./buc. La sfârşitul exerciţiului N, există indicii că utilajul s-a
depreciat. Se cere să se determine pierderea de valoare ştiind că :
- utilajul a fost achiziţionat la începutul lui N, la un cost de achiziţie de 588.000
u.m.
- fluxurile de trezorerie se actualizează cu rata de 10% ;
- valoarea justă a utilajului este 480.000 u.m. iar cheltuielile de cesiune ar fi de 8000
u.m. ;
- în exerciţiul N, utilajul a funcţionat 1500 ore ;

87
- conducerea întreprinderii apreciază că în fiecare din următorii 4 ani , utilajul va
funcţiona 2625 ore.
Rezolvare:
- amortizarea utilajului în N este : (588.000:12.000) x 1500=73.500 u.m.;
- valoarea contabilă netă a utilajului este: 588.000-73.500= 514.500 u.m.
- valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare=480.000-8000=472.000 u.m.
- valoarea de utilitate este determinată în tabelul de mai jos :
Estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare la rata de10%
Anul Fluxuri de trezorerie Valoarea actualizată
N+1 1500 ore x 5buc x 10u.m.= 75.000 75.000 x 1,01-1 =74.257
u.m.
N+2 2625 ore x 5 buc x 10u.m= 131.250 131.250 x 1,01-2=128.664
u.m.
N+3 2625 ore x 5 buc x 10u.m= 131.250 131.250 x 1,01-3=127.390
u.m.
N+4 2625 ore x 5 buc x 10u.m= 131.250 131.250 x 1,01-4= 126.129
u.m.
Valoarea de 456.440
utilitate
Valoarea recuperabilă este max(472.000,456.440)=472.000 u.m.
Rezultă că utilajul trebuie recunoscut la nivelul valorii recuperabile ceea ce înseamnă că
pierderea de valoare este de 588.000- 456.440=131.550 care se recunoaşte în contul de
profit şi pierdere şi se înregistrează astfel :

Cheltuieli cu provizioane pentru = Provizioane pentru 131.550


deprecierea imobilizărilor deprecierea echipamentelor,
mijloacelor de transport,
animalelor şi plantaţiilor
6) Se cere să se recunoască şi să se înregistreze pierderea de valoare a unei
clădiri la sfârşitul exerciţiului N+4 ştiind că:
- clădirea a fost achiziţionată în anul N , la un cost de achiziţie de 180.000 u.m.;
- în N+2, clădirea a fost reevaluată la 320.000 u.m.;
- rezerva din reevaluare de 140.000 u.m. nu a suferit nici o modificare până în
exerciţiul N+4;
- în exerciţiul N+4, valoarea recuperabilă a clădirii este de 290.000 u.m.;
Rezolvare:
Pierderea de valoare se determina ca difereţă dintre valoarea reală a
clădirii(valoarea recuperabilă) şi valorea reevaluată: 320.000-290.000=30.000 u.m.
Pierderea din valoarea se recunoaşte şi se contabilizează ca o deducere din rezerva
de reevaluare astfel:

Rezerve din reevaluare = Clădiri 30.000 u.m.


7) Un teren cumpărat la un cost de achiziţie de 450.000 u.m. în exerciţiul N este
reevaluat la 480.000 u.m. în N+1.În N+3, valorea reală a terenului, respectiv valoarea
recuperabilă a acestuia este de 440.000 u.m. Se cere să se determine pierderea de
valoarea şi să se contabilizeze ştiind că rezerva de reevaluatre a rămas nemodificată.
Rezolvare:
Pierderea de valoare de 480.000- 440.000= 40.000 u.m. se contabilizează ca o diminuare a
rezervei de reevaluare iar suma care depăşeşte mărimea acestei rezerve se înregistrează pe
cheltuieli astfel :

88
Rezerve din reevaluare = Terenuri 30.000
Cheltuieli cu provizioane pentru = Provizioane pentru 10.000
deprecierea imobilizărilor deprecierea echipamentelor,
mijloacelor de transport,
animalelor şi plantaţiilor
8) Un echipament tehnologic care încă funcţionează, dar nu la fel de bine ca mai
înainte are valoarea sa justă mai puţin costurile vânzării mai mică decât valoarea lui
contabilă. Echipamentul nu generează intrări de numerar independente din
utilizarea continuă iar cel mai mic grup identificabil de active în care se poate include
, este linia de producţie căreia îi aparţine . Valoarea recuperabilă a liniei de producţie
arată că aceasta, luată ca întreg, nu este depreciată. Se cere să se stabilească dacă
echipamentul prezentat mai sus este depreciat,luând în consideraţie următoarele
ipostaze :
♣ nu există nici un angajament al conducerii de a înlocui echipamentul. ;
♣există un angajament al conducerii de a înlocui echipamentul şi de a îl vinde în
viitorul apropiat.
Rezolvare :
♣ ) nu există nici un angajament al conducerii de a înlocui echipamentul.
- valoarea recuperabilă a echipamentului nu poate fi estimată ;
- valoarea recuperabilă a echipamentului poate să difere de valoarea lui justă mai puţin
costurile vânzării ;
- valoarea de utilizare poate fi determinată doar pentru unitatea generatoare de numerar
căreia îi aparţine echipamentul (linia de producţie) ;
- deoarece linia de producţie nu este depreciată, nici o pierdere din depreciere nu este
recunoscută pentru echipament ;
- dar întreprinderea poate să reevalueze perioada de amortizare sau metoda de depreciere
pentru maşină ;
- o perioadă de depreciere mai scurtă sau o metodă de depreciere mai rapidă pot să
reflecte viaţa utilă rămasă aşteptată a echipamentului sau modul în care beneficiile
economice sunt folosite de către întreprindere.
♣ există un angajament al conducerii de a înlocui echipamentul şi de a îl vinde în
viitorul apropia
- se consideră că fluxurile de numerar din utilizarea continuă a echipamentului până la
vânzare sunt estimate a fi neglijabile ;
- valoarea de utilizare a maşinii poate fi estimată a fi apropiată valorii juste mai puţin
costurile vânzării.;
- rezultă că valoarea recuperabilă a echipamentului poate fi determinată ;
- deoarece valoarea justă mai puţin costurile vânzării este mai mică decât valoarea ei
contabilă, este recunoscută o pierdere din depreciere pentru echipament

f) Deprecierea Fondului comercial şi alocarea acestuia unităţilor generatoare de


numerar
Ori de câte ori există un indiciu că unitatea poate fi depreciată, o unitate generatoare
de numerar căreia i s-a alocat fondul comercial va fi testată anual pentru depreciere . În
orice moment în cursul perioadei de un an, poate fi realizat testul anual pentru depreciere al
unei unităţi generatoare de numerar căreia i s-a alocat fondul comercial, cu condiţia să se
respecte acelaşi moment în fiecare an. Unităţi generatoare de numerar diferite pot fi testate
pentru depreciere la momente diferite. Dacă în parte sau în întregime fondul comercial
alocat unităţii generatoare de numerar a fost achiziţionat într-o combinare de întreprinderi

89
în cursul perioadei de raportare curente, unitatea respectivă va fi testată pentru depreciere
înainte de sfârşitul perioadei curente.
Dacă valoarea recuperabilă a unităţii depăşeşte valoarea contabilă a acesteia, unitatea
şi fondul comercial alocat acesteia nu vor fi considerate depreciate.
Dacă valoarea contabilă a unităţii depăşeşte valoarea recuperabilă a acesteia,
entitatea va recunoaşte pierderea din depreciere în conformitate .
Pentru testarea deprecierii fondului comercial achiziţionat într-o combinare de
întreprinderi , acesta trebuie alocat, de la data achiziţiei, fiecăreia dintre unităţile
generatoare de numerar ale societăţii dobânditoare, sau grupurilor de unităţi generatoare de
numerar, care se aşteptă să beneficieze din sinergiile combinării de întreprinderi, indiferent
dacă activele sau datoriile societăţii achiziţionate sunt alocate acelor unităţi sau grupuri de
unităţi generatoare de numerar. Fondul comercial nu generează fluxuri de numerar în mod
independent de alte active sau grupuri de active şi adesea contribuie la fluxurile de numerar
ale mai multor unităţi generatoare de numerar.
În consecinţă, în scopul testării la depreciere a unei unităţi generatoare de numerar cu
fond comercial alocat, ne-deţinută în întregime, valoarea contabilă a unităţii respective este
în mod abstract ajustată, înainte de a fi comparată cu valoarea recuperabilă.
Acest lucru se realizează prin adăugarea la valoarea contabilă a fondului comercial
alocat unităţii a fondului comercial atribuibil interesului minoritar. Această valoare
contabilă ajustată se compară cu valoarea recuperabilă a unităţii pentru a determina dacă
unitatea generatoare de numerar este depreciată.
Activele corporaţiilor nu generează intrări de numerar în mod independent de alte
active sau grupuri de active iar valoarea lor contabilă nu se atribuie în totalitate unităţii
generatoare de numerar aflate sub revizuire. Ca exemple de active ale corporaţiilor putem
da : clădirea sediului general sau a unui compartiment al unei societăţi, echipamente de
generare a energiei sau un centru de cercetare
Pentru testarea la depreciere a unei unităţi generatoare de numerar, o întreprindere
trebuie să identifice toate activele corporaţiilor aferente unităţii generatoare de numerar
aflate sub revizuire. Privind modul de alocare a valorii contabile a unui activ al corporaţiei,
există următoarele situaţii :
♣o parte a valorii contabile a unui activ al corporaţiei poate fi alocată pe o bază
rezonabilă şi consecventă unităţii respective :
- entitatea economică trebuie să compare valoarea contabilă a unităţii, inclusiv partea
valorii contabile a activului corporaţiei alocat unităţii, cu valoarea sa recuperabilă. ;
- orice pierdere din depreciere va fi recunoscută când valorea recuperabilă este mai mică
decât valorea contabilă ;
♣ o parte a valorii contabile a unui activ al corporaţiei nu poate fi alocată pe o bază
rezonabilă şi consecventă unităţii respective :
- întreprinderea va compara valoarea contabilă a unităţii, excluzând activul corporaţiei,
cu valoarea sa recuperabilă şi va recunoaşte orice pierdere din depreciere în
conformitate cu cerinţele IAS 36;
- va identifica cel mai mic grup de unităţi generatoare de numerar care include unitatea
generatoare de numerar în revizuire şi căreia i se poate aloca pe o bază rezonabilă şi
consecventă o parte a valorii contabile a activului corporaţiei;
- va compara valoarea contabilă a respectivului grup de unităţi generatoare de numerar,
inclusiv partea din valoarea contabilă a activului corporaţiei alocată acestuia, cu
valoarea recuperabilă a grupului de unităţi ;
- orice pierdere din depreciere va fi recunoscută în conformitate cu cu cerinţele IAS 36.

90
g) Determinarea fondul comercial asociat activităţii cedate în situaţia în care
acesta a fost alocat unei unităţi generatoare de numerar şi întreprinderea cedează o
activitate din cadrul respectivei unităţi

O societate vinde o activitate ce constituie parte a unei unităţi generatoare de


numerar căreia i s-a alocat fondul comercial, la 150 u.m. Fondul comercial alocat
unităţii respective nu poate fi identificat sau asociat cu un grup de active la un nivel mai
jos decât unitatea respectivă, decât în mod arbitrar. Valoarea recuperabilă a părţii
păstrate din unitatea generatoare de numerar este 450 u.m.
Rezolvare :
- fondul comercial asociat activităţii cedate se include în valoarea contabilă a activităţii
atunci când se determină câştigul sau pierderea din cesiunea respectivă;
- valoarea fondului comercial asociat activităţii cedate se determină ţinând cont că
acesta nu poate fi identificat sau asociat în mod nearbitrar cu un grup de active la un
nivel mai jos decât unitatea respectivă ;
- fondului comercial asociat activităţii cedate este evaluat în baza valorilor relative ale
activităţii cedate şi ale părţii reţinute din unitatea generatoare de numerar ;
- rezultă că : 150 :(150+450)=25% din fondul comercial alocat unităţii este inclus în
valoarea contabilă a activităţii cedate.
i) Determinarea fondul comercial alocat unităţilor afectate când entitatea
economică îşi reorganizează structura de raportare astfel încât se schimbă
componenţa uneia sau mai multor unităţi generatoare de numerar cărora li s-a
alocat fondul comercial
Unitatea generatoare de numerar căreia i s-a alocat fondul comercial este divizată
şi integrată în alte trei unităţi generatoare de numerar care au următoarele valori
recuperabile :X=30 u.m.,Y= 60 u.m.şi Z=10 u.m. Se cere să se aloce fondul comercial
celor trei unităţi generatoare de numerar ştiind că fondul comercial alocat iniţial nu
poate fi identificat sau asociat cu un grup de active la un nivel inferior unităţii a cărei
componenţă structurală de raportare se modifică.
Rezolvare :
- fondului comercial care se alocă unităţilor generatoare de numerar se determină în
funcţie de ponderea pe care o deţin acestea în unitatea generatoare de numerar,
iniţială ;
- fondul comercial alocat unităţii generatoare de numerar X este : 30:
(30 +60+10)=30% ;
- fondul comercial alocat unităţii generatoare de numerar Y este : 60:
(30 +60+10)=60% ;
- fondul comercial alocat unităţii generatoare de numerar Zeste : 10:
(30 +60+10)=10% .
În general, fiecare unitate sau grup de unităţi generatoare de numerar căreia i se
alocă fondul comercial,reprezntă cel mai jos nivel al întreprinderii la care se monitorizează
fondul comercial în scopuri de management intern.
În conformitate cu IAS 36 revizuit, fondul comercial atribuibil interesului minoritar
nu este recunoscut în situaţiile financiare consolidate ale întreprinderii-mamă.
Dacă există un interes minoritar într-o unitate generatoare de numerar căreia i s-a alocat
fondul comercial, valoarea contabilă a unităţii respective cuprinde:
- interesul în activele identificabile nete ale unităţii atât al întreprinderii-mamă, cât şi
interesul minoritar; şi
- interesul întreprinderii-mamă în fondul comercial.

91
În conformitate cu cerinţele IAS 36, în,situaţiile financiare trebuie să se prezinte
pentru fiecare clasă de active, următoarele informaţii :
- valoarea pierderilor din depreciere recunoscute în contul de profit şi pierdere în timpul
perioadei;
- valoarea reluării pierderilor din depreciere recunoscute în contul de profit şi pierdere în
timpul perioadei contabile;
- valoarea pierderilor din depreciere recunoscute în mod direct în capitalurile proprii în
timpul perioadei;
- valoarea reluărilor pierderilor din depreciere recunoscute în mod direct în capitalurile
proprii, în timpul perioadei..
De asemenea, dacă pierderea din depreciere pentru un activ individual, inclusiv
fondul comercial, sau pentru o unitate generatoare de numerar, este semnificativă,
întreprinderea trebuie să prezinte evenimentele şi circumstanţele care au condus la
recunoaşterea sau reluarea pierderilor din depreciere;
Privind unitatea generatoare de numerar, în situaţiile financiare trebuie prezentate
următoarele detalii:
- descrierea unităţii generatoare de numerar :linie de producţie, uzină, afacere, zonă
geografică, segment raportabil;
- valoarea pierderii din depreciere recunoscută sau reluată pentru clasa de active, sau
pentru segmentul raportabil;
- metoda curentă şi trecută de totalizare a activelor şi motivele pentru schimbarea
modului în care este identificată unitatea generatoare de numerar;
- dacă valoarea recuperabilă a activului (unităţii generatoare de numerar) este valoarea sa
justă mai puţin costurile vânzării sau valoarea sa de utilizare;
- dacă preţul de vânzare a fost determinat prin referire la o piaţă activă sau în alt mod;
- rata (ratele) de actualizare folosite în estimarea curentă şi estimarea anterioară (dacă
există vreuna) a valorii de utilizare ;
- ipotezele-cheie folosite pentru a determina valoarea recuperabilă a activelor (unităţilor
generatoare de numerar) în timpul perioade ;
-estimările utilizate pentru a estima valoarea recuperabilă a unei unităţi generatoare de
numerar atunci când un fond comercial sau un activ intangibil cu durată de viaţă utilă
nelimitată este inclus în valoarea contabilă a respectivei unităţi ;
- valoarea fondului comercial nealocat şi motivele pentru care această valoare a rămas
nealocată.

92
CAPITOLUL 3. POLITICILE CONTABILE ALE ÎNTREPRINDERILOR

3.1.Teoria politico contractuală a contabilităţii

Această teorie nu aduce nici o recomandare pentru practica contabilă, dar încearcă
totuşi să o explice. Teoria vizează printre altele, înţelegerea motivelor pentru care
întreprinderile utilizează o metodă contabilă specifică şi să previzioneze rezultatele şi
comportamentele cu privire la aplicarea diferitelor practici contabile. De fapt, conform
acestei teorii, practica contabilă are la bază raţionalitatea economică a indivizilor care pot
influenţa procesul de normalizare a contabilităţii.

Maximizarea averii personale

În cadrul acestei teorii este prezentată ipoteza conform căreia orice persoană, pusă
în faţa alegerii unei practici contabile sau pusă în situaţia de a contribui la procesul
normalizării, va acţiona în fapt pentru a-şi maximiza bunăstarea. Dacă această bunăstare
este în funcţie de valoarea de piaţă a întreprinderii, atunci conducerea va fi interesată să
cunoască efectul deciziilor în domeniul practicii contabile asupra valorii de piaţă a
titlurilor. În 1964 a fost emisă ideea, conform căreia conducătorul unei întreprinderi alege
acea practică contabilă care permite maximizarea averii personale.
Teoriile financiare merg pe ideea că obiectivul maximizării utilităţii aşteptate a
conducerii coincide cu cel al acţionarilor. Pe termen mediu, conducerea caută să
maximizeze valoarea de piaţă a întreprinderii, de aici subînţelegându-se că ei lucrează în
interesul acţionarilor. De exemplu, s-a examinat reacţia pieţelor bursiere la propunerile de
modificare a regimului de participare la rezultate. Aceste schimbări duc de fapt la o reacţie
favorabilă a pieţelor bursiere datorită creşterii averii personale a acţionarilor. Concluzia
este aceea că acţionarii pot beneficia de un regim de participaţie la rezultate care poate
cuprinde sau nu opţiunea de a cumpăra acţiuni. Dacă cei din conducere participă într-o
măsură mult mai mare la rezultatele întreprinderii se va crea o reacţie favorabilă a pieţelor
bursiere în ceea ce priveşte perspectivelor de viitor.

Aplicaţii teoretice şi empirice

Informaţia contabilă şi pieţele bursiere


Teoria pozitivistă a contabilităţii are la bază ipoteza pieţelor eficiente şi modelul
de echilibru al activelor financiare. Studiile empirice în domeniu au furnizat următoarele
concluzii:
− informaţia conţinută în situaţiile financiare reprezintă o sursă de informare
pertinentă pentru pieţele bursiere;
− rezultatul contabil reflectă factorii, precum riscul, care influenţează cursul bursier al
titlurilor; astfel, rezultatul contabil furnizează informaţii pertinente pentru evaluarea
titlurilor necotate pe pieţele bursiere;
− cursurile de la bursă au o evoluţie aleatorie în raport cu datele financiare, ceea ce
infirmă ipoteza conform căreia conducerea întreprinderilor ajustează rezultatele actuale
pentru a influenţa cursul acţiunilor. Există totuşi mai multe studii ce demonstrează că
această practică poate duce la creşterea valorii firmei diminuând riscul ataşat fluxurilor
de trezorerie viitoare. Datorită faptului că între măsurarea riscului contabil şi a celui

93
bursier există o legătură foarte strânsă, stabilitatea rezultatului poate reprezenta un
factor important pentru investitor71.
− rezultatele trimestriale au la bază reguli temporare, adică este mult mai uşor de
previzionat rezultatele anuale dacă se utilizează cele trimestriale;
− este posibil ca unele modificări ale practicilor contabile chiar dacă nu au efect fiscal
să aibă efect asupra fluxurilor de trezorerie viitoare. De exemplu, unele modificări
contabile au ca obiect respectarea clauzelor restrictive din contractele de împrumut sau
repartizarea unor părţi mai mari din rezultate.
Primele studii empirice bazate pe ipoteza pieţelor eficiente verifică pertinenţa
diferitelor practici contabile, dar fără totuşi a propune în schimb alte modele. Finanţiştii
găsesc totuşi ca fiind normală încercarea de a explica şi de a previziona comportamentul
cursurilor bursiere pentru titluri, şi nu neapărat cel legat de practicile contabile. Teoria
politico – contractuală a contabilităţii are la bază două teorii economice: teoria firmei şi
teoria reglementării.
Conform teoriei firmei (teoria drepturilor de proprietate în funcţie de importanţa
acordată drepturilor stabilite prin contract) întreprinderea reprezintă un ansamblu de acţiuni
prin care se urmăreşte maximizarea propriilor interese. Pentru eliminarea conflictelor şi
divergenţelor de interese este foarte importantă redactarea contractelor formal sau
informal. Contabilitatea stă în centrul redactării acestor contracte şi al urmăririi lor.
Această manieră de abordare vine să umple golul lăsat de primele studii empirice.
O firmă există în ideea necesităţii armonizării intereselor participanţilor, ceea ce
presupune un sistem de control contabil al cărui obiectiv este acela de a reduce atitudinea
oportunistă a celor care caută, pe cât posibil, să evite munca şi să beneficieze de avantajele
accesorii. Noţiunea de oportunism face parte integrantă din teoria firmei cu toate
consecinţele sale. În teoria delegării (sau teoria agenţiei) se presupune că individul este în
mod natural perseverent, creator şi are logică şi că va încerca întotdeauna să-şi maximizeze
averea personală.
În raport cu teoria reglementării, există anumite studii pe domeniul economic
care justifică reglementarea şi mai ales, reglementarea informaţiei contabile a
întreprinderilor datorită eşecului pieţei de informaţii care nu permite o alocare optimală a
resurselor economice. Anumite motive vin să explice absenţa eficienţei pieţei de informaţii
contabile:
− monopolul conducerii întreprinderii în domeniul informaţiei;
− mai mulţi investitori nu sunt suficienţi datorită particularităţilor informaţiei
contabile;
− anumite date contabile nu au legătură cu realitatea economică a firmei;
− alegerea procedurilor contabile este variată, ceea ce duce la discreditarea calităţii
informaţiei publicate.
Astfel, unii autori sugerează reglementarea informaţiei contabile pentru
îmbunătăţirea bogăţiei sociale a lui Pareto.
Alţi cercetători consideră informaţia contabilă ca un bun public în măsura în care
utilizarea sa de către unii nu-i privează pe ceilalţi. Fiind vorba de un bun public, interesul
public va fi mai bine protejat dacă informaţia este reglementată.
Reglementarea în materie contabilă nu reprezintă decât un răspuns din partea
politicienilor şi birocraţilor la cererile diferitelor grupuri de interes (din care fac şi ei parte)
71
Ajustarea rezultatelor are două componente: cea reală şi cea artificială. Reportarea vânzărilor de la finele
exerciţiului în cel următor reprezintă un element care ţine de componenta reală, pe când o schimbare de
metodă contabilă reprezintă componenta artificială. Pe o piaţă eficientă, numai componenta reală ar trebui să
conteze pentru riscul firmei numai dacă cea artificială ar influenţa contractele firmei (cum ar fi clauzele
restrictive ale contractelor de împrumut sau asupra repartizării profitului).

94
care luptă între ele pentru a-şi maximiza interesele personale sau pe cele ale membrilor lor.
Normele contabile sunt rezultatul presiunilor politice ale diferitelor grupuri interesate de
situaţiile financiare ale firmei. Înaintea exercitării presiunilor pentru sau contra unei
reglementări, grupul de influenţă face un calcul costuri/beneficii. Înainte de punerea în
practică a unei reglementări, politicianul face acelaşi calcul.
Procesul politic reprezintă deci un concurent printre indivizi şi grupurile de
presiune pentru transferul de valoare în favoarea lor. Ansamblul legilor şi reglementărilor
reprezintă rezultatul unui echilibru de forţe.
Conform susţinătorilor teoriei politico – contractuale, absenţa eficienţei pieţei
informaţiei contabile nu este un argument valabil pentru a justifica reglementarea.
Organismele de normalizare ale contabilităţii, care provin din sectorul public (SEC) sau
din sectorul privat (FASB sau IASB) acţionează ca orice actor, adică ele caută să-şi
maximizeze interesele personale. Devin astfel un grup de influenţă pentru care interesul
public nu este neapărat un obiectiv foarte important. De fapt, interesul public ar fi o
acoperire pentru maximizarea intereselor personale.
In măsura în care anumite alegeri sunt oferite conducerii în ceea ce priveşte
practicile contabile, acestea pot modifica fluxul de trezorerie viitor al firmei pentru că
aceste grupuri de interes se folosesc de informaţia contabilă pentru a justifica o
reglementare în avantajul lor.
Expresia „teoria pozitivă a contabilităţii” este utilizată numai pentru că se bazează
pe ştiinţele economice şi din ce în ce mai mult pe contabilitate. De fapt, economistul
Friedman (1953) a popularizat expresia „teorie pozitivă”.
Până la finele anilor 70, cercetătorii contabili aveau tendinţa să adopte poziţii
strict normative în ceea ce priveşte contabilitatea de inflaţie. Această abordare diferă de cea
pozitivă. Teoria pozitivă nu face precizări pentru practicile contabile, ea încearcă să le
explice numai. Obiectivul său constă în explicarea şi previzionarea pentru acele firme care
utilizează o anumită metodă pentru evaluarea activelor şi de ce anume, dar nu precizează
care metodă de evaluare ar trebui adoptată.

Critici aduse teoriei politico contractuale a contabilităţii

Teoria politico – contractuală a contabilităţii prezintă limitele proprii de


dezvoltare. La început, cercetătorii s-au concentrat în special pe anumite idei simpliste, dar
astăzi, din moment ce principalele direcţii au fost stabilite, cercetările empirice vor fi
verificate detaliat pentru a se stabili mai bine consecinţele alegerii diferitelor practici
contabile.
Lipsa teoriilor economice asupra firmei şi a teoriilor reglementării a dus la
elaborarea mai greoaie a unei teorii politico – contractuale viabile. Christenson (1983) a
criticat vehement teoria politico – contractuală acuzându-i pe Watts şi Zimmerman (Şcoala
de la Rochester) că au încercat să descrie, să explice şi să previzioneze comportamentul
contabililor şi al conducerii întreprinderilor vizavi de alegerea metodelor contabile. Noi am
putea numi disciplina acestei şcoli ca fiind istoria contabilităţi sau economia contabilităţii,
căci ea utilizează concepte şi metode împrumutate din istorie şi din economie. Christenson
priveşte teoria politico – contractuală precum sociologia contabilităţii. Autorul se întreabă
dacă problemele contabile vor fi rezolvate prin propunerile de moment, cum este de
exemplu abordarea pozitivă, sau prin noi propuneri, ca de exemplu abordarea normativă.
Teoria practicii contabile, sau teoria politico – contractuală a contabilităţii, explică
şi previzionează practica contabilă în raport cu comportamentul contabililor şi al
conducerii întreprinderii. Pentru Christenson, situaţiile financiare ale unei firme au caracter
de situaţii de fapt ce pot fi studiate; în practică, contabilii care pregătesc sau verifică aceste

95
situaţii financiare o fac după ce analizează operaţiunile efective legate de realitatea
contabilă. Dacă este adevărat că publicarea informaţiilor contabile trebuie să permită
previzionarea fluxurilor de trezorerie, previziunile trebuie să fie fondate pe situaţii efective.
De fapt, informaţia contabilă ar trebui să permită prezentarea firmelor prin intermediul
unor date efective bazate pe norme contabile, decât să permită studierea comportamentelor
economice oportuniste ale conducerii întreprinderii sau contabililor, cum este cazul teoriei
politico – contractuale. Christenson consideră că, contabilitatea măsoară situaţia sau
comportamentul firmelor; pentru Watts şi Zimmerman (1986), ea măsoară comportamentul
contabililor, conducerii întreprinderii şi al altor utilizatori. Christenson îşi bazează critica
pe analogia între contabilitate şi fizică. Problema se pune în acelaşi timp de a se cunoaşte
dacă normalizatorii contabilităţii, contabilii, conducerea întreprinderilor, auditorii şi alţi
utilizatori, în procesul de alegere a practicilor contabile, uită de interesele personale pentru
a se preocupa de situaţia firmei.
Watts şi Zimmerman (1990) au refuzat critica lui Christenson prin următorul
argument: teoria chimiei constă în afirmaţii asupra comportamentului moleculelor şi
atomilor ca elemente chimice. În chimie, reacţiile există fără existenţa chimiştilor şi
reacţiile pot fi studiate fără a studia comportamentul chimiştilor. În acelaşi timp,
contabilitatea nu ar putea exista fără contabili, conducerea întreprinderii şi chiar analişti.
Prin analogie, nu ar exista ştiinţa politică dacă politicienii şi electorii ar fi ignoraţi. Watts şi
Zimmerman pretind că, contabilitatea este o ştiinţă socială şi că o teorie contabilă care
caută să explice şi să previzioneze contabilitatea nu poate ignora indivizii.
Williams (1989) afirma că cei ce au studiat teoria politico – contractuală şi-au
inspirat datele din situaţiile financiare. Autorul crede că variabilele explicative ale
modelului, precum mărimea, nivelul de îndatorare, concentrarea sectorului de activitate sau
existenţa politicii de dividend, nu trebuie să fie lăsate la discreţia conducerii care reprezintă
ea înseşi obiectul teoriei. Altfel spus, dacă se doreşte explicarea unei modificări contabile,
ar trebui utilizate variabile explicative altele decât datele cuprinse în situaţiile financiare
care sunt afectate de această modificare contabilă. De exemplu, dacă se foloseşte activul
total pentru măsurarea costurilor politice, conducerea marilor întreprinderi ar trebui,
conform teoriei, să utilizeze practicile contabile care duc la diminuarea rezultatului. Dar
cum se poate reduce rezultatul fără reducerea activului total? Se poate apela totuşi la
amortizarea accelerată şi nu la cea liniară, reducându-se astfel atât rezultatul exerciţiului
dar şi activul72.
Williams crede că este dificil să se stabilească dacă politica privind alegerile
contabile este motivată de dorinţa de a maximiza interesele economice ale conducerii sau
de dorinţa de a oferi o imagine fidelă. Dar mai este posibil şi ca modelul să fie incorect
definit în anumite privinţe. De exemplu, mărimea nu reprezintă neapărat un bun indicator
al expunerii firmei la presiuni politice sau că datele contabile nu oferă uneori decât slabe
indicii asupra mărimii firmei. În această privinţă, am menţionat deja că anumite studii
recente utilizează gradul de expunere la mass - media pentru măsurarea costurilor politice.
În final, autorul estimează că ar trebui mai degrabă ca datele explicative să fie inspirate
plecând de la comentarii făcute de către conducere în ceea ce priveşte proiectele de norme
contabile decât să se bazeze pe datele contabile cuprinse în baza de date.
Demski (1988) afirmă că intervenţia teoriei politico – contractuale prin
intermediul costurilor politice demonstrează imperfecţiunea pieţelor73. În acest context,
trebuie să se realizeze redefinirea anumitor teorii sau ipoteze adiacente teoriei pozitive a
72
În primele studii (Watts şi Zimmerman – 1978) nu se punea problema normelor contabile, întrucât variabila
explicată era legată de opinia (pro şi contra) a conducerii întreprinderii. Începând din 1980 s-a trecut la
studierea strategiilor cu privire la alegerile contabile şi la gestiunea variabilelor contabile de regularizare.
73
Trebuie menţionat că, într-o piaţă perfectă, nici un investitor sau grup de investitori nu este suficient de
important pentru a influenţa preţurile titlurilor. În plus, costurile tranzacţiilor pot fi ignorate.

96
contabilităţii: valoarea de piaţă a firmei, riscul etc. Autorul menţionează în acelaşi timp că
nu se poate atribui teoriei pozitive a contabilităţii lipsa fundamentului teoretic în economie
şi finanţe. Retorica pieţelor perfecte este un substitut pentru o teorie inadecvată. În acest
sens, teoria pozitivă a contabilităţii încearcă să rezolve aceste dileme.
Conform lui Kaplan şi Ruland (1991) a se presupune că nu există factori
perturbatori pe piaţă reprezintă o limită a teoriei elaborate de Watts şi Zimmerman. Fiind
promotorii absenţei reglementării contabilităţii şi auditului ei ignoră marile imperfecţiuni
ale pieţei, precum monopolul conducerii asupra informaţiei contabile în raport cu alte
grupuri de utilizatori, diversitatea procedurilor contabile şi stabilitatea funcţională74. Aceşti
factori, prin ei înşişi justifică reglementarea contabilităţii.
În fine, conform teoriei lui Watts şi Zimmerman (1990), cercetătorii ar avea
interes să-şi îmbunătăţească modelele pentru o mai bună reprezentare a legăturilor
contractuale studiate. Nivelul controlului exercitat de către conducere poate explica
strategia alegerilor contabile. Ignorând aceste variabile, rezultatele cercetărilor riscă să
genereze coeficienţi care ar putea fi interpretaţi.

3.2. Elementele cheie în strategiile întreprinderilor privind politicile contabile

Studiile empirice permit stabilirea a patru elemente cheie pentru practicile contabile
decătre conducerea întreprinderilor75: politica de dividend, nivelul de îndatorare, costurile
politice şi structura acţionariatului.

●Regimul politicii de dividend

Dacă remunerarea conducerii se face în funcţie de rezultat atunci va exista tentaţia


de a alege practicile contabile care majorează rezultatul. S-a confirmat această ipoteză
studiind comportamentul managerilor care au ales o anumită metodă de amortizare
(accelerată sau lineară) sau tratamentul impozitului pe investiţii (metoda reducerii costului
imobilizărilor şi metoda conectării la exerciţiu). Totodată, obiectivele conducerii
întreprinderilor nu sunt unidirecţionale. S- a demonstrat că atunci când o întreprindere
înregistrează o pierdere din exploatare, conducerea va încerca să o majoreze imputând
acelui exerciţiu toate pierderile eventuale ce ar putea fi contabilizate, iar rezultatele viitoare
vor apărea artificial majorate (ipoteza participării la rezultate). Motivaţia conducerii este
următoarea: neprimind dividende pentru anul în curs, este majorată pierderea dar şi
posibilitatea de a primi dividende în cursul exerciţiilor următoare. Cei din conducerea
marilor întreprinderi multinaţionale au tendinţa să amâne veniturile până ce rezultatul nu
atinge limita minimă prevăzută în contractul de participare la rezultate sau limita
maximală.

●Nivelul de îndatorare

Cu cât raportul Datorii/Capitaluri proprii este mai ridicat, cu atât este mai probabil
ca managerii să opteze pentru practici contabile care majorează rezultatele curente. Cu cât
rezultatul este mai ridicat, cu atât probabilitatea de a respecta clauzele restrictive ale
contractelor de împrumut este mai mare. Astfel este mult mai uşor ca acţionarii să
primească dividende.
Această ipoteză a fost confirmată de studiul diferitelor alegeri de practici
contabile: în sectorul petrolier, metoda capitalizării întregului cost şi metoda capitalizării
74
Un investitor poate acorda aceeaşi semnificaţie informaţiei financiare chiar şi în cazul în care diferite
proceduri sunt utilizate pentru a măsura această informaţie.
75
Unele practici precizate nu se mai utilizează.

97
cheltuielilor de cercetare, capitalizarea sau nu a cheltuielilor cu dobânda, metodele de
amortizare accelerată sau lineară şi capitalizarea sau nu a cheltuielilor de dezvoltare. S- au
găsit date conform cărora firmele care au încălcat clauzele restrictive ale contractelor de
împrumut sau pentru anul anterior, au mers pe o gestiune în sensul majorării rezultatului
publicat.
Alţi cercetători observă exact contrariul, adică o gestiune în sensul diminuării
rezultatului în cazul întreprinderilor în mari dificultăţi financiare. Acest comportament ar
duce la renegocierea unor condiţii mai bune de împrumut.

●Costurile politice

Ipoteza costurilor politice este în legătură cu relaţiile pe care le are firma cu


puterea publică şi mai ales, cu organismele de normalizare a contabilităţii, relaţii care
angajează costuri ce decurg dintr-o reglementare directă sau indirectă. Puterea publică
caută să se respecte problema echităţii între diferite sectoare ale economiei, fie din proprie
iniţiativă fie pentru a răspunde diferitelor grupuri de influenţă. Reglementările şi legile
guvernamentale limitează situaţiile de monopol şi oligopol. Unele întreprinderi pot să
impună transferul de bogăţie către un sector economic defavorizat. În anii 70, sectorul
petrolier a făcut obiectul presiunilor politice pentru o mai bună organizare. Pentru a se
evita aceste reglementări costisitoare, conducerea întreprinderilor este motivată să utilizeze
practici contabile care reduc rezultatele publicate.
Societatea cere întreprinderilor să-şi utilizeze resursele de asemenea manieră încât
să crească bunăstarea cetăţenilor, sau să nu se diminueze. Un indiciu că întreprinderea
acţionează mai degrabă în propriul interes decât în cel al societăţii este publicarea unui
rezultat anormal de mare.
Politicienii caută să acţioneze pentru maximizarea utilităţii lor. Reglementările
promulgate riscă să vizeze firmele sau sectoarele de activitate care influenţează electoratul.
Conducerea întreprinderilor vizate de obicei de presiunile politice va fi motivată să
prezinte un rezultat financiar scăzut.
Costurile politice sunt de obicei măsurate prin mărimea întreprindrii. Această idee
se bazează pe premisa conform căreia marile întreprinderi sunt mai sensibile la presiunile
politice decât cele mai mici şi sunt supuse la un transfer mai ridicat de valoare. Aceasta
este teoria reglementării. Cu cât costurile politice pentru întreprindere sunt mai importante,
cu atât este mai probabil ca managerii întreprinderilor să aleagă practici contabile care să
reducă rezultatele.
Interesul politic poate fi măsurat şi prin intermediul altor variabile. Sectorul de
activitate este o variabilă interesantă, putând fi vorba fie de un sector reglementat fie de
unul nereglementat. Gradul de concentrare a sectorului de activitate oferă informaţii asupra
prezenţei sau lipsei monopolului, adică un sector în care riscul costurilor politice este mai
ridicat.
Cota de piaţă deţinută de întreprindere reprezintă o altă variabilă, care oferă
informaţii asupra situaţiilor financiare, asupra probabilităţii pentru ca întreprinderea să
realizeze profituri exorbitante şi de asemenea să atragă atenţia grupurilor de presiune
pentru transferul de valoare.
Preponderenţa capitalului fizic faţă de cel uman poate de asemenea reprezenta un
semn de profituri exorbitante, iar aceste firme vor fi mai mult supuse presiunilor politice.
Costul real al capitalului nu va fi luat în calcul pe de-a-ntregul de către firmele la care
nivelul imobilizărilor este mai ridicat. Cheltuielile de amortizare calculate pe ansamblul
imobilizărilor reflectă inclusiv faptul că activele mai vechi sunt deja amortizate total sau
parţial. Firmele care utilizează cu preponderenţă capital uman vor avea cheltuieli mai mari

98
luate în calcul la stabilirea rezultatului.
Între altele, riscul a fost utilizat în anumite studii pentru a se măsura ipoteza
costurilor politice. În general, o firmă la care rezultatele variază destul de mult ar trebui să
ofere niveluri mult mai ridicate ale rezultatului, fiind vorba de relaţia risc – randament,
ceea ce poate crea aparenţe, în sensul existenţei de profituri excesive. Firmele care prezintă
un risc mai mare vor fi motivate să prezinte o cifră de afaceri redusă pentru a reduce
interesul politic.
Studiile recente măsoară costurile politice prin gradul de expunere al firmei la
mediile de informare. Această variabilă este legată de presiunile publicului: cu cât se
vorbeşte mai mult de o firmă, cu atât ea este mai sensibilă la opinia publică.
Problema costurilor politice a fost tratată în cadrul anchetelor făcute de
organismele de reglementare, minimizării impozitului şi negocierilor contractelor de
muncă. Această idee a fost studiată şi în mod indirect (s-a ţinut cont de mărimea
întreprinderii pentru a se măsura costurile politice) mai ales în sectorul petrolier pentru
metoda capitalizării costului total şi a ceu.m. a capitalizării prospecţiilor, pentru
capitalizarea sau nu a cheltuielilor de dezvoltare, pentru alegerea metodei de amortizare
accelerată faţă de cea lineară. În acelaşi timp, cu excepţia întreprinderilor foarte mari şi a
sectorului petrolier, rezultatele privind problema costurilor politice, măsurate prin
intermediul mărimii întreprinderii, nu sunt foarte concludente.

●Structura acţionariatului

În unele întreprinderi, membrii conducerii sunt şi acţionari şi deţin o cotă parte


ridicată din capital ca şi în firmele conduse de manageri, iar funcţiile de decizie şi de
proprietate sunt separate. În ultimul caz poate să apară situaţia ca cei din conducere să fie
preocupaţi de maximizarea propriei averi (dividende) decăt de cea a acţionarilor care i-au
împuternicit. Pe de altă parte, interesul politic pentru aceste firme este mai mare decât
pentru cele antreprenoriale, fiind mai mari şi au mai multe şanse de a fi cotate la bursă.
Teoria politico – contractuală a contabilităţii a avansat ideea conform căreia
conducerea firmelor manageriale alege acele metode contabile pentru a-şi majora rezultatul
faţă de conducerea firmelor antreprenoriale.
Această variabilă se află în strânsă legătură cu celelalte întrucât structura
acţionariatului poate influenţa costurile politice, politica de dividend şi nivelul de
îndatorare.
S-a testat ideea privind structura acţionariatului în raport cu alegerea unei metode
de amortizare care urmăreşte creşterea rezultatelor, şi au demonstrat că firmele de tip
managerial au mai multe şanse să adopte practici contabile care majorează rezultatele decât
cele de tip antreprenorial. Atitudinea conducerii în materie de alternative contabile, de
exemplu metoda de evaluare a stocurilor, scade pe măsură ce numărul acţionarilor din
exterior creşte. Un număr mai mare de acţiuni deţinute de conducere permite concilierea
intereselor acesteia cu cele ale acţionarilor.
S-a studiat şi relaţia între alegerea tratamentului elementelor extraordinare şi
structura acţionariatului pentru o anumită perioadă în care principiile contabile acordă
conducerii o mai mare posibilitate de alegere (perioada de referinţă este 1960 – 1966).
Autorii au constatat că există de 3 ori mai multe pierderi extraordinare decât câştiguri
extraordinare capitalizate decât cele înregistrate în contul de rezultate şi că această manieră
de a trata pierderile extraordinare este mult mai frecventă în firmele de tip mangerial.
Teoria politico – contractuală a contabilităţii poate fi verificată empiric la diferite
nivele. În plan teoretic există două puncte foarte importante. În primul rând, impunerea
normelor contabile ar trebui să influenţeze măsura în care o firmă va respecta diferitele

99
constrângeri contractuale pentru a influenţa cursul la bursă a titlurilor sale. În al doilea rând
reacţia conducerii, ca urmare a condiţiilor mai mult sau mai puţin favorabile din contract,
va lua diferite forme precum lobbyul, modificarea deciziilor de investire şi diverse
modificări contabile discreţionare.
Cercetarea empirică în teoria politico – contractuală s-a concentrat chiar de la
început pe aceste două aspecte. În acelaşi timp, studiile privind reacţia pieţelor bursiere
datorită modificărilor contabile discreţionare nu au prezentat rezultate concludente. Mai
întâi, identificarea incertă a momentului divulgării sau publicării împiedică calculul precis
al randamentelor anormale ale titlurilor. În plus, impunerea normelor contabile este deseori
însoţită de evenimente economice care fac dificilă evaluarea cauzei reacţiilor bursiere
apărute (studiile privind efectul normei referitoare la contabilizarea costurilor de prospecţie
petrolieră în Statele Unite). În timp ce FASB propunea noua normă (SFAS 19), titlurile
întreprinderilor petroliere erau foarte nesigure şi variabile. Metodologia disponibilă pentru
a studia reacţia pieţelor bursiere nu era suficient de bine pusă la punct pentru a sesiza
efectul normelor contabile, efect minor pe ansamblu în comparaţie cu reacţiile bursiere
care puteau cauza şocuri economice.

3.3.Gestiunea variabilelor contabile de regularizare, a rezultatelor în funcţie de


contextul economic sau de politica întreprinderii

Începând cu studiile făcute de Healy (1985), DeAngelo (1986) şi McNichols şi


Wilson (1988) interesul cercetătorilor s-a îndreptat mai degrabă către problema
tratamentului variabilelor contabile de regularizare (VCR), cunoaşterea diferenţei dintre
rezultatul net şi fluxul de trezorerie din exploatare.
Această abordare a fost considerată ca fiind cea mai logică întrucât variabilele
contabile de regularizare reprezintă efectul alegerilor contabile efectuate de conducere şi
reflectă mult mai bine gestiunea strategică a rezultatelor unei întreprinderi decât dacă se
studiază în mod izolat o schimbare de metodă contabilă sau alegerile de practici contabile
făcute de conducere pe un set de date existente. Pe de altă parte, alegerea variabilelor
contabile de regularizare este mai puţin vizibilă pentru cei ce studiază situaţiile financiare
decât o schimbare de practică contabilă.
Deciziile conducerii privind gestiunea variabilelor contabile de regularizare sunt
influenţate de contextul economic sau de politica întreprinderii. În plus variabilele ce ţin de
teoria politico – contractuală, evenimente specifice, cum sunt tentativele de a prelua
controlul întreprinderii, anchetele privind practicile comerciale antidumping sau publicarea
previziunilor de cotare la bursă pot incita conducerea să modifice rezultatul pentru a obţine
o reacţie favorabilă din partea investitorilor sau a organismelor de reglementare a
comerţului.

Măsura gestiunii strategice a rezultatelor

Literatura de specialitate oferă mai multe posibilităţi de măsurare a gestiunii


rezultatelor Healy (1985) şi DeAngelo (1986) prezintă impactul variabilelor contabile de
regularizare calculând diferenţa între rezultatul net al întreprinderii şi fluxul de trezorerie
din exploatare. Aceştia sunt interesaţi de variaţia variabilelor contabile de regularizare
(VCR) presupunând că variaţia medie a VCR de la un exerciţiu la altul tinde spre 0.
Această abordare are la bază premisa stabilităţii factorilor economici care poate afecta
nivelul VCR (cifra de afaceri). Se presupune astfel că variaţia VCR de la un exerciţiu la
altul este la dispoziţia conducerii. O a treia abordare are la bază seriile cronologice pentru a
anticipa o anumită tendinţă în gestiunea VCR şi de asemenea de a separa partea
discreţionară de cea nondiscreţionară. Autorii utilizează cifra de afaceri (sau randamentul

100
bursier)ca variabilă de control a mediului economic şi valoarea imobilizărilor76 pentru a
ţine cont de cota VCR legată de amortizarea nondiscreţionară. Într-un model de regresie
care utilizează ca variabilă explicată ansamblul variabilelor contabile de regularizare şi ca
variabile explicative modificarea cifrei de afaceri şi valoarea imobilizărilor, eroarea de
previziune a modelului (e) este echivalentă cu cota discreţionară de VCR. În acelaşi timp,
acest model trebuie estimat cu ajutorul unei serii foarte lungi de observaţie.
Dechow (1994) propune a se lua în considerare fluxul de trezorerie din exploatare
ca factor determinanat pentru stabilirea VCR discreţionare. Această variabilă este
pertinentă datprită corelaţiei negative foarte puternice dintre fluxul de trezorerie din
exploatare al unei perioade şi nivelul total al VCR din perioada următoare. În măsura în
care o anumită parte a nivelului VCR este predeterminată de fluxul de trezorerie din
exploatare al exerciţiului anterior, aceasta poate fi considerată ca fiind cotă
nondiscreţionară.

Gestiunea variabilelor contabile de regularizare

De câţiva ani, gestiunea rezultatelor a devenit o preocupare majoră datorită


complexităţii crescânde a situaţiilor financiare, atât pentru cercetători cât şi pentru
practicienii contabili. Schiper (1989) definea gestiunea rezultatelor ca fiind „o intervenţie
deliberată în procesul de prezentare a informaţiei contabile în scopul de a realiza câştiguri
personale”77. Gestiunea rezultatelor are ca efect modificarea variabilelor contabile de
regularizare ale întreprinderii, diferenţa dintre rezultatul net şi fluxul de trezorerie din
exploatare.
Există numeroase exemple care demonstrează cum anumiţi manageri depun
eforturi considerabile pentru a gestiona corespunzător rezultatele publicate de către
întreprindere. Putem menţiona în acest sens capitalizarea cheltuielilor de exploatare78 şi
înregistrarea veniturilor obţinute din vânzarea mărfurilor în ciuda faptului că există o mare
probabilitate ca mărfurile să fie returnate. Gestionarea mărfurilor vândute (FIFO, LIFO),
revizuirea duratei de viaţă utile a imobilizărilor, modificarea provizioanelor pentru creanţe
incerte sau a provizioanelor pentru garanţii reprezintă exemple de instrumente de gestiune
a rezultatelor. Best-seller-ul Barbarians at the Gate (Burrough şi Heylar – 1990) prezintă
utilizarea unor astfel de practici de către Standard Brands pentru a-şi atinge obiectivele
bugetare. De obicei, aceste practici de gestiune a rezultatelor nu se divulgă şi respectă
normele contabile general admise.
Conducerea realizează gestiunea rezultatelor din mai multe motive: să elibereze
întreprinderile de obligaţiile contractuale (respectarea clauzelor restrictive), evitarea sau
minimizarea costurilor politice (chiar câştigarea de avantaje politice), protejarea sau
majorarea averii (dividende repartizate din rezultate). Astfel, în contextul costurilor

76
Modelul lui Jones (1991) este conceput în maniera următoare: coeficienţii de regresie ai seriei cronologice
sunt estimaţi pe o perioadă variind între 14 şi 32 de ani.
VCRt ∆Cifră de afaceri t Im obilizari t
= α + β1 + β2 +∑
Activet −1 Activ t -1 Activt −1
Coeficienţii de regresie sunt introduşi în modelul VCR discreţionare (VCRD). Astfel, avem pentru perioada
studiată:
VCRtotal t ∆Cifra de afaceri Im obilizari t
VCRD = − α + β1 + β2
Active t −1 Activ t -1 Activ t −1
77
Gestiunea rezultatelor diferă în funcţie de utilizarea rezultatelor în sensul că ea se realizează cu respectarea
reglementărilor contabile.
78
Firmele trebuiau să respecte regulile Comisiei americane de operaţiuni bursiere (SEC) în materie de
prezentare a informaţiei contabile.

101
politice, a demonstrat că întreprinderile, în scopul de a limita concurenţa străină, îşi
subevaluează rezultatele. Ţinând cont de aceste aspecte, motivaţia gestionării cu
diminuarea rezultatelor este mai mare decât cea care motivează în sensul creşterii sau cea
referitoare la clauzele restrictive din contractele de îndatorare sau chiar politica de
dividend.
Comisia americană care reglementează comerţul, înainte de a-şi stopa deciziile în
domeniul tarifelor de import sau a cotelor, evaluează nivelul rentabilităţii sectorului
respectiv. Întreprinderile au deci interesul să prezinte o situaţie pesimistă ţărilor pe care vor
să le atragă contra concurenţei străine. În aceeaşi ordine de idei, întreprinderile care fac
obiectul anchetelor antitrust subevaluează rezultatele prin gestionarea strategică a
variabilelor contabile de regularizare. Un eveniment politic, în cazul de faţă ancheta
Comisiei americane de reglementare a comerţului, determină întreprinderile să modifice
nivelul variabilelor contabile de regularizare pentru a reduce rezultatele.
Studiile realizate în cadrul teoriei politico – contractuale a contabilităţii arată că
cei din conducere realizează gestiunea strategică a rezultatelor în scopul de a atinge unul
din următoarele 3 obiective: minimizarea costurilor politice, minimizarea costurilor de
finanţare a firmei şi maximizarea bogăţiei şi a bunăstării. Urmărirea acestor obiective
determină conducerea să gestioneze variabilele contabile de regularizare în mai multe
situaţii.
Minimizarea costurilor politice
Conducerea firmelor americane care consideră că firmele străine concurente le
cauzează prejudicii pot să facă plângere la Comisia americană de reglementare a
comerţului internaţional. Printre factorii luaţi în considerare de către Comisie în deciziile
cu privire la tarifele punitive în materie de importuri şi de contingentare, rentabilitatea
contabilă a firmelor naţionale din sectorul de activitate vizată de anchetă are un rol foarte
important. Întreprinderile care fac plângere au deci tot interesul să prezinte o situaţie
pesimistă privind rentabilitatea pentru a influenţa judecata Comisiei şi de a avea câştig de
cauză faţă de competitorii străini. Întreprinderile, pentru a limita concurenţa străină, ăşi
subevaluează rezultatele reducând variabilele contabile de regularizare în mod discreţionar,
iar cele supuse unei anchete antitrust din partea ministerului american al Justiţiei îşi
subevaluează rezultatele prin gestionarea strategică a variabilelor contabile de regularizare.
Motivaţiile conducerii de a gestiona rezultatul depind de importanţa costurilor
politice aşteptate. În Statele Unite, în timpul conducerii Reagan, atenţia statului era
îndreptată către fuziunile orizontal. Astfel, probabilitatea ca ancheta asupra unei fuziuni
orizontale să aibă o soluţie nefavorabilă era foarte mare. În timpul acestei perioade,
motivaţiile pentru o gestionare în scopul reducerii rezultatelor pe perioada fuziunii erau
foarte frecvente. Între altele, autorii au arătat că gestiunea pentru diminuarea rezultatelor
este amplificată în perioada de expansiune economică. La canadieni, cei din conducerea
întreprinderilor care au depus plângere la Tribunalul Comercial pentru concurenţă neloială
şi-au redus rezultatele prin gestionarea variabilelor contabile de regularizare. Rezultatele
anchetei demonstrează că randamentul activelor a înregistrat o scădere de 6,3% în timpul
anului menţionat. Investitorii nu s-au lăsat înşelaţi de aceste strategii contabile întrucât
păreau să modifice multiplul de evaluare a rezultatelor pentru a fixa preţul titlurilor.
Investitorii acordă un multiplu mai ridicat pentru anul luat în considerare pentru a ridica
rezultatul subevaluat.
Minimizarea costurilor de finanţare
A fost studiat studiat comportamentul întreprinderilor în dificultate financiară în
ceea ce priveşte gestiunea rezultatelor şu au ajuns la concluzia că alegerea practicilor
contabile vizează gestionarea unei crize financiare şi obţinerea unor condiţii mai bune de
împrumut. Nu se trage concluzia că menţinerea nivelului dividendelor sau respectarea

102
clauzelor restrictive ale contractelor de împrumut motivează conducerea la gestionarea
rezultatului de această manieră. De fapt, autorii constată că în situaţia dificultăţilor
financiare, conducerea reduce discreţionar variabilele contabile de regularizare ale
întreprinderii prezentând un rezultat scăzut, şi care conduce în perioada următoare la
reducerea dividendelor. Anumite studii au arătat că cei din conducere pot previziona
rentabilitatea viitoare a firmei prin gestionarea rezultatului în sensul creşterii lui.
Această gestionare a rezultatelor pentru majorarea lor poate fi stopată de calitatea
misiunii de audit. Marja de manevră a firmelor auditate de către un cabinet gen „big six”
(actual big five) este destul de limitată în ceea ce priveşte gestiunea rezultatelor. Se pare că
gestionarea rezultatelor în sensul creşterii nu este un fenomen ce apare în perioadele de
criză financiară. Firmele confruntate cu probleme financiare majore ar opta mai degrabă
pentru o gestiune în sensul diminuării rezultatelor, pentru a cunoaşte necesitatea reducerii
vărsămintelor de dividende sau de a renegocia împrumuturile.
Conducerea firmelor care sunt noi la bursă au interesul să afişeze rezultate foarte
ridicate pentru perioadele ce precedă emisiunea de acţiuni întrucât cumpărătorii siguri se
bazează aproape exclusiv pe informaţia financiară prezentată de întreprindere pentru a fixa
preţul de emisiune. Rezultatele studiilor asupra acestei probleme demonstrează o
gestionare strategică a rezultatelor în ultimele situaţii financiare intermediare ce preced
cotarea la bursă. Totodată, nici un indiciu de gestionare strategică a rezultatelor nu a fost
prezentat în cadrul acestor ultime situaţii financiare intermediare. Rezultatele studiilor sunt
în acelaşi timp contradictorii în ceea ce priveşte impactul gestiunii rezultatelor asupra
preţurilor titlurilor. Întreprinderile în cadrul cărora VCR au un nivel ridicat pentru anul de
cotare la bursă demonstrează o performanţă bursieră scăzută pentru următorii trei ani, în
timp ce Shivakumar (2000) precizează că învestitorii sesizează modul de gestionare a
rezultatelor şi că aceasta nu are nici un impact asupra randamentelor bursiere.
Publicarea previziunilor de către o firmă reprezintă un eveniment care poate
determina gestionarea rezultatelor. Firmele care publică previziuni doresc să evidenţieze o
informaţie care să favorizeze rezultatele viitoare; aceasta poate fi benefică pentru firmă în
raport cu preţul obţinut pentru titlu. Dacă previziunile se dovedesc costisitoare79, firmele
apelează în prima fază la economisire oferind investitorilor un punct de reper în funcţie de
care performanţa viitoare va putea fi evaluată. Astfel, firma şi investitorii vor încheia un
contract80.
Dacă nu se respectă termenele contractului consecinţele pentru firmă pot fi
negative: mai întâi valoarea sa de piaţă scade, posibilităţile firmei de creştere a finanţării în
viitor scad, costul noilor posibilităţi de finanţare creşte, credibilitatea conducerii în cazul
unor viitoare negocieri cu cumpărătorii, instituţiile financiare, acţionarii sau salariaţii
scade. Conducerea caută să se folosească de toate mijloacele pentru a-şi atinge previziunile
făcute întrucât orice eşec are consecinţe negative atât pentru întreprindere cât şi pentru ea.
Conducerea firmelor care publică previziuni în prospectul pentru cotarea la bursă
vor fi bine puse în temă să realizeze gestiunea rezultatelor dar să se asigure înainte că
rezultatele sunt egale sau depăşesc previziunile. Studiile făcute de Cormier şi Magnan
(1995 şi 1997) au fost conduse plecând de la un eşantion de firme din Quebec care au fost
cotate la bursă demonstrând că amploarea procesului de gestionare a rezultatelor este de 3
ori mai mare pentru întreprinderile care prezintă previziuni decât pentru cele care nu o fac.
Rezultatele sunt cu atât mai semnificative pentru întreprinderile al căror nivel de activitate
este inferior nivelului prevăzut. În ceea ce priveşte variabilele politico – contractuale,
autorii constată că, pentru firmele care fac previziuni, sau pentru care nivelul de îndatorare

79
Onorariile de auditare cu privire la prezentarea previziunilor pot avea o valoare importantă dacă se ia în
considerare faptul că întreprinderile care publică astfel de previziuni au o mărime relativ modestă.
80
Se poate face referire la studiile asupra teoriei semnalelor.

103
este ridicat afişează o gestiune mai amplă a rezultatelor decât cele în care nivelul de
îndatorare este mai scazut. Firmele care oferă o politică de dividend îşi gestionează
rezultatele într-o manieră mult mai agresivă decât întreprinderile care nu oferă un astfel de
regim şi ca firmele ai căror proprietari păstrează un procentaj ridicat de acţiuni (firmele de
tip antreprenorial) se angajează mai puţin în gestionarea rezultatelor decât întreprinderile ai
căror proprietari nu păstrează decât un mic procent de acţiuni (firmele de tip managerial).
În ceea ce priveşte ipoteza costurilor politice, rezultatele nu sunt concludente.
Maximizarea averii conducerii
Dacă pentru cele două obiective precedente, interesele conducerii şi ale
acţionarilor întreprinderii coincid, există evenimente sau situaţii specifice pentru care
conducerea caută să realizeze o gestionare strategică a rezultatelor pentru a-şi majora
averea, chiar dacă aceasta este în detrimentul acţionarilor. Astfel, dacă firma face obiectul
unei tentative de preluare a controlului, de către consiliul de administraţie, conducerea ar
putea încerca să mascheze o performanţă slabă căutând să majoreze rezultatele trimestriale
publicate pe parcursul acestei perioade. Impactul anticipat al acestei măsuri este de a incita
acţionarii să-şi păstreze acţiunile şi să păstreze încrederea în conducerea existentă. O
reducere a riscului de preluare a controlului permite conducerii să-şi sporească şansele de a
rămâne în funcţie.
Cum remunerarea conducerii, în general, se bazează pe regimul primelor pe
termen scurt, bazate pe rezultat, poate fi tentant pentru conducere să gestioneze strategic
rezultatul până la a-şi optimiza remuneraţia. Ţinând cont de particularităţile registrelor
contabile, reducerea pe termen scurt a variabilelor contabile de regularizare se inversează
în perioadele viitoare. Prin aceasta, conducerea creşte probabilitatea de a obţine o primă în
perioadele viitoare. Examinând remunerarea cadrelor de conducere, s-a demonstrat că
principalele caracteristici ale regimului de prime influenţează gestiunea variabilelor
contabile de regularizare. O diminuare a VCR se observă întrucât rezultatele unei
întreprinderi depăşesc plafonul fixat prin clauzele regimului sau datorită faptului că
rezultatele sunt inferioare nivelului minimal fixat pentru a avea dreptul la primă. Autorii
constată o majorare în nivelul variabilelor contabile de regularizare întrucât rezultatele se
situează între cele două extreme, ceea ce permite conducerii să-şi majoreze prima. Trebuie
reţinut că studiile recente nu confirmă decât parţial aceste rezultate.
Pe scurt, concluziile studiilor de gestiune strategică a rezultatelor pare să indice că
mediul contractual al întreprinderii incită conducerea să gestioneze variabilele contabile de
regularizare în scopul maximizării bunăstării proprii şi/sau a ceu.m. a întreprinderii.

3 .4. Politicile contabile în viziunea Standardelor Internaţionale de Contabilitate

Politicile contabile reprezintă convenţiile adoptate de întreprindere la întocmirea şi


prezentarea situaţiilor financiare.Modificările politicilor contabile sunt diferite atât de
modificările estimărilor contabile cât şi de erorile contabile.Modificarea de politică
contabilă trebuie să fie compatibilă cu reglementările contabile în domeniu şi să aibă ca
rezultat o prezentare mai adecvată a situaţiilor financiare.Când nu se poate stabili dacă este
vorba de modificare de politică contabilă sau de modificare de estimare contabilă, se ia în
consideraţie aceasta din urmă.

104
● Tratamentul contabil de bază privind modificările politicilor contabile

Politicile contabile, adică practicile specifice adoptate de o întreprindere la


întocmirea situaţiilor financiare , se modifică numai dacă :
- aceasta modificare este cerută de lege sau de adoptarea unui standard de
contabilitate ;
- modificarea are ca rezultat o prezentare mai adecvată .
Tratamentul de bază al modificărilor politicilor contabile se aplică retroactiv
astfel :
- se retrateaza cifrele comparative ;
- se ajusteaza soldul de deschidere al rezultatului reportat .
Când retratarea perioadei(perioadelor) anterioare nu este posibilă , se aplică
tratamentul contabil de bază în prospectivă

Aplicaţie privind modificarea de politică contabilă(metoda prospectivă)


Ştiind:
a) Informaţii privind schimbarea politicilor contabile în exerciţiul N:
- managerii decid asupra schimbării politicii de amortizare a imobilizărilor corporale,
adoptând o abordare pe componente;
- de asemenea, mai decid adoptarea unui sistem de evaluare a imobilizărilor la valoarea
justă;
- studiul realizat relevă că nu poate fi adoptată o abordare retrospectivă a amortizării pe
componente întrucât nu sunt informaţii suficiente privind costul componentelor care nu
au fost contabilizate separat.

b)Informaţii privind exerciţiul financiar precedent N-1.

- costul istoric al imobilizărilor 150.000 u.m.


- amortizarea imobilizărilor 90.000 u.m.
- valoarea contabilă netă 60.000 u.m.

c)Informaţii furnizate de studiu:

- valoarea justă a imobilizărilor 80.000 u.m.


- valoarea reziduală 10.000 u.m.
- durata de utilitate rămasă 5 ani
-cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor în N-1 10.200 u.m.
- cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor în N = (80.000-10000):5=12.000 u.m.
Se cere să precizeze informaţiile care trebuie furnizate în notele explicative privind
schimbarea de politică contabilă precum şi efectele acesteia .
Rezolvare:
Informaţii furnizate în notele explicative :

- schimbarea de politică a fost aplicată prospectiv deoarece nu se pot cuantifica


efectele aplicării retrospective;
- adoptarea noii politici nu are efect asupra exerciţiului precedent;
- efectele asupra exerciţiului curent:

105
o creşterea valorii imobilizărilor la începutul lui N cu 20.000
u.m.(80.000- 60.000)
o creşterea datoriei cu impozitul la: 20.000 x 16%(cota de impozit pe
profit)= 3200 u.m.
o crearea unei rezerve din reevaluare la începutul exerciţiului N de
20.000- 3200=16.800 u.m.
o creşterea cheltuielilor cu amortizarea cu 1800 u.m(12000-10.200).
o reducerea cheltuielilor cu impozitul pe profit de 1800 x 16%=288 u.m.

Aplicaţie privind modificarea de politică contabilă(metoda retrprospectivă)

a)Informaţii privind schimbarea politicilor contabile în exerciţiul N:


-se schimbă tratamentul costurilor împrumuturilor;
- în exerciţiile anterioare, s-a procedat la capitalizarea costurilor împrumuturilor;
- în prezent cheltuielile cu dobânzile sunt contabilizate la cheltuieli;
- managerii consideră că noua politică conduce la o mai mare transparenţă a
costului finanţării şi face situaţiile financiare mai comparabile cu ale altor
întreprinderi
- schimbarea de politici contabile se face retrospectiv luînd exerciţiul N-1 ca nivel
de comparaţie..

b)Informaţii privind exerciţiul financiar precedent N-1 şi exerciţiile


precedente.

- dobânzile capitalizate au fost de 15000 u.m în N-1 şi 32.500 u.m în exerciţiile


anterioare lui N-1.
- Clădirea nu este supusă amortizării întrucât nu este dată în funcţiune
- Capitalul social al entităţii este de 45.000 u.m.(se presupune că nu există alte
componente ale capitalurilor proprii cu excepţia capitalului social şi a rezultatelor
nerepartizate)
- Cota de impozit pe profit este de 16%
- Rezultatul nerepartizat este de 80.000 u.m la începutul exerciţiului N-1 , respectiv
de 107.401 u.m. la închiderea acestuia.
- Rezultatul contabil înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitului pe profit este
de 47.620 u.m.

c) Informaţii privind exerciţiul financiar N

- Rezultatul contabil înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitului pe profit este


de 75.000 u.m.
- Cheltuielile cu dobânzile exerciţiului curent sunt de 12.000 u.m.

d) Informaţii privind contul de profit şi pierdere pentru exerciţiul N în


comparaţie cu exerciţiul N-1 retratat

Denumire N N-1(retratat)
Rezultatul contabil înainte de deducerea dobânzilor şi a 75.000 47.620
impozitului pe profit
Cheltuieli cu dobânzile 12.000 15.000
Rezultatul contabil înainte de impozitare 63.000 32.620
Cheltuieli privind impozitul pe profit 10.080 5.219
Rezultatul net 52.920 27.401

106
e) Informaţii privind situaţia variaţiei capitalurilor proprii retratate

Denumire Capital Rezultat


Total
social nerepartizat
Capitalurile proprii la deschiderea 45.000 80.000 125.000
exerciţiului N-1
Efectul schimbărilor de politici - 27.300 -27.300

32.500- 32.500 x 16%=27.300


Capitalurile proprii la deschiderea lui N-1, 45.000 52.700 97.700
retratate
Rezultatul exerciţiului N-1 retratat 27.401 27.401
Capitalurile proprii la închiderea exerciţiului 45.000 80.101 125.101
N-1
Rezultatul exerciţiului N 52.920 52.920
Capitalurile proprii la închiderea exerciţiului 45.000 133.021 178.021
N

Rezolvare :

●Informaţii ce trebuie prezentate în notele explicative

Efectul schimbării politicilor contabile asupra exerciţiului lui N-1

Denumire Suma
Cresc cheltuielile cu dobânzile 15.000 u.m.
Scad cheltuielile cu impozitul pe profit 2.400 u.m.
Scade rezultatul exerciţiului 12.600 u.m.

Efectul schimbării politicilor contabile asupra exerciţiilor anterioare lui N-1

Denumire Suma
Scade rezultatul exerciţiului cu 32.500- 32.500 x16% 26.800
Scade valoarea activelor imobilizate şi a rezultatului nerepartizat la 31.12. 7.600
N-1 cu: (32.500 +15.000) x 84%

Atunci când nu se poate face distincţia între o modificare a politicii contabile şi o


modificare a estimării, se recomandă să se ia în consideraţie modificările estimărilor
contabile.
● Tratamentul contabil al modificărilor estimărilor contabile
Estimarea presupune formularea de judecăţi pe baza ultimelor informaţii
disponibile.
Întreaga problematică a amortizării, provizioanelor şi în general a deprecierii
activelor fac obiectul judecăţilor privind estimarea. Efectul unei schimbări de estimare
contabilă trebuie inclus în profitul net sau pierderea netă a perioadei curente sau(şi)
viitoare iar natura şi valoarea modificării estimării contabile (înainte şi după impozitare)
trebuie prezentate separat într-o notă explicativă.
Estimările contabile se leagă de incertitudinile inerente în desfăşurarea
activităţii care fac ca multe elemente să nu poată fi evaluate cu precizie, ci doar estimate;
acestea presupun formularea de judecăţi pe baza ultimelor informaţii disponibile;
Exemple de estimări pot fi : estimarea creanţelor incerte, a duratei de utilitate, a ritmului
aşteptat de consumare a avantajelor economice viitoare furnizate de imobilizările corporale
şi necorporale.De fapt, întreaga problematică a amortizării, provizioanelor şi în general a
deprecierii activelor fac obiectul judecăţilor privind estimarea.
O modificare de estimare contabilă nu trebuie confundată cu o corectare de eroare; ea este
generată de noi informaţii sau dezvoltări care impun ajustarea evaluării situaţiei actuale a

107
activelor, a datoriilor cât şi a avantajelor economice viitoare şi a obligaţiilor legate de
acestea.
Conform tratamentului contabil prescris de IAS 8”Politici contabile, schimbări de
estimări şi erori”, modificarea de estimare contabilă se aplică prospectiv prin includerea
efectului schimbării în contul de profit şi pierdere al perioadei curente sau al perioadelor
următoare în funcţie de impactul acestei schimbări
În notele explicative trebuie să se furnizeze informaţii privind natura, mărimea şi efectul
aşteptat al modificării de estimare.

Aplicaţie rezolvată privind modificările estimărilor contabile


O entitate economică a achiziţionat în exerciţiul N , un program informatic la
un cost de achiziţie de 500.000 u.m. Se estimează că durata de utilitate a acestui
program este de 5 ani iar valoarea reziduală de 50.000 u.m. În condiţii de progres tehnic
în domeniul informaticii, la începutul exerciţiului N+1, conducerea estimează că durata
de utilizare cea mai adecvată este de 3 ani. Se cere să se reflecte efectul de schimbare de
estimare contabilă ştiind că estimările de valoare reziduală nu se modifică.
Rezolvare:
- amortizarea calculată şi înregistrată în exerciţiul N este de (500.000-50.000):
5=90.000 u.m.
- valoarea netă contabilă rămasă de( 500.000- 90.000- 50.000) va fi amortizată pe
trei ani;
- în exerciţiile N+1, N+2, N+3, în contabilitatea entităţii se vor înregistra cheltuieli
cu amortizarea în sumă de ( 500.000- 90.000- 50.000): 3= 120.000 u.m.;
- se observă efectul schimbării de estimare contabilă asupra rezultatului net al
exerciţiului N+1 cât şi al exerciţiilor viitoare
Efectul unei schimbări de estimare contabilă trebuie inclus în acelaşi post al contului
de profit şi pierdere, care a fost utilizat şi anterior, pentru aceeaşi estimare.

● Tratamentul contabil al erorilor în spiritul IAS 8 ”Politici contabile, schimbări de


estimări şi erori”

Erorile sunt omisiuni şi inexactităţi în situaţiile financaire ale unei entităţi


economice privind una sau mai multe perioade anterioare, datorate neutilizării sau utilizării
unor informaţii credibile care:
.- erau disponibile în momentul în care situaţiile financiare ale perioadei anterioare au
fost autorizate în vederea emiterii;
- ar fi putut fi obţinute în mod rezonabil şi luate în consideraţie la întocmirea situaţiilor
financiare
Erorile sunt efectul greşelilor de matematică, de aplicare a politicilor contabile, fraudelor,
ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor.Acestea se tratează, in mod obligatoriu,
într-o manieră retrospectivă, în primul set de situaţii financiare autorizate pentru publicare,
după descoperirea lor.Situaţiile financiare ale perioadelor anterioare se retratează , ca şi
când eroarea n-ar fi existat.
Abordarea prospectivă se face numai după ce s-au făcut toate eforturile raţionale pentru a
constata inaplicabilitatea manierii retrospective.
Erorile semnificative sunt erori descoperite în perioada curentă, care sunt de o aşa
importanţă încât situaţiile financiare aferente uneia sau mai multor perioade precedente nu
mai pot fi considerate a fi fost credibile la data emiterii lor.Erorile se tratează, in mod
obligatoriu, într-o manieră retrospectivă, în primul set de situaţii financiare autorizate

108
pentru publicare, după descoperirea lor.Tratamentul prospectiv al erorilor este admis numai
dacă seconfirmă inaplicabilitatea metodei retrospective;
Tratamentul contabil al erorilor implică următoarele:
- retratarea sumelor comparative ale perioadei(perioadelor) prezentate , în care s-a
comis eroarea;
- retratarea soldurilor de deschidere ale activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii,
pentru cel mai vechi exerciţiu prezentat, dacă eroarea s-a comis înainte de acest
exerciţiu;
- în cazul în care nu este posibil să se determine impactul erorii asupra fiecărui
exerciţiu prezentat, retratarea se efectuează asupra capitalurilor proprii de
deschidere ale primului exerciţiu pentru care incidenţa erorii poate fi măsurată;
- atunci când este imposibil să se determine, la deschiderea exerciţiului curent,
efectul cumulat al unor erori asupra tuturor exerciţiilor anterioare, întreprinderea
trebuie să retrateze informaţia comparativă pentru a corecta prospectiv.

Exemplificarea corectării unei erori privind omisiunea inregistrarii unei cheltuieli

În exerciţiul N., o societate constată că mărfuri în valoare de 25.000 u.m. care au fost
vândute în N-1 nu au fost descărcate din gestiune până la închiderea exerciţiului respectiv.

a) informaţiile privind exerciţiul financiar N-1:

- venituri din vânzarea mărfurilor de 450.000 u.m.;


- costul mărfurilor vândude de 320.000 u.m.
- rezultatele nedistribuite au fost de 50.000 u.m. la începutul exerciţiului N-1 şi de
200.800 u.m. la închiderea acestuia;
- capitalul social de 30.000 u.m.

b) informaţiile privind exerciţiul financiar N:

- veniturile din vânzarea mărfurilor sunt de 520.000 u.m;


- costul mărfurilor vândute este de 485.000 u.m. , sumă ce include cheltuieli de
25.000 u.m. încorporate eronat în valoarea stocului la deschiderea exerciţiului N;
- cota de impozit pe profit în exerciţiile N-1 şi N este de 16%;

Se cere să se reflecte prelucrarea erorii contabile conform cerinţelor IAS 8

Rezolvare:

Retratarea informaţiilor din contul de profit şi pierdere :

Contul de profit şi pierdere exerciţiul N-1

Denumire N-1( iniţial ) N-1(retratat)


Venituri din vânzarea mărfurilor 450.000 450.000
Costul mărfurilor vândute 320.000 345.000
Rezultatul înainte de impozitare 130.000 105.000
Cheltuieli privind impozitul pe profit 20.800 16.800
Rezultatul net 109.200 88.200

Contul de profit şi pierdere exerciţiul N

Denumire N N corect
Venituri din vânzarea mărfurilor 520.000 520.000
Costul mărfurilor vândute 485.000 460.000
Rezultatul înainte de impozitare 35.000 60.000
Cheltuieli privind impozitul pe profit 5.600 9.600
Rezultatul net 29.400 50.400

109
Situaţia variaţiei capitalurilor proprii retratate

Denumire Capital Rezultat Total

Social nerepartizat
Capitalurile proprii la deschiderea exerciţiului 30.000 50.000 80.000
N-1
Rezultatul exerciţiului N-1 88.200 88.200
Capitalurile proprii la închiderea exerciţiului 30.000 138.200 168.200
N-1
Rezultatul exerciţiului N 50.400 50.400
Capitalurile proprii la închiderea exerciţiului 30.000 188.600 218.600
N.

Informaţiile ce trebuie prezentate în notele explicative

Efectul asupra exerciţiului N-1


Denumire Privind contul de profit şi Privind bilanţul
pierdere
Creşte costul mrfurilor vândute 25.000
Scad cheltuielile cu impozitul 4. 000
Scade rezultatul exerciţiului 21.000
Scade stocul de mărfuri 25.000
Scade datoria cu impozitul 4.000
Scad capitalurile proprii 21.000

Se observă că nu există efecte asupra exerciţiului N.

3.5. Exemplificarea corectării unei erori privind omisiunea inregistrarii unui


venit

În exerciţiul N., o societate constată că mărfurile care s-au vândut cu 25.000 u.m. fără
TVA ; în N-1 nu au fost contabilizate la venituri la închiderea exerciţiului respectiv.

● informaţiile privind exerciţiul financiar N-1:

- venituri din vânzarea mărfurilor de 450.000 u.m, sumă în care nu sunt incluşi cei
25.000 u.m..;
- costul mărfurilor vândude de 320.000 u.m.
- rezultatele nedistribuite au fost de 50.000 u.m. la începutul exerciţiului N-1 şi de
200.800 u.m. la închiderea acestuia;
- capitalul social de 30.000 u.m.

● informaţiile privind exerciţiul financiar N:

- veniturile din vânzarea mărfurilor sunt de 520.000 u.m;


- costul mărfurilor vândute este de 485.000 u.m.
- cota de impozit pe profit în exerciţiile N-1 şi N este de 16%;

Se cere să se reflecte prelucrarea erorii contabile conform cerinţelor IAS 8

Rezolvare:

● retratarea informaţiilor din contul de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere exerciţiul N-1

Denumire N-1( iniţial ) N-1(retratat)


Venituri din vânzarea mărfurilor 450.000 475.000
Costul mărfurilor vândute 320.000 320.000

110
Rezultatul înainte de impozitare 130.000 155.000
Cheltuieli privind impozitul pe profit 20.800 24.800
Rezultatul net 109.200 130.200

Contul de profit şi pierdere exerciţiul N

Denumire N
Venituri din vânzarea mărfurilor 520.000
Costul mărfurilor vândute 485.000
Rezultatul înainte de impozitare 35.000
Cheltuieli privind impozitul pe profit 5.600
Rezultatul net 29.400

Situaţia variaţiei capitalurilor proprii retratate

Denumire Capital Rezultat Total

Social nerepartizat
Capitalurile proprii la deschiderea exerciţiului 30.000 50.000 80.000
N-1
Rezultatul exerciţiului N-1 130.200 130.200
Capitalurile proprii la închiderea exerciţiului N- 30.000 180.200 210.200
1
Rezultatul exerciţiului N 29.400 29.400
Capitalurile proprii la închiderea exerciţiului N. 30.000 209.600 239.600

Tabelul nr.12

Informaţii de prezentat în notele explicative

Efectul asupra exerciţiului N-1


Denumire Privind contul de profit şi Privind bilanţul
pierdere
Veniturile din mărfurile vândute 25.000
Cresc cheltuielile cu impozitul 4. 000
Creşte rezultatul exerciţiului 21.000
Cresc creanţele 25.000
Creşte datoria cu impozitul 4.000
Cresc capitalurile proprii 21.000

De asemenea se observă că nu există efecte asupra exerciţiului N.

111
CAPITOLUL 4

TRATAMENTUL CONTABIL AL IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE ÎN


VIZIUNEA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE CONTABILITATE

4.1 Delimitări conceptuale şi practice privind imobilizările necorporale

Standardul internaţional de contabilitate IAS 38 se ocupă de tratamentul contabil


aplicabil imobilizărilor necorporale.
În cazul imobilizărilor necorporale de tip specific, se aplică Standardele care
descriu contabilitatea aplicabilă lor şi nu acest Standard. De exemplu, acest Standard nu se
aplică:
- imobilizărilor necorporale deţinute de o entitate în scopul vânzării pe parcursul
desfăşurării obişnuite a activităţii (le sunt aplicabile IAS 2, Stocuri şi IAS 11, Contracte
de construcţie);
- creanţelor privind impozitul amânat (fiind aplicabil IAS 12, Impozitul pe profit);
- contractelor de leasing care cad sub incidenţa IAS 17, Leasing;
- activelor provenind din beneficiile angajaţilor (fiind aplicabil IAS 19, Beneficiile
angajaţilor);
- activelor financiare, aşa cum sunt ele definite în IAS 39;
- fondului comercial achiziţionat ca urmare a unei combinări de întreprinderi (fiind
sub incidenţa IFRS 3 Combinări de întreprinderi);
- costurilor de achiziţie amânate şi imobilizărilor necorporale apărute din drepturile
contractuale ale unui asigurător deţinute în temeiul unui contract de asigurare din aria de
aplicabilitate a IFRS 4.
- imobilizărilor necorporale clasificate ca deţinute pentru vânzare sau incluse într-
un grup destinat cedării, clasificat ca fiind deţinut pentru vânzare le sunt aplicabile IFRS
5 “Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi întrerupte”.
Pentru a stabili ce Standard este aplicabil trebuie să se facă apel la raţionament
pentru a decide în situaţia respectivă. De exemplu,o componentă software inclusă într-o
maşină controlată de calculator, care nu poate funcţiona fără aceasta, este tratată ca
imobilizare corporală. Acelaşi lucru se aplică şi sistemului de operare al unui calculator.
Atunci când software-ul nu este parte integrantă a hardware-ului respectiv, componenta
software este tratată ca imobilizare necorporală.
În cazul unui leasing financiar, activul de bază poate fi atât corporal, cât şi
necorporal. După recunoaşterea iniţială, locatarul contabilizează o imobilizare necorporală
deţinută în baza unui leasing financiar, în conformitate cu Standardul de faţă.
Drepturile ce decurg din acordarea unei licenţe pentru elemente, cum ar fi o
producţie cinematografică, înregistrări video, piese de teatru, manuscrise, patente şi
drepturi de autor intră în aria de aplicabilitate a IAS 38 “Imobilizări necorporale” .
Standardul IAS 38 nu se aplică unor activităţi foarte specializate precum: tranzacţiile de
exploatare, dezvoltare şi extracţie a petrolului, gazelor naturale şi depozitelor minerale în
industriile extractive, contractele de asigurări, dar se aplică imobilizărilor necorporale
(cum ar fi software-ul de calculator) şi altor cheltuieli (cum ar fi costurile de înfiinţare)
suportate în industriile extractive sau de asigurători.

112
Imobilizările necorporale reprezintă investiţiile imateriale ale entităţii economice, adică
acele active identificabile, nemonetare şi fără substanţă fizică; acestea sunt relevante în
definirea poziţiei financiare a întreprinderii.
În categoria imobilizărilor necorporale se includ :
- cheltuielile de constituire;
- cheltuieli de dezvoltare;
- concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele
similare, cu excepţia celor realizate în cadrul entităţii;
- fondul comercial;
-alte imobilizări necorporale şi
- avansurile şi imobilizările necorporale, în curs de execuţie.
Un activ necorporal este un activ identificabil, nemonetar, fără suport material şi
deţinut în scopul procesului de producţie, sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi
închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative. El poate fi recunoscut în bilanţ dacă se
estimează că va genera beneficii economice pentru entitate şi costul activului poate fi
evaluat în mod credibil.Rezultă că pentru recunoaşterea unei imobilizări necorporale
trebuie luate în consideraţie:caracterul identificabil, controlul şi posibilitatea evaluării
fiabile a avantajelor economice generate de acestea.Concret, o imobilizare necorporală este
identificabilă,dacă:
- aceasta este separabilă sau
- este protejată prin drepturi legale sau contractuale.
Criteriile de recunoaştere a activelor necorporale; indiferent că sunt achiziţionate
sau generate intern, sunt :
- activul este controlat de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute;
- entitatea se aşteaptă ca activul să genereze beneficii economice
viitoare;
- costul activului poate fi măsurat credibil;
- activul poate fi separat de fondul comercial.
Privind controlul asupra imobilizărilor necorporale , standardul precizează :
- o întreprindere controlează un activ dacă are puterea să obţină avantaje economice
viitoare ce decurg din resursa implicată;
- capacitatea unei întreprinderi de a controla avantajele economice viitoare ale unei
imobilizări necorporale rezultă din drepturile pe care entitatea poate să le obţină într-un
tribunal;
- avantajele economice din cunoaşterea şi cunoştinţele pieţei sunt controlate de
întreprindere dacă acestea sunt protejate din punct de vedere juridic(de exemplu, datorită
drepturilor de autor, controlul avantajelor economice se face prin restricţii în acordurile
comerciale sau printr-o obligaţie juridică a membrilor personalului de a menţine
confidenţialitatea);
- controlul avantajelor economice viitoare aşteptate de la o echipă de persoane
calificate şi dintr-un efort de formare nu este suficient pentru a considera ca aceste
elemente satisfac definiţia unei imobilizări necorporale;
- în absenţa drepturilor care să-i permită să protejeze sau, în orice caz, să controleze
relaţiile sale cu clienţii sau fidelitatea acestora, întreprinderea nu are, de obicei, un control
suficient al avantajelor economice.
De exemplu, controlul beneficiilor economice viitoare, în legătură cu personalul
entităţii se poate realiza dacă un talent în materie de management sau sub aspect tehnic
este protejat prin drepturi ce permit utilizarea sa şi obţinerea de avantaje economice
viitoare.

113
Dimpotrivă, acest control al beneficiilor economice viitoare, în legătură cu
personalulnu se poate realiza în cazul unui talent în materie de management sau sub aspect
tehnic neprotejat prin drepturi .
Raţionamentul este asemănător şi în cazul verificării îndeplinirii sau nu a condiţiei
de control in cazul beneficiilor economice viitoare legate de portofoliul de consumatori si
relaţiile cu aceştia.Condiţia de control este îndeplinită sau nu în funcţie de existenţa sau
absenţa drepturilor care să protejeze sau să controleze relaţiile cu clienţii sau fidelitatea
acestora.
Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile avansate pentru înfiinţarea sau
dezvoltarea unei persoane juridice, cum ar fi :
- taxe şi cheltuieli de înscriere şi înmatriculare;
- cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni;
- cheltuieli de prospectare a pieţei, de publicitate şi alte cheltuieli de această
natură legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii.
Aceste sume trebuie explicate în note.
Dacă durata de amortizare a acestor naturi de cheltuieli depăşeşte cinci ani, ca
urmare a unui contract de cercetare sau durata de utilizare pe o perioadă mai mare, situaţia
trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au generat o astfel de
stare.
În cazul în care, cheltuielile de dezvoltare nu au fost în totalitate amortizate,
distribuirea profitului va fi interzisă, exceptând cazul în care suma rezervelor disponibile
pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu suma cheltuielilor
neamortizate.
Din punct de vedere al tratamentului fiscal cheltuielile de dezvoltare se recuperează
prin intermediul deducerilor de amortizare liniară, pe perioada contratului sau pe durata de
utilizare.
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale şi activele similare aduse ca
aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi se înregistrează în conturile de imobilizări
necorporale la :
- valoarea de aport;
- costul de achiziţie sau
- costul de producţie, după caz.
În această situaţie,valoarea de aport se asimilează valorii juste.
Valoarea justă a unui activ este suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau
decontată o datorie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, care îşi exprimă voinţa în
cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.
Fondul comercial, apare de regulă, la consolidare şi reprezintă diferenţe dintre
costul de achiziţie şi valoarea justă, la data tranzacţiei, a părţii, din activele nete
achiziţionate către o entitate.
De regulă, fondul comercial se amortizează într-o perioadă de cinci ani, excepţia
este condiţionată de nedepăşirea duratei de utilizare a activului şi să fie prezentată cu
justificarea necesară în notele explicative.
Un activ necorporal se înregistrează iniţial la costul de achiziţie sau de producţie,
iar în bilanţ el se prezintă la costul respectiv mai puţin ajustările cumulative de valolare.
Un activ necorporal trebuie scos din evidenţă la cedare sau atunci când nu mai
există posibilitatea realizării unui beneficiu economic viitor dintr-o utilizare ulterioară.
Câştigurile sau pierderile cauzate de astfel de operaţiuni se stabilesc ca diferenţă între
veniturile cauzate cu ieşirea activului şi valoarea sa neamortizată inclusiv cheltuielile
generate cu cedarea acestora, prezentându-se ca venit sau cheltuială în contul de profit şi
pierdere.

114
Un activ necorporal se va înregistra la costul său numai dacă:
- este probabil să genereze avantaje economice viitoare pentru entitate;
- costul poate fi evaluat de o manieră fiabilă;
- întreprinderea poate să exercite un control asupra acestuia.
Controlul avantajelor economice viitoare ale unui activ necorporal nu este
întotdeauna posibil.De exemplu, în timp ce cheltuielile cu formarea personalului se
pot evalua fiabil, nu acelaşi lucru putem afirma cu privire la contrul şi evaluarea
fiabilă a avantajelor economice pe care aceste competenţe le-ar aduce.
Cadrul general al IASB stabileşte criteriile de recunoaştere a activelor, aceste criterii
aplicându-se si recunoaşterii imobilizărilor necorporale.
O imobilizare necorporala poate fi achiziţionată sau generată intern. In oricare din cazuri,
trebuie sa fie recunoscută doar dacă:
- activul este controlat de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute;
-entitatea se aşteaptă ca activul sa genereze beneficii economice viitoare;
- costul activului poate fi măsurat credibil; si
- activul poate fi separat de fondul comercial.
De asemenea, standardul include criterii de recunoaştere suplimentare pentru
imobilizările necorporale generate intern, acestea fiind prezentate în cele ce urmează.

4.2 Evaluarea iniţială a imobilizărilor necorporale

Criteriile de recunoaştere (control, beneficii economice viitoare, măsurarea credibilă a


costului şi separarea de fondul comercial) trebuie să fie satisfăcute înainte ca o imobilizare
necorporală să poată fi recunoscută. Unul din cele mai dificile criterii de satisfăcut este
măsurarea credibilă a costului.Valoarea justă a unei imobilizări necorporale pentru care nu
există tranzacţii comparabile pe piaţă poate fi evaluată credibil dacă
- variabilitatea din seria estimatelor rezonabile ale valorii juste nu este
semnificativă pentru acea imobilizare
- probabilităţile diferitelor estimări din aceeaşi serie pot fi evaluate rezonabil şi
utilizate în estimarea valorii juste.
Recunoaşterea costurilor în valoarea contabilă a unei imobilizări necorporale încetează
când activul se află în condiţia necesară pentru a fi capabil să funcţioneze. De exemplu,
următoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabilă a unei imobilizări necorporale:
- costul suportat atunci când un activ capabil să funcţioneze aşa cum a
intenţionat conducerea încă nu este pregătit să fie dat în folosinţă
- costul suportat atunci când un activ capabil să funcţioneze aşa cum a
intenţionat conducerea încă nu este pregătit pentru a fi dat în folosinţă;
- pierderile iniţiale din exploatare apărute înainte ca activul să atingă nivelul de
performanţă planificat.

● Recunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor necorporale obţinute intern


Pentru a preciza dacă o imobilizare necorporală generată intern se califică pentru a fi
recunoscută ca activ, trebuie urmărite următoarelor aspecte:
- identificării existenţei şi a momentului în care apare o imobilizare necorporală care
să genereze beneficii economice viitoare;
- determinării credibile a costul activului.
Este dificilă recunoaşterea imobilizărilor necorporale generate intern deoarece costul
pentru a genera intern o imobilizare necorporală nu poate să fie distins de costul pentru

115
menţinerea sau creşterea fondului generat intern sau de costul pentru conducerea afacerilor
curente;
In consecinţă, pe lângă respectarea regulilor generale pentru recunoaşterea şi
evaluarea iniţială a unei imobilizări necorporale generată intern, o entitate trebuie să separe
procesul de generare a acestuia în două faze:o fază de cercetare şi o fază de dezvoltare.
Dacă o entitate nu poate face o distincţie clară între etapa de cercetare şi etapa de
dezvoltare a unui proiect intern ce va duce la crearea unei imobilizări necorporale, entitatea
tratează cheltuiala cu acel proiect ca şi cum ar fi fost realizată numai în etapa de cercetare.
Cercetarea este o investigaţie originală şi programată , întreprinsă în vederea
obţinerii sau achiziţionării unor cunoştinţe ştiinţifice sau tehnice noi
In faza de cercetare a unui proiect intern, o entitate nu poate demonstra că o
imobilizare necorporală există şi că aceasta va genera beneficii economice viitoare. In
consecinţă, această cheltuială este recunoscută drept cost atunci când este efectuată.
Exemple de activităţi de cercetare sunt:
- activităţi în scopul obţinerii de noi cunoştinţe;
- cercetarea pentru găsirea de materiale, aparate, produse, procese, sisteme sau
servicii alternative;
- activităţi de evaluare şi selecţie finală a aplicaţiilor de cercetare sau a altor
cunoştinţe;
- formularea, proiectarea, evaluarea şi selecţia finală a alternativelor posibile pentru
materiale noi îmbunătăţite, aparate, produse, procese, sisteme sau servicii.
Cheltuiala cu cercetarea trebuie recunoscută ca o cheltuială(ca un cost), atunci când
ea este angajată(efectuată).
Dezvoltarea constă în aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe, la un
plan sau un model, în vederea fabricării de materiale, dispozitive, produse, procedee,
sisteme sau servicii noi sau substanţial îmbunătăţite, înaintea începerii producţiei lor
comerciale sau a utilizării lor.
Exemple de activităţi de dezvoltare:
- proiectarea, construcţia şi testarea prototipurilor înainte de producţie şi utilizare;
- proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică tehnologie nouă;
- proiectarea, construcţia unei uzine pilot care nu este fezabilă din punct de vedere
economic pentru producţia pe scară largă;
- proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare sau folosirea
intermediară a prototipurilor şi modelelor;
- proiectarea, construcţia şi testarea unei variante alternative pentru aparatele,
produsele, procesele, sistemele sau serviciilor noi sau îmbunătăţite.
Costul unei imobilizări necorporale generată intern este cheltuiala suportată de la
data la care imobilizarea necorporală a întrunit pentru prima dată criteriul de recunoaştere.
Costul unei imobilizări necorporale generate intern este compus din toate costurile direct
atribuite necesare pentru crearea, producerea şi pregătirea imobilizării pentru a fi capabilă
să funcţioneze în maniera intenţionată de către conducere. Exemple de costuri ce pot fi
atribuite direct sunt:
- costurile materialelor şi serviciilor folosite sau consumate pentru generarea
imobilizării necorporale;
- costurile beneficiilor angajaţilor reieşite din generarea imobilizării necorporale;
- taxele de înregistrare a unui drept legal; şi
- amortizarea brevetelor şi licenţelor care sunt utilizate pentru a genera
imobilizarea necorporală.
Nu sunt recunoscute ca elemente ale costului unei imobilizări necorporale generate
intern:

116
- cheltuielile de regie pentru comercializare, administrative sau generale, cu
excepţia cazului în care aceste cheltuieli pot fi direct atribuite procesului de pregătire a
activului pentru folosinţă;
- pierderile din exploatare iniţiale apărute înainte ca activul să atingă nivelul de
performanţă planificat;
- cheltuiala cu instruirea personalului pentru exploatarea activului.
Recunoaşterea dobânzii ca o componentă a imobilizării necorporale generată intern
este reglementată de IAS 23”Costurile îndatorării”
Aplicaţie privind recunoaşterea imobilizărilor necorporale obţinute intern:
O entitate economică dezvoltă un procedeu de fabricaţie care generează cheltuieli
în sumă de 7500 u.m. din care 6000 u.m. înainte de 1 decembrie N şi 1500 u.m. între 1 şi
31 decembrie N.La 1 decembrie N, entitatea poate demonstra că procedeul de fabricaţie
îndeplineşte condiţiile pentru a fi recunoscut ca o imobilizare necorporală. În exerciţiul
financiar N+1 se mai cheltuiesc 5.250 u.m. pentru procedeul de fabricaţie prezentat mai
sus.
Se cere să se stabilească valoarea de bilanţ a imobilizării necorporale la
sfârşitul celor două exerciţii financiare.
Rezolvare:
- la sfârşitul exerciţiului N, procedeul de fabricaţie este contabilizat la active
necorporale numai pentru suma de 1500 u.m. ; suma 6000 u.m. este înregistrată
la cheltuieli deoarece nu sunt satisfăcute criteriile privind o imobilizare
necorporală;
- la sfârşitul exerciţiului N+1, costul procedeului de fabricaţie înregistrat în
bilanţ)este 6750 u.m.(cheltuiala de la sfârşitul exerciţiului N contabilizată la
imobilizări necorporale plus cheltuiala înregistrată în exerciţiul financiar N+1).
Cheltuielile generate de elemente necorporale care nu se încadrează în definiţia
imobilizărilor necorporale , vor fi înregistrate întotdeauna la cheltuieli.
Fondul comercial generat intern nu trebuie contabilizat ca activ deoarece nu este
vorba de o resursă identificabilă, controlată de întreprindere,ce poate fi evaluată la costul
său, în mod fiabil. Diferenţele între valoarea de piaţă a unei întreprinderi şi valoarea
contabilă a activului său net identificabil nu pot fi considerate ca reprezentând costul
imobilizărilor necorporale, controlate de întreprindere.Niciodată mărcile, emblemele,
listele de clienţi, titlurile de publicare şi elemente similare în substanţă, generate intern, nu
vor fi recunoscute ca imobilizări necorporale.

● Recunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor necorporale achiziţionate

Imobilizările necorporale achiziţionate separat sunt recunoscute la costul de achiziţie


dacă acesta poate fi evaluat de o manieră fiabilă. Costul de achiziţie cuprinde: preţul de
cumpărare diminuat cu rabaturile şi remizele, taxele de import şi taxele nedeductibile,
precum şi orice cheltuieli atribuibile direct activului necorporal în cauză.
Costurile atribuibile direct activului necorporal se referă la:
- costurile cu beneficiile angajaţilor pentru aducerea activului la condiţia sa de lucru;
- onorariile profesionale pentru aducerea activului la condiţia sa de lucru;
- costurile testării funcţionării corespunzătoare a activului.
În costul imobilizarilor necorporale nu se includ :
- costurile cu publicitatea şi serviciile promoţionale privind un nou produs sau
serviciu;
- costurile de administrare şi alte costuri aferente regiei generale;

117
- costurile de desfăşurare a activităţii într-un nou loc sau cu o nouă clasă de
clienţi(inclusiv costurile de pregătire a personalului).
Un activ necorporal achiziţionat în cadrul unei regrupări de întreprinderi se
contabilizează separat de goodwill, în condiţiile în care acesta îndeplineşte criteriile cerute
pentru o imobilizare necorporală, iar valoarea sa justă poate fi estimată credibil. IAS 38
revizuit autorizează înscrierea în activ şi a imobilizărilor necorporale care nu beneficiază
de o protecţie juridică.81
De obicei, o imobilizare necorporală obţinută printr-o combinare de întreprinderi
poate fi separabilă, dar numai împreună cu o altă imobilizare necorporală sau corporală
aferentă. De exemplu: o marcă de apă minerală nu poate fi vândută fără izvorul aferent;
titlul sub care se vinde o revistă nu poate fi separat de o bază de date cu abonaţii In astfel
de cazuri, dobânditorul recunoaşte grupul de imobilizări ca pe o imobilizare individuală
separată de fondul comercial dacă valorile juste individuale ale imobilizărilor din grup nu
pot fi evaluate credibil. Fondul comercial este capitalizat în cazul în care a fost
achiziţionat.
Pentru estimarea valorii juste se apelează la preţul obţinut pe o piaţa activă sau la
preţul celei mai recente tranzacţii similare când nu există o piaţă activă pentru imobilizări
necorporale(de exemplu pentru patente şi mărci comerciale care sunt active unice)
Acolo unde nu există o piaţă activă, costul va fi suma pe care o entitate ar trebui să o
plătească pentru un activ, într-o tranzacţie făcută de bunăvoie între părţi în cunoştinţă de
cauză şi în care preţul a fost stabilit obiectiv. Când nu există o piaţă activă, imobilizările
corporale achiziţionate într-o combinare de întreprinderi trebuie recunoscute în situaţiile
financiare ale societăţii achizitoare la costul la care au fost înregistrate în situaţiile
financiare ale societăţii achiziţionate
Datorită acestor raţionamente, trebuie să urmărim ca valoarea contabilă să nu difere
semnificativ de valoarea care ar fi calculată utilizând valoarea justă la data bilanţului.
Deşi nu este explicit în standard, când nu poate fi găsită o valoare justă, imobilizările
corporale achiziţionate într-o combinare de întreprinderi trebuie incluse în situaţiile
financiare ale societăţii achizitoare la costul la care au fost incluse anterior în situaţiile
financiare ale societăţii achiziţionate.
O imobilizare necorporală obţinută prin intermediul unei subvenţii publice se
recunoaşte iniţial la valoarea sa justă sau la o valoare simbolică care se majorează cu
cheltuielile direct atribuibile generate de pregătirea actuvului în vederea utilizării.
De asemenea o imobilizare necorporală achiziţionată în cadrul uni schimb sau al
unui schimb parţial cu un activ necorporal diferit se recunoaşte la valoarea justă a activului
primit. Dacă tranzacţia de schimb nu are substanţă comercială sau valoarea justă a
activelor schimbate nu se poate determina fiabil, activul primit se înregistrează la valoarea
contabilă a activului cedat. O tranzacţie de schimb are substanţă comercială în măsura în
care se aşteaptă ca viitoarele sale fluxuri de numerar să se schimbe ca rezultat al acelei
tranzacţii. O tranzacţie de schimb are substanţă comercială dacă:
- configurarea fluxurilor de numerar ale imobilizării primite diferă de configurarea
fluxurilor de numerar ale imobilizării transferate;
-valoarea specifică entităţii pentru porţiunea din operaţiunile afectată de tranzacţie
se modifică în urma schimbului.

81
Versiunea veche a IAS 38 permitea înregistrarea la active numai a acelor imobilizări corporale care
beneficiau de o protecţie juridică.(mărci, brevete etc.).

118
4.3. Evaluarea ulterioară a imobilizărilor necorporale

Modelele de evaluare ulterior recunoaşterii iniţiale a imobilizărilor necorporale, prevăzute


de IAS 38 „Imobilizări necorporale” sunt: tratamentul contabil de bază şi tratamentul
contabil alternativ.
Conform tratamentului contabil de bază, o imobilizare necorporală trebuie
contabilizată la costul său, diminuat cu suma amortizărilor şi pierderilor de valoare(la
nivelul valorii recuperabile pentru pierderile din depreciere). Tratamentul contabil
alternativ presupune ca activul reevaluat să fie contabilizat la valoarea reevaluată care
corespunde valorii juste determinată prin referire la o piaţă activă (din momentul
reevaluării)şi diminuată cu suma amortizărilor şi pierderilor de valoare ulterioare.
Tratamentul contabil al amortizării cumulate de la data reevaluării constă în:
- amortizarea cumulată este dedusă din valoarea contabilă brută a activului, iar
valoarea netă este retratată pentru a obţine mărimea reevaluată a activului;
- retratarea se face în funcţie de prorata evoluţiei valorii brute contabile a activului,
astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu mărimea sa
reevaluată.
După recunoaşterea şi evaluarea iniţială, un activ necorporal se recunoaşte în bilanţ
la costul său diminuat cu amortizarea şi pierderea aferentă.
Conform IAS 38, reevaluarea imobilizărilor necorporale este admisă numai dacă
există o piaţă activă care permite determinarea valorii juste a ativului.Pentru ca
valoarea contabilă a imobilizării necorporale să nu difere semnificativ de valoarea
justă , IAS 38 precizează că reevaluările trebuie efectuate cu regularitate.
Privind reevaluarea clasei de imobilizări necorporale IAS 38 prevede:
- valoarea justă să fie determinată prin referire la o piaţă activă;
- dacă o imobilizare necorporală este reevaluată, toate celelalte active ale categoriei
sale trebuie să fie reevaluate, cu condiţia să existe o piaţă activă pentru acestea.
- dacă o imobilizare necorporală ce aparţine unei categorii de imobilizări reevaluate
nu poate să fie reevaluată(deoarece nu există o piaţă activă), aceasta trebuie contabilizată la
costul său, diminuat cu suma amortizărilor şi suma pierderilor de valoare.
O piaţă activă trebuie să îndeplinească condiţiile:
- elementele comercializate în cadrul pieţei sunt omogene;
- cumpărătorii şi vânzătorii interesaţi sunt găsiţi în permanenţă;
- preţurile sunt disponibile publicului;
Reevaluare pozitivă ( valoarea contabilă a imobilizării necorporale este majorată)
- duce concomitent la majorarea capitalurilor proprii(rubrica”rezerve din reevaluare”;
- trebuie să fie contabilizată la venituri,dacă ea compensează o reevaluare negativă a
aceluiaşi activ, anterior contabilizată la cheltuieli.
Reevaluare negativă(valoarea contabilă a imobilizării necorporale scade):
- trebuie contabilizată la cheltuieli;
- se impută rezervei din reevaluare când diminuarea nu depăşeşte mărimea contabilizată
la rezerve din reevaluare, în numele aceluiaşi activ.
Tratamentul contabil al surplusului din reevaluare inclus in capitalurile proprii constă în :
- mărimea cumulată a rezervelor din reevaluare, incluse în capitalurile proprii, poate
fi transferată direct la rezultatele nedistribuite, atunci când rezerva din reevaluare este
realizată;
- rezerva poate fi realizată integral, cu ocazia scoaterii din funcţiune sau cesiunii
activului;
- o parte din rezerva din reevaluare poate să fie realizată pe măsura utilizării activului
de către întreprindere;

119
- în situaţia de mai sus, mărimea rezervei din reevaluare este egală cu diferenţa între
amortizarea pe baza valorii contabile reevaluate a activului şi amortizarea care ar fi
contabilizată pe baza costului istoric al activului;
- transferarea la rezultate nedistribuite a rezervei din reevaluare nu tranzitează prin
contul de profit şi pierdere.

Aplicaţie rezolvată privind reevaluarea imobilizărilor necorporale cu ajutorul


modelului valorii contabile nete şi modelului valorii contabile brute
La societatea ALFA, imobilizările necorporale achiziţionate la închiderea
exerciţiului N în valoare de 112.500 u.m. se amortizeză liniar pe o durată de 5 ani ,
începând cu 1 ianuarie N+1. La 31 decembrie N+2, valoarea justă a imobilizărilor
corporale este 33.750 u.m.La 31 decembrie N+3, conducerea întreprinderii decide din
nou reevaluarea imobilizorilor necorporale în urma căreia valoarea justă estimată este
135.000 u.m.
Se cere , să se reflecte tratamentul contabil al diferenţelor din reevaluare, utilizând
modelul valorii contabile nete(anularea amortizării cumulate şi reevaluarea valorii nete)
şi modelul valorii brute , precum şi tratamentul contabil al surplusului din reevaluare,
inclus în capitalurile proprii.
Rezolvare:
Modelul valorii contabile nete:
● la 31.12. N+2:
- amortizarea anuală: 112.500 u.m./5ani=22.500 u.m.
- valoarea contabilă netă: 112.500 u.m. – 2.x 22.500 u.m.=67.500 u.m.
- valoarea justă : 33.750 u.m.
- diferenţa nefavorabilă în valoare de : 67.500 u.m. -33.750 u.m.=33.750 u.m.
se înregistrează pe seama cheltuielilor astfel:
„Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor”=
„Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale” 33.750 u.m.
● la 31.12. N+3:
- amortizarea anuală începând cu N+3 este 33.750 u.m/3ani=11.250 u.m.
- valoarea contabilă netă: 33.750 u.m.- 11.250 u.m. = 22.500 u.m.
- valoarea justă: 135.000 u.m.
- diferenţa favorabilă de valoare este: 135.000 u.m.- 22.500 . u.m. =112.500 u.m.
- înregistrările contabile:
♣ se înregistrează un venit pentru a compensa cheltuiala recunoscută la
31.12.N+2:

„Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale” =


„Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor” =33.750
♣ se anulează amortizarea cumulată în cele trei exerciţii financiare
(N, N+1, N +2 ) şi se diminuează valoarea de intrare a imobilizărilor:
„ Amortizarea imobilizărilor necorporale”=„Imobilizări
corporale”56.250 0
♣ se reevaluează valoarea netă a imobilizărilor necorporale:
„Imobilizări necorporale” = „Rezerve din reevaluare” 78.750 u.m.

Modelul valorii contabile brute:


● la 31.12. N+2, situaţia este identică ca la metoda precedentă
● la 31.12. N+3, după contabilizarea unui venit de 33.750 u.m. se
procedează astfel:

120
- raportul între valorea justă şi valoarea netă contabilă este: 135.000/(112.500- 56.250)
=2,4;
- reevaluarea valorii contabile de intrare imobilizării necorporale: 112.500 x 2,4
=270.000;
- reevaluarea amortizării cumulate : 56.250 x 2,4 = 135.000 u.m.;
- costul reevaluat al imobilizărilor: 270.000 u.m. – 135.000 u.m. =135.000 u.m.
- înregistrările contabile aferente operaţiei de reevaluare:

Imobilizări necorporale % 135.000


Amortizarea imobilizărilor 56.250
necorporale
Rezerve din reevaluare 78.750

Tratamentul contabil al surplusului din reevaluare inclus în capitalurile proprii


la 31. 12. N+4:
- amortizarea imobilizărilor necorporale este 135.000 u.m./2 =67.500 u.m.:
„Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor”=
„Amortizarea imobilizărilor necorporale” =67.500 u.m.
- virarea unei părţi din rezerva de reevaluare la rezultate nedistribuite
78.750/2=39.375 u.m. :
„Rezerve din reevaluare”=”Rezultatul reportat” 39.375 u.m.
Cheltuielile ulterioare relative la activele necorporale recunoscute în bilanţ se
contabilizează la cheltuieli atunci când sunt angajate dacă sunt necesare menţinerii
nivelului de performanţă iniţial al activului în cauză.Aceste cheltuieli ulterioare se
capitalizează , adică se adaugă în costul imobilizării necorporale, atunci când permit
activului să genereze beneficii suplimentare peste nivelul de performanţă stabilit şi când
pot fi evaluate fiabil.

4.4 Durata de viaţă, amortizarea activelor necorporale şi informaţiile ce trebuie


prezentate în notele explicative la situaţiile financiare

IAS 38 revizuit elimină obligaţia de a amortiza sistematic imobilizările


necorporale. Modalitatea de amortizare se alege în funcţie de ritmul în care se consumă
avantajele economice generate de activul necorporal. Pentru activele necorporale, valoarea
reziduală este considerată în general, nulă.
Imobilizările necorporale neamortizabile trebuie să facă obiectul unui test de
depreciere cel puţin o dată pe an dacă există indici de pierdere a valorii.
În funcţie de durata de viaţă , Imobilizarile necorporale se clasifică în
- imobilizările necorporale cu durată de utilitate finită care se amortizează;
- imobilizările necorporale cu durată de viaţă nedefinită care nu se amortizează.
Privind imobilizările necorporale cu durată de utilitate finită, IAS 38 prevede:
- că acestea se amortizează iar amortizarea se calculează prin metoda care reflectă
ritmul în care avantajele economice generate de activ se aşteaptă să fie consumate de
întreprindere;
- dacă un asemenea ritm nu se poate determina în mod fiabil, se aplică metoda
lineară.
- cheltuielile cu amortizarea se contabilizează în contul de profit şi pierdere(la
cheltuieli) exceptând situaţia când valoarea acesteia se incorporează în valoarea contabilă a
unui activ(exemplu:amortizarea imobilizărilor necorporale utilizate într-un procedeu de
producţie este încorporată în valoarea contabilă a stocurilor fabricate);

121
- durata de amortizare şi metoda de amortizare trebuie să fie reexaminate cel puţin la
închiderea fiecărui exerciţiu;
- dacă durata de utilitate a activului este sensibil diferită de estimările anterioare,
durasta de amortizare trebuie modificată în consecinţă.
- dacă ritmul aşteptat al avantajelor economice se schimbă, metoda de amortizare
trebuie adaptată acestui nou ritm;
- aceste schimbări ca urmare a reexaminării trebuie să fie contabilizate ca schimbări
de estimare contabilă, conform IAS 8, prin ajustarea cheltuielilor privind amortizările
exerciţiului curent şi exerciţiilor viitoare.
Valoarea amortizabilă este dată de costul sau mărimea reevaluată a activului din care
se scade valoarea reziduală.Valoarea reziduală a unei imobilizări necorporale trebuie să fie
considerată nulă cu excepţia situaţiilor în care:un terţ s-a angajat să răscumpere activul, la
sfârşitul duratei sale de utilitate sau există o piaţă activă pentru această imobilizare.
Recomandările standardului internaţional privind imobilizările necorporale cu
durată de utilitate nedefinită se referă la următoarele aspecte:
- nu se amortizează;
- se efectuează un test de depreciere conform IAS 36.
- îtreprinderea trebuie să verifice periodic dacă evenimentele şi circumstanţele susţin
aprecierea privind durata de utilitate nedefinită;
- schimbarea duratei de utilitate din nedefinită în finită reprezintă o schimbare de
estimare contabilă, conform IAS 8.
De exemplu, licenţa care poate fi reînnoită fără dificultăţi în condiţiile în care
tehnologia protejată de această licenţă nu va fi înlocuită de o altă tehnologie într.un viitor
previzibil şi se aşteaptă să genereze fluxuri de trezorerie pe o perioadă nedeterminată, este
o imobilizare cu durată de utilitate nedefinită.Licenţa care nu mai poate fi reînnoită are o
durată de utilitate care nu mai poate fi nedefinită şi ca urmare aceasta va fi amortizată pe
durata de utilitate rămasă.
Factorii luati in considerare la determinarea duratei de viata a unei imobilizari
necorporale sunt:
- utilizarea prevăzută pentru activ şi posibilitatea ca el să fie gestionat de către o
altă echipă de conducere;
- uzura morală tehnică, tehnologică şi comercială;
- stabilitatea sectorului de activitate al întreprinderii;
- comportamentul aşteptat al concurenţilor actuali şi potenţiali;
- cheltuielile cu întreţinerea pentru obţinerea fluxurilor de trezorerie aşteptate de la
activ;
- durata legală sau contractuală de utilizare a activului.
Modalitatea de stabilire a duratei de viata trebuie să ia în consideraţie:
- durata de utilitate a unei imobilizări necorporale care rezultă din drepturi
contractuale sau alte drepturi legale, nu trebuie să depăşească perioada drepturilor
respective;
- când drepturile contractuale sau legale sunt obţinute pe o perioadă determinată
care poate fi reînnoită, durata de utilitate a imobilizării necorporale trebuie să încludă
perioada de reînnoire cu condiţia ca aceasta să nu presupună costuri semnificative pentru
întreprindere.
Spunem că avem indicii referitoare la posibilitatea de reinnoire a drepturilor
contractuale/legale, atunci când :
- există probe, bazate pe experienţă, că se va reînnoi contractul;
- există probe că acele condiţii necesare pentru reînnoire vor fi satisfăcute;

122
- costul reînnoirii nu este semnificativ dacă se face comparaţie cu beneficiile
economice viitoare aşteptate a se obţine prin reînnoire.
Derecunoaşterea imobilizării necorporale are loc când aceasta iese din activul
întreprinderii (scoaterea din funcţiune sau cesiunea ) sau când nu se mai aşteaptă nici un
avantaj economic viitor, nici din utilizarea sa, nici din ieşirea sa ulterioară.
Profiturile sau pierderile care rezultă din scoaterea din funcţiune sau din cesiunea
unei imobilizări necorporale se determină ca diferenţă între veniturile nete rezultate din
ieşire şi valoarea contabilă a activului.
În notele explicative in legatura cu clasele de imobilizari necorporale, potrivit
prevederilor IAS 38 , o entitate trebuie să se prezinte distinct pentru fiecare categorie de
imobilizări necorporale, atat pentru cele obţinute intern cât şi pentru cele cumpărate,
politicile contabile, reflectarea elementelor necorporale în bilanţ şi contul de profit şi
pierdere.
Privind politicile contabile, se prezintă metoda de amortizare, metodele de evaluare şi
durata economică de viaţă a imobilizărilor necorporale.
Informaţiile privind imobilizările necorporale reflectate în contul de profit şi
pierdere se referă la cheltuielile cu amortizarea pentru fiecare clasă de active indicând
contul în care sunt incluse precum şi la alocarea totală a costurilor de cercetare şi
dezvoltare recunoscute drept cheltuieli.
Privind imobilizările necorporale reflectate în bilanţ, în notele explicative trebuie
prezentate informaţii precum:
- valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată pentru fiecare categorie de
imobilizări la începutul şi sfârşitul perioadei
- reconcilierea detaliată pe elemente a modificărilor valorii contabile în cursul
perioadei(descrieri, tablouri de variaţie, restricţii, angajamente, subvenţii, reevaluări)
De asemenea trebuie să se distingă şi justifice imobilizările necorporale cu durată
de viaţă nedeterminată.

123
CAPITOLUL 5

TRATAMENTUL CONTABIL AL IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

5.1. Generalităţi şi abordări conceptuale privind imobilizările corporale

Standardul internaţional de contabilitate IAS 16”Imobilizări corporale”se aplică


în contabilitatea imobilizărilor corporale, exceptând cazul în care un alt IAS prevede
sau permite o abordare contabilă diferită.
De exemplu, recunoaşterea imobilizărilor corporale luate în leasing se bazează pe
respectarea principiului transferului riscurilor şi beneficiilor utilizatorului conform IAS 17
„Leasing” dar toate celelalte aspecte ale tratamentului contabil pentru aceste active,
incluzând amortizarea, sunt determinate de cerinţele IAS 16”Imobilizări corporale”
Tratamentul contabil al proprietăţilor construite sau dezvoltate în scopul utilizării viitoare
ca investiţii imobiliare precum şi al investiţiilor imobiliare existente care sunt dezvoltate în
scopul utilizării şi în viitor ca investiţiilor imobiliare este prescris de IAS 40 „Investiţii
imobiliare”
Acest standard nu se aplică pentru activele biologice aferente activităţii agricole
(IAS 41 „Agricultura” ) şi nici concesiunilor miniere, prospecţiunilor şi extracţiilor de
minereu, de petrol, gaze naturale şi resurse naturale ne-regenerabile dar este luat în
consideraţie la tratamentul contabil ce se aplică imobilizărilor corporale destinate
dezvoltării sau menţinerii acestor activităţi.
Varianta 2005 a Standardelor include IFRS 5 „Active Imobilizate deţinute pentru
vânzare şi activităţi discontinue” care se aplică activele imobilizate deţinute pentru
vânzare.
Următorii termeni sunt folosiţi în acest Standard cu semnificaţia specificată mai jos.
Prezentul curs nu cuprinde exhaustiv definiţiile din Standardul 16 revizuit.
Imobilizările corporale sunt acele active care:
- sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea
de servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi utilizate în scopuri administrative;
- este posibil a fi utilizate pe mai multe perioade.
Termenul generic de imobilizări corporale (denumite şi active tangibile) este folosit
pentru a identifica în general acele active folosite în special în activitatea productivă din
care societatea va beneficia pe o perioadă mai mare de 1 an. Termenul de „corporal” sau de
„tangibil” face distincţia faţă de activele necorporale care sunt active fără o substanţă fizică
sau a căror valoare nu poate fi în întregime indicată de existenţa lor fizică.
În România se face distincţia fiscală de clasificare şi prezentare a activelor corporale.
În fapt, activele corporale cu o valoare mai mare de 1500 RON şi durată de folosire mai
mare de 1 an se pot recunoaşte în clasa activelor imobilizate, în timp ce restul sunt
considerate fiscal „active de natura obiectelor de inventar”.
Costul activului reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori
valoarea justă a altor contra-prestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data
achiziţiei sau construcţiei acestuia. Costul activului nu trebuie întotdeauna evaluat ca şi
valoarea plăţii către un furnizor. De exemplu, putem avea la o societate active imobilizate
dobândite prin aport în natură la capitalul social şi atunci nu se aplică IAS 16, ci se aplică
prevederile IFRS 2 „Share Based Payments”.
Valorile ce pot fi atribuite imobilizărilor corporale sunt cele prezentate mai jos:
● valoare contabila este valoarea de înregistrare care în conformitate cu
Tratamentul contabil de bază se determină ca diferenţă între costul activului corporal şi
suma dintre amortizarea cumulată şi pierderile de valoare din deprecieri cumulate;

124
● valoare amortizabila reprezintă costul iniţial diminuat cu valoarea reziduală;
● valoare reziduala reprezintă valoarea netă pe care întreprinderea estimează că o
va obţine pentru un activ la sfârşitul duratei de viaţă utilă a acestuia, după deducerea
prealabilă a costurilor de cedare estimate(dacă acele active au vechimea şi îndeplinesc
condiţiile scontate la sfârşitul duratei de viaţă).
● valoarea specifica entităţii( valoarea realizabilă) reprezintă valoarea actualizată
a fluxurilor de numerar pe care întreprinderea estimează să le obţină din utilizarea continuă
a activului şi din vânzarea acestuia la sfârşitul duratei de viaţă(sau pe care întreprinderea se
aşteaptă să o obţină în urma lichidării unei datorii).
● valoare justa este suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie
între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este
determinat obiectiv;
● valoare recuperabila este maximul dintre preţul net de vânzare şi valoarea de
utilizare, adică valoarea ce se aşteaptă a fi recuperată din utilizarea viitoare a unui activ,
incluzând valoarea reziduală a acestuia la momentul cedării; valoarea recuperabilă se
compară (de obicei la sfârşitul anului) cu valoarea contabilă şi în cazul în care aceasta este
mai mică decât valoarea contabilă, diferenţa este recunoscută ca o cheltuială
● valoare reevaluata (tratamentul alternativ permis) este valoarea justă a
activului diminuată cu amortizarea cumulată şi pierderile de valoare cumulate

5.2. Recunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale sunt recunoscute ca active aplicând următoarele criterii de


recunoaştere:
- este probabilă generarea de benefici economice viitoare aferente activului;
- costul activului poate fi măsurat în mod credibil.
Ca regulă generală, piesele de schimb şi echipamentul de service de interes major
nu se capitalizează în valoarea activelor corporale, fiind contabilizate ca stocuri şi
recunoscute ca şi cheltuieli, pe măsură ce sunt consumate. De asemenea , costurile
întreţinerii activelor(costurile salariale şi costurile cu materialele consumabile ) nu se
capitalizează pentru că ele nu fac decât să aducă activul respectiv la parametrii iniţiali de
funcţionare, ele fiind recunoscute în Contul de Profit şi Pierdere, pe măsură ce sunt
efectuate. Ca excepţie de la regulă, piesele de schimb şi echipamentul de interes major se
pot considera în categoria imobilizărilor corporale atunci când entitatea economică se
aşteaptă a le folosi pentru mai multe perioade, respectiv pentru mai mult de 1 an.
Pentru a identifica elementele individuale semnificative din cadrul imobilizărilor
corporale se apelează la raţionamentul profesional în contextul circumstanţelor existente
sau a tipurilor specifice de întreprinderi. IAS 16 indică să se grupeze elementele
individuale nesemnificative iar activul rezultat în urma acestei grupări să se considere ca
şi un activ individual, amortizabil. Standardul IAS 16 recunoaşte de asemenea, că anumite
componente ale imobilizărilor corporale care au durate de viaţă diferite diferite de cea a
activului din care fac parte, necesitând înlocuiri la intervale regulate de timp trebuie să
fie recunoscute şi contabilizate ca imobilizări corporale distincte.
De exemplu , furnalul care poate necesita recăptuşirea pereţilor după un anumit
număr de ore de funcţionare, sau interiorul unui avion (scaunele şi tapiţeria) care poate
necesita înlocuirea de câteva ori în timpul duratei de viaţă a aeronavei au componente
semnificative care se recunosc şi contabilizează ca active distincte, pentru că ele au
durate de viaţă diferite de cea a activului din care face parte. Rezultă că, în cazul în care
criteriile de recunoaştere sunt îndeplinite, cheltuiala efectuată pentru înlocuirea şi

125
renovarea unei componente este contabilizată ca o achiziţie a unui activ distinct, iar
componenta înlocuită este scoasă din evidenţă.
Activele achiziţionate cu scopul sporirii gradului de siguranţă sau de protecţie a
mediului, chiar dacă nu cresc în mod direct beneficiile economice viitoare ale activului în
cauză , se apreciază că îndeplinesc criteriile de recunoaştere ca active, pentru că permit
beneficiilor economice viitoare generate de activele aferente să fie mai mari decât
beneficiul care ar putea deriva dacă ele nu ar fi fost achiziţionate.De exemplu, un nou
proces chimic de producţie introdus de un producător de chimicale pentru a se putea alinia
la cerinţele ecologice pentru producţia şi depozitarea produselor chimice periculoase este
recunoscut şi contabilizat ca activ în măsura în care este recuperabi. Se observă că deşi
activul introdus pentru protecţia mediului nu generează în mod direct beneficii viitoare este
recunoscut şi contabilizat ca imobilizare corporală deoarece fără acesta, entitatea
economică este în imposibilitatea de a produce şi de a vinde chimicalele respective.
Evaluarea iniţială a imobilizărilor corporale
● Evaluarea elementelor de imobilizări corporale achiziţionate separat
Un element al imobilizărilor corporale, care este recunoscut ca activ, trebuie
măsurat iniţial la costul său care este format din :
- preţul de achiziţie, inclusiv cheltuielile de transport, taxe vamale şi taxe
nerecuperabile(nu sunt cuprinse rabaturile şi remizele);
- orice costuri direct atribuibile pentru a aduce activul în locaţia şi având proprietăţile
necesare pentru a funcţiona în manieră dorită de managementul întreprinderii;
- costurile estimate pentru demontarea şi mutarea activului, respectiv, costurile de
restaurare a amplasamentului, în măsura în care costul este recunoscut ca un provizion pe
baza IAS 37 „Provizioane, active şi datorii contingente”.
Privind cheltuielile direct atribuibile incluse în costul activului, putem da ca
exemplu:
- costul beneficiilor acordate salariaţilor (aşa cum este prevăzut în IAS 19
„Beneficiile angajaţilor”), legate direct de construcţia sau achiziţia imobilizărilor
corporale;
- costul de amenajare a amplasamentului;
- costuri iniţiale de livrare şi manipulare;
- costuri de instalare şi montaj ;
- costul testării funcţionalităţii activului, după deducerea câştigului net aferent
vânzării oricăror elemente rezultate în urma aducerii activului la locaţia şi în starea
respectivă;
- onorarii profesionale.
Se observă că în costul imobilizărilor corporale nu se includ cheltuielile generale şi
administrative. Totuşi există excepţii în sensul că anumite cheltuieli generale de
administraţie precum comisionul plătit unui agent pentru asistarea companiei în
achiziţionarea unui activ sau taxa de consultanţă în acest sens, sunt recunoscute în costul
iniţial al activului.De asemenea, nu se includ în costul iniţial al imobilizărilor corporale,
cheltuieli precum:
- costul deschiderii unor noi linii de producţie;
- costul introducerii unor noi produse sau servicii (inclusiv costuri legate de
activităţile publicitare sau promoţionale);
- costuri legate de desfăşurarea activităţii într-o nouă locaţie sau cu un nou segment
de consumatori (inclusiv costurile legate de instruirea personalului) – operaţiuni de „start-
up’.

126
Recunoaşterea costurilor în valoarea contabilă a imobilizărilor corporale încetează a
se mai produce atunci când aceste elemente sunt aduse în locaţia şi având proprietăţile
necesare pentru a funcţiona în maniera dorită de management.În consecinţă, în valoarea
contabilă a imobilizărilor corporale nu vor fi incluse costurile legate de utilizarea sau de
reorganizarea imobilizărilor corporale, ca de exemplu:
- costurile suportate în perioada în care o imobilizare are capacitatea de a funcţiona la
parametrii doriţi de management, însă nu a fost pusă în funcţiune sau funcţionează la
o capacitate mai redusă decât cea normală;
- pierderile operaţionale rezultate iniţial, de exemplu cele întâlnite până în momentul
în care se formează cererea pentru un anumit produs;
- costurile întâlnite în procesul de relocare şi reorganizare a unei parţi sau a întregii
activităţi
● Evaluarea elementelor de imobilizări corporale achiziţionate în schimbul unor
active
Când un activ corporal poate fi dobândit în schimbul unui activ similar sau nu , sau a
unei combinări de active similare şi cu monetare, recunoaşterea şi contabilizarea noului
activ se face la valoarea justă, cu excepţia cazurilor în care:
- tranzacţiei de schimb îi lipseşte caracterul comercial sau substanţă comercială;
- sau valoarea justă a activului primit în schimb sau a activului cedat nu poate fi
comensurată în mod credibil.
O tranzacţie de schimb prin care se achiziţionează un element de imobilizări
corporale este considerata o tranzacţie de natura comerciala dacă:
- configuraţia fluxului de trezorerie generat de activul primit(risc, sincronizare,
valoare) este diferită de cea a fluxului generat de activul transferat;
Costul de achiziţie a activului primit se estimează la valoarea justă a activului cedat,
exceptând cazul în care valoarea de piaţa a activului primit este mai evidentă.
Valoarea de piaţă a unui activ pentru care nu există o piaţă activă, poate fi
comensurată în mod credibil, dacă:
- fluctuaţia estimărilor valorilor de piaţa nu este semnificativă pentru acel activ;
- estimările diverse din cadrul ariei de valori pot fi utilizate atunci când se estimează
valoarea de piaţă.
Aplicaţie privind schimbul reciproc de active:
SC „X” cedează un activ (un strung ) la valoarea netă de 2000 lei în schimbul unui
autoturism cu o valoare de piaţă de 2500 lei . Se cere să se determine valoarea la care se va
înregistra autoturismul prişit ştiind că valoarea de piaţă a strungului nu se poate determina.
Rezolvare:
SC „X” va înregistra autoturismul la valoarea justă de 2500 lei , obţinând , astfel un
venit de 500 lei care trebuie înregistrat în contul de profit şi pierdere.
În contabilitaea românească, din punct de vedere fiscal, schimbul de active este
perceput ca două tranzacţii distincte (doua livrări de bunuri cu plată – cnf Cod fiscal) care
trebuie reflectate în înregistrări contabile separate, la valoare de piaţă, efectuându-se o
compensare a plăţilor şi creanţelor aferente.
Aplicaţie privind schimbul ne-reciproc de active:
SC „X” decide să doneze în anul curent un teren în valoare contabilă netă de 15000 lei
către o organizaţie caritabilă. La momentul acestui transfer, terenul respectiv are o valoare
de piaţă de 82.500 lei.Se cere să se reflecte în contabilitate transferul ne-reciproc de active.
Rezolvare :
SC „X” înregistrează în conturile sale venitul din acest „transfer” ca diferenţă între
costul activului donat şi valoare sa de piaţă la momentul transferului. Astfel SC „X”
realizează un venit de 67.500 lei care se supune impozitării.

127
În contabilitatea românească, donaţiile sunt reflectate la cost şi TVA este perceput
la valoarea de cost a donaţiei sau sponsorizării efectuate.
Codul fiscal din România nu consideră donaţiile livrări de bunuri decât în limita de
3 la mie dar cu toate acestea nu precizează clar la ce valoare trebuie înregistrată donaţia,
respectiv cost sau valoare de piaţă.
●Construcţia sau dezvoltarea unui activ corporal
Costul unui activ obţinut în regie proprie este determinat folosind aceleaşi
principii ca şi pentru un activ achiziţionat. Astfel, dacă întreprinderea produce active
similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacţii normale, atunci costul activului
este de obicei acelaşi cu costul de producţie a acelui activ destinat vânzării. În costul
acestui activ nu se recunosc cheltuielile cu rebuturile, manoperă sau alte resurse peste
limitele acceptate ca fiind normale, precum şi pierderile care au apărut în cursul
construcţiei în regie proprie a activului .
Operaţiile incidentale care nu sunt direct legate de activ putând interveni înainte
sau în cursul procesului de dezvoltare, construcţie sau punere în funcţiune a activului
respectiv nu afectează costul imobilizării corporale în cauză. De exemplu, terenul destinat
construirii unei clădiri şi care este utilizat pentru parcare , până când începe construcţia
clădirii propriu zise, poate genera venituri care sunt recunoscute în contul de profit şi
pierdere al exerciţiului în care sunt obţinute.
Standardul permite capitalizarea în mod rezonabil al tuturor costurilor care concură
la obţinerea activului, punerea sa în funcţiune şi obţinerea performanţelor dorite, dar cu
condiţia ca aceste valori adiţionale să nu mărească valoarea activului mai mult decât
valoarea sa justă.
Evaluarea ulterioara recunoaşterii iniţiale
În conformitate cu politica contabilă adoptată, o entitate economică va opta ori pentru
tratamentul contabil de bază ori pentru cel alternativ permis pentru întreaga clasă de
imobilizări corporale.
●Tratament contabil de bază
Conform tratamentului contabil de bază, ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, o
imobilizare corporală trebuie înregistrată la cost, mai puţin amortizarea cumulată aferentă
şi orice pierderi cumulate din depreciere.
● Tratamentul contabil alternativ permis
Ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, o imobilizare corporală trebuie înregistrată la
valoarea reevaluată, care reprezintă valoarea justă la momentul reevaluării, mai puţin orice
amortizare ulterioară cumulată aferentă şi pierderile ulterioare cumulate din depreciere.
Privind reevaluarea imobilizărilor corporale, trebuie avute în vedere anumite
aspecte :
- reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate, în aşa fel încât valoarea
contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi determinată pe baza
valorii juste la data bilanţului;
- dacă se reevaluează un element al imobilizărilor corporale , atunci trebuie reevaluată
întreaga clasă din care face parte acel element pentru a se evita raportarea în situaţiile
financiare a unor valori care sunt o combinaţie de costuri şi valori calculate la date
diferite;
- când nu se poate identifica o valoare de piaţă, din cauza faptului că acel gen de
imobilizări corporale este foarte rar vândut, atunci acele active sunt evaluate la costul
de înlocuire, mai puţin amortizarea corespunzătoare;
- Frecvenţa reevaluărilor depinde de evoluţia valorii juste a imobilizărilor corporale în
cauză.

128
Modele de reevaluare prevăzute de IAS 16 „Imobilizări corporale”sunt:
- reevaluarea simultană a valorilor brute şi a amortizărilor cumulate;
- reevaluarea numai a valorii nete contabile.
Tratamentul contabil al amortizării la data reevaluării presupune :
- fie recalcularea amortizării proporţional cu schimbarea în valoarea contabilă brută a
activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu
valoarea reevaluată;
- fie eliminarea amortizării din valoarea brută a activului, iar valoarea netă este recalculată
la valoarea reevaluată a activului;(în cazul evaluării clădirilor la valoarea de piaţă)
În urma reevaluării activului, putem întâlni următoarele situaţii:
a) în cazul în care valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei
reevaluări:
- această majorare trebuie înregistrată direct în creditul conturilor de capitaluri
proprii sub titlul „diferenţe din reevaluare”;
- majorarea constatată din reevaluare trebuie recunoscută ca venit în măsura în care
aceasta compensează o descreştere din reevaluarea aceluiaşi activ recunoscută anterior ca o
cheltuială.
b )În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al unei
reevaluări:
- aceasta diminuare trebuie recunoscută ca o cheltuială;
- o diminuare rezultată din reevaluare trebuie scăzută direct din surplusul de reevaluare
corespunzător aceluiaşi activ, în măsura în care diminuarea nu depăşeşte valoarea
înregistrată anterior ca surplus din reevaluare.
Tratamentul contabil al surplusului din reevaluare se refră la:
- acesta poate fi transferat direct în capitalurile proprii atunci când este realizat(se
consideră că întregul surplus este realizat la casarea sau la cedarea activului ) ;
- o parte din surplus poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de întreprindere;
(valoarea surplusului care este realizat este diferenţa dintre amortizarea calculată pe
baza valorii reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al
activului).;
- transferul din surplusul de reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin contul
de profit şi pierdere.
În legislaţia Românească actuală există o diferenţă de tratament în sensul că pe Ordinul
306/2002 rezerva din reevaluare înregistrată se transferă în capitalurile proprii prin contul
de “Alte rezerve » în timp ce Ordinul 94/2001 se transferă în capitaluri proprii prin
« Rezultat reportat ».
Efectele asupra impozitului pe profit, rezultat din reevaluarea imobilizărilor
corporale, sunt reglementate de IAS 12” Impozitul pe profit”.
Astfel, dacă durata de amortizare economică şi contabilă a activului este mai lungă
decât cea fiscală, se va crea o datorie de plată cu impozitul amânat în primele perioade şi
care se va închide ulterior, în perioadele următoare.

Aplicaţie privind reevaluarea imobilizărilor corporale prin metoda valorii


brute
Un imobil are valoarea contabilă de 7.500 lei şi durata normală de funcţionare
de 5 ani. După 2 ani se reevaluează iar indicele de actualizare este de 140%.
Rezolvare:
- valoarea amortizării cumulate actualizate: (7500:5) x 2 x1,4=4200 lei;
- valoarea contabilă actualizată: 7500 x 1,4= 10.500 lei;
- diferenţa din reevaluare aferentă valorii contabile: 10.500- 7.500= 3000 lei;

129
- diferenţa între plusul valorii contabile şi plusul de amortizare: 3000-1200 =1800
- înregistrarea contabilă:
212=% 3000
105 1800
281 1200
Aplicaţie privind reevaluarea imobilizărilor corporale prin metoda valorii nete

O societate comercială deţine o clădire cu val contabilă 30.000 lei cu


durata normală de funcţionare de 20 ani. Reevaluările se efectuează astfel:
- după 5 ani de utilizare, valoarea justă este 36.000 lei;
- după 10 ani de utilizare, valoarea justă este 21.000 lei;
- după 12 ani de utilizare, valoarea justă este=4800 lei;
- după 18 ani de utilizare , valoarea justă este =3000 lei.
Rezolvare:
●Reevaluarea nr.1
- amortizarea cumulată (30.000:20) x 5= 7.500 lei;
- Valoarea contabilă netă= 30.000-7.500=22.500 lei
- Diferenţă din reevaluare =36.000- 22.5 00=13.500 lei
- Recalcularea amortizării 36.000: 15=2.400
- Înregistrările contabile:
■ eliminarea amortizării:
2812=212 7.500 lei
■diferenţa din reevaluare:
212= 105 13.500 lei
● Reevaluarea nr.2
- amortizarea cumulată la sfârşitul anului 2400 x 5=12.000;
- Valoarea contabilă netă=36.000- 12.000=24.000
- Diferenţa din reevaluare =21. 000- 24.000=-3000
- Recalcularea amortizării: 21.000 : 10 =2100
- Înregistrările contabile:
■ eliminarea amortizării:
2812=212 12.000
■diferenţa din reevaluare:
105= 212 3000
● Reevaluarea nr.3
- amortizarea cumulată la sfârşitul anului 2100 x 2= 4200;
- Valoarea contabilă netă=21.000- 4200=16.800
- Diferenţa din reevaluare =4800- 16.800=-12.000
- Recalcularea amortizării: 4800 : 8= 600
- Înregistrările contabile:
■ eliminarea amortizării:
2812=212 4200
■diferenţa din reevaluare:
% = 212 12000

105 10.500
6588 1500
● Reevaluarea nr.4
- amortizarea cumulată la sfârşitul anului = 600 x 6= 3600;
- Valoarea contabilă netă =4800- 3600=1200

130
- Diferenţa din reevaluare =3000- 1200=1.800
- Recalcularea amortizării: 3000 : 2= 1500
- Înregistrările contabile:
■ eliminarea amortizării:
2812=212 3600
■diferenţa din reevaluare:
212 =% 1800
758 1500
105 300
■ scoaterea din evidenţă a clădirii complet amortizate:
2812 = 212 3600
■ transferarea rezervelor din reevaluare la rezerve
105=1065 300
5.3 Durata de viaţă , amortizarea şi informaţiile ce trebuie prezentate în notele
explicative privind imobilizările corporale

Prin utilizarea activului sunt generate beneficiile economice aferente unui element al
imobilizărilor corporale.Durata de viaţă utilă a unui activ se determină luând în
consideraţie următorii factori:
- nivelul estimat de utilizare de către întreprindere în funcţie de capacitatea sau
producţia fizică estimate pentru activ;
- uzura fizică estimata luând în consideraţie condiţiile de exploatare
- uzura morală apărută ca urmare a progresului tehnic şi a condiţiilor pieţei ;
- limitele juridice privind posibilitatea folosirii activului( termenele din contractele de
leasing aferente ).
Durata de viaţă utilă a unui activ este definită pe baza utilităţii pe care întreprinderea
a estimat-o pentru respectivul activ. În funcţie de politica de management privind activele,
practicată de conducerea întreprinderii, durata de viaţă utilă a unui activ poate fi mai
scurtă decât durata de viaţă economică a acestuia. Estimarea duratei de viaţă utilă a unui
element al imobilizărilor corporale este o problemă de raţionament profesional, bazat pe
experienţa întreprinderii cu alte active similare.Durata de utilitate se poate exprima fie ca
perioada în cursul căreia entitatea economică se aşteaptă să utilizeze activul respectiv fie ca
numărul de unităţi de producţie sau unităţi similare pe care întreprinderea se aşteaptă să le
obţină sau să le vândă.
Decizia asupra duratei de amortizare trebuie luată în funcţie de durata economică de
viaţă şi de caracteristicile tehnice şi nu de încadrarea fiscală. Diferenţa între contabil şi
fiscal are implicaţii temporare asupra impozitului pe profit.
Din punct de vedere contabil, terenurile şi clădirile sunt active individuale şi sunt
tratate în mod distinct, chiar şi atunci când sunt achiziţionate împreună. Terenurile au în
mod normal durată de viaţă nelimitată şi în general nu sunt supuse amortizării. Clădirile au
o durată de viaţă limitată fiind supuse amortizării.
Când valoarea reziduală a unui activ poate creşte până la o valoare egală sau superioară
valorii contabile a activului, amortizarea calculată va fi nulă, până în momentul în care
aceasta se va situa sub valoarea contabilă a activului.
Valoarea amortizabilă a unui element al imobilizărilor corporale trebuie alocată în
mod sistematic pe parcursul duratei de viata utila a activului.Pentru a stabili dacă există
diferenţe faţă de ultimele estimări, valoarea reziduală şi durata de viaţă utilă a unui activ
trebuie revăzute cel puţin la sfârşitul fiecărui an financiar; aceste diferenţe trebuie
contabilizate ca şi modificări ale politicilor contabile, în concordanţă cu IAS 8 „Politici
contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori fundamentale”.

131
O cheltuială cu amortizarea este efectuată chiar dacă valoarea justă a activului
depăşeşte valoarea sa contabilă, atâta timp cât valoarea sa reziduală nu este mai mare decât
valoarea sa contabilă. Amortizarea aferentă unei perioade este în mod normal recunoscută
în contul de profit şi pierdere, cu excepţia cazului în care este inclusă în valoarea contabilă
a altui activ.
De exemplu, amortizarea unei hale de producţie este inclusă în costul de prelucrare a
stocurilor . De asemenea, amortizarea imobilizărilor corporale folosite în activităţi de
producţie poate fi inclusă în costul produselor obţinute cu aceste active.
Amortizarea unui activ începe să se recunoască şi contabilizeze atunci când
imobilizarea este în locaţia şi are caracteristicile necesare pentru a funcţiona în maniera
dorită de management. Deprecierea unui activ încetează în momentul în care acesta nu mai
este recunoscut în contabilitate. Indiferent de faptul că ă imobilizarea corporală se
utilizează sau este inactivă sau, amortizarea se calculează până când re aceasta va fi in
totalitate amortizată.
Metoda de amortizare se alege în funcţie de modul în care se estimează că activul va
aduce beneficii economice şi se aplică consecvent de la o perioadă la alta. Când apare o
modificare semnificativă în modelul estimat al beneficiilor economice aduse de active,
metoda de amortizare se revizuieşte iar o asemenea schimbare trebuie contabilizată o
schimbare de politică contabilă
Dintre metodele de amortizare utilizate pentru a aloca în mod sistematic valoarea
amortizabilă a unui activ de-a lungul duratei sale de viata utilă, enumerăm : metoda liniară,
metoda degresivă, metoda accelerată cu cele două variante :sub-metoda însumării anilor de
viaţă utilă şi sub-metoda reducerii soldului
Metoda liniară presupune contabilizarea unei cheltuieli de amortizare constantă pe
parcursul duratei de viaţă utilă a activului.
Metoda degresivă duce la o cheltuială descrescătoare pe parcursul duratei de viaţă
utilă a activului
.Metoda accelerată recunoaşte o cheltuială cu amortizarea mai mare în primii ani
de viaţă a activului şi mai mică în ultimii ani.
Sub-metoda însumării anilor de viaţă utilă are ca rezultat o cheltuială bazată pe
utilizarea sau producţia estimată a activului pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului.
Formula = (Cost – Val Reziduala ) * f, unde
f = (număr de ani de viaţă rămaşi de la începutul anului respectiv) / [n(n+1)/2],
unde n = durata estimată de viaţă.
Exemplu: Un activ cu o durată de viaţă de 4ani şi fără o valoare reziduală va avea un
f1 = 4/10 în primul an de viaţă, f2 = 3/10 în anul 2 ş.a.m.d.
Sub-metoda reducerii soldului constă în aceea că procentul de amortizare este
aplicat la Valoarea Netă Contabilă determinând o valoare a amortizării descrescătoare în
fiecare an. Rata de amortizare preferată de entităţi: 1 / durata estimată de viaţă a activului
şi care se aplică la valoarea netă contabilă.
Metoda de amortizare utilizată va reflecta modalitatea în care beneficiile rezultate în
urma utilizării activului vor fi utilizate.
IAS 16 revizuit aduce o schimbarea semnificativă în sensul că obligă la o amortizare
pe componente, în funcţie de materialitatea componentei respective şi de durata fiecărei
componente.De exemplu, motoarele unei aeronave pot fi amortizate separat de întregul
echipament, chiar dacă acesta este proprietate sau face obiectul unui leasing.
Când o componentă principală a unei imobilizări corporale are o durată de viaţă utilă
şi o metodă de amortizare identică cu o altă componentă principală a aceluiaşi activ,acestea
pot fi grupate cu scopul determinării unei amortizări globale.De asemenea,

132
entitateaeconomică poate amortiza separat şi elementele auxiliare activului ţinând cont de
gradul de depreciere sau durata de viaţă utilă a acestor părţi..

Aplicaţii privind amortizarea imobilizărilor corporale

●Un echipament tehnologic este achiziţionat la 1 august N la preţul de 225.000


lei. Cheltuielile de transport sunt de 3000 lei , iar cheltuielile de instalare sunt de 4500
lei. Se cere să se determine valoarea brută la care se va înregistra echipamentul
prezentat precum şi amortizarea liniară anuală ştiind că:
- echipamentul este pus în funcţiune la 1 noiembrie N
- durata de utilizare este de 5 ani
- valoarea reziduală este estimată la 6000 lei
- cheltuielile pentru demontarea activului sunt de 1500 lei.
Rezolvare:
Valoarea brută la care se înregistrează echipamentul tehnologic la active este de:
225.000 +3000+4500 =232.500 lei
Amortizarea anuală este: (232.500+1500 -6000) :5 =45.600 lei

● O întreprindere utilizează o maşină specială al cărei cost de producţie este de


720.000 u.m., pentru a obţine 72.000 produse pe care le livrează unui client conform
contractului încheiat astfel:16.500 produse în primul an, 7.500 produse în al doilea an,
18.000 produse în al treilea an, 30.000 produse în al patrulea an. Se cere să se determine
amortizarea anuală care reflectă cel mai bine ritmul real de depreciere,ştiind că maşina
este scoasă din funcţiune la sfârştul anului 4.
Rezolvare:
Metoda de amortizare care reflectă ritmul real de depreciere este cea care se bazează
pe cantităţile produse astfel:
- amortizarea/produs=720.000 u.m.:72.000 produse=10 u.m.;
- amortizarea în primul an este : 10u.m. x 16.500 produse =165.000 u.m.;
- amortizarea în al doilea an este: 10u.m. x 7.500 produse =75.000 u.m.;
- amortizarea în al treilea an este: 10u.m. x 18.000 produse =180.000 u.m.;
- amortizarea în al patrulea an este: 10u.m. x 30.000 produse =300.000 u.m.;
Se observă că amortizarea liniară sau degresivă nu conduc la un rezultat relevant.

● Se cere să se aplice metoda degresivă de amortizare pentru un echipament tehnologic


cumpărat la 1 ianuarie N la un cost de achiziţie de 312.000 u.m. şi pentru care se
estimează o durată de utilitate de 5 ani şi o valoare reziduală de 24.000 u.m.
Rezolvare:
- valoarea amortizabilă este:312.000 u.m.- 24.000 u.m.=288.000 u.m.;
- norma lineară de amortizare este: 100%:5=20%;
- norma degresivă de amortizare este: 20% x 2=40%;
- amortizarea în primul an este : 40% x 288.00 = 115.200 u.m.;
- amortizarea în al doilea an este: 40%(288.000-115.200) = 69.120 u.m.;
- amortizarea în al treilea an este este: 40%(172.800-69.120) =41.472 u.m.;
- amortizarea în al patrulea an este liniară: (103.680 -41.472):2 =31.104 u.m.;
- amortizarea în al cincelea an este liniară: =31.104 u.m.;
Se observă că pentru ultimii doi ani s-a calculată amortizarea lineară deoarece metoda
amortizării degresive conducea la valori mai mici ale amortizării faţă de amortizarea
lineară.

133
Cheltuielile ulterioare generate de imobilizările corporale
IAS 16 precizează că se recunosc şi se contabilizează în costul activului numai acele
cheltuieli ulterioare care conduc la beneficii superioare peste nivelul iniţial prevăzut.
Celelalte cheltuieli ulterioare care sunt angajate pentru a menţine nivelul avantajelor
economice pe care o entitate se aşteaptă să le obţină pe baza performanţelor estimate
iniţial, nu se capitalizează fiind reflectate în contul de profit şi pierdere al exerciţiului
financiar.
Ca exemple de cheltuieli care au ca scop menţinerea nivelului iniţial de
performanţă, menţionăm: cheltuielile privind întreţinerea şi reparaţiile imobilizărilor
corporale, cheltuilile de revizuire a instalaţiilor şi echipamentelor, cheltuielile cu serviciile
acordate după vânzare.
Dintre cheltuielile82 care contribuie la creşterea performanţelor unei imobilizări în
raport cu previziunile anterioare, menţionăm:
- cheltuielile cu modernizarea activului care au ca efect creşterea substanţială a
calităţii produselor fabricate;
- cheltuielile aferente unor noi procedee de producţie care conduc la o diminuare
substanţială a cheltuielilor de exploatare iniţial estimate;
- cheltuielile cu operaţiile care duc la creşterea duratei de viaţă sau la sporirea
capacităţii activului.
Cheltuieli ulterioare care se capitalizează avem în situaţia în care preţul de achiziţie
al unui activ reflectă obligaţia entităţii de a angaja cheltuieli viitoare necesare pentru buna
funcţionare a bunului.Un exemplu în acest sens îl reprezintă achiziţia unei clădiri ce
necesită renovare, situaţie în care cheltuielile ulterioare sunt adăugate în valoarea contabilă
a activului în măsura în care acestea pot fi recuperate prin utilzarea viitoare a activului în
cauză. Capitalizarea chelzuielilor ulterioare în costul activului se face cu condiţia ca
valoarea contabilă să nu depăşească valoarea recuperabilă a bunului.

Aplicaţie privind contabilizarea cheltuielilor ulterioare


Reparaţia efectuată unui echipament tehnologic în exerciţiul financiar N costă 175.000
u.m. Se cere să se reflecte tratamentul contabil al cheltuielii ulterioare de mai sus ştiind
că:
a)reparaţia a vizat întreţinarea echipamentului tehnologic fără a mări
performanţele acestuia faţă de estimările iniţiale;
b)reparaţia a vizat modernizarea echipamentului tehnologic,având ca efect
creşterea calităţii produselor fabricate.
Rezolvare:
a) cheltuielile cu reparaţia nu se capitalizează ci se reflectă în cheltuielile
exerciţiului N, astfel:
Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile=Furnizori 175.000
b)Cheltuielile cu reparaţia se adaugă la valoarea contabilă a echipamentului
tehnologic şi se înregistrează în contabilitate astfel:
Echipament tehnologic=Furnizori de imobilizări 175.000

82
Liliana Feleagă(Malciu), Niculae Feleagă “Contabilitate Financiară”, Editura Info Mega Bucureşti

134
De-recunoaşterea activelor corporale se realizează doar în momentul vânzării sau
atunci când nu se mai previzionează generarea unor beneficii economice din utilizarea sau
vânzarea activului respectiv.Câştigul sau pierderea rezultate în urma derecunoaşterii unui
element de imobilizări corporale sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere în
momentul derecunoaşterii , cu excepţia cazului în care IAS 17 prevede un alt tratament în
cazul vânzării sau a unui leasing. Câştigurile nu vor fi recunoscute ca venituri.Câştigul sau
pierderea rezultate în urma derecunoaşterii unui element de imobilizare corporală, se
determină ca diferenţă între câştigul net din vânzareşi valoarea contabilă a bunului.

Aplicaţie privind cesiunea unui activ corporal

Se consideră că echipamentul prezentat mai sus se vinde la 1 noiembrie N+5 la preţul de


6000 lei. Se cere să se determine impactul cesiunii activului asupra rezultatului în cele
două variante privind calculul amortizării.
Rezolvare:
● impactul cesiunii activului asupra rezultatului când amortizarea se determină
luând în consideraţie valoarea reziduală şi cheltuielile cu demontarea
- la 1 noiembrie N+5 valoarea contabilă netă a activului este (232.500 lei -5 x
45.600)=4500 lei;
- operaţia de cesiune generează un profit de 1500 lei(6000-4500);
- impactul cesiunii asupra rezultatului este rezultatul cesiunii - cheltuielile cu
demontarea=1500 – 1500 =0
● impactul cesiunii activului asupra rezultatului când amortizarea se determină fără
a lua în consideraţie valoarea reziduală şi cheltuielile cu demontarea.
- la 1 noiembrie N+5 valoarea contabilă netă a activului este nulă;
- veniturile din cesiunea activului sunt de 6 000 lei;
- cheltuielile cu demontarea activului sunt 1500 lei;
- impactul cesiunii asupra rezultatului entităţii economice este: 6000 lei-
1500lei=4500 lei

Prezentarea informaţiilor privind imobilizările corporale


Informaţiile pe care trebuie să le prezinte situaţiile financiare privind imobilizările
corporale, se referă la :
- bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute;
- metodele de amortizare folosite;
- duratele de viaţă utilă sau ratele de amortizare folosite;
- valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată (împreună cu pierderile cumulate din
depreciere) la începutul şi la sfârşitul perioadei;
- o reconciliere a valorii contabile la început şi la sfârşitul perioadei, menţionându-
se:intrările, cedările, achiziţiile rezultate din combinări de întreprinderi, creşteri sau
diminuări din timpul perioadei rezultate din reevaluării, pierderile din depreciere
recunoscute sau reluate în contul de profit şi pierdere în timpul perioadei, amortizarea,
diferenţele de curs valutar nete, rezultate în urma conversiei situaţiilor financiare ale unei
entităţi externe.
De asemenea situaţiile financiare trebuie să mai ă prezinte şi următoarele informaţii:
- valoarea activelor gajate sau ipotecate, sau acordate drept garanţie ;
- valoarea cheltuielilor efectuate pentru imobilizările corporale în curs;
- valoarea angajamentelor privind achiziţionarea de imobilizări corporale;
• au fost depreciate, pierdute sau cedate este introdusă în rezultatul exerciţiului.

135
În cazul în care elementele de imobilizări corporale sunt exprimate la valori
reevaluate, trebuie prezentate următoarele informaţii:
- baza folosită în reevaluarea activelor;
- dacă reevaluarea a fost realizată de un evaluator independent;
- metodele şi estimările importante care au fost folosite în determinarea valorii juste a
activului;
- valoarea contabilă a fiecărei clase de imobilizări corporale dacă activul ar fi fost
înregistrat conform tratamentului contabil de bază;
- surplusul din reevaluare şi orice restricţiile privind distribuirea către acţionari a
diferenţele din reevaluare.
Pentru utilizatorii informaţiilor financiare, importanţă prezintă şi alte informaţii
adiţionale precum :
- valoarea contabilă a imobilizărilor corporale aflate temporar în conservare;
- valoarea contabilă brută a oricăror active integral amortizate şi care sunt încă în folosinţă;
- valoarea contabilă a imobilizărilor corporale scoase din folosinţă şi care sunt ţinute cu
scopul de a fi cedate;
- valoarea justa a imobilizărilor atunci când aceasta este semnificativ diferită de valoarea
contabilă(dacă se aplică tratamentul contabil de bază).

136
CAPITOLUL 6

TRATAMENTUL CONTABIL AL IMOBILIZĂRILOR ACHIZIŢIONATE


ÎN LEASING
(IAS 17)

6.1. Abordări conceptuale şi structurale privind tranzacţiile de leasing

Leasing-ul a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, ca mai apoi, treptat, să
pătrundă şi în alte ţări, îndeosebi în Europa.
Leasing-ul a fost determinat, în apariţia sa de cauze obiective. Astfel, în
S.U.A., în Marea Britanie şi în alte ţări erau întâmpinate greutăţi în finanţarea afacerilor, ca
urmare a rigidităţii formelor şi procedeelor existente. Oamenii de afaceri simţeau nevoia
dotării societăţilor lor comerciale cu echipamente moderne, în condiţiile în care utilajele
din dotare se învecheau, mai ales ca efect al uzurii lor morale. Formula cumpărării unor
bunuri de la vânzător în scopul închirierii lor acelor clienţi care aveau nevoie de ele a
apărut ca o formulă salvatoare şi eficientă.
Apariţia operaţiunilor de leasing este de dată relativ recentă, ele fiind introduse abia
în 1952 în SUA şi extinse din 1962 şi în principalele ţări dezvoltate ale lumii, ocupând
acum o poziţie principală între formele de finanţare şi creditare a investiţiilor. Există
diferite accepţiuni ale noţiunii de leasing. Din punct de vedere al specialiştilor în finanţe,
este o tehnică originală de finanţare pe termen mediu sau lung, practicată de o societate
financiară, având drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri.
O definiţie mai completă a noţiunii de leasing ar putea fi următoarea: formă de
comerţ şi de finanţare prin locaţie de către societăţi financiare specializate în aceste
operaţiuni, de instituţii financiare sau direct de producători, companiilor care fie că
realizează operaţiuni de un anumit specific, fie nu dispun de suficiente fonduri proprii ori
împrumutate pentru a le cumpăra. Pe de altă parte, leasing-ul este o formă de închiriere -
realizată de societăţi financiare specializate - a unor bunuri de echipament către beneficiarii
care nu dispun de fonduri proprii sau împrumutate pentru cumpărarea acestora de la
producători.
Prima definire juridică a leasing-ului în Europa a apărut în Franţa, în anul 1966,
când sub denumirea de "credit-bail" au fost definite operaţiunile de leasing (însă, doar
pentru bunuri imobiliare), prin evidenţierea funcţiilor economice ale acestuia şi a
caracterului comercial al operaţiunii, leasingul reprezentând o modalitate de finanţare a
investiţiilor societăţilor comerciale, dreptul de proprietate asupra investiţiilor constituind
însăşi garanţia valabilă juridic. În continuare, în anul 1967, a fost definit leasing-ul
imobiliar, iar în anul 1971 a fost definit pentru prima dată leasing-ul mobiliar în Belgia,
ambele cu evidenţierea caracteristicilor economice ale operaţiunii şi a transmiterii către
utilizator a riscurilor si sarcinilor ce rezultă din folosinţa bunurilor. În perioada 1971-1972,
leasingul a fost definit si în legislaţia germană, deşi printr-o tratare succintă, iar în anul
1986 legea italiană şi cea elenă au definit în mod expres locaţiunea financiară, atât pentru
bunurile mobile, cât şi pentru cele imobile. Pe continentul european, aceste evoluţii din
deceniile şapte si opt ale secolului trecut au fost determinate în mod evident de perioada de

137
susţinută creştere economică şi de faptul că leasing-ul aduce o contribuţie importantă atât
pentru atingerea scopului economic al dezvoltării investiţiilor, cât şi în latura
socială,facilitând dobândirea de locuinţe şi bunuri de folosinţă îndelungată.
În România, prima menţiune a leasing-ului într-un act normativ datează din anul
1995, şi este utilizat în cuprinsul unei ordonanţe referitoare la echipamentele importate în
cadrul unor astfel de tranzacţii; astăzi, domeniul este reglementat prin Ordonanţa nr.
51/1997 republicată, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing si, din punct de
vedere contabil, prin Hotărârea de Guvern nr. 22/2003 privind unele modificări şi
completări ale metodologiilor contabile şi fiscale.
Definitia leasingului poate fi data atat din punct de vedere economic, cat si
juridic. Din punct de vedere economic, leasingul reprezinta o operatiune de finantare in
care finantatorul asigura fondurile necesare pentru intreaga investitie. Din punct de
vedere juridic, leasingul reprezinta un contract complex care permite unei persoane sa
obtina si sa utilizeze un lucru fara a plati imediat pretul, cu posibilitatea de a-l cumpara la
un pret rezidual.
Intr-o acceptiune generala am putea afirma ca leasing-ul este o operaţiune juridică
prin care o persoană cumpăra un bun spre a-l închiria unei alte persoane.
Obiectul contractului de leasing îl constituie închirierea temporară a bunurilor de
investiţii, a bunurilor imobiliare, a serviciilor. Cel mai frecvent se închiriază maşini şi
utilaje.
Elementele definitorii ale contractului de leasing sunt cumpărarea unor bunuri în
scopul închirierii lor; închirierea acestor bunuri în scopul unei redevenţe locative; folosirea
acestor bunuri de către client în scopuri profesionale; latitudinea clientului să achiziţioneze
bunul respectiv la sfârşitul locaţiunii.
Pentru a reliefa toate aspectele putem defini leasing-ul ca fiind operatiunea prin
care o parte, denumita finantator, se angajeaza la cererea unui utilizator, sa-i asigure
posesia sau folosinta unui bun, cumparat sau realizat de finantator, contra unei redevente,
iar la sfarsitul perioadei de folosinta convenite, sa respecte dreptul de optiune al
utilizatorului de a dobandi proprietatea bunului la un pret rezidual, sau de a prelungi
contractul de leasing, ori de a inceta raporturile contractuale.
Raspunzand intereselor specifice mediului romanesc, legiuitorul se delimiteaza de
reglementarile statelor occidentale, dand leasingului nu numai un scop economic, ci si unul
social.Tinta economica este incurajarea investitiilor, prin punerea la dispozitie a unui
instrument de finantare cu multiple avantaje, inclusiv de ordin fiscal si care, in acelasi
timp, ofera securitate creditului fara sa greveze bunurile cu sarcini speciale. Scopul
social urmarit este sprijinirea achizitionarii de locuinte si bunuri de folosinta indelungata
de catre persoanele fizice.
Privind contractele de locaţie în contextul convergenţei contabile internaţionale, se
consideră că transferul controlului asupra avantajelor economice viitoare către locatar
constituie actul economic relevant pentru recunoaşterea modificărilor în masa activelor şi
datoriilor şi nu transferul drepturilor legale.
●Clasificarea operaţiilor de leasing
Formele leasing-ului sunt diferite, fiind determinate şi folosite în funcţie de
posibilităţile de finanţare ale furnizorului, de limitele pieţei, gradul de organizare şi
desfacere a produselor la export.
După obiectul său, leasing-ul poate fi mobiliar sau imobiliar. În relaţiile comerciale
internaţionale, un loc important revine leasing-ului mobiliar, pentru că se referă la
echipamente industriale, oferind garanţia folosirii lor pe o perioada mai mare de un an,
dând posibilitatea utilizatorului să achiziţioneze echipamentul la expirarea termenului de

138
locaţie. Leasing-ul mobiliar reprezintă opţiunea cea mai frecventă în relaţiile comerciale
internaţionale şi din motive financiare.
În raport de implicarea părţilor, leasing-ul este direct sau indirect. Leasing-ul este
definit ca fiind direct când perfectarea contractului are loc între furnizor şi client, iar
indirect este atunci când este realizat prin intermediul unei societăţi specializate.
După conţinutul ratelor şi al modului de transfer a riscurilor şi avantajelor
inerente proprietăţii unui activ, leasing-ul este financiar sau operaţional. Leasing-ul
financiar se caracterizează prin aceea că în perioada de bază a închirierii este recuperat
preţul de export, costurile auxiliare şi se obţine un anumit beneficiu. Leasing-ul operaţional
este caracterizat prin aceia că în perioada de bază se obţine numai o parte din preţul de
export.
Pentru a încadra corect o tranzacţie de leasing se apelează la raţionamentul
profesional în analiza realităţii economice a contractului şi a părţilor acestuia. În acest sens
standardul IAS 17”Contracte de locaţie” prezintă situaţiile în care un contract se poate
încadra în categoria contractelor de locaţie- finanţare :
- are loc transferul de proprietate la locatar la sfârşitul duratei contractului ;
- opţiunea locatarului de a cumpăra activul la un preţ mai mic decât valoarea sa justă este
sigur exercitată ;
- durata contractului acoperă cea mai mare parte din viaţa economică a activului ;
- valorea actualizată a plăţilor minimale la începutul contractului de locaţie este egală
sau mai mare decât valorea justă a bunului primit în leasing ;
- activele primite în locaţie pot fi utilizate numai de un anumit locator.
Valoarea justă este suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o
datorie, de bună voie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauza, în cadrul unei tranzacţii în
care preţul este determinat obiectiv.
Operaţiunea de leasing este revocabilă numai dacă survine un eveniment
contingent a cărui producere era puţin probabilă sau cu permisiunea locatorului.
Plăţile minime de leasing sunt acele plăţi de-a lungul duratei contractului de leasing
pe care locatarul trebuie sau poate fi obligat sa le efectueze, excluzând chiria contingentă,
costurile serviciilor şi impozitele pe care locatorul le va plăti.Dacă locatarul are o opţiune
de a cumpăra bunul la un preţ estimat a fi suficient de scăzut faţă de valoarea justă la data
la care operaţiunea devine exercitabilă, plăţile minime de leasing includ şi plata necesară
pentru exercitarea acestei opţiuni de cumpărare.
Chiria contingentă este acea parte a plăţilor de leasing care nu are o valoare
determinata, dar este stabilită în funcţie de un factor, altul decât trecerea timpului
Din punct de vedere al locatarului, valoarea reziduală garantată este acea parte a
valorii reziduale ce este garantată de locatar sau de o parte afiliată acestuia . Din punct de
vedere al locatorului, , valoarea reziduală garantată este acea parte a valorii reziduale ce
este garantată de locatar sau de o terţă parte neafiliată locatorului ce este capabilă, din
punct de vedere financiar, să onoreze obligaţiile asumate prin garanţie
Contractele care au ca obiect terenuri ce au o durată de viaţă economică infinită nu
pot fi încadrate în categoria tranzacţiilor de leasing financiar numai dacă se estimează ca
titlul de proprietate să treacă la locatar.Un contract de locaţie care are ca obiect un teren şi
o clădire se defalcă , de fapt în două contracte(unul care are ca obiect terenul şi altul care
vizează clădirea).Valoarea plăţilor minimale pentru fiecare contract se calculează ţinând
cont de valoarea justă a terenului şi a clădirii la începutul contractului.Dacă plăţile
efectuate în contul locaţiei nu se pot separa, întregul contract se consideră o tranzacţie de
leasing financiar cu excepţia cazului în care cele două contracte care vizează terenul,
respectiv clădirea sunt încadrate ca tranzacţii de leasing operaţional.
După procedurile de calcul al ratelor, leasing-ul este net sau brut. Leasing-ul net

139
este acela în care ratele cuprind preţul net de vânzare al echipamentului şi beneficiul
realizat din utilizarea bunului respectiv. Leasing-ul brut, care mai este cunoscut şi sub
denumirea de full-service leasing, este acela în care ratele includ: preţul net de vânzare al
bunurilor închiriate; cheltuielile efectuate pentru întreţinerea şi reparaţiile echipamentelor,
maşinilor sau utilajelor închiriate; beneficiile realizate pe parcursul utilizării lor. Leasingul
este un acord prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăţi sau serii de
plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de timp. O operaţiune de
leasing este considerată ca fiind leasing financiar, dacă transferă, în mare măsură, toate
riscurile şi avantajele aferente titlului de proprietate. Leasingul financiar transferă, în mare
măsură, toate riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului. Titlul
de proprietate poate fi transferat, în cele din urmă, sau nu O operaţiune de leasing este
considerată leasing operaţional, dacă nu transferă, în mare măsură, toate riscurile şi
avantajele aferente titlului de proprietate.
Investiţia brută în leasing este suma dintre plăţile minime de leasing din punctul de
vedere al locatorului, şi orice valoare reziduală negarantată.
Investiţia netă în leasing este investiţia brută în leasing, actualizată cu rata de
dobândă implicită a contractului de leasing.
Venitul financiar nerealizat reprezintă diferenţa dintre:) investiţia brută în leasing şi
investiţia netă în leasing.
După durata închirierii, leasing-ul poate fi pe termen scurt sau pe termen lung.
Leasing-ul pe termen scurt implică închirierea echipamentelor pe baza mai multor
contracte de o durată mai redusă. Leasing-ul pe termen lung este acela în care se încheie un
singur contract pentru întreaga perioadă.
Durata contractului de leasing reprezintă perioada de timp nereziliabilă pentru care
locatarul a contractat bunul în leasing şi orice alte termene opţionale de reînnoire a căror
exercitare de către locatar este certă, într-o măsură rezonabilă, la începutul contractului de
leasing. Locatarul exercită opţiunea de prelungire a contractului atunci când valorea
redevenţelor opţionale este mai mică decât valorea de piaţă a acestora.Exercitarea opţiunii
de reînnoire este foarte probabilă şi când penalitatea neexercitării acesteia, stabilită la
începutul contractului este foarte mare.
Durata de viaţă economică reprezintă fie:
- perioada estimată pentru utilzarea bunului care face obiectul contractului de locaţie;
- sau numărul unităţilor de producţie sau al unităţilor similare care se estimează a se
obţine prin utilizarea bunului de către unul sau mai mulţi utilizatori.
Durata de viaţă utilă este perioada estimată, pe parcursul căreia se aşteaptă ca
beneficiile economice încorporate în bun să fie consumate de către întreprindere.
IAS 17 nu clarifică precis ce înseamnă durata contractului de locaţie finanţare în
sensul că o defineşte ca „cea mai mare parte din durata de viaţă economică a activului”
Rezultă că această durată este în funcţie şi de modul în care activul generează avantaje
economice şi dacă acestea sunt obţinute în majoritatea lor , pe perioada în care face
obiectul contractului de locaţie.
Mai sunt întâlnite şi alte forme de leasing, precum: leasing-ul experimental, leasing-
ul ordinatoarelor, renting-ul şi lease-back-ul. Leasing-ul experimental se caracterizează
prin închirierea bunurilor pe o perioadă scurtă de două sau de trei luni, în mod
experimental. Leasing-ul ordinatoarelor se caracterizează prin finanţarea şi comercializarea
calculatoarelor şi a altor echipamente. Această formă de leasing mai este cunoscută şi sub
denumirea de time sharing. Fiind un mijloc de finanţare deosebit de ingenios, lease-back-ul
este utilizat într-o măsură tot mai mare.
O tranzacţie de vânzare şi de leaseback implică vânzarea unui bun de către vânzător
şi închirierea către vânzător a aceluiaşi bun în regim de leasing. Plăţile de leasing şi preţul

140
de vânzare sunt, de obicei, interdependente, întrucât sunt negociate împreuna. Tratamentul
contabil al tranzacţiei de vânzare şi de leaseback depinde de tipul contractului de leasing.
Dacă o tranzacţie de vânzare şi de leaseback are ca rezultat un leasing financiar, orice
surplus reprezentând diferenţa dintre suma rezultată din vânzare şi valoarea contabilă nu
trebuie recunoscut imediat ca venit în situaţiile financiare ale locatarului-vânzător, ci
trebuie amânat şi amortizat pe parcursul duratei contractului de leasing.
Dacă o tranzacţie de vânzare şi de leaseback are ca rezultat un leasing operaţional şi
este evident că tranzacţia se face la valoarea justă, orice profit sau pierdere trebuie
recunoscută imediat. Dacă preţul de vânzare este mai mic decât valoarea justă, orice profit
sau pierdere trebuie recunoscută imediat, cu excepţia cazului în care pierderea se
compensează prin plăţi de leasing viitoare cu o valoare sub preţul pieţei şi profitul sau
pierderea trebuie amânată şi amortizată proporţional cu plăţile de leasing, pe durata
estimată de utilizare a bunului. Dacă preţul de vânzare este mai mare decât valoarea justă,
surplusul reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi valoarea justă trebuie amânat şi
amortizat pe durata estimată de utilizare a bunului.
În cazul unui leasing operaţional, dacă valoarea justă, în momentul tranzacţiei de
vânzare şi de leaseback, este mai mică decât valoarea contabilă a bunului, pierderea egală
cu diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea justă trebuie înregistrată imediat.

● Particularităţile leasingului de echipamente faţă de creditul bancar

Acordarea creditului pentru achiziţionarea unui echipament presupune, de regula,


achitarea unui anumit procent la livrarea acestuia, creditul reprezentând valoarea rămasă
neachitată.
Leasing-ul echipamentului nu necesită efectuarea unei plăţi parţiale în momentul
preluării bunului şi presupune numai finanţare pentru partea din valoarea bunului, care se
aşteaptă să fie utilizată în perioada de leasing. Utilizatorul are posibilitatea achiziţionării
bunului la valoarea reziduală, la sfârşitul perioadei de leasing.
Obţinerea unui credit implică pentru împrumutat oferirea drept garanţie a altor
active.
Echipamentul luat în leasing se constituie el însuşi într-o garanţie.
Firma de leasing suportă riscul uzurii morale, deoarece ea este proprietara echipamentului.
Standardele Internaţionale de Contabilitate solicită înregistrarea echipamentului în bilanţul
firmei ca activ, în contrapartidă cu un cont de obligaţii.
În cazul leasing-ului operaţional, echipamentul nu apare în bilanţ, ceea ce
îmbunătăţeşte indicatorii financiari ai utilizatorului.
Plata ratelor presupune pentru împrumutat suportarea riscului valutar.
Cumpărarea bunului la sfârşitul perioadei de leasing, se face la cursul din
momentul respectiv.
În concluzie, costul total al unui activ achiziţionat prin leasing financiar este mai mare
decât cel în varianta contractului de credit.
Totuşi leasingul oferă o serie de avantaje :
- nu este necesară garanţia cu alte active;
- resursele financiare ale locatarului nu sunt blocate pe perioada contractului ;
- deducerea fiscală a cheltuielilor generate de contractul de leasing;
În ciuda avantajelor şi dezavantajelor aferente celor două metote de finanţare , nu
putem spune la modul absolut că o alternativă este superioară celeilate iar alegerea uneia
dintre ele depinde, în ultimă instanţă de nevoile clientului şi de activul care se
achiziţionează.

141
● Particularităţile leasingului faţă de închiriere, cumpărarea şi vânzarea in
rate
Cu toate că, în esenţă, leasing-ul reprezintă o luare în chirie, el diferă de
închirierea tradiţională prin cel puţin trei aspecte:
- închirierea are în vedere bunuri care îşi păstrează integral caracteristicile iniţiale şi nu
ia în calcul fenomenele de uzură. Comparativ, leasing-ul are, de regulă, ca obiect,
echipamente care suferă atât o uzură fizică, cât şi una morală, pierzându-şi treptat valoarea
de utilizare.În cadrul leasingului se pune accentul mai mult pe riscurile reţinute decât pe
avantajele asociate proprietăţii activului.În cazul leasingului operaţional, locatorului
suportă riscul modificărilor în valoarea activului,utilitatea şi performanţele acestuia. Când
locatorul este expus la un risc nesemnificativ legat de activ, contractul este de locaţie-
finanţare.
- chiria clasică reprezintă contravaloarea dreptului de folosinţă, în timp ce chiria de
leasing va include cote-părţi din însăşi valoarea bunurilor închiriate, reflectând procesul de
descreştere a utilităţii lor.
- utilizatorul bunului, în cazul leasing-ului poate deveni proprietar după scurgerea unei
anumite perioade de timp, fără efecte retroactive, adică fără să i se pretindă valoarea
iniţială a bunului închiriat, fenomen ce nu are loc în cazul închirierii tradiţionale.
Leasing-ul se aseamănă cu operaţiunea de vânzare-cumpărare în ceea ce priveşte
finalitatea: obiectul operaţiunii îl constituie un bun care apoi este schimbat ca marfă,
obţinându-se contravaloarea în bani; în leasing, accentul cade pe vânzarea dreptului de
folosinţă.
În unele ţări, leasing-ul este considerat o formă a vânzării în rate, cu care se aseamănă
foarte mult. Spre deosebire de vânzarea în rate, la care modalitatea de stabilire a perioadei
de rambursare a sumelor datorate de client se face în mod arbitrar, la leasing se ţine cont de
viaţa economică a bunului ce face obiectul operaţiunii. Totodată transferul proprietăţii la
leasing se face, eventual, doar la finele perioadei din contract.

●Implicaţiile fiscale în tranzacţiile de leasing

Din punct de vedere fiscal, implicaţiile leasing-ului sunt diferite în funcţie de tipul
de leasing:intern sau extern, operaţional sau financiar.
În cazul leasing-ului operaţional intern, locatorul va înregistra o cheltuială cu
amortizarea activului şi un venit aferent ratelor de leasing facturate utilizatorului, iar
beneficiarul va înregistra o cheltuială cu rata de leasing. De asemenea, locatorul va colecta
TVA calculat asupra întregii sume reprezentând rata de leasing, la scadenţa acesteia.
În ceea ce priveşte leasing-ul financiar intern, beneficiarul va recunoaşte activul în bilanţul
său, urmând a-l supune amortizării pe baza duratei normale de viaţă, recunoscând astfel
cheltuieli deductibile cu amortizarea. În plus, beneficiarul va recunoaşte şi cheltuieli cu
dobânzile facturate. În acelaşi timp, locatorul va recunoaşte drept venituri impozabile
valoarea dobânzilor aferente ratelor de leasing facturate. Din punct de vedere al TVA,
implicaţiile sunt asemănătoare cu cele ce apar în cazul leasing-ului operaţional, cu excepţia
faptului că dobânzile la leasing-ul financiar sunt excluse din baza de calcul a taxei pe
valoarea adăugată.
În cazul în care beneficiarul este înregistrat ca plătitor de TVA, el se va
autoimpune, în sensul înregistrării atât a TVA colectat, cât şi deductibil, în decontul aferent
lunii în care se face plata ratei de leasing. De asemenea, utilizatorul va trebui să reţină şi să
vireze la bugetul statului impozitul pe venitul nerezidenţilor. Astfel, conform legii interne,
în cazul contractelor de leasing financiar, utilizatorul va reţine 10% din dobânda facturată
de societatea de leasing, în timp ce în cazul leasing-ului operaţional, va reţine 15% din

142
întreaga valoare a ratelor de leasing (dacă marja de profit nu e menţionată distinct în
factură) sau 15% din marja de profit, în cazul în care aceasta este menţionată distinct în
factură. Cotele menţionate pot fi reduse în cazul aplicării anumitor convenţii bilaterale de
evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state.
Indiferent de tipul contractului de leasing (intern sau extern, financiar sau
operaţional), la introducerea în România a bunurilor străine care fac obiectul unui contract
de leasing, nu se aplică taxe vamale, TVA, accize etc. În cazul în care utilizatorul îşi
exercită opţiunea de cumpărare prevăzută în contractul de leasing, aceste drepturi de
import vor fi achitate de utilizator la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai
mică de 20% din valoarea de intrare.
De asemenea, în funcţie de tipul activului ce face obiectul contractului de leasing,
se plătesc o serie de taxe:
- taxe de timbru în cazul activelor care sunt supuse autentificării prin notariat;
- taxe locale diferite în funcţie de activul supus leasing-ului: vehicule, clădiri,construcţii
speciale;
- timbru social de 1% aplicat în cazul vehicolelor noi achiziţionate, cu o capacitate
cilindrică mai mare de 2000 cmc.
Incidenţa semnificativă a fiscalităţii asupra activităţii agenţilor economici impune
acestora găsirea unor mijloace de diminuare a impactului fiscal asupra veniturilor
investitorilor. În acest contex, leasing-ul operaţional poate fi o soluţie în ceea ce priveşte
achiziţionarea de echipamente, autovehicule etc. Principalul argument îl reprezintă
compatibilizarea cash flow-ului cu cheltuielile deductibile astfel încât profitul obţinut de
companie să fie acoperit în mod satisfăcător de lichidităţile firmei. Din păcate, principalul
obstacol în extinderea ofertelor de leasing operaţional este insuficienta clarificare legală a
acestui tip de leasing, ceea ce conduce la interpretări contrarii între agenţii economici şi
organele de control fiscal ale statului cu efectele binecunoscute, defavorabile agenţilor
economici.Clasificarea contractelor de locaţie trebuie să se facă numai în funcţie de
criteriile precizate de IAS 17 şi nu după normele fiscale.Precizările fiscale diferite de cele
ale normelor internaţionale nu trebuie să ducă la abaterea de la IAS-IFRS. O abatere de la
norme se face decât în cazuri care justifică respectarea imaginii fidele şi care trebuie
prezentate în notele explicative.

6.2 Recunoaşterea şi evaluarea în contabilitate a leasingului financiar la


locatar
●Recunoaşterea iniţială
La data începerii duratei contractului de leasing, locatarii trebuie să recunoască
operaţiunile de leasing financiar în bilanţurile lor ca active şi datorii la valoarea minimă
dintre valoarea justă a bunului în regim de leasing şi valoarea actualizată a plăţilor minime
de leasing.Valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing se poate determina cu ajutorul
ratei implicite a dobânzii din contractul de leasing( dacă aceasta se cunoaşte)sau, în caz
contrar, se utilizează rata dobânzii marginale a locatarului. Orice costuri iniţiale directe ale
locatarului sunt recunoscute ca active.
Conform principiului prevalenţei economicului asupra juridicului, realitatea
economică a contractului de leasing financiar constă în faptul că locatarul, deşi nu deţine
dreptul de proprietate, dobândeşte avantajele economice din utilizarea bunului pentru cea
mai mare parte din viaţa economică.
Rata implicită a dobânzii din contractul de leasing este rata de actualizare care, la
începutul contractului de leasing, verifică egalitatea: valoarea actualizată cumulată a
plăţilor minime de leasing + valoarea reziduală negarantată= valoarea justa a bunului

143
în regim de leasing + costurile iniţiale directe ale locatorului.
Când valoarea actualizată cumulată a plăţilor minime de leasing se calculează cu
ajutorul ratei implicite a dobânzii din contractul de leasing, aceasta este mai mică decât
valoarea justă a activului în locaţie.(deoarece valorea reziduală negarantată nu este inclusă
în plăţile minimale).Plăţile minimale nu cuprind costul serviciilor şi impozitelor suportate
de locator. De exemplu, cheltuielile cu asigurarea bunului, suportate de locator nu se includ
în plăţile minimale. De asemenea, în calculul plăţilor minimale trebuie luate în consideraţie
penalităţile suportate de locatar în cazul încetării contractului sau preţul la care se exercită
opţiunea de cumpărare .
Când se utilizează rata dobânzii marginale de finanţare a contractului, recunoaşterea
operaţiilor de leasing ca active şi datorii în situaţiile financiare ale locatarului se face la
valoarea justă a bunului în regim mde leasing.
Rata dobânzii marginale a locatarului este rata dobânzii pe care locatarul ar trebui să o
plătească pentru un leasing similar sau, dacă aceasta nu este determinabilă, rata pe care, la
începutul contractului de leasing, locatarul ar trebui să o suporte pentru a împrumuta,
pentru aceeaşi perioadă, şi cu o garanţie similară, fondurile necesare pentru achiziţionarea
bunului

●Evaluarea ulterioara
Plăţile de leasing trebuie împărţite în cheltuieli de finanţare a leasingului şi reducerea
datoriei neachitate. Cheltuielile de finanţare trebuie alocate pe perioade de-a lungul duratei
contractului de leasing, astfel încât să se obţină o rata periodică constantă a dobânzii la
soldul datoriei rămase în fiecare perioadă.
Un leasing financiar dă naştere unor cheltuieli cu amortizarea aferentă bunului
precum şi unor cheltuieli financiare, în fiecare perioadă contabilă. Politica de amortizare
pentru bunurile în regim de leasing trebuie să fie consecventă cu cea aplicată activelor
amortizabile deţinute în proprietate, iar amortizarea înregistrată trebuie calculată în baza
prevederilor IAS 16” Imobilizări corporale”. Dacă nu există în mod rezonabil certitudinea
ca locatarul va obţine dreptul de proprietate până la sfârşitul duratei contractului de leasing,
activul trebuie amortizat în totalitate pe durata cea mai scurtă dintre durata contractului de
leasing şi durata de viaţă utilă a acestuia.

● Aplicaţie privind reflectarea în contabilitatea locatarului a leasingului


financiar atunci când valorea actualizată a plăţilor minimale se determină cu rata
dobănzii implicite a investiţiei locatorului şi nu are loc transferul de proprietate
Un contract de locaţie încheiat pe 2 ianuarie N are ca obiect un utilaj cu valoarea
justă de 32.300 le. Durata estimată de utilizare a utilajului este egală cu durata
contractului(5 ani). Conform contractului, avansul este de 10.000 lei iar chiriile anuale
de 4.000 lei se plătesc la sfârşitul exerciţiului financiar. Rata implicită a dobânzii din
contractul de locaţie este de 8%în condiţiile în care valorea reziduală estimată a
utilajului este 200lei iar valoarea reziduală garantată de locatar la sfârşitul contractului
de locaţie este de 2.000lei. Ştiind că locatarul returnează utilajul după 5 ani,locatorului,
se cere să se determine:
a)natura contractului de locaţie;
b)valorea actualizată a plăţilor minimale;
c)valoarea la care trebuie să recunoască activul,respectiv datoria aferente
contractului de locaţie;
d)separarea plăţilor anuale între cheltuielile cu dobânda şi rambursarea datoriei;
e) cheltuielile anuale cu amortizarea;
f) înregistrările contabile în numele contractului de locaţie.

144
Rezolvare:
a)natura contractului de locaţie:
- contractul se întinde pe toată durata de viaţă a utilajului;
- rezultă că avem un contract de locaţie-finanţare.
b)valorea actualizată a plăţilor minimale:
- se utilizează rata implicită a dobânzii de 8%;
- se actualizează cele 5 chirii anuale şi valorea reziduală garantată;
- valoarea actualizată a plăţilor minimale se obţine astfel:
10.000+4.000/(1+8%)1+4.000/(1+8%)2+4.000/(1+8%)3+4.000/(1+8%)4+4.000 /
5 5
(1+8%) +2.000 /(1+8%) =27.332 lei
c)valoarea la care trebuie să recunoască activul,respectiv datoria aferente
contractului de locaţie;
- este minimul dintre valorea justă şi valorea actualizată a plăţilor minimale;
- min(32.300, 27.332)=27.332 u.m.
d)separarea plăţilor anuale între cheltuielile cu dobânda şi rambursarea datoriei:
-separarea între cheltuielile cu dobănda şi amortizarea datoriei se face prin
aplicarea unei rate constantante de8% la soldul datoriei nerambursate;
-graficul de rambursare a datoriei se prezintă în tabelul de mai jos;

Graficul de rambursare a datoriei

Scadenţa Fluxurile de Cheltuielile Rambursarea Soldul datoriei


plăţi cu dobânda datoriei
0 1 2=4x 8% 3=1-2 4=4-3
1.01.N 27.332
1.01.N 10.000 17.332
31.12.N 4.000 1.387 2.613 14.719
31.12.N+1 4.000 1.178 2.822 11.897
31.12.N+2 4.000 952 3.048 8.849
31.12.N+3 4.000 707 3.293 5.556
31.12.N+4 4.000 444 3.556 2.000
Se observă că soldul datoriei este egal cu valorea reziduală garantată de locatar
la sfârşitul contractului de leasing financiar.

e) cheltuielile anuale cu amortizarea.


- valorea amotizabilă=32.300-200=32.100 lei;
- amortizarea anuală=32.100:5=6.420 lei

f) înregistrările contabile în numele contractului de locaţie.


Înregistrările contabile
Data Tranzacţia Contul care se Contul care se Suma
debitează creditează
1.01.N Primirea 2131”Echipamente = 167”Alte 32.300
utilajului tehnologice” împrumuturi şi
datorii asimilate”
1.01.N Plata avansului 167”Alte = 5121”Conturi la 10.000
împrumuturi şi bănci în lei”
datorii asimilate”
31.12.N Plata redevenţei % = 5121”Conturi la 4.000

145
aferente lui N 167”Alte bănci în lei” 2.613
împrumuturi şi
datorii asimilate” 1.387
666”Cheltuieli cu
dobânzile”

31.12.N Cheltuielile cu 6811”Cheltuieli de = 2813”Amortizarea 6.420


amortizarea exploatare privind instalaţiilor,
amortizarea mijloacelor de
imobilizărilor” transport, animalelor
şi plantaţiilor”
31.12.N+1 Plata redevenţei % = 5121”Conturi la 4.000
aferente lui N 167”Alte bănci în lei” 2.822
+1 împrumuturi şi
datorii asimilate” 1.178
666”Cheltuieli cu
dobânzile”

31.12.N+1 Cheltuielile cu 6811”Cheltuieli de = 2813”Amortizarea 6.420


amortizarea exploatare privind instalaţiilor,
amortizarea mijloacelor de
imobilizărilor” transport, animalelor
şi plantaţiilor”
31.12.N+2 Plata redevenţei % = 5121”Conturi la 4.000
aferente lui N 167”Alte bănci în lei” 3.048
+1 împrumuturi şi
datorii asimilate” 952
666”Cheltuieli cu
dobânzile”

31.12.N+2 Cheltuielile cu 6811”Cheltuieli de = 2813”Amortizarea 6.420


amortizarea exploatare privind instalaţiilor,
amortizarea mijloacelor de
imobilizărilor” transport, animalelor
şi plantaţiilor”
31.12.N+3 Plata redevenţei % = 5121”Conturi la 4.000
aferente lui N 167”Alte bănci în lei” 3.293
+1 împrumuturi şi
datorii asimilate” 707
666”Cheltuieli cu
dobânzile”

31.12.N+3 Cheltuielile cu 6811”Cheltuieli de = 2813”Amortizarea 6.420


amortizarea exploatare privind instalaţiilor,
amortizarea mijloacelor de
imobilizărilor” transport, animalelor
şi plantaţiilor”
31.12.N+4 Plata redevenţei % = 5121”Conturi la 4.000
aferente lui N 167”Alte bănci în lei” 3.556
+1 împrumuturi şi

146
datorii asimilate” 444
666”Cheltuieli cu
dobânzile”

31.12.N+4 Cheltuielile cu 6811”Cheltuieli de = 2813”Amortizarea 6.420


amortizarea exploatare privind instalaţiilor,
amortizarea mijloacelor de
imobilizărilor” transport, animalelor
şi plantaţiilor”
31.12.N+4 Înapoierea % = 2131”Echipamente 32.300
utilajului tehnologice”
167”Alte
împrumuturi şi 200
datorii asimilate”
2813”Amortizarea
instalaţiilor, 32.100
mijloacelor de
transport, animalelor
şi plantaţiilor”
31.12.N+4 Plata diferenţei 167”Alte = 5121”Conturi la 1.800
dintre valoarea împrumuturi şi bănci în lei”
reziduală datorii asimilate”
garantată şi cea
estimată(2000-
200)

●Aplicaţie privind reflectarea în contabilitatea locatarului a leasingului financiar


atunci când valoarea actualizată a plăţilor minimale se determină cu ajutorul ratei
marginale de finanţare a locatarului şi are loc transferul de proprietate
La 2 ianuarie N o societate achiziţionează un echipament tehnologic în cadrul unui
contract de locaţie care precizează următoarele condiţii :
- durata de viaţă estimată a echipamentului este 5 ani;
- durata contractului este de 4 ani;
- avansul este în sumă de 10.000 lei;
- plăţile anuale sunt de 6.000 lei;
- opţiunea de cumpărare a bunului se exercită la sfârşitul contractului la
preţul de 3.000 lei ;
- valoarea reziduală estimată la sfârşitul duratei de viaţă este de 2.400 u.m.
- rata marginală de finanţare a locatorului este de 9%;
- valorea justă a echipamentului este de 30.500 u.m.
Se cere să se determine:
a) natura contractului de locaţie;
b)valoarea actualizată a plăţilor minimale;
c)valoarea la care se recunoaşte şi contabilizează activul, respectiv datoria la locatar;
d) rata dobânzii implicite a contractului de locaţie;
e) tabloul de rambursare a datoriilor şi cheltuielilor cu dobânda;
f)înregistrările contabile la locatar.
Rezolvare:
a) natura contractului de locaţie:
- durata contracului reprezintă cea mai mare parte din durata de viaţă a echipamentului;

147
- opţiunea de cumpărare este la un preţ foarte mic;
- rezultă că avem un contract de locaţie-finanţare.
b) valoarea actualizată a plăţilor minimale:
- se face cu ajutorul ratei marginale de finanţare a locatarului;
- plăţile minimale cuprind avansul, plăţile anuale şi preţul opţiunii de cumpărare care se
exercită la sfârşitul contractului de locaţie;
- relaţia de calcul a valorii actualizate a plăţilor minimale este:
10.000+6.000/(1+9%)1+6.000/(1+9%)2+6.000/(1+9%)3+6.000/(1+9%)4+3.000/(1+9%)4=
31.069lei;
c) valoarea la care se recunoaşte şi contabilizează activul, respectiv datoria la locatar:
- activul si datoria se contabilizează la minimul dintre valorea justă şi valorea actualizată a
plăţilor;
- minim(31.069, 30.500)=30.500 lei=valoarea justă
d) rata dobânzii implicite a contractului de locaţie :
-se determină din relaţia:
30.500= 10.000+6.000/(1+i%)1+6.000/(1+i%)2+6.000/(1+10%)3+6.000/(1+i)4+3.000/(1+i
%)4;
i=15%=rata dobânzii implicite.
e) tabloul de rambursare a datoriilor şi cheltuielilor cu dobânda

Graficul de rambursare a datoriei

Scadenţa Fluxurile de Cheltuielile Rambursarea Soldul datoriei


plăţi cu dobânda datoriei
0 1 2=4x 14% 3=1-2 4=4-3
1.01.N 30.500
1.01.N 10.000 20.500
31.12.N 6.000 3.075 2.925 15.575
31.12.N+1 6.000 2.636 3.364 12.211
31.12.N+2 6.000 1.832 4.168 8.043
31.12.N+3 6.000 1.206 4.794 3.249
31.12.N+4 6.000 487

Aplicaţie privind recunoaşterea activelor achiziţionate în leasing în contabilitatea


locatarului atunci când valorea actualizată a plăţilor minimale este mai mare decât
valorea justă a bunului care face obiectul contractului şi are loc exercitarea opţiunii
de cumpărare
La 2 ianuarie N , o entitate economică cumpără în leasing un echipament industrial. La
această dată valoarea justă a activului este de 343.343 u.m iar durata de viaţă estimată
este de 4 ani. Ştiind că :
-avansul iniţial este de 20.000 u.m.;
- valorea reziduală estimată a activului la sfârşitul contractului este de 80.000 u.m. ;
- plăţile se fac în 6 rate semestriale de 50.000 u.m. care se varsă la termenul stabilit;
-opţiunea de cumpărare a bunului se exercită la sfârşitul anului al treilea la preţul de
56.650 u.m. ;
- valorea reziduală garantată de locatar la sfârşitul contractului este de 45.000 u.m. ,se
cere să se determine :
a)rata implicită a dobânzii din contractul de locaţie ;

148
b)valorea actualizată a plăţilor minimale ;
c) determinarea cheltuielilor cu amortizarea anuală
d) separarea plăţilor minimale în cheltuieli financiare şi cheltuieli cu amortizarea
soldului datoriei.
e)înregistrările contabile la locatar.
Rezolvare:
a)determinarea ratei implicite a dobânzii din contractul de locaţie ;
Rata dobânzii implicite semestriale a contractului se obţine din ecuaţia:
6
50000 80000

343.343=20.000 +
1 (1⊕i ) p +
(1⊕i ) 6

Rezolvând ecuaţia, rezultă o rată a dobânzii semestrială de 5%.


b) determinarea valorii actualizate a plăţilor minimale
Valoarea actualizată a plăţilor minime este :
6
50000 45000

20.000 +
1+0,05
1
p +
(1⊕0,05 ) =316.057 6

Întrucât valoarea actualizată a plăţilor minime este inferioară valorii juste, activul
se va înregistra la valoarea de 316.057 u.m.
c) determinarea cheltuielilor cu amortizarea anuală
- valoarea amortizabilă = valoarea activului-valorea reziduală estimată=316.057-
80.000=236.057;
-întrucât nu este cert că locatarul va deveni proprietarul activului la finalul
contractului de leasing, durata de amortizare este durata minimă dintre durata
contractului şi durata sa de utilizare, adică minim(4,3)=3 ani ;
- cheltuielile cu amortizarea anuală=236.057 :3=78.686.u.m.
d)separarea plăţilor minimale în cheltuieli financiare şi cheltuieli cu amortizarea
soldului datoriei.
Plăţile sunt împărţite între principal şi dobândă prin aplicarea unei rate
constante la datoria nerambursată.
Eşalonarea ratelor semestriale de rambursat

Data Fluxul de Dobânda Rata de capital Capital datorat


plăţi de rambursat

0 1 2=4 x 5% 3= 1-2 4
316.057
02.01.N 20.000 20.000 296.057
02.07.N 50.000 14.803 35.197 260.860
02.01.N+1 50.000 13.043 36.957 223.903
02.07.N+1 50.000 11.195 38.805 185.098
02.01.N+2 50.000 9255 40.745 144.353
02.07.N+2 50.000 7.218 42.782 101.571
83
02.01.N+3 106.650 5.079 101.571 0

d) înregistrările contabile la locator


Înregistrările contabile la locatar

83
corespunde ultimei plăţi de 50.000 u.m. inclusiv opţiunea de cumpărare de 56.650 u.m.

149
Data Contul care se debitează Contul care se suma
creditează
02.01.N Echipament industrial = Datorii financiare 316.057
02.01.N Datorii financiare = Banca 20.000
02.07.N % = Banca 50.000
Datorii financiare 35.197
Dobânda 14.803

31.12.N Chelt. cu amortizarea = Amortizarea imobilizării 78.686


●Informaţiile ce trebuie prezentate în situaţiile financiare ale locatarului
privind leasingul financiar
- valoarea contabilă netă la data bilanţului a fiecărei clase de active;
- o reconciliere între totalul plăţilor minime de leasing, la data bilanţului şi
valoarea lor actualizată.
- chiriile contingente înregistrate în veniturile aferente perioadei;
- totalul plăţilor minime aferente subcontractelor de leasing estimate a se obţine
în condiţiile unui subcontract de leasing irevocabil, la data bilanţului;
- o descriere generală a contractelor importante de leasing ale locatarului privind:
baza determinării chiriilor contingente, opţiunile de reînnoire, clauze de
escaladare a preţurilor, restricţii etc.
●Informaţiile ce trebuie prezentate în situaţiile financiare ale locatorului
privind leasingul financiar
- o reconciliere între totalul investiţiei brute în leasing , la data bilanţului şi
valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing de încasat la data bilanţului.
- valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing la data bilanţului, pentru
fiecare perioadă până la un an, între 1 an şi 5 ani şi peste 5 ani;
- investiţia brută în leasing;
- venitul financiar nerealizat;
- valorile reziduale negarantate de locatar;
- reducerile de valoare cumulate pentru plăţile minime de leasing de primit, ce nu
pot fi încasate;
- chirii contingente înregistrate în venituri;
- o descriere generala a contractelor importante de leasing ale locatorului.

6.3 Recunoaşterea şi evaluarea în contabilitate a leasingului financiar la


locatar
Locatorii recunosc în bilanţ bunurile deţinute în regim de leasing financiar drept
creanţe la o valoare egală cu investiţia netă în leasing.Învestiţia netă se determină prin
actualizarea plăţilor minimale şi a valorii reziduale negarantate de locatar.De regulă,
investiţia netă în leasing este egală cu preţul plătit de locator pentru activ. Investiţia netă se
poate calcula ca dierenţă între investiţia brută şi dobânda neprimită.84 Investiţia brută este
suma dintre plăţile minimale şi valorea reziduală negarantată.Venitul financiar necâştigat
se obţine ca diferenţă între investiţia brută şi investiţia netă.
Când există o opţiune de cumpărare a activului în leasing, care se exercită cu
certitudine la sfârşitul contractului de locaţie, soldul investiţiei nete este zero. Când există
o valoare reziduală negarantată, soldul investiţiei nete va egal cu aceasta.
● Aplicaţie privind recunoaşterea activelor achiziţionate în leasing în
contabilitatea locatorului
O societate de leasing achiziţionează un echipament la valorea justă de 34.500 lei
84
Se presupune că locatorul cunoaşte valoarea dobânzii care se adaugă la plăţile minime de leasing.

150
pe care îl dă în locaţie unui locatar pe o durată de 5 ani şi chirii anuale egale plătibile la
sfârşitul contractului .Ştiind că:
- rata implicită a investiţiei este de 10%;
- valoarea reziduală negarantată este estimată la 2.000 lei;
- avansul este de 15.000 lei .
Se cere să se determine:
a)valoarea încasărilor anuale;
b)investiţia brută a locatorului;
c)investiţia netă a locatorului;
d)separarea încasărilor anuale între veniturile din dobănzi şi rambursarea
investiţiei iniţiale;
e)înregistrările contabile la locator
Rezolvare:
a)valoarea încasărilor anuale:
-se determină din egalitatea: valorea justă=avans+valoarea actualizată a
încasărilor anuale+valoarea actualizată a valorii reziduale negarantate;
34.500=15.000+Î/(1+10%)1+Î/(1+10)2+Î/(1+10)3+Î/(1+10)4+Î/(1+10)5+2.000/
(1+10%)5 ,de unde rezultă Î=2.719 lei =încasările anuale;
b)investiţia brută a locatorului:
- este suma dintre încasările minimale şi valoarea reziduală negarantată;
- investiţia brută=15.000 + 2.719 x 5 + 2000= 30.595 lei.
c)investiţia netă a locatorului:
- este egală cu valorea actualizată a componentelor investiţiei brute;
- actualizarea se face cu rata dobănzii implicite;
15.000+2.719/(1+10%)1+2.719/(1+10)2+2.719/(1+10)3+2.719/(1+10)4+2.719/(1+10)5+
2.000/(1+10%)5= 26.549 lei
d)separarea încasărilor anuale între veniturile din dobănzi şi rambursarea
investiţiei iniţiale.
Eşalonarea încasărilor anuale

Scadenţa Fluxurile de Veniturile cu Capital Soldul


încasări dobânda rambursat investiţiei nete
0 1 2=4x 10% 3=1-2 4=4-3
1.01.N 26.549
1.01.N 15.000 11.549
31.12.N 2.719 1.155 1564 9.985
31.12.N+1 2.719 999 1.720 8.265
31.12.N+2 2.719 826 1.893 6.372
31.12.N+3 2.719 637 2.082 4.290
31.12.N+4 2.719 429 2.290 2.000
Se observă că soldul investiţiei nete reprezintă valoarea reziduală negarantată.
Când locatorul efectuează cheltuieli directe iniţiale în contul locaţiei, acestea măresc
corespunzător investiţia netă şi au ca efect diminuarea venitului din dobânzi recunoscut în
fiecare perioadă.
e)înregistrările contabile la locator
Înregistrările contabile la locatar
Data Operaţiunea Contul care se debitează = Contul care se suma
creditează

151
02.01.N Investiţia brută Alte creanţe % 30.595
a locatorului imobilizate/contracte Echipament tehnologic 26.549
de locaţie Venit necâştigat
4.046

02.01.N Încasarea Conturi la bănci în Alte creanţe 15.000


avansului lei imobilizate/contracte
de locaţie
31.12.N Încasarea Conturi la bănci în Alte creanţe 2.719
aferentă lei imobilizate/contracte
exerciţiului N de locaţie
31.12.N Realizarea Venit necăştigat Venituri din dobânzi 1.155
venitului din
dobânzi
31.12.N+1 Încasarea Conturi la bănci în Alte creanţe 2.719
aferentă lei imobilizate/contracte
exerciţiului N de locaţie
+1
31.12.N+1 Realizarea Venit necăştigat Venituri din dobânzi 999
venitului din
dobânzi
31.12.N+2 Încasarea Conturi la bănci în Alte creanţe 2.719
aferentă lei imobilizate/contracte de
exerciţiului locaţie
N+2
31.12.N+2 Realizarea Venit necăştigat Venituri din dobânzi 826
venitului din
dobânzi
31.12.N+3 Încasarea Conturi la bănci în Alte creanţe 2.719
aferentă lei imobilizate/contracte de
exerciţiului locaţie
N+3
31.12.N+3 Realizarea Venit necăştigat Venituri din dobânzi 637
venitului din
dobânzi
31.12.N+4 Încasarea Conturi la bănci în Alte creanţe 2.719
aferentă lei imobilizate/contracte de
exerciţiului N locaţie
+4
31.12.N+4 Realizarea Venit necăştigat Venituri din dobânzi 429
venitului din
dobânzi
31.12.N+4 Primirea Echipament Alte creanţe 2.000
echipamentului tehnologic imobilizate/contracte de
locaţie

CAPITOLUL 7

152
TRATAMENTUL CONTABIL AL IMOBILIZARILOR CARE
BENEFICIAZA DE SUBVENTII(IAS 20)

Tratamentul contabil al subvenţiilor guvernamentale şi al altor forme de asistenţă


guvernamentală care este prezentat de IAS 20 „Contabilitatea subvenţiilor
guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală”este
foarte important în întocmirea situaţiilor financiare, cel puţin din două puncte de vedere.În
primul rând se poate cunoaşte modalitatea de reflectare în contabilitate a transferurilor de
resurse iar în al doilea rând, se asigură comparabilitatea situaţiilor financiare cu ale altor
întreprinderi.

7.1 Aspecte principale privind conceptele şi recunoaşterea subvenţiilor în


situaţiile financiare ale agenţilor economici

Asistenţa guvernamentală se referă la acţiunile întreprinse de guvern pentru a


acorda beneficii economice specifice unei întreprinderi sau unei categorii de întreprinderi
care îndeplinesc anumite criterii.
Beneficiile oferite indirect prin acţiunile guvernului, precum:provizioanele pentru
infrastructura în zonele în dezvoltare sau impunerea unor constrângeri comerciale
întreprinderilor concurente nu se includ în asistenţa guvernamentală.
Subvenţiile guvernamentale reprezintă principala formă de asistenţă
guvernamentală , sub forma unor transferuri de resurse către o întreprindere în schimbul
îndeplinirii anumitor condiţii legate de activitatea de exploatare a unei întreprinderi.
Subvenţiile guvernamentale cuprind numai acele tranzacţii cărora li se poate atribui în
mod rezonabil o anumită valoare, şi care se pot distinge de operaţiunile comerciale
normale ale unei întreprinderi.
La rândul lor, subvenţiile guvernamentale cunosc două forme principale: subvenţiile
aferente activelor şi subvenţiile aferente veniturilor. Subvenţiile aferente activelor se
acordă cu condiţia ca întreprinderea beneficiară să cumpere, să construiască sau să
achiziţioneze active imobilizate. Pe lângă această condiţie principală, pot exista şi o serie
de condiţii suplimentare privind restricţiile legate de tipul sau amplasarea activelor, sau
perioadele în care acestea urmează a fi achiziţionate sau deţinute.
De asemenea, împrumuturile nerambursabile sunt asimilate subvenţiei
guvernamentale.
Subvenţiile guvernamentale se recunosc numai atunci când există certitudinea că acestea
vor fi primite iar întreprinderea beneficiară va respecta condiţiile impuse în acest context.
În conformitate cu abordarea bilanţieră, subvenţia trebuie contabilizată direct la
capitaluri proprii din următoarele considerente:
- transferurile de resurse de la guvern nu sunt un rezultat al activităţii întreprinderii, ele
fiind un stimulent;
- subvenţiile reprezintă un mijloc de finanţare şi, de multe ori, sunt nerambursabile.
Abordarea pe bază de rezultat85 a subvenţiilor vine cu argumente, precum:
- subvenţiile sunt un stimulent şi nu nun aport al asociaţilor;
- subvenţiile prin condiţiile impuse,în general, nu sunt gratuite;
- subvenţiile pentru investiţii trebuie înregistrate la venituri pentru a fi corelate costurilor
asociate;

85
Adriana Florina Popa, Mirela Nichita, Ileana Cosmina Pitulice, Iulia Jianu “Studii practice privind
aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară în România”, Editura Contaplus,2007

153
- subvenţiile reprezintă o extensie a politicii fiscale şi în consecinţă trebuie înregistrate la
venituri.
În conformitate cu standardul internaţional de contabilitate, subvenţiile se recunosc, pe o
bază sistematică, drept venit pe perioadele în care pot fi conectate cu cheltuielilor aferente
pentru a le compensa. Rezultă că aceste subvenţii nu trebuie creditate direct în conturile de
capital şi rezerve. O subvenţie guvernamentală primită drept compensaţie pentru cheltuieli
sau pierderi deja suportate, fără costuri financiare viitoare aferente, trebuie recunoscută ca
venit al perioadei când devine creanţa de înregistrat.
Privind subvenţiile guvernamentale nemonetare, IAS 20 precizează că este
preferabil a se contabiliza atât subvenţia cât şi activul la valoarea justă. Uneori se poate
utiliza o soluţie alternativă, de a înregistra atât activul cât şi subvenţia la valoarea
nominală. 86
IAS 20 prezintă două metode pentru contabilizarea subvenţiilor guvernamentale
pentru active, inclusiv subvenţiilor nemonetare la valoarea justă:
- recunoaşterea subvenţiilor pentru active drept venituri în avans(subvenţia este reluată în
ritmul amortizării activelor);
- deducerea subvenţiilor pentru active din costul activelor finanţate
Privind activele amortizabile, amortizarea reprezintă punctul de referinţă în
recunoaşterea venitului din subvenţii. În cazul activelor neamortizabile, recunoaşterea
venitului din subvenţii se face prin raportarea la alte evenimente legate de primirea
subvenţiei(realizarea obligaţiei ataşate subvenţiei).În general, subvenţia trebuie raportată la
rezultate dacă activul subvenţionat nu este amortizabil.De exemplu, subvenţia pentru
investiţii primită pentru achiziţia unei clădiri pe acesta, se va raporta la rezultate pe durata
de viaţă utilă a terenului. Subvenţia se recunoaşte în situţiile financiare în anul în care este
încasată efectiv şi condiţiile ataşate acesteia sunt îndeplinite.
Când o subvenţie este încasată fără să fie precizate costurile pe care le acoperă, este
dificilă recunoaşterea acesteia. În situaţia în care o subvenţie este recunoscută înainte ca
toate condiţiile ataşate să fie satisfăcute, aceasta poate deveni rambursabilă.În acest
context, trebuie luată în calcul o contingenţă când societatea estimează că îndeplinirea
condiţiilor ataşate subenţiei este puţin probabilă.În consecinţă, când subvenţia este
recunoscută, orice contingenţă privind rambursarea parţială a acesteia se tratează apelând
la IAS 37”Provizioane, active şi datorii contingente”.

7.2. Aplicaţii privind recunoaşterea subvenţiilor pentru active

Pentru achiziţionarea unui echipament tehnologic în valoare de 1500 lei , o


întreprindere beneficiază de o subvenţie guvernamentală la 2 ianuriare N, egală cu
costul de achiziţie, cu condiţia ca aceasta să fie utilizată în această destinaţie. Activul va
fi depreciat prin metoda degresivă pe o durată de 5 ani în condiţiile în care valoarea
reziduală este nulă. Se cere să se contabilizeze această subvenţie şi să se reflecte
incidenţa asupra rezultatului ştiind că subvenţia este încasată de întreprindere şi activul
este achizoţionat.
Rezolvare:
Prezentarea subvenţiei ca venit amânat:
- subvenţiile vor fi reluate la venituri în acelaşi ritm în care vor fi recunoscute cheltuielile
cu amortizarea;

86
Conform IAS 16“Imobilizări corporale“ un activ primit gratuit se recunoaşte iniţial la valoarea zero, iar
ulterior se poate reevalua.

154
- nu luăm în considerare nici o contingenţă privind o eventuală rambursare a subvenţiei
întrucât există certitudinea că au fost îndeplinite condiţiile ataşate acestei subvenţii;
- coeficientul de degresie este 2;
- incidenţa asupra contului de profit şi pierdere este prezentată în tabelul de mai jos:

Anul Amortizarea Venitul din subvenţia Incidenţa asupra


echipamentului tehnologic aferentă rezultatului
echipamentului

0 1 2 3=2-1

N 1500 x 20% x 2=600 1500 x 20% x 2=600 0

N+1 (1500-600) x 40%=360 (1500-600) x 40%=360 0

N+2 (900-360) x 40%=216 (900-360) x 40%=216 0

N+3 (540-216) ) :2 =162 (540-216) ) :2 =162 0

N+4 162 162 0

Total 1.500 1.500 0

Se observă că în situaţia în care subvenţia acoperă în întregime costul activului


achiziţionat, recunoaşterea acesteia ca venit amânat în acelaşi ritm în care sunt recunoscute
cheltuielile cu amortizarea are efect nul asupra contului de profit şi pierdere
- incidenţa recunoaşterii subvenţiei ca venit amânat asupra bilanţului se prezintă astfel:

Denumire Valoare N N+1 N+2 N+3 N+4


iniţială

Echipament 1500 1500 1500 1500 1500 1500

Amortizare 600 960 1176 1338 1500

Subvenţie 1500 900 540 324 162 0


încasată

Se observă că subvenţia se reflectă în bilanţ în creditul contului venit amânat,fiind


alocată costurilor aferente acesteia în acelaşi ritm cu amortizarea.
Înregistrările contabile pe durata de utilitate a echipamentului subvenţionat
Exerciţiul Operaţiunea Contul care se Contul care se suma
financiar debitează creditează
Exerciţiul Achiziţia % = 404“Furnizori de imobilizări“ 1754
Financiar N echipamentului 213“Echipamente
tehnologice “
4426“TVA 1500
deductibilă“

254

155
Încasarea 5121“Conturi la = 131“Venituri în avans/subvenţii pentru 1500
subvenţiei pentru bănci în lei“ investiţii
investiţii
Plata furnizorului 404“Furnizori de = 5121“Conturi la bănci în lei“ 1754
de imobilizări imobilizări“

Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea instalaţiilor, , 600


cheltuielilor cu exploatare privind mijloacelor de transport, animalelor
amortizarea amortizarea şi plantaţiilor”
imobilizărilor“
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din subvenţii pentru 600
venituri în avans avans/subvenţii investiţii“
la veniturile din pentru investiţii
subveţii pentru
investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea instalaţiilor, , 360
cheltuielilor cu exploatare privind mijloacelor de transport, animalelor
amortizarea amortizarea şi plantaţiilor”
imobilizărilor“
ExerciţiulFinanciar
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din subvenţii pentru 360
N+1
venituri în avans avans/subvenţii investiţii“
la veniturile din pentru investiţii
subvemii pentru
investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea instalaţiilor, , 216
cheltuielilor cu exploatare privind mijloacelor de transport, animalelor
amortizarea amortizarea şi plantaţiilor”
imobilizărilor“

ExerciţiulFinanciar
N+2
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din subvenţii pentru 216
venituri în avans avans/subvenţii investiţii“
la veniturile din pentru investiţii
subvemii pentru
investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea instalaţiilor, , 162
cheltuielilor cu exploatare privind mijloacelor de transport, animalelor
amortizarea amortizarea şi plantaţiilor”
imobilizărilor“
Exerciţiul
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din subvenţii pentru 162
Financiar N+3
venituri în avans avans/subvenţii investiţii“
la veniturile din pentru investiţii
subvemii pentru
investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea instalaţiilor, , 162
cheltuielilor cu exploatare privind mijloacelor de transport,
amortizare amortizarea animalelor şi plantaţiilor”
imobilizărilor“
Exerciţiul
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din subvenţii pentru 162
Financiar N+4
venituri în avans avans/subvenţii investiţii“
la veniturile din pentru investiţii
subvemii pentru
investiţii

● La 1.09.N, o entitate economică obţine o subvenţie publică de 270.000


u.m. pentru a achiziţiona un activ amortizabil al cărui preţ este de 360.000 u.m.
Activul se amortizează liniar pe durata de utilizare de 5 ani.
Se cere să se determine subvenţia raportată în contul de profit şi pierdere,
impactul acesteia asupra rezultatului precum şi înregistrările contabile.
Rezolvare:
a)Prezentarea subvenţiei ca venit amânat:
♣ când activul subvenţionat este utilizat până la sfârşitul duratei de viaţă
Conform acestei metode, subvenţia este tratată ca un venit al exerciţiului care
compensează o parte din cheltuielile cu amortizarea activului finanţat.

156
Incidenţa asupra contului de profit şi pierdere
Anul Amortizarea Subvenţia Incidenţa asupra
raportată rezultatului
la venituri
N 360.000 x 20% x 270.000 x 20% (6.000)
4/12=24.000 x4/12=18.000
N+1 360.000 x 20%=72.000 270.000 x (18.000)
20%=54.000
N+2 360.000 x 20%=72.000 270.000 x (18.000)
20%=54.000
N+3 360.000 x 20%=72.000 270.000 x (18.000)
20%=54.000
N+4 360.000 x 20%=72.000 270.000 x (18.000)
20%=54.000
N+5 360.000 x 20% x 270.000 x 20%x (12.000)
8/12=48.000 8/12=36.000
Total (90.000)

Înregistrările contabile
Data Tranzacţia Contul care se debitează Contul care se Suma
economică creditează
01.09.N Achiziţia % = 404“Furnizori de 428.733
echipamentului 213“Echipamente imobilizări“ 360.000
tehnologice “ 68.733
4426“TVA deductibilă“
01.09.N Încasarea 5121“Conturi la bănci în = 131“Venituri în 270.000
subvenţiei pentru lei“ avans/subvenţii
investiţii pentru investiţii
Plata furnizorului 404“Furnizori de = 5121“Conturi la 428.733
de imobilizări imobilizări“ bănci în lei“

Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea 24.000


cheltuielilor cu exploatare privind instalaţiilor, ,
amortizarea amortizarea imobilizărilor“ mijloacelor de
31.12. N transport,
animalelor şi
plantaţiilor”
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 18.000
venituri în avans la avans/subvenţii pentru subvenţii pentru
veniturile din investiţii investiţii“
subveţii pentru
investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea 72.000
cheltuielilor cu exploatare privind instalaţiilor, ,
amortizarea amortizarea imobilizărilor“ mijloacelor de
transport,
animalelor şi
31.12
plantaţiilor”
N+1
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 54.000
venituri în avans la avans/subvenţii pentru subvenţii pentru
veniturile din investiţii investiţii“
subvemii pentru
investiţii

157
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea 72.000
cheltuielilor cu exploatare privind instalaţiilor, ,
amortizarea amortizarea imobilizărilor“ mijloacelor de
transport,
animalelor şi
31.12
plantaţiilor”
N+2
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 54.000
venituri în avans la avans/subvenţii pentru subvenţii pentru
veniturile din investiţii investiţii“
subvemii pentru
investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea 72.000
cheltuielilor cu exploatare privind instalaţiilor, ,
amortizarea amortizarea imobilizărilor“ mijloacelor de
transport,
animalelor şi
31.12
plantaţiilor”
N+3
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 54.000
venituri în avans la avans/subvenţii pentru subvenţii pentru
veniturile din investiţii investiţii“
subvemii pentru
investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea 72.000
cheltuielilor cu exploatare privind instalaţiilor, ,
amortizarea amortizarea imobilizărilor“ mijloacelor de
transport,
animalelor şi
31.12
plantaţiilor”
N+4
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 54.000
venituri în avans la avans/subvenţii pentru subvenţii pentru
veniturile din investiţii investiţii“
subvemii pentru
investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli de = 2813“Amortizarea 48.000
cheltuielilor cu exploatare privind instalaţiilor, ,
amortizarea amortizarea imobilizărilor“ mijloacelor de
transport,
animalelor şi
31.12
plantaţiilor”
N+5
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 36.000
venituri în avans la avans/subvenţii pentru subvenţii pentru
veniturile din investiţii investiţii“
subvemii pentru
investiţii
♣ când activul subvenţionat se vinde înainte de sfârşitul duratei de viaţă utile
- la sfârşitul exerciţiului N +4, echipamentul tehnologic prezentat mai sus se vinde la un
preţ de 100.000 u.m.
- subvenţia rămasă ca venit în avans se reia la venituri, în contul de profit şi pierdere ;
- înregistrările contabile aferente sunt prezentate mai jos :
-
Data Tranzacţia Contul care se Contul care se suma
economică debitează creditează
N+4 Vânzarea 461“Debitori = % 119.000
echipamentului diverşi“ 7583“Venituri din 100.000
vânzarea activelor şi alte
operaţii de capital“ 19.000
4427“TVA colectată“

158
N+4 Descărcarea de % 2131“Echipamente 360.000
gestiune 2813“Amortizarea tehnologice“
instalaţiilor, , 312.000
mijloacelor de
transport,
animalelor şi
plantaţiilor” 48.000
6583“Cheltuieli
privind activele
cedate şi alte
operaţii de capital“

N+4 Virarea la 131“Venituri în = 7584“Venituri din 36.000


venituri a avans/subvenţii subvenţii pentru
subvenţiei rămasă pentru investiţii investiţii“
ca venit în avans

b) subvenţia este eliminată din costul activului finanţat


- valoarea amortizabilă=costul activului- subvenţia ;
- rezultă o reducere a cheltuielii cu amortizarea;
- influenţa asupra rezultatului este identică cu cea stabilită la metoda precedentă
Influenţa asupra rezultatului
Anul Amortizarea Incidenţa asupra
rezultatului
N (360.000- 270.000)x 20%x /12=6.000 (6.000)
N+1 90.00x 20%=18.000 (18.000)
N+2 90.000 x 20%=18.000 (18.000)
N+3 90.000x 20%=18.000 (18.000)
N+4 90.000x 20% =18.000 (18.000)
N+5 90.000 x20% x /12=12.000 (12.000)
Total
90.000
(90.000)

Înregistrările contabile
Data Operaţiunea Contul care se Contul care se suma
debitează creditează

01.09.N Achiziţia % = 404“Furnizori de 428.733


echipamentului 213“Echipamente imobilizări“
tehnologice “ 360.000

159
4426“TVA
deductibilă“ 68.733
01.09.N Încasarea 5121“Conturi la = 213“Echipamente 270.000
subvenţiei bănci în lei“ tehnologice “
pentru investiţii
Plata 404“Furnizori de = 5121“Conturi la 428.733
furnizorului de imobilizări“ bănci în lei“
imobilizări
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 6.000
31.12.
cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
N
amortizarea privind mijloacelor de
amortizarea transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
plantaţiilor”
31.12. Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 18.000
N+1 cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind mijloacelor de
amortizarea transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
plantaţiilor”
31.12. Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 18.000
N+2 cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind mijloacelor de
amortizarea transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
plantaţiilor”
31.12. Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 18.000
N+3 cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind mijloacelor de
amortizarea transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
plantaţiilor”
31.12. Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 18.000
N+4 cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind mijloacelor de
amortizarea transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
plantaţiilor”
31.12. Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 12.000
N+5 cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind mijloacelor de
amortizarea transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
plantaţiilor”

7.3. Recunoaşterea şi contabilizarea subvenţiilor de exploatare

IAS 20, varianta tradusă, defineşte subvenţiile de exploatare ca “Subvenţii aferente


veniturilor“ deşi, de regulă, acestea au ca destinaţie acoperirea unor cheltuieli sau pierderi
care s-au produs deja sau suport financiar pentru completarea cifrei de afaceri.
Se cunosc două metode pentru contabilizarea subvenţiilor aferente veniturilor :
- recunoaşterea subvenţiei primite la venituri în creditul contului de profit şi pierdere;
-deducerea acesteia din cheltuielilor aferente.
Pentru a stabili perioadele de recunoaştere în rezultat, trebuie stabilite cu atenţie
condiţiile care generează costuri.

160
Dacă sunt îndeplinite toate condiţiile ataşate unei subvenţii pentru venituri, aceasta este
recunoscută în situaţiile financiare ale societăţii fiind corelată cu cheltuiala aferentă cu
ajutorul următoarelor înregistrări contabile:
- Subvenţii de primit= Venituri din subvenţii de exploatare;
- Cheltuieli după natura lor(aferente subvenţiei)=subvenţii de primit.
Recunoaşterea subvenţiilor acordate pentru a acoperi cheltuieli sau pierderi aferente
unui exerciţiu financiar trecut sau cele care au ca destinaţie un sprijin financiar imediat se
recunosc în contul de profit şi pierdere în perioada în care urmează să fie primite şi nu în
perioada în care sunt efectiv încasate. De exemplu, subvenţia acordată pentru a compensa
preţul de vînzare al energiei electrice, al biletelor de transport sub costul acestora.
Venitul anual aferent unei subvenţii pentru un activ care e utilizat mai mulţi ani este
recunoscut de-a lungul întregii perioade în funcţie de ponderea cheltuielilor estimate pentru
fiecare exerciţiu financiar în totalul cheltuielilor de exploatare.
Aplicaţii privind recunoaşterea şi contabilizarea subvenţiilor de exploatare
●Pe 15 septembrie N, o entitate economică obţine o subvenţie de 1.500 u.m. pentru
finanţarea consumului de energie al lunii august in sumă de 5000 u.m.
Se cere să se reflecte în contabilitatea entităţii economice subvenţia de exploatare
primită.
Rezolvare:
a) recunoaşterea subvenţiei din exploatare ca venit

Înregistrările contabile
Data Operaţiunea Contul care se Contul care se suma
debitează creditează
Sept.N Inregistrarea 605“Cheltuieli cu = 401“Furnizori“ 5000
facturii privind energia“
consumul de
energie pe luna
august N
Sept.N Încasarea 5121“Conturi la = 741“Venituri din subvenţii 1.500
subvenţiei bănci în lei“ de exploatare“
pentru
exploatare
Adepţii acestei metode consideră că nu este corectă compensarea venitului cu cheltuiala
.b) deducerea subvenţiei de exploatare din cheltuiala de care este ataşată

Înregistrările contabile
Data Operaţiunea Contul care se Contul care se suma
debitează creditează
Sept.N Inregistrarea facturii 605“Cheltuieli cu = 401“Furnizori“ 5000
privind consumul de energia“
energie pe luna august N
Sept.N Încasarea subvenţiei 5121“Conturi la bănci = 605“Cheltuieli cu 1.500
pentru exploatare în lei“ energia“
Observaţie: Dacă subvenţia se acordă pentru a compensa vânzarea energiei electrice
la un preţ mai mic decât costul ei, poate să rezulte obligaţia de a rambursa diferenţa
în plus a valorii subvenţiei primite(estimată pe baza consumului de energie) faţă de
compensaţia curentă datorată.
● Societatea ALFA primeşte un ajutor de 1000 lei pentru pierderile provocate de
inundaţii. Se cere să se contabilizeze subvenţia primită.
Rezolvare:

161
- este o subvenţie publică primită pentru pierderi deja suportate;
- subvenţia nu mai antrenează cheltuieli viitoare;
- se recunoaşte ca venit în perioada în care devine creanţă;
- se înregistrează în contabilitate:
5121“Conturi la bănci în lei“ = 741“Venituri din subvenţii de exploatare“ 100
0
● Unei societăţi i se acordă la sfârşitul anului N, o subvenţie în sumă de 125.000 lei
pentru achiziţia unui teren la un preţ de 180.000 lei. Subvenţia este eşalonată pe doi ani
cu condiţia ca societatea să pună în funcţiune un sistem de irigaţii în maxim doi ani.Se
cere să se determine partea recunoscută anual din venitul aferent subvenţiei primite
ştiind că valorile anuale estimate ale costurilor aferente activului sunt:52.000 lei în
N+1 şi 48.000 lei în N+2.
Rezolvare:
a)recunoaşterea subvenţiei primite în N+1:
- costurile aferente exploatării=52.000 lei+48.000 lei=100.000 lei;
- ponderea costurilor aferente în N+1=52.000/100.000=52%
- rezultă că subvenţia recunoscută la venituri în N+1=125.000 x 52%=65.000 lei.
b)recunoaşterea subvenţiei primite în N+2:
- ponderea costurilor aferente în N+2=48.000/100.000=48%;
- rezultă că subvenţia recunoscută la venituri în N+2=125.000 x 48%=60.000 lei.
Se observă că recunoaşterea subvenţiei se face de-a lungul întregii perioade paralel cu
recunoaşterea costurilor şi în funcţie de ponderea costurilor aferente fiecărui an în totalul
cheltuielilor de exploatare.

7.4. Rambursarea subvenţiilor guvernamentale


Rambursarea unei subvenţii poate să apară atunci când societatea căria i se acordă nu
respectă condiţiile ataşate acesteia. O rambursare de subvenţie afectează rezultatul
exerciţiului în curs şi al exerciţiilor viitoare, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie tratată ca
o ajustare a unei estimări contabile în conformitate cu IAS 8”Profitul net sau pierderea netă
a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile “
Rambursarea unei subvenţii aferente veniturilor se referă în primul rând la orice
venit în avans neamortizate. Dacă suma ce trebuie rambursată depăşeşte aceste venituri
în avans sau dacă nu există astfel venituri amânate, aceasta se recunoaşte imediat ca o
cheltuială.
Rambursarea unei subvenţii aferente activelor se înregistrează astfel:
- prin creşterea valorii contabile nete a activului în cazul în care subvenţia a fost iniţial
dedusă din costul activului;
- prin reducerea soldului venitului amânat cu suma rambursabilă în cazul în care
subvenţia a fost recunoscută iniţial ca venit în avans (dacă suma de rambursat
depăşeşte venitul în avans , diferenţa se înregistrează la cheltuieli).
Aplicaţie privind rambursarea unei subvenţii aferente activelor
O societate a primit la începutul exerciţiului financiar N, o subvenţie de 300 lei
pentru achiziţia unui echipament tehnologic la preţul de 750 lei. Echipamentul se
amortizează liniar pe durata de viaţă a acestuia estimată la 5 ani. Se cere să se reflecte
tratamentul contabil privind rambursarea în exerciţiul N+3 , a 75% din subvenţia
primită.
Rezolvare:
a) când subvenţia a fost recunoscută ca venit în avans(abordarea pe bază de
rezultat)
♣ înregistrările contabile în exercuţiile N,N+1,N+2,N+3:

162
Înregistrările contabile
Data Tranzacţia economică Contul care se Contul care se suma
debitează creditează

Achiziţia % = 404“Furnizori de 893


echipamentului 213“Echipamente imobilizări“
tehnologice “ 750
4426“TVA
deductibilă“ 143
Încasarea subvenţiei 5121“Conturi la = 131“Venituri în 300
pentru investiţii bănci în lei“ avans/subvenţii pentru
investiţii
Plata furnizorului de 404“Furnizori de = 5121“Conturi la bănci în 893
31.12. N imobilizări imobilizări“ lei“

Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 150


cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind amortizarea mijloacelor de transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
plantaţiilor”
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 60
venituri în avans la avans/subvenţii subvenţii pentru
veniturile din subveţii pentru investiţii investiţii“
pentru investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 150
cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind amortizarea mijloacelor de transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
31.12N+1 plantaţiilor”
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 60
venituri în avans la avans/subvenţii subvenţii pentru
veniturile din subvemii pentru investiţii investiţii“
pentru investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 150
cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind amortizarea mijloacelor de transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
31.12N+2 plantaţiilor”
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 60
venituri în avans la avans/subvenţii subvenţii pentru
veniturile din subvemii pentru investiţii investiţii“
pentru investiţii
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea 150
cheltuielilor cu de exploatare instalaţiilor, ,
amortizarea privind amortizarea mijloacelor de transport,
imobilizărilor“ animalelor şi
31.12N+3 plantaţiilor”
Virarea cotei de 131“Venituri în = 7584“Venituri din 60
venituri în avans la avans/subvenţii subvenţii pentru
veniturile din subvemii pentru investiţii investiţii“
pentru investiţii
♣ rambursarea subvenţiei pentru investiţii
- subvenţia primită în N=300 lei ;
- subvenţia recunoscută la venituri până în N+3 :4 x 60=240 lei;
- subvenţia rămasă de virat : 300 -240 =60 lei;

163
- subvenţia de rambursat: 300 x 75%=225 lei
- rezultă că diferenţa în plus peste soldul venitului în avans, de 225-60=165 lei se
înregistrează la cheltuieli;
- înregistrările contabile privind rambursarea investiţiei sunt prezentate în tabelul de mai
jos:

Data Tranzacţia economică Contul care se Contul care se


debitează creditează
Imputarea în primul 131“Venituri în = 5121“Conturi la bănci în lei“
rând a subvenţiei avans/subvenţii pentru
rambursate asupra investiţii
venitului în avans
31.12. N+3 Inregistrarea pe 6588 “Alte cheltuieli de = 5121“Conturi la bănci în lei“
cheltuieli a diferenţei de exploatare“
subvenţie de rambursat

b) când subvenţia a fost dedusă din costul activului finanţat(abordarea


bilanţieră)
♣ înregistrările contabile în exercuţiile N,N+1,N+2,N+3
Înregistrările contabile
Data Operaţiunea Contul care se Contul care se creditează suma
debitează
N Achiziţia % = 404“Furnizori de imobilizări“ 893
echipamentului 2131“Echipamente
tehnologice “
4426“TVA
750
deductibilă“
143
Încasarea 5121“Conturi la = 2131“Echipamente tehnologice “ 300
subvenţiei bănci în lei“
pentru
investiţii
Plata 404“Furnizori de = 5121“Conturi la bănci în lei“ 893
31.12. furnizorului de imobilizări“
N imobilizări
Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea instalaţiilor, 90
cheltuielilor cu de exploatare mijloacelor de transport,
amortizarea privind animalelor şi plantaţiilor”
amortizarea
imobilizărilor“
31.12. Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea instalaţiilor, 90
N+1 cheltuielilor de exploatare mijloacelor de transport,
cu amortizarea privind animalelor şi plantaţiilor”
amortizarea
imobilizărilor“
31.12. Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea instalaţiilor, 90
N+2 cheltuielilor cu de exploatare , mijloacelor de transport,
amortizarea privind animalelor şi plantaţiilor”
amortizarea
imobilizărilor“
31.12. Înregistrarea 6811“ Cheltuieli = 2813“Amortizarea instalaţiilor, 90
N+3 cheltuielilor cu de exploatare mijloacelor de transport,
amortizarea privind animalelor şi plantaţiilor”
amortizarea
imobilizărilor“

164
31.12. ‘Rambursarea 2131“Echipamente = 5121“Conturi la bănci în lei“ 225
N+3 subvenţiei tehnologice “
pentru
investiţii

Se observă că valoarea activului se majorează cu suma ce reprezintă subvenţia de


rambursat:300 x 75%=225 lei
În situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii privind:
- politica contabilă adoptată pentru subvenţiile guvernamentale, inclusiv metodele de
prezentare adoptate în situaţiile financiare;
- natura şi dimensiunea subvenţiilor guvernamentale recunoscute în situaţiile
financiare, precum şi o indicare a celorlalte forme de asistenţă guvernamentală de care a
beneficiat direct întreprinderera;
- condiţiile neîndeplinite şi alte contingenţe legate de asistenţa guvernamentală care
a fost reflectat în situaţiile financiare.

CAPITOLUL 8

TRATAMETUL CONTABIL AL IMOBILELOR DE PLASAMENT ÎN


CONFORMITATE CU IAS 40 REVIZUIT „INVESTIŢII IMOBILIARE”

8.1 Recunoaşterea iniţială şi ulterioară a investiţiilor imobiliare


La întrebarea „De ce un standard distinct de IAS 16, Imobilizări corporale?”, IASB
vine cu următoarele argumente:
- necesitatea unui standard separat este generată de caracteristicile specifice ale
investiţiilor imobiliare şi cele ale proprietăţilor imobiliare utilizate de proprietar ;
- informaţiile despre valoarea justă a investiţiilor imobiliare prezintă importanţă
pentru utilizatorii situaţiilor financiare.
Investiţiile imobiliare sunt acele proprietăţi imobiliare (terenuri sau clădiri – sau
părţi din clădiri – sau ambele) deţinute de proprietar (sau de către locatar în baza unui
contract de leasing) pentru a le închiria sau pentru a beneficia de pe urma creşterii lor în
valoare .
Rezultă că investiţiile imobiliare nu se pot confunda cu imobilizările corporale care
sunt utilizate în producţia de bunuri, prestarea de servicii , în scopuri administrativ sau
care pot fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.
O investiţie imobiliară generează fluxuri de numerar care sunt în mare măsură
independente de alte active deţinute de o întreprindere.

165
Ca exemple de investiţii imobiliare, putem enumera:terenurile deţinute în scopul creşterii
pe termen lung a valorii capitalului,terenurile deţinute pentru a fi utilizate în viitorul încă
nedeterminat, clădirile aflată în proprietatea întreprinderii raportoare pentru a fi
închiriate. în baza unuia sau mai multor contracte de leasing operaţional.
Nu se includ în investiţii imobiliare proprietăţi imobiliare precum:
-proprietăţile ocupate de către proprietar care se utilizează în activitatea de producţie,
de distribuţie de bunuri şi servicii sau cu scop administrativ(fac obiectul standardului
IAS 16, Imobilizări corporale);
-proprietăţile deţinute pentru vânzarea în activitatea curentă ( IAS 2, Stocuri);
- construcţiile în curs până la finalizarea lor(IAS 16) chiar dacă acestea sunt construite
sau îmbunătăţite cu scopul de a fi folosite ulterior ca investiţii imobiliare
- proprietăţile construite sau îmbunătăţite în numele unor terţe părţi ( tratate de către
IAS 11, Contractele de construcţie).
Investiţiile imobiliare se recunosc ca active numai atunci când sunt îndeplinite cele
două criterii:
- este probabil ca beneficii economice viitoare aferente investiţiei imobiliare să fie
generate către întreprindere;
- costul investiţiei imobiliare poate fi evaluat în mod rezonabil
Standardul clarifică faptul că, dacă un drept de proprietate deţinut în cadrul unui
contract de leasing este clasificat ca şi investiţie, atunci modelul valorii juste se referă la
acel drept şi nu la bunul în cauză.
O proprietate aflată în posesia beneficiarului leasingului, în cazul unui contract de
leasing operaţional, poate fi clasificată şi tratată ca o investiţie imobiliară dacă:
- celelalte elemente ale definiţiei unei investiţii imobiliare sunt respectate;
- leasingul operaţional este tratat ca un leasing financiar, în concordanta cu IAS 17; şi
- beneficiarul utilizează modelul valorii juste, stabilit de Standard pentru bunul în
cauză.
IAS 40 revizuit se completează cu următoarele amendamente:
- cerinţa de a specifica ce costuri sunt incluse în cadrul costului investiţiei imobiliare şi
când elementele înlocuite ar trebui eliminate;
- precizarea dacă tranzacţiile în care investiţiile imobiliare sunt realizate prin schimbul
unor active nemonetare, în întregime sau doar parţial), au substanţă comercială şi cum
sunt tratate astfel de tranzacţii;
- tratarea compensaţiilor primite de la terţi, pentru investiţii imobiliare depreciate, care
au suferit pierderi sau au fost cedate.

Aplicaţie privind identificarea investiţiilor imobiliare

Societatea ALFA deţine o clădire de birouri cu patru etaje. Un etaj este ocupat de
Societatea ALFA în scopuri administrative, iar celelate trei etaje sunt închiriate unei
terţe părţi, în baza unui contract de leasing operaţional. Cum trebuie Societatea ALFA
să contabilizeze această clădire?
Rezolvare:
- imobilul face obiectul unei utilizări mixte: imobile utilizate de proprietar şi
imobile de plasament;
- când o proprietate este parţial deţinută de proprietar, iar parţial deţinută pentru
a o închiria sau pentru a beneficia de pe urma creşterii ei în valoare , aceste
două părţi trebuie contabilizate separat dacă ele pot fi vândute sau închiriate în
baza unui contract de leasing financiar, separat.

166
- -Dacă acestea nu pot fi vândute sau închiriate separat, proprietatea va fi
înregistrată în întregime fie ca imobilizarea corporală(dacă partea
semnificativă a clădirii este deţinută de proprietar) fie ca investiţie imobiliară
(dacă partea semnificativă a clădirii este închiriată)
- rezultă că etajul ocupat de proprietar va fi contabilizat ca o imobilizare
corporală IAS (16);
- celelalte trei etaje sunt tratate ca investiţie imobiliară în conformitate cu IAS 40;
- IAS 40 nu face precizări privind contabulizarea terenului aferent clădirii;
- dacă porţiunea de teren aferentă proprietăţii deţinute ca investiţie nu poate fi
separată de porţiunea aferentă etajelor rămase, întreg terenul trebuie înregistrat
conform IAS 16.

O entitate, care a aplicat în trecut IAS 40 (2000) şi alege pentru prima oară să
clasifice şi să contabilizeze o parte sau toate investiţiile imobiliare eligibile deţinute în
leasing operaţional, va recunoaşte efectul alegerii ca o modificare rezervelor de deschidere
provenite din rezultatul reportat pentru perioada în care această alegere s-a realizat pentru
prima oară. IAS 8 se aplică oricăror schimbări în politicile contabile care sunt realizate
atunci când entitatea aplică pentru prima oară acest Standard şi optează pentru modelul
costului.
O investiţie imobiliară se evaluează iniţial, la cost luând în consideraţie şi costurile
de tranzacţionare(comisioanele datorate agenţiei imoboliare, taxele notariale şi alte costuri
de tranzacţionare ).Rezultă că în costul unei investiţii imobiliare achiziţionate se includ
preţul de cumpărare al acesteia plus orice cheltuieli direct atribuibile.Costul unei investiţii
imobiliare construite în regie proprie este costul de la data la care construcţia sau
îmbunătăţirea este finalizată.
Aplicaţii privind recunoaşterea iniţială a unei investiţii imobiliare achiziţionate
●O societate care estimează o creştere a preţurilor pe piaţă la clădiri,
achiziţionează o clădire la un preţ de cumpărare de 24.000 lei, comisioane datorate
agenţiei imobiliare de 10% şi taxe notariale de 900lei. Se cere să se stabilească valoarea
la care se recunoaşte investiţia imobiliară realizată de această societate.
Rezolvare:
- iniţial, clădirea se recunoaşte la o valoare formată din preţul de cumpărare şi costurile
de tranzacţionare;
- costurile de tranzacţionare cuprind comisioanele datorate agenţiei imobiliare şi taxele
notariale(10% x 24.000 +900=3.300);
- costul clădirii=24.000+3.300=27.300lei.
●La începutul exerciţiului financiar N, societatea ALFA cumpără un teren pentru a îl
închiria cu plata în 4 rate anuale a 20.000 lei fiecare.Ştiind că avansul plătit la data
achiziţiei terenului este 25.000 lei iar preţul de vânzare a terenului cu încasarea în
condiţii normale este de 90.000 lei, se cere să se determine la ce valoare va înregistra
societatea terenul achiziţionat.
Rezolvare:
- suma plătită de societate este de 25.000 +4 x 20.000=125.000 lei;
- deoarece plata investiţiei este amânată pe o perioadă de 4 ani, suma plăţilor de 125.000
lei include şi cheltuielile cu dobînda(125.000-90.000=35.000) care se recunosc în
fiecare an;
- rezultă că investiţia imobiliară de mai se înregistrează la preţul terenului din momentul
vînzării , adică la 90.000 lei;

167
- pentru a calcula cheltuielile cu dobânda care se recunosc anual, se determină rata
dobănzii pentru care valoarea actualizată a plăţilor de numerar este egală cu preţul de
vînzare de 90.000 lei
Cheltuielile ulterioare aferente unei investiţii imobiliare care a fost deja recunoscută
se recunosc astfel:
-se adaugă la valoarea contabilă a investiţiei imobiliare atunci când există
probabilitatea că vor fi generate către întreprindere beneficii economice viitoare, în plus
faţă de standardul de performanţă iniţial;
- celelalte cheltuieli trebuie recunoscute în contul de profit şi pierdere, în perioada în
care ele apar.

8.2 Modele utilizate în tratamentul contabil al investiţiei imobiliare cu privire


la evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale a acestora.
Pentru evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale, IAS 40 permite întreprinderii să opteze
pentru unul din cele două tratamente contabile prezentate mai jos:
a) Modelul bazat pe valoarea justă
Valoarea justă a investiţiei imobiliare este, de regulă, valoarea sa de piaţă, adică cel
mai probabil preţ care se poate obţine, în mod rezonabil, pe piaţă, la data bilanţului.
După recunoaşterea iniţială, o întreprindere care alege modelul bazat pe valoarea
justă trebuie să evalueze toate investiţiile sale imobiliare la valoarea lor justă. În cazul în
care nu se poate determina o valoare justă, o întreprindere trebuie să evalueze acea
investiţie imobiliară utilizând tratamentul de bază prezentat în IAS 16 care se va continua
până la momentul cedării investiţiei imobiliare.
Valoarea reziduală a investiţiei imobiliare trebuie presupusă a fi egală cu zero.
Modelul valorii juste diferă de modelul de reevaluare deoarece câştigurile sau
pierderile apărute ca urmare a modificării valorii juste a investiţiei imobiliare se
recunosc în contul de profit şi pierdere al perioadei în care apar. Conform modelului de
reevaluare, creşterile în valoarea contabilă se recunosc direct în capitalul propriu ca
diferenţe de reevaluare.

Aplicaţii privind evaluarea investiţiilor imobiliare cu ajutorul „modelul valorii juste”

●Aplicaţie privind reflectarea în contabilitate a variaţiei valorii juste de la un


exerciţiu financiar la altul a unui imobil de plasament
Un imobil construit de o întreprindere cu un cost de 30.000 lei este dat în folosinţă
terţilor pe 1 septembrie N . La 31.12 N, valoarea justă estimată a activului este de
30.350 lei în condiţiile în care imobilul a fost amortizat pentru suma de 600 lei. Ştiind
că valoarea justă a imobilului este estimată la 31.500 la 31.12. N+1, se cere să
contabilizeze variaţia acesteia în cele două exerciţii financiare.
Rezolvare:
- întrucât valorea justă se determină la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, calculul
amortizării devine inutil;
- se anulează amortizarea cumulată, imputându-se imobilului de plasament;
- diferenţa dintre valoarea justă a imobilului şi valorea netă contabilă la 31.12.N
este:30.350-(30.000-600)=950 lei;
- la 31.12. N+1, variaţia valorii juste este:31.500-30.350=1.150 lei;
- înregistrările contabile aferente sunt prezentate în tabelul de mai jos:
data Tranzacţia Contul care se Contul care se suma

168
economică debitează creditează
Imputarea Amortizarea = Imobile de plasament 600
amortizării imobilelor de
31.12. N cumulate asupra plasament
valorii de intrare
a imobilului de
plasament
Se înregistrează Imobile de = Venituri din imobile de 950
diferenţa dintre plasament plasament
31.12. N valoaea justă a
imobilului şi
valorea netă
contabilă
Se înregistrează Imobile de = Venituri din imobile de 1.150
31.12. N+1
variaţia valorii plasament plasament
juste

●Aplicaţie privind determinarea valorii juste a unei proprietăţi imobiliare pe


baza conceptului de “utilizarea cea mai bună şi eficientă”
O societate deţine o proprietate compusă dintr-un teren şi o clădire veche, ca
investiţie cu o valoare rămasă de 30 (teren la cost de 15 şi clădirea la valoare rămasă de
15). În baza IAS 40 , proprietatea este reevaluată pentru prima dată la o valoare justă de
150. Se cere să se reflecte alocarea valorii juste între teren şi clădire ştiind că
evaluarea este bazată pe conceptul de “utilizare cea mai bună şi eficientă” a proprietăţii
şi presupune o dezvoltare completă a locului, incluzând demolarea clădirii vechi şi
construcţia unui magazin modern.
Rezolvare:
- determinarea valorii de piaţă pe baza conceptului de “utilizare cea mai bună şi
eficientă” a proprietăţii este cea mai utilizată formă de evaluare;
- - pentru evaluarea unei proprietăţi imobiliare la valoarea justă trebuie luată în
calcul nu numai valoarea în uz, ci şi orice alternativă de folosire a acesteia;
- valoarea cea mai mare este obţinută în condiţiile în care clădirea veche este demolată
în vederea modernizării locului;
- rezultă că în condiţiile demolării, valoarea de piaţă a clădirii vechi este zero;
- valorea reevalută de 150 trebuie alocată în întregime terenului;
Se observă că atunci când o întreprindere definitivează construcţia sau îmbunătăţirea
unei investiţii imobiliare, construită în regie proprie şi care va fi înregistrată la valoarea
justă, orice diferenţă între valoarea justă a proprietăţii imobiliare de la acea dată şi valoarea
sa contabilă anterioară trebuie recunoscută în profitul net sau în pierderea netă aferentă
perioadei.
Valoarea justă a proprietăţii imobiliare trebuie să reflecte stadiul actual al pieţei şi
împrejurările existente la data bilanţului ; aceasta nu include cheltuielile estimate de
vânzare pentru a reflecta faptul că investiţiile imobiliare nu sunt deţinute pentru a fi
vândute.
De exemplu, pentru a evita dubla evidenţiere a activelor sau datoriilor care sunt
recunoscute în bilanţ ca active sau datorii distincte, în determinarea valorii juste a
investiţiei imobiliare, o întreprindere va proceda astfel:
- echipamente precum lifturile sau aparatele de aer condiţionat vor fi incluse în
categoria investiţiilor imobiliare şi nu vor fi recunoscute separat ca imobilizări
corporale;
- mobilierul aferent unui birou închiriat se include în valoarea justă a acestui birou,
fără să fie recunoscut ca activ separat( deoarece veniturile din chirii sunt aferente
biroului mobilat;

169
- valoarea justă a investiţiei imobiliare exclude veniturile din leasing operaţional,
amânate sau înregistrate în avans, deoarece întreprinderea le recunoaşte distinct pe
acestea ca activ sau datorie.
Dacă o întreprindere a optat pentru modelul valorii juste în evaluarea unui imobil de
plasament, atunci aceasta va continua evaluarea acestor investiţii imobiliare la valoarea
justă, până la momentul când activul respectiv încetează să fie clasificat în categoria
imobilelor de plasament(momentul cedării activului sau momentul la care proprietatea
imobiliară devine proprietate imobiliară utilizată de proprietar sau întreprinderea începe
îmbunătăţirea acesteia cu scopul vânzării ulterioare pe parcursul desfăşurării normale a
activităţii) chiar dacă tranzacţiile de piaţă comparabile devin mai puţin frecvente sau
preţurile pieţei nu sunt disponibile. Cu alte cuvinte, valoarea justă se determină la
închiderea fiecărui exerciţiu financiar ceee ce înseamnă că nu mai este nevoie să se
calculeze amortizarea.

b) Modelul bazat pe cost


Conform acestui model,după evaluarea iniţială, investiţiile imobiliare ale unei
societăţi se evaluează utilizând tratamentul contabil de bază din IAS 16, adică la cost, mai
puţin orice amortizare cumulată şi orice pierderi cumulate din depreciere.
Când un activ este transferat în categoria imobilelor de plasament, tratamentul
contabil al diferenţei dintre valorea justă şi valorea contabilă se face diferit în funcţie de
originea acestui activ, astfel87:
- în cazul unei imobilizării corporale, transferul este asimilat unei reevaluări conform
IAS 16;
- în cazul în care activul este un stoc, diferenţa valorea justă şi valorea contabilă
afectează rezultatul exerciţiului.
Transferurile activelor la categoria de investiţie imobiliară se recunosc numai dacă
există o modificare a utilizării, precum:
- încheierea utilizării de către proprietar;
- începerea unui leasing operaţional cu o altă parte;
- definitivarea procesului de construcţie sau îmbunătăţire, pentru un transfer de la
proprietatea imobiliară în curs de construcţie sau îmbunătăţire la investiţie imobiliară.
Aplicaţii privind evaluarea investiţiilor imobiliare cu ajutorul „modelul evaluării la
cost”
●Societatea ALFA cumpără un teren la sfârştul exerciţiului N cu scopul de a-i creşte
valoarea, fiind recunoscut în bilanţul de la 31.12.N la valoarea de 50.000 lei. La
sfârşitul anului N+1,valorea justă a terenului este 80.000 lei iar la 31.12. N+2 ajunge
la 60.000 lei. Se cere să se reflecte înregistrările contabile ştiind că societatea a ales
modelul evaluării la cost , reevaluând la sfârşitul fiecărui an terenul deţinut.
Rezolvare:
- variaţia valorii juste a terenului este recunoscută în capitaluri proprii, în rezerve de
reevaluare;
- rezultatul exerciţiului , in contul de profit şi pierdere nu este afectat;
- înregistrările contabile aferente sunt:
Data Tranzacţia economică Contul care se Contul care suma
debitează se
creditează
Se înregistrează Imobile de = Rezerve din 30.000
31.12 N+1
variaţia valorii juste plasament reevaluare
(creşterea valorii)

87
Liliana Feleagă(Malciu), Niculae Feleagă”Contabilitate financiară”, o abordare europeană şi internaţională,
Editura Infomega ,Bucureşti, 2005.

170
Se înregistrează Rezerve din = Imobile de 20.000
31.12 N+2
variaţia valorii juste reevaluare plasament
(diminuarea valorii)
●Societatea BETA achiziţionează la 30 iunie o clădire în scopul de a fi închiriată
terţilor şi pe care intenţionează s-o deţină pe toata durata rămasă de viaţă de 10 ani.
Costul de achiziţie al clădirii este de 100.000 lei, comisioanele datorate agenţiei
imobiliare de 5% iar taxele notariale de 2000 lei.Valoarea justă a clădirii a evoluat
astfel:120.000 lei la 31.12.N, 130.050 lei la 31.12.N+1, 110.000 lei la 31.12.N+2.
Se cere să se reflecte tratamentul contabil al variaţiilor valorii juste a clădirii în
condiţiile în care societatea foloseşte modelul evaluării la cost iar operaţia de reevaluare
se practică la interval de trei ani.Ultima reevaluare a fost realizată în exerciţiul
financiar N-2.
Rezolvare:
- ♣ Informaţii contabile privind exerciţiul financiar N :

- costul clădirii=100.000+5% x100.000 +2000=107.000 lei;


- valorea reziduală este nulă având în vedere că proprietarul intenţionează s-o deţină pe
toată durata de viaţă rămasă;
- amortizarea anuală este: (107.000-0):10=10.700 lei;
- amortizarea semestrială 10.700:2=5350 lei;
- la 31.12.N, plusul de valoare(18.350 lei) generat de valorea justă a investiţie(120.000
lei) mai mare decât valorea contabilă a acesteia(107.000-5.350=101.650 lei) nu se
înregistrează , nefiind rezultatul unui proces de reevaluare.
- rezultă că la 31.12.N,investiţia imobiliară este recunoscută în bilanţ la valoarea de
101.650 lei;
♣ Informaţii contabile privind exerciţiul financiar N +1:
- la 31.12. N+1, investiţia imobiliară este recunoscută la valoarea justă de 130.050 lei;
- amortizarea aferentă exerciţiului N+1 este de 10.700 lei;
- valoarea contabilă a investiţiei imobiliare este :101.650-10.700=90.950 lei;
- diferenţa din reevaluare favorabilă =130.050- 90.950 =39.100 lei;
- amortizarea semestrială după reevaluare:130.050 :[10x 2 semestre-(1 semestru +1 an x
2 semestre)]=7.650 lei;
- amortizarea anuală 7650 x 2=15.300 lei;
- înregistrarea contabilă a reevaluării clădirii se face conform metodei nete;
- impozitele amânate sunt de 39.100 x 16%=6.256 lei;
♣ Informaţii contabile privind exerciţiul financiar N +2:
- valoarea justă a investiţiei imobiliare =110.000 lei;
- valoarea contabilă a investiţiei imobiliare=130.050-15.300=112.506 lei;
- minusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate, nefiind rezultatul unui proces de
reevaluare;
- rezultă că investiţia imobiliară se recunoaşte la valoarea contabilă de 112.506 lei.
♣înregistrările contabile aferente:
Data Tranzacţia Contul care se Contul care se suma
economică debitează creditează
Se înregistrează Imobile de = Creditori diverşi 107.000
30.06. N
achiziţia investiţiei plasament
imobiliare
Se înregistrează Cheltuieli cu = Amortizarea 5.350
31.12 N cheltuielile cu amortizarea investiţiilor imobiliare
amortizarea investiţiilor
investiţiilor imobiliare imobiliare
31.12 N +1 Deducerea amortizării Amortizarea = Imobile de plasament 16.050

171
cumulate investiţiilor
imobiliare
Înregistrarea diferenţei Imobile de = % 39.100
favorabile din plasament Rezerve din 32.844
31.12 N +1
reevaluare reevaluare
Impozite amânate 6.256
Se înregistrează Cheltuielile cu = Amortizarea 15.300
cheltuielile cu amortizarea investiţiilor imobiliare
31.12.N+2
amortizarea investiţiilor
investiţiilor imobiliare imobiliare

8.3. Aplicaţii privind tratamentul contabil al activelor transferate la şi din categoria


imobilelor de plasament
●când activul transferat la investiţii imobiliare, este o imobilizare corporală
♣Se cunosc următoarele informaţii privind transferul unui imobil(clădire) al unei
societăţi care îl are în proprietate şi care îl inchiriază unei alte societăţi, devenind imobil
de plasament:
- valoarea de achiziţie a imobilului este de 1200 lei;
- amortizarea cumulată este de 480 lei;
- valoarea justă a activului la data transferului (1 iulie N) este de 1680 lei;
- la 31.12.N, valoarea justă a activului devine 1620 lei, respectiv 1700 lei la 31.12.N+1.
Să se reflecte în contabilitate tranzacţiile generate de transferul activului la imobil de
plasament.
Rezolvare:
- conform IAS 16, transferul activului este tratat ca o reevaluare;
- valoarea contabilă netă a activului este :1200-480=720 lei ;
- diferenţa în plus dintre valorea justă a activului la data transferului şi valoarea contabilă
netă a acestuia se recunoaşte direct în capitalurile proprii, la poziţia Rezerve din
reevaluare(1680-720=960 lei);
- la 31.12.N, se recunoaşte diminuarea valorii juste de 1680-1620=60 lei;
- la 31.12.N+1, variaţia valorii juste este de :1700-1620=80 lei şi se recunoaşte ca o
rezervă din reevaluare;
- înregistrările contabile aferente transferului activului la imobile de plasament, sunt
prezentate mai jos:

Data Tranzacţia economică Contul care se Contul care se suma


debitează creditează
Imputarea amortizării cumulate Amortizarea = Clădire 480
1.07. N
asupra valorii de intrare a clădirii
imobilului
Se înregistrează imobilul de Imobile de = % 1.680
1.07. N plasament şi diferenţa dintre plasament Clădiri 720
valoarea justă a acestuia şi valorea Rezerve din
netă contabilă reevaluare 960
31.12. N Se înregistrează variaţia valorii Rezerve din = Imobile de 60
juste (diminuare) reevaluare plasament
31.12. Se recunoaşte variaţia valorii juste Imobile de = Rezerve din 80
N+1 plasament reevaluare

172
♣ O societate decide să închirieze unei terţe părţi o clădire care până în prezent a
fost utilizată în scopuri administrative. Valorea rămasă a clădirii este 120 lei.Ca urmare
a schimbării utilizării, clădirea este reevaluată pentru prima dată în baza IAS 40, la
180lei cu ajutorul modelului bazat pe valoarea justă.
Rezolvare:
- suntem în situaţia în care un activ ocupat în prealabil de proprietar devine investiţie
imobiliară;
- câştigul sau pierderea din reevaluarea activului la valoarea justă în sumă de 60 lei
trebuie recunoscută ca o rezervă de reevaluare, în conformitate cu IAS 16
- la vânzarea activului, şi numai atunci, surplusul de reevaluare este transferat în
rezultatul reportat fără a avea impact în contul de profit şi pierdere.

●când activul transferat la investiţii imobiliare este un stoc


O societate care are ca obiect de activitate achiziţia şi vânzarea de clădiri, decide ca
una din aceste clădiri să fie închiriată terţilor. Costul de achiziţie al clădirii este 24000
lei iar valoarea justă la data transferului(1 august) este 25.000 lei. Ştiind că la 31.12. N,
valorea justă a clădirii este 26.000 lei, să se reflecte în contabilitate tranzacţiile generate
de schimbarea clasificării activului
Rezolvare:
- transferul se face de la stocuri la investiţie imobiliară care va fi înregistrată la
valoarea justă;
orice diferenţă între valoarea justă a proprietăţii imobiliare la acea dată şi valoarea sa
contabilă anterioară trebuie recunoscută în profitul net sau pierderea netă a perioadei;
- -înregistrările contabile sunt :

Data Tranzacţia economică Contul care se Contul care se suma


debitează creditează
Inregistrarea transferului Imobile de = % 25.000
şi a diferenţei de valoare plasament Stocuri de 24.000
1.08. N mărfuri 1.000
Venituri din
imobile de
plasament
Se înregistrează variaţia Imobile de = Venituri din 1.000
31.12. N
valorii juste (26.000- plasament imobile de
25.000) plasament

● când activul încetează să mai fie imobil de plasament(schimbarea clasificării


imobilului din investiţie imobiliară în active destinate a fi utilizate de proprietar)
Un imobil care a fost închiriat îşi schimbă destinaţia în sensul că începând cu 1
iulie N+1 este utilizat de proprietar. Durata de utilizare reziduală a clădirii este 10 ani.
Se cere să se reflecte în contabilitate operaţiile generate din schimbarea clasificării
imobilului ştiind că valorea justă a acestuia an fost de 10.200 la 31.12.N, respectiv
11.100 la data transferului.
Rezolvare:
- variaţia valorii juste a imobilului de la 31.12.N la 1.07 N+1 este de :11100-
10.200=900 lei;
- cheltuielile cu amortizarea la la 31.12.N sunt:11.100/1o x 6/12=555;
- înregistrările contabile se prezintă astfel:

Data Tranzacţia Contul care se Contul care se suma


economică debitează creditează

173
Se înregistrează Imobile de = Venituri din imobile 900
1.07 N+1 variaţia valorii plasament de plasament
juste
Recunoaşterea Clădiri = Imobile de plasament 11.100
imobilului în
1.07 N+1 categoria activelor
destinate a fi
utilizate de
proprietar
Se recunoaşte Cheltuieli de = Amortizarea clădirilor 555
cheltuiala cu exploatare
31.12.N +1
amortizarea privind
amortizarea

O investiţie se elimină din bilanţ(nu se mai recunoaşte) din momentul cedării care
poate să apară în una dintre ipostazele de mai jos:
- vânzarea sau contractarea unui leasing financiar
- investiţia imobiliară este definitiv retrasă din folosinţă şi nu se mai preconizează
apariţia de beneficii economice viitoare din cedarea ei.
Câştigurile şi pierderile apărute din casarea sau cedarea investiţiilor imobiliare se
determină ca diferenţă între încasările nete din cedare şi valoarea contabilă a activului şi se
recunosc ca venituri sau cheltuieli în contul de profit şi pierdere , cu excepţia situaţiei în
care IAS 17 nu impune alte reguli pentru vânzare şi leaseback.
Privind investiţiile imobiliare, în situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii cu
privire la:
- modelul ales în evaluararea investiţiilor imobiliare;
- în cazul în care aplica modelul valorii juste, daca, şi în ce condiţii
proprietăţile utilizate în leasing operaţional sunt tratate şi clasificate ca şi
investiţii imobiliare.
- venitul din închirierea proprietăţii;
- cheltuielile operaţionale directe (inclusiv reparaţii şi întreţinere) realizate
din exploatarea ;
- evaluatorul independent, dacă este cazul;
- reconcilierea soldurilor de închidere şi deschidere atunci când o evaluare
a unei investiţii imobiliare este ajustată în mod semnificativ în scopul
întocmirii situaţiilor financiare.

În cazul aplicării modelului bazat pe cost, o întreprindere trebuie să prezinte


următoarele informaţii suplimentare:
- Valoarea justă a proprietăţii;
- Metoda de amortizare şi duratele de viaţă utilizate;
- Reconcilierea soldurilor de închidere şi deschidere

Diagrama de mai jos88 sintetizează regulile de contabilizare şi evaluare a imobilelor


de plasament:
- IAS 40 se aplică pentru pentru investiţiile imobiliare;
- IAS 16 se utilizează pentru proprietăţi imobiliare utilizate de posesor
sau acelea care sunt construite sau îmbunătăţite pentru a fi în viitor
utilizate ca investiţii imobiliare
- IAS 2 se utilizează pentru proprietăţi imobiliare deţinute în scopul
vânzării pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.
88
Touron P,Tondeur H., Comptabilité en IFRS, Editions d’Organisation, 2004

174
Start

Da
Proprietatea este
Nu a fi
deţinută pentru Se utilizează IAS 2 Stocuri
vândută în cursul
normal al activităţii?
Nu

Este proprietatea imobiliară


construită sau îmbunătăţită? Se utilizează IAS 16 (tratamentul
contabil de bază sau alternativ
permis)

Se utilizează IAS 16 (tratamentul


Este proprietatea contabil de bază sau alternativ
imobiliară utilizată permis) până la definitivare
de posesor?

Proprietatea imobiliară este


o investiţie imobiliară Model bazat pe cost

Care model este ales pentru


toate investiţiile imobiliare? Se utilizează IAS 40
Model bazat pe valoarea justă

Se utilizează IAS 16 (de bază) cu


Model bazat pe cost prezentarea informaţiilor prevăzute de
IAS 40

175
CAPITOLUL 9

TRATAMENTUL CONTABIL AL ACTIVELOR BIOLOGICE ŞI


PRODUCŢIE AGRICOLE LA PUNCTUL DE RECOLTARE ÎN
CONFORMITATE CU STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE CONTABILITATE
IAS 41 „AGRICULTURA”

În măsura în care se se referă la activităţile agricole, IAS 41 se aplică pentru


contabilizarea următoarelor elemente:active biologice. producţia agricolă la punctul de
recoltare, subvenţiile guvernamentale legate de agricultură. IAS 41„Agricultura” Nu
tratează probleme legate de terenurile agricole şi de activele necorporale agricole, aspecte
care sunt abordate de IAS 16 (IAS 40), respectiv IAS 38.

9.1. Recunoaşterea,evaluarea, contabilizarea şi informaţiile ce trebuie prezentate în


situaţiile financiare cu privire la activele biologice şi producţia agricolă la momentul
recoltei.

Activitatea agricolă controlează transformarea activelor biologice în scopul vânzării


în aceeaşi stare, obţinerea din acestea de produse agricole sau alte active biologice.
Producţie agricolă reprezintă produsul recoltat din activele biologice ale unităţii
adică separarea producţiei de activul biologic sau încetarea vieţii activului
biologic.Rezultă că producţia agricolă se diferenţiază net de transformarea produselor
agricole. Momentul recoltei este punctul de la care contabilitatea agricolă a bunurilor în
conformitate cu precizările IAS 41 intră sub incidenţa normei contabile IAS 2”Stocuri”. De
fapt, valoarea justă la momentul recoltei reprezintă costul precizat de standardul IAS
2”Stocuri”.
Activele biologice depăşesc ca durată de viaţă perioadele contabile de raportare.
Acestea se clasifică în active biologice consumabile şi active biologice roditoare.
●Recunoaşterea şi evaluarea iniţială a activelor biologice sau produselor
agricole
Un activ biologic sau un produs agricol va fi recunoscut atunci şi doar atunci când:
- entitatea controlează activul ca urmare a unor evenimente trecute
- este probabil ca entitatea să obţină beneficii economice viitoare asociate activului
- valoarea justă sau costul activului poate fi evaluat în mod fiabil
Un activ biologic se recunoaşte iniţial şi la data bilanţului la valoarea justă
diminuată cu costurile estimate de vânzare. Dacă valoarea justă a unui activ biologic nu
poate fi evaluată în mod credibil, este reţinut costul amortizat în locul valorii juste,
diminuat şi cu orice pierderi cumulate din depreciere. Valoarea justă este dată de preţul de
pe o piaţă activă. Piaţa activă este o piaţă care respectă cumulat condiţiile:
- elementele comercializate pe piaţă sunt omogene
- pot fi găsiţi cumpărători şi vânzători interesaţi în orice moment
- preţurile sunt disponibile publicului

176
Atunci cănd nu există o piaţă activă, valoarea justă este determinată, după
următoarele criterii:
- cel mai recent preţ de tranzacţie pe piaţă;
- preţurile de piaţă pentru active similare, ţinând cont de diferenţe;
- etaloane de sector cum ar fi valoarea unei livezi, exprimată în numărul de puieţi sau
în hectare sau valoarea unei cirezi exprimată în kilograme de carne;
- actualizarea fluxurilor de trezorerie aşteptate de la activ.
Costurile estimate de vânzare includ diferite comisioane şi taxe impuse vamale, de
transfer sau impuse de organe de reglementare. Se observă ca anumite cheltuieli legate de
transportul sau vânzarea pe piaţă a activelor biologice nu trebuie incluse în aceste cheltuieli
estimate de vânzare.
Actualizarea fluxurilor de trezorerie aşteptate de la activ ajută la stabilirea unei valori
corecte a unui activ biologic în prezenta lui locaţie şi condiţie.De exemplu, pentru a
determina valoarea unei turme de oi, se utilizează informaţii privind preţul de vânzare al
oilor la sfârşitul perioadei de producţie, încasările obţinute din vânzarea produselor
obţinute de la acestea(nu se ia în consideraţie valoarea mieilor proveniţi de la oile din
turmă) precum şi plăţile generate de hrana animalelor.Aceste informaţii privind condiţia
curentă a unui activ sunt luate în consideraţie la stabilirea ratei de actualizare utilizată în
estimarea încasărilor nete. De exemplu, în condiţiile în care preţurile determinate de piaţă
nu sunt disponibile pentru un activ biologic în condiţia actuală, valoarea justă se poate
determina actualizând valorile juste ale recoltei viitoare(care se cunosc în raport cu un preţ
de referinţă de pe piaţă)în funcţie de o rată de actualizare(costul capitalului agreat de
întreprindere)şi o perioadă de timp calculată din momentul de faţă până ăn momentul
recoltei. Valoarea justă corectă a activelor biologice sau produselor agricole nu trebuie
ajustată în raport cu un contract de vânzări viitor, deoarece preţurile acestuia nu sunt
semnificative în determinarea unei valori corecte care trebuie să reflecte o piaţă curentă.
Determinarea valorii juste este dificilă în cazul activelor biologice roditoare cu o durată
de viaţă mai lungă şi în consecinţă este indicată aplicarea IAS 36 privind calculul atât al
valorii de utilizare cât şi al preţului net de vânzare şi alegerea valorii minime dintre aceste
două variabile.
În condiţiile în care valorea justă este contestabilă, activul biologic sau producţia
agricolă sunt recunoscute în bilanţul contabil la cost diminuat cu deprecierea şi pierderea
de valoare acumulate.Astfel, valorea justă nu poate fi determinată când există estimări de
rea credinţă pentru anumite active, când preţurile nu sunt determinabile pe o piaţă
activă.Această excepţie încetează când condiţiile şi locaţia activului permit o estimare
credibilă a valorii juste.
Modificarea valorii juste a unui activ biologic de la un exerciţiu financiar la altul este
recunoscută, după caz ca o pierdere sau un câştig. Separarea fluctuaţiilor valorii juste,
minus costurile estimate la punctul de vînzare, în două categorii: fluctuaţii datorate
modificărilor fizice şi fluctuaţii atribuibile modificărilor de preţ, este încurajată dar nu
impusă de acest standard
Evaluarea producţiei agricole în momentul recoltei se face la valorea justă diminuată cu
valoarea costurilor estimate de vânzare.De regulă, contabilizarea recoltei reprezintă un stoc
şi în acelaşi timp un venit.
Subvenţiile guvernamentale fără condiţii, , evaluate la valoarea justă sunt recunoscute
la venituri atunci când creanţa este primită.Subvenţiile cu condiţii se recunosc la venituri
numai dacă condiţiile ataşate acestora sunt îndeplinite.

●Prezentarea şi informaţiile de furnizat în situaţiile financiare

177
Privind activele biologice, entitatea trebuie să prezinte pentru fiecare grupă de active
biologice, următoarele informaţii:
- descrierea grupului;
- natura activităţilor sale, care implică fiecare grup de active biologice;
- cantităţile de active la închidere şi recoltele obţinute în cursul exerciţiului
- metodele de determinare a valorii juste a fiecărui grup de produse agricole la
punctul de recoltare şi a fiecărui grup de active biologice;
- valoarea justă, determinată la punctul de recoltare minus costurile de vânzare
estimate la punctul de vânzare a produselor agricole recoltate în cursul perioadei;
- restricţiile de proprietate; valorile contabile ale activelor biologice cu care se
garantează datoriile;
- natura şi valoarea subvenţiilor guvernamentale recunoscute în situaţiile
financiare
- condiţiile neîndeplinite şi alte contingenţe ataşate subvenţiilor guvernamentale;
- informaţii suplimentare în situaţia în care valoarea justă nu a putut să fie
determinată în mod credibil;
De asemenea, entitate trebuie să prezinte câştigul sau pierderea cumulată din perioada
curentă la recunoaşterea iniţială a activelor biologice şi produselor agricole şi din
modificarea valorii juste, minus costurile estimate la punctul de vânzare a activelor
biologice.
Valoarea contabilă a activelor biologice trebuie prezentată separat în bilanţ.
Entitatea va prezenta o reconciliere a modificărilor valorii contabile a activelor
biologice între începutul şi sfârşitul perioadei curente, reconciliere ce va include:
- reducerile datorate vânzărilor;
- reducerile datorate recoltării ;
- creşterile rezultate din combinări de inteprinderi ;
- diferenţele de curs nete rezultate din conversia situaţiilor financiare ale unei operaţiuni
din străinătate.

9.2. Aplicaţii privind recunoaşterea,evaluareaşi contabilizarea activelor biologice şi


producţiei agricole la momentul recoltei

a)Recunoaşterea şi contabilizarea activelor biologice şi a producţiei agricole


● Valoarea justă estimată a unui viţel nou născut este 250 lei. Se cere să se contabilizeze
activul biologic.
Rezolvare:
- viţelul reprezintă un activ biologic;
- dar şi un câştig pentru entitatea economică;
- câştigul sau pierderea rezultate din recunoaşterea iniţială a unui activ
biologic ,mai puţin costurile de vânzare estimate se reflectă în profitul net al perioadei
- înregistrarea contabilă este:”Viţei”=”Câştiguri din active biologice”
● O fermă a achiziţionat o cireadă de vaci la costul de achiziţie de 15.000 lei care
reprezintă o bună estimare a valorii juste a acestor animale. În condiţiile în care s-ar
vinde vacile, costurile de vânzare imediată ar fi de 500 lei . Se cere să se înregistreze în
contabilitatea fermei această tranzacţie
Rezolvare:
- deducerea costurilor estimate de vânzare din valoarea justă generează o
pierdere;
- pierderea afectează rezultatul curent;

178
- înregistrarea contabilă este :
% = “Furnizori” 15000
“Vaci” 14.500
“Pierderi din active biologice “ 500

● O fermă deţine un teren pe care există o livadă de pruni.Valoarea justă a activului


biologic îmreună cu terenul aferent este de 35.000 lei.Se cere să se determine valoarea
justă a livezii de pruni ştiind că în zonă, un teren identic ca suprafaţă se vinde la un
preţ de 10.000 lei.
Rezolvare:
- nu există o piaţă separată pentru cele două active;
- valoarea justă a livezii este :35.000-10000=25.000 lei;
- conform IAS 41, dacă nu există un preţ de piaţă, activul se recunoaşte la costul
de achiziţie sau producţie diminuat cu amortizarea şi deprecierile cumulate.
●Recolta unei ferme care deţine o livadă de 5 hectare de meri are la sfârşitul exerciţiului
N o valoare justă diminuată cu cheltuielile estimate de vânzare de 25.000 lei
Rezolvare:
-recolta de mere generează un venit;
- înregistrarea contabilă este:
Stoc de mere = Venituri din producţia agricolă 25.000

● Un fermier plantează o livadă de pruni, în anul N, care-l costă 125.000 lei. La


sfârşitul anului avem următoarele informaţii privind plantaţia:
- o boală s-a extins la întrega populaţie de pruni şi nimeni nu riscă cumpărarea unor
pomi bolnavi până la clarificarea siutaţiei, într-un interval de timp estimat la 8 luni
privind stabilirea tipurilor de pomi vulnerabili la această infecţie;
- în urmă cu 5 luni, fermierul a mai vândut o livadă cu 150.000 lei ;.
- conform unei reviste de specialitate, preţul mediu al unei livezi de pruni este 160.000
lei.
Se cere să se determine valoarea corectă a livezii de pruni
Rezolvare:
- valoarea corectă este valoarea justă, minus costurile estimate la punctul de
vânzare;
- preţurile de pe piaţa activă nu sunt disponibile ;
- informaţii relevante privind valorea justă a livezii de pruni, avem: cea mai
recentă tranzacţie pe piaţă(150.000 lei) şi preţul mediu al unei livezi de
pruni(160.000 lei).
- rezultă că valoarea justă poate fi 150.000 lei, 160.000 lei sau media
acestora:155.000 lei;
- pentru a stabili care care valoare justă este mai credibilă, fermierul trebuie să
aibă în vedere motivele pentru care există aceste diferenţe.

b) Separarea fluctuaţiilor valorii juste în funcţie de modificările fizice şi


modificărilor de preţ89

89
Hennie van Greuning « Standarde internaţionale de raportare financiară », Ghid practic, Ediţie revizuită
2007, Editura IRECSON, Bucureşti preluat după Comitetul Standardelor Internaţionale de Contabilitate, IAS
41:Agricultura, pagina 2075

179
La 01.01.N o entitate deţine o cireadă de 20 animale cu vărsta de 2 ani. La 01.07.N a
fost cumpărat un animal de 2,5 ani cu 130 şi un alt animal s-a născut la aceeaşi
dată.
În decursul perioadei nu au fost vândute sau cedate animale. Valorile juste pe
bucată, minus costurile la punctul de vănzare sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Valoarea justă pe bucată

Animale de 2 ani la 01.01.N 120

Animale nou-născute la
84
01.07.N

Animale de 2,5 ani la 01.07.N 130

Animale nou-născute la
86
31.12.N

Animale de 0,5 ani la 31.12.N 96

Animale de 2 ani la 31.12.N 126

Animale de 2,5 ani la 31.12.N 133

Animale de 3 ani la 31.12.N 144

Se cere să se determine:
♣ Valoarea justă, minus costurile la punctul de vânzare a cirezii la 01.01.N
♣)valoarea justă a achiziţiilor la 1 .05.N
♣ Creşterea valorii juste, minus costurile estimate la punctul de vânzare, datorită
modificărilor de preţ;
♣ Creşterea valorii juste, minus costurile estimate la punctul de vânzare, datorită
modificărilor fizice;
♣Valoarea justă, minus costurile estimate la punctul de vânzare la 31.12.N
Rezolvare:
♣Valoarea justă, minus costurile la punctul de vânzare a cirezii la 01.01.N este:20 x
120=2400 u.m. ;
♣ valoarea justă a achiziţiilor la 1 .05.N=1x 130=130 u.m.;
♣ Creşterea valorii juste, minus costurile estimate la punctul de vânzare, datorită
modificărilor de preţ:
- la animalele de 2 ani : 20 x (126-120) = 120 u.m.
- la animalele de de 2,5 ani: 1 x (133 –130) = 3 u.m
la animalele nou-născute : 1 x (86- 84) = 2 u.m
Total: 125 u.m
♣ Creşterea valorii juste, minus costurile estimate la punctul de vânzare, datorită
modificărilor fizice:
20 x (144-126) = 360 u.m
1 x (144 –133) = 11 u.m
1 x (96- 86) = 10 u.m
1 x 84 = 84 u.m

180
Total 465 u.m

♣Valoarea justă, minus costurile estimate la punctul de vânzare la 31.12.N


21 X 144 = 3024
1 X 96 = 96
Total 3.120
Se observă că :
Valoarea justă, minus costurile estimate la punctul de vânzare la 31.12.N(3120
u.m.)=Valoarea justă, minus costurile la punctul de vânzare a cirezii la 01.01(2400
u.m.).+valoarea justă a achiziţiilor la 1 .05.N (130 u.m.) +creşterea valorii juste, minus
costurile estimate la punctul de vânzare, datorită modificărilor de preţ(125 u.m.)
+creşterea valorii juste, minus costurile estimate la punctul de vânzare, datorită
modificărilor fizice(465);
c) Situaţiile financiare ale activelor biologice şi producţiei agricole
Societatea ALFA are ca obiect de activitate, producţia de lapte şi furnizarea acestuia
către diverşi clienţi. La 31.12. N,întreprinderea deţine 503 vaci pentru lapte ,ca active
mature şi 164 juninci ca active imature. Societatea a produs 189.100 kg.de lapte cu o
valoare justă , mai puţin costul estimat la punctul de vânzare, de 621.888 u.m.
Prin bilanţ, societatea oferă o descriere cuantificată a fiecărui grup de active
biologice clasificate după caz, în active biologice consumabile şi de reproducţie sau în
active biologice mature şi imature.

Bilanţul Societăţii ALFA


31 .12. N 31.12. N-1
ACTIVE
Animale de lapte -imature 62.472 57.276
Animale de lapte -Mature 447.588 494.208
Subtotal Active Biologice 510.060 551.484
Imobilizări corporale 1.755.180 1.691.760
Total Active Imobilizate 2.265.240 2.243.244
Stocuri 99.540 84.780
Creanţe comerciale şi de altă natură 105.600 78.000
Numerar 12.000 12.000
Total Active Curente 217.140 174.780
Total active 2.482.380 2.418.024
Capitaluri proprii şi datorii
Capital propriu
Capital emis 1.200.000 1.200.000
Profit acumulat 1.083.394 1.038.000
Total capitaluri proprii 2.283.394 2.238.000
Datorii comerciale şi de altă natură 198.986 180.024
Total datorii curente 198.986. 180.024
Total capitaluri proprii şi datorii 2.482.380 2.418.024

Contul de profit şi pierdere al Societăţii ALFA


31 .12. N

Valoarea justă a laptelui produs 621.888

181
Câştiguri din modificări ale valorii juste minus costurile estimate la
47.916
punctul de vânzare a animalelor de lapte
Total venituri 669.804
Cheltuieli cu stocurile consumate 165.028
Cheltuieli salariale 152.740
Amortizarea 18.300
Alte cheltuieli din exploatare 236.510
Profit din exploatare 97.226
Impozitul pe profit 51.834
Profitul net al exerciţiului 45.394

Politicile contabile privind activele biologice şi producţia de la lapte


Animalele sunt evaluate la valorea justă minus costul estimat la punctul de vânzare.
Preţurile de piaţă ale animalelor mature şi imature este punctul de referinţă în determinarea
valorii juste a animalelor Societăţii ALFA. Laptele se recunoaşte iniţial la valoarea justă,
minus costul estimat la punctul de vânzare(la momentul mulgerii).Valoarea justă a lapelui
ia în consideraţie preţul de piaţă din zona respectivă.

Reconcilierea valorilor contabile ale animalelor de lapte

Valoarea contabilă la 31.12. N-1 551.484


- Creşteri datorate achiziţiilor 31.500
- Câştig din modificarea valorii juste minus 18.420
costurile estimate la punctul de vânzare
datorate modificărilor fizice
- Câştig din modificarea valorii juste minus 29.946
costurile estimate la punctul de vânzare
datorate modificărilor de preţ
29.496
Scăderi datorate vânzărilor (120.840
Valoarea contabilă la 31.12. N 510.060

Pentru a gestiona riscul scăderii preţului laptelui întreprinderea urmăreşte să încheie


contracte cu instrumente derivate sau alte contracte. the financial risk.
Determinarea valorii juste în mod corect prezintă o importanţă deosebită pentru
utilizatorii situaţiilor financiare.Tehnicile pentru determinarea activelor biologice şi
producţiei agricole la momentul recoltării pot influenţa semnificativ nivelul valorii juste.În
consecinţă, utilizatorii trebuie să analizeze prezumţiile cheie aplicate la determinarea
valorii juste a fiecăruigrup de produse agricole la punctul de recoltare şi a fiecărui grup de
active biologice, precum şi consecvenţa acestora de al an la an.

182
CAPITOLUL 10

RECUNOAŞTEREA,EVALUAREA, PREZENTAREA ÎN SITUAŢIILE


FINANCIARE A ACTIVELOR DESTINATE VÂNZĂRII ŞI ABANDONULUI
DE ACTIVITĂŢI ÎN CONFORMITATE CU IFRS 5

Standardul IFRS 5”Active necurente deţinute pentru vânzare şi întreruperi de


activităţi” înlocuieşte standardul IAS 35 „Abandonul de activităţi” şi are ca obiectiv
tratamentul contabil al activelor deţinute în vederea vânzării, precum şi prezentarea
informaţiilor privind activităţilor întrerupte.
Standardul IFRS 5 elaborat în cadrul proiectului de covergenţă cu standardele
americane aplică reguli specifice , criterii de clasificare şi prezentare pentru activele
necurente şi pentru grupurile de „active destinate cedării”. Dispoziţiile standardului IFRS
5, referitoare la evaluarea activelor sau grupurilor de active destinate cedării, nu se aplică
următoarelor active necurente :
- activele de impozit amânat (IAS 12) ;
- activele contabilizate la valoarea justă, în conformitate cu standardul IAS 40
- activele evaluate la valoarea justă, diminuată cu cheltuielile de vânzare
estimate, conform IAS 41 ;
- drepturile contractuale care provin din contractele de asigurări (IFRS 4) ;
- activele financiare care intră în aria de aplicabilitate a standardului IAS 39 ;
- activele legate de avantajele de personal (IAS 19).

10.1. Clasificarea, evaluarea şi prezentarea în situaţiile financiare a activelor


necurente deţinute sau achiziţionate în vederea vânzării precum şi abandonul de
activităţi
Activele necurente deţinute în vederea vânzării regrupează toate activele necurente
la care întreprinderea are intenţia să renunţe fie prin vânzare, fie prin schimb cu alte active
necurente. Cu alte cuvinte, este vorba despre acea categorie de active a căror valoare
contabilă va fi recuperată mai degrabă prin vânzare sau schimb cu alte active, decât prin
utilizarea acestora.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească activele necurente pentru a fi supuse
cedării sunt :
- ele trebuie să se afle în starea de tranzacţionare imediată şi o astfel de operaţiune
trebuie să fie foarte probabilă ;
- conducerea entităţii trebuie să fie angajată faţă de un plan de vânzare;
- există un plan activ pentru găsirea unui cumpărător la un preţ rezonabil, astfel
încât modificarea planului de cesiune să fie foarte puţin probabil;
- vânzarea să aibă loc în cel mult un an de la data clasificării activului sau grupului
de active necurente în active destinate cedării.
Prelungirea perioadei de finalizare a vânzării peste un an nu împiedică clasificarea
activului necurent în activ destinat vânzării dacă aceasta se datorează unor evenimente pe

183
care întreprinderea nu le poate controla şi dacă există probe că managementul entităţii
rămâne angajat în planul de vânzare a activului. Poate exista o prelungire a termenului de
cesiune în situaţiile în care, întreprinderea se angajează în planul de cesiune la o anumită
dată şi în mod rezonabil se aşteaptă ca o serie de terţi să impună condiţii privind transferul
activului, care vor prelungi perioada de realizare a vânzării.De Totodată, activităţile
necesare pentru îndeplinirea acestor condiţii nu pot fi angajate înainte de obţinerea
angajamentului ferm de cumpărare iar această obţinere este foarte probabilă în cursul
anului.
Data clasificării unui activ necurent în categoria activelor deţinute pentru a fi cedate
este, data la care sunt îndeplinite următoarele condiţii :
- activul este disponibil pentru o cesiune imediată, adică întreprinderea are
intenţia şi capacitatea de a transfera acest activ unui cumpărător în starea sa
actuală;
- cesiunea are un grad ridicat de probabilitate, confirmat prin existenţa unui plan
de vânzarea a activului şi un program activ de căutare a unui cumpărător ;
- întreprinderea se aşteaptă ca cesiunea completă să intervină în termen de cel
mult un an de la data clasificării în „active destinate cedării”, cu excepţia
cazurilor rare autorizate de referenţialul internaţional IFRS 5 ;
- acţiunile necesare pentru realizarea cesiunii fac improbabilă orice schimbare a
planului de cesiune sau un abandon al acestuia.
IFRS 5 precizează că activele clasificate ca disponibile pentru vânzare să fie
promovate la un preţ care să corespundă valorii lor juste.
Un activ care urmează a fi casat nu poate fi prezentat ca deţinut pentru vânzare
deoarece recuperarea valorii sale contabile nu se face prin vânzare.Rezultatul şi fluxul de
trezorerie generate de un grup de active care vor fi casate, trebuie prezentate separat de la
data la care grupul încetează de a mai fi utilizat, numai dacă :
- reprezintă un segment principal al afacerii;
- formează o zonă geografică de tranzacţii;
- sunt o componentă a unui plan unic privind desfiinţarea unui segment principal
al afacerii sau a unei zone geografice de operaţii;
- este o sucursală achiziţionată cu scopul de a fi revândută.
Grupul de active destinate cedării reprezintă un ansamblu de active şi, eventual, de
datorii legate de activele respective, la care întreprinderea are intenţia să renunţe prin
vânzare, prin schimb cu alte active sau pe altă cale, într-o tranzacţie unică.
Un grup de active destinate cedării poate fi alcătuit dintr-un ansamblu de unităţi
generatoare de trezorerie, dintr-o unitate generatoare de trezorerie sau dintr-o parte a unei
unităţi generatoare de trezorerie, noţiunea de unitate generatoare de trezorerie fiind
conformă cu standardul IAS 36. Grupul de active destinate cedării poate cuprinde orice
active sau datorii ale societăţii, inclusiv active şi datorii curente care nu intră în câmpul de
aplicare al IFRS 5. De asemenea, grupul de active cuprinde un fond comercial (goodwill)
achiziţionat în cadrul unei grupări de întreprinderi, dacă acest grup de active corespunde
unei unităţi generatoare de trezorerie, căreia i-a fost afectat un fond comercial pentru
efectuarea testului de depreciere prevăzut în IAS 36, sau dacă este vorba despre o activitate
inclusă într-o astfel de unitate generatoare de trezorerie.
Activele necurente destinate cedării, cu ocazia clasificării lor, sunt evaluate la cea
mai mică valoare dintre valoarea lor netă contabilă şi valoarea lor justă, diminuată cu
costurile de cesiune.Cheltuielile estimate privind vânzarea activului cuprind cheltuielile
directe legate de această tranzacţie de vânzare, cu excepţia cheltuielilor de finanţare şi a
cheltuielilor cu impozitulm pe profit.Costurile cu vânzarea trebuie actualizate în condiţiile
în care este foarte probabil ca această tranzacţie să aibă loc într-o perioadă mai mare de un

184
an, iar creşterea aferentă trebuie înregistrată în contul de profit şi pierdere ca un cost de
finanţare. În practică, recunoaşterea creşterii valorii actualizate a costurilor cu vânzarea în
contul de profit şi pierdere drept cheltuieli financiare, se face numai când valorea justă
diminuată cu cheltuielile de vânzare este mai mică decât valoarea netă contabilă a activului
destinat cedării. Când valoarea justă minus cheltuielile de vânzare este mai mare decât
valorea netă contabilă a activului deţinut pentru cedare, evaluarea activului destinat cedării
şi rezultatul nu sunt afectate .
Amortizarea activelor destinate cedării şi a activelor care fac parte dintr-un grup
destinat cedării încetează a se mai realiza începând cu data clasificării lor în această
categorie, fără să existe condiţia încetării sau utilizării activelor respective.
Recunoaşterea deprecierilor şi câştigurilor ulterioare, provenite din evaluarea
activelor destinate cedării, are ca efect diminuarea sau majorarea valorii nete contabile a
activelor necurente incluse în grupul de active care intră în aria de aplicabilitate a
standardului IFRS 5. Evaluarea, într-un timp secundar, a ansamblului grupului la cea mai
mică valoare dintre valoarea netă contabilă şi valoarea justă, diminuată cu cheltuielile de
cesiune, nu trebuie să antreneze o depreciere suplimentară a acestor active.
Un câştig ulterior provenit din evaluarea unui grup de active destinate cedării, la cea
mai mică valoare dintre valoarea netă contabilă şi valoarea justă, diminuată cu cheltuielile
de cesiune, nu se va contabiliza decât :
- atunci când el nu a fost contabilizat cu ocazia evaluării prealabile a activelor şi
datoriilor incluse în grupul ce urmează a fi cedat, dar care intră sub incidenţa standardului
IFRS 5 ;
- pentru o mărime care nu depăşeşte mărimea cumulată a deprecierilor constatate
pentru active conform IFRS 5 sau constatate anterior prin aplicarea standardului IAS 36.
Conform ordinii de imputare prevăzută de standardul IAS 36, se procedează astfel:
- în caz de constatare a unei pierderi, aceasta se impută în primul rând a fondului
comercial şi, apoi, asupra valorii altor active necurente care intră în aria de aplicare a
stadardului IFRS 5 ;
- în caz de reluare a pierderii, va fi afectată numai valoarea activelor necurente care
intră sub incidenţa standardului IFRS ;
- nu este admisă reluarea unei pierderi recunoscute pentru fondul comercial.
Un activ care încetează să fie clasificat ca deţinut pentru vănzare, se evaluează la minimul
dintre:
- valoarea contabilă a activului înainte de clasificarea sa ca activ deţinut pentru
vânzare, diminuată cu orice amortizare sau reevaluare care ar fi fost
recunoscute dacă acesta nu ar fi fost clasificat astfel;
- valoarea recuperabilă a activului la data la care acesta încetează să mai fie
recunoscut ca activ deţinut pentru vânzare.
Dacă activul care încetează să fie clasificat ca deţinut pentru vănzare este o imobilizare
corporală sau necorporală supusă tratamentului alternativ al reevaluării înainte de această
clasificare, ajustarea valorii acestuia este tratată ca o reevaluare pozitivă sau negativă.În
caz contrar,ajustarea valorii acestui activ afectează contul de profit şi pierdere.
În bilanţ activele necurente şi grupurile de active destinate cedării sunt prezentate în
mod distinct. O analiză a principalelor categorii de active sau de datorii este prezentată fie
direct în bilanţ, fie în notele explicative, cu excepţia filialelor achiziţionate în scopul
revânzării lor.
Activele necurente achiziţionate în vederea cesiunii trebuie să fie clasificate în
active destinate a fi cedate încă de la data achiziţiei lor, dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii :
- cesiunea activelor respective să intervină în cel mult un an;

185
- există o probabilitate ridicată ca şi celelalte condiţii cerute de IFRS 5 cu privire la
clasificarea activelor destinate cedării şi neîndeplinite la data tranzacţiei, să fie
însă îndeplinite la un interval scurt după această dată (în principiu, la 3 luni
după achiziţie).
Privind activele care îndeplinesc criteriile de clasificare în active destinate cedării
după data de închidere exerciţiului, dar înainte de data de autorizare a situaţiilor
financiare,acestea
nu trebuie clasificate în active destinate a fi cedate. Informaţiile prezentate în notele
explicative în legătura cu acestea, se referă la :
- descrierea activului necurent ;
- faptele şi circumstanţele care conduc la încadrarea activului în categoria
activelor destinate cedării;
- modul în care ar trebui să se realizeze şi data la care cesiunea ar trebui să
intervină.
Activitatea abandonată reprezintă o unitate generatoare de trezorerie (conform IAS
36) efectiv abandonată sau destinată a fi cedată, care este o parte majoră a activităţii sau o
componentă principală a tranzacţiilor şi care face parte dintr-un plan coordonat. Ea poate
reprezenta, de asemenea, o filială achiziţionată în vederea revânzării sale.
Activele necurente ce vor fi abandonate se deosebesc de activele deţinute în vederea
vânzării prin aceea că valorea lor contabilă va fi recuperată în principal prin utilizare şi nu
prin vânzare. Deosebirile dintre abandonul de activitate şi alte ieşiri de active nu afectează
contabilizarea şi evaluarea activelor şi datoriilor întrucât principiile generale sunt aceleaşi,
indiferent de natura grupului de active luate în consideraţie.
În ceea ce priveşte abandonul de activităţi, întreprinderea trebuie să prezinte
următoarele informaţii :
♣ în contul de profit şi pierdere, ca sumă unică, totalul următoarelor valori
- impozitul pe profitul ulterior sau pierderea aferentă activităţilor întrerupte
- impozitul pe profitul sau pierderea recunoscut(ă) cu ocazia evaluării la
valoarea justă, diminuată cu cheltuielile de vânzare sau cu ocazia cedării
activelor sau a grupurilor de active aparţinând activităţilor abandonate ;
♣ o analiză a sumei unice solicitată anterior în cadrul veniturilor, cheltuielilor
şi impozitului de profit sau pierderea din activităţile abandonate;
♣fluxurile de trezorerie destinate activităţilor de exploatare, investiţii şi
finanţare aferente abandonurilor de activităţi ;
De asemenea, în notele explicative, entitatea trebuie să prezinte descrierea activelor
sau a grupurilor de active destinate cedării şi a activităţilor abandonate, descrierea faptelor
şi circumstanţelor cesiunii sau abandonului, data aşteaptată a cesiunii, mărimea câştigului
sau pierderii contabilizate şi, dacă este cazul, se menţionează şi sectorul de activitate vizat.

10.2. Aplicaţii privind evaluarea,calculul , înregistrare şi prezentarea în


situaţiile financiare a activelor necurente deţinute în vederea vânzării:

● Societatea ALFA achiziţionează la 1.09.N un echipament tehnologic la un preţ


de 150.000 lei, TVA 19% pe care intenţionează să-l vândă după 6 luni. Managementul
societăţii a întocmit un plan de vânzare a activului , fiind preocupat activ de găsirea
unui cumpărător. Valoarea justă a echipamentului tehnologic este de 145.000 lei iar
cheltuielile de vânzare estimate sunt 550. lei. Ştiind că la sfârşitul exerciţiului N,
valoarea justă diminuată cu cheltuielile de cesiune este de 156.000 lei, se cere :
- să se stabilească daca activul achiziţionat îndeplineşte criteriile pentru
a fi clasificat ca deţinut spre vânzare ;

186
- evaluarea la recunoaşterea iniţial şi la sfârşitul exerciţiului N
- înregistrările în contabilitatea societăţii.

Rezolvare
a) la data achiziţie,echipamentul tehnologic se poate clasifica ca activ deţinut pentru
vânzare,deoarece:
- există un plan de vânzare susţinut de managementul societăţii;
- există un plan activ de căutare a unui cumpărător;
- vănzarea este foarte probabil sa aiba loc în mai puţin de un an de zile.
b) evaluarea la recunoaşterea iniţial şi la sfârşitul exerciţiului N:
- -la 1.09.N, echipamentul tehnologic este recunoscut iniţial la valorea minimă
dintre cost şi valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare;
- -la 1.09.N că valorea recunoscută iniţial conform IFRS 5 este minim[150.000,
(145000-550)]=144.450 lei ;
- -la 1.09.N, rezultă o pierdere din depreciere de 150.000-144.450=5.550 lei
- cheltuielile cu amortizarea încetează să se mai reflecte de la data clasificării
echipamentului ca deţinut pentru vânzare fără să existe condiţia încetării
utilizării;
- tratamentul contabil al amortizării conform IFRS 5 se explică prin aceea că
utilizarea activului în perioada până la cesiune este secundară în raport cu
recuperarea valorii sale prin vânzare sau schimb;
- -la 31.12.N va recunoaşte un venit generat de creşterea valorii juste mai puţin
costurile de vânzare la 156.000(o creştere de 156.000-144.450=11.550);
- conform IFRS 5, venitul recunoscut nu trebuie să depăşească pierderea de
depreciere recunoscută anterior în sumă de 5.550 lei
c) înregistrările în contabilitatea societăţii
Data Tranzacţia Contul care Contul care se suma
economică se debitează creditează
Achiziţia % = 404”Furnizori de 178.500
echipamentului 2131”Echipamente imobilizări ”
1.09. tehnologic tehnologice “ 150.000
N 4426”TVA 28.500
deductibilă ”

Se 6813”Cheltuieli de = 2913”Provizioane 5.550


înregistrează exploatare privind pentru deprecierea
1.09. pierderea din provizioanele echipamentelor
N depreciere pentru deprecierea tehnologice”
imobilizărilor”

Recunoaşterea 2913”Provizioane 7813”Venituri din 5.550


venitului pentru deprecierea provizioane pentru
generat de echipamentelor deprecierea
creşterea tehnologice” imobilizărilor”
31.12. valorii juste
N mai puţin
cheltuielile de
cesiune

187
● LA 31.12.N , un activ destinat cedării are o valoare contabilă netă de 5.000
u.m., valoarea justă de 5.200 u.m. şi cheltuielile cu vânzarea fiind de 200 u.m.
Termenul de vânzare este prelungit peste 2 ani. Rata de actualizare este de 5%. Se cere
să se determine:
a) valoarea actualizată a cheltuielilor de vânzare;
b) incidenţa variaţiei cheltuielilor de vînzare asupra evaluării activului destinat cedării
şi asupra rezultatului
Rezolvare:
a) valoarea actualizată a cheltuielilor de vânzare:
- cheltuielile de vânzare actualizate la data clasificării în active destinate cedării= 200
u.m./(1,05)2= 181
- valoarea actualizată a cheltuielile de vânzare peste un an, în N+1: 200/1,05=190;
- rezultă o creştere a cheltuielilor cu vânzarea
b) incidenţa variaţiei cheltuielilor de vînzare asupra evaluării activului destinat cedării
şi asupra rezultatului
♣exerciţiul financiar N :
- valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare identificate la data
clasificării în active destinate cedării : 5.200 -181 = 5.019 u.m.;
- valoarea contabilă netă a activului =5000. <5.019;
- valoarea activului =minim(5019,5000)=5000=valoarea contabilă;
- rezultă că scăderea valorii juste diminuate cu cheltuielile estimate de vânzare
este fără incidenţă asupra evaluării activului destinat cedării şi asupra
rezultatului
♣exerciţiul financiar N +1:
- valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare identificate la data
clasificării în active destinate cedării : 5.200 -190 = 5.010 u.m.;
- valoarea activului =minim(5010,5000)=5000=valoarea contabilă;
- rezultă că scăderea valorii juste diminuate cu cheltuielile estimate de vânzare
este fără incidenţă asupra evaluării activului destinat cedării şi asupra
rezultatului
● LA 31.12.N societatea ALFA deţine un autoturism clasificat ca deţinut pentru vânzare
care are o valoare justă de 60.000 lei iar cheltuielile de vânzare sunt de 4000
lei.Autoturismul este evaluat la valoarea justă minus cheltuielile de cesiune. La 31.12
N+1, valoarea justă este 58.000 lei iar cheltuielile de cesiune sunt estimate la 5.000 lei
Ştiind că vânzarea este estimată după 2 ani iar rata dobânzii anuale este 10%, se cere
să se determine:
a) valoarea actualizată a cheltuielilor de vânzare;
b) incidenţa variaţiei cheltuielilor de vânzare asupra evaluării activului destinat cedării
şi asupra rezultatului
Rezolvare:
a) valoarea actualizată a cheltuielilor de vânzare:
- cheltuielile de vânzare actualizate la data clasificării în active destinate cedării= 4.000/
(1,10)2= 3.306 u.m.
- valoarea actualizată a cheltuielile de vânzare peste un an, în N+1: 5.000/1,10=4545;
- rezultă o creştere a cheltuielilor cu vânzarea cu:4.545-3.306=1.239 lei
b) incidenţa variaţiei cheltuielilor de vînzare asupra evaluării activului destinat cedării
şi asupra rezultatului

188
♣exerciţiul financiar N :
- valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare identificate la data
clasificării în active destinate cedării : 60.000 -3.306 = 56.694 lei.;
♣exerciţiul financiar N +1:
- valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare identificate la data
clasificării în active destinate cedării : 58.000 -4545 = 53.455u.m.;
- valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare se diminuează cu 56.694-
53.455=3239;
- variaţia valorii juste diminuată cu cheltuielile de cesiune cu 3.239 este datorată
creşterii valorii actualizate a cheltuielilor cu vânzarea cu 1239 lei şi a variaţiei
valorii juste cu 2000 lei;
- creşterea valorii actualizate a cheltuielilor de vânzare se înregistrează la
cheltuieli financiare;
- pierderea de valoare se înregistrează astfel.

% = 2913“Provizioane pentru deprecierea 3.239


6813”Cheltuieli de exploatare echipamentelor tehnologice“ 2.000
privind provizioanele pentru
deprecierea imobilizărilor “
666”Cheltuieli cu dobânzile“ 1.239

● LA 31.12.N , un activ destinat cedării are o valoare contabilă netă de 5.800 u.m.,
valoarea justă de 5.100 u.m. şi cheltuielile cu vânzarea fiind de 250 u.m. Termenul de
vânzare este prelungit peste 2 ani. Rata de actualizare este de 8%. Se cere să se
determine:
a) valoarea actualizată a cheltuielilor de vânzare;
b) incidenţa variaţiei cheltuielilor de vînzare asupra evaluării activului destinat cedării
şi asupra rezultatului
Rezolvare:
a) valoarea actualizată a cheltuielilor de vânzare:
- cheltuielile de vânzare actualizate la data clasificării în active destinate cedării= 250
u.m./(1,08)2= 214
- valoarea actualizată a cheltuielile de vânzare peste un an, în N+1: 250/1,08=231;
- rezultă o creştere a cheltuielilor cu vânzarea cu:231-214=17 u.m.
b) incidenţa variaţiei cheltuielilor de vînzare asupra evaluării activului destinat cedării
şi asupra rezultatului
♣exerciţiul financiar N :
- valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare identificate la data
clasificării în active destinate cedării : 5.100 -214 = 4.886 u.m.;
- valoarea contabilă netă a activului =5800. <4.886
- valoarea activului =minim(5800,4.886)=5000=valoarea justă diminuată cu
cheltuielile de vânzare actualizate;
♣exerciţiul financiar N +1:
- valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare identificate la data
clasificării în active destinate cedării : 5.100 -231 = 4.869 u.m.;
- valoarea activului =minim(4869,5800)=4.869=valoarea justă diminuată cu
cheltuielile de vânzare actualizate;

189
- rezultă că variaţia valorii juste (diminuarea cu 4886-4.869=17) afectează
evaluarea activului şi rezultatul exerciţiului ca urmare a creşterii cheltuielior cu
vînzarea în condiţiile prelungirii termenului de vănzare;
- creşterea valorii actualizate a cheltuielilor de vânzare se înregistrează la
cheltuieli financiare.
● La 1.01.N, o societate achiziţionează un echipament la 50.000 lei, TVA 19%. Durata
de utilizare a echipamentului este estimată la 5ani iar valoarea reziduală la 5.000 lei.La
sfârşitul exerciţiului N , există indici de depreciere iar în urma testului de depreciere al
echipamentului, se determină valoarea recuperabilă a acestuia de 40.000 lei.La 1.11.
N+1, managementul societăţii se preocupă de găsirea unui cumpărător în cadrul unui
plan de vânzare întocmit pentru acest activ.Valoarea justă a echipamenzului este de
42.500 lei iar cheltuielile de cesiune sunt estimate la 10.600 lei. Vânzarea este estimată
peste 5 luni.Ştiind că la 31.12. N+1, valoarea justă minus cheltuielile de vânzare este de
29.500lei, se cere să reflecte tratamentul contabil al echipamentului
Rezolvare:
a)tratamentul contabil înainte de clasificare echipamentului ca activ deţinut pentru
vânzare:
- la 1.01.N echipamentul se recunoaşte la costul de achiziţie de 50.000 lei;
- la 31.12. N, cheltuiala cu amortizarea=(valorea contabilă-valorea reziduală):5=(50.000-
5.000):5=9000 lei;
- - la 31.12. N, valoarea netă contabilă a echipamentului este :50.000-9.000=41.000 lei;
- - la 31.12. N,pierderea din depreciere este 41.000-40.000=1.000lei;
-amortizarea până pe 1.11.N+1 este de :9000:12 x 10=7.500;
- după 1.11.N+1, nu se mai calculează amortizare deşi echipamentul se utilizează până la
vânzare;
b)tratamentul contabil după clasificare echipamentului ca activ deţinut pentru
vânzare:
- 1a 1.11.N+1, echipamentul se recunoaşte ca activ deţinut pentru vânzare;
- 1a 1.11.N+1,valoarea contabilă netă a echipamentului este: (50.000-9.000-1000-
7.500)=32.500 lei ;
- la 1.11. N+1, valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vînzare:42.500- 10.600= 31.900
lei – rezultă o pierdere de valoare de:32.500-31.900=600 lei;
- la 31.12. N+1, echipamentul se evaluează în conformitate cu IFRS 5 ;
- valoarea netă contabilă a echipamentului=32.500-600=31.900 lei;
- rezultă că valoarea echipamentului=minim(31.900, 29.500)= 29.500 lei;
- rezultă o pierdere de 2.000 lei.

c) înregistrările contabile
Data Tranzacţia Contul care se debitează Contul care se suma
economică creditează
Achiziţia % = 404”Furnizori de 59.500
1.01. N echipamentului 2131”Echipamente tehnologice imobilizări ”
tehnologic “ 50.000
4426”TVA deductibilă ” 9.500
Se înregistrează 6811”Cheltuieli de exploatare = 2813”Amortizarea 9.000
cheltuielile cu privind amortizarea echipamentelor
31.12.N
amortizarea imobilizărilor” tehnologice”

Se înregistrează 6813”Cheltuieli de exploatare = 2913”Provizioane 1.000


pierderea din privind provizioanele pentru pentru deprecierea
31.12.N
depreciere deprecierea imobilizărilor” echipamentelor
tehnologice”
1.11.N+1 Se înregistrează 6811”Cheltuieli de exploatare = 2813”Amortizarea 7.500

190
amortizarea până pe privind amortizarea echipamentelor
1.11.N+1 imobilizărilor” tehnologice”

Recunoaşterea 6813”Cheltuieli de exploatare 2913”Provizioane 600


pierderii de valoare privind provizioanele pentru pentru deprecierea
1.11.N+1
deprecierea imobilizărilor” echipamentelor
tehnologice”
Recunoaşterea 6813”Cheltuieli de exploatare = 2913”Provizioane 2.000
31.12.
pierderii de valoare privind provizioanele pentru pentru deprecierea
N+1
deprecierea imobilizărilor” echipamentelor
tehnologice”
● La 31.12. N o companie s-a angajat în elaborarea unui plan de vânzare a unui grup
de active şi ca urmare se preocupă activ pentru găsirea unui cumpărător. Se estimează
că vânzarea va avea loc peste 6 luni. Grupul de active destinate cedării cuprinde:
- o clădire evaluată la 600.000 lei;
- un teren cu o valoare netă contabilă de 80.000 lei stabilită în urma testului de
depreciere efectuat la 31.12.N;
- stocuri evaluate la valoarea realizabilă netă de 5.000 lei.
Valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare a grupului de active este estimată la
680.000 lei. Se cere să se reflecte evaluarea grupului de active după clasificarea acestuia
ca deţinut pentru vânzare precum şi înregistrările contabile aferente.
Rezolvare:
- înainte de clasificarea grupului de active ca deţinut pentru vânzare,valorile
contabile ale activelor componente s-au determinat în conformitate cu
standardele aplicabile;
- valoarea netă contabilă a grupului de active
este:600.000+80.000+5.000=685.000 lei;
- conform IFRS 5, grupul de active deţinut pentru vânzare se evaluează la
minimul dintre valorea netă contabilă şi valoarea justă diminuată cu cheltuielile
de vânzare;
- că valorea grupului de active în conformitate cu IFRS 5 este
minim(685.000,680.000)=680.000 lei;
- rezultă o pierdere de valoare de 5.000 lei care se impută în primul rând fondului
comercial şi apoi actuvelor necurente ce intră în sfera de aplicare a IFRS 5
proporţional cu valoarea lor contabilă;
- pierderea de valoare de 5000 lei se alocă activelor necurente din cadrul grupului
,astfel:
♣ clădirii: 5000 x 600.000/680.000=4.412 lei;
♣ terenului: 5000 x 80.000/680.000=588 lei
- se observă că stocurilor nu li se alocă pierdere de valoare deoarece acestea nu
intră sub incidenţa IFRS 5;
- reluarea ulterioară a pierderii va afecta doar activele necurente;
- alocarea pierderii de valoare a grupului de active disponibil pentru vânzare se
înregistrează astfel:

6813”Cheltuieli de exploatare = % 5000


privind provizioanele pentru 2911“Provizioane pentru deprecierea 588
deprecierea imobilizărilor “ terenurilor“
2912“Provizioane pentru deprecierea 4.412
clădirilor“

191
● La 31.12. N, grupul de active al unei companii cuprinde mai multe componente
a căror valoare contabilă este prezentată mai jos:

Activele din componenţa grupului Valoarea contabilă la 31.12.N


Fond comercial 9.400
Terenuri 32.100
Construcţii 61.000
Stocuri 15.600
Active financiare evaluate la valoarea justă 13.500
Total 131.600
La 31.06. N+1, compania a aprobat un plan de vânzare a unui grup de active şi a căutat
în mod activ un cumpărător. Termenul estimat pentru vânzarea grupului de active este
foarte probabil de 6 luni.
Valoarea contabilă reevaluată , înainte de clasificarea în categoria activelor destinate
vânzării este reflectată în tabelul de mai jos:

Valoarea contabilă reevaluată, înainte


Activele din componenţa grupului de clasificarea în categoria activelor
destinate cedării
Fond comercial 9.400
Terenuri 29.000
Construcţii 61.000
Stocuri 14.800
Active financiare evaluate la valoarea justă 12.500
Total 126.700
Se estimează ca valoarea justă diminuată cu cheltuielile de vânzare pentru grupul de
active va fi de 110.000 lei
Se cere să se reflecte evaluarea grupului de active înainte şi după clasificarea acestuia
ca deţinut pentru vânzare precum şi înregistrările contabile aferente
Rezolvare:
a)tratamentul contabil înainte de clasificarea grupului de active ca deţinut pentru
vânzare:
- valorile contabile reevaluate au fost determinate conform standardelor aplicabile,
- rezultă o pierdere de valoare de 131.600 lei – 126.700 lei = 4.900 lei;
- valoarea recunoscută pentru grupul de active înainte de clasificarea acestuia ca destinat
cedării este de 126.700 lei
b)tratamentul contabil după clasificare grupului de active ca deţinut pentru vânzare
- conform IFRS 5, valoarea grupului de active este minim(126.700 ,
110.000)=110.000 lei;
- rezultă o pierdere de valoare de 126.700-110.000=16.700 lei ;
- pierderea se impută în primul rănd fondului comercial;
- pierderea rămasă în sumă de 16.700-9.400=7.300 lei se alocă celorlalte active
necurente care intră în sfera de aplicare a IFRS 5, propoţional cu valorea lor
contabilă, ca în tabelul de mai jos;
- în conformitate cu IFRS 5, pierderea de valoare nu poate fi alocată stocurilor şi
activelor financiare evaluate la valoarea justă;

192
Valoarea
Activele necurente ale contabilă la Alocarea pierderii de valoare Valoarea
grupului închiderea contabilă
exerciţiului conform IFRS
5

0 1 2 3=1-2
Fond comercial 9.400 9.400 0
Terenuri 29.000 7.300 x 29.000 /(29.000 + 61.000) = 26.648
2.352
Construcţii 61.000 7.300 x 61.000 /(29.000 + 61.000) = 56.052
4.948

Stocuri 14.800 - 14.800


Active financiare 12.500 - 12.500
evaluate la valoarea
justă
Total 126.700 16.700 110.000

● La închiderea exerciţiului N, o societate ia decizia vânzării unui grup de active şi


datorii. Se presupune că activele şi datoriile îndeplinesc condiţiile de clasificare în
categoria activelor destinate cedării.

Valoarea contabilă a activelor după


clasificarea ca fiind active destinate cedării
Grupul I destinat Grupul II destinat
cedării cedării
Imobilizări corporale 38.900 29.000
Active financiare disponibile pentru 11.000 -
vânzare
Datorii (12.000) (11.100)
Valoarea contabilă a grupului destinat 37.900 17.900
cedării

Pentru activele financiare disponibile pentru vânztiveleare s-a recunoscut un plus


de valoare de 3.300 u.m. în categoria rezervelor.
Se cere să se reflecte înregistrarea acestor active în bilanţ în conformitate cu IFRS 5.
Rezolvare:
-activele dintr-un grup destinate cedării se prezintă separat de alte active din cadrul
bilanţului;
-datoriile dintr-un grup destinat cedării se prezintă separat de alte datorii din cadrul
bilanţului;
-activele necurente destinate cedării =38.900 u.m. + 29.000 u.m. + 11.000 u.m. =
78.900 u.m.;
-datoriile asociate direct cu activele necurente destinate cedării : =12.000 u.m. +
11.100 u.m. = 23.100 u.m.;

193
- prezentarea informaţiilor privind grupurile destinate cedării se face ca în tabelul de
mai jos.

Active
Active necurente X
Active curente X
Active necurente destinate cedării 78.900
Total active X
Capitaluri proprii
Capitalul atribuibil deţinătorilor de capital ai societăţii mamă X
Rezervele generate de activităţile nefinanciare destinate cedării 3.300
Interese minoritare X
Total capitaluri proprii X
Datorii
Datorii necurente X
Datorii curente X
Datorii asociate direct cu active necurente destinate cedării 23.100
Total datorii X

● Conducerea societăţii a decis să renunţe la sectorul de comerţ deoarece acesta a


înregistrat pierderi semnificative.În acest context managementul societăţii a elaborat un
plan de întrerupere a activităţii sectorului de comerţ pe care l-a făcut public pe 15
decembrie N. Evoluţia veniturilor şi cheltuielilor la cele trei sectoare de activitate:
servicii hoteliere, transport şi comerţ, în exerciţiile financiare N-1,N se prezintă în
tabelul de mai jos.

Denumirea 31.12. N-1 31.12.N


elementelor contului Servicii Transport Comerţ Servicii Transpor Comer
de profit şi pierdere hotelier hotelier t ţ
e e
Venituri din vânzări 960.000 1.885.000 58.800 1.344.000 1.356.480 40.833
Costul bunurilor vândute (624.000) (1.178.500) (52.800) (873.600) (847.800) (36.667)
Marja brută 336.000 706.500 6.000 470.400 508.680 4.166
Cheltuieli de distribuţie (54.000) (189.000) (15.600) (81.900) (136.080) (15.600)
Cheltuieli administrative (14.400) (345.000) (13.200) (20.160) (248.400) (13.200)
Alte venituri din exploatare 4800 37.500 4.800 6.720 27.000 4.800
Alte cheltuieli din (9600) (22.500) (2.400) (13.440) (16.200) (2.400)
exploatare
Cheltuieli(venituri) cu (42.048) (83.808) 3264 (57.859) (21.600) 3.557
impozitul pe profit
Rezultatul net 220.752 103.692 (17.136) 303.761 113.400 (18.677)

Abandonul activităţii de comerţ a generat următoarele cheltuieli:


- salarii compensatorii în sumă de 5000 lei 15-31 decembrie N;
- cheltuieli cu provizioanele de 20.000 lei privind salariile compensatorii în
N+1;
Se cere să se reflecte în contul de profit şi pierdere performanţa societăţii privind
obiectul său de activitate,inclusiv informaţiile privind abandonul activităţii de
comerţ ştiind că din evaluarea activelor aferente activităţii abandonate se
recunoaşte un venit de 2800 lei.
Rezolvare:

194
• în exerciţiul financiar N+1, în contul de profit şi pierdere se înregistrează
numai cheltuielile şi veniturile activităţilor care fac obiectul de activitate al
societăţii, înclusiv sectorul de comerţ;
• -la 31.12.N, în contul de profit şi pierdere care reflectă performanţa societăţii se
înregistrează numai cheltuielile şi veniturile activităţilor care vor fi continutate
şi în exerciţiul financiar N+1;
• rezultatul net din contul de profit şi pierdere de mai sus din exerciţiile
financiare N şi N+1 se prezintă pe total activitate fiind defalcat pentru pentru
activităţile continue(la poziţia rezultatul net din activităţi continue) şi activitatea
abandonată(rezultatul net din activităţile întrerupte-comerţ)
• cheltuielile şi veniturile aferente activităţii abandonate se prezintă în notele
explicative din cadrul situaţiilor financiare,separat de cheltuielile şi veniturile
aferente celorlate activităţi;
• contul de profit şi pierdere la 31.12.N se prezintă ca în tabelul de mai jos
Contul de profit şi pierdere la 31.12.N
Denumire 31.12.N-1 31.12.N
Venituri din vânzări 2.845.000 2.700.480
Costul bunurilor vândute (1.802.500) (1.721.400)
Marja brută 1.042.500 979.080
Cheltuieli de distribuţie (243.000) (217.980)
Cheltuieli administrative (359.400) (268.560)
Alte venituri din exploatare 42.300 33.720
Alte cheltuieli din exploatare (32.100) (29.640)
Cheltuieli(venituri) cu impozitul pe profit (125.356) 79.459
Rezultatul net din activităţi continue 324.444 417.161
Rezultatul net din activităţi întrerupte-comerţ (17.136) (18.677)
Rezultatul net 307.308 398.484

• informaţiile privind cheltuielile şi veniturile generate de activitatea care se va


abandona se prezintă în notele explicative la situaţiile financiare,astfel:

Denumire 31.12.N-1 31.12.N


Venituri din vânzări 58.800 40.833
Costul bunurilor vândute (52.800) (36.667)
Marja brută 6.000 4.166
Cheltuieli de distribuţie (15.600) (15.600)
Cheltuieli administrative (13.200) (13.200)
Alte venituri din exploatare 4.800 4.800
Alte cheltuieli din exploatare (2.400) (2.400)
Cheltuieli cu salariile compensatorii - (5.000)
Cheltuieli cu provizioanele privind salariile - (20.000)
compensatorii
Venituri din evalurea grupului de active aferent - 2.800
activităţii întrerupte
Rezultatul brut din activităţi întrerupte (20.400)
Cheltuieli(venituri) cu impozitul pe profit 3264 3.557
Rezultatul net din activităţi întrerupte (17.136) (40 877)

CAPITOLUL 11
TRATAMENTUL CONTABIL AL TRANZACŢIILOR ÎN MONEDE
STRĂINE ŞI CONVERSIA SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE ACTIVITĂŢILOR

195
ÎN STRĂINĂTATE ÎN VIZIUNEA IAS 21” EFECTELE VARIAŢIILOR
CURSURILOR MONEDELOR STRĂINE”

În ultimii ani relaţiile comerciale la nivel internaţional au cunoscut o creştere în


amploare foarte mare. Marile grupuri de întreprinderi îşi desfăşurau activitatea în mai
multe ţări, ceea ce necesita o foarte bună gestionare a riscurilor pe care le comportau
schimburile valutare. Astfel rolul jucat de contabilitate în procesul de conversie a
operaţiunilor şi conturilor în monedă străină devine foarte important mai ales pentru faptul
că se asigură astfel gestiunea grupurilor multinaţionale precum şi publicarea unei imagini
fidele a tuturor operaţiunilor desfăşurate.
Metoda contabilă aleasă trebuie să permită prezentarea impactului variaţiilor de
curs valutar asupra operaţiunilor grupului, a riscului economic , a modului cum variaţia
nivelului ratei de schimb afectează valoarea fluxului de trezorerie.

11.1. Aspecte generale privind aria de plicabilitate şi abordările conceptuale


ale IAS 21
Tratamentul contabil al tranzacţiilor în monede străine, precum şi conversia
situaţiilor financiare ale activităţilor în străinătate, care sunt cuprinse în situaţiile financiare
individuale sau consolidate ale entităţilor reprezintă obiectivul standardului IAS 21 .
Acest standard internaţional de contabilitate trebuie aplicat de către toate entităţile
care au operaţiuni în străinătate, ca de exemplu ativităţile de fabricaţie şi distribuţie
desfăşurate în alte ţări care la rândul cuprind o variatate de tranzacţii cu societatea mamă
şi cu alte entităţi afiliate. Concret, aceste tranzacţii generează o serie de probleme precum :
- problema contabilizării tranzacţiilor denominate în valută;
- problema conversiei situaţiilor financiare ale operaţiunilor din străinătate.
Prezentul Standard nu se aplică instrumentelor derivate şi soldurilor care se înscriu în
aria de aplicabilitate a IAS 39 „Instrumente financiare : recunoaştere şi evaluare”.
Conform IAS 21 revizuit trebuie să se pună un mare accent pe moneda economiei
care determină stabilirea preţurilor din tranzacţiile entităţilor şi nu pe monedele în care sunt
denominate preţurile.
Operaţiunea în străinătate este o filială, o întreprindere aosciată, o asociere în
participaţie sau o sucursală, ale cărei activităţi sunt localizate sau se desfăşoară într-o altă
ţară decât cea a entităţii raportoare.
Conceptul de monedă funcţională este un concept-cheie pentru înţelegerea
conversiei situaţiilor financiare. Moneda funcţională este definită ca fiind cea a mediului
economic iniţial în care funcţionează entitatea. Aceasta este, în mod normal, moneda în
care entitatea generează şi cheltuieşte numerarul.
În determinarea monedei funcţionale relevante, se vor lua în calcul două aspecte
primare :
- moneda care influenţează în principal preţurile de vânzare pentru bunuri şi servicii
şi se referă, în mod esenţial, la moneda ţării ale cărei forţe competitive şi legi determină în
primul rând preţurile de vânzare ale bunurilor şi serviciilor entităţii;
- moneda care influenţează iniţial costurile legate de manoperă, materii prime,
materiale şi alte costuri legate de furnizarea acelor bunuri şi servicii.

Atunci când criteriile primare nu sunt suficiente pentru determinarea monedei


funcţionale, mai pot fi luaţi în calcul şi alţi factori care pot furniza detalii privind moneda
funcţională a unei entităţi. Aceştia sunt :
- moneda în care sunt generate fondurile din activităţile de finanţare (adică din emiterea de
instrumente de datorii şi capitaluri proprii);

196
- moneda în care sunt realizate de obicei încasările din activităţile de exploatare.
Pentru a determina moneda funcţională a unei operaţiuni din străinătate respectiv măsura în
care acesta coincide cu cea a entităţii raportoare90, trebuie luaţi în consideraţie o serie de
factori adiţionali precum:
- modalitatea în care sunt realizate activităţile operaţiunii din străinătate:fie ca o
extensie a entităţii raportoare91, fie se caracterizează printr-un grad semnificativ
de autonomie;
- ponderea tranzacţiilor cu entitatea raportoare în totalul activităţii operaţiunii din
străinătate;
- măsura în care fluxurile de trezorerie din activităţile operaţiunii din străinătate
influenţează direct fluxurile de trezorerie ale entităţii raportoare şi sunt
disponibile pentru a-i fi remise;
- măsura în care fluxurile de trezorerie din activităţile operaţiunii din străinătate
sunt suficiente pentru a acoperi datoriile aşteptate în mod normal.
În situaţia în care indicatorii de mai sus nu sunt relevanţi, conducerea entităţii trebuie să
utilizeze propriul raţionament pentru a determina moneda funcţională care reflectă cel mai
bine efectele economice ale tranzacţiilor şi condiţiilor existente.Rezultă că moneda
funcţională se schimbă numai dacă apar modificări reprezentative în cadrul tranzacţiilor şi
evenimentelor pe care le reflectă.Dacă moneda funcţională este moneda unei economii
hiperinflaţioniste, situaţiile financiare ale unei entităţi sunt retratate conform IAS 29
“Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste”
Moneda de prezentare este moneda în care sunt prezentate situaţiile financiare.
Moneda de prezentare poate fi orice monedă, deşi multe jurisdicţii impun utilizarea
monedei locale sau poate fi moneda funcţională a entităţii mamă sau a entităţii principale.
Conversia situaţiilor financiare evaluate într-o monedă funcţională care este diferită de
moneda de prezentare , generează diferenţe de schimb.
Elemente monetare sunt lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi deţinute precum
şi activele şi datoriile de încasat sau de plătit în sume fixe sau determinabile de
bani.Rezultă că trăsătura principală a unui element monetar este dreptul de a
primi,respectiv obligaţia de a furniza un număr fix sau determinabil de unităţi monetare.
Elementele nemonetare sunt toate elementele din bilanţ, altele decât numerarul,
drepturile în numerar şi obligaţiile în numerar. Aşadar, ele includ titlurile de capitaluri
proprii, stocurile, cheltuielile efectuate în avans, imobilizările corporale şi conturi asociate,
fondul comercial, imobilizările necorporale, provizioanele generate de furnizarea unui
activ nemonetar. Caracteristica principală a unui element nemonetar este absenţa dreptului
de a primi, respectiv de a furniza un număr fix sau determinabil de unităţi monetare.

11.2. Tratamentul contabil al tranzacţiilor în valută exprimate în moneda


funcţională
Acest tratament contabil se aplică pentru fiecare entitate separată, pentru o entitate cu
operaţiuni în străinătate(societatea mamă) sau pentru o operaţiune din străinătate(filială,
sucursală).

90
Entitatea raportoare este cea care are operaţiunea din străinătate ca filială, sucursală, entitate asociată sau
asociere în participaţie
91
Un exemplu de activitate care este o extensie a entităţii raportoare apare atunci când operaţiunea din
străinătate vinde doar bunuri importate de la entitatea raportoare şi îi remite acesteia câştigurile

197
● Recunoaşterea iniţială a tranzacţiilor în valută evaluate în monedă
funcţională
Tranzacţiile în monedă străină apar atunci când o entitate :
- cumpără sau vinde bunuri sau servicii al căror preţ este exprimat într-o monedă
străină;
- primeşte un împrumut sau acordă un împrumut, iar sumele de plătit sau de încasat
sunt exprimate într-o monedă străină;
- devine participantă la un contract de schimb nerealizat;
- cumpără sau cedează active, îşi asumă sau achită datorii, exprimate într-o monedă
străină.
O tranzacţie în monedă străină trebuie să fie înregistrată, cu ocazia recunoaşterii
iniţiale, în moneda funcţională, prin aplicarea la suma în valută a cursului de schimb la
vedere(spot) între moneda funcţională şi moneda străină, la data tranzacţiei. Valuta este o
monedă diferită de moneda funcţională a entităţii.Data tranzacţiei reprezintă data la care
aceasta se califică pentru prima dată pentru recunoaştere în conformitate cu Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară.
Aplicaţia de mai jos reflectă recunoaşterea iniţială a unei tranzacţii în monedă
străină, la data tranzacţiei:
La data de 20 septembrie N, o entitatea ALFA vinde unui client străin produse în
valoare de 50.000 Euro. Cursul de schimb la data tranzacţiei a fost de 3,53 lei
În contabilitate, entitatea va recunoaşte iniţial o creanţă asupra clienţilor şi un venit
evaluate în lei astfel: 50.000 Euro x 3,53 lei/Euro = 176.500 lei

Clienţi = Venituri din vânzarea produselor 176.500 lei

●Recunoaşterea ulterioară a tranzacţiilor în valută evaluate în monedă


funcţională

Elementele nemonetare (stocuri, active corporale etc.) trebuie să fie convertite la


cursurile de schimb istorice. Cursul de schimb istoric real care trebuie utilizat depinde
totuşi dacă elementul nemonetar este raportat la costul istoric sau este reevaluat, acolo
unde acest lucru este permis de IFRS. Dacă elementele nemonetare sunt evaluate la costul
istoric în valută, atunci acestea trebuie să fie convertite prin utilizarea cursului de schimb la
data istorică reală a tranzacţiei. Dacă elementul a fost recalculat printr-o evaluare a valorii
juste, atunci el trebuie să fie convertit în moneda funcţională prin aplicarea raportului
cursurilor de schimb de la data când a fost determinată valoarea justă.
Astfel, dacă reevaluarea generează un câştig sau o pierdere recunoscute în contul de
profit şi pierdere (de exemplu prin aplicarea celui mai scăzut cost sau a valorii realizabile
pentru stocuri), efectul conversiei este probabil raportat la venituri.
De asemenea, standardul IAS 21 revizuit cere ca în cazul în care câştigurile şi
pierderile referitoare la un element nemonetar sunt contabilizate direct la capitaluri proprii
ca urmare a aplicării altor standarde IAS – IFRS, componenta „diferenţe de curs” pentru
aceste câştiguri sau pierderi trebuie să fie în aceeaşi măsură contabilizată la capitaluri
proprii. Aici este cazul :
-imobilizărilor corporale reevaluate conform IAS 16 revizuit în 2003, pentru care
rezerva din reevaluare este înscrisă direct la capitaluri proprii;
-activele financiare disponibile vânzării, pentru care variaţiile valorii juste trebuie să
fie contabilizate la capitaluri proprii.

198
De notat că atunci când un element monetar este o componentă a investiţiei nete a
entităţii raportoare într-o operaţiune în străinătate şi este denominat în moneda funcţională
a entităţii raportoare, diferenţa de curs valutar rezultă numai din situaţiile financiare
individuale ale operaţiunii din străinătate. Invers, dacă elementul este denominat în
moneda funcţională a operaţiunii din străinătate, diferenţa de curs valutar rezultă numai din
situaţiile financiare ale entităţii raportoare.
La fiecare dată de închidere a bilanţului :
- elementele monetare în monede străine trebuie raportate prin utilizarea cursului de
închidere;
- elementele nemonetare care sunt eveluate la cost istoric exprimat într-o monedă
străină, trebuie raportate prin utilizarea cursului de schimb aferent datei tranzacţiei;
- elementele nemonetare care sunt evaluate la valoarea justă exprimată într-o
monedă străină, trebuie raportate prin utilizarea cursului de schimb ce exista la data la
care au fost determinate aceste valori.
Cursul de închidere este cursul de schimb la vedere, la data întocmirii bilanţului.
Elementele monetare care nu sunt decontate în aceeaşi perioadă în care apar
(respectiv sumele care urmează a fi încasate sau plătite în numerar) sunt convertite la
cursul de închidere al exerciţiului financiar.
Cursul de închidere este de asemenea folosit în conversia diferenţelor de achiziţie şi
de evaluare ce provin din achiziţia unei entităţi străine.
IAS 21 revizuit impune ca diferenţele de achiziţie şi de evaluare să fie tratate ca
active ale entităţii străine, adică să fie în mod obligatoriu exprimate în moneda de
funcţionare a entităţii deţinute înainte de a fi convertite la cursul de la data închiderii
exerciţiului, în moneda de întocmire a conturilor consolidate, atunci când aceasta este
diferită.
Pentru conversia posturilor bilanţiere, elementele nemonetare, inclusiv capitalurile
proprii trebuie să fie convertite la costuri istorice, în timp ce elementele monetare sunt
convertite la cursul de la data închiderii exerciţiului.
Conversia rubricilor din contul de profit şi pierdere se face astfel : veniturile şi
cheltuielile trebuie să fie convertite, de pricipiu, la cursul în vigoare la data la care ele sunt
constatate sau la un curs mediu al perioadei, excepţie făcând cheltuielile privind
amortizările elementelor nemonetare de activ convertite la costuri istorice, care trebuie să
fie convertite la acelaşi curs.
Standardul cere ca eventualele provizioane pentru deprecierea activelor nemonetare,
a căror valoare brută şi ale căror amortizări au fost convertite la costuri istorice, să fie
determinate prin raportare la valoarea netă de realizare exprimată în devize şi convertite la
cursul de la data la care valoarea netă de realizare a fost determinată (de obicei cursul de
închidere).
Aplicaţie privind raportarea la data bilanţului a elementelor monetare , în monede
străine precum şi a elementelor nemonetare evaluate la costul istoric sau valoarea justă
exprimate într-o monedă străină :
La închiderea exerciţiului N, activele unei entităţieconomice se prezintă astfel:
- un teren achiziţionat la un cost de 150.000 Euro(cursul valutar la data achiziţiei
fiind de 2,95 lei) în N-2 şi care a fost reevaluat la 31.12. N la 175.000 Euro ;
- un echipament tehnologic achiziţionat pe data de 15 04 N-1 din import la
100.000 Euro la un curs valutar de 2,80 lei;
- un stoc de mărfuri achiziţionat la 30.07 N la un cost de achiziţie de 5000 Dolari
americani, curs ul valutar fiind de 2,50 lei;
- creanţe de 7000 Euro asupra unui client străin, rezultate din vânzarea efectuată
la 10.05.N în condiţiile unui curs valutar de 2,75 lei

199
- 3500Euro în contul curent la bancă.
Se cere să se determine valorile la care se recunosc activele prezentate mai sus în
bilanţul de la 31.12.N, ştiind că la sfârţitul exerciţului financair N, cursul valutar
este de 3,5 lei iar stocul de mărfuri este depreciat pentru 15 % din valoarea lui.
Rezolvare:
În conformitate cu cerinţele IAS 21, recunoaşterea activelor la 31.12. N se prezintă
ca în tabelul de mai jos:

Postul bilanţier Suma în Cursul Valoarea Observaţii


monedă de recunoscută
străină schimb în bilanţ
aElemente nemonetare Se raportează la
valoarea justă sau
costul istoric la
cursul de schimb
aferent
Teren 175.000 Euro 3,5 612.500 lei 92
Echipament 100.000 Euro 2,80 280.000 lei 93
Mărfuri 5000 USD 2,5 10.625 lei 94

Elemente monetare Se raportează la


cursul de închidere
creanţe 7000 Euro 3,5 24.500
Disponibilităţi 3500 Euro 3,5 12.250
Diferenţele de curs valutar ce apar cu ocazia decontării elementelor monetare sau a
raportării elementelor monetare ale unei întreprinderi la cursuri diferite faţă de cele la care
au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau faţă de cele la care au fost raportate în
situaţiile financiare anterioare trebuie să fie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în
perioada în care au survenit.
●Aplicaţii privin recunoaşterea diferenţelor de curs valutar

1) La data de 20 septembrie N, o întreprindere vinde unui client străin produse în


valoare de 40.000 Euro. Contravaloarea produselor a fost decontată la 20 decembrie N.
Cursul de schimb a evoluat astfel :
- la 20.09.N 1 Euro = 3,53 lei;
- la 20.12.N 1 Euro = 3,4 lei.
În contabilitate se vor înregistra următoarele operaţiuni :
- pe data de 20.09.N, vânzarea produselor : 40.000 Euro x 3,53 lei/Euro = 141.200 lei

Clienţi = Venituri din vânzarea produselor 141.200 lei

- pe data de 20.12.N, încasarea creanţei faţă de clienţi (40.000 Euro x 3,53


RON/Euro) şi recunoaşterea diferenţelor de curs valutar (40.000 Euro x 0.47lei /Euro) :

Conturi curente la bănci = % 160.000 lei

92
Se recunoaşte la valoarea justă stabilită la 31.12. N utilizând cursul de schimb aferent : 175.000 Euro x 3,5
lei
93
Se recunoaşte la costul istoric utilizând cursul de schimb aferent : 100.000 Euro x 2,8 lei
94
Se recunoaşte la costul istoric utilizând cursul de schimb aferent şi se ajustează cu deprecierea constatată
5000 x 2,5-

200
Clienţi 141.200 lei
Venituri din diferenţe de curs valutar 18.800 lei

În cazul când un câştig sau o pierdere generate de elementelor nemonetare se cunosc


în rezultatul curent al exerciţiului curent, atunci orice diferenţă de curs valutar generată de
câştigul sau pierderea respectivă afectează, de asemenea, rezultatul exerciţiului.
2) Societatea M a achiziţionat în N-2 un teren la un cost de 16.000 Euro. La data de
31.12.N, comitetul executiv a luat decizia de reevaluarea terenului. Valoarea justă a
terenului la acea dată a fost estimată de experţi ca fiind de 20.000 Euro. Cursul de schimb
al monedei europene a evoluat astfel :
- la data achiziţiei terenului 1 Euro = 3,8 lei;
- la data evaluării terenului 1 Euro = 3,5 RON.
Vom calcula valoarea de intrare a terenului , precum şi valoarea ca urmare a
reevaluării.
- Valoarea de intrare a terenului =16.000 Eurox3,8 lei/Euro = 60.800 lei
- Valoarea reevaluată a terenului = 20.000 Eurox3,5 lei /Euro = 70.000 lei
Rezervă din reevaluare = 9.200 lei
Dacă nu luăm în calcul incidenţa fiscală, reevaluarea terenului va fi contabilizată
astfel :

Terenuri = Rezerve din reevaluare 9.200 lei


Privind elementele nemonetare, IAS 21 menţionează că în cazul în care orice câştig
sau pierdere aferente acestora sunt recunoscute la capitalurile proprii, atunci orice diferenţă
de curs valutar generată de câştigul sau pierderea în cauză se alocă tot capitalurilor proprii.
3) Pe 1 iulie N, societatea Beta cumpără mărfuri în valoare de 15.000 Euro de la un
furnizor căruia îi decontează obligaţia generată de achiziţia din import la 1 februarie N+1 .
Ştiind că societatea Beta îsi închide exerciţiul financiar la 31 decembrie, în fiecare an,
iar cursul Euro a avut următoarea evoluţie :
- 3,7 lei la 1 iulie N ;
- 3,9 lei la 31 decembrie N ;
- 3,8 lei la 1 februarie N+1 , vom înregistra în contabilitatea entităţii în cauză
următoarele operaţii :
- achiziţia mărfurilor la 1 iulie N : 15.000 Euro x 3,7 lei =55.500 lei

Mărfuri = Furnizori 55.500 lei


- la 31 decembrie N se recunoaşte pierderea din diferenţe de curs: 15000 Euro x
0,2lei/Euro=3000 lei

Cheltuieli din diferenţe de curs = Furnizori 3.000 lei


- la 1 februarie N+1, se înregistrează plata furnizorului : 15000 Euro x 3,8
lei/Euro=57.000 lei şi se recunoaşte câştigul din diferenţe de curs :15000 Euro x 0,01=150
lei

Furnizori = % 57.100 lei

201
Conturi curente la bănci 57.000 lei
Venituri din diferenţe de curs 150 lei
Se observă că se respectă principiul independenţei exerciţiului în sensul că deşi operaţia de
import a generat o pierdere din diferenţe de curs de 3.000 lei-150 lei= 2850 lei, fiecărui
exerciţiu i se alocă diferenţele de curs corespunzătoare.

4) La data de 02.06.N, societatea românească ALFA acordă un împrumut de 50.000


Euro filialei din Franţa F. Acest împrumut are caracterul unei finanţări permanente. Cursul
euro în perioada 02.06-31.12.N a avut următoarea evoluţie :
- la 02.06.N 1 Euro = 3,6 lei;
- la 31.12.N 1 Euro = 3,7 lei.
În contabilitatea societăţii ALFA se vor înregistra următoarele operaţiuni :
- la data de 02.06.N, acordarea împrumutului (50.000 Euro x 3,6 lei/Euro = 180.000
lei

Împrumuturi
acordate filialelor = Conturi curente la bănci 180.000 lei

- la data de 31.12.N, recunoaşterea diferenţelor de curs (50.000 Euro x 0,1 lei/Euro =


5.000 lei)

Împrumuturi
acordate filialelor = Rezerve din conversie 5.000 lei
Se observă că diferenţele de curs valutar generate de elemente monetare privind
împrumuturile acordate sau primite de o societate de la entităţile lor străine se
contabilizează la capitalurile proprii.
Prin includerea câştigului sau pierderii din tranzacţii monetare în monedă străină în
contul de profit şi pierdere rezultă că se raportează volatilitatea generată de diferenţele
cursurilor de schimb şi în rezultatul pe acţiune.
De asemenea se poate remarca că venitul net raportat, generat de operaţiunile din
străinătate ale unei entităţi , cuprinde:
- efecte operaţionale reprezentate de venitul net pe care entitatea economică l-ar fi
raportat în cazul în care cursurile de schimb nu s-ar fi modificat faţă de nivelele medii
înregistrate pentru anii anteriori;
- efecte de flux care au impact asupra veniturilor şi cheltuielilor raportate în contul de
profit şi pierdere, dar care au fos încasate sau plătite în valută;
- efectele reţinerii câştigului sau pierderii cu impact asupra valorilor activelor şi
datoriilor raportate în bilanţ dar care, de fapt, sunt păstrate sau deţinute în valută.

11.3. Metode de conversie a situaţiilor financiare în monedă străină


Celălalt set de cerinţe şi reguli ale IAS 21 se referă la conversia situaţiilor financiare
denominate în valută. Când moneda de prezentare este diferită de moneda funcţională a
entităţii, rezultatele şi poziţia financiară ale acesteia sunt convertite în moneda de
prezentare:Cea mai des întâlnită situaţie pentru care se realiză conversia situaţiilor
financiare este atunci când entitatea mamă întocmeşte situaţii financiare consolidate şi una

202
sau mai multe filiale au raportat situaţiile financiare în monedele lor. Aceeaşi necesitate
apare atunci când informaţiile financiare ale unei entităţi în care s-a investit sau ale unei
asocieri în participaţie trebuie să fie încorporate prin metodele contabile de consolidare sau
de punere în echivalenţă.
Următoarele reguli95 trebuie utilizate la conversia situaţiilor financiare ale unei unităţi
externe :
- toate activele şi datoriile, fie monetare sau nemonetare trebuie ie convertite la
cursul de închidere;
- elementele de venituri şi cheltuieli trebuie e convertite la cursurile de schimb de la
data tranzacţiilor, cu excepţia cazului în care entitatea externă raportează într-o
monedă a unei economii hiperinflaţioniste (conform IAS 29), caz în care ele ar trebui
să fie convertite la cursurile de închidere;
-toate diferenţele de curs valutar care rezultă trebuie să fie clasificate ca o
componentă separată a capitalurilor proprii ale entităţii raportoare, până la cedarea
investiţiei nete dintr-o entitate externă.
Din motive practice, pentru conversiunea elementelor de venituri şi cheltuieli se
utilizează adesea un curs mediu al perioadei, curs care este apropiat de cursurile efective în
perioada respectivă.
Se cunosc mai multe metode de conversie a situaţiilor financiare dintre care
prezentăm mai jos, pe următoarele:
●Metoda termenului scurt şi a termenului lung
Conform acestei metode, activele şi pasivele pe termen scurt sunt convertite la
rata curentă, pe când cele pe termen lung sunt convertite la rata istorică de schimb. Practic
aceasta metoda tratează implicit elementele nonmonetare ca fiind acoperire pentru situaţiile
de compensare a soldurilor elementelor pe termen scurt şi a celor pe termen lung. Această
metodă nu este admisă în contabilitatea anglo-saxonă.
Dacă de exemplu se foloseşte metoda temporală, în cadrul bilanţului: elementele
monetare se convertesc la rata curentă, elementele nonmonetare se convertesc la rata
istorică, iar stocurile sunt convertite la rata curentă dacă sunt contabilizate la costul de
înlocuire sau la valoarea de realizare. În cadrul contului de profit şi pierdere, conversia se
poate face fie la rata de la data operaţiunii, dar de obicei se utilizează o rată medie,
presupunându-se că operaţiunile au loc în mod uniform pe tot parcursul exerciţiului.
Câştiguri sau pierderi pot fi înregistrate numai din conversia elementelor monetare şi se
vor înregistra în contul de profit şi pierdere în exerciţiul curent.
●Metoda ratei curente
Conform acestei metode, toate elementele din bilanţ, mai puţin capitalul social se
convertesc la rata curentă, indiferent că sunt monetare sau nonmonetare. Metoda ţine cont
de expunerea entităţii la riscurile economice, şi de aceea strategia de acoperire a riscului
trebuie elaborată ţinând cont de acest considerent. Metoda se foloseşte atunci când
întreprinderea este independentă în raport cu întreprinderea mamă, fiind de altfel fondată
pe noţiunea de monedă funcţională (provenienţa fluxurilor de trezorerie, piaţa pentru
produse, finanţare, tranzacţii intergrupuri). Conform cursului curent, toate activele şi
datoriile, atât monetare, cât şi nemonetare, sunt convertite la cursul de închidere, lucru care
simplifică procesul în comparaţie cu alte metode. Mai mult, această metodă corespunde
mai îndeaproape cu punctul de vedere al utilizatorilor situaţiilor financiare, care tind să
facă legătura cu cursurile de schimb existente la data bilanţului şi nu cu diferitele cursuri de
schimb care ar fi putut fi aplicate în perioadele precedente.
Baza teoretică pentru metoda cursului curent este „conceptul investiţiei nete”,
95
Liliana Feleagă(Malciu), Niculae Feleagă, Contabilitate Financiară, o abordare europeană şi internaţională,
vol II, Editura Infomega, Bucureşti, 2005

203
conform căruia entitatea externă este considerată drept o entitate separată în care entitatea
mamă a investit şi nu ca parte a operaţiunilor entităţii mamă.
Dacă se foloseşte metoda ratei curente, în cadrul bilanţului nu este afectat
capitalul social întrucât acesta se converteşte întotdeauna la rata istorică. În cadrul contului
de profit şi pierdere toate elementele sunt convertite la o rată medie. Diferenţa de conversie
se înscrie în cadrul capitalurilor proprii într-un cont distinct.
Aplicaţii privind conversia situaţiilor financiare
1) Societatea românească A deţine o filială F în Franţa. La sfârşitul exerciţiului N,
bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale filialei F se prezintă astfel :

Bilanţului filialei F la 31.12.N (în Euro)


Active Sume Capitaluri şi datorii Sume
Imobilizări corporale 450.000 Capital social 270.000
Stoc de mărfuri 150.000 Rezerve 180.000
Creanţe-clienţi 250.000 Datorii 450.000
Disponibil 50.000
Total active 900.000 Total capitaluri şi datorii 900.000

Contul de profit şi pierdere al filialei F la 31.12.N (în Euro)


Elemente Sume
Venituri din vânzarea mărfurilor 500.000
Cheltuieli cu mărfurile (390.000)
Alte cheltuieli (80.000)
Rezultatul exerciţiului 30.000
Informaţii suplimentare :
-Filiala F a fost înfiinţată la începutul exerciţiului N-2;
-Rezervele la închiderea exerciţiului N-1 convertite în lei sunt de 300.000 lei ;
-În exerciţiul N nu s-au distribuit dividende;
-Cursul de schimb a evoluat astfel în perioada de referinţă :

Elemente Cursul în lei


La data constituirii filialei F (01.01.N-2) 3,3
La 31.12.N 3,5
Cursul mediu în exerciţiul N 3,52

Conversia situaţiilor financiare ale filialei F se va realiza astfel :

Contul de profit şi pierdere al filialei F Sume Curs de Sume


în Euro conversie în lei
Venituri din vânzarea mărfurilor 500.000 3,52 1.760.000
Cheltuieli cu mărfurile (390.000) 3,52 (1.372.800)
Alte cheltuieli (80.000) 3,52 (281.600)
Rezultatul exerciţiului 30.000 - 105.600

Bilanţul filialei F Sume Curs de Sume


în Euro conversie în lei
Imobilizări corporale 450.000 3,5 1.575.000
Stoc de mărfuri 150.000 3,5 525.000
Creanţe-clienţi 250.000 3,5 875.000
Disponibil 50.000 3,5 175.000

204
Total active 900.000 - 3.150.000
Capital social 270.000 3,3 891.000
Rezerve 180.000 - 405.600
Rezerve din conversie - - 278.400
Datorii 450.000 3,5 1.575.000
Total capitaluri şi datorii 900.000 3.150.000

Rezervele la sfârşitul exerciţiului N sunt formate din :

- rezervele la închiderea exerciţiului N-1 : 300.000 lei


- rezultatul exerciţiului N : 105.600 lei
= Rezerve la închiderea exerciţiului N 405.600 lei
Rezerva din conversie se calculează ca diferenţă între total activ şi elementele de
capitaluri şi datorii obţinute după conversie.

2) O companie americană deţine o filială în proporţie de 100% în Cehia, aceasta


începându-şi activitatea în exerciţiul financiar N. Operaţiunile filialei constau în
utilizarea spaţiului deţinut de companie într-o clădire de birouri. Această clădire, care
costă 4.000.000 Euro a fost finanţată iniţial de băncile din Cehia, deşi societatea mamă
a investit şi ea 2 milioane de Euro în operaţiunea cehă. Toate veniturile şi cheltuielile în
numerar sunt încasate şi plătite în euro. Filiala îşi ţine contabilitatea şi registrele în
euro.
Prin urmare, administraţia companiei americane a decis ca situaţiile financiare ale
filialei cehe să fie convertite în situaţiile sale financiare ca şi cum ar fi vorba despre o
operaţiune din străinătate care nu a fost inegrată în operaţiunile entităţii raportoare, aşadar
ca şi cum ar fi vorba despre o entitate externă. Situaţiile financiare la 31.12.N ale filialei
din Cehia se vor prezenta astfel.
Bilanţului filialei din Cehia la 31.12.N(în Euro)
Active Sume Capitaluri şi datorii Sume
proprii acţionarilor
Numerar 1.000.000 Conturi de plăţi 300.000
Creanţe-clienţi 400.000 Chirie neîncasată 180.000
Teren 1.500.000 Ipotecă de plată 4.000.000
Clădire 4.000.000 Valoare comună 470.000
Amortizare cumulată (100.000) Prime de capital 1.500.000
Rezultat reportat 350.000
Total active 6.800.000 Total datorii şi capitaluri 6.800.000
proprii

Contul de profit şi pierdere combinat şi rezultate reportate


ale filialei din Cehia pentru exerciţiul financiar încheiat la 31.12.N (în Euro)

Elemente Sume
Venituri 2.500.000
Cheltuieli din exploatare (inclusiv cheltuielile cu amortizarea) 2.000.000
Profit net 500.000
Adăugare rezultate reportate la 01.01.N -
Deducere dividende (150.000)
Rezultate reportate la 31.12.N 350.000

205
Ratele de schimb ale cursurilor monedelor străine pentru exerciţiul N sunt
următoarele :
- la începutul anului 1 Euro = 1,15 $ (când a fost emisă valoarea comună iar terenul
şi clădirea au fost finanţate prin ipotecă);
- curs mediu pentru anul N 1 Euro = 1,19 $;
- la data când s-au declarat dividendele şi s-a încasat chiria neîncasată 1 Euro = 1,20
$;
- la sfârşitul anul N 1 Euro = 1,23 $.

Conversia bilanţului filialei din Cehia la 31.12.N

Active Sume Cursuri de schimb Sume


în Euro în $
Numerar 1.000.000 1,23 1.230.000
Creanţe-clienţi 400.000 1,23 492.000
Teren 1.500.000 1,23 1.845.000
Clădire (net) 3.900.000 1,23 4.797.000
Total active 6.800.000 8.364.000

Capitaluri şi datorii proprii Sume Cursuri de schimb Sume


acţionarilor în Euro în $
Conturi de plăţi 300.000 1,23 369.000
Chirie neîncasată 180.000 1,23 221.400
Ipotecă de plată 4.000.000 1,23 4.920.000
Valoare comună 470.000 1,15 540.500
Prime de capital 1.500.000 1,15 1.725.000
Rezultat reportat 350.000 1,19 402.500
Diferenţă de curs cumulată - - 185.600
(ajustări de conversie)
Total datorii şi capitaluri proprii 6.800.000 8.364.000

Venit combinat şi conversia situaţiei rezultatelor reportate


pentru exerciţiul financiar încheiat la 31.12.N

Elemente Sume Cursuri de schimb Sume


în Euro în $
Venituri 2.500.000 1,19 2.975.000
Cheltuieli (inclusiv cheltuielile cu 2.000.000 1,19 2.380.000
amortizarea)
Profit net 500.000 1,19 595.000
Adăugare rezultate reportate la - - -
01.01.N
Deducere dividende (150.000) 1,20 180.000
Rezultate reportate la 31.12.N 350.000 415.000

Situaţia fluxurilor de trezorerie


pentru exerciţiul financiar încheiat la 31.12.N

206
Activităţi din exploatare Sume Cursuri de schimb Sume
în Euro în $
Profit net 500.000 1,19 595.000
Ajustări pentru reconcilierea
profitului net la numerarul net
obţinut din operaţiuni de exploatare
Depreciere 100.000 1,19 119.000
Majorare creanţe (400.000) 1,19 (476.000)
Majorare datorii 300.000 1,19 357.000
Majorare la chiria neîncasată 180.000 1,20 216.000
Numerar net obţinut prin 680.000 811.000
operaţiunile de exploatare
Activităţi investiţionale
Achiziţie de teren (1.500.000) 1,15 (1.725.000)
Achiziţie de clădire (4.000.000) 1,15 (4.600.000)
Numerar net utilizat în activităţi (5.500.000) (6.325.000)
investiţionale
Activităţi financiare
Emisiune de acţiuni 2.000.000 1,15 2.300.000
Ipotecă de plătit 4.000.000 1,15 4.600.000
Dividende plătite (150.000) 1,20 (180.000)
Numerar net obţinut prin finanţare 5.850.000 7.080.000
Efect asupra variaţiilor de schimb
asupra numerarului
Majorare numerar sau echivalente 1.000.000 1.230.000
Numerar la începutul anului -- --
Numerar la sfârşitul anului 1.000.000 1,23 1.230.000

Creditul din diferenţele de schimb cumulative (ajustările la conversie) în valoare de


se calculează după cum urmeză :

Active nete la începutul anului N (după ce s- € 2.000.000 (1,23- 160.000 $ credit


au emis acţiuni ordinare, iar terenul şi clădirea 1,15)
au fost achiziţionate prin finanţare ipotecară)
Profit net € 500.000 (1,23- 20.000 $ credit
1,19)
Dividende € 150.000 (1,23- 4.500 $ credit
1,20)
Diferenţa de schimb (ajustare la conversie) 184.500 $ credit

3) O firmă din Canada are o filială în Statele Unite pentru care îşi elaborează
situaţiile financiare pentru anii N şi N+1 în dolari . În aplicaţia de mai jos vom
reflecta convesia situaţiilor financiare de mai sus în dolari canadieni pentru anul N+1.

Firma X – Bilanţul la 31.12.N


USD
N N+1.

207
Activ
Disponibilităţi lichide 19.500 28.500
Clienţi 33.000 36.000
Stocuri 18.000 22.500
Imobilizări 150.000 150.000
Amortizare (45.000) (60.000)
Total 175.500 177.000

Furnizori 9.000 12.000


Împrumuturi bancare 18.000 13.500
Datorii pe termen lung 105.000 90.000
132.000 115.500
Total datorii şi capitaluri proprii 175.500 177.000

Contul de profit şi pierdere la 31.12.N


USD
Vânzări 345.000
Costul vânzărilor
Stocuri SI 18.000
Achiziţii 210.000
228.00
Stocuri SF 0
22.500
Rezultat brut 205.50
Cheltuieli de exploatare 0
Investiţii 139.500
Rezultat înainte de impozitare 94.500
Impozit pe rezultat 15.000
Rezultat net 30.000
12.000
18.000

Fluxul de trezorerie la 31.12. N+1.


USD
Activitatea de exploatare
Rezultat net 18.000
Investiţii 15.000
Capacitate de autofinanţare 33.000
Variaţia fondului de rulment
Clienţi (3.000)
Stocuri (4.500)
Furnizori 3.000
Flux de trezorerie din exploatare 28.500
Activitatea de finanţare
Datoria pe termen lung (15.000)
Lichidităţi (încasări şi împrumuturi
bancare) 1.500
SI 15.000
SF 13.500

208
Informaţii suplimentare:
N+1.:
- rata de schimb la începutul anului: 1,50
- rata de schimb la finele anului: 1,40
- rata medie de schimb: 1,45
- achiziţiile, impozitele şi alte cheltuieli de epxloatare se convertesc la rata
medie.
- Rata de schimb pentru achiziţiile de stocuri sold final: 1,42
- Rata de schimb pentru achiziţiile de stocuri sold iniţial: 1,48
N:
- rata de schimb la data achiziţiei imobilizărilor: 1,28
- rata de schimb la emisiunea de acţiuni: 1,25
- rata medie de schimb: 1,375
- rata de schimb la începutul anului: 1,25
- rata de schimb la finele anului: 1,50

Firma X – Bilanţul la 31.12.N


CAD
Metoda temporală Metoda ratei curente
Activ
Disponibilităţi lichide (1,40) 39.900 (1,40) 39.900
Clienţi (1,40) 50.400 (1,40) 50.400
Stocuri (1,42) 31.950 (1,40) 31.500
Imobilizări (1,28) 192.000 (1,40) 210.000
Amortizare (1,28) (76.800) (1,40) (84.000)
Total 237.450 247.800
Pasiv
Furnizori (1,40) 16.800 (1,40) 16.800
Împrumuturi bancare (1,40) 18.900 (1,40) 18.900
Datorii pe termen lung (1,40) 126.000 (1,40) 126.000
Total 161.700 161.700
Capital social
Rezerve (1,25) 18.750 (1,25) 18.750
Diferenţe de conversie cumulate 57.000 67.950
(600)
75.750 86.100
Total datorii şi capitaluri proprii 237.450 247.800

Firma X – Contul de rezultate la 31.12. N+1.


CAD
Metoda temporală Metoda ratei curente
Vânzări (1,45) 500.250 (1,45) 500.250
Costul vânzărilor
Stocuri SI (1,48) 26.640 (1,45) 26.100
Achiziţii (1,45) 304.500 (1,45) 304.500
Stocuri SF (1,42) (31.950) (1,45) (32.625)
299.190 297.975
Rezultat brut 201.060 202.275
Cheltuieli de exploatare (1,45) 137.025 (1,45) 137.025
Investiţii (1,28) 19.200 (1,45) 21.750

209
Rezultat înainte de impozitare 44.835 43.500
Impozit pe rezultat (1,45) 17.400 (1,45) 17.500
Rezultat înainte de pierderea din schimb 27.435 26.100
Pierdere din schimb 3.855 -
Rezultat net 23.580 26.100

Firma X – Fluxul de trezorerie la 31.12. N+1.CAD


Metoda Metoda ratei
temporală curente
Activitatea de exploatare
Rezultat net 23.580 26.100
Investiţii 19.200 21.750
Pierdere din schimb 3.855
Capacitate de autofinanţare 46.635 47.850
Variaţia fondului de rulment
Clienţi (4.350) (4.350)
96
Stocuri (5.310) (6.525)97
Furnizori 4.350 4.350
Flux de trezorerie din exploatare 41.325 41.325
Activitatea de finanţare
Datoria pe termen lung (21.750) (21.750)
Lichidităţi (încasări şi împrumuturi bancare)
SI (1.500*1,50) 2.250 2.250
SF (15.000*1,40) 21.000 21.000
18.750 18.750
Efectual variaţiei ratei de schimb asupra 825 825
lichidităţilor
19.575 19.575
În concluzie, impactul conversiei de la moneda funcţională la moneda de prezentare se
resimte asupra capitalurilor proprii din bilanţ ceea ce înseamnă că venitul net exprimat în
moneda de prezentare şi rezultatul pe acţiune nu vor atât de volatile. Dar activul net,
respectiv capitalurile proprii devin mai volatile având în vedere că în bilanţ se raportează
şi ajustarea de conversie . Într-o operaţiune din străinătate, o entitate cu poziţie netă de
activ înregistrează câştig când valuta se apreciază şi pierdere când valuta se depreciază. În
situaţia în care poziţia netă a entităţii este o datorie , caceasta va înregistra câştig , respectiv
pierdere după cum valuta se depreciază sau se apreciază.
În situaţia în care se schimbă moneda funcţională a unei entităţi, aceasta va utiliza
metode de conversie adecvate în mod prospectiv de la data schimbării.Rezultă că efectul
schimbării monedei funcţionale este tratat prospectiv prin convertirea tuturor elementelor
în noua monedă funcţională cu ajutorul cursului de schimb de la data schimbării .Sumele
convertite rezultate pentru elementele nemonetare sunt tratate la costul istoric. Diferenţele
de schimb valutar rezultate din conversia unei operaţiuni din străinătate clasificată anterior
în capitaluri proprii nu se recunosc în contul de profit şi pierdere până la cedarea

96
(18.000 $ x 1,48)- (22.500 x 1,42)=5.310 $
97
Diferenţa între 5310$ şi 6.525 $ este generată de evoluţia cursului de schimb între data achiziţiei şi
sfârşitul exerciţiului

210
operaţiunii .La cedarea unei operaţiuni din străinătate, valoarea totală a diferenţelor de
curs amânate în componenta capitalurilor proprii legată de acea operaţiune va fi
recunoscută în contul de profit şi pierdere atunci când câştigul sau pierderea din cedare
sunt recunoscute.

211