ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Revista

Nr. 2/2010

Revistă editată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor

www.anp-just.ro
 Revista Colectivul redacţional:
Penitenciarelor
Coordonatori: Dana Cenuşa
Denisa Necula
ISSN 1583-0365 Adriana Georgescu
Ana Maria Mirea
Tipar Dorin Mureşan
Baza de Aprovizionare Gospodărire şi Reparaţii
Jilava, Ilfov, str. Sabarului, nr. 1, tel. 021.457.01.65,
bagr@dgp.ro Administraţia Naţională a Penitenciarelor
 Cuprins
Chestor de penitenciare dr. Ioan BĂLA 3 Noi provocări în gestionarea detenţiei la
Director general Administraţia Naţională a început de secol XXI
Penitenciarelor

Comisar de penitenciare Dorin MUREŞAN 6 Conferinţa anuală a ICPA - Ghent, Belgia

Şef serviciu Siguranţa Deţinerii
Penitenciarul Spital Dej

Gary Hill 10 Sistemul penitenciar românesc,

Directorul Comisiei pentru Formare Profesională
şi Dezvoltare a Asociaţiei Internaţionale a veşnic nemulţumit
Penitenciarelor şi Instituţiilor Corecţionale (ICPA)
şi Coordonator Ştiinţific al Consiliului
Internaţional Ştiinţific şi de Consultanţă
Profesională al Programului Naţiunilor Unite
privind Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală

Inspector principal de penitenciare Mircea 12 Ce este CPT?

DECU - ofiţer specialist DSDRP Comitetul pentru Prevenirea Torturii şi
Serviciul Regim Penitenciar
Administraţia Naţională a Penitenciarelor Tratamentelor sau Pedepselor Inumane şi
Degradante

Comisar şef de penitenciare Dana CENUŞĂ 15 Festivalul Naţional de Teatru pentru Deţinuţi -
Şef birou Relaţii publice şi Mass-media 2010
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
A fi sau a nu fi - aceasta-i întrebarea ...

Inspector principal de penitenciare Johanna 19 Voluntariatul în sistemul penitenciar

Camelia POPESCU, Relaţii publice şi Mass-media
Administraţia Naţională a Penitenciarelor

1
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Decembrie 2010
Lect.univ.dr. Rodica MOCAN, Director 20 E-Learning pentru Formarea Profesională
Drd. Nicoleta SĂLCUDEAN, Referent de specialitate Continuă
Centrul de LifeLong Learning, UBB

Comisar de penitenciare Vasile SCUTARU 22 Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor

Director Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Tîrgu Ocna Tîrgu Ocna - Viziune şi schimbare

Inspector principal de penitenciare Adrian BUJAC 26 Penitenciarul Miercurea Ciuc

Penitenciarul Miercurea Ciuc Între istorie şi cotidian

Subcomisar de penitenciare Loredana 28 Agresivitatea în sistemul penitenciar

CORDUNEANU
Inspector de penitenciare Andrei POPA
DSDRP, Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Inspector principal de penitenciare Raluca TÎRCĂ 30 Utilizarea tehnicii psihodramatice în

Director adjunct SEAP, Penitenciarul Craiova penitenciar

Inspector de penitenciare Oana-Andreea TRUICĂ 33 Violenţa intrapenitenciară

Direcţia Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului - O analiză asupra reţelei cauzale -
Compartimentul Studii şi Programe Preventive

Inspector principal de penitenciare 36 Rolul comunicării în unităţile penitenciare

Simona DUMITRIU, Purtător de cuvânt
Penitenciarul Târgu Jiu

Ştefan TEOROC 38 Ca fraţii .......

Preşedinte S.N.L.P.

Preot Dorel-Nicolae MOŢOC 40 Misiune pentru incluziune

Consilier Patriarhal, Patriarhia Română

2
Chestor de penitenciare dr. Ioan BĂLA - Director general
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Noi provocări în
gestionarea detenţiei
la început de secol XXI
C u toate că nivelul infracţionalităţii a
scăzut în unele ţări, teama populaţiei
de comportamentele infracţionale şi
potenţialele acte teroriste a crescut şi în cadrul unor
societăţi care, anterior, au fost considerate ca fiind
democraţii liberale. Acestea cer sporirea gradului de
securitate, pedepse mai mari, pe cale de consecinţă
şi sporirea cheltuielilor în acest domeniu, toate
acestea având drept rezultat creşterea ratei
încarcerării. Acest lucru s-a întâmplat în SUA, se
întâmplă în Marea Britanie, în Olanda, la fel legislaţia
din Canada poate avea acelaşi efect .
După cum se ştie, sancţiunea privativă de
libertate cuprinde elemente principale: pedeapsa,
descurajarea potenţialelor conduite similare,
siguranţa publică şi reabilitarea. În mod clar, pentru
infracţiuni grave şi violente, închisoarea este reacţia
normală a comunităţii prin extragerea din cadrul
acesteia a celui care a săvârşit infracţiunea, acest fapt
având efect descurajant şi pentru alţi potenţiali
infractori.
Responsabilitatea unui guvern nu se opreşte
la porţile penitenciarului. Dacă guvernul poate sau
ar trebui să administreze o economie rentabilă sau să
gestioneze acorduri internaţionale, acest lucru se
constituie în întrebări deschise ce aşteaptă încă
răspunsuri. Dar guvernul poate şi trebuie să
dezvolte şi să administreze un sistem penitenciar
uman, sigur, eficient şi toate acestea cu costuri
rezonabile pentru plătitorii de impozite. Nici un
guvern care se respectă nu poate abdica sau găsi
scuze pentru neîndeplinirea acestei misiuni.
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Sistemul penitenciar este un serviciu de
utilitate publică ce trebuie administrat în numele
umanismului şi al justiţiei. Managementul modern
al unui sistem penitenciar poate fi simplu şi complex
în acelaşi timp, poate fi frustrant sau poate fi
perceput ca o continuă provocare. Experţi reputaţi în
domeniul managementului consimt asupra
faptului că puţine poziţii manageriale pot fi
simultan dinamice şi dificile, aşa cum este profesia
noastră. Într-o zi poţi trăi satisfacţia obţinerii unui
succes remarcabil în ciuda tuturor greutăţilor, iar
în ziua imediat următoare poţi fi prins în mlaştina
unui eşec.
Scopul acestui articol este acela de a sublinia
un crez propriu referitor la management şi
leadership în sistemul penitenciar, de a prezenta
viziunea mea referitoare la închisorile secolului XXI
şi la conceptul de control. Niciodată nu am crezut în
afirmaţii de genul „Deţinuţii ne permit nouă să
conducem” sau „Ei pot prelua controlul atunci când
vor”. Întotdeauna am fost curios referitor la ceea ce
condiţionează funcţionarea în mod corespunzător a
unei închisori, dar şi la ceea ce putem face pentru a
determina dezvoltarea unor astfel de condiţii în
închisorile cu probleme.
În cei peste 25 de ani de muncă în cadrul
sistemului penitenciar în funcţii variate (începând cu
funcţii de execuţie şi finalizând cu cea actuală de top
manager) am învăţat că orice eveniment negativ
poate fi prevenit.
3
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Din analiza crizelor majore care au afectat
sistemul în ultimii 20 de ani (revoltele anilor 1990-
1992, 1996-1997, 2005-2007) am constatat că astfel
de evenimente sunt suma unor indicatori, care,
cumulaţi, pot duce la pierderea controlului asupra
instituţiei.
În general, următorii indicatori se pot
constitui în semnale de alarmă referitoare la
managementul defectuos al unui loc de deţinere:
- lipsa unor proceduri clare referitoare la
sistemul de recompense şi sancţiuni
aplicate deţinuţilor, ceea ce favorizează
apariţia unor comportamente subiective din
partea personalului;
- atitudinea negativistă şi puternic coercitivă a
personalului care determină ostilitatea;
- crearea unui vid de putere în cadrul comuni-
tăţii carcerale‚ apariţia unor grupuri noi de
deţinuţi, în special tineri şi violenţi, cu inte-
res major în a crea dezordine instituţională;
- pe măsură ce populaţia carcerală devine mai
violentă aceasta se divide în mici grupuri
fără a exista o coordonare centrală;
- atunci când deţinuţii sunt identificaţi ca fiind
violenţi şi agresivi, deseori sunt clasificaţi ca
având grad sporit de risc, cazaţi în secţii spe-
ciale cu regim de maximă siguranţă etc.;
- starea de frustrare a personalului
determinată de inabilitatea de a „controla”
şi „pedepsi” în mod legal deţinuţii, lipsa de
pregătire specifică, slaba comunicare
organizaţională şi schimbările frecvente de
personal la toate nivelurile manageriale
exacerbează aceasta situaţie;
- personalul reclamă starea de confuzie şi
conflict determinată de deciziile
manageriale;
- cu o instituţie afectată de lipsa de lider şi de
desele schimbări de personal, manage-
mentul zilnic al instituţiei cade în sarcina
unor lideri informali (deseori personal cu
vechime, dar, uneori, şi personal cu
conduite negative);
- mediul astfel creat determină potenţarea
frustrării personalului şi deţinuţilor, creând
astfel o instituţie „inflamabilă”;
- ulterior e nevoie doar de o „scânteie” sau un
factor potenţator, cum ar fi un decret de
graţiere, nerealizarea unui transfer,
neacordarea unei permisii, sau supra-
popularea, pentru a determina apariţia
unei crize majore.
4
Analizarea acestor incidente la nivel
naţional mă determină să identific două soluţii
fundamentale în prevenirea pierderii controlului
asupra unei instituţii penitenciare sau chiar a unui
întreg sistem. Managerul instituţiei, precum şi cel al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor trebuie:
- să stabilească şi să fundamenteze proceduri
bazate pe stimularea conduitelor pozitive
din partea populaţiei carcerale;
- să numească şi să coordoneze o echipă
managerială profesionistă şi stabilă în
scopul implementării acestei politici.
În mod clar suntem depăşiţi numeric şi relativ
neînarmaţi în penitenciare. În mod obişnuit, folosim
un număr restrâns de metode pentru a ne controla
atât personalitatea proprie, cât şi pe cea a
deţinuţilor. În mod clar e nevoie să încercam şi alte
metode pentru că sistemul actual îşi dovedeşte pe
zi ce trece limitele.
O parte din cei care au studiat sistemul
penitenciar au ajuns la concluzia că personalul
acestuia, determinat de lipsa unor alte forme de
control este forţat să intre în „alianţa coruptă” cu
deţinuţii tolerând astfel încălcări minore ale
regulamentelor pentru a asigura conformarea
acestora cu cerinţele majore ale regimului custodial.
În prezent, mulţi dintre concetăţenii noştri
cred că închisorile nu pot fi conduse altfel decât în
maniera enunţată mai sus. Ei pur şi simplu nu cred
că închisorile ar trebui să fie îmbunătăţite nici pentru
personal, nici pentru deţinuţi.
Controlul eficient al populaţiei carcerale este
unul din obiectivele principale ale oricărui sistem
penitenciar. Controlul există doar atunci când
deţinuţii acceptă şi se conformează regimului stabilit
de către structura managerială şi personal. Controlul
nu trebuie să fie confundat cu pedeapsa, abuzul sau
cu coordonarea rigidă a efectivelor de deţinuţi. Mai
curând, controlul este arta de a determina pe
deţinuţi să se conformeze cu politica managerială a
instituţiei într-o manieră atât de subtilă, încât să
nu-şi dea seama ce se întâmplă.
Controlul şi ordinea în închisorile noastre
depind în mare măsură de garantarea faptului că
suntem corecţi, cinstiţi şi clari în comunicarea cu
personalul şi deţinuţii. Nu putem păcăli aceste
cerinţe; dacă vom încerca, ambele grupuri vor sesiza
imediat acest lucru.
Mulţi dintre managerii unităţilor penitenciare,
precum şi personal de execuţie în general, pierd
contactul cu aceste realităţi. Ei cred că dispunând
de putere şi de dotarea materială necesară pentru
gestionarea crizelor, nu-şi pot permite să gestioneze
ei înşişi problemele, până când o criză nu are loc.
Atunci, consideră că vor fi în stare să reacţioneze în
mod efectiv la situaţia apărută. Oricum, este mai
bine să prevenim un eveniment negativ decât să
gestionăm mai târziu consecinţele. Exact ca şi în cazul
maşinilor pe care majoritatea le conducem: e mai
bine să plăteşti pentru un filtru de ulei nou acum
decât pentru o maşina nouă mai târziu...
Una din primele sarcini ca manager al unei
închisori este ca, împreună cu personalul, să se
dezvolte o filozofie comună referitoare la misiunile
instituţiei. Acest document trebuie revizuit cel puţin
odată pe an şi să servească drept ghid. Pe parcursul
acestui proces nu trebuie uitat că beneficiarii
serviciilor noastre sunt comunitatea, personalul şi
populaţia carcerală.
Stilul de conducere corespunzător şi
stabilitatea echipei manageriale este combinaţia
necesară pentru un management penitenciar
performant. Managerii de succes ai unei instituţii
penitenciare nu sunt caracterizaţi prin mobilitate
multi-instituţională accentuată. Ei trebuie să fie în
funcţie pentru suficient timp pentru a învăţa
meseria, a planifica şi a pune ulterior în practică.
Aceştia sunt adepţii unui management
participativ şi puternic proactivi, acordă atenţie mare
detaliilor şi nu aşteaptă apariţia unei probleme
încercând să o anticipeze. Ei acordă încredere
subordonaţilor şi le acordă partea lor de
responsabilitate, dar, în acelaşi timp, rămân
concentraţi pe ceea ce se întâmplă în instituţie. În
acelaşi timp, recunosc nevoia de sprijin extern. Pe
scurt, nu le sunt străine nici secţiile de deţinere, nici
culoarele Consiliului Local.
Aceştia acţionează în mod conştient pentru
crearea unei imagini proprii destinată unui număr
Revista Penitenciarelor 2(2010)
sporit de beneficiari, atât din interiorul, cât şi în
exteriorul instituţiei. Sunt dedicaţi meseriei şi loiali
instituţiei din care fac parte, percepându-se ca şi
reprezentanţi ai unei profesii motivante şi de mare
importanţă pentru societate.
Managerii de succes în sistemul penitenciar
nu sunt atât de mulţi cât mi-aş dori, dintr-o varietate
de motive. Cea mai importantă realitate este faptul
că avem nevoie de mai mulţi astfel de manageri, care
să-şi asume controlul închisorilor noastre, dar atâta
vreme cât aceştia nu beneficiază de o pregătire
prealabilă corespunzătoare acestei responsabilităţi,
conform unui contract managerial cadru, fără de
care ei sunt extrem de vulnerabili, rămânem şi noi
descoperiţi. Atât timp cât ei se schimbă la intervale
de câţiva ani, adesea din motive de eşec, iar
managementul mediu trebuie să se adapteze la
aceste schimbări, stilul de leadership penitenciar şi
stabilitatea administrativă necesară unui sistem
penitenciar mai bun şi mai performant vor constitui
doar obiective utopice.
Managerii de succes petrec timp important în
interiorul locului de deţinere ascultând şi sprijinind
personalul să facă faţă stresului profesional dezvoltat
în principal de cei din linia întâi. Până la urmă, e o
meserie în care şi cel mai banal obiect cotidian
trebuie privit ca o potenţială armă letală.
Managerii de succes înţeleg că drumul spre
reuşita instituţională necesită motivarea întregului
personal, având drept scop îmbunătăţirea calităţii
vieţii custodiale. Aceasta se poate realiza în parte
prin eradicarea miturilor autodistructive referitoare
la închisoare în favoarea unei viziuni comune de
bună guvernare a acesteia.
5
Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Comisar de penitenciare Dorin MUREŞAN

Şef serviciu Siguranţa Deţinerii, Penitenciarul Spital Dej

Conferinţa anuală a ICPA

Ghent, Belgia

n perioada 25-29.10.2010 o delegaţie a general al serviciului penitenciar belgian, Tony

Î Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

compusă din chestor de penitenciare dr.
Ioan BĂLA director general al instituţiei şi comisar
Cameron - preşedinte ICPA, Ian de Clerck - Ministrul
Justiţiei din Belgia şi Dmitri Titov - asistent al
Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
de penitenciare Dorin Muresan şef serviciu siguranţa După deschiderea oficială, lucrările s-au
deţinerii Penitenciar Spital Dej au participat la cea desfăşurat în 7 sesiuni paralele, cu diverse teme,
de a 12-a Conferinţă Anuală a ICPA cu titlul: “Building după cum urmează:
Bridges”. Conferinţa a beneficiat de participarea a • T1 - Managementul informaţiilor;
peste 500 de delegaţi din 74 de ţări, din care 40 de • T2 - Strategii de intervenţie în domeniul
directori generali ai serviciilor penitenciare. prevenirii pătrunderii şi consumului de droguri în
Conferinţa a fost deschisă în data de penitenciare;
25.10.2010 de către directorul executiv al ICPA, care • T3 - Formarea profesională a personalului‚
a subliniat rolul tot mai important pe care-l joacă cu aceasta ocazie coordonatorul sesiunii, domnul
asociaţia la nivel global în domeniul dezvoltării Gary Hill, a prezentat în mod succint dezvoltarea
sistemelor penitenciare. Acelaşi lucru a fost întărit proiectului e-learning ANP invitând pe cei interesaţi
de către luările de cuvânt din deschiderea să participe la o întâlnire informală referitoare la
conferinţei ale domnilor Hans Meurisse - director acest subiect în cursul zilei de 26.10.2010;
• T4 - Regulilele
penitenciare europene şi
respectarea drepturilor
omului în sistemele
penitenciare;
• T5 - Justiţie
restaurativă;
•T6 - Legislaţia
belgiană de executare a
p e d e p s e l o r î n co ntex t
european;
•T7 - Cooperare
internaţională; Studiu de
caz: Rezolvarea problemei
suprapopulării din peniten-
ciarele belgiene prin
contractarea unor spaţii de
detenţie din Olanda. Această

6
prezentare a stârnit interes atât din punct de vedere
al aspectelor referitoare la regimul penitenciar
aplicat persoanelor private de libertate belgiene
aflate în închisorile olandeze, cât şi al detaliilor
financiare ale contractului. Belgia urmează a plăti
Olandei 100 milioane euro (fără cheltuieli prilejuite
de prezentarea la instanţe, spitale etc.) pentru
custodierea a 500 de deţinuţi pe o durata de 5 ani.
Ziua de marţi 26.10.2010 a fost deschisă de o
sesiune plenară dedicată sistemelor penitenciare din
America Latină.
Un real interes a suscitat prezentarea
directorului general al sistemului penitenciar
mexican, domnul Patricio Patinio, care a subliniat
problemele majore cu care se confruntă şi anume:
cartelizarea grupărilor de crimă organizată în
interiorul penitenciarelor, necesitatea construirii a
încă 10 penitenciare cu o capacitate totală de
15.000 de locuri ca o soluţie imediată la creşterea
rapidă şi îngrijorătoare a numărului de deţinuţi.
Intervalul orar 11.00-12.30 a fost alocat
unui număr de 12 sesiuni, din care le amintim pe
cele mai importante:
• T1 - Gestionarea deceselor în custodie;
•T2-Programe de reintegrare a persoanelor
private de libertate;
• T3 - Parteneriatul public-privat;
• T4 - Detectarea şi bruierea semnalului de
telefonie mobilă în mediul penitenciar;
• T5 - Acordarea asistentei medicale în
mediul custodial;
• T6 - HIV în penitenciare;
•T7 - Managementul deţinuţilor cu probleme
de sănătate mentală în mediul penitenciar.
Intervalul orar 13.00-15.00 a fost alocat unei
noi sesiuni plenare moderate de către domnul
Harald Fosker - preşedintele Reţelei Europene a
şcolilor de formare profesională a personalului de
penitenciare. În cadrul acesteia a fost subliniată
necesitatea tot mai accentuată a unei abordări
comune în domeniul execuţional penal la nivelul
spaţiului european.
Intervalul orar 15.30-17.00 a fost alocat unui
număr de 11 sesiuni simultane. Dintre acestea, cea
care a stârnit un real interes a fost cea destinată
Educaţiei şi formării profesionale. La aceasta au luat
cuvântul trei Directori Generali (Hans Meurisse -
Belgia, Ioan Băla - România, Alfredo Albuquerque -
Portugalia) şi trei directori din cadrul Direcţiei
Generale Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene
(Alan Smith - UK, Philipe Hatt - Franţa, Thomas
Linqvist - Suedia ).
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Domnul Hans Meurisse a prezentat proiectul
de cooperare transnaţională dintre Portugalia şi
România ca un model de bună practică la nivel
european şi a subliniat necesitatea dezvoltării unor
astfel de proiecte şi la nivelul altor sisteme
penitenciare ca o soluţie extrem de eficientă de
îmbunătăţire a performanţelor manageriale.
Domnul Ioan Băla a subliniat faptul că acest
proiect care, iniţial, a avut un public ţintă extrem
de bine delimitat (persoanele private de libertate) a
determinat iniţierea unui proces de schimbări
majore în sistemul penitenciar materializate prin
dezvoltarea CAF, realizarea indicatorilor de
performanţă managerială, abordările inovative în
domeniul reintegrării deţinuţilor.
În încheiere acesta a adresat reprezentanţilor
Comisiei Europene rugămintea să analizeze
posibilitatea deschiderii unei linii de finanţare
pentru proiecte destinate parteneriatelor
transnaţionale în domeniul sistemelor penitenciare.
Acesta a precizat faptul că problemele pe care le
ridică persoanele private de libertate au încetat a
mai constitui o problemă naţionala căpătând un
puternic caracter european.
Domnul Alan Smith din partea Comisiei
Europene a arătat că acest proiect este unul din
cele pe care şi le-ar dori dezvoltate mai des la nivel
european afirmând că sumele alocate de către UE în
cadrul acestui proiect se constituie într-o investiţie
de succes .
Domnul Thomas Linqvist a informat pe cei
prezenţi cu privire la demersurile pe care Comisia
Europeana le face pentru realizarea şi dezvoltarea
unui mediu custodial sănătos la nivelul tuturor
sistemelor penitenciare europene. Astfel, acesta a
precizat că într-un termen de 18 luni va fi elaborată o
„Carte verde” ce va conţine condiţiile minimale care
trebuie îndeplinite de către sistemele penitenciare
europene. Neîndeplinirea acestor standarde
minimale atrage pe cale de consecinţă sancţionarea
statului care se face vinovat de acest lucru.
Seara a fost încheiată printr-o întâlnire
informală dedicată formării profesionale a
personalului de penitenciare. Cu această ocazie,
domnul Gary Hill a solicitat Directorului General al
A N P d e a re a l i za d e m e rs u r i l e n e c e s a re
interconectării platformei - ICPA Staff Training cu
platforma de e-learning ANP pentru a facilita
accesul membrilor ICPA la conţinuturile educa-
ţionale dezvoltate de către specialiştii români.
Solicitării i s-a răspuns afirmativ, în zilele următoare
specialiştii DTIC urmând a proceda la finalizarea
7
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
demersurilor tehnice necesare materializării acestei
interconectări.
Ziua de 27.10.2010 a început printr-o sesiune
plenară dedicată sistemelor penitenciare din
continentul african. Cu aceasta ocazie, a fost
subliniată necesitatea continuării procesului de
reformă penală în Africa. ICPA va sprijini acest
proiect aducându-şi aportul la realizarea Academiei
Corecţionale Africane, instituţie care urmează a
forma profesional viitorii manageri .
Intervalul orar 11.00-12.30 a fost destinat
unui număr de 13 sesiuni paralele, din care amintim
pe cele mai importante:
• T1 - Minorităţile etnice în sistemele
penitenciare;
• T2 - Arhitectura penitenciară;
• T3 - Evaluarea psihiatrică a deţinuţilor;
• T4 - Cooperarea interinstituţională în
procesul de reintegrare a deţinuţilor;
• T5 - Controlul bolilor infecţioase în mediul
penitenciar;
• T6 - Dezvoltarea conceptului de închisoare
ecologică.
Cu această ocazie, directorul general Ioan
BĂLA a susţinut prezentarea „Proiectului Delta”
subliniind importanţa acestuia, care va spori în mod
pregnant şansele de redare a respectului de sine
persoanelor private de libertate prin dezvoltarea
acestora într-un mediu sănătos.
Prima parte a programului din această zi a
fost încheiată prin sesiune plenară având drept
temă „Reacţii de răspuns la criza - Un model pentru
sistemele din zonele post-conflict”.
Programul zilei a fost finalizat printr-o
conferinţă susţinută de către profesorul Friederich
8
Lossel şeful catedrei de Criminologie din cadrul
Universităţii Cambridge având titlul:
„Ce soluţii există în domeniul reabilitării
deţinuţilor; Perspective globale”.
În cursul zilei de miercuri a avut loc şi o
întâlnire informală a directorilor generali din cadrul
MECR prezenţi la conferinţă, ocazie cu care s-a
stabilit programul viitoarei întâlniri de la Budapesta.
Cu aceeaşi ocazie, domnul Ioan BĂLA a prezentat
demersurile realizate de către ANP în realizarea unui
proiect de parteneriat public privat în cadrul
sistemului penitenciar, precum şi intenţia UNECE
(United Nations Economic Council for Europe) de a
realiza în parteneriat cu ANP un Centru Naţional de
Excelenţa în domeniul PPP în penitenciare în
România.
Ultima zi a Conferinţei a fost deschisă printr-o
sesiune plenară dedicată sistemelor penitenciare
din Asia de Sud-Est, fiind urmată de 12 sesiuni, din
care amintim:
• T1 - Asistenţa post-execuţională;
• T2 - Violenţa împotriva deţinutelor femei;
•T3 - Buna guvernare în serviciile informatice
belgiene;
• T4 - Art-terapia;
• T5 - Reducerea riscului de
recidivă prin utilizarea măsurilor
alternative la pedeapsa închisorii;
• T6 - Îngrijirile psihiatrice;
• T7 - Leadership corecţional;
• T8 - Parteneriate inter-
instituţionale.
În cadrul acestei sesiuni
domnul Ioan BĂLA a prezentat
strategia naţională de realizare de
parteneriate de către ANP cu diverşi
parteneri sociali din comunitate
(mediul academic, ONG, mass-media,
mediul de afaceri etc.) precizând că
doar realizând acest obiectiv
problematica cu care se confruntă sistemul
penitenciar va deveni cunoscută societăţii,
câştigând astfel şi suportul acestora.
În continuare domnul Dorin Mureşan a
dezvoltat una dintre teme, şi anume cea a
cooperării cu mediul academic în prezentarea cu
titlul: „Parteneriatul dintre ANP şi mediul academic
în dezvoltarea procesului de formare profesională a
personalului de penitenciare”. Prezentarea s-a
constituit într-un studiu de caz al evoluţiei
colaborării dintre ANP şi UBB, indicând detaliile
importante din cadrul acestui parteneriat:
 - dezvoltarea şi implementarea platformelor
de e-learning din sistemul penitenciar românesc;
- organizarea şi desfăşurarea cursului post-
universitar de e-learning cu 30 de ofiţeri formatori
din cadrul ANP;
- introducerea şi dezvoltarea conceptului de
lifelong learning în sistemul penitenciar românesc;
- realizarea produselor multimedia de către
studenţi ai Facultăţii de Teatru şi Film, care sunt
utilizate atât în procesul de recrutare de personal, cât
şi în cel de formare profesională.
Prezentarea a fost încheiată printr-o sesiune
practică materializată prin accesarea platformei de
e-learning Modlle UBB - ANP utilizată în cadrul
cursului post-universitar de e-learning.
Proiectul e-learning ANP a determinat un
real interes în rândul participanţilor la Conferinţă,
astfel:
1. Ken Mc Kellar (PAE Justice Support
Afganistan) coordonator al programului de formare
a personalului din sistemul penitenciar din
Afganistan a solicitat sprijin părţii române în
dezvoltarea unui produs virtual similar destinat
personalului de penitenciare afgan. Acesta a precizat
că utilizarea unei astfel de soluţii în cadrul procesului
de formare ar implica două mari avantaje:
- activităţile educaţionale se pot desfăşura
oriunde există o conexiune la internet reducând
riscurile de securitate cauzate de întrunirea tuturor
cursanţilor într-o singură locaţie;
- procesul ar urma să se desfăşoare în
dialectele locale „urdu”, „dari” şi „pastun” utilizând
funcţia de traducere a platformei anulând astfel
barierele lingvistice în transmiterea conţinutului
educaţional.
Solicitarea urmează a fi înaintată Ministerului
Justiţiei pentru analizare şi soluţionare corespun-
zătoare.
2. O solicitare similară a avut şi domnul
Laurent Barea, şeful departamentului programe
educaţionale din cadrul Syscon Justice Systems,
acesta solicitând suport din partea specialiştilor
români în scopul dezvoltării unui produs similar
destinat desfăşurării de activităţi educaţionale cu
deţinuţii din sistemul penitenciar canadian .
Solicitarea urmează a fi înaintată Ministerului
Justiţiei pentru analizare şi soluţionare corespun-
zătoare.
Ziua de vineri 29.10.2010 a fost destinată
vizitării firmei BETAFENCE PROJECTS ( www.
Revista Penitenciarelor 2(2010)
betafence.com) care se constituie în liderul euro-
pean al problemelor de siguranţă perimetrală şi
control acces. Cu ocazia vizitei, domnul Ioan BĂLA
a lansat propunerea către managementul societăţii
de a analiza posibilitatea contractării forţei de
muncă de care dispune ANP şi spaţiilor aflate la
dispoziţie. Propunerea a fost primită cu interes
urmând a fi analizată de către partea belgiană.
Pe durata Conferinţei a fost lansată
invitaţia de efectua o vizită în România şi de a
susţine o prezentare a soluţiilor şi serviciilor
dezvoltate de către EMOTECH (Elmotech
Monitoring Technologies) din Israel unul din liderii
globali în domeniul soluţiilor de monitorizare
electronică. Această acţiune urmează a se realiza în
perioada imediat următoare.
Cu ocazia Conferinţei ICPA au fost iniţiate 3
proiecte care urmează a se desfăşura în perioada
noiembrie 2010 - noiembrie 2011. Astfel, cu
sprijinul Internaţional Association for Correctional
Phorensic Psychology urmează a se desfăşura un
curs de specializare a 20 de psihologi şi psihiatri din
sistemul penitenciar românesc în domeniul
strategiilor de reducere a conduitelor hetero şi
autoagresive ale persoanelor private de libertate.
Cursul va fi coordonat de către profesor John
L. Gannon, se va desfăşura în format VILT (Virtual
Instructor Led Training) şi va utiliza platforma de e-
learning dezvoltată de către ANP.
Cel de al doilea proiect se referă la
dezvoltarea sistemului de telemedicină iniţiat de
către ANP. Astfel, în cursul lunii decembrie 2010
profesor dr. John May va efectua o vizită în România
şi va oferi sprijin şi consultanţă gratuită în
dezvoltarea proiectului de telemedicină deja iniţiat
de către Penitenciarul Spital Dej în Regiunea Nord-
Vest. Profesorul John May este un reputat specialist
în domeniul telemedicinei la nivel mondial, el
contribuind la realizarea unor astfel de proiecte în
ţări din Caraibe, Africa şi Asia de Sud-Est.
Cel de-al treilea proiect se referă la realizarea
unei conferinţe regionale ICPA având drept temă
asigurarea asistenţei medicale şi problemele de
sănătate mintală a deţinuţilor din sistemele
penitenciare din Europa Centrală şi de Est în luna
iunie a anului 2011. Această propunere a
directorului general a întrunit acceptul membrilor
board-lui ICPA, în demersurile sale urmând a fi
sprijinit şi de către International Association for
Correctional Phorensic Psychology.
9
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Gary Hill
Directorul Comisiei pentru Formare Profesională şi Dezvoltare a
Asociaţiei Internaţionale a Penitenciarelor şi Instituţiilor Corecţionale
(ICPA) şi Coordonator Ştiinţific al Consiliului Internaţional Ştiinţific şi de
Consultanţă Profesională al Programului Naţiunilor Unite privind
Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală
Sistemul penitenciar românesc,
veşnic nemulţumit
C âteva vizite scurte în diferite peniten-
ciare din România nu mă califică expert
în sistemul penitenciar românesc, nici
lectura câtorva documente emise de România
referitoare la penitenciare sau vizitele mai ample
alături de profesionişti în domeniul penitenciar
românesc. Astfel, acest articol nu se va referi la
aspectele tehnice sau operaţionale ale sistemului
românesc. Pot spune că cele trei vizite pe care le-am
realizat în România mi-au insuflat ideea de a mă
întoarce şi de a petrece timpul învăţând cum sunt
dezvoltate procedurile şi programele şi de a le
înţelege mai bine punctele tari şi cele slabe.
Unul din motivele curiozităţii mele este
determinat de faptul că personalul pe care l-am
10
întâlnit nu pare să fie mulţumit de nimic. Mă refer aici
atât la cei care fac parte din leadership, cât şi la
majoritatea celor care lucrează efectiv în
penitenciare. Ei doresc ca totul să fie mai bine în ceea
ce priveşte persoanele private de libertate şi
condiţiile de muncă. După cum toţi cei care lucrează
în mediul penitenciar ştiu, România nu este o ţară
bogată, iar situaţia economică actuală aduce pentru
instituţii reduceri problematice în ceea ce priveşte
resursele, precum şi scăderi semnificative în ceea ce
priveşte plata şi beneficiile personalului. Totuşi,
aceste realităţi nu opresc căutarea neîntreruptă de
acţiuni de îmbunătăţire sau de idei noi.
În mediul penitenciar este normal să te opui
schimbării. În definitiv, în momentul în care nu sunt
probleme evidente, de ce să le
creăm. În momentul în care situaţia
economică este dificilă, instruirea
personalului şi asistenţa medicală a
persoanelor private de libertate
sunt, adesea, primele care au de
suferit. Ambele sunt costisitoare,
implică timp şi, în general, sectorul
public şi politic nu le consideră ca
fiind de mare importanţă. Totuşi, în
România, un program de e-learning
şi de telemedicină sunt implemen-
tate cu grijă şi energie. România are o
infrastructură de internet excelentă,
iar sistemul penitenciar pare că
doreşte să-şi folosească potenţialul
în beneficiul personalului şi al
persoanelor private de libertate.
 Am avut câteva experienţe lucrând cu colegii
mei din sistemul penitenciar românesc în cadrul
proiectului de e-learning şi de iniţiere în
telemedicină. Rolul meu, în mare parte, este de a-i
prezenta persoanelor din alte ţări care i-ar putea
ajuta. În aproape fiecare situaţie, informaţiile,
cercetarea continuă şi actualizarea programului vin
de la experţii din sistemul penitenciar românesc şi
noi, ceilalţi, învăţăm de la ei.
De exemplu, structura sistemului de e-
learning pentru personalul din România este folosită
de Asociaţia Internaţională a Penitenciarelor şi
Instituţiilor Corecţionale (ICPA) drept site de testare
în vederea dezvoltării unui sistem internaţional care
va ajuta multe sisteme penitenciare, mai ales pe cele
din ţările în curs de dezvoltare. Personalul român
care lucrează în penitenciare a oferit cu generozitate
cunoştinţele şi timpul pentru a susţine dezvoltarea
unui sistem internaţional. Când spun “cu
generozitate” nu mă refer la uşurinţă. Câţiva membri
ai personalului au achitat cheltuielile din fonduri
proprii şi şi-au dedicat timpul pentru a ajuta atât
s i s t e m u l ro m â n e s c , c â t ş i c o m u n i t a t e a
internaţională. Ceea ce face acest efort să fie foarte
important este faptul că majoritatea sistemelor
penitenciare şi-au concentrat încercările privind e-
learning-ul pe educarea persoanelor private de
libertate. România nu a ignorat această zonă, dar a
recunoscut faptul că cea mai importantă resursă
pentru programele de reabilitare a persoanelor
private de libertate este un personal bine pregătit.
Astfel, România este unul din liderii în dezvoltarea
materialelor eficace şi tehnicilor de e-learning
pentru personal.
Adiţional activităţii realizată pentru e-
learning, telemedicina este un domeniu în care
România are rol de leader. Acesta este un domeniu
relativ nou în medicină şi mai ales în medicina din
domeniul penitenciarelor.
O activitate importantă realizată de
managementul sistemului penitenciar românesc a
fost să invite un medic cunoscut la nivel mondial,
care era în România în calitate de turist, ca să viziteze
spitalul militar şi să ţină o prelegere. Pe perioada
acestei vizite, medicul şi personalul din sistemul
penitenciar românesc au făcut o înţelegere prin care
Revista Penitenciarelor 2(2010)
au fost donate camere speciale din Statele Unite care
vor fi folosite curând atât pentru instruirea
personalului medical din penitenciarele româneşti,
cât şi pentru a furniza consultaţii medicale prin
internet, în timp real, în timpul procedurilor
medicale.
Asociaţia Internaţională a Penitenciarelor şi
Instituţiilor Corecţionale (ICPA) a lucrat pentru a
stabili un program de telemedicină pentru
penitenciare şi va lucra şi învăţând de la experienţele
câştigate în România. Există şi alte programe
corecţionale şi proceduri dezvoltate în România care
vor fi observate şi, cel mai probabil, vor fi preluate de
alte ţări.
Manualul complet privind informarea
persoanelor private de libertate, elaborat în
România, conţine regulile penitenciare, diferite
tipuri de formulare, de la căsătorie la sănătate şi la
programe de reintegrare (cum ar fi modalitatea de
procurare a actelor de identitate) şi se foloseşte de
imagini, pentru a facilita înţelegerea de către
persoanele private de libertate ale căror abilităţi de
citit sunt limitate. Broşura este colorată şi se găseşte
într-un format profesional - prin aceasta adăugându-
se un plus de demnitate faţă de persoanele private
de libertate.
Faptul că aproape o treime din persoanele
private de libertate din România lucrează pentru
companii care se găsesc în afara penitenciarelor este
un alt domeniu din care alte ţări pot învăţa. Deşi
majoritatea ţărilor au programe similare în cadrul
cărora persoanele private de libertate lucrează în
afara penitenciarelor, puţine sunt cele care au
programe atât de extinse.
Aşadar, deşi nu sunt calificat să furnizez o
analiză a sistemului penitenciar românesc, am
experienţa necesară pentru a putea spune faptul că
multe lucruri din acest sistem merită preluate de
către alte ţări.
Atitudinea personalului este cea mai
importantă resursă a sistemului penitenciar, iar
dorinţa constantă de a face mai bine, atât pentru
personal, cât şi pentru persoanele private de
libertate, este o lecţie pe care trebuie să o înveţe
toate sistemele penitenciare.
11
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Inspector principal de penitenciare Mircea DECU
Ofiţer specialist DSDRP - Serviciul Regim Penitenciar
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Ce este CPT?
COMITETUL PENTRU PREVENIREA TORTURII ŞI
TRATAMENTELOR SAU
PEDEPSELOR INUMANE SAU DEGRADANTE
1. Descriere şi istoric
Comitetul pentru prevenirea torturii şi
tratamentelor sau pedepselor inumane şi
degradante a fost înfiinţat în baza Convenţiei
Europene pentru Prevenirea Torturii şi a
Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori
Degradante, la care România a aderat în anul 1990.
Reprezintă un instrument preventiv nejudiciar
la nivel european ce acţionează pentru protejarea
drepturilor persoanelor private de libertate,
indiferent de instituţia custodială (penitenciare,
centrele de re-educare, centrele de arest preventiv
din cadrul poliţiei, centrele pentru imigranţi,
spitalele psihiatrice, adăposturile sociale, etc.).
Titulatura de Comitet European pentru
Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor
Inumane sau Degradante scoate în evidenţă faptul că
organismul se adresează doar statelor de pe
teritoriul Europei şi vizează o serie întreagă de situaţii
care s-ar putea încadra la “tratamente sau pedepse
inumane ori degradante”, aşa cum este noţiunea
legiferată la nivelul statelor membre.
Principiul guvernator al activităţii
Comitetului îl reprezintă egalitatea în drepturi a
persoanelor şi faptul că “Nimeni nu poate fi supus
torturii, nici tratamentelor sau pedepselor inumane
ori degradante”.
2. Structură şi activitate
Membrii Comitetului sunt reprezentaţi de
persoane care pot avea calitatea de experţi, aceştia
fiind independenţi şi imparţiali, având experienţă în
diferite domenii de activitate, precum medici,
specialişti în domeniul sistemului penitenciar sau din
12
poliţie, etc. Sunt aleşi din fiecare ţară membră de
către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi
nu acţionează în interesul statului pe care îl
reprezintă, iar pentru garantarea imparţialităţii nu
efectuează vizite în statele pentru care au fost aleşi.
Principala activitate a acestora este aceea de a
efectua inspecţii în instituţiile custodiale în scopul
prevenirii relelor tratamente şi de a evalua situaţia
persoanelor private de libertate din punct de vedere
al respectării drepturilor acestora. În acest scop
reprezentanţii CPT au acces nelimitat în locurile de
detenţie, au dreptul de a se deplasa fără restricţii în
interiorul acestor spaţii şi de a purta discuţii
confidenţiale cu persoanele private de libertate sau
cu orice alte persoane care le pot furniza informaţii.
În urma fiecărei vizite efectuate de către
delegaţiile CPT este redactat un document (raport)
care cuprinde starea de fapt constatată,
recomandările, comentariile şi eventualele solicitări
de informaţii, care în principiu sunt publice.
Totodată, Comitetul poate solicita un răspuns
detaliat la problemele expuse în raportul său, iar
punctul de vedere exprimat de autorităţile statului
reprezintă parte a dialogului permanent cu ţările
respective. De altfel, vizitele se efectuează de obicei
o dată la 4 ani, însă pot fi situaţii când pot fi efectuate
şi vizite neaşteptate, iar principiul transparenţei este
întărit de aceea că anterior efectuării unei inspecţii
comitetul informează statul respectiv despre intenţia
de a se efectua o vizită.
De regulă, membrii Comitetului redactează un
“Raport general” asupra activităţii sale, care este
publicat anual, iar rapoartele întocmite, reacţiile
autorităţilor statelor vizitate şi alte informaţii de
interes privind activitatea Comitetului sunt publice
putând fi accesate pe pagina de internet a CPT
(www.cpt.coe.int).
 3. Norme generale şi aplicabilitate
Ca urmare a vizitelor efectuate de-a lungul
timpului, Comitetul a elaborat un set de norme
referitoare la tratamentul persoanelor private de
libertate. Acestea reprezintă recomandări ale
comitetului ce vizează prevenirea torturii şi
tratamentelor degradante şi inumane şi scopul este
acela de a informa cu privire la problematica
existentă şi politica generală de abordare a
respectării drepturilor persoanelor private de
libertate.
Standardele CPT sunt publice, accesibile
oricărei persoane şi tratează punctual aspecte ce
vizează întreaga problematică a privării de libertate:
starea de arest din cadrul unităţilor apaţinând
organelor de poliţie, penitenciare, instituţii de
custodie a persoanelor cu probleme psihiatrice,
asigurarea asistenţei medicale, dar şi aspecte legate
de regimul aplicat anumitor categorii de persoane
private de libertate vulnerabile.
Referitor la mediul custodial din unităţile
penitenciare, standardele Comitetului cuprind
câteva elemente abordate ca fiind importante
pentru prevenirea torturii şi tratamentelor
degradante şi inumane, pe care membrii Comitetului
le au în vedere cu ocazia vizitelor, după cum urmează:
- sesizări, plângeri formulate de persoane
private de libertate privind rele tratamente aplicate
de către personalul locului de deţinere;
- calitatea vieţii în penitenciar şi oferta
ocupaţională (muncă, educaţie, sport, etc.) a
administraţiei locului de deţinere şi starea generală a
relaţiilor dintre aceştia şi personal, alături de
măsurile de control şi supraveghere;
- gradul de supraaglomerare dintr-un
penitenciar raportat la capacitatea de cazare a
locului de deţinere (poate afecta în mod negativ
calitatea vieţii carcerale, putând fi asimilat unui
tratament inuman şi degradant);
- posibilitatea persoanelor private de
libertate, fără excepţie, de a efectua exerciţii în aer
liber în fiecare zi;
- accesul deţinuţilor la toalete curate şi
menţinerea unor standarde adecvate de igienă;
- promovarea contactului persoanelor private
de libertate cu lumea exterioară (posibilitatea
salvării relaţiilor cu familia şi prietenii apropiaţi);
- particularităţi determinate de aplicarea
normelor regimului penitenciar pentru anumite
categorii de deţinuţi (femei, minori şi cetăţeni străini)
- utilizarea mijloacelor de imobilizare şi
constrângere (ca situaţie excepţională - examinare
medicală, supraveghere constantă şi adecvată,
existenţa unui registru de evidenţă a acestor cazuri);
- procedurile instituite la nivelul unităţilor de
Revista Penitenciarelor 2(2010)
penitenciare privind plângerile deţinuţilor şi
inspecţiile periodice ale unui organism independent
(posibilitatea deţinuţilor de a se adresa şi altor
organisme din afara instituţiei);
- situaţia deţinuţilor cazaţi în condiţii de izolare
faţă de restul persoanelor private de libertate;
- transferarea continuă a deţinuţilor
(perturbatori) de la o instituţie la alta;
- recrutarea şi formarea personalului de
penitenciare;
- responsabilitatea personalului peniten-
ciarului de a proteja persoanele private de libertate
împotriva altor deţinuţi care le-ar putea aduce
prejudicii;
- accesul la lumină naturală şi la aer
proaspăt;
- răspândirea bolilor transmisibile (în special
a tuberculozei, hepatitei şi virusului HIV/SIDA);
- persoane private de libertate care prezintă
un înalt risc de securitate şi care necesită condiţii
speciale de detenţie;
- regimul aplicat condamnaţilor pe viaţă şi
altor deţinuţi care execută pedepse pe termen lung;
- accesul la medic şi asigurarea asistenţei
medicale pe perioada privării de libertate;
- libertatea consimţământului şi respectarea
principiului confidenţialităţii în relaţia cu personalul
medical.
Acestea reprezintă doar câteva repere privind
obiectivele pe care le urmăresc reprezentanţii
Comitetului în vizitele efectuate în instituţiile
penitenciare.
4. Vizita CPT în România
Reprezentanţii Comitetului pentru Prevenirea
Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane
sau Degradante au efectuat începând cu anul 1995 şi
până în prezent un număr de 8 vizite în România,
dintre care 5 în unităţile sistemului penitenciar,
rapoartele acestor vizite fiind publice putând fi
accesate pe pagina de internet a CPT :
- 1995: Penitenciarul Gherla şi Penitenciarul
Spital Bucureşti Jilava;
- 1999: Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava,
Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Craiova, Centrul
de Reeducare Găeşti;
- 2002: Penitenciarul Tulcea (inclusiv Secţia
Exterioară Chilia Veche);
- 2006: Penitenciarul Bacău, Penitenciarul
Bucureşti Jilava (secţia destinată cazării deţinuţilor
cu grad sporit de risc), Penitenciarul Craiova (secţia
destinată cazării deţinuţilor cu grad sporit de risc) şi
Penitenciarul Ploieşti;
- 2010: Penitenciarul Bucureşti Rahova (secţia
destinată cazării persoanelor private de libertate
13
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
minore), Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova,
Penitenciarul Poarta Albă, Penitenciarul Spital Poarta
Albă şi Centrul de Reeducare Găeşti.
Vizita recentă a delegaţiei CPT în România a
scos în evidenţă aspecte favorabile sistemului
penitenciar românesc, ceea ce demonstrează efortul
depus de actuala conducere a Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor şi de factorii decizionali
de la nivelul unităţilor subordonate pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi eliminarea
situaţiilor care pot intra sub incidenţa tratamentelor
inumane şi degradante. Totodată, s-au constatat şi
aspecte mai puţin favorabile, în special în ceea ce
priveşte condiţiile de cazare şi regimul de deţinere
aplicat persoanelor private de libertate minore.
Este cu atât mai semnificativ acest fapt, cu cât
în condiţiile în care, de la vizita din 2006 a
reprezentanţilor CPT, filozofia de executare a
pedepselor cu închisoarea s-a schimbat fundamental
prin introducerea sistemului progresiv şi regresiv al
regimurilor de executare bazat pe libertatea de
mişcare a deţinuţilor, precum şi prin apariţia unor noi
drepturi statuate în legea execuţional penală, în
consens cu normele europene.
De asemenea, modificarea legislaţiei specifice
sistemului penitenciar, adoptarea de noi
regulamente, ordine, instrucţiuni şi dispoziţii având
elemente de noutate pentru acest sistem, dar şi lipsa
de fonduri, reprezintă doar câteva dintre greutăţile
cu care se confruntă personalul administraţiei
penitenciare. Este de reţinut şi percepţia, de multe
ori eronată şi subiectivă, a persoanelor private de
libertate asupra legislaţiei executării pedepselor, în
contextul în care statul român se află într-un proces
continuu de adaptare din punct de vedere social,
economic şi cultural, determinat de alinierea la
normele europene.
Acestea sunt doar câteva dintre aspectele
definitorii pentru complexitatea şi dificultăţile cu
care se confruntă sistemul penitenciar din România.
* Vezi comunicat de presă MJ din data de 18.03.2010 - www.just.ro.
14
5. Importanţă
Necesitatea existenţei Comitetului derivă din
principiul potrivit căruia, în afara organelor şi
autorităţilor statului care, conform atribuţiilor
statuate de lege urmăresc aplicarea întocmai a
legislaţiei şi sancţionarea actelor de tortură,
indiferent de forma acestora, este necesară existenţa
unui organism independent extrajudiciar cu atât mai
mult la nivel European, care să vegheze asupra
respectării drepturilor persoanelor private de
libertate.
Pentru monitorizarea tratamentului deţi-
nuţilor şi prevenirea tratamentelor degradante şi
inumane în România urmează să se înfiinţeze un
mecanism naţional pentru prevenirea torturii si a
pedepselor ori tratamentelor inumane sau
degradante, aşa cum s-a asumat prin adoptarea Legii
nr. 109/2009.
De altfel, în cursul anului 2010, prin proiectul
„Sprijin în vederea stabilirii unui mecanism naţional
de prevenire pentru o mai bună promovare şi
protecţie a drepturilor omului în locurile de
detenţie”* , derulat la nivelul Ministerului Justiţiei se
are în vedere identificarea de soluţii pentru
înfiinţarea şi buna funcţionare a mecanismului de
prevenire în România prin elaborarea unui raport
cuprinzând recomandări concrete privind
implementarea unui organism naţional de prevenire
în sistemul juridic român. La baza documentului va
sta o analiză a bunelor practici din statele membre
ale Uniunii Europene care au obţinut rezultate
pozitive în urma implementării unui astfel de
mecanism şi corelarea acestora cu specificul
sistemului juridic român.
 Comisar şef de penitenciar Dana CENUŞĂ
Şef birou Relaţii publice şi Mass-media
Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Festivalul Naţional de Teatru

pentru Deţinuţi - 2010

A fi sau a nu fi - aceasta-i întrebarea .....

“Cu toate că treceam aproape în fiecare zi pe
lângă teatrul din Craiova, niciodată clădirea aia n-a
avut vreo valoare sau vreo importanţă pentru mine.
Mi-era imposibil să înţeleg de ce pierd unii oameni
timpul cu aşa ceva. Nu ştiu dacă sau ce s-a schimbat
în mintea mea după toată experienţa asta cu teatrul,
dar parcă am învăţat să am mai multă răbdare şi să
transform puţin din propria mea mizerie în
speranţă"... Este declaraţia unui deţinut pentru
Agenţia Reuters, cu ocazia Festivalului de Teatru
pentru Deţinuţi, organizat la Bucureşti în noiembrie
2009, de către Administraţia Naţională a
Penitenciarelor din România. În intervalul 8-11
noiembrie, anul acesta, a avut loc tot pe scena
Teatrului Nottara din Bucureşti, cea de a doua ediţie
a Festivalului Naţional de Teatru pentru Deţinuţi.
răspund cu devotament, ca elevii din clasa întâi
primară, comenzilor unui dirijor improvizat. Am
convingerea că nimeni şi nimic n-ar putea în condiţii
normale, să determine o asemenea alăturare,
bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, absolvenţi de
facultate şi analfabeţi, într-un singur glas, într-o
activitate fără nicio miză materială sau socială.
“Ne trece vremea altfel, mai uităm de
necazuri, de ruşine, de frustrare, facem ceva cu
noi, cu mintea noastră, altfel riscăm să ni se macereze
creierul de tot …” - îmi mărturiseşte fiul unui celebru
regizor, condamnat la şapte ani de închisoare
pentru viol.

A organiza un festival de teatru pentru deţinuţi

într-o ţară în care situaţia deţinuţilor nu este o
prioritate, admiţând că există o astfel de prioritate
oriunde în lume, pare, cel puţin la prima vedere,
ceva dacă nu imposibil, în orice caz foarte greu de
realizat. Mărturisesc că nu mi-am propus organizarea
unui asemenea eveniment pentru a-mi încerca
forţele, a fost, în căutarea mea de a găsi soluţii pentru
a atrage atenţia societăţii asupra acestei zone, mai
degrabă un proces de lungă durată.

2001, prima mea vizită într-un penitenciar,

merg teleghidată de sunetul absurd al unui cor
bărbătesc şi descopăr într-o sală mare clubul
penitenciarului, deţinuţii la repetiţie. Se pregăteşte
un fel de spectacol de revistă, “artiştii”, care sunt de
toate vârstele şi din toate categoriile sociale,

15
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
2003 , Penitenciarul Satu-Mare, asist la re-
petiţia unei piese de teatru. Regizorul, un francez,
Christian Benedetti, pune în scenă o piesă de teatru
pentru adolescenţi în cadrul unui proiect finanţat de
UNICEF. Relaţia dintre regizor, un străin de aproape
50 de ani şi tinerii delincvenţi, este o relaţie de
încredere şi respect cu totul neobişnuită, chiar dacă
nu se înţeleg prin cuvinte, chiar dacă vin din lumi atât
de diferite. Deşi, în marea lor majoritate analfabeţi
sau semianalfabeţi, tinerii au învăţat textul fără nicio
greutate, nu obosesc indiferent de câte ori sunt puşi
să repete acelaşi şi acelaşi lucru şi, pentru nişte
adolescenţi care n-au avut niciodată în viaţa lor
preocupări artistice şi care, în mod normal, dau
multă bătaie de cap supraveghetorilor, o asemenea
atitudine este cel puţin una surprinzătoare. La
conferinţa de presă organizată la sfârşitul proiectului,
impresionat la rândul său, Cristian Benedetti declară
ziariştilor că asistăm impasibili la un război al
adulţilor împotriva copiilor şi trimiterea nu era numai
la adolescenţii delincvenţi din România.
2004 , arestat pentru trafic şi consum de
droguri, Miodrag Stoianovic, student la Facultatea de
Teatru din Timişoara şi implicat la vremea reţinerii în
Festivalul de Teatru pentru Studenţi, este depus în
Penitenciarul Timişoara.
Regizorul piesei, Cosmin Pleşa, ceilalţi
studenţi actori se mobilizează şi cu surprinzătorul
accept al conducerii unităţii, repetiţiile la piesa
“Ispitirea lui Iuda”, adaptare după Giovanni Papini, se
mută în …penitenciar. Juriul festivalului este, la
rândul său, nevoit să se adapteze noilor condiţii de
jurizare şi să “ia calea închisorii”.
Piesa se joacă cu succes pe “scena”
Penitenciarului Timişoara, iar impactul este unul atât
de mare încât, pentru prima oară în România, o
piesă de teatru în care este implicat şi un actor-
deţinut este invitată pe scena unei instituţii oficiale -
Opera din Timişoara. Media, ca şi publicul de altfel,
recepţionează excelent mesajul şi la invitaţia plină de
entuziasm a domnului Mircea Diaconu, membru al
juriului şi directorul Teatrului Nottara din Bucureşti,
piesa se joacă în aceeaşi vară şi în capitală.
2005 , în Penitenciarul de Maximă Siguranţă
Arad, psihologul Sorina Ţogoie, alege psihodrama ca
metodă terapeutică, incluzând în grupul de lucru
deţinuţi agresivi sau cu pedepse mari. Din entuziasm,
deţinuţii scriu o piesă de teatru, una în care îşi
interpretează propriile roluri. Piesa este inclusă în
16
Festivalul de Teatru Underground din Arad şi se joacă
pe scena teatrului din localitate.
Citesc toate articolele locale cu referire la
deţinuţii-actori. De regulă, abordările mediatice cu
referire la tot ceea ce ţine de sistemul penitenciar
românesc sunt mai degrabă superficiale, de data asta
însă ziariştii invitaţi la premieră sunt atât de cuceriţi
de performanţa “actorilor”, încât renunţă la
prejudecăţi şi stereotipuri scriind onest şi din inimă,
inclusiv despre reacţia spectatorilor care au aplaudat
deţinuţii până la ieşirea din teatru, până la
îmbarcarea în duba care urma să-i transporte înapoi
în penitenciar.
"Joi", joia în care se întruneşte în penitenciar
comisia de liberare condiţionată, “joia în care se
citesc contoarele, ale dumneavoastră când se
citesc?!”, piesa scrisă de către deţinuţii din
Penitenciarul Arad, se joacă în toamna aceluiaşi an
tot pe scena Nottara-ului şi are parte de o
mediatizare pozitivă fără precedent. "Nu mi-am
imaginat niciodată că o să fiu spectator la Teatrul
Nottara din Bucureşti, darămite aplaudat pe scena
unui teatru atât de mare…", declara, copleşit de
reacţiile spectatorilor, unul dintre deţinuţi,
condamnat pentru omor la 25 de ani de închisoare.
2008 , Penitenciarul pentru Minori şi Tineri
Craiova, casting pentru un film de lungmetraj, a cărui
acţiune urmează să se desfăşoare într-un centru de
reeducare pentru minori. De data asta, nu mai aveam
de-a face cu un francez exuberant, dimpotrivă,
regizorul care face selecţia este un român sobru a
cărui seriozitate are în mod normal toate şansele să
devină cel puţin plictisitoare pentru nişte tineri de
regulă nerăbdători şi indisciplinaţi. Surprinzător însă,
deţinuţii sunt dispuşi să se supună oricărei comenzi,
intră cu entuziasm în joc şi improvizează cu
naturaleţe.
Cei 11 tineri deţinuţi, aleşi să joace în filmul
"Eu când vreau să fluier, fluier!", filmul distins între
timp cu „Ursul de Argint” la Berlin, în majoritate de
etnie rromă, se integrează cu repeziciune, acceptă
fără nicio împotrivire toate regulile instaurate pe
platoul de filmare şi câştigă respectul şi admiraţia
întregii echipe de filmare. " În realitate, pe copiii ăştia
nu i-a văzut nimeni niciodată, au fost întotdeauna
trataţi ca un gunoi urât mirositor, un gunoi ocolit cu
buna ştiinţă de către toţi adulţii responsabili din viaţa
lor.
Surprinzător nu este faptul că "gunoiul" ăsta
explodează inevitabil până la urmă, surprinzătoare
şi, mai ales, întristătoare este ipocrizia societăţii care
se preface că nu înţelege motivul şi aruncă cu
indignare şi dezinvoltură sub preş, respectiv în
spatele gratiilor, tot eşecul ăsta uman care, de fapt, îi
aparţine în totalitate!", Declara într-un interviu
pentru Revista Penitenciarelor din România,
regizorul filmului, Florin Şerban.
Nu trebuie să fii psiholog ca să înţelegi că arta
poate fi o excelentă metodă de comunicare, că
oamenii, şi dintr-o parte, şi din cealaltă a barierei, pot
fi luaţi prin surprindere şi pot deveni recunoscători
dacă nu mai sunt nevoiţi să trăiască în virtutea
inerţiei. Într-un asemenea moment de recunoştinţă
poţi să transmiţi mesaje care, altfel nu au niciodată
şansa de a fi auzite indiferent cât de argumentat sau
cât de asurzitor ar fi strigătul.
În August 2009 , Administraţia Naţională
a Penitenciarelor a transmis oficial invitaţia la teatru
tuturor penitenciarelor şi centrelor de reeducare
pentru minori din România. La vremea aceea, 15
penitenciare şi un centru de reeducare s-au înscris în
cursa pentru festival. Ideea era de a atrage regizori
sau actori profesionişti tineri care să fie dispuşi să se
implice în alegerea pieselor, mai ales în punerea lor în
scenă şi de a avea cel puţin o reprezentaţie pe scena
teatrului local, mai înainte de preselecţie şi de
venirea la Bucureşti.
Unele penitenciare aveau în comunitate
teatre la care puteau apela, altele nu, unii regizori
erau dispuşi să se implice pro bono, alţii nu, uneori
decorul şi costumele puteau fi improvizate, alteori se
punea problema unor costuri care depăşeau
modestele posibilităţi ale proiectului, uneori
responsabilii cu paza deţinuţilor erau inimoşi şi
cooperanţi, alteori considerau că este o activitate în
plus, pentru care nu erau plătiţi şi în care nu aveau
niciun pic de încredere, uneori actorii-deţinuţi se
îmbolnăveau sau se eliberau şi trebuiau înlocuiţi în
cel mai scurt timp, iar şirul piedicilor sau problemelor
cu care ne-am confruntat pe parcursul celor aproape
patru luni de organizare a primei ediţii a festivalului
ar putea continua.
Dintre cele 16 piese de teatru şi dintre cei
peste 100 de deţinuţi implicaţi iniţial în proiect, zece
piese, respectiv peste 70 de deţinuţi, au fost
selecţionaţi pentru prima ediţie a festivalului.
Intrarea a fost liberă, iar cele 400 de locuri ale
Nottara-ului s-au dovedit a fi cu totul neîncăpătoare
pentru spectatorii, în marea lor majoritate tineri,
Revista Penitenciarelor 2(2010)
care este de presupus că au venit doar din
curiozitate, dar care au sfârşit prin a aplauda uluiţi,
de fiecare dată în picioare, minute şi minute în şir.
Unele piese de teatru au fost scrise de către
deţinuţi şi au avut legătură directă cu experienţa lor
de viaţă, altele au fost puneri în scenă după autori
celebri, cum ar fi Garcia Lorca, Caragiale, Cehov,
Daniil Harms, Hristo Boicev sau Slavomir Mrozec.
Ediţia 2010 a debutat cu un număr de
pantomimă în regia actorului Silviu Oltean, număr
susţinut de către deţinuţi din Penitenciarul Jilava şi s-
a încheiat cu un număr inedit de percuţie susţinut de
către deţinuţi din Penitenciarul Rahova, sub
îndrumarea tinerilor voluntari din organizaţia
Macaia. Au fost selecţionate piesele din
penitenciarele Craiova, Rahova, Jilava, Gherla, Satu
Mare, Oradea, Timişoara, Bistriţa şi Codlea. Cea de a
doua ediţie a festivalului s-a desfăşurat pe durata a
patru zile, noutatea fiind includerea trupelor de
teatru forum din Penitenciarul de Minori şi Tineri
Craiova şi Centrul de Reeducare Găieşti. Ca şi la prima
ediţie, peste 100 deţinuţi au fost implicaţi în festival,
71 dintre ei fiind prezenţi pe scena Teatrului Nottara
din Bucureşti.
Dincolo de performanţa incontestabilă a
„actorilor”, de implicarea şi încrederea regizorilor şi
profesionalismul tuturor angajaţilor din sistemul
penitenciar antrenaţi în eveniment, rămâne
performanţa de a elibera de prejudecăţi, fie şi pentru
câteva ore, deţinuţi, supraveghetori, ziarişti şi
spectatori, artişti, în egală măsură.
Pe tot parcursul organizării celor două ediţii de
festival nu m-am gândit niciodată dacă societatea
românească este sau nu pregătită să accepte un
eveniment artistic de o asemenea factură sau de o
asemenea amploare şi n-am mizat nici pe amorţeala
unei societăţi aflată încă în tranziţie sau în plină criză
financiară, am fost pur şi simplu urmărită neîncetat
de imaginea deţinutului care, pentru prima dată în
viaţa lui, timp de luni de zile, acceptă, disciplinat şi
încrezător, o lecţie de responsabilitate fără niciuna
dintre mizele obişnuite, de imaginea spectatorului
care acceptă cu recunoştinţă confruntarea cu sine
însuşi.
Nu teatrul în sine, nu dorinţa de a diversifica
zona culturală a oraşelor şi, mai ales, nu dorinţa de a
17
Administraţia Naţională a Penitenciarelor

înviora existenţa deţinuţilor au stat la baza acestui
proiect, nu trăiesc cu iluzia că cei peste 200 de
deţinuţi implicaţi până acum în festival au devenit
între timp nişte cetăţeni responsabili şi nici cu
convingerea că spectatorii ori jurnaliştii au renunţat
între timp la inerţie, la prejudecăţile care animă
lumea în care trăim, o lume mai degrabă superficială
şi satisfăcută de ea însăşi.
Un festival de teatru pentru deţinuţi este ,însă,
în egală măsură o confruntare şi o alternativă, este
posibilitatea de a vedea lucrurile şi altfel decât
suntem obişnuiţi, este o şansă la normalitate şi,
dacă întrebarea, care este inevitabilă, prinde şi
stăruie, dacă lecţia asta palpabilă de respect pune
fie şi pentru puţin timp mentalitatea noastră în
încurcătură, atunci obiectivele noastre, măcar cele
pe termen scurt, se cheamă că au fost îndeplinite.
Deţinuţii vin din societate şi, după o haltă mai
lungă sau mai scurtă prin penitenciar, se întorc
inevitabil în aceeaşi societate.
Aşadar, indiferent din ce parte am privi
lucrurile, nu penitenciarul este soluţia, ci societatea
care generează infracţionalitatea, care acceptă
uneori cu o uşurinţă stupefiantă prejudecăţile, sau
care le întreţine cu bună ştiinţă, fie pentru a-şi putea
justifica lipsa de implicare, fie pentru a-şi putea
aprecia, cel puţin prin comparaţie, propriile
avantaje.
Teatrul în penitenciar nu este descoperirea
administraţiei penitenciarelor româneşti, drama-
terapia şi psihodrama sunt metode terapeutice
practicate cu succes în toate sistemele penitenciar
din lume, noutatea vine însă din organizarea unui
festival de teatru şi, în felul acesta, din aducerea
anuală a deţinuţilor pe scena teatrelor din
comunitate, cu intenţia declarată de a construi punţi
reale de comunicare cu societatea.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

18 noiembrie 2010

Domnului Chestor de penitenciare dr. Ioan BĂLA, Director general

Administraţia Naţională a Penitenciarelor

şi

Directorilor de penitenciare implicaţi în organizarea

Festivalului Naţional de Teatru al Deţinuţilor - EXIT

Am plăcerea să vă adresez sincere felicitări pentru organizarea ediţiei 2010 a Festivalului

Naţional de Teatru al Deţinuţilor - EXIT.

Remarc faptul că acest eveniment marchează o etapă deosebit de importantă în

dezvoltarea creativităţii şi talentului persoanelor din centrele de reeducare şi
penitenciarele din România. A oferi oportunităţi de acest gen persoanelor aflate în spatele
porţilor închise ale penitenciarelor nu este doar un fapt lăudabil ci şi un prilej de a
transforma, puţin câte puţin, percepţia societăţii noastre asupra capacităţii acestor
persoane de a redobândi valori morale şi de a fi acceptate deplin din punct de vedere
social la ieşirea din penitenciar.

Doresc să vă mulţumesc, pe această cale pentru efortul deosebit depus în organizarea

evenimentului.

Vă rog să primiţi sentimentele mele de deosebită consideraţie,

Cătălin Marian PREDOIU

Ministrul Justiţiei

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741

Bucureşti, România
www.just.ro

18
 Inspector principal de penitenciare Johanna Camelia POPESCU
n sistemul penitenciar noţiunea de
Î voluntariat este de mult timp vehiculată. A
devenit deja o obişnuinţă să implicăm
deţinuţii în activităţi de acest gen. Beneficiile sunt
multiple, atât pentru ei, cât şi pentru comunitate.
Dar subiectul pe care îl voi aborda în rândurile
următoare este voluntariatul angajaţilor din sistemul
penitenciar.
Dacă media europeană se situează undeva în
jurul valorii de 15%, în ţara noastră doar 2% din
cetăţeni s-au implicat în activităţi de voluntariat.
Sunt sigură ca de-a lungul timpului mulţi dintre
noi au participat la acţiuni umanitare, totuşi, ideea
de voluntariat în rândul colegilor noştri a prins destul
de greu. Dificultăţile vieţii cotidiene, lipsa de timp,
stresul, munca patriotică efectuată în timpul
comunismului, sau poate doar lipsa de informaţie
ne-au ţinut departe de acest gen de activităţi.
Ideea de a implica personalul din sistemul
penitenciar într-o astfel de acţiune nu este tocmai
nouă. Primii paşi au fost făcuţi în vară, în timpul
inundaţiilor. La momentul acela, campania
umanitară a reuşit să strângă laolaltă deţinuţi şi
angajaţi. Şi am fost extrem de mândră de toţi aceia
care, din mai multul sau puţinul lor, au făcut efortul
de a dărui şi celorlalţi, dar şi de a participa efectiv,
prin muncă voluntară la înlăturarea efectelor
inundaţiilor din Moldova.
Şi, ca voluntariatul în rândul angajaţilor din
sistemul penitenciar să aibă succes, în primul rând
proiectul trebuia să fie credibil şi să convingă de
utilitatea lui. Nu trebuie să uităm, că dincolo de
dificultăţile inerente ale vieţii, noi cei sănătoşi şi cu o
familie alături, suntem de fapt extrem de norocoşi. Şi
cred că trebuie să fim extrem de recunoscători în
fiecare zi pentru acest lucru.
Apoi am aflat de Fundaţia Motivation
România. Ei au în grijă copii şi tineri cu dizabilităţi
intelectuale si locomotorii. Şi, chiar dacă, iniţial, mi
s-a părut o utopie, mi-am zis că ar fi păcat să nu
încerc. Şi că, de fapt, noi suntem cei care au nevoie de
ei. Trebuie să învăţăm să ne regăsim, să ne apreciem,
să fim recunoscători, să fim mai buni, mai generoşi şi
de ce nu, mai optimişti.
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Relaţii publice şi Mass-media
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Voluntariat
în sistemul
penitenciar
Dar , ca pentru orice idee nouă, oriunde te-ai
afla, este nevoie de mult efort şi tenacitate ca să o
faci acceptată de cei din jurul tău. Nu am vrut să merg
pe cale ierarhică, voluntariatul trebuie să vină din
inimă şi nu ca ordin din partea şefilor, altfel rezultatul
nu ar fi fost cel scontat. Din om în om, spunând
povestea la nesfârşit, am reuşit să formăm un grup
de colegi din unităţile din Bucureşti şi aparatul
central dornici să se implice în activităţi de
voluntariat.
Şi pentru că nu este puţin lucru, vreau să le
mulţumesc acelor oameni pe care sunt extrem de
onorată să-i am ca prieteni şi colegi. Ei nu vin la
Motivation din dorinţa de a fi nominalizaţi undeva
sau de către cineva, dar nu pot să nu-i dau ca
exemplu:
• Penitenciarul Rahova: Gherghina Stoian,
Nicoleta Doser, Geo Ghidănac, Viorel Ivan;
• Penitenciarul Spital Rahova: Nina Stroe,
Angela Daniela Onutu, Rădiţa Stoican,
Mirela Elena Vlad, Daniela Naca;
• Penitenciarul Spital Jilava: Monica Sandu,
Petru Strugariu;
• Penitenciarul Jilava: Ramona Pencu;
• Administraţia Naţională a Penitenciarelor:
Maria Georgescu, Mirela Ştefan, Beatris
Landaş, Mihaela Bonaţiu, Monica Pană,
Aurora Toma şi Rodica Popa.
În fiecare zi de week-end, pe rând, mergem la
Fundaţie şi oferim timp, generozitate, experienţă,
căldură sufletească. Primim însutit în schimb:
recunoştinţă, optimism, dragoste, emoţie. Copiii
aceia, în fiecare week-end, ne aşteaptă. Şi nu ei sunt
norocoşii, ci noi, pentru că ne-au primit în viaţa lor.
Ne fac mai buni, mereu ne învaţă câte o lecţie şi, de
fiecare dată, ne dorim să facem mai mult pentru ei.
Veţi spune probabil că pledoaria mea pentru
voluntariat nu este potrivită pentru vremurile pe
care le trăim. Dar, cu siguranţă, în ţară sunt mulţi
colegi implicaţi în activităţi de voluntariat şi,cum noi
am creat deja o comunitate mică, dar cu planuri mari,
vă aşteptăm pe cât mai mulţi dintre dumneavoastră
alături de noi.
19
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
lect.univ.dr. Rodica MOCAN, Director
drd. Nicoleta SĂLCUDEAN, Referent de specialitate
Centrul de LifeLong Learning, UBB
e-Learning
pentru
Formarea Profesională Continuă
S trategia Universităţii Babeş-Bolyai de
dezvoltare în domeniul LifeLong
Learning se materializează prin
înfiinţarea în 2008 a Centrului de LifeLong Learning
(LLL) care are ca obiective printre altele: dezvoltarea
unor programe de cercetare pentru explorarea
nevoilor specifice societăţii bazate pe cunoaştere şi
dezvoltarea domeniului LLL precum şi identificarea
unor modele de organizare optime (business models)
în vederea dezvoltării de programe LLL Centrul de
LifeLong Learning al Universităţii Babeş-Bolyai
dezvoltă relaţii cu instituţii publice în vederea
încheierii de acorduri de parteneriat pe baza ofertei
de cursuri de formare.
20
În cadrul protocolului de colaborare între
Universitatea Babeş-Bolyai şi Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, încheiat în data de 15
aprilie 2009, părţile s-au angajat într-o colaborare
care are ca scop consolidarea capacităţii
instituţionale şi îmbunătăţirea mijloacelor de
creştere a performanţei profesionale a resurselor
umane din sistemul penitenciar din România prin
introducerea unor metode moderne de pregătire,
bazate pe noile tehnologii şi asigurarea accesului
personalului din sistem la pregătire permanentă de
specialitate, dezvoltarea de materiale pentru
formarea continuă a personalului în diferite
specializări, diseminarea bunelor practici în sistem şi
integrarea în reţele profesionale naţionale şi
internaţionale.
Până acum s-au realizat din resurse proprii
cursuri pilot, seminarii informale, consultanţă pe
aspecte tehnice, vizite de lucru, precum şi implicarea
în două proiecte pilot a studenţilor de la secţia
Multimedia, Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB
în realizarea de materiale educaţionale audio-vizuale
pentru platforma e-Learning.
Cursul post-universitar eLearning pentru
Formarea Continuă organizat de Facultatea de
Teatru şi Televizuine în colaborare cu Centrul de
LifeLong Learning s-a desfăşurat în perioada mai-
noiembrie 2010 şi avut ca obiective dezvoltarea de
abilităţi şi competenţe în domeniul formării
profesionale prin intermediul noilor tehnologii.
Cursul s-a adresat personalului responsabil cu
formarea profesională continuă din cadrul ANP.
Prin modulele oferite:
- Introducere în eLearning,
 - Platforme e-learning open source. găsească împreună strategia cea mai potrivită pentru
Introducere în Moodle, această tranziţie a formării profesionale din cadrul
- T utoriatul în învăţarea la distanţă, ANP.
- Tehnici de moderare a învăţării online, Într-un interviu recent, domnul Ioan Băla,
- Procesul învăţării ca resursă o perspectivă director general al Administraţiei Naţionale a
sistemică, Penitenciarelor afirma că formarea profesională în
cursul a oferit celor 33 de participanţi posibilitatea să cadrul ANP este o „prioritate” şi vorbea despre
abordeze, analizeze şi integreze procesul de învăţare necesitatea de „identificare a unor noi modalităţi de
şi pregătire profesională continuă dintr-o educaţie a personalului” prin „regândirea întregului
perspectivă sistemică. De asemenea, a introdus cele sistem de educaţie iniţială sau continuă”. De
mai noi concepte şi teorii educaţionale cum ar fi: asemenea, sublinia importanţa creativităţii în acest
proces şi a conexiunii în reţeaua naţională ANP, cât şi
- educaţia la distanţă, în reţeaua internaţională, cu alte penitenciare.
- e-Learning, Pornind de la aceste premise şi în urma experienţei
- blended learning (educaţia mixtă), de colaborare de până acum cu ANP, putem afirma că
- lifelong learning (educaţia pe parcursul strategia managerială de dezvoltare profesională
vieţii), este una de succes şi viziunea din spatele
- educaţia continuă. programelor dezvoltate deja la nivelul unităţilor pilot
(micro) poate fi cu succes aplicată şi la nivel macro.
La finalizarea acestui curs post-universitar am
constatat progrese semnificative în asimilarea Parteneriatul cu Universitatea Babeş-Bolyai se
cunoştinţelor legate de învăţarea prin sisteme încadrează pe linia acestor obiective - un model de
eLearning. Cursanţii au dat dovadă de înţelegere a colaborare cu impact semnificativ în vederea
modului în care are loc comunicarea în cadrul dezvoltării de competenţe din categoria LifeLong
cursului online, au acumulat informaţii noi cu privire Learning pentru o anumită categorie profesională.
la noile teorii educaţionale şi au avut şansa să se
implice în proiecte practice pentru a aplica
cunoştinţele acumulate. Am apreciat deschiderea
cursanţilor, seriozitatea şi felul în care au lucrat în
echipă. Considerăm că, în continuare vor fi capabili
să adapteze conţinutul profesional care face obiectul
dezvoltării de specialitate din domeniul propriu, vor
putea alege cele mai potrivite instrumente educa-
ţionale şi vor putea folosi platforme eLearning
pentru livrarea cursului către categoriile
profesionale vizate (personal din subordine).
Această experienţă educaţională a fost una
importantă atât pentru formatori prin expunerea la
o categorie profesională aparte şi adaptarea
conţinutului educaţional pentru nevoile specifice
cursanţilor şi implicit pentru instituţia din care
provin, dar şi pentru cursanţi care au avut ocazia să
lucreze împreună, să se cunoască mai bine şi să

21
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Comisar de penitenciare Vasile SCUTARU - Director
Şcola Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna
Şcoala Naţională de Pregătire
a Agenţilor Tîrgu Ocna
- Viziune şi schimbare -
Moto: ”Cea mai nobilă preocupare a omului e omul”
Învăţaţi-i pe oameni să accepte şi
să aprecieze schimbarea
şi veţi schimba totul
Societatea contemporană se află, în prezent,
într-o fază de schimbare accelerată. Şi, parcă mai
mult ca niciodată, schimbările de structură ating
toate componentele vieţii sociale şi economice, dar
şi mentalităţile, practicile sociale, comportamentele
umane.
22
G.E. Lessing
De ce trebuie să schimbăm?
De ce trebuie să ne schimbăm?
De ce trebuie să acceptăm schimbarea?
Iată întrebări pe care se fundamentează şi se
construieşte zilnic acest edificiu inert şi mercantil al
rezistenţei la schimbare, la evoluţie, la dezvoltare.
Întrebări ale căror răspunsuri se hrănesc cu
îndestulare din autosuficienţă, lipsă de viziune ori
teama de eşec, realităţi pe care, chiar dacă nu le
promovăm sau nu le încurajăm, de foarte multe ori le
acceptăm ca fiind obstacole fireşti şi, din păcate,
uneori insurmontabile.
Schimbarea şi rezistenţa la schimbare sunt, de
fapt, două feţe ale aceluiaşi fenomen, şi, prin urmare,
abordarea celor două perspective în toată
complexitatea lor necesită din partea tuturor
rigoare, răbdare şi consecvenţă.
Nu putem afirma cu certitudine că, la nivel
formal, sarcina asumării, promovării şi susţinerii
schimbării revine exclusiv şi primordial instituţiilor
de învăţământ, care susţin educarea, formarea şi
pregătirea tinerilor, însă ne putem pronunţa cu
certitudine că astfel de instituţii au menirea de a crea
mediul prielnic ca aceşti vectori ai schimbării să se
dezvolte sănătos, să-şi construiască corect un sistem
de valori morale, civice şi ideologice.
Oricare nouă generaţie este din ce în ce mai
conştientă că face parte şi că trebuie să contribuie la
acest proces ireversibil al schimbării, al evoluţiei, şi
din ce în ce mai mulţi tineri percep şi îşi asumă
această realitate ca pe o misiune personală pe care
timpul şi timpurile le-au atribuit-o în mod inevitabil.
 Nouă nu ne rămâne decât să ne asumăm
responsabilitatea de a accepta că avem alături tineri
entuziaşti şi curajoşi în care trebuie să avem
încredere că vor fi capabili să ducă la bun sfârşit ceea
ce predecesorii au început.
Sistemul penitenciar, asemenea majorităţii
sistemelor de administraţie publică şi nu numai, a
intrat, cu mult timp în urmă, în acest mecanism
ireversibil al schimbării, al modernizării, al reformării
şi, prin urmare, este, mai mult sau mai puţin, tributar
aceloraşi instincte şi prejudecăţi. Însă, mai mult ca
niciodată, în prezent este resimţită şi încurajată
tendinţa de deschidere a sistemului penitenciar
românesc spre societate, spre orizonturi şi viziuni
europene, spre schimbare.
Reforma sistemului judiciar, şi implicit cea a
p e n i t e n c i a r e l o r, i m p l i c ă r e s t r u c t u r a r e a
instituţională, reformarea mentalităţilor care stau
la baza funcţionării sistemului, precum şi eforturi
umane şi financiare care trebuie asumate. În plus,
procesul de monitorizare a sistemului judiciar a
relevat dificultăţi cu privire la alocarea resurselor
umane şi financiare, şi, foarte important, reclamă
cu prioritate necesitatea unui personal calificat,
existenţa unui proces de recrutare obiectiv şi
transparent.
Locul şi rolul Şcolii Naţionale
de Pregătire a Agenţilor de
Penitenciare Tîrgu Ocna
Pe actualul amplasament al S.N.P.A.P. Tîrgu
Ocna, timp de 40 de ani, în perioada 1916 -1956, au
funcţionat unităţi militare de artilerie şi jandarmi, ce
au aparţinut Ministerului de Război şi Ministerului de
Interne. Aceste unităţi au avut un statut de centru de
instruire de trupe operative, care au luptat în cele
două războaie mondiale, ocupându-se cu paza şi
ordinea în zonă sau în alte centre din ţară.
În perioada anilor 1956-1997 aici a funcţionat
Centrul de Reeducare pentru Minori Infractori, care
pe parcursul celor 40 de ani a purtat diferite denumiri
(Colonie de Minori, Institutul Special de Minori,
Şcoala Specială de Muncă şi Reeducare pentru
Minori). Începând cu anul 1997, pe acest
amplasament a fost înfiinţată Şcoala Naţională de
Administraţie Penitenciară, a cărei denumire a fost
schimbată de-a lungul timpului în mai multe rânduri
(Şcoala Militară de Administraţie Penitenciară,
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Şcoala de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii
Agenţilor), pentru ca în prezent denumirea instituţiei
să fie cea de Şcoala Naţională de Pregătire a
Agenţilor de Penitenciare.
Începând cu luna iulie a anului 2001, pe
aceeaşi locaţie, a fost reînfiinţat şi Centrul de
Reeducare pentru Minori care a funcţionat, timp de
nouă ani, în spaţii comune cu şcoala naţională.
În cursul scurtei, dar controversatei sale
istorii, care începe odată cu anul 1997, anul
înfiinţării, „Şcoala de la Tîrgu Ocna” a încercat să
răspundă nevoilor sistemului penitenciar în
domeniul pregătirii şi perfecţionării personalului de
penitenciare.
Deşi tentaţia primei impresii faţă de noţiunea
de şcoală duce la imaginea unei instituţii de
învăţământ, în sensul simplu al cuvântului, realitatea
este că Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de
Penitenciare Tîrgu-Ocna, atât prin structură, cât şi
prin patrimoniu şi funcţionare, reprezintă un
„organism” mult mai complex şi interesant.
Folosind termeni tehnici şi riguroşi putem defini
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de
Penitenciare Tîrgu-Ocna ca fiind o instituţie publică
de interes naţional, cu personalitate juridică, în
subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciare-
lor, care face parte din sistemul public de apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională ale statului, şi
care are ca principal obiect de activitate formarea
iniţială a agenţilor de penitenciare şi perfecţionarea
personalului din unităţile sistemului penitenciar.
Însă, o instituţie de învăţământ profesional, ca
oricare altă instituţie de altfel, nu poate fi doar atât;
vorbim aici de oameni care formează oameni, de
profesionişti care formează profesionişti, oameni
care au reuşit să rămână ei înşişi în lupta cu timpul şi
cu timpurile, care nu au trădat şi care au învins de
fiecare dată prin muncă, respect, înţelepciune şi
dragoste de oameni.
Misiunea prioritară şi asumată a Şcolii de
Pregătire a Agenţilor de Penitenciare rămâne aceea
de a răspunde nevoilor specifice de educaţie şi de
formare profesională a individului care a ales să
urmeze o carieră în domeniul execuţional penal,
precum şi nevoilor de funcţionare, dezvoltare şi
profesionalizare ale instituţiilor penitenciare din
sistem. Prin urmare, instituţia de învăţământ îşi va
îndeplini acest scop în măsura în care satisface aceste
trebuinţe la un standard de calitate care permite atât
individului, cât şi structurii din care va face parte, să
devină performanţi într-un mediu cu evoluţie greu
previzibilă, caracterizat prin acţiune şi dinamism.
23
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Rolul şi menirea acestei instituţii, care de-a
lungul timpului a trecut prin perioade dintre cele mai
contradictorii, trebuie reconsiderate şi reaşezate pe
baze mult mai solide, care să-i poată oferi şansa de a
ajunge să fie apreciată ca instituţie de învăţământ
indispensabilă sistemului penitenciar, în general, şi
formării personalului specializat, în particular.
Chiar dacă un astfel de statut este dificil de
câştigat şi foarte dificil de menţinut, momentul în
care se regăseşte în prezent sistemul penitenciar
românesc, prin prisma deficitului de personal,
reprezintă o oportunitate de afirmare a potenţialului
şcolii, care nu trebuie neglijată sau ratată.
Un astfel de obiectiv, deosebit de important
atât pentru instituţie în sine, ca recunoaştere,
stabilitate şi statut, cât şi pentru Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, ca promotoare a unei
politici de performanţă şi profesionalizare pe linia
recrutării, selecţionării, formării şi pregătirii
personalului, are nevoie de susţinere, perseverenţă,
constanţă în acţiuni şi preocupare, aspecte ce nu pot
fi invocate decât atunci când cei implicaţi într-un
astfel de proiect înţeleg şi îşi asumă importanţa şi
implicaţiile sale.
Perspective şi oportunităţi
Începând cu anul 2009, Şcoala Naţională de
Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu-Ocna a
demarat şi menţine în derulare un amplu proces de
reorganizare şi regândire a priorităţilor de dezvoltare
şi modernizare instituţională, astfel:
- reorganizarea activităţilor şi a patrimoniului,
prin promovarea Hotărârii de Guvern
privind separarea teritorială şi patrimonială
a SNPAP faţă de Centrul de Reeducare;
- demararea procedurilor de autorizare şi
acreditare a SNPAP la Ministerul Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului şi
echivalarea cursurilor şcolii pentru cea de-a
doua specializare, respectiv, tehnician de
secretariat, pentru absolvenţii şcolii;
- reducerea sau chiar eliminarea activităţilor
nespecifice instituţiei de învăţământ,
(iniţierea, derularea şi finalizarea procedurii
de desfiinţare a secţiei de deţinere care a
aparţinut şcolii - cu capacitate de 268 locuri
de cazare -, intenţia de renunţare la grădina
agrozootehnică care aparţine în prezent
Şcolii, desfiinţarea atelierelor de producţie
bugetară şi redimensionarea acestora ca
ateliere de întreţinere etc.);
24
- dublarea cifrei de şcolarizare (de la 100
locuri, la 200 locuri) şi menţinerea acesteia
la acest nivel, raportat şi la necesarul de
personal din sistem;
- modernizarea spaţiilor de cazare şi şcolari-
zare destinate elevilor;
- promovarea principiului deschiderii şi
colaborării cu alte instituţii (iniţierea şi
punerea în practică a unor acorduri de
colaborare cu instituţii şi organizaţii din ţară
şi din străinătate): parteneriatul cu Centrul
de Pregătire a Personalului de Penitenciare
de la Straubing Germania, parteneriatul cu
Departamentul Instituţiilor Penitenciare din
Republica Moldova, acord de colaborare cu
Universitatea „George Bacovia” Bacău,
acord de colaborare cu Inspectoratul Şcolar
Judeţean Bacău, acord de colaborare cu
organizaţia de tineret „Onestin” din Oneşti,
parteneriatul „112 - Situaţii de urgenţă -
educaţie şi prevenire” încheiat cu Asociaţia
„Sf. Nicolae cel Milostiv” Iaşi, parteneriatul
cu Federaţia Română de Taekwondo etc.;
- implicarea elevilor în proiecte de colaborare
internaţională şi participarea acestora la
vizite de lucru, simpozioane şi schimburi de
experienţă în străinătate;
- promovarea transparenţei, modernizării şi
legalităţii activităţii instituţiei prin iniţierea
unor acte normative importante:
metodologia concursului de admitere şi a
examenului de absolvire a SNPAP, statutul
elevilor, proiectul de regulament de
amenajare, organizare şi funcţionare a
poligoanelor aparţinând unităţilor
subordonate ANP, metodologia de
organizare şi desfăşurare a stagiilor de
practică pentru elevii şcolii, în unităţile
subordonate ANP, introducerea în planul de
învăţământ a stagiului de iniţiere pentru noii
elevi ai şcolii;
- promovarea imaginii instituţiei: lansarea
site-ului şcolii (www.snpaptgocna.ro,
producerea unui film de prezentare a şcolii şi
a unui DVD, conceperea şi distribuirea
pliantului de prezentare a şcolii, organizarea
de simpozioane, lansări de carte, conferinţe
şi vizite de lucru, organizarea festivităţii de
deschidere a anului şcolar şi a festivităţii de
absolvire;
- găzduirea şi co-organizarea unor training-uri
naţionale şi internaţionale în sfera educaţiei
non- formale;
 - creşterea şi conştientizarea rolului şcolii
naţionale în sistemul penitenciar prin
implicarea directă a instituţiei în activităţi de
impact (organizarea şi desfăşurarea
concursurilor de admitere, organizarea,
desfăşurarea şi monitorizarea stagiilor de
practică în unităţi penitenciare de către
elevii şcolii, monitorizarea evoluţiei
profesionale a absolvenţilor şcolii prin
efectuarea de studii şi analize pe baza
sondajelor de opinie aplicate la nivelul
unităţilor penitenciare).
Atingerea şi menţinerea unui standard ridicat
în pregătirea şi formarea personalului este posibilă
numai în condiţiile orientării spre performanţă a
activităţii educaţionale, prin îmbunătăţirea continuă
a metodelor didactice şi a rezultatelor, un
management performant, o politică financiară
adecvată utilizării raţionale a resurselor alocate şi
atragerii de noi resurse, prin angajarea unei atitudini
participative şi responsabile din partea întregului
personal, dar şi prin implicarea directă a
administraţiei centrale şi chiar a personalului din
sistemul penitenciar.

Pe termen mediu, stabilirea strategiei de Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de

modernizare şi dezvoltare a şcolii se va baza pe Penitenciare Tîrgu-Ocna are acest potenţial, are
necesitatea cunoaşterii şi comparării diferitelor această disponibilitate şi, mai mult decât atât, are
modele de organizare şi desfăşurare a activităţilor de responsabilitatea, asumată deja, de a încerca, în
recrutare, selecţionare, formare şi perfecţionare a ciuda tuturor dificultăţilor, să atingă standardele
personalului pentru sistemul penitenciar în şcoli moderne de performanţă şi calitate educaţională
similare din Europa. Un proces deja demarat prin şi profesională.
studierea şi compararea a două sisteme diferite de
recrutare, selecţie şi pregătire a personalului, Rămâne doar să-şi dovedească prin fapte şi
respectiv cel de la ENAP (Ecole Nationale rezultate utilitatea pentru sistemul pe care îl
d'Administration Pénitentiaire ) din Franţa şi cel de la deserveşte şi astfel, poate că în viitorul nu prea
Centrul de Pregătire a Personalului de Penitenciare îndepărtat, „Şcoala de la Tîrgu Ocna” va primi şi mai
din Straubing, Germania. multe semnale pozitive de susţinere şi interes din
interiorul sistemului, de acolo de unde se doreşte şi
Conştientizarea şi creşterea rolului şi se aşteaptă recunoaştere şi apreciere.
potenţialului instituţiilor proprii de pregătire şi
perfecţionare a personalului din sistemul penitenciar
devine astfel principala alternativă
pentru a obţine, pe termen mediu
sau lung , efectul dorit în
anevoiosul proces de reformare şi
modernizare instituţională.
Centrul de Perfecţionare şi
Specializare a Ofiţerilor de
Penitenciare Arad, Şcoala
Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Tîrgu Ocna şi
poate chiar un institut de
administraţie penitenciară pot
reprezenta piloni de bază pe care
să se construiască un sistem de
recrutare, selecţionare şi
pregătire performant pentru a
asigura sistemului penitenciar
personal cu principii, mentalităţi,
atitudini şi competenţe moderne.

25
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Inspector principal de penitenciare Adrian BUJAC

Penitenciarul Miercurea Ciuc

Penitenciarul Miercurea Ciuc

- Între istorie şi cotidian -

Scurt istoric deţinuţi ce puteau fi încarceraţi într-o unitate

penitenciară, aceste clasificări, având ca punct de
Situat undeva în Bazinul Carpatic, încadrat în plecare deţinuţi de drept comun sau deţinuţi politici,
lanţul muntos al Carpaţilor Orientali, în partea sud- în prezent nu îşi mai au rostul, misiunea
estică a Transilvaniei, pe malul râului Olt, municipiul penitenciarului românesc suportând o reorientare
Miercurea Ciuc este atestat documentar ca oraş de majoră.
câmpie încă din anul 1558. Edmund Burke - om de stat irlandez, politician
La doar câteva unităţi de măsură distanţă faţă şi filosof, afirma: „Cu toţii trebuie să ne supunem
de Moldova lui Ştefan, fără a pierde vreun rând din măreţei legi a schimbării. Este cea mai puternică lege
povestea istorică ce o ascund zidurile sale, a naturii”.
Penitenciarul Miercurea Ciuc se află în imediata Nici sistemul penitenciar românesc nu a putut
vecinătate a Palatului de Justiţie şi a Cetăţii Miko. rămâne impasibil la schimbările sociale ce au avut loc
Începuturile unităţii noastre se desprind parcă în ultimii ani în România, adaptându-se din mers
din istorie, activitatea Închisorii Parchetului cerinţelor Uniunii Europene. Astfel, plecând de la
Tribunalului Miercurea Ciuc fiind evidenţiată încă din paza şi escortarea persoanelor custodiate,
data de 15 mai 1923, având ca personal de serviciu 4 activitatea sistemului penitenciar s-a axat în paralel
gardieni. Pe măsură ce sporeşte numărul arestaţilor, pe activităţi de resocializare şi reinserţie socială a
creşte şi numărul personalului de serviciu. Astfel, în celor care aveau de executat pedepse privative de
martie 1924, la un număr de 51 de arestaţi toţi „cu libertate.
atitudine paşnică” exista un număr de 11 angajaţi: În ceea ce ne priveşte, suntem mândri să
1 director, 1 contabil, 1 prim-gardian şi 8 gardieni. subliniem că eforturile depuse de angajaţii
Pentru cei interesaţi de evoluţia în timp
atât a penitenciarului ca unitate de
deţinere, cât şi a persoanelor care s-au aflat
la comanda lui, Registrul Istoric al
Penitenciarului Miercurea Ciuc, completat
cu sprijinul Arhivelor Naţionale, poate
furniza date şi nume a căror rezonanţă nu a
fost ştearsă de trecerea anilor.
Referitor la clădirea Penitenciarului
Miercurea Ciuc, aceasta datează din
perioada anilor 1896-1898, fiind
structurată - la începuturi - în clădire cu
etaj şi alte două corpuri cu parter,
având 23 de celule, 4 săli şi un antreu.
Dacă la începuturile sistemului
penitenciar românesc o importanţă
deosebită era acordată categoriilor de

26
Penitenciarului Miercurea Ciuc în ultimul an au fost
recunoscute şi apreciate prin atribuirea titlurilor de
„Cel mai bun penitenciar” şi „Cel mai bun lucrător de
resurse umane” .
Reinserţia socială a persoanelor
private de libertate
Chiar şi în condiţiile lipsei personalului de
specialitate, membrii serviciului din Penitenciarul
Miercurea Ciuc au acordat atenţie tuturor
categoriilor de persoane private de libertate, în mod
special categoriilor vulnerabile, manifestând
disponibilitate şi profesionalism în satisfacerea
nevoilor educaţionale ale acestora.
Alături de amenajarea a două noi săli de clasă,
a unei săli de calculatoare, a cabinetului psihologului
şi de reamenajarea clubului persoanelor private de
libertate, s-a reuşit obţinerea Certificatului de
acreditare a serviciului, ca furnizor de servicii sociale.
Tot pe linia resocializării şi a reinserţiei s-au continuat
colaborările cu organizaţiile nonguvernamentale,
precum şi cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei
de Muncă Harghita, desfăşurându-se activităţi de
susţinere morală şi de calificare într-o meserie.
Nu în ultimul rând, este de precizat faptul că
s-a reuşit continuarea organizării învăţământului
gimnazial, atât în limba română, cât şi în limba
maghiară şi şcolarizarea persoanelor private de
libertate prin cursuri intensive în cadrul programului
„A doua şansă”.
Asistenţa spirituală este asigurată de doi
prelaţi de rit ortodox şi romano-catolic, în ideea
menţinerii unui climat adecvat prin diminuarea
tensiunilor sufleteşti, iar activităţile sportive se
desfăşoară în noua sală de sport dotată cu aparatură
modernă.
Regimul penitenciar
Implementarea sistemului RETEL la nivelul
Penitenciarului Miercurea Ciuc a simplificat
acordarea dreptului la convorbiri telefonice pentru
persoanele private de libertate care dispun de
fonduri băneşti.
A fost renovat sectorul de acordare a
drepturilor la pachet şi vizite, prin reamenajarea
spaţiului destinat vizitelor şi amenajarea camerei
intime în scopul păstrării relaţiilor de familie pentru
cei care îndeplinesc condiţiile legale şi pot beneficia
de această facilitate.
Pe secţia a III-a de deţinere s-au executat
lucrări de reparaţii în urma cărora a fost modernizat
şi igienizat tot spaţiul de deţinere.
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Secţiile de deţinere au fost dotate cu
calculatoare pentru personalul de serviciu, facilitând
astfel soluţionarea cu celeritate a cererilor
persoanelor aflate în custodie.
Activitatea de pregătire a
personalului propriu în haine noi
Plecând de la citatul binecunoscutului
romancier, eseist şi reporter francez Antoine de
Saint-Exupery - „A pregăti viitorul nu este altceva
decât a întări temelia prezentului”', personalul
propriu nu putea face notă discordantă din toată
această acţiune de transformare şi modernizare a
unităţii şi implicit a metodelor de pregătire
profesională.
Astfel, prin implementarea platformei de
pregătire continuă e-learning s-a încercat
transformarea activităţii de pregătire profesională a
personalului într-o activitate atractivă şi eficientă,
precum şi crearea responsabilizării individuale în
ceea ce priveşte ridicarea nivelul de pregătire
profesională, fiecare funcţionar fiind interesat să
aibă cunoştinţele necesare pentru a face faţă
cerinţelor postului pe care-l ocupă, precum şi
crearea de oportunităţi de pregătire în timpul
programului de lucru prin accesarea temelor expuse.
Contactul cu realitatea altor
sisteme penitenciare
În cursul lunii octombrie 2009, o delegaţie din
penitenciarele Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş a
efectuat o vizită la unităţile penitenciare din
Állampuszta şi Veszprém din Ungaria, la invitaţia
domnului colonel de penitenciare ÚJSZÁSZI ZOLTÁN,
comandantul Penitenciarului Állampuszta.
Cu ocazia întâlnirilor, s-a discutat despre
asemănările şi deosebirile celor două sisteme
execuţional-penale, de dotarea tehnică a unităţilor
vizitate, de modul de desfăşurare a principalelor
activităţi cu persoanele private de libertate, dar şi de
condiţiile de muncă ale personalului.
De asemenea, partea ungară, şi-a manifestat
dorinţa de consolidare a relaţiilor de colaborare şi a
obţinut aprobarea conducerii administraţiei centrale
din Ungaria pentru a continua schimbul de
experienţă la Penitenciarul Miercurea Ciuc, acesta
concretizîndu-se în vizitarea unităţii noastre, în
perioada 06-08 octombrie 2010, de către o delegaţie
a Penitenciarului Állampuszta.
27
Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Subcomisar de penitenciar Loredana CORDUNEANU

Inspector de penitenciare Andrei POPA
DSDRP - Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Agresivitatea
în sistemul penitenciar
n societatea actuală, agresivitatea astfel încât, nici pe viitor nu există garanţii că nu îşi

Î reprezintă aproape o constantă a relaţiilor

interpersonale, concretizată în
comportamente întâlnite frecvent în jurul nostru: pe
vor mai răni semenii.
Pornind de la aceste realităţi, identificarea
elementelor care ţin de noi (ca instituţie
stradă, la şcoală, la serviciu sau în mass-media penitenciară) şi care favorizează sau întreţin
promovată, în general, prin publicitate negativă, dar comportamentele agresive reprezintă un prim pas
promovată, iar, deseori, întreţinută de lipsa de pentru a putea interveni eficient în sensul diminuării
succes înregistrată de comportamentele acestor manifestări, urmând ca, în completare, să se
nonagresive. În acest context, mediul penitenciar nu intervină şi individual sau în grupuri mici, prin tehnici
face decât să reflecte şi metode specifice
ceea ce se întâmplă ( p r o g r a m e ,
„afară”, în libertate. consiliere). Nu putem
Sigur, tuşele sunt mai n e ga i m p o r t a n ţ a
îngroşate, nuanţele mediului, aşa cum nu
lipsesc, tonurile sunt putem nega
dure, iar imaginea de imporanţa deciziei
ansamblu poate să personale de a
şocheze prin culorile acţiona într-un
sumbre în care este anumit fel, indiferent
prezentată. de mediu. Totuşi,
dacă acţiunile
Dincolo de noastre nu sunt
a c e ste i m p re s i i orientate convergent,
iniţiale, până la urmă în acelaşi scop,
penitenciarul efectele dorite se pot
reprezintă o instituţie lăsa mult aşteptate.
în care o mulţime de caractere, strânse laolaltă, Oricât de eficient ar fi un program terapeutic şi
sunt obligate să trăiască într-o comunitate cu reguli şi oricât de puternică ar fi dorinţa persoanei de
norme specifice, stricte, tocmai pentru că schimbare, un mediul ostil, în care simţi că viaţa,
agresivitatea pe care au manifestat-o împotriva integritatea fizică sau imaginea de sine îţi este pusă
semenilor i-a făcut pe aceştia să îi sancţioneze cu permanent sub semnul întrebării, nu poate favoriza
excluderea din rândul lor, pentru o perioadă. Simplul schimbarea comportamentală.
fapt că aceşti „excluşi” trebuie să trăiască împreună, Având în vedere necesitatea identificării
că sunt constrânşi să respecte reguli, că sunt privaţi elementelor/ variabilelor insituţionale,
de libertatea de mişcare, nu garantează identificarea concentrându-ne pe aici şi acum, pentru a avea
de resurse personale care să îi ajute să îşi gestioneze puncte de reper în viitor, la începutul anului 2010, a
mai bine emoţiile sau să dobândească autocontrolul, fost iniţiat un Studiu privind prevalenţa comporta-

28
mentelor agresive în rândul persoanelor private de
libertate (postat pe Portal intern ANP/ Reintegrare
socială/Materiale utile), care, în prima etapă a
acoperit primul semestrul al anului în curs, la
momentul actual introducându-se şi prelucrându-se
datele corespunzătoare celui de-al doilea semestru.
Evenimentele înregistrate şi prelucrate
statistic au fost:
• agresiunile/altercaţiile între deţinuţi;
• autoagresiunile;
• sinuciderile;
• tentativele de suicid şi comportamentele cu
risc crescut de suicid;
• agresiunile asupra cadrelor (ultraj).
Toate aceste incidente reprezintă manifestări
ale agresivităţii însă, ţinând cont de direcţia/
orientarea acesteia, evenimentele analizate au fost
grupate în două mari categorii:
I. Autoagresivitate, cu următoarele
subcategorii:
- autoagresiuni;
- tentative de suicid şi comportamente cu risc
suicidar;
- suicid.
II. Heteroagresivitate, cu următoarele
subcategorii:
- agresiuni/altercaţii între persoanele private
de libertate;
- agresiuni/ultraj asupra cadrelor.
Criteriile utilizate pentru realizarea situaţiilor
statistice au avut în vedere, în principal, elemente
care ţin de structura organizatorică a sistemului
penitenciar:
• Unitatea de detenţie;
• Regiunea de care aparţine penitenciarul
(conform regionalizării);
• Categoria de vârstă a persoanelor implicate
(adulţi, minori, tineri);
• Sexul (femei, bărbaţi) persoanelor implicate;
• Data producerii evenimentului;
• Intervalul orar;
• Ziua din săptămână;
• Locul/spaţiul în care s-a produs incidentul;
• Activitatea care se afla în desfăşurare în
momentul producerii incidentului;
Revista Penitenciarelor 2(2010)
• Regimul de executare al persoanelor
implicate;
• Fapta pentru care au fost condamnate
persoanele implicate;
• Motivaţia;
• Metoda utilizată;
• Mijloacele de realizare.
• Consecinţe ce au decurs din eveniment.
Demersul de prelucrare a datelor referitoare la
toate evenimentele relevante pentru fenomenul
investigat, a fost iniţiat şi realizat în scopul creionării
unei imagini realiste, la nivel de sistem, a
fenomenului agresivităţii în mediul penitenciar,
precum şi a identificării celor mai frecvente cauze
obiective (externe subiectului) care pot conduce la
apariţia acestor comportamente în rândul
persoanelor private de libertate.
Dincolo de limitele impuse de absenţa unor
informaţii care să acopere intervale de timp similare,
din anii anteriori, studiul se doreşte un prim pas în
direcţia unei abordări centrate pe date concrete,
care să surprindă dinamica şi caracteristicile
comportamentelor analizate şi care să fundamente-
ze o strategie, pe termen mediu şi lung, de reducere a
agresivităţii în sistemul penitenciar, putând deveni,
în timp, unul dintre indicatorii care să certifice sau,
dimpotrivă, să invalideze anumite strategii/
demersuri instituţionale sau decizionale.
Suntem conştienţi că datele oferite la acest
moment pot fi, în mod cert, îmbunătăţite prin
utilizarea de criterii sensibile care să permită rafinări
interpretative mai elaborate, iar acest lucru se are în
vedere pentru etapele următoare ale studiului.
Parametrii ce vor fi incluşi pentru analizele
ulterioare sunt mai extinşi, abordarea şi interpreta-
rea rezultatelor vor deveni specifice şi prin
introducerea variabilelor care ţin de tipul penitencia-
rului (regim semideschis-deschis/maximă siguranţă
închis/toate regimurile/arestaţi preventiv) ori de
resursele umane disponibile la nivelul unităţilor.
În următoarea perioadă se are în vedere
continuarea demersurilor de monitorizare a
comportamentelor agresive în sistemul penitenciar,
sens în care este absolută nevoie de deschiderea şi
suportul tuturor factorilor implicaţi în transmiterea,
cu acurateţe şi cu toate detaliile necesare, a
evenimentelor înregistrate la nivelul fiecărei unităţi.
29
Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Inspector principal de penitenciare Raluca TÎRCĂ

Director adjunct - SEAP Craiova

Utilizarea
tehnicii psihodramatice
în penitenciar

P sihodrama cu persoanele private de

libertate trebuie adaptată specificului
acestora. Anumite tehnici pot fi
utilizate cu succes în forma clasică, însă unele dintre
acestea pot suferi modificări pentru a nu genera
Inţelegerea consemnelor directorului de
psihodramă este condiţionată de nivelul intelectual
al participanţilor. In rândul persoanelor private de
libertate întâlnim un nivel de educaţie scăzut şi
caracteristici ale personalităţii de tip infracţional.
efecte secundare neplăcute sau pentru a-şi atinge Aceştia sunt factori de risc în aplicarea psihoterapiei
scopul dorit, ţinând cont de aspecte ale personalităţii şi în construirea structurii şedintelor trebuie să se
persoanelor private de libertate. ţină cont de aceste aspecte.
Activităţile pot fi desfăşurate şi în spaţiile De asemenea, trebuie să se ţină cont de
disponibile, chiar dacă nu se poate organiza un studio caracteristicile generale ale participanţilor la grupul
de psihodramă clasic. Spaţiul în care se desfăşoară terapeutic şi de obiectivele pe care ni le propunem.
terapia în psihodramă trebuie să favorizeze In funcţie de profilul infracţional se pot formula
comunicarea între toţi membrii săi, prin asigurarea scopuri terapeutice.
unei libertăţi de expresie şi exprimare. Psihodrama are o arie largă de aplicabilitate, în
Astfel, în ceea ce priveşte corporalitatea, în sensul că, pe langă pacienţii cu diverse patologii, pot
psihodrama cu persoanele private de libertate poate urma această formă de psihoterapie şi cei care se află
fi exclusă atingerea protagonistului pentru in limitele normalităţii. Poate fi aplicată şi în situaţii
încurajare (mâna pe umăr, de exemplu) de către de formare a unor abilităţi la anumite persoane, de
directorul de psihodramă. Sprijinul psiho- genul celor de relaţionare sau pentru diminuarea
dramatistului poate fi transmis unor comportamente de risc.
protagonistului prin tonul vocii.
Exerciţiile de încălzire care
încurajau contactele personale
pot fi analizate şi stabilite din
punct de vedere al oportunităţii şi
efectelor.
Utilizarea inversiunii de rol
este dificilă la începutul activităţii
cu grupul, psihoterapeutului
revenindu-i rolul de a sprijini
participanţii în înţelegerea noilor
roluri. Poate interveni cu ajutorul
unui Eu auxiliar cu care să se
inceapă activitatea şi care să
arate celorlalţi care este tipul de
acţiune care se solicită.

30
 Printre obiectivele utilizării psihodramei
pentru persoanele condamnate pot fi: creşterea
coeziunii unui grup, cultivarea sentimentului de
apartenenţă la un grup de suport, îmbunătăţirea
cunoaşterii de sine sau a relaţiilor interpersonale,
conştientizarea unor mecanisme cognitive
dezadaptative, diminuarea tendinţelor agresive. Din
păcate, din motive de eficienţă, nu putem utiliza
psihodrama cu persoanele private de libertate pe
termen lung, în scopuri terapeutice majore.
Având în vedere specificul instituţiei şi
tendinţa spre neîncredere şi suspiciune a
persoanelor condamnate, înregistrarea sesiunilor de
psihodramă este dificil de realizat. Astfel, putem
avea un protocol al activităţii psihoterapeutice
sumar, elaborat după încheierea sesiunii.
Tehnica psihodramatică creşte interesul
persoanelor condamnate pentru participarea la un
program de grup, este resimţită ca plăcută şi sunt
foarte reduse cazurile de abandon din motive
subiective. In cadrul programelor de grup pot fi
folosite anumite exerciţii din psihodramă, deşi, fără o
formare specifică, nu poate fi garantată utilizarea
corectă a acestora şi fructificarea semnificaţiilor
relevate pe parcurs.
Pot apărea stări de anxietate la începutul
programului, datorită situaţiei de dezvăluire a
propriei persoane în faţa celorlalţi, uneori în
modalităţi pe care nu le poţi controla sau înţelege
(atunci când comunici dintr-un alt rol şi exprimi
percepţiile, trăirile prin proiecţie) imediat, ci
eventual după procesări ulterioare.
Vom analiza particularităţile comunicării în
psihodrama cu persoanele private de libertate
folosind structura unui program aplicat pentru
infractorii sexuali.
Programul pentru infractorii sexuali a fost
structurat pe 11 şedinţe, după cum urmează:
- Familiarizare;
- Frustrare;
- Dominare şi agresiune;
- Imaginea de sine;
- Relaţia cu mama;
- Femeia importantă din viaţa lor;
- Refuzul;
- Relaţii emoţionale;
- Victima;
- Clarificarea relaţiei cu victima;
- Finalizare program.
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Prima şedinţă a fost structurată pe exerciţii
care aveau scopul de a crea condiţiile formării unui
grup, a incurajării sentimentului de apartenenţă şi
coeziune de grup.
A doua şedinţă s-a centrat pe explorarea unor
situaţii problematice, frustrante, folosindu-se
interviul in inversiune de rol şi pe comunicarea
interpersonală (exerciţiu desenul dictat). S-au
evidenţiat trăsături legate de rezolvarea situaţiilor
frustrante şi de flexibilitatea în relaţiile inter-
personale.
Şedinţa a treia a constat în patru exerciţii de
grup: dominare-supunere (să experimenteze cele
două roluri), constrângere, agresor-victimă şi
apărarea zonei. După fiecare exerciţiu participanţii
trebuiau să impărtăşească cum s-au simţit, care este
rolul care le-a plăcut şi să motiveze răspunsurile.
Şedinţa a patra are în conţinut exerciţii de
definire a propriei persoane (gen fraze neterminate
despre percepţia propriei persoane) şi s-au folosit:
tehnica oglinzii din psihodramă, pentru stimularea
introspecţiei şi tehnici sociometrice prin care să
primească opinii din partea celorlalţi.
În şedinţa “Relaţia cu mama”, încălzirea a
constat într-o poveste legată de mamă, apoi o schiţă
a mamei, a definire în scris a celor mai importante
trăsături. Ulterior fiecare membru al grupului era
pus în inversiune de rol cu mama sa. Interviul era
centrat pe relaţia persoanei condamnate cu mama şi
pe percepţia mamei despre relaţiile afective ale
fiului.
Şedinţa următoare, “Femeia importantă din
viaţa lor”, începe cu o etapă scurtă de încălzire, prin
care primesc consemnul să salute grupul şi să
povestească prima lor intalnire cu o femeie.
Psihoterapeutul face trecerea la o femeie
semnificativă din viaţa lor. Are loc o inversiune de rol
cu aceasta şi un interviu care urmăreşte percepţia
despre rolul de femeie, relaţia cu protagonistul şi ce
crede că gândeste aceasta despre el (rezultă
percepţia despre modul în care crede că este
perceput de femei).
Şedinţa “Refuzul” poate începe cu exerciţii în
care sunt împărţiţi participanţii în două grupuri. Un
grup primeşte o sarcină dificilă, într-un timp scurt.
Pentru ca să o rezolve, are nevoie de ajutorul celor
31
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
din al doilea grup şi îl pot cere. Grupul doi primeşte
consemnul să îi refuze în cazul în care cer ajutorul. Se
cere starea emoţională atât celor care au refuzat cât
şi celor care au fost refuzaţi.
Sunt stimulaţi să-şi amintească o situaţie când
au fost refuzaţi şi poate urma o activitate cu
protagonistul.
Şedinţa “Relaţii emoţionale” are la bază
interviuri în inversiune de rol cu o persoană cu care
au avut o relaţie de scurtă durată şi una cu care au
avut o relaţie mai lungă. Psihoterapeutul va încerca
să scoată în evidenţă aspectele care au influenţat
relaţiile emoţionale cu femeile.
Sesiunile “Victima” şi “Clarificarea relaţiei cu
victima” sunt foarte importante în cadrul activităţii
cu violatorii. Deşi putem avea reticenţe în a propune
abordarea problematicii legate de victima sa, un
demers terapeutic care nu ar atinge acest subiect ar
fi incomplet. Rolul psihodramatistului este de a pune
“vaselină” suficientă pentru a putea cere inversiuni
de rol cu victima imediat după faptă.
Primul interviu are loc imediat după faptă
pentru a vedea percepţia despre atitudinea victimei
şi despre sine.
Al doilea interviu are loc în propriul rol după
câţiva ani sau chiar în prezent.
La final se solicită să-şi exprime percepţia pe
care o au acum despre victimă.
32
Clarificarea relaţiei se face prin călătorie în
timp, după liberare şi situaţie de întâlnire cu victima;
mesaje către şi de la victima sa prin inversiune de rol.
Finalizarea programului este rezervată
schimbării de mesaje între participanţi, împărtăşirii
de impresii despre activităţile derulate, structurarea
unor conţinuturi mentale.
Dimensiunea grupului poate fi optimă la 6-8
persoane, deoarece fiecărui membru trebuie să i se
acorde un timp egal de exprimare şi acţiune, pentru
fiecare activitate.
După cum se observă, tehnicile psiho-
dramatice cele mai frecvente sunt inversiunile de rol,
interviurile în inversiune de rol, tehnicile
sociometrice şi de incălzire. Activitatea cu
protagonistul, mai elaborată, a fost utilizată în
puţine sesiuni pentru a oferi beneficii tuturor
participanţilor, nu doar celor câţiva cu care am fi
putut lucra în rol de protagonişti.
Apreciem că este mai adecvată în activitatea
cu persoanelor private de libertate folosirea
acţiunilor care să stimuleze introspecţia şi aducerea
în planul conştient a unor mecanisme dezadaptative.
În ceea ce priveşte rezultatele, într-un astfel de
program nu se pot raporta la cantitate sau grile de
referinţă. Pot fi surprinse de terapeut în timpul
activităţilor, deoarece acesta are şi rolul de
observator al evoluţiei individuale şi al dinamicii de
grup. Au fost surprinse pattern-uri dezadaptative
legate de modul în care sunt percepute femeile şi
legate de percepţia despre sine. Au apărut modificări
în înţelegerea relaţiilor cu ceilalţi, în acceptarea unei
alte perspective.
Beneficiarii pot aprecia subiectiv, bineînţeles,
care sunt micile sau marile câştiguri.
Putem concluziona prin faptul că psihodrama
poate fi aplicată în demersurile de asistare
psihologică a persoanelor private de libertate, cu
condiţia adaptării tehnicilor specifice la profilul
infracţional şi la regulile de relaţionare impuse de
mediul penitenciar, fără a se pierde autenticitatea
metodei.
Inspector de penitenciare Oana-Andreea TRUICĂ
Direcţia Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului
Compartimentul Studii şi Programe Preventive

Violenţa intrapenitenciară
- O analiză asupra reţelei cauzale -

M ediul penitenciar reprezintă un

spaţiu ce se individualizează prin
existenţa unor coduri normative şi
comportamentale distincte, care explică de cele mai
multe ori actele violente exercitate de persoanele
acestor persoane private de libertate existând un risc
mai sporit de adoptare a unui comportament agresiv
sau recalcitrant2. Violenţa expresivă poate fi
generată de anumite caracteristici individuale sau
stări temporare care influenţează interacţiunea
private de libertate. Violenţa manifestată în acest (psihoze, exprimarea furiei, stresul resimţit ca o
mediu este cu atât mai agravantă pentru menţinerea inadaptare la mediul de deţinere etc.).
siguranţei deţinerii cu cât vizează nu doar persoanele Cu toate acestea, considerarea violenţei
private de libertate, ci şi personalul de penitenciare, expresive ca unică formă de manifestare în spaţiul de
riscuri amplificate de evoluţia ascendentă alarmantă deţinere oferă o perspectivă reducţionistă şi
a actelor de violenţă intrapenitenciară, conform presupune interpretarea acestui fenomen negativ
statisticilor din ultimii ani1. strict prin raportarea la factori de natură
Realizarea analizei asupra reţelei cauzale şi psihocomportamentală.
estimarea optimă a gradului de pericol
actual al violenţei din spaţiile de
deţinere necesită o distincţie clară între
violenţa expresivă (spontană şi
iraţională, determinată de un fond
psiho-comportamental agresiv şi de
acumularea unor frustrări şi tensiuni ca
urmare a adaptării precare la mediul de
deţinere) şi violenţa instrumentală
(raţională, având ca scop obţinerea unui
statut de impunere la nivelul spaţiului
de deţinere sau a altor avantaje).

Violenţa expresivă poate fi

corelată cu existenţa unei predispoziţii
spre agresivitate, aspect tradus prin
condamnarea ca urmare a săvârşirii
unor infracţiuni cu violenţă, în cazul

1
Spre exemplu, în perioada 01.01-28.02.2010 au fost înregistrate cu circa 44% mai multe cazuri de agresiuni între persoane private de
libertate soldate cu vătămări comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2009, potrivit unei statistici care a vizat 29 de unităţi penitenciare.
Actele violente exercitate de persoanele private de libertate împotriva funcţionarilor de penitenciare se menţin la cote aproximativ
constante în perioada 2008-2009 (24, respectiv 25 cazuri), dar categoric superioare celor înregistrate în perioada 2000-2006.
2
Un studiu realizat comparativ între perioadele 01.01-28.02.2009 şi 01.01-28.02.2010 a relevat faptul că peste 58% dintre agresorii din
30 unităţi erau condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu violenţă.

33
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Aprecierea realistă a cauzalităţii violenţei
intrapenitenciare implică luarea în considerare a
faptului că aceasta este rezultatul acţiunii mai multor
categorii de factori, putând fi corelată cu:
- tulburări psihocomportamentale ale
persoanelor private de libertate;
- influenţa negativă exercitată de grupări
infracţionale organizate ori de grupuri de presiune;
efecte negative ale fenomenului consumului şi
traficului de substanţe interzise;
- libertatea de mişcare sporită de care
beneficiază persoanele private de libertate încadrate
în regimurile deschis şi semideschis de executare a
pedepsei;
- deficienţe de ordin instituţional (decizionale,
financiare, legate de deficitul de personal ori
pregătirea insuficientă a acestuia de lipsa unui spaţiu
corespunzător cazării persoanelor private de
libertate sau amenajarea necorespunzătoare a
acestuia, de modul de organizare a activităţilor
zilnice etc.).
Aşadar , nu poate fi ignorat substratul
contextual al realităţii penitenciare, care indică o
tendinţă de trecere spre o violenţă instrumentală, cu
un caracter predominant premeditat, pe fondul
acţiunii altor fenomene negative în ascensiune
semnalate la nivelul spaţiului de deţinere, şi anume
cele privind influenţa exercitată de grupările
infracţionale organizate ori de reţelele de trafic de
substanţe interzise.
Din acest punct de vedere actele agresive ale
persoanelor private de libertate, orientate atât
împotriva celorlalţi condamnaţi cât şi asupra
personalului, reflectă matricea axiologică şi acţională
a micro-grupurilor cristalizate în mediul penitenciar
şi reprezintă un mijloc de protejare ori promovare a
intereselor acestuia, precum şi de impunere a
supremaţiei la nivelul spaţiului de deţinere (situaţiile
conflictuale fiind amplificate în cazul în care în acelaşi
penitenciar sunt depuşi membri ai unor grupări
infracţionale organizate rivale). Totodată, o mare
parte dintre aceste agresiuni pot fi determinate de
dorinţa persoanelor private de libertate de a primi
aprobarea micro-grupului din care fac ori tind să facă
parte şi de a dobândi prestigiu în cadrul său.
În afara grupărilor infracţionale organizate, un
alt factor de pericol îl reprezintă grupurile de
3
Efectele se pot resimţi şi în afara penitenciarelor, acumularea de datorii în urma cumpărării drogurilor ducând la exercitarea de presiuni
asupra membrilor familiei, pentru a intra în reţelele de furnizare a substanţelor interzise sau pentru a efectua plăţi în exteriorul
penitenciarului, generând ameninţări, intimidări ori acte de violenţă ale „creditorilor”.
34
presiune care se formează în spaţiul de deţinere şi
care, în scopul obţinerii unor avantaje şi al dominaţiei
asupra celorlalte persoane condamnate, folosesc
violenţa ca instrument principal de impunere a
autorităţii.
Cu privire la traficul de substanţe interzise în
spaţiul de deţinere, acesta generează o „cultură” a
datoriilor, care la rândul său conduce la o „cultură” a
violenţei efect nedorit al măsurilor de control
impuse de personal pentru limitarea fenomenului în
cauză, care au ca rezultat creşterea mizei pentru
accesul la droguri. Aşadar, traficul de droguri în
penitenciare, deşi are loc la o scară mai redusă
comparativ cu cel din comunitate, amplifică riscurile
asociate consumului de droguri, în special cele legate
de datorii (datorită preţului foarte mare practicat
pentru substanţele interzise în spaţiul de deţinere) şi,
implicit, de exercitarea de violenţe, ameninţări şi
3
intimidări în vederea recuperării acestora .
Se poate conchide că substanţele interzise pot
declanşa acte violente din partea persoanelor
private de libertate atât pe fondul consumului
acestora, cât mai ales a contextelor tensionate create
de traficul lor în spaţiul de deţinere, putând fi
enumerate motive precum:
- lipsa sau cantităţile reduse de substanţe
interzise;
- dificultăţi întâmpinate în transmiterea
acestora către destinatar, situaţii în care se apelează
la intermediari (fragmentarea excesivă a traseului de
transport a substanţelor interzise poate declanşa
conflicte între persoanele implicate, fiecare
pretinzând avantaje cât mai mari);
- nemulţumiri în legătură cu sumele solicitate
şi plătite; refuzul unor dealeri de a furniza substanţe
interzise către anumite persoane private de
libertate;
- refuzul unor persoane private de libertate de
a „împărţi” substanţele interzise cu ceilalţi;
acumularea de datorii şi imposibilitatea de a plăti
substanţele interzise;
- exercitarea de violenţe asupra altor persoane
private de libertate în scopul deposedării de
substanţele interzise ori a unor obiecte necesare
achitării unor datorii către alte persoane private de
libertate, în urma achiziţionării de substanţe
interzise etc.
 Un alt element care indică ponderea ascensivă
a violenţei instrumentale, premeditate, este legat de
procentul destul de ridicat de altercaţii cu agresor
multiplu (2-8 persoane private de libertate), această
situaţie fiind un indicator al amplificării nivelului de
pericol pe care îl implică agresiunile asupra
victimelor, prin creşterea gradului de organizare a
acestui tip de acţiuni violente (determinată în
măsură semnificativă de sporirea numărului şi
zonelor de influenţă ale grupărilor infracţionale
4
organizate) .
Elementele de risc amintite anterior sunt
amplificate de libertatea de mişcare sporită de care
beneficiază persoanele private de libertate încadrate
în regimurile deschis şi semideschis de executare a
pedepsei, sens în care sunt de exemplificat
conflictele determinate de furturile produse între
acestea urmare a faptului că uşile camerelor de
deţinere rămân deschise în timpul zilei, permiţând
accesul facil la bunurile aflate în aceste spaţii.
În afara factorilor sus-menţionaţi,
perpetuarea violenţei în spaţiile de deţinere este
favorizată şi de unele deficienţe de ordin instituţional
(decizionale, financiare, legate de deficitul de
personal ori pregătirea insuficientă a acestuia, de
lipsa unui spaţiu corespunzător cazării persoanelor
private de libertate sau amenajarea necorespun-
zătoare a acestuia, de modul de organizare a
activităţilor zilnice etc.).
Astfel, pot fi amintite permisivitatea
manifestată destul de frecvent în modul de
sancţionare a acestui tip de abatere (dispunerea de
măsuri minime constând în avertisment/mustrare, în
pofida celor mai severe constând în izolare/izolare de
colectiv) ori lipsa de adaptare a tipului de sancţiune
aplicată la situaţia specifică a fiecărui condamnat (de
exemplu, dispunerea de sancţiuni constând în
suspendarea dreptului la vizită pentru agresori care
nu au primit vizite ori care au primit vizite în mod
sporadic).
Aceste decizii sunt adesea influenţate de
factori precum posibilităţile reduse de derulare
normală a procedurii disciplinare, pe fondul lipsei de
probatoriu (de cele mai multe ori victimele aderă la
un aşa-numit „cod al tăcerii” şi nu reclamă
agresiunile la care sunt supuse) ori presiunile
4
O cercetare realizată în primele luni ale anului 2010, asupra a 27 unităţi, a relevat faptul că altercațiile cu agresor multiplu reprezentau
circa 20% din numărul total de altercaţii produse între condamnaţi.
Revista Penitenciarelor 2(2010)
exercitate de persoanele private de libertate asupra
membrilor comisiei de disciplină, prin agresiuni
fizice, ameninţări şi intimidări adresate atât lor cât şi
familiilor acestora.
De asemenea, nu trebuie ignorat ambientul
tensionat în care îşi desfăşoară activitatea
permanent personalul de penitenciare aflat în
contact direct cu persoanele private de libertate,
care este supus în mod frecvent la presiuni sau chiar
acte agresive (verbale sau fizice). Lipsa de pregătire a
personalului cu privire la modul de gestionare a
acestor situaţii, contracararea lor prin apelarea la
atitudini inadecvate (insulte, atitudini agresive
orientate împotriva persoanelor private de libertate)
ori chiar permanentizarea lor în relaţionarea
cotidiană cu persoanele private de libertate
favorizează perpetuarea fenomenului violenţei la
nivelul spaţiului de deţinere, creând premise
justificante şi promovând violenţa ca soluţie
rezolutivă.
Totodată, fondurile financiare reduse ori
pregătirea insuficientă a personalului a determinat
deficienţe cu privire la utilizarea aparaturii specifice
de depistare a substanţelor interzise.
Contextele conflictuale sunt favorizate şi de
lipsa de respectare a principiului separaţiunii unor
categorii de persoane private de libertate vulnerabile
ori cărora le este caracteristic un grad de pericol
superior şi care, prin urmare, pot fi implicate în acte
de agresiune. Aceste situaţii se pot produce ca
rezultat al neglijenţei personalului în modul de
organizare a cazării sau a activităţilor zilnice pentru
categoriile de condamnaţi menţionate, precum şi al
lipsei unui spaţiu corespunzător cazării persoanelor
private de libertate ori al unor caracteristici
arhitecturale ale clădirii penitenciare, care nu permit
asigurarea criteriilor de separaţiune.
Ulterior enumerării şi analizei principalelor
elemente componente ale reţelei cauzale a
conduitelor violente ale persoanelor private de
libertate se impune sublinierea concluziei că această
perspectivă poate dobândi semnificaţie practică
doar prin valorificarea sa ca element de referinţă
pentru implementarea unor strategii de reducere a
riscurilor generate de acest fenomen anomic asupra
siguranţei deţinerii.
35
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Inspector principal de penitenciare Simona DUMITRIU
Purtător de cuvânt - Penitenciarul Târgu Jiu
Rolul comunicării
în unităţile penitenciare
C omunicării i s-au dat numeroase
definiţii, ce vin în consens cu realităţile
sociale şi culturale, iar fiecare definiţie
pare să mulţumească dorinţa noastră de a teoretiza
un domeniu atât de vast, dinamic şi în continuă
modernizare.
Fiecare domeniu de activitate are particula-
rităţile sale, însă munca într-o unitate penitenciară
reprezintă o provocare continuă, provocarea de a
face faţă unor situaţii inedite, neaşteptate şi care pot
surprinde prin tăria şi intensitatea cu care se
desfăşoară.
Societatea civilă are dreptul de a fi informată
cu privire la modul şi eficienţa cu care se cheltuiesc
banii publici. Însă, nu de puţine ori, ne îndoim de
capacitatea presei de a fi obiectivă, de a fi
profesionistă în abordarea problemelor reale cu care
se confruntă sistemul penitenciar.
36
Informarea presei cu privire la evenimentele şi
activităţile specifice care se desfăşoară în unităţile
penitenciare este în avantajul sistemului penitenciar.
Aşa se pot evita speculaţiile şi afirmaţiile gratuite,
încadrarea în şabloane care să ducă la
decredibilizarea muncii şi eforturilor lucrătorilor de
penitenciare.
Este important să ne prezentăm realizările din
absolut orice domeniu , dar în egală măsură să putem
face faţă şi inerentelor crize de imagine, cu care din
păcate, ne confruntăm inevitabil. În diminuarea
efectelor negative este vitală viteza de reacţie,
promptitudinea cu care se oferă date, astfel încât, să
nu existe un vid de informaţie, care ar putea lăsa
posibilitatea unor reprezentanţi mass-media să
„croşeteze” şabloane de care greu te poţi debarasa.
De aceea, este foarte important să
comunicăm, deschis şi onest, continuu şi redundant
uneori prin temele oferite, dar
această comunicare ne poate
oferi un loc potrivit în conştiinţa
opiniei publice.
Proiectele europene
accesate de unităţile peniten-
ciare pentru implementarea unor
programe destinate facilitării
reintegrării sociale ale
persoanelor private de libertate,
participarea persoanelor private
de libertate la campanii umani-
tare sau sociale campania de
ajutorare a victimelor inunda-
ţiilor din Moldova sau campania
de curăţenie naţională „Let's Do
It, Romania!”, acţiunile voluntare
de ecologizare a zonelor verzi,
spitalelor, căminelor pentru
vârstnici, spectacole de teatru, întrecerile sportive liberate dintr-un penitenciar să trăiască singură, fără
între penitenciare, întâlniri cu diferite personalităţi a depinde de instituţiile statului.
culturale şi nu numai, vizitarea lăcaşelor de cult, Ar trebui intensificate demersurile pentru ca
organizarea zilelor porţilor deschise, cursurile de modificările legislative şi reforma profundă din
şcolarizare şi calificare ale persoanelor private de ultimii ani de la nivelul sistemului execuţional penal
libertate, interviuri portret cu diverşi specialişti din să nu fie cunoscută doar de actorii sociali, care în
penitenciar, emoţionanta ştire despre botezul a doi mod tradiţional depun
copii în penitenciar , sunt numai câteva activităţi Eforturi alături de noi în recuperarea socială a
care arată clar, pe de o parte antrenarea persoanelor persoanelor private de libertate - fundaţii, asociaţii,
private de libertate în zonele de interes ale instituţii de educaţie şi cultură. Valorile şi atitudinile
comunităţii, dar şi antrenarea comunităţilor în viaţa transmise de noi să devină modelatoare de
cotidiană a penitenciarelor. conştiinţe, să aibă impact la nivelul societăţii pentru
Societatea civilă are astfel posibilitatea să se ca rezultatul firesc să fie dezvoltarea respectului
informeze despre rolul nostru instituţional, despre faţă de munca lucrătorului în penitenciare. Unităţile
faptul că în unităţile penitenciare lucrează jurişti, penitenciare sunt parte a unui mecanism
psihologi, educatori, ingineri, medici şi asistenţi interdisciplinar care desfăşoară diferite acţiuni
medicali, economişti, personal specializat în pază, sociale cu persoanele condamnate la pedepse
supraveghere şi escortate care sunt bine pregătiţi, executorii penale, acţiuni menite să formeze
care muncesc cu pasiune într-un domeniu….. atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de
Comunicare este şi trebuie să fie o muncă de muncă şi faţă de regulile de convieţuire socială.
echipă, mai ales că dialogul dintre instituţiile
penitenciare şi mass-media este esenţial într-o
societate care consumă cu mare
viteză informaţiile „de-a gata”,
fără a mai avea răgazul de a trece
prin propria percepţie cele auzite,
o societate căreia îi este mai
comod să savureze ştirile gata
procesate.
Ar trebui intensificate
eforturile pentru conştientizarea
comunităţilor că, mai devreme
sau mai târziu, persoanele private
de libertate revin în mijlocul lor, că
trebuie continuate eforturile de
înzestrare a acestor persoane cu
i n st r u m e n te l e s o c i a l i ză r i i ,
instrumente pe care societatea
trebuie să le ofere, cum ar fi de
exemplu un loc de muncă care să
dea astfel posibilitatea persoanei

37
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Ştefan TEOROC
Preşedinte S.N.L.P.
Ca fraţii .....
Motto:
„Trebuie să învăţăm să trăim
împreună ca fraţii, altfel
vom muri cu toţii ca proştii.”
T extul de mai sus a fost scris de Martin
Luther King, jr., un celebru luptător
american pentru drepturile civile, cel
mai tânăr câştigător al Premiului Nobel pentru Pace
(1964), asasinat în 1968.
Într-o societate umană perfectă asocierea
sindicală nu era necesară. Din păcate, societatea
umană a devenit imperfectă imediat după ce omul a
fost creat, dacă este să nu ne lăsăm acaparaţi
întrutotul de teoria darwinistă.
Sindicatele nu au apărut chiar atât de devreme
în istorie. Startul asocierii a fost dat de muncitorii
supuşi abuzurilor proprietarilor în perioada marii
expansiuni industriale din secolul al 18-lea.
În esenţă, nimic nu s-a schimbat până astăzi.
Unul reprezintă puterea politică, altul e cu banii şi
ultimul cu munca. Nu vreau să sugerez că primii doi
nu sunt interesaţi de muncă. Timpul a demonstrat că,
în lipsa unei comunicări, cei care muncesc devin
rapid oprimaţi, iar când totul devine insuportabil, îşi
unesc eforturile şi luptă pentru drepturi, progresul
transformându-se rapid în regres.
Din nevoia de comunicare s-a născut dialogul
social tripartit: puterea executivă, patronatele şi
sindicatele. Cel puţin aşa este în România. La nivel
european partea guvernamentală nu este prezentă,
fiind înlocuită de reprezentanţii societăţii civile, alţii
decât sindicate şi patronate.
38
Dialogul social este, însă, în mod uzual, bipartit
angajatori şi angajaţi. După demilitarizarea poliţiei şi
penitenciarelor ca instituţii din structura de apărare
naţională, disciplina militară a făcut loc, mai de voie,
mai de nevoie, dialogului, comunicării.
Asocierea sindicală a devenit un drept al
salariaţilor şi în penitenciarele din România din anul
2004. Aproape 90% din funcţionari sunt în prezent
membri sindicali, ceea ce face din sistemul
penitenciar unul dintre cele mai sindicalizate
sectoare de activitate din ţara noastră.
Puternica inerţie militară a generat în multe
cazuri reactivitate din partea conducerilor de
unităţi la solicitarea aplicării unor prevederi ce
reglementau drepturi sindicale văzute ca pretenţii
absurde, anormale, în perioada de început. Încet, dar
sigur, sindicatele şi-au preluat poziţia de partener
social, iar administraţia a început să se obişnuiască
cu respectarea unor obligaţii în plan sindical. Au
aparut mitingurile, negocierile, procesele, echipele
comune de elaborare a unor proiecte, grevele,
dialogul.
În multe situaţii managerii au constatat că
relaţia cu personalul, prin intermediul sindicatelor,
are şi o latură constructivă dincolo de senzaţia de
disoluţie a puterii pe care mulţi dintre aceştia au
încercat-o. Este mai simplu să vorbeşti cu unul decât
cu 500.
 Nu toţi managerii gândesc şi acţionează
similar, nici sindicaliştii nu sunt croiţi după acelaşi
tipar. Acţiunile sindicale pot genera şi blocaje dar de
multe ori poate este de preferat blocajul decât o
evoluţie incorect estimată care poate afecta ulterior
personalul.
Prin urmare, revenind la titlul şi motto-ul
articolului, indiferent de perioada pe care o
traversăm, trebuie să învăţăm să trăim împreună ca
fraţii, căci asta suntem dincolo de poziţia provizorie
pe care o ocupăm.

Ştim că în teorie progresul cere sacrificii şi

anumite măsuri a căror finalitate este apreciată ca
pozitivă pe termen lung, pot avea efecte negative pe
termen scurt. Sindicatele însă, ca organizaţii care
reprezintă salariaţii, nu au foarte multe opţiuni, fiind
entităţi prin care aceştia îşi susţin interesele.

Putem să înţelegem perspectiva pozitivă, dar

îndepărtată, a unei măsuri, dar în lipsa unei strategii
clare care să garanteze rezultatul, ne vom opune
măsurii, chiar cu riscul de a fi consideraţi o piedică în
calea progresului.

Suntem totuşi de acord că sindicatele nu

trebuie să-şi facă un scop din a bloca iniţiative, ci
dimpotrivă, trebuie să identifice soluţii pentru
problemele membrilor, să le propună şi să le susţină
până la materializare manifestând disponibilitate
permanentă pentru dialog şi negociere.

Chiar dacă nu putem caracteriza ca ideală

relaţionarea partenerilor sociali, în prezent putem
spune că în penitenciare cazurile de nerespectare a
drepturilor sindicale au devenit excepţii de la regulă,
de cele mai multe ori rezolvabile în mod armonios.

Criza economică, bugetul şubred, lipsa de Altfel riscăm să murim toţi…

personal, condiţiile de muncă, dar şi alţi factori
influenţează nefast toată scena economică şi socială,
efectele fiind resimţite deopotrivă, de angajaţi şi de
angajatori.

39
Revista Penitenciarelor 2(2010)
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Preot Dorel-Nicolae MOŢOC
Consilier Patriarhal, Patriarhia Română
Misiune pentru incluziune
A m simţit cu toţii că, după decembrie
1989, a apărut o serie de schimbări la
nivelul întregii societăţi româneşti,
unele cu efecte pozitive, aşteptate, dorite, dar şi
altele care, dimpotrivă, au influenţat negativ
echilibrul ce exista la nivelul comunităţilor urbane şi
rurale româneşti. Un astfel de fenomen, accentuat
vizibil în ultimii ani, este criza familiei, degradarea şi
despiritualizarea vieţii de familie şi a păcii
comunitare, pe fondul creşterii insecurităţii generale
şi a confruntării cu schimbări multe şi bruşte, într-un
interval de timp foarte scurt.
Sociologii socotesc că în societate s-a instaurat
un fenomen de surmenaj social, de oboseală socială,
care aduce întotdeauna după sine o degradare, o
anarhizare a vieţii sociale, explicând astfel de ce, atât
în România, cât şi în întreaga Europă, comunitatea se
confruntă cu multiple crize: criza economică (sărăcie,
şomaj, nesiguranţa zilei de mâine, emigraţia spre ţări
40
mai bogate), criza morală (avortul, divorţul,
abandonarea copiilor, libertinajul, creşterea violen-
ţei în familie, a delincvenţei şi a infracţio-
nalităţii, mature sau juvenile) şi criza spirituală.
Mai nou, posibilitatea plecării în străinătate şi
a liberei circulaţii de care s-au folosit unii dintre
compatrioţii noştri au generat schimbări de
percepţie cu privire la matricea culturală şi
sociologică a poporului român.
După o perioadă de dictatură, în care omul
conta doar din perspectiva capacităţii de a produce şi
a producţiei efectuate, modelele culturale de import,
transpuse în realităţi fără bază şi nestructurate, au
condus la diluarea sentimentului de apartenenţă la
comunitate, la multiplicarea şi extinderea situaţiilor
de inadaptabilitate.
La fel de alarmantă este şi situaţia
abandonului social pentru persoanele vulnerabile şi
lipsite de resurse sau relaţii, care devin pradă sigură
pentru cei ce recrutează şi speculează în
situaţiile de criză.
Constatăm cu îngrijorare că
România, ca şi întreaga Europă, se
confruntă cu o serie de fenomene care
afectează integrarea socială a
persoanelor vulnerabile sau cu
probleme judiciare, cu efecte asupra
respectării egalităţii de şanse în ceea ce
priveşte accesul la piaţa muncii, la
resurse, bunuri şi servicii. De asemenea,
în contextul crizei economice actuale, s-
a semnalat creşterea atitudinilor şi
abordărilor care au ca efect excluziunea
socială a categoriilor defavorizate, cu
urmări asociate multiple la nivelul
stabilităţii, coeziunii şi păcii sociale.
 Reflectând la această imagine amplă care ne
arată situaţia actuală a familiei şi a membrilor
comunităţii, considerăm că trebuie să identificăm
speranţele şi să valorificăm resursele de îndreptare şi
ieşire din criză în vederea sprijinirii celor care doresc
să se reintegreze.
Mai întâi trebuie să fim conştienţi că, pe de o
parte, nu putem vorbi de reintegrarea socială în
comunitate fără familie şi că fericirea şi pacea sunt
darul lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, criza
familiei şi comunităţii de azi nu poate fi totuşi mai
puternică decât binecuvântarea lui Dumnezeu -
Creatorul Care a zis: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi
stăpâniţi pământul!" (Facere 1, 28). În ciuda multor
păcate şi primejdii abătute asupra neamului
omenesc, totuşi familia a fost instituţia cea mai
stabilă a comunităţii, în istorie. În plus,
binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus
Hristos la nunta de la Cana, când a transformat apa în
vin, la solicitarea Maicii Domnului - icoana Bisericii
rugătoare - de a ajuta o familie nouă în nevoie,
constituie pentru noi o puternică bază a speranţei
creştine. Hristos care a schimbat apa în vin poate
schimba criza într-o speranţă nouă, poate aduce
bucurie acolo unde ameninţă lipsurile şi tristeţea.
În al doilea rând, fiecare dintre noi, şi cel liber
şi cel din penitenciar, trebuie să-L rugăm, să-I
spunem Lui ce ne lipseşte cu adevărat şi să spunem
familiei creştine şi comunităţii aflate în criză că ,de
fapt, criza ei cea mai profundă este insuficienta ei
deschidere spre ajutorul lui Hristos şi al Maicii
Domnului în însăşi organizarea vieţii. Minunea din
Cana Galileii ne descoperă fericirea ca dar al lui
Dumnezeu care produce comuniune şi bucurie în
societate, şi nu ca pe un drept ce trebuie cucerit sau
speculat în spirit individualist şi egoist.
În al treilea rând trebuie să susţinem efortul
bisericilor de a apăra valorile familiei şi ale
comunităţii întemeiate pe modelul scripturistic.
În al patrulea rând, este necesară intensifica-
rea cooperării dintre stat şi biserici în toate domeniile
care ţin de lucrarea socială, educaţională şi culturală
pentru a putea promova eficient pacea şi incluziunea
socială, deoarece fundamentul creştin al Europei nu
poate fi înlăturat din structura omului european
creştin, ci trebuie consolidat.
Astfel, pornind de la faptul că opera socială a
bisericii izvorăşte din Evanghelia iubirii lui Hristos
pentru toţi oamenii şi din Sfânta Liturghie a Bisericii,
în care este celebrată iubirea milostivă şi jertfelnică a
lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, având în
vedere realităţile concrete şi necesităţile multiple din
domeniu, precum şi prevederile cuprinse în Legea
Revista Penitenciarelor 2(2010)
privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor (Legea nr. 489/2006), care stipulează faptul
că statul român recunoaşte Bisericii Ortodoxe
Române şi celorlalte culte religioase din România
rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural,
de parteneri sociali şi de utilitate publică, precum şi
statutul de factori ai păcii sociale, Patriarhia Română
şi Guvernul României au semnat un Protocol de
Cooperare în domeniul incluziunii sociale,
document-cadru prin care se doreşte reglementarea
acţiunilor de cooperare în domeniul incluziunii
sociale, potrivit competenţelor stabilite în
documentele de organizare şi funcţionare ale fiecărei
părţi semnatare, precum şi a dispoziţiilor legale cu
incidenţă asupra activităţilor pe care partenerii le vor
derula.
Domeniul prioritar, pentru care s-a convenit să
se coopereze, este întărirea mecanismului naţional
de promovare a incluziunii sociale în România prin
intensificarea dialogului în vederea îmbunătăţirii
cadrului normativ şi instituţional din domeniul
incluziunii sociale, atât la nivel central, cât mai ales
local. Astfel, prin acest protocol s-au creat premisele
implicării Bisericii Ortodoxe Române în susţinerea,
dezvoltarea şi diversificarea sistemului naţional de
servicii sociale, în contextul în care acţiunea social-
filantropică a Bisericii este chemată să răspundă unor
cerinţe şi standarde tot mai ridicate, dar şi unor
probleme cât mai diverse.
Totodată, acest document arată atât
preocuparea, cât şi responsabilitatea comună a
Guvernului României şi a Bisericii Ortodoxe Române
de a-i ajuta pe cei defavorizaţi: oameni săraci, copii
fără părinţi sau cu părinţi plecaţi în străinătate,
bătrâni singuri şi neajutoraţi, deţinuţi şi familii ale
acestora şi alte categorii sociale aflate în suferinţă, iar
implicarea bisericii în asistenţa socială este deodată
o vocaţie spirituală şi o necesitate practică, urmare
firească a practicii şi tradiţiei bimilenare a bisericii de
a ajuta la diminuarea şi alinarea suferinţei umane.
În acest fel, s-a subliniat că noi toţi, cei ce ne
socotim membri responsabili ai comunităţilor, avem
o misiune pentru incluziune.
Aceste accente noi privind dialogul sistematic
şi cooperarea dintre stat şi biserică în domeniul vieţii
sociale se explică nu numai prin încrederea de care se
bucură biserica în rândurile populaţiei României,
românii fiind unul dintre popoarele cele mai
religioase ale Europei, ci şi prin nevoia de a face faţă
multor probleme de ordin social care nu sunt numai
probleme sociale ale statului, ci şi probleme
pastorale ale bisericii.
41
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Cu alte cuvinte, libertatea sau autonomia
cultelor faţă de stat şi egalitatea cultelor religioase în
faţa statului nu exclud coresponsabilitatea şi
cooperarea lor cu statul pentru rezolvarea probleme-
lor majore şi urgente ale societăţii româneşti actuale,
întrucât adevărata libertate este libertatea de a
săvârşi binele, de a contribui la binele comun.
Acesta este unul dintre motivele pentru care
Patriarhia Română s-a alăturat acţiunilor de
reintegrare a persoanelor lipsite de libertate, de
combatere a violenţei şi discriminării din familii, prin
programe de susţinere a familiei creştine, de
prevenire şi combatere a violenţei, infracţionalităţii,
intoleranţei şi marginalizării.
Tot în acest sens, susţinem şi păstrarea orei de
Religie în programa şcolară pentru că altfel oamenii
îşi pierd cunoştinţele care-i ajută să dobândească o
reprezentare corectă a sensului vieţii. Prezenţa orei
de Religie în şcoli reduce efectele negative ale crizei
contemporane de identitate şi de orientare,
propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie şi
oferind copiilor şi tinerilor repere în viaţa de familie şi
în societate.
42
În concluzie, propunem să nu simplificăm
tocmai ceea ce este esenţial, adică nuanţele care ţin
de viaţa profundă a fiinţei umane, pentru că noi ştim
că omul este coroana creaţiei şi familia şi
comunitatea sunt locul şi mediul în care omul începe
să înţeleagă taina iubirii şi a bine-cuvântării părinteşti
a lui Dumnezeu.
În acest context, considerăm că o atenţie
deosebită trebuie acordată reflexiei comune privind
natura şi finalitatea libertăţii, relaţia dintre libertate
şi responsabilitate în societatea de astăzi, dar, mai
ales, relaţia dintre libertatea individuală şi
solidaritatea socială pentru că libertatea în acţiune
are nu numai o consecinţă terestră sau socială, ci şi
una transcendentă sau spirituală eternă (cf. Matei
25, 31-46).
Din această perspectivă, cooperarea bisericii
cu instituţiile statului şi alte instituţii şi organizaţii
implicate în domeniul incluziunii sociale înseamnă
forţe unite pentru o eficienţă mai mare şi o
semnificaţie spirituală mai profundă, bază comună
pentru programe social-filantropice şi spiritual
pastorale extinse.
Aceasta ne îndreptăţeşte să apreciem că, prin
politici şi programe coerente, care să înceapă cu
educaţia pentru respectarea persoanei umane şi
prevenirea excluziunii sociale, putem contribui
substanţial la susţinerea eforturilor comunitare de
apărare a demnităţii umane şi de însănătoşire a vieţii
sociale.
Aşa se explică de ce Patriarhia Română şi
Federaţia Filantropia se bucură să fie partenerii
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru
promovarea unui model de reintegrare socială,
fructificând experienţa colegilor şi prietenilor din
Italia.
Şi persoanele care execută pedepse privative
de libertate au dreptul la o şansă şi la reintegrare
activă, care să-i ajute să transforme greşeala în
iertare, iar mesajul nostru de solidaritate cu cei aflaţi
în suferinţă trebuie să-i copleşească pe cei ce
provoacă suferinţă.
 2011
Ianuarie Februarie Martie
L M M J V S D L M M J V S D L M M J V S D

1 2 1 2 3 4 5 6 1 2 3 4 5 6

3 4 5 6 7 8 9 7 8 9 10 11 12 13 7 8 9 10 11 12 13

10 11 12 13 14 15 16 14 15 16 17 18 19 20 14 15 16 17 18 19 20

17 18 19 20 21 22 23 21 22 23 24 25 26 27 21 22 23 24 25 26 27

24 25 26 27 28 29 30 28 28 29 30 31

31

Aprilie Mai Iunie

L M M J V S D L M M J V S D L M M J V S D

1 2 3 1 1 2 3 4 5

4 5 6 7 8 9 10 2 3 4 5 6 7 8 6 7 8 9 10 11 12

11 12 13 14 15 16 17 9 10 11 12 13 14 15 13 14 15 16 17 18 19

18 19 20 21 22 23 24 16 17 18 19 20 21 22 20 21 22 23 24 25 26

25 26 27 28 29 30 23 24 25 26 27 28 29 27 28 29 30

30 31

Iulie August Septembrie

L M M J V S D L M M J V S D L M M J V S D

1 2 3 1 2 3 4 5 6 7 1 2 3 4

4 5 6 7 8 9 10 8 9 10 11 12 13 14 5 6 7 8 9 10 11

11 12 13 14 15 16 17 15 16 17 18 19 20 21 12 13 14 15 16 17 18

18 19 20 21 22 23 24 22 23 24 25 26 27 28 19 20 21 22 23 24 25

25 26 27 28 29 30 31 29 30 31 26 27 28 29 30

Octombrie Noiembrie Decembrie

L M M J V S D L M M J V S D L M M J V S D

1 2 1 2 3 4 5 6 1 2 3 4

3 4 5 6 7 8 9 7 8 9 10 11 12 13 5 6 7 8 9 10 11

10 11 12 13 14 15 16 14 15 16 17 18 19 20 12 13 14 15 16 17 18

17 18 19 20 21 22 23 21 22 23 24 25 26 27 19 20 21 22 23 24 25

24 25 26 27 28 29 30 28 29 30 26 27 28 29 30 31

31

La mulţi ani!
 Administraţia Naţională a Penitenciarelor
ROMÂNIA, Bucureşti, Str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sector 2
Pagina web: www.anp-just.ro