FAMILIA –FACTOR PRINCIPAL AL FORMĂRII PERSONALITĂŢII Grupul familial în care copilul se naşte îl plasează în comunitate şi în societate, ceea ce înseamnă

că nou-născutul îşi începe viaţa sa socială căpătând statutul pe care îl primeşte prin familia sa şi va menţine acest statut de-a lungul primilor ani de viaţă.< Deşi una dintre funcţiile familiei este de a plasa copilul în societate şi astfel, direct sau indirect, afectează experienţele lor în afara casei, aceasta nu este singura ei importanţă în socializare. Familia are o organizare a ei care are propriile sale efecte directe asupra copilului. Din această perspectivă poate cea mai importantă funcţie a ei în socializare este aceea că introduce copilul în relaţii intime şi personale. În plus, nu numai membrii particulari ai familiei constituie modele pentru comportamentele copiilor, dar şi patternurile de interacţiune dintre aceştia devin modele. În socializarea copiilor contează nu numai caracteristicile, comportamentele, atitudinile părinţilor, ale fraţilor sau ale altor rude, ci şi dacă interacţiunile dintre ei sunt în mod obişnuit relaxate, de înţelegere sau tensionate, încordate, dacă este accentuată sau diminuată distanţa dintre părinţi şi copii, dintre fete şi băieţi, dacă atmosfera familială este tipic de cooperare sau de competiţie, caracteristici în funcţie de care îşi structurează propriile patternuri de relaţionare şi interacţiune. Existenţa familiei poate fi considerată ca un fenomen universal uman, deoarece ea este legată de structura biologică a omului şi, totodată reprezintă o instituţie fundamentală care îi permite să supravieţuiască şi să-şi dezvolte capacităţile de adaptare. Familia corespunde naturii şi necesităţilor biologice ale omului în sensul că asigură cele mai bune condiţii pentru a zămisli ( a procrea ) copii şi pentru a-i proteja atâta vreme cât sunt dependenţi de adulţi. Ea apare < ca un fel de mecanism regulator care permite copilului, în ciuda slăbiciunii şi sărăciei sale aparente de mijloace, să trăiască o viaţă reală şi uimitor de intensă, viaţa lui proprie.> (Osterrieth, 1973, p.46, (36)). În acelaşi timp, familia este o grupare culturală pentru că stabileşte grupări

permite iniţierea sa treptată în viaţa socială. după cutumele şi nevoile societăţii lor. Copilul strânge toate experienţele ulterioare. 1970. le înţelege şi reacţionează emoţional la ele după bazele pe care i le-a furnizat familia. dificil de distins de factorii bilogici de origine genetică de care sunt legaţi. Obişnuinţele. 1970. modurile de acţiune ale părinţilor şi familiei sale sunt singurele care există.19. Se poate spune că fiecare copil mic este oglinda universului său familial. poate fi găsită în particularităţiile contactului lui cu cei care au alcătuit familia căreia îi aparţine. reacţiile pe care copilul şi le însuşeşte în acest cadru < se amestecă atât de intim în el încât le putem considera ca factori determinanţi ai constituţiei sale. (2)). Grupul familial care. (2)). Totodată este firesc ca grupul familial < să satisfacă exigenţele societăţii căreia îi aparţine şi care o susţine în pregătirea descendenţilor săi pentru a trăi. cutumele societăţii în care s-au născut în vederea adaptării la condiţiile de viaţă aflate în continuă evoluţie şi schimbare. Sub influenţa acestui contact. prin intensitatea legăturilor afective şi materiale care s-au înnodat. are o dublă funcţie: protectoare şi iniţiatoare. de a intra în relaţie cu alte persoane.18. p. chiar dacă se pare că ele rezolvă problemele în mod diferit. de a simţi. > ( Anthony şi Koupernik. Familiile vor avea deci întotdeauna anumite comportamente comune. Cheia modului său de a vedea. Grupul familial espe prima şi cea mai persistentă sursă de influenţe care se exercită asupra sugarului şi chiar şi înainte de naştere şi apoi asupra copilului mic pentru care. singurele pe care le cunosc. până la in anumit moment. prin pregnanţa sa pentru copil.p.intime între persoane de vârste şi sexe diferite care au sarcina de a reînnoi şi remodela obişnuinţele. dar ele nu pot niciodată şterge sau remodela într-o formă absolut nouă aceste prime experienţe fundamentale. Orice copil capătă încredere în sine şi în alţii când este susţinut de atenţia tutelară a . fiecare individ îşi construieşte prototipurile tuturor relaţiilor de subordonare. complementaritate şi reciprocitate. Influenţele ulterioare le pot eventual modifica pe cele familiale.>( Anthony şi Koupernik.

chiar dacă ştiu mai mult sau mai puţin ce model de personalitate . Părinţii servesc drept ghizi.95. nevoie de confortul de a şti că poate câteodată să facă o năzbâtie. libertatea de exprimare şi încurajarea iniţiativei. complicitatea ludică. în genere. a propriului limbaj. Vocile şi cuvintele celor din familie. să aibă certitudinea că va beneficia de câte ori are nevoie de înţelegerea şi solicitudinea pe care o va găsi întotdeauna alături de ai săi. ei le dau viaţă şi se dăruiesc pe sine. el simte nevoia să-şi exprime liber sentimentele în relaţie cu persoanele apropiate. contactele cu ceilalţi. În viaţa sa emoţională copilul are nevoie să simtă afecţiunea părinţilor. prezenţa lor şi interacţiunea cu ei. Mişcările. dar părinţii pot să-l controleze. întăresc sentimentul său de încredere. În ciuda individualităţii fiecăruia. care îl iubesc şi care doresc dezvoltarea sa în direcţia afirmării propriului eu. întăresc şi susţin energia copilului. Pe fondul protecţiei asigurate de cadrul familial. educatori şi modele pentru copiii lor. se aliază strâns cu prezenţa modelelor.(32)). Pentru a le permite să se dezvolte. de asemenea. De asemenea. < de confortul de a şti că nu este sfârşitul lumii chiar dacă face ceva despre care ambii părinţi consideră că este greşit. p. mai ales dacă ţinem cont şi de faptul că copilul mic e mai aproape de implicarea în conflicte de dragoste şi ură decât indivizii mai în vârstă care au învăţat deja ce este şi nu este social acceptabil. chiar a riscului în măsura în care este acceptabil.persoanelor care îl înconjoară. 1971. în timp ce sunt părinţi ei formează o coaliţie şi-şi repartizează roluri şi sarcini pe care le îndeplinesc şi care au ca obiectiv oferirea siguranţei şi condiţiilor propice de dezvoltare pentru copil. faptului că părinţii ar ignora obiectivele ce trebuiesc realizate.> ( Kahn. cu existenţa sfaturilor şi a exigenţelor care oferă copilului repere pentru un drum de urmat şi îl iniţiază în devenirea lui ca fiinţă socială. a exemplelor. Dificultăţile întâmpinate în practica educativă familială nu se datorează. Are.

Dar o constelaţie familială permanent frământată de tensiuni. nu există constelaţie familială scutită de deformări. spectacolul ostilităţii între părinţi sau nuanţe mai subtile de tonalitate afectivă. Negreşit. care echilibrază capacităţile sale afective şi intelectuale şi determină. (1973) citează din Berge care. chiar dacă tulbură pe moment fericirea copilului.trebuie propus copilului. o constantă educativă. au influenţe negative asupra sensibilităţii lui. ei sunt suficient informaţi asupra căilor pe care se realizează această personalitate. Autoarea consideră însă că. rolul lor în constituirea climatului familial şi. Practic. de dispoziţie. în ansamblu. amplificând gama de situaţii cu care se îmbogăţeşte experienţa copilului. Prin dependenţa sa materială şi socială. îi tulbură conştiinţa. distorsionată.). stările de spirit şi opiniile părinţilor. vulnerabil la dificultăţile familiale. cel puţin la fel de important. în cele din urmă rolul şi influenţa climatului afectiv asupra dezvoltării şi bunei funcţionări a personalităţii copilului. respectiv o familie dezintegrată. deoarece climatul de fond este acela care determină în primul rând formarea personalităţii copilului. copilul suportă problemele familiei ca fenomene asupra cărora nu are nici un pic de control. în legătură cu climatul afectiv. fie unor condiţii care trebuiesc căutate în însăşi personalitatea membrilor care o compun. ignoră configuraţia agenţilor psihici. aceste variaţii sunt inevitabile şi. stăruie asupra variaţiilor temporare de tonalitate ale atmosferei familiale. stările de melancolie. toate acestea duc la creşterea dependenţei copilului faţă de atitudinile. îmbufnarea prelungită a părinţilor. de fond. ambianţă socială etc. fie că ele se datorează unor condiţii externe ( stare economică. scandaluri permanente. etc. în ultimă instanţă. Acest fapt este cu atât mai important şi imposibil de ignorat . dependenţa sa în raport cu condiţiile de viaţă ale familiei sale fiind în relaţie inversă cu vârsta. este de a privi atmosfera familială în dominantele ei stabile. lipsă de încredere şi afecţiune în copil. ele formează totuşi. Această neputinţă de a-şi modifica mediul de viaţă face copilul mai mult decât pare la prima vedere. Dimitriu C. confortul locuinţei. calitatea socializării şi individualizării lui.

dimpotrivă. am vrea să subliniem că într-o familie nu putem considera numai relaţia cuplului parental sau numai relaţia mamă-copil ori tată-copil. în ceea ce primeşte din partea părinţilor săi. acţiunea unui membru afectează pe toţi ceilalţi şi toţi îndeplinesc roluri de influenţare reciprocă. de exemplu). M. pe de altă parte ( la care se pot adăuga. De aceste raporturi depinde calitatea. dezvoltare intelectuală etc. fără alte contacte ale copiilor cu alte persoane ori instituţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru tată ori alte persoane care îngrijesc copilul. şi interacţiunile dintre fraţi ). în aceste condiţii. care poate fi prezent sau absent. contează şi întinderea sau. Afecţiunea pe care i-o poartă coexistă cu cea simiţită pentru tată. Înainte de a vorbi despre fiecare dintre ele. chiar dacă îi consacră foarte mult timp. Mama nu pune chiar toată afecţiunea sa. de relaţia care îi uneşte pe aceştia. iar existenţa de tensiuni. apoi copilul depinde. care unitatea sa proprie. durata şi natura îngrijirilor primite de fiecare copil şi. Conştient sau inconştient bebeluşul. de conflicte şi ciocniri care otrăvesc relaţiile dintre părinţi sunt resimţite de copii ca o ameninţare invizibilă. căci este vorba despre un adevărat mic grup. drept urmare. Climatul într-o familie cu copii poate fi analizat pe direcţia a două dimensiuni complementare: relaţii dintre părinţi ( respectiv adulţi ) pe de o parte şi relaţiile părinţi-copii. iar relaţiile dintre ei marchează cu atât mai puternic personalitatea copilului. în măsura în care aceştia există.dacă ţinem seama de faptul că fiecare copil trăieşte în sânul familiei schimbări semnificative pe mai multe direcţii : identitate şi conştiinţă de sine. are impact asupra copilului. singurii educatori şi singurele modele de referinţă.Cajal (1975) sublinia că îndepărtarea . autonomie. toată viaţa sa în copil. În plus. dar constantă asupra securităţii lor. părinţii sunt. sărăcia relaţiilor pe care celula familială le întreţine cu restul rudelor sau a grupului social: dacă familia se reduce la triada părinţi-copii. Stresul în relaţia maritală influenţează negativ funcţionarea părinţilor şi deci. relaţii interpersonale. Ca în toate grupurile autentice ( în opoziţie cu cele artificial organizate. evoluţia sa ulterioară. în final.

Ei doresc ca . condusă de adult. de-a dreptul o prezenţă nedorită. musafiri )este o greşeală pentru că un copil. 1980. deşi le lipseşte tocmai elanul de tinereţe şi bună dispoziţie ce caracterizează aceste vârste.copilului de contactul cu oamenii străini ( vecini. se ajunge la situaţia în care. (23)). o fiinţă care nu trebuie să-i tulbure şi să asculte ce se discută. o fiinţă care îi împiedică să plece de acasă sau să se odihnească. Astfel de părinţi îşi iubesc copiii. 1980.> (Della Tore. pentru adult. Luând în atenţie interacţiunea dintre părinţi şi copii. se poate vorbi despre un eşec educativ. p. Părinţii în aceste familii nu sunt preocupaţi de dezvoltarea copiilor. p. Până la urmă.133-134. prin contractele cu lumea externă. se pare că au rămas cu egoismul din copilărie şi adolescenţă. Ada Della Tore (1980) sublinia că < prea adesea folosim în prezenţa copiilor un limbaj excesiv. Familia centrată pe adult. dacă nu se stabileşte o serioasă legătură psihică între părinţi şi copii. fără a trage însă vreo concluzie cu privire la avantajele sau dezavantajele vreuneia dintre ele. 1. se pare că se regăsesc în general în sociatăţiile occidentale ). sugera că există 3 tipuri principale de familii în America de Nord ( care date fiind condiţiile actuale de viaţă. Familia centrată pe copil. însoţită de respect şi încredere reciprocă. p. 1984. constată că există şi oameni cu alte firi şi diverse obiceiuri. dar ei sunt permanent îmbufnaţi şi preocupaţi.(15)). chiar şi atunci când în aparenţă îl răsfaţă şi se ocupă de el până îl plictisesc. în care părinţii subordonează propriile plăceri cererilor şi fericirii copiilor lor. melodramatic. care le dă impresia că ei ar fi o povară. Şi poate că din aceste vorbe izvorăşte groaza pe care o au unii copii că vor fi părăsiţi. 2.> (Della Tore.15. (15)). de creşterea acestora conform cu un anumit scop.< Pentru astfel de oameni copilul este un personaj secundar. Herbert Gans (in Elkin şi Hendel.prieteni.16. în care dorinţele copiilor sunt clar subordonate dorinţelor părinţilor.

Copiii sunt învăţaţi să se străduiască pentru propria dezvoltare şi pentru obţinerea de rezultate satisfăcătoare. Uneori. Primele valori sociale sunt transmise de familie înainte ca copilul să beneficieze de educaţia instituţionalizată şi chiar şi după socializare aceasta continuă procesul de formare sub toate aspectele lui. Achiziţiile culturale. Se poate spune că primele impresii din viaţa familiei în primii 5 ani de viaţă lasă amprente fundamentale şi cele mai durabile în constituţia psihică a copilului. conduite. operează mai ales prima modalitate cu caracter predominant mecanic şi care acţionează asupra tuturor planurilor care înregistrează ca modele implicite diverse atitudini. asupra cărora se apleacă lucrarea de faţă. dar constituie cauze determinante ale configurării personalităţii. unde rămân vreme îndelungată . deoarece îi oferă exemple ale rolurilor sociale pe care le are de îndeplinit în funcţie de vârstă. Familia condusă de adult.Galli le definea ca: funcţional şi intenţional. 3. îi oferă imaginea interacţiunilor curente care îl ajută să se încadreze în existenţă şi să se dezvolte după modelul celor care îl înconjoară şi cu care el este în mod firesc înclinat să se identifice. deşi aceşti părinţi nu sunt în mod necesar permisivi. în care accentul este pus pe creşterea individuală şi părinţii ştiu ce vor pentru copiii lor. aceste modele sunt atrase spre fondul subliminar al conştiinţei. familia acţionează asupra personalităţii copiilor în două moduri. În timpul primilor ani ai copilăriei. conflicte sau situaţii ce intervin în viaţa curentă a familiei. pe care N. Ca mediu educogen. În general.copiii lor să aibă o copilărie mai fericită ca a lor. familia este considerată colectivitatea socială cea mai potrivită pentru formarea omului. Copiii primesc primele lecţii despre viaţa de grup în sânul familiei lor. sex şi pregătire. sociale încep acasă şi influenţa grupurilor sociale mult mai largi este limitată de tendinţele văzute zilnic în familie. mentalităţi. Fiind înregistrate oarecum automat. copiii îşi domină părinţii aflaţi la cheremul lor.

Familia este locul primelor relaţii interpersonale. Familia este prima unitate socială cu care copiii au contact continuu şi primul context în care se dezvoltă patternurile de socializare. Familia are rolul decisiv în educarea şi formarea copilului. cât şi în cel al modurilor de comunicare. grădiniţă. în special pentru cei mici.dependenţi de părinţi de care ei se ataşează intens şi alături de care se dezvoltă prin asimilare în interiorizare după modelele parentale. Ea este primul grup de referinţă al copilului. este cel mai important agent de socializare. Copilul are nevoie de dragoste şi tandreţe dar. de fermitate şi consecvenţă. şcoală) în viaţa copilului. al cărui norme. în aceeaşi măsură. familia este încă din multe puncte de vedere o lume pe care nu o pot compara cu altceva şi. tolerate sau respinse.. de asemenea. cea a semnelor şi mai ales limbajul. ca urmare. Este adevărat că familia nu mai este atât de . În familie copilul învaţă să utilizeze lumea obiectelor. . Dar pentru mulţi preşcolari. în pregătirea sa pentru viaţă. valori şi practici sunt adoptate de cel mic şi sunt folosite în evaluarea propriului comportament. potrivite vârstei şi particularităţilor sale. are nevoie de îngrijiri pertinente. se familiarizează cu substratul material al societăţii sale şi stabileşte primul contact cu regulile. iar părinţii sunt datori să nu uite acest lucru. să nu ignore influenţa benefică din afară. orice ajutor sau corecţie menite să suplinească sau să îndrepte eventuale erori. este de dorit. ea este locul primelor ucenicii atât în domeniul funcţiilor biologice.atotcuprinzătoare” în societatea noastră aşa cum era în trecut şi că efectele sale pot fi modificate într-o mai mare sau mai mică măsură de alţi agenţi care intervin ulterior ( creşă. în domeniul regulilor referitoare la raporturile dintre oameni şi la moduri de acţiune şi comportare admise. normele şi valorile care o caracterizează.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful