You are on page 1of 6

COMISIA NAŢIONALĂ EXTRAORDINARĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Hotărâre nr. 20 din 10 iulie 2020

În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii
publice (Monitorul Oficial, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, a
Hotărîrii nr. 10 din 15 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică,
de declarare, la propunerea Directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a
stării de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, ca urmare
a analizei situației epidemiologice actuale, Comisia națională extraordinară de sănătate
publică,

HOTĂRĂŞTE:

1. Se prelungește până la data de 31 iulie 2020 inclusiv, pe întreg teritoriul


Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr.
10 din 15 mai 2020 a CNESP, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcție
de evoluția situației epidemiologice la nivel național.

2. Autoritățile administrației publice centrale, autoritățile publice locale, toate


persoanele juridice de drept public și de drept privat înregistrate în Republica Moldova,
indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, precum și toți cetățenii
Republicii Moldova și alte persoane fizice aflate pe teritoriul Republicii Moldova vor
asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de control și combatere a infecției
COVID–19:
2.1. respectarea distanței sociale între persoane de minim 1 (unu) metru, cu
excepția cazurilor când, prin prevederi speciale, se stabilește respectarea unei distanțe
mai mari între persoane sau în cazul regulilor de transportare a persoanelor în
transportul public;
2.2. respectarea regulilor de igienă a mâinilor;
2.3. respectarea regulilor de igienă respiratorie;
2.4. respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către
persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv;
2.5. respectarea măsurilor impuse de autorități de către persoanele fizice și
juridice care se află în teritoriile sau instituțiile cu regim de carantină;
2.6. monitorizarea personală de fiecare persoană fizică a stării de sănătate;
2.7. purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spații publice
închise, în situația în care nu poate fi respectată distanța socială/fizică. Masca trebuie să
acopere atât gura, cât și nasul.

3. Conducătorii instituțiilor medico–sanitare publice și privat, instituțiilor socio-


medicale și instituțiilor de reabilitare/recuperare/balneo-sanatoriale vor asigura
următoarele măsuri de prevenire și control a infecției COVID–19 :
3.1. realizarea strictă a managementului calității serviciilor prestate, inclusiv a
măsurilor de control a infecției COVID-19 în conformitate cu actele normative în
1
vigoare;
3.2. organizarea accesului fluidizat al vizitatorilor și însoțitorilor în cadrul
instituției/prestatorului;
3.3. efectuarea triajului și monitorizarea zilnică la COVID–19 al
pacientului/beneficiarului/însoțitorului;
3.4. organizarea și efectuarea triajului zilnic al personalului angajat, la începutul
turei de lucru;
3.5. asigurarea personalului angajat cu echipament de protecție conform riscului
de expunere;
3.6. monitorizarea utilizării corecte a echipamentului de protecție;
3.7. asigurarea instituției cu produse dezinfectante, inclusiv pentru igiena mâinilor
și organizarea măsurilor de curățare și dezinfecție;
3.8. organizarea instruirii personalului la locul de muncă privind măsurile de
prevenire, control și combatere a infecției cu COVID–19;
3.9. reevaluarea modului și a volumului de activitate a personalului angajat, pentru
facilitarea organizării lucrului de la distanță (în baza evaluării condițiilor de activitate a
instituției/prestatorului, grupurilor de risc și a condițiilor familiale ale angajatului:
comorbidități, vîrsta, copii minori, persoane la îngrijire etc.);
3.10. organizarea activității și amenajării locului de muncă cu respectarea
măsurilor de prevenire conform Anexei nr.2 la Hotărîrea nr. 17 din 23 iunie 2020 a
CNESP.

4. Persoanele fizice și persoanele juridice, care efectuează activități de transport


feroviar și rutier de persoane în trafic local, municipal/raional/interraional, internațional
cît și activitățile conexe (gări auto/feroviare, stații de testare auto,etc.,) vor asigura
respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire și control a infecției COVID – 19:
4.1. asigurarea protecției personalului care efectuează transport rutier și activități
conexe, prin: (i) echipament de protecție (măști, mănuși); (ii) dezinfectanți (pentru
mâini și suprafețe); (iii) triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru
(termometria, starea sănătății);
4.2. ajustarea orarului de călătorie și a numărului de unități de transport, după
necesitate în orele de vârf;
4.3. automonitorizarea stării de sănătate a personalului pe parcursul zilei de
muncă, cu informarea angajatorului;
4.4. limitarea numărului de persoane în transportul feroviar și rutier în trafic
raional și interraional– proporțional numărului de scaune disponibile in mijlocul de
transport, iar pentru transportul rutier în trafic local si municipal în limita a 60% din
capacitatea de îmbarcare;
4.5. purtarea obligatorie a măștilor de protecție pentru conducătorii auto, taxatori
si pasageri, pe parcursul călătoriei;
4.6. respectarea măsurilor de curățare, dezinfectare a suprafețelor din gările
feroviare, autogări și mijloace de transport public la începutul orelor de lucru, dar și
după fiecare rută/cursă efectuată la stația terminus;
4.7. verificarea de către operatorii de transport a temperaturii pasagerilor la
îmbarcarea la cursele de transport rutier sau feroviar de persoane în trafic internațional,
2
care nu trebuie să depășească 37° grade Celsius.

5. Suplimentar prevederilor punctului 2, unitățile comerciale cu amănuntul vor


asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri:
5.1. distanța socială de minim 1 (unu) metru și acces fluidizat în interior;
5.2. triajul zilnic la începutul turei de lucru a angajaților;
5.3. monitorizarea stării de sănătate a angajaților pe durata programului de
muncă;
5.4. asigurarea personalului cu echipamente de protecție;
5.5. asigurarea cu dezinfectante pentru mâini la intrare;
5.6. accesul vizitatorilor cu măști în spațiu închis;
5.7. prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafețelor, coșurilor, cărucioarelor
etc. și asigurarea regimului de curățare umedă de minimum de 3 (trei) ori pe zi;
5.8. aerisirea frecventă a spațiului, iar în caz de posibilitate – aerisirea
permanentă.

6. Se interzice până la data de 1 august 2020 părăsirea teritoriului Republicii


Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu.

7. Se interzice până la data de 1 august 2020 intrarea pe teritoriul Republicii


Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor
cu următoarele excepții:
7.1. membri de familie ai cetățenilor RM;
7.2. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un
document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități;
7.3. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis
de ședere sau un alt document echivalent;
7.4. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în
Republica Moldova, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, precum şi membrii
familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
7.5. persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției
consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră;
7.6. persoane care călătoresc din motive de sănătate și umanitare, inclusiv
însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
7.7. lucrătorii transfrontalieri;
7.8. conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care
efectuează transportarea mărfurilor, echipajele și personalul de deservire ale
aeronavelor/navelor şi brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren.

8. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica


Moldova vor completa, în mod obligatoriu fişa epidemiologică, precum şi vor semna
declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14
(paisprezece) zile în locurile determinate.

3
9. Excepție de la prevederile punctul 8, în cazul în care nu prezintă semne clinice
de infecție respiratorie sau stare febrilă, nu sunt obligați să respecte regimul de
autoizolare o perioada de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate, se stabilește
pentru următoarele categorii de persoane:
9.1. conducători auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport
marfă și a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, echipajele și
personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile și personalul de deservire
ale garniturilor de tren;
9.2. persoane care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv
însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
9.3. elevii/studenții, înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de peste
hotarele țării noastre, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de
învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior;
9.4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis
de ședere sau un alt document confirmativ;
9.5. lucrătorii transfrontalieri;
9.6. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în
Republica Moldova, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, precum şi membrii
familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
9.7. persoane în tranzit.

10. Instituțiile medico-sanitare publice vor asigura acordarea asistenței medicale


tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz pentru COVID19, indiferent
de statutul acestora în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală
(asigurate/neasigurate).

11. Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea în locurile publice (păduri,
parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane, cu posibilitatea de prelungire
a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică. Respectarea distanței
sociale/fizice de 1 (unu) metru rămâne a fi obligatorie, indiferent de numărul de persoane
prezente în locurile publice.

12. Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea persoanelor în vârstă de peste
63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate
stringentă, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația
epidemiologică.

13. Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea persoanelor pe terenuri de


joacă pentru copii, terenuri sportive, parcuri de distracții și zone de agrement, cu
posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația
epidemiologică.

14. Se restricționează până la data de 1 august 2020 activitatea cluburilor de noapte


ce se referă la activitatea discotecilor incluse în codul CAEM 56.30 şi a ringurilor de
dans incluse în codul CAEM 93.29, indiferent de denumirea de firmă a unităţii
4
comerciale (ca exemplu: disco-bar, club de noapte, karaoke, night-club, discotecă, club
etc.).

15. Se interzice pînă la data de 1 august 2020 organizarea ceremoniilor (nunți,


cumetrii, omagieri, mese de pomenire) în orice instituție, indiferent de statut public sau
privat, cu posibilitatea de prelungire a restricției menționate, în funcție de evoluția
situației epidemiologice la nivel național.

16. Se interzic până la data de 1 august 2020 activitățile în incinta teatrelor,


cinematografelor, sălilor de concerte.

17. Se suspendă, până la data de 1 august 2020, procesul educațional, cu excepția


procesului de admitere, în cadrul instituțiilor de învățământ general, profesional și
universitar (pentru instituțiile publice și private), cu posibilitatea de prelungire a
termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică.

18. Se prelungește până la 1 august 2020 sistarea activității taberelor de odihnă şi


întremare a sănătății copiilor, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în
funcție de situația epidemiologică.

19. Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea


unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și
cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a
evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email,
adresă de domiciliu). Întrunirile nu pot fi organizate în adiacentul instituțiilor publice, de
învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție.

20. Reluarea antrenamentelor/competițiilor sportive desfășurate în aer liber de


către Federațiile Sportive Naționale, acreditate de către Ministerul Educației Culturii și
Cercetării, cu număr limitat de spectatori, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și
a instrucțiunilor aprobate de Ministerul Educației Culturii și Cercetării.

21. Reluarea activităților sălilor de sport, bazine, săli de fitness cu vestiare, baie,
piscine, cu respectarea măsurilor de sănătate publică prevăzute în Anexa nr.2 din
Hotărîrea 13 din 29 mai 2020 a CNESP.

22. Reluarea etapizată începînd cu 16 iulie 2020 a activității Centrelor de


reabilitare/recuperare, balneo-sanatoriale, Centrului Republican Experimental de
Protezare Ortopedie şi Reabilitare (componenta de reabilitare) și Centrului Republican
de Reabilitare pentru Copii (servicii de intervenție timpurie şi reabilitare medicală în
ambulatoriu). Activitatea Centrelor se va relua în baza deciziei Fondatorului reieșind din
rezultatele autoevaluării capacităților de a asigura măsurile de protecție, atît pentru
beneficiari cît și angajați, efectuate conform chestionarului aprobat de Ministerul
Sănătății Muncii și Protecției Sociale.

5
23. Regimul de carantină în localități se va stabili în baza Instrucțiunii privind
instituirea regimului de carantină în localități, conform Anexei la Hotărîrea nr. 11 din 15
mai 2020 a CNESP.

24. Se solicită autorităților din domeniul, ordinii publice şi securității naţionale,


apărării naționale să continue supravegherea respectării de către persoanele fizice şi
juridice a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID-19.

25. Se recomandă reprezentanților mass-media de a informa publicul despre


necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID-19.

26. În dependență de evoluția și tendința situației epidemiologice a infecției


COVID–19, măsurile restrictive vor fi revizuite.

27. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, vor asigura, revizuirea


tuturor hotărîrilor/dispozițiilor aprobate, aducându-le în concordanță cu Hotărîrile
Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.

28. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre


constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere
contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

29. Prezenta Hotărîre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina
oficială a Guvernului.

Președinte al Comisiei, Ion CHICU


Prim-ministru
Vicepreședinte al Comisiei, Viorica DUMBRĂVEANU
ministru al sănătății, muncii și
protecției sociale
Secretar al Comisiei Nicolae FURTUNĂ

You might also like