Curs 2. Teorii ale creativitatii Prof.univ.

Carmen Cretu

Teorii ale creativităţii
1. Teoria psihanalitică a creativităţii Teoria psihanalitică a creativităţii îşi are baza în concepţia lui Sigmund Freud. Punctul central al concepţiei psihanalitice despre creaţie îl constituie teoria sublimării, potrivit căreia sublimarea este un proces inconştient care, prin refularea impulsului sexual, alimentează apariţia creaţiei. Capitalul instinctual este astfel rădăcina oricărei creaţii, tensiunea generată de aglomerarea tendinţelor refulale în inconştient fiind nu numai sursa lapsusurilor, a viselor, a aberaţiilor sexuale ci şi a creaţiei. Astfel, forţele creative ale Eului trebuie să se realizează pe sine spre folosul societăţii, creativitatea reprezentând suprema adaptare la scopul propus (supreme usefullness), iar indivizii creativi fiind avangarda de elita a creativităţii. În confomitate cu părerile lui Freud (apud Landau, E., 1979, p.22), individul se apără atât de instinctele sale, cât şi de lumea exterioară, care nu-i permite satisfacerea acestor instincte, prin retragerea sa în trăirea unor procese psihice interioare. Datorită acestei lumi interioare a fanteziei sale, el îşi creează o nouă realitate, produs al creativităţii sale. Freud îngrădeşte posibilitatea creativităţii la un număr redus de oameni, referindu-se în primul rând la artişti, dar vorbeşte şi despre satisfacţiile pe care fantezia le poate procura şi altor oameni care “nu sunt ei înşişi creatori”, satisfacţii provocate de contemplarea unor opere de artă, susţinând chiar că aceste surse de bucurie şi consolare nu pot fi apreciate la adevarata lor valoare. Freud lărgeşte astfel aptitudinea de a sublima în mod creator, atribuită iniţial artiştilor, facând-o accesibilă şi consumatorilor de artă. Adler defineşte creativitatea ca modalitatea privilegiată de a lichida complexul de inferioritate care caracterizează fiinţa umană. Kris (Ibidem, p. 23) este de părere că creativitatea nu este posibilă decât în stare de “regresiune creativă ”, când Eul este îngenunchiat de Inconştient. Rose face o disticţie asemănătoare între imaginaţia creativă şi cea regresivă. Imaginaţia creativă presupune o lărgire a limitelor Eului, ea sprijind Eul în menţinerea echilibrului dintre Eul fizic şi identitatea socială a Eului. Kubie acordă cea mai mare importanţă factorului preconştient, care se poate alimenta oricând din resursele energetice ale inconştientului, fără a pierde controlul şi vigilenţa conştientului. Rugg are convingerea că creativitatea (ca şi viaţa), reprezintă un lanţ continuu atât de procese conştiente cât şi de procese inconştiente. În cadrul
1

acestei continuităţi apare “momentul critic”. E. p. Excesul de informaţii este o piedică în descoperirea soluţiilor noi. A. Mednick (apud Landau. 1979. 26). pe baza originalităţii şi rarităţii statistice a asociaţiilor. este unilaterală pentru că nu epuizează toate mecanismele implicate în procesul creativ.. reprezentant al acestui curent. numit “Remote Association Test”. Wertheimer (apud Munteanu. acesta constituind miezul energiei creative. 20). Rezultatul este cu atât mai creativ cu cât elementele care sunt sintetizate împreună sunt mai puţin înrudite între ele. Aceasta teorie. 1979. predominant conştiente şi stările de relaxare în care controlul conştient este mult diminuat (Roco. creativitatea este un proces asociativ dintre elemente date. ritmuri.. obiecte) si medierea (care se realizează prin simboluri). p. M. Teoria configuraţionistă (gestaltistă) a creativităţii Aceasta teorie a apărut ca reacţie la teoria asociaţionistă şi postulează că demersul creativ nu se desfasoară aleator ci trebuie să aibă permanent în vedere întregul problemei. 3. organizează forme şi structuri pe care le amplifică. deoarece libertatea necesară oricărui act creativ este obţinută numai în acest moment. asemanarea (contiguitatea unor cuvinte.48) considera că creativitatea ar presupune înţelegerea problemei prin intuiţie (Einsight. în care individul este liber să recurgă la forţe in/conştiente. Teoria asociaţionistă a creativităţii Conform acestei teorii. Teoria psihanalitică are meritul de a fi relevat rolul inconştientului în elaborarea asociatiilor şi combinărilor inedite şi a condus la ideea că fenomenul creativ necesită o alternare între stările de maximă concentrare. în urma cărora apar combinaţii noi. Arnheim considera că indivizii creativi abstractizează. Insight) şi nu prin raţiune. cumpănesc. Aceste impulsuri constituie motivaţia oricărei activitati creatoare. Barron. Marele merit al lui Mednick este elaborarea unui instrument de diagnosticare a creativităţii. ai cărei reprezentanţi sunt Malzman şi Mednick. este de părere că originea creativităţii trebuie căutată în impulsurile necontrolate pa care procesul de socializare le provoacă în faza anală de dezvoltare a libidoului. Rezolvarea întâmplătoare de probleme sau cele bazate pe învăţare nu intră sub incidenţa creaţiei. structuri. Curentul neopsihanalist consideră creativitatea simpla deturnare a energiei libidinale. datorită caracterului dinamic 2 . proces dirijat de anumite exigenţe şi finalităţi. analizând descrierile procesului creativ făcute de indivizii creativi distinge trei tipuri de asociaţii creative: serendipitatea (noua descoperire are la bază asociaţii intamplătoare ale mediului). 2.1994.. p.

Comportamentul creativ are capacitatea de discriminare a cunoştinţelor şi variabilelor. de factorii de mediu şi de cultură şi a fost pregatită indirect de S. analizând interacţiunea dintre persoană.F. Parnes şi Hyman. utilizarea în situaţii creative cât mai diferite şi sesizarea promptă a modificărilor aduse. ci “angajarea autentică” (Engagement). Abraham Maslow (apud Balahur. produs şi mediu în procesul creativ..40) vede creativitatea ca “auto-actualizare” (self-actualization). Freud (care vedea creativitatea ca un mijloc de îmbogăţire şi de a avea trecere la 3 . unde creativitatea este vazută ca o formă patologică. Această comunicare se realizează pe două căi: autocentrică – orientată asupra subiectului şi alocentrică – orientată asupra obiectelor exterioare. Prin creaţie. nevoia de a-şi actualiza potenţialul. prin reprezentanţii ei. resorturile sale fiind tendinţele de dezvoltare (growth needs) ale persoanei. Aportul relevant al acestei teorii este faptul că a demonstrat importanţa sănătăţii mintale în creativitate. fiinţa umană îşi valorifică unicitatea. Schachtel consideră creativitatea ca împlinirea unei necesităţii de comunicare a omului cu lumea înconjuratoare. creativitatea însemnând victoria percepţiei alocentrice (atitudinea receptivă faţă de mediu) asupra percepţiei autocentrice. 49) elucidează fenomenul creator apelând la serviciile clasicului model S-R (Stimul-Răspuns). creativitatea fiind corolarul întâlnirii omului cu lumea. Spre deosebire de psihanaliză.28-29). 4. E. posibilitatea de redefinire corectă a lor. 6. se autorealizează. consideră că esentială în creativitate nu este raţiunea. proces. Mooney continuă modelul echilibrului conceput de Wertheimer şi apoi de Arnheim. creativitatea unui individ depinde considerabil de modul în care au fost stimulate manifestările şi atitudinile sale creative. Aceasta teorie este lacunară deoarece supraevaluează rolul sintezei. Intensitatea acestei întâlniri determină gradul creativităţii. 1997. C. 1979. Teoria culturală (interpersonală) a creativităţii Această teorie acordă o mare importanţă dependenţei personalităţii de semenii săi. pp. Un rol important îl are potenţialul creativ care caracterizează fiecare fiinţă umană.. Teoria existentialistă (umanistă) a creativităţii Reprezentanţii acestei teorii fac deosebire între pseudocreativitate (care transmite o trăire superficială estetizantă) şi creativitatea autentică (care dă naştere noului). Astfel. pentru May ea este produsul unei sănătaăţi emoţionale maxime. p. Rolo May (apud Landau. Teoria behavioristă (comportamentalistă) a creativităţii Această teorie.al personalităţii lor. (Ibidem. defavorizează analiza şi exagerează rolul intuiţiei în geneza creaţiei. D. p. E. Evident această teorie este reductionistă. Rossman. Osgood. G. 5.

Fromm distinge între acţiunea creativă (bazată pe talent şi care poate fi învăţată şi exersată) şi atitudinea creativă (attitude). Numai individul care este gata “să se nască din nou”. aceasta manifestându-se în interacţiunea dintre persoane. Stein consideră hotîrâtoare pentru creativitate trebuinţele grupului şi experienţele predominante din dezvoltarea unei culturi. pp. oamenii sau circumstanţele vieţii. constituie premisa cea mai de seamă a atitudinii creative. reuşeşte să realizeze un comportament creativ. Erika Landau (Ibidem. lipsită de prejudecăţi. întâmplările. să nu considere definitivă nici o fază a vietii sale. 4 . Culturile care educă pe copii într-un spirit receptiv şi liber. şi materia. şi dintre societate şi umanitate. care acceptă gândirea divergentă. Tumin vede în conformismul societăţii umane o piedică în dezvoltarea creativităţii.. Aceasta piedică poate fi inlaturată dacă educam individul să-şi caute satisfacţii în însuşi procesul creativ şi nu în produsul sau şi în fenomenele sociale. E. Margaret Mead a demonstrat corelaţia strânsă dintre cultură şi creativitate. 1979. ca entitate specifică. A percepe creativ înseamnă a avea intotdeauna o atitudine receptiva faţă de oameni. vorbind chiar de o tendinţă socială către creativitate. individul trebuie să fie creativ. pentru a-şi dezvolta şi conserva personalitatea. El diferenţiază între premisele externe (securitate şi libertate psihologică) şi cele interne (atitudinea receptivă faţă de orice trăire) ale creativităţii. Rogers consideră creativitatea un produs al noilor relaţii care se stabilesc între individ. vor produce indivizi creativi. putem dobândi o maturitate interioară şi o atitudine creativă. fără a gândi exclusiv în lumina conceptelor specifice unei anumite şcoli este calea “creativă” de rezolvare a acestui impediment. 34) remarca cât de necreativ şi unilateral au abordat teoreticienii diferitelor şcoli problema creativităţii şi considera că “lectura cu amânarea criticii” a lucrărilor altor cercetători ai creativităţii. baza oricărei creativitati şi care nu trebuie să se materializeze neapărat într-un produs. dintre persoane şi obiecte.femei) şi de Kris (care sublinia nevoia artistului de a fi apreciat de public) (Landau. orientată asupra procesului şi nu asupra produsului. În condiţiile unei lumi conformiste. Moreno atribuie fiecărui individ spontaneitate şi creativitate. de a se elibera de obişnuinţă. Matussek distinge între ambiţia care promovează creativitatea (orientată asupra obiectului) şi ambiţia anticreativă (orientată asupra personalităţii).30-34). p. Curajul de a fi altfel decât ceilalţi. Numai datorită reducerii acestor proiecţii şi atitudini.

Gardner (Ibidem.19-20). 5 . M. Un stil de lucru creativ (Amabile.Teorii recente ale creativităţii 7.79) este marcat de dăruirea de a face lucrurile bine. El susţine că produsele creatoare de un nivel impresionant îşi au rădăcinile în experienţa trecută a individului şi apar treptat din efortul individual anterior şi din experienţa altora. provocatoare prin ea însăşi.21) aduce in discuţie un fapt important în abordarea creativităţii şi anume caracterul de integralitate. 1997.. p. • Motivaţia intrinsecă – este adevarata motivaţie creativă şi presupune realizarea unei activităţi datorită faptului că este interesantă. capacitatea de concentrare a eforturilor şi a atentiei pe perioade lungi de timp. p. considerând că abordările tradiţionale au un pronunţat caracter atomist.. Ea este de părere că răspunsurile creative sunt evidente şi totuşi foarte puţină lume se gândeşte la ele. 2001. consideră că creativitatea este prezentă deseori în viaţa cotidiană. 2001. ♦ Nivelul personal grupează factorii individuali ai personalităţii creatoare. 21-24) abordează creativitatea dintr-o perspectivă holistă. Foarte importantă este interacţiunea dintre aceste două categorii de factori. tenacitatea în faţa dificultăţilor. Robert W. M. inclusiv cunoaşterea precocităţii şi a creativităţii la vârste înaintate. dorinţa de a munci cu perseverenţă. Amabile. (apud Roco. abilităţi tehnice. sau o “gândire creativă evolutivă”. pentru că generează bucurie şi aduce satisfacţie. H.. talent special în domeniul respectiv. • Abilităţile creative – care includ un set cognitiv şi unul perceptiv favorabile abordării din perspective noi în rezolvarea unei probleme. placută.Teresa M. A fi creativ înseamnă a elabora un lucru care să fie în acelaşi timp inovator şi valabil. pp. pp. euristicile pentru generarea ideilor noi şi stilul de muncă specific creaţiei care este cel perseverent şi plin de energie. iar soluţiile creative asigură rezolvarea problemei cu o eficienţă neasteptată şi cu o uimitoare simplitate. capacitatea de a abandona ideile neproductive şi de a lăsa temporar deoparte problemele mai dificile. 9. Weisberg (apud Roco. Gardner deosebeşte două mari categorii de factori: unii cognitivi şi alţii care ţin de personalitate şi motivaţie. fiind centrate pe elemente sau procese izolate. T. Modelul structural al creativităţii include următoarele componente: • Abilităţile relevante dintr-un anumit domeniu – cunoştinte de specialitate. Creativitatea este doar o “rezolvare de probleme în trepte”. 8. Cadrul teoretic general de analiză este pe mai multe niveluri: ♦ Nivelul subpersonal vizează substratul biologic al creativităţii. care permite surprinderea fenomenului la întregul său nivel de complexitate. Acestea sunt văzute ca un set de direcţii cognitive care ar trebui să fie urmate în rezolvarea de probleme.

O lipsă de potrivire între inteligenţă şi capacităţi.Nivelul intrapersonal se referă la domeniul în care lucrează şi creează un individ. la caracteristicile sale. Csikszentmihalyi consideră creativitatea un fenomen care rezultă din interacţiunea a trei sisteme: setul instituţiilor sociale (care selectează din creaţiile individuale pe cele care merită a fi reţinute). Este aşadar necesar un domeniu cultural definit. 6 . Un lucru extrem de important pentru natura creativităţii este că de multe ori este necesară existenţa unei tensiuni între multitudinea de factori care generează lucrurile noi şi originale. ♦ Nivelul multipersonal se referă la contextul social în care trăieşte un individ creativ. aceasta însemnând cercetarea modului în care cercul personal şi profesional al persoanei creatoare influenţează viaţa şi activitatea sa. care in final conduc la elaborarea unui cadru teoretic mai amplu şi mai adecvat pentru analiza creativităţii. ♦ 10. sau între constituţia biologicî şi alegerea carierei pot să constituie motivaţia fundamentală a indivizilor de a se orienta într-o nouă direcţie. Studiul domeniului presupune o analiză istorico-biografică şi o analiză din perspectivă cognitivă. Plecând de la complexitatea fenomenului creaţiei. Gardner a stabilit cele patru niveluri de analiză. domeniul cultural stabil (care va conserva şi va transmite noile idei selectate) şi individul (care aduce schimbări în domeniu). M.