ELEMENTE DE MELOTERAPIE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA RECUPERATIV TERAPEUTICĂ CU SUBIECTII CU HANDICAP MINTAL Din cadrul activităţilor de expresie fac parte

şi activităţile de art-terapie, care se referă, în principal, la folosirea mijloacelor de expresie artistică în scopuri terapeutice. Aceste mijloace îşi dovedesc eficienţa prin faptul că ele fac apel la sine, pentru a realiza o relaţie optimă între educator şi subiect. Meloterapia se încadrează în vasta arie a psihoterapiei prin artă. Valoarea terapeutică a muzicii rezultă din multiplele influenţe pe care le are asupra psihicului uman, datorate complexităţii fenomenului muzical însuşi. Muzica reprezintă “arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică” Muzica declanşează procese afective dintre cele mai variate şi neaşteptate, de la emoţia muzicală cu o gamă largă de manifestare – bucurie, trăire interioară, sentimentul armoniei, înălţare spirituală – până la descărcări explozive de exaltare colectivă. Fiind cea mai complexă artă şi în acelaşi timp accesibilă tuturor oamenilor, muzica dispune de cel mai fin şi mai penetrant limbaj artistic – SUNETUL. Rezultantă a vibraţiei sonore periodice şi regulate, sunetul muzical dispune de patru însuşiri: înălţime, durată, intensitate şi timbru. În cadrul muzicoterapiei, educatorul trebuie să fie interesat, în special, de efectul pe care îl are muzica utilizată sub diverse forme. Ca mijloc pentru recuperarea personalităţii individului normal sau handicapat. S-a demonstrat că muzica exercită o serie de efecte benefice, printre care: • determină o serie de stări afective tonice; • induce subiectului o stare de linişte, conducând la reducerea stărilor de tensiune şi anxietate; • permite evadarea şi induce adesea o stare de securitate; • creşte tonusul subiectului şi rezistenţa sa la efort, contribuind în acelaşi timp la învingerea unor obstacole, cum ar fi stările de boală sau handicap; • facilitează comunicarea între persoane; • contribuie la dezvoltarea unor funcţii şi procese psihice, începând cu cele primare, senzaţii, percepţii şi reprezentări şi terminând cu cele mai complexe, cum ar fi, de exemplu, afectivitatea şi imgainaţia; • ameliorează comportamentul şi socializează individul. La copiii cu handicap mintal, meloterapia este folosită, în special, în stabilirea unui alt tip de comunicare, diferit de cea verbală, cu aceşti subiecţi. Atunci când se lucrează cu aceşti subiecţi contează mai puţin nivelul de dezvoltare al aptitudinilor muzicale pe care aceştia le posedă, deoarece în această situaţie muzica nu este utilizată în terapie datorită calităţilor sale estetice.
1

Ionescu) Deci. În cadrul unei asmenea activităţi desfăşurate. instrumentele de percuţie. meloterapia are efecte deosebite asupra dezvoltării comunicării. în funcţie de nevoile subiecţilor. 2 . S. şi o muzicuţă cu clape.Ionescu sugerează realizarea unei diferenţieri tranşante între utilizarea muzicii în sens terapeutic şi utilizarea acesteia în diferite activităţi recreative organizate cu copiii handicapaţi. tamburinele. pianul şi toba. Pentru acompaniament se poate folosi. gama de interpretare ce va determina la subiect o avalanşă de reacţii emoţionale. un instrument deosebit de armonios. muzica este utilizată în scopul recuperării pe cât mai mult posibil a personalităţii decompensate a acestor categorii de persoane cu handicap. Pentru calmarea subiecţilor anxioşi şi a celor hiperkinetici se foloseşte. reducerea agresivităţii. în viziunea lui S. facilitează comunicarea. înalte sau grave. atât la persoanele fara handicat cât şi la cele cu handicap mintal. “Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili contactul cu handicapatul mintal şi de a facilita comunicarea între el şi educatorul transformat în terapeut” (S. cum ar fi castanietele. Pentru atingerea acestui scop. cauzată de o vibraţie afectivă autentică la muzica ascultată. Acesta urmăreşte reacţiile cu atenţie. Copilul este aşezat comod într-un fotoliu şi ascultă diverse melodii interpretate la pian de un meloterapeut calificat.Ionescu. în acest sens. în general.Weigl introduce. ţambalele. În continuare i se dă copilului o tobă în care i se cere să bată în funcţie de ritmul melodiei ascultate. care desemnează faptul că muzica eficace în terapie este cea destinată obiectivelor practice. îmbunătăţeşte cooperarea în interiorul grupului. Rezultatele au demonstrat că prin folosirea unui astfel tip de şedinţă de meloterapie este influentat benefic intregul psihic al subiectilor. în cadrul activităţilor de meloterapie. ameliorează munca de echipă. în scopul stabilirii frecvenţelor preferate. xilofoanele. În acest mod copilul fixează ritmul şi prin acţiunea sa asupra tobei îşi îmbunătăţeşte performanţele în domeniul motricităţii. determină: diminuarea tensiunilor. mai ales în cazul copiilor cu handicap mintal mai sever sau al celor timizi şi anxioşi. muzicoterapia poate fi utilizată pentru ameliorarea inhibiţiei voluntare a actelor motorii şi pentru realizarea unor performanţe de succes. La copiii deficienţi mintal hiperactivi. Cercetările au evidenţiat că. în cadrul Centrului de recuperare Folke Bernadotte. Cercetările au demonstrat că. La cei cu instabilitate emoţională utilizarea muzicoterapiei. care forţează subiectul să-şi folosească degetele. în continuare. clopotele. se folosesc cu succes asocierea dintre două instrumente. care emite un fel de sunete prelungi de clopoţei. cu ajutorul căruia stabileşte. spre exemplu. termenul de muzică funcţională. din Suedia. de exemplu.

pasivitatea subiecţilor nu este totală. Se poate conchide.Ionescu). cei cu nivel mediu de activitate grupa de toboşari. să răspundă la muzică în vederea ameliorării psihomotricităţii lor. deoarece activitatea de recepţie solicită prin ea însăşi un anumit grad de participare din partea acestora. Activităţile de meloterapie cu cei cu deficienţe mentale severe sau polihandicapuri.desfăşurarea de mişcări pe anumite melodii. cu cât profunzimea handicapului este mai mare. terapia prin muzică se poate organiza în mod individual sau în grupuri. pe o bază experimentală solidă. acestea pot porni de la paşi mici şi pe măsura accelerării ritmului se poate trece la sărituri şi chiar alergări.ascultarea bătăilor într-o tobă. . În această ultimă situaţie se poate afirma cu certitudine că. Contribuţia muzicii la îmbunătăţirea motricităţii voluntare este deosebit de importantă. 3 . muzica exercită un rol terapeutic corespunzător.Murphy a demonstrat că meloterapia îi ajută şi pe cei cu tulburări relaţionale. prin simple mişcări al membrelor corpului sau alergare. .interpretarea unor dansuri în mod creativ. este acea formă în care subiecţii audiază muzica. În cadrul acestei a doua variante. deficitul de motricitate este mai mare. punerea în mişcare la zgomotul produs de aceasta şi oprirea la încetarea sa. muzica instrumentală sau vocală. În cadrul grădiniţelor şi şcolilor speciale este util să se grupeze copiii în funcţie de performanţele de care sunt capabili în domeniul muzicii şi în funcţie de nivelul retardului lor intelectual. constă în diverse activităţi muzicale desfăşurate de subiecţii înşişi. mai cu seamă la retardaţii mintal unde. în funcţie de nivelul lor de activism. cu alegerea liberă a ritmului şi timpului de mişcare. iar cei cu nivel scăzut de activism se orientează către grupele de coruri sau acompaniament”.executarea de dansuri simple cu mişcări ample. denumită după unii autori şi directă. folosind modelul anterior.executarea de jocuri de mişcare pe acompaniament muzical. Forma activă. Cercetările efectuate de Humprey ne oferă indicaţii metodice preţioase despre preferinţele copiilor pentru diverse forme de activităţi de meloterapie. (S. Meloterapia. este indicat să se desfăşoare prin şedinţe individuale. . Aşa cum a rezultat şi din cele prezentate mai sus. că retardaţii mintal trebuie. Forma receptivă sau indirectă.executarea de mişcări pe ritmuri de tobă.Ionescu). major. deoarece favorizează participarea spontană la “activităţi de grup” (S. din punct de vedere al activităţilor care se solicită copiilor. Mişcarea pe fond muzical este bine să se desfăşoare în următoarele etape: . cu intervenţia minimă din partea profesorului. “Subiecţii cu un nivel de activitate globală aleg dansul. executată individual sau în grup. în permanenţă. . . se mai poate împărţi în două forme – activă şi receptivă.

cu rezultate care tind spre egalizare. (Staff of Rectory School – In Search of a curriculum). multe dintre impedimentele patologice ale dezvoltării”. prin aceasta.Ionescu). ca individ şi ca membru al grupului de apartenenţă” (S. sfărâ izolarea şi. Evaluarea progreselor făcute de copil se poate face cu ajutorul unor scări de evaluare standardizate sau prin intermediul unor fişe în care se notează stadiul dezvoltării deprinderilor copilului înainte şi după parcurgerea diferitelor categorii de exerciţii muzicale. “grupul de terapie muzicală. Meloterapeuţii cu experienţă sunt de părere că. prin puterea sa de a grupa toţi copiii într-o singură experienţă. pentru a uni eforturile lor într-o activitate comună. fiecare identificându-şi prin dans propriul ritm corporal.Terapia prin dans a fost utilizată cu succes în cazurile când comunicarea era blocată sau limitată. la copii cu deficienţă mintală severă sau la autişti. Se afirmă aceasta deoarece “dansul ameliorează în special imaginea corporală a subiecţilor. 4 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful