Zen-ul despre care o să vorbim astăzi este o parte a budismului mahayana şi este o cale de sine stătătoare de evoluţie spirituală

. Este o cale pentru că remodelează conştiinţa astfel încât să permită perceperea realităţii lucrurilor aşa cum sunt ele cu adevărat. Tehnicile sale meditative îşi au originiea în practici yoghine străvechi. Cuvântul sanscrit pentru meditaţie este dhyana care în chineză s-a transformat în Ch'an-na şi în final a condus la cuvântul chinez Ch'an care desemnează budismul zen în China. Calugarii au dus această formă de meditaţie în Japonia unde a primit numele de Zen. Prin urmare Zen-ul reprezintă o formă de budism în care accentul este pus pe meditaţie, zazen reprezentând metoda în sine. Cuvântul buddha înseamnă „cel iluminat”. Cel care a fost cunoscut istoric sub acest nume, care a iniţiat buddhismul, este prinţul Siddharta Gautama care s-a născut într-o zonă aflată acum în sudul Nepalului. La începutul vieţii sale a trăit ferit de grijile lumeşti. Apoi într-o zi, fugind în ascuns din palat a descoperit suferinţa umană sub forma unui om bolnav, a unui om bătrân şi trist şi a unui om mort. Contrastul intens între viaţa lui de până atunci şi suferinţa pe care a văzut-o l-a determinat să plece în căutarea unei soluţii pentru această suferinţă, să caute sensul existenţei. La 35 de ani, sub un copac, a trăit iluminarea. După aceea timp de încă 45 de ani a răspândit în lume cunoaşterea dobândită. Învăţăturile sale au fost diverse unele din cele mai cunoscute fiind cele patru nobile adevăruri (1.adevărul despre existenţa suferinţei, 2.adevărul despre cauza suferinţei, 3.adevărul despre sfârşitul suferinţei şi 4.adevărul despre calea pentru a scăpa de suferinţă (înţelegerea corectă, aspiraţia corectă, vorbirea corectă, conduita corectă, mijloacele de existenţă corecte, efortul corect, mentalitatea corectă, concentrarea corectă)). De asemenea Buddha a promovat aşa numita „cale de mijloc”, un mod de a trăi evitând extremele. Încet budismul s-a răspândit către China parcurgând drumul mătăsii şi treptat s-a divizat în două curente majore: Mahayana (marele vehicol) (care a cunoscut o mare răspândire spre nordul Indiei, Tibet, China şi Japonia) şi Hinayana (micul vehicol) sau Theravada (calea celor bătrâni) (sud-estul Asiei). În jurul anului 520, Bodhidharma, un călugăr indian, a făcut mai multe călătorii în China şi a dat naşterea şcolii Chan, ca parte a budismului Mahayana. Acesta poate fi descris prin patru afirmaţii: 1.Este o transmisie specială în afara scripturilor
1

practica constantă a metodei specifice de meditaţie. au redus accentul pus pe studiul scripturilor şi au renunţat la esoterismul anumitor practici. Atunci când acest potenţial se dezvoltă complet va aduce simplitate. În prima accentul era pus pe aspectul brusc al iluminării datorită acţiunii în timp ce a doua ar putea să fie definită prin „să stai fără să faci nimic” practicând meditaţia cu faţa la perete. Câteva dintre principalele caracteristici ale zenului sunt: 1.Nu depinde de cuvinte sau litere 3. În zen. cei care vorbesc. nu vorbesc.Pune accentul pe meditaţie ca fiind calea către iluminare. lovituri. Cunoscând problemele care pot să apară dintr-o intelectualizare prea mare. simplă şi deschisă şi descurajează intelectul discursiv împreună cu edificiul său de cuvinte şi teorii abstracte. 2. Înseamnă trezirea la realităţii unităţii fundementale care caracterizează în fapt eternitatea. învăţătorii Chan au ales să manifeste în viaţa de zi cu zi esenţa iluminării originare a lui Sddharta.Vizează perceperea propriei naturi pentru atingerea stării de buddha Budistii chinezi din acea perioadă au simplificat practicile yoga. stabilitate şi libertate în viaţa celui care îl manifestă.Intelectul nu este acasă în ţara Zenului. koanuri) şi una mai pasivă care cerea o dezvoltare gradată.Este orientat direct către sufletul omului 4. Amândouă însă implicau zazenul. nu ştiu”. pas cu pas a iluminării. Zenul se retrage în faţa intelectului. În acea perioadă de început a fost introdusă şi practica „mersului” şi munca intensă în comunitate pentru a aduce iluminarea în viaţa de zi cu zi.2. Aşa cum se spune în Tao Te King: „cei care ştiu. Această „trezire spirituală” se focalizează asupra unui singur adevăr: noi suntem una cu universul. una activă care implica acţiuni paradoxale ale maestrului asupra discipolului (strigăte. Această iluminare ne aduce în contact cu Viaţa care animă toate lucrurile. Potenţialul descoperirii acestei înţelepciuni interioare aparţine tuturor şi se poate manifesta atunci când sunt întrunite circumstanţele necesare. ca un dar al cuiva superior ci emană din interiorul a tot ceea ce ne înconjoară. sau se ascunde. Treptat şi zenul s-a diferenţiat în două abordări contrastante. Învăţăturile zen încurajează o atitudine directă. mai puţin înseamnă mai mult. Astfel această viaţă nu vine de undeva din afară. 2 .

sau caută să determine lungimea de undă specifică culorii roşii sau să analizeze compuşii chimici care au dat naştere culorii respective.3. Trăind în prezent.Zenul preţuieşte experienţele simple. Ea nu reprezintă altceva decât un „deget care arată către lună”. Aceasta face ca fiecare clipă să fie sacră. Atunci când creierul percepe un trandafir roşu nu se gândeşte la cuvântul roşu. meditaţia zen. a tot ceea ce există.Zenul este foarte pragmatic. Zenul este realitatea vie. Antrenamentul în zen urmăreşte să dezvolte această percepere directă. Dacă suntem trişti sau furioşi vom gândi în alt mod. etc. Şi între timp. în aici şi acum. El nu te împovărează cu judecăţi morale sau cu distincţii omeneşti şi relative între bine şi rău. Abordarea meditaţiei în zen porneşte de la un adevăr simplu: stările şi atitudinile determină modul în care gândim şi percepem. de ce să îi îngreunezi cu tot felul de doctrine impuse din afară? Comportamentul lor va fi tot mai puţin lipsit de egosim pentru că vor acţiona în armonie cu ordinea naturală a lucrurilor. 4. fundamentală prin care sunt dezvoltate facultăţile intuitive ale minţii. concrete. De aceea chiar şi prezentarea pe care o facem noi acum este inutilă din punctul de vedere al zenului. Dacă ne simţim fericiţi vom gândi într-un anume mod. Pentru maestrul Dogen. acestui răsărit. de zi cu zi ale fiecărei persoane. izvorâtă dintr-o îndelungată experienţă. Aduce laolaltă astfel toate aceste momente de claritate tăcută în curgerea conştiinţei sale actuale şi eterne. zenul se concentrează asupra acestui cântec de pasăre. Dar să presupunem că prin antrenament putem să ne 3 . Este practica esenţială. înnorată de percepţii mentale şi centrată în egoism. Irealitatea este existenţa noastră plină de gânduri viermuitoare. La fel ca şi în cazul înnotului. a modului în care oamenii vor acţiona odată ce au pătruns complet pe acest drum.Despre Zen înveţi în Zazen. 5. Un aspect al acestei afirmaţii este că multă lume priveşte la deget în loc să se uite către ceea ce el indică. Siguranţa lui provine din cunoaşterea. Pe măsură ce vor pătrunde această experienţă vor începe să acţioneze tot mai mult în acord cu modul natural şi corect de a fi al lucrurilor. O propoziţie des folosită în zen este „degetul care arată luna”. însăşi practica zazenului constituie iluminarea. acestei flori de cireş. Pur şi simplu vede direct roşul trandafirului. scufundarea propriu-zisă în apă şi acţiunea de a înnota ne va ajuta să ne menţinem la suprafaţă şi ascultarea unei prelegeri despre înnot.

Implică doar o libertate faţă de gânduri. o afirmare simplă şi spontană a vieţii. Acesta trebuie să se extindă la a fi atent pur şi simplu la toate evenimentele de peste zi. 8. în clipa prezentă. Cei care încearcă continuu să „dobândească” iluminarea descoperă treptat că a fi detaşat şi lipsit de egoism este cea mai dificilă dintre artele de a trăi. ne dezvoltăm capacitatea de detaşare şi aceasta ne umple gradat întreaga viaţă şi toate acţiunile pe care le realizăm. Atunci când ne aflăm într-o stare meditativă cu mintea clară şi deschisă. 7. De aceea un maestru zen acţionează doar ca un ghid şi exemplu. Amândouă aspectele sunt importante. 6. Atunci când „zgomotul” continuu pe care acestea îl produc în mintea noastră încetează rămân doar acele procese mentale necesare existenţei în acum. Dacă ar fi să îi definim un ţel atunci acesta ar fi acela de a fi detaşat în timp ce eşti atent.Călătoria interioară nu este decât un preludiu la cea exterioară. Însă le încurajează pe acelea care sunt lipsite de ataşament şi de egoism. Suntem aşezaţi într-o stare simplă şi lipsită de acţiunea discriminativă a minţii. să atingem o stare de echilibru. Când zenul vobeşte despre „absenţa minţii” nu se referă la o stare de gol ca în timpul somnului. Depinde doar de noi să trăim iluminarea. auto-disciplină şi efortul personal. în prezent. În final iluminarea este atinsă atunci când renunţăm la dorinţa de a o atinge.detaşăm de aceste oscilaţii emoţionale şi mentale. De aceea zazenul este cea mai simplă formă de acţiune pentru că nu ne gândim intenţionat la nimic şi nici nu ne concentram pe sentimentele sau percepţiile noastre. Meditaţia zen este o stare atentă şi relaxată. Astfel practica meditativă nu se opune gândurilor şi emoţiilor conştiente. Zen nu înseamnă să îţi opreşti gândurile pentru că acestea sunt la fel de naturale precum norii sau 4 . Încurajează starea de echilibru.Zenul pune accentul pe încrederea în sine. o stare în care mintea şi corpul se află în unitate şi echilibru. linişte şi seninătate interioară. Aceasta implică o tot mai mare lipsă de egoism. Trezirea interioară îl uneşte pe aspirant cu acel curent al armoniei forţei vieţii care îi străbate bucuriile şi întristările existenţei.Nu este nevoie să stai aşezat pe o pernă ca să practici Zenul. o acţiune pasivă. Aceasta implică a trăi aici şi acum. Atunci putem să întrăm într-o stare de conştiinţă senină care este terenul propice pentru o evoluţie spirituală spontană şi naturală.

După ce poziţia corpului este aranjată. 45 de minute). buzele sunt lipite iar ochii sunt mereu deschişi. Eliberaţi-vă de toate ataşamentele. fără să se încline în stânga sau în dreapta. De aceea adeseori atenţia începe să fie marcată de pauze. Iată ce spunea maestrul Dogen despre Zazen: „O cameră liniştită este recomandată pentru practicarea zazenului. Prin meditaţie este liniştită agitaţia care face să apară gândurile şi asfel mintea. nu judecaţi ceea ce este corect sau greşit. a conştienţei..copacii.. În postura lotusului se aşează piciorul drept pe coapsa stângă şi piciorul stâng pe coapsa dreaptă. conceptelor sau judecăţilor. devine asemeni unui lac liniştit de munte. Cele două degete mari se ating unul pe altul. puneţi capăt tuturor dorinţelor. În continuare mâna dreaptă se odihneşte pe piciorul stâng iar dosul mâinii stângi se aşează în palma mâinii drepte. Meditaţia este atunci plictisitoare.” Postura în zen nu este mijlocul pentru a obţine starea mentală corectă. În postura pe jumatate doar piciorul stâng este pus pe coapsa dreapta iar cel drept este sub coapsa stângă. Dacă apare vreun gând. Roba şi centura trebuie să fie purtate lejer. luaţi act de existenţa lui şi apoi renunţaţi la el. Este necesar să se bea şi să se mănânce cu moderaţie. în faţă ori în spate. Zenul implică să realizăm postura tocmai până începe să ne frustreze 5 . respiraţia va fi şi ea regulată. Corpul trebuie menţinut drept. nu vă gândiţi nici la rău nici la bine. În ea mintea şi corpul trebuie să devină o singură realitate. Când în mod repetat uitaţi de toate ataşamentele. dar ordonate. Postura înseamnă a avea starea mentală corectă. Opriţi acţiunea minţii. Aceasta este arta zazenului. nasul şi ombilicul trebuie să fie aliniate. pune jos o pernă şi peste ea încă una. umerii se lasă. a voinţei. veţi de veni în mod natural însuşi zazenul. spatele se încovoaie. În timp adeptul poate să ajungă să vadă zazenul ca fiind universul care îşi exprimă propria natură iluminată. Chiar şi perioada de timp în care se stă în meditaţie este suficient de îndelungată încât să necesite un efort (porneşte de la 30. capul începe să cadă şi în curând se pierde atitudinea fizică şi mentală corespunzătoare. Urechile şi umerii. Pentru a te aşeza pentru zazen. de o practică riguroasă şi îndelungată. Apoi poţi alege fie postura cu ambele picioare încrucişate fie cea pe jumătate. La început însă este vorba de efort. Limba este lipită de cerul gurii.

Tocmai acest proces de „frustrare” este cel care ne ajută să conştientizăm cel mai bine care este sursa „rezistenţei” noastre în faţa trăirii iluminării. Este deschisă către orice experineţă de produce. mişcarea respiraţiei sau un koan O meditaţie receptivă în care atenţia susţinută este defocalizată. fără a reacţiona. o mantra. fără a se ataşa şi fără a o interpreta. Acel lucru poate fi o floare. Şi de asemenea ne ajută să descoperim modalităţi de a nu mai fi distraşi. 6 . Meditaţia poate fi definită astfel pe scurt ca „a trăi în clipa prezentă”.simplitatea ei devenind atunci necesar să căutăm sursa acestei stări pentru a o depăşi. Se poate vorbi de două tipuri de meditaţie în zen: O meditaţie concentrativă în care atenţia susţinută este focalizată asupra unui singur lucru pană când cel care meditează devine absorbit în obiectul meditaţiei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful