CU UŞILE ÎNCHISE

Piesă într-un act

Acelei Doamne

PERSONAJELE
INES ESTELLE GARCIN BĂIATUL DE SERVICIU Piesa CU UŞILE ÎNCHISE a fost prezentata pentru prima oara la Theâtre du Vîeux-Colombier, în mai 1944| Scena I GARCIN, BĂIATUL DE SERVICIU Un salon în stil Napoleon al III-lea. Pe cămin o statuetă de bronz. GARCIN (intra şi se uită înjur): Deci asta e. BĂIATUL: Asta e. GARCIN: Va să zică aşa e... BĂIATUL: Aşa e. GARCIN: Mă... mă gîndesc că, după un timp oarecare, te obişnuieşti cu mobilierul. BĂIATUL: Depinde de persoană. GARCIN: Toate odăile sînt la fel? BĂIATUL: Aş, de unde. Ne sosesc chinezi, hinduşi. Ce vreţi să facă inşi ca ei cu un fotoliu Napoleon al III-lea? GARCIN: Dar eu ce vrei să fac cu el? Ştii cine am fost? Eh! N-are nici o importanţă, în definitiv, am stat toată viaţa într-o casă cu mobilier care nu-mi plăcea şi am fost pus în situaţii false; adoram să fie aşa. O situaţie falsă într-o sufragerie Ludovic-Filip, ce zici, ţi-ar suride? BĂIATUL: Nici într-un salon Napoleon al III-lea nu e prea rău, o să vedeţi. GARCIN: Aşa? Bine. Bine, bine, bine. (Se uită în jurul lui.) Totuşi, nu m-aş fi aşteptat... Ştii, cred, ce se povesteşte pe-acolo? BĂIATUL: Despre ce? GARCIN: Păi... (cu un gest vag şi larg) despre toate astea. BĂIATUL: Cum puteţi crede prostiile alea? Le spun doar persoane care n-au pus niciodată piciorul pe-aici. Fiindcă, mă rog, dacă ar fi venit pe la noi... G ĂRCIN: Evident. Rid amîndoi. 96 f Jean-Paul Sartre GARCIN (redevenind serios dintr-o dată): Unde sînt ţepile?
BĂIATUL: Poftim? GARCIN: Ţepile, grătarele, cazanele cu smoală. BĂIATUL: Glumiţi? GARCIN (uitîndu-se la el): Da? A, da. Nu, nu voiam să glumesc, bineînţeles. (Tăcere. Garcin se plimbă.) Nici j oglinzi, nici ferestre, bineînţeles. Nimic fragil. (Cu o violenţă subită.) Şi de ce mi s-a luat periuţa de dinţi? BĂIATUL: Ei, poftim. V-aţi recîştigat numaidecît demnitatea umană. Formidabil. GARCIN (bătînd în braţul fotoliului cu mînie): Te rog să mă scuteşti de tonul ăsta familiar, îmi dau bine seama de situaţia în care mă aflu, dar nu permit să... BĂIATUL: Mă rog, mă rog, scuzaţi-mâ. Ce vreţi? Toţi clienţii pun aceeaşi întrebare. Cum sosesc: „Unde sînt ţepile?" în j clipa aceea pot să vă jur că nu se gîndesc sâ-şi facâ toaleta După aceea, cum i-ai liniştit, vine rîndul periuţei de dinţi. Dar, pentru Dumnezeu, nu vă gîndiţi puţin? Căci, în definitiv, spuneţi-mi şi mie, pentru ce v-aţi mai spăla pe dinţi? GARCIN (calmat): Da, într-adevâr, pentru ce? (Se uită în jurul lui.) Şi de ce te-ai uita în oglindă? Pe cînd bronzul acela, mai zic şi eu. îmi închipui că vor fi momente cînd voi fi numai ochi să-l văd. Numai ochi, nu-i aşa? Haide, haide, ce mai e de ascuns? îţi spun câ-mi dau seama bine de situaţie. Vrei sâ-ţi povestesc cum se petrec lucrurile? Tipul se înăbuşă, se" afundă, se îneacă, numai privirea îi mai iese din apă, şi ce vede? Un bronz de Barbedienne. Ce coşmar. Ei lasă, ţi s-a interzis probabil să-mi răspunzi, nu insist. Dar ţine minte ca nu pot fi luat prin surprindere. Să nu vii să mi te lauzi că m-ai surprins; privesc situaţia în faţă. (Reîncepe să umble prin cameră.) Deci, periuţă de dinţi, ioc. Nici pat nu e. Căci nu se doarme niciodată, bineînţeles. BĂIATUL: Păi, de. GARCIN: Puteam să pun pariu. Şi pentru ce s-ar dormi? Somnul te ia de după urechi. Simţi că ţi se închid ochii, dar de ce să dormi? Te întinzi pe canapea, şi fîşti... somnul a zburat. Trebuie să te freci la ochi, să te scoli, şi totul reîncepe. BĂIATUL: Ce romanesc sînteţi.

CU UŞILE ÎNCHISE + 97
(3ARCIN: Ia mai taci. N-am să ţip, n-am să gem, dar vreau să privesc situaţia în faţă. Nu vreau să se repeadă asupra mea pe la spate, fără s-o fi putut recunoaşte. Romanesc? înseamnă că nici nu mai e nevoie de somn. De ce să dormi

vă las. GARCIN: Şi-atunci? Nu se poate stinge? BĂIATUL: Direcţia poate să taie curentul. Atunci unde te duci? BĂIATUL: La unchiul meu.. s-au atrofiat BĂIATUL: Despre ce vorbiţi? GARCIN: De pleoapele dumitale. Nu se poate. şi gata: a avut loc o întrerupere. aşa se chema asta. Va să zică o să trăiesc fără pleoape? Nu face pe prostul.) Dar asta ce-i? BĂIATUL: Vedeţi bine: un coupe-papier. GARCIN: Foarte bine. nu pot să mă cicălesc neîncetat. la dispoziţia dumneavoastră. Şi în cap. Prin compensaţie. e prea greu.) Dar nu vă faceţi iluzii. clipeam din pleoape. GARCIN: Nu.. Dormeam.) BĂIATUL: Ei. Un mic fulger negru. Acum e ziuă? BĂIATUL: Vedeţi bine. . Aveam somnul lin. BĂIATUL: Ce întrerupere? GARCIN (imitîndu-l): Ce întrerupere? (Bănuitor. şi am obiceiul să mă cicălesc singur. Garcin se duce la sonerie şi apasă pe buton.. dar aruncă o privire spre Ines. (Băiatul porneşte spm uşă. Dar. Mă puneam sa visez visuri simple. Asta se cheamă la voi ziuă. Atunci trebuie să trăim cu ochii deschişi. Strigă. GARCIN: Şi după aceea? BĂIATUL: Asta-i tot. GARCIN (tresărind): Pleci? La revedere.1» ceva înţepenit în mecanismul ei. am o fire cicălitoare şi.) Uite-te la mine. Şi cînd spun patru mii. Ochiul se umezeşte.) Bine. Patru mii de mici evaziuni. Dar cum o să mâ pot suporta? încearcă să mă înţelegi. Deci. Pentru eternitate. GARCIN (face un gest pentru a-l reţine): Aş vrea. GARCIN: Atunci la ce serveşte? (Băiatul dă din umeri.) Dar dacă aş zvîrli bronzul acela peste lampa electrică. o cortină care cade şi care se ridică.. Va fi mereu amiază în ochii mei. Visam că mă plimb prin ea. (Se duce la cămin şi ia un coupe-papier. 98 + Jean-Paul Sartre GARCIN: Trebuia să bănuiesc. BĂIATUL (mirat): Merge. care e şeful băieţilor de serviciu de la etajul m.) Aia de colo e ol sonerie? (Băiatul dă din cap afirmativ. singur Garcin singur. Dar afară? BĂIATUL (stupefiat): Afară? GARCIN: Afară! Dincolo de aceste ziduri. Soneria nu sună. Băiatul iese. Nu voi mai dormi. Se aşazâ. Sună. Se duce la statuia de bronz şi a mîngîie. da. Nu poţi sâ-ţi închipui ce efect răcoritor are. Avem curent electric la discreţie. Pe cuvîntul meu. GARCIN: Băiete! Băiete! Nici un răspuns. GARCIN: Sînt cărţi pe aici? BĂIATUL: Nu. Atunci care e dificultatea? De ce lucrul acesta e neapărat un chin? Am înţeles: este viaţă fără întrerupere. BĂIATUL BĂIATUL (către Garcin): M-aţi chemat? Garcin dă să răspundă. Apoi se potoleşte deodată şi se aşază din nou In clipa asta uşa se deschide şi intră Ines urmată de băiat Scena III GARCIN. Eram singur! Iată explicaţia indiscreţiei grosolane şi de nesuportat din privirea dumitale. Se scoală. GARCIN: Aha.. (Pauză. Unde este întrerupătorul? BĂIATUL: Nu există.dacă nu ţi-e somn? Perfect. poţi să te duci.. BĂIATUL: Ei? GARCIN: Nu. încearcă de două-trei ori. GARCIN: Şi la capătul acestui culoar? BĂIATUL: Sînt alte odăi şi alte culoare şi trepte. O cîmpie. nimic. fă un efort: vezi.) Pot să te sun cînd vreau.! BĂIATUL (ironic): Să trăim. BĂIATUL: E un culoar. Patru mii de repausuri într-o oră. lumea dispare. (Tăcere. CU UŞILE ÎNCHISE * 99 Scena II GARCIN. Se duce la sonerie şi apasă pe buton. GARCIN: Văd că merge. Vedeam o cîmpie. Cuj ochii deschişi. dar în zadar. (Sună şi el. şi eşti obligat sa vii? BĂIATUL: în principiu. Se duce atunci la uşă şi încearcă s-o deschidă. dacă nu mai aveţi nevoie de mine. GARCIN: N-ai să mă sîcîi pentru o chestiune de vocabular.. atîta tot. Noi... dar nu-mi aduci aminte să-l fi tăiat la etajul ăsta.. acolo existau nopţi.) Aşteaptă! (Băiatul întoarce capul. s-ar stinge? BĂIATUL: E prea greu. Garcin dă un ropot de pumni în uşă şi-l strigă pe băiat întruna. INES.. Dar soneria e cam capricioasă. O clipită. Fără pleoape sau fără somn e totuna. n-o să ţină.... Stai puţin. GARCIN: Dar ai şi dumneata o zi liberă. Dar stai puţin. lămpile sînt aprinse. GARCIN (apucă bronzul cu amîndouă mîinile şi încearcă să-A ridice): Ai dreptate.

Ştiu ce ascunzi în mîini. (către Garcin): Nu! Nu. Intră Estelle si băiatul. N-am început încă să pătimim. Şi de cine? De victimele lor? INES: Lăsaţi că ştiu eu ce spun. Dar nu insist. M-am uitat în oglinda. GARCIN (tresare şi apoi izbucneşte în ris): E o eroare foarte. apoi. Nu iau lucrurile uşor. (Pauză. 102 4 Jean-Paul Sartre . GARCIN: Că se tem? Ce amuzant. (Pauză. amuzantă. a scos toi ce putea semăna a oglindă.. nu zău! Aţi intrat. Nu sînteţi singur aici şi n-aveţi dreptul să-mi impuneţi spectacolul fricii dumneavoastră. Ines se plimbă dintr-capătîn altul al camerei. (Ines tace.) Ha! (Pauză.. Tăcere.. Perfect. Deci îmi găsiţi un aer de călău? Şi după ce se recunosc călăii. doamnă.) Ce stupid. Garcin se scoală si se apropie de ea. domnişoară. GARCIN: Foarte bine. ar fi trebuit să facă prezentările. GARCIN: îmi dau seama foarte bine că prezenţa mea vă supără. GARCIN: Vă cer iertare.) Vă întreb unde este Florence? GARCIN: Habar n-am. Va fi pentru noi cea mai bună apărare. GARCIN: Dumneavoastră nu vă e frică? Nu? INES: La ce bun? Frica servea la ceva înainte. INES (sec): Ines Serrano. Drept cine mă luaţi? INES: Pe dumneavoastră? Sînteţi călău.) Iarăşi! Pretindeţi că sînteţi politicos. Scena IV INES..) Nu vă cunosc. INES: Atîta pagubă. Băiatul e uni caraghios.) Dacă aveţi întrebări de pus. De altfel. dacâ-mi permiteţi să vă dau un sfat. dar sîntem şi acum înainte. INES: Ştiu. Ce extravaganţă. Călău! sînt Joseph Garcin. privit fiind de Ines. Călău. cu soneria şi cu bronzul de Barbedienne. aţi dat greş. mă rog? INES: Au aerul că se tem. publicist şi om de litere. 100 4 Jean-Paul Sartre INES: Unde e Florence? (Garcin tace. Tăcere. INES (dînd din umeri): Asta vă priveşte.) Şi-atunci? Ce va urma? GARCIN: Nu ştiu. Garcin se aşază pe canapea. INES: Asta e tot ce-aţi putut inventa? Tortura prin absenţă? Ei bine. Dar nu mi-e frică. îşi ascunde faţa în inîini. cînd mai aveam speranţă. GARCIN: în oglindă? (Se uită în jurul lui. GARCIN. INES: Eu nu sînt politicoasă.. abia mă mişc şi fac foarte puţin zgomot Numai că. Garcin nu se uită la Ines. (Ticul se repetă. Doamna. Ines se uită înjur. pot să vi asigur că nu mi-e frică. ştiu că nu mai ai faţă. GARCIN: Vă cer iertare. Cît despre mine. dar nu vă ţineţi muşchii feţei în frîu. Dar sînt sigur c-o vom putea scoate la capăt foarte bine şi împreună: eu nu vorbesc. GARCIN (cu blîndeţe): Nu mai există speranţă. ESTELLE. sînt cu totul conştient de gravitatea situaţie. (Pauză. Mirată. Aştept. un jNES (uitîndu-se la el): Gura dumneavoastră. acum s-a spart gheaţa..) BĂIATUL (decepţionat): De obicei clienţilor le place să se informeze. (Ines tace. (Garcin îşi ia mîinile de pe t 'aţă. va trebui sa păstrăm între noi o politeţă extremă. CU UŞILE ÎNCHISE + 101 GARCIN: Atunci voi fi eu pentru amîndoi. Iese. Garcin se duce şi se aşază la loc. domnişoară. Ines reîncepe să umble de colo pînă colo.) în orice caz. INES: Tocmai asta vă reproşez. nu-mi dădeam seama. Tăcere.. Ei. şi eu aş prefera să stau singur: trebuie să fac ordine în viaţa mea şi am nevoie de reculegere. (Ines tace. Garcin are un tic al gurii. care n-a ridicat capul.BĂIATUL (întorcîndu-se spre Ines): Sînteţi la dumneavoastră acasă. v-aţi uitat la mine şi v-aţi gîndit: Ăsta e călău. domnul este la curent şi vă poate răspunde la fel de bine ca şi mine. nu ridica ochii.. BĂIATUL Estelle se uită la Garcin. în legătură cu periuţa de dinţi. Adevărul este că sîntem amîndoi exact în aceeaşi situaţie. GARCIN (trezit parcă din somn): Poftim? INES: N-aţi putea să vă opriţi gura? Vi se suceşte pe sub nas ca o sfirlează.) Vi se întîmplâ uneori să daţi o raită pe-afară? GARCIN: Uşa e încuiată. după aceea se apropie brusc de Garcin.) Dacă aveţi întrebări de pus. Florence era o prostuţă şi nu-mi pare râu de ea.

nu sînt un mort de bună companie. INES: Ce-aţi avut? ESTELLE: O pneumonie. A intrat în . ESTELLE (continuînd să rida): Dar canapelele astea sînt aşa de urîte.) Cei care rid ar face măi bine sa mă imite. n-au lăsat-o să intre. Ei! Esenţialul. ESTELLE: Oh. scumpe domn. (Gest din partea Estellei. două lacrimi mici care-i sclipesc sub voal. a rămas acasă. (îşi scoate pardesiul si-l aruncă pe cana\ pea. Cu atît mai bine. dar bănuieşte.. un lucru şocant.) Dar n-am să mă pot aşeza pe ea niciodată. în perfectă ordine. Şi.) A venit la cazarmă. săptămînă trecută. ESTELLE *^ rjsJES: Sînteţi foarte frumoasă. aproximativ. E un lucru. Dacă trebuie neapărat să dăm un nume acestei. Era cea mai bună prietenă a mea. dacă aţi avea amabilitatea să nu mai întrebuinţaţi expresii atît de directe. cu ochii ei mari de victimă. Soţul meu e bolnav de supărare. Nu.. Ce de strîngeri de mînă.. Olga Jardet e foarte urîtă în dimineaţa asta. darlnes se grăbeşte 1 să i-o ia înainte. Garcin se duce să se aşeze pe canapeaua din mijloc \ şi-şi ascunde faţa în mîini.) ESTELLE: Aveţi un aer atît de absorbit! GARCIN: Fac ordine în viaţa mea... INES: Aţi suferit mult? ESTELLE: Nu. O sprijină pe sora mea.) Scuzaţi-mă. (Se ridică. nu-i aşa. atunci rămînem singuri. Pauză. ESTELLE: Mulţumesc. stări de fapt. încîntată... ce înseamnă în fond? Poate că niciodată n-am fost atît de vii.. (Către Ines.) Ei. INES: O vreţi pe a mea? ESTELLE: Canapeaua bordo? Sînteţi prea drăgutţă. şi trebuie să spun că eu în locul ei. BĂIATUL: Mai aveţi nevoie de mine? ESTELLE: Nu. GARCIIN (se înclină din nou): Joseph Garcin. E prea cald. Acuma pleacă. ESTELLE: Nu vă luam drept călău. Dar dumneavoastră? ESTELLE: Eu? Ieri. am impresia. Se uită printre gratiile porţii. doamnă. (Acelaşi joc ca Estelle. Aşa! Două lacrimi. dar n-aB merge mult mai bine. O.) Dar dumneavoastră? INES: Gazul. (Către băiat. de vreme de trebuie sa] locuim laolaltă. scuzaţi. Aţi. Mai aveţi pe cineva acolo? GARCIN: Pe soţia mea. Băiatul se înclină şi iese. Tăcere. Ceremonia nici nu s-a terminat. Am să te sun. Dar.) Vîntul deranjează voalul surorii mele. E un soare radios.. GARCIN. Asta e a mea? (Către băiat. GARCIN: Scuzaţi. INES: Viaţa mea e în ordine. Mă cheamă Estelle Rigault. sînt îmbrăcată în albastru-deschis şi canapeaua e de culoarea spanacului. Pleacă toţi. Garcin? GARCIN (tresărind): Ah. CU UŞILE ÎNCHISE + 103 Scena V INES. La revedere.. dar credeam că el cineva care-mi face o farsă. doamnă. canapeaua. (Tăcere. (Se ridică. încă nu ştie că sînt absent. ESTELLE: Flori? Da. ca în fiecare zi. S-ar veşteji aici. Şi vedeţi cum au fost aşezate. acum s-a sfîrşit.. la revedere. Aş vrea să am flori pentru a vă putea ura bun venit. INES: Da. N-o să fie nevoită să se schimbe. îşi dă toată osteneala să plîngâ. ţinînd-o de braţ. o păstrez. Ah! Mă agasează.) Pe cine mai aşteptaţi? BĂIATUL: Nu mai vine nimeni. Garcin se înclină şi vrea să se prezinte.) INES: Auzi. (Pauză.GARCIN: Nu sînt călăul. la urma urmei. eram cam fără simţire. ar fi mai corect.. INES: Estelle! ESTELLE: Domnule! Domnule Garcin! GARCIN: Ce poftiţi? ESTELLE: V-aţi aşezat pe canapeaua mea. domnul j doamna şi cu mine? (Izbucneşte în ris.) Singura < care s-ar mai potrivi la o adică ar fi canapeaua domnului. INES: Ines Serrano. (Vorbeşte foarte firesc. domnule? GARCIN: Douăsprezece gloanţe în piept. hai! hai! încă un mic efort.) GARCIN (sec): Nu-i nici un motiv de rîs. nu plînge niciodată. ESTELLE: De unde sînteţi? °ARCIN: Din Rio. dar ca şi cum ar vedea tot ce descrie. este să ne păstrăm buna dispoziţie. du-te. Sînteţi absent de multă vreme? GARCIN: De o lună. Nu plînge din cauza rimelului.) H a dumneavoastră. iar ea e neagră de tot pe strada pustie. 104 * Jean-Paul Sartre ESTELLE: Eu din Paris. Nu plînge. propun să ni se spună absenţi. Ei. (Acelaşi joc ca mai înainte. ESTELLE (cu uşurare): Ah. ce să-i facem? Fiecare cu ce i-aj hărăzit soarta: o am pe cea verde. (Ines izbucneşte în tis. E îmbrăcată toată în negru. am impresia că e Anul Nou şi că sînt în vizită la mătuşâ-mea Măria. ESTELLE: Şi dumneavoastră.) Să facem cunoştinţă. îmi plăceau mult florile. e o catastrofă. O canapea pentru fiecare.

INES: Ce fac. atît de aspru. Am oroare de bărbaţi în cămaşă. Ne repartizează unde pot. (Pauză.. din întîmplare. Nu v-aş fi uitat.) E o căldură toropitoare. ESTELLE: Atîta lume se perindă pe la ei. nu-i aşa? Ei bine. Acolo era tot timpul o căldură toropitoare. atît de colţuros. Detestam unghiurile.ordine de la sine. ESTELLE (bătînd din picior): E insuportabil. cu dragoste. ESTELLE: Nu pot să sufăr să se aştepte ceva de la mine. Au un castel în Coreze şi.. ESTELLE: Deci nu este o întîmplare că dumneata eşti în faţa mea? (Pauză.) Vă spun eu că au pus totul la punct. în beznă. nu-i nevoie să mă mai ocup de ea.. Au sigilat uşa camerii mele. fâ-l! Fă contrariul! Nici măcar nu ştii ce vor.) ESTELLE: Ah nu! (Mai blînd. (Către Ines. Gîndeşte-te . Un hazard. iar canapeaua din stînga e bordo. INES: Dumneata ce-ai făcut? De ce te-au trimis aici? ESTELLE (cu vioiciune): Nu ştiu. Camera asta ne aştepta. îmi daţi voie? (Dă să-şi scoată vestonul. GARCIN: Şi-au pus vestoanele pe spetezele scaunelor şi şMj suflecat mînecile pînâ mai sus de cot. şi pe acela. E noapte. s-a şi făcut noapte.) Eu îmi petreceăn nopţile în birourile redacţiei. INES (mirată): Dar nu ştiu absolut nimic. GARCIN: Trebuie să ştim (Rămîne pe gînduri.. îmi trezeşte numaidecît pofta de ă face exact contrariul. GARCIN (brusc către Ines): Ei hai. întîlneam uneori figuri care-mi spuneau ceva număidecît. Ce repede trece vremea pe pămînt. INES: Un excelent prieten cu o gaură în mijlocul feţei. în concluzie. dar aşteaptă. fără haină. ESTELLE (se uită la amîndoi stupefiată): Dar de ce. pe noi de ce ne-au adunat laolaltă? GARCIN: Mă rog.) Dumneavoastră vă place aşa ceva? Bărbaţi fără haină? INES: Cu sau fără haină. Olga se dezbrăca. mie nu prea-mi plac bărbaţii. GARCIN (punîndu-şi vestonul la loc): Bine. n-avem aceleaşi gusturi. INES: Poftim.) Nu zîmbi.) Prin doi. ESTELLE: Da. Atunci mobilele astea sînt aici din întîmplare. ia încercaţi să le schimbaţi locul şi să-mi spuneţi pe 106 4 Jean-Paui Satire urmă ce părere aveţi? Dar bronzul? e tot din întîmplare? dar căldura asta? Dar căldura asta? (Tăcere. (Pauză. în ordinea sosirii. de ce ne-au adunat laolaltă? INES (înăbuşindu-şi o izbucnire): Ce spuneţi? ESTELLE: Vă privesc pe amîndoi şi mă gîndesc că vom locui împreună. Dar noi. Iar camera e goală.. ESTELLE (sec): Ei bine. GARCIN: Chiar aşa? Şi credeţi că-i atît de simplu! (îşi trece mîna pe frunte. Figurile voastre nu-mi spun nimic. ia te uită. (Către Ines. | GARCIN: Ce anume? INES: Estelle! ESTELLE: Poftim. ESTELLE: Da.) îmi plăcea să trăiesc în mijlocul bărbaţilor. de ce sîntem împreună? Ai spus prea mult. Miroase a bărbaţi şla CU UŞILE ÎNCHISE t 105 ţigări. Şi trebuie să mi se întîmple ceva prin voi amîndoi? (Se uită la ei. «NES: întîmplarea. (Pauză..) INES: Măcar de-ar avea fiecare dintre noi curajul să spună.... ESTELLE (dîndu-se puţin înapoi): Ah! atunci într-adevăr. ca ocupaţie? ESTELLE (surprinsă): Nu fac nimic. ESTELLE (cu timiditate): Dar cine ştie. Mă aşteptam să regăsesc prieteni. niciodată! ESTELLE: în cazul acesta aveţi perfectă dreptate: numai întîmplarea ne-a adunat aici. Dansa tango ca un profesionist.) Ce căldură. poate ne-ani mai întîlnit altă dată? INES: Niciodată. Aveţi chiar într-âtît nevoie să vă liniştiţi? Nimic nu e lăsat la voia întîmplării. rude. ESTELLE: Sau atunci poate că avem cunoştinţe comune? Cunoaşteţi cumva familia Dubois-Seymour? INES: M-ar mira.) Nu. Mă întreb chiar dacă nu e o eroare. ESTELLE: Dar cum puteţi să spuneţi aşa ceva? Totul e atît de urît. habar n-am.) ESTELLE: Atunci totul să fi fost făcut dinadins? INES: Totul. (Către Ines. Iar noi sîntem asortaţi. INES: E noapte. Acelaşi joc ca adineauri. INES (dînd din umeri): Dacă vă închipuiţi că trăiam într-un salon Napoleon ăl IH-lea! (Tăcere.. Pînă în cele mai mici amănunte. domnule Garcin? GARCIN: N-am ieşit din Rio. INES: Eu eram funcţionara la poştă. (Pauză. Din întîmplare canapeaua din dreapta e verde ca spanacul.) Ei oare ce aşteaptă? INES: Nu ştiu. acum mergi pînă la capăt. încă de acolo.) Iar dumneavoastră.) De ce rîdeti? INES: Pentru că m-am înveselit auzind acest: „din întîmplare".

sîntem în iad. am primit. ÎNES: în infern! Osîndiţi. Am stat cu braţele încrucişate şi m-au împuşcat. ESTELLE: Ce vrei să spui? INES: Călăul este fiecare dintre noi pentru ceilalţi doi. Osîndit. Cu toţii asimilează această noutate. Şi tăcere.. Tăcere. Să tăcem. GARCIN (cu voce blinda): N-am să fiu călăul dumneavoastră. O să facem aşa: fiecare stă în colţul lui. osîndiţi! ESTELLE: Taci! taci odată! îţi interzic să întrebuinţezi cuvinte v grosolane.) Iar dumneata. Garcin? GARCIN: Ei şi ce! Am scos-o din mocirlă. Atunci. nu-i aşa? Există oameni care au suferit pentru noi pînă la moarte. drăguţo. Ce era de făcut? Toţi erau cu ochii pe mine: „Va îndrăzni?" Ei bine. devin absenţi în fiecare zi. în numele anumitor principii. voia să plec cu el. INES (termină fraza cu ironie): Un erou. adio. în acest timp Estelle se pudrează şi-şi dă cu ruj. ESTELLE (arogantă): între noi? INES: între asasini. După aceea am făcut o pneumonie. Aşa e? în fond mai lipseşte totuşi cineva: j călăul.. Şi nu j urmează să mai vină nimeni. au putut să se înşele şi în cazul dumitale. vom fi salvaţi.) Şi în cazul dumitale la felNu-i măi bine să credem că sîntem aici din greşeală? CU UŞILE ÎNCHISE * 107 : Asta-i tot ce ai să ne spui? ESTELLE: Ce vreţi să mai ştiţi? N-am nimic de ascuns.. Vom rămîne împreună pînâ la capăt.. asta ne e apărarea. oamenii nu sînt osîndiţi niciodată degeaba. Sa privim în noi înşine. Nu e greu. ESTELLE (după. micuţa sfîntă. eroul ireproşabil. n-a fost nici o eroare. Cred ca aş putea să stau zece mii de ani fără să vorbesc. Era bogat şi bun. Colo-nspre Piaţa Mare Sînt si doamne mîndre tare Straie au de sărbătoare Numai capu' unde-i oare? Capul. Pudrîndu-se. (Către Garcin. Un vechi prieten al tatei m-a cerut în căsătorie.. nu-i aşa? Fiecare dintre noi are destul de lucru cu sine însuşi. Nu vă vreau râul nicidecum şi n-am nimic cu dumneavoastră. dar cu o mare mirare): Ha! (Pauză. Eram orfană şi săracă. Dumneata aici. cu nişte funcţionari inculţi. Vin aici cu miile şi n-au de-a face decît cu subalterni. Asta-i toţi Clienţii fac serviciul ei înşişi.) Dumneata crezi că este o greşeală? GARCIN: Desigur că nu. caută din ochi o oglindă cu un aer de nelinişte. Pauză. Sîntem în infern. Unde e greşeala? Unde e greşeala? ESTELLE (punemînape braţul lui): Nu e nici o greşeală.. îl creşteam pe fratele meu mai mic. am înţeles. INES: O să vedeţi ce simplu e. dumneata aici. E simplu de tot. Nu există tortură fizică. GARCIN (cu glas scăzut): Ştiu prea bine^ INES: Ei bine. ESTELLE (către Ines): Vezi! Vezi! INES: Văd. Sînteţi de acord? INES: De acord. Acum doi ani l-am întîlnit pe acela pe care eram sortită sâ-l iubesc. atunci.la mulţimea de oameni care. fără să ridicăm <capul. o ezitare): De acord. Dar soţia dumitale. A izbucnit războiul.. şi asta ne amuza mult de tot. 'NES: Osîndită. spune şi dumneata ceva. Nimic.) Stai..) Dar dumneata. Se duce la canapeaua lui si-si pune capul în mîini. Asta-i tot. 108 * Jean-Paul Sartre GARCIN (ridicînd mîna): O să tăceţi odată? INES (se uită la el fără frică. nu-i aşa? Şi totuşi. am îndrăznit. Scotoceşte în . (Către Garcin. găseşti că este o greşeală să trăieşti conform principiilor pe care le ai? ESTELLE: Cine ar putea să vă reproşeze âşâ ceva? GARCIN: Scoteam un ziar pacifist. ce mai tura-vura Dusu-s-a în şanţ de-a dura Colo-n şanţ spre Piaţa Mare. ESTELLE: Trebuie să tac? GARCIN: Da. Ce-aţi fi făcut în locul meu? Fratele mi-era bolnav şi avea nevoie de îngrijire. ca în restaurantele cui autoservire. (Pauză. acum trebuie să plătim. (Pauză.) Pentru cine joci teatru? Sîntem doar între noi. j Ines începe să cînte numai pentru ea: Colo-nspre Piaţa Mare A u făcut din scînduri pod CU UŞILE ÎNCHISE 4 109 A u pus tăriţe-ntr-o căldare Şi a fost un eşafod Colo-nspre Piaţa Mare Gîdele zorit e tare Treabă multă astăzi are Generali şi lume mare Şi vlădici merg la pierzare Colo-nspre Piaţa Mare. Am avut ceasul nostru de plăcere. eu acolo. Nici o vorbă. ESTELLE: Taci. Am trăit şase ani cu soţul meu fără o umbră de neînţelegere. ştiu de ce ne-au strîns laolaltă. că mi-am jertfit tinereţea unui bătrân. Cum vreţi să nu se întîmple şi erori? dar nu zîmbi. (Către Ines. Nimeni. au realizat o economie de personal. Poate că mi s-ar putea reproşa. dar eu am refuzat. Ne-am dat seama număidecît. Simplu ca bună ziua. Eşti. Dacă s-au înşelat în cazul meu. GARCIN: Ia seama la ce vei spune. GARCIN: Atunci.

ce agasant. Nu te servesc mai bine decît o oglindă? ESTELLE: Nu ştiu. orice? (Garcin nu răspunde. ai cumva o oglinjoară? (Garcin nu răspunde. ce goală e o oglindă în care nu sînt eu. Le văd. apoi se întoarce către Garcin. dacă aş refuza să te privesc..) în camera mea sînt şase oglinzi mari. apoi cu ciudă. nu ţi-a scăpat un . Nici o oglindă n-ar putea fi mai fidelă. ESTELLE: Ce supărător. da. Cînd stăteam de vorbă cu cineva. nu pot să stau fără oglindă o veşnicie. Vorbeam şi mă vedeam vorbind. o oglinjoară de buzunar.. sîntem singure. aşa. INES: Acum e mai bine. : Ce ai? deschide ochii si-i zîmbeste): Am o senzaţie ciudata. INES: Eu te văd. Se oglindesc în ele divanul. (Cu deznădejde. Ba nu. Am să zîmbesc: zîmbetul meu va pătrunde în ochii dumitale şi Dumnezeu ştie ce va deveni. CU UŞILE ÎNCHISE 411 : Mi-am întins bine rujul pe buze? INES: Să văd. Pune-n" întrebări. 112+ Jean-Paul Satire ESTELLE: îţi plac? INES: Mult. mă văd cu greu. Dar ai să-rni spui: tu. Pauză. Uită-te în ochii mei: te vezi în ei? ESTELLE: Sînt mică de tot. (Garcin rămîne cu capul în mîini.. eu mă simt mereu pe dinăuntru. gSTELLE: Bănuiam. mă aranjam totdeauna să stau în aşa fel ca să mă pot privi în oglindă. ce-ai face cu toată frumuseţea ta? Nu-ţi fie frică. (Către Garcin. Estelle închide ochii şi se clatină.. Imaginea mea din oglindă era îmblînzitâ. presupun. Pauză. sînt o oglindă de prins ciocîrlii. drăguţă de tot. pune-mi întrebări. Urmăreşte desenul buzelor.) O oglinjoară. ESTELLE: O să ne facem rău: ai spus-o chiar dumneata.poşetă. te-am prins. INES: Şi cine te împiedică să mă îmblînzeşti? (Se uită una în ochii celeilalte. întreagă. Acuma e bine. Probabil că mi-au luat-o la grefă. Ines se repede s-o sprijine. Vezi? Dacă oglinda se apucă să mintă? Sau dacă aş închide ochii. INES: Lasâ-l. de ce să nu-mi vină suferinţa de la tine? Stai jos. E gura ta de infern. mai crud.. (Garcin nu răspunde.. Aşază-te pe canapeaua mea. fereastra. Hai. fără să scoată o vorbă. ESTELLE: Hm! Şi asta e bine? Ce agasant e că nu mai pot să judec singură. fă-mi rost cel puţin de o oglinjoară. jenată. ciocîrlia mea mică! Nu e nici o pată. Noroc ca (aruncă o privire spre Garcin) nu m-a văzut nimeni. asta mă ţinea trează. ESTELLE: îmi vine greu să mă tutuiesc cu femeile.) Dumneata nu ai aceeaşi impresie? Cînd nu mă 110 f Jean-Paul Sartre vad. ca si cum ar vrea \ să-l cheme în ajutor. (Scotoceşte în poşetă. Ce ai acolo pe obraz? O pată roşie? ESTELLE (tresărind): O pată roşie. degeaba pun mîna pe mine. Tot ce se petrece în capete este atît de vag. te invit la mine. Zîmbeşte. Dumneata mă intimidezi. pe dinăuntru. mă adoarme. ochii mei yor rămîne larg deschişi.) Nu mai juca teatru. Nici cea mai mică urmă. se întoarce spre Garcin. INES: Am eu aerul c-aş vrea să-ţi dăunez cu ceva? ESTELLE: Nu se ştie niciodată. Dar ele nu mă văd pe mine.) N-o mai am. Dar ce-are a face? De vreme ce trebuie să sufăr. trebuie să te privesc. Estelle. (Se pipăie. Nu prea bine. O cunoşteam aşa de bine. Mă vedeam cum mă vedeau oamenii. Uite-te bine la mine. Aşa. mai plin. INES: Ba tu ai sâ-mi faci rău mie. încă.) Rujul meu! Sînt sigură că m-am mînjit. ESTELLE: Domnule! Domnule! Nu vă plictisim cu pălăvrăgeala noastră? Garcin nu răspunde. îmi juraţi că e bine? INES: Nu vrei să ne tutuim? ESTELLE: Juri că e bine? INES: Eşti frumoasă. am să te ajut. Le văd.) Văd că nu vrei deloc să mă tutuieşti. ESTELLE: Dar ai gust? Şi ai gustul meu! Ce agasant. ce oroare! Unde? INES: Hai. Şi o să fiu drăguţă cu tine. din moment ce-mi placi.. Eu. ESTELLE: Ah. INES: Şi în special cu funcţionarele de la poştă. hai. el nu mai contează. Hai să mai încerc. INES: Vrei să-ţi servesc eu drept oglindă? Vino. Estelle surîde oarecum fascinată. ESTELLE (arătind spre Garcin dinti-o mişcare a capului): Ai vrea ca şi el să se uite la mine. covorul.) Ai cîştigat. ESTELLE: La fel de bine ca adineaori cînd am intrat? INES: Chiar mai bine.) Dacă mă laşi aşa de singură. Oricum. ESTELLE (arâtînd spre Garcin): Dar. INES: Am gustul tău. nici eu nu sînt urîtă. (Pauză. INES: Ha! pentru că e bărbat. mă întreb dacă exist cu adevărat. INES: Să nu ne sinchisim de el. Apropie-te. ESTELLE: Domnule..) INES (plină de bunăvoinţă): Eu am o oglindă în poşetă. INES: Ce noroc pe dumneata. Pauză.

dacă asta te poate linişti.. n-am să te las în pace: ar fi prea comod. îşi scoseseră vestoanele.. sar zice că e rugina. Timp de cinci ani. iar eu n-o mai cunosc. Dacă m-ar fi cazat între bărbaţi. m zadar mi-am astupat urechile: parcă pălăvrăgeaţi în capul meu. O mică pauză.) Nu prea sînt un suflet frumos. Despre asta să nu vorbiţi niciodată. Presupun că trebuia să ajungem aici. îmi plăceau mult femeile. ESTELLE: Mulţumesc. (Pauză. E cineva în redacţie carevorbeşte despre mine şi aş vrea sâ-l ascult. Sîngele de pe el. Pe mine mă interesează Gomez.. nu ştim nimic. Ea mă aşteptase toată noaptea. De ce? Spune-ne de ce. nu plîngea. ESTELLE: Ea a început. în sfîrşit? Veneam acasă beat ca un porc. şi ştiu că şi dumneata le auzi pe ale mele. GARCIN: îţi spun să mâ laşi în pace. Politeţe? La ce bun? Ceremonii? La ce? între noi n-are nici un rost. parcă asta o să te împiedice să mai exişti? Şi-ţi vei putea opri gîndurile? Le aud. i-au înapoiat hainele mele. Se ştie că ai dezertat. Am să încep eu. A venit sa-mi ofere oglinda ei. nu. n-am să te las aşa. să uiti. şi câ-ţi trimite zîmbete pe care nu le vezi. stînd între birouri. ceea ce gîndeşte despre mine a reintrat în capul lui. Nu regret nimic. GARCIN: Ştiu.) Şi vă rugasem să tăceţi. haide. Ah. Uite-o. Numai ochii. dar e greu: evenimentele de pe pămînt trec aşa de repede. Să ne despuiem de toate: vreau să ştiu i cu cine am de-a face. Ei bine. Vestonul are douăsprezece găuri. GARCIN: Bine. dar eu nu-i cerusem nimic. Ai sta acolo insensibil. de îndată ce vorbesc despre ea. Şi l-am purtat eu! Ai să plîngi? Ai să plîngi. eşti peste tot. O să mă lăsaţi în pace acuma? N-am nimic de-a face cu voi. Ţi-e frică să vorbeşti dumneata întîi? Foarte bine. GARCIN: Lasă asta. Tăcerea dumitale îmi ţipă în urechi. Şi ea? Ea? Mi-ai furat-o dumneata: dacă eram singure. Asta-i tot. Puţin îmi pasă de duduia. Afară ninge. Nu vă ceream nimic. dar o văd pe ea. poţi sâ-ţi tai limba. un veston istoric. ESFES: Nimic. dar nu-mi pare râu. ştii? Şi ele mă plăceau mult. N-au vrut să mi-o spună. ESTELLE: Şi ce dacă! GARCIN: Sînteţi nebune. Ha! E o piesă de muzeu. în curînd fiecare va sta gol-puşcă în faţa celorlalţi. crezi c-ar îndrăzni să se poarte cu mine aşa cum se poartă? Nu. Ara ajuns aici pentru că am chinuit-o pe soţia mea. Am să plătesc.singur cuvînt din cîte am spus.. spune de ce? ESTELLE: Dar v-am spus că nu ştiu. GARCIN: Ei poftim! (Pauză. ESTELLE: Bâdăranule! Pauză. Ines se întoarce brusc. nimic în afară de un pic de tăcere şi să fiu lăsat în pace. Voiam să înţeleg ce spune. INES: O ştii. Ce copilărie! îţi simt prezenţa pînă-n măduva oaselor. Ia uitâ-te. fac tic-tac ca un deşteptător. Nu puteaţi sa tăceţi? Acum s-a terminat. Nici mie n-au vrut să-mi răspundă. INES: Dar cu asta mică. nu vedeţi unde o s-ajungem? Dar tăceţi odată! (Pauză. pînâ şi foşnetul rochiei. Femeile se întorc la locurile lot cu paşi şovăitori. cufundat în dumneata însuţi ca un Buda. Numai că te-ai frecat de el şi ai făcut fiţe ca să se uite la tine.. dar nu trebuie să cerem prea mult. Nu aşa! Vreau sâ-mi aleg infernul. pentru că le-ai auzit pe parcurs. ESTELLE: Lasă-mâ! GARCIN: Gol-puşcă.. . îmi astupasem urechile. cu ea ai de-a face? Ţi-am prins tertipul: ca să te faci mai interesant în ochii ei ţi-ai dat asemenea aere. nu: ia-ţi mîinile de pe faţă. miroseam a vin şi a femei. Acum ştii. şi doar v-am prevenit. Tu. iar eu aş simţi chiar şi cu ochii închişi că ea îţi dedică toate micile zgomote ale vieţii ei. GARCIN (ridicînd brusc capul): Ai dreptate: nici un cuvînt. Sinceritatea ta poate să evite catastrofa. Unde e Gomez? Timp de cinci ani. INES: Dâ-o încolo. Marginile găurilor sînt arse. Nici un cuvînt de reproş. apoi se aşază. Dar ai să plîngi. CU UŞILE ÎNCHISE +113 : Ah.) O să ne aşezăm acum frumuşel.. Bineînţeles. ea mai suferă şi acum. o văd. o sa închidem ochii şi fiecare va încerca să uite de prezenţa celorlalţi. cea blondă. GARCIN: Atîta vreme cît fiecare dintre noi nu va fi mărturisit pentru ce a fost osîndit. cînd o să ne cunoaştem monştrii.) Va să zică. Dar eu mă cunosc. Sunetele îmi parvin mînjite. în sfîrşit? E o femeie care are vocaţia martiriului. Oricît te-ai înfunda într-un colţ de canapea. mititico. Mi-ai furat pînâ şi faţa: dumneata o cunoşti. Lasâ-te de formalism. vreau să vă privesc cu ochii deschişi şi să lupt cu faţa descoperită. toţi colegii de la ziar îl ascultau. (Se apropie de Estelle si o ia de bărbie. începe tu. Vorbea Gomez. bineînţeles. Poţi sâ-ţi coşi buzele. va trebui sa 4 Jean-Paul Sartre mergem pînă la capăt.. stă la fereastra şi şi-a pus vestonul meu pe genunchi. GARCIN: N-am vrut să fiu grosolan. nu mai avem nimic de pierdut. nu mai vorbeşte. îţi plac? Se pare că-mi făceai cu ochiul? ESTELLE: Nu te-atinge de mine! GARCIN: E! Să ne mai lăsăm de formalism. Ochii ei mari. Sînt toţi în picioare unul în faţa celuilalt. ne-au manevrat ca pe nişte copii. bărbaţii ştiu să tacă.

După aceea îi| spuneam zilnic: ei bine. Nesimţitul multiubit. în zadar mă întreb. cine e? ESTELLE: Care tip? ESTES: Ştii foarte bine. (Pare atent la altceva.. l-am omorît. N-a mai rămas nimeni acolo. Toate astea trebuie să vi se para prea abstracte.) Nu. Şi ce dacă! GARCIN: O. GARCIN: Asta-i tot? INES: Nu. Ce nopţi! Soţia mea dormea la etaj. Mai văd odaia din cînd în cînd. nimic. GARCIN: Un bărbat şi două femei? INES: Da. ai dreptate. şi apoi s-a culcat la loc lîngâ mine. U\fES: Nesimţitule! GARCIN: Păi da. nici un reproş. Degetele ei căuta găurile pe dibuite. Un nesimţit. o să te ajutăm.) Sînt J răutăcioasă. e de-a dreptul ridicol. M-am strecurat în sufletul ei. Eu însă sînt răutăcioasă. am rămas cu ea pe j braţe. mai e şi povestea cu Florence.. în privinţa asta sînt liniştită. aşteptam întruna. Tipul acela cu faţa zdrobită. Timp de şase luni. numai • odaia. ESTELLE: Era un prieten. de unde. nu-i prea frumos. Nu-i prea frumos. zici? Fireşte: dacă nu. trei? INES: Trei. Acela de care te temeai cînd ai intrat. Goală. Ea îl vedea prin ochii mei. de Pildă. Ha! Nici un reproş! Sînt foarte cicâlitor din fire. înţelegeţi? I trece mîna peste veston fără să se uite la el. era vărul meu. am făcut-o scrum.. Ce-ai făcut? ESTELLE: V-am mai spus că nu ştiu. Aşteptam. cu obloanele trase. INES: S-a omorît din cauza ta? ESTELLE: Aş. Nimicuri. Dar e o poveste cu morţi. Ce bătaie de joc! Locuiam la ei. nu regret nimic. Sau. un tip vulnerabil. (Pauză. întîi el. S-a pus un afiş pe uşă. Şi eu. Ei bine. O luasem de pe stradă. Era Gomez. Cînd sînt singură. sufla din nas în pahar. GARCIN: Şi-atunci? INES: Atunci a intervenit povestea cu tramvaiul. (Pauză. nu. nu putea să nu ne audă. GARCIN: Ia te uită. INES: Rămîne de văzut. Aşa ai spus. Trei morţi. era o sensibilă. ne aducea micul dejun la pat. Ajungea un cuvînt ca să pălească. GARCIN: Da. Oh! Era un biet nenorocit. Pînă la urma. GARCIN: Florence era blondă? INES: Blondă? (O privire spre Estelle.) Rîndul tău.. . l-a călcat tramvaiul. Ei da! în cele din urmă au scos sigiliile. mă sting. O făclie în inimi. De 06 zîmbiţi? 1164 Jean-Paul Sartre GARCDST: Pentru ca eu nu sînt vulnerabil.. eu eram ceea ce se cheamă acolo o femeie pierdută. Se scula ea cea dintîi şi.) S-a sinucis? INES: El? N-ar fi fost în stare. astJ înseamnă că am nevoie de suferinţa celorlalţi ca să exist. cum noi leneveam dimineaţa.. INES: Ei bine. Asta e. dar nu vorbea despre mine. GARCIN: Cu atît mai bine. după aceea ea şi cu mine. dar nu prea mă amuză să vă povestesc toată istoria asta. Dar ţi-ai găsit: nici^o lacrimă. De închiriat. Cu atît mai bine pentru dumneata. Ce aştepţi? Ce speri? îţi spun că nu-i pare rău de nimic. eşti nebună. făcea zgomot cînd bea. Intro noapte s-a sculat. (Către Estelle. GACIN: Haide! Haide! Te-ai săturat de el? S: încetul cu încetul. GARCIN: Fie. Am luat o cameră în capătul celălalt al oraşului. fetiţo.INES (aproape blînd): De ce-ai fâcut-o să sufere? GARCIN: Pentru că era uşor. am să vă povestesc o întîmplare: adusesem la mine acasă o mulatră. Pe mine nu mă admira nimeni.) Ştii. în fond asta e: mă admira prea tare. am ars în inima ei. INES: Nu. GARCIN: Hm! INES: Ce zici? GARCIN: Nimic. e altceva la mijloc. GARCIN: Ce? INES: Am să-ţi spun mai tîrziu. dumneata nu eşti răutăcios. GARCIN: Trei. Nu. Pierdută de pe atunci. înţelege? CU UŞILE ÎNCHISE * 115 ES: Nu. ce-ăş căuta aici? Dar dumneata? INES: Eu. nu-i aşa? Aşa că surpriza na fost prea mare. s-a dus să deschidă robinetele de gaz fără ca eu să bănuiesc. Mă enerva cîte un cuvînt. Deşi a pătimit chiar prea mult. GARCIN: De ce ţi-era frică de el? ESTELLE: N-aveţi dreptul să mă descoaseţi. E de închiriat. păi da. Ca o făclie.

Numai că uşa e încuiată pe dinafară.) Voia să-mi facă un copil. . Acum sînt moartă de-a binelea. (Pauză. Nu mai are nici un rost să faci mutra asta de călău. (Pauză. trebuia sâ-ţi păzeşti reputaţia. (Cu timiditate. josnici.. E o femeie. sînt o laşă! (Pauză. Cu un ton sec şi provocator. da? Asta i-a smuls faţa? ESTELLE: Tăceţi. te implor". (Pauză. Se apropie de el şi-şi pune mîinile pe umerii lui. mi-ar părea bine. (Aruncă vestonul pe canapea. Sînt în întregime aici. tăceţi! GARCIN: Din pricina ta! Din pricina ta! INES: Un foc de armă din cauza ta. Nici unul dintre noi nu se poate salva sinCU UŞILE ÎNCHISE * 119 gur. GARCIN: Da. soneria nu merge.) Aş da orice ca să mă pot vedea în oglindă. A văzut totul. iar tu ai rîs. s-a rugat de tine.. GARCIN: Şi-a zburat creierii? ESTELLE: Păi da. Copilul l-am făcut totuşi.) Nu trebuie să fii supărată pe mine. ESTELLE: Nu. GARCIN: Şi-apoi? ESTELLE: Asta-i tot. Estelle sună. Nu merita să facă atîta caz. Dacă faci cel mai mic gest. Pe patul meu sade un bărbat. INES: Dar pe mine? Pe mine eşti supărată? ESTELLE: Da. M-am întors la Paris. era sărac. cei de-aici au încurcat toate iţele. Ce tot şuşotesc? Oare o s-o mîngîie pe patul meu? Ea îi spune câ-i ziua în amiaza mare şi că afară e soare. Am născut o fata. INES: Ai perfectă dreptate. îl amuza să aibă o fetiţă. Garcin? Poftim. (Pauză. acuma vezi lucrurile mai limpede? GARCIN: Nu ştiu.) S-a terminat. GARCIN: Ines.) ESTELLE: Poţi să rămîi fără haină. Trebuie să ne pierdem împreună sau să ieşim la liman împreună. (Pauză. (O trece un fior. GARCIN: Şi-apoi. intraţi! Nu vă jenaţi. ESTELLE: Nu sînt supărată pe dumneata. O să se sărute? Camera asta e a mea! E a mea! Şi de ce nu aprind lumina? Nu mai văd nimic. Pauză. (Are o criză de hohote înăbuşite. GARCIN: De călău. Şi a vrut s-o aibă numai pentru el. ESTELLE: Sînt o laşă. M-am dus şi-am stat cinci luni în Elveţia. Vreau să plec! Vreau să plec! (Se repede la uşă şi-o zgîlţîie. Nu mai există nici un alibi. dar era sărac. INES: Să mă ajutaţi la ce? GARCIN: Să le zădărniceşti vicleniile. Estelle se întoarce spre ei si se reazemă cu spatele de uşa.. Estelle izbucneşte în rîs. soţul meu n-a bănuit nimic. Şi-apoi? Deci tipul s-a omorît din cauza ta. fără lacrimi. (Pauză. sînteţi mulţumiţi? GARCIN: Iar tu nu voiai.) Ce ziceaţi? Adineaori parcă spuneaţi că vreţi să mă ajutaţi? GARCIN: Da. INES: Ei ce zici. Iar el a făcut ce J vrut.) GARCIN: Te-a întrebat dacă era sărac. în ce mă priveşte. era amantul ei. Era amantul tău? GARCIN: Bineînţeles. Nu-i aşa că am dreptate? INES: Dansa tango ca un profesionist. îl 118 * Jean-Paul Sartre detestam.. Mă înfricoşaţi. Ferestrele sînt larg deschise. Acuma. ESTELLE (cu vocea răguşită şi înceată): Sînteţi josnici. Pe mine nu.. Alegeţi. Nimeni n-a ştiut nimic. ESTELLE: N-aţi ghicit deloc.) Ce e? fjîS: Au închiriat-o. Am adus o Piatră mare. S-a aplecat peste balustradă şi a văzut rotocoalele de apă.) N-am putea încerca să ne ajutăm unii pe altii? INES: N-am nevoie de ajutor. presupun că am insprâvit cu pâmîntul. Poate că puţin mai limpede. într-o zi a venit.) Oh! pardon. Roger striga: „Estelle. dacă ridici mîna ca să-ţi faci vînt. ne-am despuiat pînâ la piele. te rog. îmi închipui. INES: Aşa e? Ai rîs? De aceea s-a omorît? ESTELLE: Tot aşa te uitai şi la Florence? INES: Da. Aici lacrimile nu curg. ESTELLE: Da.GARCIN: Atunci de ce ţi-era frică de el? Şi-a zburat creierii 5' glontele l-a nimerit în plină faţă. (Se uită înjur.) Mă simt golită. Asta înseamnă că sînt pe cale să orbesc. (Ridică fruntea şi se uită la ei tot rezemată de uşă. Au închiriat-o! Au închiriat-o! Intraţi. Ce aşteaptă de nu aprinde lumina? Nu se mai vede nimic. Estelle. Roger era cu mine cînd s-a născut. Ei bine.) Ce cald e! (îşi scoate vestonul maşinal.) (3ARCIN: Pleacă.) Dacă aţi şti cît va urăsc! INES (Mnd-o în braţe): Bietul meu copil! (Către Garcinm Ancheta s-a terminat. Nu mai e nimic: nu mai văd. Tăcere.) Vă urăsc. Ines şi Garcin rid. Estelle şicu mine simţim totul. Poftim. (Dă să-şi pună vestonul. G ARCIN: Şi după aceea? ^TELLE: Aveam un balcon care dădea spre lac. CU UŞILE ÎNCHISE 4117 gSTELLE: Lăsaţi-mă în pace. nu mai aud.) GARCIN: E de prisos.

ca şi cum el ar fi cel care-i pune întrebările. INES: Bunăvoinţă. îi suflă în faţă. întoarsă spre Garcin. INES: Nimic de pe pâmînt nu mai e al tău. INES: Pe cine l-a dus? ESTELLE: Pe Pierre. în spatele ei. GARCIN: N-o să prinzi nimic. Şi păstrează-ţi mila. ce aştepţi ca sâ-i rîzî în nas? Ah! ar fi fost de ajuns să-i arunc o privire. nici să dau. 120 t Jean-Paul Sartre | INES: Ştiu. repede.) Florence este blondă. GARCIN: Ce vrei de la mine? CU UŞILE ÎNCHISE 4121 ESTELLE (ridicîndu-se şi apropiindu-se de el): Pe mine poţi să mâ ajuţi. în ce mă priveşte pe mine. Nu ştiu nici să primesc. am să fac în aşa fel încît să nu-fl dăunez cu nimic. sînt multe capcane şi pentru dumneata în camera asta. ea poate sâ-l atingă cu mîna. se uită la Estelle. Oare într-adevăr eu nu mai sînt nimic? 'ES: Nu mai eşti nimic. INES: Atunci lasâ-i în pace. Dar de dumneata sînt în stare să-mi fie milă. Mi-ai promis! Repede. Altfel o să ne nenoroceşti pe toţi trei. care o priveşte fără a scoate o vorbă. (Pauză. Şi poate că am s-ol prind. Prichindelule. INES (care s-a lăsat în voia lui în timp ce vorbea şi o zgîlţîia): Nu te atinge de mine. care dintre voi ar îndrăzni sâ-mi j spună apa lui vie? Pe voi nu vă mai înşală nimeni. Crezi oare că ei nu ţi-auB prevăzut cuvintele? Şi că nu există în ele capcane pe care nu le putem vedea? Totul este capcană. Ei te pîndesc ca să vadă dacă te laşi prinsă în cursă. Ai face mai bine să-ţi vezi de treburile dumitale. Nu pot să sufăr să pună cineva mîna pe mine. INES: Cine e Pierre? ESTELLE: Un mic prostănac. ESTELLE: Era al meu. Ce tot vii să-mi vorbeşti de nenorocirea dumitale: îţi spun că ştiu tot şi că nu sînt în stare sâ-mi fie milă nici măcar de mine. Haide. INES: Arăt eu ca cineva care lasă din mîini ce-a prins? Ştiu ce mă aşteaptă. Lasă-te păgubaşa.. micuţa mea. fără să ne prindem din urmă niciodată.. Deschide-ţi mîinile. şi eu sînt uscat. GARCIN (luînd~o de umeri): Eu sînt în stare să simt oarecare milă pentru dumneata. mi-ai promis. Olga l-a dus la dancing. Uită-te la mine: sîntem despuiaţi. Nu-i aşa? Nu-i aşa? Ea poate sâ-l ţină de mîini. ESTELLE: Te rog mult. Poţi sa fii sigură că totul a fost aranjat dinainte.. Nu va fi nevoie de mare lucru. îi răspunde exclusiv acestuia.) Cu toate astea. O capcană. Şi nimic de-al tău nu mai e pe pâmînt. GARCIN: îţi dai seama oare că fata asta va fi călăul dumitale? INES: Se prea poate să bănuiesc.. bietul meu prichindel.. Olga da. Despuiaţi pînă la oase şi te cunosc pînâ-n inimă.. Dacă şi dumneata. Ines. o să te vadă prin ochii mei. O să ard. Pregătite anume pentru dumneata. ard de pe acum şi ştiu că e fără sfîrşit.. nu mă plîng. dă-i drumul. era. şi n-ar mai fi îndrăznit ea niciodată. Garcin. ESTELLE (ridicînd capul): Ajutor. l eu sînt a ta pe veci. S: Ce anume? RCIN: E o cursă.) Dacă ne dai pace. eu. Iar eu. Garcin. (Pauză. O capcană pentru ea. îi va vorbi aproape la ureche. aşa cum îl vedea Florence pe acela. încearcă numai. în schimb? GARCIN: O să mă ajuţi pe mine. Dansează împreună. ESTELLE: Ce? A mea? Ei bine. cum vrei să te ajut? Un lemn uscat. O să fugim unii după alţii ca * nişte căluşei. Olga răsuflă din greu. dar dacă am încerca? INES: Sînt uscată. De unde vrei s-o scot? Sînt putredă. încearcă sâ-l atingi. INES: îl iubeşti? ESTELLE: Acum se întorc la locurile lor. L-a dus la dancing. ha! O capcană. fără a o atinge. Dar asta e o legătură între noi: crezi că aş vrea să-ţi fac rău? Nu regret nimic. Şi dumneata eşti o cursă. Tot ce-ţi aparţine este aici. Ce-ţi pasă? ESTELLE: Era al meu. Bineînţeles că nu-l iubeam: are optsprezece ani.. va fi aruncat în foc.. GARCIN: Dar eu? (Pauză. din partea dumitale. Bineînţeles că sînt prinsă într-o capcană.. INES: Da. Ines s-a apropiat. în timpul replicilor următoare. : Adresează-te mai bine ei. Vrei coupe-papier-ul sau bronzul 122 4 Jean-Paul Sartre de Barbedienne? Canapeaua bleu e a ta. stă foarte aproape de Estelle. apoi dă din umeri): Bine. care-şi fine capul în mîini. ştiu tot: dar crezi c-o să mă las păgubaşă? O să-i vin eu de hac. ESTELLE: îşi apasă sinii enormi pe pieptul lui. GARCIN: Ea va fi unealta prin care o să-ţi vină ei de hac. Mie-mi zicea: „apa mea vie". GARCIN (o priveşte o clipă. iar eu nu sînt o corupătoare de minori. Ines: doar de un pic de bunăvoinţă. Dar ce-are a face? şi eu » sînt o capcana.INES: Iar eu. Dar Estelle. nu-i acord nici o atenţie. Şi ce dacă? Cu atît mai bine dacă le place aşa.. De ce mai dansează? Nu cumva doar ca să slăbească? Bineînţeles că nu. fetei âsteia şi mie. Garcin. să-i atingă genunchii cu genunchii ei. nu vreau să rămîn singură. Mâ iubea.. Făcute anume pentru dumneata. .

124 t Jean-Paul Sartre ESTELLE: Dă-mi drumul! Dumneata nu ai ochi! Oare ce trebuie să fac ca să-mi dai pace? Na-ţi! (O scuipă în obraz. Garcin. Mai repede! îmi spunea: ce uşoară eşti! Haide.) Nu mai aud bine. haide! (Dansează în timp ce vorbeşte. pentru totdeauna. i-a povestit tot.. te voi privi neîncetat. e cu neputinţă: de sute de ori am făcut haz amîndoi pe socoteala ei. N-o să te iubesc: te cunosc prea bine. E de-a dreptul indecent.. Bine. ESTELLE: Dar mă doreşti? GARCIN: Da. | acolo. Te văd. Pe cine crezi c-ai să-nşeli? Haide. oricum. NES: Estelle! Apa mea vie. Te implor. nu sînt un om dis* . Ea nu contează.) INES: Garcin! O să mi-o plăteşti! Pauză. e mult de cînd eşti la adăpost în inima mea. la masă sau la canapele. Ascultă: am căzut din inimile lor aşa cum cade o păsărică din cuib. distrat. (Dansează. GARCIN: Prin urmare.. dansaţi. Şi dacă nu la mine.. INES (izbucneşte în ris): Ia te uită! căţeaua se tîrâşte pe burtă în faţa lui! Şi nici măcar nu e frumos. nu sînt vinovată decît pe jumătate. zău. Să mori de rîs nu alta. e aşa de neplăcut? Am un păr de aur şi. GARCIN: O sâ-ţi dau ce-oi putea. nu. văd că-l calci pe picioare. păstrează-l. INES (poruncitor): Garcin! GARCIN (se dă înapoi cu un pas şi o arată Estellei pe Ines): Adresează-te ei. te văd. Aş. Haide! Mai repede! Mai repede! El trage de ea. ESTELLE: Am să mă aşez pe canapeaua ta. Ei hai. te-ai amuza dacă ai putea să-i vezi.. numai o clipa şi ca să dansez (Dansează. ştie toată lumea c-am zvîrlit copilul pe fereastră.. lîngâ tine. oricine ar fi bun. sînt şi apă vie. pauză. ESTELLE: O rază de soare? Ha! Ia mai lasă-mâ-n pace. Nu e mult. INES (agâţîndu-se de Garcin): Las-o! Las-o! Nu te atinge de ea cu mîinile dumitale murdare de bărbat! GARCIN (împingînd-o cu violenţa): Ajunge.. atîta vreme cît mai spui în gînd: apa mea vie. apă murdară. Garcin: despre Roger. El dă din cap cu un aer de tristeţe. Ines. Am să aştept să te ocupi de mine.Ştiţi prea j bine că sînt o scîrnâvie. Voi fi. (O ia de umeri. acuma poţi să-l ţii pentru tine." Nu. Ha! îmi spunea apa mea vie. Scumpa noastrâ Estelle! Ce-i cu asta. fă ce vrei cu el.. Ei bine. n-are urechi. cu privirea rătăcită. Cleştarul s-a făcut ţăndări pe pămînt. Şi nu va şti niciodată c-o văd. ESTELLE: Ce lucruri? GARCIN: Nu te interesează. într-adevăr nu eram. să te uiţi la ceva.) INES: Estelle! Garcin! Vă pierdeţi minţile! Doar sînt şi eu aici! GARCIN: Văd bine. „Scumpa noastrâ Estelle. Haide. I-a spus: „scumpa noastrâ Estelle". Pierre.. cleştarul s-a făcut ţăndări. face un semn către Garcin să se dea la o parte. Sînt totuşi mai plăcută de privit. Dar ce tot îi.) N-am nimic ca sâ-ţi plac. va trebui. Ce melodie e asta? îmi plăcea aşa de mult! Ah. Gîndeşte-te la mine. De ce cîntă în surdină? Mai tare! < 123 departe e! Nu mai aud deloc. I-a spus tot. Uite ca e roşie ca o pătlăgea. Garcin dă din umeri şi se apropie de Estelle. ESTELLE: Cleştarul dumitalel Ce caraghios. doi. Un. ia-mă în inima ta. Pe tine te vreau." Dansaţi! Hai dansaţi! în ritm. e Saint Louis blues. o împinge.. Nu! Nu! Nu-i spune! Ţi-l cedez. ai să te regâseşti în fundul ochilor mei aşa cum doreşti să te vezi. Vei trăi în privirea mea ca un firicel de aur într-o rază de soare. o să te uiţi la statuia de bronz. P*fc Vino! Ai să fii ce vrei: apă vie. scumpa noastră Estelle? Ia mai taci! N-ai vărsat nici măcar o lacrimă la înmormîntare. Pămîntul m-a părăsit. ESTELLE: Te voi lua aşa cum eşti. ESTELLE: Ei? Dar ea nu contează: e femeie. nu. vrei un bărbat? ESTELLE: Un bărbat. GARCIN: Mă îndoiesc. dansaţi.. ESTELLE (către Garcin): N-o asculta. S-a dus. Alte lucruri îmi umblă prin cap.. Nu puteţi face una ca asta! ESTELLE: De ce nu? Doar mă dezbrăcăm şi-n faţa cameristei. cineva s-a omorît chiar pentru mine. GARCIN: Să lăsăm mofturile. nu-i în stare să vorbească şi sa danseze în acelaşi timp. N-are ochi. ciocîrlia mea mică. apără-mâ. ia-ţi-l. şi ce dacă? INES: De faţă cu mine? Se poate?.. (Se opreşte din dans. cleştarul meu. ia-mâ în braţe..) S-a isprăvit. dar nu s-ar putea spune că ştirea l-a zguduit. INES: Eu nu contez? Puişorule. în definitiv. dar puţin îmi pasă. Nu. (Se opreşte din dans. Ines îi dă drumul brusc.dar pielea mea nu-i pentru dumneata. ai să vezi ce drăguţă o să fiu.. dar nu-i spune. cu pieptănătura desfăcută. Au stins luminile ca pentru un tangou. cleştarul meu. ESTELLE (îl prinde cu amîndouă mîinile): Nu pleca! Eşti bărbat? Dar uitâ-te la mine. ESTELLE: Asta-i tot ce vreau. nici pentru aerul lui de fetiţă. fără să clipesc din pleoape. Garcin. GARCIN: Atunci. Acuma păstreazâ-ţi-l. Ai încercat adineaori să mă îmbrobodeşti şi ai văzut bine că nu merge.) Aş da orice ca sa mâ pot întoarce pe pămînt o clipă. (Se apleacă deasupra ei. Ce-i pasă! Dansează trecînd prin privirea mea.) Bun. Ridică-mă de pe jos. ştii bine: nu sînt un mic prostănac şi nu dansez tango. Poate că te voi schimba. nu te gîndi decît la mine. „Scumpa noastrâ Estelle nu era. jumătate. N-am să mă lupt cu tine nici pentru genele lui lungi. Are tupeu să-i vorbească despre mine. despre plecarea în Elveţia. S-a întîmplat să fiu aici. deci sînt eu acela. draga mea apă vie. în spatele Estellei. despre copil. Nu mai sînt decît o piele . Nu-ţi fie frică. nu sînt aici decît pe .. uitâte la mine. în ritm. nu întoarce ochii. GARCIN (respingînd-o cu un efort): Ţi-am spus să te adresezi ei.) îţi spun că te văd.

zi şi noapte. ESTELLE: Unde voiai să te duci? GARCIN: în Mexico. căldicel. Eu am o viaţă mai grea. nu mi-e frică să lovesc o femeie. îmi plac ochii verzi.tins. Cit vă urăsc pe amîndoi! lubiţi-vă.) Am. (Trage cu urechea. : Dumneata eşti cea care ai încălcat pactul. ai refuzat să pleci la război.. Aveam de gînd să scot un ziar pacifist (Tăcere. ESTELLE: în fine. (Către Estelle. Pauză. Ines se smulge şi se dă înapoi m fundul odăii. voi fi dovedit că nu sînt un laş. trebuie să-i spui că a fugit ca un leu.) Hai să ne-ntoarcem la noi. Căci a fugit.. CU UŞILE ÎNCHISE * 125 : Dar mi-ai promis. sînt aici şi vă privesc. braţele meleH trupul meu întreg. INES: Ochii verzi? Ia te uită! Dar ţie. iar mie mi-e aşa de cald.. Te-am prevenit c-o să mi se întîmple să fiu distrat? Toţi dîrdîie. GARCIN: Nimic.) 126 4 Jean-Paul Sartre Hai! Hai! Spune ce vrei: nu sînt de faţă ca să mă pot apăra. INES: Scumpa mea. dacă mor cum trebuie. iubitule. ESTELLE: Ce vrei sâ-ţi spun? Ai făcut bine din moment ce n» voiai să lupţi. (Un gest agasat din partea lui Garcin. (Trage cu urechea.. ESTELLE: Ştiu. Uită-te la mine. Estelle? îţi plac laşii? ESTELLE: Dacă ai şti cît îmi este de indiferent.) Ei bine. voi două: nimeni nu se mai gîndeşte la voi pe pămînt..) Estelle. Dacă ai fi rămas pe loc. Iată cum au decis ei. Am nevoie ca cineva să se uite la mine în timp ce pe pămînt se vorbeşte despre mine.. ESTELLE: Şi-atunci? GARCIN: Dar oare-au fost adevăratele motive? ESTELLE (înciudată): Ce complicat eşti. m-am suit în tren. Va să zică e iama. Au închis ferestrele. drăguţul tău. m-am pomenit cu o fapta. Evident. spuneţi-i cum vreţi.) Spune-mi cel putin ce povesteşte. GARCIN: Bineînţeles.. Ines se uită la ei fără să scoată un cu vin t. î încrederea mea? dar n-am nici o încredere de dat.) Estelle. GARCIN: Fugit. Aveţi noroc. mi-ai Faceţi ce vreţi. De data asta vorbeşte despre mine. m-am urmărit pas cu pas.. ca să gîndească totuşi ceva... GARCIN: Dau din cap în timp ce trag din ţigări.) Un porc de cîine. trebuie să-mi acorzi încrederea ta. Voiam ca gestul meu să fie o mărturie. Garcin. promis. colegii mei. ESTELLE: Şi trebuia să fugi. şi-au păstrat vestoanele pe ei.. Nu mi-e ruşine de ea. dragul meu.) Vorbeam despre un alt soi de încredere. tu. (Pauză. Numai aşa. sînteţi mai tari decît mine. şi apoi.. De la fereastră la uşă. Garcin. spune ceva. şi totul ar putea să fie aşa de simplu. Mi se pare că am stat o viaţă întreagă să mă tot întreb. N-am să te slăbesc din ochi. multă vreme. Dar frica. Numai că totul a rămas în suspensie pentru eternitate. GARCIN (cu un gest obosit): Nu decid.) Ti-am spus să n-o iei în seamă. întreabâ-te. Sînt şase luni de cînd m-au. (Către cei nevăzuţi. se plictisesc. Era să mă duc la general şi să-i spun: „Domnule general. nu pot sa ghicesc ce trebuie sâ-ţi răspund. voiam să depun mărturie! Nu voiam să-mi înăbuşe vocea. mă gîndisem bine. Garcin e un laş. GARCIN: Da. Laş sau nu. plecat. Garcin? GARCIN: Urît. nu voiai să te angajezi cu uşurinţă. asta-i tot. doar nu sînt în pielea ta. Asta îl supără. M-am pîndit. am luat trenul. INES: Dar soţia dumitale. va trebui s-o săruti sub privirea mea. ura şi toate murdăriile pe care le ascundem sînt şi ele motive. asta-i întrebarea. Astea au fost adevăratele motive? Cîntăreai argumentele. (Către Estelle. Garcin? GARCIN: Soţia mea? Ce să fie cu ea! A murit. mâl stinghereşti îngrozitor. Şase luni. Nu povesteşte nimic. INES:Amurit? . ESTELLE: Ce de fasoane! Doar ai gura mea. O. în timpul scenei următoare. M-au prins la frontieră. trebuie sâ-ţi aduci aminte. f (Către Estelle.) Vorbeşte bine. îşi ia mîinile de pe umerii Estellei. Haide. (Ines izbucneşte în ris. Se apleacă deasupra ei apoi se îndreaptă brusc. Peste şase luni au să aibă o vorbă: laş ca Garcin. GARCIN: Parcă de ea e vorba! (Pauză. (Pauză. GARCIN (se întoarce spre Estelle şj o ia de umeri): Dă-mi gura ta. CU UŞILE ÎNCHISE* 127 : Voiam să depun mărturie. asta-i sigur.. trebuie să fi făcut o treabă tare urîtă ca sâ-mi ceri încrederea cu atîta insistenţă. ESTELLE: O să mai ţină mult? (Pauză.) Vino încoace..)-Ohl a fost o simplă slăbiciune trupească. E ciudat că le e aşa de frig acolo. nu plec la răzbpi!"? Ce prostie! M-ar fi închis. Am. de la uşă la fereastră. Dar de ce? De ce? în cele din urma m-am gîndit: moartea mea va decide. caută.) Mă rog. GARCIN: Taci! Crezi că am aşteptat sfaturile dumitale? Umblam prin celulă neîncetat. INES: Şi cum ai murit. probabil că ai avut motive să faci aşa cum ai făcut. E un porc.. înfierează cum trebuie. Eh! (Se apropie de Estelle. mi-ai promis! Te implor. O gîndesc moale. Se gîndesc: Garcin e un laş. Ei şi? GARCIN: De fapt. ^ AR CIN. Dar ţineţi • minte. GARCIN: M-au executat.. te-ar fi înhăţat. sînt un laş? ESTELLE: Nu pot să ştiu. Ai să mă iubeşti? ESTELLE (zîmbind): Cine ştie? GARCIN: O să ai încredere în mine? ESTELLE: Ce întrebare ridicolă: vei fi tot timpul sub ochii mei si doar n-ai să mă înşeli cu Ines. n-am refuzat cu totul. E treaba ta să decizi. ESTELLE (cu un gest de ciudă): Ei! (Pauză. numai să sărute bine. iubiţi-vă! sîntem în infern şi va veni şi rîndul meu.) Gomez e la redacţie. ce mai. dar nu spune ce trebuia făcut. Dar oare astea sînt adevăratele motive? : Ei.

cum poţi să fii aşa de naiv? „Estelle. Ines şi-a arătat ghearele. ci am curaj. Tu n-ai o bărbie de laş. ESTELLE: N-ai nimic de cîştigat. am să te las în pace cu totul. bărbaţii adevăraţi. Cît se poate de departe de tine. Nu. (Ines izbucneşte în rîs. ESTELLE: Dragul meu! dragul meu! Uită-te la mine. (Apasă pe butonul soneriei. sînt un laş?" Dacă ai şti ce puţin îi pasă! ESTELLE: Ines! (Către Garcin. fug şi eu. GARCIN: E adevărat? E chiar adevărat? ESTELLE: Vrei să-ţi jur? GARCIN: Atunci îi desfid pe toţi. (Se duce spre uşă. Nu eşti obişnuită. Estelle se agaţă de el. sigur că aş fi salvat! Vrei sa crezi în mine? Mi-ai fi mai dragă decît eu însumi. nu mai pot. iar eu te iubesc pentru gura ta. doar eu. Garcin se întrerupe şi se uită la ea. sînt. Vor muri. Tăcere.) Lasă-ţi mîna. dragul rneu. şi ne lasă numai între noi. (Estelle aleargă spre e/. Dar dacă ai vrea. părul tău nu este ca al unui laş.. sînt o mie care tot repetă unii după alţii că sînt un laş. nu te mişca. pune mîna pe mine.. că sînt cinstit. eşti o mlaştina. ce dezminţire! Dar am ieşit din joc. Soneria nu funcţionează. ciocîrlia mea. (Bate din picior. dar ce-i aia o mie? Dacă ar exista un suflet.GARCIN: Se vede că am uitat să vă spun. dacă ai face un efort. GARCIN: Vor trebui totuşi s-o deschidă. ESTELLE (blînd): Garcin! GARCIN: Eşti aici? Ia ascultă. femeile. CU UŞILE ÎNCHISE * 129 gSTELLE: îmi băteam joc de tine.. 130 4 Jean-Paul Sartre GARCIN: Vă spun c-au să deschidă. sigur! Acordă-i încredere. GARCIN: Descurcă-te cum poti. De ce-aţi fi vrut să moară? Ei hai. poftim! Asta nu-ţi ajunge? Pauză. poţi să mă crezi. pentru părul tău. cu pielea aspră. ei fac bilanţul fără să se sinchisească de mine. după ce-a stricat tot. îmi plac bărbaţii. (Rîde. Are nevoie de un braţ. prins ca un şobolan. iar eu am intrat în istorie. ai să-mi faci un serviciu. Estelle. (Bate cu pumnii în Nu mai pot sa vă suport.. GARCIN: Estelle! E adevărat? Răspunde: e adevărat? ESTELLE: Ce vrei să-ţi spun? Eu nu înţeleg nimic din toate istoriile astea încurcate. pe cei de acolo şi pe cei de aici..) Pune mîna pe pieptul meu. INES (apropiindu-se de Estelle): Ce e.. (Garcin face un gest ca să se desprindă. Nu ai gura unui laş. vom ieşi din infern. Garcin. că nu se poate să fi fugit. (Bate în uşă. Nu vreau să mă înnămolesc în ochii tăi. & De inimă rea? 128 * Jean-Paul Sarţre GARCIN: Fireşte. dacă uşa asta se deschide. Cît despre rest.) Şi ce agasantă e toată povestea! Chiar dacă ai fi un laş. n-am să-ţi mai vorbesc. soţia mea a. prostule drag! Crezi c-aş putea sa iubesc un laş? GARCIN: Dar adineauri spuneai. soneria e defectă. Nu te-am rugat să vii aici. nu pleca. Ah! de rn-aş întoarce o singură zi în mijlocul lor. D*ES (iute): N-ai să ajungi departe: uşa e-încuiată. de un braţ de bărbat care să-i înconjoare mijlocul. .) Ce este? INES (rîzînd): Dar nu crede un singur cuvînt din ce-ţi spune. INES: Sigur. ESTELLE: Prea te gîndeşti mult. tot te-aş iubi. Au să moara unul după altul: ce importanţă are ce gîndesc? Uită-i. Are un plînset ca un sughiţ şi-şi trece mîna peste faţă. care să afirme cu toată puterea că nu am fugit. nu te da înapoi. de miros de bărbat. am putea. A murit adineauri. GARCIN: Ce altceva vrei să fac? Altădată acţionam.. de dorinţă de bărbat în ochii unui bărbat. Ştiu: ţi se pare ciudat ca cineva să-ţi poată cere ajutor. te implor.. cu mîinile tari. Eşti umedă! Eşti moale! Eşti o caracatiţă. nu ai vocea unui laş. nu eşti mulţumită? M-ai scuipat în obraz ca să-i fii pe plac şi nearn certat din cauza lui. de inimă rea.) Am căzut în domeniul public. totul merge strună: războiul s-a terminat.. Dacă vrei să obţii încrederea mea trebuie să începi prin a-mi acorda propria ta încredere.) ESTELLE: Garcin! (către Estelle): Nu te nelinişti. dar nu pleca. ESTELLE (rizînd): Prostule. murit. şi au dreptate de vreme ce eu sînt mort. Dar el pleacă. lasă. INES: Unde? ESTELLE: Oriunde.. să ne iubim cu adevărat? Vezi. Nu mai e nimeni. Ha! ar fi în stare să-ţi spună că eşti Dumnezeu-Tatâl dacă ar şti câ-ţi face plăcere. GARCIN (către amândouă): Mă scîrbiţi. pentru vocea ta. el o respinge. dar vor veni alţii care vor lua de la ei consemnul: mi-am lăsat viaţa în mîinile lor.) N-aveţi de gînd să deschideţi odată? ESTELLE: Garcin.) Pleacă! Mă scîrbeşti chiar mai mult decît ea.) N-o asculta.) ESTELLE: Ce faci? GARCIN: Plec. (îi ia mina şi si-o pune pe piept. ESTELLE: Laşule! Laşule! Oh! E adevărat că eşti un laş. v Acum vreo două luni. cine ştie. GARCIN (eliberîndu-şi mîna): Ei însă nu mă uită. unul singur. nu mai vreau să râmîn singură cu ea.

GARCIN: Din cauza ei am rămas.) N-aveţi de gînd să deschideţi odată? (Uşa se deschide brusc şi Garcin e cîtpeaci să cadă. O s-o tîrîm afară şi-o să închidem uşa. Omul este ceea ce vrea să fie. tu mă mîntui dacă mă crezi. GARCIN: O să stărui atîta timp cît va fi nevoie. Estelle? (Estelle nu se mişca.) Ha! (Tăcere îndelungă. Au isprăvit: chestiunea e clasată. şi ţi-ai permis mii de mici slăbiciuni pentru că eroilor totul le este permis. fiecare are un scop al lui$ nu-i aşa? Eu. GARCIN: Tu ştii ce-i râul. Tot timpul. Numai faptele sînt hotărîtoare în privinţa celor pe care le-ai vrut. INES: Haide! Haide! Nu-ţi pierde curajul. Da. cu toate gîndurile astea în capul tău. stafia asta a torturii care abia te atinge.. Nu pe culoar.sau prea tîrziu. nu mai izbuteai sa descifrezi revelaţia din ajun. GARCIN: Viperă ce eşti! Ai răspuns la toate. Eşti un laş. aşa vreau! Şi totuşi. GARCIN: Cum? CU UŞILE ÎNCHISE * 133 . o spui în cunoştinţă de cauză. care te mîngîie şi care nu te doare niciodată destul. trebuie făcută adunarea. 132 f Jean-Paul Sartre INES: Nu va fi uşor. Nu eşti nimic altceva decît viaţa ta. mai bine biciul. ruşinea. vreau să pătimesc cu adevărat. (El se apropie de ea cu mîinile desfăcute. te urăşte. Fără îndoială pentru că au isprăvit cu mine.) Din cauza mea? GARCIN: Da. nu-i aşa? INES: Da. gSTELLE: De nedespărţit? Garcin. INES: Vrei într-adevăr să mâ convingi? GARCIN: Nu mai pot face altceva. iată-ne singuri: nu mai există nimeni. ai luat trenul spre Mexico. fierul roşu. tot ce arde. INES: Ai tot timpul. GARCIN (Mnd-o de umeri): Ascultă. ESTELLE: Eşti nebun. O să vadă ea. (Gardn dă din umeri. Te ţin strîns cu uşa. Garcin. Am mizat totul pe aceeaşi carte. ajutâ-mâ repede. plumbul topit. Estelle se repede asupra ei pe la spate. E cu putinţă să fii un laş cînd ţi-ai ales căile cele mai periculoase? Se poate judeca o viaţă după o singură faptă? INES: De ce nu? Ai visat timp de treizeci de ani că eşti un om cu inima vitează. Ti-ai închipuit c-o să plec? Nu puteam să te las aici. INES (zbătindu-se): Estelle! Estelle! Te implor. triumfătoare. dar tu. GARCIN: Pe tine trebuie să te conving: tu eşti de-un soi cu mine. nu alta! Sîntem de nedespărţit. fă un efort. voiam să fiu bărbat. de dragoste. lasă-mâ aici. GARCIN: N-am visat acest eroism. Şi dacă spui tu că sînt un laş. Şi totuşi. du-te repede! GARCIN: Nu plec. vezi cît sînt de slabă.. INES: întotdeauna murim prea devreme . Estelle îi dă drumul lui Ines si se uită stupefiată la Garcin. Tu ştii ce-i aia un laş. INES: Dovedeşte-o. nu sînt decît privirea care te vede.) Ei vezi! Ei vezi! Ţi-am spus eu că eşti vulnerabil! Ah! Cum o să mai plăteşti acum. INES: Din cauza mea? (Pauză. INES: Da. l-am ales. Nu mâ aruncaţi pe culoar! GARCIN: Dă-i drumul. Garcin? Pleacă.) Păi atunci? Care dintre voi? Care dintre toţi trei? Drumul6 CU UŞILE ÎNCHISE * 131 deschis. GARCIN (încet): Mă întreb de ce s-a deschis uşa asta? INES: Ce aştepţi? Hai. Ines. Trebuie sâ-ţi vină uşor să mă convingi.. GARCIN: Am murit prea devreme. unul. Dovedeşte că n-a fost un vis.) Ha! Uite că se desfac mîinile astea mari de bărbat. vitriolul. Mai bine o sută de chinuri. afară de voi două. auzi. cine ne opreşte? Ha! Să mori de rîs. decît tortura asta a minţii. tot ce sfîşie. tu cunoşti preţul răului. care mâ urăşti. nu mai sînt nimic pe pămînt. GARCIN: Deschideţi! deschideţi odată! Primesc tot: trasul pe roată. Uită-te la mine: am câpâţîna cam tare. colierul de fier. S-a tras o linie sub cifre. Au fost zile în care te-ai văzut pînă-n fundul inimii — aşa că ţi s-au tăiat mîinile şi picioarele. cleştii de smuls carnea. (Garcin se duce la uşă şi o închide. acest gînd incolor care te gîndeşte. în ceasul primejdiei. ESTELLE: Garcin! GARCIN: Ce e? ESTELLE: Râzbună-te. Nu mi-au lăsat timp sâ-mi sâvîrşesc faptele. Iar a doua zi nu mai ştiai ce să crezi. Caută argumente. Ce comod era! Şi apoi. Un om tare. Ines izbucneşte în fîs. ştiu. INES: Şi tu. te-au încolţit şi. (Apucă clanţa uşii şi o zgîlţîie. ajută-mă.) Bun. isprăvită. o suflare. Dar ce sperai? Nu poţi să prinzi gîndurile cu mîinile. îmi băteam joc de bani. care să se gîndească la mine. toate ^gîndurile astea care mâ privesc pe mine. n-ai de ales: trebuie să mă convingi. Aşa vreau. viaţa e acolo.Garcin n-a încetat să bată în uşă. Un laş pentru că aşa vreau eu. frica. Ea nu contează. Haide. nici măcar un laş. Ştii că pe ei nu-i mai aud. Păi atunci.) INES: Ce aştepţi. închideţi uşa. S-a făcut de zece ori mai cald de cînd e deschisă.

dar şi eu te am la mînâ pe tine. N-aş fi crezut niciodată. ce tot faci. ce mai glumă. ESTELLE: Ei bine. O lungă tăcere.. Vezi. dar eu am să te împiedic să dormi. (Seîntoarce brusc. în zadar fugi de mine. o auzi? (Murmurind. hai să continuăm.) INES: Moartă! Moartă! Moartă! Nici cuţitul. n-o să ne mai vadă. Pauză. INES: Da. GARCIN: O să mă vezi mereu? !NES: Mereu. Ce vrei să cauţi pe buzele ei? Uitarea? Dar eu nu te voi uita. vino! Te aştept. GARCIN: Dar n-o să mai fie niciodată noapte? INES: Niciodată. apăsîndu-mi mîna pe acest bronz şi toate privirile astea pe mine. Ines scoate un ţipat.. se năpusteşte asupra lui Ines şi o înjunghie de cîteva ori. Garcin cel laş o va săruta? Vă văd. Se apropie de statuia de bronz. GARCIN: Să ştii câ-i adevărat. Ea stă între noi. înţelegi? Şi sîntem împreună pe vecie. Nu pot sâtj iubesc în timp ce mă vede. ce caraghios! Pe vecie! GARCIN (rîde. Se pot face pariuri.. Ines ia cuţitul si şi-l înfige în piept cu furie. rugul. fiecare pe canapeaua M. Ines. ai să vezi ce-o să mai cînte. laşule. îl contemplu şi înţeleg că sînt în infern. sînt mulţimea. ce-aşteptaţi? Fă ce ţi se spune. Pe mine. la-mi gura. de una singură. cîntă! INES: Ce pereche frumoasă! Dacă ai vedea laba lui mare întinsă toată pe fundul tău.. E bun amorul. Ah. sînt toată a ta. (Rîde.. (îl mîngîie. : Bronzul. uitindu-se la amîndouă): Pe vecie! Cad. Vino.) Iată. o să crape. S-a şi făcut. da! Strînge-o tare. ESTELLE: Iubitule! GARCIN (respingînd-o): Lasă-mă. Ines. îşi slăbeşte strînsoarea. Mulţimea. ESTELLE: Moartă? (Lasă sâ-i cadă cuţitul. Nu-i nevoie de flăcări şi de smoală. Are mîinile umede.. N-o sâ-l ai. e ascultător ca un cîine. Se apleacă peste Estelle. eu. Bronzul e aici. (Ia coupe-papier-u/ de pe masă. mototolind stofa şi carnea. infernul sînt Ceilalţi. transpirate. sînt o mulţime. încetează să rida şi se uită unii la alţii. Garcin. Garcin? E căldicel şi adînc ca somnul.. Garcin o lasă pe Estelle şi face cîţiva paşi prin odaie. INES: Ei bine.) Va să zică ăsta e infernul. a venit momentul. laşule. vă văd. Au prevăzut c-o să stau în faţa 134 * Jean-Paul Sartre m acestui cămin. Toate privirile astea care rod. (Rîde.gSTELLE: Sârută-mă. nici ştreangul. laşule.) ESTELLE: N-o asculta. n-am să te slăbesc. ucigaşa copilului ei. Nu-i aşa. Cortina .. Vă spun că totul a fost prevăzut.) Laşule. Garcin se ridică. strînge-o! Amestecaţi-vâ căldurile. Garcin. nici otrava.) Cum! sînteţi numai două? Va credeam mult mai numeroase. ESTELLE: Cîntă! Cîntă! Strînge-mă mai tare în.. eşti nebuna? Doar ştii că sînt moartă. Doamne. Mă ai la mînâ.) ESTELLE (izbucneşte în rîs): Pe vecie. Pe mine trebuie să mă convingi. Garcin cel laş o ţine în braţe pe Estelle. ESTELLE: Cîntă..) INES (zbătindu-se şi rizînd): Ce tot faci. GARCIN: Ei. Vă aduceţi aminte: pucioasa. (Gest din partea lui Garcin.braţe. Estelle. o să-ţi lase o pată vînătă pe rochie. INES: Laşule! Laşule! Du-te să te consoleze femeile. smoala.