PARTEA A II-A

SOCIOLOGIA COLECTIVITĂŢILOR UMANE

Dacă purcedem dincolo de terminologia franceză a denumirii ştiinţei pe care o analizăm, vom descoperi şi mai adânci seve etimologice: cuvântul latinesc "socius", care înseamnă asociat, soţ, precum şi cel grecesc "logos", care înseamnă teorie, ştiinţă. Sintetizând înţelesurile acestor cuvinte, sociologia ar reprezenta ştiinţa asocierii indivizilor în grupuri şi a acestora în macrogrupuri, în colectivităţi ce caracterizează toate formele de manifestare a vieţii sociale. Sociologia colectivităţilor se fundamentează pe un tip de nevoie specific umană — nevoia de alt om.

CAPITOLUL III
41

COLECTIVITĂŢILE UMANE
III.1. Forme de asociere Cele mai importante forme ale asociere menţionate în sociologie sunt: mulţimea, colectivităţile statistice şi colectivităţile sociale. ♦O mulţime de oameni, un agregat, este o colecţie ale indivizi care se află în acelaşi loc şi în acelaşi timp, dar nu au conexiuni unii cu alţii. Ex.: un public la cinema, pasagerii din staţia de autobuz. ♦Colectivităţile statistice sau categoriile sociale sunt persoane clasificate împreună pe baza unei particularităţi comune ce le aparţine (vârstă, rezidenţă, instrucţie, venit, profesie). Această caracteristică nu este neapărat conştientizată ca bază a apartenenţei la respectiva colectivitate. Colectivităţile statistice pot constitui o premisă a formării colectivităţilor sociale propriu-zise. ♦Colectivitatea socială este un ansamblu de persoane reunite pentru a trăi şi/sau acţiona în vederea realizării unui scop comun, indiferent dacă acest scop a fost stabilit în mod voluntar de persoanele respective sau le-a fost impus. Criteriul conştiinţei apartenenţei şi scopurile comune sunt fundamentale pentru recunoaşterea unei colectivităţi sociale. Această conştiinţă este premisa constituirii unei structuri instituţionale de sancţiuni şi recompense care reglementează responsabilităţile membrilor colectivităţii, statusurile şi rolurile lor, generând astfel o formă determinată de solidaritate economică, politică, morală, religioasă. Colectivităţii sociale i se suprapune noţiunea de "grup social", ca ansamblu de persoane caracterizat de o anumită structură şi cu o cultură specifică rezultată din relaţiile şi procesele psihosociale dezvoltate în cadrul său. Ca atare, grupul este ireductibil la simpla însumare sau juxtapunere a indivizilor1. Înţelegerea sa adecvată presupune atăt o
42

viziune sistemică — în sensul în care L.Bertalanffy defineşte sistemul ca "ansamblu de elemente aflate în interacţiune" — cât şi o viziune structurală. Aceasta cuprinde elemenetele sistemului social, interdependenţa lor, relaţiile dintre ele şi relaţiile din interiorul fiecărui element în parte. Astfel, grupurile sociale apar atât ca sisteme cât şi ca subsisteme ale vieţii sociale. Şi, deşi ele posedă viaţa proprie, nu au independenţă absolută faţă de constituenţii lor, influenţa fiind reciprocă. Capacitatea umană de a întemeia grupuri se numeşte sodalitate2. III.2. Noţiunea de "grup social" şi caracteristicile sale definitorii Noţiunea de "grup social" este centrală în psiho-sociologie. Ca exemple de grupuri sociale menţionăm familia, comunităţile etnice, profesionale, societăţile ştiinţifice, clasele sociale, naţiunea. Relaţiile interpersonale se pot stabili între două sau mai multe persoane. Multiplicarea relaţiilor interpersonale generează o nouă realitate numită "grup" şi un nou tip de psihologie — "psihologia de grup". ♦Definim grupul uman ca ansamblu de indivizi istoric constituit, între care există diferite tipuri de interacţiuni şi relaţii în vederea exercitării unei acţiuni comune. Grupul vine în întâmpinarea nevoii de socializare şi reprezintă cadrul în care omul nu mai este monadă izolată. ___________________________________________
1. I. Radu - "grupul nu este un fenomen pur aditiv, un agregat de persoane aflate doar în relaţii de proximitate fizică" (p.105) 2. J. Baechler – „Tratat de sociologie”, coordonator: R. Boudon( p.64)

Studiul relaţiilor prezintă mare importanţă pentru sociologie1, ea putând fi definită, într-un anumit sens, ca ştiinţă a relaţiilor sociale, a interacţiunii umane în diferite colectivităţi, a legilor care generează relaţiile sociale în interiorul grupurilor sau dintre diferite grupuri şi colectivităţi.
43

Caracteristicile definitorii pentru grup sunt, aşadar : - condiţionarea socială, existenţa în timp, iar nu asocierea întâmplătoare; - existenţa unor relaţii în interiorul său, a unor interacţiuni ca o condiţie indispensabilă, grupul nefiind o pluralitate de indivizi izolaţi; - prezenţa unor scopuri comune, a unor idealuri; - contactul sau concurenţa cu alte gruouri; - existenţa stratificării, a diferenţierii după funcţii. Grupul reprezintă forma fundamentală a coexistenţei umane. Geneza grupurilor sociale are cel puţin trei cauze majore. a) Urmărirea unor scopuri Cauza adeseori analizată este procesul economic de producţie şi de consum , munca fiind factorul socio-genezei. Îndeosebi clasele sociale, în calitate de grupuri umane, provin nemijlocit din activitatea economică. Altă cauză rezidă în desfăşurarea unor activităţi specificumane, precum cea juridică, culturală şi educativă, care solicită conlucrarea şi asocierea. b) Reproducerea biologică c) De asemenea, menţionăm sociabilitatea ca însuşire esenţială a fiinţelor umane drept cauza cea mai adâncă.

___________________
1. I. Mihăilescu – „Sociologie generală”, pag.136

III.3. Clasificarea grupurilor sociale Vom prezenta o varietate de grupuri sociale după multiple criterii spre a surprinde pe cât posibil întreaga tipologie a acestora. Din punct de vedere cantitativ sau după dimensiunea lor avem grupuri mari (precum naţiunea, clasele şi straturile sociale) şi grupuri mici (gupa de studenţi).
44

Din punct de vedere calitativ, sau după gradul interacţiunilor, există grupuri primare (familia) şi secundare (asociaţii profesionale). Din combinarea celor două criterii rezultă câteva trăsături ale grupurilor enumerate: grupurile mari cuprind multe persoane care se cunosc doar superficial, stabilesc relaţii mediate şi oficiale. Ca urmare, intervalorizarea e slabă. Rolul acestor grupuri mari şi în general — secundare, constă în trasarea liniilor directoare ale vieţii sociale. Grupurile mici au număr mai restrâns de membri care stabilesc relaţii directe, existând între aceştia o bună intercunoaştere şi intervalorizare. Într-o oarecare măsură grupurile mici se suprapun peste grupurile primare, caracterizate printr-o asociaţie intimă şi cooperare. Aceste grupuri îşi manifestă rolul în viaţa cotidiană, sunt fundamentale în formarea naturii sociale şi a idealurilor individului. Alături de familie, mai pomenim aici grupurile de joc, de prieteni, comunitatea de bătrâni şi grupul de vecinătate (în mediul rural tradiţional). După forma lor de solidaritate, grupurile pot fi clasificate în grupuri teritoriale sau geografice (comunităţi urbane sau rurale); comunităţi de interese sau contractuale (grupuri de muncă, politice, de educaţie...); grupuri etnice; asociaţii voluntare etc. După modul de constituire sunt grupuri naturale, constituite spontan (grupul de prieteni) sau artificiale (grupa studenţilor care studiază limba engleză). În funcţie de gradul de deschidere regăsim grupuri închise (anumite societăţi de iniţiaţi precum pitagoreicii sau francmasonii) şi grupuri deschise. Spre final, penultimul criteriu analizat este apartenenţa individului la grup conform căreia există grupul de apartenenţă, la care individul participă efectiv şi grupul de referinţă — am spune noi că e grupul căruia individul îi aparţine doar prin aspiraţii, grup de la care individul împrumută normele şi valorile, având funcţie comparativă. Şi în sfârşit, amintim distincţia bazată pe prezenţa sau absenţa aspectelor oficiale în relaţiile dintre membrii grupului. În acest sens, vorbim de grupuri formale, guvernate de aspecte şi relaţii oficiale, reglementate prin norme statuate în regulamente şi prin legi,
45

cum este cazul unor organizaţii sau unităţi productive şi de grupuri informale, constituite fie ca subgrupuri în cadrul celor formale, fie în afara cadrelor instituţionalizate. Ele apar spontan, pe baza unor afinităţi, a similitudinii de comportament, fiind expresia unor manifestări mai libere, mai puţin supuse constrângerii. * Ca celulă socială reală, grupul este mediatorul între individ, personalitate şi societate.

46

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful