UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Lector univ. dr. Elena Anghel

CUPRINS

1.Delimitări conceptuale 2.Conceptul de dezvoltare umană 3.Psihologia educaţiei timpurii • Decizia de a deveni părinte Concepţia şi influenţa ei asupra educării şi dezvoltării psihologice ulterioare a copilului • Prenatalitatea si psihologia educării fătului 4.Psihologia educaţiei în cadrul sistemului familial • Psihologia naşterii şi implicaţiile ei în dezvoltarea copilului • Psihologia educării bebeluşului • Educaţia în familie în perioada preşcolarităţii şi şcolarităţii mici 5.Psihologia educaţiei în grădiniţă şi în şcoală • Teorii ale învăţării • Managementul grupului de copii/clasei de elevi • O nouă paradigmă educaţională- grupul de dezvoltare personală • Rezolvarea problemelor de învăţare prin consiliere psihologică • Rezolvarea paşnică a conflictelor în grupa de copii, clasa de elevi sau grupa de studenţi prin Comunicarea Nonviolentă (CNV) - Marshall B. Rosenberg 6.Psihologia Educaţiei în universitate - câteva principii de bază 7.Psihologia Educaţiei Adultului sau Psihologia Educaţieie pe tot parcursul vieţii – caracteristici generale 8.Psihologia educației la vârsta a treia

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI -note de cursDELIMITĂRI CONCEPTUALE
PSIHOLOGIA “Domeniul analizei legilor şi faptelor psihice ce se exprimă prin procese, trăsături, stări, caracteristici şi structuri psihice, dezvoltarea acestora în vederea înţelegerii şi folosirii lor în practica formativă şi de ameliorare a naturii umane. Psihologia are în atenţie comportamentele umane ca şi structura motivaţiilor care le animă. Studiind caracteristicile psihice, psihologia diferenţiază caracteristicile de fond ale personalităţii, dar şi cele individual diferenţiale, atât în ceea ce priveşte organizarea specifică a însuşirilor psihice ce o definesc cât şi în ceea ce priveşte investiţiile psihice ce o caracterizează pe aceasta.” “Dicţionar de psihologie”- coordonator Ursula Schiopu EDUCAŢIA “ Fenomen social de dezvoltare, formare, constituire a oamenilor ca subiecţi ai acţiunii, cunoaşterii şi valorilor, prin comunicare şi exerciţiu, prin modelarea comportamentului lor şi integrarea în activitate şi relaţiile sociale” “Dicţionar de Psihologie”-Paul Popescu Neveanu Funcţiile educaţiei: 1. Educaţia vehiculează experienţa socială fiind în acest context angajată în formarea personalităţii complex dezvoltate. 2.Educaţia are o funcţie cognitiv-informaţională vehiculând informaţii din toate domeniile. 3. Educaţia are funcţii formative privind conduitele de rol şi totodată de statut. 4. Educaţia are funcţii economice – există nu numai costuri şi amortizări ale costurilor de educaţie ci şi beneficii pe ansamblul progresului social prin educaţie: -prin învăţarea de tehnici şi tehnologii moderne are loc creşterea productivităţii -printr-o orientare şi selecţie profesională a tinerilor şi prin reconversie profesională creşte cota de beneficii adăugând productivităţii un spor (ce reprezintă cunoştinţele mai bogate , inteligenţa şi aptitudinile înorporate în muncă) 5. Educaţia are o funcţie axiologică prin faptul că oferă criterii de ierarhizare a valorilor şi de integrare a propriilor capacităţi în optica socială şi în modificările acesteia.

copsi. pe tot parcursul vieţii individului. autotransformare a fiecărui individ. dezvoltarea intereselor. PSIHOLOGIA INVĂŢĂRII se ocupă de studierea.ro Comisia de Psihologie Educaţională. de fixare şi de control. Psihologia pedagogică este o ramură aplicativă extrem de importantă a psihologiei. stimularea formării aptitudinilor. etc. Regulamentul de funcţionare . Ea are în atenţie probleme de motivaţie a învăţării – caracteristici ale formării conceptelor la diferite discipline dar şi formarea capacităţilor intelectuale. Colegiul Psihologilor din România www. după terminarea şcolii Factorii principali ai educaţiei: instituţii de învăţământ. Datele ei de cercetare sunt indispensabile găsirii acelor soluţii care să asigure progresul educativ. Psihologia educaţiei este acea componentă a psihologiei pedagogice care are in atenţia sa indetificarea şi experimentarea acelor metode şi tehnici de formare şi optimizare a dezvoltării personalităţii umane în toate etapele sale de evoluţie. Consiliere Şcolară şi Vocaţională v. Educaţia Adulţilor sau Educaţia pe tot parcursul vieţii Este un proces permanent. cu scopul de a-i spori eficienţa. de organizare a muncii în şcoală şi a studiului individual. • Factorii principali ai educaţiei sunt familia şi instituţiile de învăţământ. descoperirea şi validarea acelor metode şi tehnici care facilitează însuşirea noţiunilor şi formarea capacităţilor de orice tip. Scopul: • Înzestrarea cu un minim de comportamente şi atitudini necesare integrării tinerilor în societate.Tipuri de educaţie: Educaţia Timpurie: • Se realizează de la cea mai fragedă vârstă până la perioada terminării şcolarităţii. pe tot parcursul vieţii. instituţii de training şi formare personală. Elaborează metode de predare. instituţii culturale – accesul la aceşti factori de educaţie este strict condiţionat de nevoia de autodezvoltare. Scopul: • Perfecţionarea comportamentelor specifice diferitelor activităţi şi adaptabilitatea socioprofesională a individului PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI este parte componetă alături de psihologia învăţării a psihologiei pedagogice PSIHOLOGIA PEDAGOGICĂ este o disciplină de graniţă care studiază din punct de vedere al psihologiei dezvoltării procesul instructiv-educativ.

gândire. dezvoltarea emoţiilor primare. Psihologia educaţiei are în atenţie modul în care se produce şi se determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii. psihice şi sociale de-a lungul existenţei unei persoane. Elena Anghel CONCEPTUL DE DEZVOLTARE UMANĂ DEZVOLTAREA UMANĂ poate fi privită ca un proces de schimbări incluzând modificările fizice. scris.Lector Univ. DEZVOLTAREA se realizează de la CONCEPŢIE până la STADIUL TERMINAL. organelor senzoriale. imaginaţie. coordonarea senzorio-motorie. mers. Dr. Santrock(2002) Perioada prenatală cuprinde timpul scurs de la concepţie până la naştere când are loc evoluţia de la celulă la organism pe parcursul a 9 luni dar şi dezvoltarea unor procese psihice. impactul cu familia şi societatea. nutriţie şi sănătate · dezvoltarea cognitivă: procesele mentale utilizate în obţinerea cunoştinţelor: percepţie. modificări la nivelul muschilor. Complexitatea dezvoltării umane este dată de faptul că implică niveluri diferite: biologic. psihologic şi socio-cultural. perioadă în care achiziţionează vorbirea.termen introdus de Riegel (1973) şi dezvoltat de Santrock (2002) surprinde modifiările care se produc începând din momentul concepţiei şi care continuă de-a lungul întregii vieţi. memorie. perioadă în care copilul este dependent de adult. relaţii cu alţii. gândirea simbolică. astfel că dezvoltarea include creştere dar şi declin. · dezvoltare psihosocială: focalizată pe personalitate.John W. învăţare. creşterea în greutate şi înălţime. implicând atât diferenţieri cantitative cât şi calitative cu scopul adaptării active şi creative la mediul înconjurător. limbaj. Life-span development . Berger 1980: · dezvoltarea biologică: creşterea şi modificarea corpului. creierului. Stadialitatea dezvoltării umane . mersul. Perioada copilăriei „fragede” cuprinde primii 2 ani de viaţă. deprinderilor motrice. glandelor. .

Copilăria timpurie între 2 şi 6 ani este perioada preşcolară când copilul îţi dezvoltă deprinderi de ascultare. gândirea devine formală. se dezvoltă identitatea. periopadă în care se câştigă independenţa economică. Adultul de mijloc: 30-60 de ani. perioadă în care se extind responsabilităţile sociale şi profesionale. stăpânirea de sine – self-controlul. se învaţă intimitatea şi se nasc şi cresc copii. se dezvoltă cariera. Copilăria mijlocie şi târzie 6-11-12 ani perioada şcolarităţii mici. copilul îşi dezvoltă deprinderile de citit-scris. calcul aritmetic. se selctează partenerul de viaţă. perioada în care preocupările pentru sănătate sunt cele mai intense şi se încearcă redescoperirea unui nou sens al vieţii în condiţiile ieşirii la pensie . apar şi se manifestă noile generaţii. Adultul târziu între 60-70 de ani şi ţine până la moarte. logică şi abstractă. perioadă însoţită de modificări fizice şi fiziologice rapide şi adesea dramatice. se dezvoltă caracterele sexuale. Adolescenţa cuprinsă între 12-18-22 de ani e perioada de tranziţie de la copilărie la adultul timpuriu. conştiinţa şi imaginea de sine. au loc creşteri de greutate şi înălţime. de înţelegere şi îndeplinire a unor instrucţiuni sau norme. Adultul tânăr între 22 şi 30 de ani.

Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită. Dr. pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.” – Kahlil Gibran Majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi de ceea ce fac atunci când îşi propun să aducă pe lume un copil. Aceşti copii pot împlini totul: singurătatea. de a deveni ceea ce el visează să devină. Fiindcă ei au gândurile lor. Rezultatul? Se nasc şi cresc copii nevrotici. . trăinicia unei familii sau poate chiar o stare de doliu după o fiinţă pierdută. • eşti suficient de matur din punct de vedere emoţional ca să oferi • copilului iubirea necondiţionată şi toată libertatea de a fi el înşuşi. Puteţi să le daţi dragostea. nici zăboveşte în ziua de ieri. sentimentul pierderii. • eşti mai liniştit şi mai împăcat cu experienţele trecutului. destinul. Oricâtă educaţie ne am strădui cu toţii (familie. nu însă şi gândurile voastre. Ei vin prin voi. Devii părinte responsabil şi ai astfel toate şansele să fii un bun părinte atunci când: • îţi doreşti cu adevărat să ai un copil. Elena Anghel PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI TIMPURII DECIZIA DE A DEVENI PĂRINTE Temă de lucru: A deveni părinte este un act decizional responsabil sau presupune doar bucuria de a aduce pe lume un copil? Raspundeţi şi argumentaţi-vă punctul de vedere! Decizia de a deveni părinte “A fi părinte” este unul dintre cele mai dificile roluri pe care şi le poate asuma cineva. uneori cu tulburări somatice şi în cele mai grave cazuri cu tulburări psihice. Pentru că viaţa nu merge înapoi. Puteţi năzui să fiţi ca ei. Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine. dar nu din voi. „Copiii voştri nu sunt copiii voştri. ei nu sunt ai voştri. Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul.Lector Univ. • eşti informat sau eşti dispus să te informezi cu privire la caracteristicile şi nevoile copilului în toate etapele sale de dezvoltare. Şi deşi sunt cu voi. dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă.

dezvoltarea lor va fi profund influenţată de aceste prime momente ale existenţei lor în “reprezentarea” pe care o au părinţii lor despre ei încă din momentul apariţiei dorinţei de a fi părinte şi asumării acestui rol. ele vor permite familiarizarea participanţilor la grup cu tehnicile de lucru de tip experienţial. Apoi cresc şi ajung să trăiască ceea ce au învăţat.şcoală. să ofere adolescenţilor un climat de încredere. asupra rolurilor de gen pe care le adoptă. „Copiii învaţă ceea ce trăiesc. Să conştientizeze modul în care aceste relaţii influenţează dezvoltarea personalităţii lor. . îi pregătim astfel pentru a deveni părinţi şi a oferi copiilor lor un mediu propice dezvoltării fizice şi psihice armonioase. Să descopere care sunt stereotipurile de gen existente în şi promovate de familiile lor. Dezvoltarea personală a adolescenţilor pentru viaţa de cuplu şi viaţa de familie -mic ghid pentru consilierii psihologici şi psihologul şcolarAcest ghid este un material de actualitate: a asigura astăzi tinerilor o pregătire psihologică pentru viaţa de cuplu şi viaţa de familie este un deziderat absolut necesar pentru societatea în care trăim. Structură Secţiunea 1: conţine o serie de exerciţii care îl vor ajuta pe consilier să formeze un grup coeziv. Ne aşteptăm ca o serie de patternuri comportamental – relaţionale distructive din familia de origine să nu se mai repete la nivelul cuplului adolescentului de azi şi al adultului de mâine. Să reflecteze asupra modelelor parentale.” Dorothy Law Nolte Subsecţiuni: • • MOŞTENIREA PĂRINTEASCĂ HARTA PERSONALĂ Moştenirea părintească Obiective: • • • • • Să reflecteze la relaţiile pe care le au cu membrii familiei lor. cu modul de abordare a evenimentelor „aici şi acum”. Secţiunea 2: are drept ţintă analiza personală a adolescenţilor. analiză centrată pe conştientizarea unor elemente de umbră şi a unora ce ţin de anima negativă sau animusul negativ formate în relaţie cu figurile parentale. de acceptare necondiţionată care să le faciliteze autodezvăluirea şi explorarea personală. De asemenea. mediul) să le facem. Să conştientizeze ce tipuri comportamentale ale părinţilor lor au interiorizat.

Să descopere modalităţi de comunicare eficientă în cuplu. Să îşi formeze deprinderi de autoexplorare şi identificare a propriilor trăiri interioare. Să descopere modalităţi de rezolvare a unor probleme specifice diferitelor etape ale vieţii de familie. Să-şi descopere noi resurse personale şi să înveţe să le pună în slujba depăşirii diferitelor obstacole. Să îşi contureze o imagine realistă despre sine. Să descopere strategii eficiente de luare a deciziilor personale. Să cunoască şi să conştientizeze propriile „poziţii de viaţă” (v. Viaţa de familie Obiective: • • • • • • Să cunoască etapele vieţii de familie. Să conştientizeze şi să transforme diferite patternuri proprii de relaţionare maladaptativă: dependenţa exagerată. Berne.Harta Personală Obiective: • • • • • • Să se cunoască mai bine. A. . Să-şi formeze deprinderea de a fi atenţi la gândurile şi trăirile interioare. Secţiunea 3: este centrată pe formarea şi asumarea identităţii psihosexuale.T. asumarea rolului de dominator sau supus. Să-şi dezvolte capacităţile empatice şi să exerseze comunicarea emoţională. Să exerseze comunicarea emoţională.) şi efectele lor în cadrul unei relaţii de cuplu. pe pregătirea adolescenţilor pentru viaţa de cuplu şi viaţa de familie. Să îşi descopere abilităţi şi noi interese. a celui de salvator. victimă sau persecutor. Să identifice propriile nevoi de schimbare şi să-şi descopere resursele persoanale prin care să realizeze schimbarea în viaţa lor. Subsecţiuni: • • MISTERELE VIEŢII ÎN CUPLU VIAŢA DE FAMILIE Misterele vieţii în cuplu Obiective: • • • • • Să-şi formeze deprinderi de comunicare autentică şi asertivă. Să descopere modalităţi eficiente de exercitare a rolurilor conjugale şi parentale.

Evaluarea modulului de dezvoltare personal • Jurnal personal .

2002. Partea sufletească nu este deloc impliacată. aşa că se gândesc îndelung care dintre ele ar fi cea mai potrivită.” – Osho. la ce fel de suflet doriţi să invitaţi în viaţa voastră.. Dr. Alţii fac dragoste în mod mecanic. Cum va fi şi atitudinea voastră va fi şi sufletul pe care îl veţi atrage.Lector Univ. ca o obişnuinţă. veţi atrage un suflet inferior şi comun. Dar în ceea ce-i priveşte pe copii. Starea de spirit a celor doi parteneri îşi va pune amprenta asupra copilului ce va veni. De regulă. Dacă dorec să-şi cumpere o maşină. ca o rutină. au la dispoziţie o mie şi una de posibilităţi. abia atunci veţi putea atrage un suflet de o calitate superioară. oamenii fac dragoste după ce se ceartă. Dacă vor să-şi cumpere mobilă pentru camera de zi.. Iar alternativele sunt de ordinul milioanelor. pregătiţi-vă pentru actul amoros. Iubirea ar trebui să fie aproape la fel ca şi rugăciunea. Ea este cel mai sacru lucru care există în interiorul omului. care nu are nimic de-a face cu sexualitatea. sau care ţine de igiena fizică. şi apoi se miră că dau naştere unor spirite inferioare. De la Iuda la Isus. de ebrietate sau de oboseală a părinţilor în momentul concepţiei. ei vor deschide poarta către un suflet de natură inferioară. Nivelul lor energetic este foarte scăzut atunci. Interesant este punctul de vedere al lui Osho. Dar efectele fumatului şi ale ingerării de medicamente? . sau de două ori pe săptămânâ. ca pe ceva care trebuie oricum făcut o dată pe zi. iar cea care va decide va fi atitudinea voastră. Totul nu este decât un act mecanic. Temă de lucru: Care sunt efectele asupra copilului ale stării de tensiune. oamenii sunt complet inconştienţi de ceea ce fac atunci când fac dragoste. Nu de puţine ori. iar atunci când vă simţiţi umpluţi cu o energie de o calitate diferită. p 86. Există milioane de alternative. Dacă nu sunteţi perfect conştienti de ceea ce faceţi. De aceeea. Rugaţi-vă. referitor la acest moment al concepţiei unei noi vieţi: “De regulă. În mod firesc. oamenii fac dragoste numai atunci când se simt într-o dispoziţie foarte sexuală. Acest lucru depinde cel mai mult de mamă. sau în orice alt ritm pe care şi l-au stabilit. de fapt. Meditaţi.. voi nu vă gândiţi niciodată la ce fel de copii aţi dori. care nu are nimic de-a face cu planul fizic. ei sunt mai conştienţi. înainte de toate. de la sufletul cel mai întunecat la cel mai sfânt. Sexualitatea este guvernată însă de un centru inferior. Elena Anghel PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI TIMPURII Concepţia şi influenţa ei asupra educării şi dezvoltării psihologice ulterioare a copilului Momentul concepţiei este extrem de important.

mama va modela viaţa afectivă a celui ce se va naşte. Unele cercetări scot în evidenţă faptul că din luna a şasea copilul decodifică cu o asemenea dexteritate intenţiile materne. dezamăgire. Ceea ce copilul trăieşte în uter reprezintă fundamentul atitudinilor sale faţă de viaţă şi a modului în care percepe şi experimentează lumea. Aşadar fiecare experienţă emoţională a mamei va fi simţită şi trăită din plin de către fătus: bucurie. iar copii lor născuţi au probleme de sănătate şi tulburări emoţionale. (Abramson. preraţională şi afectivă care le fixează în memoria senzorială. 1998). visează. mortalitate infantilă. neîncredere. constituind fundaţia pentru experienţele de mai târziu. dar nu şi biberonul sau sânul unei alte femei (Verny şi Kelly. Studiile psihosomatice. . întrucât mama semnifică în mod simbolic aceasta lume. între tată şi făt? Identificaţi efecte posibile ale unor astfel de relaţii asupra fătului! Graviditatea reprezintă începutul unui nou anotimp interior: cel al iubirii necondiţionate. Rottman a realizat un studiu pe un număr semnificativ de gravide. prelogică. Respingerea acestuia de către mamă. apare şi se dezvoltă receptivitatea fătusului la contactul cu stimulii afectivi. infinite. demonstreză. ceilalţi. de informare a acestora cu privire la relaţia afectivă pozitivă mamă-făt deosebit de importantă pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. Mamele catastrofice sunt cele care s-au trezit însărcinate şi nu îşi doresc absolut deloc un copil. apud Jaques Cain.Prenatalitatea şi psihologia educării fătului Temă de lucru: Ce tipuri de relaţii credeţi că s-ar putea stabili între mamă şi făt. imaturitate) reuză sânul propriei mame. teamă de abandon exagerată asociată cu o mare dependenţă emoţională. acesta reacţionând prin răspuns şi anticipare. Ele au sarcini bune. încercând o clasificare a acestora având drept criteriu atitudinea acestora faţă de sarcină. gândeşte şi îndeplineşte în cursul existenţei sale postnatale. Cercetările arată că începând cu momentul concepţiei. Împreună cu tatăl ea are o influenţă decisivă asupra a ceea ce copilul speră. Ele se confruntă cu tot felul de suferinţe în timpul sarcinii. 1998) Aşadar. tristeţe. El identifică astfel patru tipuri de mame: · mamele ideale · mamele catastrofice · mamele ambivalente · mamele reci Mamele ideale sunt cele care atât inconştient cât şi conştient îşi doresc copilul. viaţa. Munteanu. de consiliere psihologică a mamelor în perioada prenatalităţii. atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Faptul că fătul nu poate fi păcălit este dovedit de cazurile acelor nou născuţi care în afara oricărei explicaţii medicale (stare precară de sănătate. Prin iubire sau rejecţie. încât îşi poate face o idee foarte clară despre cât este de iubit de aceasta. frică. poate conduce la scăderea în greutate la naştere. apud A. atitudinea pozitivă a mamei faţă de făt permite o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă a acestuia. de asemnea. iar copiii au o sănătate excelentă după naştere şi un traseu de dezvoltare psihologică normal. Din punctul de vedere al psihologiei educaţiei susţinem programele de pregătire a tinerilor pentru a deveni părinţi. nervozitate. de sorginte divină. că. acei copii rejectaţi de mame în perioada prenatală sunt predispuşi la alergii de tot felul în timpul vieţii. În 1999. Experienţa rezultată întipăreşte engrame în conştiinţa primitivă.

ceea ce va declanşa instalarea unor sentimente de agresivitate faţă de propria mamă. care ar putea polariza atenţia mamei. Copilul în schimb va avea o stare de fond de apatie datorită atitudinii contradictorii a mamei. Dacă. În munca clinică. care pot fi recuperate în timpul primului an de viaţă: . Fiind mereu anxioşi. aceasta va contribui la credinţa ei că va pierde şi acest copil. Mamele reci sunt cele care conştient nu-şi doresc să aibă un copil. imaginile apar în vis. visează. Aşadar. gândeşte şi îndeplineşte în cursul existenţei sale viitoare. Atunci când încearcă să verifice sau să valideze astfel de experienţe.Mamele ambivalente par a fi încântate de perspectiva maternităţii. având alte priorităţi. mai ales când aceasta nu i se adresează şi nu încearcă să-i facă distincţia fătului între stările ei şi stările acestuia. deseori mamele lor le mărturisesc: . · copii a căror existenţă a fost acceptată. mama va modela viaţa afectivă a celui ce se va naşte. alături de alte stresuri cotidiene. acompaniate de sentimentul că cineva vrea să-i omoare. Tot Rottman a realizat un inventar al condiţiilor oferite fătului în perioada intrauterină şi a identificat implicaţiile pe care acestea le au asupre dezvoltării psihologice a acestuia: · copii total doriţi de mamă Aceştia se simt extrem de securizaţi în uter. copilul are primul contact senzorial şi primele relaţii cu alţii şi cu lumea. subiecţii îşi pot aminti dacă în viaţa intrauterină au fost agresionaţi printr-o tentativă de avort. Împreună cu tatăl ea are o influenţă decisivă asupra a ceea ce copilul speră. Copiii rezultaţi din astfel de mame pot manifesta diverse tulburări comportamentale sau diferite tulburări intestinale.riscul perceperii de către făt a expulzării din uter ca un adevărat abandon matern. Foarte des. iar toată viaţa lor ar putea avea ca sens recâştigarea „paradisului pierdut”. . Prin corpul mamei. dar în sufletul lor nu sunt suficient de convinse că sunt pregătite să fie mame.riscul apariţiei unei fixaţii absolute faţă de mamă. · copii care nu au fost doriţi deloc Copiii care nu au fost doriţi pot resimţi permanent sentimentul insecurităţii existenţiale. să se regăsească şi la copil după naştere. în antecedente există o pierdere de sarcină şi mama nu şi-a plâns durerea suficient. dar inconştient par a fi foarte încântate de ideea de a deveni mamă. · copii a căror existenţă a fost binevenită dar care au suferit o serie de şocuri datorită stărilor emoţonale ale mamei Copilul intuieşte foarte mult din ceea ce mama simte şi frecvent se identifică cu ceea ce mama simte. din păcate. copiilul devenind extrem de posesiv şi de gelos pe oricare altă persoană din anturaj. gândurile şi sentimentele pe care mama le adresează copilului vor determina făurirea imaginii de sine a acestuia. uterul este experimentat drept un loc toxic: atunci când anterior s-au făcut avorturi sau au avut loc pierderi de sarcini precum şi toxicitate provenind de la medicamentele ingerate. Prin iubire sau rejecţie. ei pot manifesta probleme de imagine corporală şi stimă de sine scăzută ca şi dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi. considerând poate că nu este momentul. Uneori. mama dorindu-şi un copil de sex opus Copiii a căror sex nu a fost acceptat de către mamă vor trăi acelaşi sentiment de respingere asociat cu cel al anxietăţii existenţiale şi se vor simţi mereu inadecvaţi în propriul corp. cu teama unei potenţiale pierderi de sine sau a altora. al spaţiului de linişte şi siguranţă din perioada prenatală. Riscul poate fi acela ca fătul unei mame cu teamă de abandon puternică. datorită animozităţilor relaţiei cu partenerul ca şi stresul provocat de acestea. care le-a adus această culpă iniţială de a nu fi pe placul mamei. Ieşirea din uter poate fi pentru ei o adevărată tragedie. dar al căror sex nu. Pot apărea aici următoarele situaţii de risc. va fi permanent anxioasă şi va da naştere unui copil obişnuit să trăiască în tensiune.

în starea de regresie. calmul şi inteligenţa. cresc conştienţa. Dacă fetusul nu este dorit. eşec şcolar. ca şi încrederea sa în aceasta vor fi afectate. probleme de comunicare) şi/sau migrene. insomnii etc. Decesul tatălui înainte de naşterea copilului îi provoacă acestuia mult mai frecvent tulburări psihotice. fie dintr-o mamă ambivalentă sau rece. violenţă. că au senzaţia neplăcută de a nu aparţine acestei lumi. creşterea mortalităţii infantile. căci prezenţa maternă reprezintă primul său contact cu lumea. Patrick Drouot (1996). a aflat un lucru foarte interesant: aproximativ 20 de persoane nu au reuşit să-şi retrăiască viaţa intrauterină. nici bine. căci sunt prea multe femei care doresc să fie mame. În viaţa curentă. dar nu ştiu cum să o facă. Atunci când mama resimte anxietate. Dacă relaţia dintre mama şi copil este eronată. decât dacă un asemenea eveniment survine după naştere (M. Să nu ignorăm rolul tatălui în a o ajuta pe mamă să fie liniştită şi să trăiască bucuroasă şi plină de iubire perioada prenatalităţii. bineveniţi au la 3 luni un nivel cognitiv mai ridicat şi un ataşament mai puternic faţă de mamele lor decât cei neplanificaţi. alcoolism şi criminalitate. Ceea ce s-a constatat a fost faptul că. de a nu face parte cu adevărat din ea. Aceasta poate avea drept consecinţă o atitudine de teamă şi neîncredere faţă de femei şi poate afecta viaţa sexuală şi afectivă a adultului. fie că s-au întors în pântecul matern şi au declarat că nu simt nimic. nivelul oxigenului ce ajunge la fetus scade imediat. Unele femei refuză să admită că sunt gravide. fie că au fost capabili să "demareze". ei au întrerupt în mod voit. el simte acest lucru şi pofta sa de viaţă. o veţi descoperi întotdeauna pe mamă. reducerea dezvoltării cognitive. Aceste persoane au declarat. ce durează chiar mai multe zile. după un minut. după etapa relaxării. ostilitatea împotriva fetusului conduc la scăderea greutăţii la naştere. O tentativă de avort este trăită de fetus ca o tentativă de crimă. prima sa relaţie. fie dintr-o mamă având emoţii negative. Copiii care îşi pierd tatăl în timp ce sunt în uter prezintă un risc major de boli mentale. care îşi reprimase parţial maternitatea.p 34). aceste persoane erau născute. până ce se revine la normal. apud A."Nu am spus niciodată nimănui. de unde ştii asta?" Copilul ştie. rată crescută de schizofrenie. efectuând 100 de regresii în perioada intrauterină. Dacă veţi pătrunde adânc în nevrozele umanităţii. ceea ce se traduce prin sentimente de ignorare şi lipsă de iubire pe care copilul le resimte. spune Osho (2002. sau dimpotrivă ignorată sau ameninţată duce la consecinţe decisive asupra fătului. în cazul unor certuri violente s-au putut observa la copil atacuri de tahicardie. Singura patologie de care suferă milioane de oameni este relaţia lor cu mama. Amintirea este înregistrată în corp şi o va păstra toată viaţa acompaniată de o “înrădăcinată” teamă de respingere. atunci când mamei îi este frică. iar tahicardia mamei este urmată la câteva secunde de cea a copilului. ca să nu aibe de dus o povară psihică atât de grea. . suicid. în fine. stresul mamei. Grija tatălui pentru asigurarea unui climat securizant. frecvenţa crescută a delincvenţei şi drogomanie la vârsta adultă. Copiii planificaţi. Niskanen. Munteanu. iubitor şi protector pentru soţia şi copilul îşi va pune amprenta asupra dezvoltării armonioase atât din punct de vedere fizic cât şi psihic a fătului. În timp ce emoţiile materne pozitive ajută dezvoltarea. la un moment dat. De pildă. nici chiar prezenţa mamei lor. infecţii respiratorii. indivizii respectivi se confruntau cu diverse tulburări psihologice (angoase. în special dacă este de sex masculin. Drept urmare. Tatăl are influenţă în sensul calităţii relaţiei cu mama: faptul că viitoarea mamă se simte fericită şi în siguranţă. legăturile cu mama respectiv vârsta intrauterină de 3-4 luni sau mai târziu). bătăile inimii ei se accelerează şi automat neurotransmiţătorii sunt transferaţi fetusului. Hiuttunen şi P. 1998). întreaga viaţă a copilului va merge pe un curs greşit. nici rău.

gravida le învaţă pe femeile mai în vârstă şi pe moaşele satului acest cântec. Elementele muzicale precum tonul. De asemenea. După ce el este conceput. ea îi cântă acestuia cât timp locuieşte în uter. Sunetele includ curgerea sângelui prin venele mamei.” (Th. Cântecele pe care le audiază fetuşii au un rol important deoarece ei iau primele lecţii de limbaj în uter. fătul percepe mediul sonor în care evoluează. la 5 luni după naştere. toţi membrii tribului îi cântă nou născutului. Din momentul în care aude acest cântec. Pentru acest trib.Particularităţile dezvoltării psihologice în perioada intrauterină – modalităţi de educare – Auzul: Simţul auzului este cel mai dezvoltat simţ înainte de naştere. intelectul. ci mai ales prin cântece. se conturează ideea de copil. Anghel) Sunetele prenatale formează o componentă importantă a dezvoltării în viaţa prenatală deoarece furnizează fundaţia pentru învăţarea şi comportamentul de mai târziu. Ceea ce învaţă copilul în uter sunt patternurile de intonare a sunetelor şi frecvenţele limbajului în cultura din care fac parte. de asemenea. tonul vocii materne filtrate de ţesuturi. unul din bebeluşii studiaţi. data naşterii unui copil nu este socotită din ziua naşterii fizice şi nici din ziua concepţiei. sunetele produse de stomac. ca şi în alte culturi. muzica şi dezvoltarea umană sunt întreţesute. se răneşte sau este bolnav. ori de câte ori cade. intensitatea şi ritmul vorbirii mamei sunt. Muzica poate fi considerată un limbaj prelingvistic care hrăneşte şi stimulează corpul întreg. Conştientă de intenţia ei de a concepe un copil. Apoi. . la venirea lui în această lume. în acest trib.Copilul aude şi vocea tatălui său ceea ce înseamnă că el o poate recunoaşte la naştere.materialul atasat cursului: tipuri de ataşament) Sunetele. intestine. Aceste sunete sunt de o importanţă deosebită deoarece stabilesc patternurile de comunicare şi ataşament. Atunci când fetusul a fost stimulat de către mama lui. fredona cântecul pe care mama i 1-a cântat sistematic în viaţa lui prenatală. elemente prezente în vorbire. ataşamentul este încurajat încă dinainte de naştere. femeia se retrage în solitudine.După naştere. pentru ca în timpul travaliului şi în miraculosul moment al naşterii. Evident importante vor fi şi experienţele din primul an de viaţă. Acelaşi cântec devine o parte integrantă a ceremoniei de căsătorie (atunci când copilul devine adult) dar el îl acompaniază şi pe patul de moarte când cei dragi i-1 cântă pentru ultima oară.Diferite experimente au pus în evidenţă faptul că fetusul aude şi recunoaşte glasul matern care are asupra lui un efect calmant. Vocea care se modulează după melodie are o frecvenţă mult mai bogată decât vorbirea. în timp ce fac dragoste. liniştitor. în mintea femeii. Tocmai de aceea este securizant şi hrănitor pentru copil ca tatăl să asiste la naştere. ea se reântoarce în sat şi-1 învaţă pe viitorul tată astfel încât ei să poată cânta împreună. el manifestă deja memorie afectivă privind sunetele. O astfel de participare îşi va pune şi ea amprenta asupra tipului de ataşament pe care l-ar putea avea şi manifesta o viaţă întreagă un copil. invitând şi copilul să li se alăture. Muzica are efecte formative asupra vieţii viitoare. întâmpinat cu melodia respectivă. copilul să fie salutat. Aici. cu un anumit bărbat. La numai 9 luni. O adevărată viaţă familială în trei este deci posibilă. Inflexiunile limbii materne sunt transmise nu numai prin vorbire. în ritualuri sau în timpul anumitor iniţieri. Uterul nu este un loc tăcut. “Există un trib în Africa de Est în care arta intimităţii adevărate. până ce poate auzi o melodie. îi cântă în vremurile de triumf. afectivitatea. timbrul. data naşterii este reprezentată de momentul când. care va fi cântecul copilului pe care vrea să-l conceapă. Din a cincea lună de viaţă. ea stă şi ascultă. oase şi fluide şi vocea altor persoane care reuşit să străbată lichidul amniotic. (v. dezvoltarea simţului estetic.

care înseamnă atingere. De asemenea. Obiectivele majore ale haptonomiei sunt dezvoltarea ataşamentului dintre . gemenii în uter nu au nici o problemă în a se localiza unul pe celălalt. Haptonomia este o tehnică specială.Cu toate acestea s-a constatat că fătul e sensibil la lumină. cu pleoapele încă închise par să utilizeze o anumită "viziune" pentru a detecta locul unui ac ce intră în uter. Schimbări bruşte în dieta mamei. miros) ca şi sentimentele lăuntrice se dezvoltă pornind de la pipăit. emoţiilor putem lua legătura cu viitorul copil. afectelor. O serie de cercetări în domeniu au relevat faptul că respirând şi sugând lichidul amniotic. s-a constatat că fătuşii sug mai încet atunci cţnd nu le place gustul lichidului amniotic şi îşi opresc chiar şi mişcările respiratorii atunci când mama bea alcool sau fumează Tactul: La începutul vieţii. îl pot face confuz pe bebeluş şi pot perturba procesul alăptării. în prezenţa undelor gamma. simţuri. Simţul tactil intră repede în funcţie datorită contactului stimulativ dintre pereţii cavităţii intrauterine şi corpul copilului. Similar. ascunzându-se într-o parte sau chiar atacând acul cu pumnul pentru a se apăra. Concluzii pentru psihologia educaţiei: -expunerile mamei la anumite intensităţi ale luminii pe perioada gravidităţii este extrem de importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea armonioasă a fătului. încă din perioada uterină un stil echilibrat de viaţă copilului. atingându-şi feţele sau ţinându-se de mână. S-a constatat că dacă acest tip de stimulare se succede cu o ritmicitate constantă. copiii nenăscuţi. F. este fundaţia. Munteanu 1998) iar culoarea pe care o percepe este violet. corporal iar originea acestor blocaje se poate afla chiar în perioada intrauterină. la 20 de săptămâni. Gustul şi mirosul: Gustul se manifestă de la aproximativ 14 săptămâni iar mirosul se dezvoltă între 11 şi 15 săptămâni. gust. metodă care se numeşte haptonomie. răspunzând prin bătăi accelerate de inimă atunci când se proiectează lumină pe abdomenul mamei. fătusul devine familiar cu dieta mamei. normă. “nopţile albe” avute de mamă pot fi considerate condiţii neprietenoase de mediu de către făt. (Verny şi Kelly apud A. deci atunci când ne aflăm în universul imaginilor. -expunerea prelungită la lumina solară la orele amiezii. Din păcate foarte mulţi oameni manifestă o serie de blocaje la nivel tactil. Atingerea. crează. auz. în spatele "contactelor“ noastre se află lumea afectivităţii. fetusul este în aşteptare şi răspunde cu promptitudine. Veldman (1994) a conceput o metodă de dialog tactil între părinţi şi fetus. Toate celelalte simţuri (văz. Ceea ce descoperă haptonomia este faptul că. tact şi cuvântul "nomos" care înseamnă regulă. lege. în timpul perioadei prenatale. baza experienţei şi comunicării umane.Cert este că fetusul vede încă din luna a 7-a.Văzul: În uter pleoapele rămân inchise până pe la aproximativ 26 de săptămâni. prima senzaţie. simţul tactil este prima modalitate de a percepe ceea ce se află înlăuntrul şi în afara fiinţei. prin care pe filieră tactilă. -luminozităţile temperate ca intensitate. asociate şi cu o serie de ritmuri muzicale facilitatoare desfăşurării diferitelor activităţi sau odihnei. Conceptul de "haptonomie“ derivă din conjuncţia termenului clasic grecesc "hapsis". Nu se poate însă explica cum.

corpul înmagazinează tot ceea ce a fost trăit începând cu starea celulară. un exerciţiu creativ al minţii. Prin senzorialitate. Terry Larimore şi Graham Farrant (1986) vorbesc despre conceptul de conştiinţă celulară. Studiile din domeniul psihologiei pre şi perinatale arată cum aceste experienţe ne influenţeză în moduri de care nu suntem conştienţi. (in cazul copiilor care în perioada prenatală au locuit într-o altă ţară. Faptul că sute de persoane relatează spontan mişcări şi le dau aceeaşi semnificaţie este o dovadă certă a faptului că. indiferent de localizarea geografică. de unde pot fi aduse la suprafaţă numai cu ajutorul unor tehnici speciale (regresie hipnotică. Memoria: O serie de experimente dovedesc faptul că sistemul mnezic este dezvoltat asigurând învăţarea unei multitudini de informaţii primite prin intermediul mamei de către făt în perioada intrauterină. îi sunt familiare şi liniştitoare exprimările într-o limbă străină. suntem influenţaţi de momentul concepţiei. Studiile au relevat o intensă activitate onirică (ocupând 100% din somn) până la 30 de săptămâni. s-a descoperit că există şase mişcă ri ce apar spontan la toată lumea. o substanţă care exercită efectul invers ocitocinei. a mamei. în natură totul este memorie. Expresiile faciale. Viaţa onirică: Fetuşii visează mai devreme de 23 de săptămâni. o perioadă mai mare de timp). hormonul pe care îl secretă mama în timpul naşterii. deoarece visatul este o activitate cognitivă. Evident că acest conţinut al viselor poate fi în strânsă legătură cu ceea ce se întâmplă în viaţa mamei sale. Observând diferite persoane în momentele când accesează nivelul conştiinţei celulare. recunoaşte vocea tatălui. din al treilea trimestru al vieţii sale intrauterine. este viaţă înainte de viaţă. Starea de bine a mamei îl ajută pe făt să crească în siguranţă. Bebeluşul îşi poate reaminti cântece de leagăn care i-au fost cântate cu regularitate în perioada prenatală. Nu există materie fără memorie. toate achiziţiile mnezice recoltate intrauterin sunt uitate. Primele filamente ale memoriei încep să se înfiripe. La fel ca şi adulţii. Dacă se ia o celulă din cele care alcătuiesc spermatozoidul. similitudinea dintre mişcările respective este independentă de nivelul de informaţii pe acestă temă. de fapt sunt depozitate în inconştient. Capacitatea noastră de a regăsi mai târziu aceste amintiri este condiţionată de producţia de ACTH. limbă vorbită de părinţi frecvent in perioada prenatalităţii lui. . Tactul este primul dintre simţuri şi unde este tact este şi memorie. Spermatozoidul este deja memorie. Frecvenţa viselor se diminuează treptat. perioadă care şi-o petrec mai mult timp dormind decât o vor face vreodată după ce se nasc. în creierul fetusului. ingerare de substanţe psihedelice. de cultura căreia îi aparţin sau de nivelul de educaţie. Din luna a-6-a funcţionează unele scheme de memorie care urmează modele recognoscibile. Acesta este un lucru semnificativ. se obţine din partea ei o reacţie tactilă. Datorită producţiei de ocitocină. care reflectă nefericirea ne spun că visele pot avea un conţinut plăcut sau neplăcut. să se obişnuiască cu un mod de viaţă securizant propice dezvoltării pe multiple planuri. fetusul experimentează somnul cu vise prin mişcări oculare vizibile. decât cea natală. zâmbetul.părinţi şi copil. prin exersarea capacităţii de sincronizare motrică între mamă şi copil. o largă varietate de trăiri. Ea este reprezentată de cele mai timpurii experienţe ale noastre. respiraţie holotropică etc). incluzând concepţia şi experienţele separate ca fiind spermă sau ovul. In plus. ce reprezintă memoria înscrisă în corpul nostru. precum şi optimizarea naşterii. ajungând la 50% înainte de scadenţa naşterii.

Dacă triesc în încurajare. copiii învaţă respectul. copiii învaţă răbdarea. Dacă trăiesc în laudă. Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol. copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi. Dacă trăiesc în ostilitate. copiii învaţă să se simtă vinovaţi. “Profeţiile autoîmplinite” pozitive sau negative îşi au şi ele sorgintea în această perioadă intrauterină. Dacă trăiesc în onestitate. copiii învaţă să fie generoşi. Dacă trăiesc înconjuraţi de milă. copiii învaţă să fie încrezători. copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.Optimismul sau pesimismul se învaţă încă din această perioadă. copiii învaţă autocompătimirea. Dacă trăiesc în aprobare. Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere. Din nou educaţia adultului pentru a deveni părinte apare ca fiind esenţială pentru asumarea unui moment propice pentru manifestarea paternităţii sau maternităţii. copiii învaţă că este bine să ai un ţel Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi. copiii învaţă să fie drepţi. Dacă trăiesc în gelozie. copiii învaţă respectul pentru adevăr.L. copiii învaţă să iubescă. copiii învaţă să fie timizi. 2001) . Harris. Dacă trăiesc în toleranţă. copiii învaţă să simtă invidia. Dacă trăiesc în acceptare. Cum se formează copiii noştri? „Dacă trăiesc în critică şi cicăleală. Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie. Dacă trăiesc în ruşine. Nolte şi R. copiii învaţă să fie anxioşi. copiii învaţă să se placă pe sine. copiii învaţă să fie agresivi. copiii învaţă preţuirea. Dacă trăiesc în prietenie.” (D. Dacă trăiesc în siguranţă. copiii învaţă să condamne. Dacă trăiesc în corectitudine. Dacă trăiesc în teamă.

temători. sau opere artistice. Donald Winnicott (1940). În viziunea autorului. nontraumatică şi conduce la creşterea puterii egoului şi a stabilităţii. înmormântare. respiraţia holotropică. care poate fi traumatică numai dacă apar o serie de complicaţii: travaliul prelungit. la copil dacă imediat după naştere se produce separarea acestuia de mamă. reprezentant al psihologiei transpersonale. fantasme. El afirmă că o naştere normală este constructivă. Amintirea a tot ceea ce a însemnat naşterea pentru fiecare. La copil apare. dezmembrare ar trimite la eliberarea dureroasă prin naştere.” (1990) Otto Rank (1924): pleacă de la ideea lui Freud şi vorbeşte despre „traumatismul naşterii” ca fiind prima experienţă umană încărcată de durere şi avertisment pentru toate durerile ce vor urma în viaţă. un loc calm şi securizant şi aruncarea într-o lume rece şi ostilă. ar traduce existenţa intrauterină. Acestea vor ieşi la suprafaţă în situaţii dificile de viaţă şi îşi vor pune amprenta asupra alegerii modalităţilor individului de a răspunde la stres. din perspectiva acestui autor. tot în viziunea lui Rank. dar o naştere traumatică lasă cicatrici permanente individului. Stanislav Grof. trauma reală este determinată de părăsirea matricii materne. dorinţă ce îl ajută să depăşească momentul dificil al naşterii. supăraţi şi necomunicativi pentru tot restul vieţii. autorul unei metode de psihoterapie transpersonală. consideră naşterea ca şi Winnicott. lovire. susţine şi el importanţa momentului naşterii pentru întreaga dezvoltare psihică ulterioară a individului. El vorbeşte de producerea unei traume majore. este în viziunea aceluiaşi autor. o întreagă imagerie ţinând de străfundurile inconştientului. imaginiile de înec. îngropate adânc în dezvoltarea sistemului nervos al nou născutului. De asemenea toate visele reprezentând peşteri. ardere. Arthur Janov (1969). considerand-o ca fiind intim legată de experienţa anxietăţii: „naşterea este importantă numai din cauză că este prima sursă a anxietăţii şi astfel sursa prototipului anxietăţii.Naşterea şi primul an de viaţăPsihologia Naşterii şi implicaţiile ei în dezvoltarea copilului Poate fi naşterea considerată o primă traumă a copilului care vine pe lume? Sigmund Freud (1909): şi-a manifestat interesul pentru experienţa naşterii. demonstrând violenţa la care este supus fătul. o experienţă copleşitoare. Elena Anghel Psihologia educaţiei în cadrul sistemului familial . cu efect pe termen lung.Lector Univ. iar atunci când limita îndurării dispare. . îngropare fie că se exprimă în vise. Copii traumatizaţi în uter şi în timpul naşterii sunt cei despre care Winnicott afirmă că ar putea rămâne hipersinsibili la stres. travaliul prelungit. El neagă însă faptul că naşterea ar fi întotdeauna traumatică. observă şi el existenţa unei legături între etapa naşterii de care se fixează inconştientul unei persoane şi profilul său psihologic. acesta este înlocuită prin dorinţa de moarte. ca şi cum în timpul etapelor naşterii este determinat nucleul central în jurul căruia se va constitui personalitatea de mai târziu. turnuri şi toate scenariile de închidere. Traumele perinatale. gropi. o mare dorinţă de a trăi. naşterea în poziţie inversă. Astfel. psihiatru şi psihanalist englez. Dr. sunt.

” – (1998. (1990). p. psiholog şi autor al cărţii Mintea unui nou născut. • în ceea ce priveşte invocarea elementelor naturii.87) A da naştere şi a te naşte reprezintă experienţe arhetipale de o mare importanţă spirituală şi emoţională. Prenatală şi Sănătate (1983). a realizat un studiu pentru a compara amintirile adulţilor (ce îşi retrăiesc naşterea în timpul terapiei prin hipnoză) cu cele ale mamelor şi ale altor persoane ce au fost prezente la naştere. scrie. odată cu naşterea copilului se naşte şi ea întrucât niciodată o femeie nu va mai fi aceeaşi după ce a devenit mamă. un poem. prin crearea anumitor ritualuri. În această carte sunt evidenţiate idei precum: · fătul are acces la toate sentimentele gândurile şi visele mamei sale. prezenţa unui cristal reprezintă cel mai bine elementul pământ. nr 2. Revista de psihologie aplicată. Janus ajunge la concluzia că o mare parte din bolile psihosomatice au puternice rădăcini în perioada perinatală. Iată o mostră de ritual: • crearea unui cerc. ci un sâmbure de viaţă şi mister. Un alt studio arată că femeile sunt predispuse către naşteri uşoare atunci când au învăţat povestea propriei naşteri. pe care au trăit-o înainte de propria naştere. surprinse în cartea sa Ecouri din uter. Există o paletă largă de încercări pentru a reda naşterii caracterul de sacru. S. La noi în ţară. 4. Important este ca însăşi femeia să identifice şi să folosească acel tip de ritual care se mulează cel mai bine personalităţii sale.Thomas Verny. Propria experienţă a mamei de a se fi născut modelează expectaţiile de a avea un copil. Prin studiile sale. Ludwing Janus (1991) consideră că efectele traumatice ale naşterii pot fi compensate de modul în care copilul este primit de către părinţi. un dans) sau articole de îmbrăcăminte. Rezultatele au arătat existenţa unei congruenţe între ceea ce işi amintesc adulţii în stare de hipnoză depre propria naştere şi ceea ce povestesc martorii prezenţi la acest eveniment. nr. uşurează femeilor procesul naşterii. jucării etc. Grof este cel care a descoperit faptul că femeile tind să-şi imagineze procesul naşterii în termenii experienţei pe care au avut-o la naştere. nu este o aglomerare amorfă de celule. căruia îi datorăm protecţie şi respect. Tocmai de aceea. • un cadou pentru mamă sau pentru viitorul copilaş. ceea ce va determina apariţia unei anxietăţi bazale de abandon ce va însoţi copilul toată viaţa. . este o formă de rejecţie şi poate reprezenta o întrerupere a ataşamentului mamă-copil. 1993. Revista de Psihologie. pe când altele sunt confruntate cu fantomele trecutului. Psihologia copilului şi adolescentului (1998). În timpul sarcinii unele femei revin la starea de fericire. cadou care poate fi simbolic (un cântec. fondatorul Asociaţiei de Psihologie Perinatală. Aşadar conştientizarea condiţiilor în care au fost aduse pe lume. Această cercetare pune în evidenţă sensibilitatea nou născutului şi receptivitatea lui la condiţiile mediului. cu amintirea unui uter neprimitor sau a unei naşteri traumatizante. Viaţa secretă a copilului nenăscut. apoi a unui altar cu articole speciale pentru mamă. 2002. „Chiar dacă psihologia prenatală este o disciplină în plin proces de întemeiere. având un sex diferit faţă de cel dorit. alături de John Kelly. plus ceea ce este necesar din punct de vedere medical. · un ataşament prenatal determină calitatea relaţiei mamă-copil: · iubirea protejază fătul şi poate atenua impactul tensiunilor externe · naşterea şi experinţa prenatală formează fundaţia personalităţii umane. datele acumulte până acum sunt indeajuns de elocvente pentru a demonstra că fiinţa care se plămădeşte în uterul matern. Orizontul mirific al psihismului prenatal. acelaşi autor evidenţiază faptul că dezamăgirea produsă de naşterea unui copil. David Chamberline. de completitudine. Anca Munteanu a studiat pentru prima oară psihologia prenatală şi a scris o serie de articole şi cărţi centrate pe această problematică: Responsabilităţile cuplului parental din perspectiva psihologiei prenatale. O femeie gravidă se află într-o stare privilegiată de creaţie.

Comportamentul ritualic. deci nu mai există coerenţă. pentru ca fiecre celulă a corpului să fie implicată în acest ţipăt. de multă suferinţă acumulată. Acesta este mult mai sensibil la experienţele prin care trece decât un adult. intrăm într-un spaţiu sacru prin exprimarea unei dorinţe sau rugăciuni. Dacă i s-ar permite să plângă. 51) recomandă părinţilor să lase copilul să plângă. Mama îi asigură primele legături umane. Soluţii de resacralizare a naşterilor şi de reîntărire a legăturii securizante emoţional dintre mamă şi copil. dacă plânsul lui se opreşte prematur. frustrările lui sunt blocate. el s-ar purifica. naşterea este astăzi un proces uşor desacralizat. • pentru foc este binevenită o candelă deoarece atunci când o aprindem la un nivel mai profund. în ciuda tehnologiei moderne utilizate. copilul este pus undeva. Tocmai de aceea Osho (2002. de a o reintegra ritmurilor naturii. pentru venirea pe lume a noulul născut. „ Plânsul este pentru copil o necesitate profundă. şi de multe ori adulţii nu le oferă ceea ce ei chiar au nevoie. Practic aceasta este cea care îi va asigura protecţia şi îl va ghida prima în această lume absolut plină de neprevăzut pentru noul născut. tămâie sau o pană. În caz contrar. Cu fiecare ţipăt ei trec printrun catharsis. nu mai este purtat. deci nu mai poate fi vorba de permanenţă. îndeplineşte un rol cu iz psihanalitic şi anume poate fi utilizat drept mecanism de defensă împotriva anxietăţii şi poate constitui în acelaşi timp o ancoră pozitivă. nici un cadru de referinţă. singura acţiune pe care o poate iniţia este ţipătul de protest. Datorită acestei întreruperi bruşte senzorio-motorii şi psihologice.” Un copil nou născut este născut fizic. când copilul se află într-o stare de conştiinţă în care totul este senzaţie şi se confruntă pentru prima dată cu un mediu străin lui până atunci. o mandală. Experienţe ale mamelor prezente în sală despre naşterea proprilor copii. Am putea spune că. • pentru eter. Şi ele încep să se acumuleze. Astăzi condiţiile în care se produce naşterea sunt destul de nefaste acesteia din punct de vedere psihologic. Dacă nu sunt satisfăcute promt. sugarul trăieşte o stare de . În Occident a apărut o terapie care nu face altceva decât să-i permită omului să ţipe cât mai deplin. de a elimina. iar momentele se succed cu repeziciune. de cele mai multe ori. cu ajutorul căruia să califice sau să înţeleagă impresiile şi senzaţiile care îl copleşesc. iar experienţa cu mama îi va influenţa modul de a-i privi pe ceilalţi. de a respira. Copiii au multe frustrări deoarece nu ştiu a exprima clar ce vor. Psihologia educării bebeluşului Imediat după naştere. el se poate elibera de multă durere. Ţipetele lor reprezintă aşadar o necesitate adânc înrădăcinată în ei. O serie de reflexe înnăscute satisfac nevoia de somn. Dacă are încredere în mamă – încredere pe care o capătă în funcţie de satisfacerea nevoilor de către aceasta – el va avea un sentiment de încredere fundamental faţă de lume. pe lângă încercarea de a o relega pe mamă de divinitate.• elementul apă poate fi prezent printr-o formă marină sau un bol cu apă (în bolul cu apă nu se pun plante tăiate care pot semnifica utilizarea instrumentelor chirurgicale). p. După naşterea fizică. are nevoie de foarte multă atenţie şi căldură din partea mamei sale. dintre tată şi copil. deoarece el nu are nici un precedent. naşterea lui psihică se va realiza datorită contactului cu mama. • pentru aer. Foamea şi setea sunt sugarului satisfăcute de către alte persoane. Se spune că dacă omul ţipă atât de nebuneşte încât întregul lui corp ţipă odată cu el. Iar mai târziu psihologii vor spune că omul are nevoie de un „ţipăt primar”. Numai în braţele ei copilul poate regăsi unitatea pe care a trăit-o în uter.

· tată.. Mai mult începe să capete un înţeles o realitate personală sau psihică interioară a bebeluşului. “Bebeluşul şi îngrijirea maternă formează împreună un corp comun” „În cele mai timpurii stadii. înseamnă într-o anumită măsură şi o dezlegare a îngrijirii materne de ceva pe care. Bebelusul nu poate să existe decât în condiţiile ÎNGRIJIRII MATERNE. Termenul de „a vieţui împreună cu” implică relaţii de obiect şi despărţirea bebeluşului de stadiul de a fi parte din mamă sau perceperea de către acesta a obiectelor ca fiind exterioare faţă de sine. Mai concret spus. Un număr de procese sunt iniţiate în cursul etapei de susţinere. (. Satisfacerea acestor nevoi implică prima relaţie socială a copilului şi primele experienţe de viaţă. teoria călătoriei de la principiul plăcerii spre princiupiul realităţii. · mamă şi bebeluş vieţuind împreună – funcţia tatălui de a interacţiona mediul mamei nu este cunopscută de bebeluş în acest stadiu. cu o ponderă însemnată în structura personalităţii sale.) O dezvoltare ulterioară reprezintă capacitatea de a stabili relaţii de obiect. Termenul de „susţinere” este folosit pentru a descrie întreaga ofertă materială şi emoţională furnizată de mamă bebeluşului. „agresivitatea ajunge să fie separată de trăirea erotică după o perioadă în care a existat un grad de intricare. de separare a Eului de Non-Eu. În acest fel funcţiile de a lua înăuntru şi de a scoate în afară capătă un înţeles. Această schimbare este strâns legată de trecerea bebeluşului de la a fi unit cu mama la a exista separat de . Urmează apoi întreaga poveste a proceselor secundare şi a funcţionării simbolice şi a organizării unui conţinut psihic personal. mamă şi bebeluş vieţuind toţi împreună. care formează o bază pentru visat şi pentru relaţiile vii. iar sănătatea. respectiv al îngrijirii materne.. Potenţialul înnăscut al bebeluşului include o tendinţă de a creşte şi de a se dezvolta. Îngrijirea parentală satisfăcătoare poate fi clasificată în mare în trei stadii care se suprapun parţial: · susţinere. şi anume bebeluşul şi îngrijirea maternă. anterioară etapei de vieţuire împreună. În acest stadiu bebeluşul trece de la o relaţie cu un obiect conceput subiectiv la o relaţie cu un obiect perceput obiectiv. Cealaltă jumătate a teoriei relaţiei părinte-bebeluş priveşte îngrijirea maternă. p. Cuvântul cheie în ceea ce priveşte bebeluşul este DEPENDENŢĂ. bebeluşul şi îngrijirea maternă îşi aparţin reciproc şi nu pot fi dezlegate una de cealaltă. În acest fel bebeluşul ajunge să aibă un înăuntru şi un în afară şi o schemă corporală. Aceste două lucruri.” (2004. În faza de susţinere începe procesul de individuare a bebeluşului. respectiv de la autoerotism la relaţiile de obiect. respectiv calităţile şi schimbările petrecute în mamă destinate să întâmpine nevoile specifice şi în schimbare ale bebeluşului spre care ea este îndreptată. se dezleagă şi disociază în cadrul stării de sănătate. Potenţialul înnăscut al bebeluşului şi soarta acestuia: Îngrijirea maternă satisfăcătoare permite dezvoltarea potenţialului individual al bebeluşului şi transformarea lui în copil care se îndreaptă spre o existenţă independentă. 47) Jumătate din teoria relaţiei părinte-bebeluş a lui Winnicott îl priveşte pe bebeluş şi este teoria călătoriei bebeluşului de la dependenţa absolută prin dependenţa relativă spre independenţă şi. care înseamnă de fapt atât de multe lucruri. din acel moment îl vom numi bebeluş sau mai degrabă un copil care începe să crească.disconfort fizic şi de tensiune psihică ce poate deveni intensă şi dureroasă. Cel mai important este „răsăritul” inteligenţei. Activarea acestui potenţial se face diferit în funcţie de aspectul favorabil sau nefavorabil al condiţiilor de mediu. Încep să se individualizeze comportamnetele impulsive de bucurie şi agresiune. în paralel.

aceasta sau la a se referi la ea ca separată şi „ne-mine”. Această dezvoltare nu este specific legată de susţinere, ci este un apanaj al etapei de „a vieţui împreună cu”” Winnicott (2004, p.55) Din perspectiva aceluiaşi autor desprindem trei tipuri de dependeţe ale bebeluşului de îngrijirea maternă: a) dependenţa absolută În această etapă bebeluşul nu are mijloacele prin care să ia cunoştinţă de îngrijirea maternă. El nu poate avea control asupra a ceea ce este bun sau rău ci se află în poziţia de a profita sau de a suferi de pe urma acestora. Dacă mama e disponibilă pentru el, bebeluşul va trăi în siguranţă şi-şi va dezvolta încrederea în lume. Dacă mama nu este disponibilă, el se va afla într-o stare de continuă nesiguranţă datorită frustrărilor acumulate din nesatisfacerea dorinţelor de bază şi va învăţa că lumea este ostilă şi nu trebuie să aibă încredere în ea. b) dependenţa relativă În această etapă bebeluşul ia cunoştinţă de nevoia sa de anumite detalii ale îngrijirii materne şi începe din ce în ce mai mult să poată să le lege de nevoile personale. c) spre independenţă Bebeluşul dezvoltă mijloace de a se descurca şi fără îngrijirea propriu-zisă. Aceasta se îndeplineşte prin cumularea amintirilor despre îngrijire, proiectarea nevoilor personale şi introiectarearea detaliilor îngrijirii, cu dezvoltarea unei încrederi în mediu. Aici trebuie adăugate elementele înţelegerii intelectuale, cu enormele sale implicaţii. Rolul îngrijirii materne: Vine în întâmpinarea nevoilor fiziologice şi psihologice ale bebeluşului. Include întreaga rutină a îngrijirii de-a lungul zilei şi a nopţii, şi nu este la fel pentru nici un alt bebeluş întrucât fiecare bebeluş e unic, iar unicitatea lui trebuie acceptată şi respectată. „Susţinerea” include în special ţinerea în braţe a bebeluşului. Aceasta este o formă de iubire, iubire care însă trebuie să ştie să fie dată. Există persoane care pot ţine în braţe un bebeluş şi persoane care nu pot să facă acest lucru. Acestea induc rapid bebeluşului un sentiment de nesiguranţă şi un plâns speriat. Trecerea de la fuziunea cu mama la independenţă se poate face treptat sau brusc, rolul mamei fiind esenţial: acela de a-l lăsa pe bebeluş să-şi exprime singur nevoile şi de a acţiona din ce în ce mai rar ca şi când ar şti ceea ce şi-ar dori bebeluşul. Fără şi această separare a mamei de copil, şansele ca acesta să rămână într-un stadiu de veşnică regresie sunt foarte mari. Această separare a mamei de bebeluş va putea fi ajutată şi de un tată atent şi protector atât cu nevoile mamei cât şi ale copilului. Francoise Dolto constata fapătul că, în raport cu cei doi părinţi, copiii se situează simultan într-o triangulaţie mamă – tată –copil care începe încă din clipa conceperii copilului. „Diada” mamă-copil este o expresie folosită de dr. Berge. Această diadă există, ea acoperă realitatea epocii când sugarul nu poate fi separat de mama lui fără primejdia unei rupture existenţiale. Este vorba de o stare de fuziune între organismul copilului şi organismul mamei, stare a cărei rupere sau chiar numai suspendare de durată provoacă efecte ce pot să nu fie impresionante pe termen scurt, dar sunt de neşters pe termen lung. Urmele acestor rupturi precoce se regăsesc în psihoterapia adultului ca tot atâtea etape primejdioase trăite după naştere. Diada continuă, timp de şapte, opt, nouă luni maximum, viaţa fetală în viaţa aeriană. Dar ea nu exclude câtuşi de puţin triangulaţia mamă-tată copil, în care copilul a fost unul dintre poli chiar din clipa conceperii lui şi care există chiar din acel moment. De fapt, diada este totdeauna o triangulaţie. Mai trebuie însă ca şi mama să sublinieze ulterior importanţa pe care o are pentru ea „vocea tatălui”. Or, destule mame „îşi adjudecă”, dacă pot spune astfel, copilul, „se împăunează” cu el: este numai şi numai

copilul lor şi nu fac nimic pentru ca tatăl să intre în contact cu el, când de fapt ar trebui să-i vorbească despre el copilului, să-i spună: „Uite, vine tata. Ştii că atunci când era în burta mea vorbea cu tine”. Aşadar: Copilul vine pe lume unificat. Realitatea cuplului parental simbolizează în ochii copilului complementaritatea contrariilor ce asigură menţinerea lumii, motiv pentru care acesta ţine foarte mult la menţinerea unităţii cuplului părinţilor săi. Predispoziţia lui naturală pentru adaptarea echilibrată la mediu, îi permit copilului să-şi găsească în mod spontan un tata sau o mamă de substitut în condiţiile în care cei naturali nu răspund nevoilor sale fundamentale. Relaţia sugarului cu tatăl este esenţială în dezvoltarea psihosocială a acestuia Un tată învaţă să se poarte cu copilul mic la fel cum mama învaţă şi ea. Raporturile de încredere şi dragoste necesare relaţiei dintre tată şi copil îşi au debutul în această perioadă. Tatăl poate învăţa la rândul lui cum să-i facă baie sugarului, cum să-i dea de mâncare şi, mai ales, cum să se joace cu el. Pe lângă raporturile armonioase ce se încheagă între tată şi copil, în timp ce tatăl este lângă el mama se va putea odihni. Ar fi nedrept să se bucure numai mama de primul surâs, de prima manifestare de bucurie a sugarului. Aceste evenimente trăite de întreaga familie consolidează relaţiile şi contribuie la climatul armonios al familiei, factor de importanţă covârşitoare pentru dezvoltarea psihosocială a copilului. Alimentaţia sugarului şi implicaţiile ei în dezvoltarea personalităţii copilului Alimentaţia naturală este cea mai bună pentru copil. Dincolo de argumentele de ordin pur medical, o serie de argumente psihologice susţin ca alimentarea sugarului să se facă de către propria mamă la sânul ei. Copilul dobândeşte prin lapte ceva din caracterul femeii care-l hrăneşte. Alimentaţia copilului cu lapte este modalitatea prin care noul născut primeşte prima dată iubirea, protecţia şi susţinerea vieţii sale de către propria mamă. Se spune că pe pământul făgăduinţei (ţara, pământul sunt totdeauna simboluri materne) curge lapte şi miere. Dar mierea simbolizează dulceaţa vieţii, dragostea de viaţă şi fericirea de a trăi. Cele mai multe mame sunt capabile să dea copilului lor lapte, dar numai o mică parte din ele îi pot da şi miere, spune Eric From (1995). Ca să poată da miere, o mamă trebuie să fie nu numai o mamă bună ci şi o persoană fericită, deci înconjurată de aura dragostei şi a mulţumirii sufleteşti. Şi pentru aceasta tatăl copilului are un rol extrem de important de a asigura mamei starea de permanentă beatitudine pe care să o transmită copilului prin laptele ei. Alimentaţia naturală trebuie să-i fie dată copilului la cerere. Ori de câte ori acesta are senzaţia de foame, ea să-i fie imediat satisfăcută, făcându-l să se simtă liniştit şi încrezător în cei din jur. Amânarea satisfacerii nevoii de hrană îi dă copilului o stare de nemulţumire, de neîncredere în mama sa, de agitaţie, care îl va face să-i fie teamă de viaţă. Fiecare copil are propriul lui ritm de masă, iar respectarea acestuia este absolut necesară, stisfăcând în felul acesta nevoia de acceptare necondiţionată a copilului, a personalităţii sale care începe să se construiască o dată cu momentul concepţiei. Joaca şi nevoia de cunoaştere a sugarului creionează direcţii de dezvoltare a personalităţii sale Copilul vine pe lume neavând conştiinţa propriului „Eu”. Dacă observăm un sugar de câteva săptamâni, îl vom surprinde jucându-se cu propriile picioare şi mâini: le mişcă, le priveşte ca pe nişte

obiecte, nişte jucării care există independent de corpul lui. Oferind copilului cât mai multe posibilităţi de a cunoaşte obiecte, îl ajutăm să perceapă diferenţa dintre el, ca persoană de sine stătătoare, şi restul lumii. Totodată îi dezvoltăm interesul pentru cunoaştere şi-i dezvoltăm de timpuriu inteligenţa. Tocmai de aceea este recomandat a oferi copiilor din primele zile jucării care să le stimuleze simţurile: văzul, auzul, mirosul, jucării pe care din primele luni să le poată pipăi, apuca, duce la gură, privi, etc. Pot fi lucruri obişnuite din casă sau pot fi jucării cumpărate, toate foarte viu colorate şi „zgomotoase” sau muzicale. Prezenţa părinţilor este absolut necesară, o prezenţă zâmbitoare, caldă şi implicată în jocul bebeluşului. Părinţii trebuie să vorbească copiilor ori de câte ori sunt implicaţi în activităţi comune. Chiar dacă iniţial aceştia nu îi înţeleg, se familiazizează cu vocea adulţilor, voce care îi securizează şi îi ajută să identifice, după tonalitate, starea de mulţumire sau nemulţumire a părinţilor, de bucurie sau tristeţe. În felul acesta copii descoperă şi învaţă stările emoţionale. Dacă sugarul stă liniştit şi nu plânge, unele mame îşi văd de treabă şi nu-i oferă stimularea senzorială şi intelectuală de care are nevoie. Acest copil va fi lipsit de condiţiile care îi garantează dezvoltarea la maximum a potenţialului lui de inteligenţă. Pentru a nu promova şi întreţine dependenţa copilului de mamă sau de tată acesta trebuie lăsat să se joace în preajma părinţilor şi nu pe picioarele sau în braţele acestora. Numai astfel, jucându-se în siguranţă, copilul va învăţa să devină independent. Înţărcarea şi crearea sentimentului de încredere în propria persoană Este un eveniment important nu numai pentru sugar ci şi pentru mamă, atât din punct de vedere fizic cât şi emoţional. O mamă care a acordat o foarte mare importanţă alimentării la sân poate trăi un profund sentiment al pierderii unui rol extrem de important în viaţa copilului ei, iar momentul înţărcării poate fi dificil şi pentru ea. În mod obişnuit, înţărcarea începe cu introducerea alimentelor solide în jurul vârstei de 4-6 luni şi este finalizată treptat în următoarele 6 până la 18 luni, în funcţie de copil şi de mamă. Realizarea treptată a înţărcării va elimina riscul apariţiei anxietăţii de abandon la copil. Procesul va fi, de asemenea, uşurat de către mamă dacă aceasta este încrezătoare în puterea copilului de a se hrani şi altfel, uzând de propriile resurse. Explicaţia unui astfel de fenomen stă în persistenţa în primul an de viaţă a relaţiei emoţionale strânse între mamă şi copil.

Problematica ataşamentului
Legăturile pe care copilul le dezvoltă în primii ani de viaţă cu persoanele semnificative din jurul lui (mama, tatăl, bunicii) conţin puternice elemente afective, ataşamentul exprimând tocmai acest fapt. Schaffer (2005) defineşte ataşamentul ca „legătura emoţională de lungă durată cu un anumit individ.”Această legătură durabilă este interiorizată de copil şi serveşte ca model de comportament în relaţiile sociale ale copilului. Câştigarea autonomiei, prin mers, va pune în evidenţă acest tip de comportamnet, care include: · deplasarea spre părinţi sau spre persoana care îl îngrijeşte, alipirea de ei mai ales atunci când este tulburat sau speriat; · protestul când este despărţit de adult; · se lipeşte de adult pentru a simţi siguranţa.

neglijare sau absenţa disponibilităţii emoţionale parentale şi conduce la distorsiuni în gândirea şi perceperea acestuia. · Copilul îşi va organiza propriul comportament şi modul de a se gândi pe sine şi ceilalţi cu scopul de a menţine aceste relaţii de ataşamet. Bowlby a studiat problematica ataşamentului la copil şi implicaţiile acestui ataşament în dezvoltarea ulterioară a acestuia. · Copilul va menţine adesea aceste relaţii de proximitate în caz de pericol perceput. legături ce se caracterizează prin: selectivitate. discriminată ca privilegiată. 2005).Aşadar. asigurarea confortului şi securităţii. căutarea proximităţii fizice. (Schaffer. „matricea” de ataşament se reproduce şi se actualizează de-a lungul vieţii prin reprezentare mentală. Eşecul mediului (triangulaţiei în care se află copilul) este deschis (evident) în traumele de abandon sau pierdere sau abuz şi mai închis (ascuns) în caz de rejectare. . · Distorsiunile în modul de a simţi şi gândi care îşi au originea în perturbările precoce în ataşament survin cel mai frecvent ca răspuns la inabilitatea părinţilor de a răspunde nevoilor de confort. securizare şi încredere emoţională a copiilor. care sunt cruciale pentru supravieţuirea lui fizică şi psihologică. Ataşamentul exprimă aşadar o categorie de legături ale copilului cu altă persoană. în proximitatea persoanei sale de referinţă. Această matrice se formează pe fundalul primelor relaţii dintre copil şi părinţii săi: · Copilul e născut cu predispoziţia de a deveni ataşat de persoana care îi oferă îngrijiri. ataşamentul exprimă tendinţa unui copil de a căuta apropierea faţă de anumite persoane şi de a avea un sentiment de mai mare siguranţă în prezenţa acestora. El poate constitui originea unei psihopatologii care va implica necesitatea unei intervenţii psihiatrice sau psihologice. Conform lui Bowlby. produc supărare la separare. chiar cu preţul propriei perturbări funcţionale (în cazul relaţiei nesecurizante).

nu care cumva acesta să se confrunte cu aceleaşi tipuri de dificultăţi poate altera/handicapa manisfestarea spontană.” Mesajul pe care un părinte îl transmite copilului atunci când îi este permanent milă de el este acela că nu crede în resursele sale. Dacă în casă rezolvarea conflictelor se va face prin fermitate şi dialog contructiv. în măsura în care acestea sunt consecvente cu manifestările adultului în viaţa de zi cu zi.. şi va deveni un copil incapabil de a se descurca singur. Concentrarea asupra acestora îl vor ajuta pe copil să renunţe la simptome şi să-şi concentreze. regulile impuse de adult copilului în joc sunt fundamentale.. de absenta părintelui din viata sa. Dincolo de modele. de asemenea de dorit să apară. temeri pe care ar trebui să înveţe să si le stăpânească sau să şi le depăşească. Copilul. Fricile din timpul nopţii nu trebuiesc minimalizate. “Dacă trăiesc în teamă. Invetigaţiile somatice pot dovedi de multe ori starea bună de sănătate a copilului. De cele mai multe ori autocompătimirea este şi ea moştenită de la vreun părinte care o practică cu succes zi de zi. Ele pot semnala şi o nevoie mare de atenţie dar si o anxietate de fond a copilului survenită ca urmare a tensiunilor relaţionale intrafamiliale. “Sunt îngrijorat(ă) că. la găsirea unor variate modalităţi de satisfacere personală a acestora.Lector Univ. De foarte multe ori ei afirmă: “Mă tem că. copiii învaţă să fie anxioşi” Copiii absorb grijile părinţilor adesea fără ca aceştia să-şi dea seama. la rândul lui. copiii vor învăţa un mod sanătos de a interacţiona şi de a depăşi posibile obstacole.. de fapt. naturală şi sănătoasă a copilului. iar gândirea negativă poate deveni rapid circulară şi poate duce la autoprofetii implinite de tip eşec sau chiar catastrofă. proiectată asupra copilului. În felul acesta copiii vor avea un model de urmat şi vor şti şi ei să-şi depăşescă diferite temeri la un moment dat. o cale de a rezolva problemele.” Dacă cei mici sunt expuşi sistematic la comentarii ce trădează anumite temeri.”. Dincolo de explicaţiile şi argumentele aduse copilului despre siguranţa fizică a lui în casă sunt necesare demersuri în ceea ce priveste reducerea anxietăţilor de separare sau de abandonul părinţilor. Aceste “văicăreli” pot fi doar semnale cu privire la o serie de nevoi ale copilului nesatisfăcute. copiii învaţă autocompătimirea. atenţia asupra activităţilor care îi pot permite satisfacerea propriilor nevoi. cu impact pozitiv asupra imaginii de sine. Dr. Imaginea părintelui infailibil nu este. sau se vaită că-i doare ceva anume doar pentru a atrage atenţia părinţilor. Există şi situaţii când copii îşi plâng de milă. Ei vor creşte cu convingerea că: viaţa este o bătălie. să-i ajute să facă alegeri bune. Elena Anghel EDUCAŢIA ÎN FAMILIE ÎN PERIOADA PREŞCOLARITĂŢII ŞI ŞCOLARITĂŢII MICI “Dacă trăiesc în ostilitate copiii învaţă să fie agresivi” Un model de agresivitate familială îi poate învăţa pe copii că disputele sunt o necesitate. Teama părinţilor care au trecut în copilăria lor printr-o serie de dificultăţi. considerandu-l un copil total neputincios. se va conforma în timp acestei etichete pusă de părintele său. care suferă. trebuie să lupte pentru a supravieţui. puternic investit afectiv. părinţii îi învaţă pe copii să-şi identifice şi să-şi valorifice propriile resurse. au ocazia de a-I ajuta să-şi găsescă singuri soluţii. “Dacă trăiesc înconjuraţi de milă. Când părinţii discută cu copiii despre neputintele lor. . există riscul ca ei să-şi formeze un mod anxios de a gândi Aşteptările se formează prin repetiţie. fiind starea lui de spirit. Şi adulţii au temeri într-o anumită perioadă a vieţii lor. nu vor fi trataţi corect dacă nu luptă. Pornind de la identificarea trăirilor şi a nevoilor personale..

gelozia şi ura fiind uşor stârnite. Privindu-şi proprii copii cu dorinţa de a-i “face asemenea lor”.“Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol. “Dacă trăiesc în gelozie. există poate şanse la un moment dat să te înlocuiesc. îl apreciez mai mult pe celălalt. Aceşti copii se vor lupta permanent cu nişte fantome. iar viaţa lor va fi marcată de gelozie şi dezamăgire. pe copii să se accepte aşa cum sunt arătându-le că ei se acceptă aşa cum sunt. “Dacă trăiesc în ruşine. a le aplica pedepse severe înseamnă a le spune într-un mod indirect că nu sunt buni de nimic. părinţii riscă să le impună nişte cerinţe acestora care să nu aibă nimic de a face cu nevoile. Copiii vor face acelaşi lucru ca şi părinţii lor. Aşadar acel copil care are o imagine de sine bine conturată va avea mai puţină nevoie să rivalizeze cu alţii. “Răul tratament” poate fi educat la copiii agresivi prin dezvoltarea empatiei şi prin utilizarea ca şi tehnică a jocului de rol. să-l facă pe unul să-şi umple inima cu venin. E de dorit ca părinţii să îşi ajute copiii să înţeleagă că diferenţele dintre oameni sunt normale şi chiar de dorit.” Aceeaşi comparaţie între fraţi. gelozii şi sentimente negative la copil pentru că mesajul indirect al părintelui este: “nu sunt mândru de tine. cu slăbiciunie dar şi punctele lor forte. din dornţa sinceră a părinţilor de a-l motiva pe cel care este nazdrăvan să fie mai cuminte. diferite frustrări sau tensiuni personale. cu toate calităţile lor uinice. permiţâdu-şi să-şi descarce sub formă de glume nepotrivite. Părinţii îi pot ajuta. ceea ce duce la neîncrederea în propriile forţe sau . refuzând experienţele noi şi străduindu-se să nu atragă atenţia asupra sa. Riscul la autoizolare este foarte mare pentru aceşti copii. fie datorită faptului că aceştia îi percep ezitarea şi atunci devin “puternici” în faţa lui. Care este ajutorul pe care un părinte i-l poate da unui copil aflat în dificultate? -să-l încurajeze să-şi exprime nemulţumirile şi neputintele. dorinţele şi cu capacităţile acestora. copii învaţă să se simtă vinovaţi” Copiii învaţă cel mai bine atunci când sunt sprijiniţi şi încurajaţi şi nu atunci când sunt pedepiţi. cu nişte idealuri poate de neatins pentru ei. copiii învaţă să fie timizi” Un copil adesea ridiculizat nu ştie cum e mai bine: să încerce să tempereze ori să evite persoana care-l sâcâie. A-i face de ruşine în faţa altora. Să-şi dezvolte îndeajuns încrederea de sine pentru a nu mai simţi nevoia să-i copieze pe alţii ori să râvnească anumite bunuri din dorinţa de apartenenţă. de asemnenea. etc nu face altceva decât să deterioreze relaţiile dintre fraţi. Comparaţiile pe care părinţii le fac între propiul copil şi copilul “mai bun” al vecinului. deoarece ei vor primi de la covârstinici acelaşi tratament pe care îl suportă din partea adulţilor fie datorită tendinţei la imitaţie. să-l blamăm sau să ne blamăm. şicane sau chair violenţă fizică. -să-i ofere exemplul ascultării empatice şi nu pe cel al ascultării critice şi ridiculizante. -să-l asculte cu atenţie şi să-l ghideze în a-şi găsi propriile soluţii. Copilul riscă astfel să devină ezitant şi timid. remarci batjocoritoare. Putem pretui şi ne putem bucura de ceea ce suntem si de ceea ce avem sau putem să ne uităm mereu în grădina vecinului şi să ne comparăm cu ce este şi ce are acesta şi dacă cumva ne întrece să fim veşnic nemulţumiţi. pe cel mai puţin procupat de învăţătură să stuidieze mai mult. a-i determina să se simtă inferiori. copiii învaţă să simtă invidia” Gelozia izvorăşte din modul în care fiecare priveşte lucrurile. iar pe celălalt să trăiască din plin un sentiment de vinovăţie din faptul că el este preferatul părinţilor. -să-l valorizeze sau să-l laude pentru reuşitele sale. stârnesc. de asemenea. astfel încât acesta să conştientizeze impactul acţiunilor sale asupra celuilalt copil. pentru că nu este acceptat şi iubit aşa cum este.

cordis). -când sunt supăraţi de nereuşită le putem atrage atenţia asupra părţii pe care au dus-o la bun sfârşit sau asupra dificultăţii sarcinii şi nu asupra faptului că nu şi-au atins complet ţelul. Îi învâţăm să se respecte şi să-i respecte pe alţii. -recunoaştem şi preţuim paşii timzi pe care-i fac către ceea ce şi-au propus. “Dacă trăiesc în încurajare copiii învaţă să fie încrezători” A încuraja copiii înseamnă a le transfera curaj. “Încearcă doar şi gata!” Este un mesaj prin care riscăm să le transmitem că pot scăpa cu o tentativă rapidă şi atâta tot în ceea ce priveşte realizarea unei sarcini. de dezamăgire sau de suferinţă înseamnă. Reperele date de adult în ceea ce priveşte progresele realizate de copil sunt foarte importante pentru acesta. -suntem alături de ei atunci când eşuează sau când au succes. să încerce lucruri noi. Eşecurile nu lasă răni atât de mari copiilor dacă sunt depăşite cu suportul şi încrederea adultului. Le arătăm în felul acesta că îi respectăm şi că avem încredere în ei. Este de dorit a-i asculta cu mare atenţie pe copii atunci când greşesc pentru a înţelege care a fost raţiunea sau motivaţia acţiunilor lor. Este datoria părinţilor şi a educatorilor de a-i susţine pe copii în timp ce îşi formează o serie de deprinderi şi în timp ce îşi dezvoltă încrederea în sine. Cunoaşterea caracteristicilor de vârstă şi individuale ale copiilor îi ajută pe adulţi să motiveze şi să susţină copiii în desfăşurarea unor tipuri de activităţi. etimologic “a încuraja” înseamnă “a da inimă” (latinescu cor. .la sentimentul global al lipsei de valoare. 2.A încerca să ne protejăm copiii de orice tip de eşec. ai descuraja fără să vrem. oferindu-le încrederea noastră în oricare din cele două situaţii. 3. -îi susţinem în ceea ce doreşte el să realizeze în viaţă. Capcane: 1. îi învăţăm să fie responsabili pentru acţiunile lor. să valorizăm ceea ce a fost bun şi să-I ajutăm să-şi corijeze comportamentul păstrându-şi sentimentul valorii de sine intact. Şi nu în ultimul rând. Condiţii în care încurajăm copiii: -mediu sigur şi cald în care să poată învăţa şi explora la maxim potenţialul. Trebuie să ne organizăm programul astfel încât să le rămână suficient timp pentru a duce la capăt ceea ce au de făcut sau de a-şi exersa abilităţile/lucrurile pe care le învaţă. Secretul eficienţei intervenţiei sale este de a oferi fiecărui copil exact ceea ce îi trebuie.Nu trebuie să facem treaba în locul copiilor. de fapt. Moduri de a încuraja: -îi lăudăm. Ascultându-i cu căldură şi nu cu furie (aceasta blochează comportamentul copilului în inima căruia se instalează imediat frica faţă de adult) putem să-i înţelegem. -îi cunoaştem bine şi le valorizăm calităţile şi abilităţile. Îl ajută să găsească singur drumul către propria dezvoltare.

Copiii ştiu că sunt iubiţi atunci când sunt trataţi cu blândeţe. Copiii trebuie să lupte pentru ţelurile lor şi nu pentru dreptul fundamental de a fi acceptaţi şi iubiţi de către părinţi. Cu fiecare laudă primită atât pentru tentative cât şi pentru realizările lor copii îşi sporesc încrederea în propriile forţe. multă răbdare. Dacă se pot aprecia singuri vor avea o sursă de hrană emoţională întotdeauna la îndemână. creativi şi utili celorlalţi şi lor înşile. de familie la vârsta adultă. Explicându-le şi motivele pentru care îi lăudăm. când adultul îi ofră încredere şi multă. de abilităţile pe care le au şi îşi creionează în felul acesta imaginea de sine. Iubiţi astfel ei se vor putea maturiza din punct de vedere afectiv. copiii învaţă preţuirea” Laudele îi fac pe copii să se simtă apreciaţi cu adevărat. Ei devin astfel asertivi. mângîiaţi. A aştepta un minim de rezultat din partea copilului în sarcinile dificile poate fi uneori un standar prea greu de atins pentru acesta. precizându-i că este o sarcină dificilă.4. imaginea de sine a copiilor va fi una pozitivă şi va sta la baza dobândirii şi exercitării independenţei în perioada adolescentină. Atenţie! Nu folosim laudele ca un substiut de afecţiune şi de atenţie. Implică acceptarea reciprocă a calităţilor şi slăbiciunilor. “Dacă trăiesc în toleranţă copiii învaţă răbdarea” Răbdarea presupune toleranţă iar atitudinea pozitivă nu numai că înlesneşte confruntarea cu situaţiile dificile. îi apreciem. de siguranţă in ceea ce priveşte acceptarea şi iubirea lor de către părinţi. Dragostea trebuie să fie întotdeauna necondiţionată. îi învăţăm să fie responsabili şi să adopte normele şi valorile familiei. copiii devin din ce în ce mai conştienţi de calităţile pe care le posedă. O relaţie matură şi sănătoasă implică un echilibru între a dărui şi a primi. Un astfel de mod de relaţionare duce la realizarea unei vieţi de familie armonioasă şi împlinătoare. nu oferită drept recompensă pentru buna purtare. apreciaţi este posibil ca nevoia lor să fie mai mult de dragoste şi atenţie. Oferindu-le copiilor un model de acceptare şi toleranţă îi putem învăţa nu numai să respecte ci şi să preţuiască şi să se bucure de diferenţele dintre oameni. dar poate schimba şi rezultatul final. empatie şi compasiune. “Dacă trăiesc în acceptare copiii învaţă să iubească” Copiii trebuie să trăiască într-un mediu care să le dea certitudinea că vor fi mereu acceptaţi şi iubiţi cu calităţile şi “defectele” lor. oferim copiilor şi acele criterii în funcţie de care pot învăţa să se aprecieze singuri. ca şi capacitatea de a da dovadă de tandreţe. “Dacă trăiesc în laudă. Remediu: îi cerem să-şi dea toată silinţa în a rezolva această sarcină dificilă. Acceptarea necondiţionată nu înseamnă şi tolerarea unui comportament inadecvat sau iresponsabil. Dacă cei mici cer destul de frecvent să fie admiraţi. . Copilul îşi permite să experimenteze atunci când se simte acceptat şi iubit. Părinţii îşi pot accepta copiii respingând în acelaşi timp orice comportament inadmisibil şi menţinând în continuare regulile şi limitele. alintaţi şi iertaţi pentru greşelile lor pornite de cele mai multe ori din intenţii bune. Pe măsură ce li se evidenţiază faptele bune. Asociată fiind cu gesturile de iubire şi preţuire a părinţilor. Felul în care părinţii se raportează unul la celălalt oferindu-şi dragostea şi acceptarea necondiţionată poate constitui un model solid pentru copii care îl vor reproduce ulterior în orice tip de relaţie şi mai ales în relaţia lor de cuplu. “Dacă trăiesc în aprobare copiii învaţă să se placă pe sine” Aprobând şi preţuind la copii anumite tipuri de comportamente pe care le exercită. devenind capabili să iubească la rândul lor.

justifica comportamentul faţă de copii. Atunci când sunt mai mulţi copiii. rămânând conscvenţi cu propiile norme şi valori. ceea ce îi poate face pe aceştia să perceapă apariţia unor favoritisme. înlăturând în felul acesta ideea favoritismului. Corectitudinea în familie este extrem de importantă ca model de viaţă. Vor înţelege valoarea integrităţii şi a încrederii în relaţia cu colegii. . “Dacă trăiec în corectitudine copiii învaţă să fie drepţi” Pentru copii corect înseamnă bine şi incorect înseamnă rău. Vor avea conştiinţa liniştitoare a faptului că sunt cinstiţi cu ei înşişi. toleranţa.“Dacă trăiesc în onestitate copiii învaţă respectul pentru adevăr” În viaţă copiilor le va fi de mare ajutor dacă îi vom educa să fie oneşti şi să respecte adevărul. Când nu se întâmplă aşa copiii suferă şi nu înţeleg “de ce?” Rolul părinţilor este de a-i asculta şi a-i ajuta să găsească soluţii la situaţiile “incorecte” pe care uneori viaţa îi obligă să le depăşească. Atenţie!!! Exemplul persoanelor semnificative este inconştient introiectat de copii datorită puternicei loialităţi pe care aceştia o au faţă de ele. încrederea şi iubirea exprimată sunt modalităţi prin care părintele îşi poate face cunoscute intenţiile şi îşi poate explica. prietenii. Din acest moment va începe lupta între fraţi pentru obţinerea iubirii părinţilor şi a regimului preferenţial. Dialogul deschis părinte-copil. datorită faptului că aceştia sunt diferiţi. Ei sunt obişnuiţi cu jocurile în care regulile sunt foarte clare şi se aşteaptă ca toată lumea să le respecte aşa cum o fac şi ei înşişi. să păstreze relaţii sau să întrerupă relaţii. deschiderea şi empatia îi poate ajuta însă să lămurească punctele diferite de vedere. Este de dorit a-i învăţa pe copii că nu tot ceea ce consideră ei a fi corect poate fi considerat la fel de către alt copil. Vor avea curajul de a se privi pe ei înşişi şi situaţia în care se află cu onestitate şi vor fi convinşi de menirea şi responsabilitatea lor în acestă lume. care vede realitatea cu ajutorul propriilor filtre. Dialogul. familia. comportamentul părinţilor poate să difere de la un copil la altul.

pentru cognitivişti. . -comunicarea autentică a cadrelor didactice şi psihologului şcolar cu copilul şi familia sa. Scopul este schimbat faţă de behaviorism. rezolvării de probleme sau limbajului. Ea are loc dar acest lucru nu se relevă neapărat în comportamentul observabil. Cognitiviştii consideră învaţarea ca find un proces intern ce nu poate fi observat direct şi care trece dincolo de condiţionare în domeniul memoriei. TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII Orientarea cognitivă asupra învăţării Caracteristici ale cognitivismului Scop: Cercetarea acelor factori responsabili de producerea răspunsului. învăţarea vizează îmbunătăţirea performanţei la sarcină. Conitiviştii îşi îndreaptă atenţia asupra proceselor cognitive şi consecinţelor lor comportamnetale. spirituală şi creativă. -dezvoltarea copilului în cadrul activităţilor la clasă şi/sau în cadrul activităţilor individuale şi de grup din cabinetul de consiliere. Învăţarea este achiziţie de cunoştinţe. Cel ce învaţă este principalul agent al învăţării.Lector Univ.. • reprezentarea pe care copilul o are asupra lumii este dependentă de stadiul de dezvoltare în care acesta se află. o depozitează la nivelul memoriei . Dacă pentru behaviorişti învăţarea este schimbarea ratei comportamentului ca urmare a experienţei repetate cu sarcina.Teorii ale dezvoltării cognitive: Piaget – accentuează în teoria sa modul în care se dezvoltă reprezentările mentale. Dr.Învăţarea find rezultatul încercărilor de a da sens lumii” prin intermediul instrumentelor mentale avute la dispoziţie. 1. o codifică. . iar învăţarea este văzută în termeni de schimbare cognitivă mai degrabă decât schimbare comportamentală.pentru ca mai târziu s-o reactualizeze pentru a o utiliza. care prin intermediul proceselor mentale transformă informaţia percepută. respectiv ceea ce se întâmplă între mărimile de intrare (stimulii) şi mărimile de ieşire (comportamentele) – “cutia neagră”. în urma interacţiunii copilului cu mediul. -utilizarea cât mai multor elemente naturale în procesul educativ care să-l menţină pe copil integrat în Circuitul Universal. gandirii. dar este interesat şi de modul în care copilul dobândeşte o înţelegere progresivă a mediului său şi a propriei personae: • dobândirea cunoaşterii este rezultatul unui proces gradual de dezvoltare. Fiecare persoană învaţă într-un anumit mod. accentul punându-se de data aceasta pe utilizarea procesului corect. Elena Anghel PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI ÎN GRĂDINIŢĂ ŞI ÎN ŞCOALĂ Principii de bază -respectul faţă de copil ca fiinţă unică. Individul este văzut ca un constructor activ al propriei cunoaşteri.

Aplicaţii ale învăţării cognitive în şcoală Deşi există multe perspective cognitive asupra învăţării. Acestea au menirea de a influenţa înţelegerea noilor informaţii furnizate de professor pentru a fi învăţate. procesele de transformare din input în output în cadrul fiecărui nivel şi din output în input între aceste nivele (atenţie/pattern de recunoaştere.jocul” dintre asimilare şi acomodare. priveşte o demonstraţie la fizică.• ceea ce modelează învăţarea sunt: nivelul de maturizare. Profesorul nu are rolul de a transmite informaţiile lipsă. Bruner – teoria învăţării prin descoperire – abordare orientată spre descoperire îmbunătăţeşte fixarea şi trăinicia cunoaşterii. 2. coretitudinea cunoaşterii. Intervin aici memoriile senzoriale care prelungesc persistenţa stimulilor în sistemul cognitiv. memoria de scurtă durată sau de lucru şi memoria de lunga durată. Aceste sisteme mnezice sunt memoria senzorială. Toţi elevii folosesc cunoştinţele anterioare pentru a înţelege lecţiile noi. 4. încearcă să identifice cunoştinţele anterioare şi să anticipeze efectul pe care aceste cunoştinţe îl vor avea asupra însuşirii noilor informaţii. Caracteristicile elevului Psihologii educaţionali cognitivişti evidenţiază importanţa cunoştinţelor anterioare şi sistemelor mnezice în procesul de învăţare. 3. Cât priveşte structurile mnezice ale elevilor. ascultă o explicaţie la matematică. Importantă devine aici atenţia care menţine . dar necesare noilor achiziţii ci trebuie să descopere aceste scheme. precum şi interacţiunea socială. de scurtă durată şi de lungă durată). cercetăeile demonstrează că aceştia au o capacitate limitată de procesare a informaţiei. Caracteristicile elevului Procese cognitive Rezultate cognitive Performanţă Manipulările instrucţionale 1. Procesare informaţiei începe cţnd elevul citeşte un capitol din manualul de istorie. encodare şi reactualizare). Un profesor eficient înţelege acest lucru. . facilitează transferul cunoştinţelor în situaţii noi. experienţa practicä. dezvoltă abilităţile de rezolvare de probleme. 5. să ajute elevii să activeze schemele potrivite pentru noua informaţie şi să corecteze informaţiile greşite care pot împiedica însuşirea noilor cunoştinţe. reprezentarea şi stocarea informaţiei.Teorii ale procesării informaţiilor Încearcă să explice mecanismele de bază implicate în procesarea informaţiei: nivelele la care se operează asupra informaţiei (memoria senzorială. ele toate vorbesc despre anumite elemente de bază: 1. legătura cu alte scheme şi accesul noii informaţii la schemă. Cognitiviştii văd cunoştinţele anterioare ca o structură cognitivă – schemă care vizează profunzimea. creşte nivelul motivaţiei elevului. 2.

Mayer (1987) vorbeşte de condiţiile învăţării: 1. schiţează. Acest lucru implică atenţie şi utilizarea cunoştinţelor anterioare pe care elevul le are. Dacă această condiţie nu este îndeplinită. Distingem trei categorii de cunoştinţe pe care elevul ar trebui să şi le însuşească: • • • Cunoştinţele declarative Cunoştinţele procedurale Cunoştinţele metacognitive CUNOŞTINŢELE DECLARATIVE sunt achiziţionate prin lecturi. iar informaţia este codată semantic. În felul acesta se va asigura o învăţare comprehensivă. Aici se depozitează informaţia transmisă în sistemul şcolar. Rezultate cognitive Abordarea cognitivă a învăţării consideră cunoştinţele principalele rezultate ale instrucţiei. 2.Activarea cere elevilor să facă două lucruri: să realizeze conexiuni între faptele. concepte. caracteristica lor fiind aceea că ele pot fi descrise.Receptarea înseamnă procesarea informaţiei în memoria senzorială. reguli sau alte informaţii din memoria de lungă dura. studiul manualelor şi constau în fapte. scrie. desenează. Fără această condiţie copilul nu poate descifra şi reţine noua informaţie. Deci captarea atenţiei elevilor este în mod particular importantă la începutul lecţiei. CUNOŞTINŢELE METACOGNITIVE sunt cunoştinţele sintetice despre cele învăţate. Când elevul rezolvă o problemă la matematică sau realizează o compunere el uzează de memoria de lucru sau de scurtă durată. susţine acuitatea senzorială. Deseotări ei reactualizează fapte. 3. Procesele Cognitive Planificarea lecţiilor se va face având în vedere caracteristicile elevilor. Ele au un grad de generalitate mult mai mare şi ajută la înţelegerea modului în care are loc îmbinarea proceselor cognitive .vigilenţa elevilor. 3. Aceasta din urmă are capacitate nelimitată în timp. Ea va putea fi reactivată dacă este bine înţeleasă. CUNOŞTINŢELE PROCEDURALE sunt utilizate atunci când elevul foloseşte microscopul. conceptele noi şi să le relaţioneze apoi cu cele anterior cunoscute. În planificarea lecţiei ignorarea acestor condiţii conduce la o învăţare perceptuală şi nu semantică şi la eşecul înţelegerii. generalizări. consolidată prin exerciţiu şi utilizată în timp. Ele se referă la “a şti cum” să realizezi un lucru şi devin mai utile atunci când se automatizează. învăţarea nu va avea loc. Autenticitatea solicită în mod explicit valorificarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor în vederea înţelegerii noului material. În acest sens. observarea demonstraţiilor. iar pe parcursul desfăşurării acesteia elevii vor fi antrenaţi în activităţi care vor solicita utilizarea cât mai multor procese cognitive. 2.

va continua să caute modalităţi diferite de a învăţa (eficient) şi de a înţelege conţinuturile cu care se confruntă şi va reflecta mai mult asupra propriei gândiri-ce gândeşte şi de ce gândeşte în acel mod. de exemplu: • elevul trebuie învăţat să-şi pună întrebări pe parcursul etapelor procesului de învţare. • stabilirea criteriilor de reuşită în raport cu care se poate aprecia dacă a fost sau nu învăţată lecţia. cu atât performanţele cognitive vor fi mai înalte. Spre deosebire de behaviorişti care considerau performanţa o evidenţă necesară şi suficientă a învăţării. investigaţiile ştiinţifice. 4. În momentul în care copilul şi-a interiorizat strategiile metacognitive (acele comportamente de planificare. • trebuie legată experienţa deja existentă în repertoriul elevilor de acele informaţii noi care vor fi oferite (unde am mai întâlnit aceste lucruri?). Metacogniţia are o importanţă deosebită în obţinerea unor performanţe superioare. de organizare şi de evaluare a propriei învăţări). • trebuie încurajată reflecţia asupra modului în care ceea ce a fost învăţat poate fi aplicat în alte situaţii asemănătoare sau în practică (Ce anume din ce-am învăţat poate fi utilizat în practica şi cum?). ca apoi să încurajeze elevii să urmeze paşii prezentaţi în demonstraţie. În ceea ce priveşte învăţarea şcolară rolul său este evident în: • evaluarea gradului de dificultate pe care îl are un anumit conţinut propus spre învăţare. • profesorul poate demonstra o serie de proceduri. Metacogniţia este “gândirea asupra propriei gândiri” şi este mult mai evidentă începând cu perioada adolescenţei. învăţarea va fi evaluată doar indirect folosindu-se testele de evaluare cum ar fi examinarea orală. de unde pot obţine informaţii suplimentare?). într-o manieră explicită. testele scrise. urmată de alegerea şi adaptarea acelor strategii de învăţare care corespund conţinutului. Cu cat metacogniţia este mai dezvoltată. cognitiviştii afirmă că performanţa este mai degrabă un indicator al rezultatelor cognitive decât a învăţării însăşi. este recomandat ca profesorii să-i ajute pe aceştia să dobândească metacogniţiile necesare. ei nu neglijează performanţa observabilă. ce anume am îvăţat?. • evaluarea progreselor realizate în procesul de învăţare şi restructurarea strategiilor acolo unde acest lucru devine necesar. proiectele. Prin urmare. • alocarea resurselor atenţionale şi de efort necesare atingerii obiectivelor de învatăţare propuse. Pentru obţinerea unor rezultate performante — ca urmare a dezvoltării abilităţii elevului de a-şi analiza propria învăţare şi progresul obţinut.care asigură în final înţelegerea şi implicit învăţarea sau executarea sarcinii. de genul: ce trebuie să învăţ. demonstraţiile etc. . şi să nu lase aceste lucruri pe seama unei învăţări incidentale. În acest sens. de a controla şi de a organiza propriile activităţi mentale în vederea atingerii unor obiective sau scopuri. Metacogniţia face referire la abilitatea de a monitoriza. • pot fi integrate întrebări care să stimuleze reflecţia asupra diverselor aspecte discutate pe parcursul activităţilor educaţionale propuse (ce am înţeles din ce s-a predat. implicite. • diferenţierea între ceea ce presupune memorarea informaţiei şi inovarea ei. Deci marea provocare pentru profesor este aceea de a realiza teste care să ofere o evaluare fidelă a învăţării şi rezultatelor cognitive. Performanţa Cognitiviştii deşi accentuează schimbarea la nivel cognitiv. cum pot sa învăţ acest conţnut. eseurile.

ajută la construirea conexiunilor interne şi externe dintre idei. întrebările de la sfârşitul lecţiei. colaborarea. • rezultatul dorit este o descoperire. Psihologii cognitivişti susţin metodele indirecte de predare cum ar fi discuţiile. Acestea activează cunoţtinţele anterioare despre subiectul respectiv sau oferă prime informaţii pe parcursul citirii. Plasate pe marginea foii atrag atenţia asupra unei idei. Întrebările ajutătoare sunt inserate în text fie de editor. Fraze sumarizatoare la începutul sau la sfârşitul paragrafului sau la sfârşitul mai multor paragrafe. semnele verbale şi întrebările ajutătoare. Condiţiile de receptare şi autenticitate sunt respectate prin faptul că profesorul focalizează atenţia elevilor asupra problemei şi le oferă un set anticipator de organizatori iniţiali. fie de profesor. rezolvarea de probleme. profesorul îi rezervă elevului mai multă responsabilitate pentru învăţare. Pe măsură ce deprinderile elevilor se automatizează.. Manipulările instrucţionale Exemplu: Optimizarea capacităţii de a citi Elementele importante pentru sporirea învăţării în timpul citirii sunt organizatorii iniţiali. O varietate de metode indirecte au fost discutate. rezumatele. Cuvinte care să puncteze. Prin modelarea procesului de cercetare. subtitlurile.5. dar ele au trei trăsături comune: • elevii se confruntă cu o problemă. • ei rezolvă problema printr-un proces de cercetare. 3.privind imaginile. să sublinieze informaţia importantă cum ar fi “fazele principale”. . Propoziţii rezumatoare iniţiale. analizare şi prin intermediul întrebărilor profesorul atinge condiţia activării. Astfel de semnale ajută procesul receptării informaţiei atrăgând atenţia elevilor asupra informaţiei importante şi a activării ajutând elevii să realizeze relaţii între cunoştinţe. Organizatorii iniţiali ajută elevii să-şi formeze o viziune de ansamblu asupra lecţiei citind titlurile. ei oferind cunoştinţe anterioare (autenticitate) şi ajutând elevii să realizeze conexiuni dintre cunoţtinţele din memoria de lungă durată şi informaţia pe care tocmai o procesează (activare). Aceste metode indirecte de predare sunt susţinute de cognitivişti întrucât ele favorizează procesele învăţării.” sau expresii de genul: “există trei fraze importante”. elevii formând conexiuni între elementele deja existente în memorie şi cele noi. Acest lucru contribuie la înţelegerea şi reţinerea de lungă durată.. Psihologii cognitivişti subliniază importanţa organizatorilor iniţiali (Ausubel. Astfel scriitorii de manuale şi profesorii pot ajuta elevii prin aceşti organizatori iniţiali. fie de elev. Mayer) deoarece aceştia ajută procesele de autenticitate şi activare. conţinând informaţia cheie cum ar fi titlul. 2. Astfel de semnale pot fi: • • • • Indicii de structură a paragrafului cum ar fi: “1. Semnalele sunt şi ele importante pentru înţelegerea materialului şi instaurarea unei învăţări eficiente.

se va maturiza. Concepţia lui Vîgotski privitoare la zona proximei dezvoltări stă la baza aprecierii. această zonă exprimă distanţa dintre nivelul actual al dezvoltării. feedback-ul. 2. Teoria promovată de Vîgotski. proprie copilului însuşi Cu alte cuvinte gândirea. convingerile şi gândirea individului. Adeptul constructivismului dialectic este Vîgotski. Cunoştinţele reflectă lumea exterioară. evaluării potenţialului de învăţare a copilului. pe plan social – ca activitate împărţită între adult şi copil. mijloacele de . predarea directă. ca urmare a discrepanţelor dintre vechile cunoştinţe şi ceea ce este observat. CONSTRUCTIVISMUL DIALECTIC Sugerează că formarea cunoştinţelor se realizează în interacţiunea dintre lumea externă. Orice funcţie psihică apare pe scenă de două ori: 1. imaginaţia ca elemente centrale ale funcţionării psihice ăşi au originea în interiorizarea gradată a acţiunilor interpsihice care au loc în timpul învăţării – rezolvării unor sarcini de către copil sub îndrumarea unui adult competent. limbă. elaborate în cadrul interacţiunii copil-adult. Funcţiile mentale se dezvoltă prin participarea la activităţile sociale. convingeri. Învăţarea este efectuată atât de predare. interacţiunea cu ceilalţi. Conform acestei teorii. deci ca relaţie interpersonală. din punctul să de vedere. cunoştinţele nu sunt o oglindă a lumii externe. modelarea. instrumentele cognitive ale copilului sunt prefigurate. CONSTRUCTIVISMUL ENDOGEN Se focalizează asupra faptului că elevii îşi construiesc propriile cunoştinţe prin transformarea şi reorganizarea structurilor cognitive existente.Abordarea constructivistă a învăţării Constructivismul este un curesnt educaţional care subliniează importanţa proiectării şi organizării pe secvenţe a instrucţiei astfel încât să încurajeze elevii să folosească propriile experienţe în construirea înţelegerii. Învăţarea are loc creând noi reguli şi ipoteze despre ceea ce este observat. Pe măsură ce copilul atinge nivelul potenţial cu ajutorul adultului el va câştiga şi independenţă. pentru a putea fi apoi integrate. Cunoştinţele sunt corecte doar dacă ele reflectă lumea reală. Abordarea constructivistă accentuează rolul activ al elevului în construirea înţelegerii informaţiei. capacitatea copilului de a rezolva o problemă în mod independent şi nivelul potenţial al performanţei reprezentat de realizările sub îndrumarea adultului. experienţa modifică gândirea şi gândirea modifică experienţa. modelare. ca acţiune interiorizată. din proprie perspectivă. CONSTRUCTIVISMUL EXOGEN Consideră cunoştinţele ca fiind reconstrucţii ale structurilor existente în lumea externă. reprezentată de mediul fizic şi social şi lumea internă. Predarea. interorizate în copilul însuşi. pe plan intrapsihic – ca fenomen intern. informaţia nu mai este prezentă într-o formă preorganizată. Constructiviştii consideră cunoştinţele rezultatul construirii realităţii de către elev. În atingerea zonei proxime. limbajul. plasează originea proceselor psihice superioare în matricea socioculturală. explicarea realizate în mod direct afectează învăţarea. Explorarea şi descoperirea sunt importante pentru învăţare. ghidarea prin descoperire dar şi de cunoştinţele anterioare. informaţiile sunt filtrate şi influenţate de cultură. Constructivismul subliniază experienţa directă dar şi interacţiunea socială în instrucţie şi cere renunţarea la prelegere. reprezentată de nivelul cognitiv al individului.

Recunoaşterea acestei libertăţi nu uşurează profesorul de responsabilitatea de a ajuta elevul să înveţe şi să îndrăgească activitatea de învăţare. dar în acelaşi timp ei trebuie să fie conştienţi de faptul că această libertate de exprimare nu înseamnă imediata complianţa a profesorului. facilitează. gânduri şi comportamente interrelaţionate. grija. Cu alte cuvinte. profesorul ar trebui să fie preocupat să cunoască speranţele. putem afirma că profesorul ar trebui să-i invite pe elevii săi să aleagă ceea ce vor să înveţe ori de câte ori este practic să o facă şi nu doar să le spună simplu ce trebuie să înveţe. elevii trebuie încurajaţi să-şi spună propria opinie. Orientarea umanistă ne aminteşte că. Orientarea Umanistă asupra învăţării Faţă de orientarea cognitivă abordarea umanistă tratează relaţia dintre emoţii şi comportament punând accentul pe exprimarea liberă a comportamentului uman. Din această perspectivă. aminteşte doar acestuia că fiecare elev este şeful său ultim. prin instrucţie încercând să se atingă zona proximei dezvoltări. Prin urmare. Trei asumţii umaniste sunt extrem de importante pentru educaţie: 1. Deseori ei sunt chiar liberi să aleagă dacă să înveţe sau nu ceea ce li s-a predat şi să sufere consecinţele unei note mici şi ale dezaprobării. Umanismul pune accentul asupra unor concepte ca ALEGERE şi RESPONSABILITATE. Doar o bună învăţare conduce la dezvoltare. Elevul este şi el un participant activ. ghidează. 2. situaţia familială şi cum toate acestea îşi aduc contribuţia la performanţa şcolară a acestuia. Perspectiva umanistă accentuează preocuparea. având o experienţă mult mai bogată . fricile. Această exprimare trebuie să fie aleasă şi asumată de către fiecare. 3. Învăţarea se realizează prin intermediul acestor interacţiuni.Omul trebuie tratat ca un întreg şi ca şi o complexitate. Pentru profesori această asumpţie subliniază importanţa aplecării cu atenţie asupra fiecărui elev în parte.Omul este sau cel mai puţin ar trebui să fie liber să facă alegeri şi să-ţi asume responsabilitatea pentru alegerea făcută. manifestă patternuri complexe de sentimente. Aşadar. iar profesorul mai degrabă facilitează învăţarea decât o cauzează. buna relaţionare şi minimalizează diferenţa de putere şi status dintre profesor şi elev. propriile recomandări despre ceea ceb ei ar dori să înveţe. combinate întrun mod particular. în procesul instructiv-educativ. De asemenea. Dezvoltarea înseamnă internalizarea unui întreg pattern de interacţiuni. cât şi în viaţă.Oamenii sunt mai importanţi decât ideile. Profesorul este alături de elevul său un constructor de cunoştinţe. profesorul este implicat în educaţia elevului deoarece comparativ cu acesta el este atât expert în domeniul pe care îl predă. motivele. dacă profesorii vor să recompenseze elevii prin timp liber ei trebuie să lase acestora libertatea de a alege cum să-şi petreacă acel timp. construieşte cunoaşterea împreună cu profesorul. Din punct de vedere umanist. chiar şi atunci când elevul este obligat să înveţe un anume subiect are libertatea să placă sau nu acel subiect. coparticipă la elaborarea diferitelor înţelesuri ale cunoştinţelor.comunicare permit interiorizarea cunoştinţelor precum şi a stadiilor de rezolvare a unor situaţii problemă. oamenii sunt personalităţi complexe. Introducerea subiectelor opţionale se bazează pe această primă asumţie a umanismului. interesele elevului. A doua asumpţie vizează abordarea holistică a indivizilor.

nevoile. 1998). Chiar şi atunci când indică spre lectură o singură carte. De asemenea. sunt cele in care amenintarea self-ului este redusă la minim şi este facilitatä percepţia diferenţiată a câmpului. va avea în vedere aceste nevoi şi interese. intenţile. activităţile ţinând cont de preocupările. interesele. sfătuitor. • • • • . Învăţarea dobândeşte semnificaţie pentru cineva în măsura în care. mai provocatoare dar şi mai costisitoare ca timp şi energie pentru profesor. determină o schimbare în organizarea eu-lui (self-ului). ceea ce conduce la necesitatea unui climat pozitiv. valorile elevului. tind să fie rezistente la negare sau distorsiuni ale simbolizărilor. În toate cazurile. Structura şi organizarea eu-lui (self-ului) par a deveni mai rigide atunci când climatul este unul . iar rolul de facilitator al învăţării îi revine profesorului — asigurând un climat favorabil. organizând şi punând la dispoziţie resurse. securizant. autorul sugerează că profesorul trebuie să se privească pe sine ca o resursă flexibilă ce poate fi utilizată de şi în cadrul grupului. profesorul devenind facilitatorul acestui proces. Situaţiile educaţionale care promovează o învăţare semnificativă. poate individualiza modul în care copilul se va raporta la acel material Acest lucru va spori creativitatea elevului şi va minimaliza plictiseala. experieneţle respective sunt percepute ca având o contributie la menţinerea şi îmbogăţirea/dezvoltarea structurii eu-lui (selfului). controlat de persoană. lector. a gamei de resurse necesare învăţării. chiar dacă ele nu sunt direct legate cu cunoştinţele şcolare.. distanţă care va permite elevilor să găsească propriile soluţii atât la problemele şcolare cât şi personale. Concepţia lui Carl Rogers şi implicaţiile sale în practica şcolară Carl Rogers introduce termenul de “învăţare centrată pe elev” . În activităţile şcolare profesorul îşi va proiecta lecţia. în care să se desfăşoare experienţele de învăţare. angajând întreaga sa fiinţă în interacţiunea cu mediul — aşa cum îl percepe ea.decât elevul său. În stabilirea obiectivelor. El consideră că rolul educaţiei este de a favoriza învăţarea.ameninţător” pentru persoană. Profesorul va fi cel care va crea punţi între aceste interese ale elevilor şi curriculumul şcolar. transformându-se în consilier. Holton i Swanson. Întregul proces de învăţare este privit de Rogers ca find un proces totalmente intern. nu de cunoştinţele cuprinse în manual. Abordarea umanistă subliniază faptul că persoanele sunt mai importante decât ideile. clarificând scopuri. Acele experienţe care. punctul de plecare este reprezentat de interesele elevilor. 1998): • Procesul de învăţare nu este unul direct. Învăţarea va fi personalizată. odată acumulate. împărtăşind idei şi sentimente cu cei implicaţi în proees. Holton i Swanson. ci este unul facilitat. Profesorul poate împărtăşi această experienţă de viaţă mult mai efficient dacă va păstra o anumită distanţă psihologică faţă de elev. Această educaţie centrată pe elev are la bază cinci ipoteze (Knowles. persoană cu experienţă în domeniu (Knowles. prin crearea stării favorabile asimilării (plecând de la interesele dar şi de la sentimentele elevului). Realizând acest lucru instrucţia va deveni mult mai atrăgătoare. a climatului de la nivelul clasei. respectând interesele exprimate ale elevilor.

răspunzând astfel nevoilor.ca fiinţă umană cu multe sentimente şi cu multe posibilităţi”. În primul rând. Învăţarea experienţială este echivalentă în viziunea lui Rogers cu schimbarea. este accentul pus pe relaţie — pe abilitatea de a dezvolta relaţii interpersonale şi pe natura acestora — ca raţiuni majore în stimularea şi facilitarea învăţării. iar pentru ca procesul de învăţare să fie unul eficient şi să-şi atingă obiectivele propuse. pe acceptarea celuilalt şi pe aprecierea lui — a sentimentelor. în funcţie de nevoile sale. Să aibă disponibilitatca de a vorbi despre propriile experienţe. în raport cu semnificaţia trăirii experienţelor de învăţare. să aibă relevanţă pentru ei. • Un alt aspect esenţial în abordarea lui Rogers. să fie el însuşi Să fie aşadar autentic. adică ceea ce spune să şi facă. să admită că şi el uneori poate să greşească. este necesar ca: • • Elevul să se implice activ în învăţare şi să aibă controlul asupra naturii şi direcţiei acesteia. Activităţile de învăţare propuse să fie proiectate într-o manieră care să permită experimentarea şi reflecţia asupra experienţelor trăite şi să fie inspirate din problematica vieţii cotidiene a cursantului. profesorul trebuie să fie o persoană autentică. • Efectele asupra celui implicat să fie vizibile în schimbări la nivelul întregii personalităţi — în ceea ce priveşte baza de cunoştinţe. cele învăţate dobândesc semnificaţie doar prin utilizarea lor.Rogers consideră că învăţarea cognitivă – corespunzătoare cunoaşterii academice este “lipsită de sens” pe termen lung. În contexte relevante. înţelegerea empatică find un ingredient absolut necesar în procesul educaţional. să fie congruent. a sa ca persoană. dorinţelor şi intereselor sale de cunoaştere sau de schimbare. . Ea presupune ca: • Persoana să se implice afectiv şi cognitiv în experienţa de învăţare. Elevul se simte apreciat şi atunci când este înţeles de către profesor şi nu doar evaluat sau judecat de acesta. În schimb învăţarea experienţială este încărcată de semnificaţie deoarece comstă în achizţionarea şi aplicarea imediată a cunoaşterii.. să se prezinte pe sine aşa cum este. • Persoana să realizeze o evaluare a utilităţii şi măsurii în care învăţarea respectivă a contribuit la satisfacerea nevoilor care au generat-o. creşterea şi maturizarea persoanei. • Iniţiativa evenimentuiui de învăţare să aparţină persoanei. Este foarte importantă existenţa unei deschideri permanente a persoanei spre nou şi schimbare. . a opiniilor sale. să-şi respecte elevii. Evaluarea progresului şi succeselor înregistrate să îi revină persoanei însăşi. de atitudini sau de comportamente ale persoanei. în masură să facă acest lucru. spre creştere şi dezvoltare. existând în acelaşi timp o echilibrare între componentele afective şi cognitive ale învăţării. Relaţia trebuie să se bazeze pe încredere. acest tip de învăţare fiind legat de nevoile şi dorinţele celui implicat.

de divertisment.satisface nevoia elevilor de apartenenţă care este ignorată în activităţile individuale ca şi nevoia de putere. elevii ne mai depinzând aşa de mult de profesor în însuşirea cunoştinţelor. Când elevii simt că nevoile lor nu sunt satisfăcute. care va provoca o reacţie defensivă a elevului care poate răspunde: “Nu sunt obraznic” sau “Aşa sunt eu. elevii fiind împinşi departe unul de celălalt. dând acestuia astfel mai mult control asupra învăţării. Glasser sugerează şi faptul că învăţarea prin cooperare – munca în grup. Împărţirea sarcinilor între membri îi oferă elevului posiblitatea să aleagă modul în care va folosi timpul pentru învăţare. Evaluarea învăţării este în totalitate controlată de profesor. Munca în echipă aduce cu ea veselie. El propune conceptul de “şcoală exemplară” în care controlul este oferit copilului. nevoia de putere şi influenţă în comunitate. ei dezvoltă imagini negative despre învăţare. Glasser critica şcoala deoarece încurajează activităţile individuale şi notele forţează la o comparare a indivizilor.” şi să continue să vorbească mai departe. De exemplu. Ele sunt mesaje de acceptare a celuilalt.” Astfel de mesaje clarifică atât comportamentele cât şi emoţiile într-un mod nonmoralizator. Un copil descoperind că niciodată nu poate atinge standardele profesorului privind calitatea citirii . Gordon recomandă utilizarea “mesajelor de tip Eu” – ce specifică comportamentul care cauzează problema. ele sunt prea puternice şi atunci va trebui să-şi adapteze cerinţele şcolare particularităţilor fiecărui elev în parte. fărăr să judece. testarea implică înţelegerea şi nu memorarea. în echipă . Acesta este un “mesaj de tip Tu”. dintre profesori şi elevi. Glosser este avocatul unei şcoli în care elevul să fie condus. colaborarea elev-elev. nevoia de joacă. El consideră că responsabilitatea în procesul educativ revine atrât profesorilor cât şi elevilor. nevoia de apartenenţă şi dragoste. Ea oferă. divertisment şi încurajează membrii să se valorifice mai mult unii cu ceilalţi. Şcoala are la bază comunicarea dintre dascăli. învăţământul ar trebui să-şi schimbe accentul de pe dobândirea de cunoştinţe pe utilizarea cunoştinţelor şi pe descoperirea de noi informaţii cu aplicabilitate practică. se discută situaţia şi nu personalitatea celuilalt (“Eşti obraznic. După ascultarea activă. oferă elevului posibilitatea de a-şi corecta voluntar comportamentul. Aşadar. nevoia de a fi liber şi de a face alegeri. .Concepţia lui Wiliam Glasser şi implicaţiile sale în practica şcolară Educaţia eficientă se realizează atunci când elevul are control şi poate influenţa învăţarea conform celor cinci nevoi ale sale: nevoia de supravieţuire. va găsi această acţiune neplăcută. Concepţia lui Thomas Gordon şi implicaţiile sale în practica şcolară Thomas Gordon este un alt psiholog susţinător al aplicării ideilor umaniste în relaţia dintre părinte-copil. Un profesor nu poate ignora aceste imagini negative. de asemenea. Profesorul are datoria de a asculta cu mare atenţie ceea ce elevii spun ceea ce simt şi gândesc întro situaţie a procesului de educaţie. activităţile vesele. consecinţele obiective ale comportamentului şi ce simpte profesorul ăn legătură cu acel comportament. competiţia venind în contradicţie cu nevoia de apartenenţă.”). nu forţat să dobândească informaţii pe care să le folosească şi să le reţină. caută însuşirea cunoştinţelor astfel încât să accentueze aplicarea lor în viaţa reală şi nu memorarea lor. Toate acestea exprimă lipsa controlului elevului asupra învăţării. dintre profesor-elev. Totodată profesorii tind să renunţe sau să folosească mai puţin activităţile de divertisment. colaborarea dintre ei. elevii având o influenţă insignifiantă. disciplina nu este o problemă. “Când vorbiţi în timpul orei (comportamentul problemă) eu şi ceilalţi elevi suntem deranjaţi (consecinţele obiective) şi mă enervează faptul că nu vă pasă de lecţie (sentimentele profesorului). elevului posibilitatea de a-i ajuta pe ceilalţi.

Coordonare. Managementul grupului de copii/elevi în clasă Interacţiunile sociale condiţionează dezvoltarea intelectuală. Monitorizare Cadrul didactic -PLANIFICĂ activităţile cu caracter intstructiv-educativ. structurează continuturi esenţiale. prin sfaturi şi recomandări care să susţină comportamentele şi reacţiile elevilor. Această metodă poate fi folosită într-o varietate de situaţii educative. -COMUNICĂ informaţiile ştiinţifice. Consiliere. Relaţiile cu covârstnicii ca şi relaţiile educator/profesor-elev sunt fundamentale în evoluţia copiilor. deschis şi constructiv. Motivare. -COORDONEAZĂ în globalitatea lor activităţile instructiv-educative ale clasei sau grupei de copii urmărind în permanenţă realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale ale copiilor şi cele comune ale grupei/clasei de copii/elevi. Definesc împreună situaţia conflictuală. Rolurile manageriale ale cadrului didactic Planificare. Îndrumare. Comunicare.” de rezolvare a conflictelor în care profesorul şi elevul analizează. Conducere. -ÎNDRUMĂ elevii/ copiii pe “drumul cunoaşterii” prin intervenţii punctuale adaptate situaţiilor respective. -MOTIVEAZĂ activitatea elevilor prin formele de întăriri pozitive şi negative. recurg la implementarea ei şi se evaluează apoi rezultatele. emoţională şi spirituală a copiilor. se decid asupra uneia singure. psiho-relaţională. planifică activităţile extraşcolare. seturile axiologice şi organizează canalele de comunicare educator/învăţător/profesor-elev imprimându-le un climat stabil.Dacă problema nu se rezolvă prin utilizarea “mesajelor de tip Eu”. stabileşte obiective pe variate niveluri. orientează valoric prin serii de intervenţii cu caracter umanist tendinţele negative identificate în conduitele copiilor/elevilor. încurajează şi manifestă solidaritate cu unele momente sufleteşti ale clasei. Gordon sugerează metoda “Nimeni nu pierde. Evaluare. realizează un brainstorming vizând soluţiile. -ORGANIZEAZĂ activităţile clasei şi a atelierelor de lucru în afara orelor de clasă. . utilizeză aprecierile verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul consolidării comportamentelor pozitive. Organizare. Control. se evaluează apoi acele soluţii.

Mobilierul este de obicei adecvat caracteristicilor psiho-fiziologice ale elevilor. cele din urmă constituindu-se în adevărate fundamente pentru primele. Tocmai de aceea cultura de grup trebuie să se situeze în centrul atenţiei cadrului didactic. vizibilitatea şi amenajarea sălii de clasă. Are în vedere: -CAPACITATEA DE MUNCĂ A COPIILOR/ELEVILOR capacitatea de muncă nominală – reprezentată de totaliatatea resurselor energetice şi funcţionale ale organismului. Controlul nu are decât un rol reglator şi de ajustare a activităţii şi atitudinii copiilor/elevilor. Dimensiunea inovatoare. Dimensiunea psihologică Reprezintă cea de-a doua dominantă structurală a managementului grupei de copii sau clasei de elevi. ajustării sau schimbării modalităţilor de îndeplinire a obiectivelor cadru ca şi a celor specifice ce urmăresc informarea şi formarea tinerilor. -MONITORIZEAZĂ întregul proces-instructiv-educativ în scopul corectării.-CONSILIAZĂ copiii/elevii în activităţile din cadrul grădiniţei sau şcolii dar şi cele extragrădiniţă sau extraşcoală. Dimensiunile managementului grupei de copii/clasei de elevi Dimensiunea ergonomică. durabilitatea. Dimensiunea psihologică. instrucţionalitatea şi modularitatea ar fi atributele moderne ale mobilierului destinat copiilor din grădiniţe şi şcoli. Simplitatea. -CONTROLEAZĂ copiii/elevii în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea de realizare a obiectivelor precum şi nivelele de performanţă ale acestora. -EVALUEAZĂ măsura în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă a procesului instructiv-educativ (atât la nivelul informaţiilor cât mai ales al capacităţilor) au fost atinse. în orientarea şcolară şi profesională. ceremonii. El trebuie aranjat astfel încât să permită îndeplinirea mai facilă a obiectivelor instructiv-educative. Dimensiunea socială. . ajungându-se chiar până la adevărate “ritualuri de socializare”). Dimensiunea normativă. Cele mai interesante analize de nivel managerial nu exclud variabilele de mediu cultural-estetic al clasei de elevi. Cultura grupală a clasei de elevi presupune promovarea atât a unor valori instruentale cât şi a unor valori expresive (sloganuri. funcţionalitatea. Dimensiunea ergonomică Are în vedere dispunerea mobilierului în sala de clasă. Dimensiunea operaţională. Judecăţile valorice pe care le va emite vor constitui o bază temeinică a procesului de caracterizare a copiilor/elevilor. simboluri. pregătirea lor pentru viaţă.

Cele mai importante surse de constituire a lor sunt: -interiorizarea normelor explicite. sau denumită uneori “sănătatea grupului”. dintre o grupă şi o alta. capacitatea de muncă disponibilă reprezintă rezultatul diferenţei dintre primele două forme ale capacităţii de muncă. -CAPACITATEA DE ÎNVĂŢARE (nivelul dezvoltării biopsihosociale. Ele se pot fi subîmpărţite în norme constitutive (cele care decurg din caracteristicile procesului de predare-învăţare şi de transmitere a valorilor cunoaşterii) şi norme instituţionale care decurg din prezentarea instituţiei şcolare ca instituţie socială. definitoriu din punctul de vedere al acesteia fiind gradul de omogenitate sau eterogenitate a clasei/grupei de copii dar şi coeziunea – acceptată ca fiind gradientul de unitate al grupului. clar exprimate. -interacţiunea membrilor grupului/clasei – vizate fiind interacţiunile directe. nemijlocite şi multivariante. particularizarea activităţilor instructiv-educative la nivelul clasei/grupei sau individului. nemaifiind simţite ca forme exterioare de constrângere “importul de norme” din afara şcolii şi a clasei/grădiniţei sau grupei de copii astfel încât pot fi apelate alte valori normative. Sunt acele ansambluri de reguli produse de viaţa în comun a grupului. astfel încât acestea pot deveni normele grupului. -TRĂSĂTURI DE PERSONALITATE (accent pe dimensiunea relaţional valorică şi socio-interacţională) Dimensiunea socială -întinderea grupului/clasei (mărimea). . -structura grupului care poate fi analizată dual în ceea ce priveşte în ceea ce priveşte grupurile mici: atât ca modalitate de legătură a membrilor grupului în plan interpersonal. interacţiunile din viaţa grupului – această sursă favorizează distincţia dintre o clasă şi o alta. adică rezervele de energie fizică şi psihică de care dispune copilul la un moment dat pentru desfăşurarea activităţilor din şcoală sau grădiniţă capacitatea de muncă auxiliară – potenţialul energetic sau secundar necesar copilului pentru desfăşurarea cu succes a altor sarcini decât cele specifice procesului instructiv-educativ. Dimensiunea normativă Normele sunt ansambluri de reguli care reglementează desfăşurarea unei activităţi educaţionale. cunoştinţe în raport cu un conţinut predeterminat.capacitatea funcţională de muncă –energia fizică şi psihică solicitată şi utilizată efectiv în activitatea instructiv-educativă. care se construiesc în cadrul grupului. -compoziţia şi organizarea sunt rezultatul interacţiunii tuturor celorlalte caracteristici le grupului. cunoscute . conştientizate de copii/elevi pot deveni motorul dezvoltării grupului pe perioada preşcolarităţii sau şcolarităţii. -scopurile comune care. Normele implicite: sunt normele ascunse. cât şi ca ierarhie internă a grupului. componenta motivaţională asimilată şi interesul). starea de pregătire la nivel de abilităţi. Normele explicite: sunt normele prescriptive.

-STRATEGIA DE SUSŢINERE MORALĂ pune pe prim plan funcţia moralizatoare a discuţiei directe asociind reusita şcolară a elevului cu reuşita sa socială. câteva versui. Kessel (1995) oferă spre selecţie cadrelor didactice o serie de strategii de intervenţie dintre care cele mai reprezentative sunt: -STRATEGIA DE DOMINARE: susţinerea teoretică se face prin structuri relaţionale asimetrice şi comportamente profesorale de prestigiu şi autoritate. -STRATEGIA BAZATĂ PE RITUAL ŞI RUTINĂ creează aşa numitul profesor predictibil.Dimensiunea operaţională Are în vedere acele proceduri şi strategii de intervenţie ale cadrului didactic. a unor excursii. valorilor. îndemnuri. . observându-şi această nepuţinţă cadrul didactic se aliază cu elevii. cultivând mişcarea ca formă supremă de tratament şi intervenţie în situaţii de abatere liniare dar şi de abatere gravă. -NEGOCIEREA: ca formă de întâlnire dintre două părţi în scopul realizării unei înţelegeri. explicite. Folosite cu discernământ atât conformarea cţt şi complianţa pot fi adjuvante de bază ale cadrului didactic în procesul instructiv educativ. un cântec. care îşi fundamentează intervenţiile pe standardizare şi uniformizare cu efecte nefaste in procesul de creştere a copiilor. poate da rezultate deosebite – vezi situaţiile în care se consolidează structurile normative implicite ale clasei. Conformare şi complianţă comportamentală în clasă: CONFORMAREA presupune o preluare a atitudinilor. cu elevi care vor încerca să exploreze limitele de toleranţă ale culturii normative. -FRATERNIZAREA. Utilizată pe termen scurt. Pentru managementu clasei de elevi/grupei de copii negocierea îmbracă din partea celor îmici două forme: explicit (consensual.are în vedere neputinţa de dominare a cadrului didactic. -TERAPIA OCUPAŢIONALĂ sporeşte dinamica clasei cu precădere la nivel fizic. etc. credinţelor caracteristice unui grup în scopul obţinerii unei reacţii favorabile. fie în aer liber. determinând cadrul didactic să accepte anumite lucruri care depăşesc normalitatea explicită a clasei). limitat. dând naştere unui univers interacţional foarte ciudat şi neproductiv pentru dezvoltarea copiilor. rugăminţi. fie în clasă. conformarea şi complianţa comportamentală în grupa de copii/clasa de elevi. valorile “marcă” ale colectivului de elevi. presupune din partea cadrului didactic un dinamism şi o disponibilitate mare pentru organizarea unor jocuri de mişcare. o deviză. COMPLIANŢA poate fi definită ca o modalitate de răspuns pozitiv a anumitor persoane la anumite solicitări. deschis) şi implicită (ascunsă.

porneşte de la: -cunoaşterea practicii educaţionale într-un moment “t” al activităţii.Diemsiunea inovatoare Din perspectiva managementului clasei de elevi. dimensiunea inovatoare reprezintă o condiţie esenţială a optimizării interacţiunilor şi a microdeciziilor educaţionale în universul grupului. -cunoaşterea orizonturilor de aşteptare ale elevilor. Inovaţia la acest nivel al managementului clasei. -cunoaşterea tendinţelor şi a tradiţiilor activităţilor educaţionale vizate. . Independenţa atitudinală şi de intervenţie a cadrului didactic în situaţii de criză este dependentă de capacităţile inovatoare ale acestuia.

aşadar. . promovând un învăţământ de înaltă calitate. Ulterior lucrării de doctorat. Aici am citit pentru prima oară despre conceptul de „Dezvoltare Personală Unificatoare” – ca parte integrantă a unei noi paradigme educaţionale universitare. lipsa motivaţiei pentru şcoală în general. Nu putem lăsa aşa lucrurile. asigurându-i deschiderea internaţională. lipsa încrederii în sine. competitivitatea şi credibilitatea absolvenţilor. „Dezvoltarea Personală Unificatoare” (D. Am început. nu de puţine ori am putut constata în cabinet că foarte multe dintre aceste obiective sunt destul de greu de atins de către unii copii.P. organizarea unor serii de grupuri de Dezvoltare Personală Unificatoare pentru copii – preşcolari şi şcolari mici.” Mi-a plăcut extrem de mult această idee.O nouă paradigmă educaţională – Grupul de dezvoltare personală unificatoare Cultura generală. pentru autoafirmare şi responsabilitate. Ca psiholog şcolar. o componentă complementară în formarea studenţilor pentru carieră şi pentru viaţă în general. la nivelul sistemului familial • să se informeze cu ajutorul tehnicilor caracteristice învăţării de tip experienţial despre problematica atât de vastă. Am creat în cadrul acestei lucrări un modul interesant de dezvoltare personală pentru adolescenţi care să-i ajute : • să-şi integreze o bună identitate psihosexuală adecvată sexului biologic • să-şi formeze o serie de deprinderi de relaţionare la nivelul cuplului. b. atractiv. mecanismele de coping adoptate pentru a face faţă relaţiilor tensive din familia de origine sunt de cele mai multe ori responsabile pentru nişte performanţe şcolare nu tocmai satisfăcătoare. primul pas realist într-o reformă de conţinut a învăţământului universitar. În 2007. misterioasă dar şi extrem de provocativă a psihologiei cuplului şi familiei. m-am gandit că această mododalitate de facilitare a procesului instructiv-educativ se poate întâlni şi la nivelul celorlalte forme de învăţământ: preşcolar.) este: „a. competenţele lingvistice şi competenţa informatică absolut necesară accesului la informaţie sunt obiective educaţionale vizate cu o foarte mare claritate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. lipsa motivaţiei pentru învăţare.U. şcolar mic. frumoasă. orientându-i şi stimulându-i psihologic pentru succes şi performanţă. strategii educaţionale. imaginea deformată despre sine. modern şi original. mai ales că se armoniza frumos cu ideile de educaţie şi pregătire pentru viaţa de cuplu şi viaţa de familie prezentate pe larg în teza mea de doctorat: „Disfuncţii ale identităţii de sex-rol la adolescenţi – abordare diagnostică şi terapeutică”. gimnazial. Se impune crearea unei noi paradigme educative care să vină în sprijinul atingerii obiectivelor educaţionale.” În viziunea autorilor. Blocajele emoţionale ale acestora. colegii mei de la SPER sub coordonarea lui Laurenţiu Mitrofan au scris o carte extrem de interesantă în urma unei bogate activităţi experimentale: „Dezvoltarea personală – competenţă universitară transversală”. restructurat în intenţii.

La elaborarea unei astfel de paradigme. mişcarea. dansul. Cunoaşterea de sine. ci vine să se joace. Optimizarea capacităţilor de cunoaştere şi gestionare a propriilor emoţii. cu aspiraţii şi valori centrate pe autorealizare. acceptarea şi valorizarea propriei persoane. Dobândirea de abilităţi necesare pentru a face faţă în mod constructiv situaţiilor dificile. Exersarea capacităţilor empatice. fantezia ghidată. eficienţei. Dezvoltarea creativităţii şi a spontaneităţii. psihologii şcolari şi consilieri psihologici cred ca ar trebui sa avem un rol esenţial : să asigurăm o dezvoltare fizică. intelectuală şi emoţională a copiilor încă de la cele mai fragede vârste. Mitrofan. noi. deosebit de pregnantă la vârsta copilăriei. • nevoia de cunoaştere a propriei persoane. Dezvoltarea Personală Unificatoare prin grupul experienţial poate fi considerată o metodă modernă de educare şi formare a copiilor. Motivaţia pentru joc. Dezvoltarea capacităţii de autoafirmare. beneficiul putând fi în multe situaţii maximal. • nevoia de acţiune. bunăstare personală şi familială. • concretismul • trebuinţa de joc şi mişcare Specificul tehnicilor experienţiale expresive crează copilului impresia că el nu vine la un program instructiv-educativ.Principalele obiective vizate au fost:         Dobândirea de abilităţi de comunicare şi interacţiune eficientă. bazate pe concurenţă şi schimbare creatoare. Psihologul şcolar sau consilierul psihologic poate folosi ca instrumente de provocare a experienţei de grup a copilului: jocul. Colegii mei spuneau în cartea lor că „Procesul de dezvoltare personală este cheia dinamizării şi eficientizării unei societăţi deschise. Exprimarea directă şi constructivă a gândurilor şi sentimentelor. . stabilitate morală şi deschidere spirituală. satisfacţiei şi potenţării la maximum a resurselor psihologice de care dispune fiecare” – L. 2007 Sub umbrela acestui scop cu valenţe umaniste puternice putem vorbi realmente despre lansarea unei noi paradigme educaţionale la nivelul întregului sistem de învăţământ care ar putea facilita o extraordinară pregătire pentru viaţă a copiilor şi tinerilor în acord cu obiectivele educative generale exprimate la nivelul întregii Uniuni Europene. Ea este modalitatea concretă şi profesionistă de prezervare a sănătăţii. creşte gradul de participare autentică a copiilor în procesul de dezvoltare personală. metafora precum şi dramaterapia. Argumente Abordarea experenţială în grupul de copii este în acord cu trebuinţele dominante ale acestora: • nevoia de comunicare • nevoia de interacţiune • nevoia de relaţionare cu cei de o vârstă.

Copiii descoperă pe cont propriu cum pot face faţã diferitelor situaţii de viaţã cu care se confruntă. Trebuie să fie familiarizat. cu toate tipurile de dizabilităţi de învăţare care afectează copilul. Profilul psihologului care organizeazã grupuri de dezvoltare pentru copiii Psihologul şcolar sau consilierul psihologic trebuie să fie permisiv şi să dea dovadă de flexibilitate şi creativitate. Cunoştinţele de psihologie a familiei.desenul. cauzate adesea de factori emoţionali. de căutare a ceea ce e bun în fiinţa sa. Promovarea şi organizarea grupului trebuie pregătită temeinic şi realizată cu foarte mare atenţie foarte importantă informarea detaliată şi explicită a părinţilor cu privire la programul propus copilului lor prezentarea coerentă a obiectivelor şi a efectelor aşteptate atârnă greu în procesul decizional al părintelui în ceea ce priveşte aducerea sau nu a copilului la grupul de dezvolatre personală Evaluarea participanţilor Psihodiagnoza copiilor înainte de începerea programului de intervenţie este necesară în vederea creionării profilului de personalitate al fiecărui copil. El trebuie să cunoască. provocându-se fenomene de detensionare emoţională. de asemenea. de psihologia vârstelor. Simţul umorului şi disponibilitatea de a se juca sunt şi ele extrem de importante. În felul acesta copilul se înzestrează cu deprinderea de autoanalizã. se dezvoltă. modul cum se dezvoltă şi învaţă copiii şi să înţeleagă momentele importante care corespund fiecărui nivel particular de vârstă. Cresc şi devin astfel adulţi responsabili. . este important ca psihologul pentru copii să permită Copilului Creativ din sine să se manifeste în mod direct. adaptaţi cu deprinderi şi capacităţi de relaţionare. fapt ce garantează adaptarea sa creativã în plan socio-moral. deci se maturizează. sculptura toate mijloace artterapeutice. Cu alte cuvinte. pictura cu degetele. Aceasta va ghida psihologul în intervenţiile sale ulterioare. cu potenţial creativ bine dezvoltat care poate ajuta la transformarea benefică a societăţii. colajul. Aptitudinile empatice şi credinţa că fiecare copil este o persoană valoroasă sunt. Dezvoltarea echivalează astfel cu învăţarea strategiei de ”a lucra asupra sieşi” şi de a se autoforma. Ele sunt ”vehiculele” cu ajutorul cărora se poate avea acces la fenomenologia interioară a copilului. de psihologie educaţională şi cele de consiliere familială sunt absolut necesare. cognitiv şi spiritual. de voioşie şi bună-dispoziţie. de asemenea. de asemenea. autotransforma în vederea unei optime adaptãri. autodescoperire şi realizare a insighturilor restructurante. Toate aceste tehnici fac din întâlnirile de grup adevărate laboratoare de creştere şi tranformare personală. modelajul. o garanţie a realizării unei bune relaţionări cu copilul care să faciliteze atingerea obiectivelor vizate. Se îmbogăţesc emoţional. interpersonal şi spiritual.

care a fost climatul familial. pentru a obţine un tablou mai complet. Date despre familie Familia nucleară Familia extinsă (în cazul în care locuiţi împreună) II. informaţii pe care le poate îmbina apoi. Dificultăţi pe care vi le ridică relaţionarea cu copilul dumneavoastră: V. Întocmirea unui raport rezumativ pentru părinţi şi copii la sfârşitul programului de intervenţie poate fi realizată uşor în urma acestui sistem de evaluare.Prezentaţi istoricul personal al copilului: A) B) C) Date privind perioada prenatală Date privind naşterea Date privind primul an de viaţă ( cu cine a stat. O astfel de fişă poate arăta ca în modelul de mai jos: FIŞA CLIENTULUI Nume. evaluarea finală permite evidenţierea progreselor făcute de copii în raport cu obiectivele fundamentale ale grupului.Descrieţi în câteva cuvinte copilul dumneavoastrã: IV.Aşteptările dumneavoastră în legatură cu participarea copilului la ATELIERUL DE DEZVOLTARE: VI. intervenţia psihologului pentru atingerea obiectivelor propuse şi ea se poate realiza cu succes prin metoda diagnosticului experienţial. de asemenea. Ele aduc evaluatorului informaţii utile despre copii. Prenume Vârsta copilului Gradiniţă/Şcoală Domiciliul Nr telefon contact Adresa de e-mail contact I. cu cele de la interviul cu părinţii.Testele proiective: testul persoanei. O fişă de caracterizare a copilului completată de către părinţi poate fi utilã şi ea rezolvă foarte uşor problema timpului. testul arborelui şi testul familiei pot fi utilizate cu uşurinţă. . cu datele din anamneză sau cu cele furnizate de alte teste de personalitate.Motivaţia înscrierii copilului la prezentul ATELIER DE DEZVOLTARE III. la ce varsta şi condiţiile în care s-a produs inţărcarea.) D) Date privind preşcolaritatea E) Date privind şcolaritatea primară F) Date privind şcolaritatea gimnazială G) Boli importante în perioada copilăriei H) Alte aspecte IV. La încheierea procesului de intervenţie.Evenimente medicale importante în istoria familiei copilului (acolo unde este cazul) Evaluarea permanentă a copiilor ghidează. Raportul poate fi considerat o oglindă a achiziţiilor copiilor în urma participării la grup dar şi a vulnerabilităţiilor existente încă.

dificultăţi de relaţionare. Marea majoritate a copiilor din acest grup (8 din 10) trecuseră prin divorţul părinţilor sau prin situaţia de separare a acestora. realizarea coeziunii grupului şi familiarizarea cu tehnicile gestalt expresive. . instabilitate emoţională. trebuie ca pe parcursul întâlnirilor de grup. alţii neştiind situaţia statusului marital al părinţilor. Dar pentru a ajunge aici.Concluzie Evaluarea validează sau nu eficienţa programului atât pentru psiholog cât şi pentru participanţi. sã se noteze în fişa copilului întreaga sa evoluţie. ATELIERE DE DEZVOLTARE PERSONALÃ UNIFICATOARE PENTRU COPII Obiective frundamentale: • • • • culegerea datelor anamnestice despre copii şi realizarea psihodiagnozei în vederea cunoaşterii vulnerabilităţilor fiecărui copil şi realizarea unui profil comun al participanţilor la grup. lucrul asupra principalelor vulnerabilităţi ale copiilor în raport cu tema grupului. sentimente de culpabilitate. copii aflaţi la grupa pregătitoare. agresivitate manifestă/timiditate excesivă. în clasa I şi a II –a. anxietate de abandon. unii ştiind. ca şi studiul aprofundat al fişei de caracterizare a copilului completată de părinţi au permis creionarea vulnerabilităţilor copiilor prezenţei în grup: • • • • • • imagine de sine scăzută. Exemplificare „Atelier de dezvoltare personalã unificatoare” Copii cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani. Copii cu probleme emoţionale Secţiunea I şi Secţiunea II Realizarea psihodiagnozei copiilor participanţi la grup cu ajutorul testelor proiective şi a diagnosticului experienţial. descoperirea şi exersarea unor noi comportamente adaptative în raport cu tema grupului. Corespunzător acestor obiective ar trebui să existe patru secţiuni Fiecare secţiune va avea un calup de exerciţii specifice care să faciliteze atingerea obiectivelor. Interpretarea testelor şi a înregistrărilor video pentru o mai bună analiză a diagnosticului experienţial.

exprimarea liberă au fost des folosite de copii care au avut astfel ocazia să se cunoască mai bine. căldură şi bucurie. de asemenea. Colajul grupului – a permis realizarea cu ajutorul plastilinei. despre nevoi. descărcarea tensiunilor prilejuite de efortul păstrării secretelor familiale sau efortul de a înţelege ce se întâmplă cu proprii părinţi. Cutiuţa magică a sentimentelor – modelaj în plastilină. . s-au prezentat celorlalte personaje şi şi-au petrecut douăzeci de minute pline de peripeţii „într-un parc” amenajat spontan în sala de lucru. despre lucruri permise dar şi nepermise – precum situaţia tensionată de acasă. Secţiunea III S-a axat pe recuperarea vulnerabilităţilor copiilor participanţi. pe un fond muzical. cu lucrurile bune dar si cu cele supărătoare de la nivelul relaţiilor intrafamiliale. dansul. a prezentat-o grupului atât cu bucuriile cât şi cu necazurile ei. de a-şi exprima emoţiile în raport cu anumite interacţiuni sau evenimente provocatoare (soarele arid. negocierea. Exemple de exerciţii Familia mea în imagini – Fiecare copil a desenat familia lui. copacii de toate felurile – reprezentaţi prin postrura aleasă de fiecare participant . divorţul părinţilor sau boala gravă a unuia dintre membrii familiei. au permis. grupul a căpătat valoarea unui grup de suport pentru aceşti copii care se confruntau în maniere diferite cam cu aceleaşi tipuri de dureri. Dumbrava magică – în care. apoi şi-au prins în piept personajul desenat devenind unul/una cu el.aveau dreptul de a relaţiona. mişcarea. cuburilor şi culorilor a unui univers dorit de către toţi participanţii.Ca urmare a acestui fapt foarte mulţi dintre ei aveau o serie probleme emoţionale şi comportamentale. furtuna puternică. Exerciţiile melodramatice realizate cu ajutorul vocii şi instrumentelor muzicale. Comunicarea. Şi pentru că divorţul şi separarea părinţilor erau teme centrale familiale ale copiilor. Astfel de exerciţii provocative artterapeutice şi psihodramatice au facilitat cunoaşterea şi intercunoaşterea la nivelul participanţilor dar şi familiarizarea cu tehnicile de lucru. stabilitate. a permis copiilor să conştientizeze şi să exprime o serie de emoţii sau sentimente pozitive şi negative ca în exemplul de mai jos. de a vorbi. O serie de exerciţii care au avut în prim plan sistemul familial au permis copiilor să vorbescă despre emoţiile şi trăirile lor. Exemple de exerciţii: Jocul personajelor – în care iniţial fiecare copil a avut sarcina de a desena o persoană. viscolul) şi care în final au avut parte de un moment în care energia pământului se unifică cu energia cerului şi circulă prin fiecare copăcel oferinfu-i linişte.

rezultatele obţinute cu ajutorul instrumentelor psihodiagnostice susţin eficacitatea programului de dezvoltare. a plastilinei şi a elementelor din natură: scoici. Copii au descoperit că poate fi dificil uneori să-l susţină pe celălalt şi că cel care este purtat nu poate merge întotdeauna în direcţia pe care şi-o doreşte. copii se îmbrăţişează. sprijinindu-se cu un picior pe spatele colegului. Intervenţia de grup realizată în cadrul „Atelierului de dezvoltare personală” s-a dovedit a fi eficientă. Exemple de exerciţii: Tu şi numai tu – În diade. stând spate în spate. îngrădire. Progresele observate de părinţi dar şi de educatori şi învăţători la nivel comportamental. Secţiunea IV S-a axat pe promovarea comportamentelor asertive. ajutându-i pe copii să descopere noi modalităţi eficiente de interacţiune la nivelul sistemului familial.În diadă au construit o lume personală cu ajutorul creioanelor colorate. cel care se sprijină pe el îşi pierde echilibrul. Accentul a fost pus pe formularea comportamentelor aşteptate de copil de la părinţi. Lumea noastră . un copil stă în picioare. la nivelul sistemului relaţional. pe promovarea comunicării autentice şi deci pe întărirea imaginii de sine. În felul acesta copii au înţeles că este important să aibă şi activităţi pe cont propriu. Fiecare echipă a prezentat apoi pe rând întregului grup lumea creată. Rezultate obiective care relevã necesitatea extinderii unor astfel de servicii psihologice O mai bună comunicare O mai bună integrare în colectivul de copii O mai mare asertivitate în susţinerea punctelor de vedere O reducere a numărului de comportamente agresive O creştere a atenţiei şi a disponibilităţii pentru activităţile impuse . iubire sau sufocare. Tehnicile artterapeutice şi psihodramatice au fost de asemenea utilizate. Li se sugerează să fie atenţi la gandurile şi trăirile lor. pe rând se iau în cârcă şi se cară unul pe celălalt. Copii au înţeles că nu întotdeauna te poţi baza pe celălalt şi că cel care este „stăpânit” nu întotdeauna se simte bine. S-a făcut apoi trecerea către familia reală şi copii au putut găsi modalităţi de a cere părinţilor manifestarea unor serii de comportamente dar şi identificarea unor modalităţi personale de manifestare în raport cu aceştia. ceilalţi copii au fost încurajaţi să le adreseze cât mai multe întrebări şi apoi au unit la nivelul grupului grupului scrisă în imagini şi exprimată în cuvinte. Poziţia stăpân sclav – Tot în diade. Tehnicile Virginiei Satir şi-au dovedit şi aici utilitatea. în general. pietre. care se află la sol „în patru labe”. În cârca dragonului – În diade. Dacă cel de jos se mişcă la un moment dat.Familia vrăjită – cea în care copii au putut da frâu imaginaţiei şi crea cu ajutorul marionetelor o familie aşa cum şi-ar fi dorit-o. care pot fi de protecţie. stând unul lângă altul cu braţele înlănţuite ca şi când numai ei doi ar exista. crenguţe.

Părinţii îşi aduc copiii. modificări benefice ale implicării copilului în activităţile şcolare. Tehnicile specifice consilierii experienţiale de tip familial permit abordarea creativă a problemelor cu care copilul se confruntă în cadrul familiei sale. Implicarea părinţilor în actul de consiliere a copiilor cu probleme şcolare este absolut necesară. nu mai reuşesc să înţeleagă ce se întâmplă cu ei de nu mai sunt „copiii care au fost cândva”. dificultăţile pe care le întâmpină şi aceştia în relaţionarea cu „elevul problemă” sunt elemente care îi determină pe părinţi să-şi facă timp „să-şi aducă copilul la psihologul şcolar”. . Mulţi dintre ei vor afla însă că rolul lor nu se opreşte aici. Dezvoltarea personală unificatoare pare a fi un concept cheie care ar putea conduce procesul instructiv-educativ din România către o treaptă superioară de eficienţă. sieşi şi copilului este mult mai mare. Rezultatele şcolare nesatisfăcătoare. schimbare care ar putea avea ca efect. plângerile învăţătorilor sau diriginţilor legate de comportamentul elevului la şcoală. care se află aproape de 20 de ani tot într-o perioadă e tranziţie. iar timpul care ar fi de dorit să-l ofere familiei. şansele de recuperare şi reintegrare adaptativă a copiilor sunt mici. riscul ca obiectivele vizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării să nu fie atinse este foarte mare într-o societate cu mari carenţe la toate nivelurile. Fără o astfel de intervenţie. la nivelul sistemului familial.O imagine de sine pozitivă Aceastã concluzie este susþinută şi de rezultatele obţinute la încă 2 grupuri de acest gen. puberii sau adolescenţii la consiliere pentru că nu mai ştiu cum să comunice cu aceştia. etc. conştiinţa propriilor contribuţii la declanşarea şi menţinerea simptomelor copiilor. • violenţa verbală sau fizică. Momentan lucrez la elaborarea şi validarea unei metodologii care să ghideze activitatea psihologului şcolar sau consilierului psihologic care ar dori să implementeze un astfel de laborator de dezvoltare pentru copii. iar una dintre variante ar fi cea prezentată aici. Fără dezvoltare personală. aceştia nu sunt pregătiţi să facă vreo schimbare în viaţa lor. dar şi a modalităţilor disfuncţionale prin care părinţii se raportează la aceştia ca urmare a crizei conjugale. Frecvent. Rezolvarea problemelor de învăţare prin consiliere psihologică -studiu de cazConsilierea experienţială a copiilor cu probleme şcolare apărute pe fundalul unei relaţii deficitare de cuplu a părinţilor Relaţia parentală disfuncţională îşi pune puternic amprenta asupra comportamentelor maladaptative ale copiilor la şcoală: • lipsa de motivaţie pentru învăţare. în cele mai multe cazuri. conform principiilor de funcţionare specifice oricărui sistem. • dificultăţile de înţelegere şi memorare. Aşadar o nouă paradigmă educaţională se impune cu necesitate. Este destul de dificil pentru psiholog să obţină colaborarea unor părinţi care nu au. • absenteismul .

jocul de rol. scoate la iveală. • nemulţumiri şi temeri ale copilului provocate de decizia de separare sau divorţ a părinţilor. • lipsa de încredere în sine a unuia sau a celor doi părinţi reflectată în cerinţe exacerbate pe linie şcolară faţă de copil sau disonante în raport cu propriile comportamente („du-te la şcoală. rezultate slabe. etc. dificultăţi de învăţare. la prima întâlnire de consiliere este fundamentală. izolare. de asemenea.” sau „Realizaţi pe o foaie de hârtie cu ajutorul temperei sau acoarelelor poveste care să fie reprezentativă pentru o zi din viaţa familiei voastre. Portret de familie: „Cu ajutorul desenului (sau lutului în cazul în care copiii sunt şcolari mici) realizaţi un portret al familiei voastre.Primul contact al psihologului cu membrii familiei „copilului problemă” este extrem de important. faptul că vin împreună cei doi adulţi şi nu reuşesc să-şi vorbească în tipul şedinţei decât să-şi exprime neliniştile separat sau în acelaşi timp către psiholog sau faptul că se ceartă şi se acuză reciproc cu privire la eşecurile pe care le întâmpină copilul lor sunt date diagnostice importante despre climatul familial în care stă zi de zi „copilul cu probleme şcolare. deseori.dintre membrii familiei nucleare sau extinse. elemente ce îşi pun amprenta asupra problemelor legate de şcoală: lipsă de interes. Exprimarea cerinţei de a veni împreună. • un doliu recent al familiei sau o relaţie de doliu nefinalizată pentru . sculptura relaţiilor familiale. dar eu sunt şomer şi nu fac nimic sa-mi găsesc ceva de munca”) • şi lista ar putea continua. Diagnoza familială este extrem de importantă pentru reuşita actului de consiliere a copiilor cu probleme şcolare. agresivitate verbală şi/sau fizică. a unor surse de conflict sau depresie.” Facilitarea dialogului între membrii familiei în vederea clarificării motivelor pentru care aceştia au solicitat întâlnirea. • boală cronică sau gravă a cuiva din familie. anxietate la copil. Purtaţi un dialog între membrii familiei desenate (sau modelate dacă este vorba despre lut). • frica şi saturaţia faţă de conflictele permanente dintre mamă şi tată. absenteism. • nevoia de performanţă înaltă a părinţilor „carierişti” reflectată într-o serie de coplexe de inferioritate şi anxietăţi de abandon la copii. elemente psihologice cheie care justifică o serie din comportamentele copilului la şcoală: • singurătatea pe care o resimte copilul în cadrul familiei sale.” Sculptura relaţiilor familiale: „Realizaţi din corpurile voastre un grup statuar care să fie reprezentativ pentru relaţiile pe care voi le aveţi în interiorul familiei voastre!” . Faptul că un părinte îşi face timp să vină şi celălalt nu. Un prim diagnostic al sistemului familial poate avea astfel loc chiar de la început. modelajul. O serie de tehnici experienţiale de tip expresiv-creativ pot fi utilizate cu valoare diagnostică: desenul. Aplicarea testului familiei în aceeaşi primă întâlnire tuturor membrilor familiei permite. părinţi şi copil.” Desenul cinetic al familiei: „Desenaţi cu ajutorul creioanelor colorate o scenă din viaţa de familie. identificarea unor discrepanţe de percepţie.

.

nu vrea să înveţe. El ridică probleme părinţilor şi profesorilor prin faptul că nu vrea să scrie. care să permită copilului o adaptare mai bună la cerinţele şcolare.Fiecare din aceste provocări de tip experienţial sunt urmate de: • • • dialogul experienţial moderat de psiholog trecerea de la metaforă la viaţa reală identificarea motivelor care au declanşat şi care susţin simptomul/ simptomele copilului în activităţile şcolare După o astfel de intervenţie de diagnoză familială şi de identificare a posibilelor elemente care stau la baza problemelor şcolare ale copilului. Obţinerea unor date de anamneză mai bogate despre copil şi a unor informaţii mai aprofundate despre dinamica conjugală se poate realiza într-o întâlnire separată cu cei doi părinţi. anamneză şi diagnoză familială aflăm următoarele: Mihai este singur la părinţi. s-a îngrăşat foarte mult de când a început şcoala. deseori părinţii conştientizează necesitatea de a se implica în procesul de consiliere. de a-şi ajuta copilul să depăşească blocajele sau dezinhibiţiile pe care le manifestă la şcoală. fie se foieşte în bancă. mi-am propus să prezint în continuare un caz. s-a mutat la începutul clasei a V-a în liceu. identificarea acelor elemente din sistemul familial care u declanşat şi care întreţin simptomul copilului cu efecte nefaste pentru activitatea şcolară. anamneză şi diagnoză familială. interviu. Pentru a evidenţia care ar putea fi periplul experienţial al interacţiunii copil-părinţi-psiholog şcolar după stabilirea planului de intervenţie. lipseşte destul de mult de la şcoală. plan de intervenţie şi tehnici de tip experienţial aplicate pentru obţinerea unui nou echilibru familial. Din momentul obţinerii complianţei părinţilor la actul de consiliere familială poate începe o diagnoză mai aprofundată a copilului în vederea unei mai bune cunoaşteri a acestuia şi sudării relaţiei de consiliere. Toate acestea sunt necesare deoarece ne permit conturarea unei imagini cât mai complete despre factorii care facilitează şi întreţin simptomul copilului. condiţie necesară depăşirii problemelor şcolare. trecând de la o extremă la alta: fie cade pe gânduri. obiectivele şi planul de intervenţie adecvat. De asemena. rezultat Mihai este un elev în clasa a V-a la un liceu de renume din centrul capitalei. notele luate de la începutul anului şi până spre sfârşitul . Din datele de interviu. sau cu părintele care a însoţit copilul la psiholog şi a acceptat participarea la actul de consiliere. Vom putea realiza ipotezele. ipoteze şi obiective. iar atunci când vine la şcoală nu este atent la ore. • de a evidenţia utilitatea unor tehnici de tip experienţial în aboardarea unei astfel de problematici Algoritm: • • • • • • • • simptomatologie. Acesta are menirea: • de a susţine necesitatea realizării în actul de consiliere a copilului cu probleme şcolare a tuturor demersurilor prezentate până acum.

de asemenea.” sunt cerinţe suplimentare care au menirea de a-i ajuta pe clienţi să realizeze fotografia de familie. Se evidenţiază astfel o serie de probleme la nivelul cuplului marital: lipsa de comunicare dintre parteneri. când a venit împreună cu părinţii la psihologul şcolar sunt foarte mici şi îşi face temele cu o bunică. Depresia tatălui. mai aproape de. nici de lipsa de interes pentru şcoală a fiului său şi nici de lipsa de preocupare pentru dezvoltarea intelectuală şi profesională a soţului ei. Această ipoteză este foarte bine susţinută de datele furnizate de „Fotografia de familie”. ignorându-l total pe tată. Atitudinea faţă de implicarea şcolară a celor 2 părinţi pare a fi până la un punct solidară. neacceptarea şi devalorizarea soţului de către soţie şi implicit o neacceptare şi o devalorizare a băiatului de către mama care o are aliată şi pe bunică. mama mamei. joi. care se simte şi el exclus din familie. care „nu ştie cum să-l mai ia. care se află bine poziţionată între ei şi priveşte către fiu. semn al relaţiei deficitare pe care Mihai o are cu aceasta). mamă şi tată (observăm că bunica lipseşte. aşadar. Faptul că mama şi bunica fac cuplul perfect pentru creşterea copilului.” Timpul pe care-l petrec împreună cei trei este destul de limitat. să înveţe şi el nu vrea. deşi parcă sunt cam multe meditaţii: luni. Se remarcă.. iar tatăl este pasionat de calculator pe care-l dispută seară de seară cu fiul său. vizionând filme (nevoia acestuia de a se refugia seară de seară într-o lume virtuală. „Mă simt mai aproape sau mai departe de. Mama alocă foarte mult timp serviciului şi dezvoltării sale profesionale realizând foarte multe formări postuniversitare în timp ce tatăl. semn al neacceptării situaţiei reale). dorinţă care este în acord cu cerinţele pe care le impune fiului său. de asemenea. şi care reprezintă „familia unită”.. o fotografie de familie relevantă pentru toate aceste interacţiuni. Observăm atitudinea ambivalentă a sistemului parental în ceea ce priveşte timpul acordat şcolii de Mihai. motiv pentru care îi respinge inconştient pe amândoi: pe unul ignorându-l pe celălalt bombardându-l cu sfaturi şi cerinţe de dezvoltare – învăţare. tehnică experienţială aplicată celor trei şi de „Grupul statuar” realizat într-o sedinţă în care s-a prezentat la consiliere familia nucleară împreună cu bunica. miercuri. am cerut copilului.. este relevată de desenul compensator realizat de acesta cu creionul roz. Desenul băiatului exprimă cel mai bine: · lipsa de comunicare dintre el. Nu este mulţumită. iar tatăl este o anexă a sistemului familial. absolvent de liceu. Acest lucru ne face să credem că mama valorizează foarte mult dezvoltarea intelectuală a sa şi a celorlalţi. atitudine care explică şi mersul în salturi la şcoală al acestuia. Noi îi cerem mereu să scrie. deşi la o privire mai atentă putem observa cum copilul „trage” parcă de părinţi pentru a-i aduce mai aproape unul de celălalt. marţi. după care tatăl se arată a fi mai indulgent: Mama: „Parcă nu are voinţă copilul acesta. o contaminare a rolurilor .. În ceea ce priveşte „Fotografia de familie”.. cu diplomă de bacalaureat îşi petrece marea majoritate a timpului la serviciu şi în faţa calculatorului. acasă... mamei şi tatălui să se gândească la tipurile de relaţii pe care le-au avut în ultima perioadă şi în funcţie de acestea să realizeze.sau îl văd pe. că Mihai locuieşte cu părinţii săi şi bunica din partea mamei care se ocupă foarte mult de el deoarece mama călătoreşte frecvent în interes de serviciu. reies foarte clar din desenul mamei. dar în dezacord cu nevoile tatălui şi ale băiatului..” Tatăl: „Aşa este. · depresia băiatului (toate personajele sunt conturate cu negru) · dorinţa de identificare a băiatului cu tatăl său (vezi culorile folosite) barată însă de propria mamă. Remarcăm dorinţa foarte mare a mamei de a progresa profesional. cu ajutorul creioanelor colorate.semestrului..” Aflăm. pe o foaie de hârtie.

„Grupul statuar” realizat de către cei patru membri ai familiei scoate şi el în evidenţă aceleaşi tipuri de probleme cărora copilul le găseşte instant soluţia. Părinţii au conştientizat faptul că au o problemă pe relaţia de cuplu. Dialogul experienţial purtat în urma acestori însemnări realizate de fiecare membru al familiei a scos la iveală o serie de dificultăţi pe care copilul le avea la şcoală: profesori exigenţi.familiale. dar extrem de facilitator şi motivant pentru schimbarea unor atitudini şi comportamente cu impact negativ asupra relaţiilor familiale în ansamblu şi activităţilor şcolare în particular. dificultăţi de înţelegere a materiei. Le-am făcut recomandarea de a merge la o consiliere maritală. de a-i simţi aproape. Îmi place de tine atunci când. de a nu se mai certa şi de a sta mai mult împreună ei. copilul a exprimat dorinţa de a se înţelege mai bine cu tatăl şi de a avea mai multe activităţi comune. hrănitoare şi nu apăsătoare pentru el. de asemenea. separarea mamei de bunică şi aşezarea sa în faţa părinţilor lui astfel încât prezenţa acestora să fie securizantă. pentru incapacităţile sale.. Nu-mi place de tine atunci când. Copilul se pedepseşte inconştient. „porţii de afecţiune” prin hrana pe care o ingerează. T Grup statuar 2 M B Mh T Este foarte clară nevoia copilului de a-i vedea pe părinţii săi comunicând. . care creează probleme de identificare şi identitate băiatului. De asemenea. nevoia de a o aşeza pe bunica „acolo unde îi este locul”. „deformându-se” pe zi ce trece.. Firească o astfel de nevoie. propunându-le un exerciţiu simplu.. „salvator”. Au fost exprimate şi auzite de către părinţi o serie de nevoi ale copilului în raport cu aceştia: de a fi ajutat. Ieşind din grupul statuar. Am centrat apoi demersul de consiliere pe clarificarea relaţiei celor doi părinţi cu băiatul lor. încercând în acelaşi timp să-şi ofere. Transpare.. părinţii. de a sta mai mult de vorbă. în condiţiile în care Mihai se află la vârsta pubertăţii şi nevoia de tată este din ce în ce mai mare pentru a-şi construi identitatea psihosexuală. o bunică prezentă care priveşte cu blândeţe la ceea ce se întâmplă în familia lui nucleră. de a-şi petrece timpul cu ei şi de a se simţi în siguranţă. pe motiv că nu se simte bine acolo. de a-şi petrece împreună timpul liber. Grup statuar 1: B M Mh. acceptat şi protejat de către aceştia. În tot acest context neîncrederea în propriile forţe şi mâncatul excesiv sunt justificate pentru Mihai. lipsă de timp pentru activităţi la liberă alegere. program prea încărcat... Mihai propune modificarea acestuia astfel: apropierea mamei de tată. Aştept de la tine să.

Criza problemelor şcolare a fost depăşită în timp. încet şi relaţia de cuplu a părinţilor. a dus la ameliorarea comportamentului copilului în cadrul activităţilor şcolare. pe masură ce s-a clarificat încet. cu efort din partea tuturor membrilor familiei deoarece s-a dovedit a fi un efect al unei situaţii de criză prin care trecea de multă vreme relaţia conjugală.O astfel de intervenţie. Ameliorarea s-a produs treptat. Mihai a făcut destul de bine faţă cerinţelor şcolare şi în urma examenului de capacitate a reuşit să intre la acelaşi liceu de renume din centrul capitalei. în care complianţa la consiliere a copilului şi părinţilor s-a concretizat întro implicare susţinută în actul de consiliere. .

să creezi structuri sociale ce susţin principiul satisfacerii nevoilor tuturor. Valenţe pozitive ale CNV CNV te ajută: • • • • • • să intri într-un contact profund cu tine şi cu ceilalţi. furie şi depresie. domestice sau internaţionale. valorizarea. compasiune. să elimini tipare de gândire care conduc la certuri. Rosenberg Definiţie CNV = comunicarea plină de compasiune. etichetarea). indiferent dacă e vorba de cele personale. Elena Anghel Rezolvarea paşnică a conflictelor în grupa de copii. cooperare în familie. clasa de elevi sau grupa de studenţi prin Comunicarea Nonviolentă (CNV) Marshall B. speriaţi. 2. bucuroşi. iritaţi? . să dezvolţi relaţii bazate pe respect reciproc. Dr. CNV= este o modalitate de a ne concentra atenţia asupra noastră şi asupra celorlalţi.Sentimentul este componenta care exprimă trăirile pe care le avem ca urmare a implicării noastre în tot felul de situaţii. Procesul CNV Cele patru componente ale modelului CNV sunt: • • • • Observaţia Sentimentul Nevoile Cererea 1. sociale.Lector Univ. să rezolvi conflictele în mod paşnic. la locul de muncă sau în arena politică. CNV = comunicarea ce ne conduce către dăruirea din inimă.Observaţia presupune a vedea ce se întâmplă efectiv într-o situaţie. ce ne place sau nu ne place. amuzaţi. Observaţia înseamnă aşadar să spunem pur şi simplu ce fac oamenii. fără a introduce în scenariul perceput nici un fel de judecată sau evaluare. să te eliberezi de efectele nocive ale vechilor experienţe şi ale condiţionării culturale (judecata. Aşadar în această etapă a CNV formulăm felul în care ne simţim când observăm situaţia în care ne aflăm: suntem jigniţi.

apoi primind a patra informaţie. verbal sau prin alte mijloace. Este etapa în care identificăm şi verbalizăm nevoile personale legate de stările afective pe care leam identificat. ce anume cer pentru a-mi îmbogăţi viaţa. până când compasiunea se manifestă natural: ce observ. a ne-o face mai frumoasă. am nevoie să fac ceva pentru a-mi repara greşala. ce anume ceri pentru a-ţi îmbogăţi viaţa. ce simţi. creăm un flux al comunicării. Primirea empatică prin cele patru componente. contribuind la comportamentul nosru violent faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine” – Rosenberg . Cererea este etapa în care exprimăm într-o manieră foarte conccretă ceea ce ne dorim. Un alt aspect al comunicării constă în primirea aceloraşi patru tipuri de informaţie de la ceilalţi. “O parte din CNV constă în exprimarea acestor patru informaţii foarte clar. Identificarea nevoilor noastre şi ale celorlaţi este cea de-a treia componentă a procesului de CNV. simt şi au nevoie. descoperim ce le-ar putea îmbogăţi viaţa.. Exerciţiu! Procesul CNV Exprimarea onestă prin cele patru componente. mă simt extrem de prost pentru că am vărsat cafeaua pe cămaşa ta cea nouă. cererea lor.3. îţi propun să intrăm în primul magazin pentru a-ţi cumpăra o cămaşă nouă. Intrăm în contact cu ei înţelegând ceea ce observă. de ce ai nevoie.” Marshall Rosenberg Aplicarea CNV în viaţa şi în lumea noastră CNV poate fi aplicată eficient la toate nivelurile de comunicare şi în situaţii diverse: • • • • • • • relaţii intime familii şcoli organizaţii şi instituţii terapie şi consiliere negocieri diplomatice şi de afaceri dispute şi conflicte de orice natură Comunicarea alienantă Este cea care “ne înstrăinează de starea noastră înnăscută de compasiune.. Exemplu: Sunt în faţa ta. ce observi tu. ce simt. Dacă ne menţinem atenţia concentrată asupra zonelor menţionate şi îi ajutăm pe cei din jur să facă la fel. de ce anume am nevoie. înainte şi înapoi. 4. ceea ce aşteptăm de la noi sau de la Ceilalţi pentru a ne îmbogăţi viaţa.

3. Clasificarea şi judecarea oamenilor încurajează violenţa. • presiunii de grup (“Am băut pentru că beau toţi”). Folosirea expresiei uzuale “trebuie” în enunţuri ca “sunt lucruri pe care trebuie să le faci. de ce se teme. indiferent dacă îţi place sau nu” – ilustrează în ce fel responsabilitatea pentru acţiunile noastre este obturată de un astfel de limbaj. impersonale (“Am citit pentru că a trebuit. diagnosticului. emoţiile şi acţiunile noastre. ai putea învăţa să te compari cu alţii” – Dan Greenberg. Comparaţiile Sunt o formă de judecată care blochează compasiunea atât faţă de sine cât şi faţă de ceilalţi. 2. negarea responsabilităţii. etc. Stă. fie ele verbale. 1. comparaţiile. . “How to Make Zourself Miserable” 3. judecăţile moralizatoare. gândirea bazată pe ce merită fiecare. “problema ta este că eşti prea egoist”. 2. • acţiunilor altora (“Mi-am cumpărat asta pentru că am văzut că ţie ţi-a folosit”). analiză şi identificare a greşelilor. Negăm responsabilitatea pentru acţiunile noastre atunci când atribuim cauza lor: • unor forţe vagi. Negarea responsabiltăţii Comunicarea alienantă ne împiedică să conştientizăm că suntem responsabili de gândurile. stă un mod de gândire care pune conflictul pe seama faptului că adversarul greşeşte. şi nu pe ceea ce noi sau ceilalţi avem nevoie şi nu primim.”). La baza multor acte violente. Când vorbim în acest limbaj.”). situaţiei personale sau psihologie (“Am ratat pentru că nu mă simţeam prea bine. ce e în neregulă cu noi pentru că nu înţelegem sau nu reacţionăm cum ne-ar plăcea. “e nepotrivit”. “Dacă vrei să-ţi faci singur viaţa un iad. după ce tânjeşte. • dispoziţiilor unei autorităţi (“Am ţipat la el pentru că aşa mi-a zis şeful”). ce îi lipseşte. • situaţiei. 4. Exemple: “eşti leneşă”. de asemenea. gândim şi comunicăm în termenii a ceea ce e în neregulă cu ceilalţi pentru că se comportă într-un anumit fel sau uneori.Tipuri de comunicare alienantă: 1. Judecăţile moralizatoare Pleacă de la premiza că cei care nu acţionează în conformitate cu valorile noastre greşesc sau face ceva rău. Atenţia ne e concentrată pe clasificare. psihologice sau fizice. incapacitatea de a se raporta la sine sau la ceilalţi în termenii vulnerabilităţii – ce ar putea simţi cineva.

Gândirea bazată pe ceea ce merită fiecare Comunicarea dorinţelor noastre sub formă de pretenţii blochează compasiunea. ca cele din diversele pasaje muzicale dintr-o simfonie. Ex: Aleg să fac asta. dar consider că.• • • politicilor. (. Identificarea şi exprimarea sentimentelor “O persoană matură devine capabilă să diferenţieze trăirile emoţionale în la fel de multe nuanţe. Maria mi-a spus că imi vine foare bine haina cea nouă. Exersarea CNV I. sau nu face ceva dacă nu-şi doreşte. Observare sau evaluare? Când combinăm observaţia cu evaluarea. 4.. Tatăl meu e un om bun. Observaţiile trebuie să fie specifice unui anumit moment şi context ca in exemplul: “Mihai nu a luat o notă peste 6 tot semestrul” şi nu “Mihai e un elev slab. . Nimeni nu se schimbă. Mama munceşte prea mult. toată săptămâna... ceilalţi tind să audă critici şi să aibă o reacţie de rezistenţă la ceea ce spunem. deşi nu-mi place. Copilul e agresiv. impulsurilor incontrolabile (“Am fost dominat de impulsul de a-i zice vreo două. Ieri seara Maria şi-a ros unghiile în timp ce se uita la televizor.). experienţe puternice şi pasionale sau delicate şi sensibile. Pentru mulţi dintre noi trăirile emoţionale sunt limitate ca notele din sunetul goarnei. O pretenţie ameninţă explicit sau implicit ascultătorii că vor fi blamaţi sau pedepsiţi dacă nu se conformează. CNV este un limbaj procesual care descurajează generalizările statice. Ei vor acţiona doar dacă vor considera că acţiunea le este benefică.”) Putem înlocui limbajul care implică lipsa opţiunii cu unul care recunoaşte alegerea. Se vor conforma dar vor face tot ce vor putea să-ţi surprindă şi să-ţi atace vulnerabilităţile. II.”Rollo May ... El nu m-a consultat. regulilor şi regulamentelor instituţionale (“Te exmatriculez pentru că aşa scrie în regulamentul şcolii”). Nicu a venit la serviciu ultimul. Mătuşa mea se lamentează de fiecare dată când vorbesc cu ea.” Discerneţi între observaţii şi evaluări! El s-a înfuriat ieri pe mine fără nici un motiv.. rolurilor sociale sau legate de vârstă (“Uită pentru că e bătrân”).

”. şi enunţuri impersonale.exprimă autoevaluarea pe care mi-o fac eu în raport cu alţii. Bruscat.” “Am sentimentul că eu sunt chemat mereu.Sentimente versus non-sentimente O confuzie frecventă generată de limbă este folosirea verbului A SIMŢI sau expresiei A AVEA SENTIMENTUL fără a exprima neapărat un sentiment. nume sau substantive care desemnează persoane. Împiedicat. sentimentul poate fi de nelinişte.” “Simt că e zadarnic.. Abuzat. Diferenţa între CE SIMŢIM şi CUM CREDEM că reacţionează sau se comportă alţii. uşurat. . Manipulat. Bănuit. În general. Exemple: “Simt că tu trebuie să ştii mai bine. Atacat.) Listă de cuvinte care exprimă felul în care interpretăm acţiunile altora. Întrerupt.exprimă clar sentimentul. Cooptat.” – “Cred despre mine că sunt ineficient”. etc. Ameninţat. “Mă simt ignorat” – e mai mult o interpretare a acţiunilor altora decât o exprimare clară a ceea ce simt (jignit. Constrâns.” Diferenţa între CE SIMŢIM şi CE CREDEM că suntem: Ex: “Mă simt ineficient aici.nu exprimă sentimentul ci evaluarea pe care cred că mi-o fac alţii. pronume: eu. Ex: SIMT că nu am făcut tot ceea ce trebuie – CONSIDER – ar fi cuvântul mai potrivit. Înşelat.” “Am sentimentul că şeful meu ne manipulează. ca. şi nu felul în care ne simţim: Abandonat. “Mă simt dezamăgit de mine însumi”. tu. Neapreciat.. . Ex: “Mă simt neînsemnat pentru cei cu care lucrez. Lăsat baltă. “Mă simt neînţeles”. Neînţeles.” “Simt că Maria are dreptate. de parcă. Încolţit. sentimentele nu sunt clar exprimate când cuvântul SIMT sau expresia AM SENTIMENTUL e urmată de: conjuncţii precum: că.

curios.Dăm vina pe alţii (Nu ai nici un drept să spui asta.Ne culpabilizăm (Trebuia să fiu mai atent.” “Mi-e frică atunci când ţipi la mine. îndurerat. “Oamenii sunt deranjaţi nu de lucruri.” “Simt că vreau să mă laşi în pace. afectuos.” “Sunt trist pentru că pleci. etc Temă: de completat această listă! Exprimarea sentimentelor – identificaţi acele propoziţii care exprimă sentimente! “Simt că tu nu mă iubeşti.” III.” “Mă simt neînţeles.Eşti un egoist.” – Epictet Reacţii posibile la mesaje negative: 1. Subestimat. enervat. binevoitor. cuprins de regrete. agreabil. cuprins de remuşcări.Discreditat. contrariat. Asumarea responsabilităţii asupra sentimentelor noastre Ce fac alţii poate fi un stimul pentru sentimentele noastre. copleşit.. Neglijat. etc Temă: de completat această listă! Cum ne putem simţi când nevoile noastre nu sunt satisfăcute? Abătut.” “Sunt bucuroasă că ai reuşit. calm.. drăgălaş. însă nu cauza lor.) 2. agasat. ) . ci de perspectiva pe care o au asupra lor. alert.” “Eşti dezgustător.” “Când nu mă saluţi atunci mă simt neglijat. amabil. decepţionat.” “Mă simt lipsit de valoare. etc Vocabular de sentimente Cum ne simţim când nevoile noastre sunt satisfăcute? Absorbit. entuziast. emoţionat. Intimidat. dornic.

“Mi-e frică atunci când bei. Fiindcă mesajul pe care îl transmitem nu e întotdeauna identic cu cel recepţionat. mă simt jignită pentru că am nevoie să-mi fie recunoscute eforturile în ceea ce te priveşte). Mai ales atunci când ne adresăm unui grup. Sesizăm nevoile şi sentimentele proprii ( Când spui despre mine că sunt cea mai rea persoană pe care ai cunoscut-o.” 6.” 8. .” 3. Altfel putem iniţia discuţii neproductive. trebuie să învăţăm cum să aflăm dacă mesajul nostru a fost înţeles corect.” 9. aveam mare nevoie să ajung mai repede acasă. afirmativ. Evităm formulările vagi. abstracte au ambigue şi să folosim un limbaj afirmativ.” 4. “Sunt recunoscătoare că m-ai dus cu maşina. cei mai mulţi dintre noi traversează trei stadii: “SCLAVIA EMOŢIONALĂ” când ne considerăm responsabili de sentimentele altora. “STADIUL NESUFERIŢILOR” în care refuzăm să recunoaştem că ne pasă de sentimentele sau nevoile altora.”Mă iriţi când laşi actele firmei pe jos în sala de şedinţe. ”Sunt descurajat pentru că mi-ar fi plăcut să avansez mai mult în profesia mea până acum.” 2. cu cât exprimăm mai clar ce aşteptăm de la ceilalţi. “Sunt trist că nu vii la cină pentru că speram să petrecem o seară împreună. “Sunt dezamăgit pentru că ai promis şi nu ai făcut. concret şi centrat pe acţiuni. “ELIBERAREA EMOŢIONALĂ” în care ne asumăm întreaga responsabilitate pentru sentimentele noastre. “Sunt furios când spui asta pentru că doresc respect şi consider cuvintele tale o insultă. ce irosesc timpul grupului. comunicând ce anume cerem. nu ce nu cerem. dar nu şi pentru sentimentele altora.” 7. “Sunt fericit pentru că ai reuşit. cu atât avem şanse mai mari să primim acel lucru.” 5. Când vorbim. trebuie să specificăm clar natura răspunsului pe care îl aşteptăm. Cum cerem lucruri care ne-ar îmbogăţi viaţa? Exprimând cereri într-un limbaj clar. şi suntem conştienţi că nu ne putem satisface nevoile prejudiciindu-i pe alţii. centrat pe acţiuni.”Sunt frustrat când întârzii.Sesizăm sentimentele şi nevoile celuilalt (Eşti supărat pentru că ai nevoie să ţin cont mai mult de sfaturile tale) Pe parcursul dobândirii responsabilităţii emoţionale.” IV. 4. Recunoaşterea nevoilor – identificaţi afirmaţiile care relevă asumarea responsabilităţii sentimentelor! 1.3. dezvăluim ceea ce dorim cu adevărat.

Scopul CNV nu este să schimbe oamenii şi comportamentul lor pentru ca noi să ne impunem punctul de vedere.” “Mi-ar plăcea să ai mai multă încredere în tine.” “Aş vrea s-mi pregăteşti masa. Exprimarea unei cereri – identificaţi afirmaţiile care reliefează o cerere “Vreau să mă înţelegi. Putem să-i ajutăm pe ceilalţi să aibă încredere că le comunicăm o cerere. în final să satisfacă nevoilor tuturor. ci să ne ajute să stabilim relaţii bazate pe onestitate şi empatie care.” “Te rog vino mai repede acasă.” “Mi-ar plăcea să pregăteşti mai des cina.” “Aş vrea să mă laşi să fiu eu însămi. nu o pretenţie.” “As vrea să-mi spui ce îţi place din tot ceea ce am făcut.” “Mi-ar placea să vorbim.” .Cererile sunt văzute ca pretenţii atunci când ascultătorii cred că vor fi blamaţi dacă nu se conformează. indicându-le că dorim să ne satisfacă cerere doar dacă o pot face de bunăvoie.” “Mi-ar placea să aflu mai multe despre tine.

acoperind o arie vastă de practici. educaţia de-a lungul întregii vieţi. -Promovarea comunicării şi metodelor activ participative de predare-învăţare la cursuri. -Evidenţierea rezultatelor obţinute de studenţi pentru creşterea motivaţiei şi a nevoii de dezvoltare profesională. yoga. educaţia permanentă. practic. -Antrenarea studenţilor în cercetări ştiinţifice care să le formeze deprinderi şi abilităţi de cercetare ştiinţifică. educaţia de bază. muzică. cluburile de cartier). -Promovare activităţilor de realizare a unor proiecte particularizate nevoilor de cercetare ale studenţilor. -Accesibilizarea conţinuturilor şi particularizarea învăţării prin intermediul orelor de seminar şi laborator. case/ cluburi de tineret sau de cultură. desemnează fenomenul care mai este denumit i "animaţie/ educaţie socioculturală". formarea profesională continuă sau permanentă. fiind înlocuit de alte concepte: educaţia populară. nu mai există ca atare. -Asigurarea unor servicii de consultanţă şi asistenţă psihopedagogică studenţilor pe tot parcursul anilor de studiu. riguroasă. pictură. având uneori structura sa instituţională proprie (universitţi populare. Conceptul nu este însă uniform utilizat de către specialişti.Lector Univ Dr. Aceasta cuprinde forme de educaţie nonformală şi informală. PSIHOLOGIA EDUCATIEI ADULTULUI SAU PSIHOLOGIA EDUCATIEI PE TOT PARCURSUL VIETII –CARACTERISTICI GENERALE Educaţia adulţilor este conceptul care desemnează domeniul global – cel al tuturor activităţlor educative desfăşurate în beneficiul populaţiei adulte. organizaţiilor. Elena Anghel Psihologia Educaţiei în Universitate -câteva principii de bază-Gsetionarea grupelor de studenţi cu ajutorul unei comunicări eficiente între profesor şi student. Educaţia populară include activităţi legate de petrecerea timpului liber (dans. metode şi tehnici specifice. teatru. fundaţiilor. . seminarii şi laboratoare între profesor şi studenţi. sport) sau orice tip de activitate educativă destinată adulţilor care doresc să-şi valorifice talente sau competenţe personale. Există ţări în care. Educaţia populară este un termen utilizat pentru toate formele de educaţie a adulţilor care se realizează prin intermediul asociaţiilor.

programe care presupun învăţarea unei limbi străine ca a doua limbă. education tout au long de la vie) a început să fie utilizat după anul 1972. să le ordoneze. când preedintele Comisiei internaţionale privind dezvoltarea educaţiei. În prezent conceptul încearcă să realizeze. PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI LA VARSTA A TREIA Educaţia Vârstnicilor are în vedere pregătirea acestora pentru o implcare activă într-o serie de proiecte de petrecere a timpului liber sau de acţiuni caritabile care să menţină un tonus de viaţă ridicat şi o speranţă de viaţă ridicată. a bazelor experienţei umane. Aceasta se referă la instrumentele de învţare esenţiale (lectură. . să le gestioneze şi să le utilizeze. Educaţia de bază presupune dobândirea acelor competenţe care fac posibile asimilarea cunotinţelor. Educaţia de-a lungul întregii vieţi (lifelong learning. nu aşteaptă în depresie. obiective de atins. ci mai ales în raport cu ritmul. să le selecţioneze. şi anume cerinţa ca orice individ să aibă posibilitatea să înveţe de-a lungul întregii sale vieţi. scriere. Educaţia de-a lungul întregii vieţi trebuia să permită fiecăruia să operaţionalizeze informaţiile şi cunotinţele. Sunt concepute strategii specifice şi sunt delimitate conţinuturi sistematic organizate şi planificate. pentru a învăţa cum să ia decizii şi pentru a continua să înveţe. Educaţia trebuia să se adapteze constant la mutaţiile societăţii. Ideea fundamentală a raportului o constituia obiectivul general enunţat de Faure. departamente specializate ale universităţilor). de asemenea. Când omul are o serie de proiecte. Formarea profesională continuă sau permanentă desemnează componenta cea mai "tehnică" a educaţiei adulţilor. rezolvarea de probleme) care constituie mijloacele indispensabile ale comunicării şi cerinţele obligatorii pentru dobândirea conţinuturilor educative fundamentale. calcul. urmărind diverse forme de pregătire profesională a adulţilor (calificare/recalificare profesională. exprimare orală. fiind cea care se referă la pregătirea profesională a acestora. reconversie profesională). ca şi centre/ structuri afiliate sau aflate în parteneriat cu organisme guvernamentale responsabile pentru activitatea profesională sau pentru educaţie şi agenţi economici. instituţiile care oferă programe de acest tip fiind extrem de diverse (centre specializate de formare profesională independente. fără să neglijeze transmiterea cunotinţelor achiziţionate. pentru a participa la ameliorarea calităţii existenţei sale. puntea de legătură dintre domeniul formării profesionale şi celelalte forme de educaţie a adulţilor (educaţia de bază.Educaţia permanentă oferă posibilitatea realizării unei educaţii individualizate pe “trasee proprii” de pregătire sau formare. necesităţile. implicând mecanisme şi structuri care apelază la resurse materiale importante (statul este unul dintre partenerii cei mai importanţi în finanţare) şi la resurse umane calificate special pentru acest domeniu. care sunt definite şi alese nu în raport cu un nivel de cunoştinţe predeterminat. educaţia pentru petrecerea timpului liber). este mai bine ancorat în sociatate şi are o voinţă mai mare de a trăi. Educaţia de bază reprezintă o componentă centrală în educaţia adulţilor. Edgar Faure. aspiraţiile proprii fiecărui individ. reorientare. Principiul educaţiei permanente ar trebui să facă posibilă articularea educaţiei adulţilor cu educaţia copiilor. într-un sistem coerent şi continuu. Domeniul educaţiei de bază include mai ales programe de alfabetizare şi de alfabetizare funcţională. eminenţa morţii. să ştie să identifice sursele. perfecţionare profesională. aprecierea valorilor şi fomarea atitudinilor de care fiinţa umană are nevoie pentru a-i dezvolta propriile capacităţi. educaţia astfel înţeleasă reprezentând “cheia de boltă” a ceea ce autorul numeşte “Cetatea educativă”. programe privind iniţierea în vederea ocupării unui loc de muncă. a înmânat directorului general al UNESCO raportul "A învăţa să fii". dezvoltarea aptitudinilor.

ingineri. aceşti oameni imprimă activităţilor din cadrul Clubului un caracter de real transfer de experienţă. economişti. actori. proiectul “In Obiectiv – Vârsta a Treia” a avut ca scop susţinerea activităţilor din cadrul Clubului Vârstei de Aur vizând. Prin participarea activă în viaţa bibliotecii.Psihologii pot contribui la realizarea unor serii de programe pentru bătrâni deoarece cunosc cel mai bine caracteristicile psihologice de vârstă ale acestora. apreciaţi în domeniile şi activităţile pe care le-au desfăşurat – foşti profesori universitari şi de licee. în acelaşi timp. îmbunătăţirea serviciilor bibliotecii destinate persoanelor în etate. CD Optimizarea şi diversificarea serviciilor Serviciile de asistenţă la depistarea surselor informaţionale Servicii Internet . Activităţile din cadrul proiectului au întrunit pe parcursul implementării sale persoane de o reală valoare în societate. medici. scriitori. Scopurile proiectului: Atragerea persoanelor în etate în activităţile bibliotecii Prevenirea izolării sociale a persoanelor în etate Readucerea în viaţa socială şi culturală activă a persoanelor de vârsta a treia Explorarea experienţei şi a potenţialului uman al persoanelor în vârsta a treia Stimularea comunicării între persoanele în etate Potentarea continuităţii activităţilor. Proiectul “În Obiectiv – Vârsta a Treia” Desfăşurat pe parcursul anului 2001 şi susţinut financiar de Fundaţia Soros. în perioada implementării proiectului. pot sensibiliza opinia publică şi influenţa organele de resort în problemele ce ţin de statutul persoanelor în etate. Numărul total de beneficiari a atins. cifra de 2000 persoane. a motivaţiei existenţiale Obiectivele proiectului: Asigurarea accesului liber şi nelimitat la informaţie al persoanelor de vârsta a treia prin eliminarea oricăror bariere existente Crearea unui fond de referinţă care va acoperi tematici solicitate de acestă categorie pe suport tradiţional şi electronic Crearea unei pagini Web Optimizarea şi diversificarea serviciilor oferite persoanelor în etate Întreţinerea unor relaţii de colaborare cu instituţiile de profil Etape de implementare a proiectului: Achiziţia echipamentelor şi instruirea personalului Efectuarea sondajului Organizarea colecţiilor pe domenii Crearea colecţiior de materiale audio-video. etc.

Polirom 2004. Polirom 2004. casete audio. psihoterapia şi consilierea copilului – Abordare experienţială. „Psihologia Educaţiei”. Ed. A. Elena.2001 Cosmovici. Optimizarea Personală a adolescentelor din Centrele de Plasament. „Psihologia Educaţiei”. 2004 Sălăvăstru Dorina. biblioteca?” Servicii la domiciliu „Biblioteca în casa ta” Împrumut de discuri. Editura SPER. 2003. sentimente de inutilitate. Iacob. Ed. 2006 Anghel. Diana. Bucureşti. Mitrofan. Psihopatologia..Serviciile de consultanţă la cerere Servicii de fotocopiere Servicii de organizare şi creare a arhivelor personale Servicii de informare prin telefon „Alo. Elena.Vasile D. Editura Universitară București. video şi CD Oferirea spaţiului pentru întruniri şi discuţii Crearea de resurse Ghidul „Pro senectute” Colaborarea cu alte instituţii şi organizaţii Manifestări culturale Proiectele centrate pe realizarea de terapii ocupaţionale pentru bătrâni pot contribui la prelungirea speranţei de viaţă a acestora pentru că psihologic astfel de persoane şi-ar putea dori să trăiască mai mult nefiind cuprinse de singurătate. Vasile. Radu N. Introducere în psihologia educației. (1998). Ed. Iaşi Negovan... Goran L. 2001 . Iolanda şi colaboratorii (Elena Anghel). depresie.. Bucureşti. Bălan. Polirom. Ionescu A. plictis şi lipsa de sens Bibliografie : • • • • • • • Sălăvăstru Dorina. Editura Nemira. L. Bucureşti.. Parteneri în viaţa privată şi publică”. Psihologie şcolară. Editura Centru Parteneriat pentru Egalitate.. Colecţia Alma Mater. Editura Fundaţiei România de Mâine. Anghel. Elena. Fete şi băieţi. „Psihologia Educaţiei”.. Valeria.