Contractul de comunicare Aşa-numitul «contract de lectură» reprezintă un enunţ care, cu referire la canalele audiovizuale, poate fi reformulat prin

sintagma contract interlocutiv, sau de transmitere, când avem în vedere discursul oral. Este vorba de delimitarea unui concept care favorizează, de exemplu, în mod special, interpretarea retoricii titlului ca text de inaugurare şi oferă receptorului un anumit registru de preluare a informaţiei, respectiv sugerează sau defineşte poziţia autorului unui text de opinie. Teoria la care ne referim a fost dezvoltată de Éliséo Véron pe baza analizei presei („scrise”), dar a găsit aplicaţie şi în exegeza asupra discursului din alte specii ale mass-mediei. Modelul teoretic la care trimitem acreditează ideea că, într-un text din orice tip de discurs jurnalistic, în afară de un conţinut, emiţătorul îi propune receptorului şi o relaţie, pe care acesta din urmă o poate accepta sau nu, modul de adresare având tot atâta importanţă ca şi conţinutul propus (Cheveigné, Discours, p. 95). De interes deosebit, aşadar, în ceea ce priveşte receptarea, conform unor dezvoltări şi aplicaţii ale unui alt adept al teoriei lui Véron, „contractul de lectură” serveşte pentru a caracteriza funcţionarea, în orice tip de „suport de presă”, a „dispozitivului de enunţare”, adică a „modalităţilor de a spune”, cuprinzând: a) imaginea celui care transmite un mesaj, locul pe care şi-l atribuie acesta faţă de „ce spune”; b) imaginea celui căruia îi este destinat discursul, locul ce-i este atribuit acestuia; c) relaţia dintre emiţător şi destinatar, care poate fi, de fapt, altul decât receptorul real (Minet, Contrat de lecture, p. 223–224). Cu privire la distincţiile pe care le face acelaşi autor selectând ipostazele emiţătorului în cadrul „dispozitivului de enunţare” (apropiat de destinatar, „complice” al acestuia sau chiar aflându-se pe o poziţie îndepărtată faţă de acesta; ibidem, p. 224), pentru analiza semnificaţiei utilizării EDR ne interesează ipostaza de „complice”, ceea ce, în viziunea noastră, se traduce prin tentativa de situare în atmosfera aceleiaşi „competenţe expresive”, mijloc eficace (şi aparent inocent) de stabilire a empatiei, dar şi de manipulare prin seducţie sau incitare directă (pentru date ale unui asemenea „contract de lectură” în acţiune, cf. capitolul 2 din partea a II-a). Referitor la semnificaţia utilizării metaforice a termenului juridic de contract, vezi precizările făcute de Dominique Maingueneau, pornind de la Charaudeau: termenul indică faptul că discursul este în mod funciar cooperativ şi reglementat prin norme; participanţii acceptă un anumit număr de reguli cunoscute mutual, ca şi sancţiunile la care se expun dacă le încalcă. Evident, acest „contract” nu face obiectul unui acord explicit, deoarece, după Charaudeau, „c’est justement parce que le contrat de communication est fondateur de l’acte de langage qu’il inclut sa propre validation. L’autre interlocuteur-destinataire est considéré comme souscrivant par avance aux termes du contrat” (Analyser les textes de communication, Paris, Nathan, 2000, p. 55; subl. n.). Pentru evaluarea conceptului din perspectiva selecţiei mijloacelor de comunicare de masă pe care o face „comunicatorul de relaţii publice”, cf. Stoica, Comunicare, p. 50–51. În lipsa referirilor la acest concept în exegeza de jurnalistică de la noi, considerăm necesar să trimitem la cadrul mai larg al viziunii în discuţie, prezentat într-o sinteză cu titlul Contrat de communication. Termenul respectiv este utilizat de semioticieni, de cercetătorii din domeniul psiho- şi sociolingvisticii, de analiştii discursului, pentru a desemna ceea ce face ca un act de comunicare să fie socotit valid din punctul de vedere al

1

existenţa cunoaşterilor comune ce permit să se stabilească o interînţelegere. tratând arta discursului. Pe acest fond. al criticii cinematografice şi. ipostaze ce converg spre o definire contractuală a actului vorbirii. revendicată din ipostaze diverse: „intersubiectivitate” (Benveniste). totul într-o anumită situaţie de comunicare. Jacques). contractul de comunicare publicitar. 138 – 141). din domeniul mass-mediei. p. Faţă de perspectivele deschise de aceste date. al interacţiunii de co-construire a sensului. care implică existenţa a doi subiecţi în relaţie de intersubiectivitate. 2 .sensului. Dictionnaire. „intenţie colectivă” (Searle). „dialogism” (Bahtin). Patrick Charaudeau a descris diferite tipuri şi genuri: contractul de comunicare de informare. Noţiunea are o filiaţie impresionantă. preluarea ideii de „contract” în evaluarea receptorului în ceea priveşte performanţa în comunicarea publicistică poate constitui un criteriu semnificativ de analiză. existenţa de convenţii. „intenţionalitate reunită” (F. „negociere” (KerbratOrecchioni). de norme şi acorduri ce reglează schimburile „langajiere”. al dezbaterilor televizate şi al interviului (Charaudeau – Maingueneau.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful