You are on page 1of 114

Universitatea “Al.I.

Cuza” Iaşi
Facultatea de Istorie
Secţia Istorie-Geografie
Învăţământ la Distanţă

GEOGRAFIA CARPAŢILOR ŞI SUBCARPAŢILOR

Prof. univ. dr. Irina UNGUREANU

2

IAŞI - 2004

GEOGRAFIA REGIONALĂ A ROMÂNIEI. CARPAŢII ŞI SUBCARPAŢII

Cuprins

Partea I

Introducere
1. Noţiuni generale de regionare geografică
2. Regionarea geografică în România
2.1. Principii şi criterii de regionare geografică
2.2. Unităţi spaţiale

Partea a II-a

Carpaţii
Caracterizare geografică generală

1.1. Poziţia geografică şi limitele spaţiale
1.1.1. Carpaţii în cadrul teritoriului naţional. Poziţia spaţială, configuraţia, raporturile complexe cu
alte unităţi geografice
1.1.2. Limitele spaţiale ale Carpaţilor

1.2. Caracteristici naturale
1.2.1. Geneza şi evoluţia geologică şi paleogeografică. Constituţia geologică
1.2.2. Relieful
1.2.3. Clima
1.2.4. Apele
1.2.5. Vegetaţia şi fauna
1.2.6. Solurile
1.3. Caracteristici social-economic

1.3.1. Premisele generale şi evoluţia procesului de umanizare
1.3.2. Populaţia şi reţeaua de aşezări. Activităţile economice

3

2. Regiunile geografice ale Carpaţilor

2.1. Regiunea Carpaţilor Orientali
2.1.1. Constituţia geologică şi evoluţia Carpaţilor Orientali. Consecinţe
2.1.2. Relieful
2.1.3. Particularităţile climato-hidrice şi fito-pedologice
2.1.4. Particularităţile umanizării. Populaţia, reţeaua de aşezări umane, activităţile economice
2.1.5. Unităţi spaţiale
2.1.5.1. Munţii axului cristalino-mezozoic
2.1.5.2. Munţii flişului
2.1.5.3. Munţii vulcanici
2.1.5.4. Ulucul depresionar central
2.1.5.5. Gruparea montană cu caracter de tranziţie (a Bucegilor)

2.2. Regiunea Carpaţilor Meridionali
2.2.1. Constituţia geologică şi evoluţia Carpaţilor Meridionali
2.2.2. Relieful
2.2.3. Particularităţile climato-hidrice şi fito-pedologice
2.2.4. Particularităţile umanizării
2.2.5. Unităţi spaţiale
2.2.5.1. Munţii Făgăraş
2.2.5.2. Gruparea montană a Parângului
2.2.5.3. Gruparea montană a Retezatului
2.2.5.4. Depresiunile din Carpaţii Meridionali
2.3. Regiunea Carpaţilor Occidentali
2.3.1. Constituţia geologică şi evoluţia Carpaţilor Occidentali
2.3.2. Relieful
2.3.3. Particularităţile climato-hidrice şi fito-pedologice
2.3.4. Particularităţile umanizării
2.3.5. Unităţi spaţiale
2.3.5.1. Munţii Banato-Olteni
2.3.5.2. Masivul Poiana Ruscă
2.3.5.3. Munţii Apuseni

Partea a III-a

Subcarpaţii
1.Caracterizare geografică generală

1.1. Poziţia geografică şi limitele spaţiale
1.1.1. Poziţia şi raporturile complexe cu unităţile geografice vecine
1.1.2. Limitele spaţiale

1.2. Caracteristici naturale
1.2.1. Geneza şi evoluţia geologică a Subcarpaţilor. Consecinţe
1.2.2. Relieful
1.2.3. Particularităţi climato-hidrice şi fito-pedologice

1.3. Caracteristici social-economice
1.3.1. Particularităţile umanizării.
1.3.2. Populaţia şi reţeaua de aşezări umane
1.3.3. Activităţile economice
2. Regiunile geografice ale Subcarpaţilor
2.1. Sucarpaţii Moldovei

în egală măsură . Subcarpaţii Vrancei 2. aspectele prezentate îl fundamentează pe cel de al treilea. regiunea (şi reţeaua structural-funcţională în care se încadrează). cu caracter concluziv : regionarea geografică presupune un demers dificil. Noţiuni generale de regionare geografică Regionarea geografică este un complex de operaţii ştiinţifice care vizează identificarea unor unităţi spaţiale clar individualizate. vizând entităţi spaţiale diferenţiate atât structural cât şi funcţional. b. Stadiul actual al regionării geografice relevă realizarea unor regionări tematice fiabile sub aspect ştiinţific. cu cât criteriile sunt mai statice. obiectul de studiu al geografiei nu se limitează la spaţializări analitice. precum şi de caracteristicile relaţiilor fiecărei unităţi cu cele învecinate spaţial sau mai îndepărtate. ci obligă la explicarea variabilităţii spaţiale a unor ansambluri structural-funcţionale.5. a exploatării lemnului etc. dar care pentru geografie este inevitabil . Subcarpaţii Olteniei Partea I Introducere 1. a unor regionări fizico-geografice cvasi-unanim acceptate. cu atât decupajul realizat rămâne mai departe de ceea ce sunt în realitate regiunile geografice . Muscelele Argeşului 2. Conţinutul acestei definiţii evidenţiază cel puţin trei aspecte ale regionării geografice şi ale rezultatului său. ca şi a unor regionări economico- geografice uneori puternic controversate. regionarea geografică nu se poate realiza pe baza unor criterii exclusiv structurale. 4 2. mai simplu sau mai complex alcătuite. nu poate exprima identităţi regionale complexe.4. care rămâne încă o aspiraţie. regiunea geografică rezultată astfel nu poate fi decât o unitate spaţială cu structură eterogenă şi cu o funcţionalitate integrativă clară.spre exemplu.2. a densităţii generale a populaţiei. impunând aplicarea integrată a celor două categorii de criterii . . este motivul pentru care regionarea geografică a fost – şi rămâne – obiectivul fundamental esenţial al cercetării de specialitate. de relaţiile dintre acestea şi componentele social-economice. Subcarpaţii Munteniei Central-Estice 2. Mai mult.identificarea fenomenelor geografice şi a dinamicii lor. simple şi analitice. rezultă că regionarea geografică pretinde . c. primele două aspecte având caracter de premise : a. în acest stadiu se revelă însă şi absenţa unei veritabile regionări geografice. Identitatea acestor unităţi este determinată de componentele lor structurale. calitatea sa de bază ştiinţifică a planificării regionale/amenajării teritoriului îi conferă şi o mare însemnătate aplicativă. a precipitaţiilor. mai constatative şi mai simple. diferenţierea spaţială a înclinării terenului. naturale şi social-economice. de specificul relaţiilor dintre componentele naturale ale locului.3.

care scurtează/anulează uneori etape strict necesare formaţiei de specialitate. Pentru moment. ar putea fi identificate prin aplicarea altor criterii : morfologic. unde diferenţierile sunt încă marcate de tectonică. în ansamblu. frecvent polemic. acestea definind şi unităţi de alt rang. care să permită o ordonare taxonomică şi imaginea unui decupaj spaţial de accepţie cel puţin preliminar mai largă. social-economic. cele mai evidente. mai întâi. se întemeiază totuşi. pe câteva criterii care evidenţiază rolul tectonicii. Prelungirea valabilităţii criteriului morfo-tectonic nu este însă adecvată pentru detalierea ambelor regiuni montane. în cadrul căruia sunt necesare criterii complexe şi procedee de aplicare integrată a lor. Spre exemplu. care . evident contraproductiv.sau economico-geografice – nu poate acoperi exigenţele unei regionări geografice complexe.1. Un început de rezolvare a problemei ar putea fi acela al adoptării unui sistem de criterii orientat. al reliefului şi al cadrului climatic. operaţia ar putea debuta prin aplicarea criteriului morfo-tectonic. Explicaţia acestui tip de răspuns se regăseşte mai ales în imperiul exercitat de ritmurile actuale generale. dimpotrivă. astfel.sunt însă adesea contracarate de dezavantajul eludării unor realităţi teritoriale complexe. sunt coerenţa teritorială şi alura tranşantă a limitelor. avându-se în vedere multitudinea problemelor de regionare încă neclarificate (Irina Ungureanu. vegetal şi pedologic în diferenţierea spaţiului 1. Cu multe calităţi obiective. 2.ar trebui să rezulte din aplicarea altor criterii. uneori şi cu destule deficienţe. climato-hidric şi bio-pedologic. Diviziunile unităţilor definite astfel s-ar putea identifica pe baza criteriului morfo-structural iar detaliile acestora. Verificarea concretă demonstrează că valabilitatea unor criterii este mai limitată decât ar rezulta din schemă şi că a altora. derivate din modul de lucru. deoarece în Carpaţii Meridionali subregiunile sunt efecte combinate 1 Nu toate regionările cunoscute se întemeiază pe respectarea şi aplicarea succesivă a tuturor acestor criterii . cercetarea ştiinţifică îi oferă un răspuns încă subiectiv. 2. regionările cele mai răspândite au o tentă fizico-geografică clară. acestei necesităţi obiective. pe criterii care exprimă prezenţa şi dinamica încărcării demografice şi economice a spaţiului. 5 Adevărata regionare îşi aşteaptă încă aparatul metodologic. dar nu şi celor ale Carpaţilor Meridionali şi Occidentali. către geneza suportului de mare anvergură al peisajului geografic al ţării. Regionarea geografică în România. părţile rezultate fiind atribuite – la fel de arbitrar – unor unităţi de care diferă. exacerbând discursul individual şi escamotează/eludează obiective fundamentale. Ca reflex. 1997). care exprimă interferenţe sau care se manifestă spaţial în mod discontinuu. al structurii geologice. celor două categorii le sunt comune câteva caracteristici. Principii şi criterii de regionare geografică La fel ca în întreaga geografie teoretică naţională. Între acestea. desfăşurate pe spaţii mai restrânse. structura de rezistenţă a regionării geografice a fost realizată în şi prin şcoala ştiinţifică întemeiată de Simion Mehedinţi. mereu mai rapide. regiunile cu care se operează azi în cercetarea şi didactica de specialitate. care conturează unităţi de rang structural şi funcţional subordonat. Avantajele pe care aceste caracteristici le aduc în operaţia de regionare – claritatea expresiei grafice şi comoditatea didactică . Deşi orientate diferit. deoarece nu se poate aplica în mod integral consecvent. Criteriile şi unităţile rezultate ar putea fi încadrate într-o schemă generală de regionare. descurajează demersul concertat şi obiectiv. Relativ clară şi logică. Astfel. se prelungeşte.conform schemei . interdisciplinar-geografică şi – posibil – de lungă durată. mai generale. arii cu caracter de tranziţie şi realităţi geografice cu dispoziţie teritorială diseminată sunt secţionate arbitrar. multe se bazează asocierea şi nu pe integrarea indicatorilor analitici. desigur. deocamdată nici o categorie de regionări – fizico. bazate. abordate destul de diferit. fără a fi unanim admise. care solicită o muncă asiduă. schema menţionată nu este însă şi precisă. atât sub aspect structural cât şi funcţional. . criteriul morfo-structural este adecvat identificării subregiunilor Carpaţilor Orientali. Astfel. Nu lipsesc nici regionările economico-geografice.

c. se conturează o serie de regiuni : Carpaţii Orientali. distribuţia spaţială a exploatărilor forestiere. d. armonia morfologică a pământului românesc. Printre cazurile cele mai elocvente este încadrarea regională a grupării montane a Bucegilor unde. fie morfo-structurale şi morfo-petrografice sau mai c omplexe. ale modelării fluviale şi carstice. identificate pe baza unor criterii care nu sunt relevante pentru aceste arii. puternica influenţă exercitată de altitudine asupra caracteristicilor climatice (mai puternică decât cele datorite poziţiei latitudinale sau gradului de continentalism). Munteniei central-estice. Reliefului îi este recunoscut astfel rolul deosebit în ansamblul elementelor fizico-geografice.economice. a căror personalitate este diferită de unităţile limitrofe. datorită unor diferenţieri fie morfo tectonice. pertinenţa oricărui criteriu devine discutabilă în ariile de tranziţie. adică de premisele unor complexe teritoriale de producţie care să dezvolte legături variate de schimb. Câmpiile. Depresiunea Transilvaniei şi subprovincia Banato-Crişană. Subcarpaţii Moldovei. foarte caracteristică pentru teritoriul României. de racordare la cercetarea ştiinţifică în domeniu. a industriei extractive. masivitate şi presiunea umană de pe valea Prahovei se realizează un complex montan şi de polarizare umană comparabil cu cel din Carpaţii Meridionali.influenţa destul de clară a celor trei mari trepte de relief asupra particularităţilor încărcării social. Faţă de această problematică destul de complexă a regionării geografice a teritoriului naţional. Câmpia deluroasă a Transilvaniei. Dealurile Vestice şi Câmpia Tisei (în subprovincia Banato-Crişană). atât la nivelul fiecărui element natural cât şi al întregului peisaj. orientarea oficială a didacticii universitare exprimă o intenţie.2. Depresiunile şi Piemonturile de contact (în subprovincia Depresiunea Transilvaniei). în timp ce în Carpaţii Occidentali. Dealurile cu caracteristici subcarpatice. 6 ale tectonicii şi ale sistemului denudativ. Dealurile Târnavelor. geografia regională actuală acordă reliefului (deci criteriului morfologic) importanţă maximă. structura agriculturii.şi reuşind într-o măsură destul de avansată – să valorifice cât mai eficient resursele naturale specifice fiecărei unităţi. al biodiversităţii vegetale). b. În cadrul acestor unităţi. Vrancei. meritorie. Dealurile şi Podişurile. asociaţiile de faună şi solurile. se prelungesc munţii axului-cristalino-mezozoic din Carpaţii Orientali iar prin altitudine. în primul rând sub aspect morfo-structural (dar şi al precipitaţiilor. Subcarpaţii. diferenţierile spaţiale principale rezultă dintr-o combinaţie extrem de complicată a efectelor tectonicii plicative/casante. Carpaţii. o regionare preliminară a teritoriului României ar putea avea în vedere două provincii - Carpatică (de orogen) şi Extracarpatică (de platformă). 2. Podişul Secaşelor. dispoziţia concentrică a acestor trepte. În acelaşi fel. în absenţa unei rezolvări integrale a problemei regionării geografice în cercetarea ştiinţifică de specialitate şi recunoscându-se tectonicii capacitatea de a genera mari unităţi de relief (cu însemnătatea lor geosistemică menţionată). care influenţează în mod hotărâtor apele. realizându-se o etajare complexă. Muscelele Argeşului şi Subcarpaţii Olteniei (în subprovincia constituită de Subcarpaţi). unităţile spaţiale de referinţă exprimă „polifonia” studiilor ştiinţifice şi a cărţii didactice referitoare la regionare. în special în ceea ce priveşte tipurile de aşezări umane. Meridionali şi Occidentali (în subprovi ncia corespunzătoare Carpaţilor). învelişul vegetal. Fără a se fi urmărit în mod riguros un sistem geografic complex de principii şi criterii (uneori cele aplicate fiind destul de subiective) dar nu şi fără temei geografic. în primul rând fiind lipsite de eterogeneitatea necesară a resurselor naturale şi de reţele specifice de căi de comunicaţie. 2 Treptele de relief nu sunt însă regiuni economico-geografice. Podişul Someşan. populaţia încercând mereu . ţinându-se seama de : a. aceasta a permis constituirea în timp a unor peisaje geografice umanizate caracteristice pentru fiecare treaptă. . modul aproape ideal în care se îmbină cele trei mari trepte de relief. integrând şi un magmatism neogen important. Motivaţia acestei opţiuni este complexă şi interferează parţial cu o susţinere tacită a rolului pe care substratul geologic îl are în diferenţierea morfologică spaţială. Ţinând seama însă de nivelul actual al acesteia. prima având ca subprovincii Carpaţii. al ponderii morfologiei glaciare. a valorificării potenţialului hidroenergetic şi turistic natural2. dominat de modelarea fluvială. Unităţi spaţiale Deoarece aspectul compozit al regionărilor existente nu poate să fie integral acceptat.

Poziţia şi configuraţia munţilor explică sistemul foarte complex de raporturi dintre Carpaţi şi unităţile intra. pe fondul regiunilor menţionate. ale apelor. Podişul Piemontan Getic ş. ale habitatului uman şi activităţilor social-economice se implică în combinaţiile de factori capabili să determine alte diferenţieri funcţionale şi spaţiale. faunei şi solurilor) Carpaţii se interpun în calea mişcărilor de mare amploare ale maselor de aer deasupra continentului.). altele se diferenţiază de cele învecinate prin specificul valorificării social-economice a resurselor naturale ş. reţeaua autohtonă principală îşi are originea într-o proporţie masivă în Carpaţi. ocupând o poziţie centrală.1. caracteristicile climatice. a concurat la crearea suprafeţelor de nivelare (numite şi platforme de eroziune) în munţi şi a unor orizonturi de acumulare corelativă în ariile învecinate. munţii asigurând debite medii mai bogate şi mai constante. fundamentul de tip carpatic este comun şi pentru Depresiunea Transilvaniei.fiind continuat în vest de o altă catenă (mai scundă şi mai discontinuă) – Carpaţii Occidentali. pe latura răsăriteană a Munţilor Apuseni ş. cu o mare depresiune centrală – Depresiunea Transilvaniei. cu efect de nivelare în Carpaţi şi de acumulare în unităţile intra. umede – arii de foehnizare. .1. S-a realizat astfel o configuraţie cvasi-circulară („coroana carpatică”).a. în sectorul de la curbura externă a Carpaţilor Orientali. personalitatea unor subregiuni şi unităţi subordonate ale acestora se conturează datorită reliefului lor specific.) se datorează în special aportului de material detritic de origine carpatică de către o reţea hidrografică cu orientare frecvent radiară. c. sub aspect hidrografic. 7 Ponderea cu care relieful. creând – mai ales în cazul deplasării celor oceanice. cu rol local mai important decât al altor elemente naturale ori social-economice. configuraţia. b. Poziţia spaţială.a. ca şi pentru o parte din Subcarpaţi şi Podişul Piemontan Getic. utilitatea criteriilor geologice de regionare scade. sub aspect climatic.d. variabilitatea unităţilor spaţiale este mai accentuată iar dimensiunile lor sunt mai reduse. în special celor din sudul şi estul Câmpiei Române. Poziţia geografică şi limitele spaţiale 1. pe care se grefează celelalte unităţi naturale. Carpaţii în cadrul teritoriului naţional. (cu influenţă directă asupra vegetaţiei. situate la aceeaşi latitudine şi altitudine dar având altă poziţie faţă de orientarea culmilor montane (spre exemplu.Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali . pe măsură ce altitudinea şi masivitatea reliefului au permis o accesibilitate mai mare ecosistemelor naturale şi procesului de umanizare. identitatea altora este evidenţiată de către specificul aşa-numitului complex fito-pedo-climatic.m. Astfel. activitatea erozivă sacadată a reţelei hidrografice. cu climat mai uscat faţă de altele.şi extracarpatice: a. este variabilă. Deosebit de caracteristică este şi configuraţia sectorului carpatic pe teritoriul ţării. sub aspect genetic şi morfologic.1. a căror evoluţie în perioadele geologice mai recente a depins în mare măsură de evoluţia munţilor şi ale căror caracteristici fizico-geografice actuale (în special fito-pedo-climatice) sunt influenţate puternic de existenţa coroanei carpatice în centrul ţării. raporturile complexe cu alte unităţi geografice Carpaţii reprezintă unitatea geografică cea mai înaltă de pe teritoriul României. Dealurile Vestice şi Câmpia Tisei. formarea în neozoic (în special în pliocen-cuaternar) a unităţilor de relief mai scunde (spre exemplu. O constatare generală care se poate face în legătură cu această operaţie de regionare geografică şi cu unităţile spaţiale rezultate este că în provincia de orogen. atât sub aspectul situării lor cât şi sub cel al rolului de unitate unificatoare.a. ale ecosistemelor naturale. care oferă un aport suplimentar de apă regiunilor extracarpatice cu umiditate deficitară.şi extracarpatice. de adevărat schelet geografic.Caracterizare geografică generală 1. Partea a II-a Carpaţii 1. arcul montan propriu-zis .

alteori se efilează până la dispariţie şi munţii contactează direct câmpia. Dificultatea este încă mai accentuată dacă se are în vedere faptul că.sud.. faţă de unităţile geografice vecine. pe linia Baia-de Aramă – vest de Turnu Severin. Toate acestea explică alura clară a unor segmente de limită şi consensul asupra lor. Din segmentul terminal. Mihăilescu. între defileul Dunării şi culoarul de văi Timok-Nišava).Contactul poate fi urmărit aproximativ pe linia Păltinoasa – Vânătorii Neamţului – Piatra Neamţ – Târgu-Ocna – Tulnici – Nereju – Nehoiu – Măneciu – Comarnic – Pietroşiţa – Cetăţeni – Lereşti – Căpăţâneni – Sălătruc – Călimăneşti – Novaci – Bumbeşti – Tismana – Baia-de Aramă. Astfel. Carpaţii contactează din nou o unitate de podiş – Podişul Piemontan Getic. tectono- structural sau petrografic. Munceii Mureşului) ca şi în interiorul masei montane. atât limita interioară cât şi cea exterioară a Carpaţilor sunt evidente. deşi mereu prezentă şi fără a-şi pierde însemnătatea reală. Caracterul extrem de complex al spaţiului carpatic se reflectă atât în specificul limitelor sale externe.a. o accesibilitate variabilă pentru ecosistemele naturale şi pentru umanizare. Spre est.Swica şi frontiera naţională de N-NV şi cea sudică. Spre sud-vest. ci chiar în cazul munţilor mici (Munţii Banato-Olteni. 8 d. Rezultatul concret al acestor conjuncturi . Transilvania – şi contribuind la păstrarea fiinţei naţionale a poporului român. între văile Moldovei şi Motrului . acumulată într-o arie foarte îngustă. Dominanţa altitudinală se verifică nu numai pe limita culmilor şi masivelor celor mai înalte (Făgăraş.diferenţierea spaţială - devine astfel greu de conturat. În ansamblu. pe linia localităţilor Straja – Solca – Păltinoasa.petrografică se complică. pe o linie extrem de sinuoasă : uneori acestea pătrund adânc în aria montană. sud-estic al Carpaţilor (V. menţinând apropierea permanentă dintre cele trei principate româneşti medievale – Moldova. Delimitarea devine însă dificilă în unele sectoare de contact tectono-structural. datorită diferenţelor altitudinale clare faţă de unităţile vecine. împreună. Ţara Românească . învecinate. Carpaţii au în modul cel mai frecvent o personalitate geografică distinctă. Rodna ş. în nord-est Carpaţii contactează unitatea geografică a Podişului Moldovei (în acest sector molasa miocenă pericarpatică. Spre exterior. 1. pe o distanţă mare. Munceii Crişurilor. care s-au reflectat puternic şi în domeniul etno-cultural.). Carpaţii sunt în contact cu diferitele subunităţi ale Depresiunii Transilvaniei. munţii se învecinează cu Subcarpaţii. limitele geografice nu pot fi reduse la motivaţii exclusiv geologice. prin natura lor. prezenţa unui număr mare de văi transversale şi pasuri relativ accesibile. este integrată în com binaţii variabile de procese. sud-est şi sud. situaţia aceasta fiind motivată tectonic.vestică a Carpaţilor Orientali a favorizat circulaţia transcarpatică şi stabilirea unor legături economice durabile. pe teritoriul României se află peste două treimi. Spre vest . trecând pe la Făureşti – Coşbuc – Ilva Mică – Josenii Bârgăului – Deda – Praid – Zetea – Racoş – Şercaia – Turnu Roşu – Gura Râului – Săsciori –Subcetate – Teliuc – Deva – Şard – Moldoveneşti – Gilău – Bologa – Moigrad (între extremitatea nordică a ramurii carpatice apusene şi cea nord-vestică a ramurii orientale prezenţa fundamentului cristalin carpatic este numai insulară. Spre interior. pe o distanţă redusă. între culoarul de văi Rika . în special în Carpaţii Occidentali. sub aspectul umanizării. În sensul acesta. fenomene şi efecte ale acestora. Carpaţii Meridionali şi în extremitatea sud . Sunt cu deosebire clare segmentele de limită tectono-erozive: frunţi de pânză de şariaj (spre exemplu. Aceasta permite identificarea relativ clară a limitei munţilor faţă de unităţile spaţiale naturale mai scunde. Limita descrie un contur cvasi-circular. interior sau exterior. complex. cu multe complicaţii de natură geologică. morfologică şi multe consecinţe social-economice ale acestora.2. numai extremităţile rămânând în afara acestui teritoriu (cea nord-vestică. Limitele spaţiale ale Carpaţilor Datorită condiţiei şi apartenenţei lor orogenetice. generând arii de tranziţie. cât şi al celor interne.1. aceasta însăşi insinuându-se în unele sectoare montane sub formă de golfuri. se modifică. în masa sedimentară paleogenă a Podişului Someşan). aproape tot segmentul exterior estic. 1963). ca şi situaţia controversată a altora. mai ales în situaţiile în care identităţile respective interferează. efectul morfologic al substratului de orogen şi complexitatea celorlalte consecinţe fizico- geografice ale relaţiei respective au generat. nu a generat o unitate morfologică distinctă). unde flişul . ramura carpatică apuseană şi extremitatea nord-vestică a ramurii răsăritene sunt în contact cu Dealurile vestice. amprenta tectonică şi structural.

datorită îmbinării unor caracteristici ale spaţiului carpatic cu cele ale Subcarpaţilor. esenţială. de transformare a acestuia prin metamorfism şi meteorizare. Evoluţia complexă pe care a parcurs-o ansamblul carpatic de astăzi explică faptul munţii poartă în nucleele şi în aspectul actual al masivelor. fiind în schimb estompat de elemente ale complexului fito-pedo-climatic. ca în sectorul subcarpatic dintre văile Moldova şi Râşca. le Pichon. de constituire a unor structuri specifice. 9 paleogen şariază unitatea miocenă pericarpatică. cu litiera şi solul său specific.1. cât şi de conformaţia marginilor rigide continentale ale geosinclinalului carpatic. iar mai la nord chiar în Podişul Moldovei (D. mediane. rezultate din cutare/şariaj. Caracteristici naturale 1. în linii generale Carpaţii s-au format în mezozoic şi neozoic. Constituţia geologică Consideraţi munţi tineri. În ansamblul proceselor tectonice care i-au generat se remarcă perioada de d i s t e n s i u ne (deschidere) a segmentului nordic (transilvan) al Oceanului Thetys.vest în molasa miocenă. segmentul de limită exterioară sudică a Munţilor Parâng şi Vâlcan. Cazul cel mai caracteristic este cel de la curbura externă a Carpaţilor Orientali. între margini continentale rigide. la marginea interioară şi – respectiv – exterioară a munţilor.2. unde culmile secundare est . de platformă (X. moldavide). Plopiş cu depresiunile-golf de pe Crişuri. de mare mai adâncă. Sunt şi situaţii în care contactul munţilor cu ariile învecinate este relativ clar sub aspect morfologic. culmilor şi grupărilor montane nu numai întreaga istorie geotectonică şi stratigrafică a 3 In structura pânzelor transilvane din Munţii Metaliferi complexele de roci ofiolitice sunt acoperite de calcare pelagice sau neritice. limita munţilor este mai puţin clară. . unde pădurea carpatică de conifere. urmate de expansiunea bazinului. în c are s-a produs o sedimentare complexă. Ciungi). Încă pe parcursul distensiunii (triasic mediu – jurasic mediu-superior) dar mai ales după încheierea sa au avut loc fenomene de c o m p r e s i u n e. linii de falii (spre exemplu. segmente ale limitei exterioare a Munţilor Codru Moma. ca întregul sistem alpino-himalaian. contrastând puternic cu depresiunile subcarpatice care mulează structuri sinclinale. Acestea au căpătat astfel altitudine şi aspect de muncei („pinteni carpatici”).Săndulescu. subducţie. mai răcoros şi relativ mai uniform. masele de sedimente s-au faliat şi cutat până la forme exacerbate.Săndulescu. unde linii structurale ale flişului cretacic-paleogen se afundă pe direcţie nord-est – sud . Aria montană de azi a parcurs de atunci perioade de acumulare subaeriană/subacvatică şi magmatică a materialului constitutiv. în faciesuri de fliş şi de molasă. M. desigur. manifestate prin tectogeneză (obducţie. Pădurea Craiului. aşa cum se întâmplă la nord de valea Ozanei. Complicaţii suplimentare au fost introduse de modul şi măsura în care stressul tectonic extern şi intern a fracturat şi a implicat în tectogeneza generală fragmente ale marginilor menţionate. formaţiuni litologice mai rezistente din Carpaţi se extind sub forma unor structuri monoclinale în aria subcarpatică. marnoase sau argiloase (M. segmentul interior în lungul căruia culmea nordică a Făgăraşului domină Ţara Oltului. limita acestora este astfel mai puţin clară. Orientarea şariajelor şi dispoziţia în plan a structurilor rezultate au fost determinate atât de efectul direcţional al mişcărilor tectonice tangenţiale. de jaspuri sau de asociaţii litologice de tip fliş ori de serii pelitice. (pânze) de şariaj (dacide – interne. culmile munţilor dominând depresiunile subcarpatice formate pe structuri sinclinale. 1984). transilvanide. Acelaşi caracter îl are şi în situaţii în care structuri anticlinale miocene din unitatea geologică pericarpatică se alipesc strâns celor montane. 1968. 1984). care domină depresiunile subcarpatice oltene. dar fiind mai puţin diferenţiaţi faţă de aria montană. susţinând axele unor structuri anticlinale subcarpatice. Procesul a fost iniţiat prin fracturi crustale profunde (care au antrenat şi un magmatism bazic). coliziune): supuse unor compresiuni tangenţiale puternice. începând încă din precambrian. Această secvenţă a istoriei Carpaţilor este cea mai recentă (la scara timpului geologic) şi. pienide. din fracturare şi din deplasări verticale sau tangenţiale ale materialelor constitutive sau ale ansamblurilor morfologice succesive.nord-estice ale Munţilor Stânişoarei trec gradat în colinele subcarpatice. alteori complicând modelarea acesteia: este cazul parţial al Muscelelor Năsăudului ca şi al celei mai mari părţi a Muscelelor Argeşului. Geneza şi evoluţia geologică şi paleogeografică a Carpaţilor. Alteori. ca nişte contraforturi. conformă variaţiilor morfologice şi de adâncime ale acestuia3 şi în care au avut loc şi procese de subducţie. unde depozitele sedimentare paleogene din extremitatea vest – sud-vestică a Masivului Rodnei şi cele din aria centrală a Munţilor Făgăraş s-au dispus. coboară şi în Subcarpaţi (în Culmea Pleşului). Geneza materialului lor constitutiv este însă mai îndelungată. externe şi marginale. Desigur. uneori simplificând. cu microclimatul său mai umed. 1. În alte situaţii.2.

Regimul tectonic intens casant. dolomite. gresii. conglomerate. supragetică. subbucovinice.Banato-Olteni.a. uneori lagunar-continentală. Catenele hercinice au fost nivelate ulterior până la aspect de pediplenă. infrabucovinice. alteori în faciesuri recifale. deformările combinate în lungul mai multor asemenea fracturi (sud-transilvană. protejate în mod diferit de un înveliş vegetal cu variaţii extreme. au fost fracturate şi transformate în blocuri (horsturi şi grabene) cu mobilitate relativ independentă şi predominant verticală. din ce în ce mai puternice. sud-transilvană Peceneaga . variabilă ca intensitate. ulterior erodată şi rămasă la zi până în jurasic.cambrian inferior şi de nivelare cambriană.procese ample de compresiune (tectogenezele dacidice) au provocat cutări până la şariaje de mari proporţii. de la formaţiuni luxuriante la asociaţii aride. În epoca nouă (alpină) a evoluţiei Carpaţilor. care i-a impus apoi acestuia o configuraţie dublu arcuită. Măgura Şimleului. Într-o etapă evolutivă cu caracter de tranziţie. lacustră sau sinorogenă cu caracter flişoid. Făget. pânza de Severin) şi dacidele marginale (autohtonul danubian). În faza veche a acestora (triasic – jurasic inferior) masivele cristaline hercinice. sectoarele de vorland rezultate deplasându-se . Ansamblul acestor procese de compresiune a fost precedat/însoţit de acumularea unor mase imense de sedimente în bazine labile. de Codru. din proterozoic şi până la mijlocul paleozoicului soclul cristalin al platformelor Modovenească. dacidele externe (pânza flişului negru. Peceneaga-Camena şi intramoesică) au determinat curbura Carpaţilor Meridionali (nemodificată de atunci) şi curbura peribihoreană. pânza getică). Într-o epocă veche. specific în permian. sectoarele de scufundare tectonică au funcţionat ca bazine de sedimentare. Sincron. laramică – au generat dacidele interne (pânzele de Biharia. au dirijat apoi direcţional deformările tectonice şi au determinat curbarea pânzelor. altele reluându-şi mobilitatea încă din permian sau chiar din carboniferul superior. Petrova). ca şi dintre acestea şi dacidele mediane.c r e t a c i c ă . Rarău. Şariajul a fost predominant obductiv. În aria montană actuală orogeneza caledonică a creat cordiliera şisturilor verzi (extinsă din sectorul dobrogean al soclului Platformei Moesice până în subasmentul pânzelor flişului extern). sărace şi chiar la veritabile pustiuri. pânzele transilvane – Hăghimaş. în etapa p r e h e r c i n i c ă a evoluţiei ansamblului montan care va deveni apoi carpatic. pienide (pânzele Botiza. În etapa h e r c i n i c ă.). Preluca). ci şi amprenta climatelor succesive sub care meteorizarea şi procesele generale modelare externă. Spre exemplu. În arealul Carpaţilor Meridionali de azi a fost predominant carbonatică iar în cel al Carpaţilor Orientali s-au acumulat sedimente în facies neritico-litoral. în lungul unor aliniamente de sutură a rifturilor succesive dintre dacidele interne şi transilvanide. pânza de Ceahlău. constituindu-se astfel cadrul geostructural rigid din faţa geosinclinalului carpatic. a antrenat un magmatism amplu. Tectogeneze succesive – austrică. predominant granitice. Deformările mezocretacice au fracturat şi au implicat toată marginea continentală a domeniului oceanic precum şi o mare parte a acestuia. fundament care aflorează pe arii însemnate în ramurile orientală şi meridională şi sub formă insulară în cea occidentală. Atât în faza veche cât şi în cea nouă a mişcărilor cimmerice (jurasic mediu – jurasic superior) scufundările cristalinului au fost asociate însă şi cu migrarea ariei labile către exteriorul structurilor deja consolidate. urmate de transilvanide (pânzele M. unele arii rigide fiind antrenate mai târziu în noi procese orogenetice. Apuseni şi al M. fragmentele de margine continentală au fost antrenate în fenomene de subşariaj. şi Moesică a parcurs fazele de orogen precambrian . care au fracturat arii din ce în ce mai întinse de platformă. a generat comportamente dinamice diferite. de dacidele mediane (pânzele bucovinică. s-au produs şi şariaje ale soclului cristalin fracturat al marginilor continentale. O serie de falii transformante (active în perioada de distensiune în domeniul oceanic dar prelungindu-se şi în marginile continentale) s-au manifestat apoi ca fracturi crustale profunde.şisturi mezo-katamorfice şi epimetamorfice ş. în etapa iniţială . În cursul tectogenezelor dacidice s-au produs şi intruziuni magmatice alcaline (ofiolitele menţionate) de tipul gabbrourilor din sudul M. mediteraneană. Sedimentarea a avut un caracter foarte variat în special în Munţii Apuseni actuali – detritică. au generat complexe de relief de dimensiuni diferite. însoţite de intruziuni masive. fenomenele de compresiune au produs orogenezele cimmerice. horsturile cristaline din Dealurile Vestice – Ţicău. spaţiul carpatic a fost antrenat în mişcările plicative ale orogenezei sudete. Între compartimentele puternic înălţate.Metaliferi simici. a Bistriţei). calcare recifale. generând cele mai importante pânze de obducţie din orogenul carpato-balcanic. Perşani). Ca urmare a acestor configuraţii transformate.Camena. Atunci s-a desăvârşit formarea fundamentului cristalin al edificiului montan (formaţiuni cristalofiliene . pânza de Bobu. (nord-transilvană. migrând alternativ între cele două arii. 10 segmentului alpin căruia aparţin. puternic erodate. Consolidarea generală posthercinică. cu intensitate variabilă. care au provocat un metamorfism puternic. autohtonul de Bihor. acid şi chiar bazic. intramoesică.

În poziţie intra-şi extracarpatică sau internă. în condiţii de coliziune a fragmentelor mobile. în aria pienidelor. bazine de diferite dimensiuni au receptat produsele succesive de denudaţie. moldavidele au fost ejectate spre exterior. de la vest spre est – nord- est: Bârsa-Baraolt (ponţian).spre exemplu. în special la nord de Mureş. sau în pliocenul superior-pleistocen (V. moldavidele externe (pânzele de Tarcău şi de Vrancea). grabenul Cernei şi prelungirile sale spre est – actuala Depresiune Petroşani şi sistemul de falii Lotru şi Brezoi. 1990) s-a produs şi sedimentarea depresiunilor Giurgeu şi Ciuc.Roşu.2. Începând cu tectogeneza stirică veche (din burdigalian) s-a realizat mai întâi un racord dinamic cu şariajul pirenean din eocenul superior. configuraţia de ansamblu a catenelor montane s- a modificat. provocând deplasarea unor formaţiuni depuse pe arii de crustă continentală.2. în ramura orientală. Beiuş. Brad. deosebit de active în Carpaţi. 1984).Săndulescu. curbura sud-estică a pienidelor s-a conturat mai puternic. în Carpaţi Orientali ponderea spaţială a acestor altitudini se reduce la 5%. iar în Carpaţii Occidentali este de numai 1% (Al. în sensul accentuării curburilor preexistente .spre exemplu. provenite din aria dacidelor externe/sectoarele exondate ale dacidelor mediane şi depuse în bazine foarte mobile au fost cutate puternic. Ca efect final. determinat de orogeneza valahă (romanian superior-pleistocen).tectogenezele moldavidice (miocene). 1984).n e o z o i c ă . ca şi multe altele. relieful carpatic se încadrează în specificul morfometric şi morfografic al munţilor mici şi mijlocii. sedimente bogate. au implicat numai sectoare de margini continentale. Relieful Rezultantă a evoluţiei tectono-structurale şi a modelării subaeriene. deosebit de activ pe latura internă a Carpaţilor Orientali (unde s-a desfăşurat conform configuraţiei şi fracturărilor de pe contactele diverselor segmente ale dacidelor şi transilvanidelor . Breţcu (pleistocen inferior). prin translarea dacidelor interne pe falia nord-transilvană. Majoritatea şariajelor au fost de cuvertură. în Carpaţii Meridionali. conturat între faliile Bogdan Vodă şi nord-transilvană). Caransebeş-Mehadia ale Depresiunii neogene Pannonice. care au constituit apoi hinterlandul tectogenezelor mai noi. 1. la sfârşitul tectogenezelor dacidice sectorul transilvan al Oceanului Thetys era închis în cea mai mare parte.m. generînd moldavidele interne (pânzele de Teleajen şi de Audia). cu altitudini absolute extreme între 617 m – 2544 m. Tectogenezele moldavidice au antrenat şi un magmatism puternic. Sfântu Gheorghe (romanian). ci doar de fracturare sau – uneori. 1973). au fost reşariate. În ultima etapă .Săndulescu. majoritatea Carpaţilor actuali fiind consolidată sub formă de blocuri rigide. ale grabenului sătmărean. intrate apoi în tectogeneză. în facies de fliş. transcarpatic.d. De-a lungul întregii evoluţii a Carpaţilor. ca efect al subşariajelor din vorland ş.Săndulescu. Tot în pleistocen (M. secvenţele orogenetice au alternat sau au fost sincrone cu deformări subsidente care au antrenat procese masive şi puternic diferenţiate de sedimentare. deformate şi consolidate. dar obducţii terţiare nu s-au mai produs. mai vechi. sarmaţian) o au şi depozitele sedimentare din sectorul maramureşan al Depresiunii Transcarpatice intramontane (M. În partea internă a curburii Carpaţilor Orientali. Au funcţionat ca sectoare de sedimentare posttectogenetică în aria montană şi păstrează o morfologie deprimată spre exemplu. Depresiunea Haţeg. în partea estică. şariate şi fracturate. Fragmentarea şi aspectul general sunt foarte . Cele mai recente manifestări ale tectogenezelor alpine au avut un efect general de înălţare (inegală) în aria montană. Chiar în sectorul lor cel mai înalt (CarpaţiiMeridionali).de şariaj „în bloc”(pe marginea externă a dacidelor interne – M. Ca efect general al acestei etape tectonice. Sincron. odată cu generalizarea subsidenţei în ramificaţiile Borod.Mutihac. dar manifestându-se şi în Carpaţii Occidentali. Aceasta explică şi absenţa unor magmatite calco-alcaline de aceeaşi vârstă în Carpaţii Orientali. pe o arie de subsidenţă mai largă decât depresiunea actuală a Braşovului. Cele mai recente bazine de sedimentare intramontane sunt pliocen-cuaternare. procesul fiind stimulat de o subsidenţă activă. iar în cea occidentală au produs şariajul „în bloc” al părţii vestice a dacidelor interne. 1984). unde pânzele cretacice şi seriile de fliş predominant eocen. s-au conturat bazine din ce în ce mai noi. În neozoic ele n-au mai fost implicate în procese de cutare. 11 (foarte inegal) spre domeniul oceanic: pe falia (fractura) intramoesică un sector sud-vestic de platformă avansa puternic spre Carpaţi Meridionali. în timp ce sectorul estic era stagnant. Tectogenezele stirică nouă (badenian) şi moldavă (sarmaţian) au adăugat. blocate în vest de falia intramoesică. Şariajele „în bloc”au integrat şi pânze de obducţie. numai 25% din aria montană depăşeşte altitudinea de 1500 m. Între catenele generate în această etapă s-a conturat şi marea depresiune intracarpatică de subsidenţă şi de sedimentare a Transilvaniei. În Carpaţii Occidentali se insinuează şi astăzi arii depresionare în care sedimentarea a început în badenian. Aceeaşi vârstă (badenian.a.

Hăghimaş. Nivelul post-attic (miocen superior) Râu-Şes. Parâng. pe de o parte. întrepătrunse frecvent cu cele morfo-structurale. Astfel..a.Rarăul.a. magmatite ş. Ţara Haţegului.). pe parcursul unor îndelungate perioade de calm tectonic. şi de modelarea subaeriană. depresiuni longitudinale largi. pe de alta. Relieful structural este bine reprezentat şi în peisajul morfologic al Carpaţilor Meridionali (în partea de nord a M.d. în primul rând de către r â u r i. a fost completat – de la începutul genezei sale – cu ansambluri de forme rezultate din acţiunea de sculptură şi acumulare exercitată de către factorii modelatori externi. străpunse de intruziuni granitice. Sub forma unor plaiuri netede sau foarte slab ondulate.Trascău ş. fie sinclinale înălţate . ponderea variabilă a rocilor dure. Retezat. frecvent dure (cristalofiliene). 12 variate – culmi prelungi.Făgăraş. în mod excepţional.Sebeş. începând cu perioada post-cretacică şi încheind cu cea post-romaniană. Giurgeu.). masivele Bucegi.).a.m. în crearea cărora apele curgătoare şi procesele de versant au avut o contribuţie importantă. dar şi secvenţe independente. gama factorilor relifogeni externi a degajat ansambluri m o r f o - s t r u c t u r a l e şi m o r f o . excepţional de bine păstrate în special în ariile montane cu pondere maximă a rocilor dure. Ceahlău ş. Generaţia morfologică mai v e c h e este reprezentată prin suprafeţe de nivelare de vârste diferite.). situat la 2200 m în Carpaţii Meridionali. vulcano-tectonice (Ţara Oaşului.. morfogeneza este marcată de procesele tectonice care au acţionat succesiv în aria carpatică actuală şi de specificul structural-litologic al acesteia. între 1700 m – 1200 m în Carpaţii Orientali şi între 1500 m – 500 m în Carpaţii Occidentali. în aria înaltă a M. dar şi depresiuni : tectonice (Ţara Bârsei-Trei Scaune. până la forme de chei şi defilee. vulcanismul (subaerian şi submers). înclinări ale versanţilor care depăşesc frecvent 350 şi chiar 550. vulcanice (Drăgoiasa. amploarea variabilă a modelării fluviale şi fluvio-denudaţionale au determinat diferenţieri altitudinale ale unuia şi aceluiaşi nivel crono-genetic. Ţara Loviştei. iar în Carpaţii Occidentali se menţine abia la 1400 m – 1500 m. identificat la 1400 m – 1600 m în Carpaţii Meridionali. în aceste arii montane revenindu-i însă un loc secundar.l i t o l o g i c e cărora le revine în munţi aria cea mai întinsă.. trepte structurale . tipici fiind Carpaţii Orientali (văi şi depresiuni longitudinale pe structuri sinclinale.în M. relieful de măguri de pe gresiile de Prisaca din Obcinele Bucovinei. Căpăţânii. în special în Carpaţii Meridionali şi Orientali (culmile principale din M. Tarcău.a. de Kliwa şi de Tarcău din flişul extern al Carpaţilor Orientali. Ansamblurile morfo-litologice. a variabilităţii litologice cu ecart redus (uneori sub 5 km) şi a prezenţei depozitelor sedimentare pe arii întinse. tectono-erozive (Comăneşti). Ţara Maramureşului). suprafeţe de nivelare de diferite vârste se etajează între 2200 m – 800 m în Carpaţii Meridionali. Primele se impun în special în ariile de cutare mai recentă a substratului mezo-neozoic şi de înălţare mai amplă în orogeneza valahă. marno-argilelor şi – frecvent – alternanţelor litologice sunt răspândite în toate regiunile carpatice (carstul de suprafaţă şi subteran din M. gresiilor. creat prin procese tectonice şi prin implicarea masivă a structurii geologice şi a alcătuirii petrografice.a. Peisaje specifice modelării calcarelor şi dolomitelor. s-au dezvoltat pe seama marii diversităţi petrografice. În ansamblu. gabbroice ş.Metaliferi – fliş slab rezistent.a.a.Parâng şi Retezat ş.. Bucegi. În felul acesta au fost create două generaţii morfologice distincte. Piatra Craiului şi Cu loarul Bran-Rucăr. Vrancei ş. este la 1500 m –1700 m în Carpaţii Orientali şi la numai 1000 m – 1100 m în Carpaţii Occidentali. masive cu importante arii plane în zona înaltă. hog-backs – de la altitudinile mai modeste ale Obcinelor Bucovinei până la culmea principală de peste 2000 m a Pietrei Craiului. Bucegi.. Hăghimaşul. Bucegii ş. conglomeratelor.a. Platoul Padeşului. calcare.inclusiv în talvegul văilor glaciare etc.a. de peste 1000 m. în M. Relieful carpatic major. Ciuc). valori ale fragmentării verticale de 400 m - 600 m şi. nivelul post-laramic (eocen) Borăscu. relieful cu forme bizare de pe conglomeratele din Ciucaş. Brad-Hălmagiu ş. Seriile repetate de înălţări şi cutări/şariaje ale unor formaţiuni complexe. morfogeneza de factură externă a avut secvenţe sincrone cu orogeneza. Bilbor. sectoare de văi transversale înguste. de Strâmtura din Ţara Maramureşului. Desfăşurându-se permanent. secvenţele de faliere în reţea şi mişcările de scufundare parţială au generat culmi şi masive înalte. Bozovici. Rodna ş. a fost complet dezmembrat de orogenezele mai noi şi de înălţarea valahă în Carpaţii Orientali.a. Borsec. Rarău ş. M.Almăjului şi Aninei din sectorul Banato-Oltean.a. vulcano-tectono-erozive (Ţara Dornelor).).) ca şi al Carpaţilor Occidentali (în M. contrastele morfologice de pe substratul mozaicat al M. Rarău ş. Hăghimaş. Pe acest fond morfotectonic.Pădurea Craiului. rocilor metamorfice. Petroşani. Făgăraş. culmi prelungi. Efectele diferenţiate ale tectonicii neogene asupra fiecărei regiuni carpatice. Ciucaşul. iar nivelul post-valah (romanian- . mulând fie axe de anticlinal . frecvent plane în partea superioară.

Carpaţii Meridionali şi mai ales subunitatea Banato-Olteană a Carpaţilor Occidentali se află sub influenţe climatice sudice şi sud-vestice. subaeriană. le-a amplificat. largi. Longitudinale.1800 m. Astfel. Lotrului ş. intervenţiile antropice au fost şi mai ales au devenit în timp destul de puternice. văile sunt flancate de versanţi de obicei puternic înclinaţi. dar se situează abia la 400 m – 500 m în Carpaţii Occidentali. Creste. le-a reactivat sau chiar le-a declanşat. Retezat-Godeanu). în alternanţă cu cea fluvio-denudaţională. în M. până la 280 m altitudine relativă pe Bistriţa.). Generaţia morfologică mai r e c e n t ă a fost realizată prin evoluţia reţelei de văi şi acumularea de tip piemontan. Făgăraş. 1. la nivelul unor procese reliefogene naturale (eroziune torenţială. stabili (în special sub pădure). valea Nerei. Adâncite puternic în munţi.3.. dar morfologia fluvială carpatică. în consecinţa despăduririlor. în unele arii cu exploatări subterane. în M. de-a lungul timpului. Extinsă genetic pe un interval mare de timp (din mezozoic până în pleistocen). Dinamica intensă. Ţara Maramureşului. Călimani. atât în munţii propriu-zişi cât şi – mai ales – în depresiunile intramontane. sau transversale. dar adesea foarte mobili. de multe ori lipsit în mod artificial de protecţie vegetală. s-au suprapus unei morfologii fluvio-denudaţionale preexistente şi au fost „nuanţate” de morfogeneza criogenă şi nivală pre-. M. în Defileul Dunării. a traficului greu pe versanţi instabili s-au format complexe de relief antropic recent (în Depresiunea Comăneşti. prima categorie a fost pusă în evidenţă parţial prin denudaţie. a amenajării acumulărilor artificiale pe râuri. mai vechi (în Depresiunile Petroşani. caracteristică multora.Trei Scaune. Carpaţii Orientali suportă mai mult efectul apropierii de marele uscat continental asiatic(în partea nordică fiind atinşi de influenţele climatului boreal-baltic) iar Carpaţii Occidentali reflectă . platouri pe aglomerate vulcanice. reţele divergente de văi mulând reţelele iniţiale ale torenţilor de lavă sunt caracteristice pentru catena vestică a Carpaţilor Orientali. pe care le-a diversificat. începând de la bază. sau chiar antic (în M. abraziune lacustră). în primul rând. se diversifică net în Carpaţi conform altitudinii.Rodnei. care în pleistocen se situau deasupra limitei zăpezilor permanente (M. situat la 800 m – 1000 m în Carpaţii Meridionali. se asociază cu acumulări de tip haldă. În mod firesc. de tip „câmplung”. însoţit de 6-11 niveluri de terase (spre exemplu. Forme de relief a n t r o p i c sunt specifice. inter.a. prăbuşiri. pe versanţii M.a.Poiana Ruscăi. în Carpaţii Orientali ). De asemenea. modelarea reliefului de către râuri a fost mai mult sau mai puţin permanentă. nivelări. Maramureş ş. este actuală în toată partea înaltă şi pendulează sezonier.Maramureşului. vestice (atlantice) şi estice (dinspre masa continentală asiatică). etajarea caracteristicilor climatice prevalând asupra efectelor latitudinii şi poziţiei longitudinale.a. îşi are originea într-un substrat frecvent uşor mobilizabil (alterabil/alterat. circuri (simple şi complexe) şi văi glaciare (lungi de 6-10 km). în forme comparativ atenuate. dintre formele astfel create şi procesele gravitaţionale. în contexte naturale favorabile. Călimani. succesiuni de baraje masive fragmentează văile amenajate în scopuri hidroenergetice/complexe. flancate şi parţial închise de acumulări morenaice coborând uneori până la 1000 m pe versanţii nordici. platouri pe curgeri de lavă. Călimani. văile exprimă raporturile morfogenetice (cu amploare variabilă în timp şi spaţiu) dintre apele curgătoare şi constituţia geologică a substratului. Bârgău. ca şi pentru partea de sud a munţilor Apuseni şi cea nordică a M. alunecări de teren. Fără a atinge anvergura morfogenetică a proceselor naturale. 13 pleistocen) Gornoviţa. Bucegi. taluzări. pe rama montană a Ţării Loviştei. surpări. iar reţelele de drumuri sunt însoţite de debleuri şi rambleuri.Aninei. ariilor de extracţie. pe văile Bistriţei Argeşului. Morfologia montană mai poartă amprenta generatoare a încă două importante categorii de procese naturale: m a g m a t i c e (vulcanice/subvulcanice) şi g l a c i a r e. înguste până la câţiva metri (spre exemplu. În general.. în jurul altitudinii de 1700 .şi postglaciară care. Categoria de relief glaciar ocupă ariile montane cele mai înalte. Parâng. cu caractere de defileu sau de chei. tasări secundare s-au produs în ariile locuite. ablaţie. puternic înclinat). a debleierii/rambleierii şi extracţiilor.Metaliferi).Maramureş. a fost modelat la 1000 m – 1200 m în Carpaţii Orientali. Ţara Bârsei . Mai insidios însă imixtiunea antropică s-a manifestat indirect. cu trăsăturile ei actuale este neogenă.2.). unde excavaţii la zi sau forme negative rezultate din prăbuşiri. Corpuri subvulcanice. Clima Interferenţa influenţelor climatice nordice (dinspre Peninsula Scandinavă şi Câmpia Europei Nordice). sudice şi sud-vestice (dinspre Peninsula Balcanică şi Mediterana). Rodnei.Cibin. umed. desţelenirilor şi terasărilor pentru culturi agricole şi păşuni/fâneţe. pe segmentul din M. dar în cea mai mare parte s-a înscris în peisajul carpatic prin activitatea vulcanică propriu-zisă.Locvei ş. Poiana Ruscăi). aparate subaeriene complete – conuri fără sau cu cratere (simple sau de tip caldẽra). Făgăraş.

gradul de fragmentare a reliefului. Omul din Bucegi). pe versantul sud-estic al Munceilor Mureşului. şi 0 chiar -11. în acest caz) valoarea medie a temperaturii nu depăşeşte 5. ca efect al orientării versanţilor montani în raport cu direcţia generală a deplasării maselor de aer umed. Pe versantul vestic al Carpaţilor Orientali. Omul. Meridionali şi în centrul M. Faţă de 1604. mereu mai constante spre înălţime). Iezeriş.Apuseni. până la aproximativ 50 C în jurul altitudinii de 1000 m. la Anieş. Totuşi.60 C la 2500 m. în palierul altitudinal 1400 m – 1700 m depăşeşte 900 mm. în majoritatea depresiunilor. iar mai sus de 2000 m ajunge la valori de 1400 mm – 1500 mm. Elena Niculescu. cad numai 843 mm. În acelaşi fel se explică valorile mai modeste ale precipitaţiilor în plină . cu precipitaţii mai bogate la altitudini şi în poziţii latitudinale comparabile. Clisura Dunării) mediile termice cresc până la 80 – 90 – 110 C. V e r i l e.50 – 30 C pe versantul curburii externe a Carpaţilor Orientali. este de numai 672 mm. în Bozovici şi Ţara Haţegului ş. în marile culoare de vale şi în munţii mărunţi din sectorul Banato-Oltean sau de pe dreapta Mureşului s-au înregistrat şi zile tropicale (1 zi în aproape toate depresiunile şi în M. inversează şi complică în unele situaţii relaţia dintre temperatură şi altitudine. cu gradienţi mai accentuaţi în sectoarele nordice şi pe versanţii umbriţi. 1500 mm în M.Banatului.Hăghimaş. care scad în acelaşi sens altitudinal: -40 C în depresiuni mai largi. pe durata inversiunilor termice (care au frecvenţă maximă iarna) în depresiunile intramontane se înregistrează temperaturi mai reduse cu 40 – 100 C decât la altitudini comparabile în unităţile naturale învecinate sau pe rama montană adiacentă (Octavia Bogdan.şi extracarpatice. cu temperaturi maxime în iulie – respectiv august. Rodna. între 1500 m – 1800 m. Ţara Bârsei şi Ţara Maramureşului. Diferenţieri pozitive însemnate se semnalează în catenele vestice. fenomenul putându- se relua până în prima decadă a lui iunie. I e r n i l e se caracterizează prin valori termice medii negative. Astfel. faţă de catenele estice: spre exemplu. Făgăraş. circulaţia predominant descendentă a aerului determină diferenţieri pozitive de 1.Apuseni nu sunt caracteristice temperaturi mari vara.şi extracarpatice cantitatea medie anuală este de aproximativ 700 mm. Până la 1500 m se produc îngheţuri încă din septembrie. Numărul lunilor cu temperaturi medii negative creşte de asemenea spre aria înaltă. Definitorii pentru climatul carpatic rămân însă diferenţierea altitudinală. la Băişoara. Aşa se explică faptul că minima termică absolută de pe întregul teritoriu al ţării s-a produs la Bod. Retezat. la Vf. 4 – 6 între 1400 m – 1600 m şi la 6 – 7 mai sus de 2000 m. 10-30 zile în M. la Vf. climatul (temperat continental) este uneori destul de asemănător cu cel al podişurilor sau al câmpiilor intra. pe versantul vestic al M. 14 caracteristicile climatului central-european. pe versantul lor estic.0 mm la Stâna de Vale. gradienţii pluviometrici altitudinali şi valoarea medie a cantităţii de precipitaţii marchează aceeaşi variabilitate accentuată. orientarea culmilor montane şi efectul acestor factori asupra rezultantei medii a interferenţei menţionate (chiar dacă pentru aproximativ două treimi din an munţii se află sub vânturile de vest. Temperatura aerului are valori medii anuale de 60 – 80 C la contactul munţilor cu unităţile geografice învecinate (la altitudini de aproximativ 700 m). În situaţiile excepţionale ale unor depresiuni intramontane de mari dimensiuni (spre exemplu Ţara Bârsei-Trei Scaune) sau ale unor depresiuni/culoare de mică altitudine şi situate în extremitatea montană sud-vestică (Bozovici. -2. în timp ce la Poiana Stampei (în Depresiunea Dornei). la 3 în jurul altitudinii de 900 m – 1000 m. Omul nici în luna cea mai caldă a anului (august. Efecte termice importante. La nivel de detaliu. situată cu 275 de metri mai sus. peste 30 zile în Clisura Dunării). În masa montană propriu-zisă este însă puternic marcat de altitudine. de la numai 2 în văile montane şi depresiunile cu altitudine absolută de 50 m – 300 m din vest şi sud-vest.Bihor- Vlădeasa. 1999). cu puternice influenţe atlantice. pe văile cu circulaţie activă a aerului şi pe culmile montane mai scunde. Călimani ş. iar la Piatra Neamţ scade sub 600 mm. 20 C spre limita superioară a pădurii (1700 m – 1800 m) şi valori negative mai sus de 2000 m (spre exemplu. Valorile termice medii oscilează între 130 C – 160 C în depresiunile intramontane şi 80 C – 140 C în aria montană propriu-zisă. În partea cea mai înaltă sunt însă mai reduse.1 C. unde iernile pot dura astfel mai mult de o jumătate de an. în M. Spre exemplu. în Ţara Bârsei.Crişurilor. în Carpaţii Orientali. ale depresiunilor marginale şi văilor largi. în munţii înalţi – se instalează mai devreme şi durează mai mult în ariile montane marginale. devenind mereu mai rece şi mai umed. chiar dacă în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali. în Vf. Mai sus de altitudinea menţionată îngheţul este iminent în tot timpul anului. Odată cu creşterea altitudinii valorile acestui parametru scad.Parîng.a.a. faţă de numai 850 mm în M. -70C . În schimb.7 0 C. deşi staţia meteorologică este situată la o altitudine mai mare cu aproape 300 m.-100 C. la o altitudine cu 400 m – 1800 m mai mică decât în munţii care înconjoară depresiunea. În ariile cele mai joase. În aria de contact cu unităţile intra. cantitatea medie anuală este de 940 mm. Precipitaţiile cresc odată cu altitudinea. determinate de stratificaţia gravitaţională a aerului în condiţii morfologice şi sinoptice favorabile.

În situaţia unor câmpuri stabile de presiune înaltă (în nopţile senine de vară dar mai ales în anotimpul rece) această . mişcarea aerului are caracteristicile dinamice ale atmosferei libere. culmile şi culoarele de vale cu orientare diferită descompun şi deviază fluxurile principale. iar în cele sud-vestice cu o componentă mediteraneană (20-25%). 6% la Lăcăuţi şi Vlădeasa. în timp ce în partea de est a ţării valorile acestea ajung la 250 C.Maramureşului) primesc o cantitate medie anuală de 1100 mm. estică şi sud-estică (18-20%). relevă valori de 20 0 C şi chiar de numai 160 C în aria montană. în depresiunile bine închise între munţi (dar şi în multe sectoare adânci şi adăpostite de vale) decalajul termic faţă de ariile montane adiacente generează un sistem aero-dinamic local. La nivel local. ca în ariile extracarpatice afectate de continentalism. 1999).Oraviţei ş. cât şi în unele masive înalte (numai 1134 mm în Bucegi. Pe măsură ce altitudinea scade şi gradul de fragmentare se accentuează. prezenţa şi dimensiunile depresiunilor intramontane. 4% în Bucegi şi numai 3% în Ceahlău (Atlasul Geografic al României. expoziţia (şi încălzirea diferită) a versanţilor. la Fâncelul-de-Jos . la altitudinea de 2500 m.V). Omul -413 mm) dar continuă să încadreze Carpaţii în aria de excedent pluviometric în tot timpul anului (Octavia Bogdan. în contextul factorilor climatogeni generali. Omul. ca efect al circulaţiei de tip foehnal. Dominanţa vântului din direcţie nordică pe valea Oltului între Tr. dinspre vest şi nord-vest. 1996). din ce în ce mai active şi mai constante pe măsura creşterii altitudinii. Diferenţieri cantitative notabile se datorează şi poziţiei latitudinale. faţă de 750 mm în D. Dacă spre partea înaltă climatul devine mai rece şi mai umed.Făgăraş). care creşte odată cu altitudinea. În schimb. de la aproximativ 1000 m frecvenţa iernilor cu strat de zăpadă stabil este de 100 % (D. semnalează abateri negative constante (în ultimele decenii înainte de 1992) inclusiv în aria montană (la Vf. 1959) iar durata acestui strat depăşeşte 200 zile (203 zile la Vf. 80 zile la Braşov). la Poienile-de-sub-Munte s-au înregistrat 2074.2 mm iar la Anina . mai ales în segmentul de la curbură al acestui versant. cu o componentă descendentă rece („briza” de munte) şi una ascendentă. prin desfăşurarea lor spaţială şi prin orientarea principalelor catene. 500 mm în Depresiunea Bozovici.Munte (M. atât în depresiuni (600 mm în depresiunea Giurgeu. pe fondul unei fragmentări morfologice reduse. 15 arie montană.2 mm. În aria montană. Un parametru extrem de elocvent în acest sens.Roşu şi Cozia sau din direcţie vestică în Defileul Dunării ş. succesiunile de sectoare largi şi înguste pe văi induc alte modificări ale mişcării aerului şi generează chiar deplasări specifice ale acestuia. Spre exemplu. circulaţia aceasta este influenţată însă foarte puternic. În partea cea mai înaltă a munţilor. în primul rând. În ceea ce priveşte structura precipitaţiilor. Cele mai recente analize asupra variaţilor de lungă durată ale preciptaţiilor. de către morfologia montană. munţii au o capacitate moderatoare clară. În structura fondului dinamic general circulaţia vest – nord-vestică (cca. ca efect al ecranării spre NV de către culmea principală a M. faţă de 862 mm la Mureşenii Bârgăului. situate în centrul şi vestul teritoriului naţional. Chiar şi în depresiuni zăpezile durează mult (65 zile la Ocna Şugatag. în schimb contrastele între sezoane sunt mereu mai atenuate. ca şi pe versantul estic al Carpaţilor Orientali. zăpezile se topesc adesea iarna pe versantul estic al M. aşa după cum atestă frecvenţa extrem de redusă a situaţiilor de calm înregistrate: 8% la Ţarcu.1917. Fără a se putea sustrage complet efectelor termice şi pluviometrice ale unor ani singulari sau decenii cu manifestări extreme. Advecţii sud-vestice calde determină iarna topiri (uneori integrale) ale zăpezii şi în M. în 1912. caldă şi mult mai lent realizată („briza” de vale). Dinamica aerului este dominată de deplasarea maselor de aer de origine oceanică. Mai mult.Ţîştea. cât şi diferenţierile lui regionale. În schimb. Diferenţierile menţionate sunt exprimate prin valori deosebit de mari în deceniile şi anii foarte ploioşi sau foarte secetoşi: în 1897. Caracteristicile fizice (termice şi pluviometrice) ale acestor volume mobile de aer imprimă atât aspectul general al climatului Carpaţilor.1651 mm etc. sunt concludente în acest sens. întreaga arie montană nordică şi nord-estică are o frecvenţă mai mare a iernilor cu strat de zăpadă stabil. De asemenea. în 1965 la Piatra Neamţ s-au înregistrat numai 314 mm.). Sub influenţa unor temperaturi de iarnă în mod stabil mai reduse.XI – 22. amplitudinea termică medie anuală.Apuseni. iar Polovragii de numai 800 mm.a.a.Banatului. 67%) este completată în sectoarele orientale şi parţial în cele sudice cu o componentă de origine continentală. Elena Niculescu. între 1. Carpaţii au rolul unei bariere orografice care asigură un caracter moderat şi altor unităţi geografice. Foarte caracteristic (şi contrastant în cadrul teritoriului naţional) atât pentru regimul anual al precipitaţiilor cât şi pentru cel al temperaturii aerului este caracterul moderat. 1977). pe tot teritoriul ţării (Maria-Colette Iliescu. ponderea celor solide creşte odată cu altitudinea. sectoarele extrem nordice fiind mult mai umede decât cele meridionale (în special când acestea din urmă sunt orientate spre sud: la altitudini aproximativ egale (550 m) Poienile-de-sub.

Mureşul. Ialomiţa ş. Bârzavei. Apele Producerea. numeroase topoclimate diversifică. Crişul Alb. Olt. întârziind şi perioada debitelor maxime. Analiza dispoziţiei spaţial-altitudinale a bazinelor. Debitele (medii multianuale). astfel că inversiunile de temperatură se accentuează printr-o autoinducţie naturală.Maramureşului (cu izvoarele Ceremuşului Negru. Moldova. chiciură. în M. Jiului. iar valorile minime sunt cele de iarnă.Apuseni şi M. Tisa. ca şi de utilizarea terenurilor. climatul montan marcat de vecinătatea continentală şi atins în nord de influenţe boreale al Carpaţilor Orientali. În ceea ce priveşte apele de suprafaţă. Jiului românesc şi Râului Mare).). corespunzătoare variaţiilor spaţiale şi temporale ale condiţiilor (climatice) de alimentare. asupra nivelului de confort bio-climatic uman. valorile maxime se înregistrează primăvara şi vara. Carpaţii Orientali cuprind sectoarele superioare ale celor mai multe râuri: Oltul. Lotrului. astfel că proporţia scurgerii de vară devine egală sau chiar o depăşeşte pe cea de primăvară. Prahova.a. atât sub aspectul cantităţii cât şi al regimului anual al precipitaţiilor.Parângului (cu izvoarele Lotrului.Retezat-Godeanu (cu izvoarele Cernei. Bistriţei şi Izei). Streiului. relieful montan asigură reţelei hidrografice nu numai o distribuţie etajată a alimentării ci îi imprimă şi o formă specifică. M.2 km/km2 ). Arieşului. Buzăul. În Carpaţii Meridionali se află obârşiile şi sectoarele superioare ale Dâmboviţei. Crişul Negru. Gilortului.5 – 1. aşa cum este cazul Siretului şi al Prutului. din ele izvorând un număr mare de râuri care se dirijează divergent către nivelurile de bază: M. altor activităţi social-economice. Râului Mare. de dimensiunile bazinelor hidrografice şi ale secţiunilor active ale albiilor. 117 m3/s etc. 1. polei) au un impact negativ asupra ecosistemelor naturale şi antropizate. Siretul. climatul de nuanţă central-europeană dar şi submediteraneană al Carpaţilor Occidentali.4. Spaţial. Teleajenul. iar Carpaţii Occidentali asigură o bună parte a apei râurilor din vestul şi sud-vestul ţării : Barcăul. care au drenat integral Depresiunea Transilvaniei. topirea începe mai târziu. Absenţa ventilaţiei favorizează în continuare stagnarea aerului rece. chiar dacă unele dintre ele îşi au izvoarele în afara teritoriului naţional. se poate constata că în Carpaţi se află obârşiile celor mai multe dintre r â u r i l e mari ale ţării. 134 m3/s. O concordanţă mai accentuată se menţine în Carpaţii Orientali. 69% la Petroşani. În condiţii climatice favorabile genezei apelor. M. spre exemplu. Argeşului. evoluţia şi distribuţia spaţială a fenomenelor hidrologice în Carpaţi demonstrează că atât apele de suprafaţă cât şi cele subterane sunt puternic condiţionate de specificul climatic (altitudinal şi latitudinal) al alimentării. Cernei ş. climatul de munţi mai înalţi. Mureş. Nera ş. Gilortului. fapt confirmat de frecvenţa înregistrată a fenomenului (72% la Voineasa. Eficienţa eroziunii fluviale regresive este maximă în cazul unor râuri mari. M.Hăghimaşului (cu izvoarele Oltului şi Bicazului).ceaţă. cu bazine orientate spre vest şi sud – Someşul. Excedentul de umiditate caracteristic în aria montană a generat o reţea densă (în valoare medie. regiune în care efectele de înălţare ale ultimei orogenezei au fost mai puternice. când precipitaţiile sunt mai sărace şi când o mare parte din apă este blocată în zăpadă şi gheaţă. 154 m3/s.Semenic (cu izvoarele Nerei. relieful este mai tânăr şi obârşiile râurilor încă n-au depăşit cumpenele.2. . de specificul lito-structural al substratului geologic. Sebeşului şi Cibinului). acestea din urmă fiind împinse mult spre interiorul munţilor de către obârşiile râurilor. atât la nivelul întregii reţele cât şi al unor sectoare din reţea. Jieţului.) şi relativ constante. În masivele /grupările montane înalte ponderea alimentării pluviale se reduce treptat în favoarea celei nivale.. Atât fenomenul în sine cât şi cele hidro-meteorologice asociate (brumă. M. 0. Bistriţa. scade frecvenţa viiturilor de iarnă. M. relevă o discordanţă relativ generală între linia altitudinilor celor mai mari şi cumpenele apelor.a. Trotuşul. Apuseni (cu izvoarele celor două Crişuri. Oltul. Sebeşului. În general. M. Jiu. realizate în mare măsură în aria montană.Oaş şi Gutâi apele mici de iarnă durează puţin.Banato-Olteni. Suceava.6 m3/s. 57 % la Joseni.a. totuşi regimul lor relevă o serie de diferenţieri. Motrului. Timişul. cu excepţia Dunării. în concordanţă cu accentuarea gradului de continentalism climatic de la vest către est.Rodnei (cu izvoarele Someşului Mare. 16 componentă nu se mai formează şi aria respectivă rămâne în regim de calm atmosferic zile de-a rândul. Someşul Mare. Timişului ). Derivând din influenţele diverse ale condiţiilor naturale locale şi regionale (carpatice) asupra efectelor pe care le au în munţi factorii climatogeni generali. 39% la Câmpulung Moldovenesc etc. Tisei Albe şi Vişeului). Principalele masive montane au rolul unor adevărate noduri oro- hidrografice. fiind determinate de topirea zăpezilor şi de precipitaţiile (cele mai bogate) din perioada mai-iulie. Ampoiului) etc. Mureşul. strict (şi asimetric) etajat al Carpaţilor Meridionali. Datorită suprafeţei lor mai mari. ca şi pe latura vestică a M. sunt în general mari (Someş. Prutul. 29. Motrului. infrastructurii de comunicaţie şi circulaţiei.

Raportul dintre resursele disponibile şi numărul populaţiei din bazinele respective le încadrează pe majoritatea în categoria echilibrată (spre exemplu. scurgerea medie specifică este mult mai abundentă în masivele şi pe versanţii cu orientare vestică (spre exemplu. 17 apele mari de primăvară încep devreme. L. depozite deluviale.a. ca urmare a unor ploi frontale abundente sau a topirii rapide.4 – 3. Lacul Roşu şi Lacul Negru. cu 340 mil.4 km 3) reprezintă 65.a.Mustăţea. Sebeşul). pe Cerna hunedoreană.). Duritatea şi în general mineralizarea redusă – sub 80 G. din depozitele aluvionare ale şesului şi teraselor joase ale Moldovei extracarpatice se utilizează debite de 0. Lotru. de regulă. Neamţ. Mureşul.Maramureşului. Bucegi. Umectarea puternică şi permanentă a depozitelor superficiale explică şi dinamica accentuată a versanţilor. Dintre apele subterane. fie din aria montană (acumularea de pe Tărlung.Cuejdi. 1998). din acelaşi masiv. Iaşi (P. apele de a d â n c i m e sunt favorizate cantitativ şi diversificate sub aspectul calităţii lor de răspândirea largă a depozitelor sedimentare (calcare şi conglomerate mezozoice dispuse în 4 Pe seama acestor resurse din şesurile şi treptele joase. începând cu Izvorul Muntelui. de pe Lotru. de la Paltinu. predominant grosiere.Vrancei). Nera-Cerna) şi numai puţine (Argeşul. de la Gilău. fie din afara Carpaţilor (acumulările de la Poiana Uzului. izvoarele au debite apreciabile. volumelecel e mai mari de apă se află în lacurile artificiale. Tg. Cerna etc. de la Firiza. în 1941. pentru Baia Mare). Se acumulează. salba de lacuri de pe Bistriţa. Bistriţa. dar şi în depozitele aluviale şi aluvio-proluviale din depresiuni şi din văile râurilor principale. în primul rând. cu 2550 mil. Dunărea (în sectorul de defileu). Multe râuri au servit pentru transportul lemnului prin plutărit (Vaserul. 1996). râurile deţin cele mai importante resurse de energie hidraulică. Argeş. 1998). amenajate pe râuri în scopuri complexe: hidroenerg etice. cf.Vrancei. Ialomiţa şi Siretul) sunt deficitare (P. de la Gura Râului. deci foarte permeabile şi dispuse frecvent pe versanţi puternic înclinaţi. I. pe Uz. de pe Râul Mare.Zăvoianu. în M.Retezat-Godeanu).Gâştescu. Spre exemplu. a zăpezii – în timp ce în Carpaţii Orientali apele mari de primăvară-vară se datorează în principal ploilor. Deşi dimensiunile lacurilor naturale sunt uneori destul de mari (lacul Bucura din M.Retezat are o suprafaţă de 10 ha. Volumul mediu anual de apă vehiculat anual în aria montană (aprox. în depozitele cuaternare de pe versanţi – grohotişuri. apele mici de iarnă durează mult. Sfânta Ana.).Betiş. m3. Lacul Roşu.200g/l pe aproape toate cursurile superioare ale râurilor carpatice (cu mineralizări calcice şi magneziene mai accentuate pe segmentele care străbat sedimente mezozoice) extind utilitatea economică a acestor ape în domeniul alimentării multor aşezări urbane. impun un drenaj intens. 13 l/s/km2 pe versantul răsăritean al Carpaţilor Orientali. în Ţara Maramureşului ş. pentru Oneşti. lacul Zănoaga. au în acelaşi timp o contribuţie importantă şi permanentă la alimentarea acestora. uneori integrale. de la Cinciş. Reflectând regimul diferenţiat al precipitaţiilor.a. debite excepţionale putându-se produce şi în plină iarnă (571 m3/s pe Arieş. M. pe Ampoi ş.Parâng.Crucii. Alte lacuri artificiale. pe un afluent al Vaserului. 100 . debitele excepţionale se produc de regulă în iulie-august.Călimani. Beneficiind de aceeaşi alimentare bogată din precipitaţii. ale râurilor carpatice s-au amenajat în aria extramontană sisteme de alimentare cu apă potabilă care prelevă permanent debite importante.). pe Doftana. Râul Mare.471 MW. pe Cibin. M. ultimele concentrând cele mai mari cantităţi de apă4. m3. L. ca şi râurile. M. pentru Braşov). Bălătău. Roman.2% din volumul total al ţării. . evaluate la 4. de luncă. A. M. M. pentru Sibiu. reprezentând elemente importante ale peisajului munţilor care în pleistocen depăşeau limita zăpezilor persistente (M. Mureşul. pe un afluent al Uzului.. urmată de Olt. Coştiui. Depozitele purtătoare fiind detritice. m3 ş.Rodnei. cele mai bine sunt reprezentate apele f r e a t i c e. Oltul ş. cariere sau mine abandonate au dimensiuni mult mai mici (Ocna Şugatag. este adânc de 29 m etc. faţă de 7-10 l/s/km2 în M. cu 1200 mil. M. m3. m3 la Porţile de Fier I. Există în Carpaţi şi un singur lac vulcanic. Multe dintre lacurile formate astfel au un caracter temporar. agrement (complexele hidroenergetice Porţile de Fier. Vidraru. Fălticeni. Concomitent. pentru Cluj. Mai puţin cunoscute. formate în saline. din martie. Sub acest aspect se remarcă. Paşcani.Făgăraş.3 m/s pentru alimentarea parţială sau integrală a oraşelor Suceava. pentru Ploieşti.Ighiu. pentru Hunedoara.a. cu 465 mil. pe Someşul Mic.Olariu şi colab. Sebeş. cu 210 mil. Gura Apei. În sectorul de la curbură circulaţia foehnală poate determina topiri rapide şi viituri chiar şi iarna. de pe Argeş. pe cursul superior al p. Dezvoltarea largă a unor scoarţe groase de alterare. Someşul Mic. 27.). Lotrul. respectiv aprox. Vidra. pe cursul superior al Bicazului. piscicultură. L a c u r i l e naturale cele mai numeroase în aria montană sunt glaciare şi glacio-nivale şi se grupează frecvent în complexe morfo-lacustre. Bistriţa. precipitaţiile abundente şi ponderea mare a versanţilor puternic înclinaţi a favorizat formarea unor cuvete lacustre datorită barajelor produse prin surpări şi alunecări de teren (L.). altele sunt excedentare (Tisa superioară. pentru alimentare cu apă.

analiza relictelor terţiare. Cozia).a. dar şi în Carpaţii Meridionali ( Căciulata) şi Carpaţii Occidentali (Balta. ca arie şi volum. Peste un anumit nivel al cantităţii de substanţe chimice solvite apele subterane sunt considerate m i n e r a l e. reconstituirile florei cuaternare bazate pe analize sporopolinice şi dozimetria radiocarbonului au . Apele clorurate îşi datorează mineralizarea specifică unor formaţiuni miocene salifere primare. la izvoarele Cernei). sunt la Bixad. în cadrul căreia şi până la mare distanţă de care emanaţiile de dioxid de carbon au adăugat o componentă carbogazoasă puternică unor ape mai mult sau mai puţin pure sub aspect chimic din aria cristalină şi unor ape deja mineralizate din formaţiunile de fliş şi din depozite sedimentare miocene. Sursele climatice şi subterane de alimentare a acestor ape. Ele îşi datorează aceste calităţi cantonării în arii puternic tectonizate şi constituite din complexe de roci foarte variate. Zemeş. Surse captate.Hăghimaş. Turia-Balvanyos.Aninei. Vegetaţia şi fauna Ca efect direct al condiţionării climatice şi al relaţiilor interactive cu solul. Tg. alteori fiind în relaţie cu structuri petrolifere (Ocna Şugatag. 18 structuri sinclinale. precum şi unor trasee descendente până la mare adâncime. alimentând în parte râuri carpatice mari (Jiul. această formaţiune vegetală ar putea fi compactă. dar şi în M. Ciclova Montană.a. Jigodin. Vatra Dornei. Broşteni. apele de adâncime sunt prezente în acvifere izolate.Apuseni. uneori combinate şi cu CO 2 (Breb. M. Rapolt. Carpaţilor le este caracteristic un înveliş vegetal predominant forestier. Valea Vinului. multe dintre ele valorificate terapeutic. Reconstituirile biostratigrafice ale florei vechi. contactului cu diferite emanaţii gazoase. formaţiuni vulcanogen sedimentare în ariile vulcanismului neogen şi depozite recente. Slănic-Moldova. M.Piatra Mare.Ocna. Călan.Rarău. paleozoice şi mezozoice. Geoagiu. Asău. M. M. integrându-se astfel în mai multe tipuri hidrochimice şi termale.a. pliocene şi cuaternare (A. M. fie prin oxidarea piritelor. ci şi o capacitate specifică de implicare în peisajul geografic al ariilor în care sunt prezente. Băile Herculane). Culoarul Bran-Rucăr.). Moneasa. Atlasul Geografic al României. Cele mai răspândite ape minerale. Borca. Zizin. fie prin acţiunea unei cantităţi mari de CO2 asupra sulfaţilor. M. climatul actual al munţilor este în cea mai mare parte favorabil pădurii şi. M. Săcele ş. Sunt prezente la diferite niveluri şi parcurg trasee identificate doar parţial şi indirect în carstul din M. Banpotoc. Covasna ş.Apuseni (Chimindia. Nu întâmplător resurgenţe carstice din aria montană au debite de peste 10 m3/s (spre exemplu. Sângeorz. Malnaş.2. sunt cele carbogazoase (cu subtipuri foarte variate) generate de fenomene post-vulcanice recente în Carpaţii Orientali. Sântimbru.5.a. Mehadica. pe plane de falii. concentraţia este foarte mare şi apele au caracter vitriolic (Frumosu. complexitatea traseelor subterane ş. Uneori. cu specificul substratului geologic şi intensitatea procesului de umanizare. în evoluţie naturală. Dragomireşti.În ariile montane constituite predominant din roci metamorfice sau eruptive compacte. Vişeul de Sus. Valea Audiei. În general sunt acvifere cu volum foarte variabil. adesea mare.). fiind condiţionate de prezenţa substratului carbonatic şi de amploarea modificării lui prin carstificare. Pipirig. 1978). afluenţi ai Oltului ş. echilibrul extrem de mobil al raporturilor dintre alimentarea şi scurgerea lor. Veneţia. Circulaţia pe fracturi profunde. Izvoarele Sucevei. Platforma Luncanilor. în special în structurile flişului din Carpaţii Orientali. M. În relaţie directă cu prezenţa formaţiunilor gipsifere în substrat şi cu alterarea piritelor există ape sulfatate/sulfuroase.Bucegi. Chiuzbaia. Slănic-Moldova. În ordinea capacităţii determinante a acestor factori. Boholt. Tuşnad. aria montană mehedinţeană. Călan. cum sunt chimismul şi temperatura.Pricăjan. Extrem de interesante sunt apele subterane din carst. le conferă nu numai diferenţieri regionale. Slătioara. Borsec. 1972. Vaţa. formaţiuni litologice diverse şi puternic tectonizate în flişul cretacic- paleogen. Lemnia. Bicazul Ardelean. dintre drenajul de suprafaţă şi cel subteran. Influenţa climatului a avut întotdeauna un rol hotărâtor atât în ceea ce priveşte structura vegetaţiei cât şi în distribuţia ei spaţială. Bilbor. care interferează poziţional cu nivelurile menţionate. 1. Agârcia). 1974. Bala. Unele caracteristici calitative ale apelor subterane. Topliţa). Borca. pliocen cuaternare (în depresiunile intramontane şi marginale). Teliuc). iar când temperatura cu care apar la zi depăşeşte temperatura medie anuală a aerului sunt t e r m a l e.Rodnei . Găineşti. Geoagiu. efectele calorice ale unor fenomene post-vulcanice ca şi radioactivitatea unor roci magmatice au generat termalizări. Moineşti.Căpăţânii. Miercurea Ciuc. fac foarte dificilă identificarea şi evaluarea corectă a tuturor elementelor bilanţului hidrogeologic. Botiza.). Toşorog. Sălişte. de la 210C-310C până la 480C-560C (Băile Herculane. Siriu. unde este cunoscută aureola mofetică a catenei vulcanice Oaş-Harghita. Căciulata. Geografia României.Piatra Craiului. Poiana Negrii.

perioade hipsoterme. cu pelin şi chelidoniacee. dar în structura ei s-au menţinut rarişti de pini. cu migrări ale limitelor spre sud şi spre altitudinile mijlocii şi mici. istorice. Ulmus.. Quercus roburoides ş. carpen – dominau asupra celor de climat rece – pin. Berberis şi Viscum. în special în depresiuni şi în lungul marilor văi. 19 demonstrat că istoria vegetaţiei din actuala arie carpatică este istoria secvenţială.Maramureşului ş.). a climatelor care s-au succedat pe acest teritoriu. mesteacăn. M.Şureanului). Gingko adiantoides. Topleţ. În perioada cea mai apropiată de timpurile istorice temperatura a continuat să se reducă uşor. Ţara Maramureşului ş. Typha. Spre exemplu. În ansamblu. ceea ce a favorizat extinderea formaţiunilor forestiere de pini şi molizi. Acer.şi extracarpatic. dar şi în partea înaltă a unor masive cu păşuni alpine pe suprafeţele plane. în care (sporadic) existau şi molizi.370 m pe versantul nordic al Rodnei etc. urmate de conifere primitive gigantice. pe Moldova. primele despăduriri au vizat extinderea păşunilor. În ordinea cronologică şi a dinamicii spaţiale. Evoluţia florei terţiare.a.Cindrelului. în care diferenţele termice şi pluviometrice sezoniere erau moderate de prezenţa încă masivă a apei în bazinele pliocene intra. administrative.600 m pe versantul vestic al Pietrei Craiului. Spre sfârşitul acestei perioade în aria montană au apărut pâlcuri de fag. de la elemente şi formaţiuni forestiere de mlaştină. umezeala aerului s-a accentuat.) şi cu cea inferioară coborând de pe munte în Subcarpaţi şi în podişuri. în mezozoic.. 1. iar în aria carpatică s-au instalat făgetele. începând din refugiile păstrate în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali. Vitis. dacă în eocen se mai păstrau încă elemente de floră tropicală. în unele sectoare ale Obcinelor Bucovinei. cu temperaturi medii mai mari cu aproximativ 1. O oscilaţie termică în sensul răcirii şi reducerii cantităţii de precipitaţii a introdus fâşii de carpen între molidişuri şi stejărişuri. pădurea se menţine încă destul de bine în unele masive (gradul de împădurire este uneori de 80% . tropical umed. Cu limita superioară situată la altitudini variabile. au determinat o dinamică specifică a arealelor. Populus.a. asemănător celui nord-american atlantic. sub un climat arctic continental. Picea. Ulmus. iar pinetele şi mestecănişurile s-au extins. dar şi cu formaţiuni nemorale de Carpinus. arbori Sequoia. Betula. a fâneţelor şi a terenurilor de cultură în sectoarele cele mai accesibile: depresiuni intramontane (Ţara Bârsei Trei Scaune. dar şi cu Alnus. exploatarea lemnului în scopuri industriale a mărit ariile despădurite (situaţie tipică .a. formaţiunea aceasta s-a retras spre nord şi a urcat în partea cea mai înaltă a munţilor. Postglaciar. Astfel. Fagus attenuata. atacuri de larve şi ciuperci) li s-au adăugat – cu o incidenţă progresivă – cele antropice. Pe la 9700 a. în aria montană era extinsă o silvotundră cu pini. învelişul vegetal actual al Carpaţilor se distribuie în două etaje (forestier şi alpin) condiţionate climatic. Acer. Oscilaţiile cu amplitudine din ce în ce mai mare din cursul procesului de răcire progresivă a climei. ulm.a.a. 1983).a. Treptat. Betula nana. sectoare mai largi ale văilor (Câmpulung Moldovenesc. Platanus.). cu Taxodium. În ansamblul montan suprafaţa forestieră s-a redus însă mult. tei. uneori Pinus halepensis.). ca şi de Populus latior. cu climat optim pentru elementele termofile şi perioade cataterme.900 m pe versantul sudic al Făgăraşului. pe văile montane a început să se extindă fagul. obligată de o ameliorare climatică. de nivelare (M. atât sub aspectul biodiversităţii cât şi sub cel al extinderii spaţiale. demonstrează îndelungi perioade cu climat cald. palmieri ş. Quercus (cu numeroase specii). Phragmites ş. Treptat. Sequoia abietina.50C decât cele actuale. Într-o perioadă de optimum climatic. Tilia. 1. elementele termofile au atins răspândirea postglaciară maximă. Gura Humorului ş. cel puţin din carbonifer-permian (Geografia României. iar în depresiuni era o vegetaţie de stepă rece. au impus elementelor mai rezistente adaptări specifice. spre sfârşitul pliocenului. 1.Chr. Salvinia. Etajul forestier este cel mai dezvoltat. în funcţie de poziţia latitudinală. exprimă o reducere lentă dar permanentă a temperaturii.a. în care esenţele termofile – stejar. dezvoltate sub un climat musonic. Ulterior molidişurile au urcat. ca şi prin asociaţii complexe de foioase cu Fagus. Robinia regeli. iar foioasele termofile au început să treacă din dealuri spre baza munţilor. având motivaţii economice. în M. Carpinus. chiar stejari şi tei. aproximativ în limitele ei actuale. Ultima răcire din tardiglaciar a reextins tundra. Vama. în care stepa s-a restrâns.spre exemplu.a. au fost puse în evidenţă prin rarefierea şi apoi dispariţia ultimilor Taxodium. Castanea vesca. marcate de revenirea esenţelor microterme şi apoi de înlocuirea pădurii montane cu o floră arctică-alpină şi subarctică ierboasă şi arbustivă. paleoflora pliocenă din aria montană era reprezentată de conifere microterme ca Abies. În cuaternar au alternat perioade anaterme. pe Cerna ş. Cauzelor naturale (doborâturi de vânt şi de zăpadă. mai general sau mai detaliat descifrată. Formaţiuni vegetale cu ferigi arborescente şi alte plante primitive de talie mare în carbonifer şi permian. cu Salix herbacea. A urmat o oscilaţie anatermă. A continuat (şi a devenit mereu mai puternică) influenţa antropică asupra distribuţiei spaţiale şi chiar asupra structurii formaţiunilor vegetale. Alnus ş.a. orientarea versanţilor montani şi gradul de masivitate (spre exemplu. Dryas octopetala ş. Pinus strobus. în miocen şi apoi în pliocen condiţiile climatice temperate au eliminat masiv elementele de climă caldă. condiţiile climatice au evoluat spre încălzire.

. M.Apuseni. păduri întinse de fag se află mai ales în M.Poiana Ruscăi.. în ariile cele mai joase din M. M.Locvei. M. locul său a fost ocupat de p a j i ş t i s e c u n d a r e de graminee şi dicotiledonate. gorunul aflându-se pe alocuri în amestec cu unele elemente termofile arborescente.a. pe versantul sud-vestic al Parângului. 1996) şi reconstituiri ale proprietăţii silvice particulare au continuat exploatarea lemnului.Retezat-Godeanu.Banato-Olteni (la altitudini de 300 m-400 m în M.Vrancei). Bihor-Gilău-Vlădeasa.. ca stejarul pufos (Quercus pubescens). călin (Viburnum opulus). Subetajul pădurii mixte. În acelaşi fel sunt constituite şi asociaţiile de ierburi : horşti (Luzula spicata).Perşani ş. uneori acidofile: soc roşu (Sambucus racemosa).). datorită coronamentelor bogate şi aproape compacte. care menţin umbră. în defileul Oltului. a celulozei şi hârtiei.).Dognecei) şi în sud-vestul M. măceş (Rosa canina). Este ceva mai extinsă în M.Bistriţei.Stânişoarei. În ansamblu. lumina puţină din pădurile de conifere. de g o r u n şi f a g (Fagus silvatica) exprimă o tranziţie între pădurea de quercinee şi cea de fag şi ocupă areale destul de mari în Podişul Mehedinţi. Călimani.Banato-Olteni. condiţiile climatice favorabile foioaselor până la altitudine mai mare au îngustat pădurea de conifere.Zarandului. care începe în aceste regiuni abia la 1400 m-1600 m.Şureanului şi în M. M. în M.1300 m (Obcinele Bucovinei. pin (Pinus silvestris) şi zadă (Larix decidua). măcrişul iepurelui ş.a. temperaturile mai reduse. pentru păşunat). pădurile de quercinee au şi un strat arbustiv bogat.Vâlcan fagul ajunge până la 1600 m. fie ca păşuni. în M. în ritmuri care le depăşesc cu mult pe cele ale regenerării naturale. între 1000 m . ca lăcrămioara (Convallaria majalis). unde urcă în mod obişnuit până la 1300 m.Oaş-Gutâi. fără a fi fost introduse culturi. Subetajul pădurii mixte de f a g şi c o n i f e r e (molid. M.. Subetajul pădurii de g o r u n (Quercus petraea) este în special caracteristic în aceeaşi extremitate sud-vestică a Carpaţilor. în sudul M. M. corn (Cornus mas).a. În structura asociaţiilor arbustive se remarcă prezenţa elementelor de climat mai rece. urcă până la 1400 m. a instrumentelor muzicale. Maramureşului. Subetajul pădurii de q u e r c i n e e t e r m o f i l e. acoperind suprafeţe apreciabile pe versanţii Defileului Dunării. ghiocelul (Galanthus nivalis). M. în etajul forestier se succed mai multe subetaje. cu alun (Corylus avellana). M. la contactul cu Câmpia Tisei. mojdreanul (Fraxinus ornus). cu un climat mai umed şi mai moderat decât cel al versanţilor estici. M. acoperind arii întinse în special în munţii flişului din Carpaţii Orientali. brebenelul (Corydalis cava) ş. M. M. aflat în amestec cu proporţii mai reduse de brad (Abies alba). aproximativ 60% din patrimoniul forestier al ţării este situat în Carpaţi. Subarboretul pădurii de fag este mai sărac. Depresiunea Petroşani.Metaliferi. minerit etc). printre care multe cu flori.Giurgeului. în partea inferioară a subetajului sunt prezente şi alte foioase. În concordanţă cu variabilitatea altitudinală a condiţiilor climatice. Făgetele încep de la altitudinea de 800 m în sectoarele de vest şi sud-vest. M. dezvoltarea mineritului şi amenajările hidroenergetice având aceleaşi efecte (în M. în vestul M.a. firuţă de pădure (Poa nemoralis) ş. În general luminoase. În nordul Carpaţilor.Tarcăului. M. dar la altitudine mai mare (400 m-600 m).Semenic. ca scumpia (Cotinus coggygria) şi liliacul sălbatic (Syringa vulgaris). vioreaua (Scilla bifolia). dar pe versanţii vestici ai Carpaţilor Orientali. Frecvent. spre exemplu în bazinul Cernei. Având această afinitate bioclimatică central- europeană – atlantică. În Carpaţii Meridionali şi în M.a. M. ca şi un covor de ierburi.Apuseni. M. folosite fie ca fâneţe. ca frasinul (Fraxinus excelsior). M.a. o reorientare centripetă a fluxurilor de muncitori forestieri (Dincă. cu cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto) este o prezenţă de excepţie.a.a. pin) are o dezvoltare aproape la fel de mare ca şi cel al fagului. dominate de iarba câmpului (Agrostis tenuis) şi folosite mai ales ca fâneţe . Ca şi în pădurile de fag. porumbar (Prunus spinosa). I. cărpiniţa (Carpinus orientalis) sau arbustive. Cele dezvoltate în subetajul fagului.Apuseni.Apuseni este mai îngust. Subetajul pădurii de c o n i f e r e este dominat de molid (Picea excelsa). umiditatea mai accentuată şi aciditatea solurilor nu permit decât un subarboret sărac şi puternic acidofil : soc roşu. În ultimii ani. Solul este acoperit frecvent cu pături de muşchi din genul Polytrichum şi mulţi arbori sunt invadaţi de licheni (Usnea barbata).Ţibleş ş.Vrancei ş.ş. trestie de pădure (Calamagrostis arundinacea). 20 în M.a. intrând în contact direct cu etajul alpin (extins însă artificial.Aninei ş. elementul principal găsind condiţii staţionale optime pe arii întinse în Carpaţi. mur (Rubus caesius) ş. în general nu depăşeşte 1200-1300 m. Acolo unde pădurea a fost îndepărtată în mod sistematic. mai umed. Datorită valorii sale economice deosebite (pentru industria cherestelei. pe versantul estic al M. unde începe în jurul altitudinii de 1300 m (uneori chiar de la altitudini mai mici) şi ajunge până la limita superioară a pădurii. În Carpaţii Meridionali şi în M. cu păştiţe (Anemone nemorosa).Cindrelului. pădurea de conifere a fost şi rămâne cea mai intens exploatată. Vaccinium sp.a. M. pe alocuri însă. brad.Pădurea Craiului. mesteacănul (Betula verrucosa) ş.Zarandului. Este foarte bine dezvoltat în Carpaţii Orientali.a. Subetajul pădurii de f a g este mult mai bine dezvoltat decât toate cele menţionate. mai multe specii de Vaccinium ş. în general între 600 m – 800 m.Codru-Moma.

a. lemn câinesc (Ligustrum vulgare) şi ieburi. corespunzătoare unor condiţii climatice din ce în ce mai aspre. Dentaria glandulosa – o cruciferă cu flori roşii ş.Apuseni a trebuit să fie recolonizat şi ursul brun (Ursus arctos). În condiţiile climatice de la această altitudine nu mai rezistă nici arbuştii târâtori. arin) .. relictul glaciar arginţica (Dryas octopetala) ş. ). urmate spre margini de stuf (Phragmites communis).Rodnei şi M. ca vinariţa (Asperula odorata) . V. ferrugineum). primule ş.Banato- Olteni. zâmbrul (Pinus cembra). Este reprezentat printr-o vegetaţie arbustivă. Pajiştile secundare de păiuş (Festuca rubra) din pădurile de conifere sunt mai sărace. Subetajul a l p i n s u p e r i o r începe la aproximativ 2200 m în Carpaţii Meridionali şi la 1900 m în M. asociaţii vegetale de mlaştină oligotrofă populează tinoavele (muşchi din genul Sphagnum. În fauna p ă d u r i l o r de f o i o a s e. În p ă d u r e a de c o n i f e r e elementele definitorii sunt. efectele economice fiind absolut opuse celor intenţionate. Subetajul a l p i n i n f e r i o r (s u b a l p i n) începe în mod natural la 1850 m.a. În pădurile de conifere se află multe veveriţe (Sciurus vulgaris) şi . Râsul (Lynx lynx) a rămas în general într-un număr mic de exemplare. în primul rând datorită unui complex de factori naturali favorizanţi. din ce în ce mai puternic. Tufărişurile subalpine au fost şi ele intens defrişate. Etajul alpin este structurat în două subetaje. pir (Cinodon dactylon) ş. sălcii pitice (Salix herbacea) ş. fauna carpatică s-a conservat mai bine decât cea de deal şi câmpie.o rubiacee cu corolă campanulată. înlăturarea protecţiei pe care o asigurau versanţilor a permis activarea puternică a proceselor denudaţionale şi degradarea unor suprafeţe întinse. mamiferele mari de interes cinegetic: cerbul (Cervus elaphus).uliginosum. Pe roci carbonatice. alge.vulpii (Alopecurus cristatus).a. Pajiştea alpină are şi multe plante cu flori viu colorate (intensitatea pigmentaţiei fiind în relaţie cu cantitatea mai mare de radiaţie solară directă) dintre care se remarcă ghinţurile – specii ale genului Gentiana (G. spre contactul cu pădurea mai este prezent (foarte rar) un conifer relict glaciar. lupul (Canis lupus). isma broaştei (Alisma plantago) şi apoi de o lizieră de rogoz şi coada-calului (Equisetum palustre) . bumbăcăriţă (Eriophorum latifolium).a. formată din tufărişuri dense de jneapăn (Pinus mugo) şi ienupăr (Juniperus sibirica).Călimani. însoţesc văile râurilor . specia ferrugineum a bujorului-de-munte. în primul rând. Rh.a. arini (Alnus incana). dar numai în câteva exemplare în M. roua-cerului – Drosera rotundifolia şi exemplare pitice de pin. vulpea (Canis vulpes). cu frunze crestate care devin albastre după ce se usucă. pe lângă cele menţionate) urmăreşte substratul carbonatic în diferite etaje de vegetaţie . aflat în toate regiunile carpatice. dependent nitrofile.Banato-Olteni este extrem de rar. iar flora calcifilă (Cypripedium calceolus. În pădurile şi pajiştile din acest subetaj sunt multe ferigi şi plante cu flori. sunt reprezentative o serie de mamifere ca mistreţul (Sus scrofa). rugină – genul Juncus. Sub forma unor tentacule azonale şi a unor enclave intrazonale. ţăpoşica (Nardus stricta). în locuri greu accesibile (pe fisuri. pisica sălbatică (Felis silvestris).Apuseni şi M. asociaţii forestiere (arborescente şi arbusticole) şi de pajişte . volum recoltat). 21 au valoarea economică cea mai mare (capacitate nutritivă. mesteacăn. în apropierea aşezărilor umane şi în lungul drumurilor este o multitudine de plante ruderale şi segetale. Ca şi vegetaţia forestieră. puternic influenţate de apele curgătoare şi freatice. trepădătoarea (Mercurialis perennis) – o euphorbiacee fără latex. comun în Carpaţii Orientali şi Meridionali. G. cu port târâtor. molid. Unele specii dispărute din ariile mai joase şi-au găsit refugiu şi au rezistat în masivele montane. iar în M. de roca-material parental al solului şi de vecinătatea aşezărilor umane diversifică etajarea vegetală condiţionată morfo-climatic. căpriorul (Capreolus capreolus). smârdarul (Rhododendron hirsutum. frecvent arenacee - coada.Bihorului şi dispărut în M. oiţele (Anemone narcissiflora).a.lutea. formată în special din graminee rezistente la frig: păiuş de munte (Festuca supina). viezurele (Meles meles). Larix decidua ş.1900 m în Carpaţii Meridionali şi la 1750 m în nordul Carpaţilor Orientali. albă. iepurele (Lepus europaeus). rogozuri – genul Carex. În mod frecvent însă. clopoţeii de munte (Campanula carpatica). Zăvoaie de sălcii. În partea inferioară. în bahnele (eutrofe) din depresiuni se grupează asociaţii acvatice de lintiţă (Lemna minor). Dintre rozătoarele arboricole a fost în trecut mult mai numeros (aşa după cum atestă toponimele) pârşul mare (Glis glis). kochiana). coada-şoricelului (Aquilaea millefolium). deşi în M.. cu o viaţă extrem de activă începând de la nivelul solului şi al litierelor. o altă specie de iarba câmpului (Agrostis rupestris). plantele fiind grupate frecvent în pernuţe şi având modificări morfologice de adaptare la climatul aspru. mai greu accesibile unor predatori naturali sau pentru vânătoare. papură (Typha latifolia). afinităţile silicicole diferenţiază chiar specii ale aceluiaşi gen – spre exemplu. În aceste asociaţii se află şi o serie de ericacee ca afinul (Vaccinium myrtillus. sub pereţi abrupţi etc) cresc şi floarea-de-colţ (Leontopodium alpinum). vegetaţia naturală fiind aceea de pajişte alpină. pentru extinderea păşunilor. în sensul resurselor de hrană şi al condiţiilor de adăpost. adaptat temperaturilor reduse şi în special vântului.

Poiana Braşov) are rezultate mai încurajatoare în rezervaţia de la Vânătorii Neamţului. forfecuţe. sturzul cântător (Turdus philomelos). existând astfel perspectiva repopulării. Ichtiofauna este adaptată în mod diferenţiat condiţiilor climatice care determină caracteristicile fizice ale apelor de munte (în primul rând temperatura acestora) şi capacitatea lor nutritivă. În p ă d u r i l e de c o n i f e r e sunt foarte răspândite forfecuţele (specii ale genului Loxia). iar în apele reci.Călin. Pe seama importului de exemplare viguroase din pădurile carpatice montane se repopulează. în 1948). animalele au preferat în postglaciar ariile alpine.Drugescu. pe Olt. privighetori (Luscinia luscinia. Reintroducerea acestuia din urmă în rezervaţii succesiv eşuate (Haţeg. piţigoi (specii ale genului Parus). care se hrănesc cu seminţe din conuri. M. la contactul cu unităţile naturale mai joase este caracteristică mreana (Barbus barbus).a. Spre exemplu.Ceahlău şi cheile Bicazului. 1998) indică reinstalări în habitatele iniţiale preglaciare. corbi. sectoare din Pirinei. În tufărişurile s u b a l p i n e şi în pajiştile a l p i n e cuibăresc brumăriţe (specii ale genului Prunella). M. Între 700 m- 1000 m.Cozia ş. prin măsuri de protecţie se realizaseră în anii ’80 efective de aproximativ 3000 urşi. au mai .Buzăului. din Alpi etc. 300 m în culmea Basarab. cu consecinţe pe termen lung. D.Rodnei. Ciucaş a fost introdusă capra de stâncă (Capra ibex).Vrancei.Căpăţânii. În sectoarele de râu din a r i i l e m a r g i n a l e. dumbrăvenci (Coracias garrulus) ş. în special în M. Grav ameninţată cu dispariţia este acvila de munte (Aquila chrisaëtos). cânepari şi sticleţi (specii ale genului Carduelis).Rodnei şi Obcinele Bucovinei. M. M. grav afectată prin protecţie neraţională. În perioada actuală se urmăreşte reconstituirea densităţilor optime şi revigorarea biologică. alunari. al cărui areal este extins până în tufărişurile subalpine). găinuşa-de- alun (Tetrastes bonassia). abuziv/selectivă.Retezat-Godeanu. în ultimele decenii introdus şi în crescătorii. vânturei. 7300 capre negre şi 40.Făgăraş. limpezi.Făgăraş.000 cerbi. adesea lent şi dificil. Au dispărut din avifauna carpatică două răpitoare mari. pentru condiţiile lor favorabile de hrană şi linişte. a unui fond faunistic de o capacitate naturală excepţională.Parâng. În M. M. Adaptându-se climatului foarte rece din perioadele glaciare. la nivelul pădurii de c o n i f e r e în râuri sunt lipani (Thymallus thimallus) şi cleni (Leuciscus cephalus). treptat fauna carpatică se redresează. ciocănitori (specii ale genurilor Dendrocopus şi Picus). 1300 capre negre şi 2800 cerbi.. În ultimele decenii ale secolului trecut capra neagră a fost reintrodusă în M. din Alpi şi foarte recent. În e t a j u l a l p i n.a. până la 900 m în culmea Buila-Vânturariţa. păstrăvul (Salmo trutta fario). grauri (Sturnus vulgaris). O pasăre ubicuă la munte este gaiţa (Garullus glandarius). De asemenea. În ierni grele. multe dintre ele insectivore şi astfel sanogene pentru asociaţiile forestiere. puternic oxigenate de la o b â r ş i i trăieşte cel mai valoros dintre peştii râurilor carpatice. în p ă d u r i l e de f o i o a s e se află multe păsări cântătoare – mierla (Turdus merula). în M. codroşi şi alte păsări din ariile înalte coboară până în făgete. ca şi ale unor experimente hazardate. Presiunea umană din ultimele decenii ale secolului trecut asupra acestor arii le-a determinat să coboare. frecvente altădată şi excepţional de interesante - vulturul bărbos (Gypaëtus barbatus aureus) şi vulturul pleşuv (Gyps fulvus). 400 m în M. stejărişuri şi chiar în aşezările umane din depresiunile intramontane sau din Subcarpaţi. motiv pentru care se află în regim de protecţie): cocoşul-de-munte (Tetrao urogallus). Luscinia megarhyincos). M. de la efective reduse sever în timpul celui de al doilea război şi în anii imediat următori (sub 1000 urşi. aduse din Alpii Elveţiei. Din aceeaşi perioadă s- au reintrodus marmote alpine. în asociaţie cu zglăvocul (Cotus gobio) şi boişteanul (Phoxinus phoxinus). au fost reintroduse familii de castori (Castor fiber). Spre exemplu. considerată relict glaciar. ale unor strategii de protecţie cu caracter excesiv. 22 predatorii lor naturali jderul de pădure (Martes martes) şi jderul de piatră (Martes foina). în Pietrosul Rodnei şi în rezervaţia Gemenele din Parcul Naţional Retezat. care s-a menţinut în cârduri de 5-20 exemplare în M.Maramureşului. în domeniul pădurilor de foioase. în habitate stabile. ciocârlia urecheată (Eremophila alpestris). iar din păduri urcă codroşi. care se aflau la altitudini mai reduse. Cercetări recente asupra dinamicii spaţiale a unor efective de capră neagră din Carpaţii Meridionali (C. fâse-de-munte (Anthus spinoletta). ambele în M. cocoşul-de-mesteacăn (Lyrurus tetrix). Datorită vânătorii abuzive au dispărut bourul (Bos primigenius) şi zimbrul (Byson bonassus). Evoluţia efectivelor de interes cinegetic a fost puternic marcată de efectele negative ale unor evenimente politico-militare de mare anvergură (războaiele mondiale din secolul trecut şi în special cel de al doilea). pe tronsoanele de râu din păduri de f o i o a s e trăieşte scobarul (Chondrostoma nasus). Cele mai valoroase păsări în aceste păduri sunt însă cele din familia tetraonidelor (cu efective reduse. Chiar şi în condiţiile în care infracţiuni numeroase stânjenesc orientarea raţională menţionată. cel mai interesant element este capra neagră (Rupicapra rupicapra). Avifauna este răspândită în munţi în aceeaşi relaţie sistemică de nutriţie/habitat. menţinându-se printre cele mai bogate din Europa.

23

fost introduse pe râurile de munte unele genuri exotice, păstrăvul-curcubeu (Salmo irideus) şi fântânelul
(Salichinus fontinalis). Un salmonid autohton, de talie mare şi carnivor feroce, extrem de bine adaptat
habitatului său, foarte rezistent şi abil este lostriţa (Hucho hucho), devenită şi subiect al unor legende şi
mituri populare. Astăzi a devenit extrem de rară, menţinându-se, în număr mic, numai pe Bistriţa Aurie şi
în bazinul superior al Vişeului. Antropizarea intensă a spaţiului montan, în special în ariile cu locuire mai
densă, cu activităţi industriale diverse ş.a., a determinat modificarea unor caracteristici ale apelor şi a
impus astfel schimbări ale distribuţiei spaţiale a speciilor de peşti. Spre exemplu, deversările de ape
industriale, mai calde, au favorizat dezvoltarea mai intensă a unor alge care constituie hrana de bază a
scobarului. Astfel arealul său s-a extins în altitudine, în detrimentul lipanului. Alteori, deversările de ape
uzate, în special din industrie (extractivă, chimică, a neferoaselor ş.a.) poluează râurile, iar produşii toxici
respectivi (cianuri, ioni de metale grele ş.a.) distrug un număr mare de exemplare adulte şi puiet sau se
stochează în organismele lor, producând degenerescenţă, transmiţându-se consumatorilor ş.a.m.d.

1.2.6. Solurile

În cea mai mare parte învelişul de soluri al Carpaţilor este determinat de etajarea climato-vegetală,
condiţionată de altitudine. Multe alte aspecte ale pedogenezei şi solurilor rezultate sunt însă destul de
puternic influenţate de specificul topoclimatic impus de orientarea versanţilor, de specificul litologic al
materialului parental, de distribuţia spaţială şi dinamica apelor de suprafaţă şi subterane, de caracteristicile
proceselor geomorfologice, de ponderea intervenţiilor antropice în structura utilizării terenurilor ş.a.
În depresiunile intramontane largi, în care vegetaţia iniţială de pădure de foioase şi de amestec
foioase-conifere a fost (aproape) integral înlocuită, s-au format a r g i l u v i s o l u r i – brun-roşcate,
brune luvice, brune argilo-iluviale.
Pe versanţii montani şi culmile de până la 1000 m - 1200 m, în general sub păduri
de foioase şi de amestec fag - conifere, până în baza subetajului dominat de molid, predomină c a
m b i s o l u r i l e reprezentate prin soluri brune mezobazice (iar pe rocile bogate în carbonaţi chiar soluri
brune eubazice şi terra rossa) şi soluri brune acide (formate pe roci cristaline acide, pe gresii cuarţitice
etc.). Sunt soluri cu o cantitate redusă de materie organică acumulată în orizontul superior, dar cu un grad
de saturaţie în cationi schimbabili destul de mare (peste 55% în cazul solurilor brune eu/mezobazice).
Ţinându-se seama de ponderea suprafeţelor care le revin în aria montană şi de caracteristicile menţionate,
aceste soluri sunt considerate componentul esenţial al potenţialului pedologic al Carpaţilor. Cu adaos de
fertilizanţi organici şi chimici, fertilitatea lor naturală permite utilizări diverse, nu numai pentru păduri şi
fâneţe, ci şi pentru plante de cultură mai puţin pretenţioase: cartof, in, secară, ovăz, trifoi etc. Sub
pădurea de conifere, până sub molidişurile de limită, pe litieră puternic acidă, amestecată cu afinişuri şi
muşchi, sunt caracteristice s p o d o s o l u r i l e, reprezentate prin soluri brune podzolice, podzoluri
feriiluviale şi humicoferiiluviale. Sub aspect pedogenetic, acestea sunt solurile cele mai evoluate, mai
acide, cu un grad de saturaţie în cationi schimbabili foarte redus, cu fenomene de migrare masivă a
materiei organice din orizontul superior, care rămâne astfel foarte sărac (complexul humic se încadrează în
categoriile moder/mohr). Aceasta îl face total impropriu pentru culturi, singurele utilizări bio-vegetale fiind
cele forestiere şi de pajişte (fâneţe). În etajul alpin predomină u m b r i s o l u r i l e, reprezentate prin
soluri humico-silicatice care se formează în condiţiile unei pedogeneze foarte lente, cu descompunerea
numai incipientă a materiei organice. Humusul care se acumulează este puternic acid (mohr), solurile sunt
foarte sărace, potrivite numai asociaţiilor ierboase rezistente ale pajiştii alpine. Utilizarea optimă este
pentru păşune.
Printre efectele de diversificare introduse în această etajare morfo-bio-climatică a pedogenezei
de către factorii menţionaţi, extrem de puternice şi de interesante sunt cele datorate materialului parental.
Ele se realizează, cu diferenţierile impuse de regimul climato-hidric, înclinarea terenului, grosimea
scoarţei de alterare ş.a., pretutindeni unde o serie de roci sunt dominante în substrat. Spre exemplu, pe un
palier altitudinal care începe din aria montană joasă Banato-Olteană şi până la cele mai mari altitudini unde
există aflorimente carbonatice, s-au format soluri roşii, r e n d z i n e, pseudorendzine (cu variante
cambice, litice etc.). Foarte caracteristică este şi prezenţa andosolurilor, formate pe roci vulcanice, cu
variante evolutive extrem de interesante, datorite atât ponderii variabile a unor minerale vitrice
melanocrate, care induc caractere tipice sau andice (E.Rusu, 1998, 1999), cât şi condiţiilor topoclimatice,
care induc tranziţii spre soluri cambice - brune acide şi brune eu-mezobazice (Angela Lupaşcu, C.Rusu,
Carmen Donisă, 1998). Fără să aibă o pondere prea mare în aria montană, dependenţa de substratul bogat

24

în săruri a creat soluri h a l o m o r f e (spre exemplu pe aflorimentele formaţiunilor salifere miocene), iar
pe substrat predominant argilos s-au format vertisoluri. Învelişul de sol al Carpaţilor a mai fost complicat şi
de ponderea destul de mare a versanţilor puternic înclinaţi, sculptaţi în roci dure şi care au condiţionat
formarea r e g o s o l u r i l o r şi l i t o s o l u r i l o r , slab evoluate, cu o cantitate mare de schelet,
extrem de mobile. În şesuri sunt caracteristice solurile a l u v i a l e, a căror geneză este frecvent întreruptă
şi reluată pe secvenţe succesive de aluviuni, iar în relaţie cu excesul de umiditate s-au format soluri
h i d r o m o r f e , marcate de procese de gleizare şi pseudogleizare. Efectul combinat al drenajului
deficitar şi temperaturii a generat solurile o r g a n i c e (turboase), cu variante caracteristice turbăriilor
oligotrofe (tinoavelor) şi celor eutrofe (bahnelor).

1.3. Caracteristici social-economice

1.3.1. Premisele generale şi evoluţia procesului de umanizare

Altitudinile mijlocii, fragmentarea avansată (care a creat numeroase grupe montane şi masive,
separate de văi largi şi depresiuni interne), existenţa a numeroase pasuri de culme situate la înălţimi
accesibile, dezvoltarea largă a suprafeţelor de nivelare, resursele naturale variate (păduri, pajişti, ape, soluri
cultivabile, ca şi cărbuni, zăcăminte metalifere, diverse roci utile) au constituit premisele unuia dintre cele
mai avansate procese de umanizare din toate sistemele montane europene, remarcabil nu doar prin
vechime, ci şi prin intensitate şi continuitate.
Cele mai vechi urme de locuire de pe teritoriul Carpaţilor româneşti (Istoria României, 1960)
datează din paleolitic şi au fost identificate, în cea mai mare parte, în nivelul cavernicol. Vetre de foc
(uneori duble), oase de animale, unelte şi arme din silex, vestigii de schelete umane, totul acumulat în
strate groase de până la 1m – 1,5 m, denotă o locuire permanentă, în grupuri destul de mari, care utilizau
pentru vânat, pescuit şi cules o arie montană destul de întinsă în jurul peşterilor Cioclovina şi Ohaba-Ponor
din carstul Luncanilor, Nandru, din partea de est a M.Poiana Ruscăi, Peştera Hoţilor de la Băile Herculane,
peştera Muierilor de la Baia-de-Fier, din sudul M. Căpăţânii, peştera de la Râşnov, peşteri din culoarul
înalt Bran-Rucăr. Au existat însă şi aşezări paleolitice la zi, pe terasele mijlocii („la Podiş”) şi apoi pe cele
inferioare ale Bistriţei, pe Bistricioara („la Lutărie”), în Ţara Oaşului, sau în arii mai înalte din Ceahlău
(Cremeniş, La Scaune), la Sita Buzăului (pe Gâlma), la Iosăşel, în Depresiunea Gurahonţ.
În neolitic, ameliorarea condiţiilor climatice şi înălţarea limitelor etajelor de vegetaţie, faună şi sol
au permis o diversificare accentuată a activităţilor economice, culesului, vânătorii, pescuitului şi
meşteşugăriei uneltelor şi armelor primitive adăugându-li se agricultura, în depresiuni şi pe văi. Reţeaua
densă de aşezări indică o populare aproape generală a ariei carpatice, cu o densitate mai mare în Ţara
Bârsei - Trei Scaune (aşezările de la Reci, Ariuşd, Cosmeni ş.a.), la contactul M.Poiana Ruscăi cu
Depresiunea Transilvaniei (Nandru Vale, Deva ), în partea estică a M.Apuseni (Cheile Turzii) şi în sudul
M.Banato-Olteni (Băile Herculane). Multe dintre cele mai bogate culturi materiale neolitice (Turdaş-
Vinča, Criş-Starčevo, Tisa, Boian, Cucuteni, Decea Mureşului) s-au dezvoltat pe ambii versanţi ai
Carpaţilor, dovedind o circulaţie umană şi materială intensă, ca şi accesibilitatea ariei montane, capacitatea
ei de a atrage şi a menţine o populaţie activă.
În epoca bronzului s-a păstrat întreaga reţea de aşezări preexistente şi au evoluat culturi materiale
al căror nucleu a fost chiar în interiorul Carpaţilor – Schneckenberg şi Noua, ambele avându-şi centrele în
imediata apropiere a Braşovului de astăzi.
În perioada geto-dacă s-a produs nu numai o amplificare a procesului de umanizare în aria
montană, dar şi o consacrare a importanţei munţilor în viaţa populaţiei autohtone, în Carpaţi conturându-se
şi c e n t r u l p o l i t i c o – m i l i t a r al s t a t u l u i d a c, Sarmizegetusa, înconjurată de o adevărată
centură de aşezări întărite, în nord-vestul M.Şureanu (Blidaru, Costeşti, Luncani ş.a.). Numeroase alte
aşezări dace fortificate au îmbrăcat întreaga coroană carpatică, începând din M.Apuseni : Porolissum
(lângă Moigrad, în extremitatea nord-estică a M.Meseşului), Germisara (Geoagiu), Roşia, Baia-de-Criş,
Dierna (fosta Orşova) în M.Banato-Olteni, cetatea de la Bobaiţa, din Podişul Mehedinţi, aşezarea de la
Tilişca, din M.Cibinului, Cumidava lângă Râşnov, Covasna şi alte aşezări de pe rama Ţării Bârsei, din
Depresiunea Ciucului, până pe versantul estic al Carpaţilor Orientali – Titelca, lângă Târgul Ocna, aşezarea
de la Bâtca Doamnei (probabil Petrodava) ş.a. Cu toate deformările produse de absenţa scrierii autohtone şi
de preluarea în pronunţii şi grafii străine, din perioada geto-dacă s-au transmis şi durează până în zilele
noastre numele principalelor râuri carpatice : Marisia (Mureş), Alutus (Olt), Samus (Someş), Tibisis

25

(Timiş), Crisius (Criş). Din perioada statului dac se cunoaşte şi valorificarea superioară a unor resurse
minerale ale ariei montane – dezvoltarea mineritului în M.Poiana Ruscăi şi M.Apuseni, însoţită de
metalurgia fierului şi aurului.
Expansiunea romană şi procesul de romanizare au avut drept consecinţă o dezvoltare economică
şi culturală excepţională în toată aria montană. Multe aşezări preexistente au primit funcţii noi, au fost
dotate la nivel urban şi au devenit oraşe, s-au construit fortificaţii şi aşezări întărite cu funcţie de pază şi
apărare (castrum), în special în faţa pasurilor – Angustia (în faţa pasului Oituz), Caput Stenarum (Turnul
Roşu), Pons Vetus (Boiţa) şi Pons Aluti (pe valea Oltului şi la ieşirea lui din defileul de la Cozia),
Bumbeşti (la ieşirea Jiului din munte), Micia (la intrarea Mureşului în defileu), Ampelum (Zlatna) ş.a. În
Ţara Haţegului a fost construită Colonia Ulpia Trajana, cel mai important oraş roman din Dacia.
Administraţia romană a organizat viaţa economică internă şi a stimulat circulaţia şi schimbul de produse
dintr-o parte în cealaltă a munţilor, prin construirea unui sistem de drumuri bine întreţinute şi îndeaproape
controlate.
În urma retragerii administraţiei romane, văile şi depresiunile intramontane au constituit arii de
adăpost pentru populaţia autohtonă romanizată din ţinuturile extracarpatice, car se refugia din calea marilor
migraţii. Densitatea excepţională a locuirii în Carpaţi este atestată de înălţarea plafonului culturilor pe
versanţii montani, în M.Bârgăului, M.Rodnei, culoarul Bran-Rucăr etc., pe terase vizibile şi astăzi, deşi au
fost reacoperite de pădure. Cercetările arheologice au evidenţiat continuitatea locuirii autohtone, în toată
reţeaua de aşezări din perioada romanizării, şi după ce legiunile romane au părăsit Dacia, la Porolissum,
Ampelum, Micia, Ulpia Trajana ş.a. În această perioadă de formare a poporului român, s-au consolidat
uniunile de obşti săteşti libere, anterioare formării statelor feudale româneşti, în Ţara Haţegului, Ţara
Loviştei, Ţara Bârsei, Ţara Maramureşului, Ţara Oaşului ş.a. Din aceste ţinuturi de veche şi densă locuire
au pornit din nou, în perioadele de stabilitate politică, curenţi de populaţie spre exterior, contribuind masiv
la reconstituirea gradului de populare a zonelor deschise, de podiş şi câmpie, aflate în calea multor valuri
de migraţie.
Limitele administrative ale statelor feudale româneşti, indiferent de dominaţia temporară
succesivă a statelor ungar, austriac şi austro-ungar asupra unei părţi din Carpaţi, nu au reprezentat bariere
pentru circulaţia populaţiei şi a produselor, munţii îndeplinind rolul unui element de legătură între regiuni
complementare din punct de vedere economic, locuite de acelaşi popor, cu aceeaşi origine, aceeaşi limbă,
aceleaşi tradiţii de viaţă şi de muncă. Circulaţia activă prin trecătorile carpatice şi pe văile transcarpatice
(Bran, Oituz, Tihuţa, Prislop, valea Mureşului, valea Oltului) a însemnat deplasarea, secole de-a rândul, a
negustorilor din oraşele ardelene (negoţul fiind protejat şi stimulat prin privilegii acordate de către
domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti), care transportau unelte gospodăreşti, arme, postavuri şi
îmbrăcăminte, harnaşamente, mobilier, ceasornice, ca şi a celor din Ţara Românească şi Moldova, care
duceau peste munţi vite, piei, lână, ceară şi miere, brânzeturi, vinuri, cereale, blănuri etc. De asemenea, au
circulat permanent negustori de sare, păcură, var, olărie, mărfuri de pe urma cărora au rămas denumirile
drumurilor pe care umblau – al sării, al păcurii ş.a., consemnate în documente medievale. Au călătorit
frecvent pe drumurile munţilor spre ţinuturile extracarpatice meşteri pietrari, silitrari, armurieri etc.
Viaţa Carpaţilor ar pierde însă o parte însemnată din esenţa ei dacă nu s-ar ţine seama de
deplasarea transhumantă a păstorilor ardeleni, între păşunile de vară de pe platformele înalte ale munţilor,
şi cele de iarnă, din Câmpia Română, lunca Dunării, Dobrogea şi Câmpia colinară a Jijiei, într-un continuu
flux sezonier. A mai însemnat această circulaţie transcarpatică şi drumurile ascunse ale bejenarilor români
din Ardeal, care, sub povara asupririi sociale, a împilării naţionale şi a oprimării religioase, au plecat
adesea din locurile lor de baştină, au trecut munţii şi au întemeiat de cealaltă parte sate ale căror nume le
repetă frecvent pe cele ale satelor de origine (Voşlăbeni-Ciuc – Oşlobeni-Neamţ, Lisa-Făgăraş – Lisa-
Prahova, Berivoiu-Făgăraş – Berevoieşti-Argeş, Vaidei-Orăştie – Vaideeni-Vâlcea ş.a.). Începând din
nordul Moldovei şi până în Oltenia se ţin lanţ pe sub munte satele în care trăiesc urmaşii celor pe care
primele catagrafii din Ţara Românească şi Moldova îi consemnau ca „ungureni” sau „mocani”. Însuşi
legendarul „descălecat” al voievozilor Dragoş şi Bogdan din Maramureş se încadrează în aceşti vechi
curenţi de populaţie românească originară din Transilvania.
În urma acestui îndelungat, unitar şi continuu proces de umanizare, în Carpaţii Româneşti se
locuieşte în mod permanent, de la poala munţilor şi până la peste 1500 m, terenurile de folosinţă aferente
urcând până pe culmi. Spre aria înaltă, până mai sus de 2000 m, sunt răspândite aşezări temporare, dintre
care cu cele mai vechi tradiţii sunt stânele, grupate uneori în mici cătune. De asemenea, de primăvara până
spre toamnă, se petrec sărbători ale munţilor (nedei) – forme de viaţă comunitară de veche tradiţie dacă – la

Poiana Braşovului. bazată pe iniţiativa privată. Astfel. Deva-Brad.R. aşezările muncitorilor constructori au fost concepute astfel încât clădirile principale şi anexele lor să poată fi menţinute şi utilizate şi după finalizarea lucrărilor. Durău). . servicii comerciale. în special drumuri forestiere şi şosele transcarpatice. sanitare. din sudul M. Bicaz (cu industria materialelor de costrucţie) ş.şi extracarpatice. Argeş. Vlăhiţa (cu industrie siderurgică). în special interne. Predeal). la exploatările de neferoase de la Bălan. în final atrăgând fluxuri turistice importante. în Ţara Maramureşului. reţele utilitare şi amenajări sportive (apă. Treptat.C. În alte situaţii evoluţia procesului de umanizare s-a manifestat printr-un puternic dinamism al oraşelor preexistente.Ilie. Sinaia. Sebeş. Voineasa şi apoi Vidra s-au transformat în staţiuni climatice. peste M.a.N. iar după finalizarea lucrărilor a atras alte efective mari. tronsoane de cale ferată: Salva-Vişeu.a. de pe valea Râşcăi ş. cât şi sub cel al beneficiului ca mijloc de transport necesar populaţiei rurale din multe aşezări montane. a necesitat şi a reţinut în aria montană forţă de muncă originară din diferite regiuni ale ţării. din Apuseni etc. S-au realizat.Mehedinţi etc. în vederea aceleeaşi ameliorări a circulaţiei transcarpatice. precum şi ataşamente profesionale. Pe şantierele mai recente. pe termen lung. generate de dezvoltarea economică şi socială de ansamblu a ţării. menţinând astfel în aria montană.Apuseni. Spre exemplu. pe valea Lotrului. 26 care se adună şi acum nu numai munteni. Sf.. peste Obcinele Bucovinei. rămase astăzi departe de reţeaua de comunicaţii.a. În fine.T. şoseaua Tulnici-Lepşa-Ojdula. piste de schi. minereuri metalifere. cele de pe valea Asăului. C o n s t r u i r e a a numeroase c ă i de c o m u n i c a ţ i e . În perioadele modernă şi contemporană în Carpaţi s-au manifestat noi forme ale procesului de umanizare. O formă recentă de organizare turistică. a cărui populaţie a crescut între 1932 şi 1982 de 5. instalaţii de teleferic ş. S-a locuit astfel succesiv în „colonii” (cu reţele de drumuri. A avut însă efecte opuse asupra circulaţiei localnicilor şi asupra atracţiei pentru populaţia din alte zone dezafectarea aproape integrală a reţelei de căi ferate înguste forestiere. gaz natural. De drept temporară. în Culoarul Bran-Rucăr. substanţe nemetalifere utile) a atras multă forţă de muncă în bazinul carbonifer Petroşani.a. multe disparităţi calitative ale serviciilor menţin încă subutilizat un fond turistic carpatic important. cu lucrări dificile şi cu multă forţă de muncă. hoteluri alpine. „Târgul de fete” de pe muntele Găina. refugii. Banato-Olteni.) sau soroace de seamă ale vieţii agro-pastorale : „Sâmbra oilor” din Maramureş. pe cursul superior al Caşinului. privatizările nu au încă randamentele turistice aşteptate. ci şi locuitorii altor ţinuturi. de asemenea. care asigurau un trafic mai eficient decât cel rutier. în special în Ţara Oaşului. atât sub aspectul economic al costurilor. a realizat servicii şi beneficii turistice de nivel european. canalizare. o importantă forţă de muncă. sărbătorind împreună mari sărbători creştine (Sf. frecvent de tip familial dar asociată sub egida A. Au avut efecte asupra procesului de umanizare construirea drumului transfăgărăşan (cu tunel rutier la cota 2055 m). De asemenea. din jurul Băii Mari ş. Stâna-de- Vale.Vrancei spre Ţara Bârsei-Trei Scaune. din M. curent electric. şoseaua Baia-de-Aramă – Băile Herculane. Tranziţia economică a ultimului deceniu a degradat însă în bună măsură o parte a bazelor de cazare foste proprietăţi ale statului. deoarece pentru realizarea amenajărilor respective a fost necesară. pentru lucrări de exploatare forestieră. s-au petrecut specializări profesionale ale mai multor generaţii din aceleaşi familii. Va l o r i f i c a r e a p o t e n ţ i a l u l u i h i d r o e n e r g e t i c al ariei montane a avut efecte similare. Săcele şi Cugir (în care au fost dezvoltate unităţi ale industriei construcţiilor de maşini). nedeile din Cibin şi Făgăraş. în Munţii Vrancei. populaţia angajată a rămas de fapt mulţi ani în zonele de lucru. ca Brezoi (devenit oraş datorită industriei lemnului). fenomenul a determinat şi sedentarizarea/creşterea numerică a personalului de serviciu în staţiuni montane fie complet noi (Cheia. în Bucovina montană şi tinde spre acest nivel în Sălaj. de asemenea. datorită impulsionării i n d u s t r i e i de t r a n s f o r m a r e.a. fie modernizate (Păltiniş.) şi modernizării unor amenajări mai vechi. e x p l o a t a r e a unor r e s u r s e m i n e r a l e (combustibili. Lotru ş.Maria Mare ş. dezvoltarea t u r i s m u l u i a impulsionat atracţia forţei de muncă necesare construirii unor cabane. de învăţământ) ale marilor şantiere de pe Bistriţa. Caşin-Scutaru. Acelaşi impuls industrial a accelerat şi procesul de urbanizare al unor aşezări rurale. din M.5 ori. Bumbeşti-Livezeni. sau sub forma unor fluxuri turistice.a. „Sărbătoarea liliacului” din Mehedinţi.E. „Sărbătoarea Junilor” în Postăvarul. vânzând şi schimbând produse. dispar ultimele tronsoane care mai erau funcţionale cu câţiva ani în urmă: Comandău-Covasna. Someşul Mic (colonia Tarniţa). un palier profesional specializat de dimensiuni destul de mari. între văile Capra şi Bâlea. intra. şoseaua Câmpulung Moldovenesc-Suceviţa. tendinţa generală fiind aceea a legării capetelor de linie. care au determinat reangajări pe alte şantiere hidroenergetice. Piatra-Neamţ – Bicaz-Chei. tipic fiind cazul Braşovului.

Local. fie cooperativizarea agriculturii în perioada postbelică. 1902. cel mai puţin şi mai lent marcat de efectul unor evenimente de natură politică. Almăjului ş. 1986. de un cadru natural al vieţii sale mult mai protector. nici chiar în Banatul montan./km2. A acţionat. care adoptase mai demult un comportament demografic mai reţinut. acest cadru le-a format muntenilor o ştiinţă străveche a folosirii posibilităţilor naturale. N. şi comportamentul demografic cel mai uniform. de capacitatea de rezistenţă economică a gospodăriei ţărăneşti şi a comunităţilor rurale.a. cât şi sub cel mecanic al acestui pertinent indicator.Banato-Olteni) a contat destul de mult şi emigraţia masivă a unor grupuri etnice (şvabii).3. spre exemplu.208 km2). iar în Carpaţii Occidentali.Muntele.a.a. Singura excepţie menţionabilă este aceea a unor sectoare din aria montană occidentală. densitatea creşte la 31 loc. 1937 ş. Ţara Maramureşului. Depresiunea Comăneşti ş. situează Carpaţii în arii şi tipuri demografice de creştere a numărului populaţiei. nu s-a manifestat fenomenul de exod rural care a afectat restul ţării şi. unde atracţia ţinuturilor apropiate de câmpie fertilă şi a marilor oraşe din Câmpia Tisei a indus un proces lent dar continuu de reducere a populaţiei. M. Al. deşi cu diferenţieri regionale importante. care se desfăşoară pe 51 % din suprafaţa munţilor (35. 1995. cu 350 loc. ci şi de episoade mai tulburi şi mai grele. în special în perioada postbelică. disponibilizată în . s-au realizat însă şi densităţi care le depăşesc cu mult pe cele mai mari menţionate. susţinută în parte de condiţii de relativă izolare. În Carpaţii Orientali. Evident. I. treptat.Călimani. depresiunile Giurgeu şi Ciuc ş. de Martonne. cu o suprafaţă de 19..Rădulescu.9 loc. valurile succesive de migraţie. Cu aceste premise ale evoluţiei sale./km2. Totuşi.416 locuitori. Deşi mai aspru din punct de vedere climatic. Sub aspectul structurii pe grupe de vârstă. Depresiunea Petroşani. sau care rămân mult sub nivelul valorilor celor mai reduse. în Carpaţi se poate constata./km2. media aceasta nivelează diferenţe regionale şi mai ales locale importante.a. În Carpaţii Meridionali.500 km2) şi în care trăieşte populaţia montană cea mai numeroasă (1.). de menţinere a unei rate a mortalităţii adesea inferioară celei din arii urbanizate extracarpatice. aşa cum este cazul Depresiunii Petroşani. această populaţie este distribuită într-o densitate medie generală de 41.800 locuitori. Studii geodemografice mai vechi (Emm. în cele către care reconstituiri ale dreptului de proprietate funciară reorientează centripet fluxuri de populaţie urbană. prin comparaţie cu locuitorii din podişurile şi câmpiile extracarpatice populaţia din aria montană s-a bucurat.Trebici.Gurghiului. economică ş. alte sisteme montane de pe continent. Se citează printre factorii favorizanţi ai acestei situaţii demografice forţa tradiţiei nataliste din lumea rurală montană. de rezistenţă a unui comportament natalist. În unele cazuri (spre exemplu în unele sectoare din M. absolut specifice.700 locuitori).900) densitatea este de 22 loc. de-a lungul timpului. masivitatea cea mai accentuată şi populaţia cea mai redusă (312./km2.) şi. unde densitatea populaţiei scade sub 10 loc. 56 loc. în consecinţa dinamicii naturale menţionate.976. de efectele adesea mai reduse ale capacităţii de polarizare urbană din afara spaţiului carpatic ş. Populaţia şi reţeaua de aşezări. care au suprafaţa cea mai mică (14.a. în special în ariile cu comportament natalist (Ţara Oaşului. la cote extrem de mari. densitatea atinge valoarea cea mai mare.a. încurajatoare. 1935.900 km 2 şi o populaţie de 616. ci şi valori pozitive ale bilanţului demografic.) atestă faptul că. atât sub aspectul natural. ca şi a întregului interval menţionat. în acelaşi sens şi influenţa întregului sector de vest – nord-vest al ţării.Al. M. totuşi. 27 1./km2. 1971. în cele care prin industrializare şi urbanizare au polarizat multă forţă de muncă (Ţara Bârsei-Trei Scaune. populaţia din aria montană a reuşit să păstreze (cu puţine şi restrânse excepţii) nu numai efective apreciabile. valoare extrem de mare pentru locuirea într-un lanţ muntos tânăr. deşi dinamica naturală a fost foarte modestă.2. mai restrâns ca spaţiu util şi cu soluri mai puţin fertile. atât de puternic afectat de conjuncturi profund defavorabile stabilităţii demografice. gradului de conectivitate la reţeaua de comunicaţie etc. cu valori din ce în ce mai reduse ale natalităţii. Activităţile economice Deşi a parcurs o evoluţie istorică marcată nu numai de stabilitate şi acumulări graduale. I.Conea.Tarcăului. unele masive montane încă foarte bine împădurite. M.) şi mai noi (Vl. Analiza demografică a oricăreia dintre perioadele intercensitare. ca M. de pendulare zilnică/sezonieră constant mai mare faţă de deplasările definitive. populaţia din Carpaţii româneşti avea la ultimul recensământ un efectiv de 2. spre exemplu. Raportată la suprafaţa totală a munţilor. fie că în cauză au fost. dacă se are în vedere numai istoria ultimului secol. acţionând concomitent în sensul reducerii până la anulare a accesibilităţii pentru elemente şi fenomene alogene agresive. aflaţi în proporţii comparabile în aşezări urbane şi rurale (cu o uşoară predominare a sătenilor)./km 2. care au afectat rapid celelalte regiuni ale ţării.Ungureanu.a. probabil. 2000 ş. Pe seama acestei legături complexe. datorate accesibilităţii naturale diferite.916. în aria carpatică se păstrează raporturi ponderale normale. unor diferenţe ale evoluţiei istorico-economice şi administrative.

Sighet. în care o parte din terenul agricol (arabil. Aquae (Călan) şi Dierna (Orşova). Secuiesc (sec. unele pierzându-şi temporar sau definitiv statutul. Pojorâta. Ghelari ş. Putna. Ocna Şugatag. Haţeg şi Miercurea Ciuc (se c.a. deşi sunt mai puţin dinamice. Vaţa-de Jos. Braşov. sau agro-zootehnice (alimentare . Ca v â r s t ă. Tarcău.a. Bogdan-Vodă.Vama. livezi) se află în interiorul vetrei. textile – Joseni. ca Rodna (sfârşitul sec. fie cu cea turistică (Moneasa. Vatra Moldoviţei.Banatului).) şi prelucrarea materiilor prime minerale (Baia-de-Arieş. satele mici sunt aşezate pe plaiurile munţilor. conace de plai). XIV).a. Remetea. Ozun. 28 special din sectorul industrial de stat. XII). uneori până la dominare netă. Cu puţine excepţii (Depresiunea Dornelor. Gheorghe. la care se adaugă în procente reduse. marile depresiuni intramontane. plafonul aşezărilor rurale se situează în medie la 1000-1200 m. în aria montană satele sunt mici şi mijlocii. unde sunt împrăştiate aşezări temporare – sălaşe (hodăi.Banatului) populaţia este majoritar românească. şi stîne. Aproape jumătate din populaţia montană trăieşte în sate. Oraşele actuale din Carpaţi sunt destul de numeroase (64). Lăzarea. se află în vechile „ţări” intramontane. Râmeţ ş. (cu mai mult de 2000 locuitori dar unele având 6000 locuitori). Lunca Câlnicului. cu gospodării risipite.Maramureşului. a înăspririi condiţiilor climatice.Turţ. pe păşuni. acestea fiind mult mai numeroase decât oraşele. unele obârşii de văi). Brusturoasa. XV) ş. Tismana. Tg. Costeşti. Măneciu. Satele de pe văi sunt. Gârda. Suceviţa. În schimb.a.Perşani.). dintre oraşele antice menţionate nu şi-au mai păstrat acest statut decât Ampelum (Zlatna). Spre exemplu. în Obcinele Bucovinei depăşeşte 1400 m. Sasca Montană. cu aspect depresionar. în special în oraşe. Pe acelaşi fond agro-zootehnic s-au grefat însă. în care se practică prioritar culturi de câmp. Ieud. în Culoarul Bran-Rucăr etc. Altor activităţi industriale (extractive. Profesional. în general. în fâneţe. mineritul (Roşia Montană. îmbătrânirea şi lipsa copiilor nu sunt încă specifice în Carpaţi.). Minorităţile etnice care trăiesc în Carpaţi sunt reprezentate de secui (în sectoarele menţionate din ulucul depresionar al Carpaţilor Orientali). în funcţie de conjuncturi economice şi politico-administrative diferite. cu excepţia unor sectoare care poartă amprenta dominaţiei străine temporare asupra unei părţi din Carpaţi (sectoarele central şi estic al depresiunii Ţara Bârsei-Trei Scaune. Etnic. saşi (în sectorul central din Ţara Bârsei). sectorul central-sudic al Depresiunii Giurgeu). în perioada medievală. Bozovici. cea mai mare parte a populaţiei este antrenată în agricultura montană şi exploatarea lemnului. Ilia ş. izolate (ca în Ţara Moţilor. Dobra. Gălăuţaş. Ocna-de-Fier. Rucăr. Ca n u m ă r de l o c u i t o r i. la izvoarele Trotuşului. Datorită apelor minerale sau prezenţei unor excepţionale elemente de patrimoniu cultural.Apuseni urcă la peste 1500 m. XIII). Sub aspectul f u n c ţ i i l o r specifice. Săpânţa. marchează sectoarele largi. depresiunile Plăieşi şi Ciuc. iar în M. până mai sus de 2000 m. fâneţe) se întind din văi până pe culmi.).1 oraşe/1000 km2). unele sectoare restrânse din M. sectorul nordic al Depresiunii Giurgeului. Hărman. cehi slovaci şi bulgari (în M.a.). mijlocii. Geoagiu. aceasta extinzându-se de regulă în lungul axului de accesibilitate naturală – valea – uneori pe lungimi de mai mulţi kilometri. sunt domeniul aşezărilor rurale compacte (Ţara Bârsei-Trei Scaune. Baia-de-Fier. Piatra Neamţ. mecanice etc. fie cu cea balneo- climatică. ruteni şi polonezi (în nordul Carpaţilor Orientali). Depresiunea Cornereva. pentru cele mai multe sate sunt caracteristice ocupaţiile agro-zootehnice asociate cu exploatarea şi prelucrarea (meşteşugărească/industrială) a lemnului. ceea ce creează în unele regiuni o densitate a reţelei urbane superioară mediei pe ţară (spre exemplu în Carpaţii Orientali. ceea ce le conferă o funcţionalitate mixtă (Bixad.). armeni ş. sectorul vestic al M. talia lor reducându-se măsura creşterii altitudinii.). în nordul Obcinelor Bucovinei. Dorna Arini. Bumbeşti. Arieşeni etc. laic sau religios. sectorul central-sudic al Depresiunii Giurgeu. Reci. serviciile (în special turismul) să impună specializări profesionale şi să absoarbă multă forţă de muncă. sârbi. Lăzarea. Cele mai mari sate. Sf. unele sate asociază funcţia agricolă. altele avansând rapid la acest statut. Terenurile agricole (păşuni. în sudul M. Şesuri. statutul urban al aşezărilor din aria carpatică a parcurs peste 2000 de ani.. de regulă. Poiana Stampei. Cu puţine excepţii. Padeş. Depresiunea Ciuc. În perioadele modernă şi contemporană dezvoltarea economică. Deva şi Abrud (sec. pozitive.) şi serviciilor le revin efective comparativ mai reduse şi care s-au restrâns drastic în ultimii ani. dar generaţiile succesive de oraşe nu s-au suprapus în reţele identice de la o epocă la alta. a creşterii rolului zootehniei în activităţile economice şi suprafeţelor de păşuni şi fâneţe necesare. cu terase bine dezvoltate. Gheorgheni.a.a.unele având aspecte cvasi-urbane (spre exemplu. Este foarte posibil ca. dar în Culoarul Bran-Rucăr urcă mai sus de 1300 m. Aşezările înalte. Cetăţeni ş. excepţiile.a. Bodoc. ţigani. sunt în mod obişnuit de tip dispersat. Ca f i z i o n o m i e aşezările rurale cele mai răspândite sunt cele de tip disociat (răsfirat). Densuş. cu 1. Topleţ. Asău ş. Borloveni. în perspectivă. au evoluat însă cu funcţii urbane alte aşezări. Prejmer ş. evrei. de plai. la . Spaţial.

Vatra Dornei. marea majoritate a oraşelor carpatice au funcţii locale sau restrânse. Aproape unanim este considerată limită sud-vestică valea Prahovei (culoarul de văi Prahova – Timiş). Diferă însă opinia formulată de către C. bazată pe resursele naturale diverse (în primul rând minerale). Secuiesc. a densificat reţeaua urbană din Carpaţi (Reşiţa. Cu o pondere mai restrânsă. Câmpulung Moldovenesc.Martiniuc şi P. Gura Humorului.d. Băile Slănic. Moldova Nouă. Piatra Neamţ şi Reşiţa se încadrează în categoria oraşelor mari. Azuga. Căciulata. se confirmă astăzi integral numai la nivelul categoriilor extreme. Sângeorz-Băi. O ierarhizare potenţială (a v i t a l i t ă ţ i i economice şi social-economice). Deva.. apoi cu accentuarea funcţiei industriale (uneori până la forme excesive) şi a unor activităţi terţiare. uluce depresionare). oraşele din Carpaţi au f u n c ţ i i mixte. precum şi în anvergura de ax transcarpatic a culoarului Prahova – Timiş.dealuri. toate oraşele sunt mici şi mijlocii ş. pe valea Oltului. Petroşani. Brad. Regiunea Carpaţilor Orientali Poziţional. prezentând disparităţi regionale şi subregionale. orientată spre extracţia combustibililor (gruparea urbană de pe valea Jiului) şi a minereurilor (gruparea urbană a Băii Mari.) declasându-se. valoarea de limită a culoarului menţionat. Vişeul-de-Sus. 2. din generaţiile urbane recente. gruparea din M. ca şi rolul complementarităţii economice a contactelor interne (munte- depresiune) şi externe (munte. de la frontiera cu Ucraina. Câmpeni. După n u m ă r u l de l o c u i t o r i. al creşterii ratei şomajului ş.Metaliferi) sau spre valorificarea apelor minerale (în aureola mofetică a catenei vulcanice din Carpaţii Orientali. Argumentele primei poziţii constau în altitudinea şi masivitatea grupării montane a Bucegilor. municipii etc. Se remarcă însă tenta industrială. Buzău ş. în consecinţă. în Carpaţii Occidentali. începând din nord.Apuseni). Ştei ş. la Braşov. dar şi lipsa de atracţie a unor oraşe mici (Vaşcău. Băile Herculane ş. podişuri. în Carpaţii Mer idionali .a. 1987). valea Trotuşului.). Este însă numai relativ echilibrată.). Comăneşti. Oţelul Roşu. ÎntorsuraBuzăului. Borsec. Codlea. în sudul M. populaţia urbană este activă în silvicultură şi chiar în agricultură (în special în oraşe mici. De asemenea. Sinaia. Brezoi.Coteţ (1960). în Carpaţii Orientali.(Reşiţa.a. susţinându-se astfel apartenenţa acestei grupări la Carpaţii Meridionali şi. Piatra Neamţ ş. Anina. Gura Humorului.a. în Carpaţii Occidentali. cu un nivel modest al serviciilor şi în care preocupările agricole au asigurat şi continuă să asigure o parte a consumului local – Topliţa. Regiunile geografice ale Carpaţilor 2.) şi mijlocii (20. în timp ce în lungul a zeci de kilometri pe văi (în aceeaşi regiune a Carpaţilor Orientali) întreaga reţea este rurală.concurate de forţa unor oraşe apropiate din spaţiul extracarpatic (Oradea. Petroşani). cu o singură excepţie.a. sau fiind municipii coordonatoare ale mai multor oraşe. Cu puţine excepţii. precum şi a numeroase ramuri industriale de transformare a materiei prime din aria montană.). cât şi talia aşezărilor. Numai Braşovul. unele oraşe clasate în categorii intermediare (municipii-reşedinţe de judeţ.m. Negreşti-Oaş ş. Reşiţa. reţeaua urbană evidenţiază valenţele urbigene ale unor axe naturale (văi.d. realizată conform situaţiei anterioare anului 1989 (I. Râşnov. Baia de Aramă. Extinderea ariei montane orientale între limitele de nord. Săcele. Cugir.Ianoş. Anina. Seini. ca efect al reducerii severe a producţiei. (uneori foarte puternică) a activităţilor productive. pe valea Cernei. Sighet. este remarcabilă capacitatea de polarizare a unor sectoare (grupările urbane Braşov şi Baia Mare. Miercurea-Ciuc. unele având şi funcţii interjudeţene (Braşov). Reşiţa). Tg.). val ea superioară a Jiului). est şi vest menţionate este acceptată unanim în literatura de specialitate. în Ţara Bârsei – Trei Scaune aproape 90% din populaţie trăieşte în mediu urban. Petroşani şi celelalte oraşe miniere de pe valea superioară a Jiului. 29 început lentă şi predominant agricolă.a. Săcele. cu un profil industrial slab diversificat. Vlăhiţa. Covasna. În ceea ce priveşte rolul oraşelor carpatice în reţeaua generală de aşezări. Buşteni.m. Ca d i s p o z i ţ i e s p a ţ i a l ă. cu funcţionalitate slab diversificată. Neh oiu. în majoritate oraşele montane sunt mici (sub 20. Vişeul-de-Sus. care au stimulat dezvoltarea industriei extractive. Bălan. O analiză geografică complexă evidenţiază şi argumentele celei de a doua poziţii : .000 loc.1.000 – 100.a. atât în ceea ce priveşte densitatea reală. Băile Tuşnad.a.a. În i e r a r h i a reţelei. din alte regiuni sau din import. această regiune corespunde părţii estice a Carpaţilor româneşti. în unele sectoare montane este destul de caracteristică funcţionalitatea puternic specializată.000 loc. Motru. conform căreia ultimul segment al Carpaţilor Orientali este marcat de văile Dâmboviţei şi Bârsei. Nehoiu ş. câmpii). Topliţa. Spre exemplu. există însă şi municipii-reşedinţe de judeţ (Braşov. Predeal.

Pentru argumentele menţionate. ciclul baikalian (în cambrian). Pe conglomerate s-a format un relief specific de dezagregare. e. când au fost metamorfozate cele mai vechi serii cristaline. Consecinţe Fundamentul Carpaţilor Orientali. mio-pliocene şi relieful format pe acest suport este subcarpatic. însemnătatea reliefului glaciar în această grupare este modestă. caracteristic seriilor de Dămuc şi de Repedea (şisturi grafitoase. care depăşeşte în Bucegi 2500 m şi de funcţionalitatea culoarului Prahova-Timiş. s-a depus o cuvertură sedimentară apreciabilă ca volum. la vest de valea Prahovei – unitatea cristalină centrală cu învelişul său sedimentar mezozoic. toate liniile tectonice importante şi principalele diviziuni morfo-structurale ale Carpaţilor Orientali se continuă. de la frontiera de nord şi până în nordul M. formate prin fracturarea unui fundament cristalin rigid.a. în care uneori cele mai dure sunt rocile verzi. întreaga grupare poate fi considerată o subregiune a Carpaţilor Orientali care are caractere de tranziţie spre Carpaţii Meridionali. calcare şi dolomite c ristaline). în partea vest – sud-vestică a M. În acelaşi timp. foehnizarea impusă de ecranul constituit de culmea nordică a M. cu structură porfiroidă). ca şi al celorlalte regiuni carpatice . ci amenajată destul de târziu. b. până la sfârşitul sec. Începând din triasic. ciclul hercinic. formându-se serii cristaline epimetamorfice. în timp ce în Carpaţii Meridionali dominanta morfologică este dictată de o structură de blocuri. dintre care cea mai importantă este reprezentată de masivul sienitic de la Ditrău. dolomite. extrem de complicată. în triasic şi jurasic. micaşisturi. predominant neritică (conglomerate. cu cele mai frumoase sinclinale înălţate şi forme de hog-back din Carpaţii româneşti. calcare cristaline ş. sericitoase. altitudinea grupării nu-i asigură precipitaţiile bogate din Carpaţii Meridionali. Pe alocuri este străpuns de intruziuni magmatice. specifică în Carpaţii Orientali.a. la fel ca în Carpaţii Orientali. tufogene. g. f. pe seama bordurii Platformei Est-Europene. În acest geosinclinal. reprezentând 51% din suprafaţa acestora. gresii. a doua poziţie este mai întemeiată şi recomandabilă. deosebit de importantă sub aspect economic. fără întrerupere. în care se înscriu cu 35.). relieful munţilor dintre Prahova şi Dâmboviţa este predominant structural. de altitudinea lor. când metamorfismul a fost mai redus. când metamorfismul a fost încă mai redus. reprezentate printro masă de roci mezo metamorfice (gnaise oculare.Ciucului. similar celui din Carpaţii Orientali.Perşani. în munţii dintre Prahova şi Dâmboviţa predomină depozite sedimentare mezozoice. Carpaţii Orientali sunt diviziunea cea mai întinsă a Carpaţilor româneşti. în timp ce ea este o mare depresiune internă. diferenţiată însă petrografic. accesibilitatea culoarului Prahova-Timiş ca ax transcarpatic nu este naturală (segmentul fiind îngust).484 km2. unde se înscrie în culoarul (ulucul) depresionar central. calcare . peste fundamentul cristalin. abia de la sfârşitul sec. al XIX-lea fiind realizată o arteră de circulaţie de importanţă naţională.1. seria de Hăghimaş-Rarău. c. Între limitele menţionate. format pe un suport cutat. în special conglomerate cretacice masive. – chiar dacă marginal flişul paleogen este invadat de sedimente mai noi. al XVIII-lea circulaţia majoră folosea traseul antic. metamorfismul specific generând mineralizaţii de Mn şi sulfuri complexe. ca în Carpaţii Meridionali.Făgăraş fiind potenţată de influenţele climatice continentale. care de fapt continuă şi care a fost marcat de repetate paroxisme orogenetice şi de migrarea continuă spre est a axului activ al geosinclinalului. este constituit dintr-o masă de roci metamorfice. acceptarea limitei respective pe valea Prahovei şi includerea grupării Bucegilor în Carpaţii Meridionali transformă Ţara Bârsei-Trei Scaune într-o depresiune marginală. în aria Carpaţilor Orientali de astăzi a început un nou ciclu de evoluţie geosinclinală.. Bretila şi seria de Rebra-Barnar. prin culoarul Bran-Rucăr. în contrast puternic cu amploarea morfologiei glaciare din Carpaţii Meridionali. flişul cretacic de Ceahlău şi de Teleajen etc. mai spre sud având numai o apariţie insulară. care a fost pusă în loc şi transformată succesiv în cel puţin trei mari cicluri orogenetice: ciclul prebaikalian (în precambrian). d. şi nu roci cristaline.1. dintre care cea mai dezvoltată este cea de Tulgheş (şisturi cloritoase. sub aspect climatic. cuarţite negre ş. sericito-cloritoase. Constituţia geologică şi evoluţia Carpaţilor Orientali. specifice în Carpaţii Orientali. 2. Acest soclu cristalin aflorează numai în lungul părţii centrale. ţinându-se seama de masivitatea naturală a munţilor. 30 a. ca în Ceahlău şi Ciucaş.

În timpul orogenezelor neozoice.Leşul-Ursului – Barnar şi în M. în poziţie vestică.a. peste depozitele sedimentare din avanfosă (unitatea pericarpatică) şi chiar peste o parte a marginii Platformei Est-Europene. în strate de grosimi variabile. al Bucegilor. cea a f l i şu l u i n e g r u şi cea de C e a h l ă u. înălţate ca efect al orogenezelor celor mai recente şi conservându-şi altitudinea şi datorită rezistenţei induse de faciesul neritic unor roci: sinclinalul Rarăului. de la limita cretacic-paleogen). ca b a z a l t e – Topliţa. Neagra Şarului. gresii. în M. ş i s t u r i b i t u m i n o a s e în depozitele oligocene ale flişului din partea de est a M. a stimulat puternic modelarea externă a munţilor în cuaternar.Giurgeului – Bălan. fiind şi cele mai înalte (peste 2. Acum aceste depozite nu mai apar decât insular. din Ţara Maramureşului până în ţara Bârsei. a n d e z i t e – Bixad. Stînceni ş. în aria de magmatite neogene din M. c ă r b u n i s u p e r i o r i în rezerve mici la Codlea şi Vâlcan. prima fază importantă a fost cea austrică. Frasin. în sectorul Ostra . axul cristalino-mezozoic. Consecinţele de natură geologică ale acestei evoluţii complexe constau în dispunerea în fâşii paralele a principalelor unităţi tectono-structurale (catena eruptivă. care şariază spre est pânza b u c o v i n i c ă. M. Formarea catenei vulcanice şi mişcările recente de scufundare a unor sectoare interne ale Carpaţilor Orientali au generat un mare uluc depresionar intern.Stânişoarei – Pipirig . exondate şi antrenate în orogenezele următoare.102 m). generând unităţile flişului de Ta r c ă u şi de V r a n c e a. în care s-au instalat lacuri pliocen-pleistocene. lăsând numai un relief subvulcanic rezidual) şi din ce în ce mai recentă spre nord-vest (badenian) şi mai ales spre sud (sarmaţian). la rândul său şariată peste unităţile tectonice cele mai vestice ale flişului.Vrancei – Ghelinţa.Oituz. Valea Blaznei. Mădăraş-Ciuc. de asemenea şariate est-vest. denumite în ansamblu fliş (conglomerate. al Hăghimaşului. în special post-cretacic. producând şariaje de mare amploare. în lungul cărora s-a manifestat o puternică activitate magmatică. din senonian şi cea laramică. într-o serie de sinclinale (cuvete) cu poziţie marginală. turbă în ulucul depresionar – Poiana Stampei. Remetea. În noul ciclu orogenetic. din M. c ă r b u n e b r u n în Depresiunea Comăneşti. s a r e şi s ă r u r i de p o t a s iu în depozitele sedimentare salifere din flişul eocen – Coştiui. g a z e n a t u r a l e. argile etc. la Ostra . acoperind-o pe distanţe apreciabile pe cea de a doua şi ajungând frecvent până la limita răsăriteană a munţilor. Aceasta este mai veche în partea sa central-nordică (unde în mare măsură a fost înlăturată de eroziune. utile în construcţii sau pentru fabricarea materialelor de construcţie. comparabile cu şariajul getic din Carpaţii Meridionali: pânza t r a n s i l v a n ă. m e t a l e n e f e r o a s e – cupru. marnocalcare) în cea vestică. 31 recifale) în partea sa estică şi predominant de mare mai adâncă (marne. . în faza moldavă unităţile flişului şi întregul edificiu carpatic s-au deplasat din nou spre est. valea Moldovei – Gura Humorului. prima. alpin. conturate în fazele orogenetice de la sfârşitul cretacicului (cea subhercinică. dovedind o modificare ritmică şi relativ rapidă a condiţiilor de sedimentare (o deosebită instabilitate tectonică). cea mai largă dezvoltare a flişului din Carpaţi şi o diversitate remarcabilă a resurselor minerale. zinc. al Pietrei Craiului etc. unde erupţiile au continuat până în pleistocenul mediu şi unde aparatele vulcanice se păstrează cel mai bine. în fosa care se deplasa spre est a început depunerea unor sedimente sinorogene. deşi inegală ca amploare.în cristalinul epimetamorfic din Obcina Mestecăniş – Delniţa. deşi în rezerve uneori modeste (p e t r o l. în M. Fazele stirică nouă (din badenian) şi moldavă (din sarmaţian) au fost deosebit de puternice în Carpaţii Orientali. Ea a afectat cel mai puternic fundamentul cristalin şi cuvertura sa sedimentară. aur ş. lignit de vârstă pliocenă în golful Baraolt şi în apropiere de Sf. prin colmatarea cărora a rezultat un relief de adevărate câmpii aluvio-proluviale.). ulucul depresionar central.Tarcăului. vulcanice sau rezultate din alterarea rocilor vulcanice. Racoş. în munţii vulcanici – Oaş-Gutâi. Ţibleş. pe flancul vestic al Carpaţilor Orientali s-au produs importante mişcări crustale. În orogeneza stirică veche (din burdigalian) unităţilor flişului li s-au adăugat cele de T e l e a j e n şi de A u d i a (pânza şisturilor negre).Harghita – Lueta . Fenomenele au început din miocenul mediu şi s-au continuat oarecum ritmic până în pleistocenul mediu. au fost în cea mai mare parte înlăturate prin denudaţie. m i n e r e u de f i e r . Maramureş – Săcele. în Obcina Mestecănişului – Fundul Moldovei. ca şi în Ţara Oaşului. argint. în Ţara Bârsei-Trei Scaune. subunităţile flişului). plumb.a. din cretacicul mijlociu. generând la vest de axul cristalino-mezozoic o mare catenă eruptivă. de dimensiuni neobişnuit de mari pentru un lanţ montan. Din cretacicul inferior. b a r i t i n ă. când axul cristalino-mezozoic era deja o arie montană rigidă. într-o succesiune strânsă şi ritmică. partea de vest a M.Maramureşului – Toroiaga. De asemenea.. Ocna Şugatag din Ţara Maramureşului şi miocen – Târgul- Ocna .Gheorghe. Depozitele triasic-jurasice. precum şi o serie de roci sedimentare. Rodnei – Rodna Veche. Faza valahă (din romanian- pleistocen) a determinat o înălţare în bloc a Carpaţilor Orientali care. marne.

Nordon. în cea mai mare parte a munţilor. T.Tarcău. iar combinaţiile cele mai frecvente ale altitudinilor relative cu valorile înclinării terenului sunt caracteristice unui relief cu energie5 medie. în special în aureola mofetică a catenei vulcanice). Carpaţii Orientali au relieful cel mai tânăr prin comparaţie cu celelalte regiuni montane. cele mai vechi efecte morfologice ale acţiunii lor erozive păstrându-se în suprafeţele de nivelare. încât cele mai înalte şi mai vechi plaiuri de azi nu pot fi decât post-attice.Sîrcu. Carpaţii Orientali se apropie cel mai mult de valorile medii din sectorul carpatic românesc (Al. pe Bistriţa ş. ş. au altitudinile cele mai mari situate la extremităţi . 2. 1961. pe Moldova. degradează învelişul vegetal şi solurile.505 m) – şi arii mai coborâte în partea central-sudică – bazinul Oituzului. Cele mai vechi urme ale activităţii eroziv- acumulative fluviale datează din sarmaţian (C. orientate predominant spre est. corespunzând nivelului Râu-Şes. Băile Harghita. ele demonstrează vigoarea râurilor ca factori 5 Senso Irina Ungureanu.Lepteş. 1961. c a o l i n .2. uneori le barează şi produc pagube materiale importante. Poiana Mărului) şi în care se înscriu majoritatea intefluviilor plane sau uşor ondulate aflate la altitudini de 1000 m – 1200 m. pe valea Moldovei.000 m.a. rezultat probabil al unor însemnate remanieri impuse de mişcările tectonice pliocen . situate în sectoare de debuşeu în marea sarmatică ale unor paleorâuri (care puteau fi precursorii Bistriţei. care dovedesc efectele stimulative puternice ale înălţării tectonice din romanian-pleistocen.. Parva. în M.Rodnei. fragmentarea orizontală evidenţiază interfluvii montane largi de aproximativ 600 m. h i d r o m i n e r a l i z a ţ i i. Mult mai larg este nivelul post-valah. foarte variate sub aspect litologic.a. în special în sectoarele longitudinale. De asemenea.Siriu. Relieful Din punct de vedere morfometric. Chiar dacă cele mai înalte (şi cele mai vechi) nu se mai pot identifica decât fragmentar.Rodnei în nord (2.a.Giumalău. care modifică uneori substanţial şi rapid morfologia versanţilor.Bucegi în sud-vest (2.Martiniuc. orientate longitudinal şi sculptate în roci puţin rezistente (Câmpulung Moldovenesc. 32 c a l c a r . Teliu ş.).a. c a l m în ariile platourilor structurale slab fragmentate şi sectoarelor longitudinale. 1998 . Lespezi ş. uneori numai prin dispoziţia internă şi specificul morfometric/morfoscopic al depozitelor. Faţă de opiniile mai vechi (A. Actuala reţea de văi este destul de tânără. 1976) a demonstrat convingător că tectogenezele miocene (în special stirice şi moldave). N. literatura de specialitate din ultimele decenii (I. Dezvoltarea largă a formaţiunilor sedimentare. conform înclinării generale a versantului răsăritean al catenelor moldavidice.Bicaz -Chei. Clăbucete. favorizează procese geomorfologice extrem de active. Pe văi. 1968) şi sunt reprezentate de importante depozite de pietrişuri şi nisipuri de origine carpatică. ca efect al înălţărilor inegale impuse de orogeneza valahă. 1937 ş. Denumit Cerbu (I. sculptate în roci dure (îngustările- defileu de la Pojorâta şi Prisaca Dornei. Vrancei.1. prezente în partea înaltă a multor interfluvii montane. Continuarea tectonicii plicative în miocenul superior-pliocen şi înălţarea puternică a Carpaţilor în pliocen- cuaternar au accentuat orientarea longitudinală a unor importante sectoare de vale şi astfel adaptarea la structura geologică.. 1933. activitatea fluvială în principal acumulativă a creat sisteme bogate de terase. în M.cuaternare şi de edificarea catenei vulcanice.Barbu.M.1971. g r e s i i .a. 1948. e n e r g i c în sectoarele de văi transversale şi f o a r t e e n e r g i c în ariile de contact ale unor extreme altitudinale şi în masivele pe suport litologic rezistent la modelare mecanică. Comarnic. dezvoltat la 1000 m – 1200 m. în special în aria de fliş.Sârcu. Raporturile evolutive strânse ale reţelei de văi cu dispoziţia stratelor şi cu alcătuirea lor petrografică explică frecvenţa succesiunilor de sectoare largi. largi. Factorul modelator principal al reliefului actual au fost şi rămân râurile. măresc excesiv debitele solide ale râurilor. 1978. Moldovei sau chiar Ozanei). cu adaptarea cea mai clară a culmilor şi văilor la structura substratului.). 1973). I. Altitudinea medie este de aproximativ 1.Roşu.) şi sectoare înguste. 1971). acest nivel relativ neted a fost identificat la altitudini de 1500 m – 1750 m în M. Zugreni şi Straja. orientate transversal.303m) şi M.Donisă.Morariu. au dezmembrat complet suprafaţa de nivelare post-laramică. adevărate depresiuni de eroziune diferenţială. denumit Mestecăniş (Predeal. deosebit de puternice în toţi Carpaţii şi care în aria orientală au şariat fundamentul cristalin peste sedimentarul eocen şi chiar miocen inferior (spre exemplu în sudul Ţării Maramureşului). ale văilor. mai ales în consecinţa evoluţiei din perioadele geologice recente.a. Sub aspect geomorfologic. „câmplungul” Moldoviţei ş. M.

Relieful carstic are un grad mediu de răspândire. sud-vestul M. calcare jurasice (în M. în structura pădurilor de conifere de pe versantul vestic bradul. brize de munte-vale şi nori cumuliformi vara pe munţii din jur. Flancurile structurilor sinclinale înălţate sunt mari cueste montane.Maramureşului şi în M. Complexe morfologice glaciare tipice sunt în M.Siriu). Carpaţii Orientali prezintă o asimetrie extrem de clară a etajării condiţiilor climatice şi a efectelor hidrice. M. Exprimând aceeaşi asimetrie de origine climatică. favorabile şi prin structură şi prin alcătuirea petrografică modelării fluvio-denudaţionale explică abundenţa reliefului din această categorie genetică şi prezenţa sa aproape ubicuă. Ceahlău. vegetale şi pedologice ale acestora. în cea mai mare parte. acestea produc şi o s c u r g e r e m e d i e s p e c i f i c ă mai mare. limită probabil mai înaltă şi zăpezi în cantităţi mai reduse decât în Carpaţii Meridionali. M. sub forma efectelor sale morfologice cele mai ample. ponderea mare a formaţiunilor de fliş.1.Bucegi. unde verile sunt mai uscate. creându-se astfel condiţii pentru o pedogeneză hidromorfă şi oligotrofă. cu nivel freatic şi unghi de taluz natural modificate etc). iar cutele-falii au asigurat formarea unor succesiuni de hog-back (în Obcinele Bucovinei. În mod obişnuit masivele principale şi altitudinile cele mai mari au drept suport structuri anticlinale cu roci dure în boltă. Mai bogate (şi mai uniforme) pe versantului vestic. în cele mai întinse mlaştini de turbă din ţară. format în generaţii succesive începând din pleistocen şi suprapunându-se fostului domeniu glaciar.Rarău. mai umed şi mai moderat faţă de cel al faţadei estice. în Piatra Craiului). chiar dacă precipitaţiile sunt mai sărace (ca şi solurile. ca efect al influenţelor climatice continentale.Penteleu). habitat uman. în timp ce pe versantul estic nu depăşeşte 1300 m. pe care altitudinile nu prea mari i-au menţinut.Este. în amestec cu coniferele. La nivelul local al condiţiilor climatice. Răspândirea mare a rocilor gelive.Bucegi. M. în M.Giurgeu. M. mai termofil. dar sunt foarte frecvente şi inversiunile de relief. extrem de severe în anotimpul rece. 33 morfogenetici. sub limita zăpezilor pleistocene persistente. spodice). în schimb. în special sinclinale înălţate constituite din roci rezistente – conglomerate cretacice (în masivele Bucegi. sudul M. gresie eocenă de Tarcău (în M. în special în sectoarele puternic antropizate (despădurite. extinderea mare a depresiunilor intramontane favorizează inversiuni termice frecvente.). răşinoasele în amestec cu fagul coboară până la limita munţilor (600 m). cu temperaturi coborâte.Nemira. pedogeneză. În r e g i m u l scurgerii apelor se remarcă torenţialitatea indusă de regimul excesiv al precipitaţiilor de pe versantul estic. mantalele groase de grohotiş stabilizat şi trenele de grohotiş activ. gresie oligocenă de Kliwa (M. capabili să impună în relieful montan actual complexe morfologice de însemnătate excepţională pentru dinamica apelor. dar pe versantul opus nu apar nicăieri sub 1000 m. fiind mai reprezentativ în culoarul înalt Bran- Rucăr. produc convergenţe morfologice de tip glaciar la altitudini mai mici şi reduc stabilitatea versanţilor.Rarău. are o pondere mai mare decât pe versantul estic. mai uscat şi mai excesiv se reflectă direct în s t r u c t u ra p ă d u r i i : pe versantul vestic făgetele urcă până la altitudini mult mai mari.Vrancei ş. cu valori de peste 13 l/s/km 2. Ciucaş).Hăghimaş.3. Crionivaţia actuală interferează cu morfogeneza fluvială (în partea superioară a domeniului acesteia) şi. Relieful structural din Carpaţii Orientali se îmbină în mod strâns cu cel de facies petrografic. ceţuri groase şi durabile. larg răspândit relieful periglaciar. în timp ce în munţii de pe . fagul ajunge la 1600 m.Ţibleşului ajungând până la 1400 m (însoţite de soluri brune) şi în mod excepţional. în apropierea sau deasupra plafonului de inversiune. Pe acest versant.Călimani. M. favorabil stagnării apei meteorice sau provenite din izvoare. Evapotranspiraţia redusă şi morfologia plană a unor mari sectoare din depresiuni au determinat un drenaj permanent deficitar. Inversiuni corespunzătoare ale vegetaţiei etalează molizi până în partea cea mai joasă şi pâlcuri de brazi şi fagi pe rama (mai înaltă) a depresiunilor. în M. Munceii Tulgheşului.a. se implică puternic în procese geomorfologice de deplasare în masă.Bârsei.Rodnei şi pe suprafeţe mai restrânse în M. M.Rodnei şi destul de modeste în M. Relieful glaciar este destul de modest în Carpaţii Orientali. iernile mai reci. Particularităţile climato-hidrice şi fito-pedologice Datorită orientării lor meridiane (perpendiculare faţă de direcţia predominantă a dinamicii atmosferice) şi lăţimii destul de mari. iar stratul de zăpadă durează mai mult. Climatul faţadei vestice. El se grupează în complexe care diversifică şi complică morfologia glaciară din unele sectoare înalte. 2.Hăghimaş.

1. iar apele mici de iarnă sunt mai abundente decât pe versantul moldovean. În acelaşi sector nordic au mai fost colonizaţi germani din Slovacia (zipseri) şi polonezi. la 650 m. Dezvoltarea latitudinală apreciabilă (aproximativ 320 km) şi reducerea treptată a masivităţii de la nord (170 km lăţime) spre sud (90 km) introduc alte diferenţieri ale climei. cu pasuri la altitudine mai mică (şaua Vlădenilor. populaţia din Carpaţii Orientali este mai mozaicată sub aspect etnic faţă de alte regiuni carpatice. Lemnea. De asemenea. Asimetria distribuţiei precipitaţiilor se reflectă şi în d e n s i t a t e a m e d i e a reţelei hidrografice. M. M. în M.7 – 0. limitele etajelor şi subetajelor urcând sensibil de la nord spre sud. 2.Perşani.Vrancei pădurea mixtă de fag şi molid urcă pe alocuri până la 1600 m. sub administraţia austriacă. Bratocea şi Siriu). Pe versantul transilvănean zăpezile se topesc mai timpuriu. De asemenea. Pângăraţi (1256 m) şi Bucin (1287 m) pe şoseaua Piatra-Neamţ – Târgul Mureş (cu parcurgerea cheilor Bicazului).a). cel dintre Salva şi Vişeu ş.50 C a temperaturii medii anuale. Vatra Dornei.6 km/km 2 în estul Carpaţilor Orientali. dezvoltarea largă a depresiunilor. Bolovăniş. ca şi în alte depozite superficiale din lungul văilor se găsesc ape freatice abundente şi extrem de mobile. segmentul de cale ferată dintre Vatra Dornei şi Ilva Mică. port.Bârgău ş.Ciucului. În nord traversarea implică trecerea unei succesiuni de pasuri.Rodnei nu depăşeşte 1300 m. în structura pădurilor există o pondere mult mai mare a răşinoaselor decât în celelalte regiuni carpatice. XII-XIII : saşii în Ţara Bârsei (în faţa pasurilor Bran.Călimani (unde urcă turme ale localnicilor dar şi ale unor oieri din Mărginimea Sibiului).Această dificultate naturală explică şi întârzierea dotării sectorului nordic cu căi de comunicaţie moderne. spre exemplu. În ansamblul Carpaţilor Orientali. Braşovul. Viaţa urbană are de altfel începuturi vechi. ceea ce a stimulat şi cel mai mare volum al exploatărilor de material lemnos. ca aşezare minieră de la sfârşitul sec. apoi .Apuseni. Din această cauză şi viaţa pastorală a fost şi rămâne mai redusă decât în Carpaţii Meridionali.a). ca şi în Bucegi (unde pe platoul înalt şi pe culmile sudice vin turme ale săcelenilor şi brănenilor). care este de 0.a. Trecerile cele mai uşoare sunt în sectorul sudic. ucraineni (ruteni. multe pajişti din partea înaltă fiind formaţiuni secundare. liber şi treptat înainte de 1775. situaţie care corespunde unei diferenţe de 1. datorită colonizărilor organizate de statul maghiar în sec. cu terase. Maramureşului. orientarea reţelei de văi ş. în Ciuc (în faţa pasului Ghimeş) şi în Giurgeu (în faţa pasului Pângăraţi). în timp ce în M. reţeaua de aşezări umane. Comăneştii ş. În schimb. cu valenţe urbigene să fie mai mare decât în restul Carpaţilor (aşa sau format.activităţile economice Cea mai mare parte a populaţiei şi aşezărilor umane este concentrată în depresiuni şi în văile longitudinale largi. pe lângă dovezile arheologice. feudale. Prezenţa anterioară a românilor pe teritoriile locuite azi de secui şi până de curând de saşi este demonstrată.Rodnei şi M. secuii în Trei Scaune (în faţa pasului Oituz).a.9 km/km2 în vest şi nord-vest şi scade la 0. la altitudini comparabile. Archita ş.5 – 0. relativ mai caracteristică fiind numai în M.Opreanu. în M. Suprafaţa mai mare (35. ca şi de influenţele româneşti în obiceiuri. Favorabilitatea naturală pentru vetre de aşezări şi fertilitatea acceptabilă a solurilor nu sunt însoţite însă şi de o accesibilitate la fel de mare pentru transporturi. în Obcinele Bucovinei şi în Ţara Maramureşului au pătruns. în M. organizat apoi. Numeroasă şi deosebit de densă.Vrancei. Galbenu. Gradul de populare al plaiurilor înalte este mai redus decât în M. În aluviunile din şesuri şi terase. Carpaţii Orientali sunt şi azi mai greu de traversat faţă de celelalte regiuni carpatice.). tip de casă şi de poartă etc. create prin despădurire (în M.a. pasul Oituz la 865 m).4. Particularităţile umanizării. (S. Obcinele Bucovinei.484 km2).în care s-a păstrat cel mai bine fauna spontană de mamifere şi păsări de pădure. huţuli). mai înalte : Mestecăniş (1099 m) şi Tihuţa (1227 m) pe şoseaua Suceava – Bistriţa. au făcut ca numărul intersecţiilor naturale. 34 latura estică şi sud-estică (spre exemplu în M. XII. unde condiţiile de climă şi sol au permis practicarea timpurie a agriculturii. unele dintre ele fiind construite abia în perioada contemporană (spre exemplu.Vrancei) acestea se reduc la 10 şi chiar 7 l/s/km 2. variabilitatea climatică. dezvoltându-se mai întâi Rodna.). 1939). Spre exemplu. vegetaţiei şi solurilor. altitudinea mai redusă decât în Carpaţii Meridionali şi suprafaţa mare au favorizat dezvoltarea celui mai mare areal forestier din ţară şi din aria montană (60% din fondul forestier al Carpaţilor româneşti). suprafaţa pajiştilor alpine este mult mai redusă. de existenţa unei toponimii autohtone (Poiana. Populaţia. datorită paralelismului mai multor şiruri de culmi.

Comandău.078 loc.752 locuitori. Săcele. ca Slănic-Moldova (aproape exclusiv balnear). în Carpaţii Orientali trăia o populaţie de 1. Azuga (940 m).) în Ţara Bârsei.Călimani. Spaţiul relativ restrâns în profilul transversal al văilor a impus uneori alungiri exagerate (Comăneşti – 8-9 km). Sinaia şi Gheorgheni (850 m). datorită unui profil funcţional îngust.a. generând o densitate de 56 loc. Scutaru. Vlăhiţa. Zizin. Din acest ocol.) şi Prejmer (4. din roiri. bine adaptate la relief şi caracteristice tuturor văilor din partea central-estică.350 m în culoarul Bran-Rucăr. Joseni (5. numai prin amenajarea lacului Izvorul Muntelui fiind necesară strămutarea a 14. ca Hărman (3. Mureş) şi sate de plutaşi specializaţi. Acestea sunt de regulă şi satele cele mai mari. ambele adăugând însă în profilul activităţilor economice şi unităţi ale industriei textile). la izvoarele Trotuşului. cu timpul.a. Moldoviţa.986. Fabricile de cherestea şi-au format. contrastând cu altele. Bodoc. plafonul aşezărilor de vale ajunge la 1. Slănic-Băi.200 m pe Bâsca. cu peste 150 loc. Buşteni (890 m). C o n s t r u c ţ i i l e h i d r o e n e r g e t i c e au modificat mai puternic decât în alte arii montane reţeaua de aşezări. Multe oraşe sunt noi. între Bicaz şi Vatra Dornei). Miercurea-Ciuc. M. pe Caşin. pe Bistriţa.000. XIV – Piatra Neamţ. Dinamica actuală a populaţiei confirmă Carpaţilor Orientali menţinerea calităţii de arie de c r e ş t e r e. tot de talie mică. 35 Braşovul (1234). tipic pentru Ţara Bârsei-Trei Scaune. Piatra Neamţ. Deşi mai puţin caracteristice.) şi Ditrău (6. datorindu-şi statutul urban i n d u s t r i a l i z ă r i i (Bălan. Vaser. M. lipsite de văi largi şi depresiuni. valea Prahovei. Valorile m a x i m e sunt caracteristice pentru depresiunile care au îmbinat o industrie dezvoltată şi diversificată cu o agricultură intensivă. La recensământul din 1992. care au creat condiţii pentru dezvoltarea celor mai numeroase staţiuni balneare din ţară: Vatra Dornei. Astfel se explică şi faptul că în această ramură orientală se află cele mai înalte oraşe din ţară: Predeal (1040 m).a.Vrancei. creându-se la început aşezări temporare care. pe Bistriţa Aurie. sau Cavnic (aproape exclusiv minier)./km2). unele păstrând încă spre periferie o funcţionalitate a g r i c o l ă (Topliţa. Trotuş etc.749 loc. Acestea sunt aşezări d i s p e r s a t e cu gospodării risipite. ca şi din Bârgău.. Comăneşti. Pe fondul unei locuiri rurale cu caracter p e r m a n e n t. Gura Humorului etc. În depresiuni. în bazinul Dămucului. specializat în industrializarea lemnului. în unele sectoare aproape sau chiar peste 90% din populaţie trăind în mediu urban (Ţara Bârsei. Negrişoara.000 persoane. Izolat au existat şi orăşele stagnante. Maramureşului etc. Zărneşti. Cele mai multe astfel de sate sunt d i s o c i a t e. Ciuc. 1. Există însă sate de tip disociat şi în sectorul nordic. Sunt însă şi situaţii în care pe arii destul de întinse nu există oraşe şi nici măcar centre de revitalizare a reţelei. relativ recente şi provin. Tarcău ş.961 loc.) în Giurgeu. Malnaş. Multe sate de pe versantul estic.Majoritatea oraşelor au avut timp de decenii un d i n a m i s m deosebit (Braşov. în M. la peste 1. în Ţara Maramureşului (8. În ceea ce priveşte poziţia vetrelor. pe valea mijlocie a Bistriţei. M. Râşnov. Bistriţa. Poienile-de-sub-Munte (10. pe Bâsca mare ş. Cu cele 38 de oraşe în perioada actuală. sate risipite sunt doar în Ţara Dornelor. Săcele). Dorna. cu mai mult de 1. Pe lângă locaţiile menţionate. Moisei.400 m în Obcinele Bucovinei.500 locuitori.300 m pe marginea depresiunii Drăgoiasa etc. care să poată constitui nuclee urbane în devenire (spre exemplu. cu mai puţin de 500 locuitori. E x p l o a t a r e a f o r e s t i e r ă a contribuit la umanizarea Carpaţilor Orientali într-o măsură mai mare decât în alte regiuni carpatice. uneori depăşind 3.Leaota (sub 20 sau chiar sub 10 loc. Sunt aşezări mici.841 loc. care urcă destul de sus. au devenit permanente (Şesuri. Suceava. în special în bazinul Trotuşului şi pe Valea Bistriţei cuprind o însemnată proporţie de populaţie originară din Transilvania.365 m în M. colonii muncitoreşti proprii : Vaduri. a fost populată (relativ târziu) depresiunea mai înaltă şi mai rece a Dornelor.). sectorul central-sudic al Giurgeului şi pentru partea vestică a Ţării Maramureşului (valea Izei). Vişeul-de-Sus)./km 2. de asemenea. Moldova. De asemenea. mai pot fi întâlnite în M.561 loc. Necesităţi (şi posibilităţi reale) de îndesire a reţelei există. ca şi în depresiunea Întorsurii Buzăului. d i v e r s i f i c a r e a activităţilor economice a fost impulsionată de abundenţa a p e l o r m i n e r a l e. Carpaţii Orientali au avut şi cel mai intens plutărit (pe Bistriţa. unele arii depresionare mai izolate au asigurat o capacitate mai mare de rezistenţă autarhică ţărănimii libere – spre exemplu în ocolul Câmpulungului. Borsec. există şi a ş e z ă r i de p l a i.406 loc. Neagra Şarului. Tuşnad-Băi. ca M. în general.). cum sunt cele dintre Vatra Dornei şi Broşteni. dar care au făcut eforturi de diversificare a activităţii (Sângeorz. chiar dacă mai lentă în . 1. Ţara Bârsei-Trei Scaune şi Comăneşti.100 m pe Bistriţa Aurie şi la 1.Ciucului. mai fragmentat al depresiunii Giurgeului. ele reflectând gradul avansat de populare. depresiunea Comăneşti)./km2. Sighetul (1334) iar spre sfârşitul sec.Gurghiu-Harghita.). Carpaţii Orientali prezintă o r e ţ e a urbană mai d e n s ă decât cea naţională. Densităţile cele mai m i c i corespund masivelor montane bine împădurite. 1.).Bârgăului. specializat în valorificarea apelor minerale şi Nehoiu. Covasna. Sângeorz-Băi ş. absolut neobişnuită în ariile montane europene. În depresiunile intramontane din culoarul central predomină însă satul de tip a d u n a t.

Pângăraţi. Prundul Bârgăului. la Braşov. la Sighet.000 t/an) şi la Braşov. deşi multe unităţi s-au desfiinţat prin concentrarea producţiei. În deceniile trecute. mai ales din depresiunile dens populate ale Maramureşului şi Oaşului. în special cele de câmpie. Gheorgheni. construite în apropierea minelor. Vaduri şi Bâtca Doamnei).a. de fapt. angajat şi în importante acţiuni de retehnologizare. la Braşov.000.Bârgăului ). lacurile de pe Tărlung şi de pe Firiza. Industria materialelor de construcţie produce mari cantităţi de c i m e n t şi v a r. În ceea ce priveşte mişcarea m e c a n i c ă . Petrolul extras se rafinează la Dărmăneşti (rafinăria are o capacitate totală de 700. Sfântul Gheorghe). cea mai cunoscută este cea de la Feldioara. Mici instalaţii tradiţionale de producere a varului se păstrează încă pe valea Bicazului şi la poala Rarăului. Braşov. 36 ultimii ani. pe valea Trotuşului. noi hidrocentrale sunt în construcţie pe Buzău la Siriu şi Nehoiaşu. Moroieni şi Scropoasa). aceea a concentrării minereurilor în numeroase instalaţii de flotaţie. orientate spre confinarea la sursă a emisiilor de pulberi. În industria electro-energetică predomină hidrocentralele. Poiana Uzului pe Uz.000 t/an) şi intrând în ultimii ani sub administraţia concernului Lafarge. Târgul Secuiesc. Carpaţii Orientali se evidenţiază printr-un nivel al industrializării superior chiar celui al urbanizării. sau amenajate în barajele lacurilor de alimentare cu apă: Paltinu pe Doftana. medicamente din plante la Pângăraţi ş. în sate. Baia Borşa.a. la Bălan. uneori în foste arii de creştere (Ostra. Spre deosebire de regiunile extracarpatice. în Carpaţii Orientali se realiza 11% din producţia industrială a ţării. Agăş) şi Vişeului (Vişeul-de-Sus. Zărneşti. Piatra Neamţ). Sub aspectul activităţilor economice. Fundul Moldovei. Ghimbav. Trotuşului (Lunca-de-Jos. în forme atenuate. chiar pe fondul unor deficite migratorii (Ţara Oaşului. pe Dâmboviţa la Dragoslavele. Borşa). Foarte însemnată este în Carpaţii Orientali industria lemnului. Nehoiu. gruparea de la Bicaz-Taşca având cea mai mare capacitate din ţară (4. de la Măneciu pe Teleajen . Covasna. Industria chimică este destul de modestă : se produc coloranţi la Codlea (iniţial pe seama cărbunelui local). Termocentralele sunt mici. susţinută de cele mai mari exploatări forestiere din ţară. unele sectoare marchează însă în continuare creşteri. Baia Sprie. se mai menţin şi astăzi. sortare şi uscare a seminţelor de conifere. Argilele refractare sunt valorificate pentru producerea c ă r ă m i z i l o r r e f r a c t a r e în Ţara Bârsei şi în jurul său. Concentratele sunt trimise apoi pentru industrializare finală în alte unităţi din ţară sau se exportă. Foarte multe fabrici de cherestea se înşiruie şi astăzi pe văi.a. Gălăuţaş. la Braşov. Bălan). Acestora li s-au adăugat mari combinate de industrializare a lemnului. Miercurea-Ciuc. articole de cauciuc şi din mase plastice. Cea mai rapidă creştere a populaţiei s-a produs în zona de influenţă a Braşovului. Cristian.000. prin care se obţin anual aproximativ 7. Tarcău. . Băiuţ. pe de o parte deoarece numeroase unităţi industriale mici au fost dispersate în aria rurală. Azuga şi Comarnic. Ditrău ş. Moldovei (Frasin. Datorită bilanţului demografic permanent pozitiv. Herja. în perioadele trecute au fost foarte caracteristice migraţiile temporare pentru muncă. Este bine reprezentată şi industria c e l u l o z e i şi a h â r t i e I. care în perioada anterioară au avut un puternic şi complex impact negativ. mase plastice la Râşnov. M. Codlea. în special de răşinoase. Pietrişul din glacisurile piemontane ale depresiunii Ţara Bârsei-Trei Scaune se valorifică într-o mare întreprindere de p r e f a b r i c a t e din b e t o n. cele mai caracteristice ramuri industriale sunt cele bazate pe resurse proprii de materii prime şi energie. construite pe Bistriţa (Stejaru. În metalurgia neferoaselor nu funcţionează decât prima treaptă tehnologică.000 m3 lemn. m o b i l ă etc. Cavnic ş. cu unităţile de la Buşteni. în contrast puternic cu alte arii din ţară şi de pe continent. Gura Humorului). Comăneşti. p l ă c i f i b r o – l e m n o a s e. extrem de căutate pe piaţa externă.ca urmare a reducerii ritmului exploatărilor forestiere (în M. Tarniţa.. cu o populaţie care reprezenta 10% din totalul naţional. în zonele miniere Ostra şi Baia Sprie-Cavnic. Au existat însă şi sectoare de reducere a populaţiei. Ghimbav. Dintre fabricile de c ă r ă m i d ă şi ţ i g l ă . valea Caşinului) iar în ultimii ani reducerea ritmului exploatărilor miniere determină stagnări sau reduceri ale numărului populaţiei. pe Colibiţa şi pe Bistriţa mijlocie la Borca şi Poiana Teiului. la Pângăraţi. migraţii care. pentru exploatări forestiere şi pentru cosit. cea mai importantă fiind la Comăneşti şi funcţionând cu cărbune local.Vrancei-bazinul râului B âsca. Fabrici de mobilă de calitate funcţionează la Câmpulung Moldovenesc. Mai recent s-a realizat o instalaţie de obţinere a u l e i u r i l o r e t e r i c e din cetină. pe valea Bistriţei între Bicaz şi Piatra Neamţ. Gura Humorului. Gruparea este urmată de capacităţile de la Comarnic şi Braşov. în care pe lângă c h e r e s t e a se produc şi p l ă c i a g l o m e r a t e. Ialomiţa (Dobreşti. iar la Sadova a funcţionat o instalaţie de recuperare. mai ales pe văile Bistriţei (Vatra Dornei. iar pe de alta pentru că o bună parte din populaţia care lucrează în industria din oraşe locuieşte.

În cadrul celui de al doilea tip de agricultură zootehnia continuă să se menţină pe primul loc. Cultura i n u l u i alimenta mai bine în deceniile trecute topitoriile de la Joseni şi Reci. pe văile Sucevei. Ozun. c u l t u r i i p l a n t e l o r de c â m p şi p o m i c u l t u r i i. pentru lucrările agricole şi pentru transportul pe drumuri grele. pe suprafeţe mult mai mari. Sighet etc. cu excepţia ultimilor ani. Acolo se produc tractoare (unitatea asigura 87% din producţia naţională). fire diverse pentru tricotaje (la Braşov. mai . acele ramuri ale industriei t e x t i l e care folosesc pentru ţesături fire sintetice (spre exemplu. Sângeorz-Băi). sau derivând din descentralizarea unităţilor industriale din Braşov. sunt dominate tot de cartof şi plante furajere. în care cultura plantelor este neînsemnată. La Ferneziu funcţionează o instalaţie de bioxid de mangan electrolitic. Piatra Neamţ (utilaj agricol) etc. şuruburi etc. dar o proporţie însemnată a populaţiei active a fost permanent antrenată în activităţi agricole. Cerealele produse alimentează industria morăritului şi panificaţiei de la Braşov. în aceeaşi categorie de motivaţie funcţională. Culturile. Ghimbav. secară şi ovăz. Azuga. Nehoiu. Sfecla de zahăr se prelucrează la fabrica de zahăr de la Bod. Moldovei. Trotuşului ş. produse electronice şi de mecanică fină. dezvoltată în gruparea Braşovului. precum şi întreprinderile integrate de filatură şi ţesătură de la Gheorgheni şi Negreşti-Oaş. ca urmare a creşterii ponderii furajării cu plante cultivate. Bistriţei. Sânsimion şi Ozun. Gheorgheni ş. Baraolt. material rulant. Primul loc în cadrul acestei categorii revine industriei c o n s t r u c ţ i i l o r de m a ş i n i şi a p r e l u c r ă r i i m e t a l e l o r. Săcele (echipament electric pentru autovehicule). Câmpulung Moldovenesc. este cel cu predominanţă netă a z o o t e h n i e i. Structural. Lunca Câlnicului. uneori acoperind până la 60% din puţinul teren arabil (pe valea mijlocie a Bistriţei). capabile să absoarbă multă forţă de muncă şi să acopere în mod tradiţional o bună parte a necesităţilor de consum. rulmenţi. 37 Destul de restrânsă este şi siderurgia. Pe lângă acestea. dar are o pondere însemnată şi c u l t u r a p l a n t e l o r. obţinut pe baza minereului din bazinul Dornelor iar Baia Sprie este singurul centru de separare a wolframului din ţară. Miercurea-Ciuc (tractoare pe şenile). bumbac din import (ţesătoriile şi filaturile din Miercurea-Ciuc. Piatra Neamţ. Miercurea- Ciuc. fabrica de stofe pentru mobilă din Gheorgheni). Braşov ş.a. Sfântul Gheorghe (piese auto). plante furajere (trifoi). cea a berii de la Braşov. În creşterea animalelor se înregistrează o proporţie mai mare a porcinelor. iniţial pe seama oieritului tradiţional (la Braşov. Tohan (motorete şi biciclete). Cele mai recente unităţi au fost cele de la Gheorgheni. sau ţesături pentru confecţii (Târgul Secuiesc. agricultura a avut în Carpaţii Orientali o poziţie secundară faţă de industrie. camioane. Pe seama materiei prime de origine animală funcţionează fabricile de produse lactate de la Vatra Dornei. cu cel mai vechi şi mai important centru (al doilea după capitală) la Braşov. La Vatra Dornei funcţionează întreprinderi specializate în reparaţii de utilaj minier şi forestier. La altitudini mai mici pătrunde şi porumbul. În Obcinele Bucovinei. Sighet. Sighet. extrem de necesare în mica gospodărie ţărănească. Pieile sunt mai slab valorificate.a. multe dintre ele aflându-se în strânse relaţii tehnologice cu industria braşoveană. unde funcţionează şi herghelia de la Lucina. pe lângă bovine şi ovine. orz. Râşnov (scule). şi cele de produse din carne de la Piatra Neamţ. Pe suprafeţe mici se cultivă cartof.a. Urmează. Cartoful este materia primă pentru fabricile de spirt şi amidon de la Târgul Secuiesc.. În industria textilă este deosebit de caracteristică industria l â n i i. se înregistrează cea mai mare densitate a cabalinelor din ţară. planoare). În toată perioada postbelică. Se cresc în special bovine şi ovine. Pentru al treilea tip de agricultură este caracteristică ponderea comparabilă a z o o t e h n i e i. Braşov. de calificarea forţei de muncă. avioane uşoare. Primul. Ciuc). iar pe baza acestuia funcţionează industria produselor zaharoase de la Braşov. iniţiată prin uzina de fontă de la Vlăhiţa (acum închisă) şi reprezentată prin mici oţelării şi turnătorii de fontă care funcţionează pe lângă întreprinderile mecanice din Braşov. in. O astfel de agricultură se practică în sectorul estic al Ţării Maramureşului. Celelalte ramuri industriale s-au dezvoltat mai mult în funcţie de tradiţia meşteşugărească.). Sfântul Gheorghe. dar se adaugă destul de mult grâu. Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc). precum şi de linia politică a distribuţiei spaţiale mai omogene a producţiei industriale.a. capacităţi de prelucrare menţionabile fiind numai la Câmpulung Moldovenesc. Remetea. dar pe alocuri se menţin şi efective importante da cabaline. care avea 1000 locuri de muncă pentru producerea de electromotoare. marea carieră de dolomite cristaline de la Izvorul Mureşului asigură centrelor siderurgice din ţară mari cantităţi de fondant. se evidenţiază trei tipuri de agricultură. Sinaia ş. Vişeul-de-Sus. Topliţa şi Braşov. Acest tip este caracteristic pentru partea vestică. sfeclă de zahăr. Târgul Secuiesc şi Sighet (şuruburi). Centre mai mici sunt Ghimbav (pentru elicoptere. Sinaia (pompe de injecţie). în Ţara Dornelor. Negreşti-Oaş. utilaj industrial. producătoare de piese turnate pentru maşini-unelte şi de la Bogdan-Vodă. Azuga etc. Acest tip de agricultură este caracteristic marilor depresiuni din partea central-sudică (Ţara Bârsei-Trei Scaune. Covasna.

cristaline (cu înveliş sedimentar predominant carbonatic) şi de fliş.Harghita). care este reprezentată prin patru artere transcarpatice (Salva – Vişeu – Sighet. posibilităţilor de utilizare a terenurilor. M. 1.Bistriţei Mijlocii. transporturile au o însemnătate deosebită. rezultatul concret fiind exagerat de eterogen la nivel individual.Bârsei. dar şi arii întinse aproape necunoscute pentru turism (M.Gutâi. Braşov – Câmpulung (prin culoarul înalt Bran Rucăr.Ceahlău. climat) este foarte inegală.Tarcău ş. 816 m). M. legăturile transcarpatice sunt completate de şosele. aproape integral paralele. M. 1. Bicaz – Gheorgheni – Sovata (peste pasul Pângăraţi. definirea principalelor subunităţi se poate realiza prin aplicarea criteriului morfostructural. valea superioară a Oltului). În substratul g e o l o g i c soclul cristalin vechi aflorează frecvent. prin care cea mai mare parte a învelişului sedimentar mezozoic a fost înlăturată. Litologic este constituită din calcare triasic-jurasice şi conglomerate cretacice. 38 joasă şi mai caldă.Giurgeu. valea Bicazului.100 m). sinclinalul Hăghimaşului ş. marcate de „culoarul” Bârgău- Dorna.). Păltinoasa – Ilva Mică. Rarău şi M. 1.). îngustându-se treptat spre sud şi cuprinzând M.Maramureşului. frecvent în poziţie sinclinală.vulcanice. Fragmentar.040 m şi pasul Ciumârna. personalitatea geografică a marilor morfostructuri este exprimată concret prin cinci subunităţi.Bucegi.227 m). 1. Baia Mare – Sighet (peste pasul Gutâi.Rodnei. 2. Gruparea montană cu caracter de tranziţie spre Carpaţii Meridionali (a Bucegilor)6.5.287 m).Câmpulung şi – respectiv – valea Oituzului-pasul Oituz-depresiunea Braşov. între izvoarele Trotuşului şi defileul Oltului de la Racoş fundamentul cristalin şi.Rodnei. 1. M. 987 m). Târgul Ocna – Ciceu şi Comarnic – Braşov) şi de o arteră longitudinală (Braşov – Miercurea-Ciuc – Topliţa – Deda). învelişul său de sedimente mezozoice sunt fracturate.Harghita. Prin specificul lor acestea urcă la altitudini mai mari şi admit pante mult mai accentuate. 1. Întreruperea produce astfel două sectoare montane foarte inegale.Hăghimaş. Valorificarea turistică şi balneară a potenţialului natural (peisaj. 6 Divizarea Carpaţilor Orientali în trei subunităţi. M. care se desfăşoară între valea Tisei şi valea pârâului Şercaia. Târgul Neamţ – Topliţa (peste pasul Pătru- Vodă. Câmpulung Moldovenesc – Rădăuţi (peste pasul Trei Movile. Târgul Secuiesc – Oneşti (peste pasul Oituz. orientate NNV-SSE : Munţii axului cristalino-mezozoic. asupra dispoziţiei şi structurii învelişului vegetal.Perşani. 587 m).a. scufundate şi acoperite de magmatitele pliocen-pleistocene ale M. a Ţării Maramureşului. întreruptă în partea sa central-sudică de avansarea spre est a munţilor vulcanici. este inconsecventă criteriilor de regionare geografică.Maramureşului. 900 m şi pasul Sărmaş. în „grupa nordică” sunt incluse masive şi culmi cu o constituţie geologică (şi resurse minerale) diferită . . încă de largă accepţie. Săcele – Vălenii-de-Munte (peste pasul Bratocea. izvoare minerale. al solurilor. 1. Primul este situat între valea Tisei şi izvoarele Trotuşului. Munţii vulcanici. 2.500 m.272 m). ceea ce determină diferenţieri climatice importante.a. datorită activării puternice a modelării externe de către orogenezele alpine.256 m şi pasul Bucin. ca şi pentru Ţara Oaşului. desfăşurate V-E pe aproape 170 km şi având diferenţe ale altitudinilor maxime de 1. acesta se mai păstrează pe marginea estică a axului (sinclinalul Rarăului. 1. Vatra Dornei – Sighet (peste pasul Prislop. 985 m). 1. capabile să atragă fluxuri turistice importante (M. Negreşti-Oaş – Sighet (peste pasul Huta. Ulucul depresionar central. sub formă de lambouri şi petece (de acoperire). Ca pretutindeni. dar mai ales ca pentru o arie montană.Bistriţei Aurii. tipului de habitat şi structurii activităţilor economice. Munţii axului cristalino-mezozoic Catena centrală.290 m). M. M. Cu argumentarea anterioară a apartenenţei grupării montane a Bucegilor. cu efecte corespunzătoare asupra alimentării şi regimului apelor. M. Legăturile la distanţă sunt asigurate în primul rând de calea ferată. Astfel.Călimani.1. Vatra Dornei – Bistriţa (peste pasul Tihuţa. Reţeaua de căi ferate fiind destul de rară. O parte din această cuvertură de sedimente are dispunere anormală.Unităţi spaţiale Având în vedere consecinţele evoluţiei geologice şi paleogeografice a Carpaţilor Orientali. arii cu un grad mediu de dotare (M.105 m). M. M. Există arii cu o infrastructură adecvată. fiind de fapt un rest al pânzei transilvane.1. Miercurea-Ciuc – Odorheiul Secuiesc (peste pasul Vlăhiţa. valea Prahovei. La Sighet funcţionează şi principala unitate de semi-conservare a fructelor din Carpaţii Orientali.5. constituie o subunitate discontinuă.1. probabil. Munţii flişului. Al doilea constituie extremitatea sud-vestică şi este reprezentat prin M. Spre exemplu. M.416 m). spre exemplu. Caracterul acesta eterogen se repetă şi în cazul celorlalte subunităţi.

culmi mai scunde şi versanţi cu dinamică activă pe cristalinul epimetamorfic. NNV-SSE. Corespunzător aflorimentelor fundamentului cristalin mai dur s-au format culmi greoaie. ca unitate naturală.Maramureşului. Tectonica de înălţare a stimulat puternic modelarea fluvială. iar cele mai noi. micaşisturile. cu roci de construcţie şi izvoarele carbogazoase. ş. Celorlalte le corespund câteva corpuri subvulcanice. în el înscriindu-se majoritatea interfluviilor montane cu altitudinea de 1. antrenate inegal în cele mai recente mişcări de înălţare. altitudini de peste 1. prezentând culmi ample. Tisei Albe şi Ceremuşului Negru. C o n s t i t u ţ i a g e o l o g i c ă foarte variată a M. continuându-se până la culoarul format de văile Tisei.100 m . secţionarea cristalinului mezo-metamorfic generând sectoare de chei sălbatice (spre exemplu pe valea mijlocie a Vaserului). amfibolitele. au aspectul unui arc de cerc larg. ca şi pe rocile mai puţin rezistente din cuvertura sedimentară a pânzelor transilvană şi bucovinice. Datorită efectelor puternice ale orogenezelor alpine. depăşesc spre nord frontiera naţională.800 m şi versanţi în general stabili. cele mai importante sunt culmea Farcăului (1.800 m culmile montane reprezintă fragmente ale suprafeţei de nivelare Cerbu. Caracteristici morfologice şi vegetale alpine se realizează numai în M. dispuse într-o coardă ce subîntinde arcul de cerc – în Pop Ivan. orientat spre sud-vest. În sud şi sud-est se întind până la pasul Prislop şi valea Bistriţei Aurii. 39 care au indus formarea unui relief mult mai variat decât cel de pe roci cristaline. bicarbonatate.Novăţului. învelişului vegetal şi solurilor. În neogen şi cuaternar munţii aceştia au fost fracturaţi şi reîntineriţi prin înălţări puternice. Lostun.. Ca în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali.Metaliferi). orientate conform structurii de ansamblu. Suprafaţa de nivelare Mestecăniş. care se desfăşoară între confluenţa Vişeului cu Tisa şi confluenţa Ţibăului cu Bistriţa. sud-vest. mai înaltă. Culmea principală se înalţă până la 1. pe suprafeţe nu prea mari . monoton. a Ţării Maramureşului. muncei de 1. cele mai vechi fiind nişte bazalte şi dolerite triasice din sedimentarul transilvan (sincrone celor din sectorul montan mehedinţean şi din vestul M. atât sedimentarul paleogen cât şi cristalinul care şariază depozitele respective. masiv.957 m). andezite şi diorite neogene.a. este mai puţin clară. marne. calcare.Cearcănu ea secţionează.200 m. antrenând o mineralogeneză de tip hidrotermal (sulfuri complexe) şi hidromineralizaţii predominant carbogazoase. În rest predomină un peisaj de munţi mijlocii sau chiar mici. M. Dintre acestea. de vârste diferite. gre sii calcaroase. iar spre est valea Ţibăului îi separă de Culmea Ţapului. este mult mai larg dezvoltat. la 1.200 m şi versanţi extrem de instabili. Au rezistat foarte bine modelării externe rocile mezo-metamorfice. traversând această bară cristalină. în cazul conglomeratelor cretacice de Bardău (Pietrosul Bardăului). marnoase. din sud . cloro-sodice. şisturi disodilice. în bazinul mijlociu al Vaserului ş. O r o g r a f i c. ceea ce le-a creat un aspect de masive-blocuri.. care se menţin în cea mai mare parte la nivelul etajului forestier. conglomerate ş. fapt care explică diferenţele mari de altitudine dintre M.Maxim ş. păstrat fragmentar. Mestecăniş. r e l i e f u l munţilor cristalino-mezozoici se prezintă sub forma unor culmi paralele. relieful are caracteristici statice şi dinamice corespunzător diferite. ca şi o serie de roci magmatice.Rodnei şi M. predominant în fundamentul M. culmea Bardăului (între văile Ruscovei şi Vaserului).Perşani rămânând chiar sub 1. dintre care cel mai important este cupola masivă Toroiaga.900 m).1.). în culmea cu profil bine marcat Farcău-Mihailec. pe văile Câşla şi Secu. cu excepţia sectoarelor modelate glaciar.a. separate de afluenţii de pe dreapta ai Vişeului. care depăşesc 2.600 m – 1. feruginoase. cu zăcămintele de la Burloaia şi Baia Borşa. constituite din roci cu rezistenţă diferită (argile.200 m.Maramureşului a generat un r e l i e f diferit.957 m). Munţii Maramureşului . a cărei vârstă post-stirică (post-attică) este demonstrată de faptul că în M.000 m şi aproape toţi ceilalţi munţi (1. Acelaşi reflex petrografic este caracteristic şi pe văile râurilor.a. cu toate consecinţele lor asupra modelării reliefului. iar rocile slab rezistente lăsând loc .a. deşi adaptarea la structură este mai puţin evidentă decât în subunitatea de fliş.937 m în vârful Pop Ivan şi trimite prelungiri radiare spre sud-vest. Pe complexele de fliş cretacic. masive. culmea Toroiaga (între văile Vaser şi Ţâşla) şi culmea Cearcănu (între Ţâşla şi pasul Prislop).Suhard.a.Rodnei. Vinişoru. uneori mai înalte. ş. calcice Şuligu. menilite. În sud-vest trec gradat spre partea estică.300 m.500 m – 1. nivelul post-romanian. la acelaşi nivel.Rodnei. cel mai vechi relief de modelare ciclică este nivelul post-attic Cerbu. pe gnaisele. microconglomeratice. greoi. Câşla.Maramureşului (1. astfel încât râurile şi-au împins obârşiile spre NE. pe valea Vaserului. După I. între 1. cuarţitele seriilor cristaline mezo-metamorfice. Primele au conservat altitudinea maximă din M.. situată între văile Repedea şi Ruscova.). în cazul complexelor argilo-marnoase (M. Acest ecart altitudinal destul de mare generează diferenţierile c l i m a t o –h i d r i c e corespunzătoare. din extremitatea nord-estică şi pe cele transgresive de fliş paleogen. marnocalcare bituminoase. M.Sârcu. învecinându-se cu M.

Poienirile. datorită convergenţelor morfologice induse de eficacitatea proceselor de crio- nivaţie subactuală şi actuală.Maramureşului este foarte mare.000 mm în depresiuni. minelor asociindu-li-se şi instalaţiile de preparare (concentrare) de la Baia Borşa. Se consideră că alunecările de teren de mare amploare. Masivul Rodnei este un puternic horst cristalin.a. de mici dimensiuni. tipică fiind cea de la Poienile-de-sub-Munte. Vaserului şi Ruscovei a rezistat. uneori mai greu identificabile. Faţă de caracteristicile pedologice generale ale ariei montane. Piciorul Caprei ş. În cuvetele de origine glaciară şi nivală s-au acumulat apele unor lacuri (Tăul Vindirelului. uneori excepţionale. La adăpostul masivelor forestiere f a u n a este mult mai bine păstrată decât în alte sectoare montane. construcţii de locuinţe. asigurând a p e l o r curgătoare o alimentare permanentă şi debite mari. în tipologia şi distribuţia spaţială a solurilor se remarcă (Secu. râs. a sulfului în unele sedimente oligocene ş. Dispoziţia stratelor în complexele sedimentare. 40 unor lărgiri depresionare. dominante în partea nord-estică. Pădurile de conifere (cu molid. smârdar. Activităţile economice tradiţionale.. U m a n i z a r e a este mai puţin intensă. în Podul Cearcănului ş. într-o prelungire a flişului paleogen. a andosolurilor (formate sub vegetaţie subalpină şi frecvente la altitudini de peste 1. În zootehnie. brad. cu ierni lungi de peste o jumătate de an şi cu zăpezi abundente.).a. în lungul cărora M.Cearcănu (Cearcănu.650 m – 1. s-au făcut însă mai ales la acest nivel subalpin.a. iniţial oieritul a fost predominant.700 m în Toroiaga. Sunt însă numeroase exemplare de urs. au fost declanşate în condiţii periglaciare pleistocene.Rodnei domină Ţara Maramureşului şi contactează gradat Dealurile Năsăudului. dintre care una foarte nouă (colonia minieră de la Baia Borşa). cu tufărişuri de jneapăn. în cristalin. ienupăr. lostriţa. În Poienile-de-sub-Munte şi la Repedea.a. despăduriri abuzive care reactivează mase de grohotiş ş. asimetric. Tăurile Bardăului). zadă şi tisă). În partea înaltă a tuturor culmilor care depăşesc 1. în mod spontan. dar insuficienţa reţelei de drumuri şi a capacităţilor de cazare (există un singur camping. Comanul). 1998) prezenţa unor rendzine cambice şi litice (pe aflorimente carbonatice. mistreţ. arin de munte. transportat pe căi ferate înguste în bazinul Vaserului (odinioară prin flotaţie) şi cu mijloace auto pe valea Ruscovei. iar pe culmi sunt de peste 1. Corespunzător condiţiilor climatice. deşeuri din prelucrarea primară a lemnului. mai scundă. Potenţialul turistic natural al M. munţii sunt acoperiţi aproape integral de o v e g e t a ţ i e forestieră. parţial stabilizate sub pădure. Lucrările de amenajare şi exploatare (construcţii de drumuri. În M. mai restrânse decât în alţi munţi. Relativa izolare. precum şi forme specifice de poluare/degradare a solului (datorate unor pulberi din halde. sate de vale. Spre obârşiile pâraielor sunt încă mulţi păstrăvi iar pe cursurile superioare ale Vişeului. modelarea glaciară şi periglaciară a creat circuri simple (în Farcău) şi chiar complexe de circuri (Pietrosul Bardăului). Hidromineralizaţiile generate de vulcanism se combină cu tipuri hidrochimice dominate de prezenţa fierului..Toroiaga (Baia Borşa-Burloaia şi Noviciori) şi a andezitelor. În rezervaţia naturală Cornul Nedeii – Ciungii Bălăsinii (480 ha) este protejat cel mai mare efectiv de cocoş-de-mesteacăn din ţară. satele menţionate (în special primul) având o populaţie extrem de numeroasă. mai sus de 900 m. cerb. ca şi despăduririle mai intense din ultimii ani. Cele mai importante dintre acestea sunt falia Dragoş-Vodă. se amestecă pe latura sud-vestică. în sud. au generat versanţi cuestiformi şi abrupturi structurale. pe Ruscova. Cr.Ţibleşului şi . ca şi de disponibilitatea scoarţelor de alterare (de pe cristalinul epimetamorfic şi de pe sedimentarul de fliş) pentru procese de deplasare în masă. orientat oblic faţă de direcţia generală a liniilor structurale din Carpaţii Orientali şi care a evoluat în cadrul unei reţele de fracturi profunde.360 m. Dislocaţii tectonice corespund şi limitelor de vest (valea Sălăuţei-pasul Şetref-Valea Carelor).700 m se dezvoltă un complex vegetal subalpin. care urcă dinspre Ţara Maramureşului uneori până la 1. ca şi stratificaţiile cristalinului. în Mihailec. sunt silvo-zootehnice. Sub efectul condiţiilor climatice din pleistocen. fenomene de poluare a apelor de suprafaţă şi freatice etc. spre M. Cele mai recente activităţi economice sunt exploatarea minereurilor neferoase din M. cele mai cunoscute fiind în M.a. C l i m a este aspră. S-a exploatat şi se exploatează încă mult lemn. ulterior trecându-se la creşterea preferenţială a bovinelor. localnicii sunt ruteni. la Poienile-de-sub-Munte) fac ca aceşti munţi să fie foarte puţin cunoscuţi. corespunzătoare unor valori medii multianuale ale precipitaţiilor care depăşesc 1. ca reflex al potenţării reciproce a influenţelor climatice atlantice şi boreale. ca şi spre contactul cu Ţara Maramureşului şi pe valea Ruscovei.400 mm.Maramureşului sunt numai trei aşezări permanente. haldare. cu fag. au provocat degradări ale versanţilor. Podul Cearcănului. predominante şi astăzi. deşi prin vânat abuziv au fost exterminate bovideele mari (ultimul exemplar de zimbru a fost vânat în 1852 pe valea Ţibăului). iar dintre păsări sunt destul de bine reprezentate tetraonidele. amenajarea iazurilor de decantare etc. specificul etnic/religios şi ocupaţiile de bază explică şi comportamentul demografic intens natalist. capra neagră ş. lup. în nord şi falia Someşului Mare.).).

săpate în roci magmatice şi tronsoane largi. Cel mai original efect morfologic este creat însă de calcarele (sedimentare) eocene şi de calcarele cristaline. în câteva interfluvii marginale.a. Lala).post-valahă). o serie de trepte structurale apar în profilul longitudinal al văilor glaciare. din care se orientează spre nord şi spre sud culmi secundare. În tot lungul culmii principale şi îndeosebi pe latura sa nordică se înşiră complexe de circuri glaciare (Pietrosul. accentuând pragurile şi producând cascade. amfibolite.1.000 m). structură complicată însă şi printr-o basculare generală N-S. de pe versantul sudic. Înscriindu-se în asimetria generală. pe care s-au produs fenomene de carstificare. Alcătuirea petrografică se impune în primul rând prin diferenţieri altitudinale. spre M. Precedate de o modelare fluvială intensă. andezite. Puzdrele.Ştiol şi la 1. În extremitatea vest – sud-vestică depozite sedimentare cretacic superior-paleogene în facies de fliş şi cutate – gresii. 1933. urmate de văi glaciare cu morfologie caracteristică (Pietroasa.Rodnei veritabile caracteristici alpine. pe care morenele frontale coboară pâ nă la 1000 m. între circul Izvorul Cailor şi Valea Fântânii. Galaţi. Stilul plicativ iniţial. cu aspect de custuri (mai puţin spectaculoase decât în Carpaţii Meridionali). sau Cerbu.Sîrcu. Izvorul Tăuşoarelor. Pot fi citate totuşi culmi pe structuri de sinclinal înălţat (spre exemplu culmea Corongiş. pe Valea Vinului) sunt caracteristice în sectoarele de calcare cristaline.Maramureşului. Cele mai clare sunt identificate la 1. Bila. distribuite pe un ecart altitudinal destul de mare şi uneori greu racordabile. unde pe faţă de strat a evoluat şi cea mai lungă peşteră din Carpaţii Orientali. Gargălău. cu adâncime de peste 240 m). Inăul pe micaşisturi). Vârful Laptelui. Culmea este marcată de vârfuri care nu coboară sub 2. iar sedimentarul din sud-vest fiind în mare parte înlăturat prin modelare externă şi generând culmi care abia depăşesc 1. orientat SV-NE. sinuoasă şi asimetrică.300 m. spre văile Vişeului.700 m. calcare.303 m în vârful Pietrosul) şi abrupte. Acumulările de gheaţă au fost uneori masive. culmile nordice sunt scurte. dure – micaşisturi. Ştiolul. Puzdrele. gnaise. T. ca şi caracterul de mare hog-back al abruptului nordic. pe acelaşi versant sudic. a unor magmatite intrusive mai vechi – granite. De asemenea. în bazinul Anieşului.Sîrcu. înalte (2. mai greu corodate. rocile metamorfice şi magmatice susţinând sectoarele cele mai înalte şi mai masive(Pietrosul şi Puzdrele pe cuarţite. cu o pondere mai mare faţă de M. masivul se prezintă sub forma unei culmi principale de aproximativ 50 km. ca şi tectonica de înălţare specifică horsturilor. dar şi în nord-est. care întrerupe marele uluc depresionar central. accentuată prin înălţarea generală determinată de orogeneza valahă. după L. Rebra. cuarţite. una dintre cele mai frumoase fiind pe calcare cristaline. Vârful Omului). I. explică altitudinile mari.800 m. în sedimentarul paleogen („depresiunile” Şanţ. ale masivului. post-attică). în special pe sedimentarul paleogen din vest – sud-vest (suprafaţa Bătrâna.250 – 1. din seria de Rebra-Barnar. valea superioară a Gersei). alungită pe direcţie est-vest. menilite. Bistriţei Aurii şi Someşului Mare (suprafaţa Rotunda – Mestecăniş .) separate de culmi îngustate şi ascuţite.Maramureşului şi M. O r o g r a f i c. efectele morfologice sunt mai puţin vizibile. Văile care separă aceste culmi sunt adâncite puternic (cu 600 m . ceea ce a perpetuat şi o diversitate de opinii asupra numărului şi vârstei nivelurilor respective (A. Prezenţa masivă a unor roci mezometamorfice.700 m – 1. foarte variate ca aspect.Morariu. 41 de est (valea superioară a Vişeului-pasul Prislop-valea superioară a Bistriţei Aurii-pasul Rotunda). Cu aceste motivaţii tectono–structurale şi petrografice complexe. Doline.Sawicki şi I. avenuri (Jgheabul lui Zalion. precum şi o serie de vestigii ale modelării ciclice. lapiezuri şi peşteri de dimensiuni modeste (Baia lui Schneider. Alternanţele de roci cu rezistenţă diferită au determinat evoluţia diferenţiată a văilor. calcare cristaline. Substratul g e o l o g i c este esenţialmente cristalin. 1961). Rocile epimetamorfice aflorează în special în partea central-sudică. cu supracutări înspre NE. producându-se chiar fenomene de . valea superioară a Someşului Mare se prezintă sub forma unei succesiuni de tronsoane înguste. şisturi bituminoase – acoperă transgresiv cristalinul. Cele care se înscriu în versantul sudic sunt prelungi. Deşi structural substratul este destul de diferenţiat. ultima numai cu gheţari de circ) au imprimat M.000 m (Rebra. i-a imprimat cristalinului o structură specifică. 1937. Spre exemplu. mai înaltă totuşi în NE faţă de SV. neobişnuite în Carpaţii Orientali. Inău ş. diorite şi a unor roci subvulcanice neogene – riolite. circuite hidrogeologice complicate etc. efectele glaciaţiilor cuaternare (trei faze .Inău. cu galerii ramificate pe mai mult de 11 km. r e l i e f u l prezintă asimetria spaţială şi altitudinală menţionată. dacite.Suhard.Nordon. susţinută şi de calcare cristaline) şi văi care mulează parţial structuri sinclinale (spre exemplu. primele două cu gheţari de vale. Rodna şi Maieru). mai puţin înalte şi mai domoale. dar mai ales în calcarele eocene din vest – sud-vest. în M.

a. Cormaia.-20C).700 m. caracteristice unor arii destul de întinse. se distribuie etajat şi asimetric. fapt care explică şi plafonul poienirilor pentru fâneţe destul de coborât. cu etajarea termică (4 0C.a. cu cel de la obârşia Văii Fântânii.Rodnei. în structura cărora se remarcă zadă şi tisă.2 m3/ha. cel puţin pe versantul maramureşan.750 m) exemplare de zâmbru.Sîrcu..400 m) pe versantul sudic.5-8. au asigurat condiţii climatice prielnice şi etajului alpin. 1988). În Rodna sunt numai 80 zile pe an fără îngheţ. Soldanella.d. cu o largă dezvoltare a pădurilor de molid. cu efect de spulberare a zăpezii spre nord-est şi de acumulare a ei în căldările glaciare adăpostite (spre exemplu. Repedea. mai bine dezvoltat decât în M. sau chiar 8 niveluri (I. cu creşteri naturale medii de 7. În pajiştea alpină sunt numeroase specii de Festuca. spre est. Silene. Puţin fertilă. umbelifere (Heracleum carpaticum). au fost recolonizate capra neagră şi marmota alpină. mistreţ. versantul nordic (Bătrâna. morfologie glaciară. resurgenţa de pe valea Telcişorului – cu arie principală de alimentare departe. modificate prin modelare glaciară în cursul lor superior şi aproape fără terase.m. Singura excepţie. pe trasee paralele. extrem de viguroase.2 km/km2 ) care drenează. Pentru conservarea întregului peisaj natural (aflorimente geologice.Lagopus mutus. Galaţi ş. Grohotişuri. îmbracă baza abrupturilor. Izvorul Băilor).). C l i m a M.). precum şi o serie de endemisme - caryophilacee (Lychnis nivalis). încă din perioada interbelică (1932) s-au constituit rezervaţia Pietrosului (ajunsă treptat la 6. Cele două domenii morfogenetice interferează. 1973). râs. Deosebit de active au fost (şi rămân) procesele de modelare crio-nivală. zimbri. extrem de active pe arealele despădurite din sectorul sud-vestic. Lala) şi cel sudic (Gersa. Fără posibilitatea reconstituirii fondului faunistic bogat al acestor munţi (în care până în secolele trecute mai existau bouri.300 m-1.1. care ajung până în marginea circurilor (de exemplu în circul Lala).400 mm). ierunca şi câteva exemplare de cocoş-de-mesteacăn. zăgani. lup. iernile sunt lungi şi aspre.Ichim şi colab. peste şea. pietre glisante şi terasete de solifluxiune se înşiruie şi se succed pe versanţi ş. vulpe. ca şi cele antrenate în circuitele carstice subterane. deosebit de interesante sub aspectul traseelor parcurse. Inăul.) completează volumul apelor de suprafaţă. cu păduri de amestec fag-conifere bine dezvoltate şi urcând până la altitudini mai mari (1. Gentiana. notabilă. 42 transfluenţă : se pare că gheţarul de sub vf. a precipitaţiilor (900 mm . puternic adâncite şi în general înguste. în cea mai mare parte active. cuvertura de s o l u r i montane este diversificată de caracterele rendzinice pe substratul carbonatic din vest – sud-vest şi de cele andice din sud-est. amploarea determinată tectonic a eroziunii în adâncime reducând condiţiile acumulării aluviunilor (ca şi ale păstrării morenelor laterale). în cadrul căruia se remarcă tufărişurile şi pajiştile subalpine cu jnepenişuri dense şi câmpuri de smârdar. potârnichi albe. V e g e t a ţ i a M. În cadrul acesteia se citează frecvent o pondere însemnată a componentei sud-vestice. compozite (Saussurea porcii). de zăpadă . cu asimetrii (N-S) caracteristice ale gradienţilor termici şi pluviometrici şi cu o dinamică a aerului din ce în ce mai puternică spre altitudinile mari.Maramureşului. vulturi pleşuvi ş.a. cu o extensiune mai mare a proceselor periglaciare pe versantul nordic şi în sezonul rece. Campanula. cu temperaturi medii care coboară sub -16 0C. izbucul Izei. iar dintre păsările deosebite cocoşul-de-munte. Altitudinile mari. . acumulări fluviale nu s-au identificat decât până la 20 m.Rodnei exprimă la valori maxime influenţa reliefului. Buhăiescu. Ştiol ar fi joncţionat. în Pietrosul). însoţită de 6 niveluri de terasă. predominant forestieră. în valea Gersei etc. alternând cu valuri şi torenţi de blocuri.(spre exemplu.400 ha şi evoluată până la regim de parc naţional). potcoave şi ghirlande nivale. Pulmonaria. Sub altitudinea menţionată. aceste soluri au fost favorabile numai pădurilor şi pajiştilor. până la altitudinea relativă de 200 m (I. o constituie valea Someşului Mare. morfogeneza este dominată de modelarea fluvială şi de procesele de versant. ansamblul purtând denumirea locală generică de „durzău” şi constituind habitatul preferat al cocoşului de mesteacăn. jder. care au diversificat şi complicat relieful glaciar din partea înaltă şi care domină întregul palier altitudinal de peste 1. Între apele subterane se remarcă cele cantonate în scoarţele de alterare groase de pe cristalinul epimetamorfic. elani. Pe Bistriţa Aurie.Rodnei se distribuie într-o reţea densă (!. Cele 23 de lacuri din circurile glaciare (Lala. al poziţiei şi caracterului resurgenţelor etc. Putreda. Cu excepţia celor de pe terase. cerb. Pe fondul climatic rece s-au menţinut şi o serie de relicte glaciare. Formele cele mai caracteristice ale reliefului fluvial sunt văile. Anieş. Rebra. Ca reflex al alimentării bogate şi relativ constante din ploi şi zăpezi. iar la limita superioară (în medie la 1. r â u r i l e din M. elemente de floră şi faună). Se menţin efective importante de urs.

iar în zootehnie predomină creşterea bovinelor. situată pe dreapta Bistriţei Aurii. Culmea Ţapului şi Obcina Lucina-Mestecăniş). în special în sectoarele uşor lărgite. spre SE valea Putnei îi separă de M. 1976. pledează însă pentru unitatea lor.Bârgăului. în Lucina.a. Exploatarea lemnului este foarte intensă.Rodnei rămâne totuşi strâns legată de valorificarea turistică a potenţialul său natural. în lungul văii Someşului Mare. Activităţile turistice sunt modeste. dolomite şi conglomerate mezozoice. de vârstă triasic-jurasic-cretacic inferior şi cretacic superior-eocen. cu reflex până în specificul umanizării.000 m.Rodnei. r e l i e f u l acestor munţi este masiv. flişului intern şi – respectiv – flişului transcarpatic. cu o singură arie depresionară. Caracteristicile lor de ansamblu. Roşu. la care s- au adăugat mai târziu exploatările de caolin de la Parva (cu flotaţie la Rebrişoara). ca şi o veche preocupare minieră (extracţia minereurilor de sulfuri complexe şi de pirită. Acestor activităţi li se adaugă culturi montane. orientate NNV-SSE : culmea Suhardului. prin îmbuteliere şi proceduri terapeutice. începută la Rodna şi Valea Blaznei din perioada medievală. Văile pri ncipale sunt adâncite mult sub nivelul culmilor (uneori cu pete 400 m).Rodnei.000 l/24 ore) la Valea Vinului şi Sângeorz-Băi. în parte Obcinelor Bucovinei. Culmile sunt netede sau foarte larg bombate.Savu. În partea nordică recentul oraş Borşa (păstrând accentuate caractere rurale) se disociază pe mai mulţi kilometri în lungul văii omonime. pe versantul sudic. Rodna. Anieş şi Sângeorz. bazată pe fâneţe. 1982 ş. capacităţile de cazare în aria montană propriu-zisă sunt insuficiente (cabanele de sub Puzdrele şi Pietrosu. foarte redus. culmile menţionate sunt atribuite de către contestatari în parte M. Telciu (pe Sălăuţa. argumentată în 1971 de către I. în NE culoarul de văi Ceremuşul Alb-Suceava superioară. Rodna). se repetă aceeaşi orientare silvo-pastorală din M. conglomerate. în N masivul Tomnaticul îi prelungeşte dincolo de frontiera naţională. între Cârlibaba.Valea Mare. impuse în primul rând de omogenitatea geologică (mai accentuată decât în unităţile precedente) şi de poziţia accentuat internă (au un singur contact. Cârlibaba. relieful are contururi mai variate.Sîrcu. nu s-au făcut amenajări pentru sporturi de iarnă (cu excepţia celor de la Borşa).Maramureşului. tot internă. în SV valea Coşnei îi separă de M. Munţii Bistriţei Aurii constituie o subunitate destul de controversată în literatura de specialitate. iar în partea sudică micul oraş Sângeorz-Băi are o funcţionalitatea predominant balneară. aflată între văile Ţibău. sulfuroase. Vârfurile cele mai înalte. fie integral negată (N. spre nord (spre exemplu. iniţiativa locală pentru turism rural ecologic este slabă.) şi unde densitatea medie ajunge la 40 loc/km2. se înşiruie sate mari . însoţite de terase (mai ales inferioare). cea mai înaltă (1931 m. Bistriţa Aurie şi Obcina Lucina-Mestecăniş (1588 m). cu flotaţii la Rodna şi Făget). greoi. Perspectiva economico-socială a M. Populaţia este majoritar românească. dar şi pe păşunile situate uneori până la 1. Şanţ. Identitatea ei (Culmea Suhardului.Bârgăului) sunt prezente roci sedimentare (dolomite. cabana „Farmecul pădurii” de pe valea Cormaia şi mica staţiune Sângeorz sunt mult sub nivelul potenţialului turistic natural al masivului). 1973). în parte M. destul de monoton. calcar cristalin (marmoră) de la Cormaia.Rodnei este redusă.).Moldova superioară îi separă de Obcinele Bucovinei. dacit şi andezit de la Valea Vinului. Conform unor criterii foarte diferite. marne). având aspectul unor defilee înguste. Drumurile de acces în masiv nu sunt integral marcate. aparţinând cuverturii mezozoice a cristalinului. iar ca distribuţie spaţială prezintă acelaşi caracter asimetric al datelor naturale : este localizată în ariile marginale. uneori .000 loc. Sub aspectul activităţilor economice. este semeţ. Relativ recentă este şi valorificarea. Numai în extremitatea nord-estică şi în cea sud-vestică (spre contactul cu M. pe treptele de terasă din lungul Someşului Mare şi al treptelor de piemont dinspre Ţara Maramureşului. O r o g r a f i c sunt reprezentaţi prin trei culmi. Anieş. cu debite de 140. a apelor minerale (bicarbonatate. până la confluenţa Ceremuşului Alb cu Ialovicioara.Maramureşului. în NV pasul Rotunda îi separă de M. cu precădere spre baza versantului sudic unde. Maieru (peste 5. spre exemplu Omul. Maieru şi de pe Valea Fântânii. carbogazoase. 43 U m a n i z a r e a M.Barbu. În consecinţă. P o z i ţ i o n a l.000 loc. Sunt foarte caracteristice la această altitudine. însuşi regimul de protecţie şi de acces în rezervaţia Pietrosul sunt slab controlate. este fie numai parţial acceptată (Al. Spre S domină Ţara Dornelor. Moldova şi Bistriţa Aurie. În constituţia g e o l o g i c ă domină rocile din seria epimetamorfică de Tulgheş. se înalţă peste suprafaţa de nivelare miocenă.). A. „văcăriile” (echivalent al stânelor). în vârful Omul). Doar văile Bistriţei şi Moldovei sunt mai largi. Pe aflorimentele de calcare.Bistriţei mijlocii. derivând din suprafeţele de nivelare Cerbu şi Mestecăniş. nu sunt organizate servicii turistice ghidate. culmea Ţapului (1661 m). rece şi umedă). Valeria Velcea. în special în comunele ale căror limite administrative trec culmea principală. calcare. peste 4. însă la un nivel superior celui actual.

Barnar (1. care au modelat un substrat destul de neuniform ca rezistenţă.734 m) între Barnar şi Neagra Broştenilor. cel mai probabil datorită deficitului de precipitaţii impus de poziţia internă. cu stânci izolate. În prezent lemnul extras se evacuează prin transport rutier. Locul principal în activităţile economice este deţinut de exploatarea lemnului. în vest domină aliniamentul de depresiuni din ulucul central – Ţara Dornelor. similară genetic şi parţial colmatată. cu excepţia unor cuarţite şi metatufuri. cu prelucrare primară la Iacobeni. iar în est valea Bistriţei. pădurile de conifere mai au pin. 44 ruiniform. Un drum transmontan leagă aşezările Cârlibaba şi Izvoarele Sucevei. Influenţele climatice vestice fiind mult mai slabe decât în M. În terenul agricol cele mai reprezentative sunt fâneţele. în regim de rezervaţie naturală. În afară de molid. una dintre acestea favorizând şi conservarea unui areal însemnat de Betula nana aflat. Condiţiile climatice destul de aspre şi solurile predominant forestiere nu permit decât culturi nepretenţioase. pe lângă satele de vale s-au format şi aşezării risipite de plai (spre exemplu. Grinţieşul Broştenilor (1. Răspândirea mare a cristalinului epimetamorfic a permis adâncirea destul de puternică a văilor . Din perioada administraţiei austriece au început şi exploatările minereului de mangan (lentile de carbonaţi din cristalinul de Tulgheş) din minele Arşiţa. este citată şi în culmea Ţapului. apar şi formaţiuni de fliş cretacic. munţii aceştia se desfăşoară aproape integral în nivelul pădurii de conifere.859 m) între Neagra Boştenilor şi Borca. Munţii Bistriţei mijlocii sunt limitaţi în nord-vest de valea Putnei. în prima parte a cuaternarului. piramide etc. Coşna ş. formate probabil în condiţii periglaciare. Se cresc bovine de rasă. O r o g r a f i c se prezintă ca un aliniament montan orientat NNV-SSE. S t r u c t u r a l şi l i t o l o g i c sunt alcătuiţi în cea mai mare parte din cristalin epimetamorfic de Tulgheş (şisturi sericitoase. O altă depresiune. cloritoase ş. Bilbor. Drăgoiasa. Altitudinile în general modeste nu favorizează climatic vegetaţia subalpină. Pietrosul Bistriţei (1. Sub aspectul v e g e t a ţ i e i.778 m) între Bărnărel şi Barnar. În schimb.791 m) între Bistriţa şi Bărnărel.758 m) între Borca şi Bistricioara.a. Lucava).) mai puţin rezistent. ale sulfurilor complexe (pirite şi calcopirite cuprifere). în trecut încă mai intensă. Pe faciesurile mai puţin rezistente ale cristalinului şi pe fliş. În M.a. În locurile cu apă stagnantă s-au format turbării oligotrofe. Sub vârful Omul se află o depresiune circulară. tisă şi zadă. culmea numită sugestiv Ouşorul (1639 m) domină aria depresionară alăturată. turnuri. cristalinul este acoperit de resturi ale cuverturii de calcare şi dolomite triasic-jurasice dispuse în structură sinclinală. Sunt foarte frecvente mantale de grohotişuri fixate. formate în legătură cu exploatările miniere (Iacobeni) sau cu cele forestiere (Şesuri). Budac (1.) are o răspândire subordonată.Stânişoarei şi M. de asemenea. R e l i e f u l predominant este generat de râuri. în herghelia de la Lucina). În extremitatea sud-vestică. În extremitatea sud-vestică a aliniamentului se află Munceii Tulgheşului (1. bazinele superioare ale Ţibăului şi Cârlibabei sunt sălbatice. în sud se întind până la valea Bistricioarei. U m a n i z a r e a este mai avansată în ariile marginale. sunt relativ noi.a.Rodnei şi M. în rezervaţia naturală Răchitaşul Mare este protejată cea mai mare suprafaţă cu Arctostaphylos uva-ursi din ţară (91 ha). foarte productive şi cabaline pentru tracţiune (cai huţuli.).Maramureşului. văile au sectoare scurte de chei (Moldova. La traversarea calcarelor şi a dolomitelor triasice.a. micaşisturi ş. datorită rigorii termice impuse nu atât de altitudine. Seria cristalină mezometamorfică de Rebra-Barnar (paragnaise. la Delniţa. brad.856 m) între Putna şi Bistriţa. în partea de vest a depresiunii Fundul Moldovei şi la izvoarele Sucevei). În Lucina. fagul nu pătrunde decât izolat. de la confluenţa cu Bistricioara şi până la confluenţa cu Colbul.551 m). cu pădure masivă şi lipsite de sate. De asemenea. când se şi plutărea pe Bistriţa Aurie. pe conglomeratele şi calcarele eocene din sud-vest. numai în culmea Suhardului. prin nordul Lucinei. fragmentat în masive de către Bistriţa şi afluenţii săi de pe dreapta : Giumalău (1. Unele sate. la Fundul Moldovei şi ale minereului de fier (impregnat în calcare şi dolomite triasice).Hăghimaşului. ca acelea de pe valea superioară a Bistriţei Aurii. mai ales în bazinele Moldovei şi Sucevei unde. apoi Colbul şi Izvorul Giumalăului îi marchează limitele cu M.Bistriţei Aurii glaciaţia cuaternară nu a avut efecte morfologice. Dadu. Nepomuceni. aflorând insular. prezentă doar pe suprafeţe restrânse cu jnepeniş. care îi separă de M. cât de aceeaşi poziţie în interiorul masei montane. la confluenţa cu Bistricioara. Spre sud-est. Grinţieşul Mare (1. între Breaza şi Botuş. s-au format depresiuni de eroziune diferenţială (Fundul Moldovei ş.Rarău.. pe suprafeţe foarte restrânse. în unele masive de pe dreapta Bistriţei. Cele mai rezistente roci sunt porfiroidele de Pietrosul. considerată de origine nivală. care străbat munţii de la NV spre SE sub forma unui dyke intrus în timpul orogenezei baikaliene.

este ocrotit cocoşul-de-munte. Numai marginal. ceea ce crea altădată mari dificultăţi plutăritului. cu măguri ş. pe Bistriţa. afin. Pe valea pârâului Borca sunt şi izvoare minerale carbogazose-feruginoase.Hăghimaş. 1968) aduc în plus argumentul unor elemente de rocă vulcanică prezente în depozitele sarmaţiene de la debuşeul extracarpatic al Bistriţei. în perimetrul unei arii de 210 ha. amont de gura Barnarului. Borca). din M. care a evoluat mai uşor în şisturile clorito-sericitoase ale seriei cristaline de Tulgheş. brad. în aria centrală a munţilor. Suprafaţa pliocenă Mestecăniş este mai fragmentată. Limita lor nordică este marcată de valea Bistricioarei. Cea mai interesantă (şi complicată) problemă a reliefului acestor munţi este evoluţia reţelei de văi. . Activităţile economice sunt cele tipic montane. Conform cercetărilor geomorfologice mai vechi (A. deşi nu prea înalţi. pin). Aceeaşi motivaţie litologică au şi cheile Barnarului. Barnar.Mayer. cât şi pe unii afluenţi (Neagra Broştenilor. confirmată de orientarea afluenţilor ei în lungul unor vechi culoare.000 m). pe văile Bistriţei şi Bistricioarei avansează pădurile de fag şi molid. prin despădurire au fost extinse mult pajiştile secundare. adesea cu aspect de plai. mai pitoresc.descris pentru prima dată în literatura geologică internaţională (Zirkel. În acelaşi sens pledează şi meandrele adâncite. în lungul văilor Bistriţei şi Bistricioarei. cât şi afluenţii săi (Barnarul. ca şi cele sulfuroase sulfatate (Broşteni. Neagra Broştenilor. munţii aceştia au fost accesibili mai mult în ariile marginale. Mai recente au fost exploatările de sulfuri complexe de la Barnar şi Grinţieş şi de oxizi de uraniu de la Crucea.544 m în vârful Prişca. iar spre nord-vest. pe latura vestică a Giumalăului. în interferenţă cu tufărişuri de jneapăn. cel dintre Chirilu şi Crucea. Substratul g e o l o g i c este alcătuit predominant din cristalin epimetamorfic de Tulgheş acoperit fragmentar. a fost instituit regim special de protecţie pentru Codrul secular Giumalău-Valea Putnei. pentru păşunat. Cercetările mai noi (I. pe cuarţite dure (Giumalăul) şi pe calcare cristaline (Budacul). pe metatufurile acide din seria de Tulgheş (Barnarul. în bazinul superior al pârâului Putna.567 m în vârful Piatra Şipoşului.500 m). Cele două înşeuări cărora le corespund 7 La originea petrotipului „ditroid” (sienit cu nefelin şi sodalit). datorită cărora v e g e t a ţ i a forestieră este aproape integral de conifere (molid. în vârstă de aproximativ 130 ani. la partea înaltă a versantului nord-vestic al Giumalăului. care străbat aproape perpendicular structurile cristalinului. În acest codru. R e l i e f u l este. Bistricioara). R. în special în Poiana Ciungilor.Nordon. 45 (până la 1. aceşti munţi domină depresiunile Borsec. orientate spre exploatarea (de veche tradiţie) a lemnului şi creşterea animalelor. Grinţieşul Mare). cu pereţi abrupţi. Înălţimile cele mai mari s-au conservat pe porfiroidele de Pietrosul (Pietrosul). fiind reprezentat prin culmi mijlocii şi chiar mici.Ditrăului).Donisă. 1931. ceea ce confirmă prezenţa bazinului ei încă din sarmaţian. spre est şi sud de calcare triasic-jurasice. foarte slab valorificate. creţişoară (Alchemilla vulgaris). Originalitatea constituţiei geologice este dată de prezenţa puternicului masiv de sienit nefelinic7 de la Ditrău. pe care se înşiră sate răsfirate.Ceahlău şi M. merişor şi cu o serie de plante cu flori. În ansamblu relieful este greoi. atât pe Bistriţa. în general. Grinţieşul Broştenilor. masiv. Borca. spre exemplu. spre nord-vest de formaţiunea vulcanogen-sedimentară a eruptivului neogen. tipice pajiştilor subalpine – degetăruţ (Soldanella montana). la Zugreni. La traversarea unor roci dure văile sunt puţin evoluate. din M. spre sud- vest obârşiile lor aflându-se dincolo de linia altitudinilor maxime. Deşi în mod natural vegetaţia subalpină n- ar fi putut acoperi suprafeţe prea mari. identificate pe suprafeţele de nivelare. spre vest şi sud-vest. a masivelor de pe dreapta Bistriţei. Atât Bistriţa. Pentru dimensiunile şi vârsta arborilor. Bistricioara) sunt orientate transversal. Giurgeu şi înşeuarea dintre depresiunile Giurgeu şi Ciuc.Tulgheşului. mai greu de identificat. între Giumalău şi Pietrosu). În est valea Putnei.a. cinci-degete (Potentilla auraea). Sub aspectul u m a n i z ă r i i.Voşlăbenilor) faţă de cea nordică (1. clopoţei-de-munte (Campanula abietina). pentru diversitatea şi vigoarea formaţiunilor vegetale din aria de interferenţă a pădurii cu tufărişurile subalpine. intrus în masa cristalină în liasic. în special în Giumalău şi Budacul. Relieful cel mai modest ca altitudine se află pe stratele de Bistra şi de Sinaia din flişul situat în extremitatea sud-estică. acelaşi caracter al văii repetându-se şi la Toance. pasul Pângăraţi şi valea superioară a Oltului îi separă de M. detaşată de eroziune din masa catenei vulcanice. Aceeaşi poziţie în interiorul masei montane explică asprimea condiţiilor c l i m a t i c e. Un peisaj morfologic mai variat. Pe o suprafaţă de 315 ha se află un arboret aproape pur de molid. lipsit de personalitate. însăşi Bistriţa. cu altitudini uşor mai mari în partea sudică (1. Munţii Giurgeului continuă spre sud axul cristalino-mezozoic. 1936) această situaţie se explică prin antecedenţa văii Bistriţei. deosebit de accesibile şi datorită aspectului de cupole largi în partea lor înaltă. Relieful de modelare ciclică este clar reprezentat la nivelul suprafeţei miocene Cerbu (1. dar şi sectoarele de vale largă ca. 1866). parcurgând tronsonul său cel mai îngust (în porfiroide. s-a format pe sedimentarul carbonatic din M. dar şi în partea înaltă.

Nu se constată diversificări morfologice nici pe insulele de calcare. pe depozite grezo-conglomeratice jurasic superior-cretacic inferioare. relieful carstic este relativ slab dezvoltat. larg vălurite.176 m. Bistriţei Aurii. pe stânga Moldovei şi Runcu-Bodea. Aflorimentele de roci mai dure în lungul văilor au determinat formarea unor mici sectoare de chei. este dominată tot de conifere. În cea mai mare măsură masa montană este constituită însă din cuvertura sedimentară. generând o mare varietate locală a reliefului. care închid spre sud-vest depresiunea (lărgirea) de la Câmpulung Moldovenesc. Valea Seacă. Spre sud-vest şi vest valea Bistriţei. variată. Spre depresiunile Giurgeu şi Ciuc. la Fagul Cetăţii (M. 1. cuarţie ş. şi epimetamorfic. preponderent carbogazoase. Voşlăbeni şi Lăzarea. piramide de dezagregare etc. pe dreapta râului). în cea mai mare parte ale sătenilor din depresiunea Giurgeului. Izvorul Alb ş. a cristalinului (calcare şi dolomite triasice. şaua Aluniş şi culoarul de văi urmat de Slătioara şi Brăteasa. folosite ca materiale de construcţii şi ca fondant în siderurgia din diferite centre industriale ale ţării. în care sunt cuprinse şi blocuri de calcar. spre bazinele Bistriţei. cu importante mineralizări de sulfuri complexe. mai puternic dezvoltată în cristalin.474 m în Bâtca Oblâncului). ca şi de deschiderea spre vest. Accesibilitatea permisă de altitudinile mici şi caracterul domol al culmilor a stimulat însă poienirea puternică. Pe o suprafaţă relativ restrânsă el reprezintă partea cea mai pitoresc individualizată a marelui interfluviu montan Bistriţa-Moldova. Masivul Rarău constituie un fragment deosebit de interesant al sinclinalului marginal extern al axului cristalin. Spre nord-est. În aceeaşi aureolă mofetică a catenei vulcanice. arin ş. În sectoarele mai înalte. F u n d a m e n t u l cristalin mezometamorfic.651 m în vârful Rarău) şi mai scundă în sud-est (1. în general la altitudinea de aproape 1. Datorită discontinuităţilor din masa de calcar. Vârfurile cele mai înalte au rezistat pe calcare (Rarăul. 46 pasurile Ditrău şi Pângăraţi nu coboară prea mult sub nivelul general al culmilor. pădurea fiind înlocuită pe arii întinse cu fâneţe. R e l i e f u l se prezintă sub forma unei culmi principale. Asprimea c l i m a t i c ă indusă de poziţia internă este uşor diminuată de altitudinea mai redusă. văile sunt puţin adâncite şi au versanţi domoli. Pietrele Doamnei ş. deschise în depozitele predominant argiloase şi argilo-marnoase de fliş. fiind orientată divergent. creşterea tradiţională a animalelor şi exploatarea lemnului au fost însoţite.302 m. gresii şi conglomerate jurasic superior-cretacic-inferioare). turnuri. iniţial masivă. rupte din depozitele mai vechi. Sub aspect economic. conturează limita faţă de M. în parte în poziţie normală (autohtonă). Este posibil ca unele turnuri de . repezişuri şi cataracte în albii. U m a n i z a r e a este destul de densă. jurasice şi cretacic-inferioare. 1. acoperite cu gospodării risipite şi hodăi de fân. Singurul element mai deosebit este peştera Şugău. Populaţia are o structură etnică neomogenă (români şi secui).Stâ nişoarei. Există o peşteră de mici dimensiuni şi greu accesibilă (Peştera Liliecilor) la baza Pietrelor Doamnei.a. spre văile Slătioara şi Brăteasa).Voşlăbenilor). culmile se înscriu în suprafaţa de nivelare Cerbu. în contrast cu sectoarele mai largi. cu peisaje ruiniforme. precum şi dintr-o masă de fliş grezo-argilos cretacic superior. satele s-au format atât în lungul văilor cât şi pe plaiurile înalte. înălţată între planuri de falie sub forma unei imense inversiuni de relief (sinclinal înălţat). V. există numeroase izvoare minerale.a. conformă în linii mari cu axul sinclinalului (NNV – SSE) şi cu dezvoltarea masivă a calcarelor. în jurul altitudinii de 1. în perioada postbelică.) într-o serie de muncei (Muncelul. mai înaltă în partea centrală (1. detaşate din masa de fliş. Modelarea externă a mai pus în evidenţă numeroase alte blocuri de calcare mai vechi. mesteacăn.Bistriţei Mijlocii şi M. Reţeaua de văi nu prezintă corespondenţe structurale. secţionată de micul defileu al Moldovei dintre Pojorâta şi Sadova şi de o serie de afluenţi de pe dreapta ai Moldovei (Mesteacănul. sculptate în calcare recifale masive din cretacicul inferior). în apropiere de Fagul Cetăţii. Izvorul Mureşului. formată în calcare cristaline. în parte în pânză de şariaj (pânza transilvană). mai scundă decât în ariile montane de la nord. iar spre sud-est valea Holda.a. Spre nord-est şi nord valea Sadovei şi valea Moldovei (în sectorul de la Câmpulung Moldovenesc) îl separă de Obcinele Bucovinei. de Tulgheş. în special pe flancurile cupolei sienitice de la Ditrău. văile pâraielor Colbu şi Piciorul Stânei şi valea Moldovei (între Breaza şi Fundul Moldovei) îl despart de M. afluenţi ai Suhăi Bucovinene. Se mai exploatează calcare cristaline şi sedimentare (la Sândominic. aflorează numai în zonele marginale (în vest.Mihăilescu (1963) identifică şi suprafaţa Mestecăniş.. rece şi umedă). cu concreţiuni de calcit şi aragonit. Mureşului şi Oltului. Această masă de roci sedimentare este dispusă într-o structură foarte complicată.500 m. şi de exploatarea sulfurilor complexe (în principal pirite cuprifere) din cristalinul de Tulgheş. către depresiunea Giurgeului (chiar dacă şi această este o depresiune internă. este dublată de o culme secundară. doar pe valea Bistricioarei prezentându-se sub formă de amestec al molidului cu fag. P ă d u r e a.000 m. spre valea Bistriţei şi în est. cu gnaise oculare de Rarău.a. încă insuficient valorificate. prelucrarea primară a minereului (concentrarea) realizându-se la Bălan.

în cuptoare mici. Predomină seria mezometamorfică de Hăghimaş-Rarău-Bretila. pe lângă cambisolurile brune eu-mezobazice şi spodosolurile de sub pădurea de conifere. pe sub şeaua Aluniş. C l i m a prezintă unele particularităţi determinate de poziţia mai estică faţă de axul Carpaţilor Orientali. în medie multianuală precipitaţiile nu depăşesc 910 mm. în amestec pe versanţii estici şi pe culmile mai scunde dinspre bazinul Moldovei cu fag. ca şi formaţiunea de wildfliş a cretacicului inferior. Todirescu şi Arşiţa Rea. reducând corespunzător efectele altitudinii asupra umezelii aerului.Giurgeului şi un culoar identic în est. spre partea înaltă a Rarăului şi din valea Moldovei. reprezentată prin păduri de conifere (molid. -7. M. activă şi în prezent prin dezagregare mecanică şi procese de solifluxiune. ceea ce măreşte efectul influenţelor continentale. care îi separă de M. în nord. Valea Rece şi cursul superior al Trotuşului. 2002). prima rezervaţie forestieră din ţară – Codrul secular Slătioara. care a creat haosuri de blocuri şi trene de grohotiş (în cea mai mare parte stabilizate). urmat de Pintic. având valori medii anuale de 2 0 C. folosit – în parte chiar de către localnici. Circulaţia turistică a fost stimulată prin deschiderea drumurilor modernizate care traversează masivul. cel vestic mai larg iar cel estic mai îngust. în pânză de şariaj. pe aflorimentele de calcar. de şosea. Spre sud se întind până la pasul Ghimeş. Se extinde pe versantul estic al vârfurilor Popchii Rarăului. sunt caracteristice areale de rendzine. pe lângă exploatarea pădurii şi creşterea animalelor (în special bovine de rasă) sunt importante şi exploatările de minereuri neferoase (sulfuri complexe) şi de baritină. Sub aspect g e o l o g i c fundamentul cristalin aflorează sub forma a două benzi puternice. ca şi pe văile unor pâraie – Pârâul lui Ion. Pe versanţii dinspre Bistriţa şi Suha sunt caracteristice satele de vale. repetă peisajul natural al Rarăului.80 C în august. unele endemice sau rare – papucul doamnei. dar într-o poziţie mai sudică. prin forme-martor (Rarăul.000 m – 1. cu exemplare deosebite de molid şi fag. unităţile principale fiind la Câmpulung Moldovenesc şi la Pojorâta. Depozitele carbonatice jurasic-superioare au o dispoziţie anormală. Ursului. la rândul său. Todirescu). dincolo de care se află M. Bâtca-cu-Plai şi Bâtca Neagră. acesta fiind. Importanţa turistică a Rarăului este sporită şi de poziţia nodală. Caracterul geliv al rocilor din substrat şi altitudinea modestă a masivului au fost favorabile numai modelării periglaciare. din valea Bistriţei. În partea înaltă sunt folosite ca păşuni. culoarul longitudinal de văi urmat de Putna şi de Oltul superior. Vatra Dornei etc. cu o asimetrie sensibilă între versantul sud-vestic şi cel nord-estic Specificul climatic se reflectă în structura v e g e t a ţ i e i.Rusu.100 m. tisă). pe Izvorul Alb. Partea axială a sinclinalului este din depozite mezozoice masive. frecvenţa oronimului „arşiţă”demostrând intensitatea despăduririi. încă din 1905. paltin. care permite excursii radiale. din care se disting calcarele şi dolomitele triasice şi jurasice. în special în sezoanele de tranziţie (C. include partea superioară a culmilor marginale dinspre bazinul Moldovei. Bistriţei mijlocii. suprafaţa Cerbu este identificată la 1. breccii şi klippe de calcar tithonic-neocomiene. În ansamblu. arbuşti şi multe plante cu flori. Ciurgău şi Slătioara.Ciucului. la 1. ca şi în Rarău. fiind petece de acoperire din pânza transilvană. tradiţionale – la fabricarea varului. Dămuc. spre Giumalău.600 m. La staţia meteorologică Rarău. care îi separă de masivul Ceahlău. ocupând o arie mai întinsă şi având o morfologie mai variată. prelungindu-se spre est pe culmile Bâtca Leşii. Acelaşi rol stimulativ îl are şi hotelul alpin de sub Pietrele Doamnei. constituită din argile şi nisipuri cu blocuri de roci diferite.70 C în ianuarie şi 11. Suprafaţa Mestecăniş. sau care îl înconjoară pe la est – Câmpulung-Stulpicani-Holda. gospodăriile şi hodăile sunt risipite în fâneţe. pe cele două flancuri ale sinclinalului. pe pârâul Chiril. la flotaţia de la Tarniţa şi apoi concentratul obţinut fiind trimis la Frasin. Pajiştile din Rarău sunt secundare. defileul de la Zugreni al Bistriţei. vulturică (Hieracium pojorâtense). iar în ariile mai joase pentru fâneţe. minereul transportându-se printr-un tunel de cale ferată îngustă. peisajul masivului fiind deosebit de atractiv. tulichină (Daphne mesereum). . distribuite spaţial în conformitate cu etajarea morfoclimatică şi asimetria climato- vegetală menţionată. În relieful de modelare ciclică. Pârâul Caprei. mesteacăn. Sub aspect economic.320 m) s-a organizat. în vest. 47 calcar să fie reminiscenţe ale unui endocarst prăbuşit.-V. iar temperatura aerului subliniază acelaşi continentalism. conglomerate. deschise în perioada postbelică. orientate NNV-SSE. Exploatarea principală este la Leşul Ursului. Rarăul este un masiv destul de intens u m a n i z a t Pe versantul dinspre valea Moldovei şi în aria cu relief scund dintre culmea secundară Runcu-Bodea şi culmea principală. Turismul este activ. pin. În aria Rarăului se exploatează şi destul de mult calcar. La nivelul acestei păduri de amestec (între 800 m şi 1. Munţii Hăghimaş sunt aşezaţi între valea Bistricioarei. În învelişul de s o l u r i. străbătută de aceleaşi gnaise oculare. foaie grasă (Pinguicula alpina).Tarcăului şi M. spre aceeaşi parte. căruia i s-a adăugat mai târziu rezervaţia naturală Todirescu. brad.500 m – 1. suprapuse în orogeneza austrică wildflişului. floare-de-colţ. pe valea Moldovei. Acoperă împreună o suprafaţă de 854 ha de pădure de amestec.

cu caracter de cuestă. Tectonica de înălţare şi acţiunea diferenţiată a modelării externe asupra substratului geologic foarte variat au dat Hăghimaşului aspectul unui mare sinclinal suspendat. cu multe lapiezuri. între Putna. de asemenea. Postaustric. cea miocenă secţionând sub formă de platouri structural-erozive (I. . prezentându-se sub forma unui ansamblu de culmi oarecum independente.Vithavaşul ş. la 1. pânza bucovinică. 48 ultima secvenţă sedimentară a unui alt domeniu tectonic. cea mai scundă. doline. cu pereţi verticali. la aprox. Piatra Singuratică. Alţi afluenţi parcurg. a Bicazului. între Bicăjel şi Dămuc se află culmea Dămucului. R e l i e f u l este relativ lipsit de unitate. Un rol important în formarea acestui sector l-au avut procesele carstice. care evidenţiază diferenţele de duritate ale rocilor din substrat.Bojoi.773 m). Carstul de suprafaţă este bine reprezentat. Hăghimaşul Negru (1. dolomitele şi conglomeratele. cu cataracte şi chiar mici cascade. între care se află înşeuări. În nord. Cel mai interesant aspect h i d r o g r a f i c este introdus de Lacul Roşu. se lărgeşte sub forma unei depresiuni. ai cărei arbori s-au păstrat în parte. ecranată spre vest de catena vulcanică. Aproape toate văile au orientare longitudinală.000 mm/an. care formează culmea Curmăturii. Tronsoanele cu versanţi în surplombe au evoluat din traseele unor cursuri subterane. în care se încadrează majoritatea interfluviilor secundare.000 – 1. pe atunci împădurite până în firul apelor. iniţial probabil mult mai masive.) sunt formate pe calcare jurasic-superioare sau pe conglomerate cretacice (Highişul). martori de carstificare (hum-uri). aşa cum sunt cele de la confluenţa Bicăjelului cu Bicazul. atât în prima parte a cuaternarului. în timp ce pe cristalinul epimetamorfic relieful este mai estompat. mantale groase de grohotişuri.. Culmea Dămucului. în apropiere de cheile Şugăului. ca rezultat al adâncirii puternice a reţelei de văi în consecinţa înălţării determinate de orogeneza valahă. nereuşind acordul de ritm al evoluţiei cu valea principală. altele extrem de active . Culmea principală (Curmătura. mai scundă (1.Suhardului înălţimile cele mai mari (Licaşul. amont de angajarea râului în cheile din sectorul inferior. pe versantul vestic al culmii Ghilcoşului. în special) rezistând mai bine la eroziune. dar endocarstul este greu accesibil şi puţin cunoscut. Flancul vestic al sinclinalului. la altitudinea de 1. care par să aibă o motivaţie tectonică (falii transversale). dominând printr-un abrupt impresionant (de peste 800 m). Pârâul Roşu.435 m).566 m). datorită grosimii mai mari a calcarelor jurasice. dovedesc rolul însemnat al proceselor periglaciare în geneza şi evoluţia reliefului. Lacul a inundat astfel pădurea. În lungul acestora sunt multe ruperi ale profilului longitudinal. ulterior îndepărtate parţial prin eroziune. destul de numeroase şi cu debite permanente dovedesc existenţa unor cursuri subterane importante.792 m în vârful Hăghimaşul Mare) este situată între văile Oltului şi Bicăjelului şi se continuă spre sud prin culmea mai scundă Naşcalat (1. în partea de est. cea de la Trei Fântâni. la sfârşitul pliocenului şi începutul cuaternarului. Bistricioara şi Bicaz se află M. petrificaţi prin silicifiere. Mai bine reprezentată este suprafaţa pliocenă Mestecăniş. înalţi de 200 – 400 m. unele încă mai spectaculoase (cheile de pe cursul inferior al Şugăului). în sinclinalul Hăghimaşului s-au depus conglomerate cenomaniene. este sculptată în wildfliş şi cristalin epimetamorfic. un mare lac de baraj natural.700 m. poziţia centrală menţionată şi altitudinea nu prea mare fac ca precipitaţiile să nu depăşească decât cu puţin o valoare medie de 1. unele stabilizate.Hăghimaş nu există relief glaciar.a. În schimb. probabil în consecinţa climatului mai sărac în precipitaţii din partea centrală a Carpaţilor Orientali. chiar depresiuni care au fost considerate polii (Poiana Albă) etc. Aceasta a barat văile mai multor pâraie din bazinul superior al Bicazului (Pârâul Oii. care se succed în lungul cheilor.200 m. orientată transversal şi secţionând structurile masive de calcare mezozoice într-unul dintre cele mai spectaculoase sectoare de chei din ţară. care uneau mai multe avenuri şi ale căror plafoane s-au prăbuşit. Sub aspect c l i m a t i c. Contrastează numai valea principală. cu orientare longitudinală. sectoare de chei. Licaşul şi Suhardul). Geneza cheilor pare să fie relativ recentă.675 m) iar spre est. ş. determinată de acelaşi impuls tectonic al orogenezei valahe. Evoluţia ciclică a reliefului a generat suprafeţe de nivelare. Suhardului (care culminează la nord-vest de Lacul Roşu în Licaş. 1971) culmea Curmăturii. săpat în calcare jurasic superior – cretacic-inferioare. Astfel au rezultat şi unele blocuri de mari dimensiuni. În M. 1. În lungul său se înşiruie cele mai mari înălţimi – Hăghimaşul Mare. În aceleaşi depozite friabile ale wildflişului. fiind paralele culmilor. valea Oltului. sedimentele mezozoice (calcarele. În M.a. format în 1837 prin alunecarea unei mase mari de argile cu blocuri. este mai înalt. aproape de Pârâul Caprei şi Munticelu. Pârâul Calului. cât şi în perioada actuală. valea superioară a Bicăjelului. Singurele accesibile sunt câteva peşteri mici – Toşorog. Uneori văile secundare rămân uşor suspendate. 1. Resurgenţele.

Învelişul sedimentar mezozoic este predominant calcaros şi dispus în petece de acoperire. la altitudinea de 900 m – 1. în Poiana Ală. spre izvoarele Trotuşului. asigurate de prezenţa masivă a substratului calcaros. s-a format şi staţiunea climatică. în nord. pe plaiuri. brad şi zadă). Antecedenţa este argumentată şi de . în special în aria de la izvoarele Trotuşului.Văile sunt adâncite cu 200 m – 500 m dar versanţii sunt domoli. În extremitatea sudică sunt iviri de pirite cuprifere (în continuarea structurilor din M. Bogata). cu gospodării izolate în fâneţe.Gârbova) şi în sud-vest (în prelungirea celui din partea nordică a Făgăraşului). Ocupaţia de bază constă în creşterea animalelor (ovine. iar culmile frecvent plane.294 m (Măgura Codlei).Harghita. cu posibilităţi de practicare a alpinismului şi sporturilor de iarnă. În legătură cu efectele morfologice ale acestei înălţări. gresii şi conglomerate asemănătoare celor din Bucegi. Nu este valorificat nici potenţialul agroturistic al ariei montane de la izvoarele Trotuşului. Sectoarele respective au culmile cele mai înalte (Măgura Codlei) şi formele de detaliu cele mai variate.000 m. relativ înalt (vârful Cetăţii. Cea mai mare parte a fundamentului cristalin este acoperită de sedimente cretacic-superioare.a. cu aspectul unor cătune temporare (spre exemplu. O r o g r a f i c. Dămuc. pe calcare a evoluat şi un complex carstic – cheile Vârghişului şi o succesiune de peşteri.a. Sunt variate petrografic. aflorează numai pe suprafeţe restrânse.Făgăraş). Fundamentul cristalin. tronsonul transversal al văii Oltului între Augustin şi Bogata (defileul de la Racoşul-de-Jos) a fost interpretat ca antecedent (N. Pe conglomerate este caracteristic un relief ruiniform. cu deschidere pe versanţi. R e l i e f u l format pe acest tip de substrat este greoi. orientat în lungul unui vechi culoar de legătură între lacurile pliocen-superioare – pleistocene din Ţara Bârsei-Trei Scaune şi Depresiunea Făgăraşului. în special marne. bovine şi cabaline). de la Racoşul-de-Jos (Comana. Sunt însă şi numeroase aşezări risipite. are contururi şterse. locuind în grupări de stâne. sunt un ansamblu de culmi cu înfăţişare destul de diferită. în aria Lueta-Chirui. Putna) şi în depresiunea Trei Fântâni. pe platourile din culmea Curmăturii vegetaţia arborescentă nu mai rezistă temperaturilor coborâte şi vântului puternic. campanule. Agrostis tenuis ş. atractivă prin caracterul spectaculos al cheilor. Cele mai mari pajişti secundare. Pe văile Bicazului şi Bistricioarei înaintează şi arborete mixte de conifere şi fag. Pe stâncile de calcar cresc floarea-de-colţ. 1. Pe lângă solurile zonale (soluri brune acide şi spodosoluri). 49 Cea mai mare parte din v e g e t a ţ i e este constituită din pădurea de conifere (molid. Etnic populaţia este mixtă (români şi secui). între 107 m şi 3-8 m altitudine relativă. pentru unitatea de la Bicaz-Taşca. structurale. este foarte puţin cunoscută. Relieful format pe eruptiv se prezintă sub forma unor platouri aproape plane. accesibilă pe şoseaua modernizată construită încă din perioada interbelică.000 m). pentru păşune. Din abrupturile lor marginale se detaşează coloane prismatice. în apropierea lacului. unde s-au format sate răsfirate. 1929). Aspectul plan al intefluviilor montane a sugerat prezenţa suprafeţei de nivelare Poiana Mărului (echivalentă nivelului Mestecăniş). bazalte. redusă. formate din asociaţii de Festuca pratensis. Spre păşunile din Hăghimaş vin şi acum păstori cu turme de oi din Mărginimea Sibiului. Constituţia g e o l o g i c ă este extrem de complexă. dintre Hăghimaşul Mare şi Hăghimaşul Negru). dotată cu o singură cabană modestă (la Piatra Singuratică) şi numai temporar accesibilă. se dezvoltă pe suprafeţe apreciabile soluri brune eu-mezobazice şi rendzine. aparţinând atât formaţiunii vulcanogen-sedimentare. în ansamblu. Valea Şercaiei îi separă de Carpaţii Meridionali (M. cât şi erupţiilor subaeriene (andezite. integral epimetamorfic. apoi de nivel industrial a calcarului. iar în NNE trec gradat spre M. U m a n i z a r e a este avansată. Numai în extremitatea sud-estică se realizează altitudinea de 1. demonstrând acelaşi caracter recent al înălţării (romanian- pleistocen) şi în M. În partea cea mai înaltă. detaşate prin înşeuări şi ale căror altitudini au valorile cele mai reduse din tot axul cristalino-mezozoic (950 m – 1. în partea central-vestică (M. fiind înlocuită de tufărişuri subalpine.104 m. În treimea lor nordică sunt traversaţi de Olt. în centrul Perşanilor). Turismul este destul de intens pe valea Bicazului.Giurgeu). În seria ocupaţiilor urmează exploatarea lemnului şi exploatarea iniţial locală. Produse ale magmatismului neogen-cuaternar acoperă cristalinul pe arii însemnate. tufe de Saxifraga ş. se află în partea sudică a munţilor. estompate. pin – în special pe substrat calcaros. în schimb. specii de garofiţe sălbatice. între Ţara Bârsei-Trei Scaune şi Depresiunea Transilvaniei. Munţii Perşani.Orghidan.. prin originalitatea Lacului Roşu şi a peisajului.Apuseni. în special pe văile marginale (Trotuş. Culmea Curmăturii. se desfăşoară pe direcţie NE-SV. Pârâul Caprei. cum sunt cele dinspre valea Oltului. tufuri bazaltice).Perşani. Pajiştile sunt însă extinse artificial. vest şi nord. În nord. Pe alocuri aceasta este acoperită cu depozite lacustre din pliocenul superior. prefigurând mozaicul petrografic al M. izolaţi în sud-vest prin expansiunea eruptivului neogen. La 930 m. în special în sud-est.

argile. între şeile Vlădeni şi Rica.Baiului. Bogata. sunt munţi m i c i şi m i j l o c i i. 1982. la nord de şeaua Rica.Făgăraş-Sibiu. alteori sub forma unor inversiuni de relief).900 m. A fost exploatat şi un mic zăcământ de cărbune liasic (epuizat) lângă Codlea. Poiana Mărului (peste 3.Savu.5. largi. datorită poziţiei lor pe latura vestică a Carpaţilor Orientali. 1965. Condiţiile c l i m a t i c e ale Perşanilor diferă mult de cele din restul axului cristalino-mezozoice.Vrancei. delimitate de văile principale sau de unele depresiuni tectonice ori erozive şi situate pe latura externă a Carpaţilor Orientali . Al. cu altitudinile cele mai frecvente de 1. conglomerate.Tarcău. calcar (de la Codlea. şeaua Rica (650 m) la izvoarele pârâului omonim. liniile menţionate (culmi şi văi) fiind în general longitudinale (uneori conforme.Ciucului. M. U m a n i z a r e a este avansată.). M. urmată de drumul naţional şi magistrala de cale ferată Braşov. şisturi. ca şi de prezenţa teraselor. numai în Ceahlău. M. foarte caracteristice asimetriile morfologice. de care se leagă începuturile industriei coloranţilor şi mătăsii artificiale de la Codlea. Comana). la altitudinea de 1. unde a evoluat cel mai bogat relief carstic din aceşti munţi. Versanţii au rămas însă bine împăduriţi. M. devenit obiectiv protejat.000 mm.000 m (suprafaţa Poiana Mărului). cu predominarea reliefului dezvoltat pe conglomerate cretacice şi pe lave bazaltice şi M. versanţii abrupţi corespund unor structuri de hog-back sau de cuestă.Stânişoarei. iar formele proeminente sunt susţinute de rocile cele mai dure (conglomerate cretacice de Ceahlău. în dreptul golfului depresionar Vlădeni al Ţării Bârsei. Cel mai frecvent. Absenţa oricărui ecran montan pe direcţia de deplasare a maselor de aer de origine atlantică face ca altitudinea modestă a munţilor să nu aibă acelaşi efect diminuant asupra precipitaţiilor. culturi. Vegetaţia forestieră este destul de bine păstrată. iar în partea central-sudică cele româneşti urcă până la 500 m – 550 m în aria marginală a Perşanilor centrali. dar inegală ca distribuţie spaţială şi intensitate şi neomogenă sub aspect etnic. Ricăi. M. Vârghişului.100 m – 1. Sectoarele rezultate sunt (N. cu interfluvii netede.Orghidan.Cioacă. .gresii. determinate de direcţia dominantă a deformărilor tectonice şi de rezistenţa diferită a rocilor din formaţiunile de fliş. din extremitatea sudică. M. Parţial sunt valorificate izvoarele minerale carbogazoase de la Vârghiş. pe care geneza (prin mişcări tectonice de scufundare recentă şi puternică) a marii depresiuni interne Ţara Bârsei-Trei Scaune i-a izolat. gresii glauconitice de Prisaca.Ciucaşului. Vârghişului. pe lângă secţionarea produsă de Olt.1.Oituzului. M.a. Sunt.200 m.Ceahlău. în cadrul unei rezervaţii naturale (cu peşteri. M. Valeria Velcea. cele clorosodice de la Racoşul-de-Jos şi cele mezotermale de la Codlea (în staţiunea Căprioara de la poalele Măgurii Codlei). culturile (deşi tradiţionale) având o dezvoltare subordonată. acestea au fost modelate într-un substrat l i t o l o g i c cu alternanţe repetate (şi monotone) de roci sedimentare . şeaua Bogata (692 m) în centru. dominate cu aproape 300 m de către martorul calcaros al Măgurii Codlei. Se extrage bazalt (de la Racoşul-de- Jos. Munţii flişului Subregiunea munţilor flişului este reprezentată printr-o fâşie continuă de culmi şi masive. strâns cutate în fazele mai târzii ale orogenezei alpine şi înălţate puternic în pliocenul superior-cuaternar. la sud de şeaua Vlădenilor. livezi de măr. de asemenea.Obcinele Bucovinei. 2.000 locuitori) este tipică. În ansamblul montan. mai bine împăduriţi şi sunt risipite până la 1. Caracterul recent al acestor fenomene tectonice a indus şi raporturi mult mai consecvente de adaptare a r e l i e f u l u i la s t r u c t u r ă. Veneţia-de-Sus) şi argilă refractară (de la Holbav). M.800 m şi a gorunului sub această altitudine. 50 meandrarea adâncită a văii.Întorsurii Buzăului. cheile Vârghişului ş. A.Bodoc şi M.2. 2002) M. M. cu dominanţa fagului mai sus de 700 m . Ca şi cele secundare. Ciucaş şi Gârbova-Baiul trecând peste 1.Poiana Ruscăi. În ansamblu.Unica excepţie poziţională este introdusă de M.Baraolt.000 m pe platourile din sud. gresii silicioase de . urmată de şoseaua Braşov-Sighişoara. cu gospodăriile izolate printre fâneţe. unde accesibilitatea morfologică pentru locuire a determinat despădurirea timpurie şi puternică a platourilor. M. ceea ce a creat un peisaj asemănător celui din partea de est a M. o serie de înşeuări transversale au acelaşi efect de decupaj spaţial – şeaua Vlădeni (685 m). marne. până la altitudinea relativă de 50 m – 60 m (Oltul fiind însoţit în aria depresionară din amont de terase care ajung până la 90 m – 112 m altitudine relativă). spre nord- vest. afluent al Vârghişului. În aspectul lor general frapează paralelismul majorităţii liniilor morfologice principale.Racoşului. Se cresc animale (bovine). cu excepţia părţii sudice.Buzăului.Poiana Mărului. În partea nordică aşezările secuieşti sunt disociate pe văile Oltului. În complex cu temperaturile medii destul de mari – 60C-80C – creează condiţii staţionale tipic favorabile pădurii de foioase. care ating valori medii de 750 mm – 1.

folosită iniţial ca păşune devălmaşă. micacee. Unitatea de Vrancea (constituită din calcare şi marne eocene.479 m) iar cele mai mici la ieşirea Moldovei (480 m) şi Sucevei (460 m) din munte. cu o pondere clară a coniferelor în nord (în special în Obcinele Bucovinei) şi a foioaselor în sud. Acestea sunt şi elementele cele mai obiective ale variantelor de regionare care includ sectoarele montane respective într-o unitate „sudică” sau „de curbură”.300 m în Obcina Feredeului şi 1. la ieşirile Sucevei şi Moldovei din munte. în relief păstrându-se numai cel vestic.Rarău şi de M. iar spre est domină Podişul Moldovei (Podişul Piemontan şi Podişul Sucevei) în lungul contactului Straja-Marginea-Solca-Soloneţul Nou-Cacica-Păltinoasa. Pe ramura vestică se află şi vârfurile Scoruşeţ (1.223 m). amont de confluenţa cu Putna şi aval de Frumosul ş. cu precipitaţii mai reduse (adesea sub 1.Bistriţei Aurii.a. mai independente. Obcinele sunt un ansamblu de culmi paralele (largi şi adesea netede în partea înaltă. În cea mai mare parte munţii flişului se încadrează în subetajul pădurii de amestec. cu reversul orientat spre vest şi format dintr-o succesiune de culmi monoclinale a căror altitudine scade în aceeaşi direcţie. Obcinele Bucovinei depăşesc spre nord valea Sucevei şi frontiera naţională.a. Rocile moi au generat arii mai coborâte (văi. spre est. deversat peste solzul următor. prezentă în Obcina Feredeului. cu aspect de defileu. alcătuite din roci detritice (gresii. şisturi disodilice (faciesurile de Kliwa şi de Fusaru). de Doamna şi de Bisericani).100 m în Obcina Mare).a. gresii carbonatice în strate subţiri ş. fiind prezentă numai în semiferestrele Putna şi Humor. marno-argile. culoare depresionare – depresiunea Moldoviţei în ansamblu formată pe oligocen moale. în lungul căreia flancul estic este scufundat. Obcina Mare corespunde unui anticlinal deversat spre est.200 m (1.Barbu. Cea mai unitară este Obcina Feredeului. a obştii).a. Spre vest şi sud valea Moldovei şi valea Sadovei le separă de M. crustale. În Obcina Mare (incluzând şi Obcinele Moldoviţei. constituit din gresii. care imprimă caracteristica morfologică generală a unităţilor de relief principale. sunt caracteristice complexul litologic cretacic al şisturilor negre (pelite negre cu intercalaţii de gresii glauconitice. Din punct de vedere c l i m a t i c. marne. ca în M. dure). 1. urmat de argile roşii şi verzi. poziţia estică şi sud-estică în cadrul Carpaţilor Orientali introduce nuanţe mai continentale.a.). 1. Fruntea flişului de Audia îl domină pe cel senonian-paleogen al unităţii de Tarcău din depresiunea Moldoviţa.Întorsurii ş. În unele grupuri montane scunde din sud coniferele lipsesc aproape complet. sub formă de cute-falii (solzi) şi de şariaje.a. când culmile s-au păstrat pe roci mai dure din axul sinclinalelor (colinele din partea centrală a depresiunii Moldoviţa ş.) şi f a u n ă (scorpionul – Euscorpius carpaticus ş.Baraoltului. în facies de Fusaru. cu axul afectat de o importantă falie inversă.000 mm/an) şi cu amplitudini termice mai mari. Pe versanţii sud-estici ai M. În unitatea de Audia. Spre exemplu. în care şi văile au înaintat greu. condiţionat de tectonica flişului şi de alternanţele litologice. argile).d. şi spre est de gresia eocenă de Prisaca-Tomnatecu.Vrancei şi M. de M. O r o g r a f i c..493 m şi Paşcanu. Altitudinile cele mai mari sunt în Obcina Feredeului (vârfurile Vejul Mare. ajungând până în valea Ceremuşului. Altitudinea medie este de aprox. 1.Buzăului efectele dinamicii foehnale a aerului combinate cu cele determinate de influenţele climatice continentale şi cu cele produse de poziţia latitudinală mai sudică permit prezenţa unor elemente submediteraneene în v e g e t a ţ i e (liliacul sălbatic ş.). gresii oligocene ş. pe fracturi direcţionale superficiale şi profunde. M. calcare şi marne eocene (litofaciesurile de Tarcău. săpate în roci slabe (argile. ulucul Ciumârna-Săcrieş – pe marno-argile eocene şi disodile oligocene ş. Tarcău şi Vrancea. Bobeica (1. o arie colinară centrală şi valea Moldoviţei.) este în cea mai mare parte acoperită prin deversarea spre est a unităţii de Tarcău. Există ansambluri de hog-back corespunzătoare succesiunilor de solzi. Obcina Feredeului este un mare hog-back. În general culmile corespund unor structuri anticlinale iar văile şi lărgiri ale lor unor sinclinale Există însă şi inversiuni de relief. separate prin culoarul depresionar larg al Moldoviţei. conglomerate. iar depresiunea Moldoviţei este un complex morfologic. la rândul său destul de diferenţiată morfologic (N. 51 Kliwa etc.a). în succesiuni ritmice şi puternic tectonizate.Stînişoarei. care se păstrase unitară pe mai mult de 25 km.). Pe rocile . În constituţia g e o l o g i c ă a Obcinelor s-au identificat unităţile tectonice ale flişului de Audia.a) .). iar văile parcurg axe de anticlinal (Moldoviţa.m. Obcinele Humorului) culmile sunt mai distanţate. valea Moldoviţei între confluenţa cu Putna şi Frumosul – pe gresii micacee friabile. gresii silicioase. R e l i e f u l dominant este structural şi litologic.208 m) ş. Solzii strâns imbricaţi ai flişului de Audia sunt deversaţi spre est iar gresia de Prisaca apare sub forma unei digitaţii care se îngustează spre sud-est. O falie secundară în partea central-sudică determină o bifurcaţie a culmii. prin văi înguste. Obcinele Brodinei sunt constituite şi ele dintr-un ansamblu de culmi (transversale faţă de precedentele).a. 1976). format dintr- un uluc de contact cu Obcina Feredeului. care contrastează cu sectoarele largi.

Ca efect al climei.mezobazic spre sud-est. de la 60 C la 20 C.a. 9 pe Moldova şi Moldoviţa). a p e l e pâraielor şi râurilor (Sadova. Acest nivel se află la altitudini de 700 m – 1. Pajiştile secundare din nivelul pădurii de molid au asociaţii de păiuş şi iarba câmpului. Moldoviţa (1443). Frumosu ş. ienupăr. Pe calcarele senoniene şi pe calcarele de Doamna din Obcina Mare sunt soluri rendzinice. în Obcinele Brodinei. pe Moldoviţa.a. Din sec. XV (Vama. În general sunt mai puţin extinse şi mai slabe în Obcina Feredeului. pe gresii silicioase de Kliwa. racordabile cu terasele inferioare şi mijlocii ale Bistriţei. Sunt 60-80 zile de iarnă şi numai 20-30 zile de vară. Corespunzător condiţiilor climatice şi de vegetaţie. Straja. fără să fie prea caracteristică. O suprafaţă destul de importantă este acoperită cu protosoluri aluviale şi cu aluviuni nesolificate. producând adânciri ale unor ravene până la 15 m. spre exemplu. prin infiltrările tolerate şi apoi organizate ale huţulilor (aşezaţi în special în Obcinele Brodinei – bazinul Argel şi spre izvoarele Sucevei) şi continuând prin colonizările din perioada dominaţiei austriece (austrieci din Tirol şi Stiria. în acelaşi nivel înscriindu-se şi partea înaltă a reliefului format pe semiferestrele flişului de Vrancea.Barbu.000 m altitudine absolută. pe contactul cu miocenul salifer pericarpatic. Relieful ciclic este reprezentat în Obcine prin „nivelul văilor”(N. în ulucul Ciumârna-Săcrieş şi mai ales pe contactul flişului Obcinei Mari cu miocenul pericarpatic. relieful depresionar atenuând această asprime climatică (50 zile de iarnă şi peste 40 zile de vară). Moldova. ca şi de despăduririle din cauze naturale şi artificiale produse în ultimii ani. cu precipitaţii mai bogate şi temperaturi mai coborâte. este mai frecventă în partea inferioară a versanţilor acoperiţi cu păşuni şi fâneţe.. XVI se adaugă Suceviţa. instalaţi pe toată valea Moldovei. În arealele cu drenaj deficitar din luncile râurilor mai mari şi de pe versanţii cu alunecări de teren se produc gleizări şi se formează soluri gleice.). la Vama. dar arealele afectate nu sunt prea mari.110 m. O reţea densă de aşezări este consemnată în documentele sec. Sub pădurea de molid. Gura Humorului. Relieful fluvial este reprezentat prin văile râurilor (puternic influenţate de specificul substratului geologic) şi prin complexe de terase (6 pe Humor şi Suceviţa. dar şi elemente subalpine – afin. Temperatura medie anuală scade în acelaşi sens şi în altitudine . 1976). V e g e t a ţ i a forestieră este dominată de molid în pădurile de pe versantul vestic al Obcinei Feredeului şi prezintă diferite amestecuri spre est. Mânăstirea Humor (1428). dar cu influenţe boreale în nord-vest şi continentale în sud-est. în depresiunea Moldoviţei şi în Obcina Mare. Suceava şi afluenţii lor sunt alimentate în proporţie de 60% din ploi şi zăpezi (pluvio-nival în nord-est şi pluvial-moderat în sud-est)şi de 20-40% din ape subterane. Argel. valoarea medie de 850 mm/an a precipitaţiilor se manifestă cu un plus de aproximativ 100 mm/an în nordul Obcinei Feredeului şi o reducere de 200 mm/an în sud-estul Obcinei Mari. În schimb. menţinându-se cu 200 m – 400 m sub nivelul general al culmilor şi cu 200 m deasupra albiilor actuale. cu altitudini relative de la 1 m – 2 m la 100 m . favorizate de rocile cu proprietăţi fizico-mecanice atât de diferite ale flişului. în Obcina Feredeului solurile sunt spodice.a. Lolium. XVII. în bazinul superior al Sucevei. Putna (1468). pe Putna. Vicov. Cele mai păgubitoare sunt alunecările de teren. conform condiţiilor climatice molidul se regăseşte la altitudini din ce în ce mai mari spre est.a. C l i m a Obcinelor Bucovinei are acelaşi fond central-european ca şi în cazul altor munţi din nordul Carpaţilor Orientali. Humorului ş. continuă şi deosebit de viguroasă de-a lungul timpului. Structura etnică s-a modificat începând din sec. În general. de molid cu fag în partea estică a Feredeului. în depresiunea Moldoviţei şi pe versantul vestic al Obcinei Mari. Condiţiile istorice şi economice au favorizat durabilitatea acestor aşezări de ţărani liberi din Ocolul Câmpulungului. dar spodosoluri se formează şi în Obcina Mare. de la Vicov la Păltinoasa. Moldoviţa. Este considerat fragment al suprafeţei de nivelare Mestecăniş. Corespunzător acestora. eroziunea areolară acţionează totuşi pe unele sectoare de versant ale Moldovei. în asociaţiile de Festuca rubra şi Agrostis tenuis intrând şi specii de Arenatherium. coboară din ce în ce mai mult spre vest. Moldoviţa. Între procesele geomorfologice actuale. iar fagul şi bradul. martori pe gresie de Kliwa în ulucul menţionat ş. la Câmpulung. U m a n i z a r e a este străveche (s-au identificat vestigii de locuire neolitică). Acestea prezintă mineralizări mici şi moderate (bicarbonatări. Eroziunea liniară . 1409). sulfatări) în sud-est şi foarte mari (500 g – 800 g/l). identificat pe Moldova. Cynosurus ş. mai termofili.200 m pe gresiile de Prisaca. 52 dure s-au păstrat forme mai înalte (măguri de peste 1. Câmpulung (1411). pe versantul opus al acesteia în amestec fiind şi brad. în apropierea aşezărilor din câmplunguri. inversiunile termice şi fenomenele hidrometeorologice asociate acestora sunt mai frecvente. iar cele din pădurile dominate de fag (foarte extinse în bazinul Humorului) sunt mai bogate. Prisaca . în sectorul inferior al Humorului ş.a. dar se accentuează aval pe Moldova. Straja (1490). s o l u r i l e brune au un caracter acid şi podzolic spre nord-vest şi eu.

De regulă între sectoarele mai largi râurile trec prin scurte defilee. pe versantul culmii Cozla. Fundul Moldovei.530 m. a laptelui. . dar şi la Cacica. XVIII s-au produs roiri din satele iniţiale şi a început locuirea risipită pe plaiuri. Ca urme ale evoluţiei ciclice a reliefului au fost identificate (I. polonezi. O r o g r a f i c se prezintă ca o culme principală (vestică).Stânişoarei sunt foarte active procesele de modelare a versanţilor – prăbuşiri.Vânători-Neamţ. gresii şi conglomerate – litofaciesul de Ceahlău-Zăganul) şi Tarcău. ca Petru-Vodă (la 900 m). 1979) două niveluri de culmi interfluviale. pe Bistriţa (pe marnocalcarele cretacic-superioare de Hangu).Donisă. I.Stînişoarei sunt încă bine împăduriţi (aprox. Pe fondul impulsului industrial al urbanizării unor poziţii nodale. în cadrul A. Moldoviţa. sud-vest şi sud văile Suha (cu Slătioara şi Brăteasa) şi Bistriţa îi separă de M. Spre vest. echivalent la altitudine mai mică al suprafeţei Cerbul şi altul la 900 m – 1.400 m şi de talie mică). în sud. iar spre est culmile Stânişoarei domină Subcarpaţii Neamţului (în lungul unui contact tectonic). de alte activităţi industriale.). la contactul cu Subcarpaţii Neamţului. M. Solca. bazate pe materii prime aduse din alte regiuni (textilă. ca depresiunea Găineşti. deversate spre est. în amestecuri pătrunde gorunul. încălţăminte ş.Ceahlău şi M. 1968. Putna. provocând dificultăţi materiale importante în întreţinerea şi exploatarea drumurilor (în special a şoselei Bicaz – Largu). Astăzi satele sunt aşezate atât pe văi (răsfirate. În sud. marno-calcare. gresii micacee ş. în nord (spre exemplu Obcina Voroneţului). în alcătuirea căruia se află o masă importantă de conglomerate cretacice de Ceahlău). 1979).400 m. unele longitudinale . aşezările de la Câmpulung.termice mai marcat continentale. M. s-au înscris în circuitul valorilor turistice atelierele de ceramică de la Marginea. Munţii Stânişoarei continuă structurile flişului la sud de Obcinele Bucovinei şi de valea Moldovei. orientate spre est şi separate de Suha Mare. cât şi pe plaiuri (risipite până la 1.C.300 m – 1. La alcătuirea lor g e o l o g i c ă participă toate unităţile flişului. În sec. Suha Mică. dispuse în structuri orientate NNV-SSE. dinamica actuală a versanţilor este în bună parte o reminiscenţă a morfodinamicii specifice condiţiilor climatice periglaciare din pleistocen.Rarău. din care se dirijează divergent culmi secundare mai scunde.. pe Suha Mică (pe şisturi argiloase şi marne bituminoase oligocene).T. Cel mai intens flux turistic din Obcinele Bucovinei este determinat de valoarea artistică patrimonială şi de semnificaţia cultural-religioasă a mânăstirilor pictate în frescă exterioară Voroneţ. mai recent. Sub aceste niveluri. şisturi argiloase ş.Ichim. Ozana şi Topoliţa. cu altitudinea maximă – 1.a. – litofaciesul de Bistra. rocilor celor mai rezistente din culmea principală. primul servind şi construcţiei barajului pentru lacul de acumulare al hidrocentralei „Stejarul”. iar spre baza versantului estic.. datorită poziţiei. sarmaţian. în special în lungul Bistriţei se dezvoltă un sistem complex de terase.Bistriţei mijlocii. Conform premiselor naturale şi social-economice multe alte aşezări au o perspectivă urbană reală (Vama. şi primind o cantitate de precipitaţii mai redusă decât în Rarău şi în Obcinele Bucovinei.E. foarte clar între Holda şi Cotârgaşi.Piatra Neamţ. 1979). corespondent al suprafeţei Mestecăniş. care au permis amenajarea traversărilor.R. în ultimii ani. cu altitudine relativă până la 280 m (I. Frasin. sau de cei ai Bistriţei. – litofaciesul de Sinaia. Pe rocile mai puţin rezistente s-au format depresiuni de facies petrografic. pe care le-au săpat în roci mai dure. În aceleaşi roci au fost modelate şi înşeuări destul de joase. în gresia eocenă de Tarcău. În M. altele transversale.Ichim. Gura Humorului şi Solca au devenit oraşe. Conform cercetărilor geomorfologice detaliate ale acestor munţi (I. M. care se dezvoltă mai ales pe stratele de Hangu şi pe şisturile negre de Audia. marnocalcare. Vatra Moldoviţei. Humor. ocupaţiile tradiţionale (în primul rând creşterea bovinelor de rasă) au fost dublate de minerit. grezocalcare. de regulă. mai înaltă. Altitudinile cele mai mari corespund. Pe seama unor resurse importante de materiale de construcţie (gresii. de obicei de talie mijlocie). care este astfel limita lor nordică.a. separate de afluenţii Moldovei.N. 75%). se află în centrul unui mare sinclinal înălţat. Suceviţa. între Păltinoasa .Tarcău. eroziune torenţială şi mai ales alunecări de teren cu deluvii groase de până la 20 m. argile şi mari cantităţi de pietriş şi nisip) şi a resurselor de minereuri metalifere şi sare din zonele învecinate.a. Sub condiţii c l i m a t o . 53 Dornei. De asemenea. în special conglomeratelor de Ceahlău (vârful Bivolul. salina de la Cacica şi. Vama ş.000 m. dar pădurea este dominată de formaţiunea de amestec conifere-fag. de industrializarea lemnului.a. Cele mai extinse sunt unităţile de Ceahlău (gresii. aşa cum sunt cele două defilee ale Bistriţei de la Izvorul Muntelui şi de la Straja. aceasta din urmă acoperită acum de apele lacului de acumulare Izvorul Muntelui. s-a plantat pin. Numai pe culmile de peste 1.Ichim. unul la 1. evrei). depresiunile Pipirig. Cacica). Pojorâta. capacităţile de cazare şi serviciile turistice de nivel european oferite în toată aria Obcinelor. pe Ozana şi Hangu.200 m din vest şi sud-vest există molidişuri pure.

Ozana. mesteacăn. Aceleaşi diferenţe altitudinale cu motivaţie structural-petrografică explică şi repezişurile din albiile unor pâraie. În aria înaltă situaţiile de calm au o pondere de numai 3%.750 m apar . Agapia stimulează astăzi fluxuri turistice importante. Resursele minerale sunt modeste. Teleajen şi Audia. Neamţ. coloane etc. deşi ocupă o suprafaţă mult mai restrânsă. Cracău. Ceahlăul corespunde în cea mai mare parte unităţilor interne ale flişului – Ceahlău. Contrastul altitudinal puternic al celor două niveluri face partea înaltă vizibilă – pe vreme senină – de la mari distanţe. În detaliu. în unele locuri adăpostite din fisuri. de ocrotire a sănătăţii ş. Cele sub formă de zăpadă se menţin un timp mai îndelungat.400 m) şi reprezentat prin culmi radiare separate de afluenţii Bistriţei. mărginit de abrupturi cuestiforme cu diferenţe de altitudine de peste 700 m şi dominat de câţiva martori de eroziune – spre exemplu Toaca (1. care coboară până la 1. accentuând premisele devenirii urbane ale aşezării de la Poiana Largului). creându-se astfel două niveluri morfologice net deosebite. cu molid. carpen. care au generat cascade deosebit de pitoreşti (Duruitoarea ş. Subordonat. s-a dezvoltat Piatra Neamţ. Dinamica aerului este foarte activă.300 m – 1. Mari contraste de rezistenţă la modelarea externă sunt evidenţiate atât între formaţiunile fiecărei unităţi a flişului. cât şi pe cel vestic. Sabasa. la confluenţa Cuejdiului cu Bistriţa. G e o l o g i c. Al doilea este mult mai scund (1. Temperatura medie anuală este de numai 0. În gresia oligocenă de Kliwa au fost identificate mici rezerve de petrol. uneori cu exemplare bătrâne. cu ghirlande de sate răsfirate atât pe văile marginale (Moldova şi Bistriţa).70 C. probabil insuficienţa precipitaţiilor sau spulberarea lor de pe platoul înalt au împiedicat formarea gheţurilor perene. protejate. În plan. marne. astfel încât urme glaciare sigure nu s-au identificat. bine dezvoltat atât pe versantul estic şi sud- estic. Unul este înalt (Ceahlăul propriu-zis). masivul are un contur rombic. incluzând în bază şi o serie de klippe de calcar. Datorită altitudinii. de forma unei clăi de piatră. pietre glisante şi terasete de solifluxiune etc. Cercetările de botanică sistematică au identificat în Ceahlău 33% din totalul speciilor de plante superioare din ţară. aşa cum este Ocolaşul Mic. provenite din sinclinalul marginal al axului cristalin învecinat. care-l separă de M. Până la altitudinea de 1. Concomitent este o veritabilă placă turnantă pentru turismul din bazinul montan al Bistriţei. exploatate numai la Pipirig. spre pârâul Schitului şi pe interfluviul Schit-Bistricioara. de la baza abrupturilor etc. turnuri. cel mai frecvent fiind vântul din vest. v e g e t a ţ i a este bogată şi extrem de variată. Secu. concentrând şi funcţii culturale şi de învăţământ.Tarcău. brad şi relativ multă zadă. Masivul Ceahlău. dispuse în poziţie centrală într-o structură de sinclinal puternic înălţat. pe conglomeratele din partea centrală s-au detaşat forme de dezagregare selectivă – trepte structurale (poliţe). urmat de cele din sud-vest. argile). Sihăstria. Bistricioarei şi Bicazului.a.900 m). Abundă însă forme de relief create în condiţii periglaciare – trene de grohotiş stabilizat la baza abrupturilor. pe lângă cele administrative aferente condiţiei de reşedinţă a judeţului. Horaiţa. Înălţimi izolate..100 m este un brâu de pădure mixtă (brad. în schimb precipitaţiile sunt de 800 mm – 1. care nu fac însă obiectul unor exploatări sistematice de amploare. Urmează pădurea de conifere. paltin). singurele în cantităţi mari fiind materialele de construcţie. de valea Bistriţei în nord-est şi valea Bicazului în sud-est. Deşi suprafaţa este redusă.200 mm/an) şi puternic diferenţiate între versantul vestic (950 mm la Durău) şi cel estic (700 mm). dezvoltat pe conglomerate sub forma unui platou structural. Activităţile economice de bază în aria montană propriu-zisă sunt cele zootehnic-forestiere. formate prin dezagregare şi eroziune diferenţială sunt specifice şi klippelor de calcar.Hăghimaş. la contactul cu Subcarpaţii. dincolo de care se află M. microdepresiuni de tasare nivală în scoarţa de alterare.a. plante furajere şi chiar porumb.908 m în Ocolaşul Mare) şi prin silueta sa aparte. în partea centrală înaltă a Ceahlăului c l i m a este mai aspră decât în restul munţilor flişului.).Stânişoarei şi – respectiv – M. fag. pe terasele inferioare ale râurilor se cultivă cartof. menţionat documentar din sec. Aceste roci contrastează cu cele mult mai slabe din aria montană periferică (gresii. sud şi est. numai în extremitatea estică fiind prezentă şi unitatea de Tarcău. 54 Munţii sunt bine populaţi.200 m. Oraş medieval. În r e l i e f se impun conglomeratele masive poligene din partea superioară a stratelor de Ceahlău. se distinge din masa munţilor flişului prin altitudinea mai mare (1. Sihla. În extremitatea sud-estică.Bistriţei mijlocii şi de M. Peste 1. de cetate naturală. al doilea centru urban al Carpaţilor Orientali. Importante aşezăminte religioase (Bistriţa. Ansamblul învelişului vegetal are o dispoziţie concentrică. Deşi prin altitudine masivul s-a aflat în pleistocen în aria zăpezilor persistente. molid. cât şi pe cele interne (Suha. descris de văile Bistricioarei în nord-vest şi culoarul Pintic-Pârâul Caprei în sud-vest. din 1983. rămânând toată vara. Largu – în lungul căreia în ultimii ani satele au evoluat spaţial până la aglutinare. Cea mai cunoscută este Panaghia. este astăzi un centru industrial important. cât şi între unităţile vecine şi parţial suprapuse. XIV. fostă reşedinţă a unei curţi domneşti şi mai târziu reşedinţă a ţinutului Neamţ.

realizând baraje naturale (pe pâraiele Doamna. marnocalcare). Rocile mai dure sau în bancuri groase (gresiile de Kliwa şi de Tarcău) contribuie la păstrarea altitudinilor mai mari în Grinduş şi Goşmanu (gresia de Tarcău) şi în Berzunţi (gresia de Kliwa). Tazlăul Sărat ş. anticlinale şi solzi.664 m). De asemenea. gresii oligocene de Fusaru şi de Kliwa). iar spre sud-vest şi sud valea Trotuşului.300 m interfluviile montane se înscriu în suprafaţa de nivelare Mestecăniş. clopoţei. cu intercalaţii de şisturi argiloase negre.). dublată spre vest. încât cumpenele de ape spre bazinele Dămucului şi Trotuşului sunt foarte sinuoase.Stânişoarei. către valea Dămucului de o culme secundară. văile unor afluenţi viguroşi ai Tarcăului şi Trotuşului au avansat mult la obârşii.a.a.a. Centrul ecumenic – bază a învăţământului seminarial şi superior teologic ortodox) şi pe platoul înalt.). Amenajarea lacului Izvorul Muntelui a determinat îmbogăţirea avifaunei. .lutea. calcare în strate subţiri. cu altitudinea de 1.. Pe pârâul Schitului sunt amenajate două păstrăvării de mare capacitate. constituite din suite ritmice de gresii slab rezistente.330 m). ceilalţi ca nişte contraforturi. R e l i e f u l este predominant structural şi litologic – culmi longitudinale corespunzând anticlinalelor (Grinduşul. Litologic.Ciucului. extrem de poluantă timp de mai multe decenii. în sectoarele în care apa stagnează. valea Bistrei). Sunt însă şi foarte multe plante cu flori. în est. cât şi pe cele din interior (valea Schitului. Structurile de detaliu corespund unor sisteme de sinclinale. exploatarea lemnului şi creşterea animalelor. Ceahlăul este bine populat. În pajiştile secundare din nivelul forestier de amestec. iarba câmpului ş. ariile centrală şi de est fiind predominant paleogene. Este foarte frecventă floarea-de-colţ. În est. cu aceeaşi orientare generală NNV-SSE. Urme de locuire. Culmea Preotesele (1. în Muntele Lung. prima în lungul cumpenei de ape Tarcău-Asău. datează de la finele paleoliticului. O r o g r a f i c. Ceahlăul este deosebit de atrăgător sub aspect turistic. În schimb. în special pe versanţii de sud-vest şi sud-est. populaţia activă a fost atrasă şi spre oraşul Bicaz. în sud şi Munceii Uture. cu trei specii de pescăruşi. Ulterior populaţia n-a părăsit niciodată masivul. s-au format turbării oligotrofe. preluată şi retehnologizată acum de către acţionarul principal. s-au amplificat şi deplasări în masă de mari proporţii. iar spre est sectorul depresionar subcarpatic Tazlău. În extremitatea sud-estică domină depresiunea marginală Comăneşti. cu altitudinile maxime conservate şi litologic. iar spre est. Goşmanul) şi văi formate pe sinclinale (Tarcăul.kochiana). acum în mare parte defrişate şi înlocuite de pajişti secundare. Substratul g e o l o g i c este constituit din toate unităţile tectonice ale flişului. Pe seama aceloraşi faciesuri moi şi alternante litologic. 55 jnepenişurile. Tectonic. în partea vestică se află culmea principală – Grinduşul (1.442 m în vârful Geamăna. ca şi revitalizarea sărbătorilor tradiţionale ale muntelui au amplificat şi diversificat în ultimii ani fluxurile de turism laic şi religios.a.a. Şi azi satele se înlănţuie atât pe văile limitrofe. frecvent cu ţăpoşică. intensificarea vieţii monastice în schitul Durău (comunitatea monahală. rocile slabe ale cretacicului inferior au dat altitudini modeste. dar subordonat – complexele sferosideritic. dominate de Festuca supina şi Poa alpina.Hăghimaş şi M. pajiştile sunt alcătuite din păiuş roşu. primule. raţe sălbatice ş. Amenajările din staţiunea climatică Durău. orhidee (Nigritella nigra) ş. având un peisaj frumos şi fiind relativ accesibil. concernul european Lafarge. G. În general formaţiunile cretacice sunt caracteristice în partea de vest. iar faciesurile puţin rezistente ale oligocenului din est au permis reţelei de văi să coboare altitudinea culmilor secundare ale Goşmanului la 800 m –1. de Plăieşu. Pe platoul înalt. se prelungeşte la sud de şeaua Moineşti în culmea mai scundă Berzunţi (982 m în vârful Măgura). sugestiv numită Muntele Lung. ideal prin resursele naturale de bază şi calităţile de cetate naturală. partea central-estică – flişului de Tarcău. partea vestică corespunde flişului unităţilor de Ceahlău. îi separă de M. Pentru diversificarea faunei. pe dreapta Tazlăului Mare. Paleogenul este în cea mai mare parte grezos şi calcaros (gresii şi calcare eocene. Spre vest valea Dămucului şi Valea Rece. chiar la zi. La 1.000 m. dezvoltat ca centru al industriei materialelor de construcţie. se dispun transversal. între Piatra Neamţ şi Târgul Ocna.200 m – 1. Calu ş. Asăul. de Palanca. al şisturilor negre şi gresiilor glauconitice. de Tarcău şi de Doamna. iar în extremităţile de nord-est şi sud-est flişul de Vrancea apare în semifereastra Bistriţei şi sub forma unor klippe de rabotaj. Modificări importante ale sitului multor aşezări şi ale utilizării terenurilor s-au produs prin amenajarea lacului de acumulare. s-a recolonizat capra neagră. În parte. cretacicul este reprezentat prin succesiuni de roci în general moi (strate de Bistra. Teleajen şi Audia. G. Ca şi M. culmea Goşmanul (Gocimanul). Ocupaţiile de bază sunt cele tipic montane. Munţii Tarcău se află la sud de valea Bicazului. etalate şi parţial suprapuse de la vest spre est. ghinţuri (Gentiana nivalis. altădată foarte bogate. odinioară compacte. spre valea Bicazului.

complet acoperită de către cea de Tarcău. la Calul şi Iapa. În extremitatea sud- estică. sub numele de M. scoruş ş. iar gospodăriile şi hodăile sunt risipite în fâneţe.Trotuşului. cu subetaje de fag. condiţiile climatice şi de vegetaţie. 260 ani (înalţi de peste 60 m. se orientează către Tarcău.Ciucului. iodurate. Trotuş şi Bistriţa.517 m). cu diametre de 1. Zemeş). fag-carpen-gorun şi gorun. care se prelucrează în unităţile de la Tarcău şi Comăneşti.Stânişoarei. În şisturile negre ale unităţii de Audia a fost sculptată depresiunea de eroziune selectivă de la Poiana Uzului. Pe versatul stâng al pârâului Goşmanul.Ciucului. Cărunta – 1. dar există şi pe valea Tarcăului. Asău.500 m. Nechit. sau de gresia de Cotumba din unitatea de Teleajen. În realitate au o personalitate suficient de clară. Bolovăniş. spre valea Tarcăului) se întinde o pădure de amestec fag-ulm-paltin de munte-conifere. Plăieşi (Cason) şi compartimentul nord-estic al depresiunii Ţara Bârsei-Trei Scaune. condiţiile climatice induse de altitudine şi poziţie sunt favorabile numai pădurii de foioase.5 m). În substratul integral sedimentar şi frecvent fisurat se află acvifere importante. în cel mai înalt vârf – Gura Muntelui. ca şi în aria montană dinspre Dămuc şi Valea Rece-Trotuş.a. În concordanţă cu substratul mineral. Cele mai înalte vârfuri sunt susţinute de formaţiunea de Tarcău (Gura Muntelui.a. între 700 m – 1. care-i conturează spre nord-est şi nord-vest. culmile dirijându-se exclusiv de la sud-vest spre nord-est. valea Uzului îi separă de M. În toate gospodăriile ţărăneşti se cresc animale. La nord. s o l u r i l e cambice se prezintă ca argiluvisoluri. atât pe valea Tarcăului cât şi pe valea limitrofă a Trotuşului. Munţii au un r e l i e f scund. În Berzunţi. În partea estică. în special la contactul cu depresiunea subcarpatică şi 20 C mai sus de 1. Sunt străbătuţi de o reţea de văi cu orientare generală de la vest la est. exprimând specificul termic favorizat de influenţele climatice continentale şi de foehnizare. A ş e z ă r i l e sunt mai numeroase pe văile limitrofe şi pe contactul cu depresiunea subcarpatică.000 mm în partea înaltă şi de 600 mm – 650 mm pe văi şi pe contactul extern. Influenţele climatice continentale se resimt în special pe rama estică. A p e l e se distribuie într-o reţea relativ densă (în medie 0. prin absenţa totală a unităţii de Vrancea. în bazinul Tazlăului Sărat şi mai ales în interfluviul Asău- Tazlăul Sărat (Piatra Crăpată. Pe versantul estic al Goşmanului sunt şi pinete. paltin alun. iar satele nu ies din lungul văilor. rămasă şi în „umbră” de precipitaţii. În Goşmanul (cu mici excepţii. Munţii Ciucului sunt cuprinşi între valea Trotuşului. cu molidişuri în partea înaltă din Grinduş. cu fagi şi molizi de aprox. În partea vestică. Munţii Oituzului. Se mai exploatează gresii silicioase şi mai ales lemn. unele mineralizate (ape oligominerale. 1972). spre ariile depresionare vecine.a. 1. se mai păstrează numai în pâlcuri.553 m. în sud-est valea Oituzului şi pasul Oituz îi despart de M. pădurea de molid a fost defrişată intens. Zemeş- Măgireşti ş. asemănător celui din M. Iapa ş. ulm.53 km/km2). se află în regim de rezervaţie naturală (pe 173 ha) o pădure de amestec. la nord de valea Uzului – ajungând la 1. de unele strate mai dure din formaţiunea de Sinaia.49-0. Munţii Tarcăului au temperaturi medii anuale între 60-70 C în ariile marginale. se remarcă diferenţe clare între tipurile de aşezări şi modul de utilizare a terenului. Aţa. fiind prezentaţi nediferenţiat de aceştia. ceea ce impune prezentarea lor independentă. în vest domină depresiunea Ciuc iar spre sud se întind până la valea Uzului.Pricăjan. cu o pondere mai mare a creşterii animalelor în partea vestică şi a exploatării lemnului în cea estică. V e g e t a ţ i a este predominant forestieră. formată de afluenţi de pe dreapta ai Trotuşului. soluri brune luvice şi soluri brune eu-mezobazice. unde minima absolută a coborât până la -300 C (Brusturoasa).Vrancei. Brateş. se produc şi inversiuni de temperatură favorizate de frecvenţa calmului atmosferic. iar spre sud-vest şi vest domină alte două sectoare depresionare. în contrast puternic cu situaţia din M. pădurea de amestec a fost păstrată mai mult timp. este prezent şi Fagus thaurica.. datorate solvirii sulfaţilor şi oxidării unor ape de zăcământ – A. . la Tarcău. iar pe contactul cu ariile depresionare sunt şi culturi specifice. iar cele spodice. Faţă de dinamica aerului destul de activă în partea înaltă. în bazinul Tazlăului Sărat şi chiar vitriolice. în cele mai multe opţiuni sunt consideraţi ca făcând corp comun cu M. Constituţia g e o l o g i c ă diferă faţă de cea a sectoarelor de fliş situate la nord. la Agârcia. Valoarea medie anuală a precipitaţiilor este de aprox.Tarcăului. ca soluri brune acide şi brune podzolice.300 m. locuită şi folosită de secuii din depresiunea Ciuc şi de pe valea superioară a Trotuşului. clorurate. Din oligocenul unităţii de Vrancea se extrage petrol. 56 C l i m a t i c. Calul. acum acoperită de apele lacului de acumulare. În toată aria însă ocupaţiile sunt cele tradiţionale. spre nord-est domină depresiunea Comăneşti. În ceea ce priveşte specificul u m a n i z ă r i i. unele fiind formate în legătură cu exploatarea şi prelucrarea lemnului. Văile au depăşit la obârşii linia înălţimilor maxime şi sunt foarte rar (şi numai parţial) adaptate la structură (datorită unui efect de înălţare mai slab al orogenezei valahe).

000 Gcal energie termică). lacul Bălătău s-a acumulat în spatele unui baraj de alunecare pe Izvorul Negru. cu văi largi. optime pentru culturi şi aşezări). cea mai importantă fiind Hârja.300 m – 1. dintre care cele de 10-15 m şi 80 m – prima locuită – sunt cele mai dezvoltate. în semifereastra Caşin-Oituz (datorită unei înălţări recente mai puternice decât în M. Genetic a rezultat din prăbuşirea unui sector al flişului din unităţile de Tarcău şi de Vrancea.Sîrcu. Constatarea că pietrişurile din şa au caracteristicile modelării marine s-a convenit că aria este un vechi culoar de legătură între golful format prin prăbuşirea parţială a flişului şi marea sarmatică de la est. .550 m pe interfluvii). la nord-est şi M.000. Alţi geografi (I. Se cresc animale. dar p o p u l a ţ i a activă a mai fost antrenată şi în exploatările de petrol şi gaze de pe valea Slănicului şi de gresie de Kliwa (în cariere). Este dezvoltată în lungul Trotuşului şi cuprinsă între culmea Berzunţi. fiind drenată integral de pârâul Cason. în M. 1971) au considerat că toate culmile periferice se înscriu în suprafaţa Mestecăniş. M. 57 Individualitatea geografică a acestor munţi se conturează de la nivelul constituţiei lor g e o l o g i c e. de fag şi fag-carpen.Bodocului. Acelaşi efect direcţional longitudinal se constată şi la nivelul culmilor. Depresiunea Casonului este o arie depresionară de mici dimensiuni. plante furajere. cât şi exploatarea unor resurse minerale. de vârstă sarmaţiană şi meoţiană.450 m din culmea centrală ar aparţine suprafeţei miocene Cerbul. Acelaşi efect selectiv se constată în sectoarele cu roci dure. placaj. cu altitudini mult mai mici decât cele ale munţilor din jur (500 m. la sud-vest. mai dure. Pe substratul slab rezistent (nisipuri. orientată pe o structură sinclinală alcătuită din oligocen friabil. situată între M. în nord. cu versanţi abrupţi.000 kw/h energie electrică şi 250. din bazinul Oituzului şi de la confluenţa Caşin-Oituz se exploatează lemn. 1963) partea superioară a acestor culmi (800 m – 1. formându-se astfel un golf în care s-au d e p u s sedimente de tip m o l a s ă. pe parcele mici) şi creşterea animalelor. după care aria aceasta a fost exondată şi uşor cutată. în est şi M. O problemă mult discutată a reliefului depresiunii a fost cea a genezei înşeuării de la Moineşti. interpretată iniţial ca vestigiu al unui vechi curs al Trotuşului. ca o replică litologică mai sudică a Grinduşului. uneori alunecările de teren producând baraje (şi lacuri) pe văi (spre exemplu. Din p ă d u r i l e de conifere.000 kcal/kg). Prin modelare selectivă s-au format depresiuni.Ciucului). reţeaua de văi. Un element morfologic interesant este şi tronsonul de defileu (Cireşoaia) prin care.Oituzului flişul de Vrancea are şi sedimentar miocen salifer. Trotuşul ies în depresiunea subcarpatică.Ciucului şi ai Oituzului. La Târgu Ocna se exploatează sare acvitaniană şi numeroase izvoare minerale clorurate şi sulfatate sunt valorificate terapeutic în staţiunile balneare de la Slănic-Moldova şi Târgul Ocna. Nemira-Şandru (1. pomi fructiferi şi chiar viţă-de-vie. situate frecvent pe terase de confluenţă. Aici se află singurul bazin carbonifer al Moldovei. La vest şi la est culmea centrală este înconjurată de culmi mai scunde. în care văile au aspect de defileu. Ca efect m o r f o l o g i c direct al înălţării menţionate. Dărmăneşti şi Dofteana. dar mai ales din cele de amestec fag-conifere şi din cele de pe versantul estic. cartof. în sud-vest. au determinat . în ş i s t u r i l e n e g r e ale unităţii de Audia. Depresiunea Comăneşti este dens populată.000 m) este considerată fragment al suprafeţei de nivelare Mestecăniş. spre deosebire de alte semiferestre ale acestei unităţi. prezintă un grad de adaptare la structură mult mai avansat. aşa cum este valea Pârâului Roşu. aval de Dofteana. Locuitorii practică atât cultura plantelor (porumb. Este formată prin eroziune selectivă. sculptată în sedimentarul miocen friabil al unităţii de Vrancea. constituit din gresie masivă de Tarcău. care coboară spre valea Trotuşului şi spre Ţara Bârsei-Trei Scaune. Mai mult. În literatura de specialitate (V. Prin contrast. valorificat în termocentralele de la Comăneşti şi Dărmăneşti (cu putere de 32 MW şi producţie anuală maximă de 200. cu sate foarte mari şi numeroase (40 de aşezări).Mihăilescu.în sarmaţian. Lemnul exploatat din pădurile montane învecinate este prelucrat în unităţile de la Comăneşti (cherestea.Ciucului. în timp ce aria de la 1. diferită faţă de cea a sectoarelor precedente al flişului prin dezvoltarea largă a unităţii de Vrancea. iar Trotuşul şi afluenţii săi au creat un sistem bogat de terase (7 niveluri. care apare la zi de sub unitatea de Tarcău. Depresiunea comunică spre exterior pe valea Trotuşului şi prin şeaua de la Moineşti. plăci fibrolemnoase. pe Oituz. aşa cum este cel de pe cursul inferior al Slănicului. un afluent de pe dreapta al Uzului). deşi în ansamblu este tot transversală. cel mai important afluent de pe dreapta al Uzului.900 – 6. cu un cărbune brun (2. gresii) s-a format un r e l i e f deluros.Oituzului. Depresiunea Comăneşti este cea mai importantă arie depresionară şi singura de origine tectonică din munţii flişului. mobilă). cu sectoare longitudinale mai mari şi mai largi. legume. R e l i e f u l este deluros. larg ondulat. Procesele de versant sunt foarte active. argile.649 m) urmărind pe 15 km axul unui sinclinal înălţat. rocile paleogene. adesea înmlăştinite.

000 m.000 m . acestea orientându- se aici de la nord spre sud. 1931). De altfel. se prezintă ca o culme principală orientată nord-sud.Vrancei sunt primul sector al flişului în care configuraţia marginii continentale a impus schimbarea direcţiei liniilor structurale. de la 1. Cuvetele lor ar putea fi însă generate de alunecări de teren. R e l i e f u l s-a format. sau Penteleul. probabil terminaţia sudică a culmii principale.657 m. între Caşin şi Putna). râurile având izvoarele undeva mult mai departe spre nord-vest. Relieful de eroziune selectivă este determinat frecvent de stratele de gresie eocenă de Tarcău.100 m. cu structură de hog-back având abruptul orientat spre est. Ca direcţie a structurilor componente.629 m. Munţii Vrancei domină spre vest Ţara Bârsei. Zboina Frumoasă ş. Munceii Breţcului sunt un ansamblu de culmi secundare cu altitudine în jur de 1.a. aşa cum este defileul săpat de Bâsca Mare în gresie de Tarcău.a. există înălţimi asimetrice. înainte de formarea în pliocen-pleistocen a depresiunii de prăbuşire tectonică Ţara Bârsei-Trei Scaune. pe fondul unor inversiuni termice frecvente. La traversarea rocilor dure s-au format defilee.1. Singura limită mai puţi clară este spre sud-est şi est. la ieşirea în Ţara Bârsei- Trei Scaune.784 m şi Lăcăuţi – 1. În roci moi au fost sculptate depresiuni de eroziune selectivă. până în vârfurile Muşat – 1. Bâsca Mică şi izvoarele Râmnicului Sărat).415 m. dominată de vârfurile înalte care ar fi martori de eroziune şi Poiana Mărului (Mestecăniş) la 1. În Penteleu există două cuvete naturale cu tinov .1. mai variat litologic. cărora li s-a atribuit o origine nivală. spre est – Coza (1. Altitudinea modestă şi poziţia (externă şi în apropierea curburii) n-au putut asigura condiţii climatice favorabile glaciaţiilor cuaternare. cum sunt cele dintre izvoarele Putnei. care susţine Gorul. ceea ce a indus ipoteza antecedenţei reţelei. Din culmea principală se desprind culmi radiare spre nord-est – Măgura Caşinului (1. în bazinul superior al Bâscăi Mari. rezistente. unde râul şi-a lărgit valea în marnocalcarele cretacic-superioare de Hangu. culmea Lăcăuţi.Sîrcu.Nordon. dezvoltată mai ales în Munceii Breţcului. în evoluţia actuală a reliefului. orientate transversal şi separate de afluenţii de pe stânga ai Râului Negru. au atacat flişul fără să fie împiedicate de orientarea liniilor structurale. văile ar fi fost mult mai lungi. alături de eroziunea fluvială. M. locuite de secui.Al. dar şi roci moi – şisturi disodilice. În sud-vest culoarul larg al văii Bâsca Mare îi separă de M.100 m. antrenaţi în ocupaţii tipic montane. sub impulsul probabil destul de puternic al mişcărilor de înălţare recente. profiluri mai bine conturate. prin acţiunea apelor curgătoare din bazinele Trotuşului. în timp ce pe flişul de Vrancea. pe linia Breţcu-Covasna. În cadrul reţelei de văi predomină orientarea transversală. dar fiind ulterior decapitate prin prăbuşirea tectonică menţionată şi remanierea colectorilor din aria internă. Spre vest. pe unitatea de Tarcău relieful este mai masiv. afectată de tectonică şi pe cale de a fi detaşată prin eroziune fluvială regresivă). cu meandre adâncite a văii Casonului. fără ca altitudinile să fie prea mari. O r o g r a f i c. Contactul se poate urmări pe o linie Lopătari-Nereju-Tulnici-Grozeşti. iar spre est Penteleul (1. Munţii Vrancei sunt constituiţi din flişul p a l e o g e n al unităţilor de Tarcău şi de Vrancea. marne bituminoase ş. mai numeroase după unele opinii (N. cursurile superioare ale râurilor Bâsca Mare şi Bâsca Mică). Aceleaşi roci au favorizat şi formarea curmăturilor sau a înşeuărilor. presupunându-se chiar (N. cu secţiune îngustă şi trepte în talveg. Altitudinea destul de mare pentru o arie depresionară (800 m) şi poziţia internă induc un c l i m a t aspru. În unitatea de Tarcău cele mai reprezentative sunt gresiile eocene de Tarcău.Lacul Negru.Trei Scaune. pe structură de sinclinal înălţat. Este totuşi dens p o p u l a t ă. între Năruja şi Zăbala). În flişul de Vrancea este larg dezvoltat sedimentarul oligocen. 1929) că.777 m. 1937.Buzăului. mai variat sub aspect litologic(gresie de Kliwa. la sud-vest de Penteleu. A. Încă neclară este problema suprafeţelor de nivelare.). între Oituz şi Caşin) şi Zboina Neagră (1. În general. aşa cum Bâsca Mare ar fi captat cursul superior al Bâscăi Mici. mai greoi. între Putna şi Năruja) şi Zboina Frumoasă (1. în lungul unui abrupt de falie.000 m . 1971). care aflorează în semiferestre mari.Oituzului. spre sud-est Furu (1. 58 îngustarea sub forma unui defileu frumos. Obârşiile râurilor se află dincolo de linia altitudinilor maxime din bazinele respective. unde Subcarpaţii Vrancei nu mai au o morfologie depresionară clară şi unitară ca în Subcarpaţii Moldovei. masive. între Zăbala. procesele de .165 m.500 m. aşa cum este cea de la Comandău. în cea mai mare parte. Aceleaşi procese complexe au produs şi captări.Rădulescu. Zăbalei şi Bâscăi Mici. Putnei şi Buzăului care. Aceleaşi efecte morfologice sunt determinate şi de gresia oligocenă de Kliwa. În nord-vest pasul Oituz şi valea Oituzului îi separă de M. frecvent aflate în axele unor anticlinale.Orghidan. Siriu (Cerbul) la 1.350 m. cu scurte tronsoane adaptate la structură (spre exemplu. ale cărei altitudini cresc de la sud şi de la nord către centru. spre exemplu. numai două după altele (I.Lacul Roşu şi lac . Goru – 1.772 m.503 m. pe care se păstrează. cu sate mari.

se ramifică oblic spre sud-vest „pintenul” de fliş Homorâciu. Lăcăuţi şi Penteleu sunt areale mici de jneapăn. dar într-un regim de proprietate şi de exploatare opac. pe sub molasa miocenă din sinclinalul subcarpatic Drajna. Caşoca şi Buzău este Teharăul (1. pe lângă roci moi . în contrast puternic cu depresiunile învecinate. Din Muntioru. pasul Tabla Buţii. mai ales de către breţcani şi bârsani. În deceniile trecute s-a identificat şi un zăcământ de petrol. Ivăneţul (Zboiul – 1. trepte.115 m. O r o g r a f i c. la Ghelinţa. şisturi argiloase.argile. Gura Bâsculiţa). 30 C la 1. unde pot depăşi valoarea medie de 1. care au numeroase stâne în special în Penteleu. formaţiunile paleogene sunt mai variate ca rezistenţă. Precipitaţiile sunt mai bogate pe versantul vestic. Creşterea oilor continuă.663 m. Munţii Buzăului sunt situaţi la sud-vest de M. pentru păşunat. dar mai ales şoseaua Tulnici-Lepşa-Ojdula asigură accesul în munţi şi traversarea lor. Vrancei este acoperită de v e g e t a ţ i e forestieră. marno-calcare. cu exemplare înalte de 40-50 m şi diametre de 0. Pe Gorul. extinse şi pe seama pădurii. cu inversiuni determinate climatic. cu fagi şi molizi de peste 300 – 400 ani şi cu arborete de brad. formaţiunile cretacice sunt. molid şi pin de 80 – 100 ani. coborând pe versantul estic la 700 mm. vegetaţia subalpină fiind înlocuită cu pajişti secundare. puţin rezistente . până la Lopătari. Chiojdu.a.gresii calcaroase. în unitatea de Audia. în vârful Mălaia). existând şi roci rezistente – gresia micacee eocenă de Siriu. Din punct de vedere c l i m a t i c. nisipuri. Sunt numai câteva a ş e z ă r i de vale. în sectoare slab drenate. la sud-vest de valea superioară a Buzăului. valorile medii anuale depăşindu-le pe cele din nordul Carpaţilor Orientali. Muntiorul este format dintr-o culme semicirculară mai scundă. Vadul Oii. iar pe versantul sud-vestic al Penteleului. pasul Boncuţa. O reţea de drumuri forestiere şi câteva (din ce în ce mai puţine) tronsoane de cale ferată îngustă (Covasna-Comandău. utile scopului lor dar nestimulative pentru un flux turistic rentabil.a. Prin replantări pădurea s-a refăcut însă în bună măsură. Molidişuri pure apar doar la altitudini de peste 1. marne bituminoase.) constituie un potenţial turistic natural deosebit. închisă parţial de culmea secundară Gherghelău şi drenată de obârşia Nehoiului. Podul Calului. . Pe versantul estic al acestei culmi. în M. cerb.360 m). Peisajul culmilor şi al văilor. Spre nord-vest domină cu 600 m .a. Flişul din substratul g e o l o g i c se încadrează în unităţile de Teleajen.345 m). Fagul Alb. cu puţine excepţii (conglomeratele albiene). un complex de culmi conturate de afluenţii de pe această parte şi de pe dreapta ai Bâscăi Mari poartă numele culmii celei mai înalte. mistreţ ş. valuri ş. Secuiul. se află culmea Bota (1. în regim de codru secular se află pădurea Milea-Viforâta (550 ha). Subordonate în aceste unităţi şi dominante în cea de Tarcău. contactul cu Subcarpaţii se poate urmări de la Lopătari. şisturi disodilice ş. Nehoiu. cel mai înalt din toată gruparea (1. Audia şi Tarcău. sunt mlaştini oligotrofe. 59 deplasare în masă sunt cele mai răspândite. 60 C la periferia externă ). între afluenţii săi Crasna şi Siriu. Bâsca Rusilei şi Buzău se află Podul Calului (1. în unele perioade excesivă. după aparenţe excelent echipate. gresii eocene de Tarcău şi oligocene de Fusaru. destul de noi. până la Măneciu. marnocalcare.40 C la Lăcăuţi. În depresiunea Comandău şi în Penteleu. cu orhidee rare şi endemisme.191 m) este rădăcina „pintenului” de Văleni. Munţii Vrancei sunt relativ puţin populaţi. Pe stânga văii Buzăului. Arsenie – 1. îi despart de M.100 mm. ajungându-se frecvent la formarea unor creste de intersecţie a versanţilor şi a unui microrelief specific de padine. ca şi multe cabane forestiere (numai în Penteleu.300 m. de care îi despart valea Bâscăi Mari. căprior.288 m). Dominan te în unităţile interne. La nord de valea Harţagului. iar în zona Lacului Roşu cu plante carnivore. mlaştinile au caracter eutrof. Măneciu-Ungureni. La sud-est de Siriu. Bâsca Mare.Vrancei se cumulează deja condiţii favorabile unor temperaturi mai mari. ca şi depresiunea Comandău. Muşa. cum este Comandău. sau unele arii adăpostite de la obârşiile râurilor (spre exemplu la izvoarele Slănicului). Bâsca Mare. sub forma unei păduri de amestec molid-fag.Ciucaşului. plantate. valea Telejenelului. pe la Găvanele. Pe versantul estic sunt şi pinete. insuficient susţinut însă prin capacităţi de cazare. Aria munceilor Breţcului este atinsă de inversiunile termice caracteristice în Ţara Bârsei-Trei Scaune. exploatarea forestieră a devenit activitatea cea mai intensă.a. Sunt multe case de vânătoare. Cea mai mare parte a M. Sub aspect economic. azi în exploatare. până în anii trecuţi Caşin- Scutaru). iar spre vest valea superioară a Buzăului. în unitatea de Tarcău ş.800 m depresiunea Întorsurii Buzăului. până la Varlaam şi apoi valea Slănicului.Vrancei. spre exemplu.439 m).200 m. pădurea şi fauna bogată de interes cinegetic (urs. Spre sud-est.300 m.294 m. argile ş. spre Bâsca Mare. Muntioru – 1. după oieritul care a avut o tradiţie seculară. între Harţag. până la confluenţă şi valea Teleajenului. între 800 m – 1. între Caşoca.8-1 m. la altitudini similare (1.a. iar la sud de Bâsca Rusilei. orientată spre nord-est (Răstoaca – 1. se află masivul omonim.

După aprecieri mai recente (I. Siriul. la Siriu şi Cireşu s-au construit două baraje. v e g e t a ţ i a a fost iniţial integral forestieră. pe Bâsca ş.Buzăului exprimă cel mai clar caracterul compozit. unele provenite din aşezări sezoniere pentru exploatarea şi prelucrarea . pe aproape 20 km. baza abrupturilor din Siriu este îmbrăcată în grohotişuri mai vechi şi mai recente.18 m3/s. au văi mai lungi decât afluenţii de pe stânga ai Bâscăi Rusilei. afluenţii de pe stânga ai Buzăului au văi mai evoluate decât cei ai Bâscăi Mari. iar restul masei montane.a. ale căror terase sunt siturile exclusive în aria montană propriu-zisă (Crasna. din partea de sud .sud-est a aceleeaşi culmi.a. Ca reflex direct. 1996). deşi obârşiile tuturor se află în aceeaşi arie montană.Pop. pe gresii de Tarcău şi de Kliwa. spre contactul cu Subcarpaţii. 1971). Pe culmile mai scunde şi situate pe latura externă (Muntiorul şi Ivăneţul). pe Harţag. ar fi echivalentul suprafeţei miocene Cerbul. barând adesea văile mai mici (Caşoca a trecut printr-o etapă de baraj prin alunecări simultane de pe ambii versanţi). având orientare nord-est – sud-vest. matricea mai moale şi sensibilă la apă a favorizat alunecări de teren. prin care pe versantul extern se realizează condiţii termice şi de umiditate similare celor din Subcarpaţi şi uneori chiar din estul Câmpiei Române. sunt caracteristice făgetele şi pădurile de amestec fag-gorun. iar văile . Sibiciul. În Siriu.pe sinclinale şi faciesuri moi sau pe linii de contact petrografic (Harţagul. de interferenţă multiplă. cu flancul estic faliat. alternează cu lărgiri în faciesuri moi. 1972). Podul Calului) sau pe sinclinale înălţate (Ivăneţul. dar nu lipsesc nici pe văi. În lungul văilor şi pe plaiurile înalte pădurea a fost poienită şi înlocuită cu pajişti secundare.53 km/km2. În evoluţie naturală.Sîrcu.Buzăului. Podul Calului. Multe diferenţe morfologice ale văilor se explică şi prin diferenţele altitudinale ale nivelurilor de bază. al factorilor c l i m a t o g e n i în sectorul de la curbură. mezotermal (30 0 C). 1932). care favorizează şi alunecări de teren masive. Buzăul. Teharăul. pe valea Buzăului.405 m aflându-se şi Lacul Vulturilor. În cadrul Carpaţilor Orientali. 60 R e l i e f u l M. masele de aer de origine atlantică acced practic fără obstacole în partea înaltă. şi strangulând chiar valea principală. Procesele respective sunt deosebit de frecvente în M. Tectonizarea puternică şi alcătuirea litologică foarte variată au făcut destul de dificilă aprecierea reliefului ciclic. fiind constituită din păduri de amestec fag-conifere. sub Siriu. la Siriu apele subterane au caracter oligomineral (sulfuros. Partea cea mai înaltă. În orientarea de ansamblu a structurilor principale se menţine aceeaşi direcţie generală nord-sud. M.a. trenele de grohotiş fiind înlocuite cu deluvii de alunecare groase. este un sinclinal înălţat. realizate şi printr-o alimentare subterană destul de bogată.a. A ş e z ă r i l e cele mai numeroase sunt pe contactul cu Subcarpaţii . Râurile au totuşi debite destul de mari (Bâsca Mare. orientat nord-est – sud-vest). culmile fiind frecvent formate pe anticlinale (cele din Bota . în şisturi negre etc. dar în masa montană propriu-zisă efectele lor sunt modificate. la Nehoiaş.Orghidan. pentru păşunat. Sărăţelul şi alte pâraie subcarpatice. Lunca Priporului. Pentru valorificarea acestui potenţial hidroenergetic. în majoritate.). Siriu. În relaţie cu gresia de Tarcău şi cu unele fracturi profunde. Aşa s-au format (şi s-au scurs apoi) lacuri pe Caşoca (în 1969). pe gresii de Fusaru. în parte prin „penele” de circulaţie anticiclonală continentală. Spre exemplu.). Pe oligocenul mai moale. de Fusaru.Nordon. 1. datorită unor concreţiuni piritoase).). la Nehoiu – 19. Aceeaşi corespondenţă oro-lito-structurală se remarcă şi pe stânga Buzăului. în bună măsură constituit din gresie eocenă de Siriu. 1929. prăbuşiri şi rostogoliri ale fragmentelor de gresie rezistentă. Bălăneasa. În lungul văilor sectoare înguste (în gresii rezistente). Colţii Bocârnei ş. Ambele flancuri sunt abrupte şi au caracter cuestiform. izvorul are acelaşi tip de mineralizare. până la forme de defileu (valea Buzăului. la altitudinea de aprox. care îşi au obârşiile în aceeaşi culme a Ivăneţului etc.000 m se încadrează în suprafaţa pliocen-pleistocenă Poiana Mărului. la confluenţă – 6. la 1. asigurată de volume importante de apă infiltrate în gresiile paleogene fisurate. cu „colţi” pe capetele de strat din roci rezistente (Colţii Balei. ş.Rădulescu. densitatea medie a r e ţ e l e i h i d r o g r a f i c e nu depăşeşte 0.500 m. iar pe versantul extern. fiind şi parţial arteziene (A. Lunca Jariştei. dar există şi structuri (mulate de relief) care conturează curbura maximă. 1931) şi trei (N. în parte prin foehnizare catabatică. În cuprinsul lor. Gura Siriului.a. pe ariile slab drenate din partea înaltă sunt ape stagnante. domină gorunul.Al. Caşoca ş. În acelaşi fel. un caracter temporar). Nehoiu ş. Spre exemplu.. Orientarea transversală a văii Buzăului a fost explicată prin antecedenţă (N. În Ştiubeiul Burlacului. Diversitatea litologică stimulează procese de versant foarte variate. sunt destul de frecvente lacurile de alunecare (chiar dacă au. numărul suprafeţelor de nivelare oscilând între cinci (A. 1937).Buzăului este puternic marcat de specificul structural şi litologic al substratului. formate prin dezagregare mecanică. centralele de la Nehoiaşu şi Surduc urmând să aibă o putere instalată de 208 MW şi – respectiv – 20 MW ( Gr. un nivel la 1.Pricăjan.pe conglomerate albiene.4 m3/s). Între apele de suprafaţă.

Buzăului se exploatează mult lemn şi se cresc animale. În general sunt răsfirate. Sita Buzăului. până în anii din urmă pe cale ferată îngustă spre Comandău etc. fiind sculptată de Buzău şi afluenţii săi din cursul superior. Zăbrătău.). având aspectul unei mici câmpii intramontane. cu tendinţe de adunare la confluenţe adesea fiind mult alungite (spre exemplu. Culturi sunt puţine. din ce în ce mai despăduriţi şi care se pretează astfel la utilizări diversificate. Este constituită din şesul Buzăului şi terasele sale inferioare. Un element excepţional de important pentru evoluţia acestui oraş şi pentru vitalizarea întregii depresiuni ar putea să fie completarea tronsonului de cale ferată din depresiune până la Nehoiaş. cât şi ca efect al favorabilităţii climatice a versanţilor externi. Depresiunea Întorsura Buzăului este internă. la Siriu. În M.). Întorsurii Buzăului. Ceva mai rare sunt numai în sectorul îngust.a. III-IV) şi medievale. sectoarele de chei de pe văi. Nehoiu. pe şosea transcarpatică (şi parţial pe calea ferată) în lungul văii Buzăului. pădurile.a. Este o depresiune înaltă. atât pe fondul unui bilanţ natural relativ susţinut până în perioada contemporană. Considerată iniţial de origine tectonică. cu sgrafitti etc. dar sunt destul de răspândite livezile de prun. exploatarea lemnului.adăposturi precreştine. 61 lemnului –Crasna. în perimetrul Aluniş-Nucu-Brăieşti se află un complex rupestru. Închiderea ei între munţi favorizează inversiuni termice care generează valori minime severe în timpul iernii. dar fiind ceva mai largă. Pe contactul culmii Ivăneţu cu Subcarpaţii. în parte religios. Populaţia este integral românească.) şi elementelor etno- floclorice de la Nehoiu. la mai puţin de 25 în anii optzeci ai aceluiaşi secol). cu sate numeroase. Pe versanţii externi ai Muntiorului şi Ivăneţului satele au tendinţe de risipire. vînatul etc. . de chei. numărul stânelor fiind însă într-o descreştere severă (de la peste 100 la începutul secolului trecut. Acriş ş. etc. Există un singur oraş. Gura Siriului ş. situată la 800 m altitudine absolută. în sedimentarul cretacic friabil al flişului unităţii de Teleajen (gresia curbicorticală). Datelor naturale utile în acest sens (peisajul din partea înaltă a Siriului. situată între M. Valorificarea întregului potenţial ar fi cu atât mai înlesnită cu cât există posibilităţi de relaţie.Buzăului şi M. li s-a adăugat în deceniul trecut o descoperire excepţională. semănând destul de mult cu depresiunea Casonului.statutul urban în perioada contemporană. Capacităţile de cazare asigurate astfel sunt total insuficiente pentru organizarea unei activităţi turistice pe măsura potenţialului natural şi antropo-cultural real. în parte laic. pe aproape 9 km). Prelucrarea industrială a lemnului i-a adus aşezării principale – Întorsura Buzăului . numai pe văi. cu 29 de încăperi . lăcaşuri paleocreştine (sec. specializat în industrializarea lemnului şi o mică staţiune balneară. în special oi. unele fiind formate prin permanentizarea aşezărilor de lucrători la pădure (spre exemplu. este formată în realitate prin eroziune. Ocupaţiile sunt cele tipic montane – creşterea animalelor. Gura Teghii de pe Bâsca Rusilei. Depresiunea este bine populată. puţine culturi de cartof şi plante furajere. Barcani.

aceste formaţiuni sunt depuse în două sinclinale înălţate. gresii calcaroase curbicorticale. valea Tărlungului. reprezentate prin litofaciesurile lor cele mai puţin rezistente (marno-calcare. făcând o trecere morfologică gradată spre înălţimile subcarpatice vecine. în est. sau cristalino-mezozoice – M. Suprafaţa de nivelare miocenă Siriu (Şeţu.) şi klippe de calcar.Bârsei ş. gresiile şi conglomeratele masive albiene (500 m – 700 m. mai ascuţite pe conglomeratele calcaroase – colţi. Teliu. 1.222 m. cu numeroase forme de dezagregare a conglomeratelor. afluent al Buzăului.Craiu- Bădila). . Ca şi în Ceahlău. coloane.Buzăului (contactul putându-se urmări pe Buzăul superior. depresiunea Întorsurii Buzăului.000 m – 1. la contactul cu ariile depresionare vecine.Perşani. deosebit de rezistente. Litofaciesurilor predominant slab rezistente din ariile învecinate de fliş li se adaugă însă. unul dintre cele mai lungi din ţară. În condiţii c l i m a t i c e generoase sub aspectul precipitaţiilor. pasul Predeluş şi valea Doftanei (bârsane) îi despart de M. Cerbul) este semnalată la 1. Încă din perioada interbelică au fost străbătuţi de tunelul feroviar Teliu. Structural. Aceste culmi ocupă o arie destul de întinsă în partea sud-sud-vestică (M. Plaiurile respective se încadrează în suprafaţa de nivelare Mestecăniş (prezentă la altitudini similare şi în alte arii vecine. stratele de Ceahlău-Zăganu). Munceii rezultaţi sunt deosebit de accesibili.000 m-1.Întorsurii Buzăului. de şisturi cristaline (gnaise oculare. uneori cu înfăţişare de turmă în popas poartă numele locale de ţigăi (ţiglăi) – Ţigăile Mari. ciuperci. cu aspect de cupolă pe conglomerate cuarţitice. iar partea înaltă a culmilor mai scunde (la 1. şi de Tărlung îi separă de M. A ş e z ă r i l e se află pe văi. La trecerea prin conglomerate... bituminoase. Dobârlău. În Ciucaş nu se repetă însă platourile structurale întinse din Ceahlău. Blidaru ş. problema morfologiei glaciare nu se poate argumenta prin forme specifice.767 m). Ţigăile Mici. O r o g r a f i c. în sud-vest şi valea Zagonului.înalte de aprox. marne nisipoase şi strate subţiri de gresii calcaroase. 62 Munţii Întorsurii Buzăului (Clăbucetele Întorsurii sau Munceii Teliului) sunt un grup de munţi mici situaţi între Ţara Bârsei-Trei Scaune.. pe valea Doftanei.000 m (cu altitudinea maximă de 1. În substratul lor g e o l o g i c flişul intern al unităţilor de Ceahlău şi Teleajen este dominant.a.300 m).883 m) iar în partea centrală masivul Grohotiş (1. cu o înclinare mai accentuată a stratelor rezistente. Din aceste două masive se dirijează divergent culmi secundare. Chiar dacă în partea sudică aceste strate se prezintă într-o variantă litofacială predominant grezoasă micacee şi de fliş curbicortical (strate de Bobu) prezenţa lor are consecinţe morfologice deosebite.954 m) – Zăganu (1.500 m. îndeosebi din unitatea de Teleajen. argile. pe Telejenel şi Teleajen. gorun spre Ţara Bârsei-Trei Scaune.a. constituite din elemente dure. în vârful Pilişca) îşi datorează altitudinea modestă constituţiei g e o l o g i c e de fliş din unităţile de Ceahlău şi Teleajen. Fără să fie definitiv clarificată. micacee ş. sculptate în depozite cretacice mai puţin rezistente. afectat şi de efectul prăbuşirii tectonice de la sfârşitul pliocenului şi începutul cuaternarului care a creat depresiunea internă Bârsa-Trei Scaune. culmile conturate de r â u r i (Zagon. mai rotunjite. piramide. în unitatea de Teleajen). Dealul Cocanilor ş. şisturi marnoase. prin pasurile Boncuţa şi Tabla Buţii.). masivele înalte au un relief interesant. cu o dezvoltare largă. şisturi argiloase negre.a. (valori medii de aproape 1. în unitatea de Ceahlău. ca şi al temperaturii permise de altitudinea lor redusă. cu aspect de chei prăpăstioase. M. atât prin altitudine cât şi prin aspectul plan al culmilor. Pe acest fond litologic puţin rezistent.) sunt acoperite aproape integral (cu excepţia pajiştilor secundare) de o pădure de foioase cu fag şi gorun spre culmi şi spre depresiunea Întorsurii Buzăului.a. un „sfinx” (al Bratocei) ş.a. formând r e l i e f u l cel mai înalt.a. în vest valea Doftanei (prahovene).000 mm şi 60 C-70 C).a. raporturile de şariaj vest-est ale celor două unităţi (flişul de Teleajen aflorează în semifereastra tectonică de pe valea Teliului) n-au putut accentua altitudinea r e l i e f u l u i montan. turnuri. în nord-vest. cuarţite ş. gresii marnoase . motivându-se astfel şi frecvenţa oronimelor care semnalează curmături şi plaiuri („dealuri”) bune pentru păşuni (Predeal. gnaise granitice. în sud-est.). deşi altitudinea maximă ar fi . micaşisturi. Spre nord-vest.. Budila ş. un culoar de văi urmat de Dălghiu. culmi monotone – Călan. până la Măneciu). mai semeţe. cel de Audia fiind subordonat. Sub influenţa aceloraşi fenomene şi al subsidenţei încă active în partea centrală a acestei depresiuni.a. între Măneciu-Ungureni şi (nord de ) Brebu.300 m ) se înscrie în suprafaţa Mestecăniş. Stâncile cu forme bizare. probabil datorită unei cutări mai strânse în axul celor două sinclinale. văile au evoluat exclusiv transversal (nord- vest – sud-est) faţă de structurile flişului. valea superioară a Teleajenului este îngustă. săpată în marne şi marnocalcare. marnocalcare ş.a. Munţii Ciucaşului se află la vest de M. Ghilcoş. creându-se o tipică depresiune de eroziune selectivă (Cheia).Baiului iar în sud domină depresiunile subcarpatice. între care se află şeaua Bratocea. în nord-est masivul Ciucaş (1. putând fi considerate într-o linie transcarpatică de sate. deoarece Munceii Întorsurii nu au reprezentat un obstacol pentru legătura dintre Ţara Bârsei-Trei Scaune şi valea Buzăului. de fliş – spre exemplu în munceii Breţcului ş. mai scunde (1. Aval se lărgeşte însă.

600 m.Roşu. Liniile principale ale r e l i e f u l u i sunt orientate longitudinal (NNE-SSV). limita putându-se urmări pe valea Gârcinului (afluent al Tărlungului) şi. ajungând la 1. 1. datorită poziţiei morfo-climatice.Vrancei. pădurile de fag urcând destul de mult. cu altitudine de 1.46 km/km 2).Vrancei şi M. la 1. până la Comarnic (unde iese din munţi).600 m în bazinele Azugăi şi Doftanei şi dominat de martorii de eroziune pe care îi reprezintă vârfurile din culmea principală. În realitate. atât la nivelul culmii (anticlinale) înalte cât şi la nivelul văilor superioare ale Prahovei şi Doftanei. Pe latura sudică. de cele două Doftane şi pasul Predeluş. care depăşeşte (sau se menţine aproape de)altitudinea absolută de 1.000 m – 1. În vest şi nord-vest se învecinează cu M. El secţionează masa stratelor de Sinaia. Spre vest se află un ansamblu de culmi secundare. precipitaţiile sunt mai bogate decât în M. pe cursul superior al Tărlungului. conform direcţiei structurilor flişului. foarte solicitate. 1940) optând pentru captarea unei Prahove ialomiţene (montane) de către o Prahovă din Subcarpaţi. Este de asemenea menţionabilă amenajarea. cea de la Suzana specializându-se în tabere pentru copii. cu fluxuri de sfârşit de săptămână din Braşov.300 m.900 m (Neamţul. Clăbucetul Taurului. Absenţa urmelor clare s-ar putea explica fie printr-o cantitate insuficientă de precipitaţii solide. ca urmare a nivelului de bază mult mai coborât. la est de valea Prahovei se află culmea prinicipală. dar debitele au permis amenajarea complexă din bazinul Doftanei (Paltinu). este semnalat (Valeria Velcea. cel puţin până la văile Ialomiţei şi Ialomicioarei contribuie la formarea unui relief specific. 1964) nivelul miocen. a observatorului seismic naţional. au făcut ca în jurul celor două mânăstiri să se formeze staţiuni climatice şi de hidroterapie (ape sulfuroase- sulfatate la Cheia). Aspra genezei sale au fost emise opinii diferite. Altele (I. 1. situat între Prahova şi Ialomicioara şi separat de Bucegi prin pasul Sinaia (1. acest sector îngust are caracter de defileu (defileul de la Posada). Doar culmile secundare de pe stânga Prahovei şi văile câtorva afluenţi mici ai Azugăi sunt orientate transversal. problema rămânând încă neclarificată. În fine. stimulat de peisajul natural deosebit de atrăgător şi de deschiderea drumului transcarpatic prin pasul Bratocea (cu fluidizarea accesului dinspre capitală spre Braşov. ca şi valea Prahovei aval de Sinaia. Acestora li se datorează acumularea unor trene groase de groase de grohotişuri (numai parţial stabilizate) la baza abrupturilor. calcarenitic. Zamura. 1971). pe valea Prahovei. Sub aspect c l i m a t i c.Roşu (în masivul Zăganu). în linii generale. deosebit de active şi azi.200 m se conturează clar nivelul cel mai . Baiul (Gârbova-Baiul). situate atât pe stânga Prahovei (separate de Azuga şi afluenţii săi . cât şi pe dreapta acestei văi (Diham.300 m – 1. până la 1.190 m). pentru care alte staţiuni din Bucegi şi M. În ceea ce priveşte relieful ciclic. R â u r i l e nu sunt însă mai dense (0.Vâlsan. Jnepenişurile şi pajiştile subalpine sunt însă mai dezvoltate decât în M. unde terasele Prahovei nu prezintă deformări pozitive în defileu.Baiului şi Gurguiatu. mai viguroasă.Culmea Cocoşului. ca şi de favorabilitatea substratului geologic pentru amenajări subterane durabile.Bucegi şi cu M. s-a presupus şi efectul unei înălţări recente deosebit de puternice. În contrast puternic cu lărgirea din amont a văii. nu se confirmă însă pe teren. O altă staţiune s-a dezvoltat la Babarunca. între culmea principală a M. Trăisteni) pe Teleajen aflându-se doar două mânăstiri. atât în culmea principală (care depăşeşte 1. 1971) consideră că diferenţele morfologice au o motivaţie litologică (în realitate acelaşi fliş puţin rezistent aflându-se în substratul ambelor sectoare). iar coniferelor revenindu-le un areal relativ restrâns (cu o pondere a zadei care aminteşte de pădurea din Ceahlău).).Bârsei sunt prea aglomerate. Teşila. 63 putut să înscrie masivele înalte în aria de îngheţ cuaternar peren. Dezvoltarea turismului. ca şi pentru sporturi de iarnă.a. cel puţin în sezoanele turistice de vârf. Suzana şi Cheia. deşi nu este susţinută de roci rezistente) cât şi în sectorul de la Comarnic (Al. În secolele trecute mai multe sate erau pe valea limitrofă a Doftanei (Secăria. marno-argilos şi mai rar greso-conglomeratic) se continuă până în bazinul Dâmboviţei şi. prin evitarea culoarului aglomerat Prahova-Timiş). Munţii Baiului (Gârbovei) sunt situaţi la vest de M. în sine plauzibilă.Bârsei (M. substratul g e o l o g i c de fliş intern (argilo-marnos.Sârcu. Culmea Câinelui ş. fie printr-un efect destructiv şi convergent morfologic al proceselor periglaciare. Văile în general înguste şi arealele restrânse care se pretează la culturi au făcut ca p o p u l a r e a să fie modestă. bine dezvoltat la 1. Ciucaşului.895 m). V e g e t a ţ i a este destul de asemănătoare celei din ariile menţionate. unele (G. acumularea din amont de confluenţa Teleajen- Telejenel (Măneciu).900 m.339 m.589 m şi Gurguiatu. o r o g r a f i c.Piatra Mare).200 mm/an. între Predeal şi Sinaia (mică depresiune însoţită de terase pe ambele părţi).Buzăului. 1.Buzăului şi M. ţinându-se seama de sensibilitatea seismică maximă din sectorul de curbură. Astfel. 1.923 m şi Baiul Mare. într-o galerie din M. Nici această ultimă opinie.

dar cu o pondere mai redusă a elementelor calcifile şi cu inversiuni de vegetaţie spre valea Prahovei. bine păstrată (grad de împădurire peste 80%).Mihăilescu.Ciucaşului.Sîrcu.Baraoltului se opresc la pasul Hatod (710 m). marnocalcare. creşterea animalelor şi chiar cultura pomilor (meri) pe versanţii sudici – sunt devansate de .Harghita (M. flişul de Teleajen având aceeaşi dominantă grezo-curbicorticală din ceilalţi munţi.Bodoc (1. aduse prin circulaţia atlantică. Nici unul dintre complexele litologice prezentate şi nici structurile cutate (cute-solz) în care apar n- au opus rezistenţă faţă de modelarea externă şi n-au condiţionat forme de r e l i e f deosebite.Ciucaş. în M. asemănătoare celor din M.200 mm. sunt longitudinale.Bodocului domină valea şi depresiunea Casonului. 1963) al depresiunii. sulfatat sau clorurat. în unitatea de Ceahlău. Interfluviile sunt plane sau foarte larg ondulate.. Ocupaţiile tradiţional montane – exploatarea şi prelucrarea meşteşugărească a lemnului. animată de către acest ax : industria lânii.Bodoc). În acelaşi timp. având caracter de abrupturi tectonice spre depresiune).Bodoc.a.Ciomat). racord la reţele utilitare).241 m în vârful Omeagu) şi mai redusă în M. materia primă (animalieră. Condiţiile c l i m a t i c e şi reţeaua de a p e sunt asemănătoare celor din M. I. hoteluri alpine. roci de construcţie) şi forţa de muncă sunt implicate în activităţile de prelucrare industrială şi de turism organizate în lungul văii şi în aria montană înconjurătoare.Bodoc). mai scunde.Bucegi. Spre exemplu.Baraolt).65 – 0. cu altitudinea maximă în M. dincolo de care a separat un grup de muncei cu altitudinea maximă de 824 m. deşi r â u r i l e sunt mici. Deosebit de activ a fost pârâul Aita. cu versanţi puternic înclinaţi. iniţiată din 1882 (Buşteni). Prezenţa unor cristale de pirită diseminate în rocile flişului a produs (oligo-)mineralizări sulfuroase şi sulfatate ale apelor subterane (Azuga. cu blocuri (în sud-vestul M. resimt atât vecinătatea imediată (cu efect dinamic catabatic) a Masivului. în M.000 m. Bordeiu. industria produselor de mecanică fină. este reprezentată predominant prin făgete. în partea de sud a M. latura vestică (cea mai dens populată şi cea mai activă) este polarizată de valea Prahovei. echipamente de teletransport. Afluenţii tineri ai Oltului şi Râului Negru şi-au sculptat văi adânci. Predeal. reţeaua este destul de densă (0. Ca urmare. la contactul cu aria depresionară. Sinaia. 1971). în lungul căruia curge Oltul. industria celulozei şi hârtiei.Perşani. în bazinul Casonului. înscriindu-se în suprafaţa de nivelare pliocen-pleistocenă Poiana Mărului. Poiana Mărului (Predeal sau suprafaţa Clăbucetelor. O r o g r a f i c se prezintă ca nişte munţi mărunţi. Populaţia este majoritar secuiască. cu medii termice de 60 C – 80 C şi precipitaţii bogate. conturând pe trei laturi M. Ticoş ş. Mioara Mare. În cea mai mare parte.a. industria cimentului şi a varului (Comarnic). Culmile secundare se menţin în general la 900 m – 1.Baraolt). Rareori au avansat pe unele văi mai largi din interior (spre exemplu. Sub aspectul u m a n i z ă r i i. turismul practicat pe toată valea şi beneficiind de amenajări atractive (cabane. Munţii Baraoltului şi Munţii Bodocului sunt două arii montane separate de restul munţilor flişului datorită scufundării tectonice care a generat depresiunea Bârsa-Trei Scaune. numai cele două culmi principale şi câteva văi din nordul M. precedată de producerea sârmei şi şuruburilor (Sinaia). a sticlei şi a berii (Azuga). orientate spre vest sau spre est. la contactul stratelor de Sinaia şi Bistra se află un litofacies greso-bituminos şi marnos (flişul de Sânmartin. Spre acelaşi masiv al Harghitei. instalaţii pentru sporturi de iarnă. 64 recent. la 900 m – 1.Baraolt. Pădurea. P ă d u r e a are aceeaşi distribuţie altitudinală. C l i m a este moderată. pe fond hidrochimic uneori feruginos. care pătrunde printre culmi sub forma unor culoare suspendate în care s-a adâncit actuala reţea de văi.Baraoltului. Ambele au un contur alungit pe direcţia N-S şi sunt separate de golful Şesul Frumos (V. În restul ariei montane.000 m (Bărbat. în M. Sub precipitaţii medii anuale care depăşesc 1. Substratul g e o l o g i c est constituit din flişul unităţilor de Ceahlău şi de Teleajen. la marginea vestică a unităţii de Ceahlău contactul respectiv este marcat printr-un litofacies grosier. dar prezentând şi unele particularităţi. cel puţin partea înaltă a culmii principale primind influenţe atlantice pe care M. transversale. cât şi frecvenţa inversiunilor termice din lungul văii Prahovei. A ş e z ă r i l e sunt situate mai ales pe versanţii externi. M. lemn. care şi-a împins obârşiile până în nord-estul golfului depresionar Baraolt. reprezentat în general prin rocile slab rezistente caracteristice în toate ariile analizate anterior. Buşteni). Spre est. în partea superioară a unităţii de Ceahlău alternează conglomerate.53 km/km 2) decât în M. iar spre nord Valea Roşie (afluent de pe stânga al Oltului) îi separă de extremitatea sud-estică a M.Baraolt (1. gresii. Arcoş ş. Apele subterane au mineralizarea carbogazoasă specifică în aureola mofetică a catenei vulcanice. Ciomagu. În raporturile cu structura substratului. iar în ariile marginale prin amestecul fag-gorun. culmile vestice. dar probabil şi pe fondul predominanţei unor litofaciesuri mai favorabile şiroirii decât infiltraţiei..017 m în vârful Gurgău). marne şi argile.Bârsei (Postăvarul) nu le pot diminua. M. reţeaua de râuri este mai densă (0.75 km/km 2).

Platoul este secţionat de văi adânci. acestea prezintă aspecte destul de diferite. tectogeneza miocenă care a pus în loc moldavidele antrenând şi un mag matism intens. 65 valorificarea apelor minerale.Ţibleş- Bârgău). care în pliocen-cuaternar au fost colmatate cu material terigen aluvio-proluvial. în segmentul Călimani-Gurghiu-Harghita. Bodoc. având un caracter tipic subvulcanic. necks. în vestul M. în care aparatele vulcanice mai vechi au fost parţial erodate. care încep la est de pasul Huta (1. spre ambele terminându-se prin abrupturi de peste 400 m. în mare parte cutat. în Gutâi). în M. care variază de la ansambluri structurale (subvulcanice) reziduale până la ansambluri complexe de aparate vulcanice subaeriene.Gutâiului.. o mineralogeneză specifică a produs mineralizaţii polimetalice bogate. când au fost puse în loc. este foarte probabil ca şi evoluţia catenei vulcanice să continue. Formarea catenei vulcanice a redus mult suprafaţa depresiunii intracarpatice a Transilvaniei.Oaş. În est. Între fazele eruptive s-au scurs perioade apreciabile de timp. cu altitudine mai mică în nord-vest. aşa cum demonstrează studiile petrografice. la izvoarele Lăpuşului. În felul acesta s-a format cea mai mare parte din ulucul depresionar central al Carpaţilor Orientali. din care au fost separate o serie de depresiuni de baraj. aşa cum demonstrează aflorimentele de la Oraşul Nou. Astfel. Primele manifestări magmatice s-au produs în partea centrală a catenei de azi (M. Acesta s-a desfăşurat în etape. iar fragmentele rămase au fost acoperite (parţial sau total) de lave mai noi. în nord. Uneori apele au îndepărtat complet cuvertura vulcanică. Platoul este dominat de o serie de înălţimi care au fost interpretate ca forme de relief vulcanic rezidual – fragmente de conuri. morfologie. reliefului. şi specific genetic. În primul. Munţii Oaş-Gutâi sunt cuprinşi între depresiunea (Ţara) Maramureşului. conturează segmentele Oaş-Gutâi. relieful cel mai bine păstrat aflându-se. condiţiilor c l i m a t i c e. u m a n i z ă r i i . Atât formaţiunea vulcanogen-sedimentară cât şi lavele acoperă un substrat sedimentar (paleogen-miocen-pliocen).Gutin). predominant riolitică s-a acumulat în mediu marin. în M.1. destul de monoton.Oaşului (824 m în vârful Piatra Vîscului) şi mai accentuată în sud-est. comun nordului Depresiunii Transilvaniei şi Ţării Maramureşului. cu altitudine maximă (2. Şugaş. efuziile andezitice caracteristice n-au mai produs mineralizaţii. Cele mai bine păstrate forme de r e l i e f vulcanic sunt cele create de erupţiile mai recente. drenată spre Iza de râul Mara. o formaţiune vulcanogen-sedimentară. uneori cu aspect de defileu (defileul Tătarului.292 m) şi slab marcate. Din badenian ele s-au propagat spre nord-vest. desigur. forma cea mai caracteristică este un platou vulcanic. în segmentul Oaş-Gutâi. care este astfel cel mai recent. poziţie latitudinală şi consecinţele acestora la nivelul r e s u r s e l o r m i ne r a l e. înşeuarea dintre vârfurile Neteda şi Văratic. În doilea ciclu (sarmaţian-meoţian). deşi – cu excepţia Tuşnadului – staţiunile balneare sunt modeste. În morfologie.3. desfăşurată în trei cicluri magmatice. lave andezitice şi dacitice. Ţibleş-Bârgău şi Călimani-Harghita. A rezultat astfel o structură destul de complicată a munţilor. cu versanţii puternic înclinaţi.5. în segmentul sud-estic. badenian. altitudine. Diferenţierile de vârstă. destul de scunde (nu depăşesc 1. ca şi cu vârsta c o m p l e x e l o r m o r f o l o g i c e rezultate. de la începutul miocenului până în pleistocenul mediu. îi separă de M. În ciclul al treilea (ponţian-dacian).Ţibleşului. Turia. în condiţii subaeriene. Săpânţa. V u l c a n i s m u l care i-a generat a avut o evoluţie complicată. pe latura internă a regiunii. echipate pentru fluxuri locale de mici dimensiuni (Malnaş-Băi. iar din sarmaţian şi spre sud-est. în nord-est şi depresiunea Panonică (Câmpia Someşului şi depresiunea Baia-Mare). cele mai înalte vârfuri sunt considerate vechi mulaje ale . în sud-vest. De atunci datează cele două caldeire. cu un diametru de peste 6 km. cu o formă alungită est-vest şi dimensiuni de 4/8 km. ajungând până la substratul sedimentar şi formând mici depresiuni de eroziune. ca depresiunea Firiza (unde aflorează paleogenul) şi Chiuzbaia (în care aflorează ponţianul). u t i l i z ă r i i t e r e n u r i l o r etc. dykes etc.102 m în caldeira Călimanilor). drenată spre Tisa de râul Săpânţa şi Mara.443 m în M. întreruperi mult mai îndelungate decât cele câteva sute de mii de ani care s-au scurs de la ultimele erupţii. Deoarece vulcanismul prin care s-au format munţii este unul tipic de subducţie iar subducţia căreia i se datorează întreaga regiune a Carpaţilor Orientali continuă (aşa cum demonstrează seismicitatea puternică din sectorul vrâncean). Balvanyos (Bolovăniş). În conformitate cu tipul de procese şi fenomene generatoare. Munţii vulcanici F o r m a r e a catenei vulcanice neogene Oaş – Harghita a fost sincronă cutărilor flişului de pe latura estică a Carpaţilor Orientali. 2. De altfel manifestările vulcanice secundare (postvulcanice) sunt foarte active (emanaţiile de gaze în aureola mofetică) iar în derularea fenomenelor vulcanice s-au succedat. pe Valea Runcului. pliocen-superioare.

428 m). Iezerul Mic. În alte câteva forme negative de pe versanţii din jurul Gutinului se află mici lacuri (iezere) – Iezerul Mare. care se regăsesc în debitele r â u r i l o r. iar precipitaţiile medii au valori de 1. este o depresiune de natură erozivă.Apuseni). rămânând sub forma unor pâlcuri sau arbori izolaţi. interpretate ca periglaciare (Posea Gr. prin „porţile” deschise de cele două râuri oşene – Tur (poarta de la Călineşti) şi Talna (poarta de la Oraşul Nou). Ignişul (1. cu valori mari ale densităţii populaţiei şi un bilanţ natural permanent pozitiv. prin pasul Huta şi cu Câmpia Someşului. Tăul lui Dumitru ş. dar pădurea a fost aproape complet îndepărtată. (spre exemplu izvoarele de la băile Turţ. Cel mai înalt. la Herja.400 m. Pentru regularizarea acestor debite (şi pentru alte utilizări) au fost amenajate lacurile de la Călineşti. prezentându-se ca nişte cratere mici. În partea centrală a depresiunii. Cavnic şi Strâmbu-Băiuţ (pe versantul sud-vestic al Gutinului). dar în mod clar favorizat de blândeţea condiţiilor climatice). cu aspect de parc. Mineralizarea carbo-gazoasă a apelor din aureola mofetică se combină cu ioni de cloruri. pe alocuri în amestec cu stejarul. 1962). Ţara Oaşului este locuită de români Populaţia păstrează extrem de bine vechile tradiţii . În schimb. Umiditatea excedentară a creat în zona joasă şi mlaştini. fie în ariile limitrofe (Câmpia Someşului. Molidişurile pure sunt foarte rare (spre exemplu pe Gutin). dar în geneza cărora nu sunt excluse nici procese de alunecare.a. cu precipitaţii bogate (750 mm – 900 mm/an). Pe lângă exploatarea forestieră şi creşterea animalelor. interpretat ca un piemont de eroziune. grupate mai ales pe contactul dintre piemontul de eroziune şi glacisurile de acumulare. Zn. asemănătoare celei din Câmpia vecină a Someşului şi aflată la aceeaşi altitudine mică (200 m). din plantaţii. În depozitele sedimentare apele mai întâi au sculptat iar ulterior au acumulat în partea centrală. Cu excepţia colonizării de la Oraşul Nou (unde în proporţie de 90% populaţia este maghiară). care indică o subsidenţă recentă şi activă (cu drenaj deficitar şi freatic aproape de suprafaţă). mai sus de 1. de explozie (maar).Gutâiului. o intensă activitate de extracţie şi prelucrare industrială este determinată de faptul că M. se pare.).100 m apărând şi păduri de amestec fag-conifere. Temperaturile medii anuale se menţin între 40C – 60C. Cele mai ample exploatări (sulfuri de Pb. cel mai larg. Depresiunea (Ţara) Oaşului se află între M. cărora li se adaugă şi filoane auro-argintifere (de importanţă mai redusă faţă de cele din M.Oaşului. prezenţi în partea central-vestică a depresiunii. U m a n i z a r e a este extrem de veche şi de o remarcabilă continuitate. de nuanţă central-europeană.307 m). frecvent destul de mari.200 mm – 1. foarte asemănătoare celor din Ţara Făgăraşului. Satele sunt mari şi numeroase.a. Şuior şi Jereapăn.a. blândă şi umedă. datorită poziţiei vestice şi altitudinilor mici. În acest sector este prezent şi cel mai nordic arboret de castan comestibil din ţară (plantat. cu înclinare mai accentuată spre interior.Oaş-Gutâi sunt zona cu cele mai bogate zăcăminte de sulfuri polimetalice din ţară. prin îndepărtarea cuverturii celei mai recente. este format dintr-un ansamblu de glacisuri de acumulare piemontană. iar amenajările menţionate au permis controlul debitelor celor două râuri principale. v e g e t a ţ i a forestieră este dominată de foioase (fag). a fost modelat atât în sedimentar cât şi în formaţiunea vulcanogen-sedimentară. fie în aria intramontană (în depresiunea Oaşului). În Ţara Oaşului c l i m a este temperată. azi în majoritate drenate. creând un r e l i e f amfiteatric. G e n e t i c. Ilba şi Hondol (nord- vest de Baia Mare). Firiza ş. provenind. depresiunea Baia Mare). uneori producând inundaţii. spre depresiunea Baia Mare şi Câmpia Someşului. creată de Tur şi Talna. Baia-Sprie. În condiţii naturale. Al doilea nivel. de lave pliocene (probabil mai subţire în acest sector) şi prin scoaterea la zi a unor sedimente friabile sarmaţiene şi panoniene (în special nisipuri şi marno-argile. iar la Ferneziu se rafinează Pb.a. în nord-vest şi M. cu dispunere concentrică pe trei niveluri. nivelul cel mai coborât este constituit din luncile largi ale râurilor Tur şi Talna. comunicând în nord-est cu Ţara Maramureşului.. în M. La Baia-Sprie şi Tăuţii-de-Sus sunt flotaţii. Dintre zăcămintele auro-argintifere. C l i m a este umedă şi relativ caldă. În condiţiile climatice menţionate. Această evoluţie epigenetică este dovedită şi de martorii de eroziune formaţi din material vulcanic (Belavara. pe versanţii sudici şi vestici. Măguricea). Cu) se fac la Nistru. Un excepţional dyke degajat prin eroziune este Creasta Cocoşului (1. mai importante sunt cele exploatate la Săsar. Probleme destul de dificile în exploatarea şi valorificarea apelor din sectorul de contact cu depresiunea Baia Mare (ca şi în ceea ce priveşte calitatea aerului) sunt determinate de poluarea industrială avansată. foarte asemănătoare celor din Dealurile Vestice). chiar pe fondul unor deficite migratorii temporare.Oaşului ş. Alte forme de pe platou sunt negative. sunt caracteristice pădurile de gorun şi chiar de stejar pedunculat. 66 coşurilor vulcanice (necks) – Gutinul. parţial colmatate şi adăpostind mlaştini. în sud-est. cu aspect colinar şi chiar deluros. depresiunea se situează la nivelul p ă d u r i i de gorun. sulfaţi ş.

cu altitudini de 900 m – 1. P o z i ţ i o n a l. sarmaţian şi pannonian-cuaternar (D.625 m. ceramică. La Racşa se extrage bentonită şi s-au propus pentru exploatare mici iviri de lignit ponţian. Depresiunea Transilvaniei. M. Corpurile subvulcanice principale din M. masivele rezultate prezintă similitudini esenţiale ale peisajului natural. neck. ceea ce explică absenţa formaţiunii vulcanogen- sedimentare şi a lavelor.Rodnei. formele respective fiind reziduale şi nu (conuri) vulcanice. cu versanţii abrupţi şi forme frecvent conice sau de căpăţână de zahăr. În depresiuni râurile sunt însoţite de terase. cât şi cerealelor.800 m ajung la valoarea medie anuală de 1. Munţii Ţibleşului şi Munţii Bârgăului ilustrează perfect principiul unităţii (omogenităţii). În nici una dintre secvenţele de intruziune (acvitanian- badenian. pe Bistriţa ardeleană ş.Călimani.Sârcu.611 m şi Miroslava. 1961). andezitice şi dioritice.300 m. de-a lungul cărora alternează mici chei/defilee în andezite (de exemplu cheile de la Colibiţa pe Bistriţa ardeleană şi alte segmente înguste pe Ilva. 1. în est.Ţibleşului sunt situaţi între izvoarele Lăpuşului (pasul Neteda). Fără excepţie. feruginoase-bicarbonatate ş.Bârgăului domină spre nord. Deşi manifestarea fenomenelor vulcanice neogene a fost întreruptă spaţial de către puternicul horst cristalin al Rodnei.000 m – 1. Uneori. 1.Ţibleşului. Domină un r e l i e f de eroziune selectivă. spre Sighet şi Vişeu şi calea ferată . prin poarta de la Oraşul Nou).Bârgăului. Heniul Mare. gresii calcaroase. Înălţimile de pe substratul vulcanic au un profil semeţ. care sunt martori de eroziune. cutările au generat solzi – spre exemplu cuta-solz „de Bârgău”. Tarna Mare şi Valea Măriei.Rodnei. ceea ce reduce subetajul coniferelor la câteva insule de molid.400 m). de relieful caracteristic şi de particularităţile cuverturii fito-pedo-climatice. iar spre sud valea Bistriţei ardelene marchează vecinătatea lor cu M. ţesătorie) şi mecanice (utilaj minier). spre nord-vest valea Someşului Mare îi separă de M. M.Bârgău). vest şi est arii depresionare.iniţial îngustă. în jurul vârfurilor celor mai înalte. Pe rocile sedimentare ale flişului relieful este mult mai scund. marcat numai pe alocuri de unele suprafeţe structurale pe orizonturi de gresie mai dură. Aceasta este însă numai o convergenţă morfologică. 1968) nu s-au produs fenomene magmatice submerse sau vulcanice. În ariile marginale sunt condiţii foarte bune şi pentru pomicultură. cea mai mare parte a ambelor masive este formată din depozitele sedimentare de vârstă cretacic superior-paleogen (eocen şi oligocen) ale klippelor transilvane şi flişului transcarpatic. reprezentate îndeosebi prin marne şi marnocalcare. subaeriene. ci chiar nucul şi castanul dulce. dincolo de care se află M. marcată de urcarea pădurii de fag până la altitudini destul de mari (în amestec cu molidul până la 1.839 m şi Hudin.300 m.400 mm). Diferenţele litologice se reflectă şi în morfologia văilor. pe Iliuţa ş. Poiana Ilvei. numai în M. în care cristalinul şariază chiar sedimentarul acvitanian. cât şi prin intermediul drumurilor dinspre câmpia Someşului (şoseaua prin poarta de la Călineşti şi apoi peste pasul Huta.Ţibleş au fost interpretate ca apofize ale unui puternic lacolit. pe Iliuţa. gresii cu intercalaţii de marnoargile şi de şisturi bituminoase. Potenţialul turistic deosebit al depresiunii este accesibil atât la nivelul capacităţilor de cazare (motelul de pe malul lacului Călineşti şi foarte multe locuri în regim de pensiuni private sau în gospodăriile ţărăneşti). au străpuns sedimentarul de fliş. întotdeauna mai rezistente decât sedimentarul de fliş (vârfurile Ţibleş. M. cartofului.Ţibleşului şi M. cele mai mari altitudini corespund corpurilor subvulcanice. respectiv Ţara Maramureşului. chiar în cazul lipsei de coerenţă teritorială.Bistriţei Aurii. situaţi pe faţada vestică a Carpaţilor Orientali. cutate puternic în anticlinale şi sinclinale orientate vest-est. Măgura Ilvei. pe Leşu. clima fiind favorabilă atât plantelor furajere .611 m. Adesea flancul nordic al cutelor îl şariază pe cel sudic. mai şters.Ţibleşului sunt şi arii (restrânse) de pajişte subalpină. în care se înscriu majoritatea interfluviilor cu altitudinea de 1. Evoluţia subaeriană mai îndelungată faţă de celelalte sectoare ale catenei vulcanice a permis formarea suprafeţei de nivelare Mestecăniş (I. C l i m a t i c. în M. cu precipitaţii bogate (care în M. 67 româneşti – port.).şi central-europene se resimt şi în structura v e g e t a ţ i e i. În centrul urban Negreşti-Oaş există unităţi ale industriei textile (prelucrarea inului. rodind bine nu numai mărul şi prunul. Spre nord-est valea Coşnei îi separă de M. . cel puţin naturale. la Târşolţ şi la Cămârzana. creat de specificul fenomenelor magmatice. M.a. dominată de înălţimile pe substrat subvulcanic.) şi mici depresiuni (lărgiri) în sedimentarul paleogen (Ilva Mare. la altitudinea de 1. în M. obiceiuri. Sub aspect g e o l o g i c.Rădulescu. Dintre numeroasele izvoare minerale (bicarbonatate-clorosodice-carbogazoase. dyke. au un climat moderat. Colibiţa.Borcoş. 1. Datorită condiţiilor morfoclimatice. la Bixad se produce cherestea iar la Vama. inului. Ţara Dornelor.a.) sunt mai intens valorificate cele de la Bixad. 1.Ţibleş. Absolut specific acestor două masive este faptul că o mulţime de corpuri subvulcanice diferite (stock. Ocupaţiile agricole străvechi includ şi o pondere însemnată a culturilor de câmp. tip de casă. Influenţele vest.a.300 m – 1. sill). în vest şi valea Sălăuţei-pasul Şetref-Valea Carelor.

aşa cum sunt cei „doisprezece apostoli” din Călimani.Bârgăului sunt foarte bine populaţi. în M. şi generează un peisaj asemănător celui din Ţara Moţilor. dykes) sau conuri vulcanice secundare. S-au format astfel strato-vulcani predominant andezitici.300 m (spre exemplu în jurul depresiunii Colibiţa.400 m. În faza finală.Ţibleşului au rămas împăduriţi în cea mai mare parte.Bârgău. înalte. râurile secţionând adânc platourile. După o fază de înălţare.). Călimani-Gurghiu-Harghita constă în profilul lor asimetric. plante furajere. reprezentată mai ales prin brecii şi aglomerate vulcanice. pensiuni agro-turistice). ca şi de capacităţile de cazare (hoteluri. prin pasul Tihuţa) şi calea ferată IlvaMică-Vatra Dornei). conform constituţiei lor litologice. iar în lungul căilor ferate sunt şi mari cariere de andezit (Măgura Ilvei ş. în partea superioară (unde s-au format prin îngemănarea curgerilor provenind din conurile vecine). După o întrerupere. secară). subsidenţa pliocen-pleistocenă a depresiunilor Drăgoiasa-Giurgeu-Ciuc contribuind la accentuarea acestei poziţii. Bistriţa).Ţibleş şi la Colibiţa. Leşu. babe. de la 900 m – 1. care aflorează numai pe suprafeţe mici.Călimani. 68 Singurele diferenţe menţionabile între cele două arii montane privesc u m a n i z a r e a lor.a. Cel mai larg şi mai înalt (1. vulcanismul a avut un caracter exploziv. desfăşurându-se cu o continuitate perfectă pe 150 km. urcând de la periferie spre axul catenei. Evoluţia .Ţibleşului rămân încă o rezervă potenţială. în final chiar cu lave de tipul andezitelor bazaltoide şi bazaltelor (ca în sectorul Sărmaş). Munţii Călimani-Gurghiu-Harghita constituie sectorul cele mai recent. Bârgău. M. Încercările mai vechi de identificare a unor trepte de relief ciclic. Vârsta recentă a edificiului vulcanic este demonstrată de identificarea unui orizont de tuf în terasa de 20 m a Mureşului. de dezagregare ruiniformă (asemănătoare celor de pe conglomeratele sedimentare .300 m – 1. Dealul Şesului. Frapează prin platitudinea interfluviilor. ca Şesul Paltinului. cu cele mai tipice caractere vulcanice.000 m. când a fost pusă în loc o masă imensă de material vulcanogen-sedimentar. cu versanţi prelungi spre Depresiunea Transilvaniei şi cu versanţi mai scurţi şi abrupţi spre depresiunile de baraj vulcanic din est. În special pe versanţii sculptaţi în formaţiunea vulcanogen-sedimentară s-au format complexe morfologice specifice. aceasta rămânând la zi în zonele marginale. Fiad. dar şi cu o largă dispersie a gospodăriilor. formată din curgeri de lave în alternanţă cu aglomerate şi tufuri. Susenii Bârgăului. formate din piatră ponce). generând conuri de piroclastite (Sfânta Ana şi Mohoş. când s-a edificat suprastructura vulcanică. drept corpuri subvulcanice (necks. în partea de est a M. Poiana Câmpului. în SSE. cu aspect de siluete umane petrificate. Sulfuri complexe (din mineralizaţiile hidrotermale produse de fenomenele magmatice) se exploatează la Văratec. la Colibiţa. alternând cu păşuni şi fâneţe. Elementele morfologice principale sunt platourile şi conurile vulcanice. Turismul este favorizat de posibilităţile de comunicaţie (drumul naţional Bistriţa – Vatra Dornei. M. platitudinea sa generând toponime explicite. mai veche. izolate pe versanţi şi pe culmi.600 m) dintre acestea este cel al M. Groşii Ţibleşului. dezvoltat în partea central-vestică a masivului. în conformitate cu un sistem de fracturi crustale profunde care au facilitat ascensiunea lavelor. pe Sălăuţa) sau pe contactele cu depresiunile limitrofe (Poiana Botizii. care a precizat vârsta pleistocenă a ultimelor erupţii. au fost corijate de informaţia geologică ulterioară. bazate pe o antedatare a genezei sectorului faţă de perioada reală a formării sale. Pe baza exploatării lemnului funcţionează multe fabrici de cherestea.400 m – 1. cât şi pe formaţiunea vulcanogen-sedimentară. erupţiile au continuat în pleistocenul mediu. care acoperă parţial formaţiunea vulcanogen- sedimentară. la Lunca Ilvei. Romuli. Asimetria se datorează faptului că suprastructura este poziţionată doar peste partea estică şi sud-estică a infrastructurii vulcanice.de tip sfinx. în NNV. datorită caracterului recent al ultimelor erupţii. Primele e r u p ţ i i v u l c a n i c e (sarmaţian superior-ponţian) au generat dacitele de la Drăgoiasa. În schimb. În contrast puternic. fiind foarte puţin vizitaţi şi cunoscuţi. interpretate. în special în cea vestică. care n-au coborât probabil prea mult sub suprafaţa iniţială.a. în ariile periferice (mai ales spre Depresiunea Transilvaniei). uneori până mai sus de 1. Pe alocuri platourile prezintă proeminenţe. Una dintre caracteristicile principale ale r e l i e f u l u i M. în M. de vale (pe Iliuţa.Călimani. Culturi agricole (cartof. pe vechi terase antropice. turnuri ş. se practică până la peste 1.. cu sate doar pe văile marginale (Dealul Ştefăniţei. Bistriţa Bârgăului. de la valea Bistriţei ardelene. se valorifică izvoarele minerale. cu numeroase sate mari. Primele se dezvoltă atât pe lave. fiind puţin populaţi.000 m la 1. magmatismul a reînceput în pliocenul superior. Suplai). până la valea Oltului. în consecinţa căreia formaţiunea vulcanogen-sedimentară a fost puternic erodată şi nivelată. sau în bazinul superior al pârâului Tiha). versanţii văilor sunt foarte înclinaţi. Ilva Mică. M. cel mai înalt. ca şi fabrica de hârtie de la Prundul Bârgăului. Într-o mică staţiune balneară. Platourile de pe lave sunt de fapt structurale. depusă în cea mai mare parte subacvatic şi care formează baza edificiului vulcanic. incompatibilă cu durata utilă genezei unei suprafeţe de nivelare.).

În ceea ce priveşte defileul Mureşului. existând o a doua. ele fiind încadrate în tipul maar (I. Dintre acestea. iar vârsta lor mai recentă faţă de cea a platourilor le-a conservat forme mai clare.Naum. 1929. cu propriul său crater. situat la sud-est de defileul Oltului de la Tuşnad.000 m. 1969) sectoarele respective sunt antecedente. Printre argumentele acestei ipoteze a fost invocată prezenţa teraselor de 10 m. un afluent de pe dreapta al Oltului. Caracterul său definitoriu este demonstrat de îmbucarea. mai puţin afectate de eroziune. în partea centrală a M.a. Singurul con vulcanic care are două cratere încă întregi este M.991 m) şi Vârful Haitei. spre care s-au orientat viguros obârşiile râurilor principale.496 m). Au diametre mari. cu forme mai puţin clare. în sud-vest. separând părţile nordică şi centrală ale Harghitei. Ostoroş (1.102 m în Pietrosul Călimanilor). între conurile Arotaş şi Luci.384 m) şi Arotaş (1. drenată spre nord-est de Neagra Şarului. mai mici. Geneza ambelor a fost pusă pe seama unor explozii vulcanice.776 m). Conform altor opinii (N.Wachner.Popescu- Voiteşti. 1929). separând Gurghiul central de cel sudic. 1935). În majoritate conurile au cratere. traseul acesta al văii putând fi chiar mai vechi.Ciomatul (1. Pilişca (1. 69 avansată a văilor în sectoarele mai puţin rezistente ale formaţiunii vulcanogen-sedimentare a ajuns până la stadiul formării unor mici depresiuni de eroziune diferenţială.854 m). În craterul mai adânc. aş cum este cazul Borzontului (1.Gurghiu ş. în sud-vest (1. În partea centrală a acestei caldeire eroziunea a degajat o serie de corpuri subvulcanice (necks). de dimensiuni variabile.287 m.390 m). Depresiunea are.Gurghiului. în partea sudică a Harghitei.Schreiber. unul drenat spre nord-est iar celălalt spre sud-vest. 1912. aşa cum este marea caldeiră a Călimanilor. râurile au putut avansa regresiv mai rapid. captarea şi drenajul lacului pleistocen de către un râu transilvan care înainta prin înşeuarea dintre Călimani şi Fâncel au fost considerate cauze clare (H. cratere simple. drenat spre nord de un afluent de pe stânga al pârâului Gurghiu. cu diametrul de 6-7 km. Oltul ar fi avansat prin înşeuarea dintre Pilişca şi Ciomatul (I.Harghita. unele de 10 km – 30 km.558 m). Un alt con care culminează cu caldeiră este Fâncelul (1. aşa cum este cea a Vârşagului. ultimul cu un crater aproape întreg. aproape toate drenate.Wachner. cu un crater foarte mic.684 m). În acelaşi fel. În acelaşi fel. ceea ce atestă preexistenţa văilor faţă de formarea suprastructurii vulcanice. . în acelaşi timp. cu un crater clar conturat. a conului vulcanic mai tânăr al Dumitrelului. între conurile Saca şi Borzont. între Amza şi Ostoroş. în partea nordică a Harghitei. altitudinea catenei scade şi se formează înşeuări. văile (cu orientare divergentă tipică pe versanţii conurilor – spre exemplu pe Fâncelul. Lor le corespund altitudinile maxime (2.125 m. constituind pasuri transcarpatice importante – cea de la izvoarele Gurghiului. Unele cercetări geomorfologice (L. O variantă morfologică este reprezentată de conurile vulcanice fără crater. Conurile vulcanice din partea central-sudică a sectorului Călimani-GurghiuHarghita au.301 m). Conurile vulcanice sunt formele de relief dominante. în ea fiind îmbucate. spre vest. două conuri mai tinere şi mai scunde (W.Sawicki. mai mic. ca acelea de pe versantul vestic al conului Harghita (W. din bazinul superior al Târnavei Mari. formând defileele Topliţa-Deda şi Tuşnad. 1980). valea principală fiind orientată transversal faţă de înclinarea stratelor de aglomerate vulcanice. la 1. separând Gurghiul nordic de cel central. Tot o caldeiră pare să fie şi craterul Harghitei Mari (1. unde sunt bine dezvoltate şi terasele inferioare ale râurilor.800 m). din vest. ca Pietricelul. ultimul având două cratere. Acestea sunt numeroase (numai în Harghita W.Someşan.374 m). Tr. în partea sa estică. de regulă. 1929 ş. din centrul sectorului nordic al M. 1971). 20 m. pasul Şicasău. dintre care cele mai importante sunt Saca (1.Orghidan.Gurghiu. În sensul acesta. mai bine păstrate acolo unde lavele sunt mai dure. între văi. H. în Gurghiul sudic.a. la 985 m.Schreiber semnalează zece). Şumuleu (1. drenată spre nord de Dornişoara. Între conurile vulcanice. 40 m ale Mureşului în lungul întregului defileu (L. unele fiind veritabile caldeire. unele sunt foarte bine marcate. Caracterul recent al fenomenelor explică şi faptul că n-au fost încă ştirbite prin evoluţia regresivă a văilor.) ar putea fi interpretate ca derivând din barrancos. la 1. pe lângă cea principală. caldeira fiind drenată spre sud-vest de afluenţii de pe dreapta ai pârâului Gurghiu. pot fi asimilate unor planeze. 1980).577 m) şi Amza (1. în partea sudică a Gurghiului.). din nordul M. 1948) semnalează în partea înaltă a Călimanilor îngemănarea a două caldeire.Schreiber. pasul Bucin. mai puţin adânc.Sârcu. în Harghita centrală. în vest (1.694 m). şi un caracter subsecvent. s-au acumulat apele lacului Sfânta Ana. fragmentele versanţilor principali derivate din suprafaţa iniţială. Se consideră că acolo unde aceste distanţe între conurile vecine au fost mari şi înşeuările joase. drenat de pârâul Calului.390 m) şi Cucu (1. faţă de aria platourilor. Luci (1. în special când sunt mai îndepărtate. iar în cel estic. la 1. versanţii mai puternic înclinaţi şi o morfologie de ansamblu mai apropiată de cea iniţială. din nordul M. separând Gurghiul de Harghita şi pasul Vlăhiţa. drenajul şi colmatarea bazinelor lacustre respective încheindu-se la sfârşitul punerii în loc a formaţiunii vulcanogen-sedimentare. aşa cum atestă terasa de 70-80 m din depresiunea Giurgeului. s-a format mlaştina (turbăria) Mohoş. drenat totuşi spre est de Pârâul Mare.

Lunca Bradului. sub Pietrosul şi la 1. pe văile Reţitiş.Bojoi. au o pondere mare andosolurile tipice. uneori groase de peste 50 m. cu o pondere mare a elementelor de interes cinegetic (urs. în nordul M.Călimani). pe seama căruia a funcţionat micul centru siderurgic de la Vlăhiţa. o fabrică mare de cherestea funcţionând la Lunca Bradului. unele fiind hipotermale (Topliţa). În vederea regularizării regimului debitelor Târnavei Mari.Călimani). Cea de a doua acordă credit mai mare efectelor erozive ale unor ape de condensare.750 m.Călimani. specificul c l i m a t i c este marcat de asimetria celor doi versanţi ai catenei. U m a n i z a r e a acestui sector al catenei vulcanice este relativ slabă. apar foarte numeroase izvoare minerale. sub Reţitiş. Mai sărace decât în celelate segmente ale catenei vulcanice. către ambele arii depresionare învecinate. cea secuiască spre centru. căprior. în aria înaltă ca şi pe platouri.Naum. Pe versanţii caldeirei Călimanilor. a tetraonidelor (în special cocoş-de-munte şi câteva exemplare de cocoş-de-mesteacăn. pădurea de amestec fag-conifere urcă la 1. de asemenea. a căror valoare medie coboară până la 800 mm. izvoarele sunt rare.350 m – 1. Vegetaţia subalpină bogată şi diversă şi chiar cea de pajişte alpină sunt caracteristice numai ariei celei mai înalte din M. F a u n a are efective numeroase.Călimani). sub forma unor cavităţi identificate în Negoiul Românesc (M. nu înaintea distrugerii ecosistemelor forestiere şi .Butnaru. Şicasău) gospodăriile sunt risipite în fâneţe. densitatea medie fiind sub 25 loc. extrem de modestă rezerva de sulf din Negoiul Românesc (M. Pe versantul vestic pădurea de fag are o foarte mare extindere. cu contururi estompate. Sub aspect economic. Cel vestic este mai umed (cantităţi mediii anuale de precipitaţii care ajung la 1. cu ocazia decopertărilor practicate în vederea exploatării sulfului. resursele minerale oferă totuşi andezit (extras în cariere mari la Stânceni. În pădurile de molid bradul şi spre limita superioară zâmbrul au o frecvenţă mai mare decât în alte sectoare ale Carpaţilor Orientali. la Lueta. acoperind aproape 80% din aria montană şi constituind o resursă extrem de importantă în special în M. în M. care s-ar fi concentrat pe trasee marcate de deplasarea subterană şi răcirea treptată a unor lave cu un conţinut important de gaze. cel mai important fiind Sfânta Ana (cu adâncime de 7 m). au fost semnalate (I. fapt care a sugerat definirea lor ca vulcano-carstice. Corespunzător complexului p e d o g e n e t i c specific (mai ales materialului parental). Pietricelu ş. s-a amenajat acumularea de la Zetea. activităţile productive s-au orientat către creşterea animalelor de rasă (bovine şi – în ultimii ani – cabaline). cu numeroase sate mici) şi Târnavei Mici (Bucin).fiind prezente şi în craterele Saca şi Harghita.000 – 1. sud şi sud-est.Călimani.. În est molizii coboară mult. caractere andice constatându-se şi în cazul solurilor brune acide şi al celor brune feriiluviale. Reţeaua hidrografică este însă densă (0. afin. La Topliţa este amenajată o păstrăvărie. 70 În morfologia acestui sector al catenei vulcanice au fost menţionate şi forme de relief subteran. a unor felide mai rare (râsul). relieful glaciar din partea înaltă a Călimanilor este destul de modest. ca şi în depresiunea Vârşag.610 m.71-0. Continuarea decopertărilor le-a distrus complet.94 km/km 2) şi râurile au debite mari. în interior fiind sate numai în lărgirile din defileul Mureşului (Stânceni.400 m. Probabil sub efectul caloric al continuării vulcanismului până în pleistocenul mediu./km2. cerb. S-a mai exploatat un zăcământ de fier (hidrotermal) acum epuizat. V e g e t a ţ i a este influenţată de asimetria climatică. Lacurile naturale sunt rare. Văile au impus aceeaşi fizionomie răsfirată. În schimb spre baza versanţilor. în care talvegurile actuale sunt adâncite cu 3-7 m. Cea mai mare parte a terenurilor se menţine în utilizare silvică. Cel estic se află sub componenta dinamică descendentă şi primeşte precipitaţii mai reduse. 1986) două circuri glaciare. cu o componentă carbogazoasă generală. la 1. ca şi acumulări morenaice. mistreţ). fără ca ipotezele respective să se excludă (reciproc) integral. apa freatică se află adesea la adâncime mare şi pe suprafeţe întinse. iar molidişurile ajung până pe vârfurile conurilor. Geneza lor a fost explicată în mod diferit. prin efecte de inversiune determinate climatic. areale mici de jnepenişuri. 1969) presupunea efectul circulaţiei subterane a unor lave foarte fluide pe sub niveluri de lavă mai vâscoasă. în bazinele superioare ale Gurghiului (comunele Ibăneşti şi Hodac. Datorită permeabilităţii piroclastitelor şi formaţiunii vulcanogen-sedimentare. Prima (Tr. Populaţia românească este grupată mai ales în partea nord – nord-vestică. continuându-se spre partea înaltă cu segmente nivale (culoare de avalanşe). până spre baza versanţilor (800 m – 900 m). exploatarea şi industrializarea lemnului. pe Mureş şi Dornişoara. E. merişor ş. unde temperaturile medii anuale coboară spre -20C. A fost. Pădurea este bine păstrată. dar în depresiunea Vârşag şi pe unele arii de platou (Liban. Pe lângă asprimea termică din ce în ce mai accentuată spre aria Călimanilor.Călimani) şi caolin (exploatat la băile Harghita).a.a.300 mm). Concreţionările succesive creaseră în aceste cavităţi o micromorfologie convergentă endocarstului propriu-zis. ceea ce a impus încetarea activităţii de extracţie. Cele mai multe aşezări se află pe contactul cu depresiunile vecine. Răstoliţa). aflându-se sub influenţa directă a circulaţiei vestice şi cumulând efectul adiabatic al barajului orografic.

Şumuleu. G e n e t i c. gresia de Strâmtura).Călimani impune o componentă vulcanică (fără ca barajul să fi fost probat prin sedimente specifice). unde se continuă şi la nord de valea Tisei. în sud-vest.5. în special iarna. molasic. cu o netezime care a sugerat sedimentări lacustre (chiar dacă doar aparente).) nu justifică investiţii de valorificare. format din marno-argile cu intercalaţii de tufuri vulcanice. şi munţii vulcanici Oaş-Gutâi şi Ţibleş. primeşte precipitaţii mai bogate. 71 subalpine. pe versantul estic al Harghitei) şi de cupru (în craterele Saca. datorită frecvenţei inversiunilor termice. fiind formate prin scufundări recente (Ţara Bârsei-Trei Scaune).Rodnei. Ciuc. mofeta fiind valorificată în scopuri curative. se diferenţiază bazinul Izei. Doar Ţara Maramureşului. la Cocoizaş şi Sântimbru. în Ucraina transcarpatică. încât poate fi considerată o depresiune de (pseudo)baraj vulcanic.4. Amza şa. Cea mai discutată a fost Ţara Dornelor. cu un relief . mio-pliocen.1. Drăgoiasa. numai formarea relativ recentă a catenei vulcanice a permis individualizarea ei faţă de Depresiunea Transilvaniei şi Depresiunea Panonică. parţial Maramureş). Este în schimb destul de intensă activitatea balneară. Borsec. în sud-est. mai rezistente la eroziune (spre exemplu. adesea destul de mare (600 m – 800 m) precipitaţiile sunt destul de reduse (600 mm – 750 mm). din sud-vest. Atmosfera este relativ umedă. mai variat. De altfel. 1968). Cu excepţia întreruperii produse de horstul cristalin al M.lângă Vlăhiţa. r e l i e f u l este deluros (uneori chiar de muncei). băile Sântimbru . terenul plan şi solurile mai fertile decât în aria montană adiacentă. R e l i e f u l. de către o Bistriţă instalată pe traseul actual încă din sarmaţian (I. Drăgoiasa. face dificil drenajul. într-o mică peşteră se produce o emanaţie de CO2 liber. iar tectonica de scufundare pe o reţea complexă de falii a accentuat caracterul depresionar şi vigoarea modelării externe. Rezerve mici de minereuri de mercur (cinabru. Altele au origine tectonică. ca urmare a uniformităţii destul de constante a regimului anual al precipitaţiilor şi valorii reduse a evapotranspiraţiei.000 m. Este deschisă larg spre nord-vest. larg deschisă spre nord- vest.Ciomatul. cu temperaturi reduse. Faţă de altitudinea absolută. a morfologiei subvulcanice şi a acidifierii pe termen incalculabil a solului. au favorizat o u m a n i z a r e timpurie. Ţara Maramureşului este străjuită de M. apelor din bazinul Negrei Şarului şi până aval. tot timpul anului. partea central-sudică a Giurgeului). sau cu diapire generate de sarea badeniană. cu aspect de dealuri sau chiar de muncei. care prezintă multe afinităţi cu depozitele din nordul Depresiunii Transilvaniei şi din Dealurile Vestice. În partea nord-estică predomină depozite mai vechi de fliş paleogen (eocen- oligocen). Netezimea multor sectoare. sectorul nordic al Giurgeului) au un relief mai fragmentat. cu energie accentuată. cu un relief mai scund (Sighetul se află la numai 270 m). este în majoritatea sectoarelor de câmpie intramontană (Ţara Bârsei-Trei Scaune. Ulucul depresionar central Aria dintre catena vulcanică şi unităţile montane pe structură cutată din partea central-estică reprezintă cel mai întins sector depresionar intern din toţi Carpaţii româneşti. Depresiunea are un substrat g e o l o g i c variat. accentuată de permanenţa subsidenţei. spre nord-est. pe versantul sudic al Harghitei. în principal fluviale. Morfologic. pe Bistriţa. în a cărei geneză edificarea M. chiar cu mici şariaje orientate nord-vest – sud-est. cu densităţi care adesea le depăşesc pe cele din regiunile de câmpie extracarpatică. Homorod şi Chirui . În partea sud-vestică este caracteristic un sedimentar mai tânăr. din nord-est. M. continuitatea sa este aproape perfectă. Celelalte compartimente (Maramureş.pe versantul estic al conului Luci şi băile Ozunca. Bilbor. între diferitele compartimente existând doar praguri scunde sau scurte sectoare de defileu. Ciuc. În ansamblu. Sub formă amenajată şi susţinută cu capacităţi de cazare izvoarele minerale sunt bine valorificate la băile Tuşnad (staţiune de interes naţional). de bazinul Vişeului. bazată pe practicarea agriculturii. care dă nota dominantă a peisajului. ceea ce favorizează formarea mlaştinilor oligotrofe. constituit din fliş transcarpatic şi molasă mio- pliocenă. cu văi largi.Rodnei. Acest uluc este sectorul cel mai populat şi unul dintre cele mai urbanizate din Carpaţii româneşti. Borsec. gipsuri şi sare de vârstă badeniană. Deşi climatul nu este foarte permisiv. Harghita. versanţi domoli şi terase bine dezvoltate. În depresiuni c l i m a t u l este aspru. formate de regulă pe depozite aluvio-proluviale tinere. Bilbor. între Ţara Maramureşului şi Ţara Dornelor. 2. ceea ce diversifică mult comportamentul substratului în cursul modelării externe. În M. datorită foehnizării maselor de aer care traversează munţii dinspre vest. Toate aceste formaţiuni sunt complicat cutate.Maramureşului. cu văi care s-au adâncit şi cu peste 250 m şi cu altitudini absolute care depăşesc pe unele interfluvii 1. cele mai multe sunt considerate depresiuni de baraj vulcanic (Giurgeu.Donisă.

Vişeul şi Iza. trecerea la munţii vulcanici şi M. Văile sunt însoţite de un sistem de 5-7 terase.80C şi precipitaţii de 800 mm–1. modelării externe stimulate de tectonică revenindu-i un rol însemnat. Reliefului natural i se adaugă şi depresiuni antropice. creată aici.Călimani. care s-a orientat în lungul unui sinclinal format din roci moi.R. De asemenea.E. Tisa.000 m. în mare parte exterminaţi în 1940 – 1944. XI au fost menţionate mici formaţiuni politice locale ale populaţiei româneşti. porţile şi mai ales bisericile de lemn. Portul. gresii cretacice (valea Vişeului. la sud şi M. În afara satelor mari. badenian-sarmaţiene.Bistriţei Aurii. Complexul caracteristicilor c l i m a t i c e. 72 mai înalt (1. artizanatul textil şi al lemnului.N. răsfirate pe văi. partea vestică (bazinul inferior al Izei. fapt confirmat de numeroasele aşezări preistorice. orientat sud-nord. de v e g e t a ţ i e şi s o l u r i prezintă variaţii importante. Astfel.000 mm/an intră în domeniul pădurii de amestec fag-conifere şi al spodosolurilor. M. fiind de o factură mereu mai accentuat montană spre golful depresionar de la Borşa. mai fragmentat. aşa cum este cazul Ronişoarei. formate pe locul unor exploatări mai vechi de sare. aval de Bistra) sau gresie eocenă de Strâmtura (valea Izei. în funcţie de altitudine. obiceiurile extrem de bogate. cu toate colonizările şi imigrările din perioadele de administraţie austriacă şi austro-ungară (zipseri – germani din Slovacia aduşi la Vişeul-de- Sus. Ţara Dornelor este înconjurată de M. uneori cu aspect de defileu. chiar pe fondul unei migraţii tradiţionale pentru lucrări agricole şi forestiere. Iza şi Vişeu ajung până la 150 m altitudine relativă. păstrându-şi comportamentul demografic de-a lungul timpului. Sunt incomplet separate de un promontoriu cristalin. au racordat aria maramureşană la A. afluent de pe dreapta al Izei. prin migraţie peste Carpaţi. unele cu mai multe mii de locuitori (Moisei. XIV documentele atestau 47 de aşezări. de la vest spre est. mai mare drenat de Dorna şi afluenţii săi şi unul estic.). în general pe soluri brune luvice. prin încrucişare. la nord. s-a dezvoltat şi industria de transformare: a lemnului (la Sighet. din rândul cărora s-au ridicat în sec. fiind plată. cartof. care pe Tisa. la Coştiui. cu văi înguste.T. Se cresc animale. drenat de Neagra Şarului. Partea estică şi sectoarele mai înalte. unul vestic. Geneza complexă a produs diferenţieri morfologice. ca şi adaptarea rapidă a multor gospodării ţărăneşti la standarde ale calităţii serviciilor obişnuite în turismul european. cu temperaturi medii anuale de 6 0C - 70C şi precipitaţii medii care depăşesc 1. XIV şi întemeietorii statului feudal moldovean. în Vârful-lui-Dan).302 m). În sud-vest. pe contactul cu M. M. datorită menţinerii nealterate a unor vechi tradiţii şi a artei populare. În perioada contemporană. pare a fi una complexă. Deşi ca direcţie generală văile principale. foarte favorabile aşezărilor şi culturilor.038 m. construcţii de maşini (Sighet). şi Euro-Gîtes. in. casele. sunt orientate transversal faţă de liniile structurale ale substratului. controversată. Astfel. Anterior aceluiaşi sec. la vest.C. până în partea înaltă a interfluviilor. în special bovine din rasa brună de Maramureş. în detaliu evoluţia reţelei a corespuns aproape permanent caracteristicilor substratului geologic. Vişeul-de-Sus. pe Vişeu) şi se îngustează la trecerea prin roci mai dure. pe arii largi.Rodnei se face prin intermediul unui piemont larg. Sunt intens utilizate terasele antropice de cultură. în aceasta din urmă putându-se separa mai multe trepte de glacis de acumulare piemontană (spre exemplu în piemontul Borşei. Originea depresiunii.961 loc. În vestul depresiunii este foarte rentabilă şi pomicultura. gospodării risipite acoperă adesea şi interfluviile înalte. Partea centrală. sub ocupaţia hortyistă). între Rozavlea şi Bârsana). sub forma a două sectoare. Este o depresiune înaltă. la sud de Vişeul-de-Sus.Bârgăului. a cărei vatră e situată la 800 m şi. În partea de vest a depresiunii. Dealul Negru (1.Rodnei). Ţara Maramureşului este p o p u l a t ă de foarte mult timp. chimică (Vişeul-de-Sus). Cele mai bine dezvoltate sunt nivelurile de 5-11 m şi 11-24 m. Maramureşul are şi astăzi însemnate resurse de forţă de muncă. Densitatea permanent mare a populaţiei este confirmată şi de dimensiunile remarcabile la care au ajuns aşezările rurale. plante furajere. mereu superior mediei naţionale. la est. este domeniul pădurilor de gorun şi al solurilor brune argiloiluviale. amenajate din vechime pe versanţi. bazinele Marei şi Ronişoarei). cu temperaturi medii anuale de 70C . care are un caracter mixt. cu temperaturi medii anuale de peste 80C şi precipitaţii medii de 700-800 mm/an. are margini care nu depăşesc 1. Încă din sec. văile se lărgesc în depozite badenian-panoniene (la Dragomireşti.Bistriţei mijlocii. textilă (Sighet). predominant de eroziune în partea superioară şi de acumulare în cea inferioară. Iza şi Mara au şi albii majore foarte largi. Pe această cale a fost îndepărtat aproape total sedimentarul paleogen. evrei (atât în oraşe cât şi în sate. pe Iza) şi oligocene (la Vişeul-de-Sus. Borşa). Prin natalitate şi bilanţ natural pozitiv. populaţia a fost şi a rămas majoritar românească. aducând venituri importante populaţiei. Se cultivă cereale (mai ales în bazinul Izei).000 mm/an este domeniul pădurilor de mixte de fag-gorun şi al făgetelor. În reţeaua de văi secundare sunt şi adaptări la structură. care ar . cu 8. Majoritatea populaţiei are ocupaţii agricole. Ţara Maramureşului este extrem de variată şi interesantă sub aspectul potenţialului turistic etno-cultural.

fiind format prin edificarea masivului Călimani în pliocenul superior-pleistocen. Gospodăriile sunt risipite în fâneţe.451 m). aşezată în sate mici dar numeroase. o specie de muşchi frunzos. pe seama rocilor cretacic-eocene dintr-un mic sinclinal pe cristalin. Reduse prin circulaţie catabatică. extrag şi prelucrează lemnul. Predomină satul dispersat. păstrându- se numai sub formă de pâlcuri sau şiruri de molizi care marchează limitele de proprietăţi. Bararea văii prin care un râu se orienta spre vest a determinat formarea unui lac. tardigrade şi păianjeni. traversată de Neagra Broştenilor printr-un sector de vale destul de îngustă. ca şi cele de la Şarul Dornei. dar umiditatea aerului este permanent accentuată. cel vestic (Drăgoiasa) fiind separat parţial de cel estic(Glod) de către o altă înălţime cristalină.000-1. cu altitudine relativă până la 200 m. cu mari turbării oligotrofe. Cea mai mare parte a terenurilor despădurite este folosită ca păşuni şi fâneţe. În nord comunică larg cu Ţara Dornelor. O faună de rotifere. Albiile majore sunt slab drenate. Depresiunea Drăgoiasa-Glodu ocupă aria cea mai restrânsă în cadrul ulucului depresionar şi este situată la altitudinea cea mai mare (1. care a barat un pârâu orientat dinspre munţii cristalini ai Bistriţei mijlocii spre vest.000 mm/an) şi ceţuri frecvente. păstrând aceleaşi caracteristici de mediu rece şi acid. Ţara Dornelor a ajuns la o densitate mare a populaţiei. contribuind şi ea la dobândirea statutului de rezervaţie naturală. În sedimentele lacustre specifice s-au format şi lentile de cărbuni. situat imediat la nord. Compartimentul Drăgoiasa are caracteristicile unei depresiuni de b a r a j v u l c a n i c. acoperind o suprafaţă de 480 ha). Există doar mici parcele de cartof şi trifoi. Formarea depresiunii se datorează înălţării aceluiaşi masiv vulcanic al Călimanilor.XIX) dar activ. cu mici nuclee de grupare. cu un grad de conservare foarte diferit. datorită barajului vulcanic. precipitaţiile medii nu depăşesc 750 mm/an. iar vegetaţia ierboasă (dominată de muşchi) etalând specii relicte şi actuale subarctice – ca Sphagnum wulffianum. depozitele lacustre romanian-pleistocene (mai bine cunoscute. relativ tânăr (sec. molizi. cu exemplare pipernicite (pini. Odinioară mai extinse. Este logic însă ca eficienţa modelării fluviale să fi fost accentuată. cele înalte păstrându-se numai ca depozite. Se valorifică. plante carnivore (Drosera rotundifolia) etc. Compartimentul Glod (Glodul) s-a format prin e r o z i u n e diferenţială.Călimani. Negrei Şarului şi Bistriţei. bine organizate (cu case foarte frumoase. cu precipitaţii bogate (aprox. odată ce în M. Depresiunea este polarizată de orăşelul Vatra Dornei. Au fost identificate 7 terase. mlăştinoase.Bistriţei mijlocii care. a laptelui şi unităţi de reparaţii ale utilajului forestier şi minier.Ouşorul. În depresiune sunt mai puţin de 40 zile cu cer senin pe an. Se prezintă sub forma a două compartimente. C l i m a este mai rece decât în Ţara Dornelor. În turbării (tinoave) asociaţiile vegetale sunt cele specifice mediului acid oligotrof. pe temelii de piatră). R el i e f u l actual este cel al unei câmpii de acumulare aluvio-proluvială. în lungul contactului cu rama montană. Turba se exploatează încă drept combustibil. A urmat . depăşind şi în iulie 72%.100 m). cu arealul cel mai sudic în acest tinov. precum şi din glacisuri de acumulare. Media termică este de numai 40C-50C. mesteceni. pentru efective importante de bovine de rasă. cu gospodării izolate. cu unităţi industriale de prelucrare a lemnului. construite din lemn. 1. situate în special pe terasele mai largi ale râurilor. depozitele respective se află mai sus de 1600 m. o închid şi spre sud. Depresiunea Bilbor este situată mai spre sud. Pe lângă case sunt şi mici parcele cultivate cu cartof şi plante furajere. separând-o de depresiunea Bilbor. prin îmbogăţirea reţelei de afluenţi ai Bistriţei şi prin creşterea debitelor. şi pe Neagra Şarului. şi apele de la Poiana Negrii (îmbuteliată în cantităţi mari). iar nămolul de turbă se foloseşte în tratamentul balnear. Existenţa unor fracturi profunde care au putut produce prăbuşiri inegale este sugerată de numeroasele izvoare minerale. Acesta a fost treptat colmatat şi drenat prin înaintarea regresivă a Negrei Broştenilor. aceste depozite sedimentare au fost parţial îndepărtate prin eroziune. Deşi u m a ni z a r e a s-a produs mai târziu. V e g e t a ţ i a naturală a fost forestieră. 73 fi trebuit să acopere integral depresiunea. pe areale mici. de asemenea.000 m) şi are o suprafaţă mai mare. pădurile de conifere fiind însă în cea mai mare parte înlăturate şi înlocuite cu pajişti. la o altitudine mai mică (900 m – 1. cea mai mare parte fiind formată din albiile majore şi terasele Dornei. Spre vest este închisă de M. la Poiana Stampei (un strat gros de 6 m. cele mai dezvoltate fiind terasele de 20 m şi 40 m – 50 m. spre est de M. iar locuitorii cresc animale. cu diametre de 10-22 cm la vârsta de 100 ani). C l i m a este rece şi umedă. Caracteristicile b a r a j u l u i v u l c a n i c sunt încă mai evidente în cazul său. măreşte valoarea ştiinţifică a turbăriilor. arboretele având consistenţă slabă. printr-o înşeuare puţin denivelată. prin foraje) au o grosime mai mare (75-130 m) şi o răspândire mai largă. culturile agricole nu se pot dezvolta. prin înălţimea cristalină Almaşul Mare (1. Datorită asprimii climatului. Pe baza izvoarelor carbogazoase- feruginoase şi carbogazoase-arsenicale s-a dezvoltat staţiunea balneo-climatică Vatra Dornei. Depresiunea este totuşi bine populată.

de care este separată printr-o culme cristalină înaltă de aproape 1. atât spre est. care constituie v e g e t a ţ i a spontană. Un foarte interesant (şi pitoresc) element al peisajului a fost calea ferată îngustă (azi dezafectată) spre Topliţa. deoarece p o p u l a ţ i a se ocupă mai puţin cu agricultura. cea mai înaltă derivând din însăşi suprafaţa iniţială a câmpiei de acumulare lacustră. mare (Bilbor). nisipuri. prin înaintarea obârşiilor pârâului Sec.399 m). afluent al Topliţei. ca urmare a erupţiilor din M. în est şi cu M. 1990). o prelungire sud-estică a M.000 m în centrul depresiunii – V. Partea central-sudică (la sud de Hodoşa) are aspectul unei câmpii fluvio-lacustre. până la confluenţa cu Bistricioara şi apoi se orienta spre vest. Temperaturile minime au coborât uneori iarna până la -35. 1999). S-a format în romanian-pleistocen. S-a mai exploatat şi un mic zăcământ de lignit pliocen-pleistocen din bazinul Jolotca. 74 colmatarea treptată şi drenarea lacului astfel format. Contactele cu M. includ lentile de cărbune şi trec lateral spre vest în formaţiunea vulcanogen-sedimentară. a teraselor sale inferioare şi a conurilor aluviale ale afluenţilor. din fosta câmpie de acumulare lacustră. Formarea depresiunii se datorează edificării conului vulcanic Sărmaşul Mare (1. însoţită de un sistem bogat de terase (8 niveluri. separate de înălţimi cristaline izolate.Gurghiu. Tectonica subsidentă a avut şi ea un rol genetic deosebit. cu o suprafaţă totală de 476 ha). în timp ce partea nordică are un relief mai fragmentat.P ă d u r e a de conifere este mai bine păstrată. separate de interfluvii prelungi. ca efect al inversiunilor termice.00 C la Joseni. cu durate de 10-18 zile şi putându-se produce din septembrie până în martie (Octavia Bogdan. datorită producerii relativ frecvente a unor răciri masive. Spaţial relieful prezintă însă diferenţieri.6 0 C (altitudinea fiind de 815 m).Gurghiului. C l i m a t i c depresiunea Giurgeului este rece. Depresiunea Giurgeului (Gheorgheni) este mai largă. uşor înclinată spre centrul depresiunii. c l i m a este totuşi destul de rece. cu mai puţine sectoare plane. argile). confirmat de grosimea neobişnuită a depozitelor acumulate într-un interval relativ scurt (200 m – 700 m – chiar 1. văile adâncindu-se până sub 800 m. având însă o singură comună. ulterior în depresiune instalându-se Mureşul. depozitele sunt constituite atât din material vulcanic cât şi terigen (pietrişuri.Călimani. având valori medii de aprox. Media termică la Gheorgheni este de numai 5. sunt acoperite cu o bordură largă de glacisuri de acumulare. Depozitele lacustre romaniene. afluent al Bistricioarei. Depresiunea este foarte bine populată. Pe lângă creşterea animalelor şi exploatarea lemnului. cu frecvente inversiuni termice. cu gospodăriile mai adunate în partea centrală şi risipite spre margini. A rezultat un relief mai fragmentat. prin înaintarea regresivă a Bistricioarei. cu pajişti folosite ca fâneţe. Faptul acesta dovedeşte că lacul format prin baraj se colmatase treptat în timpul punerii în loc a acestei formaţiuni. iernile sunt geroase.400 m. formarea turbăriilor şi înmlăştinirea pădurilor de conifere. condiţionat de relieful plan al părţii central-sudice şi de evapotranspiraţia redusă. au determinat formarea unor mlaştini numeroase şi întinse (17. Este drenată doar spre est. când se înregistrează valori sub -300 C. coborând mai întâi spre est pe valea Vinului. în vest. temperaturile medii anuale nu depăşesc 40 C. Precipitaţiile sunt şi aici bogate. Aportul de apă din aria montană şi drenajul deficitar. ca şi de înclinarea acestora spre centru. exploatarea travertinului şi a lemnului. datorită efectului de baraj orografic produs de M.Giurgeului. În r e l i e f se remarcă valea principală. . cu care se întrepătrund. spre bazinul Mureşului. Acestea au fost însă înlocuite. prin sudul depresiunii Bilbor. specializată pentru transportul apei minerale. extrem de intense (până la 100C).00 C la Gheorgheni şi -38. mai redusă în nord şi din ce în ce mai mare spre sud. se mai extrage cărbune (dintr-un strat cu grosimea de 3 m) şi se îmbuteliază ape minerale carbogazoase. formată prin dezvoltarea excepţională a albiei majore a Mureşului (cu lărgime de câţiva kilometri). alături de cartof crescând bine ovăzul şi chiar mici livezi de măr (cu soiuri criofile). formate în mare parte din succesiuni de terase. de la 4-5 m altitudine relativă până la 110-120 m). alungită pe direcţia NNV-SSE şi mult mai tipică de b a r a j v u l c a n i c decât precedentele. Elena Niculescu. Suprapuse unui fundament cristalin. cu lignit. în care se află cantităţi apreciabile de turbă. 600 mm/an. Precipitaţiile sunt reduse. în cea mai mare parte. de pârâul Vinului.Mutihac. cât şi spre sud. depăşind valoarea medie de 900 mm/an. Depresiunea Borsec este asemănătoare g e n e t i c cu depresiunea Bilbor.Gurghiului. Culturile au condiţii ceva mai prielnice. Netezimea reliefului favorizează stagnarea apei. secţionat de văi mai puternic adâncite. au fost mai puternic secţionate de reţeaua hidrografică. În parte mlaştinile sunt drenate. activităţile economice principale constând în valorificarea balneară şi îmbutelierea apelor minerale carbogazoase (cotate cel mai bine între apele minerale din aureola mofetică a catenei vulcanice). care făcea un ocol mare. În r e l i e f u l actual au mai rămas fragmente plane. Deşi mai blândă.

deasupra stratului de inversiune. Aşezările au evitat albia majoră umedă a Mureşului. Este formată prin b a r a j u l v u l c a n i c produs de edificarea M.). Şoselele care străbat în lung şi traversează depresiunea. chiar cu tendinţe de risipire spre bordură. plante furajere şi. sunt predominant terigene (marne. se întinde spre est până la îngustarea produsă de M. adunate. aşa după cum atestă cele mai noi depozite fosilifere. Structura şi distribuţia v e g e t a ţ i e i naturale sunt similare celor din depresiunea Giurgeu. cel mai larg). prezenţa unor aparate vulcanice la est de valea Oltului (pe latura vestică a M. Sub aspectul valorificării potenţialului turistic. O bună parte din populaţia activă a lucrat în industria lemnului (la Gălăuţaş.a. datorită populării dense şi utilizării agricole. la intersecţia magistralelor electrificate Adjud-Ciceu şi Braşov-Deda. în poziţie centrală. peisaj.) din extremitatea sudică a M. a lactatelor (Remetea). P o p u l a ţ i a este numeroasă (aprox. răsfirate pe văi. cu cărbuni (800 m. fiind complet drenat spre sfârşitul pleistocenului mediu. formate datorită prăbuşirii unor sectoare montane ale catenelor de fliş şi cristalino- mezozoică. Multe unităţi industriale au fost dispersate în mediul rural (unităţi de fabricare a cherestelei la Sândominic. dimensiuni. Pe fondul aceloraşi condiţii climato-hidrice înmlăştinirile sunt curente. Centrul polarizator al depresiunii îl constituie municipiul Miercurea-Ciuc. La Jigodin şi la Racu. Lacul care s-a instalat în acest sistem de grabene comunica . in. de prelucrare a maselor plastice ş. Amploarea subsidenţei este confirmată şi aici de grosimea sedimentelor de natură vulcanică şi terigene. de la Bod-Rodbav. argile. Topliţa. deşi conţin şi material piroclastic. R e l i e f u l păstrează fragmente din câmpia de acumulare iniţială mai ales pe latura estică.a. a inului (în topitoria de la Joseni şi întreprinderea integrată de filatură-ţesătorie de la Gheorgheni). dintre care 500 m în cuaternar). 75 Datorită temperaturilor reduse. la 70 m altitudine relativă faţă de Olt.Baraolt.Săndulescu. Şesul Frumos (Sfântul Gheorghe) se află între îngustarea menţionată şi cea datorată prelungirii spre nord a M. valorificându-se agricol terenurile plane întinse. a unor culmi ale munţilor din jur : cel vestic.Harghita. v e g e t a ţ i a naturală este forestieră. unele cu aspect urban (spre exemplu Ditrăul) şi situate la distanţe mai mari.Postăvaru şi câţiva martori de prăbuşire (dealul Cetăţuia ş. mlaştina Borsaroş de la Sâncrăieni a fost declarată monument al naturii.). prin geneză. secară. aparţinând subetajului coniferelor. a prelucrării metalelor (piese de schimb pentru utilaj industrial) şi textilă (la Gheorgheni). la Izvorul Mureşului este o staţiune turistică (climatică şi pentru sporturi de iarnă). În funcţie de variaţii strict locale ale condiţiilor climatice. unele cu aspect urban (de exemplu Sândominic). Depresiunea Ciucului (Ciucurilor) este alungită nord-sud pe 45 km şi seamănă mult cu depresiunea Giurgeu. a spirtului şi amidonului la Sânsimion ş. C l i m a are acelaşi caracter aspru.Ciucului) îngustează depresiunea. 80.a. rămaşi pe dreapta Oltului . instalându-se pe terase şi conuri aluvio-proluviale. Cele trei compartimente-graben sunt marcate prin apropierea. Bârsa-Baraolt. Sâncrăieni. În partea sudică satele secuieşti sunt mari. Cârţa. cu răciri masive produse prin advecţii continentale-arctice urmate de inversiuni termice cu durată mare şi valori minime severe (-38. Depresiunea Ţara Bârsei-Trei Scaune (a Braşovului) este cea mai mare din întregul uluc depresionar. La Jigodin-băi se utilizează în scopuri balnear-terapeutice apele minerale. pe direcţie nord-sud. Sedimentele caracteristice.000 locuitori). Satele sunt mari. ovăz. compacte. Gheorgheni). ca şi segmentul de magistrală feroviară Braşov-Deda. spre est se află compartimentul Târgul Secuiesc (Breţcu). În cea mai mare parte depresiunea este însă despădurită. pe suprafeţe mai mari. a lemnului. Sub nivelul acestor fragmente se desfăşoară 4 niveluri de terase ale Oltului. turbăriile fiind însă mai restrânse decât în depresiunea Giurgeu. majoritar secuiască. cu altitudini relative între 2 m şi 32 – 40 m. cu cel din depresiunea Făgăraş. Fenomenul a început de la sfârşitul ponţianului şi a continuat până în pleistocenul inferior (M. a cărui dezvoltare a fost stimulată puternic prin industrializare (industria construcţiilor de maşini. pe traseul actualei văi a Oltului. ca efect al umanizării intense. climat. orientate NNV-SSE.Întorsurii Buzăului şi extremităţii sudice a M. depresiunea fiind alcătuită dintr-un sistem de trei grabene. asigură posibilităţi satisfăcătoare de comunicaţie. În partea nordică satele româneşti sunt foarte numeroase. a fost restaurat şi introdus în circuitul turistic ca spaţiu muzeal şi pentru organizarea unor expoziţii de artă.a). cu rare exemplare de fag pe terasele mai înalte ale Mureşului. P o p u l a ţ i a este şi aici numeroasă.Bodoc . O r i g i n e a sa este tectonică. 1984). mici. ca şi gradul de împădurire redus. se cultivă cartof. . compartimentând-o în trei sectoare (care explică şi pluralul toponimic) – Ciucul superior (compartimentul Dăneşti).40C la Miercurea-Ciuc). la Topliţa funcţionează o mică staţiune balneară cu ape hipotermale. Pentru valoarea ştiinţifică a unor relicte glaciare (muşchiul de tundră Meesea hexasticha ş. construit în 1530. textilă. Ciceul este un important nod feroviar. iar castelul medieval Bethlen de la Lăzarea. Ciucul mijlociu (compartimentul Miercurea-Ciuc) şi Ciucul inferior (compartimentul Sânmartin.

altele endemice etc. rogoz pitic. a căror suprafaţă s-a redus în ultimii 30 de ani de la 100 ha la 1 ha. reprezentată prin plante interesante. în partea centrală. depresiunea funcţionează ca un colector de ape pentru Olt. Cele 143 sate au dimensiuni variate. Bârsa. formând întinse glacisuri de acumulare (spre exemplu. În ansamblu.Perşani. ca urmare a unei îndelungi utilizări agricole.). spre M. acidofilă. care mărginesc depresiunea spre nord – nord-vest. Accentele de continentalism climatic au favorizat şi ochiuri de vegetaţie stepică (cu colilie. de la cele mici (sub 300 locuitori) la unele care depăşesc 3. Condiţiile climatice. cele mai înalte având altitudinea relativă de 90 m – 112 m.(Prejmer). s-au înregistrat numai -240C. în partea de vest.90C la Braşov). Vatra depresiunii este formată din îmbinarea şesurilor largi al Oltului şi afluenţilor săi. Gradul de urbanizare este cel mai avansat din toată aria montană (8 oraşe în care se concentrează 77 % din numărul total al populaţiei). Timişul. păducel ş. ci şi ritmul deosebit al dezvoltării acestora. la 750 mm – 850 mm/an. sub efectul subsidenţei active. gorunul urcând şi până la 1. 76 nisipuri. la poalele M. Datorită altitudinii modeste a munţilor Bodoc.8 m3/s. mai ales pe latura sud – sud-vestică. unde prezintă şi o oarecare dezorganizare. dar dispărând spre centru. dar mai continentală (amplitudinea termică medie anuală este de 22 0C- 240C). pe rama sudică şi sud-estică. cu pajişti secundare şi culturi. de multe sute de ani. morfologice şi hidrogeologice au contribuit la formarea mlaştinilor cu turbă (a bahnelor Sântionlunca. care domină şesul Bârsei. Prejmer şi Stupini. construcţii în perimetrul rezervaţiei ştiinţifice.20C mai mare decât la Gheorgheni). Pe lângă ponderea însemnată a s o l u r i l o r hidromorfe. (Tărlungeni.a. grav ameninţată prin desecarea abuzivă. H i d r o g r a f i c. inversiunilor li se datorează condiţiile mai aspre din centru faţă de cele din ariile marginale. În mlaştinile-rezervaţii naturale de la Hărman. Pe dunele de la Reci se păstrează un arboret de mesteacăn aflat în regim de rezervaţie naturală. a impus măsuri hidroameliorative susţinute.3 0C la Bod şi de –3. Ţara Bârsei-Trei Scaune fiind mai largă şi mai joasă (500 m – 750 m) are o c l i m ă mai caldă (media termică anuală de 7. circulaţia foehnală nu atenuează stratificaţiile termice şi nu măreşte temperatura aerului. la Feldioara. Armeria alpina ssp. poziţia la contactul unor mari unităţi naturale. prundişuri. marnos şi psefito-psamitic (V. În interior. În special s-au regularizat cursurile. Prin comparaţie cu depresiunile Giurgeu şi Ciuc. porumbar. în Bucegi. O parte din câmpia lacustră iniţială se păstrează în r e l i e f u l actual sub forma unei trepte mai înalte. 1990) şi destul de groase (600 m – 700 m).504 m). depresiunea prezintă originalitatea pedologică a unei evoluţii spre molizare a argiluvisolurilor forestiere iniţiale.6 km/km2) fiind alimentată şi din izvoare bogate. Aita ş.050 m la Poiana Braşov. în aria marginală) a fost aproape integral înlocuită. dar primind aici Râul Negru.000 loc. multe relicte glaciare favorizate de apele unor izvoare reci. Baraolt şi Perşani. chiar incendierea vegetaţiei pentru extinderea păşunii. Inversiunile termice sunt foarte frecvente şi intense.. Un element morfologic deosebit sunt dunele de la Reci. care intră cu un debit de 7. Depresiunea este foarte bine p o p u l a t ă. se află o plantă carnivoră unică în lume. molidul coborând până la 800 m.). arbuşti xerofili – migdal pitic. pe Râul Negru ş. Boroşneu ş. Hărman) şi chiar 4.5-0.a. păşuni şi construcţii. V e g e t a ţ i a forestieră naturală (păduri de gorun şi de amestec gorun-fag-carpen. în special în vederea realizării unor terenuri pentru culturi agricole. cu o floră specifică. fapt care alături de drenajul deficitar.Bârsei ş. pentru evitarea inundaţiilor (altădată frecvente pe Olt. mai înalte (mediile termice ale lunii ianuarie sunt de -5. În zonele marginale joncţionează vaste conuri aluviale ale râurilor care coboară din munţii înconjurători.a. precipitaţiile cresc de la 550 mm/an. în golful depresionar Zărneşti).000 loc. relieful fiind deosebit de neted. când în ianuarie 1942 la Bod (508 m altitudine) s-au înregistrat -38. Râurile sunt convergente în „pieţe” de adunare a apelor.) pe dealul Lempeş. favorizat şi de platitudinea reliefului.barcensis (jimla Ţării Bârsei).219)se află în Braşov. în arii de subsidenţă activă. pe rama depresiunii şi bradul pătrunzând în subetajul de gorun până la 600 m. economice. la Prejmer. modelate de vânt în nisipuri aluviale. la vârful Omul (2. reţeaua este densă (0. Terasele Oltului sunt foarte bine dezvoltate. Acolo unde se mai păstrează.8 0C la Braşov este cu 2.a. care provin din infiltraţii puternice în glacisurile de pe rama montană. dar au fost drenate şi multe mlaştini. este puternic influenţată de inversiunile termice. politico-administrative şi la intersecţia a numeroase drumuri transcarpatice explică nu numai permanenta sa capacitate de atracţie şi geneza unei reţele dense de aşezări. Structura etnică (eterogenă datorită colonizărilor) este subliniată şi . jaleş. peste care se află alte două complexe.a.Mutihac. Calităţile sale naturale de excepţie în spaţiul montan. Homorodul.000 locuitori. grupate într-un complex bazal cu 5 strate de cărbuni. unele aflate la limita sudică a arealului specific ( spre exemplu Pedicularis sceptrum carolinum). având peste 600.0C (minima termică absolută din ţară). iese cu un debit de peste 38 m3/s. Cantitativ. dintre care mai mult de jumătate (314.

categoriile de relief structural şi de facies petrografic fiind dominante. sfeclă de zahăr.Bucegi.600 m – 1. Braşovul mai este şi un nod de comunicaţii de prim ordin. gruparea montană a Bucegilor domină dinspre sud-est Ţara Bârsei (golful Zărneşti) şi dinspre nord Subcarpaţii. Pe glacisurile marginale din sud (ca şi pe cele nordice din Şesul Frumos) sunt livezi.5.000 m.Făgăraşului. care contrastează puternic cu netezimea aproape perfectă a părţii înalte. cât şi pentru turism. Masivul Bucegi este cel mai reprezentativ şi pitoresc în această grupare.504 m în vârful Omul). cu vârful Doamnele – 2. Specificul substratului geologic a influenţat puternic morfogeneza. ei sunt un segment tipic al axului cristalino-mezozoic. Efectul de înălţare produs de orogeneza cea mai recentă a fost mai puternic decât în alte unităţi ale Carpaţilor Orientali.284 m. predominant conglomeratică şi calcaroasă. Întreaga cuvertură sedimentară este cutată sub forma unui vast sinclinal orientat nord-sud.Piatra Craiului. domină dinspre est Culoarul Bran-Rucăr şi este separat în sud-vest de M. în lungul văilor Dâmboviţa şi Bârsa. din vârful Omul coboară culmi mai scurte şi foarte abrupte în profil longitudinal. O parte din limita sa est – sud-estică coincide cu limita întregii grupări. Atât spre exterior cât şi spre interiorul grupării se termină cu abrupturi puternice. începând de pe ramă. cu flancul estic mai larg şi mai slab înclinat. din jurasicul superior (cu grosimi de câteva sute de metri. metalurgia cuprului şi rafinarea petrolului (Braşov) etc. Întreaga unitate şariază unităţile de fliş. industria celulozei şi hârtiei (Zărneşti). dispuse în două niveluri separate printr-unul de gresii – gresia de Scropoasa şi prezentând pe alocuri alte intercalaţii de gresii. flori. o parte din aşezările rurale au dobândit statut urban prin industrializare (Săcele. 1990). dar şi unele orăşele altădată mai puţin dezvoltate (Târgul Secuiesc. Prahova şi apoi pasul Sinaia.). Printre cele mai importante ramuri se pot cita. De asemenea. mai mare decât a celor din Ceahlău şi Ciucaş. Spre nord-vest. fiind vizat în primul rând Braşovul.Leaota. dar şi interferenţe cu elemente ale peisajului geografic al Carpaţilor Meridionali. de care o separă culoarul de văi urmat de Gârcin. construcţiile de maşini (Braşov.. iar spre vest cu M. Ca limite şi vecinătăţi interne. legume.Mutihac. Lunca Câlnicului ş. cu axul apropiat traseului actual al văii Ialomiţei. secară dar şi grâu.Bârsei) se dezvoltă pe cuvertura sedimentară mezozoică.Leaota prin valea Brăteiului. Soclul cristalin aflorează masiv în M. între Prahova şi Ialomiţa (mai înaltă. recifale. sculptate în conglomerate sau calcare. Leaota – Bucegi . 77 de grupări spaţiale. fundamentul Bucegilor este cristalin.). Procesul a evoluat atât pe baza unor tradiţii medievale. între Ialomiţa şi Brătei (mai scundă. Sfântul Gheorghe).000 m.a. având ţinuta masivelor cristaline orientale şi nota de peisaj alpin a celor meridionale.800 m. Furnica – 2. Sub aspect g e o l o g i c. Condiţiile naturale au favorizat dezvoltarea timpurie a unei agriculturi care s-a diversificat treptat.Baiului. până la tipuri structurale specifice ariilor extracarpatice.504 m) din care două culmi principale se orientează una spre sud – sud-est. Codlea. Caraimanul – 2.480 m. cu Coştila – 2. un platou larg ondulat. de asemenea. Gruparea montană cu caracter de tranziţie (a Bucegilor) Având caracteristicile geografice esenţiale ale Carpaţilor Orientali. Se cultivă cartof. Industrializarea este una dintre cele mai puternice din ţară (parcurgând însă azi o etapă de restructurare). învecinându-se spre est cu M. M. Prin predominarea conglomeratelor în substrat şi forma rombică în plan seamănă mult cu Ceahlăul. Râşnov ş.1. în strate mai subţiri). porumb. industria textilă (Braşov. atât pentru cercetarea ştiinţifică. deţinând. orz. ovăz. Săcele Tohan ş.5. Cerbu.a. . reprezentat printr-un complex tectono-structural special. a românilor în sud şi sud-vest. Restul grupării (M. Este înalt (2. degajate prin modelare externă specifică în valea Ialomiţei) şi mai ales conglomeratele masive din cretacicul mediu (cu o grosime de 2. dar are o suprafaţă redusă iar căile de acces naturale şi amenajate l-au făcut extrem de atrăgător. nord şi nord-est. o importantă funcţie de coordonare pentru zona înconjurătoare. iar păşunile şi fâneţele sunt diseminate. uşor asimetric. în toată depresiunea. În cuvertura sedimentară preaustrică cele mai reprezentative sunt calcarele masive. Nodul orografic este vârful Omul (2. a saşilor în centru şi a secuilor în nord-est.103 m şi Vârful-cu-Dor – 2. în lungul limitei est – sud-estice. În ceea ce priveşte constituţia geologică. asemănător celui din Ceahlău. înălţându-se deasupra Ţării Bârsei şi văii Prahovei cu 1.). ceea a ce a determinat o etajare mai complexă a învelişului vegetal.030 m) şi alta spre sud – sud-vest. care aflorează în partea de vest şi pe sectoare mai mici în partea central-sudică. cât şi prin investiţii specifice în perioada postbelică. O r o g r a f i c domină toate unităţile învecinate. reprezentat predominant prin roci epimetamorfice (şisturi muscovito-cloritoase) din seria prehercinică de Lereşti-Tămaş (V. Culoarul Bran-Rucăr şi M.a. 2. cu diferenţe de nivel de peste 1.Piatra Mare.189 m).

78

Principala caracteristică a r e l i e f u l u i este dezvoltarea excepţională a reliefului structural.
Suprafeţe structurale sunt specifice în partea înaltă, pe feţele interne ale ambelor flancuri ale sinclinalului,
la vest şi est de valea Ialomiţei, mai largi în partea estică, prezentând o uşoară înclinare spre axul
sinclinalului. Marile abrupturi externe, care poartă vârfurile înalte, sunt nişte cueste, dezvoltate pe capetele
de strat ale conglomeratelor cretacice în est (abruptul prahovean) şi ale calcarelor jurasice şi
conglomeratelor cretacice în vest (abruptul brănean). Evoluţia cuestelor se produce relativ rapid, prin
acţiunea conjugată a dezagregării gelive, apelor curgătoare şi avalanşelor. Unele văi au străpuns frontul de
cueste, desprinzând martori izolaţi. Poliţele (local numite brâne) apar pe versanţii de cuestă în niveluri
succesive, corespunzătoare intercalaţiilor de gresii (spre exemplu, în Caraiman). În funcţie de orientarea
lor, văile sunt fie adaptate la structura substratului (Ialomiţa are o vale longitudinală tipică de sinclinal,
văile afluenţilor săi, conforme înclinării stratelor spre ax, sunt consecvente), fie o secţionează (valea
superioară a Izvorului Dorului, are orientare longitudinală dar subsecventă, ceea ce a făcut versantul vestic
mai abrupt, de tip cuestă şi cel estic mai slab înclinat, conform). Reorientarea în unghi drept a acestei văi a
fost explicată printr-o captare de către un afluent al Prahovei, care evolua mult mai energic, în lungul unei
văi cu profil longitudinal puternic înclinat, de fapt o succesiune de praguri cu cascade – cascadele
Vânturişului (Valeria Micalevich-Velcea, 1961).
Relieful carstic este reprezentat în primul rând prin cheile formate în bazinul Ialomiţei, în
sectoarele în care calcarele jurasice au fost degajate de sub conglomeratele cretacice. Pe valea Ialomiţei se
succed cheile Urşilor, cheile Peşterii (lângă peştera Ialomiţei), cheile Tătarul Mic (Coteanului), cheile
Tătarul Mare, cheile Zănoagei şi cheile Orzei, în alternanţă cu sectoare mai largi, cu aspectul unor mici
depresiuni de eroziune selectivă, în conglomerate sau intercalaţii marno-argiloase (spre exemplu Padina,
între cheile Peşterii şi cheile Tătarul Mic). În geneza cheilor au existat şi episoade de evoluţie carstică
subterană, confirmate de numeroasele ruperi (şi cataracte, local numite horoabe) în profilul longitudinal al
talvegurilor, profilul transversal frecvent în surplombe, marmitele de pe versanţi şi meandrele foarte
strânse, care par să derive din trasee subterane. Dintre peşteri, cea mai mare şi mai cunoscută este cea a
Ialomiţei, cu intrarea la altitudinea de 1.660 m, cu un segment mai accesibil la început, grav degradat de
vizitatori şi unul mai greu accesibil, cu formaţiuni concreţionare şi urme de faună cavernicolă pleistocenă
(Ursus spelaeus). Rătei, cea mai lungă dintre peşterile cercetate (7 km) este situată în extremitatea sud-
vestică a Bucegilor. Celelalte peşteri, mici, sunt mai puţin cunoscute. La suprafaţă, aflorimentele de calcar
sunt corodate sub forma unor câmpuri de lapiezuri (spre exemplu, în M.Strungile Mari, din culmea sud-
vestică.
Un efect al modelării selective sunt şi formele cu aspect bizar, numite popular babe sau ciuperci,
care s-au format datorită rezistenţei mai mari la dezagregare a lespezilor de gresie intercalate în
conglomeratele cretacice. Fragmentele de rocă dezagregată prin gelifracţie au fost purtate (şi parţial
îndepărtate) de vânt, a cărui forţă de şoc a devenit astfel mai puternică. Efectul morfologic al coraziunii
este dovedit de forma aerodinamică a trunchiurilor ciupercilor, orientate NNV-SSE, ca şi vântul dominant.
Complexe morfologice ruiniforme de dezagregare (stâlpi, colţi – Colţii Morarului ş.a., turnuri, sfinxul din
M.Scara) s-au format şi pe conglomerate.
Deşi Bucegii au altitudine mai mare, relieful glaciar are un grad de dezvoltare asemănător celui din
M.Rodnei, datorat probabil unui deficit de precipitaţii solide, condiţionat de poziţia sud-estică şi în umbra
culmii înalte a Făgăraşului. Centrul glaciaţiei a fost vârful Omul, în jurul căruia s-au format câteva circuri
complexe. Din acestea se orientează radiar văi glaciare cu profil transversal clasic, cea mai mare fiind
valea Ialomiţei, în sud, cu o morenă frontală la 1.760 m, lângă cheile Urşilor. Spre est se orientează văile
glaciare ale Cerbului şi Morarului, spre nord – nord-est, văile glaciare (mai lungi) ale Ţigăneştilor şi
Mălăieştilor prezintă morene frontale la 1.350 m, iar spre vest – valea Găurii. Între văile glaciare vecine
interfluviile au formă de creste (custuri), aşa cum este custura din M.Padina Crucii, dintre văile Ţigăneşti şi
Mălăieşti. Deoarece conglomeratele au fost puternic dezagregate în sectoarele de prag, în circuri nu s-au
putut forma lacuri glaciare. Într-o singură excavaţie, de mici dimensiuni, pe valea Ţigăneştilor se strâng
temporar ape. Morenele au fost traversate şi mai uşor de către râuri. Pe fondul general da factură
morfostructurală, relieful glaciar este şi el influenţat de structura substratului, văile glaciare subsecvente
având o asimetrie evidentă (spre exemplu, valea Şugărilor, afluent de pe stânga al Ialomiţei). De asemenea,
în profilul longitudinal al văilor glaciare, pragurile au şi o natură structural-litologică, mai ales în cazul
văilor orientate contrar înclinării stratelor (spre exemplu, valea Mălăieştilor). În literatura de specialitate
(Valeria Micalevich-Velcea, 1961) se argumentează manifestarea a două faze glaciare pleistocene, urmele
primei fiind observabile sub forma unui nivel de umeri în lungul văilor glaciare. Aceasta a fost şi cea mai

79

puternică, văile Mălăieştilor şi Ţigăneştilor fiind parcurse de o masă unitară de gheaţă, în timp ce în a doua
fază glaciară, mai slabă, s-au format numai gheţari individuali, pe fiecare din aceste văi. În perioadele
glaciare dezagregarea gelivă a conglomeratelor şi calcarelor din marile abrupturi externe a fost mai
puternică decât cea actuală, creând mantale groase de grohotiş fosil, care maschează structura geologică,
mai ales la poalele abruptului prahovean.
În ceea ce priveşte relieful ciclic, unele cercetări mai vechi (Emm. de Martonne, 1906) au
considerat toată aria de platou înalt ca expresie morfologică a marii nivelări miocene, corespunzătoare
suprafeţei Râul Şes. Cercetările mai recente (Valeria Micalevich-Velcea, 1961) confirmă prezenţa acestei
suprafeţe, dar sub forma unui nivel mai coborât, la 1.600 m, în bazinul Ialomiţei. De asemenea, ca şi în alte
surse (G.Vâlsan, 1939), se susţine existenţa suprafeţei Borăscu, prezenţă mai greu de argumentat avându-se
în vedere evoluţia geologică a unităţii central – est-carpatice (cristalino-mezozoice) în care se încadrează
gruparea Bucegilor. În sudul masivului apar fragmente, sub formă de pinteni, ale suprafeţei de nivelare
Predeal (Poiana Mărului sau Gornoviţa).
C l i m a este marcată în primul rând prin însemnate diferenţieri termice verticale, generate de
desfăşurarea masivului pe un ecart altitudinal mare. Media termică anuală, care la Dobreşti, pe valea
Ialomiţei (la altitudinea de 900 m) este de 6,20 C coboară la Scropoasa, amont de cheile Orzei (1.101 m) la
4,10 C, iar al vârful Omul (2.504 m) devine negativă (-2,50 C). Inversiunile termice de vale, mult mai
frecvente pe valea Prahovei, închisă spre sud-est de defileul de la Posada, fac ca aici temperaturile să fie
sensibil mai reduse şi fenomenele hidrometeorologice de inversiune mult mai accentuate şi mai durabile
decât pe valea Ialomiţei. La Sinaia, aflată la aceeaşi altitudine cu Dobreştii, media termică anuală este de
numai 3,70 C, iar numărul mediu anual de zile cu ceaţă este de 174, faţă de numai 44 la Scropoasa, ceea ce
demonstrează marja destul de însemnată de subiectivism din voga climatică a staţiunilor de pe valea
Prahovei. Platoul înalt are un climat alpin ; la 1.800 m temperaturile medii sunt negative timp de 200 zile
pe an, frigul combinat cu vântul puternic alungând pădurea numai în locuri adăpostite. Distribuţia
precipitaţiilor este atipică faţă de legea gradientului vertical, diferenţierile fiind mult mai reduse decât cele
normale. Astfel, în sezonul rece partea înaltă este mai uscată, rămânând frecvent deasupra plafonului
norilor stratiformi. La Dobreşti precipitaţiile medii anuale sunt de 1.101 mm, iar la vârful Omul, cu 1.600
m mai sus, sunt de numai 1.134 mm. Efectul de „umbră” produs de culmea M.Făgăraş este încă accentuat
de foehnizarea impusă la coborârea abruptului estic, ceea ce face ca versantul prahovean să fie şi el mai
uscat (971 mm la Sinaia) decât cel brănean. În ansamblu însă zăpada este abundentă, stratul durând în
medie 5-6 luni pe an.
H i d r o g r a f i c, Bucegii sunt un castel de ape, din care râurile se dirijează divergent spre
exterior, fără ca reţeaua să fie prea densă. Cel mai mare şi mai activ este Ialomiţa. Pentru toate, alimentarea
subterană este foarte importantă, o mare parte din precipitaţii şi apele din topirea zăpezii infiltrându-se în
calcare şi în grohotişurile formate pe conglomerate şi generând izvoare puternice (spre exemplu la baza
mantalelor de grohotişuri de pe abruptul prahovean).
V e g e t a ţ i a este foarte bogată şi foarte interesantă. Cercetările de botanică sistematică
(Al.Beldie, 1967) au indicat prezenţa a 1185 plante vasculare şi a 68 % din endemismele carpatice (fapt
care înrudeşte Bucegii cu Ceahlăul). Pădurea ocupă aproape o jumătate din suprafaţă, dezvoltându-se pe
versanţii exteriori şi înaintând pe valea Ialomiţei spre nord până la 1.750 m – 1.850 m. În mod excepţional,
pe versanţii sudici, la adăpost de vânt, poate urca până la 1.960 m, situaţie care nu se regăseşte nicăieri în
Carpaţii Orientali. De la bază până la 1.400 m – 1.500 m pădurea de foioase cu gorun şi fag, apoi fag, este
urmată de molid, brad şi fag, fagul urcând mai sus decât în nordul Carpaţilor Orientali. Până la limita
superioară urmează o fâşie îngustă de conifere (molid, cu o proporţie mare de zadă şi , mai sus de 1.700 m,
exemplare de zâmbru). Subetajul subalpin a fost în mod natural foarte larg dezvoltat, cu jnepenişuri întinse,
care au generat şi oronimele Jepii Mari, Jepii Mici ş.a., până mai sus de 2.000 m. În aceleaşi asociaţii
vegetează afinul, ienupărul, bujorul-de-munte. Suprafaţa jnepenişurilor s-a redus însă mult, prin defrişarea
veche, pentru păşuni. În altitudine urmează subetajul pajiştilor alpine, formate din rogoz (specii de Carex),
păruşcă (Festuca glacialis), ţăpoşică (Nardus stricta), Loiseleuria procumbens (o ericacee măruntă), Salix
herbacea ş.a. În pajişti şi pe stâncării cresc multe plante cu flori viu colorate, ca Papaver pyrenaicum,
Gentiana lutea, Dianthus kitaibelii ş.a. Pe un fragment de platou neted din M.Lăptici, la 1.470 m, este şi un
tinov cu Sphagnum, înconjurat de bumbăcăriţă (Eriophorum latoifolium), rugină (Juncus effusus), plante
carnivore. Datorită bogăţiei floristice şi valorii ştiinţifice a plantelor rare, relicte ş.a., a complexelor
geologice şi geomorfologice, ca şi valenţelor estetice ale întregului peisaj geografic, partea înaltă a
Bucegilor se află în regim de parc naţional. Pe o suprafaţă totală de 6.680 ha, cu formă de potcoavă

80

deschisă spre sud, incluzând Omul şi partea înaltă a culmilor care coboară în jurul său, desfăşurată de la
1.000 m – 1.110 m pe versantul prahovean şi de la 1.650 m pe versantul brănean, până la 2.500 m, sunt
protejate pădurile, asociaţiile vegetale subalpine şi alpine, relieful de facies petrografic, cascadele,
peşterile, relieful glaciar ş.a. O suprafaţă de 200 ha, pe versantul sudic al Caraimanului şi pe valea Jepilor
(cu vegetaţie specifică, pe brîne) a fost declarată zonă ştiinţifică cu regim de protecţie absolută.
Viaţa e c o n o m i c ă a fost multă vreme dominată de păstoritul de pe platoul înalt. Din
secolul XVIII (1789) s-a amenajat drumul transcarpatic pe valea Prahovei, iar cu aproape un secol mai
târziu (1879) a fost introdusă în circulaţie magistrala feroviară din capitală spre Transilvania, prin pasul
Predeal. Atunci a început industrializarea şi urbanizarea văii Prahovei, ca şi valorificarea ei climatică şi
turistică (în cea mai mare parte bazată pe potenţialul munţilor din jur, în special al Bucegilor), amenajându-
se primele staţiuni, Sinaia, Buşteni şi Poiana Ţapului. Pe valea Ialomiţei, rămasă fără drum transcarpatic,
dezvoltarea modernă a fost mai lentă, limitându-se la exploatarea lemnului şi construirea hidrocentralei de
la Dobreşti, cu lacul de acumulare Scropoasa, în 1929. În perioada postbelică s-au mai construit
hidrocentralele de la Moroieni şi de la Scropoasa, cu lacul de acumulare Bolboci. Bucegii sunt munţii cu
cea mai intensă solicitare turistică din ţară, datorită proximităţii capitalei şi accesibilizării lor prin căi de
comunicaţie moderne (drumul naţional şi magistrala feroviară pe valea Prahovei, şoseaua prin pasul Sinaia,
până la 2.400 m pe Coştila, şoseaua de pe valea Ialomiţei până în cheile Urşilor), ca şi prin amenajări şi
echipamente speciale (linii de teleferic Sinaia – Vârful-cu-Dor, Buşteni – Babele – Peştera), instalaţii de
teleschi (Vârful-cu-Dor ş.a.) şi capacităţi moderne de cazare (cabane, hoteluri alpine etc.).
Munţii Leaota sunt consideraţi uneori în literatura de specialitate (Al.Roşu, 1973) ca parte a
unui grup unitar Bucegi-Leaota. Caracteristicile lor geografice sunt însă destul de diferite de cele ale
Bucegilor şi juxtapunerea morfologică nu poate anula această realitate. O înşeuare înaltă (Bucşa, 1.750 m)
la izvoarele Brăteiului marchează contactul celor două masive. Leaota se prezintă sub forma unui bloc
lipsit de personalitate, care se întinde spre est până la văile Brăteiului şi Ialomiţei, spre vest până la valea
Dâmboviţei, spre sud domină Subcarpaţii iar spre nord-vest se înalţă cu aprox. 500 m deasupra Culoarului
Bran-Rucăr. În constituţia lor g e o l o g i c ă predomină rocile cristaline (şisturi cloritoase ş.a.) din seria
de epizonă Lereşti-Tămaş. Subordonat, în partea centrală sunt şi roci mai dure(gnaise, micaşisturi) din seria
de mezo-katazonă Voineşti. Pe o arie restrânsă, în est – sud-est, aflorează şi conglomerate cretacice, în
poziţie sinclinală şi la altitudine mică. Au un r e l i e f greoi, masiv, monoton. Văile râurilor au conturat o
serie de culmi radiare care se orientează divergent din nodul orografic Leaota (2.133 m), spre nord, vest,
sud-vest şi sud-est. Interfluviile au înfăţişarea unor plaiuri înalte, larg ondulate, monotone, contrastând cu
văile înguste, puternic adâncite, cu versanţii abrupţi. Nu au relief glaciar, ci doar nişte nişe de nivaţie.
P r e c i p i t a ţ i i l e bogate şi constituţia litologică puţin favorabilă infiltraţiei au favorizat formarea unei
r e ţ e l e h i d r o g r a f i c e deosebit de dense (1,1 km/km 2), mai ales prin comparaţie cu Bucegii.
Leaota este destul de bine împădurită, în special pe versanţi. La bază, pădurea începe cu fag, urmat până la
1.400 m – 1.500 m de o pădure de amestec fag-molid, deasupra căreia se află o bandă îngustă de molidiş.
Plaiurile înalte se înscriu în subetajul subalpin, pajiştea fiind însă mult extinsă, atât prin defrişarea
jnepenişurilor cât şi prin despădurire. Activităţile economice tradiţionale, neschimbate nici în perioada
actuală, constau în păstorit (practicat în special de sătenii din Bran) şi exploatarea lemnului (mai ales de
către musceleni).
Munţii Bârsei includ două masive destul de asemănătoare, situate între pasul Predeal şi Ţara
Bârsei-Trei Scaune, individualizate spaţial prin valea îngustă a Timişului – Postăvarul, spre vest şi Piatra
Mare, spre est.
Constituţia lor g e o l o g i c ă o continuă spre nord-est pe cea a Bucegilor, la care se adaugă şi
unele elemente de asemănare cu Perşanii. Sunt formaţi din roci sedimentare de vârstă triasică şi jurasică
(predominând calcarele), dar şi din fliş cretacic (conglomerate, marne, gresii). Întregul ansamblu
sedimentar este foarte puternic şi complicat cutat, cu falieri şi mici şariaje, orientate de la nord-vest spre
sud-est. Calcarele triasice şi jurasice aflorează în general de sub masa de fliş cretacic, în axele unor
structuri anticlinale.
R e l i e f u l cel mai înalt s-a păstrat pe calcare, sub forma unor culmi orientate conform liniilor
structurale, Cristianul Mare (1.799 m) în Postăvarul şi Piatra Mare (1.842 m). Versanţii calcaroşi sunt
acoperiţi cu lapiezuri iar pe unele văi s-au format chei, cu profil longitudinal de talveg în trepte, uneori
foarte spectaculoase (spre exemplu, Prăpastia Ursului şi cascada de la Şapte Scări, pe versantul nordic al
Pietrei Mari, sau cheile Râşnoavei, în Postăvarul). Deşi puţin caracteristic, endocarstul este destul de
interesant, în Piatra Mare existând o peşteră cu gheaţă, iar peştera Fundata din valea Râşnoavei parcurgând

Piatra Craiului seamănă mult cu Bucegii. Înclinarea puternică favorizează formarea unor torenţi de pietre deosebit de activi.239 m în vârful La Om. O r o g r a f i c se prezintă sub forma a două culmi paralele. Sub aspectul structurii g e o l o g i c e.Bucegi (600 m – 700 m). formate în două generaţii. a expulzat brusc materialul obstruant. culminând la 2. Pe conglomeratele. În partea centrală sinclinalul este alcătuit din conglomerate de vârstă cretacic mediu. dar se menţine pe o lungime de 8 km la altitudini de peste 2.200 m). în trecut şi huilă liasică. drumuri de acces turistic foarte pitoreşti (Braşov – Poiana Braşov) accentuează atractivitatea acestor munţi. cu altitudine de aprox. de la Cristian.Bârsei primesc o cantitate medie de p r e c i p i t a ţ i i comparabilă cu cea din Bucegi (1. Subordonat. pentru var. cât şi nivelul calitativ al unor servicii turistice din ce în ce mai diversificate. una vestică. Aceasta prezintă din loc în loc câteva curmături (înşeuări) mai scunde. avansează ca un pinten spre Ţara Bârsei. 81 în 1949 un episod de explozie hidraulică. vestică. Poiana Braşov (dezvoltată pe treapta de 1. din D. Între staţiunile climatice. la fel ca Perşanii. începând cu cea de gorun (de la contactul cu Ţara Bârsei. Cetatea ţărănească de la Râşnov (în extremitatea vestică a treptei de la Poiana Braşov). ca şi al amplitudinii locale ale celor mai recente mişcări de înălţare. dintr-un mic zăcământ azi epuizat) continuă să asigure nişte locuri de muncă. linii de teleferic pe Postăvarul şi Tâmpa.Tâmpa) a fost mult timp cea mai modernă staţiune turistică din ţară şi s-a dezvoltat continuu. Sub WestWand torenţii de pietre şi avalanşele opresc pădurea la plafonul de 1. urmată de făgete. Mai jos. dar este un masiv montan foarte personalizat. de la Cristian. M. Culmea principală este atacată totuşi de procese viguroase de dezagregare gelivă. Piatra Craiului ocupă o arie restrânsă (18 km pe direcţie nord-est – sud-vest). peşterile mici de la Pietrele-lui-Solomon. extinzându-şi atât capacitatea fizică de cazare. nu sunt ecranaţi spre vest. care determină acumularea la baza versanţilor a unor trene groase de grohotiş mobil (asemănătoare celor de pe versantul vestic al Hăghimaşului). în special în Piatra Mare. În r e l i e f se impune culmea principală. specializate în tabere pentru copii. Ca şi în alţi munţi. cel mai frumos dintre munţii calcaroşi ai Carpaţilor Orientali. cu un profil semeţ.100 mm). Acest nivel secţionează fără denivelări sedimentarul de vârstă triasică şi jurasică şi suportă. mult mai scundă (1.Şprenghi şi D. depozite de vârstă pleistocen inferior. M. cu versanţi a căror înclinare depăşeşte 500. care formează cele două flancuri ale sinclinalului. fapt care confirmă geneza şi perioada formării lui. Aspectul impresionant al culmii vestice. fiind însă redresate până la verticală în cel vestic şi mult mai slab înclinate în cel estic. 1. mai subţiri decât în M. favorizată atât de condiţiile climatice de la această altitudine. care vor constitui perspectiva economică cea mai rentabilă.586 m) şi cu forme domoale.000 m din M.Postăvarul şi Piatra Mare constituie o zonă turistică aproape la fel de intens fragmentată ca şi Bucegii. în partea cea mai înaltă. este rezultatul poziţiei stratelor şi durităţii calcarelor (care au format un complex structural-litologic deosebit de rezistent la modelarea externă). exploatarea unor roci utilizate ca materii prime în industria materialelor de construcţie (calcar. interpretată ca fragment al suprafeţei de nivelare Poiana Mărului. sunt în cea mai mare parte acoperiţi de p ă d u r e. dar majoritatea populaţiei active în aria montană este ocupată în servicii turistice. de vârstă jurasic superior. şi una estică.600 m. în Postăvarul. M.Tâmpa. dominând Braşovul. diaclaze etc.000 m. spre exemplu pe Tâmpa). gresiile şi marnele cretacice care predomină în ariile marginale s-a format un relief mai scund.Melcilor. mai groase decât în Bucegi (până la 1. numit şi WestWand-ul Pietrei Craiului). pentru fabricarea cărămizilor refractare. nord- vest şi vest limitele sale coincid cu cele ale grupării Bucegilor. cu versanţi abrupţi (în special cel vestic. fiind un mare sinclinal cu un culoar în ax. cât şi de unele fisuri. pe fundament format din acelaşi cristalin epimetamorfic de Lereşti-Tămaş.000 m. stabilizate. Astfel. în condiţiile . grohotişurile sunt mai vechi. pajiştile au fost mult extinse prin defrişare şi mai ales prin despădurire. pentru păşunat. pe alocuri. Deşi nu sunt prea înalţi. În partea de vest şi nord-vest a Postăvarului s-a dezvoltat larg o treaptă de relief deosebit de netedă. poate cea mai frumoasă din Carpaţii româneşti. deoarece. apoi de amestecul fag-molid şi de molidişuri. Acesta este acoperit de calcare masive. care are aspectul unei creste structurale clasice (hog-back). sectoarele de chei. înaltă. Numai pe suprafeţe foarte mici. Alte staţiuni s-au dezvoltat pe valea Timişului (Timişul-de- Sus şi Timişul-de-Jos). către care trecerea este treptată. Un fragment din această treaptă. prin care un volum apreciabil de apă acumulat în galeria de resurgenţă. sub pădure. temporar colmatată. cabane şi hoteluri. Spre nord. iar spre interior se înalţă cu aproape 900 m deasupra Culoarului Bran-Rucăr. În ordinea importanţei activităţilor economice specifice. Între cele două culmi este un culoar cu orientare NNE-SSV. lipsit de originalitate. sau Piscul Baciului. care aflorează în extremităţile vestică şi estică ale masivului. s-a putut dezvolta o vegetaţie subalpină. argile liasice. în special al versantului vestic. foarte diferite.

parţial îndepărtate şi afectate de un sistem complex de falii. Relieful carstic este reprezentat prin lapiezuri. Jnepenişurile urcă. cu tendinţă generală de coborâre din partea centrală (pasul Bran. unde confluează cu Dâmboviţa şi ale Dâmboviţei înseşi. În sud-vest este conturat de valea Râuşorului. Dezagregarea produce în lungul crestei un relief subordonat ruiniform (ace. văile fiind longitudinale şi apoi se angajează în chei. Substratul g e o l o g i c are o structură destul de complicată. Aparenta ariditate este sugerată de absenţa vegetaţiei în covor continuu pe stâncăriile care ocupă suprafeţe mari în această culme. afluent de pe dreapta al Dâmboviţei.Leaota şi domină spre nord-est golful depresionar Zărneşti al Ţării Bârsei. mai groase în fostele sectoare depresionare de pe calcare. când controlul era asigurat prin castrul de la Rucăr. Peste nivelul general se înalţă câţiva martori de eroziune. de vârstă cretacică . iar dotările turistice sunt incomparabil mai austere decât în Bucegi sau M.Bârsei. Pe stratele mai dure de calcar s-au format brâne. Calificativul/denumirea de platou care i se dă destul de frecvent este impropriu. şi continuată în perioada medievală. valea Cheii (cu cheile Crovului) şi valea Ghimbavului (cu chei aproape inaccesibile). pe arii mici. 1. mai puţin dificile (pe valea Prahovei. gresii. dintre care cel mai adânc este avenul din Grind (120 m). C l i m a t i c. are altitudinea obişnuită a interfluviilor de 1. versantul vestic este cel mai umed din tot masivul. amont de depresiunea Podul Dâmboviţei. situate între munţi.100 m – 1. XIX importanţa culoarului s-a redus. Din sec. unele endemice (Dianthus callizonus – garofiţa Pietrei Craiului). la traversarea culmii estice – Prăpăstiile Zărneştilor. 1961). iar în perioada contemporană. pe valea Dâmboviţei etc. în special cheile săpate în calcare de afluenţii Dâmboviţei. Râurile cu izvoare în culmea principală curg un timp în lungul ulucului central. dinspre sud-est de M. În 8 Denumirea de culoar se justifică prin importanţa sa de arie de legătură istorică între Muntenia şi Transilvania. cu smocuri de Festuca supina.400 m şi apoi de o fâşie îngustă de molidişuri atacată de forţa mecanică a torenţilor de pietre şi a avalanşelor. dintre care cea mai mare şi mai bine cercetată este peştera Dâmbovicioarei. pe valea Cheii (în nord-est) şi cheile de pe cursul superior al Dâmbovicioarei (în sud). afluent al Bârsei).Bucegi şi M. păstrându-şi însă importanţa pentru relaţia Braşov-Câmpulung-Piteşti. 82 periglaciare din pleistocen (Valeria Micalevich-Velcea. datorită accesibilităţii extrem de reduse a galeriilor subterane.343 m) spre nord-est şi sud-vest. Aria reintrând în regim de sedimentare marină în cretacicul inferior şi mediu.Piatra Craiului. s-a instalat vama munteană.450 m) şi versanţi calmi. până la 1. Pe versantul estic al culmii principale au fost identificate 6 avenuri. care au fost exondate. documentată din perioada romană. iar culmea estică are şi ea o altitudine modestă (în general. sedimentarul mai moale. datorită „concurenţei” altor segmente de drum transcarpatic. din sec. datorită expoziţiei sale extrem de favorabile şi altitudinii culmii principale. puţin cunoscute. Există şi un mare număr de peşteri .700 m – 1. XIII) şi cetatea Neamţului. Este atacat atât de râurile din bazinul Oltului (spre exemplu pârâul Turcului. hornuri. Poa alpina şi plante cu flori.) are mai mult o însemnătate turistică generală. cât şi de Dâmboviţa şi afluenţii săi. deasupra lor dezvoltându-se o vegetaţie sărăcăcioasă. Condiţiile morfologice (suprafaţa restrânsă. deasupra Podului Dâmboviţei unde. Este deosebit de interesant relieful carstic. Pe conglomeratele din culoarul central s-a dezvoltat un relief mai scund. datorită înclinării mult mai reduse a stratelor în acest flanc al sinclinalului. pe segmentele dintre depresiuni. câteva doline şi văi în chei (de origine fluvio- carstică). prin şeaua Vlădenilor. aflorează frecvent. astfel încât nu există relief glaciar. marne-argile şi conglomerate. întrucât nu are nimic din netezimea specifică unei asemenea forme. puternic fragmentate. Reprezintă o rezervă (turistică) naturală încă bine păstrată. Cele mai spectaculoase chei sunt cele ale afluenţilor de pe stânga ai Dâmboviţei. Fundamentul cristalin epimetamorfic este acoperit în cea mai mare parte de calcare jurasice. R e l i e f u l. Este orientat nord-est – sud-vest. colţi. Culoarul central şi culmea estică sunt în mare parte despădurite şi acoperite cu pajişti secundare de graminee. 1350 m – 1. fragmentat. între 1. de natură tectono- erozivă ale văilor (Podul Dâmboviţei şi Rucăr). fiind modelat sub forma unor mici lărgiri depresionare. între depresiunile Podul Dâmboviţei şi Rucăr (obligând şoseaua Braşov – Câmpulung-Muscel să urce pe interfluviul de pe dreapta văii). ci are aspectul unei arii mai joase.200 m. când la marele drum Braşov-Câmpulung s-au construit cetatea Branului (în sec. fiind dominat dinspre nord-vest de M. P ă d u r e a de fag dinspre baza culmii principale este urmată de amestecul fag-molid. în general pe calcare şi gresii. chiar cele temporare (stâne) sunt puţine.900 m. Este considerat ca fragment mai înalt al suprafeţei de nivelare Poiana Mărului. înclinarea puternică) n-au fost favorabile acumulării zăpezii. . XIV. În Piatra Craiului nu sunt aşezări permanente. turismul este practicat numai de către persoane experimentate şi motivate pentru natura montană. Endocarstul (probabil bogat şi profund) este puţin cunoscut. piramide). Culoarul înalt Bran-Rucăr8 constituie o arie importantă de discontinuitate în cadrul grupării montane a Bucegilor. turnuri. ale Dâmbovicioarei.

iar în depresiunile Podul Dâmboviţei şi Rucăr sunt condiţii favorabile şi livezilor de măr.R.Mihăilescu. Regiunea Carpaţilor Meridionali Carpaţii Meridionali se desfăşoară la vest de valea Dâmboviţei.000 m. deşi aspecte importante ale complexului de condiţii naturale şi ale umanizării au generat o unitate a M. care au creat succesiv unităţile supragetică şi getică (dacide mediane). care învecinează munţilor două arii depresionare individualizate postlarramic. 2. Spre vest şi nord-vest limita este cel mai frecvent considerată în lungul culoarului Timiş-Cerna. spre Depresiunea Transilvaniei. unitatea getică iniţială a devenit o imensă pânză de şariaj. 1963. Culoarul Bran-Rucăr este foarte bine p o p u l a t. rămase pe înălţimi şi în văile înguste şi umbrite. mediteraneană. cu intruziuni magmatice sin.2. deplasarea aceasta continuând şi antrenând părţi apreciabile din fliş. a intrat în coliziune cu unitatea danubiană pe care a şariat-o. Între acestea două. Spre sfârşitul cretacicului. V e g e t a ţ i a naturală este reprezentată prin resturi ale pădurilor de fag şi de amestec fag-molid-brad-pin. În partea sud-vestică aşezările sunt mai concentrate.000 mm/an. întregul culoar fiind sectorul-pilot al A. Sincron.Sîrcu. partea sud-vestică a culoarului are un relief mai accidentat decât cea nord-estică. Întregul ansamblu a glisat peste o masă de ofiolite. valea Bârsei şi valea Şercaiei. eocretacică. de deplasări verticale ale blocurilor rezultate şi de sedimentare în bazinele-graben. cu gospodării risipite în fâneţe şi păşuni . flişul de Severin şi fragmentele de crustă oceanică obdusă constituie pânza (paraautohtonul de Severin). aria Carpaţilor Meridionali a fost afectată numai de fenomene casante. detaşate din crusta oceanică a fosei de Severin şi antrenate astfel într-o obducţie secundară. . Precipitaţiile se menţin totuşi la 1.Banato-Olteni (sector al Carpaţilor Occidentali) care include şi munţii mici-mijlocii de la est de acest culoar. solidară cu unităţile supragetice.1. În partea nord-estică predomină aşezările de plai. culoarul Bistrei şi Subcarpaţii Getici păstrează un caracter adesea tranşant. laramică). fiind apoi antrenată în înălţarea generală a edificiului carpatic. pentru care unitatea danubiană este autohton. contrastul respectiv sugerând şi numele de platou (al Branului). În ultimii ani. În consecinţa condiţiilor tectogenetice specifice diferitelor etape. 2. În consecinţă directă. organizate după tipul ocol întărit (închis). în cele două depresiuni. în care s-au acumulat depozite tipice de fliş. Principalele unităţi geo. din ce în ce mai rentabile. ca urmare a foehnizării maselor de aer care se deplasează dinspre vest. unităţile supragetice (individualizate din mezocretacic) au joncţionat cu cea getică. Constituţia geologică şi evoluţia Carpaţilor Meridionali Carpaţii Meridionali se disting prin predominarea netă a rocilor vechi. De la sfârşitul cretacicului. după despădurirea iniţiată din timpuri vechi. pe parcele mici.E.T.şi morfotectonice au fost puse în loc prin fenomenele complexe şi ample de tectogeneză şi orogeneză dacidică (mezo-eocretacică . I. metamorfice. prin răspândirea redusă a rocilor sedimentare şi prin încheierea mult mai timpurie a mişcărilor plicative.austrică. Pe lângă creşterea animalelor şi exploatarea lemnului din pădurile de pe munţii din jur. unitatea de Severin (aparţinând dacidelor externe) şi autohtonul danubian (dacidele marginale). populaţia se orientează din ce în ce mai mult către calificare profesională şi echiparea gospodăriilor pentru servicii turistice. morfotectonic. dar cu o populaţie destul de numeroasă (960 locuitori la Moeciul-de-Sus). 83 general. aceasta a fost antrenată într-o mişcare convergentă cu unitatea danubiană. 1971) este îndreptăţită şi recomandabilă. unitatea getică a înaintat peste flişul de Severin. sincronă subducţiei principale. determinată de orogeneza valahă (romanian-pleistocenă).N. datorită subducţiei care începuse în fosa interpusă (de Severin). Aceste limite se prezintă frecvent sub forma unor abrupturi cu ecart altitudinal de aproape 2. fiind separate printr-o arie de rifting – fosa de Severin. totuşi mai blândă decât în munţii din jur. caracteristice ariilor specializate în creşterea animalelor. Astfel. Într-o etapă mai târzie. şaua Tămaşului. Limitele lor de nord şi de sud. C l i m a este montană. pe durata expansiunii mezocretacice unităţile getică şi danubiană se deplasau divergent. condiţionat de caracteristicile substratului geologic. Este motivul pentru care opinia respectivă (V.şi tardicinematice. unitatea getică. clima permite şi unele culturi rezistente la temperaturi mai coborâte.C.2.

a. impresionantă nu doar prin înfăţişarea de blocuri puternice. între rocile cele mai puternic metamorfozate se regăsesc frecvent gnaise (cuarţitice. iar între cele epimetamorfice – şisturi clorit-albit-epidotice. amfibolice. mai rar calcare cristaline. iar ponderea ariilor cu altitudine mai mică de 700 m este de numai 20%. Învelişul sedimentar al autohtonului este mai bine păstrat şi aflorează pe arii mai întinse. altitudinea absolută este 350 m) şi de culoarul longitudinal central. cuarţo-feldspatice. Retezatului.). Aliniamentul sudic cuprinde munţii Iezer-Păpuşa. cu excepţia M. calcare cristaline ş. munţii Lotrului.Godeanu. conferind în acelaşi timp structurilor intruse o rezistenţă deosebită pe parcursul modelării externe. Ghiţu. Relieful Sub aspect morfografic. Cozia.500 m şi aproape toate subunităţile de ordinul al doilea au peste 2. în schimb ea este străpunsă de numeroase corpuri granitice şi granodioritice. Carpaţii Meridionali („Alpii Tranilvaniei”) se remarcă printr-o îmbinare destul de neobişnuită a masivităţii cu o relativă accesibilitate. Astfel.Şureanu („Platforma” Luncani). Rocile cristaline din această unitate sunt mai slab metamorfozate. a ariei labile pe care s-au format Carpaţii de astăzi. iar în ariile de scufundare tectonică până în pliocen) acoperă parţial fundamentul cristalin. de Retezat ş. de alternanţele paroxismelor orogenetice cu perioadele îndelungi de calm tectonic şi evoluţie subaeriană. aproape compacte pe arii întinse.Cindrelului şi Şureanului.). ci şi prin m o r f om e t r i a ei. iar la est de Jiu constituie Parângul propriu-zis.Godeanu. Relativa accesibilitate este determinată de sistemul de mari văi fluviale care traversează munţii la altitudini mici (la Turnul Roşu. Frunţi. depresiunea Petroşani/valea Jiului de vest. atât ca vârstă. Energia reliefului este cea mai mare din Carpaţii Româneşti.2. păstrându-se în sudul M. casante. Atât cristalinul cât şi sedimentarul mai vechi au fost străpunse pe alocuri de corpuri intrusive acide (granitice. de variaţiile ulterioare ale regimului tectonic.500 m. Toate cele trei grupări montane depăşesc altitudinea absolută de 2. granitice ş. cu o înclinare a terenului adesea de peste 350 sau 550 şi cu numeroase abrupturi. iar la vest de Jiu aflorează în petecul de acoperire din M. premezozoică. în sudul munţilor Vâlcanului.Ţarcului. Godeanu şi Cernei. iar cel nordic include Făgăraşul propriu-zis. partea central-nordică a grupării Parângului.Ţarcului (separaţi prin văile superioare ale Râului Mare şi Râului Rece).a. În constituţia unităţilor montane ale Carpaţilor Meridionali actuali pânza getică şi pânzele supragetice constituie aproape integral M. Învelişul sedimentar (predominant carbonatic) al acestor domenii tectonice a fost în cea mai mare parte îndepărtat prin eroziune. valea Cernei. valea Lotrului. cuarţitice cu sericit sau grafit. Ţara Loviştei. cu alternanţele sale de secvenţe plicative. valea Jiului de est.a. de Tismana. gresii calcaroase. uneori strângându-se în noduri. aliniamentele respective nu au decât motivaţia tectonică a contactelor între domeniile (unităţile) Carpaţilor Meridionali. exprimând sinteza dimensională a unei fragmentări verticale medii de 731 m (Al. marno-calcare ş. Petroşani şi Ţara Loviştei. şisturi argiloase cu cărbuni.Căpăţânii (culmea Buila-Vânturariţa) şi în vestul M.2. oculare. dar care depăşeşte în valori reale şi 2. Orografic. gresii.Făgăraş. pe care se înscriu aria mediană cu altitudine mai redusă dintre culmea nordică şi cea sudică a M. silicioase. Spre nord-vest se schiţează un al treilea aliniament.Retezat ş. Sub aspect genetic.Cernei şi M. Autohtonul danubian formează cea mai mare parte din munţii de la vest de Jiu. la nord şi la sud de culoarul menţionat culmile se înşiruie pe două aliniamente complete. grezo-argile şi argile grezoase în facies de fliş. format din M. în sudul M. Depozitele sedimentare marine şi lacustre paleogen-pliocene sunt cantonate în (depresiunile) Ţara Haţegului.000 m. în sud-estul M. determinate de originea iniţială (terigenă sau magmatică) şi de condiţiile în care s-au produs fenomenele de metamorfism sau de meteorizare.) cu grosimi foarte variabile şi de vârste diferite (din carboniferul superior până în cretacicul superior. granodioritice – granitele de Bârsa Fierului. alteori depărtându-se şi lăsând loc depresiunilor interne. de magmatism ş. cât şi în ceea ce priveşte caracteristicile chimico-mineralogice şi fizico-mecanice.a. Cristalinul getic şi supragetic sunt în cea mai mare parte constituite din roci mezometamorfice. Primul aspect se datorează faptului că specificul constituţiei geologice a potenţat structural şi litologic morfologia cea mai masivă din Carpaţii româneşti.Făgăraşului. conglomerate. Suprafaţa care revine depresiunilor intramontane este redusă.. Căpăţânii. amfibolite. pe Olt. rubanate. în M. de acumulare amplă în condiţii de sedimentare diferite. incomplet. Depozite sedimentare variate (calcare.a. masa de roci care constituie ramura meridională a Carpaţilor este foarte variată. 2. micaşisturi. 1973). Parâng. care au antrenat şi ele fenomene de metamorfism de contact. de Latoriţa. Parângului şi Vâlcanului.Roşu. fără nici o similitudine cu diferenţele morfostructurilor zonare . (separaţi de munţii de la sud prin văile longitudinale ale Sadului şi Jiului de est) şi M.Vâlcanului.a. 84 Ţinând seama de istoria geologică veche.

200 mm la 1.400 mm). în cel puţin două faze. Lotrul. Râul Mare.Badea. Complexul de condiţii climatice din partea înaltă face ca temperaturile medii anuale să fie negative. dar identificate în toate trei. creste de intersecţie a circurilor şi văilor vecine. conform direcţiei menţionate. accentuat glaciară spre partea înaltă şi din ce în ce mai modificată/înlocuită prin efectul proceselor periglaciare şi fluviale. în timp ce pe versanţii sudici. Pe aceiaşi versanţi sudici.3. 85 (subregiunilor) din Carpaţii Orientali. face ca distribuţia etajelor şi subetajelor să aibă. un caracter concentric.850 m – 1. torenţi de pietre. apele curgătoare au debite mari. fiecare cu dezvoltare variabilă în cele trei grupări montane. fagul urcă de la baza muntelui până la 1. potcoave nivale ş. atât în domeniul de suprafaţă. au avut contribuţia lor specifică la accentuarea gradului de accesibilitate. Gheţarii de circ şi de vale (care au coborât până la 1. 2. cu ninsori şi lapoviţe posibile chiar în luna cea mai caldă (august).2.300 m. cât şi în cel subteran. mai mult sau mai puţin remaniate fluvial. culuare de avalanşe. începând cu nivelul Borăscu (postlarramic).500 m. trecerea între cele succesive fiind astfel mai rapidă. pe alocuri apropiindu-se de limita superioară naturală a pădurii.a. continuând cu Râul-Şes (postattic) şi încheind cu Gornoviţa (postvalah).900 m . pădurea urcă până la 1. mai ales în extremitatea sud-vestică. pe ambii versanţi şi pe plaiurile înalte se dezvoltă (cel mai bine din toţi munţii noştri) numai o vegetaţie subalpină şi alpină. În consecinţa alimentării bogate. umeri glaciari pe versanţi. la peste 2. În general însă. Deşi suprafeţele mai vechi sunt situate în partea mijlocie-înaltă a munţilor. repetându-se pentru fiecare grupare ca variantă locală a aceloraşi fenomene. Particularităţile climato-hidrice şi fito-pedologice Altitudinile mari şi suprafeţele relativ restrânse. iernile lungi şi reci. Desfăşurarea pe aproape 250 km.100 m -1. În Carpaţii Meridionali s-a desfăşurat morfogeneza glaciară cea mai puternică. ele deţin complexe de relief comparabile cu cele din M. în special pe versanţii şi plaiurile de la sud de . În felul acesta. Ţinând seama de direcţia predominantă a circulaţiei generale a aerului. în linii generale. 1983). Fragmentarea tectono-fluvială transversală în trei grupări. asigură creşterea cu 200 mm a cantităţii medii anuale de precipitaţii de la est spre vest (de la 1. Este foarte posibil ca aceeaşi diferenţiere a alimentării să fi fost caracteristică şi zăpezilor perene din pleistocen. Lor li se datorează o bogăţie de forme criogene şi nivale (trepte de crioplanaţie. produc în Carpaţii Meridionali o etajare a caracteristicilor climatice. trene de grohotiş. Cerna. de vegetaţie şi soluri cu gradienţi mai mari decât în celelalte regiuni carpatice. topind mai devreme zăpada. fapt care explică extensiunea largă şi marea varietate a morfologiei glaciare în această grupare. 2000) au modelat. în generaţii morfologice succesive. uneori complicate prin efectul carstificării etc. condiţionată de acumularea pleistocenă a celor mai importante volume de gheaţă. 200 m mai jos. ultima oferind posibilitatea corelării cu evoluţia formării teraselor pe văile principale (L. unde se resimte influenţa climatului submediteranean. care ridică temperatura versanţilor nordici şi a depresiunilor de contact adiacente. Sebeşul. O dezvoltare largă. în cazul circulaţiei atlantice (extrem de frecventă) şi procese specifice de foehnizare în cazul advecţiilor sudice. Netezimea acestor plaiuri contrastează mai puternic decât în celelalte regiuni carpatice cu crestele înalte. Deşi depozitele sedimentare au o pondere modestă în constituţia munţilor. orientarea pe direcţie est-vest conferă culmilor un rol de barieră orografică. Relativa stabilitate tectonică din neozoic a permis şi dezvoltarea maximă a reliefului ciclic. care domină suprafaţa cea mai veche. care determină geneza unor precipitaţii mai bogate pe versanţii orientaţi spre nord – nord-vest. hidrice. valorile maxime înregistrându-se în gruparea Retezatului. separate de văi adânci.). relativ uniforme şi un potenţial hidroenergetic valorificat intensiv (Argeşul. procesele respective făcând parte dintre premisele pregătitoare ale instalării gheţurilor perene şi modelării glaciare. Bistra Mărului ş. Treptele specifice sunt mai înguste. Fără ca ariile menţionate din gruparea Parângului să fie singurele cu aflorimente calcaroase modelate carstic.Urdea. asociaţii de circuri (cu morfologia lor subordonată).200 m. deşi de la altitudini diferite. pe cei nordici condiţiile climatice îi fixează plafonul cu aprox. pe măsura descreşterii altitudinii.Apuseni şi din alte regiuni carstice celebre de pe continent. dar sub forma crio- nivaţiei având o acţiune concretă şi în perioada actuală. nişe de nivaţie. are în Carpaţii Meridionali şi relieful periglaciar. condiţionând o pondere mare a înclinărilor accentuate.200 m –1. ceea ce se reflectă în ponderea mai mare a coniferelor în structura pădurii şi debutul subetajului respectiv de la 1. Oltul. verile scurte şi răcoroase. văi (cu morfologia lor specifică. morene de tipuri. dominanta lor carbonatică a contribuit la realizarea unei morfologii carstice excepţionale. versanţii nordici sunt mai umezi şi mai reci.050 m în timpul glaciaţiei celei mai puternice – P.a) care complică morfologia glaciară din zona înaltă şi se îmbină cu cea fluvială la altitudini mai joase. cu pajişti extinse mult prin defrişare. forme şi vârste diferite.

Cindrel (satele din „Mărginimea Sibiului” – Poiana. nuc) şi cultura plantelor (cereale. Călan şi Haţeg.).) şi pe glacisuri de acumulare. Tălmaciu ş. spodice sub pădurea de conifere. Obârşia Lotrului – Petroşani ş.Şureanului şi M. Jina. 86 culmile înalte. din Făgăraş ş. creşterea animalelor se îmbină şi cu unele culturi de câmp şi livezi. rendzinice pe aflorimentele carbonatice.2. Apa Oraşului ş.a. echiparea unor linii de teleferic (Bâlea-Cascadă – Bâlea-Lac.Godeanu-Ţarcu).a.Cindrelului. Procesul de umanizare a Carpaţilor Meridionali a mai fost stimulat şi prin dezvoltarea infrastructurii turistice – modernizarea unor staţiuni climatice de altitudine. în partea nordică a M. înalte. urmate de transformări importante ale cadrului natural şi chiar de densificarea reţelei de aşezări. 2. sunt stâne.a. cu haţegani. construirea unor drumuri transcarpatice (Novaci . între 1. altitudinilor mari şi înclinării accentuate a versanţilor. Ariile cele mai populate sunt cele două „ţări” şi depresiunea Petroşani. Amenajările hidroenergetice de anvergură din principalele bazine hidrografice au avut . acelaşi statut revenind (tot datorită funcţiei industriale şi de servicii) localităţilor Cugir. în timp ce ultima a fost populată târziu. fiind prea înguste. Transfăgărăşanul. datorită numărului mic de depresiuni interne. prezentând categorii cambice sub pădurea de fag. cu frecvenţă maximă între 800 m – 1. în general de oieri. în primele locuirea începând însă din perioada preistorică. mai favorizată sub aspect termic şi cu terenuri de cultură mai întinse.). Sub acest aspect. În perioada actuală însă densitatea cea mai mare este în depresiunea Petroşani (350 loc/km2).de asemenea. În aceleaşi arii montane sunt multe aşezări temporare în fâneţe (sălaşe. În „ţările” vechi. reci şi umede.vârful Onceşti).Şureanu ( satele de pe „Platforma” Luncanilor – Alboni. În depresiuni satele sunt adunate.4. instalate pe suprafaţa de nivelare Gornoviţa. activitatea agricolă are un profil mai larg. Cu o capacitate de atracţie mai redusă s-au iniţiat şi exploatări de grafit. Particularităţile umanizării Gradul de umanizare este sensibil mai redus decât în celelalte regiuni carpatice. Exploatarea lemnului a fost dublată de o industrie de prelucrare care a conferit statut urban comunei Brezoi. Se remarcă o pondere mare a celor scheletice. multe repopulări fiind posibile pe seama fondurilor din Retezat. pe Lotru). la Voineasa. datorită substratului frecvent dur. plafonul aşezărilor acestea răsfirate urcând până la 1.400 m. Şureanu şi în culmea sudică a Făgăraşului.a. hodăi. Ţara Loviştei). care au favorizat o viaţă pastorală sezonieră de tradiţie multiseculară (mai ales în M. De regulă însă văile superioare sunt nelocuite. În general. deoarece ultimele „colonii” muncitoreşti au fost realizate astfel încât la finalizarea lucrărilor să poată fi utilizate drept baze de cazare în cadrul unor noi staţiuni turistice (Voineasa şi Vidra. în Ţara Loviştei zootehnia se asociază în special cu pomicultura. legume). Păltiniş . în cazul risipirilor de pe valea Dobrei (afluent al Sebeşului). solurile din Carpaţii Meridionali nu sunt favorabile agriculturii. dar mai ales în Cindrel. la Baia-de-Fier şi de mică. amenajarea unor cabane. Luncani ş. Sad. rezistent la dezagregare.a. O excepţie importantă se realizează însă în ariile depresionare.a. Există în schimb aşezări de plai. în general la baza versanţilor cu expoziţie sudică („feţe”). M. unde (chiar dacă pe suprafeţe nu prea mari). instalate (ca şi multe aşezări) în special pe terasele râurilor (Olt. exploatarea cărbunelui în depresiunea Petroşani atrăgând fluxuri masive de forţă de muncă nu numai din ariile apropiate. Strei ş.) şi în partea de vest a M. În perioadele modernă şi contemporană procesul de umanizare a fost puternic stimulat prin dezvoltarea industriei extractive. Carpaţii Meridionali au reprezentat şi segmentul montan în care fauna spontană (inclusiv cea alpină) a rezistat foarte bine. fâneţelor şi păşunilor. un rol deosebit în polarizarea forţei de muncă. cartof.800 m. creşterea animalelor echilibrându-se cu pomicultura (livezi de măr.650 m – 1. bine gospodărite. Bistra Mărului.Sebeş. suprapopulată ca efect al dezvoltării mineritului.240 m pe Lotru şi chiar mai sus de 1. ci pădurilor. . Solurile s-au format conform structurii şi distribuţiei spaţiale a complexului pedogenetic. conturîndu-se însă tendinţe de risipire spre rama montană. hidromorfe în ariile cu drenaj slab. Sebeş.200 m).525 m). în realizarea unor lucrări tehnice de mare amploare. construirea hotelurilor alpine de la Bâlea-Cascadă şi Negoiul.La trecerea de la pădure la pajiştile de pe plaiurile înalte în toţi munţii.442 m) şi Muntele Mic (1.). ca Păltiniş (1. cireş. ci şi din judeţe îndepărtate şi determinând formarea unei mici „conurbaţii” – Petroşani-Lupeni-Petrila-Vâlcan-Uricani. neevoluate în lungul râurilor. humico-silicatice deasupra limitei superioare a pădurii. în timp ce în Ţara Haţegului. solurile brune au putut fi folosite pentru culturi de câmp şi livezi (Ţara Haţegului. Se locuieşte şi pe văi (Lotru.

cu vetre paleolitice şi oseminte umane.transversală în partea nord-vestică (M. 2. peşteri . în vârful Babei). înconjurat de o centură de aşezări întărite – Costeşti. Sunt constituiţi din cristalin getic şi danubian. Constituţia integral cristalină (getic şi supragetic. Călţunul. Valeria Velcea.) şi una dintre cele mai dense reţele hidrografice din ţară (în medie 1.Mihăilescu.Şureanu şi în Culmea Buila-Vânturariţa (avenuri. care a fost deprimată tectonic şi sedimentată apoi în paleogen şi miocen. 2. Gr. ponoare şi resurgenţe etc. Calităţile naturale excepţional de favorabile unui sit de apărare. 2.Barul Mare. La nord-vest de culoarul Râul Mare – 9 Pentru detalii asupra caracteristicilor geografice regionale. Frunţi.000 m în toate subunităţile (altitudinea maximă în Parângul Mare. Spre nord domină cu aproape 2. Gruparea Retezatului Munţii din această grupare sunt situaţi la vest de valea Jiului-pasul Lainici-depresiunea Petroşani- pasul Merişor-Ţara Haţegului. 87 2.946 m. Modelarea carstică a creat complexe excepţionale în M.2.Lotrului) şi radiar. frecvent carbonatic în domeniul getic.Căpăţânii. cărora li se adaugă cele trei depresiuni – Ţara Loviştei. Unităţi spaţiale9 Principalele unităţi spaţiale ale Carpaţilor Meridionali sunt grupările montane Făgăraş..816 m. 2. care sunt sectoare ale grupării Banato-Oltene (extremitatea sudică a Carpaţilor Occidentali).Vâlcan (1.509 m. între Turnul Roşu şi Cozia. spre vest depresiunile Petroşani şi Haţeg. M. Cheia). M. În lungul acelui culoar altitudinile se menţin la 1. în M. Gruparea Parângului Munţii dintre Olt şi Jiu domină spre sud depresiunile subcarpatice oltene.526 m) şi o culme sudică. domină cu aproape 1. văile afluenţilor săi şi ale unor afluenţi ai Oltului – Cozia. care o separă de M.522 m.Tulişa (1. sistemul bietajat Cioclovina. discontinuă şi mai scundă.5. V. formată din munţi printre care au evoluat valea Argeşului.Retezat (2. separate de culoare longitudinale.2.Godeanu (2. 1963. 2000.507 m şi Viştea Mare. dar şi din învelişul sedimentar al unităţilor tectonice. Orografic se prezintă sub forma a trei aliniamente de culmi orientate NNE-SSV. Ohaba- Ponor. La nord-vest de culoarul corespunzător depresiunii Petroşani şi văii Cernei se află M. Al.792 m). Modelarea glaciară a fost puternică.Cindrelului şi M.5. chei sălbatice – Costeşti. cel mai scund.Şureanu pentru amplasarea centrului politic al statului dac.544 m.350 m – 1.5.3. multe cu urme bogate de faună cavernicolă.a. Şi aceasta este o grupare înaltă. Şura Mare.Munţii Făgăraş Culmile acestor munţi sunt situate la vest de valea Dîmboviţei-şeaua Tămaşului-valea Bârsei-valea Şercaiei. pe văile glaciare se succed morene. Podragul ş. 2. spre sud domină (cu o denivelare mai mică) ulucul depresiunilor subcarpatice oltene.2.1. Vânătoarea-lui-Buteanu. M.Şureanului). rocile respective având o rezistenţă redusă. M. Crivadia. Savu.519 m). Pop. M. la Sarmizegetusa Regia (pe teritoriul actual al comunei Grădiştea-de-Munte).600 m Ţara Haţegului şi culoarul tectono- fluvial al Bistrei. 2. Gruparea are o formă aproape circulară în plan şi este formată din culmi cu orientarea longitudinală în partea sud-estică (Parângul. 2. 1982.2 km/km2). Podul Giurgiului. iar spre vest şi sud-est se înalţă prin abrupturi de aproape 1. cu cinci vârfuri de peste 2. Ponorici. iar spre sud versanţii montani au un contact sinuos cu Muscelele Argeşului. cu altitudini de peste 2. fără învelişul sedimentar iniţial) a celor două culmi accentuează contrastul altitudinal cu o arie longitudinală interpusă. Culmea nordică se înscrie printre sectoarele cu morfologia glaciară cea mai bogată din Carpaţii româneşti (circuri cu aprox. 2. . Negoiul. depresiunea Petroşani şi Ţara Haţegului.450 m. cursuri subterane.Cernei (1. 30 lacuri glaciare – Bâlea.2. în vârful Peleaga). întinzându-se până la valea transcarpatică a Oltului. Spre nord. se află M. în vârful Gugu) şi M.000 m). Iezer-Păpuşa (singurul sector din culmea sudică cu altitudinea de peste 2.2. şi contactează Depresiunea Transilvaniei prin trepte piemontane.000 m deasupra munţilor mărunţi ai Râului Rece.500 m – Moldoveanul. Blidaru. au fost utilizate în M. Tecuri.5. Peştera Muierilor.291 m. Pe aliniamentul sudic. văi glaciare lungi de 5-8 km etc. 2. custuri. Piatra Roşie.Mehedinţi şi Podişului Mehedinţi. custurile se întind pe zeci de kilometri. Sunt reprezentaţi dintr-o culme principală (Făgăraşul nordic.535 m. circurile se grupează în asociaţii de câte 9-10 cuvete.Poiana Ruscăi. Ghiţu.Oslea). Parâng şi Retezat.000 m Ţara Făgăraşului.

000 m. sedimentarea a fost puternic marcată de configuraţia cristalinului getic din substrat. grupate în asociaţii care se înşiră la obârşiile văilor. iar satele de plai sunt şi mai rare. cu suprafeţe de până la 9 ha şi adâncimi de aproape 30 m. blând. pe Suşiţa. Acestea păstrează o morfologie specifică pe 8-20 km. Structural. miocenă şi pliocenă.Godeanu. în rest depozitele înclinând spre partea centrală a depresiunii şi contribuind la formarea unui .Ţarcu.500 m). lăsând pe alocuri la zi chiar măguri înalte din cristalinul scufundat. datorată substratului rezistent şi amplitudinii ultimelor mişcări de înălţare. custuri înalte şi ascuţite separă circurile de pe versanţi opuşi. relieful specific fiind cel mai reprezentativ din aria montană carpatică. ruiniform şi dantelat s-a dezvoltat pe calcare. doline (uneori „soarbe”. depozitele acumulându-se în succesiuni fără continuitate şi fiind parţial erodate în timpul exondărilor. din care este alcătuită marea majoritate a grupării. asimetriile structurale şi potenţările lito-structurale se reflectă în relief. Domeniul getic. prin care cursurile de suprafaţă se dirijează parţial în subteran). 88 Râul Rece. Sute de ani în Retezat se ajungea numai pe cărările oierilor. au versanţi abrupţi şi profilul longitudinal puternic înclinat. iar în partea înaltă au o dezvoltare excepţională jnepenişurile şi pajiştile alpine.şi epimetamorfice. pe Jaleş. acoperite de sedimentar mezozoic în care predomină. Borăscu. versanţii nord-vestici fiind mai înalţi şi mai puternic înclinaţi decât cei sud-estici. cu excepţia celui care trecea prin pasul Vâlcan (la 1. În depresiunea Petroşani (fost golf transilvan). deoarece conţine 25 strate de cărbune (huilă) de vârstă oligocenă şi acvitaniană. a fost cutată sub forma unui sinclinal. procese de prăbuşire au deschis acces în aria montană apelor din bazinele getic şi transilvan. sedimentarul eocen aflorează pe aria cea mai întinsă. pe Bistra Mărului şi pe Cerna. simplu în partea vestică şi bifurcat (Petrila şi Sălătruc) în partea estică. Munţii din gruparea Retezatului au un climat rece şi umed în partea înaltă şi înspre nord-vest. iar la contactul grupărilor de circuri sunt vârfuri piramidale.100 m în culmile Borăscu. În perioada contemporană s-a dezvoltat exploatarea lemnului şi s-a valorificat (prin amenajări parţial finalizate) potenţialul hidroenergetic. M. În structura pădurii este foarte bine reprezentat subetajul fagului. parţial deformate tectonic. la 2. străpunse şi de corpuri intrusive. nedeile şi întreaga ei tradiţie) fiind consemnată frecvent în documente. puternic fracturat. Un relief interesant. în munţii aceştia modelarea glaciară şi periglaciară a fost cea mai intensă. în sectoare de graben cărora astăzi le corespund depresiuni.621 m). cu roci cristaline mezo. este constituit din roci mezometamorfice. în culmea Şasa şi platoul înalt al Slăveiului din M. cu lapiezuri. văi în chei (pe Cerna superioară. în M.Godeanu. culmile cele mai înalte corespunzând unor structuri anticlinale ale cristalinului. atât la nivelul întregii grupări. sunt puţine sate de vale. peste 70 % din aria montană are altitudini de peste 1. calcarele. Gradul de populare este redus. ca şi în culmea Buta. Depresiunile Ariile depresionare din Carpaţii Meridionali sunt de origine tectonică. în partea înaltă a M. ca şi sălaşele de fân.Cernei. Contactele tectonice. unde amplitudinea ultimelor mişcări de înălţare a fost mai mare. De asemenea. iar culoarele – unor sinclinale constituite din roci sedimentare slab rezistente. păstrat numai în petecul de acoperire din M. poduri naturale. 2. pentru evitarea defileului (inaccesibil) al Jiului. avenuri (unele cu gheaţă).2. pe Bistriţa gorjană) şi „ciuceve” (contraforturi ale versanţilor în M. cât şi la nivel de detaliu. În constituţia lor geologică predomină domeniul autohtonului danubian. în lungul lor gheţarii pleistoceni coborând până spre 1. mult mai uscat. determinând acumularea (şi exondarea alternativă) a unor strate groase de sedimente. Începând din eocen. după exondare. În peste 80 de circuri glaciare sunt lacuri. În Ţara Haţegului (fost golf transilvan şi în legătură temporară cu golful Petroşanilor). Gruparea are o masivitate deosebită.500 m. În ariile marginale aflorează sedimentar vechi şi chiar cristalin din substrat. seria sedimentară este mai completă şi deosebit de interesantă din punct de vedere economic. de vârstă eocenă oligocenă.Ţarcu-Petreanu încheie ansamblul acestei grupări cu formă triunghiulară în plan. de influenţă submediteraneană pe versanţii sud-estici. peşteri. de asemenea.000 m – 2. Păşunile înalte au fost în schimb intens utilizate.Cernei şi sudul M. pe Jiul superior.5. cu o dezvoltare excepţională a suprafeţei celei mai înalte. de vârstă permiană şi mezozoică. viaţa pastorală (cu transhumanţa. Scărişoara şi Paltina din M. Gruparea Retezatului este aria clasică în Carpaţii româneşti a prezenţei celor trei suprafeţe de nivelare.Retezat. străbătute de segmente ale unor foste canale subterane). văile sunt înguste. cu o pondere mare a calcarelor (numai cele jurasice au grosimi de peste 1.4. străpunse de numeroase intruziuni granitice şi acoperite pe suprafeţe întinse de depozite sedimentare variate. În Ţara Loviştei (fost golf getic). Drumurile au ocolit această arie montană. În consecinţă.Ţarcu.

Dealurilor Vestice şi chiar ale Câmpiei Tisei. de la văile Someşului şi Barcăului.Banato-Olteni şi M. formarea sau reactivarea unor sisteme de fracturi au generat bazine depresionare în care s-au acumulat sedimente în faciesuri foarte diferite. unde poluarea determinată de o industrie cu nivel tehnologic extrem de redus accentuează fenomenele hidrometeorologice asociate inversiunilor termice şi agravează efectele lor negative. întregul edificiu al Apusenilor nordici este deplasat prin subîmpingere spre est. 1984. Sectorul sudic (M.3.Săndulescu. deformate şi rearanjate tectonic prin efectele tectogenezei laramice. Sectorul nordic (Gilău. Codru-Moma. a obligat domeniile menţionate să se dispună în şariaje orientate spre nord şi nord vest. Cele mai intense procese magmatice s-au produs însă la sfârşitul cretacicului şi începutul paleogenului.Mutihac.3. asociate orogenezei laramice. M. asociat rezistenţei opuse de blocul rigid transilvan. cristaline. secţionat de Strei şi afluenţii săi.1. cu secvenţe deosebit de interesante din punct de vedere economic. păstrată azi doar insular în M. Meseş şi partea vestică – Highiş – a M. Constituţia geologică şi evoluţia Carpaţilor Occidentali Dintre toate ramurile carpatice. Distensiunea a provocat fragmentarea ariei continentale cristaline. În consecinţă. Bihor.2. 1984) s-a aflat în regim de sedimentare. Terasele râurilor şi nivelurile de glacis au constituit formele de relief cele mai favorabile aşezărilor şi culturilor. este dominată în sud-est de „blocul” grupării montane a Retezatului şi domină în rest subunităţi ale Depresiunii Transilvaniei. În lungul faliei profunde a Plopişului. diferenţiază puternic cele două „ţări”(cu locuire străveche şi tradiţii de economie rurală autarhică) de depresiunea Petroşani (populată recent şi evoluând prin industrializare). Regiunea Carpaţilor Occidentali Regiunea occidentală a Carpaţilor româneşti este cea mai eterogenă. 2. Plopiş. V. 2. Istoria şi specificul social-economic al procesului de umanizare.Mutihac. 2. cea occidentală a avut evoluţia geologică cea mai complicată. ocupând o suprafaţă de 19. Ameliorarea de natură foehnală a climatului de depresiuni intramontane este cel mai bine conturată în Ţara Haţegului. 89 relief cu dispoziţie amfiteatrică. Are o mare extindere latitudinală.Zarandului) sau Apusenii nordici (V. fapt care. 1963.Poiana Ruscăi) a evoluat până la sfârşitul mezozoicului solidar cu ramura meridională (cu toate unităţile lor tectonice şi bazinele sedimentare postparoxismale). Din jurasicul mediu-superior şi până la sfârşitul cretacicului aria acestor Apuseni sudici (V. culmile şi masivele montane sunt constituite din cristalin prealpin (cu magmatitele asociate şi învelişul său sedimentar).Săndulescu. Vlădeasa. şi au antrenat o activitate vulcanică puternică. având ca element original aflorimentul paraautohtonului de Severin în partea centrală a Podişului Mehedinţi. în paralel cu paroxismele austric şi subhercinic. în nord. rigidizate cel puţin de la sfârşitul ciclului hercinic şi intrate apoi succesiv în regimuri tectonice de deformare plicativă şi sedimentare postparoxismală. dar sever diminuată în depresiunea Petroşani. de molasă cu material piroclastic abundent. evaporitice ş. Pădurea Craiului. 1990) s-a format prin implicarea în tectogenezele alpine a unor structuri mai vechi.900 km2 şi reprezentând astfel 30 % din aria Carpaţilor româneşti.Trascău. 1990) sau Metaliferi simici (M. numai în teritoriul naţional etalându-se pe 370 km. când s-au definitivat structurile principale.Metaliferi şi partea estică – Drocea – a M. până în culoarul Timok-Nišava (V.a. Sinteza informaţiilor geologice confirmă geneza puternic diferenţiată a sectoarelor componente. Relieful .Mutihac. în sud. şi cu o activitate magmatică importantă. până la valea Dunării. Zarandului) a început dintr-o arie de rift intra-microplacă. cu însemnate diferenţieri ale culmilor şi masivelor componente. deschis în jurasicul mediu. în care s-a produs o intensă activitate magmatică de tip ofiolitic. 1990). care se insinuează sub forma unor golfuri între culmile vestice de la nord de Mureş. fapt care o lipseşte de caracterul ordonat/unitar al Carpaţilor Orientali şi mai ales al Carpaţilor Meridionali. care a antrenat şi un magmatism foarte puternic. calcaroase.Mihăilescu.3. Evoluţia sectorului central (M. destul de clară şi în Ţara Loviştei. de Codru şi de Biharia. temporar sinorogen. Caracteristici geologice şi geografice complexe demonstrează că acest segment carpatic se continuă şi la sud de Dunăre. M. În miocen. Între limite extrem de sinuoase. acoperit aproape integral de o mare epicontinentală la începutul ciclului alpin şi evoluând diferenţiat în domeniile de Bihor.Trascău.

poduri naturale şi un carst subteran cu galerii de peste 40 km. în calcarele de la nord de Mureş (din Platoul Padişului.Bihor). în general mai stabil decât în Carpaţii Meridionali şi mai ales decât în cei Orientali. care sunt arii depresionare şi în care sedimentarul recent. spre culoarul Arieş-Mureş) şi uscat. 0.Pădurea Craiului.Trascău).Zarandului). sedimentele carbonatice (în special calcaroase) prezente în toate segmentele Carpaţilor Occidentali au favorizat formarea celui mai bogat . În general temperaturile medii sunt cu 1. Biharia. spre depresiunea Panonică.3. de Muntele Mare (în M. M. în special din Câmpia Tisei) şi din înclinarea mare a versanţilor. reţeaua hidrografică este densă. în M. intruziunile de gabbrouri şi serpentinite de la Iuţi şi Plavişeviţa. dar greu de corelat cu nivelurile din celelalte regiuni carpatice şi chiar în cadrul intern. ansamblurile structurale.3.Poiana Ruscăi). În carstul mehedinţean. acumulări de gheaţă şi cele mai frumoase formaţiuni concreţionare. Vidolm- Lunca şi de Baia-de-Arieş (pe Someşul Cald.Codru-Moma). Particularităţi climato-hidrice şi fito-pedologice Sub aspect climatic Carpaţii Occidentali reflectă în măsura cea mai convingătoare rolul orientării meridiane a munţilor.Semenic şi M. 90 Ca efect final al acestei istorii geologice complicate. Specificul acesta al energiei reliefului creează un contrast accentuat cu netezimea părţii superioare a multor culmi şi masive. de Codru (în M. În depresiuni şi sectoarele mai largi ale văilor râurile au creat sisteme de terase. ci şi cu cele din aria clasică a carstului dinaric (platouri vaste. media anuală a precipitaţiilor este de 1. în M. ca şi al unei amplitudini mult mai reduse a ultimelor mişcări de înălţare. Sub efectul dominării unui regim tectonic casant.Metaliferi. se produc inversiuni termice. Energia reliefului este însă accentuată.50 C – 20 C mai mari decât la altitudini similare în regiunea orientală. Acestea sunt potenţate pe versantul vestic de orientarea generală menţionată. variat şi extins relief carstic din toţi Carpaţii româneşti. granitoidele de Sfârdinu. Modelarea selectivă a evidenţiat aflorimentele mezometamorfice din seriile de Someş. M. clar exprimate. la altitudinea de numai 431 m.Metaliferi. câmpuri de lapiezuri. Rezulatele se resimt în special în ceea ce priveşte cantitatea mare de precipitaţii şi moderaţia regimului climatic care. datorită faptului că multe peşteri nu sunt uşor accesibile. M. Relieful acestei regiuni carpatice este completat de o serie de culoare transversale şi longitudinale.848 m în vârful Curcubăta.Gilău). caracteristică nu numai în sectoarele înguste ale văilor. din M. asociate sub formă de uvale sau în lungul unor văi seci (sohodoluri).Gilău şi pe Arieşul inferior. iar în M. nu cunoaşte amplitudini termice medii mai mari de 18. de natură tectonică şi tectono-erozivă. ca şi din seria de Sebeş-Lotru (în M. relativ bine păstrate. 2. în munţii prin excelenţă calcaroşi ai Aninei. Altitudinile medii se menţin în jurul valorii de 700 m. nota comună a reliefului sunt altitudinile modeste. alteori din acvifere carstice).Almăjului. în defileul Dunării (la Berzasca) ajungând la 11. ci şi în cazul văilor largi. În sectoarele înguste ale văilor. Excepţional de bogate şi variate.1 km/km2 pe versantul vestic. Râurile mehedinţene. Ogradena şi Poneasca din autohtonul danubian.000 mm. cursuri subterane lungi şi resurgenţe uneori sub presiune. a fost secţionat şi remaniat prin procese fluviale şi de versant. un singur masiv.50 C. polii cu lacuri carstice. cu puţine excepţii. reflectând aceeaşi asimetrie pluviometrică (1. cu efect asupra distribuţiei vegetaţiei.Locvei). dar şi din ape subterane (uneori din scoarţele de alterare de pe cristalin. Bine alimentată din precipitaţii. O asimetrie altitudinală este evidenţiată prin gruparea masivelor ceva mai înalte în partea estică şi a subunităţilor mai scunde în partea vestică. din unitatea getică şi din cele supragetice (în M.6-0.Apuseni. reţeaua de accidente tectonice şi masa de roci care constituie Carpaţii Occidentali sunt extrem de complexe şi variate. care este cald (cu medii termice de 90 C – 100 C în special în aria est . apele au modelat complexe exo.Semenic depăşeşte 1. Precipitaţiile medii depăşesc cu peste 600 mm valorile înregistrate în Carpaţii Orientali.4 0 C. condiţionată fie de aflorimente litologice omogen rezistente la modelarea externă. rezultând din adâncirea destul de puternică a văilor (400-500 m. intruziunile ofiolitice din M.şi endocarstice comparabile nu numai cu cele din alte segmente ale orogenului carpatic. doline cu diametre de peste 1 km.sud- estică a M. ajungând la 1. iar în sectorul sudic de interferenţa cu influenţele climatului submediteranean. cu aprox. Cherbelezu. chiar în aceleaşi condiţii de expoziţie favorabilă. în relaţie cu nivelurile de bază joase din ariile limitrofe. La Băiţa Bihorului. neogen. . fie de prezenţa suprafeţelor de nivelare. 300 m sub nivelul mediu al Carpaţilor Orientali şi 500 m sub cel al Carpaţilor Meridionali.Semenic şi M.Almăjului. O foehnizare puternică diferenţiază însă versantul estic. fapt care a determinat şi o variaţie corespunzătoare a proceselor morfogenetice. corpurile vulcanice/subvulcanice neogene şi cuaternare din M. mai ales la nord de Mureş. în cadrul lor influenţele circulaţiei atlantice fiind cele mai importante din Carpaţi. M. de Şiria (în M.7 km/km2 pe versantul estic).Trascău.400 mm/an.

sau în scopuri complexe..a.3. fragmentarea accentuată.600 m.Banato-Olteni). oraşele fiind numeroase dar de regulă mijlocii sau chiar . Ţara Moţilor. cătunele urcând până la 1. Pe versanţii dinspre defileul Dunării şi în terminaţiile sud-vestice ale ariei mehedinţene se dezvoltă o vegetaţie submediteraneană. Deva. s-au amenajat lacuri de acumulare. În perioadele modernă şi contemporană s-a dezvoltat reţeaua urbană. uneori carbogazoase. Solurile corespunzătoare acestui complex de condiţii genetice diferite faţă de celelalte regiuni carpatice etalează pe suprafeţe destul de mari şi tipuri argiloiluviale. pe Cerna mehedinţeană. sau chiar hipertermale – la Băile Herculane). în bazinele respective se produc frecvent inundaţii. fie în depresiuni (Ţara Zarandului.500 m – 1.Apuseni (pe Someşul Mic. sulfuroase. creşterea animalelor. vegetaţia naturală şi apele bogate. Podişul Mehedinţi) unde şi astăzi densitatea populaţiei şi aşezărilor ajunge la 25-30 loc. Arieşul şi Ampoiul etc. s-au format şi soluri de tip terra rossa. bogate şi numai parţial cunoscute.). pe versanţi însoriţi şi uscaţi. uneori în aria montană. Pe marile aflorimentele calcaroase.Aninei şi din Podişul Mehedinţi.şi eubazice sunt larg răspândite. dar în munţii aceştia satele au urcat risipindu-se şi pe plaiuri (Mărişel. ghimpe ş. în perioadele de ape mici. Râului Rece. pe Arieş). 2000). cu numeroase aşezări răsfirate. iar la sud de Mureş numai în insule foarte mici. liliac sălbatic. climatul permisiv. minerit. cărpiniţă. fie pe plaiuri (Ţara Moţilor. cât şi la sud de Mureş. Vegetaţia subalpină este şi mai slab reprezentată. culminând cu cel de pe Dunăre). atât în M.800 m. excepţionale axe de circulaţie. pe Drăgan. pe unele văi din M. De asemenea. În anii ploioşi.Vlădeasa. În vegetaţie se remarcă dezvoltarea deosebită a subetajelor de foioase. alun turcesc. culturi de cartof. chiar în bazine mai mari unele râuri rămân fără apă.în ariile afectate de vulcanismul neogen. grâu. culoarul Timişului şi Cernei.). Conop ş. ţinutul Pădurenilor. dar arealele cele mai mari revin amestecului de fag-gorun-carpen şi mai ales făgetelor. se află arboretul de zadă situat la cea mai mică altitudine din ţară (aprox. scumpie. apoi şi porumb. bicarbonatate. iar în regimul acestora aportul mediteranean de precipitaţii în sezonul rece şi invaziile de aer cald în acelaşi sezon (care determină topirea zăpezii) produc un maximum de iarnă. specific numai acestor sectoare montane vest – sud-vestice. au fost cele mai dens populate. culturile materiale neolitice (Criş. Între lacurile naturale. la Vidolm.). Foarte interesante sunt şi cuplajele naturale de condiţii morfolitologice şi climatice favorabile vegetaţiei xerofile. Vechile „ţări”. valorificarea veche a apelor minerale şi termale. începând cu altitudinile reduse. bazată pe exploatarea şi prelucrarea tradiţională a lemnului. în timp ce pădurea de conifere este extrem de limitată ca întindere. Nota de originalitate a învelişului vegetal este introdusă de blândeţea climatică a segmentului sudic şi de foehnizarea din partea sud-estică a M. stejar pufos. când productivitatea metalurgiei aurului şi fierului a adăugat o motivaţie suficient de interesantă pentru expansiunea romană la nord de Dunăre./km2 şi. pe Timiş. Amestecul fag-molid sau fag-molid-brad apar numai pe arii mici în M. Molidişuri se află numai spre vârful M. hipotermale oligominerale – la Moneasa. începând cu cvercineele termofile. la 15-29 aşezări/100 km2 (Gr. 700 m). 2.Apuseni. continuitatea şi densificarea locuirii în epoca metalelor exprimă evoluţia remarcabilă a reţelei de aşezări şi nivelul valorificării resurselor naturale în epoca geto-dacă.400 m – 1.Apuseni molizii coboară pe văi iar versanţii sunt acoperiţi de păduri de fag. favorizat şi de substratul carbonatic. soluri suficient de fertile şi concentraţii importante ale unor resurse minerale excepţionale au stimulat procesul de umanizare a Carpaţilor Occidentali începând din preistorie. Crişurile. orz.4. Geoagiu. iar la nord de Mureş numai în Apusenii propriu-zişi şi în partea cea mai înaltă a M. sub climatul cald şi destul de umed.Codru-Moma şi Pădurea Craiului. Ţara Beiuşului). Nera. 91 bănăţene dar mai ales Crişurile şi afluenţii lor au debite constant mari. deasupra pădurilor de molid. au avut o remarcabilă continuitate a locuirii. dar în evoluţie hidrocarstică. Văile râurilor (Mureş. nu prea numeroase.a. ca şi restul ariei montane. din M. feruginoase. Vetrele paleolitice de la Nandru. se remarcă lacurile carstice din platoul Padiş. pomi fructiferi şi chiar viţă-de-vie.Pop. uneori. numai la altitudini de peste 1. cu arbori şi arbuşti termofili (mojdrean.a. unele elemente – ca pinul negru de Banat - prefigurînd peisajul mediteranean. Prin efectul inversiunilor termice. pe Iada. iar dintre cele cambice solurile brune mezo. ţinutul Pădurenilor). secară. Turdaş ş. Particularităţile umanizării Cadrul natural foarte favorabil locuirii. Apele subterane. pe Cerna hunedoreană. sunt uneori mineralizate. pe Bârzava.Bihor şi M. apărând ierburi de stepă (în M. Pentru valorificarea potenţialului energetic al râurilor şi pentru alimentare cu apă.

Sub aspectul constituţiei geologice. bine reprezentată în partea centrală a Podişului Mehedinţi. Este constituit din fliş grezo- argilos şi marnos de vârstă jurasic superior – cretacic inferior. unde aflorează de sub două lambouri ale pânzei getice). şisturi amfibolice. uneori uşor metamorfozate.000 locuitori. cuarţo-feldspatice. dolerite. Presacina (la est de culoarul Timiş-Cerna. Cristalinul mezometamorfic (de Ielova. Modova Nouă ş. de Toroniţa. triasic şi jurasic . constituind subregiuni ale Carpaţilor Occidentali. permian. precum şi M. s-au păstrat pe arii limitate. de Râul Rece.Râul Rece şi pe versantul nord-vestic al M.Aninei (sinclinoriul Reşiţa-Moldova Nouă). Depozitele sedimentare ale domeniului getic (din sinclinoriul Reşiţa-Moldova Nouă. paragnaise micacee.a).Almăjului şi din M. de Vodna. Cherbelezu şi Ogradena. în sectorul de la Cazane. separate de serpentinitele de Tişoviţa). bazalte. Cele mai vechi. gresii. până în valea Dunării. reprezentate prin gnaise amfibolice. şi dintr-un complex ofiolitic . care conţin mineralizaţii de pirită. şisturi argiloase. partea nordică a M. calcopirită şi lentile de magnetit. două arii întinse în Podişul Mehedinţi. 92 mici (Brad. 2. formaţiuni de wildfliş. sericito-cloritoase. amfibolite. metalurgia neferoasă ş. puternic tectonizat.5.a. de la Rusca Montană.Mehedinţi) şi Cerna-Jiu (care începe de la valea Jiului şi se continuă până în valea Dunării.Almăjului). funcţia sa industrială (în special siderurgie şi construcţii de maşini) polarizând importante efective de forţă de muncă. În partea de est sunt dominaţi de Carpaţii Meridionali. de Poiana Mraconia) şi epimetamorfic (de Corbu.Numai Reşiţa a depăşit 100. ca substrat imediat al petecelor de acoperire (getice) Bahna şi Porţile-de-Fier. Domeniul autohton este substratul celei mai mari părţi din M. care au funcţionat ca depresiuni separate prin sectoare temporar emerse : Sviniţa-Svinecea (în partea de sud a M. Rocile cristaline epimetamorfice (seriile cristaline de Miniş. iar în vest şi nord se învecinează cu Dealurile Vestice în lungul unui contact sinuos. Învelişul sedimentar al autohtonului este constituit din roci de vârste diferite. Domeniul paraautohtonului de Severin s-a păstrat aproape exclusiv în Podişul Mehedinţi. cu anticlinale secundare şi tectonizări care au generat cute-solzi. Un nivel precar al infrastructurii specifice menţine imensul potenţial turistic aproape nevalorificat. datând din carboniferul superior şi permian. Câmpeni. în primul rând reţeaua de drumuri fiind sub densitatea şi gradul de amenajare adecvate. de Drencova).3. Alte ramuri industriale care au stimulat dezvoltarea urbană au fost cea a lemnului. similar celui din seria de Sebeş-Lotru (şi conţinând intercalaţii de silicaţi şi carbonaţi de mangan şi de fier) este asociat în M.5. Anina.3. în sud-est vin în contact cu Podişul Piemontan Getic (de la Tismana până la vest de Turnul Severin).Semenic. Foarte variate (conglomerate. de Buceava) se suprapun parţial celor mezometamorfice şi aflorează în aria centrală a M. ca şi de corpuri ultrabazice de gabbrouri şi serpentinite (gabbrourile de Iuţi şi Plavişeviţa.Râului Rece. şisturi cărbunoase cu intercalaţii de cărbuni. dar şi bazice şi ultrabazice. asociate cu roci tufogene bazice. şisturi filitoase cu intercalaţii de metavulcanite. metaconglomerate.Semenic şi în Podişul Mehedinţi cu intruziuni granitice (granitul de Poneasca). 2. într-un peisaj montan de altitudine mică şi climat mai sudic. Munţii Banato-Olteni Acest sector este constituit dintr-un ansamblu de culmi şi masive foarte complexe sub aspectul constituţiei geologice. care exprimă tranziţia geografică între Carpaţii Occidentali şi Carpaţii Meridionali). în sud sunt conturaţi de valea Dunării. în M.gabbrouri. Cristalinul mezometamorfic.Almăj. Şopot şi Gura Văii) corespund unor arii deprimate în care s-au produs acumulări în carbonifer. sunt străbătute de intruziuni de granitoide şi granite – Sfârdinu. cu intercalaţii de aglomerate vulcanice şi cinerite. Zlatna. calcare cristaline şi – respectiv – şisturi verzi clorit-albit-epidotice. în sectorul montan banato-oltean aflorează toate cele patru domenii tectonice ale Carpaţilor Meridionali. Domeniul getic formează cea mai mare parte din M. separate de văi şi depresiuni. Anina. aceste depozite sedimentare sunt cutate în complexe de tip sinclinoriu. masivul Poiana Ruscăi şi M. Unităţi spaţiale Variabilitatea spaţială a caracteristicile geografice se regăseşte într-o serie de unităţi cu personalitate clar conturată.Almăj. cuarţite. azi aflate în deruta profesională indusă de restructurarea economică generală. cuarţitice cu sericit sau grafit. 1.Banato- Olteni (o unitate cu caracteristici complexe. calcare mai mult sau mai puţin masive).Semenic(între valea Minişului şi Mehadica) şi în partea nordică a M. Cele din ciclul alpin (jurasice şi cretacice) s-au acumulat în trei arii dispuse longitudinal. Acestea sunt M.Apuseni.

în vârful Corhanul Mare). marno-argile. la aceeaşi altitudine. calcare organogene. nu foarte amplu. începând de pe valea Mureşului. Pe acest suport geologic de o mare varietate litologică şi structurală. care a fost identificată şi în Podişul Mehedinţi. curgeri de andezite.100 m –1. pe valea Pogănişului.Semenic reprezintă suprafaţa de nivelare Gornoviţa. este reprezentat prin două ansambluri structurale. M.Locvei.Posea. Cristalinul mezometamorfic apare subordonat. în sectoare mici din centrul şi vestul M. ca şi în partea de est a M. calcare grezoase. Tectonizări specifice sunt caracteristice atât sectoarelor sedimentare. care au funcţionat ca bazine tectonice sau tectono-erozive. platoul de pe M. la 400 m – 500 m în partea de nord-est a M. ca şi pe două aliniamente orientate NV-SE în partea nordică a M.224 m. puternic tectonizat şi înălţat pe un ecart mai mic în timpul ultimelor mişcări orogenetice. în vârful Poiana Înaltă) şi M.jurasic mediu – cretacic (constituit din gresii. începând din acvitanian şi continuând în badenian.Posea.466 m. r e l i e f u l M.Poiana Ruscăi.Locvei şi partea sudică a M.Banato- Olteni.Mehedinţi (la 1. unde au aspect de chei. Acestea au fost identificate. Un nivel mult mai scund. în Vârful lui Stan). riolitice şi dacitice. Tectogneza laramică a complicat foarte mult substratul geologic atât de complex al M. Aceasta a generat o imensă cantitate de materiale specifice.Semenic. Tectonica de ansamblu separă domeniul supragetic. În depresiunile intramontane (Mehadica-Cornereva.Aninei (1. 1907) este apreciat mai recent (I. 2002). vulcanogen-sedimentare şi intrusive (aglomerate şi tufuri andezitice.Aninei. de Martonne. în M. unul de origine continentală (care a generat unităţile supragetice propriu-zise) şi unul de solzi. nivelul Tomnacica (700 m –900 m) din culmile secundare sud-estice al M. clar exprimate în relief dar greu racordabile între diferitele culmi şi masive. dovedind o dezvoltare vastă a suprafeţelor de nivelare. Altitudinile cele mai mari se află în partea central-estică. Domeniul supragetic.000 m – 1.Almăjului (la 500 m – 700 m). ceea ce a şi suscitat controverse şi încadrarea diferită a nivelurilor morfologice identificate.Dognecea. Unităţile supragetice constituie cea mai mare parte a M. nisipuri). în special în ariile de modelare carstică. rocile constitutive oferind un material diferit proceselor ulterioare de metamorfism. ale domeniului supragetic cu cel getic.Semenic. marnocalcare) aflorează în nord-vestul M.200 m – 1. ca şi în M. Interfluviile sunt în general netede sau larg ondulate. în vârful Svinecea Mare). totul intercalat în sedimente cretacic-superioare şi corpuri intrusive paleocene de granite. în vârful Piatra Goznei). nivelul de la 1. în care predomină cristalinul epimetamorfic (de Locva. spre valea Timişului. de la est spre vest.Semenic este un anticlinoriu). în M. apoi pe un aliniament N-S între Sasca şi Moldova Nouă. Răspândirea excepţională . partea înaltă şi plană a M.Dognecea. Şisturile argiloase liasice sunt bituminoase. cât şi celor constituite din cristalin (partea centrală a M. în vârful Piatra Albă).Sârcu. M. prin intermediul unei activităţi magmatice excepţionale. începând din partea estică a M.Dognecea (617 m ). deoarece fenomenele magmatice calco-alcaline au avut amploare maximă în etapele pneumatolitică şi hidrotermală.Aninei (Caraşova) şi sub formă de umeri în lungul văilor din M. sarmaţian. în aceştia din urmă fiind însă uneori echivalat cu nivelul miocen (Gr. marne. M.Râului Rece. Văile sunt frecvent puternic adâncite (400 m – 600 m) şi au versanţi abrupţi. Bozovici. Învelişul sedimentar pre- şi postparoxismal. 1973). formată la contactul munţilor cu lacurile din depresiunile Getică şi Pannonică. de la Deva şi de la Dobra.200 m) dominată de martori calcaroşi şi nivelul de la 1. căruia îi corespunde. În detaliu.Semenic. granodiorite.Locvei (735 m. s-au acumulat sedimente lacustre şi continentale (conglomerate. în skarne cuprifere până la polimetalice. provenit dintr-o arie de expansiune intracontinentală. de vârstă carbonifer superior – triasic .400 m. În restul masei montane altitudinile scad atât spre vest. prin falia Oraviţa) de unitatea Locva-Dognecea şi relevă raporturi de decolare/şariaj. diorite cuarţifere). până la începutul pliocenului.Almăjului a fost interpretat uneori ca suprafaţă de nivelare pliocenă. Conform aceloraşi aprecieri. şi de Leşcoviţa) şi învelişul său sedimentar. cât şi spre sud-est. pe aliniamentele Lăpuşnicel-Teregova-Armeniş. generînd uneori digitaţii în unitatea Locva-Dognecea. alteori ca treaptă de abraziune lacustră. M. Bahna şi culoarul Balta- Baia-de-Aramă).046 m.Banato-Olteni este acela al unor munţi mijlocii şi mici. în partea nordică a M. În M.Râului Rece (1.449 m.432 m. sau conţin strate de cărbuni şi lentile de siderite.Almăjului (1. în Podişul Mehedinţi (500 m – 700 m).Mehedinţi (1.100 m din M. Sunt excepţional de importante sub aspect economic. Sicheviţa. cu intercalaţii de tufuri bentonitizate şi de cărbuni. 1971) ca un fragment al suprafeţei miocene Râul Şes. partea sudică (Cârja) a M. se remarcă fracturi pe falii cu orientare diversă.Almăjului (Gr.Semenic (1. 1974. pietrişuri. calcare de apă dulce cu concreţiuni silicioase. gresii conglomeratice. Berzasca-Şopot-Poiana Ruscăi şi Moldova Nouă-Sasca-Oraviţa-Bocşa Română-Nădrag.Dognecea . determinând mineralizaţii accentuate de contact piro-metasomatic. Diferenţele de origine şi evoluţie se regăsesc şi în alcătuirea litologică. 93 mediu-superior – cretacic inferior. considerat în literatura mai veche un echivalent al nivelului eocen Borăscu (Emm.

carstice având uneori caracteristici hidrologice extrem de interesante.Dognecea. în Clisură. în M.). Râmnuţa Mare. pe alocuri în amestec cu carpenul şi arţarul. rezistând în perioada medievală şi dezvoltându-se prin diversificare funcţională în perioadele modernă şi contemporană. de insecte – călugăriţa (Mantis religiosa). În perioada actuală densitatea medie a populaţiei este de aprox. cu precipitaţii bogate. între sectoare industrializate . cer şi mojdrean. păsări – potârnichea-de-stâncă (Alectoris graeca) ş. pe Cerna ş. musca columbacă (Simulium columbaczense). sâmbovină.) acoperă suprafeţe întinse în aria mehedinţeană. Buhui. sectoarele de chei au lungimi de 9-19 km. fondul principal este cel central-european. liliac sălbatic ş. cu dominarea netă a pădurii de foioase. în special cu brad. cu diferenţe destul de mari însă. formate uneori de jos în sus. de gorun.Aninei. la Balta. se dezvoltă în special pe versanţii dinspre Clisură. prin acţiunea unor resurgenţe. pe la Ad Mediam (Mehadia) spre Tibiscum-Tapae-Ulpia Trajana. 94 a substratului carbonatic a generat o bogăţie de relief carstic care nu se mai întâlneşte decât în unele sectoare de la nord de Mureş. Ariile cele mai dens locuite rămân văile râurilor10 şi depresiunile. dar în special pe Cerna. Răieni. 50 loc/km 2. în parte debitul din acest sector al Dunării formându-se şi pe seama râurilor bănăţene. în care s- 10 Caracteristici naturale extrem de interesante şi un tip specific de accesibilitate pentru locuire are defileul Dunării. în Clisură. sunt numai 18 zile de iarnă). În v e g e t a ţ i e. cărpiniţă. în Podişul Mehedinţi etc.Aninei. Uneori asociaţiile respective se află pe versanţii nord-vestici ai unor culmi care au versanţii opuşi acoperiţi cu pădure de gorun. blânde (temperaturile medii nu coboară sub 20 C). geomorfologice dar şi asociaţii vegetale/ecosisteme specifice au fost constituite în M. ofionide – vipera-cu-corn (Vipera ammodytes).) excepţional de bogate (cu frecvenţa maximă din Carpaţii româneşti). Cloşani. la confluenţa Beului cu Beuşniţa (cuplată cu cheile Nerei). când au fost construite multe castre. la Băile Herculane.a. Popovăţ. fie dinspre Pannonia. Arjasca. în lungul căilor de acces spre inima munţilor şi spre Transilvania. în partea de sud-vest a M. pe Bârzava. văi seci. pe la Vărădia de Caraş (Arcidava) şi Berzovia spre Tibiscum. Rezervaţii naturale complexe. pe care şiroirea şi procesele de versant sunt deosebit de active. Mineralizări sulfuroase.Locvei ş. sub un regim anual relativ uniform succedându-se veri calde şi uscate şi ierni scurte (la Berzasca. care urcă până în părţile cele mai înalte. Doline imense. r e ţ e a u a hidrografi c ă este destul de densă (în medie 0. Majoritatea lacurilor sunt amenajate. Coşuştea.a.. în Clisură.600 m. Deşi scurte.spre exemplu în culoarul Iezerişului. pe versantul sud-estic al Podişului Mehedinţi etc.Almăjului dar mai ales în M.a.Pop.. M. în M. 2000) – şi sectoare încă puternic împădurite. peşteri numeroase (Bulba.Râului Rece. temperaturile atingând valorile cele mai ridicate. Complexe morfologice interesante s-au format la contactul cu arii constituite din roci necarstificabile (magmatice.6 m3/s pe Nera. Râmnuţa Mică. artropode - scorpionul (Euscorpius carpathicus). în M. alun turcesc. peşterile mici din Clisură etc. mojdrean. Gârliştea ş. datorită valorilor mari ale scurgerii specifice râurile au debite apreciabile (12. Blândeţea climatului a favorizat şi o f a u n ă termofilă. fiind apoi confirmată de reţeaua de aşezări antice. castan comestibil. Caraş. C l i m a sectorului banato-oltean exprimă cel mai bine consecinţele interferenţei circulaţiei atlantice cu cea mediteraneană. scumpie. fie în lungul culoarelor Timiş-Cerna şi Bistra. Râului Rece ş.. În consecinţă. cu mai multe lapoviţe decât zăpezi.Banato-Olteni a început din perioada preistorică.Semenicului şi M. ca M.Domogled. până la 600 m. Nera. nuc. Topolniţa. sedimentare sau metamorfice). Comarnic.6-0. Pe areale mici fagul este în amestec cu conifere.Almăjului.7 km/km 2). Pe Cerna. batracieni – broasca ţestoasă de uscat (Testudo hermanni).. precipitaţiile crescând cu gradient mult mai mare decât cel mediu din Carpaţi. uneori clorurate (în sedimentar miocen) au generat izvoare de interes social-economic la Bala. de gorun- fag. în Podişul Mehedinţi şi M. Complexul de factori pedogenetici a favorizat în special formarea s o l u r i l or cambice (soluri brune. geto-dace. din lungul văilor şi de la confluenţe. cele naturale. Miniş. Topolniţa – cu galerii de 25 km. bine păstrată în toate subunităţile şi etalând succesiv subetajele de cer şi gârniţă. între 400 m .a. în care aria de atracţie a Reşiţei a generat densităţi de peste 100 loc/km2 (Gr.Almăjului. Local se resimt efectele foehnizării la advecţii vest – nord-vestice (spre exemplu în depresiunea Bozovici. Asociaţii de arbori şi arbuşti termofili (pin negru. până la 800 m. termale. în lungul căruia amenajarea hidroenergetică şi pentru navigaţie de la Porţile-de-Fier a modificat puternic atât . partea sudică a M.a. dar mai ales păduri de fag (care ocupă 55 % din arealul forestier). Pe platoul din partea înaltă a Semenicului sunt şi turbării.a. continuitatea locuirii în ariile cele mai accesibile. în care sunt protejate complexe geologice. uvale şi polii largi. preluată şi dezvoltată în perioada romană. acide) în asociaţie cu suprafeţe apreciabile de rendzine şi soluri roşii. în scopuri complexe. fiind uneori impenetrabile. poduri naturale. văi cu sorburi sau cu trepte de travertin. Procesul de u m a n i z a r e al M. de la Dierna. platouri netede cu drenaj dezorganizat. eu-mezobazice. Mărghitaş. la Sasca Montană).

Din unirea unei foste colonii de mineri (Reşiţa Montană) cu un vechi sat românesc (Reşiţa Română) a evoluat un centru siderurgic care înainte de 1950 realiza 80 % din producţia naţională de oţel. cărbuni.Sasca Montană – complexul morfo-bio. aliniamentele de corpuri intrusive granodioritice. dar şi din afara ariei montane. feldspat. 11. 2. de la Deva şi de la Dobra. Unele aşezări s-au format în legătură cu exploatarea lemnului şi producerea mangalului (Cărbunari. din seriile de Bătrâna.2. Sedimentarul domeniului supragetic (carbonifer-triasic-jurasic mediu- cretacic). păşuni pentru aprox. Partea sa sudică este constituită din cristalin (mezometamorfic) getic din seria de Dăbâca şi din învelişul sedimentar al acestuia. sulfuri complexe.000 de ovine şi animale mari (Valeria Velcea. prin dezvoltarea industriei extractive a cărbunelui (minele de la Doman. Majoritatea satelor sunt mici sau mijlocii. limonit. altele în legătură cu exploatarea cărbunilor şi a minereurilor de fier şi neferoase (Eibenthal. care aflorează la Rusca Montană. . Anina a devenit oraş prin dezvoltarea aceleeaşi funcţii industriale extractive. Goruia-Cetăţuia ş. pe platforma Caraşovei şi în partea estică a depresiunii Mehadica-Cornereva. în sud-vest şi golful de câmpie al Begheiului. pe lângă alte roci. creşterea calităţilor nutritive asigurând acum câteva decenii. Ocna-de-Fier) şi cuprului (Sasca Montană. spre Clisură) şi creşterea pastorală a animalelor. Ghelari şi de Padeş).000 de locuitori (Bozovici. utilaj pentru industria alimentară şi industria lemnului. începând de pe valea Mureşului. similar celui din M. Bocşa. Ieşelniţa. păstrând tradiţii vechi. ambele au devenit oraşe şi s-a conturat axul industrial Reşiţa-Oraviţa-Moldova Nouă. Teregova. Munţii Banato-Olteni deţin un potenţial turistic natural excepţional. calcare. forţa de muncă locală. cetăţi medievale lângă Bocşa. o masă importantă de calcare recifale şi dolomite. Uneori. motiv pentru care. culoarul Bistrei. în nord-vest). Orşova a dezvoltat în timp un şantier naval profilat pe reparaţii. precum şi un potenţial antropocultural adesea cunoscut mai mult de către specialişti şi localnici (castrele de la Berzovia. O serie de componente ale funcţionalităţii urbane au fost introduse tot prin intermediul industriei în profilul unor aşezări rurale mari. separate prin sinclinale (în est începând de la Hunedoara şi în vest între Nădrag şi Padeş). a fierului (Dognecea. unele urcându-şi vetrele pe versanţi. numai în M. Stânca Liubcovei. Armeniş). doar câteva depăşind 3.). Sub aspect g e o l o g i c se încadrează domeniilor tectono-structurale ale Carpaţilor Meridionali. deşi comportamentul demografic este reţinut şi migraţii definitive pentru muncă sau emigraţii au redus constant numărul populaţiei. mangan. M. uneori.Banato-Olteni. pomi fructiferi – în special măr şi prun. cât şi reţeaua de aşezări. în special din aceste sate adunate au pornit risipiri. un folclor extrem de bogat şi variat).Apuseni (V. încercarea de refacere a cetăţii pe insula Şimian eşuând. ca şi M. mânăstirile Pârneaura şi Zlatiţa. 1982). la Gratul Caraşovei.3. golful de câmpie al Lugojului.). mai târziu. Moldova Nouă) s-a întemeiat siderurgia de la Reşiţa şi Bocşa. Aşezată la Dunăre. Vărădia. cireş şi chiar smochin. dar şi nuc. s-a orientat spre exploatarea ansamblului resurselor minerale (magnetit. Caraşova.Mihăilescu.Savu. Numai în nord defileul de la Brănişca al Mureşului nu marchează o discontinuitate clară. Bigăr ş. în est. despăduriţi. anticlinalele Arănieş-Tomeşti şi Teliuc-Alunul. încă subutilizat. Tectonica de detaliu relevă şi structuri plicative majore. granitice etc. Teregova ş.a. în sud. ca şi Moldova Nouă. şisturi bituminoase). Pajiştile de pe plaiurile înalte au intrat parţial şi în programe de ameliorare. Mici grupuri de populaţie germană şi cehă au fost colonizate în timpul administraţiei austriece în acest scop. Berzasca –Şopot şi Moldova Nouă . Secu şi Anina au fost deschise între 1772 – 1778). Începând din a doua parte a sec. 1963 ş. Totuşi.Semenic.).a. Într-o poziţie total diferită a fost strămutat oraşul Orşova şi a rămas definitiv sub apă insula Ada-Kaleh. spre rama depresiunilor şi pe versanţii cu orientare sudică. Cristalinul acesta este extrem de masiv iar metamorfismul a afectat.Poiana Ruscăi este tratat ca parte a M. bine gospodărite. Ca efect al tectogenezei laramice. Partea nordică aparţine domeniului supragetic (predominant epimetamorfic. marmoră şi.a. Căuniţa-de-Sus. XVIII . favorizate şi de poziţia lor pe axe de circulaţie importante (Topleţ – construcţii de maşini agricole. Stinăpari ş.). Între ocupaţiile tradiţional rurale sunt cultura plantelor (cereale. 95 au întemeiat sate adunate. Pojejena.pedo-climatic.5. altele destrămându-se. 75 % din cea de fontă şi 50 % din cea de locomotive. Govăjdia. Aşezări risipite sunt şi în partea central-sudică a Podişului Mehedinţi. Concentraţiile unor zăcăminte au fost însă mici şi azi minele sunt în regim de conservare. Al.Banato-Olteni aflorează pe două aliniamente orientate NV-SE în partea nordică a masivului. legume..a. pe baza păşunilor şi fâneţelor care ocupă o mare parte din terenurile agricole. Masivul Poiana Ruscăi Acest horst cristalin de înălţime mijlocie este bine pus în evidenţă de ariile depresionare şi culoarele înconjurătoare (Depresiunea Transilvaniei şi Ţara Haţegului.a. cetăţile şi fortificaţiile dace şi daco-romane din Clisură – Divici.

amenajat pentru asigurarea cu apă a industriei grele din Hunedoara. Munţii au aceleaşi altitudini modeste. în depozite cretacice mai puţin rezistente. 800 m.Bihariei (1. în sud şi Begheiului. închisă aval de cheile sălbatice ale Cernei. În partea vestică.800 m. Între metamorfite există calcare cristaline masive (marmură de Ruschiţa şi Alun). între obârşiile cărora s-a format o înşeuare (pasul Ruschiţa. în majoritate culmile menţinându-se la 800 m – 1. blendă (la Muncelul Mic şi la Veţel) afiliate metariolitelor carbonifere inferioare remobilizate într-un metamorfism regional în faciesul şisturilor verzi. intercalaţiile de cărbuni au fost cocsificate natural (la Rusca Montană). În câteva sectoare din partea nordică există şi material eruptiv andezitic neogen.Poiana Ruscăi nivelurile de modelare ciclică au o dispoziţie concentrică. un element specific este lacul de acumulare Cinciş.a. . ca şi cele mai importante zăcăminte de talc din ţară (metamorfismul producând talcizarea unor dolomite carbonifer-superioare. cerul. Luncani).849 m).Apuseni. Numai trei masive depăşesc 1. sau cea de la Româneşti. adesea înguste şi umbrite. în exploatare la Deva. Este ţinutul Pădurenilor. în nord. partea centrală fiind o componentă a suprafeţei miocene Râul-Şes. uneori cu elemente marcat termofile. care desăvârşesc coroana carpatică. În aceste condiţii. În calcarele cristaline a evoluat şi un carst subteran. în continuarea celor din sudul M. la Valea Fierului şi la Băuţar. la Lelese. M. mai joasă aparţinând suprafeţei pliocene. sporturi nautice). Exploatările de fier. situându-se între marile bazine depresionare transilvan şi pannonic.Poiana Ruscăi spre vest de Rusca Montană şi spre Nădrag. în care se organizează concerte). este cea de la Lunca Cernei. astăzi cvasi-stagnantă. c l i m a este blândă.100 m. gârniţa. Teliuc.200-1300 mm/an.000 m. la sud şi văile Barcăului şi Someşului. în vârful Padiş) spre periferie. Minereurile neferoase exploatate la Deva şi Muncelul Mic se concentrează în flotaţia de lângă Deva. cu schelete de Ursus spelaeus şi cu o acustică excelentă. specifice Carpaţilor Occidentali.a.). pădurea este alcătuită din gorun. vârsta ei fiind demonstrată de prezenţa diseminată a unor petece de depozite sedimentare pliocen-superioare. sau Tomeştii. Vadul Dobrei ş. la nord.Banato-Olteni.3. cu temperaturi medii de aprox.5. s-a format pe cale hidrotermală în relaţie cu acest vulcanism neogen. sub forma unei reţele divergente masivul. iar zona periferică. R e l i e f u l este reprezentat predominant prin interfluvii montane larg bombate. în rest predominând făgetele. unde sate frumoase (Bunila. cum este cea de la Nandru.) au urcat pe interfluviile înalte. Văile.Apuseni (spre exemplu. unde se produce sticlă. începute din antichitate. Cerişori. ca mojdreanul.a. Văile au secţionat adânc. unde culmile se menţin la aprox. s-a format depresiunea de eroziune selectivă Ruschiţa.374 m. Datorită altitudinii modeste. amont de Surducul Mic. 96 Bocşa. În peisajul părţii estice a masivului.).130 m). Un zăcământ de cupru (cu concentraţie redusă).3. aşa cum sunt Nădragul – mic centru metalurgic. au rămas împădurite. care coboară treptat din centru masivului (unde este şi altitudinea maximă.minereuri complexe de galenă. În partea vestică aşezările sunt răsfirate pe văi. O altă depresiune cu geneză identică. greoaie. formată pe aceleaşi depozite sedimentare cretacic-paleocene. din M. Spre periferiile de est şi sud. locuitori cu tradiţii etno-folclorice originale şi foarte bine păstrate. Masivul Poiana Ruscăi este bine p o p u l a t. netede şi despădurite până mai sus de 1. În cristalinul hercinic (epimetamorfic) din domeniul supragetic s-au format zăcăminte mari de fier sideritic (Ghelari. adesea având caracter de chei şi decupând interfluvii cu orientare radiară. asigură o parte din materia primă prelucrată în uzinele siderurgice de la Hunedoara şi Călan. Cele mai evoluate sunt văile Ruscăi. corpul pe care s-a construit cetatea Devei). Vadul Dobrei. În cristalinul epimetamorfic supragetic (seria de Padeş) există şi mineralizaţii hidrotermale . un lac de volum mai mic a fost amenajat pe valea Gladnei. Şi în M. În sedimentarul cretacic-paleocen din sud-vest. dar şi pentru agrement (recreare. În aceleaşi formaţiuni. 3 0 C chiar şi în partea înaltă şi de 80 C în extremitatea nord – nord-estică şi cu precipitaţii medii de 1. la contactul cu granodioritele laramice. săpate în gnaise dure precambriene. fierul fiind uneori în asociaţii polimetalice. în special în partea estică. 2. 1. Oxizi de fier se găsesc şi în cristalinul (mezometamorfic) getic. cu peşteri de mici dimensiuni. O bună parte din forţa de muncă a fost antrenată în industria extractivă. Poieniţa Voinii ş. numai partea înaltă are p ă d u r i de amestec fag-brad. de pe Cerna. Govăjdia. Pe valea Ruscăi. în care s-au găsit vetre paleolitice. din partea sudică. Munţii Apuseni Între valea Mureşului. se prelungesc în M. se află sectorul montan al Apusenilor. vecinătăţii directe cu culoarul Mureşului şi efectelor foehnale din partea sud-estică a M. la 1. vulcanismul bazic iniţial a produs şi concentraţii stratiforme de pirită. pirotină şi blendă (la Silvaş ş.

în facies de fliş (cu acumulări de bauxită într-un paleocarst).Bihor) şi cuprifere (în nordul M. care suportă pânza de Codru.Metaliferi aflorează pe o arie destul de mare roci bazice (ofiolite) .Crişurilor.Zarandului şi în extremitatea nordică – M.Sârcu. foarte complicată. în M.Pădurea Craiului.Metaliferi). roci magmatice variate.Apuseni este extrem de variat.Gilăului. magmatismul neogen a antrenat o mineralogeneză hidrotermală extrem de importantă sub aspect economic (minereuri auro-argintifere – pirite şi telururi aurifere. Banatitele alcătuiesc cea mai mare parte a M.Trascău.şi minereuri cuprifere). din jurasic până în pliocen.bazalte şi gabbrouri . polimetalice (în sudul M. Constituţia g e o l o g i c ă mozaicată. zăcăminte importante de bauxită.Crişurilor (I. fie pe banatite (Vlădeasa).Zlatna. care acoperă un interval mare de timp.Bihor şi partea sudică a M.Metaliferi. clar reprezentată în M. orogeneza mezocretacică antrenând fenomene de decolare. aur nativ .Codru-Moma şi partea axială a M.autohtonul de Gilău. marmură. vârfuri) sunt fie pe substrat cristalin străpuns de corpuri intrusive (Curcubăta). 1924.Metaliferi. Suprafeţele de nivelare caracteristice în M.Pop. produse în tectogeneza larramică. care au generat concentraţii locale lichid-magmatice de fier. Vaţa- de-Jos.Bucium şi Baia-de-Arieş. orientate NV-SE. uneori hipotermale (Geoagiu.Gilău-Muntele Mare. ca şi o serie de substanţe nemetalifere utile (brookit. continuând fenomenele din nord- estul M. Roşia Montană . de asemenea.provenind din aria de expansiune intracontinentală deschisă în jurasicul mediu. a depăşit-o pe cea a cristalinului şi magmatitelor jurasice. uneori sub formă de umeri în lungul văilor. depozite sedimentare extrem de complexe.Zarandului.Gilău şi în sud-vestul M. în partea de vest a M.Apuseni sunt Cârligata-Fărcaşa (eocenă). deschizând astfel acces larg influenţelor climatice atlantice. oarecum asemănătoare celor din Carpaţii Orientali – în M. greoaie. Piatra Secuiului. În depozitele miocene (badeniene şi sarmaţiene) ale depresiunii Brad-Săcărâmb s-au format strate de cărbune brun.Meseş.Apuseni. corespunzând unor depresiuni ori . între Arieş şi Mureş. De asemenea. Sunt însă şi situaţii în care rezistenţa unor gresii şi conglomerate dure mai vechi. wolastonit).Vlădeasa. în M. andezite bazaltoide şi bazalte) este generată de vulcanismul neogen (badenian- sarmaţian-pliocen).Codru-Moma). andezit. trecând pe o arie mică şi în sudul M. Pe rocile în facies de fliş altitudinile sunt reduse. efect al unei evoluţii îndelungate şi complicate. Cea mai mare parte a M. în M. aceasta fiind şariată de pânza de Biharia. precum şi ape oligominerale. De asemenea.Bihor.Gilău-Muntele Mare. Pe aliniamentele Brad . M. aria montană de la nord de Mureş este.Zarandului cu M. prin care s-au format aparate vulcanice subaeriene şi o serie de corpuri subvulcanice au avansat spre suprafaţă în masa de depozite sedimentare din M. au rezultat o masă importantă de roci de construcţie (dacit. 1973) şi Feneş-Deva (pliocenă).Săcărâmb. A treia categorie de roci magmatice. iar şariajele dirijându-se de la sud spre nord – nord-vest. este constituită din depozite sedimentare cretacice. cea mai recentă (dacite. Astfel au fost puse în loc dacidele interne .Trascău (cu mari rezerve de calcar utilizat pentru producerea cimentului). mai semeţe (în M. situat în poziţia cea mai nordică. Intruziuni granitice şi granodioritice (roci de construcţie foarte rezistente) puternice străbat cristalinul în centrul M. Tectonic.1906. Corespunzător substratului geologic şi specificului modelării externe. Gilău şi Vlădeasa culmile sunt masive. Gh. căreia îi corespunde platoul carstic al Padişului). permiene. fie pe aparate vulcanice şi corpuri subvulcanice (vârful Poieniţa. larg bombate. titan vanadiu şi nichel (Căzăneşti-Ciungani.Vlădeasa. vârfurile Vâlcan şi Pleşa Ardeului.Gilău). în M. mai puţin clară. 97 M. M. acoperite ulterior de sedimente cretacice).Vlădeasa şi M. M. puse în loc în condiţii şi perioade foarte diferite.Plopişului şi M. Moneasa). bentonit. Mărişel (miocenă) tipic dezvoltată în partea nord-estică a M. din M. andezite cuarţifere.Poiana Ruscăi. Stănija .Mureşului şi M. prin alterare. susţinând forme de relief mai înalte. de Martonne. fiind modelate în cristalin şi banatite. etalează aflorimente cristaline. la rândul ei suportând pânza M.Metaliferi). prin contact termic şi metasomatic.Zarandului). r e l i e f u l M. de vârstă permian-triasic-jurasic (cele mezozoice fiind predominant calcaroase) formează partea centrală a M. fie pe aflorimente calcaroase masive (culmile Bedeleu. este reprezentată prin granodioritele şi dacitele (banatite) – foarte utile ca materiale de construcţie. (unde în dolinele din calcarele triasice şi jurasice s-au format. O altă categorie de roci magmatice. din M. de sub care apar la zi insule de cristalin şi roci magmatice de vârste diferite.Mureşului (unde este dominată de martorii vulcanici şi subvulcanici) şi M.Bihor). mai fragmentată. În cea mai mare parte din M. genetic şi cronologic diferită. din permian până în pliocen. În aria de contact a M. Sectoarele cele mai proeminente (culmi. dar prezentă şi în M. travertin). feldspat.Meseşului. În special pe un astfel de substrat s-a conservat şi a fost identificat (Emm. M.Bihorului. Cristalinul apare sub forma unor insule. Sândul. mai puţin ample decât în Carpaţii Meridionali. Printre culmile montane scunde din vest (Munceii Crişurilor) pătrunde sub formă de golfuri Câmpia Tisei. 1962) relieful ciclic.Mare. magmatitele larramice au determinat acumulări ferifere (Maşca. Depozite sedimentare mai vechi.Metaliferi.

din M.) şi cursuri subterane foarte complicate. sunt sustrase în cele câteva sute de peşteri (numai în bazinul Sighiştelului sunt 75 de peşteri şi avenuri – Corbasca. care generează resurgenţe bogate. în calcare. deşi ar fi evoluat mai uşor în continuarea unor aflorimente slabe în care se lărgiseră în amont (spre exemplu. defileele de la Zam. iar acumulările de zăpadă au format microdepresiuni de tasare nivală. 1977). uneori până la altitudini absolute mai mici de 200 m iar înşeuările dintre depresiuni sunt scunde (pasul Vălişoara. Galdei.Plopiş) şi prin continuitatea perfectă a teraselor din sectoarele largi. în platoul Padişului) şi trecând pe sub resturi de plafoane prăbuşite (Cetăţile Rădesei.Zarandului. Pădurea Craiului şi din Trascău platourile etalează o morfologie carstică de suprafaţă extrem de complexă. în bazinul Rîbiţei. s-au format circuri glacio-nivale. (unele amenajate – peştera Urşilor).Orghidan. acumulări aluvionare şi chimice. din sudul M. uneori sub presiune (izbucul Galbenei are un debit de 1m3/s). în cristalinul din nordul M. altele păstrând acumulări de gheaţă (Scărişoara.Bihor (bazinul Rîbiţei).Metaliferi şi M. cu forme negative şi martori de coroziune. făcând legătura cu un carst subteran excepţional. între depresiunile Brad şi Băiţa este la 461 m). Bătuţa şi Radna ale Mureşului. Focul Viu. defileele Crişului Alb de la Tălagiu şi de la Joia Mare . Madei.Ficheux. sau roci dure-roci slab rezistente. defileul de Şuncuiuş-Şoimi secţionat de Crişul Negru în calcarele triasice din nordul M. depresionare. în lungul defileelor (spre exemplu. Manifestări extrem de expresive ale modelării selectiv-specifice a rocilor carbonatice sunt evidenţiate de văi. pentru explicarea genezei defileului de la Ciucea-Vad al Crişului Repede (care izvorăşte din Depresiunea Transilvaniei) a fost invocată captarea (R. umplute cu sedimentar moale. râul „părăsind” de fiecare dată molasa pannoniană . defileul de la Marca al Barcăului. asociate în complexe de mari dimensiuni. cheile Turzii. Măgura ş. în care râul străbate roci cristaline.a. peştera Meziad. în depresiunea Zlatna Ampoiul are patru terase (I. Ampoiţei.Bihor.Bihorului. până la altitudini relative de 90 m –110 m). în platoul Padişului. . Vălişoarei. bietajată. Spre exemplu. în sudul M. Sisteme de terase sunt caracteristice şi pe văile altor râuri.a.a. Ipoteza antecedenţei (N. Astfel. cu un lac temporar). după ce trecuse prin molasa miocenă a depresiunii Beiuş . uneori foarte adânci (avenul din Şesuri are adâncime de 220 m). cursuri subterane puternic meandrate. avenuri spectaculoase. încă puţin cunoscut. cheile de la Băiţa (în calcarele din Măgura Băiţei) ale Crişului Alb închid depresiunea Băiţa etc. Zăpodie ş. paleta morfologică de suprafaţă este completă. preluate numai în foarte mică măsură în cursuri de suprafaţă (există multe văi oarbe). cea mai lungă din ţară.. depresiunea Lupşa de pe Arieş este urmată de un sector de vale îngustă. 1969. dominat de culmile motane înconjurătoare şi dominând văile care l-au atacat dinspre exterior poartă un mare număr de doline şi uvale. Pe calcarele din platoul Padişului. badenian-pliocen şi în care râul a construit şapte niveluri de terasă. ofiolite jurasice şi granite din M. podul natural de la Grohot. în vulcanite neogene. în special pe versantul estic. cărora li se datorează succesiuni de sectoare înguste separate prin lărgiri de tip depresionar. Barsa. Mureşul îşi păstrează cele şase-şapte niveluri de terasă (până la altitudinea relativă de 180 m – 210 m) şi în lungul defileului. Alte complexe morfologice de pe văi. Orientarea multor cursuri pe trasee independente de caracteristicile substratului geologic a suscitat controverse.aval de depresiunile Brad-Hălmagiu şi Gurahonţ.Trascăului ş. Platoul Padiş. P.Codru-Moma. polii largi (spre exemplu polia Râtul Ponor. 1929) Drăganului şi Săcuieului (care ar fi depus aluviuni cu elemente magmatice din Vlădeasa în şeaua de la Oşteana – 657 m) de către un Criş pannonic. s-au format datorită alternanţelor carstificabil- necarstificabil. În general văile sunt adâncite puternic. În carstul din M.Apuseni şi de coborâre a nivelului de bază pannonic prin faptul că ele străbat sectoare de roci dure. în bazinul Rîbiţei). Rîmeţului. grohotişuri. care a avansat dinspre vest. fie îngustate la trecerea prin calcare (cheile Galbenei şi Ordîncuşei. sunt precedate de lărgirea de la Sălciua (în fliş cretacic). cum sunt cele din Cetăţile Ponorului. pe baza unor ipoteze diferite. cu bogate formaţiuni concreţionare.Codru-Moma. care în toate subunităţile menţionate parcurg sectoare de chei. cu numeroase ponoare şi resurgenţe.Tudoran. Apele din precipitaţii.Popescu-Argeşel. Peşteri extrem de frumoase sunt cele de la Chişcău. cantonând uneori mici lacuri. În partea înaltă a M. iar versanţii sunt abrupţi. fie moştenind vechi segmente ale unor cursuri subterane (Cetăţile Rădesei. 98 sectoarelor largi ale văilor.ambele în vulcanite neogene . Vârtop. cu prezenţa unor bazine interne de scufundare tectonică şi cu efectele diferenţiate ale mişcărilor de înălţare recente. 1977) a argumentat instalarea râurilor pe trasee anterioare ultimelor mişcări de înălţare din M. demonstrând aceleaşi efecte ale oscilaţilor nivelurilor de bază – spre exemplu. Probleme interesante a ridicat şi evoluţia de ansamblu a reţelei de văi. iar carstul subteran este ilustrat de peşteri excepţionale cum sunt cea de la Vadul Crişului (cu o bogată faună cavernicolă) şi mai ales Peştera Vântului. larg ondulat. Borţig. în relaţie cu nivelurile de bază diferite reprezentate de depresiunile transilvană şi pannonică. în M. cheile de la Buru ale Arieşului. cu o densitate foarte mare a dolinelor.Pădurea Craiului. Gelifracţia activă a creat câmpuri de pietre. Zgurăşti). cheile Uibăreştilor.

Ampoiului.a.a. Drăgan. În sectoarele montane de înălţime redusă sau spre contactul cu depresiuni şi văi mai largi pădurea a fost puternic poienită şi înlocuită cu pajişti secundare (dominate de Agrostis tenuis şi Festuca rubra) şi chiar culturi. urmate de viituri şi apoi de apele mari de vară. la cele cambice. scunzi şi situaţi în poziţia cea mai vestică (temperaturi medii anuale de 60 C .500 mm/an şi în mod excepţional 2. ca şi pe Crişul Alb.Apuseni este predominant central-europeană. spre care au fost orientate şi ape din Iara şi Someşul Rece etc. Munţii Apuseni sunt un adevărat castel de a p e. Săcuieu. media termică anuală depăşeşte 100C. de un interval cu ape mici .Apuseni este un proces străvechi.m. 2000). V e g e t a ţ i a M. care prezintă devansări cu două săptămâni ale apelor mari de primăvară în sectoarele sud-vestice faţă de cele nord-estice. în toţi munţii. Crişului Negru şi ale afluenţilor acestora. nu există decât în partea înaltă din Biharia. pe Iada. în lungul sectorului său de defileu dintre Deva şi Lipova. Deşi suprafaţa bazinelor hidrografice este modestă.750 m vegetaţia subalpină nu acoperă decât suprafeţe mici. iar reţelei hidrografice o densitate care apropie versantul vestic de valorile caracteristice în M. În sud-est. Substratul masiv carbonatic este favorabil zadei în unele sectoare montane (pădurea de zadă de la Vidolm.40 %) viituri de toamnă. pădurea începând cu cer şi gârniţă la poalele M. mojdrean ş. în rezervaţia Dosul Laurului din sudul M. Distribuţia spaţială este însă etajată. condiţiile climatice (în primul rând cantitatea mare de precipitaţii şi regimul lor. în culmea Bedeleului din M. Vestigii ale locuirii paleolitice cavernicole au fost identificate în peşterile de pe Crişul Repede. urmate de ape mici) . pe valea Mureşului.între sfârşitul verii şi toamna târzie – când se produc totuşi (cu frecvenţă de 35 . Mai sus de 1.Bihorului şi Vlădesei). Pe acelaşi versant vestic scurgerea medie specifică are gradienţii cei mai mari din ţară. Încă mai blând (şi mai moderat) este climatul M. Făgetele sunt cele mai răspândite.). Diferenţierile climatice se reflectă în regimul hidrologic. Regimul hidrologic al multor râuri din M. cu elemente boreale în partea central – nord-vestică şi uşoară penetraţie submediteraneană în sud-vest şi în sud-est(laur nobil – Ilex aquifolium.Făgăraş şi M.Crişurilor.Zarandului şi continuând cu gorun (uneori şi stejar) urmat de amestecul gorun-fag în toate masivele scunde din partea vestică. o reţea densă de aşezări neolitice . Gilău). 1996.Pădurea Craiului. început din perioada preistorică. în amestec cu fag spre bazinele Crişului Alb şi Arieşului. U m a n i z a r e a M. unde este relativ rece (temperatura medie anuală coboară la 2 0C) şi foarte umedă. Vlădeasa.Apuseni prezintă astfel un început timpuriu al creşterilor de primăvară. de 5-6 l/s/km2 la 100 m. 99 până la altitudinea relativă de 60 m – 80 m ş.d. pe Săcuieu. care sunt cele mai caracteristice. unele având un caracter temporar. Au fost amenajate însă multe lacuri de acumulare pe râuri. soluri hidromorfe în sectoarele joase (sau înalte) slab drenate. Tarniţa.Apuseni prezintă caracteristicile cele mai tipic montane în partea înaltă a M. Leşul.000 mm). purtând izvoarele Someşului Mic. Conform complexului de condiţii pedogenetice. 1974.Apuseni prezintă o gamă variată de s o l u r i. în întregul palier altitudinal dintre 600 m – 1. 1.100 C şi precipitaţii medii de 700 mm – 1. cu valori care nu sunt excesiv de reduse nici în sezoanele mai uscate) asigură râurilor debite mari şi un potenţial hidroenergetic apreciabil (Someşul Cald. (Gr. M.Rodnei. de la cele luvice din unele depresiuni. la areale mici de soluri spodice. iar în M. iar în rezervaţia floristică din Cheile Turzii se află numeroase plante rare – Allium obliquum. soluri neevoluate în lungul râurilor şi o dezvoltare apreciabilă a rendzinelor. din circuite carstice subterane. pentru alimentări cu apă şi pentru agrement: Scrind-Frăsinet. Floroiu. o succesiune de lacuri pe Someşul Cald (Beliş. din nord-estul M. urcând până la aprox. procese active de modelare a versanţilor au determinat şi formarea unor glacisuri de acumulare.300 m. Circulaţia vestică produce cantităţi mari de precipitaţii pe versantul expus (1. Gilău-Muntele Mare şi sub formă de pâlcuri pe câteva înălţimi din M.Codru-Moma. Debitele unor ape de suprafaţă sunt frecvent modificate prin alimentarea. liliac sălbatic transilvan. Crişului Alb. Arieş). Aconitum fissurae ş.de iarnă. C l i m a M.Crişurilor şi o arie însemnată din M. când se pot produce însă şi viituri catastrofale (topirea masivă a zăpezilor simultană cu ploi abundente).Trascău) şi altor plante calcifile (Leontopodium alpinum creşte pe calcarele de la Întregalde la altitudinea specifică minimă din ţară – 700 m).a. În depresiuni. 1974) şi determină foehnizarea puternică pe versantul est – sud- estic (843 mm/an la Băişoara. Iada. pe Drăgan.000 m (în care se încadrează cea mai mare partea M. Pădure de conifere.Metaliferi şi M. Arieşului.Bihor- Gilău-Vlădeasa. Mureşului. pentru regularizarea debitelor. Lacurile naturale sunt mici şi puţine (în majoritate carstice). ca şi ale afluenţilor Mureşului. în regim atipic. în scopuri hidroenergetice. în depresiunea Gurahonţ. situată totuşi cu 283 m mai sus).Trascăului este de 80C la baza versanţilor şi nu coboară sub 40C în partea cea mai înaltă. fiind reprezentată mai mult de pajişti cu ienuperi pitici (pe care sunt şi areale întinse de mlaştini cu Sphagnum) decât de jnepenişuri.300 mm – Stâna-de-Vale.Pop.

mult anterioare penetraţiei maghiare. sub culmea Capul Vancului). în oraşe şi în câteva staţiuni climatice şi balneare.a. terme ş. şi astăzi integral sau majoritar românească. Decea Mureşului ş. Văile râurilor. aşa după cum atestă vetre ale culturilor succesive Criş.Metaliferi şi pe valea Crişului Alb.a. austriacă şi austro- ungară nu au putut modifica structura etnică a populaţiei din aria montană. şi derivaţia Deva-Brad. Agricultura este tipic montană. în timp. amenajarea drumurilor intravilane. Uneori permanentizarea aşezărilor risipite s-a datorat roirilor din depresiunile adiacente de pe latura estică.a. nu reuşesc să polarizeze satisfăcător mediul rural. aducţiuni de apă. Câmpeni. Spre exemplu. în prelucrarea lemnului – cherestea.Zarandului. Cu. în îmbutelierea apelor minerale – la Boholt. partea nordică a M.a. minereuri de vanadiu şi nichel în M. Zam. Deşi cea mai mare parte a populaţiei este rurală. granit şi granodiorit pe valea Mureşului. pentru ca în perioada geto-dacă reţeaua de localităţi şi de cetăţi întărite (Şimleu. pe lângă treapta de concentrare a produselor de extracţie – la Zlatna. calcar – pentru materiale de construcţie în M.Pădurea Craiului. şi ale devenirii urbane (construcţii de locuinţe. vecine cu codrii şi stâncăriile.Bihor. meşteşugari iar mai târziu constructori pe şantierele hidroenergetice şi muncitori în industria de trannsformare.Gilăului (platforma Mărişel) şi depresiunile intramontane. 100 valorificând apoi potenţialul climatic şi vegetal al acestor munţi de altitudine modestă. desigur. doar două căi ferate transversale asigurând relaţia est-vest (segmentul de magistrală Cluj-Oradea. Industria de prelucrare este reprezentată. bauxită în M. cu mai multe generaţii sub acelaşi acoperiş şi cu micile cimitire ale familiilor în ocolul pământului moştenit (Lucia Apolzan. intensificând. Zlatna. unde din micile nuclee care concentrează câteva case („crânguri”) şi până la cele mărginaşe.a. O menţiune specială este necesară pentru pomicultura şi viticultura din unele arii marginale. la Vaţa-de-Jos. pe sub . andezit în M. spre exemplu. pe Nadăş şi Crişul Repede. ca şi prin metalurgia aurului şi a fierului. calcare policrome (marmoră) în M. în industria textilă (iniţiată pentru ocuparea forţei de muncă feminine) – la Brad şi Cîmpeni. ovăz. perfect integrate în natura locurilor. prin exploatarea lemnului. muncitori forestieri.Zarandului. cetatea de la Cladova (în sud-vestul M. administraţia romană a introdus elementele de progres şi siguranţă ale unei reţele de circulaţie densă şi durabilă. în special a bovinelor. la Pădurea Neagră. de unităţi specializate în construcţii de maşini – utilaj minier. câte o anexă pastorală iniţial temporară. M. aşa după cum o dovedeşte. Tisa.) să atingă o dezvoltare redutabilă chiar şi pentru incursiunile romane la nord de Dunăre. tipică fiind podgoria de la poalele M. cele din industria extractivă au antrenat efective însemnate de forţă de muncă (minereuri auro-argintifere. Deosebit de interesantă este locuirea risipită specifică pe plaiuri. de la folosinţa muntelui ca păşune (Filea. la Crişcior. sunt locuite predominant răsfirat şi numai în depresiunile mai mari gospodăriile se concentrează iar satele sunt adunate. valorificarea resurselor naturale. Potaissa.Trascău. mineri. cânepă. din generaţie în generaţie. Nucet etc. pe parcursul căreia populaţia şi aşezările au devenit mai numeroase. oraşele fiind puţine şi de talie mică (Brad. bazată pe culturi puţine (cartof. Băişoara-Muntele Băişorii. controlată prin castre militare. apoi permanentă. fiecare gospodărie poartă în sine istoria acestor comunităţi umane vechi.Zarandului (Măderat-Şiria-Covăsinţi-Ghioroc-Miniş- Păuliş).Pădurea Craiului. travertin în M. cu activităţi şi anexe gospodăreşti care pot susţine şi azi o subzistenţă economică de tip autarhic.). Porolissum. argile refractare în M. Ariile cele mai populate sunt Ţara Moţilor. Între activităţile industriale. mai ales în Ţara Moţilor.Metaliferi. Pe fondul nivelului economic al ariei montane valorificate deja prin agricultură. cărbune brun în depresiunea Brad-Săcărâmb ş.a. 1987). supranumită „munte”. combinat la Cîmpeni..Codru-Moma. foarte mulţi săteni nu sunt agricultori ci au fost. minereuri de bismut şi molibden în M. Chiar dacă fiecare deţine şi o funcţie industrială. Roşia Montană. Săcele- Muntele Săcelului ş.). Întreaga reţea de aşezări a rămas funcţională şi după retragerea administraţiei romane.Muntele Filii. în depresiuni) şi pe creşterea animalelor. Satele acestea risipite constituie şi aria celei mai înalte locuiri permanente din Carpaţii româneşti. Gradul de urbanizare este redus. dar şi grâu şi pomi fructiferi. Gura Barza ş. Năvălirile şi apoi administraţia sistematică de dominaţie din timpul stăpânirilor succesive maghiară. constituind temeiul material al formării etnice şi al primelor formaţiuni politice locale româneşti. cu ritmurile agricole adaptate celor naturale.). Germisara ş.Zn. indiferent de dimensiunile lor şi de altitudinea la care se află.Pădurea Craiului şi în M. Un procent nesemnificativ de forţă de muncă a fost antrenat în servicii. populaţia gravitând spre oraşele mari din exterior. Pb.).Metaliferi. sulfuri complexe . chiar în sectoare mai largi. în fabricarea sticlei. secară. satele din depresiunea Iara- Hăjdate şi-au format. reţeaua de căi de comunicaţie nu este prea densă. Abrud. Deşi aria montană este destul de puternic fragmentată iar pasurile sunt la altitudini reduse. Locuirea a rămas permanentă şi în timpul trecerii spre epoca metalelor. Baia-de-Arieş.

De la acest nivel al infrastructurii de comunicaţie şi de cazare.Apuseni este mult subutilizat. piatră. dar fără să piardă capacitatea de adăpost specifică munţilor şi unele resurse naturale extrem de importante (lemn.Pădurea Craiului. ca un nou val montan în curs de formare.Metaliferi.Codru-Moma şi M. În cadrul lor se îmbină în mod original caracteristici genetice (tectono-structurale) de tip carpatic. în special în jurul staţiunii climatice Băişoara. iar densitatea vilelor de vacanţă recente. a asigurat procesului de umanizare o ofertă diversificată. ca şi crângurile şi nedeile din Ţara Moţilor şi din M. aflate atât în aria proprie. cât şi în cea montană învecinată. debite permanente. a imprimat Subcarpaţilor caracteristici variabile de la un sector la altul. Aportul de material din aria montană. pe seama căruia s-a constituit în cea mai mare măsură edificiul subcarpatic. în M. soluri mai fertile ş. Au mai fost deschise o serie de drumuri spre şantierele de construcţii şi exploatare hidroenergetică. Rămân încă greu accesibile complexele carstice din platoul Padişului. Poziţia şi raporturile complexe cu unităţile geografice învecinate În funcţie de caracteristicile generale ale procesului lor de formare. însoţind la exterior Carpaţii. Sunt dublate de drumuri. din sud-estul M.a. după cum o şosea importantă străbate munţii de la Turda. Evoluţia raporturilor genetice şi poziţionale cu aceste două unităţi total diferite şi mai ales cu munţii. în platoul Padişului nu există nici o posibilitate de cazare. Subcarpaţii constituie a doua subprovincie formată pe substrat de orogen. prin pasul Vârtop. climatice. cu date morfologice. cu accesibilitate sensibil mai mare decât în aria montană. Poziţia geografică şi limitele spaţiale 1. Marghita-Popeşti-Pădurea Neagră-Aleşd. destul de recentă. începând de la claritatea sau dificultatea identificării limitelor şi până la specificul habitatului uman şi al utilizării terenurilor. pe văile Someşului şi Mureşului. Subcarpaţii au poziţia unei trepte între Carpaţi şi unităţile de platformă extracarpatice. cât şi specificul sectoarelor marginale. de contact. pe valea Arieşului. rezultat din această îmbinare. atât în ceea ce priveşte amplitudinea. asemănătoare ariilor extracarpatice (terenuri plane sau slab înclinate mai largi. spre Beiuş. Toate aceste aspecte se regăsesc în raporturile actuale ale diferitelor sectoare subcarpatice cu munţii şi cu unităţile de podiş şi de câmpie. ca şi drumuri forestiere. temperaturi mai ridicate şi sezoane reci mai scurte. ci doar suprasolicitarea unui mic sector al lor. Potenţialul natural complex.1.Zarandului. continuată în M.1.Apuseni. imensul potenţial turistic şi antropo-cultural al M. cât şi natura litologică a depozitelor. ale unităţilor de platformă. păşuni şi fâneţe). nu semnifică vitalizarea turistică a M. De asemenea. traversând M. iar altele leagă localităţi din aria montană pe trasee nord-sud (spre exemplu. a fost esenţial dar procesul a parcurs etape diferenţiate.Pădurea Craiului spre Aştileu-Zece Hotare-Roşia-Remetea-Beiuş-Ştei-Vaşcău-Nucet-Hălmagiu-Brad- Deva. Caracteristici geografice generale Ca unitate geografică. 101 Vălişoara. au fost extrem de importante condiţiile tectonice şi morfologia preexistentă a ariei de depunere.). către care densitatea şi calitatea drumurilor nu îndeamnă şi nu încurajează.1.Plopişului.Apuseni pe la extremităţi. 1. . Partea a III-a Subcarpaţii 1. de vegetaţie şi soluri ale unităţilor extracarpatice.Bihorului şi din M. Capacităţile minuscule ale bazelor de tratament balnear de la Moneasa şi Geoagiu nu stimulează fluxuri importante şi venituri corespunzătoare. favorabile vetrelor şi culturilor agricole. Alte căi ferate importante ocolesc M.

la începutul miocenului. ca şi între Topolog şi Bistriţa vâlceană. culcate şi – ca efect al orogenezei valahe – cute diapire. unde limita faţă de subunitatea piemontană a Podişului Moldovei trebuie urmărită pe la baza flancurilor vestice al dealurilor Boiştea. la est de culmea Pleşului). în sectorul de la curbură şi în nordul Munteniei şi redresări puternice ale prundişurilor monoclinale romanian-pleistocene de Cândeşti. unul inferior. niveluri de cinerite. groase de multe mii de metri. . spre care trecerea se face treptat. 102 1. aspectul acesta se datorează absenţei structurilor anticlinale în marginea Subcarpaţilor (ca în sectorul nemţean al Subcarpaţilor Moldovei. sunt domeniul unor corespondenţe morfo-structurale şi litologice apreciabile. individualizată ca efect al înălţării unităţilor flişului extern. uneori fragmente de formaţiuni paleogene carpatice (gresii de Lucăceşti. care domină Câmpia Română cu mai mult de 500 m. între văile Moldovei şi Râşcăi. ansamblul dovedind condiţii de sedimentare foarte diferite. de subsidenţă activă. fluvio-lacustre. tectogenezele mio-pliocene au determinat totuşi formarea unităţii (pânzei) subcarpatice. sarmato-pliocen. marine. În ceea ce priveşte limita externă. fără consecinţe morfologice ori de altă natură (la nord de valea Moldovei).1. cu lărgime care variază de la câteva sute de metri (în Bucovina) la 30-35 km (în sectorul de la curbură şi în nordul Munteniei) s-au acumulat depozite de tip molasă. argile. Geneza şi evoluţia geologică a Subcarpaţilor. la sud-vest de valea Motrului). care în detaliu prezintă şi ea cutări. gaze naturale. procesul de sedimentare s-a încheiat odată cu prima parte a sarmaţianului. câteva combinaţii complexe ale dispozitivelor structurale şi ale reliefului rezultat produc segmentele mai puţin clare (prezentate). Bârjoveni şi Runcu. tipic subcarpatice (ca în Subcarpaţii Vrancei) au generat convergenţe morfologice cu sectorul piemontan al Câmpiei Române. Corni. care imprimă nota dominantă a peisajului natural. ori al versantului nordic. De asemenea. dar şi grosiere. a căror motivaţie de natură tectono-structurală este clară. evaporite (două formaţiuni salifere). Mărgineni.2. foarte variate. Rocile caracteristice sunt atât pelitice.2. între aria carpatică şi marginea unităţilor de vorland. care domină depresiunile subcarpatice. de Kliwa. tufuri. sunt văile Moldovei şi Motrului. în general clară prin diferenţiere altitudinală. dincolo de care structurile subcarpatice fie au o apariţie nesemnificativă. Din sectorul de curbură spre sud – sud-vest. Deşi cu efecte atenuate în unitatea aceasta. depozitele monoclinale marginale (romaniene) supuse unei redresări puternice.1. sedimentarea a fost reluată. lignit. cu caracter de cuestă al Podişului Piemontan Getic. Limitele spaţiale Limitele de nord şi sud-vest. Sursa materialelor depuse în acest bazin de sedimentare a fost dublă în miocenul timpuriu (aria carpatică şi unităţile de vorland) şi unică (carpatică) în perioada mio-pliocenă. ci a împins şi molasa sarmatică peste unităţile de vorland. munţii venind în contact direct cu o unitate geografică de platformă (Podişul Piemontan Getic. lacustre. ceea ce a generat în Subcarpaţi două niveluri crono-stratigrafice de molasă. Stânca. ca şi contacte de tip tectonic (digitaţia de Măgireşti-Perchiu. Uneori. menilite) interpretate ca lame tectonice sau blocuri însedimentate în molasă. gips. Consecinţe Din punct de vedere geologic Subcarpaţii se suprapun unei mari depresiuni premontane. suprapuneri ale conglomeratelor burdigaliene peste depozite mai noi. acvitanian-sarmaţian şi altul superior. când orogeneza moldavică a antrenat nu numai unităţile tectonice ale flişului. Pe limita cu Carpaţii. fie dispar complet la mare adâncime. Alteori. marne. nisipuri gresii. Subcarpaţii cumulează resurse minerale specifice – sare. sub o cuvertură piemontană groasă. cărbuni. adesea trecerea fiind gradată. săruri de potasiu etc. între Slănicul Buzăului şi Dâmboviţa. se diferenţiază mai puţin clar. În această depresiune. începând din sarmaţianul inferior. dealuri sculptate în acumulări fluvio-deltaice. solzul Valea-Mare din Pietricica Bacăului. fără relaţie molasa din avanfosă şi structura sa cutată. conglomerate cu elemente fine. dar şi calcare. petrol. Caracteristicile naturale 1. În consecinţa acestui proces genetic complex. în general slab cimentate. 1.2. ca în lungul culmii Istriţa (749 m). sau al culmii Pietricica Bacăului (740 m). disodile. care se înalţă brusc deasupra culoarului Siretului. Există însă şi pe limita externă segmente de contact clar. În sectorul nordic. Subcarpaţii. În rest predomină structuri cutate normale. continuând şi în pliocen. marno-argile cât şi psamito- psefitice. datorate aceloraşi mişcări moldavice. salmastre. care nu mai au caracteristici altitudinale montane decât prin excepţie.

1966. Istriţa. 1. suprafeţe acvatice ş. depresiunile păstrează şi ele acelaşi caracter. emanaţiile puternice de gaze naturale. În literatura de specialitate (Emm.2. destul de moderată. dealuri şi muncei. Râurile au construit sisteme bogate de terase. Măţăul. deşi după unele opinii ea a fost iniţial transversală. Culmile subcarpatice corespund cel mai frecvent unor structuri anticlinale (Pleşul. Între categoriile morfogenetice predomină relieful structural. alunecările masive de teren ş. au creat microforme cu aspect de pseudo-vulcani (vulcani noroioşi). P. depresiunea Dumitreşti de pe Râmnicul Sărat). ca Măgura Odobeştilor. că a fost în bună măsură îndepărtată prin eroziunea activată puternic datorită celor mai recente mişcări de înălţare. cuaternare (ca în Pietricica Bacăului). Temperaturile medii anuale cresc de la nord spre sud. Pietricica Bacăului. În lungul văilor subsecvente de pe monoclin. pe pietrişuri de Cândeşti.2. că a fost parţial cutată şi păstrată sub formă de petece. şi de energia accentuată a reliefului. Depresiunile subcarpatice se dezvoltă de regulă pe structuri de sinclinale sau sinclinorii. blocuri de roci mai rezistente au fost împinse de sub depozite mai noi şi mai slabe la suprafaţă.David. rezultând dintr-o evoluţie destul de rapidă a versanţilor şi a văilor. În general este o climă temperată. fiind favorizate de substratul puţin rezistent. Formarea şi menţinerea lor proeminentă se explică prin înălţări locale puternice. Formele structurale sunt orientate fie longitudinal.Martiniuc. procesele de eroziune torenţială. C. Tectonica recentă a determinat deformări importante în profilul longitudinal al teraselor. rezultând din adâncirea văilor cu 200-300 m faţă de interfluvii şi valori ale înclinării terenului care depăşesc uneori 350.Lupaşcu. gresii şi tufuri burdigalian-helveţiene. 1966) s-a considerat că această cuvertură ar fi acoperit numai depresiunile subcarpatice. ca Răiuţul şi Răchitaşul. Mişcări de subsidenţă cuaternare au accentuat orientarea longitudinală a reţelei hidrografice în depresiuni.218 în Muscelele Argeşului. care în condiţiile unui substrat prin excelenţă friabil se explică numai prin efectele clare ale unor mişcări neotectonice accentuate şi prin vârsta recentă a reliefului. Relieful Relieful cel mai înalt al Subcarpaţilor constă într-un ansamblu de coline. fiind şi ele cel mai frecvent conforme. 1973) s-a presupus continuitatea iniţială a cuverturii de pietrişuri piemontane peste întreaga arie subcarpatică. V. Măgura Slătioarei). O bună parte din morfogeneza actuală este dominată de dinamica versanţilor.a.20 C (la Târgul Neamţ) la 10. fie perpendicular pe direcţia de înclinare a stratelor.Coteţ. Alteori culmile corespund unor fronturi de cuestă dezvoltate pe monoclin. constituind un relief proeminent. Prezenţa unor interfluvii plane. Mai rar culmile subcarpatice sunt sinclinale înălţate. cu energie medie destul de accentuată.de Martonne. de regulă închise spre exterior. sau Muscelele Argeşului – pe conglomerate. dar pe înălţimi sunt de numai 50 C-70 C. cu numeroase adaptări. În relaţie cu efectele deformante ale diapirismului. cu altitudini relative până la 290 m. 1968. De asemenea. 1937) şi Subcarpaţii Prahovei (N. de modelare selectivă. Geneza lor rămâne discutabilă.Mihăilescu. la altitudini aproximativ egale a fost interpretată ca efect al evoluţiei sacadate a reliefului. Altitudinile cele mai obişnuite ale culmilor sunt de 500 m – 600 m. 1902. Relieful fluvio-denudaţional este foarte bogat şi variat. în special din sectorul vrâncean spre sud – sud-vest. 1939). asimetriile fiind foarte evidente (spre exemplu.Tufescu. Particularităţile climato-hidrice şi fito-pedologice C l i m a este determinată de etajarea morfologică şi influenţată de poziţia geografico-matematică şi de caracteristicile locale ale suprafeţei active (cuvertură forestieră. suprafeţele cele mai mari revin depresiunilor. supoziţia fiind susţinută de faptul că şi în perioada actuală mai sunt sectoare în care pietrişurile de Cândeşti avansează din partea nordică a Podişului Piemontan getic până în marginea Carpaţilor. mai ales în condiţiile absenţei vegetaţiei naturale climato-zonale. paralel cu direcţia cutărilor. Valorile . în sinclinale.3. terase) create de râuri. 1931). culturi.). sau hog-backs pe flanc de sinclinal. la contactul cu Podişul Mehedinţi. Deşi aceste înălţimi sunt cele care se impun în peisajul subcarpatic. 1996).2. de la 8. în Subcarpaţii Vrancei.).Rădulescu.Popp. frecvent situate spre exteriorul ariei subcarpatice. străbătând depozite fine şi îmbibate cu apă. în mod excepţional ajungând la 1.20 C (la Târgul Jiu). 103 1. capabilă să creeze două-patru suprafeţe de nivelare în Subcarpaţii Moldovei (M. conform unor opinii ulterioare ele fiind nişte peneplene parţiale sau nişte fragmente ale unor mari glacisuri eroziv-acumulative (Gh. format din materiale cu caracteristici fizico-mecanice diferite. în sectoarele de monoclin. adesea înşirate în aliniamente. până la douăsprezece pe Putna. şi formând uluce cvasi-continui (Neamţ – Cracău-Bistriţa – Tazlău-Caşin etc. cu altitudini mult mai mici şi cu o gamă largă de forme de relief acumulativ şi acumulativ-sculptural (şesuri. Alteori (V.a. în Vrancea (N.

3.şi eubazice. În ariile centrale ale depresiunilor cu un climat mai uscat (spre exemplu depresiunea Cracău- Bistriţa). în cadrul cărora succesiunile menţionate se realizează pe un ecart altitudinal modest. -1. sud-vest şi sud-est. Sărata. care accentuează umbrirea. mai ales în depresiuni râurile pierd o parte din debit prin infiltrare. datorate cuplării efectelor foehnizării cu cele ale continentalismului. Râurile care traversează masivele de sare au o mineralizare apreciabilă. Remarcabil în Subcarpaţi este faptul că succesiunea relativ rapidă şi alternanţa unor elemente de forme de relief introduce în pedogeneză o înclinare a terenului extrem de variabilă. feruginoase. Sărata- Monteoru. Despădurirea timpurie a determinat însă înlocuirea unei mari părţi din arealul forestier iniţial cu o vegetaţie ierboasă xerofilă (în sectoarele joase şi în cele situate spre exterior) şi mezohigrofilă (pe versanţii slab înclinaţi şi în sectoarele dinspre munte) de pajişti. scumpie. în amestec cu fagul.80 C la Târgul Neamţ . Pe înălţimile din nordul Subcarpaţilor Moldovei coboară. fiind clorosodice (la Bălţăteşti. Lopătari. există chiar molisoluri (soluri cenuşii şi cernoziomuri argiloiluviale). gipsifer ş. în special cele determinate de expoziţia versanţilor. Datorită substratului permeabil. stepice şi silvo-stepice. Procesele p e d o g e n e t i c e au premise mult mai variate decât în aria montană. pe care-l drenează.. Prahova. care îmbracă suprafeţe destul de mari pe versanţi. Suşiţa). O pondere destul de mare în pedogeneza subcarpatică revine şi utilizării agricole milenare a terenurilor. cu diferenţieri pozitive în sectorul de la curbură. În depresiuni climatul local mai cald şi mai uscat a favorizat pădurea de quercinee. fapt care se reflectă nu numai în tipologia genetică. materialul organic este mai divers. sunt destul de răspândite regosolurile şi erodisolurile. Pe versanţii mai puternic înclinaţi predomină cambisolurile. Materialul mineral are o granulometrie mai fină. formarea pe arii destul de întinse a unor cernoziomuri cambice şi argiloiluviale.N elementele vegetale termofile (liliac. Spre exemplu. reprezentate prin soluri brune mezo. ca şi pe latura externă a Subcarpaţilor în sectorul de la curbură. În general. care variază corespunzător. Oglinzi. Diferenţierile microclimatice. Slănic-Prahova. 17. pădurile cele mai răspândite fiind cele de fag. sub 300 m şi la distanţe liniare de 10. Astfel. dar sub efectele combinate de foehn şi continentalism climatic de la curbură pot înregistra oscilaţii excepţionale. putând chiar să sece în sezonul cald. solurile caracteristice au o fertilitate mai mare iar distribuţia lor spaţială este mozaicată. Gilortul. cu gorun în ariile marginale şi stejar în ariile centrale. începând de la altitudinile medii de 500 m în nord şi 700 m în sud şi coborând mai mult în cazul orientării nordice.2 m3/s dar la viitura din 1975 a ajuns la 2. castan dulce. În consecinţă. iar pe interfluvii şi pe terasele mai înalte s-au format argiluvisoluri (în special soluri brune luvice). Stagnarea maselor de aer mai rece în partea joasă a depresiunilor provoacă toată gama fenomenelor hidro-meteorologice asociate inversiunilor termice şi introduce dificultăţi apreciabile în dispersia noxelor industriale.Caracteristici social-economice . care a sugerat şi hidronimele Tazlăul Sărat. uneori chiar soluri brune acide. nord-vest şi vest şi evoluţia spre molizare pe cele expuse spre sud.90 C la Câmpina . ca şi caracterele molice ale argiluvisolurilor au o componentă antropică importantă. chiar cer (Quercus cerris) în depresiunile subcarpatice din Oltenia. Govora).) sunt din ce în ce mai numeroase. ci şi în grosimea orizonturilor şi profilelor.a. Brădet.a. acumularea de la Cândeşti. cărpiniţă ş. Jiul etc). Intrată în exploatare în 1989. În toată aria subcarpatică se pot constata toposecvenţe extrem de complexe. Râurile principale sunt de origine carpatică (Bistriţa. Buzăul. Buzăul are un debit mediu de 31. conifere (spre exemplu în culmea Pleşului). stimulează argiloiluvierea pe arealele orientate spre nord. Precipitaţiile medii au valori de 600 mm – 800 mm/an. 8 sau chiar numai 5 km. Cricovul Sărat. complexul de condiţii climatice este favorabil unui ritm mai alert al transformărilor fizice şi biochimice. uneori hipotermale (Săcel). V e g e t a ţ i a naturală din Subcarpaţi este forestieră. care a condiţionat acumularea şi menţinerea unei cantităţi apreciabile de humus în sol. mojdrean. Trotuşul.a. la sud de paralela 460 lat. Ocnele-Mari ş.200 m3/s. Slănic. R e ţ e a u a h i d r o g r a f i c ă este densă. 104 mediilor termice ale lunilor extreme cresc în acelaşi sens (-3. Oltul.. 1.50 C şi – respectiv – 210 C). sulfuroase/iodurate (Pucioasa. coborând însă sub 600 mm în depresiunile deschise spre est din Subcarpaţii Moldovei şi pe latura externă a Subcarpaţilor Vrancei (sub acelaşi efect de foehn). Râmnicul Sărat.a. mai ale în sectorul de curbură (fenomenul determinând şi formarea unor hidronime specifice – Putna Seacă. Debitele sunt în general mari. Datorită proceselor de versant foarte active. Sărăţel ş. pe Buzău. Procesele active de versant încarcă râurile cu debite solide excepţionale (peste 25 t/ha/an în sectorul de curbură). Bughea. pe interfluviile mai înalte şi în general spre contactul cu munţii. Numeroase izvoare minerale au chimismul substratului salifer. a fost colmatată în proporţie de 60 % la viitura din decembrie 1991.

sau mânăstirile din nordul Olteniei. Populaţia şi reţeaua de aşezări umane Subcarpaţii sunt şi astăzi o unitate geografică bine populată. ca pondere şi specializare a terenurilor cultivate. de dimensiuni mici şi mijlocii. dar rolul urbigen al contactelor şi intersecţiilor naturale a fost mai puternic. morfologie şi sit. Locuirea densă şi permanentă a stimulat apariţia timpurie a unor nuclee de organizare feudală. aceste culturi sunt depăşite de livezi (în special în Muscelele Argeşului şi în Subcarpaţii Munteniei Central-Estice unde. având frecvenţa maximă pe terase.1. dar în care s-a refugiat şi o parte a populaţiei din podişuri şi câmpie – sectoare mult mai expuse şi astfel măturate de valuri succesive de ucideri. accesibilitatea mult mai mare decât în aria montană şi condiţiile de adăpost mai sigure decât în câmpie au stimulat o populare timpurie şi foarte avansată. derivat din poziţia geografică intermediară a Subcarpaţilor şi marcat de complementaritatea resurselor. pe alocuri. relativ redus. Aşezările rurale. Creşterea animalelor se bazează pe folosirea păşunilor şi a fâneţelor. uneori mare. de peste 15 sate/100 km2 . Adaptată reliefului puternic fragmentat şi înclinării adesea mari. Ploieşti. 1. Această umanizare puternică. Oraşele sunt destul de numeroase (peste 30) dar. Începând din paleolitic şi parcurgând o perioadă de veritabilă explozie demografică în neolitic. este în schimb diversificată. Particularităţile umanizării Potenţialul natural variat./km2) şi cu densităţi subzistenţiale mari. armonizată timp de milenii cu specificul condiţiilor naturale. agricultura. În diferite perioade istorice.000 locuitori. 1.între Râmnicul Sărat şi Buzău (V. parţial aflate în aria carpatică (în cazul comunelor situate pe . în depresiunile mai largi. uneori şi puternic specializată. În general sunt mici şi mijlocii şi se distribuie într-o reţea cu densitate mijlocie. în special Horezul (Hurezi) şi Polovragii. vârstă.3.unde s-a dezvoltat podgoria putneană şi unde unele comune. dar uneori urcă pe culmi până spre vârf. predominante. astfel încât oraşele mari nu se află în aria Subcarpatică propriu-zisă. Resursele naturale variate din Subcarpaţi au susţinut destul de bine evoluţia unor funcţii industrial-urbane. în cadrul unora dintre cele mai interesante vetre etnografice ale României – Muscelul. În perioada migraţiilor Subcarpaţii au fost o arie de adăpost. ci flancheză Subcarpaţii./km2 (pe alocuri chiar 250 loc. distribuiţi în număr de peste 100 loc.2. Nivelul urbanizării este. în funcţie de acelaşi specific al ofertei naturale. Sectorul cel mai slab urbanizat este cel vrâncean. cu aprox. 1996). ea a beneficiat concomitent de favorabilitatea climato-pedologică astfel încât. foarte caracteristice în sensul acesta fiind satele din podgoria de pe culmea Istriţa. Din perioada feudală dăinuiesc în Subcarpaţi şi câteva dintre valorile excepţionale ale patrimoniului cultural-religios naţional.şi în culmea Istriţa). În Subcarpaţi satele au fizionomie foarte diferită.3. de 5-6 sate/100 km2. ca şi satele. jafuri. în care s-au menţinut incontestabil locuitorii autohtoni romanizaţi.3 Activităţile economice Componenta cea mai veche a activităţilor economice din aria subcarpatică este. sunt foarte numeroase şi variate ca dimensiuni. cu suprafeţe cultivabile mai mari. incendii. Cele mai multe sunt situate în depresiuni.500. locuirea preistorică a generat o reţea densă de aşezări. populaţiei locale i s-a adăugat un procent însemnat de plecaţi cu motivaţie politică şi economică-socială din Transilvania. primele cetăţi de scaun ale Ţării Româneşti Câmpulung-Muscel şi Curtea-de-Argeş menţinându-şi funcţiile uneori aproape 50 de ani. Funcţionalitatea predominantă este cea agrară. nealterate. cât şi spre podişuri şi câmpii (Bacău. Târgovişte). uneori adăugându-se şi o componentă de comunicaţii (intersecţii de căi ferate şi şosele). durată de stabilitate absolut neobişnuită în istoria medievală a ţărilor române. oarecum surprinzător. fără să aibă productivitatea culturilor mari din câmpie. ocupă 40 % din terenul agricol) şi de vii (în special pe versantul extern al Subcarpaţilor Vrancei . dar frecvent aceasta s-a combinat cu funcţii industriale şi de servicii. până la cele liniare în lungul văilor şi cele risipite în podgorii sau pe contactul cu munţii. în care locuirea a avut o remarcabilă continuitate şi în epocile metalelor şi geto-dacă. Culturile de câmp sunt omniprezente.Nimigeanu. 1. Focşani. Gorjul. spre exemplu Jariştea. Vâlcea. 105 1. desigur. Totuşi. explică şi bogăţia tradiţiilor etno-folclorice. atât spre munte (Piatra Neamţ). în special în Subcarpaţii Vrancei şi în Muscelele Argeşului. unde pedogeneza climato-zonală a fost cea mai stabilă şi s-au format solurile cele mai fertile. ca mânăstirea Neamţ.3. de la cele adunate. au vie pe aproape 60 % din terenul agricol . Vrancea.

a. Regiunile geografice ale Subcarpaţilor11 Complexul caracteristicilor naturale ale Subcarpaţilor relevă o serie de diferenţe spaţiale care derivă. in. Bughea. din specificul relaţiilor substratului geologic cu relieful. casele memoriale George Enescu (Tescani) şi Brâncuşi (Hobiţa) ş. „sarea-lui-Buzău”. Surpatele. Câmpulung-Muscel. lapte. în parte monoclinale. Moreni-Gura Ocniţei. a lânii (Buhuşi). în cea mai mare parte.m. alteori fiind separate prin sectoare de tranziţie. Fără exagerări deterministe.au fost iniţiate pentru diversificarea funcţiei industriale.d. Govora. conserve de fructe (Vălenii-de-Munte. hidrocentrale pe Bistriţa. a început şi activitatea industrială. într-o oarecare măsură beneficiind şi de regimul de protecţie specific rezervaţiilor naturale sau obiectivelor culturale cu valoare patrimonială. 2. Mult mai târziu. Viforâta. de var (Fieni. de prelucrare a inului şi cânepii (Păuleşti. Râmnicul-Vâlcea. Mioara Ghincea. fabrici de cauciuc şi anvelope (Borzeşti şi Floreşti). Ocnele Mari.). în primul rând.Ielenicz. Negru-Vodă.Tufescu. Verneşti. Pe seama resurselor naturale specifice (cele de cărbune pliocen din bazinele Filipeştii-de-Pădure - Ceptura . de faianţă (Târgul-Jiu). Colibaşi. dar şi fără neglijarea efectelor esenţiale ale complexelor de 11 Pentru caracteristici geografice mai detaliate. de ciment şi azbociment (Câmpulung-Muscel. Moreni. se prelucrează materii prime agricole. Mărgineni. mobilă (Vânătorii Neamţului. Pucioasa. Câmpulung-Muscel). Negoieşti. 1982. extrem de variat sub raportul alcătuirii petrografice şi dispus în structuri cutate în mod diferit. pentru industria chimică etc.în bună parte în conservare . 1966. cânepă. 106 contactul cu munţii). Valea Iaşului. combinate de îngrăşăminte chimice şi fibre sintetice (Săvineşti. Câmpina. În cadrul potenţialului transformabil se remarcă resursele energetice minerale şi hidraulice. Horezu. pentru utilizare în alte zone din ţară) funcţionează termocentrale cu cărbune. lemnul şi materiile prime agricole (lână. Motivaţia morfostructurală defineşte astfel mai multe regiuni subcarpatice. pe baza gipsului de la Lăculeţe (Fieni). 2000. Târgul-Jiu). Curtea-de-Argeş. vinificaţie (Coteşti. 2003. Tohani).a. remarcându-se specializări în ovine (în Subcarpaţii Vrancei) sau bovine (în Subcarpaţii Moldovei şi Muscelele Argeşului). Sătuc. sunt de capacitate redusă : Bălţăteşti. Odobeşti. Dumbrava Roşie. Berbeşti-Băbeni-Alunul . Berca-Arbănaşi. Măgura. Govora). pe baza nisipului rezultat din dezagregarea gresiei de Kliwa de la Vălenii-de-Munte şi Crivineni (Scăieni). asociaţii de plante halofile. Curtea-de-Argeş – unde s-au produs proteine furajere). dar mai ales pentru asigurarea utilajelor şi echipamentelor necesare altor ramuri industriale din ariile respective (utilaj petrolier. Ca şi în Carpaţi.a. focurile vii de la Andreiaşu şi Lopătari. plăci aglomerate şi fibro-lemnoase. Buzău. care a influenţat modelarea fluvială şi a potenţat procesele de versant. De asemenea. de cherestea. Boldeşti. a pieilor şi blănurilor (cojocărie). monumente medievale de cult – mânăstirile Văratec.Savu. pe seama cărora funcţionează fabrici de produse lactate (Câmpulung-Muscel). . vetre arheologice neolitice. Târgul-Jiu) . Ceptura-Urlaţi. Argeş şi Olt. Călimăneşti. Ochiuri. Tămăşeşti) şi gaz natural (Borzeşti. Brădet. a laptelui. Schitul Goleşti. Polovragi. în perioada modernă. Substratul acesta. Cele mai noi ramuri – electrotehnica (Curtea-de-Argeş) şi construcţiile de maşini (Borzeşti. Tismana ş.Şotînga. Râureni). rafinării de petrol şi unităţi ale industriei petrochimice (Borzeşti. Tescani. arborete de stejari termofili. Fieni. Ileana Pătru. M.). Pucioasa). Pucioasa). Roznov. şi de arhitectură laică (culele de la Măldăreşti. rocile de construcţie. de sticlă. satele-muzeu de la Bujoreni şi Curtişoara). păcură (structuri petrolifere la Câmpeni. care îmbină în mod original caracteristici ale unităţilor vecine. Olăneşti. Băicoi-Ţintea. Bârseşti). Mânăstirea-dintr-un-Lemn. Potenţialul turistic natural şi antropo-cultural este extrem de bogat. Oneşti. Al. Curtea-de Argeş.Pop. Slănic-Prahova. relevă utilitatea aplicării criteriului morfostructural pentru identificarea principalelor unităţi. Printre aceste elemente de sprijin al dezvoltării de perspectivă a turismului în Subcarpaţi pot fi amintite : vulcanii noroioşi de la Pâclele. Valeria Velcea. Govora. evaporitele (în primul rând sarea). V. de castan dulce. dogărie ş.fiind extrase şi trimise. Govora). un număr de staţiuni balneare şi climatice sunt răspândite în toţi Subcarpaţii dar. carne. Câmpulung-Muscel. elementele structurale şi funcţionale iniţiale au fost resursele naturale specifice şi unele tradiţii meşteşugăreşti. Gr. uneori conturate prin limite clare. Curtea-de-Argeş. fructe). ceramică brută (Piatra-Neamţ. cu excepţia celor de pe valea Oltului. porţelan (Curtea-de-Argeş – cu producţie în mare parte exportată). de ipsos. Între meşteşugurile tradiţionale au primat cele legate de prelucrarea artizanală a lemnului (tâmplărie. a firelor naturale (ţesutul şi broderiile populare). Săcel. În acelaşi sens al dezvoltării turismului.

Cea mai importantă ramură industrială rămâne însă cea chimică. Aceasta este constituită din depozite mai noi. un uluc depresionar format pe structură de sinclinoriu. sisteme de până la 8 terase (de la 5-7 m altitudine relativă până la 150 m – 160 m) însoţesc atât văile principale (transversale). cu evoluţia retrogradă a unor cicloni de origine mediteraneană şi cu efectul circulaţiei convective locale. Spre interior. cu profil mai calm (Boiştea. din ce în ce mai larg spre SE.) exprimă numai o convergenţă morfologică. Muscelele Argeşului şi Subcarpaţii Olteniei. Tescani. puternic înălţat. foarte . Substratul sedimentar cu proprietăţi fizico-mecanice variate. legume. a fost modelat prin procese de versant foarte active. unde s-au format molisoluri (soluri cenuşii şi cernoziomuri argilo-iluviale). De la valea Moldovei spre sud se succed Subcarpaţii Moldovei.300 m a interfluviilor exprimă şi o densitate accentuată a fragmentării reliefului. rafinarea petrolului). este foarte inegal dezvoltată. cauciuc sintetic. din timpuri vechi. în general friabil şi permeabil. molasa saliferă de vârstă acvitanian-sarmaţiană este c u t a t ă în anticlinale şi sinclinale. al Subcarpaţilor Vrancei la nord de valea Trotuşului adaugă fragmentul de piemont cuestiform al Pănceştilor şi depresiunea subsecventă Capăta. se poate constata că unităţile definite astfel au o personalitate geografică distinctă. care susţin culmile Pleşu şi Pietricica Bacăului la înălţimi de peste 700 m. alte culmi. Subcarpaţii Moldovei sunt o arie de p o p u l a r e densă.a. m o n o c l i n a l e. Cele mai bune rezultate (la culturi de câmp. începând cu interfluviul Suşiţa-Zăbrăuţ. Lăţimea de numai 150 m . din ce în ce mai lipsit de protecţia vegetaţiei naturale datorită unei umanizări intense. ca şi pe valea Tazlăului Sărat.Tarcăului.1. Înşeuări scunde conturează sectoarele Ozana-Topoliţa (Neamţ). Cracău-Bistriţa şi Tazlău-Caşin. Pe terenurile foarte fragmentate şi solurile sărace din depresiunea Tazlău culturile sunt mai puţin productive. cele mai uscate. reprezentată prin combinatele de la Săvineşti (fire şi fibre sintetice). sub litiera cărora s-au format cambisoluri şi prin păduri de stejar şi chiar ochiuri de silvostepă (cu Festuca sulcata. ale depresiunilor Cracău-Bistriţa. Roznov (îngrăşăminte azotoase) şi Borzeşti-Oneşti (produse cloro-sodice. văile fiind adâncite cu 300 m – 500 m sub nivelul interfluviilor iar versanţii având frecvent înclinări de peste 250. până la valea Slănicului de Buzău. Pe latura externă. prelungirea monoclinului romanian superior-pleistocen. Energia reliefului este accentuată. Pe depozitele marno-argiloase au evoluat pseudorendzine iar pe ariile cu aflorimente salifere sunt caracteristice solurile halomorfe.2. Subcarpaţii Vrancei La sud de valea Trotuşului.a. pesticide. Festuca vallesiaca) în ariile centrale. 2. culmile subcarpatice propriu-zise (ca şi muchea de cuestă menţionată). Mărgineni ş. v e g e t a ţ i a forestieră este reprezentată în partea nord-vestică prin păduri de amestec conifere-fag. 2. cei ai Vrancei. 107 relief structural şi ale resurselor asupra accesibilităţii naturale şi a procesului de umanizare.) este dublată de exploatarea (locală) a gipsului. Pe latura internă. deşi omniprezentă. Tazlău-Caşin. şariind puţin latura externă. Ca urmare. A g r i c u l t u r a .Stânişoarei şi M. până în interfluviul Suşiţa-Zăbrăuţ. fiind formate din depozitele fluvio- deltaice ale paleo-reţelei de râuri şi aparţinând subunităţii piemontane a Podişului Moldovei. Subcarpaţii Moldovei Structurile c u t a t e de la sud de valea Moldovei susţin un r e l i e f tipic subcarpatic. extracţia unor mici cantităţi de petrol şi gaze (la Câmpeni. Pe seama unei cantităţi apreciabile de aluviuni. au aspect de muncei cu vârfuri ascuţite şi s-au îngustat puternic prin evoluţia versanţilor. ai Munteniei central-estice. În activitatea I n d u s t r i a l ă. În segmentul central al acestei laturi. La Bălţăteşti şi Oglinzi sunt valorificate balnear apele minerale clorurate. cât şi pe cele ale unor afluenţi ai lor (cu orientare longitudinală). Sub un c l i m a t în care influenţele componentei catabatice a circulaţiei atlantice sunt frecvent combinate cu accesul larg al maselor de aer continental. Corni ş. întruneşte astfel caracteristici de tranziţie între aria moldoveană şi cea vrânceană. Segmentul acesta. pădurea fiind îndepărtată pe mai mult de jumătate din suprafaţa iniţială. În sectorul sud-estic. structurile subcarpatice prezintă o complicaţie deosebită. ulucul este mărginit de structuri anticlinale puternic înălţate. este dominat cu 300 m – 400 m de culmile flişului din M. livadă) se realizează în depresiunile Cracău-Bistriţa şi Caşin. mai scunde cu peste 200 m. sarmato-pliocene de origine exclusiv carpatică.

În lungul văilor se succed sectoare largi. de asemenea. care mărgineşte depresiunea Dumitreşti. mai slab conturate. de la Odobeşti la Burca. lipsa de capacitate urbigenă este explicabilă. şi Bisoca-Neculele. Vizantea-Vidra. durata strălucirii soarelui şi valorile termice crescând şi favorizând astfel elementele vegetale termofile (Quercus frainetto. Măgura Odobeştilor. odată cu el. pe Câlnău.a. aşa cum este valea Putnei în depresiunea Vrancea. un şir de depresiuni formate pe marno-argile miocene şi dominate de culmile flişului (Crimineţ-Soveja. În aria piemontului terasat acestea scad sub 550 mm/an. pe Suşiţa. constituite din sedimente miocene mai rezistente (conglomerate helveţiene şi badeniene). vrâncenii orientându-se în special către Insula Mare a Brăilei. pe Suşiţa. şi Putreda-Floreşti. al doilea şir de dealuri. în mod normal ar trebui sprijinite în sensul revitalizării. pe Putna şi Zăbala. Eroziunea torenţială a rupt versanţi despăduriţi iar alunecările de teren au distrus vetre de sate şi au construit baraje pe râuri. dispusă în structuri sinclinale mulate de depresiuni. cu înclinare din ce în ce mai redusă. Dumitreşti) şi. tot în axe de anticlinal. favorizează cele mai active şi mai ample procese de versant. un profil climatic şi balnear pentru Soveja şi Vizantea. pe pârâul omonim. care mărgineşte depresiunea Bisoca. Spre exterior sunt conturate de un şir de dealuri cu altitudini care ajung la 890 m. a unor „pinteni” de fliş paleogen (Homorâciu. pe Râmnicul Sărat. Dumitreşti. care închide depresiunea Mera. Reîmpădurirea a ameliorat însă frecvent situaţia ariilor degradate. pietrişurile romanian-pleistocene de Cândeşti se menţin la altitudinea de aproape 1. şi sectoare înguste. În poziţie internă. Pe fondul unei labilităţi tectonice deosebite. care închide depresiunea Soveja. Deleanu şi dealul Căpăţâna. Complicaţiile sunt introduse de diapirismul mult mai accentuat. Râmna. În rest. Marnoargilele miocene în secvenţe repetate. în Câmpia Română. alternând cu strate permeabile greso- nisipoase. un piemont terasat. a fost dezafectată). aceste depresiuni sunt mărginite de dealuri care ajung la aproape 1. pe Putna. În poziţia cea mai externă. Gazul natural există doar sub formă de emanaţii (la Andreiaşu). un sistem de terase cuaternare excepţional de bine dezvoltate. monoclinul extern dispare şi . ca acela de la Prisaca. până în valea Dâmboviţei. În Subcarpaţii Vrancei se află sectorul cel mai puternic specializat pentru viticultură. monoclinale : Câmpuri. sarea nu se află în masive ci în aflorimente mici şi diseminate. Quercus pedunculiflora). depresiunile subsecvente şi piemontul terasat. deşi sunt cele mai recente. În consecinţă. care se opreşte la valea Doftanei ş.000 m. în care Putna traversează primul şir de dealuri. ating altitudinea relative mari (290 m pe Putna). cu flancul extern redresat sub formă de hog-back : Răchitaşul Mic. lentilele de lignit de la Pralea sunt neînsemnate. Văleni. ajungându-se uneori până la cinci aliniamente morfo-structurale paralele. anticlinalul Băicoi- Ţintea ş. Mera. sâmburii de sare străpungând uneori până la suprafaţă unele anticlinale (spre exemplu. Subcarpaţii Munteniei Central-Estice La sud-vest de Slănicul Buzăului. Densitatea mare a populaţiei a determinat împroprietăriri departe. La rândul lor. face racordul cu unitatea piemontană a Câmpiei Române. Popularea a rămas exclusiv rurală. . elementul definitoriu este foehnizarea. conforme structurilor de sinclinal în aria internă sau subsecvente în monoclin. Urmează un alt şir de depresiuni.a. Deplasările sezoniere pentru munci agricole s-au menţinut multă vreme după colectivizare. Răiuţul. Astfel.3. O serie de comune au însă o oarecare capacitate de polarizare şi o poziţie favorabilă coordonării administrative (Năruja. deoarece resursele existente n-au putut stimula dezvoltarea industriei. pe Milcov. ţăranii continuând să locuiască în Subcarpaţi şi pendulând vara spre loturile din câmpie. 108 groase şi puternic înălţate. care mărginesc depresiunea Vrancei şi Dealul Roşu. r e l i e f u l este dispus sub forma mai multor fâşii care se dispun cvasi-paralel cu marginea munţilor. Sub aspect c l i m a t i c. s o l u r i l e cenuşii şi viţa de vie. dispuse în structuri de sinclinal înălţat. având aspectul unor lărgiri ale văilor în sedimente moi sarmato-pliocene. P o p u l a r e a este veche şi a fost permanent densă în depresiuni. 2. dealul Momîia. Localnicilor li s-au alăturat de-a lungul timpului munteni veniţi la muncă pe pământuri mânăstireşti (spre exemplu rucărenii şi dragoslovenii veniţi la Soveja).000 m şi corespund frontului de cuestă orientat spre vest şi nord-vest al pietrişurilor de Cândeşti : Ouşorul.) care susţin culmi subcarpatice. pe Râmnicul Sărat) sunt separate prin înşeuări mai înalte decât cele din Subcarpaţii Moldovei. care se întinde până în valea Dâmboviţei. Vrancea. fruntea flişului este invadată de molasa mio-pliocenă. Structurile c u t a t e tipic subcarpatice sunt în schimb foarte bine dezvoltate şi foarte numeroase. Adăugându-se şi precaritatea căilor de comunicaţie (nu există căi ferate cu ecartament normal iar cea îngustă. cu aspect de mici defilee.) şi de pătrunderea piezişă. Se conturează. Răchitaşul Mare şi Gârbova. care determină reducerea masivă a precipitaţiilor.

într-o remarcabilă continuitate. Văile principale au orientare exclusiv transversală (Slănicul. alte culmi anticlinale au altitudini mai reduse. la Ciuta şi Vipereşti . Şoimari-Calvini. Vălenii-de-Munte. au fost identificate în Dunăre. până în perioada postbelică. ca şi albiile râurilor. Pucioasa ş. în bazinul superior al Cricovului Dulce. Nifon. Prahova. de pe pintenul de Văleni are 1. ca pe orice structuri cutate. la Pucioasa – sulf. care înainte de 1950 asigurau peste 95 % din producţia naţională. cinci asemenea secvenţe pot fi urmărite pe valea subcarpatică a Buzăului. De asemenea. În ansamblul sistemului de terase se remarcă efectele deformante ale neotectonicii. pozitive în sectoarele de anticlinal şi negative în cadrul sinclinalelor. Culmile anticlinale care le separă au altitudini maxime în sectoarele susţinute de „pintenii” de fliş : Zamura.). şiruri de depresiuni : Comarnic-Talea-Runcu. Câmpina. Lopătari ş. termite. Latitudinea mai sudică şi frecvenţa condiţiilor de adăpost asigură acestui sector subcarpatic un c l i m a t cu ierni blânde. Băicoi. interfluviile sunt frecvent înguste. Buzăul.a. Cătiaşul. . Ceptura. pe văile râurilor vecine – spre exemplu. Istriţa şi Ciolanul (încadrând depresiunea Nişcov şi formate în mare parte din calcare sarmaţiene pe care au evoluat soluri excelente pentru vie). cel mai puternic i n d u s t r i a l i z a t şi cu o urbanizare avansată (Comarnic.a. Doftana.de lignit pliocen. începând dinspre munte. asigură un optimum pentru livadă (în special în partea dinspre munte) şi pentru vie (în sud). a apelor de suprafaţă şi a celor freatice. versanţii fiind în plină evoluţie. uzura morală a tehnologiilor de extracţie. Ierarhizarea reţelei a determinat în schimb orientarea longitudinală a văilor afluenţilor. Podeni-Mislea ş. Moreni-Gura Ocniţei. la Lăculeţe – gips. scorpion. Vâlcana. nivelul de 35-40 m. la Pătârlagele – diatomită. Slănic-Bezdead (la nord de pintenul de Homorâciu). Ceptura-Urlaţi şi Berca-Arbănaşi. Seciul. ajunge la 993 m. Băicoi-Ţintea. în depresiunea Mislea- Podeni. conturate în aluviuni cuaternare bogate. frasin sudic (Fraxinus holotricha). pe segmentul fluvio-maritim. Pârscov. Unele dintre ele pot fi urmărite. sculptată în molasă şi formaţiuni moi ale flişului cretacic-paleogen. În consecinţă directă. sub forma unor mici sinclinale înălţate şi a unor depresiuni-butonieră. Nişcov. Teleajen şi Cricovul Sărat. Este una dintre regiunile geografice cele mai dezvoltate din ţară. Ialomiţa). În depresiuni este foarte bine dezvoltat complexul acumulativ fluvial. Spre contactul cu aria montană valorile medii anuale ale precipitaţiilor cresc până la 700 mm – 800 mm. pe Sărăţel. Plopeni. Cele mai cunoscute structuri petroliere. Lopătari-Sibiciu. Boldeşti-Scăieni. Policiori. cât şi de axul de circulaţie transcarpatică al văii Prahovei. Alteori. La traversarea şirurilor alternante de morfostructuri s-au format lărgiri şi strâmtări succesive în lungul văilor . iodurate etc. cărpiniţă. dovedind o antecedenţă generală. cu niveluri de peste 200 m altitudine relativă (270 m pe Prahova). pe valea omonimă. la Pucioasa. 109 Specificul proceselor de acumulare a depozitelor de molasă a determinat formarea unor zăcăminte importante de substanţe minerale variate. migdal pitic (Amygdalus nana). Gruiul ş. de pe pintenul de Homorâciu. (în continuarea culmii Istriţei. cumularea în timp a unor reziduuri în câmpurile de sonde.014 m . la vest de Cricovul Sărat). un zăcământ însemnat de sare (în poziţie sinclinală. formate pe axe de anticlinal. Ape cu reziduuri de petrol din bazinul Prahovei. sunt cele de la Boldeşti. iar albiile minore au morfologie şi trasee labile. relieful prezintă inversiuni. aria fiind cea clasică a petrolului românesc. normală) este la Slănic. Valea Lungă. pe Buzăul mijlociu. caracterul formal al măsurilor de protecţie a ambianţei naturale şi conduita infracţională masivă din ultimii ani faţă de securitatea reţelei de conducte au produs o poluare severă a solului pe suprafeţe de sute de hectare. Bucovel. În acest sector subcarpatic. comun pe Prahova. feruginoase. în lungul unui şir de depresiuni. marcate pentru a se putea urmări traseele lor şi distanţa până la care procesele naturale de autoepurare nu sunt operante. – ape minerale sulfuroase. ajungând până la forma unor creste de intersecţie. stimulată atât de valorificarea resurselor energetice. Caracteristicile acestea favorizează urcarea limitei superioare a f ă g e t e l o r. La Ojasca.a. În relaţie directă cu exploatarea petrolului însă. În consecinţa raporturilor de corespondenţă între structurile substratului geologic şi r e l i e f se pot distinge. Subcarpaţii Munteniei Central-Estice constituie sectorul subcarpatic cel mai dens p o p u l a t (în medie 150 loc/km2). la Vălenii-de-Munte şi Crivineni sunt nisipuri cuarţoase. relativ cald în ansamblu şi fără contraste mari. Moreni. au fost cele mai mari rezerve de petrol. Teleajenul.calcare. Pe fondul aceluiaşi substrat de molasă şi al unei energii apreciabile a reliefului (faţă de culmi văile sunt adâncite cu 300 m – 400 m iar înclinarea versanţilor depăşeşte frecvent 250) procesele geomorfologice actuale sunt foarte active. extinderea pădurii de gorun şi prezenţa frecventă a unor elemente vegetale şi animale termofile – mojdrean.a. în general sub 600 m în sud şi peste 600 m spre contactul cu munţii : Berca-Arbănaşi (între Slănicul Buzăului şi Sărăţel). clorosodice. la Sibiciu şi Colţi – chihlimbar. Breaza. Filipeştii-de- Pădure şi Şotânga sunt rezerve – mici .

asemănătoare celor din aria montană.018 m) mulează un anticlinal. V e g e t a ţ i a naturală forestieră. paralele cu marginea munţilor. marno-argiloase. Godeni.Făgăraş. căprior. se pot atribui ariei cuprinse între văile Topologului şi Bistriţei vâlcene caracteristici de tranziţie între Muscelele (predominant monoclinale) ale Argeşului şi Subcarpaţii (cutaţi) ai Olteniei. Brădet.218 m în culmea Chiciora. aspretele (Romanichtys valsanicola). Apele minerale poartă amprenta sedimentelor paleogene cu formaţiuni bogate în sulf (Bughea.000 mm). O menţiune specială se impune pentru extremitatea nord-vestică unde. în marne eocene. a fost identificat un peşte endemic. pe un afluent de pe stânga al Oltului. Berevoieşti. susţinută de pietrişurile romanian-superioare de Cândeşti. 180C . se continuă substratul monoclinal al reliefului. Muscelele Argeşului La vest de valea Dâmboviţei. au fost modelate depresiunile Nucşoara. orientate paralel cu marginea munţilor. transgresiv faţă de cristalinul getic al M. pe Topolog. la contactul cu munţii. sectorul subcarpatic cunoscut sub numele de „muscele” corespunde în cea mai mare parte unei structuri atipice.a.200C în iulie şi o medie termică anuală de 80C – 90C) şi umed (valorile medii anuale ale precipitaţiilor ajung în partea înaltă la 750 mm – 1. stimulată atât de nivelul de bază mai coborât. Sălătruc. închizând spre sud depresiunea Câmpulung.104 m în culmea Tămaş. ele fiind numai nişte lărgiri ale văilor principale în sedimentarul pliocen friabil. s-a păstrat mai bine în aria înaltă. mistreţ. ţinând seama de însemnătatea caracteristicilor structurale pentru relief. Arefu. Elementele principale ale r e l i e f u l u i sunt două şiruri de depresiuni separate printr-un aliniament de înălţimi (muscele). Înşeuările dintre aceste depresiuni sunt destul de înalte. combinată cu procesele de pe versanţii despăduriţi şi cu efectele exploatării sării a generat un relief extrem de complex. pe Argeş. care marchează o structură de sinclinal. 110 2. dintre Argeş şi Topolog. la rândul lui definitoriu pentru ansamblul geografic local. dintre Vâlsan şi Argeş şi la 1. Cele mai multe depresiuni au o motivaţie genetică dublă. de sedimente paleogene. În schimb în sedimentele ponţiene şi daciene din molasa recentă există acumulări de cărbune inferior (lignit). Jiblea. În apa Vâlsanului. greso- nisipoase etc. Muscelele care le conturează spre sud sunt cueste clasice.). în timp ce în sud-vest structura este cutată. fragmentat „în culise”.200 m. între care lipsesc petrolul şi gazele naturale.4. Între depresiunile din şirul sudic interfluviile şi înşeuările sunt mai înalte. pe care îl reprezintă Oltul. lup. din ce în ce mai noi spre sud şi din ce în ce mai puternic redresate spre nord. Depresiunile şi o parte din versanţii mai slab înclinaţi au fost despădurite. Stiva de depozite monoclinale este dispusă în benzi paralele. Pe contactul cu munţii. culminând la 1. Deosebit de complexă sub aspect morfologic este aria cu caracteristici de tranziţie. Numai în extremitatea estică culmea Măţăului (1. Altitudinea lor cea mai frecventă este de 800 m – 1. ci un aliniament discontinuu. Astfel. Modelarea fluvială. Berevoieşti. depuse în marginea nordică a Depresiunii Getice. trecând prin Schitul-Goleşti. pe Vâlsan. dar în strate subţiri şi frecvent foarte umed (la Slănic. burdigalian-badeniene. sectoare de vale mai largi (de regulă la confluenţe) şi asimetrice. Domneşti. cu versanţii sudici scurţi şi puternic înclinaţi (cuestiformi) iar cei nordici prelungi şi mai domoli. râs) a găsit habitate favorabile. m o n o c l i n a l e. susţinute nu numai de rezistenţa capetelor de strat. până la Râmnicul-Vâlcea. Este tipic subcarpatică depresiunea de la Câmpulung. până în valea Bistriţei vâlcene. Spre sud.a. cu păduri de amestec gorun-fag şi fag pe înălţimi. pe Râul Doamnei. Curtea-de-Argeş. Jugur ş.-40C în ianuarie. astfel încât ele nu formează un uluc. forme de eroziune selectivă ş. cuprinsă între Topolog şi Bistriţa vâlceană. Muscelele Argeşului au un c l i m a t moderat sub aspect termic (cu temperaturi de -30C . Godeni. gorun şi stejari termofili în depresiuni. structurală (subsecventă) şi litologică (selectivă) : afluenţii (subsecvenţi) ai reţelei principale de râuri (consecventă) au sculptat în sedimente mai slabe. ci şi de conglomerate mai dure. exploatabil atât în subteran cât şi în carieră. cu acumulări bogate. Tigveni. până la vest de valea Oltului. constituind sectorul cel mai înalt din Subcarpaţi. în est. Au aspectul unor munţi scunzi. Caracteristicile structurale şi litofaciale atipic subcarpatice se regăsesc şi la nivelul resurselor minerale. de la Boteni. Slănic. Ocnele Mari). unde şi fauna (cu elemente de interes cinegetic – urs. cât şi de subsidenţele locale de la Râmnicul Vâlcea şi Galicea. în vest. şirul acesta de depresiuni este dominat de cuesta nordică a Podişului Piemontan Getic. Faţă de regiunea subcarpatică precedentă. Olăneşti. Numai în extremităţile de est (în bazinul superior al Râului Târgului) şi parţial de sud-vest (de la valea Topologului spre vest) sedimentarul este cutat în structuri tipic subcarpatice. între care văile s-au adâncit cu 350 m – 400 m. Brădet. Govora) şi a miocenului salifer (Govora. Specificul condiţiilor climatice a favorizat evoluţia proceselor pedogenetice până la tipuri de s o l puţin potrivite . miocene şi pliocene. între Brăduleţ şi Muşeteşti.

Govora. 1967) . produse clorosodice. arţar şi arborete de castan comestibil. cu o pondere destul de mare a celor argiloiluviale. proprietatea asupra pământului declanşând şi menţinând conflicte de-a lungul timpului. pe valea Motrului. Subcarpaţii Olteniei sunt replica din extremitatea opusă a Subcarpaţilor Moldovei. 1967). capitale medievale sau oraşe domneşti. debitele râurilor principale constituite în aria montană pot atinge valori generatoare de inundaţii. sunt tipic subcarpatice : petrol şi gaze (în structurile Negoieşti-Tămăşeşti). Albeşti. Jiului şi Motrului. În raport cu terenul agricol restrâns. presiunea demografică a fost întotdeauna mare. Polovragi. pe Luncavăţ şi Cerna până la Apa Neagră. unde a evoluat marea depresiune Câmpul Mare – Târgul Jiu – Târgul Cărbuneşti în care convergenţele hidrografice de la Arjoci (pe Tismana). practică o gamă largă de c u l t u r i. Pe s o l u r i variate. eocen – conglomeratele din axul anticlinalului Săcel. Fără ca alimentarea pluvială pe segmentele subcarpatice să fie bogată. în general răsfirate pe văi. Zorleşti) şi foarte larg spre vest. Pe acest substrat geologic de molasă cutată. depozitele meoţiene nu apar la est de Jiu decât în unele structuri dintre Olteţ şi Cerna Olteţului. în marginea munţilor. fenomenele fiind favorizate şi de subsidenţele menţionate. dar şi adunate în vetrele depresiunilor largi. au adăugat vechii funcţionalităţi agro-pastorale şi culturii pomilor fructiferi (meri.şi mezobazice. pseudorendzine – pe marnoargile). iar în extremitatea nord-estică trec într-un veritabil monoclin (la nord-est de valea Bistriţei). agravate de unele fenomene naturale destructive (alunecări de teren. Râmnicul-Vâlcea. fără să fie în rezerve mari. peri.5. Satele.Roşu. La est de valea Jiului structurile c u t a t e (un sinclinal mărginit de două aliniamente anticlinale) sunt constituite din depozite sarmaţiene. Târgul Jiu şi Târgul Cărbuneşti (pe Gilort) şi altitudinea redusă (sub 200 m) probează o subsidenţă activă. Olăneştii. În ceea ce priveşte resursele minerale. dealul Sporăştilor – 404 m). în cea mai mare parte. Govora şi Râureni. aflorând numai pe o fâşie îngustă. 111 pentru culturi de câmp (soluri cambice eu. în general răsfirate pe văi. Condiţiile c l i m a t i c e sunt cele mai blânde din toată aria subcarpatică. Gilortului. Oteşani. pruni. Mateeşti. Brădetul şi Bughea şi-au conturat un profil funcţional balnear.a. cu altitudini de 500 m – 600 m. Slătioara. cărbune în sedimentarul pliocen superior de la Berbeşti-Băbeni. p o p u l a ţ i a din Muscelele Argeşului este destul de numeroasă. rama depresiunii Târgul Jiu este marcată de dealurile subcarpatice (pe structuri de anticlinal) Şomăneşti şi Bran.râuri din bazinele Oltului. cea forestieră fiind dominată de quercinee (cer. A fost identificat un singur afloriment mai vechi. electrotehnice. dar utile pentru pomicultură. nuci). cu înşeuări de separaţie mai înalte (Foleşti. Subcarpaţii Olteniei În regiunea olteană a Subcarpaţilor molasa mio-pliocenă este dominantă. La rândul lor.aliniamentul depresiunilor Horezu. Structural. ape minerale sulfuroase şi clorurate. activităţi extractive în bazinul carbonifer menţionat. Curtea-de-Argeş şi Râmnicul Vâlcea. de cuesta nordică a Podişului Piemontan Getic. La contactul cu munţii din grupările Parâng şi Retezat s-a conturat ulucul depresionar intern (Al. ca şi industrializarea lemnului (la Domneşti ş. procese de albie) şi de fluctuaţiile postbelice ale dreptului de proprietate funciară. Spre exterior aceste depresiuni sunt închise de un şir de anticlinale constituite din conglomerate mai dure. de la Cuceşti-Armăşeşti. Oraşele Câmpulung. 2. conservarea fructelor (la Valea Iaşului. Pentru diminuarea acestui risc. Un al doilea aliniament depresionar este mai fragmentat şi mai îngust la est de Gilort (L. acumularea de la Ceauru s-a adăugat altor a p e de suprafaţă . r e l i e f u l este mai simplu decât în regiunile munteană şi vrânceană. La vest de Jiu aceste depozite sunt acoperite de sedimente pliocene groase. s-au impus în perioada postbelică prin construcţii de maşini. Râureni). utilizări agricole variate au diversificat funcţionalitatea agro-pastorală mai veche a satelor. au modificat substanţial peisajul natural şi au determinat densificarea reţelei de drumuri în bazinele subcarpatice ale Argeşului (hidrocentralele Oieşti.). Temperaturile medii de peste 100C şi precipitaţiile relativ reduse (600 mm – 800 mm) au favorizat o v e g e t a ţ i e naturală termofilă. Stroeşti.Badea. Valea Iaşului şi Curtea-de-Argeş) şi Oltului (hidrocentralele Dăieşti. Sedimentarul prebadenian apare. eroziune torenţială. Pe un segment scurt. industrializarea lemnului. dar a căror altitudine scade de la est spre vest (Măgura Slătioarei – 769 m. P o p u l a ţ i a din aceste aşezări. Deşi mai puţin densă decât în regiunea precedentă. în Măgura Slătioarei. dar în cazul lor cutările sunt mult mai largi. cu . uneori abia sesizabile. Rama sudică a acestui aliniament de depresiuni este formată. gârniţă) în amestec cu mojdrean. de asemenea insular şi în structură de anticlinal. Novaci şi culoarul Arcani-Runcu-Tismana. Amenajări hidroenergetice numeroase au oferit locuri de muncă timp de mai mulţi ani. între Schela-Dobriţa-Tismana. Obârşia. Cerbureni.

(1992) – Asupra geografiei regionale. Crişana. (1986) – Le rôle des glaciers pleistocènes et des processus périglaciaires dans le modelé du relief des Călimani (Carpates Orientales). Bucureşti 10. (1987) – Oraşele şi organizarea spaţiului geografic. infrastructura de comunicaţie este încă insuficientă. (1999) – Semnificaţia ecologică a unor populaţii de capre negre (Rupicapra rupicapra) din grupa munţilor Parâng-Cindrel (Carpaţii Meridionali). Sate extrem de interesante. Eforturile susţinute de i n d u s t r i a l i z a r e. în perioada postbelică. Novacii. datini etc. I. complexe muzeale şi case memoriale. Institutul de Geografie.C. Niculescu. textilă.R. Badea. jubiliar Transilvania.. Zăvoianu. Bucureşti 13. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.Univ Iaşi. (1998) – On the genesis and time – space distribution of water ressources in Romania. (1929) – Munţii Apuseni. XLV-XLVI 14. I.E. Editura Academiei Române. P. (1976) – Obcinele Bucovinei.T. în vol. Conea. Bucureşti 8. Donisă. Cocean. Călin. Studii şi Cercetări de Geografie. Bibliografie selectivă 1. industria alimentară). Maramureş. Bucureşti 5. Bucureşti 17. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Pe unele interfluvii de la contactul cu munţii. Bucureşti 18. ateliere de reparaţii ale utilajului minier şi petrolier.. Bogdan. Berbeşti. Pe lângă insuficienţa iniţiativei private şi efectul negativ al unor restaurări controversate. Şt. în satele mici. Editura Academiei Române. treptat în aşezările rurale constituindu-se unităţi ale industriei construcţiilor de maşini. Studiu geomorfologic. Imprimeria Naţională. în special de sub munte. L. Bucureşti 3. I. nu sunt accesibile decât pe drumuri comunale rău întreţinute. Ianoş.N. N. (1979) – Munţii Stânişoara.. Ficheux. de la Târgul Cărbuneşti la Albeni. Iliescu. I. port popular. Bucureşti. Bojoi. P. I. Editura Academiei Române. articole din cauciuc. Geographical aspects. Studiu geomorfologic. au pornit de la extracţia materiilor prime energetice. Gâştescu. a lemnului. Barbu. Bucureşti 15. Bojoi. Badea. C. O linie de cale ferată a fost proiectată pentru susţinerea extracţiei cărbunelui. I. Această resursă de perspectivă a Subcarpaţilor Olteniei este aproape necunoscută pentru A. Maria-Colette (1996) – Variaţia de lungă durată a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României. Editura Academiei Române. I. sticlărie.a. II-b. Banat. Studii şi Cercetări de Geografie. creşterea animalelor are o pondere însemnată. alimentară. D. (1935) –Ţara Loviştei. Iaşi 6. Editura Academiei Române. monumente de arhitectură ţărănească. (1971) – Munţii Hăghimaş şi zona cheilor Bicazului – studiu geomorfologic cu privire specială asupra carstului. Geografie istorică. Editura Cultura Naţională. Potenţialul t u r i s t i c natural. 112 accentuarea ponderii livezilor spre contactul cu aria montană şi pe versanţii dealurilor şi a culturilor de câmp spre sud şi spre partea joasă a depresiunilor. ale industriei lemnului.) este încă slab valorificat. Apolzan. atât sub aspectul densităţii cât şi al calităţii. Editura Fundaţiei România de Mâine. I. un număr de orăşele (Horezul. Rez. dublat de elemente excepţionale ale celui antropo-cultural (mânăstiri. sate de olari. XXXII 7. tezei doct. Octavia. Ichim. Studii şi Cercetări de Geografie. Cioacă. 2. pielărie ş. A. Studii şi Cercetări de Geografie. (1968) – Geomorfolgia Văii Bistriţei. I. Bucureşti 11. Dincă. (1967) – Subcarpaţii dintre Cerna Olteţului şi Gilort. 42 16. Revista geografică. Drugescu. Târgul Cărbuneşti) formând o reţea în care numai Târgul Jiu avea statut urban mai vechi şi o funcţionalitate mai complexă (industria materialelor de construcţie. adesea impracticabile. Elena (1999) – Riscurile climatice din România. Băbeni. L. (2002) – Munţii Perşani. An. XLIII . XLIII 12. Academia Română. confecţii. Bucureşti 9. (1996) – Problema golurilor de munte şi a celor forestiere în lanţul neoeruptiv nordic. Lucia (1987) – Carpaţii – Tezaur de istorie. construcţii de maşini-unelte. XXXIX 4. Perenitatea aşezărilor risipite pe înălţimi. R. În felul acesta a fost stimulată urbanizarea. risipite. (1988) – Chei şi defilee din Munţii Apuseni.

XLIV-XLV 53. C. C. Bucureşti 38. Mihăilescu. (1929) – Ţinutul Săcuilor.-Geogr. Donisă. Géogr.Adamachi. Şt. Vasilca. şt.G. (1936) – Bericht über morphologische Studien in den Ostkarpathen. Lucr. Opreanu. (1996) – Depresiunea Cracău-Bistriţa. 4 32. Sem. II. V. Editura Univ.G. A. Univ. Studii şi Cercet. XXXIV 48. Editura Didactică şi Pedagogică. C. (1911) – Die glaziale Züge der Rodnaer und Marmoroschen Karpatheni.. Carmen – (1998) – Consideraţii privind materia organică din andosoluri şi din soluri cu caracter andic din Munţii Oaş-Igniş. Iaşi 21. Ielenicz. Sawicki. IV. Butnaru. R. Editura Academiei Române. Iaşi 22. Editura Presa Universitară Clujană 40. 15-16 35.Cuza”. (2000) – Carpaţii şi Subcarpaţii României. Popa. I. V. Bucureşti 27. Gh. Editura Tehnică. 3 45. N. (1972) – Regionarea Carpaţilor Româneşti. R. K. (1969) – Văile transversale din România. Studiu pedogeografic. s. 17-18 20. Tr. (1996) . Orghidan. E. (1937) –Păstoritul în Munţii Rodnei. Lupaşcu. Contribuţiuni de Geografie Umană şi Etnografie. (1907) – Recherches sur l' évolution morphologique des Alpes de Transylvanie.Cantemir. Bucureşti 28. Iaşi 34. Al.. de Stat al Geol. E. A. III (1926-1927) 36. Popescu-Argeşel. Martiniuc. Geol. Institutul de Geografie. Academia Română. Geol. de Martonne. M. (1964) – Validité du concept de région en géographie.. (1973) – Geografia fizică a României . V. dans la région extracarpatique. V. Lucr. Nimigeanu. (1967) – Le volcano-. Popescu. Geografie umană. D. Inst. (1965) – Carpaţii Sud-Estici. N. Morariu. (1996) – România.Quelques particularités du régime d'écoulement de la rivière Moldova. (1998) .karst des Călimani. Rădulescu.. „Al. Emm. Viena . E.Munţii Bârgău. Cluj. Naum. N. K. Ges.. N.I. Editura Corson. Editura Academiei Române. Mayer. (1977) – Munţii Trascăului. „Babeş – Bolyai”. Editura Univ. Editura Corson. Lucr. Pop. Gr. VIII 26. Rădulescu. 1 39. Rusu. (2002) – Masivul Rarău. Editura Academiei Române.Viituri excepţionale pe teritoriul României. Bucureşti 43. Geneză şi efecte. de Geogr. Editura Tehnică. (1939) – Subcarpaţii dintre Dâmboviţa şi Prahova. Gh.Une particularité de la distribution des andosols des montagnes de Bârgău (Carpates Orientales ). Cluj 44.R. D... Geol. de Geogra. An. Posea. (2002) – România. Pricăjan.. Mihăilescu.. Maria. Braşov 37. Rev. Pop. Lupaşcu. A. Intern. Géogr. I. Român. Gr. Posea Gr. Iaşi. Bucureşti 47. Bucureşti 50. XXXIV. Inst. (1999) . Bucureşti 52.Cuza”. XXIII. (1998) – Populaţia Moldovei în ultimele două secole. Maria... Pop. (1962) – Isoria morfogenetică a vechii suprafeţe de eroziune „Fărcaş” din Munţii Gilăului (M. Iaşi 54. Sem. Orghidan.(1990) – Structura geologică a teritoriului României. Rusu. Rev.-R.Al . XVII 25. (1929) – Observaţii geomorfologice în regiunea Braşovului. D. M.. An. Paris. Muz. (1999) . Autoreferat. Editura Ştiinţifică. Borcoş. Popescu-Voiteşti. Emm. al Univ. Bucureşti 29. (1937) – Vrancea – Geografie Fizică şi Umană. Bucureşti 46. Olariu. Terra. V. Gr. 113 19.-V. Studiu de geografie fizică . Ann. s. Univ. P. (1967) – Subcarpaţii Olteniei dintre Motru şi Gilort. L. 1907 24. Al. N. (1974) – Relieful României. S. Editura Presa Universitară Clujană 41.G. „Al. Bucureşti 49. (1935) – Evoluţia geologică şi paleogeografică a pământului românesc. Tr. Speol. Societatea Română Regală de Geografie.Aperçu général sur l' évolution du volcanisme néogène en Roumanie . Mitt. Com. Editura Academiei Române. Ţara Bârsei. Popp. Geografie hidroenergetică. Editura Ştiinţifică. Muntele. Studia Univ.I.. Bucureşti 42. Nordon. Bucureşti 31. Angela. Mutihac. Mineral. Paris 23. (1972) – Apele minerale şi termale din România. (1948) – Date noi asupra evoluţiei paleogeografice a Sarmaţianului din partea de vest a Podişului Moldovenesc. T. 1. Şerbu. Bucureşti 51. du Congr. Geogr. Rusu. I. Roşu. Iaşi 30. Paris 33.Cantemir. Rusu. Roşu. An. (1902) – La Valachie. (1968) . Mustăţea. Studiu fizico-geografic.C. Geogr. (1933) – Résultats sommaires et provisoires d' une étude morphologique des Carpates Orientales roumaines. de Martonne.Apuseni).

Lucr. Bucureşti 71. M. Ţîştea. Vl. Studiu geomorfologic. (1984) – Geotectonica României. Studiu geomorfologic. An. Săndulescu. (1961) – Contribuţii la studiul suprafeţelor de nivelare din partea nordică a Carpaţilor Orientali româneşti. Sîrcu.R. Bucureşti 57.Morfologia văii superioare a Prahovei şi a regiunilor vecine. Semin. Oradea. x x x (1960) – Monografia geografică a R. Secu. Geogr.. II-c. Inst. I. I-IV. Editura Junimea.Observaţii geomorfologice în zona de obârşie a Prahovei cu privire specială asipra oraşului Predeal. Schreiber. (1959) – Câteva date asupra stratului de zăpadă stabil. de Geol. Bucureşti 60. Editura Didactică şi Pedagogică.Cantemir. Ungureanu. Bucureşti 76. Sîrcu. Velcea. (1940) . Bucureşti 65. (1947) – Consideraţiuni geomorfologice asupra Călimanilor. 2 74. Geogr. Geof. XL-XLI 69. Cluj. An. s. I. Bucureşti 61. Studiu geomorfologic. D. Vâlsan. Trebici. (1998) – Caracterizare pedogeografică a Munţilor Maramureşului între văile Vişeului şi Vaserului. Editura Academiei Române. (1978) – Munţii Rodnei. Editura Ştiinţifică. Valeria (1961) . (1971) – Geografia fizică a României. Apelor. Şt. ale Univ. Editura Academiei. Şt.P. Rev. Hristache. 2 67. Editura Academiei. Editura Academiei Române.Michalevich. V. (1995) – La dynamique spatiale de la population de la Romanie. Stud. Iaşi. Editura Academiei Române. (1983) – Ţara Zarandului. Valeria (1965) . (2000) . XII. Editura Academiei. Bucureşti 78. D. Bucureşti . I. VII 70. Societăţii Române Regale de Geografie. Bucureşti 64. Bucureşti 56. Ungureanu.Masivul Bucegi. Savu. E. Editura Academiei Române. şi Gosp. Irina. Iaşi. s. 1977. Institutul de Geografie. 1 59. I. Geogr. Met. Al. Tufescu.. Velcea.. Cr. Valeria. I. Ungureanu. P. VII. Someşan. (1986) – Demografia teritorială a României. Urdea. 1992. x x x (1960) – Istoria Romîniei. VIII 62.. Univ. Iaşi 68. G. Editura Tehnică. Geogr. Tudoran. Bucureşti 73. Bucureşti 77. (1994) – Les régions géogrqphiques du territoire de la Roumanie. W. (1994) – Munţii Harghita. x x x (1983 – 1992) – Geografia Romîniei.. (1982) – Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor Româneşti. Ungureanu. (1966) – Subcarpaţii. Bulet. şi Cercet. L. Ungureanu. Bucureşti 63. Sîrcu. Irina (1978) – Hărţi geomorfologice. x x x (1974 – 1979) – Atlasul Geografic Naţional. 4 66. Irina (1997) – Au sujet de la régionalisation géographique. Lucr. Studiu geoecologic. 15-16 58. Donisă. I. Editura Academiei Romîne. Hidr. Editura Academiei Române. Univ. Geogr.Munţii Retezat. LVIII 72. Bucureşti 75. 114 55. Editura Didactică şi Pedagogică. P. An. Velcea . Al. t. Al. Géogr de l' Est..