PRIM MINISTRU

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie,

Guvernul României formulează următorul

PUNCT DE VEDERE

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea

Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007, iniţiată de domnul
deputat PMP Emil Marius Pașcan și un grup de parlamentari PMP
(Bp.123/2020).

I. Principalele reglementări

Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și

completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007, cu
modificările și completările ulterioare, propunându-se, în principal:
- transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei Naționale a
terenurilor proprietate privată a statului transmise în folosința gratuită a
acesteia, care, până la intrarea în vigoare a prezentelor reglementări, nu
au fost revendicate (cele pentru care există cereri de restituire în curs de
soluționare urmând a se transfera după clarificarea regimului lor juridic),
în vederea desfășurării activității specifice cu caracter de continuitate;
- acordarea posibilității Camerei Naționale de a îndeplini servicii
publice sau funcții ce implică exercițiul autorității de stat prin delegarea
acestora de către autoritățile publice competente;
- instituirea și stabilirea modului de organizare și funcționare a
Catalogului firmelor, ce reprezintă evidența tuturor profesioniștilor și
care urmează a fi întocmit și actualizat periodic de către Camera
Națională;
 - stabilirea ca componența colegiului de conducere și durata
mandatului membrilor acestuia să fie stabilite prin statutul Camerei
Naționale, cu asigurarea reprezentativității tuturor categoriilor de membri
ai Camerei Naționale (în prezent legea stabilește un număr de 27 de
membri);
- mutarea atribuției de întocmire și publicare a Buletinului Oficial
al Camerei Naționale din sarcina Colegiului de conducere în sarcina
președintelui Camerei Naționale.

II. Observaţii

1. Semnalăm că propunerea legislativă trebuie să se integreze în

ansamblul reglementărilor existente pentru a evita posibile necorelări,
conflicte între norme, de natură să genereze incertitudine în aplicarea
acestor acte și care ar putea conduce la încălcarea principiului securităţii
raporturilor juridice prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituția României,
republicată. Astfel, precizăm că propunerea legislativă nu se integrează
organic în legislația în vigoare, nefiind corelată cu actele normative
incidente sau conexe cu domeniul reglementat, dintre care amintim
următoarele:
a) Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu
modificările și completările ulterioare - în raport de soluţia cuprinsă la
art. I pct. 1 și pct. 5 din propunerea legislativă;
b) Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare - în raport de soluția cuprinsă la
art. art. 1 pct. 5 din propunerea legislativă;
c) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu
modificările ulterioare - în raport de soluţia cuprinsă la art. I pct. 1 din
propunerea legislativă;
d) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare - în raport de
soluţia cuprinsă la art. I pct. 1 din propunerea legislativă;
e) Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.

2. Având în vedere modul de reglementare al soluţiei cuprinse la

pct. 1 (art. 24 alin. (11) - (15)] din propunerea legislativă, care vizează

2
transmiterea, cu titlu gratuit, a dreptului de proprietate asupra terenurilor1
proprietate privată a statului în proprietatea Camerei de Comerţ şi
Industrie a României la momentul intrării în vigoare a legii, se creează
premisele unor vicii de neconstituționalitate, prin raportare la 61 alin. (1),
art. 1 alin. (4) și alin. (5) și art. 16 din Constituție, astfel:
a) Transmiterea, cu titlu gratuit a bunurilor imobile aflate în
proprietatea privată a statului către Camera Națională reprezintă o
operaţiune juridică cu caracter individual, aplicabilă numai unui caz
expres determinat, creând, astfel, o modalitate specifică de dobândire a
dreptului de proprietate privată în favoarea Camerei Naţionale. Or,
exercitarea dreptului de proprietate privată asupra bunurilor aparţinând
statului, inclusiv sub aspectul atributului de dispoziție materială sau
juridică se realizează de către autoritatea executivă, astfel cum rezultă din
economia prevederilor art. 1 și art. 354 - 364 din Ordonanța de urgență
a Guvernului nr. 57/2019 şi se dispune printr-un act de reglementare
secundară, care se subsumează competenței autorității administraţiei
publice centrale. Prin urmare, operaţiunea juridică se circumscrie
domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal, administrativ
şi nu corespunde finalității constituţionale a activităţii de legiferare, care
presupune reglementarea unei sfere cât mai largi de relații sociale
generale, în cadrul și în interesul societății. Or, potrivit jurisprudenței
Curţii Constituționale2 „legea, ca act juridic al Parlamentului,
reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei
constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea,
ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv
voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de
nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de
specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a
reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu
personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind
concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri
concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano,
într-un singur caz, prestabilit fără echivoc [a se vedea Decizia nr. 600

1
Date în folosință gratuită Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru o perioadă de 49 de ani, respectiv în
administrarea în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", conform HG
nr. 1709/2004 privind unele măsuri referitoare la dreptul de administrare şi folosinţă asupra unei suprafețe de teren,
proprietate privată a statului.
2
Decizia Curții Constituționale nr. 531/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. Partea I nr. 674 din 02
august 2018, considerentele 55 şi 56.

3
din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din
22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013,
sau Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, paragraful
21].
56. Prin jurisprudenţa mai sus citată, Curtea a mai arătat că
Parlamentul, arogându-şi competenţa de legiferare, în condiţiile,
domeniul şi cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separaţiei şi
echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie,
viciu care afectează legea în ansamblu. O lege adoptată în condiţiile de
mai sus contravine principiului constituţional prevăzut de art. 16 alin.
(2) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu, şi, ca atare,
este sub acest aspect în totalitate neconstituţională. Într-adevăr, în
măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei
dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai
în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind
dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc
principiul constituţional potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de
lege“. Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia
Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în
mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii
care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ,
ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei
autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi transformarea
acesteia în autoritate publică executivă. Or o astfel de interpretare este
contrară celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa şi,
prin urmare, în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (4) din
Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii
Constituţionale";
b) Modalitatea de reglementare a ipotezelor prevăzute la art. 24
alin.(11) şi (13) este contradictorie, de natură să conducă la încălcarea
art.1 alin. (5) din Constituție, având în vedere, pe de o parte, că, potrivit
art. 24 alin. (11) din propunere, transmiterea dreptului de proprietate se
realizează în temeiul legii, iar, pe de altă parte, conform art. 24 alin. (13)

4
,,Guvernul României, prin Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților” emite hotărârea de transmitere a dreptului de proprietate;
c) Soluția preconizată prin completarea art. 24 din Legea
nr.335/2007 are un caracter discriminatoriu, contrar art. 16 din
Constituție, având în vedere faptul că are ca obiect o operaţiune de
donație realizată în beneficiul unei organizaţii neguvernamentale, de
utilitate publică fără a fi prezentate și justificate criterii în baza cărora
Camera Națională este îndreptățită să primească acest beneficiu în raport
de alte organizații neguvernamentale de utilitate publică. În acest context,
jurisprudența instanţei de contencios constituționale este constantă în a
reține că principiul egalității în faţa legii presupune instituirea unui
tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt
diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite
pentru situații diferite. Or, soluția vizată la pct. 1, referitoare la
transmiterea dreptului de proprietate privată a statului, cu titlu gratuit,
către Camera Naţională încalcă principiul egalității în drepturi astfel cum
a fost statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale.
Totodată, semnalăm faptul că mecanismul propus apare ca fiind
necorelat cu prevederile de drept comun în materia dreptului de
proprietate având ca titular statul, prevăzute de Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019, care guvernează capacitatea Guvernului de a
dispune de bunuri proprietate privată ale statului. Având în vedere că
mecanismul de transmitere a dreptului de proprietate derogă de la
prevederile Codului administrativ, rezultă că această operațiune
reprezintă o donație, a cărei încheiere valabilă impune, printre alte
condiții, forma autentică și capacitatea de a dispune conform art. 987 şi
art. 1011 din Codul civil. Or, autoritățile publice au capacitatea juridică
de a efectua doar acele acte și fapte cu privire la care sunt abilitate în baza
normelor de drept public. În acest sens, în jurisprudența Curții
Constituţionale3 s-a reținut faptul că ,,bunurile proprietate privată a
statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale sunt supuse regulilor de
drept comun, însă, dată fiind caracteristica statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale de a fi atât persoane juridice civile, cât şi
subiecte de drept public, regimul juridic de drept comun al bunurilor din

3
Decizia nr. 1/2014 asupra obiecției de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de
descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 123/2014.

5
domeniul privat al acestora este marcat de elemente de drept public". În
aceste condiţii, nu rezultă care este temeiul juridic în baza căruia
Guvernul ar putea să emită o hotărâre de Guvern care să materializeze
mecanismul prevăzut în prezenta propunere. Or, astfel cum rezultă din
considerentul 233 din Decizia nr. 1/2014, precitată, „respectarea legilor
este o obligaţie fundamentală într-un stat de drept, iar orice acţiune a
autorităţilor publice trebuie să fie subsumată acestui obiectiv. Or,
eludarea cadrului normativ preexistent şi modul de operare a
derogărilor realizate prin legea criticată de la acesta reprezintă o
încălcare de către Guvern şi Parlament a obligaţiilor impuse prin art. 1
alin. (5) din Constituţie. O atare conduită pune serioase semne de
întrebare cu privire la securitatea raporturilor juridice, întrucât
echivalează cu posibilitatea autorităţilor publice de a ocoli cadrul legal
oricând şi în orice condiţii în timp ce cetăţenilor li se impune respectarea
acestuia. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că "principiul
supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor
statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin.
(2), conform cărora «Nimeni nu este mai presus de lege»"(a se vedea
Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011)".
d) Semnalăm faptul că dreptul de folosință gratuită constituit în
favoarea Camerei Naţionale în temeiul Hotărârii Guvernului
nr.1709/2004 privind unele măsuri referitoare la dreptul de administrare
și folosință asupra unei suprafețe de teren, proprietate privată a statului,
cu modificările ulterioare, acordă acestei entităţi prerogativa posesiei și
dreptul de a culege fructele bunurilor, conform destinaţiei. Luând în
considerare caracterul esenţialmente revocabil al dreptului de folosință
de către titularul dreptului de proprietate precum şi împrejurarea că o
astfel de manifestare de voinţă a fost exprimată prin Hotărârea
Guvernului nr. 501/2010 privind încetarea dreptului de folosință gratuită
asupra unor terenuri proprietate privată a statului nu rezultă care este
motivul pentru care inițiatorii propun și susțin ieşirea definitivă din
patrimoniul statului a bunului imobil ce face obiectul măsurii cuprinse la
pct. 1.
Nu în ultimul rând, atragem atenția asupra faptului că pentru
terenurile care fac obiectul inițiativei legislative, statul va plăti
despăgubiri de peste 300 de milioane de euro.

6
 3. Cu privire la soluţia cuprinsă la art. 24 alin. (13) este necesară
clarificarea intenției de reglementare, având în vedere că atribuția de
emitere a hotărârii aparține Guvernului, iar Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților are competențe materiale circumscrise
restituirii proprietăților în temeiul legilor speciale de restituire, conform
art. 2 din Hotărârii Guvernului nr. 572/2013. În acest context, precizăm
că atribuţiile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt
expres și limitativ prevăzute de Hotărârea nr. 572/2013 și țin de punerea
în aplicare a legislației specifice materiei restituirii proprietăților,
respectiv acordarea de sprijin și îndrumare metodologică autorităţilor
administraţiei publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane
juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii în natură sau
al acordării de măsuri compensatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, Legii
nr.247/2005, legilor fondului funciar, Legii nr. 165/2013, Legii
nr.9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, monitorizând
totodată și modul de aplicare a acestora.
De asemenea, Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Comisiei Naționale
pentru Compensarea Imobilelor, iar, în acest sens, Secretariatul Comisiei
verifică legalitatea propunerilor de acordare de măsuri compensatorii,
provenind de la entitățile învestite de lege cu soluționarea notificărilor
cererilor de retrocedare a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada
regimului comunist. Cu alte cuvinte, în activitatea sa curentă, Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților analizează dosare de
despăgubire prin raportare la deciziile emise de alte autorități, ca răspuns
la cererile de retrocedare, având ca finalitate acordarea măsurilor
compensatorii.
Din analiza Expunerii de motive, problema se reduce la a cunoaşte
dacă, în aplicarea şi interpretarea propunerii legislative, este posibil ca
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în calitate de
organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea
Guvernului și în coordonarea primului - ministru prin Secretariatul
General al Guvernului, să emită hotărâri de transmitere a dreptului de
proprietate privată a statului, în patrimoniul Camerei Naționale.
Din perspectiva atribuțiilor instituite în sarcina Autorității
Naționale pentru Restituirea Proprietăților, acestea sunt reglementate
prin norme speciale, neexistând o prevedere care să pună în acord soluția
prevăzută în propunerea legislativă cu regulile de competență existente,

7
lipsind, deci, un criteriu de drept substanțial pentru ca Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită hotărâri de
transmitere a dreptului de proprietate privată a statului.
Se impune a se avea în vedere dispozițiile art. 354 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2019, care menționează expres că:
,,(1) Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu
fac parte din domeniul public.
(2) Asupra acestor bunuri, statul sau unităţile administrativ-
teritoriale au drept de proprietate privată”.
De asemenea, cu privire la regimul juridic al proprietății private a
statului sau a unităților administrativ – teritoriale, art. 355 din actul
normativ menționat anterior, prevede că ,,Bunurile care fac parte din
domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se
află în circuitul civil şi se supun regulilor prevăzute de Legea
nr.287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, dacă prin lege nu
se prevede altfel”.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost creată
pentru despăgubirea foștilor proprietari ale căror imobile nu mai pot fi
restituite în natură, iar implicarea instituţiei în crearea de drepturi pentru
alte persoane decât foștii proprietari este lipsită de orice suport logic.
Clarificarea intenției de reglementare se impune și cu privire la
prevederile art. 24 alin. (14) și (15) din propunerea legislativă, prin care
se urmăreşte instituirea unei clauze legale de inalienabilitate în sarcina
Camerei Naţionale aplicabilă potențialelor acte translative de proprietate
sinalagmatice încheiate cu terțe subiecte de drept ulterior dobândirii
dreptului de proprietate, respectiv reglementarea sancțiunii încălcării
acestei clauze. În acest context, este neclar ce au avut în vedere inițiatorii
când au instituit sancţiunea nulității absolute a "hotărârii de transmitere
a proprietății”, dacă aceasta se referă la hotărârea prevăzută la art. 24
alin. (13) sau are în vedere vreun act translativ de proprietate încheiat între
Camera Națională și terțe persoane. Astfel, în măsura în care clauza de
inalienabilitate vizează hotărârea Guvernului, semnalăm că potrivit
art.627 Cod civil, domeniul de aplicare al acesteia se circumscrie
convenţiei şi testamentului, fiind un mecanism de drept privat care nu
poate fi aplicat unui act administrativ. De asemenea, nulitatea aplicabilă
în situația încălcării clauzei de inalienabilitate produce efecte de la
momentul încheierii actului. Or, la pct. 1 din inițiativa legislativă se poate

8
constata că sancţiunea nulității este prevăzută să producă efecte ulterior
acestui moment, respectiv de la data încălcării clauzei. Aceste aspecte
sunt de natură să aducă atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din
Constituție, privind principiul securităţii raporturilor juridice.

4. La pct. 2 din propunerea legislativă este necesară clarificarea

intenției de reglementare în raport de regimul juridic al Camerei
Naționale, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, respectiv
de „organizaţie neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate
publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină și apără
interesele generale ale comunităţii de afaceri din România”. Astfel, nu
rezultă cu claritate compatibilitatea dintre statutul juridic de asociație a
Camerei Naționale și facultatea de a îndeplini „funcţii ce implică
exerciţiul autorităţii de stat", respectiv care e statutul membrilor Camerei
Naționale, aspect de natură să conducă la încălcarea art. 1 alin. (5) din
Constituție.
Totodată, cu privire la instituirea vocației Camerei Naționale de a
îndeplini „servicii publice sau funcții ce implică exerciţiul autorității de
stat, prin delegarea acestora de către autoritățile publice competente, în
condițiile legii” [(art. 28 alin. (11)], precizăm că, la art. 28 din lege, se
propune completarea atribuţiilor Camerei Naționale, cu posibilitatea de a
îndeplini servicii publice sau funcții ce implică exerciţiul autorității de
stat, delegate de autoritățile publice competente. Deși această soluție de
reglementare nu este fundamentată explicit de inițiatori, în Expunerea de
motive a propunerii se face referire la faptul că „descentralizarea unor
activități din zona publică, prin externalizarea la nivelul camerelor de
comerţ a serviciilor care implică comerțul exterior al României,
reprezintă o oportunitate consistentă pentru mediul asociativ și de
afaceri din Romania". Or, potrivit art. 5 lit. kk) din Codul administrativ,
serviciul public reprezintă "activitatea sau ansamblul de activități
organizate de o autoritate a administraţiei publice ori de o instituție
publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul
satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în
mod regulat și continuu", iar, potrivit art. 588 din Codul administrativ,
„Autorităţile de reglementare în domeniul serviciilor publice se stabilesc
prin lege".
Aşadar, prestarea unui serviciu public nu poate fi stabilită în
competența unei persoane juridice de drept privat, ca o posibilitate cu

9
titlu general și abstract, ci devine o prerogativă a acesteia numai după ce
i-a fost delegată de o autoritate a administraţiei publice ori de o instituţie
publică. Chiar daca soluția prevăzută la art. 28 alin. (1 1) face referire la
delegarea, „în condițiile legii”, prin coroborarea soluțiilor normative
preconizate de acest proiect, s-ar deduce, totuși, că, în mod indirect,
activități care țin de domeniul comerțului exterior și care, în prezent, sunt
exercitate de autorități sau instituţii publice, vor fi îndeplinite de o
anumită persoană juridică de drept privat. În acest sens, se creează
premisele ca, prin instituirea obligativităţii înscrierii operatorilor
economici în platforma Catalogul firmelor, serviciile prestate de Camera
Naţională să devină obligatorii și să vizeze toți profesioniştii supuși
înregistrării în registrul comerțului, ceea ce i-ar conferi, în fapt, acesteia,
o infrastructură aptă pentru satisfacerea unor nevoi cu caracter general.
Textul propus este, însă, lipsit de predictibilitate și produce efecte
anticoncurențiale, fiind vulnerabil din perspectiva încălcării dispoziţiilor
art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, referitor la statul de drept și la
componenta privind principiul securităţii juridice, în componenta sa
referitoare la calitatea legii și art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție,
privind economia.
Astfel, apreciem că această modalitate de reglementare contravine
principiilor egalităţii de tratament, transparenței și responsabilității, pe
care, potrivit dispoziţiilor art. 580 din Codul administrativ, trebuie să se
bazeze înfiinţarea, organizarea şi prestarea serviciilor publice, precum şi
dispoziţiilor art. 592, referitoare la delegarea prestării unui serviciu
public care se realizează în baza unui act de delegare şi/sau a unei
autorizări din partea autorității administraţiei publice competente, cu
respectarea prevederilor din legislația privind achizițiile publice,
achizițiile sectoriale și concesionarea de servicii.
Observăm, de asemenea, că prin această propunere legislativă se
instituie în competenţa Camerei Naționale derularea unor proceduri
obligatorii pentru unele categorii de profesionişti, similare serviciilor
prestate, în prezent, de o instituţie publică, Oficiul Național al Registrului
Comerţului. Semnalăm, totuşi, că serviciul public este, prin definiție, o
activitate „organizată de o autoritate a administraţiei publice ori de o
instituţie publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta", și
nu de o persoană juridică de drept privat care ar fi împuternicită să o
exercite. Facem referire, sub acest aspect la jurisprudența Curții

10
Constituționale4, în care s-a reținut că atribuirea directă, prin lege, a unor
servicii publice în administrare privată este contrară dispoziţiilor art. 136
alin.(4) din Constituție, întrucât „statul trebuie să îşi asigure mecanisme
de control al activităţii entităților private care îndeplinesc atribuţii în
legătură cu organizarea unui serviciu public, ținând seama că aceasta
este o prerogativă a statului”.
În plus, stabilirea unei activități ca fiind serviciu public se face,
potrivit art. 586 din Codul administrativ, prin actul normativ care îl
reglementează și care va cuprinde elementele obligatorii prevăzute de
art.587 din Codul administrativ (tipurile de activități care constituie un
serviciu public, obiectivele și, după caz, obligaţiile de serviciu public,
sursele de finanțare, modalitățile de gestiune, de monitorizare, evaluare
și control a modului de furnizare a serviciului public, sancțiunile).
Apreciem, aşadar, că atribuirea calităţii de serviciu public unei
activităţi nu s-ar putea realiza printr-o normă cu un alt obiect, astfel cum
sugerează, într-un mod lipsit de precizie, inițiatorii. În plus, activitățile
ce se propun a fi reglementate prin prezenta inițiativă legislativă
respectiv, înscrierea unor categorii de profesionişti într-un registru public
și verificarea îndeplinirii unor condiții în persoana administratorilor, sau,
după caz, a persoanelor fizice care se autorizează pentru începerea unei
activități economice în formele de organizare prevăzute de Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările
ulterioare, se suprapun, în mare măsură, activității prestate, la acest
moment, de oficiile registrului comerțului, în cadrul procedurii de
înregistrare în registrul comerțului, a cărei finalitate este asigurarea
legalității înfiinţării acestor operatori economici și a opozabilităţii actelor
și faptelor acestora pe parcursul derulării activității.

5. Cu privire la înscrierea în Catalogul firmelor care devine o

obligație care condiționează desfășurarea activității „tuturor
profesioniştilor” supuși obligaţiei de înregistrare în registrul comerțului
[(art. 28 alin. (2) lit. a), art. 281], inițiatorii propun înlocuirea caracterului
facultativ al depunerii cererii de înscriere în Catalogul firmelor cu o

4
Decizia nr. 1636/2009 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea si completarea
Legii camerelor de comerţ din Romania nr.335/2007 si a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, publicata
in Monitorul Oficial nr. 45/2010.

11
înscriere obligatorie, ”a tuturor profesioniştilor” care se înregistrează în
registrul comerțului, efectuată în ,,15 zile de la înmatricularea în
registrul comerţului în vederea desfăşurării activității” [art. 281 alin.(2)
și (11)]. Înscrierea se efectuează de Camera Națională, în baza unor
formulare completate de solicitanți [alin. (4), (9)], și se realizează nu
numai la momentul inițial, al începerii desfășurării activității, dar și cu
privire la actele și faptele ulterioare, care sunt menționate în registrul
comerțului [alin. (3)]. Pentru înscrierea în Catalogul firmelor nu este
percepută o taxă, ci, anual se achită o contribuţie într-un cuantum fix în
funcţie de dimensiunea solicitantului, sancțiunea neplății acestei
contribuţii fiind imposibilitatea depunerii situaţiilor financiare anuale
[alin. (8)]. Aceasta normă, instituie, în fapt, o nouă înregistrare în raport
cu cea impusă deja de lege și operată în registrul comerțului în vederea
dobândirii personalității juridice și începerii activității, dar și o evidenţă
dublă a actelor și faptelor care se menţionează, potrivit legii, în registrul
comerțului.
Deși norma nu instituie, în mod expres o sancțiune, neînscrierea în
Catalogul firmelor condiționează, în fapt, însăși existența acestor
profesioniști, sancțiunile pentru nedepunerea la termen a situaţiilor
financiare putând ajunge, în cazul societăților, până la dizolvare
(alin.10)5. Ca şi Registrul comerțului, ținut de o instituţie publică,
Catalogul firmelor reprezintă, potrivit art. 281 alin. (1) din propunerea
legislativă, un registru public, deși rolul său nu este cel atribuit de Codul
civil registrelor sau altor evidențe care sunt accesibile oricăror persoane
nedeterminate. Astfel, potrivit dispoziţiilor Codului civil6, publicitatea
asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului și a oricărui alt raport
juridic supus înregistrării, iar în cazul actelor şi faptelor societăților,
aceasta este asigurată de registrul comerţului. Or, înscrierea în Catalogul
firmelor, astfel cum reiese din Expunerea de motive a propunerii, cât și
din prevederile art. 28 alin.(12), se face pentru a permite furnizarea
serviciilor prestate de camere tuturor profesioniştilor, indiferent dacă

5
Potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990:
„(1) La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului National al Registrului Comerțului, tribunalul
va putea pronunta dizolvarea societăţii în cazurile în care: ....f) societatea nu și-a depus situatiile financiare anuale
şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale
Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile
lucrătoare".
6
Art. 20 din Codul civil „Efectele publicităţii - (1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului,
precum şi a oricărui alt raport juridic supus publicităţii, stabilește rangul acestora şi, dacă legea prevede în mod
expres, condiționează constituirea sau efectele lor juridice".

12
aceștia sunt sau nu membri, și nu produce, în sine, alte consecinţe juridice
în afara celor legate de raporturile cu Camera Națională.
Astfel, apreciem că ar trebui reanalizată crearea unei obligaţii
suplimentare în sarcina operatorului economic pentru a se aduce la
îndeplinire atribuții ale Camerei Naționale, dacă nu se urmărește
realizarea unui interes general (în cazul registrului comerțului, acela fiind
de asigurare a opozabilităţii actelor/faptelor agenţilor economici pentru
securitatea circuitului civil). De asemenea, chiar și pentru realizarea unui
obiectiv general, nu ar fi necesară impunerea unei sarcini suplimentare (o
nouă cerere, un nou cost), dacă el poate fi realizat printr-o cooperare
instituțională (aşa cum se realizează, în prezent, potrivit art. 48 din Legea
nr. 335/20077), mai ales, în contextul în care, pentru asigurarea realității
datelor din Catalogul firmelor este necesară, de fapt, confruntarea cu
datele înscrise în registrul public ținut de Oficiul Național al Registrului
Comerțului.
Precizăm, în acest sens că, potrivit art. 281 alin. (4) și (9) din
propunerea legislativă, înscrierile în Catalogul firmelor se fac în baza
formularelor completate și depuse de solicitanți (după înmatricularea
precum și după înregistrarea oricăror mențiuni în registrul comerțului),
înscrisuri care, nefiind circumscrise dispoziţiilor art. 326 din Codul
penal8, nu ar fi de natură să asigure realitatea datelor din Catalog, pentru
aceasta fiind necesară consultarea datelor înregistrate la registrul
comerțului. Potrivit art. 281 alin. (4), ținerea registrului public al tuturor
profesioniştilor în sistem electronic este asigurată din resursele proprii
ale Camerei Naţionale, însă, conform alin. (5) al aceluiași articol, datele
cuprinse în această evidență se corelează integral cu cele aflate în
registrul comerțului, sens în care se va încheia un protocol de colaborare
între Oficiul Național al Registrului Comerțului și Camera Națională. Se
instituie, astfel, o alternativă de obținere de către public a datelor din
registrul comerțului, pe lângă cea expres reglementată de lege în

7
Art. 48 din Legea camerelor de comerţ din Romania nr. 335/2007 - (1) în termen de 30 de zile de la intrarea în
vigoare a prezentei legi, Oficiul Naţional al Registrului Comertului și oficiile registrului comertului de pe lângă
tribunale vor crea condițiile necesare pentru accesul camerelor județene și al Camerei Naționale la toate datele
necesare îndeplinirii atribuţiilor lor legale.
8
Art. 326 din Codul penal - (1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele
prevăzute în art. 175 sau unei unităti în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe
juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la
producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Art. 175 din Codul
penal - (2) De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu
de interes public pentru care a fost învestită de autoritătile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii
acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

13
schimbul unui tarif9, respectiv prin intermediul unei persoane juridice de
drept privat care nu are niciun aport în susținerea activităţii registrului
public, ceea ce este de natură a dubla o componentă esențială a unui
serviciu public, cea de furnizare de informații, care ar putea fi afectată
inclusiv din perspectiva diminuării veniturilor încasate de bugetul de stat
pentru prestarea acesteia. Totodată, utilizarea unei baze de date publice,
a cărei funcţionare este susținută din venituri de la bugetul de stat 10,
pentru obținerea de venituri de către o persoană juridică de drept privat,
chiar dacă aceasta desfășoară o activitate de interes general, este
criticabilă și din punct de vedere constituțional, aducând atingere
dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituție11.
Această dublare a înregistrărilor contravine necesitații simplificării
sarcinilor administrative pentru înființarea și derularea unei afaceri, care
constituie un criteriu important de măsurare a atractivității faţă de
investitori a unei piețe naţionale. Tocmai de aceea, în strategiile de
dezvoltare elaborate la nivelul Uniunii Europene se promovează
reducerea sarcinilor şi costurilor administrative asupra societăților,
îmbunătăţirea și simplificarea legislației cu incidenţă asupra mediului de
afaceri, obiective pe care România le-a urmărit în mod constant, făcând
eforturi continue de simplificare a formalităților legate de înregistrarea în
registrul comerţului şi dezvoltare a serviciilor pe care acesta le oferă
mediului de afaceri. Rațiunea obligativității înscrierii tuturor
profesioniştilor în Catalogul firmelor rezultă din Expunerea de motive a
acestei propuneri legislative şi este redată, sumar, în conținutul alin. (12)
al art. 281, ca fiind acordarea de către Camera Națională de servicii
specializate pe zona de export și internaţionalizare a afacerilor, în
contextul în care dinamizarea exporturilor şi stimularea investițiilor sunt
obiective prioritate ale unei strategii comune pe termen mediu și lung,

9
(2) Oficiul registrului comerțului este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a înregistrat cererea,
informații, extrase de registru şi certificate constatatoare despre datele înregistrate în registrul comerțului, precum
și certificate constatatoare că un anumit act sau fapt este ori nu este înregistrat, copii și copii certificate de pe
înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, pentru care se percep tarife. (5) Tarifele percepute
pentru eliberarea de copii și/sau informații, indiferent de modalitatea de furnizare, nu vor depăşi costurile
administrative implicate de eliberarea acestora.
10
Art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului - „(2') Potrivit prezentei legi, prin înregistrare se înţelege
atât înmatricularea comerciantului și înscrierea de mențiuni, precum și alte operaţiuni care, potrivit legii, se
menționează în registrul comerţului. (22) Pentru operațiunile prevăzute la alin. (2) nu se percep taxe și tarife”.
11
A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1636/2009 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Legii pentru
modificarea și completarea Legii camerelor de comerţ din Romania nr.335/2007 și a Legii nr. 26/1990 privind
registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial nr. 45/2010 „Taxele și tarifele încasate pentru prestarea
serviciului public al registrului comerțului trebuie folosite în scopul îmbunătățirii acestui serviciu, conform voinţei
legiuitorului."

14
adoptate, potrivit inițiatorilor, de întregul mediu asociativ din România.
Această măsură reprezintă o limitare în exercitarea libertății economice,
consacrată de art. 45 din Constituție, care nu respectă cerinţele prevăzute
de art. 53 din Constituție, astfel cum acestea au fost dezvoltate în
jurisprudența instanţei de contencios constituțional, referitoare la scopul
vizat limitele impuse de legiuitor acestui drept respectiv „buna
desfăşurare a activităţii economice în ansamblul său”, „asigurarea unei
anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale,
precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale
tuturor" și nici cerințele de proporţionalitate și rezonabilitate ale
soluțiile propuse pentru atingerea scopului urmărit”12.

6. Cu privire la instituirea obligației reprezentanţilor legali de a

obține un certificat de competenţă, eliberat de Camera Națională, sub
sancțiunea imposibilităţii realizării obligațiilor legale legate de depunerea
și publicitatea situaţiilor financiare; înfiinţarea unui nou registru, registrul
administratorilor, dispoziţiile art. 282 stabilesc o obligație nouă în sarcina
operatorilor economici, respectiv obligatia de „certificare a
administrării propriei activități”, în condițiile prevăzute de Legea
camerelor de comerț, astfel cum se propune a fi modificată prin prezenta
inițiativă legislativă, în scopul „creșterii calităţii actului comercial,
responsabilizării agenților economici și pentru a contribui la
îmbunătățirea activității economice”.
Norma propusă prevede un concept nou, cel de „certificat de
competență", însă majoritatea cerinţelor pentru eliberarea acestuia sunt
prevăzute de legislația actuală ca incapacități de înfiinţare a unei afaceri,
respectiv de a avea calitatea de administrator și care se verifică la
înmatricularea, respectiv înregistrarea în registrul comerțului, ori, după
caz, ulterior, la înregistrarea noului reprezentant legal al societății. Astfel,
interdicţia de a dobândi calitatea de administrator al unei societăți sau de
a desfășura activitate economică ca urmare a săvârșirii unor infracţiuni
ori ca o consecință a atragerii răspunderii pentru ajungerea în stare de
insolvență se verifică în cadrul controlului prealabil înregistrării în
registrul comerțului, în baza declarațiilor pe propria răspundere și a
cazierului fiscal. De asemenea, în măsura în care, legi speciale impun
îndeplinirea unor condiții de pregătire profesională și/sau de atestare a

A se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituţionale nr. 9/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.327/2020,
12

Decizia Curții Constituţionale nr. 1199/2007, publicata în Monitorul Oficial nr. 60/2008.

15
pregătirii sau experienţei profesionale pentru desfășurarea unei activități
economice, se vor prezenta dovezi ale îndeplinirii acestora.
În ceea ce privește necesitatea ca reprezentantul legal să urmeze un
curs de instruire în domenii specifice administrării și managementului
afacerii, apreciem că acesta este un aspect circumscris domeniului
formării profesionale a adulților, reglementat prin Ordonanța Guvernului
nr. 129/2000, profesioniştii având deja acces la programe de formare
profesionale organizate de furnizori de formare profesională autorizaţi în
condițiile acestei ordonanțe, în urma cărora pot obține un certificat care
sa ateste această pregătire. Or, în această situaţie, stabilirea, în
competenţa exclusivă a unei entități neguvernamentale, a emiterii
certificatului de competențe de administrare este susceptibilă să creeze
premisele încălcării principiilor de piață ale concurenței.
Prin urmare, apreciem că normele propuse constituie un paralelism
legislativ prin raportare la reglementarea privitoare la procedura de
înfiinţare a societăților și profesioniștilor, persoane fizice prevăzută de
Legea nr. 31/1990, Ordonanța Guvernului nr. 44/2008 și, după caz, de
alte legi speciale referitoare la anumite activități economice13, cu efectul
creării unui filtru dublu de verificare - la registrul comerțului și la Camera
Națională - a reprezentanţilor legali ai societăților și a persoanelor care
se autorizează pentru exercitarea unei activități economice ceea ce este
de natură să genereze confuzii cu privire la efectul pe care l-ar avea
înregistrarea în registrul comerțului. În cazul persoanelor fizice deja
înfiinţate, efectul acestei soluții ar putea fi acela al împiedicării
desfășurării, în continuare, a unei activități economice pentru care au fost
autorizate, ceea ce este de natură să vulnerabilizeze norma din
perspectivă constituțională sub aspectul încălcării principiului libertăţii
economice și liberei inițiative cât și al neretroactivității legii civile.
Ca și înscrierea în Catalogul firmelor, certificatul de competență
este prevăzut ca o condiție pentru depunerea situaţiilor financiare anuale
ale societăților, or sancțiunea pentru nerespectarea unei obligaţii
prevăzute de lege ar trebui să urmărească același scop avut în vedere prin
instituirea acestei obligaţii, în speţă, profesionalizarea managementului
societății, și nu împiedicarea îndeplinirii unei obligaţii care îi revine

13
Potrivit art. 3 alin. (1) din 0.G. nr. 44/2008, „în cazul activităţilor economice a căror organizare și autorizare sunt
reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu prevăd altfel, sunt aplicabile numai prevederile prezentei ordonante
de urgenţă privind înregistrarea la oficiul registrului comertului ca obligatie prealabilă în vederea autorizării de
către autorităţile competente stabilite de prevederile legilor speciale."

16
potrivit legislației contabile, care este circumscrisă cerințelor de
disciplină financiară impuse operatorilor economici.
Faptul că exercitarea libertăţii economice este supusă, totuşi, unor
limitări legale nu înseamnă că prin lege se poate interveni pentru reglarea
oricărui aspect al vieții societare, ci doar dacă se urmăreşte satisfacerea
unui interes public naţional. Administrarea afacerii este indisolubil legată
de însuși dreptul de a constitui o societate și de a desfăşura o activitate
economică, mergând până la a se confunda cu acesta în cazul formelor
de organizare fără personalitate juridică, iar statul a intervenit în legătură
cu acest aspect doar în ceea ce privește capacitatea persoanei, prin
prevederea unor garanții de transparență și a unui anumit standard de
integritate și onestitate, de loialitate și de diligenţă în afaceri, precum și
pentru a sancţiona conduite care ar pune în pericol securitatea circuitului
civil, tocmai pentru ca rigorile legii să nu afecteze libertatea economică,
în substanța sa. Calitatea actului de administrare este un aspect ce
privește, în principal, succesul și profitabilitatea unei afaceri și se
reglează prin mecanisme societare, administratorii fiind răspunzători față
de societate pentru prejudiciile cauzate în exercitarea mandatului (art. 72,
73, 1442 din Legea nr.31/1990). De asemenea, actele de administrare și
conducere defectuoase sau frauduloase sunt sancţionate sever, în
condițiile prevăzute de lege, în cazul în care societatea administrată
ajunge în insolvenţă (art. 169 din Legea nr.85/2014 privind procedurile
de prevenire a insolvenței și de insolvență), instanța putând dispune, ca
o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare
de insolvență, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de
cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de
conducere şi/sau supraveghere din cadrul societății.

7. Luând în considerare modul de reglementare al soluțiilor

normative prevăzute la pct. 5 [art. 281 și art. 282] din propunerea
legislativă prin care sunt instituite condiții suplimentare de autorizare și
funcționare în sarcina profesioniştilor supuşi înmatriculării în registrul
comerțului constând, pe de o parte, în obligativitatea înscrierii în
Catalogul Firmelor, ținut de Camera Naţională în vederea desfăşurării
activității și plății unei contribuţii anuale, și, pe de altă parte, în
obligativitatea obţinerii unui certificat de competenţă eliberat de Camera
Naţională, ambele obligaţii prevăzute sub sancțiunea imposibilităţii
depunerii situaţiilor financiare anuale, se creează premisele unor vicii de

17
constituționalitate prin raportare la art. 45 raportat la art. 135 și art. 53,
respectiv art. 1 alin. (5) din Constituție, măsura fiind de natură să încalce
libertatea economică, precum și principiul proporţionalității și cel al
securităţii raporturilor juridice. Astfel, în jurisprudența Curții
Constituționale14 s-a reținut faptul că principiul libertății economice
constituie împreună cu libera inițiativă fundamentul economiei de piaţă,
având un conținut normativ complex, care privește atât începerea unei
activități economice, cât și desfăşurarea acesteia într-un mediu
concurențial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii și practici
anticoncurențiale, abuzive sau neloiale. Astfel, în considerarea
specificului economiei de piață, rolul statului este limitat la crearea
cadrului general, economic, social și politic, necesar pentru derularea
activității operatorilor economici, ceea ce implică adoptarea unor
reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării
drepturilor și intereselor legitime ale cetăţenilor, reglementări care nu pot
afecta substanța drepturilor. Accesul liber la o activitate economică nu
exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a
libertății economice, prin interzicerea faptelor ilicite, prejudiciabile
pentru societate sau pentru alte persoane15.
În acest context, operațiunile de înregistrare în registrul comerțului
sunt efectuate în scop de publicitate și opozabilitate față de terţi a actelor
şi faptelor juridice supuse înregistrării16, respectiv pentru constituirea
unei evidenţe a profesioniştilor cu privire la principalele aspecte ce țin de
persoana acestora şi de activitatea pe care o desfăşoară.
Or, măsura prevăzută la art. 281 are obiectivul de a crea un sistem
paralel de publicitate faţă de cel instituit prin Legea nr. 26/1990, ce
implică unele costuri în sarcina profesioniştilor, fără a fi justificat de un
scop legitim de salvgardare a intereselor publice și neconform
standardului de protecție oferit de stat în calitatea sa de garant al
dreptului. Măsura prevăzută de noua reglementare este disproporționată
cu scopul urmărit în contextul în care, potrivit art. 48 din Legea

14
Decizia Curții Constituționale nr. 119/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 316/2015
15
În acest sens Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din
10 februarie 2004, Decizia nr. 119 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.264
din 23 martie 2006, și Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428
din 28 iunie 2012.
16
operaţiuni pentru care nu se percep taxe, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 “Potrivit prezentei legi,
prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea comerciantului și înscrierea de menţiuni, precum și alte operaţiuni
care, potrivit legii, se menţionează în registrul comerțului” și alin. (2) din acelaşi act normativ "Pentru operațiunile
prevăzute la alin. (2") nu se percep taxe şi tarife.”

18
nr.335/2007, camerele judeţene şi Camera Națională au acces la toate
datele înscrise în registrul comerțului şi care sunt necesare îndeplinirii
atribuţiilor lor legale.
În acelaşi sens, măsura prevăzută la art. 282 este de natură să încalce
principiul libertății economice şi cel al proporționalității având în vedere
că instituie o obligație în sarcina reprezentaților legali ai profesioniştilor,
neprevăzută de cadrul general în materie reprezentat de Legea
nr.31/1990, care afectează funcţionarea persoanei juridice în contextul în
care se condiționează îndeplinirea obligației de depunere a situaţiilor
financiare prevăzute art. 185 din Legea nr. 31/1990 de obţinerea unui
„certificat de competenţă” care vizează „obligația de certificare a
administrării propriei activități” a profesionistului.
De asemenea, semnalăm că intervenţia prevăzută la art. 282 nu
întruneşte exigențele de claritate, precizie și previzibilitate a normei
juridice, de natură să aducă atingere principiului securităţii raporturilor
juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel,
jurisprudența17 Curții Constituţionale este constantă în a reține faptul că
orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative,
printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că
acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. În
acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea
trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului şi previzibilă în ceea
ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de
previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și
modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul
respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei
o protecție adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4
mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful
52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis
împotriva României, paragraful 66).
De asemenea, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr.24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
“textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără

17
A se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012)

19
dificultăţi sintactice și pasaje obscure sau echivoce”, iar potrivit art. 36
alin. (1) din aceeași lege, „actele normative trebuie redactate într-un
limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care
să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale
și de ortografie".
Or, din cuprinsul reglementării nu rezultă care este conținutul
„obligației de certificare a propriei activități” a profesionistului, dacă
această obligaţie este prevăzută în sarcina persoanei juridice sau a
reprezentantului legal, norma instituită la art. 282 alin. (1) fiind
contradictorie. De asemenea, la art. 282 alin. (1) lit. e) nu este clar
domeniul de aplicare al normei având în vedere că enumerarea
infracțiunilor care determină neîndeplinirea condițiilor instituite pentru
obținerea certificatului de competență include și „alte infracţiuni
prevăzute de Legea nr. 31/1990”.

8. De asemenea, în ceea ce privește pct. 5 al inițiativei legislative,

referitor la introducerea art.281, la alin.(8) al acestui articol, se impune să
se analizeze necesitatea menționării că încadrarea pe tipuri de
întreprinderi (mari, mijlocii etc.) se efectuează potrivit prevederilor Legii
nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor
mici și mijlocii, la care se face trimitere în Expunerea de motive.
Tot referitor la alin. (8) al art.281, precizăm că prin acesta se
propune instituirea unei contribuții anuale în sarcina tuturor
profesioniștilor și necesitatea participării la anumite cursuri pentru
obținerea unor certificate de competență acordate reprezentanților legali
(pentru acestea din urmă se vor percepe și tarife). De asemenea, se
instituie o condiție obligatorie prealabilă pentru a se putea depune
situațiile financiare ale acestor profesioniști la Ministerul Finanțelor
Publice. Precizăm că nu este clară natura juridică a acestei contribuții și
a tarifelor, precum și modul în care acestea vor fi tratate de către Camera
de Comerț și Industrie a României.
Totodată, referitor la art.282, în privința obligativității obținerii
certificatului de competență ca și condiție pentru a putea continua
prestarea unei activități economice și depunerea situațiilor financiare la
Ministerul Finanțelor Publice, atragem atenția că, potrivit art.135 din
Constituție, ”(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe
libera iniţiativă şi concurenţă” și ”(2) Statul trebuie să asigure: a)

20
libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;(...)”.
Astfel, din perspectiva instituirii unei obligații de obținere a unui
certificat de competență din partea unei asociații care nu este parte a
puterii executive a statului, ca și condiție pentru a putea avea acces la
activitatea comercială din România, această propunere de reglementare
ar putea contraveni Constituției.
La art.281, alin.(10) și art.282 alin.(1), considerăm necesară
reformularea acestora, având în vedere următoarele:
- există entități care nu au avut activitate de la înființare. În acest
caz, potrivit prevederilor Legii contabilității nr.82/1991, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, aceste entități depun doar o
declarație în acest sens și nu situații financiare anuale;
- potrivit lit.e) a alin.(8) al art.281, în categoria profesioniștilor
reglementați de inițiativa legislativă sunt cuprinse și persoane fizice
autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale care,
potrivit legii, nu au obligații referitoare la întocmirea și depunerea de
situații financiare anuale;
La pct. 5 din propunerea legislativă, considerăm necesară
eliminarea alin.(7) al art. 282, având în vedere că depunerea situațiilor
financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor
Publice este reglementată de legea contabilității, care reprezintă cadrul
general de reglementare în domeniul contabilității.
De asemenea, considerăm necesară și eliminarea prevederii de la
finalul alin.(10) al art. 281 , respectiv „și constituie condiție obligatorie
pentru depunerea acestora la unitățile teritoriale ale Ministerului
Finanțelor Publice”.

9. La pct.6 și pct.10, semnalăm că, prin abrogarea duratei de 5 ani

a mandatului membrilor colegiului de conducere, nu este clar care va fi,
pe viitor, durata acestor mandate și nici modul în care mandatul
președinților și al vicepreședinților mai poate fi corelat cu durata
mandatului membrilor colegiilor de conducere.

10. Sub aspectul cerințelor de tehnică legislativă, menţionăm

următoarele:
a) La pct. 1 este necesar ca iniţiatorii să prevadă normele care
reprezintă dispoziții finale și tranzitorii, în conformitate cu prevederile

21
art. 54 și 55 din Legea nr. 24/2000, în contextul în care utilizarea
sintagmei ”de la data intrării în vigoare a prezentei legi” nu e conformă
cu prevederile art. 62 din aceeaşi lege.
b) Semnalăm că modalitatea de reglementare prin folosirea
sintagmei ,,în condiţiile legii” este contrară normelor de tehnică
legislativă, respectiv art. 39 alin. (1)18 din Legea nr. 24/200019.
c) Cu privire la pct. 5 [art. 281 alin. (11)] semnalăm că data limită
de 31 decembrie 2020 trebuie corelată cu momentul intrării în vigoare a
prezentei legi pentru a evita o eventuală aplicare retroactivă a acestei
soluţii. De asemenea, la pct. 5 [art. 282 alin. (8)] este necesar ca iniţiatorii
să clarifice noţiunea de "întreprinderi publice” fie prin definirea acesteia
în cuprinsul reglementării, fie printr-o normă de trimitere la dispoziţiile
legale avute în vedere.

11. În ceea ce privește instrumentul de prezentare și motivare,

apreciem necesară completarea acestuia cu justificări suplimentare ale
soluțiilor propuse, în acord cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea
nr.24/2000, astfel încât acesta să cuprindă „cerinţele care reclamă
intervenția normativă, cu referire specială la insuficiențele și
neconcordanțele reglementărilor în vigoare; principiile bază si
finalitatea reglementărilor propuse, cu evidentierea elementelor noi;
concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice;
referirile la documente de politici publice sau la actul normativ pentru a
căror implementare este elaborat respectivul proiect", fiind, astfel,
necesar ca Expunerea de motive să conţină evaluarea impactului
normativ, din perspectiva cerinţelor prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. a)-e)
din Legea nr. 24/2000. De asemenea, semnalăm că Expunerea de motive

18
”referirea într-un act normativ la alt act normativ se face prin precizarea categoriei juridice a acestuia, a
numărului său, a titlului şi a datei publicării acelui act sau numai a categoriei juridice şi a numărului, dacă astfel
orice confuzie este exclusă."
19
Astfel sunt relevante considerentele Deciziei nr. 17/201516 prin care s-a apreciat că „în ceea ce priveşte aspectele
referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le
îndeplinească, Curtea constată că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta
norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate. Potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000, "textul
legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice şi pasaje obscure sau echivoce",
iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific
normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale
şi de ortografie". Curtea constată că prin reglementarea normelor de tehnică legislativă legiuitorul a impus o serie de
criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura
sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislației, precum şi conținutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare
act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securităţii
raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară.”

22
nu respectă art.32 și art. 33 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, care prevăd
necesitatea efectuării unui studiu de impact pentru legile de o importanţă
şi complexitate deosebită.
Astfel, apreciem că, raportat la prevederile art.30, art. 31, art. 32 şi
art. 33 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, susţinerile din Expunerea de
motive nu ar constitui o motivare reală a soluțiilor adoptate, ci o
prezentare sumară şi generală a obiectivelor propunerii legislative.
În acest sens, apreciem că ar putea fi incidente următoarele
considerente ale Deciziei Curţii Constituționale nr. 710/200920 privitoare
la elaborarea unei propuneri legislative prin insuficienta fundamentare a
instrumentului de prezentare și motivare: ,,În ceea ce priveşte cuprinsul
expunerii de motive - instrumentul de prezentare și motivare, avem în
vedere prevederile art. 74 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora
"Deputații, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la inițiativă
legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută
pentru proiectele de legi", ale art. 29 - 31 din Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
(referitoare la motivarea proiectelor de acte normative, sub aspectul
instrumentelor de prezentare şi motivare, precum şi al cuprinsului și
redactării motivării) şi, desigur, ale art. 1 alin. (5) din Legea
fundamentală, conform cărora "În România, respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale și a legilor este obligatorie". Analizând Expunerea de
motive ce însoţeşte propunerea legislativă, Curtea constată că aceasta
este extrem de sumară, cuprinzând numai câteva mențiuni generice. În
expunerea de motive nu se regăseşte motivarea asupra niciuneia dintre
soluţiile preconizate, ceea ce este contrar prevederilor constituționale și
legale mai sus indicate".
De altfel, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea, în
jurisprudența sa (Deciziile nr. 128/2019, 139/2019), a constatat
neconstituționalitatea legii pentru lipsa temeinică a motivării
reglementării. Astfel, în lipsa motivării sau al caracterului sumar al
acesteia, precum și în lipsa unei fundamentări temeinice, nu se poate

20
...referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 358 din 28 mai 2009; în acelaşi sens,
amintim şi Decizia nr. 118/2018 referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii pentru
înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rakoczi Ferenc și Decizia nr. 249/2018 referitoare la obiecţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2017 privind
înfiinţarea Societăţii Editura Didactică și Pedagogică - S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome "Editura
Didactică şi Pedagogică" prin transformare.

23
cunoaște rațiunea legiuitorului, esențială pentru înţelegerea, interpretarea
și aplicarea acesteia, în condițiile unui pronunţat caracter tehnic al
reglementării. Or, normele de tehnică legislativă prevăzute de art. 6 din
Legea nr. 24/2000 stabilesc în mod indubitabil obligaţia unei temeinice
motivări a proiectului de act normativ.

III. Punctul de vedere al Guvernului

Parlamentul va decide cu privire la oportunitatea adoptării

acestei inițiative legislative.

Cu stimă,

Ludovic ORBAN
PRIM-MINISTRU

SENATUL ROMÂNIEI

24